PREGATIREA: Iisuss vine să-şi ia acasă pe cei care s- au deslipit de lume (1 Cor.cap 6 si Ef.cap.5) şi sunt în El, umpluţi cu Plinătatea lui-nadejdea Slavei! Precum Moise când s-a întors ca să-şi aprindă duhul din flacăra nestinsă a Rugului Duhovnicesc, descălţaţi-vă de proaste obicee, dezbrăcaţi-vă de năravuri, datini, idolatrii,senzualităţi şi de alte demonii dezavuate în Romani, cap.1/18-32 şi îmbrăcaţi-vă în mantia Cristică… Căci „Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos. „(Gal.3/27) Cat nu se închide Uşa, intraţi în „Corabia Dumnezeiască”, în Trupul Bisericii, pentru că El vine să şi-i ia pe cei care iubesc Venirea Lui şi care trudesc la secerişul Lui, nu care stau la taclale…”Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său. (Luca 10:2)

ffff ROMÂNIA FURATĂ-Komunistii au furat avutia boierimii,dar fesenistii au furat avutia obsteasca a tuturor amarastenilor,prin votarea handicapata !Ca in toata tara,industria Iaşiului – ucisă, vinovaţii – de nepedepsit… “Privatizarea” cercetării alimentare din România s-a făcut la prețul unei nunți luxoase/ Alte “legalitati” des pre nasterea burgheziei feseniste gasiti pe http://informatii-agrorurale.ro

fb

dr

David Wilkerson (1931-2011)January 11, 2019

„Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi, dar, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.” (Matei 9:37-38)

Isus a declarat: „Câmpiile sunt coapte și recolta este abundentă și este timpul să înceapă secerişul.” În acel moment, a început marea recoltă spirituală finală și aceeași recoltă va dura până se va întoarce Hristos.”

Deci ce a văzut Isus în vremea Lui? A văzut vreo trezire spirituală în Israel? A existat trezire în sinagogi? S-au întors preoţii la Dumnezeu? Evangheliile arată foarte puține dovezi ale oricărei mișcări spirituale față de Dumnezeu; ba mai mult, indică contrariul. Și totuși, în acest moment, Hristos a declarat că pământul este gata de seceriş.

Crezi că se aplică astăzi cuvintele lui Isus referitoare la recolta coaptă? Sunt națiuni care se pocăiesc? Există vreo agitație mare în societatea noastră? Există un strigăt de sfințenie în această generație?

Cu câteva excepții, astfel de lucruri nu se întâmplă. Când ucenicii lui Isus doreau să cunoască starea lucrurilor pe măsură ce se apropiau ultimele zile, El a răspuns prin a vorbi despre foamete, cutremure, necazuri, națiuni divizate, prooroci mincinoși. „Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate.” (Luca 21:25-26) Pe scurt, Isus descrie aici generația cea mai anxioasă, deprimată şi stresată din toate timpurile.

În mijlocul tuturor acestor tulburări și nelinişti, Isus îi spune bisericii: „Oamenii sunt gata să audă. Acum este timpul să credem că va fi o recoltă bogată.” Hristos este Domnul secerișului și dacă El declară că recolta este gata, noi trebuie să credem. Nu contează cât de rea devine această generație sau cât de puternic pare să fi ajuns Satan, Domnul nostru ne spune: „Priveşte secerişul!”

Isus caută slujitori trecuţi prin încercări şi foc, un popor care va sta în fața lumii și va vesti: „Dumnezeu este cu mine! Sunt mai mult decât biruitor prin Hristos care trăiește în mine. Sunt dovada vie că Isus îmi este suficient.”

 

Aşteptăm venirea lui Isus

Autor: A.W. Tozer 

   “Se întunecase”, spune Scriptura “şi Isus tot nu venise la ei” (Ioan 6.17). Pentru biserica lui Isus Hristos a fost întuneric în primul şi al doilea secol, iar Isus nu venise. A fost întuneric în zilele lui Constantin, a fost întuneric când Bernard de Clairvaux a trăit, a fost întuneric când a predicat Martin Luther. A fost întuneric când John Wesley a stat pe o piatră de mormânt predicând, a fost întuneric când George Fox a umblat pe delurile şi văile Angliei. Şi în tot acest timp, Isus nu a venit. Nu vrem să recunoaştem că suntem dezamăgiţi, dar suntem!

În timp ce vântul se înteţea şi furtuna, în furia ei, a zdruncinat barca, fără îndoială că ucenicii au strigat pe Marea Galileii: “Unde eşti, Doamne?”  Iar Biserica lui Isus Hristos, prinsă într-o furtună morală care ameninţă să o sfâşie, pune aceeaşi întrebare. Mulţumim Domnului, avem asigurarea lui Hristos că “porţile Locuinţei morţilor nu vor birui” (Matei 16.18) biserica Lui. Bisericile pot muri, dar BISERICA încă trăieşte, Biserica Lui Hristos, formată din toţi oamenii lui Dumnezeu, nu va pieri niciodată!

Vă aduc aminte că Isus Hristos este DOMN. El încă este Capul Trupului Său, Biserica. Nu trebuie să ne cerem scuze în numele Lui. El nu vrea ca noi să înmuiem Evenghelia Lui pentru ca noi să-I luăm apărarea, să aducem argumente în favoarea Lui. Ochii Lui văd prin întuneric. El ţine Biserica în palma Sa, chiar în timp ce se clatină pe marea sălbatică. Şi la fel cum a părăsit muntele la momentul potrivit, mergând miraculos pe apă pentrz a se alătura ucenicilor care se luptau, la fel se va întoarce din ceruri pentru a ne aduna şi a ne lua acasă. Încă nu este aici, dar EL VINE! Nu ştim când va veni, dar ştim că va veni exact la momentul potrivit. Dragostea şi interesul Lui puternic pentru oamenii Lui nu-i vor da voie să întârzie mai mult decât este necesar. Să nu ne fie teamă! Mântuitorul merge pe apă. Vine în întâmpinarea noastră. Deşi este întuneric şi vânturile suflă cu putere, corăbioara noastră este în drum spre casă!

Cine vrea să înceapă săpatul?

, , Inima omenească trăieşte prin simpatiile şi afecţiunile ei. În ziua în care vor fi puse la încercare faptele şi lucrările fiecărui om, nu va conta prea mult cât cunoaştem. Important va fi atunci numai ce şi pe cine am iubit. Climatul din cercurile evanghelice este  categoric plin de răceală. Am făcut marea greşeală de a nu ne compara experienţele cu acelea ale sfinţilor din Biblie şi cu experienţa acelora care Îl iubesc pe Dumnezeu mai mult decât noi şi ale căror lucrări devotate, din spirit de sacrificiu rămân în urmă ca o mireasmă sfântă încă mult timp după ce ei au părăsit această scenă pământească. Creştinii iubitori de Biblie au fost scârbiţi în urmă cu o jumătate de secol de anumite manifestări grosolane ale cărnii religioase din partea unora care pretindeau că au avut cele mai minunate experienţe spirituale. Ca urmare, ei au fugit de focul sălbatic şi au ajuns la ger… Inima omenească s-a făcut mică în pivniţa ei rece şi s-a ruşinat să-şi arate faţa. Aşa cum era de aşteptat, lucrul acesta a avut ca urmare o decădere continuă în calitatea închinării creştine pe de o parte, iar pe de alta, apariţia distracţiei religioase ca o sursă de plăcere mintală. Nişte lideri înţelepţi ar fi trebuit să ştie că inima omenească nu poate exista în vid. Dacă oamenii nu simt bucurie în inimă, atunci ei o vor căuta în altă parte. Dacă le e interzis creştinilor să se bucure de vinul spiritului, atunci se vor îndrepta spre vinul cărnii ca să obţină desfătarea. Şi exact lucrul acesta a fost făcut de creştinismul fundamentalist ca şi de aşa-zisele grupări ale Evangheliei depline, în ultimul sfert de secol. Copiii lui Dumnezeu s-au întors spre plăcerile lumii în încercarea de a stoarce o picătură de suc din ele pentru înviorarea inimilor lor seci, fără bucurie. Cântecele evanghelice în ritmul boogie reprezintă azi pentru mulţi oameni singura bucurie religioasă pe care o cunosc. Pentru mulţimi de aşa-zişi creştini de azi, Duhul Sfânt nu este o necesitate. Ei au învăţat să-şi înveselească inimile şi   să-şi încălzească mâinile la alte focuri.  Nu trebuie să i se mai permită inimii omeneşti, cu capacitatea ei divină pentru plăcerea sfântă,  să fie victima temerii şi a învăţăturii greşite. Cristos a murit pentru inima noastră, iar Duhul Sfânt vrea să vină ca să potolească nevoile inimii noastre. Să-l imităm pe Isaac şi să deschidem din nou fântânile săpate de părinţii noştri şi astupate de duşman. Apele sunt acolo, reci, dulci şi ele potolesc setea. Apa va ţâşni iarăşi dacă o cazma sinceră va destupa fântâna. Cine vrea să înceapă săpatul?”

A. W. Tozer

„Secerişul Este Sfârşitul Veacului” – VDM 23.4

„SECERIŞUL ESTE SFÂRŞITUL VEACULUI”

„Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi, deci, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său.” Mat. 9:37, 38.

R 5018 W. T. 1 mai 1912 (pag. 145-146)

Timp de mulţi ani, mulţi dintre noi ne-am gândit la referirile Bibliei la Seceriş, inclusiv la textul nostru, că s-ar aplica la orice timp. Nu învăţasem atunci că Biblia pentru a fi înţeleasă trebuie studiată dispensaţional. Acum înţelegem că timpul primei veniri a Domnului nostru a fost Secerişul Veacului Iudeu; şi că Secerişul din acel text se aplică numai la acea naţiune. De mai bine de 1.600 de ani, Legământul Legii fusese în acţiune între Dumnezeu şi Israel. Sub el, ei fuseseră disciplinaţi şi educaţi, instruiţi prin Lege şi prin Profeţi.

Isus a venit nu numai pentru a fi Răscumpărătorul omenirii în general, ci şi pentru a Se oferi ca Împărat al evreilor şi a-i face comoştenitori în Împărăţia Sa. Dacă ar fi fost un număr suficient de evrei în starea de inimă pregătită ca să primească Mesajul Evangheliei, potrivit acordului divin, întreaga clasă a Miresei ar fi fost aleasă sau selecţionată din acea singură naţiune, şi niciunul dintre neamuri n-ar fi fost invitat să participe la onorurile acestor concepuţi de spirit, chemaţi în Scripturi „sămânţa lui Avraam” (Gal. 3:29). Cu toate acestea, Domnul ştia că Israel nu va fi gata să-L primească şi a prevăzut respingerea lor şi deschiderea uşii pentru cei vrednici dintre Neamuri, pentru poziţia de membri în clasa Miresei.

La sfârşitul Veacului Iudeu, prin urmare la timpul când poporul ar fi trebuit să aibă şi a avut cel mai mare grad de maturitate şi de pregătire, Domnul nostru S-a prezentat şi a început să facă lucrarea de recoltare. El Şi-a trimis ucenicii ca reprezentanţi, doi câte doi; şi mai târziu, a trimis „încă şaptezeci”. Când aceştia s-au întors, Domnul nostru le-a declarat: „Eu v-am trimis să seceraţi ce n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor”. Ioan 4:38.

Marele Învăţător ne spune clar că deşi lucrarea Lui a fost de recoltare, El a combinat-o cu semănarea. Văzând că evreii nu erau pregătiţi pentru Împărăţie, văzând că se vor cere 1800 de ani pentru chemarea şi dezvoltarea celor evlavioşi, a celor spirituali, Tatăl a început lucrarea de semănare a seminţei pentru Noua Dispensaţie. Atunci, potrivit pildei Domnului nostru, El a lăsat lucrarea în mâinile servitorilor Săi şi a plecat „într-o ţară îndepărtată” — chiar în cer. De atunci El Îşi supraveghează lucrarea şi este reprezentat prin membrii credincioşi ai Bisericii Sale, Mireasa. El şi apostolii au semănat „sămânţa bună” a Împărăţiei, între timp adunând grâul copt al naţiunii iudee în Clasa Împărăţiei, prin concepere de Spirit sfânt. Nu peste mult secerişul Veacului Iudeu s-a sfârşit complet, când tot grâul naţiunii a fost adunat în Biserica Evanghelică a celor concepuţi de spirit, şi apoi a venit „arderea plevei” — marele timp de necaz cu care s-a sfârşit Veacul Iudeu, în anul 70 d. Cr.

De atunci lucrarea de semănare a seminţei, evanghelizarea etc., printre neamuri a continuat, nu fără dificultate însă. După cum arată pilda Domnului nostru, Satan, Adversarul, a venit „în timp ce oamenii dormeau” — noaptea, „Veacurile Întunecate” — şi a semănat sămânţă de neghină peste tot câmpul de grâu. Drept rezultat, câmpul arăta foarte prosper, deşi în realitate „neghina” a avut un efect dezastruos, de sufocare a „grâului”. Cu toate acestea, Domnul n-a permis separarea grâului de neghină până la sfârşitul deplin al Veacului, la Seceriş. Biblia sugerează că neghina era atât de numeroasă şi atât de împletită cu grâul în diferitele lor interese, încât să le fi smuls pe toate ar fi adus dezastruosul „timp de strâmtorare” prea devreme. De aceea a fost decretul ca ambele să crească împreună până la Seceriş. „Secerişul este sfârşitul veacului.” Mat. 13:39.

„CEI DREPŢI VOR STRĂLUCI

CA SOARELE”

Studiile noastre împreună au condus pe majoritatea dintre noi să ajungă la concluzia că acum trăim în timpul Secerişului — la sfârşitul acestui Veac. O, cât de bucuroşi vom fi dacă aceasta este adevărat! Cât de bucuroşi suntem să credem că aceasta este adevărat! Şi, credem noi, pe bune dovezi. Dacă este adevărat, după cum credem noi, că secerişul de patruzeci de ani al acestui Veac a început în 1874, implicaţia este că încercările Bisericii sunt aproape la sfârşit; că cei credincioşi vor fi în curând adunaţi în grânarul ceresc. Prin „schimbarea” glorioasă, El îi va face „să strălucească precum soarele în împărăţia Tatălui lor”, pentru îndepărtarea nopţii întunecoase a lumii şi introducerea Zilei Noi. Ziua lui Mesia va aduce ocazii glorioase de binecuvântări pământeşti pentru Israel şi pentru toate familiile pământului prin Israel. Dacă speranţele noastre sunt adevărate, atunci ele înseamnă o binecuvântare, nu numai pentru Biserică, ci pentru întreaga creaţie gemândă, care, dacă va dori şi va asculta, sub domnia lui Mesia va fi eliberată de robia stricăciunii, la libertatea glorioasă potrivită copiilor lui Dumnezeu. Rom. 8:21.

Ca studenţi ai Bibliei, am văzut deja că naţiunea iudee ca popor a fost un prototip al Israelului spiritual în multe aspecte — că perioada de la moartea lui Iacov până la căderea Ierusalimului, în anul 70 d. Cr., este paralela exactă la perioada Bisericii Evanghelice de la moartea lui Isus până în anul 1915 d. Cr.

În mod sigur nu este accidental că aceste două veacuri corespund, nici nu este accidental că Israel ca popor a simbolizat Israelul spiritual! Nici nu va fi accidental dacă evenimentele din 1915 vor corespunde cu evenimentele din anul 70 d. Cr. Cu alte cuvinte, după cum Secerişul Veacului Iudeu s-a sfârşit cu un timp de necaz, tot aşa cuvintele Domnului nostru ne asigură că acest Veac Evanghelic şi secerişul lui se vor sfârşi cu „un timp de necaz cum n-a mai fost de când sunt popoarele” (Dan. 12:1; Mat. 24:21). Că o criză se apropie, toată lumea admite. Că socialiştii şi anarhiştii ameninţă însăşi structura societăţii, nimeni nu va nega. Numai Biblia explică situaţia şi ne arată că lucrarea veacului actual este pe cale de a fi completată; că membrii aleşi ai Miresei lui Cristos au fost găsiţi şi pregătiţi aproape toţi. Binecuvântările pentru lume vor fi pe linii materiale şi vor fi introduse de „timpul de strâmtorare”, care se va sfârşi în anarhie, potrivit Scripturilor — o nivelare generală a familiei umane, ca pasul iniţial al domniei glorioase a lui Mesia, pe care oamenii în scurt timp Îl vor vedea şi Îl vor recunoaşte cu ochii înţelegerii.

„Rugati pe Domnul secerisului sa scoata lucratori la secerisul Lui.…”

„Atunci a zis ucenicilor Sai: „Mare este secerisul, dar putini sunt lucratorii! Rugati dar pe Domnul secerisului sa scoata lucratori la secerisul Lui.”

Matei 9,37

Pentru adevarata Biserica a lui Christos, orice oportunitate de a raspandi Evanghelia este o adevarata sarbatoare. An de an, se fac tot felul de planuri de evanghelizare, dorindu-se implicarea unui numar tot mai mare de membri. Implinirea misiunii incredintate de Mantuitorul Bisericii Sale, inainte de inaltarea Sa la cer, este nu doar o datorie, ci si un mare privilegiu al oricarui copil al lui Dumnezeu:

„Duceti-va si faceti ucenici din toate nemurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit. Iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului.” ( Matei 28,19.20 )

Cheltuielile de timp, de resurse financiare si energie sunt uneori imense, insa ele nu conteaza daca sunt puse in cumpana alaturi de bucuria care exista in cer atunci cand un singur suflet se intoarce de pe caile pacatului la Dumnezeu. Care sunt insa rezultatele ? De cele mai multe ele ori descurajatoare…

Probabil ca fiecare dintre noi avem o doza de tristete pentru persoane care am dori sa se bucure de aceleasi binecuvantari ale mantuirii ca si noi, dar care  refuza in mod constant invitatiile harului. Poate ca este vorba de un copil razvratit si risipitor, sau poate un parinte care inca nu a gustat din bunatatea lui Dumnezeu; poate e vorba de un prieten care se afla inca sub influenta unor idei si filozofii straine de Evanghelie, sau un necunoscut pe care Providenta ti l-a scos inainte si pe care ai incercat zadarnic sa-l indrumi pe calea adevarului. Mai este ceva de facut pentru aceste suflete dupa ce am incercat sa facem totul ? Mai exista speranta ca odata, candva, ele se vor intoarce la Dumnezeu, sau trebuie sa le abandonam si sa ne vedem de treburile noastre ?

Raspunsul il aflam chiar de la Mantuitorul: „Atunci a zis ucenicilor Sai: „Mare este secerisul, dar putini sunt lucratorii ! Rugati dar pe Domnul secerisului sa scoata lucratori la secerisul Lui !” ( Matei 9, 37.38 )

Ce legatura exista intre problema adusa in discutie si cuvintele Domnului  din textul de mai sus ? Versetul acesta ne descopera o greseala frecventa pe care o fac cei care au pe inima lucrarea de salvare de suflete. Este vorba nu de o greseala prin comitere, ci prin omitere. Domnul Iisus nu ne vorbeste aici despre un lucru rau pe care l-am facut cu privire la lucrarea Sa, ci ne atrage atentia supra unui lucru bun pe care am neglijat sa-l facem.

De obicei, inainte de orice campanie de evanghelizare, se face pregatirea Bisericii. In esenta, mesajul acestei pregatiri este: „Haideti la secerat ! Holdele sunt coapte. Bucuria si rasplata seceratorilor vor fi  mari.” Se tin predici de motivare si trezire si se fac instructaje cu privire la modul de abordare al oamenilor. „Seceratorii” sunt invatati cum sa tina „secera”, cum sa taie granele fara ca spicele sa fie zdrobite, iar graul sa nu cada la pamant, cum sa fie adus graul in granar, la adapost.

Apoi, se iese in mijlocul „holdelor” si „seceratorii” se roaga de „spice” : „Haideti in granar ! Acolo e cald si bine si sunteti la adapost. Acolo nu va va mai bate ploaia, arsita si vantul.” Toate bune si frumoase, insa lipseste ceva: „Rugati pe Domnul secerisului sa scoata lucratori.”

„Dar de ce , Doamne ? Nu suntem noi seceratorii Tai ? Nu ne-ai trimis Tu in camp la secerat ? Cine poate sa secere mai bine in familia mea, in blocul meu, la locul meu de munca sau in scoala mea decat mine ? De ce sa ma rog pentru alti seceratori ?”

Si totusi, Mantuitorul insista: „Rugati nu spicele, nu seceratorii, ci pe Domnul secerisului sa scoata lucratori.”  De ce ? Exista mai multe motive, insa doar unul dintre ele doresc sa-l amintesc acum.

Fiecare dintre noi avem persoane iubite in propria familie, intre rude, prieteni sau cunoscuti, in fatza carora ne-am pierdut creditul. Orice le-am spune si orice am face, niciodata nu-i vom putea convinge pe acestia sa vina cu noi pe calea mantuirii.

Este cunoscut faptul ca cel mai greu este sa lucrezi in propria familie cu cei dragi. II cunosti bine , dar si ei te cunosc pe toate fetzele, cu lumini si umbre, cu calitati si defecte. De la tine ei nu mai primesc nimic, deoarece ti-ai pierdut creditul inaintea lor si nu mai ai puterea de a-i influenta. Mai exista vreo speranta pentru salvarea lor ?

Da, exista ! „Domnul secerisului” poate scoate in calea vietii persoanei dragi cu care tu nu mai poti lucra un alt „secerator” care sa aiba influenta in atragerea lui la adevar.

Ai cu siguranta prieteni, colegi, vecini sau cunoscuti cu care te cunosti demult. Ei iti accepta credinta ta „ciudata”, ai mai discutat cu ei probleme spirituale si ei stiu deja multe despre credinta ta. Insa exista o bariera peste care nu se trece. Cand ii inviti sa vina mai aproape de Christos, ei refuza. Mai exista vreo speranta pentru acestia ?

Da, exista ! „Rugati dar pe Domnul secerisului sa scoata lucratori” in calea acestor persoane dragi.

Sunt si persoane carora le-am gresit grav si care si-au facut o impresie negativa despre Biserica si credinta pe care o marturisim. Fatza de aceste persoane ne-am pierdut creditul si orice am face si orice am spune, nu mai putem intoarce timpul inapoi. Mai exista vreo sansa pentru aceste suflete ?

Da, exista ! „Rugati pe Domnul secerisului sa scoata lucratori” si in calea acestor suflete. In Providenta Sa, Dumnezeu va scoate in calea acestor oameni persoane, imprejurai si situatii , care impreuna vor lucra spre salvarea lor. Daca eu nu mai pot lucra cu copilul, sotul sau sotia, cu prietenul, patronul, vecinul sau subalternul meu, Domnul secerisului mai are inca mii de posibilitati. El va trimite in viata celor dragi alti seceratori care vor face lucrarea pe care am vrea sa o facem noi, dar nu mai putem, din diferite motive.

Daca ne-am rugat de spice si ele nu ne mai asculta, daca ne-am rugat de seceratori si ei nu mai vor sa intre in holde sa secere, atunci mai ramane o solutie: sa-L rugam pe Domnul secerisului sa scoata lucratori. Si daca El va hotara ca cineva drag noua sa fie „secerat” si pus in granar, cine I se poate impotrivi?

Lori Balogh

 

 

Are roade Via Domnului?

Referinţe: Isaia 5.1-7, Matei 21.43

1  Voi cânta Prea Iubitului meu, cântarea Prea Iubitului meu despre via Lui. Prea Iubitul meu avea o vie, pe o câmpie foarte mănoasă.
2  I-a săpat pământul, l-a curăţit de pietre şi a sădit în el viţele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei şi a săpat şi un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici.
3  „Acum, deci, zice Domnul, locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi voi între Mine şi via Mea!
4  Ce aş mai fi putut face viei Mele şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă aşteptam să facă struguri buni?
5  Vă voi spune însă acum, ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare;
6  o voi pustii; nu va mai fi curăţită, nici săpată, spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor, să nu mai ploaie peste ea.”
7  Via Domnului oştirilor este casa lui Israel şi bărbaţii lui Iuda sunt viţa pe care o iubea. El se aştepta la judecată şi când colo, iată sânge vărsat! Se aştepta la dreptate şi când colo, iată strigăte de apăsare!

43 De aceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite.

Capitolul 5 din cartea Isaia se constituie într-o introducere pentru intrarea în lucrare a proorocului, aşa cum este ea prezentată, începând cu capitolul 6. De ce nu a fost făcută această introducere încă din primul capitol, aşa cum ne-am fi aşteptat? Isaia doreşte ca mai întâi să prezinte starea decăzută a poporului Israel. El se adresează acestuia , însă evreii nu doresc să-l asculte, nu vor să asculte mesajul transmis din partea lui Dumnezeu.
Ce aşteaptă Dumnezeu de la oameni? Roade vrednice de chemarea Sa! Ce fel de roade a adus poporul Israel şi de ce este nemulţumit Dumnezeu?
1. Cine este Via Domnului?
Aşa cum este prezentat în versetul 7, este chiar poporul Israel, poporul răscumpărat din robia Egiptului:„Tu ai adus o vie din Egipt, ai izgonit neamuri şi ai sădit-o” (Psalm 80.8).
După cum se poate vedea încă din primul verset, Dumnezeu a aşezat naţiunea israelită într-o zonă unde exista posibilitatea dezvoltării.
2. Grija lui Dumnezeu
Dumnezeu Şi-a manifestat grija deosebită făcând toate lucrurile pe care un viticultor le-ar face în via sa(vers. 2). Printre altele, aşa cum vierul ar arunca pietrele din terenul mănos, Dumnezeu a înlăturat popoarele canaanite din moştenirea poporului Său.
3. Ce aşteaptă Dumnezeu?
Dumnezeu asteaptă ca via ingrijită, săpată, udată, protejată, să aducă ca şi rod struguri buni. În loc de aceştia, El a găsit struguri sălbatici.
Preocuparea Domnului este îndreptată spre întrebarea: ce aş mai fi putut face?
Dumnezeu exprimă o serie de nemulţumiri legate de trăirea poporului Său:
– vers. 8: lăcomia oamenilor după posesiuni materiale (terenuri şi case)
– vers. 11: plăcerile păcătoase ale oamenilor
– vers. 14: oameni dedaţi alcoolismului
– vers. 18: negarea şi răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu
– vers. 20: scuzele privitoare la păcat: răul văzut ca şi bine, iar binele ca şi rău
– vers. 21: autoîndreptăţirea
– vers. 22: beţivul şi omul nedrept
Dumnezeu a investit în a-L binecuvânta pe Israel, iar în loc de recunoştinţă tot ce găseşte este răzvrătire şi păcat.
4. Judecata lui Dumnezeu (vers. 5-6)
Isaia a predicat pedeapsa ce urma să vină, dar oamenii au refuzat să asculte acest mesaj. Popoarele străine au ajuns să înrobească poporul răzvrătit. Naţiunea plantată într-o zonă a binecuvântării, care s-a opus Mâinii binecuvântate care-o îngrijea, a ajuns să fie îndepărtat de tărâmul binecuvântării.
Ce ne poate vorbi nouă acest Cuvânt al lui Dumnezeu? Noi suntem azi poporul lui Dumnezeu.
În Evanghelia după Matei 21.31-39 ne este adusă de către Domnul Isus aplicaţia nou-testamentală a textului din Vechiul Testament. Domnul Isus Cristos atrage atenţia asupra venirii Sale în lumea păcătoasă pentru a restaura starea decăzută a oamenilor. Crucificarea Sa, omorârea Lui, a fost actul suprem de rebeliune a omului împotriva lui Dumnezeu.
Versetul 43 arată statutul nostru de nou popor al lui Dumnezeu. Poporul Israel s-a arătat nevrednic de apartenenţa la familia lui Dumnezeu, iar aceasta ne-a dat nouă posibilitatea de a deveni copiii lui Dumnezeu. Provocarea este ca noi să aducem roade.
Matei 3.7-8: „Dar când a văzut pe mulţi din Farisei şi din Saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi, deci, roade vrednice de pocăinţa voastră”. Mesajul pocăinţei este pentru fiecare dintre noi. Ce este pocăinţa? Pocăinţa este, ca şi progresie, cunoaşterea stării de păcat, părerea de rău pentru această stare, întoarcerea spre Dumnezeu de la această stare.
   1 Petru 1.17-18: „Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri „.Răscumpărarea din starea de păcat nu s-a realizat prin lucruri materiale, nici prin fapte bune.
Dumnezeu a realizat răscumpărarea omului căzut în păcat, prin jertfirea Fiului Său, Domnul Isus Cristos: „Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu” Romani 3.25
Pocăinţa este, aşadar, întoarcerea de la păcat la Dumnezeu, de la starea de rebeliune la cea de încredere în Dumnezeu. Ai experimentat pocăinţa? Te-ai întors la ascultarea de Dumnezeu? Care sunt roadele tale?
Printre roadele pe care le aşteaptă Dumnezeu de la noi, pot fi enumerate:
– mărturisirea: Faptele Apostolilor 18.26
– viaţa sfântă: Romani 6.21-22
– dăruirea: Filipeni 4.16-17
Mai intervine însă şi roada Duhului Sfânt, care rezultă în viaţa omului ce se supune lui Dumnezeu, a cărui viaţă este pusă la dispoziţia lui Dumnezeu: „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege” (Galateni 5.22-23).
Mulţumirea, împreună cu faptele şi dărnicia trebuie să fie prezente în viaţa credincioşilor: „Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac” (Evrei 15-16). Dumnezeu a aşteptat de la poporul evreu ca el să-şi exprime recunoştinţa şi mulţumirea faţă de Cel care i-a oferit binecuvântarea.
Cât de roditor sunt? Ce roade aducem noi? El aşteaptă roadele noastre!
 Doamne fă-mă recunoscător pentru statutul de copil al Tău şi ajută-mă să fiu roditor spre slava Ta!

 

 

Noe a înfruntat realitatea

Autor: A.W. Tozer 

   Noe a înfruntat realitatea. Poate că lucrul acesta pare departe şi fără legătură cu credinţa lui Noe, însă există o legătură. Noe a fost mişcat – dar nu era un petrecăreţ emoţional. Nu a fost impulsionat de teama omenească, depravată, vinovată. A fost impulsionat de cunoaşterea personală a descoperirii din partea Dumnezeului sfânt şi suveran. Când ni se întâmplă ceva neobişnuit, exclamăm: “Nu este adevărat!”  Noe a primit un cuvânt de la Dumnezeu. El a spus: “Este adevărat! Ştiu că este adevărat! Cel mai înţelept lucru pentru mine este să fac exact ceea ce a poruncit Dumnezeu!”  Mulţi oameni din jurul nostru sunt mişcaţi de emoţiile lor, dar nu sunt suficient de impulsionaţi ca să facă ceva care să conteze. Ar trebui să fim mişcaţi şi ar trebui să fim stimulaţi în privinţa realităţilor veşnice. Noe a fost mişcat – şi a mers mai departe să facă ceea ce era corect şi important.

Odată am auzit un predicator foarte bun, un predicator eficient, descriind răspunsurile emoţionale ale unei audienţe. Mărturisea că spusese povestea unui câine bătrân şi credincios care păzea oi. În mijlocul unei mari furtuni, păstorul ştia că lipsesc unsprezece mieluşei. O dată, de două ori, de trei ori l-a trimis afară pe Old Shep, câinele, după mieii dispăruţi. Şi din nou, şi din nou, până când, câinele obosit, dar credincios s-a întors cu al zecelea miel. Stăpânul l-a mai dus încă odată pe Old Shep la uşă spunându-i: “Încă unul, Shep, încă unul! Adu-l aici!”

Câinele, complet epuizat, a ieşit încă o dată în mijlocul furtunii. Mult mai târziu, s-a întors purtând mielul dispărut. Bătrânul câine a lăsat încet mielul slăbit şi ud jos, apoi s-a prăbuşit el însuşi.

După ce păstorul a terminat cu îngrijirea mielului rătăcit, s-a întors la Old Shep pentru a-şi exprima recunoştinţa. Dar era prea târziu. Shep era mort. Credinciosul câine a dat totul pentru a salva mieii.

 

Trupurile noastre sunt o disciplină

Autor: A.W. Tozer 

   M-am întrebat de ce ne-a dat Dumnezeu trupuri şi ne-a legat între ele. Am ajuns la concluzia că a făcut acest lucru mai mult sau mai puţin ca o disciplină. Nu ştiu pentru ce altceva le avem. Emerson a scris că natura are o singură funcţie faţă de fiinţele umane, şi aceasta este de a le disciplina. Cel puţin ocazional suntem obligaţi să gândim astfel. Din când în când corpul ne iese de sub control şi suntem nevoiţi să petrecem la fel de multă grijă şi energie ocupându-ne de el ca atunci când facem orice altceva. Mă bucur că Dumnezeu înţelege acest lucru. Mă bucur că El ştie. El ne-a dat aceste trupuri muritoare şi vrea ca noi să avem grijă de ele. În acest context, vedem, că El se îngrijeşte ca oamenii să aibe mâncare. Nu am crezut niciodată în marile distincţii pe care unii oameni înceracă să le facă între sacru şi profan. Mâncatul poate fi un act la fel de religios ca rugăciunea. Pentru mine, luarea micului dejun este la fel de spirituală ca şi rugăciunea în familie. Când separăm micul dejun de rugăciune, facem o împărţire care nu e necesară. Este greşit să punem necesităţile noastre fizice într-o parte şi rugatul, cântatul, milostenia, cititul Bibliei şi mărturisirea în altă parte. De ce spunem: lucrul acesta e spiritual, iar acesta e secular?

Ei bine, eu am un mod de a trăi mai bun decât acesta şi vă pot spune că Domnul Isus nu a făcut niciodată distincţia pe care mulţi creştini o fac. El a spus că este Domnul. El Însuşi este Dumnezeu şi a întrebat: “De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia?” Când a frânt pâinile şi le-a dat mulţimii mari, oamenii au mâncat, iar mâncatul a fost la fel de spiritual cum a fost şi învăţătura primită în zilele precedente. Învăţătura şi mâncarea erau la fel de spirituale, iar rugăciunea care a precedat prânzul a fost la fel de spirituală – nu mai spirituală – ca şi mâncatul.

Onorează-L pe Isus Cristos!

Autor: A.W. Tozer 

   Onorează-L pe Isus Hristos şi Duhul Sfânt te va onora pe tine! Umblăm cu Duhul Sfânt atunci când umblăm cu Hristos, pentru că Hristos va fi întotdeauna acolo unde El este onorat. Duhul Sfânt îl va onora pe cel ce Îl onorează pe Mântuitorul, pe Isus Hristos Domnul. Haideţi să-L onorăm pe El, dându-I rangul cuvenit! Haideţi să-L numim DOMN! Haideţi să credem că El este DOMN! Amintiţi-vă că, Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care  L-aţi răstignit voi, şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti(…) El I-a pus totul sub picioare, şi l-a dat căpetenie peste toate lucrurile Bisericii. (Efeseni 1.20,22).

Pe măsură ce Îl onorăm pe Isus, Duhul lui Dumnezeu, vine cu bucurie în noi. El nu Se mai ascunde, comunică cu noi. Se oferă pe Sine nouă, iar soarele răsare şi cerul se apropie pe măsură ce Isus Hristos devine Totul în tot pentru noi.

Treaba Bisericii este să-L glorifice pe Isus şi lucrarea Duhului Sfânt este să-L glorifice pe Isus. Pot să umblu cu El când fac aceleaşi lucruri pe care El le face, când merg pe aceeaşi cale pe care merge şi El şi când merg cu aceeaşi viteză ca El.

  Trebuie să-L onorez prin ascultare, prin mărturie, prin părtăşie.

Nu nesocotiţi avertismentul!

Autor: A.W. Tozer 

   Trebuie să mărturisim că pretutindeni în jurul nostru există un fel dureros de necredinţă neruşinată. Din cauză că nu au nici o teamă de Dumnezeu, bărbaţii şi femeile din generaţia noastră iau foarte puţin aminte la semnalele de avertizare venite de la Dumnezeu. Ca tânăr, am crescut la fermă şi pe atunci, ajunsesem să cunosc că  păsările şi animalele aveau metodele proprii de comunicare, mai ales când se apropia vreun pericol sau vreun rău. Totdeauna erau nişte ciori flămânde ce zburau în preajmă, iar ele comunicau în felul lor. Însă numai unul din strigătele lor ascuţite era strigătul de alarmă, avertizarea urgentă a pericolului. Unele erau suficient de puternice ca să aterizeze pe câmp şi să ciugulească grăunţe. Dar aveau avangardă şi ariergardă – ciorile bătrâne şi viclene se cocoţau pe o ramură butucănoasă a unui copac din preajmă, sau pe un stâlp. Instinctele lor le avertizau în privinţa fermierilor cu puştile lor care nu renunţau niciodată în lupta cu ciorile lacome. Un om de la marginea câmpului aducea strigătul de avertizare de la cioara din copac – şi toate ciorile îşi luau zborul ca una, scăpând la locurile lor de siguranţă.

Iată ce vreau să spun. Cioara care ar fi subapreciat semnalul de alarmă, care ar fi zăbovit pentru încă un bob de grâu ar fi fost nebună. Şi-ar fi respins instinctul de pasăre şi ar fi declarat: “Eu stau! Eu nu voi fi pusă pe fugă.” Dar ştiţi ce s-ar fi întâmplat. Fermierul i-ar fi zburat bietul ei creieraş de pasăre cu puşca şi acesta ar fi fost sfârşitul ei. Auzise avertismentul – depindea de ea să ia seama!

   Există un astfel de lucru precum credinţa ce crede în temeinicia unui avertisment. Există o credinţă căreia nu-i este ruşine să se mişte în direcţia corăbiei în siguranţă. Noe este un exemplu veşnic. Fie ca Dumnezeu să ne dea urechi ca să auzim şi inimi ca să ascultăm!

Nu folosiţi greşit Biblia

Autor: A.W. Tozer 

   Vă puteţi baza pe Biblie, pe adevărul ei şi pe siguranţa pe care o dă în privinţa lucrurilor lui Dumnezeu. Puteţi avea încredere în ea. Dar nu abuzaţi de ea sau nu o folosiţi greşit. Biblia nu vă spune că dacă îl acceptaţi pe Hristos veţi avea pacea minţii. Nu vă spune că, deoarece sunteţi creştin, vă veţi relaxa şi veţi putea dormi 12 ore pe noapte. Nu vă spune că veţi deveni brusc oameni de succes sau că vă va creşte păr pe chelie! Biblia vă spune că puteţi avea viaţa veşnică acum – cu suferinţă şi purtare a crucii, dar cu slavă în lumea ce va veni. Biblia este clară că în privinţa faptului că dacă eşti pregătit să primeşti spini, cruci, suferinţă şi împotrivire, vei avea cununa. Aceasta este ceea ce ne spune Biblia. E bătrâna Carte bună şi sinceră. Nu e de mirare că sfinţii lui Dumnezeu mor cu Bibliile alături de ei!

“Voi face orice veţi cere în numele Meu. Puteţi cere orice în numele Meu”- a cere în numele lui Isus înseamnă pur şi simplu să cerem potrivit cu voia Sa. Aici intervin promisiunile: trebuie să cunoaştem promisiunile pentru a cunoaşte care este voia Lui. Memoraţi Cuvântul lui Dumnezeu. Lăsaţi ca el să devină o parte a fiinţelor voastre pentru ca astfel să vă puteţi baza total pe meritul lui Isus. Meritul lui Isus este suficient! Noi vom intra în rai pentru că Isus a ieşit din rai în locul nostru. Noi vom trăi pentru că Isus a murit. Noi vom fi cu Dumnezeu pentru că Isus a fost respins din prezenţa lui Dumnezeu în groaza răstignirii.

Credinţa noastră se bazează pe caracterul lui Dumnezeu şi pe meritul Fiului Său, Isus. Noi nu putem aduce nimic – doar sufletele noastre sărace şi mizerabile. Omul rău care se crede bun este privat de Împărăţia lui Dumnezeu pentru totdeauna. Dar persoana care ştie că este cel mai mare dintre păcătoşi şi absolut nevrednic, care vine în umilinţă depinzând numai de meritul lui Isus, acela intră.

Întorc vorba diavolului

Autor: A.W. Tozer

   De ce bătrânul diavol, Satan, nu renunţă şi nu iese de pe scenă atunci când un om devine creştin?

Cu toate că este un vrăjmaş întunecat şi sinistru, devotat pentru condamnarea oamenilor, eu cred că el ştie faptul că e în zadar să încerce să osândească un copil al lui Dumnezeu iertat şi îndreptăţit care se află în mâinile Domnului. Prin urmare, preocuparea diavolului este să ţină duhul creştinului întemniţat. El ştie că omul născut din nou, care crede şi este justificat, a fost ridicat din mormântul păcatelor şi nelegiuirilor sale. Din acel moment, Satan lucrează din greu să ne ţină legaţi şi cu gura închisă, de fapt, să ne ţină prizonieri în hainele noastre mortuare. El ştie că dacă noi continuăm să trăim în această captivitate, nu vom fi niciodată capabili să revendicăm dreapta noastră moştenire spirituală. De asemenea, el ştie că atâta timp cât ne aflăm într-o astfel de robie, nu suntem cu nimic mai buni, decât atunci când eram morţi din punct de vedere spiritual. Acesta este un motiv pentru care creştinii din bisericile de astăzi se comportă ca o turmă speriată – suntem atât de intimidaţi de diavol, încât nici măcar nu putem spune “Amin!”

Ştiu că din când în când veţi întâlni oameni care se bucură doar copilăreşte de orice lucru, dar nu la aceasta mă refer. Deseori, aceştia sunt doar precum copiii care se joacă în piaţă – oameni care nu au fost niciodată implicaţi într-un mod serios în războiul de pe câmpul de luptă spiritual.

Arătaţi-mi o persoană sau o adunare de creştini care s-au angajat la progres spiritual cu Domnul, care manifestă interes faţă de ceea ce învaţă Biblia cu privire la desăvârşirea şi biruinţa spirituală, iar eu vă voi arăta care este prima şi cea mai puternică sfidare a diavolului (lui Satan îi place să intimideze!).

 

Dumnezeu este acelaşi şi astăzi

Autor: A.W. Tozer 

   Cât de subtilă este necredinţa! Citeşti biografia unui sfânt mare al lui Dumnezeu şi deodată eşti copleşit de descurajare. Descoperi că te compari într-un mod foarte nefavorabil cu cel despre care ai citit. Daţi-mi voie să vă dau un sfat. Nu încetaţi să citiţi despre bărbaţii şi femeile mari ale lui Dumnezeu! Dar ţineţi minte că ceea ce contează este credinţa şi ascultarea, şi nu abilităţile, temperamentul sau dispoziţiile lor. Dumnezeu ştie cum să ne folosească cel mai bine pentru gloria Lui şi ca martori ai Lui. Credinţa a venit ca un porumbel în inima lui Avraam. Credinţa a venit de asemenea la înşelătorul Iaov. Credinţa a venit la Moise dar şi la Samson, la Sara, la Rahav.  Mă gândesc la un cântec simplu: “Nu-ţi lăsa conştiinţa să te facă să zăboveşti, Nici nu visa naiv la o stare potrivită, Toată starea potrivită care se cere aici, Este să-ţi simţi nevoia de EL!”

Îmi place sfatul acesta! Eu nu trebuie să mă compar cu Avraam, Luther, Billy Graham şi să mă întreb dacă mă pot califica precum un creştin aşa de bun şi folositor. Dacă îmi simt cu adevărat nevoia de Dumnezeu, mă pot apropia de El şi pot aştepta ca El să lucreze pentru unicitatea mea.

Creştinii de duminică

Autor: A.W. Tozer 

   Oamenilor care se îmbracă în religie ca şi cu o haină bine călcată de duminică nu le place acest fel de biserică plină de bucurie. Când avem parte de o trezire şi binecuvântarea lui Dumnezeu vine la noi, şi primim ajutorul de care avem nevoie de la Dumnezeu, aceia care au făcut din religie o simplă haină de duminică, nu vor fi prea încântaţi – de fapt, ei vor fi deranjaţi. De pe poziţia Scripturii, noi vom insista că ei trebuie să trăiască cinstit luni dimineaţa, dar ei nu vor să facă asta. Ei nu vor ca viaţa practică să le fie afectată de religie. Duminica ei intră în biserică şi îşi lustruiesc religia, dar pe la ora 11 seara, o pun înapoi în raft. Luni ies afară şi trăiesc aşa cum vor să trăiască. Eu refuz să cedez în faţa acestui lucru şi a acestui fel de oameni. Noi trebuie să fim o biserică a Dumnezeului cel viu, şi nu o întrunire a celor influenţi şi a ştabilor. Ştabii pot să vină dacă se pleacă pe genunchi – ştiţi voi, un ştab pe genunchi nu este mai înalt decât nimeni altcineva.

Creştinii culţi

   Nici oamenii care s-au alăturat unei biserici din pricina valorilor culturale nu vor fi fericiţi şi satisfăcuţi într-o adunare plină de Duhul.

Aţi întâlnit vreodată acest fel de oameni? Ei nu ştiu nimic despre Duhul Sfânt în vieţile lor sau despre biserica plină de Duhul. Ei cred că valoarea culturală a bisericii este bună pentru ei şi că le oferă ceva, şi vor ca şi copiii lor să crească în atmosfera culturală a bisericii. Le plac recenziile cărţilor şi prelegerile despre aranjamente florale şi despre creşterea copilului şi tot felul de lucruri asemănătoare – dar este o concluzie evidentă că ei nu se vor simţi ca acasă printre scumpii oameni regeneraţi ai lui Dumnezeu care sunt concentraţi asupra înaintării spirituale. Deci, trebuie să fim totdeauna conştienţi că acest fel de nemulţumire va exclude pe unii, şi vom fi întristaţi de decizia lor. Dar mulţumim lui Dumnezeu pentru aceia care vor fi în culmea fericirii dacă ne întoarcem constant la rădăcini, plivind tot ceea ce nu este de la Dumnezeu şi păstrând bobul ca să crească în bogăţie şi frumuseţe.Mulţumim lui Dumnezeu pentru aceia care vor să se angreneze în lucrurile cereşti, să umble cu Dumnezeu, să asculte de adevăr şi să se iubească unii pe alţii.

Creştinii confortabili

Autor: A.W. Tozer

   Oamenii care refuză să lase religia să-i pună în pericol în vreun fel, nu sunt încântaţi de o asemenea adunare. Ei sunt aceia care refuză să lase biserica, religia sau credinţa lor să se amestece cu plăcerile şi planurile lor. Ei ştiu despre mântuire şi sunt dispuşi să-L slujească pe Isus. Sunt în drum spre cer şi îl vor parcurge până la capăt – dar ei vor să se distreze pe drum şi îşi vor aranja vieţile exact aşa cum un grădinar îşi aranjează grădina.

Noi ne aranjăm planurile pentru vieţile noastre şi spunem : “Acum, Doamne, este plăcut să Te slujim, noi Te iubim Doamne, aşa că haideţi să cântăm un refren”, dar nu vrem să ne schimbăm planurile în nici un fel. ” Însă daţi-mi voie să vă reamintesc că crucea lui Isus întotdeauna schimbă planurile oamenilor. Crucea lui Hristos este revoluţionară şi dacă nu suntem gata să o lăsăm să fie revoluţionară în noi, sau să o lăsăm să ne coste ceva, sau să ne controleze în vreun fel, nu ne va plăcea o biserică ce ia lucrurile lui Dumnezeu în serios. Oamenii vor beneficiile crucii, dar în ciuda acestui lucru, nu vor să se supună controlului crucii. Ei vor să ia tot ceea ce poate oferi crucea, dar nu vor să fie sub domnia lui Isus.

Confuzie în ceea ce priveşte Duhul

Autor: A.W. Tozer 

   Cred că sunteţi de acord cu mine când spun că mulţi oameni sunt confuzi cu privire la Duhul lui Dumnezeu. De exemplu, Duhul Sfânt nu înseamnă entuziasm. Unii oameni au entuziasm şi-şi imaginează că acesta este Duhul Sfânt. Unii din cei ce sunt foarte mişcaţi de o cântare îşi imaginează că acesta este Duhul, însă nu neapărat aşa stau lucrurile. Unii dintre aceştia se duc şi trăiesc exact ca lumea păcătoasă – însă Duhul Sfânt niciodată nu intră în cineva şi apoi îl lasă să trăiască exact ca lumea care-L urăşte pe Dumnezeu.Acesta este motivul pentru care majoritatea oamenilor nu vor să fie umpluţi cu Duhul Sfânt – ei vor să trăiască aşa cum vor ei şi să aibă Duhul Sfânt doar ca ceva suplimentar. Vă spun că Duhul Sfânt nu va fi doar o adăugire. El trebuie să fie Domn, altfel, nu va veni deloc.

Scrieţi lucrul acesta cu majuscule: DUHUL SFÂNT ESTE O PERSOANĂ. El nu este entuziasm. Nu este curaj. Nu este energie. Nu este personificarea tuturor calităţilor, după cum Jack Frost este personificarea vremii reci. De fapt, Duhul Sfânt nu este nici un fel de personificare. El este o Persoană, cum şi tu eşti o persoană, însă nu este esenţă materială. El are individualitate. Este o fiinţă, nu altceva. Are voinţă şi gândire. Are auz. Are cunoştinţă, compasiune şi abilitate de a iubi, de a vedea şi de a gândi. El poate auzi, poate vorbi, poate avea dorinţe, se poate întrista şi se poate bucura. Este o Persoană.

Duhul Sfânt poate vorbi cu tine şi te poate iubi. Poate fi întristat atunci când tu I te împotriveşti şi Îl ignori. Dacă Îi întorci spatele când El vine în casa ta ca oaspete, Duhul Sfânt poate fi stins, aşa cum orice prieten poate fi redus la tăcere. Desigur, El va fi redus la tăcere dacă Îl răneşti, şi noi Îl putem răni pe Duhul Sfânt.

Introducere – „Ziua Domnului”

 

 

Apostolul Ioan a fost deportat pe insula Patmos din pricina „Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos”. Acolo el a ajuns într-o stare de răpire sufletească prin Duhul lui Dumnezeu. El a văzut dinainte cele mai importante desfăşurări ale vremii şi a fost transpus chiar în ziua Domnului. Ziua Domnului este descrisă în mod cuprinzător în Vechiul şi în Noul Testament. Părerea că aici ar fi vorba despre sâmbăta sau duminica, rezultă dintr-o neînţelegere şi nu corespunde. Ziua Domnului este etapa care urmează după ziua harului şi a mântuirii (Isa. 49, 8; 2. Cor. 6, 2; Evrei 4, 7) – ziua a şaptea în cronologia divină. Dumnezeu socoteşte cu zile acolo unde noi socotim cu ani. La Dumnezeu, o zi este cât o mie de ani pentru noi. „Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi.” (2. Pet. 3, 8; Ps. 90, 4

De la începutul timpului noi avem de-a face cu şapte perioade profetice pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru omenire. Socotit în mare, au trecut 2 zile, şi anume cam două mii de ani de la Adam până la Avraam; apoi din nou cam două mii de ani de la Avraam până la Hristos, şi acum ne apropiem de sfârşitul celor două zile care sunt numite şi zilele de pe urmă, în care Duhul lui Dumnezeu lucrează fără încetare pe pământ în timpul acestor două mii de ani de har (Fap. 2, 17). Ziua a şaptea va fi perioada milenară a împărăţiei păcii lui Hristos pe pământ (Apoc. 20).

Înaintea zilei Domnului, Dumnezeu a făgăduit să-l trimită pe proorocul Ilie (Mal. 4, 5). Ziua Domnului – ultima perioadă de o mie de ani înaintea începerii veşniciei – va începe cu judecăţile al căror apogeu va fi bătălia de la Armaghedon (Apoc. 16, 14-16; 19, 11-21; Ez. 38, 20+23; Ioel 3, 9-17, ş. a.). Din cauza aceasta, ziua Domnului este descrisă ca fiind pentru „păcătoşi”, o zi fără milă şi de mânie, în care se împlineşte: „ Soarele se va preface în întuneric şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua cea mare şi înfricoşată .” (Ioel 2, 31). Vezi şi Isa. 13; Ez. 30, 3; Ioel 2, 1-2; Ioel 3, 15; Ţef. 1, 14-15; Fap. 2, 20; 2. Pet. 3, 10; Apoc. 6, 12-17 ş. a.

Ziua a şaptea – împărăţia păcii de o mie de ani – este ziua de odihnă a lui Dumnezeu. La sfârşitul acestei zile, Satana va fi dezlegat încă o dată pentru a instiga toate puterile păgâne, sub conducerea lui «Gog şi Magog», pentru lupta finală în care acestea vor fi distruse odată pentru totdeauna (Apoc. 20, 7-10). După aceea are loc judecata de apoi, urmează un cer nou şi un pământ nou, iar timpul se revarsă în veşnicie.

Înaintea zilei harului, Domnul Dumnezeu l-a trimis pe „îngerul Său” , în statura lui Ioan Botezătorul, ca să pregătească calea (Mal. 3, 1; Mat. 11, 10, ş. a.). El a venit în duhul şi în puterea lui Ilie ca să întoarcă inimile celor ce erau în credinţa părinţilor din Vechiul Testament, la un început nou al copiilor Noului legământ (Mal. 4, 6a, Luca 1, 17). „ El a venit ca martor, ca să mărturisească despre lumină, pentru ca toţi să creadă prin el .” (Ioan 1, 7). El a făcut un pod de legătură între Vechiul şi Noul Testament (Luca 16, 16), a pregătit calea Domnului şi a netezit un drum pentru Dumnezeul nostru (Isa. 40, 3; Marc. 1, 1-4, ş. a.).

Proorocul dinaintea zilei Domnului a venit la sfârşitul zilei de har, deci acum în ultima epocă a Bisericii, pentru a întoarce inimile copiilor din Noul legământ la credinţa părinţilor apostolici (Mal. 4, 6b). Mesajul lui fondat biblic aduce Biserica adevărată în starea originală, în care i se restituie tot ce a posedat la început. Printr-o lucrare puternică a Duhului, care este descrisă în Sfânta Scriptură ca „ploaia târzie”, ea va fi pusă în ordinea originală, dumnezeiască (Iac. 5, 7-8). Isus a spus în Mat. 17, 11 despre această slujbă vestită în proorocul Maleahi, care mai era atunci la timpul viitor: „Este adevărat că trebuie să vină mai întâi Ilie şi să aşeze din nou toate lucrurile …”, la fel El a confirmat că slujba lui Ioan Botezătorul a avut deja loc (v. 12-13). Când s-a ridicat Ioan, i s-au pus trei întrebări. Una dintre ele suna astfel: „‘Eşti Ilie?’ şi el a zis: ‘Nu sunt.’” (Ioan 1, 21). În vers. 23 el a amintit Cuvântul profetic al Vechiului Testament, care se referea la el şi la slujba lui.

Aşa cum Ilie a luat cele douăsprezece pietre pentru fiecare seminţie din Israel, a ridicat altarul Domnului şi a chemat poporul lui Dumnezeu înapoi (1. Împ. 18), la fel va fi restabilită, prin ultimul mesaj către Biserica noutestamentară, învăţătura celor douăsprezece apostoli şi poporul lui Dumnezeu va fi chemat înapoi la Domnul şi la Cuvântul Lui. Noi trăim acum într-adevăr partea de încheiere a istoriei de mântuire.

Apostolul Petru s-a referit la făgăduinţa restituirii pentru Biserica lui Hristos în a doua lui predică după Rusalii, când el a zis călăuzit de Duhul Sfânt: „…ca să vină de la Domnul vremile de înviorare, şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime .” (Fap. 3, 19b-21). Deja la începutul Bisericii noutestamentare, Duhul Sfânt a vorbit prin gura autorizată ce se va întâmpla la sfârşit, şi anume că Biserica adevărată va fi reaşezată înainte de venirea lui Hristos în aceeaşi stare în care s-a aflat Biserica originală

 

Măsurarea templului şi slujba celor doi prooroci

În capitolul 11 ne este arătat mai întâi foarte clar ce se întâmplă în timpul celor trei ani şi jumătate de pe urmă, când templul va fi deja construit. Dreptul internaţional protejează de fapt casele de rugăciune, însă nu şi terenul din jurul lor. Din cauza aceasta curtea de afară va fi cedată neamurilor în timpul celor trei ani şi jumătate de necaz.

Apoi mi s-a dat o trestie, asemenea unei prăjini, şi mi s-a zis: ‘Scoală-te şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el. Dar curtea de afară a Templului lasă-o la o parte nemăsurată; căci a fost dată Neamurilor, care vor călca în picioare Sfânta cetate patruzeci şi două de luni.’ ” (vers. 1-2).

Aici este vorba despre timpul de necaz şi prigoană de după primii trei ani şi jumătate în care cei doi prooroci îşi îndeplinesc însărcinarea lor şi se construieşte templul. Este o împărţire desăvârşită a timpului şi o descriere concretă. Chiar şi altarul de jertfă a fost măsurat. Aceasta ne aminteşte direct de Dan. 9, 27 unde la jumătatea săptămânii va înceta jertfa şi darul de mâncare.

Proorocul Ezechiel a văzut acest Templu şi toate amănuntele de acolo în cap. 40-47. Descrierea ne face clar că şi templul viitor va fi construit la fel cum a fost primul. Al treilea Templu, casa lui Dumnezeu în Ierusalim, va fi zidit din nou în locul de odinioară şi va fi în împărăţia de o mie de ani. Despre aceasta mărturisesc mai multe texte biblice (Isa. 2, 2-3; Isa. 56, 7; Ez. 47; Hagai 2, 9; Zah. 14, 20-21; Apoc. 7, 15 ş. a.). Muntele templului este o parte din Sion, de aceea sunt arătaţi cei 144.000 pe muntele Sionului.

Împărţirea timpului şi descrierea împrejurărilor însoţitoare ale diferitelor evenimente sunt atât de desluşite încât ar trebui să fie clare şi cuprinzătoare pentru fiecare. În ceea ce priveşte slujba celor doi prooroci, este stabilit timpul lor de trei ani şi jumătate: „Voi da celor doi marturi ai mei să proorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şase zeci de zile.” (vers. 3).

Indiferent dacă în Scriptură se foloseşte noţiunea de timp de patru zeci şi două de luni sau o mie două sute şaizeci de zile sau o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme sau un an şi doi ani şi o jumătate de an întotdeauna este vorba despre o jumătate din a şaptezecea săptămână a lui Daniel. Trebuie să fim atenţi la aceste evenimente anunţate dinainte, ca acestea să fie rânduit e în jumătatea corectă.

Cei doi prooroci unşi cu Duhul sunt denumiţi şi „măslini”. Proorocul Zaharia îi văzuse în cap. 4, 11-14 în dreapta şi în stânga sfeşnicului. Faptul că ei stăteau lângă sfeşnic înseamnă că slujba lor nu cade în timpul Bisericii. Ei se ridică după desăvârşirea şi plecarea Bisericii-Mireasă, şi abia după aceea va fi salvat Israelul (Fap. 15, 14-16; Rom. 11, 25 ş. a.).

Cine observă slujba lor, trebuie să se gândească nemijlocit la Moise şi la Ilie, la Cuvântul cărora Dumnezeu a lucrat, aşa încât la Moise au venit urgii groaznice peste Egipt (Exod 7-12), când apa a fost transformată în sânge. În slujba lui Ilie cerul a fost închis trei ani şi jumătate, şi a căzut foc din cer (2. Împ. 1). Ambele se repetă în slujba celor doi prooroci. Din viaţa lui Enoh nu rezultă ce se întâmplă în slujba celor doi martori. El a fost al şaptelea patriarh de la Adam (Gen. 5, 19-24; Iuda 14; Evrei 11, 5-6) şi un tablou desăvârşit care arată spre credincioşii adevăraţi care trăiesc în epoca a şaptea, ultima epocă a Bisericii, care nu vor mai vedea moartea, ci vor fi transformaţi şi răpiţi (1. Cor. 15, 51-57; 1. Tes. 4, 13-17 ş. a.).

Moise şi Ilie au fost aceia care au venit pe muntele schimbării la faţă şi au vorbit cu Domnul (Mat. 17 ş. a.). Amândoi sunt amintiţi în ultimele versete din Vechiul Testament, în proorocul Maleahi. Moise, care a scris cele cinci cărţi din Tora, este pentru evrei cel mai mare prooroc, şi Ilie este cel mai important prooroc pentru ei, deoarece după crezul religiei iudaice, conform Scripturii, el se va ridica înaintea venirii lui Mesia.

Proorocul Isaia îi descrie ca eroi, ca trimişi care se roagă pentru pace. Chiar după versetul următor este amintită ruperea legământului:„Iată, vitejii strigă afară; solii păcii plâng cu amar. Drumurile sunt pustii; nimeni nu mai umblă pe drumuri. Asur a rupt legământul, dispreţuieşte cetăţile, nu se uită la nimeni.” (Isa. 33, 7-8).

Acum Mă voi scula, zice Domnul, acum Mă voi înălţa, acum Mă voi ridica. Păcătoşii sunt îngroziţi, în Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiţi, care zic: ‘Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor?’ ,Cine din noi va putea să rămână lângă nişte flăcări veşnice? ‘Ochii tăi vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui, vor privi ţara în toată întinderea ei.’” (Isa. 33, 10+14+17).

Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut.” (Zah. 12, 10).

Unşii lui Dumnezeu sunt „vitejii lui Dumnezeu”, ei au putere dumnezeiască absolută. Ceea ce ei exprimă în Numele Domnu-lui, se întâmplă. Sarcina lor nu constă doar în a-i chema afară pe cei 144.000, ci şi de a pronunţa judecăţile peste popoare şi de a prooroci, cum este spus la sfârşitul capitolului 10.

După împlinirea sarcinii lor, ei vor fi ucişi.„ Şi locuitorii de pe pământ se vor bucura şi se vor veseli de ei; şi îşi vor trimite daruri unii altora, pentru că aceşti doi prooroci chinuiseră pe locuitorii pământului.” (vers. 10).

Oamenii din toate popoarele şi limbile vor vedea trupurile lor moarte. Până nu demult, criticii Bibliei au dat din cap în special asupra acestui text şi s-au întrebat cum de va fi posibil aşa ceva. Astăzi este într-adevăr posibil prin transmisie televizată pentru ca toată lumea să vadă trupurile lor moarte, şi astfel Biblia are dreptate şi în acest punct până la sfârşit, da, până în veşnicie.

Dar după cele trei zile şi jumătate, duhul de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei, şi s-au ridicat în picioare, şi o mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut. şi au auzit din cer un glas tare, care le zicea: ‘Suiţi-vă aici!’ şi s-au suit într-un nor spre cer; iar vrăjmaşii lor i-au văzut. În clipa aceea s-a făcut un mare cutremur de pământ , şi s-a prăbuşit a zecea parte din cetate. şapte mii de oameni au fost ucişi în cutremurul acesta de pământ . şi cei rămaşi, s-au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului.” (vers. 11-13).

SA NE RUGAM DOMNULUI, DUMNEZEUL SECERISULUI

Cand Isus a privit din timpul Sau propriu spre sfarsitul veacului, el a semnalat o problema teribila. Asa ca a zis ucenicilor Sai: “Mare este secerisul, dar putini sunt lucratorii!”( Matei 9: 37).

Cand citesc cuvintele acestea, ma intreb: “Atunci care e solutia? Cum s-ar putea scoate mai multi lucratori spre a merge catre natiuni, catre popoare?” Isus a dat raspunsul chiar in versetul urmator: Cineva trebuie sa se roage pentru acesti lucratori la seceris! “Rugati dar pe Domnul secerisului sa scoata lucratori la secerisul Lui” (Matei 9:38).

V-ati putea gandi: “Usile se inchid peste tot in lume.” Ar putea fi asa, dar nu are importanta cat de inchise unele natiuni pot parea ochilor nostri. Daca Dumnezeu a putut smulge Cortina de Fier a Europei si Cortina de Bambus in Asia, nimic nu-L poate opri sa lucreze oriunde vrea El.

Prin anii ‘80, cand lucrarea noastra isi avea sediul in Texas, un an intreg m-am tot rugat ca Dumnezeu sa trimita pe cineva in orasul New York pentru a inalta o biserica in Times Square. Eu m-am legat sa ajut pe oricine ar alege Dumnezeu in lucrarea respectiva: la stransul banilor, spre a tine intalnirile, spre a oferi ajutor si sprjin. Dar iata ca, in timp ce eu ma rugam ca Dumnezeu sa trimita, sa puna un lucrator la secerisul respectiv, Domnul a pus sarcina chiar pe mine.

Apostolul Paul a fost trimis ca misionar prin puterea rugaciunii. S-a intamplat in Antiohia, unde capii bisericii inaltau rugaciuni peste seceris (a se vedea Faptele Apostolilor 13:2-6). Prima calatorie a lui Pavel ca misionar avea sa vina ca urmare a unei strangeri la rugaciune. A fost rezultatul direct al rugaciunii oamenilor lui Dumnezeu, oameni ce au ascultat de cuvantul Domnului Isus, de a se ruga ca Domnul Dumnezeu sa trimita lucratori la seceris.

Acelasi lucru este valabil si astazi. Noi trebuie sa ne implicam in lucrarea de rugaciune pentru recolta, pentru seceris, asa cum au facut acei barbati ai Domnului din Antiohia. Faptul este ca, in timp ce noi ne rugam, Duhul Sfant cerceteaza intreg pamantul, punand lucrarea pe inima acelora ce doresc sa fie folositi de Dumnezeu. El se atinge de oameni pretutindeni, punandu-i deoparte in slujba Sa.

In Matei 8, un sutas a venit la Isus pentru vindecarea robului sau aflat pe patul de moarte. Christos a raspuns sutasului: “Du-te, si faca-ti-se dupa credinta ta. Si robul lui s-a tamaduit chiar in ceasul acela” (Matei 8:13). Cred ca acelasi lucru se intampla cu toti aceia care mijlocesc pentru seceris. In timp ce noi iL rugam pe Dumnezeu sa trimita lucratori, Duhul Sfant ii pune pe inima cuiva undeva si nu mai conteaza unde se intampla aceasta. Adevarul de netagaduit este ca rugaciunile noastre sunt folosite spre a trimite lucratori la seceris.

 

 

 

 Descrierea noului Ierusalim

 

 

 

Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi-a zis: ‘Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!’ şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea Sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul. Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece porţi, şi la porţi, douăsprezece îngeri. şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel. Spre răsărit erau trei porţi; spre miazănoapte, trei porţi; spre miazăzi, trei porţi; şi spre apus trei porţi. Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor douăsprezece apostoli ai Mielului .” (cap. 21, 9-14).

Aici este vorba despre Ierusalimul cel nou care se pogoară „având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul.” În descriere sunt numite douăsprezece porţi şi douăsprezece temelii. Pe primele stau scrise numele celor douăsprezece apostoli, pe ultimele numele celor douăsprezece patriarhi; împreună rezultă reprezentanţii Vechiului şi Noului legământ, cei douăzeci şi patru de bătrâni. Dumnezeu are numai o Biserică aleasă, care îi cuprinde pe toţi credincioşii din timpul Vechiului şi Noului legământ. Sfinţii din Vechiul Testament care au înviat împreună cu Isus (Mat. 27), aparţin de ea. Prima înviere este ţinta cea mai înaltă. Despre aceasta a vorbit Pavel în Fil. 3, 10-11 când şi-a exprimat dorinţa de a avea parte la prima înviere.

Credincioşii Vechiului Testament şi-au pus nădejdea în venirea lui Mesia şi astfel în răscumpărarea lor. Ei au adormit în această credinţă în El. Credincioşii Noului Testament cred în Hristos, Mântuitorul, care a împlinit totul pentru toţi.

Oraşul Sfânt este descris din diferite perspective. „Îngerul, care vorbea cu mine, avea ca măsurătoare o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei. Cetatea era în patru colţuri, şi lungimea ei era cât lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia, şi a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini. Lungimea, lărgimea şi înălţimea erau deopotrivă. I-a măsurat şi zidul, şi a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul. Zidul era zidit de iaspis, şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată. Temeliile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia de halchedon: a patra, de smaragd; a cincea de sardonix; a şasea, de sardiu; a şaptea, de hrisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de hrisopaz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist. Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Uliţa cetăţii era de aur curat, ca sticla străvezie .

Noul Ierusalim se ridică ca o piramidă de lumină cu vârful înspre cer, din care coboară. Nouă ni se relatează că lungimea, lăţimea şi înălţimea sunt fiecare de câte 2.200 km. Deja Avraam a fost în căutarea acestui oraş cu temelii tari, al cărui Ziditor este însuşi Dumnezeu (Evrei 11, 10). Pavel scrie despre „Ierusalimul de sus”, care este mama noastră (Gal. 4, 26).

În vers. 22 şi 23 este descris Mielul lui Dumnezeu ca punct central al evenimentului mântuirii: „În cetate n-am văzut nici un Templu; pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, sunt Templul ei. Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul .” Indiferent dacă înţelegem această taină mare, dacă este limpede sau nu – dar este totuşi aşa, că Dumnezeu s-a descoperit pe Sine în Hristos aducând mântuire omenirii. Hristos este exprimarea în formă omenească a lui Dumnezeu însuşi. Lumină şi viaţă este numai în El singur, în care locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii (Col. 2, 9). „Căci Dumnezeu care a zis: ,Să lumineze lumina din întuneric, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.” (2. Cor. 4, 6).

Neamurile vor umbla în lumina ei, şi împăraţii pământ ului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea. Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte .” (Apoc. 21, 24-25). Un autor de cântece a scris: „Acolo nu va mai fi noapte, acolo nu va mai fi noapte, pentru că acolo Isus este soarele care străluceşte …” În timpul împărăţiei de o mie de ani de pe pământ va mai fi ziuă şi noapte, dar nu în noul, cerescul Ierusalim. Proorocul Isaia se referă la Ierusalimul pământesc şi scrie ce va fi acolo: „Porţile tale vor sta veşnic deschise, nu vor fi închise nici zi nici noapte, ca să lase să intre la tine bogăţia neamurilor, şi împăraţii lor cu alaiul lor .” (cap. 60, 11).

În ea vor aduce slava şi cinstea Neamurilor. Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.” (Apoc. 21, 26-27).

Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji.” (Apoc. 22, 3).

Este necesar să arătăm clar încă o dată diferenţa între acei ce sunt scrişi în „cartea vieţii” şi acei ce sunt scrişi în „cartea vieţii Mielului”. Cei ce au parte de prima înviere, indiferent dacă se află în Ierusalimul ceresc sau pământesc – numele lor stau scrise în cartea vieţii Mielului din care nu există o scoatere sau ştergere afară. Dumnezeu a putut alege prin ştiinţa Lui dinainte. EL i-a cunoscut pe acei care Îl vor crede pe El şi Îl vor urma. Numele tuturor celor salvaţi care intră la a doua înviere în viaţa veşnică, sunt scrise în cartea vieţii. De aceea la ultima înviere nici nu mai este amintită cartea vieţii Mielului.

Împăraţii popoarelor rămase, peste care va domni Hristos ca Împărat, vor găsi calea înspre El. Cei ce sunt necuraţi, care săvârşesc fărădelege şi spun minciuni, rămân afară. Faptul că în timpul acela mai există astfel de oameni, confirmă că este vorba despre ultima eră, mileniul, şi nu despre veşnicie.

 

 

 

Moduri prin care Dumnezeu se descoperă

Revelaţia este modul prin care Dumnezeu S-a descoperit pe Sine şi adevărul Său, oamenilor.

Această Revelaţie este de două feluri : Revelaţie generală şi Revelaţie specială.

I. Revelaţia generală

  1. Dumnezeu Se descoperă în natură.

Romani(1:20) În adevăr, însuşirile nevăzute  ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi.

Faptele apostolilor(14:15) „Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi suntem oameni de aceeaşi fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşarte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pământul şi marea şi tot ce este în ele(14:16) El, în veacurile trecute, a lăsat pe toate neamurile să umble pe căile lor, (14:17) măcar că, drept vorbind, nu S-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug şi v-a umplut inimile de bucurie.”

  1. Dumnezeu Se descoperă în istorie.

Faptele apostolilor(17:26) El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, (17:27) ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.
(17:28) Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: ‘Suntem din neamul Lui…’

Daniel (2:21) El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi!

3. Dumnezeu Se descoperă în conştiinţa noastră.

Romani (2:14) Când neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege, (2:15) şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc, sau se dezvinovăţesc între ele.

II. Revelaţia specială

  1. Dumnezeu Se descoperă anumitor persoane întru-un mod particular.

Iacov – la Betel – Geneza (35:7) A zidit acolo un altar şi a numit locul acela El-Betel (Dumnezeul Betelului), căci acolo i Se descoperise Dumnezeu când fugea de fratele său.

Moise – rugul aprins – Exodul (3:2) Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat şi iată că rugul era tot un foc şi rugul nu se mistuia deloc.

Samuel – în templu Domnului – 1 Samuel (3:3) iar candela lui Dumnezeu nu se stinsese încă şi Samuel era culcat în Templul Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu. (3:7) Samuel nu cunoştea încă pe Domnul şi Cuvântul Domnului nu-i fusese încă descoperit(3:10) Domnul a venit, S-a înfăţişat şi l-a chemat ca şi în celelalte dăţi: „Samuele, Samuele!” Şi Samuel a răspuns: „Vorbeşte, căci robul Tău ascultă.”

Petru – în curtea marelui preot

(Mat 26:75) Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar.

(In 21:15) După ce au prânzit, Isus a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte mieluşeii Mei.”
(In 21:16) I-a zis a doua oară: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis*: „Paşte oiţele Mele.”
(In 21:17) A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubeşti?” Şi I-a răspuns: „Doamne, Tu toate* le ştii, ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte oile Mele!

Pavel – pe drumul Damascului – (Fapte 9:1-22)

Ioan – în insula Patmos – (Apocalipsa 19:11-16)

  1. Dumezeu Se descoperă prin minuni şi semne.

     In Vechiul Testament:

Moise şi Aaron fac minuni (Exod 7:1-13)

Cea dintâi urgie: prefacerea apei în sânge (Exod 14-25)

Broaştele (Exod 8:1-15)

Păduchii (Exod 8:16-19)

Musca câinească (Exod 8:20-32)

Ciuma vitelor (Exod 9:1-7)

Vărsatul negru (Exod 9:8-12)

Piatra şi focul (Exod 9:13-35)

Lăcustele (Exod 10:1-20)

Întuneric de trei zile (Exod 10:21-29)

Ameninţarea cu urgia a zecea (Exod 11:1-10)

Moartea întâilor născuţi (Exod: 12:29-36)

Plecarea din Egipt (Exod 12:37-51)

 In Noul Testament:

Magii la Ierusalim – steaua (Matei 2:1-12)

Ioan(20:30) Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe* alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. (20:31) Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.

  1. Dumnezeu se descoperă prin darurile Duhului Sfânt

Numeri(12:6) Şi a zis: „Ascultaţi bine ce vă spun! Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis. (12:7) Nu tot aşa este însă cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea. (12:8)Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri greu de înţeles, ci el vede chipul Domnului. Cum de nu v-aţi temut deci să vorbiţi împotriva robului Meu, împotriva lui Moise?”

Efeseni(4:11) Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori† şi învăţători (4:12) pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, (4:13) până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; (4:14) ca să nu mai fim copii, plutind  încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire, (4:15) ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. (4:16) Din El, tot trupul, bine închegat şi strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei şi se zideşte în dragoste.

 4.Dumnezeu Se descoperă prin Sfânta Scriptură

Ioan(5:39) Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.
2 Timotei(3:16) Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,

5. Dumnezeu Se descoperă prin Fiul Său Isus Hristos

 Evrei(1:1) După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, (1:2) la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile.

Ieremia (29:13) Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima. (29:14a) Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul

(Fapt 17:27) ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.

(Isa 55:6) Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape.

 Dumnezeu Se poate găsi – în natură, în istorie, în conştiinţa noastră, în mod particular, prin semne şi minuni, prin darurile Duhului Sfânt, prin Scriptură, prin Isus Hristos.

 Caută-L acolo unde se poate găsi !

Să pregătim secerişul  !

„ Toamna, leneşul nu ară; la secerat, ar vrea să strângă roade, dar nu este nimic !”

Proverbe 20:4

Suntem prin harul Domnului la mijloc de toamnă, 30 Octombrie 2011. O toamnă autentică, o toamna binecuvântată, o toamnă cu belşug de roade pământeşti. Dar cum stăm cu roadele spirituale ? Cum stau eu ? Cum stai tu ? Cum stă Biserica din care facem parte noi ? Proorocul Ieremia are un mesaj special pentru contemporanii săi care este valabil şi în zilele noastre. Iată-l : „Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit, şi noi tot nu suntem mântuiţi !” Ieremia 8:20. Sunt câteva adevăruri demne de subliniat:

  1. Nimeni nu poate ignora ordinea divină din natura înconjurătoare. „Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea.” Geneza 8:22. Toate acestea sunt rânduieli divine care nu pot fi schimbate de oameni, nu pot fi ignorate şi nici nerespectate. Cine încearcă să facă altfel decât în ordinea divină va suporta consecinţele de rigoare.
  2. Cine vrea să strângă roade vara şi toamna, acela trebuie neapărat să are pământul la terminarea culesului roadelor. Altfel, nu va fi nici un rod pe câmp. Aceasta implică costuri, muncă, jertfă…,  şi dacă cineva  nu este gata să plătească preţul toamna aceasta, la anul nu va strânge nimic !   „ Toamna, leneşul nu ară; la secerat, ar vrea să strângă roade, dar nu este nimic !” Proverbe 20:4
  3.  Ce înseamnă „aratul spiritual” ca să putem culege „roade spirituale” ?

–          O viaţă sfântă : „Sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” 1 Petru 3:15/a

–          O viaţa de rugăciune : „ Rugaţi-vă neîncetat.” 1 Tesaloniceni 5:17

–          O viaţă biblică : „Strâng Cuvântul Tău în inima mea…” Psalmul 119:11/a

–          O viaţă din belşug : „Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” Ioan 10:10/b

–      O viaţa de domnie (asupra păcatului…) prin Hristos: „ … cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos.” Romani 5:17/b

–          O viaţă cheltuită pentru Hristos : „… nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.” Apocalipsa 12:11/b

–        O viaţă scrisă în Cartea Vieţii : „ Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii… Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.” Apocalipsa 20:12,15

Dragi fraţi şi surori, iubiţi prieteni, să ne cercetăm sincer în faţa lui Dumnezeu şi a conştiinţei noastre. Toamna aproape a trecut. Ce fel de roade am adus fiecare anul acesta ? Cu ce ne putem lăuda ca Biserică înaintea Domnului ? Câţi dintre noi vor mai ajunge la toamna viitoare ? Să ne ajute Dumnezeu să luăm în serios viaţa de credinţă, ca să putem culege roadă spirituală scumpă şi sfântă în ochii lui Dumnezeu. Mai sunt încă mulţi oameni pierduţi în păcatele lor care au nevoie de salvare. Să-i purtăm în rugăciunile noastre, să-i aducem înaintea lui Dumnezeu rugându-L să-i aducă El la pocăinţă şi la credinţa mântuitoare. Amin !

,Mare este secerisul, dar putini sunt lucratorii! Rugati dar pe Domnul secerisului sa scoata lucratori la secerisul Sau. (Luca 10:2

In numerele trecute, am vazut ca fiecare dintre noi suntem chemati sa contribuim la lucrarea de misiune a Bisericii si am observat modul in care Dumnezeu ne cheama sa ne implicam la aceasta si modelul care il avem pentru o lucrare eficienta, adica Domnul Isus.

In acest numar as dori sa privim la o categorie speciala de credinciosi care sunt chemati de Dumnezeu la lucrarea de misiune si anume misionarii.

Cuvantul misionar vine de la cuvantul misiune, cuvant care deriva din cuvantul latin “missioner”, care inseamna “trimis” si care este echivalentul cuvantului grecesc “apostolos” (apostol), care deriva de la verbul “apostello” care inseamna “a trimite”.Sunt cazuri izolate in care sensul acestui cuvant inseamna “mesager, trimis”, acest sens luand amploare odata cu literatura crestina.

Un misionar,este acel credincios chemat de Dumnezeu si trimis sa castige pe oamenii dintr-un anumit loc pentru Domnul Isus. Misionarul pleaca de la baza unde traieste, fata de un crestin obisnuit care este o marturie la baza (Biserica locala) unde traieste. A fi misionar inseamna o dedicare completa in mana lui Dumnezeu, inseamna sa-ti dai viata daca este nevoie, pentru Isus si pentru oamenii din campul de misiune. Un misionar simte cu nevoile oamenilor din campul de misiune, se integreaza in viata lor, asculta de calauzirea Duhului Sfant pentru a-i castiga pe cei din jur pentru Domnul Isus.

Dumnezeu este Initiatorul misiunilor, Sustinatorul misiunilor, Sursa misiunilor, Stapanul misiunilor si Scopul,Tinta suprema a misiunilor. Misiunea izvoraste din dragostea lui Dumnezeu pentru noi:

“Dragostea lui Dumnezeu fata de noi s’a aratat prin faptul ca Dumnezeu a trimes in lume pe singurul Sau Fiu, ca noi sa traim prin El.

Si dragostea sta nu in faptul ca noi am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi, si a trimes pe Fiul Sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele noastre.” (1IOAN 4: 9-10)

Biblia ne prezinta o chemare la misune si ne da si resursele necesare din punct de vedere spiritual:

“Isus S’a apropiat de ei, a vorbit cu ei, si le-a zis: ,,Toata puterea Mi-a fost data in cer si pe pamint.

Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezindu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh.

Si invatati-i sa pazeasca tot ce v’am poruncit. Si iata ca Eu sint cu voi in toate zilele, pina la sfirsitul veacului. Amin.”`(MAT 28: 18-20 )

Duhul Sfant este puterea prin care un misionar poate duce la indeplinire chemarea pe care Dumnezeu i-a facut-o :

“Ci voi veti primi o putere, cind Se va pogori Duhul Sfint peste voi, si-Mi veti fi martori in Ierusalim, in toata Iudeea, in Samaria, si pina la marginile pamintului.“ (Fapte 1:8)

In Biblie avem exemple de misionari: Avraam, Moise, Domnul Isus, Apostolul Pavel ectc, toate aceste marturii arata ca Dumnezeu intotdeauna a chemat oameni pe care sa-i trimita in aceasta lucrare.

Teologii impart perioada de misiune de dupa inaltarea Domnului Isus, pe epoci si istoria misiunilor ne prezinta exemple de misionari care si-au dedicat viata misiunii, pana in zilele noastre.

Am putea sa luam exemple de misiune din toate aceste epoci si sa le dezbatem, insa as dori sa privim mai degraba la ceea ce ne prezinta Biblia ca si caracteristici ale unui misionar. Ce trebuie sa aibe un misionar:

1. Lepadarea de sine (Marcu 8:34)

Daca doresti sa fi misionar, unul din lucrurile cele mai importante, este sa renunti la tine insuti si sa lasi ca Duhul Sfant sa te calauzeasca si sa-ti indrepte pasii la chemarea pe care Dumnezeu o doreste pentru tine. Aceasta inseamna o incredintare totala in Mana lui Dumnezeu, la dispozitia Duhului Sfant.

2.Un scop clar (Matei 28:19)

Un misionar trebuie sa-si cunoasca scopul, trebuie sa aduca pe oameni la Dumnezeu si sa-i faca ucenici. Pentru a cunoaste acest scop trebuie sa se lase la dispozitia Duhului Sfant, sa-i auda glasul si sa asculte de El.

3.Pregatire teologica (2Tim 4:2, Efes 6:17, Fapte 2:42)

Biblia este suportul spiritual al misionarului. Pentru o lucrare eficienta este nevoie de o echipare teologica, o cunoastere a Scripturii, a doctrinelor biblice si a modului de comunicare a Evangheliei, foarte buna. Insisi apostolii, ucenicii Domnului Isus au avut o perioada de pregatire de trei ani si jumatate, inainte de a intra in lucrare.

Misionarul are nevoie de cunostinte teologice, de o buna comunicare a Cuvantului lui Dumnezeu pentru a avea un maximum de eficienta in campul de misiune si pentru a nu fi indus el insusi in eroare prin invataturiratacitoare. Deasemenea cu o baza teologica puternica, misionarul este capabil sa dea o invatatura sanatoasa celor care sunt castigati pentru Imparatia lui Dumnezeu si de a duce la indeplinire misiunea de a face ucenici ai Domnului, adica crestini maturi spiritual, capabili sa faca la randul lor, ucenici.

4.Un loc precis unde esti chemat (Fapte 16:9)

Duhul Sfant care calauzeste misionarul, va pune pe inima lui, locul unde Dumnezeu doreste ca el sa lucreze. In versetul pe care l-am dat ca exemplu, avem pe apostolul Pavel chemat de Domnul printr-o vedenie la un loc precis. In Scriptura mai avem si alte exemple in care Dumnezeu cheama si trimite pe misionar intr-un loc precis.

5.Studiul zonal cuprinde o disciplina care studiaza in interactiune mai multe discipline, adica face o cercetare interdisciplinara. (1Cor 9:20-22)

Este foarte important o cunoastere amanuntita a zonei geografice unde esti chemat sa lucrezi, din punct de vedere politic, economic, social, cultural, istoric. Toate aceste cunostinte vor ajuta la reusita in misiune, la o lucrare eficienta.

6.Strategia de lucru (Mat 28:17-20)

Cel mai bun model de strateg, este insusi Dumnezeu. Dumnezeu a avut o strategie in planul de mantuire a omului si El este cel mai bun exemplu de elaborare a unei strategii.

Pentru o lucrare eficienta, misionarul trebuie sa aibe elaborata o strategie foarte buna care sa cuprinda viziune, cunostinte, motivatie, resurse si un plan de actiune.

Orice misionar trebuie sa vada nevoile din campul de misiune, stilul de viata, modul de-a intra in contact cu acei oameni si trebuie avut in vedere ca o astfel de lucrare nu poate fi facuta de o persoana independenta doar, ci e nevoie ca acea persoana sa fie sustinuta spiritual si financiar de o biserica locala sau o organizatie misionara.

7. Suportul financiar (Rom 12:13 ; 1Cor 9:13-14)

Este foarte important ca misionarul sa aibe un suport financiar, pentru a nu ajunge la frustrari in lucrarea care o face pentru Domnul. Dumnezeu lucreaza tot prin oameni in sensul aceasta si odata cu chemarea cuiva la aceasta lucrare, va pregati si suportul financiar.

As vrea sa aruncam o privire de ansamblu asupra misionarului crestin si sa fie o provocare pentru cititorii nostri. Bisericile crestine sunt chemate la misiune , in vremea aceasta moderna si din Bisericile crestine, Dumnezeu cheama aceasta categorie de lucratori, misionarii. Probabil ca citind aceste randuri Duhul Sfant vaaprinde aceasta flacara in inima tinerilor (si nu numai) din Bisericile noastre, sa-si dedice viata pentru salvarea sufletelor la mantuire sau ne pune pe inima, sustinerea celor care doresc sa lucreze ca misionari.

Daca in aceste vremuri Biserica ar actiona mai ferm in privinta aceasta si ar pune mai mult accentul pe chemarea la misiune, pe prezentarea nevoii de misionari in aceasta lume, rezultatul ar fi o biruinta mai mare in salvarea de suflete si o grabire a venirii Domnului Isus. (2 Petru 3:11-12).

Haideti ca impreuna sa ne unim in rugaciune in scopul acesta si sa rugam pe Domnul secerisului sa scoata lucratori in via Lui!

Si le-a zis: ,,Mare este secerisul, dar putini sunt lucratorii! Rugati dar pe Domnul secerisului sa scoata lucratori la secerisul Sau. (Luca 10:2).

 

Ultimul mesaj al Bisericii lui Christos

Apocalipsa 14, 6-12

 

Biserica Adventista s-a nascut cu mai bine de un secol si jumatate in urma, in preajma anului 1844, din ceea ce se cunoaste a fi “marea miscare adventa” de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Desi biserica a aparut ca organizatie in jurul acestei date, Dumnezeu a avut un popor al Sau in toate timpurile, inca de la caderea omului in pacat. Patriarhii din vechime, vechiul popor Israel, acea parte a crestinatatii care s-a pastrat curata in relatia sa cu vointa lui Dumnezeu, au format, de-a lungul timpului, adevaratul popor al lui Dumnezeu.

La data la care a aparut pe scena lumii Biserica Adventista de Ziua a Saptea, existau deja marile biserici istorice ( apuseana si rasariteana ), marile biserici protestante aparute in secolul al XVI-lea, precum si majoritatea bisericilor neoprotestante aparute in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea.

De ce mai era nevoie de inca o biserica ?

Ce a adus nou Biserica Adventista in privinta adevarului lui Dumnezeu ?

Unii se pot gandi la doctrina Sabatului, ca fiind un adevar specific Bisericii Adventiste. Nimeni nu poate nega faptul ca adevarul despre adevarata zi de inchinare ( ziua a saptea-sambata, nu ziua intai-duminica ) se numara printre elementele de identificare ale acestei biserici.

Insa, la data la care a aparut Biserica Adventista existau deja baptistii de ziua a saptea, precum si sabatarienii din Transilvania ( aparuti in secolul al XVII-lea, in numar de 15 000 -20 000 ). Anabaptistii cunoscusera si ei adevarul despre adevarata zi de odihna si inchinare, doi dintre conducatorii lor ( Andreas Fisher si Oswald Glait ) platind cu viata vederile lor sabatariene. John Wesley a avut o perioada in care a respectat sabatul biblic, iar Rusia tarista a secolului al XV-lea a cunoscut o crunta persecutie impotriva pazitorilor Sabatului biblic.

Asadar, nu Biserica Adventista a fost cea care a descoperit pentru prima data acest adevar. Ea doar a preluat adevarul acesta de la alte biserici si grupari religioase care-l descoperisera deja.

Mai mult decat atat, istoria foarte recenta ne prezinta un adevarat fenomen religios: din ce in ce mai multe biserici si grupari religioase crestine redescopera adevarul despre Sabatul biblic ( Biserica Mondiala a lui Dumnezeu, Wesley Synod, Biserica lui Israel, Comunitatile Mesianice Evreiesti, Menonitii Sabatarieni, Adunarile lui Yahweh, Adevarata Biserica a lui Iisus,  Biserica Unitatii Fratilor Polonezi, Biserica Restaurata a lui Dumnezeu, etc. ).

Nu, adevarul despre adevarata zi de odihna nu este o solie care apartine in exclusivitate Bisericii Adventiste.

Altii se pot gandi la doctrina despre starea omului in moarte, ca fiind specifica acestei biserici. Dar adevarul ca omul, prin natura sa pacatoasa, este muritor ( cu trup si suflet ! ) nu este sustinut doar de Biserica Adventista. Congregatia Martorilor lui Iehova predica acelasi lucru, iar Biserica Restaurata a lui Dumnezeu detine o literatura bogata care sustine adevarul biblic cu privire la starea adevarata a omului in moarte.

Sa fie atunci darul profetic cel care face din Biserica Adventista o biserica unica si originala ?

Insa si alte biserici dau importanta acestui dar ( Biserica Penticostala, de ex. ).

Invataturile despre un stil de viata sanatos, despre o dieta recomandata de Creator, incluzand si deosebirea intre alimentele curate si necurate, nu sunt nici acestea specifice doar Bisericii Adventiste. Miscarea New Age promoveaza o dieta vegetariana  ( Ayurveda ), in timp ce Biserica Restaurata a lui Dumnezeu face distinctie clara intre animalele a caror carne poate fi consumata si cele a caror carne e considerata necurata  si improprie consumului uman, conform celor scrise in Leviticul cap. 11.

Nici doctrina referitoare la revenirea Mantuitorului nu apartine in exclusivitate Bisericii Adventiste. Adevarul despre “fericita noastra nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor Iisus Christos” ( Tit 2, 13 ) este cunoscut de multi crestini sinceri din toate bisericile si confesiunile crestine. Despre acestia Insusi Mantuitorul a spus:

“Mai am si alte oi care nu sunt din staulul acesta; si pe acelea trebuie sa le aduc. Ele vor asculta glasul Meu si va fi o turma si un Pastor.” ( Ioan 10, 16 )

Atunci care este adevarul specific Bisericii Adventiste care nu poate fi regasit in doctrina niciunei alte biserici ?

Raspunsul este : doctrina Sanctuarului cu tot ce e legat de acest subiect: lucrarea de mijlocire a Mantuitorului, judecata care precede revenirea in slava a lui Iisus, solia celor trei ingeri din Apocalipsa 14, 6-12, inchiderea harului si viziunea asupra evenimentelor premergatoare revenirii lui Iisus.

Daca cineva ne-ar solicita sa-i aratam “certificatul de nastere” al Bisericii Adventiste cu Biblia deschisa, ar trebui sa nu avem nicio ezitare in a pune degetul pe pasajul biblic din Apocalipsa 14, 6-12:

“ Si am vazut un alt inger care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie vesnica, pentru ca s-o vesteasca locuitorilor pamantului, oricarui neam, oricarei semintii, oricarei limbi si oricarui norod.

El zicea cu glas tare: “Temeti-va de Dumnezeu si dati-I slava, caci a venit ceasul judecatii Lui si inchinati-va celui ce a facut cerul si pamatul, marea si izvoarele apelor!”

Apoi a urmat un alt inger, al doilea, si a zis: “A cazut, a cazut Babilonul, cetatea cea mare, care a adapat toate neamurile din vinul maniei curviei ei !”

Apoi a urmat un alt inger, al treilea, si a zis cu glas tare: “Daca se inchina cineva fiarei si icoanei ei, si primeste semnul ei pe frunte sau pe mana, va bea si el din vinul maniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat in paharul maniei Lui; si va fi chinuit in foc si in pucioasa inaintea sfintilor ingeri si a Mielului. Si fumul chinului lor se suie in sus in vecii vecilor. Si nici ziua, nici noaptea, n-au odihna cei ce se inchina fiarei si icoanei ei si oricine primeste semnul numelui ei !”

Aici este rabdarea sfintilor care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus.”

Acesta este “certificatul de nastere” al Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea ! Aici gasim ratiunea aparitiei acestei noi biserici in ultimul act al luptei dintre bine si rau, in ultimele clipe de har pe care le are pamantul nostru, inainte de revenirea in slava a Mantuitorului.

Dar ce fel de mesaj este cuprins in pasajul biblic citat mai sus ?

Depinde cu ce ochi privim lucrurile. Viata ne invata ca orice cuvant pe care-l rostim si orice gest pe care-l facem poate fi interpretat in cel putin doua moduri: fie pozitiv, fie negativ. Mesajul lui Dumnezeu din Apocalipsa 14, 6-12 poate fi privit si inteles din doua perspective:

– Pentru cei care nu-L cunosc si nu-L iubesc pe Dumnezeu, pentru cei care raman razvratiti pana la capat impotriva Lui, mesajul este aspru, crud si demoralizator. Ei vor vedea in acest mesaj doar notiunile de judecata, manie divina si pedeapsa.

– Pentru cei care au gustat din bunatatea si dragostea lui Dumnezeu, care au inteles cate ceva  din miza luptei dintre bine si rau si au contemplat jertfa adusa pe Calvar pentru mantuirea omenirii, mesajul este unul plin de speranta.

Ce poate fi aducator de speranta intr-un mesaj atat de solemn ca cel pe care il avem in vedere ?

1 ) Solia celor trei ingeri este o invitatie la impacare cu Dumnezeu. Inainte sa ne vorbeasca despre dreptatea divina, ea ne vorbeste despre harul lui Dumnezeu. Inainte sa auzim despre pedeapsa, solia ingerilor ne aminteste despre “Evanghelia vesnica”, adica despre vestea cea buna a mantuirii prin jertfa lui Christos.

2 ) Desi solia celor trei ingeri cuprinde si notiunea de judecata, intelem din cuprinsul mesajului ceresc faptul ca aceasta judecata nu este o judecata spre condamnare, ci una spre mantuire. Este vorba aici de acea judecata divina despre care vorbeste profetul Isaia:

“Veniti, totusi, sa ne judecam, zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum e carmazul, se vor face albe ca zapada; de vor fi rosii ca purpura, se vor face ca lana.” ( Isaia 1, 18  )

3 ) Solia celor trei ingeri vrea sa ne deschida ochii pentru a realiza ca traim intr-un  Babilon mondial care va cadea in curand. Si, pentru ca Tatal nostru ceresc cunoaste dinainte urmarile acestei prabusiri, El doreste sa ne puna din timp la adapost de consecintele ei.

4 ) Dumnezeu vrea sa ne fereasca de amagirea adusa de inchinarea falsa, amagire spre care intreaga lume se indreapta cu pasi repezi. Daca Tatal nostru ceresc ar fi indiferent fata de soarta noastra, nu ne-ar fi lasat o avertizare atat de solemna cu privire la pericolul unei inchinari false.

Daca il vezi pe un semen ca lesina langa tine, poti lua una din urmatoarele doua atitudini: fie treci indiferent pe langa el, lasandu-i pe altii sa-i vina in ajutor, fie te implici, facand tot ce-ti sta in putinta sa-l ajuti. Uneori e nevoie sa-l zgaltai, sa torni apa rece peste el, poate trebuie sa-i dai si cateva palme…Insa toate aceste metode aparent dure il pot trezi pe cel cazut in lesin.

In acelasi mod, mesajul celor trei ingeri din Apocalipsa 14 poate fi privit ca fiind unul dur si demoralizator. Insa, in ciuda “zgaltaielilor”, “palmelor” si a “dusului rece”pe care il cuprinde el, intrezarim preocuparea plina de grija  a unui Dumnezeu iubitor pentru salvarea omului pacatos.

Oamenii se pot indoi cu privire la dragostea lui Dumnezeu atunci cand citesc despre pedeapsa crunta pe care o vor primi in final inchinatorii fiarei si ai icoanei ei. Dar sa nu uitam in ce context este rostita aceasta solie ! Este vorba de ultimele clipe de har care mai sunt acordate pamantului nostru. Cand mai e atat de putin pana ce istoria pacatului cu tot ce a insemnat ea se va incheia, Dumnezeu nu-Si mai poate permite sa foloseasca un limbaj placut, atragator si delicat. A facut-o de-a lungul intregii istorii a omenirii. Acum solemnitatea timpului cere un altfel de limbaj, o alta abordare.

Daca s-ar intampla ca sa ia foc casa vecinlui, fara ca el sa stie acest lucru, cu siguranta nu te vei duce la usa lui, spunandu-i pe un ton cat se poate de politicos si calm: “ Domnule profesor doctor docent, va rog sa ma scuzati pentru deranj la ora asta nepotrivita. Dar am vazut ca iese fum din casa d-v si m-am gandit sa va anunt cu respect. Va rog sa nu va suparati pe mine…

Nimeni nu procedeaza in felul acesta in cazuri de forta majora. Daca a luat foc casa vecinului, nu mai e timp de politeturi, ci strigi cu toata puterea: “Vecine, a luat casa foc. Repede afara !”

5 ) Mesajul celor trei ingeri este plin de speranta si pentru faptul ca el este dat intr-un timp in care totul se intoarce cu susul in jos, cand natura iese din fagasul ei normal, cand stramtoarea se extinde printre neamuri si crizele de tot felul ameninta linistea si chiar existenta omenirii. Intr-un timp atat de tulbure, cand Babilonul sta sa se prabuseasca si cand criza morala devine tot mai adanca, Cuvantul lui Dumnezeu ne garanteaza ca va exista un popor sfant al lui Dumnezeu, o biserica pazitoare a Legii Sale  care va oglindi chipul Mantuitorului in lume:

“Aici este rabdarea sfintilor care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus.” ( vers. 12 )

Intalnim in acest scurt verset din mesajul celor trei ingeri patru superlative incurajatoare:

1 ) “Sfintii” la care se refera mesajul nu sunt cei sanctificati de biserici prin voia oamenilor si dupa criterii omenesti. Ei sunt oameni obisnuiti ca oricare dintre noi, oameni care si-au legat speranta de lucrarea mantuirii savarsita pe crucea de pe Golgota si continuata in Sanctuarul ceresc de care Marele Preot Iisus Christos. Mesajul este plin de optimism, caci intr-un veac atat de corupt ca cel in care traim, Dumnezeu ne arata ca e posibil sa ajungem la standardul moral nescesar  pentru a mosteni Imparatia Lui.

2 ) “Rabdarea” sfintilor este si ea un superlativ, pentru ca ea reprezinta incununarea tuturor virtutilor crestine, o suma a roadelor Duhului Sfant ( vezi Galateni 5, 22-23 ).Un om nu poate fi infranat, bland, statornic, iubitor, etc. daca nu este si indelung rabdator.

3 ) “Care pazesc poruncile lui Dumnezeu” – Ne aflam in fata unui nou superlativ. Textul nu vorbeste despre unele din poruncile divine, ci despre toate poruncile divine. Cand totul in jurul nostru e corupt, cand lumea se scalda in minciuna , necinste si imoralitate, cand majoritatea oamenilor cred ca nu se poate trai fara sa minti si sa furi, Biblia ne asigura ca in aceasta perioada tulbure Dumnezeu are un popor de o inalta moralitate, un popor in gura caruia nu poate fi gasita minciuna.

4 ) “Credinta lui Iisus” este cel de-al patrulea superlativ incurajator. Lumea a fost intotdeauna plina de tot felul de credinte inselatoare, iar sfarsitul de istorie nu se dezminte in aceasta privinta. Ce poate fi mai incurajator decat sa fim asigurati de Insusi Dumnezeu ca El va avea pana la finalul istoriei pacatului un popor, o biserica ce va trai si predica desprer credinta veritabila, aceea a lui Iisus.

Biserica Adventista a fost ( si inca mai este ) privita ca un fel de “cucuvea” aducatoare de vesti rele. Ea este privita ca predicand doar despre Lege, dreptate, judecata, sfarsitul lumii si pedeapsa finala a nelegiuitilor.  Esenta mesajului acestei biserici este insa altul. Biserica ii invita pe oameni sa priveasca cu speranta spre lumea cea noua in care va domni neprihanirea si dreptatea, spre viata vesnica promisa de Creator si traita alaturi de El si de fiintele ceresti necazute in pacat.  Mesajul cerului este un mesaj al sperantei, caci el ne indreapta privirile spre perspectiva implinirii celor mai inalte aspiratii ale spiritului uman pe care, oricat ne-am stradui, pe acest pamant nu le vom atinge niciodata.

“Speranta este capacitatea de a vedea un drum in viitor”, spunea autorul cartii “Anatomia sperantei” ( Jerom Groopman ). Astazi oamenii nu mai sunt capabili sa vada nici macar pasul urmator. Crizele de tot felul ne intuneca viitorul si perspectiva in fiecare zi a existentei noastre. In ciuda acestei stari generale, oamenii credintei pot vedea nu doar drumul intreg ce le sta inainte, ci chiar si finalul glorios care ii asteapta pe copiii lui Dumnezeu.

Insa mesajul celor trei ingeri din Apocalipsa 14, 6-12 nu ne vorbeste doar de speranta bisericii, ci si de responsabilitatea ei. Biserica a aparut in lume cu o misiune solemna. De implinirea sau neimplinirea ei depind bucuria noastra vesnica sau regretele noastre vesnice.

Nu stiu ce vor simti  cei mantuiti atunci cand , aflandu-se in fata tronului lui Dumnezeu si bucurandu-se de slava si minunile cerului pregatite pentru ei, isi vor reaminti ca ar fi putut face mult mai mult pentru salvarea semenilor decat au facut-o. In cer vor exista si lacrimi , si regrete !

Este adevarat ca este promis in Apocalipsa 21, 1-5 ca Dumnezeu va sterge orice lacrima din ochii celor mantuiti. Dar atentie ! Promisiunea este facuta dupa trecerea primului mileniu al vesniciei. Intelegem ca, cel putin in prima parte a vesniciei, cei mantuiti vor avea parte de regrete si chiar de lacrimi. De ce ? Pentru ceea ce ar fi putut face si nu au facut, pentru ocaziile pierdute si pentru toti acei oameni pierduti pentru care nu au lucrat suficient de mult ca si ei sa se bucure de mantuire.

Pe data de 28 octombrie 1978, la 6 si 15 minute, un avion DC, apartinand companiei United Airlines, a ramas fara combustibil in timpul zborului. Cu eforturi disperate, pilotul McBroom a reusit sa readuca  avionul la sol cu cei 189 de pasageri ai sai. Accidentul a avut insa si victime: 10 pasageri au murit in acel accident. Dupa 20 de ani de la accident, a avut loc o reuniune a supravietuitorilor tragicului eveniment. Toti cei prezenti l-au intampinat pe pilotul McBroom cu apaluze, aratandu-i recunostinta pentru ca a salvat viata atator pasageri.

McBroom insa nu era deloc bucuros. Multumind pentru aprecierile primite , el a spus: “Am un sentiment dulce-amar. Va multumesc, dar am pierdut zece oameni si asta inseamna mult.

Cine doreste sa nu traiasca astfel de regrete in cer, trebuie sa ia in serios misiunea incredintata bisericii: sa duca vestea cea buna a mantuirii la cat mai multe suflete din jurul sau, prin mijloacele si darurile cu care a fost inzestrat.

Mesajul celor trei ingeri din Apocalipsa 14, 6-12 ne vorbeste despre o misiune globala. Ea trebuie sa ajunga la orice locuitor al planetei, pentru ca fiecare om sa ia decizia finala in deplina cunostinta de cauza. Fiecarui om Dumnezeu i-a randuit un loc in aceasta lucrare si, pe cat este de adevarat ca avem un loc sigur in cer, daca suntem credinciosi pana la sfarsit, tot atat de sigur este si faptul ca avem un loc sigur in lucrarea Sa pentru salvarea omenirii.

Insa, indiferent de modul in care ne foloseste Dumnezeu in ducerea Evangheliei vesnice la orice popor, limba, simintie si norod, lucrul cel mai important pe care nu trebuie sa-l uitam niciodata este ca prima si cea mai eficienta predica pe care putem sa o rostim in fata lumii este propria noastra viata.

Oamenii se uita nu la ceea ce spunem in primul rand, ci la ceea ce traim. De aceea, Dumnezeu asteapta sa devenim cu totii adevarate “scrisorii vii”, raspandind parfumul placut si atragator al neprihanirii lui Christos.

“Voi sunteti lumina lumii. O cetate asezata pe un munte nu poate sa ramana ascunsa. Si oamenii nu aprind lumina ca sa o puna sub obroc, ci o pun in sfesnic si lumineaza tuturor celor din casa.

Tot asa sa lumineze si lumina voastra inaintea oamenilor, ca ei sa vada faptele voastre bune si sa slaveasca pe Tatal vostru care este in ceruri.” ( Matei 5, 14-16 )

Aceasta este esenta ultimului mesaj adresat de Dumnezeu lumii prin Biserica Sa. Aceasta este misiunea noastra, ca individ si ca biserica in ultimele clipe de har ale istoriei acestui pamant.

Lori Balogh

Lucrători la seceriș…

 

    Matei 9:36-38. ”Când a văzut  (Isus) noroadele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și risipite, ca niște oi cari n-au păstor. Atunci  a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerișul , dar puțini sunt lucrătorii.” Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul LUI.”

     Plinătatea Harului, Domnul Isus Hristos avea ”milă” de oamenii necăjiți și risipiți și după ce le vorbește ce mare este secerișul și ce puțini sunt secerătorii și că trebuie să-L roage pe Domnul secerișului să scoată lucrători la seceriș, le dă putere să facă minuni și să propovăduiască Evanghelia, îi trimite în lume pentru secerișul mare care trebuia început, îi învață multe din detaliile slujirii în câmpul de misiune, luptele, împotrivirile și greutățile pe care trebuiau să le înfrunte. A fost o pregătire pentru ucenicii Lui, viitorii Lui lucrători. Îi vedem apoi după învierea Domnului și nașterea lor din nou cum Isus îi trimite la fel cum Tatăl L-a trimis pe El, iar după coborârea Duhului Sfânt, echipați fiind pentru seceris, în loc să se așeze undeva în temple, după amvoane și să-și facă ucenici slujitori, iar ei cordonatorii lor, în deslănțuirea unei prigoane, toți zboară fără avioane în toată lumea. Câțiva ucenici, sămânători și secerători duc peste tot  în lume, cunoștința Domnului, până la marginile pământului.

     Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii. Dar unde sunt astăzi lucrătorii?? Sunt închiși între zidurile pe care noi le-am zidit cu mâinile noastre, zicându-le binecuvântări. Și puteau fi binecuvântări pentru noi și lumea din jurul nostru, necăjiți și risipiți ca oile fără păstor, dar au obosit lucrătorii, secerătorii, luptând între ziduri unul cu altul pentru cauzele slujbelor și programelor, până când au pierdut controlul lor personal și al celor care trebuiau învățați semănatul și seceratul, într-un duh de rugăciune și asemănare cu Hristos. Au obosit să-și iubească semenii și să vadă în ei viitorii secerători, și lucrători pentru secerișul Domnului și care trebuiau duși în destinul lor. Pavel zice: ”pentru desăvârșirea sfinților în lucrarea de slujire, pentru zidirea Trupului lui Isus Hristos.

    Holdele sunt coapte, secerișu-i răscopt, să ne rugăm pentru secerători și lucrători. Făcând astfel ne punem în acord cu Domnul secerișului, la secerișul Lui și suntem lucrători împreună cu El. Amin!!

 

 

Secerişul şi secerătorii

Textul de memorat: „Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei.” (Ioan 15:8)

Studiul acesta este, de fapt, o continuare a studiului anterior. Domnul Hristos a rânduit conducători spirituali pentru ca vestea despre Împărăţia lui Dumnezeu să fie dusă la oricine. Principiile şi metodologia folosite de El trebuie să rămână fundamentul pregătirii creştinilor de astăzi.

Cu alte cuvinte, teoriile moderne ale formării conducătorilor nu trebuie să fie aşezate în locul temeliei puse de Hristos. Atunci când strategiile de marketing şi publicitate devin mai importante decât creşterea spirituală, consecinţele vor fi superficialitate şi uscăciune spirituală. Atunci când câştigarea de prozeliţi ia locul pocăinţei, al convertirii şi al transformării spirituale, misiunea este în impas. Atunci când conducătorii sunt instruiţi cum să organizeze ieşiri cu membrii, să susţină campanii televizate şi campanii de relaţii publice, în loc să fie pregătiţi pentru bătălia spirituală, ne jucăm cu focul. Adevărata evanghelizare şi adevărata formare de ucenici sunt legate (1) de recunoaşterea păcătoşeniei noastre, (2) de părerea reală de rău pentru păcatele săvârşite, (3) de predarea spirituală fără rezerve şi (4) de dorinţa vie de a le împărtăşi tuturor soliile lui Dumnezeu.
_____________________
Un proiect pentru inima ta

De meditat: A fi demn nu este egal cu a fi sobru şi distant.

„Isus, Mântuitorul nostru, a umblat pe pământ cu demnitatea unui rege; cu toate acestea, El era blând şi smerit cu inima. El era o lumină şi o binecuvântare în orice cămin, deoarece ducea cu Sine voioşie, speranţă şi curaj.” – Ellen G. White, Îndrumarea copilului, p. 112

Rugăciune: Ah, Doamne! Te rog dă-mi bucuria slujirii şi demnitatea aplecării spre nevoile tuturor!
__________&__________

Pâinea cerşetorului

Ştiind că în curând avea să plece de la ei, Hristos Şi-a îndreptat atenţia în mod special către ucenicii cărora le slujise uitând de Sine şi pe care îi iubea mult. Urma să plece, dar nu să-i părăsească. Deşi Isus trebuia să Se întoarcă la cer, Duhul Sfânt urma să fie trimis să suplinească acea legătură spirituală de care ucenicii se bucuraseră în prezenţa Sa. Tot ce a spus Domnul despre lucrarea Duhului Sfânt a fost atât de preţios, încât Ioan a consacrat câteva capitole din Evanghelia Sa pentru a se asigura că aceste cuvinte se vor păstra. Mărturia Duhului Sfânt despre Hristos era un element definitoriu. Însă ea avea să fie însoţită de mărturia ucenicilor. Dumnezeu ar fi putut trimite îngeri care să ducă vestea cea bună, fără implicarea oamenilor, dar a decis să aleagă pentru această chemare sacră nişte oameni păcătoşi, greşiţi şi imprevizibili.

1. Ce ne spun următoarele pasaje biblice despre conlucrarea omului cu Dumnezeu în lucrarea de câştigare a sufletelor? Ioan 1:40-46; 4:28-30; 15:26,27; 19:35,36.

Cineva spunea că evangheliştii sunt „nişte cerşetori care le spun altor cerşetori unde să găsească pâine”. Andrei a fost foarte eficient în această privinţă. Scrierile lui Petru, fratele său, aveau să fie incluse cândva în Scriptură, lucrarea lui avea să fie consemnată în cartea Faptele apostolilor, iar Hristos avea să-l includă printre cei trei ucenici apropiaţi. Andrei nu a avut parte de o asemenea onoare, dar a fost lăudat pentru că a ascultat de porunca simplă a lui Hristos de a-i aduce pe oameni la El.

Câţi dintre oamenii aleşi de Dumnezeu pentru o lucrare specială – şi care s-au dovedit eficienţi în evanghelizare, administraţie şi conducere – nu au fost aduşi la Hristos de nişte ucenici credincioşi, a căror identitate, omeneşte vorbind, a fost uitată de mult? Oamenii aceştia nu erau remarcabili, dar cât de săracă ar fi fost lucrarea dacă ei nu ar fi dat mărturie cu credincioşie! Mântuitorul Şi-a pregătit ucenicii pentru responsabilităţi mai mari, oferindu-le pentru început sarcini simple, uşor de îndeplinit. Experienţa femeii din Samaria, experienţa lui Filip şi cea a lui Andrei ne vorbesc despre forţa mărturiilor simple şi a invitaţiilor călduroase. Şi noi suntem chemaţi să depunem astfel de mărturii.

Isus îndeamnă la răbdare

2. De ce a fost necesar ca ucenicii să aştepte revărsarea Duhului Sfânt? Luca 24:47-53; Faptele 1:6-8.

3. Ce rol a îndeplinit Duhul Sfânt în lucrarea de evanghelizare făcută de biserica timpurie? Ce încurajare ne transmite experienţa lui Pavel? Ce lecţii despre răbdare şi aşteptare putem desprinde din aceste pasaje biblice? Faptele 16:6-10.

Domnul Isus i-a învăţat pe ucenici despre răbdare atât prin cuvânt, cât şi prin faptă. El nu Şi-a pierdut răbdarea când se confrunta cu bigotismul, ignoranţa, răstălmăcirea şi uneltirea. Perseverenţa aceasta era ancorată în dependenţa Sa completă de Duhul Sfânt. El a înţeles că, dacă ucenicii nu se obişnuiau să depindă de Duhul Sfânt, înaintarea Împărăţiei Sale avea să fie grav periclitată. Dimpotrivă, dacă aveau să înveţe lecţia aceasta de la bun început, lucrarea viitoare avea să aibă parte de reuşită. Din aceste motive le-a dat poruncă să aştepte (Faptele 1:4).

Deşi făcuse planuri ambiţioase pentru a duce Evanghelia în Bitinia, apostolul Pavel era sensibil la călăuzirea lui Dumnezeu şi a acceptat cu bucurie îndemnul Duhului Sfânt de a merge în Macedonia. Eforturile depuse de el acolo au fost însoţite de multe minuni. Dacă şi-ar fi continuat cu încăpăţânare planurile de a intra în Bitinia, probabil că misiunea în Europa ar fi fost amânată pentru o dată nedeterminată.

Cum putem aştepta cu răbdare călăuzirea Duhului Sfânt atunci când suntem neliniştiţi? Ce putem face în mod concret pentru a cultiva răbdarea? Ce ne spun răbdarea şi capacitatea de a aştepta cu încredere şi rugăciune despre relaţia noastră cu Dumnezeu?

Exercitarea autorităţii

4. Compară următoarele pasaje biblice: Marcu 6:7-13; Matei 16:14-19, 18:17-20, 28:18-20; Ioan 20:21-23. Ce fel de autoritate aveau ucenicii lui Isus? Ce înseamnă aceasta pentru noi?

„Petru a exprimat adevărul care este temelia credinţei bisericii şi Isus l-a onorat acum ca pe un reprezentant al întregului corp al celor ce cred. El a zis: «Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.»

Expresia «cheile Împărăţiei cerurilor» se referă la cuvintele rostite de Hristos. Toate cuvintele din Sfânta Scriptură sunt ale Sale şi sunt cuprinse în această expresie. Cuvintele acestea au putere să închidă şi să deschidă cerul. Ele fac cunoscute condiţiile în care oamenii sunt primiţi sau lepădaţi. În felul acesta, lucrarea acelora care vestesc Cuvântul lui Dumnezeu este un miros de la viaţă spre viaţă sau de la moarte spre moarte. Lucrarea lor are rezultate veşnice.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 413

Hristos i-a trimis pe ucenicii Săi în lume, la fel cum Tatăl Îl trimisese pe El. Tatăl L-a învestit pe Hristos cu putere, prin Duhul Sfânt. În acelaşi fel, Isus îi investeşte pe ucenici cu putere divină pe măsura responsabilităţilor lor. Niciun credincios nu trebuie să se teamă că va primi mai puţin. Fiecare va primi îndemânarea, forţa, talentele şi capacităţile necesare.

Uneori, conducerea umană nu reuşeşte să recunoască principiile implicate aici. Când conducătorii le trasează oamenilor sarcini fără a le da şi autoritatea corespunzătoare, eşecul este previzibil. De multe ori, nesiguranţa conducătorilor iese la iveală prin comportamente manipulatoare care subjugă gândirea, creativitatea şi individualitatea altora. Într-o atare situaţie ucenicul nu reuşeşte să fie eficient. Este ca şi cum dirijorul unei orchestre ar încerca să cânte simultan la toate instrumentele, în loc să-i dirijeze pe cei care cântă!

Exemplul pe care ni l-a lăsat Isus este deosebit de valoros în această privinţă. Deşi avea tot dreptul să-Şi păstreze autoritatea şi să impună un anumit comportament, El a ales să-i învestească pe oameni cu autoritate şi să-i trimită la lucru fără să-i însoţească, bazându-Se doar pe influenţa pe care aveau să o exercite învăţătura şi pildele Sale.

Lucrători pentru seceriş

5. Ce idei importante putem desprinde din următorul pasaj biblic cu privire la misiunea care ne revine nouă, astăzi? Matei 9:36-38.

Secerişul spiritual era bogat, dar secerătorii erau puţini. Terenul inimii fusese pregătit, sămânţa spirituală fusese semănată, iar planta germinase şi crescuse bucurându-se de umiditate şi de lumină suficientă. Sufletele erau gata pentru seceriş, dar unde erau secerătorii? Folosind aceste imagini simple şi uşor de înţeles, Isus căuta să le dea ucenicilor avânt în lucrare.

Uneori, creştinii tânjesc după părtăşia cu fraţii lor de credinţă şi formează „bisericuţe” fapt care nu le mai permite să îi observe pe oamenii gata pentru seceriş. Uitându-şi probabil responsabilitatea faţă de sufletele care pier, ei participă la activităţile bisericii, îşi asumă răspunderea în societate, se străduiesc să consolideze biserica şi se implică în diverse proiecte care au menirea de a păstra lucrurile aşa cum sunt. Toate acestea sunt, fără îndoială, bune. Dar, deşi sunt bine intenţionaţi, ei se îndoiesc de importanţa evanghelizării, spunând: „Frate pastor, suntem de acord cu evanghelizarea, dar nu avem nevoie mai degrabă de programe pentru oamenii care sunt deja în biserică?”.

Întrebarea aceasta este pertinentă, dar merită să ne punem totodată o altă întrebare: S-a plâns Isus vreodată că ar fi prea puţini paznici pentru roadele adunate? Nu! Dar a cerut mai mulţi secerători!

Cum putem împleti în mod eficient activităţile de slujire a celor din biserică cu lucrarea pentru cei din afara bisericii?

Pierdut şi găsit

6. Studiază Luca 15. Ce idee principală se desprinde din aceste parabole? Care este atitudinea lui Dumnezeu faţă de cei pierduţi? Care este responsabilitatea noastră faţă de ei?

Prin învăţătură şi prin exemplul personal, Domnul Isus i-a învăţat pe ucenici să se asocieze cu păcătoşii, chiar şi cu cei notorii, precum prostituatele şi vameşii. Altminteri cum ar fi putut ei să facă ucenici din toate neamurile? Adesea, învăţătura Sa îi avea în vedere tocmai pe aceşti păcătoşi pe care, în mila Sa, i-a numit „pierduţi”. Ar fi putut să-i numească „rătăciţi” sau „depravaţi”, dar a ales pentru ei calificativul „pierduţi”.

În loc să-i criticăm pe oameni, ar trebui să urmăm exemplul Domnului nostru. Denumirea de oameni „pierduţi” este generoasă, deoarece nu are o conotaţie negativă şi plasează responsabilitatea asupra găsitorului. Cuvintele depreciative îi îndepărtează pe oameni, pe când cele neutre le arată că sunt acceptaţi şi că prietenia cu ei este posibilă. De aceea, să fim atenţi nu numai la cuvintele pe care le folosim în dreptul lor, ci şi la ceea ce gândim despre ei, fiindcă gândurile au o mare influenţă asupra atitudinilor noastre faţă de ei.

Pretutindeni în Evanghelii, Isus ne încurajează să îi căutăm pe cei pierduţi să îi iubim şi să le oferim ajutor, indiferent ce fel de oameni sunt sau ce fel de viaţă duc.

„Aceasta este lucrarea pe care a ales-o Dumnezeu – «dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug… şi nu întoarce spatele semenului tău (Isaia 58:6,7)». Dacă vă recunoaşteţi ca fiind păcătoşi, mântuiţi numai datorită iubirii Tatălui nostru ceresc, atunci veţi avea milă de cei care suferă în păcat. Nu veţi întâmpina nefericirea şi pocăinţa cu gelozie şi mustrare. Când gheaţa egoismului din inimile voastre se va topi, veţi fi în armonie cu Dumnezeu şi vă veţi bucura împreună cu El de mântuirea celor pierduţi.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 210, 211

Studiu suplimentar

Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, capitolele „Ultima călătorie din Galileea” (p. 488-496) şi „Cine este mai mare?” (p. 436-440); Faptele apostolilor, capitolele „Instruirea celor doisprezece” (p. 17-24), „Marea însărcinare” (p. 25-34), „Ziua Cincizecimii” (p. 35-46) şi „Darul Duhului” (p.47-56).

„Ucenicii şi-au dat seama de nevoia lor spirituală şi au strigat către Domnul după ungerea sfântă care avea să-i facă destoinici pentru lucrarea de câştigare de suflete. Ei nu au cerut o binecuvântare care să le servească numai lor. Asupra lor apăsa povara salvării sufletelor. Ei au înţeles că Evanghelia trebuia să fie dusă lumii şi, în vederea acestui lucru, cereau puterea pe care le-o făgăduise Domnul Hristos.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 37

Întrebări pentru discuţie

1. Ce principii din metodele lui Hristos de instruire ar trebui să aplicăm astăzi în lucrarea de a face ucenici? În ce ar trebui să constea instruirea oferită în biserica ta?

2. La secţiunea de joi, ne-am oprit asupra cuvintelor noastre şi asupra modului în care le întrebuinţăm. Gândeşte-te la vocabularul pe care îl avem noi, adventiştii de ziua a şaptea, şi la termenii cu care suntem familiarizaţi, dar pe care alţii s-ar putea să nu îi înţeleagă. La ce cuvinte trebuie să fim mai atenţi, mai ales atunci când lucrăm cu oamenii din afara bisericii?

3. Meditează mai mult la ideea că evangheliştii sunt „cerşetorii care le spun altor cerşetori unde să găsească pâine”. Ce aspecte ale evanghelizării sunt surprinse aici? De ce este important să reţinem această idee?

4. Ce poţi spune despre biserica ta: se preocupă mai mult de ea însăşi şi de nevoile ei sau de misiune? Dacă ar fi mai interesată de misiune, ar fi mai puţin interesată de nevoile ei? Este posibil ca misiunea să-i rezolve acele nevoi?

Versete  pentru subiectul: Seceriş

Galateni 6:9 [+1/-0]
Să nu obosim în facerea binelui; căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.
Leviticul 23:10 [+0/-0]
„Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: «Când veți intra în țara pe care v-o dau și când veți secera semănăturile, să aduceți preotului un snop, ca pârgă a secerișului vostru.
Leviticul 25:5 [+0/-0]
Să nu seceri ce va ieși din grăunțele căzute de la seceriș și să nu culegi strugurii din via ta netăiată: acesta să fie un an de odihnă pentru pământ.
Matei 9:37 [+1/-1]
Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii!
Marcu 4:29 [+0/-0]
și când este copt rodul, pune îndată secera în el, pentru că a venit secerișul.”
Ioan 4:35 [+0/-0]
Nu ziceți voi că mai sunt patru luni până la seceriș? Iată, Eu vă spun: ridicați-vă ochii și priviți holdele care sunt albe acum, gata pentru seceriș.
Ioan 4:36 [+1/-1]
Cine seceră primește o plată și strânge rod pentru viața veșnică; pentru ca și cel ce seamănă și cel ce seceră să se bucure în același timp.
Osea 10:12 [+1/-2]
Semănați potrivit cu neprihănirea, și veți secera potrivit cu îndurarea. Desțeleniți-vă un ogor nou! Este vremea să căutați pe Domnul, ca să vină și să vă plouă mântuire.
Leviticul 19:9 [+0/-2]
Când veți secera holdele țării, să lași nesecerat un colț din câmpul tău și să nu strângi spicele rămase pe urma secerătorilor.
Psalmi 126:6 [+0/-2]
Cel ce umblă plângând, când aruncă sămânța, se întoarce cu veselie când își strânge snopii.
Luca 10:2 [+2/-3]
Și le-a zis: „Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii! Rugați, dar, pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său.

Luca 10:2

25366
CMH
VDC Și le-a zis: „Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii! Rugați, dar, pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său.
Luca 10:3
25367
CMH
VDC Duceți-vă; iată, vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor.
Luca 10:4
25368
CMH
VDC Să nu luați cu voi nici pungă, nici traistă, nici încălțăminte și să nu întrebați pe nimeni de sănătate pe drum.
Luca 10:5
25369
CMH
VDC În orice casă veți intra, să ziceți întâi: «Pacea să fie peste casa aceasta!»
Luca 10:6
25370
CMH
VDC Și dacă va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră va rămâne peste el; altminteri ea se va întoarce la voi.
Luca 10:7
25371
CMH
VDC Să rămâneți în casa aceea și să mâncați și să beți ce vi se va da; căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Să nu umblați din casă în casă.
Luca 10:8
25372
CMH
VDC În oricare cetate veți intra, și unde vă vor primi oamenii, să mâncați ce vi se va pune înainte;
Luca 10:9
25373
CMH
VDC să vindecați pe bolnavii care vor fi acolo și să le ziceți: «Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.»
Luca 10:10
25374
CMH
VDC Dar în oricare cetate veți intra, și nu vă vor primi, să vă duceți pe ulițele ei și să ziceți:
Luca 10:11
25375
CMH
VDC «Scuturăm împotriva voastră, chiar și praful din cetatea voastră care s-a lipit de picioarele noastre; totuși să știți că Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.»

Întrebare 1: Domnul a promis că Se va întoarce pentru a ne ridica în Împărăția cerurilor și, totuși, voi sunteți martori că Domnul S-a întrupat deja pentru a face lucrarea de judecată în zilele de pe urmă. Conform profeției din Biblie, Domnul va sosi pe nori, plin de putere și glorie: de ce această sosire e diferită de sosirea Domnului în taină, întrupat, căreia voi i-ați fost martori?

Răspuns: Spuneți că Domnul i-a promis omului că va veni iarăși să-l conducă în Împărăția cerurilor. Asta așa este, deoarece Domnul este credincios. Își va respecta promisiunile, fără excepție. Dar trebuie să lămurim mai întâi că a doua venire prin întrupare a Domnului în zilele de pe urmă pentru a face lucrarea de judecată are legătură directă cu modul în care suntem răpiți în Împărăția cerurilor. Dacă citim Biblia mai atent, nu e greu să găsim dovezi în acest sens. În diferite pasaje din Biblie, se prorocește foarte clar că a doua venire a Domnului va fi prin întrupare. De pildă: „Deci, fiţi pregătiţi şi voi, pentru că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi!” (Luca 12:40). „Căci aşa cum iese fulgerul şi luminează de la o margine a cerului la cealaltă, tot aşa va fi şi cu Fiul Omului (în ziua Sa)! Dar mai întâi trebuie să sufere multe şi să fie respins de această generaţie” (Luca 17:24-25). Toate aceste prorociri vorbesc despre „Fiul omului” sau despre „venirea Fiului omului”. Expresia „Fiul omului” se referă la Cel care e născut din om și are umanitate normală. Deci Duhul nu poate fi numit „Fiul omului”. De pildă, Iahve Dumnezeu e Duh și de aceea nu poate fi numit „Fiul omului”. Unii oameni au văzut îngeri, iar îngerii sunt și ei ființe duhovnicești, așa că nu pot fi numiți „Fiul omului”. Toți cei care au înfățișare de om, dar formează un trup spiritual, nu pot fi numiți „Fiul omului”. Domnul Isus întrupat a fost numit „Fiul omului” și „Hristos”, deoarece El S-a întrupat din Duhul lui Dumnezeu și, astfel, a devenit un om obișnuit și normal care trăia alături de alți oameni. Deci, când Domnul Isus a spus „Fiul omului” și „venirea Fiului omului”, El se referea la venirea lui Dumnezeu prin întrupare în zilele de pe urmă. Mai ales când a spus: „mai întâi trebuie să sufere multe şi să fie respins de această generaţie” acest lucru dovedește și mai limpede că, la a doua venire, Domnul vine prin întrupare. Dacă nu ar veni în formă trupească, ci într-un trup duhovnicesc, nu ar trece prin nicio suferință și, cu siguranță, nu ar fi respins de generația aceasta. Fără îndoială. Deci întoarcerea Domnului Isus se face categoric în forma unei întrupări și vine să facă lucrarea de judecată în zilele de pe urmă.

Mulți oameni întreabă: „Nu a promis Domnul că va veni iarăși ca să ne ducă în Împărăția cerurilor?” Când vine, de ce mai trebuie să facă lucrarea de judecată începând de la casa lui Dumnezeu? De fapt, Domnul săvârșește lucrarea de judecată pentru a forma biruitorii, adică să-i răpească pe sfinți la cer. Dacă ne uităm cu atenție, găsim multe dovezi în Biblie care explică de ce trebuie să facă Domnul lucrarea de judecată când vine în zilele de pe urmă. Prorocirea că Dumnezeu va veni din nou în zilele de pe urmă să facă lucrarea de judecată apare cel mai adesea în Biblie. Sunt cel puțin 200 de mențiuni și există multe scripturi care prorocesc întruparea lui Dumnezeu făcând lucrarea de judecată. De pildă, „El va judeca între neamuri şi va hotărî pentru multe popoare” (Isaia 2:4). „Înaintea Domnului, Care vine să judece pământul. El va judeca lumea cu dreptate şi popoarele cu nepărtinire!” (Psalmii 98:9). „El spunea cu glas puternic: «Fiţi temători de Dumnezeu şi daţi-I slavă, pentru că a sosit ceasul judecăţii Lui!»” (Apocalipsa 14:7). „Pentru că a stabilit o zi în care urmează să judece lumea cu dreptate, prin Omul pe Care L-a desemnat pentru aceasta” (Faptele Apostolilor 17:31). „Şi I-a dat autoritate să facă judecată, pentru că este Fiul Omului” (Ioan 5:27). „Căci Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata I-a dat-o Fiului” (Ioan 5:22). „Pe cel ce Mă respinge şi nu primeşte cuvintele Mele are cine să-l judece: Cuvântul pe care l-am spus Eu, acela îl va judeca în ziua de pe urmă” (Ioan 12:48). În Epistolele lui Petru aflăm că: „Căci este timpul să înceapă judecata chiar de la Casa lui Dumnezeu” (1 Petru 4:17). Și sunt multe altele. Aceste scripturi ne ajută să înțelegem clar că întruparea lui Dumnezeu va avea loc cu certitudine în zilele de pe urmă pentru a face lucrarea de judecată.

Întruparea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă se face prin exprimarea cuvântului Său pentru a judeca, a purifica și a mântui omenirea. Cei care aud vocea Domnului Isus la întoarcere și Îl caută și Îl acceptă sunt fecioarele înțelepte care vor merge cu El la ospățul nunții. Astfel se împlinește prorocirea Domnului Isus: „La miezul nopţii a răsunat un strigăt: «Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!»” (Matei 25:6). Fecioarele înțelepte aud vocea Domnului și vin să-L întâmpine; în clipa următoare, ele sunt aduse de Domnul în fața tronului pentru a fi față în față cu El. Ele acceptă judecata, purificarea și desăvârșirea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, iar în final, prin judecata după cuvintele lui Dumnezeu, firea lor coruptă e purificată și sunt desărvârșite în biruitori. După cum vedeți, dacă vrem să ajungem la ceea ce a făgăduit Domnul, trebuie mai întâi să venim în fața lui Hristos din zilele de pe urmă, Dumnezeu Atotputernic, să acceptăm și să ne supunem judecății și mustrării lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, pentru a fi purificați și desăvârșiți de El. În caz contrar, nu suntem vrednici să fim răpiți în Împărăția cerurilor. Să citim câteva pasaje din cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic. Dumnezeu Atotputernic spune: „Știi doar că Isus va coborî în zilele de pe urmă, dar cum va coborî El mai exact? Un păcătos ca tine, care tocmai a fost răscumpărat și nu a fost schimbat sau desăvârșit de Dumnezeu, poți fi tu după inima lui Dumnezeu? Căci tu, care ești încă cu sinele tău vechi, este adevărat că ai fost mântuit de Isus și că nu eşti socotit ca păcătos datorită mântuirii lui Dumnezeu, dar aceasta nu dovedește că nu eşti păcătos și lipsit de puritate. Cum poți fi sfânt dacă nu ai fost schimbat? Înăuntrul tău, ești împovărat de necurățenie, egoism și răutate, dar, totuși, vrei să cobori cu Isus – ai vrea tu să fii așa de norocos! Ai pierdut un pas în credința ta în Dumnezeu: ai fost doar răscumpărat, dar nu ai fost schimbat. Pentru ca tu să fii după inima lui Dumnezeu, Dumnezeu trebuie să facă personal lucrarea de a te schimba și curăța; dacă eşti doar răscumpărat, vei fi incapabil să atingi sfințenia. În acest fel, nu vei fi calificat să împărtășeşti binecuvântările lui Dumnezeu, pentru că ai pierdut un pas în lucrarea lui Dumnezeu de a gestiona omul, care este pasul-cheie al schimbării și perfecționării. Și astfel, tu, un păcătos care tocmai a fost răscumpărat, eşti incapabil să primeşti direct moștenirea lui Dumnezeu” („Referitor la apelative și identitate” din Cuvântul Se arată în trup). „Hristos din zilele de pe urmă aduce viață și aduce calea trainică și veșnică a adevărului. Acest adevăr este cărarea prin care omul va dobândi viața și singura cărare prin care omul Îl va cunoaște pe Dumnezeu și va fi aprobat de Dumnezeu. Dacă nu cauți calea vieții oferite de Hristos în zilele de pe urmă, atunci nu vei obține niciodată aprobarea lui Isus și nu te vei califica niciodată să pășești prin porțile Împărăției cerurilor, deoarece tu ești atât o marionetă, cât și un prizonier al istoriei” („Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice” din Cuvântul Se arată în trup). „Cei care doresc să dobândească viața fără să se bazeze pe adevărul rostit de Hristos sunt cei mai ridicoli oameni de pe pământ, iar cei care nu acceptă calea vieții adusă de Hristos sunt pierduți în fantezie. Și astfel spun că acei oameni care nu-L acceptă pe Hristos din zilele de pe urmă vor fi mereu disprețuiți de Dumnezeu. Hristos este poarta omului către împărăție în timpul zilelor de pe urmă, pe care nimeni nu o poate ocoli. Nimeni nu poate fi desăvârșit de Dumnezeu decât prin Hristos” („Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic ne arată deja calea către Împărăția cerurilor. Hristos din zilele de pe urmă este poarta de intrare în Împărăția cerurilor. Dacă omul nu trece prin lucrarea de judecată a lui Hristos în zilele de pe urmă, el nu poate fi purificat și desăvârșit și nu va intra niciodată în Împărăția lui Dumnezeu. Aceasta este autoritatea manifestată de Dumnezeu întrupat. Acest lucru dovedește că, la a doua venire a Domnului, El sigur va fi întrupat pentru a face lucrarea de judecată în zilele de pe urmă. Dumnezeu a înfăptuit deja acest lucru. Dacă mai există unii care cred că pot fi răpiți în Împărăția cerurilor fără să treacă prin lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, acesta e un simptom al concepțiilor și fanteziilor lor ce nu se va fructifica niciodată.

Unii spun dacă Domnul chiar a venit întrupat, atunci cum se face că multe pasaje din Biblie spun că El va veni pe nori să-L vadă toți? Cum explicați asta? În Biblie există mai multe prorociri care spun că Domnul va veni pe nori cu putere și mare slavă. Așa este. Dar sunt și mai multe pasaje în Biblie care prorocesc că Domnul va veni în secret. De pildă: „Eu vin ca un hoţ” (Apocalipsa 16:15). „…pentru că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi!” (Matei 24:44). „Dar despre ziua şi ora aceea nu ştie nimeni, nici îngerii cerurilor, (nici Fiul), ci numai Tatăl” (Matei 24:36). După cum vezi, sunt două modalități în care Se întoarce Domnul: una e fățișă, iar cealaltă e în secret. Lucrarea de judecată a lui Dumnezeu Atotputernic întrupat în zilele de pe urmă pe care am mărturisit-o astăzi este lucrarea Domnului când vine în secret. Deoarece întruparea lui Dumnezeu a venit printre oameni sub forma unei persoane normale, obișnuite, în fața omului, El Se arată în secret și nimeni nu Îl recunoaște ca fiind Dumnezeu, nimeni nu Îi cunoaște adevărata identitate. Abia când Fiul omului Își începe lucrarea și vorbește, cei care-I pot distinge vocea vor începe să-L recunoască. Cei care nu reușesc să-I distingă vocea Îl vor aborda ca pe un om obișnuit, lepădându-se de El și respingându-L. Așa a fost când Domnul Isus S-a întrupat ca să-Și facă lucrarea, El părea un om obișnuit și normal după înfățișarea exterioară, iar mulți oameni s-au lepădat de El, I s-au opus și L-au condamnat, în timp ce unii, prin cuvântul și lucrarea Domnului Isus, L-au recunoscut drept Hristos întrupat, arătarea lui Dumnezeu. Acum e momentul în care Dumnezeu Atotputernic vine în secret să-Și facă lucrarea și să mântuiască omenirea. El Își exprimă acum cuvântul pentru a judeca, purifica și desăvârși omenirea. În acest moment, omul nu-L va vedea pe Domnul arătându-Se în public pe nori. Abia după ce va fi făcut un grup de biruitori, iar lucrarea de întrupare a lui Dumnezeu și pogorârea Lui secretă printre oameni va fi încheiată, și pogorârea Lui secretă printre oameni va fi încheiată, moment în care calamitățile vor lovi Pământul și Dumnezeu îi va pedepsi pe cei răi și îi va răsplăti pe cei buni, Se va arăta în fața tuturor semințiilor pământului. În acel moment, prorocirile despre pogorârea publică a Domnului pe pământ vor fi împlinite, așa cum este menționat în Biblie: „Atunci se va arăta în cer semnul Fiului Omului şi atunci toate seminţiile pământului se vor jeli şi-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi mare slavă” (Matei 24:30). „Iată, El va veni pe nori şi orice ochi Îl va vedea, chiar şi cei care L-au străpuns. Toate neamurile pământului se vor jeli din pricina Lui” (Apocalipsa 1:7). ne vom opri să reflectăm asupra unei chestiuni: când omul Îl va vedea pe Domnul arătându-Se întregii omeniri pe nori, teoretic, toți ar trebui să fie copleșiți de bucurie, dar, totuși, aici scrie: „Toate neamurile pământului se vor jeli”. De ce? Pentru că, atunci când Dumnezeu Se arată în public, în cele din urmă, lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu întrupat din timpul pogorârii Lui secrete printre oameni va fi deja încheiată, iar Dumnezeu Își va fi început lucrarea de răsplătire a celor buni și de pedepsire a celor răi. În acel moment, toți cei care au respins lucrarea secretă a lui Dumnezeu își vor fi pierdut complet șansele de a fi mântuiți. Cei care L-au împuns, adică cei care I s-au opus și L-au condamnat pe Hristos din zilele de pe urmă, Dumnezeu Atotputernic, cum să nu fie disperați, să nu bocească și să nu scrâșnească din dinți, când vor ști că Cel căruia I s-au opus și pe care L-au condamnat reprezintă a doua venire a Domnului Isus? Și așa se va înfăptui scena cu: „Toate neamurile pământului se vor jeli”. Să mai citim un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic.

Dumnezeu Atotputernic spune: „Multor oameni poate să nu le pese de ceea ce spun, dar Eu tot vreau să-i spun fiecărui așa-zis sfânt care Îl urmează pe Isus că, atunci când Îl veți vedea pe Isus coborând din ceruri pe un nor alb, cu ochii voștri, aceasta va fi arătarea publică a Soarelui dreptății. Poate că acela va fi un moment de mare entuziasm pentru tine, și totuși, ar trebui să știi că, timpul când asiști la coborârea lui Isus din cer este și timpul când tu cobori în iad pentru a fi pedepsit. Aceasta va anunța sfârșitul planului de gestionare (planului de mântuire) al lui Dumnezeu și va fi momentul când Dumnezeu îi răsplătește pe cei buni și îi pedepsește pe cei răi. Căci judecata lui Dumnezeu va fi încheiată înainte ca omul să vadă semne, atunci când nu există decât exprimarea adevărului. Cei care acceptă adevărul și nu caută semne, și astfel au fost purificați, se vor fi întors în fața tronului lui Dumnezeu și vor fi intrat în îmbrățișarea Creatorului. Numai cei care persistă în credința că „Isus care nu vine pe un nor alb este un Hristos mincinos” vor fi supuși pedepsei eterne, pentru că ei cred doar în Isus care face semne, dar nu Îl recunosc pe Isus Cel care proclamă judecata aspră și care oferă adevărata cale a vieții. Și astfel, se poate doar ca Isus să trateze cu ei atunci când Se reîntoarce, în mod deschis, pe un nor alb. […] Întoarcerea lui Isus este o mare mântuire pentru cei care sunt capabili să accepte adevărul, dar pentru cei care nu pot să accepte adevărul, este un semn al condamnării. Ar trebui să vă alegeți calea proprie și să nu blasfemiați împotriva Duhului Sfânt și să respingeți adevărul. Nu ar trebui să fiți persoane ignorante sau arogante, ci cineva care se supune călăuzirii Duhului Sfânt, care tânjește după adevăr și îl caută; numai în acest fel veți beneficia” („Când vei vedea trupul spiritual al lui Isus va fi atunci când Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul” din Cuvântul Se arată în trup).

Din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic am aflat că lucrarea făcută de întruparea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă din timpul pogorârii Lui secrete printre oameni este o etapă crucială pentru desăvârșirea omului de către Dumnezeu. În planul de gestionare (planul mântuirii) de șase mii de ani al lui Dumnezeu această lucrare reprezintă o ocazie extrem de rară pentru ca Dumnezeu să-l desăvârșească pe om. Toți cei care acceptă lucrarea secretă a lui Dumnezeu și sunt desăvârșiți au primit harul lui Dumnezeu și sunt cei mai binecuvântați. Dacă nu prețuim această ocazie extrem de rară și ratăm lucrarea lui Dumnezeu de a face biruitori, putem doar să bocim și să scrâșnim din dinți, prinși în ghearele regretelor profunde.

bazat pe scenariul filmului Taina evlaviei

All Scripture quotations in this publication are from Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide. Use of trademark Biblica, Inc.® requires the permission of Biblica, Inc.®.

 

Să ne pregătim pentru venirea Domnului nostru

Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Fielding Smith

„Pregătiţi calea Domnului şi neteziţi-I cărările pentru că ora venirii Sale este aproape” (D&L 133:17).

Din viaţa lui Joseph Fielding Smith

Preşedintele Joseph Fielding Smith a spus odată unui grup de sfinţi din zilele din urmă că el se „ruga ca sfârşitul lumii să vină curând”. El a spus: „Dacă ar veni mâine, eu aş fi bucuros”. Răspunzând acestei declaraţii, o femeie a rostit destul de tare pentru a fi auzită de ceilalţi: „O, eu sper să nu vină”.

Împărtăşind această experienţă mai târziu, preşedintele Smith ne-a învăţat:

„Dumneavoastră doriţi ca sfârşitul lumii să vină?

„Cei mai mulţi oameni au o idee greşită despre ce înseamnă sfârşitul lumii…

Când Hristos va veni, atunci va fi un sfârşit al lumii… Nu va fi război, nu vor fi tulburări, invidie, minciună; nu va fi păcătoşenie. Oamenii vor învăţa atunci să-L iubească pe Domnul şi să ţină poruncile Sale şi, dacă nu vor face aceasta, ei nu vor rămâne aici. Acesta este sfârşitul lumii şi pentru aceasta S-a rugat Salvatorul când ucenicii au venit la El şi I-au spus: «Învaţă-ne să ne rugăm». Ce a făcut El? I-a învăţat: «Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ» [vezi Luca 11:1–2].

Pentru aceasta mă rog. Domnul S-a rugat ca să vină sfârşitul lumii şi eu mă rog la fel.”1

În cuvântările şi în scrierile sale, preşedintele Smith a citat deseori profeţii din scripturi despre ultimele zile, rolul lui Joseph Smith în pregătirea căii Domnului şi venirea în glorie a Salvatorului pe pământ. El şi-a exprimat sentimentele profunde despre aceste profeţii în rugăciunea de dedicare a Templului Ogden, Utah.

„Aşa cum ştii, o, Dumnezeul nostru, noi trăim în ultimele zile când sunt arătate semnele vremilor; când tu grăbeşti lucrarea Ta; şi când noi am auzit deja glasul celui care strigă în pustietate: Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărarea [vezi Matei 3:3].

O, Tatăl nostru, tânjim după ziua în care Prinţul Păcii va veni, în care pământul se va odihni şi cei neprihăniţi vor fi din nou pe faţa pământului; şi ne rugăm, cu umilinţă şi inimi frânte, ca noi să rămânem după această zi şi să fim găsiţi demni să trăim alături de Cel pe care Tu L-ai desemnat să fie Rege al regilor şi Domn al domnilor, şi ale Căruia slava, cinstea şi puterea şi tăria vor fi de-a pururea.”2

„Tânjim după ziua în care Prinţul Păcii va veni.”

Învăţături ale lui Joseph Fielding Smith

1

Venirea Domnului este aproape.

Ne apropiem în grabă de ziua cea mare a Domnului, acele vremi de „înviorare” în care El va veni din norii cerului pentru a se răzbuna pe cei necredincioşi şi a pregăti pământul pentru domnia păcii pentru toţi aceia care sunt dornici să respecte legea Sa [vezi Faptele apostolilor 3:19–20].3

Multe lucruri au loc… pentru a-i convinge pe membrii credincioşi ai Bisericii că venirea Domnului este aproape. Evanghelia a fost restaurată. Biserica a fost pe deplin organizată. Preoţia a fost conferită omului. Diferitele dispensaţii de la începuturi au fost revelate şi cheile şi autorităţile lor au fost încredinţate Bisericii. Israel a fost şi este adunat pe pământul Sionului. Iudeii se întorc la Ierusalim. Evanghelia este predicată în întreaga lume ca o mărturie în faţa fiecărei naţiuni. Sunt construite temple şi în ele este înfăptuită munca pentru cei morţi, precum şi pentru cei vii. Inimile copiilor se întorc către părinţii lor şi copiii se îngrijesc de morţii lor. Legămintele pe care Domnul a promis să le facă, în zilele din urmă, cu Israel au fost revelate şi mii din Israelul adunat le-au făcut. Astfel lucrarea Domnului înaintează şi toate aceste lucruri sunt semne ale apropierii Domnului nostru…

Cuvintele profeţilor se împlinesc repede, dar aceasta se face într-un mod atât de firesc, încât cei mai mulţi dintre noi nu le observă.

Ioel a promis că Domnul va revărsa Duhul Său peste orice făptură: fiii şi fiicele vor profeţi, bătrânii vor visa visuri şi tinerii vor avea viziuni [vezi Ioel 2:28–29]…

Printre semnele din ultimele zile a fost creşterea cunoaşterii. Lui Daniel i s-a poruncit: „Ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea [profeţiei sale], până la vremea sfârşitului. [În acele zile] mulţi o vor citi”, a spus el, „şi cunoştinţa va creşte”. (Daniel 12:4). Nu „citesc” oamenii astăzi mai mult decât au făcut-o înainte de-a lungul istoriei lumii…?

Nu a crescut cunoaşterea? A mai existat o perioadă în istoria lumii în care să fie revărsată atâta cunoaştere asupra oamenilor? Dar este trist să spunem că aceste cuvinte ale lui Pavel sunt adevărate – oamenii „învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului” (2 Timotei 3:7)…

Nu am avut noi numeroase veşti de războaie? [Vezi D&L 45:26.] Nu am avut noi războaie, feluri de războaie de care lumea nu a mai văzut niciodată înainte? Nu este astăzi agitaţie printre naţiuni şi nu sunt conducătorii lor tulburaţi? Nu au fost împărăţiile răsturnate şi nu au avut loc mari schimbări printre naţiuni? Întregul pământ este în agitaţie. În fiecare zi, în diverse locuri, au loc cutremure [vezi D&L 45:33].

Totuşi, lumea îşi vede de treburile ei şi acordă puţină ascultare tuturor lucrurilor pe care Domnul le-a spus şi tuturor semnelor şi indiciilor care au fost date. Oamenii şi-au împietrit inimile şi spun „că Hristos întârzie venirea Sa până la sfârşitul lumii” (D&L 45:26).4

Am fost întrebat, cu puţin timp în urmă, dacă aş putea spune când va veni Domnul. Am răspuns: „Da” şi, acum, răspund: „Da”. Ştiu când va veni. Va veni mâine. Avem cuvântul Său. Permiteţi-mi să-l citesc.

„Iată, timpul de acum până la venirea Fiului Omului se numeşte astăzi şi, într-adevăr, este o zi de sacrificiu şi o zi de zeciuială pentru poporul Meu, pentru că acela care plăteşte zeciuiala nu va fi ars la venirea Sa”.

Este un discurs care spune multe despre zeciuială.

„Pentru că, după ziua de astăzi, vine arderea – pentru a vorbi în felul în care o face Domnul – deoarece, adevărat spun, mâine toţi cei mândri şi cei care fac rele vor fi ca miriştea; şi Eu îi voi arde, deoarece Eu sunt Domnul oştirilor; şi nu voi ierta pe nimeni care rămâne în Babilon” [D&L 64:23–24].

Deci Domnul va veni, spun eu, mâine. Atunci, să ne pregătim.5

„Ne apropiem în grabă de ziua cea mare a Domnului, acele vremi de „înviorare” în care El va veni pe norii cerului.”

2

Oamenii vor fi judecaţi când Hristos va veni.

Pilda spusă de Domnul despre grâu şi neghină se referă la ultimele zile. Potrivit acestei povestiri, un semănător a plantat sămânţă bună în ţarina sa dar, în timp ce dormea, a venit duşmanul şi a semănat neghină în ţarină. Când plantele au început să răsară, slujitorii au dorit să meargă şi să smulgă neghina, dar Domnul le-a poruncit să lase atât grâul, cât şi neghina să crească împreună până când recolta era coaptă, ca să nu smulgă grâul firav în timp ce distrugeau neghina. Apoi, la sfârşitul secerişului, aveau să meargă şi să adune grâul şi să lege neghina în snopi pentru a o arde. Când a explicat această pildă, Domnul a spus discipolilor Săi că „secerişul este sfârşitul veacului; secerătorii sunt îngerii” [vezi Matei 13:24–30, 36–43; D&L 86].6

Neghina şi grâul cresc împreună şi au crescut în aceeaşi ţarină în toţi aceşti ani, dar se apropie ziua în care grâul va fi strâns în grânar, iar neghina va fi strânsă pentru a fi arsă şi va avea loc o separare, a celor neprihăniţi de cei păcătoşi şi este de dorit ca noi toţi să ţinem poruncile Domnului, să ne pocăim de păcate, să ne întoarcem spre neprihănire, dacă va fi nevoie de pocăinţă în inimile noastre.7

Clădiţi şi întăriţi credinţa în Dumnezeu în inimile membrilor Bisericii; avem nevoie de ea. Sunt atâtea influenţe care lucrează pentru a ne înstrăina unul de altul, chiar printre membrii Bisericii, şi va avea loc, într-una dintre aceste zile din viitorul apropiat, o separare a grâului de neghină şi noi suntem fie grâu, fie neghină. Vom fi de o parte sau de alta.8

Va veni ziua în care nu vom avea această lume. Va fi schimbată. Vom primi o lume mai bună. Vom primi una care este neprihănită, pentru că, atunci când va veni Hristos, El va curăţa pământul.

Citiţi ce scrie în scripturile noastre. Citiţi ce a spus El Însuşi. Când va veni, El va curăţa acest pământ de toată fărădelegea şi, vorbind despre Biserică, El a spus că va trimite pe îngerii Săi şi ei vor scoate din împărăţia Sa, care este Biserica, toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire [vezi Matei 13:41].9

Ziua cea mare şi înfricoşată poate fi chiar timpul venirii lui Isus Hristos pentru a stabili împărăţia Sa printre cei neprihăniţi de pe pământ şi pentru a curăţa pământul de toată nedreptatea. Această zi nu va aduce teamă şi înfricoşare în inimile celor neprihăniţi, ci va fi o mare zi de înfricoşare şi groază pentru cei necredincioşi. Acestea le aflăm din cuvintele Salvatorului Însuşi, rostite în timp ce Îşi învăţa ucenicii [vezi Matei 24; Joseph Smith – Matei 1].10

Oamenii vor fi judecaţi când Hristos va veni. Suntem informaţi că nişte cărţi vor fi deschise, morţii vor fi judecaţi pe baza lucrurilor care sunt scrise în cărţi şi printre cărţi va fi o carte a vieţii [vezi Apocalipsa 20:12]. Noi îi vom vedea paginile. Ne vom vedea pe noi înşine aşa cum suntem şi vom înţelege cu o înţelegere dreaptă că judecăţile care ni se fac sunt drepte şi adevărate, fie că intrăm în împărăţia lui Dumnezeu… pentru a primi acele binecuvântări glorioase, fie că suntem alungaţi.11

Îi implor pe sfinţii din zilele din urmă să fie fermi şi credincioşi în îndeplinirea fiecărei îndatoriri, ţinând poruncile Domnului, cinstind preoţia, pentru ca, atunci când Domnul va veni – fie că vom fi vii sau morţi, nu contează – să avem parte de gloria Sa.12

3

Pentru a ne pregăti de venirea Domnului, noi trebuie să veghem şi să ne rugăm şi să ne punem casele în ordine.

Sunt multe evenimente în lume, astăzi, care arată că se apropie ziua cea mare a Domnului în care Mântuitorul se va arăta din nou pentru a stabili în împărăţia Sa neprihănirea ce pregăteşte domnia din timpul mileniului. Până atunci, membrii Bisericii au îndatorirea să caute cunoaştere şi să se pregătească, prin studiu şi credinţă, pentru începutul zilei celei mari şi glorioase.13

Nu trebuie să ne preocupe vremurile şi împrejurările în care Hristos va veni, ci trebuie să veghem şi să ne rugăm şi să fim pregătiţi.14

Sunt supărat uneori pe unii dintre vârstnicii noştri, care, atunci când vorbesc, spun că Domnul va veni când noi vom deveni suficient de neprihăniţi pentru a-L primi. Domnul nu va aştepta ca noi să devenim neprihăniţi. Când va fi pregătit să vină, El va veni – când cupa nedreptăţii va fi plină – şi, dacă atunci noi nu suntem neprihăniţi, va fi rău de noi pentru că noi vom fi consideraţi printre cei necredincioşi şi vom fi trântiţi la pământ pentru a fi măturaţi de pe faţa pământului, pentru că Domnul spune că păcătoşenia nu va rămâne.15

Vom dormi noi liniştiţi, ignorând total sau fiind indiferenţi faţă de toate avertismentele pe care ni le-a dat Domnul? Vă spun: „Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru.

Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa.

De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi” (Matei 24:42–44).

Fie ca noi să dăm ascultare acestui avertisment pe care ni-l dă Domnul şi să ne punem casele în ordine şi să ne pregătim pentru venirea Domnului.16

4

Sfinţii din zilele din urmă pot fi instrumente în mâinile lui Dumnezeu pentru a-i pregăti pe oameni pentru venirea Domnului.

Nu ar fi extraordinar de ciudat dacă Domnul ar veni şi ar începe domnia păcii, s-ar răzbuna pe păcătoşi, curăţind pământul de păcat şi nu ar trimite mesageri pentru a pregăti calea înaintea Sa? Să ne aşteptăm ca Domnul să vină să judece lumea fără a o avertiza întâi şi a pregăti mijloacele de scăpare pentru toţi aceia care se vor pocăi?

Noe a fost trimis în lume s-o avertizeze ca va veni potopul. Dacă oamenii ar fi ascultat, ar fi scăpat. Moise a fost trimis pentru a conduce poporul lui Israel pe pământul făgăduit, pentru a împlini promisiunile făcute lui Avraam. Ioan Botezătorul a fost trimis pentru a pregăti calea pentru venirea lui Hristos. În fiecare caz, cerurile s-au deschis şi chemarea a venit. Isaia, Ieremia şi alţi profeţi au fost trimişi pentru a avertiza poporul lui Israel şi al lui Iuda înainte ca risipirea şi captivitatea să se abată asupra lor. Dacă ei ar fi dat ascultare, ar fi fost scrisă o altă istorie. Ei au avut ocazia să audă; ei au fost avertizaţi şi au avut mijloacele de scăpare, dar le-au respins.

Domnul a promis că va fi în aceeaşi măsură preocupat de soarta omenirii înainte de a Doua Sa Venire.17

Joseph Smith a fost trimis pentru a pregăti calea pentru a Doua Venire, proclamând plenitudinea Evangheliei şi oferind tuturor oamenilor mijloacele de a scăpa de nedreptate şi încălcare.18

Când îngerul Moroni l-a vizitat pe tânărul Joseph Smith, el a profeţit despe a Doua Venire a Salvatorului (vezi Joseph Smith – Istorie 1:36–41).

Ioan din Patmos a văzut într-o viziune un „înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod” [Apocalipsa 14:6].

Îndeplinind această promisiune, Joseph Smith a declarat că Moroni, un profet din vechime de pe acest continent şi, acum, înviat, i-a propovăduit Evanghelia, dându-i instrucţiuni cu privire la restaurarea tuturor lucrurilor care preced venirea lui Hristos. Domnul a spus: „Pentru că, iată, Domnul Dumnezeu a trimis îngerul care striga din mijlocul cerului, spunând: Pregătiţi calea Domnului şi neteziţi-I cărările pentru că ora venirii Sale este aproape” [D&L 133:17].

Acceptând că acest lucru este adevărat, sfinţii din zilele din urmă cred că, în timpurile moderne, s-a stabilit o comunicare cu cerurile şi, acum, „Evanghelia Împărăţiei” este trimisă ca mărturie lumii, înainte ca Hristos să vină [vezi Matei 24:14].19

Sfinţii din zilele din urmă ar putea fi consideraţi ciudaţi şi neobişnuiţi datorită faptului că ei cred că sunt chemaţi să împlinească această scriptură [Matei 24:14], dar Domnul a spus, cu deplină încredere, că ei trimit cu sârguinţă misionari în toate colţurile pământului. Mai mult, când toate naţiunile vor auzi acest mesaj aşa cum este revelat în aceste ultime zile, atunci noi vom aştepta venirea Domnului şi Salvatorului nostru Isus Hristos, pentru că, în acea zi, toate naţiunile vor fi fost avertizate de mesagerii trimişi la ele potrivit promisiunii Domnului.20

Evanghelia este pentru toţi oamenii şi Biserica va fi stabilită peste tot, în toate naţiunile, chiar până la marginile pământului, înainte de a Doua Venire a Fiului Omului…

El Şi-a întins mâna a doua oară pentru a aduna poporul lui Israel în Biserică şi, de această dată, El va ridica congregaţii de sfinţi ai Săi în toate naţiunile.21

Din rugăciunea de dedicare a Templului Ogden, Utah:

O, Tată, grăbeşte ziua în care neprihănirea va domni; în care conducătorii naţiunilor vor deschide graniţele ţărilor lor pentru predicarea Evangheliei; în care poarta salvării va fi larg deschidă pentru cei oneşti şi drepţi şi buni din fiecare popor.

Ne rugăm ca adevărul să se răspândească; ne rugăm pentru misionari; căutăm tărie şi oameni şi mijloace pentru a proclama adevărurile Tale nepieritoare mai multora dintre ceilalţi copii ai Tăi din fiecare naţiune, din toate neamurile şi care vorbesc orice limbă…

Dorinţa noastră este să fim instrumente în mâinile Tale pentru a-i pregăti pe oameni pentru venirea Fiului Tău.22

5

Mileniul va fi o perioadă de pace şi o perioadă de înfăptuire a lucrării Domnului.

Cei neprihăniţi se vor bucura când El va veni, pentru că atunci pacea se va instaura pe pământ, neprihănirea printre oameni şi acelaşi spirit al păcii, bucuriei şi fericirii care a triumfat pe acest continent timp de două sute de ani [vezi 4 Nefi 1:1–22] va fi stabilită din nou printre oameni şi, în cele din urmă, va cuprinde întregul pământ, iar Hristos va domni ca Domn al domnilor şi Rege al regilor timp de o mie de ani. Aşteptăm cu nerăbdare acel timp.23

Timp de o mie de ani, această perioadă fericită de pace va triumfa şi, la timpul potrivit, toţi locuitorii pământului vor fi aduşi în stâna Bisericii.24

Evanghelia va fi propovăduită mult mai intens şi cu mai mare forţă în timpul mileniului, până când toţi locuitorii pământului o vor îmbrăţişa.25

În loc să fie o perioadă de odihnă, mileniul va fi o perioadă în care toţi vor lucra. Lenea nu va exista, se vor folosi metode mai bune, nu se va consuma atât de mult timp cu treburile zilnice şi se va acorda mai mult timp lucrurilor împărăţiei. Sfinţii vor fi ocupaţi în temple, care se vor construi în toate colţurile pământului. De fapt, ei vor fi atât de ocupaţi, încât templele vor fi folosite cea mai mare parte a timpului.26

Vor exista oameni muritori pe faţa pământului în timpul celor o mie de ani, datorită lucrării măreţe, care va fi înfăptuită, de salvare a celor morţi. În timpul acelor o mie de ani de pace, marea lucrare a Domnului va fi în temple şi, în acele temple, oamenii vor merge să lucreze pentru aceia care au trecut dincolo şi care aşteaptă ca acele rânduieli necesare salvării lor să fie înfăptuite pentru ei de către aceia care sunt muritori pe pământ.27

Este datoria noastră să-i salvăm pe cei morţi şi această lucrare va continua în timpul mileniului până când vor fi înzestraţi şi pecetluiţi toţi cei care au dreptul să primească această binecuvântare.28

Toţi cei care au murit în Hristos se vor ridica din morţi, la venirea Sa, şi vor locui pe pământ aşa cum Hristos va fi pe pământ în timpul mileniului. Ei nu vor rămâne aici tot timpl de-a lungul celor o mie de ani, ci ei se vor afla printre aceia care vor fi, încă, aici, în viaţa muritoare. Aceşti sfinţi înviaţi şi Salvatorul Însuşi vor veni pentru a da instrucţiuni şi îndrumare; pentru a ne dezvălui lucruri pe care noi trebuie să le ştim; pentru a ne da informaţii cu privire la lucrarea din templele Domnului, astfel încât să putem face lucrarea care este esenţială pentru salvarea oamenilor demni.29

Domnul a spus prin gura slujitorilor Săi că, în timpul mileniului, aceia care au trecut dincolo de văl şi au ajuns la înviere vor dezvălui personal acelora care sunt încă muritori toate informaţiile necesare pentru a înfăptui lucrarea pentru aceia care au plecat din această viaţă. Atunci, cei morţi vor avea privilegiul să facă cunoscute lucrurile pe care le doresc şi pe care sunt îndreptăţiţi să le primească. În acest fel, niciun suflet nu va fi neglijat şi lucrarea Domnului va fi desăvârşită.30

Mă rog în fiecare zi a vieţii mele ca Domnul să grăbească lucrarea Sa… mă rog ca sfârşitul lumii să se producă, pentru că doresc o lume mai bună. Doresc să vină Isus. Doresc să domnească pacea. Doresc să vină timpul în care fiecare om să poată trăi în pace şi în spiritul credinţei, umilinţei şi rugăciunii.31

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

  • În ce mod vă influenţează sentimentele despre sfârşitul lumii relatarea din secţiunea „Din viaţa lui Joseph Fielding Smith”?

  • Cum ne pot ajuta profeţiile menţionate în secţiunea 1 să ne pregătim pentru venirea Domnului?

  • Recapitulaţi învăţăturile preşedintelui Smith despe pilda grâului şi neghinei din secţiunea 2. Ce putem face pentru a fi o parte din acel „grâu”? Ce putem face pentru a-i ajuta pe membrii familiilor noastre şi pe alţii?

  • Ce credeţi că înseamnă „să veghem şi să ne rugăm” în timp ce ne pregătim pentru venirea Domnului? Ce credeţi că înseamnă „să ne punem casele în ordine”? (Vezi secţiunea 3.)

  • Preşedintele Smith s-a rugat: „Dorinţa noastră este să fim instrumente în mâinile Tale pentru a-i pregăti pe oameni pentru venirea Fiului Tău” (secţiunea 4). În ce moduri îi putem ajuta pe alţii să se pregătească pentru venirea Domnului?

  • Recapitulaţi secţiunea 5. În ce moduri ne pot fi de folos acum cunoştinţele despre ceea ce se va întâmpla în mileniu?

Scripturi suplimentare

Psalmii 102:16; Isaia 40:3–5; Iacov 5:7–8; D&L 1:1239:20–2145:39, 56–59

Ajutor pentru predare

„Puterea supremă a predării Evangheliei, puterea de a convinge şi de a converti este manifestată”, a spus vârstnicul Bruce R. McConkie, „când un învăţător inspirat spune: «Eu ştiu prin puterea Duhului Sfânt, prin revelaţiile Spiritului Sfânt către sufletul meu, că doctrinele pe care le-am predat sunt adevărate»” (Bruce R. McConkie, în Predarea, nu este chemare mai mare [1999], p. 43).

Afişează referinţe 

Note

  1. The Signs of the Times (1943), p. 103–105.

  2. „Ogden Temple Dedicatory Prayer”, Ensign, mart. 1972, p. 10–11.

  3. The Restoration of All Things (1945), p. 302.

  4. În Conference Report, apr. 1966, p. 12–14.

  5. În Conference Report, apr. 1935, p. 98; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, redactată de Bruce R. McConkie, 3 volume (1954–1956), 3:1.

  6. „Watch Therefore”, Deseret News, 2 aug. 1941, secţiunea Bisericii, p. 2; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, 3:15.

  7. În Conference Report, apr. 1918, p. 156–157; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, 3:15–16.

  8. „How to Teach the Gospel at Home”, Relief Society Magazine,dec. 1931, p. 688; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation,3:16.

  9. În Conference Report, apr. 1952, p. 28; caractere cursive în original.

  10. „The Coming of Elijah”, Ensign, ian. 1972, p. 5.

  11. „The Reign of Righteousness”, Deseret News, 7 ian. 1933, p. 7; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, 3:60.

  12. În Conference Report, apr. 1935, p. 99; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, 3:38.

  13. Answers to Gospel Questions, compilaţie realizată de Joseph Fielding Smith jr., 5 volume (1957–1966), 5:xii.

  14. „A Warning Cry for Repentance”, Deseret News, 4 mai 1935, secţiunea Bisericii, p. 6.

  15. „A Warning Cry for Repentance”, p. 8.

  16. În Conference Report, apr. 1966, p. 15.

  17. „A Peculiar People: Modern Revelation—The Coming of Moroni”, Deseret News, 6 iun. 1931, secţiunea Bisericii, p. 8; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, 3:3–4.

  18. „A Peculiar People: Prophecy Being Fulfilled”, Deseret News,19 sept. 1931, secţiunea Bisericii, p. 6.

  19. „A Peculiar People: Modern Revelation—The Coming of Moroni”, p. 8; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, 3:4–5.

  20. „A Peculiar People: Prophecy Being Fulfilled”, Deseret News, 7 nov. 1931, secţiunea Bisericii, p. 6; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, 3:6.

  21. În Conference Report, Conferinţa Generală a Zonei britanice, 1971, p. 176.

  22. „Ogden Temple Dedicatory Prayer”, p. 9, 11.

  23. „The Right to Rule”, Deseret News, 6 febr. 1932, secţiunea Bisericii, p. 8.

  24. „Priesthood – Dispensation of the Fulness of Times”, Deseret News, 19 aug. 1933, p. 4; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, 3:66.

  25. „Churches on Earth During the Millennium”, Improvement Era, mart. 1955, p. 176; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, 3:64.

  26. The Way to Perfection (1931), p. 323–324.

  27. „The Reign of Righteousness”, p. 7; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, 3:58.

  28. În „Question Answered”, Deseret News, 13 ian. 1934, secţiunea Bisericii, p. 8; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, 2:166.

  29. „The Reign of Righteousness”, p. 7; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, 3:59.

  30. „Faith Leads to a Fulness of Truth and Righteousness”, Utah Genealogical and Historical Magazine, oct. 1930, p. 154; s-a renunţat la caracterele cursive; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, 3:65.

  31. The Signs of the Times (149), p. 149

 

Naşterea lui Isus Hristos: „o veste bună, care va fi o mare bucurie”

Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Fielding Smith

„Dar în ceea ce priveşte această istorisire minunată? I-am permis noi să pătrundă în vieţile noastre şi să le influenţeze? Am acceptat-o fără rezerve în adevăratul ei sens?”

Din viaţa lui Joseph Fielding Smith

În perioada Crăciunului din anul 1971, un reporter a avut prilejul să petreacă timp cu preşedintele Joseph Fielding Smith şi cu membri ai familiei sale. Reporterul a împărtăşit câteva informaţii despre viaţa profetului:

„Crăciunul este o zi specială pentru preşedintele Joseph Fielding Smith. Este o zi dedicată familiei şi o zi de aducere aminte. Dar, pentru preşedintele Smith, Crăciunul este mai ales o zi pentru copii.

«Cred că ceea ce îmi place cel mai mult de Crăciun este prezenţa copiilor», a spus preşedintele Smith în timp ce îşi îmbrăţişa strănepoata.

Cu o Biblie ilustrată de dimensiuni mari pe genunchi, preşedintele Smith şi două dintre strănepoatele sale, Shanna McConkie, patru ani, şi Sherri, doi ani, întorceau paginile care relatau despre naşterea pruncului Hristos. Au privit îndelung pagina cu ilustraţia ce înfăţişa ieslea. Exista o apropiere între preşedintele Smith şi fete…

Preşedintele Smith s-a bucurat de vizita multor membri ai familiei în perioada Crăciunului. «Crăciunul este perioada în care familiile trebuie să fie împreună», a spus el”1.

Pentru preşedintele Smith, tradiţiile de Crăciun s-au concentrat asupra naşterii, slujirii şi ispăşirii Salvatorului. Răspunzând felicitărilor de Crăciun primite de la membri ai Bisericii, el a spus: „Le mulţumesc acelora care trimit felicitări de Crăciun pentru atenţia lor. Le consider o expresie a dragostei şi un memento privind naşterea Salvatorului pe care Îl cinstim şi Îl preaslăvim în calitatea Sa de conducător al Bisericii. Mesajul Său a fost un mesaj de pace şi bucurie. Aceasta este ceea ce le urez semenilor mei de pretutindeni”2.

În luna decembrie a anului 1970, preşedintele Smith a publicat un mesaj de Crăciun pentru membrii Bisericii din întreaga lume. El a spus:

„Vă trimit salutul meu în această perioadă a Crăciunului cu dragoste şi prietenie şi cu rugăciunea ca Tatăl nostru Etern să privească în jos, spre dumneavoastră, cu milă şi să reverse binecuvântările Sale generoase asupra dumneavoastră.

În aceste vremuri, în care nedreptatea abundă, în care există multă suferinţă pe pământ, în care există războaie şi zvonuri de războaie, noi, toţi, avem nevoie, mai mult ca niciodată, de îndrumarea şi grija atentă a Domnului.

Avem nevoie să ştim că, în pofida tuturor necazurilor şi încercărilor prin care trecem, Domnul continuă să ne conducă în treburile de pe pământ şi că, dacă ţinem poruncile Sale şi suntem fideli şi credincioşi legilor Sale, El ne va binecuvânta aici şi acum şi ne va răsplăti cu viaţă eternă în împărăţia Sa la timpul potrivit…

Mă rog acum ca, în această perioadă a Crăciunului şi întotdeauna, să punem în centrul credinţei noastre pe Fiul lui Dumnezeu şi să dobândim pentru noi înşine acea pace care depăşeşte orice putere de înţelegere”3.

Istorisirea despre naşterea Salvatorului „nu se învecheşte niciodată indiferent cât de des este spusă”.

Învăţături ale lui Joseph Fielding Smith

1

Istorisirea privind naşterea Mântuitorului, în simplitatea ei umilă, este elocventă.

Nu există o altă istorisire la fel de frumoasă sau care să emoţioneze atât de profund sufletele celor umili precum o face această istorisire glorioasă despre naşterea Mântuitorului nostru. Nu există cuvinte rostite de om care să poată înfrumuseţa sau îmbunătăţi ori adăuga elocvenţei simplităţii ei profunde. Aceasta nu se învecheşte niciodată indiferent cât de des este spusă şi ea este mult prea rar relatată în căminele oamenilor. Să încercăm să ne imaginăm că ne-am afla alături de păstorii care îşi vegheau turmele în acea noapte memorabilă. Ei erau oameni simpli care nu pierduseră credinţa strămoşilor lor, ale căror inimi nu se împietriseră ca inimile conducătorilor iudeilor din zilele slujireii Domnului, pentru că, dacă s-ar fi întâmplat astfel, îngerii nu le-ar fi apărut aducând mesajul lor glorios. Să repetăm această istorisire minunată.

„În ţinutul acela erau nişte păstori, care stăteau afară în câmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor.

Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înainte lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare.

Dar îngerul le-a zis: «Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul:

astăzi în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.

Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle».

Şi deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu, şi zicând:

«Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui».

După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: «Haidem să mergem până la Betleem, şi să vedem ce ni s-a spus şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul».

S-au dus în grabă, şi au găsit pe Maria, pe Iosif, şi pruncul culcat în iesle” [Luca 2:8–16].

Poate vreun suflet să citească aceste rânduri şi să nu fie înduioşat de spiritul umilinţei şi pătruns de adevărul simplu al acestei istorisiri?4

2

Deşi Isus Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu, El a venit în această lume ca prunc şi a progresat din har în har până a primit plenitudinea.

Presupun că toţi înţelegem faptul că Isus Hristos a fost Iehova care a condus poporul lui Israel în zilele lui Avraam şi Moise şi, de fapt, din zilele lui Adam. De asemenea, că Iehova sau Isus Hristos, ca personaj de spirit, i S-a arătat fratelui lui Iared şi că El a fost născut ca prunc în această lume şi a crescut în această lume până la vârsta maturităţii.5

În tinereţea Sa, Isus a dobândit cunoaştere „rând după rând şi precept după precept”.

Salvatorul nostru a fost un Dumnezeu înainte de a se naşte în această lume şi El a adus cu Sine acel statut când a venit aici. Când S-a născut în lume, El a fost un Dumnezeu în aceeaşi măsură în care a fost înainte. Dar, în ceea ce priveşte această viaţă, se pare că El a trebuit să înceapă la fel ca toţi ceilalţi copii şi să-Şi dobândească propria cunoaştere rând după rând. Luca spune că El „creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor”. [Luca 2:52]. Ioan consemnează că „El n-a primit plenitudinea de la început”, ci a progresat „din har în har, până când a primit plenitudinea” [D&L 93:13]…

Evident, înainte de a împlini 12 ani – vârstă la care i-a uimit pe învăţătorii şi înţelepţii din templu – El învăţase multe lucruri despre lucrările Tatălui Său [vezi Luca 2:46–49]. El ar fi putut dobândi această cunoaştere prin revelaţie, vizite ale îngerilor sau în alte moduri. Dar cunoaşterea pe care urma s-o aibă cu privire la această viaţă trebuia să vină rând după rând şi precept după precept. Fără îndoială, El comunica, din când în când, cu Tatăl Său Ceresc.

„Isus a crescut cu fraţii Săi, şi S-a întărit, şi a aşteptat să vină vremea slujirii Lui. Şi El a slujit sub Tatăl Său, şi nu vorbea ca alţi oameni, nici nu putea să fie învăţat; căci El nu avea nevoie ca vreun om să-L înveţe. Şi, după mulţi ani, ceasul slujirii Sale s-a apropiat” [Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Matei 3:24–26].

Declaraţia Domnului nostru că El nu putea face decât ceea ce vedea pe Tatăl făcând înseamnă, pur şi simplu, că Îi fusese revelat ce făcuse Tatăl Său [vezi Ioan 5:19–20]. Fără îndoială, Isus a venit în lume în aceeaşi stare în care era necesar să venim noi toţi – El a uitat tot şi a crescut din har în har. Faptul că a uitat sau i S-a luat cunoaşterea a fost necesar, aşa cum este pentru fiecare dintre noi, în vederea desăvârşirii existenţei temporale.

Salvatorul nu a avut plenitudinea la început dar, după ce Şi-a primit trupul înviat, toată puterea I-a fost dată atât în cer, cât şi pe pământ. Deşi El a fost un Dumnezeu, chiar Fiul lui Dumnezeu, cu putere şi autoritate de a crea acest pământ şi alte pământuri, totuşi unele lucruri au lipsit şi le-a primit numai după învierea Sa. Cu alte cuvinte, El nu a primit plenitudinea înainte de a dobândi un trup înviat.6

3

Isus Hristos a venit în această lume pentru a ne mântui de la moartea fizică şi cea spirituală.

Isus a venit aici pentru a îndeplini o anumită misiune care I-a fost încredinţată dinainte de întemeierea acestei lumi. El este numit în scripturi „[Mielul] care a fost junghiat… de la întemeierea lumii” [Apocalipsa 13:8]. El S-a oferit să vină, la jumătatea timpului, pentru a-i mântui pe oameni de la căderea care avea să vină asupra lor prin încălcarea lui Adam…

Isus este singura persoană născută în această lume care nu a avut un tată pământean. Tatăl trupului Său este, de asemenea, Tatăl Spiritului Său şi Tatăl spiritelor tuturor oamenilor. De la Tatăl Său, El a dobândit viaţa veşnică; de la mama Sa, El a dobândit puterea de a muri, căci mama Sa a fost o femeie muritoare. De la ea, El a primit sângele Său şi, de la Tatăl Său, El a primit nemurirea. Având, astfel, puterea de a-Şi da viaţa şi de a o lua din nou, El a putut să plătească preţul pentru încălcarea lui Adam şi să mântuiască toate făpturile de la moarte.7

Adevăratul motiv al venirii lui Isus Hristos în lume… a fost, întâi, pentru a-i mântui pe toţi oamenii de la moartea fizică sau trupească şi, în al doilea rând, pentru a-i mântui pe toţi oamenii de la moartea spirituală sau alungarea din prezenţa Domnului, dacă se pocăiesc, dacă le sunt iertate păcatele şi dacă îndură până la sfârşit încercările la care sunt supuşi în această viaţă muritoare.8

Ne bucurăm de naşterea Fiului lui Dumnezeu printre oameni.

Suntem recunoscători pentru sacrificiul ispăşitor pe care El l-a făcut vărsându-Şi sângele.

Suntem recunoscători că El ne-a mântuit de la moarte şi a deschis uşa pentru ca noi să putem dobândi viaţa veşnică.

Ne rugăm pentru pace pe pământ, pentru răspândirea Evangheliei şi pentru triumful final al adevărului.

Îi rugăm pe copiii Tatălui nostru de pretutindeni să ni se alăture în realizarea acestor lucruri care ne vor aduce toată pacea în această lume şi glorie eternă în lumea care va veni [vezi D&L 59:23].9

4

Trebui să permitem istorisirii despre naşterea Salvatorului să pătrundă în vieţile noastre şi să le influenţeze.

Când [dimineaţa Crăciunului] va veni, unii îşi vor pleca, în implorare umilă, capetele în faţa Tatălui luminilor pentru binecuvântările pe care le-au primit datorită suferinţelor Preaiubitului Său Fiu şi vor citi istorisirea minunată cu recunoscătoare cuvinte de laudă. Din nefericire, alţii, care cunosc puţine lucruri sau nimic despre datoria pe care o au faţă de Fiul lui Dumnezeu, vor sărbători, nu slăvind şi rugându-se umil, ci îmbătându-se şi rostind blasfemii, fără a se gândi vreun pic la importanţa naşterii Bărbatului galilean…

Cum poate citi cineva această istorisire impresionantă despre naşterea lui Isus Hristos fără a dori să renunţe la păcatele sale? În această perioadă a anului, este bine ca fiecare şi toţi – regele în palatul său, dacă există regi în palate acum, ţăranul în casa lui umilă, bogatul şi săracul deopotrivă – să îngenuncheze şi să-L cinstească pe Cel care a fost fără de păcat, care Şi-a trăit viaţa în jertfă şi tristeţe spre folosul semenilor Săi, al Cărui sânge a fost vărsat ca jertfă pentru păcat…

Dar în ce priveşte această istorisire minunată? I-am permis noi să pătrundă în vieţile noastre şi să le influenţeze? Am acceptat-o fără rezerve în adevăratul ei sens? Credem noi că acest prunc a fost, cu adevărat, Singurul Fiu Născut în trup al lui Dumnezeu? Avem noi credinţă neclintită în misiunea Sa şi suntem noi dornici să-L urmăm supuşi? Dacă lumea ar fi crezut aceasta şi dacă ar fi urmat, cu intenţie sinceră, învăţăturile Sale, atunci nu ar fi fost distrusă de conflicte şi ticăloşie de-a lungul istoriei… Prea mulţi dintre cei care Îl urmau pe Fiul lui Dumnezeu declarau că Îl iubesc dar nu dovedeau prin fapte şi prea puţini Îl preaslăveau cu adevărat, bazându-se pe integritatea învăţăturilor Sale.

În acea noapte glorioasă, îngerul le-a declarat păstorilor că a adus o veste bună, care era o mare bucurie pentru tot norodul [vezi Luca 2:8–10], dar, în general, oamenii de pe toată faţa pământului au refuzat să primească binecuvântările acelei veşti. Ei nu au fost dornici să renunţe la păcatele lor, să se umilească şi să pună în aplicare în vieţile lor învăţăturile Învăţătorului…

Îi implor din nou pe toţi oamenii de pretutindeni: Întoarceţi-vă de la căile voastre rele la adevărata preaslăvire a Fiului lui Dumnezeu, pentru ca sufletele voastre să fie salvate în împărăţia Sa.10

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

  • Ce faceţi în căminele dumneavoastră pentru a vă aduce aminte de Salvator în perioada Crăciunului? Ce putem învăţa din tradiţiile de Crăciun ale preşedintelui Smith? (Vezi secţiunea „Din viaţa lui Joseph Fielding Smith”.)

  • De ce credeţi că istorisirea despre naşterea lui Isus Hristos „nu se învecheşte niciodată”? (Vezi secţiunea 1.)

  • Recapitulaţi cuvintele preşedintelui Smith despre venirea lui Isus Hristos în lume ca prunc şi îndurarea greutăţilor vieţii muritoare (vezi secţiunea 2). Ce gânduri şi sentimente aveţi atunci când vă gândiţi la dorinţa Salvatorului de a face aceasta?

  • Meditaţi asupra legăturii dintre naşterea Salvatorului şi ispăşirea Salvatorului (vezi secţiunea 3). Cum pot părinţii să-şi ajute copiii să dobândească această înţelegere? Cum ne poate influenţa această înţelegere tradiţiile de Crăciun?

  • Ce putem face pentru a permite istorisirii despre naşterea Salvatorului „să pătrundă în vieţile noastre şi să le influenţeze”? (Vezi secţiunea 4.)

Scripturi suplimentare

Isaia 53; Luca 1:26–35; 2; 1 Nefi 11:8–23

Ajutor pentru predare

Discuţiile în grupuri mici dau „unui număr mare de oameni ocazia de a participa activ la o lecţie. Persoanele care ezită de regulă să participe pot să împărtăşească în grupuri mici idei pe care nu le-ar împărtăşi în faţa întregului grup” (Predarea, nu este chemare mai mare [1999], p. 161).

Afişează referinţe 

Note

  1. „A Big Christmas Hug from Pres. Smith”, Church News, 25 dec. 1971, p. 3.

  2. „A Big Christmas Hug from Pres. Smith”, p. 3.

  3. „Christmas Greetings from President Joseph Fielding Smith to the Members of the Church throughout the World”, Church News, 19 dec. 1970, p. 3.

  4. The Restoration of All Things (1945), p. 279–280.

  5. Corespondenţă personală, citată în Doctrines of Salvation,redactată de Bruce R. McConkie, 3 volume (1954–1956), 1:11.

  6. Corespondenţă personală, citată în Doctrines of Salvation,1:32–33.

  7. Answers to Gospel Questions, compilaţie realizată de Joseph Fielding Smith jr., 5 volume (1957–1966), 2:134, 136.

  8. „The Resurrection”, Improvement Era, dec. 1942, p. 780–781; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation,,2:259.

  9. „Christmas Greetings”, p. 3.

  10. The Restoration of All Things, 278–279, 281–282, 286; punctuaţie standardizată.

 

Lucrarea femeilor sfinte din zilele din urmă: „Devotament altruist faţă de această cauză glorioasă”

Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Fielding Smith

„Nu există limite pentru binele pe care îl pot face surorile noastre.”

Din viaţa lui Joseph Fielding Smith

În cadrul Adunării Generale a Societăţii de Alinare din data de 2 octombrie 1963, preşedintele Joseph Fielding Smith a spus: „Noi, autorităţile generale ale Bisericii, le onorăm şi respectăm pe bunele noastre surori pentru devotamentul lor altruist faţă de această cauză glorioasă”1.

Când a făcut această declaraţie, preşedintele Smith a vorbit bazându-se pe mulţii ani de experienţă. El şi-a petrecut viaţa slujind alături de femei sfinte din zilele din urmă credincioase. Această slujire a început la sfârşitul anilor 1880, când el avea aproximativ 10 ani. Atunci, femeile sfinte din zilele din urmă erau încurajate să dobândească o educaţie în medicină şi în asistenţă medicală. Mama sa, Julina L. Smith, a urmat acest sfat şi s-a instruit pentru a fi moaşă. Ea îl trezea deseori, în mijlocul nopţii, pentru ca el să conducă trăsura lor trasă de cai la diferite adrese unde urma să se nască un bebeluş. Slujind alături de mama sa în acest fel, tânărul Joseph Fielding Smith a văzut exemplul de tărie şi compasiune al femeilor din Biserică.2Sora Smith a slujit, ulterior, în calitate de consilieră în Preşedinţia Generală a Societăţii de Alinare.

Preşedintele Smith avea un mare respect faţă de Societatea de Alinare, care, spunea el, „este o parte vitală a împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ”3. A doua sa soţie, Ethel, a slujit în calitate de membră a Comitetului General al Societăţii de Alinare timp de 21 de ani. Sora Amy Brown Lyman, care a slujit alături de Ethel în acel comitet şi, apoi, în calitate de preşedintă generală a Societăţii de Alinare, a spus: „Sora Smith a fost una dintre cele mai geniale femei pe care le-am cunoscut vreodată. O consideram cea mai talentată scriitoare şi vorbitoare [din] comitet”4. În această calitate, Ethel a participat la conferinţe de ţăruş pentru a le învăţa pe surorile din cadrul Societăţii de Alinare de la nivel local. Ea şi preşedintele Smith au călătorit împreună pentru a îndeplini anumite însărcinări în cadrul Bisericii şi au împărţit adesea acelaşi pupitru pentru a-i învăţa pe membri.5

După ce Ethel a decedat, preşedintele Smith s-a căsătorit cu Jessie Evans. Jessie a mers cu el aproape de fiecare dată când el a călătorit pentru a-i învăţa pe sfinţi. Ea avea un glas frumos şi preşedintele Smith dorea întotdeauna ca ea să cânte în cadrul adunărilor la care participau. Vârstnicul Francis M. Gibbons, care slujea ca secretar al Primei Preşedinţii, a relatat: „Când Joseph Fielding prezida, el dorea ca ea să interpreteze un imn, chiar dacă singurul motiv era că nu se sătura niciodată s-o audă cântând. Pe lângă aceasta, când interpreta imnuri sacre, vocea ei bine exersată de contralto adăuga adunărilor un plus special de spiritualitate, inspirându-i pe ascultători şi sporindu-le capacităţile de a rosti cuvântări spirituale. Mai târziu, după ce îşi îndemna cu insistenţă şi veselie soţia să cânte, Joseph i se alătura uneori lui Jessie, îmbinând plăcuta sa voce de bariton cu a ei. În aceste ocazii, ei stăteau, de obicei, împreună pe banca din faţa pianului, în timp ce Jessie acompania la pian, moderându-şi vocea de obicei plină pentru a nu o acoperi pe cea a soţului ei”6.

În calitate de preşedinte al Bisericii, Joseph Fielding Smith, lucra, periodic, cu sora Belle S. Spafford, preşedinta generală a Societăţii de Alinare. Sora Spafford a vorbit, mai târziu, despre experienţa muncii alături de el: „Preşedintele Joseph Fielding Smith, un bărbat blând şi cu mare dragoste de oameni, a arătat tot timpul o înţelegere profundă a muncii femeilor din Biserică şi a transmis acest lucru preşedinţiei Societăţii de Alinare în nenumărate rânduri şi în multe moduri, mărindu-ne înţelegerea şi îndrumându-ne paşii”7.

Învăţături ale lui Joseph Fielding Smith

1

Scripturile relatează despre femei credincioase care au avut responsabilităţi în Biserica Domnului.

Putem citi în Perla de mare preţ că, după ce Adam şi Eva au suportat consecinţele căderii, Eva a rostit cuvinte de învăţătură. Este un discurs scurt, dar plin de înţeles:

„Dacă n-ar fi fost încălcarea noastră, niciodată nu am fi avut seminţie şi niciodată nu am fi cunoscut binele şi răul, şi bucuria mântuirii noastre, şi viaţa veşnică pe care Dumnezeu o dă tuturor supuşilor” [Moise 5:11].

„Şi Adam şi Eva au preamărit numele lui Dumnezeu şi ei au făcut cunoscute toate lucrurile fiilor şi fiicelor lor” [Moise 5:12; caractere cursive adăugate.]

Din aceasta aflăm că Eva, asemenea lui Adam, a primit revelaţie şi porunca de a-şi învăţa copiii despre viaţa veşnică.8

Citim că, în zilele [de la începuturi] ale lui Israel, femeile erau active şi aveau îndatoriri de îndeplinit [vezi Exodul 15:20; Judecătorii 4–5].9

În Noul Testament, citim despre un mare număr de femei credincioase, care au căutat să primească sfaturi şi care au oferit sfaturi. Multe dintre acestea L-au urmat pe Domnul şi I-au slujit [vezi Luca 8:1–3; 10:38–42].10

De-a lungul istoriei Bisericii, femeile au jucat roluri esenţiale în lucrarea din zilele din urmă a Domnului.

2

În zilele din urmă, surorile din Societatea de Alinare joacă un rol vital în Biserica restaurată a lui Isus Hristos.

La data de 17 martie 1842, profetul Joseph Smith s-a întâlnit, în Nauvoo, cu o serie de surori din cadrul Bisericii şi le-a organizat într-o societate care a fost numită „Societatea de Alinare a Femeilor, din Nauvoo”… Că această organizaţie a fost înfiinţată prin revelaţie nu există îndoială. Acest adevăr a fost dovedit din plin de-a lungul anilor şi, astăzi, valoarea şi necesitatea ei sunt din plin confirmate.11

Cu siguranţă, Biserica lui Isus Hristos nu ar fi fost complet organizată dacă nu s-ar fi creat această minunată organizaţie… Această restaurare nu ar fi fost completă fără Societatea de Alinare în care surorile au posibilitatea să realizeze o slujire desemnată prin îndrumare divină, atât de esenţială pentru bunăstarea Bisericii.12

„Societatea de Alinare a Femeilor, din Nauvoo” a fost organizată de profetul Joseph Smith asistat de vârstnicul John Taylor. Domnul a revelat că femeile din Biserică trebuie să fie organizate într-o societate, pentru că ele aveau de făcut o lucrare importantă, aceea de a ajuta la înfăptuirea şi stabilirea cauzei Sionului [vezi D&L 6:6]. Această lucrare a surorilor a fost menită să se facă, în primul rând, spre beneficiul, încurajarea şi progresul femeilor din Biserică, pentru ca ele să fie pregătite în toate lucrurile pentru a dobândi un loc în împărăţia celestială. Li s-a dat, de asemenea, responsabilitatea de a ajuta, în întreaga Biserică, la lucrarea milei şi acordarea de asistenţă săracilor, bolnavilor şi a celor aflaţi în suferinţă. De-a lungul anilor care au trecut de la crearea acestei organizaţii, surorile din această societate au fost fidele chemării lor şi s-au perfecţionat în îndeplinirea cu credinţă şi sârguinţă a acestei lucrări. Nicio însărcinare desemnată nu a fost prea grea; nicio responsabilitate nu a fost neglijată şi, prin slujirea lor, mii de oameni au fost binecuvântaţi.13

Societatea de Alinare… a ajuns să fie o forţă în Biserică. Este absolut necesară – ne referim la ea numind-o organizaţie auxiliară, ceea ce înseamnă de ajutor, dar Societatea de Alinare este mai mult de atât. Este nevoie de ea.14

Doresc să le laud pe surorile acestei măreţe organizaţii pentru integritatea şi credinţa lor, care au fost dovedite permanent din zilele creării ei în Nauvoo.15

Domnul este mulţumit de lucrările dumneavoastră. Dumneavoastră, prin slujirea dumneavoastră, ajutaţi la clădirea şi întărirea împărăţiei lui Dumnezeu. În Biserică, munca Societăţii de Alinare este la fel de necesară ca cea a cvorumurilor preoţiei. Unii ar putea considera că exprim acest lucru puţin prea ferm, dar părerea mea este că lucrarea pe care dumneavoastră, bunele noastre surori, o faceţi îşi găseşte locul şi este la fel de importantă pentru clădirea acestei împărăţii, întărirea ei, lărgirea ei, aşezarea temeliei pe care noi, toţi, să putem clădi precum este cea pe care o fac fraţii care deţin preoţia lui Dumnezeu. Noi nu putem progresa fără dumneavoastră.16

[Surorile din Societatea de Alinare] sunt membre ale celei mai măreţe organizaţii a femeilor din lume, o organizaţie care este o parte vitală a împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ şi care este astfel concepută şi condusă, încât le ajută pe membrele ei credincioase să dobândească viaţa veşnică în împărăţia Tatălui …

Societatea de Alinare a fost întemeiată prin spiritul inspiraţiei, a fost îndrumată prin acest spirit [mereu de la crearea ei] şi a insuflat inimilor a nenumărate dintre bunele noastre surori acea dorinţă de neprihănire care este pe placul Domnului. 17

Societatea de Alinare este „[cea mai măreaţă organizaţie] a femeilor din lume, o organizaţie care este o parte vitală a împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ”.

3

Surorile din cadrul Societăţii de Alinare ajută la asigurarea bunăstării temporale şi spirituale a copiilor lui Dumnezeu.

Domnul, în înţelepciunea Sa, le-a chemat pe aceste surori să fie ajutoare ale preoţiei. Datorită compasiunii lor, blândeţii inimii lor şi bunătăţii lor, Domnul veghează asupra [femeilor] şi le dă îndatorirea şi responsabilitatea de a sluji celor nevoiaşi şi în suferinţă. El a arătat calea pe care ele trebuie s-o urmeze şi El le-a dat această organizaţie măreaţă, în care ele au autoritatea de a sluji sub îndrumarea episcopilor din episcopii şi în armonie cu episcopii din episcopii, îngrijindu-se de aspectele vieţii spirituale şi temporale ale oamenilor noştri.

Şi Domnul le poate chema pe surorile noastre să meargă la casele oamenilor să-i aline pe nevoiaşi, să-i ajute şi să-i sprijine pe cei suferinzi, să îngenuncheze alături de ei şi să se roage împreună cu ei şi Domnul va asculta rugăciunile surorilor, când ele sunt rostite cu sinceritate pentru folosul celor bolnavi, tot aşa cum El va asculta rugăciunile vârstnicilor Bisericii.18

Scopurile şi îndatoririle Societăţii de Alinare sunt numeroase… Tatăl meu, preşedintele Joseph F. Smith [a spus]: „Aceasta este o organizaţie care a fost stabilită de profetul Joseph Smith. Este, deci, cea mai veche organizaţie auxiliară a Bisericii şi este de primă importanţă. Ea trebuie să se ocupe nu numai de necesităţile săracilor, bolnavilor şi nevoiaşilor, ci o parte a îndatoririi ei – cea mai mare parte – este să se îngrijească de bunăstarea spirituală şi salvarea mamelor şi fiicelor din Sion; să vegheze ca niciuna să nu fie neglijată, ci ca toate să fie protejate împotriva necazului, calamităţii, puterilor întunericului şi relelor care le ameninţă în această lume. Este îndatorirea Societăţilor de Alinare să se îngrijească de bunăstarea lor spirituală şi a tuturor membrelor Bisericii”19.

Este îndatorirea Societăţii de Alinare nu numai să se îngrijească de acelea care sunt membre ale Societăţii de Alinare, ci lucrarea ei trebuie să se extindă dincolo de aceste graniţe. Oriunde cineva este în necaz, are nevoie de ajutor, are greutăţi, este bolnav sau în suferinţă, noi facem apel la Societatea de Alinare… Ea poate înfăptui o lucrare măreaţă şi minunată, încurajând pe cei rătăciţi, ajutându-i, aducându-i înapoi la statutul de activ, ajutându-i să-şi depăşească slăbiciunile sau păcatele şi imperfecţiunile şi aducându-i la înţelegerea adevărului. Spun că nu există limite pentru binele pe care îl pot face surorile noastre…

Nu ştiu ce s-ar face preşedinţii de ţăruş şi episcopii din episcopii dacă nu le-ar avea pe aceste surori bune din Societatea de Alinare pe care să se bizuie; pe care să le poată chema să slujească, de multe ori, să se ocupe de situaţii care ar fi foarte delicate pentru fraţii noştri, dar pentru care surorile noastre pot găsi cele mai avantajoase soluţii. Ar fi minunat dacă toţi membrii Bisericii ar fi desăvârşiţi. Dacă ar fi aşa, noi, toţi, am avea mai puţine responsabilităţi, atât bărbaţii, cât şi femeile, dar acest ceas nu a sosit încă. Avem membre printre surorile noastre care au nevoie de încurajare, de puţin ajutor spiritual, precum şi temporal, şi nimeni nu poate face aceste lucruri mai bine decât surorile noastre care aparţin acestei organizaţii măreţe şi minunate.

În această lucrare, surorile pot contribui la încurajarea şi ajutorarea celor rătăcite, indiferente sau nepăsătoare aşa cum fraţii din cadrul preoţiei sunt chemaţi să facă aceste lucruri pentru cei rătăciţi, indiferenţi şi nepăsători din rândul fraţilor. Noi toţi trebuie să lucrăm pentru a realiza neprihănirea şi să ne străduim să readucem la statutul de activ pe aceia care s-au îndepărtat şi şi-au neglijat îndatoririle din Biserică.20

De la începutul ei umil în cele mai grele condiţii, când numărul de membri ai Bisericii era mic, am văzut această societate crescând… Binele care a fost realizat în îngrijirea acordată săracilor, îngrijirea bolnavilor şi suferinzilor şi celor cu nevoi fizice, psihice sau spirituale nu va fi niciodată cunoscut cu exactitate… Toate acestea au fost realizate prin spiritul dragostei, potrivit cu adevăratul spirit al Evangheliei lui Isus Hristos.21

4

Domnul se aşteaptă ca femeile să caute lumina şi adevărul pentru ca ele să fie îndreptăţite să aibă gloria celestială.

Evanghelia înseamnă la fel de mult pentru surorile noastre ca şi pentru fraţi. Ele sunt la fel de mult preocupate de ea ca şi fraţii noştri. Şi, când Domnul a spus profetului Joseph Smith: „Cercetaţi aceste porunci, pentru că ele sunt adevărate şi demne de încredere şi profeţiile şi promisiunile pe care le conţin se vor îndeplini toate” [D&L 1:37], El nu a limitat această poruncă la membrii de parte bărbătească ai Bisericii… Este la fel de important ca surorile noastre să înţeleagă planul salvării pe cât este în cazul bărbaţilor. Este la fel de esenţial ca ele să ţină poruncile. Nicio femeie nu va fi salvată în împărăţia lui Dumnezeu fără botezul pentru iertarea păcatelor şi aşezarea mâinilor pentru conferirea darului Duhului Sfânt…

Când Domnul a spus că nicio persoană nu poate fi salvată în ignoranţă [vezi D&L 131:6], eu cred că El s-a referit la femei tot atât cât s-a referit la bărbaţi şi cred că femeile din Biserică au obligaţia de a studia scripturile.22

Domnul cere femeilor, ca şi bărbaţilor din Biserică, să cunoască voia Sa divină şi să aibă mărturie fermă în inimile lor despre adevărul revelat cu privire la salvarea în împărăţia lui Dumnezeu. Domnul nu a revelat Cartea lui Mormon numai spre beneficiul acelora care deţin preoţia, ci pentru fiecare suflet care caută adevărul, bărbat şi femeie deopotrivă.23

„Domnul cere femeilor… din Biserică să cunoască voia Sa divină şi să aibă mărturie fermă în inimile lor”.

Domnul se aşteaptă ca surorile să fie demne, având o mărturie despre adevăr, să înţeleagă doctrinele Bisericii întocmai cum se aşteaptă din partea acelora care deţin preoţia. Dacă noi dobândim exaltarea, pe care sperăm s-o obţinem, este necesar ca noi să ne pregătim prin cunoaştere, prin credinţă şi prin rugăciune. Şi, când Domnul a spus: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui” [Matei 6:33; 3 Nefi 13:33], El nu a vorbit numai unui grup de bărbaţi, ci unei congregaţii mixte.24

Vârstnicii îşi aşează mâinile, pentru conferirea darului Duhului Sfânt, asupra capului fiecărei femei botezate în Biserică, pentru ca ea să aibă îndrumarea acestui Spirit în tot adevărul. Este voia Domnului ca nimeni să nu rămână fără îndrumarea divină care să-i reveleze adevărul şi să-i permită să discearnă lumina de întuneric şi, astfel, să fie întărit şi să primească putere de a se opune tuturor doctrinelor, teoriilor şi ideilor false, care sunt foarte răspândite în lumea de azi.25

Surorile noastre sunt îndreptăţite să primească inspiraţie de la Spiritul Sfânt cu privire la nevoile lor la fel de mult ca bărbaţii, exact la fel. Ele au dreptul să aibă darul profeţiei cu privire la probleme pe care este esenţial să le cunoască… Când se roagă, ele trebuie să se roage cu sinceritate, aşteptând să primească răspuns la rugăciunile lor. Domnul le va auzi dacă ele vor fi sincere, oneste la fel cum îi va auzi pe fraţi.26

Domnul a promis tuturor, bărbaţi şi femei deopotrivă, darul Duhului Sfânt cu condiţia ca ei să fie credincioşi, umili şi să se pocăiască în mod sincer. Lor li se cere să studieze şi să cunoască adevărurile Evangheliei şi să se pregătească prin studiu, credinţă şi supunere faţă de toate poruncile să caute lumina şi adevărul, pentru ca ei să fie îndreptăţiţi să primească gloria celestială.27

5

Prin preoţie, Dumnezeu oferă fiicelor Sale toate darurile spirituale şi binecuvântările care pot fi obţinute de fiii Săi.

Cred că toţi ştim că binecuvântările preoţiei nu se limitează doar la bărbaţi. Aceste binecuvântări sunt revărsate, de asemenea… asupra tuturor femeilor credincioase din Biserică. Aceste bune surori se pot pregăti pentru binecuvântările casei Domnului, ţinând poruncile şi slujind în Biserică. Domnul oferă fiicelor Sale toate darurile spirituale şi binecuvântările care pot fi obţinute de fiii Săi, pentru că bărbatul nu este fără femeie, nici femeia nu este fără bărbat, în Domnul [vezi 1 Corinteni 11:11].28

Noi toţi ştim că Domnul i-a spus lui Avraam că el va fi tatăl multor neamuri şi că seminţia sa va fi precum stelele cerului şi nisipul de pe malul mărilor la număr, dar ceea ce nu trebuie să trecem cu vederea este că aceeaşi promisiune a fost făcută Sarei.

„Dumnezeu a zis lui Avraam: «Să nu mai chemi Sarai pe nevastă-ta Sarai; ci numele ei să fie Sara. Eu o voi binecuvânta, şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta, şi ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea»” [Genesa 17:15–16].29

Vorbind despre preoţie şi puterea preoţiei şi despre rânduielile Bisericii, pe care le primim prin intermediul preoţiei, Domnul a spus următoarele: „Şi această preoţie mai mare administrează Evanghelia şi deţine cheile tainelor împărăţiei, chiar cheia cunoaşterii lui Dumnezeu”…

Permiteţi-mi să citesc din nou: „Şi această preoţie mai mare administrează Evanghelia şi deţine cheia tainelor împărăţiei, chiar cheia cunoaşterii lui Dumnezeu. De aceea, puterea divinităţii se manifestă în rânduielile ei. Şi, fără rânduielile ei şi fără autoritatea preoţiei, puterea divinităţii nu se manifestă oamenilor în trup; deoarece fără aceasta niciun om nu poate să vadă faţa lui Dumnezeu, chiar Tatăl, şi să trăiască” [D&L 84:19–22].

Când citim lucruri de acest fel, ele trebuie să-l facă pe fiecare bărbat dintre noi, care deţine preoţia, să se bucure la gândul că noi avem acea măreaţă autoritate prin care Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu. Nu numai că bărbaţii care deţin preoţia cunosc acest măreţ adevăr, ci, datorită acestei preoţii şi rânduielilor ei, fiecare membru al Bisericii, bărbat şi femeie deopotrivă, Îl poate cunoaşte pe Dumnezeu.30

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

  • Ce putem învăţa din experienţele descrise în secţiunea „Din viaţa lui Joseph Fielding Smith”? Ce experienţe similare aţi trăit?

  • Preşedintele Smith a vorbit despre femei din diferite perioade istorice, care au îndeplinit responsabilităţile importante în împărăţia lui Dumnezeu (vezi secţiunea 1). În ce moduri aţi văzut că au contribuit femeile la întărirea familiilor lor şi a Bisericii?

  • În ce moduri aţi văzut că este slujirea Societăţii de Alinare „esenţială pentru bunăstarea Bisericii” (vezi secţiunea 2)? În ce moduri conlucrează surorile din Societatea de Alinare şi deţinătorii preoţiei pentru a clădi împărăţia lui Dumnezeu?

  • În ce moduri se îngrijeşte Societatea de Alinare de bunăstarea spirituală a femeilor sfinte din zilele din urmă? În ce moduri îşi extind influenţa surorile din Societatea de Alinare dincolo de graniţele acestei organizaţii? (Pentru exemple, vezi secţiunea 3.)

  • Preşedintele Smith a subliniat faptul că toate femeile şi toţi bărbaţii trebuie să înţeleagă doctrinele Evangheliei, să-şi întărească mărturiile şi să primească revelaţie (vezi secţiunea 4). De ce credeţi că este important ca noi toţi să căutăm aceste daruri?

  • Preşedintele Smith ne-a învăţat că binecuvântările preoţiei sunt „revărsate… asupra tuturor femeilor credincioase din Biserică” (secţiunea 5). De ce au nevoie femeile de binecuvântările preoţiei în îndeplinirea responsabilităţilor lor de acasă şi din cadrul Bisericii? Ce exemple de femei primind daruri spirituale aţi văzut?

Scripturi suplimentare

Faptele apostolilor 5:12–14; Alma 32:22–23D&L 46:8–9

Ajutor pentru predare

„Este un ajutor, deseori, să începeţi să vă gândiţi la lecţia care urmează la scurt timp după ce aţi predat lecţia precedentă. Probabil veţi fi cel mai conştient de cei cărora le predaţi, de nevoile şi interesele lor imediat după ce aţi fost cu ei” (Predarea, nu este chemare mai mare” [1999], p. 97).

Afişează referinţe 

Note

  1. „Purpose of the Relief Society”, Relief Society Magazine, ian. 1964, p. 5.

  2. Pentru mai multe informaţii cu privire la ajutorul acordat de Joseph Fielding Smith mamei sale în îndeplinirea îndatoririlor de moaşă, vezi capitolul 24 din acest manual.

  3. „Mothers in Israel”, Relief Society Magazine, dec. 1970, p. 883.

  4. Amy Brown Lyman, în Joseph Fielding Smith şi John J. Stewart, The Life of Joseph Fielding Smith (1972), p. 243.

  5. Vezi Francis M. Gibbons, Joseph Fielding Smith: Gospel Scholar, Prophet of God (1992), p. 261.

  6. Francis M. Gibbons, Joseph Fielding Smith: Gospel Scholar, Prophet of God, p. 281.

  7. Belle S. Spafford, Latter-day Prophet- Presidents I Have Known(cuvântare rostită la Universitatea Brigham Young, 29 mai 1973), p. 4.

  8. Answers to Gospel Questions, compilaţie realizată de Joseph Fielding Smith jr., 5 volume (1957–1966), 3:66.

  9. „The Relief Society Organized by Revelation”, Relief Society Magazine, ian. 1965, p. 5.

  10. Answers to Gospel Questions, 3:67.

  11. „Purpose of the Relief Society”, p. 4.

  12. „The Relief Society Organized by Revelation”, p. 6.

  13. „Relief Society Responsibilities”, Relief Society Magazine, oct. 1954, p. 644.

  14. „Relief Society – An Aid to the Priesthood”, Relief Society Magazine, ian. 1959, p. 4.

  15. „Relief Society Responsibilities”, Relief Society Magazine, oct. 1954, p. 646.

  16. „Relief Society – An Aid to the Priesthood”, p. 6; punctuaţie standardizată.

  17. „Mothers in Israel”, p. 883.

  18. „Relief Society – An Aid to the Priesthood”, p. 5.

  19. „Teaching the Gospel”, Relief Society Magazine, ian. 1966, p. 5; vezi, de asemenea, Joseph F. Smith, în Conference Report, apr. 1906, p. 3.

  20. „Relief Society Responsibilities”, Relief Society Magazine, mart. 1954, p. 151-152.

  21. „Purpose of the Relief Society”, p. 5.

  22. „Obedience to the Truth”, Relief Society Magazine, ian. 1960, p 6-7.

  23. „Relief Society Responsibilities”, Relief Society Magazine, oct. 1954, p. 644.

  24. „Relief Society Responsibilities”, Relief Society Magazine, mart. 1954, p. 152.

  25. „Relief Society Responsibilities”, Relief Society Magazine, oct. 1954, p. 644.

  26. „Obedience to the Truth”, p. 7.

  27. Answers to Gospel Questions, 3:68-69.

  28. În Conference Report, apr. 1970, p. 59.

  29. „Mothers in Israel”, p. 885.

  30. „And the Truth Shall Make You Free”, Deseret News, 30 mart. 1940, secţiunea Bisericii, p. 4; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, compilaţie realizată de Bruce R. McConkie, 3 volume (1954–1956), 3:142–143.

Responsabilitatea individuală

Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Fielding Smith

„Ne aşteptăm ca membrii noştri de pretutindeni să înveţe principii corecte şi să se conducă singuri.”

Din viaţa lui Joseph Fielding Smith

Într-o zi, fratele D. Arthur Haycock se îndrepta spre Clădirea Administraţiei Bisericii când a văzut că preşedintele Joseph Fielding Smith descuia uşa laterală. Având nevoie să intre în clădire, unde lucra ca secretar al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, fratele Haycock „a urcat în grabă scările, câte două sau trei deodată, pentru a putea intra înainte ca uşa să se închidă”. A reuşit cu greu. După ce a intrat în clădire, s-a grăbit din nou pentru a-l prinde din urmă pe preşedintele Smith pentru a merge spre lift împreună cu el. El i-a spus preşedintelui: «Sper să fiu tot atât de norocos şi să mă strecor în cer prin uşa deschisă de dumneavoastră»”. Preşedintele Smith nu a răspuns imediat şi fratele Haycock s-a temut că, în încercarea sa de a da dovadă de umor, spusese ceva nepotrivit. Dar „când au ajuns la lift, preşedintele Smith i-a spus cu o sclipire în ochi: «Frate, nu conta niciodată pe acest lucru!»”1.

În cuvântările şi prin faptele sale, preşedintele Smith a propovăduit, în repetate rânduri, principiul împărtăşit fratelui Haycock. El a subliniat că, deşi sfinţii din zilele din urmă trebuie să-i ajute cu sârguinţă pe alţii să primească binecuvântările Evangheliei, salvarea este o responsabilitate individuală. El i-a încurajat, de asemenea, pe sfinţi să se bizuie pe forţele proprii şi să lucreze cu hărnicie în ocupaţiile temporale. „Aceasta înseamnă viaţa”, a spus el, „să ne dezvoltăm potenţialul şi, în special, să obţinem autocontrolul”2.

Joseph Fielding Smith a învăţat să muncească de când era copil. Tatăl său era deseori departe de casă, aşa încât „el şi-a petrecut o mare parte din copilărie făcând muncă de adult”. De fapt, el era un lucrător atât de sârguincios încât „fără intenţie, a obţinut o slujbă mai devreme decât ar fi trebuit atunci când, din mândrie caracteristică vârstei, a muls una dintre vacile familiei pentru a dovedi că era capabil s-o facă şi, astfel, această muncă i-a fost desemnată permanent” 3.

Dorinţa sa de a munci a continuat în timpul slujirii sale în misiunea cu timp deplin în Anglia. Soţia sa, Louie, i-a scris următoarele în timp ce el se afla în misiune: „Ştiu că iubeşti munca mai mult decât plăcerea şi te iubesc atât de mult şi am încredere în tine pentru că simt că eşti un tânăr cât se poate de perfect”4. Pe lângă îndeplinirea îndatoririi de a propovădui Evanghelia altora, el a muncit din greu pentru a învăţa el însuşi Evanghelia. Într-o scrisoare trimisă acasă, el a vorbit despre eforturile sale de a memora un pasaj din scripturi: „Am încercat toată ziua să învăţ un pasaj din scripturi şi nu am reuşit încă. Dar sunt hotărât să-l învăţ şi să nu renunţ”5.

Preşedintele Smith a transmis etica muncii copiilor săi. El le-a spus: „Oamenii mor în pat. La fel şi ambiţia”. Cu acest principiu în minte, el şi soţia sa s-au îngrijit ca fetele şi băieţii lor să se scoale devreme în fiecare zi şi să-şi facă partea în menţinerea curăţeniei şi ordinii în cămin. „Într-un fel, tatei i se părea imoral ca noi să stăm în pat după ora şase”, îşi aminteşte unul dintre fiii săi. „Desigur, am încercat o dată. Tata a avut grijă să nu se mai întâmple.”6 Şi preşedintele Smith a ajutat la treburile casnice. Când el şi Louie erau proaspăt căsătoriţi, el a muncit foarte mult la construirea primei lor case. De-a lungul anilor, a făcut el însuşi majoritatea reparaţiilor la casă, a ajutat la bucătărie şi a ajutat la culegerea fructelor când se coceau şi la conservarea lor în sticle.7

Fratele Haycock, acelaşi bărbat care odată s-a grăbit să intre în Clădirea Administraţiei Bisericii împreună cu preşedintele Smith, a devenit mai târziu secretarul personal a cinci preşedinţi ai Bisericii, inclusiv al preşedintelui Smith. În această calitate, el a văzut eforturile permanente făcute de preşedintele Smith pentru a se perfecţiona spiritual. El a spus că intra deseori în biroul preşedintelui Smith şi îl găsea pe profet studiind scripturile sau citind o altă carte.8

Învăţături ale lui Joseph Fielding Smith

1

Domnul se aşteaptă ca noi să căutăm cu sârguinţă binecuvântările temporale şi spirituale.

Domnul i-a spus lui [Adam]: „În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea”[Genesa 3:19; vezi, de asemenea, Moise 4:25] şi tot timpul de-a lungul veacurilor Domnul i-a îndemnat pe oamenii Săi să fie sârguincioşi, să-L slujească dând dovadă de credinţă, să muncească…

În primele zile ale Bisericii în aceste văi [din Utah], preşedintele Brigham Young şi ceilalţi fraţi au pus un mare accent pe hărnicie şi acest lucru a fost necesar pentru că strămoşii noştri au ajuns acolo fără să posede ceva. Ei au trebuit să muncească. Au trebuit să fie harnici. A fost necesar ca ei să-şi producă lucrurile de care aveau nevoie şi, ca urmare, au fost sfătuiţi mereu în acest sens şi în acest scop, să fie harnici. Au fost sfătuiţi să nu aibă mândrie în inimile lor. Ei au venit aici, unde Îl puteau preaslăvi pe Domnul Dumnezeul lor şi puteau ţine poruncile Sale. Li s-a spus să fie umili şi harnici … O, mi-aş fi dorit să ne aducem aminte de aceasta. Îmi pare rău că am uitat …

Domnul a spus: „Tu nu trebuie să fii leneş; pentru că acela care este leneş nu va mânca pâinea şi nici nu va purta veşmintele lucrătorului” [D&L 42:42]. Această afirmaţie este foarte logică, nu-i aşa? De ce ar beneficia un om leneş de hărnicia celui harnic – dacă acel om care este leneş are o condiţie fizică ce îi permite să muncească? Dezaprob în totalitate orice acţiune organizată care tinde să distrugă bărbăţia încurajându-i pe bărbaţi să fie leneşi şi acest lucru este valabil oricare ar fi vârsta lor. Nu contează cât de bătrân este; dacă un bărbat este puternic fizic şi este capabil să slujească, el trebuie să aibă grijă de el însuşi; aceasta este ceea ce aşteaptă Domnul de la el.

Într-o altă revelaţie, Domnul a spus:

„Şi din nou, adevărat vă spun vouă, fiecare om care este obligat să aibă grijă de familia lui, să aibă grijă şi el nu-şi va pierde în niciun caz coroana lui; şi să muncească în Biserică. Fiecare om să fie sârguincios în toate lucrurile. Şi leneşii nu vor avea loc în Biserică, decât dacă se pocăiesc şi se îndreaptă” [D&L 75:28–29].

Acesta este sfatul pe care Domnul îl dă Bisericii astăzi. Şi acesta nu are aplicabilitate numai la aratul câmpurilor sau la culegere şi recoltare şi munca în fabrică, ci înseamnă, de asemenea, că omul trebuie să fie harnic în lucrurile spirituale la fel cum este în cele temporale prin care îşi câştigă existenţa.9

Ne aflăm aici pentru că avem un scop măreţ. Acest scop nu este să trăim 100 de ani sau mai puţin şi să ne cultivăm câmpurile să recoltăm grânele, să adunăm fructele, să trăim în case şi să ne înconjurăm de lucrurile necesare în viaţa muritoare. Nu acesta este scopul vieţii. Aceste lucruri sunt necesare existenţei noastre de aici şi acesta este motivul pentru care noi trebuie să fim harnici. Dar câţi oameni îşi petrec timpul gândindu-se că tot ce au de făcut în viaţă este să acumuleze lucrurile acestei lumi, să trăiască în confort şi să se înconjoare de tot luxul şi toate privilegiile şi plăcerile pe care le poate pune la dispoziţie viaţa muritoare fără să se gândească niciodată la altceva?

Toate aceste lucruri sunt doar binecuvântări temporare. Mâncăm ca să trăim. Ne îmbrăcăm ca să ne fie cald şi să ne acoperim trupurile. Avem case în care să trăim în confort şi având toate facilităţile, dar trebuie să considerăm toate aceste binecuvântări drept binecuvântări temporale necesare în timp ce călătorim prin această viaţă. Acesta este singurul scop în care le folosim. Nu putem lua cu noi niciunul dintre aceste lucruri când murim. Aurul, argintul şi pietrele preţioase, care se numesc bogăţie, sunt de folos omului numai atât timp cât îi permit să se îngrijească de el şi îi satisfac necesităţile aici.10

Domnul… Se aşteaptă ca noi să cunoaştem lucrurile temporale astfel încât să ne putem îngriji de noi temporal; astfel încât să putem sluji semenilor noştri; şi astfel încât să putem duce mesajul Evangheliei copiilor Săi din întreaga lume. 11

„Domnul… se aşteaptă ca noi să cunoaştem lucrurile temporale.”

Scopul pentru care ne aflăm aici este să facem voia Tatălui aşa cum este făcută în cer, să trăim în neprihănire pe pământ, să învingem ticăloşia şi s-o punem sub picioarele noastre, să biruim păcatul şi pe duşmanul sufletelor noastre, să ne ridicăm deasupra imperfecţiunilor şi slăbiciunilor bietei omeniri căzute, prin inspiraţie de la Domnul şi prin puterea Sa, făcute cunoscute, şi, astfel, să devenim sfinţi şi slujitori ai Domnului pe pământ.12

2

În cele din urmă, noi vom răspunde în faţa Domnului pentru modul în care ne îndeplinim îndatorirea.

Noi răspundem în faţa credinţei şi conştiinţei noastre; dumneavoastră răspundeţi nu în faţa mea, nu în faţa Preşedinţiei Bisericii, ci în faţa Domnului. Eu nu răspund în faţa oamenilor cu privire la zeciuiala mea – eu răspund în faţa Domnului; adică, referitor la comportamentul meu în Biserică şi la modul în care respect celelalte legi şi reguli ale Bisericii. Dacă nu respect legile Bisericii, eu răspund în faţa Domnului şi va trebui să-I dau explicaţii la un moment dat pentru că mi-am neglijat îndatorirea şi poate va trebui să răspund în faţa Bisericii cu calitatea mea de membru. Dacă îmi îndeplinesc îndatorirea potrivit modului în care înţeleg ceea ce cere Domnul de la mine, atunci trebuie să am o conştiinţă liberă de orice păcat. Trebuie să fiu mulţumit în sufletul meu pentru că pur şi simplu mi-am făcut datoria aşa cum am înţeles-o eu şi voi accepta consecinţele. Pentru mine, este o chestiune între mine şi Domnul; şi aşa este în cazul fiecăruia dintre noi.

El, care L-a trimis în lume pe Singurul Său Fiu Născut pentru a îndeplini misiunea pe care a îndeplinit-o, a trimis, de asemenea, fiecare suflet dintre cele care mă ascultă acum şi, într-adevăr, fiecare bărbat şi fiecare femeie din lume să îndeplinească o misiune şi acea misiune nu poate fi îndeplinită dacă este tratată cu neglijenţă sau indiferenţă, nici nu poate fi îndeplinită dacă există ignoranţă.

Trebuie să învăţăm obligaţiile pe care trebuie să le îndeplinim faţă de Domnul şi unul faţă de altul; aceste lucruri sunt esenţiale şi nu putem prospera în lucruri spirituale, nu putem creşte în cunoaşterea Domnului sau în înţelepciune, fără a ne dedica gândurile şi faptele desăvârşirii noastre, sporirii înţelepciunii şi cunoaşterii noastre cu privire la lucrurile Domnului.13

Este atât de uşor ca oamenii să învinovăţească pe altcineva pentru greşelile lor şi atât de uşor pentru noi, din cauza naturii noastre umane, să ne asumăm meritul când lucrul care este îndeplinit este ceva ce place şi aduce beneficii. Dar nu vrem niciodată să ne asumăm responsabilitatea pentru greşelile noastre care nu plac şi, ca urmare, ne străduim să plasăm acea responsabilitate asupra circumstanţelor şi a altor persoane… Vă îndemn să ne asumăm răspunderea pentru responsabilităţile noastre şi să nu încercăm să dăm vina pe circumstanţe.14

3

Dumnezeu ne-a dat libertatea de a alege şi Se aşteaptă ca noi să facem pentru noi tot ce ne stă în putinţă.

Libertatea de a alege [este] marele dar pe care Domnul l-a revărsat asupra fiecărui suflet pentru acţiona singur, pentru a face singur alegeri, pentru a fi cineva cu puterea de a crede şi accepta adevărul şi pentru a primi viaţă veşnică sau pentru a respinge adevărul şi pentru a avea mustrări de conştiinţă. Acesta este unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu. Cum ar fi fost fără el, dacă noi am fi fost siliţi aşa cum unora dintre oameni le-ar plăcea să-i silească pe semenii lor să le împlinească voinţa? Nu ar putea exista salvare; nu ar putea exista răsplată pentru cei neprihăniţi; nimeni nu ar putea fi pedepsit pentru necredinţă pentru că oamenii nu ar fi răspunzători în faţa Creatorului lor.15

Joseph Smith a fost întrebat cum a condus un număr atât de mare şi diversificat de oameni ca sfinţii din zilele din urmă. El a răspuns: „Îi învăţ principii corecte şi ei se conduc singuri”.

Acesta este principiul pe baza căruia acţionăm în Biserică. Ne aşteptăm ca membrii noştri de pretutindeni să înveţe principiile corecte şi să se conducă singuri.16

„Nicio persoană, prin nicio hotărâre a Tatălui, nu a fost obligată vreodată să facă bine… Fiecare poate acţiona singură.”

Acest mare dar al libertăţii de a alege, care este privilegiul dat omului de a alege singur, nu a fost revocat niciodată şi nu va fi revocat vreodată. Este un principiu etern care conferă libertate de gândire şi acţiune fiecărui suflet. Nicio persoană, prin nicio hotărâre a Tatălui, nu a fost obligată vreodată să facă bine; nicio persoană nu a fost silită să facă rău. Fiecare poate acţiona singură. Planul lui Satana a fost să distrugă această libertate de a alege şi să-i silească pe oameni să facă voia sa. Existenţa nu poate fi plăcută fără acest mare dar. Oamenii trebuie să aibă privilegiul de a alege, chiar şi să se răzvrătească împotriva hotărârilor divine. Salvarea şi exaltarea trebuie să vină, desigur, prin libera voinţă, fără constrângere, şi pe baza meritului individual, pentru a putea fi oferită răsplata dreaptă şi pentru ca pedeapsa potrivită să fie dată păcătosului.17

Noi credem că, după ce am făcut tot posibilul, numai prin har suntem salvaţi şi că, atunci când clădesc pe temelia ispăşirii lui Hristos, toţi oamenii trebuie să-şi ducă până la capăt salvarea cu frică şi cutremurare înaintea Domnului [vezi 2 Nefi 25:23Mormon 9:27].18

Este un fapt important, arătat prin fapte directe sau afirmaţii implicite în toate scripturile, că Dumnezeu face pentru oameni tot ce oamenii nu pot face singuri pentru a-şi asigura salvarea, dar El se aşteaptă ca oamenii să facă singuri ceea ce le stă în putere.

Potrivit acestui principiu, este contrar ordinii din cer, instituite înaintea creării pământului, ca mesageri sfinţi, care sunt înviaţi, sau mesageri care aparţin cerului să vină pe pământ şi să înfăptuiască pentru oameni ceea ce ei pot face singuri …

Este cea mai gravă greşeală să crezi că Isus a făcut totul pentru oameni numai pentru ca ei să-L mărturisească cu buzele lor şi că ei nu mai trebuie să facă nimic altceva. Oamenii trebuie să lucreze dacă doresc să obţină salvarea. Tocmai potrivit acestei legi eterne, îngerul l-a trimis pe Corneliu la Petru [vezi Faptele apostolilor 10] şi Anania a fost trimis la Pavel [vezi Faptele apostolilor 9:1–22]. De asemenea, ca semn de supunere faţă de această lege, Moroni, care înţelegea scrierile de pe plăcile nefite, nu a făcut traducerea, ci, sub îndrumarea Domnului, i-a dat lui Joseph Smith Urimul şi Tumimul cu care el a putut să îndeplinească această lucrare importantă prin darul şi puterea lui Dumnezeu.19

4

Cele două responsabilităţi mari ale noastre sunt să ne obţinem salvarea şi să lucrăm cu sârguinţă pentru salvarea altora.

Avem aceste două responsabilităţi mari… Prima, să căutăm să obţinem propria salvare şi, a doua, îndatorirea noastră faţă de semenii noştri. Deci, prima mea îndatorire este, în ceea ce mă priveşte, să obţin propria-mi salvare. Această este prima îndatorire a fiecărei persoane şi, deci, a fiecărui membru al acestei Biserici.20

Principala noastră preocupare trebuie să fie salvarea proprie. Trebuie să obţinem pentru noi înşine fiecare binecuvântare a Evangheliei. Trebuie să fim botezaţi şi să intrăm în ordinul căsătoriei celestiale pentru a putea deveni moştenitori ai plenitudinii împărăţiei Tatălui nostru. Apoi, trebuie să ne îngrijim de familiile noastre, de copiii noştri şi de strămoşii noştri.21

Este… îndatorirea noastră să salvăm lumea, atât pe cei morţi, cât şi pe cei vii. Îi vom salva pe cei vii care se vor pocăi predicând Evanghelia naţiunilor şi adunându-i pe copiii lui Israel, pe cei cu inima curată. Îi salvăm pe cei morţi mergând în casa Domnului şi înfăptuind aceste ceremonii – botezul, aşezarea mâinilor, confirmarea şi alte lucruri pe care Domnul ne cere să le facem – pentru şi în folosul lor. 22

Este îndatorirea mea, după cum este şi îndatorirea dumneavoastră, dragi fraţi şi surori deopotrivă – pentru că această responsabilitate vă revine şi dumneavoastră – să facem tot ce ne stă în putere şi să nu dăm înapoi, ci să ne străduim din tot sufletul să ne îndeplinim cu credinţă şi sârguinţă chemările pe care Domnul ni le-a dat, să lucrăm cu sârguinţă pentru salvarea familiei noastre, fiecare dintre noi, şi pentru salvarea celor din jurul nostru, pentru salvarea acelora care se află peste graniţe.23

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

  • Ce anume vă impresionează din eforturile preşedintelui Smith de a-şi învăţa copiii să muncească? (Vezi „Din viaţa lui Joseph Fielding Smith”.) Ce putem face pentru a-i ajuta pe copii să fie mai responsabili?

  • Cum v-au ajutat învăţăturile din secţiunea 1 să înţelegeţi mai bine bizuirea pe forţele proprii? Gândiţi-vă ce puteţi face pentru a vă bizui mai mult pe forţele proprii.

  • Recapitulaţi sfatul din secţiunea 2. Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiţi „răspunzător în faţa Domnului”?

  • Preşedintele Smith ne-a învăţat: „Ne aşteptăm ca membrii noştri de pretutindeni să înveţe principiile corecte şi să se conducă singuri” (secţiunea 3). Cum poate această învăţătură să ajute familiile? Cum poate ajuta fi utilă pentru cvorumurile preoţiei şi Societatea de Alinare?

  • În eforturile noastre de a sluji altora, de ce credeţi că „principala noastră preocupare trebuie să fie salvarea proprie” (vezi secţiunea 4)?

Scripturi suplimentare

Filipeni 2:12; 2 Nefi 2:14–16, 25–30D&L 58:26–28

Ajutor pentru predare

„În timp ce predaţi din această carte, invitaţi-i pe ceilalţi să-şi împărtăşească gândurile, să adreseze întrebări şi să se înveţe unul pe celălalt. Când se implică în mod activ, ei vor fi mai pregătiţi să înveţe şi să primească revelaţie personală” (din pagina VII a acestei cărţi).

Afişează referinţe 

Note

  1. Joseph Fielding Smith jr. şi John J. Stewart, The Life of Joseph Fielding Smith (1972), p. 358–359.

  2. Joseph Fielding Smith, în The Life of Joseph Fielding Smith, p. 10.

  3. Joseph Fielding Smith jr. şi John J. Stewart, The Life of Joseph Fielding Smith, p. 51–52.

  4. Louie Shurtliff Smith, în The Life of Joseph Fielding Smith, p. 113.

  5. Joseph Fielding Smith, în The Life of Joseph Fielding Smith, p. 116.

  6. În Joseph Fielding McConkie, „Joseph Fielding Smith”, în Leonard J. Arrington, ed. The Presidents of the Church (1986), p. 336–337; vezi, de asemenea, The Life of Joseph Fielding Smith, p. 217–221.

  7. Vezi The Life of Joseph Fielding Smith, p. 12–13, p. 155–157; Francis M. Gibbons, Joseph Fielding Smith: Gospel Scholar, Prophet of God (1992), p. 202.

  8. Vezi Jay M. Todd, „A Day in the Life of President Joseph Fielding Smith”, Ensign, iulie 1972, p. 5.

  9. În Conference Report, apr. 1945, p. 48–49.

  10. „Salvation for the Dead”, Utah Genealogical and Historical Magazine, apr. 1926, p. 154–155; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, redactată de Bruce R. McConkie, 3 volume (1954–1956), 1:68–69.

  11. Cuvântare rostită în cadrul Institutului de religie din Logan, Utah, 10 ian. 1971, p. 2, Biblioteca de Istorie a Bisericii; manuscris nepublicat.

  12. În Conference Report, oct. 1969, p. 108.

  13. În Conference Report, oct. 1969, p. 108.

  14. În Conference Report, oct. 1932, p. 88.

  15. În Conference Report, oct. 1949, p. 88.

  16. În Conference Report, Conferinţa Generală a Zonei britanice, 1971, p. 6; vezi, de asemenea, Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Smith (2007), p. 300.

  17. Answers to Gospel Questions, compilaţie realizată de Joseph Fielding Smith jr., 5 volume (1957–1966), 2:20.

  18. „Out of the Darkness”, Ensign, iunie 1971, p. 4.

  19. „Priesthood – Restoration of Divine Authority”, Deseret News,2 sept. 1933, secţiunea Bisericii, p. 4; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, 3:90–91.

  20. „The Duties of the Priesthood in Temple Work”, Utah Genealogical and Historical Magazine, ian. 1939, p. 3; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, 2:145.

  21. Sealing Power and Salvation, BYU Speeches of the Year (12 ian. 1971), p. 2.

  22. În Conference Report, oct. 1911, p. 120; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, 2:192–193.

  23. În Conference Report, apr. 1921, p. 41.

Să proclamăm lumii Evanghelia

Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Fielding Smith

„Noi am gustat roadele Evangheliei şi ştim că sunt bune şi dorim ca toţi oamenii să primească aceleaşi binecuvântări şi acelaşi spirit care au fost revărsate atât de abundent asupra noastră.”

Din viaţa lui Joseph Fielding Smith

Joseph Fielding Smith şi soţia sa, Louie, nu au fost surprinşi când au primit o scrisoare, semnată de preşedintele Lorenzo Snow, prin care Joseph era chemat să slujească într-o misiune cu timp deplin. În acele zile de la începuturile Bisericii, bărbaţii căsătoriţi slujeau adesea departe de casă. Aşadar, în ziua de 17 martie 1899, când a sosit scrisoarea, cu aproximativ o lună înainte de prima aniversare a căsătoriei lor, Joseph şi Louie au acceptat ocazia oferită dând dovadă de credinţă şi curaj, dar fiind şi trişti datorită gândului că urmau să fie despărţiţi timp de doi ani.

Vârstnicul Smith a slujit în Anglia, la aproximativ 4.700 de mile (aproximativ 7.600 de kilometri) depărtare de casă. El şi Louie şi-au trimis des scrisori unul altuia – scrisori prin care-şi exprimau dragostea şi mărturia. Într-una dintre scrisorile către Louie, vârstnicul Smith a scris: „Ştiu că lucrarea pe care am fost chemat s-o fac este lucrarea lui Dumnezeu, altfel nu aş sta aici nici măcar un minut şi nici nu aş fi plecat de acasă. Dar ştiu că fericirea noastră depinde de slujirea mea cu credinţă în timp ce sunt aici. Trebuie să fiu dornic să fac aceasta în special datorită dragostei faţă de oameni, având în vedere modul în care Salvatorul nostru a suferit pentru noi… Sunt în mâinile Tatălui nostru Ceresc, iar El va veghea asupra mea şi mă va proteja dacă eu fac voia Lui. Şi El va fi alături de tine în timp ce eu sunt departe şi va veghea asupra ta şi te va proteja în toate situaţiile”1.

Vârstnicul Smith şi colegii săi misionari au fost slujitori devotaţi ai Domnului. Într-o scrisoare adresată lui Louie, el a scris că, în fiecare lună, el şi ceilalţi misionari au distribuit aproximativ 10.000 de materiale de prozelitism şi au vizitat aproximativ 4.000 de cămine. Şi totuşi, după acest raport, el a scris următorul comentariu trist: „Nu cred că din o sută de materiale distribuite este citit vreunul”2. În perioada în care vârstnicul Smith s-a aflat în Anglia, foarte puţini dintre oamenii de acolo au acceptat mesajul Evangheliei restaurate. În cei doi ani de slujire, „el nu a avut niciun convertit, nu a avut ocazia să înfăptuiască niciun botez, dar a confirmat un convertit”3. Neputând vedea multe rezultate ale muncii sale, el a găsit alinare în cunoaşterea faptului că făcea voia Domnului şi că ajuta la pregătirea oamenilor care puteau primi Evanghelia ulterior în viaţa lor.

Timp de aproximativ două săptămâni din misiunea sa, vârstnicul Smith a fost internat în spital alături de alţi patru misionari. Cei cinci vârstnici se îmbolnăviseră de variolă, prin urmare ei au fost în carantină pentru a împiedica răspândirea bolii. Deşi vârstnicul Smith a numit internarea lor „prizonierat”, el şi colegii lui au făcut muncă misionară cât de mult au putut. Ei au împărtăşit Evanghelia chiar şi personalului spitalului. După externare, vârstnicul Smith a scris în jurnalul său următoarele: „Ne-am împrietenit cu asistentele medicale şi cu ceilalţi care ne-au vizitat în timpul prizonieratului nostru. De multe ori, am vorbit cu ei despre Evanghelie; de asemenea, le-am lăsat cărţi pe care să le citească. În momentul externării, am cântat un imn sau două care, printre alte lucruri, i-au impresionat pe cei care au ascultat, căci i-am lăsat cu ochii în lacrimi. Cred că am făcut o impresie bună în spital, în special asistentelor, care au mărturisit că noi nu eram genul de oameni care credeau că suntem şi că, începând de atunci, aveau să ne apere mereu”4.

Vârstnicul Smith şi-a încheiat misiunea în luna iunie a anului 1901. Şaptezeci de ani mai târziu, s-a întors în Anglia, în calitate de preşedinte al Bisericii, pentru a prezida o conferinţă de zonă. La acea vreme, seminţele pe care el şi alţii le plantaseră încolţiseră şi înfloriseră. El s-a bucurat să vadă atât de mulţi sfinţi britanici venind la adunări.5 El a spus: „Mai mulţi ţăruşi ai Sionului, un templu dedicat Domnului, un număr considerabil de clădiri ale episcopiilor şi ţăruşilor şi mult succes în munca misionară – toate mărturisesc despre faptul că Biserica creşte şi este bine stabilită în Marea Britanie”. El a mai spus că acest progres din Marea Britanie era un exemplu a ceea ce avea să se întâmple în întreaga lume. A declarat că Evanghelia este pentru toţi oamenii şi că „Biserica va fi stabilită peste tot, în toate naţiunile, chiar până la marginile pământului, înainte de a Doua Venire a Fiului Omului”6.

Vârstnicul Joseph Fielding Smith în anul 1910, la scurt timp după ce a fost rânduit apostol

Învăţături ale lui Joseph Fielding Smith

1

Noi, Biserica şi membrii ei, suntem cei care avem plenitudinea Evangheliei restaurate şi dorim ca toţi oamenii să primească aceeaşi binecuvântare.

În înţelepciunea Sa infinită şi pentru a îndeplini legămintele şi promisiunile profeţilor din vechime, Domnul a restaurat, în aceste zile din urmă, plenitudinea Evangheliei Sale nepieritoare. Această Evanghelie este planul salvării. A fost rânduită şi stabilită în consiliile eternităţii dinainte de crearea acestui pământ şi a fost revelată din nou în vremurile noastre pentru salvarea şi binecuvântarea tuturor copiilor de pretutindeni ai Tatălui nostru…

Cu aproximativ şase sute de ani înainte de Hristos – adică, de venirea Sa – măreţul profet Nefi a spus poporului său: „Există un singur Dumnezeu şi un singur Păstor peste tot pământul.

Şi vine timpul când El Se va arăta tuturor naţiunilor…” (1 Nefi 13:41–42).

Ziua acelei promisiuni a sosit. Acesta este timpul desemnat pentru predicarea Evangheliei în toată lumea şi pentru clădirea împărăţiei Domnului în fiecare naţiune. În toate naţiunile, există oameni buni şi neprihăniţi care vor accepta adevărul; care vor deveni membri ai Bisericii şi care vor deveni lumini care să-şi îndrume poporul…

Evanghelia este pentru toţi oamenii, iar Domnul se aşteaptă ca cei care o primesc să trăiască în acord cu adevărurile ei şi să le împărtăşească şi celor care trăiesc în aceeaşi ţară şi care vorbesc aceeaşi limbă ca ei.

Aşadar, în spiritul dragostei şi fraternităţii, îi invităm pe toţi oamenii de pretutindeni să dea ascultare cuvintelor vieţii eterne revelate în aceste zile prin intermediul profetului Joseph Smith şi celor care l-au susţinut.

Îi invităm pe ceilalţi copii ai Tatălui nostru să „[vină] la Hristos şi [să se perfecţioneze în El]” şi să se lepede de „orice necredinţă” (Moroni 10:32).

Îi invităm să creadă în Hristos şi în Evanghelia Sa, să devină membri ai Bisericii Sale şi să fie una cu sfinţii Săi.

Noi am gustat roadele Evangheliei şi ştim că sunt bune şi dorim ca toţi oamenii să primească aceleaşi binecuvântări şi acelaşi spirit care au fost revărsate atât de abundent asupra noastră.7

Eu ştiu că, în toate sectele, grupurile şi confesiunile, sunt oameni buni şi devotaţi şi care vor fi binecuvântaţi şi răsplătiţi pentru tot binele pe care-l fac. Dar, adevărul este că noi, Biserica şi membrii ei, suntem singurii care avem plenitudinea acelor legi şi rânduieli care-i pregătesc pe oameni să primească plenitudinea recompensei în locaşurile de sus. Şi, le spunem oamenilor buni, nobili, neprihăniţi şi devotaţi de pretutindeni: Păstraţi tot ceea ce aveţi bun; lipiţi-vă de fiecare principiu adevărat pe care-l deţineţi acum; veniţi, însă, şi primiţi mai multă lumină şi cunoaştere pe care Acel Dumnezeu care este acelaşi ieri, astăzi şi mereu le revarsă, din nou, asupra poporului Său.8

Mă rog ca scopurile Domnului pe pământ, în Biserică şi în afara ei, să fie îndeplinite în scurt timp; ca El să-i binecuvânteze pe sfinţii Săi credincioşi şi ca inimile mulţimilor de oameni care caută adevărul şi care sunt neprihănite în faţa Domnului să poată avea parte, alături de noi, de plenitudinea binecuvântărilor Evangheliei restaurate.9

2

Toţi membrii Bisericii au responsabilitatea de a-şi folosi tăria, energia, bunurile şi influenţa pentru a proclama Evanghelia.

Am auzit că suntem, cu toţii, misionari… Suntem cu toţii puşi deoparte, dar nu prin aşezarea mâinilor; nu am primit o chemare specială; nu am fost chemaţi, fiecare în parte, să facem muncă misionară, dar, în calitate de membri ai Bisericii, promiţând să facem cunoscută Evanghelia lui Isus Hristos, devenim misionari. Acest lucru se numără printre responsabilităţile fiecărui membru al Bisericii.10

Cu inima plină de dragoste faţă de toţi oamenii, îi rog pe membrii Bisericii să înveţe Evanghelia şi să trăiască în acord cu ea, precum şi să-şi folosească tăria, energia şi bunurile pentru a o proclama lumii. Noi am primit această poruncă de la Domnul. El ne-a dat o însărcinare divină. El ne-a poruncit să mergem cu sârguinţă neobosită şi să le oferim celorlalţi copii ai Săi acele adevăruri salvatoare care i-au fost revelate profetului Joseph Smith.11

Misiunea noastră este să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a vindeca, pentru a aduce la pocăinţă cât de mulţi copii ai Tatălui nostru din Cer putem… Aceasta este o obligaţie pe care Domnul a dat-o Bisericii şi, mai ales, cvorumurilor preoţiei Bisericii; cu toate acestea, fiecare suflet are această obligaţie.12

Printre noi sunt foarte multe suflete cinstite care nu au acceptat niciodată ocazia de a cerceta sau care nu au depus niciodată efortul să facă acest lucru şi care ar putea găsi aceste adevăruri glorioase care au fost făcute cunoscute prin intermediul revelaţiilor date de Domnul. Ele nu se gândesc la aceste lucruri, ele trăiesc printre noi, noi ne întovărăşim cu ele şi intrăm zilnic în contact cu ele. Ele cred că noi suntem oameni buni, dar ciudaţi în ceea ce priveşte vederile religioase şi, prin urmare, nu acordă atenţie credinţei noastre şi, de aceea, această măreaţă lucrare misionară care are loc acum în ţăruşii Sionului strânge chiar aici o recoltă de suflete cinstite, credincioase dintre cele care, înainte, nu au profitat de ocazia, pe care o avuseseră, de a auzi Evanghelia.13

„Fiecare persoană care primeşte lumina Evangheliei devine o lumină şi un ghid pentru toţi cei pe care ea îi poate învăţa.”

Noi, cei care am primit adevărul Evangheliei nepieritoare, nu trebuie să ne mulţumim cu nimic ce nu este cel mai bun, iar ceea ce este cel mai bun este plenitudinea împărăţiei Tatălui; iar pentru aceasta eu sper şi mă rog că vom trăi în neprihănire şi că le vom da exemple de neprihănire tuturor oamenilor pentru ca niciunul să nu se poticnească, ca niciunul să nu se clatine, ca niciunul să nu se poată întoarce de la calea neprihănirii din cauza a ceva ce noi am putea face sau spune.14

Există o influenţă care radiază nu doar dinspre membrii individuali, ci şi dinspre Biserică. Eu cred că succesul nostru în lume depinde, în mare măsură, de atitudinea sfinţilor. Dacă am fi complet uniţi în gândurile, în faptele, în acţiunile noastre; dacă am îndrăgi adevărul; dacă am trăi conform acestuia aşa cum doreşte Domnul, atunci, din această comunitate, din [congregaţiile] de sfinţi din zilele din urmă din toate aceste comunităţi ar radia, către toată lumea, o influenţă care ar fi irezistibilă. Şi mai mulţi bărbaţi şi femei cinstiţi ar fi convertiţi, căci Spiritul Domnului ar merge înaintea noastră pregătind calea… Dacă ei, aceşti oameni, ar ţine poruncile Domnului, ar fi o forţă, o putere şi o influenţă care ar slăbi opoziţia şi i-ar pregăti pe oameni să primească lumina Evangheliei nepieritoare; iar când noi nu reuşim să facem aceasta, luăm asupra noastră o responsabilitate care are consecinţe îngrozitoare.

Cum m-aş simţi sau cum v-aţi simţi când, chemat înaintea scaunului de judecată, cineva m-ar arăta cu degetul sau v-ar arăta cu degetul şi ar spune că „dacă nu ar fi fost acţiunile acestui om sau ale acestui grup, eu aş fi primit adevărul, însă am fost orbit, pentru că, deşi au afirmat că au lumina, nu au trăit conform ei”.15

Domnul spune că, dacă noi va fi să lucrăm toate zilele şi să salvăm doar un sigur suflet, ce mare va fi bucuria noastră cu el [vezi D&L 18:15]; pe de altă parte, ce mari vor fi supărarea şi condamnarea noastră dacă, din cauza faptelor noastre, am condus chiar şi un suflet departe de acest adevăr.16

Sfinţii din zilele din urmă, oriunde ar fi, sunt şi trebuie să fie o lumină pentru lume. Evanghelia este o lumină strălucind departe, în întuneric, iar fiecare persoană care primeşte lumina Evangheliei devine o lumină şi un ghid pentru toţi cei pe care ea îi poate învăţa.

Responsabilitatea dumneavoastră… este să fiţi martori vii ai adevărului şi divinităţii acestei lucrări. Noi sperăm că veţi trăi conform Evangheliei şi că vă veţi duce la bun sfârşit propria salvare, precum şi că alţii, văzând lucrările dumneavoastră bune, vor putea fi conduşi să-L slăvească pe Tatăl nostru din Cer [vezi Matei 5:16].17

3

Biserica are nevoie de mai mulţi misionari care să facă lucrarea Domnului.

Avem nevoie de misionari… Câmpul este întins; recolta este mare; dar sunt puţini lucrători [vezi Luca 10:2]. De asemenea, câmpul este alb, gata pentru seceriş [vezi D&L 4:4]…

Misionarii noştri merg înainte. Nicio putere nu-i poate opri din lucrarea lor. S-a încercat acest lucru. S-au făcut mari eforturi chiar la început, când erau doar foarte puţini misionari, însă progresul acestei lucrări nu a putut fi oprit. Nu poate fi oprit nici acum. Trebuie să meargă înainte şi o va face, pentru ca locuitorii pământului să poată avea ocazia să se pocăiască de păcatele lor şi să primească iertarea de păcatele lor şi să devină membri ai Bisericii şi împărăţiei lui Dumnezeu înainte ca aceste distrugeri finale să se abată asupra celor ticăloşi, căci acestea au fost promise…

Iar aceşti misionari, cei mai mulţi fiind tineri băieţi, neinstruiţi în felurile lumii, merg înainte cu acest mesaj al salvării şi-i fac de ruşine pe cei măreţi şi puternici, pentru că ei au adevărul. Ei proclamă această Evanghelie; cei cinstiţi şi sinceri o aud şi se pocăiesc de păcatele lor şi devin membri ai Bisericii.18

Sperăm să vedem ziua în care fiecare tânăr băiat sfânt din zilele din urmă demn şi pregătit va avea privilegiul să facă lucrarea Domnului fiind martori ai adevărului în naţiunile pământului.

Acum, avem mai multe cupluri în vârstă şi devotate pe care le putem folosi în această lucrare misionară măreaţă şi, sperăm, că cei care sunt demni şi pregătiţi îşi vor pune lucrurile în ordine şi vor răspunde chemărilor de a predica Evanghelia şi îşi vor îndeplini responsabilităţile în mod acceptabil.

De asemenea, avem şi putem folosi mai multe surori tinere în această lucrare, deşi ele nu au aceeaşi responsabilitate ca fraţii, iar preocuparea noastră majoră în ceea ce le priveşte pe tinerele fete este aceea ca ele să se căsătorească, în mod corespunzător, în templele Domnului.

Îi invităm pe membrii Bisericii să sprijine financiar munca misionară şi să contribuie, în mod generos, cu bunurile lor pentru a ajuta la vestirea Evangheliei.

Îi felicităm pe cei care slujesc cu atât de mult curaj în această cauză misionară măreaţă. Joseph Smith a spus: „După ce toate acestea au fost spuse, cea mai mare şi mai importantă îndatorire este să predicăm Evanghelia”19.

„Îi felicităm pe cei care slujesc cu atât de mult curaj în această cauză misionară măreaţă.”

4

Noi trebuie să predicăm doctrinele salvării aşa cum sunt consemnate în scripturi, în mod clar şi simplu şi aşa cum suntem îndrumaţi de Spirit.

În primele zile ale acestei dispensaţii, Domnul le-a spus celor chemaţi în slujirea Sa: „Fiecare om să poată vorbi în numele lui Dumnezeu, Domnul, chiar Salvatorul lumii… Pentru ca plenitudinea Evangheliei Mele să poată fi proclamată de cei slabi şi simpli până la marginile pământului şi înaintea regilor şi a conducătorilor” (D&L 1:20, 23).

Celor chemaţi „să meargă înainte să predice” Evanghelia Sa şi tuturor „[vârstnicilor, preoţilor şi învăţătorilor]” Bisericii Sale, El le-a spus: Ei „trebuie să propovăduiască principiile Evanghelie Mele, care sunt în Biblie şi în Cartea lui Mormon”, precum şi în celelalte scripturi, „după cum vor fi îndrumaţi de către Spirit” (vezi D&L 42:11–13).

În calitate de reprezentanţi ai Domnului, noi nu suntem chemaţi sau autorizaţi să propovăduim filozofiile lumi sau teoriile speculative ale perioadei ştiinţifice în care trăim. Misiunea noastră este de a propovădui doctrinele salvării, în mod clar şi simplu, aşa cum sunt revelate şi consemnate în scripturi.

După ce ne-a îndrumat să propovăduim principiile Evangheliei găsite în lucrările canonice, după cum suntem îndrumaţi de Spirit, Domnul a făcut acea declaraţie măreaţă care defineşte tot ceea ce înseamnă propovăduire a Evangheliei Sale de către oricine în Biserică: „Şi Spiritul vă va fi dat vouă prin rugăciunea făcută cu credinţă; şi dacă nu primiţi Spiritul, nu veţi propovădui” (D&L 42:14).20

5

Evanghelia este singura speranţă a lumii, singura cale care va aduce pace pe pământ.

Ştiţi care este cea mai mare putere, factorul decisiv din lume, în ceea ce priveşte stabilirea permanentă a păcii pe pământ? Pentru că am adresat întrebarea, voi oferi şi răspunsul, sau cel puţin îmi voi exprima părerea în această privinţă – fără să menţionez nimic despre celelalte evenimente care au loc în lume. Factorul decisiv din întreaga lume este puterea preoţiei sfinte, iar aceasta se află în posesia sfinţilor din zilele din urmă. Chiar de la început, Domnul i-a trimis pe vârstnici în lume, poruncindu-le să le spună oamenilor: Pocăiţi-vă şi veniţi în Sion. Credeţi în Evanghelia Mea şi veţi avea pace.

Pacea va veni, desigur, prin intermediul neprihănirii, al dreptăţii, al milei lui Dumnezeu, al puterii pe care El ne-o va da şi care ne va afecta emoţional, ajungând să ne iubim unul pe altul. Acum, datoria noastră este să declarăm aceste lucruri tuturor oamenilor, să-i chemăm să vină în Sion, unde este ridicat – steagul păcii – şi să primească binecuvântările casei Domnului şi influenţa Spiritului Său Sfânt, care este prezentă aici. Doresc să vă spun că noi înşine, dacă-I vom sluji Domnului, vom avea o putere minunată în ceea ce priveşte stabilirea păcii în lume.

Ne dorim ca celelalte eforturi în această direcţie să continue. Suntem de acord cu tot ceea ce aduce pace pe pământ; dar să nu pierdem din vedere faptul că, dacă noi, sfinţii din zilele din urmă, vom fi uniţi în slujirea Domnului şi vom face cunoscut cuvântul vieţii eterne printre naţiuni, eu cred că vom avea o putere mai mare decât oricare altă forţă în ceea ce priveşte stabilirea păcii în lume. Sunt total de acord cu ideea care a fost exprimată, anume că Domnul foloseşte multe grupuri de oameni; lucrarea Sa nu se limitează doar la sfinţii din zilele din urmă, căci El i-a chemat în slujirea Sa pe mulţi din afara Bisericii şi i-a înzestrat cu putere, inspirându-i să facă lucrarea Sa… Cu toate acestea, dragi fraţi şi surori, să nu pierdem din vedere faptul că noi suntem o putere pe pământ în slujba binelui şi a propovăduirii adevărului, precum şi a stabilirii păcii între toate naţiunile, neamurile, limbile şi popoarele… Misiunea noastră a fost şi este: „Pocăiţi-vă… căci împărăţia lui Dumnezeu este aproape” [vezi D&L 33:10].

Noi trebuie să continuăm până când toţi cei neprihăniţi sunt adunaţi, până când toţi oamenii sunt avertizaţi, până când toţi cei care sunt dornici să audă vor auzi şi cei care nu sunt dornici să audă vor auzi şi ei, căci Domnul a declarat că nu va fi niciun suflet care să nu fi auzit, nici o inimă care să nu fi fost pătrunsă [vezi D&L 1:2], deoarece cuvântul Său va fi transmis mai departe, fie prin intermediul vârstnicilor Săi, fie prin alte mijloace, nu contează, însă, la timpul stabilit de El, El va grăbi lucrarea Sa în neprihănire; El va stabili adevărul Său şi va veni şi va domni pe pământ.21

Îi respectăm pe ceilalţi copii ai Tatălui nostru care fac parte din toate sectele, grupurile şi confesiunile şi nu ne dorim decât să-i vedem primind lumina şi cunoaşterea suplimentare pe care noi le-am primit prin revelaţie şi să devină, alături de noi, moştenitori ai marilor binecuvântări ale restaurării Evangheliei.

Dar noi avem planul salvării; noi administrăm Evanghelia; iar Evanghelia este singura speranţă a lumii, singura cale care va aduce pace pe pământ şi care va îndrepta lucrurile rele existente în toate naţiunile.22

Ştim că, dacă oamenii vor avea credinţă în Hristos, dacă se vor pocăi de păcatele lor, dacă vor face legământ în apele botezului că vor ţine poruncile Lui şi, apoi, vor primi Duhul Sfânt prin aşezarea mâinilor de către cei care sunt chemaţi şi rânduiţi la această putere – şi dacă ei vor ţine apoi poruncile – vor avea pace în această viaţă şi viaţă eternă în lumea care va veni [vezi D&L 59:23].23

Nu există alt leac pentru bolile lumii decât Evanghelia Domnului Isus Hristos. Speranţa noastră de a avea pace, prosperitate temporală şi spirituală şi, în cele din urmă, o moştenire în împărăţia lui Dumnezeu se găseşte numai în Evanghelia restaurată şi doar prin intermediul ei. Nu există nicio lucrare, în care vreunul dintre noi să se poată angaja, care să fie mai importantă ca predicarea Evangheliei şi clădirea Bisericii şi a împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ.24

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

  • Gândiţi-vă la modul în care Joseph Fielding Smith a reacţionat faţă de greutăţile cu care s-a confruntat în calitate de misionar cu timp deplin (vezi „Din viaţa lui Joseph Fielding Smith”). Cum v-ar putea influenţa exemplul său slujirea în cadrul Bisericii?

  • Cugetaţi la binecuvântarea de a gusta „roadele Evangheliei” (secţiunea 1). Gândiţi-vă la oamenii cărora le puteţi împărtăşi aceste „roade”.

  • Cum ne pot ajuta cuvintele preşedintelui Smith, din secţiunea 2, să împărtăşim altora Evanghelia?

  • Preşedintele Smith a spus că Biserica are nevoie de mai mulţi misionari cu timp deplin, inclusiv de „cupluri în vârstă” (secţiunea 3). Ce putem face pentru a-i ajuta pe tineri să slujească? Ce puteţi face pentru a vă pregăti să slujiţi?

  • În ce fel pot cuvintele şi faptele noastre să transmită claritatea şi simplitatea Evangheliei? (Vezi secţiunea 4.) Când aţi simţit Duhul Sfânt îndrumându-vă în aceste eforturi?

  • Ce învăţături din secţiunea 5 vă inspiră în mod deosebit? Ce simţiţi când vă gândiţi la faptul de a împărtăşi „singura speranţă a lumii, singura cale care va aduce pace pe pământ”?

Scripturi suplimentare

Matei 24:14; Marcu 16:15; 1 Nefi 13:372 Nefi 2:6–83 Nefi 12:13–16D&L 1:17–24450:13–1488:81133:57–58

Ajutor pentru predare

Când un cursant citeşte cu voce tare din învăţăturile preşedintelui Smith, invitaţi-i pe ceilalţi cursanţi să „asculte şi să caute anumite principii sau idei. Dacă un pasaj conţine cuvinte sau fraze neobişnuite sau dificile, explicaţi-le înainte ca pasajul să fie citit. Dacă în grup este cineva care are dificultăţi la citire, cereţi voluntari în loc de a citi cu schimbul” (Predarea, nu este chemare mai mare [1999], p. 56).

Afişează referinţe 

Note

  1. Joseph Fielding Smith către Louie Shurtliff Smith, în Joseph Fielding Smith jr. şi John J. Stewart, The Life of Joseph Fielding Smith (1972), p. 114–115.

  2. Joseph Fielding Smith către Louie Shurtliff Smith, în The Life of Joseph Fielding Smith, p. 102.

  3. Vezi The Life of Joseph Fielding Smith, p. 91.

  4. Jurnalul lui Joseph Fielding Smith, 30 apr. 1901, Biblioteca de Istorie a Bisericii; punctuaţia şi ortografia au fost standardizate.

  5. Vezi Conference Report, Conferinţa Generală a Zonei britanice, 1971, p. 85.

  6. În Conference Report, Conferinţa Generală a Zonei britanice, 1971, p. 176.

  7. „I Know That My Redeemer Liveth”, Ensign, dec. 1971, p. 26–27.

  8. „A Witness and a Blessing”, Ensign, iunie 1971, p. 109–110.

  9. „Out of the Darkness”, Ensign, iunie 1971, p. 4.

  10. Take Heed to Yourselves, compilaţie realizată de Joseph Fielding Smith jr. (1966), p. 27–28.

  11. În Conference Report, oct. 1970, p. 5–6.

  12. În Conference Report, apr. 1944, p. 50; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, redactată de Bruce R. McConkie, 3 volume (1954–1956), 1:308.

  13. În Conference Report, apr. 1921, p. 42.

  14. În Conference Report, apr. 1923, p. 139.

  15. În Conference Report, oct. 1933, p. 62–63.

  16. În Conference Report, apr. 1951, p. 153.

  17. În Conference Report, Conferinţa Generală a Zonei britanice, 1971, p. 176.

  18. În Conference Report, apr. 1953, p. 19–20.

  19. În Conference Report, oct. 1970, p. 7; vezi, de asemenea, Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Smith (2007), p. 348.

  20. În Conference Report, oct. 1970, p. 5.

  21. În Conference Report, oct. 1919, p. 89–90.

  22. „To the Saints in Great Britain”, Ensign, sept. 1971, p. 3–4.

  23. În Conference Report, oct. 1970, p. 7.

  24. „Counsel to the Saints and to the World”, Ensign, iulie 1972, p. 27.

Rugăciunea – o poruncă şi o binecuvântare

Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Fielding Smith

„Puţine lucruri în viaţă sunt la fel de importante precum comunicarea cu Dumnezeirea prin intermediul rugăciunii.”

Din viaţa lui Joseph Fielding Smith

Preşedintele Joseph Fielding Smith ne-a învăţat că ar trebui ca spiritul rugăciunii „să fie parte a felului nostru de a fi”1. El a fost un exemplu, cu privire la acest principiu, prin felul în care a trăit şi prin felul în care s-a rugat – în particular, împreună cu membrii familiei şi în public.

După decesul primei sale soţii, Louie, el a scris în jurnalul său următoare rugăminte sinceră, oferind o idee cu privire la rugăciunile sale personale: „O, Tatăl meu din Cer, Te rog ajută-mă să trăiesc în aşa fel încât să fiu demn s-o întâlnesc în gloria eternă, să fiu din nou unit cu ea pentru a nu mai fi niciodată despărţiţi de-a lungul epocilor nenumărate ale eternităţii! Ajută-mă să fiu umil, să mă încred în Tine. Dă-mi înţelepciune şi cunoaştere despre lucruri cereşti pentru a avea puterea de a mă împotrivi tuturor relelor şi de a rămâne neclintit în urmarea adevărului Tău. O, Doamne, ajută-mă, oferă-mi viaţa eternă în împărăţia Ta! Îndrumă-mi paşii în neprihănire, dă-mi întregul Tău Spirit. Ajută-mă să-mi cresc preţioşii copii în aşa fel încât ei să rămână puri şi neîntinaţi de-a lungul vieţii lor, iar când ne vom fi încheiat viaţa, Te rugăm să ne iei în împărăţia Ta celestială. Fie ca aşa să fie, în numele Mântuitorului nostru, amin”2.

Fiul preşedintelui Smith, Joseph jr., a vorbit despre o rugăciune memorabilă pe care preşedintele Smith a rostit-o când ei doi erau în drum spre casa lor din oraşul Salt Lake, după o călătorie în estul statului Utah. Ei „au fost prinşi de o ploaie puternică şi au greşit drumul”, ajungând într-un loc numit Canionul Indian. „Ploaia s-a înteţit şi drumul a devenit foarte noroios şi alunecos, astfel încât nu doar că era periculos să călătoreşti, ci şi imposibil. Ceaţa deasă a învăluit prăpastia adâncă ce se afla pe marginea drumului îngust de pământ, iar tânărul Joseph jr. şi doctorul David E. Smith care erau în maşină au încercat să împingă maşina şi să-i menţină direcţia pentru a nu cădea în prăpastia adâncă. Roţile au început să se învârtă în noroi şi, în cele din urmă, maşina a ajuns într-un punct mort… Joseph a relatat că l-a auzit pe tatăl său spunând: «Am făcut tot ce-am putut. Vom cere ajutorul Domnului». El şi-a plecat capul în rugăciune, rugându-L pe Domnul să pregătească cele necesare pentru ca el să-şi îndrepte greşeala şi să iasă din acel canion periculos şi să pornească spre casă. El I-a spus Domnului că avea treburi importante de care trebuia să se ocupe în ziua următoare şi că era extrem de important ca el să se întoarcă în oraşul Salt Lake. În mod miraculos, furtuna s-a oprit, vântul a început să bată uscând drumul suficient de mult încât ei să poată… în cele din urmă, să revină pe autostradă. Imediat ce şi-au terminat coborârea, furtuna a început din nou, paralizând traficul în zonă timp de mai multe ore. În timp ce coborau prin Canionul Provo îndreptându-se spre oraşul Salt Lake, după multe ore în plus de călătorie, au fost opriţi de un poliţist care i-a întrebat de unde veneau. Când a aflat că veniseră prin Canionul Indian, poliţistul a spus: «Este imposibil! S-a anunţat că toate podurile din zona respectivă au fost distruse de apă». Spre surprinderea lor, titlurile ziarelor de a doua zi relatau faptul că 200 de maşini fuseseră abandonate în zona din care ei scăpaseră”.3

În timpul celor 62 de ani de slujire ca apostol a preşedintelui Smith, multe dintre cuvântările sale au inclus rugăciuni publice în care el a cerut binecuvântările cerului pentru membrii Bisericii şi pentru oamenii din întreaga lume. De exemplu, în cadrul primei sale conferinţe generale în calitate de preşedinte al Bisericii, el a spus: „Mă rog ca Dumnezeu, Tatăl nostru Ceresc să deschidă zăgazurile cerurilor şi să reverse peste copiii Săi din toată lumea acele binecuvântări măreţe şi eterne care le va îmbunătăţi situaţia, atât pe cea temporală, cât şi pe cea spirituală”4.

Rugăciunile preşedintelui Smith au dezvăluit profunzimea mărturiei sale şi a dragostei sale pentru Tatăl său din Cer şi pentru Salvatorul său. Preşedintele Boyd K. Packer, care a fost chemat să slujească în Cvorumul celor Doisprezece Apostoli când Joseph Fielding Smith era preşedintele Bisericii, a spus: „Era o experienţă interesantă să-l auzi rugându-se pe preşedintele Joseph Fielding Smith. Chiar şi după ce trecuse de vârsta de nouăzeci de ani, el se ruga «să-şi ţină legămintele şi obligaţiile şi să îndure până la sfârşit»”.5

Învăţături ale lui Joseph Fielding Smith

1

Ni s-a poruncit să ne apropiem de Tatăl Ceresc prin intermediul rugăciunii.

Este o poruncă de la Domnul ca noi să-L căutăm mereu prin rugăciune spusă cu umilinţă. Când Salvatorul era cu ucenicii Săi, El i-a învăţat să se roage şi le-a dat exemplu rugându-Se des Tatălui Său. Putem fi siguri, având în vedere că aceasta este o poruncă de la Domnul, că rugăciunea este o faptă neprihănită şi că, atunci când Îl căutăm pe Domnul, trebuie să facem acest lucru în spiritul umilinţei şi pioşeniei…

Este responsabilitatea părinţilor să-şi înveţe copiii imediat ce ei încep să înţeleagă. Permiteţi-le să-şi formeze obiceiul de a-L aborda pe Tatăl lor din Cer şi să înţeleagă scopul rugăciunii. Dacă acest obicei este format în copilărie, el poate fi păstrat la timpul maturităţii, iar bărbatul sau femeia care L-a căutat în mod sincer pe Domnul şi I-a mulţumit pentru binecuvântări se poate aştepta ca Domnul să nu-l abandoneze sau să nu o abandoneze atunci când va avea nevoie de El.6

„Este responsabilitatea părinţilor să-şi înveţe copiii imediat ce ei încep să înţeleagă.”

Mă întreb dacă ne oprim vreodată pentru a ne gândi de ce ne-a cerut Domnul să ne rugăm. Ne-a cerut El să ne rugăm pentru că doreşte ca noi să ne plecăm capetele şi să-L preaslăvim? Este acesta motivul principal? Nu cred că acesta este motivul. El este Tatăl nostru Ceresc, iar nouă ni s-a poruncit să-L preaslăvim şi să ne rugăm Lui în numele Preaiubitului Său Fiu, Isus Hristos. Însă, Domnul poate exista şi Îşi poate îndeplini lucrarea şi fără rugăciunile noastre. Lucrarea Sa va avansa la fel, indiferent dacă noi ne rugăm sau nu… Rugăciunea este ceva de care noi avem nevoie, nu Domnul. El ştie cum să-Şi facă lucrurile şi cum să aibă grijă de ele fără ajutorul nostru. Rugăciunile noastre nu sunt pentru a-I spune noi cum să-Şi realizeze lucrarea. Dacă noi credem astfel, atunci, în mod evident, greşim. Rugăciunile noastre sunt spuse spre folosul nostru, să ne întărească, să ne încurajeze şi să ne crească credinţa în El.

Rugăciunea este ceva care umileşte sufletul. Ne măreşte capacitatea de a înţelege; ne revigorează mintea. Ne apropie de Tatăl nostru din Cer. Avem nevoie de ajutorul Său; nu există îndoială despre acest lucru. Avem nevoie de îndrumarea Spiritului Său Sfânt. Trebuie să ştim principiile care ne-au fost date şi prin intermediul cărora ne putem întoarce în prezenţa Sa. Avem nevoie ca mintea noastră să fie revigorată de inspiraţia care vine de la El; şi, din aceste motive, ne rugăm Lui, ca El să ne poată ajuta să trăim în aşa fel încât să cunoaştem adevărul Său şi să putem umbla în lumina adevărului, ca, prin credinţa şi supunerea noastră, să ne putem întoarce în prezenţa Sa.7

Puţine lucruri în viaţă sunt la fel de importante precum comunicarea cu Dumnezeirea prin intermediul rugăciunii. Domnul a tras peste mintea noastră un văl al uitării pentru ca noi să nu ne amintim de El şi de relaţia noastră cu El, ca membri ai familiei Sale în viaţa premuritoare. Rugăciunea este canalul de comunicare care ne-a fost pus la dispoziţie pentru a comunica, din nou, cu El. Prin urmare, unul dintre scopurile primare ale stării noastre de încercare din viaţa muritoare este de a se vedea dacă putem învăţa să avem întotdeauna un spirit de rugăciune, pentru ca, atunci când Domnul doreşte să vorbească, noi să-I auzim glasul în sufletul nostru.8

2

Timpul potrivit pentru rugăciune este oricând.

„Şi Eu le dau o poruncă (părinţilor din Sion): acela care nu se roagă înaintea Domnului la timpul potrivit va fi ţinut minte înaintea judecătorului poporului Meu.” [D&L 68:33]

Eu nu cred că noi am citit acest verset din această secţiune de prea multe ori şi, uneori, mă întreb dacă înţelegem cât de importantă este această poruncă. Niciun om nu poate păstra Spiritul Domnului decât dacă se roagă. Niciun om nu poate primi inspiraţie de la Spiritul Sfânt, decât dacă inima sa a găsit acest spirit al rugăciunii…

În continuare, doresc să discut puţin despre acest pasaj… Ce înseamnă timpul potrivit pentru rugăciune?

Unii dintre noi pot să creadă că timpul potrivit pentru rugăciune este când ne trezim dimineaţa şi când ne ducem la culcare, noaptea, după ce ne-am terminat treaba, şi că nu există un alt timp potrivit pentru rugăciune. Însă, eu vă spun că timpul potrivit pentru rugăciune este oricând, iar eu am o dovadă bună care-mi susţine cuvintele. Permiteţi-mi să v-o citesc. Ştiţi că-mi place să-mi susţin cuvintele; îmi place să depun mărturie despre ceea ce spun şi nu le cer oamenilor să accepte ceea ce spun dacă nu este în deplin acord cu ceea ce Domnul a spus, fie direct, fie prin intermediul profeţilor Săi. Citim în Cartea lui Mormon cuvintele lui [Amulec] către bieţii zoramiţi care se depărtaseră de adevăr şi, fiind alungaţi din sinagogile lor pentru că erau săraci şi simţind că se puteau ruga doar pe rând, atunci când se urcau în Rameumptom, aşa cum îl numeau [vezi Alma 31:12–23], nu ştiau ce să facă. [Amulec] i-a învăţat următoarele:

„Da, imploraţi-L pe El pentru milă; căci El are puterea să salveze; da, umiliţi-vă pe voi înşivă şi continuaţi în rugăciuni către El. Imploraţi-L pe El atunci când sunteţi în câmpurile voastre, da, asupra tuturor turmelor voastre. Imploraţi-L pe El în casele voastre, da, asupra întregii voastre gospodării, atât dimineaţa, cât şi la amiază şi seara. Da, imploraţi-L pe El împotriva puterii duşmanilor voştri. Da, imploraţi-L pe El împotriva diavolului, care este un duşman al tuturor lucrurilor care sunt drepte. Imploraţi-L pe El asupra recoltelor câmpurilor voastre pentru ca voi să puteţi prospera prin acestea. Imploraţi-L asupra turmelor din câmpurile voastre pentru ca ele să se înmulţească. Dar aceasta nu este totul; voi trebuie să vă revărsaţi sufletele în cămările voastre şi în locurile voastre secrete şi în pustiul vostru. Da, iar atunci când voi nu-L imploraţi pe Domnul, lăsaţi-vă inimile să fie pline, îndreptate în rugăciune către El, fără întrerupere, pentru binele vostru şi, de asemenea, pentru binele acelora care sunt în jurul vostru. Şi, acum iată, fraţii mei preaiubiţi, vă zic vouă, să nu credeţi că aceasta este totul; căci, după ce aţi făcut toate aceste lucruri, dacă voi îi alungaţi pe cei în nevoie şi pe cei goi şi dacă nu-i vizitaţi pe cei bolnavi şi pe cei în suferinţă şi dacă nu împărţiţi din bunurile voastre, dacă aveţi, acelora care sunt în nevoie − vă zic vouă, dacă nu faceţi niciunul din aceste lucruri, iată, rugăciunea voastră este deşartă şi nu vă aduce niciun folos şi voi sunteţi ca ipocriţii care tăgăduiesc credinţa” [Alma 34:18–28].

Eu cred că aceasta este o doctrină excelentă şi am citit-o pentru a vă ajuta să înţelegeţi şi să vă amintiţi de timpul potrivit pentru rugăciune. Timpul potrivit pentru rugăciune este dimineaţa, înainte ca membrii familiei să meargă la treburile lor. Un timp potrivit pentru rugăciune este când vă adunaţi la masă, înainte de a servi micul dejun, şi lăsaţi-i pe membrii familiei să spună pe rând rugăciunea de dimineaţă, în fiecare zi altul. Acela este timpul potrivit pentru rugăciune. Timpul potrivit pentru rugăciune în ceea ce-l priveşte pe negustor este dimineaţa, când el se duce la locul de muncă şi înainte de a-şi începe ziua de lucru, când se roagă pentru negoţul lui. Timpul potrivit pentru rugăciune în cazul păstorului, este atunci când el este afară, alături de turmele sale, având grijă de ele. Timpul pentru fermier să se roage este atunci când se duce pe câmp să are, când se duce să semene şi când se duce să-şi adune recolta. Şi, dacă un om se va ruga aşa cum i s-a poruncit s-o facă în pasajul din scripturi pe care l-am citit, mai mult ca sigur că el va fi găsit că ţine cu neprihănire poruncile Domnului în toate lucrurile.9

Amulec, înfăţişat aici alături de Alma, i-a îndemnat pe oameni „[să-L implore pe Domnul] pentru milă; căci El are puterea să salveze” (Alma 34:18).

3

Tot ceea ce facem trebuie să fie în acord cu ceea ce spunem în rugăciunile noastre.

Nu trebuie să ne rugăm doar cu buzele noastre; ci, în fiecare faptă a noastră, în conversaţia noastră, în tot ceea ce acceptăm să facem, trebuie să încercăm să acţionăm în acord cu ceea ce spunem în rugăciunile noastre şi să fim în armonie cu gândurile pe care I le facem cunoscute Domnului în rugăciunile noastre zilnice.10

Avem noi spiritul rugăciunii? A devenit acesta parte a felului nostru de a fi? Ţinem noi legătura cu Tatăl nostru Ceresc prin intermediul Spiritului Sfânt sau nu?11

4

În rugăciunile noastre, noi trebuie să ne revărsăm sufletul în mulţumiri.

Trebuie să fim foarte atenţi să dezvoltăm şi să menţinem, prin intermediul unei vieţi evlavioase, o atitudine de recunoştinţă. Eu cred că unul dintre cele mai mari păcate de care sunt vinovaţi, în vremurile noastre, locuitorii pământului este păcatul nerecunoştinţei, căci ei nu-L recunosc pe Domnul şi nici dreptul Său de a guverna şi controla.12

În rugăciunile noastre, trebuie să ne revărsăm sufletele în recunoştinţă pentru viaţă şi pentru existenţă, pentru sacrificiul mântuitor al Fiului lui Dumnezeu, pentru Evanghelia salvării, pentru Joseph Smith şi pentru minunata lucrare a restaurării înfăptuită prin intermediul lui. Trebuie să recunoaştem mâna Domnului în toate lucrurile şi să-I mulţumim pentru toate lucrurile, atât temporale, cât şi spirituale.13

5

Trebuie să ne susţinem dorinţele neprihănite în faţa Tatălui Ceresc.

Trebuie să ne rugăm [Tatălui Ceresc] pentru credinţă şi integritate şi pentru fiecare atribut divin, pentru triumful şi succesul lucrării Sale, pentru îndrumarea Spiritul Său Sfânt şi pentru salvarea în împărăţia Sa. Trebuie să ne rugăm pentru familiile noastre, pentru soţia şi copiii noştri, pentru hrană, adăpost şi îmbrăcăminte, pentru lucrurile legate de ocupaţia noastră şi pentru toate dorinţele noastre neprihănite.14

Mă rog ca binecuvântările cerului să fie şi să rămână cu noi şi cu toţi oamenii.

Mă rog ca cerurile să reverse de sus neprihănire şi adevăr asupra întregii lumi!

Mă rog ca toţi oamenii de pretutindeni să aibă urechi să asculte şi să aplice cuvintele adevărului şi lumina care vin de la slujitorii Domnului!

Mă rog ca scopurile Domnului printre toţi oamenii din fiecare naţiune să se îndeplinească în timp scurt!

Mă rog pentru membrii Bisericii, care sunt sfinţii Celui Preaînalt, ca ei să fie întăriţi în credinţa lor şi ca dorinţele lor pentru neprihănire să crească în inima lor şi ca ei să-şi ducă mântuirea la bun sfârşit cu teamă şi tremur înaintea Domnului [vezi Filipeni 2:12; Mormon 9:27].

Mă rog să existe bine şi neprihănire printre toţi oamenii, ca ei să poată fi conduşi să caute adevărul, să sprijine fiecare principiu adevărat şi să promoveze libertatea şi dreptatea.

În aceste vremuri agitate şi dificile, mă rog ca toţi oamenii să poată fi îndrumaţi de acea lumină care luminează pe orice om care vine pe lume [vezi Ioan 1:9; D&L 93:2] şi ca ei să dobândească, astfel, înţelepciunea de a rezolva problemele care tulbură omenirea.

Îl implor pe milostivul Tată să-Şi reverse binecuvântările asupra tuturor oamenilor, asupra celor tineri şi celor în vârstă, asupra celor care au motive să jelească, asupra celor flămânzi şi nevoiaşi, asupra celor prinşi în capcana circumstanţelor nefericite şi a anturajelor nepotrivite, precum şi asupra tuturor celor care au nevoie de sprijin, ajutor, alinare, înţelepciune şi de toate acele lucruri bune şi măreţe pe care doar El le poate oferi.

Împreună cu dumneavoastră, am sentimente de dragoste, îngrijorare şi compasiune pentru copiii Tatălui nostru de pe tot pământul şi mă rog ca circumstanţele lor să fie mai bune, atât temporal, cât şi spiritual; mă rog ca ei să poată veni la Hristos şi să înveţe despre El şi să ia jugul Lui asupra lor, ca ei să poată avea parte de odihnă pentru sufletul lor, căci jugul Lui este bun, iar sarcina Lui este uşoară [vezi Matei 11:29–30].

Mă rog ca sfinţii din zilele din urmă şi toţi cei care li se vor alătura în ţinerea poruncilor Tatălui nostru să poată trăi în aşa fel încât să dobândească pace în această viaţă şi viaţă eternă în lumea care va veni [vezi D&L 59:23] – lucruri pentru care mă rog cu umilinţă şi recunoştinţă în numele Domnului Isus Hristos, amin.15

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

  • În secţiunea „Din viaţa lui Joseph Fielding Smith” se găsesc patru exemple de rugăciuni rostite de preşedintele Smith. Ce putem învăţa din fiecare dintre aceste exemple?

  • Gândiţi-vă la modul personal în care vă rugaţi. Ce putem face pentru ca rugăciunile noastre să ne ajute să ne „[apropiem] de Tatăl nostru din Cer”? (Vezi secţiunea 1.)

  • Preşedintele Smith ne-a învăţat: „Timpul potrivit pentru rugăciune este oricând” (secţiunea 2). Cum putem urma sfatul de a ne ruga mereu?

  • Ce înseamnă pentru dumneavoastră să „acţionăm în acord cu ceea ce spunem în rugăciunile noastre”? (Vezi secţiunea 3.) Gândiţi-vă la ce puteţi să faceţi pentru a deveni mai buni în această privinţă.

  • Cum ni se schimbă atitudinea când „ne revărsăm sufletul în mulţumiri” în faţa Tatălui nostru Ceresc? (Vezi secţiunea 4.)

  • În timp ce studiaţi rugăciunea preşedintelui Smith din secţiunea 5, gândiţi-vă la propriile dumneavoastră rugăciuni. Cugetaţi, în linişte, la următoarea întrebare: Ce oameni şi aspecte ar trebui să includeţi mai des în rugăciunile dumneavoastră?

Scripturi suplimentare

Matei 7:7–8; Filipeni 4:6; 1 Tesaloniceni 5:17–18; Iacov 1:5–6; 2 Nefi 32:8–9Alma 34:38–393 Nefi 18:18–21D&L 10:5

Ajutor pentru predare

„Pentru a încuraja discuţia, folosiţi întrebările de la sfârşitul fiecărui capitol. Puteţi, de asemenea, să vă pregătiţi propriile întrebări, în special pentru cei cărora le predaţi” (de la pagina VII a acestei cărţi).

Afişează referinţe 

Note

  1. În Conference Report, apr. 1918, p. 156.

  2. În Joseph Fielding Smith jr. şi John J. Stewart, The Life of Joseph Fielding Smith (1972), p. 162–163; caractere cursive în textul original.

  3. Joseph Fielding Smith jr. şi John J. Stewart, The Life of Joseph Fielding Smith, p. 232–233.

  4. În Conference Report, apr. 1970, p. 6.

  5. Boyd K. Packer, „Covenants”, Ensign, nov. 1990, p. 84; s-a renunţat la caracterele cursive din textul original.

  6. Answers to Gospel Questions, compilaţie realizată de Joseph Fielding Smith jr., 5 volume (1957–1966), 3:83–85.

  7. În Conference Report, apr. 1968, p. 10; caractere cursive în textul original.

  8. „President Joseph Fielding Smith Speaks on the New MIA Theme”, New Era, sept. 1971, p. 40.

  9. În Conference Report, oct. 1919, p. 142–143.

  10. În Conference Report, oct. 1913, p. 73.

  11. În Conference Report, apr. 1918, p. 156.

  12. În Conference Report, oct. 1969, p. 110.

  13. „President Joseph Fielding Smith Speaks on the New MIA Theme”, p. 40.

  14. „President Joseph Fielding Smith Speaks on the New MIA Theme”, p. 40.

  15. În Conference Report, apr. 1970, p. 149.

 

Dragoste şi preocupare faţă de toţi copiii Tatălui nostru

Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Fielding Smith

„Cred că, dacă toţi oamenii ar şti şi ar înţelege cine sunt şi ar fi conştienţi de sursa divină din care provin… ar avea sentimente de bunătate şi de prietenie unul faţă de altul, care le-ar schimba întregul mod de a trăi şi ar aduce pace pe pământ.”

Din viaţa lui Joseph Fielding Smith

Joseph Fielding Smith jr. şi John J. Stewart au remarcat: „În lucrurile mici, făcute cu grijă, ale vieţii se poate vedea cel mai clar cum este cu adevărat Joseph Fielding Smith”. Apoi, ei au împărtăşit trei exemple de „lucruri mici, făcute cu grijă” de către el.

„Într-o zi, la o conferinţă a Bisericii desfăşurată în Tabernacolul Mormon din Piaţa Templului, un băiat de 12 ani, emoţionat pentru că se afla acolo pentru prima oară, venise devreme pentru a se asigura că obţine un loc cât mai în faţă… Chiar înainte de a începe adunarea şi când toate locurile fuseseră ocupate, un uşier i-a cerut băiatului să cedeze locul său unui senator al Statelor Unite care întârziase. Umil, băiatul s-a conformat şi, dezamăgit, ruşinat, cu ochii în lacrimi, s-a aşezat pe culoarul dintre rândurile de scaune.” Preşedintele Joseph Fielding Smith l-a „observat pe adolescent şi i-a făcut semn să urce [pe podium]. Când băiatul i-a spus ce se întâmplase, el a spus: «Acel uşier nu avea niciun drept să-ţi facă asta. Dar, acum, vei sta lângă mine», şi a stat împreună cu el, pe acelaşi scaun, în mijlocul apostolilor Bisericii.

Într-o zi, în timp ce intervieva un grup de tineri băieţi care plecau în misiuni de doi ani pentru Biserică, [el] a observat că un băiat de fermier fusese desemnat să slujească în estul Canadei. «Fiule, e frig acolo. Ai un palton gros, călduros?» «Nu, domnule, nu am.» L-a dus pe băiat la [un] magazin aflat de cealaltă parte a străzii şi i-a cumpărat cel mai călduros palton din stoc.

În ziua în care a fost susţinut, în cadrul conferinţei, ca preşedinte al Bisericii, o fetiţă şi-a făcut loc prin mulţime, după conferinţă, şi l-a luat de mână. El a fost atât de impresionat de gest încât s-a aplecat şi a luat copilul în braţe. A aflat că se numea Venus Hobbs… urmând să împlinească, în scurt timp, patru ani. De ziua ei, Venus s primit un apel telefonic surpriză: Joseph Fielding Smith şi soţia sa sunaseră interurban pentru a-i cânta «La mulţi ani!».”1

Aceste acte de bunătate nu au fost izolate, ci au făcut parte din comportamentul său de-a lungul întregii vieţi. Preşedintele Smith a fost „un om cu multă sensibilitate şi compasiune. Viaţa sa a fost un lung şir de situaţii în care a oferit ajutor celor nevoiaşi, alinare celor cu inimile frânte, sfat celor rătăciţi şi în care a fost exemplu de caritate care este «dragostea pură a lui Hristos» [Moroni 7:47].”2

Învăţături ale lui Joseph Fielding Smith

1

Cunoscând că Dumnezeu este Tatăl tuturor oamenilor, noi dorim să-i iubim şi să-i binecuvântăm pe ceilalţi.

Cred că, dacă toţi oamenii ar şti şi ar înţelege cine sunt şi ar fi conştienţi de sursa divină din care provin şi de potenţialul infinit care face parte din moştenirea lor, ar avea sentimente de bunătate şi de prietenie unul faţă de altul, care le-ar schimba întregul mod de a trăi şi ar aduce pace pe pământ.

Noi credem în demnitatea şi originea divină a omului. Credinţa noastră este bazată pe faptul că Dumnezeu este Tatăl nostru, că noi suntem copiii Săi şi că toţi oamenii sunt fraţi şi surori în aceeaşi familie eternă.

Ca membri ai familiei Sale, noi am locuit împreună cu El înainte ca temeliile acestui pământ să fie aşezate şi El a rânduit şi stabilit planul salvării prin care noi am dobândit privilegiul de a înainta şi progresa pe măsură ce ne străduim să facem aceste lucruri.

Dumnezeul pe care Îl preaslăvim este o Fiinţă glorificată care are toată puterea şi desăvârşirea şi El a creat omul după chipul şi asemănarea Sa, cu acele trăsături şi atribute pe care le posedă El însuşi.

Astfel, încrederea noastră în demnitatea şi destinul omului este o parte esenţială atât a teologiei noastre, cât şi a modului nostru de viaţă. Este însăşi baza învăţăturii Domnului nostru care spune că „cea dintâi şi cea mai mare poruncă” este: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău”; şi că cea de a doua mare poruncă este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (vezi Matei 22:37–39).

Pentru că Dumnezeu este Tatăl nostru, noi avem dorinţa firească de a a-L iubi şi a-I sluji şi de a fi membri demni ai familiei Sale. Simţim că avem obligaţia de a face ceea ce ar dori El să facem, să ţinem poruncile Sale şi să trăim potrivit standardelor Evangheliei Sale – care sunt, toate, părţi esenţiale ale preaslăvirii adevărate.

Şi, pentru că toţi oamenii sunt fraţii noştri, noi avem dorinţa de a-i iubi, binecuvânta şi înfrăţi – şi acceptăm şi acest lucru ca pe o parte esenţială a adevăratei preaslăviri.

Astfel, tot ce facem în Biserică are în vedere legea divină potrivit căreia noi trebuie să-L iubim şi să-L preaslăvim pe Dumnezeu şi să slujim semenilor noştri.

Nu este de mirare, deci, că, în calitate de Biserică şi de popor, suntem deosebit de preocupaţi de bunăstarea tuturor copiilor Tatălui nostru. Ne îngrijim de bunăstarea lor temporală şi spirituală, precum şi de a noastră. Ne rugăm pentru ei aşa cum facem pentru noi înşine şi încercăm să trăim astfel încât ei, văzând faptele noastre bune, să poată ajunge să-L slăvească pe Tatăl nostru care este în Cer [vezi Matei 5:16].3

„Atunci Petru i-a zis: «Argint şi aur, n-am; dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!»” (Faptele apostolilor 3:6).

2

Pe măsură ce ne iubim şi ne sprijinim unul pe altul în Biserică, noi devenim o putere cu influenţă benefică în lume.

„Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” [Ioan 14:15].

Aceste cuvinte au fost adresate de către Învăţător ucenicilor Săi cu numai câteva ore înainte de moartea Sa, în timp ce se afla împreună cu ei pentru a mânca paştele şi a le da ultimele îndrumări înainte ca El să sufere pentru păcatele lumii. Cu aceeaşi ocazie şi cu puţin timp înainte să rostească aceste cuvinte, El s-a referit la acelaşi subiect când a spus:

„Copilaşilor, mai sunt puţin cu voi. Mă veţi căuta, şi, cum am spus iudeilor că unde Mă duc Eu ei nu pot veni, tot aşa vă spun şi vouă acum. Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii” [Ioan 13:33–34]…

Noi nu suntem numai prieteni; suntem fraţi şi surori, copiii lui Dumnezeu, care s-au separat, aşa cum am spus, de lume pentru a face legăminte, a respecta legile Sale şi a se supune tuturor lucrurilor care ne sunt date prin inspiraţie. Ni se porunceşte să ne iubim unul pe altul. „O poruncă nouă” a spus Domnul şi, totuşi, ca multe alte porunci, este la fel de veche precum eternitatea. Nu a existat niciodată o vreme în care această poruncă să nu fi existat şi să nu fi fost esenţială pentru salvare şi, totuşi, este întotdeauna nouă. Nu se învecheşte niciodată, pentru că este adevărată.4

Cred că este îndatorirea noastră solemnă să ne iubim unul pe altul, să avem încredere unul în celălalt, să avem credinţă unul în celălalt, adică este de datoria noastră să ne trecem cu vederea unul altuia greşelile şi eşecurile şi să nu le mărim în ochii noştri, nici în ochii lumii. Nu trebuie să existe nici critică, nici clevetiri, nici calomnii rostite de unul împotriva altuia în Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Trebuie să fim loiali unul altuia şi fideli fiecărui principiu al religiei noastre şi să nu ne invidiem unul pe altul. Nu trebuie să fim geloşi unul pe altul, nici mânioşi unul pe altul şi, în inimile noastre, nu trebuie să apară sentimentul că nu ne vom ierta unul altuia greşelile. Inimile copiilor lui Dumnezeu nu trebuie să fie neiertătoare faţă de niciun om, oricine ar fi el…

În noi nu trebuie să existe resentimente unul faţă de celălalt, ci să avem sentimente de iertare şi dragoste de frate şi dragoste de soră unii faţă de ceilalţi. Fiecare dintre noi să-şi aducă aminte eşecurile personale şi slăbiciunile şi să se străduiască să le corecteze. Nu am ajuns încă la starea de desăvârşire, este greu să ne aşteptăm s-o atingem în această viaţă şi, totuşi, cu ajutorul Duhului Sfânt, este posibil ca noi să fim uniţi, văzând cu ochii noştri şi biruindu-ne păcatele şi imperfecţiunile. Dacă vom face aceasta, respectând toate poruncile Domnului, vom fi o putere care face bine în lume; vom copleşi şi birui tot răul, toată opoziţia faţă de adevăr şi vom face să fie neprihănire pe faţa pământului. Pentru că Evanghelia va fi răspândită şi oamenii din lume vor simţi influenţa care va fi exercitată de oamenii din Sion şi ei vor fi mai înclinaţi să se pocăiască de păcatele lor şi să primească adevărul.5

3

Ne exprimăm dragostea faţă de semenii noştri slujindu-le.

Salvatorul nostru a venit în lume pentru a ne învăţa să ne iubim unul pe altul şi, pentru că acea lecţie măreaţă a fost dată prin intermediul suferinţei Sale mari şi a morţii Sale pentru ca noi să putem trăi, nu ar trebui noi să ne exprimăm dragostea pentru semenii noştri slujindu-le?…

Trebuie să slujim altora. Trebuie să întindem o mână de ajutor celor în suferinţă, celor care nu au auzit adevărul şi care se află în întuneric spiritual, celor nevoiaşi, celor oprimaţi. Nu reuşiţi să faceţi aceste lucruri? Să ne gândim la cuvintele poeziei lui Will L. Thompson… Poezia începe astfel:

„Am făcut eu un bine în lume azi,

Ajutând pe cel necăjit?

Oare l-am consolat,

Bucurie i-am dat?

De nu, nimic n-am reuşit” [Imnuri, nr. 140].6

Când întindem o mână de ajutor altora, noi ne arătăm dragostea faţă de ei.

Misiunea noastră este aceeaşi faţă de întreaga lume pentru ca toţi copiii Tatălui nostru să aibă pace, speranţă, fericire şi salvare temporală şi eternă… Cu toată puterea mea de convingere, îi îndemn pe aceşti oameni să continue să-i ajute pe toţi copiii Tatălui nostru de pretutindeni şi să le binecuvânteze vieţile.7

4

Trebuie să-i apreciem pe oameni şi să-i iubim aşa cum sunt.

Când eram mic, aveam o iapă pe nume Junie. Era unul dintre cele mai inteligente animale pe care le-am văzut vreodată. Părea aproape umană în capacitatea ei de a face diverse lucruri. Nu puteam s-o ţin încuiată în grajd pentru că îşi dezlega mereu frâul de pe uşa boxei ei. Obişnuiam să-i agăţ frâul de jumătatea de sus a uşii boxei, deasupra stâlpului de susţinere, dar ea îl ridica, pur şi simplu, cu nasul şi dinţii. Apoi, ieşea în curte.

În curte, se afla un robinet folosit pentru a asigura apa necesară animalelor noastre. Junie deschidea robinetul cu dinţii şi lăsa apa să curgă. Tata îmi reproşa că nu puteam să ţin calul în grajd. Ea nu a fugit niciodată; doar deschidea robinetul şi, apoi, se plimba prin curte, pe pajişte sau prin grădină. În mijlocul nopţii, auzeam apa curgând şi, apoi, trebuia să mă scol, să închid robinetul şi s-o închid, din nou, pe Junie în boxa ei.

Tata a sugerat că iapa era mai isteaţă decât mine. Într-o zi, el a hotărât s-o încuie chiar el în grajd, astfel încât să nu mai poată ieşi. A luat frâul care era agăţat de obicei deasupra stâlpului de susţinere şi l-a răsucit în jurul stâlpului şi pe sub un drug şi, apoi, a spus: „Domnişoară, să vedem cum mai ieşi acum!”. Tata şi cu mine am ieşit din grajd şi am început să mergem spre casă; înainte ca noi să ajungem acolo, Junie se afla alături de noi. Apoi, s-a dus la robinet şi a dat, din nou, drumul la apă.

Am spus atunci că, probabil, era cam la fel de isteaţă ca oricare dintre noi. Nu puteam s-o împiedicăm pe Junie să iasă din boxa ei. Aceasta nu însemna că era rea, pentru că nu era. Tata nu dorea s-o vândă sau s-o schimbe cu un alt cal, pentru că avea multe alte calităţi care compensau acest mic neajuns.

Iapa era de încredere şi te puteai bizui pe ea când trebuia să tragă trăsurica noastră în aceeaşi măsură în care se pricepea să iasă din boxă. Şi acest lucru era important pentru că mama era moaşă autorizată. Când era chemată să asiste naşterea unui copil în vale, de obicei la mijlocul nopţii, trebuia să mă scol, să duc un felinar în grajd şi s-o înham pe Junie la trăsură.

Aveam numai vreo 10 sau 11 ani atunci; iar iapa trebuia să fie blândă, dar destul de puternică pentru a ne duce, pe mine şi mama, peste tot în vale, indiferent de starea vremii. Un lucru pe care nu am putut să-l înţeleg niciodată a fost, totuşi, de ce majoritatea bebeluşilor trebuiau să se nască în timpul nopţii şi mulţi dintre ei în timpul iernii.

Deseori, o aşteptam pe mama în trăsură şi atunci era plăcut s-o am alături pe blânda şi bătrâna Junie. Experienţa cu această iapă a fost foarte bună pentru mine pentru că a trebuit să învăţ, încă de tânăr, să o iubesc şi s-o apreciez aşa cum era. Era un cal minunat cu numai vreo două obiceiuri rele. Oamenii sunt de multe ori la fel. Nimeni nu este perfect; totuşi, fiecare dintre noi încearcă să devină perfect, chiar aşa cum este Tatăl din Cer. Trebuie să-i apreciem pe oameni şi să-i iubim aşa cum sunt.

Poate trebuie să vă aduceţi aminte de aceasta când vă evaluaţi părinţii sau învăţătorii ori conducătorii din cadrul episcopiei şi ţăruşului ori prietenii – ori fraţii şi surorile. Am păstrat mereu în memorie această lecţie – să văd în oameni binele, chiar dacă încercăm să-i ajutăm să biruiască unul sau două obiceiuri rele…

Am învăţat devreme în viaţă să-i iubesc şi să nu-i judec pe alţii, încercând mereu să-mi îndrept propriile greşeli.8

5

Când Îl iubim pe Domnul din toată inima şi pe semenii noştri ca pe noi înşine, noi respectăm întreaga lege sacră.

„Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.

Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă.

Iar a doua, asemenea ei, este: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

În aceste două porunci se cuprinde toată legea şi prorocii” (Matei 22:37–40).

Cu alte cuvinte, tot ce a fost revelat cu privire la salvarea omului, de la începuturi până în timpul nostru, este încadrat şi cuprins în aceste două mari legi. Dacă Îl iubim pe Domnul cu toată inima, cu tot sufletul şi cu tot cugetul şi pe semenii noştri ca pe noi înşine, nu este nimic mai mult de dorit. Atunci vom respecta toată legea sacră. Dacă dorim să respectăm aceste două mari porunci – şi trebuie să facem astfel în cele din urmă dacă vrem să fim demni să trăim în prezenţa lui Dumnezeu – atunci ticăloşia, invidia, ambiţia nesăbuită, lăcomia, vărsarea de sânge şi toate păcatele de tot felul vor fi alungate de pe pământ. Atunci va veni ziua păcii şi fericirii veşnice. Ce zi glorioasă va fi aceea! Am fost binecuvântaţi cu suficientă raţiune ca să ştim că o astfel de stare este cea mai de dorit şi va stabili printre oameni cunoaşterea că Dumnezeu este Tatăl şi că oamenii sunt fraţi şi surori…

Putem noi să spunem că Îl iubim pe Domnul cu tot sufletul? Putem noi să spunem că ne preocupă bunăstarea semenilor noştri în măsura în care ne preocupă bunăstarea noastră?9

Să-L iubim pe Domnul, pentru că aceasta este temelia tuturor lucrurilor. Aceasta este prima poruncă iar, a doua poruncă, să ne iubim semenii ca pe noi înşine, este asemenea ei şi, când am făcut acest lucru, noi am împlinit legea, pentru nu va fi nimic care să rămână nefăcut.10

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

  • Gândiţi-vă la acele „lucruri mici, făcute cu grijă” pe care preşedintele Joseph Fielding Smith le-a făcut pentru alţii (vezi secţiunea „Din viaţa lui Joseph Fielding Smith”). Ce putem face pentru a fi exemple similare de bunătate în vieţile noastre?

  • Cum ne pot ajuta doctrinele prezentate în secţiunea 1 să fim buni şi iubitori faţă de cei din jurul nostru?

  • Ce anume vă impresionează din sfatul preşedintelui Smith menţionat în secţiunea 2? De ce credeţi că vom fi „o putere care face bine în lume” pe măsură ce urmăm acest sfat?

  • Ce a făcut Isus Hristos pentru a „ne învăţa să ne iubim unul pe altul”? (Vezi secţiunea 3.) În ce moduri putem urma exemplulSău?

  • Recapitulaţi istorisirea despre iapa Junie (vezi secţiunea 4). De ce credeţi că este important „să-i apreciem pe oameni şi să-i iubim aşa cum sunt”? Ce putem face pentru a vedea binele în alţii, chiar dacă încercăm să-i ajutăm să biruiască obiceiurile rele?

  • Ce înseamnă pentru dumneavoastră să ţineţi poruncile despre care se vorbeşte în Matei 22:37–40? (Pentru câteva exemple, vezi secţiunea 5.) De ce spunem că „[respectăm] toată legea sacră” atunci când ţinem aceste porunci?

Scripturi suplimentare

Faptele apostolilor 17:28–29; Romani 8:16–17; 1 Ioan 4:18–21; Mosia 2:1718:8–10Moroni 7:45–48

Ajutor pentru predare

Aveţi în vedere să-i invitaţi pe participanţi să citească subtitlurile din capitol şi selectaţi o secţiune care are un sens deosebit pentru ei sau familia lor. Invitaţi-i să studieze învăţăturile preşedintelui Smith din această secţiune, inclusiv întrebările referitoare la acestea de la sfârşitul capitolului. Rugaţi-i apoi pe membrii clasei să împărtăşească ce au învăţat.

Afişează referinţe 

Note

  1. În Joseph Fielding Smith jr. şi John J. Stewart, The Life of Joseph Fielding Smith (1972), p. 10–11.

  2. S. Perry Lee, „Church Expresses Devotions to President Smith”, Church News, 14 iulie 1956, p. 2.

  3. În Conference Report, apr. 1970, p. 4–5.

  4. În Conference Report, oct. 1920, p. 53–55.

  5. În Conference Report, apr. 1915, p. 119–120.

  6. În Conference Report, apr. 1968, p. 12.

  7. În Conference Report, apr. 1970, p. 4.

  8. „My Dear Young Fellow Workers”, New Era, ian. 1971, p. 4–5.

  9. În Conference Report, apr. 1943, p. 12.

  10. În Conference Report, oct. 1920, p. 59.

 

 

CAPITOLUL 19

În lume, dar nu ai lumii

Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Fielding Smith

„Deşi suntem în lume, nu suntem ai lumii. Se aşteaptă din partea noastră să biruim lumea şi să trăim aşa cum trebuie să trăiască sfinţii.”

Din viaţa lui Joseph Fielding Smith

La data de 29 decembrie 1944, fiul preşedintelui Joseph Fielding Smith, Lewis, a murit servind în cadrul Trupelor de Uscat ale Statelor Unite. În pofida durerii prin care a trecut, preşedintele Smith a fost alinat de amintirea vieţii bune pe care a trăit-o Lewis. „Dacă Lewis a făcut sau a spus vreodată un lucru urât, eu nu am auzit niciodată despre aşa ceva”, a scris preşedintele Smith în jurnalul său. „Gândurile lui au fost pure aşa cum i-au fost şi faptele… Deşi vestea este greu de suportat, avem un sentiment de pace şi fericire ştiind că a fost curat şi liber de viciile atât de răspândite în lume şi în armată. A fost fidel credinţei sale şi este demn de o înviere glorioasă, când vom fi din nou uniţi”1.

După aproximativ 11 ani, preşedintele Joseph Fielding Smith şi soţia sa, Jessie, au văzut trăsături similare la alte persoane din cadrul forţelor armate. Ei au făcut un tur al misiunilor Bisericii din estul Asiei şi i-au vizitat pe sfinţii din zilele din urmă, din Statele Unite, care serveau în cadrul forţelor armate. Preşedintele şi sora Smith au fost impresionaţi de aceşti tineri care, în pofida ispitelor lumii, trăiau vieţi bune, curate. În cadrul Conferinţei Generale din luna octombrie a anului 1955, preşedintele Smith a raportat:

„Dumneavoastră, taţi şi mame care aveţi fii ce servesc în forţele armate, fiţi mândri de ei. Ei sunt tineri minunaţi. Unii dintre militarii noştri sunt convertiţi care au fost aduşi în Biserică de învăţături, precepte şi exemple – mai ales exemplul membrilor Bisericii care servesc şi ei în forţele armate.

Am cunoscut mulţi tineri care au spus: «Ne-am alăturat Bisericii datorită modului în care aceşti tineri şi-au trăit vieţile şi datorită faptului că ei ne-au învăţat principiile Evangheliei».

Fac o treabă bună. Poate că a existat unul sau doi care să neglijeze ţinerea poruncilor, dar acei tineri pe care am avut privilegiul să-i întâlnesc şi să le vorbesc şi-au depus mărturia despre adevăr şi au avut un comportament umil.

Şi, în întâlnirile mele cu funcţionari şi capelani…, ei toţi mi-au spus: «Ne plac tinerii voştri. Sunt curaţi moral. Te poţi bizui pe ei»”2.

Preşedintele Smith i-a îndemnat pe membrii Bisericii să fie – ca aceşti tineri militari – „diferiţi de restul lumii”3. În astfel de cuvântări, el a vorbit deseori despre ţinerea sfântă a zilei de sabat, supunerea faţă de Cuvântul de înţelepciune, respectarea numelui Tatălui Ceresc şi al lui Isus Hristos, purtarea unei îmbrăcăminţi decente şi ţinerea legii castităţii. El i-a asigurat pe sfinţii din zilele din urmă că binecuvântările pe care aveau să le primească, dacă renunţau la relele lumii şi ţineau poruncile, aveau să „depăşească toată puterea noastră de înţelegere de acum”4.

Chiar şi în timp de război, noi putem să trăim în lume, dar să nu fim ai lumii.

Învăţături ale lui Joseph Fielding Smith

1

Domnul Se aşteaptă să renunţăm la relele lumii şi să trăim aşa cum trebuie să trăiască sfinţii.

Trăim într-o lume rea şi ticăloasă. Dar, deşi suntem în lume, noi nu suntem ai lumii. Se aşteaptă din partea noastră să biruim lumea şi să trăim aşa cum trebuie să trăiască sfinţii… Avem lumină mai multă decât are lumea şi Domnul aşteaptă mai mult de la noi decât de la ea.5

În capitolul al 17-lea din Ioan – cu greu pot citi acest capitol fără ca lacrimile să-mi umple ochii – Domnul nostru, rugându-se Tatălui Său cu blândeţea întregului Său suflet pentru că ştia că sosise ceasul sacrificiului Său, S-a rugat pentru ucenicii Săi. În acea rugăciune, El a spus:

„Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.

Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.

Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17:15–17).

Dacă trăim potrivit religiei pe care a revelat-o Domnul şi pe care am primit-o, noi nu aparţinem lumii. Nu trebuie să fim implicaţi în nesăbuinţa ei. Nu trebuie să fim părtaşi la păcatele ei şi la greşelile ei – greşeli filozofice, greşeli doctrinare, greşeli cu privire la guvern sau oricare alte greşeli – nu suntem părtaşi la ele.

Singurul lucru la care trebuie să fim părtaşi este ţinerea poruncilor lui Dumnezeu. Asta-i tot, să fim fideli fiecărui legământ pe care l-am făcut şi fiecărei obligaţii pe care ne-am asumat-o.6

Nu trageţi concluzia din ceea ce am spus că eu vreau ca noi să păstrăm distanţa faţă de toţi cei din afara Bisericii şi să nu legăm prietenii cu ei. Nu am spus acest lucru, ci vreau ca noi să fim sfinţi din zilele din urmă cu adevărat şi, dacă oamenii din lume păşesc în întuneric şi păcat şi contrar voinţei Domnului, atunci este momentul să păstrăm distanţa.7

Când ne alăturăm Bisericii… se aşteaptă din partea noastră să renunţăm la multe dintre căile lumii şi să trăim aşa cum trebuie să trăiască sfinţii. Nu ne mai îmbrăcăm, nu mai vorbim sau nu ne mai purtăm ori nu mai gândim aşa cum fac alţii prea adesea. Mulţi din lume consumă ceai negru, cafea, tutun şi alcool şi consumă droguri. Mulţi rostesc cuvinte injurioase şi sunt vulgari, indecenţi, imorali şi impuri în vieţile lor, dar toate aceste lucruri nouă trebuie să ne fie străine. Noi suntem sfinţi ai Celui Preaînalt …

Fac apel la Biserică şi la toţi membrii ei să renunţe la relele lumii. Trebuie să evităm încălcarea legii castităţii şi orice formă de imoralitate aşa cum am evita o boală…

Ca slujitori ai Domnului, scopul nostru este să păşim pe calea pe care El a trasat-o pentru noi. Noi nu numai că dorim să facem şi să spunem ceea ce-I va fi pe plac, ci şi căutăm să trăim astfel încât vieţile noastre să fie ca viaţa Lui.8

Ţineţi sfântă ziua de sabat

Doresc să spun câteva cuvinte cu privire la respectarea zilei de sabat şi ţinerea ei sfântă. Această poruncă a fost dată la începuturi şi Dumnezeu a poruncit sfinţilor şi tuturor oamenilor de pe pământ să respecte ziua de sabat şi s-o ţină sfântă – o zi din şapte. În acea zi, noi trebuie să ne odihnim de muncile noastre, trebuie să mergem la casa Domnului şi să oferim sacramentele noastre în ziua Sa sfântă. Pentru că aceasta este ziua care a fost stabilită pentru noi pentru a ne odihni de muncile noastre şi a exprima devoţiunea noastră faţă de Cel Preaînalt [vezi D&L 59:9–10]. În această zi, noi trebuie să-I oferim mulţumirile noastre şi să-L onorăm prin rugăciune, post, cântec şi edificarea şi instruirea reciprocă.9

Ziua de sabat a devenit o zi a satisfacerii plăcerilor, de căutare a distracţiilor lumeşti, în care se face orice, dar nu se preaslăveşte… şi, îmi pare rău s-o spun, prea mulţi – şi unul ar fi prea mult – membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă au adoptat acest comportament şi ziua de sabat este considerată de unii membri ai Bisericii drept zi de căutare a distracţiilor lumeşti, a plăcerii, nu una în care putem sluji Domnului Dumnezeului nostru cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată tăria …

Aceasta este legea Bisericii astăzi întocmai cum a fost legea străvechiului Israel şi unii dintre membrii noştri sunt nemulţumiţi pentru că ei consideră că respectarea zilei de sabat le limitează activităţile.10

Nu avem niciun drept să încălcăm ziua de sabat… Îmi pare foarte rău că, inclusiv în comunităţi de sfinţi din zilele din urmă, această doctrină nu este respectată de unii aşa cum trebuie să fie; că-i avem printre noi pe aceia care par să considere că este corect să urmeze obiceiul lumii în această privinţă. Ei sunt părtaşi la ideile şi conceptele lumii încălcând poruncile Domnului. Dar, dacă noi facem acest lucru, Domnul ne va face răspunzători şi nu putem să încălcăm cuvântul Său şi să şi primim binecuvântările celor credincioşi.11

Supunerea faţă de Cuvântul de înţelepciune

Cuvântul de înţelepciune este o lege fundamentală. Ne arată calea şi ne dă instrucţiuni ample cu privire la alimente şi băutură, atât în ceea ce le priveşte pe cele bune pentru trup, cât şi pe cele dăunătoare. Dacă urmăm cu onestitate, cu ajutorul Spiritului Domnului, ceea ce este scris, nu avem nevoie de alte sfaturi. Această minunată instrucţiune cuprinde următoarea promisiune:

„Şi toţi sfinţii care îşi amintesc să ţină şi să pună în practică aceste cuvinte, umblând în supunere faţă de porunci, vor primi sănătate în trupurile lor şi măduvă în oasele lor;

şi vor găsi înţelepciune şi mari comori de cunoştinţe, chiar comori ascunse;

şi vor alerga şi nu vor obosi, şi vor umbla şi nu vor osteni” [D&L 89:18–20].12

Miliarde de dolari sunt cheltuite anual pentru a cumpăra băuturi alcoolice şi tutun. Beţia şi mizeria pe care aceste rele le aduc familiei umane distrug nu numai sănătatea, ci şi structura morală şi spirituală a umanităţii.13

Familiile sunt distruse de folosirea în măsură tot mai mare a substanţelor ilegale şi de folosirea în exces a substanţelor legale.14

Nu trebuie dăm ascultare ispitelor şi reclamelor mârşave făcute lucrurilor care dăunează trupului şi sunt condamnate de Tatăl nostru din Cer şi de Fiul Său, Isus Hristos, fiind contrare Evangheliei pe care Ei ne-au dat-o …

Trupurile noastre trebuie să fie curate. Mintea noastră trebuie să fie curată. Trebuie să avem în inimile noastre dorinţa de a sluji Domnului şi de a ţine poruncile Sale; de a ne aduce aminte să ne rugăm şi de a căuta, cu umilinţă, sfaturile care vin prin îndrumarea Spiritului Domnului.15

Domnul a revelat profetului Joseph Smith Cuvântul de înţelepciune pentru a-i ajuta pe sfinţi să primească tărie fizică şi spirituală.

Respectarea numelui Dumnezeirii

Trebuie să arătăm numelui Dumnezeirii cel mai sacru şi solemn respect. Nimic nu este mai supărător sau tulburător pentru o persoană civilizată decât să audă o persoană vulgară, ignorantă sau mizeră folosind cu dispreţ numele Dumnezeirii. Limbajul unor persoane a devenit atât de profan, încât se pare că le este imposibil să rostească două sau trei propoziţii fără a sublinia – aşa cred ele – ce spun folosind cuvinte vulgare sau blasfematoare. Există persoane care par să creadă… că folosirea limbajului blasfemator este o realizare nobilă şi le face să pară mai bune decât restul omenirii… Murdăria sub orice formă este degradantă şi distruge suflete şi trebuie evitată de către toţi membrii Bisericii tot aşa cum evită o otravă mortală.

Relatările bune au fost, deseori, distruse din cauză că autorii nu au înţeles modul în care pot fi folosite numele sacre. Când expresii blasfematoare sunt rostite de personaje, altfel respectabile, în loc să mărească valoarea şi interesul faţă de istorisire, le diminuează… Cât este de ciudat că unele persoane, inclusiv persoane bune, cred că folosirea unor expresii care includ numele Domnului fac povestirile lor să fie mai interesante, cu mai mult umor sau forţă! …

Dintre toţi oamenii de pe pământ, sfinţii din zilele din urmă trebuie să abordeze în cel mai sacru şi pios mod toate lucrurile care sunt sfinte. Oamenii din această lume nu au fost instruiţi aşa cum am fost noi în astfel de probleme, deşi există multe persoane oneste, religioase şi civilizate în lume. Dar noi avem îndrumarea Spiritului Sfânt şi revelaţiile Domnului şi El ne-a învăţat, în mod solemn, în zilele noastre, îndatorirea pe care o avem cu privire la toate lucrurile de acest fel.16

Îmbrăcămintea decentă şi ţinerea legii castităţii

Sfinţii din zilele din urmă nu trebuie să adopte moda şi indecenţa lumii. Noi suntem poporul Domnului. El se aşteaptă ca noi să ducem vieţi curate, virtuoase, să ne păstrăm gândurile curate şi minţile pure şi credincioase respectând toate celelalte porunci ale Sale. De ce să urmăm lumea, de ce nu putem fi decenţi, de ce nu putem face lucrurile pe care Domnul doreşte să le facem?17

Pe străzi, în drumul meu spre sau dinspre clădirea cu birouri a Bisericii, văd femei, atât tinere, cât şi vârstnice, multe dintre ele „fiice ale Sionului”, care sunt îmbrăcate indecent [vezi Isaia 3:16–24]. Înţeleg că timpurile şi moda se schimbă… [Dar] principiul decenţei şi bunelor maniere este acelaşi… Standardele indicate de autorităţile generale ale Bisericii arată că femeile, ca şi bărbaţii, trebuie să se îmbrace decent. Ei sunt învăţaţi mereu să aibă un comportament adecvat şi să fie decenţi.

Este, după părerea mea, trist când „fiicele Sionului” se îmbracă indecent. Mai mult, această observaţie se referă atât la femei, cât şi la bărbaţi. În trecut, Domnul a dat porunci Israelului ca atât bărbaţii, cât şi femeile să-şi acopere trupurile şi să respecte legea castităţii tot timpul.

Mă rog ca decenţa şi castitatea să existe şi ca toţi membrii Bisericii, bărbaţi şi femei deopotrivă, să fie caşti, curaţi în vieţile lor şi supuşi legămintelor şi poruncilor pe care ni le-a dat Domnul …

Îmbrăcămintea indecentă, deşi poate părea un aspect lipsit de importanţă, răpeşte ceva tinerelor fete şi tinerilor băieţi din Biserică. Pur şi simplu, face să fie mai greu de ţinut acele principii eterne potrivit cărora noi, toţi, trebuie să trăim, dacă dorim să ne întoarcem în prezenţa Tatălui nostru din Cer.18

2

Binecuvântările promise celor credincioşi sunt mult mai mari decât plăcerile temporare ale lumii.

[Un membru al Bisericii a spus, odată, că el] nu putea înţelege de ce, dacă îşi plătea zeciuiala şi ţinea Cuvântul de înţelepciune, se ruga şi se străduia să se supună tuturor poruncilor pe care i le dăduse Domnul, el tot trebuia să lupte pentru a-şi câştiga existenţa; în timp ce vecinul său, care încălca ziua de sabat, presupun că fuma şi bea, care petrecea ceea ce lumea numea momente plăcute, care nu acorda nicio atenţie învăţăturilor Domnului şi Salvatorului Isus Hristos totuşi prospera.

Sunt mulţi membri ai Bisericii care se gândesc la acest lucru în inimile lor şi se întreabă de ce. De ce acest om pare să fie binecuvântat cu toate lucrurile bune ale pământului – de fapt, acestea sunt multe lucruri rele despre care el crede că sunt bune – şi atât de mulţi membri ai Bisericii luptă, muncind cu sârguinţă, să-şi câştige existenţa în această lume?

Răspunsul este simplu. Dacă merg uneori şi, din când în când fac acest lucru, la un meci de fotbal sau de baseball sau în alt loc de relaxare, întotdeauna sunt înconjurat de bărbaţi şi femei care pufăie din ţigarete şi ţigări sau pipe murdare. Este foarte deranjant şi eu mă supăr puţin. Mă întorc spre sora Smith şi îi împărtăşesc părerea mea şi ea îmi spune: „Ştii ce m-ai învăţat. Te afli în lumea lor. Aceasta este lumea lor”. Şi acest lucru mă trezeşte la realitate. Da, suntem în lumea lor, dar nu trebuie să fim ai ei.

Deci, pentru că aceasta în care trăim este lumea lor, ei prosperă, dar, bunii mei fraţi şi bunele mele surori, lumea lor are un sfârşit …

Va veni ziua în care nu vom avea această lume. Va fi schimbată. Vom primi o lume mai bună. Vom primi una care este neprihănită, pentru că, atunci când va veni Hristos, El va curăţa pământul.19

Dacă noi căutăm cu sârguinţă, ne rugăm întotdeauna, suntem credincioşi şi păşim în dreptate, avem promisiunea Domnului că toate lucrurile vor conlucra spre binele nostru [vezi D&L 90:24]. Aceasta nu este o promisiune că nu vom avea încercările şi problemele vieţii, pentru că această stare de încercare este menită să ne aducă experienţă şi situaţii grele şi conflictuale.

Nu ni s-a spus niciodată că viaţa va fi uşoară, dar Domnul a promis că El va face ca toate încercările şi greutăţile să aibă ca rezultat binele nostru. El ne va da tăria şi capacitatea de a birui lumea şi a rămâne neclintiţi în credinţă în pofida întregii opoziţii. Este o promisiune că vom avea pace în inimile noastre în pofida tumultului şi greutăţilor existente în lume. Şi, mai presus de toate, este o promisiune că, atunci când această viaţă se va încheia, noi vom fi demni pentru a avea pacea eternă în prezenţa Lui, pe al Cărui chip l-am căutat, ale Cărui legi le-am ţinut şi pe care am ales să-L slujim.20

3

Pentru că noi punem împărăţia lui Dumnezeu pe primul loc în vieţile noastre, noi suntem lumini pentru lume şi exemple pe care alţii să le urmeze.

Sfinţii din zilele din urmă sunt ca un oraş aşezat pe un deal, care nu poate fi ascuns, şi ca lumânarea care dă lumină tuturor acelora care sunt în casă. Este îndatorirea noastră să lăsăm lumina noastră să lumineze ca exemplu de neprihănire, nu numai pentru oamenii printre care trăim, ci şi pentru oamenii de pe întregul pământ [vezi Matei 5:14–16].21

Noi dorim să vedem că sfinţii din toate naţiunile primesc toate binecuvântările Evangheliei şi sunt conducători spirituali în naţiunile lor.22

Fraţi şi surori, să ţinem poruncile lui Dumnezeu aşa cum au fost revelate. Să fim exemple pentru oamenii de pe pământ, pentru ca ei, văzând faptele noastre bune, să dorească să se pocăiască şi să primească adevărul şi să accepte planul salvării, ca ei să poată primi salvarea în împărăţia celestială a lui Dumnezeu.23

Mă rog ca sfinţii să rămână neclintiţi în faţa presiunilor şi ispitelor lumii; ca ei să pună pe primul loc în vieţile lor lucrurile împărăţiei lui Dumnezeu; ca ei să fie fideli fiecărui adevăr şi să ţină fiecare legământ.

Mă rog ca generaţia tânără, care se ridică, să-şi păstreze mintea şi trupurile curate – să evite ceea ce este imoral, drogurile şi spiritul rebeliunii şi sfidarea decenţei care umplu lumea.

Tatăl nostru revarsă Spiritul Tău asupra acestor copii ai Tăi pentru ca ei să fie protejaţi împotriva pericolelor lumii şi păstraţi curaţi şi puri, să fie candidaţi demni de a se întoarce în prezenţa Ta şi a locui cu Tine.

Şi fie ca grija Ta protectoare să fie cu toţi aceia care caută chipul Tău şi care umblă înaintea Ta cu suflete integre, pentru ca ei să poată fi lumini pentru lume, unelte în mâinile Tale care să împlinească scopurile Tale pe pământ.24

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

  • Când citiţi „Din viaţa lui Joseph Fielding Smith”, gândiţi-vă la provocările cu care se confruntă tinerii astăzi, când părinţii sau conducătorii lor nu sunt cu ei. Ce putem face pentru a-i ajuta pe tineri să rămână credincioşi în astfel de situaţii?

  • Care sunt unele binecuvântări de care beneficiem când ţinem poruncile menţionate în secţiunea 1?

  • Cum aţi putea folosi învăţăturile din secţiunea 2 pentru a ajuta pe cineva care este atras de lucrurile lumii? Cum putem găsi „pace în inimile noastre în pofida tumultului şi greutăţilor existente în lume”?

  • Cum îi poate ajuta exemplul nostru pe alţii să evite căile lumii (vezi secţiunea 3)? Când aţi văzut puterea exemplului de neprihănire? Gândiţi-vă la ce puteţi face să fiţi exemplu de neprihănire pentru familia dumneavoastră şi pentru alţii.

Scripturi suplimentare

Matei 6:24; Marcu 8:34–36; Ioan 14:27; Filipeni 2:14–15; Moroni 10:30, 32

Ajutor pentru predare

„Puteţi să vă exprimaţi dragostea pentru cei cărora le predaţi ascultându-i cu atenţie şi fiind interesaţi în mod sincer de viaţa lor. Dragostea asemănătoare celei a lui Hristos are puterea de a înmuia inimile şi de a ajuta oamenii să fie receptivi la şoaptele Spiritului” (Predarea, nu este chemare mai mare, [1999], p. 46).

Afişează referinţe 

Note

  1. Joseph Fielding Smith jr. şi John J. Stewart, The Life of Joseph Fielding Smith (1972), p. 287–288.

  2. În Conference Report, oct. 1955, p. 43–44.

  3. În Conference Report, apr. 1947, p. 60–61.

  4. „Our Responsibilities as Priesthood Holders”, Ensign, iunie 1971, p. 50.

  5. „President Joseph Fielding Smith Speaks to 14.000 Youth at Long Beach, California”, New Era, iul. 1971, p. 8.

  6. În Conference Report, apr. 1952, p. 27–28.

  7. „The Pearl of Great Price”, Utah Genealogical and Historical Magazine, iulie 1930, p. 104.

  8. „Our Responsibilities as Priesthood Holders”, p. 49–50.

  9. În Conference Report, apr. 1911, p. 86.

  10. În Conference Report, apr. 1957, p. 60–61.

  11. În Conference Report, apr. 1927, p. 111.

  12. Answers to Gospel Questions, compilaţie realizată de Joseph Fielding Smith jr., 5 volume (1957–1966), 1:199.

  13. „Be Ye Clean!”, Church News, 2 oct. 1943, p. 4; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, redactată de Bruce R. McConkie, 3 volume (1954–1956), 3:276.

  14. În „Message from the First Presidency”, Ensign, ian. 1971, p. 1.

  15. În Conference Report, oct. 1960, p. 51.

  16. „The Spirit of Reverence and Worship”, Improvement Era,sept. 1941, p. 525, 572; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, 1:12–14.

  17. „Teach Virtue and Modesty”, Relief Society Magazine, ian. 1963, p. 6.

  18. „My Dear Young Fellow Workers”, New Era, ian. 1971, p. 5.

  19. În Conference Report, apr. 1952, p. 28.

  20. „President Joseph Fielding Smith Speaks on the New MIA Theme”, New Era, sept. 1971, p. 40.

  21. În Conference Report, oct. 1930, p. 23.

  22. În Conference Report, Conferinţa Generală a Zonei britanice, 1971, p. 6.

  23. În Conference Report, apr. 1954, p. 28.

  24. „A Witness and a Blessing”, Ensign, iun. 1971, p. 110.

 

 

Să trăim prin fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu

Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Fielding Smith

„Preaslăvirea supremă înseamnă să ţii poruncile, să calci pe urmele Fiului lui Dumnezeu, să faci întotdeauna lucrurile care Îl mulţumesc.”

Din viaţa lui Joseph Fielding Smith

„Îmi doresc salvarea”, a declarat preşedintele Joseph Fielding Smith, „şi ştiu că o pot obţine numai prin intermediul supunerii faţă de legile Domnului, ţinând poruncile, făcând fapte neprihănite, călcând pe urmele Conducătorului nostru, Isus, Exemplul şi Conducătorul absolut.”1

Pe lângă faptul că-şi dorea salvarea, preşedintele Smith a lucrat cu sârguinţă pentru a-i ajuta pe alţii să facă la fel. Vârstnicul Francis M. Gibbons, care a slujit în calitate de secretar al Primei Preşedinţii, a observat că preşedintele Smith „a considerat că era de datoria lui să ridice un glas de avertizare atunci când oamenii au început să se îndepărteze de calea indicată de scripturi. Şi nu a avut nicio intenţie de a abandona acea responsabilitate, indiferent de ce spuneau ceilalţi. Faptul că spunea lucrurilor pe nume l-a făcut mai puţin plăcut în anumite cercuri, însă acest lucru nu l-a oprit; scopul său nu era acela de a deveni plăcut sau celebru în ochii oamenilor. Din contră, el şi-a înţeles rolul ca fiind acela de santinelă a cărei datorie era să-i avertizeze pe cei de jos, care nu puteau să vadă pericolul care se apropia”.2

Odată, preşedintele Smith a împărtăşit o experienţă care a ilustrat schimbarea în inimă de care poate avea parte un om care dă ascultare acestei avertizări:

„În urmă cu mai mulţi ani, am participat la o conferinţă de ţăruş şi am vorbit despre Cuvântul de înţelepciune… Când am ajuns în partea din spatele clădirii [la încheierea conferinţei], aproape toată lumea plecase, cu excepţia unui bărbat care şi-a întins mâna şi a spus:

«Frate Smith, aceasta este prima cuvântare despre Cuvântul de înţelepciune care mi-a plăcut vreodată».

Eu am spus: «Nu aţi mai auzi alte cuvântări despre Cuvântul de înţelepciune?».

El a spus: «Ba da, însă aceasta este prima care mi-a plăcut».

Eu am spus: «Cum se poate?».

El a spus: «Ei bine, acum ţin Cuvântul de înţelepciune»”.3

Învăţături ale lui Joseph Fielding Smith

1

Dumnezeu guvernează universul prin lege, iar noi ne supunem acelei legi.

Toţi oamenii trebuie să accepte că, deoarece Cel Atotputernic guvernează întregul univers prin intermediul legii imuabile, omul, care este cea mai măreaţă creaţie a Sa, trebuie să se supună el însuşi acestei legi. Domnul a declarat acest adevăr în mod concis şi convingător într-o revelaţie către Biserică:

„Toate împărăţiile au primit o lege;

Şi sunt multe împărăţii; pentru că nu există spaţiu în care să nu fie împărăţie; şi nu există împărăţie în care să nu fie spaţiu, fie că este o împărăţie mai mare sau mai mică.

Şi fiecărei împărăţii îi este dată o lege; şi, de asemenea, în fiecare lege sunt anumite limite şi condiţii.

Toate fiinţele care nu se supun acestor condiţii nu sunt justificate” (D&L 88:36–39).

Acest adevăr este evident. Prin urmare, este normal să ne aşteptăm ca împărăţia lui Dumnezeu să fie guvernată prin lege şi ca toţi cei care doresc să intre acolo să se supună acelei legi. „Iată, casa Mea este o casă a ordinii, spune Domnul Dumnezeu, şi nu o casă de confuzie.” (D&L 132:8)

Domnul i-a dat omului un set de legi pe care noi îl numim Evanghelia lui Isus Hristos. Din cauza lipsei inspiraţiei şi îndrumării spirituale, oamenii pot înţelege diferit aceste legi şi aplicabilitatea lor, însă rareori există vreo neînţelegere cu privire la faptul că astfel de legi există şi că toţi cei care doresc să intre în acea împărăţie trebuie să li se supună.4

Noi avem fiecare adevăr, fiecare doctrină, fiecare lege şi fiecare cerinţă, fiecare acţiune pe care trebuie s-o facem şi fiecare rânduială necesare salvării şi exaltării noastre în cea mai mare glorie a lumii celestiale.5

2

Ţinerea poruncilor este un mod prin care ne arătăm dragostea faţă de Domnul.

Responsabilitatea noastră în cadrul Bisericii este de a-L preaslăvi pe Domnul în spirit şi adevăr, iar noi trebuie să facem aceasta cu toată inima noastră, cu tot sufletul şi cu tot cugetul nostru. Isus a spus: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti” (Matei 4:10).

Noi credem că preaslăvirea înseamnă mult mai mult decât doar să te rogi, să predici şi să urmezi învăţăturile Evangheliei. Preaslăvirea supremă înseamnă să ţii poruncile, să calci pe urmele Fiului lui Dumnezeu, să faci întotdeauna lucrurile care Îl mulţumesc. Una este să-I slujeşti Domnului doar cu gura şi alta este să respecţi şi să onorezi voia Sa urmând exemplul pe care El ni l-a dat… Mă bucur pentru privilegiul pe care-l am de a călca pe urmele Sale. Sunt foarte fericit să spun că sunt recunoscător pentru cuvintele vieţii eterne pe care le-am primit în această lume şi pentru speranţa pe care o am că voi dobândi viaţa eternă în lumea care va veni, dacă voi rămâne credincios şi fidel până la sfârşit.6

„Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15).

Aceasta este legea dată membrilor Bisericii, în cuvintele Salvatorului: „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte” (Ioan 14:21). Din nou, Salvatorul a spus: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15)…

Salvatorul nu a comis niciodată vreun păcat şi nici nu a avut vreodată mustrări de conştiinţă. El nu a trebuit să se pocăiască aşa cum trebuie să facem dumneavoastră şi cu mine; însă, într-un mod pe care eu nu-l pot înţelege, el a purtat greutatea încălcărilor mele şi ale dumneavoastră… El a venit şi S-a oferit ca jertfă pentru a plăti datoria fiecăruia dintre noi care este dornic să se pocăiască de păcatele sale şi să se întoarcă la El şi să ţină poruncile Sale. Gândiţi-vă la acest lucru, dacă puteţi. Salvatorul a purtat acea povară într-un mod care este mai presus de puterea noastră de a înţelege. Eu ştiu acest lucru, deoarece accept cuvântul Său. El ne spune despre chinul prin care a trecut; chinul acesta a fost atât de mare încât L-a implorat pe Tatăl Său, dacă ar fi fost posibil, să nu trebuiască să bea paharul amar şi să sufere: „Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta” (Luca 22:42). Răspunsul pe care L-a primit de la Tatăl Său a fost: „Trebuie să-l bei”.

Pot eu să nu-L iubesc? Nu, nu pot. Îl iubiţi? Atunci, ţineţi poruncile Sale.7

3

Dacă nu ţinem poruncile Domnului, nu ne putem aştepta să primim binecuvântările Sale.

Când nu ţinem poruncile pe care Domnul ni le-a dat pentru a ne îndruma, nu ne putem aştepta să primim binecuvântările Sale.8

Cu ce ne ajută să-I cerem ajutor Domnului dacă nu avem nicio intenţie să ţinem poruncile Sale? O astfel de rugăciune este o făţărnicie şi o insultă adusă scaunului harului. Cum putem să îndrăznim să ne aşteptăm la un răspuns favorabil dacă ne aflăm într-o astfel de situaţie? „Căutaţi pe Domnul câtă vreme poate fi găsit; chemaţi-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând”, a spus Isaia (Isaia 55:6–7). Însă este Domnul mereu aproape când Îi cerem ajutorul? În mod sigur, nu! El a spus: „Ei nu s-au grăbit să asculte glasul Domnului, Dumnezeul lor, de aceea, Domnul, Dumnezeul lor, nu se grăbeşte să le asculte rugăciunile lor şi să le răspundă în ziua greutăţilor lor. În ziua păcii lor, ei au luat cu uşurinţă sfatul Meu; dar în ziua greutăţii lor, de nevoie, ei Mă vor căuta” [D&L 101:7–8]. Dacă noi ne apropiem de El, El Se va apropia de noi şi nu vom fi abandonaţi; însă, dacă nu ne apropiem de El, nu avem promisiunea că El ne va asculta în ziua răzvrătirii noastre.9

Nu ne putem ruga Domnului şi să-I spunem: „Ascultă ce avem nevoie, adu-ne victoria, fă ce vrem noi să faci, însă nu ne cere să facem ceea ce vrei Tu”.10

Este necesar să umblăm în toată lumina adevărului, nu doar în lumina parţială a adevărului. Eu nu pot să resping anumite principii ale Evangheliei şi să cred în altele, iar apoi să simt că sunt îndreptăţit să primesc toate binecuvântările salvării şi exaltării în împărăţia lui Dumnezeu. Dacă dorim exaltarea, dacă dorim locul pe care Domnul l-a pregătit pentru cei care sunt drepţi şi fideli, atunci trebuie să fim dornici să umblăm în toată lumina Evangheliei lui Isus Hristos şi să ţinem toate poruncile. Nu putem să spunem că unele dintre ele sunt mici şi neimportante şi, prin urmare, Domnului nu-I va păsa dacă le încălcăm. Ni s-a poruncit să trăim prin fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu [vezi Deuteronom 8:3; D&L 98:11]. „De ce-Mi ziceţi: «Doamne, Doamne!» şi nu faceţi ce spun Eu?” [vezi Luca 6:46].11

Părinţii îşi pot ajuta copiii „să [umble] în toată lumina adevărului”.

4

Când ţinem poruncile Domnului, suntem pe drumul către perfecţiune.

Domnul se aşteaptă din partea noastră să credem în El, să acceptăm Evanghelia Sa nepieritoare şi să trăim conform cerinţelor şi condiţiilor Sale. Nu avem puterea de a alege şi a ne supune acelor principii ale Evangheliei care ne convin şi de a le ignora pe celelalte. Nu avem dreptul să hotărâm că anumite principii nu mai sunt valabile pentru circumstanţele noastre sociale şi culturale.

Legile Domnului sunt eterne, iar noi avem plenitudinea Evangheliei Sale nepieritoare şi ni se cere să credem în toate legile şi adevărurile Sale, iar apoi să trăim conform lor. Nu există nimic mai important pentru fiecare om decât faptul de a ţine poruncile Domnului. El se aşteaptă ca noi să ne lipim de fiecare principiu adevărat, să punem pe primul loc în viaţa noastră lucrurile împărăţiei Sale, să înaintăm cu fermitate în Hristos şi să-L slujim cu tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată tăria noastră. Folosind limbajul scripturilor, fie ca noi să auzim concluzia întregii cerinţe: „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om” (Eclesiastul 12:13).12

Mă gândesc adesea, cum de altfel presupun că faceţi şi dumneavoastră, la măreţul şi minunatul discurs – cel mai măreţ rostit vreodată, din câte ştim noi – pe care-l numim Cuvântarea de pe munte… Dacă pur şi simplu am da ascultare acelor învăţături, am putea să ne întoarcem în prezenţa lui Dumnezeu, Tatăl, şi a Fiului Său, Isus Hristos.

Mă gândesc adesea la ceea ce este rezumatul învăţăturilor Sale:

„Voi fiţi, dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel Ceresc este desăvârşit” [Matei 5:48]…

Eu cred că Domnul a spus exact ceea ce a dorit, anume că noi trebuie să fim perfecţi, aşa cum Tatăl nostru din Cer este perfect. Acest lucru nu se va produce pe loc, ci rând după rând şi precept după precept, exemplu după exemplu şi, chiar şi aşa, nu în timpul vieţii noastre muritoare, căci va trebui să mergem chiar până dincolo de mormânt înainte de a putea atinge acea perfecţiune şi de a putea fi ca Dumnezeu.

Însă în această viaţă aşezăm temelia. În această viaţă suntem învăţaţi aceste adevăruri simple ale Evangheliei lui Isus Hristos, în această stare de încercare, pentru a ne pregăti pentru acea perfecţiune. Este datoria mea, este datoria dumneavoastră, să fim astăzi mai buni decât am fost ieri şi mai buni mâine decât suntem astăzi. De ce? Deoarece suntem pe acel drum, dacă ţinem poruncile Domnului, suntem pe drumul către perfecţiune, iar acest lucru se poate întâmpla numai dacă suntem supuşi şi dacă ne dorim în inima noastră să biruim lumea…

Dacă avem o problemă, o slăbiciune, trebuie să ne concentrăm asupra ei, cu dorinţa de a o birui, până când o vom controla şi o vom învinge. Dacă un om crede că îi este greu să-şi plătească zeciuiala, atunci acela este lucrul pe care trebuie să-l facă, până când învaţă să-şi plătească zeciuiala. Dacă are o problemă legată de Cuvântul de înţelepciune, aceasta este ceea ce trebuie să facă, până când învaţă să îndrăgească acea poruncă.13

5

Când ţinem poruncile, Domnul ne alină, ne binecuvântează şi ne întăreşte pentru a deveni bărbaţi şi femei demni de exaltare.

Pentru a fi pe plac [Domnului], noi trebuie nu doar să-L preaslăvim cu recunoştinţă şi cu slavă, ci şi să ne supunem de bunăvoie poruncilor Sale. Făcând astfel, El este obligat să reverse binecuvântările Sale; căci pe acest principiu (supunerea faţă de lege) se bazează toate lucrurile [vezi D&L 130:20–21].14

Dumnezeu ne-a dat [porunci] pentru ca noi să ne putem apropia de El, să creştem în credinţă şi să fim întăriţi. El nu ne-a dat niciodată vreo poruncă care să nu fie pentru alinarea şi binecuvântarea noastră. Ele nu sunt date pentru simpla plăcere a Domnului, ci pentru a ne face oameni mai buni şi demni de salvarea şi exaltarea în împărăţia Sa.15

Dacă intrăm în templu, ne ridicăm mâinile şi facem legământ că-I vom sluji Domnului, că vom ţine poruncile Sale şi că ne vom păstra neîntinaţi de lume. Dacă înţelegem ce facem, atunci înzestrarea ne va fi o protecţie de-a lungul vieţii – protecţie pe care omul care nu se duce la templu nu o poate avea.

L-am auzit pe tatăl meu spunând că, în timpul încercărilor sale, în momentul când era ispitit, se gândea la promisiunile, legămintele pe care le făcuse în casa Domnului, iar ele erau o protecţie pentru el… Această protecţie este, în parte, motivul acestor ceremonii. Ele ne salvează acum şi ne exaltă în viaţa de apoi, dacă le respectăm. Ştiu că avem parte de această protecţie, căci şi eu am avut parte de ea, asemenea altor mii de oameni care şi-au amintit de obligaţiile lor.16

În templu, noi facem legământ „că-I vom sluji Domnului, că vom ţine poruncile Sale şi că ne vom păstra neîntinaţi de lume”.

Domnul ne va oferi daruri. El ne va lumina mintea. El ne va da cunoaştere, ceea ce va înlătura toate dificultăţile şi ne va ajuta să trăim conform poruncilor pe care ni le-a dat; El ne va da o cunoaştere care se va înrădăcina atât de adânc în noi încât nu va putea fi îndepărtată vreodată, dacă nu vom face nimic altceva decât să căutăm lumina, adevărul şi înţelegerea care ne sunt promise şi pe care le putem primi doar dacă suntem fideli şi credincioşi fiecărui legământ şi fiecărei obligaţii ce aparţin Evangheliei lui Isus Hristos.17

Promisiunea măreaţă făcută membrilor acestei Biserici care sunt dornici să se supună legii şi să ţină poruncile Domnului este aceea că ei nu vor primi doar un loc în împărăţia lui Dumnezeu, ci şi că vor avea parte de prezenţa Tatălui şi a Fiului; iar aceasta nu este totul, căci Domnul a promis că tot ceea ce El are le va fi dat lor [vezi D&L 84:33–39].18

Prin supunere continuă faţă de poruncile făcute cunoscute în Evanghelia lui Isus Hristos, vom primi nemurire, slavă, viaţă eternă şi vom trăi în prezenţa lui Dumnezeu Tatăl şi a Fiului Său, Isus Hristos şi Îi vom cunoaşte cu adevărat.19

Dacă umblăm pe cărările virtuţii şi ale sfinţeniei, Domnul va revărsa binecuvântările Sale asupra noastră cum nici nu ne-am imaginat vreodată. Vom fi în faptele noastre, aşa cum a spus Petru, „o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui” (1 Petru 2:9). Şi vom fi speciali, deoarece nu vom fi ca ceilalţi oameni care nu trăiesc în acord cu aceste standarde…

În calitate de slujitori ai Domnului, scopul nostru este de a umbla pe calea pe care El a pregătit-o pentru noi. Noi nu trebuie doar să ne dorim să facem şi să spunem ceea ce-I este pe plac, ci şi să căutăm să ne trăim viaţa la fel cum a trăit El.

El Însuşi ne-a dat exemplul perfect în toate lucrurile şi ne-a spus: „Tu vino după Mine!”. Pe ucenicii Săi nefiţi, El i-a întrebat: „Ce fel de oameni trebuie să fiţi voi?”, iar, apoi, le-a răspuns: „Adevărat vă spun Eu vouă, tot aşa cum sunt Eu” (3 Nefi 27:27).

Acum, noi suntem angajaţi în cea mai măreaţă lucrare din lume. Această preoţie pe care o deţinem este puterea şi autoritatea Domnului Însuşi; iar El ne-a promis că, dacă slujim cu credinţă şi sârguinţă în chemările noastre şi umblăm în lumină, aşa cum El este în lumină, vom avea glorie şi slavă alături de El pentru totdeauna în împărăţia Tatălui Său.

Având o speranţă atât de glorioasă, nu putem noi să abandonăm căile malefice ale lumii? Nu ar trebui să punem pe primul loc în viaţa noastră lucrurile împărăţiei lui Dumnezeu? Nu ar trebui noi să căutăm să trăim prin fiecare cuvânt care iese din gura Sa?20

Eu mărturisesc că Domnul a vorbit în zilele noastre; că mesajul Său este unul de speranţă, bucurie şi salvare; şi vă promit că, dacă umblaţi în lumina cerului, dacă sunteţi fideli încrederii ce v-a fost acordată şi dacă ţineţi poruncile, veţi avea pace şi bucurie în această viaţă şi viaţă eternă în lumea care va veni.21

Ţineţi poruncile! Umblaţi în lumină! Înduraţi până la sfârşit! Fiţi fideli fiecărui legământ şi obligaţie, iar Domnul vă va binecuvânta cum nici nu vă puteţi imagina.22

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

  • Recapitulaţi relatarea de la sfârşitul secţiunii „Din viaţa lui Joseph Fielding Smith”. De ce ni se schimbă sentimentele cu privire la Evanghelie atunci când ne străduim să ţinem poruncile?

  • Ce învăţaţi din pasajele scripturale citate în secţiunea 1?

  • În ce fel este supunerea noastră faţă de porunci un mod prin care ne arătăm dragostea faţă de Isus Hristos? În ce fel este un mod prin care ne exprimăm recunoştinţa faţă de sacrificiul Său ispăşitor? În ce fel este un mod de preaslăvire? (Vezi secţiunea 2.)

  • Cugetaţi asupra învăţăturilor din secţiunea 3. De ce este greşit să ne aşteptăm ca Domnul să ne binecuvânteze dacă noi nu ne străduim să fim supuşi?

  • Cum vă ajută să ştiţi că nu trebuie să vă aşteptaţi să deveniţi perfecţi dintr-o dată sau nici măcar în această viaţă? (Vezi secţiunea 4.) Gândiţi-vă la ce puteţi să faceţi, în fiecare zi, cu ajutorul Domnului, pentru a rămâne „pe drumul către perfecţiune”.

  • În secţiunea 5, preşedintele Smith enumeră cel puţin 10 modalităţi în care Domnul ne va binecuvânta dacă ţinem poruncile. Ce experienţe puteţi împărtăşi în care aţi primit unele dintre aceste binecuvântări?

Scripturi suplimentare

Matei 4:4; 2 Nefi 31:19–20Omni 1:26D&L 11:2082:8–1093:1130:20–21138:1–4

Ajutor pentru predare

„Rugaţi cursanţii să împărtăşească ce au învăţat ca urmare a studiului lor personal al capitolului. Poate fi util să contactaţi câţiva cursanţi în timpul săptămânii şi să-i rugaţi să vină pregătiţi să împărtăşească ce au învăţat” (de la pagina VII a acestei cărţi).

Afişează referinţe 

Note

  1. În Conference Report, oct. 1969, p. 110.

  2. Francis M. Gibbons, Joseph Fielding Smith: Gospel Scholar, Prophet of God (1992), p. 313.

  3. În Conference Report, oct. 1935, p. 12.

  4. „Justice for the Dead”, Ensign, mart. 1972, p. 2.

  5. În „President Smith’s Last Two Addresses”, Ensign, aug. 1972, p. 46.

  6. „I Know That My Redeemer Liveth”, Ensign, dec. 1971, p. 27.

  7. În Conference Report, apr. 1967, p. 121–122.

  8. În Conference Report, oct. 1935, p. 15.

  9. În Conference Report, apr. 1943, p. 14.

  10. În Conference Report, oct. 1944, p. 144–145.

  11. În Conference Report, apr. 1927, p. 111–112.

  12. „President Joseph Fielding Smith Speaks on the New MIA Theme”, New Era, sept. 1971, p. 40.

  13. În Conference Report, oct. 1941, p. 95.

  14. „The Virtue of Obedience”, Relief Society Magazine, ian. 1968, p. 5.

  15. În Conference Report, apr. 1911, p. 86.

  16. „The Pearl of Great Price”, Utah Genealogical and Historical Magazine, iulie 1930, p. 103.

  17. „Seek Ye Earnestly the Best Gifts”, Ensign, iunie 1972, p. 3.

  18. „Keep the Commandments”, Improvement Era, aug. 1970, p. 3.

  19. În Conference Report, oct. 1925, p. 116.

  20. „Our Responsibilities as Priesthood Holders”, Ensign, iunie 1971, p. 50.

  21. În Conference Report, Conferinţa Generală a Zonei britanice, 1971, p. 7.

  22. „Counsel to the Saints and to the World”, Ensign, iulie 1972, p. 27.

 

 

Căsătoria veşnică

Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Fielding Smith

„Plenitudinea şi binecuvântările preoţiei şi Evangheliei sunt rezultatul căsătoriei celestiale. Aceasta este rânduiala supremă a Evangheliei şi rânduiala supremă din templu.”

Din viaţa lui Joseph Fielding Smith

Tânărului în vârstă de 18 ani, Joseph Fielding Smith, i s-a spus că o tânără, pe nume Louie Emily Shurtliff, avea să vină să locuiască împreună cu familia Smith în timp ce urma colegiul. A fost totuşi surprins – şi plăcut impresionat– când, într-o zi, a venit acasă de la muncă şi a găsit-o pe Louie interpretând un imn la pianul familiei. Începând din acea zi, de la sfârşitul verii anului 1894, Joseph şi Louie au legat o prietenie care, treptat, a devenit mai profundă până s-a transformat în iubire. Ei au fost pecetluiţi în Templul Salt Lake la data de 26 aprilie 1898.1

Louie şi Joseph s-au bucurat de o relaţie plină de iubire. Când el a fost chemat să slujească într-o misiune de doi ani în Anglia, la scurt timp după căsătorie, ea a lucrat ca angajată a tatălui ei, pentru a-l susţine financiar. Ea l-a sprijinit şi psihic şi spiritual trimiţându-i scrisori încurajatoare. După ce el a revenit acasă, au întemeiat un cămin fericit şi două fiice au fost primite cu bucurie în familia lor. Dar, după zece ani de căsnicie, Louie s-a îmbolnăvit grav în timpul celei de a treia sarcini şi a murit la vârsta de 31 de ani.

Joseph a găsit alinare în asigurarea că Louie a plecat „într-o lume mai bună” şi a consemnat, în jurnalul său, o rugăciune ca el să „[fie] demn s-o [întâlnească] în gloria eternă, să [fie] din nou unit cu ea”2. Dar în pofida consolării şi speranţei pe care a găsit-o în Evanghelie, îi era tare dor de Louie. Era îngrijorat şi din pricina fiicelor sale, care rămăseseră fără mamă. La scurt timp după decesul lui Louie, Joseph a cunoscut-o pe Ethel Georgina Reynolds. Deşi dragostea sa pentru Louie nu se diminuase, a ajuns s-o iubească pe Ethel şi la fel au făcut şi fiicele lui. Cu aprobarea părinţilor săi, a părinţilor lui Louie şi a părinţilor lui Ethel, Joseph a cerut-o în căsătorie pe Ethel. Au fost pecetluiţi la data de 2 noiembrie 1908. Au avut o viaţă plină de bucurie şi de evenimente având în vedere că au mai avut nouă copii. În casa lor domneau ordinea, munca asiduă, respectul, curăţenia, disciplina instaurată cu blândeţe, dragostea şi veselia.3

După 29 de ani de căsnicie, Ethel a murit din cauza unei boli grave care i-a slăbit forţele de-a lungul a patru ani. Din nou, Joseph a rămas singur, dar alinat de asigurarea căsătoriei veşnice.4 Şi, din nou, el a cunoscut pe cineva cu care îşi putea împărţi viaţa. El şi Jessie Evans au fost pecetluiţi la data de 12 aprilie 1938. „În timpul celor 33 de ani petrecuţi împreună, ea l-a însoţit aproape pretutindeni, în locuri aflate la mică distanţă şi la mare distanţă. El, la rândul lui, a ajutat-o la cumpărături, să şteargă vasele şi să conserve fructele toamna. Nu îl deranja să fie un apostol cu şorţ”5. Jessie spunea deseori despre soţul ei: „Este cel mai blând bărbat pe care l-am cunoscut vreodată. Nu l-am auzit niciodată rostind vreun cuvânt neplăcut”. El obişnuia să răspundă zâmbind: „Nu ştiu niciun cuvânt neplăcut”6.

Biograful John J. Stewart a scris despre blândeţea şi compasiunea preşedintelui Smith faţă de Jessie: „Când vorbea congregaţiilor, el îi îndemna cu tărie pe soţi să fie iubitori şi devotaţi soţiilor lor. Dar lecţia care mă impresionează este urcuşul abrupt pe străzile din nordul oraşului Salt Lake, de-a lungul a nouă cvartale de blocuri, până la Latter-day Saint Hospital (Spitalul Sfinţilor din Zilele din Urmă), într-o zi toridă de iulie din anul 1971, pentru a-şi petrece aniversarea a 95 de ani stând pe marginea patului soţiei sale bolnave, Jessie. Când starea ei s-a înrăutăţit, el a stat cu ea zi şi noapte timp de mai multe săptămâni, veghind-o şi îngrijind-o, alinând-o şi încurajând-o până la sfârşit”7.

Jessie a murit la data de 3 august 1971. Două luni mai târziu, preşedintele Smith a rostit cuvântarea de deschidere la conferinţa generală. Mărturia sa a arătat că tristeţea sa era diminuată de încrederea sa în Domnul şi de speranţa în viaţa eternă:

„Doresc să spun ca Iov din vechime, a cărui cunoaştere a venit din aceeaşi sursă din care a venit cunoaşterea mea: «Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că se va ridica la urmă pe pământ» şi că «[în trup Îl] voi vedea… pe Dumnezeu: Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia» (Iov 19:25–27).

Şi, acum când îmi unesc mărturia cu cea a lui Iov, permiteţi-mi să mă alături lui şi în mulţumirile pe care le aducea plângând din tot sufletul lui plin de durere şi tristeţe: «Domnul a dat, şi Domnul a luat, binecuvântat fie Numele Domnului!» (Iov 1:21).

„Mă rog ca noi toţi să fim îndrumaţi de puterea Spiritului Sfânt, să putem păşi în dreptate înaintea Domnului şi să moştenim viaţa eternă în locaşurile şi împărăţiile care sunt pregătite pentru cei supuşi”.8

După cuvântarea preşedintelui Smith, preşedintele Harold B. Lee, care conducea adunarea, a spus: „Sunt sigur că toţi membrii Bisericii de pretutindeni, înţelegând circumstanţele în care el a rostit acest mesaj inspirat, sunt înălţaţi de puterea şi tăria de care a dat dovadă aici, în faţa noastră, în această dimineaţă. Mulţumim, preşedinte Smith, din adâncul inimilor noastre”9.

Învăţături ale lui Joseph Fielding Smith

1

Căsătoria celestială este rânduiala supremă a Evangheliei lui Isus Hristos.

Nu există rânduială a Evangheliei lui Isus Hristos de importanţă mai mare, de natură mai solemnă şi mai sacră şi mai necesară bucuriei noastre eterne… decât căsătoria.10

Plenitudinea şi binecuvântările preoţiei şi Evangheliei sunt rezultatul căsătoriei celestiale. Aceasta este rânduiala supremă a Evangheliei şi rânduiala supremă din templu.11

Doresc să-i rog pe bunii mei fraţi şi pe bunele mele surori, pe bunii membri ai Bisericii să meargă la templu pentru a se căsători pentru timp şi întreaga eternitate.12

2

Spre deosebire de obiceiurile lumii, căsătoria durează pentru totdeauna în planul Evangheliei.

Căsătoria este considerată de foarte mulţi oameni doar un contract civil sau o înţelegere dintre un bărbat şi o femeie ca ei să trăiască împreună în relaţia de căsătorie. Ea reprezintă, de fapt, un principiu etern de care depinde însăşi existenţa omenirii. Domnul a dat această lege omului încă de la începutul lumii ca parte a legii Evangheliei şi prima căsătorie a fost menită să dureze pentru totdeauna. Potrivit legii Domnului, fiecare căsătorie trebuie să dureze pentru totdeauna. Dacă întreaga omenire ar trăi în strictă supunere faţă de Evanghelie şi în acea dragoste care vine de la Spiritul Domnului, toate căsătoriile ar fi eterne …

Căsătoria, aşa cum este înţeleasă de sfinţii din zilele din urmă, este un legământ menit să fie nepieritor. Este temelia exaltării eterne, pentru că fără el nu ar putea exista progres etern în împărăţia lui Dumnezeu.13

„Căsătoria, aşa cum este înţeleasă de sfinţii din zilele din urmă, este un legământ menit să fie nepieritor.”

Este evident pentru noi, toţi cei care citim ziarele, care ascultăm ştirile de la radio şi privim programele de televiziune că prea mulţi oameni nu privesc căsătoria şi familia în felul în care o face Domnul.14

Căsătoria este un legământ sacru, totuşi, în multe cazuri, devine subiectul unor glume vulgare, o glumă, un aranjament temporar, făcut de cei vulgari şi necuraţi şi, de asemenea, de mulţi care se consideră rafinaţi, dar nu înţeleg caracterul sacru al acestui principiu măreţ.15

Domnul ne-a dat Evanghelia Sa nepieritoare pentru a ne fi lumină şi steag şi această Evanghelie cuprinde rânduiala Sa sfântă a căsătoriei, care este eternă. Nu trebuie şi nu ne este permis să urmăm obiceiurile lumii cu privire la căsătorie. Noi avem lumină mai multă decât are lumea şi Domnul aşteaptă mai mult de la noi decât aşteaptă de la lume.

Noi cunoaştem adevărata natură a căsătoriei. Cunoaştem importanţa familiei în planul salvării. Cunoaştem că trebuie să fim căsătoriţi în templu şi că trebuie să ne păstrăm curaţi şi puri, pentru a putea dobândi pecetluirea aprobatoare a uniunilor noastre prin căsătorie de către Spiritul Sfânt al făgăduinţei.

Suntem copii de spirit ai Tatălui nostru Etern, care a stabilit un plan al salvării prin care noi putem să venim pe pământ, să progresăm, să avansăm şi să devenim ca El; adică, El a întocmit un plan al Evangheliei, care să ne dea posibilitatea să avem familii eterne şi să ne bucurăm de viaţa eternă.16

Scopul Domnului nu a fost niciodată ca această căsătorie să se sfârşească la moartea trupului nostru muritor; ci să confere mai multă onoare, autoritate, putere părţilor care fac legământul şi unitate continuă şi eternă familiei în împărăţia lui Dumnezeu. Astfel de binecuvântări sunt rezervate acelora care doresc să se supună acestui legământ aşa cum l-a revelat Domnul. Nu este numai un parteneriat între un bărbat şi o femeie, pentru că, aşa cum a spus Domnul, în căsnicie ei devin un singur trup şi intră în parteneriat cu Dumnezeu.17

3

Fidelitatea faţă de legământul căsătoriei aduce fericire şi conduce spre binecuvântări ale gloriei eterne.

Sunt recunoscător Domnului pentru cunoaşterea despre eternitatea legământului căsătoriei, care dă soţului dreptul de a fi cu soţia sa şi dă soţiei dreptul de a fi cu soţul ei în lumea care va veni, cu condiţia ca ei să fi mers la casa Domnului şi să fi fost uniţi pentru timp şi eternitate de către o persoană care deţine puterea de pecetluire, pentru că această mare binecuvântare nu poate fi obţinută în niciun alt mod. Sunt, de asemenea, recunoscător pentru cunoaşterea că relaţia de familie şi unitatea familiei vor continua, când sunt stabilite corespunzător, în neprihănire în viaţa care va veni.18

Doresc să-i rog pe aceia care au fost la templu şi au fost căsătoriţi acolo să fie credincioşi şi fideli legămintelor lor şi obligaţiilor lor, pentru că ei au făcut legăminte solemne în casa Domnului.19

Nimic nu va pregăti omenirea pentru slava în împărăţia lui Dumnezeu atât de uşor precum loialitatea faţă de legământul căsătoriei…

Dacă este primit în mod corespunzător, acest legământ devine sursa celei mai mari fericiri. Cea mai mare onoare în această viaţă şi în viaţa care va veni, onoare, autoritate şi putere în dragoste perfectă, acestea sunt binecuvântările care rezultă din ea. Aceste binecuvântări ale gloriei eterne sunt rezervate acelora care doresc să se supună acestui legământ şi tuturor celorlalte legăminte ale Evangheliei.20

„Relaţia de familie şi unitatea familiei vor continua, când sunt stabilite corespunzător, în neprihănire în viaţa care va veni.”

Ce înseamnă căsătoria pentru membrii Bisericii? Înseamnă că ei primesc, prin această rânduială, cea mai mare binecuvântare, binecuvântarea supremă, binecuvântarea vieţilor veşnice. Iată cum explică Domnul toate acestea: „Vieţi veşnice” înseamnă nu numai că soţul şi soţia vor intra în viaţa veşnică, ci şi că acei copii care sunt născuţi în legământ vor avea, de asemenea, dreptul, prin credinţa lor, la vieţile veşnice. Şi mai mult, că relaţia dintre soţ şi soţie, după învierea morţilor, nu se va încheia. Prin aceasta Domnul doreşte să spună că ei vor avea o continuare a seminţiei lor pentru totdeauna şi că relaţia de familie nu va lua sfârşit [vezi D&L 132:19–24].21

Pentru a împlini scopurile Tatălui nostru Etern, trebuie să existe o uniune, soţi şi soţii care primesc binecuvântările promise celor care sunt credincioşi şi fideli şi care îi vor exalta la Dumnezeire. Un bărbat nu poate primi singur plenitudinea binecuvântărilor împărăţiei lui Dumnezeu, nici femeia nu poate, ci cei doi, împreună, pot primi toate binecuvântările şi privilegiile pe care le implică plenitudinea împărăţiei Tatălui.22

4

Fiecare suflet a cărui inimă este dreaptă va avea prilejul să primească binecuvântările căsătoriei eterne, în această viaţă sau în următoarea.

În marele plan al salvării, nimic nu a fost trecut cu vederea. Evanghelia lui Isus Hristos este cel mai frumos lucru din lume. Ea cuprinde în îmbrăţişarea ei fiecare suflet al cărui inimă este dreaptă şi care Îl caută cu sârguinţă şi cu dorinţa de a se supune legilor şi legămintelor Lui. Ca urmare, dacă unei persoane i se refuză, din vreun motiv, privilegiul de a se supune vreunuia dintre legăminte, Domnul o va judeca după intenţia inimii. Există mii de membri ai Bisericii [fără acces la temple], care s-au căsătorit şi au crescut familii în Biserică, care sunt lipsiţi de privilegiul de a fi „pecetluiţi” pentru timp şi toată eternitatea. Mulţi dintre aceştia au decedat şi binecuvântările le sunt oferite prin intermediul celor care fac munca în templu pentru ei. Evanghelia este o lucrare care se face pentru şi în folosul altor persoane. Isus a înfăptuit, pentru şi în folosul nostru, o lucrare, pentru că noi nu am fi putut s-o înfăptuim. La fel, el a acordat membrilor în viaţă ai Bisericii responsabilitatea de a acţiona ca înlocuitori pentru cei morţi care au decedat fără a avea prilejul de a primi toate rânduielile pentru ei înşişi.

Mai mult, există mii de tineri băieţi, precum şi tinere fete, care au trecut în lumea spiritelor fără a avea ocazia să primească aceste binecuvântări. Mulţi dintre ei şi-au dat vieţile în luptă; mulţi au decedat în primii ani ai tinereţii; şi mulţi au murit în copilărie. Domnul nu va uita pe nici unul dintre ei. Toate binecuvântările exaltării le vor fi date, pentru că acesta este cursul dreptăţii şi milei. Aceasta se aplică şi celor care trăiesc în ţăruşii Sionului şi în apropierea templelor noastre; dacă ei sunt lipsiţi de binecuvântări în această viaţă, aceste binecuvântări le vor fi date în timpul mileniului.23

Nicio persoană nu poate fi lipsită de exaltare dacă rămâne credincioasă… Un soţ nedemn nu poate împiedica o soţie credincioasă să beneficieze de exaltare şi nici invers.24

5

Copiii şi tinerii se pregătesc pentru căsătoria eternă când învaţă despre legământul căsătoriei, când îşi clădesc o credinţă fermă şi când se păstrează curaţi şi puri.

Fie ca toţi taţii sfinţi din zilele din urmă şi toate mamele sfinte din zilele din urmă să se asigure că-şi învaţă copiii despre caracterul sacru al legământului căsătoriei. Fie ca ei să insufle copiilor lor cunoaşterea că nu pot obţine binecuvântările vieţilor veşnice în niciun alt mod decât prin onorarea legămintelor lui Dumnezeu, dintre care legământul căsătoriei eterne este unul dintre cele mai mari şi esenţiale. 25

Această viaţă este scurtă şi eternitatea este lungă. Când ne gândim că legământul căsătoriei va dăinui pentru totdeauna, este bine să acordăm multă atenţie acestui lucru… Sfatul potrivit pentru tinerii noştri este ca ei să se gândească în mod atent pentru a alege bine un partener cu credinţă fermă în Evanghelie. Este foarte probabil ca o astfel de persoană să rămână fidelă fiecărui jurământ şi legământ. Când tânărul băiat şi tânăra fată înţeleg pe deplin şi au o mărturie despre misiunea divină Domnului nostru şi cred în Evanghelie aşa cum a fost revelată prin intermediul lui Joseph Smith, profetul, există şanse mari să existe o uniune fericită care să dureze pentru totdeauna. 26

Vă rog insistent, tineret al Sionului de pretutindeni, să vă păstraţi curaţi şi puri, astfel încât să aveţi dreptul să mergeţi la casa Domnului şi, împreună cu partenerii sau partenerele pe care i-aţi sau le-aţi ales, să vă bucuraţi de toate aceste mari binecuvântări pe care vi le oferă Domnul.27

Un lucru… asupra căruia aş dori să vă atrag atenţia – când se căsătoresc, tinerii nu se mulţumesc să înceapă cu puţin şi cu umilinţă, ci vor să primească aproape la fel de mult cât au părinţii lor în momentul în care ei, copiii, se căsătoresc… Ei vor să înceapă cu toate bunurile existente sub soare care să le asigure un trai confortabil. Eu cred că aceasta este o greşeală. Cred că ei trebuie să înceapă cu umilinţă, punându-şi credinţa în Domnul, clădind aici puţin şi acolo puţin, atât cât pot, acumulând pe bucăţi, până când vor putea ajunge la prosperitatea pe care doresc s-o aibă.28

6

Când soţul şi soţia se supun cu credinţă tuturor rânduielilor şi principiilor Evangheliei, bucuria lor în cadrul căsătoriei va deveni mai profundă.

Căsătoria a fost rânduită de Dumnezeu. Este un principiu drept când este primit şi pus în practică în sfinţenie. Dacă bărbaţii şi femeile de astăzi ar intra în acest legământ în spiritul umilinţei, dragostei şi credinţei, aşa cum li se porunceşte să facă, păşind în dreptate pe căile vieţii veşnice, nu ar exista divorţuri, nici familii distruse; ci fericire, bucurie, mai presus decât se poate exprima în cuvine.29

Doresc să-i ajut pe toţi bunii mei fraţi şi bunele mele surori care au fost căsătoriţi în templu să înţeleagă că nu trebuie să uite niciodată marile binecuvântări care au fost revărsate asupra lor: că Domnul le-a dat, datorită credinţei lor, dreptul de a deveni fiii Săi şi fiicele Sale, moştenitori împreună cu Isus Hristos, posedând, aşa cum se afirmă aici, tot ce are Tatăl [cu referire la Romani 8:13–19 şi Doctrină şi legăminte 76:54–60].

Şi, totuşi, există membri ai Bisericii care nu înţeleg aceste lucruri şi care, după ce se căsătoresc pentru timp şi întreaga eternitate… primind promisiunea plenitudinii împărăţiei Tatălui, permit să intre în vieţile lor lucruri care provoacă neînţelegeri şi îi despart. Şi ei uită că au făcut unul cu altul un legământ pentru timp şi întreaga eternitate; şi nu numai atât, că ei au făcut un legământ cu Tatăl lor din Cer.30

Când soţul şi soţia se supun împreună, cu credinţă, Evangheliei, bucuria şi fericirea lor în cadrul căsătoriei „devin mai profunde”.

Dacă un bărbat şi soţia lui s-au supus, cu seriozitate şi credinţă, tuturor rânduielilor şi principiilor Evangheliei, acolo nu poate să apară niciun motiv de divorţ. Bucuria şi fericirea pe care le implică relaţia de căsătorie vor deveni mai profunde şi, cu trecerea timpului, soţul şi soţia vor deveni din ce în ce mai devotaţi unul celuilalt. Nu numai că soţul îşi va iubi soţia şi soţia îşi va iubi soţul, ci şi copiii lor vor trăi într-o atmosferă de dragoste şi armonie. Dragostea unora pentru alţii nu va slăbi şi, chiar mai mult, dragostea tuturor faţă de Tatăl nostru Etern şi Fiul Său Isus Hristos va fi mai ferm înrădăcinată în sufletele lor.31

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

  • Acest capitol începe cu exemple de bucurie şi tristeţe care pot face parte din căsnicie şi viaţa de familie. Cum ne poate susţine doctrina cu privire la familiile eterne în momentele de fericire şi tristeţe din vieţile noastre?

  • Ce anume din căsătoria celestială o face să fie „rânduiala supremă din templu”? (Vezi secţiunea 1.)

  • Preşedintele Smith compară perspectiva Domnului asupra căsătoriei cu perspectiva lumii asupra căsătoriei (vezi secţiunea 2). Ce anume din această comparaţie prezintă importanţă pentru dumneavoastră? Cum ne putem proteja şi întări căsătoria şi familia în lumea de astăzi?

  • În secţiunea 3, preşedintele Smith menţionează cel puţin cinci binecuvântări de care beneficiază cei care sunt „credincioşi şi fideli” legământului căsătoriei. Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fii credincios şi fidel legământului căsătoriei?

  • Care sunt unele lucruri pe care le pot face părinţii „să-şi înveţe copiii despre caracterul sacru al legământului căsătoriei”? (Pentru idei, vezi secţiunea 5.)

  • În secţiunea 6, preşedintele Smith explică modul în care o relaţie de căsătorie poate „deveni mai profundă”. Ce exemple cu privire la acest principiu aţi văzut? Dacă sunteţi căsătorit, gândiţi-vă ce puteţi face pentru a aduce mai multă bucurie şi dragoste în căsnicia dumneavoastră.

Scripturi suplimentare

1 Corinteni 11:11; D&L 42:22131:1–4Moise 3:18–24

Ajutor pentru predare

„Întrebările scrise pe tablă înainte de oră îi vor ajuta pe cursanţi să înceapă să se gândească la subiecte chiar înainte să înceapă lecţia” (Predarea, nu este chemare mai mare, [1999], p. 93).

Afişează referinţe 

Note

  1. Vezi Joseph Fielding Smith jr. şi John J. Stewart, The Life of Joseph Fielding Smith (1972), p. 65–75; Francis M. Gibbons, Joseph Fielding Smith: Gospel Scholar, Prophet of God (1992), p. 51–55.

  2. În The Life of Joseph Fielding Smith, p. 162.

  3. Vezi The Life of Joseph Fielding Smith, p. 214–241.

  4. Vezi The Life of Joseph Fielding Smith, p. 249.

  5. The Life of Joseph Fielding Smith, p. 12–13.

  6. În The Life of Joseph Fielding Smith, p. 268.

  7. John J. Stewart, în The Life of Joseph Fielding Smith, p. 11; deşi John J. Stewart şi Joseph Fielding Smith jr. sunt coautori ai acestei cărţi, acest comentariu este o observaţie personală a lui John J. Stewart.

  8. „I Know That My Redeemer Liveth”, Ensign, dec. 1971, p. 27.

  9. În Conference Report, oct. 1971, p. 7.

  10. „The Law of Chastity”, Improvement Era, sept. 1931, p. 643; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, redactată de către Bruce R. McConkie, 3 volume (1954–1956), 2:58.

  11. În „Lay Cornerstone at Provo Temple”, Deseret News, 22 mai 1971, p. B2.

  12. În Conference Report, oct. 1951, p. 120.

  13. „The Perfect Marriage Covenant”, Improvement Era, oct. 1931, p. 704.

  14. „President Joseph Fielding Smith Speaks to 14.000 Youth at Long Beach, California”, New Era, iulie 1971, p. 7–8.

  15. The Restoration of All Things (1945), p. 259.

  16. „President Joseph Fielding Smith Speaks to 14.000 Youth at Long Beach, California”, p. 8.

  17. The Restoration of All Things, p. 259.

  18. În Conference Report, apr. 1915, p. 119.

  19. În Conference Report, oct. 1951, p. 120.

  20. „The Law of Chastity”, p. 643; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, 2:58–59.

  21. În Conference Report, oct. 1951, p. 120–121.

  22. „Obedience to the Truth”, Relief Society Magazine, ian. 1960, p. 6.

  23. Answers to Gospel Questions, compilaţie realizată de Joseph Fielding Smith jr., 5 volume (1957–1966), 2:37–38.

  24. Corespondenţă personală, citat în Doctrines of Salvation,2:65.

  25. În Conference Report, oct. 1965, p. 30.

  26. „Marriage Ordained of God”, Young Woman’s Journal, iunie 1920, p. 307–308; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation,2:77–78.

  27. „President Joseph Fielding Smith Speaks to 14.000 Youth at Long Beach, California”, p. 10.

  28. În Conference Report, apr. 1958, p. 30.

  29. The Restoration of All Things, p. 259.

  30. În Conference Report, apr. 1949, p. 135.

  31. În Conference Report, apr. 1965, p. 11.

 

 

 

 

Komunistii au furat avutia boierimii,dar fesenistii au furat avutia obsteasca a tuturor amarastenilor,prin votarea handicapata !

 

Coloşi industriali ai Iaşiului precum Fortus, Tepro, Nicolina sau Terom au fost devalizaţi după 1990 prin privatizări defectuoase sau rău-intenţionate. Până în acest moment, în ciuda multiplelor anchete declanşate de procurori, niciuna dintre uriaşele ţepe economice trase la Iaşi nu s-a terminat cu condamnări penale. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Marea devalizare a industriei bârlădene. Cum a fost vândută FEPA ‘74 u… FOTO Cum s-a schimbat Vasluiul în ultimii 25 ani: Judeţul sugruma… Multe branduri economice au consacrat Iaşiul în perioada comunismului, în condiţiile în care şefii regimului au stabilit strategic să maseze în Capitala Moldovei o mare parte a industriei grele. Coloşi precum Fortus, Tepro, Nicolina sau Terom au fost devalizaţi, însă, după 1990 prin privatizări defectuoase sau rău-intenţionate. Până în acest moment, în ciuda multiplelor anchete declanşate de procurori, niciuna dintre uriaşele ţepe economice trase la Iaşi nu s-a terminat cu condamnări penale, însă.    Fostul Combinat de Utilaj Greu, actualul Fortus SA, este cel mai important colos industrial al Iaşiului ajuns în ruine. Activitatea în fabrica în care Ceausescu a investit 16 miliarde de lei a început în 1977, iar în anii care au precedat declinul colosului industrial, la Fortus lucrau 12.000 de angajaţi. Contractele de export cu ţări precum Olanda, China sau Egipt au susţinut economic combinatul înca doi ani de la Revoluţie. În prezent, compania se afla în proces de reorganizare.  Un alt caz trist de dispariţie în haţişurile economiei capitaliste autohtone postdecembriste este cel al Fabricii de Ţigarete din cartierul Dacia, ale căror corpuri de clădiri, considerate bijuterii arhitecturale şi incluse, de altfel, în patrimoniul naţional, sunt lăsate pradă vicisitudinilor naturii şi hoţilor de fier vechi. “Ţigeretele”, căzute în mâinile hoţilor de fier vechi Construcţia Fabricii de Ţigarete a început în anul 1875, aceasta fiind pusă în funcţiune la sfârşitul anului 1876. În anul 1929 a fost inclusă în Casa Autonomă a Monopolurilor Regatului României. Ca urmare a luptelor purtate la Iaşi în cel de-al Doilea Război Mondial, Fabrica de Ţigarete a fost bombardată în aprilie 1944, clădirile fiind în mare parte distruse. Reconstruit ulterior, complexul şi-a reluat activitatea în 1945, iar în anul 1998 Fabrica de Ţigarete Iaşi producea zilnic 12 tone de ţigări. Ca urmare intrării în insolvenţă şi a executării silite a Societăţii Naţionale “Tutunul Românesc”, din care făcea parte şi fabrica ieşeană, clădirea şi dotările acesteia au intrat în administrarea Ministerului Finanţelor Publice. Anul 2010 a însemnat transferarea Depozitului de Tutun în proprietatea Ministerului Culturii şi în administrarea Complexului Naţional Muzeal “Moldova”. La sfârşitul anului 2012, specialiştii complexului au anunţat că au reuşit să salveze un corp de clădire din mâinile hoţilor de fier vechi şi că au pregătit un proiect în urma căruia acolo ar urma să fiinţeze un Muzeu de Arheologie Industrială.  În clădirea care se întinde pe aproape 6.000 de metri pătraţi ieşenii vor fi expuse motoare şi echipamente vechi folosite în fabricile care reprezentau mândria ţării în Epoca de Aur, dar şi piese de muzeu din patrimoniul Palatului Culturii. Profilul muzeului este unic în România. Privatizarea, un pretext fals Fabrica de Ulei Unirea, Lactis, Fabrica de Bere sau Avicola SA sunt alte foste branduri ale Iaşiului care au ajuns în prezent ruine. Înainte de Revoluţie în halele de productie ale acestor companii lucrau zeci de mii de salariaţi. Acum au ajuns la fier vechi, iar pe terenurile respective s-au construit centre comerciale. Privatizarea a fost doar un pretext pentru eliminarea unor competitori puternici.  Fabrica de Ulei Unirea, inaugurată în 1961, a fost prima investiţie pe noul bulevard al Ţuţorei, conform istoricului ieşean Ion Mitican. În 2002 compania ieşeană a fost cumpărată de gigantul agricol Bunge Limited care, după şase ani, la începutul lui 2008, a anunţat închiderea fabricii de ulei şi concedierea celor peste 200 de angajaţi pe care societatea îi mai avea. Acum 15 ani se anunţa la Iaşi o nouă privatizare a unei foste „glorii” comuniste: Lactis, fabrica care număra înainte de 1989 peste 1.000 de salariaţi. Din 2003, bunurile societăţii, printre care şi utilajele şi spaţiile de desfacere au fost vândute contra unor sume derizorii. Anul 2004 aduce blocarea conturilor companiei, iar Finanţele Judeţene au pus sechestru asigurator pe sediul companiei, pe fabrică şi pe depozite pentru o datorie de 14,6 milioane de lei. Compania a intrat în faliment, iar din 2009 Fiscul organizează licitaţii pentru valorificarea activelor. Fabrica de bere Zimbru din Iaşi este un alt exemplu al dezastrului economic din capitalism. Până în 1990 pe terenurile din zona Păcurari, pe care sunt ridicate acum mai multe hipermarketuri, se produceau peste zece tipuri de bere: Bucium, Breazu, Ciric, Carpaţi, Copou, Repedea, Unirea, Iaşi, Moldova, Bucegi şi Berea Hipoglucidică. După ’90 au intrat în producţie sortimentele Zimbru, Zimbru Pils, Cascada, Star, Derby şi berea neagră Karl’s Beer Pils. Anul 2003 a adus declinul Fabricii de Bere. Supravieţuitorii Probabil cea mai cunoscută companie din ţară care a rezistat tranziţiei este Antibiotice SA. La începutul acestui an, oficialii companiei au făcut chiar un anunţ de senzaţie, potrivit căruia au semnat contracte cu doi distribuitori strategici de pe piaţa de medicamente din Statele Unite ale Americii, cu o valoare anuală de 5 milioane de dolari. Contractul prevede livrarea a şase medicamete anti-infecţioase injectabile. Antibiotice SA a raportat pentru 2012 o cifră de afaceri de 281,8 milioane de lei şi un profit net de 20,2 milioane de lei.

Citeste mai mult: adev.ro/pbfe4i

 

Ca in toata tara,industria Iaşiului – ucisă, vinovaţii – de nepedepsit

Citeste mai mult: /adevarul.ro/locale/iasi/industria-iasiului—ucisa-vinovatii—nepedepsit-1_50aed2a97c42d5a663a0f41a/index.html

Niciunul dintre cazurile de devalizare a coloşilor economici nu s-a concretizat cu condamnări. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ ALBA Ce prevede protocolul PDL – PPDD: 15 viceprimari şi vicepreşedint… Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi au început recent ancheta în privinţa privatizării şi falimentării fostei fabrici de utilaje „Nicolina”. Cercetările au fost demarate în urma unui raport, din 2009, al unei comisii parlamentare de anchetă, condusă de deputatul Nicuşor Păduraru. Nicolina – anchetă lungă „Se poate vorbi despre falimentare voită”, se precizează în raportul din 2009 al comisiei. Cinci foşti directori şi un expert în cadrul AVAS au intrat, printre alţii, sub lupa procurorilor. Ancheta ar putea dura, însă, alţi câţiva ani. Privatizarea Nicolina SA a fost demarată în 2002 prin vânzarea de către AVAS a pachetului majoritar de acţiuni consorţiului format din Mecanoexport SA şi Asociaţia Salariaţilor Nicolina. După doi ani, un teren de 4,6 hectare a fost vândut unei persoane din Bucureşti, cu doar 1,6 milioane de dolari, când acesta valora de trei ori mai mult. În 2005, AVAS a reziliat contractul de vânzare-cumpărare şi a devenit acţionar cu 56,8% din capitalul social. Din 2005, activitatea de producţie a fost oprită, iar în 2006, la iniţiativa unui director general din AVAS, s-a hotărât vânzarea la licitaţie a „Fabricii de Utilaje şi Construcţii” şi „Secţiei Utilaje Terasiere”. Tranzacţiile s-au dovedit a fi extrem de păguboase, conform raportului Comisiei parlamentare. Terom – doi ani de proces În cazul devalizării „Terom”, procurorii DIICOT Bucureşti au trimis în judecată, în 2010, opt persoane, printre care şi Ammar Nanaa, fost administrator al societăţii, Hasan Nanaa, fost acţionar majoritar la Terom, Viorica Zlate, fost director comercial. Potrivit procurorilor, aceştia au vândut active din patrimoniul societăţii comerciale la preţuri inferioare valorii reale către societăţi comerciale a căror activitate era controlată de către unii dintre inculpaţi. În dosarul aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti nu s-a luat încă nicio decizie. „Până acum au fost audiaţi aproape 60 de martori. Următorul termen va fi pe 16 august”, a declarat Răzvan Cardoneanu, avocatul Vioricăi Zlate. Ammar şi Hasan Nanaa sunt daţi în urmărire internaţională din 2005. Jaful Tepro – îngropat Megadosarul economic „Tepro” a fost închis în 2009, de anchetatori, după ce infracţiunea de abuz în serviciu, ultima pentru care se mai făceau cercetări, s-a prescris. Pentru cele 15 milioane de dolari cu care a fost prejudiciată fabrica de ţevi ca urmare a vânzării utilajelor la fier vechi, anchetatorii n-au reuşit să găsească nici măcar un vinovat. Firma cehului Zdenek Zemek a devenit în anul 1998 proprietara a 51 % din acţiunile fabricii de ţevi din Iaşi şi şi-a luat angajamentul că va investi în fabrică. Un an mai târziu au fost disponibilizaţi 1.300 de angajaţi, iar Departamentul de Control al Guvernului a stabilit că privatizarea Tepro s-a făcut în condiţii dubioase. Zdenek Zemek, reprezentantul acestuia la fabrică, Franmtisek Priplata, şi delegatul său, Theodor Gavula, Andreiu Cătoiu, director în perioada 1995-2000, şi funcţionari FPS au fost anchetaţi. În timpul anchetei, Zdenek Zemek şi Franmtisek Priplata au părăsit România. Ulterior, au fost scoşi de sub urmărire penală pe toţi cei acuzaţi de subminarea economiei naţionale şi au pasat dosarul la Iaşi pentru a se cerceta abuzul în serviciu contra intereselor publice, deşi infracţiunea era prescrisă din 2005. „Normal ar fi fost să răspundă cineva. Acolo prejudiciul era clar şi responsabilii erau stabiliţi”, a precizat Gheorghe Şuhan, fostul procuror care a instrumentat dosarul până în anul 2002. __________________ Fortus, ultimul faliment Ultimul combinat de utilaj greu din România, Fortus Iaşi (foto jos), se desfiinţează conform deciziei judecătorilor de la Tribunalul Sindic Târgu Mureş, luată vineri, 22 iunie. Aproximativ 600 de oameni îşi vor pierde serviciul, iar societatea va fi vândută.  Economia Iaşiului este zguduită, astfel, din nou. Societatea a intrat în procedură de faliment pe motiv că planul de reorganizare, conceput de cei de la Casa de Insolvenţă Transilvania şi Sigma IPURL, nu este bun. Zilele viitoare, cei aproximativ 600 de angajaţi ai combinatului de utilaj greu vor rămâne fără loc de muncă. Patrimoniul fabricii este evaluat la circa 30 de milioane de euro, iar societatea are datorii de 50 de milioane de euro, dintre care 37 de milioane de euro către statul român. Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

 

Marile privatizări, marile ţepe date României. Toate legăturile periculoase dintre milionari şi politicieni care au ruinat industria ţării, în ultimii 25 de ani

Citeste mai mult: adev.ro/pbcng5

 

Nepăsarea autorităţilor şi afacerile păguboase ale unor oameni de afaceri au condus la uciderea industriei româneşti, în ultimul sfert de veac. Marile privatizări s-au dovedit a fi, cu mici excepţii, şi marile ţepe date României. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Cum a fost îngropată industria Botoşaniului după 1990. Uriaşele fabric… TÂRGU-JIU. Cum au dispărut marile unităţi economice ale Gorjului Fabrica de sticlă, ferma de porci Suinprod sau fabrica de cărămidă Unirea sunt doar câteva dintre marile unităţi economice ale judeţului Gorj din care nu au mai rămas decât amintirile. Interese personale sau de grup, „tunuri“, privatizări dubioase, trecerea de la economia socialistă la cea capitalistă sau managementul defectuos au fost principalele motive pentru care unele dintre cele mai mari unităţi economice din judeţul Gorj au dispărut. VASLUI. Cum a transformat Omar Hayssam cel mai mare combinat de fibre sintetice din Moldova în ruine   Zona industrială a municipiului Vaslui, care absorbea aproape întreaga forţă de muncă a oraşului a ajuns o ruină, marii coloşi industriali fiind falimentaţi în urma unor privatizări controversate. De notorietate este prăbuşirea celui mai mare combinat de fire şi fibre sintetice, Moldosin SA, după ce a ajuns în mâinile controversatului Omar Hayssam.   Considerat cel mai mare combinat de fibre sintetice din Moldova, SC Moldosin SA Vaslui a ajuns acum să fie vândut bucată cu bucată. Bazele companiei au fost puse în anul 1976, când s-a construit Combinatul de Fire Sintetice (CFS) Vaslui.    ZALĂU. De la privatizări dubioase la problemele aduse de economia de piaţă   Marile fabrici construite la Zalău în perioada comunistă au început să clacheze, rând pe rând, imediat după Revoluţie. Vinovaţii sunt căutaţi şi astăzi.   Având industrii înfiinţate forţat la Zalău de comunişti, fără nicio legătură cu specificul sau potenţialul local (spre exemplu, Fabrica de anvelope, care se baza pe importul de cauciuc adus pe mare, în condiţiile în care Zalău se află la 800 de kilometri de port), era oarecum de aşteptat ca, odată cu economia de piaţă, fabricile să nu mai facă faţă concurenţei.   BUZĂU. Economia a fost măcinată după Revoluţie de privatizări eşuate şi falimentări   Istoria economiei judeţului Buzău abundă de episoade dramatice despre privatizări dubioase şi falimentări ale unor întreprinderi importante.     Dacă industria oraşului Buzău trăieşte în urma câtorva privatizări reuşite, oraşele Râmnicu Sărat şi Nehoiu au rămas fără pilonii economici, care până în 1989 ofereau majoritatea locurilor de muncă pentru comunităţile respective.   ALBA IULIA. Cum au ajuns fier vechi cele mai mari fabrici de pe vremea comunismului   Marile falimente ale judeţului Alba au produs o gaură de sute de milioane de euro, bani care nu vor mai putea fi recuperaţi integral niciodată. Suma reprezintă totalul creanţelor creditorilor la marile firme care au ajuns în insolvenţă sau în faliment. Dintre fostele mari fabrici comuniste, dar câteva au supravieţuit şi au reuşit să se menţină în condiţiile economiei de piaţă.   Cele mai importante procese de insolvenţa şi faliment aflate în derulare la Tribunalul Alba se referă al societăţile GHCL Upsom SA Ocna Mureş, Resial SA Alba Iulia, Metalurgica SA Aiud, Montana SA Câmpeni, Stratusmob SA Blaj şi Ardeleana SA Alba Iulia.    GALAŢI. Ce-a fost şi ce-a ajuns cel mai mare combinat siderurgic din ţară   Mulţi ani declarată gaura neagră a bugetului statului, combinatul din Galaţi a fost privatizat aproape pe gratis şi dăruit indianului Mittal, unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei. De cinci ani, ArcelorMittal Galaţi merge în pierdere, numărul salariaţilor a ajuns la puţin peste 7.000. În 2013, au fost raportate cele mai mari pierderi.   În 2011, statul român ar fi trebuit să ia 77 de milioane de dolari ar fi trebuit să ia pentru vânzarea celui mai mare combinat siderurgic construit vreodată în România. Multe voci spun că această sumă ar fi fost de fapt doar 10 la sută din fierul vechi pe care îl ascundea Sidex Galaţi în măruntaiele sale.    PLOIEŞTI. Fostele fabrici şi uzine, amintiri în ruine   Unul dintre cele mai industrializate judeţe din ţară, Prahova avea, înainte de Revoluţie, uzine şi fabrici în care se produceau de la detergenţi, stofe, geamuri, îngrăşăminte chimice şi mobilă până la cele mai performante instalaţii de foraj petrolier din lume. Privatizate, închise sau prădate, au „produs“, în ultimii 25 de ani, câteva sute de mii de şomeri, dar şi dosare penale. Foarte puţine au devenit modele de afaceri de succes capitaliste.     Pe lista fabricilor şi uzinelor din România abandonate sau vândute după Revoluţie, din Prahova figurează peste 50 de întreprinderi, uzine, combinate şi centrale care fie nu mai au deloc activitate, fie merg la capacitate de subzistenţă, fie, extrem de rar, s-au transformat în afaceri de succes.   CLUJ-NAPOCA. Fabrica de încălţăminte Clujana – o poveste cu bani, politicieni şi două morţi suspecte   Fabrica de încălţăminte Clujana, care în perioada comunistă era unul dintre brandurile Clujului, are o istorie de mai bine de 100 de ani. Povestea fabricii de la Revoluţia din 1989 şi până acum, moment în care se află într-o situaţie critică, include milioane de lei devalizaţi şi doi directori, acuzaţi de păgubirea companiei, morţi în condiţii suspecte.   Înfiinţată în 1911, sub numele „Fabrica de Piele Fraţii Renner & Co”, Clujana a devenit, peste ani, una dintre cele mai cunoscute mărci ale Clujului. Trecută în proprietatea statului în anul 1948, fabrica şi-a trăit apogeul la începutul anilor ’80, când avea aproximativ 8.000 de angajaţi, care lucrau tăbăcării, la fabricile de articole din cauciuc, de tălpi şi de încălţăminte.    BISTRIŢA. Cum s-au desfăşurat cele mai dubioase privatizări din Bistriţa-Năsăud – Mopan şi CPL   Pagubele uriaşe pe care le-au generat prin privatizare unele dintre cele mai importante fabrici comuniste încep să atragă atenţia inclusiv a DNA. Printre unităţile de producţie din Bistriţa-Năsăud care ar fi pe lista privatizărilor „dubioase” se află Mopanul, fosta fabrică de pâine a judeţului, dar şi fostul Combinat de Prelucrare a Lemnului.   Nu mai puţin de 140 de societăţi comerciale din Bistriţa-Năsăud au fost privatizate în urmă cu mai bine de un deceniu. Acestea aveau în total peste 10.000 de angajaţi, care după câţiva ani de la privare, după ce unităţile de producţie au fost băgate în mormânt s-au văzut nevoiţi să-şi caute noi locuri de muncă.   TÂRGOVIŞTE. Ce s-a ales de fabricile cu care Ceauşeşcu avea de gând să transformare Târgoviştea în capitala României   În urmă cu 15-20 de ani, aproape jumătate din populaţia Municipiului Târgovişte lucra în fabricile emblemă ale judeţului Dâmboviţa: COS Târgovişte (fost Mechel), Romlux, UPET SA, SARO sau Termocentrala de la Doiceşti.     Judeţul Dâmboviţa, august 1970. În planurile de dezvoltare trasate de comunişti, judeţul Dâmboviţa trebuia industrializat. Printr-o hotărâre a consiliului de ministri, este infiinţată, ca pilon principal pentru întreaga zonă, “Uzina de Oţeluri Aliate”.   SLOBOZIA. Fabrica de cărămidă din Ţăndărei, furată la bucată de hoţii de fier vechi. Societatea are datorii de peste 8 milioane de lei   Abandonată de administratori din cauza datoriilor de ordinul milioanelor acumulate la bugetul de stat şi a productivităţii scăzute, fabrica de cărămidă din Ţăndărei s-a transformat în ruină. De patru ani, de când fabrica şi-a închis definitiv liniile de producţie, hoţii fură tot ce le stă la îndemână.   Fabrica de cărămidă din Ţăndărei a fost privatizată imediat după 1990. Societatea a fost preluată de către firma bucureşteană SC Soceram SRL, aceeaşi care a preluat şi fabrica cu producţie similară din Urziceni. În anul 2000, SC Soceram SRL închirează platforma industrială, cu tot cu utilaje de producţie, societăţii SC Ceram Material Construct SRL din Ţăndărei, firmă administrată de Constantin Lupu.   FOCŞANI. Marea devalizare a industriei din Vrancea. 20 de întreprinderi puse „pe chituci“ şi tăiate la fier vechi   Până în prezent, nimeni nu a plătit pentru devalizarea industriei din judeţ, care număra înainte de 1989 25 de întreprinderi.   Vrancea pe harta economică a României este aproape invizibilă. Dar Vrancea economică nu a fost aşa întotdeauna. A avut industrie de vârf: mecanică fină, metalurgie, prelucrarea maselor plastice, industrie de mobilă, industrie chimică, întreprinderi de transporturi şi de construcţii extrem de puternice.   Înainte de 1989, Vrancea se situa pe la mijlocul clasamentului pe ţară la majoritatea indicatorilor dezvoltării economico-sociale.   CĂLĂRAŞI. Fosta mândrie a României comuniste, colosul siderurgic din Bărăgan, făcut praf de privatizări   Combinatul siderurgic de pe malul Borcei, printre cele mai importante din sud-estul Europei, este astăzi o ruină. Privatizările nereuşite au făcut praf colosul din Călăraşi care dădea o pâine, în vremurile bune, la 6.000 de muncitori.   În acelaşi timp a fost înfiinţat un altul în Polonia. Şi astăzi acesta produce oţel. La Călăraşi, mastodontul a fost inaugurat în 1979, după ce a fost accesat un credit internaţional de peste 100 de milioane de dolari. Înălţat pe o suprafaţă de 650 de hectare, acesta a fost cotat, în anii 80, ca unul dintre cele mai importante din sud-estul Europei în care se producea şină de cale ferată. Imediat, după Revoluţie a fost privatizat, apoi demontat bucată cu bucată şi vândut la fier vechi.   IAŞI. Cum au ajuns ruine branduri comuniste Lactis, Unirea, Avicola, Zimbru sau Ţigarete   Coloşi industriali ai Iaşiului precum Fortus, Tepro, Nicolina sau Terom au fost devalizaţi după 1990 prin privatizări defectuoase sau rău-intenţionate. Până în acest moment, în ciuda multiplelor anchete declanşate de procurori, niciuna dintre uriaşele ţepe economice trase la Iaşi nu s-a terminat cu condamnări penale.     Multe branduri economice au consacrat Iaşiul în perioada comunismului, în condiţiile în care şefii regimului au stabilit strategic să maseze în Capitala Moldovei o mare parte a industriei grele.   VASLUI. Cum a fost vândută FEPA ‘74 unor afacerişti controversaţi   Oraşul Bârlad, judeţul Vaslui, se mândrea la începutul anilor ‘90 cu o industrie înfloritoare, fiind motorul economic al judeţului. În urma privatizărilor, coloşii precum Rulmenţi, FEPA ‘74, dar fabrica de Confecţii au rămas o umbră a ceea ce au reprezentat odată.   Industrializarea Bârladului a început la mijlocul anilor ‘60 şi a ajuns la cea mai înaltă cotă de dezvoltare spre finele anilor ‘80. Fabrica de Rulmenţi, care a şi dat numele oraşului, Bârladul fiind cunoscut în epoca de glorie comunistă drept “oraşul rulmenţilor”, a ajuns să aibă peste 12.000 de angajaţi. Era urmată ca putere economică de FEPA ‘74, fabrica “ochi de om”, cum i se mai spune datorită gamei largi de produse. În urmă cu 25 de ani, FEPA se lăuda cu peste 3.000 de salariaţi, specialişti de primă mână. Fabrica de Confecţii, Vigonia sau Abrazive întregeau tabloul industriei bârlădene.   BRAŞOV. Marile uzine au ajuns ruine. În locul lor răsar Malluri şi proiecte imobiliare   Marile uzine ale Braşovului care aveau înainte de 1990 zeci de mii de angajaţi au fost rase pe faţa pământului. În locul lor apar proiecte de zeci de milioane de euro.   Uzina Hidromecanica a fost ştearsă de pe harta Braşovului. Pe terenul ei, de 40.000 de metri pătraţi, care este chiar în Centrul Civic s-a anunţat construcţia de clădiri de birouri şi un hipermarket Cora. Între timp situaţia s-a schimbat. Cora nu a mai făcut investiţii şi a anunţat că vinde terenul. Până atunci, în plin centrul Braşovului este un teren viran. După demolările din Centru Civic, uzina s-a restrâns într-o hală de la marginea Braşovului, dar la finele anului trecut a intrat în faliment şi au fost concediaţi ultimii angajaţi.   ARAD. Privatizarea celor mai importante fabrici a pus producţia pe butuci   Marile fabrici din judeţul Arad au cunoscut privatizarea imediat după Revoluţie. Odată cu privatizarea a venit şi declinul unora dintre marile intreprinderi, iar din miile de angajaţi au mai rămas sute, iar apoi zeci.   Nici producţia nu mai excela ca pe vremea comunismului, chiar dacă unele utilaje vechi au fost înlocuite. Fabrica de textile – UTA a dispărut cu timpul complet, iar în locul ei a apărut o zonă rezidenţială.   TÂRGU-MUREŞ. Zeci de mii de locuri de muncă şi zeci de întreprinderi desfiinţate   Cei care au lucrat şi înainte de 1989 în Târgu-Mureş, vorbesc cu mândrie de câteva obiective economice pentru care Mureşul era renumit. Este adevărat că economia planificată, centralizată a creat şi coloşi sau mormane de fier. Privatizările şi reformele economice, reuşite sau nu, au dus după anii 1990 la desfiinţarea a peste 21.000 de locuri de muncă numai în Târgu-Mureş.   După anii 1960, industria oraşului era dominată de cea de prelucrarea a lemnului, confecţii, pielărie şi alimentară. După 1977 au apărut ramurile de construcţii de maşini şi chimică. Până în 1990, mai mult de 60 la sută din producţia industrială a oraşului era reprezentată de industria constructoare de maşini şi de cea chimică.   SUCEAVA. S-a ales praful de cel mai mare producător de hârtie din ţară   Combinatul de Celuloză şi Hârtie, astăzi Ambro, s-a deschis Suceava în anul 1962 şi a deţinut ani la rând locul I pe ţară la producţia de hârtie şi locul II pe ţară la producţia de celuloză. În anul 1996, francezii de la Rossmann au cumpărat fabrica de celuloză şi hârtie, întreprinderea la care cândva lucrau 3.000 de oameni iar astăzi mai are doar vreo 400 de angajaţi.   CCH – Combinatul de Celuloză şi Hârtie (astăzi Ambro) s-a deschis Suceava în anul 1962 şi a deţinut locul I pe ţară la producţia de hârtie şi locul II pe ţară la producţia de celuloză. Pe 17 octombrie 1959 s-a aprobat amplasamentul, profilul şi termenul de punere în funcţiune a Combinatului de Celuloză şi Hârtie Suceava, cu o suprafaţă construită de aproape 40.000 mp, pe un teren de 155.600 mp.    SATU MARE. De la mândria economiei locale de altă dată la dezastrul actual   Starea marilor fabrici din Satu Mare de după guvernele post-decembriste reprezintă pomelnicul industriei româneşti abandonate, vândute la 1 dolar bucata sau distruse prin favorizarea importurilor şi a legendarelor investiţii străine.   Înainte de 1989, SC. Samobil. SA era o fabrică de mobilă de rang înalt, atât pentru ţară, dar şi pentru străinătate. Era cea mai mare fabrică de mobilă din judeţ şi era cotată ca a doua pe ţară. După revoluţie fabrica a avut tot mai puţine vânzări intrând în faliment, iar în 2006 fabrica a intrat în lichidare. Toate utilajele au fost vândute în urma diverselor licitaţii, singurele bunuri care au mai rămas fiind tubulaturile din fier.   SLATINA. Alro, „perla României“, vândută la preţ de nimic   Municipiul Slatina a avut, înainte de 1989, una dintre cele mai profitabile platforme industriale din ţară. Nici nu este de mirare de ce: preşedintele Nicolae Ceauşescu, originar din Scorniceşti, judeţul Olt, a ţinut să-şi transforme judeţul natal într-o emblemă de invidiat. Şi a reuşit. Pentru o vreme, cel puţin. După 1990, privatizările făcute doar pe interese obscure au dărâmat industria din Slatina şi pe cea din întreg judeţul.   Exemplul cel mai semnificativ este de departe cel al fostei uzine “16 Decembrie” din Slatina, botezată ulterior Întreprinderea de Aluminiu şi, după 1990 – SC Alro SA Slatina. Cea mai mare companie producătoare de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, exceptând Rusia, şi singurul producător de aluminiu şi aliaje de bază din ţara noastră, firma slătineană “a hrănit”, practic, capitala judeţului Olt, dar nu numai.   TUNRU-SEVERIN. Cum s-a prăbuşit combinatul de celuloză şi hârtie, cea mai mare fabrică de carton ondulat din Oltenia   Una din fabricile etalon ale judeţului Mehedinţi a fost Combinatul de Celuloză şi Hârtie (CCH) din Drobeta Turnu Severin. Înglobată în datorii uriaşe, unitatea şi-a închis porţile în toamna anului 2008, iar 800 de angajaţi au fost trimişi acasă.   Construcţia combinatului a început în anul 1971, iar trei ani mai târziu se tăia panglica inaugurală. Cum la vremea aceea totul se făcea planificat, zeci de tineri au fost trimişi la şcolarizare încă din anii 1967 pentru ca la deschiderea fabricii, angajaţii să fie şcoliţi în ceea ce înseamnă producţia de hârtie.    CRAIOVA. Acum Electroputere, există ca mall, iar Avioane este în picaj   Electroputere Craiova şi Fabrica de Avioane sunt în pragul dezastrului, iar după revoluţie s-au transformat în două fabrici cu datorii uriaşe la stat. În perioada comunistă erau considerate uzine de etalon.   Electroputere Craiova şi Fabrica de Avioane sunt în pragul dezastrului, iar după revoluţie s-au transformat în două fabrici cu datorii uriaşe la stat. În perioada comunistă erau considerate uzine etalon în oraş.   Electroputere Craiova a fost ridicată pe data de 1 septembrie 1949, iar primele transformatoare de forţă au fost  realizate în concepţie proprie începând cu anul 1951.   PITEŞTI. Privatizările din industria Argeşului, cu bune şi cu (multe) rele   Eşecurile şi succesele privatizărilor din Argeş sunt, ca peste tot, strâns legate de intenţiile celor care au preluat fabricile judeţului. Unii le-au făcut praf, alţii le-au transformat în actori importanţi ai economiei româneşti. Un astfel de exemplu pozitiv este Uzina Dacia. Din păcate, cam singurul. La polul opus, exemplele sunt însă multe.     După mai bine de 15 ani de la privatizarea uzinelor Dacia, producătorul auto a devenit cea mai mare companie din România, devansând unul dintre primii coloşi ai ţării, Petrom, şi ajungând cel mai mare exportator autohton. Intrarea sa în grupul Renault a avut loc la  2 iulie 1999 (data semnării contractului de privatizare).   CONSTANŢA. Epoca de Aur, vândută la bucată. Ce a mai rămas de furat din judeţ   Exploatând resursele naturale ale Dobrogei, comunismul a înzestrat judeţul Constanţa cu mari obiective economice, care să confirme ideea triumfului regimului Ceauşescu. Construite unele cu mari jertfe, fostele glorii industriale şi agricole au fost vândute la bucată ajungând marile tunuri ale privatizării dubioase din România.   Centrala Nuclear-Electrică de la Cernavodă, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Portul Constanţa, flota maritimă comercială şi de pescuit, platforma de la Petromidia, Oil Terminal, platformele de foraj marin, şantierele navale de la Constanţa, Midia, Mangalia, Hârşova, combinate, trusturi de utilaj, întreprinderi de montaj, fabrici de producţie, cooperative, ferme agricole şi toată industria hotelieră şi de alimentaţie publică de pe litoral funcţionau la capacitate maximă pentru propăşirea societăţii comuniste.   TIMIŞOARA. Fabrica care a scăpat cu bine de război şi de privatizarea erei post-revoluţionare   Intreprinderea Elba de la Timişoara este una dintre rarele cazuri din România în care o fabrică de pe vremea comunismului nu a fost transformată în fier vechi după 1990.   În anul 1884 Timişoara devenea primul oraş din Europa continentală cu străzile iluminate electric. Pe 12 noimbrie, la lăsarea întunericului, pe străzile “burgului” de pe Bega au fost puse în funcţiune 731 de lămpi de iluminat electric, în lungime totală de 59 de kilometri, dându-se astfel în funcţiune Uzina Electrică.   La acest material au participat Alin Ion, Simona Voicu, Alina Pop, Iulian Bunilă, Dorin Ţimonea, Bogdan Nistor, Dana Mihai, Remus Florescu, Bianca Sara, Ionuţ Dima, Mădălin Sofronie, Borcea Ştefan, Ionela Stănilă, Cezar Pădurariu, Sabina Ghiorghe, Elisabeth Bouleanu, Simona Suciu, Bogdan Iancu, Ana Gajdo, Dănuţ Zuzeac, Nicu Ghişan, Mugurel Manea, Corina Macavei, Andreea Mitrache, Cosmin Zamfirache, Cristina Stancu, Sinziana Ionescu, Ştefan Both.

Citeste mai mult: adev.ro/pbcng5

 

ROMÂNIA FURATĂ. ICA – privatizarea cercetării alimentare din România s-a făcut la prețul unei nunți luxoase

Institutul de Chimie Alimentară este astăzi notoriu, dar nu pentru descoperirile din domeniul alimentației publice, ci pentru un dosar penal plimbat în instantele de judecată aproape opt ani. Actual om de afaceri, om politic și fost colaborator al Securității, Dan Voiculescu este acuzat de privatizarea frauduloasă a institutului, alături de alți 12 inculpați. Singura vină a Institutului de Chimie Alimentară a fost că era situat în cea mai vânată zonă rezidentială din Capitală: malul lacului Herestrău.Primul institut care se ocupa de cercetare, securitate și siguranță în toate ramurile industriei alimentare s-a evaporat. După jumătate de secol de funcționare, oamenii statului au decis că e mai bine să scape de el. L-au transformat în societate pe acțiuni și l-au dat de POMANA. Au încasat puțin peste 100 de mii de euro, echivalentul unei nunți luxoase.

Sediul central al fostului Institut de Chimie Alimentară arată astăzi ca după război: tratatele zac abandonate pe holuri, studiile scrise în zeci de ani s-au îngălbenit din cauza umezelii, pereţii sunt plini de igrasie, iar tavanul stă să cadă. Doar câteva zeci de eprubete sparte și mirosul înțepător de substanțe chimice mai amintesc de vechile laboratoare.

„În incinta care există, strada Gârlei nr 1, există o clădire foarte frumoasă, plus alte clădiri adiacente, exista o serie de laboratoare : laboratorul de analize chimice, laboratorul de valorificare a substanţelor secundare, (…) în afara sediului central a existat acea modă ca cercetarea să fie alături de producţie”, explică Benone Velcescu, fost cercetător ICA.

Istoria institutului începe în 1925

În 1925, statul român a prins gustul chimiei alimentare: înfiinţează Institutul Experimental pentru Cultivarea și Fermentarea Tutunului. Guvernul condus de Ionel Brătianu îi dă noului institutut, din rezervele statului, 15 ha de teren pe malul lacului Herestrău. Aici urmau să se studieze soiurile de tutun pentru a obtine unul de calitate superioară.

Trei ani mai târziu, este dat în folosinţă sediul central al institutului, situat pe strada Gârlei. Dupa instaurarea regimului comunist, guvernul Petru Groza decide transferarea Institutului Tutunului la cel de Cercetări Alimentare și Pisciole. Experimentele în domeniul alimentar se fac în impozanta clădire de lângă Herăstrău, iar proiectările tehnice – în actualul sediu al Ministerului Educației.

„Toată industria alimentară a fost construită pe baza cercetărilor acestui institut şi a proiectării, pentru acest institut avea şi un compartiment foarte mare de proiectare. Institutul nu numai că avea menirea să verifice, dar cerceta cele mai bune reţete, elabora tehnologii şi apoi era implicat până la construirea unităţilor de industrie alimentară şi în monitorizarea producţiei, îmbunătăţirea calităţii alimentelor şi sigur, atunci nu se vorbea de siguranţa şi securitatea alimentară atât de mult cât se vorbeşte astăzi, de trasabilitate, de autenticitate, însă lucrurile acestea se făceau. Culmea, se făceau , şi alimentele erau foarte bine controlate”, a povestit Gheorghe Mencinicopschi, fost director al ICA.

În 1981, Institutul de Cercetări Alimentare şi Piscicole primeşte un nume nou: Institutul de Chimie Alimentară. Este momentul în care în toate fabricile din industria laptelui, a berii sau a zahărului sau în fabricile de prelucrare a cărnii se înfiinţează laboratoare de cercetare subordonate ICA.

„Era laboratorul de lapte, care era în curtea fabricii de lapte din Militari unde acuma este CORA, era laboratorul de carne, acest laborator funcţiona la abatorul Glina, laboratorul de bere, pe lângă fabrica de bere Griviţa, laboratorul de amidon şi zahăr era lângă fabrica de Glucoză”, rememorează Anica Ilie, fost cercetător la ICA.

„Abatatorul de 1 milion de porci, Comtim-ul din Timişoara, asta înseamna un milion de porci tăiaţi anual, a fost făcut de IPSCAIA cu sprijinul tehnologic al ICA. Eram cele două institute. IPSCAIA făcea clădiri, planurile de montaj, de instalaţii, noi veneam pe partea de tehnologie”, povestește Benone Velcescu, fost cercetător.

Angajaţii institutului făceau cercetări chimice şi biochimice, căutau noi procese şi procedee tehnologice alimentare şi chiar proiectau echipamentele pentru producerea alimentelor. Nutriţioniştii avizau toate reţetele, de la cele pentru salamuri sau brânză topită, până la conserve de peşte sau ulei de gătit.

„Se făceau lucruri extraordinare, printre care am proiectat model experimental pentru fabricarea caviarului artificial. Lucruri foarte foarte interesante. (…) instalaţie pentru dezvoltarea alegei spirulină, pentru spirulină. Foarte interesant”, spune Anica Ilie, fostă cercetătoare.

Anii 80 au adus cursa pentru plata datoriei externe. Printre consecinţe, tăierea banilor pentru cercetarea de orice fel. Inclusiv cea alimentară. Revoluţia prinde institutul cu aparatura încă performantă a anilor 70 şi cu 400 de cercetători specializaţi în toate ramurile industriei alimentare.

Cum a început implicarea lui Dan Voiculescu

În 1991, implicarea omului de afaceri Dan Voiculescu în destinul tragic al ICA, începea sa prindă contur. Ovidiu Popescu, directorul Institutului de Chimie Alimentară, decide asocierea cu o firma cu sediul în paradisul fiscal din Cipru, pe nume Crescent. Astfel ia naştere BIOPROD SRL. Actionarul majoritar este Crescent, cu 51%, firmă înființată în 1984 și controlată de Dan Voiculescu.

Firma este înscrisă la Registrul Comerțului printr-o cerere semnată doar de directorul institutului, deși legea română în vigoare la acea dată impunea acordul Ministerului Agriculturii şi al Academiei de Ştiinţe Agricole.

La doar un an de la înscrierea noii firme, conducerea BIOPROD decide să construiască Stația de Alimente Băneasa. Peste 6000 de mp din cei 36 de mii ai institutului sunt puși la bătaie pentru ridicarea unei clădiri care, de fapt, n-a fost construită niciodată. În locul ei, pe o suprafaţă de 1.300 de metri pătraţi, răsare un ansamblu de birouri şi spaţii comerciale. Mai mult, tot pe terenul Institutului de Chimie Alimentară, începe şi construcţia unui bloc de 9 etaje.

„Păi uneori făceau în spate, sigur că făceau. Ce erau singurii care au făcut atunci în spate? Când nu era nici legislaţie foarte bine pusă la punct?”, spune fostul ministru al Agriculturii Valeriu Tabără.

Institutul participase la majorarea capitalului BIOPROD SRL cu terenurile pe care le avea. Cu toate acestea, statul era actionar minoritar, cu 49%. Într-un raport al Serviciului Român de Informaţii se arată că, treptat, în firmă au fost introdusi noi acţionari, pentru a o transforma din SRL în Societate pe Acţiuni.

Noii acționari erau firme ale grupului deținut de Voiculescu şi căpătau această calitate după ce preluau acțiunile Institutului de Chimie Alimentară. În 1993, doar 10% din acțiunile societății BIOPROD SA mai erau ale statului.

Tot în 1993, conducerea închiriază sediul principal al ICA societatii BIOPROD, cu doar 15 dolari pe lună, pentru 12 mii de metri pătraţi de laboratoare. Contractul este încheiat pe o perioada de 12 ani. Pe piaţa liberă, la acel moment, un singur metru pătrat se închiria în zonă cu 14 dolari.

În 1998, statul ajunge să mai deţină prin Institutul de Chimie Alimentară doar 1,8% din actiunile firmei BIOPROD, condusă de directorul științific de la ICA: Gheorghe Mencinicopschi.

„(Bine, și) starea de lucruri… nu mai era un entuziasm al participariii la toate activitațile de cercetare. Nu aveam materiale, pe care sățți faci cercetarea, că până la urmă ai nevoie de o serie de lucruri. Nu poți sa faci cercetare numai cu creionul și cu hârtia și cu calculatorul. Ai nevoie de mult mai multe lucruri”, subliniază Anica Ilie.

Avertisment de la SRI în 1995

În 1995, SRI avertizeaza Guvernul condus de Nicolae Vacaroiu că ceea ce se întâmplă la ICA aduce atingere siguranței naționale, pentru că este un atac grav la adresa cercetării științifice.

Același raport menţioneză că majoritatea patrimoniului ICA a trecut în administrarea companiei Crescent, că angajații institutului erau și membri în conducerea BIOPROD, iar laboratoarele erau închiriate ilegal chiar de către unii cercetatori ai ICA. Cu toate astea, raportul rămâne fără ecou, iar guvernul Vacaroiu menţine în funcţie conducerea institutului.

„Nu mai aveam lucrări, au fost luni întregi când nu ne-am luat salariile, luni întregi. (…) din 97 începând s-a înrăutaţit starea de lucruri. Eu când am plecat în 99 lucrurile erau destul de grave în ce priveşte susţinerea financiară, nu mai avea lucrări, nu mai….”, povestește Anica Ilie.

Apare IBA

În 1997, o parte dintre cercetători îşi dau seama că Institutul de Chimie Alimentară nu mai are niciun viitor. Şefa laboratorului de morărit și panificțtie, Nastasia Belc, face primele demersuri pentru înființarea unuia nou: Institutul de Bioresurse Alimentare – IBA.

„Cinste lor ca s-au desprins. Este cel mai bun institut (…) desprins din ICA, atunci, în momentele grele. Eram ministru. Această femeie mi-a argumentat că nu se poate merge, că se merge spre dezastru. Eu de obicei nu am fost pentru desprinderi, dar acolo am văzut această chestiune”, spune fostul ministru Valeriu Tabără.

IBA, institut de stat, este subordonat direct Ministerul Agriculturii. Cercetătorii se specializează în diverse centre din lume, iar conducerea reuşeste să atragă fonduri europene. Nu același lucru se întâmplă și cu ICA. În 2002, guvernul condus de Adrian Năstase decide transformarea institutului care se ocupa de siguranța alimentației românilor în societate pe acțiuni, odată cu schimbarea numelui din Institutul de Chimie Alimentară în Institutul de Cercetări Alimentare.

ICA devine societate comercială, primul pas către privatizare

S-a trecut la o chestiune care nu a fost dintre cele mai normale. S-a transformat în societate comercială. Trecându-se în societate comercială, pasul spre privatizare era mult mai ușor. Oare primul-ministru de la acea vreme nu a știut? Și ministrul? Ministrul Agriculturii. Nu au știut? Cum să nu știe? Când privatizezi astfel de obiective!”, spune Valeriu Tabără.

Ilie Sârbu, ministru al Agriculturii în acea perioadă, semnează și el hotarârea de guvern prin care ICA devenea societate comercială. Îsi aduce aminte cu greu de ce a luat această hotarâre.

Nu mai știu, sincer, dar a fost o Hotărâre de Guvern. Era semnată de cel puțin patru dintre noi. (…)

Probabil pentru rentabilizarea lui. Nu mai îmi amintesc exact. Dar oricum, nu era o decizie a mea, că nu eu … cercetarea nu era la mine. (…) Probabil faptul că era terenul sau ceva, era în gestiunea ADS-ului sau ministerului.

După transformare, institutul intră sub administrarea Agenției Domeniului Statului și este imediat vândut grupului de firme GRIVCO, de către directorul Corneliu Popa, numit în funcţie chiar de Ilie Sârbu. Senatorul PSD consideră că privatizarea ICA, din 2003, a fost un succes.

„Acolo, ceea ce totuți trebuie subliniat, că el dupa privatizare a rămas institut de cercetări, adică nu s-a ajuns la ceea ce știm noi că se întâmplă. Că după ce se privatizează activele devin interesante și uităm de obiectul de activitate. El încă funcționează și funcționeaza bine, nu știu”, spune Ilie Sârbu.

GRIVCO achiziționează ICA cu 104.000 de euro

Suma plătită de grupul GRIVCO pentru ICA este de 104 mii de euro. Aceştia au fost banii pentru trei hectare de teren în cea mai râvnită zona rezidențială din Bucureşti şi clădiri a căror suprafaţa desfăşurată însumează 10 mii de metri pătraţi.

Cei 50 de cercetători rămaşi în Institut sunt mutaţi cu chirie în clădirea Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Chimie si Petrochimie.

BIOPROD SA, firma cu care institutul se asociase în 1991, este radiată în 2007, după ce e absorbită de GRIVCO, grup de firme controlat de Dan Voiculescu.

Începe saga judiciară

În 2004, Corpul de Control al noului ministru al Agriculturii, Petre Daea, descoperă neregulile din privatizarea ICA si sesizează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie. Rezultă un dosar penal, clasat însă câteva luni mai târziu.

În septembrie 2008, procurorii DNA redeschid ancheta şi încep urmărirea penală. 27 de foşti directori, angajaţi ai Agenţiei Domeniului Statului sau reprezentanţi ai GRIVCO, sunt cercetaţi pentru implicarea în privatizarea frauduloasă a ICA. Anchetatorii spun ca Dan Voiculescu, ajutat de angajati ai statului, ar fi cumpărat în 2003, terenurile şi clădirile cu un preț de 75 de ori mai mic decât cel real. Paguba: aproape 8 de milioane de euro.

Câteva luni mai târziu, Ministerul Agriculturii se constituie parte în dosar, iar paguba totală ajunge la peste 60 de milioane de euro, potrivit procurorilor.

Nu există paguba asta. Nu există! Mai mult, institutul avea ca orice alt institut nişte datorii la stat. (…) Orice institut, dacă vă duceţi şi vă uitaţi, are datorii la stat. Ei, cel care l-a cumpărat le-a plătit şi pe alea”, susține Gheorghe Mencinicopschi.

Înainte de revoluţie, Gheorghe Mencinicopschi a fost angajat al ICA. La începutul anilor 90, s-a înscris în Partidul Umanist Român, înfiinţat de Dan Voiculescu şi a fost numit director al Institutului. Mencinicopschi este cel care ar fi ajutat firmele omului de afaceri să se asocieze cu institutul şi, mai apoi, să îl cumpere.

Ce rol are Gheorghe Mencinicopschi

Procurorii susţin că licitaţia pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni al ICA este cea mai bună dovadă a ajutorului primit de Dan Voiculescu. Vânzarea ICA a fost trucată, pentru că la negocieri s-au înscris doar GRIVCO SA, şi, în nume propriu, Gheorghe Mencinicopschi, director general, membru al Adunării Acţionarilor ICA S.A şi membru al Partidului Umanist.

Este o privatizare de succes, după mine, pentru că institutul există, funcţionează, are oameni, are specialişti, ai pe cine întreba în ţara asta de nişte lucruri. După mine, vă spun sincer, este poate una dintre cele mai reuşite privatizări, cele mai corecte, cele mai de succes, ca dovadă că privatizatul nu a sucombat, a evoluat, trăieşte, este competititv. Daţi-mi alt exemplu de privatizare de genul acesta!”, spune Gheorghe Menciniscopschi.

„Pe mine mă surprinde cum a cedat, dar din păcate are responsabilitaţi în ceea ce s-a întâmplat acolo. Nu a fost niciodată o opoziţie. Eu nu am auzit opoziţie din partea domniei sale”, spune Valeriu Tabără.

Gheorghe Mencinicopschi îşi susţine nevinovăţia şi spune că miza dosarului ar fi una politică, dar ca nu el ar fi cel vizat.

„Eu ştiu ce am făcut eu, sunt cu inima şi cu sufletul curat, că nu am facut nicio magarie. Nu noi suntem ţinta. Eu văd că ţinta este altcineva (…) trebuie să faci circ, ca să para credibil. Nu poţi sa îl acuzi pe unul totuși și să dai și o aparență de democrație și de justiție corectă, dacă îl arăți numa pe unul, trebuie să fie masa bogată să-l araţi şi pe ala, şi pe ala…”, explică Mencinicopschi.

Șase ani de plimbări între instanțe

După două luni de urmărire penală, la 8 decembrie 2008, procurorii trimit dosarul ICA în instanţă.

13 persoane sunt acuzate de diminuarea cu intenţie a valorii Institutului de Chimie Alimentară. Printre cei deferiţi justiţiei se numără Dan Voiculescu – preşedinte al grupului de firme GRIVCO, Corneliu Popa – director general al Agenției Domeniilor Statului, Sorin Pantiș- director general executiv GRIVCO S.A. în momentul privatizării, Sandu Jean-Catalin – administrator al S.C. Benefica S.A., firma din grupul GRIVCO, Vlad-Nicolae Savulescu – director al Direcției Privatizare – Concesionare a A.D.S., Gheorghe Sin – membru A.G.A. al S.C.Institutul de Cercetari Alimentare S.A. Bucuresti, Alexandru Petre, Grigore Marinescu si Vica Ene – cenzori ai S.C. Institutul de Cercetari Alimentare S.A. București.

După două termene dosarul este trimis de la Tribunalul Bucureşti la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru că Dan Voiculescu este ales senator.

Timp de 36 de termene, întinse pe trei ani, Instanţa Supremă administrează probe, dar nu apucă să pronunţe decizia, pentru că Dan Voiculescu îşi dă demisia din Parlament, îşi pierde imunitatea de senator, iar dosarul se întoarce la Tribunalul Bucureşti.

Doar trei termene apucă să judece completul de la Tribunalul Bucureşti, pentru că Dan Voiculescu câştigă un nou mandat de senator și își recapată imunitatea. Cauza se duce iar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Insa, după două luni, Voiculescu demisioneză din nou iar dosarul revine la Tribunal.

În septembrie 2013, omul de afaceri este condamnat la cinci ani de închisoare. Fostul director al ICA, Gheorghe Mencinicopschi, primeşte și el șase ani de închisoare.

Ceilalți condamnați în dosar sunt: Corneliu Popa, Sorin Pantiş, Sandu Jean-Catalin, Vlad-Nicolae Săvulescu, Gheorghe Sin și Alexandru Petre, Grigore Marinescu și Vica Ene.

Toti primesc pedepse cuprinse între 5 şi 6 ani de inchisoare pentru stabilirea unei valori prea mici a proprietăților ICA, fals intelectual, fals în înscrisuri, uz de fals, însușirea de bunuri sau alte foloase necuvenite.

În 2014, Dan Voiculescu şi colegii săi de dosar contestă condamnările. Cazul ajunge la Curtea de Apel București și este repartizat unui complet format din judecătorii Stan Mustaţă şi Florică Duţă. În aprilie, avocații lui Dan Voiculescu cer anularea hotarârii de guvern prin care ICA era transformat în societate pe actiuni şi implicit privatizarea. O decizie favorabilă ar fi însemnat anularea dosarului penal şi a condamnărilor.

Momentul „Stan Mustață”

Chiar în ziua în care trebuia să dea o soluţie în privinţa cererilor avocaţilor lui Dan Voiculescu, judecătorul Stan Mustață este ridicat de procurorii DNA şi acuzat de luare de mită. Deşi, oficial, informaţiile anchetatorilor nu fac referire la faptul că judecătorul Stan Mustaţă ar fi fost implicat în favorizarea inculpaţilor din dosarul ICA, Dan Voiculescu a făcut precizări: „Eu vreau să clarificăm lucrurile de la bun început: că nu îl cunosc pe judecătorul Mustață, că nu am prieteni care-l cunosc pe judecatorul Mustață. Repet, nu-l cunosc, nu l-am cunoscut niciodata nici pe domnul judecator, nu am nici prieteni care să-l cunoască pe domnul judecător, ca atare, consider că DNA-ul a încercat (…) o presiune asupra judecatorului Mustață Stan”.

Situaţia creată îi este însă favorabilă omului de afaceri care controlează grupul de firme GRIVCO. Procurorii spun că noul cod de procedură penală, intrat în vigoare în februarie 2014, l-ar ajuta pe Dan Voiculescu să scape de răspundere.

„Nu e vorba de niciun fel de prescripţie. Profesorul Mateuţ mi-a spus de nenumărate ori că prescripţia…prescrierea de care vorbește doamna Kovesi e o prostie. Mi-a spus că prescrierea în dosarul ăsta de care vorbim e în 2023 după noul cod și în 2021 sau 2018 dupa vechiul cod. Oare doamna Kovesi nu cunoaște codul penal? Sau poate știe lucruri pe care nu le știm noi”, declara Dan Voiculescu.

În ciuda declaraţiilor lui Dan Voiculescu, Curtea de Apel nu reuşeşte crearea unui complet care să dea o decizie în dosarul ICA. După alte două termene, celălalt judecător desemnat iniţial se pensionează, iar procesul se opreşte. În timp ce decretul de ieşire din magistratură a lui Florică Duţă este semnat de preşedintele Traian Băsescu, conducerea Curţii de Apel trebuie să desemneze, aleatoriu, alți doi judecători care să ia apelul de la capăt.

În timp ce justiţia se străduiește să dea verdictul în privinţa înstrăinării patrimoniului ICA,Institutul mai supravieţuieşte doar cu numele şi 53 angajaţi, la etajul trei al unui imobil închiriat. Cercetătorii mai au la dispoziţie numai laboratoarele de microbiologie, ecologie si chimie. Trei laboratoare în care mai fac doar analize pentru hipermarketurile de pe piaţa autohtonă.

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*