COMPATRIOŢI, Revista Informaţii Agrorurale revarsă Mireasma LACRIMILOR din Corola de Rezistența Anticomunistă, pentru a fi o pildă TUTUROR acelora care VOTEAZĂ stangăcii-şi nu ştiu că globalism, fesenism, comunism= înseamnă SATANISM, datorită căruia avem cel mai mare număr de martiri din lume! Planul secret de distrugere a agriculturii și fermierilor români…Sursa de sclavi a Europei (I) Privatizarea neagră a României…Domnule Preşedinte, Iohannis Klaus, sunteţi ales, nu doar să umblaţi cu Dumnezeu, ca Enoh, ci, prin Isus, sa deveniţi UNA cu El, (dacă iubiţi, impliniţi Poruncile /adică, numai dacă mâncaţi Painea Vieţii si beţi Apa Vie), să fiţi veşnicit cu TOT POPORUL ROMAN în Isus-Corabia Cristică, dacă-L primiţi să DOMNEASCĂ pe tronul Omului înnoit. Prin Isus, ajutaţi la EXODUL acestui Popor din idolatria egipteană, din lenevia,căldiceala (ne)romană, păcătuirea faraonică! Dezarmat de sine şi blindat cu arsenalul Dumnezeiesc, intraţi în Templul Păstorului cel Bun (Ioan, cap 10/1-17), “căci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile…” (Obadia 1/15) Nu mai lăsaţi oamenii să fie manipulaţi, exploataţi de lupi devoratori,răpitori, îmbrăcaţi în miei- morţi după bani storşi din idolatrii, formalisme, datini, pomeni şi taxe,” creştini” atât de minţiţi, incât nu mai ştiu să deosebească stânga de dreapta lor” (Iona, cap.3 si 4)…etc

(Stimate Popor Român- Domnule Preşedinte, Iohannis Klaus,pentru Fericirea,Indumnezeirea  şi Veşnicirea Noastră , îmi pun viaţa în joc, încrezător, că mă iertaţi, prin Isus, pentru această Mireasmă Cristică, adunată din Corola Cerească, intru MANTUIREA- salvarea,purificarea ,iertarea,impăcarea, si vindecarea Tuturor Semenilor – tipărită în paginile revistei Informaţii Agrorurale !)cd

După cum “atotştiutorul” comunism a fost “omorât” de proprii Anticrişti Kominternişti, cu atât mai mult, Poporul Român,răscumparat cu Sânge Dumnezeiesc,dar batjocorit,ţinut mort în păcate de către falşi “păstori”, poate fi înviat prin naşterea din nou (Ioan, cap 3), prin primirea Salvatorului Eliberator, căci Isus este viaţa veşnică, învierea, calea,pacea, bunătatea, iertarea, iubirea , adevărul şi Totul Totului Tot.” Sunteţi chemat,pentru ca prin Isus, să cunoasteţi,să faceţi Voia Lui aici,acum,pe pământ ,din respect,din dragoste ,(dar si din ură faţă de moarte-păcat),deci,din   recunostinţă faţă de Popor şi Creator-Eliberator,Vindecător,Jertfitor,Iertător,dar şi pentru că România, are numărul cel mai mare de martiri (si anticomunişti); 

Căci Dumnezeu vrea ca nici un  om  să nu piară. Tatăl Nostru vrea ca Poporul Român să aibă o veşnicie fericită, îndumnezeită.El,Focul Mistuitor,Duhovnicesc, vă aşteaptă să aprindeţi Faclia Tării şi să inflăcăraţi , să da ţi  Foc Pocăinţei -Credinţei, Naşterii din nou a acestui  Popor.El îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că,…El îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru Învierea, Mântuirea şi Veşnicirea Poporului Român, pentru că în nimeni altul nu este mântuire, decât numai în( “Corabia” ) Isus, unde suntem aşteptaţi cu  Sfânta nerăbdare.

 rege

Nu Dumnezeu vrea să ne mâncăm precum hienele; nu Domnul vrea ca românii să fie alungaţi de sărăcie, stângăcie şi strâmbătăţi  legislative – printre spinii şi ciulinii lumii nenascute din nou ; Isus a sângerat pentru noi ca să biruim şi să fim biruitori prin El! “Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin Sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.” (Rom.5/8-21).

 b1

 

Oamenii v-au votat, dar Dumnezeu v-a ales din veşnicie, ca să lucraţi dimpreună cu aleşii Domnului, ostaşi botezaţi în Moartea Sfântă şi Purificatoare, (Cristică);Ei sunt Una cu Isus,mai mult decât Iosif, salvatorul poporului său-evreul aruncat de fraţii lui în mlaştina pieirii, dar “pescuit”, înviat de Domnul Domnilor… Iată că El vi l-a trimis şi  pe Nicu Butoi,si pe  unul,IOSIF TON, dimpreună cu alte Pietre vii, (savuraţi cap 4, Exod, trimiterea lui Moise, Aavram…), mădulare născute din sămânţa Duhovnicească, pocăiţi,  înzidţi în Trupul Bisericii Universale, slujbaşi care,clădiţi,inzidiţi,in El, au drept căpetenie numai Capul Isus.Prin venele lor circula  Sange Cristic,Gandul Dumnezeiesc,primit prin Transfuzia  botezului in Moartea lui Isus .În Isus,( caci El este Împărăţia lui Dumnezeu), nu are acces credinţa strămoşească, babtistă, musulmană, adventistă etc, căci, El s-a dăruit gratis TUTURORA, pentru ca, prin moartea eului, să primim Credinţa Cristică, neprihănirea, iertarea, împăcarea, blândeţea şi alte “arme” Dumnezeieşti; După ce Isus a zdrobit capul celui rău la Golgota, prin sângerarea Lui să biruim, să zdrobim şi coada minciunii,hotiei,pornografiei,curviei ,adică a păcatului sub călcâiele noastre, dimpreună cu Armata Mielului care-  pretutindeni,este Una.

r3 

 Dacă prin pocăinţă şi naşterea din nou nu îndreptaţi inimile copiilor spre părinţi şi inimile Poporului spre Isus, incât, măcar veşnicia să fie fericită pentru TOŢI semenii  răscumpăraţi să devenim Una, tot va veni un “PREOT CERESC”, dar o să daţi socoteală toată veşnicia; Deja preoţilor lumeşti li s-a luat slujba (Ezechiel/34, Matei/23), căci este vai de cărturari, farisei şi “slujbaşi” robiţi de câştiguri mârşave! Să nu vă închipuiţi că după încheierea mandatului ve-ţi scapa de pedeapsa veşnică, pentru că acum sunteţi la adăpostul “împărăţiei”… Căci, dacă tăceţi ACUM, ajutorul şi izbăvirea  tot vor veni din altă parte pentru ROMANI, “şi tu şi casa tatălui tău veţi pieri

 

Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?” (Estera 4/13-14) Doriţi să păstoriţi un popor manipulat, cârtitor, prigonit, muribund şi înglodat în nelegiuiri, clădit pe nedreptăţi, certuri şi alte trăsături maimuţăreşti, descrise în Gal.5/20? Sau doriţi oameni corecţi, drepţi, punctuali, productivi, iubitori, deştepţi, (atot) puternici, oameni înnoiţi, care să gândească, să simtă şi să făptuiască totul DUMNEZEIEŞTE? După 40 de ani de rătăciri prin pustia komunismului, (fără de Dumnezeu-  necartonat, neiconat), nu ni se mai îngăduie să bajbiim alţi 40 de ani prin deşertul fesenismului, contra lui Dumnezeu! Cei care au păstorit oamenii până acum, i-au prostit, minţit, manipulat şi i-au ţinut în întunecimi, pentru că lor le este frică de oamenii înviaţi, deştepţi, puternici, bogaţi. SĂ NU UITAŢI CĂ interesele masonice, ale Fiarei sau ale Anticristului (şi alte idolatrii la un loc care vă curtează…)nu sunt mai mari şi mai tari decât ale Atotcunoscătorului Creator. Adevărul, iubirea, dreptatea, blândeţea sunt veşnice, nu minciuna , ura, corupţia…. Nu vă fie frică de nimic şi de nimeni! Păstoriţi DUMNEZEIEŞTE Poporul Român, PENTRU CARE A SÂNGERAT Isus, popor sătul de păcătuiri şi de adus în van pomeni, bani sau lumânări, căci în Împărăţia lui Dumnezeu nu au ce să caute aceste formalisme,datini traditii de facut bani si “crestini”manipulabili. Împărăţia nu este mâncare, băutură,pomeni sau fum de lumânări. Căci acolo nu este întunecosul satan, ci Isus hraneste,luminează totul, căci El este Lumina Lumii. Ne-am săturat de “adus jertfe Baalilor şi tămâie chipurilor idoleşti.” (Osea 11/2b)

 

 1l

 

Iată unde duce educaţia datinilor, idolatriilor, falselor învăţări:” Poporul Meu este pornit să se depărteze de Mine; şi dacă sunt chemaţi înapoi la Cel Preaînalt, niciunul din ei nu caută să se ridice.” (Osea 11/7)Iată de ce Romanilor plecaţi printre străini le plângi de milă, dar şi cei rămaşi în ţară sunt în cea mai mare nenorocire, groază şi ocară! Pentru că te-am supărat prea tare, te-am neglijat prea mult; Nu am păzit poruncile Tale şi am pus la spate bunele Tale orânduieli.” Noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire, am fost răi şi îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile şi orânduirile Tale

 

N-am ascultat pe robii Tăi prorocii, care au vorbit în Numele Tău împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre, părinţilor noştri şi către tot poporul ţării. Tu, Doamne, eşti drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple faţă de ruşine, nouă, tuturor oamenilor (Poporului Roman s n ) lui Iuda, locuitorilor  (Romaniei s n ) Ierusalimului şi întregului Israel, fie ei aproape, fie departe, în toate ţările în care i-ai izgonit, din pricina fărădelegilor de care s-au făcut vinovaţi faţă de Tine! Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple faţă de ruşine, da, nouă, împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre şi părinţilor noştri, pentru că am păcătuit împotriva Ta!” (Daniel 9/5-8)… Iată că plata lucrătorilor care v-au secerat câmpiile, şi pe care le-aţi oprit-o prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor.” (Iacov 5/4)

 daa

Acesta este “epistola”Daruită Poporului Roman, primită în Turnul de Veghe -cu mult înaintea zorilor: Înălţaţi o întăritură de apărare, zidită din rugăciuni, cereri,  Post Duhovnicesc Naţional, Comunitar şi Particular (Iona 3/5-10).În calitate de “Căpetenie” a Poporului Român, staţi în mijlocul spărturii, ca să nu fie ucisă Tara, ca să nu fie prigonit tot Poporul! (Ezechiel 22/30-41) …Căci satan a cerut să cearnă România ca pe grâu …Nimeni nu poate scăpa, decât, numai cine este în Isus şi în cine El a prins contur şi, întrupat, domneşte suveran! Niciunul să nu zicem că nu am ştiut!

 

 

“De aceea,… pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău…!” (Amos 4/12), căci… “Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!” (Ap.3/15) De aceea să ne pregătim pentru întâlnirea cu Acela care vine să aducă Mântuirea pentru cei care …aşteaptă clipă de clipă. Sa INVATAM  de la Toţi cei care pun la spate Îndreptarul Dumnezeiesc, “Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi,care  s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: “Cadeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?” (Ap.6/15-17)…” În acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n-o vor găsi; vor dori să moară, şi moartea va fugi de ei.” (Ap 9/6)

97u

 

Romani, nu uitaţi:” “Când veţi păcătui, vă voi risipi printre popoare; dar, dacă vă veţi întoarce la Mine şi dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, atunci, chiar dacă veţi fi izgoniţi la marginea cea mai depărtată a cerului, de acolo  voi aduna şi vă voi aduce iarăşi în locul pe care l-am ales ca să locuiască Numele Meu acolo.” (Neemia1/8-9)

 

 

“Dumnezeule, sunt uluit şi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre, şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri. Din zilele părinţilor noştri am fost foarte vinovaţi până în ziua de azi, şi din pricina fărădelegilor noastre am fost daţi, noi, împăraţii noştri şi preoţii noştri, în mâinile împăraţilor străini, prada sabiei, robiei, jafului şi ruşinii care ne acoperă astăzi faţa. Şi totuşi Domnul Dumnezeul nostru S-a îndurat de noi, lăsându-ne câţiva oameni scăpaţi şi dându-ne un adăpost în locul Lui cel sfânt, ca să ne lumineze ochii şi să ne dea puţină răsuflare în mijlocul robiei noastre. Căci suntem robi, dar Dumnezeu nu ne-a părăsit în robia noastră.” (Ezra 9/6-9)

 

 ui

 

Românie, Românie, care ţi-ai omorât elitele,i-ai inzidit de vii in tunele,canale, palate ,care  ai despuiat nobilimea, ai înfundat puşcăriile cu spuma Ţării şi ai alungat în toată lumea Valorile Naţionale; Popor Roman, care ai tăcut când părinţii tăi săpau canale cu dinţii şi cu unghiile zdrobite de călăi, şi acum ai votat kălăi prigonitori şi furători ai Avuţiei Naţionale, care “omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie;” (Matei 23/37-39)

 

 

Să nu aşteptăm navala de lăcuste nucleare, sau alte urgii rămase de la nimicirea poporului faraonic! Să nu amânăm până în mormânt pocăinţa, precum bogatul ajuns în iadul veşnic (Luca 16/19-21) Acum,când ni se dă munţi de Har,dacă intârzaiaţi Trezirea,Invăţarea prin Duhul Sfânt şi Înnoirea Duhovnicească, Domnul va alege pe altul, dar nu dorim ca impreună cu Poporul Roman  să suferiţi toată veşnicia…”Vedeţi starea nenorocită în care suntem!” (Neemia 2/17)…” noaptea să facem de strajă, iar ziua să lucrăm.” (Neemia 4/22) Aşa cum vă place să urcaţi pe munte, urcaţi şi pe acoperişuri şi strigaţi din răsputeri, să vă audă fiecare muritor din ţară şi din toată lumea. Revărsaţi Mireasma cunoaşterii Lui- de la Viaţă la viaţă  a Invitaţiei Dumnezeieşti: “Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2 Petru 3/9) Strigaţi din toată inima, sunaţi din trâmbiţa trezirii şi implicării Dumnezeieşti!

 7o

De aceea iubiţi Munţii,să…” Răcniţi în gura mare pe muntele Meu cel sfânt, ca să tremure toţi locuitorii ţării. Căci vine ziua Domnului, este aproape!” (Ioel 2/1b) Strigaţi din balconul Casei Poporului,  Strigaţi de pe acoperişul palatelor… ţării… şi spuneţi:  Strângeţi-vă pe munţii Samariei (României s n) “ şi vedeţi ce neorânduială mare este în mijlocul ei, ce asupriri sunt în ea!” (Amos 3/9-15) DAR…” Voi surpa casele de iarnă şi casele de vară; palatele de fildeş se vor duce, şi casele cele multe se vor nimici, zice Domnul.”

 

“Ascultaţi cuvântul acesta, juncane din Basan, de pe muntele Samariei, voi care asupriţi pe cei sărmani, zdrobiţi pe cei lipsiţi şi ziceţi bărbaţilor voştri: “Daţi-ne să bem!” Domnul Dumnezeu a jurat pe sfinţenia Lui şi a zis: “Iată vin zile pentru voi, când vă vor prinde cu cârligele, şi rămăşiţa voastră, cu undite de pescari; veţi ieşi prin spărturi, fiecare drept înainte, şi veţi fi lepădate în… Şi Eu, de partea Mea, v-am trimis foametea în toate cetăţile voastre şi lipsa de pâine, în toate locuinţele voastre. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul. N-am vrut să vă dau nici ploaie, când mai erau încă trei luni până la secerat; am dat ploaie peste o cetate, dar n-am dat ploaie peste o altă cetate; într-un ogor a plouat, şi altul, în care n-a plouat, s-a uscat. Două, trei cetăţi s-au dus la alta ca să bea apă, şi tot nu şi-au potolit setea. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul. V-am lovit cu rugină în grâu şi cu tăciune; grădinile voastre cele multe, viile, smochinii şi măslinii voştri i-au mâncat deseori lăcustele. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul! Am trimis în voi ciumă, ca în Egipt; v-am ucis tinerii cu sabia şi am lăsat să vi se ia caii, am făcut să vi se suie în nări duhoarea taberei voastre. Şi cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul. V-am nimicit ca pe Sodoma şi Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu; şi aţi fost ca un tăciune scos din foc. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul… –

 xxx

De aceea, îţi voi face astfel,   (Românie s n)- şi fiindcă îţi voi face astfel, pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău,  Căutaţi-Mă, şi veţi trăi! Nu mai căutaţi fesenismul,komunismul,natonismul… , nu vă duceţi la Ghilgal şi nu treceţi la Beer-Seba. Căci Ghilgalul va fi dus în robie, şi Betelul va fi nimicit.” Căutaţi pe Domnul, şi veţi trăi! Temeţi-vă, ca nu cumva să apuce ca un foc casa lui Iosif, şi focul acesta s-o mistuie, …Fără să fie cineva la Betel ca să-l stingă, voi care prefaceţi dreptul în pelin şi călcaţi dreptatea în picioare!”…

 

“De aceea, pentru că pe sărac îl călcaţi în picioare şi luaţi daruri de grâu de la el, măcar că aţi zidit case de piatră cioplită, nu le veţi locui; măcar că aţi sădit vii foarte bune, nu veţi bea din vinul lor! “Căci Eu ştiu că nelegiuirile voastre sunt multe şi că păcatele voastre sunt fără număr: asupriţi pe cel drept, luaţi mită şi călcaţi în picioare la poarta cetăţii dreptul săracilor.” De aceea, în vremuri ca acestea, înţeleptul trebuie să tacă; căci sunt vremuri rele. Căutaţi binele, şi nu răul, ca să trăiţi, şi că astfel, Domnul Dumnezeul oştirilor să fie cu voi, cum spuneţi voi! Urâţi răul, şi iubiţi binele, faceţi să domnească dreptatea la poarta cetăţii; şi poate că Domnul Dumnezeul oştirilor va avea milă de rămăşiţele lui Iosif. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul oştirilor, Cel Atotputernic: “În toate pieţele se vor boci şi pe toate uliţele vor zice: “Vai! Vai!” Vor chema pe plugar la jale şi la bocire pe cei ce fac jelanii pentru morţi.

 lup

În toate viile va fi bocet, când voi trece prin mijlocul tău, zice Domnul. Vai de cei ce doresc “ziua Domnului”! Ce aşteptaţi voi de la ziua Domnului? Ea va fi întuneric, şi nu lumină. Veţi fi ca un om care fuge dinaintea unui leu pe care-l întâlneşte un urs şi care, când ajunge acasă, îşi reazemă mâna pe zid, şi-l muşcă un şarpe!

 

Nu va fi oare ziua Domnului întuneric în loc de lumină? Nu va fi ea întunecoasă şi fără strălucire? Eu urăsc, dispreţuiesc sărbătorile voastre şi nu pot să vă sufăr adunările de sărbătoare! Când Îmi aduceţi arderi de tot şi daruri de mâncare, n-am nicio plăcere de ele; şi viţeii îngrăşaţi pe care-i aduceţi că jertfe de mulţumire, nici nu Mă uit la ei. Depărtează de Mine vuietul cântecelor tale; nu pot asculta sunetul lăutelor tale! Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, şi neprihănirea, ca un pârâu care nu seacă niciodată!” (Amos 5/4-24)…Isaia 1/1-31…Mica de la cap.1-7 ş a

focc

Privatizarea neagră a României

Peste 1200 de mari întreprinderi au fost “privatizate” după 1990 
Ele au fost vândute în ciuda avertizărilor venite din partea organelor abilitate în securitatea naţională


  În 21 de ani de capitalism sub conducere neo-comunistă România a pierdut toată capacitatea de producţie şi tot controlul asupra zăcămintelor  
Ţara noastră a acumulat în tot acest timp datorii de peste 150 de miliarde de euro
ZIUA NEWS prezintă lista privatizărilor din România, care ne-au transformat într-o ţară de consumatori şi generatori de servicii. România a pierdut în ultimii 20 de ani toate mijloacele proprii de producţie. Peste o mie de mari întreprinderi au fost privatizate din 1990 până în prezent. Mai exact este vorba despre 1256. Grave sunt modul şi motivul pentru care acestea au fost vândute. Sector cu sector, de la energie la producţia de oţel, de la resursele subterane la pescuitul oceanic, au fost înstrăinate după un calcul riguros.
Majoritatea cazurilor ascund fraude de proporţii, care, în mod normal, ar fi trebuit să constituie obiectul unor dosare penale şi să se finalizeze cu condamnări. Nu s-a întâmplat însă aşa. Mai grav este însă că niciunul dintre rapoartele serviciilor secrete, care au informat despre fraudele comise, lobby-urile şi diligenţele preprivatizare făcute în favoarea unor grupuri de interese, nu au fost luate în considerare. Toate au fost puse în sertar şi uitate acolo. Aşa s-a ajuns în situaţia ca multe dintre întreprinderile care odată constituiau coloana vertebrală a unei industrii să fie deţinute de afacerişti interesaţi doar de patrimoniul acestora sau de realizarea unor profituri mari extrem de rapid. Nu trebuie omis nici că multe dintre întreprinderile privatizate în ultimii 20 de ani au fost vândute la fier vechi, iar pe terenurile lor s-au dezvoltat cartiere rezidenţiale sau mall-uri. Totul sub ochii îngăduitori ai autorităţilor şi ai guvernanţilor care ne-au condus după 1989.
Efectele unei politici dezastruoase duse timp de 20 de ani se văd acum. România a ajuns să fie dependentă de marile companii străine, să nu mai aibă niciun mijloc propriu de supravieţuire şi să importe ceea ce exporta înainte de Revoluţie. După 20 de ani de privatizări frauduloase, România are o datorie externă de peste 150 de miliarde de euro. Asta în condiţiile în care în 1990, ea era de 0 lei.
  Lista cu marile întreprinderi privatizate în România.
1 Intreprinderea electrocentrale Curtea de Arges Arges
2 Intreprinderea electrocentrale Borzesti Bacau
3 Intreprinderea electrocentrale Oradea Bihor
4 Intreprinderea electrocentrale Braila Braila
5 Intreprinderea electrocentrale Cluj Cluj
6 Intreprinderea electrocentrale Constanta Constanta
7 Intreprinderea electrocentrale Craiova Dolj
8 Intreprinderea electrocentrale Galati Galati ETCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCC

ADIO, ROMÂNIA! Scrisoarea unui tânăr român devenită virală pe internet

Hățișul birocratic și taxele împovărătoare îi determină pe tot mai mulți români să renunțe și să se gândească să plece din țară. Un exemplu este cel al lui Stefan Moisanu, un tânăr om de afaceri, care a publicat pe internet o scrisoare deschisă adresată României în care se declară învins de sistem.

”Nu mai merge. Tot am incercat, am crezut ca pot, dar am obosit. Vreau sa ne despartim. Esti o tara minunata si sunt convins ca intr-o zi vei face un alt cetatean foarte fericit. Dar eu trebuie sa plec pana nu imi pierd mintile. Acum, la sfarsit, imi e greu sa spun daca te-am iubit vreodata. Nu stiu de ce am fost atat de convins ca da, dar am crescut alaturi de tine si nu mi-am imaginat cum as putea exista in afara ta. Cele mai frumoase momente din viata le-am avut alaturi de tine. Mare parte din ce sunt acum, cu bune si rele, e asa datorita tie. Dar si cele mai abisale clipe ale disperarii le-am aflat tot de la tine.

Cand eram la scoala ti-am adus primele jigniri. Am pus la indoiala calitatea dascalilor tai. Am trecut cu 10 la Romana nascocind citate din Tudor Vianu si altii si niciunul din ei nu a avt tupeul sa spuna ca sunt inventate, de teama sa nu se faca de rusine ca nu l-au citit niciodata. Le-am spus eu. Am avut curajul sa ii spun profesoarei de chimie ca e psihopata si sa imi sustin cauza in fata inspectoratului. In facultate le-am spus profesorilor ca eu nu am venit la facultatea de Microsoft si Oracle si ca nu voi fi partas la smenurile lor. Ai incercat sa ma scoti din sistem pe toate caile si sa ma pui jos cu alti invinsi dar am reusit de fiecare data sa rezist. Si nu te intelegeam de ce erai atat de inversunata impotriva unui tanar ce doreste sa fie mai bun pentru a produce pentru tine.

Mai tii minte cand eram student si mi-am facut prima firma? Facturasem 6 milioane lei vechi. Prima mea factura, scrisa pe genunchi la un client care se amuza uitandu-se la mine cu incerc sa calculez TVA-ul. In doua saptamani mi-ai trimis Garda Financiara care m-a amendat cu 50 milioane lei vechi pentru ca nu trecusem numarul contractului pe factura. Le-am spus celor de la Garda ca nu am, ca abia am facturat 6 milioane. Mi-au spus ca lasa, ai parinti, rude, esti tanar.

Dar cand am hotarat sa imi declar dragostea pentru tine si sa cumpar cu munca mea o bucata din tine? Cand am facut primul credit sa iau un teren, sa fac o casa unde sa muncesc pentru a prospera ca parte din tine si unde sa mor pentru a ma intoarce in pamantul tau. Mai tii minte cum m-ai batjocorit prin cei de la cadastru care mi-au spus ca nu e problema lor ca sunt gresite planurile si ca un sfert din teren e in sosea. Pierderea mea, ofranda ta.

Stii tu oare cate zile am pierdut in templele tale cu ghisee? Am invatat in ele umilinta in toate declinarile ei si tot nu am fost demn de tine, tot arogant am ramas.

Stii tu oare ca mi-am petrecut peste 5000 de ore conducand? Stii tu ca era sa mor intr-un accident? Si toate pentru ca nu poti construi drumuri si cai ferate, stii doar sa le desenezi ca un retardat pe servetele.

Am muncit cu bucuria si energia pe care numai tineretea ti-o dau, si pentru ca am avut cap si maini dibace am produs cat pentru a hrani cei 121 de fii ai tai ce mi-au fost angajati in anii astia. Si din banii pe care i-am facut vanzand roadele muncii mele ti-am pus lunar pe masa o parte frumusica. I-ai luat de fiecare data fara macar sa zambesti. Si daca am fost stramtorat si nu i-am avut mi i-ai luat tu singura din buzunar. Si daca nu ii aveam ti-ai trimis recuperatorii sa ii scoata de la mine cu bataia.

Hmm, mi-aduc aminte de cate ori am pus tot ce aveam gaj sa construiesc ceva, pentru mine, pentru tine, pentru noi, si totul a fost la un pas sa se naruiasca pentru ca o hartie zacea sub salamul cuiva la un ghiseu.

Nu am fost demn nici de oamenii tai. Oricat am muncit, abia am reusit sa acopar tepele pe care mi le-au dat. Pentru ca ti-ai invatat oamenii ca atunci cand sunt furnizori sa nu livreze, ca atunci cand sunt clienti sa nu plateasca, ca atunci cand le imprumuti bani sa nu iti mai raspunda. Si eu nu pot munci pe cat fura ceilalti.

Si pentru ca vorbim de oameni, te-ai schimbat, sa stii. Ai devenit mai rea, mai incrancenata, mai apasatoare. Si ai devenit barbara, in sensul istoric al cuvantului. Fiii tai stiu mai putina carte dar fura mai mult, violeaza mai mult, beau mai mult, mananca pana le crapa burtile si sunt intr-un permanent razboi. Ai distrus mediul sanatos in care familia, izvorul normalitatii, moralitatii si evolutiei, putea sa se nasca si sa creasca. Te-ai autocondamnat la sterilitate. Poate e felul naturii sa traga pe linie moarta o mutatie genetica nereusita, un experiment social ratat”.

Stii ce, daca ma gandesc mai bine, it is you. Tot ce ti-am cerut a fost sa ma lasi sa muncesc si as fi impartit cu tine roadele cu bucurie. Sunt tanar, inteligent, doritor sa muncesc, si unde imi pun mintea si mainile ramane ceva in urma. Tu esti cea care m-ai transformat intr-un etern mester Manole. Si ca sa nu se naruiasca peste noapte ce am cladit, am zidit in temelii multe din cele ce imi erau dragi. Si cand politicienii tai se lauda ca edificiul a mai crescut cu un procent, nu spun ca in el sunt inchise suflete si sacrificii ale unor fraieri ca mine.

Cred ca vei muri batrana si singura. Cei care te-au iubit si pe care i-ai batjocorit vor obosi sau vor pleca, iar cei care doar te-au folosit se vor muta la alta cand nu vei mai putea sa le oferi nimic. Si mai cred ca iti meriti soarta

 

Planul secret de distrugere a agricultorilor și fermierilor români! Dezvăluirile profesorului Avram Fițiu

Un POPOR care VINDE MATERIE PRIMĂ este CONDAMNAT SĂ DISPARĂ!

SUNT UN ȚĂRAN ȘI MĂ SIMT ȚĂRAN. Un popor care vinde materie primă, adică buștean, adică miel, adică vițel este condamnat să dispară! Nu mai știm să vindem brânză, carne, lână! Nu mai știm cum ne cheamă! Tradiția noastră se destramă. Oierii au fost alungați din munte și-n munte multinaționalele străine taie ultimul lemn„, avertizează Avram Fițiu, profesor la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj Napoca

Profesorul  de la USAMV  Cluj Napoca s-a întâlnit cu fermierii la sfârșitul săptămânii trecute, la Sibiu.

Sunt un țăran și mă simt țăran, este mândru Avram Fițiu. Poartă șerpar, un brâu lat din piele, chimir, și-a cumpărat o turmă de oi pe care vrea să o aducă la 300 de capete, a cutreierat munții din Europa în căutarea ciobanilor și a văzut că fermierul nostru român își pierde cu fiecare zi tradiția și numele. Nu știm să ne vindem produsele, noi vindem doar materie primă și de asta suntem amenințați cu dispariția. 

Din Munții Apuseni, de 25 de ani au dispărut oierii și s-au făcut văcari pe văi. Au părăsit crestele munților și astăzi acolo multinaționalele străine ne taie ultimul lemn. Fermierii noștri își pierd tradiția. Au ajuns să se bazeze pe subvenție și mai puțin pe vânzare, pe comerț, așa cum făceau înaintașii.

„Când vom învăța să revenim și să purtăm tradiția ca stare de spirit, cum se întâmplă astăzi în Carpații Nordici din Polonia, unde oierii plecați din Gorj, din Sibiu, acum 100 de ani, 300 de ani, 700 de ani, 900 de ani? Să știți că în sistemul de vânzare al brânzei din Polonia de astăzi ultimul oier vorbește cu noi în limba mea, nu în limba lui, că brânza se cheamă brânză în poloneză, și-n cehă, și-n slovacă. Când veți vedea ce fac oamenii ăia în materie de vânzare de brânză sau de carne, veți vedea un popor plecat de aici, iar noi, fraților rămași acasă, suntem vai de capul nostru din punct de vedere al vânzării, al marketingului”, spune Avram Fițiu.

PLANUL SECRET: 700.000 de AGRICULTORI EXCLUȘI de pe listele APIA până-n 2020!

MAI PUȚINI CU 700.000 LA SUBVENȚII. Dacă mai rămân 200.000 de agricultori pe listele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) până-n 2020, e mare lucru! Acesta ar fi planul secret al politicienilor noștri și al Europei, dezvăluie Avram Fițiu, profesor la USAMV Cluj Napoca.

„Ca să vedeți și cifra. Sunteți astăzi 900.000 de văcari, oieri, de agricultori la APIA, în 2020 cifra este de 200.000. Trebuie să dispară 700.000 de țărani până-n 2020! Voit! Imaginați-vă că din 2007 până-n 2016 au dispărut 3,1 milioane de familii care nu mai au acces la APIA. 3 milioane! Vor mai dispărea încă 700.000 prin ce mecanisme vă spun imediat. Deci, 700.000 dintre voi dispar până-n 2020 prin mecanisme banale gen intabulare terenului până la 1 ianuarie 2018. Dacă mai rămân 200.000 de agricultori la APIA până-n 2020 e mare lucru. Cam asta este gândirea în Comisia de agricultură din Camera Deputaților, 200.000 de țărani în 2020.”, le-a spus Avram Fițiu fermierilor.
Existența unui număr mare de ferme mici este o caracteristică pentru agricultura din România. Comasarea terenurilor agricole ar putea duce la dispariția multor ferme mici, multor gospodării țărănești și extinderea fermelor mari, comerciale.
Pentru campania din 2015, 942.889 de fermieri au solicitat subvenții la Agenția de Plăți. Pentru campania 2016, numărul agricultorilor care cer subvenții a scăzut  la 900.927. Deci, 41.962 de fermieri au dispărut de pe listele cu subvenții într-un singur an. Aceste cifre sunt oficiale și ne-au fost furnizate de Agenția de Plăți.
Liliana Sime, Olivia Firi

APEL

pentru condamnarea totalitarismului comunist de către membrii Parlamentului României,
având ca fundament un raport elaborat de Academia Română

Excelenţele voastre,….

Facebook se transforma in curand intr-un sistem de spionare ambientala ! O aplicatie periculoasa pentru telefoanele smartphone creata de Facebook !

Fostul agent NSA, Edward Snowden, ne recomanda sa renuntam la Facebook si Google pentru siguranta ! etc

 ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

MASONII au dezvaluit ce este ASCUNS in MUNTII BUCEGI: … ! C) In aceasta Lacrima sunt oasele Romanilor “comunitari” B) Comunistii au lucrat fara Dumnezeu si s-a ales praful ,dar GLOBALISTII lucreaza contra lui Dumnezeu si se va alege pulberea Apocaliptica-Senator Sorin Ilieşiu: Apel pentru…

 

 Vă rog, ajutaţi-mă, prin Isus, cu puterea Duhului Sfânt, să nu lăsăm şi hiene VASLUIENE, doldora de doctorate  de “pocăinţă”, să devore pe cei  peste care Isus “face să răsară soarele Său”, dar, pe care,”mironosiţii de şifoner” ii ingroapa de vii pe oamenii rascumparati de Isus ;“Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.” (Rom.1/32)rr

 

Măcar voi nu refuzaţi Botezul în Moartea Scumpă, Sfântă, Unică şi Unicată , prin care innecăm si ingropăm pe “Gunoierul “cosmic din noi ; Si astfel…trecem Marea Rosie pe valuri, spre Tărâmul Cananului Ceresc – de pe ţărmul hoţiei, curviei, bădălăniei, pornografiei, vicleniei , sărăciei, prostiei şi a celorlalte roade satanice scrise in Gal. 5/ 20, întreţinute în ascuns şi fardate la vedere de catre …”crestini” …diplomati

 

 


 
…” Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru că, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru că trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; Căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat.

 

 ee

Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El,Întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra LuiFiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna; iar prin viaţă pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşi vă lui Dumnezeu, că vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, că pe nişte unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum.

 

  7u

Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire? Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inima de dreptarul învăţăturii pe care aţi primit-o

 

 

 Şi, prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii.  Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră! Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire. Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade de care acum vă este ruşine: pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea. Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică. Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

 wq

Marele mason Massini a aruncat o informație bombă în 2003. El susține că are informații și documente ultrasecrete care provin de la Statul Major al Pentagonului, referitor la un loc din România. El spune că grupul Bilderberg are reprezentanți în cele mai importante organisme economice, politice și militare din SUA.

Dincolo de aceste grupări există formațiuni de elită care monitorizează viața științifică și tehnologia de pe întreaga planetă.

Tot ceea ce este important sau se descoperă este adus la cunoștința celor din elita mondială. Aceasta a fost și cazul observațiilor secrete în ceea ce privește teritoriul României.

Pentagonul are mai multe programe militare și de spionaj geodezic, folosind mai mulți sateliți geostaționari de înaltă tehnologie.

Unul dintre aceștia, care se bazează pe tehnologia bionică și pe cea a undelor de formă, a reperat în 2002 o structură aparte într-o anumită zonă a munților Bucegi. În primul rând, spațiul gol identificat în interiorul muntelui, nu comunică cu exteriorul ci începe direct din interiorul muntelui, la o anumită distanță de panta acestuia.

În al doilea rând, are forma unui tunel regulat care cotește brusc spre centrul muntelui, într-un unghi de 26 de grade. Traseul tunelului este perfect plan. Cel de al treilea element a pus pe gânduri pe cei de la Pentagon.Scanarea din satelit a muntelui a evidențiat două blocaje majore ale structuri din interiorul solid de piatră care mărgineau începutul tunelului și sfârșitul acestuia și respingeau orice tip de sondare sau analiză, ca și cum ar fi protejat ceva în acel loc.

Erau baraje energetice artificiale. Primul era plan, drept ca un zid, care bloca accesul în tunel. Al doilea era masiv, ca o cupolă sau o semisferă, care se află la capătul opus al tunelului, aproape de centrul muntelui. Massini afirmă că acolo se află ceva deosebit de important.

Ansamblul tunel-hemisferă se află într-un plan paralel cu solul, iar barajul hemisferic se află într-un plan paralel cu solul, iar barajul hemisferic se află pe verticala ce corespunde stâncilor de pe creasta numită Babele. După tabloul de comandă există un pătrat mare cu latura de trei metri pe care se află o amorfă.

Conținutul ei reprezintă unul dintre punctele forte ale descoperirii. Aceasta este ceea ce venerabilul Massini își dorea pentru el și pentru elita masonilor. Amorfa conține un praf alb foarte fin. Cercetătorii americani au rămas consternați când au constatat că substanța are o structură cristalină necunoscută a aurului monoatomic care este foarte dificil de obținut mai ales în formula de puritate foarte mare. Pulberea de aur în starea ei pură stimulează foarte mult anumite fluxuri și schimburi energetice la nivel celular și neuronal. Adică provoacă un proces accelerat de întinerire.

Teoretic, un om poate să trăiască în același corp fizic mai multe mii de ani cu condiția să consume la anumite intervale de timp, bine determinate și în anumite cantități, pulbere de aur monoatomic.Așa se explică longevitatea anumitor personalități și intențiile ascunse ale masonilor.

După această descoperire americanii au venit la București și au interzis autorităților române să dea publicității aceste informații.

Discuțiile dintre oficialii americani și partea română s-au făcut cu ușile închise și fără translator. Discuțiile au fost foarte violente, încât diplomații strigau unii la alții, proferând amenințări și represalii economice. Celelalte state ale lumii nu cunoșteau nimic din această problemă, iar americanii știau bine că oricând o altă țară puternică s-ar fi coalizat cu România.

Declarația ar fi cuprins principalele date ale descoperirii din munții Bucegi, punând la dispoziția întregii lumi dovezi, fotografii și alte elemente esențiale pentru clarificare. Ar fi fost invitați cei mai mari oameni de știință pentru cercetări. Dar cel mai important aspect l-ar fi constituit dezvăluirea despre trecutul extrem de îndepărtat al omenirii și despre istoria reală carea fost aproape complet contrafăcută. Americanii au reacționat vehement pentru că această declarație ar fi spulberat într-o clipă influența lor planetară și poate ar fi aruncat în haos economia și ordinea mondială.

tunel-bucegi MASONII au dezvaluit ce este ASCUNS in MUNTII BUCEGI: „Exista un TABLOU DE COMANDA urias”!

Acesta a fost principalul motiv invocat de americani. România a primit un mesaj de la Papa care solicita o cumpătare înainte dea face acest pas fundamental pentru omenire. Papa a transmis chir că va pune la dispoziția statului român anumite documente străvechi, din arhiva secretă a Vaticanului. Au făcut intervenție masonii la Vatican? Ideea a fost, după aceste dezbateri îndelungate, ca aceste dovezi să fie făcute publice gradual, să nu fie panică și haos

Noua Ordine Mondială pe scurt

Noua Ordine Mondiala: Ce inseamna acest termen?

Noua Ordine Mondiala este un termen folosit pentru a descrie un acord intre marile puteri ale lumii de a conduce, a oferi securitate si a mentine premisa “pacii globale”. Conceptul are in vedere aducerea lumii sub controlul unui singur guvern suprem, introducerea unei singure religii comune controlate si a unui sistem economic mondial (Uniunea Europeana deja a facut acest lucru prin introducerea unei monede unice “Euro”). In realitate, acest lucru este o schimbare catre o lume satanică, controlata fara Dumnezeu.

Acest lucru nu este o idee sau un plan recent a miscarii New Age. Desi liderii mondiali din secolele XX si XXI au vorbit mult despre intrarea intr-o “era noua” prin stabilirea unei “Noi Ordini Mondiale”, se spune ca planul a inceput inca din secolul XII de un grup cunoscut ca si “Illuminati” care duce la Cavalerii Templieri si Riturile Scotiene ale Masoneriei Libere.

Noua Ordine Mondiala: Cine este implicat?

Sustinatorii Noii Ordini Mondiale cred ca aceasta cauza este una demna, pentru ca pana la urma, cine nu vrea pace in toata lumea? In timp ce multi studenti, profesori si alti oameni adera la aceasta schema, cel mai inalt esalon al proiectantilor NWO include multi dintre cei mai bogati oameni ai planetei, lideri politici de top si elita corporatiilor.

De exemplu, Primul Ministru sovietic, Mihail Gorbachov s-a adresat Organizatiei Natiunilor Unite in Decembrie 1988 spunand:

“Progresul global in viitor este posibil acum doar prin cautarea unui consens universal in ce priveste miscarea catre o noua ordine mondiala”.

La intalnirea din 1990 care a avut in Finlanda, fostul presedinte al Statelor Unite, George H. W. Bush a mentionat:

“Fundamentul noii ordini mondiale va fi pus in Helsinki si va fi stabilit sub autoritatea Natiunilor Unite”.

Mai tarziu, Bush a adaugat :

“Daca natiunile lumii, actionand impreuna, continua asa cum a facut-o pana acum, vom pune baza unei ordini internationale mult mai pasnice decat oricare alta pe care am cunoscut-o”.

Sataniștii Noii Ordini Mondiale au devenit mult mai publici in timpul presedintiei in Statele Unite a lui Bill Clinton. Un lobby puternic, Caucusul Progresiv, a inceput sa promoveze deschis principiile socialismului si s-au alaturat agendei Socialistilor Democratici din America. Clinton a reusit sa impinga destul de bine “marele guvern” in viata privata americana. Acest lucru a facut posibil ca libertarile democratice subtile sa dispara in timp ce era stabilit un tot mai mare control guvernamental.

Filmele incluzand Skulls and National Treasure (Craniile si Comoara Natioanala – n. tr.) a fost facut despre “societati secrete” precum Societatea “Craniu si Oase”.

Alte fratietati secrete si/sau organizatii internationale implicate sunt Bilderbergerii, Comisia Trilaterala, Illuminati, Organizatia Mondiala a Sanatatii si Natiunile Unite.

In timp ce lumea devine tot mai secularizata si ateista, gasim multe alte influente care ii conduc pe oameni spre agenda Noii Ordini Mondiale.

Falsa corectitudine politica si desensibilizarea (fata de crima, violenta, genocid, necredinta, ocultism, etc) au avut loc in timp ce persecutia impotriva crestinilor si a se desfasura furios in intreaga lume.

Pastorul Ron Riffe (Cutting Edge – “Pe muchie de cutit”, n. tr.) scrie:

“Aceasta lume este scaldata in literatura oculta precum Codul lui Da Vinci si Evangheliile Gnostice. Programele de televizor extrem de scumpe despre obiectele zburatoare neidentificate si multe alte subiecte oculte sunt difuzate in primele minute fiindca ei stiu ca atunci este audienta maxima. Hipnoza maselor are loc inaintea ochilor nostri, iar evidentele sunt uluitoare.

Texe Marrs, autorul Mystery Mark of the New Age (Semnul misterios al New Age – n. tr.) ne aminteste ca aceia care sunt familiari cu Biblia vor recunoaste ca va fi un guvern mondial sub directa autoritate a Anticristului. Biblia spune ca Dumnezeu va triumfa impotriva intregului rau. Mesajul New Age nu este deloc nou! Este aceeasi veche razvratire impotriva lui Dumnezeu!

Afla ce spune Biblia referitor la planul Anticristului si ceea ce poti face cand au loc aceste lucruri. “Poporul Meu piere din lipsa de cunostinta. Fiindca ai lepadat cunostinta, si Eu te voi lepada, si nu-mi vei mai fi preot. Fiindca ai uitat Legea Dumnezeului tau, voi uita si Eu pe copiii tai” (Osea 4:6).

Conceptul “Noua Ordine Mondiala”

“Noua Ordine Mondial” se vrea un concept care a fost propus pentru prima oara de catre Winston Churchill, cu referire la o perioada din istorie care va reflecta schimbari fundamentale dupa Primul si Al Doilea Razboi Mondial. Idea generala era ca se vor putea implementa propuneri idealistice cu privire la guvernarea globala pentru rezolvarea problemelor care depaseau capacitatea individuala a statelor.

Deloc surprinzator este faptul ca nu exista o singura teorie a conspiratiei a Noii Ordini Mondiale, despre o singura organizatie secreta cu un singur tel, acela de a domina intreaga planeta prin instaurarea unui guvern mondial.

Satana, Anticristul si Falsul Profet

Sfarsitul lumii este cel mai vechi motiv invocat de cei care cred in existenta unui pact mondial intre Satana, Anticristul si Falsul Profet, un fel de trinitate pagana care are ca singur scop impingerea umanitatii catre iadul vesnic. Cel mai intalnit scenariu este cel in care Falsul Profet este Papa sau institutia Bisericii Catolice sau un guru carismatic din miscarea New Age, Anticristul va fi ori presedintele Uniunii Europene, ori Secretarul General al Natiunilor Unite. In era digitala, rolul Anticristului ar putea fi luat de un supercomputer.

Pact ocult al francmasonilor si Illuminati

Adeptii anti-masonici ai teoriilor conspiratiei cred ca francmasonii cu grade inalte in organizatie sunt implicati intr-o intelegere oculta pentru realizarea Noii Ordini Mondiale. Acestia sustin ca parintii fondatori ai Statelor Unite (Founding Fathers of the United States), printre care George Washington si Benjamin Franklin, au inserat simbolistica masonica si geometrie sacra in societatea americana, in marele sigiliu al SUA, bacnota de un dolar si chiar in arhitectura străzilor din Washington DC.

Ordinul Illuminati a fost o societate secreta din perioada Renascentista, fondata pe data de 1 mai 1776, in Bavaria. Miscarea era formata din liber-cugetatori, secularisti, liberali, republicani si profeministi care au fost recrutati in lojele masonice din Germania, si care cautau sa promoveze perfectionismul prin invataturi mistice.

In perioada interbelica dintre Primul si Al Doilea Razboi Mondial, propagandistii fascisti, ca istoricul revizionist englez Nesta Helen Webster si socialistul american Edith Starr Miller, nu numai ca au popularizat mitul unei conspiratii Illuminati, dar au si sustinut ca este o societate secreta care serveste interesele elitelor evreiesti care subminau interesele finantelor capitaliste sau si ale comunismului sovietic, pentru a diviza si conduce lumea.

Protocolul Batranilor in Sion

O alta conspiratie care implica de aceasta data o alianta intre elitele evreiesti si masoni, a fost pentru prima oara sugerata in Rusia, in 1903, intr-un articol numit Protocolul Batranilor in Sion (The Protocols of the Elders of Zion). In text sunt „dezvaluite” un fel de stenograma a unei intalniri secrete ale unor lideri evrei, cooptati in masonerie, in care puneau la cale dominatia lumii, in favoarea evreilor, pentru ca se credeau a fi alesii lui Dumenzeu.
Gradualismul

Curentul “gradualismului” este cea mai credibila teorie a conspiratiei, mai ales ca o parte din pasii catre Noua Ordine Mondiala au fost deja implementati, in mod gradual. Etapele pot fi usor identificate de-a lungul istoriei: crearea sistemului de rezerve federale din Statele Unite in 1913, a Fondului Monetar in 1944, a Natiunilor Unite in 1945, a Bancii Mondiale tot in 1945, a Organizatiei Mondiale de Sanatate in 1948, a Uniunii Europene si a monedei euro in 1993, a Organizatiei Mondiale a Comertului in 1998 si a Uniunii Africane.

Un pas important in aceasta conspiratie globala care se intinde pe o durata de zeci de ani, este creearea, cel putin intr-un mod ascuns, a Uniunii Nord Americane si a monedei amero, formata din America de Nord, Mexic si Canada. Teoria spune ca un grup de oameni necunoscuti, din elita internationala, planuiesc sa inlocuiasca guvernele lumii cu un guvern transnational.

Revolutia franceza a fost planuita de organizatia illuminatilor lui Adam Weishaupt, profesorul evreu de drept de la Universitatea din Ingoldstadt scolarizat de iezuiti a caror structura organizatorica a adoptat-o In organizatia lui luciferica numita Ordinul Illuminati-lor. Faptul ca a folosit structura organizatorica perfectata de iezuiti si ca a convins alti doi iezuiti sa i se asocieze a oferit un pretext celor care sustin ca ura lui talmudica si organizatia lui luciferica sunt „iezuite”. In realitate, nimic nu ura Weishaupt mai mult pe lume decat pe Iisus Hhristos, crestinismul, si Biserica ; si organizatia lui avea drept scop tocmai distrugerea acestora.

Scopul lui Weishaupt era scopul clasic: revolutia mondiala si instaurarea Guvernului Mondial. Platforma lui era eradicarea crestinismului, eliberarea sexuala, eliminarea nationalismului, eliminarea principilor si regilor, abolirea proprietatii private, si instaurarea „libertatii si egalitatii universale” si a „drepturilor omului”, pentru instaurarea carora In primul rand se preconiza distrugerea religiei si a moralei, distrugerea familiei si cresterea copiilor de catre stat si nu de catre parintii lor.

Dezvăluirile unui fost agent CIA: „Ne-au dat milioane ca să dezmembrăm Iugoslavia”

„Am mituit partide şi politicieni ca să cultive ura între naţiuni. Scopul nostru final era să vă facem sclavii noştri!” spune Robert Baer, fost agent CIA într-un interviu.
Publicaţia Web Tribune din Serbia publică un interviu cu Bobert Baer, fost agent CIA, care vorbeşte despre activităţile agenţiei americane în fosta Iugoslavie.
Baer se afla într-un turneu de promovare a cărţii sale «Secretele Casei Albe», în Quebec, Canada, în momentul în care a acordat interviul pentru publicaţia sârbă. Robert Baer este autorul mai multor cărţi în care dezvăluie secrete ale CIA şi administraţiilor Bill Clinton şi George W. Bush. Fostul agent a fost arestat şi reţinut de mai multe ori după ce a dat publicităţii informaţii din interiorul adminstraţiilor americane. Mitt Waspurh, un prieten apropiat al lui Baer şi fost funcţionar în Senatul SUA, după ce i-a furnizat mai multe informaţii, a fost ucis prin împuşcare.

Reporter: Când şi unde aţi avut prima misiune în Iugoslavia?
Baer: Am ajuns la bordul unui elicopter împreună cu 3 agenţi. Am aterizat pe 12 ianuarie 1991 la Sarajevo. Misiunea noastră era să ţinem sub observaţie presupuse atacuri teroriste ale sârbilor care ar fi trebuit să aibă loc în oraş.
– Cine erau teroriştii respectivi şi de ce ar fi atacat?
– Am primit de la CIA documente, despre un grup care se numea «Serbia Supremă», în care erau detaliate planurile lor de a desfăşura atacuri cu bombă în clădiri împortante din Sarajevo, ca răspuns la dorinţa Bosniei de a-şi declara independenţa faţă de Iugoslavia.
– Acel grup chiar a existat şi ce anume făceaţi în Sarajevo, care era misiunea primită de la CIA?
– Acel grup nu a existat niciodată. Cei de la sediul central ne-au minţit. Misiunea noastră era să alarmăm lumea şi să împrăştiem panica printre politicenii bosniaci, să le împuiem capetele cu ideea că sârbii vor ataca.

Ca să clarific. Am acceptat povestea livrată de CIA, dar după o vreme am început să o punem la îndoială. De ce să provocam isterie când era clar că acel grup nu exista.
– Cum şi când s-a încheiat misiunea şi dacă avea un nume?
– Pentru mine s-a terminat după două săptămâni, când am fost trimis într-o nouă misiune în Slovenia. Operaţiunea a durat o lună şi purta numele de «Istina» (adevărul) cu toate că numai adevar nu era.
– De ce v-aţi dus în Slovenia?
– Am primit informaţia că Slovenia era gata să-şi declare independenţa. Ni s-au dat bani, câteva milioane de dolari, ca să finanţăm diverse ONG-uri, partide de opoziţie şi diverşi politicieni care au stârnit ura şi au inflamat societatea.
– Care este părerea dumneavoastră despre propaganda CIA, ce gândeau colegii?
– Nimeni nu refuza o misiunea primită de la CIA, mai ales că toţi eram agitaţi şi cu tendinţe paranoide. Mulţi agenţi şi ofiţeri au dispărut pentru că, pur şi simplu, au refuzat că facă propagandă îndreptată împotriva sârbilor în Iugoslavia. Personal, am rămas şocat la enorma cantitate de minciuni cu care erau „hrăniţi” politicenii de către agenţii CIA. Mulţi din ei habar nu aveau că livrează minciuni. Fiecare ştia numai câte o mică bucăţică din poveste şi numai cei care creaseră toată istoria cunoşteau şi ce se ascunde în spate, iar aceia sunt politicienii.
 Aşadar, era numai propaganda anti-sârbească?
– Şi da, şi nu. Scopul era divizarea republicilor, astfel că Iugoslavia să nu mai existe ca un întreg. Serbia a fost aleasă numai pentru simplul motiv că trebuie dată vina pe cineva, dar oarecum şi pentru motivul că este succesoarea fostei Iugoslavii.
– Puteţi da nume de politicieni din fosta Iugoslavie care au fost mituiţi de CIA?
– Da, cu toate că este o chestiune delicată: Stipe Mesic, Franjo Tudjman, Alija Izetbegovic, mulţi consilieri şi membrii ai guvernului din Iugoslavia, am plătit generali, jurnalişti, chiar şi unităţi militare. Radovan Karadzic a fost plătit şi el, numai că, după o vreme, nu a mai acceptat, şi-a dat seama că va ajunge să fie sacrificat şi acuzat de crimele de război din Bosnia. Toată regia a aparţinut administraţiei americane.

– Ați preciat că mass-media a fost controlată și finanțată. Cum exact s-a întâmplat acest lucru?

– Asta se știe deja, câțiva agenți ai CIA au fost însărcinați să scrie declarațiile oficiale pe care reporterii le citeau în cadrul știrilor. Bineînțeles, prezentatorii știrilor erau neștiutori, primeau știrile de la șefii lor, iar ei le primeau de la omul nostrum. Toată lumea avea aceeași misiune: să răspândească ură, naționalism și diferențele dintre oameni prin intermediul televiziunilor.

– Cine este vinovat pentru genocidul de la Srebrenica?
– Vina aparţine bosniacilor, sârbilor şi americanilor, adică noi! Însă toată vina a fost aruncată pe sârbi. Din nefericire multe victime înmormântate ca musulmani, erau de fapt sârbi sau alte naţionalităţi. […] Oraşul Srebrenica a fost sacrificat pentru a da Amercii motivul să atace Serbia în urma pretinselor atacuri.

– În cele din urmă, de ce credeți că s-a destrămat Iugoslavia și de ce guvernul dumneavoastră a dorit acest lucru?

– Totul este cât se poate de clar, oamenii care au incitat la război și au dictat termenii păcii acum sunt proprietarii companiile care exploatează diverse resurse naturale. Ei, pur și simplu, v-au transformat în sclavi, oamenii voștrii lucrează pe degeaba și producțiile merg în Germania și America… Ei sunt câștigătorii! Voi ajungeți în cele din urmă să cumpărați și să importați ceea ce ați creat voi înșivă, și, pentru că nu aveți bani, trebuie să împrumutați. Aceasta este întreaga poveste a ceea ce s-a petrecut în Balcani!

– Nu ați fost niciodată în Kosovo ca agent al CIA, dar ați simțit vreo presiunea din partea Americii?

– Bineînțeles! Kosovo a fost luat din două motive, primul pentru resursele sale minerale și naturale, iar al doilea pentru ca Kosovo să fie o bază militară a NATO. Este cea mai mare bază militară din inima Europei.

– Aveţi un mesaj pentru oamenii din fosta Iugoslavie?
– Am. Uitaţi trecutul, a fost o înscenare, este un fals. V-au manipulat, au obţinut ce au vrut şi este prostesc să vă urâţi între voi, trebuie să arătaţi că sunteţi mai puternici şi că vă daţi seama cine a creat acest lucru. Îmi cer iertare, sincer. Acesta este motivul pentru care, de multă vreme, dezvălui secrete ale CIA şi Casei Albe.

B) Comunistii au lucrat fara Dumnezeu si s-a ales praful de ctitoriile lor,dar GLOBALISTII lucreaza contra lui Dumnezeu si se va alege  pulberea Apocaliptica-Senator Sorin Ilieşiu: Apel pentru… condamnarea totalitarismului comunist și raportul pentru condamnarea regimului comunist ca nelegitim şi criminal

În nr. 2 al revistei Contemporanul a fost publicat „Apelul pentru condamnarea totalitarismului comunist de către membrii Parlamentului României, având ca fundament un raport elaborat de Academia Română”, apel adresat de senatorul Sorin Ilieşiu primului ministru al României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi preşedintelui Academiei Române. Menţionăm că Sorin Ilieşiu este autorul următoarelor iniţiative pentru condamnarea totalitarismului comunist: 2005 (aprilie): „Proclamaţia pentru România” – în care se solicită pentru prima dată condamnarea comunismului şi decomunizarea României (Ziua, 30 apr. 2005); 2005 (octombrie):  Raportul neoficial pentru condamnarea regimului comunist ca nelegitim şi criminal (BBC-⁠Romania, 5 oct. 2005; Ziua, 24-⁠26 oct. 2005; web-⁠site-⁠ul GDS, 10 mar. 2006; Revista 22, Supl. 22 plus, 21 mar. 2006); 2005 (octombrie): Apelul către preşedintele României pentru condamnarea regimului comunist ca nelegitim şi criminal, în baza respectivului raport neoficial (Ziua, 24-⁠26 oct. 2005); 2006 (martie): Apelul – în nume colectiv – către preşedintele României pentru condamnarea  regimului comunist din România ca nelegitim şi criminal, apel semnat de peste 700 de personalităţi şi de peste 40 de organizaţii civice şi sindicale reprezentând peste un milion de cetăţeni (Ziua, 11 mar. 2006; Adevărul în 11 mar. 2006; Revista 22 în 14 mar. 2006). Apelul a avut ca anexă raportul neoficial redactat de Sorin Ilieşiu în 2005; 2006 (mai): Apelul pentru condamnarea internaţională a criminalităţii şi nelegitimităţii comunismului, semnat de sute de personalităţi precum Monica Lovinescu, Vladimir Bukovsky, St.Courtois, André Glucksmann, Al.Litvinenko (Revista 22, 22 dec. 2006); 2009 (martie): Apelul pentru condamnarea în Parlamentul European a crimelor comuniste şi a pactului Hitler-⁠Stalin (pactul Ribbentrop-⁠Molotov), apel semnat de peste 800 de personalităţi din România şi din afara României.

Republicăm în acest număr al revistei Contemporanul debutul „Apelului pentru condamnarea totalitarismului comunist de către membrii Parlamentului României, având ca fundament un raport elaborat de Academia Română”. Publicăm, în continuare, documentul anexat acestui apel: „Raportul pentru condamnarea regimului comunist din România ca nelegitim şi criminal”, raport redactat de Sorin Ilieşiu în 2005.

C ă t r e:

Domnul Călin Popescu Tăriceanu – Preşedintele Senatului
Domnul Victor Ponta – Primul Ministru al României
Domnul Valeriu Zgonea – Preşedintele Camerei Deputaţilor
Domnul Ionel Haiduc – Preşedintele Academiei Române

Apel pentru condamnarea totalitarismului comunist de către membrii Parlamentului României,
având ca fundament un raport elaborat de Academia Română

Excelenţele voastre,

Vă retrimit apelul de mai jos, în speranţa că vă veţi asuma cât mai curând posibil decizia morală şi politică de csorin_iliesiu_foto-3ea mai mare însemnătate care se impune faţă de un asemenea apel. Dacă ne uităm trecutul, suntem condamnaţi să-⁠l repetăm – spunea filosoful american George Santayana. Putem ierta crimele comuniste, dar, pentru ca acestea să nu se mai repete niciodată, nu avem voie să le uităm. În spiritul acestei responsabilităţi este necesară o adevărată condamnare a totalitarismului comunist, care să fie adoptată de reprezentanţii poporului român din Parlament. O asemenea acţiune politică trebuie să aibă ca fundament un raport elaborat de Academia Română – cel mai înalt for ştiinţific şi autoritate neangajată politic – cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi al Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului de la Sighet (care este, din punct de vedere ştiinţific, cel mai apreciat memorial de acest fel din lume).

Se cuvine ca Uniunea Social Liberală şi Parlamentul României să-⁠şi asume această decizie politică de mare responsabilitate. Aşa cum am propus, condamnarea celor mai multe dintre crimele comuniste ar trebui să fie exclusiv morală, în spiritul iertării creştine şi al reconcilierii naţionale.

Viitorul raport trebuie să pornească de la premiza că nu noi, românii, am inventat regimul comunist. Nu noi l-⁠am instaurat cu forţa, în mod nelegitim. Nu noi l-⁠am implementat astfel încât să fie nu doar antidemocratic, ci şi criminal. În schimb, noi am fost condamnaţi să-⁠l trăim şi să-⁠i îndurăm fărădelegile şi crimele, în timp ce căutam soluţii prin care să ne salvăm limba, cultura şi ţara, să ne salvăm de la desfiinţare fiinţa naţională. Această salvare a fost meritul poporului român, inclusiv al unora dintre liderii comunişti.

România are nevoie de o adevărată condamnare a totalitarismului comunist pentru că, spre dezonoarea noastră, a tuturor, România a avut parte, în 2006, de o farsă a acestei condamnări. […]

Raport pentru condamnarea regimului comunist din România ca nelegitim şi criminal

Raport neoficial redactat şi publicat în anul 2005 de Sorin Ilieşiu,
propus în acelaşi an Preşedintelui României.

Raportul este necesar pentru a condamna criminalitatea comunismului în mod incontestabil şi în deplină cunoştinţă de cauză, întrucât la fel s-⁠a procedat şi în cazul condamnării Holocaustului, un număr deosebit de mare de oameni fiind exterminaţi în ambele cazuri de genocid.  Raportul a fost propus la solicitarea Preşedintelui României Traian Băsescu de a condamna regimul comunist din România în baza unui raport elaborat de o comisie validată ştiinţific. Prezentul raport neoficial este rezumatul unui material obiectiv, riguros ştiinţific, elaborat de o echipă de istorici supervizată de personalităţi recunoscute, incontestabile, specialişti în istoria comunismului mondial şi românesc. Textul reprezintă în cea mai mare parte un rezumat concis al materialului documentar-⁠ştiinţific elaborat în ultimii 12 ani de Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Fundaţiei Academia Civică. Consiliul ştiinţific este format din: Thomas Blanton (National Security Archives, George Washington University, Washington D.C.), Vladimir Bukovski (Cambridge), Stéphane Courtois (Centre National de Recherches Scientifiques, Paris), Dennis Deletant (London University), Helmut Müller-⁠Enbergs (Oficiul Federal pentru Studierea Arhivelor STASI, Berlin), Şerban Papacostea (academician, Bucureşti), Alexandru Zub (academician, Institutul „A.D.Xenopol” Iaşi). O parte din materialul documentar este cuprins în Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet, iniţiat de Ana Blandiana şi Romulus Rusan în 1993. Argumentele recunoaşterii caracterului obiectiv şi riguros ştiinţific al acestui material documentar de condamnare a crimelor comunismului, reprezentat în forma specifică de Memorialul de la Sighet, sunt următoarele: În 1995 Memorialul a fost luat sub egida Consiliului Europei. În 1997 Parlamentul Romaniei l-⁠a declarat ansamblu de interes naţional. În 1998 Consiliul Europei îl considera printre primele trei locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Franţa. La seminarul internaţional de la Weimar din 2004 a fost recunoscut ca cel mai obiectiv ştiinţific dintre toate memorialele existente în fostele ţări comuniste.

I n t r o d u c e r e
[…]

Citat din mărturia lui Corneliu Coposu (1914-⁠1995), liderul anticomunismului în România postcomunistă.

„Poporul român a fost singurul dintre popoarele ocupate de sovietici, din sud-⁠estul Europei, care n-⁠a capitulat după ocupaţia sovietică şi care a protestat retrăgându-⁠se în munţi, formând echipe de rezistenţă. Poporul român n-⁠a dezarmat după ce toate statele din jurul nostru s-⁠au resemnat în a accepta comunismul care le-⁠a fost impus de armata de ocupaţie sovietică, şi enumăr: Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Germania de răsărit. Doar partidul nostru (P.N.Ţ.) a dat 272.000 de oameni arestaţi dintre care trei sferturi au murit în închisoare. Asta a fost adevărata rezistenţă românească. Victimele acestei rezistenţe au fost pe de o parte intelectualitatea română, ofiţerimea română, tot ceea ce a avut ca suprastructură neamul românesc, în frunte cu toţi şefii de partide, toţi foştii miniştri, foştii şefi de şcoală, foştii oameni de înaltă gândire filosofică, oameni care s-⁠au realizat în toate domeniile. N-⁠a scăpat nici unul de această persecuţie comunistă. Au fost sacrificaţi sute de mii de oameni care au murit în cele 50 de locuri de detenţie, în cele câteva zeci de lagăre, în lagărele de muncă, la canalul Dunăre – Marea Neagră, în toate instituţiile represive care au vânat tot ceea ce reprezenta o luciditate, o gândire, o dorinţă de independenţă în poporul român. Regimul comunist a concentrat, cu evident scop de exterminare, pe cei socotiţi că reprezintă vârfurile rezistenţei anticomuniste. Puşcăria nici nu avea rostul să conserve deţinuţii, ci dimpotrivă, să suplinească ezitările puterii politice de a-⁠i lichida prin glonţ. De aceea au fost atât de puţini supravieţuitori. Sigur că scopul a fost realizat în proporţie de 90%. În orice caz, am verificat pe viu proverbul românesc să nu-⁠i dea Dumnezeu omului atât cât poate să suporte. Omul suportă extraordinar de mult, peste limita pe care şi-⁠ar îngădui-⁠o să şi-⁠o imagineze.” (Notă: fragmente extrase din interviul acordat Luciei Hossu-⁠Longin de Corneliu Coposu).

Preambul: repere istorice din perioada 1917-⁠1944,  semnificative pentru nelegitimitatea regimului comunist în România.

decembrie 1917: la Iaşi, bolşevicii încearcă să răstoarne guvernul român şi să-⁠i izgonească pe viitorii făuritori ai României Mari: regele Ferdinand Întregitorul şi legendara regina Maria (cea mai celebră regină a epocii sale, nepoată a reginei Victoria a Angliei şi a ţarului Alexandru al II-⁠lea al Rusiei; ultimul ţar, Nicolae al II-⁠lea, vărul reginei Maria, a fost ucis de bolşevici în 1918).
martie 1918: la Chişinău, Parlamentul Basarabiei (provincie românească ce se declarase independentă de puterea bolşevică) votează Unirea Basarabiei cu România.
noiembrie 1918: la Cernăuţi, Consiliul Naţional din Bucovina (fostă provincie a defunctului imperiu austro-⁠ungar), a votat Unirea Bucovinei cu România.
1 Decembrie 1918 (ziua naţională a României postcomuniste): la Alba Iulia, Adunarea Naţională din Transilvania, a votat unirea Transilvaniei şi Banatului (foste provincii ale defunctului imperiu austro-⁠ungar) cu România. Astfel, unirea românilor într-⁠un singur stat a fost realizată înainte de Conferinţa de pace de la Paris, fiind recunoscută de aceasta (suprafaţa României întregite fiind 295.042 km2). În perioada interbelică, România va deveni un stat puternic şi prosper.
august 1919: armata română ocupă Budapesta şi eliberează Ungaria de regimul sovietic instaurat în martie 1919 de Bela Kun (la iniţiativa şi cu sprijinul lui Lenin). Bela Kun acţionase pentru a sovietiza Transilvania.
1921: la iniţiativa Uniunii Sovietice, este înfiinţat Partidul Comunist din România (P.C.d.R.), care va fi dirijat exclusiv de Moscova. Comparativ cu celelalte partide comuniste din Europa interbelică, P.C.d.R. va avea cei mai puţini membri.
1924: conform indicaţiilor Moscovei, P.C.d.R. urma să declanşeze o revoluţie bolşevică care avea ca scop final desfiinţarea Regatului României şi înglobarea teritoriului românesc în Uniunea Sovietică. P.C.d.R. este interzis datorită activităţii lui antinaţionale şi antistatale.
1939: este semnat Pactul Ribentropp-⁠Molotov, dintre Hitler şi Stalin; pactul stipulează „interesul” sovietic faţă de statele baltice, estul Poloniei şi Basarabia (provincie a României).
iunie 1940: prin ultimatumul Guvernului sovietic care a ameninţat cu invazia armată imediată, România este forţată să cedeze nu numai Basarabia, dar şi nordul Bucovinei şi ţinutul Herţei cu toate că ultimele două nu au aparţinut niciodată Rusiei. Populaţia românească va fi supusă la acţiuni de represiune, teroare şi masacre, elita antisovietică fiind exterminată.
iunie 1941: guvernul condus de mareşalul Ion Antonescu declară război Uniunii Sovietice şi eliberează teritoriile pierdute cu un an în urmă. Ulterior, armata română va lupta timp de 3 ani alături de armata germană împotriva Uniunii Sovietice.
august 1944: din ordinul M.S. Regelui Mihai, mareşalul Antonescu este arestat. România declară război Germaniei alăturându-⁠se coaliţiei antina­ziste, aducându-⁠şi întregul ei potenţial militar şi economic până la sfârşitul războiului. Armata română începe eliberarea propriei ţări ocupate de trupele germane (eliberarea este finalizată la 25 octombrie 1944).
octombrie 1944: La Moscova, Stalin şi Churchill convin neoficial asupra viitoarelor sfere de influenţă (referitor la România, Stalin a impus o preponderenţă de 90%). În acest timp armata română eliberează nordul României (Transilvania de nord-⁠est fusese cedată în 1940 Ungariei horthyste prin Dictatul de la Viena). Menţionăm că pe măsură ce armata română şi-⁠a eliberat propria ţară de ocupaţia nazistă, sovieticii au ocupat România declarându-⁠se „eliberatori” şi instalându-⁠şi propriul guvern la Bucureşti sub forma Comisiei de Control al Armistiţiului.

Notă: majoritatea datelor de mai sus au fost preluate din situl oficial al Preşedinţiei României, respectiv din secţiunea referitoare la istoria României, redactată de istoricul Ion Calafeteanu.

Regimul comunist din România (1945-⁠1989) a fost nelegitim şi criminal, având în vedere următoarele:

1). Trădarea intereselor României de către guvernul dominat de comunişti, impus de Stalin în martie 1945. Anexarea nedreaptă şi prin forţă a României la imperiul sovietic, începând din 1945.
În februarie 1945 a avut loc Conferinţa de la Yalta la care au participat Uniunea Sovietică, Statele Unite şi Marea Britanie, reprezentate la vârf de Stalin, Roosevelt şi Churchill. Printre acordurile neoficiale convenite a fost reconfirmată „influenţa” de 90% a Uniunii Sovietice în România, procent impus de Stalin lui Churchill cu patru luni în urmă, la Moscova. În timp ce la Yalta se pecetluia sacrificarea României ignorându-⁠i-⁠se în acelaşi timp meritele deosebite, armata română îşi continua campania antinazistă eliberând Ungaria, Cehoslovacia şi o parte a Austriei. Subliniem că datorită României, al doilea război mondial a fost scurtat cu minimum 6 luni, armata română jertfind pe frontul antinazist viaţa a peste 100.000 de militari, România plasându-⁠se în această privinţă pe locul 4 între naţiunile lumii, după Uniunea Sovietică, Statele Unite şi Marea Britanie. Menţionăm în mod suplimentar că Stalin a impus armatei române o strategie militară de exterminare la limita maximă posibilă.
La 6 martie 1945, imediat după acordul de la Yalta şi conform prevederilor neoficiale ale acestuia, Stalin impune în România un guvern-⁠marionetă dominat de comunişti (condus de Petru Groza, un politician burghez prosovietic), guvern care îşi va îndeplini sarcina de a începe sovietizarea ţării, respectiv de a demara lichidarea democraţiei pentru a face posibilă instaurarea comunismului, trădând astfel interesele României. În consecinţă, a început teroarea: au început să se facă arestări, epurări şi deportări, internări în lagăre de detinuţi politici şi de asemenea, s-⁠a instituit cenzura. Una dintre sarcinile oficiale ale guvernului-⁠marionetă era tocmai de a organiza „alegeri libere si corecte”.

2). Instaurarea nelegitimă şi prin forţă a puterii comuniste prin fraudarea uriaşă a alegerilor din 1946.
În condiţiile de teroare instaurată de comunişti, alegerile din noiembrie 1946 au fost câştigate cu o majoritate covârşitoare de opoziţia anticomunistă care a obţinut între 70% şi 90% din voturi, conform unor mărturii orale şi unor documente. Însă comuniştii au inversat pur şi simplu rezultatul oficial: 70% în favoarea blocului politic dominat de comunişti. Fraudarea uriaşă a alegerilor a constituit o crimă împotriva poporului român, prin furtul voinţei naţiunii. După alegeri, ritmul sovietizării s-⁠a intensificat.

3). Trădarea de către puterea comunistă din România a intereselor fundamentale ale României prin acceptarea condiţiilor nedrepte ale Tratatului de pace de la Paris din 1947.
Notă: Premisele sunt prezentate în preambulul istoric al acestui material, precum şi în paragrafele anterioare.
În cadrul tratativelor Conferinţei de pace de la Paris din 1946-⁠1947 şi prin semnarea Tratatului de pace (10 februarie 1947), puterea comunistă din România, respectiv guvernul-⁠marionetă dirijat de Stalin, se face vinovat că a acceptat ca României să nu i se recunoască statutul de ţară co-⁠beligerantă conform meritelor României în lupta antinazistă, ci dimpotrivă, puterea comunistă a acceptat ca România să fie tratată ca o ţară învinsă de Uniunea Sovietică. Menţionăm că România a luptat aproape 3 ani împotriva Uniunii Sovietice şi aproape un an (în finalul războiului) ca aliată a Uniunii Sovietice, împotriva Germaniei. Puterea comunistă (din România) a ignorat eforturile umane şi economice pe care România le făcuse pentru cauza Naţiunilor Unite, precum şi faptul că datorită alăturării României la coaliţia antinazistă începând din august 1944, al doilea război mondial a fost scurtat cu minimum 6 luni, armata română jertfind pe frontul antinazist viaţa a peste o sută de mii de militari, România plasându-⁠se în această privinţă pe locul 4 între naţiunile lumii după Uniunea Sovietică, Statele Unite şi Marea Britanie.
În cadrul tratativelor Conferinţei de pace, puterea comunistă (din România) a ignorat nelegitimitatea înţelegerii dintre Stalin şi Hitler prin pactul Ribbentrop-⁠Molotov, precum şi nelegitimitatea ocupării de către Uniunea Sovietică, în 1940, a teritoriilor româneşti Basarabia, Bucovina de nord şi ţinutul Herţei. Nu a fost invocat faptul că ultimele două nu au aparţinut niciodată Rusiei, şi de asemenea nu a fost invocat faptul că în 1918 Basarabia a decis unirea cu România, prin proprie voinţă. Nu a fost invocată legitimitatea intrării în război a României (în 1941) pentru a-⁠şi elibera propriile teritorii. Acceptând condiţiile Tratatului de pace, puterea comunistă (din România) se face vinovată că a acceptat să fie cedate Uniunii Sovietice teritoriile româneşti Basarabia, Bucovina de nord şi ţinutul Herţei având o suprafaţă de 44.000 km2, locuite în acel moment de 3.200.000 de oameni, majoritatea etnici români. Ulterior, aceştia au fost supuşi deznaţionalizării forţate, persecuţiilor etnice, deportării (inclusiv în lagăre de muncă în Siberia), asasinatelor în masă, precum şi altor forme de exterminare. Teritoriile româneşti cedate de puterea comunistă au fost masiv colonizate cu populaţii alogene.
De asemenea, puterea comunistă a acceptat să plătească Uniunii Sovietice despăgubiri în valoare de 300.000.000 dolari şi a acceptat ca România să fie în continuare ocupată de trupe ale armatei sovietice pentru încă 90 de zile. Ulterior armata sovietică de ocupaţie a rămas în România până în 1958, întreţinerea acesteia costând 2 miliarde de dolari.
Menţionăm în mod suplimentar, ca un merit al Tratatului şi implicit al puterii comuniste, recunoaşterea retrocedării teritoriilor din nord-⁠estul Transilvaniei la România cedate în 1940 Ungariei horthyste prin Dictatul de la Viena.

4). Distrugerea forţată a regimului democratic multipartidic prin lichidarea opozitiei politice democratice şi înlocuirea democraţiei cu dictatura partidului unic (1947).
Prin distrugerea forţată a celor trei partide româneşti tradiţionale (naţional-⁠ţărănesc, naţio­nal-⁠liberal şi social-⁠democrat), comuniştii au făcut trecerea de la un regim democratic multipartidic la dictatura partidului unic, partidul-⁠stat, respectiv Partidul Muncitoresc Român (P.M.R.), redenumit ulterior Partidul Comunist Român.

5). Suprimarea forţată a monarhiei (1947).
După actul de la 23 august 1944, când s-⁠a alăturat coaliţiei antihitleriste dând peste o sută de mii de morţi pe frontul antinazist, România a fost transformată de sovietici din stat aliat în stat satelit. România era singura dintre ţările ce urmau a fi sovietizate care avea un rege iubit de popor – considerat astfel ultimul obstacol împotriva impunerii comunismului. După ce fusese recunoscut ca unul din artizanii sfârşitului războiului, decorat de ruşi şi americani, comuniştii l-⁠au silit pe M.S. Regele Mihai să abdice pentru a instaura republica de tip sovietic.

6). Sovietizarea totală, prin forţă, a României (1948).
Dacă în anii anteriori comuniştii obţinuseră majoritatea sau unanimitatea puterii, folosind de fiecare dată teroarea şi viclenia, în 1948 şi-⁠au impus propriul sistem economic şi social, potrivit reţetelor experimentate în deceniile anterioare de Lenin şi Stalin.
În anul 1948, practic toate instituţiile statului au fost refăcute după şablonul existent în URSS: justiţia, securitatea, învăţământul, academia, cultele.
Au continuat, cu şi mai mare amploare, batjocorirea justiţiei prin procese politice înscenate, precum şi supunerea cetăţenilor printr-⁠o propagandă bazată pe neadevăr având scopul uitării adevărului (mancurtizare). De altfel, batjocorirea justiţiei şi supunerea cetăţenilor prin propagandă se numără printre constantele regimului comunist.
A fost adoptată constituţia republicii populare după model sovietic. A fost constituit Partidul Muncitoresc Român, „partidul unic al clasei muncitoare”, organul suprem de conducere a statului (partidul-⁠stat). Au fost schimbaţi conducătorii principalelor culte religioase (cu scopul aservirii totale a Bisericii ortodoxe) şi a fost interzisă Biserica greco-⁠catolică. A fost decretată naţionalizarea principalelor mijloace de producţie (au fost naţionalizate toate mijloacele de producţie, de la fabricile siderurgice, la atelierele de cremă de ghete). În mediul rural a fost copiat de la sovietici sistemul cotelor obligatorii de cereale, ca şi împărţirea ţăranilor în „săraci”, „mijlocaşi” şi „chiaburi”. S-⁠au făcut mii de arestări în rândul tineretului anticomunist, dar şi al membrilor de frunte ai partidului comunist (cei neagreaţi de Stalin şi de Dej, ca de exemplu lotul Pătrăşcanu acuzat de „deviaţie naţionalistă”). A continuat procesul programatic de distrugere a intelectualităţii. A fost lichidată presa liberă. Academia Română a fost practic înlocuită în bloc cu favoriţi ai puterii, vechii membri au fost excluşi în totalitate, doar o mică parte fiind ulterior reprimiţi; mare parte a celor excluşi au fost arestaţi, unii murind în detenţie. Învăţarea limbii ruse în şcoli a devenit obligatorie, de asemenea, învăţarea istoriei partidului bolşevic şi a geografiei Uniunii Sovietice. Predarea religiei a fost interzisă. Au fost introduse defilările comuniste obligatorii (uneori chiar de Sărbătoarea Sf. Paşte), iar în şcoli, în locul icoanelor au fost introduse portretele conducătorilor comunişti.

7). Exterminarea programată a cetăţenilor prin acţiunile Securităţii, precum şi alte forme de reprimare (1948-⁠1989).
În anii ’50, Securitatea a căutat, la cererea partidului, să lichideze pe toţi virtualii adversari ai regimului. Astfel a fost inventată „reţinerea administrativă”, fără mandat, anchetă şi proces. Sub pretextul „reeducării prin muncă”, sute de mii de oameni au fost ridicaţi şi trimişi pe diverse şantiere de lucru, unde erau supuşi unui regim de exterminare în masă prin foame, istovire şi umilinţă. Arestările se făceau pe motive politice: complot, propagandă împotriva regimului, uneltire contra ordinii sociale etc.
După 1965 Securitatea pretindea că apelează, profilactic, la conştiinţa cetăţenilor. Prin aceasta se înţelegea creşterea numărului de „informatori” („turnători”), care îşi luau în scris obligaţia să semnaleze „pericolele care ameninţau patria”.
În anii „80 Securitatea a conceput un program sistematic de îndoctrinare şi manipulare în masă, prin zvonuri, intrigi, înscenări, delaţiuni, provocări, crearea de conflicte între diferitele pături ale populaţiei, înăsprirea cenzurii sau reprimarea celui mai mic gest de independenţă al intelectualilor. Urmele acestei siluiri a conştiinţei naţionale persistă şi azi în mentalităţile publice.

8). Exterminarea programată a deţinuţilor politici (1945-⁠1989).
Numărul deţinuţilor politici este estimat ca fiind între 500.000 (limita minimă) şi 2.000.000 (limita maximă). Menţionăm că în timpul regimului Ceauşescu numărul deţinuţilor politici a fost de ordinul sutelor sau miilor, aceştia fiind camuflaţi intenţionat în infractori de drept comun sau internaţi în spitale psihiatrice unde erau trataţi cu şocuri electrice şi cu narcotice.
În România au existat peste 230 de locuri de detenţie politică, cifră în care se includ spaţiile de anchetă, de triaj, de încarcerare propriu-⁠zisă (penitenciarele), ca şi lagărele de muncă forţată şi de deportare. Dacă adăugam sediile de Securitate în care deţinuţii erau aduşi după arestare şi supuşi interogatoriilor, cifra creşte cu peste 100. Azilele psihiatrice cu caracter politic unde celor arestaţi li se aplicau tratamente de „reeducare” erau cel puţin 15. Numărul locurilor de execuţie, al locurilor unde s-⁠au desfăşurat lupte între partizani şi Securitate şi al gropilor comune descoperite în ultimii ani trece de 90.
Regimul penitenciar al deţinuţilor politici a fost un regim programat de exterminare lentă, în primul rând prin înfometare, prin frig, prin diferite forme de tortură, prin lipsa aproape totală a asistenţei sanitare, a igienei ş.a.m.d.. Înainte de a ajunge în penitenciare, în cadrul anchetelor de la Securitate, deţinuţii politici erau de regulă torturaţi prin metode de o cruzime extremă. Nu puţini au decedat în timpul anchetei. În penitenciare, torturile continuau şi sub alte forme. Deţinuţii consideraţi recalcitranţi erau izolaţi în obscuritate totală, înlănţuiţi de un inel din centrul celulei. Uneori erau ţinuţi cu picioarele pe un grătar aflat într-⁠o pânză de apă. Deţinutul era încarcerat dezbrăcat şi desculţ. Raţia de hrană era redusă la jumătate. În întuneric, în frig, înfometat, uneori şi legat, era obligat să stea în picioare toată ziua şi toată noaptea.
Cităm din mărturiile lui Corneliu Coposu (fragmente extrase din interviul acordat Luciei Hossu-⁠Longin): „Am trecut prin 17 puşcării. Am intrat în închisoare având 112 kg şi am ieşit cântărind 51 kg. Frigul era permanent. Temperatura aproape nemodificată şi vara şi iarna, din cauza grosimii zidurilor. Mâncarea era şi ea de exterminare, cu aproximaţie 400-⁠500 de calorii pe zi: o turtă făcută dintr-⁠un amestec de făină de mălai cu făină de seminţe de mătură. Am fost bătut cu saci de nisip, cu cearceaf ud în baie, am fost pus să fac manej…, bine, nu mai vorbesc de suspendările pe o rudă de fier pentru a fi bătut la tălpi. La ieşirea din închisoare (…) uitasem sa vorbesc. Bineînţeles că fiecare deţinut, fiind singur, era exclusă orice conversaţie şi legăturile cu ceilalţi ocupanţi ai celulelor s-⁠au făcut multă vreme prin Morse bătut în zid, până când sistemul a fost descoperit şi sancţionat foarte sever. După aceea, comunicările se făceau prin tuse Morse, care era extrem de obositoare, epuizantă, mai ales în halul de slăbiciune în care ne găseam toţi deţinuţii acolo. Încrederea în supravieţuirea din holocaustul comunist a fost temelia rezistenţei.”
În lagărele de muncă forţată deţinuţii erau exterminaţi din cauza eforturilor supraomeneşti, a regimului alimentar (între 500-⁠1000 calorii pe zi faţă de cele 2000-⁠2500 calorii ale unui regim alimentar normal), a lipsei de medicamente şi condiţiilor neomeneşti de cazare. La toate acestea, se adăuga de obicei tortura din timpul muncii sau de după muncă din cauza neîndeplinirii normei.
După expirarea pedepsei, numeroşi deţinuţi erau deportaţi în condiţii de mizerie extremă; după 2-⁠3 ani, adeseori urma o nouă condamnare care de fapt însemna reluarea torturilor până la exterminarea foarte probabilă.
Prezentăm câteva exemple de torturi cu scop de exterminare (preluate din studiile lui Cicerone Ioniţoiu): bătăi cu ranga de fier, cazma, lopata, cravaşa, unii murind în urma traumatismelor, alţii rămânând schilozi pe toată viaţa; interzicerea tratamentului medical deţinuţilor bolnavi şi scoaterea lor la muncă, în mod forţat, contrar prescripţiilor medicale, fapt ce a dus la moartea unora; introducerea deţinuţilor în carcere descoperite iarna, dezbrăcaţi, sau chiar în pielea goală; alergarea deţinuţilor şi călcarea lor în copitele cailor; scoaterea deţinuţilor la lucru dezbrăcaţi, în timp de iarnă şi pedepsirea unora de a sta până la prânz în apa îngheţată; îngroparea unor deţinuţi de vii în pământ; unii deţinuţi s-⁠au sinucis pentru a scăpa de torturi, iar alţii au înnebunit, datorită presiunilor psihice şi fizice la care erau supuşi.

Fenomenul Piteşti (1949-⁠1951)
„Ceea ce n-⁠a ajuns însă – şi încă – la cunoştinţa tuturor este că în Arhipelagul românesc a existat o insulă a ororii absolute, cum alta n-⁠a mai fost în întreaga geografie penitenciară comunistă: închisoarea de la Piteşti.” – Virgil Ierunca, Fenomenul Piteşti.
Alexandr Soljeniţîn – laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1970 -⁠ consideră că experimentul de la Piteşti este „cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”.
Istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, consideră Fenomenul Piteşti ca „una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-⁠a cunoscut epoca noastră”.
În anii 1949-⁠1951, distrugerea elitelor societăţii era pe cale de a se înfăptui: intelectualii, diplomaţii, preoţii, militarii, magistraţii, poliţiştii, oamenii politici ai vechiului „regim burghezo-⁠moşieresc” erau în închisori, ţăranii cei mai gospodari erau deportaţi în coloniile de muncă forţată. Tuturor împreună şi fiecăruia în parte li se aplica eticheta de „duşman al poporului”. Mai rămăseseră tinerii, o forţă socială imprevizibilă şi care trebuia să fie anihilată. Pentru ei a fost inventat experimentul de la Piteşti, denumit de Securitate „reeducare”.
Metodele cele mai barbare de tortură psihică au fost aplicate asupra tinerilor deţinuţi „recalci­tranţi”, cu scopul de a-⁠i face să se umilească reciproc, să se maltrateze (fizic şi psihic) reciproc. Victimele sunt transformate în călăi, deţinuţii sunt torturaţi chiar de prietenii lor, de colegii lor de suferinţă. Scopul: „reeducarea” prin distrugerea fizică şi psihică, transformarea tinerilor în atei, în delatori ai prietenilor lor.
Exemple de torturi psihice: a). În noaptea Paştelui, deţinuţii care refuzau să-⁠şi facă „autodemascarea” totală (să spună tot ce se presupunea că n-⁠au declarat în timpul anchetelor la Securitate) sunt împărtăşiţi cu materii fecale; b). Cei bănuiţi că încă ascund informaţii despre participanţi la acţiuni anticomuniste, sunt băgaţi de torţionari cu capul în tinete cu urină; c). Deţinuţii sunt forţaţi să scuipe în gură pe şeful lor de luptă anticomunistă, pentru a-⁠l face să se răzbune, „demascându-⁠i”; d). În ziua de Crăciun, un deţinut este forţat să se aşeze pe tinetă pentru a simboliza naşterea lui Isus; ceilalţi deţinuţi politici sunt forţaţi să stea în genunchi şi să i se închine.
„Imaginaţia delirantă a lui Ţurcanu (N.R.: şeful torţionarilor) se dezlănţuia mai ales atunci când avea de-⁠a face cu studenţi care credeau în Dumnezeu şi se străduiau să nu se renege. Astfel, unii erau „botezaţi” în fiecare dimineaţă: scufundaţi cu capul în hârdăul cu urină şi materii fecale, în timp ce ceilalţi în jur psalmodiau formula botezului. Acesta dura până ce conţinutul făcea bulbuci. Când deţinutul recalcitrant era pe punctul de a se îneca, era scos, i se dădea un scurt răgaz să respire, apoi era scufundat din nou. Unul dintre aceşti „botezaţi” căruia i se aplicase sistematic tortura, ajunsese la un automa­tism care l-⁠a ţinut vreo două luni de zile: mergea în fiecare dimineaţă şi-⁠şi băga singur capul în hârdău, spre hazul reeducatorilor.” – Virgil Ierunca, Fenomenul Piteşti.
În final, majoritatea celor „reeducaţi” ajungeau să recunoască faptul că merită orice înjosire şi că nu se pot reabilita decât parţial, devenind ei înşişi torţionarii noilor veniţi. La cea mai mică ezitare, erau din nou supuşi torturilor.
Această operaţie diabolică de depersonalizare şi de asasinat moral s-⁠a desfăşurat cu începere din decembrie 1949 în penitenciarul Piteşti, continuând apoi, cu o putere mai scăzută, în penitenciarele Gherla şi Târgu Ocna. Experimentul de la Piteşti este considerat un unicat în panoplia mijloacelor de distrugere în masă a personalităţii umane.

Munca forţată
Munca forţată – adică folosirea deţinuţilor politici ca mână de lucru pe diverse şantiere sau în mine – a fost larg utilizată în perioada comunistă şi avea ca scop exterminarea în masă.
Cel mai cunoscut dintre şantiere a fost Canalul Dunărea-⁠Marea Neagră, început în 1950, întrerupt în 1953. Mâna de lucru era asigurată de „elementele reacţionare”, majoritatea „reţinute administrativ”, fără proces. Canalul era denumit, „un mormânt al burgheziei româneşti”. După cele mai prudente estimări, în lagărele lui au fost concentraţi, numai în 1950, peste 40.000 de deţinuţi. Alţi 20.000 erau aşa numiţii „lucrători voluntari”.

Femei în închisoare
În afara închisorilor mixte au existat unele rezervate exclusiv femeilor: Mislea, Mărgineni, Miercurea Ciuc, Dumbrăveni sau Arad. Naşterea, maternitatea capătă cu totul alte dimensiuni în închisoare. Uneori, mamele închise erau despărţite în mod tragic de copiii lor.

9). Exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistenţa anticomunistă în munţi (1945-⁠1962).
Rezistenţa împotriva comunismului a început să se manifeste imediat după preluarea conducerii de către comunişti. Erau arestaţi, anchetaţi, judecaţi şi condamnaţi nu numai cei ce se opuneau direct instaurării comunismului (de cele mai multe ori aceştia se opuneau epurărilor din armată, colectivizării sau introducerii în şcoli a comunismului), ci şi rudele lor, fraţii, părinţii, surorile care îi ajutau. În faţa acestui val masiv de agresiuni, o bună parte din cei vizaţi s-⁠au refugiat în munţii României. Majoritatea acestora s-⁠au organizat spontan în formaţiuni sau grupuri de partizani care împânzeau munţii. Astfel, în anii 1945-⁠1959 găsim partizani atât în Carpaţii Orientali cât şi în cei Meridionali, în Făgăraş, Retezat, Semenic, în Carpaţii Apuseni şi în Obcinele Bucovinei, precum şi în pădurile Babadagului, în Munţii Gutâiului şi Ţibleşului. Armamentul partizanilor era repezentat de diferite arme recuperate după războiul mondial. Formaţiunile constituite (în medie, 10-⁠40 de persoane) nu reprezentau o ameninţare majoră pentru puterea comunistă. Erau compuse din tineri, bătrâni, femei (dintre care unele chiar gravide sau cu copii mici), ţărani, foşti ofiţeri din armată, avocaţi, medici, studenţi, muncitori. Erau de toate vârstele, din toate categoriile sociale şi orientările politice, sprijiniţi de săteni, care le aduceau alimente şi îmbrăcăminte şi adesea le asigurau adăpost. Propaganda comunistă le-⁠a pus tuturor eticheta de „bandiţi”. Terorizarea de către anchetatori a familiilor celor din munţi, a rudelor acestora, eliminarea din şcoli a copiilor lor, folosirea unor metode sălbatice, i-⁠a determinat pe mulţi dintre ei să se predea pentru a-⁠i scuti de torturi pe cei dragi. Au fost condamnaţi la ani grei de temniţă şi confiscarea averilor, pentru „crima de uneltire contra ordinii sociale”. Majoritatea au fost omorâţi. Ultimii partizani au fost capturaţi abia în 1962. Rezistenţa anticomunistă a partizanilor a durat 14-⁠17 ani şi a fost un fenomen spontan, fără să fi existat, se pare, o coordonare la nivel naţional între diversele formaţiuni.

10). Represiunea împotriva Bisericii. Arestarea sau exterminarea celor care se opuneau comunis­mului. (1948-⁠1989)
Comunismul a urmărit dezrădăcinarea credinţei religioase şi impunerea ateismului.
În cazul Bisericii Ortodoxe Române înalţii ierarhi au fost înlocuiţi în 1948, unii dintre ei murind în condiţii suspecte, alţii fiind arestaţi şi primind „domiciliu obligatoriu” în mănăstiri. De-⁠a lungul anilor au fost arestaţi în jur de 2000 preoţi de mir. În plus au fost arestaţi un mare număr de călugări şi maici. În 1959, Securitatea şi Departamentul pentru Culte au redus cu două treimi numărul mănăstirilor şi al călugărilor, pe motiv că aşezămintele monahiceşti ascundeau partizani din munţi şi elementele reacţionare. Unele mănăstiri au fost evacuate prin forţa armată. În 1959-⁠1960 au fost arestaţi sute de preoţi pe motiv că răspândesc misticismul, predică împotriva materialismului dialectic sau se opun orânduirii socialiste.
Biserica Greco-⁠catolică (Unită cu Roma), cea de a doua biserică naţională, cu 1,5 milioane de aderenţi români, a fost interzisă în 1948. Un număr redus de preoţi au semnat declaraţia de trecere la ortodoxie. Pentru că au refuzat, episcopii şi preoţii au fost arestaţi spre exterminare. De exemplu, episcopul greco-⁠catolic Iuliu Hossu – cel care a citit proclamaţia de la Alba Iulia în cadrul Marii Adunări de la 1 Decembrie 1918 pentru Unirea Transilvaniei cu ŢARA-⁠mamă, a murit în captivitate.
Biserica Romano-⁠Catolică a fost considerată o „oficină imperialistă”, „cuib de spioni şi trădători” etc. pentru că avea „legături cu străinătatea”. O serie de procese politice s-⁠au soldat cu condamnarea sau expulzarea. Ca şi în cazul celorlalte biserici, şcolile catolice au fost desfiinţate, preoţii „reacţionari” au fost înlăturaţi şi arestaţi.
Cultele protestante şi neoprotestante au fost, de asemenea, urmărite şi persecutate, pe motiv că ar fi fost „dirijate din exterior”.

11). Arestarea, uciderea, detenţia politică sau deportarea ţăranilor care opuneau rezistenţă faţă de colectivizare (1949-⁠1962).
În spiritul „luptei de clasă”, ţăranii au fost împărţiţi în trei categorii: „săraci”, „mijlocaşi” şi „chiaburi”. Luptând împotriva „chiaburilor” şi a „mijlocaşilor” care „şovăiau”, săracii trebuiau să „fie lămuriţi” de avantajele intrării în gospodăriile agricole. Rezistenţa ţăranilor a fost însemnată: în primii ani de după Plenara P.M.R. din martie 1949 (care a hotărât trecerea făţişă la colectivizarea de tip sovietic) activiştii trimişi pe teren erau refuzaţi şi goniţi, iar în multe comune au avut loc răscoale şi lupte cu trupele de miliţie, care s-⁠au soldat cu morţi, răniţi, condamnări şi deportări. După datele P.M.R.-⁠ului, între 1949-⁠1952 au avut loc peste 80.000 de arestări de ţărani, dintre care 30.000 finalizate cu sentinţe de închisoare. În răscoalele din 1959-⁠1962 şi-⁠au pierdut viaţa sau libertatea alţi ţărani. Răscoala din Vadu Roşca (regiunea Galaţi), în care şi-⁠au găsit moartea nouă oameni, a fost reprimată de Nicolae Ceauşescu personal. În alte sate s-⁠a tras cu tunul pentru intimidarea şi „lămurirea” ţăranilor. În 1962, 96% din suprafaţa arabilă a ţării şi 3.201.000 familii au fost cuprinse în structurile colectiviste, conform rezultatelor anunţate de Gheorghiu-⁠Dej.

12). Deportările cu scop de exterminare. Represiunile etnice. Gonirea şi „vânzarea” evreilor şi germanilor.
În ianuarie 1945 peste 75.000 de etnici germani, cetăţeni români, au fost deportaţi în Uniunea Sovietică pentru a „reconstrui” economia devastată de război. 20% au murit. Supravieţuitorii au putut să revină în România abia în 1949-⁠1950.
În noaptea de 18 iunie 1951 a fost pusă în mişcare cea mai amplă acţiune de deportare din istoria contemporană a României, după cea întreprinsă în ianuarie 1945 împotriva etnicilor germani din România. În jur de 45.000 de persoane au fost ridicate din căminele lor şi deportate în Bărăgan. Au fost duşi români, germani, sârbi, bulgari, refugiaţi din Basarabia şi Nordul Bucovinei, aromâni. Oamenii au fost încărcaţi în vagoane de marfă, puse sub pază militară, iar după zece-⁠paisprezece zile de mers au fost aruncaţi în câmp şi lăsaţi să-⁠şi construiască prin forţe proprii case din chirpici sau pământ bătut, acoperite cu paie sau stuf. În aceste aşezări – optspreze­ce la număr – majoritatea deportaţilor au fost reţinuţi cinci ani, până în 1956, însă alţii au rămas aici pentru totdeauna.
După revoluţia maghiară din 1956 comunitatea maghiară din Transilvania a fost supusă persecuţiilor, fiind operate numeroase arestări.
Prin procesele intentate sioniştilor în anii ’50 au fost efectuate persecuţiile împotriva comunităţii evreieşti din România.
Majoritatea cetăţenilor români de etnie germană şi evreiască au părăsit România în anii ’70 şi ’80 printr-⁠o cinică şi umilitoare formă de „vânzare”, respectiv prin plătirea unei taxe oficiale substanţiale în valută forte (USD) în schimbul aprobării cererii de plecare definitivă din România comunistă. Această crimă istorică din punct de vedere cultural şi spiritual a fost îndreptată împotriva celor care, trăind sute de ani pe teritoriul României, şi-⁠au adus o contribuţie extrem de importantă la cultura şi civilizaţia poporului român.

13). Represiunea împotriva culturii. Cenzura extremă. Arestarea intelectualilor protestatari. (1945-⁠1989)
Odată cu instaurarea comunismului, partidul comunist a impus o orientare pro-⁠sovietică, proletcultistă în toate domeniile. Bibliotecile şi librăriile au fost epurate de titlurile necorespunzătoare din punct de vedere politic (peste 8.000). Nimic nu putea fi publicat, jucat sau interpretat fără aprobare. S-⁠au luat măsuri pentru lichidarea a tot ceea ce însemna legătura cu tradiţiile europene şi cu propriile tradiţii. Istoria României a fost falsificată. S-⁠a trecut la înlocuirea caracterului naţional al culturii cu „realismul socialist”. Cultura şi învăţământul au fost pervertite. Valorile autentice au fost distruse fiind înlocuite cu false valori. Numeroşi oameni de cultură au fost aruncaţi în închisori, altora li s-⁠a interzis să mai publice. A fost un adevărat genocid cultural, ale cărui urmări dăinuie până azi în mentalităţile publice.

14). Reprimarea mişcărilor studenţeşti din 1956. Arestarea studenţilor protestatari.
Pentru lagărul comunist, anul 1956 a însemnat revoluţia din Ungaria, lichidată prin intervenţia brutală a trupelor sovietice. Ecouri ale acestei mişcări anticomuniste s-⁠au simţit însă în toate ţările est-⁠europene. În România cei care au reacţionat imediat au fost studenţii. În câteva centre universitare au avut loc proteste soldate cu numeroase arestări şi exmatriculări. Cea mai organizată mişcare studenţească a fost la Timişoara, unde au fost 300 de arestări. Dar şi la Bucureşti şi Cluj s-⁠au constituit grupuri organizate, care au încercat o solidarizare sau o simultaneizare cu mişcarea anticomunistă din Ungaria. Reacţia autorităţilor a fost imediată – arestarea studenţilor, suspendarea cursurilor, epurarea unor profesori, înfiinţarea unor asociaţii studenţeşti care să supravegheze activităţile studenţilor.

15). Reprimarea mişcărilor muncitoreşti din Valea Jiului (1977) şi Braşov (1987). Arestarea şi deportarea muncitorilor protestatari.
În 1977 a fost reprimată greva a mii de mineri din Valea Jiului care s-⁠au revoltat împotriva condiţiilor de viaţă, o parte dintre protestatari fiind arestaţi şi trimişi la închisoare, mare parte fiind obligaţi să-⁠şi schimbe locul de muncă în alte regiuni ale ţării printr-⁠o formă camuflată de deportare. În 1987 a fost reprimată revolta a peste zece mii de protestatari din Braşov, în special muncitori, împotriva condiţiilor de viaţă; sute de participanţi au fost arestaţi şi anchetaţi dur, o parte dintre protestatari au fost obligaţi să-⁠şi schimbe locul de muncă în alte zone printr-⁠o formă mascată de deportare. Mişcările muncitoreşti din Valea Jiului şi de la Braşov au reprezentat o dovadă că partidul comunist era contestat chiar de clasa muncitoare, în numele căreia pretindea că guvernează. După ce în anii ’50-’60 a fost zdrobită rezistenţa elitelor intelectuale şi ţărăneşti, în anii ’70-’80 au fost reprimate chiar protestele muncitorimii.

16). Reprimarea oponenţilor şi disidenţilor în anii ’70 şi ’80. Arestarea şi asasinarea celor mai periculoşi oponenţi.
În 1979 a luat naştere Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România (S.L.O.M.R.), organizaţie paralelă celor oficiale; întemeietorii sindicatului şi cei înscrişi ca membri au fost arestaţi şi internaţi în aziluri psihiatrice cu regim de reeducare. Începând cu Mişcarea Paul Goma şi S.L.O.M.R., cu acţiunile curajoase ale Doinei Cornea, ale lui Vasile Paraschiv şi ale altor opoziţionişti din diferite oraşe şi medii, continuând cu „propaganda împotriva orânduirii socialiste” întreprinsă de zeci de tineri, între care Radu Filipescu, încheind cu omorârea inginerului Gheorghe Ursu, cu condamnarea la moarte a diplomatului Mircea Răceanu şi cu editarea ziarului clandestin „România” de către un grup de ziarişti curajoşi, între care Petre Mihai Băcanu, toate acestea reprezintă cazuri de excepţie dintr-⁠o ţară care fusese redusă la tăcere şi supunere.

17). Distrugerea patrimoniului istoric şi cultural prin demolările din anii ’80. Constrângerea unei părţi a populaţiei României de a-⁠şi părăsi locuinţele.
Demolările făcute – în Bucureşti în anii 1980 de regimul lui Ceauşescu – au fost cele mai grave operaţii de distrugere a patrimoniului istoric şi cultural. Piesa de bază a acestui proiect era un palat prezidenţial în jurul căruia să fie concentrate ministerele şi alte instituţii publice. În acest scop, precum şi în alte scopuri, au fost distruse 29 de biserici şi mănăstiri, unele vechi de peste 300 de ani, alături de nenumărate case familiale, blocuri şi clădiri publice. Alte biserici au fost mutate sau ascunse complet privirii de noile clădiri. Cea mai notorie şi mai puţin justificabilă demolare a fost însă a ansamblului Mănăstirii Văcăreşti (secolul XVIII) situată în periferiile Capitalei. De asemenea, în majoritatea centrelor istorice ale oraşelor au fost făcute demolări pentru a fi construite „centre civice”. Au mai fost făcute demolări în sate şi comune, în vederea „sistematizării”.

18). Consecinţele criminale ale „politicii demografice” (1966-⁠1989).
În scopul oficial al creşterii populaţiei, începând din 1966 şi până la Revoluţia din 1989 au fost interzise avorturile (în urma decretului dat de Ceauşescu în 1966). Femeile aflate la vârsta fertilităţii erau supuse unui examen ginecologic obligatoriu pentru a fi luate în evidenţă în situaţia în care erau gravide şi pentru a se constata dacă folosesc mijloace contraceptive (cele mai uzuale fiind „steriletele”). Femeile însărcinate care nu doreau să păstreze sarcina apelau la forme rudimentare şi extrem de riscante de avort clandestin. Se estimează că datorită unor asemenea tentative de avort, au decedat peste 10.000 de femei. Mulţi copii nedoriţi de părinţi s-⁠au născut cu probleme grave de sănătate. Condiţiile sanitare din maternităţi erau adeseori improprii. În această perioadă a crescut mortalitatea infantilă; pentru a fi diminuate cifrele oficiale, înregistrarea naşterii putea fi făcută doar cu două săptămâni întârziere. Adeseori, copiii nedoriţi erau abandonaţi în spitale imediat după naştere, ajungând ulterior în Leagăne de copii şi apoi în Case de copii; datorită problemelor de sănătate şi a condiţiilor precare o parte dintre aceşti copii (probabil câteva mii) au murit la vârste fragede. Menţionăm de asemenea că în 1987 au fost semnalate de medici primele cazuri de SIDA la copii, acestea nefiind recunoscute oficial şi prin urmare nefiind tratate corespunzător.

19). Obligarea intenţionată şi nejustificată a imensei majorităţi a populaţiei României, în special în anii ’80, de a trăi în condiţii de mizerie extremă.
Câteva exemple datorită cărora starea generală de sănătate a populaţiei a fost grav afectată: Înfometarea populaţiei prin „raţionalizarea alimentaţiei” şi cartelarea alimentelor de bază (carne, făină, ouă, unt, zahăr, ulei etc.); Neacordarea frecventă a asistenţei medicale de urgenţă în cazul persoanelor în vârstă; Oprirea intenţionată a căldurii şi lipsa cronică a apei calde în blocurile de locuinţe; Oprirea intenţionată a energiei electrice, a gazului metan şi a apei. De regulă, aceste opriri se făceau frecvent, pe perioade necunoscute şi fără o avertizare prealabilă. Menţionăm de asemenea că situaţiile de reluare a livrării de gaz metan au determinat accidente şi cazuri grave de intoxicare cu gaz (unele soldându-⁠se cu decese). Menţionăm de asemenea că în anii ’80 iluminatul public a fost oprit total sau aproape total.

20). Conceptualizarea mizeriei materiale şi morale, precum şi a fricii, ca instrumente de menţinere a puterii comuniste.
Toate formele de reprimare fizică şi pshihică, toate formele de mizerie materială şi morală, menţionate anterior în mod explicit sau implicit, au reprezentat tot atâtea mijloace de lezare a demnităţii umane, de umilinţă, de dezonorare, de înjosire, de degradare, de terorizare. Toate acestea au sădit în sufletul cetăţenilor români frica de sine şi frica de semeni, spaima generalizată, desperarea, deznădejdea, exasperarea, sentimentul zădărniciei, neîncrederea în sine şi în semeni, suspiciunea faţă de oricine – colegi, vecini, prieteni şi chiar faţă de persoanele cele mai apropiate. Toate acestea au reprezentat în mod programatic mijloace de supunere şi de menţinere a puterii comuniste.

21). Masacrarea cetăţenilor în timpul Revoluţiei anticomuniste din Decembrie 1989.
Spre deosebire de toate celelalte ţări foste comuniste din Europa în care comunismul a căzut fără nici o victimă (sau aproape fără victime), România a fost singura ţară în care înlăturarea comunismului s-⁠a făcut cu vărsare de sânge. Populaţia civilă paşnică şi neînarmată a fost masacrată: peste 1.100 de morţi şi peste 3.300 de răniţi. Numărul de victime vorbeşte de la sine despre criminalitatea regimului comunist din România.

C)  In aceasta Lacrima sunt oasele Romanilor “comunitari”

Imagine  Mai-marii UE, în frunte cu Angela Merkel și José Manuel Barroso, au declanșat un program dement de austeritate, ce a aruncat Europa în cea mai gravă criză economică și socială de la Al Doilea Război Mondial încoace.Acum este mai evident decît oricînd că liderii UE au cu totul altă agendă. Măsurile fără precedent pe care le-au adoptat în ultimii ani, atacurile fățișe la adresa libertăților omului pe care le-au patronat, arată că Uniunea Europeană este o organizație de sorginte neo-fascistă, al carei unic scop este introducerea opresiunii, punerea bocancului pe gîtul celor vizați a fi spoliați de resurse.Agenda birocraților corupți din fruntea UE nu include în nici un caz eradicarea crizei economice ba, din contră, adîncirea ei, cu atît mai mult cu cît se poate spune că factorii de decizie ai Uniunii au contribuit din plin la intrarea în depresiune, pentru că le-a convenit de minune.
Imagine
În astfel de perioade tulburi le este foarte ușor politicienilor corupți să servească interesele cărora le sînt ei cu adevărat devotați. Neo-fasciștii care conduc Uniunea Europeană pot trece acum la implementarea fățișă a măsurilor cerute de marile corporații internaționale, de Marea Finanță mondială.Europa nici nu ar fi dealtfel primul continent răvășit de lăcustele neo-liberale. Cea mai mare parte din America de Sud se zbate și acum în sărăcie lucie, în urma jafului de proporții epice la care au fost supuse țările sud-americane de către marile corporații, prin intermediul Statelor Unite ale Americii, FMI și Bancii Mondiale.Din cîte se pare, a venit acum rîndul țărilor din Sudul și Estul Europei să fie jefuite de către Vestul cel pricopsit, neo-colonialismul pe care Berlinul îl impune, în spirit neo-imperialist, via Bruxelles, fiind mai apăsător și nemilos decît orice invazie militară.Controlul politic și socio-economic al Berlinului este impus prin globalizarea culturală și corporatismul dirijat de la centru, Germania beneficiind acum de resursele țărilor asuprite fără să fie nevoită să tragă un foc de armă. Autoritățile europene au pus în prim-plan agenda politică, în dauna realităților economice, profitând de criza de amploare cu care se confruntă economiile de pe bătrânul continent pentru a implementa așa-zise ”reforme” pe care cetățenii Europei nu le-ar fi votat niciodată. 67 de rapoarte ale Fondului Monetar Internațional (FMI) realizate în perioada 2008-2011, rapoarte în care FMI,împreună cu Comisia Europeană (CE) și guvernele europene arată că au alte preocupări decât ieșirea din criză, și anume: reducerea sectoarelor publice, reducerea drepturilor salariaților, tăierea cheltuelilor cu asistența socială și de sănătate.
De asemenea, toate recomandările FMI legate de forța de muncă vizează reducerea drepturilor angajaților, prin diminuarea plăților pentru accidentele de muncă, a ajutoarelor de șomaj, creșterea vârstei de pensionare și eliminarea contractelor colective de muncă. Măsurile au fost recomandate și susținute inclusiv de directorii europeni ai FMI, ceea ce ne dezvăluie care este agenda politică pe care ”troica” formată din Comisia Europeană (CE), Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Centrală Europeană (BCE) dorește să o impună, lăsând revirimentul economiei europene într-un plan secundar. Acest tip de măsuri au slăbit țări precum Grecia și Portugalia, criza economică ce a afectat aceste două state venind ca o consecință directă a politicilor impuse de factorii de decizie ai UE. Țara noastră a fost supusă, cel puțin din 1996 pînă în prezent, unui jaf de proporții colosale, prin complicitatea criminală a intereselor externe și a politicienilor autohtoni, iar românii stau încă și cască ochii ca proștii la “civilizația” occidentală și la europenii cei pricopsiți din Occident. În loc să vrem să ajungem și noi bogați, îi rugăm pe ei să ne fure, ca să putem merge să le spălăm veceurile pe mărunțiș, arătînd aceeași mentalitate de slugi înapoiate ca acum 300 de ani…
Imagine
Ca răspuns la jaful la care a fost supusă, România trebuie să amenințe cu naționalizarea capacităților de producție furate de UE. Să ne reamintim doar că România a fost obligată, pentru a fi acceptată în UE, să îşi vîndă virtual pe nimic principalele capacităţi de producţie. Statul român a trebuit să renunţe la industrie, la băncile sale, şi-a concesionat extrem de ieftin resursele naturale, agricultura a fost pusă pe butuci ca urmare a implementării normelor europene. Am cedat practic controlul economiei.România a devenit doar o piaţă de desfacere pentru economiile dezvoltate din UE, o furnizoare de forţă de muncă ieftină şi slab pregătită, de căpşunari şi bone. Colonia perfectă, poligonul în care îşi confruntă forţele diversele interese financiare şi economice externe.La fel s-a întîmplat şi cu celelalte state nou-admise în UE. În aceste condiţii, în care economiile au fost practic controlate de grupurile internaţionale de interese, de marile corporaţii economice şi financiare, de guvernele corporatiste europene, să dai vina pe greci sau pe alţii pentru situaţia economică dezastruoasă este ca şi cum a-ţi acuza o colonie de faptul că nu ai administrat-o aşa cum se cuvine.Este aceeaşi situaţie cu cea în care Băsescu ţipă la pensionari că li s-au dus banii de pensii din vina lor.Dar iată că nu este de ajuns. Germania condusă de Angela Merkel şi Uniunea Europeană controlată de PPE pregătesc noi măsuri care îi fac chiar şi pe apologeţii UE să vorbească despre moartea democraţiei în statele europene.Astfel, introducerea Uniunii bancare şi a Pactului de stabilitate fiscală conduc la pierderea totală a controlului deţinut de guvernele naţionale, în favoarea factorilor economici de decizie de la nivelul Uniunii Europene.Cum se mai justifică existenţa partidelor politice şi a alegerilor libere în statele europene, într-un cuvînt, a democraţiei, daca cele mai importante decizii economice şi politice legate de viaţa oamenilor de rînd din Europa vor fi luate de un grup restrîns de birocraţi de la Bruxelles?Partidul Popular European controlează autoritar Parlamentul European încă din 1999. Toate instituţiile europene actuale au fost create şi sînt controlate de către membri ai PPE. Principalii factori de decizie ai UE şi deţinători ai funcţiilor-cheie din instituţile europene aparţin aceluiaşi partid. Partid dominat fără doar şi poate de creştin-democraţii din Germania, de cancelarul Angela Merkel.Aşadar, pentru starea de fapt din Europa zilelor noastre singurii responsabili sînt politicienii de dreapta din PPE. Ei au fost cei care au luat deciziile, ei au gestionat cum nu s-a putut mai prost criza economică.Iar politicile de dreapta ale Partidului Popular European, impuse de mîna forte a creştin-democraţilor germani, laolaltă cu lachei ai lor precum Sarkozy, Belusconi sau Băsescu, au condus la cvasi-dominaţia economică a Germaniei în Europa, la segregarea cetăţenilor europeni în stăpîni şi populaţie de mîna a doua, în bogaţi care comandă şi săraci care primesc insulte.Proiectul unei Europe unite a eşuat lamentabil, în condiţiile în care bunele intenţii legate de o circulaţie liberă a cetăţenilor, de schimburi de valori şi de tradiţii, precum şi de drepturi egale pentru toţi europenii au fost înlocuite de ambiţiile de putere ale unora în detrimentul celorlaţi, de impunerea fără scrupule a intereselor de natură economică.În ceea ce priveşte reacţiile oficialilor europeni de sprijinire a lui Traian Băsescu, este clar că ele nu au nici o legătură cu aşa-zisele lor îngrijorări legate de starea democraţiei în România. Este doar încercarea evidentă a unor grupuri de interse externe de a-şi impune şi pe mai departe, în mod totalitar şi autoritarist, lacheul, în detrimentul voinţei poporului român.Principala idee pe baza căreia Adolf Hitler şi-a construit utopia celui de-Al Treilea Reich a fost cea a spaţiului vital pentru naţiunea germană, care ar fi avut dreptul să se folosească, după bunul plac, de teritoriul şi resursele altor popoare.Dar este oare Uniunea Europeană altceva decît un spaţiu vital pentru Germania Angelei Merkel? Pentru a doua oară după cel de-al doilea Război Mondial, România este victima unei agresiuni externe. Aşa cum foarte bine a fost denumit de către unele voci, amestecul fără precedent şi de netolerat al intereselor politico-economice europene şi americane în politica internă se constituie într-un adevărat Dictat de la Bruxelles.
Imagine
Spre deosebire de soldaţii ruşi veniţi pe tancuri, emisarul american, venit repede-repede să rezolve situaţia, s-a scoborît din limuzina blindată, iar inspectorii sovietici au fost înlocuiţi de cei europeni. E adevărat, metodele diferă un pic, dar asemănările în ceea ce priveşte modul brutal de a-şi impune interesele sînt evidente.Şi mai există o asemănare cu dominaţia sovietică de după 1944 în România: şi acum, ca şi atunci, s-au găsit destui trădători de ţară de partea română, care să facă jocul invadatorilor şi să cînte în struna propagandei străine.Deosebirea majoră între cele două momente istorice ar fi trebuit să vină din statutul de ţară al României. Dacă după 1944 am fost consideraţi învinşi în război şi trataţi ca atare de către sovietici, acum se presupunea că România este o ţară independentă, cu drepturi egale cu ale celorlalte membre ale Uniunii Europene (UE).Ăsta a fost şi motivul pentru care românii s-au repezit orbeşte să adere la structurile europene şi nord-atlantice, în speranţa că independenţa politică şi economică a ţării nu vor mai fi puse vreodată la îndoială. Dar iată că nu este chiar aşa, ba, din contră, am putea spune.Statutul României este în momentul de faţă tot acela al unui învins în război. Ţara noastră a pierdut de această dată războiul economic, iar Uniunea Europeană, această URSS pe stil nou, nu are nici un motiv în a se abţine să ne pună cizma pe grumaz.Din nefericire, nu foarte mulţi dintre concetăţenii noştri conştientizează acest lucru. Ei sînt în continuare dispuşi să se raporteze, în vechea concepţie românească de slugă, la construcţia politică numită Uniunea Europeană ca fiind Lumina care vine de la răsărit. Chiar dacă Bruxellesul se află la vest de Bucureşti.Chiar dacă este evident acum că UE nu este o construcţie realizată pe principiul dreptăţii, cu drepturi şi obligaţii egale pentru toţi membrii ei. Că este un mamut corupt şi birocratizat, în care decizia luată de la centru de către un număr redus de politruci este impusă cu brutalitate periferiei. Că nu are nici o legătură cu apărarea intereselor cetăţenilor europeni, ci este doar braţul politic al unor interese economice şi financiare mai mult sau mai puţin obscure.În aceste condiţii, populaţia din România dă dovadă de o însemnată doză de ipocrizie, atunci cînd,sînt adepţi fanatici ai UE şi nu se mai plîng în legătură cu asta. Dacă nu au determinarea şi curajul să ia o decizie pe termen lung pentru ţara lor, dacă nu sînt dispuşi să îşi apere interesele, spoliate în prezent în mod sălbatic de către forţele externe, locuitorii României nu au decît să îşi accepte situaţia de coloniali roşi de sărăcie, de vasali plini de umilinţă. UE tinde să se transforme pe zi ce trece într-un fel de Comitet Central al URSS, căci ea scoate din joben reglementări şi legi ce nu ţin cont de voinţa europenilor, dictând pur şi simplu asupra ţărilor membre UE ce le este permis şi ce nu le este permis. Voinţa popoarelor? Dă-o dracului! Democraţie? O afişăm de faţadă, ca să mai păcălim nişte proşti! Comisia Europeană s-a transformat într-un monstru, un organism ce ascultă doar de marile corporaţii şi de uriaşele lor interese financiare. În plus, pentru ca imaginea prostiei noastre să fie perfectă, le-am mai oferit aproape pe gratis şi resursele de petrol, gaze şi energie companiilor europene, doar pentru a fi primiţi în Uniunea Europeană.Şi cu ce ne-am ales? Cu nişte firmituri de pâine. Unii vor spune: “Dom’le, dar putem călători în Uniunea Europeană fără vize!” . Daca ne iubim atât de mult ţara, de ce-am lăsat ca Uniunea Europeană sau NATO ori FMI să ne dicteze ce să facem în ţara noastră ? Halal iubire de patrie mai avem … Aproape toţi am aprobat intrarea în Uniunea Europeană, fără să ne dăm seama că o parte din suveranitatea noastră am pierdut-o. Uniunea Europeană ne spune cât să fie accizele, cât să fie preţurile, ce standarde trebuie să respectăm în construcţii, cum să creştem plantele sau cum să tăiem porcul de Crăciun. Bine că nu ne-au zis de câte ori avem voie să folosim baia în fiecare zi. România a ajuns mai rău decât pe vremea Imperiului Otoman, când domnitorii noştrii pupau mâna sultanului de la Istanbul. Măcar atunci plăteam un bir şi turcii ne lăsau să ne administrăm ţările cum doream noi…nu se băgau în treburile noastre interne. Dar acum, oficialii de la Bruxelles se bagă în toate chestiunile administraţiei acestei ţări. Am devenit sclavii Bruxelles-ului. De ce naiba am mai făcut atunci războiul din independenţă din 1877-1878, dar şi Marea Unire din 1918? De ce am mai fost atunci patrioţi, pentru ca acum să fim nişte sclavi occidentali? De ce am acceptat această situaţie? Unde ne-a dispărut patriotismul? Dar bine că ne aducem aminte pe 1 decembrie în fiecare an că trebuie să fim patrioţi… Ne iubim atât de mult ţara încât am lăsat-o pe mâna străinilor…Halal patriotism! Articol preluat și prelucrat de pe invectiva.ro și Lovendal.ro

Cel mai bun remediu natural pentru prostata!

Una dintre cele mai mari probleme de sănătate cu care se confruntă mulți oameni din întreaga lume sunt problemele cu prostata. Aproape fiecare om în vârstă de 45 de ani are probleme cu prostata și există o mare posibilitate ca toti barbatii sa aiba aceste probleme atunci cand imbatranesc.
Prostata este un organ muscular de dimensiunea unei nuci care închide cu o parte, tractului urinar.
Atunci cand oamenii imbatranesc apar diverse probleme ale prostatei, cele mai comune fiind marirea prostatei, inflamatia acuta sau cronica si recent cancerul de prostata. Cancerul de prostata este cea mai comuna forma de cancer la barbati in afara de cancerul la plamani.

Prostată reprezinta același lucru pentru barbati ca problemele cu sanii sau pentru femei.
Răspunsul medicamentos este format din diferite terapii dar de foarte multe ori tratamentele medicale sunt ineficiente sau nu suficient de eficace. Unele dintre dificultățile pe care barbatii le intampina atunci când au probleme cu prostata sunt: ​​urinare excesiva, incapacitatea de urinare completa, urinare în timpul nopții, slăbiciune, frig și dureri în partea inferioară a spatelui și organele genitale, probleme cu erectia, probleme cu ejacularea etc.
Daca vorbim de tratamentele naturale pentru aceasta boala, nu sunt foarte multe variante. Cele mai frecvente remedii sunt: ceaiul de afine și semințe de dovleac și ulei.
In acest articol vă vom prezenta cea mai puternică armă pe care natura ne-a dat-o în lupta împotriva tuturor bolilor de prostata de mai sus. Este o planta numita Epilobium parviflorum sau cunoscut sub numele de pufulita cu flori mici.
Aceasta planta poate fi plantata si la noi sau o puteti cumpara din magazinele de produse naturiste.
Aceasta planta este cunoscuta de multe secole, dar a fost uitata din cauza influentei si marketingului medicamentelor moderne. Cel mai faimos naturist austriac, Maria Treben, a făcut această plantă populară din nou în cărțile ei care sunt vândute în mai mult de 10 de milioane de exemplare. Maria Treben a vindecat personal mii de pacienti cu probleme de prostata in Europa, folosind doar pufulita cu flori mici.

Rețetă:

Pune 1 lingura de aceasta planta, acesta poate fi uscat sau proaspăt, în 2 ml apa calda. Lasa-o pentru 5-10 min, scoate plante și bea. Ar trebui să consumi acest ceai de doua ori pe zi, o dată dimineața pe stomacul gol și o dată seara, înainte de a merge la culcare. Acest ceai trebuie să fie consumate atât timp cât este necesar, dar cel puțin pe durata catorva saptamani. Primele rezultate pot fi văzute foarte repede.

Doctor în chimie: Toate medicamentele sunt fabricate pentru a reduce populația

Se pare că toate medicamentele sunt fabricate pentru a reduce populația. Sunt chimist. Îmi place abordarea științifică. Când am lucrat în industria farmaceutică – acolo m-am ciocnit cu respingerea completă a științei. În aceste companii farmaceutice , în interviuri de angajare nu ezitau să spună următoarele: „Tineți minte că noi dezvoltăm medicamente pentru a înlătura simptome. Noi nu tratăm”, spune Shane Ellison.

Deci este un model de business care permite a oferi oamenilor medicamente toată viața. Ce este de făcut când se termină simptomele? Următorul nivel de publicitate a medicamentelor – a inventa maladii.

Dacă nu există simptome, atunci se termină clientela pentru vânzări și rămâne doar să se inventeze alte maladii. Cu preparate psihiatrice puteți inventa maladii fără sfârșit. Exista doua cuvinte de care se teme un psihiatru. Două cuvinte: Dovediți acest lucru.

Și dacă medicul nu poate dovedi, iar el nu poate dovedi în nouă cazuri din zece, nu administrați medicamentul. Acest lucru oferă pacientului puterea de a lua o decizie. Fiind chimist, eram surprins – se fabrică medicamente cu capacitatea de a ucide, acest lucru se depistează în toate laboratoarele, medicamentele sunt periculoase, ineficiente, provocând aceleași efecte pentru care ele sunt concepute. Cum companiile farmaceutice reușesc să le vândă? Cum le vând?

Companiile farmaceutice au departamente de marketing, giganții farmaceutici au cele mai bune departamente de marketing din lume. Pur și simplu, geniale. Trebuie doar să plătiți profesioniștii – medicii, savanții, psihiatrii – pentru rapoarte care indică că studiul a avut rezultate pozitive. Le plătiți, cumpărați știința.

Cel puțin 125 de mii de persoane în fiecare an mor din cauza medicamentelor prescrise de medici, s-ar crede că ar trebui să se cheltuiască mai mulți bani pentru cercetare, pentru a reduce rata mortalității. Nu. Companiile farmaceutice continuă să dezvolte marketing. Publicitate, publicitate, publicitate. Să hipnotizeze oamenii.

Ii hipnotizați și ii obișnuiți cu medicamente, ii îndreptați la psihiatri, încât oamenii să înghită în liniște Cymbalta sau Prozac sau orice altceva pe care le vor oferi, indiferent de numele preparatului. Veți primi o industrie de miliarde de dolari, care face o mulțime de oameni bolnavi și care prosperă în urma acestui lucru.

Articol relatat de efemeride.ro

 

10 cele mai frumoase locuri din județul Suceava

Județul Suceava este situat în partea de nord-est a României și face parte din zona folclorică Bucovina. Acesta este unul dintre cele mai frumoase județe din regiunea istorică Moldova, aici regăsindu-se numeroase obiective turistice. Aici puteți descoperi mănăstiri vechi, cetăți medievale, stațiuni turistice renumite, dar și zone cu peisaje pitorești. Dacă ajungeți în această zonă a țării, vă recomandăm 10 obiective turistice care merită vizitate. Iar dacă vreți să vă cazați în Bucovina, aflați de aici unde puteți face asta.

Suceava

suceava_48735837

Orașul Suceava este reședința județului cu același nume. Acesta este unul dintre cele mai frumoase orașe din regiunea istorică Bucovina, o localitatea plină de obiective turistice ce impresionează atât prin istoria, cât și prin frumusețea lor.

Suceava este unul dintre cele mai vechi orașe din nord-estul țării, urme ale locuirii sale descoperindu-se încă din perioada paleoliticului. Documentele istorice spun că, în secolele II – III, pe acest teritoriu exista o așezare a dacilor liberi, dar importanța locului a fost atestată și în Evul Mediu, când aici a fost ridicată Cetatea de Scaun a Sucevei.

Printre cele mai cunoscute obiective turistice din „capitala” județului Suceava se numără: Casa Memorială Simion Florea Marian, Ruinele Palatului Domnesc și statuile lui Ștefan cel Mare și Petru Mușat, Complexul medieval Zamca, Muzeul Satului Bucovinean, Mănăstirea Zamca, Muzeul Etnografic „Hanul Domnesc”, Planetariu, Biserica Arbore, dar și Parcul Central. Aflați mai multe despre Suceava de pe pagina oficială sau de Wikipedia și descoperiți unde puteți găsi cazare dacă ajungi aici.

Cetățile Sucevei

cetatea-de-scaun-a-sucevei_44929125

În orașul Suceava au existat două dintre cele mai importante cetăți medievale din Moldova. Este vorba despre Cetatea de Scaun a Sucevei și Cetatea Șcheia. Acestea datează de la sfârșitul secolului al XIV-lea și au fost ridicate de către domnitorul român Petru al II-lea Mușat, pentru a servi drept centre de apărare împotriva invaziei otomane.

Cetatea de Scaun a Sucevei, cunoscută și ca Cetatea Sucevei, a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004 și în urmă cu câțiva ani a intrat într-un proces de renovare. În prezent, aceasta poate fi vizitată de turiști.

În schimb, din Cetatea Șcheia, cunoscută și ca Cetatea din Apus, nu se mai pot observa decât niște ruine acoperite de pământ și iarbă.

Vatra Dornei

vatra-dornei_12445508

Vatra Dornei, supranumită și „Perla Bucovinei”, este un alt obiectiv turistic important din județul Suceava. Turiștii vin aici atât pentru apele minerale și termale, cât și pentru a face alpinism sau pentru a parcurge trasee turistice montane, aflate în această zonă. De asemenea, în stațiune este amenajată o pârtie unde, în sezonul rece, se pot practica diferite sporturi de iarnă.

Stațiunea balneară este una dintre cele mai cunoscute din țară, aici putându-se trata afecțiune precum cele cardiovasculare, locomotorii, ginecologice, digestive sau ale aparatului respirator.

În afara drumețiilor și a băilor în apele termale și minerale, în Vatra Dornei mai puteți vizita și două muzee: Muzeul de Științele Naturii și Cinegetică și Muzeul de Etnografie. Vă recomandăm, însă, și o plimbare prin oraș, pentru a admira arhitectura clădirilor. Descoperiți mai multe informații despre această stațiune de pe site-ul oficial și căutați o unitate de cazare în apropiere.

Gura Humorului

gura-humorului_6164076

Dacă încă nu ați rămas impresionați de frumusețea Bucovinei și a județului Suceava, vă recomand să încercați și traseele turistice din stațiunea Gura Humorului. În acest oraș se află și Mănăstirea Voroneț, unul dintre cele mai importante monumente istorice religioase din Bucovina, care a fost construită în secolul al XV-lea, la porunca domnitorului Ștefan ce Mare.

În afara traseelor turistice, stațiunea turistică bucovineană include și zona de agrement „Lunca Moldovei”, unde este amenajat un parc de aventură și un parc dendrologic. De asemenea, aici este amenajată și o pârtie de schi, situată în apropierea Mănăstirii Voroneț, care este dotată cu telescaun, nocturne și instalații de produs zăpadă. Zona de agrement „Ariniș” este o altă locație de agrement apreciată de turiști, aici fiind amenajate mai multe terenuri de sport, o piscină de dimensiuni olimpice, un bazin de înot pentru copii și un patinoar artificial.

 

Munții Rarău

muntii-rarau_57994189

Munții Rarău fac parte din Munții Bucovinei și se întind pe o parte a județului Suceava. Turiștii vizitează acești munți, nu foarte înalți (altitudinea lor maximă, de 1650 m, este atinsă în Vârful Rarău), datorită frumuseții peisajelor lor. Pentru că munții sunt formați în principal din conglomerate și calcare, aceștia prezintă formațiuni de relief spectaculoase ca și aspect. Printre cele mai cunoscute atracții turistice naturale de aici sunt: Pietrele Doamnei, Popii Rarăului, Piatra Șoimului, Codrul Secular Slătioara, Cheile „Moara Dracului” și Peștera Liliecilor.

Obcinele Bucovinei

obcinele-bucovinei_48735822

Una dinte cele mai pitorești zone naturale ale județului Suceava este cea a Obcinelor Bucovinei, o subunitate a Carpaților Orientali, desemnată arie protejată de lege în anul 2011.

În total, aria naturală bucovineană include șapte obcine: Brodina, Curmătura, Feredeu, Humor, Mestecăniș, Moldovița și Obcina Mare. Aceasta a fost declarată sit de importanță comunitară datorită faptului că pe fiecare dintre aceste obcine se întinde câte o localitate.

Aria naturală prezintă peisaje spectaculoase și sate răsfirate de munte, iar biodiversitatea Obcinelor Bucovinei includ și câteva habitate naturale. Dintre acestea amintim doar pădurile dacice de fag, fânețele montane și vegetația specifică malurilor râurilor montane.

Mănăstirile din Bucovina

manastirea-sucevita_60350975

În Bucovina, ce cuprinde și județul Suceava, se pot vizita unele dintre cele mai frumoase mănăstiri din nordul Moldovei, dar și din România. Pe lângă frumusețea lor arhitecturală, mănăstirile de aici au și o valoare istorică importantă. Multe dintre acestea au fost construite, între secolele XV și XVI, de foști domnitori și boieri moldoveni printre care îi amintim doar pe Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș sau Alexandru Lăpușneanu.

Cele mai mai cunoscute dinte acestea sunt Mănăstirea Putna și Mănăstirea Voroneţ, ambele ctitorite de Ștefan cel Mare. Acestora li se adaugă și mănăstirile pictate: Sucevița, Moldovița, Humor, Dragomirna, Râșca și Bogdana.

chilia-daniil-sihastrul_13301929

Chilia lui Daniil Sihastrul este o altă atracție turistică a județului Suceava. Aceasta se află în apropierea satului Putna și reprezintă o grotă săpată într-o stâncă, în care a trăit cuviosul Daniil Sihastrul. El este un sfânt român care a trăit în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Cunoscut inițial sub numele de David, acesta era un renumit ieromonah, foarte căutat de către creștini pentru harul său monahal.

Legendele locului spun că grota în care s-a retras călugărul, după ce a îmbrăcat schima cea mare (n.r. ultima treaptă a călugăriei) și a luat numele de Daniil, a fost sculptată chiar de către el, cu o daltă. Aceasta este formată din patru încăperi: pronaos, naos, altar și chilia (aflată sub paraclis).

Salina Cacica

salina-cacica_60865380

Salina Cacica, situată în localitatea suceveană cu același nume, este cunoscută datorită faptului că aici a existat una din cele mai vechi exploatări de sare recristalizată din saramură din Europa, ce datează din perioada neoliticului, dar și pentru izvoarele sale cu apă sărată.

Exploatările de sare au început în secolul al XVIII, iar de-a lungul timpului salina a devenit accesibilă și pentru turiști. Aici au fost amenajate o capelă romano-catolică și una ortodoxă, dar și impresionantă sală de dans, situată la 37 de metri adâncime, în care au fost săpate în sare trei balcoane. În plus, salina adăpostește și un lac artificial, iar pe pereții ei se pot observa diferite sculpturi precum cea care îi reprezintă pe Adam și Eva.

Muzeul Oului – Vama

muzeul oului vama

Dacă doriți să descoperiți tradițiile și obiceiurile meșteșugărești bucovinene trebuie să faceți o vizită la Muzeul Oului. Acesta se află în localitatea Vama, situat în apropiere de Gura Humorului și adăpostește cea mai mare colecție de ouă încondeiate din România și una dintre cele mai importante din Europa.

Muzeul adăpostește peste 3000 de ouă, din întreaga lume. Acestea sunt lucrate în diferite tehnici și pe diferite tipuri de suport, precum: coajă de ou, lemn, ceramică, porțelan, piatră sau sticlă. De asemenea, aici puteți admira și o colecție de ouă rare, provenite de la diferite animale și păsări. În plus, în atelierul de pictat ouă veți putea învăța cum să realizați chiar voi un astfel de exponat.  Dacă ați rămas impresionat de această zonă pitorească a țări și de istoria ei, vă recomandăm să vizitați și Muzeul Apei din Fălticeni, Casa Muzeu „Țăran Leonida” din Ciocănești, Casa memorială a poetul Nicolae Labiș din Mălini, Casa memorială a compozitorului român Ciprian Porumbescu din Stupaca, dar și Muzeul Arta Lemnului și Muzeul etnografic „Casa Ion Grămadă” din Câmpulung Moldovenesc.

Cele mai frumoase locuri din Vrancea – meleaguri care merită vizitate cel puţin o dată în viaţă

cele mai frumoase locuri din vrancea

Cele mai frumoase locuri din Vrancea oferă turiştilor care vor să petreacă un weekend minunat peisaje de neuitat. De la staţiuni care au cel mai curat aer din România, până la rezervaţii incredibile de pini şi cascade cu un puternic impact vizual. Click! a întocmit un top cu cele mai frumoase locuri din Vrancea şi vi le prezintă pe fiecare în parte.

Deşi nu există un număr mare de turişti care vizitează aceste meleaguri, Vrancea este o destinaţie de vacanţă excelentă. Ea cuprinde câteva obiective turistice care merită vizitate. În continuare vă aratăm cele mai frumoase locuri din Vrancea.

Cele mai frumoase locuri din Vrancea: Staţiunea Lepşa

 

Lepşa, aşezată în inima munţilor Vrancei, reprezintă staţiunea de referinţă a judeţului Vrancea. Satul din comuna Tulnici se află la 75 km de Focşani. Pe lângă pensiuni şi casele localnicilor, te mai poţi caza şi la cort, o zonă de camping fiind amenajată la marginea satului. Este una dintre cele mai frumoase locuri din Vrancea, iar cascada Lepşa are o lungime de 80 de metri, iar apa ajunge într-un lac cu o adâncime de circa 12 metri, ea fiind şi declarată monument al naturii. Aici poate fi vizitată şi o superbă mănăstire de măicuţe.

Cele mai frumoase locuri din Vrancea: Rezervaţia de pini de la Gălăciuc

Printre cele mai frumoase locuri din Vrancea se numără şi o rezervaţie de pini. La mică depărtare de Lepşa se află o interesantă rezervaţie de conifere. Chiar în mijlocul pădurii de pini se află Tabăra Gălăciuc, cu o capacitate de 250 de locuri. Tabăra este disponibilă atât pentru elevi, cât şi pentru turiştii care vor să petreacă câteva zile liniştite în Munţii Vrancei, înconjuraţi de natură.

Cele mai frumoase locuri din Vrancea: Staţiunea Soveja

Soveja, una dintre cele mai frumoase locuri din Vrancea. Staţiunea care în anii ’80 era vizitată anual de zeci de mii de turişti, este acum închisă oficial, din anul 2006. La Soveja e cel mai curat aer din România, iar asta este un avantaj pentru sporturile în aer liber. Este un aer ozonat, curat şi datorită zonei împădurite. Deşi e la 600 de metri altitudine, Soveja este înconjurată de păduri de conifere. Aceasta se numără printre cele mai frumoase locuri din Vrancea şi se află la 81 km de Focşani. Comuna, străbătută de un superb râu şi mărginită de munţi, are parte şi de câteva obiective antropice, cum este biserica ctitorită de Matei Basarab în 1654.

Cele mai frumoase locuri din Vrancea: ”Focul viu” de la Andreiașu de Jos

 

În munții Vrancei, la aproximativ 37 de kilometri de Focșani, se află ”focul viu” de la Andreiașu de Jos. Acesta este un fenomen natural produs de emanaţiile de gaze naturale din pământ, gaze ce se aprind în bătaia razelor de soare. Aici este, cu siguranţă, unul dintre cele mai frumoase locuri din Vrance. Din 1973, zona ce se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi în judeţul Vrancea şi a fost declarată rezervaţie geologică. În apropierea ”Focului Viu” de la Andreiaşu de Jos se află trei lacuri, Mocearu, Meledic şi Lacul Limpede. De asemenea, puteţi vizita Vulcanii Noroioşi şi peşterile din zonă.

Top 10 cele mai frumoase locuri nestiute din Romania

Cati dintre noi cunoastem pe deplin istoria stramosilor nostri, mai mult decat gasim in proverbialele carti scolare sau geografia locurilor uimitoare ale tarii noastre? Si chiar mai putini dintre noi, continuam traditii si obiceiuri vechi ce fac cinste poporului roman, atat de incercat in lupte pentru pastrarea identitatii nationale. Qbebe te invita intr-o calatorie virtuala catre destinatiile ascunse ale tarii noastre, ce iti vor incanta privirea si te vor transporta intr-un itinerariu unde vei descoperi traditii uitate, paduri dese, cascade fabuloase si lacuri fermecate.

Loc special pentru indragostiti

Un loc special in topul Qbebe il ocupa Tunelul Dragostei situat intre Caras-Severin si Otelu Rosu.

Tunelul se intinde pe ruta de cale ferata intre Caransebes si Boutar, intre localitatile Obreja si Glimboca, la 10 km de Caransebes. Intre aceste localitati se afla o sosea dreapta. Dinspre Glimboca, in partea stanga, soseaua se bifurca si un drum coteste catre calea ferata.
Tunelul dragostei, asa cum a fost el denumit dupa cel din Ucraina , este un loc perfect pentru indragostitii care se pot bucura aici din plin de natura, nestingheriti, pot face fotografii spectaculoase sau pur si simplu admira peisajul care te lasa fara suflare.
Florin Avramescu, un cunoscut fotograf de la noi a postat pe blogul personal cateva fotografii incredibile cu acest tunel, povestind totodata despre aceasta minunatie mai putin cunoscuta romanilor : “In urma atator discutii aprinse de pe paginile grupurilor care promoveaza locurile frumoase din Romania precum ca acest loc ar fi in Ucraina si nu in Romania m-am gandit ca ar fi bine sa incerc sa documentez si prin alte poze si prin povestea lui ca locul este in Romania si nicidecum in alta parte.”

Mai multe fotografii puteti gasi pe blogul lui Florin Avramescu: florinavramescu.blogspot.com

10. Soveja, statiunea cu cel mai ozonat aer din Europa

Atestata documentar in secolul al XVII-lea, Soveja este o comuna de aproximativ 2000 de locuitori, situata in judetul Vrancea, formata din satele Rucareni si Dragosloveni. Statiunea din Soveja, atat de populara in anii ’80, este acum inchisa oficial. Statiunea era foarte populara printre sutele de sportivi care isi faceau aici cantonamentele, profitand de aerul curat. Situata la 600 de metri altitudine, statiunea beneficiaza de cel mai ozonat aer din Romania,si este inconjurata de o padure de conifere.In ultimul timp, s-au derulat o serie de programe pentru revitalizarea turismului in zona, dar fara succes. Numai cateva unitati de cazare au rezistat timpului, precum pensiunea Perla Vrancei, care ofera un confort de 5 stele, insa si cateva pensiuni mai micute. Lepsa, un satuc situat la cativa kilometri de Soveja, pe de alta parte, este in plina dezvoltare, fiind la o altitudine mai mare, si avand o oferta de cazare mult mai extinsa.

9. Momârlanii, dacii de odinioara care traiesc in prezent

In Petrosani, orasul cunoscut pentru mineritul practicat aici, traieste una dintre cele mai vechi comunitati rurale din Romania, momârlanii. Din cauza exploatarilor miniere din zona si a dezvoltarii urbane, comunitatea momârlanilor a trebuit sa se adapteze la un nou stil de viata. Dar identitatea lor nu este inca pierduta. Momârlanii profita de orice ocazie pentru a imbraca impresionantele straie populare si de a povesti celor ce viziteaza Petrosaniul despre traditiile lor.
Urmele momârlanilor sunt pastrate in cele doua muzee din Petrosani ce pot fi vizitate oricand. Putine lucruri se stiu despre ei, dar cele mai interesante sunt legate de perceptia acestora fata de viata si moarte. In trecut, momârlanii obisnuiau sa-si ingroape mortii in curtea casei lor, de aceea refuzau sa isi vanda casele, pentru a nu-si “vinde” stramosii. Totodata, printre obiceiurile pagâne ale acestora se numara si spoveditul la un brad, sau sarutatul unui copac inainte de a-l taia. Desi in dictionar “momârlan” are, pe de o parte, explicatia de “badaran”, tindem sa credem ca cea de-a doua definitie, de “muntean, taran de la munte” este cea potrivita in aces caz, mai ales ca momârlanii sunt cei care pastreaza cu sfintenie ideea de ospitalitate, specifica poporului care se trage din vechii daci.

8. Rozariul de la Mandruloc

Frumosii trandafiri sunt printre cele mai iubite si admirate flori, dar putini dintre noi stiu cate ceva despre ingrijirea acestora, si chiar mai putini sunt specialisti in domeniu. La Mandruloc, langa Arad, exista un rozariu cu peste 3000 de soiuri de trandafiri, adusi din toate colturile lumii. Proprietara parcului, Mihaela Buzatu a inceput plantarea primilor soiuri de trandafiri in 2002. Ambitia aradencei este de a crea cel mai mare parc dendro-floric din Europa de Sud-Est.Eutopia Gardens se intinde pe 25 de ha si este inca in extindere. Numele vine din greaca si este ales in concordanta cu numele romanesc, Mandruloc: in greaca “eu-” semnifica “frumos” iar “topos”, “loc”.
Aici pot fi gasite peste 5000 de taxoni din tari precum Franta, Belgia, Olanda si Anglia. Oricine poate vizita acest parc si se poate bucura de mirosul imbatator al diferitelor specii de trandafiri, precum soiul german Kordes, trandafiri “Shakespeare”, un soi englezesc sau chiar si soiuri romanesti , cum este cel creat de Wilhelm Muhle la Timisoara in 1888. Situat la 10 km de Arad, pe DN 7, parcul este deschis oricand vizitatorilor si nu percepe taxa de intrare, astfel incat iubitorii acestor flori se pot delecta cu o plimbare pe aleile parcului, intr-un peisaj de vis.

7. Morile de apa de la Rudaria

La poalele Muntilor Almajului din Banatul montan, in localitatea Rudaria, se afla cel mai mare complex mulinologic din sudul Europei. Situata in judetul Caras-Severin, intre Anina si DN 7, pe Valea Almajului, localitatea Rudaria gazduieste peste 22 de mori de apa, presarate de-a lungul raului cu acelasi nume. Morile au fost prima oara consemnate oficial in 1722, dar folosirea acestor sisteme primare de macinare dateaza inca din secolele 2-3. Localnicii si-au creat un program de folosire a morilor: fiecare moara este luata in ingrijire de 15-20 de familii, care o folosesc pe rand pentru a-si macina cerealele. Peisajul in care aceste mori se incadreaza perfect iti taie respiratia,si te simti de parca din aceste locuri fantastice s-au inspirat majoritatea basmelor lui Petre Ispirescu, cu zmei si Ilene Cosânzene.

6. Ansamblurile rupestre de la Corbii de Piatra si Basarabi-Murfatlar

In judetul Arges se afla complexul manastiresc Corbii de Piatra. Manastirea Corbii de Piatraeste situata in comuna Corbu, sat Jgheaburi, atestata oficial in secolul al XIV-lea. Biserica rupestra a fost sapata in peretele de stanca inalt de 30 de metri si lung de circa 14 metri. Corbii de Piatra este singura biserica cu doua altare. Exista supozitia ca cele doua altare au fost create pentru a deservi atat cultul catolic cat si cel ortodox.  Valoarea deosebita a bisericii este data de picturile originale realizate in stil bizantin, din secolul al XIV-lea.

Un alt ansamblu rupestru de mare valoare arheologica este Basarabi-Murfatlar, sit arhelogic si  complex de manastiri din Dobrogea secolelor X-XI, situat in comuna Basarabi la 15 km de litoralul romanesc. Complexul este format din camere si galerii sapate intr-un deal de creta langa cariera de extragere a cretei din comuna Basarabi. Se crede ca ansamblul de la Basarabi ascunde prima biserica si primele chilii ale unei manastiri de pe teritoriul Romaniei.

5. Rezervatia naturala Focul Viu

In Valea Milcovului, in satul Andreiasul de Jos, se afla o rezervatie naturala unica in Europa: Focul Viu. Denumit asa de localnici, datorita flacarilor ce ies in permanenta din pamant, fenomenul rar se datoreaza emanatiilor de gaze, care, din cauza razelor soarelui, mentin flacarile aprinse. Desi de o frumusete rara, Focul Viu este putin cunoscut turistilor din tara si din strainatate si nu este deloc promovat in circuitele turistice. Noaptea, focurile dansatoare capata veleitati mistice impresionante, si nu putini sunt cei care, daca au citit sau au vizionat povestile lui Tolkien din Stapânul Inelelor, vor fi de acord ca se afla in tinutul fantastic din Mordor.

4. Canionul Sapte scari

Canionul Sapte Scari este un defileu sapat in calcare, in partea vestica a Muntilor Piatra Mare, din judetul Brasov. Canionul reprezinta niste chei sapate in piatra, cu o lungime de 160 de metri, la 984 de metri altitudine. Denumirea Sapte Scari vine de la cele 7 cascade formate acolo datorita rupturilor de perete. Cel mai usor se poate ajunge la canion din localitatea Timisu de Jos, la aproximativ 2 km de Brasov. De aici, traseul este marcat si se ajunge la canion in aproximativ o ora. Canionul poate fi parcurs pe scarile metalice in cel mult 30 de minute. Frumusetea acestuia este data de schimbarile dese de directie. Cea mai inalta dintre cascade are peste 35 de metri si se varsa de-a lungul peretilor de piatra inalti de 50 de metri. Traseul turistic ofera o frumusete de neegalat atat datorita formatiilor calcaroase cat si cascadelor si vegetatiei dese. Dupa ce canionul a fost parcurs, traseul poate fi continuat catre Cabana Piatra Mare.

3. Padurea Letea, cea mai nordica padure subtropicala din Europa

Incredibila padure de la Letea este cea mai veche rezervatie naturala din tara noastra. Cunoscuta pentru frumusetea ei salbatica, neintinata de civilizatia moderna in expansiune, padurea se intinde pe aproape 3000 de hectare de vegetatie, cu tei, plopi, stejari brumarii si frasini, si este inconjurata de un stufaris des ce o protejeaza, ingreunand accesul in padure. Situata in judetul Tulcea, sub administratia Comunei C.A. Rosetti, Padurea Letea este cea mai nordica padure subtropicala din Europa cu o vegetatie specifica si cu o flora si fauna neobisnuita pentru tara noastra: aici se gasesc peste zece specii de orhidee si pasari precum vulturul codalb, prigoria, pupaza si soimuletul de seara. Padurea Letea este populata de peste 2500 de cai salbatici ce traiesc nestingheriti prin tufarisul des al padurii si ofera un spectacol de basm turistului cosmopolit, ce va gasi printre liane, prin solul nisipos, si printre maiestuosii copaci un colt de natura uitata de o frumuseste imbatatoare.

2. Ochiul Beiului sau prin gradina Edenului

Lacul Ochiului Beiului se afla in Parcul National Cheile Nerei Beusnita si este inconjurat de muntii Aninei si Locvei. Lacul se intinde pe o suprafata de 20 de metri si are o adancime de 6 metri. Este situat in apropierea celor trei cascade ale raului Beusnita cat si de ruinele cetatii medievale Ilidia, construind impreuna un traseu turistic de neegalat in diversitate si farmec. Provenienta acestui lac este carstica si forma lui este una de cuva. Lacul este alimentat de un izvor care il impiedica sa inghete iarna, si are o culoare turcoaz care ii ofera un aspect deosebit. Datorita temperaturii apei, in timpul iernii aici poposesc pasari migratoare precum starci cenusii si rate salbatice. Se spune ca lacul este fermecat si ca in noaptea de Sanziene aici vin ielele sa se imbaieze si sa danseze pana in zori de zi. Se mai spune ca un bei (titlu nobiliar in Imperiul Otoman) foarte bogat a fost la vanatoare prin aceste meleaguri. S-a indragostit de o fata ce isi pastea oile. Cum a aflat tatal beiului de dragostea dintre cei doi, a hotarat sa-i desparta. In graba a trimis un calau sa omoare fata ce ii sucise mintile fiului sau. Beiul indragostit si-a gasit iubita injunghiata in locul unde acum este lacul. Din lacrimile lui s-a format izvorul care ii poarta numele.

cascada beusnita

1. Cascada Bigar, cea mai frumoasa din lume

Atat de putin cunoscuta de romani, Cascada Bigar din Caras Severin a fost inclusa de site-ul World Geography pe lista celor mai frumoase destinatii alaturi de locuri celebre din Statele Unite si Australia. Pe locul doi, dupa frumoasa noastra cascada se afla Eternal Flames Fall din Statele Unite ale Americii, urmat de cascada Asik-Asik din Filipine. Un alt aspect inedit despre cascada este ca aceasta se afla chiar pe linia paralelei 45. Foarte putin cunoscuta in Romania, cascada atrage turisti din toate colturile lumii. Caderea de apa este situata la 12 kilometri de localitatea Bozovici si face parte din Parcul National Cheile Nerei Beusnita. Apa cade de la o inaltime de peste 200 de metri si se varsa in raul Minis. Din pacate, cascada de o frumusete atat de rara a fost lasata de izbeliste; in zona nu s-au mai facut investitii de peste 20 de ani.

Surse: descopera.ro, wildstate.ro, lumeamare.ro, bmcity.ro, Stirile ProTv, locuriuitate.com, Adevarul, dincolodeharti.blogspot.ro, aradeanca.co, bogdanbalaban.ro

 

 

 

 

HENRY KISSINGER: „DACA NU AUZITI TOBELE RAZBOIULUI, INSEAMNA CA SUNTETI SURZI!”

La NEW YORK, in Statele Unite ale Americii – Henry Kissinger, fostul secretar de stat din era Nixon, dezvăluie ceea ce se întâmplă în acest moment în lume şi în special în Orientul Mijlociu.

Vorbind din apartamentul său de lux din Manhattan, New York, omul de stat, care a implinit in mai varsta de 89 de ani, a facut o analiza predictiva din punctul sau de vedere, a situaţiei actuale geopolitice şi economice in lume.

Statele Unite le-a momit pana acum pe China şi Rusia, iar ultimul cui în sicriu va fi Iranul, care este, desigur, principala ţintă a Israelului.

Am permis Chinei sa-si mareasca puterea militară şi Rusiei sa se recupereze dupa sovietizare, pentru a le da un sentiment fals de bravadă, acest lucru va duce la un deces foarte rapid al ambelor state.

Suntem ca tintasul istet, provocandu-ul pe neiscusit sa ridice arma, şi atunci când încearcă, Bang Bang.

Războiul care vine va fi atât de grav, încât o singura superputere poate câştiga, şi aceia suntem noi.

Acesta este motivul pentru care UE este într-o asa mare grabă pentru a forma un superstat, pentru că ei ştiu ce se apropie, iar pentru a supravieţui, Europa va trebui să fie un singur stat întreg si unit.

Aceasta grabire a lucrurilor, mi-a aratat că ei ştiu foarte bine că ceea ce urmeaza este foarte aproape. O, cât de mult am visat la acest moment încântător. „

Cine controleaza petrolul, controleaza naţiunile; Cine controleaza mancarea, controleaza oamenii. „

Dl Kissinger a adăugat apoi: „Dacă sunteti persoane obişnuite, atunci puteţi să vă pregătiţi pentru război prin mutarea la ţară şi construirea unor ferme, dar trebuie să sa va luati armele cu voi, ca hoardele infometate nu va vor da pace. De asemenea, chiar dacă elitele vor avea paradisurile lor sigure şi adăposturi specializate, acestea trebuie să fie la fel de atenţe în timpul războiului ca civilii de rând, pentru că adăposturile lor pot fi compromise. „

După o pauză de câteva minute, facuta pentru a-si aduna gândurile, domnul Kissinger, a continuat:

Am spus armatei ca trebuie sa cucereasca in jur de şapte ţări din Orientul Mijlociu pentru a le exploata resursele şi aproape ca si-au încheiat treaba. Știti cu toţii ce parere buna am despre armata noastra, dar trebuie să spun ca de data aceasta au ascultat ordinele superficial.

Am ajuns la ultima piatra de temelie, adică Iranul, care într-adevăr va înclina balanţa. Cât timp mai pot China şi Rusia sa stea deopate si sa se uite cum America curata totul?

Marele URS rusesc şi Secera chineză se vor trezi din somnul lor, moment in care Israelul va trebui să lupte cu toată puterea şi cu toate armele sale pentru a ucide cât mai mulţi arabi.

Sperăm că, dacă totul merge bine, jumătate din Orientul Mijlociu va apartine Israelului.

Tinerii nostri au fost instruiţi bine in ultimul deceniu, iar jocurile de razboi jucate pe calculator au ajutat foarte mult in modul lor de gandire, de exemplu jocul Call of Duty Modern Warfare 3, reflecta exact ceea ce va urma în viitorul apropiat, este o programare predictivă.

Tinerii nostrii, în SUA şi Occident, sunt pregătiti pentru că au fost programati pentru a fi soldaţi buni, carne de tun, iar atunci când acestora li se va comanda să iasă în stradă şi să lupte cu acesti chinezi nebuni şi russkies, vor asculta ordinele.

Din cenuşa vom construi o societate nouă, o nouă ordine mondială; va fi doar o singura superputere ramasa, şi un singur guvernul global care câştigă.

Nu uita, Statele Unite ale Americii, are cele mai bune arme, avem tehnologie pe care nici un alt popor nu o are şi vom scoate aceste arme, atunci când este momentul potrivit.

Sursa: dailysquib.co.uk

Traducerea: capital.ro

 

DISCURSUL LUI ALEKSANDR SOLJENITIN LA UNIVERSITATEA HARVARD (8 IUNIE 1978)

Sincer, sunt foarte fericit ca ma aflu aici, in mijlocul vostru, cu prilejul celei de-a 327-a aniversari de la infiintarea acestei atat de vechi si de ilustre universitati. Deviza Harvard-ului este VERITAS. Adevarul insa e foarte rar placut auzului; el este mai intotdeauna amar.

Discursul meu de astazi contine o parte de adevar. Vi-l aduc fiindu-va prieten, nu adversar. Acum 3 ani am fost adus in S.U.A. sa spun lucruri care au fost respinse, care au parut inacceptabile. Astazi sunt numerosi cei care le consimt

Caderea ‘elitelor’

Pentru un observator din exterior, declinul curajului este, poate, caracteristica cea mai puternica a Apusului. Lumea occidentala si-a pierdut curajul civic, atat in ansamblu, cat mai cu seama in fiecare tara, in fiecare guvern si, desigur, in Organizatia Natiunilor Unite. Acest declin al curajului este sensibil mai cu seama in patura conducatoare si predominant in patura intelectuala, de unde senzatia ca intreaga societate este lipsita de curaj.

Politicienii si intelectualii in mod deosebit manifesta aceasta slabiciune, aceasta sovaiala, in actiunile lor, in discursuri si mai ales in consideratiile teoretice pe care le ofera cu solicitudine, tocmai pentru a demonstra ca acest fel al lor de a actiona, care fundamenteaza politica unui stat pe lasitate si servilism, este unul pragmatic, rational, legitim, situandu-se chiar la o anume altitudine intelectuala si chiar morala.

Acest declin al curajului, care, pe ici pe colo, merge pana la pierderea oricarei urme de barbatie, este subliniat cu o ironie aparte de cazurile politicienilor si/sau intelectualilor cuprinsi de un acces subit de vitejie si de intransingenta, in fata guvernelor slabe, a tarilor slabe pe care nu le sustine nimeni sau ale miscarilor condamnate de toti si incapabile de orice riposta. In schimb, limbile li se usuca si mainile le intepenesc atunci cand se afla in fata guvernelor puternice, a fortelor amenintatoare, in fata agresorilor si a Internationalei terorii. Mai este cazul sa amintim ca declinul curajului a fost intotdeauna socotit ca semnul premergator al sfarsitului?

Atunci cand s-au format statele occidentale moderne, a fost stipulat ca principiu faptul ca guvernele se afla in slujba omului, a carui viata este orientata spre libertate si cautarea fericirii (lucruri evidentiate de catre americani in Declaratia de Independenta). Astazi, in sfarsit, dupa atatea decenii de progres social si tehnic, s-a ajuns la indeplinirea acestei aspiratii: un Stat care sa asigure bunastarea generala. Fiecare cetatean si-a vazut libertatea atat de mult dorita, calitatea si cantitatea bunurilor materiale ce-i stau la dispozitie, pe care oricand poate sa si le procure, cel putin teoretic, o fericire completa, dar o fericire in sensul unei saraciri, daca avem in vedere felul in care s-au scurs aceste decenii.

O societate in depresie

In tot acest timp a fost neglijat un detaliu psihologic: dorinta de a poseda mereu mai mult si de a avea o viata si mai buna, iar lupta permanenta pentru acestea a intiparit pe numerosi obraji din Apus, trasaturile adanci ale anxietatii si chiar ale depresiei, cu toate ca e obisnuit fireste, sa ascunda cu grija astfel de sentimente. Aceasta competitie intensa si activa sfarseste prin a acapara gandirea umana, nedeschizand deloc lumii calea spre libertatea unei cresteri spirituale.

Independenta individuala in fata mai multor forme de presiune a fost garantata de stat, majoritatea oamenilor a beneficiat de bunastare la un nivel pe care parintii si bunicii lor nu si l-au putut imagina; a devenit posibila cresterea tinerilor in conformitate cu aceste idealuri, de a-i pregati si chema la dezvoltarea fizica, la fericire, la divertisment, la posesia de bunuri materiale si bani, la recreere, la o libertate practic nelimitata in alegerea placerilor. Pentru ce sa renunte la toate astea? In numele a ce sa-si riste pretioasa existenta pentru apararea binelui comun, mai cu seama cand, in mod suspect, securitatea nationala ar trebui aparata undeva, intr-o tara indepartata?

Biologia insasi ne invata ca un nivel exagerat de confort nu este bun pentru organism. Astazi confortul vietii din societatea occidentala incepe sa-si dea de-o parte masca vatamatoare. Societatea occidentala si-a ales tipul de organizare cel mai potrivit scopurilor ei, o organizare pe care as numi-o legalista. Limitele drepturilor omului si ale binelui sunt fixate in cadrul unui sistem de legi; aceste limite insa sunt foarte relative. Occidentalii au dobandit o impresionanta usurinta in a utiliza, interpreta si manipula legea, in acelasi timp in care legile tind sa devina mult prea complicat de inteles pentru o persoana de nivel mediu, fara sprijinul unui specialist.

Orice conflict este rezolvat prin recurgerea la litera legii, cea care trebuie sa-si spuna ultimul cuvant. Daca cineva se situeaza pe un punct de vedere legal, nimic nu i se poate opune; nimeni nu-i poate atrage atentia ca s-ar putea afla totusi intr-o situatie ilegitima. De neconceput sa-i vorbesti despre jena, retinere sau renuntarea la aceste drepturi; cat despre a-i cere vreo jertfa sau un gest dezinteresat, asta ar parea cu totul absurd. Nu vom auzi niciodata vorbindu-se despre o abtinere, o renuntare de buna voie. Fiecare lupta pentru a-si extinde propriile drepturi pana la limita extrema a cadrului legal.

‘Mediocritate spirituala’

Toata viata mea am trait sub un regim comunist si pot sa va spun ca o societate fara o raportare legala obiectiva este ceva absolut ingrozitor. Insa o societate bazata doar pe litera legii, fara sa mearga putin mai departe, esueaza lipsindu-se de folosirea in propriul ei beneficiu a unui spectru mult mai larg de posibilitati umane. Litera legii este prea rece si prea formala pentru a avea o influenta benefica asupra societatii. Cand intreaga viata, in ansamblul ei, este intesata de relatii in spiritul legii, se degaja o atmosfera de mediocritate spirituala care paralizeaza si cele mai nobile elanuri ale omului. Si va fi pur si simplu imposibil sa facem fata provocarilor secolului nostru, inarmat amenintator, doar cu armele unor structuri sociale legaliste.

Astazi societatea occidentala ne arata ca imparateste peste o inegalitate intre libertatea de a indeplini binele si libertatea de a savarsi raul. Un barbat de Stat care vrea sa faca un lucru efectiv constructiv pentru tara sa trebuie sa actioneze cu o sumedenie de precautii, chiar cu timiditate, am putea spune. Inca de la inceput se izbeste frontal de mii de critici pripite si iresponsabile. Se afla expus constant directivelor Parlamentului European si presei. Trebuie sa-si justifice pas cu pas deciziile, cat de bine sunt intemeiate si lipsite de cea mai mica greseala. Iar un om exceptional, de mare valoare, care are in cap proiecte neobisnuite si neasteptate, nu are nici o sansa sa se impuna.

Inca de la inceput i se vor intinde mii de capcane. Rezultatul este acela ca mediocritatea triumfa sub masca restrictiilor democratice. Este usor sa subminezi de oriunde puterea administrativa si, de fapt, ea chiar s-a diminuat considerabil in toate tarile occidentale. Apararea drepturi lor individuale a capatat asemenea proportii, incat societatea ca atare se afla acum complet lipsita de aparare impotriva oricarei initiative. In Apus este timpul de a apara nu atat drepturile omului, cat mai cu seama indatoririle sale.

Pe de alta parte, s-a acordat un spatiu nelimitat unei libertati distructive si iresponsabile. Se adevereste ca societatea nu are decat infime mijloace de aparare in fata prapastiei decadentei umane, bunaoara in ceea ce priveste proasta folosire a libertatii in materie de violenta morala asupra copiilor, prin filme care abunda in pornografie, crime si groaza. Se considera ca toate acestea fac parte din ceea ce numim libertate si ca poate fi contrabalansata, teoretic, prin dreptul pe care acesti copii il au sa nu se uite sau sa respinga asemenea spectacole. Organizarea legalista a vietii si-a dovedit astfel propria sa incapacitate de a se apara impotriva eroziunii raului

Evolutia a fost treptata, insa pare sa fi avut ca punct de plecare binevoitoarea conceptie umanista conform careia omul, stapan al lumii, nu poarta in sine nici un fel de samanta a raului, si tot ceea ce existenta noastra ne ofera in materie de viciu este pur si simplu rodul sistemelor sociale gresite, ce trebuie amendate si corectate. Totusi, este destul de straniu sa vezi cum crima nu a disparut in Occident, chiar daca aici par a fi fost atinse cele mai bune conditii de viata sociala. Ba chiar crima este mai prezenta decat in societatea sovietica mizerabila si fara lege

Media confectioneaza un ‘spirit al vremii’

Desigur, presa se bucura si ea de cea mai mare libertate. Dar ce folos? Ce responsabilitate se exercita asupra jurnalistului sau jurnalului, la intalnirea cu cititorii sai, ori cu istoria? In cazul in care acestia au fost inselati prin divulgarea unor informatii sau concluzii false, ori chiar au contribuit la erori ce s-au comis la cel mai inalt nivel de Stat, exista un singur caz de jurnal sau jurnalist care sa-si fi exprimat public regretul? Nu, bineinteles ca nu, asta ar afecta vanzarile. Din asemenea erori, care pot provoca tot ce e mai rau pentru o natie, jurnalistul ‘se scoate’, scapa intotdeauna.

Avand in vedere ca este nevoie de o imediata si credibila informare, el se vede nevoit sa recurga la zvonuri, conjuncturi, ipoteze, pentru a umple golurile, si nimic din toate astea nu e dat la o parte; insa minciunile astea se instaleaza in memoria cititorului. Cate judecati pripite, fara discernamant, superficiale si inselC4toare sunt astfel emise zilnic, revarsand tulburare asupra cititorului si lasandu-l prada ei? Presa poate juca rolul de opinie publica sau de a amagi.

Asa se face ca vedem teroristi zugraviti cu trasaturile unor eroi, secrete de Stat ce ating securitatea nationala divulgate in piata publica, sau amestecul fara pic de rusine in viata intima a persoanelor cunoscute, in virtutea sloganului ‘Toata lumea are dreptul sa stie tot’. Numai ca este un slogan ipocrit, al unei societati ipocrite. De o mult mai mare valoare este confiscarea acestui drept, dreptul oamenilor de a nu sti, de a nu vedea sufletul lor dumnezeiesc sufocat de barfe, prostii si vorbe in vant. O persoana care duce o viata plina de truda si sens nu are deloc nevoie de acest suvoi apasator si neintrerupt de informatii (…)

Alt lucru care nu va scapa observatorului sosit din Estul totalitar, cu presa sa riguros univoca: descoperirea unui curent general de idei privilegiate in sanul presei occidentale in ansamblu, un fel de spirit al vremii, dupa criterii de judecata recunoscute de toti, de interese comune, suma acestora dand sentimentul nu al unei competitii, ci al unei uniformitati. Exista poate o libertate nelimitata a presei, dar cu certitudine nu si una pentru cititor. Ziarele nu fac decat sa transmita cu putere si emfaza toate aceste opinii care nu contrazic curentul de opinie dominant.

Fara sa aiba nevoie de cenzura, curentele de gandire, de idei la moda sunt separate cu grija de cele care nu le canta in struna, iar acestea din urma, fara a fi propriu-zis interzise, nu au decat putine sanse sa patrunda printre celelalte reviste literare si periodice, ori chiar sa fie transmise in invatamantul superior. Studentii vostri sunt liberi in sensul legal al termenului, dar sunt prizonierii idolilor purtati goi de entuziasmul modei.

Fara sa fie vorba, ca in Est, de o violenta fatisa, aceasta selectie operata de moda, aceasta nevoie de a te conforma modelelor standardizate, impiedica pe ganditorii cei mai originali sa-si aduca contributia lor la viata publica si provoaca aparitia unui primejdios spirit gregar, care se opune unei cresteri in adevaratul sens al cuvantului. In S.U.A. mi s-a intamplat sa primesc scrisori din partea unor persoane de o eminenta inteligenta poate un profesor de la un mic colegiu uitat, care ar fi putut contribui mult la renasterea si mantuirea tarii sale, dar tara nu avea cum sa-l auda, pentru ca mediei nici nu-i trecea prin cap sa-i dea cuvantul. Iata ce da nastere unor puternice prejudecati de masa, unei orbiri care, in epoca noastra, este in mod special primejdioasa (…)

Eroarea materialista a gandirii moderne

Toata lumea accepta ca Vestul este cel care arata lumii calea catre reusita dezvoltarii economice, chiar daca in acesti ultimi ani a putut fi serios zdruncinat de o inflatie haotica. Cu toate astea, o multime de oameni din Vest nu sunt satisfacuti de societatea in care traiesc. O desconsidera, sau o acuza ca nu se situeaza la nivelul de maturitate cerut de umanitate. Si multi se simt indemnati sa alunece spre socialism, ceea ce reprezinta o tentatie falsa si periculoasa.

Nadajduiesc ca nimeni dintre cei prezenti aici nu ma va suspecta ca doresc sa fac critica sistemului occidental in ideea de a sugera socialismul ca alternativa. Nici gand! Dat fiind ca am cunoscut o tara unde socialismul a fost pus in lucrare, nu ma voi pronunta catusi de putin pentru o asemenea alternativa. Dar de as fi intrebat invers, daca as putea propune Vestul, in stadiul sau actual, ca model pentru tara mea, as da cu toata onestitatea un raspuns negativ.

Nu, nu voi lua societatea voastra drept model de transformare pentru tara mea. Bineinteles o societate nu poate sa ramana in abisurile anarhiei, cum este cazul tarii mele. Dar este la fel de injositor pentru o societate sa se complaca intr-o stare fada, lipsita de suflet, cum este cazul vostru. Dupa ce a suferit vreme de decenii din pricina violentei si agresiunii, sufletul omenesc aspira la lucruri mai inalte, mai arzatoare, mai pure decat cele oferite astazi de stereotipiile unei societati masificate, modelate prin revoltatoarea invazie a publicitatii comerciale, prin abrutizarea venita prin intermediul televizorului si printr-o muzica intolerabila.

Toate acestea reprezinta un lucru sensibil pentru numerosi observatori din orice colt al planetei. Modul de viata occidental reprezinta din ce in ce mai putin un model de urmat. Sunt simptome relevante prin care istoria lanseaza avertismente inspre o societate amenintata ori aflata in pericol. Astfel de avertismente sunt, in cazul de fata, declinul artelor, sau absenta unor barbati de Stat. Si se intampla uneori ca semnele sa fie in mod particular concrete si explicite. Centrul democratiei si culturii voastre a fost lipsit de curent vreme de cateva ore (in ziua de 13 iulie 1977 o pana de curent a afectat noua milioane de oameni in New York, ramasi in intuneric pentru 25 de ore – n. tr.), si iata ca brusc o multime de cetateni americani s-au dedat la jafuri si scandal.

Ceea ce inseamna ca tencuiala mai trebuie finisata si ca sistemul social e instabil si chiar slab intr-un anume punct. Dar lupta pentru planeta noastra, o lupta fizica si spirituala, o lupta de proportii cosmice, nu se afla undeva intr-un viitor indepartat, ea deja a inceput. Fortele Raului au inceput ofensiva lor decisiva. Deja simtiti presiunea pe care o exercita, si, cu toate astea, ecranele si scrierile voastre sunt pline de zambete la comanda si pahare ridicate. De ce aceasta bucurie? Cum oare de a putut Vestul sa alunece din mersul sau triumfal in debilitatea lui de azi? A cunoscut cumva in evolutia sa momente fara intoarcere care sa-i fi fost fatale, a ratacit drumul? Nu pare a fi cazul. Vestul a continuat sa avanseze cu pasi fermi, adecvati intentiilor proclamate pentru societate, brat la brat cu un progres tehnologic uluitor. Si absolut dintr-o data s-a pomenit in starea de slabiciune de azi.

Asta inseamna ca eroarea trebuie sa se afle la radacina, la fundamentul gandirii moderne. Ma refer la viziunea asupra lumii care a prevalat in Occident, in epoca moderna. Ma refer la viziunea asupra lumii care a prevalat in Occident si care s-a nascut in Renastere, si ale carei dezvoltari politice s-au manifestat incepand cu Secolul Luminilor. Ea a devenit baza doctrinei social-politice si ar putea fi numita umanismul rationalist sau autonomia umanista; autonomia proclamata si exercitata de om la intalnirea cu toate fortele superioare lui. Putem vorbi, de asemeni, de antropocentrism: omul este vazut ca fiind centrul a tot si a toate.

Din punct de vedere istoric, este posibil ca usorul declin care s-a petrecut in Renastere sa fi fost inevitabil. Evul Mediu ajunsese la epuizare din pricina represiunii intolerabile asupra naturii carnale a omului, in favoarea naturii sale spirituale. Insa, indepartandu-se de spirit, omul s-a instapanit de tot ceea ce este material. Cu exces si fara nici o masura. Gandirea umanista, care s-a proclamat drept calauza a noastra, nu admitea existenta unui rau intrinsec in om si nu vedea alta indatorire mai nobila decat raspandirea fericirii pe pamant.

Iata ce angaja civilizatia occidentala moderna, nou nascuta, pe panta primejdioasa a adorarii omului si nevoilor materiale. Tot ceea ce se afla dincolo de bunastarea fizica si de acumularea bunurilor materiale, toate celelalte nevoi umane caracteristice unei naturi subtile si superioare, au fost zvarlite in afara campului interesului de Stat si a sistemului social, ca si cum viata n-ar avea nicidecum un sens mai inalt. In acest fel s-au lasat falii deschise, prin care s-a napustit raul, iar halena lui putregaita sufla astazi libera. Mai multa libertate in sine nu reduce catusi de putin din problemele umane ale lumii, ba chiar adauga unele noi.

Vestul la fel de materialist ca si Estul

Cu toate astea, in tinerele democratii, precum democratia americana nou nascuta, toate drepturile individuale ale omului se intemeiaza pe credinta ca omul este o creatura a lui Dumnezeu. Altfel spus, libertatea este acordata individului conditionat, supusa constant responsabilitatii sale religioase. Aceasta a fost mostenirea secolului trecut [XIX].

Toate limitarile de acest fel s-au atenuat in Occident, unde a survenit o emancipare deplina, in pofida mostenirii morale a veacurilor crestine, cu miracolele lor de indurare si jertfa. Statele devin fara incetare din ce in ce mai materialiste. Occidentul a aparat cu succes si chiar cu asupra de masura drepturile omului, insa omul a vazut cum i se ofileste de tot constiinta propriei responsabilitati fata de Dumnezeu si de societate. In tot timpul ultimelor decenii, acest egoism juridic al filosofiei occidentale a fost definitiv realizat, astfel incat lumea se gaseste intr-o crunta criza spirituala s i intr-un impas politic. Iar toate izbanzile tehnicii, inclusiv cucerirea spatiului, a Progresului atat de mult trambitat, n-au reusit sa rascumpere mizeria morala in care a cazut veacul al XX-lea si pe care nimeni nu a banuit-o in veacul al XIX-lea .

Umanismul devenind in cresterea sa din ce in ce mai materialist, permite, cu o incredibila eficacitate, conceptelor sale sa fie utilizate mai intai de socialism, apoi de comunism, astfel incat Karl Marx a putut spune in 1894 ca ‘comunismul este un umanism naturalizat’. S-a adeverit ulterior ca aceasta judecata era departe de a fi falsa. Vedem aceleasi pietre care stau atat la baza unui umanism alterat, cat si la cea a tuturor tipurilor de socialism: un materialism de nestavilit, o eliberare fata de religie si de responsabilitatea religioasa, o concentrare de spirite asupra structurilor sociale cu o abordare pretins stiintifica. Nu este intamplator ca toate aceste promisiuni retorice ale comunismului se centreaza pe Omul cu O mare si fericirea lui terestra. La prima vedere este vorba de o apropiere rusinoasa: cum ar putea exista astazi puncte comune intre gandirea occidentala si cea a Estului? Aici este logica materialista

Nu ma gandesc la cazul unei catastrofe aduse de un razboi mondial si la schimbarile ce ar putea surveni in societate. Atata vreme cat ne sculam in fiecare dimineata sub un soare blajin, viata noastra inevitabil se va tese din banalitatile cotidiene. Insa este vorba de un dezastru care pentru multi este deja prezent in noi. Ma refer la dezastrul unei constiinte umaniste perfect autonome si nereligioase. Ea a facut din om masura tuturor lucrurilor pe pamant, omul nedesavarsit, care nu este niciodata complet dezbracat de mandrie, egoism, invidie, pofte, vanitate si atatea alte pacate. Platim astazi pentru greselile care n-au aparut asa hodoronc-tronc la inceputul calatoriei noastre. Pe drumul care ne-a purtat din Renastere pana astazi, experienta noastra s-a imbogatit, dar am pierdut ideea unei entitati superioare care, odinioara, mai infrana din patimile si iresponsabilitatea noastra.

Ne-am pus prea multe nadejdi in transformarile politico-sociale, iar acum iese la iveala faptul ca am dat la o parte tocmai ce aveam mai de pret: viata noastra interioara. In Est ea e calcata in picioare de balciul Partidului unic, in Vest de balciul Comertului. Ceea ce e infricosator nu este nici macar realitatea unei lumi sfaramate, ci faptul ca partile ei sufera de aceeasi boala. Daca omul, asa cum o declara umanismul, ar fi fost nascut numai pentru fericire, cu atat mai mult nu ar fi fost nascut ca sa moara. Insa, dedicat trupeste mortii, sarcina lui pe acest pamant este cu atat mai spirituala. Nu un urlet zilnic, nu cautarea celor mai bune mijloace de achizitie, iar apoi cheltuiala vesela de bunuri materiale, ci implinirea unei dure si permanente indatoriri, astfel incat drumul intregii noastre vieti sa devina experienta unei inaltari spirituale: sa parasim aceasta lume ca niste creaturi mai inalte decat cum am intrat in ea.

A privi in sus la scara valorilor noastre umane

Este imperativ sa privim in sus, in ascensiune, scara valorilor umane. Precaritatea ei actuala este inspaimantatoare. Nu mai este posibil ca vechea masura cu care se cuantifica eficienta unui presedinte sa se limiteze doar la cat de multi bani pot fi castigati, ori la cat de indreptatita este constructia unui gazoduct. Este vorba de o miscare acceptata de bunavoie, care sa atenueze patimile noastre, o miscare acceptata cu seninatate, astfel incat umanitatea sa se ridice deasupra curentului materialist care a incatusat lumea. Chiar daca am reusit sa o ferim a fi distrusa de un razboi, viata noastra trebuie sa se schimbe, daca nu vrem sa piara prin propriul ei pacat. Nu ne mai putem lipsi de ceea ce este fundamental pentru viata si societate. Este adevarat ca omul se afla deasupra tuturor si a toate? Nu este nici un spirit superior deasupra lui? Activitatile umane si sociale pot fi ele legitim reglate doar prin expansiunea materiala? Avem dreptul de a promova aceasta expansiune in detrimentul integritatii vietii noastre spirituale?

Daca lumea nu a ajuns inca la final, atunci ea atins o etapa hotaratoare in istoria ei, asemanatoare cu importanta cotiturii care a dus dinspre Evul Mediu spre Renastere. Aceasta cotitura pretinde din partea noastra o dragoste spirituala. Va trebui sa ne ridicam la o perspectiva mai inalta, la o noua conceptie de viata, in care natura noastra carnala sa nu mai fie diabolizata, asa cum s-a intamplat in Evul Mediu, iar firea noastra spirituala sa nu mai fie calcata in picioare, asa cum s-a intamplat in epoca moderna. Ascensiunea noastra ne indreapta spre o noua etapa antropologica. Nimeni, pe acest Pamint, nu mai are alta solutie decit sa se ridice spre inaltimi. Mereu mai sus.

Traducere de Razvan Ionescu

 

Daniel Brânzei – Nu este treaba mea să-l susțin pe Donald Trump. Treaba mea este să fac tot ce pot ca să o împiedic pe doamna Clinton, împreună cu tot ceea ce reprezintă ea, pentru avansarea planului lui Antichrist pe planetă. Toți membrii elitelor, care sunt antichriști în atitudinea lor față de Dumnezeu și de Christos, au fost frânați prin această înfrângere

Prima impresie: Mulțumim lui Dumnezeu
Nu este treaba mea să-l susțin pe Donald Trump. Este treaba mea să fac tot ce pot ca să o împiedic pe doamna Clinton, împreună cu tot ceea ce reprezintă ea, pentru avansarea planului lui Antichrist pe planetă. Toți membrii elitelor, care sunt antichriști în atitudinea lor față de Dumnezeu și de Christos, au fost frânați prin această înfrângere.
M-am grăbit să citesc presa europeană și am aflat că ambasadorul francez a declarat: ,,După Brexit, această alegere a lui Tump. Privim cum lumea se prăbușește înaintea ochilor noștri“. Care lume? Lumea planurilor lor demonice. Podesta, marele preot în cultul morții, a apărut în locul doamnei isterice și a spus cuvinte absolut fără rost. Sunt bezmetici, sunt turbați, dar nu vă așteptați să renunțe la planurile lor întunecate. Bătălia continuă. Schimbarea de ton și de titluri din presa engleză și germanp mi-a amintit de succesiune de titluri după evadarea lui napoleon: ,,Tiranul a fugit!“, ,,Nebunul se apropie de Franța“, … ,,Împăratul a reintrat în capitala care-l aștepta nerăbdătoare“ …
Un comentator spunea că numărul mare de evanghelici a avut un rol important. Și numărul, completez eu, și rugăciunile împreună cu postul lor. Masele populare ,,inculte“ au refuzat direcția pe care le ducea ,,elita păstorilor lumii“. Până și francezii de rând și-au dat seama de aceasta:
Împotriva doamne Hillary și a elitelor mondiale am fi votat și pentru o coadă de mătură!

Am crezul în această victorie? Bineînțeles că nu, dar m-am rugat pentru ea. Am avut același gând ca liderii creștini din America: ne-am rugat ca Dumnezeu să mai amâne deznodământul final pentru ca mai mulți oameni să poată veni la pocăință.
Nu știu ce va face Trump. Sunt fericit că am scăpat de ceea ce avea de gând să facă doamna Clinton. Dumnezeu a mai dat lumii o șansă. Fie ca mulți să o folosească.
John MacArthur a spus: ,,Nu vă faceți iluzi. Lumea este deja condamnată și nu o va sfârși bine. Cei entuziasmați de politică sunt afalimentari. Lumea este un Titanic care se scufundă. iar ei rearanjează scaunele pe punte. Noi … Noi le oferim pasagerilor barca de salvare“.
S-o facem cu râvnă.

 

Romanii nu ii mai pot cinsti pe sfintii inchisorilor dar Clujul il comemoreaza pe dictatorul fascist Horthy pe bani publici

La doar o lună de la promulgarea noii legi care interzice ideologia şi simbolurile fasciste, dictatorul fascist maghiar Miklos Horthy este comemorat la Cluj-Napoca, în cadrul unui eveniment finanţat de municipalitate.

Cu ocazia zilelor culturale maghiare de la Cluj Napoca, desfășurate cu sprijinul Primăriei orașului, va avea loc și o prelegere despre Horthy Miklos, “susținută de academicianul maghiar Romsics Ignac, în cadrul seriei de Istorie și memorie organizate de Academia Korunk”, relatează pesurse.ro.

Evenimentul se va desfășura în sala de conferințe a sediului Societății Muzeului Ardelean (str. Napoca, nr. 2), miercuri, 19 august, începând cu ora 17.00. Promovarea lui Horthy se va face pe bani publici, anunță portalul Napoca News.

Conform viceprimarului Horvath Anna, susținerea municipalității a crescut față de anii precedenți, suma acordată pentru cea de-a șasea ediție fiind de 300.000 de lei, dintr-un buget total al Zilelor Culturale Maghiare de aproximativ 250.000 de euro, bani proveniți din fonduri publice și private.

“Așadar, pe 19 august, ne vom reaminti de ocuparea Transilvaniei pe banii Primăriei din Cluj! Bine că românii nu mai au voie să-l cinstească pe Țuțea, Vulcănescu sau pe alți martiri ai comunismului, dar avem prelegeri despre ocupantul Horthy la noi în țară!”, afirmă deputatul Bogdan Diaconu, preşedintele PRU.Miklos Horthy a condus Ungaria în perioada interbelică și în timpul celui de al Doilea Război Mondial, instaurând un regim autoritar de dreapta. Același regim autoritar l-a exercitat și în Transilvania, ocupată în urma Dictatului de la Viena. Tot de numele său este legată deportarea a peste 166.000 evrei români și maghiari.
sursa: activenews.ro

 
COMPATRIOŢI, Revista Informaţii Agrorurale vă oferă câteva LACRIMI ale Corolei de Rezistența Anticomunistă din România, pentru a fi o pildă TUTUROR acelora care VOTEAZĂ stangăcii-şi nu ştiu că globalism, fesenism, comunism, înseamnă satanismul – care ne-a adus cel mai mare număr de martiri din lume!

Rezistența anticomunistă românească este o mișcare populară de luptă împotriva dictaturii Partidului comunist român (6 martie 1945-22 decembrie 1989). A fost activă începând cu anul 1945 și a durat timp de mai mult de treizeci de ani, unele grupuri de luptători izolați subzistând efectiv până la mijlocul anilor ’70. În România, opoziția armată a fost prima și una dintre cele mai organizate forme de rezistență împotriva regimului comunist. Abia după căderea lui Nicolae Ceaușescu, în decembrie 1989, detaliile unei asemenea mișcări au fost aduse la cunoștința publicului. Dacă românii cunoșteau deja existența bandelor armate, acest lucru era posibil numai via propaganda comunistă care le evoca în mod regulat, faptele fiind deformate, puterea arătându-i pe luptătorii anticomuniști drept niște vulgari tâlhari la drumul mare, în solda puterilor imperialiste externe.Dispersați, dar numeroși, acești oameni constituiți în mici grupuri înarmate se auto-denumeau uneori „Haiduci”, refugiați în Munții Carpați, unde se vor ascunde timp de zeci de ani din fața autorităților. Unul dintre ultimii combatanți a fost eliminat în Munții Banatului în 1962, în timp ce un alt luptător din Munții Făgăraș a fost capturat în 1976. Rezistența română a fost una dintre mișcările de rezistență cele mai longevive din cadrul Blocului Estic[1]. Este important de subliniat că subiectul reprezintă o descoperire relativ recentă în România, grație deschiderii parțiale a arhivelor Securității, fapt care a permis examinarea de date istorice precise, unele necunoscute istoricilor înainte de anul 2005. La nivelul anului 2010, acest proces era încă în faza de început; arhivele sunt considerabile, chiar dacă o parte importantă a dosarelor a dispărut[2]. Cercetările și descoperirile recente vor aduce astfel noi perspective și clarificări asupra subiectului.

Harta României – punctele roșii indică principalele puncte de rezistență armată.

Cuprins

Geneză

În martie 1944, Armata Roșie invadează Bucovina de Nord, care, la acel moment, era o provincie a Regatului României, aliat celui de-al Treilea Reich. Primul act de rezistență este oficial și este organizat de Marele Stat Major Român: un batalion de rezistenți este creat[a 1][3][4] și antrenat pentru a lupta împotriva invadatorului sovietic[5] și a NKVD-ului: Batalionul Fix Regional din Bucovina[6].

Trenuri cu refugiați români din Bucovina ocupată de către trupele sovietice.

Sute de români au fugit atunci din calea terorii sovietice și a deportărilor[7], pentru a se refugia în păduri. Aceștia au înființat gherile antisovietice, în grupuri de 15 până la 20 de persoane[8][3][a 2]. Primele grupuri de luptători au apărut astfel în nordul Bucovinei, uneori încadrate și susținute de comandamentul militar german, dar conduse întotdeauna de români.

Constituit exclusiv din voluntari locali, acest batalion va atinge un efectiv de 1378 de combatanți, repartizați în 3 companii. Un ofițer de rezervă era însărcinat cu instrucția militară a voluntarilor. În urma retragerii germane, aceștia au fost urmăriți de NKVD, executați sau deportați în Siberia. Urmele existenței acestei prime faze a rezistenței se regăsesc până în luna octombrie 1944[9].

După armistițiul româno-sovietic (11-12 septembrie 1944), forțele sovietice dispun de toată libertatea de a acționa pe teritoriul României, iar guvernul român își pierde orice autoritate asupra Bucovinei de Nord. De la sfârșitul anului 1944 și până la începutul anului 1945, în România au fost antrenate câteva grupuri armate având drept misiune hărțuirea Armatei Roșii, în perspectiva unui viitor conflict Est-Vest[8].

Odată terminat războiul, cea mai mare parte a acestor grupuri sunt desființate, dar unele se mențin în continuare în munți, rezistând activ. În mai 1946, Generalul Aurel Aldea, fost ministru de interne în guvernul Constantin Sănătescu, este arestat și acuzat că ar fi reunit sub comanda sa mai multe grupuri subversive. În realitate, „Mișcarea Națională de Rezistență” pe care o coordona nu reprezenta decât o slabă amenințare[10][j 1][n 1][11] la adresa înființării regimului comunist.

Alegerile generale din România anului 1946, masiv viciate de fraude și de intimidări, într-o țară ocupată integral de trupele sovietice, au favorizat fuziunea forțelor anticomuniste. S-a constituit o structură reunind generali, ofițeri superiori și oameni politici pentru a pregăti și coordona sub un singur comandament grupurile armate[b 1]. Structura centrală de coordonare în România raporta unui Consiliu Național Român instalat la Paris[12]. Acesta din urmă informa, la rândul său, guvernele occidentale. Proiectul a fost în cele din urmă descoperit de către autoritățile comuniste, care au procedat la arestări masive în primăvara anului 1948. Autoritățile au reușit astfel să arunce o plasă peste mai mult de 80% dintre persoanele implicate în mișcare. Prin urmare, rezistența națională coordonată a fost decapitată.

Începutul mișcării de rezistență armată

La începutul toamnei anului 1948 și în pofida dispariției oricărei coordonări la nivel național, mai multe grupuri, sau doar indivizi, intră în clandestinitate, în Munții Carpați. Se vor constitui astfel diverse puncte de rezistență armată în ceea ce a devenit o mișcare totalizând mai multe mii de persoane. Rebelii proveneau din toate păturile sociale și din toate regiunile țării[13].

Factori determinanți

  • Aplicare brutală a politicii comuniste instaurate din 1946 de regimul dictatorial al Partidului comunist român

Un ansamblu de măsuri radicale ce tulbură societatea elimină o parte importantă a populației active sau îi obligă pe români să se adapteze prin metode ce includ supunerea totală. Acest cadru inflexibil a produs, evident, o respingere a regimului și un refuz din partea multor cetățeni de a participa la distrugerea societății existente. Poziția constituțională de jure a Partidului comunist român ca “partid unic și organ conducător al statului” interzice de facto constituirea de asociații, sindicate sau alte structuri sociale independente de putere și impune o autoritate totală a partidului comunist, mergând de la vârf (Comitetul Central) și până la bază. La acest tablou sumbru trebuie să adăugăm prezența masivă în societate a organelor de securitate ale poliției politice, activă prin cenzură, dar și implementarea unei politici de supraveghere cu spectru larg, fără control judiciar[14]. Pe plan economic, o planificare de stat strictă afectează nu doar orientările macro-economice, ci toate aspectele producției, distribuției și consumului, în ciuda resurselor disponibile, a posibilităților tehnice, a mediului și a nevoilor populației. În cele din urmă, controlul total al activităților culturale[15], sportive[16], controlul mass media, dispariția libertății de exprimare și restricțiile de călătorie blochează orice inițiativă culturală și interzice existența oricărui spațiu de libertate.

  • Valurile masive de arestări și epurări

“Curățarea” profundă și sistematică a sistemului administrativ se abate asupra țării după ce comuniștii pun mâna pe putere în ajunul lui 1948. Armata suferă o epurare completă[17], marea majoritate a cadrelor formate înainte de instaurarea comunismului sunt pensionați sau trecuți în rezervă. În paralel, măsurile politice și economice menite să elimine toate profesiile liberale și toată autonomia profesională sau autonomia țăranilor i-au privat pe aceștia din urmă și clasa medie de mijloacele de supraviețuire[18]. Avem aici de a face cu cele mai puternice pârghii care au dus la nașterea unei rezistențe armate. Ruinate, victimele economice ale noului regim puteau fi țărani cărora li se confiscaseră mijloacele de producție pentru că fuseseră etichetați drept “chiaburi”, meșteri lăsați fără ateliere sau comercianți cărora li se luaseră magazinele în primele valuri ale naționalizărilor. Lista este lungă și include foștii funcționari, angajații de la stat sau din instituțiile importante, concediați pentru că nu prezentau încredere din punct de vedere politic. Tot aici intră membrii guvernelor și parlamentelor anterioare, polițiștii, judecătorii, preoții, numiți « lachei ai capitalismului », dar și foștii membrii ai claselor conducătoare : profesiuni liberale, șefi de întreprinderi, acționari, bancheri, aristocrați, considerați de regim « exploatatori ai poporului ». Mulți dintre ei riscă pușcăria, chiar eliminarea fizică, din cauza apartenenței sociale sau politice din trecut. În cele din urmă, la această listă se adaugă cei care intră în clandestinitate pentru a scăpa de o arestare iminentă. Un număr mare de familii s-au refugiat în munți la sfârșitul lui 1948 și începutul lui 1949. În acest sens, responsabilul Consulatului Britanic la Cluj scrie la 1 mai 1949, referitor la subiectul situației partizanilor conduși de Generalul Corneliu Dragalina:

Hainele și medicamentele lipseau și probabil că acest lucru este adevărat pentru că numărul lor crescuse cu o proporție considerabilă de femei și copii începând cu expropierile de la 1 Martie. Mi s-a comunicat valoarea de 20.000 ca număr al celor care s-au alăturat după expropiere (…) Creșterea numărului de femei și copii va crea probleme de supraviețuire în iarna următoare (…) și mi se spune din nou că la partizani ajung camioane cu provizii militare, uneori prin captură, alteori prin dezertare, dar nu pot estima anvergura acestui fenomen…[b 1].
  • Opoziția țăranilor la colectivizare

Este elementul esențial al revoltei împotriva puterii comuniste. În 1945, România era o țară 80% rurală, prin urmare, desființarea proprietății private a fost un șoc pentru lumea de la sate. Respinsă de aceasta, colectivizarea a fost considerată drept un furt cu violență și a fost puternic combătută de țăranii atașați de pământurile lor. S-au intensificat refuzurile de supunere față de noile legi, manifestațiile și actele de nesupunere civilă. Reprimate dur de Securitate[19], care nu ezita să închidă sau să execute conducătorii protestelor, campaniile au constituit creuzetul unei rezistențe și, de asemenea, suportul ei logistic pe termen lung. Rezistența țăranilor la colectivizarea forțată și brutală[9][20] este un fenomen puțin cunoscut atât în Europa de Vest cât și în Europa Centrală. Într-o țară cunoscută pentru agresivitatea poliției politice, Securitatea mult temută, dar și pentru pasivitatea sau indiferența poporului în fața dominației comuniste, intensitatea opoziției țăranilor față de regimul stalinist este o realitate ieșită din comun.

  • Forța mișcării legionare

În 1937, rezultatele au arătat că peste 15,58% din voturi erau pentru Partidul « legionar » Partidul Totul pentru Țară, echivalentul a 478 000 votes. În 1938, mișcarea legionară cuprindea sute de mii de membri[21], inclusive o forță paramilitară semnificativă. Foarte active, organizată și având puterea politică între septembrie 1940 și ianuarie 1941, această formațiune devenise ilegală, dar a rămas “interesantă” din punct de vedere politic în 1944-1945, în special pentru comuniști care le-au “uitat” atitudinea anticomuniști și acțiunile uneori violente, recrutând până în 1948[22][23][24] foști legionari. La acel moment, PCR căuta să diminueze riscul unei opoziții masive la reformele radical pe care urma să le implementeze în societate, mai ales că formațiunea de extremă-stângă avea numai câteva sute de membrii, iar mișcarea legionară câteva zeci de mii, o parte dintre aceștia din urmă fiind antrenați și înarmați. Importante grupuri de tineri cu pregătire militară și care făcuseră parte din organizații legionare au intrat în clandestinitate după lovitura de stat eșuată din ianuarie 1941, devenind adversari ai regimului Antonescu, s-au văzut nevoiți să colaboreze cu inamicii lor de dinainte de război: comuniștii. Unii “legionari”, în special cei din mediul muncitoresc și cei care erau împotriva elitelor interbelice, au profitat de mână întinsă[25] mai ales că alternative părea să fie închisoarea; alții, precum Ion Gavrilă Ogoranu au preferat clandestinitatea, împotrivindu-se pe cale armată împotriva comuniștilor și a ocupantului sovietic. De-a lungul războiului rece, Occidentul, în special Franța și Statele Unite, au profitat de legionarii refugiați în vestul continentului și care erau dispuși[m 1] să sprijine rezistența anticomunistă din România[m 2], mai ales că opoziția democratică românească din exil se dovedise incapabilă să furnizeze resursele.

  • Refuzul dictaturii comuniste

Un alt element important al Rezistenței armate este motivația indivizilor și a grupurilor convinse că doar o implicare armată ar putea să reducă teama crescândă și să oprească ajungerea irevocabilă a comuniștilor la putere. Grupurile de rezistență conduse de foști ofițeri acționau în mod coordonat și planificat. Se pare că își puneau speranțele în incitarea la o insurecție armată generală, la o revoltă masivă, care nu s-a produs niciodată. O categorie mai redusă de insurgenți dornici să lupte împotriva comunismului era formată din refugiați români recrutați în Europa de Office of Policy Coordination (OPC)[r 1], antrenați în Franța, în Italia și în Grecia și apoi parașutați în Carpați. Majoritatea dintre ei nu au reușit să creeze contacte locale, care le erau indispensabile pentru supraviețuire, și au fost rapid capturați[b 1].

  • Persecuția Bisericii Greco-catolice române.

Considerate “reacționare” prin naturalor, instituțiile bisericești și mișcările religioase pacifiste au fost verificate și supravegheate atent, dar politica PCR față de acestea a variat de la caz la caz[26]: deoarece nu avea legături de subordonare sau de interdependență cu alte state și nici nu poseda o rețea școlară proprie[27], Biserica Ortodoxă Română a făcut obiectul unei schimbări rapide de generații la nivelul conducerii (o parte a fost întemnițată, la fel ca prelații care au protestat), precum și a unei monitorizări vaste a clerului. Niciun preot sau călugăr nu putea accede pe o înaltă poziție în ierarhia ecleziastică fără aprobarea poliției politice comuniste. Este interesant de citat o frază populară în epocă: « Dacă vrei să denunți pe cineva fără să te demaști ca informator, du-te la « spovedanie »[28]. În contrapartidă, Bisericile catolice, indiferent că erau de rit latin sau de rit grec, precum și Bisericile protestante, cea Iudaică și musulmană, aveau școli confesionale și legături solide cu străinătatea, în special cu țări considerate drept “imperialiste”[29] : prin urmare, persecuția lor a fost mult mai dură. Școlile pe care le dețineau au fost desființate, numeroase mânăstiri și lăcașuri de cult închise, unii clerici fiind întemnițați sau uciși, iar proprietățile confiscate. O parte dintre acestea din urmă au fost atribuite Bisericii Ortodoxe. Astfel, la sfârșitul lui septembrie 1948, în încercarea de a rupe legătura cu occidentul și de a diminua influența Romei în rândul catolicilor români[30], regimul comunist a impus credincioșilor și preoților Greco-catolici să treacă la ortodoxie. Autoritățile au declarat ilegală, desființând practic Biserica greco-catolică la 1 decembrie 1948, confiscându-I acesteia toate bunurile[31]. S-a instituit o represiune brutală și sistematică ce avea să dureze până în 1964[32][33]. Toți episcopii greco-catolici catolici (dar și unii romano-catolici, precum Anton Durcovici) vor fi trimiși la închisoare, unde o parte dintre ei vor muri din cauza condițiilor de detenție.” Unii preoți au fost torturați, încarcerați în lagăre de muncă sau pur și simplu asasinați. În consecință, unii preoți și credincioși catolici, cu precădere din Transilvania, s-au alăturat mișcărilor de rezistență anticomunistă.

Tentative de rețele susținute din exterior

Estimați la 20-50.000 de către serviciile occidentale, dintre cei 70.000 de români aflați în taberele de refugiați din occident[34], români care își doreau să lupte contra regimului comunist[r 2] reprezentau o mană cerească pentru serviciile de informații din lumea liberă. Printre aceștia se aflau și numeroși legionari gata de luptă[m 1]. CIA a văzut în asta oportunitatea de a forma o rețea de agenți infiltrați în Blocul Estic și a recrutat pe unii dintre ei, refugiați cel mai des în Germania, Austria și Iugoslavia. Decizia a fost luată împreună de președintele american Harry Truman și de președintele francez Vincent Auriol[35]. Deja organizați, solidari și beneficiind de formare militară în cea mai mare parte, legionarii au fost foarte apreciați în acest context, în care trecutul lor tumultuos și contestabil era pus între paranteze în fața nevoii de a combate comunismul. Acceptând oferta americană[36], șefii legionari[37] au jucat un rol important în recrutarea și coordonarea viitorilor agenți.

Act de cauzare nr. 1343 împotriva rezistenți anticomuniști legionara, parașutați și capturați în România în 1953, și susținătorii lor.

În 1949, informate de Foreign Office că rezistența anticomunistă română se intensifica și beneficia de sprijin popular la țară, serviciile de informații occidentale au investit serios în acest proiect. Au fost selectați 100 de agenți, dintre care 50 urmau să fie parașutați în interiorul țării, iar 50 trebuiau să îi susțină din exteriorul frontierelor românești. Combatanții vor fi pregătiți și antrenați în Franța și Germania. Alți 100 de voluntari vor fi antrenați în Italia și Grecia. Șeful operațiunilor secrete ale CIA din acel moment, Gratien Yatsevich, a declarat că acțiunile realizate în România nu erau depășite, ca număr de agenți și ca resurse alocate, decât de acțiunile organizate pentru Albania, acestea din urmă fiind cele mai importante dintre acțiunile întreprinse în timpul războiului rece din Europa de Est[38]. Primii combatanți au fost trimiși în România în noiembrie 1951. Ion Samoilă, Ion Golea și Ion Tolan formau grupul “Jacques”, parașutat lângă Agnita. Apoi, în noaptea dintre 1 și 2 octombrie 1952[39], a fost parașutat al doilea grup, sub numele de cod “Robert”: Mircea Popovici și Alexandru Tănase, undeva aproape de Calafat, lângă frontiera cu Bulgaria. Au urmat grupurile “Pascal”: Gheorghe Gheorghiu, Constantin Gigi și Făt Savu, la 1 iulie 1953, în Apuseni, și “Fii Patriei”: Sabin Mare, Ilie Rada și Gavril Pop, în iulie 1953, într-o zonă împădurită aflată undeva între județele Satu Mare, Sălaj și Bihor[40]

Alți agenți vor fi trimiși din Grecia, printre aceștia numărându-se Toma Bebi, prins de Securitate exact la aterizare. Bebi va colabora cu Securitatea până la prinderea altor 12 parașutiști legionari.

Printre românii recrutați de CIA la începutul lui 1951 se numără: Constantin Saplacan, Wilhelm Spindler, Gheorghe Bârsan, Matias Bohm, Ilie Puiu. Securitatea îi va prinde și va descoperi că au fost recrutați în Italia. Guvernul român va trimite o notă de protest americanilor, acuzându-i de ingerințe în problemele interne ale țării și subliniind că agenții CIA capturați fuseseră trimiși “pentru a pune în aplicare acte de sabotaj și de spionaj contra armatei române[38].

Conform declarațiilor lui Gordon Mason[o 1], șeful biroului CIA la București între 1949 și 1951, misiunea agenților parașutați consta în contactarea grupurilor de rezistenți din munți, informarea acestora cu privire la faptul că Occidentul era interesat de soarta lor, aprovizionarea lor cu arme, muniții, medicamente și bani. De asemenea, era prevăzut ca rezistenții români să primească stații de emisie recepție, prin care să rămână în contact cu Occidentul. Obiectivele esențiale erau, tot conform lui Gordon Mason, cunoașterea forțelor de care dispuneau mișcările de rezistență, furnizarea de informații despre activitatea armatelor române și sovietice, încurajarea combatanților din Rezistență pentru a acționa contra trupelor sovietice în caz de război.

Majoritatea operațiunilor de parașutare au eșuat din cauza infiltrării de către sovietici a serviciilor occidentale, a scurgerilor de informații pe această filieră și a organizării defectuoase[41]. Ipoteza bazată pe scurgeri interne de informații din cadrul serviciilor de informații britanice (contraspionaj MI6), și în special din cauza spionului Kim Philby[o 2][d 1][d 2] aflat în solda sovieticilor, care informa direct NKVD-ul nu este confirmat de C.N.S.A.S în 2016. Astfel, trei agenți formați de americani și trimiși în iunie 1953 în Munții Apuseni au fost capturați fără să fie executați, deoarece autoritățile comuniste doreau să facă din ei agenți dubli. În regiunile orașelor Oradea și Satu Mare, trei agenți parașutați au fost omorâți: unul într-un schimb de focuri, alți doi executați[c 1]. În 1953, CIA formează un alt grup, din 13 români legionari refugiați în Germania, iar mai apoi îi trimite în România[m 3][m 1][m 2]. În octombrie 1953 are loc procesul acestor 13 parașutiști, cu mare vâlvă. Cei 13 au fost condamnați la moarte și executați la 31 octombrie 1953, în închisoarea Jilava[42].

Grupurile de rezistență

Grupurile de rezistenți români din munți au fost foarte numeroase și diferite[b 1][43][j 2], puțin peste o mie. Puține dintre ele au reușit să se coordoneze la nivelul regiunii în care se aflau. Conform arhivelor Securității care au putut fi recuperate și după mărturiile rezistenților care au supraviețuit, există câteva grupuri mai importante. Prin ” importanță ” înțelegem fie numărul de membri, fie acțiunile excepționale întreprinse, fie urma vie pe care au lăsat-o în regiunea în care au combătut. Totuși, clasificarea grupurilor este o acțiune dificilă, deoarece pentru unele dintre ele informațiile nu sunt disponibile în totalitate (dosare clasate încă secrete în Arhivele Securității), iar pe de altă parte, martorii au fost de multe ori eliminați în totalitate de autoritățile comuniste sau, pur și simplu, au dispărut. Luând în considerare drept criteriu importanța activității lor și literatura disponibilă în arhive, sunt reținute șapte grupuri, descrise pe scurt, aici. Dacă ținem cont doar de mărimea dosarelor din arhivele oficiale ale statului, atunci numărul grupurilor este mult mai mare. Din această cauză am ales să prezentăm într-un tabel toate în rândul grupurile cele mai cunoscute, conform arhivelor C.N.S.A.S, arhivelor Naționale, studii istorice[44][45]

Teodor Șușman

Primar al satului Răchițele (în Munții Apuseni) de trei ori, pentru mai mult de zece ani, înainte de 1945, Teodor Șușman[l 1][l 2][l 3][l 4] a devenit unul dintre cei mai cunoscuți rezistenți ca urmare a descoperirii osemintelor sale, la 23 iunie 2010, de către CICC, Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului, dar și după cercetările făcute pe 5 și 6 iulie 2011[l 5], cu scopul de a găsi osemintele fiilor săi, care l-au urmat în luptă: Toader și Avisalon Șușman.

Teodor Șușman, Luptător anticomunist în Munții Apuseni.

Teodor Șușman, Luptător anticomunist în Munții Apuseni.

Șef respectat și recunoscut în Țara Moților, Șușman va intra rapid în colimatorul autorităților comuniste, apoi va fi destituit din funcția de primar, la puțină vreme după ajungerea comuniștilor la putere, în 1945. Fiind greco-catolic și susținând Partidul Național Țărănesc, va fi calomniat și acuzat pe nedrept de comuniștii locali oportuniști și geloși pe reușita lui personală. După ce a încercat de mai multe ori, fără succes, prin mai multe scrisori[l 6], să își dovedească inocența și să arate cât de perfizi erau acuzatorii, Șușman se simte în pericol și decide să fugă în munți. Acest lucru se va întâmpla în august 1948, iar Șușman va fi însoțit de cei trei fii ai săi: Toader (Teodor junior), Avisalon și Traian. La început, rezistența lor se va limita la asigurarea supraviețuirii, apoi va include reacția la teroarea impusă de comuniști asupra țăranilor care îi ajutau. Vor ataca mai multe cooperative și societăți de exploatare forestieră, fără să facă vreodată uz de violență contra muncitorilor sau cadrelor și încercând să micșoreze consecințele pentru aceștia din urmă. După trei ani de rezistență în fruntea unui grup format din zece persoane, Teodor va fi împușcat în 1951. Doi dintre cei trei fii ai lui vor muri în 1958, într-o șură incendiată de Securitate. Întreaga familie Șușman va avea un destin tragic, cu excepția lui Traian, singurul care va supraviețui după ani lungi de pușcărie.

Maior Nicolae Dabija – Rețeaua Frontul Apărării Naționale, Corpul de Haiduci

Maior Nicolae Dabija, Luptător anticomunist în Munții Apuseni.

Maior Nicolae Dabija, Luptător anticomunist în Munții Apuseni.

Există încă un grup armat din regiunea Munților Apuseni, numit Frontul Apărării Naționale – Corpul de Haiduci, pe care istoricii îl consideră drept important. Acest grup era condus de un fost ofițer al armatei regale, care participase la războiul împotriva URSS pe Frontul de Est, Maiorul Nicolae Dabija[h 1][h 2][h 3], și va ataca biroul perceptorului din Teiuș, înarmat cu carabine și pistoale. Autoritățile române vor descoperi refugiul rebelilor după ce îl vor aresta pe unul dintre ei, iar acesta le va indica locul, pe Muntele Mare. O operațiune condusă de forțele de securitate se lansează împotriva rebelilor în dimineața zilei de 4 martie 1949. Conduși de Colonelul Mihai Patriciu, securiștii vor ataca vârful unde erau ascunși rebelii. Au urmat focuri și lupte corp la corp. Vor fi trei morți și trei răniți, în rândul comuniștilor. Dabija a fost arestat pe 22 martie 1949, după ce a fost denunțat de către un sătean. Pe 28 octombrie 1949, șapte membri ai grupului, printre care și Maiorul Nicolae Dabija, vor fi executați la Sibiu[c 2][h 4].

Colonelul Ion Uță

Colonel Ioan sau Ion Uță, rezistența în Banat

Colonel Ioan sau Ion Uță, rezistența în Banat

Inițiator al unui grup de rezistență important din Banat, Colonelul Ion Uță[a 3][d 3][d 4][46][47][48] este unul dintre cele mai extraordinare personaje ale Rezistenței române. Unul dintre grupurile de rezistență pe care le-a fondat a fost implicat într-o adevărată bătălie contra trupelor de Securitate, la Pietrele Albe, fapt foarte rar în mișcările de rezistență din România, care erau cel mai des axate pe defensivă. Prefect al județului Severin (între cele două Războaie Mondiale), în perioada 1943-1944 căpitan în armata română, Ion (sau Ioan) Uță a fost numit Colonel, apoi trecut în rezervă odată cu epurarea armatei de către comuniști. Șef (local) în Partidul Național Țărănesc (PNȚ) cu ocazia alegerilor generale din 1946, Uță a trebuit să fugă, deoarece se știa urmărit de Securitate. Prin urmare, el se retrage în munții Țarcul și Cernei. Încă de la implicarea lui în Rezistență, va căuta să organizeze și să coordoneze între ele diferitele grupuri de rezistență românească din Banat, cu scopul de a întări și a unifica forțele existente, apoi de a organiza o revoltă populară generală în regiune. Este unul dintre rarii șefi de rețea care au dorit să creeze un schelet regional, apoi național, pentru Rezistență, printr-un plan precis și un calendar. Format exclusiv din locuitori ai satelor de munte din Severin, grupul său va include 30 de persoane – în grup se vor infiltra elemente ale Securității, iar Uță va fi omorât în 1949.

Gogu Puiu – Rețeaua Haiducii Dobrogei

În jurul lunii iulie 1947, la București se decide formarea unei organizații de Rezistență în Dobrogea – aceasta va începe să acționeze în 1948, sub conducerea fraților Nicolae și Dumitru Fudulea (în nordul Dobrogei)[49][50] și a lui Gogu Puiu (în sudul Dobrogei)[51]. Li se va alătura Nicolae Ciolacu[d 5] care va conduce mișcarea din centrul regiunii.

Gogu Puiu, Luptător anticomunist în Dobrogea.

Gogu Puiu, Luptător anticomunist în Dobrogea.

Grupul a fost numit Haiducii Dobrogei[d 6][g 1][g 2]. Legionar macedo-român, întors din Germania împreună cu alți câțiva camarazi, Gogu Puiu a organizat și a structurat Rezistența, sprijinindu-se în fiecare localitate pe micile grupuri de rezistenți care acționau independent, fiecare având propriul șef. Coordonarea va fi realizată printr-un grup de comandă ce va comunica printr-un sistem eficient de curieri. Între 1947 și 1956, Dobrogea a fost un centru de rezistență extrem de activ, în care au fost implicate numeroase familii, dintre care multe au devenit victime ale represiunii comuniste. Rezistența din Dobrogea a reușit să strângă 2000 de partizani combatanți și de susținători locali. Aproape toți vor fi uciși de Securitate, sau vor muri ca urmare a torturilor. Supraviețuitorii vor fi trimiși în coloniile de muncă silnică de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, adevărate colonii de exterminare prin epuizare, în care regimul comunist trimitea opozanții pe care nu dorea să îi mai vadă revenind în societate[52][53][54][55].

Având în vedere că Puiu era considerat spion de către autoritățile comuniste, în 2014 dosarul lui nu este nici declasificat și nici disponibil pentru cercetători[56]. Este aproape sigur că Gogu Puiu a intrat în contact cu serviciile secrete franceze și americane la Viena, în 1945-1947, apoi, probabil, a fost format în vederea luptelor clandestine și a celor de gherilă. Carismatic, întotdeauna îmbrăcat în uniformă militară, Puiu va lăsa după el impresia unui luptător curajos, hotărât, superior, asemeni haiducilor din secolele trecute. În iulie 1949, va alege să se sinucidă, explodând grenada pe care o avea tot timpul la el, în loc să cadă în mâinile comuniștilor.

Obiectivul Rezistenței din Dobrogea era să pregătească România pentru eventualitatea unui război între Occident și URSS. După 1945, industriașii români au fost implicați în finanțarea acestei mișcări. În mod neoficial, armata română a sprjinit și ea mișcarea, prin amiralul Horia Măcelaru. În acest context, Gogu Puiu ar fi putut fi un agent de legătură și cel care trebuia să pregătească terenul pentru sosirea americanilor.

Ion Gavrilă OgoranuGrupul Carpatin Făgărășan

Ca urmare a arestărilor masive din 1947, care afectează în mod special sute de studenți, militari și legionari din regiunea Făgărăș, toți cei care au scăpat cu viață au format grupul Carpatin Făgărășan.

Ion Gavrilă Ogoranu, rețea Carpatin Făgărășan, Munții Făgăraș (versantul de nord).

Ion Gavrilă Ogoranu, rețea Carpatin Făgărășan, Munții Făgăraș (versantul de nord).

Longevitatea grupului – 9 ani[57] – se explică prin organizarea sa de tip militar și prin tactica utilizată. Nu exista o centralizare geografică sau un cartier general, zona de intervenție era foarte largă, mobilitatea sporită, totul era făcut în așa fel încât să surprindă inamicul și să facă cercetările cât mai dificile. Folosind tactici de gherilă și despărțindu-se în mod regulat în grupuri mici, pentru a-și crește șansele de supraviețuire, Grupul Carpatin de Rezistență Națională Armată este cunoscut în special datorită supraviețuirii șefului său, Ion Gavrilă Ogoranu[d 7][j 1][j 2][j 3][j 4][j 5], personalității sale marcante, scrierilor lui[58], care aduc numeroase detalii cu privire la supraviețuirea partizanilor în munți, în condiții extrem de dificile. Legionar și credincios fervent, Ion Gavrilă Ogoranu a marcat spiritele și a servit chiar ca sursă de inspirație pentru un film românesc ce povestește viața de zi cu zi a unui grup de tineri rezistenți anticomuniști[59]. Dintre cei douăzeci de tineri care vor alege să își sacrifice tinerețea și viața socială pentru a lupta pentru libertate, doar doi vor supraviețui[60] în fața Securității. Majoritatea vor fi împușcați în timpul ciocnirilor cu Securitatea, sau vor fi trădați de apropiați ori de agenți infiltrați.

Locotenent Toma Arnăuțoiu, grupul "Haiducii Muscelului", Munții Făgăraș (versantul de sud).

Locotenent Toma Arnăuțoiu, grupul “Haiducii Muscelului”, Munții Făgăraș (versantul de sud).

Toma Arnăuțoiu – Rețeaua Haiducii Muscelului

Longevitatea este prima caracteristică a grupului de rezistenți fondat și condus de locotenentul Toma Arnăuțoiu[n 2][d 8][k 1][k 2] [k 3] [k 4]. Haiducii Muscelului și-au dat 10 ani din viață pentru lupta împotriva comunismului. Mulți săteni și în special femei curajoase i-au susținut în tot acest timp și, dacă au fost prinși, au avut aceeași soartă cu ei. Majoritatea rezistenților au fost executați sumar, ceilalți au fost aruncați în pușcărie pentru mulți ani, în condiții inumane, și, de multe ori, nu au supraviețuit. Elisabeta Rizea a scăpat de acest destin, în ciuda torturii și a persecuției, și a devenit un simbol viu, apoi o icoană a Rezistenței românești. Durata acestei lupte a lăsat numeroase urme în arhivele Securității, permițând astfel istoricilor să facă multiple studii și analize. Conform informațiilor pe care le găsim aproape sistematic în rapoartele și mărturiile disponibile despre rețelele de rezistență, această rețea a fost nimicită de Securitate din cauza corupției membrilor săi, a trădărilor și a infiltrărilor agenților externi.

Victor Lupșa – Rețeaua Vlad Țepeș II

Personaj controversat al Rezistenței din regiunea Vrancea, Victor Lupșa[61][a 4][e 1][62][63][64] era pentru unii un șef respectat și dinamic, un colonel format în Iugoslavia, pentru alții un mincinos care nu avea decât studii primare, fusese reformat din cauză că avea un picior mai scurt, iar pentru o a treia categorie un spion în solda Securității și un trădător[65]. Informațiile accesibile și disponibile în 2014 nu ne permit să tragem o concluzie clară și nici măcar să știm în ce condiții a fost arestat în 1955, apoi executat în 1956. Totuși, se pare că era vorba despre un personaj ciudat, care folosea minciuni și exagerări pentru a-i convinge pe țărani să se revolte. Va povesti tuturor că are susținerea lui Tito și a americanilor și că aceștia din urmă vor aduce arme și materiale. Începând din vara 1948, Victor Lupșa și Gheorghe Corneliu (Szarvas) au înființat organizația Vlad Țepeș II, pe care au extins-o în trei regiuni: Galați, Brașov și Vrancea. Obiectivul lor era să ridice la luptă populația din zonele muntoase.

Victor Lupșa.

În 1948, Lupșa redactează un manifest anticomunist semnat cu propriul său nume și ștampilat cu o cruce creștină înconjurată de mențiunea Vlad Țepeș II. Mai apoi distribuie acest manifest șefilor de grupuri din diferitele sate în care își lansase mișcarea. Mesajul și referința la un mare domnitor român cunoscut pentru onestitate și dreptate, dar și pentru lupta neobosită împotriva hoților și a invadatorilor turci pare să-i fi sedus pe oamenii simpli și să fi ușurat fondarea acestei mișcări. Dar particularitățile locale au favorizat și ele aderarea la acest apel: mentalitatea regională foarte independentă (cultura secretului, dar și întâlnirile clandestine în păduri erau practicate de secole), o regiune izolată și înapoiată, căi de acces puține, drumuri foarte proaste sau chiar inexistente[66]. Asemeni multor altor români, Lupșa credea în venirea iminentă a americanilor pentru a elibera teritoriul de comuniști și se purta în consecință. Astfel, a pus la punct noduri de rezistență și a pregătit structuri care să permită o revoltă masivă. Tipul lui de organizare era militar, incluzând paznici și semne de recunoaștere vizibile. Victor Lupșa va intra în contact cu mai multe grupuri civile sau religioase și va încerca, dar fără succes, să trimită un plic la legația americană. Securitatea pornise deja în căutarea lui, prin urmare, în februarie sau martie 1950, Lupșa se va ascunde în munți, împreună cu Gheorghe Corneliu.

Episodul numit chermeză a aruncat o umbră asupra intențiilor reale ale lui Victor Lupșa. În noaptea dintre 23 și 24 iulie 1950, apare un zvon conform căruia urma să fie dat semnalul pentru începerea revoltei.[67] 19 sate așteaptă în van acest semnal, care trebuia să fie însoțit de arme, alimente și echipamente, ce urmau să fie parașutate. O singură comună va trece la acțiune: Bârsești. Un grup de țărani înarmați va reuși să îi oprească pe milițieni și pe activiștii comuniști. Dându-și seama de alerta falsă (din cauza inerției tuturor celorlalte sate), răsculații se vor refugia în pădure. Majoritatea vor fi prinși de Securitate, judecați și închiși. În septembrie 1950, în Munții Vrancei se ascundeau peste 100 de partizani. Gheorghe Corneliu se va sinucide în 1951, pentru a scăpa de următorii comuniști, iar Lupșa se va ascunde în pădurile din Munții Zagon, de unde se și trăgea. După mai mulți ani de urmărire și fugă, pe 27 noiembrie 1955, Lupșa s-a predat autorităților din Câmpulung Muscel, declarând că nu dorește să facă recurs la sentința din iunie 1951, de condamnare la moarte în contumacie. Va fi executat la penitenciarul din Iași, pe 3 decembrie 1956.

Dincolo de zona de umbră care planează asupra personajului Victor Lupșa, mișcarea Vlad Țepeș II rămâne, de departe, cea mai importantă dintre toate mișcările de rezistență din țară. Mii de țărani vor fi arestați și trimiși în pușcărie ca urmare a celei mai mari operațiuni represive lansate vreodată de Securitate, între iulie și octombrie 1950.

 

Cele mai importante rețele de rezistenți și localizarea acestora[d 9][69][a 2][3][44][70]
REGIUNE NUMELE GRUPULUI ȘEFUL GRUPULUI (PRINCIPALII MEMBRI) PERIOADĂ
Apuseni Teodor Șușman[l 1][l 2][l 3][l 4] Teodor Șușman (Toader -Teodor junior, Avisalon și Traian Șușman, Nuțu Bortoș, Gheorghe Mihuț, Ion Ciota, Roman Oneț, Mihai Jurj) 1948 – 1958
Partizanii Regelui Mihai – Armata Secretă[71][72] Căpitan Alexandru Suciu (Preot Gheorghe Mureșan, Lazăr Bondor, Ionel Manu) 1948 – 1950
Capotă-Dejeu Dr Iosif Capotă și Dr Alexandru Dejeu 1947 – 1957
Frontul Apărării Naționale, Corpul de Haiduci[h 1][h 2][h 3] Maior Nicolae Dabija (Frații Macavei, Sandu-Alexandru-Maxim, Cornel Pascu, Iosif Clamba) 1948 – 1949
Organizația Cruce și Spadă[73][a 5] Gheorghe Gheorghiu Mărășești (Gavrilă Fortu, Aurel Potra, Alexandru Covaci, Traian Mereuț, Nicolae Negoiță, Mircea Oprescu, Nicu Boiangiu, Nicolae Pituru, Aurel Ciurcel, Ionel Iordan, Traian Pașca, Ion Torcea) 1948 – 1949
Leon Șușman[74][75][c 3][76] Leon Șușman 1948 – 1957
Ștefan Popa[3] Ștefan Popa (Ioan Robu, Bratu, Nicolae Suciu, Petre Mărgineanu[77], Silvestru Bolfa, Nicodim Lazăr, Sandu -Alexandru – Maxim) 1948 – 1949
Sandu (Alexandru) Maxim[78][h 1][3][79][i 1] Sandu (Alexandru) Maxim (Cornel Pascu, preotul greco-catolic Nicolae Suciu, Petre sau Petru Mărgineanu, Florian Picoș, Mihai Florinc) 1948 – 1949
Frații Spaniol[80][h 1][i 2] Aron și Vasile Spaniol (Mulea Gavrilă, Popa Romul) 1948 – 1950
Maior Emil Oniga[a 6][h 1][79] Maior Emil Oniga 1948 – 1949
Cornel Deac – Nicolae Moldovan[i 3] Cornel Deac (Nicolae Moldovan, Ioan Mărgineanu) 1949 – 1953
Bacău “Uturea” sau Gheorghe Ungurașu[81][3] Gheorghe Ungurașu (Petre Baciu) 1947 – 1948
Banat[82][83][84][85] Colonel Ion Uță[a 3][d 3][d 4][46][47][48] Colonel Ion Uță (Dumitru Mutașcu, Dumitru Ișfănuț) 1947 – 1949
Organizația Națională Creștină de Luptă Împotriva Comunismului, Partizanii României Mari[86][a 7][87] Ion Tănase (Teodor Ungureanu) 1948 – 1949
Grupul de la Teregova[82][d 3][88][89][90]. Notarul Gheorghe Ionescu[91] Spiru Blănaru, Comandor Petre (sau Petru) Domășneanu 1948 – 1949
Aurel Vernichescu și avocatul Ioan Târziu[d 4][d 10][88][92][93][a 8] Aurel Vernichescu și avocatul Ioan Târziu (Constantin Jumanca, Miron Ivănescu, Sebastian Crăsnaru, Ion Jumanca din Vârciorova, Gheorghe Cristea, Victor C. Bisericosul) 1947 – 1949
Petre (sau Petru) Ambruș[a 9][94] Petre (sau Petru) Ambruș 1948 – 1950
Dumitru Ișfănuț (zis “Sfârloagă”)[95][96][a 3] Dumitru Ișfănuț și Dumitru Mutașcu (Nistor Duicu, Ioan Caraibot, Victor Curescu, Gheorghe Serengău, Maria Vlădescu, Nicolae Ciurică[97], Iancu Baderca) 1949 – 1954
Nicolae Doran[d 11][98][a 10][99][100] Nicolae Doran (Nicolae Popovici) 1948 – 1950
Dr Liviu Vuc[101][d 12][102] Dr Liviu Vuc (Iosif Hlobil, Virgil Atnagea, Anton Atnagea, Ștefan Drăgan, Ioan Beg) 1948 – 1952
Bârlad Constantin Dan[j 2][103][104] Constantin Dan (Nicolae Borca, Costin Rusu) 1958
Bistrița-Năsăud Haiducii lui Avram Iancu – Divizia Sumanele Negre[e 2][105][d 13][106][107][108][109] Căpitan Gavrilă Olteanu[110] (Locotenenți Dumitru Șteanță și Nicolae Paleacu) 1946
Bistrița-NăsăudMunții Rodna Liga Națională Creștină sau Garda Albă[111][112][113][114][115][116][68][j 2] Căpitan Leonida Bodiu[112][111][117][118][119][120][121][122][123][124](Ioan Burdeț, Dumitru Toader) 1948 – 1949
Brașov[125] Organizația Vlad Țepeș II (Brașov)[a 4][e 1][63][64][65] Victor Lupșa[65] și Gheorghe Corneliu (zis “Szarvas”) (Ion Neguț) 1949 – 1950
Bucovina[a 11][126][127][128] Constantin Cenușă[129][130][131][132][133] Constantin Cenușă 1948 – 1951
Vasile Motrescu[129][134][135][n 3][136][137][138] Vasile Motrescu 1948 – 1958
Colonel Vasile Cârlan[139][a 12] Colonel Vasile Cârlan 1948 – 1950
Grigore Sandu[130][140] Grigore Sandu
Vasile Cămăruță[a 11] Vasile Cămăruță 1949 – 1950
Gavril Vatamaniuc[135][141][142][143][144][7][145][146][147][148][149][150][151][152] Gavril Vatamaniuc (Ion și Gheorghe Chiraș) 1948 – 1955
Vladimir Macoveiciuc[153][a 11][154][o 3][155][156] Vladimir Macoveiciuc 1944 – 1946
Suceava Silvestru Hazmei[j 2][44] Silvestru Hazmei
Gărzile lui Decebal[e 3][d 14][p 1][157][158][159] Filaret Gămălău[d 14][p 2][160], Sublocotenentul Jenică Arnăutu[d 14][161][162][163][164] (Radu Cacina, Strătescu, doctor Vasilache, Aurel Botnariuc, Gheorghe Petrescu, Nicolae Chelsoiu) 1944 – 1949
Crișana și Arad Valer Șirianu[a 13] Valer Șirianu[q 1][165] (General Baloșiu, colonel Rădulescu, dr. Boieriu, Preot Tiberiu Dârlea, sub-ofițer Ion Ardelean, Sabin I. Sas din Târnova, județul Arad) 1948
Gligor Cantemir[a 14][166][167][168][169][170] Gligor Cantemir (Ioan Faur din Baltele, Pavel Bacoș din Valea Mare, Hagea Iulian zis Leanu, Dărău Igna din Cil, Ioan Lazăr din Roșia, Ioan Jurcuța, Iulian Hagea, Ioan Lulușa, Pavel Dobre, Pavel Lulușa, Ioan Lupei) 1947 – 1952
Mișcarea Națională de Eliberare[167] Ioan Blăgăilă[167] (Ioan Grosolina din Tăgădău) 1949 – 1952
Adrian Mihuț[171][172][173][174][d 15][167] Adrian Mihuț 1948 – 1956
Craiova General Ion Carlaonț[d 16][175][176][177][178] Ion Carlaonț (colonelul Cărăușu, maiorul Lucian Dimitriu, Radu Ciuceanu, Remus Radina) 1946 – 1948
Dobrogea[g 1][179] Haiducii Dobrogei Gogu Puiu[d 5][g 2] (Gheorghe Fudulea, frații Croitoru, Nicolae Ciolacu, Niculae Trocan) 1947 – 1952
Munții Făgăraș (Nord)[180] Grupul Carpatin Făgărășan[d 7][j 1][j 2][j 3][j 4][j 5] Ion Gavrilă Ogoranu (Ion Ilioiu, Remus Sofonea, Gheorghe Arsu, Virgil Radeș, Gheorghe Șovăială, Ion Chiujdea, Ion Novac, Ion Mogoș, lon-Victor Pica, Nicolae Mazilu, Petre Novac, Jean Pop, Laurian Hașu, Andrei Hașu, Cornel Cîlțea, Marcel Cornea, Gelu Novac, Gheorghe Hașu, Mihai Malgan, Gheorghe Ramba, Dumitru-Bambu Moldovan, Vasile Moldovan, Ion Bărcuț, Toma Pîrîu zis Porîmbu) 1948 – 1956 / 1976
Munții Făgăraș (Sud) Haiducii Muscelului sau Gruparea Nucșoara[n 2][d 8][k 1][k 2][k 3][k 4] Toma Arnăuțoiu și Colonel Gheorghe Arsenescu (Petre Arnăuțoiu, Titu Jubleanu, Ion Chircă, Elisabeta Rizea, Constantin-Tică Jubleanu, Maria Jubleanu, Benone Milea, Virgil Marinescu, Ion Marinescu, Alexandru Marinescu, Gheorghe Mămăligă, Maria Plop[181][182], Cornel Drăgoi, Părintele Ion Drăgoi, Nicolae Ciolan, Mihai Gheorghe, Ion Pățitu, Nicolae Pățitu, Ion Săndoiu, Nicolae Adămoiu) 1948 – 1958
Apostol[n 2][d 8][183][184][185][186] Dumitru Apostol 1948 – 1949
Gorj Căpitan Grigore Brâncuși[187][d 17][188] Grigore Brâncuși (Locotenent-colonel Micandru Ionescu Vintilă, Ion Rădoi, Alexandru Stoichițescu, Constantin Tabacu, Gheorghe Martin, Gheorghe Dineu, Constanța Tabacu și Polina Sîrbulescu) 1949 – 1951
Hunedoara Liga Partizanilor Români din Hațeg[j 2][189][190][191][192][193] Lazăr Caragea (Petru Vitan[189] ) 1948 – 1952
Maramureș[194] Grupuri de preoți uniați (în diferite grupuri de rezistență)[72][195][196] 1948 – 1967
Gavrilă Mihali-Strifundă[a 15][197][198][199][200][201][202][203][204] Gavrilă Mihali-Ștrifundă 1945 – 1949
Vasile Popșa[a 16][205][206][207][208][195][209][210] Vasile Popșa (Ion Popșa, Mihai Sofron, Ioan Rusu, Ioan Hotea zis Hricu, Stefan Tand, Gavrila I. Iusco, Gavrila G. Iusco, Ioan Dunca, Preoți greco-catolici: Ioan Dunca Joldea, Alexandru Chindriș și Vasile Iusco, Călugărul Pelagia Iusco, Maria Sas) 1948 – 1949
Grupul Dragomirești[a 17][211][195][212][213][3] Ion Popșa și Ion Ilban (Frații Gheorghe, Dumitru Pașca, Ilie Zubașcu) 1949 – 1956
Vasile Dunca[d 18][a 18][214][3] Vasile Dunca (Părăscău, Șerban Vasile-Simion, frați Gherman, Ion Frunză, frați Șandordin Budești, Ion Andreiea, Vasile Tomoioagă, Gheorghe Dunca) 1948
Nicolae Pop[a 19][215][216][217][218][195][219] Nicolae Pop (Achim și Aristina Pop[220][221][222][223], Preot greco-catolic Atanasie Oniga, Vasile Pașca, Vasile Hotea, Ioan Mâț, Ilieș Dunca, Gavrilă Dunca, Ioan Hotico, Dumitru Hotico, Vasile Chindriș, Ștefan Chindriș, Dumitru Chindriș, Mircea Dobre, Ioan Rusu, Vasile Tivadar, Vasile Blaga) 1949 – 1953
Gheorghe Pașca[a 17][j 2][217][195][224][225][226][227][228][229][230][231][232][233][234][235][236][237][238] Gheorghe Pașca (Ioana Vlad) 1946 – 1956
Sibiu Grupul Fetea (Pădurile Fetea – Noul Săsesc)[a 20][239][240][241][3][242] Ionel Golea (Ion Golea, Ștefan Popa, Axente Păcurariu, Ion Samoilă, Vasile Vlad, Șerban Secu, Ion Cristea, Bubu Pintea, dr. Teofil Mija, ing. Aurel Ursu) 1944 – 1948
Vâlcea Partizanii de la Arnota[243][244][245] Ghiță Piele și Ion Oprițescu (Ștefan Teodorescu, Ion Constantin, Gabriel Bălănescu, Mircea Măzărean) 1948 – 1949
Vrancea[246] Grupul Paragină (sau Vrancea)[a 21][d 19][247][248][249][250][251][252][253][254] Frații Ion și Cristea Paragină (Gheorghe Mălăcescu, Vasile Sava, Ilie Nistor, Nicolae Ambrozie, Mihai Timaru[255][256], Aristide Zdru, Gheorghe Ungureanu, Teodosie Filimon, Evghenie Hulea) 1948 – 1953
Gheorghe Militaru (Dumitrești – Vrancea)[a 22][d 19][257][67][64] Gheorghe Militaru (Colonel Ioan Strâmbei, Victor Isofăchescu, Ionel Militaru, Grigore Cucu, Constantin Cucu, Ioan Cucu) 1948 – 1950
Mâna Albă[a 23] Căpitan de aviație Mândrișteanu 1951
Organizația Vlad Țepeș II (Vrancea)[a 24][66][n 4][258][257][64][259] Victor Lupșa (Corneliu Gheorghe, Dumitru Murguleț, Simion Baraghina, Teodor Bușilă, Dumitru Boșchiop, Costică Dantis, Nicolae Burlui, Vasile Matei, Vasile Macovei, Ion Caloianu, Dumitru T. Boștiog, Frații Nicolae și Maftei Dănilă) 1948 – 1950

Structura și modul de operare

Dimensiunea grupurilor variază de la mici (mai puțin de 10 membri) la grupuri cu peste 100 de membri. Majoritatea grupurilor numără în jur de douăzeci de membrii[b 1][j 2]. Conform acestor ipoteze, numărul total de luptători din cadrul Rezistenței active era de peste 10 000, la care trebuie să adăugăm între 40 000 și 50 000 de persoane care asigurau sprijinul logistic[74].

Repartizarea pe categorii sociale a rezistenței anticomuniste[260]
Țărani 69%
Muncitorii 8.8%
Mic burghezi 3.7%
Funcționari 2.11%
Preoți 1.8%
Comercianți 1.8%
Militari 1.6%
Alte 10.5%

Faptul că Rezistența a fost dispersată și întinsă în timp și spațiu a făcut ca cercetările de după 1990 să fie mai dificile, în special în ceea ce privește identificarea informațiilor despre structura mișcării. O evaluare a arhivelor Securității, făcută de Consiliul Național pentru Studiul Arhivelor Securității (C.N.S.A.S) în 2003, oferă o cifră provizorie – 1196 grupuri de rezistență active între 1948 și 1960[74].

După mărturiile rezistenților care au supraviețuit și prin coroborare cu rapoartele Securității, le putem face un portret destul de fidel.

Marea majoritate a grupurilor erau mici[261]. Structura socială a grupurilor era eterogenă, incluzând un număr important de țărani, mulți studenți și intelectuali, dar și mai mulți soldați din armată[b 1]. Ținând cont de faptul că schimbările sociale dramatice produse de dictatura comunistă au afectat toate clasele sociale (colectivizarea pământurilor, desființarea profesiilor liberale, naționalizarea tuturor întreprinderilor etc.), spectrul social al rezistenței române din munți semăna cu societatea română în ansamblul ei, deci țăranii reprezentau 80% dintre combatanți. În ceea ce privește etichetele politice, după opinia lui Georges Diener[260], afilierea rezistenților și a celor care îi sprijineau este marcată de o majoritate fără partid, restul împărțindu-se între Partidul Național Țărănesc (PNȚ) al lui Iuliu Maniu, Mișcarea legionară și Frontul Plugarilor. Este interesant de constatat că circa 5% dintre rezistenți erau comuniști, dar în dezacord cu puterea comunistă instalată la Moscova.

Rezistența acoperea aproape exclusiv zonele muntoase, dar și alte regiuni cu păduri dese, acesta fiind singurul tip de relief care le permitea să se ascundă și să supraviețuiască. Orice tip de rezistență urbană ar fi fost foarte dificilă, din cauza prezenței descurajante a sutele de mii de soldați ruși și a omniprezenței poliției politice și a informatorilor săi. Mulți dintre rezistenți nu își mai puteau exersa profesia (adeseori urbană) din cauza interdicțiilor sau a abolirilor decretate și erau obligați să fugă la țară. Pentru aceștia din urmă, rezistența reprezenta răspunsul la problema supraviețuirii în fața unei administrații care le devenise ostilă dar și, pentru cei mai curajoși, răspunsul la dorința de a se lupta cu dictatura.

Culorile politice ale Rezistenței anticomuniste[260]

fără culoare politică (63%)

Partidul Național Țărănesc (11%)

Frontul Plugarilor (9.82%)

Mișcarea legionară (9.1%)

Partidul comunist (5.22%)

Partidul Național Liberal și alți (1.86%)

Păduri dese în munți, văi abrupte, platouri la care se ajungea cu greu, toate acestea ofereau rezistenților un refugiu și o vizibilitate bună către câmpiile înconjurătoare. Mulți țărani sau pădurari din satele din jur îi sprijineau logistic și le furnizau informații prețioase despre mișcările unităților de Securitate sau ale miliției.

Grupurile de rezistenți se așezau întotdeauna în zone aflate în apropierea unor localități, fapt care le permitea să fie ajutați de un număr important de săteni. Aceștia îi adăposteau, le dădeau mâncare și informații. Fără un astfel de sprijin, nici una dintre insulele de rezistență nu ar fi putut funcționa pe termen lung, în unele cazuri chiar până la 15 ani. Membrii Rezistenței armate nu erau numiți “partizani” de către populație, ci Haiduci[262], termen care desemnează bandiții generoși, considerați eroi populari. Rezistentul și legionarul Ion Gavrilă Ogoranu, care a condus un grup de rezistență în Munții Făgăraș între 1948 și 1956 și a fost prins de-abia în 1976, descrie cu lux de amănunte viața și organizarea mai multor grupuri de rezistenți[j 2].

Mai degrabă decât o acțiune planificată, mișcarea de rezistență a fost o reacție spontană la valurile de teroare pornite de autoritățile ajunse la putere la începutul lui 1948[263]. Această spontaneitate explică fragmentarea puternică și lipsa de coordonare între grupuri. Cu toate acestea, acțiunile independente și locale le-au permis acestor grupuri să fie multiforme și flexibile, fapt care a complicat anihilarea lor și chiar a asigurat o anduranță remarcabilă pentru unele dintre ele. În plus, în anumite regiuni, rețelele eliminate erau înlocuite de noi grupuri de rezistență.

O trăsătură caracteristică a Rezistenței din România este aspectul ei fundamental defensiv. S-au înregistrat foarte puține acțiuni ofensive, de genul sabotajelor sau al ocupării unor localități[263]. Deși rezistenții nu constituiau o amenințare majoră pentru autorități, regimul îi considera periculoși din cauza simbolului pe care îl reprezentau. Atâta vreme cât insurgenții rămâneau liberi, ei constituiau o provocare tangibilă pentru regimul comunist, care pretindea să exercite un control asupra întregii țări[264]. Viața era grea pentru acești oameni, iar mila nu avea ce căuta printre ei. Riscul cel mai important era infiltrarea securiștilor sau a informatorilor trimiși de Securitate. Infiltrații sau elementele dubioase, odată demascați, erau rapid eliminați, uneori după o judecată sumară.

Nu este o exagerare să vorbim despre eroism, căci condițiile luptei pentru libertate erau adeseori îngrozitor de dificile, fără nici un sprijin semnificativ din străinătate[265], și asta uneori pe durata a 10 – 15 ani. Este greu de făcut o paralelă cu condițiile Rezistenței Interioare Franceze, deoarece aceasta din urmă, care nu a durat decât 3-4 ani, față de ocupația germană și de regimul de la Vichy, a beneficiat de un sprijin important din partea Aliaților și a fost, în cea mai mare parte, coordonată din exterior.

Represiunea

Forțele de securitate române au reușit să înfrângă forțele rebele datorită coordonării dintre poliția politică (Securitatea) și Miliție, prin infiltrarea informatorilor în grupuri, prin strângerea de informații[266] și prin manipulare[c 4]. Rezistenții au fost ținta acțiunilor militare desfășurate pe termen lung și în mod sistematic de trupele regulate și bine echipate ale Securității. Forțele acestei instituții mergeau de la secțiune la batalion, ba chiar până la un regiment întreg. Ele includeau vehicule blindate, artilerie, uneori și aviație. Rezistenții sufereau adeseori pierderi serioase, cel mai adesea fiind victime ale trădării din partea celor care îi sprijineau sau din partea informatorilor infiltrați.

Metodică, Securitatea aplica 7 tehnici diferite[267]:

  1. Crearea unei rețele de informare. Informatorii erau recrutați sub tortură, dar și prin corupție, șantaj, sau prin utilizarea resentimentelor personale față de partizani.
  2. Deportarea familiilor celor fugiți în munți.
  3. Infiltrarea de informatori sau de ofițeri de Securitate în grupurile de rezistenți. Astfel, agenții se infiltrau în mănăstiri sau în sate de munte, deghizați în fugari, tăietori de lemne, păstori sau vânători.
  4. Trimiterea de grupuri întregi de ofițeri de Securitate care se dădeau drept localnici.
  5. Supravegherea electronică.
  6. Defăimarea partizanilor în fața populației și utilizarea masivă a propagandei.
  7. Utilizarea a numeroase trupe de Securitate pentru prinderea și blocarea grupurilor de rezistenți, ceea ce însemna trimiterea a sute de oameni pentru 5 sau 6 luptători pentru libertate.

Amestecul de tehnici de infiltrare și atac frontal masiv era combinația cel mai frecvent utilizată de poliția politică. Pe de altă parte, în perioada de 1945-1947, regimul comunist s-a folosit de foști legionari în lupta împotriva rezistenței. Astfel, au existat grupări fantomă, organizate de NKVD și Siguranță[268], constituite din ex-legionari, utilizate de autorități în depistarea și prinderea celor care se aflau în munți (cazul gruparii Mandea)[269].

Elisabeta Rizea – eroină a rezistenței anticomuniste, torturată de Securitate.

Rebelii arestați și cei care îi sprijineau erau fie uciși în interogatorii, fie judecați în procese publice sau cu ușile închise. Condamnările erau foarte mari: moartea, sau ani lungi de pușcărie sau de muncă silnică[q 2]. Au fost pronunțate mai multe mii de condamnări. Unele penitenciare sau colonii de muncă sunt cunoscute pentru numărul mare de morți și pentru practicarea curentă a torturii. Astfel, mulți rezistenți au murit de epuizare, din cauza torturii sau a tratamentelor la care au fost supuși în sistemul carceral comunist[270]. Pedepsele cu moartea erau executate discret, iar cadavrele se aruncau în gropi comune sau în păduri[271][272][78], sau în public, pentru a intimida localnicii. Un număr important de deținuți care nu au fost executați au fost omorâți în afara pușcăriilor, în condiții ce nu au fost explicate și în totală ilegalitate[273][274]. În zonele în care rebelii erau activi, țăranii sufereau în mod sistematic de pe urma intimidării și a terorii impuse de autoritățile comuniste.

Adriana Georgescu Cosmovici[275][276], secretara particulară a Primului Ministru, generalul Nicolae Rădescu, a fost una dintre primele persoane arestate pe motivul apartenenței la o mișcare de rezistență. În iulie 1945, tânăra a fost arestată la București, bătută sălbatic de inspectorii poliției secrete și violată de paznici[b 2][277]. Într-o declarație dată la Paris în 1949, ea denunța trei anchetatori care o amenințaseră cu arma, unul dintre ei fiind Alexandru Nicolschi[b 2]. Nicolschi nu era pe atunci decât la începutul unei lungi cariere de torționar și asasin, conform dosarului său complet publicat de IICCMER și bazat pe arhivele C.N.S.A.S, mărturiilor înregistrate și muncii istoricilor[278]. Considerând că justiția era prea “blândă” cu inamicii comunismului și în special cu rezistenții, pe lângă tortura pe care o practica în mod curent în timpul interogatoriilor, Nicolschi organiza lichidări extra-judiciare, scoțând prizonierii din celule sub pretextul unor anchete suplimentare. Urma executarea lor cu un glonț în cap, pe traseul transferului. Elisabeta Rizea și soțul ei, doi țărani care s-au opus politicii de colectivizare forțată a guvernului, s-au alăturat grupului de gherilă Haiducii Muscelului, comandat de Colonel Gheorghe Arsenescu, ajutându-i pe membrii acestuia cu alimente și alte provizii. Prinsă în 1952, Elisabeta Rizea[k 1] va petrece 12 ani în pușcărie, timp în care va fi torturată în mod regulat. Considerată o eroină de către români, ea a devenit un adevărat simbol național al Rezistenței române, grație unui reportaj de la TVR difuzat în 2006[f 1]. La 18 iulie 1958, Vasile Motrescu a fost executat. În 1959, 80 de persoane conduse de Vasile Blǎnaru au fost judecate pentru “insurecție armată” în regiunea Câmpulung Muscel[8].

Numărul de victime ucise din rândul rezistenților poate fi stabilit după studierea arhivelor dar și a numeroaselor memorii publicate după 1990. Arhivele oficiale indică mai multe sute de condamnări la moarte și totuși un număr mult mai mare de rezistenți au fost uciși în luptele cu autoritățile sau în diferitele etape ale detenției[1]. Se estimează că au murit în jur de 2000 de persoane.

Vânătoarea implacabilă la care erau supuși rezistenții de către autorități, dar și tăcerea absolută cu privire la existența vreunei rezistențe demonstrează preocuparea exacerbată a regimului și teama ca nu cumva un simbol al nesupunerii să devină contagios[b 1]. Simpatizant al Gărzii de Fier, Gavrilă Ogoranu relatează discursul pe care rezistenții l-au ținut unor vagabonzi din munți în anii 1950:

Spuneți-le tuturor că există întotdeauna un loc în Regatul României. Atâta vreme cât avem capul pe umeri, acest colț de țară va rămâne liber. Spuneți-le oamenilor să nu își piardă încerderea, căci va veni ziua când toată România va fi liberă. Rugați-vă la Dumnezeu pentru ea, pentru ca Dumnezeu să ne ajute[279].

Privirea României asupra Rezistenței și a Securității

Securitatea era organul esențial al PCR. Asigura menținerea partidului la putere prin acțiuni de supraveghere, prin spionajul intern a vieții private a populației și prin represiune. Această represiune a fost în mod particular foarte brutală până în 1964 și era îndreptată împotriva oricărei forme de contestare sau de rezistență. De aceea nu este posibilă disocierea Rezistenței românești de acest organ de poliție politică al puterii. Securitatea era, de altfel, vârful de lance și principalul instrument utilizat de puterea comunistă pentru a contracara toate mișcările de rezistență armată și, în cele mai multe din cazuri, de a le anihila. Subiectul rezistenței anticomuniste armate sau nu este strâns legat de Securitate. Perspectivele românești asupra fiecăruia dintre cele două subiecte trebuie să fie evocate împreună.

  • Deși există mai multe institute de stat[280] create pentru a face lumină asupra crimelor comunismului și un raport prezidențial din 2006[281][282] condamnând fără drept de apel regimul comunist român, deși s-au publicat sute de cărți și de articole documentate despre Rezistență și eliminarea fizică a opozanților, deși arhivele Securității s-au deschis și s-au făcut exhumări științifice ale victimelor Securității, se pare că România, sau cel puțin cei care o conduc, nu dorește să meargă până la capăt în acest demers de descoperire a adevărului cu privire la trecutul comunist al țării și în special cu privire la Rezistența anti-comunistă, subiect minimalizat de autorități și de majoritatea forțelor politice, în principal din cauza influenței puternice a foștilor membri ai sistemului comunist și a apropiaților acestora. Conducerea institutelor sus-menționate se schimbă odată cu venirea unui nou guvern și face obiectul unor polemici aprinse cu privire la probitatea persoanelor aflate în vârful ierarhiei și la faptul că aceste organisme nu sunt decât niște instrumente în slujba orientării politice aflate la guvernare[283]. Există voci care pun chiar sub semnul întrebării o parte din credibilitatea acestor instituții din cauza faptului că ar fi dependente politic[284].

Arme și muniții confiscate de Securitate, cca. 1952.
  • La mai bine de 25 de ani după căderea lui Ceaușescu și a regimului comunist, gradul slab de înlocuire a elitelor politice, adeseori ieșite din același sistem, și acapararea de către foști securiști sau comuniști a politicii[285] dar și a economiei[286] – în România se vorbește chiar despre “privatizarea comunismului”[287][288][289] – sunt, după mai mulți comentatori și analiști, cheile pentru înțelegerea jumătăților de măsură, chiar a măsurilor false care au fost luate. Astfel, contrar celor întâmplate în alte țări din Est care au trecut prin dictatura comunistă, un număr foarte limitat[278] de membri ai Securității sau ai Partidului Comunist, sau chiar de torționari ai regimului, au fost urmăriți pentru a fi judecați în România și un număr și mai mic au fost condamnați[290][291]. Tot așa, încă nu s-a făcut nici o anchetă și nici o inculpare pentru crimă împotriva umanității, deși nu mai există nici un dubiu cu privire la ce anume reprezentau ororile comise de Partidul Comunist Român și de brațul lui armat: Securitatea[292]. În timp ce, în 2014, rezistenții care au supraviețuit după ce au fost eliberați au în continuare dosar penal plin de informații cu privire la delictele sau crimele comise împotriva regimului comunist, la polul opus, ofițerii de Securitate pensionari, cei care fost responsabili pentru persecuțiile sau crimele pe care acum justiția română le consideră prescrise, beneficiază de pensii mai mult decât rezonabile[293]. Este interesant să constatăm și că, până mai 2016[294], autoritățile române nu au dispus ridicarea vreunui monument important în memoria și onoarea Rezistenței Române din Carpați[295].
  • Se pare că românii înșiși, tulburați de polemicile și luptele politice continue pe tema moștenirii comunismului, de după 1990, dezorientați de schimbările economice radicale din societatea românească (în special cei mai în vârstă), și mai preocupați de criza economică actuală (2008-2014), și-au pierdut parțial interesul pentru acest subiect[296][297]. Prezența unor rapoarte false[118][298] în arhivele Securității și tehnicile de manipulare a informației utilizate în mod curent de această instituție[299] fac și mai dificilă lectura acestei surse de informații. Iar foștii securiști profită de asta pentru a încerca să discrediteze arhivele, producând o confuzie și mai mare.
  • Pentru înțelegerea situației actuale, trebuie să menționăm un alt element important[300]. Pentru a supraviețui într-o societate aflată sub supraveghere permanentă (apartamentele blindate cu microfoane, vecinii informatori făceau parte din realitatea cotidiană), în care teroarea suplimentară asigura menținerea la putere a regimului comunist, românii s-au închis în tăcere și uitare. Mulți dintre ei nu vor să vorbească despre trecutul lor sau al apropiaților lor, fapt care reduce numărul de mărturii și alungă efortul de memorie necesar[301].
  • În cele din urmă, caz unic în Europa de Est, după diferite sondaje făcute în ultimii ani în România, o mare parte a populației pare să considere în continuare că bilanțul comunismului este unul pozitiv[302]. Astfel, chiar dacă lucrurile aveau tendința să se schimbe, o parte importantă dintre români privesc cu suspiciune acțiunile rezistenților și îi consideră bandiți, conformându-se astfel propagandei comuniste a vremii. Cu toate acestea, România este una dintre fostele țări comuniste în care epurarea și persecuțiile comuniste au fost cele mai profunde. Faptul că este o țară tânără (cu frontiere și coeziune națională datând de la sfârșitul secolului XIX) nu face decât să întărească procesul de “curățare” realizat de comuniștii sprijiniți de armata roșie și de NKVD în anii 1950. Toate acestea au facilitat eliminarea aproape completă a oricărei opoziții structuate, a elitei culturale și intelectuale a țării. Forța Securității, influența pe care a avut-o în societatea românească[303], numărul impresionant de informatori (se consideră că un român din trei lucra pentru poliția politică) completează tabloul unei societăți blocate în ea însăși de comuniști. Astfel, a fost dificil să avem în România o renaștere democratică și pluralistă după 1990. Absența unei legi serioase a lustrației[304], așa ca în Ungaria, Republica Cehă, Polonia sau Germania de Est, este un exemplu foarte lămuritor.

Ziua memoriei

Monumentul “Aripi”, realizat în memoria luptătorilor de rezistenţă anticomunistă 1945-1989, dezvelit la 30 mai 2016.

În 2014, România nu își sărbătorește oficial rezistenții. Au existat mai multe legi sau inițiative parlamentare în acest sens, dar nici una nu a ajuns la bun sfârșit. Contrar Poloniei, care își sărbătorește din 2011 Soldații blestemați, sau altor țări din fostul Bloc de Est care au votat o zi de comemorare națională, România rămâne înțepenită[305] în ceea ce privește Datoria de memorie. Există, totuși, unele localități care își sărbătoresc eroii din mișcarea de Rezistență față de comunism. Amalgamul care pune semnul egal între rezistenți și legionari (adeseori acuzați de fascism și antisemitism), susținut în mod activ de moștenitorii partidului comunist român și de foști securiști[306], joacă un rol important în blocajul legislativ în care se află proiectul de zi comemorativă, sau chiar propunerea de indemnizare a foștilor rezistenți și deținuți politici. Și totuși, după părerea multor istorici, mișcarea legionară era extrem de puțin reprezentată în rândul Rezistenței, chiar dacă, în acea vreme, era foarte activă.

Cu toate acestea, din anul 2000 există o altă formă de recunoaștere din partea Națiunii: Crucea comemorativă a Rezistenței anticomuniste[307]. De altfel, în Mai 2016, președintele Klaus Iohannis a inaugurat la București un monument dedicat memoriei lor, situat în fața Casei Presei Libere în locul unde, din 1960 și până în 1990, se înălța o uriașă statuie a lui Lenin[294].

Surse

Analiza, consiliere și corecturi

Cărți

  • Rezistența în munți și orașul Brașov (1944-1948) Brașov, Petre Baicu & Alexandru Salcă, Editura Transilvania Express, 1997, ISBN: 978-973-97758-8-5.
  • Franța La Roumanie vingt ans après. Le chasseur de la Securitate (România după douăzeci de ani. Vânătorul de securiști), Mirel Bran, Éditions du Cygne, Paris, 2008, ISBN: 978-2-84924-156-1.
  • Noi mărturii despre mișcarea de rezistență din Oltenia, Puica Buhoci, publicate inițial de Arhivele Totalitarismului, publicație editata de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Anul XVIII, nr. 68-69, 3-4/2010:
- Istorie și frauda (I). Caz Penal: cum au dispărut documente incriminatorii din Arhivele C.N.S.A.S. Un furt “garantat” de Academia Cațavencu. Documente, publicat la 04/03/2012 – Istorie și frauda (I). Caz Penal: cum au dispărut documente incriminatorii din Arhivele C.N.S.A.S. Un furt “garantat” de Academia Cațavencu. Documente.
- Istorie și fraudă (II). Cum a dispărut o delațiune din Arhiva C.N.S.A.S pentru a se deschide apoi un proces de calomnie, publicat la 12/03/2012 – Istorie și fraudă (II). Cum a disparut o delatiune din Arhiva C.N.S.A.S pentru a se deschide apoi un proces de calomnie.
  • Franța Du passé faisons table rase ! Histoire et mémoire du communisme en Europe (Să facem tabula rasa din trecut! Istoria și memoria comunismului în Europa), Stéphane Courtois, Éditions Robert Laffont, Paris, 2002, ISBN: 978-2-221-09500-3.
  • Franța L’autre communisme en Roumanie – Résistance populaire et maquis 1945-1965 (Celălalt comunism din România – Rezistența populară și din munți 1945-1965), Georges Diener, Éditions L’Harmattan, Colecția: Aujourd’hui l’Europe, Paris, 2003, ISBN: 978-2-7475-0635-9.
  • Franța Au commencement était la fin : La dictature rouge à Bucarest (La început a fost sfârșitul: dictatura roșie la București), Adriana Georgescu-Cosmovici, traducere din limba română de Claude Pascal (alias Monica Lovinescu), Éditions Hachette, 1951, Paris.
  • Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Revolution and resistance in Eastern Europe: challenges to communist rule (Revoluție și rezistență în Europa de Est: provocări ale regimului comunist), Kevin Mcdermott & Matthew Stibbe, Bloomsbury Academic, London, 2007, ISBN: 978-1-84520-259-0.
  • Analele Sighet nr. 2: Instaurarea comunismului – între rezistență și represiune, Comunicări prezentate la Simpozionul de la Sighetu Marmației (9-11 iunie 1995), Editor: Romulus Rusan, Colaboratori
Georgeta Pop, Liana Petrescu, Mihaela Udrescu, Marian Stere, Gheorghe Arvunescu, Departamentul de istorie orală al Alianței Civice, Fundația Academia Civică, București, 1995, ISBN: 973-0-00190-1Instaurarea comunismului – între rezistență și represiune (Legătură către numărul 2 al revistei) și Rezistența anticomunistă din munții Babadag (Revista completă).
  • Legendarul Gavrilă Mihali Strifundă din Borșa, Nicoară Timiș, Editura Societății Culturale Pro Maramureș “Dragoș Vodă”, Cluj-Napoca, 2000, ISBN: 973-99215-9-0.

Articole importante (universitare, istorice, mărturii scrise ale unor vechi luptători anticomuniști sau ale rudelor acestora)

  • Adrian Brișcă, articole publicați în revista Arhivele Totalitarismului, ISSN 1221-6917, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române:
- Rezistența anticomunistă din Bucovina. Lupta de la Batca Corbului, 18 ianuarie 1955. Incercare de reconstituire, AT, nr. 1/1993, p. 89-98.
- Ion Vatamaniuc (1903-1992), AT, nr. 1/1993, p. 188-189.
- O zi din viața unui partizan. Documente privind viața cotidiană a partizanilor anticomuniști din Bucovina, 1944 1958, AT, nr. 1-2/1994, p. 258-276.
- Constantin Cenușă (1911 1964), AT, nr. 1-2/1994, p. 324-327.
- O zi din viața unui partizan. Documente privind viața cotidiană a partizanilor anticomuniști din Bucovina, 1944 1958, II, AT, nr. 3/1994, p. 165-183.
- Vladimir Macoveiciuc (1905-1946), AT, nr. 3/1994, p. 240-242.
- O zi din viața unui partizan. Documente privind viața cotidiană a partizanilor anticomuniști din Bucovina, 1944-1958, III, AT, nr. 4/1994, p. 93-116.
- Vasile Motrescu (1920-1958), AT, nr. 4/1994, p. 217-220.
- O zi din viața unui partizan. Documente privind viața cotidiană a partizanilor anticomuniști din Bucovina, 1944-1958, IV, AT, nr. 1/1995, p. 104-136.
- O zi din viața unui partizan. Documente privind viața cotidiană a partizanilor anticomuniști din Bucovina, 1944-1958, V, AT, nr. 2/1995, p. 78-95.
- O zi din viața unui partizan. Documente privind viața cotidiană a partizanilor anticomuniști din Bucovina, 1944-1958, VI, AT, nr. 3/1995, p. 83-104.
- Franța La résistance anticommuniste en Roumanie. Les partisans de Bucovine, AT, nr. 13-14, 4-1/1996-1997, p. 295-318.
- Gavrila Mihali-Strifunda (1901-1961), AT, nr. 17, 4/1997, p. 223-225.
- Victor Lupsa (1921-1956), AT, nr. 19-20, 2-3/1998, p. 223-225.
- Rezistența armată anticomunistă din România, 1944-1962, AT, nr. 22-23, 1-2/1999, p. 42-67.
- Ion Uta (1891-1949), AT, nr. 22-23, 1-2/1999, p. 248-250.
- Organizatiile Vlad Țepeș II, 1948-1950, AT, nr. 26-27, 1-2/2000, p. 156-175.
- Nicolae Dabija (1907-1949), AT, nr. 26-27, 1-2/2000, p.248-251.
- Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord The Anticommunist Armed Resistance in Romania, 1944-1962, AT, nr. 34-35, 1-2/2002, p. 75-101.
- Rezistența armată din România, 1948-1958. O încercare de tipologie, AT, nr. 1-2/2006, p. 178-184.
  • Franța Georges Diener, Extraits d’entretien avec Gavril Vatamaniuc du 11 juin 1995 (fragmente de interviu cu Gavril Vatamaniuc din 11 iunie 1995). O convorbire cu un fost membru al rezistenței, Gavril Vatamaniuc, realizat și tradus de Georges Diener în 1995, la Sighetu Marmației, în articol Résistance paysanne et maquis en Roumanie de 1945 à 1965 – La résistance paysanne à la collectivisation (Rezistența țărănească și din munți în România, între 1945 și 1965 – Rezistența țărănească la colectivizare), publicat în revista Genèses, Éditions Belin, Paris, 2001/2, nr. 43, pp. 156-158 – Résistance paysanne et maquis en Roumanie de 1945 à 1965 – La résistance paysanne à la collectivisation (articol complet).
  • Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Dorin Dobrincu: The Anti-Communist Armed Resistance on the Southern Slope of the Făgăraș Mountains and the Iezer Mountains. The Groups Led by Colonel Gheorghe Arsenescu and Lieutenant Toma Arnăuțoiu (1948-1960), Revista Arhivelor:
- Revista Arhivelor, 2007, vol. 84, nr. 3-4, partea I, p. 249 – partea I.
- Revista Arhivelor, 2008, vol. 85, nr. 1, partea II, p. 283 – partea II.
- Revista Arhivelor, decembrie 2008, vol. 85, nr. 2, partea III, p. 160 – partea III.
  • Nicolae Ioniță, Fișe biografice ale șefilor de direcții centrale din Securitate, în anii ’60., publicat în Caietele C.N.S.A.S, Revistă semestrială editată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Colegiul de redacție: Florian Banu, George Enache, Silviu B. Moldovan, Liviu Țăranu, Caietele C.N.S.A.S, anul II, nr. 1(3), 2009, Editura C.N.S.A.S, București, 2009, p. 109, ISSN 106 1844-6590P 106Caietele C.N.S.A.S, anul II, nr. 1(3)/2009.
  • Liviu Pleșa, Cadrele Securității în timpul lui Teohari Georgescu, publicat în Caietele C.N.S.A.S, Revistă semestrială editată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Colegiul de redacție: Florian Banu, Liviu Bejenaru, Silviu B. Moldovan, Liviu Pleșa, Liviu Țăranu (responsabil de revistă), Caietele C.N.S.A.S, Editura C.N.S.A.S, Anul IV, nr. 1-2 (7-8)/2011, București,2011, pp. 9-56, ISSN 1844-6590 -Caietele C.N.S.A.S, Editura C.N.S.A.S, Anul IV, nr. 1-2 (7-8)/2011.
  • Franța Doru Radosav, La Résistance Anticommuniste en Roumanie : 1944-1989 (Rezistență anticomunistă în România: 1944-1989), revista Communisme, nr. 91/92, 2007, Biblioteca Digitală a BCU Cluj – (articol complet).
  • Jipa Rotaru, Grupul Mandea. Între legendă și adevăr în articol Un erou al rezistenței anticomuniste din România anilor 50: Vasile Motrescu, publicat în cartea Eroism și eroi la român, Ediție îngrijită de comandor (r) prof. univ. dr. Jipa Rotaru, Editura Fundației Andrei Șaguna, Constanța, 2006, pp. 203-210 – Referință cărții la Biblioteca Județeană “Ioan N. Roman” Constanța.
  • Adrian Stănescu, Din istoria rezistenței anticomuniste în România, Curierul Românesc, Anul XVI, nr. 5 (208), mai 2004, pp. 8 și 9.
- Grupul de rezistență maior Nicolae Dabija, nr. 13, 1995, pp. 59-67 – Sumarul numărului 13 al revistei Memoria.
- Am fost ofițer al armatei regale române și nu puteam să absentez de la lupta armată anticomunistă din munții Vrancei, de Mihai Timaru, publicat în revista Memoria, nr. 20, iunie 1997, pp. 113-123 – Sumarul numărului 20 al revistei Memoria.
- Patru ani de rezistență cu arma în mână în Munții Apuseni, de Lucreția Jurj-Costecu, nr. 26, 1999 – Patru ani de rezistență cu arma în mână în Munții Apuseni (articol complet).
- Torturați și torționari, de Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu, nr. 40/41, 2002 – Torturați și torționari (articol complet).
- Rezistența anticomunistă – Cazul Colonelului I. Uță, de Theodor Bărbulescu & Liviu Țăranu, nr. 44/45, 2003 – Rezistența anticomunistă – Cazul colonelului I. Uță (articol complet).
- Rezistența anticomunistă? Cazul Colonelului I. Uță, de Theodor Bărbulescu și Liviu Țăranu, nr. 44/45, 2003, pp. 127-129 – Rezistența anticomunistă ? Cazul colonelului I. Uță (articol complet).
- Un erou de legendă: colonelul Gh. Arsenescu, de Ion Constantinescu Mărăcineanu, nr. 49, 2004 – Un erou de legendă: Colonelul Gh. Arsenescu (articol complet).
- Trebuie să ai curaj, trebuie să spui nu, de Octavian Coman, nr. 49, 2004 – Trebuie să ai curaj, trebuie să spui nu (articol complet).
- Rezistența anticomunistă în România: memorie și istorie, de Claudia Dobre, nr. 54, 2006 – Rezistența anticomunistă în România: memorie și istorie (articol complet).
- Rezistența anticomunistă în România, de Corneliu Cornea, nr. 55/56, 2006 – Rezistența anticomunistă în România: memorie și istorie (articol complet).
- Unde sunt cei care nu mai sunt – ‘Catalogul’ celor uciși în temnițele comuniste, nr. 68/69, 2009, p. 241 (litera D) – Unde sunt cei care nu mai sunt – “Catalogul” celor uciși în temnițele comuniste (litera D).
- Documente – din arhiva Securității, nr. 68/69, 2009, p. 231 – Documente – Din arhiva Securității (articol complet).
  • Articole publicate pe site-ul internet Memoria Rezistenței:
- Cadrele militare, de Cristina Pușcaș, publicat la 10/03/2013 – Cadrele militare.
- Organizația “Vlad Țepeș II” , de Cristina Pușcaș, publicat la 25/05/2013 – Organizația ‘Vlad Țepeș II’.
- Gligore Cantemir, de Cristina Pușcaș, publicat la 31/07/2015 – Asociației Foștilor Deținuți Politici Filiala Bihor – un izvor documentar de primă mână.
- Mărioară Cenușă, de Cristina Pușcaș, publicat la 10/11/2015 – Mărioară Cenușă.
  • Franța Pagină “Chronologie sommaire de la répression mise en place sous le régime communiste en Roumanie” (Scurtă cronologie a represiunii instituit sub regimul comunist din România) de pe site-ul Usages publics du passé, redactată la 27/11/2011. Această cronologie a fost redactată pe baza lucrării lui Romulus Rusan: Chronologie et géographie de la répression communiste en Roumanie. Le recensement de la population concentrationnaire (1945-1989) (Fundația Academia Civică, 2007.), realizată în special cu informațiile adunate în arhivele Centrului Internațional de studii despre comunism. – Chronologie sommaire de la répression mise en place sous le régime communiste en Roumanie (articol complet).
- Acțiunea de reînhumare a partizanilor din organizația de rezistență anticomunistă ‘Garda Albă’, executați de Securitate în 1949, Arhiva evenimentelor IICCMER, publicată în mai 2009 (reînhumarea a avut loc la 27 aprilie 2009) – Acțiunea de reînhumare a partizanilor din organizația de rezistență anticomunistă ‘Garda Albă’, executați de securitate în 1949 și Campanii referitoare la execuțiile sumare ale Securității din anii 1949 și 1952, din județele Bistrița-Năsăud și Hunedoara, desfășurate în perioada aprilie-mai 2009.
- Acțiunea de exhumare a partizanului anticomunist Vitan Petru, împușcat de Securitate la 21 noiembrie 1952, Arhiva evenimentelor IICCMER, publicat la 30/04/2009 (exhumarea a avut loc la 6-7 mai 2009) – Acțiunea de exhumare a partizanului anticomunist Vitan Petru împușcat de securitate la 21 noiembrie 1952 (articol complet).
- Acțiunea de exhumare a lui Nicolae (Mișu) Selagea, împușcat de Securitate la 2 septembrie 1950, Arhiva evenimentelor a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), publicat la 30/08/2009 – O nouă acțiune de exhumare organizată de IICCR. Cazul Nicolae (Mișu) Selagea, împușcat de Securitate la 2 septembrie 1950. (articol complet) și la 02/09/2009 – Acțiunea de exhumare a lui Nicolae (Mișu) Selagea, împușcat de Securitate la 2 septembrie 1950 (articol complet).
- Articole de presă despre exhumarea lui Nicolae (Mișu) Selagea, executat de Securitate la 2 septembrie 1950, exhumarea fiind făcută pe 1 și 2 septembrie 2009, Arhiva evenimentelor a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), 01-02/09/2009 – 9 Articole de presă publicate în: Adevărul (01/09/2009), Ziua de Cluj (01/09/2009), România Liberă (02/09/2009), 2 în Napoca News (01/09/2009), Turda News (01/09/2009), City News(01/09/2009), Informația de Alba (02/09/2009), Unirea (02/09/2009).
- Dosarul complet al torționarului poate fi consultat la IICMER (Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc), publicat la 25/03/2011, unde se găsește și un studiu realizat de același institut: IICCMER prezintă în premieră biografia torționarului Alexandru Nicolschi și dosarul complet: Alexandru Nicolschi, ilegalist comunist, spion sovietic, deținut și general de securitate.
- Acțiunea de căutare și deshumare a lui Gheorghe Pașca și Gavrilă Rus, uciși de Securitatea comunistă la 5 februarie 1956, Arhiva evenimentelor a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), publicat la 24/04/2014 – Acțiunea de căutare și deshumare a lui Gheorghe Pașca și Gavrilă Rus, uciși de Securitatea comunistă la 5 februarie 1956 (articol complet)
- Pagini Arhive evenimentelor a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) – Articole dedicate exhumările victimelor Securității și Pagină Investigații speciale.
- Pagini “Adriana Georgescu” – Adriana Georgescu (pagină vizibilă la 18/10/2016) și Adriana Georgescu (1920-2005) (pagină vizibilă la 18/10/2016).
- Pagină “Elisabeta Rizea (1922-2003)” – Elisabeta Rizea (1922-2003) (pagină vizibilă la 18/10/2016).
- Pagină “Toma Arnăuțoiu” – Toma Arnăuțoiu (pagină vizibilă la 07/10/2016).
- Pagină “Maria Plop” – Maria Plop (pagină vizibilă la 07/10/2016)
- Pagină “18 iulie 1959 – frații Arnăuțoiu și alți 14 membri ai grupului Haiducii Muscelului sunt executați la Jilava” – 18 iulie 1959 – frații Arnăuțoiu și alți 14 membri ai grupului Haiducii Muscelului sunt executați la Jilava (pagină vizibilă la 07/10/2016).
- Pagină “In memoriam Marina Chirca” – In memoriam Marina Chirca (pagină vizibilă la 07/10/2016).
- Pagină “Laurenția Arnăuțoiu” – Laurenția Arnăuțoiu (pagină vizibilă la 07/10/2016).
- Pagină “1 februarie 1960 – arestarea col. Gheorghe Arsenescu, lider al grupului de rezistență din Făgăraș” – 1 februarie 1960 – arestarea col. Gheorghe Arsenescu, lider al grupului de rezistență din Făgăraș (pagină vizibilă la 07/10/2016).
- Pagină “28 octombrie 1949 – execuția maiorului Nicolae Dabija și a altor 6 membri ai organizației Frontul Apărării Patriei Române” – 28 octombrie 1949 – execuția maiorului Nicolae Dabija și a altor 6 membri ai organizației Frontul Apărării Patriei Române (pagină vizibilă la 28/09/2016).
- Pagină “Petre Mărgineanu” – Petre Mărgineanu (pagină vizibilă la 30/09/2016).
- Pagină “25 iunie 1949 – Sentința 1091 a Tribunalului Militar din Timișoara – Grupul de rezistență Spiru Blănaru” – 25 iunie 1949 – sentința 1091 a Tribunalului Militar Timișoara – grupul de rezistență Spiru Blănaru (pagină vizibilă la 01/10/2016).
- Pagină “Geografia și cronologia Gulagului românesc”, de Romulus Rusan – Geografia și cronologia Gulagului românesc (Pagină vizibilă la 30/09/2016).
- Pagină “Gavrilă Mihali Ștrifunda” – Gavrilă Mihali Ștrifunda (pagină vizibilă la 10/10/2016)
- Pagină “Nicolae Pop” – Nicolae Pop (pagină vizibilă la 12/10/2016).
- Pagină “Aristina Pop Săileanu” – Nicolae Pop (pagină vizibilă la 12/10/2016).
- Pagină “Aristina Pop Săileanu, Să trăiască partizanii până vin americanii”, extras din cartea Aristina Pop Săileanu, „Să trăiască partizanii până vin americanii!” Povestiri din munți, din închisoare și din libertate – Interviu de Liana Petrescu – Aristina Pop Săileanu, Să trăiască partizanii până vin americanii (pagină vizibilă la 12/10/2016).
- Pagină “Fișă matricolă penală: Aristina Pop” – Fișă matricolă penală: Aristina Pop (pagină vizibilă la 12/10/2016).
- Pagină “Organizația „Vlad Țepeș II” Vrancea” – Organizația „Vlad Țepeș II” Vrancea (pagină vizibilă la 17/10/2016).
- Pagină “Sala 17 – Munca forțată” – Muzeul Sighet: Sala 17 – Munca forțată (pagină vizibilă la 29/09/2016) și pagină “17 februarie 1953 – la Poarta Albă sunt înregistrate într-o singură zi 10 decese” 17 februarie 1953 – la Poarta Albă sunt înregistrate într-o singură zi 10 decese (pagină vizibilă la 29/09/2016).
- Pagină “Represiunea împotriva Rezistenței anticomuniste din munți. Un poet erou: Constant Tonegaru”, articol de Ioana Diaconescu – Represiunea împotriva Rezistenței anticomuniste din munți. Un poet erou: Constant Tonegaru.
- Pagină “Geografia și cronologia Gulagului românesc”, de Romulus Rusan – Geografia și cronologia Gulagului românesc (Pagină vizibilă la 30/09/2016).
  • Pagină dedicată familiei Șușman, publicată pe site-ul internet Despre demnitate: scrisori găsite în arhivele Securității de istoricul Cosmin Budeancă (Director IICCMER), la 26/10/2012 – Scrisori către domnul Pretor.
  • Reportaje, filme documentare și filme:
-Applications-multimedia.svgReportaj al TVR despre viața Vasile Motrescu, emisiunea Memorialul Durerii, realizator: Lucia Hossu-Longin, 1991, episodul 2 Recurs în cazul Motrescu- Memorialul Durerii – o istorie care nu se învață la școală: “Recurs în cazul Motrescu” (Reportaj la TVR).
-Applications-multimedia.svgReportaj al TVR despre viața Ion Gavrilă Ogoranu, emisiunea Memorialul Durerii, realizator: Lucia Hossu-Longin, 1991, episodul 3 MoșulMemorialul Durerii – o istorie care nu se învață la școală: “Moșul” (Reportaj la TVR).
-Applications-multimedia.svgReportaj al TVR despre torționari comuniști, emisiunea Memorialul Durerii, Seria Torționarii, Episodul 8, realizator: Lucia Hossu-Longin, 30/11/2013, – Episodul 8: Șef al Penitenciarului de pedeapsă Maior Alexandru Vișinescu a condus închisoarea tăcerii de la Râmnicu Sărat între anii 1950-1963 (Reportaj la TVR).
-Applications-multimedia.svgReportajul din Memorialul durerii despre Alexandru Nicolschi (pe numele său real Boris Grunberg), difuzat în 1991 la TVR – Memorialul durerii Alexandru Nicolschi (Reportaj la TVR) și Memorialul durerii Alexandru Nicolschi (Reportaj publicat pe YouTube).
-Applications-multimedia.svgReportaj al TVR despre Grupul lui Ion Paragină, emisiunea Memorialul Durerii, realizator: Lucia Hossu-Longin, 1991, episodul Grupul lui Ion ParaginăMemorialul Durerii – o istorie care nu se învață la școală: “Grupul lui Ion Paragină” (Reportaj la TVR) și Memorialul Durerii – o istorie care nu se învață la școală: “Grupul lui Ion Paragină” (Reportaj publicat pe YouTube).
-Applications-multimedia.svgReportaj al TVR despre viața Elisabetei Rizea: Viteaza din Nucșoara, emisiunea Memorialul Durerii, realizator: Lucia Hossu-Longin, 2006, Episodul 24. Interviul a fost realizat în 1992 – Memorialul Durerii. Elisabeta Rizea – Viteaza din Nucșoară (Reportaj la TVR) și Memorialul Durerii. Elisabeta Rizea – Viteaza din Nucșoară (Reportaj publicat pe youTube).
-Applications-multimedia.svgVideo, Mărturia lui Gavril Vatamaniuc, Iustin Lazăr, serie de interviuri-mărturie (Explicațiile lui Ioan Rosca, 3 decembrie 2009), publicat de Procesul comunismului, 2008 – Mărturia lui Gavril Vatamaniuc (55 vídeouri).
-Applications-multimedia.svgEmisiune TV Dezbatere privind sensul Procesului Comunismului, la TVR Internațional,04/12/2009:
– Partea I Dezbatere privind sensul Procesului Comunismului Partea I (Reportaj publicat pe YouTube)
– Partea II Dezbatere privind sensul Procesului Comunismului Partea II (Reportaj publicat pe YouTube)
– Partea III Dezbatere privind sensul Procesului Comunismului Partea III (Reportaj publicat pe YouTube)
– Partea IV Dezbatere privind sensul Procesului Comunismului Partea IV (Reportaj publicat pe YouTube).
-Applications-multimedia.svgPortretul luptătorului la tinerețe, Film de Constantin Popescu, 2010, București – Portretul luptătorului la tinerețe (Film publicat pe YouTube).
-Applications-multimedia.svg{flagicon|France}}Mirel Bran – Reportaj al France 24 din 21/12/2009 despre anchetele arheologice asupra crimelor Securității: Les crimes du régime communiste hantent toujours la mémoire roumaine (Crimele regimului comunist continuă să bântuie memoria colectivă a României) – Les crimes du régime communiste hantent toujours la mémoire roumaine.
-Applications-multimedia.svgConferință Memoria vie a spiritualității românești cu un invitat deosebit: Gavril Vatamaniuc, organizată de Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca, la Bibiloteca Academiei de Studii Economice, la 17/09/2010 – Video/fotos publicata de revista Foaie NaționalăConferință cu Gavril Vatamaniuc, erou al rezistentei armate anticomuniste din munții Bucovinei. „Un an pe front, 6 ani în munți, 9 ani în închisoare…”.
-Applications-multimedia.svgVideo, Luptătorul anticomunist Gavril Vatamaniuc la Sâmbăta de Sus, Zilele Rezistenței Naționale Anticomuniste, în organizarea Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, Cuvântul lui Gavril Vatamaniuc. Sâmbăta de Sus, 22-23 iulie 2011 – Luptătorul anticomunist Gavril Vatamaniuc la Sâmbăta de Sus (Reportaj publicat pe YouTube).
-Applications-multimedia.svgDocumentar Elisabeta Rizea, realizat de Mihai Constantinescu în 2013, promovat de Asociația pentru Promovarea filmului românesc/Romanian Film Promotion (APFR) – Elisabeta Rizea – Referință la APFR.
-Applications-multimedia.svgArticol și video de Laurențiu Ungureanu, Mărturii video. Tragica epopee a lui Toma Arnăuțoiu, eroul din munți, publicat în ziarul Adevărul, la 8/06/2013 – Mărturii video. Tragica epopee a lui Toma Arnăuțoiu, eroul din munți (Reportaj la Adevărul).
-Applications-multimedia.svgArticol și video Toma eroul din munți, publicat în suplimentul “Cultură” al revistei Buna Ziua Iasi, la 09/06/2013 – Toma Arnautoiu, eroul din munti (Reportaj publicat pe Bzi.ro).
-Applications-multimedia.svgDocumentar Elisabeta Rizea, realizat de Mihai Constantinescu în 2013, promovat de Asociatia pentru Promovarea filmului românesc/Romanian Film Promotion (APFR) – Elisabeta Rizea (Referință la APFR).
-Applications-multimedia.svgFranța Articol de presă al AFP, Après le silence : quand ‘tuer le dictateur’ ne suffit pas à effacer la dictature (După tăcere: când să ucidem dictatorul nu e suficient pentru a șterge dictatura.), publicat în ziarul Le Nouvel Observateur, la 18/03/2013 – Link direct către site-ul internet al filmului: Après le silence.
-Applications-multimedia.svgReportaj de Gheorghe Petrov (IICCMER), Arheologia crimelor comunismului. Cazul Gheorghe Pașca și Gavrilă Rus – Năsăud (28-29.04.2014), publicat pe YouTube, la 01/05/2014 – Arheologia crimelor comunismului. Cazul Gheorghe Pașca și Gavrilă Rus – Năsăud (28-29.04.2014) (Reportaj publicat pe YouTube).

Lista organizațiilor publice și private sau ONG

  • Asociația foștilor deținuți politici din România – Asociația foștilor deținuți politici din România. Fondată în ianuarie 1990, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) apără memoria represiunii comuniste și conservă mărturiile orale ale membrilor săi. De asemenea, asociația se luptă pentru recunoaștera amplorii persecuției comuniste și pentru condamnarea crimelor și abuzurilor regimului comunist.
  • Memoria Rezistenței – Memoria Rezistenței, site creat de foști deținuți politici din România.
  • România Franța Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Germania Fundația Academia Civică administrează Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței la fel precum și Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului (CIEC) din București, dedicat memoriei victimelor comunismului și a Rezistenței românești – Fundația Academia Civică.
  • Fundația Culturală Memoria – Fundația Culturală Memoria – Creată imediat după Revoluția din 1989 de către fondatorul ei, Banu Rădulescu, scriitor și fost deținut politic. Ea vizează să aducă la cunoștința publicului crimele și abuzurile comunismului. Fundația editează pe hârtie și pe internet memoriile din închisoare și deportări precum și memoriile rezistenților. Revista Memoria – Revista gândirii arestate are drept misiune denunțarea comunismului. Ea este dedicată mărturiilor foștilor deținuți politici, fiind editată de către fundație sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Primul număr al revistei Memoria – Revista gândirii arestate a fost editat în 1990.
  • Procesul comunismului Procesul comunismului, contrarevoluției și tranziției criminale – Site care adună mărturii, cărți și fotografii pentru pregătirea unui Proces al Comunismului în România. Inițiativa pentru deschiderea unui proces al comunismului a permis depunerea unei cereri la CEDO, în 2013, pentru recunoașterea caracterului criminal al acestui regim.
  • Eroine Nucșoara – Site-ul internet Eroinele din Nucșoara, un site dedicat femeilor combatante din Rezistența anticomunistă. Site-ul aparține Ioanei Raluca Voicu-Arnăuțoiu.
  • Memoria.ro – Bibliotecă digitală de interviuri, memorii, studii și istorii orale, precum și de cărți și imagini din istoria recentă a României – Memoria.ro.
- O inițiativă originală în legătură cu memoria Rezistenței românești. Dedicat “celor care și-au păstrat demnitatea” în timpul terorii comuniste, site-ul are drept ambiție aducerea la cunoștința marelui public a aceastei perioade. Cartea care a fost publicată este rezultatul cercetărilor și al interviurilor cu luptători anticomuniști, dar și al emoțiilor și al reacțiilor în fața lecturilor despre Rezistența românească. Mai multe pagini au fost traduse în limbile franceză și engleză. Iată spiritul acestui site așa cum este descris pe pagina Cartea despre demnitate: Ce știm despre aceste lucruri, în afară de ideile primite de-a gata? Destul de puțin. Una dintre cele mai păguboase idei este aceea că fenomenul rezistenței anticomuniste din munții României este unic în lume. De ce trebuie să ne căutăm cu încrâncenare această unicitate? La ce ne folosește? S-a dovedit deja, copilăresc de simplu, că această conceptualizare a unicității e anulată de o altă enormitate, care spune că toți luptătorii din munți erau legionari, oameni de extremă dreaptă, și nu e deloc adevărat, chiar dacă legionari au fost mulți dintre ei.
- Blogul a fost publicat sub titlul Cartea despre demnitate, Alexandru Pătrașcu, prefață de Marius Ghilezan, Editura Virtuală, București, 2012, ISBN: 978-606-93389-1-9.
- Arhivele Totalitarismului – Site internet al revistei Arhivele Totalitarismului editată de INST.

Articole conexe

Legături externe

  • Legiunea Arhanghelul Mihail – Site internet oficial al organizației Mișcarea Legionară cunoscută și sub numele de Garda de Fier.
  • Estonia Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Communistcrimes.org – Site internet estonian dedicat crimelor comunismului, pagina despre România.

Note

  1. ^ Paragraf “1.1.1. Batalionul Fix Regional “Bucovina” (29 martie – 24 august 1944)”.
  2. ^ a b Pagină de internet completă.
  3. ^ a b c Paragraf “2.1. Grupul colonelului Ion Uță (mai 1947 – noiembrie 1949)”.
  4. ^ a b Paragraf “3. Brașov(1944-1950)”.
  5. ^ Paragraf “7.7. Echipa Cruce și Spadă (Munții Apuseni) (1948-1949)”.
  6. ^ Paragraf “7.3. Grupul maiorului Oniga (1948-1949)”.
  7. ^ Paragraf “2.5. Partizanii României Mari (septembrie 1948 – martie 1949)”.
  8. ^ Paragraf “2.2. Grupul Aurel Vernichescu (mai 1947 – martie 1949)”.
  9. ^ Paragraf “2.9. Grupul Petre Ambruș (1949-1950)”.
  10. ^ Paragraf “2.4. Grupul Nicolae Popovici ‑ Nicolae Doran (1948-1950)”.
  11. ^ a b c Paragraf “1. Bucovina (1944-1958)”.
  12. ^ Paragraf “1.2. Faza a doua, a luptei anticomuniste din Bucovina (octombrie 1944 – februarie 1958)”, alineat “1.2.4”.
  13. ^ Paragraf “8.3. Grupul Valer Șirianu (1948)”.
  14. ^ Paragraf “8.1. Grupul Gligor Cantemir (iunie 1947 – noiembrie 1952)”.
  15. ^ Paragraf “6.1. Lupta pentru integritatea țării (5 martie – 7 aprilie 1945)”.
  16. ^ Paragraf “6.3. Grupul Vasile Popșa din Ieud (1948-1949)”.
  17. ^ a b Paragraf “6.4. Grupul Ion Ilban – Dragomirești (1949-1956)”.
  18. ^ Paragraf “6.2. Grupul Vasile Dunca (1948)”.
  19. ^ Paragraf “6.5. Grupul Nicolae Pop din Munții Țibleșului (1949-1953).”
  20. ^ Paragraf “5.1. Pădurile Fetea – Noul Săsesc (octombrie 1944-15 mai 1948)”.
  21. ^ Paragraf “4. Vrancea (1947-1958)”.
  22. ^ Paragraf “4.2. Grupul Gheorghe Militaru (Dumitrești – Vrancea) (1948-1950)”.
  23. ^ Paragraf “4.4. Grupul Mândrișteanu-Vrancea (1951).”
  24. ^ Paragraf “4.3. Organizația Vlad Țepeș II în jud. Vrancea (1947-1950).”
  1. ^ a b c d e f g Capitolul 10, pp. 225-234.
  2. ^ a b pp. 122 și 123.
  1. ^ pp. 675-676.
  2. ^ pp. 682-684.
  3. ^ p. 684. Grupul primește o parte din armament de la un grup de legionari români parașutați de germani în zonă, în perioada 1944-1945. A fost activ între 1948 și 1957. Pentru eliminarea acestui grup, forțele de securitate au utilizat informatori și au interceptat corespondența dintre membrii familiilor rebelilor.
  4. ^ p 682.
  1. ^ Capitolul “Anul 1953″, pp. 8 și 9 – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946 – 1958 Partea a V-a (Capitolul complet).
  2. ^ Capitolul “Parașutiștii”, pp. 7 și 8 – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946 – 1958 Partea a X-a: Moldova pe drumul crucii, Vrancea, Parașutiștii, Berna Vrancea – (capitolul complet).
  3. ^ a b c Capitolul “Banatul, o altă regiune mult frământată” – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946 – 1958 Partea a III-a: Mișcarea de rezistență din munții Banatului – 1 (capitolul complet).
  4. ^ a b c Capitolul “Divizarea grupului de partizani după Pietrele Albe” – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946 – 1958 Partea a III-a: Mișcarea de rezistență din munții Banatului – 2 (capitolul complet).
  5. ^ a b Singurul supraviețuitor al Haiducilor din Dobrogea și care va publica în 1995 o lucrare completă despre Rezistența din această regiune: Capitolul “Dobrogea” – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946 – 1958 – Partea II-a (capitolul complet).
  6. ^ Capitolul “Dobrogea” – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946 – 1958 – Partea II-a (capitolul complet).
  7. ^ a b Capitolul “Rezistența din munții Făgărașului de pe versantul nordic” – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946 – 1958 Partea a V-a (capitolul complet).
  8. ^ a b c Capitolul “Rezistența din Munții Făgăraș, versantul sudic – Grupul “Haiducii Muscelului” condus de Gheorghe Arsenescu și frații Toma și Petre Arnăuțoiu” – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946 – 1958 – Partea a VI-a (capitolul complet).
  9. ^ Cartea completă.
  10. ^ Capitolul “Urmările” – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946 – 1958 Partea a III-a: Mișcarea de rezistență din munții Banatului – 3 (capitolul complet).
  11. ^ Capitolul “Grupul de partizani Nicolae Doran” – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946 – 1958 Partea a III-a: Mișcarea de rezistență din munții Banatului – 3 (capitolul complet).
  12. ^ Capitolul “Comuna Zorleanțul Mare de pe dealul Pogăniș luată cu asalt de securitate, miliție și grăniceri” – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946 – 1958 Partea a III-a: Mișcarea de rezistență din munții Banatului – 3 (capitolul complet).
  13. ^ Capitolul “Sumanele negre”, p. 8 – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946 – 1958 – Partea I-a (capitolul complet), și Capitolul “Alecu preia conducerea mișcării de rezistență”, p. 6 – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946 – 1958 – Partea a IV-a (capitolul complet).
  14. ^ a b c Capitolul “Bucovinenii încep lupta”, p. 3 – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946 – 1958 – Partea VII-a (capitolul complet).
  15. ^ Capitolul “Adrian Mihuț începe lupta” – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946 – 1958 – Partea a XI-a (capitolul complet).
  16. ^ Capitolul Pregătiri de luptă și la CraiovaRezistența anticomunistă din munții României, 1946 – 1958 – Partea a IV-a (capitolul complet).
  17. ^ Capitolul “Organizația de rezistență din județul Gorj”, p. 3 – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946 – 1958 – Partea a IV-a (capitolul complet).
  18. ^ Capitolul “Maramureșul prezent în lupta pentru libertate”, p. 6 – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946 – 1958 – Partea a IV-a (capitolul complet).
  19. ^ a b Capitolul “Vrancea”, pp. 1-6 – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946 – 1958 Partea a X-a: Moldova pe drumul crucii, Vrancea, Parașutiștii, Berna Vrancea – (capitolul complet).
  1. ^ a b document 10, p. 153.
  2. ^ documente 1-10, pp. 30-40.
  3. ^ document 2, pp. 138-147.
  • (f) Elisabeta Rizea: cărți, documente și revista presei publicate din 1992 până în 2003
  1. ^ Dintre foarte numeroasele referințe (articole, emisiuni TV sau radio) în diferite limbi, iată-le pe cele mai reprezentative pentru Elisabeta Rizea:
    - Applications-multimedia.svg Binecunoscutul reportaj al TVR despre viața ei: Viteaza din Nucșoara, emisiunea Memorialul Durerii, realizator: Lucia Hossu-Longin, 2006, Episodul 24. Interviul a fost realizat în 1992 – Memorialul Durerii. Elisabeta Rizea – Viteaza din Nucșoară (Reportaj la TVR) și Memorialul Durerii. Elisabeta Rizea – Viteaza din Nucșoară (Reportaj publicat pe youTube).
    - Pagină “Elisabeta Rizea” pe Site-ul internet Eroinele din Nucșoara, un site dedicat femeilor combatante din Rezistența anticomunistă. Site-ul aparține Ioanei Raluca Voicu-Arnăuțoiu – Pagină Elisabeta Rizea.
    - Pagină “Elisabeta Rizea (1922-2003)”, publicată pe site-ul internet al Memorialului Victimelor Comunismului, de la SighetElisabeta Rizea (1922-2003) (pagină vizibilă la 18/10/2016).
    - Articol enciclopedic, Elisabeta Rizea, din Enciclopedia RomânieiElisabeta Rizea.
    - Articol de Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu, Torturați și torționari publicat în revista Memoria, Revista gândirii arestate, nr. 40/41, 2002 – Torturați și torționari (articol complet). Sumarul numărului 13 al revistei Memoria
    - Statele Unite Comunicat al Associated Press din 06/10/2003 de Anca Teodorescu, Romanian Resistance Fighter Rizea Dies (Luptătoarea Rezistenței Române moare) – Romanian Resistance Fighter Rizea Dies.
    - Articol din 07/10/2003, Elisabeta Rizea a trecut în legendă, publicat în ziarul Evenimentul Zilei.
    - Articol din 07/10/2003, Luptătoarea anticomunistă Elisabeta Rizea a murit, publicat în ziarul AdevărulLuptătoarea anticomunista Elisabeta Rizea a murit.
    - Statele Unite Articol din 10/10/2003, Elisabeta Rizea, 91, a Defiant Romanian, Dies (Elisabeta Rizea, o româncă răzvrătită, moare) publicat în ziarul New York TimesElisabeta Rizea, 91, a Defiant Romanian, Dies.
    - Articol de Elena Tăbuș, Elisabeta Rizea, un simbol în lanțuri, publicat în ziarul jurnalul.ro, la 01/03/2004 – Elisabeta Rizea, un simbol în lanțuri.
    - Articol de Lavinia Tudoran, 15 ani hăituită de Securitate, publicat în ziarul jurnalul.ro, la 06/03/2004 – 15 ani hăituită de Securitate.
    - Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Articol de Cristina Petrescu și Dragoș Petrescu, Resistance and Dissent under Communism – The Case of Romania (Rezistență și dizidență în comunism – Studiu de caz România), publicat în revista Totalitarismus und Demokratie, 2 (2005), Vandenhoeck & Ruprecht, pp. 323–346, ISSN 1612–9008Resistance and Dissent under Communism – The Case of Romania (articol complet).
    - Articol de Laszlo Kallai, Politicienii au uitat de Elisabeta Rizea, publicat în ziarul 9amNews, la 9/07/2007 – Politicienii au uitat de Elisabeta Rizea.
    - Franța Articol de Claudia Dobre, Elisabeta Rizea de Nucșoara : un « lieu de mémoire » pour les roumains ? (Elisabeta Rizea din Nucșoara: un “loc al memoriei” pentru români?), publicat pe revista Conserveries mémorielles, la 01/10/2006 – Elisabeta Rizea de Nucsoara : un « lieu de mémoire » pour les roumains.
    - Articol de Ionuț Baias, Mama Elisabeta Rizea, publicat în ziarul HotNews.ro, la 27/07/2007 – Mama Elisabeta Rizea.
    - Articol PD-L propune ca Elisabetei Rizea să îi fie acordat un premiu post-mortem, publicat în ziarul Ziare.com, la 26/06/2008 – PD-L propune ca Elisabetei Rizea sa-i fie acordat un premiu post-mortem:.
    - Articol de Elena Tăbuș, Elisabeta Rizea: “Un singur lucru nu ne-au putut lua: sufletul!”, publicat în Ziarul Lumina, la 09/07/2008 – Elisabeta Rizea: “Un singur lucru nu ne-au putut lua: sufletul!”.
    - Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Articol de Cristina Petrescu și Dragoș Petrescu, Retribution, Remembering, Representation: On Romania’s Incomplete Break with the Communist Past (Condamnare, rememorare și reprezentare a ruperii incomplete a României de trecutul său comunist), publicat în cartea Geschichtsbilder in den postdiktatorischen Ländern Europas: auf der Suche nach historisch-politischen Identitäten, Gerhard Besier, LIT Verlag Münster, 2009, p. 178, ISBN: 978-3-643-10230-0Geschichtsbilder in den postdiktatorischen Ländern Europas: auf der Suche nach historisch-politischen Identitäten (Referință la Deutsche Digitale Bibliothek) și pagina 178.
    - Articol de Daniela Cârlea Șonticâ, Elisabeta Rizea, eroina de la Nucșoara, publicat în ziarul jurnalul.ro, la 01/11/2009 – Elisabeta Rizea, eroina de la Nucșoara.
    - Articol de Bianca Pădurean, Loredana Dascălu & Teodora Nicolae, Poveștile partizanilor anticomuniști martiri, publicat în revista Historia.ro, in august 2010 – Poveștile partizanilor anticomuniști martiri.
    - Canada Articol Family of Romanian anticommunism fighter files for compensation (Familia unei luptătoare anticomuniste solicită o indemnizație), publicat în ziarul canadian The News, la 25/11/2010 – Family of Romanian anticommunism fighter files for compensation.
    - Articol de Andi Topala, Plângerea urmașilor Elisabetei Rizea. Fiica celebrei exponente a rezistenței anticomuniste cere statului român despăgubiri de 4 milioane de euro, publicat în ziarul Puterea, la 14/02/2011 – Plângerea urmașilor Elisabetei Rizea. Fiica celebrei exponente a rezistenței anticomuniste cere statului român despăgubiri de 4 milioane de euro.
    - Articol Elisabeta Rizea, publicat în revista CrestinOrtodox.ro, la 28/07/2012 – Elisabeta Rizea.
    - Franța Articol de Steliu Lambru, Les héroïnes de la résistance anticommuniste: Elisabeta Rizea (Eroinele rezistenței anticomuniste: Elisabeta Rizea), publicat pe site-ul internet al Radio România Internațional, la 29/07/2013 – Les héroïnes de la résistance anticommuniste: Elisabeta Rizea
    - Articol de Mircea Merticariu, IICCMER lansează bursele doctorale „Regele Mihai”, Elisabeta Rizea, Monica Lovinescu, Corneliu Coposu și Doina Cornea, publicat în revista Ziarul de Gardă, la 10/09/2012 – IICCMER lansează bursele doctorale „Regele Mihai”, Elisabeta Rizea, Monica Lovinescu, Corneliu Coposu și Doina Cornea.
    - Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Articol de Steliu Lambru, Heroes of the anticommunist resistance: Elisabeta Rizea (Eroii Rezistenței Anticomuniste: Elisabeta Rizea), publicat pe site-ul internet al Radio România Internațional, la 29/07/2013 – Heroes of the anticommunist resistance: Elisabeta Rizea.
    - Germania Articol de Steliu Lambru & Alex Grigorescu, Heldinnen des antikommunistischen Widerstands (1950er-60er Jahre): Elisabeta Rizea (Eroine ale Rezistenței Anticomuniste (1950-60): Elisabeta Rizea), publicat pe site-ul internet al Radio România Internațional, la 29/07/2013 – Heldinnen des antikommunistischen Widerstands (1950er-60er Jahre): Elisabeta Rizea.
    - Articol Cine a fost Elisabeta Rizea?, publicat în revista Vestul.ro, la 04/10/2013 – Cine a fost Elisabeta Rizea?.
    - Articol 10 ani de la moartea Elisabetei Rizea, femeia care a rămas în picioare când milioane de bărbați au căzut în genunchi, de Mihai Voinea, publicat în ziarul Adevărul, la 05/10/2013 – Zece ani de la moartea Elisabetei Rizea, femeia care a rămas în picioare când milioane de bărbați au căzut în genunchi.
    - Articol Elisabeta Rizea – Un simbol al Rezistenței anticomuniste, publicat în ziarul The Epoch Times România, la 06/10/2013 – Elisabeta Rizea – un simbol al rezistenței anticomuniste (pagină vizibilă la 17/11/2016).
    - Emisiune la Radio România Constanța, la 30/11/2013, Când spui România, spui… Elisabeta Rizea.
    - Applications-multimedia.svg Documentar Elisabeta Rizea, realizat de Mihai Constantinescu în 2013, promovat de Asociația pentru Promovarea filmului românesc/Romanian Film Promotion (APFR) – Elisabeta Rizea – Referință la APFR.
    - Articol A murit Marina Chirca, femeia care a făcut parte, alături de Elisabeta Rizea, din grupul de Rezistența anticomunistă condus de Toma Arnăuțoiu, publicat în ziarul HotNews.ro, la 13/09/2013 – A murit Marina Chirca, femeia care a făcut parte, alături de Elisabeta Rizea, din grupul de Rezistența anticomunistă condus de Toma Arnăuțoiu.
    - Articol Elisabeta Rizea, „viteaza din Nucșoara”, publicat pe siteul TVR.ro, la 07/08/2014 – Elisabeta Rizea, „viteaza din Nucșoara”.
    - Articol Elisabeta Rizea, un simbol al rezistenței împotriva regimului comunist, publicat în ziarul Ceahlăul, la 06/10/2014 – Elisabeta Rizea, un simbol al rezistenței împotriva regimului comunist.
    - Articol de Elisabeth Bouleanu, Elisabeta Rizea, simbolul rezistenței anticomuniste: „Îmi făceam cruce cu limba și mă rugam la Dumnezeu să mă ajute să nu spun nimic“, publicat în ziarul Adevărul (Alexandria), la 11/11/2015 – Elisabeta Rizea, simbolul rezistenței anticomuniste: „Îmi făceam cruce cu limba și mă rugam la Dumnezeu să mă ajute să nu spun nimic“.
    - Articol de Anastasia Dumitru, Elisabeta Rizea: „Vreau sã știu cã s-a limpezit lumea”, publicat în revista Convorbiri literare, la 21/05/2016 – Elisabeta Rizea: „Vreau să știu că s-a limpezit lumea”.
    - Articol de Claudiu Diță, 104 ani de la nașterea Elisabetei Rizea, publicat în ziarul Argeșul, la 28/06/2016 – 104 ani de la nașterea Elisabetei Rizea.
    - Articol de Andrei Pricopie, Să nu ne uităm eroii! Elisabeta Rizea – un simbol al rezistenței anticomuniste, publicat în ziarul The Epoch Times România, la 28/07/2016 – Să nu ne uităm eroii! Elisabeta Rizea – un simbol al rezistenței anticomuniste.
  • (g) Gogu Puiu și grupul Haiducii Dobrogei: cărți, documente și revista presei publicate din 1993.
  1. ^ a b Marian Cojoc, Rezistența armată din Dobrogea, 1945-1960, Editura Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2004, ISBN: 973-86654-2-6Rezistența armată din Dobrogea, 1945-1960 (Referință cărții pe site-ul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului).
  2. ^ a b Principalele cărți, documente și articole publicate despre Gogu Puiu și grupul lui:
    - Nicolae Ciolacu, Haiducii Dobrogei. Rezistența armată în Munții Babadagului, Dobrogea, Hallandale, Florida, Colectia “Omul Nou”, 19953 – Nicolae Ciolacu – Haiducii Dobrogei. Rezistența armată în Munții Babadagului, Dobrogea (cartea completă).
    - Articol de Cezarina Bărzoi și Ionuț Baiaș, De la haiducul Ciolacu la părintele Nectarie, publicat de HotNews.ro, la 30/07/2007 – De la haiducul Ciolacu la părintele Nectarie (articol complet).
    - Pagină “Haiducii Aromâni” pe situl internet Suțata armânească di Craiova, publicată în 2009 – Haiducii Aromâni – Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei – istoria neștiută a rezistenței anticomuniste dintre Dunăre și Marea Neagră (pagină vizibilă la 29/09/2016).
    - Nicolae Ioniță, Fișe biografice ale șefilor de direcții centrale din Securitate, în anii ’60., publicat în Caietele C.N.S.A.S, Revistă semestrială editată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Colegiul de redacție: Florian Banu, George Enache, Silviu B. Moldovan, Liviu Țăranu, Caietele C.N.S.A.S, Revistă semestrială editată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, anul II, nr. 1(3), București, 2009, Editura C.N.S.A.S, p 109, ISSN 106 1844-6590P 106Caietele C.N.S.A.S, anul II, nr. 1(3)/2009.
    - Articol de Traian George Horia, Unicul monument al Mișcării Legionare din România se află în județul Constanța, publicat de evz.ro, la 16/09/2011 – Unicul monument al Mișcării Legionare din România se află în județul Constanța (articol complet)
    - Articol de Cristian Hagi, Haiducii anticomuniști ai Dobrogei, publicat de România Liberă, la 25/11/2012 – Haiducii anticomuniști ai Dobrogei (articol complet).
    - Articol de Cristian Hagi, Organizare. Au format o rețea compusă din 2.000 de partizani – Haiducii anticomuniști ai Dobrogei, publicat de România Liberă, la 26/11/2012 – Organizare. Au format o rețea compusă din 2.000 de partizani – Haiducii anticomuniști ai Dobrogei (articol complet).
    - Articol Rezistența armată anticomunistă, publicat în ziarul Gazeta de Maramureș, la 19/03/2013 – Rezistența armată anticomunistă (articol complet).
    - Articol de Mariana Iancu, Foto Haiducii Dobrogei. „Banditul“ Gogu Puiu, care a luptat împotriva regimului comunist, publicat de Adevărul (Constanța), la 06/06/2014 – Foto Haiducii Dobrogei. „Banditul“ Gogu Puiu, care a luptat împotriva regimului comunist (articol complet).
    - Articol de Mariana Iancu, Gogu Puiu, liderul mișcării anticomuniste din Dobrogea. Haiducii Dobrogei își aveau centrele de rezistență în Babadag și Delta Dunării, publicat de Adevărul (Constanța), la 03/02/2015 – Gogu Puiu, liderul mișcării anticomuniste din Dobrogea. Haiducii Dobrogei își aveau centrele de rezistență în Babadag și Delta Dunării (articol complet).
    - Articol de Mariana Iancu, Misterele vieții și morții liderului rezistenței anticomuniste din Dobrogea. Gogu Puiu, omagiat la Constanța, publicat de Adevărul (Constanța), la 23/01/2016 – Misterele vieții și morții liderului rezistenței anticomuniste din Dobrogea. Gogu Puiu, omagiat la Constanța (articol complet).
    - Articol de Mariana Iancu, Interviu cu nepoata liderului rezistenței anticomuniste din Dobrogea, publicat de Adevărul, la 31/01/2016 – Interviu cu nepoata liderului rezistenței anticomuniste din Dobrogea (articol complet).
    - Articol de Mariana Iancu, Povestea de film a lui Zoe Rădulescu, fiica de partizan născută în beciurile Securității: „Credeam că port genele unui criminal“, publicat deAdevărul (Constanța), la 26/03/2016 – Povestea de film a lui Zoe Rădulescu, fiica de partizan născută în beciurile Securității: „Credeam că port genele unui criminal“ (articol complet).
    - Articol de Cristian Hagi, Povestea tragică a lui Gogu Puiu, luptătorul anticomunist din Dobrogea, publicat de România Liberă, la 24/01/2016 – Povestea tragică a lui Gogu Puiu, luptătorul anticomunist din Dobrogea (articol complet).
    - Pagină “Documente” de pe site-ul internet gogupuiu.ro (Asociația dedicat Gogu Puiu) – Documente Gogu Puiu.
    - Pagină “Balada lui Gogu Puiu” de pe site-ul internet DespreDemnitate, publicată la 04/08/2011 – Balada lui Gogu Puiu (pagină vizibilă la 29/09/2016).
    - Pagină “Martiri uitați: Grupul Legionar “Haiducii Dobrogei”. Rezistența armată anticomunistă a legionarilor macedoneni din Munții Babadagului, Dobrogea” de pe site-ul internet Victor Roncea, publicată la 04/11/2010 – Martiri uitați: Grupul Legionar “Haiducii Dobrogei”. Rezistența armată anticomunistă a legionarilor macedoneni din Munții Babadagului, Dobrogea (pagină vizibilă la 30/12/2013).
  • (h) Nicolae Dabija și grupul Frontul Apărării Naționale, Corpul de Haiduci: cărți, documente și revista presei publicate din 1995.
  1. ^ a b c d e Liviu Pleșa, articol Implicarea militarilor în mișcarea de rezistență armată – Cazul maiorului Nicolae Dabija (1948-1949), publicat în Rezistența anticomunistă – cercetare științifică și valorificare muzeală, Făgăraș-Sâmbăta de Sus: 24 – 26 martie 2006, co-autori: Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu & Iulia Pop, vol. I, Editura Argonaut, Cluj, 2006, ISBN: 978-973-109-016-0 – pp. 105-124 – Implicarea militarilor în mișcarea de rezistență armată – Cazul maiorului Nicolae Dabija (1948-1949).
  2. ^ a b Principalele cărți, documente și articole publicate despre Nicolae Dabija și grupul lui:
    - Liviu Pleșa, Organizația de rezistență condusă de maiorul Nicolae Dabija (1948-1949), Editura C.N.S.A.S, București, 2009, ISBN: 978-973-88289-0-2Organizația de rezistență condusă de maiorul Nicolae Dabija (1948-1949).
    - Adrian Brișcă & Buhoci Puica, Rezistența armată din Munții Apuseni. Gruparea maiorului Nicolae Dabija 1948-1949, Editura Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2007, ISBN: 978-973-7861-31-3Rezistența armată din Munții Apuseni. Gruparea maiorului Nicolae Dabija 1948 – 1949 (Referință cărții pe site-ul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului).
    - Constantin Vasilescu, Rezistență Armată Anticomunistă, Album-foto documentar completat cu analize detaliate, Editura Predania, București, decembrie 2013, ISBN: 978-606-8195-32-2, pp. 71-83: Grupul Dabija – Album on line pe site-ul internet În Spatele Cortinei de fier.
    - Grupul de rezistență maior Nicolae Dabija, publicat în revista Memoria, Revista gândirii arestate, nr. 13, 1995, pp. 59-67 – Sumarul numărului 13 al revistei Memoria.
    - Articol de Dorin Dobrincu, Rezistența armată anticomunistă în sud-estul Munților Apuseni (I), publicat în Revista 22, la 22/12/2006 – Rezistența armată anticomunistă în sud-estul Munților Apuseni (I) (articol complet).
    - Articol de Dorin Dobrincu, Rezistența armată anticomunistă în sud-estul Munților Apuseni (II), publicat în Revista 22, la 01/01/2007 – Rezistența armată anticomunistă în sud-estul Munților Apuseni (II) (Articol complet).
    - Articol Acțiunea de exhumare a lui Nicolae (Mișu) Selagea, împușcat de Securitate la 2 septembrie 1950, Arhiva evenimentelor a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), publicat la 30/08/2009 – O nouă acțiune de exhumare organizată de IICCR. Cazul Nicolae (Mișu) Selagea, împușcat de Securitate la 2 septembrie 1950. (articol complet) și la 02/09/2009 – Acțiunea de exhumare a lui Nicolae (Mișu) Selagea, împușcat de Securitate la 2 septembrie 1950 (articol complet).
  3. ^ a b Articole de presă despre Nicolae Dabija și grupul lui:
    - Articole de presă despre exhumarea lui Nicolae (Mișu) Selagea, executat de Securitate la 2 septembrie 1950, exhumarea fiind făcută pe 1 și 2 septembrie 2009, Arhiva evenimentelor a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), 01-02/09/2009 – 9 Articole de presă publicate în: Adevărul (01/09/2009), Ziua de Cluj (01/09/2009), România Liberă (02/09/2009), 2 în Napoca News (01/09/2009), Turda News (01/09/2009), City News(01/09/2009), Informația de Alba (02/09/2009), Unirea (02/09/2009).
    - Articol Cazemata partizanilor conduși de Nicolae Dabija a fost găsită pe Muntele Mare, publicat în ziarul Adevărul (Alba Iulia), la 04/08/2010 – Alba: Cazemata partizanilor conduși de Nicolae Dabija a fost găsită pe Muntele Mare.
    - Articol Securistul care-i vâna pe anticomuniștii din Apuseni, publicat în ziarul Evenimentul Zilei, la 08/08/2010 – Securistul care-i vâna pe anticomuniștii din Apuseni.
    - Articol Destin: Luptătorul anticomunist Traian Ihuț a plătit cu viața pentru convingerile sale politice, Securitatea l-a împușcat, iar prietenul l-a decapitat, publicat în ziarul România Liberă, la 27/08/2010 – Destin: Luptătorul anticomunist Traian Ihuț a plătit cu viața pentru convingerile sale politice, Securitatea l-a împușcat, iar prietenul l-a decapitat.
    - Articol 65 de ani de la execuția grupului luptătorilor anticomuniști “Mr. Nicolae Dabija”, de Andra Marinescu, publicat în revista Tribuna, la 28/10/2014 – 65 de ani de la execuția grupului luptătorilor anticomuniști “Mr. Nicolae Dabija”.
    - Articol Urmele partizanilor anticomuniști uciși de Securitate în Munții Apuseni căutate de arheologi, publicat în ziarul Unirea, la 27/08/2015 – Urmele partizanilor anticomuniști uciși de Securitate în Munții Apuseni căutate de arheologi.
  4. ^ Pagină “28 octombrie 1949 – execuția maiorului Nicolae Dabija și a altor 6 membri ai organizației Frontul Apărării Patriei Române”, publicată pe site-ul internet al Memorialului Victimelor Comunismului de la Sighet – 28 octombrie 1949 – execuția maiorului Nicolae Dabija și a altor 6 membri ai organizației Frontul Apărării Patriei Române (pagină vizibilă la 28/09/2016).
  1. ^ Paragrafele “Grupul Maxim Alexandru (Sandu), “Armata Albă”, “Grupul Ștefan Popa (Nutu)” și “Organizarea grupului armat Dabija”.
  2. ^ Paragrafele “Cuvânt înainte Grupurile de rezistență armată din sud-estul Munților Apuseni”, “Grupul Ștefan Popa (Nuțu)”, “Biografii grupul Spaniol” și “Biografiile cadrelor implicate în represiune”.
  3. ^ Paragrafele “Grupurile de rezistență armată din sud-estul Munților Apuseni”, “Grupul Leon Șușman”, “Grupul Cornel Deac-Nicolae Moldovan” și “Biografii grupul Cornel Deac-Nicolae Moldovan”.
  • (j) Ion Gavrilă Ogoranu și grupul Carpatin Făgărășan: cărți, documente și revista presei publicate din 1993.
  1. ^ a b c Articol de Florian Banu, Mișcarea de rezistență armată anticomunistă din România – între negare și hiperbolizare, publicat în Rezistența anticomunistă – cercetare științifică și valorificare muzeală, vol. I, editori Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu, Iulia Pop, Cluj Napoca, Argonaut, 2006, ISBN: 978-973-109-039-9, pp. 299-314 – Mișcarea de rezistență armată anticomunistă din România – între negare și hiperbolizare.
  2. ^ a b c d e f g h i j Articol de Ion Gavrilă Ogoranu, Rezistența anticomunistă din Munții Făgărașului (Note și studii comparative pe marginea documentelor din arhiva C.N.S.A.S.), în Cartea de Aur a rezistenței românești împotriva comunismului, Cicerone Ionițoiu, Vol. I și II, București, Editura Hrisovul, 1995 & 1996, ISBN: 973-96771-2-6 și ISBN: 973-96771-4-2Ion Gavrilă Ogoranu – Rezistența anticomunistă din Munții Făgărașului (Note și studii comparative pe marginea documentelor din arhiva C.N.S.A.S.).
  3. ^ a b Principalele cărți, documente și articole publicate despre Gogu Puiu și grupul lui:
    - Dorin Dobrincu, articol Rezistența armată anticomunistă din Munții Făgăraș – versantul nordic. “Grupul carpatic făgărășan”/Grupul Ion Gavrilă (1949/50-1955/56), publicat în cartea Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» – Series Historica, Editura Academiei Române, 2007, pp. 433-502 – Rezistența armată anticomunistă din Munții Făgăraș – versantul nordic. “Grupul carpatic făgărășan”/Grupul Ion Gavrilă (1949/50-1955/56) (articol complet disponibil la Central and Eastern European Online Library).
    - Constantin Vasilescu, Rezistență Armată Anticomunistă, Album-foto documentar completat cu analize detaliate, Editura Predania, București, decembrie 2013, ISBN: 978-606-8195-32-2, paginile 53 – 69: “Grupul Ion Gavrilă” – Album online pe site-ul internet În Spatele Cortinei de fier.
    - Site internet al Fundației Gavrilă OgoranuLupta Anticomunistă.
    - Applications-multimedia.svg Reportaj al TVR despre viața lui, emisiunea Memorialul Durerii, realizator: Lucia Hossu-Longin, 1991, episodul 3 MoșulMemorialul Durerii – o istorie care nu se învață la școală: “Moșul” (Reportaj la TVR).
  4. ^ a b Cărți scrise și publicate de Ion Gavrilă Ogoranu despre viața lui de rezistent:
    - Brazii se frâng dar nu se îndoiesc, vol. II, Editura Marineasa – Timișoara, 1996 ; (editia a II-a, Editura Marist, Baia Mare, 2009, ISBN: 973-9185118).
    - Brazii se frâng dar nu se îndoiesc, vol. III impreuna cu Lucia Baki Nicoara, Editura Marineasa – Timișoara, 1999 ; (editia a II-a, Editura Mesagerul de Fagaras, 2011, ISBN: 973-85045-8-9).
    - Brazii se frâng dar nu se îndoiesc, vol. IV, Editura Mesagerul de Făgăraș, 2004.
    - Brazii se frâng dar nu se îndoiesc, vol. V – La pas prin Fratia de Cruce, Editura Mișcării Legionare, 2006.
    - Brazii se frâng dar nu se îndoiesc, vol. VI – Episcopul Ioan Suciu în fata furtunii, Editura Viata Creștină, Cluj 2006.
    - în colaborare cu Elis Neagoe-Pleșa și Liviu Pleșa, Brazii se frâng dar nu se îndoiesc, vol. VII – Rezistența anticomunistă din Munții Apuseni, Editura Marist, Baia Mare 2007, ISBN: 973-8935-44-X.
  5. ^ a b Articole de presă publicate despre Ion Gavrilă Ogoranu sau despre grupul său de rezistență:
    - Articol Rezistență și eroi, de Alexandru Niculescu, publicat în ziarul România Liberă, la 23/12/2005 – Rezistența și eroi.
    - Articol La moartea lui Ogoranu, publicat în ziarul Evenimentul Zilei, la 5/05/2006 – La moartea lui Ogoranu.
    - Articol Liber în munți, de Romulus Rusan, publicat în Revista 22, la 12/05/2006 – Liber în munți (Fragmente din prelegerea și discuțiile de la Școala de Vară de la Sighet din iulie 2003).
    - Articol Povestea cutremurătoare a luptătorului Ogoranu, publicat în ziarul Adevărul, la 28/11/2010 – Povestea cutremurătoare a luptătorului Ogoranu.
    - Articol Fostul șef al poliției legionare, agent al Securității?, de Romulus Căplescu, publicat în ziarul Historia.ro, în martie 2011 – Fostul șef al poliției legionare, agent al Securității?.
    - Articol Ogoranu, partizanul anticomunist care a umilit Securitatea (I), de Laurențiu Dologa, publicat în ziarul Ziare.com, la 15/08/2011 – Ogoranu, partizanul anticomunist care a umilit Securitatea (I).
    - Articol Ogoranu, partizanul anticomunist care a umilit Securitatea (II), de Laurențiu Dologa, publicat în ziarul Ziare.com, la 16/08/2011 – Ogoranu, partizanul anticomunist care a umilit Securitatea (II).
    - Articol Ion Gavrilă Ogoranu – Luptătorul din Rezistență care timp de 30 de ani nu a putut fi prins de Securitate, publicat în ziarul HotNews.ro, la 02/07/2012 – Ion Gavrilă Ogoranu – luptatorul din Rezistența care timp de 30 de ani nu a putut fi prins de Securitate.
    - Articol Ion Gavrilă Ogoranu // Tactica și strategia Grupului Carpatin Făgărășan, publicat în ziarul Gazeta de Maramureș, la 10/07/2012 – Ion Gavrilă Ogoranu // Tactica și strategia Grupului Carpatin Făgărășan.
    - Articol Marele luptător anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu – omagiat la Alba Iulia. Citește și află astfel extraordinara lui poveste de viață și de moarte, de Alexandra Mateș, publicat în ziarul Unirea, la 24/05/2013 – Marele luptător anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu – omagiat la Alba Iulia. Citește și află astfel extraordinara lui poveste de viață și de moarte.
    - Articol Ar fi împlinit 91 de ani… Ion Gavrilă Ogoranu, mereu viu în inimile noastre!, publicat în ziarul Napoca News, la 01/01/2014 – Ar fi implinit 91 de ani… Ion Gavrilă Ogoranu, mereu viu în inimile noastre !.
    - Articol Povestea luptătorului anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu. Cum a fentat miliția și securitatea timp de 26 de ani, de Dorin Timonea, publicat în ziarul Adevărul (Alba Iulia), la 21/05/2015 – Povestea luptătorului anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu. Cum a fentat miliția și securitatea timp de 26 de ani.
  • (k) Toma Arnăuțoiu și grupul Haiducii Muscelului: cărți, documente și revista presei publicate din 2005.
  1. ^ a b c Elisabeta Rizea & Cornel Drăgoi, Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara, Editura Humanitas, București, 1993, ISBN: 973-28-0399-1, Re-editată în 2010, ISBN: 978-973-50-2688-2, în 2012, ISBN: 978-973-50-3437-5Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara (Referentă la editura Humnitas) și Toma Arnăuțoiu (cartea completă publicat pe siteul Despredemnitate).
  2. ^ a b Principalele cărți, documente și articole publicate despre Nicolae Dabija și grupul lui:
    - Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu, Luptătorii din munți. Toma Arnăuțoiu – Grupul de la Nucșoara, Editura Vremea, București, 2009, ISBN: 978-973-645-357-1Luptătorii din munți. Toma Arnăuțoiu – Grupul de la Nucșoara (Referință la editura Vremea).
    - Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu și Ioan Crăciun, 50 de ani de la procesul și execuția membrilor grupului de rezistența condus de Toma Arnăuțoiu, Editura Ars Docendi, București, 2009, ISBN: 978-973-558-435-150 de ani de la procesul și execuția membrilor grupului de rezistența condus de Toma Arnăuțoiu – Referință la librarie.net.
    - Constantin Vasilescu, Rezistența Armată Anticomunistă, Album-foto documentar completat cu analize detaliate, Editura Predania, București, decembrie 2013, ISBN: 978-606-8195-32-2, pp. 85-105: “Grupul Toma Arnăuțoiu” – Album online pe site-ul internet În Spatele Cortinei de fier.
    - Claudia Căpățănă & Răzvan Ciolcă, Grupul “Arnăuțoiu – Arsenescu”, în Magazin Istoric, nr. 6, 1998, pp. 40-44.
    - Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Dorin Dobrincu: The Anti-Communist Armed Resistance on the Southern Slope of the Făgăraș Mountains and the Iezer Mountains. The Groups Led by Colonel Gheorghe Arsenescu and Lieutenant Toma Arnăuțoiu (1948-1960), Revista Arhivelor:
    - Revista Arhivelor, 2007, vol. 84, nr. 3-4, partea I, p. 249 – partea I.
    - Revista Arhivelor, 2008, vol. 85, nr. 1, partea II, p. 283 – partea II.
    - Revista Arhivelor, decembrie 2008, vol. 85, nr. 2, partea III, p. 160 – partea III.
    - Site-ul internet Eroine Nucșoara, dedicat femeilor ce au luptat în Rezistența anticomunistă. Site-ul aparține doamnei Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu – Eroine Nucșoara (pagină vizibilă în 2016).
    - Site-ul internet dedicat partizanilor anticomuniști din Nucșoara: biografie, fotografii și documente despre locotenentul Toma ArnăuțoiuToma Arnăuțoiu (pagină vizibilă în 2016).
  3. ^ a b Pagini dedicate grupului de Haiducii Muscelului publicate la Memorialului Victimelor Comunismului de la Sighet:
    - Pagină “Toma Arnăuțoiu” – Toma Arnăuțoiu (pagină vizibilă la 07/10/2016).
    - Pagină “18 iulie 1959 – frații Arnăuțoiu și alți 14 membri ai grupului Haiducii Muscelului sunt executați la Jilava” – 18 iulie 1959 – frații Arnăuțoiu și alți 14 membri ai grupului Haiducii Muscelului sunt executați la Jilava (pagină vizibilă la 07/10/2016).
    - Pagină “In memoriam Marina Chirca” – In memoriam Marina Chirca (pagină vizibilă la 07/10/2016).
    - Pagină “Laurenția Arnăuțoiu” – Laurenția Arnăuțoiu (pagină vizibilă la 07/10/2016).
    - Pagină “1 februarie 1960 – arestarea col. Gheorghe Arsenescu, lider al grupului de rezistență din Făgăraș” – 1 februarie 1960 – arestarea col. Gheorghe Arsenescu, lider al grupului de rezistență din Făgăraș (pagină vizibilă la 07/10/2016).
  4. ^ a b Articole de presă pe aceeași temă publicate între 2005 și 2016:
    - Articol Povestea “Haiducilor” anticomuniști din Muscel, publicat în ziarul Evenimentul Zilei, la 05/03/2005.
    - Articol de Irina Munteanu, Timpul mărturisirii, publicat în ziarul Jurnalul.ro, la 16/06/2005 – Timpul mărturisirii.
    - Articol Eroii luptei de rezistență din Muscel, publicat în ziarul România Liberă, la 19/08/2006 – Eroii luptei de rezistența din Muscel.
    - Articol Un destin – Anton Arnăuțoiu, publicat în ziarul România Liberă, la 19/08/2006 – Un destin – Anton Arnăuțoiu.
    - Articol de Florin Mihai, Luptătorii din munți, publicat în ziarul Jurnalul Național, la 04/03/2008 – Luptătorii din munți.
    - Articol Documente – din arhiva Securității, publicat în revista Memoria, Revista gândirii arestate, nr. 68/69, 2009, p. 231 – Documente – Din arhiva Securității (articol complet).
    - Articol de Ciprian Stoleru, S-a născut într-o grotă, Securitatea a trimis-o la orfelinat. Ioana Voicu-Arnăuțoiu a descoperit după 1989 că părinții ei sunt eroi ai luptei anticomuniste, publicat în ziarul Napoca News, la 23/10/2009 – S-a născut într-o grotă, Securitatea a trimis-o la orfelinat. Ioana Voicu-Arnăuțoiu a aflat după 1989 că părinții ei sunt eroi ai luptei anticomuniste.
    - Articol de Iulia Blaga, Ioana-Raluca Voicu-Arnăuțoiu: “Probabil că s-au publicat mai multe cărți cu interviuri ale foștilor lideri comuniști decât cărți despre rezistența anticomunistă”, publicat în ziarul HotNews.ro, la 03/11/2009 – Ioana-Raluca Voicu-Arnautoiu: ‘Probabil ca s-au publicat mai multe cărți cu interviuri ale foștilor lideri comuniști decât cărți despre rezistența anticomunistă’.
    - Articol de Raluca Brodner, Membrii grupului de rezistență de la Nucșoara, comemorați la 50 de ani de la execuție, publicat în Ziarul Lumina, la 05/11/2009 – Membrii grupului de rezistență de la Nucșoara, comemorați la 50 de ani de la execuție.
    - Articol de Ioana Hașu, Povestea familiei Arnăuțoiu, publicat pe site-ul internet al RFI România, la 29/11/2011 – Rezistența anticomunistă în munți: ‘Povestea familiei Arnăuțoiu’.
    - Articol Trădare și supraviețuire: Partizanii din Nucșoara (I) – Documentar, publicat pe Ziare.com, la 30/05/2012 – Tradare și supravietuire: Partizanii din Nucșoara (I) – Documentar.
    - Articol de Radu Petrescu, “Haiducii Muscelului”, mișcarea de rezistență a Colonelului Gheorghe Arsenescu, publicat în revista Historia, în februarie 2012 – ‘Haiducii Muscelului’, mișcarea de rezistență a colonelului Gheorghe Arsenescu.
    - Articol Un coșmar al Securității: Păunașul codrilor din Muscel (I) – Documentar, publicat pe Ziare.com, la 19/05/2012 – Un cosmar al Securitatii: Paunasul codrilor din Muscel (I) – Documentar.
    - Articol Un coșmar al Securității: Păunașul codrilor din Muscel (II) – Documentar, publicat pe Ziare.com, la 20/05/2012 – Un cosmar al Securitatii: Paunasul codrilor din Muscel (II) – Documentar.
    - Articol Un coșmar al Securității: Păunașul codrilor din Muscel (III) – Documentar, publicat pe Ziare.com, la 21/05/2012 – Un cosmar al Securitatii: Paunasul codrilor din Muscel (III) – Documentar.
    - Applications-multimedia.svg Articol și video de Laurențiu Ungureanu, Mărturii video. Tragica epopee a lui Toma Arnăuțoiu, eroul din munți, publicat în ziarul Adevărul, la 8/06/2013 – Mărturii video. Tragica epopee a lui Toma Arnăuțoiu, eroul din munți (Reportaj la Adevărul).
    - Applications-multimedia.svg Articol și video Toma eroul din munți, publicat în suplimentul “Cultură” al revistei Buna Ziua Iasi, la 09/06/2013 – Toma Arnautoiu, eroul din munti (Reportaj publicat pe Bzi.ro).
    - Articol Haiducii Muscelului din Nucșoara, publicat în suplimentul “Cultură” al revistei Buna Ziua Iasi, la 17/09/2013 – Haiducii Muscelului din Nucșoara.
    - Articol Mișcarea de rezistență anticomunistă Haiducii Muscelului, omagiată la Curtea de Argeș, publicat în ziarul Ziariști online, la 04/11/2014 – Mișcarea de rezistență anticomunistă Haiducii Muscelului, omagiată la Curtea de Argeș.
    - Comunicat de presă – Asociația Foștilor Deținuți Politici din Muscel, din 11/04/2016: Inaugurarea Monumentului comemorativ “Zidul Roșu”, Agerpress, – Inaugurarea Monumentului comemorativ “Zidul Roșu”.
    - Articol Arnăuțoii din Nucșoara și ceata lor, “Haiducii Muscelului”, imortalizați prin ansamblul monumental de la Valea Mare Pravăț, de Radu Petrescu-Muscel, publicat în The Epoch Times Rômania, la 18/04/2016 – Arnăuțoii din Nucșoara și ceata lor, “Haiducii Muscelului”, imortalizați prin ansamblul monumental de la Valea Mare Pravăț.
    - Articol de Radu Petrescu-Muscel, Argeș: “Zidul Roșu”, monument în cinstea luptătorilor anticomuniști. Târgoviștea i-a ignorat!, publicat în ziarul Ziarul de Argeș, la 26/04/2016 – Argeș: “Zidul Roșu”, monument în cinstea luptătorilor anticomuniști. Târgoviștea i-a ignorat!.
    - Articol de Felix Mihai Badea, Povestea unui partizan al „Haiducilor Muscelului”, publicat în ziarul evenimentul Zilei, la 09/08/2016 – Povestea unui partizan al „Haiducilor Muscelului”.
    - Articol de Felix Mihai Badea, „Haiducii Muscelului”. Trădarea, molima care i-a decimat pe partizani, publicat în ziarul evenimentul Zilei, la 22/09/2016 – „Haiducii Muscelului”. Trădarea, molima care i-a decimat pe partizani.
    - Articol de Felix Mihai Badea, „Haiducii Muscelului”. Povestea familiei Arnăuțoiu, eroii din Nucșoara, publicat în ziarul evenimentul Zilei, la 29/09/2016 – „Haiducii Muscelului”. Povestea familiei Arnăuțoiu, eroii din Nucșoara.
  • (l) Teodor Șușman și grupul său de rezistență: cărți, documente și revista presei publicate din 1999.
  1. ^ a b Principalele cărți, articole și pagini internet despre Nicolae Dabija și grupul lui:
    - Denisa Bodeanu, Cosmin Budeancă, Rezistența armată anticomunistă din România. Grupul “Teodor Șușman” (1948-1958). Mărturii, editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2004, ISBN: 973-7710-47-9), pp. 203-222 – Rezistența armată anticomunistă din România. Grupul “Teodor Șușman” (1948-1958). Mărturii (Referință la Biblioteca Județeană Octavian Goga – Cluj).
    - Constantin Vasilescu, Rezistență Armată Anticomunistă, Album-foto documentar completat de analize detaliate, Editura Predania, București, decembrie 2013, ISBN: 978-606-8195-32-2, pp. 24-35: “Grupul Teodor Șușman” – Album online pe site-ul internet În Spatele Cortinei de fier.
    - Lucreția Jurj-Costescu, Patru ani de rezistență cu arma în mână în Munții Apuseni, publicat în revista Memoria, Revista gândirii arestate, nr. 26, 1999 – Patru ani de rezistență cu arma în mână în Munții Apuseni (articol complet).
    - Octavian Coman, Trebuie să ai curaj, trebuie să spui nu, publicat în revista Memoria, Revista gândirii arestate, nr. 49, 2004 – Trebuie să ai curaj, trebuie să spui nu (articol complet).
    - Site al procesului comunismului, Eroi ai rezistenței armate anticomuniste din România: grupul Șușman, fotografii ale familiei Șușman, publicate în jurul anului 2006 – Eroi ai rezistenței armate anticomuniste din România: Grupul Șușman.
    - Pagină dedicată lui Teodor Șușman (cu o galerie de fotografii) pe site-ul internet al Centrului de Cercetare privind Crimele Comunismului din România (ICCR), publicată la 24/06/2010 – Acțiunea de deshumare a lui Șușman Teodor senior în satul Răchițele, comuna Mărgău, județul Cluj.
  2. ^ a b Pagini dedicate familiei Șușman, publicate pe site-ul internet Despre demnitate:
    - La 22/07/2011 – Din nou despre demnitate și despre Teodor Șușman.
    - La 07/06/2011 – Povestea familiei Șușman istorisită de Traian Șușman.
    - La 19/10/2012 – Interviu Traian Șușman (4 martie 2000).
  3. ^ a b Pagini dedicate familiei Șușman, publicate pe site-ul internet al Memorialului Victimelor Comunismului de la Sighet:
    - 1/2 februarie 1958, frații Teodor și Visalon Șușman mor în urma unei confruntări cu Securitatea (pagină vizibilă la 19/01/2016).
    - Familia Teodor ȘUȘMAN (pagină vizibilă la 19/01/2016).
    - Roman Oneț (pagină vizibilă la 19/01/2016).
  4. ^ a b Articole de presă despre Nicolae Dabija și grupul lui publicate începând cu 2010:
    - Articol de Mihai Șoisa, Vărul lui Boc despre un luptător anticomunist: ‘Era un tâlhar’, publicat în ziarul Evenimentul Zilei, la 18/06/2010 – Vărul lui Boc despre un luptător anticomunist: “Era un tâlhar”.
    - Articol de Claudiu Pădurean, Cum a murit șeful luptei anticomuniste din Apuseni, publicat în ziarul România Liberă, la 20/06/2010 – Cum a murit șeful luptei anticomuniste din Apuseni.
    - Articol de George Bara, Trupului luptătorul anticomunist Teodor Șușman, deshumat la Răchițele, publicat în ziarul Napoca News, la 22/06/2010 – Trupului luptătorul anticomunist Teodor Șușman, deshumat la Răchițele și Ultima oră – Trupul luptătorului anticomunist Teodor Șușman a fost găsit !, publicat la 23/06/2010 – Ultima oră – Trupul luptătorului anticomunist Teodor Șușman a fost găsit !.
    - Articol Verișorul premierului Boc a întrerupt deshumarea lui Teodor Șușman, publicat în ziarul Adevărul (Cluj Napoca), la 22/06/2010 – Verișorul premierului Boc a întrerupt deshumarea lui Teodor Șușman.
    - Articol de Marius Oprea, Raiul lui Șușman, publicat în revista Observator cultural, Editura SC Observator cultural SA, București, nr. 532, iulie 2010 – Raiul lui Șușman.
    - Articol de Cosmin Budeancă (istoric), Teodor Șușman, dreptatea oamenilor și dreptatea lui Dumnezeu, publicat în ziarul România Liberă, la 15/07/2011 – Teodor Șușman, dreptatea oamenilor și dreptatea lui Dumnezeu.
    - Articol de Remus Florescu, Foto Saga familiei Șușman: cum au învins moții Securitatea la o jumătate de secol după ce “bandiții au fost arși de vii”, publicat în ziarul Adevărul (Cluj Napoca), la 11/10/2014 – Foto. Saga familiei Șușman: cum au învins moții Securitatea la o jumătate de secol după ce “bandiții au fost arși de vii”.
  5. ^ Articol de Mihai Șoica, Istoricii detectivi, se caută osemintele eroilor anticomuniști Toader și Avisalon Șușman, publicat în ziarul Evenimentul Zilei, la 07/07/2011 – Istoricii detectivi: se caută osemintele eroilor anticomuniști Toader și Avisalon Șușman.
  6. ^ Pagină dedicată familiei Șușman, publicată pe site-ul internet Despre demnitate: scrisori găsite în arhivele Securității de istoricul Cosmin Budeancă (IICCMER), la 26/10/2012 – Scrisori către domnul Pretor.
  • (m) Legionarii români recrutați în exterior de către serviciile secrete occidentale și parașutați în România pentru a organiza revolte:
  1. ^ a b c Articol de Virgil Lazăr, Interes. Puterile occidentale aveau interesul de a sprijini lupta anticomunistă din România. Cum a recrutat CIA legionari români, publicat în ziarul România Liberă, la 05/08/2011 – Interes. Puterile occidentale aveau interesul de a sprijini lupta anticomunistă din România. / Cum a recrutat CIA legionari români.
  2. ^ a b Articol din 14/08/2011 Colaborarea Mișcării Legionare cu CIA și NATO. Studiul integral al profesorilor Gheorghe și Hadrian Gorun, fotografii și video-marturii, publicat în ziarul ziaristionline.roColaborarea Mișcării Legionare cu CIA și NATO. Studiul integral al profesorilor Gheorghe și Hadrian Gorun, fotografii și video-marturii.
  3. ^ Românii recrutați în străinătate de serviciile secrete occidentale (Franța și SUA) pentru a sprijini rebeliunea din România:
    - Pagini dedicate legionarilor parașutați în România în 1953: Procesul legionarilor parașutați – 1953 (1)Procesul legionarilor parașutați – 1953 (2)Procesul legionarilor parașutați – 1953 (3)Monumentul Eroilor Anticomuniștii din Fetea, Mureș.
    - Articol de Florin Dobrescu, Legionarii parașutați de avioanele NATO în 1953, comemorați la închisoarea Jilava, publicat în ziarul Napoca News, la 13/12/2010 – Legionarii parașutați de avioanele NATO în 1953 comemorați la închisoarea Jilava.
  1. ^ pp. 327-391.
  2. ^ a b c pp. 329-330.
  3. ^ pp. 317, 318 și 320.
  4. ^ pp. 319-320.
  • (o) Andrei Miroiu, Romanian Counterinsurgency and its Global Context, 1944-1962 (Contra-insurecția românească și contextul său global, 1944-1962), Editura Palgrave McMillan, Springer International Publishing, 2016, pagină 39, ISBN: 978-3-319-32379-4[1] Referință și cartea parțială la Google Books].
  1. ^ pagină 39.
  2. ^ pagină 40.
  3. ^ pagină 42.
  1. ^ Cartea completă.
  2. ^ p. 121.
  1. ^ p. 135
  2. ^ Cartea completă.

 

 

 

 

 

 

 

 

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*