Să nu vă faceţi idoli, să nu vă ridicaţi nici chip cioplit, nici stâlp de aducere aminte; să nu puneţi în ţara voastră nicio piatră împodobită cu chipuri, ca să vă închinaţi înaintea ei; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. (Leviticul 26:1)

Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în ape sub pământ. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti,… (Deut. 5:8-9a)

„Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urâciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mâini de meşter, şi care-l va pune într-un loc ascuns!”… (Deuteronomul 27:15)

Şi acum ei păcătuiesc întruna, îşi fac chipuri turnate din argintul lor, idoli născociţi de ei, lucrare făcută de meşteri. Acestora le vorbesc ei şi, jertfind oameni, sărută viţei! (Osea 13:2)

Cei ce fac idoli, toţi sunt deşertăciune, şi cele mai frumoase lucrări ale lor nu slujesc la nimic. Ele însele mărturisesc lucrul acesta: n-au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca să rămână de ruşine. (Isaia 44:9)

Cu toate că au fost date mai multe îndemnuri şi avertizări, oamenii au nesocotit cuvintele lui Dumnezeu, chiar dacă porunca era cât se poate de precisă şi de clară, fiindcă Domnul a mai zis: Să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul se numeşte gelos, este un Dumnezeu gelos. (Exodul 34:14) Totuşi, mulţi şi-au făcut dumnezei turnaţi, care sunt idoli. Idolii, sunt născociţi de oameni, chipuri turnate (Osea 13:2), sau cioplite, stâlpi de aducere aminte, înfăţişările lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în ape sub pământ, pietre împodobite cu chipuri, ei sunt creaţi de oameni pentru a fi dumnezei. Cu toate că porunca lui Dumnezeu spune: Să nu vă întoarceţi spre idoli şi să nu vă faceţi dumnezei turnaţi. . . (Leviticul 19:4), totuşi oamenii se închină înaintea lor, le slujesc, le vorbesc, le aduc jertfe, pleacă genunchii înaintea lor, şi-i sărută (1 Impăraţi 19:18).

Aceşti idoli sunt vizibili, dar sunt alţii care nu se văd şi totuşi, oamenii în neascultarea lor faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, li se închină şi le aduc laude. Unii au adus jertfe dracilor, unor idoli care nu sunt dumnezei (Deuteronom 32:17), alţii se închină pe acoperişuri înaintea oştirii cerurilor, şi se închină jurând pe Domnul, dar jură şi pe împăratul lor, Malcam . . . (Tefania 1:5), alţii cinstesc pe dumnezeul cetăţuilor (Daniel 11:38), de aceea: Domnul va fi grozav împotriva lor, căci va nimici pe toţi dumnezeii pământului (Tefania 2:11) Oamenii răi vor continua să se închine dracilor şi idolilor chiar şi atunci când vor venii urgiile lui Dumnezeu peste omenire prin cei patru îngeri care vor fi dezlegaţi ca să omoare a treia parte din oameni, ei vor vedea ce se va face şi tot nu se vor pocăii, după cum este scris: Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble… (Apoc. 9:20)

Şi cine sunt aceşti dumnezei? Ar întreba cineva.

R. Ei bine, oricine altcineva în afară de Dumnezeul adevărat, pe care oamenii îi divinizează şi cărora le slujesc. Aceşti oameni nu-L cunosc pe Dumnezeu, şi nu-L cunosc pentru că nu vor să asculte de Cuvântul Lui. Ei nu cunosc “adevărul” şi deci, nu cred orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4:4). Totuşi, Dumnezeu este singurul Dumnezeu care a făcut cerurile şi care a întocmit pământul (Isaia 45:18), Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov (Exodul 3:15), El este Dumnezeul din Biblie.

Din Scriptură aflăm că …nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere. (Matei 11:27b) Şi tot astfel trebuie să şi credem, adică numai dacă Fiul ni-L descoperă. Apoi aflăm că Isus este Pâinea vie, iar cuvintele Lui sunt duh şi viaţă: Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu pe care Îl voi da pentru viaţa lumii. (Ioan 6:51)

Cuvintele lui Hristos sunt duh şi viaţă, de aceea trebuiesc crezute căci ele sunt demne de încredere. Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă. (Ioan 6:63) Astfel că, dacă cineva nu rămâne în Cuvânt este lepădat, sigur se va împlinii ceea ce Domnul a zis, căci este scris: Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc, şi ard. (Ioan 15:6)

Dar va zice cineva: – Sunt foarte mulţi care merg frecvent la biserici, sau adunări, ori participă la studii biblice, seminarii, şcoli teologice, sau la diverse conferinţe şi spun că sunt creştini, dar poate că nu cred chiar orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Sunt ei în adevăr?

Realitatea este că dacă cineva nu crede orice cuvânt a-l lui Dumnezeu (adică tot cuvântul lui Dumnezeu), el nu crede în Dumnezeu; şi nu contează ceea ce pretinde că este (ex, pocăit), dar un astfel de om nu este în adevăr. La astfel de oameni, Adevărul le spune: Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi. (Ioan 12:48)

Nu este nici-o adunare, biserică, templu sau orice fel de şcoală care va putea să dea adevărul, ci numai Isus Hristos, după cum El însuşi a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. (Ioan 14:6) El este singura cale şi El este uşa oilor, o altă cale nu mai este, iar cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci vine pe altă parte, sunt hoţi şi tâlhari. Domnul îi va judeca în ziua de apoi, pentru că-L nesocotesc, El este Cuvântul. Şi, de asemeni, mai este zis: Cine nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. (Ioan 14:24) Deci, cine nu crede aşa cum este spus, nu este mântuit şi mânia lui Dumnezeu rămâne peste el (Ioan 3:36). Dacă, cei de care vorbim nesocotesc cuvintele Domnului, chiar dacă ar susţine contrariul, totuși, ei nu sunt în adevăr.

– Atunci, ei la cine se închină? Şi pe cine laudă ei? Ar urma alte întrebări.

R. Ei se închină diavolilor, pentru că se închină la ce nu ştiu (Ioan 4:22) şi nesocotesc astfel cuvântul lui Dumnezeu, deci nu Domnului se închină ei, ci se închină şi jertfesc dracilor (1 Corinteni 10:20), cărora le zic dumnezei, căci au creat propriile lor învățături teologice, astfel că ei singuri şi-au făcut fiecare dumnezei (2 Împăraţi 17:29), dar aceștia nu sunt dumnezei, ci sunt idoli. Cine spune că se închină lui Dumnezeu, dar nu crede toate caracteristicile Dumnezeului din Biblie, se închină idolilor; nu contează dacă ei ar pretinde că sunt creştini, deoarece avem scris:

• Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. (Matei 7:21).

Alt exemplu, chiar dacă unii ar spune că ei cred în Dumnezeu și că nu au tată pe nimeni altcineva decât pe Dumnezeu, tot nu este adevărat. Deoarece avem exemplul din Ioan capitolul 8, în care ne este făcut cunoscut că mulţi au crezut în Isus (vs. 30), iar Domnul le-a zis iudeilor care crezuseră în El să rămână în Cuvântul Lui (vs. 31), dar pentru că nu pătrundea Cuvântul Domnului în ei (vs. 37), şi pentru că nu puteau asculta Cuvântul Lui (vs. 43), ei nu aveau ca Tată pe Dumnezeu, de aceea Isus le-a zis: Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. . . (Ioan 8:44a) Prin urmare, ei aveau ca tată pe diavolul şi nu pe Dumnezeu, aşa cum pretindeau.

– Dar, dacă sunt credincioşi cu adevărat, însă au o eroare teologică? Nu sunt ei mântuiţi?

R. A fi mântuit, este egal cu a veni la cunoaşterea adevărului (1 Timotei 2:4; Ioan 14:6; Evrei 10:26). Prin urmare, eroarea teologică este mult diminuată în mântuirea adevărată. Oricine ar avea o teologie a căror caracteristici ar contrazice Scriptura, este pierdut (1 Ioan 2:4). De exemplu, crezând într-o altă evanghelie este condamnabil (Galateni 1:8-9). Un alt exemplu în acest sens, este credinţa într-un Hristos fals, Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi (Matei 24:24). Dacă cineva “crede în Isus şi-I face încredere”, dar dacă acest Isus în care crede nu este adevăratul Isus, atunci este vorba de un alt Isus (unul fals), iar această problemă teologică este condamnabilă (2 Corinteni 11:4). Pentru că el nu-L are pe Dumnezeu (2 Ioan 1:9), ci crede într-un dumnezeu imaginar.

Aceasta este exact ceea ce face “falsul creştinism”; nesocoteşte Cuvântul şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos (2 Ioan 1:9). Cuvântul lui Dumnezeu spune că un idol, este tot una cu nimic (1 Corinteni 8:4) şi Dumnezeu porunceşte oamenilor să nu-şi facă idoli, totuşi ei încalcă CUVÂNTUL, aceasta pentru că nu au frică de Dumnezeu (Romani 3:18), de aceea şi sunt într-adevăr aşa de mulţi „dumnezei”, şi mulţi „domni”… (1 Corinteni 8:5), şi fiecare urmează învățăturile religiilor lor.

În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit sau o altă Evanghelie pe care n-aţi primit-o, of, cum îl îngăduiţi de bine! (2 Corinteni 11:4)

Acesta este adevărul, că oamenii îngăduiesc de bine pe cei ce propovăduiesc erezii, şi primesc cu ușurință alte duhuri, şi tocmai acest lucru promovează “falsul creştinism”, un duh fals, un Isus fals, care de fapt este o Evanghelie falsă. Dar, nu există nici o mântuire într-un Hristos fals, iar ca cineva să fie mântuit nu trebuie doar să creadă în moartea şi învierea lui Hristos, nu numai în ceea ce a făcut El, ci trebuie să creadă în Hristos Însuşi (Ioan 3:16), deoarece Isus Hristos este totul din Biblie, El este Cuvântul lui Dumnezeu (Apoc. 19:13; Evrei 4:12-13; Iacov 1:21; Matei 4:4). Mai mult; indiferent despre ce eroare teologică este vorba, dar dacă se continuă în ea, chiar şi după ce a fost demonstrat adevărul (ca în 1 Timotei 6:3-5), ei dovedesc că nu cred în Isus (Biblia), pentru că este zis: cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu (Ioan 8:47).

Adevărul spune: Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află. (Matei 7:13-14)

Nu există nici o mântuire pe calea lată. Dacă totuși, cineva ar avea o parte teologică greşită este sigur pe o cale greşită, adică falsă, acesta nu va avea viaţa. Deci, în “falsul creştinism”, modul de a crede în Hristos este greşit.

Este deci clar, că nu pe calea lată va găsii cineva adevărul, ci numai cel ce intră pe poarta strâmtă şi găsește calea îngustă, va avea viața. Dar, mai este zis în Scriptură că sunt puţini cei ce află “această cale”, de aceea noi propovăduim neobosiţi adevărul, făcând binele (2 Tesaloniceni 3:13), şi ne rugăm Domnului pentru voi cei chemaţi, ca El să facă să cunoaşteţi adevărul, să vă întoarceţi de la idoli la Dumnezeul cel viu şi adevărat (1 Tesaloniceni 1:9).

Ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi, căci părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos (1 Ioan 1:3).

De asemeni, ne rugăm ca încrederea să vă fie în Cuvântul lui Dumnezeu, Isus este Cuvântul (Ioan 1:1, 14). De aceea trebuie înţeles că punctul crucial al mântuirii este de a găsii Adevărul şi de a rămâne în El (Ioan 14:6; 15:1-6).

Prin urmare, cel ce este într-o eroare teologică, indiferent de problemă, are potenţialul de a avea sufletul pierdut, după cum este scris:

Voi deci, prea iubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi tîrîţi de rătăcirea (eroarea) acestor nelegiuiţi, şi să vă pierdeţi tăria; ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava, acum şi în ziua veşniciei. Amin. (2 Petru 3:17-18)

Există o diferenţă uriaşă între cineva care este pe o cale cu totul greşită (calea lată, Matei 7:13-14), adică într-o religie falsă, sau “Creştinism fals”, şi cineva care este într-adevăr în Creştinismul adevărat, care este Iudaismul adevărat, Romani 2:28-29). Unul este complet prins în minciună şi înşelăciune, idolatrie (demoni), şi religie falsă, pe când celălalt este în adevăr (Ioan 14:6), şi chiar de cunoaşte în parte (1 Corinteni 13:9), el totuşi creşte în harul şi cunoaşterea Domnului (2 Petru 3:18). Aşa cum este spus în Proverbe 9:9, “Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, şi va învăţa şi mai mult!” A se vedea, de asemenea, Proverbe 1:5.

Nebunii şi batjocoritorii (ex, Proverbe 9:7; 14:3; 17:21; 21:24; Psalmul 10:4; 14:1), sunt idolatri ca şi cei care sunt prinşi în falsul creştinism care nu vor creşte în înţelepciune (Proverbe 14:6; 17:10, 16; 27:22), pentru că ei de la început nu au înţelepciune. Inima lor este întunecată (Romani 1:21-22; Efeseni 4:18), şi ei nu ştiu nimic (ca în 1 Timotei 6:4), pentru că: începutul înţelepciunii este frica de Domnul (Prov. 1:7).

Atât cei demascaţi, cât şi toţi cei implicaţi în creştinismul fals, nu se tem de Dumnezeu, ei sunt idolatri, de aceea ei nici nu au început să aibe înţelepciune, pentru că ei, “nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura” (Proverbe1:7). Prin urmare, “înţelepciunea”, ce s-ar părea că ei o au, este doar o parte a înşelăciunii satanice (Apocalipsa 12:9), pentru a crea iluzia că ei sunt în adevăr. Dar de fapt, ei răstălmăcesc Scriptura (2 Petru 3:16), şi urăsc Adevărul, deoarece sunt prinşi în cursa diavolului ca să-i facă voia (ex, 2 Timotei 2:26). Aşa că, există o mare diferenţă între cei prinşi în creştinism fals şi cei ce sunt în Adevăr.

• Învăţătorii falşi sunt mincinoşi şi idolatri, adevărul nu este în ei (1 Ioan 2:4), şi nu sunt pe calea adevărului (2 Petru 2:2) ei pur şi simplu propagă minciunile şi religiile lor false, şi vor merge din rău în mai rău (2 Timotei 3:13).
• Adevăraţii credincioşi, care vor fi greşit ocazional, își corectează greşelile (Proverbe 9:6), după cum este scris, la vs.9, şi ei cresc în adevăr (2 Petru 3:18), ei merg pe cale, acesta este modul lor de viaţă (Ioan 14:6). Acum trebuie înţeles că numai cei ce sunt din Dumnezeu vor asculta cuvintele Lui, după cum este spus: Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu… (Ioan 8:47)

Căci sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea Sunt calea vieţii. (Proverbe 6:23)

https://sites.google.com/site/crestinadevarat/crestinul-adevarat/dumnezeu-si-idolii

Vasile Sanda

Mântuirea nu este prin fapte (Salvation Is Not By Works)

Cu toate că mântuirea nu este prin fapte (2 Timotei 1:9; Tit 3:5), totuşi hotărârea lui Dumnezeu este să răsplătească fiecăruia, după cum este scris:

Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, Şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată. (Ioan 5:28-29)

Desigur aşa se va face cu toţi, căci fiecăruia i se va răsplăti în funcţie de faptele lui: Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gîlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. (Romani 2:6-10)

Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit. (Matei 12:36-37)

Judecata lui Dumnezeu asupra tuturor, fie ei în Hristos sau nu, este într-adevăr în funcţie de lucrări (citeşte, Matei 25:31-46). Chiar Pavel spune, că “nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea aceasta vor fi socotiţi neprihăniţi.” (Romani 2:13). Dacă acest lucru este adevărat şi fără îndoială că este; cum se face atunci că Dumnezeu, “ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu în funcţie de faptele noastre” (2 Timotei 1:9)?

Cum se poate spune? …”nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, pe care le-am fi făcut, ci pentru îndurarea Lui, El ne-a mântuit” (Tit 3:5).

Altfel spus, noi toţi meritam moartea, pentru că:

1. Toţi au păcătuit

Toţi oamenii “sunt sub păcat” (Romani 3:9; 5:12). Nu contează cine eşti. Nu contează ce ai făcut. Eşti un păcătos; de ce? Fiindcă este scris:

„Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem şi de amărăciune; au picioarele grabnice să verse sânge; prăpădul şi pustiirea Sunt pe drumul lor; nu cunosc calea păcii; frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.” (Romani 3:10-18)

Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere, şi care să caute pe Dumnezeu. Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au dovedit nişte netrebnici; nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar. (Psalmi 14:23)

Prin urmare, în faţa lui Dumnezeu toţi oamenii sunt vinovaţi (Romani 3:19) şi au nevoie să fie mântuiţi (Isaia 64:5). Şi deoarece cu toţii sunt vinovaţi şi păcătoşi, ei sunt incapabili să facă binele (Psalmul 16:2). Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu, nici măcar unul.

Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele bune ale noastre, Sunt ca o haină mânjită. Ca o cârpă murdară aşa sunt considerate faptele noastre. (Isaia 64:6)

Da, suntem necurați, şi desigur toate faptele noastre sunt ca un lucru necurat, iar orice neprihănire a noastră este ca o cârpă murdară, (literalmente în ebraică, o cârpă de perioadă, beged `iddiym, Isaia 64:6; în evreiește Isaia 64:5).

Deci, orice faptă bună fără Dumnezeu, este egal cu zero.

Prin urmare, oamenii au nevoie să fie mântuiţi (salvaţi). Dar, din moment ce ei nu au nici-o neprihănire a lor, mântuirea este imposibilă fără mila şi harul lui Dumnezeu. Ucenicii au rămas uimiţi de tot şi au zis: „Cine poate, atunci, să fie mântuit?”, Isus, vorbind de mântuire, a spus:

“La oameni este imposibil, dar nu la Dumnezeu, căci la Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile” (Marcu 10:26-27).

Deci, cei ce caută să fie mântuiţi prin propriile lor fapte, nu sunt mântuiţi. Nimeni nu poate fi salvat în baza faptelor sale bune. Este imposibil; de ce aşa? “Pentru că, orice faptă bună pe care un păcătos ar putea-o face, fără Dumnezeu, este dezgustător în ochii Săi” (Isaia 64:6). Prin urmare, nu există nici o modalitate de mântuire ce s-ar putea baza pe “lucrări de dreptate” (ale neprihănirii) pe care le-ar putea face cineva, deoarece:

2. Toţi sunt morţi spiritual

În Geneza 2:17, vedem că Dumnezeu l-a avertizat pe Adam să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului, zicându-i: căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit. Ceva mai departe, în capitolul 3 citim că şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui (şi în 2 Corinteni 11:3), prin urmare ei au murit spiritual.

Fizic, ei au continuat să trăiască (Geneza 4:25; 5:5) dar spiritual au murit, iar din acea zi, moartea spirituală a continuat în urmaşii lor (Romani 5:12). Mai mult decât atât, fiindcă sunt sub păcat, pentru că toţi oamenii sunt (aşa ne spune Cuvântul), aceasta înseamnă că ei au fost şi sunt… morţi spiritual. Pentru că “plata păcatului este moartea” (Romani 6:23). Dumnezeu nu a fost mincinos când a spus lui Adam, “în ziua în care vei mânca din el vei muri” (Geneza 2:17; Tit 1:2). Adam şi Eva au murit în acea zi (Geneza 3:1-19) în dorinţele lor carnale şi a minţii lor corupte, aşa că ei au devenit copii ai mâniei (Efeseni 2:1-3). Înainte de mântuire, toți oamenii sunt “copiii ai mâniei” şi sunt “morţi în greşeli şi păcate.” Oamenii morţi sunt incapabili să facă ceva bun spiritual, după cum ilustrează Isaia 64:6. Tot astfel Pavel spune:

„Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi”. (Efeseni 2:1-3)

Aşa că Domnul Isus a arătat ce trebuie făcut: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Şi iarăşi:„Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. (Ioan 3:3, 5-6)

Omul trebuie să devină viu spiritual, născut cu scopul de a fi salvat (ca să intre în Împărăţia lui Dumnezeu). Şi cum o să devină născut spiritual? Prin eforturi proprii? Ori prin încercări grele pentru a atinge unele… nirvana spirituale..? Sau poate prin găsirea unui canal prin care să treacă şi care să dea naşterea spirituală? Nu, nu se poate. Amintiţi-vă, că el este mort spiritual. Cum ar putea un om mort să vină el însuşi la viaţă?

Deci, este clar că nu poate. Aceasta este exclusiv lucrarea lui Dumnezeu, deci nicidecum prin efortul omului, deoarece omul este mort în păcatul lui, incapabil să facă ceva bun spiritual (Efeseni 2:1-3; Isaia 64:6). Însă, Dumnezeu ia oamenii morţi şi Îi aduce la viaţă! Acesta este motivul pentru care se poate spune că mântuirea nu este prin fapte.

Pavel continuă scrierea sa către Efeseni astfel:

Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, cu toate că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har Sunteţi mântuiţi). (Efeseni 2:4-5)

Şi deci este clar că nu poate fi vorba de fapte, deoarece nici un om mort în păcatul lui prin orice fel de fapte bune nu ar putea avea ceva de la Dumnezeu. De aceea se numeşte salvare sau mântuire.

Tot astfel, este arătat în Romani 5:6, faptul că oamenii sunt salvaţi de la mizerabila lor stare neajutorată (adică lipsită de putere),

„Căci, pe când eram noi încă fără putere, Cristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi”.

Deci, este clar că,

3. Nu există „Neprihănire” fără Dumnezeu.

Deci, ce se întâmplă însă după mântuire? Ce se întâmplă după ce am fost născuţi spiritual, şi am intrat în „viaţa spirituală” (adică după ce suntem născuţi din nou)? Aceasta este acceptarea noastră în cer, dar este oare (această mântuire) pe baza faptelor noastre? Nicidecum, pentru că noi suntem incapabili să facem vreun bine fără Dumnezeu.

Împăratul David, care era un om mântuit (1 Samuel 13:14), a declarat: Eu zic Domnului, „Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!” de altfel, o altă traducere (mai literală), spune: Eu zic Domnului, “Tu eşti Domnul meu, bunătatea mea nu este nimic fără Tine” (Psalmul 16:2).

Astfel, David a recunoscut că el nu a avut nici-o bunătate în el însuşi şi nu a avut nici o neprihănire a lui. De asemeni mai găsim scris în Psalmul 143:2,

Nu intra la judecată cu robul Tău! Căci nici un om viu nu este fără prihană înaintea Ta.

Iar în Eccleziastul 9:1 Da, mi-am pus inima în căutarea tuturor acestor lucruri, am cercetat toate aceste lucruri, şi am văzut că cei neprihăniţi şi înţelepţi, şi faptele lor, Sunt în mâna lui Dumnezeu, atât dragostea cât şi ura.

Aceasta se referă şi la David! Chiar dacă David a fost un om drept (1 Samuel 13:14), totuşi, el nu a fost un om drept datorită bunătății sale, ci a fost un om drept datorită dreptăţii sau neprihăniri lui Dumnezeu care a fost peste el, pentru că el însuși spune: Dumnezeul neprihănirii mele (Psalmul 4:1). Şi desigur, această neprihănire este pentru toţi cei care vin la credinţa în Hristos (Psalmul 36:10; 89:16; 103:17; 118:19-20; Romani 3:22).

Pavel a mai spus:

„Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, Şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.”(Filipeni 3:8-9)

Acum, cei ce cred adevărul, ştiu că sunt în starea de faliment spiritual. Chiar dacă totuși ar mai încerca, ei ştiu că nu au nici-o neprihănire şi desigur nici-o bunătate a lor, fără bunătatea lui Dumnezeu (Psalmul 16:2), iar aceasta chiar şi după ce au venit la Hristos.

Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. (Romani 7:18 )

Astfel, Isus a spus: “Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor” (Matei 5:3; Isaia 66:2).

Cu alte cuvinte, acesta este genul de oameni care merg la cer. Astfel de oameni sunt mântuiţi. Ei ştiu că nu sunt mântuiţi datorită faptelor lor făcute în neprihănire (Tit 3:5), pentru că oricum ar da-o, tot nu au nici-una. Deoarece, chiar dacă omul are naşterea din nou….totuşi,

4. Omul tot păcătos rămâne.

În Romani 3:23 Pavel scrie, Căci toţi au păcătuit, şi Sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Aceasta este valabil pentru toţi oamenii, mântuiţi sau nu. Chiar şi cei mântuiţi păcătuiesc şi cad din slava lui Dumnezeu, aşa cum este arătat de Solomon în 1 Regi 8:46 „Când vor păcătui împotriva Ta, căci nu este om care să nu păcătuiască” şi în 1 Ioan 1:8 este de asemeni scris: Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.

Deci păcatul este în continuare în viaţa credinciosului, după cum este arătat şi de apostolul Pavel:

Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu Sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Şi atunci, nu mai Sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai Sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc, deci, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?.. ( Romani 7:14-24)

Firea pământească, adică trupul acesta de moarte, cu păcatul care locuieşte în mine, continuă să facă răul, vs 19. Pavel mai spune, că nimic bun nu locuieşte în acest trup (versetul 18), astfel că este o luptă continuă (versetul 23). Aşa că acest trup păcătos (parte din Pavel) vs 18, se luptă cu răscumpăratul Pavel (care este o altă parte din Pavel, care ar vrea să facă binele), sau omul dinăuntru (vs 22). Deci, dacă nimic bun nu locuieşte în Pavel, (sau în mine,.. sau în tine), tot el spune că, este imposibil (vs 18) ca să poată să facă binele. Prin urmare trupul păcătos, rămâne păcătos chiar şi după naşterea din nou, astfel că această fire pământească (trupul păcătos) continuă să facă răul până în ziua izbăvirii de acest trup.

Trebuie bine înţeles că este o lege (a păcatului şi a morţii), şi că a lupta împotriva acestei legi, este fără succes, deoarece nici-un om nu poate înfrânge această lege, tocmai de aceea Dumnezeu a pregătit o altă lege, care este legea Duhului de viaţă în Hristos Isus (Romani 8:1-2). Deci, numai cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului şi umblă după lucrurile Duhului sunt plăcuţi lui Dumnezeu, pe când cei ce umblă după lucrurile firii pământeşti, nu sunt (Romani 8:8), ci sunt lepădaţi, fiindcă ei se gândesc la lucrurile oamenilor (Marcu 8:33). Apoi, de asemeni se înţelege că atâta timp cât noi trăim în această fire pământească (trupul acesta de moarte), păcatul este în noi, după cum Ioan zice: Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi. (1 Ioan 1:10)

În Eccleziastul 7:20 este scris, Fiindcă pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.

Prin urmare atâta timp cât suntem încă în această stare păcătoasă, acest lucru dictează o nevoie continuă după harul, mila şi iertarea lui Dumnezeu. După cum este arătat:

De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei. (Evrei 7:25)

Prin urmare, El este de asemenea în stare să mântuiască pe cei care vin la Dumnezeu prin El, deoarece El trăieşte mereu, pentru a mijloci pentru ei. După cum este zis în 1 Ioan 1:9 „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”.

Deci, dacă ne mărturisim păcatele El ne iartă şi ne curăţeşte de “orice nelegiuire“. Prin urmare “orice nelegiuire” include chiar şi păcatul pe care nu ni l-am putut aminti ca să-l mărturisim, sau acela de care n-am ştiut.

Aşa cum este spus la 1 Ioan 1:6-7, Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim, şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.

Cei ce merg în lumină (şi modul lor de viaţă este ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu) obţin curăţire continuă prin sângele lui Hristos. Astfel că păcatele lor sunt în continuă curăţire (îndepărtate) şi mântuirea lor este sigură, atâta timp cât ei continuă în credinţă (Romani 11:20-22). Cei predestinaţi la mântuire vor continua fără îndoială, după cum este arătat în Romani 2:6-7; 8:29-39.

Dar, mulţi învaţă că un credincios ar putea trăi de fapt o viaţă păcătoasă de care să nu se pocăiască, şi totuşi să intre în Împărăţia lui Dumnezeu … Acest lucru nu este adevărat, ci este o minciună (1 Corinteni 6:9).

Un exemplu în acest sens poate fi găsit în cartea lui David Jeremiah: „God In You” (Dumnezeu în tine; copyright 1998), la pagina 145, el scrie:

• Astfel, Pavel spune că dacă mergem prin îndemnul Duhului nu vom fi în firea pământească. Noi nu vom trăi ca şi cum Dumnezeu nu ar fi parte din noi. Ştiai că poţi fi creştin şi să acţionezi ca şi cum Dumnezeu chiar nu este în viaţa ta? Pentru toate intenţiile şi scopurile lor, unii creştini sunt ca şi ateii. Ei trăiesc viaţa lor, ca şi cum Dumnezeu nu există. Acum, Sunt ei creştini? Da, dacă s-au încrezut în Hristos. Însă pentru un motiv sau altul, ei oarecum s-au îndepărtat de calea cu Domnul, astfel că au mers cam de la distanţă cu Domnul. Astfel, se poate spune că au mers în natura lor veche, carnală.

În Psalmul 14:1 şi în Psalmul 53:1, scrie: Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!”

Tot astfel este şi cu aceşti oameni arătaţi de Dr. David Jeremiah (care este pastor senior la Shadow Mountain Community Church, O biserica în California), programul lui de radio „Turning Point”, este difuzat pe plan internaţional în mai mult de patru sute de staţii; acum, cei ce sunt creştini și care cred aceste minciuni ale lui, sunt nebuni; de fapt, toţi aceştia sunt creştini falşi. Deoarece, imediat după discursul despre, lupta dintre fire şi legea lui Dumnezeu, din capitolul 7, Pavel scrie în capitolul 8: Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce Sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. (Romani 8:1)

Deci, cum am mai spus, nu mai există nici o condamnare pentru aceia care nu merg în conformitate cu firea. Cu alte cuvinte, nu există condamnare pentru aceia care nu mai merg în natura lor veche, carnală. “După cum Pavel a explicat în, Romani 8”:

În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună.

Iar în vers 8 spune: Deci, cei ce Sunt pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu. (Romani 8:5-8)

Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi cei ce Sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu Sunt fii ai lui Dumnezeu. (Romani 8:13)

Copiii lui Dumnezeu trăiesc în dreptate şi evlavie, deoarece ei fac ce este plăcut Domnului (Efeseni 5:8-10; 1 Ioan 2:2-3). Însă cei răi nu fac, ci sunt pe drumul lor spre iad (Apocalipsa 21:8).

În cele din urmă:

5. Dacă ar fi prin fapte, atunci nu este mântuire.

Israeliţii din vechime au căzut din dreptatea (sau neprihănirea) lui Dumnezeu, astfel ca ei au fost excluşi. Au căzut de la mântuirea Domnului, pentru că, au crezut că s-ar putea ajunge la dreptatea lui Dumnezeu prin faptele lor bune. Ei credeau că vor avea mântuirea dacă vor ţine legea.

În Romani 9:30-32 Pavel a scris astfel:

Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă; pe când Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire,

Cine, sau ce este piatra de poticnire? Aceasta este Hristos (Fapte 4:10-11; 1 Petru 2:5-8). După cum citim în Ioan 14, unde Isus zice:„Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. (Ioan 14:6)

Prin urmare, numai prin credinţă (încredere) în Domnul Isus Hristos, cineva: este, va fi, sau a fost vreodată mântuit (Romani 4:3). Nu poate avea cineva mântuirea prin ţinerea Legii (adică prin fapte bune ale Legii), pentru că, “prin faptele Legii nimeni nu va fi neprihănit (îndreptăţit) în ochii lui Dumnezeu, deoarece prin Lege, se ajunge la cunoştinţa deplină a păcatului” (Romani 3:20). Deci, legea dezvăluie păcătoşenia oamenilor și orice efort pe care l-ar depune cineva să ţină legea, pentru ca să ajungă la mântuire, este în zadar. Acesta este motivul pentru care Pavel a fost atât de preocupat de biserica din Galatia. Ei acceptaseră evanghelia adevărată, dar mai târziu oarecum ceva a intervenit și s-au dat după o evanghelie falsă, care le spunea că trebuie să țină legea mozaică (Galateni 3:3-5, 10, 17). Deci, ei au trecut de la Evanghelia harului, adică trăirea prin credinţă (Galateni 1:6), la trăirea prin firea pământească (Galateni 3:3-5), căci au căutat să fie perfecţi, adică neprihăniţi prin ţinerea mai degrabă a Legii, decât să aibă credinţă în Dumnezeu pentru ca neprihănirea Lui să lucreze în ei, prin credinţă (Galateni 6:15-16; Filipeni 3:9).

De aceea există o odihnă pentru poporul lui Dumnezeu (Evrei 4:9), în care trebuie să ne grăbim să intrăm (Evrei 4:11). Cu alte cuvinte, noi nu trebuie să ne încredem în nici-o dreptate sau neprihănire a noastră, un exemplu îl avem în Luca 18:9-14. Deci această odihnă, este “credinţă în Hristos“. Aceasta este atunci când credinciosul “nu lucrează”, pentru a fi găsit drept în ochii lui Dumnezeu (Romani 4:5). În această odihnă îi este locul, acolo unde omul sfânt “şi-a încetat lucrările lui, după cum Dumnezeu a făcut cu ale Sale” (Evrei 4:10). Ce înseamnă acest lucru?

Aceasta înseamnă că orice speranţă de a trăi după voia lui Dumnezeu, orice nădejde de a trăi o viaţă neprihănită, orice nădejde de a face ceva ca să meargă la cer, este pusă cu totul în harul, mila şi bunătatea măreţului nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos.

Petru, a spus-o astfel:

De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji, şi puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos (1 Petru 1:13).

Iar la Evrei capitolul 4, găsim îndemnul: Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile-pe Isus, Fiul lui Dumnezeu-să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. (Evrei 4:14-16)

Traducere Vasile Sanda, din cartea „NOT TAUGHT” By Darwin Fish

Suflul omului, care este suflul lui Dumnezeu, este Dumnezeu

Dumnezeu este foarte aproape de noi și extrem de implicat în viața noastră, mult mai mult decât vor să recunoască oamenii răi (Romani 1:28). Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, (Faptele apostolilor 17:28)[1]

Iov 12:9-10 spune:

Cine nu vede în toate acestea dovada că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri? El ţine în mână sufletul a tot ce trăieşte[2], suflarea[3] oricărui trup omenesc.

Viața noastră și chiar suflul nostru sunt continuu, zi de zi, clipă de clipă în mâna Lui.

Daniel a spus lui Belșațar, același Belșațar care a fost ucis în aceași noapte în care i s-a spus:

… n-ai slăvit pe Dumnezeul în mâna căruia este suflarea ta şi toate căile tale! (Daniel 5:23)

Dumnezeu deține toate căile noastre (Psalmul 24:1; Isaia 26:12[4]) nu doar unele dintre ele, ci El deține fiecare suflu. Şi va fi vai de noi dacă noi, ca și Belșațar, nu-L vom slăvii (Isaia 3:11).[5] Căci, după cum El a dat tot astfel El poate să și ia înapoi. După cum Psalmul 104 declară,

Îţi ascunzi Tu faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea[6], ele mor şi se întorc în ţărâna lor.

Elihu a spus: Nu, negreşit, Dumnezeu nu săvârşeşte fărădelegea; Cel Atotputernic nu calcă dreptatea. Cine L-a însărcinat să cârmuiască pământul? Cine I-a dat lumea în grija Lui? Dacă nu S-ar gândi decât la El, dacă Şi-ar lua înapoi duhul[7] şi suflarea[8], tot ce este carne ar pieri deodată, şi omul s-ar întoarce în ţărână. (Iov 34:12-15)

Este destul de evident că Duhul lui Dumnezeu și suflarea lui Dumnezeu ține oamenii în viață, iar Elihu spune: “dacă Şi-ar lua înapoi duhul şi suflarea, tot ce este carne ar pieri deodată“.Duhul lui este evident fiindcă, “Dumnezeu este Duh” (Ioan 4:24) şi în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa (Fapte 17:28). Cum este aparentă Suflarea Lui?

Isaia 42:5 spune:

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu care a făcut cerurile şi le-a întins, care a întins pământul şi cele de pe el, care a dat suflare[9] celor ce-l locuiesc, şi suflet[10], celor ce merg pe el.

Fapte 17:25, spune:

. . . El, care dă tuturor viaţa, suflarea[11] şi toate lucrurile.

Cum dă El suflare? Rețineți cum a dat suflare primului om.

Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat[12] în nări[13] suflare de viaţă[14], şi omul s-a făcut astfel un suflet viu. (Geneza 2:7)

Dumnezeu “ia suflat în nări suflare de viață.” Prima respirație sau suflare a omului a venit din suflul lui Dumnezeu și suflarea aceasta a fost “suflare de viață.” “Suflare de viață” este egal cu”suflarea lui Hristos.” Hristos este viața (Ioan 14:6). Astfel, Dumnezeu a suflat în nările omului propria suflare.

Această suflare, adică a lui Dumnezeu, este suflarea ce a făcut ca omul să respire, ea nu se limitează la omenire. Respirația este suflarea a tot ce are viață, după cum Geneza 7:22 evidențiază ulterior.

Tot ce răsufla, tot ce avea suflare de duh de viaţă în nări[15], tot ce era pe pământul uscat, a murit. (Geneza 7:22)

“Tot ce răsufla” aici este vorba de o suflare comună. Aceasta este “suflarea duhului de viață.” Asta înseamnă “suflarea Duhului lui Dumnezeu.”[16] Cu alte cuvinte este suflarea lui Dumnezeu. La Psalmul 150:6 este bine spus: “Tot ce are suflare să laude pe Domnul!“[17] Deși acest lucru este de construcție normală ebraică pentru: „Tot ce are suflare să laude pe Yah” atunci când se înțelege că fiecare ființă vie care răsuflă, deci e clar că răsuflă suflarea lui Dumnezeu, literalmente putem spune că “tot ce răsuflă” este egal cu “tot ce are suflare” (NKJV), cum spune Eclesiastul 3:19, “toți au aceeași suflare.“[18] Ca o suflare este respirația lui Dumnezeu. Astfel Elihu a spus, “tot ce este carne ar pieri deodată” (Iov 34:15). Dacă Dumnezeu Şi-ar retrage suflarea Lui, nimeni nu ar avea nici o suflare.

Iov știa că respiră suflarea lui Dumnezeu. El a declarat:

că atâta vreme cât voi avea suflet[19] şi suflarea lui Dumnezeu[20] va fi în nările mele[21], buzele mele nu vor rosti nimic nedrept, limba mea nu va spune nimic neadevărat. (Iov 27:3-4)

Elihu spune:

Duhul lui Dumnezeu[22] m-a făcut, şi suflarea Celui Atotputernic[23] îmi dă viaţă. (Iov 33:4)

Suflarea lui Dumnezeu este sursa constantă de viață. Fără ea nu avem nici o suflare.

Este de asemenea sursa de pricepere sau înțelegere. Iov 32:8 ne spune:

Dar, de fapt, în om, duhul[24], suflarea Celui Atotputernic[25], dă priceperea[26].

Înțelegerea sau priceperea este Însuși Dumnezeu (Proverbe 8:14).[27] Deci, nu numai că suflarea sau respirația omului este chiar suflarea lui Dumnezeu, dar de asemeni această suflare este ceea ce face pe oameni să înțeleagă (Proverbe 2:6).[28] Dumnezeu Însuși, suflarea Lui este existența totală a omului.

Dumnezeu, prin suflarea[29] Lui, face gheaţa şi micşorează locul apelor mari. (Iov 37:10)[30]

Iarba se usucă, floarea cade, când suflă[31] vântul[32] Domnului peste ea. (Isaia 40:7)

… şi cu suflarea[33] buzelor Lui va omorî pe cel rău. (Isaia 11 :4)

suflarea[34] Lui este ca un şuvoi ieşit din albie, care ajunge până la gât ca să ciuruiască neamurile cu ciurul nimicirii şi să pună o zăbală înşelătoare în fălcile popoarelor. (Isaia 30:28 vezi și versetele 25-33, în special versetul 33 pentru “suflarea[35] lui Dumnezeu”, a se vedea, de asemenea, 2 Tesaloniceni 2:8[36]).

Prin suflarea lui Dumnezeu soarele, luna, planetele și stelele au fost toate făcute (Psalmul 33:6).[37] Dar așteptați. Nu au fost toate făcute de Hristos? Ba, da. Într-adevăr, toate prin El au fost făcute (Ioan 1:3). Hristos, Cuvântul (Ioan 1:1), este suflarea lui Dumnezeu (Coloseni 2:9).[38] Psalmul 33:6 ilustrează acest lucru. Cuvântul lui Dumnezeu (Hristos), și suflarea lui Dumnezeusunt prezentate paralel în gândire.

Cerurile au fost făcute prin cuvântul Domnului, şi toată oştirea lor prin suflarea[39] gurii Lui. (Psalmul 33:6)

Cu alte cuvinte, cuvântul Domnului suflarea gurii Lui a făcut totul.

Astfel, întrucât suflarea lui Dumnezeu este Dumnezeu Însuși, deci și noi avem suflarea lui Dumnezeu în nările noastre, avem deci pe Dumnezeu în nările noastre. Aceasta este chiar o intimitate cu Cel Atotputernic, și această intimitate este menționată clar în Plângerile lui Ieremia 4:20.

Suflarea vieţii noastre, unsul[40] Domnului a fost prins în gropile lor, el, despre care ziceam: „Vom trăi sub umbra lui printre neamuri.” (Plangerile lui Ieremia 4:20)

“Suflarea vieții noastre” este “unsul Domnului”, care este „Acela” “despre care ziceam: ’Vom trăi sub umbra lui.” Aici Suflarea vieții noastre numește în mod explicit pe Hristos[41] (unsul Domnului), și El este strâns asociat cu poporul Său căci El “a fost prins în gropile lor”, în contextul judecății Lui pe care ei l-au dat (cartea Plângerile).

În cele din urmă, deoarece suflul lui Dumnezeu este Însuși Dumnezeu, atunci nu este de mirare că Isus (Dumnezeu), a suflat peste ucenicii Lui și prin urmare, le-a dat Duhul Sfânt.

Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt![42] (Ioan 20:21-22)

Note

[1] „în El avem viaţa” (Fapte 17:28) ἐσμεν (esmen), “fiinţa.” Cu alte cuvinte, fiinţa Εν αὐτῷ (en autô), o avem “în El.” Noi, deci, existăm în El. Suntem în Dumnezeu. Noi existăm în Dumnezeu.

[2] “trăieşte” în Iov 12:10 este mai literal “are suflet” נֶ֣פֶשׁ (nephesh).

[3] “Suflare” în Iov 12:10, în ebraică este ר֗וּחַ (ruach), poate fi tradus prin “respiraţie, suflare” sau “duh.”

[4] Isaia 26:12, aici traducerea este foarte bună, “toate faptele noastre, Tu le faci pentru noi” כָּֽל־מַעֲשֵׂ֖ינוּ פָּעַ֥לְתָּ לָּֽנוּ (Col-ma`asêynu pâ`altâ lânu).

[5] Isaia 3:11 în ebraică este א֖וֹי לְרָשָׁ֣ע רָ֑ע כִּֽי־גְמ֥וּל יָדָ֖יו יֵעָ֥שֶׂה לּֽוֹ (‘oy lerâshâ` râ` kiy-gimul yâdâyv yê`âseh lo) literal, «Vai de cel rău! Lui îi va merge rău, căci va culege rodul faptelor lui. » Deci, cu adevărat iadul este un loc de dreptate.

[6] “Suflarea” în Psalmul 104:29 în ebraică este ר֭וּחָם (ruchâm), care poate fi tradus fie “respirația” (NKJV, KJV) fie “spiritul” (NAS).

[7] “Duhul Său” în Iov 34:14, în ebraică este רוּח֥וֹ (rucho).

[8] Cuvântul ebraic pentru “suflarea” în Iov 34:15 este נִשְׁמָת֗וֹ (nishmâto). “Suflarea” este din rădăcina cuvântului נְשָׁמָה (neshmanah). Acest substantiv “suflare” este, de asemenea, găsit în Geneza 2:7 (“Suflare”), 7:22 (“Suflare”); Deuteronom 20:16 (“respira” לֹ֥א תְחַיֶּ֖ה כָּל – נְשָׁמָֽה mai literal, “nu lăsa vii fiecare respirație “); Iosua 10:40 (” suflat “כָּל – הַנְּשָׁמָה֙ הֶחֱרִ֔ים mai literal,” a distrus tot ce respira”); 11:11 (“suflat” לֹ֥א נוֹתַ֖ר כָּל – נְשָׁמָ֑ה mai literal, “nu a fost lăsat nici o suflare”), 11:14 (“suflare” לֹ֥א הִשְׁאִ֖ירוּ כָּל – נְשָׁמָֽה mai literal, “ei nu lasă nici o suflare”); 2 Samuel 22:16 (“vuietul suflării” מִנִּשְׁמַ֖ת ר֥וּחַ אַפּֽוֹ , “suflării nărilor Lui”); 1 Kings 15:29 ( “n-a lăsat să scape nimeni cu viaţă” לֹא – הִשְׁאִ֧יר כָּל – נְשָׁמָ֛ה לְיָרָבְעָ֖ם mai literal, “El n-a lăsat să scape nici o suflare a lui Ieroboam”), 17:17 (“suflare”); Iov4:9 (“vântul mâniei Lui” מִנִּשְׁמַ֣ת אֱל֣וֹהַ יֹאבֵ֑דוּ וּמֵר֖וּחַ אַפּ֣וֹ יִכְלֽוּ mai literal, “De la suflarea lui Dumnezeu ei pier, și din suflarea lui nării Lui sunt terminaţi”), 26:4 (“duh”), 27:3 (“suflarea” – כִּֽי – כָל – ע֣וֹד נִשְׁמָתִ֣י בִ֑י וְר֖וּחַ אֱל֣וֹהַּ בְּאַפִּֽי); Iov 32:8 (“suflare”); 33:4 (“suflare”), 37:10 (“suflare”); Psalmul 18:15 (H16 “la vuietul suflării nărilor Tale” מִ֜נִּשְׁמַ֗ת ר֣וּחַ אַפֶּֽךָ 50:6 (“suflare”); Proverbe 20:27 (“duh”); Isaia 2: 22 (“suflare”), 30:33 (“suflare”), 45:2 (“suflare”), 57:16 (“sufletele”, SNC “suflare”; נְשָׁמ֖וֹת mai literal, “respirații”), Daniel 10:17 (“suflare”). Echivalentul în aramaică se găsește numai în Daniel 5:23 נִשְׁמְתָ֥ךְ (nishmetâch) “respirația ta, sau suflarea ta”.

[9] “suflare, sau respiratie” נְשָׁמָה (neshâmâh)

[10] “duh, sau spirit” ר֖וּחַ (ruach)

[11] Cuvântul grecesc pentru “suflare” în Fapte 17:25 este πνοὴν (pnoên) și se găsește doar acolo, și de asemenea, în Fapte 2:2 (“vânt” πνοῆς). În LXX se constată de exemplu în Geneza 2:7 (suflare de viață πνοὴν ζωῆς); 7:22 (καὶ πάντα ὅσα ἔχει πνοὴν ζωῆς καὶ πᾶς ὃς ἦν ἐπὶ τῆς ξηρᾶς ἀπέθανεν “,Tot ce răsufla, tot ce avea suflare de duh de viaţă în nări, tot ce era pe pământul uscat, a murit.”); Psalmul 150:6 (πᾶσα πνοὴ αἰνεσάτω τὸν κύριον “Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!”).

[12] Deși contextul Geneza 2:7 este foarte fizic, în cazul în care cineva va argumenta că Dumnezeu nu a suflat literalmente suflare în om, o privire asupra verbului din Geneza 2:7 ar putea ajuta. Verbul din Geneza 2:7 “a suflat” esteיִּפַּ֥ח (yipach). Acesta este, de asemenea, găsit în Iov 20:26 (“unfanned” לֹֽא – נֻפָּ֑ח); Job 31:39 (“cauzat … să-și piardă” נֶ֖פֶשׁ בְּעָלֶ֣יהָ הִפָּֽחְתִּי mai literal, “dacă am întristat sufletul vechilor lui stăpâni”); 41:21 (H12 “Suflarea lui aprinde” ד֖וּד נָפ֣וּחַ mai literal, “ca dintr-un vas care fierbe”); Isaia 54:16 (“suflă”); Ieremia 1:13 (“clocotind” סִ֤יר נָפ֙וּחַ mai literal, “cazan respirând”), 15:9 (“a suflat” נָפְחָ֥ה נַפְשָׁ֛הּ mai literal, “îşi dă sufletul”); Ezechiel 22:20-21 (“se suflă”), 37:9 (“suflă” [“suflare” 2x și “O suflare” este הָר֑וּחַ și “vânturi” este רוּחוֹת]); Hagai 1:9 (“a suflat” וְנָפַ֣חְתִּי ב֑וֹ “Eu l-am suflat”); Maleahi 1:13 (“o dispreţuiţi” וְהִפַּחְתֶּ֣ם אוֹת֗וֹ mai literal, “o suflaţi acolo”).

[13] “Suflat în nări suflare de viață”, este în ebraică. LXX spune, ἐνεφύσησεν εἰς τὸ πρόσωπον αὐτοῦ πνοὴν ζωῆς “a suflat în fața lui suflare de viață.”

[14] “suflare de viață” în Geneza 2:7 în ebraică este נִשְׁמַ֣ת חַיִּ֑ים (nishmat chayyiym). “Suflare de viață” este, de asemenea, găsit în Geneza 6:17 (ר֣וּחַ חַיִּ֔ים ruach chayyiym); Genesis 7:15 (ר֣וּחַ חַיִּ֔ים ruach chayyiym); si Apocalipsa 11:11(πνεῦμα ζωῆς pneuma Zoes [πνεῦμα este tradus, de asemenea, “suflare” în Apocalipsa 13:15]). Πνεῦμα (pneuma) este tradus în principal “duh” în NT (de exemplu Ioan 4:24 “Dumnezeu este Duh” Πνεῦμα ὁ θεός).

[15] “Suflare de duh de viață” נִשְׁמַת – ר֙וּחַ חַיִּ֜ים (nishmat-ruach chayyiym)

[16] Există un aspect fizic al Duhului lui Dumnezeu descris aici. Duhul are suflare. Pentru alte manifestări fizice ale Duhului lui Dumnezeu, vezi Isaia 40:7; Luca 3:22 (“în chip trupesc”), Matei 3:16 (“a văzut pe Duhul lui Dumnezeu”).

[17] În ebraică – כֹּ֣ל הַ֭נְּשָׁמָה תְּהַלֵּ֥ל יָ֗הּ (Col hanneshâmâh tehallêl Yah) “Tot ce are suflare să laude pe Yah.”

[18] “toți au o suflare” în Eclesiastul 3:19, în ebraică este ר֥וּחַ אֶחָ֖ד לַכֹּ֑ל (ruach ‘echad lakol).

[19] “suflare sau răsuflare” נִשְׁמָתִ֣י (nishmâti)

[20] “suflarea lui Dumnezeu” ר֖וּחַ אֱל֣וֹהַּ (ruach ‘Eloah)

[21] “În nările mele” בְּאַפִּֽי (be’apiy) mai literal, “în nara mea” (singular)

[22] “Duhul lui Dumnezeu” רֽוּחַ־אֵ֥ל (ruach ‘êl)

[23] “Suflarea Celui Atotputernic” נִשְׁמַ֖ת שַׁדַּ֣י (nishmat shaday)

[24] “duh” רֽוּחַ (ruach)

[25] “Suflarea Celui Atotputernic” în Iov 32:8, în ebraică este נִשְׁמַ֖ת שַׁדַּ֣י (nishmat shaday).

[26] “dă priceperea” în Iov 32:8 este mai literal, “îi face să înțeleagă” תְּבִינֵֽם (teviyêm). Acest verb ebraic este în formă Hiphil (formă cauzală) și are sufixul pronominal masculin la plural (“îi”).

[27] Hristos este înțelepciunea (1 Corinteni 1:24). Înțelepciunea este priceperea sau înțelegerea (Proverbe 8:14).

[28] Proverbe 2:6 “din gura Lui iese cunoștință și pricepere.”

[29] “Prin suflarea lui Dumnezeu” în Iov 37:10, în ebraică este מִנִּשְׁמַת־אֵ֥ל (minishmat-‘êl) mai literal, “Din suflarea lui Dumnezeu.”

[30] A se vedea, de asemenea, Psalmul 147:15-18. Există în versetul 18 “vântul Lui” în ebraică este ר֜וּח֗וֹ (rucho). Acesta poate fi, de asemenea, tradus “suflarea” sau “duhul”, în funcție de context.

[31] נָ֣שְׁבָה (nâshvâh) “suflă”, găsit, de asemenea, doar în Geneza 15:11 (וַיַּשֵּׁ֥ב אֹתָ֖ם אַבְרָֽם mai literal, “Avram le-a suflat departe”) și Psalmul 147:18 (יַשֵּׁ֥ב ר֜וּח֗וֹ “El pune ca vântul Său să sufle”).

[32] “Suflarea lui Dumnezeu” în Isaia 40:7 este ר֥וּחַ יְהוָ֖ה (ruach Yehvâh).

[33] “Suflarea buzelor Lui” în Isaia 11:4 este ר֥וּחַ שְׂפָתָ֖יו (ruach sephâtâyv).

[34] “Suflarea” în Isaia 30:28 este רוּח֞וֹ (rucho).

[35] “Suflarea lui Dumnezeu” în Isaia 30:33, în ebraică este נִשְׁמַ֤ת יְהוָה (nishmat Yehvâh).

[36] În limba greacă este “cu suflarea gurii Sale”, în 2 Tesaloniceni 2:8 este τῷ πνεύματι τοῦ στόματος αὐτοῦ.

[37] “Oștirea cerurilor” (Psalmul 33:6) include soarele, luna, planetele, stelele (Geneza 2:1; Deuteronom 4:19, 17:3; Isaia 34:4) precum și orice alte ființe cerești create (de exemplu, 1 Regi 22:19; 2 Cronici 18:18; Neemia 9:6, Isaia24:21, Efeseni 3:10, 6:12).

[38] Scriptura, chiar și în altă parte asociază cuvântul rostit cu suflarea. Vezi Psalmul 27:12 “nu suflă decât asuprire.” (וִיפֵ֥חַ חָמָֽס) și Fapte 9:1 “sufla încă ameninţarea” (ἔτι ἐμπνέων ἀπειλῆς).

[39] Psalmul 33:6 “suflarea gurii Lui” în ebraică este (ר֥וּחַ פִּ֜֗יו ruach piyv)

[40] “unsul Domnului” în Plângerile lui Ieremia 4:20 în ebraică este מְשִׁ֣יחַ יְהוָ֔ה (meshiyâch Yehvâh). Substantivul מְשִׁ֣יחַ (meshiyâch) “unsul” nu este utilizat exclusiv în Vechiul Testament pentru a se referi la Mesia (Hristos). Aici estefolosit în principal pentru a se referi pur și simplu la cineva uns de Dumnezeu. De exemplu, acesta este folosit pentru preotul “uns” (Leviticul 4:3, 5, 16; 06:22 [H15]), împăratul “uns” (1 Samuel 12:3, 5; 24:6 [H7], 10 [H11]; 26:9, 11, 16, 23; 2 Samuel 1:14, 16; 19:21 [H22], 22:51, 23:1), “unsul” poporul (adică Israel, 1 Samuel 2:35;? 1 Cronici 16:22; 2 Cronici 6:42, Psalmul 28:8, 84:9 [H10], 38 [H39], 51 [H52]; 105:15; Habacuc 3:13); “unsul” Cir (Isaia 45:1) și Mesia (1 Samuel 2:10;? Psalmul 2:2 [Fapte 4:25-26]; Daniel 9:25-26).

[41] În LXX “unsul Domnului” este χριστὸς κυρίου (christos kuriou) “Hristosul Domnului.”

[42] “Duh Sfânt” πνεῦμα ἅγιον (pneuma hagion)

a true church, P. O. Box 130, Moodys, OK 74444

Traducerea Vasile Sanda

Note

[1] Cei care judecă, că noi judecăm, și ne spun că noi nu ar trebui să judecăm, sunt ipocriți, și prin urmare chiar lor li se aplică cuvintele din Romani

Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. (Romani 2:1)

Atunci când ei ne judecă, că noi judecăm și ne spun să nu judecăm, tocmai ei practică același lucru pentru care ne condamnă pe noi și astfel se face că tocmai ei sunt cei vinovați; Pavel continuă, Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri este potrivită cu adevărul. (Romani 2:2)

Deci, la fel cum Isus avertizează în Matei 7:1-2 și Luca 6:37, Pavel declară,

Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? (Rom 2:3)

[2] Ieremia 8:7-9 este paralelul zilelor noastre.

Chiar şi cocostârcul îşi cunoaşte vremea pe ceruri; turtureaua, rândunica şi cocorul îşi păzesc vremea venirii lor; dar poporul Meu nu cunoaşte Legea Domnului! Cum puteţi voi să ziceţi: „Suntem înţelepţi, şi Legea Domnului este cu noi”? Cu adevărat, degeaba s-a pus la lucru pana mincinoasă a cărturarilor. Înţelepţii sunt daţi de ruşine, sunt uimiţi, sunt prinşi, căci au nesocotit cuvântul Domnului. Şi ce înţelepciune au ei?

[3] În Ezechiel 18:8 un om neprihănit este descris astfel, ca cel:

care nu împrumută cu dobândă şi nu ia camătă, care îşi abate mâna de la nelegiuire şi judecă după adevăr între un om şi altul…

[4] Această poruncă a lui Hristos de a judeca în Ioan 7:24 b este în greacă, κρινετε (krinete, Critical Text, spune că este imperativul activ prezent; Majority and Received Text, spune, aorist imperativ activ, κρινατε [krinate]), care este același cuvânt grecesc pentru porunca nu “judeca” în Matei 7:1 (tot la fel, κρινετε – în Luca 6:37, 12:57, Ioan 8:15, Fapte 13:46; 1 Corinteni 4:5; 5:12; κρινατε – Ioan 18:31; Fapte 4:19, Romani 14:13, 1 Corinteni 10:15, 11:13).

[5] A se vedea, de asemenea, Deuteronom 13:5, la sfârșitul versetului este o declarație similară. În mod evident, în Deuteronom 13:5 „Prorocul sau visătorul” care este dat afară (traducerea în engleză) este pedeapsa cu moartea, în românește este spus clar, … să fie pedepsit cu moartea. În 1 Corinteni 5 persoana este dată afară din biserică.

[6] Cuvântul grecesc tradus “efeminat”, în versiunea King James & NAS (“homosexual” NKJV) în 1 Corinteni 6:9 este μαλακοι (malakoi) și înseamnă literal “molatic”. Acesta este tradus “moale” în NKJV, KJV, NAS și în cele două pasaje rămase în NT, Matei 11:8 și Luca 7:25.

[7] Un exemplu de om spiritual ce judecă după cuvânt poate fi găsit în Romani 2:25-29. Aici, vorbind despre evreul activ (versetul 29), care îndeplineşte legea (versul 27), Pavel pune întrebarea retorică: “Cel netăiat împrejur din naştere, care împlineşte Legea, nu te va osândi el pe tine, care o calci, cu toate că ai slova Legii şi tăierea împrejur?”

Aşa că, el într-adevăr va trebui să judece. Acesta este modul în care oamenii evlavioşi lucrează. Ei judecă după dreptate (Ioan 7:24).

Traducere Vasile S. din „Judging Is Believing” by Darwin Fish

scris de :   Zac Poonen

Crestinii sunt in mod general impratiti in doua categorii, dupa cum urmeaza :

1) “Romano-Catolici” si “Protestanti” – dupa nastere.

2) “Episcopali” ( conformisti) si “Biserica libera” (nonconformisti) – dupa modelul de biserica.

3) “Crestini nascuti din nou” si “Crestini nominali” – dupa o anumita “experienta”.

4) “Evanghelici” si “Liberali” – dupa doctrina.

5) “Carismatici” si “Noncarismatici” – dupa “vorbirea in limbi”.

6) “Slujitori cu norma intreaga” si “slujitori seculari” – dupa profesie.

Pot fi si alte categorii. Dar nici una dintre aceste categorii nu are in vedere radacina problemei pe care Isus a venit sa o rezolve.

Multi stiu ca “Hristos a murit pentru pacatele noastre” (1 Cor. 15:3). Dar sunt multi care nu stiu ca Biblia spune ca Isus a murit si pentru ca “sa nu mai traim pentru noi insine, ci pentru El” (2 Cor. 5:15).

O modalitate mai scripturala de a impratii crestinii ar putea fi dupa cum urmeaza: “Cei care traiesc pentru ei insisi” si “Cei care traiesc pentru Hristos”; sau

“Cei care cauta slava lumii” si ” Cei care il cauta pe Hristos”; sau

“Cei care au prioritati lumesti” si “Cei care il au ca prioritate pe Dumnezeu”; sau

“Cei care iubesc banii” si “Cei care il iubesc pe Dumnezeu” (Isus a spus ca este imposibil sa le iubim pe amandoua (Luca 16:13).

Din pacate nu am auzit pe nimeni vreodata folosind aceste categorii. Modul acesta de categorisire in grupuri priveste la viata intima si umblarea cu Dumnezeu a unui crestin, iar cele mai sus mentionate privesc la detaliile exterioare. Insa cerul foloseste ultima modalitate. Asta inseamna ca singura modalitate de categorisire a crestinilor care conteaza cu adevarat este ultima mentionata. Prin aceasta, cei din jur nu ne pot categorisi. Noi insine trebuie sa vedem carei categorii apartinem

– pentru ca nimeni in afara de noi insine nu ne cunoaste dorintele si motivatiile interioare. Nici macar sotul sau sotia nu poate cunoaste cu adevarat care sunt lucrurile pentru care traim.

Isus nu a venit in mod principal ca sa dea oamenilor o anumita doctrina, sau un model de biserica sau vorbirea in limbi sau chiar sa le dea o anumita traire/experienta!

Isus a venit sa “ne scape din pacat”. El a venit sa dezradacineze pacatul din viata noastra. Radacina pacatului este a place sinelui, a ne urmari propriile interese si a face doar voia noastra.

 

Daca nu permitem Domnului sa smulga aceasta radacina din viata noastra, vom fi crestini doar intr-un mod superficial. Satan va incerca din toata puterea sa ne insele in a crede ca facem parte dintr-o clasa superioara fata de ceilalti crestini din jur, din cauza doctrine sau a experientei sau a modelului bisericii noastre!

Lui Satan nu-I pasa daca avem o doctrina sanatoasa, experienta si un anumit model de biserica, atata timp cat continuam sa “traim pentru noi insine”. (Acesta este un sinonim pentru “a trai in pacat”!!). Crestinismul din ziua de azi este plin de crestini care traiesc pentru ei insisi si care sunt convinsi ca Dumnezeu ii vede ca fiind superiori celorlati crestini din cauza diferentelor doctrinare sau a modelului de biserica sau a trairilor. Putem vedea aici ca Satan isi indeplineste cu succes scopul in crestinismul din ziua de azi.

In Ioan 6:38, Isus spune ca a venit din Cer pe Pamant

1) Nu pentru ca sa faca voia Lui (pe care a dobandit-o cand s-a coborat pe pamant sub forma omeneasca), ci

2) Ca sa faca voia Tatalui.

Iata deci care trebuie sa fie exemplul nostru.

De-a lungul vietii lui Isus pe pamant – in timpul celor 33 de ani jumatate – El si-a respins voia proprie si a facut voia Tatalui Sau. El le-a spus ucenicilor sai ca oricine doreste sa-L urmeze trebuie sa faca precum El. El a venit ca sa smulga din radacini pacatul din viata noastra – “voia proprie” – si sa ne scape de pacat.

In domeniul stiintei, de mii de ani omul a facut greseala sa creada ca Pamantul este centrul Universului. Soarele, luna si stelele dau impresia ca se invart in jurul Pamantului. A fost nevoie de curajul unui om ca si Copernicus ca sa puna la indoiala aceasta idee cu 450 de ani in urma, si sa arate ca de fapt Pamantul nu este nici macar centrul sistemului nostru solar, cu atat mai putin mai putin al universului. Pamantul a fost creat sa fie centrat pe soare. Atata timp cat centrul a fost gresit, calculele oamenilor au fost gresite. Dar odata ce a fost gasit centrul corect calculele au inceput sa fie corecte.

La fel este si cu noi atunci cand ramanem “centrati pe sine” in loc sa fim “centrati pe Dumnezeu”. Intelegerea noastra a Bibliei si a voii perfecte a lui Dumnezeu (calculelel si premisele noastre) va fi gresita. Dar tot asa cum oamenii au crezut timp de 5000 de ani ca earu corecti in calculele lor (dupa cum am vazut mai devreme) si noi ne inchipuim ca suntem corecti in ceea ce credem! Dar, de fapt, ceea ce credem va fi 100% gresit.

Vedem aceste lucruri chiar si intre “crestinii buni” din ziua de astazi. Exista atat de multe interpretari ale aceleiasi Biblii – si totusi fiecare crede ca interpretarea lor este cea corecta si toti ceilalti gandesc gresit. Ei spun despre ceilalti ca sunt “inselati”. De ce? Fiind ca centrul lor este gresit.

 

Omul a fost creat ca sa fie centrat in Dumnezeu si nu in el insusi. Cand crestinii au centrul gresit, “evanghelia” lor va fi la fel de gresita. De fapt, in ziua de astazi sunt predicate doua evanghelii – una centrata pe sine, iar cealalta centrata pe Dumnezeu.

Evanghelia centrata pe sine promite omului ca Dumnezeu ii va da tot ceea ce are nevoie ca sa aiba o viata comoda aici pe pamant , iar in Cer ii va va pastra un loc dupa sfarsitul vietii pe pamant. Auzim spus in mod constant ca Isus ne va ierta toate pacatele, ne va vindeca toate bolile, ne va da binecuvantari financiare si ne va rezolva toate problemele aici pe pamant.

Totusi, sinele ramane la centrul unei asemenea vieti si Dumnezeu este cel care se invarte in jului lui – ca un slujitor – sa raspunda tuturor rugaciunilor si sinelui orice ii trebuie! Tot ce trebuie sa faca omul in aceasta ecuatie este sa “creada” si sa “primeasca in numele lui Isus toate binecuvantarile materiale”!

Aceasta este evanghelia falsa, pentru ca nici macar nu este pomenita “pocainta”. Pocainta este ceea ce Ioan Botezatorul, Isus, Pavel si toti ucenicii au predicat mai intai de toate. In ziua de azi, din pacate, pocainta esta cel mai putin predicata!

In schimb, Evanghelia centrata pe Dumnezeu face o chemare la pocainta. Pocainta inseamna:

Intoarcerea DE la Sine ca centrul vietii, de la a trai doar pentru bunastarea proprie, de la a umbla pe calea aleasa de tine, de la a iubi banii, si de la a iubi lumea aceasta si lucrurile ei (poftele trupesti, poftele ochilor si mandria) , si

Intoarcerea LA Dumnezeu, la a-L iubi cu toata inima, astfel incat El sa fie centrul vietii si voia Luis a fie indeplinita in acea viata.

Credinta in moartea lui Isus pe cruce poate ierta pacatele oricui, dar numai atunci cand este acompaniata de pocainta. Apoi acea persoana poate primi puterea Duhului Sfant ca sa poata renunta la sine si sa poata trai din plin o viata centrata pe Dumnezeu. Aceasta este Evanghelia predicata de Isus si de apostoli.

Evanghelia falsa ne duce spre o poarta MARE si o cale LARGA (foarte usor de parcurs, pentru ca nu este necesara renuntarea la sine sau schimbarea stilului de viata pacatos). Milioane de oameni participa la asemenea adunari unde evanghelia falsa este predicata. Multi intra pe poarta mare si parcurg calea larga crezand ca duce la viata. Dar de fapt ea duce la dezastru. Cei ce predica aceasta evanghelie se lauda cu numere foarte mari de oameni care “au ridicat mana si l-au primit pe Hristos” in adunarile lor. Insa totul este o inselatorie! Desi exista oameni care sunt cu adevarat convertiti in asemenea intalniri, din pricina sinceritatii lor ei ajung sa fie “fii ai gheenei” (Matei 23:15) – inselati despre adevarata lor stare.

Evanghelia adevarata ne duce spre o poarta MICA si o cale INGUSTA – exact asa cum Isus le-a descris, nu duse la extrema – precum fac unele culte “supra-spirituale”. Putini sunt cei ce urmeaza calea descrisa de Isus. Cei ce predica aceasta evanghelie nu au multe lucruri cu care sa se laude fiindca statisticile sunt putin impresionante. Insa aceasta evanghelie este singura care duce la Isus si la cer.

“Ascultati cu mare atentie. Celui ce implineste poruncile primite i se va da mai multa lumina si intelepciune. Dar celui ce nu implineste poruncile, chiar si lumina si intelepciunea pe care crede ca le are ii vor fi luate.” (Parafrazare a Luca 8:18).

Cel ce are urechi de auzit sa auda.

Isus şi apostolii au avertizat în mod repetat că zilele din urmă vor fi caracterizate de deceptie larg răspândită şi o mulţime de prooroci falşi (Matei 24:3-5,1,24; 1Timotei 4:1) – şi am văzut mulţi din aceştia în ultimele decade.

De ce sunt milioane de creştini înşelaţi de aceşti profeţi falşi şi de “trezirile” lor false? Şi de ce sunt aşa de mulţi predicatori căzuţi pradă imoralităţii şi lăcomiei?

Acestea sunt ceea ce consider eu a fi câteva din cauzele principale:

1. Majoritatea creştinilor de azi nu sunt conştienţi de ceea ce Noul Testament învaţă, pentru că nu l-au studiat cu atenţie, şi urmează învăţătura conducătorilor lor şi nu învăţăturile Noului Testament.

2. Minunile (darurile supranaturale) au devenit mai importante pentru ei decât caracterul lor (o viaţă supranaturală).

3. Bogăţia materială a devenit mai importantă decât bogăţia spirituală.

4. Nu sunt în stare să distingă între râvnă sufletească sau manipulare psihologică, şi mişcarea supranaturală a Duhului Sfânt; cauza este, din nou, ignoranţa faţă de Noul Testament.

5. Nu sunt în stare să facă distincţia între vindecare psihosomatică (vindecarea care vine prin atitudini potrivite ale minţii), şi vindecare supranaturală în Numele lui Isus.

6. Entuziasmul emoţional şi manifestările fizice ciudate au devenit mai importante pentru ei decât bucuria interioară care vine de la Dumnezeu.

7. Pentru conducători, slujirea înaintea oamenilor a devenit mai importantă decât umblarea interioară cu Dumnezeu.

8. Acceptul oamenilor a devenit mai imporant pentru acesti conducători, decât acceptul lui Dumnezeu.

9. Numărul persoanelor care participă la întâlniri a devenit mai important pentru aceşti conducători decât dacă aceste persoane sunt în totalitate supuse lui Cristos.

10. Zidirea împărăţiilor personale si a imperiilor financiare a devenit mai imporanta pentru aceşti conducători decât zidirea unei biserici locale şi slujirea in acea biserica (Ieremia 6:13).

Toate acestea sunt EXACT OPUSUL invataturilor lui Hristos. Opusul lui Cristos este numit “anti-Crist” în Noul Testament. Dacă creştinii nu au vederea clara, când Anticristul va aparea pe scena lumii, cu semnele şi minunile lui false (2 Tesaloniceni 2:3-10), şi ei îl vor accepta orbeşte. A fi condus de Duhul lui Cristos este să ai duhul exact opus cu cel menţionat în punctele de mai sus.

Aici este o parafrazare a cuvintelor lui Isus din Matei 7:13-27 (citeşte în contextul lui Matei capitolele 5 până la 7 ):

“Poarta şi calea spre VIAŢA VEŞNICĂ sunt foarte strâmte – aşa cum am descries mai devreme (Matei 5 până la 7). Dar prooroci falşi vor veni şi vă vor spune că poarta şi calea nu sunt strâmte ci uşoară şi lată. Feriţi-vă de ei. Îi veţi putea identifica uşor după roadele caracterului lor: trăiesc ei o viaţă fără mânie, fără a pofti femei, liberi de iubirea de bani şi liberi de a căuta cu nerăbdare binecuvântare materială (aşa cum le caută oamenii din lume)? Predică ei împotriva acestor lucruri aşa cum am făcut şi eu aici? (Matei 5:21-32 şi 6:24-34). Aceşti prooroci falşi pot folosi multe daruri supranaturale şi chiar să vindece oameni în Numele

Meu, dar îi voi trimite pe toţi în iad în ziua judecăţii, pentru că nu M-au cunoscut (ca Cel Sfânt) şi nu au renunţat la păcate în viaţa privată (Matei 7:21-23). Deci dacă vrei să construieşti o biserică pe o piatră care nu se va cutremura sau cădea niciodata, ai grijă să faci tot ceea ce Eu tocmai v-am vorbit (Matei 5 până la 7) şi învaţă poporul tău să facă tot ceea ce ţi-am poruncit şi ţie. Atunci eu voi fi totdeauna cu tine şi autoritatea Mea te va sprijini totdeauna (Matei 28:20,18). Dar dacă doar asculţi ceea ce-ţi zic şi nu împlineşti, atunci tot ce faci poate părea mare şi impresionant in fata oamenilor, dar cu siguranţă va cădea într-o zi (Matei 7:25).”

Cum putem zidi o biserică de neclintit în aceste zile din urmă?

1. Trebuie să trăim predica de pe munte (Matei 5 până la 7) şi să o predicăm în mod constant.

1. Trebuie să trăim în noul legământ, nu în vechiul legământ. Pentru aceasta trebuie să ştim clar diferenţa dintre cele 2 legăminte (2 Corintent 3:6). Trebuie de asemenea să predicăm noul legământ.

Când predicatorii de azi cad în păcate serioase, se justifică ( şi se consolează) în exemplele sfinţilor din Vechiul Testament care au căzut şi ei în păcat. Apoi îşi reîncep slujirea după o perioadă de tăcere. Ei citează exemplele lui David care a comis adulter, şi Ilie care a ajuns în depresie, şi spun că “Dumnezeu i-a folosit în continuare”! Dar nu vor cita exemplul lui Pavel care a trăit în biruinţă şi curăţie până la sfârşitul vieţii sale.

Ceea ce aceşti predicatori (şi majoritatea creştinilor) nu au realizat este faptul că sfinţii Vechiului Testament NU sunt exemplele noastre azi. Noi am primit mult mai mult în aceste vremuri de har – “Cui i s-a dat mult, i se va cere mult” (Luca 12:48). Isus este Mijlocitorul unui nou legământ şi EL este exemplul şi autorul credinţei noastre azi – nu David şi Ilie. Diferenţa dintre sfinţii Vechiului Testament (după cum vedem în Evrei 11) şi Isus, ne este arătată clar în Evrei 12:1-4; dar foarte puţini trăiesc realitatea acestui verset. Foarte puţini au văzut că “Dumnezeu avea în vedere ceva MAI BUN pentru noi” în noul legământ. (Evrei 11:40)

Oricare dintre noi poate cădea aşa cum au căzut mulţi predicatori dacă nu suntem vegheatori şi alerţi – pentru că Satan este un inamic şiret. Siguranţa noastră stă în ascultarea exactă a învăţăturilor Noului Testament şi in a ne supune autorităţii duhovnice şti. (Prin aceasta înţeleg acei oameni care nu au nici măcar una din valorile greşite găsite în cele 10 puncte menţionate mai devreme.) Dacă învăţăm din greşelile altora, putem evita repetarea aceloraşi greşeli în dreptul nostru.

De aceea să stăm totdeauna cu feţele la pământ înaintea Domnului – pentru că acolo primim revelaţie Divină, aşa cum a primit Ioan (Apocalipsa 1:17). Dacă ne smerim, vom primi har ca să fim biruitori (1 Petru 5:5). Şi când Duhul Sfânt ne arată adevărul în Cuvântul lui Dumnezeu şi adevărul despre noi înşine, să fim sinceri şi “să iubim adevărul şi astfel să fim mântuiţi” de tot păcatul. Astfel vom fi protejaţi de Însuşi Dumnezeu de toate amăgirile şi decepţiile (2 Tesaloniceni 2:10-11). Amin.

https://romanian.cfcindia.com/ro/books/one-body-in-christ

UN TRUP ÎN HRISTOS

scris de :   Zac Poonencategorii :   Biserica

Download Formats:

Copyright – Zac Poonen (1974) This book has been copyrighted to prevent misuse. It should not be reprinted or translated without written permission from he author. Permission is however given for any part of this book to be downloaded and printed provided it is for FREE distribution, provided NO ALTERATIONS are made, provided the AUTHOR’S NAME AND ADDRESS are mentioned, and provided this copyright notice is included in each printout. For further details, Please contact: The Publisher.

scris de :   Zac Poonen

Iosif:

În Matei 1:19, citim că atunci când Iosif a auzit că Maria era însărcinată, și neștiind că aceasta era o lucrare supranaturală a lui Dumnezeu în pântecele ei, fiindcă era un om neprihănit, n-a vrut s-o facă de rușine, ci a vrut să acopere ceea ce el credea că este păcatul ei (Matei 1:19).

Există un lucru pe care-l putem învăța cu toții aici despre neprihănire. Mesajul Evangheliei este, în esență, modul în care un om nedrept poate deveni neprihănit. Prima persoană care a fost numită neprihănită în Noul Testament este Iosif. Și, neprihănirea lui este menționată în legătură cu dorința de a acoperi păcatul altei persoane și de a nu face de rușine acea persoană. Acesta este duhul unui om cu adevărat neprihănit.

Când auzi că cineva a păcătuit, care este reacția ta imediată? Dacă ești un om neprihănit, vei dori să acoperi asta. Dacă nu ești un om neprihănit, vei vorbi despre acest lucru altora. Acolo vedem că Iosif, care nu avea Duhul Sfânt și nu era sub noul legământ, a fost cu mult mai neprihănit decât milioane de credincioși care pretind că sunt născuți din nou. Având standardele vechiului legământ, Iosif s-a hotărât să acopere ceea ce el credea că este păcat. Slavă Domnului că n-a scandalizat-o pe Maria. Căci dacă ar fi făcut asta, vă puteți imagina regretul și remușcările pe care le-ar fi avut când avea să descopere adevărul – că ea era 100% curată și nevinovată!

Aceste lucruri sunt scrise pentru învățătura noastră. Cum poți retrage povești pe care le-ai împrăștiat despre alții, dacă descoperi ulterior că erau neadevărate? Căci cel căruia i le-ai spus se poate să le fi împraștiat mai departe la alte zece persoane, care, la rândul lor, poate au răspândit și mai departe. Deci, iată un avertisment și un exemplu pentru noi încă din primul capitol al Noului Testament. Acoperă păcatele altora. Învață din exemplul lui Iosif.

Sem și Iafet:

În Geneza 9:20-27 citim că Noe s-a îmbătat într-o zi și stătea dezbrăcat în cortul său. Fiul său Ham l-a văzut și a raportat acest lucru fraților săi. Fiindcă Ham și-a dezonorat astfel tatăl, a venit un blestem asupra lui. Sem și Iafet, însă, au mers cu spatele întors către tatăl lor și i-au acoperit goliciunea. Prin urmare, ei au fost binecuvântați. Există un mesaj important pentru noi aici. Acesta este primul loc în Scriptură unde citim că Dumnezeu pedepsește un fiu și sămânța acestuia pentru că și-a dezonorat tatăl.

Este un lucru grav înaintea lui Dumnezeu când nu respectăm autoritatea. Când vezi o slăbiciune la tatăl tău sau la vreun om al lui Dumnezeu, nu-i expune goliciunea în fața altora, așa cum a făcut Ham, dacă vrei să nu primești un blestem asupra ta. Fii ca Sem și Iafet și acoperă această slăbiciune. “Dragostea acoperă o sumedenie de păcate” (1 Petru 4:8; Proverbe 10:12).

Noe i-a binecuvântat pe Sem și pe Iafet cu binecuvântarea părtășiei, spunând: “Fie ca Dumnezeu să mărească teritoriul lui Iafet; el să locuiască în corturile lui Sem” (Geneza 9:27 – NTLR). Noi de asemenea trebuie să zidim părtășie cu cei cu care trăim împreună și să ne acoperim păcatele unii altora. Doar astfel de credincioși pot zidi biserica Domnului Isus Hristos.

Vor umbla ncoace şi ncolo ca să caute cuvntul Domnului şi tot nu-l vor găsi (Amos 8:11,12)

De-a lungul timpului, numeroşi creştini au căutat n mod sincer sfinţenia şi biruinţa asupra păcatului, lundu-şi crucea şi lepădndu-se de sine. Dar, adesea, ei au descoperit că viaţa creştină este o trudire aspră n loc de viaţa glorioasă pe care o descrie Biblia. Eşecul lor a fost acela că n-au nţeles niciodată viaţa de credinţă sub noul legămnt. Ei au căutat să fie sfinţi pe baza principiilor vechiului legămnt şi astfel au pierdut ceea ce Dumnezeu avea pentru ei.

2 Corinteni 3:6 ne spune că noul legămnt este o slujire a Duhului care dă viaţă, spre deosebire de vechiul legămnt care era o slujire a literei, care aducea moartea! Şi dacă umblăm potrivit literei poruncilor lui Dumnezeu chiar şi n noul legămnt ea ne va aduce tot moartea. Numai dacă trăim prin credinţă şi i permitem Duhului Sfnt să ne conducă, vom intra n viaţa lui Hristos.

Din momentul n care Isus S-a nălţat la cer şi a trimis Duhul Sfnt pe acest pămnt, viaţa noastră poate fi mult mai glorioasă dect a oricărui sfnt din Vechiul Testament. Deci, dacă astăzi ne surprindem trăind sub condmanare, depresie şi ntuneric, trebuie să fie pentru că noi ncă trăim pe baza principiilor vechiului legămnt (2 Corinteni 3:9).

Erau două lucruri pe care Isus le accentua frecvent n lucrarea Sa credinţa n Dumnezeu şi puterea Duhului Sfnt.

Adam a pierdut această viaţă de credinţă prin puterea Duhului Sfnt atunci cnd a ales pomul cunoştinţei binelui şi răului n locul pomului vieţii (Geneza 2:9). El a ales ca n el nsuşi să locuiască cunoaşterea binelui şi răului, n loc să fie dependent de Dumnezeu pentru aceasta.

Pomul vieţii reprezintă viaţa de credinţă sub noul legămnt, n timp ce pomul cunoştinţei binelui şi răului reprezintă o viaţă a efortului propriu (de strădanie proprie) sub vechiul legămnt.

Dacă Adam ar fi ales pomul vieţii, el ar fi trăit prin credinţă – n dependenţă constantă de Dumnezeu. Atunci Duhul Sfnt i-ar fi dat viaţa Divină. n schimb, nsă, el a ales să trăiască n dependenţă de el nsuşi, independent de Dumnezeu. Şi aşa a murit. Toţi necredincioşii trăiesc aşa fără dependenţă constantă de Dumnezeu. Din nefericire, sunt şi mulţi credincioşi care trăiesc tot n acest mod.

Toate religiile i nvaţă pe adepţi să facă binele şi să evite răul. Creştinii care caută sfinţenia fac de asemenea binele şi evită răul. Şi, n căutarea sfinţeniei lor, ei sfrşesc de obicei făcnd distincţii din ce n ce mai fine ntre bine şi rău, pe baza unor reguli şi practici variate!! Cu toate acestea, majoritatea dintre ei nu ajung niciodată la o viaţă sfntă autentică. De ce? Pentru că ei o caută prin fapte şi nu prin credinţă.

Timp de 1500 de ani, Dumnezeu i-a nvăţat pe israeliţi prin intermediul Legii, ce era bine şi ce era rău. Dar ascultarea de faptele bune prouncite de Lege nu a condus nici măcar pe un singur israelit la părtăşia vieţii veşnice. Trăirea pe baza oricărui set de legi şi reguli orict de nalt ar fi standardul – nu va conduce niciodată pe nimeni la evlavia autentică, nici măcar astăzi.

Adevărata sfinţenie este viaţa lui Dumnezeu n sufletul omului şi Dumnezeu are să ne dea această viaţă ca pe un dar. Noi nu putem niciodată ajunge la ea. Trebuie să o primim prin credinţă.

Pavel spunea că, n zilele cnd nu era conştient de cerinţele Legii, se simţea viu. Dar cnd a nţeles cerinţele Legii lui Dumnezeu, a devenit att de conştient de greşelile din viaţa lui, nct se simţea mort (Romani 7:9)!! Aceasta este şi experienţa multora care sunt născuţi din nou. Ei par să fie fericiţi şi vii atta timp ct aud numai de iertarea păcatelor lor. Dar imediat ce aud despre biruinţa asupra păcatului şi ascultarea de poruncile lui Dumnezeu, se simt condamnaţi şi nenorociţi şi morţi.

Dar Pavel nu s-a oprit la legea vechiului legămnt şi nici noi n-ar trebui să ne oprim. Dumnezeu i-a arătat lui Pavel o altă lege – legea Duhului de viaţă n Hristos Isus. Aceasta a fost legea care l-a eliberat n final din păcat (Romani 8:2).

Mulţi caută să fie sfinţi făcnd binele. Amintiţi-vă că Eva a mncat din copac pentru că arăta bine!! Ea nu căuta să facă ceva rău!! Ea a mncat fructul, nu pentru că dorea să devină ca diavolul, ci pentru că dorea să devină ca Dumnezeu pentru că aceasta a fost ceea ce diavolul i promisese (Geneza 3:5). Oamenii care trăiesc potrivit Legii fac aceeaşi greşeală şi astăzi gndind că ei pot fi ca Dumnezeu prin lucrările bune exterioare.

Mare parte din binele pe care l vedem n vieţile multor creştini vine nu dintr-o sfinţenie autentică, ci dintr-o educaţie bună. Mulţi dintre aceşti creştini sunt onorabili, dar ei nu au o foame pasionată după Dumnezeu. şi petrec viaţa asimilnd cunoştinţe din Biblie, dar fără nicio revelaţie de la Dumnezeu. Drept urmare, viaţa lor nu este cu mult diferită de viaţa unor necredincioşi buni din jurul lor. Tuturor credincioşilor de acest fel le-a scăpat ceva esenţial din ceea ce Dumnezeu doreşte ca ei să aibă – natura Divină.

Dumnezeu nu ncearcă n primul rnd să ne facă să facem bine, ci să ne facă să ne ncredem n El, aşa nct să ne poată da natura Lui. n ochii Lui, neprihăniţi nu sunt cei care fac bine, ci aceia care trăiesc prin credinţă (Vezi Romani 4:5 şi Habacuc 2:4).

n Habacuc 2:4, Dumnezeu pune n contrast două grupuri de oameni cei care cred n Domnul şi cei care sunt mndri. Cei care sunt mndri nu pot trăi prin credinţă. Motivul pentru care mulţi nu acceptă n mod gratuit darurile lui Dumnezeu, prin simpla credinţă, este pentru că ei sunt prea mndri să accepte orice n mod gratuit. Mai degrabă ei şi-ar cştiga iertarea şi sfinţenia făcnd ei nşişi ceva.

Satan le spune creştinilor chiar şi astăzi (aşa cum i-a spus Evei) că nu e nevoie ca ei să depindă de Dumnezeu ca să cunoască diferenţa dintre bine şi rău. El le spune că ei pot cunoaşte diferenţa prin conştiinţa lor, sau citind Biblia. Dar mulţi necredincioşi trăiesc de asemenea pe baza conştiinţei lor şi au vieţi destul de cuviincioase. Şi un creştin poate trăi aşa dar el nu va fi drept n ochii lui Dumnezeu.

Mulţi credincioşi şi ncep n mod corect viaţa creştină ncrezndu-se doar n Dumnezeu pentru ndreptăţirea lor. Dar apoi, asemenea creştinilor galateni, ei caută să devină perfecţi prin propriile lor eforturi (Galateni 3:3). Ei şi evaluează valoarea spirituală prin ct de mult au făcut pentru Dumnezeu sau prin rezultateale pe care le-au văzut n lucrarea lor. Şi se simt satisfăcuţi. Dar cnd oamenii L-au ntrebat pe Isus cum puteau să ndeplinească lucrările lui Dumnezeu, El nu le-a spus să facă fapte bune. Le-a spus să creadă n El (Ioan 6:28,29)! Fără credinţă este imposibil să-I fim plăcuţi lui Dumnezeu.

Sunt multe paradoxuri n viaţa creştină şi iată-l pe primul pe care-l ntlnim cnd suntem salvaţi: Ştim că Isus ne ndreptăţeşte att de complet nct noi stăm acum naintea lui Dumnezeu ca şi cnd n-am fi păcătuit niciodată pentru că Dumnezeu ne promite să nu-şi mai aducă aminte niciodată de păcatele noastre trecute mpotriva noastră (Evrei 8:12). n acelaşi timp, ni se spune, de asemenea, să nu uităm niciodată păcatele noastre trecute, ca nu cumva să ajungem orbi şi neprevăzători (2 Petru 1:9)!!

Deci, pe de o parte, vedem că Dumnezeu nu-Şi mai aduce aminte de păcatele noastre trecute iar, pe de altă parte, nouă ni se spune să nu le uităm niciodată!! Cum să trăim cu această contradicţie aparentă?

Numai fiind DIN CE N CE MAI conştienţi de faptul că sngele lui Isus ne-a curăţit păcatele noastre trecute, suntem conştienţi de acele păcate n ele nsele.

Citeşte această ultimă propoziţie ncă o dată, pentru că acesta este unul dintre cele mai importante principii ale vieţii creştine. Dacă l crezi, acest adevăr te poate elibera.

Nu e nicio smerenie n a ne simţi vinovaţi de păcatele noastre trecute. Este necredinţă, nu smerenie, şi este o insultă la adresa sngelui lui Hristos. O astfel de necredinţă nu-L glorifică n niciun fel pe Dumnezeu.

Pavel şi spunea cel dinti păcătos după 30 de ani n care fusese creştin (1 Timotei 1:15). Totuşi, mai spunea n acelaşi timp că: Nu sunt conştient de nimic mpotriva mea (1 Corinteni 4:4). Ambele afirmaţii sunt adevărate.

Această asigurare este ceea ce ne dă nouă mare ncredere naintea lui Dumnezeu şi mare ndrăzneală mpotriva acuzaţiilor lui Satan şi mpotriva fricilor cu care Satan ncearcă să ne nspăimnte.

n zilele noastre, cele mai populare cărţi din librăriile creştine sunt acelea care tratează credinţa şi Duhul Sfnt. Dar majoritatea acestor cărţi i conduc pe creştini ntr-o credinţă falsă şi n experienţe false. Credinţa pe care aceste cărţi o nvaţă este credinţa de a deveni prosper şi sănătos şi nu de a deveni sfnt şi spiritual. Creştinilor li se spune că pot obţine orice doresc de la Dumnezeu, doar dacă ei cred suficient de mult. O astfel de nvăţătură este n mod fundamental opusă nvăţăturii şi practicii primilor apostoli şi celei a misionarilor evlavioşi (din secolul al 19-lea şi nceputul secolului 20), care şi-au sacrificat viaţa pentru naintarea mpărăţiei lui Dumnezeu.

Credinţa autentică este aceea care te ajută să biruieşti lumea (1 Ioan 5:4) lumea fiind pofta ochilor, pofta cărnii şi mndria vieţii (1 Ioan 2:16). După cum Isus a biruit această lume, şi noi putem s-o biruim (Vezi Ioan 16:33 şi Apocalipsa 3:21). Cnd biruim lumea, nu vom mai fi nşelaţi niciun moment de Satan care ne spune că plăcerile care vin prin sănătate şi prosperitate sunt superioare plăcerii care vine din părtăşia cu Dumnezeu.

Dumnezeu doreşte ca noi să gustăm desfătarea pură a părtăşiei cu El. Numai aceasta ne va alunga dorinţa pentru alte plăceri (Psalmul 16:11). Dar numai atunci cnd gustăm părtăşia cu Dumenzeu putem fi eliberaţi cu adevărat.

Credinţa n Dumnezeu şi puterea Duhului Sfnt te poate elibera din orice robie pe care Satan a pus-o vreodată peste tine.

Te vezi nedoritor să renunţi la vreo anume plăcere lumească ce te atrage? Strigă atunci la Domnul, cum a făcut Petru cnd se scufunda n mare, spunnd Doamne, salvează-mă. Vei vedea că Dumnezeu ţi dă nu numai dorinţa să te eliberezi de păcat, dar de asemenea o ură pentru el!! n noul legămnt, Dumnezeu este Acela care lucrează n noi att să dorim ct şi să facem voia Lui (Filipeni 2:13). Ce evanghelie minunată este noul legămnt!!

Viaţa lui Isus nu este ceva ce noi putem imita. Trebuie să ne mpărtăşim din ea prin Duhul Sfnt. Majoritatea creştinilor nu experimentează aceasta pentru că ei nu sunt săraci n duh. Aceasta nseamnă că ei nu-şi trăiesc viaţa cu o conştiinţă constantă a nevoii lor de Dumnezeu. Ei sunt ncrezători n ei nşişi şi independenţi.

Isus i-a invitat numai pe cei nsetaţi să vină la El să bea. Ca să mergem prin credinţă, noi trebuie să fim mereu nsetaţi (săraci n duh), ntotdeauna conştienţi de nevoia noastră de puterea Duhului Sfnt. Trebuie să fie un strigăt constant n inimile noastre (chiar dacă nespus) ca să fim umpluţi cu Duhul şi să experimentăm puterea Lui. Aceia care vin la Isus şi beau, vor găsi ruri de apă vie curgndu-le din adncul fiinţei lor (o viaţă n plinătatea Duhului Sfnt Ioan 7:37,38).

Astfel, cel mai slab credincios poate experimenta gloria acestei vieţi de credinţă n noul legămnt şi poate deveni la fel de tare ca cel mai tare.

Cine are urechi de auzit, să audă.

 

Mântuirea nu este prin fapte

Mântuirea nu este prin fapte (Salvation Is Not By Works)

Cu toate că mântuirea nu este prin fapte (2 Timotei 1:9; Tit 3:5), totuşi hotărârea lui Dumnezeu este să răsplătească fiecăruia, după cum este scris:

Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, Şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată. (Ioan 5:28-29)

Desigur aşa se va face cu toţi, căci fiecăruia i se va răsplăti în funcţie de faptele lui: Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gîlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. (Romani 2:6-10)

Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit. (Matei 12:36-37)

Judecata lui Dumnezeu asupra tuturor, fie ei în Hristos sau nu, este într-adevăr în funcţie de lucrări (citeşte, Matei 25:31-46). Chiar Pavel spune, că “nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea aceasta vor fi socotiţi neprihăniţi.” (Romani 2:13). Dacă acest lucru este adevărat şi fără îndoială că este; cum se face atunci că Dumnezeu, “ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu în funcţie de faptele noastre” (2 Timotei 1:9)?

Cum se poate spune? …”nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, pe care le-am fi făcut, ci pentru îndurarea Lui, El ne-a mântuit” (Tit 3:5).

Altfel spus, noi toţi meritam moartea, pentru că:

1. Toţi au păcătuit

Toţi oamenii “sunt sub păcat” (Romani 3:9; 5:12). Nu contează cine eşti. Nu contează ce ai făcut. Eşti un păcătos; de ce? Fiindcă este scris:

„Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem şi de amărăciune; au picioarele grabnice să verse sânge; prăpădul şi pustiirea Sunt pe drumul lor; nu cunosc calea păcii; frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.” (Romani 3:10-18)

Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere, şi care să caute pe Dumnezeu. Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au dovedit nişte netrebnici; nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar. (Psalmi 14:23)

Prin urmare, în faţa lui Dumnezeu toţi oamenii sunt vinovaţi (Romani 3:19) şi au nevoie să fie mântuiţi (Isaia 64:5). Şi deoarece cu toţii sunt vinovaţi şi păcătoşi, ei sunt incapabili să facă binele (Psalmul 16:2). Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu, nici măcar unul.

Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele bune ale noastre, Sunt ca o haină mânjită. Ca o cârpă murdară aşa sunt considerate faptele noastre. (Isaia 64:6)

Da, suntem necurați, şi desigur toate faptele noastre sunt ca un lucru necurat, iar orice neprihănire a noastră este ca o cârpă murdară, (literalmente în ebraică, o cârpă de perioadă, beged `iddiym, Isaia 64:6; în evreiește Isaia 64:5).

Deci, orice faptă bună fără Dumnezeu, este egal cu zero.

Prin urmare, oamenii au nevoie să fie mântuiţi (salvaţi). Dar, din moment ce ei nu au nici-o neprihănire a lor, mântuirea este imposibilă fără mila şi harul lui Dumnezeu. Ucenicii au rămas uimiţi de tot şi au zis: „Cine poate, atunci, să fie mântuit?”, Isus, vorbind de mântuire, a spus:

“La oameni este imposibil, dar nu la Dumnezeu, căci la Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile” (Marcu 10:26-27).

Deci, cei ce caută să fie mântuiţi prin propriile lor fapte, nu sunt mântuiţi. Nimeni nu poate fi salvat în baza faptelor sale bune. Este imposibil; de ce aşa? “Pentru că, orice faptă bună pe care un păcătos ar putea-o face, fără Dumnezeu, este dezgustător în ochii Săi” (Isaia 64:6). Prin urmare, nu există nici o modalitate de mântuire ce s-ar putea baza pe “lucrări de dreptate” (ale neprihănirii) pe care le-ar putea face cineva, deoarece:

2. Toţi sunt morţi spiritual

În Geneza 2:17, vedem că Dumnezeu l-a avertizat pe Adam să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului, zicându-i: căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit. Ceva mai departe, în capitolul 3 citim că şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui (şi în 2 Corinteni 11:3), prin urmare ei au murit spiritual.

Fizic, ei au continuat să trăiască (Geneza 4:25; 5:5) dar spiritual au murit, iar din acea zi, moartea spirituală a continuat în urmaşii lor (Romani 5:12). Mai mult decât atât, fiindcă sunt sub păcat, pentru că toţi oamenii sunt (aşa ne spune Cuvântul), aceasta înseamnă că ei au fost şi sunt… morţi spiritual. Pentru că “plata păcatului este moartea” (Romani 6:23). Dumnezeu nu a fost mincinos când a spus lui Adam, “în ziua în care vei mânca din el vei muri” (Geneza 2:17; Tit 1:2). Adam şi Eva au murit în acea zi (Geneza 3:1-19) în dorinţele lor carnale şi a minţii lor corupte, aşa că ei au devenit copii ai mâniei (Efeseni 2:1-3). Înainte de mântuire, toți oamenii sunt “copiii ai mâniei” şi sunt “morţi în greşeli şi păcate.” Oamenii morţi sunt incapabili să facă ceva bun spiritual, după cum ilustrează Isaia 64:6. Tot astfel Pavel spune:

„Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi”. (Efeseni 2:1-3)

Aşa că Domnul Isus a arătat ce trebuie făcut: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Şi iarăşi:„Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. (Ioan 3:3, 5-6)

Omul trebuie să devină viu spiritual, născut cu scopul de a fi salvat (ca să intre în Împărăţia lui Dumnezeu). Şi cum o să devină născut spiritual? Prin eforturi proprii? Ori prin încercări grele pentru a atinge unele… nirvana spirituale..? Sau poate prin găsirea unui canal prin care să treacă şi care să dea naşterea spirituală? Nu, nu se poate. Amintiţi-vă, că el este mort spiritual. Cum ar putea un om mort să vină el însuşi la viaţă?

Deci, este clar că nu poate. Aceasta este exclusiv lucrarea lui Dumnezeu, deci nicidecum prin efortul omului, deoarece omul este mort în păcatul lui, incapabil să facă ceva bun spiritual (Efeseni 2:1-3; Isaia 64:6). Însă, Dumnezeu ia oamenii morţi şi Îi aduce la viaţă! Acesta este motivul pentru care se poate spune că mântuirea nu este prin fapte.

Pavel continuă scrierea sa către Efeseni astfel:

Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, cu toate că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har Sunteţi mântuiţi). (Efeseni 2:4-5)

Şi deci este clar că nu poate fi vorba de fapte, deoarece nici un om mort în păcatul lui prin orice fel de fapte bune nu ar putea avea ceva de la Dumnezeu. De aceea se numeşte salvare sau mântuire.

Tot astfel, este arătat în Romani 5:6, faptul că oamenii sunt salvaţi de la mizerabila lor stare neajutorată (adică lipsită de putere),

„Căci, pe când eram noi încă fără putere, Cristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi”.

Deci, este clar că,

3. Nu există „Neprihănire” fără Dumnezeu.

Deci, ce se întâmplă însă după mântuire? Ce se întâmplă după ce am fost născuţi spiritual, şi am intrat în „viaţa spirituală” (adică după ce suntem născuţi din nou)? Aceasta este acceptarea noastră în cer, dar este oare (această mântuire) pe baza faptelor noastre? Nicidecum, pentru că noi suntem incapabili să facem vreun bine fără Dumnezeu.

Împăratul David, care era un om mântuit (1 Samuel 13:14), a declarat: Eu zic Domnului, „Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!” de altfel, o altă traducere (mai literală), spune: Eu zic Domnului, “Tu eşti Domnul meu, bunătatea mea nu este nimic fără Tine” (Psalmul 16:2).

Astfel, David a recunoscut că el nu a avut nici-o bunătate în el însuşi şi nu a avut nici o neprihănire a lui. De asemeni mai găsim scris în Psalmul 143:2,

Nu intra la judecată cu robul Tău! Căci nici un om viu nu este fără prihană înaintea Ta.

Iar în Eccleziastul 9:1 Da, mi-am pus inima în căutarea tuturor acestor lucruri, am cercetat toate aceste lucruri, şi am văzut că cei neprihăniţi şi înţelepţi, şi faptele lor, Sunt în mâna lui Dumnezeu, atât dragostea cât şi ura.

Aceasta se referă şi la David! Chiar dacă David a fost un om drept (1 Samuel 13:14), totuşi, el nu a fost un om drept datorită bunătății sale, ci a fost un om drept datorită dreptăţii sau neprihăniri lui Dumnezeu care a fost peste el, pentru că el însuși spune: Dumnezeul neprihănirii mele (Psalmul 4:1). Şi desigur, această neprihănire este pentru toţi cei care vin la credinţa în Hristos (Psalmul 36:10; 89:16; 103:17; 118:19-20; Romani 3:22).

Pavel a mai spus:

„Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, Şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.”(Filipeni 3:8-9)

Acum, cei ce cred adevărul, ştiu că sunt în starea de faliment spiritual. Chiar dacă totuși ar mai încerca, ei ştiu că nu au nici-o neprihănire şi desigur nici-o bunătate a lor, fără bunătatea lui Dumnezeu (Psalmul 16:2), iar aceasta chiar şi după ce au venit la Hristos.

Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. (Romani 7:18 )

Astfel, Isus a spus: “Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor” (Matei 5:3; Isaia 66:2).

Cu alte cuvinte, acesta este genul de oameni care merg la cer. Astfel de oameni sunt mântuiţi. Ei ştiu că nu sunt mântuiţi datorită faptelor lor făcute în neprihănire (Tit 3:5), pentru că oricum ar da-o, tot nu au nici-una. Deoarece, chiar dacă omul are naşterea din nou….totuşi,

4. Omul tot păcătos rămâne.

În Romani 3:23 Pavel scrie, Căci toţi au păcătuit, şi Sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Aceasta este valabil pentru toţi oamenii, mântuiţi sau nu. Chiar şi cei mântuiţi păcătuiesc şi cad din slava lui Dumnezeu, aşa cum este arătat de Solomon în 1 Regi 8:46 „Când vor păcătui împotriva Ta, căci nu este om care să nu păcătuiască” şi în 1 Ioan 1:8 este de asemeni scris: Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.

Deci păcatul este în continuare în viaţa credinciosului, după cum este arătat şi de apostolul Pavel:

Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu Sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Şi atunci, nu mai Sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai Sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc, deci, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?.. ( Romani 7:14-24)

Firea pământească, adică trupul acesta de moarte, cu păcatul care locuieşte în mine, continuă să facă răul, vs 19. Pavel mai spune, că nimic bun nu locuieşte în acest trup (versetul 18), astfel că este o luptă continuă (versetul 23). Aşa că acest trup păcătos (parte din Pavel) vs 18, se luptă cu răscumpăratul Pavel (care este o altă parte din Pavel, care ar vrea să facă binele), sau omul dinăuntru (vs 22). Deci, dacă nimic bun nu locuieşte în Pavel, (sau în mine,.. sau în tine), tot el spune că, este imposibil (vs 18) ca să poată să facă binele. Prin urmare trupul păcătos, rămâne păcătos chiar şi după naşterea din nou, astfel că această fire pământească (trupul păcătos) continuă să facă răul până în ziua izbăvirii de acest trup.

Trebuie bine înţeles că este o lege (a păcatului şi a morţii), şi că a lupta împotriva acestei legi, este fără succes, deoarece nici-un om nu poate înfrânge această lege, tocmai de aceea Dumnezeu a pregătit o altă lege, care este legea Duhului de viaţă în Hristos Isus (Romani 8:1-2). Deci, numai cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului şi umblă după lucrurile Duhului sunt plăcuţi lui Dumnezeu, pe când cei ce umblă după lucrurile firii pământeşti, nu sunt (Romani 8:8), ci sunt lepădaţi, fiindcă ei se gândesc la lucrurile oamenilor (Marcu 8:33). Apoi, de asemeni se înţelege că atâta timp cât noi trăim în această fire pământească (trupul acesta de moarte), păcatul este în noi, după cum Ioan zice: Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi. (1 Ioan 1:10)

În Eccleziastul 7:20 este scris, Fiindcă pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.

Prin urmare atâta timp cât suntem încă în această stare păcătoasă, acest lucru dictează o nevoie continuă după harul, mila şi iertarea lui Dumnezeu. După cum este arătat:

De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei. (Evrei 7:25)

Prin urmare, El este de asemenea în stare să mântuiască pe cei care vin la Dumnezeu prin El, deoarece El trăieşte mereu, pentru a mijloci pentru ei. După cum este zis în 1 Ioan 1:9 „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”.

Deci, dacă ne mărturisim păcatele El ne iartă şi ne curăţeşte de “orice nelegiuire“. Prin urmare “orice nelegiuire” include chiar şi păcatul pe care nu ni l-am putut aminti ca să-l mărturisim, sau acela de care n-am ştiut.

Aşa cum este spus la 1 Ioan 1:6-7, Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim, şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.

Cei ce merg în lumină (şi modul lor de viaţă este ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu) obţin curăţire continuă prin sângele lui Hristos. Astfel că păcatele lor sunt în continuă curăţire (îndepărtate) şi mântuirea lor este sigură, atâta timp cât ei continuă în credinţă (Romani 11:20-22). Cei predestinaţi la mântuire vor continua fără îndoială, după cum este arătat în Romani 2:6-7; 8:29-39.

Dar, mulţi învaţă că un credincios ar putea trăi de fapt o viaţă păcătoasă de care să nu se pocăiască, şi totuşi să intre în Împărăţia lui Dumnezeu … Acest lucru nu este adevărat, ci este o minciună (1 Corinteni 6:9).

Un exemplu în acest sens poate fi găsit în cartea lui David Jeremiah: „God In You” (Dumnezeu în tine; copyright 1998), la pagina 145, el scrie:

• Astfel, Pavel spune că dacă mergem prin îndemnul Duhului nu vom fi în firea pământească. Noi nu vom trăi ca şi cum Dumnezeu nu ar fi parte din noi. Ştiai că poţi fi creştin şi să acţionezi ca şi cum Dumnezeu chiar nu este în viaţa ta? Pentru toate intenţiile şi scopurile lor, unii creştini sunt ca şi ateii. Ei trăiesc viaţa lor, ca şi cum Dumnezeu nu există. Acum, Sunt ei creştini? Da, dacă s-au încrezut în Hristos. Însă pentru un motiv sau altul, ei oarecum s-au îndepărtat de calea cu Domnul, astfel că au mers cam de la distanţă cu Domnul. Astfel, se poate spune că au mers în natura lor veche, carnală.

În Psalmul 14:1 şi în Psalmul 53:1, scrie: Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!”

Tot astfel este şi cu aceşti oameni arătaţi de Dr. David Jeremiah (care este pastor senior la Shadow Mountain Community Church, O biserica în California), programul lui de radio „Turning Point”, este difuzat pe plan internaţional în mai mult de patru sute de staţii; acum, cei ce sunt creştini și care cred aceste minciuni ale lui, sunt nebuni; de fapt, toţi aceştia sunt creştini falşi. Deoarece, imediat după discursul despre, lupta dintre fire şi legea lui Dumnezeu, din capitolul 7, Pavel scrie în capitolul 8: Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce Sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. (Romani 8:1)

Deci, cum am mai spus, nu mai există nici o condamnare pentru aceia care nu merg în conformitate cu firea. Cu alte cuvinte, nu există condamnare pentru aceia care nu mai merg în natura lor veche, carnală. “După cum Pavel a explicat în, Romani 8”:

În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună.

Iar în vers 8 spune: Deci, cei ce Sunt pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu. (Romani 8:5-8)

Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi cei ce Sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu Sunt fii ai lui Dumnezeu. (Romani 8:13)

Copiii lui Dumnezeu trăiesc în dreptate şi evlavie, deoarece ei fac ce este plăcut Domnului (Efeseni 5:8-10; 1 Ioan 2:2-3). Însă cei răi nu fac, ci sunt pe drumul lor spre iad (Apocalipsa 21:8).

În cele din urmă:

5. Dacă ar fi prin fapte, atunci nu este mântuire.

Israeliţii din vechime au căzut din dreptatea (sau neprihănirea) lui Dumnezeu, astfel ca ei au fost excluşi. Au căzut de la mântuirea Domnului, pentru că, au crezut că s-ar putea ajunge la dreptatea lui Dumnezeu prin faptele lor bune. Ei credeau că vor avea mântuirea dacă vor ţine legea.

În Romani 9:30-32 Pavel a scris astfel:

Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă; pe când Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire,

Cine, sau ce este piatra de poticnire? Aceasta este Hristos (Fapte 4:10-11; 1 Petru 2:5-8). După cum citim în Ioan 14, unde Isus zice:„Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. (Ioan 14:6)

Prin urmare, numai prin credinţă (încredere) în Domnul Isus Hristos, cineva: este, va fi, sau a fost vreodată mântuit (Romani 4:3). Nu poate avea cineva mântuirea prin ţinerea Legii (adică prin fapte bune ale Legii), pentru că, “prin faptele Legii nimeni nu va fi neprihănit (îndreptăţit) în ochii lui Dumnezeu, deoarece prin Lege, se ajunge la cunoştinţa deplină a păcatului” (Romani 3:20). Deci, legea dezvăluie păcătoşenia oamenilor și orice efort pe care l-ar depune cineva să ţină legea, pentru ca să ajungă la mântuire, este în zadar. Acesta este motivul pentru care Pavel a fost atât de preocupat de biserica din Galatia. Ei acceptaseră evanghelia adevărată, dar mai târziu oarecum ceva a intervenit și s-au dat după o evanghelie falsă, care le spunea că trebuie să țină legea mozaică (Galateni 3:3-5, 10, 17). Deci, ei au trecut de la Evanghelia harului, adică trăirea prin credinţă (Galateni 1:6), la trăirea prin firea pământească (Galateni 3:3-5), căci au căutat să fie perfecţi, adică neprihăniţi prin ţinerea mai degrabă a Legii, decât să aibă credinţă în Dumnezeu pentru ca neprihănirea Lui să lucreze în ei, prin credinţă (Galateni 6:15-16; Filipeni 3:9).

De aceea există o odihnă pentru poporul lui Dumnezeu (Evrei 4:9), în care trebuie să ne grăbim să intrăm (Evrei 4:11). Cu alte cuvinte, noi nu trebuie să ne încredem în nici-o dreptate sau neprihănire a noastră, un exemplu îl avem în Luca 18:9-14. Deci această odihnă, este “credinţă în Hristos“. Aceasta este atunci când credinciosul “nu lucrează”, pentru a fi găsit drept în ochii lui Dumnezeu (Romani 4:5). În această odihnă îi este locul, acolo unde omul sfânt “şi-a încetat lucrările lui, după cum Dumnezeu a făcut cu ale Sale” (Evrei 4:10). Ce înseamnă acest lucru?

Aceasta înseamnă că orice speranţă de a trăi după voia lui Dumnezeu, orice nădejde de a trăi o viaţă neprihănită, orice nădejde de a face ceva ca să meargă la cer, este pusă cu totul în harul, mila şi bunătatea măreţului nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos.

Petru, a spus-o astfel:

De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji, şi puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos (1 Petru 1:13).

Iar la Evrei capitolul 4, găsim îndemnul: Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile-pe Isus, Fiul lui Dumnezeu-să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. (Evrei 4:14-16)

Traducere Vasile Sanda, din cartea „NOT TAUGHT” By Darwin Fish

 

IV. DESPRE MANTUIRE SI VIATA CRESTINA

https://sperantaresita.org/2018/index.php/10-mesaje/studii?start=16

1. DESPRE MANTUIRE SI VIATA CRESTINA

ALEGEREA, SAU PREDESTINAREA ȘI LIBERUL ARBITRU
Romani 8:28-39; Efeseni 1:4-6;(2Tim.1:9)

Predestinarea este una dintre cele mai enigmatice, mai puţin înţelese şi mai dezbătute doctrine. Predestinarea se referă la faptul că Dumnezeu pe baza atotștiinței Sale, alege în avans, ca anumite lucruri să aibă loc.

1. Definirea alegerii

Scripturile ne vorbesc despre alegerea unei națiuni – Israel(Rom.9:4;11:28), despre alegerea unor persoane pentru anumite slujbe-Moise și Aron(Ps.105:26),David și Solomon(1Sam.16:12;1Cr.28:5), profeții (Ier.1:5), apostolii(Lc.6:13-16;Fp.9:15;22:14).În această lecție vom aborda alegerea,sau predestinarea pentru mântuire.

Alegerea și predestinarea deși sunt similare ca înțeles, pot fi distinse în felul următor: în alegere Dumnezeu a hotărât pe baza preștiinței Sale, să-i mântuiască pe aceia care Îl acceptă pe Fiul Său, prin credință, iar în actul predestinării, El a hotărât să împlinească efectiv acel plan (Rom.8:29;Ef.1:5,11).

Alegerea este un act suveran al lui Dumnezeu. El nu are nici o obligație de a alege pe cineva, deoarece toți oamenii sunt păcătoși și nu au nici un merit în fața Lui. Deci mântuirea este un act suveran al lui Dumnezeu deoarece El nu a fost constrâns de nimeni și de nimic în nici un fel să o facă. Dar mântuirea este și un act al harului, deoarece El i-a ales pe aceia care erau fără nici un merit, fiind chiar sub osânda dreptății divine.

Biblia spune două lucruri importante legat de această alegere: a. Întrucât Dumnezeu nu putea să-i aleagă în ei înșiși, pentru că ei meritau pedeapsa, El i-a ales „în Cristos”, adică în baza meritelor Fiului Său(Ef.1:4-6).

1. Dumnezeu i-a ales „înainte de întemeierea lumii”, pe aceia pe care „I-a cunoscut mai dinainte”(Rom.8:29).

Această dezbatere cu privire la alegere(predestinare) și liberul arbitru, a generat 2 concepte teologice diferite.

• Primul concept susține că alegerea pentru mântuire este bazată doar pe actul suveran al lui

Dumnezeu, fără nici o implicare a omului. Aceasta înseamnă că Dumnezeu, din veșnicia care a trecut, i-a favorizat pe unii oameni și i-a predestinat pentru mântuire, iar ceilalți care nu sunt aleși, sunt sortiți pierzării.

• Cel de-al doilea concept susține că alegerea este actul suveran al lui Dumnezeu, dar această

alegere nu este arbitrară, ci este bazată pe preștiința lui Dumnezeu. Astfel Dumnezeu știind mai dinainte care va fi răspunsul omului la chemarea Sa alege pentru mântuire pe cei ce răspund chemării Sale, prin credință.

Aici intervine liberul arbitru, care se referă la faptul că omul are libertatea de a răspunde, sau nu la chemarea divină,fapt care nu este determinat de preștiința lui Dumnezeu,de aceea omul este responsabil de alegerile lui.

În textul din Rom.8:29-30, ap.Pavel descrie toate etapele procesului mântuirii noastre prin har, începând cu preștiința lui Dumnezeu și continuând cu alegerea(predestinarea), chemarea, mântuirea și glorificarea.

Respectând opțiunea celor care acceptă primul concept menționat mai sus, cel al predestinației(Calvinismul), în această lecție vom prezenta câteva argumente pentru al doilea concept, cel al alegerii bazată pe preștiința lui Dumnezeu(arminianismul), așa cum sunt prezentate de H.C.Thiessen în cartea sa „Prelegeri de Teologie Sistematică”, cap.„Doctrina alegerii”, p.296-301.

1. Alegerea bazată pe preștiința lui Dumnezeu – argumente:

1. Scriptura învață că „harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat”

(Tit 2:11). Deci Dumnezeu a pregătit mântuirea prin Domnul Isus pentru toți oamenii, nu doar pentru unii.

Deși oamenii sunt păcătoși și nu pot face nimic pentru mântuirea lor, Dumnezeu le-a dat capacitatea să poată face o alegere acceptând oferta harului divin, atunci când sunt cercetați de Dumnezeu. Nu există nici un merit al omului în această tranzacție; întregul merit este al lui Dumnezeu.

1. Biblia învață clar și fără echivoc că Domnul Isus a murit pentru toți oamenii(Io.3:16;1Tim.2:3-6;

1Io.2:2).Dumnezeu dorește „ca nici unul să nu piară,ci toți să vină la pocăință”(1Pet.3:9).Invitația la mântuire

este pentru toți. Este greu de conceput o invitație universală la care doar puțini au capacitatea să răspundă.

1. Există numeroase îndemnuri și chemări adresate omului:

de a ne întoarce la Dumnezeu(Mat.11:28;Fp.3:19),de a ne pocăi(Fp.2:38; 17:30),de a crede(Io.6:29;Fp.16:31)

1. Scriptura arată că alegerea lui Dumnezeu este bazată pe preștiința Sa(Rom.8:28-30;1Pet.1:1-2).
2. Scriptura arată că Dumnezeu este drept în toate hotărârile Lui. Este dificil să concepem că Dumnezeu

îi allege pe unii din masa de oameni vinovați și condamnați, le oferă mântuire și nu face nimic pentru ceilalți.

1. Acceptarea acestei concepții,motivează biserica la un mai mare efort misionar(Mat.28:19;Lc.24:45-47

Pericole asociate cu interpretarea unilaterală şi cu dogmatismul

În abordarea acestui subiect controversat al alegerii(predestinării) sunt pericole care trebuiesc evitate.Astfel:

– în loc să pornească analiza de la alegerea lui Dumnezeu „în Cristos”, se porneşte de la alegerea omului

– în loc să se pornească de la Scriptură, se porneşte de la teologi şi de la cărţile lor

– se ignoră necesitatea stabilirii unui echilibru între lucrarea lui Dumnezeu şi răspunsul omului,

– se studiază doctrina din curiozitate şi nu cu dorinţa de a fi supus lui Dumnezeu.

NATURA MÂNTUIRII
Efeseni 2:1-22(v.8)

Definiţie:Mântuirea este scăparea omului de păcat și de consecințele lui veșnice și punerea lui într-o stare de har după voia lui Dumnezeu. Este actul suveran al lui Dumnezeu prin care păcătosul care crede în Isus și se pocăiește de păcatele sale este declarat drept, în faţa Lui, în baza jertfei ispășitoare a Domnului Isus Cristos.

Textul lecției, descrie în termeni clari condiția spirituală a omului păcătos și starea de har în care Dumnezeu îl aduce prin credință. Din această descriere înțelegem și natura mântuirii, ce înseamnă de fapt mântuirea?

Mântuirea înseamnă o transformare radicală a omului păcătos, realizată de harul lui Dumnezeu prin credință.

1. DE LA MOARTE LA VIAȚĂ – O NOUĂ CONDIȚIE SPIRITUALĂ – V.1-7

Pavel le aduce aminte fraților din Efes, de starea în care erau înainte de a fi mântuiți:„Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre, în care trăiați odinioară”. Moartea la care se referă Pavel aici este moartea spirituală, adică o viață trăită separat, despărțit de Dumnezeu. Avem în aceste versete radiografia vieții celor păcătoși, care trăiesc în moarte spirituală: ei trăiesc în anturajul lumii păcatului „după mersul lumii acesteia”; ei sunt sub autoritatea lui Satan, „după domnul puterii văzduhului”; ei sunt însuflețiți de duhul de neascultare; sunt robi ai poftelor firii pământești; împlinesc voile firii pământești și sunt copiii ai mâniei.

De la v.4, Pavel schimbă pagina și după ce a arătat starea în care erau, acum le amintește condiția spirituală nouă în care sunt prin învierea lui Cristos, datorită dragostei și îndurării lui Dumnezeu.

Deși „eram morți în greșelile noastre, spune Pavel, Dumnezeu ne-a adus la viață împreună cu Cristos(prin har sunteți mântuiți, nu prin meritele voastre). El ne-a înviat împreună…..”.

Aceasta este condiția spirituală a celui mântuit – o nouă viață, prin unirea cu Cristos cel viu, prin credință.

1. DE LA FAPTE RELE LA FAPTE BUNE –O NOUĂ POZȚIE – ÎN CRISTOS- V.8-10

Acest lucru este posibil pentru că cel mântuit este „o făptură nouă” – „noi suntem lucrarea Lui”, în original sensul este și acesta:. „ noi suntem poemul lui Dumnezeu”. Dar mai este ceva – „am fost zidiți în Cristos Isus”, adică avem și o nouă poziție. Dacă până acum eram doar în Adam, în firea adamică a păcatului, acum suntem „ în Cristos”. Ce privilegiu ! De aici vine și acest transfer pe care-l realizează mântuirea – de la faptele rele ale firii vechi, adamice, la faptele bune, „ pregătite pentru noi, mai înainte de a umbla în ele”. Aceste fapte bune vin ca urmare a faptului că suntem zidiți în Cristos și ele confirmă mântuirea(2Cor.5:17).

Versetul 8 ne precizează că mântuirea este prin har, e darul lui Dumnezeu, care se primește prin credință, iar v.9 accentuează ideea „nu prin fapte…”. Faptele bune sunt un rezultat al mântuirii, care confirmă mântuirea.

1. DE LA VRĂJMĂȘIE LA PACE – O NOUĂ RELAȚIE CU DUMNEZEU-V.11-18

Aceste versete sunt bogate în conținut și ele continuă să descrie starea neajutorată a omului păcătos, care este nu numai înstrăinat de Dumnezeu (vezi termenul „fără” din v.12), dar se află într-o stare de vrăjmășie pe două planuri. Pe deoparte, există o vrăjmășie între evrei și neamuri, care era întreținută din ambele direcții. Evreii fiind un popor privilegiat, ales de Dumnezeu, beneficiar al revelației Sale (vezi legea poruncilor), a privit spre neamuri cu un oarecare dispreț și desconsiderare, datorită păcătoșeniei în care acestea trăiau. Dar și neamurile au privit cu invidie și răutate spre poporul ales, mai ales că acesta în loc să-și împlinească misiunea de a fi „lumina neamurilor”, a fost foarte reticent și animat de un spirit naționalist(vezi cartea Iona).

Pe de altă parte era și vrăjmășia cu Dumnezeu, atât a evreilor, care nu o dată au fost disciplinați și pedepsiți de Dumnezeu pentru păcatele lor, cât și a neamurilor, care prin păcatele lor erau în vrăjmășie cu Dumnezeu.

Ambele aceste aspecte ale vrăjmășiei au fost rezolvate prin Domnul Isus. V.14 spune „căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul și a surpat zidul de la mijloc care-I despărțea; și în trupul Lui a înlăturat vrăjmășia dintre ei, Legea poruncilor”, iar în v.16 continuă „și a împăcat pe cei doi (evrei și neamuri) cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmășia”(vezi și v.17,18, Col.1:21-22).

Mântuirea deci înseamnă înlăturarea vrăjmășiei datorată păcatului între oameni și Dumnezeu prin Cristos.

1. DIN ÎNSTRĂINARE,ACASĂ ÎN FAMILIA LUI DUMNEZEU-UN NOU STATUT-V.11,12,19-22

În versetele 11 și 12, Pavel descrie statutul celor credincioși din Efes, înainte de convertire. Astfel ei erau „neamuri din naștere”, etichetați ca „netăiați împrejur”, de către poporul ales, care era circumcis ca semn că aparținea lui Dumnezeu; erau „fără Cristos”; „fără drept de cetățenie în Israel”; „străini de legămintele făgăduinței”; „fără nădejde” și „ fără Dumnezeu în lume”. Aceasta înseamnă înstrăinare de Dumnezeu.

Din această stare însă, prin harul lui Dumnezeu în Cristos, cei ce erau „străini și oaspeți ai casei”, au devenit, „cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu”, având un nou statut, acela de copii al lui Dumnezeu.

Deci când vorbim de natura mântuirii, ne gândim la această transformare pe care o realizează harul lui Dumnezeu în viața omului păcătos, prin credință, care înseamnă o viață nouă, umblarea în faptele bune, pregătite de Dumnezeu, o nouă relație – pace cu Dumnezeu și un nou statut, acela de copil al lui Dumnezeu.

MIJLOCUL ȘI CONDIȚIILE MÂNTUIRII
Romani 5: 1-11 (Rom. 10:9)

1. MIJLOCUL MÂNTUIRII

Mântuirea nu își are originea în om, ci în Dumnezeu (1Tim. 2:4).

Suveranitatea lui Dumnezeu în mântuirea noastră (Efes 1:4,5).

Bogăția Harului Lui (Efes. 1:7,8).

Dragostea Lui (Rom. 5:8)

Omul nu se poate mântui prin propiile lui puteri și nici prin faptele lui.

Mântuirea numai prin Isus Cristos (1Tim. 2:5,6; Rom. 5:1; Fapte 4:12).

Mântuirea numai prin Harul lui Dumnezeu (Rom.3:24).

Mântuirea numai prin credința in Domnul Isus (Rom. 5:1; Efes. 2:8,9).

Socotiți neprihăniți prin jertfa Domnului Isus (Rom. 5:1-9).

1. CONDIȚIILE MÂNTUIRII

Mântuirea este un concept foarte complex și de aceea nu putem spune că există o ordine cronologică a etapelor în care ea se realizează. Totuși, Biblia ne arată că pentru a ne bucura de mântuirea oferită de Dumnezeu în dar, trebuiesc respectate anumite condiții. Convertirea reprezintă răspunsul nostru voit la chemarea Evangheliei, prin care ne pocăim de păcatele noastre în mod sincer și ne punem încrederea în Cristos pentru mântuire.

• POCĂINȚA

Definiție: Pocăința este o profundă părere de rău pentru păcat, o renunțare la păcat și un sincer angajament de a-l părăsi și de a umbla în ascultare de Cristos.

Pocăința implică următoarele:

Convingerea în ce privește păcatul făptuit (Psalm 51:4; Ioan 16:8).

Ură împotriva păcatului (Ezechiel 36:31,32).

Întristare pentru păcat (Mat. 26:75; 2Cor. 7:10).

Renunțarea la păcat (Luca 15:18).

Mărturisirea păcatului (Prov. 28:13; Luca 15:21).

Dorința de iertare (Psalm 32:5).

Dorința de a face voia lui Dumnezeu și de a-I fi plăcut (Fapte 9:6; 2:37-38).

Voința de a repara răul făcut (Luca 19:8).

• CREDINȚA

Credința mântuitoare este punerea încrederii în Cristos pentru iertarea păcatelor și primirea vieții veșnice.

Credința implică:

O încredere neclintită (Evrei 11:1).

O predare, dăruire sau lăsare în mâna lui Dumnezeu (Mat. 9:27-30).

Acceptarea planului și voiei lui Dumnezeu, prin ascultare și supunere (Lc.7:30; Mc 1:16-20:Evr.11:8).

Convingeri biblice cu privire la Persoana și lucrarea lui Cristos (Ioan 3:16; 1Ioan 5:9-13).

lll. IMPORTANȚA BOTEZULUI ÎN CONTEXTUL MÂNTUIRII

Deși problema botezului va fi tratată la subiectul despre simbolurile bisericii în cap. V „Despre Biserică”, considerăm că este necesar a fi amintite câteva lucruri despre importanța botezului în contextul mântuirii.

Deși botezul nu mântuiește, constatăm din Cuvântul lui Dumnezeu că această practică a botezului prin scufundare în apă(baptizo în greacă înseamnă scufundat), este strâns legat de condițiile mântuirii, fiind poruncită de Domnul Isus(Mat.28:19; Marcu 16:15-16) și practicată de biserica primară, fie că a fost vorba de convertiri în masă(la Cincizecime – Fp.2:38,41), sau de convertiri individuale(Fp.8:36-38;9:18;10:47,48).

Botezul însoțește pocăința și credința, pentru că el este expresia simbolică a unirii cu Cristos în moarte și viață prin credință, sau cum spune Petru „este mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu (1Pet.3:21).

Întrebări pentru reflecție

Care este relația biblică dintre credință și fapte în ce privește mântuirea (Efes. 2:8,9; Iacov 2:14-26)?

Au rămas credința și pocăința o parte continuă a vieții tale de creștin? În ce măsură pocăința ta a devenit mai profundă și credința in Cristos mai mare?

SIGURANȚA MÂNTUIRII
Rom. 6:6-22; 8:33-39 (Rom. 6:8)

1. Criteriile unei siguranţe sănătoase

Dacă este adevărat că cei necredin­cioşi pot manifesta semne exterioare de convertire, care sunt dovezile unei adevărate convertiri? Ce poate da o asigurare reală unui credincios? Putem enumera trei categorii de întrebări pe care ni le putem pune:

I.În prezent, mă încred eu în Cristos pentru mântuire? Pavel le spune colosenilor că dacă rămân şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să se abată de la nădejdea Evangheliei, vor fi mântuiţi în ziua de pe urmă (Col. 1:23).

De aceea, omul trebuie să-şi pună întrebarea: „Mă încred eu astăzi în Cristos ca să mi se ierte păcatele şi să fiu dus în cer? Cred din toată inima că am primit iertarea? Dacă ar fi să mor în această seară şi să stau înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu şi dacă aş fi întrebat de ce să mi se permită intrarea în cer, aş începe să mă gândesc la faptele mele bune şi să mă bizui pe ele, sau aş zice fără ezitare că mă bazez pe meritele lui Cristos şi pe faptul că El este singurul Mântuitor?”

Importanţa acordată credinţei prezente în Cristos stă în contrast cu practicile „mărturiilor” unor biserici în care oamenii repetă detalii ale unei experienţe de convertire care ar fi putut avea loc cu douăzeci sau treizeci de ani în urmă. Dacă mărturia credinţei mântuitoare este adevărată, ar trebui să fie mărturia unei credinţe care este activă si astăzi.

lI. Există dovada lucrării de regenerare a Duhului Sfânt în viaţa mea? Cu toate că n-ar trebui să ne punem încrederea în anumite lucrări miraculoase (Mat. 7:22) sau în ani de lucru într-o biserică locală, există anumite dovezi ale lucrării reale a Duhului Sfanţ în inima noastră: (1) mărturia Duhului Sfânt în inimile noastre că suntem copii ai lui Dumnezeu (Rom. 8:15-16; 1 loan 4:13); (2) trăsăturile de caracter pe care Pavel le numeşte „roada Duhului” (Gal. 5:22; Mat. 7:16-20); (3) influenţa pozitivă asupra altora şi asupra bisericii; (4) acceptarea învăţăturii sănătoase a bisericii (1 Ioan 2:23-24); (5) păstrarea relaţiei cu Isus Hristos printr-o încredere permanentă în El şi o părtăşie regulată cu El în rugăciune şi închinare(Ioan 15:4, 7); (6) ascultarea de poruncile lui Dumnezeu. (1 Ioan 2:4-6).

III. Văd eu o continuitate în creşterea mea spirituală? Petru spune că există anumite trăsături de caracter care, dacă le aprofundăm cu consecvenţă, vor garanta că nu vom aluneca niciodată (2Pet.1:5-10).

Modalitatea de a ne confirma chemarea şi alegerea este continuarea creşterii în „aceste lucruri”. Astfel, cu toate că cei veniţi de curând la credinţă sunt absolut siguri de mântuirea lor, siguranţa aceasta se poate adânci de-a lungul anilor în care cresc spre o maturitate creştină.

1. Relevanţa practică a acestei doctrine

Intenţia întrebărilor de mai sus este să dea o siguranţă tot mai puternică adevăraţilor credincioşi. Pe de altă parte, doctrina despre siguranţa mântuirii, dacă este corect înţeleasă, ar trebui să producă o îngrijorare reală şi chiar teamă, în inima tuturor acelora care „alunecă” sau se îndepărtează de Cristos, astfel încât să se întoarcă la Cristos cu pocăinţă cerându-I să le ierte păcatele.

Atât arminienii (care cred că unii credincioşi îşi pot pierde mântuirea) cât şi calviniştii (care cred în perseverenţa sfinţilor) îl vor sfătui pe cel ce alunecă de la credinţă în acelaşi fel. Conform arminianului, persoana aceea a fost creştină o vreme, dar nu mai este. Conform calvinistului, acel om n-a fost niciodată creştin. În ambele cazuri, sfatul biblic oferit este acelaşi: „Tu nu pari a fi un creştin în prezent – trebuie să te pocăieşti de păcatele tale şi să te încrezi în Cristos pentru a fi mântuit!” Cu toate că arminianul şi calvinistul se deosebesc în interpretarea dată trecutului, ei sunt în acord cu privire la cele ce trebuie făcute în prezent.

Doctrina despre siguranţa mântuirii poate fi însă derutantă în unele biserici, unde a fost oferită o versiune simplificată a mântuirii, care le spune oamenilor că toţi cei care şi-au mărturisit o dată credinţa şi au fost botezaţi au „siguranţa eternă”. Rezultatul este că unii care nu sunt convertiţi cu adevărat „pot ridica mâna” la sfârşitul unei predici de evanghelizare, apoi sunt botezaţi şi la scurt timp părăsesc părtăşia cu biserica şi trăiesc în păcat. În felul acesta, oamenilor li se oferă o siguranţă falsă.

1. Întrebări şi aplicaţii practice

1) De ce este importantă siguranţa mântuirii pentru un credincios şi ce indicii găsim în textele lecţiei că un creştin trebuie să fie sigur de mântuirea sa?

2) Care sunt riscurile unei siguranţe false şi în ce fel descurajează textul o astfel de siguranţă?

3) Ce înseamnă tensiunea dintre „deja” şi „nu încă” în mântuire şi în ce fel ne ajută ea să înţelegem siguranţa mântuirii?

NAȘTEREA DIN NOU
Ioan 3:1-8 (Rom. 8:15)

Definiție: Nașterea din nou este un act divin, tainic al lui Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Duhul Sfânt, în urma acceptării lucrării de mântuire a Fiului. Ca rezultat al acestui act obținem o nouă viață spirituală.

Nașterea din nou este aspectul fundamental al mântuirii, de care sunt legate și de care depind toate celelalte aspecte cum ar fi: justificarea, înfierea, răscumpărarea, împăcarea, iertarea păcatelor. De aceea în discuția cu Nicodim,Domnul Isus a accentuat imperativul nașterii din nou spunând: „Trebuie să vă nașteți din nou”.

1. CE ÎNSEAMNĂ NAȘTEREA DIN NOU ?

Termenii prin care este definită nașterea din nou în Noul testament ne ajută să-I înțelegem sensul și valoarea.

Astfel, nașterea din nou este definită ca „înviere spirituală împreună cu Cristos”(Ef.2:4-6;1Pet.1:3), „naștere din Dumnezeu”(Io.1:12-13), „spălare și înoire prin Duhul Sfânt”(Tit 3:5), a fi „ o făptură nouă”(2Cor.5:17).

Având în vedere aceste referințe biblice, putem spune că nașterea din nou înseamnă:

 Email

 Tipărire

III. DESPRE OM SI PACAT

SA NE CUMOSTEM CREZUL

III. DESPRE OM SI PACAT

Crearea omului după chipul lui Dumnezeu
Gen.1:26-28;2:4-7(Gen.1:26)

Sfânta Scriptură ne învață că omul la origine, a fost rezultatul actului creator al lui Dumnezeu, care a încununat întreaga creație. Fiind capodopera creației, omul a fost creat ,, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” și este constituit din două elemente: partea materială (trupul fizic) și partea spirituală (duhul și sufletul). Asemănarea cu Dumnezeu este în aspectul spiritual, nu în cel fizic, căci ,,Dumnezeu este Duh”.

Cu privire la elementele constitutive ale ființei umane sunt două concepte importante:

1. conceptul trihotomist, potrivit căruia omul este constituit din trei elemente: trup fizic, suflet și duh.

(1Tes.5:23;Evrei 4:12). Atât în ebraică, cât și în greacă, sunt folosiți termeni specifici pentru fiecare din aceste elemente. Astfel în ebraică avem pentru duh(spirit) – „ruach”, pentru suflet – „nephesh”, pentru trup – „bețen”, iar în greacă avem pentru duh – „pneuma”, pentru suflet – „psuche”, iar pentru trup – „soma”.

1. conceptul dihotomist, care susține că omul este constituit din două elemente, unul material – trupul și

unul spiritual – sufletul și duhul. Marele teolog baptist Strong explică această parte spirituală a omului astfel:

„Pneuma este natura spirituală din om, orientată spre Dumnezeu, capabilă a comunica cu El și a I se închina. Psuche este natura spirituală a omului, orientată spre pământ, în contact cu lumea simțurilor”.

Deci duhul, reprezintă partea din etajul superior al elementului spiritual din om, capabilă să aibă părtășie cu Dumnezeu, să comunice cu El și să I se închine. Facultățile spiritului sunt: intuiția, conștiința și capacitatea de comuniune.Când omul a păcătuit duhul lui a pierdut contactul cu Dumnezeu, a murit spiritual(Gen.2:17).

Această relație este restaurată pentru cel mântuit, prin regenerare, sau nașterea din nou(Ioan 3:6; Ef.2:4-6).

Sufletul este latura spirituală din om, responsabilă cu cunoașterea de sine. Ea face legătura între duhul și trupul omului și definește personalitatea acestuia prin cele trei facultăți: intelectul, sentimentele și voința.

Duhul și sufletul constituie partea spirituală din structura omului, care i-a fost insuflată de Dumnezeu când a fost creat (Gen.2:7) și din această perspectivă omul este o ființă nemuritoare și se aseamănă cu Creatorul lui.

În Biblie, noțiunea de suflet se referă uneori la persoane, alteori la partea spirituală din om, inclusiv duhul.

Trupul reprezintă partea materială a omului, fiind făcut din țărâna pământului și prin trup omul intră în contact cu lumea materială din jurul lui, prin cele cinci simțuri: auz, văz, miros, gust și simțul tactil. Biblia ne arată că deși trupul nostru material, este efemer, coruptibil, supus stricăciunii și morții, el va fi răscumpărat și transformat în trup ceresc,asemenea trupului Domnului Isus cu care a înviat-Filip.3:21;1Tes.4:15-18;1Cor.15.

Revenind la subiect, putem observa în lumina Scripturii câteva aspecte ale asemănării omului cu Dumnezeu.

1. Omul are o natură morală. El are capacitatea de a cunoaște binele și răul. Legea morală, idealurile și

sistemele etice se bazează toate pe natura morală a lui Dumnezeu, care este imprimată în conștiința fiecărui om. Conștiința este în sens real vocea lui Dumnezeu în om, care-i dă omului simțul moral ca să deosebească binele de rău. Pentru a putea face aceasta evaluare corectă și obiectivă, conștiința trebuie să aibă drept reper, sau standard de raportare, Cuvântul lui Dumnezeu, revelat în Scriptură. În cazul în care standardele sunt imperfecte(lucru care s-a întâmplat după căderea omului în păcat), conștiința va face judecăți imperfecte, care vin în contradicție cu voia lui Dumnezeu. Iată de ce omul păcătos are nevoie de iluminarea Duhului Sfânt, pentru a înțelege Cuvântul lui Dumnezeu și a putea astfel să ia decizii corecte potrivit cu voia Lui.

1. Omul posedă o natură rațională. Fiind o ființă inteligentă, omul are capacitatea de cunoaștere și de

investigare a realității din jurul lui, are imaginație, spirit creativ și își poate exprima logic gândurile și ideile.

1. Omul are și o natură emotivă. El are sentimente și aceste sentimente îl fac capabil să relaționeze atât

cu Dumnezeu, cât și cu aproapele său. Sentimentul cel mai înalt așezat de Dumnezeu în om este iubirea.

1. Omul posedă de asemenea voință liberă. Aceasta înseamnă că omul a fost creat o ființă liberă, nu ca

un robot, având capacitatea să decidă asupra acțiunilor și faptelor sale. Libertatea presupune autodeterminare, iar aceasta înseamnă că omul nu se află sub nici o constrângere exterioară. Acțiunile sale sunt determinate în ultimă instanță din interiorul lui.Actele unei ființe libere sunt propriile ei acte,care implică și responsabilitate.

În grădina Eden, omul creat de Dumnezeu inocent, a avut libertatea să rămână în această stare, dacă ar fi ascultat de porunca divină, dar el a ales să asculte de îndemnul șarpelui, fapt ce a dus la căderea lui în păcat. Deși căzut, omul păcătos posedă totuși voința liberă și poate alege să creadă Evanghelia și să fie mântuit.

1. Omul a fost creat fără păcat. Câtă vreme și-a folosit libertatea spre a trăi în sfințenie, omul a avut

părtășie cu Dumnezeul sfânt în grădina Eden. Păcatul neascultării însă l-a adus în starea de moarte spirituală.

Statutul inocenței,al neprihănirii, poate fi redobândit în baza jertfei de ispășire a Domnului Isus, prin credință.

1. Omul posedă darul vorbirii articulate. Dumnezeu l-a înzestrat cu acest limbaj al vorbirii articulate,

ca să poată comunica cu El și cu semenii săi. La temelia unei relații stă și comunicarea prin vorbire.

Omul este o ființă nemuritoare.Și aceasta pentru că Cel ce i-a insuflat suflare de viață este nemuritor.

Crearea omului ca bărbat şi femeie
Gen. 1:18-24; 5:1-2 (Gen. 5:2)

Unul din aspectele plăsmuirii omului după chipul lui Dumnezeu este crearea lui ca bărbat şi femeie (Geneza 1:27; 5:1-2) Crearea omului ca bărbat şi femeie arată chipul lui Dumnezeu prin (1) relaţii interpersonale armonioase, (2) egalitate între persoane şi egalitate ca importanţă, şi (3) diferenţe în rol si autoritate.

1. Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea de relaționare.Dumnezeu nu a creat fiinţele umane pentru a trăi ca persoane izolate, ci, făcându-ne după chipul Lui, ne-a creat în aşa fel încât să putem stabili relații personale atât cu Dumnezeu, cât și unii cu alții. În cadrul relațiilor interumane, unitatea interpersonală dintre un bărbat şi o femeie îşi găseşte exprimarea deplină în căsătorie, unde cele două persoane, soţul şi soţia devin ”un singur trup”(Geneza 2:24). Unitatea aceasta nu este doar una de natură fizică; ea este în primul rând de natură spirituală şi emoţională. Faptul că Dumnezeu a creat două persoane distincte, respectiv bărbatul și femeia, reflectă într-o anumită măsură pluralitatea Persoanelor Sfintei Treimi,care sunt una (Gen.1:26).
2. Dumnezeu ne-a creat egali ca persoane şi ca valoare.După cum Persoanele Trinităţii sunt egale în importanţa şi existenţa lor ca Persoane distincte, tot aşa bărbaţii şi femeile au fost creaţi de Dumnezeu ca să fie egali ca persoane și ca valoare(Geneza 1:27; 5:1-2).Deși există unele diferențe între un bărbat și o femeie, în ce privește sexul, sau structura interioară emoțională, sau puterea fizică, totuși ei sunt făcuţi în egală măsură după chipul lui Dumnezeu şi au o importantă şi o valoare egală înaintea lui Dumnezeu.

Este adevărat că după căderea omului în păcat, diferențele dintre bărbați și femei s-au accentuat și în anumite perioade istorice, în anumite culturi umane, femeia era considerată inferioară bărbatului. Cel care a restaurat statutul femeii și i-a redat valoarea și cinstea, așa cum a intenționat Creatorul, a fost Domnul Isus Cristos.

Astfel egalitatea valorică dintre bărbați și femei rezidă nu doar din actul creației (ambii fiind făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu), ci și din actul răscumpărării prin jertfa Domnului Isus.

Dumnezeu oferă mântuirea Sa atât bărbaților, cât și femeilor în aceleași condiții și în baza aceleiași jertfe a Domnului Isus. Egalitatea în biserică este subliniată de modul în care Duhul Sfânt este revărsat peste primii creștini, oferind diferite daruri pentru slujire, atât bărbaților cât și femeilor(Fp.2:17-18; 1Cor.12:7), de ceremonia botezului (Fapte 2:41;16:14-15, 33), precum și de statutul de copii ai lui Dumnezeu, pe care-l dobândesc toți cei ce L-au primit pe Domnul Isus prin credință, fie bărbați, fie femei (Gal.3:27-28;1Pet.3:7).

1. Dumnezeu ne-a creat cu roluri diferite în familie şi biserică.De-a lungul veşniciei, între persoanele Trinităţii a existat egalitate în importanţă, personalitate şi divinitate. Dar între persoanele Trinităţii au existat şi diferenţe, ca urmare a rolurilor asumate. Cu toate că cele trei persoane ale Trinităţii sunt egale în putere şi în toate celelalte atribute, Tatăl are o autoritate mai mare. Pavel realizează foarte clar paralela aceasta (1 Corinteni 11:3). După cum Dumnezeu Tatăl are autoritate peste Fiul, cu toate că cei doi sunt egali în divinitate, tot aşa, în căsătorie, soţul are autoritate asupra soţiei, cu toate că cei doi sunt egali ca persoane.
2. Implicaţii practice

1) Niciodată în biserică nu avem voie să facem diferențe între credincioși, pe criterii de natură socială, de rasă, de pregătire intelectuală, de frumusețe fizică, de sex, sau de orice altceva.

Toţi sunt egali ca valoare înaintea lui Dumnezeu si ar trebui să aibă aceeaşi valoare unii în fata altora.

2) Când soţii încep să se comporte în mod egoist, dominator sau chiar abuziv, trebuie să-şi dea seama că acesta este un comportament distructiv şi contrar rolului de cap al familiei stability de Dumnezeu pentru ei. Soţii trebuie să împlinească poruncile Noului Testament de a-şi iubi soţiile, a le cinsti, a le trata cu delicateţe.

3) Când soţiile se răzvrătesc şi manifestă resentimente fată de rolul de conducere în familie atribuit soţilor sau când se întrec cu soţii lor pentru a prelua conducerea în familie, atitudinea aceasta este un rezultat al păcatului şi va avea consecinţe distructive în căsătoria lor. O soţie care doreşte să se poarte după modelul biblic trebuie să fie supusă soţului și să accepte rolul acestuia de cap al familiei,dat de Dumnezeu(1Pet.3:1-6)

4) Dacă tirania din partea soţului şi uzurparea autorităţii de către soţie sunt erori de agresivitate, există şi alte două erori, numite erori de pasivitate. Privitor la soţ, eroarea este să nu iei iniţiativa în familie, să fii absent, fie fizic, fie emoțional și să-ți umpli timpul cu lucruri străine familiei. Din partea soţiei, greşeala este să nu se implice în procesul de luare a deciziilor si să nu dorească să-şi îndrepte soţul,chiar dacă acesta ia decizii rele.

5) Soţul trebuie să ţintească spre un rol de conducător iubitor, delicat şi responsabil în familia lui. Soţia trebuie să ţintească spre un rol de supunere activă, inteligentă şi bucuroasă faţă de autoritatea soţului ei. E. Întrebări pentru reflecţie

1)        Ce ne împiedică  de la a ne accepta sau împlini rolurile biblice în familie sau biserică?

2)       În ce fel ne-ar putea ajuta modelul Sfintei Treimi să ne împlinim mai bine aceste roluri?

3)       În ce măsură distincţia de roluri din familie sau biserică se aplică şi rolurilor din societate?

4)      În ce măsură poate fi de acord un creştin cu mişcarea feministă (ca mişcare de „emancipare” a femeii)?

CĂDEREA OMULUI

Geneza 3:1- 24  (Rom. 6:23)

Lecția actuală abordează căderea omului, dar aceasta presupune să reflectăm mai întâi la statutul privilegiat pe care l-a avut omul, apoi să vedem care sunt cauzele căderii și în final, care sunt consecințele căderii.

1. STATUTUL PRIVILEGIAT AL OMULUI ÎN EDEN
2. stare spirituală inocentă, fără păcat

Fiind creat după chipul și asemănarea cu Dumnezeu, omul era innocent, fără păcat, având toate condițiile create ca să rămână în această stare de neprihănire pentru totdeauna.

1. Părtășie nemijlocită cu Dumnezeu

Pentru că omul era inocent, fără păcat, relația lui cu Dumnezeu era directă, nemijlocită. Condiția lui spirituală era compatibilă cu caracterul sfânt și desăvârșit al lui Dumnezeu. Așa se face că Dumnezeu venea la întâlnire cu omul zilnic, în răcoarea zilei, așa cum rezultă din Gen.3:8/a.

1. Un loc binecuvântat în care l-a așezat – grădina Eden – Gen.2:8, 15-17

Acest loc sugerează frumusețe, viață, reconfortare, un loc al liniștii, al păcii și al bucuriei, culminând cu privilegiul părtășiei cu Dumnezeu, în grădină, așa cum s-a afirmat mai sus.

1. Stăpân peste creația lui Dumnezeu.

Acest adevăr rezultă din porunca dată de Dumnezeu omului, de a se înmulți, a umple pământul și a-l stăpâni

(Gen.1:28;Ps.8:3-7). Această calitate de stăpân peste creație, cât și locul unde a fost așezat omul și nevasta lui, însemnau de fapt nu doar un mare privilegiu, ci și mari responsabilități. Astfel el trebuia să vegheze și să păzească grădina, s-o lucreze și să stea sub autoritatea lui Dumnezeu, în ascultare de El.

1. Binecuvântat cu o familie sfântă.

Așa cum am văzut în lecția anterioară. Dumnezeu a creat și femeia,a adus-o la om și i-a binecuvântat.

În Gen.2:25, citim că „omul și nevasta lui erau amândoi goi și nu le era rușine”. Aceasta descriere arată starea de fericire, armonie și unitate deplină între cei doi, fiind fără păcat și îmbrăcați cu slava lui Dumnezeu.

2. CAUZELE CĂDERII OMULUI

Biblia ne arată în Gen.2:16-17, că Dumnezeu i-a dat o singură interdicție omului și anume să nu mânânce din pomul cunoștinței binelui și răului, pentru că în ziua în care va mânca din el va muri negreșit. Pomul era bun în sine și fructul său era bun deoarece Dumnezeu le făcuse; nu fructul, ci neascultarea avea în sine moartea.

Putem spune deci că păcatul își are originea în actul de neascultare voită a omului de Dumnezeu. Scripturile ne învață că prin neascultarea unui singur om a intrat păcatul în lume cu toate consecințele lui(Rom.5:12-19)

În textul lecției avem prezentate câteva etape care au dus la acest act de neascultare și implicit la cădere

• Acceptarea dialogului cu șarpele. Acest dialog era cu privire la ceea ce a spus Dumnezeu.

Șarpele, care era instrumental lui Satan a insinuat că Dumnezeu nu a spus adevărul și că vrea să le ascundă celor doi ceva ce le-ar fi folositor. Este foarte periculos să accepți un dialog cu ispititorul, pe marginea Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că întotdeauna acest vrăjmaș va răstălmăci Scriptura în folosul său și spre paguba ta, încurajând neascultarea de porunca lui Dumnezeu.(Domnul Isus a respins negocierea cu Satan).

• Îndoială cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu

De la îndoială la cădere nu este decât un pas, întrucât îndoiala duce la necredință, iar aceasta la neascultare.

„Oare a zis Dumnezeu cu adevărat….”? Aici este sămânța îndoielii, aruncată spre inima femeii și pentru că aceasta a continuat dialogul, îndoiala s-a transformat în necredință. Astfel femeia a pus la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu, și dreptatea lui Dumnezeu, dând crezare promisiunilor șarpelui.

• Călcarea poruncii divine, prin neascultare deliberată. Necredința duce întotdeauna la neascultare.

3. CONSECINȚELE CĂDERII OMULUI
4. Asupra relației cu Dumnezeu. Această relație s-a rupt în urma neascultării, cei doi au murit spiritual.

Având conștiința vinovată ei au încercat să fugă și să se ascundă de fața lui Dumnezeu și când au fost confruntați cu păcatul au încercat să arunce responsabilitatea asupra altcuiva(v.12,13).

1. Asupra naturii lor. Natura firii lor devenise coruptă și incapabilă să răspundă la cerințele sfințeniei lui Dumnezeu. Acum aveau sentimente de rușine,de degradare,de pângărire(v.7). Faptul că păcatul a intrat în lume prin Adam(Rom.5:12) înseamnă că natura umană a devenit coruptă, omul a devenit păcătos și vinovat.
2. Asupra trupurilor lor. În urma căderii,omul a experimentat nu numai moartea spirituală, ci și cea fizică. În v.19,Dumnezeu spune:„țărână ești și în țărână te vei întoarce”,iar Pavel afirmă„toți mor în Adam”1Cor.15:22

Bolile trupului, suferința în toate formele ei, truda și sudoarea, sunt tot consecințe ale păcatului din Eden.

1. asupra mediului înconjurător. Șarpele a fost blestemat, lumea animală a avut de suferit, pământul a fost blestemat și Biblia spune că întreaga creație „a fost supusă deșertăciunii”(Gen.3:17-19;Rom.8:20-22)

PĂCATUL DE NEIERTAT
Matei 12:31-33, Evr. 6:4-10, 10:26-29 (Mat. 12:31)

Pentru a înțelege semnificația acestei expresii„păcatul de neiertat”, trebuie să ne oprim atent asupra textelor din lecția noastră, unde este sugerată această idée cu privire la un anumit păcat care nu se iartă.

1. Păcatul împotriva Duhului Sfânt – Matei 12:31-32

Cel care atrage atenția asupra acestui păcat împotriva Duhului Sfânt este Domnul Isus și o face într-un anume context, când El tocmai vindecase un îndrăcit mut și orb.

Fariseii au contestat faptul că această minune a fost făcută de Domnul prin puterea Duhului lui Dumnezeu și au atribuit-o lui „Beelzebul, domnul dracilor”. După o explicație dată de Domnul Isus, că afirmația fariseilor este fără logică, pentru că Satana nu se scoate afară pe el însuși, Domnul le dă acest avertisment cu privire la păcatul împotriva Duhului Sfânt, de care ei se făceau vinovați întrucât au respins evidența clară a unei lucrări făcută de Domnul prin puterea Duhului lui Dumnezeu. Problema nu era că ei nu credeau în Isus, ci în faptul că o lucrare a Duhului realizată de către Isus Cristos, era atribuită celui rău.

Dar de acest păcat împotriva Duhului Sfânt, se pot face vinovați nu doar cei de pe vremea Domnului Isus, ci toți cei ce resping lucrarea Duhului și mijloacele prin care El caută să-i convingă pe oameni de starea de păcat și nevoia de mântuire prin credința în Domnul Isus, Mântuitorul lumii.

Observăm lucrul acesta în Faptele Apostolilor, când același complet de judecată, care a decis condamnarea la moarte a Domnului Isus, acum s-a reunit din nou pentru a-i trage la răspundere pe apostolii Domnului, pentru că au vindecat un olog la poarta „Frumoasă” a Templului în Numele lui Isus Cristos cel înviat(Fp.3:1-11).

Astfel în cap.4 din cartea Fapte Ap. Petru și Ioan, sunt arestați și trași la răspundere pentru minunea făcută cu vindecarea ologului și care era cunoscută în tot Ierusalimul. De fapt acei membri din Sinedriu, contestau lucrarea Duhului lui Dumnezeu, care a lucrat prin Petru și Ioan, care erau plini de Duhul Sfânt(v.8). La fel în Fp.Ap.7:51-55, Ștefan demască același păcat în fața Soborului și a marelui preot afirmând în v.51 „oameni tari la cerbice…..Voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt. Cum au făcut părinții voștri, așa faceți și voi”.

În Vechiul Testament, oamenii au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, Tatăl, dar au fost iertați în baza jertfelor levitice rânduite de Dumnezeu. În vremea Domnului Isus, au păcătuit împotriva Fiului și au fost iertați, căci Însuși Domnul se roagă pe cruce pentru vrăjmașii Săi. După înălțarea Domnului la cer, a coborât Duhul Sfânt

care însoțește mărturia Evangheliei, pentru ca oamenii să se pocăiască și să creadă în Isus. Cei ce resping prin necredință lucrarea Duhului făcută prin Biserică, păcătuiesc împotriva Lui și acest păcat, nu se iartă. Credincioșii trebuie să fie atenți, să nu-L întristeze pe Duhul Sfânt(Ef.4:30), să nu stingă Duhul(1Tes.5:19), ci din contră să fie plini de Duh, așa cum îndeamnă Pavel credincioșii din Efes(Ef.5:18).

1. Păcatul apostazieiEvr. 6:4-10, 10:26-29

Contextul Epistolei către Evrei (Fp.Ap. cap.2-7), din cauza persecuțiilor mulți evrei creștini se întorceau înapoi la iudaism. Epistola este adresată acestor creștini proveniți din iudaism și sunt cinci atenționări în acest sens pe parcursul epistolei, dar cele mai grave sunt cele din cap.6:4-10 și cap.10:26-29

10. Explicația la Evrei 6:4-10.

Cine sunt oamenii descriși în acest pasaj? Deși sunt diferite, considerăm că cea mai plauzibilă și biblică, este că aici este vorba de personae care au fost cu adevărat mântuite(v.4-5), dar care își pot pierde mântuirea. Căderea despre care se vorbește aici înseamnă o împietrire a inimii, la care se poate ajunge când cel mântuit continuă să păcătuiască, fără a lua seama la avertismentele lui Dumnezeu, la mustrarea, sau pedeapsa Lui. Este o cădere de unde nu mai există întoarcere,omul nu mai poate fi adus la pocăință, ca să fie iertat. Pentru o astfel de situație, ar fi nevoie de încă o jertfire a lui Cristos, ceea ce nu se poate(Vezi și metafora din v.7-8).

Când un credincios a căzut, dar după un timp, mai scurt, sau mai lung, el se întoarce cu pocăință și este evidentă schimbarea din viața lui, înseamnă că nu s-a ajuns la acel punct critic de unde nu există întoarcere.

29. Explicația la Evrei 10:26-29.

Este tot o avertizare gravă care îi are în atenție pe creștinii evrei, care voiau să se întoarcă din nou la iudaism, ceea ce implica întoarcere la sistemul jertfelor animale(care a fost abrogat prin jertfa Domnului Isus). Acele jertfe erau umbra realității, erau simboluri care arătau spre jertfa Domnului Isus.De aceea în v.26, se spune că dacă „păcătuim cu voia…”,fapt ce însemna pentru frații evrei renunțarea la Cristos, „nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcat”, adică jertfele sistemului levitic nu mai au valoare. Dar renunțarea la Cristos însemna a-L călca în picioare, a-l disprețui, a pângări sângele legământului nou și a batjocori pe Duhul harului, prin care au fost înoiți, fapt care atrage pedeapsa justificată a lui Dumnezeu. Este păcatul care nu se iartă(v.28-29).

Concluzie. Păcatul care nu se iartă, putem spune că este păcatul de care cineva nu se pocăiește, fie că este necreștin, fie că este credincios.Unde există pocăință la oameni, este și iertare la Dumnezeu(1Ioan1:9;2:1-2).

 Email

 Tipărire

II. DESPRE DUMNEZEU

SA NE CUMOSTEM CREZUL

1. DESPRE DUMNEZEU

POSIBILITATEA RAPORTĂRII LA DUMNEZEU
1Împ. 8:28-30; Iov 42:1-8 (Ioan 1:18)

1. POSIBILITATEA ŞI LIMITELE CUNOAŞTERII LUI DUMNEZEU

Străduințele religioase ale omenirii mărturisesc despre dorința de a-L cunoaște pe Dumnezeu.(Ecl.3:11).

Dar este oare posibilă această cunoaștere? Ca să răspundem la această întrebare trebuie să ştim cine este Dumnezeu şi cum Îl putem defini. Termenul “Dumnezeu” a fost folosit adesea cu sensuri greşite şi contradictorii, de aceea este necesar să-I restaurăm sensul originar, biblic. Există mai multe definiţii teologice ale lui Dumnezeu, bazate pe Sfânta Scriptură şi vom reda două din ele: “Dumnezeu este spirit infinit, etern şi imuabil(neschimbător) în fiinţa, înţelepciunea, puterea, sfinţenia, dreptatea, bunătatea şi adevărul Lui” (Răspunsul la întrebarea a 4-a din Catehismul Westminster Prescurtat). A doua definiţie a fost formualată de teologul baptist Strong : “Dumnezeu este Spiritul infinit şi perfect în care îşi au izvorul suportul şi scopul toate lucrurile”. Înţelegem deci din aceste definiţii, că Dumnezeu este Spirit(nu materie), infinit şi perfect în atributele Sale şi nu poate fi confundat cu creaţia Sa. Dumnezeu se implică în creaţie, dar este deasupra ei.

Omul pe de altă parte este o fiinţă creată de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa şi în această condiţie spirituală iniţială, omul L-a cunoscut pe Dumnezeu(în grădina Eden), fiind îmbrăcat în slava Lui şi având părtăşie şi comuniune cu El, fără nici un impediment. Problemele au apărut după căderea omului prin păcatul neascultării din Eden. Păcatul a afectat fiinţa umană cu toate facultăţile ei sufleteşti şi spirituale cu care l-a înzestrat Dumnezeu la creaţie. Astfel părtăşia cu Dumnezeu s-a rupt şi omul a ajuns în moarte şi întunecime spirituală, străin de viaţa lui Dumnezeu şi neputincios în a-şi restaura această relaţie(Ef.4:17-18;Col.1:21).

1. ACCESIBILITATEA(imanența)și INACCESIBILITATEA(transcendența) LUI DUMNEZEU

Imanența și transcendența se referă la relația lui Dumnezeu cu lumea creată. Cele două concepte evidențiază statutul pe care Dumnezeu il are in raport cu Universul, adică gradul în care El este prezent și activ in Univers (imanența) în contrast cu absența și distanțarea Lui de el (transcendența). Aceste două idei biblice trebuiesc păstrate în echilibru şi tratate împreună Accentuarea prea mare a imanenței duce la pierderea ideii unui Dumnezeu personal, iar accentuarea prea mare a transcendenței duce la pierderea ideii de Dumnezeu activ.

1. 1.       Imanența lui Dumnezeu– prin aceasta se întelege prezențași activitatea lui Dumnezeu în natură, în natura umană și în istorie. Baze biblice:1Imp.8:28-30;Ier.23:24; Fp.ap.17:27-28;Ps.8:4;104:29-30;Matei 5:45

Implicații ale imanenței:

1. Dumnezeu nu este limitat în a lucra direct pentru a-și realiza scopurile
2. Dumnezeu poate să folosească persoane și instituţii omeneşti care nu sunt în mod declarat creștine.
3. Trebuie să învățăm să apreciem tot ce a creat Dumnezeu.
4. Transcendența lui Dumnezeu – prin aceasta se înțelege că Dumnezeu este separat de creaţia Sa, este independent de ea şi superior ei. Baze biblice: Is.55:8-9; Iov 42:1-8; Isaia 57:15; Psalmul 113:5-6; Ioan 8:23. Implicații ale transcendenței:

–        Există ceva superior omului. Omul nu este binele suprem din univers, sau măsura absolută a adevărului –       Dumnezeu nu poate fi niciodată cuprins complet in conceptele omenesti.

–       Mântuirea noastră nu este realizarea noastră, ci iniţiativa lui Dumnezeu, desăvârşită prin Domnul Isus.

–       Reverența este o cerință de la sine în relația noastră cu Dumnezeu.

–      Ne vom aștepta la lucruri cu adevărat transcendente din partea lui Dumnezeu.

III.  PREMISELE CUNOAŞTERII LUI DUMNEZEU

Aceste premise sunt asigurate de două componente importante în procesul cunoaşterii lui Dumnezeu:

1. Revelaţia (descoperirea)lui Dumnezeu

Dumnezeu ştie condiţia spirituală neputincioasă a omului păcătos, precum şi aspiraţiile lui lăuntrice către Dumnezeu şi răspunde la aceste aspiraţii prin revelaţia Sa, prin care Dumnezeu se lasă să fie cunoscut de om.

• Revelaţia lui Dumnezeu în natură – Gen.1:1;Ps.19:1-6;Rom.1:19-20;Fp.17:24-29;Is.40:12-14.
• Revelaţia lui Dumnezeu în conştiinţă – Rom.2:14-16.
• Revelaţia lui Dumnezeu în istorie(Ps.75:6-7;Fp.17:26-27)-Vezi istoria naţiunilor mai ales a lui Israel.
• Revelaţia lui Dumnezeu prin Scripturi-Cuvântul scris(tocmai am încheiat capitolul despre Biblie).
• Revelaţia lui Dumnezeu prin Fiul Său-Io.1:14,18;Evr.1:1-2;Col.1:15. Aceasta este revelaţia finală.

1. Înzestrările omului

– Înzestrări mintale. Omul e înzestrat cu raţiune, având capacitatea de a cunoaşte, de a analiza, de a înţelege.

– Înzestrări spirituale. Acestea se referă la acea intuiţie a duhului omului care însetează după Dumnezeu,

– Capacitatea de a crede. Ceea ce Dumnezeu îi descoperă omului, prin revelaţiile Sale îl conduc la credinţă.

– Darul Duhului Sfânt. Acesta este dat prin făgăduinţă celor credincioşi şi ajută la adâncirea în cunoaştere.

ROLUL MIJLOCIRII   ÎN RAPORTAREA  LA  DUMNEZEU
1 Tim. 2:1-5; Evr. 5:1-10 (1Tim. 2:5)

Am văzut în lecţia anterioară că omul are posibilitatea să se raporteze corect la Dumnezeu, întrucât Dumnezeu deşi este transcendent(deasupra creaţiei), este şi imanent(se implică activ în creaţie) şi se descoperă prin mai multe căi omului, iar omul este înzestrat cu capacitatea de a răspunde la revelaţia divină, prin credinţă.

În lecţia prezentă vom privi la rolul mijlocirii în relaţia cu Dumnezeu, subiect care se leagă de cel anterior.

Studiind Cuvântul lui Dumnezeu, putem observa că după căderea omului în păcat, mijlocirea între Dumnezeul sfânt şi drept şi omul păcătos, a devenit o necesitate vitală, pentru ca relaţia ruptă prin păcat, să fie restabilită.

1. ACCESUL LA DUMNEZEU ÎN VECHIUL TESTAMENT.

1. Principiul jertfelor. Acest principiu este demonstrat de Însuşi Dumnezeu, care “a făcut lui Adam şi

nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele”(Gen.3:21) şi apoi i-a scos din Eden din cauza neascultării lor. Principiul jertfelor însă, a fost imprimat de Dumnezeu în mintea omului căzut. Aşa se face că după cădere, Cain şi Abel, s-au hotărât să se apropie de Dumnezeu, dar au ştiut că nu o pot face fără jertfă. Cain a adus jertfa în termenii lui şi a fost respins, dar Abel a adus-o în termenii lui Dumnezeu, prin credinţă şi jertfă de sânge, fiind primit(Gen.4:3-5;Evr.11:4). Acelaşi lucru îl vedem şi la Noe, Avraam, Iov şi alţi, credincioşi din V.T.

1. Principiul preoţiei levitice Acesta principiu este instaurat de Dumnezeu pentru poporul Său Israel,

după eliberarea din robia Egiptului, când prin Moise, Dumnezeu a dat poporului Său Legea pe muntele Sinai.

Putem vorbi aici de două aspecte ale mijlocirii. Unul se referă la mijlocirea lui Moise, care a scos pe Israel din Egipt şi l-a condus în timpul celor 40 de ani de călătorie prin pustiu, spre Canaan(Ex.19:1-8;20:18-19…).

Al doilea aspect se referă la legământul levitic, în baza căruia preoţii au fost puşi deoparte pentru slujba de la cortul întâlnirii, pentru a aduce jertfele poporului înaintea lui Dumnezeu, iar marele preot o dată pe an, în ziua ispăşirii(Lev.16), intra în Sfânta Sfintelor în prezenţa lui Dumnezeu pentru a face ispăşire pentru popor.

Atât principiul jertfelor directe, cât şi cel al preoţiei levitice, au fost abrogate prin venirea în lume a Domnului Isus, care a pus bazele noului legământ între Dumnezeu şi oameni prin jertfa Sa ispăşitoare de la Golgota.

1. ACCESUL LA DUMNEZEU ÎN NOUL TESTAMENT.

1. Mijlocirea Domnului Isus. Mijlocirea Domnului Isus are un caracter unic, din mai multe considerente:

–Este făcută în cortul ceresc pe baza jertfei Sale ispăşitoare, adusă odată pentru totdeauna – Evr.9:11-12,24.

–Domnul Isus este Marele nostru Preot care şade la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru sfinţi. Slujba Lui de mare Preot este unică, având un caracter permanent, întrucât trăieşte pururea – Evr.7:24-27

–El S-a învrednicit pentru această slujbă de mijlocire şi a pus bazele Noului legământ prin jertfa Sa-Evr.8:1,2,6

–Apropierea de Dumnezeu este posibilă doar prin Isus Cristos. El este Marele nostru Preot şi singura cale prin care omul se poate apropia de Dumnezeu – Io.14:6; Evr.4:14-16;10:19-22; 1Tim.2:5-6; 1Io.2:1-2.

Când era pe pământ,Domnul Isus ne-a lăsat un exemplu minunat de mijlocire prin rugăciune (Ioan 17:1-26).

Acum El este în cer la dreapta lui Dumnezeu unde mijloceşte permanent pentru cei credincioşi şi de asemenea îi reprezintă  înaintea Tatălui. Acest fapt are consecinţe importante şi benefice pentru viaţa lor.

1. Mijlocirea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt mijloceşte împreună cu credinciosul (nu în locul acestuia), în

timp ce se roagă. Atunci când nu ştim ce şi cum să ne rugăm, Duhul Sfânt ia suspinele noastre negrăite şi le transformă într-o rugăciune eficientă înaintea lui Dumnezeu (Rom.8:26-27). Biblia ne motivează să ne rugăm prin Duhul (Ef.6:18) ceea ce înseamnă să ne rugăm după voia lui Dumnezeu fiind conştienţi de prezenţa  Lui.

1. Mijlocirea celor credincioşi. Atât în V.T. cât şi în N. T. avem situaţii în care credincioşii pledează

înaintea lui Dumnezeu pentru alţi oameni.(1Sam.12:23,1Tim.2:1).Aici trebuie făcute câteva precizări biblice:

Credincioşii născuţi din nou sunt o preoţie sfântă, împărătească. Ei au dreptul,oportunitatea şi responsabilitatea de a se apropia de Dumnezeu, de a se ruga înaintea Lui pentru ei şi pentru alţi oameni-1Pet.2:5,9 .

Mărturisirea de credinţă baptistă promovează învăţătura biblică cu privire la preoţia tuturor credincioşilor Următoarele versete evidenţiază câteva dintre jertfele pe care credincioşii, ca preoţi, trebuie să le aducă înaintea lui Dumnezeu: Rom.12:1; Evr.13:15-16; Filip.4:18; Ps.50:23; Ps.141:2; Ps 51:17 şi 1Sam. 15:22.

Mijlocirea Preoţilor în sensul V. T.s-a sfârşit odată cu  jertfa Domnului Isus.

Mijlocirea Sfinţilor canonizaţi, este un atac asupra caracterului unic de mijlocitor al Domnului Isus şi se bazează pe conceptul că unii oameni au merite înaintea lui Dumnezeu, constituind o clasă superioară de sfinţi.

Rugăciunea de mijlocire este unul dintre marile privilegii de a participa la lucrarea de zidire a Bisericii (Col.1:9-12)  şi de extindere a Împărăţiei lui Dumnezeu (Luca 10:2). Este un mod de a ne asemăna cu Domnul Isus prin compasiunea faţă de oameni, prin mijlocirea în rugăciune pentru ei şi prin încrederea în Dumnezeu.

Aplicaţii : 1. În ce constă caracterul unic al lucrării de mijlocire a Domnului Isus?

2. Ca preoţi ai Noului legământ, ce jertfe trebuie să aducem? 3.De ce nu ne rugăm la sfinţii canonizaţi ?

4.Care ar trebui să fie atitudinea faţă de sfinţii din istoria bisericii? 5.Pentru câte persoane te rogi constant ?

UNITATEA ŞI TRINITATEA LUI DUMNEZEU
Ioan 14:15-31 (1 Ioan 5:7)

Doctrina Trinității poate fi definită astfel: Din veșnicie în veșnicie există  un singur Dumnezeu ca o comuniune perfectă a trei persoane, Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt, fiecare din aceste persoane fiind pe deplin Dumnezeu.

Cu toate că și celelalte religii monoteiste cred în existența unui Dumnezeu personal, numai creștinismul afirmă că Dumnezeu este unul și totuși existând ca o comuniune de trei Persoane divine distincte. Fără Sfânta Treime nu am avea Creștinism. Credința noastră in lucrarea mântuitoare a lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu și în prezența Duhului Sfânt în noi, pretinde ca inchinarea noastra sa fie în fața unui singur Dumnezeu care există ca Tată, Fiu și Duh Sfânt. Cuvântul Trinitate sau Treime are înțelesul de trei în unul și rezumă învățătura biblică care adeverește că Dumnezeu Se manifestă în trei Persoane ŞI totuși, El este Unul.

1. Revelarea progresivă a Trinității în Scriptură

Cuvântul treime sau trinitate nu este in Biblie, dar ideea reprezentată de acest concept apare în multe pasaje.

1. Vechiul Testament

Cu toate că doctrina Trinității nu este explicit menționată în V.T., există multe texte care sugerează că Dumnezeu este mai mult de o persoană.

– Folosirea pluralului. Dumnezeu vorbește despre Sine folosind pronumele personal la plural (Gen. 1:20, 3:22, 11:7; Is. 6:8) și verbe la plural (Gen. 1:26, 11:7). Implicația logică: pluralitatea.

– Îngerul lui Dumnezeu desemnat ca fiind Dumnezeu și totuși distinct de El (Gen.16:7-13;18:1-21;19:1-28). – Distincții între Persoanele divine. a) Domnul este deosebit de Domnul (Gen. 19:24); b) Răscumpărătorul (divin) este deosebit de Domnul (Is. 59:20); c) Duhul este deosebit de Domnul (Isaia 48:16, 59:21, 63:9-10)

1.  Noul Testament– o revelare mai explicită a Trinității

– Botezul Domnului Isus (Matei 3:16,17)

– Marea Trimitere (Matei 28:19)

– Benedicția (2 Cor. 13:14)

– Alte pasaje: Efeseni 4:4-6; 1 Petru 1:2; Iuda 20-21

1. Trei afirmații care rezumă învățătura biblică privind Sfânta Treime

– Există un singur Dumnezeu (Exod 3:13-15; Deut. 6:4; Iacov 2:19; 1 Tim 2:5-6)

– Dumnezeu Se manifestă în trei Persoane ( Mat. 28 :18-20; 2 Cor. 1 :21-22, 13 :14 ; Ioan 14: 15-31)

– Fiecare Persoană este pe deplin Dumnezeu: Domnul Isus ( Fil 2:5-11;Marc2:8-10;Mat.25:31;24:30; Io.1:1) ; Duhul Sfânt ( Ioan 16:8-11; Ioan 3:8; 1Cor 3:16-17; 3:16-17)

III. Rolurile specifice al Persoanelor Sfintei Treimi în mântuire

– Tatăl concepe planul de mântuire, pregăteşte contextul religios, cultural şi istoric pentru realizarea acestui plan şi-L trimite pe Fiul să-l împlinească (Ioan 3:16; Gal. 4:4; Efes. 1:9-10).

– Fiul ascultă de Tatăl si aduce planul de mântuire la îndeplinire prin jertfa Sa pentru noi (Io.6:38; Evr.9:28)

– Duhul este trimis de Tatăl în Numele Domnului Isus pentru a aplica răscumpărarea în viețile noastre:

(Ioan 14:26; Ioan 3:5-8; Rom. 8:13; Fp. 1:8; 2:1-4, 39; Ef.1:13).

Cele trei Persoane ale Sfintei Treimi sunt egale între ele dar diferă în ce privește funcţiile-Unitate în diversitate

1. Aplicații practice

1) Care este modul de adresare corect atunci când ne rugăm? (Mt. 6:9; Ioan 14:14; Ef. 6:18)

2) Cum se aplică bisericii conceptul trinitar de unitate în diversitate ? (Ef. 4:1-16; 1 Cor. 12:4-11)

3) Care sunt modalitățile prin care membrii unei familii reflectă unitatea și diversitatea existentă în Sf.Treime?

 Email

 Tipărire

I. DESPRE BIBLIE

SA NE CUMOSTEM CREZUL

1. DESPRE BIBLIE

STRUCTURA BIBLIEI
Psalm 119:1-18(Ps.119:105)

Contextul lecţiei:

Biblia sau Sfânta Scriptură este cea mai citită carte din lume. Pentru unii ea este o carte de poveşti, pentru alţii este un îndrumar în viaţă, iar pentru alţii e o scrisoare din partea lui Dumnezeu, având autoritate absolută în materie de credinţă.

Ce este Biblia sau Sfânta Scriptură, cine şi când a scris-o?

Biblia este o colecţie de cărţi, împărţite în două secţiuni principale: Vechiul Testament şi Noul Testament.

Prima secţiune a Bibliei este Vechiul Testament care cuprinde 39 de cărţi scrise, de cca 40 de autori diferiţi, într-un interval de aproximativ 1500 de ani înainte de Domnul Isus Hristos. Unele sunt cărţi istorice, altele sunt profetice, iar altele sunt poetice. Este important de menţionat că aceste cărţi, îndeosebi cele profetice, conţin numeroase profeţii despre venirea, viaţa, lucrarea, moartea şi învierea Domnului.

A doua secţiune a Bibliei este Noul Testament, care este o colecţie de 27 de cărţi specifice credinţei creştine: cele patru Evanghelii, cartea Faptele Apostolilor, o serie de epistole scrise şi adresate de apostolii Domnului unor biserici locale din primul secol după Hristos, şi cartea Apocalipsei.

Cuvântul “testament” din denumirea celor două secţiuni ale Scripturii are înţelesul de “legământ”, în sensul că, în perioada Vechiului Testament, Dumnezeu a făcut un legământ cu poporul Israel, poporul ales pentru a reprezenta gloria divină în lume şi prin care să vină Mesia, sau Hristosul, Mântuitorul lumii, iar după venirea Lui, Dumnezeu a făcut un noul legământ, de data aceasta cu toţi cei ce cred în Isus Hristos, pentru primirea binecuvântărilor dumnezeieşti şi a vieţii veşnice.

Împărţirea pe capitole aşa cum o avem astăzi s-a făcut la începutul secolului al XIII-lea.

Cea  mai veche împărţire pe capitole datează de prin anul 350 d.Cr. marcate pe marginile manuscrisului Codex Vaticanus. Împărţirea, asa cum este ea astăzi, a fost făcută de Stephen Langton (profesor  la Universitatea din Paris şi mai târziu Arhiepiscop de Canterbury) pe la începutul sec 13. Împărţirea a avut un asemenea succes încât a fost adoptată cu mici modificări pentru scrierile V.Testament şi de cărturarii evrei.

Împărtirea pe versete: prima Biblie împărţită pe versete apare în 1551

Un tipograf din Paris pe nume Robert Estienne tipăreşte prima Biblie împărţită pe versete  şi capitole în 1551 (Latina Vulgata)

Titluri la capitole. Acestea apar în sec XVI.

Întrebări exegetice:

– Care este sensul faptului că Scriptura este numită Legea Domnului? (v.1)

– Care este modul fericit de raportare a oamenilor faţă de Legea Domnului? (v.2-18)

– Ce aşteptări are Dumnezeu din partea noastră cu privire la poruncile Sale? (v.4)

– Care sunt binecuvântările cunoaşterii şi însuşirii adevărului Scripturii? (v.1,2,6,9)

– Ce ar trebui să-I cerem lui Dumnezeu în rugăciune pentru a avea o atitudine corectă faţă de Biblie (v.8, 12)

Întrebări aplicative:

Cât de familiarizat eşti cu Sfânta Scriptură? Poţi răspunde altora cu pasaje din Biblie?

FORMAREA BIBLIEI
Psalm 119:144-152(Ps.119:160)

Dacă dorim să ne punem încrederea şi să ascultăm de Dumnezeu în mod absolut, avem nevoie de o colecţie de scrieri şi de cuvinte de care să fim siguri că sunt însăşi cuvintele lui Dumnezeu date nouă. Lista tuturor cărţilor recunoscute oficial ca aparţinând Scripturii constituie Canonul Bibliei.

1. Importanţa canonului biblic(Ps 119:144-152; Deut. 4:2)

– Ce scrieri aparţin Scripturii? Este o întrebare foarte importantă pentru că noi trebuie să ştim că  ascultarea şi credinţa noastră sunt bazate pe ceva ce reprezintă cu siguranţă Cuvântul lui Dumnezeu.

“Determinarea precisă a dimensiunii Canonului Scripturilor este, prin urmare, de cea mai mare importanţă. Dacă dorim să ne punem încrederea şi să ascultăm de Dumnezeu în mod absolut, avem nevoie de o colecţie de cuvinte de care să fim siguri că sunt insăşi cuvintele lui Dumnezeu date nouă”. (Grudem, p. 54)

2. Semnificaţia termenului “canon”
3. qaneh în ebraică şi kanon în greacă (Ezech 40:3,5) = “trestie” sau „prăjină”, ca instrument de măsură, etalon,standard. Când vorbim de canonul biblic înţelegem etalonul, sau standardul la care ne raportăm crezul.
4. Canonul Vechiului Testament
5. Canonul creştin protestant: identic cu canonul evreiesc
6. Canonul bisericilor tradiţionale: includerea cărţilor apocrife

– La Conciliul din Trent (1546)  Biserica  Romano Catolică declara o parte a Apocrifelor ca parte a canonului Romano Catolic, iar Sinodul de la Ierusalim (1672) al Bisericii Ortodoxe decide şi el includerea în Biblie a cărţilor Apocrife pentru a fi citite în vederea edificării personale dar nu ca autoritate doctrinară.

De ce cărtile apocrife nu pot fi incluse în canon?

–          Abundă în inexactităţi geografice şi istorice

–          Învaţă doctrine false şi încurajează practici care vin în contradicţie cu Scriptura inspirată

–          Sunt lipsite de elementele distinctive unei scrieri inspirate: caracterul divin şi autoritate profetică

–          În Noul Testament există peste 250 citate din Vechiul Testament, dar nici una din cărţile apocrife

1. Domnul Isus şi scriitorii N.Testament recunosc canonicitatea V.Testament(Lc.11:51;24:44;Rom 1:2).
2. Canonul Noului Testament.
3. Criteriile de includere a unei scrieri în Canon

– Să fie scrisă sau autentificată de un profet, respectiv un apostol.

În cazul Noului Testament, cartea trebuia să posede autoritatea conferită de un apostol: fie că a scris-o sau a susţinut-o. Ex.:Petru este în spatele scrierilor lui Marcu, iar Pavel în spatele scrierilor lui Luca. Petru vorbeşte despre scrierile Ap.Pavel ca fiind Scriptură  (2 Petru 3:16)

– Conţinut doctrinar în acord cu scrierile cunoscute ale unor profeţi, sau apostoli, care au scris inspiraţi.

– O continuă recunoaştere şi folosire a cărţii de către Biserică din perioada apostolică până astăzi

1. Rolul Duhului Sfânt în recunoaşterea “canonului”.

Diferenţe confesionale:

–          Bisericile Protestante şi Evanghelice: Nu Biserica a hotărât canonicitatea cărţilor; Biserica doar a recunoscut caracterul lor divin şi scrierea lor sub inspiraţia Duhului Sfânt.

–          Bisericile tradiţionale: Biserica hotărăşte care sunt scrierile inspirate bazată pe interpretarea Tradiţiei. Numai autoritatea bisericească are dreptul să tâlcuiască Scriptura, iar Tradiţia şi Scriptura au aceeaşi valoare..

5.             Autenticitatea scrierilor biblice
6. Mărturia manuscriselor

Testul bibliografic: este o examinare a transmiterii textuale, prin intermediul căreia documentele ajung la noi. Deoarece nu avem documentele originale, scrise pe materiale ca papyrus, pergament, sau velum (piei de viţei), se pune întrebarea: Cât de autentice sunt copiile de care dispunem? Un document este cu atât mai autentic cu cât există un număr mai mare de copii scrise la intervale relativ reduse în timp.

1. Mărturia arheologiei.Descoperirile arheologice din sec.al 19-lea dovedesc autenticitatea  scrierilor biblice

Întrebări exegetice:

Ce importanţă are faptul că Învăţăturile Scriptură au o valoare eternă (“sunt drepte pe vecie”, “sunt adevărul”)?

Cum poate deveni normativă Biblia pentru viaţa noastră? (v.145-148)

Ce acţiuni zilnice pot demonstra faptul că Biblia este practic un îndreptar al vieţii noastre? (v.148)

Întrebări aplicative:

De ce crezi că Biblia este autentică?

Cum reflectă viaţa ta adevărul Scripturii?

INSPIRAŢIA ŞI AUTORITATEA BIBLIEI
Gal. 1:11-12; 2Tim. 3:14-17(2 Petru 1:21)

În cele două texte ale lecţiei noastre, Pavel vorbeşte în termeni foarte clari despre inspiraţia divină a Bibliei. Astfel în textul din Galateni el face o mărturisire personală afirmând:„că Evanghelia propovăduită de mine …., n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vre-un om, ci prin descoperirea lui Isus Cristos”, iar la 2Tim.3:16, ideea inspiraţiei divine a Scripturii este subliniată din nou: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu …”

Aceasta înseamnă cum spune Petru că „oamenii au vorbit de la Dumnezeu mânaţi de Duhul Sfânt”(2Pet.1:21).

Dacă lucrurile stau aşa, înseamnă că Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu revelat nouă oamenilor, care reprezintă singura autoritate spirituală şi singura normă în materie de credinţă, pentru orice om.

Inspiraţia Scripturii nu implică o dictare mecanică din partea lui Dumnezeu ci o comunicare prin care se ţine cont şi de factorul uman. „Când afirmăm că toate cuvintele din Biblie sunt cuvintele lui Dumnezeu, vorbim despre rezultatul acelui proces prin care a luat fiinţă Scriptura… De fapt, se indică o largă varietate de procese pe care Dumnezeu le-a folosit ca să obţină rezultatul dorit” (Grudem, p. 80-81).

Vom analiza în această lecţie două feluri de dovezi cu privire la inspiraţia Sfintelor Scripturi:

1. DOVEZILE INTERNE. Aceste dovezi interne emană din însăşi conţinutul Scripturii. Astfel :

• Expresia „Aşa vorbeşte Domnul” (folosită frecvent în V.T. arată că lucrurile spuse au origine divină
• Afirmaţiile apostolilor cu privire la Vechiul T.susţin inspiraţia divină a Scripturii-2Tim.3:16;2Pet.1:21
• Afirmaţiile şi atitudinea Domnului Isus cu privire la scrierile V.T.arată acelaşi lucru-Mc.7:9,13;Lc 4:4.
• Scrierile Noului Testament sunt privite de asemenea ca fiind „Scriptură” insuflată de Dumnezeu.

Astfel, „în 2 Pet. 3:16 Petru demonstrează nu numai că ştie de existenţa unor epistole scrise de Pavel, dar îşi manifestă dorinţa clară de a clasifica „toate epistolele lui” împreună cu „celelalte Scripturi”. Aceasta este o indicaţie clară că, foarte devreme în istoria bisericii, toate epistolele lui Pavel au fost considerate a fi cuvintele scrise ale lui Dumnezeu în aceeaşi măsură ca şi textele Vechiului Testament. În mod asemănător, în 1 Tim. 5:18, Pavel citează cuvintele lui Isus aşa cum sunt ele în Luca 10:7 şi le numeşte Scriptură” (Grudem, p. 76).

1. DOVEZILE EXTERNE. Aceste dovezi se bazează pe observaţii şi o analiză obiectivă făcută din

exterior. Putem identifica din această perspectivă câteva dovezi care confirmă inspiraţia divină a Bibliei:

1. Unitatea cărţilor Sfintei Scripturi

Inspiraţia Sfintei Scripturi este confirmată de unitatea cărţilor ei. Cu toate că au fost scris

 BIBLIA  si…30 de carti celebre de citit intr-o viata

Poate 30 de cărți celebre de citit într-o viață sunt puține. Ai putea să întrebi cu o sprânceană ridicată: ”Doar 30?” și să îți dăm dreptate. Am putea vorbi despre sute, poate mii.

Atât de multe povești, atât de multe personaje care ne-au marcat, autori pe care nu îi vom uita. Vom vorbi despre acele cărți care ne-au marcat adolescența și studenția, acele carti pe care le-ai citit și recitit de multe ori.

În acest articol vei găsi cărți de sufet, cărți care ți-au furat multe nopți, cărți care îți amintesc de persoane dragi sau locuri de poveste. Dar, s-ar putea să descoperi cu uimire și alte cărti pe care le vei savura cu aceeași plăcere.

De ce trebuie să citim/studiem Biblia?

RĂSPUNS

Spus mai simplu, noi trebuie să citim şi să studiem Biblia pentru că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu adresat nouă. 2 Timotei 3:16 spune că Biblia este “inspirată” de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, este Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi. Există atât de multe întrebări pe care filozofii şi oamenii în general şi le pun şi la care Dumnezeu ne răspunde în Sfintele Scripturi: Care este scopul vieţii? De unde vin eu? Există viaţă după moarte? Ce se întâmplă după moarte? Cum aş putea ajunge în rai? De ce este lumea plină de păcate şi rău? De ce mă lupt să fac binele? Dincolo de răspunsurile la întrebări “vitale”, Biblia ne oferă sfaturi şi îndrumări valoroase referitoare la lucruri foarte practice din viaţa noastră de zi cu zi, precum: Cum trebuie să mă port cu partenerul de viaţă? Cum pot avea o căsătorie reuşită şi fericită? Cum pot fi un prieten bun? Cum pot fi un bun părinte? Ce este succesul şi cum se poate obţine? Cum se poate să mă schimb în caracterul meu? Ce contează cu adevărat în viaţa mea? Cum aş putea să trăiesc astfel încât să nu privesc cu regret către trecutul meu? Cum aş putea să-I fiu plăcut lui Dumnezeu? Cum pot găsi iertarea? Cum este posibil să fac faţă biruitor momentelor grele şi circumstanţelor nefericite din viaţă?

Noi trebuie să citim şi să studiem Biblia pentru că ea este fără erori şi oferă încredere totală. Biblia este unică faţă de toate cărţile aşa-zis sfinte, pentru simplul motiv că ea nu oferă învăţături morale şi spune “aşa să faci”. Dimpotrivă, Biblia ne oferă posibilitatea de a testa veridicitatea ei prin verificarea sutelor de profeţii descrise în detaliu care s-au împlinit întocmai, prin verificarea informaţiilor istorice la care ea face apel, şi prin verificarea lucrurilor care ţin de ştiinţă pe care ea le relatează. Aceia care spun că Biblia conţine erori au urechile închise pentru adevăr. Odată Iisus a fost întrebat ce este mai uşor să spui: “Păcatele îţi sunt iertate,” sau “Ridică-te, ia-ţi patul şi umblă”. La aceasta, El a dovedit ca are puterea să ierte păcatele (ceva ce nu putem vedea cu ochii) prin vindecarea unui paralizat (ceva ce a putut fi văzut cu ochii de către cei din jurul Lui). În mod similar, noi avem siguranţă asupra veridicităţii Cuvântului lui Dumnezeu când prezintă subiecte spirituale pe care de regulă nu le putem testa folosind simţurile obişnuite, însă putem testa veridicitatea prin testarea acelor subiecte care ne sunt la îndemână (acurateţea istorică, ştiinţifică şi profetică).

Trebuie să citim şi să studiem Biblia pentru că Dumnezeu nu este schimbător şi pentru că natura umanităţii nu se schimbă – Biblia este la fel de relevantă pentru noi astăzi pe cât era şi la momentul când a fost scrisă. În timp ce tehnologia schimbă lucrurile din jurul nostru, dorinţele şi natura omului nu se schimbă. Poţi afla, pe măsură ce vei citi istoria biblică, faptul că indiferent dacă vorbim despre relaţii individuale sau la nivel de societate, “nu este nimic nou sub soare”. Şi că în timp ce omenirea ca întreg este în căutarea dragostei şi fericirii însă în tot felul de locuri greşite, Dumnezeu, Creatorul nostru bun şi plin de îndurare, ne spune că El este sursa fericirii DESĂVÂRŞITE. Sfintele Scripturi, Cuvântul Său revelat, sunt atât de importante încât Iisus a spus despre ele: “Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Luca 4:4). Cu alte cuvinte, dacă vrei să îţi trăieşti viaţa din plin aşa cum intenţionează Dumnezeu, ascultă şi ţine seama de Cuvântul lui Dumnezeu…este mai important decât chiar a mânca!

Trebuie să citim şi să studiem Biblia pentru că trăim într-o lume care abundă în învăţături false. Biblia ne oferă abilităţile de a separa eficient adevărul de minciună. Ea ne spune cum este Dumnezeu, pentru că altfel dacă avem o impresie eronată despre Dumnezeu, înseamnă că ne închinăm la un idol sau la un dumnezeu fals. Ne-am închina la ceva care nu este dumnezeu! Biblia ne spune modul cum oamenii chiar pot ajunge în rai…şi că aceasta nu se obţine nici prin a fi o persoană bună, nici prin a fi botezat, şi nici prin vreun al lucru pe care l-am putea face noi (Ioan 14:6; Efeseni 2:1-10; Isaia 53:6; Romani 3:10f., 5:8; 6:23; 10:9-13). În acest sens, Cuvântul lui Dumnezeu ne arată cât de mult ne iubeşte Dumnezeu pe fiecare dintre noi (Romani 5:6-8; Isaia 53:1f.). Şi numai prin a înţelege aceasta putem să Îi arătăm dragostea noastră ca răspuns la dragostea Lui (1 Ioan 4:19).

Biblia te va ajuta în a fi pregătit să Îl slujeşti pe Dumnezeu (2 Timotei 3:17; Efeseni 6:17; Evrei 4:12). Te va ajuta să ştii cum poţi fi mântuit de păcate şi care este consecinţa acestei cunoaşteri (2 Timotei 3:15). Vei experimenta succesul în viaţă dacă vei medita la ceea ce îţi spune Biblia şi dacă vei urma îndrumările pe care le conţine (Iosua 1:8; Iacov 1:25). Cuvântul lui Dumnezeu te va ajuta să descoperi păcatele din viaţa ta şi te va susţine în lupta pentru a renunţa la ele (Psalmul 119:9,11). Îţi va oferi sfaturi înţelepte care să te ghideze în viaţă, făcându-te mai înţelept decât învăţătorii tăi (Psalmul 32:8; 119:99; Proverbe 1:6). Biblia te ajuta să eviţi să îţi iroseşti ani întregi din viaţa ta pe lucruri care nu contează sau care conduc la rezultate nefolositoare (Matei 7:24-27).

Citirea şi studierea Bibliei te va ajuta să vezi dincolo de tentaţia aparent atrăgătoare a păcatelor atunci când eşti ispitit, aşa încât poţi învăţa din greşelile pe care le-au făcut alţii în loc să experimentezi tu însuţi. Experienţa este un învăţător excepţional, însă atunci când ajungi să înveţi păcătuind, acest proces de învăţare este întotdeauna dureros. Ar fi, deci, mult mai bine să înveţi din greşelile altora. Există atât de multe persoane menţionate în Biblie de la care putem învăţa atât experienţe pozitive cât şi negative, uneori chiar din viaţa aceleiaşi persoane în ipostaze diferite. David este un astfel de exemplu, care, atunci când l-a învins pe uriaşul Goliat, ne învaţă că Dumnezeu este mai mare decât oricine atunci când ne cere să înfruntăm pe cineva sau ceva (1 Samuel 17). Acelaşi David, comiţând adulter cu Bat-Şeba, ne arată cât de grave şi îndelungi pot fi consecinţele unui singur moment de aşa-zisa “plăcere” (2 Samuel 11f.). Cunoscând Biblia, putem avea speranţă şi pace atunci când totul pare să se prăbuşească în jurul nostru (Romani 15:4; Psalmul 112:7; Habacuc 3:17-19).

Biblia este o carte nu numai pentru citit. Este o carte care trebuie studiată aşa încât să poată fi aplicată în vieţile noastre. Altfel, este ca şi cum ai înghiţi mâncarea fără a o mesteca, apoi ai arunca-o înapoi şi tot aşa… astfel încât nu obţii nici un beneficiu nutritiv din ea. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Este asemenea legilor naturii, chiar mai mult decât atât. Poţi să o ignori, însă o vei face cauzându-ţi durere şi suferinţă, la fel cum ar fi de pildă dacă ai putea ignora legea gravitaţiei. Nu se poate exprima în suficiente cuvinte cât de importantă este Biblia pentru vieţile noastre. Studierea Bibliei poate fi comparată cu săparea după aur. Dacă faci un efort mic şi strecori numai pietrişul dintr-un pârâu, probabil că te vei alege doar cu câteva particule de aur. Însă pe măsură ce efortul tău de a studia Biblia în tot mai multe detalii şi cu tot mai multă dedicare, răsplata ta va fi pe măsură.

Importanţa citirii Bibliei

Astăzi putem aprecia multe cărţi bune, cu învăţături sănătoase, reviste şi materiale de studiu. Suntem binecuvântaţi cu posibilitatea de a frecventa biserici unde se predică Scriptura, şi putem asculta învăţături biblice practice, unde dăm glas la cântece inspirate din Scriptură şi ne putem bucura de părtăşia cu alţi credincioşi. Toate acestea ne ajută şi ne stimulează să creştem spre maturitate şi ne oferă echilibru spiritual.

---

Cu toate acestea, cele de mai sus nu pot lua locul întâlnirii zilnice cu Dumnezeu prin citirea Bibliei şi cugetare asupra ei. Cât de dornic eşti după Cuvântul lui Dumnezeu? Psalmistul a declarat: „Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea.” (Psalmul 119:97). „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!” (Psalmul 119:103). Citirea şi studierea Bibliei are multe beneficii. O bună cunoaştere a Scripturii ne poate ajuta să discernem cu atenţie între învăţătura falsă şi cea sănătoasă. Având aşa de multe glasuri şi învăţături înşelătoare în jurul nostru, trebuie să fim asemenea credincioşilor din Berea care „au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.” (Faptele Apostolilor 17:11). Timpul petrecut cu studiul zilnic al Scripturii ne ajută să ne întărim în Domnul şi să trăim o viaţă de biruinţă.

„Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? îndreptându-se după cuvântul Tău.” (Psalmul 119:9) „Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmul 119:11) Mulţi au doar o cunoaştere teoretică a Bibliei şi pot cita din memorie fragmente mari din ea, dar aceasta nu este de ajuns. Trebuie să avem o relaţie personală cu Autorul Bibliei şi să răspundem mesajului Său veşnic, cu o inimă supusă şi ascultătoare. Dacă lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să ne vorbească, vom trăi vieţi schimbate şi vom aduce roadă care oferă mărturie despre puterea lui de transformare a vieţii. 

Toată Scriptura este […] de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:16,17)

Unul dintre beneficiile citirii Bibliei este că ne pregăteşte „pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:17). Citirea Cuvântului lui Dumnezeu nu doar că este benefică pentru viaţa noastră spirituală, ea ne ajută şi să înfruntăm mai eficient provocările zilnice. Cu alte cuvinte, Scriptura nu doar că ne pregăteşte să trăim în viaţa viitoare, ci şi în cea prezentă.

În cartea lui, The Benefits of Belief: How Faith in God Impacts Your Life [Beneficiile credinţei: ce impact are credinţa în Dumnezeu asupra vieţii], Julian Melgosa citează o serie de studii care demonstrează că tinerii care studiază sistematic din Cuvântul lui Dumnezeu au un sens de orientare mai bun în viaţă, sunt mai puţin înclinaţi să cadă pradă depresiei, sunt mai bine pregătiţi şi, în plus, conduita lor este mult mai bună decât a tinerilor care nu citesc (pp. 40–42). Opreşte-te o clipă pentru a răspunde la următoarea întrebare: nu ţi-ar plăcea să obţii aceste beneficii?

Un alt avantaj practic al citirii Bibliei este că ne transformă în nişte persoane cultivate. Christiane Zschirnt a alcătuit o listă cu toate cărţile pe care ar vrea să le citească, iar Biblia se afla în capul listei. Foarte sigură, ea a declarat următoarele: „Cunoştinţele transmise de Biblie sunt cel mai mare conţinut comun esenţial de cunoştinţe din toată lumea occidentală”( Libros: Todoloquehayqueleer [Cărţile: tot ce trebuie să citesc], p. 27). Teologul Gerhard von Rad declară că toţi cei care cunosc bine Sfintele Scripturi trebuie să fie „cultivaţi în cel mai autentic sens al cuvântului”. După ce a analizat ce îi datorează literatura Cuvântului lui Dumnezeu, într-un articol publicat în prestigiosul jurnal The New York Times, Marilynne Robinson a numit Biblia „Cartea cărţilor”.

O conduită mai bună, mai bine calificat, mai puţină depresie, mai multă cultură… Nu ţi-ar plăcea să ai toate aceste lucruri? Fără îndoială că merită să citeşti din Cuvântul lui Dumnezeu.

#citeşteBiblia

Vladimir Polanco

Asumă-ți fiecare zi din acest an, transformând trecutul în viitor, folosind prezentul. Dumnezeu este Cel care ne poate învăța secretul măsurării timpului. Vladimir Polanco semnează cartea „#urmărește profilul 365 share” apărută la Editura Viață și Sănătate.

Ce este Biblia? Ce cuprind scrierile ei şi care-i este importanţa?

 

https://www.resursecrestine.ro/predici/94210/ce-este-biblia-ce-cuprind-scrierile-ei-si-care-i-este-importanta

Biblia este cea mai importantă şi valoroasă carte de pe pământ deoarece cu ajutorul ei ne putem hotărî destinul veşnic.

Biblia, Cartea Cărţilor, cuprinde mai multe cărţi scrise de mai mulţi scriitori ai lui Dumnezeu.

Biblia: Vechiul şi Noul Testament.

Biblia, Sfânta Scriptură sau Sfânta Evanghelie care înseamnă Vestea Bună a Păcii.

Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu prin care El ne vorbeşte.

Biblia, Lumina pe cărarea vieţii pentru orice om de pe pământ.

Biblia, lumina care luminează drumul pentru a ajunge în Împărăţia Cerului (Ioan cap.5,39).

Cuvintele şi învăţăturile Bibliei sunt mana venită din cer de la Dumnezeu ca hrană pentru sufletul nostru, pentru a avea viaţa veşnică (Ioan cap.1,9-10; cap.6,27,35.40.47-50). Autorul Bibliei este Dumnezeu şi a fost scrisă de oameni ai lui Dumnezeu la îndemnul şi inspiraţia Duhului Sfânt. Scrierile ei sunt pe înţelesul oamenilor (2Timotei cap.3,16-17). Scrierile Bibliei sunt adevărate, vrednice de crezare, stau la baza credinţei noastre şi îl au în centru pe Dumnezeu Tatăl, Domnul Isus Hristos şi pe Duhul Sfânt, cele trei Persoane ale Dumnezeirii care au creat şi conduc întreg Universul, inclusiv planeta Pământ cu omenirea şi cu toate vieţuitoarele de pe ea (Geneza cap.1; Ps. Cap.33,4; Isaia cap.40,12-17.21-31; Ioan cap.17,20). Biblia trebuie citită şi cunoscută de către orice om de pe faţa pământului. Pentru fiecare dintre noi are cea mai mare importanţă vitală şi ne este dată ca îndrumător pentru viaţă, un cod de legi date de Dumnezeu Legiuitorul pentru ca oamenii să trăiască prin ele şi care trebuie respectate cu stricteţe (Deut. Cap. 5,10). Aceasta este porunca lui Dumnezeu pentru omenire: să asculte de toate legile şi poruncile Sale pentru ca omul sa poată trăi. Călcarea poruncilor aduce moartea pentru păcătos. Biblia este o Carte sfântă dăruită nouă de Dumnezeu Creatorul ce este Sfânt şi Drept. Nu trebuie neglijată, dispreţuită şi nici distrusă sau aruncată la gunoi. Căci Dumnezeu nu va lăsa nepedepsit acest lucru. Aşa cum trebuie să iubim pe Dumnezeu la fel trebuie să iubim şi să respectăm şi Cuvântul Său, Biblia. Prin citirea Bibliei cu interes, cu respect şi cu atenţie, cunoaştem pe Dumnezeu Tatăl, Creatorul nostru şi Creatorul a tot ce există: lucruri văzute şi nevăzute în univers şi pe pământ. Biblia ne descoperă existenţa noastră: cine suntem, de unde venim şi unde ne îndreptăm. Scrierile Bibliei ne oferă orice răspuns întrebărilor noastre de viaţă. Suntem creaţi de Dumnezeu ca fiinţe umane cu inteligenţă şi raţiune. Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea minţii de a gândi şi a alege, de a deosebi binele de rău şi de a descoperi voia lui Dumnezeu pentru viaţa noastră. Dumnezeu este Creatorul a tot ce există pe pământ şi-n univers şi dătătorul de viaţă. Ne oferă toate cele necesare traiului, prin tot ceea ce a creat şi a pus la dispoziţia tuturor vieţuitoarelor: lumină, căldură, apă, aer, hrană, vegetaţie, îmbrăcăminte etc. Nimic nu a apărut la voia întâmplării ci tot ce avem, toate posibilităţile de trai, ne sunt dăruite de Dumnezeu. Ele se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Toate lucrurile ce există în jurul nostru sunt create de El şi-I aparţin: natură, vieţuitoare, atmosferă… (Geneza cap.1 şi 2; Ps. Cap.145,15-21; ps. Cap.24, 1-3).

De ce este foarte important ca oamenii să cunoască aceste adevăruri prezentate în Sfânta Carte, Biblia? Pentru a recunoaşte pe Dumnezeu Creatorul şi Stăpânul nostru. Oamenii să aibă respect, recunoştinţă şi dragoste pentru Dumnezeu de la care avem totul şi prin care existăm. Nu-L putem vedea cu ochii fiinţei noastre aici cât trăim în viaţa acesta din cauza păcatelor moştenite, dar Îl putem vedea prin credinţă şi Îi simţim prezenţa, ocrotirea şi ajutorul Său în viaţa de toate zilele, menţinând relaţia cu El prin rugăciune şi prin umilinţa noastră aduse înaintea Lui.

Biblia a avut şi are un rol important în istoria civilizaţiei omenirii. Ea reprezintă voia lui Dumnezeu, legi şi porunci, după care trebuie să trăim noi, oamenii de pe acest pământ. Mesajul central al Bibliei este istoria mântuirii (iertării), mântuire destinată oamenilor din toate generaţiile începând cu Adam şi Eva, prima pereche de oameni. Mântuirea este dăruită de Dumnezeu prin Domnul Isus Hristos celor ce vor asculta de poruncile şi de voia Lui (Ps. Cap. 24,36). Biblia prezintă pe Dumnezeu în raport cu omenirea creată de El, Dumnezeu care este dragoste dar şi un Dumnezeu sfânt şi drept prin legile şi poruncile Sale. Prin Domnul Isus Hristos trimis pe pământ, Dumnezeu şi-a arătat marea Lui iubire şi milă pentru omenirea păcătoasă (Ioan cap.3,16). Ne face chemarea la pocăinţă şi la îndreptarea vieţii (Marcu cap.1,15). Biblia ne dă învăţături care, dacă le acceptăm prin credinţă şi le împlinim zilnic în viaţa noastră, ajungem într-o relaţie de pace cu Dumnezeu şi dependenţă de El. Căci ascultând de învăţăturile Evangheliei cu pocăinţă, Dumnezeu cu mila Sa ne binecuvântează, ne ajută, ne ocroteşte şi ne ascultă rugăciunile. Unul din îndemnurile Domnului Hristos este să ne rugăm Lui în permanenţă, în fiecare zi şi de câte ori suntem în necaz şi suferinţă (Luca cap. 11,1-10). Cuvântul Bibliei ne este adresat nouă oamenilor, fiecărei persoane în parte: tânăr şi bătrân, mic şi mare şi de orice clasă socială. Prin scrierile ei, Dumnezeu ne vorbeşte şi ne cheamă la ascultare şi la împăcare cu El. Ne face chemarea la pocăinţă şi la îndreptarea vieţii. Faptele rele şi păcătoase să le înlocuim cu fapte bune în ascultare de Dumnezeu. Avem exemplul Domnului Hristos de credincioşie, dragoste, evlavie, rugăciune şi slujire făcând numai bine oamenilor. Prin Cuvântul Bibliei ne este prezentată dreptatea dar şi mila lui Dumnezeu, prin care va judeca şi va da răsplătirile Sale fiecărei persoane, pentru binele sau răul pe care l-a făcut în acesta viaţă (Eclesiastul cap.8,12; cap.11,9; cap. 12,13-14). Prin cuvântul Evangheliei, dăruit nouă ca o lumină pentru înţelegerea şi pentru vieţuirea noastră, avem ocazia să cunoaştem ce este bine şi cum trebuie să trăim după voia lui Dumnezeu. Pentru aceasta este strict necesar, aşa cum avem nevoie în fiecare zi să ne hrănim trupul cu hrană şi apă, să preţuim şi să hrănim sufletul cu hrană spirituală prin citirea, studierea şi memorarea tuturor învăţăturilor şi poruncilor (cele 10 porunci, inclusiv porunca a patra), date nouă de Dumnezeu şi de Domnul Isus Hristos (Exod cap. 20,1-17; Ps. Cap.119,11; Matei cap.4,4; Romani cap.13,8-10). Suntem chemaţi să ascultăm de Dumnezeu din dragoste şi din respect pentru El, pentru a căpăta viaţa veşnică în raiul Lui (Matei cap.7,26; Ioan cap.5,24; Apoc. Cap.21,1-4).

Cum este tratată şi respectată Cartea sfântă a lui Dumnezeu, Biblia? Se constată că nu toţi oamenii acceptă şi nu toţi cred în scrierile ei. După cum Biblia este cunoscută, preţuită şi primită, oamenii zilelor noastre se împart în următoarele categorii:

1. Oameni care o citesc cu interes şi bucurie, o preţuiesc şi o iubesc. Pe aceştia Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, îi ajută să înţeleagă învăţăturile Bibliei şi-i ajută la împlinirea lor. Aceste persoane temătoare de Dumnezeu au credinţă în El. Au încheiat un legământ cu Dumnezeu ca o mărturie şi un act al credinţei lor. Ei iubesc pe Dumnezeu şi vor ajunge mântuiţi în împărăţia Sa (Matei cap.25,10.31-46; Ioan cap.3,5). Aceşti credincioşi ai Domnului, care au acceptat Biblia pentru viaţă şi pentru relaţia lor cu Dumnezeu, sunt morali şi au un comportament sfânt din punct de vedere al caracterului şi al faptelor. Ei trăiesc în relaţie de pace şi dreptate cu semenii lor. Iubind şi cunoscând Biblia şi valoarea ei spirituală, ei caută în permanenţă să-şi conformeze viaţa cu voinţa lui Dumnezeu (Luca cap.11,28; Romani cap.1,16-17). Domnul Isus Hristos doreşte ca idealul, pe care să-l aibă fiecare creştin, să ajungă la acea stare de sfinţire şi curăţire a caracterului şi al faptelor după adevărul, învăţăturile şi poruncile Sale. “Sfinţeşte-i prin adevărul Tău. Cuvântul Tău este adevărul.” Ioan cap.17,17

2. Sunt oameni care nu resping Biblia dar nici nu o acceptă şi nu o respectă suficient pentru a le schimba vieţile. Aceştia au cunoştinţe vagi din cele scrise în Sfânta Scriptură numai la nivelul minţii. La citirea şi respectarea poruncilor şi învăţăturilor ei sunt superficiali. Ei nu sunt dintre cei care să sacrifice cele pământeşti pentru câştigarea vieţii veşnice. Sunt acei care doresc să le fie bine, să nu sufere nimic aici pe pământ, dar doresc să aibă parte şi de viaţa veşnică (Luca cap.16,25; Ioan cap.8,12; Matei cap.10,39; Matei cap.19,16-21). Îşi aduc aminte de Dumnezeu numai atunci când au nevoie de El în rezolvarea unor probleme pământeşti sau când trec prin momente grele de necazuri. Dar şi atunci cei mai mulţi cârtesc şi murmură împotriva Domnului care a îngăduit şi momente de încercare pentru ei. Necunoscând adevărul Biblic, datorită dezinteresului ce-l au, aceşti creştini nu experimentează o legătură vie cu Dumnezeu prin credinţă şi nu-L recunosc pentru a-L respecta şi pentru a asculta de El. Rugăciunile pe care le aduc Domnului sunt făcute din obişnuinţă şi formale. Această categorie de persoane, care “nu sunt nici reci şi nici în clocot, ci sunt numai căldicei” (Apoc cap.3,15-16) fac parte din anumite denominaţiuni religioase. Ei spun că au credinţă în Dumnezeu şi că sunt creştini numai că faptele lor nu spun aceasta (2Timotei cap.3,4-5). Astfel de creştini sunt ca cele cinci fecioare neînţelepte care nu şi-au luat untdelemn în vas pentru a-şi aprinde candelele, să poată întâmpina pe Mirele Ceresc. Care le-a fost soarta acestor fecioare nechibzuite? Au rămas afară, s-a închis uşa pentru ele şi nu au putut intra în odaia de nuntă (Matei cap.25,1-13).

3. Oameni care nu o citesc şi nu sunt interesaţi să cunoască Biblia. Sunt persoane care, deşi au posibilităţi, nu au citit niciodată Biblia şi nici nu doresc să-i cunoască scrierile. Aceşti oameni nu cunosc pe Dumnezeu pentru a-L iubi şi pentru a-L respecta. Dumnezeu are milă şi răbdare cu ei. Nu le pedepseşte imediat păcatele şi le dă binecuvântările Sale şi-i aşteaptă să-L recunoască şi să-L primească în viaţa lor (Matei cap.5,45). Dar şi răbdarea şi harul Său au o limită. Mulţi se întreabă de ce în lumea de azi există atâta suferinţă, dureri, nedreptăţi, crime…? De ce îngăduie Dumnezeu atâtea calamitaţi în natură datorită cărora mor oameni şi tot felul de vieţuitoare nevinovate? S-ar părea că nu mai este nici o speranţă şi omenirea, mare parte din ea, se duce tot mai mult spre prăpastie şi distrugere (Matei cap.7,13; cap. 24,6-14). Mulţi oameni nu au nici o orientare spirituală, o credinţă care să le aducă oarecare speranţă pentru viitor. Această categorie de oameni nu cunoaşte pe Dumnezeu şi nu vrea să-L cunoască iar Biblia, codul moral de vieţuire, ei o resping. Iar unii, orbiţi de Satana în mintea lor, neagă existenţa lui Dumnezeu, Creatorul. Pe aceştia Dumnezeu îi lăsă în voia minţii lor blestemate (Romani cap.1,28-29). Majoritatea fac ce voiesc, tot felul de nelegiuiri, nedreptăţi, minciuni, înşelătorii etc. Fără nici o teamă de Dumnezeu. Datorită acestei situaţii, sunt pline penitenciarele, cu astfel de oameni, iar parte din ei sunt încă în libertate făcând rău semenilor lor. Mulţi dintre aceşti oameni, călcători ai legii lui Dumnezeu, nu au nici o mustrare de conştiinţă. Ei, fără Dumnezeu, îşi hotărăsc singuri viaţa şi planurile de viaţă. Numai că destinul şi viitorul fiecărui individ depinde de alegerea, bună sau rea şi după cum şi-a trăit viaţa. Căci Dumnezeu cunoaşte fiecare persoană în parte. Nimic nu poate fi ascuns în faţa lui Dumnezeu care este Atotputernic, Sfânt şi Drept.

Dumnezeu este gata să primească şi să ierte pe orice păcătos care vine la El cu pocăinţă (Matei cap.24,35; cap.25,46; Luca cap.18,13-14). Ca să ne fie bine şi să fim fericiţi şi ocrotiţi de Dumnezeu (Ps.34) ni se impune cu stricteţe păzirea şi împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, scrise în Cartea Sa cea sfântă, Biblia (Iosua cap.1,8-9; Deut cap.10,12-14 şi cap. 30,15-20). Atunci Bunul Dumnezeu şi Tatăl Ceresc va avea milă de noi în momentele de încercare şi de necaz. Sfârşitul final nu ne va fi în mormânt ci atunci când va reveni Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cu slava Sa. Atunci cei temători şi credincioşi lui Dumnezeu, conform poruncilor şi învăţăturile descoperite în Biblie, vor avea parte de întâia înviere a sfinţilor şi vor fi salvaţi pentru veşnicie în raiul lui Dumnezeu (1Corinteni cap.15,1-4.20-24.58; 1Tes. Cap. 4,13-18; Apoc. Cap.7,9-17 şi cap.14,12-13).

Oamenii ce răi, ce acum nu vor să ştie de Dumnezeu Creatorul şi Conducătorul Universului nu vor să asculte şi îşi trăiesc viaţa cum le place şi cum voiesc, vor avea parte de nenorocire şi de distrugere, de judecata finală a lui Dumnezeu şi de pedeapsa veşnică, adică de moartea a doua. Căci plată păcatului este moartea (Romani cap.6,23). Ei au respins şi au călcat în picioare chemarea iubitoare a lui Dumnezeu şi marea jertfă de la calvar a Domnului Isus Hristos, care s-a jertfit ca să-i salveze. Prin atitudinea de respingere şi de răzvrătire faţă de Dumnezeu şi-au ales singuri destinul veşnic. Numele acestor oameni nu este scris în cartea vieţii şi ei vor fi judecaţi de Dreptul Judecător în măreaţa zi a Domnului (Apoc.Cap.20,10-15 şi cap. 21,8).

“Nimic nu este astăzi mai important pentru viaţa noastră personală, ca ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu şi a aplica principiile acestui Cuvânt în relaţiile cu semenii noştri.” (Editura Lumina Lumii).

“Părinte Ceresc, Domnul şi Dumnezeul nostru care ne-ai creat, ne conduci viaţa, ne ocroteşti şi ne porţi de grijă şi ne doreşti binele şi fericirea ca un tată iubitor pentru copiii săi, Te rog, în Numele Fiului Tău Isus Hristos, dă-ne lumină şi călăuzire pentru o viaţă sfântă în ascultare de toate poruncile Tale şi într-o relaţie sfântă cu Tine prin: credinţă, rugăciune şi trăirea în dragoste de Tine şi dragoste pentru aproapele nostru. Dorim să avem parte şi să petrecem veşnicia în împărăţia slavei Tale. Te rog Bunul nostru Dumnezeu, trezeşte omenirea, să preţuiască şi să ia seama la Cuvântul Tău Sfânt, Biblia, ca pe cea mai scumpă comoară. Doresc ca şi ei să fie salvaţi de ziua cea mare a judecăţii Tale. Pentru toate câte ai făcut şi te-ai îndurat de noi, oamenii de pe pământ, îţi mulţumesc în Numele Domnului Isus Hristos. A Ta să fie slava şi mărirea, în veci de veci şi voia Ta să se facă, Amin.”

De ce este Biblia atât de importantă?

Biblia: adevăr sau minciună?

Biblia nu este doar o carte veche, prăfuită, pe care o poți ignora, deoarece a fost scrisă cu mii de ani în urmă. Este Cuvântul lui Dumnezeu, scris de oameni care au fost inspirați de el.

Textele sunt despre tine și viața ta, chiar dacă au mii de ani. De fiecare dată când citești Biblia, Dumnezeu îți poate vorbi și te poate atinge într-un mod nou. Cel mai important mesaj al Bibliei este dragostea lui Dumnezeu pentru fiecare persoană, inclusiv pentru tine.

> Citește mai multe în carte

Read more in the book

Biblia este cuvântul lui Dumnezeu: are un mesaj pentru tine în acest moment. Dacă i te deschizi, îl poţi auzi pe Dumnezeu vorbind cu tine.

The Wisdom of the Church

Ce rol joacă Sfânta Scriptură în viaţa Bisericii?

Sfânta Scriptură dăruieşte sprijin şi putere vieţii Bisericii. Este, pentru fiii săi, tărie în credi

Este Sfânta Scriptură adevărată?

 Scriptura învaţă „cu certitudine, cu fidelitate şi fără eroare adevărul”, pentru că este inspirată,

Ce loc ocupă învierea lui Cristos în credinţa noastră?

Învierea lui Isus este adevărul culminant al credinţei noastre în Cristos şi reprezintă, împreună cu

Putem fi creştini fără a crede în învierea lui Cristos?

Nu. „Dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră şi zadarnică este credinţa voastră” (1

This is what the Church Fathers say

Noi nu am învățat de la nimeni altcineva o altă lucrare a mântuirii, în afara celor pe care Evanghel

Related tweets

1.18 Care sunt părţile Noului Testament?

Biblia: adevăr sau minciună?

1.17 Cum şi când a luat naştere Noul Testament?

Biblia: adevăr sau minciună?

1.16 Care este diferenţa dintre Vechiul Testament catolic şi Tanakh ebraic?

Biblia: adevăr sau minciună?

https://www.tweetingwithgod.com/ro/content/110-de-ce-este-biblia-atat-de-importanta

30 de carti celebre de citit intr-o viata recomandate de echipa 1cartepesaptamana.ro

MAITREYI de Mircea Eliade

”Maitreyi” este o carte deosebită, o carte frumoasă a cărei lectură te transportă pe tărâmurile indepărtate ale Indiei, într-un ținut plin de tradiție și obiceiuri.

Romanul s-a bucurat de un real succes atât din partea cititorilor, cât și din partea criticilor din acele timpuri. A fost publicat în 1933, atunci când Mircea Eliade avea 26 ani.

După câţiva ani de la publicarea romanului în mai multe limbi, adevărata Maitreyi Devi, devenită o poetă cunoscută, adresează o carte-răspuns, vrând să îşi spele reputaţia – Dragostea nu moare- în care dezminte alegaţiie intime dintre ea şi Eliade.

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe libris

O MIE NOUĂ SUTE OPTZECI ȘI PATRU de George Orwell

Anul 1984 este conturat de Orwell în Londra, într-o lume aflată sub impactul lozincilor ”Război este pace”, ”Libertatea este sclavie”, ”Ignoranța este putere”.

Chiar dacă a fost tipărită prima oară în 1954, cartea descrie cu detalii șocante mecanisme de control în masă aplicate cu perseverență chiar și astăzi.

Romanul ”O mie nouă sute optzeci și patru” a inspirat o celebră ecranizare, în anul 1984, avându-i în distribuție pe John Hurt, Richard Burton și Suzanna Hamilton.

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe libris

BĂTRÂNUL ȘI MAREA de Ernest Hemingway

…sau un om poate fi distrus, dar niciodată învins. Indiferent de vijelii sau piedici, oricât de încercat de soartă este, bătrân sau singur, omul trebuie să creadă în ceva ca să reuşească.

În octombrie 1954, Ernest Hemingway a primit premiul Nobel pentru literatură. Motivația Juriului: pentru măreția artei narative, foarte recent demonstrată în ,,Bătrânul şi marea” şi pentru influenţa pe care a exercitat-o asupra stilului contemporan. Același roman i-a adus autorului și premiul Pulitzer în 1953.

„Scriitorul adevărat este un om singur. Și, pe măsură ce crește în ochii celorlalți, se cufundă tot mai mult în singurătate. Iar dacă este suficient de bun, în fiecare zi e nevoit să se confrunte cu eternitatea sau cu absența ei…” (Ernest Hemingway)

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe libris

PORTRETUL LUI DORIAN GRAY de Oscar Wilde

Cum ar fi să îți vezi sufletul? Cum ar fi să vezi cum arată el cu adevărat, atent învelit într-un corp de care avem mare grijă, în fiecare zi? Te-ai schimba?  Chiar dacă se citește ușor, cartea este plină de semnificații și considerații filozofice.

”Portretul lui Dorian Gray” este singurul roman terminat de Oscar Wilde și a fost publicat prima oară în 1890. A stârnit multe scandaluri și controverse încă de la început dar a reușit să își asigure un loc în top cărti celebre de citit într-o viață.

Romanul a fost ecranizat în 2009 cu multe modificări ale poveștii, lucru care a făcut cartea și mai citită. Ecranizarea din 1945 respectă firul narativ al cărții.

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe libris

DON QUIJOTE DE LA MANCHA de Miguel de Cervantes

”El ingenioso hidalgo Don Quijote de La Mancha”, publicat în 1605 și ”El ingenioso caballero Don Quijote de La Mancha”, publicat în 1615 reprezintă o satiră la adresa romanelor cavalerești, populare în Spania în acea perioadă, dar și la adresa societății spaniole a acelor vremuri.

Povestea acestui celebru roman vine din intenția autorului de a opri popularitatea acestui gen de povești neverosimile și ”pline de insanități”, cum le numea chiar el. Printre iubitorii genului criticat de Cervantes se număra și soția lui, Dona Catalina.

Romanul este considerat o capodoperă a literaturii universale, fiind tradus în aproximativ 50 de limbi. Astfel, ar fi nedrept să rezumi cartea și povestea ei doar la ”te lupți cu morile de vânt”.

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe libris

FERMA ANIMALELOR de George Orwell 

Dacă ai cunoștințe istorice despre Lenin, Stalin, Trotki vei înțelege mai bine ce a vrut să spună Orwell și vei recunoaște că este o capodoperă. Plus, cartea a fost scrisă în perioada în care Rusia era aliată Marii Britanii.

”Toate animalele sunt egale dar unele animale sunt mai egale decât altele” este una dintre ideile care îți rămân în minte, cu un zâmbet trist pe buze.  „Ferma animalelor” este o fabulă politică plină de înțelepciune, de compasiune și de învățăminte pentru vremurile pe care le trăim.” (The New York Times)

Și dacă te întrebai când este timpul perfect să o recitești, răspunsul este „Acum”.

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe libris

DE CE IUBIM FEMEILE? de Mircea Cărtărescu

În ciuda primului gând pe care îl ai atunci când auzi titlul acestei cărți ”De ce iubim femeile?”, nu este o care pentru bărbați. Nu se adresează lor în ideea de a se trezi la realitate. Cartea este un omagiu adus femeilor care se adresează femeilor.

“E limpede că și adulții au nevoie de povești; numai că zânele lor și-au scurtat rochiile, și-au tăiat părul care le ajungea cândva la călcâie și au învățat să fie femei, ceea ce e mult mai complicat și mai periculos decât meseria de zână”. – Mircea Cartarescu

Pe elefant.ro o găsești în varianta ebook.

Cumpara cartea de pe libris

LOLITA de Vladimir Nabokov

Pasiunea morbidă a unui bărbat matur pentru o fetiță de doisprezece ani este un subiect extrem de șocant.

Capodopera lui Vladimir Nabokov a fost, pe rând, carte interzisă, roman scandalos, obiect de cult, pentru a deveni apoi un roman clasic al secolului XX. ”Lolita” a fost respins de editori, fiind publicat în Statele Unite abia după apariția sa în Franța.

Însă, ”Lolita” este, în primul rând,  un poem de dragoste închinat limbii engleze și posibilităților sale expresive.

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe libris

FEMEIA LA 30 DE ANI de Honore de Balzac

Balzac scrie despre viață și despre oameni, așa cum numai el o poate face, așa cum toate scrierile lui sunt. Nu este un scriitor ușor. Este un roman care merită citit și a doua oară, chiar și a treia.

Inițial, povestea Juliei a fost scrisă sub formă de 6 nuvele, publicate pe rând. În noiembrie 1835, Balzac face un efort în unificarea textului și transformarea acestor nuvele în romanul ”Femeia la 30 de ani”.  Subiectul cărții este inspirat din viața doamnei Laure de Berny care a fost amanta lui Balzac.

”Durerile adevărate stau aparent atât de liniștite în patul adânc pe care și l-au facut, în care ele par că dorm, dar de unde continuă să distrugă sufletul, ca acel înfricoșător acid care perforează cristalul!” – citat din carte.

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe libris

DRAGOSTEA ÎN VREMEA HOLEREI de Gabriel Garcia Marquez

Gabriel Garcia Marquez este reprezentantul de seamă al ”realismului magic” al literaturii hispanoamericane și opera lui a fost distinsă în 1982 cu Premiul Nobel pentru Literatură.

“Dragostea în vremea holerei” este o poveste frumoasă și tragică de dragoste și a fost ecranizată în 2008, adaptarea pentru cinema a romanului fiind făcută de scenaristul Ron Harwood, câștigător al premiului Oscar și al Globului de Aur.

„Constatarea că, în sfârșit, moartea intervenise în favoarea lui i-a insuflat curajul de care avea nevoie ca să-i repete Ferminei Daza, în prima ei noapte de văduvie, legământul de fidelitate eternă și de iubire pururi vie.” – citat din carte.

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe libris

MICUL PRINȚ de Antoine de Saint-Exupery

”Micul Prinț” a fost votată cea mai bună carte a secolului XX în Franța. Este tradusă în mai mult de 250 de limbi și dialecte, vânzându-se aproape două milioane de exemplare anual.  În 1998 serviciile poștale franceze au emis o serie de cinci mărci poștale dedicate Micului Prinț. Fiecare marcă poștală din această serie are valoarea nominală de 3 franci.

“Micul Prinţ” a fost inspirată de un accident aviatic suferit de Antoine de Saint-Exupery pe ruta Paris -Saigon în încercarea de a doborî un record de aviaţie ce i-ar fi adus 150.000 de franci.

Povestea micului prinț a stat la baza multor spectacole de dans și de teatru. Multe citate din carte au rămas adânc în mintea cititorilor.

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe libris

PUTEREA PREZENTULUI de Eckhart Tolle

Puterea prezentului este o provocare pentru fiecare dintre noi. Cartea ”Puterea prezentului” te ajută să ai o imagine a realității care reflectă adevărul despre noi înșine. Pentru că mintea poate fi un instrument extraordinar, dar în acelaşi timp este și principala sursă a anxietăţii noastre.

Trecutul ar putea să ne omoare într-o bună zi dacă nu învățăm să trăim și să acceptăm prezentul.  Eckhart Tolle explică în cuvinte simple că ne putem elibera de suferință și anxietate atunci când vom înțelege rolul pe care îl jucăm în generarea propriei dureri.

”Puterea prezentului” este un bestseller internațional, fiind tradusă în 33 de limbi.

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe libris

INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ de Daniel Goleman

Copilăria este extrem de importantă în punerea unor baze solide pentru dezvoltarea inteligenței emoționale, însă poate fi îmbunătățită inclusiv la vârsta adultă.

Inteligența emoțională (EQ) presupune în primul rând conștientizare de sine, autodisciplină și empatie.  Atunci când ne înțelegem sentimentele, situația devine mai limpede.

Astăzi inteligența emoțională se predă în școli și universități.  Competențele sale au devenit criterii de angajare sau de promovare în carieră, a devenit un punct de plecare în analiza și prevenirea îmbolnăvirilor sau criminalității.

Toate acestea au început în urmă cu zece ani, de la formidabila carte a lui Daniel Goleman, ”Inteligența emoțională”.

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe libris

IDIOTUL de F.M. Dostoievski

Ce înseamnă să fii idiot? Probabil fiecare dintre noi are o definiție diferită, mai ales că folosim acest cuvânt și în semn de admirație. Dacă nu ai citit această carte până acum, trebuie! Și dacă ai citit-o, recitește-o.

Descoperirea sau redescoperirea personajului Mîșkin va avea o mare influență asupra ta, a modului  în care categorisești oamenii, indiferent de câte ori ai citit cartea.

Un om cu suflet nobil, de o simplitate naivă, plin de compasiune şi de dragoste pentru oameni, inteligent şi liniştit poate fi ușor de catalogat ca fiind idiot. ”Dar ce fel de idiot este acela care își dă prea bine seama că lumea îl consideră idiot?”

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe libris

PE CULMILE DISPERĂRII de Emil Cioran

”Pe culmile disperării” este prima carte scrisă de Cioran. A fost scrisă când avea 22 ani, după luni de deprimare și insomnie și a apărut în 1934. Este o carte care îți aduce o (altă) perspectivă asupra existenței cotidiene.

Cioran nu a fost, așa cum și-l imaginează mulți, acel scriitor depresiv, în permanentă căutare a unei bogății interioare infinite. A fost un om plin de viață, ale cărui cărți au fost bazate pe gânduri și trăiri interioare sfâșietoare, însă care nu l-au îndepărtat de viața de zi cu zi pe cât ne-am aștepta și nici nu l-au închis între patru pereți albi.

„Dacă aș putea, aș aduce întreaga lume în agonie, pentru a realiza o purificare din rădăcini a vieții; aș pune flăcări arzătoare și insinuante la aceste rădăcini, nu pentru a le distruge, ci pentru a le da altă sevă și altă căldură. Focul pe care l-aș pune eu acestei lumi n-ar aduce ruine, ci o transfigurare cosmică, esențială.“ (CIORAN)

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe libris

LA PARADISUL FEMEILOR de Emile Zola

Emile Zola a fost un romancier francez, cel mai cunoscut reprezentant al școlii naturaliste și a avut un impact semnificativ în procesul de liberalizare politică al Franței.

Celebrul ”J’accuse” îi aparține, iar în 1998, președintele Jacque Chirac a ținut un memorial în onoarea centenarului acestui manifest.

Referitor la titlul cărții, este unul foarte bine ales și Emile Zola nici că putea face o alegere mai bună pentru a examina natura femeii care se pare că este neschimbată de sute de ani.

O ecranizare foarte reușită a acestei cărți a fost realizată de BBC, care a făcut un serial cu 16 episoade, în anii 2012 – 2013.

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe libris

TROPICUL CAPRICORNULUI de Henry Miller

Tropicul Capricornului a fost  interzis în America vreme de treizeci de ani din cauza conținutului sexual explicit și a aluziilor misogine și rasiste, însă astăzi este considerat una dintre cărțile importante ale literaturii moderne.

Dominat de puternice influențe autobiografice, romanul descrie cu un umor savuros, experiențele profesionale ale autorului și experiențele sale sexuale scandaloase, unele duse la rang de experimente.

Dacă nu ești familiarizat cu stilul lui Miller, pregătește-te să fii socat!

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe libris

STRĂINUL de Albert Camus

Atitudinea diferită față de regulile unei societăți care impune niște standarde de comportament te poate face să fii catalogat ca un străin.

”Să minți nu înseamnă numai să spui ceva ce nu este. Ci și, mai ales, să spui ce este și, în ce privește sufletul uman, să spui mai mult decât simți. E ceea ce facem cu toții, în fiecare zi, pentru a ne simplifica viața. (Albert Camus).

”Străinul” este primul roman al lui Albert Camus și a fost adaptat pentru marele ecran în 1967, de regizorul Luchino Visconti, într-o producție cu Marcello Mastroianni în rolul principal.

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe emag

RĂTĂCIRILE FETEI NESĂBUITE de Mario Vargas Llosa

După ce citești această carte, ”nesăbuită” capată un alt sens. Poate romantic. Poate nostalgic.

Mario Vragas Llosa a scris această carte când avea 70 de ani, însă povestea de dragoste este scrisă cu dragoste tinerească. Pentru că este o poveste de dragoste, una dintre cele mai frumoase. Și nu o poți lăsa din mână până nu o termini.

Și cum orice poveste începe cu ”a fost odată”, povestea de dragoste a lui Ricardo începe la 10 ani, când se îndrăgostește de o domnișoară chiliană, pe nume Lily. Nu are de unde să știe că această dragoste îl vor costa 40 de ani din viață și îl va urmări pe 3 continente.

În 2010, Mario Vargas Llosa primește Premiul Nobel pentru Literatură.

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe emag

PARFUMUL de Patrick Suskind

În nicio altă carte nu vei simți parfumul descrierilor așa cum simți în cartea lui Patrick Suskind. Să transmiți un miros particular prin comparații, asocieri și emoții este ceva extraordinar pe care îl vei simți pe tot parcursul cărții.

Vei descoperi că oamenii reacționează inconstient la stimuli olfactivi și că fiecare dintre noi avem un parfum propriu care stârnește adorație, frică, dezgust, nepăsare. Și fără să vrei te întrebi: eu oare cum miros?

Romanul ”Parfumul” a fost tradus în 47 de limbi, vândut în peste 16 milioane de exemplare și ecranizat în 2006 de Tom Twyker, cu Ben Whishaw și Dustin Hoffman în rolurile principale.

Pe elefant.ro găsești cartea în limba engleză.

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe libris

ALCHIMISTUL de Paulo Coelho

”Alchimistul”, extraordinarul roman al lui Paulo Coelho, a inspirat milioane de cititori din întreaga lume. Cartea este uluitoare prin simplitatea și înțelepciunea ei.

Plină de culoare, evocatoare și profund umană, povestea lui Santiago este o mărturie etern valabilă despre cum ne putem schimba urmându-ne visele și despre cât este de important să ne ascultăm inima.

De la apariție, ”Alchimistul” a fost tradus în 81 de limbi, a stabilit recorduri absolute de vânzări și a schimbat nenumărate vieți.

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe libris

ADAM ȘI EVA de Liviu Rebreanu

Șapte povești, aceeași dragoste, același sfârșit. Alte situații, alte decoruri, același bărbat, aceeași femeie. Cartea te poartă în jurul lumii, prin diversitatea culturilor mitice şi actuale, de la Egipt și Mesopotamia în Italia și Franța.

”Adam și Eva” este pentru cei care cred că dacă dragoste nu e, nimic nu e, pentru cei care aleg să creadă în suflete pereche și în … reîncarnare.

”Un bărbat din milioanele de bărbaţi doreşte pe o singură femeie din milioanele de femei. Unul singur şi una singură! Adam şi Eva! Căutarea reciprocă, inconştientă şi irezistibilă, e însuşi rostul vieţii omului.”

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe libris

LEAGĂNUL RESPIRAȚIEI de Herta Muller

În 2009, Herta Muller primește premiul Nobel pentru literatură, după a treia nominalizare, fiind a douăsprezecea femeie care primește acest premiu. În același an a apărut cartea ”Leagănul respirației”.

Hertei Müller i-au trebuit patru caiete pentru a scrie conversaţiile îndelungate cu poetul Oskar Pastior (1927-2006) şi alţi supravieţuitori ai lagărelor sovietice, caiete după care a apărut această carte.

”Leagănul respirației” este un dublu epitaf. Un epitaf pentru un prieten apropiat, Oskar Pastior, şi un epitaf pentru cei care au trecut prin lagăre, care au suferit pe nedrept şi care niciodată nu s-au mai întors din Gulag.

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe libris

O CIUDĂȚENIE A MINȚII MELE de Orhan Pamuk

Romanul ”O ciudățenie a minții mele”, prima carte publicată de Orhan Pamuk după dobândirea Premiului Nobel pentru Literatură (2006), este o epopee modernă, desfășurată pe parcursul a mai bine de patru decenii (1969-2012), în centrul căreia se află unul dintre milioanele de „personaje secundare” ale Istanbulului.

Cartea lui Orhan Pamuk aduce în discuție problematica mariajelor într-o Turcie aflată în continuă schimbare, în care sistemele de valori ale bătrânilor, atât de bine înrădăcinate în mentalitatea populară, se ciocnesc de cele moderne, influențate de tendințele Occidentului.

”O ciudățenie a minții mele” este o vastă colecție de personaje, evenimente, case, mâncăruri, obiecte care, după cum își va da seama cititorul după ce va fi citit șase sute de pagini, pot fi cuprinse sub un singur nume: Istanbul. – The Guardian

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe libris

AMINTIRI DIN PRIBEGIE de Neagu Djuvara

”Amintiri din Pribegie” este volumul de memorii, o suită de impresii, mai mult sau mai puțin subiective, scrise de Djuvara ca un observator fin al realităților din exilul românesc. Cartea descrie perioada activității sale în Franţa, ca membru activ în diaspora română.

Memoriile sale (1948 – 1990) adunate în cartea ”Amintiri din Pribegie” sunt în primul rând o suită de impresii, pe care tânărul, dar și adultul Neagu Djuvara le-a colecționat pe două continente: Europa și Africa.

Atenția la detalii, dar și maniera în care Neagu Djuvara a descris cele mai importante momente ale activității sale pe un continent atât de ostil, fac această lectură să fie interactivă, jovială, cu subtile nuanțe de umor.

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe libris

ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE CUCI de Ken Kesey

Ken Kesey a fost un romancier american, care întotdeauna s-a autointitulat liantul dintre generația „beat” a anilor 50 și cea „hippies” a anilor 60. Poate din acest motiv (și nu numai) uimește prin noutatea metodei de abordare a luptei împotriva rigidului sistem american din perioada postbelică.

Dincolo de povestea “nebunilor” din ospiciu şi chiar dincolo de realităţile americane ale momentului în care a apărut (1962), ”Zbor deasupra unui cuib de cuci” este la fel de actuală şi astăzi, prin ideile pe care le punctează: înfruntarea sistemului, despre manipulare, despre maşinăria care controlează totul şi care creează monştri.

Cartea a fost ecranizată în 1975, cu Jack Nicholson în rolul principal și a câștigat 5 premii Oscar, la principalele categorii.

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe libris

ZECE NEGRI MITITEI de Agatha Christie

Agatha Christie reușește de fiecare dată să ne surprindă cu câte o dezvăluire care dă peste cap tot ce credeam că știm despre crimă.

 Cărțile sale s-au vândut în două miliarde de exemplare, în întreaga lume. Agatha Christie a publicat 80 de romane și nuvele și 19 piese de teatru, traduse în peste 70 de limbi. Toate acestea i-au adus titlul de ”Regina Crimei”.

 Așa cum însăși autoarea mărturisește, romanul ”Zece negri mititei” a fost cea mai grea carte de scris dar și cea mai apreciată, conform multor cititori și critici.

Din motive rasiale, ediția din Statele Unite a fost publicată în decembrie 1939, titlul fiind schimbat în” Și n-a mai rămas niciunul” (And Then There Were None).

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe emag

SĂ UCIZI O PASĂRE CÎNTĂTOARE de Harper Lee

Romanul tratează tematici importante şi spinoase, precum educaţia, rasismul încrâncenat al societăţii interbelice americane şi incapacitatea justiţiei de a fi imparţială. Pornind de la aceste aspecte, Harper Lee explorează cu delicateţe problema moralităţii, căutând dezlegarea enigmei dacă omul este fundamental rău sau fundamental bun.

”Păsările cântătoare nu fac altceva decât să cânte, spre desfătoarea noastră. Ele nu strică grădinile oamenilor, nu-şi fac cuibul în lanurile de porumb, în schimb îşi pun tot sufletul cântând pentru noi. De asta e păcat să ucizi o pasăre cântătoare.” – fragment din carte.

În 2007, Harper Lee a fost decorată cu ordinul ”Medalia prezidențială a libertății a Statelor Unite ale Americii” pentru contribuția sa la literatură.

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe libris

LIBERTATEA – CURAJUL DE A FI TU ÎNSUȚI de Osho

(Probabil știi deja că) Osho nu a scris propriu-zis nicio carte. Cărțile publicate sub numele său sunt transcrieri ale discursurilor sale, datorate discipolilor săi.

În timpul vieții sale, aceste transcrieri au fost făcute sub îndrumarea și atenta sa supraveghere. Discursurile lui Osho acoperă domenii foarte largi ale cunoașterii, de la psihologie la filosofie.

”Libertatea – Curajul de a fi tu însuți” face parte din seria ” Incursiune într−un nou mod de viață” și prezintă viziunea lui Osho privind cele mai importante probleme pe care și le pun oamenii interesați de știința transformării de sine și de o spiritualitate adaptată la provocările cotidiene ale vieții contemporane.

Cumpara cartea de pe elefant

Cumpara cartea de pe emag

ARTA DE A AVEA ÎNTOTDEAUNA DREPTATE de ARTHUR SCHOPENHAUER

Fiecare avem ce învăţa din „Arta de a avea întodeauna dreptate”. Este un manual de retorică indispensabil, plin de echivoc, umor şi ironie. O exemplară scriere filozofică despre arta de a purta dispute din care să ieşim întotdeauna învingători.

“Poate că este corect doar în teorie, dar în practică nu se aplică – prin acest sofism, concedem că temeiul argumentului este corect, dar respingem consecinţele sale.” – fragment din carte

În domeniul filozofiei, Schopenhauer a exercitat o influență deosebită asupra gândirii lui Friedrich Nietzsche, Henri Bergson, Ludwig Wittgenstein sau Emil Cioran.

Cumpara cartea de pe libris

Cumpara cartea de pe emag

Ți-am stârnit amintiri frumoase?  Poate melancolii?  Sau chef de recitit cărți de suflet? Sperăm că răspunsul este ”da” toate întrebările.

Citește cu poftă de viață!

Te-ar putea interesa si:

• Top carti din prima jumatate a anului 2020
• Top 25 de carti de citit vara asta
• 30 de Carti Populare in 2019
• Top 10 carti care te vor ajuta sa socializezi mai bine
• Top cele mai frumoase 25 povesti de dragoste
• Carti de la Editura Publica pentru antreprenori

Cateva Carti  semnate de Martirul Richard Wurmbrand

Librarie Crestina Maranatha

51 de abonați

Distribuie

Mesaje biblice diverse

• 28 martie 2021
• Richard Wurmbrand
• Mesaje audio, Predici R. Wurmbrand

Vă prezentăm seria de mesaje audio: Mesaje biblice diverse

Stabilită în Statele Unite ale Americii, familia Wurmbrand a inițiat Misiunea Creștină pentru Lumea Comunistă (1967), actuala Vocea Martirilor, o organizație pentru întreaga lume, având ca scop să-i ajute pe creștinii persecutați de regimurile comuniste.

Misiunea are ramuri în 35 de țări din lumea liberă. După căderea comunismului în Rusia, Misiunea a avut o deschidere specială spre țările arabe. Vorbind personal în unele țări, pastorul Wurmbrand a atras atenţia Occidentului asupra cauzei fraților lor creștini uitați. Mesajul lui permanent a fost: “Urâți sistemele rele, dar iubiți pe persecutori și încercați să-i câștigați pentru Cristos.” O credință adâncă, o gândire profundă, o minte ascuțită și agerimea sa îl prezintă pe Wurmbrand ca pe o persoană deosebit de plăcută și caldă.

Principiul său a fost: Ajută pe oricine, dă-i oricui vine să ceară de la tine, chiar dacă nu-l poți ajuta decât cu puțin”. Conducători creștini din toată lumea l-au numit “martirul viu” și “ un Pavel al Cortinei de Fier.”

Câteva din predicile sale au fost publicate în cărțile: “Predici în celula singuratică” sau “Dacă zidurile ar putea vorbi”. A călătorit și a ținut predici și discursuri despre dragostea Mântuitorului până la vârsta de peste 85 de ani.

Wurmbrand credea că o societate nu se poate schimba fără schimbarea inimilor, iar acest miracol îl poate face numai credința  Cristica .

 

Emil Măndănac, în rolul pastorului Richard Wurmbrand din filmul “Torturat pentru Hristos”. Sursa foto: Idea Film Distribution

“Torturat pentru Hristos”: povestea pastorului Richard Wurmbrand a devenit film

Un film american despre viaţa pastorului luteran Richard Wurmbrand a avut premiera în peste 700 de cinematografe din Statele Unite și urmează să fie difuzat și în România începând din 15 martie.

Intitulat „Torturat pentru Hristos”, filmul marchează împlinirea a 50 de ani de la apariţia, în 1967, a cărţii omonime. A fost turnat integral în România, anul trecut, fiind finanţat de organizația religioasă „The Voice of the Martyrs” (Vocea Martirilor), înființată de Wurmbrand după emigrarea sa în America.

Distribuţia este formată aproape exclusiv din actori români. Protagonişti sunt Emil Măndănac (40 ani), în rolul lui Richard Wurmbrand, şi Raluca Botez (37 ani), care o interpretează pe soția acestuia, Sabina Wurmbrand.

Născut în 1909 într-o familie de evrei din Bucureşti, Richard Wurmbrand a fost atras de comunism în adolescență, dar s-a convertit la creștinism și a devenit predicator înainte de a împlini 30 de ani.

Din cauza convingerilor și a activității sale misionare, a făcut peste 14 ani de pușcărie (1948-1956 și 1959-1964). Și soția sa, Sabina, a petrecut trei ani de zile după gratii și în lagărul de muncă forţată de la Canal.

În 1965 a fost răscumpărat de o organizaţie creştină din Norvegia, iar un an mai târziu s-a stabilit, împreună cu familia, în Statele Unite, unde s-a străduit să facă publice atrocitățile comunismului.

A rămas legendară audierea sa din comisia pentru securitate internă a Senatului american, în fața căreia și-a arătat cele 18 cicatrici rămase de la torturile din detenție.

Până la sfârșitul vieții sale, în 2001, a luptat pentru drepturile creștinilor persecutați din întreaga lume. În 2006, a fost una dintre personalitățile care au strâns cele mai multe voturi la concursul „Mari români”, organizat de TVR.

„Nu eşti decât piele şi oase şi ai expresia rătăcită a unui om nebun”

Anchetatorul s-a arătat astăzi mai bine dispus, iar lucrul acesta putea fi constatat, cu uşurinţă, chiar de la început. Nu avea intenţia de a mă bate, ci tot ce voia el era să se amuze printr-o conversaţie agreabilă.

— Crezi că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Lui?, m-a întrebat el.

— Cu siguranţă, i-am răspuns eu.

— Şi crezi că dumneata porţi chipul lui Dumnezeu?

— Bineînţeles.

Atunci el a scos din buzunar o oglindă şi, întinzându-mi-o, a zis:

— Priveşte-ţi chipul în oglinda aceasta şi vezi cât eşti de urât. Vezi, la ochi ai cearcăne negre. Nu eşti decât piele şi oase şi ai expresia rătăcită a unui om nebun. Dacă dumneata porţi chipul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu trebuie să fie la fel de urât.

(Fragment din cartea „Dacă zidurile ar putea vorbi”,
de Richard Wurmbrand)

 „Ceea ce mi se pare aproape miraculos este că a reușit să-și ierte torționarii”

PressOne a stat de vorbă cu cei doi actori principali ai filmului „Torturat pentru Hristos” − turnat inclusiv la penitenciarul Jilava, în celule prin care a trecut Richard Wurmbrand.

Amândoi au mărturisit că nu știau povestea pastorului.

„Am început să-l cunosc, într-o oarecare măsură, în timpul pregătirilor pentru rol. Am citit în primul rând cartea care stă la baza filmului și am urmărit înregistrări ale predicilor pe care le-a ținut mai ales în ultimii ani de viață”, ne-a spus Emil Măndănac.

Raluca Botez a avut un șoc când a văzut pentru prima dată o fotografie a Sabinei Wurmbrand: soția pastorului semăna izbitor cu bunica ei de la Bacău.

„Avea același zâmbet, aceeași privire. Poate asta m-a făcut să fiu mai personală și mai implicată”, spune actriţa.

Ea recunoaşte că, la prima citire a scenariului, s-a întrebat dacă astăzi ar mai fi posibil un astfel de sacrificiu în numele credinței:

„Oamenii ăștia au avut niște valori pe care și le-au apărat cu prețul vieții.

Au lăsat un copil singur, pe străzi. Eu nu știu dacă aș fi în stare să fac așa ceva”.

La rândul său, Emil Măndănac este impresionat de puterea lui Wurmbrand de a ierta, în ciuda torturilor şi a faptului că i s-au furat atâţia ani din viaţă:

„Nu am încercat «să fiu» Richard Wurmbrand. Cred că nu ai cum să înțelegi cu adevărat prin ce a trecut în 14 ani de detenție. 

Ceea ce mi se pare aproape miraculos este că a reușit să-și ierte torționarii și să îi vadă și pe ei ca victime ale sistemului pe care îl apărau”.

Revista PresseiUn newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.Sunt curios

 „Mi-am zis: «Femeia asta a îndurat mult mai mult. Hai să nu mă mai plâng atâta»”

Raluca Botez spune că s-a „lipit” de rol nu doar pentru că Sabina Wurmbrand i-a amintit de bunica din partea tatălui, dar şi fiindcă povestea personajului seamănă cu cea a mamei sale.

„Mama avea un an și 8 luni, iar fratele ei avea 5 ani când au fost deportați în Bărăgan. Bunica mea a plecat cu doi copii mici în Bărăgan. I-au luat noaptea și i-au pus într-un tren de marfă.

Unul dintre securiști a fost amabil și i-a zis: «Luați-vă vaca. Mergem în câmp, doamnă. Văd că aveți copii mici. Luați vaca».

Pe platou, erau în mine toate astea: și istoria familiei mele, și faptul că Sabina semăna cu bunica ailaltă”.

Unul dintre cele mai grele momente de la filmări a fost scena în care, aflată în lagărul de la Canal, Sabina Wurmbrand este forțată să sară în apa rece.

„Nu puteam să ies din apă. Odată ce am intrat, zeghea de pe mine s-a făcut de vreo 30 de kilograme şi n-am putut decât să mă târăsc.

La un moment dat, eram în câmp şi mă durea foarte tare capul de frig. Şi-atunci mi-am zis: «Femeia asta a îndurat mult mai mult. Eu am o zi în care stau în câmp. Hai să nu mă mai plâng atâta». Şi acest gând m-a ajutat să mă montez”, a povestit actriţa.

Chiar și așa, nu aceea a fost cea mai dificilă scenă pentru Raluca Botez, ci una în care Sabina Wurmbrand este arestată de Securitate și nevoită să îşi părăsească fiul.

„A fost foarte violent, prin prisma faptului că se întâmplă în fața copilului.

Ca orice mamă, vrei să-ți protejezi puiul.

Eram cu ăla mic, ne pusesem amândoi în aceeași situație, și nu ai cum…”

„Azi-dimineaţă, anchetatorul mi-a cerut să deschid gura. Este un lucru care ni se cere să-l facem destul de des, pentru ca autorităţile să se convingă dacă nu cumva vreun deţinut a ascuns în gură o otravă. Însă, de data aceasta, când eu am deschis gura, ofiţerul mi-a scuipat în ea şi eu am înghiţit scuipatul său”. 

(Fragment din cartea „Dacă zidurile ar putea vorbi”,
de Richard Wurmbrand)

„Era fascinant cum reușea să explice concepte teologice complicate într-o manieră clară”

După acest rol, actorul Emil Măndănac spune că a înțeles de ce Richard Wurmbrand nu a renunţat la credință: „I-a fost singurul sprijin, mai ales în perioada în care a stat la carceră”.

În viziunea sa, pastorul Wurmbrand a fost mai mult decat un simplu predicator.

„Era fascinant cum reușea să explice concepte teologice complicate într-o manieră clară pentru toată lumea.

Era un om cald și totodată ferm, dar lipsit de gravitate și dramatism, chiar și când vorbea despre perioada cumplită petrecută în închisori”.

„Când am fost întrebat cu ce scop am descris atrocităţile comunismului, am căutat în interiorul meu motivul real care m-a determinat să fac lucrul acesta. Ei bine, trebuie să o ştiţi: îndeosebi pentru a stârni mila dumneavoastră faţă de comunişti, care-şi împovărează sărmanele lor conştiinţe cu sângele atâtor victime”.

(Fragment din cartea
„Dacă zidurile ar putea vorbi”)

„Vreau să aud despre Iisus”

Ken Churchill este un american care i-a cunoscut pe Sabina şi pe Richard Wurmbrand. Familia sa i-a găzduit pe ce doi soţi prin 1974, când Ken avea 17 ani.

„După predică, Richard s-a aplecat spre mine și m-a rugat să îl duc acasă, deoarece se simțea slăbit. Când am ajuns acasă, mi-a zis că vrea să se întindă, dar că îi e foame.

Mama pusese o friptură la cuptor, iar timer-ul urma să se oprească la momentul potrivit. Dar eu nu știam nimic despre gătit, așa că i-am făcut un sandviș cu gem şi cu unt de arahide și gem.

L-a mâncat pe tot și s-a culcat. Când a venit acasă, mama a zâmbit gândindu-se cum i se schimbaseră planurile pentru masa de prânz”, a povestit Ken Churchill.

Tot el ne-a relatat că, în America, despre Richard Wurmbrand circulă, printre alte amintiri, povestea unei întâmplări petrecute la New York, într-o dimineaţă de duminică.

„Richard a intrat singur într-o biserică, s-a așezat și a ascultat primele părți ale predicii. La un moment dat, s-a ridicat în picioare.

Iniţial, predicatorul a încercat să îl ignore, dar, până la urmă, i-a cerut să se așeze. Dar el a continuat să stea în picioare. Câteva minute mai târziu, predicatorul i-a spus, deranjat: «Așază-te… Ce vrei?». Wurmbrand i-a răspuns: «Vreau să aud despre Iisus».

«Aceasta este biserica mea. Voi vorbi despre ce vreau eu!», a continuat predicatorul.

Reportaj din Atena: foc și solidaritate umană

Via Transilvanica. Căderea din paradis într-un han depresiv din Lupeni

Dar Richard i-a replicat: «Am pus bani în tipsia cu donații și am venit să aud vorbindu-se despre Hristos»”.

„Cu ce aş putea compara celula mea singuratică? Ea se poate asemăna unei minunate păduri pline de mireasma tuturor florilor. Nu există copac în pădure care să poată degaja o mireasmă mai delicată ca lemnul aceluia din care sunt făcute crucile.
Dumnezeu, îngerii, demonii, sfinţii, strămoşii, prietenii şi vrăjmaşii mei, toate generaţiile viitoare, într-un cuvânt întregul Univers împreună cu Creatorul său se află aici”.

(Fragment din cartea „Dacă zidurile ar putea vorbi”)

 

 

https://pressone.ro/torturat-pentru-hristos-povestea-pastorului-richard-wurmbrand-a-devenit-film

Mesaje care lipsesc din creștinismul de azi

        https://bibliotecacrestina.ro/mesaje-care-lipsesc-din-crestinismul-de-azi/

CINE ESTE ȘI CE FACE DUHUL SFÂNT

Aiden Wilson Tozer

Cum ieşi din rutina spirituală? Iată o întrebare, la care, A. W. Tozer, dorește să ne răspundă în cartea sa Rutină, Putreziciune sau Trezire.

„Scopul meu este să trezesc pe câţiva din somn. Ştiu că este imposibil să-i trezesc pe toţi, dar sper să trezesc câţiva.

Ai curajul creştin de a-ţi schimba casa în aşa fel încât să se potrivească cu voia lui Dumnezeu? Ai curajul creştin să-ţi pui afacerea în ordine conform voii lui Dumnezeu? Ai curajul creştin să-ţi aduci viaţa personală pe linia voii lui Dumnezeu şi să dai afară orice nu este din Dumnezeu?

Noi încă nu ştim ce nevoie disperată avem ca Dumnezeu să facă ceva în această vreme în care trăim, o vreme a deşertăciunii lumeşti, a carnalităţii, a competiţiei şi a orgoliului. Câtă nevoie avem de Dumnezeu! Câtă nevoie avem de Cristos! Câtă nevoie avem de Duhul Sfânt! Avem nevoie de o trăire curată, de sfinţire şi curăţie de inimă. Atunci Duhul Dumnezeului celui viu va veni peste noi.

Am o limbă ascuţită şi un fel de a fi puţin cam aspru, iar uneori spun lucruri care rănesc sentimentele unora. Nu vreau să te rănesc, dar iartă un seamăn de-al tău care e prea tâmpit ca să ştie să spună mai bine. Poate că nu sunt un creştin bun, dar creştin tot sunt. Sunt membru al Trupului lui Cristos. Sunt în arcă împreună cu puţinii binecuvântaţi care au fost cinstiţi de Dumnezeu cu har şi, de aceea, mie nu-mi este ruşine şi nu vreau să-mi fie.

Unii spun: „Tu predici lucruri triste.”… Nu vă predic o religie tristă. Vă spun doar că trebuie să stabilim o direcţie nouă. Trebuie să-L căutăm pe Domnul. O scurtă privire asupra Feţei Lui va zdrobi toate dorinţele fireşti pentru orice înseamnă mai puţin decât aceasta.

Dacă în urma predicii mele, tu nici nu te vei supăra, nici nu te vei bucura, nici nu te vei întrista, atunci ştiu că nimic nu mai poate fi făcut. Dar există unii oameni care sunt vii şi cred că majoritatea este aşa.”

A. W. Tozer – Rutină Putreziciune sau Trezire

Rutină, Putreziciune sau Trezire

Leonard Ravenhill

De ce întârzie trezirea este prima carte publicată de Leonard Ravenhil. Duhul Sfânt a uns cu adevărat această carte şi vieţile multor oameni; inclusiv ale predicatorilor, au fost zguduite şi binecuvântate prin ea.

Leonard Ravenhil s-a rugat pentru trezire timp de peste şaptezeci de ani şi a petrecut nopţi întregi rugându-se pentru ea. Ceea ce îl făcea să tânjească după ea era un simţ profund al realităţii crude a păcatului din viaţa creştinilor. Mai mult, era dorinţa de a-L vedea pe Dumnezeu glorificat. A înţeles faptul că trezirea este o revărsare a harului divin prin Dumnezeu Duhul Sfânt, fiind astfel o minune – „Dumnezeu îi învie pe cei morţi spiritual în număr mare şi umple bisercile cu oameni născuţi din Duhul.”

Fragmente din De ce întârzie trezirea:

„La ora aceasta tristă, lumea doarme în întuneric, iar Biserica doarme în lumina; aşa că Isus este rănit “în casa celor ce-L iubeau”. Biserica luptatoare şchioapătează şi este luată în râs şi numită impotentă. În fiecare an folosim munţi de hârtie şi râuri de cerneala ca să retipărim scrierile unor oameni de mult morţi, în timp ce Duhul Sfant, care este viu, caută oameni care să fie gata să calce ştiinţa lor sub picioare, să spargă balonul umflat al egoismului lor şi să recunoască deschis că, deşi au ochi, sunt totuşi orbi. Astfel de oameni, cu preţul inimii zdrobite şi al lacrimilor vărsate, caută să primească uleiul sfânt al doctoriei pentru ochi, care se cumpară numai cu preţul recunoaşterii sărăciei sufleteşti.

Încercăm să ne salvăm eşecul şi sărăcia spirituală ascunzându-ne sub doctrina suveranităţii lui Dumnezeu şi împotmolindu-ne într-un dispensaţionalism stagnant. În timpul acesta, iadul se umple… Puterile întunericului avansează, iar Dumnezeu caută zadarnic un om care să stea în spărtură, aşa cum a stat Ezechiel! Dragul meu frate predicator, azi ne place mai mult să călătorim decât să suferim, de aceea nu exista naşteri spirituale. Doamne, trimite-ne, şi asta cât mai repede, profeţi care să nu meargă la pas cu o biserică ce nu merge la pas cu Tine.

Este oare lungimea vieţii noastre aşa de dragă şi este oare confortul caselor noastre atât de preţuit încât să fim gata să le cumpărăm cu preţul unei vieţi de necredinţă, cu preţul rugăciunilor uscate şi fără viaţă? Nu cumva la marea judecată, în ultimă instanţă, în faţa lui Dumnezeu vor veni milioane de oameni trimişi la pierzare, la focul cel veşnic, să mă acuze că am fost nepăsător de soarta lor, că am trăit un materialism doar învelit în câteva versete din Scriptura? Ferească Dumnezeu Preasfântul! Nu ştiu ce vor alege alţii. Cât despre mine, daţi-mi focul trezirii sufletului meu şi a Bisericilor din întreaga ţară. Dacă nu, mai bine moartea!”

https://bibliotecacrestina.ro/de-ce-intarzie-trezirea/

Drumul Calvarului- Roy Hession

Este un evanghelist din Marea Britanie care a lucrat timp de mai mulţi ani în colaborare cu organizaţia Cruciada Mondială de Evanghelizare. El a ajuns cunoscut în lumea întreagă în special datorită cărţii sale Drumul Calvarului, publicată pentru prima dată în 1950.

Drumul Calvarului ne invită să gustăm realitatea trezirii spirituale în viaţa de zi cu zi; o trezire spirituală definită nu atât ca experienţe emoţionale deosebite; cât mai ales ca umblare cu Dumnezeu, în lumină. Autorul ne sugerează că punctul de pornire îl reprezintă zdrobirea, plecarea voinţei noastre în faţa voii lui Dumnezeu. Însă pentru a ne bucura de o viaţă de biruinţă zdrobirea trebuie să fie urmată de umplerea până la revărsare de Duhul Sfânt; pentru că trezirea spirituală înseamnă a fi plin de Duh în orice ceas şi zi de zi.

Dar această umplere survine atunci când venim cu păcatele noastre în faţa Crucii, când încetăm să ne mai ascundem sub o mască, când învăţăm simplitatea umblării pe Cale, când întrupăm umilinţa şi sfinţenia Mielului.

Această trezire spirituală începe de la cele mai apropiate relaţii ale noastre, din cămin, unde trebuie să învăţăm ce înseamnă să iubeşti cu adevărat. De aceea trebuie să rezolvăm mai întâi „bârna“ din ochiul nostru, înainte de a ne ocupa de „paiul“ celuilalt; trebuie să fim dispuşi să slujim, să fim robi nevrednici; să gustăm puterea sângelui acceptând zdrobirea noastră necurmată şi curăţirea prin sângele Mielului. Dar nu vom face acest lucru câtă vreme vom ţine să ne apărăm nevinovăţia. Doar declarând dreptatea lui Dumnezeu în condamnarea păcatului nostru ne vom putea bucura de pacea adâncă a inimii, iar părtăşia cu El şi cu semenii noştri va fi reală şi neîntreruptă.

https://magnanews.ro/2021/08/dorin-lazar-maior-interlop-si-fost-deputat-psd-a-fost-eliberat-conditionat/

REŢEUA JUDECĂTORILOR ŞPĂGARI. Fostul deputat PSD Iosif Armaş, unul din mituitorii judecătorului Mircea Moldovan    Snapani  pentru pensii FeSeN- ale au fost si vor ramane  si noii „”justitiari””

https://evz.ro/reteua-judecatorilor-spagari-fostul-deputat-psd-iosif-armas-unul-din-mituitorii-judecatorului-mircea-moldovan.html

https://www.ziuadevest.ro/fostul-deputat-psd-iosif-armas-unul-din-mituitorii-judecatorului-mircea-moldovan/

INQUAM PHOTOS / OCTAV GANEA