Fiindcă rectul satanei este Fesenist, stomacul este Putinist, sexul este Chinezist, gâtul este Bidenist, acesta are dinţi de Nazist, limbă de Marxist, inima de Stalinist etc Deci Komunistul Satan- deghizat într-un PeSeDist notoriu- devine prin votare şi pupare a Icoanei Fiarei= Anticrist cel Globalist, adică un pornopreacurvist… El nu are coarne, cum ne mint preoţii (pentru câştiguri mârşave), ci este un simpatic altruist, un viclean genial, un trădător Iscariotean, un răzbunător Cainian, care- după ce se foloseşte de om, îl aruncă la tomberon; Dar, până la urmă devine praf, pulbere, deşertăciune şi goană după vânt, adică devine întuneric, pustiu şi gol (Geneza ½); Căci veşnic Iubitor este Dumnezeu, Darnic Jertfitor, Salator şi Luminator este Hristos, Adevăratul Invăţător este Duhul Sfant, iar locul gunoierului Satan şi a slujbaşilor săi este în iadul chinuitor de intunecător:” Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.” (Ap. 20/10)

 PSD, grup infractional organizat O parte din Mafia actuala isi are originile in Guvernarea Tariceanu…Voi, gropari ai TARII; Voi, lichidatori si HOTOI ai Avutiei Obstesti; CRIMINALI fara frontiere, nu va mai jucati la infinit de a MINERIADA-DECEMBRIADA! Mortii se rasucesc in morminte, dar si flacarile iadului va vor pirpoli o vesnicie la rotisorul Iliescian -DACA…Pentru ca Fermierii (Oieri) nu au o presa a lor, libera, nesubordonata banului si lupilor imbracati in oi, vor fi jupuiti de vii; Tara “construita” de Ceausescu, prin jertfirea muncitorilor, intelectualilor si a altor  amarateni (…agricultura se facea cu elevii, studentii, armata, muncitorii) a fost furata de pornofesenei! Un caz emblematic şi simptomatic; Tocatorii de pensii fesenale- Securiştii criminali către Doina Cornea: “În zeghe vei putrezi!” (II)   11E-uri nelipsite din borsuri nenaturale,din mezeluri, sucuri,lactate şi din multe alte mincaruri, sunt gustoase dar aducatoare de  cancer…Tratament natural eficient pentru durerile articulare…Cum sa tratezi durerea de dinti fara medicamente? Iată care sunt cele mai bune şi cele mai proaste poziţii pentru somn… Ce trebuie să mănânci pentru a dormi mai bine? Alimentul este indicat mai ales în cazul copiilor cu probleme de somn… Reţeta care îţi curăţă plămânii în trei zile… Regenerarea Ficatului  este garantata prin  consumul de    SFECLĂ,MORCOV și NUCI…Ceapa poate vindeca chiar și bolile cronice etc Astra Giurgiu Cum a furat miliarde securistul Ioan Niculae in guvernarea Adrian Năstase…România sub ocupaţia baronilor pesedişti… Cum şi-au însuşit foştii securişti comunişti avuţia naţională a României… Statul PeSeDist a fost întotdeauna apărătorul mafioţilor, nu apărătorul oamenilor cinstiţi, pe umerii cărora stă România… Arendaşii ciumei roşii: azi, miliţianul Ioan Melinescu… Voi, gropari ai TARII; Voi, lichidatori si HOTOI ai Avutiei Obstesti; CRIMINALI fara frontiere, nu va mai jucati la infinit de a MINERIADA-DECEMBRIADA! Mortii se rasucesc in morminte, dar si flacarile iadului va vor pirpoli o vesnicie la rotisorul Iliescian -DACA…
ooo
INTERPRETĂRI ALE NUMĂRULUI 666; Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi! Nu vă îngrijorați ci căutaţi mai întâi Împărăția Cerurilor; Fericirile – cununa caracterului creştin! Cei trei vrăjmaşi ai creştinului,de Bruce Anstey; Astazi ma rog si cer orice…”Cereti orice veti vrea, si vi se va da…” Matei 7;7. Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; Rămâne rugăciunea mea fără răspuns? de Jean Koechlin; Şapte rugăciuni esenţiale- din revista „Cercetați Scripturile”; Viaţa de rugăciune a lui Daniel,de  Frank Wallace; Rugăciunea prin Duhul Sfânt- din revista „The Bible Treasury”; Piedici în calea rugăciunii, de  W. J. Hocking; Doisprezece scrisori către tinerii credincioşi-de  Edward Dennett; 4. Trupul lui Hristos, de Edward Dennett; Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov, de William Kelly; Predicarea și învățătura,de Edwin Cross; Ce este un antihrist? Cum poate fi identificat un antihrist? Ce spune de fapt Biblia despre Anticrist? de KIM RIDDLEBARGER; “Ghicitoarea” lui Daniel despre timpul în care va apare Unsul; De ce să apreciem vrăjmașii – Nicolae Geantă; Iubiți dușmanii și fiți ca Dumnezeu: îndurător; Arată milă vrăjmașilor tăi;Cuvântul lui Dumnezeu-Biblia
67
po

 

ux

 

tc

 65565p176q

Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov

 William Kelly

 

pe  http://comori.org/vechiul-testament/iov/unsprezece-discursuri-asupra-cartii-iov/

Discursul nr. 1 (capitolele 1-3)

 William Kelly

CAPITOLUL 1,1-12. Am citit acum doar introducerea, de fapt doar o parte din ea, fiindcă primele două capitole constituie în realitate această introducere. Urmează apoi cuvântarea vehementă şi plină de patimă a patriarhului Iov. Este clar că avem de a face cu o carte din timpul patriarhilor. Toate împrejurările indică acest timp şi nu altul. Mai mult, este bine să stabilim acum, înainte de a o parcurge, că această carte se dovedeşte a fi scrisă în timpul lui Moise şi probabil de către Moise. Unii sunt nedumeriţi de faptul că, în Biblie, ea este aşezată după cartea Estera. Lucrul acesta însă nu are legătură cu data la care a fost scrisă. Cărţile istorice sunt cuprinse între Geneza şi Estera; urmează apoi cărţile poetice – Iov, Psalmii, Proverbele, Eclesiastul şi Cântarea Cântărilor. Aceste cărţi poetice n-au fost scrise după cele istorice, ci în timpul lor, şi putem astfel să înţelegem cu uşurinţă că această carte a lui Iov ne conduce înapoi spre timpul în care chiar prima carte istorică îşi găseşte desfăşurarea. Toate dovezile converg spre această concluzie.

De exemplu, Iov aducea arderi de tot. Ele erau pentru posibilele păcate ale fiilor lui, şi nu erau jertfe pentru păcat, aşa cum, după lege, ar fi trebuit să fie. Însă totul se petrece înainte de lege, iar jertfele care în mod obişnuit erau aduse de Avraam, Isaac şi Iacov erau, în toate cazurile, arderi de tot. Aşa că găsim un indiciu foarte simplu în chiar primul capitol. De asemenea găsim şi un fel foarte particular de idolatrie în acest timp. Cartea Iov a fost scrisă după potop; nu exista idolatrie înainte de potop. Bineînţeles, teologii spun ce le place lor despre acest subiect, şi foarte des spun lucruri cu totul neîntemeiate. Le place să creadă că trebuie să fi fost idolatrie, însă acesta nu este un motiv ca să fi fost, este doar pura lor imaginaţie. Cea mai timpurie idolatrie a constat în închinarea la soare, lună şi stele, iar pe parcursul acestei cărţi vom vedea că este singurul gen de idolatrie la care face referire Iov. Aceasta era ceea ce se obişnuia în acel timp, urmând ca mai târziu oamenii să alunece în forme mai degradate ale ei.

Prin urmare, se pare că scriitorul cărţii a trăit la mult timp după Iov şi că Iov însuşi a trăit într-un timp când exista idolatria. El menţionează acest lucru doar o singură dată, pentru a se apăra împotriva gândului care stăpânea minţile prietenilor săi, cum că ar fi fost vinovat de un astfel de păcat. Presupun că aceştia trei făceau parte dintre oamenii cu convingeri corecte (ortodocşi) din acele zile. Însă, ca ortodocşii din toate timpurile, ei aveau doar o noţiune săracă şi omenească despre Dumnezeu. Ortodoxia nu este altceva decât opinia populară despre religie în aspectul ei de regulă general acceptată, şi deşi conţine o anumită cantitate de adevăr şi fiind mult mai de preferat decât heterodoxia (învăţătura contrară adevărului), totuşi ea nu este credinţă; nu este discernământ spiritual, care înseamnă familiarizare profundă cu gândurile lui Dumnezeu. Numai că trebuie să ne aducem aminte că la vremea scrierii acestei cărţi erau foarte puţine alte lucruri scrise, probabil nu mai mult decât cartea Geneza. Spun aceasta pentru că în Iov nu avem nici o referinţă la lege. Dacă ar fi fost scrisă după ce legea a fost dată pe Sinai, ne-am fi putut aştepta să întâlnim ceva aluzii la ea, însă nu există nici una.

Mai este încă un lucru de natură să ne ajute la fixarea ei în timp, şi anume vârsta lui Iov. El a trăit cel puţin 140 de ani. Sunt anumiţi oameni care cred că el ar fi trăit 140 de ani după necazurile lui, însă nu există nici un temei pentru o astfel de concluzie. Este doar o chestiune de exprimare în ultimul capitol şi cred că acolo avem întreaga lui vârstă, perioada vieţii lui, şi nu perioada care a urmat după încercarea sa. Motivul îl voi explica îndată. Dacă aceasta este întreaga vârstă a lui Iov, acest lucru arată că nu trebuie să ne imaginăm mai mult decât declară Cuvântul lui Dumnezeu, el fiind mai tânăr decât Iacov atunci când a murit. Iacov a trăit mai puţin decât Isaac şi Avraam. Aşa că acesta ar fi un indiciu care arată către timpul patriarhilor şi, aşa cum am spus, toate împrejurările indică acea perioadă.

Mai există însă un lucru cu totul remarcabil şi singular în această carte. Totul se întâmplă afară din Israel. Cu siguranţă că pe vremea aceea exista deja nucleul lui Israel. Avraam, Isaac şi probabil Iacov trăiseră deja, şi este clar că acest om evlavios dintre neamuri, Iov, profitase din plin de cunoaşterea a ceea ce revelase Dumnezeu în lucrările Lui cu aceşti patriarhi şi în tradiţia celor ce trăiseră înainte. Am spus „tradiţie“ pentru că Scriptura nu era încă scrisă. Dacă ar fi fost să fie vreo carte a Scripturii scrisă în acel timp, aceea nu putea fi, după părerea mea, decât Geneza. Era însă prea puţin. Totuşi, cartea Geneza este una din cele mai instructive cărţi ale Bibliei, un adevărat ogor însămânţat în care-şi au germenul toate lucrurile care apar mai târziu de-a lungul Scripturii. Se aseamănă foarte mult în privinţa aceasta cu cartea Apocalipsa. Geneza constituie cu adevărat prefaţa Bibliei, în timp ce Apocalipsa este concluzia ei, şi veţi descoperi că există legături între aceste două cărţi mai izbitoare decât între oricare alte cărţi ale Scripturii. De exemplu grădina, Paradisul lui Dumnezeu şi pomul vieţii le găsim la început în Geneza şi tot la început şi în Apocalipsa. Le întâlnim în capitolul doi al Genezei şi în acelaşi capitol al Apocalipsei. În aceasta din urmă avem o revelaţie de un caracter mai înalt, bazată pe acel Paradis pe care îl ştiau toţi cititorii Genezei. Apoi, acel personaj sinistru, Satan, şarpele – în Apocalipsa este numit „şarpele cel vechi“, arătând în mod evident spre Geneza. Este denumit în multe feluri. Îl găsim desemnat ca „satan“ în Psalmul 109 , şi la fel în capitolul 21 din 1 Cronici. Acolo satan 1-a ispitit pe David şi şi-a atins scopul, făcându-l să comită un păcat grav, care a adus o suferinţă adâncă peste poporul de care el fusese aşa de mândru. Şi astfel poporul a fost deposedat de acea putere, fiindcă David era prea mândru de ea. Avem apoi aceleaşi lucruri în Zaharia. Aşa că ideea că sfera satanei în această carte a lui Iov ar fi una foarte particulară este cu totul absurdă.

Unora le place să considere această carte o dramă – un fel de dramă sacră. Cred însă că această carte ar trebui lăsată în simplitatea şi frumuseţea pe care le are, fără a-i ataşa termeni omeneşti. Ea constituie o discuţie autentică, o dezbatere înaltă. Nu se ocupă de faptul cum li se îngăduie celor nelegiuiţi să prospere, măcar că îi aşteaptă judecata lui Dumnezeu la sfârşit, ci se ocupă de o întrebare mult mai serioasă: Din ce cauză cel drept suferă acum atât de mult, şi este oare potrivit dreptăţii lui Dumnezeu ca un om neprihănit să sufere mai mult decât oricare dintre semenii lui? Acesta este subiectul dezbătut în această carte, şi scopul ei este să arate nu numai că există un Dumnezeu desăvârşit de drept şi de bun, ci că există şi un vrăjmaş desăvârşit de rău, de subtil şi de activ. Toate acestea sunt înfăţişate într-o carte a cărei acţiune se desfăşoară cu totul afară din Israel. Acest lucru îi surprinde pe iudeii raţionalişti. Fiindcă şi ei îşi au raţionaliştii lor, tot aşa cum creştinătatea îi are pe ai ei. Ei sunt acele persoane care din totdeauna n-au preţuit aşa cum se cuvine Cuvântul, ci au încercat să-l dezbrace de caracterul lui divin, îmbrăcându-l cu unul omenesc, ataşându-i tradiţia şi tot felul de istorisiri inventate, cu scopul de a-l îmbunătăţi, ca să-1 facă astfel – cred ei – mai inteligibil cititorilor, oameni care n-au fost satisfăcuţi cu adevărul dar cărora, pe vremea lor, le plăceau tot atât de mult produsele imaginaţiei omeneşti ca şi celor din vremea noastră, care nu pot fi mulţumiţi cu evanghelia dacă nu-i adaugă şi poveştile lor.

Duhul lui Dumnezeu în această carte minunată expune lucrurile aşa cum au stat ele, iar iudeilor nu le-a plăcut asta. Şi e uşor de înţeles de ce. Cum! Să se vorbească de un om dintre neamuri mai bine decât despre Iacov, tatăl nostru Israel! Scriptura îl arată pe Iacov ca fiind un om foarte inconstant; un copil adevărat al lui Dumnezeu, însă un om a cărui fire era foarte puţin zdrobită, un om care din punct de vedere natural era înclinat către şiretenie, acea şiretenie pe care o vedem în mama lui şi în fratele ei. Iacov a moştenit şi el un pic din acest sânge şi, ca o consecinţă a faptului că nu s-a judecat pe sine, supunându-se lui Dumnezeu şi încrezându-se în El, s-a aflat adesea în împrejurări foarte critice şi a încercat să iasă din ele prin metode cu totul nepotrivite.

Toate acestea ne oferă o lecţie importantă, însă în cartea Iov avem ceva foarte diferit. Avem un om pe care Dumnezeu Însuşi îl aduce înaintea lui satan. Vedem o scenă cu totul remarcabilă, unde „fiii lui Dumnezeu“ au venit împreună să se închine, ca să zicem aşa, înaintea lui Dumnezeu în ceruri. Este clar că aceşti „fii ai lui Dumnezeu“ erau îngeri, şi aceşti îngeri erau ocupaţi cu misiunea lor din partea lui Dumnezeu. Pentru că Lui îi place să Se folosească de alţii şi avem acest lucru arătat acum într-un mod minunat. Fiecare dintre noi avem lucrarea noastră, misiunea noastră. Cel mai simplu frate şi soră au o însărcinare din partea lui Hristos. Suntem mădulare în Trupul Lui şi fiecare mădular are funcţia sa. Este un lucru foarte interesant că Dumnezeu foloseşte mădularele Trupului lui Hristos ca să facă ceea ce ar fi putut face fără ele. Lui Îi place să le acorde încredere, să le exerseze, Îi place ca ele să-şi priceapă fiecare locul şi să-şi ducă la capăt misiunea în această scurtă perioadă în care Îl aşteptăm pe Hristos. Acest lucru conferă o mare nobleţe poziţiei creştinului, dar şi o foarte serioasă responsabilitate. Aceasta este o parte a căilor lui Dumnezeu.

Vedem deci că a fost o zi când îngerii s-au înfăţişat, iar lui satan i-a fost permis să se  prezinte printre ei. Acesta este un lucru uimitor, pe care-l întâlnim şi în alte locuri din Scriptură. Îl avem chiar în Apocalipsa, ultima carte a Noului Testament. Vedem acolo că va veni ziua când satan şi toată oştirea lui vor fi alungaţi din ceruri. Avem apoi epistola către Efeseni, care ne învaţă că avem de luptat cu aceste puteri ale răului care au un mare avantaj faţă de cel credincios prin faptul că posedă un loc în ceruri. De ce în general creştinii nu cred asta? Fiindcă se cred mai degrabă pe ei înşişi şi nu pe Dumnezeu. Pentru că ascultă de ceea ce ei numesc teologie, mai degrabă decât de Biblie, şi în consecinţă încep să piardă contactul cu adevărul divin, îmbrăţişând din ce în ce mai mult nu numai ideile omeneşti cu privire la Scriptură, ci şi ficţiuni şi noţiuni lipsite de orice fundament. Adevărul este că nimic nu ilustrează mai mult puterea şi răbdarea lui Dumnezeu ca faptul că celui rău şi slujitorilor lui li se îngăduie încă accesul în ceruri. Nu sunt încă aruncaţi în iad sau pe pământ. Ştim că lucrul acesta se va întâmpla, dar nu înainte ca noi să fim luaţi la cer. Unii oameni gândesc că demonii vor fi aruncaţi din ceruri datorită faptului că noi urmăm să ajungem acolo, însă o astfel de idee este cu totul contrară Scripturii. Luarea în cer a credincioşilor slăviţi este înainte ca Dumnezeu să alunge pe cel rău, şi oştile lui. Şi asta pentru că El are putere absolută să o facă atunci când se potriveşte planurilor Lui. Şi, în căile Sale minunate, El a îngăduit prezenţa păcatului. El oferă lui satan orice avantaj, fiindcă tot El foloseşte răutatea şi puterea celui rău pentru împlinirea planului Său cu copiii Lui. Iată lucrul extraordinar pe care-l găsim în această carte a lui Iov.

Avem o puternică confirmare a celor spuse mai devreme într-o scenă care este descrisă în 1 Împăraţi, capitolul 22, unde se vorbeşte de Mica, omul pe care împăratul nelegiuit nu-l putea suferi, fiindcă niciodată nu-i spunea vreun cuvânt de bine. Adică Mica nu era un linguşitor. Împăraţilor le plac linguşitorii, aşa că acest proroc îl irita pe Ahab. Şi, din nefericire, împăratul bun, Iosafat, a căzut chiar în capcana în care şi noi putem astăzi cădea: părtăşia dintre lumină şi întuneric, dintre poporul drept şi cel nedrept, părtăşia cu ceea ce este cu totul împotriva lui Dumnezeu. Şi toate acesta într-un mod atrăgător şi plăcut care să nu ne facă prea mari necazuri. Nouă ne place drumul uşor, nu cel îngust; nu ne place drumul care solicită credinţă, şi aceasta este spre pierderea noastră. În acest exemplu, când Mica este forţat să vorbească, el descrie o scenă similară cu cea pe care o vedem în Iov. Acolo Dumnezeu întreabă: „Cine va merge şi va amăgi pe Ahab?“, pe acela cu care Iosafat se împrietenise, spre amărăciunea lui şi spre necinstirea Domnului, şi fără nici un efect pentru Ahab, căci acesta din urmă a pierit. Prin purtarea lui, Iosafat n-a avansat nici măcar cu un pas în ceea ce era plăcut înaintea lui Dumnezeu, şi nici compromisul lui n-a avut vreun efect asupra lui Ahab, ba din contră, acesta 1-a atras pe Iosafat în ceea ce era nevrednic de Dumnezeu şi de un copil al Lui. Duhul cel rău a spus că va merge şi-l va amăgi pe Ahab. Şi a reuşit, prin gura prorocilor mincinoşi.

Petru vorbeşte de „învăţători mincinoşi“ care fac aceeaşi lucrare rea pe care cei de care am vorbit mai înainte au făcut-o în Israel. „Învăţători“ mincinoşi, fiindcă adevărul venise. Erau „proroci“ mincinoşi atunci când adevărul nu era încă revelat, când Hristos încă nu apăruse, când toate acestea erau de domeniul viitorului. Dar acum adevărul solemn şi binecuvântat este că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să-L cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Prin urmare acum avem o chestiune de învăţătură. Nu e nimic mai destructiv ca ceea ce este fals, ca ceea ce este contrar lui Dumnezeu şi Cuvântului Său.

Vedem că despre Iov vorbeşte nu numai scriitorul, ci Dumnezeu Însuşi. Scriitorul spune: Era un om în ţara Uz (care ştiţi că se află lângă Edom, la graniţele lui, şi aparent prietenii lui au venit, mai mult sau mai puţin, din acea regiune), marele deşert din estul Palestinei, între Palestina şi Eufrat, unde beduinii se mişcă în sus şi în jos – o rasă nomadă, unii dintre ei fiind descendenţi ai lui Avraam, alţii ai lui Ismael. Şi ni se spune că omul acesta era desăvârşit“. Asta nu înseamnă că nu exista nici un rău în el, nu acesta este înţelesul cuvântului „desăvârşit“ în Scriptură. În Vechiul Testament este cuvântul folosit pentru un om care era cu totul complet, nu doar un om moral, ci un om în conformitate cu Dumnezeu. Şi pe lângă că era complet în felul acesta, el era şi „drept“ cu oamenii. „Desăvârşit şi drept“ indicau relaţii, una cu Dumnezeu, cealaltă cu oamenii. Amândouă trebuiau să meargă împreună. O trăsătură importantă era că „se temea de Dumnezeu“. Alta era că „se abătea de la rău“. El îl ocolea, nu vroia să aibă nimic de a face cu răul. Aşa că avem aici teama de Dumnezeu, rădăcina desăvârşirii lui, şi apoi abaterea de la rău, dovada de netăgăduit a faptului că era drept. Apoi citim despre familia lui.

Însă lucrul remarcabil este această mare încercare, cea mai notabilă care a avut vreodată loc pe pământ, afară de cea a lui Hristos. Cu aceasta din urmă cartea lui Iov stă în contrast. Ce avem aici este un om încercat cu putere de Satan. Dar ce sunt toate încercările lui Iov în comparaţie cu cele ale Domnului? Şi nu numai încercările, dar chiar şi sfârşitul lor, când Iov L-a aflat pe Dumnezeu plin de milă şi de îndurare, pe când sfârşitul Domnului Isus în această lume a fost crucea. Iov a fost adus în ţărână în agonie, însă Hristos a fost adus în ţărâna morţii. Domnul vorbeşte despre El Însuşi (Psalm 22) ca despre un vierme, şi ce teribilă judecată a căzut asupra Lui la cruce! Ce a însemnat starea groaznică a trupului lui Iov pe lângă judecata pentru păcatele noastre suferită de Domnul?

Şi mai este ceva. Vom vedea în această carte că Iov şi-a permis să vorbească şi să gândească despre Dumnezeu într-un mod care l-a dezonorat. Nu numai că şi-a blestemat ziua naşterii, lucru care a fost desigur un faliment extrem din care noi putem învăţa multe. Prin ce se remarca Iov mai mult decât oricare în timpul lui? Prin răbdare. „Aţi auzit de răbdarea lui Iov“. Acesta este lucrul în care el a cedat. A devenit nerăbdător cu prietenii lui, şi trebuie să admitem că ei, prin gândurile nepotrivite faţă de el, erau de natură să pună la încercare orice fel de răbdare. Asta fiindcă tot ceea ce gândeau ei era că Iov trebuia să fie vinovat de vreun păcat groaznic necunoscut lor, care cauzase această suferinţă. Aceasta era ideea ortodoxă din acele zile, şi tot ea este şi în zilele noastre. Dacă s-a întâmplat un lucru foarte rău cuiva, trebuie să fie ceva în neregulă cu acel om! Dacă cineva este mult vorbit de rău, se spune: „Nu există fum fără foc“.

Este demn de notat că Dumnezeu a dat această carte cu scopul de a dezrădăcina toată această gândire superficială şi lipsită de har a oamenilor, ca să instaureze alt lucru, cu totul diferit, şi anume că oricare ar fi puterea lui satan, Dumnezeu este la cârmă, şi El este Acela care face ca toate să se întoarcă, în final, spre binecuvântarea celui încercat şi spre slava lui Dumnezeu. Este lucrul uimitor care caracterizează această carte, şi prin urmare nădăjduiesc că vor fi unii din cei de aici care vor deveni mult mai intim familiarizaţi cu ea decât au fost înainte.

Vorbirea mea n-ar avea nici un rost dacă rezultatul n-ar fi acesta. Acesta este scopul meu, şi împreună cu el binecuvântarea sufletelor noastre. Avem aici în mod clar pe Dumnezeu de o parte, pe om şi pe satan de cealaltă. Nu trebuie să vă gândiţi la ideea susţinută de unii că Iov ar fi fost convertit de-abia la sfârşit. Nicidecum! Iov era convertit chiar când Dumnezeu vorbea despre el. Credeţi că Dumnezeu ar fi vorbit despre un om neconvertit în astfel de termeni? Ai văzut pe slujitorul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ (versetul 8). Puteţi înţelege de ce iudeilor nu le plăcea aceasta. Nu era nimeni ca Iov, un om dintre neamuri. Şi totuşi aşa stăteau lucrurile.

Starea cuiva în raport cu Dumnezeu nu stă în cantitatea de adevăr pe care îl cunoaşte, ci în felul cum foloseşte acest adevăr. Veţi găsi oameni care cunosc mult adevăr, însă sunt lipsiţi de orice principiu şi rară teamă de Dumnezeu. Veţi găsi oameni care cunosc mult şi folosesc această cunoştinţă doar spre a se înălţa pe ei înşişi. Câteodată pentru bani, altădată pentru un nume. Însă toate acestea sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Întâlnim aici un om care nu cunoştea şi nu putea cunoaşte prea mult în acele zile, dar care totuşi îşi folosea în modul cel mai potrivit cunoştinţa. Trăia crezând în ceea ce cunoştea, trăia crezând în Dumnezeu Însuşi. Iar rezultatul a fost că nu era nimeni ca el pe pământ – un om desăvârşit şi drept, care se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău.

Vedem deci că Dumnezeu aprobă ceea ce scriitorul inspirat spune despre Iov. Cum am putea deci să gândim că acesta din urmă n-ar fi fost convertit? Asta arată cum oamenii se lasă guvernaţi de anumite noţiuni pe care le au în cap. Ei consideră convertirea a fi îndreptăţire. Dar convertirea nu înseamnă deloc asta. Corect şi în realitate convertirea înseamnă cea dintâi întoarcere către Dumnezeu, atunci când suntem cu mult în urmă, când nu avem o credinţă corectă în răscumpărare, când poate că nu ştim că păcatele ne sunt înlăturate. Totuşi, avem cu adevărat o lumină nouă, ne urâm păcatele, le recunoaştem şi ne întoarcem către Dumnezeu. Este începutul, nu sfârşitul. Mai există, bineînţeles, şi o altă semnificaţie a acestui cuvânt, atunci când ne întoarcem înapoi la Dumnezeu după ce L-am părăsit, dar asta nu este valabilă pentru Iov, fiindcă el nu-L părăsise pe Dumnezeu până în acest moment şi nici după aceea. Se afla, într-adevăr, în cea mai cumplită tulburare, şi nu e de mirare, fiindcă Hristos încă nu venise, iar lucrarea de răscumpărare nu era încă îndeplinită; deci cum putea să aibă el acea pace şi acea libertate pe care noi le putem avea prin credinţa nu numai în Hristos, ci şi în lucrarea Lui împlinită? Iar acesta este unul din scopurile principale ale cărţii: să arate că oricât de bun poate părea un om, dacă este pus la probă cu privire la ceea ce este el însuşi, în propria lui inimă, va cădea. Mă voi ocupa în detaliu de acest subiect într-o altă zi, acum doar l-am amintit în treacăt, deoarece el constituie cheia pentru dificultăţi de tot felul. Dumnezeu este Acela care în realitate ia iniţiativa, şi nu Satan. El face prima mişcare, şi chiar dacă ea a condus la un necaz aşa de grozav asupra lui Iov, totuşi ce mângâiere ar fi fost pentru el să ştie asta! Iov însă n-a ştiut. Cei care ştiu suntem noi, Cuvântul ne descoperă acest lucru, însă el n-a avut idee că înainte ca încercarea să vină peste el pe pământ, se întâmplase ceva în cer cu privire la el.

Credeţi că numai la Iov Se gândeşte Dumnezeu? Credeţi că Dumnezeu nu Se gândeşte la fiecare dintre voi acum, şi aceasta în prezenţa celui rău? Credeţi că ceea ce avem aici a fost ceva cu totul excepţional? Povestirea faptelor, împrejurările şi felul cum s-au derulat lucrurile sunt într-adevăr singulare, însă principiul este acelaşi pentru fiecare credincios. Dumnezeu, în dragostea şi în harul Lui suveran, Îşi găseşte plăcerea în copiii Săi cu mult mai mult decât noi în oricare din copiii noştri. Şi ştiţi ce înseamnă aceasta pentru un părinte. Aşa că Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea în voi – nu doar în Iov -, ci în voi. Sunt de acord că nu merităm aceasta; acesta este un lucru cu totul diferit. Dragostea nu se bazează deloc pe merite. Dragostea se revarsă pentru că Dumnezeu este dragoste şi pentru slava Lui în Hristos, Domnul. El este capabil să o facă cu dreptate şi eficient. Dar ce avem noi aici este o suferinţă cutremurătoare înainte ca Hristos şi lumina deplină a lui Dumnezeu să vină. Dumnezeu îngăduise toate acestea, totuşi de la El a pornit totul şi, dacă Dumnezeu începe, cum va termina El? Într-un chip vrednic de Sine Însuşi. Nu este doar o cârpeală sau o încercare de remediere, ci o lucrare radicală de judecată de sine în suflet.

Dumnezeu, în căile Lui minunate, nu aşteaptă nimic de la cel rău. El este cel care începe. Dumnezeu avea un copil al Său, şi atunci când duşmanul subtil, activ şi plin de răutate a venit de la neobositele lui cutreierări de-a lungul şi de-a latul pământului pentru a face rău, Dumnezeu a spus: „Uită-te la slujitorul Meu Iov“. Vrăjmaşul a simţit asta ca o provocare la adresa lui, aşa cum de fapt şi era. Dumnezeu, mai înainte de toate, a impus anumite restricţii, aşa cum procedează El întotdeauna. Îngăduie ca lucrurile să meargă până la un anumit stadiu, şi în cazul acesta stadiul a fost unul extraordinar, ca să constituie o lecţie pentru totdeauna după ce cartea avea să fie scrisă, ca să arunce lumină asupra întregii lupte dintre bine şi rău, pentru fiecare copil al lui Dumnezeu din ziua aceea până astăzi.

Şi Satan a răspuns Domnului şi a zis: «Oare pentru nimic se teme Iov de Dumnezeu?»“ Adică, este vorba doar de egoism, o face doar pentru interesele lui. De unde judeca satan aceste lucruri? Din el însuşi. Este un lucru periculos să judecăm ceva din noi înşine. Bine este să judecăm din Cuvântul lui Dumnezeu. „Nu l-ai înconjurat Tu cu un gard de protecţie, pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi averile lui acoperă ţara. Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de tot ce are, şi Te va blestema în faţă. Şi Domnul a zis lui satan: «Iată, îţi dau pe mână tot ce are.»“ Dumnezeu i-a îngăduit să încerce. „Numai asupra lui să nu întinzi mâna .

Aceasta a fost prima încercare. Aici ni se face lumină asupra unui lucru foarte important. Satan s-a arătat înaintea lui Dumnezeu, însă el se ascunde de oameni, ca astfel amăgirea să fie deplină. Citim că, atunci când totul prospera, un sol a venit. Nici un om în acea parte a răsăritului nu era aşa de prosper ca Iov, şi el era omul care trebuia adus în ţărână. Acelaşi lucru şi în privinţa fiilor şi fiicelor lui. Avem o frumoasă imagine de fericire şi de bucurie în familie, lucru în care Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea, însă totul s-a prăbuşit împreună cu averea sa. Totul – copiii, cea mai dragă avere a lui Iov – şi de asemenea toate posesiunile lui. „Boii arau şi măgarii păşteau lângă ei, şi o ceată de sabeeni s-a aruncat asupra lor şi i-au luat; au trecut pe slujitori prin ascuţişul săbiei şi numai eu am scăpat ca să-ţi dau de ştire.“  În timp ce vorbea acesta a venit o altă veste – nu despre sabeeni şi nici despre caldeeni. „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a ars turmele de oi“. Turmele, desigur, erau mult mai mari în comparaţie cu cirezile, şi au fost toate mistuite împreună cu robii. Şi în timp ce vorbea, a venit un altul şi i-a spus despre caldeeni. Ei erau vrăjmaşi, prădătorii din răsărit la acea vreme, aşa cum sabeenii erau din sud. Şi ei s-au aruncat asupra cămilelor, o parte de mare preţ a averii lui Iov, şi le-au luat. Numai acela scăpase ca să-i dea de ştire despre această nenorocire. A venit apoi ultima lovitură – un vânt care a lovit casa în cele patru colţuri. Nici un vânt obişnuit n-ar fi putut face asta. Şi casa s-a prăbuşit peste cei dinăuntru, omorându-i.

Ce efect au avut toate acestea asupra lui Iov? Foarte puţini oameni convertiţi ar acţiona acum aşa cum a acţionat Iov atunci. „Iov s-a sculat, şi-a sfâşiat mantaua şi şi-a tuns capul. Apoi s-a aruncat la pământ şi s-a închinat“. El era un om bun, plin de îndurare chiar şi faţă de străini. Ce a însemnat pentru el să piardă tot, nu numai averea dar şi pe toţi cei dragi din afara casei lui? Iar el a zis: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce. Domnul a dat şi Domnul a luat; binecuvântat să fie Numele Domnului!“ Nu poţi concepe o mai fericită şi hotărâtă expresie a deplinei evlavii din partea unui suflet adânc încercat. „În toate acestea, Iov n-a păcătuit şi n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu“.

Următorul capitol aduce în scenă cea de-a doua încercare. Satan a venit din nou; eşuase la primul atac. Acum el spune: „Ah! E vorba de el însuşi. Nu-i pasă prea mult de familia lui, de el însuşi îi pasă lui mult. Propria lui persoană îi este mai aproape decât averea şi de cât toţi copiii“. Prin urmare, în neobosita lui activitate de a transforma totul în rău şi în falsitate, satan spune: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui.” Nu-i pasă aşa de mult de un lucru sau altul, oricât de aproape i-ar fi acesta. Ştiţi că pielea este în exterior. „Dar numai atinge-Te de oasele şi de carnea lui. Atinge-Te de lăuntrul lui, şi vei vedea ce se va întâmpla cu toată evlavia lui! “ Şi Domnul i-a îngăduit şi acest lucru. Doar îl avertizează: „Numai cruţă-i viaţa!“ Dacă Dumnezeu i-ar fi permis lui satan să-l omoare, ar fi pus capăt întregii încercări. Dumnezeu n-a interzis acest lucru ca să-1 cruţe pe Iov. Nu, fiindcă asta era exact ceea ce Iov ar fi dorit. Pentru că el îşi exprima durerea că nu i-a fost îngăduit să moară. A fost, zicea el, un lucru groaznic că i-a fost îngăduit să se nască, ca să ajungă în această stare. De ce oare nu-i permitea Dumnezeu să moară? Asta ar fi fost cea mai mare uşurare pentru el. Era deplin încredinţat că ar fi mers la Dumnezeu. Însă Dumnezeu îngăduia mai departe acest necaz cutremurător, o imagine a celei mai depline suferinţe, a agoniei amare şi a durerii, zi după zi şi noapte după noapte. Şi Iov se afla, aşa cum oamenii îl prezintă, pe o grămadă de cenuşă, scărpinându-se din cap până în picioare.

Mulţi dintre noi ştiu ce înseamnă să ai o durere nesuferită de măsea. Acesta este un lucru mic comparativ – doar o măsea. Şi totuşi mulţi dintre noi am găsit-o greu de suportat. Ei bine, gândi-ţi-vă: nu ca şi cum te-ar durea toate măselele, asta ar fi nimic, ci tot trupul din cap până în picioare, în orice regiune, fară excepţie. Cea mai groaznică boală, dintre cele cunoscute în răsărit. Celui mai evlavios om de pe pământ i s-a îngăduit de către Dumnezeu să sufere de această boală, cu scopul de a-i face un bine cu mult mai mare decât dacă n-ar fi avut niciodată vreunul din aceste necazuri. Lucrul acesta se impune ca o trăsătură importantă a cărţii. Însă, revenind, Iov nici acum nu păcătuieşte. El fusese până acum evidenţiat nu numai prin cea mai mare mărinimie în prosperitate, dar şi prin cea mai exemplară răbdare în necaz. Dacă Dumnezeu ar fi oprit totul aici, n-ar fi fost nici o lecţie. Toate nu s-ar fi întors decât spre slava lui Iov.

Exista totuşi un lucru, de care satan nu ştia nimic, însă pe care Dumnezeu îl cunoştea. Era ceva în inima lui Iov care trebuia scos la iveală, şi lucrul respectiv începe să-şi facă apariţia. Vedem că Dumnezeu stabileşte ca să sosească trei prieteni devotaţi ai lui Iov. Ei aflaseră despre ce s-a întâmplat. În Orient, veştile se răspândesc foarte repede, în special cele rele. Ei ştiau cu toţii că se întâmplase ceva foarte groaznic prietenului lor drag şi respectat, şi din diferite părţi ale ţării se întâlnesc şi vin împreună. Iar necazul lui Iov îi copleşeşte aşa de tare, încât nu pot face nimic altceva decât să plângă, să-şi rupă hainele şi să şadă pe pământ şapte zile fără să-i spună un cuvânt. Ei veniseră să-l mângâie, dar au fost aşa de şocaţi de privelişte încât au început să creadă în inimile lor că Iov trebuie să fie vinovat de ceva foarte îngrozitor. Cum ar fi fost posibil ca Dumnezeu să îngăduie aşa ceva dacă nu ar exista vreun păcat grav, de care ei nu ştiau nimic?

Aici ei erau cu totul greşiţi. Dar chiar acest lucru a produs o mare ruşine lui Iov. Lipsa unui singur cuvânt de milă, lipsa oricărei mângâieri din partea prietenilor săi, a produs ceea ce se întâmplă adesea. Un om va suporta necazul şi va îngenunchia sub apăsarea lui când este singur, dar când alte persoane vin, de la care el aşteaptă simpatie, iar ele, din contră, îi arată neîncredere, atunci se întâmplă ce s-a întâmplat cu Iov. El nu L-a blestemat pe Dumnezeu, n-a căzut în cursa în care diavolul a crezut că o să cadă, ci şi-a blestemat ziua naşterii, şi-a blestemat soarta. Nu spun că asta a fost bine, totuşi cu privire la acest lucru şi-a deschis Iov gura. După şapte zile de tăcere, şapte zile de totală stupefacţie la vederea enormităţii suferinţelor prietenului lor drag, nu trebuie să fim surprinşi că până la urmă Iov a izbucnit.

Nu este nevoie să intru în fiecare amănunt al capitolului, fiindcă totul se rezumă la aceasta: „Să piară ziua în care m-am născut şi noaptea care a zis: «S-a conceput un băiat!» Ziua aceea să fie întunecime.“ Şi astfel se exprimă el în continuare într-un limbaj poetic elevat, de o mare încărcătură emoţională. Acesta este adevăratul caracter al poeziei de cea mai bună factură: un limbaj al simţământului adânc şi al emoţiei. Iar Iov izbucneşte în acest limbaj – un fel de proză poetică pe care cartea o poartă până spre sfârşit. Lucrul proeminent aici este faptul că-şi plânge soarta lui îngrozitoare, că a fost lăsat să vină pe lume ca să sufere asemenea lucruri. Unde vedeţi aşa ceva în Hristos? „Pentru aceasta am venit.“ Domnul o acceptă. El simţea, simţea adânc, era tulburat în duh. A simţit suferinţa, însă a acceptat-o. Pentru asta venise. Dar nu aşa a fost cu Iov. El nu putea înţelege – măcar că suferinţele lui nu se puteau compara cu cele ale lui Hristos – de ce un Dumnezeu sfânt îngăduie asemenea suferinţe. Era inexplicabil pentru el.

Astfel că, până la sfârşitul capitolului, această idee este prezentată din diferite puncte de vedere, într-o manieră foarte frumoasă. Aţi observat prin urmare că nu intru în fiecare verset în amănunţime. Aşa ceva mi-ar lua destul de mult timp. Voi reda însă ceea ce cred că poate pune în evidenţă gândul lui Dumnezeu, atât cât l-am perceput eu, pentru a fi de ajutor astfel celor care n-au cântărit pe deplin lecţiile oferite de Dumnezeu în această carte. Aşa că am să abordez fiecare secţiune a cărţii: „atacul“, ca să zic aşa, sau insinuarea şi blamările prietenilor lui Iov; cuvântările lor şi răspunsul lui Iov. Voi aborda acestea de-a lungul cărţii până vom ajunge acolo unde cu toţii sunt aduşi la tăcere. Iov are ultimul cuvânt, prietenii lui tac şi un alt personaj intră în scenă. Iar după aceasta Domnul apare ca arbitru al acestei mari dezbateri. Şi, în final, rezolvarea întregii situaţii: Iov restabilit după ce îşi recunoaşte greşeala. O recunoaşte pe deplin, lucru pe care prietenii lui nu l-au făcut. Ei nu erau zdrobiţi aşa cum Iov era, şi au fost dovediţi cu totul greşiţi, având în final nevoie de rugăciunea şi de mijlocirea lui Iov pentru a fi izbăviţi. Vom vedea acest lucru la sfârşit.

Discursul nr. 11 (capitolul 42)

 William Kelly

Acum începe să se arate marele scop al lui Dumnezeu. N-ar fi fost deloc bine ca Iov să-l fi ştiut dinainte. El trebuia să umble cu simplitate şi să înveţe să se încreadă în Dumnezeu; să fie cu totul încredinţat că Dumnezeu nu poate eşua în credincioşia şi în harul Său. Totuşi încercarea a fost foarte dură, şi ştim că Iov n-a rezistat, aşa cum nimeni n-a rezistat, cu excepţia Domnului Isus. Într-adevăr, este foarte instructivă comparaţia dintre cum vorbeşte Domnul Isus despre suferinţele Sale şi iritarea arătată de un om chiar aşa de admirabil cum era Iov.

Observaţi că doar în ultimul capitol avem lucrarea Domnului de restabilire a lui Iov, şi vedem că toţi au trebuit să fie umiliţi, cu excepţia lui Elihu. Demn de notat este şi faptul că în această carte avem toate elementele importante care apar în restul Vechiului Testament. Nu găsim în ea referiri la Israel, nici la legea lui Moise şi nici la locul particular pe care fiii lui Avraam îl ocupau. Scopul cărţii este de a arăta că Dumnezeu rămâne Dumnezeu şi, mai mult, că Iehova (numele de legământ al lui Dumnezeu) lucra în mod intim în sufletul unui om evlavios care fusese ales de El pentru această mare încercare – cel mai credincios om care se găsea atunci pe pământ. Nici măcar Iacov nu era potrivit pentru o astfel de încercare, presupunând că ar fi fost contemporani. Pentru că deşi Iacov a prezentat o imagine foarte frumoasă în ultimii săi ani, au existat totuşi în viaţa lui o mulţime de lucruri care trebuiseră să fie cernute, spre care privea cu căinţă şi pentru care trebuise să fie disciplinat în diferite momente ale vieţii sale. Astfel că Iacov nu era deloc o persoană potrivită ca Iov.

Iov pare să fi fost un om adăpostit de Dumnezeu, aşa încât cunoştea foarte puţin despre stricăciunea care era în lume prin poftă. El prosperase într-un mod în care puţini oameni reuşiseră, pentru că deşi era un om credincios şi prin urmare expus pericolului de a fi persecutat de oamenii nelegiuiţi din vremea lui, totuşi el era ca un prinţ între semenii săi. Lucrul trist este că Iov s-a preocupat prea mult de asta; s-a admirat prea mult şi era prea mult satisfăcut de „cuibul“ lui. A nădăjduit că niciodată nu va fi tulburat şi că va muri în acest cuib, aşa cum spunea el. Însă Dumnezeu a vrut să-1 înveţe o lecţie foarte dură înainte de asta, după care a devenit mai binecuvântat ca oricând.

Nu găsim suferinţa cu sau pentru Hristos de-a lungul Vechiului Testament, nici căile prin care Dumnezeu lucrează astăzi. Există teoria că felul lui Dumnezeu de a lucra a fost întotdeauna acelaşi. Aşa ceva este cu totul greşit. Căile lui Dumnezeu diferă mult; unele erau căile Lui în Paradis şi altele după ce omul a fost izgonit de acolo. Şi la fel înainte şi după potop, sau în cazul lui Israel înainte şi după Lege. Iar ele sunt şi mai diferite acum după ce Hristos a venit şi răscumpărarea a fost săvârşită. Dacă cei ce susţin o astfel de teorie se referă la caracterul lui Dumnezeu, care este de neschimbat, acesta e un lucru corect, căci Dumnezeu nu Se schimbă, însă El, în înţelepciunea Lui suverană, alege diferite căi în lucrarea Sa cu fiecare dintre noi. În acelaşi timp, există căi generale caracteristice anumitor perioade particulare. Căile Lui de acum, de după venirea lui Hristos, sunt mai profunde, iar Dumnezeu Se aşteaptă ca noi să pătrundem în ele, ca şi în planurile Lui care sunt revelate acum pentru întâia oară. În vremurile Vechiului Testament nu se ştia nimic de planurile cereşti. Ei cunoşteau scopul lui Dumnezeu pentru pământ. Căile lui Dumnezeu sunt întotdeauna în conformitate cu ceea ce-L preocupă pe El la momentul respectiv, în acelaşi timp desfăşurându-se cârmuirea Lui morală cu fiecare dintre noi, aşa încât să avem de a face cu El.

Şi asta era ceea ce Iov trebuia să înveţe, anume că exista ceva, necunoscut lui, care nu se potrivea cu prezenţa lui Dumnezeu. Nu că s-ar fi îndoit de existenţa unui Răscumpărător; el credea cu toată inima în El, dar asta este cu totul altceva. Şi astăzi oamenii pot crede în Mântuitorul şi totuşi niciodată să nu fi fost aduşi personal în prezenţa lui Dumnezeu, din punct de vedere practic. Este diferenţă între a poseda ceva în mod obiectiv şi a face ca lucrul respectiv să ne aparţină în mod subiectiv. Aşa stăteau lucrurile cu Iov. El n-avea încă o cunoştinţă subiectivă. Se bucura de bunătatea lui Dumnezeu, era un om credincios. Îl vedem acţionând ca un preot. Avea unele temeri cu privire la fiii şi fiicele sale, dar când a trecut prin încercarea pricinuită de pierderea lor, nu s-a mai temut deloc. Nu s-a arătat înfricoşat de ce ar fi putut veni peste el. Şi suferinţa îi era mare.

Dar aceste suferinţe nu au fost de ordin spiritual. Erau din cele caracteristice omului ca om. Ele s-ar fi putut întâmpla şi unuia neconvertit. Numai că exista această particularitate la Iov, de care el n-a avut cunoştinţă la început – anume că Dumnezeu îi îngăduise lui Satan să aducă aceste lucruri peste el. Plăcerea şi speranţa lui satan era să lege picioarele lui Iov şi să-l doboare la pământ, ca astfel să-1 blesteme pe Dumnezeu. Aici tânjea satan să-1 aducă. Dumnezeu i-a îngăduit să facă ce vroia, dar fără să-1 omoare pe Iov. Asta i-ar fi convenit acestuia din urmă, dar aşa n-am mai fi avut morala acestei întâmplări, şi anume binecuvântarea adusă unui suflet prin chiar lucrurile care par să fie împotriva lui, nu numai prin cele pe care le-a experimentat. De îndată ce Iov a început să-I găsească vină, a trebuit să înveţe că Dumnezeu niciodată nu poate face decât ceea ce este mai bine şi că prin toate acestea El urmărea să-1 binecuvânteze. Nu numai cu binecuvântări exterioare, deci trecătoare, ci şi cu binecuvântări pentru sufletul lui. Toate aceste lucruri sunt remarcabile dacă ne gândim că această carte este una din cele mai timpurii ale Vechiului Testament. Totuşi găsim în ea marile elemente ale acestuia. De pildă, rolul jertfelor. Ştiţi cât de devreme a intervenit jertfa, chiar după cădere, şi cum prima mare acţiune a fiilor lui Adam a fost decisă de credinţă sau de lipsa de credinţă. Cain a adus o ofrandă care s-ar fi potrivit foarte bine după o jertfa, dar care a arătat lipsa totală a simţământului păcatului şi a ceea ce se cuvine lui Dumnezeu. Abel, de altă parte, şi-a adus jertfa lui, care punea moartea între el şi Dumnezeu şi care privea înainte la moartea lui Hristos. Iar el a oferit-o prin credinţă. Asta corespunde acum morţii lui Hristos. Orice încercare de a sta acum înaintea lui Dumnezeu fără aceasta, arată că nu am idee de ce înseamnă păcatul şi nici de ce înseamnă sfinţenia divină. Nu mă cunosc nici pe mine şi nici pe El, altfel cu siguranţă că aş privi la acea mare jertfa care le reprezintă şi le completează pe toate celelalte: jertfa lui Hristos.

Avem un alt adevăr foarte important enunţat chiar la începutul cărţii: legătura dintre cer şi omul de pe pământ, şi anume că ceea ce urmează să aibă loc în om aici jos este stabilit mai înainte în cer. Acest lucru este valabil şi acum, şi îl găsim şi în alte locuri în vechime. Îl vedem în David – o altă fază a acestui adevăr – în împotrivirea lui satan, în ultimul capitol din 2 Samuel (şi în 1 Cronici, repetat într-o altă formă). Dar cartea Iov fusese scrisă cu sute de ani înainte, aşa că în cazul lui totul era perfect original.

Întâlnim acelaşi lucru şi în Zaharia, unde Domnul vorbeşte lui Iosua, iar satan i se împotriveşte. Aceasta este una dintre ultimele cărţi ale Vechiului Testament. Oricum, aşa cum ştim, satan a fost complet înfrânt în cazul lui Iov. A făcut tot ce a putut mai rău, iar Iov a răspuns cu tot ce a putut mai bine.

Totuşi, ceea ce exista în inima lui trebuia scos afară într-un fel sau altul, şi este demn de notat că prietenii lui Iov, nu vrăjmaşul, au fost mijloacele prin care s-a făcut aceasta. Iar Dumnezeu avea să le dea o lecţie foarte umilitoare, ca şi lui Iov de altfel. Cei trei erau mai ignoranţi cu privire la căile lui Dumnezeu decât Iov, şi tot ceea ce au reuşit să facă a fost numai să gândească şi să vorbească rău despre el, lucru care, atunci când este vorba de un om nevinovat, este întotdeauna foarte periculos. Poate fi ceva ce Domnul vrea să disciplineze, dar foarte adesea cei ce încearcă să facă ei acest lucru nu îşi arată decât nepriceperea şi lipsa de spiritualitate, trădate prin neputinţa lor de a intra în gândul Domnului. Aşa au stat lucrurile cu cei trei prieteni ai lui Iov. N-am nici o îndoială că erau oameni respectabili şi cu adevărat evlavioşi. Însă oamenii evlavioşi trebuie să-şi cunoască locul.

Aşa s-a întâmplat cu Iov şi cu cei trei prieteni ai lui. Au venit să sufere împreună cu el, s-au aşezat, şi văzând starea groaznică în care era, nu i-au spus nici un măcar un cuvânt. Iov n-a putut să înţeleagă asta. Dacă ei n-ar fi fost acolo, poate că ar fi rezistat, căci sunt momente când putem suporta, singuri fiind, ceea ce nu putem în prezenţa altora. Iar Iov, după ce a îndurat timp de şapte zile şi şapte nopţi tăcerea lor acuzatoare, lipsită de orice cuvânt de simpatie, a cedat şi a izbucnit într-o cuvântare care nu-L caracteriza şi care nicidecum nu-L slăvea pe Dumnezeu. Apoi îndoielile lor cu privire la el au început să crească tot mai mult, până când au ajuns să creadă că trebuie să fie un om foarte nelegiuit. Ei au mers pe ideea că tot ce se întâmplă acum este în conformitate cu caracterul absolut al lui Dumnezeu.

Bineînţeles că lucrurile nu stau aşa. Dacă totul ar fi după gândul lui Dumnezeu, n-ar trebui să existe război, nici intrigi, nici asuprire, pe scurt, nici un fel de nelegiuire n-ar trebui să fie îngăduită. Va fi o zi când aşa vor sta lucrurile şi când starea de jos de pe pământ va corespunde gândului lui Dumnezeu din ceruri. Această idee este exprimată în ceea ce oamenii numesc „Rugăciunea Domnului“ – „Facă-se voia Ta, precum în ceruri aşa şi pe pământ“. Aceasta nu se va întâmpla până când Domnul nu va împăraţi. Iar cei trei întreţineau această idee nechibzuită, că nici un om evlavios care se comporta aşa cum trebuie nu putea suferi vreodată, iar dacă cineva suferea mult era din pricină că ar fi fost un mare păcătos şi, dacă nimeni nu ştia asta, un făţarnic.

Aceasta este judecata îndreptăţirii de sine, caracterizată de o ignoranţă crasă atât cu privire la Dumnezeu, cât şi la om. Aşa au judecat cei trei, dar Iov li s-a împotrivit şi le-a spus pe faţă că sunt nişte doctori de nimic care, în loc să-i vindece rănile, din contră, le-au agravat şi mai rău. Erau nişte mângâietori supărăcioşi, care se credeau înţelepţi, şi ori de câte ori scoteau o vorbă, Iov rostea una şi mai adevărată – astfel că în cele din urmă le-a închis gura. Apoi a apărut mai tânărul şi mai spiritualul Elihu, pe care respectul faţă de cei bătrâni îl făcuse să tacă până atunci. Dar când în cele din urmă a vorbit, şi-a arătat indignarea, de o parte fiindcă cei trei îl judecaseră greşit pe Iov, iar de cealaltă fiindcă acesta din urmă Îl judecase greşit pe Dumnezeu. Prin urmare Iov trebuia să fie mustrat şi să i se arate unde greşea. Dar după ce a făcut asta, Elihu a dispărut. El a jucat rolul unui mijlocitor, unul din acele mii. Asta vrusese Iov la început, fiindcă era îngrozit la gândul măreţiei lui Dumnezeu, şi voia deci pe cineva care să fie din lut ca şi el.

„Ei bine“ spune Elihu, „eu sunt un om din lut ca şi tine; n-ai de ce să te temi de mine, de aceea îţi voi spune adevărul, anume că ai vorbit într-un fel cu totul necuviincios pentru un sfânt al lui Dumnezeu. Te-ai lăsat întărâtat şi te-ai aprins de mânie din pricina reproşurilor celorlalţi, şi te-ai aventurat să-L acuzi pe Dumnezeu. Ar fi trebuit să-ţi aduci aminte că Dumnezeu mai şi disciplinează – că face asta chiar şi cu cei neconvertiţi, cu atât mai mult cu cei convertiţi, ca ei să poată merge aşa cum trebuie. Asta a făcut El şi cu tine, deci ar fi trebuit să te judeci pe tine însuţi şi să te supui Lui“. Toate acestea erau foarte adevărate. Şi Domnul intervine El Însuşi şi îl zdrobeşte pe Iov cu o serie de întrebări la care nici cei mai aleşi oameni de ştiinţă care au trăit vreodată n-au putut răspunde.

Unul dintre lucrurile în care germanii au progresat – nu cu privire la Biblie, acolo n-au ajuns nicăieri – a fost ştiinţa. Printre ei au existat, în ultimii ani, oameni foarte capabili, şi poate că n-a fost nici unul dintre ei mai proeminent ca baronul Alexander Humboldt. Cuvintele Domnului din această carte l-au pus în uimire şi a recunoscut că la ceea ce Iov n-a putut răspunde, n-o pot face nici oamenii de ştiinţă încă. Cuvintele sunt la fel de zdrobitoare pentru ei cum au fost pentru Iov. Asta fiindcă deşi oamenii de ştiinţă sunt foarte deştepţi atunci când este vorba de cauzele secundare, sunt întotdeauna neputincioşi în faţa celor primare. Ei niciodată nu pot ajunge la prima mare cauză, pe care de altfel o resping. Motivul este acesta: nimeni nu poate învăţa despre Dumnezeu prin cunoştinţă sau înţelepciune. Îl cunoaştem pe Dumnezeu prin nevoia noastră de El şi învăţăm ce înseamnă El atunci când suntem dovediţi ca păcătoşi sărmani, zdrobiţi în sufletele noastre. Şi cine poate răspunde unei astfel de stări, decât Dumnezeu? Prin urmare, pocăinţa este întotdeauna faţă de Dumnezeu. Ea înseamnă să nu ocup nici un alt loc decât acela de păcătos, cu nădejdea că Dumnezeu îmi va arăta milă. Şi El o arată în Domnul nostru Isus. Oricum, Iov nu-L cunoştea şi nu putea să-L cunoască pe Domnul Isus aşa cum Îl cunoaştem noi. Însă Îl aştepta. Acesta este un alt mare adevăr care iese la iveală.

Fără îndoială, felul în care Iov privea spre Domnul era mai degrabă ca spre un mijlocitor, un răscumpărător care va aduce răzbunare împotriva vrăjmaşului. Asta era ceva normal. „Sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui.“ Aceasta era ideea Vechiului Testament. Însă, deocamdată, Iov n-o putea pătrunde. Mai târziu lumina a mai crescut puţin. Există un Psalm remarcabil al lui David, Psalmul 22 , cel mai remarcabil, în acest sens, din cartea Psalmilor. Şi nu este singurul. Mai sunt şi 102 şi 69, acesta din urmă făcând o referire mai exactă la calitatea Domnului de Răzbunător. Mai sunt încă două, dar nu le voi mai aminti. Oricum, în Vechiul Testament, El este Acela care vine să facă răzbunare. De aceea Israel aşteaptă ca, la venirea Domnului, vrăjmaşii lor să fie nimiciţi simultan cu izbăvirea lor. Noi nu aşteptăm asta de la venirea Domnului, ci aşteptăm să mergem în cer aşa cum Domnul a mers acolo înaintea noastră. Plecarea noastră nu va schimba mersul lumii acesteia, iar oamenii nu o vor vedea. Vor şti că am dispărut într-un fel sau altul, aşa cum ştiau şi despre Domnul.

Înălţarea Domnului a fost ca o minune care ţine trei zile, şi oamenii – nu ucenicii – au uitat-o repede. Aşa va fi şi atunci. Se poate crede că dispariţia celor credincioşi va produce o impresie puternică în întreaga lume. Dar atunci vor fi zile când inimile vor fi împietrite şi când orbirea va cădea peste ei, aşa încât Dumnezeu nu va mai lucra ca să le trezească sufletele. El va trimite neamurilor, prin intermediul iudeilor convertiţi, evanghelia veşnică, şi va fi o mare mulţime de convertiţi, atât dintre iudei cât şi dintre celelalte popoare. Dar aceasta va avea loc atunci când noi ne vom afla în cer, înainte ca Domnul să-Şi facă apariţia. Însă imaginea Domnului murind pentru noi, şi în consecinţă dând la o parte toate celelalte jertfe, era mult ascunsă de vederea sfinţilor Vechiului Testament. Nici măcar apostolii n-au înţeles-o până când Domnul nu a înviat. N-aveau nici o idee despre ea şi n-au crezut că Domnul urma să moară; şi nu mă îndoiesc că Iuda s-a liniştit cu gândul că Domnul va scăpa din mâinile celor cărora Îl vânduse. Iar când a văzut că Domnul urma să moară, s-a sinucis. S-a lăsat cu totul pradă disperării şi Diavolului.

Dar în capitolul 53 din Isaia avem o profeţie strălucitoare. Într-adevăr, strălucitoare pentru noi astăzi, dar cum a fost ea în zilele lui Isaia? Este foarte puţin probabil ca vreunul să fi înţeles-o. Priviţi la famenul etiopian, care se suise la Ierusalim să se închine şi care, citind chiar acest capitol, nu înţelegea ce putea să însemne. Nu pricepea nimic. Este foarte posibil ca el să fi auzit de moartea prorocului din Nazaret, dar n-a făcut nici o legătură între ea şi capitolul respectiv. Şi, aşa cum am spus, apostolii înşişi n-au fost clari cu privire la acest lucru până când el n-a avut loc. Şi numai după coborârea Duhului Sfânt au avut putere să-L proclame. Dar înainte, după ce Domnul a suflat asupra lor, ei au părut că încep să înţeleagă. Cu cât sunt mai numeroase dovezile Scripturii, cu atât mai mult trebuie ca noi să privim către Duhul lui Dumnezeu, ca El să ne ofere înţelegerea Cărţii sfinte.
Am făcut această referire pentru că întâlnim un alt lucru demn de remarcat, care ne arată cât de mult pătrunseseră cei de atunci în revelaţia divină, şi anume cele două învieri, una în capitolul 14, aşa cum am amintit, cu privire la omul ca om, atunci când cerurile nu vor mai fi; iar cealaltă în capitolul 19, cu privire la cei credincioşi, unde este vorba şi de Răscumpărătorul care Se va ridica de pe pământ, deci înainte ca cerurile să nu mai fie. Puteţi observa cum acestea două se potrivesc perfect cu cele două învieri din capitolul 20 al Apocalipsei: învierea celor sfinţi în timp ce pământul încă există, şi învierea celor nelegiuiţi după ce cerul şi pământul vor dispare complet, urmând să reapară sub forma unui cer şi a unui pământ nou. Dar Iov nu vorbeşte de acest din urmă aspect. Isaia da, dar cu aplicaţie pentru Israel, cu o viziune îngustată, nefiindu-i îngăduit să o vadă deplin. Însă capitolul 3 din cea de-a doua epistolă a lui Petru prezintă deplin acest lucru sub formă doctrinară, iar Ioan, în capitolul 21 din Apocalipsa, are o viziune cerească ce dezvăluie acelaşi lucru şi ni-l face clar.

Să revenim însă la cartea noastră. Domnul îl zdrobeşte pe Iov; totuşi El nu vorbeşte de jertfa lui Hristos. Ceea ce mărturiseşte Iov este nechibzuinţa sa, faptul că uitase cât de ignorant este el şi cât de atotştiutor este Dumnezeu – pentru că el pretinsese că înţelege ceea ce Dumnezeu încă nu-i descoperise. Nu era încă descoperit; a fost după aceea. Dar ce trebuie să facă un om atunci când nu înţelege? Trebuie să privească încrezător către Dumnezeu, şi în al doilea rând să se judece pe el însuşi, ca astfel să nu-şi îngăduie gânduri care sunt greşite. Iov eşuase în amândouă aceste direcţii, însă va fi complet readus pe drumul cel bun; pentru că aceste minunate întrebări ale Celui Atotputernic îl aduc pe Iov, pentru prima oară, în ţărână. Iar Domnul Se opreşte şi Se adresează lui Iov, şi atunci el spune: „Iată, eu sunt nimic. Acum începe el să se cântărească aşa cum se cuvine. Nu spune doar: „Am fost vinovat înainte să Te cunosc“, ci „În ciuda a tot ceea ce Tu ai fost pentru mine, şi în ciuda întregului har pe care mi l-ai arătat, sunt obligat să recunosc: Tată, eu sunt nimic, ce să-Ţi răspund?“ Nu mai avea ce să răspundă. Acest om care era aşa de priceput să răspundă altora trebuie acum să tacă! Vorbise prea mult despre el însuşi. E un lucru bun să fii elocvent cu privire la bunătatea altor oameni, dar nu şi cu privire la a ta. Şi asta 1-a trădat pe Iov. Avea o foarte mare plăcere gândindu-se la cinstea care i se dădea şi cum cei nobili tăceau de îndată ce el rostea un cuvânt, şi cum toţi se plecau înaintea lui. Iar acum ajunsese de batjocura tuturor.

Dar care a fost rezultatul? Ei bine, acum el spune: Îmi pun mâna la gură – acea gură care vorbea aşa de iscusit! „Am vorbit o dată, şi nu voi mai răspunde; de două ori şi nu voi mai adăuga nimic.“ Iată un semn bun. Dar acum Domnul urmează să se ocupe de două lucruri în special – supremaţia şi puterea Lui, însoţite de cea mai delicată purtare de grijă; nu numai faţă de animalele blânde, cum sunt oile şi mieii, ci şi faţă de lei şi leoaice, animale foarte redutabile. La fel de vultur şi de struţ. Ai fost tu, Iov, cel care a făcut aceste lucruri? Tu ai fost acela care te-ai îngrijit de ele, care le-ai pregătit cele necesare? Erai tu născut când au luat ele fiinţă? Iov e cu totul umilit în orice privinţă, copleşit de simţământul ignoranţei sale şi de îngâmfarea arătată vorbind de lucruri mult mai minunate decât cele ce îi erau înfăţişate acum, lucruri care ţin de căile lui Dumnezeu în lucrarea Lui în inima, sufletul şi împrejurările omului. Domnul nu abordează acest aspect. Şi-a arătat măreţia, puterea, înţelepciunea şi bunătatea în lucrurile exterioare. Dacă aşa este situaţia cu cele exterioare, cu cât mai mult în privinţa celor spirituale? Aceasta este lecţia importantă a acestei cărţi, lecţie pe care Iov trebuia să o înveţe. Şi efectul ei a fost vizibil.

Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale. „Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?“ El însuşi era; o recunoaşte. Asta constituie o mare mărturisire. „Urechea mea auzise vorbindu-se despre Tine“ – cunoştinţa obiectivă; dar acum mi-am însuşit această cunoştinţă, am aplicat-o sufletului meu, împrejurărilor şi stării mele – „dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi în cenuşă.“ Iată marea victorie morală pe care Dumnezeu a repurtat-o în faţa lui satan, în faţa celor trei prieteni ai lui Iov şi în faţa lui Iov însuşi. Vedem astfel bunătatea Domnului strălucind în mijlocul tuturor lucrurilor.

După ce Domnul a spus aceste cuvinte lui Iov, Domnul a zis lui Elifaz din Teman.“ De ce oare i-a vorbit Domnul? Fiindcă observase că nici unul din cei trei nu spusese nimic. Ei nu profitaseră de această lecţie ca Iov. Dacă ar fi beneficiat şi ei aşa cum trebuia de ceea ce Domnul spusese, s-ar fi unit cu Iov şi ar fi spus: „O, Doamne, iartă nebunia noastră; am păcătuit nu numai împotriva Ta, ci şi a prietenului nostru Iov“. Dar n-au făcut aşa, ci au tăcut, după cum este obiceiul multora atunci când sunt greşiţi. N-au spus nimic. Ar fi trebuit să vorbească şi să mărturisească. „Mânia Mea s-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit aşa de drept despre Mine, cum a vorbit slujitorul Meu Iov.“ Când a vorbit Iov drept despre Domnul? În capitolele 40 şi 42. Nicidecum în cuvântările lui măiestre de dinainte. Nu pe acestea le-a preţuit Domnul, ci acele puţine cuvinte în care s-a smerit şi şi-a ocupat locul cuvenit. Iar acum Domnul îi pune şi pe ceilalţi la locul lor. Ei nu se smeriseră, însă Domnul îi ameninţă şi le spune: „Luaţi acum şapte viţei şi şapte berbeci, duceţi-vă la slujitorul Meu Iov şi aduceţi o ardere de tot pentru voi. Slujitorul Meu Iov să se roage pentru voi.“ Iov avea să devină mijlocitor pentru ei. „Şi pe el îl voi accepta.

De acum totul era complet clarificat; aşa de clarificat încât Iov putea acţiona în favoarea celor ce-l nedreptăţiseră. „Şi nu vă voi face după nebunia voastră; căci n-aţi vorbit aşa de drept despre Mine, cum a vorbit slujitorul Meu Iov.“ De acum erau îngenuncheaţi; cei ce avuseseră poziţia de judecători ai lui Iov, au luat locul celui pe care-l nedreptăţiseră şi priveau la el pentru a le susţine cauza înaintea lui Dumnezeu. „Domnul a adus pe Iov iarăşi în starea lui de la început, când Iov s-a rugat pentru prietenii săi.“ Iov le-a răspuns cu bine la rău, şi s-a rugat pentru ei. „Şi Domnul i-a dat înapoi de două ori cât avusese înainte.“ Apoi îi vedem pe toţi ai lui întorcându-se spre el (versetul 11). „În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi.

Aceasta nu constituie răsplata cerească, ci cea pământească. Vechiul Testament nu părăseşte acest teren, şi vedem lucrul acesta chiar la Iov, care nu era evreu. Timpul când Israel va fi binecuvântat va fi timpul când neamurile vor fi binecuvântate şi ele. Israel este cel întâi născut dintre neamuri, iar acestea din urmă se vor supune lui. Dar n-a sosit încă acest moment, iar el va fi într-un contrast perfect cu timpul de acum. Locul nostru este în Hristos, aşa cum, figurativ vorbind, cel al omenirii este în Adam, care a fost tatăl tuturor. Acum există un alt cap, iar despre noi credincioşii se spune că suntem în el, adică în Hristos. Şi mai este ceva: „În ziua aceea veţi cunoaşte.“ Marele adevăr al epistolelor către Efeseni şi Coloseni este că, în Efeseni, suntem în Hristos, lucru care constituie întreaga noastră binecuvântare; iar în Coloseni Hristos este în noi, ca astfel să ne putem îndeplini responsabilitatea ce o avem de a-L manifesta pe Cel ce locuieşte în noi. Aşa că dacă prima înseamnă cea mai mare mângâiere pentru creştin, cealaltă constituie cea mai solemnă avertizare pentru el. „Voi în Mine“ – aici Dumnezeu binecuvântează; „Eu în voi“ – ca astfel să puteţi conta pe Mine pentru a vă îndeplini responsabilitatea aici jos. În cartea de care ne ocupăm n-avem nimic de felul acesta; însă avem tot ceea ce poate dori inima pe acest pământ. Iov a devenit mai mare ca oricând – dacă socotim acest lucru după vastele sale posesiuni – şi, mai mult, a fost binecuvântat şi în familie.

Şi Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani.“ Nu cred că aceste cuvinte intenţionează să spună că Iov ar mai fi trăit încă 140 de ani după necazul lui, ci că întreaga lui viaţă a fost de 140 de ani, ceea ce constituie de altfel o vârstă foarte respectabilă. N-a fost aşa de lungă ca cea a lui Avram sau Isaac; dar a fost, cred, aproape cât a lui Iacov, şi mai mare decât a lui Moise. Deci totul s-a întâmplat înainte de Moise, care în psalmul său (Psalm 90) ne spune că „Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci“, etc. Se pare că tot el a scris şi această carte. El şi fratele său Aaron n-au ajuns la 140, însă Iov a ajuns. Dar dacă presupunem că ar fi trăit 80 de ani înaintea celor 140, asta l-ar face cu mult mai bătrân decât oricare dintre patriarhi. Nu mă refer la cei de dinainte de potop; după potop oamenii n-au mai atins vârste aşa de mari – cu excepţia celor imediat după el. Şi astfel cartea se încheie cu Iov murind bătrân şi sătul de zile.

Predicarea și învățătura

 Edwin Cross

Acţioneaxă potrivit convingerilor tale, şi atunci cea mai dulce curtoazie se înăcreşte; dorinţa ta de a-i fii plăcut lui Dumnezeu cu orice preţ va fi înfierată ca mândrie fariseică şi exclusivism. Profetul evanghelic a spus: „cel care se depărtează de rău devine o pradă“ (Isaia 59 .15).

Un slujitor creştin american spunea: „William Kelly a contribuit la zidirea a mii de suflete prin expunerile sale clare asupra Scripturii“. Dar pe unii din cadrul clerului şi pentru slujitorii religiei în general poziţia sa ecleziastică i-a pus în încurcătură, iar pe alţii i-a iritat. Lui îi era clar că avea o poziţie bine definită. Ştia exact pe ce poziţie se situa în ceea ce priveşte credinţa şi ordinea în biserică. Deseori el a experimentat practic ce înseamnă citatul de mai sus din Isaia. Cu preţul onorurilor şi poziţiei înalte în lume, el a urmat până la capăt şi în mod consecvent cursul pe care şi-l alesese. Asupra subiectelor contencioase cu privire la botezul copiilor sau al casei, el şi-a format convingerea clară, întemeiată pe studiul Scripturii, că nu exista nici o permisiune şi nici o îndrumare[1], dar cu toate că el credea în necesitatea botezului credincioşilor, nu a fost un baptist. Privea cu îngrijorare preocupările din ce în ce mai mari cu tipicul ecleziastic al celor care se mărturiseau creştini, fie de-o parte, fie de cealaltă.

Cu privire la subiectul comuniunii în biserică, principiile la care ţinea şi pe care le practica, au fost în mod ciudat deseori prost înţelese sau reprezentate greşit de unii, fie din orientare lumească, fie din spirit legalist, acestă interpretare greşită găsindu-şi expresia în următorul enunţ: „Primim pe orice creştin ca atare[2], indiferent de legătura pe care va fi avut-o cu biserica naţională sau cu o biserică dizidentă, fie în particular, fie în public. Ei ni se pot alătura în închinare şi la masa Domnului. Sunt liberi la fel ca oricare dintre noi să participe la mulţumiri, la rugăciuni sau cu un cuvânt de zidire dacă aşa îi îndeamnă Dumnezeu, şi aceasta fără ca să avem prevederea ca ei să întrerupă vechile lor relaţii sau să se întâlnească numai cu noi. Unde se face aceasta decât la fraţi? La noi, dimpotrivă, dacă vreun om evlavios din biserica naţională sau din vreo biserică dizidentă găseşte de cuviinţă să vină când noi ne amintim de Domnul împreună, este în regulă dacă face vreunul din aceste lucruri în mod spiritual, nu primind permisiunea de la vreunul dintre noi, ci luând aceasta ca o responsabilitate a lui înaintea lui Dumnezeu“.

C.H. Mackintosh (1820-1896) a scris, în 1876, îi răspundea unuia di n corespondenţii săi din Essex  la „Lucruri vechi şi noi[3]“ spunând că era în totul de acord cu prietenul lui; William Kelly, cu privire la primirea creştinilor la masa Domnului. În răspunsul său el spunea: „orice mod altă procedură sau orice principiu nu este potrivit adevărului despre unitatea trupului. La masa Domnului îşi are locul orice membru al trupului lui Hristos, dar cu condiţia ca disciplina adunării să nu ceară ca acela să fie exclus“.

În continuare, el spune: „În legătură cu primirea la masa Domnului sunt două lucruri pe care niciodată nu trebuie să le pierdem din vedere, şi anume: primul este harul, care nu va permite să fie excluşi cei care se cuvine să fie primiţi, iar în al doilea rând sfinţenia, care nu va permite să fie admis vreunul din cei care trebuie excluşi. Ţinând cont de acestea nu am avea dificultăţi practice în legătură cu primirea“.

O scrisoare pe această temă arată şi mai clar concepţiile lui:

 

Blackheath, 31 august 1875

Scump frate,

Anumite persoane din rândul fraţilor pot căuta să le impună evangheliştilor sau altora impună ideile lor proprii, dar orice îngustime de acest fel este respinsă de orice om înţelept dintre noi, şi, ceea ce este şi mai important, ea este moartă în ceea ce priveşte întoarcerea la a ţine Cuvântul lui Hristos şi a nu tăgădui Numele Lui, care caracterizează acea lucrare. S-a ridicat problema atât cu privire la comuniune cât şi cu privire la slujire, şi deseori cei care sunt în poziţia de a vorbi s-au opus tendinţei unei şcoli exclusiviste. Dacă unii au căutat să se impună cerinţa ca toţi aceia care sunt primiţi să aibă o înţelegere bună, eu le-aş răspunde că asemenea cerinţe sunt zadarnice şi nescripturale şi că ei înşişi, atunci când au fost primiţi arătau exact opusul bunei înţelegeri, pentru că, dacă este să aibă cineva o bună înţelegere, atunci cei care primesc în comuniune se cuvine să fie aceia, iar cei care cer inteligenţă de la cei pe care este vorba să-i primească arată tocmai lipsa acelei inteligenţe pe care o cer de la alţii, pentru că altfel nu s-ar aştepta să găsească aceasta acolo unde ea nu poate fi…

Scriptura nu cunoaşte noţiunea de a ţine afară un membru al trupului lui Hristos care are o umblare evlavioasă[4].

La fel de puţin se cuvine ca biserica să se amestece în lucrarea Domnului, în special în evanghelie. Slujitorul trebuie să fie dependent numai de Domnul, slujitorului trebuind să-i fie întreţinut sentimentul responsabilităţii lui directe înaintea Domnului fără intervenţia bisericii. Acesta este principiul pe care-l susţine orice frate ca fiind o datorie sacră… Aceasta îl păstrează pe evanghelist neîntinat în ceea ce priveşte libertatea şi responsabilitatea faţă de Stăpânul lui.

 

Altuia, care se mândrea că evită să intre în comuniune cu adunarea în temeiul unor probleme reale sau imaginare, îi scria:

 

Dragă Domnule,

Din câte înţeleg, poziţia dumneavoastră este aceea de a vă „ţine departe“ sau de a nu admite pic de arianism în relaţiile din biserică. Fără-ndoială că o bucată de pâine uscată cu pace este mai bună decât o casă plină de jertfe şi ceartă, după cum este mai bine să locuieşti într-un colţ pe acoperiş decât într-o casă mare cu o femeie certăreaţă.

Dar citesc clar în ultima epistolă a marelui apostol, singurul care a transmis adevărul despre biserică, că harul oferă cu totul alte resurse pentru a preveni dezordinea şi pericolele din zilele din urmă. Se poate ca împrejurările să ducă la izolarea câte unuia ici şi acolo, dar izolarea nu este ceea revelată ca măsură pe care cineva se cuvine să o ia, nici nu este un scop legitim, „Temelia tare a lui Dumnezeu rămâne având pecetea aceasta: «Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai săi, şi oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege»“. Aceasta este o chestiune individuală deosebit de importantă aşa cum sunt lucrurile. Dar aceasta nu-i totul, ci „într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut; şi unele sunt spre onoare şi altele spre dezonoare. Deci, dacă cineva se va curăţi pe sine însuşi de acestea, va fi un vas spre onoare, sfinţit, folositor Stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună“. Şi aţi acţionat în temeiul acestui cuvânt. Nu suntem legaţi de corupţia ecleziastică acolo unde ea este consfinţită prin legi şi nu poate fi eliminată. Când cineva nu poate curăţa răul, atunci trebuie să iasă afară. Dar aceasta nu-i totul. În timp ce apostolul îl îndeamnă pe copilul preaiubit să fugă de poftele tinereţii, cu tot spectrul lor larg, unele dintre ele fiind foarte subtile, el adaugă „urmăreşte dreptatea, credinţa, dragostea, pacea, cu cei care-L cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată“ (v. 2. Timotei 2 .19-22). Astfel, cineva trebuie să caute ca tovarăşi martori chemaţi ca şi el la aceeaşi fidelitate. Nicicând nu se cuvine să gândească cineva să rămână izolat. Duhul Sfânt îndeamnă, prin har, pe credincios să dorească şi să caute comuniunea sfinţilor, indiferent cât de adâncă şi de generalizată ar fi ruina creştinătăţii.

Apocalipsa 2 .3 pare să pledeze pentru individualism. Dar chemarea este pentru „cine aure urechi de auzit“ şi este un imperativ care nu permite ca adunările să stăpânească în mod absolut credinţa sau practica. Sunt deci dator să ascult nu de biserici, indiferent de autoritatea pretinsă pentru a susţine răul sau eroarea, ci de ceea ce le spune Duhul. Vocea lor se cuvine, în prima instanţă, să fie privită cu respect şi ascultată (cum ascult vocea părinţilor mei), dar sigur că nu atunci când răul sau eroarea este ceva cunoscut, pentru că altfel ceea ce se cuvine să fie sfânt devine un paravan care adăposteşte răul şi poate ajunge ca o pasăre necurată şi urâcioasă. Fiind o carte profetică, Apocalipsa avertizează şi cheamă la ascultare de cuvânt, dar acel cuvânt nu era să lăsăm vreun suflet credincios să rămână în izolare. Dimpotrivă, îl încurajează pe cel care se desparte de relele pe care oamenii le impun, abuzând de numele Domnului, să preţuiască o comuniune potrivită cu voia lui Dumnezeu la fel de mult ca despărţirea. Hristos a murit pentru a-i strânge într-una pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi, iar Duhul Sfânt a venit spre a-i boteza (fie iudei, fie greci), într-un singur trup. Nicicând nu se cuvine ca voia lui Dumnezeu în legătură cu acest privilegiu inalienabil şi această datorie să ajungă ceva secundar. Este o îndatorire extrem de importantă şi Duhul Sfânt este prezent pentru a-i da atât permanenţă cât şi putere şi noi suntem chemaţi, după cum noi suntem chemaţi să ne supunem Domnului. De aici binecuvântarea promisiunii Lui că El este în mijlocul nostru (sigur că nu în mijlocul tuturor creştinilor în toate rătăcirile lor), ci în mijlocul tuturor celor care sunt strânşi întru Nulele Lui, fie ei doar doi sau trei. Fie ca aceştia să se străduiască să păstreze unitatea Duhului în legătura păcii, cu îndelungă răbdare şi îngăduinţă unul faţă de altul, în dragoste.

Al dumneavoastră credincios în Hristos, WK

 

William Kelly s-a opus puternic oricăror pretenţii ecleziastice, în special la aceia care mărturiseau a fi „afară din tabăra“ denominaţiilor creştinătăţii recunoscute în general. El avea un dar de a aprecia şi a cântări dovezile şi nu pierdea mult timp cu liderii partizani care căutau să-l atragă în planurile lor de unire prin compromisuri. Pe de altă parte, în 1887, când unii au trecut prin încercări din cauza unor rupturi între fraţi, el a dorit o unire. Această dorinţă a fost însoţită de rugăciune, pe care el împreună cu fraţii au practicat-o continuu după acea diviziune. Dorul a devenit şi mai puternic şi exerciţiile cu privire la diferiţii fraţi care se separaseră au fost şi mai profunde. Prin 1898 el a scris un apel care a circulat printre fraţi, el rămânând ataşat de „Hristosul lui Dumnezeu“ dar urmărind refacerea comuniunii.

Obiceiul lui de a cerceta amănunţit orice învăţături noi, indiferent cine le-ar fi susţinut, şi a expune în mod drastic orice erori pe care le descoperea a făcut ca el să nu fie popular printre cei care expuneau asemenea învăţături. El totuşi a avut parte de recunoştinţa pe viaţă a celor neînvăţaţi şi ignoranţi, care, cu toate că simţeau cumva răul, nu aveau competenţa de a discerne exact unde era şi în ce consta el, nici pentru a-l combate. Expunerile lui Kelly în asemenea cazuri se recomandă sărmanilor turmei prin claritatea, simplitatea şi devotamentul faţă de Hristos care le marchează.

Aici ne putem îngădui două exemple. Când, prin 1890[5], a apărut într-o anumită zonă fraţietăţii o nouă formă a apolinarianismului care se pretindea a fi „lumină nouă“, Kelly a demascat rapid vechea faţă a ereziei, arătând că este la fel de heterodoxă cu privire la Persoana lui Hristos ca atunci când a fost prezentată de tânărul episcop din Laodiceea, din Siria, în secolul al patrulea, şi a fost şi condamnată de Consiliul Ecumenic de la Constantinopole în anul 381.

Al doilea exemplu este răspunsul lui faţă de afirmaţia unui alt învăţător abil al fraţilor (care pentru un timp s-a făcut remarcat în mod deosebit) că ispăşirea a fost făcută după moarte în starea Domnului afară din trup.  Kelly a etichetat-o ca o „groaznică teorie a ispăşirii“, pentru că vine în contradicţie cu al şaselea cuvânt rostit de Domnul cu voce tare: „S-a sfârşit“. Kelly o considera ca fiind o depreciere a lucrării de pe cruce, detectând clar erezie în acea afirmaţie şi în argumentele aduse în apărarea ei de inventatorul ei, Clarance Esme Stuart[6] (1823 – 1903). Când, în februarie 1900, fraţii au analizat oficial acea învăţătură şi au semnat un document prin care refuzau orice compromis în această privinţă, Kelly a adăugat un post-scriptum: „Numai oamenii fără credinţă sau cei neînţelepţi ar putea dori ca o asemenea chestiune să rămână în discuţie“.

Este interesant că, după decesul lui Kelly, atunci când liderul american James Taylor a lansat on învăţătură subversivă doctrinei filiaţiei eterne a Domnului nostru, un imn de-al lui Kelly, compus cu ani înainte, arăta care ar fi fost atitudinea lui faţă de acea învăţătură dacă ea ar fi fost promulgată în timpul vieţii lui.

Laudă necontenită Ţie
Fiu etern îţi cântăm
Ţie, cel venit pentru a ni-L aduce pe Dumnezeul cel adevărat
Şi a înlătura păcatul.
Pe Tine lumea nu Te-a cunoscut,
Chiar cea de Tine creată;
Regii şi conducătorii ei te-au lepădat
Şi pe lemn Te-au agăţat.

Nu aveai Tu o sferă atunci

În care ai drepturi depline?

Acolo era cerul Tău,

Dar Tu ai dorit numai crucea.

Domn glorios, respins,
Mântuitorule doar Tu
Spre Dumnezeu atragi inima
Celor de-aproape sau de departe.

Sângele Tău a fost vărsat
Păcatele noastre-s şterse
Noi, împăcaţi, vom fi slavaţi
Iar Tu pentru ai tăi trăieşti

Un alt imn al lui Kelly este în felul următor

Doamne, Tată, te slăvim,
Pentru Hristos, chipul Tău strălucit,
În care fiinţa Ta cea sfântă
A disperării noastre noapte a luminat.

 

Tu martor L-ai trimis
Pentru viaţa fără seamăn;
Prin al Tău Duh L-am primit,
Ce binecuvântaţi în Hristos suntem!

 

În părtăşie cu Tine, Tată,
Şi cu Isus Hristos, Fiul Tău –
Acesta este darul Tău
Prin Duhul Sfânt cunoscut.

 

În Hristos a fost viaţa eternă,
Privită şi-auzită odată pe pământ,
Şi în El locuia toată plinătatea,
Deşi, în har, el coborâse atât.

 

Tată, Isus Ţi-a fost plăcerea,
Supremă desfătarea Ta
Şi ce-ai fost Tu pentru El
Decât izvor necontenit de lumină?

 

Fiind acum în El, Tată,
De-a Ta dragoste avem parte,
Părtaşi cu Mântuitorul suntem
La odihna Lui în Tine.

 

Aceasta este har divin,
Pătrunzând inima-n străfund:
Aceasta oferă Fiul şi Tatăl,
Să avem bucuriile lor.

 

Este necesar să notăm că acele convingeri adânci ale lui Kelly şi principiile lui ferme, nu l-au făcut să neglijeze îndemnul scriptural de a „face deosebire“ (v. Iuda 22-23 ). Numai omul care este sigur de poziţia lui poate înfrunta dificultăţile şi prejudecăţile dezarmante ale altora. Aceasta l-a făcut să fie atât de răbdător faţă de cei care aveau dificultăţi reale pe cât era de lipsit de răbdare faţă de pretenţiile celor pe care traducătorii Authorised King James îi descriu în mod atât de izbutit ca „fraţi îngâmfaţi, care aleargă pe căile lor, fără să le placă nimic înafară de ceea ce fac ei înşişi şi bătuţi pe nicovală“

El şi fraţii în general au fost continuu ţinta unora atacuri. Kelly a stat în apărarea adevărului şi pana lui i-a contrat pe adversari cu vigoare, dar în mod biblic. Presa era plină de articole care nu aveau pic de dragoste faţă de fraţi. Revista evanghelică Christian Observer (Observatorul creştin) a ales să se alăture batjocorii obişnuite. În decembrie 1886, Geo Morrish a publicat articolul lui Kelly „Răspuns la Observatorul creştin“, art. II, „Fraţii de la Plymouth“. În această carte de 52 de pagini Kelly pune sub semnul întrebării înţelepciunea atacatorului prezentând cititorilor anglicani presupusele erori ale fraţilor, pentru că prin acelea el mai curând arăta propria lui ignoranţă cu privire la adevăr şi îi provoca pe creştinii sinceri să cerceteze mai în detaliu poziţia fraţilor. Criticul ataca învăţăturile lui Kelly şi avea şi îndrăzneala de a batjocori învăţătura lui în limbile clasice. Kelly scria: „nu pot simpatiza cu asemenea glume triste … când este vorba de chestiuni serioase“ şi spunea că autorul şi-a făcut mai mult rău sieşi şi partidei lui decât fraţilor. Criticii nu au fost reduşi la tăcere, şi alţii au pornit noi atacuri. A.A. Rees, în scrierea „Patru scrisori adresate creştinilor nuliţi «fraţi» cu privire la slujire“ se opune modului în care se desfăşurau adunările fraţilor, dar, cu privire la Kelly, atât cât citise el, spunea că scrierile lui sunt cele mai clare, mai profunde şi mai de folos pe care le-a cercetat. Critici au fost publicate de William Raid, BA, în 1875 şi de Whately în 1876; Carson şi-a reînnoit atacul (în principal împotriva lui C.H.M.) în 1877; Crosskerry a publicat un pamflet în 1879, iar articolul lui Teulon din Church Quarterly Review (Revista trimestrială a bisericii), din 1877, a fost publicat sub formă de carte în 1883. Nici peste hotare nu a fost altfel. Pastorul bisericii evanghelice libere din Vergdze (Gard), Gustav-A Krüger a atact în 188o în „Darbysmul studiat în lumina Cuvântului lui Dumnezeu“. Acestea au fost câteva dintre cele mai importante atacuri din exterior[7], cele mai multe dintre ele nemeritând să fie menţionate. Din când în când era nevoie să se ridice cineva pentru a răspunde, şi Kelly era constrâns nu numai să scoată continuu scrieri de învăţătură sănătoasă, ci şi să respingă în mod decisiv atacurile murdare şi partizane. Acele atacuri erau deseori orientate după prejudecăţi, ceea ce făcea ca ele să poată fi respinse rapid şi complet[8][9]. Dar cele mai dureroase atacuri au fost întotdeauna din interior, iar acestea nu numai că i-au împiedicat pe cei mai capabili lucrători, ci au şi stricat mărturia. De aceea, Kelly era întotdeauna în gardă şi gata să ia sabia pentru adevăr atunci când se cerea. Nu am ţelul de a face o analiză detaliată a acelor chestiuni care au produs tulburări în adunări şi care au atacat adevărul lui Dumnezeu în timpul vieţii lui Kelly. Urmează o listă cu principalele date şi personalităţi şi un scurt sumar al chestiunii dezbătute. 1846-48 B.W. Newton, controversa de la Bethesda cu privire la persoana lui Hristos şi la neutralitatea faţă de învăţătorii falşi şi de suporterii lor; 1861 A Stewart şi cazul Jersey în legătură cu disensiuni interne locale; 1866 W.H. Dorman (1802 – 1878), Thomas Ryan (1810 – 1905) împreună cu T Newberry (1811 – 1901) şi controversa cu privire la suferinţele lui Hristos; 1878-81 J.B. Stoney (1814 – 1897) şi controversa din Park Street cu privire la problemele din adunarea de la Ryde, I.o.W. şi apoi Ramsgate; 1885 F.W. Grant (1834 – 1902) şi schisma americană; 1886 C.E. Stewart şi controversa de la Reading; 1890 F.E. Raven (d. 1903) şi heterodoxia cu privire la Persoana lui Hristos şi modul în care adunarea de la Greenwich a tolerat aceasta. În perioada 1896 – 1900, William Kelly a suferit mult pentru tânărul său protejat William W Fereday (1863 – 1959) şi pentru acţiunile independente ale tinerilor evanghelişti. În 1905-6 a ajuns la paroxism influenţa conferinţelor de la Devonshire House. Thomas Neatby[10] (ginerele lui Andrew Miller) şi Horner, editorul lui, şi-au schimbat fundamentul ecleziastic depărtându-se de cel al lui Kelly.

Sigur că erau şi suporteri ai lui Kelly şi ai liniei sale. Un exemplu remarcabil a fost acela al lui J.A.E.W. von Poseck[11], care, după ce i-a părăsit în 1866, a revenit cu puţin timp înainte de 1879, fiind influenţat de J.N.D. să revină la fraţi. Kelly nota în copia adnotată a istoriei lui Blair Neatby cî publicarea de către „Terţiu“ a articolului „Diverse and Strange Doctrines Stated and Examined“ (Enunţul şi cercetarea diferitelor învăţături ciudate) a dus la „recuperarea lui von Poseck“, care de atunci a fost un suporter ferm al lui Kelly până la moartea lui[12]. În post-scriptumul unei scrisori din 26 octombrie 1889, Kelly nota că von Poseck a făcut o călătorie pentru a-i vizita pe fraţii germani, aşa că este evident că existau legături în acea ţară. Un alt frate de pe continent care a stat cu Kelly a fost Jacques Benjamin Rossier din Vevey, dar William Kelly spune că „propriul său fiu, Dr. Rossier[13], i se opunea mult“. În 1883, Dl. H. Mignot din Lausanne a publicat în franceză prelegerile lui Kelly „Studiu introductiv asupra evengheliilor“[14]. Traducerea în franceză a fost făcută de Alphonse Recordon. Presupun că atât traducătorul cât şi editorul au rămas în comuniune cu Dl. Kelly.

William Kelly a avut suporteri şi printre sfinţii de condiţie socială din cea mai joasă. O emoţionantă amintire trimisă editorului revistei „Words of Help“ (Cuvinte de ajutor) de către un bătrân frate ţigan se potrivesc bine în acest capitol:

„În Cuvinte de ajutor citesc scrierile dvs. (sic) de W Kelly cu multă bucurie, amintindu-mi de de prima dată când l-am întâlnit pe iubitul frate răposat, ale cărui scrieri mi-au adus multă bucurie, şi-mi aduc şi acum. Eram de câţiva ani copil al lui Dumnezeu, născut din nou şi răscumpărat de sângele scump al lui Hristos, când l-am întâlnit. Eram doar un biet ţigan, şi nu erau mulţi din tribul de care aparţineam care să poată citi sau scrie, dar el m-a tratat cu dragoste şi m-a primit ca şi cum aş fi fost unul ca el, cu atât de multă smerenie şi dragoste. Am întrebat la adunare cine era el, şi când mi s-a spus că era W Kelly, atunci m-am mirat cum de nu şi-a deschis gura pentru că-mi plăceau mult scrierile lui pe care le citisem“.

Sigur că acest incident vorbeşte de la sine despre măreţia spirituală a unuia şi îl onorează pe celălalt expunând una din trăsăturile de caracter ale lui William Kelly. Lucrarea lui ca evanghelist a fost minimizată de unii, dar J.N. Darby avea o părere deosebit de înaltă despre el ca predicator. La conferinţa de la Portsmouth din 1860, de faţă cu mai multe persoane, Darby a făcut remarca: „Aş dori să-i pot chema şi eu pe oameni la evanghelie aşa cum o face William Kelly“. A trudit cu zel în evanghelie oriunde a mers şi a scris mult despre ea. Îl putem mai auzi citind numeroasele sale mesaje de evanghelizare sub formă de broşuri. Şi astăzi el ar mai putea da sfaturi unui predicator. „În predicare ar trebui să evităm fineţurile. Este înţelept să fii direct, simplu şi profund prezentând cu afecţiune şi în mod solemn principalele aspecte în legătură cu Hristos şi răscumpărarea. Se poate să fie de folos pentru copiii lui Dumnezeu să le fie prezentate diferitele nuanţe ale adevărului lui Dumnezeu, dar eu consider că, atunci când este vorba de evanghelizare, rafinamentul strică mesajul harului divin. După cum Dumnezeu este simplu când abordează sufletele, aşa se cuvine să fim şi noi ca slujitori ai Lui, nu căutând să plăcem oamenilor sau să ne plăcum nouă înşine“. Predicatorul veteran spune în continuare: „Pavel, care era inspirat să conducă în toate înălţimile şi adâncimile sfaturilor şi căilor lui Dumnezeu când ăi ajuta pe copiii lui Dumnezeu, apare în Faptele apostolilor coborând pentru a prezenta o evanghelie atât de simplă cum mulţi nu ar gândi. El ia poziţie pentru Hristos, moartea şi învierea Lui, dar are grijă să pornească exact de acolo unde se găseau ei“. El încheia sfaturile cu următorul îndemn adresat ascultătorilor: „Gândesc că nu există înţelepciune mai mare decât aceea de a cultiva simplitatea“. Aceasta a prezentat el după cel puţin patruzeci de ani de experienţă binecuvântată în predicarea sârguincioasă a evangheliei, deci nu fiind doar un teoretician.

Harold St. John (1876-1957), odinioară la Clarendon Room, 9a Clarandon Place, Notting Hill, Londra W[15], îşi aminteşte cum a beneficiat în urma predicării şi învăţăturii lui Kelly:

„Îmi amintesc cum răposatul William Kelly obişnuia să vină la Londra să ţină o serie de prelegeri. Ţinea, de pildă, şapte prelegeri despre Isaia, despre cărţile din captivitate, şi an fiecare an ţinea prelegeri despre o parte destul de întinsă din Scriptură. Petrecea luni de zile pregătind acele prelegeri şi se făcea coadă la intrarea ăn cea mai mare sală, iar bunul creştin vorbea într-o engleză foarte cultă timp de mai bine de o oră, deschizând Cuvântul lui Dumnezeu[16]“.

Personalitatea lui cuceritoare, cu maniere fermecătoare, cu o curtoazie rafinată şi un unor curat erau ingrediente esenţiale ale caracterului său, care contribuiau la eficacitatea predicării sale. „Era unul dintre cei mai fericiţi creştini“ scria Pontis în The Christian, şi era iubit mult de toţi cei care-l cunoşteau. Găsea mare plăcere în părtăşia şi în tovărăşia creştinilor ca şi în slujirea practică de a le prezenta Cuvântul prin predici şi învăţături. Figura iubitului predicator cu Biblia lui mică şi ochelarii împinşi pe frunte deseori atrăgea o remarcă plină de afecţiune de la cei mai apropiaţi prieteni şi cunoştinţe. Era consecvent şi în relaţiile personale. El avertiza şi ajuta, mustra şi încuraja. Sarcasmul lui era sabia pătrunzătoare a adevărului aplicat. Cea mai mare plăcere şi-o găsea în slujirea în lucrurile spirituale faţă de cei pe care-i descria ca „cei puţini şi dispreţuiţi din turma lui Hristos“. Pentru asemenea slujbe el a dedicat eforturi neostenite până cu câteva luni înainte de deces.


[1] n. a.) vedeţi An Exposition of the Acts of the Apostles (Expunere asupra Faptelor aposstolilor)

[2] n. a.) Primirea acelora despre care se ştie că sunt asociaţi cu un rău fundamental sau că în mod voit au o umblare păcătoasă nu este calea pentru un creştin consecvent. Apoi, fraţii se cuvine să fie consecvenţi cu ei înşişi, deoarece altfel ar compromite fidelitatea oricui li s-ar alătura. Mai mult chiar, standardele generale şi morale în creştinătate au coborât până în vecinătatea apostaziei din cauza că au fost urmate duhurile amăgitoare. Chiar numai acest fapt ar limita serios libertatea în zilele noastre, ca să nu mai ridicăm problema dacă există suficientă maturitate spirituală pentru a funcţiona potrivit cu acest ideal atrăgător.

[3] n. a.) Vol. 19, pag. 276

[4] n. a.) Aceasta este chestiunea care, în mod trist, este rareori înţeleasă astăzi acolo unde umblarea neevlavioasă a ajuns să fie ceva obişnuit în creştinism şi unde merge oricum.

[5] n. a.) Pentru amănunte citiţi New Development (Noua evoluţie), publicată de TMT, Montreal, Canada, în decembrie 1890, şi, de asemenea, şi în Bible Treasury din acel an

[6] n. a.) Citiţi FER Heterodox on Life Eternal, publicat de Chapter Two în 1996.

[7] n. a.) Aceste atacuri arată efectul pe care-l avea atunci mărturia. Astăzi, numai puţini se încumetă să publice ceva împotriva fraţilor, şi aceea numai atunci când le sunt ameninţate poziţiile.

[8] n. a.) Vedeţi Bible Treasury noiembrie 1873, „Mr. A Moody Stuart on «Brethren»“ şi mai 1883, „Teulon’s Plymouth Brethren

[9] n. a.) A fost calomniat şi postum. G.H. Lang, al cărui tată fusese printre „fraţii exclusivişti“, l-a acuzat de erezie cu privire la persoana lui Hristos în comentariul asupra epistolei către filipeni (Publicat prima data în BT în iunie 1865, apoi în note compilate după o prelegere din 1867) (vedeţi Churches of God, pag. 96). Acest atac murdar a primit un răspuns satisfăcător dat de W.J. Hocking în Bible Monthly din mai/iunie 1949

[10] n. a.) Neatby a locuit pentru un timp la 29 Thurlow Road, Hampstead. A frecventat adunarea din Haverstock Rooom, Gospel Oak, Haverstock Hill, Londra (1873)

[11] n. a.) Fost conte, Julius Anton Eugen Wilhelm (1816-1896) a fost autorul mai multor articole, cântări (mai ales în germană) şi cărţi. El a editat şi revista lunară Comfort and Food for the Weary and Hungry (Mângâiere şi hrană pentru cei osteniţi şi flămânzi). Dl. Kelly nu a fost de acord ca o revistă pentru sfinţi să aibă un asemenea titlu, el reclamând că, despre asemenea credincioşi profetul spune că „nu vor obosi“ şi „nu vor flămânzi niciodată“. Dacă publicul ţintă ar fi fost necredincioşii, atunci ar fi fost destul de bun, dar el îi ţintea pe credincioşi, deci arăta falimentul creştinătăţii.
Articolul lui von Poseck către fraţii germani „Christus oder Park Street, Gottes Wort oder Menschenwort? Eine stimme der Warnung am meine Brüder deutscher Zunge“ (Hristos sau Park Street? Cuvântul lui Dumnezeu sau cuvântul omului? Cuvânt de avertizare pentru fraţii de limbă germană) a fost o explicaţie importantă a poziţiei lui Kelly în controvresa din 1879-81. O versiune prescurtată în engleză intitulată „The Word of God or Private Revelations: Which?“ (Cuvântul lui Dumnezeu sau revelaţii particulare? Ce alegeţi?), scrisă în decembrie trecut tratează acelaşi subiect ca materialul de bază. După ce, în 1843, a descoperit scrierile lui Darby, von Poseck a fost un instrument important în edificarea mărturiei în Germania. A venit în Anglia în 1857 şi a locuit pentru un timp la 72 King Street, Southsea, Hants. Mai târziu a locuit în apropiere de William Kelly, la 2 Algernon Road, Lewisham, London SE. A murit la 6 iulie 1896 şi a fost înmormântat la cimitirul din Lewisham, la numai câteva luni după chemarea acasă a soţiei sale.

[12] n.a.) Vedeţi History of the Plymouth Brethren, de W. Blair Neatby

[13] n. a.) Vedeţi History of the Plymouth Brethren, de W. Blair Neatby cu adnotările lui Kelly

[14] n. a.) Prelegerile au fost ţinute în 1866

[15] n. a.) Hrold St. John a părăsit părtăşia fraţilor din Lowe în urma problemei cu Tunbridge Wells, dar fraţii lui, Evelyn şi Arthur au continuat acolo şi au fost profesori la şcoala duminicală ai socrului meu, Dl. F.G.R. Price, care apoi s-a întors la Hristos şi a frecventat adunările de la Calrendon Room

[16] n. a.) A Portrait, Patricia M. St. John

 

Ce este un antihrist? Cum poate fi identificat un antihrist?

 

https://ro.godfootsteps.org/what-is-an-antichrist.html?gclid=EAIaIQobChMIx5rz2t2s6gIVCCwYCh15bQHjEAMYASAAEgLEdvD_BwE

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Pe când Dumnezeu nu devenise încă trup, măsura împotrivirii oamenilor față de Dumnezeu se stabilea în funcție de faptul dacă oamenii se închinau și apelau la Dumnezeul invizibil din ceruri. Definiția împotrivirii față de Dumnezeu la acea vreme, nu era atât de reală, pentru că oamenii nu Îl puteau vedea pe Dumnezeu, nici nu puteau cunoaște imaginea lui Dumnezeu sau cum a lucrat sau a vorbit El. Oamenii nu aveau nicio concepție cu privire la Dumnezeu și credința lor în Dumnezeu era una nedeslușită, pentru că El nu Se arătase oamenilor. Prin urmare, Dumnezeu nu a condamnat oamenii și nu a cerut mult de la ei, indiferent cum credeau aceștia în Dumnezeu în imaginația lor, pentru că ei nu puteau să Îl vadă deloc pe Dumnezeu. Când Dumnezeu devine trup și vine să lucreze printre oameni, cu toții Îl văd pe Dumnezeu, Îi aud cuvintele și văd faptele lui Dumnezeu în trup. La acea vreme, toate concepțiile oamenilor se transformau în nimic. Cât despre cei care Îl văd pe Dumnezeu arătându-Se în trup, toți cei care au supunere în inimi, nu vor fi condamnați, în timp ce aceia care se opun dinadins Lui vor fi considerați adversari ai lui Dumnezeu. Astfel de oameni sunt antihriști și sunt dușmani care se opun intenționat lui Dumnezeu.

Fragment din „Toți cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu sunt aceia care I se împotrivesc lui Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

Dacă ai crezut în Dumnezeu timp de mulți ani și totuși nu ai ascultat de El niciodată sau nu ai acceptat toate cuvintele Lui, ci în schimb I-ai cerut lui Dumnezeu să ți se supună ție și să acționeze conform concepțiilor tale, atunci tu ești cea mai neascultătoare ființă și ești un necredincios. Cum poate o astfel de persoană să se supună lucrării și cuvintelor lui Dumnezeu care nu se conformează concepțiilor omului? Cea mai neascultătoare persoană este cea care Îl sfidează intenționat și se opune lui Dumnezeu. El este dușmanul lui Dumnezeu și antihristul. O astfel de persoană are în mod constant o atitudine ostilă față de noua lucrare a lui Dumnezeu, nu a arătat niciodată cea mai mică intenție de a se supune și nu s-a arătat niciodată, de bunăvoie, supus sau umil. El se înalță pe sine înaintea altora și nu se supune niciodată față de nimeni. Înaintea lui Dumnezeu, el se consideră cel mai competent în predicarea cuvântului și cel mai priceput în a modela pe alții. El nu renunță niciodată la averile pe care le are deja, ci le consideră ca pe niște moșteniri de familie pentru închinare, pentru a predica altora despre ele și le folosește pentru a ține prelegeri și acelor nesăbuiți care îl idolatrizează pe el. Există într-adevăr câțiva oameni ca aceștia în biserici. Se poate spune că ei sunt „eroi neîmblânziți”, care, generație după generație, fac popasuri în casa lui Dumnezeu. Ei pretind că predicarea cuvântului (doctrinei) este datoria lor supremă. An de an și generație după generație, aceștia își practică, impunând cu tărie, datoria lor „sacră și inviolabilă”. Nimeni nu îndrăznește să-i atingă și nici o singură persoană nu îndrăznește să le reproșeze deschis. Ei devin „împărați” în casa lui Dumnezeu, alergând frenetic de-a lungul timpului pe măsură ce îi tiranizează pe ceilalți. Această ceată de diavoli caută să se unească și să-Mi distrugă lucrarea; cum pot permite acestor diavoli vii să existe în fața ochilor Mei?

Fragment din „Cei care se supun lui Dumnezeu cu o inimă sinceră vor fi negreșit câștigați de Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

Să știți că vă opuneți lucrării lui Dumnezeu sau vă folosiți propriile concepții pentru a măsura lucrarea de astăzi, pentru că nu cunoașteți principiile lucrării lui Dumnezeu și pentru că nu luați în serios suficient de mult lucrarea Duhului Sfânt. Opoziția voastră față de Dumnezeu și obstrucționarea lucrării Duhului Sfânt sunt cauzate de concepțiile și inerenta voastră aroganță. Nu pentru că lucrarea lui Dumnezeu este greșită, ci pentru că voi sunteți în mod natural prea nesupuși. După ce își găsesc credința în Dumnezeu, unii oameni nu pot nici măcar să spună cu siguranță de unde a venit omul, și totuși ei îndrăznesc să țină discursuri publice, evaluând bunele și relele lucrării Duhului Sfânt. Și chiar le țin predici apostolilor care au lucrarea cea nouă a Duhului Sfânt, făcând comentarii și vorbind când nu trebuie; umanitatea lor este prea josnică și nu au nici cea mai mică urmă de rațiune. Nu va veni ziua când asemenea oameni vor fi respinși de lucrarea Duhului Sfânt și vor fi arși de focurile iadului? Ei nu cunosc lucrarea lui Dumnezeu, dar în schimb Îi critică lucrarea și încearcă și să-L învețe pe Dumnezeu cum să lucreze. Cum pot asemenea oameni lipsiți de rațiune să-L cunoască pe Dumnezeu? Omul ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu în timpul procesului de căutare și experimentare a Lui; nu prin criticarea Lui după bunul plac ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu prin luminarea Duhului Sfânt. Cu cât este mai precisă cunoașterea lui Dumnezeu de către oameni, cu atât mai puțin I se opun. Dimpotrivă, cu cât mai puțin Îl cunosc oamenii pe Dumnezeu, cu atât este mai probabil ca ei să I se opună. Concepțiile tale, vechea ta natură și umanitatea, caracterul și perspectiva ta morală sunt „capitalul” cu care Îi reziști lui Dumnezeu și, cu cât ești mai corupt, mai degradat și mai josnic, cu atât mai mult ești dușmanul lui Dumnezeu. Cei care dețin concepții deplorabile și au o fire ipocrită sunt încă și mai mult în vrăjmășie cu Dumnezeul întrupat și asemenea oameni sunt anticriști.

Fragment din „Cunoașterea celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu este calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

Aceia care nu înțeleg scopul lucrării lui Dumnezeu sunt aceia care se opun lui Dumnezeu și, chiar mai mult, aceia care sunt conștienți de scopul lucrării lui Dumnezeu, dar nu caută să-L mulțumească pe Dumnezeu. Cei care citesc Biblia în bisericile mari, recită Biblia în fiecare zi și, totuși, niciunul nu înțelege scopul lucrării lui Dumnezeu. Niciunul nu este capabil să-L cunoască pe Dumnezeu; mai mult, niciunul nu este în concordanță cu inima lui Dumnezeu. Toți sunt oameni netrebnici, ticăloși, fiecare crezându-se la înălțime ca să-L învețe pe Dumnezeu. Deși ei flutură numele lui Dumnezeu, ei I se opun voit. Cu toate că ei se denumesc credincioși ai lui Dumnezeu, ei sunt cei care mănâncă trupul și beau sângele omului. Toți astfel de oameni sunt diavoli care devorează sufletul omului, demoni șefi care îi tulbură intenționat pe cei care încearcă să umble pe calea cea dreaptă, și obstacole în calea celor care Îl caută pe Dumnezeu. Cu toate că ei au „un trup robust”, cum vor ști adepții lor că ei sunt antihriști care îi conduc pe oameni contra lui Dumnezeu? Cum vor ști ei că aceștia sunt diavoli vii care caută, pentru un scop anume, suflete ca să le devoreze?

Fragment din „Toți cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu sunt aceia care I se împotrivesc lui Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

Citate din predici și părtășii ca referință:

Deși părtășia antihriștilor pare, din exterior, să fie cuvintele lui Dumnezeu și ei chiar au părtășie despre o oarecare cunoaștere și experiență a adevărului, acest lucru nu înseamnă că au luminarea și iluminarea Duhului Sfânt, deoarece Duhul Sfânt nu lucrează în ei. Cu toate acestea, ei sunt în stare să fure cuvintele altora privind experiența și înțelegerea și să le folosească pentru a se deghiza și a se împăuna. Ei pot să plagieze înțelegerile altora, care sunt relativ în conformitate cu adevărul, pentru a-i înșela pe oameni și, când aud aceste cuvinte, aceștia cred: „Ceea ce spune această persoană este bun și corect. El chiar are luminarea și iluminarea Duhului Sfânt”. Oamenii îl vor adora. Dar adevărul este că acestea sunt toate furate de la alții. Spune-mi, folosește omenirea coruptă aceste trucuri? Toată omenirea coruptă știe cum să fure, cum să pretindă și cum să se deghizeze. Să furi cuvintele altcuiva este prea simplu. După ce ascultă părtășia altcuiva, ei își notează în secret cele mai puternice și bune cuvinte, le repetă de mai multe ori până le memorează și, apoi, se duc să le comunice altora. Uneori, se vor duce într-un loc să-i asculte pe alții, apoi în altă parte, pentru a vorbi. O fac atât de rapid încât, într-o clipă, și le însușesc. Se năpustesc asupra lor chiar în momentul în care le aud. Oamenii sunt capabili de asta – se știe foarte bine. De vreme ce antihriștii sunt pe calea greșită și le lipsește lucrarea Duhului Sfânt, le este imposibil să înțeleagă cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu și adevărul. Totuși, sunt unii oameni care aud unele lucruri pe care le comunică un antihrist, simt că sunt admirabile și apoi gândesc: „Nu are el lucrarea Duhului Sfânt? Altfel, cum ar putea să înțeleagă astfel cuvintele lui Dumnezeu și adevărul?” Acest tip de gândire este incorect, pentru că adevărul e că asemenea cuvinte pot fi furate. El poate imita cuvintele altora. În zilele noastre, în religie există un număr de pastori care își asumă cuvintele lui Dumnezeu și părtășia casei lui Dumnezeu. După ce le citesc, le predică adunărilor în zilele de duminică și, când oamenii le aud, gândesc: „O, a fost o predică atât de minunată. De data asta chiar a conținut adevărul”. Apoi, toți donează cu entuziasm și, astfel, mijloacele lor de trai sunt acum garantate. Sunt mulți astfel de predicatori în lumea religioasă? Când le arăți adevărata cale, ei refuză să o accepte, dar, după ce pun mâna pe cărțile din casa lui Dumnezeu, le folosesc în secret în predicile lor. Le folosesc pentru a face bani, a-i înșela pe oameni și a se preamări. Ei iau ceea ce, în mod clar, sunt cuvintele lui Dumnezeu și pretind că sunt cuvintele lor, propria experiență și cunoaștere. Aceasta este o tactică mârșavă a antihriștilor pentru a-i înșela pe alții.

Fragment din „Cum să discernem înșelăciunea unui fals Hristos și a unui antihrist” în Predici și părtășie despre intrarea în viață II

Pentru a identifica demonii antihriști, trebuie să fii capabil să vezi cele șapte caracteristici ale naturii lor. Acest lucru este extrem de important pentru a recunoaște clar fața satanică adevărată a demonilor antihriști. O explicație a celor șapte caracteristici ale naturii diabolice a antihriștilor este prezentată mai jos:

În primul rând, toți antihriștii sunt aroganți și îngâmfați; ei refuză să se supună cuiva, se preamăresc numai pe ei înșiși, țin la propriile lor moduri de a face lucruri. Ei îi disprețuiesc pe alții, nu au niciun loc pentru Dumnezeu în inimile lor și nu au nicio teamă de Dumnezeu. Nimeni din biserici nu poate să-i facă pe antihriști să accepte lucrurile și nu există nimeni care să-i poată controla. Conducătorii și lucrătorii de la toate nivelurile bisericilor sunt ca niște dușmani pentru ei. De exemplu, unii spun: „Ascult doar de Dumnezeu și de nimeni altcineva”. Sau ei spun: „Ascult doar de cutare sau cutare, dar nu voi asculta de nimeni altcineva”. Și așa mai departe. Se poate observa din aceasta că astfel de oameni posedă toți natura diavolului Satana, motiv pentru care nu este deloc surprinzător faptul că ei sunt capabili să se mărească pe ei înșiși, sunt mulțumiți de sine și nu doresc să avanseze și abia așteaptă să mărturisească faptul că sunt fiii întâi născuți ai lui Dumnezeu, fiii Lui preaiubiți. Astfel de oameni răi devin toți demoni antihriști autentici de îndată ce ajung la putere. A refuza să asculte de cineva și a se mări pe ei înșiși – aceasta este prima caracteristică a naturii diabolice a antihriștilor.

În al doilea rând, deoarece antihriștii au naturi diabolice, adică nu iubesc adevărul și chiar urăsc și se împotrivesc adevărului, și se împotrivesc lui Dumnezeu, ei nu iau niciodată în mod serios a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu. Ei nu au mâncat sau nu au băut niciodată cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu și nici nu acceptă cuvintele și adevărul lui Dumnezeu. În consecință, ei nu au nicio luminare sau iluminare a Duhului Sfânt din cuvintele lui Dumnezeu și, mai mult, nu cunosc în mod autentic adevărul stricăciunii lor prin cuvintele lui Dumnezeu. Prin urmare, demonii antihriști nu vorbesc niciodată despre a se cunoaște pe ei înșiși, ca să nu mai vorbim de a se cerceta sau a se da pe față, ca și când nu ar avea stricăciune. Ei nu au avut niciodată părtășie despre adevărata cunoaștere a cuvintelor și adevărului lui Dumnezeu și, mai mult, nu pot să fie martori pentru lucrarea lui Dumnezeu și pentru ceea ce are Dumnezeu și ce este. Tot ce știu ei să facă este să se zidească pe ei înșiși și să fie martori pentru ei înșiși. Ei chiar îndrăznesc să depună mărturie că sunt fiii întâi născuți ai lui Dumnezeu, fiii preaiubiți, și că au fost desăvârșiți. Ei sunt cu adevărat detestabili și lipsiți complet de rușine. Aceasta este a doua caracteristică a naturii diabolice a antihriștilor.

În al treilea rând, deoarece prin natura lor diabolică, antihriștii nu iubesc adevărul și chiar îl urăsc, se împotrivesc adevărului și lui Dumnezeu, nimeni nu va vedea vreodată pe antihriști să pună adevărul în practică. Demonii antihriști nu practică niciodată adevărul, iar principalele expresii ale acestora sunt următoarele: 1. Nu se supun niciodată judecății, mustrării, încercărilor și rafinării lui Dumnezeu; 2. Nu se supun niciodată cuvintelor lui Dumnezeu sau adevărului; 3. Nu acceptă niciodată adevărul; 4. Nu acceptă niciodată să fie emondați și tratați; 5. Nu ascultă niciodată de vreo persoană capabilă să aibă părtășie și să practice adevărul – ei nu ascultă de nimeni; 6. Vorbesc întotdeauna dintr-o poziție mai înaltă decât alții sau chiar din poziția lui Dumnezeu, întotdeauna ținând predici oamenilor. Ei sunt specialiști să interpreteze greșit cuvintele lui Dumnezeu, să distorsioneze adevărul, să răstoarne binele și răul, să facă acuzații false, să condamne fără motiv și să judece pe alții în mod arbitrar. Ei înșală frecvent, judecă, condamnă și acuză pe nedrept alți oameni. Mai mult, ei fierb de vrăjmășie față de aleșii lui Dumnezeu. Aceasta dovedește, așadar, că antihriștii sunt oameni care nu pot practica niciodată adevărul. Aceasta este a treia caracteristică a naturii diabolice a antihriștilor.

În al patrulea rând, acțiunile și comportamentele antihriștilor sunt toate de dragul luptei pentru putere și profit și pentru a atinge obiectivul de a-i controla pe aleșii lui Dumnezeu și de a-și înființa propria lor împărăție independentă. Antihriștii urmăresc numai statutul și puterea și se închină forțelor satanice până în cel mai înalt grad. Statutul, puterea și banii sunt idolii antihriștilor și obiectivele pe care ei le urmăresc. Aceasta este esența naturii antihriștilor. Singurele lucruri pentru care antihriștii lucrează din greu și se străduiesc sunt statutul și puterea. Dacă ceva nu este în interesul statutului și al puterii, ei nu îl vor face. Ei sunt dispuși să facă orice lucru care va aduce beneficii în lupta lor pentru statut și putere. De dragul statutului, ei nu vor ezita să pedepsească, să acuze pe nedrept sau să facă rău altora în orice fel. În ochii antihriștilor, cu statut și putere pot câștiga totul, în timp ce a pierde statutul și puterea înseamnă a pierde totul. Aceasta este în întregime o manifestare a esenței naturii diabolice a marelui balaur roșu. Aceasta este a patra caracteristică a naturii diabolice a antihriștilor.

În al cincilea rând, pe lângă urmărirea puterii și a statutului, antihriștii doresc să comploteze și să se asocieze cu toți oamenii răi. Ei sunt atrași de oricine împărtășește aceleași înclinații stricate ca ei și poate să le slujească; lor le place și se asociază cu oricine îi venerează și îi flatează. Toți cei prinși în capcană de antihriști sunt demoni și fiare, animale fără suflet. Demonilor antihriști nu le place niciodată să se asocieze cu oamenii cinstiți care merg pe calea cea dreaptă și urmăresc adevărul. Lor nu le plac niciodată oamenii buni și miloși și chiar sunt capabili să distorsioneze adevărul și să răsucească binele și răul pentru a susține că oamenii răi sunt buni și că oamenii buni sunt răi. Ei nu se dau înapoi de la nimic pentru a se răzbuna și a pedepsi, a calomnia cu rea-credință, a condamna pe nedrept pe alții, a-și acoperi propriile lor păcate acuzându-i pe alții, și a acționa sălbatic. Acest lucru produce haos pretutindeni în biserici. Aceasta este o dovadă suplimentară despre natura diabolică a antihriștilor. Ceea ce toți demonii antihriști disprețuiesc cel mai mult sunt oamenii buni care urmăresc adevărul, care susțin principiile și au simțul dreptății. Ceea ce urăsc ei cel mai mult sunt oamenii care îi identifică, nu suportă răul și posedă adevărul și umanitatea. Acesta este motivul pentru care antihriștii sunt capabili să persecute, să acuze pe nedrept și să facă rău oamenilor buni, precum și să se opună conducătorilor și lucrătorilor de toate nivelurile. Aceasta este a cincea caracteristică a naturii diabolice a antihriștilor.

În al șaselea rând, toți demonii antihriști au o ură adânc înrădăcinată în oasele lor față de omul folosit de Duhul Sfânt și pun la cale să-l înlocuiască. Ei sunt înfuriați și cuprinși de frenezie. Când văd că bisericile efectuează alegeri democratice și văd că aleșii lui Dumnezeu încep să intre pe calea cea bună în credința lor, ei declanșează furios contraatacuri sălbatice, făcând tot posibilul să perturbe alegerile bisericești. Ei răspândesc tot felul de aberații și erezii pentru a-i induce în eroare pe aleșii lui Dumnezeu și merg până acolo încât să atace, să judece și să condamne conducătorii și lucrătorii de toate nivelurile din casa lui Dumnezeu ca fiind falși. Aceasta este pentru ca ei să poată semăna discordie printre aleșii lui Dumnezeu și printre conducătorii și lucrătorii de toate nivelurile. Cu scopul de a-i înșela și de a-i controla pe aleșii lui Dumnezeu, ei chiar merg până acolo încât să-i facă pe ceilalți, în mod nerușinat, să voteze pentru ei și să li se supună mai degrabă decât să-i aleagă pe aceia care urmăresc adevărul, care se supun cu adevărat lucrării lui Dumnezeu și care au intrat în realitatea adevărului pentru a deveni conducători și lucrători de orice nivel. Aceasta face ca ambițiile antihriștilor să domine bisericile și să-i controleze pe aleșii lui Dumnezeu fără echivoc. Putem concluziona din aceasta că toți demonii antihriști îl urăsc în mod deosebit pe omul folosit de Duhul Sfânt, precum și pe conducătorii și lucrătorii de toate nivelurile din casa lui Dumnezeu. Acest lucru expune la rândul său intențiile vrednice de dispreț ale demonilor antihriști, care se tem cel mai mult de domnia adevărului în casa lui Dumnezeu și de cei care urmăresc domnia adevărului în casa lui Dumnezeu. Aceasta deoarece ziua în care adevărul și oamenii ce urmăresc adevărul domnesc în casa lui Dumnezeu este ziua în care antihriștii își vor găsi sfârșitul. Evident, ceea ce demonii antihriști urăsc cel mai mult este omul folosit de Duhul Sfânt și conducătorii și lucrătorii de toate nivelurile care urmăresc adevărul. Aceasta este a șasea caracteristică a naturii diabolice a antihriștilor.

În al șaptelea rând, niciun demon antihrist nu s-a pocăit vreodată cu adevărat indiferent de înfrângerea zdrobitoare sau respingerea de care a avut parte, și nici nu se va autoanaliza în mod autentic pentru a se cunoaște pe sine. În timp ce unii diavoli pot vărsa lacrimi, acestea nu sunt lacrimi de pocăință, ci sunt mai degrabă lacrimi de nedreptățire, de neascultare, de ură. Cu siguranță nu sunt lacrimi de regret sau de recunoștință. Acest lucru se datorează faptului că toți cei fără conștiință sau rațiune sunt diavoli, iar tuturor diavolilor le lipsește chiar și un strop de umanitate. Ei sunt toți din același neam cu Satana și categoric nu vor fi mântuiți de Dumnezeu. Demonii antihriști posedă cu toții natura diavolului Satana și nu pot fi mântuiți; astfel, ei nu se vor cunoaște niciodată pe ei înșiși și nu se vor pocăi cu adevărat. Ei nu vor accepta niciodată adevărul și nu se supun cu adevărat lui Dumnezeu. Aceasta este a șaptea caracteristică a naturii diabolice a antihriștilor.

Cele șapte caracteristici de mai sus reprezintă o imagine completă a esenței satanice și a naturii demonilor antihriști. Toți cei care posedă aceste șapte caracteristici ale antihriștilor sunt Satane și diavoli autentici. Ei sunt toți slugi ale Satanei reîntrupați din diavoli […].

 

Arată milă vrăjmașilor tăi

Arată milă vrăjmașilor tăiAţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.” Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc… –Matei 5:43-44

Îmi place filmul El Cid, care spune istoria omului care a unit Spania, devenind un mare erou.

Secole de-a rândul, creștinii s-au luptat cu maurii, s-au urât și s-au omorât reciproc. În luptă, El Cid a capturat cinci mauri, dar apoi a refuzat să îi omoare, deoarece a realizat că, deși se omorau unii pe alții, acest lucru nu a adus niciun bine. El a crezut că, dacă va arăta milă dușmanilor, inima lor se va schimba, iar apoi ambele grupuri vor putea trăi în pace.

Unul din maurii pe care i-a capturat, a spus: „Oricine poate omorî, însă doar un adevărat rege poate arăta milă dușmanilor lui. Datorită acestui act de bunătate al lui El Cid, inamicii lui s-au oferit ca din acel moment să devină prietenii și aliații săi.

Isus este adevăratul Rege și este Unul bun, blând și milos cu toți, chiar și cu cei care Îl urăsc. Putem face altceva decât să urmăm exemplul Său? Poți să te gândești chiar acum la o persoană căreia să îi arăți milă? A fi milos și bun, în special cu dușmanii tăi, poate fi cel mai puternic lucru pe care să îl faci vreodată.

 

http://www.sprecer.ro/index.php/evanghelia/110-5-feb-iubirea-dusmanilor :

 

 

Anul 28 d.H.

Matei 5:38-48 38Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.”39Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.40Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa.41Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.42Celui ce-ţi cere dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine.

43Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.”

44Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,

45ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.

46Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?47Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel?48Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.

Luca 6:27-36 27Dar Eu vă spun vouă care Mă ascultaţi: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc,28binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.29Dacă te bate cineva peste o falcă, întoarce-i şi pe cealaltă. Dacă îţi ia cineva haina cu sila, nu-l opri să-ţi ia şi cămaşa.30Oricui îţi cere, dă-i; şi celui ce-ţi ia cu sila ale tale, nu i le cere înapoi.31Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.

32Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei.33Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac aşa.34Şi dacă daţi cu împrumut acelora de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să ia înapoi întocmai.35Voi însă iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Şi răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt; căci El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi.36Fiţi, dar, milostivi cum şi Tatăl vostru este milostiv.

Luca 6:27-36, SCC: “Dar Eu vă zic, celor ascultând: iubiţi pe duşmanii voştri; faceţi bine celor ce vă urăsc. Binecuvântaţi pe cei blestemându-vă; rugaţi-vă pentru cei asuprindu-vă. Celui lovindu-te pe un obraz, oferă-i şi pe celălalt; şi pentru cel luând mantia ta, nu opri nici cămaşa. Oricui cerând de la tine, dă-i; iar de la cel luând ale tale, nu le cere înapoi. Şi precum vreţi să vă facă oamenii, faceţi-le asemenea. Dar dacă iubiţi pe cei iubindu-vă, ce har vă este? Pentru că şi păcătoşii iubesc pe cei iubindu-i. Şi dacă faceţi bine la cei făcându-vă bine, ce har vă este? Şi păcătoşii fac aceasta. Şi dacă daţi împrumut de la care speraţi să vi-l luaţi, ce har vă este? Şi păcătoşii împrumută păcătoşilor, ca să ia înapoi tot atâtea. Voi deci, iubiţi pe duşmanii voştri, şi faceţi bine; şi împrumutaţi, nesperând nimic înapoi. Iar plata voastră va fi multă, şi veţi fii ai Preaînaltului. Pentru că El este generos cu cei nemulţumitori şi răi. Faceţi-vă îndurători, după cum Tatăl vostru este îndurător”.

 

Domnul Iesus le spune celor ascultând o învățătură diferită de ceea ce predau rabinii evreii, o învățătură nouă de la Tatăl, a noului legământ, și anume: “iubiţi pe duşmanii voştri”! În tradiția evreiască era învățat să îți urăști dușmanii și să iubești doar pe semenii lor, evreii (Matei 5:43).

Însă Iesus ne învață să iubim dușmanii, ba mai mult: “faceţi bine celor ce vă urăsc. Binecuvântaţi pe cei blestemându-vă; rugaţi-vă pentru cei asuprindu-vă”. Învățătorul Iesus ne dă exemple concrete cum să iubim dușmanii: să le facem bine, să îi binecuvântăm, să ne rugăm pentru ei!

El continuă și învață: “Binecuvântaţi pe cei blestemându-vă; rugaţi-vă pentru cei asuprindu-vă”. Așa se comportă dragostea, ea nu întoarce rău pentru rău; ci biruiește răul prin bine, în acest mod îi dă o șansă la omul păcătos să se întoarcă de la calea rea, i se toarnă cărbuni aprinși pe cap cum spune Pavel ca el să se schimbe (Romani 12:19-21).

El ne explică cum să ne comportăm chiar în cazul în care primim o palmă, și anume să nu dăm înapoi, ci să-i oferim și celălalalt obraz. Dar chiar dacă suntem loviți cu pumni sau luați la bătaie noi trebuie să procedăm ca Domnul despre care a s-a spus în Isaia 50:6, GBV 2001: “Mi-am dat spatele celor care mă băteau şi obrajii celor care-mi smulgeau barba. Nu mi-am ascuns faţa de batjocură şi de scuipare”. Ne răspunzând cu rău la rău; ci, răbdând loviturile, este calea dragostei, este calea lui Iesus! În anumite situații ce vizează viața noastră, Dumnezeu permite să fugim așa i-a permis apostolului Pavel să fugă (Fapte 14:4-7).

În ce privește învățătura: “pentru cel luând mantia ta, nu opri nici cămaşa”. Aici textul nu se referă la a permite hoția, nu; ci, se referă la comunitatea lui Israel, unde evreii aveau dreptul să i-a haina ca garanție pentru un împrumut (Exod 22:26), iar evrei, nu trebuiau să îi oprească să le i-a și cămașa, ca garanție, la asta se referă Domnul.

Cum trebuie înțeleasă fraza: “Oricui cerând de la tine, dă-i; iar de la cel luând ale tale, nu le cere înapoi”. Aici se referă din nou la comunitatea lui Israel, unde evreii săraci luau de la cei bogați împrumut, iar bogați făceau presiuni pentru returnarea împrumutului, însă dacă cineva împrumuta de la un evreu dar care era și discipol a lui Christos, acesta nu trebuia să mai ceară împrumutul înapoi, decât dacă de bunăvoie evreul îl returna, așa cum spune textul mai jos: “Şi dacă daţi împrumut de la care speraţi să vi-l luaţi, ce har vă este? Şi păcătoşii împrumută păcătoşilor, ca să ia înapoi tot atâtea. Voi deci, iubiţi pe duşmanii voştri, şi faceţi bine; şi împrumutaţi, nesperând nimic înapoi”. Un discipol evreu trebuia să împrumute altui israelit fără a mai spera a primi împrumutul înapoi, astfel discipolii erau liberi să iubească fără a avea resentimente și gânduri negative!

Mai departe Iesus ne dă o regulă de aur a relațiilor: “Şi precum vreţi să vă facă oamenii, faceţi-le asemenea”. Această regulă este mai presus de proverbul din lume: ce ție nu îți place, altuia nu face”, este vorba nu doar de a ne reține de la a face răul; ci, a face binele așa cum dorim ca oamenii să ne facă nouă, ce am vrea de la oamenii ca să ne facă nouă, aia să le facem noi lor!

Legea lui Iesus merge mai departe în dragoste ca legea lui Moise dată lui Israel, și El ne învață: “Dar dacă iubiţi pe cei iubindu-vă, ce har vă este? Pentru că şi păcătoşii iubesc pe cei iubindu-i. Şi dacă faceţi bine la cei făcându-vă bine, ce har vă este? Şi păcătoşii fac aceasta”. Nu este nici o favoare nemeritată (har) ca noi să iubim doar pe cei meritând dragostea noastră, căci și ei ne iubesc; ci, noi trebuie să iubim și pe cei ce ne fac răul, imitând astfel harul sau favoarea nemeritată a Tatălui ceresc care “este generos cu cei nemulţumitori şi răi”. Astfel iubind pe dușmanii și făcându-le bine, avem speranța ca și ei se vor întoarce la credință, la această dragostea măreață arătată de Domnul Iesus pe pământ și reflectată de noi în viața de zi cu zi ca discipoli ai Lui.

Învățătorul ne spune mai departe câteva motive pentru care să procedăm așa, în primul rând: “plata voastră va fi multă”, în cer pentru cei ce iubesc plata va fi multă, vom primi multă dragoste de la Dumnezeu și toate binecuvântările Sale!

Apoi, “veţi fii ai Preaînaltului”. Deci prin dragoste vom lăsa Spiritul Sfânt să lucreze (Romani 8:14) și vom fi fiii ai celui Preaînalt, nu doar nominal; ci, real și ne vom bucura de favorurile, de privilegiile și binecuvântările de fiii ai lui Dumnezeu!

În al treilea rând, vom imita pe Dumnezeu și modul Lui de a se comporta, așa cum spune Domnul și Învățătorul nostru: “Faceţi-vă îndurători, după cum Tatăl vostru este îndurător”.

Să schimbăm lumea aducând dragostea și îndurarea printre semenii noștri, și astfel strălucind ca lumini în lume, să Îl reflectăm pe Dumnezeu!

De ce să apreciem vrăjmașii – Nicolae Geantă

Dar Eu vă spun: „Iubiți-vă vrăjmașii…” (Matei 5:44a)

Nimănui nu-i place să aibă dușmani. Opozanți. Oameni care să te zgândăre, să-ți facă orice alee cu flori un calvar sângeros. Vrăjmași care cu orice chip nu vor să vadă fericit! Când te apropii de ei, ori numai când auzi de ei, îți sare adrenalina. Ești gata imediat de ripostă. De pus mâna pe baionetă și ieșit la atac… Însă orice replică ai avea dușmanul nu stă cu mâinile în sân. Aruncă noi molotoave. Ori măcar vitriol.

E drept, dacă ripostăm ne facem rău singuri. Și aici nu vorbesc teologie, ori despre pierdea mântuirii, ci a liniștei interioare. Colesterolul, afecțiunile cardiace de aici izvorăsc. Apoi, riposta vine din ură. Ura și furia se transformă în cârlig de undiță. Ai grijă să nu te agațe!

M-am tot gândit de ce Hristos ne-a poruncit să ne iubim vrăjmașii. Și inițial am crezut (și am auzit ades prin biserici), că numai astfel putem să-i câștigăm. Este corect. Dar, oricât ne-am strădui, nu le putem potoli excesul de ură! Cel puțin nu tuturor! Hristos și Biserica au avut întotdeauna dușmani. Chiar dacă au răspuns cu iubire…

De ce să-mi venerez dușmanul, de ce să-i recunosc contribuția? Pentru că dacă n-ar fi el, vrăjmașul, n-aș putea da tot ce am mai bun în mine! Dalai Lama zicea că trebuie “să ne admirăm dușmanii pentru că ne oferă ocazia de a ne dezvolta!” Adică de a fi noi, zic eu.

Nu ne place să fim dușmăniți. Nu ne plac vrăjmașii, împotrivitorii, criticii aberanți, tiranii sufletelor noastre. Dar ei, fără să știe, ne ajută să fim mai atenți. Dușmanul îmi testează răbdarea. Mă face perseverent. Mă ajută să îmi înfrâng răutatea. Și, ca în cazul scoicilor, nisipul dușman poate deveni perlă…

Nu vă pot sugera nicio cale de a scăpa de dușmani. Vijelii în viață veți avea tot timpul. Vrăjmași veți mai găsi. Dar slavă Domnului că sunt rari! Ba și mai mult: Dumnezeu e de partea noastră!

Spuneam unor frați zilele trecute să nu renunțe la lupte. Întotdeauna în spatele unui hățiș foarte des te vei bucura de cele mai frumoase peisaje. Nici Cerul nu ar părea așa de frumos dacă nu ar fi și furtuni.

John Piper zicea că un creștin care nu are împotrivitori trebuie să se uite atent dacă nu e de partea vrăjmașului! O colegă, profesoară pensionară, îmi spuse odată că valoarea unui om constă în numărul lui de dușmani. Atunci m-am gândit la Domnul Isus. Astăzi mă gândesc și la noi…

Apreciați-vă criticii! Asta înseamnă că sunteți urmăriți!

Iubiți-vă vrăjmașii! Știu, vă fac neplăceri mari! Dar vă țin treji și scot tot ce e mai bun în dvs.

 

Nicolae Geantă

“Ghicitoarea” lui Daniel despre timpul în care va apare Unsul

Ceea ce se întâmpla mai departe nu este întâmplător. Daniel, care este pus între Ieremia și Zaharia, se referă direct la ‘Unsul’ (vom vedea imediat că ‘Hristos’ înseamnă ‘Mesia’), fiind de asemenea timpul în care se vorbește clar de tema Ramului. Această ghicitoare este fascinantă pentru că ne spune când va veni Mesia. Anul în care Daniel a vorbit despre asta era anul 538 î.e.n. (sau înainte de Hristos sai î.H.):

25. Să știi, dar, și să înțelegi că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul, la Cârmuitorul, vor trece șapte săptămâni; apoi timp de șaizeci și două de săptămâni, piețele și gropile vor fi zidite din nou, și anume în vremuri de strâmtorare.

26. După aceste șaizeci și două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, și nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea și Sfântul Locaș, și sfârșitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ține până la sfârșit, și împreună cu el, și pustiirile. (Daniel 9)

De vreme ce Unsul = Hristos = Mesia, asa cum am văzut deja, înțelegând că Daniel a scris despre Hristosul care avea sa vină. Daniel specifică anume când (”decretând” zidirea din nou a Ierusalimului”) și specifică intervalul de timp (”șapte săptămâni; apoi timp de șaizeci și două de săptămâni”) și care va culmina cu revelația lui Hristos (=Unsul) și misterioasa ‘tăiere din Ram’. Toată structura profeției este destul de clară, dar ca să înțelegem fiecare parte și să găsim revelația lui Hristos, este mai greu. Haideți să vedem cum a început sa ticăie acest ceas profetic.

Cum au reconstituit și reconstruit Ierusalimul prin decret

După Daniel, aproximativ cu o sută de ani mai târziu, Neemia devine paharnicul împăratului Persan Artaxerxes și care avea acces la cele mai mai înalte fețe din Imperiului Persan. În acest context el a întrebat dacă este posibil să refacă Ierusalimul și împăratul a aprobat acest lucru prin decret. Iată ce ne se pune:

1. În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe …

5. și am răspuns împăratului: „Dacă găsește cu cale împăratul și dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinților mei, ca s-o zidesc din nou.”

6. Împăratul, lângă care ședea și împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cât va ține călătoria ta și când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, și i-am hotărât o vreme.

7. Apoi am zis împăratului: „Dacă găsește împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Râu, ca să mă lase să trec și să intru în Iuda,

8. și o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile cetățuii de lângă casă, pentru zidul cetății și pentru casa în care voi locui.” Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.

9. M-am dus la dregătorii de dincolo de Râu și le-am dat scrisorile împăratului, care pusese să mă însoțească niște mai mari ai oștii și nişte călăreți. (Neemia 2)

Observăm deci, că în decretul regesc, sprijinit printr-o scrisoare către militarii din Imperiul Persan se decide reclădirea Ierusalimul. Împăratul Artaxerxes (în varianta lui Cornilescu – în Biblie – este Artaxerxe) al Imperiului Persan este cunoscut în istorie seculară de când s-a specificat acel decret în perioada lui Artaxerxes (în al 20-la an de domnie, în luna Nisan). Artaxerxes care a devenit împărat imediat după ce tatăl lui – Xerxes – a murit în decembrie 465 î.e.n. (î.H.) (A) iar decretul a fost emis în luna Nisan 1 (martie/aprilie) în al 20-le an de domniei în Martie 5, 444 î.e.n. (î.H.) (A).

Șapte ‘Șeptari’ și Șaizeci și doi de ‘Șeptari’

Cine sunt acești ‘șeptari’ pe care Daniel îl utilizează pentru a ține minte scurgerea timpului? În Legea lui Moise, se vorbește de ciclul celor șapte ani, prin care pământul se odihnea fără a mai fi cultivat. Lucrul aceasta este consemnat astfel:

2. „Vorbeşte copiilor lui Israel și spune-le: „Când veți intra în țara pe care v-o dau, pământul să se odihnească, să țină un Sabat în cinstea Domnului.

3. Șase ani să-ți semeni ogorul, șase ani să-ți tai via și să strângi roadele. (Leviticul 25)

În contextul lui Daniel se înțelege ‘ani’ și urmărind linia aceasta, iar raționamentul ar fi al ‘șaptelea’ el scriind de altfel, despre ciclul de șapte ani. În cazul acesta, Șapte ‘al șaptelea’ și Șaizeci și doi de ‘Șapte’ aritmetic înseamnand (7+62)x7 = 483 de ani.

360 de zile

Complicând lucrurile s-ar părea ca este vorba de anii utilizați. Astăzi anul este de 365,24219879 de zile solare pentru că știm exact orbita de revoluție a pământului în jurul soarelui. În acele vremuri era normal să se numere anul prin revoluția lunii (ca de exemplu calendarul islamic care este în continuare utilizat) fiind de 354 de zile pe an sau prin 12 luni de 30 de zile, adică 360 de zile pe an. Ori cum s-ar calcula, trebuie să se ‘fixeze’ diferența, din cauza revoluției. În calendarul apusean, anul are 365 de zile și din doi în doi ani 366 de zile se compensează fragmentul diferit de revoluție. În vechia civilizație, în Egipt, în Babilon, India și Grecia, anul era totdeauna de 360 de zile. Daniel a folosit acelaș an (360 de zile).

Felul în care s-a spus când la veni Hristos

Știind acum informația despre calendar, este simplu să calculăm când a apărut Hristos, după cum a spus Daniel în ghicitoare, 483 de ani cu 360 de zile pe an însemnând:

483 de ani x 360 de zile pe an = 173.880 de zile

În calendarul apusean înseamnă 476 de zile solare, cu încă 25 de zile rămase. (173.880 de zile/365,24219879 = 476 cu încă 25 de zile rămase)

Bineînțeles începând cu decretul lui Artaxerxes, pe 5 martie, 444 î.e.n. Dacă se adaugă 476 de ani solari cu data de 5 martie, se obține 33 e.n. (după Hristos sai d.H.) (Nu este anul 0, calendarul merge de la 1 î.e.n. (î.H.) la 1 era noastră (d.H.) fiind făcute aritmetic: -444 + 476 + 1 = 33 (sau mai simplu 476 – 444 + 1 = 33).

Dacă acum mai adaugăm zilele rămase, adică 25 plus cele 5 zile (din martie) înseamnă 30 de zile, adică 33 e.n. (d.H.), așa cum vom vedica imediat. H.W. Hoehner spune (este ceia ce am înțeles eu):

”Dacă se adaugă 25 de zile la 5 martie (444 i.e.n. (î.H.)) se ajunge la 30 martie (33 e.n. sau d.H.), ceia ce înseamnă ziua a 10 în Nisan. Aceasta a fost ziua când a intrat Isus triumfător în Ierusalim… (H.W. Hoehner, Chronological Aspects of the Life of Christ Part VI, p.16, 1977 – nu cred că este tradus în românește)

Timpurile lui Daniel și profeția privind ‘al șaptelea’ și culminat cu Triumful lui Hristos
Timpurile lui Daniel și profeția privind ‘al șaptelea’ și culminat cu Triumful lui Hristos

Intrarea triumfală a lui Isus în ziua aceia

Isus a intrat triumfător în Ierusalim, chiar în ziua în care era Duminica Floriilor. Asta însemnând că am calculat folosind aritmetica elementară și am înțeles ce a vrut să spună Daniel – prin ghicitoare – anume ‘al șaptelea’ an. În ziua aceea Isus a fost prezentat ca Rege sau Hristos în poporul evreu. Știm aceasta pentru că Zaharia (care a prezis că va fi chemat Hristos) a scris următoarele:

Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe. (Zaharia 9: 9)

Această lungă răbdare a fost realizată în vremea în care Regele a mers la Ierusalim calare pe fiul unei măgărițe și poporul striga și se bucura. În ziua aceea când Isus a intrat Triumfător în Ierusalim era exact ziua în care Daniel a spus ghicitoarea – anume ‘al șaptelea’ – atunci când Isus a mers pe fiul unei măgărițe. Iată ce spune Luca:

37. Și când S-a apropiat de Ierusalim, spre coborâşul Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră.

38. Ei ziceau: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer și slavă în locurile preaînalte!”…

41. Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a plâns pentru ea

42. și a zis: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi. (Luca 19)

În această scriere Isus plânge pentru că oamenii nu au înțeles chiar ziua aceia, pe care Zaharia cât și Daniel au prezis-o mai înainte vreme. Dar pentru că n-au înțeles că Hristos era deja revelat, ceva neașteptat s-a întâmplat. Daniel, exact în același pasaj în care se spune ghicitoarea cu ‘al șaptelea’, și prezice următoarele:

… șaizeci și două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, și nu va avea nimic. (Daniel 9: 26)

În loc să fie la tron, Hristos a fost ‘tăiat’ și nu a avut ‘nimic’. Prin utilizarea acestei fraze, ‘tăiat’ (unele Biblii spun ‘va muri’) Daniel face aluzie la tema Ramului, adică din Isai, cu mult înainte de Isaia, apoi elaborat prin Ieremia, urmând prezicerea numelui prin Zaharia și apoi timpul și semnătura prezisă de Daniel și Zaharia. Ramul a fost ‘tăiat’. Dar cum a fost ‘tăiat’ Ramul? O să vedem într-o nouă postare scrisa de proorocul Isaia și cât de adevărată este ea.

A) În referință la Chronological Aspects of the Life of Christ Part VI: Harold W. Hoehner

Ce spune de fapt Biblia despre Anticrist? 

KIM RIDDLEBARGER

 

Nu cunosc un subiect teologic care să fie supus speculației mai mult decât doctrina despre Anticrist. Este, într-adevăr, un subiect fascinant atunci când privim la el în mod biblic, chiar separat de speculațiile bizare care se atașează lui. Interesul meu în escatologie a început o dată cu prima carte de teologie pe care am citit-o ca adolescent, anume Hal Lindsey – Codul Apocalipsei. Apoi mai era un domn care avea o emisiune la televizor numit Howard C. Estep, președinte al World Prophetic Ministry. Îmi amintesc, de asemenea, uitându-mă la un film numit Hoțul de la Miezul Nopții și ascultând balada care mă urmărea mereu „Mi-aș dori să fim cu toții gata” (en. I wish we’d all been ready), aveam coșmaruri privind la oamenii aceia cu o înfățișare înfricoșătoare care conduceau Ford-uri vechi și rulote, urmărindu-i pe creștinii lăsați la Răpire care refuzat semnul Fiarei. Cei mai tineri decât mine sunt sigur că sunt familiari cu seria de filme Lăsați în Urmă (en. Left Behind) în care un politician tânăr român numit Nicolae Carpathia ajunge deodată la putere peste Imperiul Roman (UE) și convinge Israelul să semneze un tratat de pace de șapte ani. La intrarea sa în templul reconstruit se autodeclară divin, îi provoacă pe evrei care apoi declanșează Armaghedonul. Deși cartea și filmul s-au vandut în milioane de copii, trebuie să ne întrebăm dacă lucrurile acestea chiar se găsesc în Biblie. Pe scurt, răspunsul este negativ.

Probabil, având împrejur toate aceste cărți și organizații, la fel ca mine și voi ați început să vă temeți nu numai de carduri, dar mai ales de a avea numărul 666 pe orice document din portofel. Îmi amintesc un pastor care a cumpărat un sac de îngrășămant care avea pe el numărul 666 – toată predica despre asta a fost. Mai exista și teama că un politician European sau American renumit va face pact cu Diavolul, primind astfel putere mai mare decât oricine, care va fi împotriva bisericii și îi va persecuta pe credincioși. Apoi începi să citești teologie protestantă istorică: reformatorii, Mărturisirea de la Westminster și alte documente, și începi să realizezi că aceștia, într-un singur glas, au afirmat că papalitatea este sămânța lui Anticrist. Intrebarea mea este dacă au greșit prin asta.

În ciuda speculației care înconjoară acest subiect, consider că este o idee bună ca din când în când să ne reîntoarcem la origine și să analizăm împreună ce spune de fapt Biblia despre Anticrist – dușmanul sfârșitului veacului. În primul rând, vom privi la imaginea de ansamblu pe care ne-o oferă Scriptura, și apoi la trei categorii de informații din Noul Testament care se preocupă de această temă. Îl vom identifica pe el și semnul său misterios, care au produs multe speculații.

Eu disting două amenințări și trei tipuri de informații. Punctul meu de vedere este că biserica va suferi două tipuri de amenințări asociate cu Anticristul. Prima amenințare este internă - o serie de anticriști (plural) care ies din biserică și propagă o anumită erezie – negarea faptului că Iisus este Dumnezeu întrupat. Această amenințare a existat din vremea apostolilor sub forma unor erezii variate și va continua până Domnul nostru se va întoarce la sfârșitul veacului.

Cea de-a doua amenințare este externă și constă în manifestarea repetată a Fiarei pe parcursul istoriei, după cum vedem in cartea Apocalipsa, luând forma unei perecuții a bisericii sprijinite de stat. Este clar că în vremea Noului Testament fiara este Imperiul Roman și cultul imperial – închinarea la Cezar și la diverși zei în templele prezente în toate orașele romane și modul în care oamenii slujesc acest stat și liderul său, care este profetul fals. Din punctul meu de vedere, aceste două amenințări vor fi combinate într-o singură amenințare la sfârșitul veacurilor luând forma unui Anticrist, care va fi imediat înainte de întoarcerea Domnului nostru și va fi distrus de El la venirea lui. Așadar, apariția Anticristului este legată de o formă de erezie sprijinită de stat, asemănătoare cu ce era în Roma Antică, când împăratul se considera dumnezeu și își utiliza toată puterea militară și economică în încercarea de a constrânge voința creștinilor pentru a i se închina.

Apoi alături de amenințările menționate sunt trei categorii de informații în Noul Testament cu privire la doctrina despre Anticrist. Aceștia sunt anticriștii din epistolele lui Ioan - Omul Fărădelegii din 2 Tesaloniceni 2, precum și Fiara și Profetul Fals care apar în Apocalipsa. Majoritatea creștinilor presupun că aceste trei categorii se referă la același lucru, un Anticrist care va apărea la final. Această legătură însă trebuie să fie întemeiată și concretizată, nu doar presupusă. Oare cele trei tipuri de date ne oferă ceea ce B. B. Warfield descrie un colaj care compune o singură imagine, a unui anumit personaj? Warfield nu a fost de această părere. Nu de multe ori se întâmplă să nu fiu de acord cu B. B. Warfield, dar cu privire la acest subiect sunt de altă părere. Totuși, aceste categorii de informații trebuie dezvoltate în mod independent, deși încercăm să îmbinăm diverse teme pentru a forma un colaj format din acestea, oferit de autorii Bibliei. După cum am mai spus, consider că Anticristul va fi persecutorul suprem al bisericii lui Hristos și își va exercita conducerea și teroarea printr-o erezie sprijinită de stat.

Pe parcursul Apocalipsei Ioan descrie acest dușman ca un fel de trinitate falsă, o colaborare între Dragon – care este Satan, Fiara – care este statul și profetul fals – liderul acelui stat, care împreună poartă război împotriva lui Dumnezeu după ce dragonul este aruncat din cer (Apocalipsa 12). Și de vreme ce acest personaj este un Hristos fals, imitându-i lucrarea de răscumpărare, își va manifesta propria moarte, înviere și cea de-a doua venire. Fiara va seduce orașul – prostituata Babilon – pe care îl numește Cetatea Omului, acest oraș se află în contrast cu Cetatea lui Dumnezeu – Noul Ierusalim. Numărul său este 666, un număr de om, care indică faptul că fiara nu va putea niciodată să intre în odihna lui Dumnezeu, nici nu poate ajunge dumnezeu.

De asemenea, este important să remarcăm faptul că toate acestea au loc pe fondul unor evenimente cunoscute din Vechiul Testament: primul ziditor al Cetății Omului a fost Cain, urmat de Lameh și de Nimrod, apar apoi mari imperii și împărați care poartă război împotriva poporului lui Dumnezeu, precum Faraon din Egipt, Nebucadnețar, Imperiul Roman. Cu toții vor fi zdrobiți de Cel Îmbătrânit de Zile. Acel oraș din câmpiile Șinearului, Babilon, s-a dezvoltat pe parcursul istoriei răscumpărării (Apoc. 18) devenind cetatea cea mare. Mărturisirea creștină că Iisus este Domn este ofensa supremă la adresa Fiarei, deoarece Fiara dorește supunerea celor aflați sub autoritatea ei, iar ori de câte ori creștinii refuză să acorde omagiul pretins, lui și guvernului căruia îi slujește, vor plăti prețul. Vor fi consecințe economice – credincioșii vor fi împiedicați din a face comerț, a cumpăra și a vinde, unii vor plăti cu viețile lor.

Pavel numește acest personaj de la final Omul Păcatului sau al Fărădelegii (2 Tesaloniceni 2:1-12). Pavel ne spune că acest om va ieși din biserică – Templul lui Dumnezeu -, se va autodeclara egal cu Dumnezeu, va pretinde închinarea și va avea putere de la Satan pentru a face semne și minuni înșelătoare. Este foarte probabil să existe o conexiune între Omul Fărădelegii și Fiara pe care Ioan o vede ieșind din abis pentru a îndeplini porunca Dragonului (Apoc. 17:11 și 20:7-10). Asemenea Omului Fărădelegii a lui Pavel, Fiara dorește închinarea locuitorilor lumii și are putere de a face minuni și semne în scopul de a-i înșela pe cei care o slujesc. Iar numele folosit, Omul Fărădelegii, împreună cu faptul că o persoană va fi aruncată în lacul de foc, ne face să credem că un anumit om se va ridica la putere în final, împuternicit de Dragon. Deși puterea Anticristului este militară și economică, aceasta este în mod clar oferită lui de Dragon. El va fi un persecutor al poporului lui Dumnezeu asemenea lui Faraon, Nebucadnețar sau chiar Domițian. Va comite acte de hulă făcând ca blasfemiile lui Antioh Epifanes, Nero și Titus să fie nimic față de ce va face el. Personajele similare pe care le întâlnim în istoria răscumpărării ar trebui să ne ajute să ne pregătim să confruntăm viitorul, pentru că Dumnezeu nu doar că i-a distrus pe toți, dar Și-a eliberat poporul din ghearele lor. Tot așa Îl va distruge și pe Anticrist și va elibera biserica atunci când situația va deveni cea mai disperată. În momentul cel mai întunecat al istoriei, Hristos va veni în toată gloria pentru a judeca lumea, a-i învia pe cei morți și a înnoi toate lucrurile.

Având în minte această imagine de ansamblu să privim la trei categorii de dovezi pe care le găsim în Noul Testament. Așadar, va fi un Anticrist sau mai mulți anticriști? Termenul de Anticrist este folosit în două feluri: în sens restrâns, referindu-se la cei despre care vorbește Ioan în epistolele Sale, ei sunt manifestarea duhului lui Anticrist și sunt oameni care neagă faptul că Iisus a venit în trup. Să privim la cele patru texte care apar în epistolele lui Ioan pentru a vedea cum sunt descriși acești anticriști:

1 Ioan 2:18: „Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti – prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă”, Ioan consideră prezența anticriștilor care deja sunt ca semn că este sfârșitul veacurilor. Capitolul 2:22 „Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Antihristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.” Observăm că aici este menționată o anumită erezie care era deja prezentă în biserica apostolică. În Ioan 4:3 citim: „şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum”. 2 Ioan: „Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată antihristul!” Așadar, atunci când privim la utilizarea restrânsă a cuvântului „anticrist” înțelegem că mulți anticriști au existat deja, și până la întoarcerea Domnului nostru aceștia vor continua să existe. În acest sens, anticristul este un dușman care a a fost în trecut, prezent și în viitor. Și după cum remarcă și B. B. Warfield, Ioan ne avertizează cu privire la acești anticriști nu pentru a ne satisface curiozitatea cu privire la date și vremuri, ci pentru a ne pregăti. Cum putem învinge duhul lui Anticrist? Prin adevărul Evangheliei, nu prin forță. Conform epistolelor lui Ioan mulți anticriști au fost prezenți în timpul bisericii apostolice, acesta era unul din semnele principale a faptului că biserica apostolică trăia vremurile de pe urmă, iar noi, de asemenea, trăim în aceiași perioadă finală a istoriei.

Pe parcursul epistolelor sale Ioan descrie acești anticriști în termenii ereziei sau apostaziei, indicând o amenințare internă care apare în biserică. Este posibil ca anticriștii să aibă legărtură cu avertismentul Domnului nostru despre hristoși falși, Matei 24, Marcu 13, Luca 21 și cu avertismentele lui Pavel despre învățătorii falși. Lămuririle pe care le face apostolul în 1 Timotei 4, 2 Timotei 3, unde enumeră toate semnele care însoțesc sfârșitul, apoi avertismentul lui Petru în a doua epistolă a sa, capitolul 2, ne vorbesc despre faptul că au existat anticriști de la început. Creștinii erau avertizați privitor la acești învățători, iar anticrist este oricine afirmă că Iisus nu este Dumnezeu întrupat. Așadar, duhul lui anticrist este deja prezent, dar este probababil legat – după cum citim în 2 Tesaloniceni despre taina fărădelegii care momentan este restânsă, deși este prezentă. Deși Anticristul de la final încă nu a venit, au venit mulți alți anticriști.

Folosirea mai largă a termenului de anticrist se referă la colajul care formează imaginea acestui dușman escatologic final, a acestei persoane care I se opune lui Dumneze, care persecută poporul lui Dumnezeu și care este distrus de Domnul nostru la cea de-a doua venire a Sa. Ioan vorbește despre faptul că va fi distrus prin foc (Apoc 19:20), este menționat în cea de-a doua epistolă a lui Pavel către Tesaloniceni, numit Omul Fărădelegii – un alt indiciu că este vorba despre un anumit om și este descris de Ioan în Apocalipsa 11:7, 20 ca Fiara care vinde din adânc, la final. Este în mod evident o parodie a lucrării lui Hristos, această fiară din Apocalipsa 11, 17 și 20 este manifestarea finală sau parousia celor două fiare care persecutau biserica în timpul în care Ioan primea acele viziuni (Apoc. 13). În cartea Apocalipsa este indicat faptul că cele două fiare – împărați romani – sunt tipologii ale acestui personaj care va veni la final.

Cum rămâne cu Omul Fărădelegii? Va fi o reconstruire a Templului de la Ierusalim? Sau este vorba de fapt despre biserică? Se face oare referire la papalitate? Să citim 2 Tesaloniceni 2:1-12:

1 Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor,
2 să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar. 3 Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, 4 potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. 5 Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea când eram încă la voi? 6 Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui.
7 Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. 8 Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. 9 Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase 10 şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. 11 Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: 12 pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.

Conform acestui pasaj, Ziua Domnului nu a venit încă pentru că nu au avut loc două lucruri: marea apostazie și apariția acestui Om al Fărădelegii. Deși Pavel scrie această scrisoare înainte de 70 d. Hr, probabil în 51 sau 52, el nu se referă la evenimentele din 70 d. Hr, ci la vremea sfârșitului când, după cum scrie în versetul 8,  Omul fărădelegii va fi distrus de Hristos la a doua venire a Sa. Am auzit mai devreme că Apocalipsa 20 se referă la legarea lui Satan, care consider că este un pasaj paralel cu cel citat. Taina Fărădelegii este deja la lucru, dar e restrânsă, fapt care se aseamănă cu modul în care este descris Satan în primele versete din Apocalipsa 20. Atunci când vine apostazia, Omul Fărădelegii din Apocalipsa urmează să vină. Așadar, eliberarea acestei puteri care este restrânsă, duce la marea apostazie, la cea de-a doua venire a lui Hristos și Ziua Judecății, cele două evenimente par concomitente. Prin urmare, acest om rău împreună cu cei care Îl urmează vor fi judecați ducând istoria la final.

La ce se referă Pavel când spune că persoana aceasta se află în templu? Se referă la biserica de pe pământ atunci când va avea loc apostazia. Nu cred că se referă la Templul de la Ierusalim sau 70 d. Hr. (contrar perspectivei preteriste), sau la reconstruirea Templului (contrar dispensaționaliștilor și ai unor părinți ai bisericii care par să susțină lucrul acesta). Celelalte situații în care Pavel vorbește despre Templu, se referă la credincioșii care formează templul spiritual al lui Dumnezeu, care este Biserica. Aceasta ar fi o excepție, dacă nu e vorba despre biserică.

Ce facem în cazul papalității? Conform afirmațiilor lui Pavel de aici nu cred că se referă la papalitate, pentru ă nu se referă la mai mulți oameni sau o instituție, ci la un om care va fi distrus de Hristos la venirea Sa. Unii reformatori au susținut că de vreme ce papalitatea este o instituție a lui anticrist atunci fiecare papă este anticrist. Consider că Berkhoff are dreptate atunci când spune că sunt elemente specifice lui anticrist în papalitate și putem susține că papalitatea adesea a manifestat semne asemănătoare cu ceea ce descrie Pavel aici, iar alianța dintre Papă și Rege din secolul 16 și 17 poate servi ca indiciu referitor la arătarea acestui Om al Fărădelegii de la final.

Cum se leagă acest om al Fărădelegii de Fiara din Apocalipsa 13 și ce facem cu Nero? Ioan vorbește despre două fiare: o fiară care iese din mare și o fiară de pe pământ, el vorbește despre Imperiul Roman și cultul imperial.

Fiara de pe pământ, după cum a menționat Dr. Johnson este Imperiul Roman cu toată puterea sa economică și militară, o referință la cultul imperial din Roma, iar personajul cheie este, bineînțeles, Nero, sub conducerea căruia a început persecuția creștinilor. Nero reprezintă orice formă de răutate și nelegiuire. El nu doar i-a condamnat la moarte pe Pavel și Petru, dar s-a asigurat că mama sa va fi ucisă la căderea unui acoperiș al bărcii unde avea loc o petrecere;  și-a lovit soția însărcinată în burtă omorându-și nu numai copilul, dar și pe ea; avea un servitor care semăna cu soția lui pe care l-a obligat să devină eunuc, căsătorindu-se cu el. Tot ce făcea Nero era bătaie de joc la adresa lui Dumnezeu și a ordinii stabilite în creație. El i-a acuzat pe creștini cu privire la marele incendiu din Roma, care a fost de fapt pornit de el pentru a curăța puțin teritoriul pentru noua construcție pe care o plănuia, dar care s-a răspândit în tot orașul, cauzând daune neașteptate. În cele din urmă Nero s-a sinucis și s-a răspândit un zvon că el de fapt nu era mort, că va reapărea pentru a se răzbuna pe dușmanii lui. Acest mit stă la baza discuției lui Ioan despre fiara care imită lucrarea lui Hristos de răscumpărare, moarte și parousia care va avea loc la final.

Fiara de pe pământ din versetele 11-18 consider că se referă la cultul imperial și preoții săi din Asia Minor din vremea în care lui Ioan îi este dată această serie de  viziuni pe care noi o numim Apocalipsa.  Personajul cheie al istoriei acestui cult imperial este Domițian care cred că este fiara care revine la viață și reapariția persecuțiilor în Asia Minor, în special Pergam și Smirna unde creștinii erau împiedicați să cumpere și să vândă. Cultul imperial și cei care îl sprijinau și îl promovau erau mai activi în Asia Minor decât în Roma, iar Domițian i-a persecutat sever pe creștini în Asia Minor, în special în anii în care Ioan primește această viziune.

Referința la orașul cu șapte coline – evident Roma – și la seria de conducători din timpul în care Ioan primește revelația, semnifică faptul că fiara este un dușman în prezent, care persecută biserica apostolică. Deși după cum am vazut mai înainte că preteriștii au dreptate atunci când subliniază afirmația lui Ioan despre faptul că vremea este aproape (Apoc 1:3) – ei recunosc faptul că Ioan scrie creștinilor care deja suferă persecuția romanilor -, totuși interpretarea preteristă nu poate fi admisă deoarece argumentele nu doar ne arată că această revelație a fost dată lui Ioan după anul 70 d. Hr., dar interpretarea preteristă a fiarei, a icoanei sale și a numărului său nu își găsește pe deplin împlinirea în Nero și evenimentele din anul 70, pentru că ambele arată înspre sfârșitul veacului. Ce putem spune cu certitudine este că în Apocalipsa 17:9-14 se menționează un personaj escatologic care e parte din această linie de împărați, un al optulea împărat care pare să apară în vremea sfârșitului.

Interpretările futuriste ale legăturii dintre Antichrist și Fiară din Apocalipsa 13 sunt de asemenea problematice pentru că Biblia vorbește despre faptul că Fiara și Antichristul sunt realități prezente erei apostolice. Aceste imagini nu pot fi împise undeva la final, ignorând contextul istoric al viziunii lui Ioan.

Dispensaționalismul, care susține că Anticristul va apărea în apropierea Răpirii, iar Necazul cel Mare este legat de așa numitul Tratat de Pace al Israelului, se clatină datorită lipsei de substanță biblică – nu sunt dovezi în sprijinul său -, se bazează pe o interpretare dubioasă a unor pasaje precum Daniel 9, totul fiind construit pe această fundație, astfel încât dacă o piesă este înlăturată, întreaga structură se dărâmă în ce privește învățătura despre Anticrist.

Vedem ca în 2 Tesaloniceni 2 că Pavel nu se referă la Templul din Ierusalim, ci la Biserică. Dacă interpretarea futuristă este adevărată înseamnă că creștinii din primul secol se înșelau, ei credeau că Ioan le scrie o scrisoare lor, când de fapt scrisoarea ni se adresează nouă, celor de la sfârșit. Vorbim despre fraude pioase atunci când unii critici vorbesc despre cărțile Vechiului Testament ca nefiind scrise de autorii care se presupune că le-ar fi scris, ci au fost scrise înainte de reforma care a avut loc în Israel, cartea Deuteronom ar fi, de exemplu, o fraudă pioasă. Cam asta par să susțină și dispensaționaliștii, faptul că acei creștini credeau că epistola le-a fost scrisă lor, dar de fapt, se adresează celor de la sfârșitul veacurilor. Cred că acesta este mod greșit de abordare a Scripturii.

Întrebarea de care trebuie să ne apropiem până la urmă este: Care este semnul fiarei? Semnul fiarei, după cum ne spune Ioan este numărul umanității, un număr despre care am putea spune că este perfect imperfect. Este legat de usurparea atributelor și prerogativelor divine, cei care iși iau semnul fiarei fac lucrul acesta în contextul slujirii statului și liderilor în așa fel încât aceștia fie își neagă mărturisirea credinței lor în Iisus, care este apostazie, sau a faptului că Iisus este Domn, respingând această mărturisire pentru o alta: Cezar este Domn. Numărul 666 poate într-adevăr să fie o referire la Nero, dar nu se limitează doar la el, mai ales dacă Apocalipsa a fost scrisă după anul 70 d. Hr. Semnul și numărul Său este un fenomen recurent și este legat de reapariția Fiarei care caută acea închinare și adorare care îi aparține doar Dumnezului Viu și Adevărat. Cu toate acestea, este mai important să înțelegem semnificația numărului, decât persoana la care se referă. Șapte este numărul desăvârșirii, iar șase reprezintă lipsa de perfecțiune, Fiara îl imită pe Hristos, dar întotdeauna eșuează, șase reprezintă umanitatea căzută, care muncește mereu, dar care niciodată nu intră în odihna de sabat. Iar trei de 6 indică faptul că Fiara, Dragonul, Satan, cea de-a doua Fiară și Profetul Mincinos imită Stânta Treime, dar niciodată Fiara nu se va putea ridica mai presus de umanitate.

In vremea în care Ioan folosește imaginea aceasta, sclavii erau însemnați de stăpânii lor, toți cei însemnați de fiară sunt slujitorii fiarei, aceștia renunță la Hristos în mod voit, spre pieirea lor. Dispensaționaliștii fac o greșeală prin faptul că se preocupă cu investigarea formelor de tehnologie pot fi folosite ca semn pe trup, dar se apropie mai mult de adevăr atunci când avertizează cu privire la un guvern care pretinde o formă de închinare care I se poate oferi doar lui Dumnezeu. Aceasta este întotdeauna o amenințare pentru creștini, așa că orice formă de economie dirijată poate deveni o religie falsă. Prin urmare, dificultatea va fi să rămânem patrioți, adică să ne iubim și să ne slujim țara și să nu cădem în extrema naționalismului, care este idea că voia lui Dumnezeu este orice face statul în care ne aflăm. Orice guvern care usurpă onoarea și autoritatea divină și insistă asupra închinării la stat sau la liderul său poate fi considerat ca fiind angajat în această practică. Avem două exemple destul de recente legate de aceasta, unul este svastica și salutul nazist al lui Hitler și împăratul Hirtohito din Japonia. Profetul fals înșeală popoarele pentru a sluji fiara, statul sau liderul său. Va fi un Anticrist viitor? Da. Multi anticriști au fost și vor fi, dar în opinia mea seria de anticriști cu care a avut de-a face biserica de la început va face loc unui Anticrist ultim, ereticul, înșelătorul ultim și persecutorul suprem al poporului lui Dumnezeu. Conform lui Pavel in 2 Tesaloniceni și a lui Ioan în Apocalipsa 20, duhul nelegiuirii și a lui Satan sunt deja la lucru, dar este restrâns de ceva, anume de predicarea Evangheliei. Atât Pavel, cât și Ioan au spus că acea restrângere va înceta imediat înainte de întoarcerea lui Hristos, perioadă în care va fi o manifestare finală a furiei și înșelăciunii satanice.

Faptul că astfel de imperii și națiuni anti-creștine împreună cu liderii lor satanici vin și pleacă înseamnă că multe încercări făcute de creștini pentru a identifica fiara și anticristul în trecut pot avea, de fapt, un merit. În vremea în care biserica romano-catolică avea putere politică, și unele armate ale popoarelor se aliau împotriva protestanților precum armata Franței, a Spaniei, a Italiei, pe bună dreptate protestanții identificau biserica Romano-Catolică și popoarele aliate ca Fiara, iar papalitatea ca sămânța lui Anticrist, dar predicarea Evangheliei a restrâns națiunile romano-catolice din a distruge bisericile care mărturiseau justificarea doar prin credință (sola fide), nefiind manifestarea finală a lui Anticrist. Cunoaștem că circumstanțele istorice se schimbă, în special în Europa, pentru că alianța dintre papă și prinț a fost înlocuită de democrațiile sociale.

Conform lui Ioan, Fiara și Prostituata Babilon, manifestarea finală, nu va fi o reînviere a lui Nero, ci o reînviere a Fiarei, iar dacă dorim să știm cum va fi, ne putem uita la cultul imperial al Romei, deja prezent pe paginile Noului Testament ,care lua viețile creștinilor și îi împiedica să vândă și să cumpere. Asta e ceea ce va face și fiara de la final, se va război cu sfinți și poporul lui Dumnezeu pentru că vor refuza să i se închine lui și icoanei sale. Dar fiara va fi distrusă de Miel, deoarece Mielul este deja biruitor, lucru de care ne asigură Ioan.

Consider că este important ca de fiecare dată când vorbim despre Anticrist să vorbim despre speranță, nu despre teamă. O lecție pe care trebuie să o învățăm este legată de stabilirea de date și identificarea anumitor persoane ca anticrist. Autorii Bibliei vorbesc adesea referitor la vremurile sfârșitului ca fiind un mister, Pavel spune lucrul acesta de doua ori: e nevoie de înțelepciune pentru a înțelege aceste lucruri. Și Ioan face asta de cel puțin două ori în cartea Apocalipsa. Așadar, am fost avertizați de autorii bibliei că acest fenomen este legat de o mare apostazie, dar este prevenit de un fel de restrângere divină. Așadar, numai Dumnezeu știe când se vor întâmpla aceste lucruri și de vreme ce Dumnezeu oferă creștinilor înțelepciune fără măsură, când ve veni vremea, vom cunoaște ce înseamnă toate profețiile, dar nu înainte. Când ne vom afla în acele vremuri nu ne vom strânge la o conferință spunând unii altora: „Crezi că acesta ar putea fi Anticristul?” Nici măcar nu ne vom pune această întrebare. De asemenea, trebuie să învățăm din propria tradiție. Au fost făcute multe eforturi zadarnice de către unii puritani sau chiar oameni ca Jonathan Edwards de a lega evenimente contemporane de profețiile biblice, a stabili date, – el credea că Domnul se va întoarce în 1866 -, sau a numi anticriști.

Istoricul de la Universitatea din Chicago, Bernard McGinn, care nu este prieten cu creștinii, dar expert în ce-l privește pe Anticrist, pe bună dreptate spune: „Nicio epocă din istoria creștinismului nu a fost lipsită de dovezi ingenioase cu privire la imanența venirii vremii sfârșitului” Cât de adevărat! In veme ce mulți dintre înaintașii noștri au avut dreptate atunci când au identificat diferite semne ale fiarei, pentru că într-o anumită măsură acestea erau prezente, totuși nu era timpul hotărât de Dumnezeu pentru ca Fiara să fie eliberată pentru a-și vărsa furia pentru ultima dată. Va fi un Anticrist final? Da, dar gred că trebuie să luăm aminte la sfatul foarte înțelept al lui Anthony Hoekema: „Concluzionăm faptul că semnul anticristului, la fel ca alte semne ale veacurilor este prezent pe tot parcursul istoriei bisericii. Putem chiar spune că fiecare perioadă va avea propria formă de activitate anticreștină. Dar ceea ce căutăm noi este intensificarea acestui semn la apariția lui Anticrist pe care Însuși Hristos îi va distruge la cea de-a doua venire a Sa.” De aceea este important să avem grija și deopotrivă să veghem permanent. Trebuie să ne concentrăm pe mijloacele prin care Dumnezeu restrânge nelegiuirea – Evanghelia – și nu trebuie să ne risipin energia pe speculații nefolositoare. Speranța noastră ca creștini nu stă în în puterea de a da pronosticuri, ci în victoria finală a Mielului. Precum Geerhardus Vos ne amintește: „(Profeția despre Anticrist) este parte din multele profeții ale căror cel mai bun și final exeget va fi împlinirea escatologică și față de care se cuvine ca sfinții să exercite un anumit fel de răbdare escatologică.”

Ideea de Anticrist în general și cea de apostazie în special ar trebui să ne fie un avertisment, deși poate nu acesta a fost scopul imediat a lui Pavel, pentru a nu privi cu ușurătate la progresul neîntrerup al cauzei lui Hristos pe parcursul tuturor veacurilor până la final. Înnoirea lumii nu depinde de ameliorarea graduală a situației, ci de interpunerea finală a lui Dumnezeu.

Noi nu tânjim după o utopie pământească în care Cetatea Omului devine Cetatea lui Dumnezeu. Prostituata Babilon nu poate fi purificată și refăcută. Nu așteptăm un mileniu pământesc în care lumea căzută este văruită pentru o vreme, cu natura umană păcătoasă încă prezentă sub furnirul strălucitor. Nu, ci  așteptăm același lucru pe care și Avraam l-a așteptat – o țară și o cetate cerească (Ev. 11Ș16). Căci așa cum Dumnezeu i-a promis lui Avraam, și acum pregătește toate lucrurile pentru poporul Său. Aceasta va deveni o realitate glorioasă atunci când Iisus Hristos se întoarce, nu înainte.

Noul Testament niciodată nu sugerează speranța că Babilonul (Cetatea Omului) va deveni Noul Ierusalim (Cetatea lui Dumnezeu). Vos are dreptate. Noul Testament ne învață că atunci când cea de-a șaptea trâmbiță va suna la întoarcerea Domnului nostru atunci „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.” Dragonul, fiara și profetul fals și toți cei care îi slujesc vor fi aruncați în lacul de foc, nemaifiind o amenințare pentru pacea și siguranța împărăției lui Dumnezeu. După cum spune Ioan: „Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.” Marea promisiune va fi în sfâtșit realizată – Dumnezeu va locui în mijlocul nostru – și nu va mai fi nici un blestem, lacrimi, tristețe și durere, nici vreo rămășiță a prostituatei Babilon.

În loc să ne temem, să ne înspăimânte Anticristul și să ne îngrijorăm despre ultimele evenimente din Orientul mijlociu sau dacă numărul 666 apare pe eticheta vreunui produs din gospodărie, ar trebui să așteptăm cea de-a doua venire a lui Iisus Hristos. Căci Satan și acoliții lui deja au fost invinși prin sângele și neprihănirea lui Hristos, deși pentru o vreme aceștia își vor face de cap, știu că vremea lor este scurtă. Referitor la soarta dușmanului nostru, Martin Luther exprimă cel mai bine: „Va fi doborât cu un singur cuvânt”. Amin. Doamne Iisuse vino în curând!

 

Parte din seria de prelegeri a conferinței despre Sfarsitul Veacurilor, organizată de Christ United Reformed Church din Santee. Mesajul în limba engleză este disponibil accesând linkul de mai jos:

http://www.christurc.org/conference-lectures

INTERPRETĂRI ALE NUMĂRULUI 666

Apocalipsa 13
  • 11 Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur.
  • 16 Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte,
  • 17 şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei.
  • 18 Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.

Apocalipsa 13

  • 18 Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.

De la acest număr au început   interpretările şi răstălmăcirile bazate aproape exclusiv pe Cartea Profetului Daniel şi pe Apocalipsa  Sf.IoanTeologul  fără să mai ţină  cont de celelalte versete din BIBLIE.Toată Scriptura este insufletă de Sfântul Duh.

2 Timotei 3:16
  • Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, – 2 Timotei 3:16

Apostolii aveau o mică dilemă , o confuzie, nu toţi. Dar unii dintre ei au crezut că Anticristul era împăratul Nero din cauza zvonisticii di imperiul roman al zilelor lor. NERONE are valoarea matematică=666.

Exemplu : nrwn qsr Nerun(Narun) A’kuzar  în armaică  / Neron Kaser (Melek) ebraică Neron Caesar

Aceste interpretări aprţin Sfinţilor Apostoli şi Iudaismului antic de acum 2012 ani în urmă

Narwn A’kuzar נירון קיסר

(Neron cezar)

 

נ

N

50

ר

R

200

ו

W

6

נ

N

50

ק

K

100

ש

S 

60

ר

R

200

Total

6 6 6

ROMIITH הרומית
(Imperiul Roman)

ר

 

R

200

א

O

6

מ

M

40

י

 

I

10

י

 

I

10

ת

TH

400

 

Total 

6 6 6

ROMITI רומני גבר
(om roman)

R

200

O

6

M

40

I

10

T

400

I

10

Total

6 6 6

 

 

 

REX LATINVS SACERDOS
(Împărat Roman şi Sacerdot )

R

0

E

0

X

 10

 

 

L

50

A

0

T

0

I

1

N

 0

V

5

S

0

 

 

S

0

A

0

C

100

E

0

R

0

D

500

O

0

S

0

Total 

6 6 6

SANCTA LVX DEI
(Gloria Sacră a Zeilor)

S

0

A

0

N

 0

C

100

T

0

A

0

 

 

L

50

V

5

X

 10

 

 

D

500

E

0

I

1

Total 

6 6 6

HE LATINE BASILEIA
(Imperiul /Lumea Latină)

H

0

E

8

L

30

A

1

T

300

I

10

N

50

E

8

B

2

A

1

S

200

I

10

L

30

E

5

I

10

A

1

Total 

6 6 6

Nu au  legătură directă cu Biserica Creştină  de la Constantin  cel Mare încoace, spre zilele noastre.Dar preced aceste idei., care au fost preluate  la “pachet” şi se regăsesc, reapar  şi mai târziu în alte epoci.Au legătură cu Diaspora Evreiască şi cu  primele Comunităţi  /Sinagogi/Keila/ Mesianice  numite şi  Adunări(Episcopate Paleo-creştine) din vremea şi zilele Sfinţilor Apostoli. Comunităţi Semito-Elenistice(evrei,aramei, asirieni,arabi,nabateeni, fenicieni,labanezi, sidoniţi,cretani, egipteni greci şi alte naţiuni din Orienzul Mijlociu şi Zona Mediteraneană)

Contribuţia Adunărilor Greceşti la  Interpretarea  HARAGMEI 666 .

T’SEITAN
(Satan)Τσεοιν Ανγοσος  Zei Rebeli /Răzvrătiţi

θ

T

300

Ε

E

5

Ι

I

10

Θ Τ

T

300

Α

A

1

Ν

N

50

 

Total

6 6 6

APOSTATES ΑΠΟΣΤΑΤΟΣ

Α

A

1

Π

P

80

Ο

O

70

ΣΤ/Ђ

ST

6

Α

A

1

Τ

T

300

Ε

E

8

Σ

S

200

 

    Total

6 6 6

ITALIKA EKKLESIA Ιταλικα εκλκλεσια

(Biserica Latină)

Ι

I

10

θ

T

300

Α

A

1

Λ

L

30

Ι

I

10

Κ

K

20

Α

A

1

Ε

E

5

Κ

K

20

Κ

K

20

Λ

L

30

Ε

E

8

Σ

S

200

Ι

I

10

Α

A

1

 

   Total

6 6 6

HE LATINE BASILEIA Λατινε Βασιλεα (Imperiul Latin)

Η

H

0

Ε

E

8

Λ

L

30

Α

A

1

θ

T

300

Ι

I

10

Й

N

50

Ε

E

8

Β

B

2

Α

A

1

Σ

S

200

Ι

I

10

Λ

L

30

Ε

E

5

Ι

I

10

Α

A

1

 

Total 

6 6 6

I Protera Ι ΠΡΟΤΕΡΑ
Primatul/Primul  Între Cele Două (Bizantină şi Catolică)

I

I

10

Π

P

80

Ρ

R

100

Ο

O

70

Τ

T

300

Ε

E

5

Ρ

R

100

Α

A

1

 

Total

6 6 6

 

 

LATEINOS  ΛΑΤΕΝΑΙΟΣ
(Predicator deLatin / Vorbitor de Latină)

Λ

L

30

Α

A

1

θ

T

300

Ε

E

5

Ι

I

10

Ν

N

50

Ο

O

70

Σ

S

200

 

Total

6 6 6

Mai târziu Bisericile monofizite , ariene, nestoriene ,copte,iudaic-mesianice ,armene şi greceşti ioanite, anabaptiste şi atonite(corintice) au considerat că Împăratul Constantin I Cel Mare este ANTICRISTUL , fiindcă el a fost primul PAPĂ -ÎMPĂRAT al tuturor creştinilor. ( La acea dată nu erau divizaţi în culte,confesiuni, partide şi secte).

Preluat din perioda  Mesianică  Paleo-Creştină  din secolele 1-2-3 AD/era creştină (era noastră).

Unele LITERE nu fac parte din LATINA CLASICĂ   ETRUSCĂ-UMBRIANĂ/păgână  pre-creştină, fac parte din

NEO-LATINĂ sau LATINA CREŞTINĂ.

Iar Bisericile  din Asia, orientul Mijlociu, Peninsula Arabă,Mediterana şi Nordul Africii nu sau lăsat mai prejos decât  înaintaşii lor  în a arunca HARAGMA 666 χξς pe Biserica Romană-Bizantină /Catolic-Bizantină  considerată APOSTATĂ,DECĂZUTĂ DIN HARUL MESIANIC şi vinovată de SCHIZMA MICĂ /Ruptura între Bisericile din Europa de  Bisericile surori din toată lumea.Adică toate celelalte.  A fost REPLICA care a suportat-o CONSTATIN I   din cauza  Episcopilor Bizanţului Silvestru şi Nicolaus (Nicolae). Şi au fost suficient de prolifice aceste Episcopate ; considerate “ERETICE “, iar  versus Bizanţul era socotit APOSTAT (Vândul Satanei)

I Protera Ι ΠΡΟΤΕΡΑ
Primatul/Primul  Între Cele Două (Bizantină şi Catolică)

I

I

10

Π

P

80

Ρ

R

100

Ο

O

70

Τ

T

300

Ε

E

5

Ρ

R

100

Α

A

1

 

Total

6 6 6

 

 

LATEINOS  ΛΑΤΕΝΑΙΟΣ
(Predicator deLatin / Vorbitor de Latină)

Λ

L

30

Α

A

1

θ

T

300

Ε

E

5

Ι

I

10

Ν

N

50

Ο

O

70

Σ

S

200

 

Total

6 6 6

REX LATINVS SACERDOS
(Părat şi Scerdot /Mare Preot)

Ttlul secular  al romei păgâne şi a tuturor

Împăraţilor ei)

R

0

E

0

X

 10

 

 

L

50

A

0

T

0

I

1

N

 0

V

5

S

0

 

 

S

0

A

0

C

100

E

0

R

0

D

500

O

0

S

0

Total 

6 6 6

DVX CLERI
(Capul /Căpetenia Clerului)

D

500

V

5

X

10

C

100

L

50

E

0

R

0

I

1

    Total 

6 6 6

LVDOVICVS
(Vicar al curţii  Cereşti)

(Administrator  Al Noului Ierusalim

-Curtea Neamurilor.)

L

50

V

5

D

500

O

0

V

5

I

1

C

100

V

5

S

0

Total

6 6 6

CATOLUCUS (Stăpân/Administrator Universal)

(Administrator  Al Bisericii Universale .)

Literele A şi T indică iniţialele de la ANTICRISTUM TERAE (ANTICRISTUL LUMII)

C

100

A

0

T

0

O

10

L

50

I

1

C

100

V

5

Ś†

400

6 6 6

L’DUMINECAEX DREAPTA DUMINECĂ

(Acesta este 666/ AEMEN 666)

L

50

D

500

V

5

M

AMEN

E

AMEN

N

AMEN

I

1

C

100

A

AMEN

E

AMEN

X

10

Total

6 6 6

DAX NICOLAVS DREPTUL NICOLAE

(666 A.N.O.A.S)

ATEVS NELEXIS ORIDARVM  AFILI SATANI /sinonim cu :ATHEUS Horrendum Mali Filius Satan

(Ateul Nelegiuit Oribilul Fiu al Satanei.)

D

500

A

ATEVS

X

10

N

NELEXIS

I

1

C

100

O

ORIDARVM

L

50

A

AES*FILI

V

5

S

SATANI

Total

6 6 6

A fost răspunsul Bisericiilor Siriene, Nestoriene, Anabaptiste,Ioanite,Doriene,Atonite(Corintice), Maronită, Libiană, Coptă,Arabă,Iudaică din Ţara Sfântă şi Armeană.

Cam acesta a fost tonul Sinoadelor Ecumenice. “Tu eşti Dracu!/- Ba nu eu,Tu!/-Ba Tu”

Titlurile sale oficiale în latină acumulau valoarea numerică 666. SACERDOTVS LATINAE =666 şi ROMIITH =666.

Constantinus DIV.LX(abreviere oficială titlu / Divinul Legiuitor)  500 – 1-6  100- 1-5-

50 = 666

Este Titlul care apare  la Încoronare ca împărat roman  păgân în anul 306 AD /era noastră.

TITULATURĂ COMPLETĂ /DESFĂŞURATĂ , DE REFERINŢĂ ÎN TOATE ACTELE  IPERIALE şi PUBLICE

DIV.LX Imperator Caesar Flauius Valerius Aurelius Constantinus Pius Felix Inuictus Augustus, Germanicus Maximus, Sarmaticus Maximus, Gothicus Maximus, Medicus Maximus, Britannicus Maximus, Arabicus Maximus, Adiabenicus Maximus, Persicus Maximus, Armeniacus Maximus, Carpicus Maximus.

TRADUCERE: DIVINUL LEGIUITOR  Împăratul Cezar Flavius Valerius Aurelius Constantinus Pius al Felix Strălucitul-Predestinat  invincibil, Prea Înaltul ,Faimosul Germanilor,Renumitul Sarmaţilor, Faimosul Goţilor  , Medic Lecţionar(Conferenţiar), Faimosul Britanicilor, Slăvitul Arabilor,,PreaÎnalt în  Adiabenicus, şi Renumit  în Golful Persic,Faimosul Slăvit al Armeniei Mare şi Slăvit al Carpilor  

 

Nestorienii  iau umplut cu grafitii (  gravuri ) toate arcurile de Triumf edificiile publice  în care apare Abrevierea Titlul şi Numelui oficial   însoţit de DIXIT IOANEM  APOSTULA LIBER. Sau   / D.I.A.L/

DIAL. DIV.LX CONSTATINVS

DIAL este prescurtarea  expresiei INFAILIBILE  A SPUS IOAN ÎN EPISTOLA SAAPOCALIPSA SA) sau CUVÂNTUL TĂU MPOTRIVA CUVÂNTULUI SĂU  are acelaşi nţeles. dacă te aperi  eşti ostil ,Potrivnic lui Dumnzeu. Dacă taci recunoşti oficial şi public. Era un fel de capcană lingvistică care a umplut Impreiul ROMAN-BIZANTIN.

C

O

N

S

T

A

N

T

I

N

V

S

D

I

V

.

L

X

100

1

5

500

1

5

50

10

După ce separi literele-cifre. LITERELE care nu au valoare matematică formează expresia  POTRIVNIC LUI DUMNEZEU FĂŢIŞ ÎN TOATE

ON STANT NES = Tot standul ostilităţilor pe faţă /  Potrivnic  lui Dumnezeu făţiş ‚în toate

TOTAL

666

 

 

 Constantinus DIV.L(Legis)  500 – 1-6  100- 1-5-50 = 666

C.LX.  IVS. Rege Drept în Legea lui Cristos=666C. Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus

C.LX.IVS. CONSTANTINVS C. Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus
Titlu official ce apare şi pe Arcul de triumf a lui Constanti şi pe actul de la Madiolan  când a Legiferat  oficial Religia şi Cultul Creştin Nestorienii iasu scris  DIXIT IOANEM  APOSTULA LIBER. Sau  D.I.A.L

A devenit un fel de Grafitti enervant pentru Constatin   iniţialele D.I.A.L  făceau referire  la Apocalipsa lui Ioan  şi la Ttilul său  666

(Rege Drept în Legea lui Cristos=666)

C

100

.

L

50

X

10

I

1

V

5

S

0

0

C

100

O

0

N

0

S

0

T

0

A

0

N

0

T

0

I

1

V

5

S

0

Total

6 6 6

În preajma anilor 666 profetul Mohamed a fost considerat ANTICRISTUL a cărui număr este 666. din cauza a trei lucruri anul creştin 666. (La acea dată era mort) a Titului său oficial în latină LEDICI MODAMEDUS = din care rezultă 666 VARSĂ DUHUL/SPIRITUL LUI DUMNEZEU. ( În latină) dar Mohamed este un nume arab. Acestea erau speculaţii numerologice.

La reformă luteranii,albigenzii adventiştii (advenţii-benedictini ), cultele creştine persecutate mai precis ordine călugăreşti .căci asta erau la început au decretat că Papa este Anticristul 666 dar asta deja ştiţi şi asta dezbateţi.

Tot la reformă , tot la aceaşi REFORMĂ PROTESTANTĂ. calvinii lutheranii, husiţii şi şi unele mişcări evreişti persecutate şi exterminate de Martin Luther, considerau că Martin Luther este ANTICRISTUL 666.

 Elen Godus White este a doua FONDATOARE a CONFESIUNII ADVENTISTE.

Cea care a transformat definit  ORDINUL CĂLUGĂRESC  BENEDICTIN ADVANTUS  conisderat eretic Repudiat apoi exonerat/iertat.  de asociere cu Albigenzii

E L L E N G O U L D W H I T E
50 50 5 50 500 10 1

SECTA ADVENTVLVI  SECTAE ANDVENTVS= 666 adica 100+500+5+5+50+5+1=666

De ce ? Simplu în Europa medievală încă se mai foloseau sitemele de calul ale triburilor barbare antice, al celţilor şi al goţilor-cimbrii (neam germanic) în aceste sisteme şi chiar şi în cel wiking MARTIN LUTHER (are valoarea numerică ) = 666.

Şi lista poate continua la nesfârşit. Din nefericire Calvinii,Anglicanii, Husiţii şi Unitarienii-Reformaţi sau Evanghelici nu aveau o maşinărie de mass-media ,tipografii şi o reţea de răspândire cum au avut luteranii cu imprimeriile Golden, Clausberg şi Gutenberg. Aşa se explică popoularitatea de largă circulaţie a mitului PAPA =666.

Primul Patriarh al Rusiei care s-a despărţit de Bizanţ şi a refuzat unirea cu Roma catolică, a avut aceaşi soartă . Nikalai SEPODI(e)

Citi pe dos rezultă 666 OPUS DEI. ( Opusul/Potrivnicul lui Dumnezeu). Când biserica (Patriarhia rusă a Mosckovei de rit PANOSLAV şi nu BIZANTIN_ORTODOX a fost persecutată şi exterminată un grup sa refugiat la Roma . Au primit funcţii eclesiale ca sacedoţi şi poartă până azi denumirea de OPUS DEI adică SEPODI(e) . Nume sinonim cu PATRIARHIA PANOSLAVĂ a MOSCOVEI şi RUSIEI.

Acum daţi cu banu care dintre aceştia este cu adevărat ANTICRISTUL ??????????????

ce sânt AVENTIŞTII ? un ordin călugăresc romano-catolic al călugărilor benedictini numit SANCTUS ADVENTIS , care a adăpostit ALBIGENZI şi a devenit eretic pentru Roma Catolică.

4. Trupul lui Hristos

 Edward Dennett

Se ridică acum o altă întrebare ce te preocupă, legată de trupul lui Hristos. În ziua Cincizecimii, a avut loc – în descoperirea sfaturilor lui Dumnezeu – un fapt cu totul nou şi anume coborârea Duhului Sfânt. Până la acel moment, El lucrase doar pe pământ, deoarece în fiecare dintre dispensaţiile trecute fuseseră suflete aduse la viaţă şi “oameni sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit sub puterea Duhului Sfânt” (2. Petru 1:21 ); dar până în momentul când Domnul Isus a fost glorificat la dreapta lui Dumnezeu, Duhul Sfânt ca Persoană nu era pe pământ. Aceasta nu este doar o nouă teorie, ci este o afirmaţie distinctă în Scripturi. Astfel când Isus stătea şi striga în marea zi a sărbătorii Corturilor: “Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, după cum a spus Scriptura, din inima lui vor curge râuri de apă vie” este explicat că El vorbea aceasta “despre Duhul pe care urmau să-L primească cei care au crezut în El; pentru că nu era încă Duh Sfânt, deoarece Isus nu fusese încă glorificat” (Ioan 7:37-39 ). În acelaşi sens, Domnul Însuşi spune ” Vă este de folos ca Eu să Mă duc; pentru că, dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi” (Ioan 16:7 ; vezi şi Ioan 14:16,17,26 15:26 ). Înaintând acum în Fapte 2 , găsim consemnarea istorică a coborârii Duhului lui Dumnezeu: “Şi, pe când se împlinea ziua Cincizecimii, erau toţi împreună la un loc. Şi a venit deodată un sunet din cer, ca vuietul unui suflu puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau. Şi li s-au arătat limbi împărţite, ca de foc, şi s-au aşezat peste fiecare dintre ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.” (vers. 1-4). Astfel s-au împlinit cuvintele pe care Domnul le-a spus ucenicilor Săi după înviere, “nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duh Sfânt.” şi din nou “veţi primi putere, când va veni Duhul Sfânt peste voi” (Fapte 1:5,8 ).

În urma coborârii Duhului Sfânt, a fost formată Biserica – Biserica lui Dumnezeu aşa cum o găsim în Noul Testament; şi a fost formată sub două aspecte, şi anume ca şi casă a lui Dumnezeu şi ca trup al lui Hristos (vezi 1. Timotei 3:15 şi Efeseni 1:22,23 ). Acest din urmă aspect este cel pe care doresc să ţi-l pun înainte în această scrisoare. Două versete ne vor călăuzi în acest sens. În Coloseni 1:18 citim “Şi El este Capul trupului, al Adunării“, iar în 1. Corinteni 12:13 Pentru că, de asemenea, noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh într-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi“. Aşadar reiese că în ziua Cincizecimii, prin coborârea Duhului Sfânt, credincioşii au fost botezaţi într-un singur trup şi că astfel a fost format trupul lui Hristos. “Pentru că, după cum trupul este unul singur şi are multe mădulare, iar toate mădularele trupului, fiind multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristosul” (1. Corinteni 12:12 ). Termenul ‘Hristos’, aşa cum este folosit aici, Îl include pe Hristos Însuşi şi toate mădularele trupului privite ca un întreg. Aşadar trupul lui Hristos Îl include pe El Însuşi ca şi Cap şi pe toţi credincioşii de pe pământ, care au primit Duhul; şi ca urmare, fiecare copil al lui Dumnezeu care poate striga “Ava, Tată” este un mădular al trupului lui Hristos. Astfel apostolul spune “suntem mădulare ale trupului Său, din carnea Sa şi din oasele Sale” (Efeseni 5:30 ).

Acesta este aspectul spre care vreau să-ţi îndrept atenţia, deoarece un număr vast al copiilor lui Dumnezeu sunt ignoranţi cu privire la acest minunat loc şi privilegiu. Cu ceva timp în urmă, într-o vizită pe care am făcut-o unui creştin muribund, am întrebat: ‘Ştii că eşti un mădular al trupului lui Hristos?’ Răspunsul a fost ‘Nu, nu am auzit niciodată aşa ceva'; nu voi uita curând bucuria care a inundat chipul acelui muribund în timp ce îi prezentam versetele legate de acest subiect. Permite-mi, deci, să-ţi cer să ai în vedere ceea ce implică faptul de a fi un mădular al trupului lui Hristos. Mai întâi de toate, ne învaţă că suntem uniţi cu Hristos – cu Hristos ca om glorificat la dreapta lui Dumnezeu. În măsura în care El este Capul trupului, fiecare mădular este în mod esenţial şi (am putea să spunem) inseparabil unit cu El. “Cel care se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El” (1. Corinteni 6:17 ). Vezi astfel marea întindere a harului lui Dumnezeu! Nu înseamnă doar că păcatele noastre au fost iertate, că suntem îndreptăţiţi prin credinţă, că suntem aduşi în bunăvoinţa desăvârşită şi neumbrită a lui Dumnezeu, că suntem înviaţi cu Hristos, că suntem aşezaţi cu El în locurile cereşti, dar chiar şi aici jos pe pământ, înconjuraţi de slăbiciune şi boală, ne este dat să cunoaştem că suntem uniţi cu Hristos în glorie. Noi putem să privim în sus, la El, acolo unde El este şi să spunem ‘Suntem mădulare ale trupului Său, din carnea Sa şi din oasele Sale’. Cum pot fi deci discuţii asupra faptului dacă trebuie sau nu să avem siguranţă acum, dacă acest adevăr a fost revelat în putere? Ce putere ne-ar da aceasta, în prezenţa încercărilor şi necazurilor niciodată prea mari dacă am avea acest gând înaintea sufletelor noastre: suntem uniţi cu Hristos. Oh, şi ce descoperire ne dă asupra apropierii şi intimităţii în care am fost aduşi cu El! Pentru că noi suntem făcuţi să ştim că suntem una cu El, că orice ne atinge pe noi, Îl atinge pe El (vezi Fapte 9:4 ); şi astfel noi suntem inseparabil, indestructibil uniţi cu El pentru totdeauna.

În al doilea rând, suntem învăţaţi că fiind mădulare ale trupului lui Hristos, suntem în acelaşi timp şi mădulare unii altora; şi este esenţial să reţinem acest adevăr, daca am înţelege caracterul relaţiilor noastre cu toţi copiii lui Dumnezeu. Deci, aceeaşi relaţie care ne leagă de Hristos, ne leagă de asemenea cu toţi credincioşii, deoarece acelaşi Duh care ne-a unit cu Hristos, ne-a unit în acelaşi timp şi unii cu alţii. Aceasta este ceea ce se înţelege prin “unitatea Duhului” (Efeseni 4:3 ), adică unitatea tuturor mădularelor lui Hristos care au fost formate pe pământ prin Duhul lui Dumnezeu.

Dacă vei citi cu mine 1. Corinteni 12 vei vedea caracterul minunat al relaţiilor reciproce provenind din faptul de a fi mădulare unii altora. Când vei avea timp, poţi citi versetele de la 12 la 27, dar între timp voi puncta câteva aspecte distincte ale acestei învăţături. În primul rând, se insistă cu grijă asupra faptului că “trupul nu este un singur mădular, ci multe” şi că fiecare mădular îşi are locul în trup. De aceea, apostolul întreabă “Dacă piciorul ar spune: Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup, nu este pentru aceasta din trup?” Şi are grijă să arate că locul distinct pe care fiecare îl are în trup este rezultatul suveranităţii lui Dumnezeu şi de asemenea să ne păzească de uitarea faptului că în timp ce sunt multe mădulare, este totuşi un singur trup (vers. 14-20). Fără o altă îndrumare, ce temă bogată în profuzime! Îţi voi îndrepta atenţia doar asupra a încă două puncte: obligaţia sau responsabilitatea noastră de a menţine diferenţierea mădularelor (vers.14), iar în al doilea rând, unitatea întregului (vers. 29) şi aş îndrăzni să adaug că este imposibil să menţii fie un aspect, fie celălalt, exceptând faptul că eşti strâns, separat de restul denominaţiilor şi a sistemelor omeneşti, în numele lui Hristos, în afara taberei. Al doilea punct este faptul că fiecare mădular al trupului are nevoie de toate celelalte mădulare, pentru că “Ochiul nu poate spune mâinii: Nu am nevoie de tine, ca să nu fie dezbinare în trup, ci pentru ca mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele.” (vers. 21-25). El ne reaminteşte astfel că relaţia dintre mădulare este atât de intimă, încât “dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; dacă un mădular este glorificat, toate mădularele se bucură împreună.” (vers.26).

Vei vedea din acest pasaj că termenul de “trupul lui Hristos” nu este doar o simplă figură de stil, aşa cum se presupune adesea, ci exprimă cu adevărat realitatea unităţii noastre cu Hristos şi, în acelaşi timp, unitatea noastra unii cu alţii. Şi sunt sigur că vei observa că responsabilitatea noastră faţă de Hristos ca şi Cap al trupului şi responsabilitatea noastră către celelalte mădulare nu poate fi înţeleasă dacă acest adevăr este trecut cu vederea sau chiar ignorat. Pe de altă parte, când este cunoscut, nu numai că vom avea bucuria conştientă a unităţii cu Hristos, ci ne vom putea bucura şi în unitatea noastră, o unitate indestructibilă, cu toate mădularele trupului Său din toate părţile lumii. Acest fapt conduce tot mai mult la rezultate practice tot mai mari. De exemplu, dacă mi se cere să am legătură cu oricare din denominaţiile din jur, voi răspunde imediat că nu pot face un lucru ce contrazice, în mod evident, acest adevăr binecuvântat. “Tu îmi ceri”, i-aş spune, “să mă alătur unui anume grup de creştini care se înţeleg asupra unor anumite lucruri, dar eu sunt una cu toţi credincioşii şi am nevoie de toţi şi de aceea nu pot accepta o temelie a unităţii ce îi exclude pe alţii”. Din nou, dacă mi s-ar propune să mă unesc cu un număr de creştini ce nu aparţin de nicio denominaţie le-aş răspunde “Eu sunt un mădular al trupului lui Hristos şi de aceea nu pot face un alt teren al unităţii, separat de trup. Eu trebuie să fiu pe terenul lui Dumnezeu sau pe niciun altul”. Prin urmare, până când nu voi cunoaşte adevărul trupului lui Hristos, nu voi putea înţelege locul pe care Domnul doreşte ca eu sa îl ocup pe pământ.

Dar acum îţi voi încredinţa subiectul studiului tău personal, pentru că sunt sigur că dacă vei studia Scriptura, în dependenţă de Domnul, El te va călăuzi prin Duhul Său, respectând gândul Său cu privire la aceasta. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în următoarea scrisoare, îţi voi aduce înainte un alt subiect, apropiat de acesta şi anume despre masa Domnului.

Cu afecţiune în Hristos,

E.D.

Doisprezece scrisori către tinerii credincioşi

 Edward Dennett

http://comori.org/tanarul-crestin/doisprezece-scrisori-catre-tinerii-credinciosi/

 1. Pace cu Dumnezeu

Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi!

Să judeci, sau să nu judeci. Aici părerea multora este împărţită. Cei mai mulţi sunt de părerea să nu judeci şi totuşi ce a vrut să spună Domnul Isus în Matei 7:1-12? Suntem tentaţi să vedem mai uşor paiul din ochiul fratelui nostru decât bârna din ochiul nostru chiar dacă cunoaştem că orice judecată vorbeşte de sistemul nostru de valori pe care îl avem faţă de aproapele noastru. Întrebarea care ne preocupă pe cei mai mulţi este: trebuie un creştin să judece sau nu? Şi ce înseamnă cuvintele Domnului Isus din Matei 7:1-5: “Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”?

Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi vi se va măsura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau, cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău”, şi, când colo, tu ai o bârnă în al tău?… Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. (Matei 7:1-5)

Cuvântul “a judeca” înseamnă a face dinstincţie sau a lua o decizie. Prin urmare judecata descrisă aici nu este judecata rezervată doar lui Dumnezeu ci este un tip/mod de discernământ apropiat dintre fraţi. Deci, a judeca în contextul lui Matei 7:1-5 înseamnă a discerne, a deosebi lucrurile bune sau lucrurile rele. Deci…

Judecă după dreptate.

În timp ce Domnul Isus se afla la Ierusalim, în ziua de Sabat a trecut pe lângă scăldătoarea Betezda, ce se afla lângă poarta oilor. În pridvoarele acestei scăldători zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, care aşteptau mişcarea apei. Din când în când, un înger al Domnului, se cobora şi tulbura apa, iar cel dintâi ce se cobora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală nu ar fi avut. Printre mulţimea de bolnavi se afla un olog din naştere care visa în fiecare zi să ajungă în scăldătoare de treizeci şi opt de ani dar nu putea. Ce olog la auzul cuvintelor “Vrei să te faci sănătos?”, într-o zi de sabat ar spune “nu”. Domnul Isus a vindecat pe acest bolnav în ziua de sabat pentru ce iudeii au început să-L urmărească şi să caute să-L omoare, pentru că vindecase în ziua de sabat.

Drept răspuns, Isus le-a zis: „O lucrare am făcut, şi toţi vă miraţi de ea. Moise v-a dat porunca privitoare la tăierea împrejur – nu că ea vine de la Moise, ci de la patriarhi – şi voi tăiaţi împrejur pe om în ziua Sabatului. Dacă un om primeşte tăierea împrejur în ziua Sabatului, ca să nu se calce Legea lui Moise, de ce turbaţi de mânie împotriva Mea, pentru că am însănătoşit un om întreg în ziua Sabatului? Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate.” (Ioan 7:21-24)

Cei ce-L judecau pe Domnul Isus de fapt încălcau legea lui Dumnezeu tăind împrejur pe om în ziua de Sabat. Ei nu-şi vedeau bârna din ochiul lor dar cu multă uşurinţă au văzut paiul din ochiul Domnului Isus pentru ce n-au ezitat săi facă observare. Domnul Isus a spus celor ce-l judecau: să judece nu după înfăţişare ci după dreptate.

Judecă potrivit cu adevărul

Atunci când mergea vorba despre relaţiile interpersonale, fariseii spuneau “ochi pentru ochi, şi dinte pentru dinte.” Domnul Isus însă ne-a chemat să ne iubim vrăjmaşii noştri şi să le facem bine celor ce ne urăsc. Un prim pas în această direcţie este să ne vindecăm de făţărnicia de a vedea paiul din ochiul altuia atunci cînd noi înşine avem o bîrnă într-al nostru. Atunci cînd ne deranjează paiul din ochiul altuia, trebuie să petrecem mai mult timp „în oglindă” şi vom descoperi, probabil, bîrna din propriul nostru ochi. În Epistola către Romani Pavel condamnă o astfel de făţărnicie.

Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri este potrivită cu adevărul. Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. (Romani 2:1-6)

Dacă judecăm pe alţii în aceleaşi lucruri pe care le facem şi noi, atunci judecata lui Dumnezeu faţă de noi va fi potrivit cu adevărul şi ne va răsplăti potrivit faptelor noastre. Orice judecată cu privire la aproapele nostru se întoarcem împotriva noastră. Domnul Isus a spus, că, în ziua judecăţii: din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.”

Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor. (Romani 2:16)

Deci, cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura”. Nu te grăbi să judeci pe aproapele tău, ci verifică-te să vezi dacă tu nu faci aceleaşi lucruri. Nu uita, orice judecată poate să se întoarcă împotriva noastră.

Arată milă şi nu judecată

Cel milostiv va avea parte de milă pentru că a arătat milă faţă de aproapele său, în loc de judecată. Fiecare din noi va da socoteală înaintea lui Dumnezeu, care ne va judeca potrivit cu adevărul şi va da fiecăruia potrivit cu faptele lui, viaţă sau pierzare. Fiecare din noi are nevoie de milă mai mult decât judecată. Atunci de ce trebuie să dăm dovadă mai mult faţă de semenul nostru, de milă sau de judecată?

Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei, căci judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă, dar mila biruie judecata. (Iacov 2:12-13)

Dacă am experimentat mila lui Dumnezeu în viaţa noastră atunci vom arăta milă faţă de semenul nostru care a greşit.  A fi milostiv, înseamnă a te purta cu milă faţă de semenul tău. Oare nu aşa spune şi regula de aur.

Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Prorocii. (Matei 7:12)

Să fim atenţi, cu ce judecată judecăm şi cu ce măsură, măsurăm, ca să nu fim asemănaţi cu făţarnicii care nu-şi vedeau bârna din ochiul lor dar se grăbeau să dea sentinţa celor ce nu corespundeau standardelor lor.

Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi să se întoarcă să vă rupă. (Matei 7:6)

Să fim atenţi, deci, ca nu cumva să fim preocupaţi mai mult de paiul din ochiul aproapelui nostru, când în propriul nostru ochi este o bârnă. Toate cuvintele rostite de Domnul Isus în Predica de pe Munte sunt “lucrurile sfinte” şi “mărgăritare”, şi atunci când din cauza motivaţiei greşite a inimii noastre, aceste lucruri ajung risipite şi aruncate înaintea porcilor şi călcate în picioare, noi vom fi rupţi şi călcaţi în picioare de aceştia.

Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. (Matei 5:20)

Dragul meu, cu ce judecată, judeci şi cu ce măsură măsori? Ce este în ochiul tău, o bârnă sau o bârnă? Concluzia vă aparţine: Să judec sau să nu judec? Una ştiu că dacă neprihănirea noastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu niciun chip nu vom intra în Împărăţia lui Dumnezeu.

Nu vă îngrijorați ci căutaţi mai întâi Împărăția Cerurilor

Nu este o noutate că secolul XXI este secolul materialismului. Totuşi problema materialismului nu este nouă ci veche şi despre ea a vorbit Domnul Isus Hristos, când a spus: “nu vă îngrijoraţi ci căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Poate deci cineva să nu se îngrijoreze de ce va mînca, bea şi îmbrăca şi să-şi strângă comori faţă de Dumnezeu nu pe pământ şi să trăiască totuşi?

Strângeţi-vă comori în ceruri.

Caracterul determină comportamentul creştinului. Şi dacă comportamentul creştinului este determinat de caracterul lui care este schimbat odată cu cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu, atunci căutările creştinului vor fi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui. Însă nu trebuie să uităm totuşi că, atâta vreme cât trăim în trup, avem nevoie de mâncare, de băutură şi de îmbrăcăminte, ca să vorbim doar despre nevoiele imediate. Îngrijorarea este o problemă ce ţine de inima omului şi de cunoaşterea şi relaţia lui personală cu Dumnezeu. Ce fel de relaţie? o relaţie de încredere bazată pe o cunoaştere personală şi profundă a caracterului lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus în Predica de pe Munte că acolo unde este comoara noastră acolo ne va fi şi inima noastră.

Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. (Matei 6:19-21)

Dacă ne strângem comori pe pământ, v-a ajunge să fie mâncat de molie şi rugină şi cu cât adunăm mai mult cu atât sîntem mai săraci. Dacă căutăm mai mult comorile pământeşti atunci mi-am definit căutările inimii mele. Deci acolo unde îmi este comoara, acolo îmi va fi şi inima mea. Şi dacă inima mea este lipită mai mult de ceea ce este pământesc şi slujirea mea va fi celui pământesc, Mamona.

Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. (Matei 6:24)

Slujirea lui Mamona sau lui Dumnezeu este un rezultat al cunoaşterii sau necunoaşterii lui Dumnezeu. Şi cu îngrijorările stă la fel: înfrijorările vin din neîncrederea în Dumnezeu, iar neîncrederea în Dumnezeu vine din necunoaşterea lui Dumnezeu. Iar necunoaşterea Lui vine din nestudierea Scripturilor care spun că Dumnezeu ne va da împreună cu Fiul Său, fără plată, toate lucrurile.

Totuşi să fim cu luare aminte la cuvintele Domnului Isus spuse în pilda bogatului nechibzuit.

Apoi le-a zis: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” Şi le-a spus pilda aceasta: „Ţarina unui om bogat rodise mult. Şi el se gândea în sine şi zicea: „Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele.” „Iată”, a zis el, „ce voi face: îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!” Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?” Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.” (Luca 12:15-21)

Ce ai fi făcut dacă ai fi fost în locul bogatului? Nu este neapărat să fii bogat, gândeşte-te ce ai zilnic şi nu au alţii şi cu ce ai putea să te împarţi cu cei ce zilnic sunt goi, flămânzi şi însetaţi.

Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea

Viaţa noastră, înaintea lui Dumnezeu, preţuişte mai mult decît orice lucru pământesc. Oare atunci când am avut nevoie cel mai mult de Dumnezeu, El nu a fost alături de noi? Puţin credincioşilor!

De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? (Matei 6:25)

Viaţa unui om nu stă în agonisirea lucrurilor pământeşti căci ce i-ar folosi unui om să strângă toate comorile de pe pământ şi să-şi piardă sufletul.

Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său? (Marcu 8:36-37)

Sufletul nu se cumpără şi pentru el nu poţi plăti, pentru că Dumnezeu preţuişte viaţa noastră foarte mult şi de aceea L-a dat pe Singurul Său Fiu ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică. Trebuie să recunoaştem totuşi că zilnic suntem îngrijoraţi mai mult de material decît de spiritual, de ceea ce este lumesc decât de ceea ce este duhovnicesc, dar dacă voi permite Cuvântului Lui să-şi facă lucrarea în mine voi fi sare şi lumină, influenţând prin comportamentul şi atitudinea mea pe cei din jurul meu.

Dumnezeu îngrijeşte de nevoile noastre.

Dumnezeu nu este nepăsător faţă de lucrurile pământeşti de care avem nevoie în căutarea Împărăţiei şi neprihănirii Lui. Dumnezeu îngrijeşte cu multă dragoste şi atenţie chiar şi de păsările cerului şi crinii de pe cîmp.

Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. (Matei 6:26-29)

Dacă uităm de dragostea şi grija lui Dumnezeu să ieşim afară şi să privim la păsările cerului şi la crinii de pe câmp cât de frumos sunt împodobiţi. Fiecare în viaţă se confruntă cu lipsuri materiale şi totuşi mărturisesc că nu a fost o zi în viaţa mea să rămân flămând, gol sau însetat. Dumnezeu s-a îngrijit de toate nevoile mele.

Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos. (Filipeni 4:19)

Şi prin îngrijorare cât de mult poţi schimba în situaţia creată? Nu poţi schimba mai mult decât păr sur în cap, nervi şi sănătate pierdută.

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; (Matei 6:11)

Vom putea să ieşim din această afirmare de sine şi îngrijorare pe măsură ce ne vom învăţa să ne încredem tot mai mult în Dumnezeu care în dragostea Lui ne poartă de grijă atît de frumos. Să căutăm deci zilnic Împărăţia lui Dumnezeu, şi neprihănirea Lui şi toat de ce avem nevoie ni se va da.

Fericirile – cununa caracterului creştin!

Pastele 2008 031Domnul Isus Hristos începe predica Sa de pe munte cu cuvintele: „Ferice de…”Ce a vrut Domnul Isus să comunice ascultătorilor săi şi ce înseamnă, de fapt, fiecare fericire în parte. Dacă vom privi în versetele 3 şi 10, vom observa că fericirile încep şi se termină cu aceeaşi răsplată: „căci a lor este Împărăţia cerurilor!”. Fiecare fericire este validarea celei precedente şi fiecare fericire din cele 9 ne arată cum trebuie să fie relaţia noastră cu Dumnezeu, cu noi înşine şi cu semenii noştri ca să moştenim Împărăţia lui Dumnezeu. Viaţa mea va fi guvernată şi determinată de relaţia mea cu Dumnezeu . Deci toate fericirile în care se curpinde toată „predica de pe munte” vorbesc despre caracterul creştinului şi relaţia noastră cu Dumnezeu şi cum să moştenim Împărăţia lui Dumnezeu.

Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!

Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!

Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!

Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!

Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!

Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!

Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!

Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!

Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi. (Mat. 5:3-12)

În următoarele articole aş vrea să abordez fiecare fericire în parte ca să înţelegem pe ce trebuie să fie bazată relaţia noastră cu Dumnezeu, cu noi înşine şi cu semenii noştri pentru a moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Cei trei vrăjmaşi ai creştinului

 Bruce Anstey

Era un timp de război în ţara lui Israel. Poporul lui Dumnezeu se afla într-un conflict aprig cu vrăjmaşii lui, căutând să-şi păstreze moştenirea în ţara Canaan. Domnul i-a descoperit profetului Elisei că acel om, Hazael, avea să devină conducătorul armatei vrăjmaşe. Elisei a fost biruit de întristare prevăzând nenorocirea pe care Hazael urma s-o aducă asupra fiilor lui Israel. Şi noi suntem angajaţi într-o luptă împotriva vrăjmaşilor noştri spirituali. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu că, prin harul Lui, putem fi biruitori asupra acestor vrăjmaşi formidabili şi ne putem trăi vieţile pentru gloria Sa.

La fel ca profetul Elisei, sunt şi eu foarte îngrijorat cu privire la soarta celor credincioşi, îndeosebi a celor tineri, căci ştiu din Cuvântul lui Dumnezeu ce vor vrăjmaşii să facă celor din poporul Său. Incursiunile acestor duşmani au făcut prăpăd în mărturia creştină şi s-au soldat cu multe pierderi în rândurile credincioşilor angajaţi în această luptă spirituală. Acest lucru este foarte serios. Acum câţiva ani vorbeam cu un frate şi el îmi spunea despre tinerii care fuseseră odinioară în adunarea din care făcea parte. Mi-a spus că la un moment dat erau cam 70 de tineri care crescuseră în adunare şi care plecaseră, dintr-un motiv sau altul. Nu rămăseseră decât 10 sau 12. Cuvintele lui m-au pus în uimire. Ce se întâmplase?, m-am întrebat. Unde au plecat toţi aceşti tineri? Vrăjmaşul îi împrăştiase într-un fel sau altul. Am făcut un calcul simplu şi am descoperit că circa 80% dintre ei plecaseră. Fratele a precizat că nu toţi dintre ei o luaseră pe drumuri destrăbălate şi ticăloase, însă oricum toţi se îndepărtaseră de locul unde Domnul era în mijloc, unde întreg adevărul era mărturisit şi practicat, deşi în multă slăbiciune. Deci, în mare, cam 20% dintre toţi tinerii rămăseseră!

Am împărtăşit mai târziu aceste lucruri unui alt frate, pe care l-am întâlnit la o conferinţă. El mi-a mărturisit cu mâhnire că aşa se întâmplase şi în adunarea lui locală. Era vizibil la fel de zguduit de aceste statistici ca şi mine. Pe când ne întorceam de la conferinţă, am discutat cu soţia mea despre acest subiect şi am făcut împreună un mic calcul cu privire la tinerii din adunarea noastră în ultimii zece ani. Trebuie să vă mărturisesc că în această privinţă adunarea noastră stătea şi mai prost. Cam 85% din tineri se împrăştiaseră! Oricum am privi la această situaţie, statistica ne spune că procentajul tinerilor care pleacă din adunările celor strânşi pentru numele Domnului Isus este foarte ridicat.

Acest lucru nu este caracteristic doar unei ţări sau unui continent, ci se întâmplă cam peste tot. Oamenii cu care am crescut împreună în adunare, pe care i-am cunoscut foarte bine, s-au depărtat într-un fel sau altul! N-au picat cu toţii în păcate scandaloase, dar s-au depărtat de drumul pe care, prin harul lui Dumnezeu, noi continuăm să umblăm. Epafras se ruga pentru sfinţi ca ei să să fie „desăvârşiţi şi cu totul siguri, în toată voia lui Dumnezeu” (Coloseni 4:12 ). Dacă renunţăm la oricare parte din adevărul care ne-a fost încredinţat, nu suntem desăvârşiţi „în toată voia lui Dumnezeu”. Acest lucru s-a întâmplat cu cea mai mare parte din cei care au fost odată strânşi pentru Numele Domnului, iar acum sunt împrăştiaţi prin alte locuri.

Nu este intenţia mea să-i critic pe cei care s-au depărtat, fiindcă ştiu că noi, cei care am rămas, nu suntem mai buni decât ei. Doar prin harul lui Dumnezeu ne mai aflăm încă aici. Menţionez însă aceste lucruri pentru a scoate în evidenţă faptul de necontestat că avem un vrăjmaş formidabil de puternic, care a avut multe succese printre cei tineri. Ce se va întâmpla cu această generaţie? Vor sta lucrurile altfel?

Versetul pe care l-am citat din 2. Împăraţi 8 mi-a venit în minte acum două zile, pe când cântam acea cântare: „Nu, nu este un drum uşor…” Atunci mi-am zis: „Oare aceşti tineri ştiu cu adevărat despre ce cântă? Înţeleg ei oare cu adevărat cât este de periculos drumul şi cât de puternici sunt duşmanii noştri spirituali?” Planul acestor duşmani este unul singur – să-l împingă pe creştin pe un drum al compromisului, unde să-L dezonoreze pe Domnul. Cea mai eficientă metodă a vrăjmaşului de a aduce necinste Numelui Domnului este de a folosi un creştin pentru acest lucru. Diavolul foloseşte şi necredincioşi pentru a ataca mărturia creştină, dar când foloseşte un creştin (unul care poartă acest nume), atacul lui este mult mai eficient.

RESURSELE PREGĂTITE DE DOMNUL

Vreau să arăt acum din Scripturi că Dumnezeu a pregătit resurse minunate pentru noi, astfel ca să-i putem birui pe cei trei vrăjmaşi ai noştri şi, în consecinţă, să trăim o viaţă creştină fericită, biruitoare şi rodnică.

Aşa cum am spus deja, fără harul Domnului am fi fost şi noi împrăştiaţi la fel ca ceilalţi. Calea creştină este plină de pericole şi de capcane, însă este o cale fericită dacă ne ţinem aproape de Domnul şi ne folosim de resursele pe care El ni le-a pregătit. Biblia spune: „Preaiubitul Domnului va locui în siguranţă lângă El” (Deuteronom 33:12 ). Singurul loc sigur pentru noi este „lângă El”. Apropierea de Hristos este extrem de necesară dacă dorim să fim păziţi. David, care este o imagine a lui Hristos, i-a spus lui Abiatar: „Rămâi cu mine, nu te teme de nimic, căci cel care caută să ia viaţa mea, caută să o ia şi pe a ta; lângă mine vei fi bine păzit” (1. Samuel 22:23 ).

Să privim la un alt verset în 2. Petru 1:3 : „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia”. Acest verset ne spune că Dumnezeu a pregătit orice resursă necesară nouă pe drumul credinţei. Cineva ar putea întreba: „Care sunt aceste resurse pe care le avem?” Daţi-mi voie să enumăr câteva dintre ele:

  1. Mai întâi avem Cuvântul lui Dumnezeu, care să ne călăuzească picioarele (Psalmul 119:105 ).
  2. Avem de asemenea Duhul lui Dumnezeu, care ne oferă puterea pentru a umbla pe cale (Romani 8:2 ).
  3. Avem apoi lucrarea de mijlocire a lui Hristos ca Mare Preot şi Avocat al nostru, pentru a ne păzi de păcat sau pentru a ne restabili, dacă este necesar (Evrei 7:25 1. Ioan 2:1 ).
  4. Avem scaunul harului, pentru a căpăta îndurare şi har, ca să avem ajutor la momentul potrivit (Evrei 4:16 ).
  5. Avem toată armura lui Dumnezeu, pentru a ne proteja de uneltirile Diavolului (Efeseni 6:11-18 ).
  6. Avem activitatea fiinţelor îngereşti, pentru a ne izbăvi de pericolele din această lume (Evrei 1:14 ).
  7. Avem părtăşia frăţească, pentru încurajarea noastră pe cale (2. Timotei 2:22 ).

Ni s-a dat deci „tot ce priveşte viaţa şi evlavia”. Cu alte cuvinte, am primit toate lucrurile de care avem nevoie pe calea creştină. Prin urmare, nu avem nici un motiv să falimentăm în vreun fel. Este drumul meu astăzi mai uşor decât atunci când eram tânăr? Nu; acelaşi vrăjmaş mă încolţeşte şi nimic nu-l poate îmblânzi. Ce trist că, în ciuda tuturor resurselor pregătite de Dumnezeu, vrăjmaşul continuă să-şi facă lucrarea – şi şi-o face foarte bine. Mulţi au căzut datorită atacurilor lui!

LUPTA CREŞTINĂ

Suntem într-un adevărat război, nu unul fizic, ci spiritual. Ni se spune în Efeseni 6:12 că „Lupta noastră nu este împotriva sângelui şi cărnii, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor acestor întunecimi, împotriva duhurilor răutăţii în locurile cereşti”. Iar în 2. Corinteni 10:4 : „Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt ale firii păcătoase, ci sunt puternice, datorită lui Dumnezeu, ca să dărâme întăriturile”.

Dacă suntem creştini, suntem angrenaţi în acest război, fie că vrem sau nu. Conflictul începe chiar din ziua în care suntem mântuiţi. Când suntem botezaţi, ne îmbrăcăm în mod oficial cu uniforma creştină. „Toţi câţi aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos” (Galateni 3:27 ).

Ne găsim pe teritoriul inamicului. Străbatem acest teritoriu în drumul către ţara noastră – cerul. Asta înseamnă că trebuie să fim foarte vigilenţi, căci vrăjmaşul ne pândeşte din toate părţile. Trebuie să fim pregătiţi pentru un conflict care durează întreaga noastră viaţă; nu vom scăpa de aceşti vrăjmaşi până nu vom pleca la Domnul, sau până când va veni El să ne răpească.

Sunt câteva lucruri importante pe care nu trebuie să le pierdem din vedere în acest conflict spiritual:

1) Această coaliţie a vrăjmaşilor noştri este cu mult mai puternică decât noi! Multele victime făcute în rândul creştinilor dovedesc cu prisosinţă acest lucru. Cei trei vrăjmaşi ai noştri sunt mult mai puternici decât ne închipuim. Dacă ne încredem în puterea noastră, este sigur că vom eşua şi vom cădea în luptă. Versetul 26 din Proverbe 28 spune aşa: „Cine se încrede în inima lui este un nebun, dar cine umblă în înţelepciune va fi scăpat”. Asta înseamnă că trebuie să ne facem socoteala şi să luăm în serios acest război. Biblia spune: „Care împărat, când merge la război cu un alt împărat, nu stă jos mai întâi, să se sfătuiască dacă va putea merge cu zece mii de oameni înaintea celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii?” (Luca 14:31 ). Este important să realizăm că, din punct de vedere natural, nu avem nici o şansă; şi că dacă nu luăm în serios drumul nostru creştin, mai devreme sau mai târziu vrăjmaşul ne va doborî. Acest lucru îmi aduce aminte de împăratul Roboam, despre care se spune că „a făcut lucruri rele, pentru că nu şi-a pus inima să caute pe Domnul” (2. Cronici 12:14 ). Nu ne putem permite să fim neglijenţi şi nepăsători. Partea bună este că ne aflăm în tabăra câştigătoare! Din fericire Dumnezeu este de partea noastră, iar acest lucru este suficient pentru a birui orice stratagemă şi înşelăciune a vrăjmaşilor noştri. „Cel care este în voi este mai mare decât cel care este în lume” (1. Ioan 4:4 ).

2) Trebuie să ne menţinem tot timpul la un nivel bun de pregătire spirituală. La început, soldaţii sunt supuşi la un regim riguros de instrucţie, care să-i facă apţi pentru luptă. După aceea, ei sunt responsabili să se menţină la un nivel corespunzător de pregătire, pentru a fi oricând gata de luptă. În acelaşi fel suntem chemaţi şi noi să ne menţinem permanent la un nivel bun de pregătire spirituală. Pavel s-a adresat către Timotei: „Porunca pe care ţi-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca prin ele să te lupţi lupta cea bună şi să păstrezi credinţa şi o conştiinţă bună, pe care unii au lepădat-o şi au naufragiat în ce priveşte credinţa” (1. Timotei 1:18,19 ). Vedem din acest pasaj că există două lucruri necesare în mod special pentru a ne menţine într-o formă spirituală bună: credinţa şi o conştiinţă bună. Dacă Timotei păstra aceste două lucruri în viaţa sa, Pavel îi spune că astfel era într-o stare potrivită pentru a lupta lupta cea bună. La fel vor sta lucrurile şi cu noi!

Trebuie să păstrăm „credinţa”, în sensul de a lua toate împrejurările noastre ca din mâna Domnului, fără să punem la îndoială înţelepciunea căilor Sale cu noi. A păstra credinţa nu este aşa de simplu cum am crede. Vrăjmaşul face tot posibilul pentru a tulbura credinţa noastră. El încearcă să dărâme încrederea sufletului nostru în Dumnezeu şi adesea foloseşte în acest scop încercările şi dificultăţile cu care ne confruntăm pe cale. Vrăjmaşul încearcă să-i descurajeze pe sfinţii lui Dumnezeu (Daniel 7:25 ); aceasta a fost cea mai eficientă armă în mâna lui. El ştie că un creştin descurajat este unul pe care îl poate întoarce uşor de pe drumul voii lui Dumnezeu. Când reuşeşte să introducă o îndoială în inimile noastre cu privire la bunătatea lui Dumnezeu, credinţa noastră va fi zdruncinată. Atunci începem să ne plângem cu privire la felul cum acţionează Dumnezeu faţă de noi. Fiind descurajaţi, putem ajunge la concluzia că Dumnezeu ne-a lăsat singuri să ne descurcăm în situaţia respectivă; atunci suntem în pericol să facem un pas greşit. Vom fi tentaţi să dobândim ceva ce nu face parte din voia Lui pentru noi, iar dacă facem un pas în acea direcţie – deşi nu este decât un simplu pas – pornim pe drumul care duce la naufragiu.

A păstra credinţa în împrejurările vieţii înseamnă a spune: „Ştiu că tot ce Domnul a îngăduit în viaţa mea este doar pentru că El mă iubeşte, şi va face tot ce este mai bine pentru mine. Mă voi încrede în El şi El va schimba toate lucrurile înspre binecuvântarea mea”. Este demn de remarcat faptul că Domnul nu i-a lăudat niciodată pe ucenicii Săi pentru credinţa lor, ci i-a mustrat în diferite ocazii pentru lipsa ei. Nu este uimitor că aceia care au petrecut cel mai mult timp cu El au dat dovadă de lipsă de credinţă?

În al doilea rând, trebuie să păstrăm şi „o conştiinţă bună”, practicând zilnic judecata de sine, chiar şi în cele mai mici lucruri în care greşim. Dacă ţinem socoteala din scurt cu Dumnezeu, judecând tot ce spunem sau facem greşit, orice lucru care nu se potriveşte cu chemarea noastră creştină, atunci vom păstra o conştiinţă bună. Dacă nu practicăm judecata de sine, deschidem uşa pentru vrăjmaşii noştri. Fără să ne judecăm pe noi înşine, vom deveni tot mai împovăraţi de greşelile noastre, având o conştiinţă rea. Dacă refuzăm să judecăm păcatul care ne-a produs o conştiinţă rea, vom fi tentaţi să modificăm lumina Scripturii pentru a se potrivi cu drumul nostru inconsecvent. Cu alte cuvinte, ne vom ajusta doctrina după purtare. Când se întâmplă acest lucru, ne îndreptăm cu paşi repezi către naufragiu. Cât de periculos este să neglijăm judecata de sine! Drumul către „naufragiu” începe prin a lăsa nejudecat un păcat, oricât de mic.

Putem spune deci că „credinţa” Îi face loc lui Dumnezeu înăuntru, în timp ce „o conştiinţă bună” dă păcatul afară; astfel suntem ţinuţi pe linia de plutire şi navigăm în siguranţă cu Dumnezeul nostru.

3) Trebuie să fim pregătiţi să suferim. A suferi este un lucru normal atunci când Îl urmezi şi Îl slujeşti pe Domnul. Dacă dorim să ne purtăm cu credincioşie, nu vom putea evita persecuţiile şi batjocura. Acestea sunt lucruri de care nu putem scăpa. Pavel i-a spus lui Timotei: „Ia-ţi partea ta la suferinţă, ca un bun ostaş al lui Isus Hristos” (2. Timotei 2:3 ). Nimeni n-a spus că drumul creştinului este uşor, însă este un drum sigur şi fericit dacă ne ţinem aproape de Domnul.

4) Trebuie să avem grijă să nu ne încurcăm cu treburile vieţii acesteia, altfel nu vom putea răspunde chemării Aceluia care ne-a înscris la oaste (2. Timotei 2:4 ). Acest lucru aduce înaintea noastră nevoia de separare. Dacă vrem să luptăm lupta cea bună, trebuie să ne ţinem strâns alipiţi de cauza lui Hristos. Este posibil să devenim atât de înfăşuraţi în lucrurile vieţii acesteia – şi în grijile care ţin de ea – încât să nu mai fim capabili să răspundem chemării Domnului în lucrare. Un soldat bun este pregătit să aştepte în orice clipă orice comandă de la superiorul său. Treaba lui este să placă celui care l-a înrolat. Asta înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât pură ascultare. Să căutăm să nu fim atraşi în tot felul de preocupări pământeşti. Viaţa noastră nu trebuie să fie încurcată de astfel de lucruri, ci să avem ca ţel suprem să fim plăcuţi Domnului în toate lucrurile.

5) Trebuie să purtăm tot timpul armura lui DumnezeuEfeseni 6:11 spune: „Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor Diavolului”. Aceste diferite componente ale armurii ne aduc înainte ideea dependenţei în rugăciune faţă de Domnul. După ce sunt enumerate, se adaugă: „Faceţi în tot timpul, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri” (vers.18). Asta înseamnă că trebuie să ne înfruntăm vrăjmaşul stând pe genunchi. Şi să ne aducem aminte că nu avem nici o piesă în armură care să ne apere spatele. Dacă întoarcem spatele vrăjmaşului, vom fi doborâţi în luptă. „Fiii lui Efraim, arcaşi înarmaţi, au întors spatele în ziua luptei” (Psalmul 78:9 ).

Ca un sumar, pentru a lupta cum trebuie lupta cea bună, avem nevoie de:
1) O idee corectă cu privire la puterea vrăjmaşului.
2) A menţine credinţa şi o conştiinţă bună, prin care vom fi pregătiţi din punct de vedere spiritual pentru luptă.
3) A fi pregătiţi să suferim batjocura şi suferinţa.
4) A nu ne încurca cu treburile vieţii acesteia.
5) A purta toată armura lui Dumnezeu.

COALIŢIA VRĂJMAŞĂ

Acum aş dori să spun câteva lucruri despre cei trei vrăjmaşi ai creştinului şi de asemenea despre calea lui Dumnezeu de a-i birui, astfel încât să fim victorioşi pentru slava lui Dumnezeu. Aceşti trei vrăjmaşi sunt lumea, carnea şi diavolul. Ei lucrează împreună, într-o coaliţie al cărei comandant suprem, ca să zicem aşa, este Satan. Carnea din noi este inamicul infiltrat în spatele liniilor noastre, şi ea lucrează în directă comunicaţie cu ceilalţi doi, pentru ca astfel scopul acestei coaliţii să fie îndeplinit – anume, să fim doborâţi în luptă.

LUMEA şi MIJLOACELE DE A FI BIRUITORI ASUPRA EI

Să deschidem la 1. Ioan 2:15-17 : „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume, pofta cărnii, pofta ochilor şi mândria vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea trece, şi pofta ei, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac”.

Când privim la acest subiect despre „lume”, trebuie să înţelegem că despre el se vorbeşte în cel puţin trei feluri în Scriptură.

1) Mai întâi, lumea este privită ca fiind un loc. De exemplu, 1. Timotei 1:15 spune: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe păcătoşi”. Aici este clar că lumea e privită ca un loc – această planetă. Domnul S-a coborât din cer în această lume pentru a muri pentru slava lui Dumnezeu şi pentru a rezolva problema noastră ca păcătoşi.

2) În al doilea rând, lumea este privită ca fiind sistemul construit de om pentru a se simţi confortabil în înstrăinarea lui faţă de Dumnezeu. Versetele pe care le-am citat din 1. Ioan 2 sunt un exemplu cu privire la acest aspect al lumii. Acest sistem a început în zilele lui Cain, când acesta a ieşit din prezenţa lui Dumnezeu. El şi urmaşii lui au pus bazele a tot felul de lucruri menite să-i facă fericiţi în viaţa pe care o trăiau departe de Dumnezeu. Astăzi acest sistem a devenit foarte sofisticat, având extrem de multe lucruri care să-l distragă pe om de la nevoia lui reală. Sunt multe sectoare în acest vast sistem: artele, ştiinţa, educaţia, literatura, religia, comerţul, politica, sportul, etc. Există câte ceva pentru orice om. Scopul din spatele acestui mecanism este de a ţine departe de minţile oamenilor orice gând cu privire la adevăratul Dumnezeu, şi, dacă este posibil, să-l ţină pe om fericit şi nepăsător în păcatele sale. Mai simplu spus, lumea poate fi privită ca o societate din care Hristos este exclus. Acesta este aspectul lumii la care vreau să privim în mod special în studiul nostru despre cei trei vrăjmaşi ai creştinului.

3) În al treilea rând, lumea este privită ca reprezentând totalitatea oamenilor pierduţi ce sunt captivi în vastul sistem despre care am vorbit la punctul precedent. Un exemplu despre acest aspect al lumii îl găsim în Psalmul 17:14 : „…oamenii lumii acesteia, care îşi au partea lor în viaţa aceasta…”. Un alt exemplu îl găsim în Evanghelia după Ioan: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16 ). Este vorba deci de aceia care fac parte din sistemul lumii, care îşi trăiesc viaţa în păcatele lor. Ei sunt atât de afundaţi în acest sistem încât sunt numiţi lume.

Este important, atunci când citim Scriptura, să distingem despre ce aspect e vorba atunci când întâlnim cuvântul lume. Altfel putem ajunge la interpretări foarte eronate. Contextul este un lucru foarte important. Ştiţi că atunci când cumpărăm o casă, specialiştii ne spun că există trei lucruri, cele mai importante, de care trebuie să ţinem seama: mai întâi unde se află casa, apoi unde se află casa, iar în cele din urmă unde se află casa. Cu alte cuvinte locaţia unei case înseamnă totul. Tot aşa, atunci când citim Scriptura, cele trei principii importante care trebuie să ne guverneze sunt: 1) contextul, 2) contextul şi 3) contextul; asta fiindcă în interpretarea Bibliei contextul reprezintă totul. Multe, dacă nu chiar toate, din cultele care există în creştinătate astăzi nu împart drept Cuvântul adevărului (2. Timotei 2:15 ); şi, ca rezultat, au ajuns la tot felul de interpretări ciudate. Trebuie să ţinem seama de contextul pasajului atunci când citim Biblia.

Revenind la subiectul nostru despre lume, vom avea nevoie să cunoaştem neapărat contextul pasajului unde apare acest cuvânt, pentru a ne da seama la ce aspect al lumii se referă acolo Scriptura. De exemplu, când Ioan 3:16 spune că „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…”, înţelegem că aici nu poate fi vorba de acel sistem urâcios care îi îndepărtează pe oameni de Hristos. Ni se spune în altă parte să nu iubim acel sistem; cu siguranţă că Dumnezeu n-ar iubi ceva ce nouă ne-ar spune să nu iubim. Nici nu poate fi vorba în Ioan 3:16 de lume ca loc. Cuvântul lui Dumnezeu, atât cât ştiu eu, nu spune nicăieri că Dumnezeu ar iubi această planetă. Nu citim nicăieri în Biblie că Dumnezeu iubeşte munţii, copacii, râurile, etc. Este evident că semnificaţia cuvântului lume în Ioan 3:16 este totalitea oamenilor ce se află în sistemul lumesc. Dumnezeu îi iubeşte pe cei care se află acolo, pe aceia care sunt împiedicaţi să vină la Domnul Isus de chiar acel sistem în care se află.

Îndemnul din 1. Ioan 2:15-17 este să fim atenţi ca nu cumva – acum după ce am fost mântuiţi şi scoşi din lume în ce priveşte poziţia noastră (Ioan 17:16 Galateni 1:4 ) – afecţiunile noastre să se îndrepte către acel sistem lumesc. În caz contrar, vom fi traşi în jos de către el. Motivul cel mai important pentru care nu trebuie să iubim lumea este că afecţiunea faţă de ea va lua locul afecţiunii faţă de Hristos. Acest proces poate fi lent, însă cu siguranţă că el va înălţa un zid între inimile noastre şi Hristos. În conflictul în care suntem angajaţi, trebuie să ne păzim inimile mai mult decât orice. Inima este locul afecţiunilor, iar vrăjmaşul tocmai asta caută – afecţiunile noastre. Cu toţii ştim foarte bine că dacă loveşti pe cineva direct în inimă, îi dai o lovitură fatală – respectivul moare pe loc. De aceea se spune în Proverbe 4:23 : „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii”.

Deci lucrul cel mai important este că „dacă cineva iubeşte lumea, dragostea Tatălui nu este în el”. Cu alte cuvinte, nu poţi să te bucuri de dragostea lui Dumnezeu şi de lucrurile lumii în acelaşi timp. Aşa ceva e imposibil! Fie te bucuri de dragostea lui Dumnezeu şi de lucrurile lui Hristos, fie iubeşti lumea; aceste două lucruri nu pot merge împreună. Unul îl elimină pe celălalt.

Sistemul acestei lumi este cu adevărat un vrăjmaş cu privire la care trebuie să fim atenţi. Primul lui scop este să anihileze afecţiunea pentru Hristos din inimile noastre. Un creştin ale cărui afecţiuni pentru Domnul s-au răcit, este un creştin care va fi îndepărtat cu uşurinţă de pe drumul ascultării. Aşa cum am spus, lumea are multe compartimente – artele, ştiinţa, educaţia, literatura, religia, comerţul, politica, sportul, etc. – există câteva ceva pentru toţi. Toate acestea au scopul de a îndepărta orice gând al lui Dumnezeu şi al lui Hristos din minţile noastre, cu intenţia de corupe afecţiunile pe care le avem faţă de Hristos. Care creştin adevărat ar dori aşa ceva? Ultimul lucru pe care l-am dori este de a ne conforma acestei lumi; Biblia spune că mai degrabă trebuie să fim „transformaţi în duhul minţii noastre” (Romani 12:2 ).

Amintiţi-vă că aceşti trei vrăjmaşi lucrează împreună. Diavolul ne va prezenta vreun lucru din lume, lucru care atrage carnea din noi. Puterea constrângătoare a influenţei lumii, cuplată cu înclinaţiile cărnii, este incredibil de mare. Cu toţii am fost afectaţi de ea într-un fel sau altul.

Lumea are metodele ei de a ne tranchiliza simţurile morale şi de a ne conforma căilor şi standardelor ei. Un astfel de proces este periculos şi greu de sesizat, fiindcă se desfăşoară încetul cu încetul. Acest vrăjmaş foloseşte presiunea anturajului pentru a ne determina să-i îmbrăţişăm stilurile şi standardele. Este o anumită presiune a societăţii, care ne izolează dacă nu ne conformăm ei. De exemplu, când eram tânăr, toată lumea purta un gen de cravată foarte lată, care arăta ca o bavetă de bebeluş. Cine nu purta atunci o astfel de cravată, parcă nici nu exista pentru ceilalţi. Din nefericire, am purtat şi eu aşa ceva în vremea aceea, iar acum mi-e ruşine şi să mă gândesc la aşa ceva. Cu foarte mult timp în urmă am rupt din albumele mele toate pozele în care apăream cu „baveţica” aceea. De aceea vă spun, peste câţiva ani, unii dintre voi vor privi în urmă şi vor zice: „Cum oare am putut să cred că hainele pe care le purtam atunci arătau bine?”.

Cu cât umblăm mai mult în compania oamenilor lumii, sau chiar a credincioşilor lumeşti, cu atât vom simţi o presiune mai puternică de a ne conforma lor. Iar acest lucru nu se va vedea doar în felul de haine pe care le purtăm, ci şi în standardele morale din interiorul nostru.

Daţi-mi voie să adaug că nu este greşit să dorim să fim acceptaţi, însă întrebarea este: de cine dorim să fim acceptaţi? Dorim aprobarea Domnului Isus? Sau pe cea a lumii? Suntem deja „acceptaţi în Cel Preaiubit” (Efeseni 1:6 ), iar acum căutăm să-I fim plăcuţi Lui (2. Corinteni 5:9 ).

Poţi vedea dacă un credincios este lumesc sau nu, după felul în care se îmbracă. Un alt criteriu este hrana spirituală cu care el se alimentează. Romanele, revistele, televizorul, muzica, toate sunt lucruri cu care se hrănesc oamenii din lume. Ce trist să vezi credincioşi care se hrănesc cu asemenea lucruri.

Un lucru deosebit de serios este că cei care se află sub influenţa lumii îşi pierd încetul cu încetul sensibilitatea. Se obişnuiesc treptat cu lumea şi nu li se mai pare nimic ciudat. Dacă încerci să le atragi atenţia cu privire la vreun lucru lumesc, care este periculos din punct de vedere spiritual, ei zâmbesc neîncrezători şi se uită la tine de parcă ai fi de pe altă planetă. Ei par, cel puţin la suprafaţă, cu totul mulţumiţi să se lase duşi de curentul căilor lumii. Domnul vorbeşte despre acest sindrom în Luca 11:21 . El spune că atunci când diavolul „îşi păzeşte casa, averile îi sunt la adăpost [sau, în pace]”. Casa lui este această lume, construită şi împodobită în aşa fel încât să-i atragă pe oameni; averile lui sunt sunt aceia pe care i-a adormit cu anestezicele lui. Drept rezultat, aceştia sunt la adăpost, sau în pace, în sistemul lui lumesc. Vedem de aici că diavolul foloseşte lucrurile lumii pentru a induce supuşilor săi o stare de insensibilitate spirituală. Cei care se adapă din fântânile lumii vor sfârşi având simţurile adormite încetul cu încetul, fără nici măcar să bănuiască acest lucru.

Am auzit că acum câţiva ani s-a făcut un experiment ştiinţific cu o broască. Cercetătorii au încercat să pună broasca într-un vas plin cu apă fierbinte, dar ea sărea imediat afară din vas. Apoi au pus-o într-un vas cu apă rece şi ea a rămas acolo. După aceea au încălzit apa din vas, încetul cu încetul, cu câte un grad la câteva minute. Broasca s-a obişnuit treptat cu temperatura şi a rămas în apă până când a murit fiartă. Încălzirea treptată a apei a făcut-o insensibilă la pericol. Tot aşa, diavolul foloseşte tranchilizantele acestei lumi pentru a ne anihila, dacă nu suntem atenţi, standardele morale şi a ne afecta astfel întreaga purtare. Totul în jurul nostru lucrează cu scopul de a ne aduce la nivelul corupt al lumii.

Mai demult, pe când se folosea la construcţia caselor un anumit material (care acum este interzis), s-a întâmplat un eveniment care poate şi el ilustra ceea ce vreau să spun. O astfel de casă a luat foc, iar gazul degajat de acel material era extrem de toxic. Oamenii au strigat la geamul dormitorului locatarilor, iar când femeia a deschis, avea o faţă palidă şi pierdută din cauza gazului. I s-a spus să plece imediat din dormitor, deoarece casa luase foc. Ea a închis fereastra şi s-a culcat la loc. A murit la scurt timp după aceea. Sărmana femeie fusese făcută insensibilă de către gazul acela şi nici nu şi-a mai dat seama ce se petrecea. Acesta este efectul pe care atmosfera acestei lumi îl are asupra noastră. Ne face insensibili din punct de vedere spiritual – şi ajungem ca nici măcar să nu ne mai dăm seama de acest lucru! Cartea Proverbe 23:29-35 ne descrie un om care s-a îmbătat – ceea ce arată efectul adormitor al plăcerilor lumii – şi care devine insensibil la loviturile celor care doresc să-l corecteze. El spune: „M-au lovit…dar nu mă doare!…M-au bătut…dar nu simt nimic! Când mă voi trezi? Mai vreau vin!” Iată un mic test pentru fiecare dintre voi, cei tineri: dacă ceea ce spun sună ca o nebunie pentru voi, atunci poate că „gazul” acestei lumi v-a afectat deja! După câte am observat, unii dintre voi sunt pe jumătate gazaţi!

Iacov ne avertizează: „Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea, se face vrăjmaş cu Dumnezeu” (Iacov 4:4 ). Samson s-a făcut prieten cu lumea şi acest lucru i-a provocat căderea. A stat pe genunchii Dalilei atunci când trebuia să stea pe proprii lui genunchi (Judecători 16:19 ). Când filistenii s-au aruncat asupra lui, el a încercat să se scuture şi să-i îndepărteze ca în celelalte dăţi, însă „nu ştia că Domnul Se depărtase de el”. Îşi pierduse puterea şi el nu ştia! Era insensibil. Filistenii l-au luat prizonier şi i-au scos ochii!

Şapte lucruri pe care Samson le-a pierdut din cauza prieteniei lui cu lumea

1) Şi-a pierdut secretul.
2) Şi-a pierdut părul.
3) Şi-a pierdut puterea.
4) A pierdut simţământul prezenţei Domnului.
5) Şi-a pierdut ochii.
6) Şi-a pierdut libertatea.
7) Şi-a pierdut viaţa.

Când întreţii o prietenie cu lumea, va veni peste tine o stare de somnolenţă spirituală. Lumea are metodele ei de a ne adormi din punct de vedere spiritual. Trebuie să fim foarte atenţi. De aceea există acele îndemnuri în Noul Testament de a ne trezi din starea de adormire spirituală (1. Tesaloniceni 5:5 Efeseni 5:14 , etc). J.N. Darby spunea că chiar atunci când nu vrei să ai nimic de a face cu lumea, ea găseşte o cale să se agaţe de tine. Cu cât mai mult îi va copleşi ea pe aceia care de bună voie o îmbrăţişează!

Să vorbim acum despre calea lui Dumnezeu de a birui lumea. Apostolul Ioan spune: „Oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră. Cine este cel care biruie lumea, dacă nu cel care crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?” (1. Ioan 5:4,5 ). Aici, în scrierile lui Ioan, Dumnezeu ne oferă soluţia pentru a obţine biruinţa asupra lumii. Ioan scrie într-un fel abstract. El ne oferă aici doar principiul acestei biruinţe, de aceea lucrurile ar putea părea ceva mai greu de înţeles.

Apostolul vrea să spună că sunt două lucruri care ne ajută să dobândim victoria asupra lumii. Există, pe de-o parte, aspectul suveranităţii lui Dumnezeu, iar de cealaltă parte, aspectul responsabilităţii noastre. Daţi-mi voie să explic acest lucru. În ce-L priveşte pe Dumnezeu, El ne-a dat o natură nouă prin naşterea din nou, natură care se poate bucura de lucrurile divine; aceste lucruri sunt de asemenea cereşti, adică nu sunt deloc din această lume. Dacă nu eşti născut din Dumnezeu, dacă nu eşti trecut din moarte la viaţă, nu te poţi bucura cu adevărat de astfel de lucruri.

Totuşi, biruinţa asupra lumii nu depinde doar de acest prim aspect subliniat mai sus. Dumnezeu vrea ca noi să fim exersaţi din punct de vedere spiritual în conflictul cu lumea. Acest lucru pune un frâu voinţei noastre şi ne dă pe faţă adevărata stare de suflet. Dacă vrem biruinţă, trebuie să ne facem şi noi partea. Iată motivul pentru care cea de-a doua parte a versetului 4 citat anterior ne spune că trebuie să ne exersăm credinţa („credinţa noastră”). Aici nu este vorba de credinţa în Hristos pentru a fi mântuiţi, fiindcă apostolul se adresează unor copii ai lui Dumnezeu, deci unor oameni deja mântuiţi. Este mai degrabă vorba de credinţa ca putere vie şi lucrătoare, care să funcţioneze practic în viaţa noastră de zi cu zi. Este acea credinţă care se concentrează asupra lui Hristos, văzându-L acolo unde El este acum, înălţat în slavă, ca centru al unei lumi cu totul diferite de cea în care trăim pe acest pământ. Pe măsură ce prin credinţă Îl contemplăm pe Hristos aflat acolo şi ne bucurăm de acea scenă a slavei, vom fi izbăviţi de lumea în care trăim. Când ne bucurăm în mod practic de lucrurile cereşti, lumea aceasta îşi pierde puterea de atracţie.

Vedem deci că atunci când sufletul ne este pus în legătură cu ceva mai înalt, lumea îşi pierde puterea asupra noastră. În felul acesta o biruim. Cu mulţi ani în urmă, un frate era în drum spre adunare când s-a întâlnit cu un cunoscut de-al lui, care l-a întrebat: „Te duci să vezi spectacolul (în oraş tocmai se dădea un spectacol celebru)?” Fratele i-a răspuns: „Dacă ai şti ce spectacol se desfăşoară înaintea sufletului meu, nu mi-ai pune o asemenea întrebare”. Avem responsabilitatea să ne preocupăm cu lucrurile cereşti, „unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu” (Coloseni 3:1 ). Când procedăm aşa, puterea pe care lumea ar avea-o asupra sufletului nostru este frântă.

Este demn de notat faptul că Ioan, vorbind despre biruinţa asupra lumii, nu spune că aceasta s-ar realiza prin separare, deşi acesta va fi cu siguranţă rezultatul atunci când credinţa noastră lucrează. Dacă cineva se bucură de lucrurile cereşti, separarea lui de lume va urma în mod natural.
În timp ce 1. Ioan 5 ne oferă principiul eliberării de lume, Vechiul Testament ne pune înainte imagini care ilustrează acest fapt. Cât de preţioase sunt imaginile Vechiului Testament care ne ajută să înţelegem mai bine principiile morale ale lui Dumnezeu.

Geneza 14:17-24 spune: „După ce s-a întors Avram de la înfrângerea lui Chedorlaomer şi a împăraţilor care erau împreună cu El, împăratul Sodomei i-a ieşit în întâmpinare în Valea Şave sau Valea Împăratului. Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului celui Prea Înalt. Şi el l-a binecuvântat şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul cel Prea Înalt, Stăpânitorul cerului şi al pământului. Binecuvântat să fie Dumnezeul cel Prea Înalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!”. Şi el i-a dat zeciuială din toate. Împăratul Sodomei a zis lui Avram: „Dă-mi oamenii şi ţine bogăţiile pentru tine”. Avram a spus împăratului Sodomei: „Ridic mâna spre Domnul, Dumnezeul cel Prea Înalt, Stăpânitorul cerului şi al pământului, şi jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte, ca să nu zici: „Am îmbogăţit pe Avraam…” Nimic pentru mine, afară de ce au mâncat tinerii şi partea oamenilor care au mers cu mine, Aner, Eşcol şi Mamre: ei să-şi ia partea lor”.

Aici ni se dă o lecţie despre cum putem obţine biruinţa asupra lumii. Sodoma este o imagine a acestei lumi, privită în caracterul ei corupt. Împăratul Sodomei este o imagine a lui Satan însuşi, care este dumnezeul şi prinţul lumii acesteia (2. Corinteni 4:4 Ioan 12:31 14:30 ). Ca prinţ al acestei lumi, el este capul părţii civile a ei; iar ca dumnezeul lumii, este capul părţii ei religioase – a acelei religii fără Hristos.

După ce Avram a câştigat bătălia împotriva lui Chedorlaomer şi a împăraţilor aliaţi cu el, doi oameni i-au ieşit în întâmpinare. Unul era Melhisedec, împăratul Salemului, care este o imagine a lui Hristos; celălalt era Bera, împăratul Sodomei. Melhisedec venise pentru a-l ajuta pe Avram, iar Bera pentru a-l ispiti. Bera l-a invitat pe Avram să ia bunurile Sodomei. El a spus: „Ţine bogăţiile pentru tine”. Era însă şi o condiţie: „Dă-mi oamenii (sufletele)”. Aşa procedează şi Satan cu noi. Ne spune să luăm cât dorim din plăcerile lumii şi din distracţiile ei, atâta vreme cât poate pune stăpânire pe sufletul nostru. El ştie că sistemul lumii, cu plăcerile ei, va reuşi să corupă afecţiunile noastre pentru Hristos şi să ne facă nefolositori pentru orice lucrare a lui Dumnezeu.

Este însă atât de minunat să vedem că Melhisedec l-a întâmpinat pe Avram mai înainte ca împăratul Sodomei să apuce să-l ispitească. Aşa cum am spus, Melhisedec este o imagine a Domnului Isus Hristos. El i-a dat lui Avram pâine şi vin, care vorbesc despre întărire spirituală şi bucurie. Iată ce vrea Hristos să ne dea! A mânca acele lucruri din mâna lui Melhisedec simbolizează comuniunea cu Hristos. Dumnezeu doreşte să gustăm această comuniune. Avram a primit acele lucruri şi a fost binecuvântat de cel care era preot al Dumnezeului Prea Înalt. Când Bera s-a apropiat de Avram cu ispitele lui, Avram a fost în stare să-l refuze. El a spus: „Ridic mâna spre Domnul, Dumnezeul cel Prea Înalt, Stăpânitorul cerului şi al pământului, şi jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte”. Faptul că Avram gustase mai înainte ceva cu mult mai bun, i-a dat putere să refuze oferta lui Bera. Aşa vor sta lucrurile şi cu noi. Dacă gustăm din ceea ce Hristos ne oferă şi ne bucurăm de lucrurile cereşti şi spirituale, vom avea putere să refuzăm lumea. Mai simplu spus, mijlocul pentru a învinge ispitele lui Bera este să mănânci hrana lui Melhisedec!

Şi, până la urmă, ce s-a întâmplat cu acele bogăţii ale Sodomei? Au ars împreună cu ea! Ceea ce oferă lumea este trecător şi niciodată nu poate sătura sufletul nostru – dacă trăiţi pentru lucrurile lumii, veţi pierde totul. Însă ceea ce oferă Hristos este veşnic. Ce trist este să vezi creştini care caută lucrurile lumii acesteia. Îţi dai seama imediat că astfel de oameni nu se bucură deloc de lucrurile cereşti. Dacă s-ar bucura de ele, n-ar mai alerga după cele ale lumii.

Vedem din ultimul verset citat (vers. 24) că Avram n-a vrut să ia o decizie pentru oamenii care merseseră cu el la luptă. Ceea ce a putut face, a fost să acţioneze prin credinţă înaintea lui Dumnezeu, dându-le astfel un exemplu. Ei trebuiau să fie în mod personal exersaţi cu privire la aceste lucruri. La fel stau lucrurile şi azi: cei bătrâni nu pot decide în locul tinerilor. Într-un anumit sens, am dori să putem decide pentru voi, însă drumul uceniciei este individual. Fiecare trebuie să-şi exercite credinţa. Dumnezeu să vă dea harul să vă hrăniţi cu Hristos, iar separarea de rău va urma în mod natural. Ţineţi minte un lucru: când e vorba de lume, există doar două categorii de creştini: biruitori şi biruiţi! Voi din care categorie faceţi parte?

FIREA PĂCĂTOASĂ şi CUM PUTEM TRĂI DEASUPRA ÎNCLINAŢIILOR EI

Firea păcătoasă (carnea) este natura păcătoasă care există în orice persoană de pe pământ. Ea ne-a fost transmisă de la părinţii noştri. David a spus: „Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a conceput mama mea” (Psalmul 51:5 ). Această natură veche, fiind căzută, este înclinată în întregime către rău, neputând fi reabilitată sau corectată! Domnul i-a spus lui Nicodim: „Ceea ce este născut din carne este carne” (Ioan 3:6 ). Aceasta înseamnă că orice efort pentru a o îmbunătăţi este zadarnic. Ea va rămâne întotdeauna ceea ce este – carne păcătoasă şi căzută. Este imposibil s-o schimbi.

După ce am fost mântuiţi, această fire căzută nu a fost luată din noi. Faptul că are două firi îl face pe creştin să fie diferit de orice altă creatură. El are o natură căzută şi una nouă, primită prin naşterea din nou. Una vrea să facă răul, cealaltă binele. Nu suntem răspunzători că firea veche se află în noi, însă suntem răspunzători dacă îi îngăduim să acţioneze. Dacă firii vechi i se permite să stăpânească în vieţile noastre, atunci vom fi caracterizaţi de activitatea ei. Deci de prezenţa ei nu vom putea fi eliberaţi câtă vreme ne aflăm pe acest pământ, însă vestea bună este că putem fi eliberaţi de puterea ei, dacă acţionăm după principiile la care vom privi în continuare.

Firea păcătoasă este un vrăjmaş infiltrat în spatele liniilor noastre de luptă; ea este, ca să zicem aşa, şarpele crescut la sânul nostru. Fiind un vrăjmaş foarte subtil, ea lucrează în combinaţie cu ceilalţi doi vrăjmaşi din coaliţia răului – cu lumea şi cu diavolul. Unul dintre lucrurile care fac foarte dificilă lupta împotriva cărnii este că ea adesea îşi camuflează adevărata identitate, pretinzând că este un aliat al nostru. Cineva poate acţiona prin carne şi să nu-şi dea seama de acest lucru, nici el nici ceilalţi din jurul lui! Alteori acest lucru este evident pentru toţi. Trebuie să ne temem de activitatea acestui vrăjmaş în permanenţă; dacă n-o facem, vom cădea pradă lui. W.T.P. Wolston spunea că ziua în care încetăm să ne temem de cădere este ziua în care vom cădea! Iată cât de rapid este acest vrăjmaş!

De vreme ce înclinaţia cărnii este numai către rău, ea învaţă căile răului cu repeziciune şi fără greutate. Nu trebuie să vadă sau să audă decât o singură dată un lucru rău, că îndată îl şi învaţă. Un frate bătrân spune că, în copilărie, mama lui n-a trebuit să-l ia niciodată pe genunchi ca să-l înveţe cum să spună o minciună – el ştia din instinct cum să mintă! Mai mult decât atât, firea păcătoasă are o abilitate uimitoare în a-şi aminti răul din alţii. De exemplu, dacă auzim ceva rău despre cineva, este uimitor cât de bine şi cât de mult timp ţinem minte lucrul respectiv – chiar atunci când nu vrem aceasta! Natura noastră căzută se mulează perfect pe orice lucru negativ sau păcătos. De cealaltă parte, uităm constant lucrurile importante pe care ar trebui să le ţinem minte, precum adevărul Scripturii (de aceea trebuie să ni-l împrospătăm mereu). Un frate spunea aşa: „Îmi amintesc lucrurile pe care ar trebui să le uit şi uit lucrurile pe care ar trebui să le ţin minte”. Cât de adevărate sunt aceste cuvinte!

Marea problemă cu acest vrăjmaşi al nostru – lucru pe care-l ştim cu toţii prea bine – este că el vrea să acţioneze în vieţile noastre. Rezultatul este că suntem împiedicaţi să umblăm în sfinţenie şi să trăim pentru gloria lui Dumnezeu. Cineva poate să vrea să umble în sfinţenie, dar descoperă că nu poate, fiindcă firea păcătoasă acţionează încontinuu.

Cum putem deci să fim biruitori asupra acestui vrăjmaş? Haideţi să deschidem la Galateni 5:16,17 , unde putem vedea calea pentru acest lucru. „Zic dar: umblaţi prin Duhul şi nu veţi împlini pofta firii păcătoase. Căci firea păcătoasă pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva firii păcătoase; şi acestea sunt opuse unul altuia, ca să nu faceţi ceea ce aţi voi”. Aşa cum am văzut în 1. Ioan 5 , când am vorbit despre biruinţa asupra lumii, la fel şi aici apostolul Pavel, la rândul lui, oferă numai un principiu, fără să-l dezvolte. Vom cerceta şi alte locuri din Scriptură care aruncă lumină asupra acestui subiect. Vedem din pasajul citat că Dumnezeu a pregătit o resursă pentru lupta cu acest vrăjmaş, aşa încât să putem trăi o viaţă sfântă pentru gloria Lui. Remediul pentru activitatea cărnii în cel credincios este să umble „prin Duhul”. Aceasta înseamnă că puterea necesară pentru eliberarea de firea păcătoasă vine ca rezultat al faptului că Duhului lui Dumnezeu I se dă locul cuvenit în viaţa noastră.

Totuşi, a umbla prin Duhul este o expresie abstractă, care necesită unele explicaţii. Pentru acest lucru, să mergem la Romani 8:1,2 : ”Deci nu mai este nici o condamnare pentru cei care sunt în Hristos Isus. Căci legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii”. Iar în versetele 5,6: „Căci cei care sunt potrivit cărnii gândesc lucrurile cărnii, iar cei care sunt potrivit Duhului gândesc lucrurile Duhului. Căci gândirea cărnii este moarte, dar gândirea Duhului este viaţă şi pace”. Aceste pasaje se ocupă de subiectul eliberării de sub puterea păcatului din noi. Primele două versete oferă principiul eliberării de carne, apoi celelalte ne arată cum putem avea o eliberare practică şi constantă, de zi cu zi. Capitolul începe cu prezentarea acceptării de care se bucură cel credincios; el este „în Hristos” (vers.1). Aceasta vorbeşte despre cum este primit Duhul Sfânt (care va acţiona pentru eliberarea noastră). În momentul în care credinciosul îşi vede, prin credinţă, locul în „în Hristos”, Duhul lui Dumnezeu îl pecetluieşte şi în felul acesta Îşi face locuinţa în el. Versetul 1 vorbeşte despre acceptarea noastră (de către Dumnezeu), iar versetul 2 despre eliberare. Aceasta este poziţia şi starea creştină normală.

Vedem deci că Duhul lui Dumnezeu Îşi face locuinţa în cel credincios cu scopul de a-i oferi acestuia putere şi eliberare de „legea păcatului şi a morţii”. Această lege a păcatului şi a morţii este o expresie care desemnează lucrarea constantă a naturii vechi (a cărnii), care este întotdeauna către „păcat”. În cele din urmă ea aduce „moartea”. Pentru a lucra biruinţa asupra cărnii, Dumnezeu introduce în viaţa celui credincios un principiu nou numit „legea Duhului de viaţă în Hristos Isus”. Duhul lui Dumnezeu are sarcina de a ţine în frâu activitatea cărnii, astfel încât credinciosul să poată trăi o viaţă sfântă pentru Dumnezeu. El este astfel făcut capabil să ducă o viaţă deasupra înclinaţiilor cărnii, fără să mai fie rob tendinţelor ei.

Pentru a ilustra acest lucru, gândiţi-vă la legea gravitaţiei: orice obiect este atras înspre pământ de o forţă invizibilă numită gravitaţie. Niciun lucru de pe pământ nu face excepţie de la această lege. Ea este universală. Ori de câte ori aruncaţi un lucru în sus, el va reveni întotdeauna pe pământ. Tot aşa, această lege a păcatului şi a morţii este şi ea o lege universală, fiind prezentă în orice fiinţă omenească. Iar această lege nu vrea să facă decât un singur lucru – să coboare, din punct de vedere moral, către păcat.

Revenind la ilustraţia de mai înainte, dacă luăm un obiect şi de el agăţăm un balon umplut cu heliu (care este mai uşor decât aerul), vom constata că, atunci când dăm drumul obiectului din mână, el nu va cădea, ci se va ridica. De ce? Cumva fiindcă forţa gravitaţiei nu ar mai exista, sau ar fi modificată? Nu, ci fiindcă am pus în funcţiune o forţă mai puternică pentru a acţiona asupra obiectului. Forţa gravitaţiei acţionează în continuare, însă cealaltă forţă care duce obiectul în sus este mai puternică; prin urmare, obiectul nu mai cade, ci se ridică.

Într-un fel asemănător a lucrat şi Dumnezeu cu privire la cel credincios. Când cineva este mântuit, natura păcătoasă nu este luată din el. Nu vom scăpa de prezenţa acestui vrăjmaş până la venirea Domnului. Dumnezeu a găsit de cuviinţă să ne lase în această lume cu firea păcătoasă încă în noi. Astfel, starea inimii noastre este în mod continuu testată prin acest mijloc. Însă El ne-a pregătit toate cele necesare pentru a trăi deasupra puterii acestei naturi vechi. „Duhul de viaţă în Hristos Isus”, precum balonul cu heliu, a fost introdus în vieţile noastre pentru a învinge tendinţa constantă a cărnii de a ne trage în jos. Astfel putem trăi eliberaţi de lucrările ei. Iată adevărata biruinţă asupra acestui duşman perfid!

Ştim însă cu toţii prea bine că adesea se întâmplă să nu experimentăm puterea Duhului în vieţile noastre, chiar dacă Duhul locuieşte în noi. De ce stau lucrurile aşa? Fiindcă una este ca Duhul lui Dumnezeu să fie prezent în noi, şi cu totul alta ca El să acţioneze constant pentru noi. Marea întrebare este: „Cum să facem ca Duhul Sfânt să-Şi manifeste puterea în vieţile noastre?” Dumnezeu ne-a dat Duhul, ceea ce constituie aspectul suveranităţii divine; mai există însă şi aspectul responsabilităţii noastre. Suntem răspunzători să lăsăm Duhul lui Dumnezeu să ne umple şi să-Şi facă lucrarea în noi.

Intervine bineînţeles întrebarea: „Cum pot să fac asta?”. Răspunsul îl găsim, cred, în versetele 5-13. Apostolul arată că sunt două sfere în care o persoană poate trăi: sfera care aparţine cărnii şi sfera care aparţine Duhului. El vorbeşte despre „lucrurile cărnii”, fără să intre în exemplificări, însă cu toţii ştim ce fel de lucruri sunt acelea către care carnea este înclinată. În versetul 5, Pavel spune: „Cei care sunt potrivit cărnii, gândesc lucrurile cărnii”. A gândi ceva înseamnă a da atenţie acelui lucru. Cei ce dau atenţie lucrurilor cărnii sunt potrivit cărnii. Iată sfera în care trăieşte omul pierdut; el nu cunoaşte altceva. Din nefericire însă, este posibil şi pentru creştini să trăiască în acea sferă de lucruri!

Apoi apostolul menţionează „lucrurile Duhului”, din nou fără să facă specificaţii. Acestea sunt lucrurile care au de-a face cu interesele lui Hristos în această lume. Poate fi vorba de studierea Scripturilor, de a cânta cu bucurie în inimile noastre, de a merge la strângerile de zidire, de studiu şi de rugăciune, de a scrie scrisori altor credincioşi, de a vizita bolnavii şi a-i încuraja, de a mărturisi evanghelia, de a împărţi tractate, etc. Aceste două sfere, a cărnii şi a Duhului, sunt perfect opuse una alteia, iar interesele fiecăreia sunt de asemenea la poli opuşi. Una slujeşte intereselor eului, cealaltă intereselor lui Hristos. Fiecare din ele are un drum propriu, iar aceste două drumuri duc în direcţii opuse: unul duce la „moarte” – moarte morală, celălalt la „viaţă şi pace”.

Apoi, în versetele 12 şi 13, Pavel trage o concluzie serioasă, spunând: „Căci dacă trăiţi după îndemnurile cărnii, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi”. Aceasta arată că dacă trăim în sfera în care trebuie, vom avea puterea Duhului prezentă în vieţile noastre! E simplu! Vrăjmaşul din noi nu va avea nici un punct de sprijin dacă trăim şi ne mişcăm în sfera binecuvântată a Duhului. Însă apostolul avertizează: „Dacă trăiţi după îndemnurile cărnii, veţi muri”. Iată un lucru deosebit de serios! Înţelegeţi? Dacă trăiţi în sfera cărnii, ea va conduce vieţile voastre către moarte, din punct de vedere moral.

Aceasta înseamnă că dacă ne trăim viaţa de dimineaţa până seara în sfera lucrurilor cărnii, nu ne putem aştepta ca puterea Duhului Sfânt să se manifeste în noi. Sunt sigur că ştiţi ce vreau să spun. Dacă după ce veniţi acasă de la şcoală sau de la serviciu vă apucaţi să vă uitaţi la televizor sau să jucaţi jocuri pe computer, ori să faceţi cine ştie ce alte lucruri deşarte şi păguboase, înseamnă practic să petreceţi întreaga zi în sfera cărnii. În felul acesta trebuie să fiţi siguri că ea îşi va arăta colţii în viaţa voastră. Nu spun că toate lucrurile care aparţin sferei cărnii sunt păcătoase şi rele în ele însele, însă nu aparţin sferei Duhului.

Felul în care se vorbeşte despre moarte în acest capitol este diferit de cel din alte locuri din Biblie. Apostolul nu vorbeşte de moartea fizică, ci de moartea morală în viaţa celui credincios, care în mod inevitabil se sfârşeşte cu falimentul. Moartea, aşa cum ştiţi, întotdeauna are semnificaţia de separare. În acest verset ea se referă la o separare în legătura noastră de comuniune cu Dumnezeu. Este simplu: dacă trăieşti în sfera cărnii, trebuie să te aştepţi ca ea să-ţi aducă moartea. Dar dacă trăieşti în sfera Duhului, vei avea belşug de putere pentru a trăi spre slava lui Dumnezeu! Aceasta înseamnă să fii plin de Duhul (Efeseni 5:18 ).

Prin urmare, iubiţi tineri, un lucru este clar: motivul pentru care bătăliile cu acest vrăjmaş sunt pierdute este că petrecem prea mult timp în sfera în care nu trebuie, gândind la lucrurile cărnii! În care din cele două sfere trăiţi? Ce preocupă viaţa voastră în primul rând? Sunt acele lucruri care ţin de interesele lui Hristos, sau sunt lucrurile cărnii? Este timpul să începem să trăim în sfera în care trebuie – în cea a Duhului. Dacă eşti cu adevărat creştin, aceasta este sfera vieţii tale, sau, cel puţin, ar trebuie să fie! Şi să ne aducem întotdeauna aminte că a trăi azi în sfera Duhului nu ne va fi suficient şi pentru mâine. Nimeni să nu-şi spună: „Am petrecut ceva timp asupra Cuvântului duminică; aceasta ar trebui să-mi fie de ajuns pentru întreaga săptămână”. Nu, ci trebuie să căutăm să trăim în sfera Duhului în fiecare zi; atunci vom avea biruinţă asupra vrăjmaşului din noi.

Să deschidem acum la 2. Samuel 3:1 , unde vom găsi o ilustraţie a lucrurilor spuse până acum. „Războiul a ţinut mult între casa lui Saul şi casa lui David. Dar David era tot mai tare şi casa lui Saul devenea tot mai slabă”. Saul, aşa cum probabil ştiţi deja, este o imagine a omului carnal, în timp ce David este imaginea lui Hristos. În timpul acela Israel trebuia să decidă pe cine avea să-l urmeze.

În 2. Samuel 5:1-3 citim: „Toate seminţiile lui Israel au venit la David, în Hebron, şi au zis: Iată, noi suntem os din oasele tale şi carne din carnea ta. Chiar odinioară, când Saul era împăratul nostru, tu erai cel care conduceai şi strângeai pe Israel. Şi Domnul ţi-a zis: Tu vei paşte pe poporul Meu Israel şi vei fi căpetenie peste Israel. Astfel toţi bătrânii lui Israel au venit la împărat, în Hebron, şi împăratul David a făcut legământ cu ei la Hebron, înaintea Domnului. Şi au uns pe David împărat peste Israel”. Apoi, în 2. Samuel 8:1 : „După aceea, David a bătut pe filisteni şi i-a cucerit”. Filistenii sunt o imagine a vrăjmaşului dinăuntrul nostru.

Ceea ce vreau să arăt din aceste pasaje este că atâta vreme cât fiii lui Israel l-au urmat pe Saul, ei nu au avut parte decât de tulburare din partea vrăjmaşilor lor, filistenii. De fapt, Saul n-a câştigat niciodată vreo bătălie împotriva filistenilor, în timp ce David n-a pierdut nicio bătălie împotriva lor. Nu este semnificativ acest lucru? După o lungă perioadă de indecizie, Israel ajunge în punctul când este gata să-l recunoască pe David ca împărat. Aceasta este o imagine a credinciosului care-I dă lui Hristos locul cuvenit în viaţa sa. Primul lucru care se întâmplă este că David îl subjugă pe acel popor vrăjmaş care le produsese israeliţilor atâta suferinţă! Ce lecţie pentru noi! Asta n-a însemnat că toţi filistenii au fost nimiciţi. Ei erau încă acolo, însă câtă vreme David s-a aflat pe tron, ei nu i-au mai tulburat pe fiii lui Israel. Iată o ilustraţie despre cum se poate câştiga biruinţa asupra cărnii, vrăjmaşul din fiecare dintre noi.

DIAVOLUL şi CUM POT FI BIRUITE UNELTIRILE SALE

Pentru acest subiect, vom deschide la 1. Petru 5:8 : „Fiţi treji şi vegheaţi, pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită”. În Luca 22:31 , Domnul spune: „Simon, Simon, iată, Satan a cerut să vă cearnă ca pe grâu”. Al treilea vrăjmaş al creştinului este Satan, diavolul. El este comandantul suprem al coaliţiei duşmanilor noştri. Satan îi foloseşte pe ceilalţi doi vrăjmaşi pentru a ne atrage în lucruri care vor compromite adevărul într-un fel sau altul şi astfel, dacă este cu putinţă, pentru a ne face să-L dezonorăm pe Domnul.

Primul lucru pe care-l observăm în aceste două pasaj este că Satan are anumite planuri cu privire la mine şi la tine! Există mulţi tineri devotaţi, iar unii chiar au daruri spirituale; diavolul cunoaşte toate aceste lucruri. El vrea să vă cearnă, aşa cum a făcut cu Petru. Ştiţi ce înseamnă a cerne, nu? Înseamnă a separa ceva din mijlocul unor alte lucruri cu care acel ceva este amestecat. Aceasta este exact ceea ce Satan doreşte să facă cu fiecare dintre voi – să vă separe, să vă scoată, din mijlocul adunării. Vrea să fiţi parte din acele optzeci de procente de care vorbeam la începutul articolului. Nu există nici un motiv care să mă facă să cred că această generaţie în care trăiţi voi azi va fi în vreun fel diferită de cea în care am trăit eu.

Remarcaţi felul de exprimare al Domnului aici: „Simon, Simon…”. Se pare că atunci când Petru acţiona potrivit cărnii, Domnul i Se adresa cu numele său vechi – Simon. Când acţiona potrivit noii sale naturi, Domnul i Se adresa cu acel nume nou – Petru – pe care El i-l dăduse. Petru urma să fie cernut de Satan. Era necesar ca prin acest proces să înveţe o lecţie pe care n-ar fi putut-o altfel învăţa. Din pricină că Petru era cumva ca un conducător între ucenici, Satan a dorit în mod deosebit să-l cearnă. Ştia că dacă-l va îndepărta pe Petru, ar fi reuşit mai uşor să-i îndepărteze şi pe alţii odată cu el. Vedeţi, în această privinţă, Ioan 21:2,3 . Vreau să spun apăsat, îndeosebi celor tineri: dacă vreunul dintre voi aveţi un oarecare potenţial primit de la Dumnezeu pentru a conduce pe cei din poporul Lui, atunci Satan vă are în mod special în vizor! Gândiţi-vă bine la asta! Luaţi creştinismul foarte în serios, fiindcă există un vrăjmaş care ar face orice ca să vă doboare!

Avem o imagine a acestui lucru în 20:1-3 . Ben-Hadad, care este o imagine a lui Satan, a venit împotriva fiilor lui Israel şi le-a cerut pe copiii lor, îndeosebi pe „cei mai frumoşi” dintre ei. La fel, în 24:14 , împăratul Babilonului, o altă imagine a lui Satan, a venit şi a luat pe toate căpeteniile, pe toţi oamenii viteji, împreună cu toţi teslarii şi fierarii, lăsând în ţară doar poporul sărac. Ceea ce vreau să spun prin aceste exemple este că cei cu daruri de la Dumnezeu sunt în mod special ţinte ale lui Satan.

Cineva ar putea spune: „Mă bucur că eu sunt doar un creştin obişnuit; Satan mă va lăsa în pace”. Cine crede aşa ceva, se înşală. Remarcaţi că în pasajul citat din Luca 22 se spune: „Satan a cerut să  cearnă”. Adică, „pe voi”, la plural. Aceasta înseamnă că Satan vroia să-i cearnă pe toţi, şi cu deosebire pe Petru. La fel stau lucrurile şi cu noi. Diavolul doreşte să ne distrugă pe toţi, atât pe cei cu mai multe daruri, cât şi pe cei cu mai puţine.

Acum, normal, intervine întrebarea: „Cum putem birui un asemenea vrăjmaş viclean?” Să deschidem la 1. Petru 5:9 . Aici ni se spune: „Împotriviţi-vă lui [diavolului] tari în credinţă”. Vedem deci că trebuie să ne împotrivim diavolului folosind „credinţa”, care reprezintă aici întreaga revelare a adevărului ce ne-a venit prin apostoli. De asemenea, în Iacov 4:7 citim: „Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă Diavolului şi el va fugi de la voi”. Aici diavolul este biruit prin supunerea noastră faţă de Dumnezeu. Ea vorbeşte despre ascultarea de gândul lui Dumnezeu, gând pe care-l găsim în Cuvântul Său. Apostolul Ioan, la rândul lui, ne spune: „Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi l-aţi biruit pe Cel Rău” (1. Ioan 2:14 ). Aici diavolul este biruit prin Cuvânt. În Luca 4 , unde diavolul L-a ispitit pe Domnul, el a fost învins prin ascultarea Domnului faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. În fiecare dintre aceste pasaje soluţia pentru conflictul cu Satan este adevărul găsit în Cuvântul lui Dumnezeu.

Remediul pentru orice vicleşug al diavolului stă în ascultarea noastră simplă de principiile Cuvântului lui Dumnezeu. Acest lucru însă, bineînţeles, necesită cunoaşterea acestui Cuvânt şi păstrarea lui în inimile noastre, astfel încât să ne putem folosi de el atunci când avem nevoie. Pentru a beneficia de această cunoaştere şi înmagazinare a Cuvântului, trebuie să petrecem timp asupra lui, strângând din el acele principii necesare vieţii noastre; căci, dacă suntem slabi într-un anumit punct, să fim siguri că diavolul ne va ataca chiar acolo.

În 6:8-10 vedem o imagine a lucrurilor despre care vorbim. „Împăratul Siriei era în război cu Israel. Şi, într-un sfat pe care l-a ţinut cu slujitorii săi, a zis: „Tabăra mea va fi în cutare loc”. Dar omul lui Dumnezeu a trimis să spună împăratului lui Israel: „Fereşte-te să treci pe lângă locul acela, căci sirienii au coborât acolo”. Şi împăratul lui Israel a trimis nişte oameni să stea la pândă spre locul pe care i-l spusese şi despre care-l înştiinţase omul lui Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat nu o dată, nici de două ori”. Împăratul Siriei, care este o altă imagine a lui Satan, căuta să-i surprindă pe fiii lui Israel. Hotăra câte un loc unde să-şi aşeze tabăra, dar de fiecare dată planurile îi erau date peste cap, fiindcă profetul îi spunea împăratului lui Israel să se ferească de locul respectiv. Ceea ce îl salva pe împăratul lui Israel era Cuvântul lui Dumnezeu (rostit în acel caz, nu scris, cum îl avem noi). Şi aşa cum existau anumite locuri unde el nu trebuia să meargă, fiindcă acolo duşmanul l-ar fi surprins cu siguranţă, la fel şi în această lume există locuri unde noi nu trebuie să mergem, fiindcă diavolul ne aşteaptă acolo ca să ne prindă în capcană. Locurile nu sunt aceleaşi pentru fiecare dintre noi; depinde ce interese avem. Diavolul ne-a examinat vieţile cu suficientă atenţie ca să ştie unde mergem şi ce facem fiecare de obicei. Ştie şi ce slăbiciuni avem, şi ne aşteaptă cu răbdare în locuri în care n-ar trebui să fim, pentru a ne face să cădem. El caută astfel de locuri, unde să ne atragă, potrivit cu slăbiciunea fiecăruia. Dacă ai o viaţă integră din punct de vedere moral, poate că el te va ataca în sfera religioasă a vieţii tale. Poate că te va încurca cu vreun principiu despre adunare pe care nu l-ai înţeles, şi va reuşi astfel să te depărteze. Satan este foarte viclean şi n-avem, omeneşte vorbind, nici o şansă să-i rezistăm. Singura metodă de a-l birui este să ne ţinem picioarele pe calea pe care Cuvântul lui Dumnezeu ne-a marcat-o. Dacă rămânem pe ea, vrăjmaşul nu ne poate atinge!

John Bunyan a ilustrat acest lucru în cartea sa, „Călătoria creştinului”. Creştinul, în călătoria sa către cetatea cerească, aude la un moment dat înaintea lui nişte răgete cumplite de lei. El şi-a spus: „Cu siguranţă, n-am nici o şansă!”. Dar când şi-a consultat harta, care-i trasa foarte precis drumul pe care trebuia să meargă, a descoperit cu uimire că fiecare dintre lei era legat cu un lanţ, iar lungimea lanţurilor era atât cât ei să nu poată să-l apuce pe cel ce respecta cu stricteţe traseul indicat. Leii puteau să ragă cât vroiau, însă nu-l puteau atinge! Bunyan a folosit în cartea sa această hartă ca pe o imagine a Cuvântului lui Dumnezeu, care reprezintă îndrumătorul nostru. Ni se spune în 1. Petru 5:8 că vrăjmaşul nostru, diavolul, ne dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Dacă ne ţinem picioarele pe cărarea însemnată de Cuvântul lui Dumnezeu, vom scăpa de atacurile duşmanului nostru.

Vedeţi deci că nu avem niciun motiv întemeiat pentru a ne lăsa doborâţi de vreunul dintre aceşti trei vrăjmaşi. Dumnezeu ne-a dat tot ce ne trebuie pentru a-i birui pe fiecare dintre ei. Să facem un sumar al lucrurilor la care am privit:

  • LUMEA – obţinem victoria asupra ei prin credinţa noastră, prin care ne apucăm cu toată puterea de Hristos, centrul unei lumi cu totul diferite, cu mult mai glorioasă şi mai minunată decât cea în care ne aflăm acum.
  • CARNEA – dobândim biruinţa asupra ei umblând prin Duhul.
  • DIAVOLUL – îl biruim prin ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu.

Astazi ma rog si cer orice…”Cereti orice veti vrea, si vi se va da…”

Suna bine. Pentru multi e versetul preferat. Se freaca pe maini de bucurie. Incep sa viseze cu ochii deschisi sau  se gandesc cu voce tare: „Pot sa cer ce vreau, orice vrea muschii mei…In sfarsit mi se va implini visul, interesul, agenda…, dar sa nu uiti Doamne si de hobby-ul meu! Pai cum, acuma sunt al tau si trebuie sa vina numai beneficii, numai ce vreau eu, numai ce cred eu ca e binecuvantare.”

Oare? Pavel ne de un raspuns scurt si cuprinzator: „Dacă* numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!”

Ce vrea defapt sa spuna textul din Evanghelia dupa Ioan din capitolul 15. In context ne sunt prezentate cateva conditii:

  1. „daca ramaneti in Mine…” Cu alte cuvinte, putem cere orice ce este in El. Noi daca ramanem in El vom primi ceea ce curge din El, de unde ne tragem defapt  seva vietii noastre.
  2. „daca raman in voi cuvintele Mele…” Termenul folosit aici pentru „cuvintele” este  Rhema care este cuvantul viu si actual, este voia lui Dumnezeu specifica cu privire la viata noastra. Este cuvantul pentru timpul Kairos , adica timpul oportun ales de Dumnezeu sa actioneze. Deci putem cere orice ce se incadreaza in  voia specifica a lui Dumnezeu si la timpul oportun ales tot de El ca sa intervina.
  3. „Nu voi m-ati ales pe mine; ci Eu v-am ales pe voi…”(v16) Deci initiativa este a lui Dumnezeu si nu a noastra. El da tonul si dicteaza si nu invers. El ne-a ales si ne-a „randuit”, adica ne-a pus cu un scop sau am fost desemnati sa mergem si sa aducem rod care sa ramana si astfel putem cere orice din ceea ce avem nevoie pentru ce ne-a”randuit” sa facem.
  4. „Adevarat, adevarat va spun ca cine crede in Mine… si orice veti cere…” Ioan 14:12,13). Aici ni se cere sa il credem pe cuvant pe Dumnezeu. Nimic mai mult si nimic mai putin. „Credeti cel putin pentru lucrarile acestea…” spunea Isus. Aceasta nu este o credinta aleatorie ci una sigura, autentica.
  5. „Va face si el lucrarile pe care le fac Eu…” Deci aici e la mijloc interesul Imparatiei lui Dumnezeu si nicidecum interesul nostru personal . Deci putem cere orice pentru lucrarile si activitatile lui Dumnezeu.
  6. „pentru ca Tatal sa fie proslavit in Fiul” (Ioan 14:13b) Putem cere orice care proslaveste pe Tatal in Isus Hristos.
  7. „Daca veti cere ceva in Numele Meu…” Nu poti spune sau cere ce vrei in numele unui presedinte de stat. Vei spune doar ceea ce esti incredintat sa spui. La fel si aici. Multi se roaga si pomenesc ca se roaga in numele lui Isus si atat. Faptul ca doar pomenim numele lui Isus nu schimba cu nimic ecuatia lucrurilor. Continutul rugaciunii trebuie sa corespunda cu mesajul care il transmite Isus dar si cu interesele Lui. De asemenea, trebuie sa fim imputerniciti de El ca sa putem sa invocam numele Lui.
  8.  „Cereti si vi se va da , cautati si veti gasi, bateti si vi se va deschide.” A cere orice nu este un moft, o strigare sau o infumurare. Pentru a cere orice am vrea, trebuie sa stim mai intai ce vrem. Aceasta implica curaj, dedicare, munca, perseverenta, credinta…
  9. „Si orice vom cere vom capata de la El, fiidca pazim poruncile Lui si facem ce este placut inaintea Lui.”(1Ioan3:22)  Aceasta este o alta conditie de care multi nu vrea sa auda. Mai degraba invoca harul decat sa pazeasca poruncile. Fara munca nu-i nici rasplata. Acestia ar vrea sa primeascatot ce vor ei si daca se poate  fara efort. Nu merge.
  10. Avem nevoie de indrazneala. „Indrazneala pe care o avem la El este ca, daca cerem ceva dupa voia Lui, ne asculta.” Doamne ajuta-ne sa cunoastem voia Ta si sa iti cerem orice dupa conditiile Tale. Amin!

 

Cuvântul lui Dumnezeu-Biblia

 

 

1. Biblia, este adevărul (citiţi şi: https://sites.google.com/site/crestinadevarat/declaratie-de-credinta).

    • Căci gura mea vesteşte adevărul, şi buzele mele urăsc minciuna! Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevărat, nici sucit în ele. Toate sunt lămurite pentru cel priceput şi drepte pentru cei ce au găsit ştiinţa.
    • Primiţi mai degrabă învăţăturile mele decât argintul, şi mai degrabă ştiinţa decât aurul scump. Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele, şi niciun lucru de preţ nu se poate asemui cu ea. (Proverbele 8:8-11; citiți și 2 Samuel 7:28; Ioan 17:17)

Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, iar Cuvântul este Dumnezeu (Ioan 1:1).

Sfânta Scriptură (Biblia) este prin sine evidentă, după cum Dumnezeu este de la sine evident (ex. Romani 1:18-21), iar Cuvântul şi Dumnezeu sunt unul şi acelaşi (de ex. Galateni 3:8; Apocalipsa 19:13). Desigur, nu vorbim de hârtie, cerneală sau de coperţile cărții, ci tot ceea ce spune cuvântul. Cuvântul este adevărul, (Ioan 14:6) iar El este Dumnezeu. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu (Ioan 9:35-37), El este Cuvântul lui Dumnezeu.

  • La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. (Ioan 1:1-3)

Cine crede Cuvântul, crede în Dumnezeu, dar cine nesocoteşte Cuvântul şi nu crede în el, în Dumnezeu nu crede.

Deci, cine crede în Cuvânt are viaţa veşnică; dar cine nu crede în El nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el. (Ioan 3:36)

Cam cât de mult ar trebuii cuiva să nu creadă ca să fie numit necredincios?

Nu mult, de fapt un singur lucru din Cuvânt pe care nu-l crede, prin aceasta el dovedeşte necredința lui.

Deci, dacă cineva nu crede „…orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4), pe Dumnezeu nu crede. Ba, chiar și mai mult, îl face mincinos după cum este scris, cine nu crede pe Dumnezeu Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său (1 Ioan 5:10).

Prin urmare, din Scriptură se înțelege aşa cum o spune cuvântul că, dacă este cineva mântuit de mânia lui Dumnezeu care are să vină în curând peste toată lumea, aceasta desigur se poate face numai prin har, adică prin îndurarea lui Dumnezeu. Deoarece El face ca cei aleşi să audă Cuvântul şi să-l creadă, deci, prin ascultarea de cuvânt vine credinţa, după cum este scris: Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos. (Romani 10:17)

- Dar, va spune cineva: Sunt unii care au alte religii ce nu au la bază învăţătura Bibliei, sau alții care nu cred deloc în Dumnezeu.

R. Ei bine, despre astfel de oameni, Cuvântul spune că nu vor fi mântuiți, fiindcă Scriptura este clară și spune că nu este mântuire decât numai prin credinţa în cuvântul lui Dumnezeu, adică în Isus (Ioan 1:1), de altfel este zis: În nimeni altul nu este mântuire… (Fapte 4:12a). Deci, singura cale de acces la Dumnezeu este prin Isus. Altă cale nu exisă. El (Isus Hristos) însuşi, spune: Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. (Ioan 14:6) El este Calea, Adevărul şi Viaţa. Prin urmare, intrarea la Tatăl nu se poate face decât numai prin adevăr, căci numai cine este pe această cale a Cuvântului poate ajunge la viaţă.

Acest Cuvânt este adevăr, iar El este sfânt şi dătător de viaţă, iar cei cărora le-a vorbit El (cuvântul lui Dumnezeu) au fost sfinţiţi şi au fost numiţi „dumnezei” (Ioan 10:35). El adevereşte, de asemeni, că sfinţirea vine prin cuvântul lui Dumnezeu, El este Cuvântul adevărului. Domnul Isus pe când se ruga Tatălui pentru aceia pe care El i-a dat, spune: Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. (Ioan 17:17)

-Iar, dacă cineva ar întreba, Până când au fost valabile cuvintele Domnului? Sau poate ar zice: Toate aceste cuvinte au fost ele valabile numai în trecut? Altfel pusă întrebarea ar fi: Au cuvintele un termen?

La aceasta, Biblia răspunde:

  • Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. (Matei 24:35)

Într-adevăr acesta este răspunsul, Cuvântul lui Dumnezeu, care este adevărul, El este viu şi rămâne veşnic

  • Temelia Cuvântului Tău este adevărul şi toate legile Tale cele drepte sunt veşnice. (Psalmii 119:160).

Un alt lucru semnificativ este acela că prin El au fost făcute toate lucrurile (Coloseni 1:16).

  • Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, (Evrei 4:12a)

El era Dumnezeu şi totul a luat fiinţă prin El, şi nimic din ce există, n-a fost făcut fără El (Ioan 1:3).

Deci, Dumnezeu i-a făcut pe toți oamenii. Și este clar că după cum El a făcut pe cel bun, tot El a făcut și pe cel rău. Chiar dacă acest lucru pare foarte greu de crezut pentru cei necredincioși, totuși, Dumnezeu adeverește că El i-a făcut și pe unii și pe alții. În acest sens Cuvântul, spune: Domnul a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii. (Proverbe 16:4).

  • Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. (Coloseni 1:16, citiți și Romani 11:36)

Da, chiar şi cerurile şi toată oștirea lor au fost făcute prin cuvântul Domnului:

  • Cerurile au fost făcute prin cuvântul Domnului, şi toată oştirea lor prin suflarea gurii Lui. (Psalmii 33:6)

2. Oare, se cunoaște Ce este “Adevăr Biblic” și Ce, Nu Este?

(Este Ușor să Recunoști Ce este Biblic și Ce Nu Este?)

- Desigur, că se cunoaște, altfel nu s-ar fi spus: Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. (1 Petru 4:11)

Biblia mai spune că mânia lui Dumnezeu va fi peste cei ce suprimă (înăbuşă) adevărul.

  • Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor. (Romani 1:18)

Pentru aceasta, oamenii ar trebuii să ia aminte la orice cuvânt, ca nu cumva să vorbească ceva greşit, ori să spună vreun cuvânt nefolositor, deoarece este spus că, în ziua judecăţii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. (Matei 12:36)

Poate că se va găsii cineva care să spună că, nu se cunoaşte limita, adică nu se poate ști ce anume să vorbească şi care este limita unde ar trebui ca să se oprească.

Dar nu din înţelepciune spune aceasta (Eclesiastul 7:10), fiindcă Biblia spune clar care este limita. Ei bine, această limită este chiar cuvântul Domnului, căci este spus: învăţaţi să nu treceţi peste „ce este scris” (1 Corinteni 4:6).

Care este deci limita?

R. Limita este aceasta: Nimeni să nu o ia înainte, ori să treacă peste învăţăturile lui Hristos, deoarece Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu… (2 Ioan 1:9a). Adevărul spune că totul se limitează la “cuvintele lui Dumnezeu,” aşa cum este scris: Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. (1 Petru 4:11a)

Prin urmare, orice trece dincolo de cuvintele lui Dumnezeu, nu este adevăr biblic.

Acum, credeți că este cineva care tremură la auzul acestor cuvinte? Oare este cineva? Biblia spune că nu sunt mulţi (Matei 7:14), ci dimpotrivă. Cu toate acestea, avem în Scriptură câteva exemple de oameni care au luat aminte și s-au cutremurat la auzirea cuvintelor lui Dumnezeu. De exemplu, Moise, într-o astfel de situație, la prezența lui Dumnezeu, a zis: „Sunt îngrozit şi tremur!” (Evrei 12:21), dar desigur nu este cazul celor mai mulți din zilele noastre, care totuși, zic că sunt creștini.

Cei mulţi nu iau aminte la Cuvânt ca să asculte de El, şi ei fac astfel, dovedind că nu se tem de Cel care are puterea să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă (Matei 10:28), adică nu se tem de Dumnezeu. Dar, este clar că dacă cineva nu ascultă de adevăr, va sfârşii în chinul focului veşnic, oricine ar fi el (Matei 25:41).

Astfel că, toţi cei ce nu vorbesc adevărul vor fi pierduţi, după cum este scris: Cine nesocoteşte Cuvântul Domnului se pierde,.. (Proverbe 13:13a)

Alţii, căutând scuze poate vor spune că au fost lipsiţi de o educaţie bună, sau că nu au avut parte de nici-un fel de educaţie (adică nu au fost la şcoală), sau că nu ştiu să citească, ori să scrie, iar alţii, ca să se dezvinovățească, vor căuta diferite argumente, de exemplu că nu au avut Biblie, sau că nu a fost tradusă în limba lor, dar Biblia spune că nimeni nu poate face excepţie. La Romani 1:18-21 este arătat că oamenii sunt fără scuză, şi nu se pot dezvinovăţi, pentru că Dumnezeu se poate vedea lămurit în creaţia Sa (Romani 1:20).

  • Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. (Romani 1:19-21)

Astfel deci, vorbind despre cuvântul lui Dumnezeu (Biblia), şi dumnezeirea Lui despre care se poate spune, de asemeni, că se vede în mod clar în creaţie, şi chiar din exemplul de mai sus, se înţelege că Cuvântul Domnului le este descoperit oamenilor, în ei înşişi.

Deci, ei nu se pot dezvinovăți, deoarece El este prin sine evident, și cuvântul Domnului prevalează, după cum este scris: Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. (Psalmi 19:1) Cu alte cuvinte, cerurile vorbesc cuvântul lui Dumnezeu, iar Pavel, citând Psalmul 19:4, a scris: „N-au auzit ei?” Ba da; căci „glasul lor a răsunat prin tot pământul, şi cuvintele lor au ajuns până la marginile lumii.” (Romani 10:18) Aici, Pavel vorbeşte în contextul proclamării Evangheliei, și prin urmare, el arată că evanghelia este proclamată în creaţie, şi acest adevăr a ajuns până la marginile lumii.

3. Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul, El este demn de toată încrederea.

(Chiar şi cei mai sceptici rămân fără argumente)

  • Cuvântul Domnului este încercat: El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El. (Psalmii 18:30)

El este curat, şi nu se poate tăgăduii singur, deoarece, El ce zice, se face (Psalmii 33:9). Cuvântul Tău este cu totul încercat.. (Psalmii 119:140) şi cine se încrede în El nu va fi dat de rușine. Tot astfel, Biblia spune că Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric (1 Ioan 1:5b). De asemeni este scris: Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite, cuvântul Domnului este curăţat; El este un scut pentru toţi cei ce caută adăpost în El. (2 Samuel 22:31)

Niciunde, nicăieri altundeva nu se găsește Adevărul, decât numai în cuvântul lui Dumnezeu. Căci cuvântul Domnului este adevărat, şi toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioşie. (Psalmii 33:4) Deci, în nici-o altă carte și în nici-un alt document nu este Adevăr.

În Biblie este spus că: Temelia cuvântului Lui Dumnezeu este adevărul (Psalmii 119:160), şi în El nu este minciună (1 Ioan 2:27), pentru că El nu minte (Numeri 23:19; Tit 1:2). Scriptura arată că Dumnezeu este credincios cuvântului Sau: El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur. (2 Timotei 2:13)

Deci, după cum este scris că El Își ţine cuvântul Lui, pentru a da slavă, cinste şi pace celor ce sunt ascultători şi fac binele, tot la fel este scris că El Își va ţine cuvântul ca să dea necaz şi strâmtorare, celor ce nu ascultă de Cuvânt şi care fac răul.

  • Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu, apoi peste grec. Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec. (Romani 2:9-10)

- Dar, va spune cineva, în Biblie au scris mai mulţi oameni şi poate că s-au strecurat anumite erori.

- Exclus, fiindcă Domnul spune: Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El. (Prov. 30:5).

Deci, cuvântul Domnului este curăţat şi cu totul încercat, iar cei ce au scris (în Biblie) au făcut-o sub inspirația Duhului lui Dumnezeu. Iar, cuvintele lui Dumnezeu trebuiesc păstrate exact aşa cum a fost poruncit, adică fără să se adauge sau să se scadă ceva:

  • Să n-adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu şi să nu scădeţi nimic din ele … (Deuteronom 4:2)

Astfel că oricine se apropie de El, poate avea încredere deplină în ce este scris. Avem deci, asigurarea din partea Domnului că nimic nu a fost scăzut sau adăugat, deoarece este scris că Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu (2 Timotei 3:16), deci nu numai o parte din Scriptură, ci toată Scriptura. Iar când Dumnezeu spune acest lucru, este sigur adevărat. Aşa că, de la El aflăm că oamenii nu au vorbit de la ei pentru că aşa au vrut sau că aşa li s-a părut lor că ar fi bine, ci mânați fiind de Duhul Sfânt, ei au vorbit de la Dumnezeu.

  • Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt. (2 Petru 1:21)

- Dar, va spune altcineva, este o carte care a fost scrisă cu mulţi ani în urmă, pot eu oare să fiu sigur că nu au fost modificări, prin transmitere?

În acest sens avem siguranţa că nu s-au adus modificări şi că nimic nu a fost alterat, deoarece, Cuvântul Domnului va fi păstrat de către Dumnezeu însuşi, după cum este scris: Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, un argint lămurit în cuptor de pământ şi curăţat de şapte ori. Tu, Doamne, le vei păzi şi le vei apăra de neamul acesta pe vecie.1 (Psalmii 12:6-7)

Domnul a mai spus și: Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. (Matei 24:35, puteţi citii de asemeni şi la: Marcu 13:31; Luca 21:33) Deci, este clar că nici-o eroare nu s-a putut strecura, şi că acesta este adevărul, căci toate cuvintele Domnului sunt legi drepte şi ele rămân pentru totdeauna, după cum este scris: toate legile Domnului cele drepte sunt veşnice (Psalmii 119:160).

Prin urmare, este evident că Cuvântul este demn de toată încrederea, fiindcă el este veşnic şi nu se schimbă.

  • Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie. (1 Petru 1:25)

4. Totul trebuie făcut (vorbire sau trăire) în limita adevărului Scripturii

Unii, poate vor încerca să spună că ei sunt învăţaţi de Duhul Sfânt, şi că din acest motiv ei pot face lucruri în afara limitei Scripturii. Dar, acest lucru nu poate fi adevărat deoarece Duhul Sfânt nu va vorbii de la El şi nu poate face ceva diferit de adevăr, deoarece El va lua din ce este al lui Isus şi va vorbii numai adevărul. Scriptura adevereşte de asemeni că: Duhul este adevărul (1 Ioan 5:6), Isus a spus:

  • Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. (Ioan 16:13; Ioan 15:26)

Pentru aceasta și este îndemnul:

  • Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi. (1 Ioan 4:1)

- Sau poate se vor găsii uni care vor spune că au avut descoperiri dumnezeiești sau vedenii de îngeri, şi că pe lângă învăţăturile din Biblie, ei au mai primit şi alte instrucțiuni deosebite de cele din Biblie.

Ei bine, acest lucru nu este adevărat pentru că Biblia spune că oricine nu rămâne în limita adevărului Evangheliei să nu fie ascultat, ci dimpotrivă, să fie blestemat.

  • Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! (Galateni 1:8)

Acum, chiar dacă totuși unii ţin la ceea ce au văzut sau auzit şi cred în acele lucruri, totuşi pentru că este diferit de Evanghelie, să nu-i credeţi pentru că ei nu vorbesc din “adevăr”. De fapt aceştia sunt călăuziţi de duhuri mincinoase.

În Biblie este scris că celor necredincioşi, Dumnezeu însuşi le trimite o lucrare de rătăcire, pentru că ei nu au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi, tocmai din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună (2 Tesaloniceni 2:11). Deci, ei spun lucruri înşelătoare, ce nu vin din adevăr, iar vedeniile lor sunt minciuni (Ezechiel 13:8).

Şi chiar dacă unii vor rămâne surprinşi de ceea se spune Scriptura; anume, că Dumnezeu însuşi îi face să creadă minciuni, totuşi acesta este adevărul, deoarece aşa spune Cuvântul, şi tot ce spune El este adevărat.

Deci, pe aceştia chiar Domnul îi amăgeşte şi chiar dacă unii vor spune că ei sunt proroci, nu mergeti după ei fiindcă acest lucru se face spre pierzania lor, deci este scris în Biblie că unii sunt amăgiți chiar de Dumnezeu..

  • Dacă proorocul se va lăsa amăgit să rostească un cuvânt, Eu, Domnul, am amăgit pe proorocul acela; Îmi voi întinde mâna împotriva lui, şi-l voi nimici din mijlocul poporului Meu Israel. (Ezechiel 14:9)

5. Salvarea Este Numai prin Adevăr

Mântuirea, pe care o dă Dumnezeu prin har nu poate venii decât numai prin credinţa în Cuvântul adevărului.

Iar toți aceia care au au crezut, au fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt.

  • Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit. (Efeseni 1:13)

Biblia spune că toţi oamenii s-au rătăcit, toţi s-au dovedit nişte netrebnici şi că nu este niciunul care să facă binele (Psalmii 14:3).

Deci, este clar că nimeni nu ar putea să se laude şi să spună că prin “străduinţa lui, sau prin faptele lui bune, a ajuns să fie mântuit”, deoarece aceasta ar fi o minciună (Efeseni 2:9).

Mântuirea oamenilor este posibilă numai datorită milei lui Dumnezeu, iar Cuvântul adeverește că El se îndură de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea (Romani 9:15).

-Sunt unii care totuși, cred că dacă au urmat învăţăturile unor Universităţi, au căpătat pricepere şi cunoaştere despre Cuvântul lui Dumnezeu.

Dar nu este adevărat deoarece înţelepciunea nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu (Proverbe 8:35) şi aceasta este rezervată doar celor ce se tem de El (Psalmii 25:14). De aceea “adevărul” dă avertismente celor ce cred că au ajuns înţelepţi şi nesocotesc Cuvântul:

  • Vai de cei ce se socotesc înţelepţi şi se cred pricepuţi! (Isaia 5:21)

Iar cuvântul mai sune,

  • Înţelepţii sunt daţi de ruşine, sunt uimiţi, sunt prinşi, căci au nesocotit cuvântul Domnului. Şi ce înţelepciune au ei? (Ieremia 8:9)

-Alții ar putea fi tentaţi să creadă că dacă unul a făcut studii (de teologie, sau de filozofie, sau psihologie, etc.) a ajuns înţelept şi poate cunoaşte “adevărul”.

Dar nu este adevărat, pentru că Biblia afirmă că nimeni nu are pricepere şi că nu este nici măcar unul care să facă binele, fiindcă toţi s-au abătut. Prin urmare, cu toţii depindem numai de mila șiîndurarea lui Dumnezeu. Scriptura adevereşte că, Domnul dă credinţa oricui vrea El, după buna Lui plăcere, şi tot astfel, El dă voinţa şi înfăptuirea (Filipeni 2:13), astfel că dacă nici măcar voinţa de a crede sau de a face binele n-o poate avea omul, este clar că nu este nimic în afara harului lui Dumnezeu.

  • Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. (Romani 3:11-12; Psalmii 14:1-3)

Este cât se poate de clar că nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă (Romani 9:16). De asemeni, foarte important de reţinut este şi faptul că cei ce au ajuns la adevăr trebuie să-L mărturisească, deci dacă cineva nu-L mărturiseşte pe Isus înaintea oamenilor este ca unul care se leapădă de El, astfel că şi el va fi lepădat.

  • De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. (Matei 10:32-33)

Numai dacă cineva este în Isus şi rămâne în Cuvântul lui Dumnezeu, va cunoaşte adevărul (Ioan 8:31), dar cine nu rămâne în Cuvântul Lui, nu va cunoaşte adevărul şi deci nu poate fi mântuit, deoarece nu-L are pe Dumnezeu (2 Ioan 1:9).

  • Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” (Ioan 8:31-32)

Scriptura adevereşte că naşterea din nou, vine prin Cuvântul lui Dumnezeu:

  • … aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac. (1 Petru 1:23; Iacov 1:18 )

6. Desigur că Oamenii Pot Strica Cuvântul lui Dumnezeu

-Unii ar spune, că poate traducerile au erori.

Despre acest lucru, Dumnezeu nu a dat nici-o asigurare, deci este posibil ca prin traduceri să se fi strecurat greşeli (de traducere), deoarece traducerile nu au protecţia Cuvântului lui Dumnezeu. Deci, nimeni nu poate spune că prin traduceri nu s-au strecurat greşeli.

Adevărul spune că mulţi oameni strică Cuvântul prin interpretări (răstălmăciri) greşite, şi astfel prin învăţăturile pe care le dau altora ei transmit minciuni (2 Corinteni 2:17; 2 Petru 3:16). Mai sunt de asemeni unii care intenţionat strecoară erezii nimicitoare, adică subtil nu pe faţă, ci pe ascuns (2 Petru 2:1). Aceştia, deseori se prezintă ca fiind oameni religioşi, ce caută să fie foarte respectabili şi prin cuvinte frumoase înșală pe cei mai mulţi (Romani 16:18, Coloseni 2:4), dar Biblia spune despre ei că nu sunt lucrători adevăraţi, ci doar se prefac în slujitori ai adevărului:

  • Oamenii aceştia sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, care se prefac în apostoli ai lui Hristos. (2 Corint 11:13)

Oamenii în general caută să strice cuvântul, pentru că nu cunosc adevărul; alteori o fac pentru interese personale, dar cu toții se rătăcesc căci dacă nu vorbesc din adevăr, răstălmăcesc Scriptura (2 Petru 3:16) şi făcând acest lucru duc şi pe alţii în rătăcire. Iar, Biblia spune că mulţi îi vor urma pe aceşti învăţători mincinoşi, şi din această cauză calea adevărului va fi vorbită de rău. De fapt, acesta este adevărul, căci este zis că cei mai mulţi strică cuvântul, deoarece nu vorbesc din partea lui Dumnezeu (2 Corinteni 2:17).

Deci cei ce caută adevărul ca pe o comoară (Proverbele 2:4), ar trebuii să se ferească de aceşti oameni înşelători deoarece ei sunt peste tot, chiar şi în adunări, după cum este zis:

  • În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. (2 Petru 2:1-2)

În versetul următor este scris că în lăcomia lor vor căuta ca prin cuvântări înşelătoare să aibă un câştig de la oameni. De aceea adevărul spune că osânda îi paşte de multă vreme şi pierzarea lor nu dormitează. Domnul Isus a zis:

  • Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru Sunt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte. (Matei 7:15-20)

Iar aici dacă cineva ar întreba: Ce este “roada? Răspunsul îl dă Scriptura în Luca 6:45. Nu este nicidecum, răstălmăcirile pe care le-au tot dat oamenii neevlavioși, care nu au frică de Dumnezeu (2 Petru 3:16), și care fac acest lucru spre pierzarea lor. Biblia, spune clar:

  • Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbeşte gura.

Roada deci, este “ceea ce vorbeşte gura”, nicidecum nu este ceea ce învățătorii falși spun că este. Cei mai mulți învață că roada ar fi numărul mare de persoane pe care ei i-au îndrumat la credință. Astfel că, cine învaţă altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu, este lipsit de adevăr şi prin urmare, are o învăţătură falsă. Biblia spune clar că, cine vorbește să vorbească cuvintele lui Dumnezeu (1 Petru 4:11) și de asemeni: . . . să învăţaţi să nu treceţi peste ce „este scris” (1 Corinteni 4:6), dar ei nu ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu, ci vor să arate ce știu ei (Proverbe 18:2), pentru că sunt neascultători de Cuvânt (Efeseni 5:6).

  • Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită, şi nu se ţine de cuvintele sănătoase [Iar, de la Geneza la Apocalipsa, cuvintele sunt foarte sănătoase], ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie, este plin de mândrie, şi nu ştie nimic … ( 1 Timotei 6:3)

Din moment ce Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu (adică Scripturile, Ioan 1:1, 14; Evrei 4:12-13; Apocalipsa 19:13), putem spune deci, că doctrina lui Hristos nu este doar învăţătura Lui ce o găsim în Matei, Marcu, Luca, şi Ioan, ci mai degrabă învăţătura Lui este totalitatea Scripturii. Prin urmare, cine învaţă pe alţii, trebuie să ia bine seama deoarece el poate fi descoperit ca fiind învăţător mincinos şi aceasta o putem afla bazându-ne pe simplul fapt că acest om rămâne în limitele cuvântului lui Dumnezeu, iar dacă nu rămâne este un mincinos (Ioan 8:47; 1 Timotei 6:3-5; 2 Ioan 9).

  • Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi; ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos. (2 Corinteni 2:17)

Slavă Domnului, fiindcă El ne dă siguranța că va ridica oameni cu teamă de Dumnezeu, oameni care să vorbească cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos, oameni care să lupte pentru credinţa adevărată (Iuda 1:3).

Deci, cei ce se tem de Dumnezeu, în ascultare de Cuvânt se vor depărta de cei ce strică Cuvântul şi fac tulburare împotriva învăţăturii adevărate (Romani 16:17). Dar cei ce rămân în continuare cu ei, chiar și după ce află că liderii lor sau frații lor spun minciuni, dovedesc neascultare de Adevăr și nu vor fi primiți de Dumnezeu.

  • De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul. Nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul cel Atotputernic.” (2 Corinteni 6:17-18)

Adevărații credincioși, chiar de sunt puțini ei sigur vor găsi calea îngustă (Matei 7:14). Şi, chiar dacă uneori poate că ei sunt împiedicaţi și sunt pedepsiți sau chiar legaţi și închiși, pentru că spun adevărul, ei știu totuși că cuvântul lui Dumnezeu nu este legat (2 Timotei 2:9) și că El va triumfa.

  • În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi. (2 Tesaloniceni 3:6)

Sfintele Scripturi chiar și azi dau îndemnul ca oamenii să se întoarcă de la minciuni la adevăr, de la întunerec la lumină, până nu-i prea târziu, ca să nu-i apuce groaza; iar dacă ei nu ascultă de sfaturile și mustrările Sale înainte de venirea Domnului, atunci va fi prea târziu și El nu le va mai răspunde. Acum Domnul este cunoscut ca Mântuitor (Filipeni 3:20), dar când va reveni, El va fi cunoscut ca judecător (Faptele apostolilor 10:42):

    • Până când veţi iubi prostia, proştilor? Până când le va plăcea batjocoritorilor batjocura şi vor urî nebunii ştiinţa? Întoarceţi-vă să ascultaţi mustrările mele! Iată, voi turna duhul meu peste voi, vă voi face cunoscut cuvintele mele… Fiindcă eu chem şi voi vă împotriviţi, fiindcă îmi întind mâna şi nimeni nu ia seama, fiindcă lepădaţi toate sfaturile mele şi nu vă plac mustrările mele, de aceea şi eu voi râde când veţi fi în vreo nenorocire, îmi voi bate joc de voi când vă va apuca groaza, când vă va apuca groaza ca o furtună şi când vă va învălui nenorocirea ca un vârtej, când va da peste voi necazul şi strâmtorarea. Atunci mă vor chema, şi nu voi răspunde; mă vor căuta, şi nu mă vor găsi. Pentru că au urât ştiinţa şi n-au ales frica Domnului, pentru că n-au iubit sfaturile mele şi au nesocotit toate mustrările mele. (Proverbele 1:22-30)
  • Nu oricine-Mi zice: ‘Doamne, Doamne!’ va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’ Atunci, le voi spune curat: ‘Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege. (Matei 7:21-23)

Deci, sigur ceea ce spune Cuvântul acesta este adevărul, iar “Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu.” (Ioan 8:47)

7. Au fost scrieri, pe care nu le avem.

Desigur Scriptura nu este limitată la Biblia pe care o avem în prezent. Există multe lucruri pe care probabil nu le avem.

De aceea se zice în Cartea Războaielor Domnului: „Vaheb în Sufa, Şuvoaiele Arnonului (Numeri 21:14)

Şi soarele s-a oprit şi luna şi-a întrerupt mersul, Până ce poporul şi-a răzbunat pe vrăjmaşii lui. Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit să apună aproape o zi întreagă. (Iosua 10:13)

Iată cântarea de jale pe care a alcătuit-o David pentru Saul şi fiul său Ionatan şi pe care a poruncit s-o înveţe copiii lui Iuda. Este numită Cântarea Arcului şi se află scrisă în Cartea Dreptului. (2 Samuel 1:17-18)

Samuel a făcut cunoscut poporului dreptul împărăţiei şi l-a scris într-o carte, pe care a pus-o înaintea Domnului. Apoi a dat drumul întregului popor, trimiţând pe fiecare acasă. (1 Samuel 10:25)

Celelalte fapte ale lui Solomon, tot ce a făcut el şi înţelepciunea lui nu sunt scrise oare în cartea faptelor lui Solomon? (1 Împărați 11:41)

Faptele împăratului David, cele dintâi şi cele de pe urmă, sunt scrise în cartea lui Samuel, văzătorul, şi în cartea prorocului Natan, şi în cartea prorocului Gad, (1 Cronici 29:29)

Celelalte fapte ale lui Solomon, cele dintâi şi cele de pe urmă, nu sunt scrise oare în cartea prorocului Natan, în prorocia lui Ahia din Silo şi în descoperirile prorocului Ieedo despre Ieroboam, fiul lui Nebat? (2 Cronici 9:29)

Celelalte fapte ale lui Abia, ce a făcut şi ce a spus el, sunt scrise în cartea prorocului Ido. (2 Cronici 13:22)

Faptele lui Roboam, cele dintâi şi cele de pe urmă, nu sunt scrise oare în cartea prorocului Şemaia şi a prorocului Ido, în cărţile spiţelor de neam? Totdeauna a fost război între Roboam şi Ieroboam. (2 Cronici 12:15)

Celelalte fapte ale lui Iosafat, cele dintâi şi cele de pe urmă, sunt scrise în istoria lui Iehu, fiul lui Hanani, care este cuprinsă în cartea împăraţilor lui Israel. (2 Cronici 20:34, 19:2)

Rugăciunea lui şi felul în care l-a ascultat Dumnezeu, păcatele şi nelegiuirile lui, locurile unde a zidit înălţimi şi a înălţat idoli Astarteei şi chipuri cioplite înainte de a se smeri sunt scrise în cartea lui Hozai. (2 Cronici 33:19)

După ce va fi citită această epistolă la voi, faceţi aşa ca să fie citită şi în Biserica laodiceenilor; şi voi, la rândul vostru, să citiţi epistola care vă va veni din Laodiceea. (Coloseni 4:16)

Cuvântul lui Dumnezeu este, de asemenea, declarat în ceruri

Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. (Psalmul 19,

Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos. Dar eu întreb: „N-au auzit ei?” Ba da, căci „glasul lor a răsunat prin tot pământul şi cuvintele lor au ajuns până la marginile lumii”. (Romani 10:17-18)

Şi, în mod constant înţelepciunea strigă oamenilor, iar priceperea îşi înalţă glasul.

Nu strigă înţelepciunea şi nu-şi înalţă priceperea glasul? (ex, Proverbe 8:1f).

Cugetul şi gândurile oamenilor poate să-i învinovăţească, sau să-i dezvinovăţească, dovedind astfel că lucrurile Legii sunt scrise în inimile lor. Dar, pentru ca cineva să fie mântuit nu poate lua fizic un text scris şi să se poată baza pur şi simplu pe el,

Pentru că nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea aceasta vor fi socotiţi neprihăniţi. Când neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege, şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc, sau se dezvinovăţesc între ele. (Romani 2:13-15).

Ceea ce trebuie, este miracolul mântuirii prin credința în Cuvântul lui Dumnezeu.

Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. (Efeseni 2:8-9)

8. Au mai fost și multe alte lucruri făcute de Isus care nu au fost scrise.

Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris. Amin. (Ioan 21:25)

Vasile Sanda

(Februarie-2013, revizuit Ianuarie 2018)

1 Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, un argint lămurit în cuptor de pământ şi curăţat de şapte ori. Tu, Doamne, le vei păzi; Tu le vei păstra pentru totdeauna de neamul aceasta. (Psalmii 12:6-7) New American Standard Bible (©199

Matei 7;7. Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi;…..

CANTAREA CANTARILOR 2;1.

SUNT UN TRANDAFIR DIN SARON….

f43bd-picture1bibliacutrandafir

Matei 7;7. Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.

         Am primit acest verset si cel ce la trimis gandesc ca a avut In minte Inceperea unui an nou. Si ca mai toata lumea religioasa Isi pun In minte la sfarsit de an ce au ei de Implinit( sau ce dorinte) In anul care vor intra.Sigur ca nu am auzit pe niciunul din cei pe care Ii cunosc ca Pocaiti sa cera ceva de natura spirituala. Adica, sa ceara ceva dela Dumnezeu. Ce sa ceara? Har, ca sa traieasca mai mult spre slava Lui decat In anul care a trecut. Cu alte cuvinte, sa fie o marturie mai puternica printre cei cu care vin In contact zilnic.Cei mai multi se grabesc sa ceara lui Dumnezeu lucruri materiale care au deaface cu viata aceasta,cu pamantul. Nu e rau sa cerem si lucruri care ne framanta unde ducem lipsa In nevoile noastre. Sunt Familii care au copii si au o situatie care nu le permite sa asigure poate un trai decent.Este normal ca o astfel de cerere este necesara de adus Inaintea lui Dumnezeu care se ocupa de nevoile noastre.

        Dar sunt si unii care nu sunt interesati de a cere ceva care sa-i faca sa creasca In cunoasterea tot mai bine a Domnului Hristos, a Cuvantului.Iata evangelistul Matei ce cuvinte adreseaza.Celor de atunci si noua celor de azi. Cereţi, şi vi se va da;In aceste cuvinte, Personal gasesc;Un Indemn si tot odata si o garantie,( o fagaduinta)..Cereţi, Am spus ceva mai sus ca si o introducere despre a cere. Dar as dori ca Impreuna sa ne uitam la noi personal ce ne-am pus In minte si inima sa cerem In acest an In care am intrat.Sigur ca,O Inima lucrata, transformata de Dumnezeu, va cere ceia ce este Ingaduit de Cuvant. Dece asa? Pentruca Dumnezeu Tatal nostru ne-a dat Cuvantul sfant ca un gid, un Indrumator al vieti noastre.Adica, In el vom putea gasi tot ceia ce ne framanta si ne trebuie.Dumnezeul nostru nu ne-a lasat sa cautam raspunsuri la nevoile vieti pe la oameni, oricare vor fi ei sau prin carti care zic unii ar putea sa ne dea un raspuns la framantarile, nevoilor noastre.

         Apoi, cererea potrivit cu felul Domnului Isus de a ne Invata se va Incheia pentru cel rascumparat cu;Faca-se voia Ta. Asa a procedat Mantuitorul nostru In Gradina Getsimani si asa trebuie sa procedeze toti cei care pretid ca  apartin Domnului Hristos.şi vi se va da;Indraznesc sa spun ca aceasta garantie implica neaparat Voia lui Dumnezeu cu privire la cererea adresata Tatalui.Domnul Isus nu spune ca va fi dat oricum. El a lasat la latitudinea fiecarui care aduce o cerere Inaintea Tatalui, ca mai Intai sa o examineze el Insusi daca e dupa voia lui Dumnezeu. Am avut ocazia sa Intalnesc si din acestia care spun ca ei sunt pocaiti si cer orice vrea ca li se va da. Ca asa scrie In Bilie, In acest verset.Si cand le-am spus ca;Dumnezeu nu a garantat ca va Implini orce dorinta. El a garantat In Cuvantul Lui ca va avea grija de nevoile Copiilor Lui.Ii spuneam uni frate al meu dupa trup ca; Dumnezeu nu s-a obligat sa satisfaca dorintele, pretentiile nimanui.El ne-a lasat In Cuvant scris; Painea si apa nu Iti vor lipsi. Si i-am spus fratelui ca ce ne este necesar vom avea Intotdeauna.

        Apoi, versetul continua;căutaţi şi veţi găsi; Chiar asa sa fie? Asa este daca sta scris. Dar trebuie sa fim mai atenti la armonizarea a ceia ce citim din Cuvant. Iata ce Indemn ne da doi evangelisti;Matei 6;33. Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.Si evangelistul Luca este unul care ne spune aceleasi cuvinte cand vine vorba de cautare;Luca 12; 31. Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.Indraznesc sa spun ca; Cuvintele Domnului Isus trebuie Intelese in armonie cu alte locuri din Scriptura. Personal Inteleg ca nu a avut Domnul Isus In vedere sa spuna ca Dumnezeu Tatal va va da orice veti cere chiar daca nu este In armonie cu voia Lui. Apoi,Domnul Isus mai spune;bateţi, şi vi se va deschide.Unde sa bati? La ce usa sa bati? Lucrurile le vad la modul literal ca le aduce Domnul Isus In atentie.

         Nu este vorba de a se deschide o inima pentru evangelie. Pentruca Domnul Isus spune aceste cuvinte;Ioan 6;44.Nimeni nu vine la Mine daca nu e atras de Tatal.Asa dar, Inteleg ca versetul are o aplicatie pentru cei ce erau In nevoie. Nici decum pentu pretentiile sau dorintele unora, fie ei si crestini, religiosi. Cu toate ca am Intalnit si din acestia care ziceau ei ca se prezenta Inaintea lui Dumnezeu si cerea orice.Cerea lucruri firesti care nu aveau nimic de aface cu lipsa spirituala. Cu toate ca se credeau crestini.Noi toti care citim Cuvantul cu atentie stim cum se poate veni Inaintea lui Dumnezeu de a cere ceva. Nu exclud si lucruri materiale de care avem nevoie. Dar Domnul Isus ne Invata cum sa cerem Ioan 14; Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.Am scris cate-va ganduri cu alta ocazie cu privire la a veni Inaintea Tatalui nostru In numele Domnului Hristos.Spuneam atunci ca; Un copil nu Indrazneste sa mearga Inaintea Tatalui cu cereri pe care stie ca Tatal nu le v-a Implini.

         Si cu mult mai mult noi care suntem constienti ceia ce am putea primi dela Tatal nostru In Numele Domnului Isus.Acestea erau Cuvinte de Incurajare pentru cei saraci. Multi erau cei ce se tineau dupa Domnul Isus. Si Lui i se facuse mila de ei.8. Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.Continua sa spuna In versetul 8 Sigur ca atunci ca si In toate timpurile au fost saraci. As asocia aceste cuvinte al Domnului Isus cu ce replica as spune la da Ucenicilor lui cand unul dintre ei, aduce In atentie risipa.Acesta era Iuda iscarioteanul care l-a si vandut pentru bani. Iata cuvintele Mantuitorului adresate;Ioan 12;8. Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.“Iata dece spun ca; Personal Inteleg ca Mantuitorul adreseaza aceaste cuvinte din Matei 7;7-8, sunt adresate saracilor la modul literal. Dar cei rascumparati stiu ca si ei au nevoie spirituala de a cere Tatalui,de a bate la Usa Harului,pentru nevoile lor zilnice.

         Personal Inteleg ca; Dumnezeu Tatal nostru ne cunoaste toate nevoile noastre. Ca Copii ai Lui suntem In prezenta Lui continu.Deseori spun ca; Cei rascumparati fac parte din Familia cereasca.Nu e rau sa venim Inaintea Tatalui nostru cu nevoile noastre. Dar ca sa intervina Scumpul nostru Mantuitor este necesar ca sa apelam In numele Lui, a Domnului Isus. Apoi, trebuie sa stim cum a Incheiat Domnul Isus rugaciunea Lui catre Tatal In Gradina Getsimani era coplesit ca fiu al omului.Luca 22;42. zicînd: „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta dela Mine! Totuş, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.“Atunci vom ramanea In liniste precum a ramas Scumpul nostru Mantuitor.Spuneam alta data ca a cere ce nu e dupa voia Lui Dumnezeu si ne fiind Implinita cererea, cei mai multi cad In depres sufletesc.Cateva ganduri care din nou doresc sa le Impartasesc cu Fratii si Surorile mele sinceri de pretutindeni si care iubesc Cuvantul  lui Dumnezeu Intardevar.

John Balarie

Los Angeles California!

Piedici în calea rugăciunii

 W. J. Hocking

M-am gândit că v-ar putea fi de ajutor, cu binecuvântarea Domnului, câteva cuvinte simple despre piedicile în calea rugăciunii. Invitaţiile şi îndemnurile la rugăciune din cuvântul lui Dumnezeu sunt atât de des repetate încât este întru totul de prisos să încep prin a arăta că nu există niciun fel de piedică din partea lui Dumnezeu. Dacă prin urmare, ca tânăr credincios, neglijezi să te rogi, trebuie să admiţi că vina îţi aparţine în totalitate. Ai lăsat ceva să te jefuiască de acest privilegiu.

Una dintre cele mai obişnuite stări de suflet ale acelora care trăiesc zi după zi fără să se roage, sau fără nimic mai mult decât un cuvânt sau două rostite în grabă, este aceea a lipsei de dorinţă. Ei nu se roagă pentru că nu simt că ar avea ceva special pentru care să se roage. Aceasta este o stare gravă a sufletului. Se aseamănă mult cu biserica decăzută din Laodiceea care a spus „Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi n-am nevoie de nimic!”. Iar a nu avea nevoie de nimic înseamnă a avea nimic, în sens spiritual. Pentru că lipsa de rugăciune înseamnă lipsă de putere, iar aceasta duce la lipsa de Hristos.

Dacă cineva de pe acest pământ ar fi putut crede că nu are nevoie de nimic, acesta ar fi fost Domnul nostru binecuvântat. Însă ce model de rugăciune ne dăruieşte El! El S-a trezit cu mult timp înainte de răsărit şi S-a îndepărtat într-un loc singuratic unde S-a rugat (Marcu 1:35 ). Nu doar cu acea ocazie S-a îndepărtat El pentru a se ruga. Adesea „munţii reci şi adierea nopţii au fost martori la rugăciunea Sa fierbinte”. Iar dacă El s-a rugat astfel, cu cât mai mult trebuie să o facem noi!

De fapt, atunci când simţi că nu ai nevoie să te rogi, atunci ai cea mai mare nevoie să te rogi; pentru că Satan caută să te orbească cu privire la simţul dependenţei tale de Dumnezeu. Mărturiseşte-ţi dar nebunia şi roagă-te neîncetat. Priveşte la Hristos; vezi cum nu eşti la înălţimea desăvârşirii, şi strigă către Dumnezeu să îţi dea ce îţi lipseşte.

Unii sunt împiedicaţi în a se ruga din cauza lipsei de simplitate a minţii. Ei se gândesc că este prea copilăresc să vină la Dumnezeu pentru orice situaţie neînsemnată. Ei îşi imaginează că pot să-şi conducă cel puţin unele din problemele lor. Poate că puterea lui Dumnezeu este necesară pentru a distruge Ierihonul, dar cu siguranţă, îşi imaginează ei, nu au nevoie să-L deranjeze pe Dumnezeu în privinţa celor câtorva colibe din Ai. Totuşi, ei descoperă că, dacă la Ierihon au avut parte de o victorie glorioasă, la Ai este o încurcătură totală, la fel ca pretutindeni unde lucrează mândria şi încrederea în sine.

Păzeşte-te tinere credincios de gânduri de mândrie. Ele sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu: „Fiţi îmbrăcaţi cu smerenie”. Doreşte sprijinul lui Dumnezeu în cele mai mici lucruri iar El nu va refuza rugăciunea credinţei. La bancul de lucru sau la birou, la şcoală sau în treburile gospodăriei, caută ajutor de sus în toate greutăţile tale, şi vei afla ce resurse sunt în Dumnezeu pentru sufletul care se roagă. Aceasta nu te va încuraja la lenevie, pentru că nu trebuie să presupui că Dumnezeu va face pentru tine ceea ce tu eşti prea leneş ca să încerci. În timp ce trebuie să te rogi ca şi cum totul depinde de Cel Atotputernic, trebuie de asemenea să lucrezi ca şi cum totul ar depinde de tine.

Ajungem acum la o piedică mult mai serioasă în calea rugăciunii, şi anume indulgenţa faţă de gândurile, sentimentele şi căile păcătoase. Presupunând că te-ai lăsat să devii foarte nervos sau irascibil sau supărăcios, te rogi tu într-o astfel de stare a minţii? Ştii că, dimpotrivă, adesea te retragi la odihnă fără măcar ca să te apleci pe genunchi. Satan îţi şopteşte „Cum te poţi ruga într-o astfel de stare ca aceea în care te afli? Doar nu te aştepţi ca Dumnezeu să te asculte”. Şi în loc să-ţi mărturiseşti îndată păcatele tale şi să primeşti iertare dreaptă şi să fi readus în părtăşie fericită, eşti condus mai departe pe căi greşite prin faptul că asculţi sugestiile subtile ale vrăjmaşului.

Poţi să fii sigur că duşmanul tău va urmări întotdeauna să te ţină departe de tronul harului. Însă motivele lui pentru ca tu să stai departe trebuie să fie ale tale ca tu să te grăbeşti într-acolo. Doar acolo este locul unde găseşti putere pentru tine împotriva eului tău, a lumii şi a diavolului. „Satan este neliniştit atunci când vede cel mai slab sfânt pe genunchi” (poezie creştină).

Ruşinea este uneori o piedică în calea rugăciunii. Voi ilustra acest lucru printr-o împrejurare, a cărei veridicitate o pot dovedi. Un tânăr creştin obişnuit să doarmă singur, a avut o ocazie să-şi împartă camera cu un prieten necredincios. Seara a venit testul. Să se aplece pe genunchi, şi astfel să-i arate prietenului său că este creştin? A ezitat şi a fost prins în capcană. În acea noapte şi încă alte două sau trei nopţi a mers la culcare fără să se roage. Îi era atât de ruşine de el însuşi încât a încercat apoi să facă un compromis prin a îngenunchea pe tăcute după ce a stins lumina, sperând că prietenul nu va descoperi micul lui şiretlic. El s-a înşelat totuşi, pentru că acestui Nicodim i s-a spus ziua următoare că prietenul lui necredincios ştia ce făcuse, şi îl dispreţuia pentru laşitatea lui şi pentru lipsa lui de credincioşie faţă de Stăpânul lui.

Nu voi mai adăuga nimic la aceasta, amintiţi-vă de cuvântul lui Dumnezeu rostit lui Eli „pe cei care Mă onorează îi voi onora, şi cei care Mă dispreţuiesc vor fi puţin preţuiţi”.

preluat şi tradus de pe stempublishing.com

Rugăciunea prin Duhul Sfânt

 din revista „The Bible Treasury”

Duhul Sfânt, Duhul înfierii, este Cel care reglementează întreaga experienţă creştină adevărată şi care îi determină întreaga desfăşurare. Suferim ca fii şi ne bucurăm ca fii. Dacă ne cunoaştem poziţia, găsim că ea este una pur filială. Prin urmare Duhul Sfânt, care ne dă mărturie despre această siguranţă binecuvântată, devine puterea care formează caracterul creştin. Pentru că El nu este doar Acela care transmite iniţial viaţă sufletelor noastre ci de asemenea şi puterea activă pentru a o susţine şi a o manifesta. Din acest motiv toate aceste sentimente şi afecţiuni care îl disting pe credincios de omul natural, sunt atribuite în Scriptură Duhului, ca fiind Cel care le produce.

După cum lauda este expresia cuvenită a acelei păci şi bucurii pe care cunoaşterea Dumnezeului speranţei o stârneşte în inimile noastre (Romani 15:13 Evrei 13:15 ), tot astfel exprimarea firească a dorinţei spirituale este rugăciunea. Exprimarea vagă şi tristă a suferinţei şi luptei dinăuntru este ajutată de simpatia Duhului harului care mijloceşte cu suspine de nespus (Romani 8:26 ). Duhul Sfânt care, în timp ce ne readuce aminte de nevoile noastre personale, sau de cele ale mădularelor Trupului lui Hristos ca întreg, care suferă, sau în timp ce însufleţeşte speranţa noastră şi stârneşte în noi dorinţe mai stăruitoare pentru gloria lui Dumnezeu, îl conduce inevitabil pe acela care se roagă, a cărui inimă o umple, la Domnul Isus.

Adevărata rugăciune prin Duhul trebuie să cuprindă, ca scop final al ei, împlinirea planurilor lui Dumnezeu. Scopul ei, prin urmare, variază odată cu progresul credinciosului pe calea lui Dumnezeu. Arătându-ne lucrurile lui Hristos, El ne face să cunoaştem speranţa chemării noastre cereşti ca pe un adevăr prezent, în timp ce El ne îngăduie să anticipăm manifestarea viitoare a gloriei lui Isus, în împlinirea cuvântului sigur al profeţiei. Lumea care va veni, eliberarea creaţiei care suspină, astfel de lucruri fiind cuprinse în promisiunile lui Dumnezeu, sunt o parte din alimentaţia naturală a sufletului celui credincios. Ele formează, prin urmare, subiecte pentru rugăciuni prin Duhul. Deoarece tot ceea ce Îi aparţine Domnului Isus trebuie să fie dorinţa inimii în care locuieşte Duhul înfierii.

Este remarcabil că, în timp ce îndemnul la rugăciunea frecventă este adresat sfinţilor în mod repetat în Scriptură, doar în acest pasaj se regăseşte întreaga expresie „rugându-vă prin Duhul Sfânt”. Dacă observăm contextul în care se află, la începutul acelui îndemn izbitor de rămas bun cu care încheie Iuda, avertismentul lui profetic sumbru cu privire la apostazia creştină, cu greu nu vom putea să vedem că în această expresie există o mare forţă caracteristică. Credinţa pe care suntem noi îndemnaţi să ne zidim este denumită accentuat „credinţa voastră preasfântă”. Rugăciunea prin care noi trebuie să-I facem cunoscut lui Dumnezeu cererile noastre, în mijlocul răului crescând al vremii, trebuie să fie „prin Duhul Sfânt”. Adevărul distinct al dispensaţiei creştine este prezenţa şi puterea Duhului Sfânt în Adunare, ca Martor divin al gloriei Mântuitorului înălţat. Odată cu înaintarea stricăciunii spirituale în această dispensaţie, va urma în mod firesc o insensibilitate crescândă cu privire la natura şi valoarea acestei învăţături caracteristice. La încheierea ei duhul abaterii, cu un efect de temut, deşi având cel mai drept caracter al pedepsei, va pune pe deplin stăpânire pe minţile acelora care nu s-au lăsat înduplecaţi de dragostea adevărului mântuitor. Într-o ignoranţă de bunăvoie a primelor Sale fapte de judecată, vor batjocori avertismentele Duhului ca fiind doar nişte tradiţii neconvingătoare şi mitice. În mijlocul dominării răului nestăpânit al oamenilor, aceia care sunt iubiţi de Dumnezeu sunt îndemnaţi atât de solemn la rugăciune prin Duhul Sfânt.

Însă rugăciunea prin Duhul Sfânt implică o supunere deplină atât a inimii cât şi a conştiinţei faţă de cuvântul lui Dumnezeu. Şi astfel, deoarece cuvântul este pentru credincios întotdeauna un cuvânt de har, nu doar un avertisment necesar, ci şi o mai îmbelşugată plinătate de mângâiere, cuvântul lui Dumnezeu va fi primit de către aceia care în loc să trăiască pe pământ în plăceri (Iacov 5:5 ) aşteaptă în speranţă sigură şi o lung încercată răbdare venirea Fiului lui Dumnezeu din ceruri (Evrei 10:36-39 ). A ţine adevărul ca învăţătură şi chiar a zidi aşteptări întemeiate pe o asemenea înţelegere a învăţăturii, nu este suficient. Dacă nu este activă credinţa, zidirea este imposibilă.

Rugăciunea nu este întotdeauna un lucru izvorât din instinct, la repezeală. Este mai degrabă privită în Scriptură ca o acţiune deliberată a unei înţelegeri spirituale. De aceea este deseori găsită în asociere cu lupta, cu stăruinţa, etc. Ca orice alt exerciţiu spiritual autentic, îşi are originea în inimă, în care locuieşte Duhul Sfânt. Credinţa în Dumnezeu este cauza care o produce. Voia lui Dumnezeu, cunoscută, trebuie prin urmare să fie principiul care o reglementează. În timp ce este modelată şi condimentată de anumite cerinţe care stârnesc din când în când sentimentele celui credincios, fie ca membru al unicului Trup al lui Hristos, fie ca un om al lui Dumnezeu singur în mijlocul unei lumi amestecate, rugăciunea prin Duhul trebuie să fie un obicei al omului cu adevărat spiritual. În privinţa solemnităţii şi a râvnei, decursul ei va fi fără vlagă sau din abundenţă, după cum credinciosul însuşi este obişnuit să fie puţin sau mult în părtăşie conştientă cu Dumnezeu.

Viaţa de rugăciune a lui Daniel

 Frank Wallace

În această seară vreau să vă captivez atenţia în legatură cu subiectul rugăciunii. Probabil că este unul din lucrurile pe care le neglijăm cel mai mult în viaţa noastră de creştini. Dacă ne-am rugat dimineaţă, mulţumind pentru mâncare şi ne-am rugat seara, mulţumind lui Dumnezeu pentru bunătatea şi dărnicia Sa de-a lungul zilei, probabil că ne simţim ca şi cum am facut tot ceea ce era nevoie. În orice caz, consider că pe masură ce ne vom ocupa cu practica lui Daniel şi viaţa sa de rugăciune, vom vedea că se cere mai mult în viaţa creştinului.

Rugăciunea este rezultatul unei preocupări reale. Fie că este pentru propriul progres spiritual, sau pentru gloria lui Hristos, sau pentru propăşirea intereselor lui Dumnezeu pe pământ, trebuie ca întotdeauna să vină dintr-o preocupare personală a cuiva. Dacă nu suntem motivaţi de aceste lucruri, atunci rugăciunile noastre vor fi de o natură foarte limitată, dar dacă aceste lucruri sunt constant în mintea noastră şi ne preocupă, atunci vom vedea că rugăciunile noastre vor lua un caracter diferit, va fi o plinătate a lor, va fi o necesitate pentru ele, va fi o continuitate a lor şi aceste rugăciuni vor fi extrem de apreciate în cer. Daniel era un om “foarte mult iubit” (Daniel 9:23, 10 :11,19), nu numai datorită comportamentului său personal, dar şi datorită practicilor pe care le avea zi de zi în Babilon, în timpul captivităţii sale; şi din ele au decurs rezultate măreţe pentru gloria lui Dumnezeu. Şi aceasta este ceea ce vrem să învăţăm în această seară, nu numai să împărtăşim o cunoştinţă (ce poate fi încurajatoare), ci să stimulăm în inimile noastre o dorinţă de a ne ruga mai mult pentru propăşirea intereselor Domnului în localităţile noastre, în această ţară favorizata şi în toată lumea.

Noi toţi admitem că lucrurile ar putea fi mult mai bine decât sunt în prezent, individual, în casele sfinţilor şi în strângerile sfinţilor. Ar putea fi mult mai mult conţinut, mai multă viaţă, mai multă energie şi practică şi un progres mai evident în locul declinului. Se aude un strigăt continuu: ‘Cum poate fi modificată situaţia? Cum putem vedea mai multă energie? Cum putem vedea mai multă credincioşie? Cum putem vedea mai mult gloria Domnului?’ şi cu cât ne propunem şi ne planificăm mai mult, cu atât mai mult vedem cât de zadarnic este acest lucru. Vă zic, iubiţilor, că dacă un grup ca acesta ar fi însufleţit de o mai mare preocupare în rugăciune, atunci am vedea lucruri schimbându-se, Dumnezeu ar veni în puterea Sa şi înţelepciunea Sa şi ne-ar da direcţia necesară ca vieţile noastre să fie mai roditoare pentru El, Cel care ne-a binecuvântat într-o manieră aşa de minunată.

Viaţa de rugăciune a lui Daniel continuă, constantă, individuală

Şi când a aflat Daniel că s-a semnat înscrisul, a intrat în casa lui; şi ferestrele îi erau deschise în camera lui de sus, către Ierusalim; şi îngenunchea pe genunchii lui de trei ori pe zi şi se ruga şi aducea multumiri înaintea Dumnezeului său, cum făcea mai înainte.” (Daniel 6:10 )

Am ales acest pasaj din capitolul 6 pentru a arăta puţin din viaţa personală de rugăciune a lui Daniel înainte de a avea în vedere celelalte două părţi. Aici găsim adevăratul secret al măreţiei acestui om. Daniel era un captiv în Babilon şi totuşi în această poziţie el nu era supus legilor împăratului, el nu era supus ordinelor care îi erau impuse, ci el era preocupat intens cu împlinirea voii lui Dumnezeu. El ştia voia lui Dumnezeu şi, oricare ar fi fost circumstanţele sau ocaziile, el era condus de acea voie, în ciuda pericolului şi opoziţiei pe care aceasta le ridica. El era un om drept şi credincios.

În acest capitol, Dumnezeu ne descrie secretul puterii sale şi al credincioşiei sale şi anume viaţa sa personală în rugăciune ce nu era niciodată împiedicată. La auzul poruncii împăratului el “se ruga şi aducea mulţumiri înainte Dumnezeului său, cum făcea mai înainte.” Nu a fost o explozie bruscă de energie în rugăciune din cauza faptului că circumstanţele erau dificile şi viaţa sa era în pericol, ci era o practică permanentă. Nu era ceva impus, ci era bucuria sa. Iubiţilor, ce manieră minunată de a vedea viaţa de rugaciune, de a vedea dispoziţia constantă a lui Daniel, rugându-se de trei ori pe zi! Sunt convins că Daniel nu a permis ca ceva să împiedice momentele cand îşi pleca genunchii înaintea Dumnezeului său. El era un om mare, avea mari responsabilităţi în administraţie şi totuşi putea găsi timp să se roage de trei ori pe zi, la timpul stabilit. Nu stim cât de mult, dar o făcea, era viaţa sa constantă, rugăciune, rugăciune, rugăciune. Vom vedea mai târziu conţinutul rugăciunilor sale.

Se spune, de asemenea, că el se ruga “Dumnezeului său“. Îmi place aceasta. Nu era un Dumnezeu care era departe de îngrijorarea lui Daniel, ci era Dumnezeul său personal, Unul pe care el îl cunoştea în părtaşia personală. Dumnezeu era o realitate pentru el. Dumnezeu nu era o concepţie abstractă a imaginaţiei, ci El era un Dumnezeu viu şi glorios către care el se putea îndrepta în orice timp şi situaţie şi unde găsea răspunsul şi cu care, de asemenea, avea părtăşie zi de zi, era bucuria sa, plăcerea sa şi viaţa sa. Este aceasta experienţa ta în rugăciune? Este aceasta experienţa mea în rugăciune? Este Dumnezeu aproape de noi sau este El departe? Oh, ce provocare! Avem nevoie de fraţi şi surori cu o cunoştinţă a lui Dumnezeu în această privinţă, deoarece Dumnezeu ascultă rugăciunile poporului Său şi Dumnezeu găseşte plăcere în a răspunde acestor rugăciuni când ele sunt în acord cu voia Sa descoperită.

Dreptatea acestui om era o mărturie vie asupra realităţii legăturii sale cu Dumnezeu. În Ezechiel 14 , Daniel este pus alături de încă alţi doi oameni, Noe şi Iov, şi Dumnezeu spune: ‘chiar dacă aceşti trei oameni ar veni cu dreptatea lor, totuşi situaţia lui Israel nu s-ar schimba din cauza răutăţii lor’. Doar menţionând aceasta, Dumnezeu atrage atenţia asupra dreptăţii acestor trei oameni. Daniel era un om drept, care îşi trăia viaţa recunoştea drepturile lui Dumnezeu şi se supunea acestor drepturi indiferent de preţ şi din această cauză rugăciunile sale aveau putere. Iacov spune că “Mare putere are cererea fierbinte a celui drept” (Iacov 5:16 ), iar în Proverbe ni se spune că „rugăciunea celui rău este o urâciune pentru Dumnezeu” (Proverbe 28:9 ). Citim, de asemenea, în 1 Ioan că “dacă cerem ceva dupa voia Lui, ne ascultă.” (1. Ioan 5:14 ) Acesta este marele secret al rugăciunilor care lucrează cu adevărat, că sunt în acord cu voia lui Dumnezeu.

Este evident că Daniel era cu totul în cunoaşterea voii lui Dumnezeu. Vedem aceasta prin faptul că el deschidea fereastra spre Ierusalim. Când templul a fost consacrat, Solomon s-a rugat lui Dumnezeu, spunând: „Dacă va fi un timp când poporul va fi atât de necredincios încât va fi dus în captivitate, dacă vor fi acolo unii care se vor ruga spre templul acesta atunci ascultă-i, fă-le dreptate şi arată-le îndurare din partea celor care îi vor ţine captivi” (2. Cronici 6:36-39 ). Aici găsim un om ce deţine pe deplin această cunoştinţă. El nu a uitat cuvântul lui Dumnezeu, el nu a uitat acea rugăciune, deoarece Dumnezeu a aprobat rugăciunea lui Solomon, „Da”, a spus El, “urechile mele vor fi cu luare-aminte la rugăciunea din locul acesta….şi ochii Mei şi inima Mea vor fi acolo în toate zilele” (2. Cronici 7:12-16 ).

Interesele lui Dumnezeu erau concentrate în acel loc. Necredincioşia poporului l-a îndepărtat de acel loc, dar niciodată nu a schimbat faptul că Dumnezeu se îngrijea profund de centrul Său şi de Numele Său care era acolo. Vedem un om în captivitate care îşi aduce aminte de acest cuvânt şi, prin urmare, în deplină cunoştinţă a acestui fapt, se roagă lui Dumnezeu care ar asculta rugăciunea sa; şi El a făcut-o. În groapa cu lei şi în toate circumstanţele, Dumnezeu a venit în ajutorul slujitorului Său. Dumnezeul Său era în stare să îl scape tot aşa cum i-a scăpat pe cei trei tineri (Daniel 3 ). Oh, ce minunat s-a dovedit a fi Dumnezeul lui Daniel şi în timp ce împăratul petrecea o noapte fără somn, Daniel era liniştit deplin în mijlocul animalelor sălbatice, Dumnezeu închizând gurile lor, exercitând puterea creatoare pentru slujitorul Său. Ce Dumnezeu!

Daniel era preocupat de interesele lui Dumnezeu. Zi de zi, de trei ori, el îşi pleca genunchii, deschizând fereastra spre Ierusalim. Sunt sigur că el nu se ruga totdeauna pentru ajutor personal şi încurajare, ci îşi varsă dorinţa inimii că poporul lui Dumnezeu să nu mai fie ţinut în captivitate, ci să fie condus din captivitate către centrul lui Dumnezeu, să se bucure de gândurile lui Dumnezeu aşa cum El a intenţionat pentru poporul Sau. Cred ca aceasta era principală povară a rugăciunilor lui Daniel atunci când îşi pleca genunchii în prezenţa lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să intervină în acest fel.

Şi Dumnezeu a facut dreptate robului Său. În timp ce împăraţii mureau, Daniel continua şi prospera (Daniel 5:31, 6 :1-3). Schimbarea dinastiei conducătoare nu a însemnat nicio diferenţa în viaţa lui Daniel, el a continuat să facă lucrurile care îi erau plăcute lui Dumnezeu. Ce om era! Din nou, acesta era rezultatul vieţii sale de rugăciune, dreptatea care era în viaţa sa şi dorinţa sa pentru propăşirea intereselor lui Dumnezeu. Acestea erau lucrurile care îl susţineau şi ele s-au evidenţiat într-o manieră remarcabilă.

Un alt aspect este faptul că Daniel îngenunchea când se ruga. Oh, dacă avem timp, să îngenunchem! Să ne plecăm genunchii în prezenţa maiestăţii supreme a lui Dumnezeu şi să arătăm respectul nostru faţă de El! Cu toate marile binecuvântări pe care ni le-a dăruit, noi suntem totuşi creaturi şi unele care eşuează în aceasta. Oh, ce privilegiu să ne plecăm fizic genunchii şi să arătăm că recunoaştem supremaţia, măreţia şi gloria lui Dumnezeu!

Recent am avut privilegiu de a vizita Germania şi Olanda şi ce imagine să vezi 900 de fraţi şi surori în genunchi la ora de rugăciune! Mi-a mişcat inima. De am fi şi noi marcaţi de această reverenţă! Aici este facută într-un mod individual, dar nu este niciun motiv pentru care nu ar putea fi facută şi colectiv atunci când situaţia este potrivită. C.H. Mackintosh simţea că faptul de a nu pleca genunchii atunci când exista posibilitatea era o ireverenţă, ce arăta o atitudine neglijentă în prezenţa unui Dumnezeu măreţ şi glorios, care este infinit deasupra noastră. (n.tr. din ” Rugăciunea şi Adunarea de rugăciune” de C.H.M)

Această îngenunchere în rugăciune este o acţiune fizică care arată recunoaşterea supremaţiei şi măreţiei Dumnezeului etern. Te-ai simţit vreodată constrâns să-ţi pleci genunchii? Nu mă refer la a fi forţat de o putere, ci constrâns deoarece ai simţit că lucrul cel mai potrivit este să-ţi pleci genunchii. Aceasta poate începe cu o atitudine neglijentă, dar Domnul spune: ‘Nu. Nu trebuie să fie nimic neglijent în prezenţa mea. Pleacă-ţi genunchii în recunoaşterea supremaţiei Mele’. Şi avem multe exemple, exemplul suprem, Domnul Isus Hristos Însuşi , atunci când Îl vedem îngenunchind în grădina Ghetsimani. Apăsat de greutatea apropierii crucii şi a tot ce aceasta însemna, El a îngenuncheat şi S-a rugat (Luca 22:41 ). Pavel (Fapte 20:36 ), Solomon (2. Cronici 6:13 ), Ezra (Ezra 9:5 ) şi mulţi alţii şi-au plecat genunchii în prezenţa lui Dumnezeu sau a lui Hristos.

În sfârşit, “îngenunchea pe genunchii lui de trei ori pe zi şi se ruga şi aducea mulţumiri“. Daniel era un captiv, neavând libertate. Poate că avea o poziţie bună, însă el nu avea privilegiul de a se întoarce în ţara sa şi la poporul său şi să ia parte la tot ceea ce însemna ţara; totuşi el se ruga şi aducea mulţumiri, recunoscând că situaţia care era asupra sa şi a poporului său era judecata dreaptă a unui Dumnezeu Sfânt, dar şi mulţumitor că se putea încă bucura de această părtăşie fericită cu Dumnezeul său. Dragi prieteni, aceasta este o lecţie extraordinară, această atitudine personală de rugăciune din partea lui Daniel! Mă întreb, şi vă întreb şi pe voi: petrecem noi suficient timp în rugăciune? Fie ca exemplul lui Daniel să ne provoace personal, în casele noastre şi în adunările noastre de rugăciune! Aici îl vedem pe Daniel rugându-se personal, dar putem extinde această atitudine a rugăciunilor noastre în casele noastre şi în strângerile noastre. A fost o mare bucurie în această dimineaţă să îmi plec genunchii impreună cu familia la care stau şi să cuprindem multe lucruri importante în rugăciune. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru căminele unde soţul şi soţia (şi copiii, de asemenea, acolo unde este posibil) îngenunchează împreună în această atitudine familială de rugăciune, fiind un lucru constant şi pe care nimic nu îl poate împiedica (în afara cazului în care apar probleme extraordinare şi pe care Domnul le apreciază şi pentru care are înţelegere). Şi atunci când tinerii sunt crescuţi în atitudine de rugăciune, devenind adulţi, ei vor trebui doar să continue. Colectiv, rugăciunea este puterea adunărilor noastre, rugăciuni specifice pentru probleme specifice şi aceasta nu numai în legatură cu cei apropiaţi nouă, ci şi în ce privesc problemele internaţionale.

Aş vrea să merg mai departe, pe scurt, la lucrurile despre care cred ca îl vor marca pe Daniel în rugăciunea sa atunci când deschidea fereastra către Ierusalim. În primul rând, el va fi preocupat cu ţara depopulată din cauza necredincioşiei poporului. Era o ţară bună, o ţară în care curgea lapte şi miere, dar era ceva mai mare de atât, era ţara lui Dumnezeu, “pământul este al Meu” (Levitic 25:23 ) şi în bunătatea Sa suverană, El a dat-o poporului Israel, nu pentru că ei erau mai mari şi mai buni decât alte naţiuni (de fapt erau mai mici decât alte naţiuni – Deuteronom 7:7 ), ci El le-a dat-o în dar. Era moştenire şi toate gândurile lui Dumnezeu erau centrate în această ţară, şi Daniel se ruga pentru ea. Apoi, în mod specific Daniel se va ruga pentru Ierusalim, deoarece Numele lui Dumnezeu şi toate preocupările lui Dumnezeu erau acolo şi Daniel se va ruga şi pentru casa care era construită acolo unde era Numele Său (2. Cronici 6:12 ). În sfârşit, Daniel se va ruga pentru numele lui Iehova Însuşi. Gândiţi-vă la aceste lucruri: ţara, oraşul, casa şi numele. Cred că aceste lucruri caracterizau rugăciunile lui Daniel.

Poate spui: ‘Aceasta este istorie. Ce sens are pentru noi azi?’ Cred că înseamnă foarte mult. La începutul strângerii noastre, am cântat şi ne-am rugat împreună despre salvarea sufletelor preţioase; să nu uitam aceasta niciodată în rugăciunile noastre! Cât de mult avem nevoie de aceasta, dar este ceva şi mai mare de atât şi acestea sunt drepturile lui Dumnezeu în legatură cu voia Sa revelată în Cuvânt. Dumnezeu a arătat cum trebuie creştinii să se adune împreună în numele Domnului Isus (Matei 18:20 ), în afara oricărui sistem omenesc, neavând nimic care să îi ghideze în sensul unei autorităţi în măsura în care omul este preocupat. Dumnezeu a dat indicaţii precise în ce privesc aceste lucruri. Astăzi Adunarea este “pământul” Său şi poporul Său, adus la El prin moartea Domnului Isus Hristos, este locul unde sunt concentrate interesele Sale. Este o administraţie a dragostei în Conducerea lui Hristos şi în puterea şi lucrarea Duhului Sfânt şi Hristos este în mod precis acolo unde se găsesc “doi sau trei adunaţi în numele [Său]” (Matei 18:20 ). Cred că aceasta este ce ţara, oraşul, casa şi numele reprezintă pentru noi azi. Acestea sunt lucrurile care au fost atacate de puterea vrăjmaşului, dar în Hristos toate aceste lucruri sunt sigure şi nu pot fi niciodată răsturnate.

Ceea ce am vrea să vedem în aceste ultime zile este o creştere a interesului în legatură cu strângerile în numele Domnului Isus Hristos în afara oricarei organizări omeneşti, deoarece aceasta nu mai este necesară acolo unde acţionează conducerea lui Hristos, unde fiecare mădular al trupului este supus călăuzirii Capului, unde Duhul Sfânt are cale libera să se mişte între cei ai Săi şi să-i ghideze, să-i conducă şi să-i inspire şi unde toţi suntem călăuziţi prin numele Domnului nostru Isus Hristos; totul este facut şi spus în concordanţa cu acest nume mare şi glorios. Este aceasta o speranţă prea mare în aceste ultime zile? Nu şi dacă suntem ascultători, dacă primim cuvântul lui Dumnezeu ca şi ghid al nostru, dacă suntem pregătiţi să ne supunem voia noastră voii lui Dumnezeu revelată în cuvântul Său preţios. Nu este doar un ideal, ci este o posibilitate glorioasă şi ce măreţie ar fi dacă este şi împlinită, ca în aceste ultime zile, înainte ca perioada bisericii să se incheie, să poată fi o revigorare a intereselor şi entuziasmului cu privire la aceste adevăruri minunate, astfel încât când Domnul Isus va veni, El îi va găsi pe cei care sunt credincioşi cuvântului Său.

Iată că oamenii răi au venit la Daniel şi l-au găsit rugându-se. Acţiunile lor de a interzice rugăciunea catre oricine altcineva în afară de împăratul Darius nu au întrerupt rugăciunile lui Daniel, ci el a continuat să se roage lui Dumnezeu. Dar a venit timpul când a fost arestat şi aruncat în groapa cu lei şi ştim finalul întâmplării, cum Domnul a avut grijă de slujitorul Său.

Viaţa de rugăciune colectivă a lui Daniel

Atunci Daniel a intrat şi a cerut de la împărat ca să-i dea timp, să poată arăta împăratului interpretarea. Şi Daniel s-a dus acasă şi a făcut cunoscut lucrul acesta lui Hanania, lui Mişael şi lui Azaria, tovarăşii săi, ca să ceară îndurare de la Dumnezeul cerurilor cu privire la taina aceasta, ca să nu fie nimiciţi Daniel şi tovarăşii lui cu ceilalţi înţelepţi ai Babilonului. Atunci taina a fost descoperită lui Daniel într-o viziune de noapte. Şi Daniel L-a binecuvântat pe Dumnezeul cerurilor. Daniel a răspuns şi a zis: Binecuvântat fie Numele lui Dumnezeu din eternitate pentru eternitate, pentru că ale Lui sunt înţelepciunea şi puterea! Şi El schimbă timpurile şi evenimentele. El dă jos pe împăraţi şi El ridică pe împăraţi. El dă înţelepciune inţelepţilor şi cunoştinţă celor care cunosc priceperea. El descoperă cele adânci şi ascunse. El cunoaşte ce este în întuneric şi lumina locuieşte cu El. Ţie, Dumnezeul părinţilor mei, Îţi mulţumesc şi Îţi aduc laude, Ţie, care mi-ai dat înţelepciune şi putere, şi mi-ai făcut cunoscut deja ce am cerut noi de la Tine: pentru că Tu ne-ai făcut cunoscut lucrul cerut de împărat…“(Daniel 2:16-23 )

Atunci când împăratul Nebucadneţar a avut un vis remarcabil, el a cerut să fie interpretat. El a refuzat să acorde orice sprijin astrologilor, caldeenilor şi cărturarilor, ‘Nu’, a spus el, ‘voi trebuie să-mi spuneţi visul şi interpretarea lui’. Acesta era un lucru foarte greu de făcut, iar în lipsa unei interpretări sau cunoaşteri din afară a visului, împăratul a poruncit execuţia tuturor înţelepţilor, iar aceasta îl includea şi pe Daniel şi pe cei trei prieteni ai săi. Aşa că ei au venit împreună în părtăşie în rugăciune. Aceasta nu era o problemă personală, ci era o problemă de părtăşie. Daniel a făcut cunoscută situaţia celor trei tineri.

Numele lor fuseseră schimbate, ei au primit nume babiloniene care erau în legatură cu zeii păgâni, dar Duhul lui Dumnezeu ne-a lasat aici numele lor evreieşti, fapt ce arată legătura lor cu Dumnezeul cel viu. Aceşti oameni s-au strâns împreună şi s-au rugat pentru problema lor, ei aveau părtăşie în rugăciune; şi visul a fost făcut cunoscut lui Daniel. Este minunată lauda şi închinarea pe care Daniel le-a adus apoi acestui Dumnezeu măreţ, deoarece El era Dumnezeul care poate împlini lucruri. Oh, de am lua şi noi aceasta în sufletele noastre, că Dumnezeu poate schimba lucruri, că Dumnezeu poate îmbunătăţi situaţia, că Dumnezeu poate da înţelepciune, pricepere şi putere, cu condiţia ca noi să-L recunoaştem şi să ne supunem Lui, cu condiţia ca noi să fim gata să spunem, în mod personal sau colectiv: ‘Vieţile noastre sunt ale Tale’.

Îmi aduc aminte când, trecând pe lângă o biserică, am văzut un poster afişat afară şi ceea ce spunea m-a uimit foarte mult: ‘Nu lăsaţi ca Dumnezeu să fie roata de rezervă’. O roată de rezervă este folosită doar în caz de urgenţa. Noi nu vrem un astfel de Dumnezeu, noi vrem un Dumnezeu care să fie la volan, Acela care are controlul, Acela care ghidează şi Căruia noi ne supunem. Astfel s-au rugat împreună Daniel şi cei trei prieteni ai săi şi Dumnezeu le-a răspuns, făcându-i cunoscut lui Daniel visul împăratului, precum şi interpretarea acestuia.

Aş vrea să subliniez felul în care Daniel a răspuns lui Dumnezeu pentru această revelaţie. ” Binecuvântat fie Numele lui Dumnezeu din eternitate pentru eternitate, pentru că ale Lui sunt înţelepciunea şi puterea! ” Practic, Daniel i-a spus lui Dumnezeu: ‘Aceasta este o chestiune simplă pentru tine’. Visul a fost revelat şi interpretarea daruită. Ce răspuns rapid a fost acesta pentru rugăciune!

Apoi el merge mai departe şi spune: “ Şi El schimbă timpurile şi evenimentele. El dă jos pe împăraţi şi El ridică pe împăraţi.” Împăraţii pot fi puternici, măreţi şi invincibili, lăudându-se în puterea lor, în armatele şi bogăţiile lor, dar Dumnezeu poate înlătura un împărat peste noapte şi să îl înlocuiasca cu un altul, aşa cum a făcut în Daniel 5:30-31 . Oh, cât de mic este omul în prezenţa lui Dumnezeu! Ce putere are El! Ştim din Biblie şi din istorie cât de îngâmfat este omul, înălţându-se pe sine în toată aroganţa şi mândria sa, spunând ca el va face aceasta sau aceea, dar Dumnezeu schimbă totul peste noapte. Acesta este Dumnezeul în care noi credem!

El descoperă cele adânci şi ascunse.” Dacă am aplica aceasta doar în legatură cu vieţile noastre proprii şi celor apropiaţi nouă, suntem noi resemnaţi cu faptul că nu poate fi îmbunătăţire? Suntem noi resemnaţi faţă de faptul că în vieţile noastre personale nu există posibilitatea pentru a avea mai multă putere sau mai mult progres spiritual? Acceptăm tacit slăbiciunea şi eşecul sau ne încredem în Dumnezeul cel viu care poate schimba lucrurile? El poate schimba lucrurile pentru noi personal şi El poate schimba stările în localitaţi. Acesta era Dumnezeul pe care îl avea Daniel. Suntem noi pregătiţi să plătim preţul în rugăciune, acordând mai mult timp pentru a ne ruga, iar atunci când Dumnezeu ne revelează voia Sa pentru noi, suntem noi gata să ne supunem?

Rugăciunea lui Daniel de mărturisire

În anul întâi al lui Darius, fiul lui Ahaşveroş, din sămânţa mezilor, care a împărăţit peste împărăţia caldeenilor, în anul întâi al împărăţiei lui, eu, Daniel, am înţeles din cărţi că numărul anilor pentru care fusese cuvântul Domnului către profetul Ieremia, pentru împlinirea pustiirilor Ierusalimului era şaptezeci de ani. Şi mi-am îndreptat faţa către Domnul Dumnezeu, ca să-L caut prin rugăciune şi cereri, cu post şi sac şi cenuşă. Şi m-am rugat Domnului Dumnezeului meu şi mi-am făcut mărturisirea şi am zis: «Vai, Doamne, Dumnezeule mare şi înfricoşător, care păstrezi legământul şi îndurarea către cei care Te iubesc şi păzesc poruncile Tale! Noi am păcătuit şi am făcut nelegiuire şi am făcut ce este rău şi ne-am răzvrătit, abătându-ne de la poruncile Tale şi de la judecăţile Tale. Şi n-am ascultat de slujitorii Tăi, profeţii, care au vorbit în Numele Tău către împăraţii noştri, căpeteniile noastre şi părinţii noştri şi către tot poporul ţării. Şi, pe când vorbeam şi mă rugam şi mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu Israel şi aduceam cererea mea înaintea Domnului Dumnezeului meu pentru muntele cel sfânt al Dumnezeului meu, pe când încă vorbeam în rugăciune, bărbatul Gabriel, pe care-l văzusem în viziune mai înainte, zburând repede, s-a atins de mine cam în timpul. jertfei de seară. Şi m-a făcut să înţeleg şi mi-a vorbit şi a zis: «Daniele, am ieşit acum ca să-ţi dau înţelepciune şi pricepere. La începutul cererilor tale a ieşit cuvântul şi eu am venit să ţi-l fac cunoscut, pentru că tu eşti foarte mult iubit. De aceea înţelege. cuvântul şi pricepe viziunea!” (Daniel 9:1-6, 20-23 )

Deseori, atunci când ne rugăm suntem cam neatenţi la ce se întâmplă. În timp ce Daniel se ruga, Dumnezeu lucra în duhul lui Cirus. Cirus a primit instrucţiuni cu privire la întoarcerea din Babilon a unei părţi a poporului ţinut în captivitate. Împăratul a dat un decret prin care poporul se putea întoarce din captivitate înapoi în Ierusalim. Daniel nu ştia aceasta, dar el ştia un lucru, că Dumnezeu a zis că sigur după 70 de ani de captivitate o rămăşiţă se va întoarce. Daniel ştia aceasta din cartea Ieremia ( 25:11). Acest fapt arată că această carte era în circulaţie atunci, Daniel a citit-o şi ştia gândul lui Dumnezeu.

Există un principiu imediat şi pentru noi. Cunoaştem noi voia lui Dumnezeu? Cum vrem să o primim, de la filozofii acestei lumi? Nu este acolo. Este o singură sursă de unde o putem afla şi aceasta este în cuvântul lui Dumnezeu, nu din lege ce aparţinea lui Israel, nici măcar din istoria lui Israel şi din lecţiile pe care le învăţăm de acolo, ci din Noul Testament, unde se vorbeşte clar despre poziţia creştinului în această lume, privilegiile şi responsabilităţile. Aici este locul unde învăţăm despre gândul lui Dumnezeu şi, învăţând despre el si căutând har pentru a-l împlini, atunci va veni şi binecuvantarea lui Dumnezeu. Astfel Daniel a ştiut pe loc că timpul venise şi şi-a îndreptat faţa cu o ravnă deosebită pentru a se ruga lui Dumenzeu despre această problemă specifică.

Este minunat cum el şi-a început rugăciunea cu o mărturisire din toată inima. El nu s-a exclus pe sine însuşi, el nu i-a acuzat pe alţii, ci el a făcut o privire de ansamblu asupra tabloului, eşecul şi slăbiciunea absolută şi el a recunoscut liber înaintea lui Dumnezeu că aceasta era starea. Alaturi de acestea, el ştia că Dumnezeu era un Dumnezeu milos, un Dumnezeu plin de iertare, un Dumnezeu care nu se abătuse de la legământul Său cu Israel, un Dumnezeu care era gata să binecuvânteze, gata să ierte, gata să asculte. Nu avem timp să intrăm în toate detaliile acestei rugăciuni, vă las acest studiu vouă, dar gândul principal este ‘Noi am păcătuit, am facut nelegiuiri, am eşuat, am fost necredincioşi’.

Aş vrea să întreb audienţa, în mod personal, îndrăzneşte cineva dintre noi să se ridice şi să afirme că noi am greşit? Nu cred. Şi te asigur că şi eu mi-aş ocupa locul imediat lângă tine dacă tu te ridici şi afirmi ca ai greşit. Eu am greşit. Îmi pare rău pentru asta. Fiecare eşec al nostru, moral, ecleziastic, sau de orice altă manieră afectează defavorabil mărturia creştină. Să nu credem că noi putem eşua sau păcătui în orice fel, dar fără urmări. Este un adevăr bine stabilit că eşecul nostru afectează mărturia creştină în această lume. Acest fapt este foarte solemn. Poate că gândim: ‘Ei bine, eu nu fac aceasta sau nu fac aceea’ şi poate ne batem pe spate şi spunem: ‘Ei bine, eu nu am eşuat!’ (vorbesc în mod personal), dar, iubiţi-lor, să ne examinăm în lumina prezenţei lui Dumnezeu! Aceasta este linia de măsurare, doar să fim în prezenţa lui Dumnezeu! Haideţi să-i spunem Lui că nu am eşuat şi să vedem ce are El să ne spună. Oh, ce lucru solemn de a fi în prezenţa lui Dumnezeu! Deci când vedem slăbiciunile poziţiei creştine să nu ne permitem să-i acuzăm pe alţii. Daniel zicea: ‘Îmi mărturisesc păcatul’. Şi mărturisindu-ne păcatele, să căutăm pricepere pentru a urma calea dreaptă şi pentru a urma cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât să poată fi stări mai bune. Oh, ce rugăciune a fost aceasta şi cum i-a răspuns Dumnezeu lui Daniel, adresându-i-se cu “foarte mult iubit“. Daniel era un om a cărui inimă ardea în primul rând pentru propăşirea intereselor lui Dumnezeu.

Subliniez că Daniel spune “‘împăraţii au eşuat“. Cine sunt împăraţii? (nu mă refer acum la apropiaţii creştini). Ei sunt persoanele în poziţii de lideri, persoanele care ar trebui să spună în afară gandul lui Dumnezeu fără nicio părtinire; împăraţii sunt cei care impun cuvântul lui Dumnezeu. Nu mă refer aici la cuvântul impunere în sensul în care liderii de azi spun: ‘Trebuie să faceţi aceasta sau celalaltă’, mă refer la impunere prin prezentarea cuvântului lui Dumnezeu oamenilor lui Dumnezeu şi ceea ce înseamnă să faci voia lui Dumnezeu în zilele noastre. Daniel spune ‘împăraţii noştri au eşuat’. Este aceasta adevărat în cazul credinţei creştine aşa cum o cunoaştem noi? Cred că este adevărat. Să ne gândim la prinţi, oamenii cu influenţă în mijlocul poporului lui Dumnezeu, oamenii ce ocupă locuri date lor de către Dumnezeu. Citim deseori în cartea Numeri despre prinţi scoşi în faţă ca persoane cărora li s-a dat din partea lui Dumnezeu îndrumarea pentru a împlini fapte pentru El. Prinţii au eşuat. Nu numai prinţii şi conducătorii au eşuat, dar şi poporul, de asemenea – personal, fiecare dintre noi. Petru era cu singuranţă un împărat. Petru a eşuat, el a îndrumat greşit pe sfinţi astfel încât până şi Barnaba a fost atras de această prefăcătorie (Galateni 2:11-14 ). Când privim la timpul de trezire de acum 150 de ani şi vedem despărţirile prin îndepărtarea continuă de la adevăr, nu putem decât să ne plecăm capetele în ruşine. Noi spunem ‘Ce bine ar fi fost dacă adevărul ar fi fost păstrat!’ Şi toţi ar trebui să purtăm responsabilitatea eşecului.

Eşecul din timpul lui Daniel nu s-a întâmplat doar în timpul când Daniel a fost la Babilon, tot la fel şi declinul pe care îl vedem noi azi nu s-a întâmplat peste noapte, şi motivul este foarte simplu: cuvântul lui Dumnezeu a fost neglijat. ‘Noi nu am ascultat de profeţi’, spune Daniel. ‘Când cuvantul lui Dumnezeu era vestit în curăţie şi în putere nimeni nu îi acorda atenţie, erau atât de ocupaţi cu propriile afaceri în loc de a asculta cuvântul lui Dumnezeu’. Invidia s-a putut vedea la Acan imediat după ce poporul a intrat în ţară (Iosua 7 ), o dorinţă după lucruri materiale şi, de asemenea, la începutul perioadei bisericii, în Anania şi Safira (Fapte 5 ), apoi a urmat o ignorare totală a cuvântului lui Dumnezeu în strângerea laolaltă şi în urmarea învăţăturilor legate de aceasta. Nu e de mirare că mâna pedepsei lui Dumnezeu este asupra noastră. Deci să ne mărturisim, să luăm această atitudine de umilinţă asupra noastră. Dacă putem, atunci această strângere nu va fi fost în zadar. Nu este cazul să ne uităm peste umăr la celălalt, ci să o luăm acasă pentru propriile conştiinţe, pentru propriile inimi şi să lucrăm în umilinţă înaintea lui Dumnezeu.

Vreau să vă spun o istorisire cu titlu de încurajare pentru a vă arăta cum putem face lucrurile mai bune. Când am fost în Germania, am fost prezentat unui tânar ce mi-a fost descris ca un student eminent. Mi s-au povestit diferite lucruri despre care el era interesat şi că frângea pâinea împreună cu fraţii de aproape un an. Părinţii săi erau agnostici practicanţi. Am întrebat cum de a ajuns în mijlocul fraţilor şi mi s-a spus o poveste ce mi-a mişcat inima şi de aceea vreau să v-o împărtăşesc şi vouă. Cand era la colegiu a observat o tânără ce era diferită. A studiat-o atent şi a trebuit să recunoască faptul ca ea era diferită, diferită în înfăţişare şi diferită în comportamentul ei. Într-un final curiozitatea l-a împins şi a întrebat-o ‘De ce eşti tu diferită? Am observat că părul tau este diferit de al celorlalte şi am observat că îmbrăcămintea ta este diferită de a celorlalţi’

‘Ei bine’ a zis ea ‘eu cred în Domnul Isus Hristos’.

‘Oh’ a zis el ‘Eşti obligată să te porţi aşa?’

‘O, nu’ a zis ea ‘Mă port aşa pentru că îl iubesc pe Domnul Isus’.

Şi acesta a fost motivul convertirii lui. Convertirile nu pot veni doar prin campanii (mulţumim lui Dumnezeu pentru ele), dar salvarea poate veni în viaţa unei persoane prin credincioşia faţă de Domnul. Acel tânăr merge mai departe, el face progrese în viaţa sa spirituală, el a văzut credincioşie, a fost mijlocul convertirii sale şi îl guvernează şi în viaţa sa. Dragi fraţi, tineri şi bătrani, fie ca Domnul să ne ajute să fim credincioşi! Îi vom influenţa pe cei care sunt în jurul nostru şi îi vom influenţa în direcţia corectă.

Fie ca Domnul să ne ajute să fim tot mai mult antrenaţi în această chestiune a rugăciunii. Atitudinea corectă, dorinţa dreaptă şi felul de viaţă care dă putere rugăciunilor noastre în timp ce îl aşteptăm pe Domnul pentru a-L vedea faţă în faţă.

Preluat şi tradus de pe www.biblecentre.org

Şapte rugăciuni esenţiale

 din revista „Cercetați Scripturile”

Cine studiază Psalmii întâlneşte acolo multe rugăciuni, pe care fiecare copil al lui Dumnezeu ar trebui să şi le însuşească, pentru a le folosi în viaţa de toate zilele. Desigur, nu ca să repetăm cuvânt cu cuvânt aceste rugăciuni. Dar conţinutul acestor rugăciuni ar trebui totuşi să fie şi în gândurile şi rugăminţile noastre. În cele ce urmează ne vom gândi la şapte rugăciuni, care sunt importante pentru orice credincios.

rugaciune

1) Paşii mei stau neclintiţi pe cărările Tale, şi nu mi se clatină picioarele (Psalm 17:5). Din toate părţile suntem înconjuraţi de curse şi capcane. Cât de uşor poate aluneca piciorul nostru! Cât de repede pot paşii noştri să se îndepărteze de urmele Domnului, dacă părăsim atmosfera protectoare a rugăciunii personale. Să păstrăm aceste cuvinte în inima noastră, ca totdeauna să le avem la îndemână. Numai dacă Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în noi, vom fi capabili să rămânem neclintiţi în ziua cea rea.

2) Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele, şi cugetarea inimii mele, Doamne, Stânca mea şi Izbăvitorul meu! (Psalm 19:14). Toţi cei care Îl iubesc din inimă pe Domnul Isus, au această dorinţă. Ce spunem este mai mult sau mai puţin roada a ceea ce gândim. Cât de necesar este ca interiorul nostru să-i fie plăcut Domnului! Numai atunci va corespunde vorbirea noastră cu ceea ce se aşteaptă de la cei care aparţin Domnului Isus şi sunt copii ai Dumnezeului celui viu.

3) „Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale“ (Psalm 25:4). Cu toate că ştim câte ceva despre cum gândeşte Dumnezeu cu privire la toate, înclinăm să ne formăm propria noastră opinie. Trebuie să ne întoarcem, ca El să ne facă cunoscut căile Sale, adică să ne facă cunoscut cum acţionează şi cum vrea să acţioneze cu privire la toate problemele confuze din jurul nostru. El trebuie să ne înveţe din nou calea Sa, ca noi să înţelegem intenţia Lui şi să vedem clar rezultatul final. Atunci putem să păşim înainte hotărâţi şi plini de încredere pe calea cea bună, pe care El doreşte să ne vadă.

4) „Doamne, deschide-mi buzele, şi gura mea va vesti lauda Ta“ (Psalm 51:15). Buzele noastre trebuie să fie deschise nu doar când ne exprimăm în public, ci şi în viaţa privată. Când El ne atinge buzele, ele sunt conduse ca să exprime lauda Sa şi să vestească toate faptele Sale minunate.

5) „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!“ (Psalm 119:18). De fiecare dată când citim Biblia, când cugetăm la conţinutul ei preţios, avem nevoie de Duhul Sfânt. El este Autorul ei, şi numai el ni-L poate arăta pe Hristos în timp ce ia din ce este al Său şi ne vesteşte nouă.

6) Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deşarte, înviorează-mă în calea Ta!“ (Psalm 119:37). Peste tot întâlnim lucrarea orbitoare a lumii. Cât de necesar este ca privirile noastre să fie atrase de la ce este vizibil, de la ce este trecător şi să fie îndreptate mai intens spre ceea ce este încă invizibil şi veşnic!

7) Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, şi păzeşte uşa buzelor mele! (Psalm 141:3). Dintre cele şapte rugăciuni amintite, de aceasta avem nevoie poate cel mai mult. Cuvântul spus în pripă, exprimarea necontrolată, o observaţie proastă – cât de uşor şi de repede sunt exprimate! Dacă cineva care a fost aşa de blând ca Moise a vorbit cu buzele fără să gândească, cât de necesar este ca fiecare creştin să se străduiască cu cea mai mare atenţie în această privinţă. În fiecare zi, ba chiar în fiecare oră ar trebui să veghem asupra cuvintelor ce le exprimăm, altfel vom păcătui cu limba, acest mădular mic, dar neliniştit.

Să ne gândim încă o dată la aceste şapte rugăciuni. Toate au de-a face cu viaţa zilnică. Nu putem să renunţăm la niciuna. Să aducem adesea aceste rugăciuni înaintea Domnului, nu doar atunci când necesitatea lor este vizibilă şi urgentă, ci deja înainte ca primele semne ale pericolului să se arate. Apele liniştite au vicleniile lor. Se trece adesea cu vederea peste acest lucru. Să ne obişnuim să ne rugăm tot timpul, adică să trăim într-o stare de rugăciune. Aceasta este singura cale sigură.

Rămâne rugăciunea mea fără răspuns?

 Jean Koechlin

Citim adesea greşit şi incomplet Cuvântul lui Dumnezeu şi aceasta în dezavantajul nostru, mai ales când este vorba despre învăţături referitoare la rugăciune. Necunoaşterea celor mai importante texte care se referă la rugăciune în Noul Testament poate avea consecinţe supărătoare în viaţa noastră spirituală, poate aduce descurajare sau chiar necredinţă. Cine dintre noi n-a încercat aceste sentimente ca urmare a unei rugăciuni rămase aparent fără răspuns? Descurajare pentru că, rugându-ne stăruitor pentru o nevoie precisă, ea nu s-a împlinit. Necredinţă pentru că Dumnezeu, care a făcut atâtea făgăduieli privind rugăciunea cu credinţă, pare să fi rămas surd, pare a nu-Şi ţine Cuvântul. Să nu rămână El fidel propriilor făgăduinţe?

De aici necesitatea de a cerceta cu grijă câteva dintre aceste promisiuni care pot să ne pară necondiţionate, când, de fapt, ele sunt subordonate unor condiţii precise. Le vom evidenţia în pasajele pe care ne propunem să le analizăm împreună.

1.  „şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.” (Ioan 14: 13,14 )

Promisiunea repetată alternează cu o condiţie esenţială care totuşi ne scapă uneori. Suntem conştienţi de faptul că rugăciunea noastră merge dincolo de propriile circumstanţe sau de cele ale persoanelor pentru care mijlocim? Ea Îi priveşte atât pe Tatăl, cât şi pe Fiul. Dumnezeu, care veghează la slava lui Cristos, nu poate accepta un abuz al folosirii numelui lui Isus. A cere ceva în numele Domnului înseamnă să fim siguri că îndeplinim dorinţa Celui căruia Tatăl nu-I poate refuza nimic.

Voi face”, spune Domnul Isus. Altfel spus, puterea numelui Său, preţuirea nelimitată de care El Se bucură faţă de Tatăl vor avea cu siguranţă răspuns pentru că Dumnezeu nu poate să-Şi contrazică Fiul preaiubit. Este o cugetare adâncă, menită să ne reamintească cine este Fiul pentru Tatăl şi să ne reţină de la a invoca în van numele Domnului Isus ca un fel de formulă-cheie.

2. Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da. (Ioan 15:7 )

…rămâneţi în Mine!” – le spune Domnul celor mai dragi ucenici. Luând exemplul mlădiţei de viţă de vie care, pentru a da rod, trebuie să rămână prinsă de butuc, Isus le reaminteşte ce este dependenţa, această mare virtute creştină. Or, rugăciunea este chiar expresia acestei dependenţe.

Ne înţelegem în acelaşi timp propria slăbiciune şi puterea Domnului, ignoranţa noastră şi înţelepciunea Domnului, ne aşezăm la locul nostru şi Îl recunoaştem pe al Său: El este Domnul care are toate drepturile asupra celui care se aşază în genunchi în faţa Lui.

Dacă rămân în voi cuvintele Mele” – adaugă Învăţătorul; această condiţie este legată de prima. Este Cuvântul Său care ne comunică secretele lui Dumnezeu, care ne dă prin Duhul înţelegerea gândurilor Sale. Nu doar că prin Cuvânt suntem capabili să le înţelegem, dar rămânând în El noi ne supunem Lui şi nu mai avem alte dorinţe decât ale Sale.

…cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da”, spune Domnul Isus. Căci ceea ce vrem nu mai este altceva decât ceea ce vrea Domnul Însuşi.

3. Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea. (Ioan 15 ,16)

Condiţia ca să se împlinească se leagă de cea din versetul 7, căci pentru a şti cum să-L slujeşti este absolut necesar să depinzi de Domnul şi să-I cunoşti voia din Cuvântul Său. Aici se referă la ucenicul ales, rânduit şi trimis de Domnul să meargă şi să aducă roade, de exemplu să împlinească o anumită slujbă necesară.

Ce patron şi-ar trimite muncitorul fără a-i da mijloacele de a îndeplini misiunea cu care l-a însărcinat? Dacă i-ar trebui unelte sau bani, muncitorul ar cere la timpul potrivit şi, din moment ce este vorba de interesele celui care-l trimite, mijloacele necesare de îndeplinire nu-i pot fi refuzate.

Cu atât mai mult când este vorba de slujirea creştină; Domnul oferă pentru ceea ce cere. Şi, dacă nu dă, fără îndoială că trebuie să ne cercetăm, să ne punem întrebări: „Asta să însemne oare că ceea ce vreau să fac nu mi-a fost cerut?” Dimpotrivă, dacă este vorba de o roadă care trebuie adusă pentru El, o roadă care rămâne, cum ne-ar refuza Domnul ceea ce avem nevoie?

4. Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Şi orice vom cere vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui.” (1. Ioan 3: 21,22 )

De această dată găsim două condiţii care încadrează o promisiune.

Prima – o instanţă care nu ne condamnă, altfel spus un cuget curat – este nevoia de a-I cere orice lui Dumnezeu. Cum să ne apropiem de El dacă avem ceva de judecat? O simţim prea bine, iar distanţa morală adâncită de un păcat nemărturisit ne închide gura.

A doua condiţie – să respectăm poruncile Lui, să facem ceea ce-I place Lui – o înţelegem şi mai bine. Un copil ascultător, ale cărui purtare şi acţiuni fac plăcere părinţilor lui, va obţine de la ei ceea ce le va cere, căci ei au încredere în el şi ştiu că ceea ce îi vor da va fi bine folosit.

Vedem că aceste două condiţii sunt complementare sau, mai degrabă, constituie două aspecte ale aceleiaşi atitudini. Prima, un cuget curat, traduce sentimentele noastre faţă de Dumnezeu; avem încredere să-I adresăm rugăciunea noastră. A doua exprimă sentimentele lui Dumnezeu: pentru că facem lucrurile care-I sunt plăcute, şi Lui Îi place să împlinească cererea noastră. Orice am cere vom primi de la El. Dar ce stare spirituală presupune asta din partea noastră!

5. Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.  Căci oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate i se deschide. Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer!” (Matei 7: 7-11 )

De aceea şi Eu vă spun: cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.  Fiindcă oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate i se deschide.  Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe în loc de peşte? Sau, dacă cere un ou, să-i dea un scorpion? Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer! (Luca 11: 9-13 )

Avem un Dumnezeu bun de la care nu putem aştepta decât „daruri bune”. Acest Tată nu va da o piatră unuia dintre copiii Lui care I-a cerut o pâine. Dar dacă ne-am înşelat şi I-am cerut o piatră, ne va da o piatră? Ne va da mai degrabă pâinea pe care n-am ştiut s-o cerem. Inima lui Dumnezeu ne este deschisă, mâna Lui, de asemenea, dar să nu aşteptăm de la El altceva decât ce este potrivit naturii Sale.

Iacov (cap. 4. 2, 3) ne dă două motive pentru care nu căpătăm. Primul motiv este pentru că pur şi simplu nu cerem. De aici invitaţia Domnului: cereţi, căutaţi, bateţi… Al doilea motiv este că cerem greşit: lucruri rele pentru noi când Tatăl nostru vrea să ne dea dintre cele bune. Iacov ne explică: Sau cereţi, şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.

Să-I cerem mai degrabă lui Dumnezeu lucruri bune, pentru binele sufletelor noastre, pentru folosul spiritual al familiilor noastre şi al adunărilor noastre şi vom verifica atunci promisiunea Domnului: oricine cere, primeşte.

6. Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.” (Matei 21:22 )

Aici, condiţia enunţată, care se leagă de versetul precedent şi de miracolul smochinului, este credinţa. Mai mult, trebuie să înţelegem bine ce este credinţa. Unii fac din ea un fel de autosugestie, de convingere interioară. De exemplu, în unele medii i se spune unui bolnav sau unui infirm: „Trebuie să te vindeci prin rugăciunea credinţei; dacă n-o vei face, este pentru că nu ai destulă credinţă!” Şi astfel, bieţii oameni cad în descurajare, invitaţi să privească în ei înşişi, să-şi analizeze încrederea în Dumnezeu pentru a o mări, ceea ce este absurd.

Dumnezeu nu dă niciodată slava Sa omului. Aşa ar fi dacă răspunsurile Lui ar depinde doar de forţa rugăciunilor noastre, de numărul lor sau de condiţiile în care Îi sunt adresate (posturi, lanţuri sau nopţi de rugăciuni etc.), toate lucrurile cu care inima noastră înşelătoare ar căuta repede să-şi aroge drepturi şi merite. Or, credinţa nu este doar o asigurare şi o convingere, ci este o „încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1 ).

Credinţa nu este un pod aruncat în gol, o ancoră fără un punct de prindere. Ea se sprijină pe ceea ce este în afara ei; ea vine în urma auzirii şi auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu (Romani 10:17 ). Dacă n-am promisiunea sigură a lui Dumnezeu, nu voi avea libertatea de a-I dicta lui Dumnezeu maniera în care socotesc eu că El trebuie să-mi răspundă.

7. De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea. Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre.” (Marcu 11: 24,25 )

Acest pasaj corespunde celui precedent din Matei, dar Marcu mai adaugă o condiţie suspensivă: cazul în care, având ceva împotriva cuiva, suntem incapabili să iertăm. Să remarcăm mai întâi cât este de general: orice împotriva oricui. Să remarcăm apoi că resentimentul este considerat aici justificat din punct de vedere uman; suntem partea lezată pentru că noi suntem cei care trebuie să iertăm. Cu atât mai mult această restricţie se aplică dacă suntem noi înşine vinovaţi.

Înainte de a ne asculta, Domnul ne invită să punem ordine în relaţiile cu aproapele nostru… care poate fi, de exemplu, soţul/soţia.

8. Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!

Deşi nu este vorba de o rugăciune în acest răspuns al Domnului către un tată neliniştit, putem să alăturăm această promisiune versetelor citate mai sus (Matei 21:22 ). Ea ne confirmă că putem aştepta lucruri mari de la Dumnezeul nostru mare şi că spre El trebuie să ne întoarcem. El nu va fi niciodată depăşit de expunerea nevoilor noastre. Punând acest verset lângă afirmaţia care se găseşte în capitolul următor: la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă (Matei 10:27 ), vedem perspectivele nelimitate care se deschid în faţa credinţei. Tot ce poate Dumnezeu, poate şi credinţa în El.

Dar, dintre toate lucrurile posibile pentru Cel pe care-L numim „Dumnezeul imposibilului”, am mai avea noi pretenţia să-l alegem pe cel care ni se pare mai uşor decât altul? Aceasta n-ar mai fi credinţă, ci lipsă de credinţă.

9.  Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi, dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.” (1. Ioan 5:14, 15 )

Acest frumos pasaj ne reaminteşte mai întâi în Cine am crezut ( 1:12 ). Aşa cum am văzut, credinţa noastră se sprijină pe făgăduinţe. Dar valoarea unei făgăduinţe depinde de calitatea celui care a făcut-o. Petru vorbeşte de „făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe” pentru că este Dumnezeul cel mare care le-a făcut şi ele Îl au drept garant pe Cristos, preţios atât pentru Dumnezeu, cât şi pentru credincios (2. Petru 1:4 ).

Voia lui Dumnezeu, bună, plăcută şi desăvârşită ne modelează mintea şi ne călăuzeşte să facem cereri inteligente, în aşa fel încât Dumnezeu să le poată asculta. Între versetele 14 şi 15 poate să treacă un anumit timp, necesar pentru a proba răbdarea credinţei. Dar acest fapt are avantajul de a reînnoi satisfacţia. Verbele sunt la prezent; din momentul când cererea a fost prezentată, ştim că avem lucrurile pe care le-am cerut.

10.  Vă mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:19, 20 )

Iată două promisiuni care se leagă una de alta prin acest cuvânt „căci”. Este suficient într-adevăr ca doi credincioşi să se învoiască să ceară un lucru oarecare şi acesta să se împlinească? Ar putea fi spre marele lor dezavantaj. Nu, această promisiune se leagă într-un mod înduioşător de prezenţa Domnului, prezenţă promisă celor care se adună în numele Lui, adică recunoscându-I autoritatea de necontestat. Se subînţelege că cererile prezentate vor avea aprobarea Lui. Cum, aflându-ne în această sfântă Prezenţă, am putea formula cereri nesăbuite? Numele lui Isus care-i adună pe ai Săi este şi Cel care ne deschide inima lui Dumnezeu. Nu se poate Unul fără Celălalt.

Luând în considerare aceste diverse versete, am putea să spunem cu o oarecare descurajare: „Dacă există atâtea condiţii de îndeplinit pentru a fi ascultat de Domnul, atunci nu mai rămân multe ocazii pentru rugăciune. Sunt departe de a cunoaşte întotdeauna voia lui Dumnezeu, rareori am o promisiune sigură pe care să-mi sprijin credinţa, nu sunt angajat într-o slujbă care necesită mijloacele pe care ar trebui să I le cer Tatălui meu ceresc… Atunci de ce sunt îndemnat să mă rog fără încetare ( 5 , 17), să fac în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri” (Efeseni 6:18 )?

Să ne amintim mai întâi cu recunoştinţă că Dumnezeul nostru este suveran şi că harul Său nu încape în logica umană. Dacă ne dă în Noul Testament aceste câteva repere pentru a înţelege principiile despre care este vorba, Îi place uneori să intervină într-un mod care ne va uimi şi va răspunde la rugăciunile noastre în ciuda imperfecţiunii noastre.

Oricum vom primi un răspuns. Un ultim text ne aduce dovada şi ne încurajează, ne îndeamnă chiar să ne rugăm, oricare ar fi nevoile, împrejurările şi condiţiile.

11(…) în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:6,7 )

În orice lucru”: este o exprimare foarte generală – fără limită, număr, formă. Nicio condiţie; nimic prea mare, nimic prea mic pentru a fi adus înaintea Domnului. Avem o povară, o grijă pentru care nu avem soluţie şi nici nu cunoaştem voia Domnului. Să-I spunem Lui. Dar, în acest caz, înţelegem că nu putem avea făgăduinţa împlinirii legată direct de cererea noastră.

Aceasta ar deschide porţile la tot felul de rugăciuni nechibzuite pe care Dumnezeu n-ar putea totuşi să le satisfacă. Nu se spune că vom avea toate lucrurile cerute pentru că nu ştim care este voia Domnului referitoare la ele.

Totuşi, există un răspuns pe care îl primim, indiferent de situaţie, o promisiune de mare preţ: pacea lui Dumnezeu va umple inima credinciosului. Un schimb avantajos pentru mine: povara mea contra păcii Sale. Aceasta poate acum să-mi umple inima, indiferent de modul cum El se va ocupa de ceea ce eu I-am cerut.

Astra Giurgiu

Cum şi-au însuşit foştii securişti comunişti avuţia naţională a României

Tutunul Românesc ca misiune a ofiţerilor de Securitate

Tutunul Românesc a fost achiziţionat de Ioan Nicolae (fost securist comunist, actual patron al echipei de fotbal Astra Giurgiu, echipă finanţată din bani furaţi poporului român de către securiştii comunişti criminali – n.m.) de trei ori. Preţul companiei a fost evaluat de PriceWaterhouseCoopers la 115 milioane de dolari (la valoarea din anii ’90 – n.m.).

La prima tranzacţie, respectabilul om de afaceri a cheltuit 10 milioane din petrodolarii lui cinstiţi. Suma reprezenta un avans, preţul stabilit de ministrul din epocă – Ioan Mureşan (fost ministru ţărănist în perioada 1997 – 2000, ajuns ulterior la puşcărie pentru fapte de corupţie – n.m.) – pentru Tutunul Românesc fiind de 50 de milioane.

Tranzacţia a fost contestată în justiţie şi Nicolae pierde. Un an mai târziu, noul ministru (PSD-ist) al agriculturii – Ilie Sârbu (fost popă ortodox, fost turnător la Securitate, socrul mitomanului plagiator Victor Ponta – n.m.) – cedează 55% dintre acţiunile companiei lui Nicolae în contul celor 10 milioane deja avansate.

O soluţie elegantă din două puncte de vedere: mai întâi, pentru că s-a evitat o nouă licitaţie, deci surprize neplăcute şi doi, s-a modificat sensibil preţul tutunului (dacă 10 milioane au ajuns pentru mai mult de jumătate din valoare, se poate calcula că Sârbu a ieftinit la mai puţin de 20 de milioane valoarea companiei).

În sfârşit, ultimul act începe cu majorarea capitalului Tutunului de către stat, prin includerea terenurilor în proprietate; unul dintre terenuri este cel de la Băneasa, evaluat numai el la 10 milioane de dolari. În urma măririi de capital, Nicolae pierde poziţia de acţionar majoritar. Poziţia pe care o preiau două firme micuţe, care achiziţionează zilele trecute (februarie 2004 – n.m.) pachetul majoritar cu suma surpriză de 1,6 milioane de dolari (adică guvernul viitorului puşcăriaş Adrian Năstase vindea avuţia naţională a României pe degeaba foştilor securişti comunişti, ca şi cum era averea personală; pardon, bunurile personale nu le-ar fi dat gratis, că nimeni nu-i atât de prost; dar şpaga încasată de PSD-işti, şpaga cât o fi fost? – n.m.).

Dacă e adevărat că Nicolae este adevăratul cumpărător, atunci procesul derulat în cei 3 ani a însemnat, de fapt, o ieftinire continuă a ţigaretei româneşti pentru a i-o potrivi dlui Nicolae în şpriţ.

Dar staţi aşa, nu vă grăbiţi să credeţi că stimabilul cumpărător a cotizat din buzunarul lui 11,6 milioane de dolari ca să cumpere ceva de la stat. S-ar fi făcut grav de râs faţă de colegi.

Să nu uităm că, în perioada în care a exploatat marea tutungerie cot la cot cu statul, datoriile companiei au crescut de la 55 la 122 de milioane de dolari. E voie să cred că asta înseamnă că tutunul a fost stors la sânge şi că unde pierde statul câştigă alde Nicolae.

Recunoaşteţi că pentru o asemenea “afacere” e nevoie de un parteneriat extrem de fidel între Nicolae şi reprezentanţii statului. Ce tip de relaţie poate garanta o asemenea solidaritate în operaţiunea jupuirii statului? Fiind vorba despre fostul ofiţer de Securitate Ioan Nicolae, normal, ne-am gândit în primul rând la foştii săi colegi de şcoală.

Şcoala de la Bănaesa, of course

Păi, mai întâi să punem la punct cazul Nicolae. Întrebat frontal de ziaristu Cornel Ivanciuc dacă este adevărat că, înainte de 1989, ar fi fost ofiţer de miliţie, dl. Nicolae s-a enervat şi a ripostat demn: “Nici vorbă, am fost ofiţer în Direcţia de Informaţii Externe” (DIE). Mă rog, acolo l-a prins revoluţia. Dar specialiştii IRIR ne atrag atenţia că, pentru a ajunge în DIE, un absolvent de şcoală de Securitate tot de la pulan trebuia să înceapă, adică de la munculiţa aia de jos, cu ochiul şi urechea pe români. În legătură cu această epocă a existenţei domniei sale ne-ar interesa dacă îşi mai aminteşte de dosarul de urmărire a ţintei “Lulu”.

Şi acu’ hai să-l căutăm de colegi. Reprezentantul statului pentru ultima – şi cea mai scandaloasă operaţiune – este APAPS-ul. La APAPS, în funcţia de secretar general a fost uns, după alegerile din 2000 (câştigate de PSD = ciuma roşie = mafia, n.m.), dl. general (r) Victor Marcu. Marius Oprea, cercetător şi membru IRIR, scrie: “Generalul Marcu s-a implicat activ în acţiuni de poliţie politică înainte de 1989. A absolvit în 1968 Şcoala de ofiţeri de Securitate de la Băneasa, iar din amrtie 1975 a lucrat la Direcţia de Informaţii Externe. În perioada 1980-1985, el a fost şef de birou şi apoi şef de serviciu la UM 0103 din DIE, unitate care supraveghea grupurile legionare din diaspora, iredentismul maghiar, iar prin extensie se ocupa de intimidarea şi anihilarea emigraţiei ostile regimului comunist, inclusiv cu luarea de măsuri active împotriva postului de radio “Europa Liberă”. Din 1985, a condus efectiv această unitate.

După alegerile din 2000 (câştigate de PSD = ciuma roşie = mafia, n.m.) a fost numit de ministrul Privatizării, Ovidiu Muşetescu, secretar general al Autorităţii Naţionale pentru Privatizare, organism care are statut de minister. În 2002, în urma dezvăluirilor de presă privind trecutul său securist, Victor Marcu a fost înlăturat din funcţia de secretar general al APAPS.

Aoleu, veţi striga alarmaţi, am rămas fără securist la APAPS! Păi, abia ce-am rezolvat primele două ieftiniri ale Tutunului, ce ne facem mai departe? Cum ne mai protejăm afacerile? Staţi liniştiţi la locurile voastre. A rămas (în 2004 – n.m.) însuşi dl. Ovidiu Muşetescu, ministrul Privatizării. Despre domnia-sa, cercetătorii IRIR (Institutul Român de Istorie Recentă) evocă o scenă din dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Atunci, muncitorii au vrut să pornească spre centrul Capitalei unde tocmai auziseră că se dă revoluţie. Ei bine, surpriză: porţile uzinei erau proaspăt sudate, la ordinul unui oarecare Muşetescu Ovidiu, secretar de partid (comunist – n.m.) la întreprindere.

Normal că, dacă n-ar fi fost revoluţie, Muşetescu n-ar fi ajuns niciodată atât de forţos încât să-şi permită să facă nişte cadouri de sute de milioane de dolari, din avutul întregului popor, securiştilor săi iubiţi.

Nicolae, plagiatorul lui Păunescu

Mecanismul privatizării şi reprivatizării este testat încă din 1990. Mulţumită efortului colegilor de la Capital, avem chiar o imagine edificatoare privind produsul acestui proces, în “Lista celor mai bogaţi 300 de oameni din România” din care nu lipseşte decât indicarea celor 30 care nu sunt securişti.

Pentru istorie, considerăm că efortul de deschizător de drumuri al fratelui George Constantin Păunescu (GCP) merită a fi evocat aici. Asta cu atât mai mult cu cât Nicolae l-a plagiat. Presa relatează că GCP a fest declarat persona non grata de guvernul italian în anii ’80 şi expulzat, probabil sub acuzaţia de spionaj.

După ce a înregistrat succesul din revoluţie, s-a gândit să cumpere Intercontinentalul. Confreria securiştilor a funcţionat şi, fără vreun efort financiar, a devenit proprietar al pachetului majoritar de acţiuni, înfrângând grupul Marriott la licitaţie.

Apoi a folosit hotelul ca gaj pentru succesive credite obţinute (sau garantate) de la Bancorex. Când banca Securităţii statului a fost închisă (cu forţa, la presiunile Băncii Mondiale, pentru a opri devastarea bugetului de hoardele de ofiţeri ai Securităţii comuniste deveniţi biznismani), gajurile au fost preluate de AVAB, care s-a pus, frate, pe valorificat şi recuperat banii pierduţi.

Păunescu a fost executat: i s-a luat Intercontinentalul. Hotelul a fost scos la vânzare pentru a acoperi datoria de câteva sute de milioane de dolari. La ofertă – lansată cu foarte mare discreţie – a răspuns o singură firmă. O firmă mică, din Luxemburg: RICC. “Luxemburghezii” ăştia erau, de fapt, români, aveau numele de Păunescu şi au achiziţionat hotelul cu o sumă de 10 ori mai mică.

UCM Reşiţa – ultima pradă

Săptămâna trecută (sfârşitul lui ianuarie 2004, în plină guvernare PSD = ciuma roşie = mafia, n.m.) a fost achiziţionat şi monumentul industriei grele româneşti, Uzinele Reşiţa. Anunţul de scoatere la vânzare produs de trupele de Securitate de la APAPS pentru colegii lor din sectorul afaceri a fost citit de o singură companie, una – nu râdeţi – din Elveţia: INET AG. Este la fel de cunoscută ca firma luxemburgheză din povestea lui Păunescu.

Ce nevoie are o firmuliţă de buzunar elveţiană de un mamut industrial românesc? Dacă vă tentează să rezolvaţi şarada, vă mai oferim o informaţie: UCM Reşiţa este singurul producător autohton de turbine şi alte acareturi de care are nevoie cineva interesat să-şi mobileze o hidrocentrală.

De aproximativ 5 ani (1999 – 2004, n.m.), retehnologizarea hidrocentralelor din România a devenit o sursă de sifonat sute de milioane de dolari din bugetul plătitorilor de energie electrică. Există o firmă care controlează traseul banilor dinspre Hidroelectrica spre furnizorii de servicii, care controlează încasările din exportul de energie şi nu lipsea decât posibilitatea de a încasa bani pentru producţia de turbine, în condiţii de monopol.

Exerciţiu: dacă ţineţi cont că şi cumpărătorii UCM s-au bucurat de anularea datoriilor, vă lăsăm să indicaţi voi ce grade au ofiţerii “elveţieni” (de fapt, ofiţeri ai Securităţii criminale comuniste – n.m.). (“Academia Caţavencu”, nr. 634/2004)

Citeste si articolele:

 

Cum a furat miliarde securistul Ioan Niculae in guvernarea Adrian Năstase

 

PSD, grup infractional organizatAscunzându-se în spatele (sau în faţa) unui Parlament roşu-infracţional, Năstase Adrian a avut şi are un dispreţ profund faţă de Justiţia română. Cât de vinovat, oare, trebuie să fii pentru a-ţi fi frică de o justiţie obedientă faţă de infractori şi suspect de politizată. Cu 0,001% corupţi băgaţi după gratii, justiţia română este, totuşi, o sperietoare pentru penalul Bombonel. Dar iată un alt tun dat de foştii securişti bolşevici în guvernarea Adrian Năstase. Datele sunt preluate dintr-un articol publicat de “Academia Caţavencu” (nr.13/2009).

„În 2003, ministrul Agriculturii era Ilie Sârbu. În acel an, Guvernul a dat subvenţii pentru îngrăşăminte la tot ţăranul agricultor. Fabricile care le produceau au obţinut profit din plin din acele subvenţii. Este şi cazul combinatului de la Turnu Măgurele, care atunci era de stat. Cu 200 de miliarde de lei primiţi pe filiera subvenţiilor din mâinile agricultorilor care au luat de aici îngrăşăminte, combinatul de la Turnu s-a retehnologizat. Şi ce se face la noi cu un combinat de stat modernizat pe banii statului? Intră brusc în faliment. Moment în care a venit firma de lichidare Sierra Quadrant din Bacău, oraşul lui Hrebenciuc, şi l-a subevaluat la maxim. Combinatul a fost vândut securistului Ioan Niculae pentru 177 de miliarde de lei, deşi, cum spuneam, numai retehnologizarea recentă făcuse 200 de miliarde de lei. În plus, combinatul deţinea active bune de dat la fier vechi în valoare de peste 10 milioane de dolari, deci alte 300 de miliarde de lei. Trăgând linie, securistul Niculae a luat cu 177 de miliarde de lei un combinat ce cu siguranţă valora peste 500 de miliarde. Surse oficiale ne-au declarat, şi o vor face şi în faţa DNA, că acea afacere a fost instrumentată din biroul fostului ofiţer de Securitate Ristea Priboi şi a fost girată de prea civilul Adrian Năstase şi de prea popitul Ilie Sârbu.

Dar ce aflăm despre securistul Ion Nicolae în 2010 (12 martie):

Omul de afaceri Ion Niculae este noul roman intrat in topul miliardarilor lumii realizat de revista Forbes.

Nou intrat în clasament, omul de afaceri Ioan Niculae figurează, cu o avere de 1,1 miliarde de dolari, pe locul 880, sursa veniturilor fiind agricultura.

În vârstă de 55 de ani, a lucrat în industria chimică întreaga sa viaţă, mai întâi pentru o companie deţinută de stat, ulterior pe cont propriu, scrie Forbes. În prezent este acţionarul majoritar în cinci mari uzine chimice din România. Deţine InterAgro, cel mai mare producător intern din domeniul agriculturii. Anul trecut a achiziţionat teren la preţuri mici. A investit peste 100 de milioane de dolari într-o uzină de bioetanol în Zimnicea, în septembrie 2009. Are un portofoliu divers de afaceri, care include acţiuni în rafinării, hoteluri de patru stele, firme de consultanţă, restaurante, abatoare, echipe de fotbal şi imobiliare. Spune că, de departe, preferă România altor destinaţii îndepărtate şi că preferă Dunărea litoralului, scrie Forbes despre Ioan Niculae.”

Şi tovarăşul preferă România, după cum se vede mai sus. Normal, doar în România poţi să dai tunuri financiare de proporţii cosmice şi să nu te întrebe nimeni de sănătate. Aceasta deoarece dosarul de care se amintea în articolul din ‘Caţavencu’ zace printr-un sertar prăfuit al justiţie române de cacao.

Citeste si articolele:

 

România sub ocupaţia baronilor pesedişti

 

Marian OprişanEste ciudat că o parte a populaţiei României crede în continuare că în această ţară se poate trăi bine fără să se muncească eficient, cu o corupţie cvasiprezentă, cu o selecţie a valorilor îndoielnică, cu televiziuni care promovează tot ce este mai urât într-o societate (certuri, scandaluri, ţigăneli etc) precum OTV-ul. Recent, într-un scenariu (?) la o emisiune pe “Prima TV” (“Părinţi versus copii” pe numele ei, cred) un elev, absolvent al clasei a VIII-a, este întrebat ce note a luat la Evaluarea naţională. “La mate am luat 6, deoarece am avut colegi de la care să copii (sîc!)” a afirmat cel promovat de o televiziune cu pretenţii, dintr-o ţară cu un imn naţional intonat multă vreme, poate şi astăzi, într-un cor de fluierături şi scandări de genul “Ţiganii! Ţiganii!” pe stadioanele lumii civilizate. Ce se înţelege din scenariul prezentat de “Prima TV”? La Evaluarea naţională se poate copia. Ciudat este că toată lumea ştie şi nimeni nu face nimic. Doar legile sunt pentru fraieri în această ţară, băieţii deştepţi se antrenează de pe băncile şcolii (nu aşa cum îşi imaginează ‘ziariştii’ mogulilor Vîntu şi Voiculescu că apar, aşa, din senin).

Dar să revenim. Se numeşte Marian Oprişan, baron pesedist din provincia europeană Vrancea. A absolvit Liceul nr.5 (industrial) Focşani, ulterior încercând să-şi continue studiile la particulara ‘Petre Andrei’, instituţie de învăţământ implicată într-un imens scandal al diplomelor false. În declaraţia de avere, postată pe site-ul CJ Vrancea, datată 15.06.2009 (oare declaraţiile de avere nu trebuie reactualizate? chiar în ţara aceasta nu te întreabă nimeni nimic?), Marian Oprişan pare cel mai sărac politician. Deşi trăieşte într-un lux descris pe larg de presa locală, declaraţia de avere este cu rubrici goale. În afara câtorva bunuri, Oprişan, nefiind fraier, nu şi-a trecut altceva în declaraţia de avere. La un moment dat, presa a semnalat că a fost turnător la Securitatea comunistă.

Dar ce făcea acest baron roşu în 2009? “Academia Caţavencu” (nr.8/2009) ne informează ce preocupări ‘nobile’ avea acest fost ‘sculer-matriţer’. Astfel, odată cu intrarea pesediştilor la guvernare, Oprişan trage sfori în partid pentru ca soţii judecătoarelor din Vrancea să primească funcţii înalte. Într-o Românie cu politicieni de rahat şi o justiţie de cacao, Oprişan aducea combinaţia mortală pentru România, în judeţul în care este tătuc. Iulian Matache, soţul preşedintei Judecătoriei Focşani, Daniela Matache, este numit secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale; Vasile Pintilie, soţul judecătoarei Dorina Pintilie (secţia civilă a Judecătoriei Focşani) este numit director la Apele Române; Gică Duţă, soţul judecătoarei Silvia Duţă (secţia contencios a Tribunalului Focşani) este numit subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii etc. Şi acum să ne imaginăm că Marian Oprişan comite vreo ilegalitate în regiunea europeană Vrancea. Firesc, dosarele ajung la doamnele judecătoare, iar fraierii de cetăţeni obişnuiţi vor aştepta în zadar aplicarea acelui articol din Constituţia României cu ‘toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii’. Numai că Oprişan a fost, este şi va fi (?) mai egal decât egalii României.

Citeste si articolele:

Arendaşii ciumei roşii: azi, miliţianul Ioan Melinescu

 

PSD = ciuma rosie = mafiaPSD, adică ciuma roşie de astăzi, Partidul Comunist Român (PCR) fiind ciuma roşie de ieri, a folosit din plin aurolacii bolşevismului multilateral înapoiat pentru a distruge şi a fura în România. Chiar dacă, de ochii lumii, ciumaţii roşii din Parlament votau legi care să protejeze această ţară, în realitate mafioţii din PSD nu au respectat niciodată legile României, multe dintre ele votate chiar de ei. Cum cine îşi uită trecutul, riscă să-i repete greşelile, iată mai jos un material din 2004 despre un arendaş al ciumei roşii, Ioan Melinescu, fost miliţian în comunism, pe care mafiotul Adrian Năstase l-a numit, lup fiind, paznic la oi. Şi asta în timp ce, pe vremea tandemului criminal Ilici “KGB” Iliescu, preşedintele României – Adrian “Puşcărilă” Năstase, premier, salariul mediu în România era undeva la 200 de dolari americani.

Lungul drum al miliţianului către prevenirea spălării banilor

Preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), pe scurt, Oficiul, se numeşte (se numea în 2004 – n.m.) Ioan Melinescu. Filmul acestei anchete cuprinde scene de violenţă, sex, restituiri ilegale de TVA, muşamalizări de dosare. Rolul principal este deţinut de Ioan Melinescu, alături de care mai joacă deputatul PSD Ristea Priboi (fost ofiţer de Securitate – n.m.), interlopul Genică Boerică şi mulţi, mulţi alţii. Vizionare plăcută!

Capitolul I: Înainte de 1989, ca foarte mulţi alţi miliţieni, Ioan Melinescu (I.M.) a fost ofiţer de Miliţie. Funcţia i se potrivea ca o mănuşă care, foarte frecvent, lua forma palmelor şi pumnilor lui I.M. Cei care au avut ghinionul să fie cercetaţi de el nu îşi amintesc cu plăcere bătăile şi relele tratamente la care îi supunea miliţianul Melinescu. Apoi s-a întâmplat ca I.M. a ajuns în pragul excluderii din Miliţie, motivele fiind moralitatea sa împănată cu şantaje, “taxe de protecţie”, bătăi şi alte figuri de stil. N-a fost exclus – şefii săi or fi înţeles că nimeni nu e perfect şi aşa a scăpat I.M. doar cu o retrogradare temporară la un combinat avicol. Anii au trecut şi puii de la Avicola s-au făcut mari. Apoi a venit (ca să zicem aşa) Revoluţia şi lui Melinescu nu i-a părut rău, din moment ce, imediat după decembrie ’89, a ajuns să lucreze în Ministerul Justiţiei, la Direcţia Control Instanţe. De la găini la justiţie era, totuşi, un pas destul de mare! Însă pasul lui I.M. nu avea să se oprească aici. Ulterior a fost detaşat la Corpul de Control al prim-ministrului, când prim era dom’ Nicu Văcăroiu (Vodcăroiu, între prieteni – n.m.) şi şef al Corpului său era Honcescu. De aici, I.M. a fost obligat să plece din motive nu tocmai ortodoxe, deşi pretinderea de foloase necuvenite este, în România, destul de ortodoxă. După ce îşi ia la revedere de la Corpul de Control, Melinescu dispare însă doar pentru a reapărea în prim plan, în 1999, odată cu înfiinţarea ONPCSB. Este numit în plenul Oficiului din partea Ministerului Justiţiei. După alegerile din 2000, I.M. a trecut în tabăra câştigătorilor, unde a găsit înţelegere şi sprijin la Şerban Mihăilescu (parlamentar PSD, cel poreclit “Miki Şpagă” – n.m.). În luna decembrie a aceluiaşi an, I.M. este numit în funcţia de preşedinte al Oficiului.

Avertisment: După ce veţi fi parcurs rândurile de mai jos, în care se vor spune lucruri foarte neplăcute despre preşedintele Spălării Banilor, vă veţi întreba, poate, cine îl ţine în braţe pe Ioan Melinescu. Există două variante de răspuns, ambele corecte: 1) (P)S(D)lănină, cu care I.M. a fost coleg de miliţie, şi b) Ristea Priboi care a văzut Las Vegas-ul împreună cu un personaj dubios din Craiova, protejat al lui Melinescu. Dar să nu intrăm încă în astfel de detalii plăcute, fiindcă avem multe lucruri neplăcute de povestit.

Capitolul II: Funcţia lui I.M. este asimilată celei de secretar de stat, ordonator principal de credite. Secretarul de stat Melinescu se află (se afla în 2004 – n.m.) într-o situaţie cel puţin delicată: are deficienţe vizibile în ce priveşte exprimarea scrisă şi vorbită în limba română (după cum se vede, mai demult PSD = ciuma roşie = mafia numea în funcţii analfabeţi, aşa încât proasta României, Viorica Dăncilă, este, ca să zicem aşa, rezultatul involuţiei fireşti din acest grup infracţional organizat – n.m.); nu are niciun fel de contribuţie la literatura de specialitate juridică; nu cunoaşte nicio limbă străină, ceea ce nu îl impiedică să participe constant la diverse manifestări din străinătate; nu ştie să utilizeze calculatorul; nu are niciun fel de preocupare pentru cunoaşterea şi aplicarea reglementărilor legale în activitatea Oficiului. Normele metodologice de analiză a tranzacţiilor suspecte, pe care singur le-a elaborat, sunt un exemplu de superficialitate şi diletantism. În mod intenţionat au fost lăsate neprecizate zonele activităţilor desfăşurate de Oficiu, pentru a putea profita de aceste portiţe ulterior. Cu toate că în ONPCSB se lucrează cu informaţii secrete de serviciu, I.M. nu a adoptat nicio reglementare internă referitoare la acest gen de informaţii, deşi Legea informaţiilor clasificate îl obliga expres, ca şef al instituţiei. Acest lucru îi permite să le utilizeze după cum doreşte şi constituie o cauză importantă de favorizare şi încurajare a scurgerilor de informaţii către diverşi clienţi. În aceste condiţii, nu mai miră pe nimeni ca baza informatică a Oficiului nu este securizată corespunzător şi că I.M. a înlăturat nu numai controlul, ci şi accesul pentru informare al membrilor Plenului la bazele de date. Aceeaşi soartă o împărtăşesc şi analiştii financiari.

Stop-cadru ilegal: Se ia din baza de date a Oficiului analiza S/I/575/2001 şi se printează la două momente diferite: 14.11.2002 şi 14.03.2003. Fişele analizei sunt diferite de la un moment la celălalt, ceea ce dovedeşte ca analiza a suportat modificări. Oare de ce? Dar să lăsăm şi acest răspuns tot în plata Domnului şi să ne amintim niţel de analiza efectuată de ONPCSB, în anul 2000, referitoare la firma producătoare de vodcă “Boero”, din Craiova, a prietenului Genică Boerică. Fişa informatică a acestei lucrări nu mai poate fi găsită în baza de date a Oficiului, fiind aruncată cu totul fie la Trash, fie la Recycle Bin. În realizarea acestor acţiuni, I.M. a beneficiat şi de colaborarea lui Mircea Popescu (M.P.), fost cadru de Miliţie, pentru câteva luni, în anii ’70, dar exclus rapid pentru corupţie dovedită. Printr-un simulacru de concurs aranjat de I.M., Mircea Popescu a fost promovat, în amrtie 2003, în funcţia de director al Direcţiei informatice şi de îmbogăţire a informaţiilor a Oficiului, deşi M.P. nu ştie nimic despre utilizarea PC-ului, baze de sate şi, în general, nimic despre informatică. Un alt exemplu de angajare frauduloasă este cel al Alinei Snop care, deşi nu are capacitatea intelectuală şi nici experienţa profesională necesare, a fost anagajată ca secretară, apoi, după câteva luni, admisă la un concurs organizat pentru ocuparea unor posturi de analist financiar, când i-au fost comunicate, în prealabil, subiectele.

Remember 2003: Cum vă spuneam şi altădată, Genică Boerică se plimba nestingherit pe la nişte ghişee de bănci, cu sacoşe pline de bani (aproximativ 160 de miliarde de lei vechi). Însă prietenul al nevoie se cunoaşte, şi Melinescu se cam cunoaşte cu Genică, şi Genică se cam cunoaşte şi el cu nişte restituiri ilegale de TVA (vreo 120 de miliarde lei vechi numai în anul 2003), şi Parchetul îi cere degeaba lui Melinescu informaţiile despre restituirile către Genică – dacă şeful Oficiului nu vrea să le dea, nu vrea şi gata, că doar n-o să vina acuma Ristea Priboi să îl oblige.

Intermezzo cu Priboi în Las Vegas: După toate acele sacoşe de bani, restituiri ilegale de TVA şi alte asemenea semnalmente, Genică Boerică nu poate fi confundat cu Maica Tereza, după cum nici Ristea Priboi n-ar putea fi confundat cu Papa Ioan Paul al II-lea. Invocarea – aici şi acum – a securistului Priboi nu este deloc întâmplătoare. De câte ori are ocazia, Genică afirmă – în cercurile sale cu capul pătrat – că este puternic susţinut de deputatul PSD Priboi şi de Direcţia Finanţelor Publice Craiova. În fond, Genică are tot dreptul să se laude din moment ce, în noiembrie 2003, Ristea şi Genică au călătorit împreună până în Statele Unite, unul dintre obiectivele lor turistice fiind Las Vegas-ul. Un deputat, rudă cu Năstase (Adrian, pe atunci premierul României – n.m.), şi un interlop, rudă cu restituirile ilegale de TVA, braţ la braţ prin Vegas – asta da imagine demnă de guvernarea pesedistă!

Capitolul III: La sfârşitul anului trecut (2003 – n.m.), înainte de Crăciun, I.M. a convocat o şedinţă cu personalul executiv al Oficiului. Înainte de a le ura angajaţilor “Sărbători fericite” şi aşa mai departe, Melinescu i-a întrebat: “Mai guiţaţi pe undeva?” – se referea, fireşte, la eventuale scurgeri de informaţii din Oficiu, folosind un limbaj adecvat momentului sacrificial, când porcul o mierleşte. Întrebarea era însă mai mult retorică, de vreme ce I.M. avea pregătit şi un răspuns, la fel de retoric: “Reţineţi că biciul sa află la mine şi numai la mine!”. Acest scurt schimb de replici dintre I.M. şi I.M. spune destul de multe despre acest Melinescu. Cei care au avut nefericirea să-l cunoască spun că I.M. este o personalitate accentuat colerică, instabilă emoţional, preocupată numai de dorinţa de a-şi impune propriul punct de vedere. Are un comportament dictatorial, abuziv, umilitor, jignitor nu numai faţă de angajaţi, ci şi faţă de membrii Plenului. Utilizează bârfa şi colportarea zvonurilor care, în mare măsură, sunt inventate chiar de el, ca instrumente de învrăjbire între salariaţi – acesta este un domeniu de activitate în care I.M. este pregătit impecabil.

Întrebare: De ce ONPCSB (instituţie centrală, subordonată nemijlocit guvernului) nu a fost niciodată controlat de Corpul de Control al prim-ministrului, de vreo comisie parlamentară sau de Curtea de Conturi în ceea ce priveşte auditul performanţei? Adică ce, controlul spălării banilor nu poate fi controlat?!

Capitolul IV: Fiind un tip dictatorial, I.M. are şi un libido pe măsură. În Oficiu este cunoscut şi pentru calităţile sale de afemeiat. În prezent (era ianuarie 2004 – n.m.) şi-a asigurat serviciile unor funcţionare cum ar fi Laura Anton, Renata Sabău şi, mai nou, Alina Snop, toate prestând cu abnegaţie şi dăruire de sine ori de câte ori sunt solicitate. Şi cam sunt solicitate. Însă şi răsplata e pe măsură: Laura Anton, de pildă, este luată mereu în delegaţii în străinătate, deşi mai mereu membrii Plenului s-au opus. A fost chiar şi la Paris, unde trebuia să prezinte un material, deşi ea nu ştie o boabă franceză. În martie 2003, Laura Anton face o deplasare în Spania împreună cu Melinescu şi soţia acestuia – trăiască libertinajul de partid şi de stat! Dar aceste persoane nu sunt singurele ţinte sexuale ale preşedintelui Melinescu. O. Pena. M. Ioniţă, D. Dumitru au făcut obiectul hărţuielilor sexuale ale lui I.M., astfel că la Guvern au ajuns mai multe reclamaţii de acest gen. Prin Oficiu umblă vorba că I.M. are pe rol, la câteva instanţe din Bucureşti, câteva procese de hărţuire sexuală. (“Academia Caţavencu”, nr. 633/2004)

Citeste si articolele:

Statul PeSeDist a fost întotdeauna apărătorul mafioţilor, nu apărătorul oamenilor cinstiţi, pe umerii cărora stă România… 

PSDÎn 2003, în România, cu Ion Iliescu, KGB-ist criminal, la Cotroceni, şi Adrian Năstase, părintele Mafiei (Naşul), premier, se-ntâmpla aşa:

Ofiţer contrabandist de poliţie, avansat general la Cotroceni

Îl cheamă general de brigadă Paul Sârbu. S-a născut subofiţer de jandarmi, a trăit ca ofiţer de poliţie şi va muri general în SPP.

Printr-o scamatorie politică, ajunge locotenent-colonel şi consilierul secretarului de stat Liviu Popescu, din Ministerul de Interne, din dinastia celor cinsprezece mii de specialişti ai lui Emil Constantinescu.

În 1999, se aruncă în apele tulburi ale “Afacerii Portbagajul”, de unde pescuieşte foloase necuvenite.

În 2000, continuă să cultive relaţii pe parteneriat cu lumea interlopă şi face trafic de cafea, împreună cu arabul Abdala Sherif, prin firmele Overseas, din Zona Liberă Giurgiu, Geea Forwarding, Helleni şi prin Vama Constanţa.

La trafic participă alături de generalul Mihai Bogdan şi maiorul Grigore Peşterău.

Dudu Ionescu, ministru ţărănist de Interne din acea perioadă, îi dă afară pe tustrei şi ordonă o anchetă.

Vin alegerile (din 2000 – n.m.), Dudu Ionescu nu mai este ministru, iar Paul Sârbu dispare într-o direcţie necunoscută.

Dar, în urmă cu o lună (era noiembrie 2003 – n.m.), aflăm că este avansat general de brigadă în SPP şi cooptat în Administraţia Prezidenţială (Preşedintele României era atunci, în 2003, Ion Iliescu – n.m.).

Acum (era decembrie 2003 – n.m.) activează în subordinea generalului Dumitru Iliescu, în departamentul de securitate al lui Talpeş.

Faptul că un vechi contrabandist este recrutat de Cotroceni e semn că a început cu adevărat campania electorală. Campaniile PSD beau întotdeauna cafea de contrabandă, fumează ţigări de pe piaţa neagră şi se deplasează cu benzină trecută fraudulos peste frontiera de est. (“Academia Caţavencu”, nr. 627/2003)

Citeste si articolele:

Despre  eroina Elisabeta Rizea

 

Familia regala a Romaniei si Elisabeta RizeaDespre Elisabeta Rizeacu siguranţă n-au auzit prea mulţi. Câteva ştiri, în urmă cu ani, cu vizita în satul Nucşoara a preşedintelui Emil Constantinescu şi a Regelui Mihai I, o invitaţie în fosta emisiune a lui Florin Călinescu de la PRO TV, o mărturie după miezul nopţii în documentarul Luciei Hossu-Longin, “Memorialul Durerii”, o pomenire scolastică într-unul dintre manualele alternative, câteva cărţi ale urmaşilor celor asasinaţi de comunişti în munţi.

Cei mai mulţi nici nu ştiu că a murit în 2003. Alături de familia Arnăuţoilor, a părintelui Ion Drăgoi şi de majoritatea sătenilor, Elisabeta Rizea a fost simbolul rezistenţei ţăranului român în faţa Evului Mediu comunist.

Câţi mai ştiu astăzi că pentru a învinge acest sătuc de munte, Nucşoara, trupelor de Securitate şi Miliţie le-au trebuit zece ani şi mobilizarea celui mai mare număr de securişti pe cap de locuitor din întreaga istorie a represiunii comuniste?

Dacă întrebi sau nu vreun “ţăran” din Puterea de astăzi, aproape toţi îţi vor spune cu mâna pe pipota poporanistă cum că sunt “mândri de originea lor ţărănească” (de ce, oare, nu înţeleg nici ei prea bine; e lăudabil oricum că omul e mândru de părinţii săi). Numai că “ţăranii” de la Putere (“ţăranii” din PSD = ciuma roşie, evident, ei erau atunci la putere – n.m.) nu au mare legătură nici cu Muzeul Ţăranului Român (creat de un intelectual de la oraş), darămite cu ţăranii adevăraţi care s-au opus comunismului, spânzuraţi de grindă, închişi sau împuşcaţi.

“Ţăranii” oficiali din Cehoslovacia au avut însă, atunci când au construit cel mai mare monument din această ţară, dedicat celor 83 de copii ai sătenilor din Lidice ucişi de către nazişti. Pe ai noştri, vorba Elisabetei Rizea, “îi iert, dacă-i iartă Dumnezeu”, dar urmez, în schimb, iniţiativa cehilor, propunând ridicarea, pe piedestalul statuii lui Lenin din Piaţa Presei Libere, a statuii unei ţărănci eroice: Elisabeta Rizea (proiectul era din 2003 şi a rămas, din păcate, în stadiul de proiect – n.m.). Adică acolo unde este proiectat spre instalare monumentul Libertăţii Presei. Pentru simplul motiv că mai întâi a existat Elisabeta Rizea şi Nucşoara ei şi-apoi, mult mai târziu, datorită lor, libertatea presei.

Întotdeauna am crezut cu sfinţenie că, înaintea Metroului, Bulevardului Victoriei Socialismului, a literaturii realismului socialist sau a televizorului color Elcrom (realizările Epocii de Aur), singurul motiv real de mândrie al românilor au fost cei 15 ani de rezistenţă anticomunistă din munţi. (Liviu Mihaiu)

Citeste si articolele:

Aurora Liiceanu: “Securiştii nu au organul demnităţii. (…) Ei nu cunosc povara apăsătoare a crimei. (…) Ei sunt neoameni care au ucis oameni.”

 

SecuristiAurora Liiceanu (psiholog eminent): “Sunt aproape 15 ani (erau aproape 15 ani la data apariţiei articolului – n.m.) de când se vorbeşte despre comunism şi victimizare. Mărturiile curg, dar şi tentaţia de includere, de lărgire a categoriei victimelor – cu toţii am fost victime – şi a celei a culpabililor. O anumită categorie se furişează, ataşându-se celor mulţi, care au fost formal membri de partid. O strategie salvatoare pentru ei. Ambele tendinţe exclud gradaţia, fie prin victimizare, fie prin culpabilitate.

Cercetătorii care se ocupă de memoria colectivă şi de confruntarea cu trecutul comunist în ţările ex-comuniste au pus în evidenţă faptul că în aceste ţări, cu excepţia Germaniei, a predominat o atitudine martirologică. Adică, ideea de victimizare a prevalat celei de culpabilizare. Pe acest fond de suferinţă generală, de justificare folosind frica, brutalitatea regimului şiu suspiciunea ajunsă conduită reflexă, şi-au înălţat capul, fără jenă, compatrioţi distinşi, încă bine instalaţi în elita politică.

Nimeni nu poate înţelege ce mecanisme psihologice l-au făcut pe Dan Amedeo Lăzărescu (fost turnător la Securitate şi tatăl vitreg al mafiotului Călin Popescu Tăriceanu – n.m.) să apară la televizor, ca o floare, sau pe Mircea Ionescu Quintus (fost turnător la Securitate, o lungă perioadă preşedintele PNL – n.m.) să-şi expună falnic senectutea înţeleaptă, când aveau la îndemână amurgul vârstei ca cel mai discret şi acceptabil motiv de anonimat, ştiindu-se…

În anul 1990, Procuratura Generală, prin direcţia Cauze Civile, dădea ca urmare a unui memoriu al celor implicaţi în Meditaţia Transcendentală un răspuns sec: “hotărârile judecătoreşti au fost temeinice şi legale”. La o revenire, în 1991, aceeaşi instituţie adăuga, tot pe o hârtie cu ştampila pe care scria Republica Socialistă România, că “termenul legal pentru declararea recursului extraordinar a expirat”. Fireşte, timpul trecuse, dar ştampila demonstra că nimic nu se schimbase, deşi orice buticar îşi obţinea ce ştampilă voia în câteva ore. Să vă mai spun că nu există un nume, ci doar o iscălitură indescifarbilă? Sigur, era scrisă funcţia – procurorul-şef de la Direcţia Cauze Civile -, dar cine îşi lua responsabilitatea răspunsului dat nu avea nume?

În anul 1990, Mircea Ionescu Quintus era ministru al Justiţiei. Nimeni, cu datele de acum, nu mă poate convinge că ar fi existat la acea vreme, ca şi acum (era 2004 – n.m.), interes şi/sau înţelegere pentru a avea loc un act de justiţie socială, de reparare. Să nu existe oare nici o legătură între răspunsurile primite şi cine era ministrul Justiţiei la acea vreme?

Adrian Cioroianu reclamă mărturisirea. Eu nu cred că ei, securiştii şi informatorii, o pot face. Nu au organul demnităţii. Ba, dimpotrivă. Ei au o capacitate psihologică structurală de a-şi tolera mizeria compromisului, un sistem solid de justificări, pe care nici o vinovăţie nu-l poate fisura. Ei nu cunosc apăsarea, ci doar armonia intolerabilului cu tolerabilul, într-o nedisociere etică şi o disociere a ego-ului. Ei nu cunosc nici inconfortul psihologic. Ei depăşesc cu mult distanţa omenească dintre cele două măsuri de care vorbeşte H.-R. Patapievici.

Natura umană nu este perfectă. Avem în structură acel favoritism de sine care hrăneşte subiectivitatea, ne aline neliniştea şi tulburările de conştiinţă, născute din târgul cu viaţa, în numele adaptării şi supravieţuirii. La unii, cum se vede, distanţa între preferinţa de sine şi preferinţa de altul este prae mare pentru a fi încadraţi în omenesc. Ca atunci când se vorbeşte despre mica şi marea corupţie. Dar, când urmele lăsate de micimea lor asupra destinului victimelor sunt atât de variate, mergând până la distrugere, atunci nevoia de gradaţie, de nuanţe este necesară.”

Citeste si articolele:

Aerul din subterane

 

Comunism = NazismCred că trebuia să începem cu asta. Să publicăm în 1990 listele tuturor securiştilor. În Germania de Est, populaţia a înconjurat sediile poliţiei politice, STASI, pentru nu lăsa ca tovii să distrugă arhivele. Şi nici să fie risipite de mâna vandalilor inocenţi sau interesaţi. A fost un gest de mare solidaritate civică, de prevedere întâi de toate, care a contribuit mult la ce a urmat.

Totdeauna când o dictatură se prăbuşeşte, preţul este plătit de zona cea mai detestată. Revoluţia garoafelor din Portugalia a dus la o vânătoare spontană a agenţilor PIDE, arma secretă a lui Salazar, despre care Eliade al nostru a scris “pagini înălţătoare”. Şi el visa o dictatură în România, de dreapta, ce e drept. Şi ne-am trezit cu ocupaţie sovietică, apoi cu una românească, neaoşă, ţărănesc-proletară.

Ca pretutindeni în subterană, o poliţie politică, brava noastră Securitate, a asigurat supravieţuirea coşmeliei. Chestia a costat câteva sute de mii de vieţi omeneşti. Şi alte milioane de vieţi distruse. Mai multe generaţii de domni şi doamne s-au culcat seara înfricoşaţi şi s-au trezit în fiecare zi tot înfricoşaţi.

Avem, ce e drept, mii de pagini de literatură documentară, de arhive, din care am aflat ce se întâmplă în beciurile instituţiei. Era infernul. Nu ştiu dacă a fost ceva mai grav, mai neomenos în istoria asta pe care o exaltăm.Măcar, tentativa de a ascunde adevărul a ţinut numai o vreme. Am reuşit să aflăm. Şi încă multe secrete zac ascunse prin rafturile diferitelor servicii speciale, plătite bine ca să ne ajute să rămânem în ignoranţă. Cu argumente democratice, fireşte, şi umanitare. De ce am afla atâtea? Ca să nu dormim?…

Şi acum, după 14 ani de acte vitejeşti (era în 2004 – n.m.) ale lumii româneşti, apar listele cu mama lor de securişti. Tovii au scăpat de linşaj, de probleme, de alte bucurii. Mulţi au ajuns oameni de afaceri ce parale multe (furate, evident – n.m.). Alţii îşi fac treaba prin partide şi mass-media, bine mersi. Şi firmele securiştilor sunt bune se ascunziş, de la import-export, asigurări, case/terenuri, bănci.

Securiştii s-au reciclat în viteză, au uitat brusc de vechile lor ocupaţii. Şi se miră ce dracu’ s-au găsit câţiva zărghiţi să îi tragă tocmai acum de mânecă, să le scoată dosarul, să îi pună pe listă. Sunt poveşti vechi, ei au şi uitat de ele.

Am avut “fericirea” să îmi citesc dosarul, şi nu aş mai avea curajul să repet experienţa asta. Sigur că prima dată privirea îţi cade pe informatorul Securităţii. Prietenii tăi care te-au trădat. Dar în spatele lor se vede umbra neagră a ofiţerilor, a manipulatorilor slăbiciunii omeneşti, a celor ce răspândeau teama. Cei care se ocupau cu şantajul, cu ascultatul telefoanelor, cu filajele, cu anchetele, cu toată mizeria asta.

Publicarea listelor cu numele lor e o terapie obligatorie, chiar dacă vine prea târziu. Nu trebuie să ne aşteptăm la nimic spectaculos. Lumea are alte griji. Dar fără acest gest necesar, lucrurile ar fi fost şi mai urâte. Nu mă aştept la revelaţii. Dar s-ar putea să avem un aer ceva mai respirabil prin gubernia asta. Nu e chiar puţin lucru. (Stelian Tănase)

Citeste si articolele:

Un caz emblematic şi simptomatic

Disidentul Gheorghe Ursu impreuna cu familiaCazul Gheorghe Ursueste unul emblematic şi simptomatic din mai multe puncte de vedere.

El arată care era soarta ce îl aştepta pe intelectualul care în “epoca de aur” ar fi încercat să conteste sau să critice sub orice formă, prin scrisori adresate postului de radio “Europa Liberă” sau chiar şi într-un jurnal intim, organizarea şi funcţionarea societăţii comuniste ori conducerea de partid şi de stat.

În urma unui denunţ al colegei sale de serviciu – Pârguţa Croitoru – de la Institutul de Cercetări, Proiectări, Sistematizare a Localităţilor şi Gospodărire Comunală din Bucureşti, în decembrie 1984, inginerul Gheorghe Ursu este anchetat de Securitate în stare de libertate între ianuarie şi mai 1985, este percheziţionat la serviciu şi la domiciliu, avertizat şi sancţionat pe linie administrativă şi politică. Dar teroarea nu se opreşte aici, Ursu fiind în mod insistent presta să toarne, securiştii dorind probabil să-şi demonstreze “patriotismul” şi “iubirea neţărmurită faţă de cel mai iubit fiu al poporului”.

Arestarea lui Ursu se produce abia la 21 septembrie 1985, după ce anchetatorii securişti, în frunte cu maiorul Marin Pârvulescu (achitat după 1989, în dosarul asasinării disidentului Gheorghe Ursu, de către o justiţie aflată la şliţul penalilor din PSD, urmaşul Partidului Comunist Român – n.m.), se lovesc de refuzul lui Ursu de a da declaraţii despre prietenii şi cunoştinţele sale (din rândul scriitorilor, mai ales). Sub pretextul unei infracţiuni de drept comun, “deţinere ilegală de valută” şi “operaţiuni cu mijloace de plată străine” (i se găsesc la o percheziţie domiciliară câteva sume infime: 5$ (dolari americani), 10 DM (mărci germane), 40 DK, 40 DDRM, 1 shekel, 3.000 lire italiene), este arestat şi închis la Direcţia Cercetări Penale din cadrul Inspectoratului General al Miliţiei din Calea Rahovei (arestul Direcţiei Cercetări Penale a Securităţii fiind lipit de cel al Miliţiei), unde este anchetat şi torturat atât de miliţieni (maior Florea Popescu, locotenent-colonel Mihail Creangă, locotenent-colonel Stănică Tudor), cât şi de securişti (maior Marin Pârvulescu, colonel Gheorghe Vasile), precum şi de informatori şi colaboratori ai acestora aleşi dintre deţinuţii de drept comun, răsplătiţi cu pachete, bani şi reducere de pedeapsă (Radu Gheorghe, Marian Clită).

Toţi aceşti torţionari, în complicitate cu restul personalului de pază al arestului şi cu personalul medical din Calea Rahovei şi, în parte, din Spitalul Penitenciar Jilava, sunt responsabilii morţii violente, la 17 noiembrie 1985, a lui Gheorghe Ursu, cauzată de peritonita generalizată, rezultată în urma spargerii intestinului subţire prin bătăile sălbatice şi repetate la care era supus atât în arest cât şi la anchete.

Este semnificativă şi muşamalizarea crimei, prin procedee la fel de tipice epocii ca şi cele privind arestarea şi anchetarea. Familia este minţită (minciuna – sufletul nepieritor al comunismului, n.m.), izolată, ameninţată, supravegheată şi, practic, obligată să emigreze (lagărul sovietic numit Republica Socialistă România nu era ţara tuturor românilor, ci era ţară unei clici, clica ceauşistă, oricine nu era de acor cu clica criminală bolşevică nu putea trăi în România comunistă – n.m.).

Ancheta internă din cadrul arestului Miliţiei (şi Securităţii) din Calea Rahovei şi cea a Procuraturii militare, ambele obligatorii în astfel de împrejurări, sunt înlocuite cu un simulacru de anchetă, condusă de procurorul civil din Procuratura Bucureşti – Vasile Manea Drăgulin (ajuns, deloc întâmplător, procuror general al României între 1992 şi 1996). Doi alţi procurori celebri au fost implicaţi în desfăşurarea acestui caz: Alexandru Ţuculeanu (azi (era ianuarie 2004 – n.m.) în Colegiul Superior al Magistraturii, după eroica sa prestanţă din cazul Armaghedon – Mugur Ciuvică) a fost cel care, la ordinul Securităţii, a prelungit nemotivat arestarea preventivă a lui Gheorghe Ursu, iar Ilie Picioruş (azi tot în Colegiul Superior al Magistraturii şi tot după eroice prestanţe în cazurile Armaghedon, Lele, Panait) s-a dovedit atât de obedient încât a dispus trimiterea în judecată în stare de arest a lui Gheorghe Ursu în decembrie 1985, după ce acesta murise (dosar penal nr. 10639/1985, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti), frizând grotescul. Alt procuror, militar de această dată şi implicat în muşamalizarea anchetei de după 1990, timp de peste zece ani, inclusiv în prezent (era ianuarie 2004, în România fiind la guvernare PSD = ciuma roşie = mafia, n.m.), este generalul Samoilă Joarză, actualul şef al secţiei Parchetelor militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cel care a dat NUP-uri (neînceperea urmăririi penale) pe bandă rulantă pentru toţi ofiţerii implicaţi în cazul Ursu.

Alături de magistraţii amintiţi trebuie spus că şi securiştii de ieri şi de azi (rebotezaţi ofiţeri de informaţii) au continuat să dezinformeze şi să manipuleze, încercând, şi parţial reuşind, blocarea dosarului. Printre ei se numără Vasile Hodiş, fostul locotenent-major implicat direct în cazul Ursu, care până în 1999 a fost colonel în SRI; colonelul Gheorghe Cotoman, adjunctul colonelului Gheorghe Vasile, şeful Direcţiei Cercetări Penale a Securităţii în anii ’80, care i-a şi succedat acestuia la conducerea direcţiei (rebotezată Diviziunea Juridică) în anii ’90; generalul de brigadă în rezervă Eugen Grigorescu, adjunctul şefului Unităţii Speciale “S” a Securităţii în anii ’80 (devenită UM 05135 Bucureşti MApN – 1990 şi apoi UM 0289 Bucureşti SRI în anii ’90), cel care a preluat jurnalul lui Gheorghe Ursu de la Securitate abia în 1987 şi din nou la 6 iunie 1990 sub semnătură, iar apoi l-a distrus şi l-a făcut de negăsit, faptă pentru care este judecat în prezent; Dorin Mihăiasa, fost ofiţer inferior la Direcţia Cercetări Penale din Inspectoratul General al Poliţiei între 1991-1993, colonel din 1994, funcţionar superior MI în 1999, comisar-şef IGP şi şeful Direcţiei de Cazier Judiciar şi Evidenţă operativă în 2003; generalul Marius Brătianu, secretar general al SRI (Securitatea de azi (din vremea guvernărilor PSD = ciuma roşie = mafia, n.m.)), care a aburit societatea civilă atât în regimul Constantinescu, cât şi în regimurile PSD.

Bineînţeles că nu trebuie uitaţi cei doi colonei de Miliţie, Mihail Creangă şi Stănică Tudor, condamnaţi definitiv de Curtea Supremă de Justiţie pentru uciderea lui Gheorghe Ursu la 10 ani de închisoare, la 10 octombrie 2003, după îndelungi tergiversări ale Justiţiei româneşti, cei care cu mare greutate s-au predat autorităţilor (ce s-au dovedit neputincioase în privinţa prinderii lor) după ce instanţa supremă a dat sentinţa definitivă, dar fără să omită să arunce o ultimă diversiune presei, murdărind memoria victimei lor – Gheorghe Ursu – cu acuza nedovedită de colaboraţionism cu Securitatea.

Cercetarea de faţă, realizată în baza studierii dosarelor judiciare despre Gheorghe Ursu, dovedeşte şi faptul că Securitatea, în întregime (inclusiv DIE) şi în mod permanent, a făcut poliţie politică, această instituţie fiind creată şi organizată exclusiv în acest scop: menţinerea la putere a nomenclaturii comuniste şi distrugerea oricăror potenţiali inamici ai statului comunist.

De asemenea, aceeaşi activitate de poliţie politică o aveau, prin fişa postului, toţi miliţienii, magistraţii şi activiştii de partid de orice rang. Cu atât mai mult demnitarii, ca miniştrii de Interne şi de Externe din acea vreme: Gheorghe Homoştean şi Ştefan Andrei, care au minţit chiar şi autorităţile americane (ce vă spuneam: minciuna, sufletul nepieritor al comunismului – n.m.), desigur, sub pretextul interesului naţional şi al siguranţei naţionale, atât de des invocate de omologii lor de azi, asigurându-i că Gheorghe Ursu nu este un deţinut politic, ci un simplu infractor de drept comun. Ca să nu mai vorbim de şefii Securităţii (generalii Iulian Vlad, Emil Macri, Gheorghe Vasile şi Gianu Bucurescu), Miliţiei şi Procuraturii sau de membrii Biroului Politic şi ai Comitetului Central al Partidului Comunist Român, partidul unic, care se identifica cu statul şi era, prin chiar legea de înfiinţare a Securităţii, comanditarul acesteia (după modelul sovietic din care s-a născut: PCUS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice – n.m.) comanda KGB). (Gabriel Catalan)

Citeste si articolele:

Tocatorii de pensii fesenale- Securiştii criminali către Doina Cornea: “În zeghe vei putrezi!” (II)

De la stânga: Ion Diaconescu, Corneliu Coposu, Doina Cornea, Ion RaţiuDoina Cornea: “Dosarul (de la Securitate – n.m.) nu suflă o vorbă despre bătăile încasate. În luna mai 1988, pentru că nu m-am supus ordinului de a nu ieşi pe stradă, miliţianul cu chipiu alb şi apoi căpitanul Herţa (făcut maior la începutul regimului Iliescu) m-au bătut bestial de mai multe ori la rând, pentru că am reluat tentativele de a ieşi.

În luna septembrie a aceluiaşi an, am primit o lovitură de neuitat, cu bastonul de cauciuc, din partea maiorului Jurcuţ (anchetator), în sediul Securităţii.

De asemenea, în noiembrie, tot în ’88, am fost luată la palme în sediul Miliţiei de un aşa-zis anchetator, în timp ce colegul său, destul de bruneţel, m-a expediat afară, dându-mi un picior în partea posterioară şi înjurându-mă de mamă.

Modul scandalos şi brutal în care, de multe ori, eram urmăriţi nu este menţionat în dosar.

Există două registre cartonate care mi-au fost arătate după 1989, la Procuratura Militară, unde era depozitată arhiva Securităţii. Pe unul dintre registre scrie “Diana” (adică, eu), pe celălalt “Dobrin” (fiul meu). Dar mă îndoiesc că în aceste registre, pe care SRI nici până astăzi (era februarie 2004 – n.m.) nu le-a predat CNSAS, în afară de deplasările noastre pe ore şi minute ar fi menţionată şi brutalitatea cu care, uneori, eram urmăriţi. Voi evoca două-trei situaţii:

  • O urmărire, în plină zi, prin ceaţă, pe malul Someşului, pe o peluză necirculată, unde coborâsem pe jos, în speranţa că nu vor putea pătrunde cu maşina în care se aflau. Dar au coborât, obligându-mă să alerg aproape, în faţa maşinii lor, altfel riscam să fiu împinsă în râu.
  • O urmărire nocturnă. Mă întorceam de la un spectacol. Ştiam că maşina care înainta încet în urma mea, pe carosabil, era a lor. (Fuseseră cu mine şi la teatru, unde, ca de obicei, îi sculaseră pe spectatorii din spatele meu, oferindu-se să ocupe din locurile rezervate în faţă.) La un moment dat, maşina urmăritoare a urcat pe trotuar, spre mine. M-am speriat de moarte, dar n-am schiţat nici un gest de spaimă. Au coborât din nou pe carosabil, apoi din nou spre mine şi tot aşa până când bordura nu le-a mai permis să urce pe trotuar. Atunci au oprit şi au aruncat cu pietre în direcţia mea.
  • Mai menţionez urmărirea din 31 octombrie 1989, când împreună cu fiul meu am luat-o spre Făgăraş pentru Ziua morţilor. Ajunşi la Alba-Iulia, ne-au somat, în plin centru, să ne întoarcem imediat la Cluj. Fiul meu a avut inspiraţia să se adreseze trecătorilor spunând: “Dânsa e Doina Cornea. Securiştii nu vor s-o lase să-şi continue drumul la Făgăraş”. Spre surpriza noastră, dar şi a securiştilor, acei oameni, simpli muncitori, s-au oprit în faţa noastră scandând: “Nu vă lăsaţi, doamnă!”. Securiştii au cedat. Ţin să le mulţumesc acelor cetăţeni pentru solidaritatea şi curajul lor.

Există totuşi documente documente în dosar, care atestă – prin însăşi prezenţa lor acolo – ilegalităţile comise de conducerea Securităţii, care dădea dispoziţii să se comită astfel de acţiuni: e vorba de transcrierea convorbirilor noastre din casă, înregistrate; fotocopiile scrisorilor mele şi ale unor telegrame expediate de mine şi oprite să ajungă la destinatari (nu ştiu cum le dibuiau prin cutiile poştale!); scrisori expediate mie, pe care niciodată nu le-am primit, dar fotocopiate în dosar – confiscare şi violarea corespondenţei, nu-i aşa?

Închei, mulţumind acelor ţărani care au avut curajul şi demnitatea de a-şi exprima solidaritatea cu protestul lansat de mine, la Europa Liberă, împotriva demolării satelor. Fără accesul la aceste dosare n-aş fi aflat niciodată de existenţa acestor oameni adevăraţi.”

Citeste si articolele:

Tara “construita” de Ceausescu, prin jertfirea muncitorilor, intelectualilor si a altor  amarateni (…agricultura se facea cu elevii, studentii, armata, muncitorii) a fost furata de pornofesenei!

Raiul comunist: agricultura se facea cu elevii de scoala generalaO parte din Romania, membră NATO și UE, plânge după un dictator ce a ținut această țară 45 de ani în gulagul bolșevic (25 de ani din funcția de Dictator Suprem și alți 20 din alte funcții importante ale Partidului Muncitoresc Român, creat din ordinul Moscovei și finanțat de Moscova)

Pensionari nostalgici după erecția pe care n-o mai au își educă nepoții în spiritul dragostei nețărmurite față de Partidul Comunist Român, față de secretarul său general, geniul Carpaților, farul călăuzitor al neamului, titanul românilor, Nicolae Ceausescu. Iar alături de Marele Conducător se află tovarășa sa de viață, savanta de renume mondial, tovarășa Elena Ceușescu.

Marea agricultură socialistă se făcea cu elevii, studenții, armata, muncitorii

Pentru cei care nu știu, agricultura comunistă, după care plâng gunoaiele bolșevice (cam 50% din populație), se făcea cu elevii, studenții, armata, muncitorii. Anul școlar începea cu o lună de munci agricole (mai ales pentru elevii de la țară, dar nu numai), în care mergeai la cartofi, sfeclă, porumb etc., având în buzunar pachețelul pus de mama cu ce se mai găsea prin alimentarele goale, deoarece pe atunci nu se dădea corn, lapte, mere etc. la școală. Nu se dădea nimic, dar trebuia să participi la dezvoltarea multilaterală a societății socialiste. Ca student, la fel, trebuia să mergi în campanii agricole, murdar, flămând, obosit, pentru a învăța, nu-i așa, cum se câștigă o bucată de pâine, într-un regim în care curgea laptele și mierea. Apoi, în armată, o luai de la capăt, armata din acele vremuri fiind folosită la munci agricole și pe șantiere, având si o dotare de secol XIX. Am făcut armata la artilerie și va pot spune că aveam tunuri din primul război mondial, pe care le curățam zilnic, adică în caz de conflict armata de pe vremea lui Ceașcă era numai bună de carne de tun pentru cei care ar fi invadat România.

Ce ne-a învățat pe noi agricultura socialistă? Că putem fura câțiva cartofi prin însăși esenţa comunismului: un regim ce încuraja la maxim hoția (s-a văzut după 1989 cât de mult a contat această încurajare)

Pentru nostalgicii comunismului, mari admiratori ai vietii de ghetou, nu contează faptul că educatia acelor vremuri se făcea în spiritul unor valori greșite, de exemplu al urii fată de alte categorii sociale. Comunismul, spunea cineva, a fost, este și va fi religia urii. Și a hotiei. Pentru a supraviețui în dictatura comunistă trebuia să furi. Proprietatea de stat asta înseamnă: are cine fură cel mai mult, cine este mai smecher, mai uns cu toate alifiile. Se văd bine aceste păcate la parlamentarii de azi, ai statului român, că dacă erau angajați la vreo firmă și puși să muncească renunțau de mult la statutul de “parlamentar”. De altfel, majoritatea celor care au ajuns parlamentari în RSR-ul de după 1989 (Republica Securistică România) au fost membri marcanți ai Partidului Comunist Român la nivel local sau de fabrică sau de bloc etc. România nu a avut o clasă politică formată din disidenți anticomuniști, ci aceiași politruci bolșevici au format după 1989 partidele politice și au furat pe rupte. Concluzia: România a fost distrusă, cu puține excepții, de cei formați și educați în comunism.

Citeste si articolele:

Pentru ca Fermierii (Oieri) nu au o presa a lor, libera, nesubordonata banului si lupilor imbracati in oi, vor fi jupuiti de vii

 Protestul oierilor a scos la iveala  o lege facuta prin lobby-ul vinatorilor-parlamentari-SNAPANI  .Deci,se ascute lupta de clasa,caci  trebuie sa luptam pentru drepturile noastre legitime calcate in picioare de polittgruci.Plus ca ne-am amintit de ororile vinatorii, aceasta activitate socotita nobila de unii, pe care insa eu o gasesc primitiva si oribila.Cauza primordiala a protestului o reprezinta inteferenta vinovata a hobby-ului unor parlamentari in activitatea lor profesionala. Practic, modificarile la Legea vinatorii din 2006, facute printr-o lege votata in 2015, au fost impuse de parlamentari-vinatori care nu s-au sfiit sa aminteasca in expunerea de motive la lege despre “nemultumirea maselor de vinatori in continua crestere”.Acesti parlamentari-vinatori, dintre care merita amintiti Florin Iordache (PSD, una dintre eminentele cenusii juridice ale partidului), Ioan Chelaru (PSD) si Attila Kelemen (UDMR) au facut o lege pentru ei insisi si pentru tovarasii lor de carnagii. Furiosi ca ciobanii si ciinii lor le sperie vinatul, vinatorii au dat o lege prin care au limitat, pur si simplu, numarul de ciini.Dar disperarea ciobanilor a mai avut o cauza: in ultimul an s-au inregistrat zeci de cazuri de vinatori care au impuscat pur si simplu ciinii de la stine. Pur si simplu pentru ca puteau. A existat si un caz sinistru, cu un vinator care a impuscat ciinele ciobanului sub ochii unui copil. Or, pentru multi ciobani ciinii fac parte din familie, practic, stau cu ei mai mult decit cu familia. Situatia a ajuns critica, prea multe abuzuri ale unor vinatori i-au scos din minti pe ciobani.Care sint cele mai importante lucruri cu care am ramas dupa acest protest dur, dar si eficient al ciobanilor (azi, guvernul a modificat prin Ordonanta de Urgenta legea care limita numarul de ciini la stina si interzicea pasunatul intre 6 decembrie si 24 aprilie)?1. Vinatorii au unul dintre cele mai puternice grupuri de lobby din Romania. Vinatorii au devenit o casta privilegiata prin incuscrirea cu clasa politica. Grupati intr-o asociatie condusa de nume grele precum Mugur Isarescu, parlamentarii sus-numiti, Adrian Nastase si alti puternici ai zilei, vinatorii au calcat in picioare pentru hobby-ul lor interesele legitime ale unei intregi categorii profesionale.2. Excesul de supra-reglementare (pe modelul “stim noi ce e mai bine pentru tine si afacerea ta”) duce la aberatii economice, la distorsiuni in activitatea economica si in viata oamenilor. Vezi aici si aberatia legislativa, votata chipurile din greseala, care interzice publicitatea la medicamente pe TV. Ei, genul asta de supra-reglementare, de micro-management din biroul de parlamentar al afacerilor, sfirseste intotdeauna prin a-i scoate din minti pe oameni.3. Parlamentarilor le o frica ingrozitoare de proteste. Constienti de propriile slabiciuni, parlamentarii au inceput sa se teama de oamenii iesiti in strada, mai ales dupa protestele #Colectiv. O proba clara e reactia precipitata a lui Liviu Dragnea, care a facut o eroare de incepator: sub presiunea ciobanilor, stiind ca 8 parlamentari PSD-isti cu carnete de vinatori sint cei care au creat aberatiile legislative, i-a cerut lui Iohannis sa intoarca o lege pe care presedintele o intorsese deja (deci nu o mai putea intoarce inca o data la Parlament).

4. Calitatea profesionala si morala a celor mai multi dintre actualii parlamentari este execrabila.
Legea care i-a infuriat pe ciobani a fost facuta sub lobby-ul vinatorilor, legea cu interzicearea publicitatii la medicamentele fara reteta a fost votata accidental, aceiasi parlamentari au sfidat regulile morale minime marindu-si lor insisi pensiile – toate s-au intimplat in citeva zile.5. Tot mai multe categorii sociale si profesionale devin constiente de propriile drepturi si isi cer dreptatea in strada. E tot efectul #Colectiv. Oamenii nu mai suporta sa fie calcati in picioare de o clasa politica invalidata repetat de propria coruptie, lacomie si incompetenta. Cred ca vom mai vedea astfel de proteste, pe masura ce parlamentul, guvernul ori partidele vor promova proiecte legislative fara legatura cu realitatea, facute la presiunea ilegitima a unor grupuri de interese si cu impact decisiv asupra vietilor noastre.

Am vazut comentarii ale unor cititori HotNews.ro sau pe Facebook care sustin ca legea data de parlamentarii-vinatori e corecta, ca ciobanii fac multe abuzuri, ca distrug terenurile pe unde pasuneaza, ca unii dintre ciinii ciobanesti omoara animalele salbatice. Raspunsul pentru astfel de abuzuri trebuie sa fie ferm, prin apelul la autoritati si sanctionarea cazurilor punctuale. Raspunsul nu poate fi insa in nici un caz o lege care sa-i considere apriori pe toti ciobanii vinovati, sa le interzica pasunatul toata iarna, sa le impuna numarul maxim de ciini la stina.

Sint unii care zic ca e necesara limitarea pasunatului si a numarului de ciini pentru prezervarea biodiversitatii. Culmea e ca parlamentarii care nu mai pot de grija biodiversitatii sint aceiasi care au facut scut ani intregi in jurul braconierilor (unii dintre parlamentari fiind ei insisi mari vinatori de week-end), in jurul companiilor care defriseaza masiv (unii dintre parlamentari fiind ei insisi mari afaceristi in acest sector).

Cit despre ciinii care omoara vinatul, asta e pur si simplu o prostie: ciinii ciobanesti de talie mare nu pot alerga dupa vinat fiindca au jujeu la git (o bucata de lemn prinsa cu un lant care ii impiedica sa fuga), iar ciinii mici pot cel mult sa sperie vinatul sau sa manince ouale pasarilor din cuiburile de pe pamint. Alta era problema reala a vinatorilor si a organizatorilor de vinatori: ciinii le pun uneori pe fuga vinatul si le strica partidele de vinatoare organizate pe sume imense.

In schimb, nici un parlamentar nu a stat sa se gindeasca cit de important e ciinele pentru un cioban. E esential pentru supravietuirea lui si a afacerii lui, e un membru al familiei lui. Aceasta ruptura intre Parlament si realitate e cauza primordiala pentru scaderea periculoasa pentru democratie a increderii cetatenilor in Parlament.

Cine sunt parlamentarii – lobbysti care au facut o  lege timpita ,care i-a infuriat pe ciobani: Doi vicepresedinti ai Asociatiei Vanatorilor 

Printre cei zece senatori si deputati ce au initiat proiectul ce a devenit Legea 149/2015 se numara si cativa vanatori, unii detinand chiar functii de conducere in Asociatia Generala a Vanatorilor. Deputatii Atilla Kelemen si Florin Iordache sunt vicepresedinti ai AGVPS, organizatie al carei presedinte este guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

In raportul AGVPS de dupa congresul din luna mai al Asociatiei Vanatorilor si Pescarilor se mentioneaza “asteptarea prelungita” si tensiunea generata de amanarea de patru ori a dezbaterii legii.De asemenea se sustine ca Asociatia a trebuit “sa raspunda, in drept la replica, unor atacuri si interventii concertate, intreprinse la nivelul Presedintelui Romaniei, din partea unei federatii de pretinsa a Naturii 2000, din partea proprietarilor de paduri private si a unui fruntas consilier braconier din Vrancea”.In documentul citat se spune ca “au fost surprinsi in modul cel mai neplacut”, de retrimiterea legii la reexaminare de catre presedintele Iohannis.”In aceste conditii, nu putem considera incheiata etapa de lobby intens si de consultare reciproca, obositoare si fara rezultat sigur, in care conducerea executiva a A.G.V.P.S. si conducerile unor asociatii afiliate, s-au angrenat fara rezerve, in interesul comun al imbunatatirii cadrului juridic din domeniul cinegetic (…)”, se scrie in raport.Tot in documentul de dupa Congresul AGVPS sunt nominalizati toti parlamentarii care au initiat proiectul, l-au “imbunatatit” sau l-au sutinut.”Meritul elaborarii unui proiect de lege rational conceput pentru o reala imbunatatire a cadrului juridic in domeniul cinegetic, revine, in primul rand, initiatorilor proiectului de Lege de modificare si completare a Legii nr. 407/2006, d-nilor senatori Ioan Chelaru si Ion Rotaru si d-nilor deputati Florin Iordache, Atilla Kelemen, Angel Talvar, Vlase Gabriel, Aurel Vladoiu, Ion Mocioalca, Florin Paslaru si Bogdan Ciuca. In cel putin egala masura, un merit asemenea au si deputatii-vanatori care au constituit grupul omogen si eficient de imbunatatire a elaboratului initial, cuprinzand reprezentanti ai principalelor grupuri parlamentare din Camera Deputatilor – d-nii Marian Dragomir, Cristian Chirtes, Dan Coriolan Simedru, Florin Urcan si Atilla Kelemen.S-au mai remarcat prin sustineri pertinente si la obiect, in interesul unei legi mai bune si protectioniste pentru vanat, d-nii deputati Costel Soptica, Petre Daea, Ion Tabugan, Steriu Valeriu, Ion Balan, Anton Marin, dar nu numai acestia, fiindca au realizat necesitatea imbunatatirii actualei legi, modificata si completata abuziv, anterior printr-o Ordonanta de Urgenta”, se scrie in documentul citat.

Povestea legii nedrepte   care i-a infuriat pe ciobani 

Scandalul privind limitarea numarului de caini la stana la maximum trei si interzicerea pasunatului intre 6 decembrie si 24 aprilie a fost declansat de un proiect de lege depus in februarie 2013 de opt deputati si de doi senatori, opt dintre ei fiind de la PSD. Proiectul din 2013, care a fost retrimis in zadar la Parlament de presedintele Iohannis, modifica o lege veche tocmai din 2006 si introduce amenzi pentru ciobanii cu prea multi caini. Culmea e ca acest proiect din 2013 (intrat in vigoare in iunie 2016) e facut la presiunea vanatorilor, nemultumiti ca ciobanii si cainii lor le gonesc vanatul.

  • O fraza din expunerea de motive a proiectului de lege e cheie pentru a intelege cum s-a ajuns ca ciobanii sa fie scosi din pepeni: “Plecand… de la nemultumirea maselor de vanatori in continua crestere se simte nevoia revederii unor prevederi ale legii in vigoare”.


Cine sunt initiatorii proiectului care i-a suparat pe ciobani si i-a multumit pe vanatori

Cei mai cunoscuti dintre initiatori sunt Ion Rotaru (PSD), chestorul Senatului, Ioan Chelaru (PSD), vicepresedinte al Senatului, Florin Iordache (PSD), vicepresedinte al Camerei Deputatilor si Bogdan Ciuca, deputat ALDE (FOST PC).

Pe langa acestia, initiatori au mai fost pesedistii Mocioalcă Ion, Pâslaru Florin-Costin, Tîlvăr Angel, Vlase Petru Gabriel si Vlădoiu Aurel, plus udemeristul Attila Bela Kelemen.

Mic istoric al legii

Cel mai interesant fapt este ca in varianta anterioara a legii, 407/2006 – Legea vanatorii şi a protectiei fondului cinegetic, exista deja restrictia privind cainii de stana si chiar era mai dura, fiind specificat clar ca in limita de maxim trei caini sunt inclusi si cei de paza, precizare scoasa acum.

NU erau insa precizate amenzi pentru incalcarea acestei prevederi, adica legea initiala din 2006 era o lege fara dinti. Asa se face ca in legea adoptata in 2015 au fost introduse – atat pentru depasirea numarului de caini, cat si pentru perioada de pasunat – amenzi de 500-1.500 de lei.

Legea si traseul ei sunt pline de ciudatenii: actul normativ promulgat in 2015 se refera de fapt la vanatoare si la fondul cinegetic, a fost respinsa de Senat, a fost retrimisa de nenumarate ori inapoi de plenul Camerei la Comisii si a fost returnata Parlamentului in aprilie 2015 de presedintele Klaus Iohannis. In plus, in punctul de vedere al Guvernului se arata ca Executivul nu sustine legea, iar Consiliul Legislativ, in avizul sau, a trimis zece pagini de corecturi legislative si tehnice.

Incurcate cai ale legii 149/2015:

– Pe 18 ianuarie 2013, proiectul legii a fost prezentat in Biroul Permanent al Camerei Deputatilor, care a trimis-o la Senat in aceeasi zi. Senatul o respinge pe 3 septembrie 2013.

– Intra in patru comisii parlamentare si isi primeste rapoartele pana pe 14 octombrie 2013, asa ca pe 21 octombrie 2013 ajunge in plenul Camerei. Apoi, timp de un an si patru luni intra intr-un ping-pong, fiind retrimisa inapoi de plen de trei ori.

– In plus, a ajuns o data pe ordinea de zi si s-a intors la comisii fara sa fie dezbatuta. In total, a fost trimisa pentru raport sau pentru rapoarte suplimentare la comisii de 14 ori.

– Pe 25 februarie 2015, este votata cu o majoritate zdrobitoare – 303 pentru, 11 contra si 16 abtineri – asa ca pe 7 martie este trimisa la promulgare.

Klaus Iohannis a studiat legea cinci saptamani si a retrimis-o Parlamentului pentru reexaminare in aprilie 2015.

  • Refuzul de a o promulga a venit in contextul in care o parte a societatii civile a sustinut ca incalca dreptul la proprietate, aduce dupa sine un adevarat macel in randul pasarilor cantatoare si periclitarea altor specii protejate de lege, iar Romania risca declansarea procedurii de infringement, fiind avertizata deja de Uniunea Europeana.


- Mica surpriza a venit de la Senat, care la doi ani dupa ce a respins-o, aproba legea pe 21 aprilie anul acesta.

– Dupa ce comisiile mai realizeaza un raport si apoi inca unul, de inlocuire, legea este adoptata (ca urmare a cererii de examinare) de Camera Deputatilor pe 27 mai.

– Presedintele nu o mai poate refuza la promulgare, asa ca o promulga pe 15 iunie anul acesta si a doua zi devine Legea 149/2015.

 

Citeste si:

 

Din cauza birocratiei, fermierii nu vor sa isi macine nervii la morile de vintde la   APIA,Directiile Agricole si multe alte directii si subdirectii care toaca la ciini banii contribuabililor , refuzind bani pentru secetă

Despăgubirile pentru fermierii afectaţi de secetă vor fi acordate până la sfârşitul anului 2015. Suma totală va fi de doar 250 de milioane de lei, față de 640 de milioane, cât ne-a aprobat Bruxelles-ul în noiembrie.
“Până la finele acestui an estimăm plata a circa 250 milioane de lei,” a confirmat proaspăt numitul secretar de stat Sorin Radu (foto). “Cererile pentru secetă, în final au fost considerabil mai mici decât estimările”.Directorul general interimar al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Mihai Puţintei, a afirmat că, din totalul de 174.000 de potenţiali beneficiari, doar 80.000 dintre ei au depus cereri până la 30 noiembrie, data limită. Oare de ce doar jumătate au ales să-și ceară banii?

Guvernul da foc  ajutorului pentru motorină pe trimestrul trei

Suma alocată în 2015 agricultorilor pentru plata ajutorului de stat la motorină este majorată cu aproximativ 40%, de la 270,6 milioane lei la 377,4 milioane lei. Cifrele acestea macro nu spun nimic fermierului. Ce este important, plățile aferente motorinei utilizate în trimestrul III urmează să se facă până la sfârșitul anului. Hotărârea a fost aprobată astăzi, 16 decembrie, de Guvern.Schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură a fost instituită prin Hotărârea Guvernului nr.1174/2014. Plata ajutorului se face prin centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura (APIA).Beneficiarii acestui ajutor sunt:Producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale care sunt înregistraţi în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantaţiilor viticole, alte evidenţe funciare, care exploatează terenuri agricole, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole;
Producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, care sunt înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor şi care deţin, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole;
Organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciar;
Organismele/organizaţiile de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare, al căror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală şi de a-şi face cunoscute rezultatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie.Persoanele fizice pot fi acceptate ca potențiali beneficiari ai prezentei scheme dacă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri trimestriale, se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală.

Atacul  cerebral poate fi” tepuit ” cu un ac

 

Acest sfat este dat de un profesor chinez care susține că putem interveni în cel mai scurt timp când vedem că o persoană se confruntă cu un astfel de atac.

 

Păstrați-vă calmul. Indiferent unde este victima, nu o mișcați. Potrivit www.healthyfoodhouse.com, puteți utiliza un ac obișnuit sau acul unei seringi.

 

  1. Țineți acul deasupra unei surse de foc pentru a-l steriliza și utilizați-l apoi pentru a înțepa vârfurile celor 10 degete de la mâini.
  2. Nu este nevoie să cunoașteți principii ale acupuncturii, trebuie să existe o distanță de câțiva milimetri între unghie și locul înțepăturii.
  3. Înțepați astfel încât sângele să înceapă să curgă.
  4. Dacă sângele nu începe să picure, întindeți și presați pentru a-l face să curgă.
  5. Când toate cele 10 degete sângerează, așteptați câteva minute. Veți observa că victima își va reveni.
  6. Dacă gura victimei este încleștată, masați-i urechile până când se înroșesc.
  7. Înțepați cu același ac zona moale a urechilor, astfel încât să curgă două picături de sânge din fiecare ureche. Câteva minute mai târziu, gura victimei va reveni la normal.
  8. Când persoana își revine, poate fi trimisă la spital.

 

Orice  GÂND rau ,trimis catre o persoana,nu se pierde;Loveste destinatarul,spurca tot cosmosul,dar se intoarce precum bumerangul asupra sursei…

 

“Gândirea   noastră  daca isi trage seva din Matricea Gandului Suprem, iradiaza de   cea   mai   puternică   forţă   creatoare   din   întregul univers. Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru. Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră. Toate gândurile emise plutesc în aer ca nişte bombe  ameninţătoare pentru a lovi /mingiia pe cel ce le-a SEMANAT ,dar si  pe  tinta pentru care a fost emis gindul.O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii si mii de organisme,de intregul Univers. De aceea există o lege a naturii şi a ştiinţei conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine. De aceea străduinţa de a ierta duşmanii şi de a îndrepta spre ei numai gânduri de pace şi iubire constituie un act protector,benefic  pentru noi toti si pentru tot cosmosul .IERTAREA este medicament pentru cel care iarta,scapind de razbunari,judecati,certuri ori stress .Iertarea face bine in primuil rind celui care iarta .Dacă dezlănţuiţi în voi ceea ce aveţi mai rău, este normal să vină asupra voastră numai ce-i rău. Dacă veţi dărui iubire şi lumină, atunci asta se va întoarce însutit.

 

Cind unui om ii incolteste in minte sau in inima  un gind,pe care il seamana catre cineva ,se bucura tot universal si ii sare in ajutor pentru intruparea Binelui

 

 

Binele facut de un om se intoarce cu bunatati innapoi .Întotdeauna primeşti înapoi ceea ce emiţi.  Tot ceea ce semanam(ginduri ,sentimente ,vorbe),  se întoarce la noi,dup ace  le-am împrăştiat în mediul nostru înconjurător.Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu:   gânduri,   vorbe,   dorinţe,   fapte,   semntimente     etc.   se   întorc   la   noi producănd efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic. De aceea  nimeni nu poate face rău altuia fără să plătească aici,sau dincolo.  De aceea oricând aveţi gânduri negative despre o persoană,nu o bombardati cu ginduri urite,rele,ci  să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea si binele ei .Bine faci ,bine gasesti.Tu eşti unica fiinţă ce-ţi cauzezi (produci) întâmplările bune/rele  şi nimeni sau nimic nu pot fi răspunzători de producerea lor.

Gandurile   noastre creează realitatea noastră.Când ne gândim la cineva se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim. De aceea, orice  gând rău reprezintă un atac  energetic care aduce un prejudiciu omului  respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altulîn mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru. Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atât sieşi cât şi unui alt om si intregului cosmos.Cănd vă gândiţi că vi se poate întâmpla ceva rău, dvs. atrageţi nenorocirile. Şi cu cât vi le reprezentaţi într-un mod mai real, cu atât este mai mare răul pe care îl provocaţi.   Dacă   veţi   gândi   că   vă   veţi   îmbolnăvi,   aveţi   toate   şansele   să   vă îmbolnăviţi. Dacă vă gândiţi că va veni cineva şi vă va jigni acest lucru se va petrece în realitate. Imaginaţia are puterea de a crea realitatea.Cea   mai   mică   supărare   pe   cineva,   aduce   prejudicii   sănătăţii   şi   destinului persoanei pe care ne supărăm. Agresivitatea faţă de un om reprezintă un program de distrugere a tuturor rudelor şi a copiilor săi. Această influenţă negativă se reîntoarce împotriva agresorului şi a rudelor acestuia. La nivelul biocâmpurilor omul este într-o conexiune directă cu toate rudele sale, cu copii săi, cu tot universal, astfel încât lovitura traversează întregul lanţ al rudeniei, şi ca recul vine pedeapsa împotriva agresorului şi a familiei acestuia.Dacă omul atacă individual, el plăteşte individual, iar dacă atacă în calitate de reprezentant al societăţii plăteşte întreaga societate.

 

Să nu facem rău nici măcar cu gândul vau vorba,fie si numai prin bârfa sau calomnie,pentru ca acestea produc un rău nemăsurat noua,dar si Tatalui nostru si intregului univers

 

 

Deci prin puterea gândurilor noastre îi afectăm pe ceilalţi. Depinde de noi dacă influenţa este  malefică sau benefică.  Bârfa ne scurtează viaţa, ne distruge fizic şi spiritual,  ne influenţează longevitatea. Murim devreme fiindcă în permanenţă ne autodistrugem. Ne ruinăm în permanenţă trupul şi sufletul.Majoritatea oamenilor nu fac decât să critice şi să-i blameze pe  cei care neguvernează. Atunci aceştia, fiind torturaţi de aceste gânduri negative şi râufăcătoare,sunt nevoiţi să ia decizii greşite pentru ţară şi greşelile lor cad asupra întregului popor.Dacă te uiţi la un om şi-ţi spui în gând:  mutra acestui om cere palme,  i-ai introdus un program agresiv în subconştient. În el se cripsează ceva şi în ziua aceea el va înjura, va violenta pe cineva, fără să ştie cauza.Nu emiteţi nicioidată acuzaţii sau rautati faţă de nimeni , nu faceţi nici un reproş nimănui.  Nu uitaţi că  orice reproş al dvs. reprezintă un program de distrugere al aceluia căruia îladresaţi.La om şi sufletul se deschide prin spate. Tot ce vei rosti în urma omului totul se

va împlini.

 

Tuturora ,si oricarui om,fie prieten,fie dusman, să le transmitem numai lumină, iubire  ,armonie,dragoste,mila,iubire şi impacare,pentru ca ura si alte uritenii sunt de la cel rau,ca sa faca ravagii asupra oricui si asupra intregului univers

 

Dacă nu facem acest lucru prin subconştient vom transmite dezaprobare, supărare sau iritare.Vorbirea de rău a unui om otrăveşte mintea celui care vorbeşte,  după care produce  perturbări  în  câmpul  său   energetic,dar si asupra altora .Vorba noastră este ca o piatră aruncată în apă, de la care pornesc în toate direcţiile zeci şi sute de cercuri. Săvârşind o faptă oarecare, noi continuăm să o săvârşim de sute şi de mii de ori în subcoştient. Această rezonanţă atrage acţiuni similare.   De   aceea,   dacă   aţi   rostit   în   urma   cuiva   un   blestem   veţi   continua   în subconştient   să   rostiţi   acest   blestem   oricărei   persoane   care   v-a     întors   spatele,inclusiv propriilor dvs. copii.

 

Doamne, dacă ei ne vor ucide acum, îşi vor pierde sufletele. Doamne

salvează-le sufletele, nu lăsa să se verse sânge

Intr-o   noapte   nişte   jefuitori   au   pătruns   într-o   locuinţă   şi   sub   ameninţarea pistoalelor au cerut toate lucrurile de preţ din locuinţă. Unul dintre soţi a început să spuna ruga din titlu. Şi ceva s-a întâmplat. Ei au plecat

imediat fără să mai ceară nimic. Dacă cei doi soţi se rugau numai pentru  salvarea propriilor vieţi ,nu scapau Darei s-au rugat si  pentru salvarea agresorilor,dusmanilor. Atunci,Toate Fortele Binelui au sarit in ajutor si au actiopnat,asa cum au cerut oamenii buni,dar care puteau fi omoriti de niste …nebuni .Rugăciunea făcută în gând i-a salvat de la moarte pe toti . Aceasta este puterea gândului.”

 

Sfaturi vitale pentru un creier sanatos

 

Pentru un creier sanatos, aprovizionati-va cu alimente bogate in acizi grasi omega-3, semintele de in, semintele de canepa, nuci crude si alte seminte.Unul dintre cei mai mari inamici ai creierului este stresul oxidativ de la radicalii liberi, care sunt generati de toxine, exercitiu, boala, stres, si procesele normale metabolice, printre alti factori. Precum un bataus  FLAMIND care da buzna  in sala de mese,si  radicalii liberi (atomi sau molecule care au lipsa un electron),FURA,  iau ce au nevoie de la alti atomi. Pe masura ce nivelul radicalilor liberi sporeste, un furt duce la altul, creand o cascada de reactii inflamatorii in lant, care pot vatama celulele pana la ADN-ul lor.Antioxidantii pot ajuta la blocarea acestui ciclu, de aceea noi auzim asa de multe despre acesti supernutrienti, si exista o larga varietate de surse – alimente, plante si suplimente – din care se poate alege. Afinele sunt o sursa bogata si s-au aratat a proteja neuronii de stresul oxidativ. Un alt bun antioxidant sunt leguminoasele, merisoarele, anghinarea, prunele si zmeura. In general plantele ma inchise la culoare au mai multi antioxidanti. Plante si condimente precum salvia, rozmarinul, ghimbirul, si turmericul sunt pline ochi de compusi antioxidanti pentru a proteja creierul si a sprijini si alte numeroase domenii ale sanatatii.

 

Aprovizionati-va cu alimente bogate in acizi grasi omega-3, semintele de in, nucile crude si semintele de chia si de canepa

Desi acizii omega-3 sunt laudati adesea pentru beneficiile lor de sanatate cardiaca, ei sunt cruciali si pentru sanatatea cerebrala. Un studiu publicat in jurnalul Neurologia a gasit ca oamenii cu deficienta de grasimi omega-3 au creiere mai mici si s-au prezentat mult mai slab la testele cognitive. Cercetatorii au afirmat ca acizii omega-3 reduc semnele imbatranirii din creier.

 

Vitamina E a mai fost, de asemenea, asociata cu sanatatea cognitiva imbunatatita. In plus, un studiu a indicat ca poate ajuta pacientii sa se recupereze dupa un atac cerebral. Vitamina E mai este si un puternic antioxidant. Asigura-te ca o sa cauti forma naturala numita d-alfa tocoferol, adesea gasita intr-un amestec de tocoferoli. Evita dl-alfa tocoferolul, o forma sintetica si care nu este bine absorbita.creier’Asa dupa cum s-a observat, oxidarea poate juca un rol important in vatamarea neuronilor, ducand la declin cognitiv. Unul dintre cei mai puternici suplimenti antioxidanti este o substanta vegetala numita honokiol. Derivat din scoarta de magnolie, honokiolul este de 1000 de ori mai puternic ca antioxidant decat vitamina E, si a fost aratat ca protejand creierul in numeroase feluri. Deoarece moleculele ei sunt asa de mici, honokiolul luat pe cale orala este foarte usor absorbit, si chiar are capacitatea unica de a trece de bariera sange/creier. Aceasta permite acestei substante sa isi exercite efectele direct asupra tesutului cerebral. Honokiolul a fost demonstrat ca imbunatatind starea de spirit, influentand GABA si alti neurotransmitatori care ajuta la alinarea anxietatii si depresiei. De asemenea a mai fost dovedit ca ajuta la remedierea atacului cerebral si protejeaza impotriva placii amiloide, asociate cu boala Alzheimer.Un alt supliment care aduce beneficii sanatati cerebrale este curcumina, un ingredient activ din turmeric. Intr-un studiu recent al Salk Institute, un medicament derivat din curcumina a inversat cursul bolii Alzheimer la soareci. Acesta nu este un studiu izolat. Alte cercetari au aratat ca, curcumina influenteaza crearea neuronilor si amplifica memoria.

 

2: Exercitiul fizic

 

Multiple studii au aratat o stransa relatie intre exercitiul fizic si functionarea imbunatatita a creierului. Un proiect a descoperit ca femeile peste 65 de ani care mergeau 30 de minute pe zi si-au incetinit declinul cognitiv. Cand a fost masurata acuitatea mentala, cercetatorii au gasit ca oamenii care faceau exercitii fizice pareau cu cativa ani mai tineri decat cei din grupul de control, care nu faceau deloc exercitii fizice.

 

Un alt studiu comparand nivelele de activitate si sanatatea creierului s-a concentrat asupra oamenilor de peste 70 de ani. Grupul mai activ avea mai putine sanse de a dezvolta probleme cognitive. Studiul a mai ajutat la clarificarea tipurilor de activitati care favorizeaza sanatatea cognitiva. Pe larg exercitiile fizice “normale”, cercetatorii au gasit ca actiuni simple, precum ridicatul in picioare si mersul prin camera erau de asemenea binefacatoare.

 

Alte cercetari au aratat ca exercitiul fizic poate de fapt sa mareasca dimensiunea creierului. Un studiu a utilizat imagistica prin rezonanta magnetica pentru a compara marimea creierelor la oamenii care faceau exercitii si la cei care nu faceau. Grupul practicantilor a iesit in avantaj. Mentinerea unui creier mare este importanta, deoarece unul dintre efectele secundare ale imbatranirii este reducerea volumului cerebral, care ar putea fi implicata in declinul cognitiv.

 

3: Meditatia

 

Efectele calmante ale meditatiei sunt bine documentate. Totusi, unele cercetari au aratat ca practicarea ei poate de fapt sa schimbe arhitectura cerebrala. Savantii de la UCLA au gasit ca meditatia sporeste incretirea cortexului cerebral, un proces numit girificare corticala, ceea ce imbunatateste capacitatea creierului de a procesa informatie. In mod specific, girificarea sporita ne ajuta sa ne regasim amintirile, sa luam decizii si sa ne concentram.

 

Pentru mine, cel mai izbitor aspect al acestor recomandari este aplicabilitatea lor la sanatate in general. Dieta, suplimentele naturale adecvate, exercitiul fizic si meditatia, sunt lucruri de care beneficiaza si sanatatea inimii si ele pot reduce riscul de cancer, diabet, si sindrom metabolic – in plus, ele ne fac sa ne simtim bine. Pe ansamblu, bunele practici sprijina sanatatea la toate nivelele, formand o fundatie pentru bunastarea minte-corp, longevitate si vitalitate.

 

 Surse pentru acest articol cuprind:

Sursa utilizata:

 

http://www.care2.com/greenliving/the-3-keys-to-a-healthy-brain.html – creier

 

Citeva  reguli  de combinare a alimentelor

 

 

  1. A) Combinatii nerecomandate(RELE)
  2. Stomacul NU poate digera 2 alimente concentrate in acelasi timp(aliment concentrat inseamana orice aliment care nu este leguma cruda sau fruct)

In special cele bogate in proteine care contin 2 surse de proteine diferite.Adica nu amestecam intre ele NICIODATA la aceeasi masa carnea cuouala cu branzeturile si cu leguminoasele(fasole,mazare,linte).

 

  1. Nu amesteca niciodata PROTEINELE ANIMALE(carne,branzeturi,oua) cu cele bogate inAMIDON(paste,,paine,cartofi,orez,produse de patiserie,leguminoase) si cu nimic!

Proteinele animale necesita un fel de enzime pentru a fi digerate in timp ce amidonul are nevoie de cu totul alte enzime. E o contradicitie la nivelul enzimelor care faca ca niciunul din alimente sa nu se digere complet. Asadar: NU cartofii pai cu friptura, NU paste cu carne decat cu sos vegetal si Nu produse de patiserie umplute cu carne)

  1. NICIODATA nu combinam fructele si dulciurile(zaharul) cu restul mancarii.

Fructe se consuma DOAR pe stomacul gol. Asadar ori cu minim 30 min inainte sau cu 2 ore dupa masa. Zaharul,mierea,fructoza sau dextroxa inhiba secretia sucului gastric astfel ca amestecandu-l cu restul mancarii te vei simti FOARTE BALONAT si inconfortabil dupa masa  ! Asadar FARA DESERT .

*Daca cumva simti nevoia puternica de a manca dulce dupa masa inseamna ca nu mananci conform tipului tau de metabolism.

  1. Nu amesteca alimentele GRASE(unt,untura,smantana,slanina si uleiurile) cu cele bogate in PROTEINE dar NICI cu cele bogate in AMIDON.

In primul rand grasimile amestecate cu proteine ingreuneaza foarte mult trecera mancarii din stomac in intestin.

In al doile rand grasimile amestecate cu amidonul formeaza un bol alimentar indigest insa extrem de bogat in calorii golale(ne insotite de nutrientii necesari pentru a putea fi utilizate de corp=>se depun).

  1. NU consuma APA nici la masa nici dupa masa!

Consumand apa la masa nu faci altceva decat sa diluezi sucurile gastrice iar astfel digestia devine foarte proasta. Consumand apa imediat dupa masa faci cam acelasi lucru.

Apa se bea cu minim 20-30 min inainte de masa.

  1. Laptele este cel mai bun GOL ( la fel si pepenele doar gol).

Nu se amesteca cu nicun aliment, exceptie face painea integrala insa nu in exces.

  1. Nu combinam fructele acide cu cele dulci in acelasi timp.

Cele acide (portocala, marul,fructele de padure etc) se pot combina intre ele insa cele dulci se consuma un singur fel odata.(doar banane sau doar pere etc.)

Asadar cum mancam corect ?

  1. B) Combinatiile BUNE
  2. Proteinele animale le combinam cu LEGUME sarace in amidon:

(in special cele verzi si cele bogate in apa patrunjel,spanac,rosie,castravete,ardei,broccoli,varza etc)

  1. La fel GRASIMILE se asociaza foarte bine si ele cu legumele usoare.
  2. Alimentele bogate in AMIDON(paste,cartof,paine,porumb,orez etc) se completeaza excelent cuLEGUMINOASELE(fasole, mazare, linte,bob, naut)
  3. Consuma DOAR pe stomacul gol: Fructele si Laptele iar cand mananci pepene nu il combina cu alt fruct.

5.Tot ce este dulce  DOAR pe stomacul gol !

Renunta la desert DUPA MASA ! Asa cum am mai spus zaharul de orice tip inhiba puternic enzimele responsabile cu digestia.RETINE Desertul(fie el un fruct)  e  un obicei foarte nesanatos care strica grav calitatea digestiei si totusi este atat de practicat peste tot. Decat desert mai bine mananca manacare pana nu mai poti. Daca totusi simti nevoia de dulce dupa mancare inseamana ca nu ai dat corpului alimentele de care avea nevoie 

 

 

Reteta prin care  scapi imediat de bătături

Pntru a remedia această problemă, care poate deveni dureroasă și poate cauza complicații, precum infecții la nivelul pielii, osului sau articulației, vă propunem astăzi 2 remedii naturale, respectiv:

 

Reteta pentru bataturi cu bicarbonat de sodiu

Bicarbonatul de sodiu – adăugați în 2 litri de apă caldă 3 linguri de bicarbonat de sodiu și folosiți această soluție pentru a vă înmuia picioarele. Îndepărtarea bătăturilor se va realiza apoi mult mai ușor.

 

Pentru a beneficia și de un efect antibacterian puternic, adăugați în apa folosită la înmuiatul picioarelor și 3-4 picături de ulei esențial de arbore de ceai.

 

Infuzie cu ceai de mușețel si lavanda

Faceți o infuzie concentrată de ceai din flori de mușețel (5 linguri de plantă la 500 ml de apă fierbinte) si lavanda(2 linguri de planta la 500ml de apa fierbinte), lăsați 5-10 minute la infuzat, apoi strecurați și adăugați în 2 litri de apă caldă, dar nu fierbinte, și țineți-vă picioarele la înmuiat pentru 15-20 de minute, iar la sfârșit îndepărtați ușor cu ajutorul unei pietre ponce bătătura, având grijă să nu provocați durere sau sângerare.

La final, spălați piciorul cu apă caldă și săpun;

 

 Copii nu se cresc numai cu mincare,ci si cu…neviolenta verbala

 

 Pentru ca un copil sa creasca si sa se dezvolte armonios, el are nevoie de mult mai multe decat hrana, caldura si adapost. Copilul are nevoie de un mediu plin de blandete, in care sa se simta ocrotit, de dragoste si atentie, de intelegere si rabdare.

 

Desi in prezent parintii incep sa inteleaga ca „bataia NU este rupta din Rai”, violenta verbala este adeseori considerata ceva normal.

 

Adultii se enerveaza, tipa, striga, ameninta, dar considera ca acest lucru este in regula atata timp cat nu isi pun in aplicare amenintarile. Ei cred ca vorbele rostite la nervi vin si se duc si nici nu banuiesc ce urme lasa in mintea si sufletul copilului.

 

Ce este violenta verbala asupra copilului?

 

Nu este nevoie sa iti injuri in fata copilul ca sa il supui violentei verbale.

 

Violenta verbala imbraca multe si diverse forme. Iti etichetezi copilul? Ii spui ca este prost, lenes, neatent, egoist? Iti „parasti” copilul celuilalt parinte, povestind in gura mare despre poznele sau esecurile lui? Il ameninti ca va lua bataie sau ca va fi victima unei pedepse fizice? Il invinovatesti de ceea ce se intampla rau in familia voastra? Esti sarcastic, in incercarea de a evita critica directa? Il compari cu alti copii? Ii evaluezi constant comportamentul? Il faci de rusine in fata altora sau ii induci sentimentul de rusine? Ii compari actiunile cu cele ale unui bebelus? Ii pui porecle? TOATE aceste actiuni se incadreaza in categoria abuzului verbal si toate lasa urme adanci!

 

Cat de frecventa este violenta verbala?

 

Din pacate violenta verbala asupra copiilor se intalneste la tot pasul. Numara de cate ori auzi intr-o dupa-amiaza in parc sintagmele „De ce esti rau?” sau „Da’ ce, tu esti bebelus?” sau „Iti dau una de nu te vezi daca…”.

 

Urmareste-ti limbajul o zi intreaga si vezi daca faci macar una dintre greselile mentionate mai sus, atunci cand i te adresezi copilului pe care il ingrijesti.

 

Care sunt consecintele violentei verbale?

 

Violenta verbala ii marcheaza puternic pe copii.

 

Copiii victime au o imagine proasta despre ei insisi. Atunci cand i se repeta ca este prost, neindemanatic, neatent, de catre persoana in care are cea mai mare incredere, copilul ajunge sa creada el insusi aceste lucruri despre sine. Il vei auzi pe el insusi spunand despre sine ca este prost, ca nimeni nu il place.

 

Copilul abuzat verbal are de multe ori un comportament antisocial. El musca, loveste, este agresiv, se „ia la bataie” cu colegii sai de gradinita sau este crud fata de animale si copii mai mici.

 

Dezvoltarea copilului abuzat verbal poate fi incetinita. Aceasta intarziere se poate manifesta pe plan fizic, social, emotional sau academic. Copilul isi face greu prieteni, ramane in urma la scoala sau, in cazuri mai serioase, poate recurge la gesturi de tipul leganatului, suptului degetului.

 

Violenta verbala ii afecteaza pe copii pe termen lung?

 

Psihologii spun un mare DA la aceasta intrebare. Se pare ca adultii care au fost victime ale violentei verbale in copilarie au un risc crescut sa fie abuzati mai tarziu in viata, sau sa devina ei insisi abuzatori. Ei pot dezvolta tulburari de tipul depresiei, pornirilor autodistructive sau tulburari anxioase.

 

Ce NU trebuie sa ii spui NICIODATA copilului tau?

 

Exista cateva expresii care ne-au intrat in reflex. Le-am auzit cand eram mici si le-am integrat in fiinta noastra si acum, cand am devenit parinti, le scoatem la iveala fara sa ne dam seama. Iata cateva sintagme pe care copilul tau nu ar trebui sa le auda niciodata:

 

Eu te-am facut, eu te omor.

 

Te porti ca un bebelus.

 

Te porti urat.

 

Ma superi/infurii/enervezi.

 

De ce esti asa de prost/lenes/neindemanatic?

 

(Iar) M-ai dezamagit.

 

Nu pot avea incredere in tine.

 

Nu dai dovada de nici un pic de respect pentru mine.

 

Dispari din fata mea!

 

Ti-ai cerut osanda/Tu ti-ai cert-o/Ai cautat-o cu lumanarea.

 

Ce faci cand copilul tau este victima violentei verbale din partea altcuiva?

 

Uneori, oricat de grijulii am fi, copilul se afla in prezenta sau in compania unor adulti care nu se gandesc prea mult la lucrurile acestea. Desi bine intentionati, bunicii, matusile, bonele sau alti adulti pot fi violenti verbal fata de copilul tau.

 

In asemenea cazuri, copilul are nevoie sa i se sa apararea, in prezenta sa. El trebuie sa se stie sustinut si protejat. Explica-i copilului ca nu este normal sa i se spuna asemenea lucruri. Ia-l cu tine atunci cand ii spui in fata agresorului ca nu vrei ca, copilul tau sa auda asa ceva din nou.

 

Atunci cand copilul tau este lovit de catre un alt copil, tendinta parintelui agresorului este sa spuna „N-a vrut sa te loveasca”, mai ales daca este vorba de un copil mai mic. Nu este normal sa lasi lucrurile astfel. Suferinta copilului tau este astfel minimizata, iar el este invatat sa accepte sa fie o victima.

 

Recunosti vreuna dintre expresiile de mai sus in vocabularul tau de parinte? Ai fost vreodata martor la o scena de abuz verbal? Copilul tau a fost victima violentei verbale?

 

 

Cum poti testa  prietenii

 

Pentru ca “Nu este nimic pe acest pamant mai de pret decat prietenia adevarata.” – Toma de Aquinas,iata sase moduri prin care putem cerne/selecta prietenii adevarati de cei care se dau drept prieteni:

 

PRIETENII ADEVARATI ISI ONOREAZA CUVINTELE PRIN ACTIUNI

“Nu pe cuvinte ar trebui sa punem accentul. Vorbitul este ieftin. Trebuie pus pe actiune.” – Howard Berman

 

Dragostea este un verb, iar daca cineva vrea sa stie cat de mult insemni pentru el si cat de importante sunt prezenta si existenta ta in viata lui, iti va dovedi ca tot ce zice nu sunt doar cuvinte goale ci le va onora si respecta. Oamenii care tin la tine, prietenii adevarati, isi cinstesc cuvintele prin actiuni.

 

PRIETENII ADEVARATI ISI FAC TIMP SI PENTRU TINE CHIAR DACA PROGRAMUL E OCUPAT

Cei care spun ca te iubesc, dar abia isi fac timp sa iti arate lucrul acesta, de fapt nu te iubesc. Daca iubesti cu adevarat pe cineva si relatia voastra inseamna ceva, atunci iti faci timp. Vei gasi o metoda sa petreci timp de calitate cu ei. Prietenii adevarati isi fac timp pentru tine, chiar daca au un program ocupat.

 

“Timpul tau inseamna viata ta. De aceea cel mai mare cadou pe care il poti oferi cuiva este timpul tau. Nu este indeajuns sa spui ca relatiile sunt importante, trebuie sa demonstrezi investind timp in ele, altfel cuvintele sunt lipsite de valoare. Relatiile inseamna timp si efort si cea mai buna cale de a spune iubire este <T-I-M-P>” – Rick Warren

 

PRIETENII ADEVARATI ITI AMINTESC CINE ESTI CU ADEVARAT

Indiferent de cate ori vei esua in a fi perfect, bun, iubitor sau cat de nebun, negativ ai fi, prietenii adevarati sunt langa tine si nu te vor blama sau critica pentru slabiciunile tale. Ei nu te vor condamna niciodata pentru ca esti uman si ca ai ceea ce toti avem – o parte intunecata. Prietenii adevarati reaprind spiritual tau interior amintindu-ti tot timpul cine esti cu adevarat pentru ca ei te iubesc si te adora si pentru ca vad dincolo de dubiile tale, fricile si insecuritatile tale. Ei te vor ajuta sa iti vezi frumusetea interioara, intelepciunea, maretia si puterea, ajutandu-te sa iti traiesti viata intr-un mod placut, departe de frica si indoiala.

 

“Daca tratezi o persoana asa cum e, ea va ramane asa cum e. Dar daca o tratezi cum ar fi putut sa fie, va deveni ceea ce ar putea fi.” – Johann Wolfgang van Goethe

 

PRIETENII ADEVARATI ITI VOR PERMITE SA FII TU INSUTI

 

 

Prietenii adevarati, acele persoane care te iubesc cu adevarat, nu vor incerca niciodata sa te controleze, sa te schimbe sau sa te convinga sa fii altcineva decat esti. Iti vor da permisiunea sa fii tu insuti. Sa fii tu, sa te iubesca pentru cine esti si nu pentru cineva care ar trebui sa fii. Cu prietenii adevarati poti fii asa cum esti, fara nicio masca.

 

“Prietenii se pot ajuta reciproc. Un prieten adevarat este cel care iti lasa libertatea sa fii tu insuti, in special sa arati ceea ce simti. Orice simti in momentul in care esti cu el, este ok. Asta inseamna adevarata iubire – sa lasi o persoana sa fie ea cu adevarat.” – Jim Morrison

 

ADEVARATII PRIETENI TE FAC SA TE SIMTI BINE, NU RAU

Adevaratii prieteni scot din tine ce este mai bun. Iti fac viata mai dulce prin cuvintele lor, prin prezenta lor, prin actiunile si comportamentul lor; te fac sa vrei sa fii o persoana mai buna. Prietenii adevarati te inspira sa iti traiesti viata la potential maxim si vad constant binele in rau, frumosul in urat. Aminteste-ti ca prietenii adevarati te fac sa te simti bine, nu rau.

 

“Adevarata prietenie multiplica binele in viata si divide raul. Straduieste-te sa ai prieteni pentru ca viata fara ei este ca o insula pustie. Sa gasesti un prieten bun in viata ta inseamna noroc, sa il pastrezi insa – o binecuvantare.” – Baltasar Gracian 

 

 

 

Supa de usturoi – de 100 de ori mai puternica decat antibioticele

 

 

Supa de usturoi poate deveni cel mai bun “prieten” în rezolvarea diferitelor probleme de sănătate deoarece are aceleasi proprietati precum antibioticele. Utilizarea usturoiului are radacini inca din antichitate ( Egiptul antic și Babilon ).

 

Acesta poate fi combinat cu cimbru, care este de asemenea plin cu uleiuri volatile si are multe proprietăți medicinale care efectiv ucid diverși viruși și bacterii. Atunci când acestea sunt combinate într-o supă, acest remediu devine foarte puternic.

 

Mai jos aveti cel mai simplu și mai rapid mod de a pregăti o supa buna, gustoasa si eficienta.

 

Reteta

 

Aveți nevoie de două bucati de ceapă roșie, două linguri de unt, cincizeci de catei de usturoi curățati, o lingură ulei de măsline, patru linguri cimbru , o ceasca de smantana, sase cesti de supa de pui, și trei cești de pesmet.

 

 

 

În primul rând trebuie să preîncălziți cuptorul pana la 350 de grade, și în același timp sa raspanditi cateii de usturoi taiati la jumatate pe o folie de aluminiu, stropindu-i cu ulei de măsline. Dupa aceea stangeti amestecul in folie si puneti-l la copt pe o folie alimentara de copt, cam 60-90 minute.

 

Cand este gata lasati-l sa se raceasca la temperatura camerei si faceti un alt amestec din cele două linguri de ulei de măsline și unt.Incalziti până se topeste, apoi adăugați ceapa rosie tocata si gatiti-l pentru aproximativ zece minute.

 

Cand usturoiul s-a racit pisati-l într-o cratiță preîncălzita, unde ați pus deja ceapa si cimbru. Apoi adăugați pesmet si gatiti-l timp de șapte minute. Dupa cele sapte minute turnati amestecul intr-un blender si amestecati-l.Puneti apoi amestecul inapoi in oala si adaugati smantana, sare si piper.

 

Veti avea o supă incredibil de gustoasa și foarte benefica, care este foarte usora pentru digestie și vă va ajuta în tratamentul diferitelor infecții și altor probleme inflamatorii. Un antibiotic natural perfect, care va înlocui un număr mare de medicamente farmaceutice care nu sunt tocmai bune pentru sănătatea ta.

 

Printre alte proaste obicee,am fost mintiti ca dupa o masa boiereasca,merge o maraseasca

 

Din pacate,niciun fumator din lume nu se da inapoi de la tigara de dupa masa. Pentru fumatori, e un lucru perfect normal. In schimb, expertii avertizeaza ca o tigara fumata imediat dupa servirea mesei poate fi de 10 ori mai nociva decat in alte circumstante. Asta se datoreaza faptului ca sistemul digestiv este activ, transferand fumul pretutindeni prin corp!Iata si alte proaste obicee!

 

2.Consumul de fructe dupa masa – Fructele se digera, de regula, foarte repede, dar, atunci sunt consumate dupa masa, ele nu sunt digerate imediat. Ramanand mai mult timp in stomac, fructele se descompun si cauzeaza dureri de stomac si balonare, producand totodata toxine care incurajeaza formarea celulitei. Daca vrei sa mananci fructe, mananca-le pe stomacul gol cu ceva timp inainte de a servi masa. Asa e cel mai indicat! intestinelor si, in plus, intarzie digestia.

 

3.Consumul de ceai dupa masa – Multi oameni consuma ceai dupa masa fara sa stie ca acest obicei este foarte nesanatos. Cofeina, o componenta esentiala a ceaiului, incetineste procesul de digestie, cauzand probleme de absorbtie. Acest obicei poate fi foarte daunator persoanelor anemice. In special daca suferi de anemie, evita sa bei ceai timp de cel putin o ora de la servirea mesei.

 

4.Inotul dupa masa – Cu siguranta ca, in copilarie, ai tai iti repetau mereu sa nu inoti dupa masa, si pe buna dreptate. Expertii avertizeaza ca inclusiv inotul dupa masa este nociv. Este binecunoscut efectul benefic al apei cu privire la imbunatatirea circulatiei sanguine, dar, imediat dupa masa, sangele este canalizat inspre stomac pentru digestia alimentelor, asa ca nu trebuie intervenit in acest proces.

 

5.Efectuarea exercitiilor pentru talie dupa masa – Acestea pot duce la rasucirea si prinderea pot incuraja cresterea in greutate. Numai pentru acest motiv si ar trebui sa renunti complet la acest obicei. intestinelor si, in plus, intarzie digestia.

6.Intreprinderea oricaror activitati fizice dupa masa – Orice efort fizic dupa masa nu este o idee buna. Efortul fizic impiedica sistemul digestiv sa absoarba in mod eficient nutrientii ingerati. Cel mult, poti face o plimbare usoara dupa masa.

 

7.Somnul imediat dupa masa – Un alt obicei prost, desi cu totii tanjim dupa un pui de somn dupa masa de pranz. Somnul, in schimb, nu este recomandat in acest moment deoarece incetineste procesul de digestie si poate provoca balonare, in special datorita statului in pozitie orizontala. In timp, acest obicei poate provoca multe alte probleme de stomac.Tort de fructe fără coacere

 

Reteta rapida tort de fructe fara coacere

Tortul de fructe este ideal pentru zilele de vară. Este un desert răcoros și plin de vitamine. Mai mult, este o rețetă rapidă, ce nu necesită coacere, astfel fructele păstrându-și proprietățile nutritive.

 

Acest tort este făcut cu zmeură și afine, dar puteți folosi ce fructe vă plac și aveți la îndemână.

 

Ingredientele de care avem nevoie pentru rețeta de tort de fructe sunt următoarele:

-5 căni de zmeură;

– sucul de la o portocală mare sau de la două mai mici;

– 20-24 pișcoturi;

– 1 cană și o treime de mascarpone;

– 1 cană și un sfert de smântână dulce;

– jumatăte de lingurița de esență de vanilie;

– trei sferturi de cană de zahăr pudră;

– 2 căni și jumătate de afine;

– un vârf de sare.

 

Mod de preparare: Acest tort răcoritor se prepară foarte rapid și, cel mai important, nu necesită coacere.

 

Peste zmeură se pune sucul de portocală și se lasă la frigider până pregătim restul ingredientelor. Mascarpone se amestecă cu zahărul pudră și apoi se încorporează smântana cu vanilia și sarea.

 

Avem nevoie de o formă de tort pe care să o tapetăm pe margini cu hârtie de copt. După aceea, pe fundul formei, punem un strat din piscoturi rupte bucățele. Urmează un strat de zmeură și unul de mascarpone. Se reia cu pișcoturi, zmeură și din nou mascarpone. Deasupra se pun afinele. Și gata! Se bagă la frigider și se lasă minim 3 ore. Poftă bună!

 

BENEFICIILE PERIAJULUI USCAT AL PIELII

 

Periajul uscat funcționează ca orice alt exfoliant: înlătură celulele moarte de pe piele, îi îmbunătățește aspectul, iar hidratarea devine mai eficientă după un astfel de procedeu.

Periajul uscat al pielii este asemănător cu masajul. Mișcările vor ajuta lichidul limfatic să se mute spre nodulii limfatici, iar excesul să fie eliminat. Corpul tău face acest lucru în mod natural, dar periajul uscat grăbește procesul și intensifică circulația, transportând sânge oxigenat spre piele și alte organe.

 

Periajul uscat reduce celulita

Periajul uscata ajută la eliminarea toxinelor, iar specialiștii susțin că poate înlătura aspectul de coajă de portocală.  Modul în care acționează este simplu: prin exfoliere, sunt îndepărtate toxinele stagnante, care descompun țesutul conjunctiv și duc la apariția celulitei.

Chiar dacă nu există dovezi clare că periajul uscat poate înlătura celulita pentru totdeauna, aspectul său va fi îmbunătățit imediat după acest procedeu.

 

Cum se face periajul uscat

Pentru început, ai nevoie de o perie de exfoliere, pe care o găsești la orice magazin cu produse cosmetice. Caută una aspră, pentru ca procesul să fie eficient. Un mâner lung este, de asemenea, recomandat, pentru că te va ajuta să masezi zonele greu accesibile.

Periajul uscat îți stimulează corpul și îți dă energie, așa că cel mai bine este să îl faci dimineața, înainte să intri la duș, dar poți alege orice moment al zilei. Începi procesul de la picioare, apoi talie, spate și piept. Închei periajul cu mâinile și subrațul. Urmează, apoi, dușul. Pentru că vei avea porii deschiși, orice tratament pe care îl vei aplica va fi mai eficient. După duș, folosește o cremă hidratantă, iar pielea ar trebui să se simtă moale și catifelată.

Poți testa dacă procesul te-a ajutat să elimini toxinele. Șterge-ți corpul cu o cârpă uscată, imediat după periaj, iar bucata de material las-o într-o pungă sigilată pentru câteva zile. Mirosul pe care îl va căpăta te va convinge că toxinele au fost eliberate.

Iata ce sa nu  spui niciodata la un interviu de angajare

 

Nu vorbi urat despre fostul sau actualul sef

Daca vei incepe cu o astfel de atitudine cu siguranta vei avea de pierdut pentru ca niciun angajator nu vrea sa i se faca o reclama proasta. Se va gandi automat ca daca te va alege pe tine exista o sansa foarte mare ca la fel sa vorbesti depre el si aceasta slujba. Chiar daca este important sa fii sincer si sa vorbesti deschis, jignirile sau atitudinea negativa nu iti vor fi de ajutor.

 

Cu cat se plateste acest job

Este normal sa vrei sa stii si acest lucru insa, nu fi tu cel care aduce in discutie problema salariului. Daca incepi sa vorbesti despre bani si cat poti castiga, nu vei face decat sa pari interesat doar de acest aspect si nimic altceva.

 

Trebuie sa raspund la telefon

In momentul in care ai inceput interviul telefonul trebuie sa fie pus deoparte si pe silentios. Angajatorul va privi ca o lipsa de respect ca tu sa raspunzi la telefon sau sa inceapa sa iti sune telefonul, eventual si cu o melodie mai putin decenta.

 

Veti regreta daca nu voi fi angajat

Angajatorul nu poate sa stie cu siguranta ca tu esti cea mai buna alegere pana nu evalueaza si ceilalti candidati. Este bine sa ai incredere si sa arati ca esti stapan pe tine si cunostintele tale, insa mandria exagerata te va face sa pierzi o oportunitate de angajare.

 

Cum ma descurc?

Nu pune niciodata aceasta intrebare in cadrul unui interviu. Angajatorii doresc sa aleaga oamenii care arata ca sunt increzatori si stiu de ce sunt capabili. Daca ceri feedback nu doar ca vei lasa impresia de nesiguranta dar, vei arata si ca esti un om slab care are nevoie sa i se spuna daca ce face e bine si atunci cand nu este cazul.

 

Pot sa lucrez de acasa si cate vacante pot sa imi iau?

Pastreaza intrebarile astea pentru mai tarziu, dupa ce ti se ofera o pozitie in cadrul companiei. Daca te grabesti sa intrebi aceste lucuri angajatorul va incepe sa aiba dubii in ceea ce priveste profesionalismul, ambitia si vointa ta de a munci.

 

Cu ce se ocupa mai exact compania?

Este una dintre cele mai mari greseli pe care le poti face la un interviu si este o modalitate mai mult decat eficienta de a fi vazut ca un exemplu negativ. Nu te duci niciodata la un interviu de angajare fara sa stii nimic despre compania respectiva, este ca si cum ai arata dispret si dezinteres total fata de acel job.

 

Nu am nicio intrebare

Pregateste cateva intrebari pe care sa le pui si tu angajatorului, prin care sa arati ca esti informat, ca esti interesat si ca esti un profesionist. Candidatii care nu pun intrebari par nepregatiti si neinteresati de viitorul posibil loc de munca si arata ca nu conteaza pentru ei detaliile despre companie ci doar salariul.

 

Nu spune ca ai fost concediat

Chiar daca este adevarat si ai fost concediat de la fostul loc de munca, ar fi mult mai bine daca nu ai folosi aceasta expresie, deoarece nu va suna prea bine in urechile angajatorului. Din acel moment acesta va incepe sa-ti caute defectele, atitudinile gresite care au adus la concediere si nu se va mai concentra la aptitudinile si calitatile tale.

 

Nu te prezenta din start ca fiind fara experienta

Concentreaza-te mai mult pe lucrurile pe care le-ai facut, skill-urile pe care le ai, proiectele personale sau cursuri la care ai excelat. Scoate in evidenta partile tale bune si arata ca esti un om care vrea, isi doreste si poate.

 

Ceapa poate vindeca chiar și bolile cronice

 

Ceapa scade febra

Este ideal pentru copii. Dacă copilul dumneavoastră are febră înaltă, tăiați câteva inele de ceapă și umeziți-le în oțet de mere. Apoi puneți inelele de ceapă pe talpa piciorului și încălțați ciorapii, la fel băgați o bucată de ceapă în urechi. Febra va scădea foarte repede de la acest medicament.1

 

Ceapa omoară infecțiile

Pentru a ucide infecția, mai întâi pregătiți pasta de ceapă. Ea se pregătește în felul următor: se fierbe laptele și se toarnă peste o felie groasă de pâine albă, deasupra se rade ceapa. Se frământă aceste ingrediente până devin o pastă omogenă. Pasta este gata de folosire. Urmează să dezinfectați locul infectat peste care se pune pasta de ceapă aranjată în tifon și asigurați cu un bandaj. Trebuie să stați cu bandajul în jur de 2-2,5 ore. Repetați procedura până când infecția va dispărea.

 

Ceapa are capacitatea de a opri sângerarea

Ceapa ajută la zgârieturi mici și tăieturi. Dacă ai avut un accident și ți-ai rănit degetul aplică pe rană o bucată de tifon în care au fost rulate câteva felioare de ceapă. Sângerarea se va opri într-o clipită. Pentru ca rana să se vindece mai repede, repetați procedura de câteva ori.

Medicament pentru arsuri

E greu de crezut, dar o simplă ceapă vă va ajuta să vindecați arsurile solare și nu numai. Pentru acest lucru, aveți nevoie de câteva felii de ceapă care se pun peste rană și se lasă timp de 2 minute. După aceasta aplicați pe arsură albuș de ou, durerea va dispărea și nu va rămâne cicatrice.658x0_arsura_solara_1

 

Ceapa tratează tusea

Sucul de ceapă – un sirop de tuse extrem de eficient, dar puțini vor să-l folosească în această formă. Prin urmare, atunci când suferi de tuse pune o bucată de ceapă în ureche. Din motiv că sucul de ceapă pătrunde în fluxul sanguin și vă scapă astfel de tusea neplăcută.

 

În caz de frisoane

Dacă aveți o senzație de frig însoțită de tremurături, ceapa vă va ajuta și cu această problemă. Mâncați o ceapă crudă și în câteva ore vă veți simți mai bine.3

 

Ceapa ajută la durerile de cap și de urechi

Durerile de urechi sunt foarte neplăcute, dar cu ajutorul cepei veți scăpa de ele într-o clipită. Pune o bucată de ceapă în urechi, și ea va reduce inflamația. Dacă sunteți chinuit de migrenă, repetați această procedură înainte de a merge la culcare, lăsând ceapa în urechi până dimineața.

 

Ceapa reduce cicatricile

Sună ca o minune, dar este adevărat. Cicatricile chirurgicale într-adevăr vor fi mai puțin vizibile dacă veți utiliza ceapa. Frecați regulat zona pielii unde se află cicatricile.4

 

Înțepăturile de albine

Dacă ați fost mușcat de o insectă, aplicați pe mușcătură ceapă tăiată. Aceasta va reduce umflătura, va scoate otrava și va grăbi vindecarea.

 

E-uri nelipsite din borsuri nenaturale,din mezeluri, sucuri,lactate şi din multe alte mincaruri, sunt gustoase dar aducatoare de  cancer

 

Spre exemplu,ingredientele din compoziția produselor tip borș   sunt bune,dar si ne-bune…următoarele: acid citric, acid lactic, monoglutamat de sodiu, lactat de calciu, 5-ribonucleotide disodice, ascorbil palmitat, alfa tocoferol, caramel, riboflavină, ulei de palmier, ulei vegetal de floarea soarelui, ulei vegetal de rapiță, lactoză, maltodextrină, tărâțe de grâu, făina de grâu, făina de porumb, făină de secară, zahăr, sare, amidon din porumb, amidon din cartofi, arome, țelină deshidratată, ceapă deshidratată, frunze de pătrunjel deshidratate, mărar deshidratat, praz deshidratat, morcov deshidratat, rădăcină de leuștean, leuștean, ardei gras roșu, păstârnac, semințe de țelină, extract de leuștean, zer, lapte degresat, lapte praf degresat, smântână pudră, extract de rozmarin, drojdie deshidratată, tumeric, curcumă.

 

Dintre ingredientele menționate mai sus, cele mai utilizate sunt:

 

-la 100% dintre produsele analizate s-a folosit acidul citric;

 

-La 85% dintre produsele analizate s-a folosit acidul lactic;

 

-La 77% dintre produsele analizate s-a folosit monoglutamatul de sodiu. E621 – Monoglutamat de sodiu – poate produce dureri de cap, slăbiciune, greață, arsuri. Nu trebuie consumat de către femei însărcinate, copii, hipoglicemici, bătrâni sau cardiaci;

 

-la 77% dintre produsele analizate s-a regăsit grăsime vegetală de palmier (nu s-a menționat de către producător dacă grăsimea este parțial hidrogenată sau nehidrogenată). Uleiul de palmier parțial hidrogenat și/sau hidrogenat conține acizi grași de tip trans, aceștia pot crește nivelul colesterolului nociv (LDL), fapt ce poate duce la apariția afecțiunilor cardiace și a cancerului la colon;

 

-la 69% dintre produsele analizate s-a folosit lactat de calciu;

 

-la 62% dintre produsele analizate s-a regăsit amidonul din porumb;

 

-la 23% dintre produsele analizate s-a regăsit extractul de drojdie. Extractul de drojdie conține acid glutamic sau glutamat de sodiu și se folosește pentru a crea arome sărate sau gust de umami („al cincilea gust”). Extractul de drojdie poate provoca alergii și afecțiuni ale glandelor endocrine;

 

-colorantul caramel simplu se regăsește în produsul Borș original, marca Vegeta, grupul Podravka;

 

produsele “Borș cu legume”, marca Maggi, grupul Nestle și “Borș”, marca Dora, producător Compania Indiilor Orientale conțin 2 tipuri de potențiatori de arome, respectiv monoglutamat de sodiu și 5-ribonucleotide disodice.

 

În cele 13 de produse analizate s-au identificat 9 aditivi alimentari, după cum urmează:

 

E101 – Riboflavina este un colorant galben sau galben portocaliu care are o solubilitate scăzută.

 

E150a – Caramel simplu este cel mai utilizat colorant artificial și poate provoca hiperactivitate şi probleme gastrointestinale. Consumul lui nu este recomandat copiilor hiperactivi.

 

E270 – Acidul lactic este folosit ca stabilizator si conservant. Poate produce reacţii alergice ca mâncărimi, inflamarea limbii şi a mucoaselor, respiraţie greoaie, secreţii nazale, favorizează subţierea smalţului dentar şi apariţia cariilor, poate irita mucoasele sistemului digestiv producând diverse afecţiuni digestive. Alimentele ce conţin E270 nu trebuie consumate de bebeluşi şi copii mici pentru că ei nu deţin echipamentul enzimatic necesar metabolizării acestuia.

 

E304 – Palmitat de ascorbil este un antioxidant care poate ataca smalțul dinților.

 

E307 – Alfa tocoferol este unextract din uleiuri vegetale bogate în tocoferoli (vitamina E), în special floarea soarelui și este folosit ca antioxidant. Poate avea un efect antinutritiv, reducând digestia lipidelor, poate provoca o uşoară hipertrofie a ficatului şi în anumite condiţii poate provoca chiar efecte alergice.

 

E327 – Lactat de calciu este folosit drept conservant, în special împotriva drojdiilor şi fungilor, mai este folosit pentru a creşte stabilitatea antioxidanţilor şi pentru a preveni uscarea diferitelor produse. Poate provoca stări de hipercalcemie şi insuficienţă renală.

 

E330 – Acidul citric este un compus organic, cristalin, fără culoare, care aparține clasei de acizi carboxidici și este folosit ca acidifiant. Poate provoca dureri abdominale și poate ataca smalțul dinților. Acidul citric nu este recomandat în alimentaţia copiilor şi nu trebuie consumate alimente ce conţin acid citric de către cei care au afecţiuni cardiovasculare sau renale, afecţiuni ale aparatului digestiv şi diaree.

 

 

 

E621 – Monoglutamat de sodiu poate produce dureri de cap, slăbiciune.

 

E635 – Ribonucleotid disodic poate provoca alergii și trebuie evitat de persoanele astmatice.

 

Arome – termenul se referă la produsele care nu sunt destinate consumului sub această formă, care sunt adăugate produselor alimentare pentru a le da sau modifica mirosul și/sau gustul.

Regenerarea Ficatului  este garantata prin  consumul de    SFECLĂ,MORCOV și NUCI

 

Sucul de sfeclă, morcov si nuci este unul din cele mai eficiente elixiruri, recomandat in zilele noastre de tot mai mulți nutriționiști si specialisti din intreaga lume. Acționează ca un adevarat panaceu asupra sângelui și ficatului, întărește imunitatea, curăță organismul de toxine, combate cancerul si mai mult decat orice ajută la regenerarea ficatului. Toți cei bolnavi de cancer ar trebui să bea zilnic suc de sfeclă, cu morcov, măr, țelină sau lămâie, sau simplu.

 

Reteta elixirului  -Ingrediente

 

– 1 sfeclă roșie

– 3-4 morcovi de marime medie

– 2 fructe de kiwi

– 1 ceașcă cu miez de nucă

 

Prepararea bauturii

 

Ingrediente enumerate mai sus ajung pentru o doză zilnică de suc.

 

Pentru prepararea elixirului, aveți nevoie de un storcător(preferabil manual fiindca este mai eficient), robot sau blender. Sfecla, fructele de kiwi și morcovul se curăță de coajă, se taie cubulețe mici și se pun în aparat.

 

Sucul obținut se bea intr-o singura repriza, dimineața pe stomacul gol, sau pe parcursul unei ore,in intervalul dintre mese.

 

Persoanele care tin cure de slabire pot înlocui una din mesele zilei cu acest elixir magnific. Preparați acest suc proaspăt în fiecare zi. Cura de regenerare a ficatului durează 6 săptămâni, și se poate face de 3 ori pe an.

 

Indicațiile terapeutice

 

Acesta bautura este recomandata următoarelor persoane:

 

– Persoanelor care fumează sau consumă alcool zilnic

– Persoanelor bolnave de cancer

– Persoanelor cu imunitatea scăzută

– Persoanelor supraponderale

– Persoanelor care suferă de afecțiuni hepatice sau biliare

– Persoanelor care iau antibiotice

– Femeilor care iau anticoncepționale

– Bolnavilor cronic, care urmează un tratament medicamentos de lungă durată

– Persoanelor care suferă de insomnie

– Persoanelor care sunt afectate de oboseală cronică sau suprasolicitare fizică și intelectuală

 

Sucul de sfeclă roșie este o sursă bogată de fitonutrienți precum betaina, care are proprietăți antiinflamatoare și antioxidante puternice, cuplate cu un efect stimulator asupra mai multor procese detoxifiante de la nivelul ficatului. Betaina ajută la regenerarea celulelor ficatului, și la curățarea depozitelor de grăsime cauzate de consumul de alcool.

 

Sucul de morcovi  este un puternic alcalinizant, plin de vitamine și minerale, cu proprietati detoxifiante ajutănd la eliminarea deșeurilor toxice acumulate în ficat. Conține foarte multe vitamine și minerale care ajută inclusiv la curățarea sângelui de substanțe contaminante, la curățarea pielii și la îmbunătățirea vederii: Vitamina C, Vitamina K, Vitamine B, calciu și magneziu.

 

Kiwi este unul din cele mai bune surse de Vitamina C și E, importante pentru ficat. Consumat sub formă de suc, kiwi și substanțele sale nutritive sunt raid absorbite de corp. Consumul de kiwi previne de asemenea ficatul gras, cancerul și alergiile.

 

Nucile curăță ficatul și hrănesc creierul. Sunt o sursă fabuloasă de proteine, antioxidanți, acizi grași Omega-3, minerale și vitamine. Proteinele sunt esențiale pentru persoanele care au ficatul afectat, întrucât ele ajută la formarea de noi celule, repararea țesuturilor și buna funcționare a sistemului imunitar. Antioxidanții sunt și ei importanți pentru sănătate ficatului, deoarece ajută la neutralizarea radicalilor liberi, care pot afecta celuele hepatice.

 

 

Reţeta care îţi curăţă plămânii în trei zile

Multe persoane nu au fumat niciodata, si cu toate acestea au probleme cu plamanii. Pe de alta parte, exista si categoria celor care, desi sunt fumatori inraiti, nu au suferit niciodata de vreo afectiune a plamanilor.

 

Situatia difera de la persoana la persoana, insa tigarile reprezinta una dintre cauzele principale ale aparitiei cancerului la plamani. Metoda urmatoare este cu siguranta foarte utila in cazul fumatorilor, insa si daca nu esti fumator nu strica sa stii cum sa iti cureti plamanii de toxine.

 

Cu doua zile inainte de a incepe tratamentul, trebuie sa opresti consumul de lactate. In seara de dinaintea primei zile de regim trebuie sa bei un ceai de sunatoare, inainte de culcare.

 

Ceaiul va ajuta la curatarea toxinelor din intestine. Este foarte important ca pe parcursul procesului de detoxifiere, plamanii sa nu fie incarcati.

 

Tratament

 

  1. Stoarce sucul de la doua lamai si amesteca-l cu 300 de ml de apa. Bea sucul inainte de micul dejun.

 

  1. In timpul pranzului trebuie sa bei 300 de ml de suc de grapefruit sau ananas. Aceste sucuri contin antioxidanti naturali, care sunt foarte importanti pentru sanatatea plamanilor.

 

  1. Dupa amiaza, in jurul orei 16:00, bea 300 ml de suc proaspat de morcovi. Acesta va contribui la imbunatatirea alcalinitatii din sange.

 

  1. Inainte de masa de seara trebuie sa bei 300 de ml de suc bogat in potasiu. Potasiul este un element important in curatarea plamanilor.

 

Iata reteta pentru sucul bogat in potasiu:

 

Pune in storcator 300 de grame de pastarnac, 200 de grame de macris, 300 de grame de castraveti. Vei obtine cam 300 de ml de suc.

 

Pe parcursul celor 3 zile, pe langa consumul de sucuri, ar trebui sa faci miscare si sa dormi suficient. Pentru a obtine rezultate si mai eficiente, fa o baie fierbiente si savureaz-o timp de cel putin 20 de minute.

 

Regimul poate parea putin dificil, insa rezultatele sunt incredibile , lucru pe care o sa-l observi dupa terminarea “tratamentului”. Iti vei da seama singur de faptul ca plamanii tai s-au curatat!

Ce trebuie să mănânci pentru a dormi mai bine? Alimentul este indicat mai ales în cazul copiilor cu probleme de somn

 

Un studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea Oxford a vrut să afle dacă suplimentarea zilnică cu 600 mg de DHA obţinut din alge, preţ de 16 săptămâni, poate îmbunătăţi somnul a 362 de copii. Copiii care au luat parte la studiu nu au fost aleşi pentru că aveau probleme cu somnul, ci pentru că aveau rezultate slabe la şcoală. La debutul cercetării, părinţii au completat un chestionar despre somnul copiilor, acesta relevând că 4 din 10 copii sufereau de tulburări de somn. Cercetătorii au dotat cu senzori 43 dintre copiii cu probleme de somn, pentru a-i monitoriza de-a lungul a cinci nopţi. Acest studiu pilot a arătat că acei copii care consumaseră zilnic suplimente cu omega-3 dormeau cu 58 de minute mai mult şi sufereau 7 episoade de trezire mai puţine decât copiii care luaseră suplimente placebo, cu porumb şi soia.

 

Cercetarea a relevat că un nivel mai mare al DHA-ului în sânge este asociat unui somn mai bun, cât şi unei rezistenţe mai mici la culcare, unui număr mai mic de parasomnii şi unui număr mai mic de tulburări de somn. De asemenea, oamenii de ştiinţă au arătat că un raport mai mare între DHA (acid omega-3) şi AA (acid arachidonic, acid gras omega-6) era la rândul său asociat unui număr mai mic de probleme de somn.

 

„Faptul că am descoperit probleme de somn în 4 din 10 copii studiaţi este un motiv de îngrijorare. Mai multe substanţe în corp din acizi graşi omega-3 şi omega-6 joacă un rol cheie în reglarea somnului. Spre exemplu, un nivel mai mic de DHA este asociat unui nivel mai mic al melatoninei, iar asta poate explica rezultatul studiului nostru, care a arătat că acei copii cu un nivel mai mic de DHA în sânge au probleme mai mari de somn”, a explicat profesorul Paunt Montgomery de la Universitatea Oxford.

 

„Alte studii mai vechi au arătat că în rândul copiilor de 7-9 ani nivelul din sânge al DHA este alarmant de scăzut, iar asta ar putea avea o legătură directă cu comportamentul copiilor şi cu rezultatele la învăţătură. De asemenea, acestea explică şi calitatea proastă a somnului”, a explicat dr. Alex Richardson de la Universitatea Oxford.

 

„Este nevoie de mai multe studii, dat fiind numărul mic de copii ce au luat parte la acest studiu pilot. Totuşi, acest studiu randomizat sugerează că somnul copiilor poate fi îmbunătăţit cu suplimente de DHA şi indică încă un beneficiu al unui nivel ridicat al acizilor graşi omega-3 în dietă”, concluzionează cercetătorii.

 

Sursa: Universitatea Oxford

 

 Ce efecte grave au trezirile dese asupra sănătăţii?

 

Un somn fragmentat este la fel de rău ca o noapte alba.Nu este de mirare că tinerii părinţi sunt extenuaţi şi se plâng că dimineaţa se simt chiar mai obosiţi decât erau seara la culcare.

 

Acum, un studiu realizat de profesorul Avi Sadeh de la Universitatea din Tel Aviv arată că o noapte de somn întrerupt de plânsetele bebeluşului echivalează pentru organism cu doar 4-5 ore de somn consecutive.

 

Acesta este primul studiu care arată că aceste treziri dese noapte, chiar dacă sunt de scurtă durată (doar câteva minute) afectează abilităţile cognitive, atenţia şi starea de spirit.

 

Sadeh conduce o clinică de cercetare a somnului la Universitatea din Tel Aviv şi spune că este surprinzător faptul că tinerii părinţi nu sunt consiliaţi şi despre acest important aspect, al nopţilor pierdute.

 

El spune că efectul acestor nopţi extenuante se acumulează în timp şi este un preţ enorm pe care trebuie să-l plătească părinţii.

 

În timp, din cauza oboselii, ei devin nervoşi pe propriul copil şi au în acelaşi timp un sentiment de vinovăţie atunci când observă iritabilitatea lor.

Sadeh caută acum soluţii pentru ca somnul bebeluşilor să fie mai bun, astfel ca şi părinţii lor să se poată odihni noaptea.

 

Sursa: Tel Aviv University

 

  Iată care sunt cele mai bune şi cele mai proaste poziţii pentru somn 

Ne petrecem aproape o treime din viaţă dormind, prin urmare odihna este foarte importantă, dar pentru multe persoane somnul devine un adevărat coşmar chiar înainte de a adormi. Mulţi suferă de insomnie şi de alte tulburări de somn, care au multe cauze, printre care şi poziţia greşită în pat.

 

Medicul Hooman Melamed, ortoped la un spital din Los Angeles, precizează că aproximtiv 80% dintre oameni vor suferi de dureri de spate din cauza poziţiei în care dorm.

 

Experţii consideră că dormitul pe spate este cea mai sănătoasă poziţie. Previne durerile de spate şi de ceafă şi permite coloanei vertebrale să fie aliniată corect, firesc.

 

Astfel sunt evitate şi durerile de stomac, dar şi apariţia ridurilor sau a coşurilor, adaugă Jimmeh Fletcher, neurolog. Dezavantajul acestei poziţii apare în cazul persoanelor care sforăie.

 

Pe locul doi ca poziţie recomandată de medici este dormitul pe o parte. Este ideal pentru cei care sforăie, suferă de apnee în somn, pentru gravide, dar şi pentru cei care au dureri de spate sau de ceafă.

 

În acest caz, dezavantajele ţin de îmbătrânirea pielii, din cauza presării tenului pe pernă. În plus, avertizează specialiştii, în timp dormitul pe o parte va duce la lăsarea sânilor.

 

Contează foarte mult şi pe ce parte dormiţi. De exemplu, cei care dorm pe partea dreaptă vor suferi de arsuri la stomac. Cei care preferă partea stângă nu au probleme cu acidul gastric, dar presează astfel organele interne, respectiv ficatul şi plămânii.

 

Vivian Eisenstadt, terapeut la un spital din Los Angeles, recomandă persoanelor care dorm pe o parte să folosească trei perne: o pernă ergonomică sub cap, o pernă sub talie şi una între picioare.

 

Exeprţii sunt de acord că poziţia cea mai proastă pentru somn este dormitul pe burtă. Duce la arcuirea anormală a coloanei vertebrale, ulterior la presiune pe încheieturi şi muşchi şi în final al durere. În plus, obliga gâtul să stea într-o poziţie forţată, îndoit, ceea ce afectează circulaţia şi respiraţia.

 

Pe locul doi la poziţii care nu sunt recomandate pentru dormit este cunoscuta poziţie fetală: pe o parte, cu genunchii la piept. Deşi este confortabilă la început, în timp duce la dureri de spate, la lăsarea sânilor şi la apariţia ridurilor.

 

Melamed recomandă ca în timpul somnului umerii şi gâtul să fie aliniaţi.

 

De asemenea, este bună o saltea mai moale, care să preia presiunea care se poate exercita asupra încheieturilor. Nu trebuie să fie totuşi prea moale, pentru că salteaua trebuie să susţină bine gâtul.

 

Aşadar, uite de ce trebuie să dormi pe partea stângă:

 

– Dormitul pe partea stânga îmbunătăţeşte sănătatea multor organe din corp şi favorizează functionearea lor la cote optime.

 

–   îmbunătăţeşte sistemul limfatic. Acesta transporta substanţe importante, precum proteine şi glucoză, care sunt filtrate şi drenate pe partea stânga a corpului.

 

–   îmbunătăţeşte digestia, datorită faptului că atât pancreasul cât şi stomacul sunt, în proporţie mare, aşezate spre stânga. Aşadar, secreţia enzimelor digestive va fi mai bună dacă dormi pe partea stânga.

 

–   favorizează o mai bună funcţionare a inimii susţin specialiştii. Astfel, dormitul pe partea stânga îmbunătăţeşte fluxul sanguin şi duce la regularizarea cordului.

 

–   favorizează activitatea splinei, având în vedere că are un rol major în menţinerea fluxului optim pentru sistemul limfatic.

Iata  câteva plante care te ajută să tratezi,ori  să previi problemele dinților și ale gingiilor

 

Menta oferă respirație proaspătă

 

Menta este o plantă binecunoscută pentru calitățile ei antidiareice, dar este și un foarte bun dezinfectant și antiinflamator. În plus, răcorește și tonifică mucoasa bucală.

 

 

Dacă ai gingiile ușor inflamate, clătește-ți gura după masă cu ceai de mentă călduț, proaspăt preparat. Astfel, durerile se vor atenua. Această gargară ajută și la curățarea dinților și a gingiilor. În plus, vei avea o respirație proaspătă, potrivit libertateapentrufemei.ro.

 

Cuișoarele te scapă de dureri

 

Cuișoarele au proprietăți anestezice și diminuează durerile de dinți sau de gingii. Totodată, înlătură mirosul neplăcut al gurii. Poți să le mesteci ca atare sau poți face gargară cu ceai din cuișoare. Pentru a-l prepara, fierbe patru cuișoare timp de unul-două minute în 200 ml apă clocotită. Vasul se acoperă cu un capac. După 10 minute se strecoară. Se utilizează călduț sau la temperatura camerei. Împotriva durerilor de dinți, pune câteva picături de ulei de cuișoare pe un tampon de vată și aplică-l direct pe locul cu problemă. La început poate ustura un pic, dar, mai apoi, zona dureroasă amorțește.

 

Cum sa tratezi    durerea de dinti   fara medicamente?

 

 

Asadar, in cazul in care aveti dureri de dinti, tot ce trebuie sa faceti este sa curatati o ceapa mica de coaja, sa o spalati  sa o taiati rondele.

 

Luati apoi o bucata de ceapa si asezati-o deasupra dintelui care va provoaca durere. Fixati bucata de ceapa prin simpla inchidere a gurii, astfel incat sa se creeze o mica presiune pe dintele in cauza.

 

Mentineti aceasta pozitie timp de 3-4 minute si va asigur ca durerile vor inceta in cel mai scurt timp.

 

Sub cele 7 foi, ceapa contine uleiuri eterice puternic mirositoare, cu acizi, vitamine si multe alte substante active ce au un puternic efect analgezic, calmand inflamatia ce se produce la radacina dintilor.

Contraindicații

 

Femeile însărcinate ar trebui să evite cuișoarele, întrucât pot declanșa travaliul înainte de termen. Mai este important să știi că acest remediu nu vindecă, ci are doar efecte analgezice. Nu ezita să mergi la dentist pentru a te trata.

 

Salvia previne infecțiile

 

Un remediu împotriva giingiilor dureroase este salvia, care are un efect astringent și previne sau înlătură infecțiile. Se poate face gargară de două-trei ori pe zi cu ceai călduț (infuzie din două lingurițe de plantă la 200 ml apă) sau se pot mesteca frunze proaspete de salvie.

Tratament natural eficient pentru durerile articulare

 

 

Ingredientul principal pentru eliminarea durerilor articulare dar si pentru alte vindecari este otetul din cidru de mere!

 

Iata cum il puteti folosi:

 

– Pentru durerile articulare trebuie sa amestecati 100 de ml de otet din cidru de mere cu 10 cani de apa calda, apoi introduceti picioarele sau mainile la care aveti probleme articulare in aceasta combinatie si metineti-le acolo timp de minim 10 minute. Durerile vor disparea ca prin minune!

 

– Puteti combina otetul din cidru de mere cu ulei din nuca de cocos. Amestecati o lingura de otet din cidru de mere cu o lingura de ulei din nuca de cocos si aplicati acest amestec cel putin o data pe zi direct pe zonele afectate. Masati bine pana cand amestecul va fi absorbit de piele si va asigur ca in maxim 7 zile nu veti mai experimenta dureri articulare.

 

– In cazul durerilor de gat, puteti face o infuzie cu otet din cidru de mere. Fierbeti 500 de ml de apa si adaugati apoi 100 de ml de otet din cidru de mere. Luati un prosop si puneti-l deasupra capului, facand o infuzie timp de 10 minute. La sfarsitul procedurii durerile de gat vor fi mult atenuate.

 

– Pentru eliminarea mirosului neplacut al picioarelor puteti sa va spalati cu otet din cidru de mere. Amestecati 500 de ml de apa rece cu 100 de ml de otet din cidru de mere si 2 linguri de bicarbonat de sodiu. Spalati-va picioarele cu acest amestec seara inainte de culcare si nu veti mai avea probleme cu mirosul neplacut al picioarelor. Aceeasi combinatie o puteti utiliza si pentru mirosul neplacut de la subrat!

 Cum putem obtine o bautura miraculoasa care invinge si cancerul pulmonar!

Aceasta bautura minune poate vindeca si preveni numeroase afectiuni, cum ar fi:

 

  • Previne atacurile de cord si hipertensiunea
  • Protejeaza ficatul, rinichii si pancreasul
  • Previne atacurile de febra Hay (febra de fan)
  • Fortifica sistemul imunitar
  • Stimuleaza pierderea in greutate
  • Vindeca ulcere
  • Reduce durerile musculare
  • Detoxifica organismul
  • Vindeca infectiile gatului
  • Remediu impotriva constipatiei
  • Sprijina digestia
  • Imbunatateste vederea
  • Slabeste intensitatea durerilor menstruale

 

Cum se prepara Bautura Miraculoasa?

 

Aceasta Bautura Miraculoasa este foarte usor de preparat, deoarece este formata din doar trei ingrediente: un morcov, o radacina de sfecla rosie si un mar. Foloseste suficiente ingrediente pentru a prepara o cantitate de 250 de ml de suc. In cazul in care gustul ti se pare a fi prea intens, poti adauga un strop de suc de lamaie. De asemenea, este foarte important ca bautura sa fie consumata imediat dupa ce fructele si legumele au fost stoarse.

 

Cand poate fi consumata aceasta Bautura Miraculoasa?

 

In cazul in care doresti sa obtii cele mai bune rezultate bea 250 de ml de suc de doua ori pe zi. Prima portie dimineata, pe stomacul gol si a doua portie dupa-amiaza, inainte de ora 17. Dimineata, dupa ce ai consumat aceasta bautura poti manca micul dejun.

O parte din Mafia actuala isi  are originile in Guvernarea Tariceanu…

O parte din Mafia actuala isi originile in Guvernarea TariceanuCele ce urmeaza nu se referă la oamenii integri şi care chiar cred în valorile politicii liberale, chiar dacă, prin prezenţa în PNL, s-au aşezat la aceeaşi masă cu indivizi dubioşi, mulţi foşti activişti bolşevici sau afacerişti care nu dau doi bani pe legile din această ţară.

Oricine trăieşte în România anului 2008 observă câteva grave carenţe ale acestei societăţi, patronate de liberalii de ocazie.

  • Nerespectarea legii şi indiferenţa organelor statului faţă de acest fenomen
    Cu un umor involuntar, Tăriceanu ne povesteşte despre marile realizări ale ultimilor patru ani: creştere economică, bla, bla, bla, … Ceea ce nu spune acest Văcăroiu al II-lea din România este faptul că legea a devenit un preş pentru: parlamentarii care nu-şi completează declaraţiile de avere, mafioţii protejaţi de Parlament, mafioţii protejaţi de PNL, pâna la cei mai simpli cetăţeni care nu-şi plătesc amenzile, datorită Ordonanţei 2/2001 a Guvernului Năstase, pe care Tăriceanu n-a catadicsit s-o schimbe prin ordonanţă de urgenţă, aşa cum a făcut cu salariile profesorilor. Parcă şi pe timpul dictaturii comuniste era creştere economică, în timp ce în această ţară se murea de foame. Dacă ţi se fură maşina, dai şpagă pentru ca poliţiştii lui peşte să-şi mişte neuronii pentru a ţi-o găsi, în Bucureşti nu se respectă nici o regulă de circulaţie, iar oamenii se iau la bătaie ca-n Evul Mediu, în alte zone, dacă ai maşină, constaţi că fiecare îşi lasă maşina pe unde vrei şi pe unde nu vrei, iar poliţia rutieră ia-o de unde nu-i, iar ceilalţi poliţişti nu mişcă un deget pentru a îndrepta lucrurile, dacă se încalcă legea, dar Tăriceanu are creştere economică?!
  • Neaplicarea unei legi promulgate în Romania
    Nu mi-am imaginat niciodată ca o lege promulgată de preşedintele ţării, votat de fraierii care mai cred că votul lor contează, să nu fie aplicată din “diverse motive”. Ce-ar fi ca, de mâine, noi toţi care plătim impozite, pentru binele celor care ne guvernează, tot din “motive diverse”, să nu mai plătim impozite. AcestTăriceanu depăşeşte orice limită de înţelegere a unei societăţi, prin refuzul de a aplica legea de majorare a salariilor profesorilor. Şi mulţi din aceşti oameni l-au votat, votând alianţa DA. Nu are bani pentru 400 000 de bugetari, dar are bani pentru 6 000 000 de pensionari ce-au votat, majoritatea, PSD-ul. Trocul cu PSD-ul devine evident. Acest Hopa Mitică de Dîmboviţa amanetează viitorul ţării (dacă tot îi place formularea) investind în pensionarii PSD-ului, care reprezintă trecutul, în loc să învestească în salariile profesorilor, care conturează viitorul acestei ţări. Pe acest liberal de doi bani îl doare undeva de calitatea oamenilor din învăţământ, mulţi dintre ei ocolind domeniul datorită salarizării, în condiţiile în care copiii lui, probabil, nu vor absolvi o şcoală publică, tata fiind bogătaş de România, dar politician de Ferentari.

Pădurile virgine ale ţării noastre, cele mai întinse din Europa, au avut parte de o tăiere nemiloasă, afirmă un ONG

 

 Publicaţia britanică The Guardian a publicat un material care a fost imediat preluat de mass-media din România

 

O organizaţie non-guvernamentală, Environmental Investigation Agency US (EIA), acuză compania austriacă Holzindustrie Schweighofer de defrişări ilegale şi asta nu e tot.

ONG-ul spune că deţine înregistrări clare audio prin care reprezentanţii puternicei companii din Austria sunt de acord, ba chiar se oferă să cumpere lemn tăiat ilegal. Organizaţia non-profit mai spune că este şi în posesia unor înregistrări video cu buşteni nemarcaţi care sunt aduşi în cantităţi foarte mari în depozitul companiei austriece din România.

De menţionat că Holzindustrie Schweighofer este cel mai mare procesator de lemn din ţara noastră. Austriecii prelucrează cel puţin 40% din producţia anuală de pe teritoriul românesc.

Peste un sfert de milion de hectare a pierdut România în ultimii 10 ani numai din defrişări ilegale, mai precis 280 000. Tăierile lemnului din pădurile româneşti sunt deci pe jumătate ilegale şi ele ajung în depozitele companiei austriece, susţin cei de la Environmental Investigation Agency US. Intervievaţi de cei de la publicaţia The Guardian, reprezentanţii Holzindustrie Schweighofer au negat acuzaţiile, ţinând să insiste asupra faptului că ei nu au folosit buşteni nemarcaţi şi prin urmare nu au avut asemenea gen de masă lemnoasă în depozite ori gaterele sale.

O informaţie publicată de site-ul stiripesurse.ro aduce la cunoştinţa opiniei publice faptul că o echipă de investigaţie a urmărit un camion care era încărcat cu buşteni nemarcaţi în nordul României de la pădurea de unde au fost tăiaţi până la intrarea într-o proprietate a companiei din Austria, care chiar semnaliza printr-o inscripţie că le aparţine. Apoi buştenii au fost transportaţi şi încărcaţi într-un tren.

“În timp ce lumea pune capăt comerţului cu cherestea ilegală, unul dintre cei mai răi şi mai puternici actori operează direct în inima Europei”, a mai declarat Alexander von Bismark care este director executiv al ONG-ului care acuză compania austriacă. “Este ceva devastator pentru ultima pădure virgină a Europei”, a mai ţinut să precizeze Alexander von Bismark

 

 

Fost oficial din Administraţia Reagan: NU Isis a organizat atacurile de la Paris

 

Este vorba de o operaţiune sub acoperire”, a declarat Paul Craig Roberts în legătură cu atacurile de vineri noaptea din Paris în care au murit 132 de oameni. „Acele atacuri nu servesc scopurilor Statului Islamic, ci instituţiilor politice occidentale”, a precizat Roberts, care  a fost asistentul secretarului de stat pentru finanţe în Administraţia preşedintelui american Ronald Reagan, conform epochtimes-romania.com.

Conform lui Roberts, înainte cu 48 de ore înainte de atacurile de la Paris sistemele de securitate franceze ar fi fost atacate masiv, sistemele de securitate fiind tinţa unor atacuri sofisticate.

Coordonarea acţiunii ar indica, conform lui Roberts, o acţiune din partea unor state.

 

„Cred că povestea este falsă. Nu cred că refugiaţii pot introduce ilegal arme automate şi bombe în ţările europene”, a declarat Roberts.

Roberts, un fost asistent al secretarului pentru politică economică din cadrul Trezoreriei americane, a declarat că partidele de guvernământ din ţări occidentale precum SUA şi Franţa folosesc atacurile ca o scuză pentru a-şi închide graniţele în faţa refugiaţilor, în timp ce îşi subminează de asemenea oponenţii.

„Partidele politice occidentale au susţinut războaiele Washingtonului în Orientul Mijlociu, care au generat valul curent de refugiaţi ce se îndreaptă spre Europa”, a adăugat Roberts.

La scurt timp după atacurile devastatoare din 13 noiembrie din Paris, preşedintele francez Francois Hollande a declarat că va închide graniţele ţării sale.

Administraţia franceză este, de asemenea, tentată să invoce Articolul 5 al NATO, care descrie un atac asupra unuia dintre membrii săi ca un atac împotriva tuturor membrilor alianţei militare vestice.

Dacă este invocat, articolul ar putea pava drumul pentru o implicare totală a NATO în războiul din Siria.

Roberts a declarat că “operaţiunea sub acoperire” este probabil folosită ca o scuză pentru invadarea rapidă a Siriei de către NATO, aducând alianţa militară faţă în faţă cu Rusia, care îşi desfăşoară propria ei campanie de bombardamente împotriva Statului Islamic începând cu 30 septembrie.

„Acest lucru înseamnă o confruntare între NATO şi Rusia şi, bineînţeles, că Washingtonul va folosi o eventuală invazie NATO împotriva preşedintelui sirian Bashar al-Assad”, a mai susţinut Roberts.

Washingtonul susţine că este imposibil ca actualul conflict din Siria să se finalizeze paşnic cât timp Assad se află la conducerea ţării arabe, cerând în repetate rânduri retragerea acestuia de la putere. De cealaltă parte, Moscova este un aliat puternic al lui Assad.

Dr. Paul Craig Roberts a fost asistent al secretarului pentru politică economică din cadrul Trezoreriei SUA şi redactor asociat la Wall Street Journal. De asemenea, a fost editorialist pentru Business Week, Scripps Howard News Service şi Creators Syndicate.

 Voi, gropari ai TARII; Voi, lichidatori  si HOTOI ai Avutiei Obstesti; CRIMINALI fara frontiere, nu va mai jucati la infinit de a MINERIADA-DECEMBRIADA! Mortii se rasucesc in morminte, dar si flacarile iadului va vor pirpoli o vesnicie  la rotisorul Iliescian -DACA…

Sute de PLÂNGERI la Parchet împotriva CLASĂRII dosarul REVOLUŢIEI

Sute de plângeri au fost depuse la Parchetul General după ce procurorii au clasat dosarul Revolutiei, potrivit România TV. Membrii Asociaţiei 21 decembrie au reclamat faptul că dosarul a fost închis în ciuda deciziilor CEDO, prin care s-a dispus ca statul român să facă dreptate în cazul victimelor revoluţiei din 1989.

Parchetul General
Foto: www.ghimpele.ro

Decizia a contrariat cu atât mai mult cu cât dosarul Mineriadei a fost redeschis, iar lideri importanţi sunt acum urmăriţi penal. Revoluţionarii sunt decişi să utilizeze toată căile legale pentru infirmarea deciziei de clasare.

Citeşte şi: Ordonanţa de clasare a Dosarului Revoluţiei: OBOSEALA şi STRESUL, vinovate pentru morţi

“Mare prostie pe care a făcut-o procurorul general. Au posibilitatea să o repare, dacă menţin mergem la Curtea Supremă şi vedem acolo, sunt convins că această hotărâre nu va rămâne în picioare”, a declarat luni Teodor Mărieş, liderul Asociaţiei 21 decembrie.

“Întreaga Asociație (21 Decembrie, n.r.) vine astăzi să depună plângere împotriva rezoluției dată de cei patru procurori ai Secției Parchetelor Militare, este o procedură normală. Cerem redeschiderea dosarului pe infracțiunile pe care eu l-au închis, fapte contra umanității cum sunt încadrate în noul Cod de procedură“, a declarat luni, la sediul Parchetului, președintele Asociației 21 Decembrie, Teodor Mărieș.

El a spus că argumentele cuprinse în plângere sunt aceleași cu cele aduse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în mai multe decizii date în ultimii ani.

“Motivarea lor (procurorilor, n.r.) este o motivare așa cum li s-a cerut. Întotdeauna când s-au dat rezoluții de neîncepere în acest dosar au fost pe comandă politică. Li s-a cerut într-un anumit fel, au dat-o așa cum li s-a cerut, este extrem de subțire motivarea, nu stă în picioare de niciun fel, din nou se vede că ei nu cunosc dosarul și nici părțile din dosar. Ei vorbesc de 700 de morți, în realitate avem peste 1.200 de morți la Revoluție, ei vorbesc de aproximativ 4.000 de răniți și reținuți, în realitate victimele în dosarul Asociației 21 Decembrie, 11/P/2014, sunt peste 8.000 de victime”, a spus Teodor Mărieș.

El a precizat că plângerea în numele Asociației a fost depusă în urmă cu două săptămâni, când a fost primită motivarea procurorilor, însă membrii Asociației vin și personal și depun plângere în nume propriu, pentru că fiecare, individual, este parte în acest dosar, scrie Agerpres.

“Aproximativ 200 de urmași de eroi au mai depus plângere, și în acest rând care s-a format astăzi există urmași de eroi martiri, inclusiv urmașii care sunt în Asociația 21 Decembrie”, a mai arătat Mărieș.

Citeşte şi: Băsescu, după clasarea dosarului Revoluţiei: Un adevăr. Dacă îl suportaţi, voi, Dumnezeii dreptăţii, luaţi-l

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția Parchetelor Militare au clasat, pe 23 octombrie, dosarul privind evenimentele din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul, rănirea și lipsirea de libertate a unor persoane, precum și distrugerea unor bunuri.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/sute-de-plangeri-la-parchet-dupa-inchiderea-dosarul-revolutiei_258603.html#ixzz3sQYtfEDU

 

Băsescu, după clasarea dosarului Revoluţiei: Un adevăr. Dacă îl suportaţi, voi, Dumnezeii dreptăţii, luaţi-l

 

Fostul preşedinte Traian Băsescu a postat, vineri, pe Facebook, un clip în care apare când îi reproşa, în 2009, Laurei Codruţa Kovesi, procuror general la acea vreme, că s-au închis dosarele Revoluţiei şi Mineriadei şi nu s-a stabilit cine a tras în oameni şi cine sunt vinovaţii. Postarea lui Băsescu vine în contextul în care  procurorii militari de la Parchetul instanţei supreme au clasat dosarul Revoluţiei din decembrie 1989. Decizia nu este definitivă.

Traian Băsescu, contre cu Kovesi în 2009

Totodată, în acelaşi clip apare şi un fragment cu declaraţiile lui Ion Iliescu dintr-un documentar, difuzat de TVR, referitor la Revoluţie şi mineriadă. În acest interviu Ion Iliescu admitea că revoluţionarii “s-au împuşcat între ei”.

Citeşte şi: Dosarul Revoluţiei din 1989 a fost închis. Decizia nu este definitivă. DOCUMENT OFICIAL

“Un adevăr. Dacă îl suportaţi, voi, Dumnezeii dreptăţii, luaţi-l”, a scris Băsescu.

După fragmentul cu Ion Iliescu urmează o discuţie care a avut loc la Cotroceni, în septembrie 2009, când Traian Băsescu a mediat dialogul între Asociatia 21 Decembrie 1989 si Parchetul ICCJ, condus la acea vreme de Laura Codruţa Kovesi. Atunci, fostul şef al statului a avut câteva contre cu Kovesi legate de dosarele Revolutiei si Mineriadei.

După ce Băsescu i-a cerut să comunice daca exista o speranta că aceste dosare vor fi duse la finalizare, procurorul general a replicat ca depinde de ceea ce intelege Traian Basescu prin “speranţă”, dar nu poate promite o solutie.

Acelaşi material video a fost distribuit pe Facebook, la scurt timp, şi de Elena Udrea care precizează că: “În dosarul Revoluţiei nu s-a cerut arestarea preventivă, ba chiar astăzi, după 26 de ani, s-a dat NUP sub perdeaua de fum a audierilor din dosarul Mineriadei. În schimb, mie mi se cere a treia oară arestarea preventivă”.

Încă de la începutul anului, Traian Băsescu a lansat atacuri dure la adresa procurorului general Tiberiu Niţu. Fostul preşedinte l-a acuzat că a tras la revoluție în populație. Traian Băsescu a declarat că se simte “hăituit” de șefii de parchet.

Citeşte şi: Băsescu, atac la Niţu: Omul care a TRAS în populaţie la REVOLUŢIE ordonă HĂITUIREA mea în fiecare zi

Procurorii de la Parchetul Militar au decis clasarea dosarului privind Revoluția din Decembrie 1989, anunţă Ministerul Public. Conform sursei citate, decizia a fost luată de procurorii militari Marian Tudor, Codruț Mihalache și Claudiu Culea.

Printre motivele de închidere a dosarului Revoluției se află: s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, există autoritate de lucru judecat, faptele nu există sau nu sunt prevăzute de legea penală, a intervenit amnistia.

Ordonanța de clasare poate fi contestată la procurorul șef al Parchetului Militar și apoi la Înalta Curte de Casație și Justiție. Dosarul Revoluţiei a ajuns în aprilie 2011 la Secţia de urmărire penală a Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce Secţia Parchetelor Militare (SPM) şi-a declinat competenţa de soluţionare.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/basescu-dupa-clasarea-dosarului-revolutiei-video_252521.html#ixzz3sQcmVfBq

 Criminalii  loviturii de stat  continua sa atace România, CONDAMNATĂ din nou la CEDO pentru dosarul Revoluţiei. Ce DESPĂGUBIRI vor primi opt REVOLUŢIONARI

România a fost condamnată din nou la CEDO pentru dosarul Revoluţiei. Opt victime ale Revoluţiei au câştigat câte 2.400 de euro daune, pentru că nu au fost pedepsiţi vinovaţii. Între timp, Parchetul General a închis dosarul penal.

România, condamnată de CEDO pentru dosarul Revoluţiei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului  a prezentat marți decizia care vizează încălcarea dreptului la un proces echitabil.

CEDO a decis ca fiecare reprezentant care a luat parte la acele evenimente să fie despăgubit de statul român cu suma de 2.400 de euro daune morale.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția Parchetelor Militare au clasat, pe 23 octombrie, dosarul privind evenimentele din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul, rănirea și lipsirea de libertate a unor persoane, precum și distrugerea unor bunuri.Parchetul Militar a decis ca 16 persoane din dosarul Mineriada din 13-15 iunie 1990 să fie urmărite penal, printre aceștia, Petre Roman și fostul președinte al Româțniei, Ion Iliescu. Ancheta a fost reluată tot în urma unei decizii a CEDO, dosarul fiind inițial clasat.

Citeşte şi: Sute de PLÂNGERI la Parchet împotriva CLASĂRII dosarul REVOLUŢIEI

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/romania-condamnata-din-nou-la-cedo-pentru-dosarul-revolutiei-ce-despagubiri-vor-primi-opt-revoluti_258904.html#ixzz3sQdWaqcb

 

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*