Domnilor bisericani- pentru că nu aţi învăţat din păţania Poporului Evreu, când a rămas fără Slava Domnului, surprinsă în Ezechiel... aţi prigonit şi voi Duhul Sfânt din lăcaşurile de cult, pe care le-aţi transformat în cuibuşor de nebunii şi de câştiguri mârşave; De aceea „păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţire, ci făcându-vă pilde turmei. (1 Petru 5/2-3)! Tot voi aţi prigonit oile şi mieluşeii în braţele satanei, în gura lupilor comunitari şi în ghearele şacalilor globali, prin datini, moaşte, tradiţii, idolatrii, ritualuri, formalisme şi alte pandemii popiste şi idioţii...” De aceea, păstorilor, ascultaţi cuvântul Domnului! Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, pentru că oile Mele au ajuns de jaf şi sunt prada tuturor fiarelor câmpului, din lipsă de păstor, pentru că păstorii Mei n-au nicio grijă de oile Mele, ci se păşteau numai pe ei înşişi şi nu păşteau oile Mele, de aceea, păstorilor, ascultaţi Cuvântul Domnului! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Iată, am necaz pe păstori! Îmi voi lua înapoi oile din mâinile lor, nu-i voi mai lăsa să-Mi pască oile şi nu se vor mai paşte nici pe ei înşişi; căci Îmi voi izbăvi oile din gura lor şi nu le vor mai sluji ca hrană!" (Ezchiel, cap.34/7-10) - Revista Informatii Agrorurale

Domnilor bisericani- pentru că nu aţi învăţat din păţania Poporului Evreu, când a rămas fără Slava Domnului, surprinsă în Ezechiel… aţi prigonit şi voi Duhul Sfânt din lăcaşurile de cult, pe care le-aţi transformat în cuibuşor de nebunii şi de câştiguri mârşave; De aceea „păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţire, ci făcându-vă pilde turmei. (1 Petru 5/2-3)! Tot voi aţi prigonit oile şi mieluşeii în braţele satanei, în gura lupilor comunitari şi în ghearele şacalilor globali, prin datini, moaşte, tradiţii, idolatrii, ritualuri, formalisme şi alte pandemii popiste şi idioţii…” De aceea, păstorilor, ascultaţi cuvântul Domnului! Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, pentru că oile Mele au ajuns de jaf şi sunt prada tuturor fiarelor câmpului, din lipsă de păstor, pentru că păstorii Mei n-au nicio grijă de oile Mele, ci se păşteau numai pe ei înşişi şi nu păşteau oile Mele, de aceea, păstorilor, ascultaţi Cuvântul Domnului! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Iată, am necaz pe păstori! Îmi voi lua înapoi oile din mâinile lor, nu-i voi mai lăsa să-Mi pască oile şi nu se vor mai paşte nici pe ei înşişi; căci Îmi voi izbăvi oile din gura lor şi nu le vor mai sluji ca hrană!” (Ezchiel, cap.34/7-10)

Publicat la: Iunie 12, 2020

Nici un comentariu

Dacian Cioloș, atac la președintele Poloniei pentru că interzice promovarea LGBT în școli; Extremiștii de stânga din Antifa au vandalizat Memorialul Victimelor Comunismului din Washington; În 2020, Twitter a identificat 173.750 conturi de propagandă ale Chinei Comuniste și 1.152 ale Rusiei lui Putin…Interviu ce merită citit! Covid, manipulare, genocid, 5G, Noua Ordine Mondială și altele ;Globalistii au “”grija”” de amarasteni…Căpşunarii şi sparanghelarii, în pericol! Fermierii testează roboţi recoltatori; Calul Galben ,prieten cu magarul rosu-rusesc galopeaza trecerea la 5G? Ministerul Economiei aprobă, Mitropolia Moldovei denunță; Comunismul și Nazismul sunt ideologii prietene; Agenda 2030 ONU: un plan de instaurare a unui socialism global; Un raport şocant al unui consultant privat american sugerează că între 7-24 octombrie 2019, un laborator de virusologie din Wuhan (China) ar fi fost închis – dar experţii sunt sceptici; Înșelarea populației prin Școală, Mass Media și Alimente toxice are ca rol distrugerea capacității de reacție în fața exploatării (nom);In timp ce nenascutii oameni latra la nenascutii ciini din Romania, POLONEZII decapiteaza conducerea serviciilor secrete! /SI NEDORMITII ISLANDEZI fac ravagii : bancheri arestaţi, controale de capital şi bănci lăsate să intre în faliment …Parintele HOTILOR Iliescieni impreuna cu lichidatorii si groparii TARII dezvaluie: Cui le pasa de romanii alungati printre straini ? Islanda aruncă la gunoi guvernul corupt, şi apoi arestează toţi bancherii supuşi familiei Rothschild…Modelul suedez poate scoate Romania din criza. Politicieni fara privilegii, fara imunitate si transparenta desavarsita in cheltuirea banilor publici.Biserica în Efeseni… EXPLICAȚII LA BIBLIE… Zidirea trupului- Gary E. Gilley… Geneza… Apocalipsa 21 – 22 – discuții preliminare pe țărmul eternității; Rugaţi-vă pentru viziune spirituală asupra Trupului lui Hristos, scris de : Zac Poonen; Congregația, clubul și Biserica- scris de : Santosh Poonen; UN TRUP ÎN HRISTOS- scris de : Zac Poonen ; Dragostea pentru familia noastră spirituală – Biserica; ““ Biserica ““ Trupul lui Hristos; Un mic ghid comparativ- între caracteristicilor comune ale adevăratelor treziri spirituale şi cele ale închipuitelor treziri spirituale…Apocalipsa 15 – Motivația mâniei Mielului;

Vino Isuse ca să aduci judecata celor din Casa Ta, căci ei sunt mai ceva decit toţi cărturarii, preoţii şi fariseii -din timpul răstignirii Tale! Căderea oamenilor din întreaga lume este şi opera lor… Ei fac cârpeli şi nu vor să biruie păcatul numai prin autoritatea şi ajutorul Tău,asa cum eu pot totul în Isus! Dar nu eu fac totul Dumnezeieste, ci Harul Lui care locuieşte în mine; Căci nimic bun nu este în omul neinnoit; Nu eu m-am “împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului.” (Evrei, 12/4)

Acela care nu a fost botezat în moartea sfântă a lui Isus, care nu l-a primit pe El, adică omul care nu dă două parale pe sângerarea Lui şi nu a primit nici pironirea păcatului, îngroparea, învierea, înfierea şi înălţarea Cristică, nu are NIMIC Dumnezeiesc .De aceea, omul adamic nu poate face nimic bun. Până şi cele mai bune fapte ale omului firesc, nefăcute prin Isus, sunt ca o cârpă murdară. Căci omul nealtoit scoate din el ce are mai …(ne)bun Să nu uităm că TOT ce iese din om spurcă, pentru că vine din inimă şi aceea spurcă pe om (Matei 15)… Din tălpi până în creştet omul nenăscut din nou (Ioan cap.3) este plin de mizerii, puroi de minciuni, de hoţii, golănii, pornografii… (Îs. Cap 1). Dar, aşa cum Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt Una, tot aşa, cine este în Isus, este una cu El, ca să biruie prin El. Orice Om înnoit este ca un robinet din lut prin care curge “AURIFERUL” Isus, Izvorul cu Apă Vie, adică Acela care întrupează Dumnezeieşte în omul nou- orice gând, idee, plan. Să credem că omul fără Isus este falit şi falimentar. “După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în vită, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi rod, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Vita, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc, şi ard. (Ioan 15/4-6).

Domnilor pocăiţi de pretutindeni, rămâneţi în El şi El va rămâne în voi ca Domn, în locul stăpânitorului uzurpator… Lăsaţi-l pe El să făptuiască prin voi, pentru că este singurul care, tot ce face, este foarte bun (Geneza, 1/31) Credeţi şi în neprihănirea dăruită prin răstignirea firii vechi, făcută odată pentru totdeauna de Isus, căci stă scris:” Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci, dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.” (Gal.2/21)

Numai cine este în Isus, este o făptură nouă.” Omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului” (Rom.6/6). “Slujbaşilor Domneşti” le este frică de creştini vii, deştepţi, inteligenţi, bogaţi, ATOTPUTERNICI, eliberaţi de sub stăpânirea celui rău!” Ei nu le spun amarăștenilor cum să scape din sclavia celui rău, pentru că toti cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei” (Gal.5/24). Să credem în răstignirea firii şi îngroparea ei odată pentru totdeauna.” În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!.” (Gal.6/14). Ei zic doar cu vorba că şi-au răstignit firea veche, dar cu ochii,mintea şi cu inima nu fac Voia Lui. Prea mulţi “CREŞTINI” uită că” Prin această “voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos o dată pentru totdeauna.” (Evrei 10/10), pentru a nu mai păcătui.De aceea, nu se merită să dai sângerarea lui Isus, nici pe plăcerea de o clipă a păcatului!” Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.” (2 Cor 5/15). Cine este în Isus, a murit faţă de păcat şi nu mai poate păcătui, pentru că nu este în El nimic din cel rău, şi nu are nimic în comun cu satan.” El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.” (Tit 2/14). Să dăm crezare Lui, care ne garantează că “Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” (1 Ioan 4/4). Să nu ne mai jucăm de-a păcătuirea şi văicăreala, care nu sunt de la El .” Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său..” (1 Ioan 3/8-10). Cine umblă cu Isus înăuntru,inspirit,invățat de Duhul Sfint şi cine-l întronează la cârma vieţii pe Biruitorul pacătului, nu poate păcătui (1 Ioan 5/18-20)

Cel rău ne-a dezbrăcat de Chipul şi Asemănarea Domnului şi ne-a imbrăcat cu frunze de smochin şi cu scuze… Dar Tatăl l-a trimis pe Fiul Său ca să ne golească de viclenii, pofte, răutăţi, curvii, cârtiri şi de alte asemenea costume peticite (Gal.5/20), pentru ca să ne îmbrăcăm cu Isus şi să ne încălţăm cu râvna Evangheliei. (Efeseni,cap6)

Tot El ne-a descălţat de papucii înnămoliţi în păcate, pentru că locul în care ne-a primit este Sfânt. Acum, viaţa noastră este ASCUNSĂ cu Isuss în Dumnezeu. Aşadar,” Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii.” (Ef. 6/11-18).

Cind o greși Isus,atunci o să greșim și noi…Cine este în Isus şi în cine domneşte El, nu face nici un păcat, căci “Ştim că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el. Ştim că suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în cel rău” (1 Ioan 5/18-19

“Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut. Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netaiere împrejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi. Astfel, dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii. Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători. Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră. Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.” (Col.3/9-17)

Prieteni de pretutindeni, dacă vă doare batjocora miliardelor de suflete chinuite de la Adam încoace, dacă vă este greaţă de păcat (Iov, cap 42), dacă doriţi purificarea omului şi universului, să luăm ca steag pe Isus şi ca armă , nu toiagul lui Moise, ci Crucea Cristică; Căci pe cruce” a şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce…

… A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.” (Col. 2/14-15), El i-a spart capul minciunitorului, uzurpatorului, pornografului, hoţului, coruptului şi pârâciosului viclean, pentru ca şi noi să-i zdrobim coada, sub călcâiele noastre, prin putera Sângelui Său. Deşi inamicul cosmic umblă cu ţeasta Spartă, oamenii merg încă pe mâna celui rău! Dacă l-am primit pe nimicitorul si uzurpatorul universului şi ne-a făcut numai rele tuturora, de ce să nu ascultăm, de ce să nu primim pe adevăratul Creator care ne vrea tot binele din univers, ca să fim biruitori cu El şi prin El.Să credem că “Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi! Amin.” (Rom.16/20). Dar, pentru asta, trebuie dat afară prin Transfuzie cu Singele Pur,Sanatos,Atotputernic,Iertator,daruit gratis. Prea mult muncim pentru pustiitorul satan, plătindu-i chiria cu propria noastră viaţa. Cât să mai fim sclavul lui? Până când să mai stăpânească peste noi? Numai prin golirea mizeriilor puse de cel rău, El ne umple cu Plinătatea Dumnezeirii. Numai omul înnoit, care îl primeste- întronat ca Domn, are ca Tata pe Dumnezeu- nădejdea Slavei; Dar orice om nenăscut din nou, are ca tata pe diavol, (Ioan 8/44) şi îi seamănă (leit) acestuia. Slujbaşii Domneşti “ne ţin morţi în păcatele şi fărădelegile noastre, ca să cotizăm pentru buzunarele lor.De aceea toată lumea zace în cel rău. Iată de ce trebuie să lepădăm zestrea pusă de cel rău în sângele inveninat,infectat din Grădina Eden.” Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrajbile, certurile, zavistiile, maniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” (Gal.5/19…) Dacă muncim pentru cel rău, care ne urăşte de moarte, de ce să nu –l primim pe Acela care ne iubeşte cu o iubire sfântă şi, nu numai că munceşte pentru noi dar, s-a şi jertfit odată pentru totdeauna?!

Putem merge în cap până la Roma, sau în genunchi până la Meca, dacă nu dăm afară pe nimicitor, pentru a-l primi integru pe Isus, care este Totul Totului Tot- să ne apropiem prin credință,ca să urcăm în “Corabia Cristică”- pe veci, rămânem nişte tinichele zăngănitoare… căci Dumnezeu a zis: “Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.”(Ex.3/5)

În nici un om,deci ,nici in satan să nu ne mai încredem. Căci în nimeni altul nu este mântuire, iertare, veşnicire, decât numai în Isus. Orice om născut din nou poate face totul, dacă-l întronează ca “şef”, căci numai El este unicul care face totul foarte bine. Si eu pot totul,dar nu eu fac, ci Harul Lui care locuieşte în mine împlineşte Plinătatea Dumnezeirii în mine-foarte bine… Căci ” El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.” (Col.13-14) Numai prin El,viaţa noastră este ascunsă cu Isus în Dumnezeu. Cine nu îl primeşte pe El, Lumina lumii, rătăceşte o veşnicie prin întunecimile chinului veşnic. Pentru orice om căruia nu îi place să rămână sclavul păcatului, în această lume care bolește în cel rău, a venit Isus, ca să ne transfere în Sine. Din El şi prin intermediul Atotputerniciei Lui ne putem împotrivi păcatului care stă la pândă, să dea buzna şi care, dă târcoale ca un leu ca să înghită pe oamenii care nu sunt în El… Cine rămâne în Isus este aparat, aşa cum evreii din casele inseminate cu singe au fost aparați ,dar și Isus a fost apărat,după ce l-a invins pe cel rău în pustie: “Atunci diavolul L-a lăsat. Şi deodată au venit la Isus nişte îngeri şi au început să-I slujească.” (Matei 4/11) Apoi i-a zis: “Adevărat, adevărat vă spun că, de acum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul omului.” (Ioan 1/51)

Domnilor pocăiţi şi nepocăiţi, ca şi Noe, vă strig TUTURORA: cât nu este prea târziu, GRATIS, intraţi în Templul Ceresc, adică în “Corabia” Isus, dezbrăcaţi de frunze şi scuze, descălţaţi de papucii înnămoliţi în păcate şi încălţaţi-vă cu râvnă Evangheliei ; Primiţi pe Isus care se roagă la uşă de voi (Ap 3/20) să se întrupeze în voi, ca Domn, răscumpărător, restaurator, dacă dă-ţi afară pe stăpânitorul nimicitor din voi, prin pocăinţă şi prin naşterea din nou (Ioan cap 3)

Acum, ca şi pe vremea lui Noe, când păcătuirea ajunsă până la Cer a adus potopul, să intrăm la adăpostul securizat de Sângele lui Isus,unde ” Tatăl Domnului nostru Isus Hristos ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Sau pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său…, spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ. În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale,” (Ef.1/1-11).

Să ieşim din babilonica lume a păcatului, dar să rămânem în lumea răscumpărată de Isus, pentru a ajuta oamenii care se inneacă în POTOP DE PĂCĂTUIRI.” Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?

Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.

Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.” (Rom.6/1-14)

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/25/geneza/

Geneza

Daniel Branzei

Tema generală:

Cartea Genezei arată că Dumnezeu vrea și poate să scoată un om (Avram) dintr-o lume idolatră (Ur) și să-l ducă în Țara Promisă, care, așa cum lămurește Epistola către Evrei, nu este doar pe pământ, ci, în final, în cer (Evrei 11:13-16). Din punctul acesta de vedere, în această primă carte a Bibliei ne întâlnim cu ,,geneza“ tuturor lucrurilor legate de salvarea oamenilor. Toate doctrinele majore ale Biblie își au rădăcinile în cartea Geneza: alegerea suverană, salvarea, justificarea prin credință, păstrarea celor credincioși, separarea de lume, pedeapsa disciplinară, răpirea Bisericii, întruparea, moartea și învierea, preoția – atât a lui Aaron cât și cea a lui Melhisedec, antichristul, legământul palestinian. etc. Toate acestea își găsesc rezolvarea simetric în ultima carte a Bibliei, Apocalipsa

Geneza în contextul științific

Primul verset al Genezei este ultima descoperire modernă a științei. ,,La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul“ anunță cele trei elemente elementare ale universului nostru: timpul (la început), spațiul (cerurile) și materia (pământul). Suntem din materie și existăm într-un continum din spațiu și timp. O asemenea afirmație nu putea veni spre noi decât din partea Creatorului acestui univers.

bible-verse-in-the-beginning-genesis-1-1-3-let-there-be-light-hd-wallpaper

Geneza în contextul Bibliei

Cartea Genezei este fundația pe care sunt clădite toate celelalte cărți ale Bibliei. Vă imaginați ce ar fi fost dacă în loc să înceapă cu Geneza, Biblia ar fi început cu Exodul sau cu Leviticul? Cine ar mai fi citit-o după întâlnirea cu primele capitole ale acelor cărți? De ce ne-ar interesa pe noi istoria și religia unui popor așa de străin de al nostru?

Geneza în contextul filosofic

Geneza ne este indispensabilă pentru a înțelege lumea și pentru a ne înțelege pe noi înșine. Geneza ne prezită scena, personajele și conflictul dramei în care trăim și noi. Ea conține cele două părți ale situației în care trăim astăzi, răspunzându-ne limpede la întrebările „Cum de a ajuns lumea așa rea cum este astăzi?“ și „Cum se vor repara toate acestea, ca să fie în sfârșit Bine și Frumos?“ Biblia ne informează despre problemele pe care le are Dumnezeu cu Creația și care este partea noastră de vină în toate acestea. Ea ne identifică natura conflictului cosmic în care suntem plasați și planul prin care Dumnezeu va folosi „sămânța femeii“ pentru a pune capăt acestui conflict.

Geneza în contextul profetic

Fiind așa de importantă, Geneza, împreună cu Apocalipsa sunt cărțile cele mai atacate de Diavol. El nu vrea ca noi să cunoaștem nici trecutul și nici viitorul. Amândouă îl arată într-o lumină foarte nefavorabilă. Din această cauză, el încearcă din răsputeri să ne convingă să ocolim aceste două cărți, susținând că Geneza este un „mit“, iar Apocalipsa este un „mister“. Nu le putem înțelege și nu trebuie să le luăm în serios.

Iată un citat dintr-o carte de interpretări iudaice: „Primul verset al Bibliei (Torei) este: „BEREȘIT BARA ELOHIM ET HAȘEMAIM VE’ET HAAREȚ“ (La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul). Versetul conține exact șapte cuvinte, cifra simbolică pentru perfecțiunea divină. Cartea Genezei poartă în original numele derivat de la cel dintâi cuvânt: „Bereșit“. Asta înseamnă că cea mai fundamentală carte a iudaismului și a omenirii în același timp, începe cu litera B, cea de a doua din alfabetul ebraic, ca și din cel latin. Acesta este un simbol cu un mesaj precis. Talmudul este un ciclu de învățături alcătuit din 63 de volume (sau tratate), considerat „tora orală“, alcătuit în secolul V. Ciudat este că și el începe tot de la pagina „B“. Pagina „A“ nu există. Acest început cu litera B vrea să spună că omul nu poate ajunge niciodată la litera A, „Alef“, la rădăcinile primordiale. Acel eluziv „A“ ne așteaptă. („Din înțelepciunea Torei și a Hasidismului“, de Baruch Tercain, colecția Judaică).

Faptul că Geneza începe cu cuvintele acestea: „La început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul“ este de o importanță covârșitoare. Această afirmație limitează rătăcirile imaginației noastre care-L caută pe Dumnezeu în forme aberante și arbitrare.

„La început Dumnezeu …“ – neagă totodată și Ateismul și Politeismul. Între vidul nimicului și confuzia mulțimii de dumnezei, Geneza ni-L așează înainte pe maiestuosul Dumnezeu unic care este sursa, suportul și scopul tuturor lucrurilor.

„La început Dumnezeu a făcut …“ – neagă Fatalismul cu învățătura lui bazată pe hazard.

„La început Dumnezeu a făcut …“ – neagă și Evoluționismul haotic, mașinist și impersonal.

„La început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul“ – neagă Panteismul care susţine că Dumnezeu este totuna cu creaţia Sa, dar neagă şi Materialismul care, ameţindu-ne cu ceea ce se vede şi pretinzând că materia este veşnică, caută să ne ascundă izvorul creator, începutul şi Judecătorul desăvârşit al tuturor celor create.

(Această prezentare a fost îmbogățită cu stenograma prelegerilor lui Danid Pawson. Dacă puteți să ne ajutați cu editarea acestei stenograme vă rugăm să nu ezitați să ne spuneți.

Titlul:

În limba ebraică, cartea aceasta poartă numirea „Bereșit“ – primul cuvânt din debutul ei: „La început“. Titlul din limba română provine de la traducerea lui „Bereșit“ în limba latină („genesis“), care înseamnă „început“, „origine“. Acest titlu este cum nu se poate mai nimerit pentru o carte în care Dumnezeu a binevoit să ne dea informații cu privire la începuturile tuturor lucrurilor din lumea în care deschidem ochii prin nașterea biologică. Cartea Genezei conține informații despre „începuturile“ multor lucruri din lumea în care trăim noi astăzi. Descrierea acestor „începuturi“ este făcută concentric, începând cu informații cosmice despre realitatea creației și apropiindu-se apoi treptat, treptat de lumea imediat înconjurătoare omului. Această apropiere cosmogonică sugerează că întreaga carte este un răspuns pe care Dumnezeu îl dă celor mai arzătoare întrebări ale ființei umane: Cine sunt eu? Ce este lumea aceasta în care m-am născut? Cine a făcut-o? De ce m-am născut și care este rațiunea existenței mele?

Citate din cartea Genezei apar de 60 de ori în conținutul Noului Testament. Toate versetele primelor șase capitole apar în Noul Testament. Asta înseamnă că germenii tuturor revelațiilor dumnezeiești sunt plantați aici și că cine vrea să înțeleagă pe deplin această revelație trebuie să înceapă cu această carte.

Pe lângă caracterul de revelație din secțiunea de la început, Geneza este și o carte cu caracter istoric. Ea cuprinde evenimente din „protoistoria omenirii“. De fapt am putea împărți întreaga Biblie în două secțiuni istorice distincte. Evenimentele dinaintea căderii omului (Geneza cap 1:1 până la Geneza 3:24) și evenimentele de după aceea (Geneza 4:1 până la sfârșitul Bibliei). În cea de a doua secțiune istorică sunt redate evenimentele din planul de „mântuire“ a ființei umane, adică acele evenimente cauzate de Dumnezeu să se întâmple pentru salvarea omului de la pierzarea veșnică.

Sunt multe feluri în care se poate face istorie; există o istorie a mijloacelor de producție (tehnologie), o alta a formelor diferite de alcătuire a societății umane (sociologie), o alta a diferitelor războaie sau a cuceririlor teritoriale, o altă istorie a cuceririi spațiului înconjurător și încă o alta a abilității omului de a-și explica lumea și rațiunea ei de existență (filosofie). Biblia este o carte de istorie doar în măsura în care cuprinde evenimentele cauzate de Dumnezeu pentru salvarea oamenilor de la pierzarea veșnică produsă de neascultarea din grădina Edenului. În lumina destinului nostru veșnic, Biblia, și implicit cartea Genezei, este singura narațiune istorică care poate influența soarta noastră eternă. Ignorarea celorlalte cărți de istorie ne poate dăuna relativ, dar ignorarea Bibliei ne poate atrage suferința noastră absolută și de neînlăturat. În mod normal, după căderea omului în neascultare, Dumnezeu a trebuit să exercite pedeapsa și să refacă echilibrul dreptății. Dumnezeu a ales însă să nu ne distrugă veșnic; pedepsele Lui sunt limitate în măsură și educative în scop. Hotărârea lui Dumnezeu de a restrânge „dimensiunile“ pedepsei pentru a ne face bine este ilustrată în cele 8 „legăminte“ pe care El le-a făcut cu omul în decursul istoriei (vezi Anexa: „Legămintele divine“). Primele 4 legăminte din această serie de 8 sunt redate în cuprinsul cărții Geneza.

Așezată la începutul celor 66 de cărți ale Bibliei, Geneza este și începutul „revelației de Sine“ a lui Dumnezeu, a descoperirii ființei Lui către făptura creată. Această descoperire treptată este progresivă în esență și culminează în Christos, Dumnezeu adevărat făcut trup și coborât printre oameni (Ioan 14:8-10; Col. 1:15; 2:9; Evrei 1:1-3).

Cunoașterea pe care oamenii au primit-o despre Dumnezeu este exprimată în „numele“ cu care L-au identificat. În mod absolut, Dumnezeu nu poate avea un nume, deoarece orice cuvânt reprezintă o realitate statică, iar Dumnezeu este infinit în dimensiunile ființei Sale și în posibilitățile Lui de manifestare. Totuși, cartea Geneza ne pune la dispoziție primele trei numiri cu care L-au identificat oamenii pe Dumnezeu: Elohim, Iehova și Adonai, date oamenilor într-o ordine prestabilită și desăvârșită care nu poate fi schimbată fără a altera caracterul revelației lui Dumnezeu către oameni (Exod 6:3), precum și cele cinci numiri compuse ale numelui lui Dumnezeu: El-Elion: Dumnezeul Cel Prea Înalt (Gen. 14:18), Iehova Elohim: Domnul Dumnezeu (Gen.15:2), El-Roi: Dumnezeul care mă vede (Gen. 16:13), Iehova-Iire: Domnul va purta de grijă (Gen. 22:14), El-Elohe-Israel: Domnul este Dumnezeul lui Israel (Gen.33:20). Elohim este o formă de plural care denumește un aspect caracteristic al ființei divine: Dumnezeu întreit în ființă (Gen. 1:26), dar unic în natură și persoană (Deut. 6:4). Iehova nu este un nume propriu zis, ci un grup de cuvinte care desfășoară ceva din caracterul infinit al prezenței și posibilităților divine: „Eu sunt Cel ce sunt“ (Exod 3:11-15), Cel dintotdeauna.

Autorul:

Cartea aceasta a fost scrisă de Moise și, împreună cu următoarele patru scrise de el, face parte dintr-o grupă cunoscută sub numele de: „Pentateucul lui Moise“. Dovezi în sprijinul părerii că Moise a fost autorul acestor cărți se găsesc în:

(1) textul acestor cărți (Exod 17:14; 24:4,7; 34:27; Num. 33:1-2; Deut. 31:9),

(2) alte cărți ale Vechiului Testament (Iosua 1:7-8; 8:32,34; 22:5; 1 Împărați 2:3; 2 Împărați 14:6; 21:8; Ezra 6:18; Dan. 9:11-13; Mal. 4:4),

(3) în cărțile Noului Testament (Mat. 19:8; Marcu 12:26; Ioan 5:46-47; 7:19; Rom. 10:5),

(4) faptul că descrierile par a fi ale unui martor ocular, nu a unuia care ar fi trăit la multe secole după aceea (Exod 15:27; Num. 21:1-31; 11:7-8),

(5) faptul că autorul manifestă o cunoaștere foarte exactă asupra numelor, cuvintelor, obiceiurilor și locurilor din Egipt (Gen 13:10; 16:1-3; 33:18; 41:43 cf. Fapte 7:22).

Există două porțiuni în cartea Geneza pe care nu le putea scrie Moise. Prima este partea finală a Deuteronomului, care descrie moartea lui Moise. Această adăugire a fost făcută de altcineva, probabil de Iosua. Cea de a doua porțiune este Geneza 1:1 – 2:3 care i-a fost probabil dictată de Dumnezeu direct lui Moise. Textul conține informații imposibil de colectat din altă parte și este exprimat în litere-cifre între care există relații matematice imposibil de produs de o minte omenească. De fapt, dictarea directă a unui conținut este felul în care, simetric, începe și se încheie Biblia. Ioan a primit Apocalipsa prin aceeași metodă. Dumnezeu i-a dăruit-o exact în forma în care o avem astăzi.

Una din dovezile că numai Moise putea scrie această parte și că el a primit-o direct de la Dumnezeu este faptul că până la influența pe care a exercitat-o Moise asupra evreilor scoși din Egipt, nicăieri în Geneza nu ni se spune că evreii ar fi ținut Sabatul. Toți până la Moise au măsurat timpul în luni, după ciclul lunii, și în ani, după ciclul solar. Legea Mozaică a fost prima care a așezat Sabatul în viața evreilor. Până la Moise, lumea nu știa despre ziua a șaptea în care s-a odihnit Dumnezeu! O aluzie la această revelație „prin Moise“ se găsește probabil în psalmi: „El Şi-a arătat căile Sale lui Moise, şi lucrările Sale copiilor lui Israel“ (Ps. 103:7).

ÎMPĂRŢIREA CĂRŢII

Cartea Genezei nu se lasă manevrată din afară. Ea ne obligă să respectăm cele unsprezece secțiuni interne marcate prin expresia: „Iată istoria …“ (În original „Iată care este toledot, generațiile“). Geneza „coase“ laolaltă fragmente de istorie ca să ne dea o imagine panoramică a lumii din care s-a născut restul Bibliei. Cele unsprezece secțiuni sunt următoarele:

Autorul secțiunii primordiale, Gen. 1:1-2:4 este Duhul Sfânt însuși. Nici un martor ocular nu a fost prezent la acele evenimente. Secțiunea are o structură și anumite relații matematice între cuvintele textului care nu se pot explica altfel.

„Iată istoria (toledot) cerurilor și a pământului“ (Gen. 2:4). Mărturia lui Adam păstrată în memoria orală a primilor oameni poate fi sursa acestui document.

„Iată cartea (toledot) neamurilor lui Adam“ (Gen. 5:1). Secțiunea conține o cronică a neamului făcută probabil de Noe și transmisă fiilor săi după potop.

„Iată care sunt (toledot) urmașii lui Noe“ (Gen. 6:9). Și această secțiune a fost scrisă probabil de Noe.

„Iată spița neamului (toledot) fiilor lui Noe: Sem, Ham și Iafet“ (Gen. 10:1). S-ar prea putea ca această secțiune să fie lucrarea celor trei fii ai lui Noe.

„Iată spița neamului (toledot) lui Sem“ (Gen. 11:10). Contribuția lui Sem se vede din puținele informații pe care le avem aici despre Iafet, care se îndepărtase probabil de fratele său. Duhul Sfânt a vrut să păstreze succesiunea distinctă de la Eva la Mesia.

„Iată spița neamului lui Terah“ (Gen. 11:27). Probabil contribuția lui Terah în această epocă patriarhală. De la Gen. 12:1 până la Gen. 25:11 este cronica păstrată de Avraam.

„Iată spița neamului (toledot) lui Ismael“ (Gen. 25:12-18). O scurtă consemnare a neamului lui Ismael importantă în vederea rolului pe care acesta îl va juca mai târziu în istorie, ca fiu al lui Avraam.

„Iată spița neamului (toledot) lui Isaac, fiul lui Avraam“ (Gen. 25:19).

„Iată spița neamului (toledot) lui Esau“ (Gen. 36:1).

„Iată spița neamului lui Esau, tatăl Edomiților, în muntele Seir“ (Gen. 36:9).

„Iată istorie (toledot) lui Iacov“ (Gen. 37:2)

Arheologia ne arată că mai toate popoarele străvechi și-au păstrat spițele de neam și evenimente importante din istoria lor. Nu putea să fie altfel cu poporul Israel. Sub călăuzirea Duhului Sfânt și/sau în urma părtășiei cu Dumnezeu în multele zeci de zile petrecute pe Muntele Sinai, Moise a devenit cronicarul divin, însărcinat cu scrierea unei cronici dumnezeiești străbătute ca de un fir roșu cu linia genealogică și evenimentele legate de persoana și lucrarea lui Mesia.

TABEL

Conținutul cărții:

Metoda scrierii concentrice, de la prezentarea succintă a evenimentului la repetarea amplificată a descrierii lui și la explicațiile semnificative reprezintă culmea la care a ajuns tehnica reportajului ziaristic numai în veacul modern. Cine merge la o școală de ziaristică sau cine citește ziarul atent la structura reportajelor, vede că le-au trebuit oamenilor mii de ani ca să ajungă la înțelepciunea cu care a fost alcătuită cartea Genezei. Orice reportaj care se respectă debutează cu câteva paragrafe care răspund la cele șapte întrebări fundamentale: Când? Cine? Ce? Unde? Cum? De ce? Pentru cine? Biblia face aceasta în chiar primul ei capitol.

Secțiunea de început – 1:1 − 2-3

Spațiul acestui studiu nu ne permite să intrăm în amănunte, dar câteva cuvinte tot vom spune despre extraordinarul conținut al primei porțiuni din cartea Genezei (1:1 – 2:3).

Această primă porțiune ne vorbește primordial despre Dumnezeu, nu despre creație. În doar 31 de versete textul pomenește de 35 de ori numele lui Dumnezeu. Este exact invers decât în lumea noastră modernă. Acum plecăm de la realitatea lumii înconjurătoare și vrem să dovedim existența lui Dumnezeu. Geneza pleacă de la realitatea existenței lui Dumnezeu și ne dă explicații despre lumea înconjurătoare. Moise și evreii nu aveau nevoie să li se dovedească existența lui Dumnezeu. Minunile pe care tocmai le experimentaseră la ieșirea din Egipt făcuseră aceasta cu prisosință! Ei avuseseră o experiență personală cu Dumnezeu. Lumea de astăzi s-a îndepărtat de această experiență cu Dumnezeu. Lumea nu poate fi însă înțeleasă fără presupoziția existenței lui Dumnezeu. Ne trebuie „saltul credinței“. Nu vă mirați, la fel lucrează și așa numita „știință“: întâi se formulează o ipoteză, o teoremă, iar apoi se verifică prin experiențe, se adună dovezi că așa este. Cine vrea să înțeleagă viața și lumea în care trăiește trebuie să aplice și el această metodă „științifică“:

„Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri cari se văd. … Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută“ (Evrei 11:3,6).

Pentru ca să apară lumea trebuie ca „Ceva“ sau „Cineva“ să o facă, să o aducă în ființă. Până la Aristotel, oamenii au crezut într-o divinitate care a făcut-o. Aristotel a fost cel dintâi care a postulat că lumea a fost așa dintotdeauna. Materia a fost primordială. Asta nu poate explica însă existența vieții, a voinței, a inteligenței și a sentimentelor. Acestea nu pot fi explicate decât ca rezultat al activității unei Ființe vii, cu inteligență, voință și sentimente, ca noi. Noi am fost făcuți „după chipul și asemănarea Lui“.

Prima porțiune de „revelație“ a Bibliei ne vorbește deci nu în primul rând despre creație, ci despre Creator. Iată numai câteva din informațiile pe care ni le pune la dispoziție. Dumnezeu este:

PERSONAL – are minte, cu care plănuiește, o inimă cu care apreciază creația ca „bună“ și o voință cu care se apucă la lucru. Dumnezeu nu este o substanță sau un lucru, ci o Ființă cu personalitate!

PUTERNIC – textul ne pune în față primele 10 porunci date universului, așa cum omului îi vor fi date mai târziu alte 10 porunci. Zece este numele administrației divine. În cazul lui Dumnezeu se poate spune cu adevărat că nici n-a terminat El de spus, că s-a și întâmplat. Dumnezeu este atotputernic.

NECREAT – El este dintotdeauna. La orice te-ai gândi, El este deja acolo (Psalmul 139). Nu se poate răspunde la întrebarea „Cine L-a făcut pe Dumnezeu?“ pentru că este o întrebare prostească, ca și întrebarea „Se poate face un cerc pătrat?“

CREATIV – Cineva a zis că Dumnezeu nu vrea să facă două lucruri la fel. Imaginația Lui este explozivă. Noi producem mașini „în serie“. Dumnezeu este suficient de creativ ca să producă doar „unicate“. Nu există două fire de iarbă la fel, doi fluturi la fel, doi fulgi de zăpadă la fel și nici doi oameni la fel.

ORDONAT – Simetriile și proporțiile din creație sunt fascinante. Există ceva din natura Sa imprimat în legile după care se guvernează natura. Le numim impropriu „legile naturii“, dar sunt caracteristici ale lui Dumnezeu, mărturisind despre un Dumnezeu al ordinii (1Cor. 14:33).

SINGULAR – Numele Elohim este asociat întotdeauna cu verbe la singular.

PLURAL – Este un nume interesant care ne descopere ceva din natura trinitară a dumnezeirii. Elohim este o formă de plural multiplu. La singular este Eloha, la dual (pluralul simplu) ar fi Elohaim, dar în text apare pluralul multiplu, Elohim, ceea ce indică un grup de la trei în sus. Verbele atașate lui Elohim în această porțiune sunt însă invariabil la singular, ceea ce ne vorbește despre indivizibilitatea dumnezeirii. Un singur Dumnezeu într-o ființă întreită. „La început, Dumnezeu a făcut …“ Biblia așează trinitatea lui Dumnezeu în prima frază a ei și va dezvolta explicarea aceastei definiții în tot restul Bibliei.

BUN – Tot ce a făcut El la început și oricând după aceea, a fost decretat „bun“, pentru că Dumnezeu a pus ceva din natura Lui în creație. Dumnezeu este bun. și „dă daruri bune“ celor ce i le cer (Mat. 7:11, Luca 11:13).

IUBITOR – El vrea să binecuvinteze toate lucrurile create.

VIU – Dumnezeu este activ în lume, crează în această lume, vorbește în ea și înfăptuiește printre noi.

VOCATIV – Dumnezeu vrea să stea de vorbă cu noi, are un glas pe care vrea să Il cunoaștem. Dumnezeu dorește să fie înțeles de noi.

ASEMENEA NOUĂ – Putem să înțelegem multe despre Dumnezeu pentru că El ne-a făcut după chipul și asemănarea lui.

DEOSEBIT DE NOI – El este singurul în stare să creeze. Noi putem prelucra, dar nu putem face ceva din nimic („ex nihilo“).

Trebuie să spunem și ce NU este Dumnezeu. Dumnezeu NU este …

… TOT UNA CU CREAȚIA – Dumnezeu este altcineva decât creația, dincolo de creație, separat de creație. El își poate lua „o zi de odihnă“ separat de lucrurile create. Cei din religiile animiste și mișcarea New Age fac această greșeală. Cine se închină la lucrurile făcute trăiește în idolatrie. Cine I se închină lui Dumnezeu trăiește adevărul.

… INDEPENDENT DE CREAȚIE – Dumnezeu a fost înainte de creație, există independent de ea, o poate schimba, distruge, poate să facă o alta și chiar va face.

În calitate de Creator, Dumnezeu aduce în existență lumea. Verbul folosit în Geneză este „asa“, care a face. De trei ori însă Geneza folosește verbul “bara“, a crea din nimic, a aduce în existență ceva nou. Această formă verbală este folosită atunci când Biblia ne spune că Dumnezeu a făcut materia, viața și omul. Pe toate celelalte, Dumnezeu le-a făcut din ceva existent. Aceste trei sunt creații cu totul deosebite de celelalte. Și animalele și omul au „suflare“, sunt „însuflețite“, dar pentru viețuitoare Dumnezeu a spus „asa!“, iar pe om l-a adus în existență prin „bara!“, ceea ce denumește o creație specială, cu caracter unic.

Capitolul doi din Geneza

Cu capitolul doi privim spre om ca și creatură în contextul creației. Trecerea de la capitolul unu la capitolul doi este foarte dramatică. În capitolul unu parcă pluteam pe deasupra pământului, observându-L pe Dumnezeu la lucru. În capitolul doi, picioarele ne sunt bine înfipte în pământ și-l privim pe om în primele evenimente din existența lui. Se schimbă subiectul și se schimbă punctul devedere. Părăsim caracterul generic din primul capitol și aflăm care le este numele primilor doi oameni: Adam și Eva. Chiar și Dumnezeu are acum un nume specific. În capitolul unu ne-am întâlnit cu „Dumnezeu“, în capitolul doi ni se vorbește despre „Domnul Dumnezeu“ (Iehova Elohim). „Domnul“, grecește scris prin patru consoane YHWH (de unde s-a format numele Iehova) este rădăcina din care s-a format numele Iehova, prin adăugarea între consoane a vocalelor din termenul Adonai. Pronunția originală cu vocalele corespunzătoare, s-a pierdut pentru că evreii au preferat să nu o folosească, ca să nu „ia în deșert“ numele lui Dumnezeu. Astăzi nimeni nu poate spune că știe cum a sunat vocea din ceruri prin care S-a identificat Dumnezeu înaintea lui Moise, iar faptul că în textul Bibliei au apărut apoi alte numiri pentru Dumnezeu ne arată clar că nu este bine să ne legăm prea mult de această singură numire.

Adonai, sau mai scurt „Adon“ este numirea veche pentru „Stăpân“ sau „Domn“ și este aplicată în textul Vechiului Testament și omului și divinității (Gen. 15:2). Atunci când este aplicat oamenilor „adonai“ se scrie cu literă mică.

Omul Adam este arătat în relațiile care-i caracterizează existența, relațiile cu lucrurile de deasupra lui, relațiile cu lucrurile de alături de el și relații cu lucrurile de sub el. Adam este plasat într-o realitate tridimensională. El are o relație cu Dumnezeul de deasupra lui, cu natura creată pusă sub autoritatea lui și cu partenerul de viață dăruit de Dumnezeu, Eva, scoasă semnificativ„din coasta lui“. Adam trebuie să se supună lui Dumnezeu, să stăpânească peste tot restul creației și să se asocieze cu toți urmașii scoși prin naștere din „coasta lui“, Eva.

Relația omului cu Dumnezeu este unică. Fiind creat „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu“, omul este ca Dumnezeu și Dumnezeu este într-o anumită măsură ca omul. Nu există nici o altă relație care să se poată asemăna cu aceasta. Toate celelalte creaturi nu sunt create cu această capacitate. Capitolul doi schimbă acest punct de vedere și ne arată că omul nu este întru totul ca Dumnezeu și Dumnezeu nu este redus la dimensiunile omului. Dumnezeu este „ca noi“ și în același timp Dumnezeu este „altfel decât noi“. Biblia stabilește de la început această tensiune a relației dintre Creator și creatură. Pentru că Dumnezeu este asemenea nouă putem avea o relație intimă de părtășie cu El, dar pentru că El este și altfel decât noi, relația aceasta trebuie să fie caracterizată de reverență și respect, chiar de o anumită teamă sfântă. Părtășie și reverență, acestea sunt dimensiunile pe care trebuie să le păstrăm și în închinarea noastră, altfel există riscul să devenim sau prea lipsiți de respect sau prea lipsiți de căldură. Dumnezeu, în limbajul recomandat de Domnul Isus este și în ceruri, cu mult deasupra a ceea ce suntem sau putem fi noi, dar a ales să fie și Tatăl nostru, „Tatăl nostru care ești în ceruri“.

Numele primilor oameni au fost Adam, „prăfuitul“, și Eva, „cea plină de viață“. Pronunția este aproape onomatopeică, reprezentând semnificația pe care a avut-o reacția lăsată de întâlnirea cu ei. Tot așa a fost și când Adam a dat nume tuturor viețuitoarelor. Dumnezeu le-a făcut să treacă pe dinaintea lui și cum vocaliza Adam reacția lui onomatopeică la întâlnirea cu ele, așa le era numele. Sonoritate onomatopeică explică de ce tunul este „tun“ și picătura de ploaie este „pic“, de ce bufnița este bufniță, privighetoare este privighetoare, iar cucul este cuc. Cel ce dă nume are autoritate asupra celui căruia i se dă nume. Dumnezeu a dat nume lui Adam și și-a păstrat autoritatea asupra lui. Adam a dat nume nevestei lui, Eva și tuturor viețuitoarelor, manifestându-și astfel prerogativele acordate lui de Creator. Oridinea aceasta s-a perpetuat până astăzi în faptul că soția trebuie să treacă pe numele de familie a soțului ei, plasându-se astfel și sub autoritatea lui.

Faptul că Dumnezeu s-a plasat pe Sine deasupra omului reiese și din testul cu cei doi pomi din grădina Edenului. Dumnezeu i-a spus simbolic omului că el nu are voie să hotărască pentru sine ce este bine și ce este rău. Aceste lucruri rămân de natura lui Dumnezeu și-i pot fi comunicate omului, dar codul moral trebuie stabilit doar în ascultarea deplină a omului de Dumnezeu. Le fel se întâmplă și azi în fiecare familie în care părintele își păstrează dreptul de a-l plasa pe copil sub autoritatea lui. Este normal și este bine să fie așa. Adam nu a fost proprietarul grădinii, ci doar cel căruia i-a fost încredințată grădina.

Neascultarea lui Adam a însemnat și pierderea inocenței. După neascultare, Adam n-a mai putut fi niciodată ceea ce fusese mai înainte. El a intrat sub incidența vinovăției și a vrăjmășiei. Cuvântul „Șalom“ este un termen bogat în semnificații. Șalom înseamnă „armonie“. A trăi în pace înseamnă a trăi în armonie cu Dumnezeu, în armonie cu natura și în armonie cu tine însuți. Prin neascultarea de Dumnezeu, Adam a ieșit din acest climat de pace și a intrat sub incidența unei stări de conflict pe care-l moștenim și-l resimțim și astăzi. Omul nu mai are armonie nici cu Dumnezeu, nici cu creația și nici cu sine însuși. Pierderea armoniei prin neascultarea de porunca lui Dumnezeu a atras asupra lui Adam moartea. Trebuia să fie așa, deși pedeapsa pare la început prea aspră. Dacă Adam a ajuns să cunoască răul și i-ar fi fost îngăduit să continue să existe înseamnă că răul ar fi ajuns și el etern. Ca să nu se întâmple așa ceva, Dumnezeu a trebuit să aducă moartea lui Adam. A fost o măsură de prezervare a universului.

În capitolul unu din Geneza, bărbatul și femeia sunt egali în demnitate și în destin. Le fel vor fi egali și în depravitatea de după cădere. Amândoi sunt la fel de creați „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu“. În capitolul doi din Geneza, Adam și Eva apar deosebiți în poziție și funcționalitate. Există patru caracteristici ale femeii care vor fi preluate întocmai și în Noul Testament:

1. Femeia a fost luată „din bărbat“. Ea își trage existența din el.

2. Femeia a fost făcută „după bărbatul ei“. De aceea el va purta responsabilitatea și privilegiile „întâiului născut“ (nu va fi vorba niciodată de „cea întâi născută!“). Semnificația deplină a acestui adevăr se va vedea clar în capitolul trei unde Adam este socotit responsabil de ceea ce a făcut Eva. El este tras la răspundere.

3. Femeia a fost făcută „pentru bărbat“. Adam a avut o meserie înainte de a avea o nevastă! Bărbatul este astfel făcut primordial să se împlinească prin lucrul pe care-l îndeplinește, în timp ce femeia este făcută să se împlinească prin calitatea relațiilor pe care le întreține. Adam a numit-o pe nevasta lui Eva, manifestându-și astfel dreptul de autoritate, familia nu lucrează ca o „democrație“! Cum ar fi putut fucționa așa ceva atâta timp cât nu erau decât ei doi și fiecare ar fi avut un singur vot! Familia este un parteneriat, în care bărbatul are responsabilitatea finală care derivă din autoritatea poziției în care l-a așezat Dumnezeu. În acest parteneriat al familiei au apărut câteva lucruri care sunt și astăzi fundamentale pentru funcționarea sănătoasă a familiei.

Dumnezeu a creat omul pentru împlinire prin contopirea trupească între bărbat și femeie. Aceasta nu este neapărat pentru procreere, ci pentru părtășie. Lucrul acesta a fost calificat de Dumnezeu ca „bun“, în fapt drept “foarte bun“. Parteneriatul dintre bărbat și femeie a fost definit ca monogamie, unirea dintre un singur bărbat și o singură femeie. Parteneriatul dintre bărbat și femeie presupune „lăsarea“ și „lipirea“, două jumătăți, una socială și una fizică. Fără una din aceste două jumătăți nu există căsătorie. Din acest motiv, actul sexual exercitat în afara recunoașterii sociale nu este căsătorie, ci curvie. Nici recunoaștera socială fără consumarea fizică a trăirii împreună nu poate fi considerată căsătorie. Unirea relației dintre cei doi este prioritară asupra tuturor celorlalte relații sociale. Dacă această calitate ar fi respectată, nu ar mai exista azi așa de multe glume despre soacră și socrii. Soțul și soția trebuie să se plaseze reciproc deasupra tuturor celorlalte relații de parteneriat cu alte persoane din viața lor, chiar și deasupra relațiilor cu copiii lor. Adam și Eva au fost fără nici un ascunziș unul față de altul, o totală sinceritate și accesibilitate unul față de celălalt.

Din Eden la Babel

Când Dumnezeu a terminat de făcut lumea S-a uitat în jur și a văzut că toate erau bune, chiar foarte bune. Asta l-a inclus și pe om. Astăzi, nimeni n-ar mai putea rosti aceleași cuvinte despre lucrurile din jur. S-a întâmplat ceva. Ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat și unde s-a petrecut această teribilă schimbare?

Capitolul trei din Geneza ne dă un răspuns la aceste întrebări. Toate cele trei relații descrise în capitolele precedente, relația dintre om și Dumnezeu, relația dintre om și celelalte creaturi și relația dintre primii doi oameni s-au alterat. Care s-a stricat însă prima?

Trăim într-o lume care este mai degrabă blestemată decât binecuvântată. Să luăm numai trei exemple.

Nașterea este plină de durere. Viața este grea. Moartea este necruțătoare. De ce? Unii spun că toate acestea ar fi pentru că există un Dumnezeu bun și altul rău în lume. Alții spun că există numai un Dumnezeu, dar că El a făcut o treabă foarte proastă. Biblia ne spune că Dumnezeu a ales deliberat să-l așeze pe om în contextul unui conflict angelic cosmic. El l-ar fi putut crea pe om într-o parte a universului în care să nu simtă acest conflict sau l-ar fi putut crea numai după ce a rezolvat într-un mod satisfăcător acest conflict. Singura concluzie posibilă este că Dumnezeu a vrut să implice creatura umană în acest conflict și chiar să o folosească ca instrument pentru rezolvarea lui. Iată patru adevăruri pe care le găsim în Biblie:

1. Răul n-a existat dintotdeauna în Univers.
2. Răul n-a început cu ființele umane.
3. Răul nu este ceva din lumea fizică. Unii filosofi au spus că răul este o caracteristică intrinsecă a materiei; trupul material este locul în care simțim ispitele. Biblia nu ne lasă să credem așa ceva. Răul este de natură morală, dincolo de sfera îngustă a lucrurilor materiale.
4. Răul nu există în sine. Există numai lucruri sau persoane rele. Răul nu are existență prin sine. El este mai degrabă un adjectiv, nu un substantiv. Persoanele pot deveni rele.

Capitolul trei din Geneza ne pune în față un eveniment real, într-o istorie reală și într-un loc geografic real. Ni se dă locul și ni se spune vremea. În cea mai timpurie existență a umanității s-a petrecut o catastrofă de proporții gigantice. Nu este vorba de o poveste sau despre un mit.

Ni se vorbește despre un animal cu picioare, mai mult o șopârlă decât un șarpe, care avea capacitatea de a vorbi. Ce a fost de fapt? Există trei posibilități. S-ar putea ca să fi fost Diavolul deghizat în acest fel. Diavolul este prefăcut și mincinos și îi place de minune să se ascundă sub diferite înfățișări. S-ar putea ca să fi fost un animal căruia Dumnezeu i-a dăruit capacitatea de a vorbi (cum va face mai târziu cu măgărița lui Balaam) sau s-ar putea ca să fi fost vorba de un animal intrat sub stăpânire demonică (Când Domnul Isus i-a trimis pe demoni în cei două mii de porci, ei s-au aruncat în mare. Este foarte posibil ca Diavolul să intre în animale și chiar în oameni. Două mii de porci n-au suportat atâta stăpânire demonică cât suportase îndrăcitul din Gadara!).

Diavolul a vorbit prin gura acelui șarpe/șopârlă. El a venit la primii oameni prin intermediul uneia dintre creaturile care trebuiau să-i fie supuse, nu ca o făptură din ordinul îngerilor.

Biblia ne spune că îngerii există. Evoluționiștii au o mare problemă să explice originea și existența lor, dar îngerii există. Ei sunt mai inteligenți decât noi și mai puternici decât noi. Diavolul a fost un înger de rang foarte mare care s-a pervertit în natura relației lui cu Dumnezeu și a devenit „altfel“ decât l-a făcut Dumnezeu, s-a făcut „rău“.

Pomul vieții și pomul cunoștinței din Eden au fost două obiecte didactice folosite de Dumnezeu pentru a-l învăța pe Adam temelia moralității și originea binelui: ascultarea deplină de Dumnezeu. Este interesant că șarpele/șopârlă a ales să se apropie mai întâi de Eva. Asta pentru că femeia este predispusă să fie încrezătoare. Bărbații sunt unele din cele mai bănuitoare creaturi din lume. Femeile sunt mult mai ușor de convins și păcălit decât bărbații.

Există trei feluri în care poți perverti Cuvântul lui Dumnezu: să scoți ceva din el, să adaugi ceva la el sau să-l răstălmăcești. În dialogul cu Eva, Diavolul le face pe toate trei. El face la fel și astăzi. Ispita aruncată asupra Evei a fost întreită și la fel ne ispitește și pe noi astăzi. Satan vrea să ne îndoim de Dumnezeu cu mintea, să poftim ceva rău cu inima și să ne împotrim lui Dumnezeu cu voința. Ispitită de vorbele diavolului, Eva a văzut că fructul oprit era „frumos la privit, bun la gust și de dorit ca să deschidă cuiva mintea“. „Pofta ochilor, pofta firii pământești și pofta ochilor sunt căile prin care Diavolul caută mereu să ne ispitească. „Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este dela Tatăl, ci din lume“ (1 Ioan 2:16).

Ca reacție la neascultarea lui Adam și Eva descoperim în Dumnezeu o caracteristică nouă, pe care n-am văzut-o în primele două capitole din Geneza: sfințenia care pedepsește păcatul. Acesta este mesajul capitolului trei.

Când Dumnezeu vorbește în proză, El ne transmite ce gândește ; când ne vorbește în limbaj poetic, El ne transmite prepondetent ceea ce simte cu inima. Există câte un singur verset poetic în primele două capitole: când Dumnezeu vorbește despre familie ca „parte bărbătească și parte femeiască“ (Gen. 1:27) și atunci când Adam o descopere cu uimire pe Eva, „os din oasele lui și carne din carnea lui“ (Gen. 2:23). Amândouă sunt câte o „cântare a cântărilor“ în cartea Geneza.

În capitolul trei, limbajul poetic este folosit pentru a exprima o altă emoție intensă a inimii divine: mânia.

„Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: ,,Ce ai făcut?“ Femeia a răspuns: ,,Şarpele m-a amăgit, şi am mâncat din pom.“ Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: ,,Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece, şi să mănânci ţărână. Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.“ Femeii i-a zis: ,,Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţinea după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.“ Omului i-a zis: ,,Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale, şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el,“ blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti, şi în ţărână te vei întoarce.“ (Gen. 3:13-19).

Eva a fost pedepsită în domeniul nașterilor, iar Adam a fost pedepsit în domeniul lucrului. Acesta este foarte important.

Capitolul trei este supranumit și „capitolul căderii“. După el, de la capitolul patru la capitolul 11 putem vedea urmările produse de păcat în lume. Ele acoperă o perioadă foarte mare de timp, dar Dumnezeu nu ne dă decât o scurtă selecție cu evenimentele care L-au afectat cel mai mult pe El și au fost cele mai determinante pentru a duce lumea în starea pe care o cunoaștem astăzi. Cele trei evenimente redate în Biblie sunt: Cain și spiritul ucigaș declanșat de el în omenire, Noe și corabia lui izbăvitoare de potopul mâniei divine și Nimrod și turnul lui sfidător. Acestea sunt evenimentele care au mișcat foarte mult inima lui Dumnezeu și au influențat major dezvoltarea umanității.

În primul eveniment, Cain îl omoară pe Abel. Ca urmare a păcatului primului om, Adam, cel de al doilea om, Cain, îl omoară pe cel de al treilea, iar motivul este același pentru care va fi omorât și Domnul Isus: invidia. Ea este vinovată pentru prima crimă din istorie și pentru cea mai oribilă crimă din istorie. Cain l-a invidiat pe Abel pentru relația bună pe care acesta a avut-o cu Dumnezeu.

Numele lui Cain se poate traduce prin căpătat, „primit în dar“, iar numele lui Abel este „suflare“ sau „abur“. Motivul nemulțumirii lui Dumnezeu față de jertfa adusă de Cain s-ar putea să fie neascultarea. S-ar prea putea ca Adam să-și fi învățat copiii că singura cale de apropiere de Dumnezeu este jertfa cu sângele ispășitor, iar Cain să nu dorească să se confirmeze acestei indicații. Aceasta pare a fi natura mustrării divine:

„Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui; dar spre Cain şi spre jertfa lui, n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare, şi i s-a posomorât faţa. Şi Domnul a zis lui Cain: ,,Pentruce te-ai mâniat, şi pentruce ţi s-a posomorât faţa? Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti“ (Gen. 4:4-7).

Adam și Eva au știut că Dumnezeu a trebuit să omoare animale ca să le acopere goliciunea rușinii pentru păcatul lor. Dumnezeu a adus prima jertfă din istorie pentru a acoperi vinovăția oamenilor. Tiparul acesta a început în Eden și a dus direct la jertfa cea mare de la Golgota.

Prin jertfa sa, Cain a vrut doar să aibe un fel de sărbătoare a mulțumirii. El a vrut să se bucure împreună cu Dumnezeu pentru recolta bogată. Dumnezeu nu avea însă bucurie să stea la masă cu un om păcătos, fără mijlocirea unei jertfe ispășitoare. Sfințenia Lui nu putea admite așa ceva.

Cunoașteți urmarea. Departe de a primi mustrarea lui Dumnezeu și de a se corecta pe viitor, Cain a uneltit mânios omorârea fratelui său, Abel. Un păcat a dus la altul, supărarea s-a transformat în mânie; mânia s-a transformat în crimă, iar crima a dus la împietrirea inimii. Cain crede că-L poate minții pe Dumnezeu și să ascundă teribila faptă pe care tocmai o făcuse. Cain a ales deliberat să trăiască împotriva lui Dumnezeu și fără Dumnezeu. Pedepsirea lui este binemeritată.

Întâmplarea aceasta a stabilit un tipar care se va repeta în istorie. El arată că cel păcătos îl invidiază și dușmănește pe cel neprihănit. Conflictul acesta s-a permanentizat în istorie și a împărțit omenirea în două. Plato a fost unul din cei care a spus cu sute de ani înainte de Christos, proorocind fără să știe, că „dacă se va ivi vreodată pe fața pământului un om desăvârșit, ceilalți se vor repezi asupra lui să-l omoare“.

Oamenii se mulțumesc să scuze păcatul din ei spunând că „nimeni nu este perfect“. Când se ivește cineva care le zdruncină această convingere, ei intră în panică și se manifestă în ură. Domnul Isus ne-a avertizat, „dacă M-au prigonit pe Mine, vă vor prigoni și pe voi“ (Ioan 15:20).

Putem spune că Abel a fost cel dintâi martir pentru neprihănire. Aceasta este concluzia Domnului Isus: „Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre, şi-i veţi prigoni din cetate în cetate; ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat, care a fost vărsat pe pământ, dela sângele neprihănitului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorât între Templu şi altar“ (Mat. 23:34-35).

Cain a fost cel dintâi dintr-o linie de asasini din istorie. Interesant este că urmașii lui s-au specializat în instrumente muzicale (distracție) și metalurgie (putere, dominare). Armele de metal au fost primele instrumente de ucidere în masă. Un urmaș al lui Cain a inventat urbanizarea, care nu face altceva decât să adune pe cei păcătoși laolaltă și să le amplifice pornirile rele. Orașele au fost și sunt întotdeauna focare de păcat, habitate mult mai corupte decât localitățile rurale. Acesta este unul din motivele pentru care copiii lui Dumnezeu vor alege să trăiască mai degrabă nomazi în corturi decât să fie asimilați de viața deșănțată a marilor metropole antice. Tot ceea ce numim noi astăzi „progres“ a fost întinat de pornirile păcătoase ale lui Cain și ale urmașilor lui. Nu este de mirare că, și astăzi, cele mai noi descoperiri din știință și tehnologie sunt secrete păstrate preferențial pentru aplicațiile militare din industria de război.

Un alt lucru care a venit prin viața deșănțată a urmașilor lui Cain a fost poligamia: „Lameh și-a luat două neveste: numele uneia era Ada și numele celeilalte era Țila“ (Gen. 4:19). Până și Avraam și David, ca să nu mai vorbim de Solomon, au fost contaminați cu aceste păcate ale urmașilor lui Cain.

Lui Adam i s-a mai născut însă și un al treilea fiu: Set, înlocuitorul lui Abel. Linia urmașilor lui Set s-a întors la umblarea după Dumnezeu. Iată ce este scris despre fiul său: „Lui Set i s-a născut şi lui un fiu, şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului“ (Gen. 4:26).

Liniile care s-au dezvoltat din Cain și din Set merg paralel prin toată istoria omenirii și vor fi prezente până la sfârșit, când cele două linii vor fi despărțite pentru totdeauna: „Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe!“ (Apoc. 22:11). Tu și cu mine putem alege astăzi din care linie vrem să facem parte și pe care linie vrem să pătrundem în eternitate: linia păcătoșilor sau linia celor ce au ales să trăiască în neprihănire.

O scurtă observație despre genealogia din capitolul 5. Metusala este cunoscut drept omul care a trăit cel mai mult pe pământ. Și totuși, tatăl său n-a murit înaintea lui. Cum se poate?

Genealogia din Geneza 5 este plicticoasă pentru unii, uimitoare pentru alții. Numele descendenților formează cea mai timpurie formulare a Evangheliei. Dacă s-ar fi tradus, șirul Adam-Set-Enoș-Cainan-Mahalaleel-Iared-Enoh-Metusala-Lameh-Noe ar fi sunat cam așa: ,,Omul (este) rânduit muritor necăjit, (dar) binecuvântatul Dumnezeu se va coborî învățând (că) moartea (Lui) va aduce disperării mângâierea“.

Nu e de loc clar că cei numiți în acest șir genealogic au fost neapărat întâii născuți. Faptul că ei au fost născuți pe când părinții lor aveau între 65 și 182 de ani, lasă loc de interpretare. S-ar putea ca ei să fi fost aleși tocmai pentru că au făcut parte dintr-un lanț de revelație divină.

După nașterea lui Metusala, aflăm despre Enoh două lucruri de excepție.

,,A umblat cu Dumnezeu trei sute de ani“ (Gen. 5:22). Ce trebuie să fi aflat Metusala la nașterea fiului său ca să-i dea copilului un nume legat de profeția veniri judecății divine prin potop? Nu știm. Știm însă că Metusala înseamnă ,,moartea (lui) va aduce“. Ceva s-a întâmplat la nașterea lui Metusala. Enoh este singurul din lista genealogică, cu excepția lui Noe, despre care ni se spune că, după ce l-a născut pe Metusala, ,,a umblat cu Dumnezeu“ (5:22,24). Viața lui a fost cu totul deosebită de a celorlalți dinainte de el și de după el. Intuim că Dumnezeu i-a spus despre mânia divină și despre planurile pedepsirii umanității decăzute. Dar … vom reveni asupra acestui aspect.

,,Nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu“ (Gen. 5:24). Enoh este prima făptură umană care n-a părăsit lumea aceasta prin moarte. A doua avea să fie profetul Ilie …

Și pentru că veni vorba de profeți, știți care a fost cea dintâi profeție făcută în Biblie și cine a fost, implicit, și primul profet? Nu vă grăbiți să răspundeți: ,,Avraam“ deși așa este în ordinea în care este răsfoită Biblia (Gen. 20:7).

Prima profeție din istorie a fost rostită de Enoh, dar ea apare în scris numai în penultima carte a Bibliei, epistola lui Iuda. Despre ce a vorbit atunci Enoh?

,,Şi pentru ei a prorocit Enoh, al şaptelea patriarh (atenție la cifra șapte!) de la Adam, când a zis: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi de toate faptele nelegiuite, pe care le-au făcut în chip nelegiuit, şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi” (Iuda 14-15).

Iuda aplică această profeție oamenilor din vremurile de pe urmă, dar s-ar prea putea ca ea să fi fost o profeție cu dublă împlinire, cea dintâi să fi fost pentru distrugerea umanității decăzute de dinainte de potop.

Este cert că acest Enoh a fost un om cu totul și cu totul remarcabil. El a vorbit cu Dumnezeu, a umblat cu Dumnezeu și a plecat cu Dumnezeu. Cum spunea poetul Costache Ioanid: ,,Probabil că Dumnezeu i-a spus în timpul uneia din îndelungatele lor umblări împreună: ,,Enoh dragă, am tot fost la tine acasă. Hai acum și tu la Mine acasă!“ și … s-au dus.

Tipologic, și tot profetic, așa va fi și cu cei pe care vremea de dinaintea dezlănțuirii judecăților din Necazul cel Mare îi va găsi pe pământ umblând, ca și Enoh, „cu Dumnezeu“.

Potopul – Gen. 6 − 9

Cel de al doilea eveniment catastrofic cu consecințe universale asupra omenirii a fost potopul. Cum de s-a întâmplat? Care a fost motivația lui Dumnezeu? Biblia folosește un limbaj șocant. Printr-o exprimare „antropomorfică“, Dumnezeu ne spune că „i-a părut rău că a făcut pe om pe pământ“ (Gen. 6:6). Este una din cele mai triste expresii de pe paginile Scripturii.

Informații despre cauza potopului sunt parțial descrise în cartea Genezei și în scrierile lui Petru. O completare interesantă o găsim într-una din cărțile socotite „apocrife“ și neincluse în canonul Scripturii, cartea profetului Enoh. Pentru că ea mai este citată încă de două ori în alte cărți ale Noului Testament (Iuda 14-15 și 2 Petru 2:4), putem considera informațiile din ea ca fiind pertinente. În cartea lui Enoh ni se spune că un număr de aproximativ două, trei sute de îngeri trimiși să vadă ce fac copiii lui Dumnezeu în zona muntelui Hermon s-au îndrăgostit de fetele oamenilor, s-au împreunat cu ele și au dat naștere la un hibrid oribil de rasă, jumătate îngeri și jumătate oameni. În Geneza 6, copiii rezultați din această unire neîngăduită sunt numiți „nefilimi“, traduși uneori prin „uriași, oameni viteji, oameni cu nume“. Ei sunt „semizeii“ echivalenți din mitologia greacă. Capacitățile mentale și fizice deosebite au fost însoțite de o perversiune a moralei. Conștiința umană a fost modificată parcă din pricina unui alt cod genetic și „răutatea omului a ajuns mare pe pământ, … toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai înspre rău“ (Gen. 6:5). Contaminarea a pătruns apoi la toate făpturile create, astfel încât „pământul era stricat; căci orice făptură își stricase calea pe pământ“ (Gen. 6:12).

Hotărât să spele această rușine de pe fața pământului, Dumnezeu a ales să strămute rasa umană dincolo de distrugerea totală de sub apele potopului prin familia neprihănitului Noe. Păstrat prin suveranitatea lui Dumnezeu separat de contaminarea generală, Noe a devenit astfel primul profet din istorie. Subiectul pe care i l-a dat Dumnezeu să-l vestească a fost „neprihănirea“ și „judecata necruțătoare pentru păcat“. Dumnezeu și-a manifestat astfel „harul“ și, în dragostea Sa, le-a mai dat creaturilor încă o posibilitate de salvare prin pocăință și întoarcere la voia Sa. Timp de o sută douăzeci de ani, Dumnezeu l-a pus pe Noe să predice acest mesaj și a așteptat să vadă ce fac oamenii. Din păcate, în sensul cel mai real al acestei expresii, oamenii și-au bătut joc și de mesagerul Noe și de mesajul profetic adus de el.

Biblia ne spune că Enoh a născut un copil la vârsta de șaizeci și cinci de ani și i-a pus numele Metusala, care înseamnă „se va întâmpla atunci când va muri el“. (Gen. 5:21-27). Numele a fost un avertisment, iar durata vieții copilului a fost cât a durat așteptarea harului divin pentru ca oamenii să se întoarcă la El, nouăsute șaizeci și nouă de ani. Metusala a fost omul care a trăit cel mai mult dintre toți cei menționați în Biblie, pentru că Dumnezeu a avut „o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.“ (2 Petru 3:9).

Când a murit Metusala a început să plouă, o ploaie cu picături mari, au pornit șuvoaiele, au început inundațiile și s-a pornit … potopul. Nepotul lui Metusala, Noe, a intrat în corabie și Dumnezeu a închis ușa după el. Se terminase vremea harului și începuse vremea cumplită a pedepsei.

Noul Testament ne confirmă că opt suflete din familia lui Noe au supraviețuit în corabie dincolo de pedeapsa teribilă a potopului (1 Petru 3:18-22).

După potop, Dumnezeu a așezat în nori semnul curcubeului și a promis că nu va mai nimici vreodată întreg pământul prin ape mari. Această realitate ne face să susținem că potopul a fost pe toată fața pământului. Altfel, inundații catastrofale pe arii geografice mai mici, care s-au petrecut în multe alte ocazii în istorie, ar contrazice promisiunea lui Dumnezeu.
Este interesant că pentru apariția curcubeului trebuie să avem lumină și apa ploii. Curcubeul este o refractare a luminii prin sferele picăturilor de ploaie. Lumina și apa sunt cele două elemente esențiale necesare pentru apariția și susținerea vieții. Ele se găsesc, după câte știm noi deocamdată, numai pe planeta pământ. Curcubeul a fost însoțit de promisiunea lui Dumnezeu nu numai că nu va mai distruge pământul prin intermediul apei, ci și că le va asigura oamenilor condițiile necesare pentru o viață îmbelșugată. Tot cu acea ocazie, Dumnezeu a subliniat și valoarea vieții omenești și a instituit pedeapsa capitală pentru omor:

„Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi pământul. S-apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pământ, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pământ şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mâinile voastre! Tot ce se mişcă şi are viaţă, să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde. Numai carne cu viaţa ei, adică sângele ei, să nu mâncaţi. Căci voi cere înapoi sângele vieţilor voastre; îl voi cere înapoi dela orice dobitoc; şi voi cere înapoi viaţa omului din mâna omului, din mâna oricărui om, care este fratele lui. Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui“ (Gen. 9:1-6).

Turnul Babel – Gen. 11

Când parcurgi lista generațiilor fiilor lui Noe din Geneza 10, nu se poate să nu observi existența unui individ cu numele de „Nimrod”. Sonoritatea acestui nume este foarte asemănătoare cu cea a cuvântului ebraic „Marad”, care înseamnă rebel, răzvrătit, războinic. Textul din Geneza 10:8-9 face un adevărat joc de cuvinte prin asocierea acestor două cuvinte:

„Cuș a născut și pe Nimrod: el este acela care a început să fie puternic pe pământ. El a fost un viteaz vânător înaintea Domnului”.

Versetul următor, 10, enumeră orașele peste care s-a întins domnia lui și primul de care dăm este … Babilonul, prima cetate zidită de oameni după epocala catastrofă a potopului lui Noe.

Gândiți-vă la aceasta: Babilonul a fost prima aglomerare urbană de după potop, iar numele celui care a ctitorit-o are semnificația de „rebel”! Ni se spune că omul acesta a mai zidit și alte cetăți:

„El a domnit la început peste Babel, Erec, Acad și Calne, în țara Șinear” (Gen. 10:10).

Șinear este câmpia aluvionară din sudul Irakului modern, între Bagdadul de azi și golful în care se varsă Tigrul și Eufratul. Șinear este regiunea, Babilon este cetatea, Nimrod este întemeietorul, iar clădirea principală este turnul Babel.

Să trecem acum la capitolul 11:

„Tot pământul avea o singură limbă și aceleași cuvinte. Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în țara Șinear; și au descălecat acolo” (Gen. 11:1-2).

Se pune întrebarea: „Cine-i mâna pe ei înspre răsărit?” Cine este acela care s-a pus în fruntea lor și le dirijează mersul. Capitolul precedent ne-a dat deja răspunsul: Nimrod.

Valul omenirii care se deplasează spre răsărit este mânat de Nimrod care formează cea dintâi cetate de după potop: Babilonul. Iată care i-a fost motivația și iată care le-a fost dorința:

„Și au zis unul către altul: „Haidem! Să facem cărămizi, și să le ardem bine în foc.” Și cărămida le-a ținut loc de piatră, iar smoala le-a ținut loc de var. Și au mai zis: „Haidem! Să ne zidim o cetate și un turn al cărui vârf să atingă cerul, și să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe toată fața pământului” (Gen. 11:3-4).

Acest text este o „declarație-program” și reprezintă trei raționamente pentru care a trebuit să existe o cetate și un turn în locul numit Babilon:

1. Oamenii de atunci au vrut salvare: „Un turn care să atingă cerul”.

Expresia „Turnul Babel” nu se află în textul Bibliei, decât sub forma unui subtitlu adăugat mai târziu. „Babel” se poate traduce prin „poarta lui Dumnezeu” (Babilu – în limba acadiană) sau „șarpele inelat”, din pricina formei în spirală pe care se presupune că a avut-o. În ebraică, „balal” înseamnă „încurcătură, confuzie” (Gen. 11:9).

Turnul din valea Șinear a reprezentat încercarea oamenilor de a construi o punte între locul „căderii lor” și „cerul prezenței lui Dumnezeu”. De la pământ până la cer: „un turn al cărui vârf să atingă cerul”.

Nimrod și oamenii de atunci nu s-au supus limitărilor stabilite de Dumnezeu, după momentul căderii în păcat. Zidirea turnului a fost echivalentă cu adunarea tuturor resurselor umane de atunci pentru ca, prin puterile lor, oamenii să-L oblige pe Dumnezeu să-i reintegreze în ordinea cosmică. Examinat ușuratic și printr-un complex de falsă superioritate, pasajul ne-ar putea duce pe o pistă falsă, subliniindu-ne aparent incapacitatea omenirii de atunci de-a înțelege legile fizicii și dimensiunile realității în care trăiau. Este clar că toată masa planetei pământ nu le-ar fi fost deajuns oamenilor de atunci ca să facă un turn suficient de înalt pentru a străbate galaxiile spațiului cosmic. Turnul Babel n-ar fi putut niciodată să-și atingă scopul, dacă o punte materială între pământ și cer ar fi fost adevăratul scop al construirii lui.

Amănuntul care ne arată că turnul a urmărit o altfel de dimensiune este că Dumnezeu nu-și bate joc de oameni și nici nu le declară inițiativa drept o imposibilitate. Dimpotrivă! El declară că ce doreau ei ar fi fost foarte posibil și chiar probabil de realizat:

„Domnul S-a coborât să vadă cetatea și turnul, pe care-l zideau fiii oamenilor. Și Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor, și toți au aceeași limbă; și iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus în gând” (Gen. 11:6).

Turnul Babel din cetatea Babilonului așezat în câmpia Șinear a fost un fel de „portal cosmic”, un observator astronomico-religios prin care creaturile de pe pământ urmăreau să se asocieze cu „puterile văzduhului” despre care ne vorbește Noul Testament, extratereștrii supranaturali ostili ordinii lui Dumnezeu și atrași de arhanghelul Lucifer în răscoala lui spirituală. Nimrod și omenirea de atunci erau nostalgici după combinarea dintre „îngerii lui Dumnezeu și fetele oamenilor” care produsese vremuri de nemaiauzit progres, este drept, „cu foarte puternice tente demonice”. Turnul era și realizabil și profund religios în întrebuințarea lui. Religia lui urmărea însă să fie „închinarea la Satan” și pătrunderea, prin această alianță, în dimensiunile pierdute ale „supranaturalului”.

„Salvarea” pe care o dorea Nimrod era ieșirea din „starea noastră smerită” despre care vorbește Pavel și reintegrarea prin forță în sferele civilizațiilor cerești:

„El va schimba trupul stării noastre smerite, și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Și supune toate lucrurile” (Filip. 3:21).

„Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: „Ce este omul, ca să-ți aduci aminte de el, sau fiul omului, ca să-l cercetezi? L-ai făcut pentru puțină vreme mai prejos de îngeri …” (Evrei 2:6-7).

De ce le-a blocat Dumnezeu calea aceasta spre salvare? Pentru că alternativa Babilonlui n-ar fi fost de fapt o „salvare”, ci o alegere rea cu consecințe eterne. Oprirea construirii turnului a fost un gest al dragostei și înțelepciunii divine, după cum tot așa fusese și alungarea din paradis și potopul de pe vremea lui Noe. Toate aceste trei pedepse au fost lucrarea harul lui Dumnezeu. Prin alungarea din paradis ni s-a interzis accesul la pomul vieții, care ar fi dat un caracter etern înstrăinării noastre de Dumnezeu; am fi început „moartea a doua” cu consecințele ei ireversibile.

Oprirea construirii turnului Babel a blocat accesul omenirii „pe ușa din dos” în universul spiritual cosmic și alianța dintre urmașii lui Noe și aceia care pervertiseră creația de pe pământ înainte de potop.

2. Oamenii de atunci au vrut semnificație: „Și să ne facem un nume!”

În Biblie, numele nu sunt doar o colecție plăcută de sunete, ci formulări care ascund în ele destăinuiri despre identitatea și destinul cuiva. Un „nume” reprezintă o anumită „stare”, definește o foarte precisă „calitate a cuiva”. Îndepărtarea de Creator a dus creatura în rătăcire. Alungarea din paradis le-a produs oamenilor o teribilă criză de identitate. Nemaifiind „ai Domnului”, ajunseseră „ai nimănui”. Aceasta era ceea ce simțeau și resimțeau dureros în inimi. A reintra în sferele cerești prin propriile puteri era echivalent cu a-I spune lui Dumnezeu: „Am făcut-o și fără Tine. Am realizat-o prin puterile noastre. Ne-am făcut singuri un nume mare printre creaturile cerului”. Dumnezeu știa criza de semnificație prin care trecea omenirea și avea pregătită o cale pentru rezolvarea acestei probleme. În capitolul imediat următor citim că Dumnezeu l-a chemat pe Avraam din mulțimea păgână și i-a propus tocmai să-l scoată din groaznica criză de semnificație:

„Domnul zisese lui Avram: „Ieși din țara ta, din rudenia ta, și din casa tatălui tău, și vino în țara pe care ți-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare, și te voi binecuvânta; Îți voi face un nume mare, … “ (Gen. 12:1-2).

Identitatea veritabilă se definește în funcție de ceva sau de cineva. Orice identitate definită față de lucruri sau situații este falsă și efemeră. Numai identitatea definită față de Creatorul universului, este și va rămâne pururi adevărată. Dumnezeu este un punct de reper universal pentru toate făpturile. Problema identității umane, rezolvată pentru Avraam prin chemarea lui, va fi rezolvată de Dumnezeu în final pentru toți aceia care s-au întors prin credință la El. Despre aceasta ne spune Domnul Isus în cartea Apocalipsei:

„Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, și-i voi da o piatră albă, și pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l știe nimeni decât acela care-l primește” (Apoc. 2:17).

„Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu și nu va mai ieși afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu și numele cetății Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se coboare din cer de la Dumnezeul Meu și Numele Meu cel nou” (Apoc. 3:12).

Semnificația noastră eternă va fi dată de această întreită identitate: pe noi va fi „scris”: „Numele Dumnezeului Meu”, „numele cetății Dumnezeului Meu”, și „Numele Meu cel nou”. Un veritabil „Social Security Number” cu trei seturi de numere …

Ințiativa lui Nimrod și a oamenilor din Babilon urmărea dobândirea unei identități false, obținute prin uzurpare. Era calea propusă de Lucifer.

3. Oamenii de atunci au vrut siguranță: „ … ca să nu fim împrăștiați pe toată fața pământului”.

Condițiile lumii de după cădere și potop erau grele și locurile erau periculoase. Există o putere în mulțime și un sentiment de siguranță în aglomerația unei mulțimi. Chiar așa a sunat și deviza din Internaționala comuniștilor: „De ce uitați că-n voi e număr și putere”.

Formarea unor mari aglomerări umane era însă în directă contradicție cu porunca pe care le-o dăduse Dumnezeu oamenilor: „Iar voi, creșteți și înmulțiți-vă, răspândiți-vă pe pământ, și înmulțiți-vă pe el!” (Gen. 9:7). Nimrod a ales să nu se supună acestei porunci divine, de parcă i-ar fi spus lui Dumnezeu: „Nu sunt de acord cu planurile Tale. Avem noi unul mai bun. Vom sta aici împreună și nu vom merge nicăieri”.

Nimrod și-a ridicat pumnul spre Dumnezeu și i-a zis: „N-avem nevoie de Tine! Nu Te vrem! Vrem să trăim așa cum hotărâm noi. Vom face ce ne place, când ne place și cum ne place. Vom trăi fără Tine”.

Din momentul acesta, Babilonul și-a definit un caracter anume: este cetatea mândriei, a rebeliunii față de Dumnezeu, a împotrivirii față de planurile Lui și a construirii unor alternative proprii pentru soluționarea problemelor omenirii.

Știm ce s-a întâmplat atunci. Dumnezeu a venit, a văzut și a spulberat planurile lui Nimrod. Prin încurcarea limbilor, Dumnezeu i-a împrăștiat cu forța pe toată suprafața pământului. La Turnul Babel, Dumnezeu le-a dat oamenilor prima dată darul limbilor, dar nu le-a dat și traducător. Cincizecimile au fost repetarea fenomenului de la Babel. Dumnezeu poate face instantaneu pe cineva să vorbească într-o altă limbă. La Babel a fost vorba de o pedeapsă, la Ierusalim a fost vorba de înlăturarea acestei pedepse a divizării și împrăștierii din pricina diferitelor limbi vorbite. Lingvistic și psihologic, fiecare națiune a lumii își poate trasa drumul înapoi spre același punct de origine: Babilonul străvechi. De acolo au început toate problemele noastre.

Concluzii

Din capitolele analizate până acum în cartea Genezei vedem două principii la lucru. Cel dintâi este sfințenia lui Dumnezeu care vine să pedepsească păcatul. Dacă n-ar face-o, Dumnezeu n-ar mai fi bun. Prin caracterul Său, Dumnezeu trebuie să repare sau să înlăture răul. Și El o face de fiecare dată. Dumnezeu i-a pedepsit pe Adam și Eva, l-a pedepsit pe Cain, a pedepsit omenirea păcătoasă prin potop și i-a pedepsit pe cei ce se apucaseră să ridice Turnul Babel. Să nu uităm că El poate oricând să șteargă iar de pe fața pământului întreaga rasă umană. Biblia ne spune că așa va și face la vremea sfârșitului. Domnul Isus ne-a anunțat că va fi „aidoma ca în zilele lui Noe“.

Paralel cu pedeapsa vedem activ și un al doilea principiu: harul binevoitor care găsește încă o cale ca să ne treacă dincolo de pedeapsă. Lui Adam și Eva, Dumnezeu le-a făcut haine, ca să le acopere rușinea și goliciunea. Chiar și în cazul lui Cain, Dumnezeu i-a pus un semn pe frunte ca nimeni să nu se atingă de el. În cazul generației lui Noe, o rămășiță a fost salvată în corabie și din urmașii lor se va continua lanțul generațiilor de neprihăniți din care va veni, la vremea împlinirilor, soluția lui Dumnezeu pentru toate problemele cauzate de păcat, Mesia – Isus Christos. La Babel, Dumnezeu nu vine să nimicească, ci doar să-i incapaciteze și să-i împrăștie ca să nu mai poată realiza ceea ce-și puseseră în minte.

Conflictul acesta dintre dreptatea sfințeniei lui Dumnezeu care-L obligă să pedepsească și harul care-L face să ne dorească binele va continua să meargă în paralel pe tot parcursul Vechiului Testament. Conflictul dintre aceste două principii se va rezolva în Noul Testament la Cruce. Moartea lui Isus Christos a fost evenimentul care a satisfăcut amândouă principii divine și ne-a pus la dispoziție soluția lui Dumnezeu pentru eternitatea noastră fericită.

Avraam, Isaac și Iacov

După ce s-a ocupat cu evenimentele principale din protoistoria omenirii, Geneza trece la personajele principale din protoistoria poporului evreu. Ceea ce este șocant în narațiunea biblică nu este că evreii au avut o credință în Dumnezeu, ci cu totul altceva. Toate popoarele antice și-au avut dumnezeul lor. În antichitate n-a existat nici un popor ateu! Pentru că fiecare popor și-a avut dumnezeul sau dumnezeii lui, conflictele dintre popoare erau văzute și ca înfruntări între diferiți zei sau dumnezei.

Ceea ce a fost unic și șocant la evrei a fost că ei au susținut că Dumnezeul lor este Creatorul întregului univers și, mai ales, că acest Creator al întregului univers a ales să fie Dumnezeul lor. Acesta este motivul pentru care Geneza ne prezintă mai întâi pe Creatorul universului în primele 11 capitole și în capitolul 12 ne prezintă alegerea lui Avraam. Aceasta este un „scandal al particularității“. O asemenea pretenție produce un statut de „excepționalism al evreilor“. Toate popoarele au fost șocate de astfel de pretenții „absurde“. Dacă însă relatarea Bibliei din capitolul 12 al Genezei este adevărată, atunci Biblia este o carte al cărui conținut ne interesează și pe noi. Vă amintiți că am spus că dacă Biblia ar fi început cu cartea Exodul, reacția noastră ar fi putut fi: „Nu mă interesează o carte despre religia unui anumit popor, religia evreilor. Eu nu sunt evreu!“ Ceea ce ni se spune însă în capitolul 12 al Genezei este că Dumnezeu l-a ales pe Avraam pentru noi, pentru ca prin această alegere să ne poată binecuvânta pe toți oamenii, din toate neamurile omenirii.

„Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe ceice te vor binecuvânta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine“ (Gen. 12:1-3).

„Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov“ este un nume compus care-L identifică pe Dumnezeu în relația Lui cu Geneza și cu începuturile poporului evreu. Ea este echivalentă cu ideea de „Dumnezeul Genezei“, „Dumnezeul începuturilor noastre“, „Dumnezeul care ne-a ales pentru Sine“. Acest apelativ pentru Dumnezeu apare de foarte multe ori în textul Bibliei, mai ales în clipe definitorii de criză sau subliniere a planului mesianic (Gen. 31:53; 32:9; 50:24; Exod 3:6, 15-16; 4:5; Deut. 9:5; Mat. 22:32; Marcu 12:26; Fapte 3:13: 7:32).

De la capitolul doisprezece până la capitolul 50, Geneza se ocupă cu viața acestor trei patriarhi ai poporului evreu.

Există un foarte mare „dezechilibru“ în felul în care ne-a fost scrisă istoria în Biblie. Geneza acopere o perioadă cu mult mai mare decât tot restul Bibliei. De la Exodul și până la Apocalipsa au trecut aproximativ 1,500 de ani. În timp ce prima cartea Bibliei acoperă o perioadă cu mult mai mare.

Chiar și conținutul Genezei este împărțit în două părți inegale. Primele capitole ne redau o perioadă de peste două mii de ani, în timp ce ultimele trei sferturi ale cărții ne istorisesc, prin comparație, doar o perioadă foarte scurtă, de aproximativ 350 de ani. Conținutul Genezei trece de la privirea generală asupra istoriei și a mulțimilor de oameni la viața a doar câțiva dintre ei. Timpul parcă încetinește și accentul cade pe evenimentele legate de desfășurarea planului de mântuire făcut de Dumnezeu pentru omenire.

Dumnezeu a ales să fie așa, pentru că El a vrut să ne lase doar acele relatări care sunt importante pentru felul în care-și rezolvă problemele Lui cu creația. Toți cei care caută să facă Biblia o carte cu îndrumări pentru rezolvarea problemelor noastre fac o greșeală fatală. Biblia nu ne arată cum ne rezolvă Dumnezeu problemele noastre, ci cum Își rezolvă Dumnezeu problemele Lui! Biblia nu este „antropocentrică“, ci „teocentrică“ din scoarță în scoarță.

Aleși prin credință și pentru credință

Avraam, Isaac și Iacov sunt parte din linia aceea de oameni credincioși care i-au urmat lui Set și au început să „cheme numele Domnului“. Geneza ne vorbește despre ei de parcă ar fi cei mai importanți urmași de pe fața pământului și, într-un fel, chiar așa au și fost.

În măsura în care vom începe să studiem viețile acestor trei oameni, Avraam, Isaac și Iacov, vom observa că există o descriere a lor „prin contrast“ cu una din rudeniile lor. Avraam ne este descris în contrast cu nepotul său, Lot. Isaac ne este prezentat prin contrast cu fratele său vitreg, Ismael, iar Iacov ne este prezentat în contrast cu fratele său geamăn, Esau. Observați că relația dintre aceste perechi devine din ce în ce mai apropiată, de la nepot, la frate vitreg, la frate geamăn. Biblia ne spune că există mereu aceste două linii care împart omenirea, cei neprihăniți și cei păcătoși. Istoriile celor trei perechi de oameni te îndeamnă să te aliniezi cu unul sau cu celălalt. Vrei să fii un Avraam sau un Lot? Alegi să fii un Isac sau preferi să fii un Ismael? Îți place să faci ce a făcut Iacov sau te abandonezi poftelor tale ca Esau? Când străbați relatările din Geneza, aceasta este întrebarea pe care trebuie să ți-o pui: Cu cine vrei să semeni?

Priviți din perspectiva revelației despre Dumnezeu, cele trei personaje ne vorbesc despre supremația lui Dumnezeu. Avraam dovedește supremația lui Dumnezeu în alegere, Isaac ilustrează supremația lui Dumnezeu în naștere și preferințe, iar Iacov cu fiul său Iosif dovedesc supremația lui Dumnezeu în îngrijire și călăuzire.

Niciunul din acești trei oameni nu pot spune că au fost aleși din cauza poziției în care se aflau. Dumnezeu i-a ales în mod suveran. Chiar și atunci când a trebuit să aleagă pe unul în dauna altuia, Dumnezeu a preferat să-l aleagă pe acela care n-ar fi avut în mod normal prioritate. Dumnezeu l-a ales pe Isaac, nu pe Ismael, pe Iacov, nu pe Esau, pe Iosif, nu pe Ruben sau pe altul din frații lui mai mari, de parcă ar vrea să ne spună: „Nimeni nu-mi poate spune Mie pe cine să-l aleg și pe cine nu! Nimeni nu are dreptul la dragostea Mea. O dau cui vreau Eu.“

Nici unul din acești oameni nu pot spune că au fost aleși pe motive de superioritate morală. Biblia este o carte cinstită și ne spune că toți trei au fost niște mincinoși. Nu sunt „sfinți de așezat în vitraliile bisericii“, ci oameni în carne și oase ca noi toți, cu greșeli și slăbiciuni. Ca să-și protejeze viața, Avraam și Isaac au mințit amândoi despre relațiile cu nevestele lor. Iacov a fost cel mai mare mincinos din cei trei. Nu întâmplător a fost poreclit „înșelătorul“. Nu cred că există prea mulți oameni care și-ar dori să fie rude cu Iacov. Vai de banii și averile lor! Adevărat că a trebuit să plătească și el când a fost păcălit de alții. Unul din cele mai ironice versete din Biblie este acela în care ni se spune că cel care se angajase să slugărească la socrul său Laban șapte ani pentru Rahela s-a trezit în dimineața de după noaptea nunții și „iată că era (sora ei) Lea“ (Gen. 29:25). Lecția pe care trebuie să o învățăm de aici este că „ceea ce seamănă cineva, aceea va și secera“. Cel care n-a avut milă de bătrânul său tată sau de fratele său mai mare și i-a înșelat fără să clipească pe amândoi a trebuit să învețe pe propria piele cum este să fi înșelat tu însuți.

Pe lângă lipsa lor de etică, fiecare dintre cei trei au fost poligami. Oare de ce i-a ales atunci Dumnezeu? De ce nu a ales El pe alții? Nu există decât un singur răspuns la această întrebare: credința. Dumnezeu preferă să lucreze mai degrabă cu un om care crede, decât cu un om care este bun. El a mers chiar atât de departe încât să-i spună lui Avraam că, în evaluarea divină, „credința lui i-a fost socotită drept neprihănire“ (Gen. 15:6; Rom. 4:3,5,9, 22-23; Gal. 3:6; Iacov 2:23). Cel mai mare lucru pe care-l poți face pentru binele tău este să crezi în Dumnezeu. Când oamenii au vrut să afle ce trebuie să facă pentru a împlini voia lui Dumnezeu, Domnul Isus le-a spus: „Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?“ Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela, pe care L-a trimes El“ (Ioan 6:28-29). Credința este cea dintâi din lucrările pe care trebuie să le faci. Poți face o sumedenie de fapte bune, dar dacă nu ai început cu credința în Dumnezeu, nu vei ajunge nicăieri.

Avraam, Isaac și Iacov au fost oameni ai credinței. Priviți din punct de vedere al lecțiilor pe care le putem învăța noi de la ei, cei trei sunt tot atâtea pilde de credință. Avraam este tatăl tuturor credincioșilor. Isaac este credința gata de jertfă. Iacov și fiul său Iosif sunt pilde despre umblarea prin credință. Sunt temperamente diferite, caractere diferite, trec prin circumstanțe diferite, dar ceea ce-i unește este credința lor în Dumnezeu. Au diferite forme de a-și manifesta credința, din când în când mai șovăiesc și șchioapătă, dar sunt oameni ai credinței.

Prin credință, Avraam a plecat la 75 de ani din Ur, din Caldeea, ca să primească în dar o țară pe care n-o mai văzuse niciodată. Dumnezeu i-a promis că va avea un fiu și Avraam a crezut și aceasta. A așteptat mai bine de 14 ani ca să primească acest copil, dar până la urmă a făcut-o. A ezitat și s-a poticnit atunci când Sara i-a propus să nu mai aștepte și i-a dat-o ca mamă-surogat pe slujnica ei, Agar (Gen. 16:1-6). Credința l-a făcut pe Avraam să fie gata să-l jertfească pe Isaac atunci când Dumnezeu i-a cerut-o. El s-a gândit că dacă Dumnezeu poate să facă doi oameni aproape morți să aibă un copil, poate să învie și acest copil după ce va fi adus ca jertfă:

„Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise. De aceea, dintr-un singur om, şi încă un om aproape mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.

Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu! El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!“ Căci se gândea că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi: şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi“ (Evrei 11:11-12, 17-19).

Dacă luăm în considerație că Dumnezeu nu mai înviase pe nimeni încă, putem spune că Avraam a avut o credință mare.

Isaac și-a dovedit credința atunci când a acceptat să fie adus ca jertfă. Asta s-a întâmplat. Nu în copilăria lui, așa cum îl arată unele tablouri, ci cam pe când avea el cu puțin peste 30 de ani. Evreii care citesc Geneza știu că așa este. Biblia lor nu este împărțită în capitole și versete. Imediat după ce ni se spune despre jertfirea lui Isaac, Geneza continuă cu informația că Sara, mama lui Isaac, a murit la vârsta de 127 de ani. La data aceea, Isaac avea 37 de ani. El s-a supus de bună voie tatălui său care era un om bătrân și nu putea să-l forțeze. A făcut-o pe muntele Moria, care se va numi peste secole Golgota și unde Fiul lui Dumnezeu se va supune Tatălui și va accepta să fie dat la moarte pentru noi.

O altă manifestare a credinței a fost că Isaac a acceptat ca Dumnezeu să-i aleagă o soție. El a stat acasă și l-a așteptat pe robul tatălui Său Avraam să i-o aducă pe Rebeca din Mesopotamia, de la rudeniile lor.

Iacov a avut și el credință, chiar dacă la început această credință a fost mai mult în … el însuși. A fost foarte priceput la șmecherii și a „cumpărat“ de la fratele său Esau dreptul de întâi născut și a „furat“ de la tatăl său, Isaac, binecuvântarea. Cel puțin a vrut să fie cu orice chip binecuvântat și asta este un plus pentru credința lui că totul depinde în viață de Dumnezeu și de cuvintele Lui. Dumnezeu a trebuit mai târziu să-l frângă și Iacov a șchiopătat toată viața după ce a fost lovit în coapsă de îngerul cu care s-a luptat toată noaptea (Gen. 32:25-32).

Șchiop, Iacov a umblat mai bine cu Dumnezeu ca oricând înainte! Spre sfârșitul vieții, Iacov i-a binecuvântat pe cei doisprezece copii ai săi care au devenit cei doisprezece „patriarhi“ ai semințiilor lui Israel. Toți aceștia, în ciuda slăbiciunilor și șovăielilor lor, au fost și ei „oameni ai credinței“. Perechile de rude diametral opuse cu care i-a comparat Dumnezeu au fost „oameni ai firii pământești, oameni lipsiți de credință“. Lot a fost un „materialist“ care a ales ceea ce i-a atras privirile, valea mănoasă a Iordanului și n-a vrut să stea în regiunile stâncoase. Avraam și Lot au avut o dispută din cauza turmelor lor care ajunseseră prea mari ca să poată sta împreună și Avraam, deși avea drept de proprietar asupra întregii țări promise, l-a lăsat pe Lot să aleagă primul. El s-a mulțumit doar cu ceea ce-i va rămâne la urmă și a rămas în singurătatea munților, departe de aglomerările urbane ale țării.

Aceleași porniri materialiste egoiste le găsim apoi la Ismael și la Esau. Biblia ne spune că Esau a prețuit mai mult un blid de linte care să-i stâmpere foamea decât dreptul de întâi născut primit de la Domnul. „Sindromul lui Esau“ mai bântuie și astăzi, în acest secol al vitezei în care oamenii nu mai au răbdare pentru nimic, fiind gata de orice compromis numai să obțină imediat ceea ce-și doresc. Autorul epistolei către Evrei ne avertizează împotriva acestei apucături: „Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut. Ştiţi că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea n-a fost primit; pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.“ (Evrei 12:16).

Una din cele mai extraordinare manifestări a credinței celor trei patriarhi a fost că fiecare dintre ei a lăsat drept moștenire urmașilor ceva ce … nu aveau. Avraam i-a spus lui Isaac: Fiule, îți las drept moștenire toată țara aceasta (când el nu avea în proprietate decât un petec de pământ, o peșteră pe care nici pe aia n-o primise de la Dumneze, ci o cumpărase pe banii lui! Isaac i-a spus lui Iacov: Fiule, îți las în moștenire țara pe care mi-a dat-o tatăl meu …“ Iar Iacov le-a spus celor doisprezece copii „Vă las în moștenire toată țara aceasta …“ Nici unul dintre ei n-a stăpânit-o, dar au considerat-o drept „a lor“ pentru că așa le spusese Domnul Dumnezeu. Autorul epistolei către Evrei ne spune că toți aceștia au trăit prin credință până în clipa morții, fără să vadă împlinindu-se ceva din promisiunile primite: „În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ“(Evrei 11:13). Avraam, Isaac și Iacov n-au crezut doar pentru câteva zile sau ani. Ei au îmbătrânit crezând și așteptând prin credință. Asta este ceva care ne privește și pe noi, cei care suntem azi „oameni ai credinței“. În același capitol, autorul epistolei către Evrei ne spune: „Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuş n-au primit ce le fusese făgăduit; pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi“ (Evrei 11:39-40). Avraam, Isaac și Iacov ne așteaptă, ca să primim împreună ce ne-a fost promis. Ei nu sunt morți, așa cum bine explică Domnul Isus. Dumnezeu este și astăzi (nu doar „a fost“) „Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov“: „Dar că morţii înviază, a arătat însuşi Moise, în locul unde este vorba despre „Rug“, când numeşte pe Domnul: „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.“ Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sunt vii“ (Luca 20:37-38). Când Dumnezeu se va întoarce pe pământ, El va veni împreună cu Avraam, Isaac și Iacov și cu … noi, pentru ca împreună „să ajungem la desăvârșire“. Atunci va înceta tot ce este nedesăvârșit în credința și în ascultarea noastră.

Geneza ni-i prezintă deci pe Avraam, Isaac și Iacov ca pe trei oameni ai credinței, puși în contrast cu trei rude ale lor care sunt oameni ai firii pământești. Ne recunoaștem în această imagine pentru că distincția se observă în foarte multe din familiile noastre. Unii trăiesc în credință, alții aleg să trăiască după pornirile firii lor păcătoase. Interesant este că acest contrast este prezent în Geneza și în ceea ce le privește pe nevestele celor trei patriarhi. Sara, Rebeca și Rahela au fost femei foarte frumoase „la chip și la statură“. Soțiile rudelor celor trei, prin contrast, sunt femei nestăpânite și pornite pe neascultare. Femeia lui Lot n-a ascultat de porunca lui Dumnezeu și a fost făcută într-un stâlp de sare. Chiar și Domnul Isus a dat-o drept exemplu negativ: „Aduceți-vă aminte de nevasta lui Lot. Oricine va căuta să-şi scape viaţa, o va pierde; şi oricine o va pierde, o va găsi“ (Luca 17:32-33). Esau și-a luat neveste idolatre dintre fetele Canaanului (Gen. 36:2).

Cartea Geneza ne prezintă aceste două linii genealogice distincte, una a credinței și alta a neascultării. Nu este greu să vezi pe care a ales-o Dumnezeu.

Aleși prin Legământ

Dumnezeu a început lumea cu un om, Adam, și mântuirea tot cu un om, Avraam. Pe Avraam l-a chemat din Ur, din Caldeea, și a făcut un legământ cu el.

„Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine“ (Gen. 12:1-3).

Dacă vă uitați bine, legământul conține o ,,septadă“ de promisiuni:

„Voi face din tine un neam mare
2. te voi binecuvânta
3. își voi face un numa mare
4. și vei fi o binecuvântare
5. Voi binecuvânta pe cei ce t vor binecuvânta
6. și voi blestema pe cei ce te vor blestema
7. și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine“

Un astfel de „legământ“ nu este sinonim cu un „contract“ făcut între două părți egale în drepturi și autoritate. Legămintele făcute de Dumnezeu sunt promisiuni solemne prin care Dumnezeu se angajează să binecuvinteze pe cineva. Cel cu care face Dumnezeu legământ nu are decât două reacții posibile: să accepte condițiile legământului sau să nu le accepte. El nu le poate însă schimba. Sunt condițiile stabilite de Dumnezeu. Dumnezeu face o promisiune solemnă și se jură că o va îndeplini. Când un om face un jurământ trebuie să-l facă pe ceva sau cineva mai mare decât el. Dumnezeu nu poate găsi așa ceva și se jură pe … Sine însuși:

„Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta, şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei. Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!“ (Gen. 22:16-18; Luca 1:73).

De fapt, numai Dumnezeu a semnat acest legământ. Avraam n-a fost în stare! Capitolul 15 din geneza ne descrie scena care a avut loc. Procedeul se numea ,,barath“ (,,să tai un legământ) și implica despicarea în două a unui animal și trecerea celor ce făceau legământul printre cele două jumătăți. Ei trebuiau să facă un fel de procesiune în formă de opt, mergând unul după altul și recitând fiecare cuvintele legământului.

Textul ne spune că Dumnezeu a făcut să vină peste Avraam ,,un somn adânc“ (același termen folosit pentru starea în care l-a pus Dumnezeu pe Adam la facerea Evei în Geneza 2). Paralizat de neputință, patriarhul n-a trecut printre cele două jumătăți. Numai Dumnezeu a făcut-o, semnalând în felul acesta că este vorba de un legământ necondiționat, care nu ține cont de parte pe care o vor juca urmașii lui Avraam în istorie:

,,Domnul i-a mai zis: „Eu sunt Domnul, care te-am scos din Ur, din Haldeea, casă-ţi dau în stăpânire ţara aceasta.”
Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpâni?”
Şi Domnul i-a zis: „Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.”
Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în două şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia, dar păsările nu le-a despicat. Păsările răpitoare s-au năpustit peste stârvuri, dar Avram le-a izgonit. La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Avram şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întuneric.
Şi Domnul a zis lui Avram: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu, şi pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii. Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrâneţe fericită. În al patrulea neam, ea se va întoarce aici, căci nelegiuirea amoriţilor nu şi-a atins încă vârful.”
După ce a asfinţit soarele, s-a făcut un întuneric adânc, şi iată că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor şi nişte flăcări au trecutprintre dobitoacele despicate.
În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram şi i-a zis: „Seminţei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat, şi anume ţara cheniţilor, a cheniziţilor, a cadmoniţilor, a hetiţilor, a fereziţilor, a refaimiţilor, a amoriţilor, a canaaniţilor, a chirgasiţilor şi a iebusiţilor” (Geneza 15:7-21).

Legământul lui Dumnezeu cu Avraam a fost un fel de căsătorie prin care Dumnezeu s-a angajat față de Avraam și urmașii lui să le dea o țară, urmași care să le perpetueze familia și un suport providențial prin care va binecuvânta sau va blestema celelalte familii ale rasei umane în funcție de atitudinea binevoitoare sau dușmănoasă față de evrei. Aceasta din urmă a fost și este o promisiune care a hotărât soarta multor oameni și popoare.

Ca răspuns la acest Legământ, Dumnezeu le-a cerut urmașilor lui Avraam să se taie împrejur, ca semn că ei aparțin acestei familii, și să umble într-o deplină ascultare de El. Așa se explică de ce toate popoarele care se trag din Avraam practică tăierea împrejur. Legământul acesta acoperă toate paginile Bibliei, de la Geneza și până la Apocalipsa. Fraza care-l confirmă este:

„Eu voi fi Dumnezeul vostru și voi veți fi poporul Meu“. Dumnezeu va coborî în mijlocul poporului Său și ei vor umbla în lumina Lui (Apoc. 21:22-26).

Dumnezeu vrea să stea în mijlocul familiei Lui, să fie Tatăl nostru, să locuiască cu noi și să ne ia alături de El în treburile împărăției Lui.

Iosif – Al patrulea Patriarh sau Mântuitor și Domn?

Geneza rezervă un spațiu suspect de mare lui Iosif, fiul lui Iacov. De fapt, „toledot“-ul lui Iacov debutează spectaculos cu … Iacov, făcându-ne să înțelegem că Iosif este personalitatea de prim ordin din această parte a Genezei (cap. 37-50).

„Iată istoria lui Iacov. Iosif, la vârsta de şaptesprezece ani, … (Gen. 37:2)

Iacov l-a plasat pe Iosif într-o poziție privilegiată printre copiii lui. Faptul că i-a dat o haină „pestriță“ subliniază aceasta (Gen. 37:3). O traducere la fel de posibilă a termenului „pestriță“ este că haina lui Iosif a fost „cu mâneci lungi“. Amănuntul este semnificativ, pentru că slugile purtau haine cu mâneci scurte, ca să nu trebuiască să le „suflece“ în timpul lucrului. Iacov n-a vrut ca Iosif să lucreze, ci să supravegheze lucrul celorlalți frați. Iosif comfirmă tiparul conform căruia Dumnezeu nu-i alege pe cei care au dreptul în virtutea așezămintelor sociale, el nu este cel mai mare dintre frații lui. Binecuvântarea și alegerea este o lucrare a harului divin, care face așa cum dorește.

Iosif este cea de a patra generație de la Avraam, dar există mari deosebiri între primii trei și Iosif.

– Dumnezeu nu se numește niciodată pe Sine ca „Dumnezeul lui Iosif“.
– Iosif nu este vizitat niciodată de îngeri, așa cum s-a întâmplat din belșug cu ceilalți trei.
– Frații lui Iosif nu sunt „lepădați“ de Dumnezeu ca și contrast al eroului, ci incluși în binecuvântarea de care are parte Iosif și în linia neprihăniților cu originea în Set.
– Dumnezeu nu-i vorbește nciodată „direct“ lui Iosif, așa cum a făcut cu Avraam, Isaac și Iacov. Îi vorbește prin vise și îi dă abilitatea de a interpreta visele, dar nu stă niciodată de vorbă cu el. Nu ni se spune nicăieri nici că Iosif s-ar fi adresat în mod direct Domnului.

Cei care citesc cu atenție relatările Genezei își dau seama repede că Iosif este deosebit de toți ceilalți, dar de ce? Care sunt lucrurile care-l fac să fie unic? De ce a ținut Dumnezeu neapărat să ne spună așa de multe despre el?

În primul rând, Iosif prezintă o punte necesară către cartea următoare a Pentateucului, Exodul. Debutul ei ni-i prezintă pe evrei în crunta robie a Egiptului. Fără relatarea despre Iosif, n-am ști cum au ajuns ei acolo. Numai viața lui Iosif ne poate spune acest lucru. Familia lui Iosif s-a dus în Egipt pentru același motiv care i-au făcut pe Avraam și Isaac să meargă acolo, foametea, lipsa de hrană din Canaan.

Egiptul nu depinde neapărat de ploi pentru recolte. Țara are Nilul care o străbate prin mijloc și inundă malurile fertile. De fapt, în Egipt nici nu plouă. Israelul nu are o apă bogată ca Nilul, ci depinde total de umezeala ploilor venite de deasupra Mării Mediterane.

Cartea Geneza se termină cu moartea lui Iosif și cu familia lui rămasă în Egipt. Cortina cade și nu mai aflăm nimic despre perioada de patru sute de ani scursă între cartea Geneza și cartea Exodul. Când cortina se ridică iar, aflăm că familia lui Avraam a ajuns un popor mare care număra sute de mii de suflete.

Dacă existența evreilor în Egipt ar fi singurul motiv pentru care se insistă atât de mult asupra vieții lui Iosif, este foarte greu să explicăm atenția cu care ne sunt redate așa de multe amănunte despre viața lui. Sunt aproape la fel de multe capitole despre Iosif câte sunt și despre Avraam. Isaac și Iacov nu sunt prezentați nici pe departe așa de amănunțit.

Cum trebuie să studiem viața lui Iosif?

Există patru nivele diferite la care poate fi studiată viața lui Iosif.

Primul nivel este nivelul social. Istoria acestui personaj este o dramă cu personaje foarte bine conturate, cu întâmplări spectaculoase și cu coincidențe spectaculoase. Pildele morale sunt foarte evident scoase la iveală. Întreaga viața a lui Iosif poate fi redusă la două capitole: prima jumătate „coborâre“ și cealaltă jumătate „ascensiune“. Iosif a coborât de pe poziția de favorit privilegiat din casa tatălui său până la poziția de rob în închisoarea lui Faraon, iar apoi a urcat de la starea unui pușcăriaș uitat în temniță, până la poziția a doua din ierarhia Egiptului, supus doar lui Faraon, dar domnind peste toți ceilalți din țară. O astfel de evoluție oferă subiectul unei istorii foarte atrăgătoare pentru noi. Elementele ei sunt și ele menite să ne țină interesul treaz. Viața lui Iosif este centrată în jurul unor vise. Mai întâi au fost visele lui, care l-au arătat ca pe un adolescent lipsit de tact. Iosif s-a lăudat cu ele înaintea fraților săi și i-a făcut să-l urască. Apoi sunt visele pe care le-au avut în închisoare cei doi slujitori ai lui Faraon pitarul și paharnicul. Iar în final sunt visele extraordinare pe care le-a avut Faraon însuși și prin care Dumnezeu l-a propulsat pe Iosif la cârma Egiptului, pentru că numai el le-a putut da tălmăcirea corectă. Viața personală a lui Iosif poate fi studiată doar ca o întâmplare romantică și chiar a și fost ecranizată doar pentru aceasta. Titlul muzicalului este „Iosif și haina lui cea pestriță“.

Cel de al doilea nivel la care putem parcurge istoria vieții lui Iosif este cel al providenței divine. Partea aceasta a Genezei poate fi interpretată din punctul lui Dumnezeu de vedere.

De ce ne dă Dumnezeu mai multe amănunte din viața lui Iosif decât din viața oricărui alt personaj din Geneza?

Așa cum am văzut deja, cartea Geneza are o structură interesantă. Ea privește ca din spațiul cosmic peste istoria creației (aproximativ 3% din carte), zboară pe deasupra celor o mie de ani de la Adam la Avraam (aproximativ 15% din carte – coborând puțin ca să ne arate ce s-a petrecut pe vremea lui Noe), parcurge ca un helicopter peste viețile lui Avraam (21%), Isaac (8%) și Iacov (23%) zăbovind doar pe ici, pe colo. Cu Iosif, Geneza coboară cu picioarele pe pământ și străbate drumul alături de el în aproximativ 30% din conținutul cărții.

Dumnezeu este întotdeauna ordonat și această proporție a așezării trebuie să ne atragă imediat atenția. Dumnezeu a ales să ne spună câteva lucruri deosebite prin viața acestui personaj. Viața lui Iosif este o demonstrție a providenței în viața oamenilor.

Călătorind alături de Iosif dăm peste scene surprinzătoare, unele chiar tulburătoare.

Ordinea nașterii lui Iosif în șirul patriarhal a fost parte din planul lui Dumnezeu (Geneza 30:22–24).
Asta înseamnă că necazurile Rahelei cu infertilitatea au fost și ele parte din acest plan (Geneza 30:1–2).
Faptul că Iacov a iubit-o mai mult pe Rahela și a arătat favoritism pentru Iosif, fiul ei, au fost și ele tot parte din planul lui Dumnezeu (Geneza 29:30, 37:3).
Visele profetice ale lui Iosif au fost (evident) parte din plan (Geneza 37:5–11).
Gelozia fraților lui a fost și ea parte din plan (Geneza 37:8).
Răutatea fraților lui Iosif, gelozia lor, ura și dorința lor de a-l ucide, ca și partea jucată de Iuda au fost și ele parte din plan (Geneza 37:18–28, 50:20).
Cei douăzeci de ani în care frații lui Iosif l-au mințit pe tatăl lor Iacov a fost și ea parte din planul divin.
Existența cruntului comerț cu sclavi a făcut parte din plan (Geneza 37:26–27).
Faptul că Potifar s-a dus să cumpere sclavi și chiar poziția lui în Egipt a fost în planul lui Dumnezeu (Geneza 37:36).
Darul extraordinar de administrator al lui Iosif a fost prevăzut în planul lui Dumnezeu (Geneza 39:2–4).
Trecerea pe care a avut-o Iosif în fața lui Potifar a fost o lucrare a lui Dumnezeu (Geneza 39:4–6).
Înclinarea păcătoasă a soției lui Potifar a făcut parte din planul lui Dumnezeu (Geneza 39:8–12, Romans 1:24).
Minciuna soției lui Potifar a fost în planul lui Dumnezeu (Geneza 39:14–18).
Nedreptatea pe care i-a făcut-o Potifar lui Iosif a fost în planul lui Dumnezeu (Geneza 39:19–20).
Pușcăria în care a fost întemnițat Iosif – exact aceea unde vor fi duși și pitarul și paharnicul lui faraon, a fost și ea în planul lui Dumnezeu (Geneza 39:20).
Trecerea pe care a avut-o Iosif înaintea mai marelui peste întemnițați a fost în planul divin (Geneza 39:21–23).
Uneltirea de la curtea lui faraon a fost și ea în planul lui Dumnezeu (Geneza 40:1–3).
Promovarea lui Iosif ca administrator al temniței a fost și ea în planul divin (Geneza 40:4).
Visele pe care le-au avut pitarul și paharnicul au fost și ele (evident) plănuite de Dumnezeu (Geneza 40:5).
Compasiunea arătată de Iosif celor doi întemnițați a fost în planul lui Dumnezeu (Geneza 40:6–7).
Încrederea pe care au avut-o cei doi ca să-și spună visele lui Iosif a fost în planul lui Dumnezeu (Geneza 40:8–20).
Tălmăcirea primită de Iosif pentru visele celor doi a venit tot din planul lui Dumnezeu (Geneza 40:12–13, 18–19).
Sistemul judiciar al lui faraon care l-a condamnat pe pitar, dar la eliberat pe paharnic a fost în planul lui Dumnezeu (Geneza 40:20–22).
Faptul că paharnicul a uitat promisiunea făcută lui Iosif a fost în planul lui Dumnezeu (Geneza 41:23–42:1).
Noaptea în care faraon a avut visele care l-au tulburat a fost în planul lui Dumnezeu (Geneza 41:1–7).
Nepriceperea sfetnicilor lui faraon să tălmăcească visele a făcut parte din planul lui Dumnezeu (Geneza 41:8).
Faptul că paharnicul și-a adus aminte de Iosif și că a avut curajul să-i amintească lui faraon de întâmplarea nefericită a fost în planul divin (Geneza 41:9–13).
Faptul că faraon a fost suficient de disperat ca să asculte tălmăcirea unui întemnițat evreu a fost în planul lui Dumnezeu (Geneza 41:14–15).
Tălmăcirea primită de Iosif pentru visele lui faraon a fost în planul lui Dumnezeu (Geneza 41:25–36).
Încrederea lui faraon că tălmăcirea se va împlini întocmai a fost în planul lui Dumnezeu (Geneza 41:37–40).
Faptul că Iosif a primit-o de nevastă pe Asnat (o egipteancă) a fost parte din planul lui Dumnezeu (Geneza 41:45).
Cei doi fii ai lui Iosif, Efraim și Manase au fost în planul lui Dumnezeu (Geneza 41:50–52, 48:5).
Complexitatea fenomenelor climatice care au făcut să fie șapte ani de belșug urmați de șapte ani de lipsuri, cu toate bucuriile și suferințele cauzate de aceștia peste toți oamenii din vremea aceea, plus îmbogățirea nemăsurată a lui faraon, au fost parte din planul lui Dumnezeu (Geneza 41:53–57; 47:13–26).
Teribila foamete care a venit peste familia lui Iacov ca să-l determine să-și trimită fiii la cumpărături în Egipt a fost parte din planul lui Dumnezeu (Geneza 42:1–2).
Călătoria reușită pe care au avut-o frații lui Iosif în Egipt și faptul că fratele lor, Beniamin a rămas acasă cu Iacov au fost în planul lui Dumnezeu (Geneza 42:3–4).
Faptul că frații au trebuit să se închine în fața lui Iosif (o realitate care i-a indignat altă dată) a fost și el o împlinire a planului lui Dumnezeu (Geneza 42:6).
Smecheria cu care Iosif i-a încercat pe frații săi a fost și ea în planul lui Dumnezeu (Geneza 42:9–44:34).
Faptul că toți au fost aruncați în temniță pentru trei zile (Geneza 41:17) și că Simeon a fost ales să rămână zălog în Egipt a fost parte din planul lui Dumnezeu.
Refuzul lui Iacov de a-l lăsa pe Beniamin să meargă în Egipt și faptul că aceasta a făcut ca Simeon să guste din amarul detenției a fost parte din planul lui Dumnezeu (Geneza 42:38).
Agonia foametei care l-a înduplecat până la urmă pe Iacov să-l trimită pe Beniamin în Egipt, pe răspunderea personală a lui Iuda a fost parte din planul lui Dumnezeu (Geneza 43:8–14).
Succesul strategiei lui Iosif care a ascuns potirul în sacul lui Beniamin și agonia fraților lui care nu l-au recunoscut nici după ce au fost confruntați iar cu el a fost parte din planul lui Dumnezeu (Geneza 43:15–44:17).
Faptul că tocmai Iuda, care a avut ideea să-l vândă pe Iosif, a avut acum ideea de a se oferi ca rob în locul lui Beniamin, din dragoste pentru tatăl lor Iacov au fost și ele parte din planul lui Dumnezeu (Geneza 44:18–34).
Scena în care Iosif s-a făcut cunoscut fraților săi a fost și ea în planul lui Dumnezeu (Geneza 45:1–14).
Surpriza pe care i-au produs-o fiii săi lui Iacov, dezamăgirea că l-au mințit timp de 22 de ani despre moartea lui Iosif și vestea că Iosif, cel crezut mort, a ajuns mare în Egipt au făcut parte din planul lui Dumnezeu (Geneza 45:25–28).
Faptul că Iacov a acceptat să meargă la belșugul din Egipt pe socoteala celui crezut mort a fost parte din planul lui Dumnezeu (Geneza 46:2–4).
Așezarea familiei mesianice a lui Avraam în Egipt pentru un timp de 430 de ani în care au gustat și ei suferințele robiei a împlinit și ea planul despre care îi vorbise Dumnezeu lui Avraam (Genesis 15:13–14), a fost și ea parte din planul lui Dumnezeu (Geneza 46:5–47:12).

Parcurgând alături de Iosif peripețiile vieții lui este echivalent cu citirea unei scrisori de dragoste pe care ne-o scrie Dumnezeu fiecăruia. În ea, Dumnezeu ne asigură că va fi cu noi oriunde și că va face ca toate evenimentele din jurul nostru să împlinească planul desăvârșit pe care-L are pentru fiecare din noi.

Deși nu vorbește direct cu Iosif, Dumnezeu este direct implicat în tot ceea ce i se întâmplă. El este în spatele cortinei, aranjând totul și toate ca să ducă la împlinirea perfectă a scopului și a planurilor Sale. Visele pe care le întâlnim în text sunt ca îndrumări date de un „regizor“ nevăzut. Oamenii primesc în somn mult mai ușor îndrumări din partea lui Dumnezeu. Visele ne tulbură și nu ne lasă să ne continuăm viața la fel ca mai-nainte. Providența divină este inversul a ceea ce lumea numește „noroc“. Oamenii sunt conduși de un Dumnezeu care intervine în viața lor, nu de o șansă oarbă și impersonal-arbitrară. Iosif este un exemplu de încredere personală în intervențiile lui Dumnezeu, care „anulează“ intențiile noastre și face ca evenimentele să se desfășoare după planul Lui desăvârșit:

„Iosif le-a zis: ,,Fiţi fără teamă; căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceeace se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr“ (Gen. 50:19-20).

Iosif n-a înțeles de ce i se întâmplă lucrurile rele, dar a pătruns providența divină după aceea. Versetul cheie al întregii situații este în capitolul 47. După ce i-a iertat pe frații lui și li s-a descoperit, Iosif i-a făcut părtași acestei înțelegeri superioare a istoriei:

„Eu sunt fratele vostru Iosif, pe care l-aţi vândut ca să fie dus în Egipt. Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimes Dumnezeu înaintea voastră. Iată sunt doi ani de când bântuie foametea în ţară; şi încă cinci ani, nu va fi nici arătură, nici seceriş. Dumnezeu m-a trimes înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară, şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire. Aşa că nu voi m-aţi trimes aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut ca un tată al lui Faraon, stăpân peste toată casa lui, şi cârmuitorul întregei ţări a Egiptului“ (Gen. 45:4-8).

Ei crezuseră că pot scăpa de Iosif vânzându-l unei caravane de negustori și mințindu-l pe Iacov, tatăl lor, prin haina lui Iosif mânjită în sângele unui țap (Gen. 37:31-32). Fapta lor a fost teribilă și Iosif nu va minimaliza gravitatea ei. Totuși, dincolo de ceea ce se vede, Dumnezeu este marele erou al istoriei, mișcând-o tot așa cum mâna nevăzută face să se miște mănușa pe care o poartă. Așa cum spunea cineva, „Dumnezeu s-a îmbrăcat cu istoria ca și cu o haină“. El îngăduie lucrurilor să „se întâmple“. El nu forțează pe nimeni. Fiind însă Dumnezeu, El poate folosi toată aceasă „libertate“ a noastră ca să-Și ducă la îndeplinire planurile Lui.

Dumnezeu i-a vrut pe evrei în Egipt pentru o vreme. De ce? Răspunsul uimitor îl aflăm într-o convorbire dintre Dumnezeu și Avraam. El ne descoperă ceva din economia „dreptății“ cu care ne cântărește Dumnezeu faptele și ne administrează pedepsele:

„Şi Domnul a zis lui Avram: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi deacolo cu mari bogăţii. Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrâneţă fericită. În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea Amoriţilor nu şi-a atins încă vârful“ (Gen. 15:13-16).

Dumnezeu a trebuit să aștepte ca amoriții să atingă culmea decadenței prin care și-au pierdut dreptul nu numai la țară, ci și la viață. Dumnezeu s-a limitat pe Sine pentru ca dreptatea Sa să poată fi satisfăcută. Când păcatul ajunge însă o anumită limită, acțiunile lui Dumnezeu în istorie sunt rapide și necruțătoare. Dumnezeu nu procedează arbitrar în istorie, alungând popoare pentru a le face loc altora. El este un Dumnezeu moral. Arheologia a scos la iveală faptul că locuitorii Canaanului ajunseseră plini de tot felul de boli venerice și degenerative. Dumnezeu a așteptat până ce „nelegiuirea Amoriților și-a atins vârful“. Țara a fost spurcată și Dumnezeu a adus din Egipt poporul Lui ca să o curățească. Orice plângere care susține că Dumnezeu i-a nedreptățit pe canaaniți ca să le facă bine evreilor este neînțeleaptă și lispită de cunoștință. Dumnezeu a aplicat același standard și copiilor săi evrei:

„Luaţi seama ca nu cumva să vă verse şi pe voi ţara din gura ei, dacă o spurcaţi, cum a vărsat pe neamurile cari erau în ea înaintea voastră“ … „Să păziţi toate legile Mele şi toate poruncile Mele, şi să le împliniţi, pentru ca ţara în care vă duc să vă aşez, să nu vă verse din gura ei. Să nu trăiţi după obiceiurile neamurilor, pe cari le voi izgoni dinaintea voastră; căci ele au făcut toate aceste lucruri, şi Mi-este scârbă de ele“ (Lev. 18:28; 20:22-23).

„Fiul omului, cei din casa lui Israel, când locuiau în ţara lor, au spurcat-o prin purtarea lor şi prin faptele lor; aşa că purtarea lor a fost înaintea Mea ca spurcăciunea unei femei în timpul necurăţiei ei. Atunci Mi-am vărsat urgia peste ei, din pricina sângelui pe care-l vărsaseră în ţară, şi din pricina idolilor cu cari o spurcaseră. I-am risipit printre neamuri, şi au fost împrăştiaţi în felurite ţări; i-am judecat după purtarea şi faptele lor rele“ (Ezec. 36:17-19).

Vorbele spuse de Dumnezeu lui Avraam în Geneza 15 ne mai dezvăluie însă încă un lucru: Dumnezeu a vrut ]nadins ca poporul Său să ajungă ]n robiei. El a vrut ca să devină „Salvatorul lor“ care să-i strămute în Canaan și să-i facă să trăiască din recunoștință față de El ca popor ales. Israel trebuie să ajungă pentru toate Neamurile un model demn de urmat în neprihănire și în binecuvântare.

Al treilea nivel la care putem studia viața lui Iosif este acela al importanței caracterului. Omul acesta a fost un personaj unic în felul lui. Nu găsim nicăieri spus ceva rău despre el. Biblia este o carte cinstită și ne-a spus o sumedenie de lucruri despre slăbiciunile și păcatele lui Avraam, Isaac și Iacov, dar nu găsim în ea nimic rău spus despre Iosif! Singurul lucru negativ a fost acea lipsă de tact cu care și-a împărtășit visele cu frații săi.

Frumusețea caracterului lui Iosif se vede din lipsa lui de cârtire și din felul în care acceptă coborârea nefericită și nedreaptă până la poziția de osândit nevinovat în temniță. Chiar și acolo, departe de cei din neamul lui și neștiut de nimeni, el continuă să-și păstreze teama și respectul față de Dumnezeu, împreună cu încrederea deplină în înțelepciunea planurilor Lui. Iosif nu s-a „supărat“ pe Dumnezeu. Când nevasta lui Potifar i-a propus să trăiască în păcat, Iosif i-a răspuns: „Cum aș putea eu să fac un rău așa de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“ (Gen. 38:9). Sfințenia purității lui Iosif este scoasă în relief prin compararea faptelor lui cu faptele celorlalți frații ai lui. Cred că acesta este motivul pentru care, din senin, în capitolul 38 al Genezei, ni se povestește dezgustătoarele fapte ale lui Iuda, fratele lui Iosif, care păcătuiește cu nora lui, crezând că este o simplă prostituată! Cât de departe era acest Iuda de curăția feciorelnică a lui Iosif în casa lui Potifar!

Când este în închisoare printre oameni răi, Iosif rămâne un om bun, preocupat prioritar cu soarta celor din jurul lui. Pasajul care scoate cel mai bine în evidență acest lucru este acela care ne spune că Iosif a observat că doi întemnițați „aveau fața posomorâtă“ (Gen. 40:6-7). Trebuie să fii un om tare bun ca să-ți pese că doi pușcăriași sunt triști și să te oferi să-i scoți din această stare!

Iosif a fost un om de caracter și pe drumul ascensiunii lui la putere. Nu știu care este o încercare mai grea pentru caracterul cuiva: umilirea sau înălțarea lui? Probabil că cea din urmă. Iosif nu și-a folosit puterea pentru a se răzbuna sau pentru a-și pedepsi dușmanii. Nu găsim că ar fi cerut rejudecarea procesului cu nevasta lui Potifar!

Iosif s-a purtat frumos cu frații săi. Nu le-a luat bani pentru grâne. Nu i-a pedepsit pentru răutatea lor, ci i-a invitat pe toți, împreună cu bătrânul său tată, Iacov, să vină și să aibe parte de binecuvântările lui din Egipt. A vorbit cu Faraon pentru ei și i-a așezat în cea mai mănoasă parte din delta Nilului, Gosen. Iosif s-a îngrijit de toate problemele lor.

Iosif este un om de mare integritate, unul din foarte puținii din Biblie. Cu siguranță, Iosif n-a fost perfect, dar Duhul Sfânt a vrut ca numai părțile lui bune să fie păstrate pe paginile Scripturii. Oare de ce? Există o singură astfel de persoană în Vechiul Testament și una singură în Noul Testament.

Al patrulea patriarh – nivelul mesianic

Dacă punem laolaltă cele trei nivele la care putem studia viața lui Iosif, nivelul uman, nivelul providențial și nivelul studiului de caracter, obținem elementele care alcătuiesc imaginea Domnului Isus în Noul Testament. În planul imediat al acțiunii, viața lui Iosif este un răspuns dat pornirilor dezordonate din viața lui Iacov. Acesta este motivul pentru care ni se dă biografia acestui al patrulea patriarh. Viața lui Iosif este o parte integrantă din viața lui Iacov:

,,Iată istoria lui Iacov: Iosif, la vârsta de şaptesprezece ani, …“ (Gen. 37:2).

Iosif a fost ceea ce noi numim un „tip“ profetic, o anunțare profetică a Persoanei și programului mesianic. Ca și Iosif, Domnul Isus va fi lepădat de frații Lui, va coborî până la chip de rob, făcându-Se asemenea noastră, „va fi dat la moarte și încă moarte de cruce“, pentru „salvarea“ fraților Lui și a tuturor oamenilor, și va fi ridicat apoi la dreapta Tatălui, de unde va guverna spre binecuvântarea tuturor celor din familia Sa. Acesta este cel de al patrulea nivel la care putem studia viața lui Iosif. Tot ceea ce i s-a întâmplat lui a fost o paralelă cu ceea ce I s-a întâmplat Domnului Isus în Noul Testament. Simetriile sunt impresionante. Până și faptul că numele celui ce a venit cu ideea să-i vândă pe amândoi a fost … Iuda. Acest nivel de studiu ne convinge că Dumnezeu a știut de la început ce va face prin Fiul Său și a strecurat în istorie „mici anunțuri“ despre aceasta. Putem trece prin Vechiul Testament și să descoperim o sumedenie de astfel de „tipuri“. Există chiar și cărți care au făcut aceasta. De fapt, Domnul Isus le-a deschis ucenicilor mintea „ca să priceapă Scripturile“ și le-a arătat ce a fost despre El „în fiecare carte a Bibliei“. Iosif este o anunțare profetică a Domnului Isus, iată de ce îi este rezervată o porțiune așa de mare în Geneza.
Avraam, Isaac și Iacov sunt exemple ale credinței pe care trebuie să o avem noi. Iosif este un model al răspunsului pe care îl are Dumnezeu pentru toți cei credincioși. De îndată ce înțelegi lucrul acesta, poți să recitești cartea Geneza și să descoperi o mulțime de astfel de exemple. Iată numai câteva dintre ele:

1. Toate genealogiile din Geneza sunt de fapt genealogii ale Domnului Isus Christos. Dacă vei citi capitolul întâi din Evanghelia lui Matei și capitolul trei din Evanghelia lui Luca vei descoperi că ele conțin nu mai puțin de 33 de personaje din Geneza. El se coboară direct din această linie a neprihănirii din Set. Copilul Mariei este în această linie și, dacă tu îi aparții lui Christos, linia asta genealogică este și linia ta. Iată de ce te interesează și te fascinează această carte. Daci ai credință devii un „copil al lui Avraam“, părtași la familia aceasta străveche. Dacă ești „în Christos“ ai moștenit această istorie și te-ai făcut una cu ea. Așa că nu mai citești despre istoria „lor“, ci despre istoria „noastră“.

2. Domnul Isus este preînchipuit în foarte multe personaje din Geneza. Să-l luăm exemplu pe Isaac. Să ne întoarcem la scena în care Dumnezeu îi spune lui Avraam să-l ducă pe un munte înalt și acolo să-l jertfească „pe fiul său, pe singurul său fiu, pe care-l iubește“ (Gen. 22:1-3). Pe același munte a ajuns să fie răstignit Domnul Isus Christos, pe Golgota. Interesant este că Dumnezeu îl numește pe Isaac în acest context „singurul tău fiu“, măcar că Dumnezeu știa și nu uitase de Ismael. Expresia se suprapune perfect peste Ioan 3:16, unde Domnul Isus este numit așa:
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică“.
Dumnezeu l-a oprit pe Avraam la momentul jertfei și i-a indicat un animal care să-l înlocuiască pe fiul său ca jertfă. Nu întâmplător, acest animal „încurcat cu coarnele într-un tufiș“, a fost un berbece cu capul în spinii deșertului. Imaginea este a unuia care purta o cunună de spini …

„Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii“ va spune peste veacuri Ioan Botezătorul. Imaginea cu mielul nu este cea mai fericită. Jertfa trebuia să aibe cel puțin un an. Era deci un berbec care crescuse deja coarne. Așa ni-L prezintă și cartea Apocalipsei. Avea coarne (Apoc. 5:6).

Numele sub care s-a prezentat Dumnezeu cu acea ocazie lui Avraam a fost „Iehova Iire“, Dumnezeul care poartă de grijă. La Golgota, Dumnezeu s-a ținut de această promisiune prin jertfirea Fiului Său, prins cu capul în spini, și cam pe la vârsta de treizeci de ani. Simbolismul este mult prea clar pentru ca să-l putem trece cu vederea.

3. Un alt exemplu de „tip“ profetic este acel personaj misterios, în același timp preot și rege peste Salem (Ierusalim), care i-a ieșit înainte lui Avraam după victoria lui asupra împăraților Canaanului. Melhisedec a primit zeciuială de la Avraam și l-a binecuvântat (Gen. 14:17-20). Acest preot-rege a venit la Avraam cu „pâine și vin“, împlinind un tipar mesianic, așa cum suntem lămuriți în epistola către Evrei (Evrei 5:6-10; 7:1-8:6).

4. Ne putem gândi și la scara văzută de Iacov între pământ și cer pe care suiau și coborau îngerii. Secole mai târziu, când Natanaael se mira că Domnul Isus îl cunoștea mai înainte de a se întâlni cu el, Domnul Isus i-a spus:
„Pentru că ţi-am spus că te-am văzut subt smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.“ Apoi i-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, că, de acum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul omului“ (Ioan 1:50-51).

Domnul Isus îi spune lui Natanael că El este scara aceea care mijlocea urcarea și coborârea îngerilor pe pământ. Câți dintre noi am văzut în scara lui Iacov un „tip“ mesianic? Nu mulți, dar Domnul Isus a văzut.

5. Să ne întoarcem și mai mult, la capitolul 3 din Geneza, și să recitim promisiunea solemnă făcută de Dumnezeu șarpelui:
„Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece, şi să mănânci ţărână. Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul“ (Gen. 3:14-15).

„Sămânța“ amintită acolo este de genul masculin și a fost o metaforă pentru înfruntarea dintre Domnul Isus și Satan, menționând rana pe care I-o va face Satan la cruce și totala zdrobire pe care i-o va cauza Domnul Isus prin înviere.

6. Să ne întoarcem și mai mult și să înțelegem că primul Adam a fost umbra Celui de al doilea, Isus Chrisos, așa cum ni se tălmăcește în capitolul 5 din epistola lui Pavel către Romani:

„De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit… Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Christos! …Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi. Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala; dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult; pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa vecinică, prin Isus Christos, Domnul nostru“ (Rom. 5:12-21).

Amândoi reprezentanți ai rasei umane au fost într-o grădină. Primul Adam a ruinat-o când a făcut cum a vrut el, nu cum i-a spus Dumnezeu, în timp ce al doilea Adam a restaurat-o când a spus: „Totuși facă-se voia Ta, nu a Mea“.
Amândoi au fost fiecare capul unei rase umane. Primul Adam a fost primul „Homo Sapiens“; Domnul Isus a fost Cel dintâi reprezentant al lui „Homo Novus“. Fiecare ne naștem „Homo Sapiens“, dar prin credință și naștere din nou poți intra în „Homo Novum“, oameni înoiți care vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.

7. Dacă ne-am întoarce la primele afirmații de pe paginile Genezei, Domnul Isus este și acolo. Deși nu ni se spune deslușit în Geneza, ucenicii Lui au fost convinși că prin El au fost făcute toate lucrurile. Ioan ne spune că „nimic din ceea ce a fost făcut n-a fost făcut fără El“ (Ioan 1:3).

Ioan, care și-a scris evanghelia pe când era în Efes, Îl numește pe Domnul Isus, „Cuvântul“ (în greacă „Logosul“). Pe vremea aceea, acest termen însemna cu mult mai mult decât o simplă vorbă. Cinci sute de ani înainte de Ioan, în Efes a trăit probabil cel dintâi dintre oamenii de știință, Heraclitus din Efes. El și-a îndemnat ucenicii să observe cu atenție fenomenele naturii, ființele și animalele ca să vadă care este cauza pentru care se întâmplă un lucru. În limba folosită atunci de greci, această „cauză“ a lucrurilor, acest principiu de manifestare, se numea „logos“. El a devenit rădăcina fiecărei ramuri a științei. „… -ologie“ înseamnă „cauza sau principiul care le pune în mișcare“. Biologie este știința care ne spune de ce se manifestă materia vie așa cum se manifestă. Psihologie, zoologie, sociologie, meteorologie și toate celelalte sunt derivate din această terminologie. Fiecare ramură a științei caută un răspuns la un fragment de realitate, dar nimeni nu se mai preocupă astăzi să afle un răspuns la realitatea totală în care ne mișcăm. Acest răspuns este Domnul Isus Christos, „Logosul“ întregului univers. Cel prin care au fost făcute toate, prin care există toate și pentru care sunt toate. Glorie veșnică să-I fie Numelui Lui binecuvântat.

Iosif a murit în Egipt, dar le-a poruncit celor din familia lui să nu-i lase oasele acolo, ci să le strămute în Canaan când Dumnezeu îi va duce iar acolo și să le îngroape în peștera în care erau mormintele părinților săi, Avraam și Sara (Gen. 50:22-26). Au trebuit să mai treacă încă 400 de ani până când Dumnezeu l-a ridicat pe Moise ca să-i scoată pe evrei din Egipt, iar apoi încă patruzeci de ani de rătăciri prin pustie. Cineva a cărat oasele lui Iosif în tot timpul acela. Era vremea în care toate speranțele de viitor ale evreilor era depozitate într-un mormânt. Spre el au călătorit oasele lui Iosif, dincolo de el călătorim și noi astăzi.

Lasă-L pe Dumnezeu să aibă ultimul cuvânt

Mulți credem că ne înțelegem viața și tragem concluziile de rigoare, după care vine Dumnezeu și dă totul peste cap. Ce facem atunci? Ne împotrivim sau ne supunem?

TOATE concluziile noastre sunt parțiale pentru că toți cunoaștem doar ,,în parte“. Numai Dumnezeu cunoaște desăvârșit totul și despre toate, fie în trecut, prezent sau viitor. Aceasta este lecția pe care am desprins-o din viața lui Iosif, egipteanul.

Vândut de frații săi, Iosif a ajuns să aibă o viață nouă și o identitate nouă în Egipt. Înțelept, el a acceptat noua situație și se gândea că asta va fi viața lui de-acum înainte. Era desprins total de urmașii lui Avraam și de promisiunile planului mesianic. De unde știu asta? Din numele pe care a ales să le dea celor doi copii pe care i-a avut în Egipt.

Era pe vremea când numele copiilor mai însemna încă ceva, nu ca astăzi când dăm copiilor nume după rude, prieteni sau … sonoritate. Iată ce a făcut Iosif:

,,Înaintea anilor de foamete, i s-au născut lui Iosif doi fii, pe care i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu.” Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele.” (Gen. 41:50-52).

,,Înaintea anilor de foamete“ au fost în Egipt șapte ani de belșug. Iosif a fost înălțat în dregătorie imediat după faraon, s-a însurat cu fata unui preot păgân și a avut de la ea doi băieți. Putem spune că Iosif a ajunds mare în Egipt și că a avut de toate. Un singur lucru il reproșez. Nu s-a dus și nici nu i-a trecut prin minte să se urce pe un cal sau pe o cămilă să se ducă să-l vadă pe tatăl său bătrân. Iosif a preferat să taie orice legătură cu trecutul. El și-a acceptat noua poziție și noua identitate. Iosif a devenit ,,egiptean“.

Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu.”

Nu este condamnabil că Iosif a vrut să uite de necazurile lui din trceut, dar nu-mi pot explica cum de a preferat el să uite ,,toată casa tatălui său“ ! Iosif a trântit coperta finală de pe capitolul acela din viața lui. Nu numai hainele îi erau acum de egiptean, ci și inima. Așa și-a înțeles el destinul și așa și l-a acceptat.

Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele.”

Iosif și-a înfipt adânc rădăcinile în Egipt și s-a bucurat să fie roditor acolo. Dintr-un sclav aruncat pe nedrept în închisoare, Iosif a ajuns, în autoritate, al doilea om al Egiptului. Soția și socrul lui i-au dăruit o familie fericită și doi copii minunați. Iosif nu mai era o mlădiță avraamică, ci se altoise deplin în vița egipteană, dând roade egiptene.

Și așa s-ar fi terminat totul, dacă … n-ar fi intervenit Dumnezeu să-i dea lui Iosif toate concluziile și planurile peste cap.

Cel care și-a uitat frații și a ales să uite casa tatălui său a văzut cu uimire cu Dumnezeu îi aduce pe frații lui înaintea lui. Dacă muntele nu merge la Mahomed, Dumnezeu l-a adus pe Mahomed la munte și tatăl lui Iosif s-a coborât în Egipt să stea împreună cu Iosif. Preotul Poti-Fera a privit cu uimire cum faraon primește să fie binecuvântat de Iacov, reprezentantul Dumnezeului pribegilor de dincolo de râul Eufrat. Iosif însuși a redevenit ,,evreu“ (pribeag de dincolo de râu).

Pe patul morții, Iosif, mesianicul cu o creștere arestată pentru o vreme, a poruncit fraților săi să-l scoată din rădăcinile Egiptului și să-i îngroape trupul în pământul Țării Promisiunii (Gen. 50:22-26).

Asta însă numai după ce s-a ,,răzgândit“ în urma unei revelații mai complete in partea lui Dumnezeu. Concluziile lui de altădată au fost schimbate, iar înțelegerea lui despre destin a fost maturizată:

,,Iosif le-a zis: „Fiţi fără teamă, căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume să scape viaţa unui popor în mare număr“ (Gen. 50:19-20).

Ca ilustrație a schimbărilor petrecute în viața lui, Iosif a acceptat ca cei doi băieți ai lui, egipteni get-beget, să fie scoși legal din moștenirea lor și adoptați (realtoiți) în familia mesianică (Gen. 48:1-22):

,,După aceea, au venit şi au spus lui Iosif: „Tatăl tău este bolnav.” Şi Iosif a luat cu el pe cei doi fii ai săi, Manase şi Efraim. Au dat de ştire lui Iacov şi i-au spus: „Iată că fiul tău Iosif vine la tine.” Şi Israel şi-a adunat puterile şi s-a aşezat pe pat. Iacov a zis lui Iosif:

„Dumnezeul Cel Atotputernic mi S-a arătat la Luz, în ţara Canaan, şi m-a binecuvântat. El mi-a zis: ‘Te voi face să creşti, te voi înmulţi şi voi face din tine o ceată de popoare; voi da ţara aceasta seminţei tale după tine, ca s-o stăpânească pentru totdeauna.’ Acum, cei doi fii care ţi s-au născut în ţara Egiptului, înainte de venirea mea la tine în Egipt, vor fi ai mei; Efraim şi Manase vor fi ai mei, ca şi Ruben şi Simeon. Dar copiii pe care i-ai născut după ei vor fi ai tăi; ei vor purta numele fraţilor lor în partea lor de moştenire“ (Gen. 48:1-6).

Nu puțini sunt acum cei care văd în viața lui Iosif o metaforă pentru evoluia poporului Israel, care-și așteaptă ,,realtoirea“ în rădăcina măslinului străbun. Și nu puțini cred că pentru temporara lui ,,amnezie“ voluntară și pentru acel ,,manase“ în care a ales să-și trăiască o vreme viața, Dumnezeu nu i-a făcut cinstea de al include pe Iosif în lanțul definitor al patriarhilor naționali. Iehova a preferat să rămână doar ,,Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov“, deși așe de multe capitole din Geneza îi sunt acordate lui … Iosif.

Mesajul meu pentru voi astăzi este însă altul:

,,Lăsați-L pe Dumnezeu să aibă ultimul cuvânt și în viața voastră“.

Știu, ,,realitatea“ în care vă găsiți NU POATE fi interpretată astăzi decât așa cum o faceți acum, iar destinul pe care-l întrevedeți este acela de care sunteți siguri astăzi. Totuși … dați-i lui Dumnezeu dreptul să intervină, așa cum a făcut-o în viața lui Iosif, și să vă dea totul peste cap. El are și dreptul și puterea să o facă. Iar planurile Sale sunt ÎNTOTDEAUNA infinit superioare planurilor noastre.

,,Tată, facă-se nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.“

+++

Testul Beniamin

Iosif, cel ales să conducă vremelnic Egiptul, a fost un om înțelept. Dovada ni se dă în felul în care a știut să-i ,,citească“ pe frații lui veniți după hrană în Egipt. Eu numesc întregul pasaj: ,,testul Beniamin“.
Introducere:

Uneori, certurile sunt inevitabile si par indreptatite. Ele duc insa intotdeauna la suferinta si durere. Pocainta de dupa parerea de rau ttrebuie pusa la incercare: „Faceti dar roade vrednice de pocainta voastra”.

I. Motivul conflictului. Conflictul dintre Iosif si fratii sai a aparut dintr-o saminta semanata in firea paminteasca cu multi ani inainte. tatal lui Iosif, Iacov, avusese nu mai putin de 12 copii de la patru femei diferite: doua neveste, Lea si Rahela, si doua slujnice ale acestora, Zuilpa si Bilha. Cele douasprazece semintii ale lui Israel s-au nascut din lupta celor doua neveste ale lui Iacov pentru inima barbatului lor.Istoria aceasta se afla in pasajul care tine din Geneza 29:15 pina in Geneza 30:24.

Este evident ca Iacov a iubit-o mai mult pe Rahela. Pentru ea i-a slujit lui Laban 14 ani. Înclinatia inimii lui s-a răsfrânt si asupra copiilor Rahelei. Dintre toti, Iosif si Beniamin au fost „preferații” tatalui lor. Biblia ne spune ca „Israel (iacov) iubea pe Iosif mai mult decât pe toti ceilalți fii ai sai, pentru ca il nascuse la batrinete; si i-a facut o haina pestrita. Favoritismele din viata de familie atrag gelozie si dor de răzbunare. Nu este de mirare deci ca frati lui Iosif au resimtit neplacut atentia pe care Iacov i-a aratat-o lui Iofif si au ajuns sa-l urasca in inimile lor.

Din cind in cind, Iosif mai arunca gaz peste foc, „pirindu-si” fratii si spunind tatalui lor toate vorbele lor rele (Gen. 37:2). Colac peste pupaza, atmosfera familiei este inrautatita si mai mult de doua vise pe care le-a avut Iosif. La suprafata, visele pareau a spune ca alintarea tatalui i se suise lui Iosif la cap si ca el nazuia sa ajunga un fel de stapin peste viata fratilor sai. Mai mult, intr-unul dintre vise, chiar si mama si tatal sau ii dadeau cinste si i se inchinau! (Gen. 37:511).

II. O rezolvare in firea paminteasca. Conflictul dintre Iosif si fratii sai si-a atins momentul de culme cind acestia, departe de privirile si bratul ocrotitor al tatalui, l-au prins, l-au legat, l-au aruncat intr-o fintina fara apa din pustie si l-au vindut apoi onor negustori madianiti, care se indreptau cu caravana de mirodenii spre Egipt.

Ca sa ascunda de tatal lor fapta lor rea, copiii lui Iacov au luat haina pestrita a lui Iosif, au inmuiat-o in singele unui tap lunghiat si i-au trimis-o spunind: „Iata ce am gasit! Vezi daca este haina fiului tau sau nu.” (Gen. 37:32). remarcati va rog, ca nici macar acum ei nu spun: fratele nostru”, ci „fiul tau”. Mare trebuie sa fi fost dusmania si ura lor fata de Iosif!

Crezind ca fiul sau preferat a fost mincat de fiarele salbatice, Iacov a plins mult si si-a jelit amarnic fiul, spunind: „Plingind ma voi cobori la fiul meu in locuinta mortilor”.

III. O vreme de incercare. A urmat apoi o vreme de seceta si de mare incercare peste familia lui Iacov. Intre timp, prin providenta divina, in Egipt, Iosif ajunsese sa fie pus in mare cinste si ocupa locul doi in imparatie. Prin mina lui, Dumnezeu pusese deoparte grine suficiente pentru hrana tuturor celor ce sufereau din cauza extraordinarei secete. La porunca tatalui lor, fratii lui Iosif s-au pogorit cu bani in Egipt, ca sa cumpere de ale mincarii (Gen. 42:1-5).

Ajunsi in Egipt, copiii lui Iacov au dat, fara sa stie, de … Iosif. Trecusera intre timp 13 ani. Fata lui Iosif arata acum altfel. Hainele si pieptanatura lui Iosif l-au ascuns si mai mult de privirile fratilor sai. Nu este de mirare ca nu l-au recunoscut, dar mare trebuie sa fi fost uimirea lui Iosif cind i-a vazut pe fratii sai venind si aruncindu-i-se cu fata la pamint inaintea lui (Gen. 42:6)!

Când au ajuns în Egipt, frații lui Iosif au căutat să convingă pe toată lumea că sunt oameni de treabă. Strânși cu surubul de înțeleptul Iosif, ei au dau însă din colț în colț și pareau că regretă faptul că-l vânduseră pe fratele lor în Egipt. Cât de adâncă și sinceră a fost însă această ,,pocăință“ a lor?

,,Ruben a luat cuvântul şi le-a zis: „Nu vă spuneam eu să nu faceţi o astfel de nelegiuire faţă de băiatul acesta? Dar n-aţi ascultat. Acum iată că ni se ceresocoteală pentru sângele lui.” – Gen. 42:22

Este suficient să vedem ce lipsită de fapte a fost …

Frații lui știau ca Iosif este in Egipt. Ei l-au vândut ca să ajungă acolo. În toți anii care s-au scurs după fapta lor urâtă, niciodată n-au întrebat însă de el. Nu l-au căutat. Pur și simplu nu i-a preocupat problema aceasta. S-au dus repede când a fost vorba despre viața lor, dar n-au catadicsit să meargă atunci când a fost vorba de viața lui.

Pocăința adevărată înseamnă mult mai mult decât regret sau remușcare, căutând mereu să repare o nedreptate făcută.
Dumnezeu il facuse pe Iosif un om foarte intelept. Cum se va purta oare acum el cu fratii sai? Va invit sa privim bine si sa urmarim impreuna ce face Iosif. Cel ce tilcuise visele Egiptenilor va trebui sa manifeste acum intelepciunea divina in felul in care se va purta cu fratii sai vinovati. Ce va face el?

Eu numesc ceea ce urmeaza: „testul Beniamin”! Va invit sa vedem impreuna cum isi pune Iosif fratii la incercare. Iertarea lui nu este acordata prea ieftin. „Vindutul” de alta data vrea sa se convinga mai intii ca fratii sai si-au venit intre timp in fire si s-au pocait de fapta lor.

I. Prima faza a testului: Traieste Beniamin?

Primul lucru pe care-L face Iosif , este sa le vorbeasca aspru si sa-i intrebe despre ei si familia lor. El vrea sa vada daca ei spun adevarul sau sunt in continuare oameni ai minciunii.

Cind afla de la ei ca Rahela, mama lui, i-a mai nascut lui Iacov inca un fiu, numit Beniamin, Iosif vrea sa fie sigur ca ura lor nu l-a ucis cumva si pe Beniamin. Ura fata de primul copil al Rahelei se putea rasfringe si peste cel de al doilea. L-au lasat ei sa traiasca?

Prima lui porunca este deci: „Iata cum veti fi incercati. Pe viata lui Faraon ca nu veti iesi de aici pina nu va veni fratele vostru cel tinar! Trimiteti pe unul din voi sa aduca pe fratele vostru, iar voi ramineti la opreala. Cuvintele voastre vor fi puse astfel la incercare si voi sti daca adevarul este cu voi sau nu” (Gen. 42:15-16).

Sub apasarea usturatoare a bratului divin, fratii lui Iosif au inceput sa simta mustrarea constiintei. Fapta lor rea le aparea mereu inaintea ochilor: „Da; am fost vinovati fata de fratele nostru, caci am vazut nelinistea sufletului lui, cind ne ruga, si nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta” Ruben a luat cuvintul si le-a spus: „Nu va spuneam eu sa nu faceti o astfel de nelegiuire fata de baiatul acesta? Dar n-ati ascultat. Acum, iata ca ni se cere socoteala pentru singele lui.” (Gen. 42:21-22).

Ei nu stiau ca Iosif ii intelege, dar vorbele acestea au fost o prima confirmare ca Dumnezeu lucrase intre timp la pocainta fratilor sai. Multumit de aceasta constatare, Iosif „a plecat la o parte de ei, ca sa plinga”. Pastrindu-l apoi doar pe Simeon in temnita ca zalog, Iosif i-a trimes pe toti ceilalti inapoi si le-a poruncit ca data viitoare sa-l aduca cu ei si pe Beniamin.

Dar Iosif a mai facut inca ceva, „a poruncit sa li se umple sacii cu griu si, fara stirea lor, sa li se puna la gura sacului si argintul fiecaruia dintre ei” (Gen. 42:25). De ce a facut el aceasta? Sa fi vrut el sa-i puna si mai mult la incercare pentru faptul ca preferasera sa-l vinda, iubind mai mult banii decit pe el? Vroia el sa afle dacavor uita acum de Simeon? Speriati de tot ceea ce li se intimplase si ingroziti la verderea argintului de la gurile sacilor lor, fratii lui Iosif s-au grabit sa se duca acasa si sa-i istoriseasca tatalui lor totul (Gen. 42:28-35).

II. A doua faza a testului: Beniamin este iubit mai mult!

Foametea bintuia greu In tara si griul se sfirsise. Pina la urma, Iacov a fost induplecat sa-l lase pe Beniamin sa plece spre Egipt cu fratii sai (Gen. 42:8-14). Au luat un dar pentru Iosif, au luat cu ei argint de doua ori mai mult ca prima data, precum si pe Beniamin, s-au sculat, s-au pogorit in Egipt si s-au infatisat inaintea lui Iosif. Cind l-a vazut Iosif pe Beniamin, a poruncit economului sau sa-i bage pe toti in casa: „Taie vite si gateste; caci oamenii acestia au sa manince cu mine la amiaza” (Gen. 42:16).

Mintea lui Iosif pusese deja la cale o noua incercare pentru fratii sai: „Fratii lui Iosif s-au asezat la masa in fata lui: de la intiiul nascut si pina la cel mai tinar, asezati dupa virsta; si se uitau unii la altii cu mirare. Iosif a pus sa le dea din bucatele care erau inaintea lui; iar Beniamin a capatat de cinci ori mai mult decit ceilalti” (Gen. 43:33-34).

Pe vremuri, fratii sai nu au putut suporta „favorurile” pe care i le facea Ioacov lui Iosif. Acum Iosif il favorizeaza evident pe Beniamin si se uita proobabil in ochii Ei „au baut si s-au veselit impreuna cu el”. Invatasera intre timp ca viata nu este intotdeauna cum ni se pare noua ca ar fi drept. Dumnezeu poate da unuia un drum mai usor si altuia un drum mai greu in viata. Providenta divina este cea care hotaraste!

III. A treia parte a testului: Beniamin sa ramina!

Desi ii incercase de doua ori, Iosif nu s-a grabit sa se descopere inca inaintea fratilor sai. Mai aveau de trecut un test: Cei ce se scapasera asa de usor de el in pustie, trebuiau sa fie acum pusi la o incercare noua: sa plece acasa fara Beniamin. Iscodind un siretlic, Iosif a inscenat un furt si l-a prins „asupra faptului” pe Beniamin. Vor fi gata ei sa-l lase rob in Egipt si sa plece acasa? „Omul la care s-a gasit paharul va fi robul meu; dar voi, suiti-va in pace la tatal vostru” (Gen. 44:17).

Cel care raspunde in numele grupului este Iuda. Discursul sau impacientat si elocvent este extraordinar. Din vorbele lui se vede clar cirt de mult se schimbasera in bine fratii lui Iosif de cind nu-i mai vazuse el. Altadata nu se gindisera prea mult la suferinta tatalui lor. Acum, gindul la tatal lor ii omoara: „Acum, daca ma voi intoarce la robul tau, tatal meu, fara sa avem cu noi pe baiatul de sufletul caruia este nedeslipit sufletul lui, el are sa moara, cind va vedea ca baiatul nu mai este; si robii tai vor pogor’ cu durere in locuinta mortilor batrinetea robului tau, tatal nostru. … Cum dma voi putea sui eeu la tatal meu, daca baiatul nu este cu mine? Ah! Sa nu vad mihnirea tatalui meu!” (Gen. 44:30-34).

Nu este de mirare ca „Iosif nu s-a mai putut stapini si a strigat: „Scoate-ti afara pe toata lumea” Ramas singur cu fratii sai, el li s-a facut cunoscut si a inceput sa plinga „asa de tare, ca l-au auzit Egiptenii si casa lui Faraon”.

Fratii lui Iosif fusesera pusi la incercare si trecusera cu bine testul. Incercarea lor se numise: „testul Beniamin”.

Biblia ne spune ca Dumnezeu a intors tot raul spre bine si ca Iosif si-a chemat toata familia tatalui sau in Egipt si le-a purtat de grija ca sa nu moara de foame.

Un conflict inceput si desfasurat in firea paminteasca a fost rezolvat de un om al lui Dumnezeu prin mijloace duhovnicesti. Cineva spunea ca: „Atunci cind este acordata prea usor, iertarea nu este altceva decit mama unei noi faradelegi”. Inteleptul Iosif nu s-a grabit sa-i ierte pe fratii sai. El i-a pus la incercare. Cum am trece noi un astfel de examen?

Încheiere:

Dumnezeu are cite un „test Beniamin” pentru toate caderile noastre. Petru cel care s-a lepadat atit de usor a ajuns sa moara la Roma ca martor. Pavel. prigonitorul a ajuns prigonit si batut de citeva ori cu pietre. Priveste-ti urma pasilor tai in vale si vezi ce trebuie sa indrepti prin pocainta ta. „Faceti dar fapte vrednice de pocainta voastra!”

+++

Completări sugerate de voi:

La Calvary Church din Costa Mesa, California, Chuck Smith numea clasa de studiu a lui Chuck Missler, colegul lui, “Clasa ereticilor“. A rămas o excepție deasupra nivelului mediu al oamenilor de știință și teologie americani. Iată un exemplu:

„În anul 7 D.Ch. s-a întâmplat ceva foarte interesant. Caponius a fost numit procurator roman al Palestinei și a suspendat anumite autorități pe care le avea Sinedriul, printre care și dreptul de a pronunța pedeapsa cu moartea.

Talmudul Babilonian consemnează că membrii Sinedriului au protestat vehement mergând într-o procesiune de jale în jurul zidurilor Ierusalimului. Ei spuneau: „Vai nouă! Sceeptrul de domnie a fost înlăturat din Iuda înainte de venirea lui Mesia!“

Tragedia era că astfel nu s-ar mai fi putut împlini profeția care zice:

„Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, Nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, Până va veni Şilo, Şi de El vor asculta popoarele“ (Geneza 49:10).

Membrii Sinedriului decretau astfel că legământul promisiunii făcute de Dumnezeu a fost rupt. Ceea ce nu știau ei, și ceea ce știm noi astăzi, este că în Nazaret, exact în acele zile, trăia deja un foarte bun candidat la postul de Mesia, un tânăr fiu de tâmplar …

Pentru cei ce doriți să ascultați contribuția lui Missler la acest subiect:

Chuck Missler – Genesis Session 1 (1 of 3)

Chuck Missler – Genesis Session 1 (2 of 3)

Chuck Missler – Genesis Session 1 (3 of 3)

The Gap Theory – Chuck Missler

Genesis Vs. Revelation – Chuck Missler

Chuck Missler Genesis, Quantum Physics, Hyper Dimensions Ect. Part 1
Chuck Missler Genesis, Quantum Physics, Hyper Dimensions Ect. Part 2

Apocalipsa 21 – 22 – discuții preliminare pe țărmul eternității

De ce ne-ar interesa să studiem ultimele două capitole ale Apocalipsei?

În primul rând pentru că ni s-a dat sfatul acesta:

„Dacă, deci, aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.“ (Coloseni 3:1-3).

Un creștin înviat împreună cu Christos trebuie, are datoria să-și formeze o perspectivă cerească asupra vieții. El trebuie să știe să așeze tot ceea ce i se întâmplă în contextul veșniciei.

În al doilea rând, un astfel de studiu este o ofertă extraordinară! Gândiți-vă ce s-ar petrece cu umanitatea dacă s-ar afla ceva despre o altă civilizație din univers, dacă am avea acces la lucrurile de acolo! Ei bine, ni se oferă ceva cu mult mai interesant. Nu este vorba despre ce fac „alții“, ci despre ce se va întâmpla cu „noi“ când nu vom mai fi pe planeta aceasta. Ne interesează direct și personal! Apocalipsa 21 și 22 descriu noua creație din „debutul eternității noastre“.

Zilele acestea am citit mult, am tradus, am scris și am meditat mult. Vă invit acum să facem aceleași lucruri împreună.

Am o reținere ori de câte ori ajung să citesc sau să predic din aceste ultime două capitole ale Apocalipsei. Știu, am putea trece superficial peste text ca un patinator care alunecă pe suprafața lacului înghețat indiferent la adâncimea apei de dedesupt și ne-am putea mulțumi doar cu atâta. Ar fi însă o pierdere incalculabilă. Informațiile care ne sunt oferite prin descoperire dumnezeiască aici sunt despre eternitatea care ne așteaptă și descriu câteva din realitățile menite să ne umple de entuziasm uimit ființa. De fiecare dată când citesc aceste două capitole descopăr elemente noi din lumea care mă cheamă și care mă așteaptă. Inima mea se umple atunci de dragoste și dor.

Știu, „ce vom fi nu s-a arătat încă“, dar avem aceste două capitole din Apocalipsa care ne ajută să privim prin crăpătura ușii.

Știu, cunoaștem acum doar „în parte“. Asta nu înseamnă că trebuie să neglijăm partea aceasta mică pe care ni s-a dat să o cunoaștem!

+++

Cum să descrii ceea ce este imposibil de descris? Cum să vorbești despre lucrurile cerești când altuia i-a fost interzis acest lucru? Iată doar două din întrebările la care trebuie să căutăm măcar un răspuns parțial înainte de a părăsi „ceea ce știm“ ca să pășim înspre „ceea ce nu există încă“.

Despre dificultatea de a povesti lucrurile de dincolo de ecosistemul spațiu-timp în care ne-a limitat deocamdată Dumnezeu evoluția am mai scris în comentariul făcut la Apocalipsa 4. Poate că voi relua aici câteva fraze. Realitatea acestor limitări este scoasă în evidență de apostolul Pavel înaintea filosofilor atenieni, „mari căutători după Dumnezeu“. Apostolul le spune dur, dar extrem de clar că toate strădaniile lor după „dumnezeul cel necunoscut“ sunt timp pierdut și caznă fără răsplată:

„El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: ,,Suntem din neamul Lui“ … (Faptele Apostolilor 17:26-28).

Un mucalit cu un deosebit simț al umorului a spus: „Căutările filosofilor după Dumnezeu în lumea rațiunii și a speculațiilor seamănă cu ambiția unor orbi care caută într-o cameră întunecată o pisică neagră, care a plecat în altă parte“.

Vă propun deci o discuție preliminară abordării revelațiilor din ultimele două capitole ale Apocalipsei. Vom discuta despre problema accesului la aceste revelații, despre dificultatea raportării la niște realități care seamănă între foarte puțin, până la „deloc“ cu realitatea pe care o experimentăm noi astăzi. Rămânând ca să discutăm în comentariul la capitolul 22 despre selectarea informațiilor despre viitor la doar ceea ce ne trebuie acum. Vom răspunde deci la trei întrebări:

Cum de ni s-a spus ceea ce ni s-a spus?
Cât putem înțelege din ceea ce ni s-a spus?
Ce este dincolo de ceea ce ni s-a spus?

(Mi-e tare greu ca predicator să parcurg acest studiu la un microfon, fără să mă pot uita în ochii voștri, fără să mă pot sprijini în confirmarea pe care ne-o dau duhurile noastre, fără să simt dacă mergem împreună sau m-ați lăsat să merg singur … Mă rog ca Dumnezeu să ne dea în mod supranatural darul comunicării și al comuniunii.)

1. Problema accesului la aceste revelații

Cum de ni s-a spus?

Dacă descoperirile din aceste două capitole date lui Ioan spre a le împărtăși cu noi reprezintă ceva din sfera „celui de al treilea cer“, cum explicăm că avem acces la ele, dacă apostolului Pavel i-a fost interzis să ne spună ceea ce a văzut când a fost el acolo?

„E nevoie să mă laud, măcar că nu este de folos. Voi veni totuşi la vedeniile şi descoperirile Domnului. Cunosc un om în Hristos care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu, dacă a fost fără trup, nu ştiu – Dumnezeu ştie). Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu – Dumnezeu ştie) a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească“ (2 Corinteni 12:1-4).

Dumnezeu are planuri și misiuni diferite pentru oameni și situații diferite. Această realitate mi-a fost arătată de Richard Wurmbrand într-un Paște în care a aflat că l-am judecat prea aspru și l-am cam „scărmănat“ pe apostolul Petru pentru lepădarea lui în curtea Marelui Preot.

„Daniel, mi-a spus atunci, nu te grăbi să judeci pe nimeni! Numai Dumnezeu are dreptul s-o facă. Nu este treaba noastră. Doar Dumnezeu știe ce, de ce și pentru ce. El are planuri diferite pentru oameni diferiți și vremuri diferite. Planuri diferite pentru oameni diferiți.“

M-a văzut îmbufnat ca orice predicator căruia i se critică predica și a simțit că nu m-a convins de loc. M-a lăsat un pic să fierb în nemulțumirea mea și să mă golesc de aburi pentru ca să-l pot asculta pe îndelete. Când a văzut că m-am mai liniștit, mi-a pus:

„Voi îl judecați aspru pe Petru, dar nu-l băgați în seamă pe Ioan. Știi cum a ajuns Petru „vinovat“, urmându-l pe Isus „de departe“, la focul din curtea Marelui Petru? Textul spune clar, dar voi nu vedeți! L-a băgat acolo Ioan ,, pentru că Ioan se cunoștea foarte bine cu cei de acolo. Petru a fost în curte. Ioan a fost în casa Marelui Preot. Te întreb: „Nu știa Domnul Isus că Ioan, ucenicul drăgăstos care se rezema la masă cu capul pe pieptul Lui se ducea din când în când acasă la Marele Preot?“

Am simțit că-mi ard urechile. Am pus mâna pe o Biblie, am citit și am văzut acolo pentru prima dată că a fost exact așa cum văzuse Richard Wurmbrand … Șah, mat!

„Și asta nu doar acolo. S-a mai întâmplat și altă dată în alte părți. Eroii noștri luați captivi în Babilon au fost patru tineri neîncovoiați înaintea idolatriei. Oare chiar așa a fost? Întotdeauna? Ia gândește-te și întreabă-te: Unde au fost Daniel când cei trei prieteni ai lui au refuzat în valea Dura să se închine chipului ridicat de Nebucadnețar? De ce n-a fost și el aruncat în cuptorul aprins? Și-a plecat piciorul?“

Simțeam că mă ia amețeala. Nenea Richard avea darul ăsta să-ți despice capul cu un trăsnet și să te lase apoi să-ți revii singur din năuceală. Au urmat momente de mare stânjeneală pentru mine.

„Și invers! Când Daniel a fost aruncat în groapa cu lei unde au fost cei trei prieteni ai lui? Ei au ascultat porunca împăratului și nu s-au rugat în perioada aceea cu fața spre Ierualim?“

Am călătorit rapid cu mintea la Babilon și i-am căutat peste tot cu imaginația mea. Nu i-am găsit. Au început însă să mă muncească alte întrebări. Cele puse de nenea Richard începuseră să facă pui. „Dar la chipul turnat, numai trei evrei au refuzat să se închine? Toți, absolut toți ceilalți, mii și mii de evrei, s-au închinat la porunca împăratului? Și când a fost interzisă rugăciunea, numai Daniel a continuat să se roage? Ce au făcut celelalte mii de evrei?“

Ca întotdeauna, liniștea se odihnea bine în întâlnirile noastre. Dânsul nu se grăbea nicăieri, iar eu nu mă puteam aduna de pe drumuri.

„Vă aud predicând că Daniel nu s-a întinat niciodată cu vinul și bucatele alese dela masa împăratului, dar nici asta nu este adevărat. În capitolul 10 se spune că în anul acela, Daniel „nu s-a spurcat“ decât exact douăzeci și una de zile. În restul anului a mâncat de la masa împăratului și a băut vinul ales de acolo“.

Am pus iar mâna pe Biblie și, iar ca pentru prima dată, am citit uimit exact acele lucruri.

„Nu te grăbi să judeci pe nimeni. Dumnezeu are planuri diferite pentru oameni diferiți. Este liber și suveran s-o facă, fără să ne explice nouă de fiecare dată“.

Dacă ne însușim acest punct de vedere al fratelui Richard Wurmbrand, apostolul Ioan și apostolul Pavel sunt două persoane cu misiuni diferite în contexte diferite, iar Dumnezeu a putut să facă cu unul ceea ce nu a vrut să facă prin celălalt.

Nu uitați că profetului Daniel i s-a spus:

„Iar vedenia cu serile şi dimineţile de care a fost vorba este adevărată. Tu pecetluieşte vedenia aceasta, căci este cu privire la nişte vremuri îndepărtate.“ (Daniel 8:26).

„Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului. Atunci, mulţi o vor citi şi cunoştinţa va creşte“ (Daniel 12:4).

În timp ce apostolului Ioan i s-a poruncit exact invers:

„Apoi mi-a zis: „Să nu pecetluieşti cuvintele proorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape“ (Apocalipsa 22:10).

Deși au fost amândoi răpiți în slavă, apostolul Pavel nu ne-a spus nimic, în timp ce Ioan a primit porunca să noteze totul, nu că aceasta ne-ar ajuta teribil de mult … Studiul acesta ne arată ce greu putem pătrunde în revelațiile dumnezeiești. Asemenea famenului etiopian spunem și noi: „Cum să înțelegem dacă nu ne va călăuzi cineva?“ Doamne, ajută neputințelor noastre!

Consecvent metodei sale, apostolul Ioan ne prezintă o altă septadă, enumerând șapte lucruri din nouă creație:

(1) un cer nou – Apocalipsa 21:1
(2) un pământ nou – Apocalipsa 21:1
(3) Noul Ierusalim – Apocalipsa 21:9-23; 22:5
(4) noile Neamuri – Apocalipsa 21:24-27
(5) un râu nou – Apocalipsa 22:1
(6) un nou pom al vieții – Apocalipsa 22:2
(7) un nou Tron – Apocalipsa 22:3-4

2. Problema dificultății de a înțelege niște realități care seamănă între foarte puțin și chiar deloc cu realitatea pe care o experimentăm astăzi

Cât putem înțelege din ceea ce ni s-a spus?

Lucrurile cu care ne vom întâlni în ultimele două capitole din Apocalipsa „sunt din altă lume“, din hiperspațiul de dincolo de experiența noastră curentă.

Ne vom întâlni cu ceea ce comentatorii numesc „antropomorfisme“, adică cu pasaje în care lucruri din lumea noastră sunt folosite pentru a descrie lucruri din lumea lui Dumnezeu. De exemplu, deși Dumnezeu este Duh și nu are forme trupești, Biblia vorbește despre „mâna lui Dumnezeu“ și despre „urechea lui Dumnezeu“. În alte părți ni se spune că lui Dumnezeu „i-a părut rău“ sau că „s-a răzgândit“, expresii care nu se pot împăca cu un Dumnezeu omniștient și atotștiutor.

Ca să vorbești cu francezii trebuie să înveți limba franceză, așa că, vrând să comunice cu noi, Dumnezeu a ales să folosească limbajul nostru și lucruri care ne sunt familiare în această lume a oamenilor.

Aduceți-vă aminte sau recitiți ceea ce am scris la debutul studiului în capitolul 4 al Apocalipsei:

Capitolul 4 din Apocalipsa ni-l prezintă pe apostolul Ioan invitat „să se suie“ într-un „aici“ care este dincolo de dimensiunile lumii noastre. Trebuie să ne așteptăm ca lucrurile pe care le-a văzut el „acolo“, în „hiperspațiu“ și pe care a încercat zadarnic să ni le descrie să fie cu totul altfel decât cele din lumea noastră.

Relatarea lui Ioan nu trebuie citită cu atitudinea cercetătorului de laborator care-L pune pe Dumnezeu la analiză sub microscop, ci cu cea a unui muritor uimit și uluit care relatează măreția misterioasă a unor lucruri pe care nu le poate neapărat înțelege. Dacă Ioan nu mai „cade la pământ ca mort“ ca în capitolul întâi al cărții este doar pentru că, între timp, s-a mai aclimatizat puțin cu lumea despre care ne scrie. Prin Ioan, asistăm și noi la un copleșitor spectacol de lumini și sunet care-ți taie respirația și te face să cazi în admirație și adorare.

Vom citi, vom da liber imaginației, dar, v-o spun de pe acum, le vom pătrunde doar în parte și numai în măsura în care cunoaștem „tot“ restul Bibliei, pentru că toate temele care izvorăsc și curg în celelalte cărți ale Sfintelor Scripturi se varsă în cartea Apocalipsei așa cum râurile se varsă toate până la urmă în ocean.

Am să încerc să ilustrez această simetrie organică a temelor biblice printr-un tabel de covergență tematică. Veți avea probabil, ca și mine, senzația că am citit despre aceste convergențe tematice, dar nu am fost suficient de atenți ca să le și înțelegem.

apocalipsa-21_page_12_bun

Fiecare dintre aceste schimbări ne introduc într-o realitate pentru care nu avem corespondent actual. Vom încerca să analizăm ceea ce ne spune apostolul Ioan despre ele, dar trebuie să acceptăm încă din startul acestui studiu că ne va fi foarte greu să înțelegem. Va trebui să admirăm fără să putem spune că am ajuns să înțelegem deplin.

Nu vor fi lucruri stranii, ne mai întâlnite, ci lucruri despre care Biblia ne-a mai vorbit. Așa cum am tot repetat, cartea Apocalipsei este pătrunsă mult mai ușor de aceia care cunosc bine restul Bibliei. Iată în rezumat imaginile din Apocalipsa 21 și 22 împreună cu alte texte în care au mai apărut anterior în Scripturi.

Apocalipsa 21_Page_07

Cerurile noi din Apocalipsa 21:1 au mai fost menționate în alte părți ale Bibliei:

„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era“ (Apocalipsa 21:1).

„Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte“ (Isaia 65:17).

„Căci după cum cerurile cele noi şi pământul cel nou pe care le voi face vor dăinui înaintea Mea – zice Domnul – aşa vor dăinui şi sămânţa voastră şi numele vostru“ (Isaia 66:22).

„Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.“ (2 Petru 3:13).

Noul Ierusalim amintit în Apocalipsa 21:2 nu este nici el o noutate, căci și el a mai fost amintit în Biblie:

„Şi eu am văzut coborându-se, din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei“ (Apocalipsa 21:2).

„Dar Ierusalimul cel de sus este slobod şi el este mama noastră“ (Galateni 4:6).

„Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu“ (Evrei 11:10).

Cortul lui Dumnezeu cu oamenii prezentat în Apocalipsa 21:3 a fost prezentat anterior în cartea profetului Ezechiel:

„Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor“ (Apocalispa 21:3).

„Voi încheia cu ei un legământ de pace, care va fi un legământ veşnic cu ei; îi voi sădi şi-i voi înmulţi şi voi pune Locaşul Meu cel Sfânt în mijlocul lor pentru totdeauna. Locuinţa Mea va fi între ei; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu“ (Ezechiel 37:26-27).

Dispariția lacrimilor și tânguirilor anunțată în Apocalipsa 21:4 a fost prevestită în cartea profetului Isaia:

„El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut“ (Apocalipsa 21:4).

„(Domnul) nimiceşte moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu şterge lacrimile de pe toate feţele şi îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit“ (Isaia 25:8).

„Apa vieții“ pomenită în Apocalipsa 21:6 a fost și ea vestită de profetul Isaia și a fost integrată în vocabularul Domnului Isus:

„Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii“ (Apocalipsa 21:6).

„Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată!“ (Isaia 55:1).

„Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică” (Ioan 4:14).

„Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura” (Ioan 7:37-38).

„Muntele înalt“ care apare în Apocalipsa 21:10 ne-a mai fost prezentat în cartea profetului Ezechiel :

„Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu …“ (Apocalipsa 21:10).

„M-a dus acolo, în nişte vedenii dumnezeieşti, şi m-a aşezat pe un munte foarte înalt; spre miazăzi de acest munte era ceva ca o cetate zidită“ (Ezechiel 40:2).

,,Cetatea cu pietre scumpe“ vestită în Apocalipsa 21 ne-a mai fost prezentată și în cartea profetului Isaia:

„Zidul era zidit de iaspis şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată. Temeliile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia, de halchedon; a patra, de smarald; a cincea, de sardonix; a şasea, de sardiu, a şaptea, de hrisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de hrisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist“ (Apocalipsa 21:18-21).

„Nenorocito, bătuto de furtună şi nemângâiato! Iată, îţi voi împodobi pietrele scumpe cu antimoniu şi-ţi voi da temelii de safir. Îţi voi face crestele zidurilor de rubin, porţile de pietre scumpe şi tot ocolul de nestemate“ (Isaia 54:11-12).

Faptul că vom trăi în lumina prezenței lui Dumnezeu nu este o surpriză în Apocalipsa 21 pentru că am fost anunțați de acest plan încă din vremurile străvechi:

„În cetate n-am văzut nici un Templu, pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul sunt Templul ei. Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună ca s-o lumineze, căci o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul“ (Apocalipsa 21:22-23).

„Scoală-te, luminează-te, căci lumina ta vine şi slava Domnului răsare peste tine! … Nu soarele îţi va mai sluji ca lumină ziua, nici luna nu te va mai lumina cu lumina ei, ci Domnul va fi Lumina ta pe vecie şi Dumnezeul tău va fi slava ta. Soarele tău nu va mai asfinţi şi luna ta nu se va mai întuneca, căci Domnul va fi Lumina ta pe vecie şi zilele suferinţei tale se vor sfârşi“ (Isaia 60:1,19-20).

Râul cu apa vieții din Apocalipsa 22 ne este deja familiar din cărțile Vechiului Testament:

„Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului. În mijlocul pieţii cetăţii şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor“ (Apocalipsa 22:1-2).

„Este un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu,
sfântul locaş al locuinţelor Celui Preaînalt“ (Psalm 46:4).

„Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi zice: ,,Dă-Mi să beau!“ tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie“ (Ioan 4:10).

Iar dorința împlinită ca omul să vadă fața lui Dumnezeu este o temă care a străbătut toată Biblia:

„Ei vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor“ (Apocalipsa 22:4).

„Domnul a zis: „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!” (Exod 33:20).

„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!“ (Matei 5:8).

„Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte, dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin“ (1 Corinteni 13:12).

„Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este“ (1 Ioan 3:2).

Dumnezeu a avut grijă să pună aceste imagini în Biblie ca să ne familiarizeze măcar în parte cu lumea viitoare. Nu vor fi deci lucruri stranii, ne mai întâlnite, ci lucruri despre care Biblia ne-a mai vorbit. Așa cum am tot repetat, cartea Apocalipsei este pătrunsă mult mai ușor de aceia care cunosc bine restul Bibliei.

Până atunci „cunoaștem în parte“ prin pasaje de descoperiri profetice. Pentru că se cade și este locul, vă invit să contemplați imaginile profetice dintr-un loc la care nu vă gândiți, din cartea psalmilor. Vă recomand psalmul 46, pe care sunt sigur că-l veți înțelege altfel dacă ați parcurs ultimele capitole ale acestui studiu împreună cu noi:

Către mai-marele cântăreţilor.
Un psalm al fiilor lui Core. De cântat pe alamot. O cântare.

1 Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru,

un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.

2 De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul

şi s-ar clătina munţii în inima mărilor.

3 Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării

şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii.

4 Este un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu,

sfântul locaş al locuinţelor Celui Preaînalt.

5 Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină;

Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor.

6 Neamurile se frământă, împărăţiile se clatină,

dar glasul Lui răsună, şi pământul se topeşte de groază.

7 Domnul oştirilor este cu noi,

Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.

8 Veniţi şi priviţi lucrările Domnului,

pustiirile pe care le-a făcut El pe pământ.

9 El a pus capăt războaielor până la marginea pământului;

El a sfărâmat arcul şi a rupt suliţa, a ars cu foc carele de război.

10 „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu:

Eu stăpânesc peste neamuri,

Eu stăpânesc pe pământ.”

11 Domnul oştirilor este cu noi.

Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.

Apocalipsa 15 – Motivația mâniei Mielului

Acesta este cel mai scurt capitol din Apocalipsa. Scopul lui este să arate motivele dezlănțuirii mâniei lui Dumnezeu asupra pământului, așa cum le vom vedea în revărsarea celor șapte potire din capitolul șaisprezece. Ele fac parte din perioada celei de a șaptea trâmbiță cu care se va încheia „taina lui Dumnezeu“:

„Şi îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă, ci că, în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor“ (Apoc. 10:5-7).

Capitolul este așadar o pregătire, o argumentare a mâniei care va produce măcelul final.

„Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri care aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu“ (Apoc. 15:1).

Apogeul mâniei divine este ilustrat prin două lucruri: marea de sticlă ca de cristal pomenită în Apocalipsa 4:6 este acum amestecată cu foc și Templul ceresc este plin de fum:

„Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc“ (Apoc. 15:2).

Şi Templul s-a umplut de fum din slava lui Dumnezeu şi a puterii Lui. Şi nimeni nu putea să intre în Templu, până se vor sfârşi cele şapte urgii ale celor şapte îngeri“ (Apoc. 15:8).

Singurii oameni muritori care au văzut cu ochii lor Templu (Cortul) din cer au fost Moise și Ioan. Lui Moise i s-a spus să facă pe pământ un fel de „machetă“ a locașului ceresc și să așeze în slujbă preoți. Iată ce găsim scris în epistola către Evrei:

„Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte” (Evrei 8:5; Exod 25:40; 26:30).

Un Templu plin de fumul slavei lui Dumnezeu înseamnă o judecată teribilă. Dumnezeu era plin de mânie. Cum poate un Dumnezeu al dragostei să nimicească pământul și omenirea? Capitolul 14 ne furnizează trei justificări mai mult decât suficiente.

I. Cererea sfinților martirizați.

Aduceți-vă aminte ce cereau sfinții de sub altarul din slavă:

„Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi i s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei“ (Apoc. 6:9-11).

Aduceți-vă aminte și de ceea ce cântau cei douăzeci și patru de bătrâni căzuți cu fața la pământ înaintea lui Dumnezeu:

„Îţi mulţumim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare şi ai început să împărăţeşti. Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!” (Apoc. 11:17-18).

La fel va striga și mulțimea care va asista din cer la prăpădul dezlănțuit pe pământ asupra cetății blestemate:

„După aceea, am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea: „Aleluia! Ale Domnului, Dumnezeului nostru, sunt mântuirea, slava, cinstea şi puterea! Pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei, şi a răzbunat sângele robilor Săi din mâna ei.” (Apoc. 19:1-2).

Nu este pentru prima dată că citim în Biblie despre necesitatea răzbunării tuturor celor chinuiți și uciși din pricină că au fost reprezentanții lui Dumnezeu printre oameni. Când era pe pământ, Fiul lui Dumnezeu a anunțat venirea unui astfel de ceas:

„De aceea, iată, vă trimit proroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre şi-i veţi prigoni din cetate în cetate, ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat care a fost vărsat pe pământ, de la sângele neprihănitului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorât între Templu şi altar. Adevărat vă spun, că toate acestea vor veni peste neamul acesta.“ (Mat. 23:34-36).

Sistemul lumii stăpânite de Diavol va fi tras la răspundere pentru toate persecuțiile religioase îndreptate asupra celor ce L-au mărturisit pe Dumnezeul cel adevărat. Aceasta se va vedea deslușit în Apocalipsa 18:

„Lumina lămpii nu va mai lumina în tine şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei, pentru că negustorii tăi erau mai-marii pământului, pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta şi pentru că acolo a fost găsit sângele prorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost înjunghiaţi pe pământ” (Apoc. 18:23-24).

Ucigașii vor fi uciși, iar cei ce băgau groaza în copiii lui Dumnezeu vor avea parte de groază. Acesta este motivul pentru care se bucurau cei amintiți în versetul 2 din acest capitol:

„Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei şi ai numărului numelui ei“ (Apoc. 15:2).

II. Caracterul lui Dumnezeu.

Corul biruitorilor fiarei, al icoaneim ei și al numărului ei slăvea cel de al doilea motiv al mâniei Mielului: sfințenia caracterului lui Dumnezeu.

„Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei şi ai numărului numelui ei. Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor! Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti Sfânt şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate!” (Apoc. 15:2-4).

Dumnezeu nu este doar dragoste, ci și sfințenie, excelență dincolo de orice ne putem închipui noi astăzi. Cântarea lui Moise și cântarea Mielului proslăvesc atributele dumnezeirii, scoțând în evidență sfințenia Lui și necesitatea eradicării totale a oricărui lucru care nu este conform cu desăvârșirea lui Dumnezeu.

Moise i-a trecut pe evrei prin Marea Roșie și i-a scos biruitori de cealaltă parte. Isus Christos, Mielul junghiat, i-a trecut pe oameni prin marea sângelui Său ispășitor și i-a scos de cealaltă parte biruitori. Credința în El și loialitatea lor i-a făcut să iasă biruitori asupra teribilelor încercări din vremea prigoanelor dezlănțuite împotriva lor sub domnia lui Antichrist. Textul cântării biruitorilor vorbește despre măreția, atotputernicia, dreptatea și sfințenia lui Dumnezeu așa cum au fost ele scoase în relief de căile Lui și de judecățile Lui pe pământ.

Cântarea ne spune că a trebuit ca Dumnezeu să-și manifeste mânia pentru ca toți oamenii să învețe dreptatea și să I se închine. Titlul cu care va fi încuronat va fi „Împărat al Neamurilor“! În zilele în care Antichristul va intra în templu și se va da drept Dumnezeu (2 Tesal. 2:4 ), primind închinarea locuitorilor pământului, în Templul ceresc se dezlănțuiește mânia divină. Dumnezeu este un Dumnezeu gelos care nu-și împarte slava cu nimeni. Pământul va cunoaște ce înseamnă acum să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu.

III. Clădirea Împărăției din planul lui Dumnezeu

Teribilele judecăți revărsate de potire asupra pământului fac parte dintr-o slujbă preoțească legată de centrul închinării din cer, Templul. Șapte îngeri înveșmântați ca preoții din vechiul Testament ies din prezența lui Dumnezeu ca să-i împlinească planurile:

„După aceea, am văzut deschizându-se în cer Templul cortului mărturiei. Şi din Templu au ieşit cei şapte îngeri care ţineau cele şapte urgii. Erau îmbrăcaţi în in curat, strălucitor şi erau încinşi împrejurul pieptului cu brâie de aur. Şi una din cele patru făpturi vii a dat celor şapte îngeri şapte potire de aur, pline de mânia lui Dumnezeu, care este viu în vecii vecilor“ (Apoc. 15:5-7).

Distrugerea lumii de acum nu este decât o etapă a planului lui Dumnezeu cu lumea. Va urma o lume viitoare, ceruri noi și un pământ pe care va locui neprihănirea. Finalul Apocalipsei ne va descoperi scopul final minunat al tuturor lucrurilor:

„Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate” (Apocalipsa 21:5).

Lucrurile de acum trebuie să dispară pentru ca în locul lor să apară lucrurile viitoare, din Împărăția lui Dumnezeu pe pământ..

UN TRUP ÎN HRISTOS

scris de : Zac Poonen

Copyright – Zac Poonen (1974) This book has been copyrighted to prevent misuse. It should not be reprinted or translated without written permission from he author. Permission is however given for any part of this book to be downloaded and printed provided it is for FREE distribution, provided NO ALTERATIONS are made, provided the AUTHOR’S NAME AND ADDRESS are mentioned, and provided this copyright notice is included in each printout. For further details, Please contact: The Publisher.

DRAGOSTEA DE LA CALVAR

Trupul lui Hristos se zideşte pe sine prin dragostea de la Calvar.

Ca ajutor pentru a medita pe marginea acestei teme, redau mai jos câteva paragrafe din cartea lui Amy Carmichael „DACĂ (IF)”

Aş sugera să parcurgeţi propoziţiile următoare fără grabă, meditând asupra descrierii dragostei Calvarului.

„Dacă nu am nici o înţelegere faţă de fratele meu rob, aşa cum Domnul a avut milă de mine”, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă îi dispreţuiesc pe aceia cărora sunt chemat să le slujesc, dacă vorbesc despre slăbiciunile lor în contrast poate cu ceea ce cred a fi calităţile mele; dacă adopt o atitudine superioară, uitând „Cine te-a făcut diferit?” şi „Ce ai fără să fii primit?”, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă vorbesc cu uşurinţă despre neajunsurile şi păcatele altuia; dacă vorbesc într-un mod uşuratic chiar şi numai despre ticăloşiile unui copil, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă mă surprind tratând nepăsător căderile ca fiind normale „Oh, asta este ceea ce fac ei mereu”, „Oh, sigur ca dacă vorbeşte aşa, şi face aşa”, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă pot scrie o scrisoare nepoliticoasă, dacă pot rosti un cuvânt urât, dacă pot gândi rău fără să mă doară şi fără să-mi fie ruşine, atunci nu ştiu numic despre dragostea de la Calvar.

Dacă, în confruntarea cu cineva care nu răspunde, mă istovesc sub tensiune şi alunec sub povară, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă sunt deranjat de reproşul şi înţelegerea greşită care poate urma unei acţiuni făcută pentru binele sufletelor faţă de care trebuie să dau socoteală; dacă nu-I pot încredinţa povara lui Dumnezeu şi să merg mai departe împăcat şi liniştit, amintindu-mi de Ghetsimani şi de Cruce, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă nu privesc cu ochi de speranţă în toţi aceia în care este un început cât de firav, aşa cum a făcut Domnul nostru, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă trâmbiţez împotriva cuiva un păcat mărturisit, faţă de care s-a cerut iertare şi la care s-a şi primit, dacă permit amintirii acelui păcat să-mi coloreze gândirea şi să-mi hrănească suspiciunile, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă nu pot să păstrez tăcerea cu privire la un suflet care dezamăgeşte (numai dacă nu este necesar să vorbesc, pentru binele acelui suflet, sau pentru binele altora), atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă îmi este teamă să spun adevărul, ca nu cumva să pierd afecţiunea, sau cel în cauză să-mi spună „Tu nu înţelegi”, sau pentru că mi-aş pierde reputaţia de amabilitate; dacă-mi pun numele meu bun înaintea binelui suprem al altuia, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă nu pot lua cu bucurie sinceră locul al doilea (sau al douăzecile); dacă nu pot lua primul loc fără să fac vâlvă despre nevrednicia mea, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă mă simt rănit când un altul îmi aduce acuzaţii pe care nu le cunosc, uitând că Salvatorul meu fără păcat a mers pe această cale până la sfârşit, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă simt amărăciune faţă de cei care mă condamnă, după părerea mea, pe nedrept, uitând că, dacă m-ar cunoaşte aşa cum mă cunosc eu pe mine însumi, m-ar condamna mult mai mult, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă spun „Da, iert, dar nu pot uita”, ca şi cum Dumnezeu, care spală nisipul tuturor ţărmurilor de două ori pe zi, n-ar putea să spele astfel de amintiri din mintea mea, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă unul de-al cărui ajutor am mare nevoie, pare să fie aşa de mulţumit să construiască în lemn, paie, mirişte, ca şi cum ar lucra în aur, argint, pietre preţioase, şi eu ezit să mă supun luminii mele şi să pornesc la drum fără acel ajutor, pentru că prea puţini m-ar înţelege, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă mă încearcă monotonia şi nu pot rezista muncii grele; dacă oamenii proşti mă agită şi micile zbârcituri mă fac să-mi pierd cumpătul; dacă fac o mare problemă din fleacurile vieţii, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă neglijez consolarea altora, dacă sunt neatent cu sentimentele lor sau chiar cu micile lor slăbiciuni; dacă sunt nepăsător de micile lor răni şi pierd ocaziile de la uşura drumul; dacă îngreuiez mersul dulce al roţilor dragi ale familiei, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă întreruperile mă supără . . . atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă sufletele pot suferi lângă mine, şi eu nici măcar nu ştiu, pentru că în mine nu e spiritul discernerii, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă ceva ce mi se cere să fac pentru altcineva, îl resimt ca o povară; dacă, predându-mă unei împotriviri interioare, evit să fac acel lucru, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă lauda omului mă enuziasmează şi mustrarea lui mă deprimă; dacă nu mă pot linişti când sunt neînţeles, fără să mă apăr; dacă iubesc să fiu iubit mai mult decât eu însumi să iubesc, să fiu slujit mai mult decât eu însumi să slujesc, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar

Dacă tânjesc înfometat să fiu folosit în a arăta calea libertăţii unui suflet în lanţuri, în loc de a-mi păsa mai degrabă ca acel suflet să fie doar eliberat; dacă- mi compătimesc dezamăgirea atunci când eşuez, în loc să cer ca altuia să-i poată fi dat cuvântul eliberării, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă în părtăşia slujirii caut să atrag un prieten alături de mine, prin aceasta făcându-i pe alţii să se simtă nedoriţi, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă refuz să-i permit cuiva care-mi este drag să sufere pentru numele lui Hristos, dacă nu văd o astfel de suferinţă drept cea mai mare onoare care poate fi oferită oricărui ucenic al Celui Răstignit, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă alunec în locul care poate fi umplut numai de către Hristos singur, făcându-mă pe mine prima necesitate a unui suflet, în loc să-l conduc să se prindă strâns de El, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă interesul meu în lucrarea altora este rece; dacă gândesc în termenii lucrării mele speciale; dacă poverile altora nu sunt şi poverile mele, şi bucuriile lor, bucuriile mele, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă ceea ce este extrem, ce este cel mai greu, nu poate fi cerut de la mine; dacă fraţii mei ezită să-mi ceară aceasta şi se duc la altcineva, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Dacă râvnesc după orice alt loc de pe pământ, altul decât praful de la piciorul Crucii, atunci nu ştiu nimic despre dragostea de la Calvar.

Ceea ce nu ştiu, învaţă-mă, O Doamne, Dumnezeul meu.”

„Dragoste prin mine, Dragoste de Dumnezeu Fă-mă ca aerul Tău curat

Prin care neîmpiedicate culorile trec libere Ca şi cum el nu s-ar fi arătat.”

UN TRUP – BAZA PĂRTĂŞIEI

În ciuda progresului omenirii în multe domenii, relaţiile umane continuă să prezinte probleme peste tot în lume.

Concernele şi agenţiile din lumea afacerilor cheltuiesc sume imense de bani pentru angajarea de personal care să promoveze armonia printre angajaţi.

Ei bine, cineva poate gândi că este de înţeles ca oamenilor egocentrici, neîntorşi la Dumnezeu, să le fie greu să se înţeleagă bine unul cu altul, dar cu siguranţă că, atunci când oamenii sunt născuţi din nou şi au devenit creaţii noi în Hristos, astfel de probleme nu pot apărea niciodată. Pentru că, dincolo de toate, când Dumnezeu este centrul vieţii şi slujbei cuiva, ce loc să mai fie pentru problemele meschine care îi asaltează pe alţii?

Cu toate acestea, din nefericire, nu este nevoie de nici o dovadă a faptului că, peste tot în lume, creştinii se luptă şi se ceartă unii cu alţii. Mulţi nici măcar nu mai vorbesc cu unii dintre fraţii lor creştini; alţii nici măcar nu mai suportă să-i vadă pe anumiţi creştini. Numele lui Dumnezeu continuă să fie dezonorat în lume prin comportamentul credincioşilor declaraţi.

Isus a spus că lumea îi va identifica pe ucenicii Lui pe baza dragostei lor profunde unii pentru alţii. Acest lucru – general vorbind – s-a împlinit întocmai în primele două secole ale erei creştine. Atunci lumea se uita la creştini cu uimire şi exclama: „Iată cum se iubesc aceşti creştini unul pe altul!” Astăzi, povestea este diferită iar lumea spune adesea: „Iată cum se urăsc aceşti creştini unul pe celălalt!”

Într-adevăr, relaţiile interumane sunt cele mai importante. Darurile, talentele, metodele, tehnicile, programele şi finanţele sunt toate secundare oamenilor şi raporturilor interpersonale. Biserica îşi poate împlini funcţia predestinată ca lumină a lumii numai când există părtăşie creştină adevărată între membrii ei.

În acelaşi fel, un credincios individual poate să devină un agent al vieţii pentru alţii numai când el însuşi a învăţat să trăiască împreună cu fraţii lui creştini potrivit legii dragostei.

Părtăşie bidirecţională

Biblia învaţă clar şi repetat că nici un creştin nu poate avea părtăşie cu Dumnezeu fără părtăşia cu alţi credincioşi. Nu poţi umbla cu Dumnezeu dacă nu umbli în dragoste cu fratele tău de credinţă.

Crucea pe care Isus a murit are două braţe – unul vertical şi unul orizontal: Isus a venit să aducă pace nu numai între om şi Dumnezeu (vertical), dar totodată între om şi om (orizontal). Relaţia verticală şi cea orizontală merg mână în mână. Nu poţi să o ai pe prima dacă o ignori pe ultima.

Ioan, apostolul iubirii, are câteva cuvinte foarte puternice de spus în această privinţă. Una dintre dovezile, spune el, ale unei convertiri adevărate este că omul acela începe să-i iubească pe fraţii lui creştini. Dacă un om nu are această dragoste, este un indiciu sigur că convertirea lui este nesinceră şi că se îndreaptă spre moartea veşnică (1 Ioan 3:14). Corectitudinea doctrinală nu era singurul test pe care apostolii îl aplicau pentru a stabili unde se află un om în relaţie cu Dumnezeu.

Mai târziu, în aceeaşi scrisoare, Ioan spune că, dacă un om pretinde că-L iubeşte pe Dumnezeu, în timp ce-l urăşte pe fratele său, acel om este un mincinos.

Notează aceasta! Numele propriu al unui astfel de om este nu „credincios”, ci mai degrabă „mincinos”! Şi logica lui Ioan este irezistibilă. El spune că un frate este vizibil în timp ce Dumnezeu este invizibil. Dacă nu poţi iubi ceea ce se vede, este imposibil să iubeşti ceea ce nu se vede (1 Ioan 4:20).

Compară acum aceasta cu experienţa celor mai mulţi „credincioşi”. Dragostea pentru Dumnezeu este de obicei evaluată în termenii unei activităţi ocupate în lucrarea creştină sau în termenii sentimentelor entuziste de încântare experimentate într-o adunare. Acestea pot fi cele mai înşelătoare.

Am întâlnit credincioşi care sunt în afara oricărei părtăşii cu alţi creştini şi care, cu toate acestea, declară solemn că au „timp de rugăciune minunat” şi

„rezultate uimitoare în slujire”.

Cum ar putea să meargă cu Dumnezeu când ei nu au făcut nici măcar un efort să rezolve problemele pe care le au cu alţi membrii ai familiei lui Dumnezeu împotriva cărora poartă animozitate. Cu siguranţă Satan le-a orbit minţile faţă de adevărul Scripturii!

Preţul părtăşiei întrerupte

Adesea noi nu realizăm de ce ne privăm atunci când părtăşia cu alţi credincioşi este întreruptă. Biblia ne spune că putem descoperi lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea dragostei lui Hristos şi că putem fi umpluţi cu toată plinătatea lui Dumnezeu numai împreună „cu toţi sfinţii” (Efeseni 3:17-19). Numai pe măsură ce cunoaştem realitatea părtăşiei cu credincioşii alături de care ne pune Dumnezeu împreună, vom putea să intrăm într-o înţelegere experimentală a dragostei lui Hristos şi a plinătăţii lui Dumnezeu.

Acela care s-a separat de orice părtăşie creştină, se privează singur de experienţa dragostei şi harului lui Hristos care ar fi putut fi ale lui prin acea persoană. Când eşuăm să trăim pe baza legii dragostei, ne jefuim singuri de unele bogăţii ale lui Hristos şi ale plinătăţii lui Dumnezeu.

Trupul lui Hristos

Scrisoarea lui Pavel către creştinii efeseni se axează în jurul adevărului măreţ al credincioşilor care sunt una în trupul lui Hristos.

Hristos este Capul bisericii iar biserica este Trupul Lui (Efeseni 1:22, 23). Fiecare credincios este un membru al acestui Trup.

Acesta nu este doar un fapt de recunoscut la nivel intelectual, ci unul care ar trebui să ne afecteze viaţa zilnică.

Prima jumătate a scrisorii către Efeseni are de-a face cu doctrina Trupului lui Hristos. A doua jumătate are de-a face cu aplicarea în practică a acestui adevăr. Şi iată cum începe a doua jumătate: „Vă îndemn, deci….. să umblaţi într- un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în dragoste şi căutând să păstraţi unirea Duhului în legătura păcii. Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre” (Efeseni 4:1-4).

Cu alte cuvinte, odată ce o persoană a înţeles şi a „văzut” acest adevăr al bisericii ca Trup al lui Hristos, ea trebuie să tânjească să umble în smerenie, blândeţe, răbdare, stăpânire de sine, dragoste, unitate şi pace cu fraţii în credinţă. Când un creştin nu umblă în acest fel, acest fapt arată că „el n-a văzut Trupul lui Hristos”.

Este nevoie ca o astfel de persoană să se întoarcă la primele trei capitole din Efeseni şi să spună: „Doamne, sunt orb faţă de ceva de aici. Te rog învaţă-mă. Te rog deschide-mi ochii”. Pentru că adevărul „Trupului” nu este unul pe care să-l putem înţelege doar cu intelectele noastre. Aşa cum spune Pavel, dacă e să cunoaştem, ochii inimii noastre au nevoie să fie luminaţi de Duhul Sfânt (Efeseni 1:18,22,23).

Bisericii din Corint, Pavel i-a scris: „Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare în parte mădularele Lui” (1 Corinteni 12:27). Este adevărat, creştinii din Corint din primul secol erau doar o mică parte a grupului mondial, trecut, prezent şi viitor de credincioşi care constituie Trupul lui Hristos; dar, cu toate acestea, ei erau o expresie locală a acelui Trup în Corint. Aceasta este chemarea fiecărui grup de credincioşi din orice timp şi loc. Este scopul lui Dumnezeu ca fiecare părtăşie creştină, fie ea o biserică, o organizaţie sau grup de lucrători, să fie o expresie vizibilă a Trupului lui Hristos în lume.

Când Isus Hristos a venit pe pământ, El a venit în trup oemenesc. Dumnezeu S-a arătat pe Sine omului prin acel trup fizic al lui Hristos. Fără un trup fizic, Hristos n-ar fi putut să desăvârşească ceea ce a început, iar lumea n-ar fi cunoscut cum este Dumnezeu. Un corp fizic era esenţial.

Să ne gândim acum ce limitare ar fi fost în lucrarea lui Hristos pe pământ, dacă trupul Lui ar fi fost paralizat sau ar fi avut membre care nu s-ar fi coordonat. Dacă, de exemplu, picioarele Lui, braţele şi limba ar fi fost paralizate, El n-ar fi putut merge în casele păcătoşilor, nu Şi-ar fi pus mâinile peste leproşi, nici n-ar fi vorbit cuvintele vieţii. El a putut face toate acestea şi mai mult decât atât, doar pentru că El a avut un trup puternic, sănătos.

Când Hristos S-a înălţat la cer, Dumnezeu I-a dat un alt Trup pe pământ care să continue munca Lui – un Trup de credincioşi răscumpăraţi prin sângele Lui din orice naţiune, trib şi limbă. Acest Trup de credincioşi, locuiţi de acelaşi Duh Dfânt care a locuit în Hristos pe pământ, urma să continue lucrarea pe care Hristos o începuse folosindu-Şi trupul fizic.

Aceasta este chemarea bisericii.

Vezi de ce este Hristos limitat pe pământ acum? Noul lui Trup (biserica) are membre şi organe care sunt ori paralizate de păcat ori necoordonate datorită lipsei de unitate.

Astaăzi, Satan nu poate ataca trupul fizic al lui Hristos, dar poate şi chiar atacă noul Trup al lui Hristos. Satan (spre deosebire de mulţi credincioşi) realizează că lucrarea lui Hristos pe pământ poate fi limitată prin membrii bisericii care nu funcţionează sau nu cooperează.

Ce nevoie disperată avem să ne rugăm pentru viziune spirituală privind Trupul lui Hristos. Este într-adevăr una dintre cele mai mari nevoi ale zilei. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să-L vedem pe Hristos drept Cap peste Trupul Lui şi pe fiecare dintre noi ca membrii în EL. Singură această viziune poate face biserica să triumfe.

CRESCÂND ÎN DRAGOSTE

Trupul lui Hristos se clădeşte şi se dezvoltă prin exersarea darurilor spirituale şi prin dragoste (Efeseni 4:11,12 şi 16). Darurile şi dragostea sunt necesare deopotrivă. De aceea vedem că oriunde se vorbeşte de daruri în Noul Testament, este subliniată simultan şi exersarea dragostei ((1 Corinteni 12 (despre daruri) şi 13 (despre dragoste); Romani 12:4-8 (despre daruri) şi versetele 9 şi 10 (despre dragoste); 1 Petru 4:10,11 (despre daruri) şi versetul 8 (despre dragoste)).

Dragoste asemenea celei a lui Hristos

Isus le-a dat ucenicilor o nouă poruncă chiar înainte să meargă la cruce. Ei trebuiau să se iubească unul pe altul aşa cum îi iubise El (Ioan 13:34). Este această ultimă expresie care face porunca lui Isus imposibil de împlinit fără harul lui Dumnezeu.

Care este trăsătura distinctivă a dragostei lui Hristos? Cu siguranţă, este crucea pe care El a murit pentru noi. Aşa că atunci când El îmi spune să-mi iubesc fratele aşa cum m-a iubit El pe mine, este o chemare să-I urmez exemplul Lui şi să dau morţii sinele în relaţia cu fratele meu. Lepădarea de sine trebuie să caracterizeze relaţia mea cu alţi membrii în Trupul lui Hristos. Aceasta şi nimic mai puţin este dragostea creştină adevărată. Când ni se spune că „trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi” (1 Ioan 3:16), nu este o referire la moartea fizică, ci la ceva mult mai greu. Este mai uşor să mori o singură dată ca martir decât să dai morţii viaţa sinelui de mai multe ori în fiecare zi în relaţiile cu fraţii tăi credincioşi. Însă la această a doua moarte ne-a chemat Isus.

O asemenea dragoste jertfitoare, neegoistă este legea fundamentală a trupului lui Hristos. Acela care nu-şi ia crucea şi nu alege calea lepădării de sine nu poate îndeplini funcţia sa în Trupul lui Hristos.

De ce suntem ofensaţi şi iritaţi de către alţi creştini? Cu siguranţă pentru că Sinele se află încă pe tron în viaţa noastră. Ne considerăm pe noi înşine aşa de importanţi, încât credem că trebuie să fim respectaţi şi consultaţi de către ceilalţi. Simţim că alţii trebuie să se comporte şi să-şi aranjeze treburile aşa cum vrem noi. Ne aşteptăm ca alţii să fie amabili şi atenţi cu noi, să ne ridice în slăvi şi să ne laude. Astfel de sentimente şi aşteptări sunt dovada clară a faptului că nu ştim nimic despre cruce ca trăire. Vieţile noastre sunt încă dominate de egoism şi orbitează exclusiv în jurul Sinelui şi intereselor lui.

Părtăşia creştină adevărată nu va putea fi niciodată experimentată între creştini dacă iubirea crucii nu devine regula fundamentală în organizarea relaţiilor lor. În afara unei astfel de iubiri, orice trece sub numele de „părtăşie” va fi doar prietenie socială iar nu comuniune adevărată a Trupului lui Hristos. O asemenea prietenie socială există şi în cluburile lumeşti. Din nefericire, multe biserici şi grupuri creştine nu sunt mai bune decât cluburile!

Membrii unei părtăşii creştine ar trebui să fie strâns întreţesuţi unii cu alţii. Dumnezeu nu ne-a chemat să fim o sortare de mădulare dezmembrate aruncate împreună ca într-un laborator de anatomie, ci să fim uniţi unii cu alţii ca părţi ale unui organism viu aşa cum este trupul uman. Dar pentru ca acest lucru să devină realitate e un preţ care trebuie plătit – preţul fiecărui membru lepădându-se de sine de dragul celorlalţi. Cu adevărat binecuvântat este acel grup creştin unde toţi membrii sunt dispuşi să trăiască pe baza acestei reguli.

Care sunt unele din implicaţiile practice ale trăirii pe baza legii dragostei?

Dragostea iertătoare

Să ne gândim mai întâi la zona iertării reciproce. Nimeni care se leapădă de sine nu poate să poarte vreodată amărăciune sau ranchiună împotriva altuia sau să nu ierte o altă fiinţă umană. Resentimentul există numai în inimile unde Sinele este încă pe tron.

Isus a povestit odată pilda unui servitor căruia îi fusese iertat mult de către stăpânul său şi care, cu toate acestea, nu a putut să-i ierte tovarăşului lui o datorie măruntă. Auzind aceasta, stăpânul său l-a dat pe servitorul nemilos pe mâna chinuitorilor ca să fie pedepsit. „Tot aşa”, a spus Isus, „vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare dintre voi nu iartă din toată inima pe fratele său.” Oricum ar interpreta cineva „a fi dat pe mâna chinuitorilor pentru pedepsire”, aceasta este exact ceea ce Isus a spus că se va întâmpla acelora care adoptă o atitudine neiertătoare sau care poartă vreun spirit de neiertare împotriva oricăruia dintre fraţii lui creştini. Observaţi că Isus a accentuat că iertarea trebuie să fie din inimă. Cu alte cuvinte, trebuie să fie din toată inima şi nu un ritual exterior. A-i spune cuiva că îl ierţi nu are nici o valoare dacă în inima ta încă sălăşuieşte amărăciune.

Când încălcăm legea dragostei lui Dumnezeu, împiedicăm lucrarea Trupului lui Hristos. Dar aceasta nu e tot. Ne rănim în acelaşi timp pe noi înşine. Dr. S.I. McMillen, în None of These Diseases, spune „În momentul în care încep să urăsc un om, devin sclavul lui. Nu pot să mă mai bucur de munca mea pentru că el îmi controlează chiar şi gândurile mele. Resentimentul meu produce prea mulţi hormoni de stress în corpul meu şi obosesc numai după câteva ore de muncă. Munca ce-mi plăcea este acum o corvoadă. Chiar şi vacanţele încetează să-mi ai aducă plăcere. Omul pe care-l urăsc mă vânează oriunde merg. Nu pot să scap de strânsoarea lui tiranică asupra minţii mele”.

Astăzi, amărăciunile şi ranchiuna ascunsă ruinează eficienţa şi chiar sănătatea fizică a multor creştini şi lucrători creştini din toată lumea.

Isus ne-a învăţat că noi suntem cei care să luăm iniţiativa în refacerea părtăşiei, chiar şi atunci când un frate simte (corect sau nu) că noi l-am rănit.

„Deci, dacă îţi vei aduce darul la altar”, a spus Isus, „şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi şi împacă-te cu fratele tău; apoi vino şi adu-ţi darul” (Matei 5:23, 24).

În acelaşi fel, El a zis: „Şi, când vă rugaţi, să iertaţi dacă aveţi ceva împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre” (Marcu 11:25).

Isus ne cheamă în toate situaţiile să ne lepădăm de sine, să ne înghiţim mândria şi „să mergem a doua milă” în căutarea refacerii părtăşiei, oriunde s-ar fi rupt. Uneori, în ciuda celor mai bune eforturi ale noastre de împăcare, un frate poate adopta o atitudine dură, neiertătoare; dar dacă am făcut acest efort, ne-am eliberat de responsabilitatea noastră înaintea lui Dumnezeu.

Cuvintele lui Isus au făcut clar faptul că Dumnezeu nu poate accepta închinarea noastră sau slujirea sau orice altceva ce-I oferim dacă am rănit un alt membru al Trupului Lui, şi n-am făcut nici un efort către împăcare. Câteodată mă întreb oare câţi creştini iau în serios cuvintele lui Isus? Mulţi tratează superficial prouncile lui Dumnezeu şi de aceea aduc moarte spirituală în Trupul lui Hristos

Un alt motiv pentru iertare, ne spune Pavel, este ca să nu lăsăm pe Satan să aibă un câştig de la noi” (2 Corinteni 2:11).

Ce vrea să spună?

Dacă purtarea cuiva faţă de noi este inspirată de Satan, iar noi ripostăm în aceeaşi manieră atunci şi noi îi slujim prin aceasta tot lui Satan. Cât de proşti suntem să-i slujim lui Satan mânaţi de comportamentul rău al altcuiva.

Când oamenii l-au blestemat şi l-au insultat pe Isus pe cruce, ei îi slujeau lui Satan. Dar Isus Îi slujea Tatălui Său şi de aceea s-a putut ruga „Tată, iartă-i”.

Deci întrebarea nu este dacă noi suntem corecţi şi înverşunarea noastră este justificată, ci mai degrabă este aceasta: Pe cine avem de gând să slujim – pe Satan sau pe Dumnezeu?

Adesea ne aflăm în cel mai mare pericol când ştim că noi suntem drepţi şi cealaltă parte este greşită. Pentru că în astfel de situaţii putem deveni farisei autoîndreptăţiţi. Putem fi drepţi în ce priveşte situaţia respectivă, dar greşiţi în atitudine – mai degrabă satanici decât asemenea lui Hristos, mai degrabă mândri decât smeriţi.

Dumnezeu îşi găseşte plăcerea în a fi milos şi toţi copiii Lui ar trebui să aibă această calitate. Iadul este singurul loc din univers unde mila este total absentă. Şi de aceea o atitudine nemiloasă şi un spirit neiertător nu indic decât că avem un pic de Iad în inimile noastre.

De asemenea, ne privăm pe noi înşine de mila lui Dumnezeu când eşuăm în a arăta milă altora în căderile lor. Biblia spune, „Căci judecata este fără milă pentru cel care n-a arătat milă” (Iacov 2:13). Dumnezeu ne tratează în acelaşi mod în care noi îi tratăm pe ceilalţi.

Pentru acela care acceptă cu bucurie crucea în viaţa lui, smerenia şi iertarea altora este un pas uşor. Numai aceia care perseverează în a-şi ţine Sinele întronat găsesc iertarea a fi un lucru greu.

A arăta milă şi a-i ierta pe alţii este doar un prim pas. Biblia ne cheamă să mergem chiar mai departe şi să acoperim greşeala fratelui nostru (1 Petru 4:8).

„Cine acoperă o greşeală caută dragostea” (Proverbe 17:9), şi deci, când am iertat un frate din toată inima trebuie să îngropăm problema complet. N-ar trebui să le spunem altora de căderea lui şi despre faptul că noi l-am iertat – pentru că aceasta l-ar pune pe el într-o lumină proastă. Strădania noastră ar trebui să fie plasarea fraţilor noştri credincioşi în cea mai bună lumină posibilă.

Printr-o astfel de dragoste este zidit Trupul lui Hristos.

Dragostea loială

„Dragostea… suferă toate, crede toate, nădăjduieşte toate, rabdă toate.” (1 Corinteni 13:7).

Loialitatea presupune a nu spune în spatele unei persoane lucruri pe care nu eşti pregătit să i le spui în faţă. Lovirea pe la spate este trecutul laşilor.

Aceasta nu înseamnă să nu oferim un raport real fie el şi nefavorabil despre un frate credincios când ni se cere opinia într-o propunere de căsătorie sau de către un angajator potenţial. În astfel de situaţii trebuie să ne amintim că loialitatea noastră faţă de Dumnezeu şi lucrarea Lui înlocuieşte loialitatea noastră faţă de fraţii credincioşi şi ne obligă la adevăr. Dar acolo unde adevărul permite, trebuie să acoperim greşelile fratelui nostru cât mai mult posibil.

Dragostea răbdătoare

„Dragostea este îndelung răbdătoare… nu se aprinde de mânie” (1 Corinteni 13:4,5).

Este uşor să suportăm greşelile altora şi să fim răbdători cu ei când suntem dispuşi să ne lepădăm de noi înşine. Dacă murim faţă de sine, nu putem să fim deranjaţi sau ofensaţi de comportamentul altora. Va trebui să fim eliberaţi şi de nerăbdare şi sensibilitate. O dragoste care nu poate suporta răbdătoare greşelile altora este doar sentimentală şi omenească. Dragostea lui Hristos este de o cu totul altă calitate.

Biblia ne porunceşte:

„UMBLAŢI… CU TOATĂ SMERENIA ŞI BLÂNDEŢEA, CU ÎNDELUNGĂ RĂBDARE, ÎNGĂDUINDU-VĂ UNII PE ALŢII ÎN DRAGOSTE” (Efeseni 4:2).

Iată un verset care ar trebui să fie scris cu litere mari înaintea fiecăriei biserici şi părtăşii creştine. Răbdarea este una din cele mai clare dovezi ale dragostei faţă de cruce.

Noi toţi suntem fiinţe umane căzute. Când ne vedem greşelile cu sinceritate, este mai uşor să fim toleranţi cu greşelile altora. Nerăbdarea şi iritabilitatea noastră sunt adesea o măsură a auto-îndreptăţirii noastre.

Dragostea dezinteresată

„Dragostea suferă toate, crede toate, nădăjduieşte toate, rabdă toate” (1 Corinteni 13:7). Dacă iubeşti pe cineva întotdeauna te vei aştepta la ce e mai bun de la el.

Datorită centrării pe sine a naturii noastre, evaluarea altora se bazează de obicei pe o percepţie selectivă – ceea ce înseamnă că vedem în alţii ceea ce vrem să vedem. Dacă detestăm o persoană, îi vedem numai slăbiciunile şi credem orice rău auzim despre acea persoană; şi la fel, când admirăm un individ, vedem numai ceea ce este bun în el şi credem orice auzim bun despre el. Vedem oamenii prin „ochelari coloraţi”. De aici zicala: „Dragostea este oarbă!”

Ca să dăm doar o ilustrare a percepţiei selective: Mulţi dintre noi avem idei preconcepute despre cum se comportă oamenii din anumite comunităţi şi rase. Şi când auzim un zvon sau un scandal despre unul din ei (care poate fi total fals), prejudecăţile noastre sunt întărite imediat, credem bârfa fără nici o suspiciune şi părtăşia este distrusă.

Pentru a evita astfel de capcane, ar trebui să căutăm să scăpăm de toate prejudecăţile (sau părtinirile) împotriva comunităţilor sau raselor sau împotriva oricărei alte categorii de oameni. De asemenea este o disciplină utilă să ne amintim părţile bune ale acelora pe care în mod natural nu-i agreăm, şi să recunoaştem slăbiciunile acelora pe care îi idolatrizăm. Trebuie să-i judecăm cu milă pe aceia pe care nu-i agreăm, şi cu realism pe aceia pe care-i admirăm.

Niciodată n-ar trebui să-i judecăm pe alţii pe baza celor auzite, nici să sărim la concluzii pe baza a ceea ce vedem. Comportamentul unei persoane poate părea suspect. Dar trebuie să fie o explicaţie bună pentru el. În toate situaţiile, ar trebui să căutăm cele mai bune interpretări posibile ale acţiunilor altora.

S-a spus despre Isus (într-o referinţă profetică) că nu-Şi va forma o judecată din cele auzite, nici chiar după cele văzute, ci va căuta să ajungă la o apreciere dreaptă a oamenilor (Isaia 11:3, 4).

Astfel trebuie să fie în Trupul lui Hristos.

Dragostea care respectă

Dragostea pune o valoare înaltă pe alţii.

Când Sinele este pe tronul vieţii noastre, tindem să-i dispreţuim sau să-i ignorăm pe alţii. Dar când purtăm crucea şi murim faţă de sine, începem să respectăm, să valorizăm şi chiar să ne găsim bucuria în fraţii noştri credincioşi.

Care este atitudinea noastră faţă de credincioşii care sunt, din punct de vedere social, intelectual sau spiritual, inferiori nouă? Răspunsul nostru va depinde de cunoaşterea realităţii dragostei de la Calvar în viaţa noastră. Dragostea lui Dumnezeu a fost văzută în Hristos când El a murit faţă de poziţia Sa şi superioritatea Sa ca Dumnezeu şi a venit jos, identificându-Se complet cu omul căzut. Dragostea Lui nu era una care-i trata de sus pe ceilalţi, sau una compătimitoare, după cum nici a noastră n-ar trebui să fie aşa.

Cât de des se întâmplă însă ca un membru al Trupului să-l privească de sus pe un altul datorită diferenţelor rasiale, sociale, culturale sau de orice altă natură.

Astfel de „creştini” (chiar dacă sunt fundamentalişti în doctrină) nu pot fi niciodată instrumente pentru zidirea Trupului lui Hristos, pentru că nu au înţeles primul principiu al slujirii creştine – principiul „întrupării”. Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre oamenii lumii ca unul din ei. Aşa cum a fost cu Capul, aşa trebuie să fie cu mădularele Trupului Lui, dacă e să fim eficienţi pentru Dumnezeu.

Îţi valorizezi fraţii credincioşi? Îţi recunoşti nevoia ta de a fi cu ei şi cauţi cu sinceritate părtăşia lor? Sau formezi mici clici formate din oameni asemănători de acceaşi rasă, proveniţi din aceeaşi comunitate sau nivel social şi intelectual, te învârţi exclusiv în astfel de clici şi numeşti aceasta „părtăşie?” Dacă-i aşa, marele Înşelător al oamenilor te-a jefuit de bogăţii care ar fi putut fi ale tale dacă ai fi căutat smerit părtăşia pe baze egale, „cu toţi sfinţii”.

Dragostea curtenitoare

„Dragostea este plină de bunătate……nu se poartă necuviincios” (1 Corinteni 13:4,5).

„Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui”, spune Biblia (Proverbe 19:22). Suntem curtenitori faţă de străini, dar adesea aspri faţă de aceia cu care ne întâlnim zilnic. Nu ne costă nimic să fim curtenitori sau să spunem câteva cuvinte de bunătate şi astfel să „răspândim puţină miere” oriunde mergem. Cu toate acestea, majoritatea dintre noi neglijează să fie bun. Cuvintele sau actele de bunătate ar fi putut adânci multe părtăşii care au rămas la un nivel superficial.

Ca uleiul într-o maşinărie, curtoazia ar putea elimina fricţiunea din multe relaţii ale noastre. Dar suntem înceţi la învăţare. Pentru că suntem autocentraţi, trebuie să ne disciplinăm pe noi înşine şi să ne educăm în arta de a fi bun.

Părtăşia nu se dezvoltă natural. Trebuie să fie cultivată cu grijă ca o grădină. Cât de adesea, prin afirmaţii neglijente, credincioşii se rănesc unul pe altul. Cât de mulţi creştini caută să-şi câştige o reputaţie de umorist, făcând glume pe seama altora. Ei sunt mai puţin dispuşi să spună o glumă împotriva lor înşişi! Umorul are cu siguranţă o anumită valoare, dar n-ar trebui să determine pe alţii să se simtă neînsemnaţi şi penibili. Amintiţi-vă: „Un frate jignit este mai greu de câştigat decât o cetate întărită” (Proverbe 18:19).

Dragostea grijulie

Dragostea se îngrijeşte de nevoile altora. Dragostea lui Hristos, am văzut, nu este centrată pe sine. Este neegoistă. Aceasta se aplică la fel de bine şi în zona nevoilor fratelui nostru.

Gândiţi-vă la corpul uman. Când oricare parte a corpului uman este accidentată cauzând o infecţie, imediat numeroase leucocite (globulele albe de sânge) sunt produse în sânge ca să combată viruşii care au generat infecţia. Aceste leucocite gonesc în zona accidentată ca să lupte cu bacteriile care cauzează problema şi mor în acest proces, formând ceea ce e numit drept

„puroi”. Milioane de celule albe de sânge îşi dau viaţa ca să aducă sănătate în partea accidentată.

Ce ilustrare încântătoare a modului în care funcţionează Trupul lui Hristos! Biblia spune: „Dumnezeu a întocmit Trupul în aşa fel ca…. mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele. Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună cu el” (1 Corinteni 12:24-26).

Acest ultim verset nu este o poruncă potrivit văreia fiecare parte să sufere când o altă parte suferă, sau să se bucure când o alta se bucură. Este mai degrabă o descriere a modului cum este afectată fiecare parte a Trupului de suferinţa sau bucuria altei părţi. Fiecare membru al Trupului lui Hristos care este în relaţie intimă cu Capul, automat împărtăşeşete suferinţa sau bucuria altor membrii.

Dacă între noi şi Domnul există o relaţie vie şi dacă ochii ne-au fost deschişi de către Duhul Sfânt ca să vedem adevărul Trupului lui Hristos, atunci când un alt membru suferă, noi vom suferi deopotrivă cu el. Problema lui va cauza şi grija noastră. Dacă acest lucru nu se întâmplă, aceasta indică că suntem în afara relaţiei cu Domnul.

Dragostea generoasă

Scriptura spune: „Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele, şi unul dintre voi le zice: „Duceţi- vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!”, fără să le dea cele necesare trupului, ce folos este?” (Iacov 2:14-16).

Şi iarăşi spune: „Dar cine are bunurile lumii şi vede pe fratele său în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea lui Dumnezeu? Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul” (1 Ioan 3:17,18).

Aceasta nu înseamnă că ar trebui să împrăştiem bani fără discriminare fiecărui creştin care pretinde a fi în nevoie. Nu. Iosua şi conducătorii Israelului au făcut odată o greşeală mare arătând compasiune oamenilor din Gibeon, care i-au păcălit pretinzând că se află în mari lipsuri (Iosua 9). Mulţi creştini bine

intenţionaţi şi cu inima bună au fost păcăliţi în acelaşi fel de înşelători profesionişti.

Nu e nici o virtute în a fi credul.

Însă haideţi să fim în legătură intimă cu Domnul şi vom avea apoi înţelepciune pentru fiecare situaţie. Nu suntem meniţi să fim guvernaţi doar de compasiunea umană. Trebuie să fim în relaţie strânsă cu Capul şi guvernaţi de conducerea Lui.

Dragostea condusă de Hristos

În corpul omenesc există o coordonare între variatele părţi deoarece fiecare parte „se supune” sau este controlată de către cap (sau creier). La fel, în biserică, părtăşia adevărată poate fi o realitate între membrii numai când Hristos (Capul) se află în controlul relaţiilor interpersonale. Este periculos ca doi creştini să formeze o relaţie profundă fără Hristos între ei şi ca figură centrală în relaţia lor.

Am văzut situaţii când adevărul a fost compromis de către creştini de dragul prieteniei. Astăzi, lucrarea lui Dumnezeu suferă în multe locuri pentru că loialitatea umană are întâietate faţă de adevărul lui Dumnezeu. În toate cazurile de acest fel, este evident că părtăşia care există între persoanele respective nu este una prin Hristos, ci una la nivel uman.

Aceasta este adesea confundată cu părtăşia creştină profundă, dar în realitate este o contrafacere a lucrului adevărat.

Dacă trăim în comuniune strânsă şi profundă cu Capul, supunându-ne legilor Lui, vom avea în mod natural atitudinea corectă faţă de alte mădulare în Trup. Părtăşia noastră unul cu altul va fi atunci profundă şi adevărată, nu sentimentală şi spumoasă.

MEMBRII EGALI

Oamenii de ştiinţă ne spun că în nici un loc din lume nu există doi fulgi de zăpadă identici. La fel, nicăieri în lume nu există două fiinţe umane care să fie complet asemănătoare.

Dumnezeu a creat o varietate infinită în univers. Iată de ce creaţia este aşa de minunată şi frumoasă. Cât de plictisitoare ar fi fost viaţa dacă toate fiinţele umane ar fi avut temperamente şi personalităţi identice.

Există varietate în Trupul lui Hristos la fel cum este în corpul uman. În acelaşi timp, există o unitate organică între mădularele diferite. Toate mădularele sunt în mod egal importante şi necesare, deşi funcţiile lor în Trup pot fi complet diferite. Nici un membru nu este mai important decât altul. Lucrarea cuiva nu trebuie s-o excludă pe a altuia. Numai atunci când Trupul va funcţiona cu fiecare mădular îndeplinindu-şi funcţia lui specială, vom avea de-a face cu o reprezentare de grup puternică a lui Hristos în lume.

În timpurile Vechiului Testament, Dumnezeu a lucrat adesea prin profeţi individuali care erau reprezentanţii şi purtătorii Lui de cuvânt. Dar acum nu este aşa. Astăzi, Dumnezeu lucrează prin Trupul lui Hristos. Dumnezeu şi Hristos sunt reprezentaţi lumii prin lucrarea împreună, în mod armonios, a credincioşilor într-un singur Trup. Şi pentru realizarea acestui plan, nici un credincios nu este mai important decât altul. Darurile fiecărui membru sunt necesare pentru clădirea Trupului şi pentru lucrarea Lui în lume.

Eşecul de a recunoaşte aceasta drept calea lui Dumnezeu poate cauza sentimente de inferioritate şi superioritate în biserică. Pavel vorbeşte despre acestea în 1 Corinteni 12.

Simţindu-te inferior

Pavel vorbeşte mai întâi acelora care, simţindu-se inferiori, presupun că darul lor nu este necesar pentru clădirea Trupului, aşa cum este al altuia.

„Dacă piciorul ar zice: „Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup”, nu este pentru aceasta din trup? Şi dacă urechea ar zice: „Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup”, nu este pentru aceasta din trup? Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? Dar acum, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum I-a plăcut. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? Fapt este că sunt mai multe mădulare, dar un singur trup.” (1 Corinteni 12:15-20)

Întotdeauna este dăunător să ne comparăm cu alţii din Trupul lui Hristos – fie în mod favorabil sau nefavorabil. Astfel de comparaţii pot conduce la mândrie – sau descurajare şi gelozie. Când piciorul începe să se compare cu mâna, poate spune: „Ei bine, nu am o contribuţie aşa de distinsă în corp ca mâna. De obicei sunt acoperit cu şosete şi pantofi, la cel mai de jos capăt al corpului şi de-abia

dacă cineva observă existenţa mea. Totuşi, mâna este observată de alţii în fiecare zi. Întotdeauna este ocupată să facă ceva, în timp ce eu sunt inactiv majoritatea timpului.” Odată ce s-a comparat pe sine aşa, mai este doar un scurt pas până la descurajare şi până la dezvoltarea unui spirit de autocompătimire împotriva lui Dumnezeu pentru că l-a făcut picior şi nu mână. Un astfel de spirit îi determină pe mai mulţi credincioşi să-şi îngroape talentele şi să nu facă nimic pentru concolidarea şi binele Trupului lui Hristos. Biserica lui Isus Hristos suferă astăzi datorită multitudinii de credincioşi care doresc să aibă daruri spectaculoase. Neavând astfel de daruri, ei decid să nu facă nimic.

Purtând ciudă împotriva lui Dumnezeu pentru că nu ţi-a dat darul pe care altcineva îl are, mai ai doar un mic pas până la gelozie, iar gelozia ucide părtăşia. Aşa cum spune Biblia: „Căci acolo unde este invide şi ceartă, este dezordine şi orice lucru rău.” (Iacov 3:16).

Dacă am putea vedea Trupul lui Hristos, atunci n-ar mai fi loc pentru gelozie. În corpul uman, piciorul nu are nici o problemă că este doar picior. Niciodată nu-şi doreşte să fie nimic altceva decât un picior şi niciodată nu visează să devină o mână. Este chiar mulţumit să fie picior. Ştie că Dumnezeu nu a făcut nici o greşeală făcându-l picior. Se bucură să fie picior; se bucură la fel de mult văzând ce poate realiza o mână, chiar dacă conştientizează că el n-ar putea realiza niciodată ceva similar.

La fel va fi cu toţi cei care „au văzut” Trupul lui Hristos. Când eşti invidios pe un altul, când nu te poţi bucura cu toată inima văzând un alt membru folosit foarte mult de Dumnezeu, este evident că nu ai înţeles deloc acest adevăr. Orice membru care trăieşte în relaţie strânsă cu Capul se va bucura şi înveseli când un alt membru al Trupului este onorat (1 Corinteni 12:26).

Nu e nici loc pentru competiţie între membrii Trupului lui Hristos. Cooperarea iar nu competiţia este legea Trupului.

Când îl vezi pe un altul îndeplinind o anumită lucrare cu iscusinţă, şi tu plănuieşti să arăţi altora că poţi face acelaşi lucru la fel de bine (dacă nu chiar mai bine), atunci Sinele este în mod evident încă în centrul vieţii tale. Dacă ai trăi în supunere faţă de Cap, nu ai intra în competiţie cu nimeni din Trup. În schimb, te-ai concentra să-ţi împlineşti lucrarea specifică ţie – şi să o faci bine.

Dacă noi credem în înţelepciunea perfectă a lui Dumnezeu, vom recunoaşte că Dumnezeu ştie cel mai bine ce dar să ne dea fiecăruia dintre noi.

Atunci nimeni nu s-ar mai plânge, n-ar mai fi descurajare şi nici o tânjire geloasă după darul altcuiva.

Nu există nici un motiv pentru care cineva din Trupul lui Hristos să se simtă inferior. Poate că nu toţi membrii din Trup sunt egali din punct de vedere al abilităţilor sau talentelor, însă toţi sunt egali în ce priveşte utilitatea lor pentru Dumnezeu în locul rezervat fiecăruia.

Suntem chemaţi să fim noi înşine – radiind slava lui Dumnezeu prin temperamentul nostru propriu, prin darul şi talentele pe care Dumnezeu ni le-a dat. Astăzi este mare limitare în biserică deoarece credincioşii nu aduc în ea propria contribuţie specială. Încercând zadarnic să imite pe altcineva, ei îşi sting darul lor special, şi drept urmare nu contribuie cu nimic la lucrarea Trupului.

Simţindu-te superior

Acelora care se simt superiori, Pavel le scrie:

„Ochiul nu poate să zică mâinii: „Nu am nevoie de tine”; nici capul nu poate să zică picioarelor: „N-am nevoie de voi.” Şi părţile trupului care par vrednice de mai puţină cinste, le îmbrăcăm cu mai multă cinste……Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel ca să dea mai multă cinste părţilor lipsite de cinste…..Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare în parte mădularele Lui.” (1 Corinteni 12:21- 27).

Sunt în biserică unii snobi înfumuraţi care se simt mai importanţi decât fraţii lor credincioşi. Ei consideră propria lucrare ca fiind mai necesară Trupului decât cea a altora. Bineînţeles că niciodată nu-şi exprimă aceste simţăminte ca să nu fie consideraţi mândri, dar acţiunile şi atitudinile lor îi dau de gol. O astfel de mândrie spirituală nu doar îi ruinează spiritual pe ei înşişi, dar bate şi clopotul morţii pentru adevărata părtăşie.

Ochiul este o parte foarte importantă a corpului uman şi are o funcţie semnificativă de îndeplinit. Dar dacă (continuând analogia) el dispreţuieşte mâna spunând: „Nu am nevoie de tine”, atunci el a înţeles cu totul greşit funcţia lui proprie în trup.

La fel se întâmplă cu oricine care îşi apreciază lucrarea proprie ca fiind mai importantă decât a altcuiva. Inimile noastre sunt aşa de înşelătoare încât noi ne putem foarte uşor păcăli singuri crezând că suntem chemaţi să fim lideri spirituali şi profeţi printre oamenii lui Dumnezeu. Aceia care cad în această cursă, râvnesc apoi să fie bătrâni în biserică şi lideri în organizaţii creştine. Se simt superiori altora şi sunt asemenea cancerului în Trupul lui Hristos.

Nici unul nu este indispenasbil în lucrarea lui Dumnezeu. Când Ilie I s-a plâns lui Dumnezeu cum că el ar fi fost singurul profet care apăra adevărul lui Dumnezeu pe teritoriul lui Israel, Domnul i-a spus să meargă şi să-l ungă pe Elisei ca să-l înlocuiască pe el ca profet (1 Împăraţi 19:14-16). Probabil acest fapt avea să-l înveţe pe Ilie că Dumnezeu nu va rămâne niciodată fără oameni pe care să-i poată folosi. Nici chiar marele Ilie nu era de neînlocuit.

Nimeni nu este indispensabil în Trupul lui Hristos. Pe de altă parte, nici nu este cineva de lepădat. Biblia spune că toţi membrii sunt necesari. Dar trebuie să recunoaştem mai întâi că suntemdispensabili, înainte să devenim cu adevărat indispensabili. Numai atunci când am realizat nimicnicia noastră suntem cu adevărat utili în Trupul lui Hristos. Oricând se întâmplă ca cineva să simtă că lucrarea lui Dumnezeu într-un anumit loc nu va merge fără el, adevărul este de obicei că acea lucrare ar fi mult mai bună fără el!

Lucrarea lui Dumnezeu este dependentă de slujirea în comun a Trupului lui Hristos – nu de cea a unui singur individ. De fapt, individul care încearcă să facă totul de unul singur este o piedică sigură în faţa lucrării lui Dumnezeu – pentru că el nu lasă loc altora să funcţioneze.

Ochiul este un organ important, dar dacă întreg trupul ar fi fost doar un mare ochi un astfel de trup ar fi chiar inutil. De aceea, când o biserică sau o organizaţie creştină pivotează în jurul unui singur om (oricât de talentat ar fi el), ea încetează să mai fie o expresie a Trupului lui Hristos. În realitate, un astfel de grup devine o piedică pentru lucrarea lui Dumnezeu.

Oricât de impresionante ar putea fi statisticile, bisericile care se axează în jurul unui lider sau pastor înzestrat nu-şi îndeplinesc funcţia destinată lor de către Dumnezeu. Părtăşia creştină adevărată este imposibilă într-o astfel de situaţie.

Când o celulă din corp creşte într-o măsură mult peste cea menită de Dumnezeu, ea nu poate face aceasta decât strivind viaţa altor celule în acest proces de creştere. Acesta este cancerul şi, netratat, el ucide întotdeauna corpul.

Aceasta este situaţia prezentă în multe organizaţii şi biserici creştine. Credincioşii din ele nu pot creşte spiritual datorită personalităţii copleşitoare a unui singur om din mijlocul lor. Ei sunt ca ciupercile mici care cresc sub umbra unui stejar puternic, şi care rareori văd lumina soarelui.

Cei care au un dar spiritual remarcabil să ia seama: Mai degrabă voi puteţi împiedica creşterea altor credincioşi decât o fac cei cu daruri mediocre. Sunteţi mai în pericol să ucideţi adevărata părtăşie decât alţi fraţi mai puţin talentaţi. Pe lângă acestea, sunteţi în pericolul de a-i face pe membrii Trupului lui Hristos mai dependenţi de voi înşivă decât de Hristos Capul.

Dacă nu le permitem altora să-şi îndeplinească lucrarea, violăm una dintre legile fundamentale ale Trupului. Biblia ne îndeamnă pe fiecare să-i privim pe ceilalţi ca fiind mai importanţi decât noi înşine (Filipeni 2:3). Probabil că nu putem, cu toată sinceritatea, să considerăm pe oricine mai spiritual decât noi înşine, iar Biblia nu ne îndeamnă la o umilinţă falsă. Ceea ce ni se cere să facem este să-i considerăm pe alţii mai importanţi. Cu siguranţă noi toţi putem face aceasta – dacă ne înţelegem propriul loc şi locul altora în acelaşi trup.

Aceasta nu însemană că toate darurile Duhului sunt de valoare egală pentru zidirea Trupului. Biblia însăşi ne spune că unele daruri sunt mai valoroase decât altele (1 Corinteni 14) şi ne îndeamnă „să dorim cu înflăcărare darurile mai bune” (1 Corinteni 12:31). Toţi credincioşii au o contribuţie bine definită de adus în lucrarea Trupului, dar aceia cărora li s-a dat de către Dumnezeu (în suveranitatea Sa) un dar mai folositor, vor fi capabili să aducă o contribuţie mai însemnată în mod natural. Faptul că cineva are un dar mai remarcabil nu contrazice faptul egalităţii tuturor credincioşilor – pentru că egalitatea nu înseamnă uniformitate.

Avem nevoie unii de alţii

Unul din lucrurile minunate despre Domnul nostru, atunci când El a umblat pe pământ, a fost acela că, deşi El era perfect şi superior oricui altcuiva, El S-a mişcat printre oameni ca fiind egalul lor. Acesta este modul în care suntem chemaţi să trăim şi noi. Isus a trăit ca un om care avea nevoie de părtăşia altor oameni. În grădina Ghetsimani, El S-a întors către Petru, Iacov şi Ioan şi le-a spus: „Sufletul meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine” (Matei 26;38). El, Fiul lui Dumnezeu, a avut nevoie de rugăciunea în părtăşie a ucenicilor Săi imperfecţi.

Cu toate acestea, cât de mulţi sunt cei autosuficienţi! Noi ignorăm membrii mai slabi ai Trupului gândind că nu avem nevoie de ei. Printr-o atitudine de acest fel, nu facem decât să ne trădăm propria sărăcie şi orbire spirituală. Căci, amintiţi-vă, Biblia spune: „Ba mai mult, mădularele trupului care par mai slabe sunt necesare” (1 Corinteni 12:22).

Organele interne ale corpului nostru fizic, cum ar fi inima şi ficatul, nu sunt văzute

niciodată de către cineva; cu toate acestea, ele au funcţii vitale de îndeplinit. Aşa este şi în Trupul lui Hristos. Unii care nu au nici o lucrare publică şi care sunt necunoscuţi sunt într-adevăr cei mai necesari.

Biblia spune că nici măcar Capul (Hristos) nu le spune picioarelor (cei mai din urmă şi mai de jos membrii ai trupului), „Nu am nevoie de voi!” (1 Corinteni 12:21). Ne dăm seama astfel cât de puţin putem realiza chiar şi fără cel mai slab şi neînzestrat dintre fraţii noştri.

Ei au ceva de făcut pentru noi din partea lui Hristos. Deci ar trebui să-i ascultăm. Dacă-i ignorăm sau îi dispreţuim, în acea măsură ne vom lipsi pe noi înşine de plinătatea lui Hristos.

Părtăşia este întotdeauna o chestiune cu două sensuri. Există dăruire şi primire. Aceia dintre noi care avem abilitatea predicării Cuvântului simţim adesea că ceilalţi ar trebui întotdeauna să ne asculte, pentru că simţim că noi avem ceva să le oferim. Chiar şi în conversaţii, mulţi dintre noi tind să domine scena, aşa încât fratele nostru de-abia dacă are şansa să spună un cuvânt. Când în cele din urmă prinde ocazia să spună ceva, noi aşteptăm nerăbdători să termine pentru ca noi să putem începe să-i predicăm din nou. Cât de importanţi ne simţim!

Biblia spune: „Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, încet la mânie” (Iacov 1:19). Avem nevoie să ne educăm pe noi înşine în arta ascultării altora. Până la urmă, Dumnezeu ne-a dat două urechi şi numai o singură gură! Şi aşa cum spunea cineva: Dumnezeu ne-a dat urechi care sunt întotdeauna deschise şi o gură care se închide!” Deci rugăciunea noastră ar trebui să fie:

„Doamne, umple-mi gura cu lucruri valoroase,

Şi înghionteşte-mă când am spus destul.”

Avem nevoie să ne ascultăm unul pe altul. Avem nevoie de ajutorul celuilalt. Nici un membru din Trup nu este auto-suficient.

Nici un loc pentru mândrie

Când vedem Trupul lui Hristos, nu putem decât să recunoaştem egalitatea tuturor credincioşilor – indiferent de rasă, educaţie, inteligenţă sau condiţie socială. Toţi sunt egali şi toţi sunt în mod egal necesari. Nici unul nefiind mai necesar decât altul, şi toţi având ceva cu care să contribuie, nimeni nu are de ce să se simtă inferior, nimeni nu se poate simţi superior; iar mândria, comparaţia şi gelozia sunt excluse cu totul.

Nu va fi loc nici măcar pentru acea formă invertită de mândrie (care îşi asumă înfăţişarea umilinţei) pe care o au unii lucrători creştini care se fălesc cu faptul că, în ciuda spiritualităţii lor înalte (?) şi a calificării lor, ei sunt cu toate acestea dispuşi să lucreze subordonaţi fraţilor lor mai puţini spirituali şi mai puţin calificaţi. Cât de orbi faţă de Trup sunt astfel de oameni!

Cât de multe probleme se rezolvă atunci când avem revelaţia spirituală a Trupului lui Hristos!

Unitate în varietate

Există o varietate în Trupul lui Hristos rânduită de Dumnezeu.

Dumnezeu foloseşte temperamentele şi darurile noastre diferite ca să prezinte lumii o imagine echilibrată a lui Hristos. De unii singuri, fiecare dintre noi poate, în cel mai bun caz, să prezinte doar o imagine distorsionată şi dezechilibrată a lui Hristos.

Orice lucrare a unei singure persoane, prin ea însăşi, poate produce creştini neechilibraţi. Cât de recunoscători trebuie să fim că există alţii în Trup cu temperamente şi nuanţări diferite. De exemplu, dacă doi fraţi predică Cuvântul aceluiaşi grup de credincioşi, iar accentul unuia dintre ei este „Nu fiţi prea siguri ca sunteţi umpluţi cu Duhul Sfânt, căci aţi putea să vă înşelaţi singuri”, iar accentul celuilalt frate este: „fiţi siguri că sunteţi umpluţi cu Duhul Sfânt”, în aparenţă par să se contrazică unul cu celălalt. Însă ambele accente sunt necesare – în aşa fel lucrările lor pot fi reciproc complementare.

În Trupul lui Hristos, putem avea adepţi ai teologiei Calviniste şi Arminianiste care să lucreze împreună, fiecare contribuind cu accentele lor distinctive – pentru că ambele puncte de vedere sunt în Biblie. Aşa cum a spus odată Charles Simeon referitor la aceasta, „Adevărul nu este într-o extremă sau alta. Cu atât mai puţin în mijloc. Adevărul este în ambele extreme, ţinute în mod simultan”. Deci, avem nevoie de oameni care prezintă ambele extreme. Şi tot aşa, este loc pentru personalităţile extrovertite ca şi pentru cele mai timide. Temperamentele diferite pot fi reciproc complementare. Unii oameni pot fi foarte prudenţi, nefăcând niciodată un pas înainte fără o dezbatere îndelungată, cântărind toate punctele pro şi contra, şi cumpănind mult timp dacă să facă sau nu o mişcare. Alţii sunt mai lipsiţi de griji şi au tendinţa să alerge înainte entuziaşti, fără să gândească profund asupra consecinţelor. Deoarece

amândouă aceste două tipuri de personalităţi (şi altele) se găsesc în Trupul lui Hristos, există un echilibru. Dacă Trupul ar consta doar din personalităţi ezitante, profund gânditoare, progresul ar putea fi destul de încet. Invers, dacă Trupul ar fi format doar din entuziaşti năvalnici, ar exista prea multe proiecte neterminate.

Fiecare temperament are punctele tari şi slabe. O varietate de oameni cu o varietate de temperamente, lucrând împreună ca şi creştini, poate prezenta lumii o imagine mai completă şi mai corectă a lui Hristos. Deci n-ar trebui să ne pierdem timpul încercând să-i facem pe toţi din Trup ca noi înşine. Ar trebui să permitem fiecăruia să fie el însuşi.

Cum pot susţine punctele noastre tari slăbiciunile altcuiva, este ceea ce trebuie să ne intereseze pe noi. În schimb, punctele lui tari pot să susţină slăbiciunile noastre.

Lucrând împreună, Petru şi Ioan (oameni cu temperamente diferite) au adus mai multă glorie lui Dumnezeu decât ar fi putut să o facă independent. Pavel şi Timotei – izbitor de diferiţi în constituţia lor temperamentală – au putut, cu toate acestea, să lucreze împreună pentru Evanghelie şi să formeze o echipă puternică.

Există intelectuali străluciţi precum şi oameni cu minţi mediocre în biserică. În mod natural, prezentarea adevărului lui Dumnezeu va varia pentru fiecare. Dar nici o categorie nu poate dispreţui sau critica o alta, pentru că ambele sunt în mod egal necesare în Trup, ca să prezinte evanghelia unei lumi formată atât din intelectuali cât şi din non-intelectuali, filosofi şi casnice, studenţi şi fermieri, etc. Dumnezeu a avut nevoie de un geniu şi de un învăţat ca Pavel pentru lucrarea lui, la fel de bine cum a avut nevoie de un pescar needucat ca Petru. Ei aveau stiluri diferite de predicare a aceleiaşi veşti bune şi fiecare a avut o parte specifică de jucat, şi nici unul n-ar fi putut să realizeze cu aşa dibăcie lucrarea pe care Dumnezeu a realizat-o prin celălalt.

Întoarcerea la Dumnezeu nu schimbă capacităţile intelectuale ale unui om. Nici nu-l obligă să-şi schimbe statusul social. Evanghelia nu dezrădăcinează natura eterogenă a societăţii aici pe pământ, deşi distincţiile sociale devin irelevante în Hristos. Dumnezeu a avut nevoie de un om înstărit ca Filimon la fel de bine cum a avut nevoie de Onisim care era un servitor în casa lui Filimon. Nivelele şi standardele lor de viaţă au rămas neschimbate, dar fiecare dintre ei a avut de adus o contribuţie specifică în Trupul lui Hristos, pe care celălalt n-ar fi putut să o aducă niciodată; şi astfel au putut lucra împreună pentru evanghelie.

Niciodată Dumnezeu n-a intenţionat ca Trupul lui Hristos să fie plin de oameni care să fie exact la fel în orice aspect – cum sunt maşinile care ies dintr-o fabrică. Nu. Lucrarea adevărată a Trupului este dependentă de varietatea membrilor lui. Am avea de-a face cu o stagnare şicu o moarte spirituală dacă toţi am fi la fel.

Chiar şi neînţelegerile noastre unul cu celălalt pot fi folosite de Dumnezeu ca să adâncească părtăşia noastră şi să ne conducă la maturitate spirituală. Proverbe

27:17 spune: „După cum fierul ascute fierul, tot aşa şi omul ascute mânia altui om”. Doi „oameni de fier” se pot ascuţi unul pe altul în loc să se ciocnească unul cu celălalt.

Uneori Dumnezeu îi pune pe doi oameni cu temperamente diferite împreună în lucrarea Lui, şi pe măsură ce muncesc împreună, pot ieşi scântei dintre ei, dar acesta poate fi modul lui Dumnezeu de „ascuţire” a lor. Dacă o persoană este ca fierul şi alta ca argila, nu va fi nici o scânteie şi nici o ascuţire. În schimb va avea loc imprimarea fierului în lut – opinia unei persoane cu o voinţă puternică forţată asupra unei persoane cu o voinţă slabă. Totuşi, intenţia lui Dumnezeu nu este ca o persoană să trebuiască să-şi impună cu forţa punctele de vedere asupra alteia, ci mai degrabă ca amândouă să înveţe una de la celalată. Putem să nu fim de acord, dar încă să fim uniţi şi încă să ne iubim unul pe altul. De fapt, ne putem iubi unul pe celălalt mai profund în astfel de cazuri.

Cred că Dumnezeu îngăduie diferenţe de opinie (asupra chestiunilor neprincipiale) între membrii diferiţi din biserică pentru ca astfel să existe o oportunitate mai mare de exercitare a dragostei creştine. Dragostea unul pentru celălalt ar fi o chestiune uşoară dacă noi toţi am vedea fiecare problemă cu aceiaşi ochi. Dar atunci când nu suntem de acord, dragostea noastră este încercată. Deci trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru neînţelegerile care nu ne dezbină şi nu ne despart.

O părtăşie creştină care proclamă lipsa diferenţelor de opinie este „suspectă”. Membrii unei astfel de părtăşii ori nu pot să gândească pentru ei înşişi ori sunt dominaţi de o persoană cu o voinţă mai puternică.

Părtăşia creştină adevărată este forjată şi ascuţită pe nicovala neînţelegerilor sănătoase, iubitoare.

AJUTÂNDU-NE UNUL PE ALTUL

„…spunând adevărul în dragoste, să creştem în toate până la Cel care este Capul, Hristos. Din El, tot trupul bine alcătuit şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi face creşterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei şi se zideşte în dragoste” (Efeseni 4:15,16).

Versetele de mai sus precum şi alte versete din Noul Testament fac clar faptul că fiecare credincios are responsabilitatea să propage viaţa în trupul lui Hristos, în propriul lui mod. Acest lucru nu este un privilegiu exclusiv al predicatorilor, ci datoria tuturor membrilor Trupului lui Hristos.

Am văzut deja importanţa purtării crucii şi a morţii faţă de sine. Aceasta este legea de bază a relaţiilor interpersonale în Trupul lui Hristos. Dar este şi mijlocul principal prin care fiecare membru propagă viaţă în Trup.

„Astfel că în noi lucrează moartea, iar (ca rezultat) în voi viaţa”, scria Pavel creştinilor din Corint (2 Corinteni 4:12). Cu cât purtăm mai mult crucea în viaţa noastră, cu atât mai mult vom aduce viaţă în Trup, chiar dacă nu avem darul predicării.

Părtăşia, aşa cum am văzut deja, este o chestiune cu două sensuri. Sunt implicate deopotrivă dăruirea şi primirea. Noi toţi avem nevoie să oferim celor din Trup după cum toţi avem nevoie să primim de la alţii. Am văzut în capitolul trecut cum unii, datorită sentimentelor de inferioritate, pot ezita în a oferi, şi cum alţii, simţindu-se superiori, pot considera că ei nu au nimic de primit. Când toţi membrii Trupului funcţionează aşa cum ar trebui, va exista o dăruire şi o receptare în dragoste care va conduce la zidirea Trupului.

Biblia ne vorbeşte despre o responsabilitată dublă pe care o are fiecare dintre noi în zona dăruirii şi a receptării. Ni se spune să ne încurajăm şi să ne corectăm unul pe altul.

Să luăm următoarele porunci din Biblie:

„Îndemnaţi-vă (mustraţi-vă, îndemnaţi-vă şi încurajaţi-vă) unii pe alţii în fiecare zi…..pentru ca nici unul dintre voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului….

„Să nu părăsim strângerea noastră laolaltă, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu cât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie.” (Evrei 3:13; 10:25).

Aceste porunci sunt aproape total ignorate de către vasta majoritate a credincioşilor, deşi ele subliniază două dintre responsabilităţile noastre principale ca membrii ai Trupului lui Hristos.

Cuvântul tradus prin „a îndemna/ a încuraja” din pasajul de mai sus este grecescul parakaleo. Forma de substantiv a acestui verb este parakletos, care

(tradus ca „Mângâietor”) este cuvântul folosit de Isus pentru Duhul Sfânt în Ioan, capitolele 14 până la 16.

Aceasta ar părea să indice că încurajarea şi îndemnare sunt două din lucrările principale ale Duhului Sfânt.

Şi dacă Duhul Sfânt locuieşte în noi ca mambrii ai Trupului lui Hristos, El va căuta să se exprime pe Sine prin noi celuilalt într-o lucrare mutuală de încurajare şi îndemnare. De aceea vom stinge Duhul dacă nu ne angajăm într-o astfel de lucrare. De aceea Cuvântul lui Dumnezeu ne sfătuieşte: „Vă rugăm de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe cei care trăiesc în neorânduială, să mângâiaţi pe cei deznădăjduiţi, să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători faţă de toţi….Nu stingeţi Duhul.” (1 Tesaloniceni 5:14, 19 ).

Nu însemană că trebuie să ne petrecem timpul încurajând sau mustrând pe alţii tot timpul. Nu. Este un anumit timp şi loc pentru practicarea oricărei lucrări. Totuşi, trebuie să ne recunoaştem responsabilitatea noastră în aceste domenii.

Probabil aceasta era lucrarea la care Isus se referea când le-a spus discipolilor Săi la ultima cină: „…şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora” (Ioan 13:14). Spălarea picioarelor duce atât la împrospătarea lor cât şi la curăţarea lor – după ce au cutreierat drumurile prăfuite, purtând numai sandale.

La fel, încurajarea poate împrospăta un frate slab şi descurajat, iar corectarea poate curăţa un frate rătăcit.

Trebuie să fim dispuşi să spălăm picioarele altora şi să ne lăsăm în schimb şi propriile picioare să fie spălate.

Încurajându-i pe ceilalţi

Pavel şi Barnaba au întărit sufletele ucenicilor din bisericile pe care le-au înfiinţat, încurajându-i pe aceştia (Faptele Apostolilor 14:22).

Şi noi putem să-i întărim pe alţii printr-o lucrare de încurajare – nu doar predicând Cuvântul, dar şi oferind apreciere acolo unde se cuvine.

Isus a fost întotdeauna grabnic să ofere un cuvânt de apreciere unde se cuvenea. El a lăudat un centurion roman pentru credinţa sa (Matei 8:10), o femeie pocăită pentru dragostea ei (Luca 7:47) şi pe Maria din Betania pentru devotamentul ei (Luca 10:42; Marcu 4:8,9).

Ucenicilor lui slabi, El le-a spus: „Voi sunteţi aceia care aţi rămas necontenit cu Mine în încercările Mele” (Luca 22:28).

Pavel, scriindu-le bisericilor – chiar celor mai carnale -de obicei găsea ceva de apreciat în ele. Către biserica din Corint, plină de clici, de certuri şi imoralitate, Pavel şi-a început scrisoarea astfel: „Mulţumesc Dumnezeului meu totdeauna

cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu care v-a fost dat în Hristos Isus; căci în El aţi fost îmbăgăţiţi în toate privinţele, în orice cuvânt şi în orice cunoştinţă. În felul aceasta, mărturia lui Hristos a fost confirmată în voi, încât nu duceţi lipsă de nici un fel de har, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos. El vă va întări până la sfârşit, ca să fiţi fără vină în ziua Domnului nostru Isus Hristos. Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru” (1 Corinteni 1:4-9).

De-abia pe urmă le-a spus: „Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să nu aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi deplin uniţi într-un gând şi o simţire” (versetul 10).

Pavel a încercat să înceapă cu ceva pozitiv. La fel trebuie să facem şi noi.

Nu tuturor ne vine natural să fim aşa. Cei mai mulţi dintre noi avem tendinţa să vedem mai întâi partea negativă a altora. Dar dacă ne supunem disciplinei Duhului Sfânt, Îl vom descoperi cum ne arată ceva de apreciat în fiecare om.

Odata un profesor a desfăşurat în faţa clasei o coală mare de hârtie cu o pată mică de cerneală într-un colţ şi le-a cerut copiilor să scrie ceea ce văd. Toţi au descris pata mică de cerneală şi nici unul n-a vorbit despre suprafaţa mare de hârtie nepătată. Tot aşa, în relaţiile umane: Adesea avem tendinţa să ne concentrăm la defectele mărunte ale oamenilor şi să nu vedem binele din ei.

Schimbarea perspectivei cuiva necesită hotărâre dar merită efortul. Treptat, se capătă obiceiul de a observa calităţile bune ale oamenilor. Următorul pas este să le spunem cât de mult apreciem acele calităţi bune.

Sinceritatea

Adesea putem să-i încurajăm pe fraţii noştri credincioşi printr-o recunoaştere sinceră a umanităţii şi luptelor noastre.

Suntem chemaţi să fim martori ai lui Hristos. Dar dacă, în mărturia noastră le creem altora o impresie falsă despre noi, atunci devenim martori falşi. Vasta majoritate a credincioşilor intră în această categorie. Ei povestesc altora numai despre reuşitele din viaţă, nespunând nimic niciodată despre luptele sau eşecurile lor. Ei mărturisesc despre multele rugăciuni la care Dumnezeu le-a răspuns, dar nu menţionează nimic despre rugăciunile la care răspunsul lui Dumnezeu a fost Nu. Ei îşi descriu toate experienţele de vârf în detaliu, dar niciodată nu spun nici un cuvânt despre văile lungi dintre culmi.

Ei sunt martori mincinoşi, pentru că arată o imagine ireală a vieţii creştine.

Mi-amintesc cum, ca tânăr creştin, luptându-mă să duc o viaţă plăcută lui Dumnezeu, am auzit multe mărturii de acest fel de la alţi creştini. Nici unul nu mi-a spus, fie de la amvon, sau în conversaţii personale, că şi ei aveau temeri şi probleme nerezolvate şi rugăciuni fără răspuns, sau că erau lucruri în Biblie care-i derutau şi pe ei. De aceea am crezut că astfel de probleme şi semne de întrebare erau numai ale mele. Rezultatul a fost că toate mărturiile lor doar m-

au descurajat; iar descurajarea, la rândul ei, m-a condus departe de Dumnezeu.

Apoi am citit în Biblie cum marele apostol Pavel a fost adeseori încurcat, cum a disperat, cum unele din rugăciunile lui au rămas fără răspuns, cum unii dintre oamenii bolnavi pentru care s-a rugat n-au fost vindecaţi, şi cum el a avut chiar şi temeri, şi cum a fost mângâiat în deznădejdea sa de fraţii lui credincioşi (2 Corinteni 4:8; 1:8; 12:8,9; 2 Timotei 4:20; 2 Corinteni 7:5,6). Onestitatea lui Pavel m-a ridicat şi am fost încurajat să merg înainte.

Pavel n-a căutat niciodată să le lase altora o impresie falsă despre el (2 Corinteni 12:6). Şi astfel le-a spus clar că el era o fiinţă umană – nu un înger. El a trăit victorios peste tot păcatul cunoscut, dar el încă era o fiinţă umană care putea face greşeli şi în care carnea încă nu era stârpită. Întotdeauna scopul lui Pavel era să-i ajute pe alţii iar nu să-i impresioneze. Prin sinceritatea sa faţă de omenescul din el, a devenit un instrument de încurajare pentru mulţi.

Este vorba de dorinţa de a-i impresiona pe alţii care, pe mulţi dintre noi, ne determină să nu fim sinceri cu privire la luptele şi temerile noastre. Aceasta arată că nu suntem cu adevărat interesaţi să-i ajutăm către o umblare mai apropiată cu Dumnezeu. Nu ne pasă că ei sunt descurajaţi de standardele nerealiste pe care le-am pus înaintea lor. Părem să fim mulţumiţi atâta timp cât noi suntem menţinuţi la un nivel de apreciere înalt.

Dacă vrem să fim canale prin care Duhul Sfânt să-i încurajeze pe alţii trebuie plătit un preţ – preţul sincerităţii.

Adevărata părtăşie creştină trebuie fundamentată pe lumină. Putem merge în părtăşie adevărată şi profundă unul cu altul numai dacă suntem dispuşi să mergem în lumină. Aceasta implică consimţirea de a fi noi înşine cu fiecare – evitând orice prefăcătorie şi ipocrizie. Aşa intenţionează Dumnezeu să se poarte creştinii unul cu altul. Amintiţi-vă, primul păcat judecat în mod public de Dumnezeu în biserica primară a fost ipocrizia (vezi povestea lui Ananina şi Safira înregistrată în Faptele Apostolilor).

Păcatul ne-a făcut pe toţi să purtăm măşti în relaţiile noastre unii cu alţii. Ne temem şi ne este ruşine să fim cunoscuţi aşa cum suntem în realitate. Trăim într-o lume plină de oameni care poartă măşti; şi când oamenii se întorc la Dumnezeu ei nu-şi dau jos măştile. Ei îşi poartă măştile şi merg la adunare, se întâlnesc cu alţi oameni – şi numesc aceasta părtăşie. Dar această părtăşie este o farsă. Cu toate acestea, Diavolul i-a făcut pe cei mai mulţi creştini să se mulţumească doar cu atât.

Este adevărat că este imposibil ca noi să renunţăm complet la măştile noastre. Trăind într-o lume păcătoasă şi în părtăşie într-o biserică imperfectă, limitaţi de propria fire, nu este nici posibil nici de dorit să fim complet sinceri cu ceilalţi. Sinceritatea totală nu este realizabilă, pentru că nu ne putem vedea pe noi înşine pe deplin. Nu este nici recomandabilă, deoarece îi poate stânjeni pe alţii.

În mod cert avem nevoie de înţelepciune ca să fim oneşti. Dar niciodată n-ar trebui să pretindem să fim ceva ce nu suntem. Aceasta este ipocrizie – şi ipocrizia a fost condamnată în mod deschis de către Isus.

O atitudine de autoîndreptăţire, fariseică, este ceea ce-i împiedică pe mulţi creştini să fie canale de sprijin şi încurajare pentru alţii. Atitudinea noastră trebuie să fie de aşa natură încât fraţii noştri creştini să se simtă liberi să vină la noi fără teamă şi se descarce, ştiind că vor găsi simpatie şi înţelegere, şi că nu vor fi dispreţuiţi pentru ignoranţa sau eşecurile lor.

Lumea este plină de oameni singuri, tensionaţi, paralizaţi de frică şi nevrotici. Hristos are răspunsul la problemele lor, iar acest răspuns ar trebui să vină la ei prin Trupul Lui, biserica. Dar, majoritatea creştinilor fiind aşa de autoîndreptăţiţi şi neautentici, nu fac decât să-i alunge pe oamenii în nevoie.

Keith Miller spune în The Taste of New Wine: „Biserica noastră modernă este plină cu mulţi oameni care arată curaţi, sună curat şi înlăuntru sunt bolnavi de ei înşişi, sunt plini de slăbiciuni, frustrări şi le lipseşte realitatea din jurul lor şi din biserică. Prietenii noştri necreştini simt că „Această bandă de oameni drăguţi, netulburaţi nu mi-ar înţelege niciodată problemele mele”, ori, cei mai perceptivi dintre ei, care ne cunosc din punct de vedere social sau profesional, simt fie că creştinii sunt în mod evident ignoranţi faţă de situaţia umană, fie că sunt total ipocriţi”.

Avem nevoie să învăţăm ce înseamnă că avem părtăşie sinceră cu alţii la un nivel personal – şi noi toţi putem începe cu o singură persoană.

Totuşi sunt pericole în acest domeniu al părtăşiei sincere de care ar trebui să fim conştienţi astfel încât să le putem evita. Iată câteva linii călăuzitoare ce ne pot ajuta:

Mai întâi de toate , părtăşia intimă trebuie restricţionată pentru indivizi de acelaşi sex. Nu trebuie să uităm că trăim încă într-o lume căzută şi că firea (şi prin urmare potenţialul pentru păcat) este încă în noi toţi. De aceea pentru oricine este cel mai periculos să încerce şi să dezvolte o părtăşie intimă cu cineva de sex opus, în afara relaţiei de căsătorie. Aceia care au încercat să facă aşa, au căzut invariabil într-un păcat sau altul.

În al doilea rând, trebuie să urmăm principiile spirituale stabilite în Cuvântul lui Dumnezeu pentru părtăşia noastră – şi să refuzăm să fim călăuziţi de tehnici psihologice. Duhul Sfânt trebuie să deţină controlul părtăşiei noastre şi trebuie să-I permitem să ne conducă mai aproape unul de altul în mod spontan. Nu trebuie să forţăm pe nimeni într-o onestitate artificială.

În al treilea rând , amintiţi-vă că scopul părtăşiei nu este să ne mărturisim păcatele unii altora şi să obţinem prin acesta o stranie consolare nescripturală. Niciunde Biblia nu ne încurajează să ne mărturisim păcatele oricui şi tuturor. Trebuie să ne mărturisim păcatul în cercul în care a fost comis. Dacă am păcătuit doar împotriva lui Dumnezeu avem nevoie să ne mărturisim păcatul numai lui Dumnezeu. Dacă păcatul nostru a fost îndreptat în acelaşi timp şi împotriva

unui individ sau grup, atunci trebuie mărturisit şi acestora. Dar nu trebuie să ne mărturisim păcatele tuturor fraţilor noştri creştini. În realitate, asemenea confesiuni ale păcatelor, pe langă faptul că sunt total nenecesare, pot deveni o poticnire pentru alţii – murdărindu-le minţile şi poate chiar încurajându-i să păcătuiască la fel. Suntem chemaţi să zidim Trupul lui Hristos. Asigură-te că nu-L sfâşii. Scriptura ne îndeamnă să ne încurajăm şi să ne mustrăm unul pe altul, nu să ne mărturisim păcatele unul altuia.

(Singura referire din Noul Testament la mărturisirea greşelilor unul altuia (Iacov 5:16) este în relaţie evidentă, aşa cum arată contextul, cu vindecarea fizică. Boala este uneori cauzată de păcate nemărturisite. Şi de aceea Iacov îndeamnă la o mărturisire completă a păcatului în prezenţa bătrânilor, pentru ca vindecarea să nu poată fi amânată din această cauză. Această poruncă nu ar trebui niciodată să fie scoasă din contextul ei şi să i se acorde o aplicaţie mai mare care nu i-a fost menită. Amintiţi-vă, „un text scos din context este un pretext”).

O sinceritate prostească poate strica mărturia lui Hristos şi poate de asemenea oferi ocazia pentru clevetire inutilă. Îmi amintesc de o poveste pe ccre am auzit- o despre trei diaconi dintr-o biserică, hotărâţi să aibă părtăşie sinceră unul cu altul. Unul a spus că slăbiciunea lui erau banii şi că fura fondurile bisericii. Altul a recunoscut că slăbiciunea lui era sexul şi că el trăia în păcat cu o anumită doamnă din biserică. Al treilea a spus: „Slăbicunea mea este clevetirea; şi de-abia aştept să plec de la această întâlnire!”.

Biblia spune: „Cine umblă cu defăimări dezvăluie secrete; de aceea să nu te amesteci cu cel ce îşi deschide buzele” (Proverbele 20:19).

Există oameni fără scrupule chiar şi în biserică. Asigură-te că nu te pui pe tine sau pe alţii în situaţii jenante printr-o „sinceritate” neînţeleaptă. Când nu ştii cât de sincer ar trebui să fii cu celălalt în părtăşie, este mai bine să greşeşti spunând mai puţin decât mai mult.

Când ne ţinem de învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu, suntem în siguranţă.

Apoi, în al patrulea rând, ar trebui să ne analizăm motivele. „Sinceritatea” cu alţii, menită doar să ne înalţe reputaţia de sfinţi umili, este dezgustătoare. Am auzit credincioşi mărturisindu-şi public anumite „păcate onorabile” (ca de exemplu „Nu mă rog destul”, „Nu sunt o mărturie aşa de persistentă cât ar trebui”, „Am nevoie să fiu mai milos”, până la a provoca scârbă) care-i fac să pară mai degrabă sfinţi decât păcătoşi. Cu siguranţă aceasta era intenţia lor – să obţină aprobarea fraţilor lor credincioşi pentru sinceritatea lor. Feriţi-vă de o asemenea „mândrie umilă”!

În al cincilea rând, trebuie să reţinem că confidenţele încredinţate nouă de ceilalţi sunt o responsabilitate sfântă, care nu trebuie să fie niciodată trădată.

Astfel de probleme pe care oamenii ni le-au povestit despre ei sau despre alţii n-ar trebui să fie împărtăşite niciodată nici măcar ca „cereri de rugăciune”. Este pur şi simplu şocant să auzi nivelul clevetirilor care se iscă sub umbrela evlavioasă a justificării de genul „Împărtăşesc aceasta doar pentru rugăciune”.

În al şaselea rând, trebuie să evităm curiozitatea carnală şi nesănătoasă, atunci când cineva îşi descarcă inima faţă de noi. Suntem avertizaţi în Cuvântul lui Dumnezeu să nu fim persoane sâcâitoare preocupate de problemele altor oameni (1 Petru 4:15). Nu trebuie să ne amestecăm în treburile oamenilor. Scopul nostru în părtăşie este să ne ajutăm unul pe altul, nu să descoperim toate greşelile sau păcatele celuilalt.

În final , haideţi să-i cerem lui Dumnezeu să fie între noi în toate relaţiile de părtăşie şi mărturisire. Numai prezenţa Lui ne poate apăra în mărturisirea noastră. Dacă Hristos Capul nu se află între noi, părtăşia noastră poate degenera într-un exerciţiu carnal care nu este suficient pentru scopul lui Dumnezeu.

Părtăşia creştină adevărată presupune ca fiecare membru să-l încurajeze pe altul. Unde se practică aceasta, legăturile părtăşiei sunt înmiresmate şi întărite.

Mustrându-i pe ceilalţi

Credincioşia faţă de fraţii credincioşi din Trup ne cere să-i mustrăm şi să-i corectăm cu dragoste când îi vedem rătăcind. Dragostea adevărată nu poate sta niciodată într-o mulţumire de sine tăcută în timp ce vede un frate gata să cadă de pe o stâncă.

Biblia spune: „Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta; să mustri pe aproapele tău, ca să nu te încarci cu un păcat din cauza lui” (Leviticul 19:17).

Biblia nu ne cere să mergem încoace şi-ncolo arătându-i fiecăruia greşelile. Putem să-i corectă numai pe aceia cu care am stabilit deja o legătură de părtăşie; altfel, mustrarea noastră poate să fie înţeleasă greşit şi să facă mai mult rău decât bine.

Trebuie să evităm în mod categoric a corecta greşelile unei persoane, dacă niciodată nu am lăudat-o pentru virtuţile ei. Aprecierea exprimată este cel mai bun fundal pe care poţi arăta greşelile unei persoane.

Am văzut deja cum Pavel a urmat această structură scriindu-le creştinilor din Corint.

La fel şi noi, trebuie să ne abţinem de la a oferi îndreptare cuiva care ştim clar că o va respinge. Biblia spune: „Cel ce mustră pe un batjocoritor îşi atrage dispreţ şi cel ce caută să îndrepte pe cel rău se alege cu o pată. Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; mustră pe cel înţelept şi el te va iubi” (Proverbe 9:7,8).

E de prisos să mai spunem că nu trebuie să căutăm să îndreptăm nimeni dacă noi înşine nu suntem dispuşi să primim îndreptare de la alţii.

Cu toate acestea, sunt situaţii când trebuie să-i corectăm pe fraţii noştri. Isus a spus: „…Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră-l. Şi dacă se va pocăi,

iartă-l ” (Luca 17:3). Mustrarea fratelui nostru este o responsabilitate la fel de sfântă cum este iertarea lui. Nu trebuie s-o neglijăm nici pe una, nici pe cealaltă.

În Matei 18:15-34, Isus vorbeşte pe larg despre ambele subiecte – mustrare şi iertare. Despre mustrare, El spune: „Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi fraţi, pentru ca orice cuvânt să fie sprijinit pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l adunării; şi dacă nu vrea să asculte nici de adunare, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş” (Matei 18:15-17).

„Mai bine o mustrare pe faţă decât o dragoste ascunsă”. Şi, în final, vei vedea că

„cine mustră pe altul găseşte mai multă bunăvoinţă pe urmă, decât cel cu limba linguşitoare”, căci „limba mincinoasă urăşte pe cei zdrobiţi de ea şi gura linguşitoare pregăteşte ruina” (Proverbe 27:5; 28:23; 26:28).

Totuşi, trebuie să fim prudenţi în ce priveşte spiritul în care încercăm să-i îndreptăm pe fraţii noştri. Nu suntem chemaţi să fim „cenzori auto-constituiţi ai altora”, ca nu cumva să fim mai aspru judecaţi de Dumnezeu (Iacov 3:1) Nu suntem aici să le spunem oamenilor cum ar trebui să-şi organizeze casele, sau ce standard de viaţă ar trebui să urmeze. Datorită firii noastre păcătoase, mulţi suntem iscoditori. Unii sunt îndepărtaţi de Dumnezeu datorită „profeţilor” auto- intitulaţi care cred că sunt chemaţi să-i îndrepte pe alţii!

Chemarea noastră este să zidim Trupul lui Hristos. Orice corectare pe care o oferim cuiva trebuie să fie doar cu acest scop. Dacă nu, facem mult mai bine tăcând.

Trebuie să ne asigurăm că faptele noastre sunt corecte, dându-le celorlalţi posibilitatea punerii noastre la îndoială în orice mod posibil. Făcând aceasta, avem responsabilitatea să ne supunem îndemnului care spune: „Fraţilor, chiar dacă un om ar fi prins în vreo greşeală, voi care sunteţi duhovniceşti să-l îndreptaţi cu duhul blândeţii; şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi astfel veţi împlini legea lui Hristos. Dacă vreunul socoteşte că este ceva, măcar că nu este nimic, se amăgeşte singur”(Galateni 6:1-3).

Această poruncă nu se adresează tuturor credincioşilor, ci doar celor care sunt

„evlavioşi” sau „duhovniceşti” (versetul 1). Omul duhovnicesc este acela care şi- a îndepărtat mai întâi bârnele din proprii ochi înainte de a face un pas pentru scoaterea paiului pe care-l vede în ochiul fratelui său (Matei 7:1-5). Omul duhovnicesc este de asemenea unul suficient de smerit să se recunoască pe sine capabil de căderea în acelaşi păcat în care a căzut fratele său (Galateni 6:1; 1 Corinteni 10:12).

În plus, un viitor „ştergător de paie” trebuie să fie pe cât de duhovnicesc, pe atât de delicat. Căci, dincolo de toate, scoaterea unui pai din ochiul cuiva este o treabă delicată: un tratament dur, grosolan putând împinge şi mai adânc paiul în ochi, fâcând astfel mai mult rău decât bine!

Omul duhovnicesc este totodată unul care vorbeşte celuilalt în mod respectuos, numai după ce rugăciunea i-a creat atitudinea corectă, aşa încât se simte el însuşi mai afectat de căderea fratelui său decât va fi fratele său ca urmare a mustrării lui.

Iată ce însemană „purtaţi-vă sarcinile unii altora” (Galateni 6:2).

Omul duhovnicesc este omul condus de Duhul Sfânt – pentru că acesta este înţelesul cuvântului „duhovnicesc”. Acest lucru presupune că el acordă corectare numai când primeşte mărturia interioară a Duhului care-l îndeamnă să facă astfel. Căci, aşa cum spune Biblia: „Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are timpul lui…..tăcerea îşi are timpul ei, şi vorbirea îşi are timpul ei” (Eclesiastul 3:1,7). Avem nevoie să fim intim legaţi de Cap, dacă vrem să ştim care este cel mai bun moment de abordare a altui membru din Trup cu un cuvânt de îndreptare. Numai aceia care sunt în strânsă legătură cu Capul ar trebui să-şi asume o astfel de lucrare.

Corectarea este o responsabilitate sfântă pe care o avem unii faţă de alţii, ca membrii în Trupul lui Hristos. Isus a spus (în Matei 7:5) că după ce ne scoatem bârna din propriul ochi, avem datoria de a merge la fratele nostru să-i îndepărtăm paiul din ochiul său. După ce ne-am curăţat ochiul, nu trebuie să stăm pur şi simplu nefăcând nimic. Nici nu trebuie să mergem la fratele nostru doar ca să-i arătăm paiul din ochi. Responsabilitatea noastră este să-l ajutăm să scape de el. Aceasta presupune să ne alăturăm lui şi să-l ajutăm să îndepărteze paiul.

Primind încurajare

Părtăşia, aşa cum am văzut în repetate rânduri, este o chestiune bidirecţională. Fiecare parte a corpului uman are nevoiesă primească ajutor, la fel de bine cum trebuie să şi ofere celorlalte părţi ale corpului. La fel este şi în Trupul lui Hristos.

Trebuie să fim suficient de smeriţi ca să ne recunoaştem nevoia de încurajare din partea altora. Este doar un spirit de mândrie acela care pretinde să fii capabili să mergi înainte fără nici o încurajare din partea cuiva. Dacă suntem sinceri, trebuie să recunoaştem că putem trăi şi munci mult mai bine când suntem încurajaţi. Fiecare dintre noi are nevoie de încurajare.

Să ne gândim la atitudinea apostolului Pavel, când le-a scris tinerilor creştini din Roma: „Căci doresc mult să vă văd”, spune el, „ca să vă fac parte de vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră; adică să fim mângâiaţi laolaltă în mijlocul vostru, fiecare prin credinţa care este în celălalt, atât a voastră cât şi a mea” (Romani 1:11,12).

Iată că avem un exemplu clar de cum trebuie să funcţioneze împreună membrii Trupului, unul cu altul. Chiar şi marele apostol, în ciuda experienţei şi a maturităţii, a recunoscut nevoia sa de a primi ajutor şi încurajare de la creştinii tineri din Roma.

Şi noi avem nevoie de ajutorul şi încurajarea celuilalt.

Primind mustrarea

De asemenea, trebuie să fim suficient de smeriţi ca să primim mustrarea de la alţii. Noi toţi avem greşeli. Ceea ce este mai rău, toţi avem „pete oarbe” aşa încât nu suntem capabili să ne vedem unele greşeli aşa de clar cum ni le văd alţii.

Aici este un alt loc unde membrii Trupului ne pot ajuta – dacă suntem dispuşi să primim ajutorul lor. Dacă însă ei găsesc în noi un spirit de mândrie, de aroganţă atunci se poate întâmpla ca niciodată să nu mai vină să ne spună ce văd, şi numai noi vom fi singurii păgubaşi

Pavel a fost credincios în a-l mustra pe Petru când l-a văzut pe Petru compromiţându-se. Iar Petru, la tândul lui, a fost suficient de smerit să accepte mustrarea lui Pavel, pentru că a văzut că Pavel avea dreptate. Rezultatul a fost că şi alţii au fost binecuvântaţi, şi Trupul lui Hristos a fost zidit (Galateni 2:11- 16). Ce înfrângeri s-ar fi stârnit dacă Pavel ar fi păstrat tăcerea sau dacă Petru ar fi fost prea mândru (în poziţia lui de apostol senior) ca să primească cuvântul de corectare!

Suntem noi accesibili şi deschişi acelora care pot avea un cuvânt de reproş la adresa noastră? Sau arătăm altora prin atitudinea noastră, că noi nu dorim nici un fel de critică? Dacă alţi membri ai Trupului ne găsesc dificili de abordat cu un sfat, este mai mult decât probabil că Hristos Capul ne poate găsi greu de şlefuit.

Unul din cele mai clare teste ale condiţiei noastre spirituale este atitudinea faţă de critică.

Iată ce spune Biblia pe marginea acestei teme:

„Mai bine să asculţi mustrarea înţeleptului decât să asculţi cântecul celor fără minte…..Cine îşi aduce aminte de disciplină apucă pe calea vieţii….Cine iubeşte disciplina, iubeşte cunoaşterea; dar cine urăşte mustrarea este prost……Sărăcia şi ruşinea sunt partea celui ce leapădă învăţătura, dar cel ce ia seama la mustrare va fi pus în cinste….Urechea care ia aminte la mustrarea care duce la viaţă va rămâne printre înţelepţi. Cel care leapădă învăţătura îşi dispreţuieşte sufletul, dar cel care ascultă mustrarea capătă pricepere….. Când se dă învăţătură celui înţelept, el primeşte cunoştinţă….Deschide-ţi inima la învăţătură şi urechile la cuvintele ştiinţei…. Ca un cercel de aur şi ca un ornament de aur curat, aşa este pentru o ureche atentă cel ce mustră cu înţelepciune….Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăjmaş sunt înşelătoare” (Eclesiastul 7:5; Proverbele 10:17; 12:1; 13:18; 15:31,32; 21:11; 23:12; 25:12; 27:6).

Trupul lui Hristos va fi zidit pe măsură ce fiecare membru îşi îndeplineşte propria responsabilitate în a da şi a primi.

SUPUNERE ŞI CONDUCERE

Legile împărăţiei lui Dumnezeu sunt tocmai opusul legilor împărăţiilor pământeşti – cum este cerul faţă de pământ (Isaia 55:8,9).

Pe pământ, lideri care exercită autoritate asupra altora sunt consideraţi a fi superiori, iar aceia care trebuie să se supună, inferiori. Dar în Trupul lui Hristos se întâmplă exact invers. Legile Trupului ne cheamă: „supunându-ne unii altora în frica lui Hristos” (Efeseni 5:21-TLB) să ne slujim unii pe alţii în smerenie (1 Petru 5:5) şi în dragoste (Galateni 5:6).

Fiecare membru este chemat să se supună şi să-i slujească altuia. „Cum este posibil?”, cineva ar putea întreba, „Nu cei tineri sunt chemaţi să le slujească bătrânilor?”

O astfel de întrebare apare pentru că supunerea este adeseori greşit înţeleasă doar ca obedienţă. Dar ne putem supune altora şi lepădându-ne de noi înşine. Isus tocmai aşa a trăit. Tot timpul pe pământ, El S-a dezis de drepturile Lui în relaţiile cu ceilalţi. Acesta este sensul principal al supunerii. Şi aceasta este ceea ce fiecare membru al Trupului este chemat să facă.

Isus ne-a arătat slava supunerii, astfel că noi ar trebui să fim fericiţi umblând pe această cale toată viaţa noastră.

Supunere faţă de autoritatea numită de Dumnezeu

Dumnezeu este autoritatea fundamentală în univers. Nu există nici o îndoială cu privire la aceasta. Dar, în acelaşi timp, Dumnezeu deleagă autoritatea Sa.

Conducători de guverne, părinţi şi lideri de biserici au autoritate în societate, în cămin şi în biserici.

Biserica nu este, aşa cum cred unii, o democraţie unde fiecare este responsabil numai faţă de Dumnezeu. Nu. Există lideri în Trup numiţi de Domnul, cărora noi trebuie să ne supunem şi de care trebuie să ascultăm în ce priveşte chestiunile legate de biserică. Aceasta este voia lui Dumnezeu şi este clar învăţată de Scriptură.

La fel cum Cuvântul lui Dumnezeu le porunceşte popoarelor să se supună conducătorilor, soţiilor să se supună soţilor, copiilor să se supună părinţilor şi servitorilor, stăpânilor lor, la fel el porunceşte supunerea faţă de bătrânii dintr- o biserică.

De exemplu, Biblia ne învaţă că bărbatul este autoritatea delegată de Dumnezeu asupra femeii. Chiar dacă bărbaţii răscumpăraţi şi femeile răscumpărate sunt membrii egali în Trupul lui Hristos, Dumnezeu porunceşte cu toate acestea ca femeia să fie supusă bărbatului în biserică (1 Corinteni 11:3; 14:33-35; 1 Timotei 2:11-13).

Similar, Dumnezeu a stabilit ca bătrânii să fie cei care conduc bisericile locale. Unde bătrânii sunt cu adevăraţi numiţi de Dumnezeu într-o biserică, ei sunt delegaţii Domnului şi manifestă ceva din autoritatea Lui. Domnul a spus ucenicilor pe care i-a trimis: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; şi cine vă respinge pe voi, pe Mine Mă respinge” (Luca 10:16).

Cuvântul lui Dumnezeu are porunci de genul:

„Ascultaţi de mai-marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei veghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală, pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos” (Evrei 13:17).

„Vă rugăm, fraţilor, să recunoaşteţi pe cei care lucrează printre voi, care vă conduc în Domnul şi vă sfătuiesc. Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor” (1 Tesaloniceni 5:12,13).

„Vă îndemn, fraţilor: cunoaşteţi casa lui Ştefana, că ea este cel dintâi rod al Ahaiei şi că s-a dedicat cu totul în slujba sfinţilor. Fiţi şi voi supuşi unor astfel de oameni şi fiecăruia care ajută la lucrare şi care munceşte” (1 Corinteni 16:15,16).

„Bătrânii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei care lucrează în cuvânt şi în învăţătură” (1 Timotei 5:17).

„Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni” (1 Petru 5:5).

Dumnezeu ne plasează ca membrii în Trupul lui Hristos în grupuri de părtăşie (biserici sau echipe de lucrători creştini). Aici, suntem chemaţi să ne supunem liderilor spirituali pe care Dumnezeu i-a numit peste noi, şi să acţionăm împreună cu ei ca o echipă. În chestiuni personale, călăuzirea lui Dumnezeu ne vine în mod direct; dar în chestiuni privitoare la echipă, călăuzirea vine la noi prin liderii spirituali.

În Faptele Apostolilor 16:9,10, citim că Pavel a primit singur călăuzire de la Dumnezeu cu privire la destinaţia următoare a lucrării lui şi a echipei. Echipa lui, compusă din Sila, Timotei şi Luca, l-a urmat, crezând pe deplin că, lucrând sub conducerea lui Pavel Dumnezeu era de fapt Acela care-i conducea. Pentru ei nu a fost necesar să mai obţină călăuzire separată de la Dumnezeu pentru următoarea deplasare, deoarece era o chestiune de echipă şi Dumnezeu îi vorbise deja liderului lor.

De asemenea, în trupul uman, anumite membre sunt astfel rânduite că ele trebuie să se mişte atunci când alte membre se deplasează. De exemplu, degetul mic de la mâna mea dreaptă este un membru independent care se poate mişca de unul singur, în supunere directă faţă de semnalele care vin de la cap. În acelaşi timp, fiind un membru al mâinii mele drepte, el trebuie să se mişte împreună cu braţul, când braţul face vreo mişcare. Nu se poate detaşa singur de braţul meu şi să refuze să se mişte, fiindcă Dumnezeu l-a menit a fi parte a „echipei” de membrii care formează braţul meu drept. Nu trebuie să se mişte când braţul meu stâng se mişcă, însă trebuie să se mişte cu propria lui echipă.

Dacă Dumnezeu ne-a pus într-o biserică sau într-o echipă de lucrători creştini, suntem obligaţi să ne supunem conducerii pe care Dumnezeu a plasat-o deasupra noastră şi să-i urmăm în chestiunile care privesc echipa. Singurul lucru de care trebuie să fim siguri este că Dumnezeu e Acela care ne-a plasat în acea echipă. Odată ce acest aspect este stabilit, nu mai e nici o suspiciune, ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi fiind să ne supunem şi să ascultăm de liderii noştri. Multe probleme în lucrarea creştină sunt rezolvate odată ce acest principiu Scriptural este înţeles.

Să ne gândim la exemplul Fiului lui Dumnezeu. Ca tânăr, citim că El a trăit în supunere faţă de Iosif şi Maria (Luca2:51). Isus a fost perfect. Iosif şi Maria nu erau perfecţi. Cu toate acestea, Cel Perfect a trăit în supunere faţă de fiinţe umane imperfecte, deoarece aceasta a fost voia lui Dumnezeu pentru El. Pentru Isus, voia lui Dumnezeu stabilea caracterul definitiv al tuturor chestiunilor. Dacă Tatăl Lui a dorit ca El să trăiască în supunere faţă de Iosif şi Maria, El a făcut exact acest lucru – şi de asemenea, atâta timp cât a dorit Tatăl Lui de la El.

A venit un timp, mai târziu în viaţa lui Isus (după botezul Lui), când El a încetat să mai fie supus lor – când Tatăl Lui L-a chemat să-Şi părăsească familia şi să se intre în lucrarea Lui ca Fiu de Dumnezeu.

După aceea, răspunsul Lui faţă de mama Sa a fost: „Femeie, ce am Eu cu tine?” (Ioan 2:4). Dar atâta timp cât Tatăl Lui L-a ţinut în supunere faţă de Iosif şi Maria, El S-a supus cu bucurie.

Vedem deci, şi din exemplul Fiului Perfect al lui Dumnezeu, că singura întrebare importantă care se pune este dacă „e voia lui Dumnezeu să fiu în această părtăşie?” Dacă răspunsul este „Da”, atunci e datoria noastră să ne supunem conducerii numite de Dumnezeu asupra noastră.

Revolta împotriva autorităţii a fost primul păcat comis în univers, când Lucifer, conducătorul îngerilor, s-a răzvrătit împotriva autorităţii lui Dumnezeu.

În lumea de astăzi, există două spirite care conduc – Spiritul lui Hristos, care-i conduce pe oameni spre supunerea faţă de autoritatea divin constituită, şi spiritul lui Satan care-i conduce pe oameni la revolta împotriva unei asemenea autorităţi.

Spiritul de revoltă este în floare în societatea noastră, acasă şi în biserică deopotrivă. Este un indiciu clar al îndepărtării rapide a oamenilor de Dumnezeu, ajungând să fie controlaţi din ce în ce mai mult de către Satan. Ca mădulare ale Trupului lui Hristos, suntem chemaţi să stăm împotriva acestui principiu demonic şi să urmăm exemplul lui Hristos de supunere.

Niciodată nu putem pierde supunându-ne conducerii numite de Dumnezeu. Pe de altă parte, prin revoltă pierdem foarte mult.

Supunerea faţă de conducerea divin constituită este metoda lui Dumnezeu de conducere către maturitatea spirituală. Ne vom opri din creştere spirituală dacă nu ne supunem acolo unde ne cheamă Dumnezeu s-o facem.

Mulţi credincioşi nu au învăţat în experienţa lor realitatea suveranităţii lui Dumnezeu, deoarece nu au cunoscut niciodată ce înseamnă să fii cercetat şi contrazis în planurile tale ca rezultat al supunerii smerite faţă de liderii spirituali. Nimeni nu poate să-i slujească în mod eficient lui Dumnezeu sau să fie el însuşi un lider spiritual dacă nu a cunoscut niciodată în viaţă supunerea faţă de alţii.

Supunerea nu este ceva degradant şi apăsător, aşa cum ne şopteşte Diavolul la ureche. Dimpotrivă, ea este mijlocul prin care Dumnezeu ne protejează din punct de vedere spiritual. În primii ani ai vieţii noastre creştine, când suntem încă neştiutori cu privire la căile lui Dumnezeu, putem fi salvaţi de la multe capcane şi de la riscul de a-i rătăci pe alţii prin zelul noastru tineresc, dacă ne supunem liderilor noştri spirituali. Acei ani petrecuţi în supunere pot fi de asemenea timpul când Dumnezeu ne învaţă legile împărăţiei Lui, contribuind la îmbăgăţirea noastră spirituală, astfel încât să putem sluji şi noi altora.

Cât de mult pierdem când evităm calea supunerii!

Conducere

Însuşi Dumnezeu îi cheamă pe unii membrii ai Trupului lui Hristos să exercite asupra altora conducere spirituală.

Unul din primele lucruri pe care toţi liderii de acest fel trebuie să-l recunoască este acela că Hristos este singurul Cap al Trupului. Conducerea nu a fost niciodată delegată de către Hristos altcuiva. Dominaţia individuală dintr-o biserică locală (sau grup de biserici) sau într-o părtăşie a lucrătorilor creştini este, prin urmare, o violare sigură a Suveranităţii Conducerii lui Hristos.

Acesta este motivul pentru care conducerea prescrisă pentru biserica Noului Testament este printr-un corp de bătrâni (plural şi nu singular).

Bătrânii lalolaltă unii cu alţii trebuie să exercite autoritate spirituală (Vezi Faptele Apostolilor 14:23; 20:17; 1 Timotei 5:17; Tit. 1:5; Iacov 5:14; 1Petru

5:1).

În Matei 18:18-20, Isus a spus că unde se adună doi sau trei împreună în Numele Lui, El va fi prezent în mijlocul lor dându-le autoritate să lege şi să elibereze. Contextul imediat al pasajului (vezi versetul 17) pare să indice că Hristos se referea în primul rând (deşi nu exclusiv) la bătrânii bisericii (numărând cel puţin doi sau trei) exercitând această autoritate. Aparent, o persoană prin sine însăşi, nu poate exercita o astfel de autoritate. (Altminteri n- ar avea sens ca Hristos să specifice „doi sau trei”.)

Astăzi nu mai trăim sub vechiul legământ. În acele zile, Dumnezeu numea adeseori un om care să-i conducă oamenii Săi – cum a fost cazul lui Moise,

Iosua, David, etc.. Acei lideri erau toţi „tipare” ale lui Hristos. Acum că Hristos Însuşi a venit, El singur este Căpetenia poporului lui Dumnezeu. Şi El lucrează printr-o breaslă de conducere în Trup.

În anii de început ai erei creştine, Domnul a dat autoritate specială celor unsprezece apostoli şi apostolului Pavel asupra bisericilor, dar aceasta s-a datorat faptului că apostolii erau pietrele de fundaţie ale bisericii (Efeseni 2:20; Apocalipsa 21:14) şi erau canale prin care Dumnezeu a dat Cuvântul Său bisericii. O astfel de situaţie nu există astăzi, aşa că ar fi nu doar prostesc, dar şi îndrăzneţ pentru oricine să-şi justifice acţiunile autoritare prin referire la acţiunea lui Pavel ca apostol. O astfel de persoană este mai degrabă ca Diotref decât ca Pavel (3 Ioan 9).

Diotref a fost un „apostol” auto-intitulat care a vrut să preia conducerea în biserică de unul singur. El nu este denunţat în vreun termen incert de către Ioan.

Oriunde astăzi oamenii caută să lase conducerea poporului lui Dumnezeu pe mâna unuia singur, ei sunt în pericolul de a-l conduce, din punct de vedere spiritual, înapoi la vremurile vechiului legământ. Acest lucru trebuie ţinut minte mai ales de către aceia care au capacităţi de conducere deosebite

Fără îndoială că Dumnezeu formează chiar şi în zilele noastre echipe de lucrători creştini, în care un Timotei sau un Tit lucrează sub călăuzirea unui Pavel.

Dar această stare de lucruri trebuie să dureze doar în fazele iniţiale ale formării unei echipe. Pe măsura trecerii timpului, chiar şi Timotei şi Tit au fost consideraţi de către Pavel drept lucrători deopotrivă cu el, iar nu ajutoare novici.

Planul pentru conducerea în Trupul lui Hristos rânduită în mod divin prevede exercitarea autorităţii printr-un grup de bătrâni (fie pentru o biserică sau pentru o echipă de lucrători). Aceasta este o dispoziţie pe care a dat-o Dumnezeu pentru siguranţa bisericii – ca să prevină ca punctul cuiva de vedere să devină prea dominant.

Este uşor pentru aceia care au viziune înaltă şi abilităţi deosebite să devină nerăbdători faţă de încetineala altora cu care ei sunt nevoiţi să împartă sarcina conducerii în lucrarea creştină. Ei pot fi tentaţi să se afirme pe ei înşişi, să-i calce pe ceilalţi în picioare, susţinând că procedează astfel pentru continuarea lucrării lui Dumnezeu. Însă o astfel de violare a ordinii lui Dumnezeu va conduce în final la blocarea creşterii spirituale a altor membrii din Trupul lui Hristos

Uitaţi-vă în jur să vedeţi starea bisericilor şi organizaţiilor unde există un lider autoritar puternic, şi veţi descoperi totdeauna că creştinii din interiorul lor sunt pitici spirituali. O astfel de conducere a unui singur om poate părea dinamică, având o multitudine de programe, dar creştinii care sunt conduşi nu cresc. Nu aceasta este intenţia lui Dumnezeu pentru Trupul lui Hristos. El mai degrabă

ar avea mai puţine programe şi proiecte dar o creştere spirituală mai mare printre membrii.

Calificările pentru lideri

Numai Dumnezeu poate numi un om să fie lider spiritual. Dacă numirea noastră este făcută numai de oameni, niciodată nu vom putea exercita autoritatea lui Hristos. În aceasta constă ignoranţa acelora care caută să fie votaţi în poziţii de conducere creştină – şi nu caută să fie numiţi de Dumnezeu.

Un lider spiritual trebuie să-şi conducă oamenii pe calea crucii. Aceasta presupune că el trebuie să fie unul care merge cu credincioşie pe calea lepădării de sine.

Apoi, din nou, nimeni nu poate fi lider în Trupul lui Hristos dacă nu tânjeşte să fie un slujitor al altora, aşa cum Hristos Însuşi era. Isus a spus: „Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai popoarelor domnesc peste ele şi mai marii lor exercită autoritate asupra lor. Dar între voi nu este aşa, ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie întâi între voi, să fie robul tuturor. Căci tot aşa, Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi” (Marcu 10:42-45). Pavel, marele apostol, care a avut o autoritate care a întrecut-o pe a oricui altcuiva, a fost un slujiror al altora (2 Corinteni 4:5; 1 Corinteni 9:19). Aceasta este o altă calificare principală pentru conducerea spirituală.

Un lider spiritual este chemat să exercite autoritate asupra acelora pe care Dumnezeu îi plasează sub el, şi în acleaşi timp să fie un frate pentru ei şi un membru în acelaşi Trup. Este vorba despre această relaţie foarte fin echilibrată de lider-frate care este adeseori aşa de greu de menţinut. Tindem să fim neechilibraţi într-un fel sau altul. Ca să menţinem acest echilibru vom avea constant nevoie de mult har de la Domnul. De aici decurge necesitatea absolută pentru un lider de a trăi aproape de Dumnezeu într-o relaţie „faţă-în-faţă”. Acesta a fost secretul conducerii eficiente de către Moise a 3 milioane de oameni ai lui Dumnezeu în cele mai adverse circumstanţe, timp de 40 de ani (Deuteronomul 34:10; Numeri 12:8).

Autoritatea spirituală, fiind dată de Dumnezeu, nu este ceva ce avem de revendicat de la alţii şi nu înseamnă să-i forţăm pe alţii să ne asculte sau să ni se supună. Dumnezeu Însuşi se va ocupa de aceia care se împotrivesc reprezentanţilor Lui. Robul Domnului nu trebuie să se lupte niciodată cu oamenii (2 Timotei 2:24,25) – căci dacă Dumnezeu este în spatele autorităţii noastre, de ce am mai căuta să ne apărăm poziţia. Dumnezeu Însuşi ne va apăra şi ne va institui autoritatea. Dacă noi căutăm singuri să ne impunem autoritatea, aceasta denotă că autoritatea noastră nu ne este dată de Dumnezeu.

Un lider spiritual nu ar trebui să se apere singur sau să caute să se justifice sau să se răzbune singur când este atacat sau denigrat. Biblia spune: „Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat un exemplu, ca să călcaţi pe urmele Lui. El n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a

găsit viclenie. Când era insultat, nu răspundea cu insulte; şi când suferea, nu ameninţa, ci Se încredinţa în mâinile Celui care judecă drept” (1 Petru 2:21,23).

Fiul lui Dumnezeu, cea mai mare autoritate, a refuzat să se lupte cu oamenii şi să-şi impună domnia Sa asupra lor. L-a lăsat pe Dumnezeu să-L apere şi să-L răzbune. Aceasta este calea pe care toţi păstorii din biserică trebuie să păşească. Ca lider spiritual, dacă trăieşti tu însuţi sub autoritatea lui Dumnezeu, poţi lăsa în siguranţă totul în Mâinile Lui. Îţi poţi permite să ignori defărimarea şi critica şi lovirile pe la spate îndreptate împotriva ta, căci promisiunea lui Dumnezeu este că El Însuşi Îşi va apăra slujitorii împotriva unor asemenea atacuri (Isaia 54:17). Oswald Chambers a spus că atunci când cineva aruncă cu noroi în noi, dacă încercăm să-l ştergem, ne vom păta hainele. Dar dacă-l lăsăm, se va usca în timp şi va cădea singur; şi nu va mai fi nici o pată. Aceasta este cea mai înţeleaptă cale de a trata defăimarea.

Watchman Nee, ca urmare a multor ani de experienţă pe care Dumnezeu i-a dat în exercitarea conducerii spirituale în China, ne oferă câteva sfaturi înţelepte în cartea sa Autoritate spirituală. El spune „Nu este omul violent sau cel puternic, ci un om ca Pavel a cărui apariţie fizică este slabă şi a cărui vorbire nu e luată în considerare (2 Cor. 10:10) – acela pe care Dumnezeu îl va aşeza cu autoritate….. De obicei oamenii admit ca cerinţe necesare pentru autoritate următoarele: splendoare şi lux, puterea personalităţii, ţinută sau apariţie fizică şi putere. Ca să fie o autoritate, gândesc ei, omul trebuie să fie hotărât, să aibă idei clare şi vorbire elocventă. Dar nu acestea reprezintă autoritatea; în schimb ele reprezintă firea pământească. Nimeni din Vechiul Testament nu l-a depăşit pe Moise ca autoritate stabilită de Dumnezeu, deşi el era cel mai umil dintre toţi oamenii. În timp ce era în Egipt, el era foarte înverşunat, atât în situaţia uciderii egipeanului cât şi în cea a mustrării evreilor. El trata cu oamenii prin propria mână de carne. De aceea, în acel timp, Dumnezeu nu l-a numit pe el să fie o autoritate. Numai după ce devenise foarte umil – mai umil decât toţi oamenii de pe pământ (Numeri 12:3) – Dumnezeu l-a folosit ca o autoritate. Persoana cel mai puţin probabil a i se acorda autoritate este adesea aceea care se consideră pe sine drept o autoritate. La fel, cu cât crede o persoană că ar avea mai multă autoritate, cu atât mai puţin are în realitate….

„Autoritatea este instituită pentru a executa poruncile lui Dumnezeu, şi nu pentru a se înălţa pe sine. Înseamnă să dai copiilor lui Dumnezeu o direcţie către Dumnezeu, nu să le dai o direcţie către sine însuşi. Lucrul important este să ajuţi oamenii să fie subiect al autorităţii lui Dumnezeu…..A fi o autoritate delegată nu este deloc un lucru uşor, pentru că presupune să te goleşti de sine…..

„Autoritatea nu este o chestiune de poziţie. Unde lipseşte lucrarea spirituală, nu poate fi nici o autoritate poziţională. Oricine are o slujbă spirituală înaintea lui Dumnezeu are autoritate înaintea oamenilor. Cine atunci poate lupta pentru această autoritate, căci nu e nici o cale de îndârjire după lucrare? Aşa cum lucrarea este distribuită de către Domnul, la fel şi autoritatea este hotărâtă de El…..Nu trebuie să depăşim autoritatea lucrării noastre….Mulţi fraţi îşi imaginează în mod eronat că pot să apuce autoritatea la întâmplare, neştiind că……autorictatea cuiva înaintea oamenilor este egală cu lucrarea lui înaintea

lui Dumnezeu. Dacă autoritatea depăşeşete lucarrea, ea devine poziţională şi de aceea nu mai este deloc spirituală ……

„Acelora care caută să-şi exercite autoritatea n-ar trebui să li se dea autoritate, căci Dumnezeu nu dă niciodată autoritate unor astfel de persoane. Dar neobişnuit a spune, acela care-şi simte incompetenţa lui este cel căruia Dumnezeu îi dă autoritate….. Um om are nevoie să cadă înaintea lui Dumnezeu înainte ca el să poată fi folosit; oricând se ridică pe sine însuşi, el este respins de Dumnezeu…..

„Cât de serioasă va fi judecata pentru aceia care apucă autoritatea lui Dumnezeu cu mâinile lor carnale. Fie să ne temem de autoritate aşa cum ne temem de focul Iadului. A-L reprezenta pe Dumnezeu nu este un lucru uşor; este prea măreţ şi prea minunat pentru noi de atins. Avem nevoie să mergem strict pe calea ascultării. Calea destinată nouă este supunerea iar nu autoritatea; este să fim slujitori, nu conducători; să fim robi, nu domnitori.

Amândoi, atât Moise cât şi David au fost cele mai mari autorităţi, deşi ei n-au fost oameni care au încercat să-şi instituie propria autoritate. În zilele noastre, aceia care doresc să fie în poziţie de autoritate trebuie să le calce pe urme. Întotdeauna ei trebuie să se teamă şi să tremure faţă de această chestiune de a fi o autoritate”.

Biserica de astăzi suferă datorită unei lipse cumplite de lideri spirituali. Sunt mulţi care deţin titluri şi-şi exercită autoritatea în mod oficial. Dar conducerea spirituală este foarte greu de găsit. Odată Isus S-a uitat la mulţimile care veneau către El şi l-a cuprins o mare milă de ele, „pentru că erau necăjite şi risipite ca nişte oi care n-au păstor” (Matei 9:36). Situaţia este exact aceeaşi astăzi.

Noi avem nevoie disperată de lideri în biserică, care au inima unui păstor şi spiritul unui slujitor, oameni care se tem de Dumnezeu şi care tremură la Cuvântul Lui.

PUTERE PRIN UNITATE

„Mai bine doi decât unul, căci iau o răsplată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur când cade, fără să aibă pe altul care să-l ridice!…..Şi dacă se scoală cineva asupra unuia, cei doi pot să-i stea împotrivă; şi funia împletită în trei nu se rupe uşor” (Eclesiastul 4:9-12).

Vă amintiţi povestea din fabulele lui Esop, unde un fermier bătrân i-a învăţat pe cei trei copii ai săi care se certau mereu între ei o lecţie despre unitate. Luând mai multe beţe subţiri, el l-a arătat cât de uşor puteau fi rupte unul câte unul, dar când le-a legat împreună într-un mănunchi, erau aproape imposibil de rupt.

Chiar şi copiii acestei lumi realizează că este putere în unitate şi părtăşie.

„Lăcustele”, spune Biblia, „n-au împărat şi totuşi pornesc toate în cete” (Proverbe 30:27). În aceasta constă siguranţa şi puterea lor.

În biserica lui Isus Hristos, avem nevoie să reînvăţăm această lecţie.

Încă de la început, trebuie să clarific faptul că nu mă refer la o unitate organizaţională de creştini sau de biserici, formate de om, cu costul compromiterii şi al sacrificării adevărului lui Dumnezeu – cum a fost cazul mişcării ecumenice în timpurile moderne. Acel tip de unitate este o păcăleală şi o contrafacere a unităţii pentru care S-a rugat Hristos în rugăciunea Înaltei- Preoţii (redată în Ioan 17).

Unitatea despre care vorbeşte Noul Testament este unitatea membrilor Trupului lui Hristos unul cu altul, sub Conducerea lui Hristos – o unitate organică iar nu una organizaţională. Ea îi exclude pe aceia care sunt în afara Trupului lui Hristos, chiar dacă au eticheta de „creştin”. Nu poate fi nici o unitate între vii şi morţi. Cei înviaţi în Hristos prin naşterea din nou îşi pot găsi unitatea spirituală numai cu alţii care au fost în mod similar regeneraţi de Dumnezeu. Unitatea creştină este plăsmuită de Duhul Sfânt Care singur ne face membri ai Trupului lui Hristos. Biblia ne îndeamnă „să căutăm să păstrăm unirea Duhului, în legătura păcii”. (Efeseni 4:3).

Orice unitate formată de către om nu e bună de nimic.

Stategia lui Satan

Satan este un duşman viclean şi el realizează că nu poate învinge o părtăşie creştină unită care trăieşte sub autoritatea lui Hristos şi a Cuvântului Lui. De aceea, stategia lui de război este să înceapă prin a semăna discordie, suspiciune şi neînţelegere între membrii unei părtăşii, aşa încât să-i poată paraliza în mod individual.

Isus a spus că puterile Iadului nu vor putea să biruiască biserica Sa (Matei. 16:18). Biserica, adică Trupul lui Hristos, este cea căreia i s-a promis victoria în lupta împotriva lui Satan. Un credincios care stă izolat de alţi credincioşi se poate trezi înfrânt.

Satan L-a atacat pe Hristos în mod constant în timpul vieţii lui Hristos pe pământ, dar nu a fost capabil să domine. În cele din urmă, la cruce, puterea lui Satan asupra omului a fost luată de la el de către Hristos (Evrei 2:14; Coloseni 2:15).

Astăzi, Satan nu-L poate ataca pe Hristos Cel Înălţat. De aceea atacurile Lui sunt îndreptate către Trupul lui Hristos, biserica. Victoria asupra lui Satan este posibilă numai dacă stăm uniţi împotriva lui, ca un Trup sub Căpetenia Domnului nostru.

Într-o părtăşie a creştinilor, chiar dacă numai un singur membru nu-şi îndeplineşte funcţia, puterea Trupului este, în acea măsură, slăbită. Cunoscând aceasta, Satan caută în mod continuu să-i izoleze pe membrii individuali ai unui grup sau să divizeze grupul (sau biserica) în clici. În oricare din moduri, el are succes în scopul lui.

De aceea, constant, trebuie să fim în gardă împotriva vicleniilor lui Satan, ca nu cumva el să slăbească legăturile dintre noi şi alţi membri ai Trupului lui Hristos.

Autoritatea Trupului

Capitolele de început ale scrisorii lui Pavel către creştinii Efeseni dezvăluie

„misterul” Trupului lui Hristos. Către sfârşitul scrisorii, este o descriere a războiului spiritual în care este angajat şi a armurii lui Dumnezeu necesară pentru a învinge.

Având în vedere că tema generală a Efesenilor este biserica văzută ca Trupul lui Hristos, s-ar putea ca războiul descris la sfârşitul scrisorii să fie ceva în care este angajat Trupul ca un tot – şi nu doar membrii individuali, fiecare în parte. În acest război avem nevoie unul de celălalt.

La început, în aceeaşi scrisoare, ni se spune că Hristos a fost înălţat mai presus de toate, să fie Cap al bisericii (Efeseni 1:20-23). Una este să ştii că Hristos a fost înălţat, şi cu totul altceva să ştii că El a fost astfel înălţat drept Cap al Trupului Său, biserica. Rugăciunea lui Pavel pentru creştinii Efeseni a fost ca ei să poată avea revelaţie spirituală asupra acestui adevăr.

Acest adevăr are implicaţii cu bătaie mare pentru biserică aici pe pământ. Căci dacă Hristos a fost înălţat mai presus de toate, drept Cap al bisericii, aceasta presupune că biserica are o contribuţie proprie în exercitarea autorităţii lui Hristos. Să ilustrăm aceasta cu trupul omenesc. Pentru capul meu, nu ar fi posibil să stea pe un tron, fără ca trupul meu să stea de asemenea pe acelaşi tron. La fel şi cu Hristos şi Trupul Lui.

Autoritatea pe care Hristos o are este ceva ce El doreşte să dea bisericii Lui. De ce atunci biserica este aşa de lipsită de putere în zilele noastre? Cu siguranţă trebuie să fie aşa pentru că ea nu şi-a recunoscut şi asumat poziţia ca Trup sub Căpetenia lui Hristos.

Autoritatea lui Hristos este exercitată prin Trupul Lui, nu doar prin indivizi izolaţi. Corpul uman funcţionează în supunere faţă de cap, deoarece este un organism coordonat, şi nu doar o adunare de mădulare şi organe amestecate. La fel funcţionează şi Trupul lui Hristos.

Unde există o echipă creştină coordonată, acolo autoritatea lui Hristos poate fi exercitată în mod eficient.

Vedeţi acum de ce Satan urăşte adevărul „Trupului” şi de ce va face tot ce-i stă în putere să ne menţină orbi cu privire la el? Şi dacă apucăm să înţelegem adevărul cognitiv al acestui aspect, Satan va încerca să ne orbească cu privire la aplicarea lui practică.

Armonie în Trup

Isus a făcut multe promisiuni legate de credincioşii individuali care se roagă lui Dumnezeu. Dar în Matei 18:18,19, avem o promisiune făcută unei categorii a Trupului lui Hristos care se roagă la unison:

„Adevărat vă spun, orice veţi lega pe pământ, a spus Isus, „va fi legat în cer, şi orice veţi dezlega pe pământ, va fi dezlegat în cer. Vă mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ cu privire la un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri”.

Cuvântul tradus prin „se învoiesc” în versetul 19, este cuvântul grecesc

„sumphoneo”, din care derivă cuvântul englezesc „simfonie”. În aceste versete Isus s-a referit la unitatea, chiar şi numai a dintre doi din copiii Lui, care ar fi ca o simfonie muzicală. Aceasta implică mai mult decât a spune doar „Amin” la sfârşitul rugăciunii altcuiva. Simfonia presupune o armonie profundă a spiritului celor care se roagă împreună. Când părtăşia unui grup cât de mic de creştini este ca simfonia produsă de o orchestră bine condusă, atunci (spune Isus) rugăciunile lor vor avea o aşa autoritate încât orice vor cere li se va dărui. Un astfel de grup de creştini ar avea autoritate să lege puterea lui Satan şi să-i elibereze pe captivii lui Satan.

Cauza datorită căreia o astfel de părtăşie ar putea exercita o astfel de autoritate a fost explicată de Isus: „Căci”, a spus El, „acolo unde doi sau trei sunt adunaţi pentru Numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (versetul 20). Hristos Capul este prezent cu toată autoritatea Sa în mijlocul unei astfel de părtăşii, şi de aceea puterile Iadului nu pot sta niciodată împotriva ei.

Unul din motivele pentru care biserica descrisă în „Faptele Apostolilor” cunoştea realitatea acestei autorităţi a fost pentru că ei aveau această unitate în părtăşia lor.

„Toţi aceştia stăruiau cu un gând în rugăciune…. „Toţi cei care credeau erau împreună şi aveau toate în comun……toţi împreună erau nelipsiţi de la templu

în fiecare zi….”Ei (spostolii şi alţi credincioşi) ….şi-au ridicat glasul într-un gând către Dumnezeu……(Faptele Apostolilor 1:14; 2:44,46; 4:24).

Pentru că erau integraţi într-un Trup sub autoritatea lui Hristos, ei puteau să exercite autoritatea Domnului în rugăciune. Ei nu erau foarte învăţaţi, nu aveau influenţă socială şi nici susţinere financiară, deşi ei au întors lumea cunoscută atunci cu susul în jos pentru Hristos.

Când Petru a fost închis în închisoare, toate forţele lui Irod nu au putut sta împotriva puterii acelei biserici timpurii aşezată pe genunchi înaintea lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 12:5-11). Împărăţia lui Satan a fost zdruncinată din temelii de acea biserică pe măsură ce înainta ca un singur Trup, înregistrând victoria şi autoritatea lui Hristos în vieţile omeneşti pe tot cuprinsul Imperiului Roman (Vezi Faptele Apostolilor 19:11 ca un exemplu la această afirmaţie).

Astăzi, Satan ia în râs eforturile unei biserici dezbinate care încearcă să-l alunge din cetăţile lui prin scamatorii, procedee, conferinţe, cunoaştere teologică, coruri elocvente şi bine pregătite.

Nici una dintre acestea nu sunt de nici un folos împotriva lui Satan. Biserica are nevoie din nou să cunoască realitatea de a fi un Trup unit sub Capul lui Hristos.

O părtăşie de creştini straşnic legaţi unul de altul, care cresc în dragoste unii pentru alţii şi care trăiesc în supunere faţă de Hristos şi Cuvântul Lui este cea mai mare ameninţare pentru împărăţia Diavolului pe pământ.

De nimic nu se teme mai mult Satan ca de aceasta.

Haideţi să fie aceasta rugăciunea noastră ca Domnul să ne ajute să trăim în fiecare zi în lumina adevărului glorios că noi suntem una în Trupul lui Hristos. Cu cât creştinii din lumea întreagă vor începe să înţeleagă acest adevăr şi să trăiască potrivit lui din ce în ce mai mult, cu siguranţă noi vom vedea biserica, deşi mică în număr, repusă în gloria ei primară, un instrument în Mâinile lui Dumnezeu pentru biruirea forţelor întunericului şi un canal de binecuvântări pentru o lume aflată în nevoie.

““ Biserica ““ Trupul lui Hristos

1 Corinteni 12:12-31 (Efeseni 5:29-30)

Scopul lecției: Să descoperim cine poate să facă parte din “trupul lui Hristos“, ce relație trebuie să existe între cei ce îl formează, care sunt funcțiile “trupului lui Hristos” și când pot acestea fi împlinite.

Contextul lecției: Dacă în prima lecție biblică din acest an am descoperit identitatea Bisericii după însemnătatea termenului folosit de Domnul Isus pentru a o defini, în lecțiile următoare vom încerca să ne întregim imaginea despre identitatea și misiunea Bisericii, studiind cu ce a fost acesta comparată. Studiind Cuvântul lui Dumnezeu, descoperim un șir de metafore prin care ne sunt prezentate detalii exemplificate în mod practic despre identitatea, componența, funcțiile și misiunea Bisericii. Prima dintre aceste metafore pe care o vom studia este “Biserica ““ trupul lui Hristos”

Conținutul lecției: Chiar dacă și Domnul Isus a vorbit despre “trupul Său“pe care L-a asemănatîn mod simbolic cu pâinea pe care a folosit-o la instituirea “Cinei Domnului” (Matei 26:26-28; Marcu 14:22), metafora “Biserica – trupul lui Hristos” este cel mai des întâlnită în scrierile apostolului Pavel (Efeseni 1:22-23; 5:23; 5:29-30; Efeseni 4:11-12; Coloseni 1:18-24; 1 Corinteni12:12-31). Păstrând în atenție adevărurile pe care apostolul Pavel le-a subliniat prin aceasă metaforă descoperim:

1. Cine sunt cei ce formează trupul lui HristosÂ 1 Corinteni 12:1-3

Atunci când vorbește despre “trupul lui Hristos“, apostolul Pavel nu se referă la trupul fizic al Domnului Isus, pe care Fiul Lui Dumnezeu L-a avut în timpul slujirii din lumea aceasta (Ioan 1:14) și nici la trupul de slavă pe care Domnul Isus L-a primit după înviere (Luca 24:36-42), ci la trupul spiritual al lui Hristos, format din mulțimea tuturor celor credincioși (Coloseni 1:18-24).
Deși atunci când îi prezintă pe cei ce formează trupul lui Hristos, apostolul Pavel arată că aceștia sunt “mulți” (după cum și în trup sunt mai multe mădulare ““ 1Corinteni12:12 ;14) și folosește termeni generali, incluzându-i pe toți (1 Corinteni12:13/a; 1 Corinteni12:27), din trupul lui Hristos nu poate să facă parte oricine.

Au parte de harul acesta cei ce au fost botezați de Duhul lui Dumnezeu (botez care nu este o experiență ulterioară convertirii ““ Efeseni 5:18 – ci reprezintă actul unirii prin credință cu Hristos într-o natură divină ““ Ioan 1:11-13; 3:3-8; 2 Corinteni5:17). Aceștia n-au trăit însă numai o experiență inițială care i-a unit cu Hristos, ci păstrează și o legătură vie și activă cu Domnul în tot timpul vieții fiind adăpați (hrăniți zilnic) de același Duh (1 Corinteni12:13/b: Ioan 6:63; 7:37-39).

Pentru a ajunge în această unitate cu Hristos, cei ce formează “trupul lui Hristos“, s-au despărțit de lume (1 Corinteni12:1; Coloseni 1:18-24; Efeseni 2:11-16), au crezut și L-au primit pe Hristos prin credință (Ioan 1:11-13), au trăit înnoirea vieții (Ioan 3:3-8), Îl recunosc pe Domnul Isus ca Mântuitor și Domn (1 Corinteni 12:3) și se hrănesc cu ceea ce le oferă Dumnezeu prin Cuvântul Scripturii și Duhul Sfânt (Ioan 15:1-11).

2. Ce relație trebuie să existe între cei ce formează trupul lui HristosÂ 1 Corinteni 12:14-26

Deși cei ce formează “trupul lui Hristos” provin dintr-o mare diversitate în ce privește apartenența etnică (iudei sau greci – 1 Corinteni 12:13/b), poziția socială (robi sau slobozi – 1 Corinteni 12:13/b), sau înzestrarea spirituală (1 Corinteni 12:4-11; 1 Corinteni 12:15-17), între membrii trupului trupului lui Hristos trebuie să existe unitate (1 Corinteni 12:12;18-20), apreciere (1 Corinteni 12:21-26) și slujire reciprocă (1 Corinteni 12:25-26).

3. Cum își pot împlini funcțiile cei ce formează “trupul lui Hristos”Â 1 Corinteni 12:27-31

Pentru a-și împlini slujba la care a fost chemat, fiecare mădular al “trupului lui Hristos” trebuie să-și descopere darul cu care a fost înzestrat (1 Corinteni 12:4-11), să cunoască slujirile rânduite de Dumnezeu (1 Corinteni 12:5;28-30), să urmărească roada înaintea darurilor (1 Corinteni 12:31-13:1-13) și să depindă de lucrarea lui Dumnezeu (1 Corinteni 12:11).

Întrebări pentru discuții:

1. Ce adevăruri despre identitatea Bisericii ne descoperă metafora “Biserica – trupul lui Hristos” ?
2. Cine sunt cei ce formează “trupul lui Hristos” ?
3. Cum explicăm faptul că în Biserică există o unitate în diversitate ?
4. Cum se poate ajunge la o armonie deplină în trupul Bisericii ?
5. Cum a arătat apostolul Pavel faptul că fiecare membru al “trupului lui Hristos” are aceeași valoare ?
6. Ce slujiri a rânduit Dumnezeu în Biserică ?
7. De ce în multe biserici nu mai există o armonie și o unitate deplină ?

Pastor Dan Boingeanu

Zidirea trupului

Gary E. Gilley

Una din cele mai pătrunzătoare cărţi recente despre biserică este scrisă, oricât ar părea de ciudat, de un necredincios. Alan Wolfe, un expert în ştiinţele sociale, a observat de mai mulţi ani scena religioasă americană, aflată într-o continuă schimbare. Anul trecut şi-a publicat cercetările în Transformarea religiei americane. Mesajul cărţii sale este că “religia din Statele Unite se transformă în direcţii noi şi radicale” (Alan Wolfe, The Transformation of American Religion (New York: Free Press, 2003), p. 3.). Wolfe susţine că “Discuţiile despre iad, condamnare, chiar şi păcat au fost înlocuite cu un limbaj care nu judecă pe nimeni, un limbaj de înţelegere şi empatie. S-a renunţat la dezbaterile referitoare la doctrină şi teologie… Mai mulţi americani ca niciodată se consideră născuţi din nou în Hristos, însă Domnul la care apelează rareori se mânie şi frecvent le întăreşte sentimentul propriei valori. [Drept rezultat,] credincioşii din Statele Unite seamănă remarcabil de mult cu cei din jurul lor.” (Ibid.)

Dacă evaluările lui Wolfe sunt corecte, care să fie catalizatorul acestei transformări (sau mai bine-zis, degradări)? Teza lui Wolfe este că, în efortul de a câştiga în faţa culturii americane, evanghelicalismul s-a înjosit atât de mult încât nu mai poate fi deosebit de acea cultură. Luaţi doctrina, de exemplu. Grupurile mici de studiu biblic se feresc de teologie ca de ciumă, ca să nu provoace disensiuni. Nici predicile nu stau mai bine. “Vorbind la modul general, predicarea în bisericile cu o orientare evanghelică şi o creştere rapidă, indiferent cât ar fi de dinamică în prezentare, are remarcabil de puţin conţinut. Scriptura este citată în mod invariabil, însă doar ca o platformă de lansare pentru întărirea mesajului mânturii pe care o poate oferi Isus.” (Ibid., p. 31.). Şi ce fel de mântuire oferă Isus? Ei bine, “Isus îţi va mântui sufletul, îţi va salva căsătoria, te va face fericit, îţi va vindeca trupul şi te va face chiar un om bogat. De ce n-ai lua în considerare o aşa ofertă?” (Ibid., p. 32.). Acest mesaj nu se găseşte doar în grupul celor care predică “Evanghelia prosperităţii”. Cartea extrem de populară Rugăciunea lui Jabez [The Prayer of Jabez], scrisă, susţinută şi mai ales citită de evanghelici aparţinând curentului majoritar, “este un concept de religie atât de narcisistă încât face ca teologia prosperităţii să pară exigentă prin contrast.” (Ibid., p. 33). De fapt, creşterea rapidă a evanghelicalismului, aşa cum o vede Wolfe, nu se datorează mesajului unic al acestuia cât capitulării în faţa mesajului culturii: “Popularitatea evanghelicalismului se datorează în aceeaşi măsură apelurilor sale populiste şi democrate – determinării acestuia de a descoperi cu exactitate ce vor credincioşii şi oferirea acestor lucruri – ca şi certitudinilor credinţei.” (Ibid., p. 36). Pastorul unei megabiserici din Cincinnati descrie filozofia de creştere a bisericii sale printr-un citat “aproape” biblic: “Unde e Duhul Domnului, e veselie!” (Ibid., p. 194). Un alt pastor din Houston recunoaşte: “Iau lucrurile lumeşti şi le botez.” (Ibid., p. 195). Aceste abordări au ca rezultat popularitatea. “Însă popularitatea înseamnă să te pleci în faţa culturii populare în loc să i te împotriveşti, iar cultura populară americană este una care pune mai mare accent pe ‘a te simţi bine’ decât pe ‘a gândi corect’, deci aceste mişcări tind să fie ostile îndeosebi controverselor doctrinare, care pot duce la disensiuni.” (Ibid., p. 76). Am descoperit că sunt de acord cu acest om care recunoaşte că e nemântuit, atunci când îşi începe concluziile cu afirmaţia: “Aderenţa la creştere poate avea frustrările ei; văzând cum predicile sunt reduse la prezentări în PowerPoint sau ascultând una după alta cântări de laudă uşor de uitat, îl poate face pe cineva să tânjească după un evanghelic care să se ridice, la fel ca Luther, şi să-şi proclame opoziţia faţă de ultimul sondaj al gusturilor evanghelicilor.” (Ibid., p. 256).

Însă am vorbit destul de analiza pătrunzătoare a evanghelicalismului făcută de domnul Wolfe. Alan Wolfe a prezentat cu multă îndemânare boala mortală a bisericii noii paradigme, însă care e remediul? Pentru acesta mergem nu la Wolfe, ci la Noul Testament. Şi nu cred că există vreun pasaj mai potrivit scopurilor noastre decât Efeseni 4:11-16.

Cum a conceput Dumnezeu biserica? Cum trebuie ea să funcţioneze? Care e misiunea ei? Pavel, apostolul inspirat, prezintă acest plan în câteva versete scurte. Planul lui Dumnezeu începe cu oameni dăruiţi pe care El i-a dat bisericii (v. 11). Aici sunt incluşi apostolii şi prorocii, care au fost fundamentali pentru biserică, ieşind din scenă după ce temelia bisericii a fost pusă (Efeseni 2:20). Ei au fost urmaţi de evanghelişti şi pastori-învăţători, care zidesc suprastructura peste temelia apostolică. Aceşti oameni dăruiţi sunt daţi bisericii cu o sarcină specifică: pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos (v. 12). Această zidire a trupului are menirea să realizeze patru lucruri: unitatea credinţei, cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu, maturitatea şi asemănarea cu Hristos (v. 13). Atingerea acestor obiective are următoarele rezultate: nu mai suntem copii spirituali, uşor de amăgit; rostim adevărul în dragoste; creştem în Hristos (v. 14-15). Când astfel de vieţi predomină într-o biserică locală, şi când membrele individuale ale acelui trup îşi trăiesc rolurile date de Dumnezeu, atunci trupul credincioşilor va fi unul care creşte din punct de vedere spiritual şi se zideşte în dragoste (v. 16). Aceasta e imaginea de ansamblu, haideţi acum să privim la detalii.

Oamenii dăruiţi sunt daţi bisericii locale pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire. Cuvântul tradus prin “desăvârşire” era un termen folosit în primul secol pentru reaşezarea oaselor dislocate. Când se rupe o mână, de exemplu, oasele mâinii nu mai sunt aliniate, făcând mâna nefolositoare din punct de vedere al funcţionalităţii. Oamenii dăruiţi trebuiau să fie instrumentele lui Dumnezeu care să aducă alinierea corectă în trup, ca să poată avea loc zidirea trupului lui Hristos. Pentru ca trupul lui Hristos să poată fi zidit, oamenii dăruiţi trebuiau să realizeze o ajustare în biserica locală, care să-i ajute pe credincioşi să înfăptuiască lucrarea de slujire. Cum făceau asta? Cum reuşeau să-i echipeze pe sfinţi – care era metoda lor? Cred că putem spune fără să greşim că nu făceau acest lucru prin seminarii despre ultimele tehnici folosite în afaceri sau oferind profiluri psihologice. Instrumentul folosit pentru echiparea sfinţilor era (şi este) Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta nu e o deducţie logică ci mai degrabă o revelaţie clară. Pavel îi scria lui Timotei: Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2Timotei 3:16, 17). Cuvântul tradus aici prin “destoinic” vine din aceeaşi rădăcină ca “desăvârşire” în primul pasaj, şi anume cuvântul artios, care sugerează ideea de echipare pentru o sarcină delegată. Pavel este foarte clar în instrucţiunile pe care i le dă lui Timotei; Scriptura este aceea care ne echipează pentru orice lucrare bună. De aceea, nu suntem surprinşi să descoperim că sarcina imediat următoare pe care o primeşte Timotei este să propovăduiască Cuvântul (2 Timotei 4:1, 2). Pentru ca Timotei să poată echipa biserica, el trebuie mai întâi să fie un predicator al Cuvântului. Iar ca să poată propovădui Cuvântul aşa cum se cuvine, el trebuie să fie primul care împarte drept Cuvântul adevărului (2Timotei 2:15). În alte cuvinte, Timotei trebuie să fie un student atent al Cuvântului pentru ca, atunci când predică, să predice mesajul pe care l-a intenţionat Dumnezeu. În acest fel intenţionează Dumnezeu să-Şi zidească Biserica – printr-o predicare şi învăţare atentă, exactă şi clară a Cuvântului Său. Nimic altceva nu poate îndeplini această sarcină. Putem spune povestiri inspiratoare, putem cânta o muzică minunată sau plină de viaţă, ne putem umple calendarele cu evenimente sociale, ne putem profesionaliza programul şi putem veni cu grupuri mici pentru orice preocupare imaginabilă, însă dacă Scriptura nu este învăţată corect, cu atenţie şi sistematic, poporul lui Hristos nu va fi echipat iar trupul nu va fi zidit, punct! Nu există excepţii la acest mandat. Biserica trebuie să proclame Cuvântul adevărului – aceasta trebuie să fie prioritatea ei supremă. Adunările care se concentrează asupra tehnicilor, programelor şi divertismentului, în dauna poziţiei centrale a Cuvântului, s-ar putea să adune mulţi oameni însă nu vor zidi biserica lui Dumnezeu. Programele, dramele şi divertismentul pot amuza, consola, inspira sau stârni emoţiile, însă ele nu vor zidi creştini. Numai Cuvântul poate face acest lucru.

Bisericile care iau în serios această poruncă a Domnului vor fi cele care vor înainta în direcţia maturităţii (Efeseni 4.13). Cele care nu o fac, se vor îneca în marea imaturităţii (4:14). Acestea sunt cele două opţiuni pe care Pavel le pune în faţa cititorilor săi. Prima opţiune găseşte biserica locală în proces de echipare prin învăţarea Cuvântului, zidind astfel trupul lui Hristos. Astfel de biserici vor fi marcate de patru lucruri. Primul, unitatea: Până vom ajunge toţi la unirea credinţei. În toate epistolele, cuvântul “credinţă” nu se referă la credinţa subiectivă (de exemplu, “Eu cred; am credinţă în Dumnezeu”) ci la credinţa obiectivă. “Credinţa” este o expresie sinonimă cu doctrina sănătoasă, sau cu totalitatea adevărurilor prezentate în Biblie. Adevărata unitate este fundamentată pe o teologie corectă. Un anumit pastor, scriind o critică la adresa slujirii mele, spunea că el înclină în direcţia “unităţii” pe când eu înclin în direcţia “purităţii”. Poate că e o evaluare corectă, însă eu nu cred că poate exista unitate fără puritate. O încercare de realizare a unităţii fără puritate doctrinară este o simplă uniformitate. Mulţi în zilele noastre sunt gata să lase deoparte convingerile lor cu privire la adevărul scriptural pentru a putea progresa alături de ceilalţi. Organizaţiile sunt înfiinţate sub umbrela unui set minimal de credinţe dar cu preţul unui mare compromis, fapt ce duce la impuritatea doctrinară a bisericii. Deşi nu toate convingerile doctrinare sunt esenţiale pentru credinţă, iar unele nu sunt de cea mai mare importanţă, sunt uimit când văd că mulţi sunt gata să le arunce peste bord cu scopul de a îmbrăţişa o formă de unitate exterioară. Cu toate acestea, Pavel cheamă la o unitate care este zidită pe adevărurile fundamentale ale credinţei.

A doua caracteristică a unei biserici echipate este cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu. Practic nimic nu este mai important decât cunoaşterea lui Hristos. Petru merge chiar mai departe şi scrie: Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui (2Petru 1:3). Dacă tot ce avem nevoie pentru viaţă şi evlavie se găseşte în cunoaşterea lui Hristos, atunci de ce biserica mai caută altceva? Deşii unii, chiar din cercurile evanghelice, ne îndrumă să-L găsim pe Hristos “înăuntrul nostru”, să ni-L imaginăm, să Îl experimentăm într-o formă mistică, realitatea este că adevărata cunoaştere a lui Hristos poate fi obţinută doar prin Cuvânt. În afara celor spuse de Scriptură despre Hristos, nu ştim nimic cu absolută certitudine despre El.

A treia şi a patra caracteristică par să se definească reciproc. Trebuie să ajungem la starea de om mare, “matur” însemnând complet, nu perfect. Această maturitate este identificată drept înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos. Standardul nostru de maturitate nu este nimic mai puţin decât asemănarea cu Hristos. Dacă Îl iubim, vom dori să fim ca El.

Cei care nu înaintează în direcţia maturităţii, fiind echipaţi prin învăţarea Cuvântului, rămân prinşi fără speranţă în mrejele imaturităţii (4:14). Din nefericire, descrierea credinciosului imatur este foarte potrivită pentru mediul evanghelic din zilele noastre. Făcând portretul credinciosului imatur (sau al bisericii), care nu e echipat prin învăţarea Cuvântului, Pavel foloseşte imaginea unui copil. Dovada imaturităţii unui copil se găseşte în două caracteristici pe care le au toţi copiii.

Sunt instabili: Ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo. Copiii sunt renumiţi pentru capriciile şi nestatornicia lor. Le lipseşte autocontrolul; sunt predispuşi la extreme şi sunt conduşi de emoţii. La fel, creştinii imaturi sunt încontinuu pe pantele unui montagne-russe emoţional, spiritual şi doctrinar. A doua zi după o excursie cu biserica sunt gata să Îl urmeze pe Domnul oriunde; până miercuri tot entuziasmul s-a dus. În timp ce participă la un concert creştin, sunt copleşiţi de sentimente de dragoste şi râvnă pentru Dumnezeu şi pentru aproapele lor. În dimineaţa următoare, nu se “simt” în dispoziţia necesară pentru citirea Scripturii sau pentru rugăciune, aşa că nu mai fac aceste lucruri. Când sunt convinşi de păcat, îşi iau angajamente puternice de ascultare pe viitor. Însă după doar câteva zile cedează în faţa aceloraşi vechi ispite. Au ajuns experţi în arta ascultării selective de Hristos. Credinţa lor, deşi poate autentică, este superficială, lipsindu-i substanţa şi puterea. Ei plutesc cu adevărat încoace şi încolo – la mila numeroaselor influenţe, capricii, personalităţi pozitive şi ispite care apar în vieţile lor.

Sunt uşor de înşelat: Purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire. Creştinii-bebeluşi rămân aşa pentru că sunt amăgiţi în mod constant. În loc să fie echipaţi de Cuvânt (sau, mai bine zis, pentru că nu au fost echipaţi), aceşti credincioşi imaturi sunt captivaţi de doctrine false, şarlatani, programe şi campanii ingenios întocmite. Puneţi-le înainte un bun comunicator şi le va lipsi discernământul necesar pentru a-i filtra mesajul. Creştinii-bebeluşi aleargă întotdeauna după ultima carte sau ultimul mesaj care le promite spiritualitate instantanee.

Care este remediul pentru acest ciclu nesfârşit de copilărie? Să fim credincioşi adevărului, în dragoste (v. 15). Trebuie să păstrăm în minte contextul acestor cuvinte. Pavel nu face apel la o comunicare deschisă şi onestă, deşi aceasta este o învăţătură biblică şi este sprijinită de versetul 25. În acest punct el ne oferă antidotul pentru imaturitatea spirituală, iar acest antidot se găseşte în desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire (v. 12). Udo Middelmann ne aminteşte că “biserica şi-a pierdut mare parte din audienţă pentru că a renunţat la multe lucruri pe care le-a ştiut şi la care se pricepea în trecut: lumina aruncată asupra realităţii omeneşti din Cuvântul lui Dumnezeu în dragoste, încurajare, claritate morală şi compasiune… Când biserica îşi abandonează chemarea ei unică, de obicei nu face faţă cu prea mare succes străzii sau pieţei.” .” (Udo W. Middelmann, Biserica condusă de piaţă [The Market Driven Church] (Wheaton, IL: Crossway Books, 2004). p. 201)). Biserica trebuie să se concentreze asupra mandatului său de a echipa sfinţii, nu trebuie să-şi lase atenţia să-i fie distrasă de alte lucruri. Pe măsură ce trupul se zideşte prin învăţarea atentă a Cuvântului lui Dumnezeu de către oamenii dăruiţi în acest scop şi prin aplicarea acestui adevăr de către biserica locală, trupul creşte în toate privinţele, ca să ajungă la Cel ce este Capul, Hristos. Comunicarea în dragoste a adevărului lui Dumnezeu este lucrul care aduce vieţile la maturitate şi dezvoltă biserici evlavioase. Versetul 16 ne spune că puterea lui Hristos, lucrând prin membrele trupului care funcţionează după planul lui Dumnezeu, este cauza care determină în ultimă instanţă creşterea trupului.

Ne expunem unor mari pericole atunci când ignorăm planul lui Dumnezeu pentru creşterea trupului lui Hristos, aşa cum este el descris în Efeseni 4:11-16. Dacă vrem biserici care să placă oamenilor, atunci prioritatea noastră este să fim atenţi la strategia oamenilor. Însă dacă vrem biserici care să-I fie plăcute lui Dumnezeu, cu siguranţă vom dori să cunoaştem şi să implementăm metodologia lui Dumnezeu. De cine ascultăm arată cui vrem să-i fim plăcuţi.

Tradus de Florin Vidu

Autor: Teodor Macavei

Un mic ghid comparativ

între caracteristicilor comune ale adevăratelor treziri spirituale şi cele ale închipuitelor treziri spirituale

În ultima vreme multe biserici sunt invitate să ia parte la ceea ce unii consideră a fi o trezire spirituală a zilelor de pe urmă. Astfel, mai nou şi în biserici neo-protestante din ţară se găzduiesc seminarii şi cursuri în care pastori şi predicatori proveniţi din extrema spectrului carismatic propun experienţe pe care nu le putem găsi nicidecum în Biblie, oricât ne-am strădui: “căderi pe spate”, “ucidere în Duhul”, “beat în Duhul”, “râsul sfânt”, etc. În ciuda bizarului denumirilor acestor noi experienţe, creştinii avizi după o “nouă atingere” a Duhului uită să cerceteze Scriptura în vederea verificării acestora şi din nefericire cad victime unui nou val de amăgiri ce străbate bisericile.
Nu neg deloc validitatea actuală a darurilor spirituale menţionate în cap.12 din 1 Corinteni însă trebuie în acelaşi timp să deplâng ignorarea crasă a “ghidului de utilizare” al acestora găsit în capitolul 14 al aceleiaşi epistole a lui Pavel către creştinii din Corint. În detrimentul Scripturii se trăiesc astăzi experienţe care ulterior sunt chipurile argumentate biblic cu pasaje care nu vorbesc despre aşa ceva, sau nu autorizează acest gen de experienţe. Este la urma urmei Biblia etalonul după care măsurăm experienţa, sau aceasta a devenit doar o vorbă goală?
Modul în care unii reinterpretează şi scot din context pasaje biblice pe care le citează în sprijinul unor astfel de experienţe ar trebui să-l facă să roşească pe orice sincer şi stăruitor cercetător al Scripturilor! Se face astfel de către unii dovada unei exegeze schiloade şi a unor minţi nedisciplinate care în loc să raporteze totul la standardul Cuvântului scris sunt gata mai degrabă să-l pervertească pentru a putea atribui aceste experienţe Duhului Sfânt al lui Dumnezeu care s-a ştiut dintotdeauna că nu trece peste ceea ce “este scris”!
Aceste experienţe sunt atât de “reale” încât lideri evanghelici proeminenţi susţin că sunt convinşi că acestea nu pot fi explicate decât prin invocarea lucrării Duhului Sfânt. Din nefericire mulţi sunt ignoranţi în privinţa paralelelor izbitor de asemănătoare dintre aceste experienţe şi cele ale meditatorilor orientali care ating stări de extaz folosind practici oculte. Cu un mic efort oricine se poate documenta din studiile făcute asupra lumii ocultului privitor la efectele periculoase ale acestor experienţe printre care enumăr aici, depresia, depersonalizarea, detaşarea de realitate, iluzia, şi multe alte tulburări psihice.
Din păcate reacţia lumii laice la priveliştea bisericilor răvăşite asemenea unui câmp de bătălie în urma serviciilor de “râs sfânt”, “proorocit în limbi”, şi “beţie în Duhul”, etc., este adesea cea sugerată de apostolul Pavel în prima sa epistolă adresată corintenilor:

Cap.14, v.23 Deci, dacă s-ar aduna toată Biserica la un loc, şi toţi ar vorbi în alte limbi, şi ar intra şi de cei fără daruri, sau necredincioşi, n-ar zice ei că sunteţi nebuni?

Aşa cum bine observa cineva, Dumnezeu nu este obligat să protejeze pe nimeni de consecinţele unui comportament nebiblic. Fie că este vorba de un creştin sau de un necreştin, consecinţele nesăbuinţei şi ale ignorării preceptelor Scripturii sunt aceleaşi. În acelaşi fel, fie că unii ajung într-o stare de transă în mijlocul unui serviciu la o biserică creştină, fie în mijlocul unor şedinţe de meditaţie transcedentală ţinute la o sectă budistă, efectele dăunătoare asupra minţii sunt din păcate aceleaşi.

Dr. Elizabeth Hillstrom avertizează cu privire la profundele tulburări psihologice care pot interveni în acest caz:

“Emoţiile pot varia brusc de la extaz, fericire, şi pace, la o frică intensă, deprimare, anxietate şi furie. Gândurile devin stranii şi iraţionale iar subiecţii pot cădea în stări prelungite şi inconştiente de transă. Pot să se simtă foarte alienaţi şi confuzi, adesea părând că urmăresc lucrurile care li se întâmplă de pe poziţia unor observatori externi. Nu de puţine ori, subiecţii se tem că simt că-şi pierd minţile.¹“

De aceea am considerat necesară producerea acestui mic ghid comparativ între caracteristicile comune ale adevăratelor treziri spirituale şi cele ale pretinselor şi închipuitelor treziri deoarece acestea par să deformeze şi ceea ce părea de bun simţ până acum în Creştinism, ca să nu mai menţionăm de principiile biblice ale trezirii spirituale veritabile. Ghidul îşi propune foarte pe scurt să ofere întâi o analiză a celor mai cunoscute manifestări aberante care sunt atribuite Duhului Sfânt şi apoi, enunţarea sintetizată a principiilor biblice care sunt încălcate în presupusa trezire unde s-au înregistrat.

Invenţiile, fanteziile şi minciunile
Semnele şi minunile mincinoase (false)
Restauraţionismul
Uciderea în Duhul
Hipnotismul

Toate acestea sunt elemente notorii ce compun noile valuri de “presupuse treziri” spirituale care mătură globul pământesc şi care aruncă Creştinismul într-o spirală ascendentă a experienţelor extatice şi a comportărilor nefireşti care îi atrag multă ocară din partea celor ce nu-l simpatizează, sau nu-l înţeleg. Să le luăm pe rând.

Invenţiile, fanteziile şi minciunile

Liderii acestor “treziri” îşi presară predicile cu invenţii neruşinate, cu fantezii şi farse, aparent fără să-şi dea seama de consecinţele pe care aceste practici le pot avea asupra probităţii lor sau a adunărilor ce le păstoresc. Mulţi dintre cei care la început au luat cu asalt “centrele de putere” (multe dintre acestea ar trebui să vi se pară cunoscute: Toronto, Pensacola, Brownsville, etc.) sunt acum deziluzionaţi şi se prăbuşesc în hăul căscat al cultelor şi al sectelor aberante. Aceştia nu mai ştiu ce să creadă, sau pe cine să creadă, şi în ascuns se tem că lipsa de credibilitate a celor ce pretind să fie reprezentanţii lui Dumnezeu se reflectă într-o neseriozitate a lui Însuşi Dumnezeu. Când senzaţionalismul şi goana după experienţe devin mai importante decât adevărul atunci ajunge să fie distrusă însăşi coloana vertebrală a credinţei noastre.

În timp ce “trezirile contrafăcute” se sprijină pe invenţii, născociri, pe fantezii şi minciuni în toată regula, trezirile autentice s-au caracterizat dintotdeauna pe o bazare fermă pe temelia credinţei şi a învăţării Cuvântului scris care conduc la semnele reale ale trezirii: pocăinţa de păcate şi o viaţă schimbată.

Semnele şi minunile mincinoase (false)

Liderii falselor “treziri” fac apel la Jonathan Edwards pentru a-şi valida semnele şi minunile lor mincinoase. Cu toate acestea, Edwards a considerat că exact semnele şi minunile pe care aceştia le invocă sunt cele care au compromis în multe rânduri prima mare trezire de la sfârşitul anilor 1800 petrecută în Statele Unite ale Americii. În timp ce imprudenţele şi dezordinile au fost doar nişte produse secundare ale Primei Mari Treziri de acolo, în cea de-a Doua, acestea au devenit principalul produs. Asemenea lui Edwards, predicatorul itinerant Peter Cartwright a denunţat categoric semnele şi minunile mincinoase oriunde le-a întâlnit. În loc de a încerca să le producă, el spunea: “Cu fiecare prilej avut, obiceiul meu era acela de a recomanda rugăciunea fierbinte ca remediu” (la aceste manifestări; n.tr.).
Din păcate, semnele şi minunile mincinoase pe care un Edwards şi Cartwright le-au denunţat sunt tocmai cele care se găsesc în centrul preocupărilor trezirilor contrafăcute din zilele noastre. În mod tragic amăgirile prezente nu se limitează doar la producerea unei istorii revizioniste a trezirilor din trecut, ci merg până la adevărate păcăleli vizionare.

În timp ce trezirile false îşi găsesc confirmarea în semnele şi minunile mincinoase, trezirile adevărate îşi au geneza în Cuvântul Scris şi Viu al lui Dumnezeu.

Restauraţionismul

Restauraţionismul din zilele de pe urmă este reprezentat de crezul că la sfârşitul veacurilor Dumnezeu va restaura semnele supranaturale, va da lumii “super-apostoli şi profeţi”, aspecte ce constituie un ingredient cheie al mitologiei trezirilor false.
În primele ore ale celei dintâi dimineţi a secolului al XX-lea, numitul Charles Parham alege să-şi pună mâinile peste o tânără pe numele Agnes Uzman ca urmare ea începând să vorbească chinezeşte. Când a încercat să scrie, tânăra nu a putut decât să mâzgălească pe hârtie nişte caractere chinezeşti. În acel moment Parham a fost convins că întâmplarea a constituit preludiul unei treziri globale şi prevestirea restauraţionismului de la sfârşitul vremurilor. În acest fel s-a ajuns să se creadă că credincioşii au nevoie doar de darul vorbirii în limbi şi atunci ar fi fost în stare să meargă până la capătul pământului pentru a predica evanghelia în limbi pe care de fapt nu le-au învăţat.
Pe la mijlocul sec. al XX-lea, a avut loc o altă farsă spirituală ce a pus stăpânire pe scena bisericii. În aceasta, personalităţi ca A.A. Allen, William Branham şi Jack Coe au semănat mitul că o restaurare a darului vindecării va conduce la un Pentecost (adică, la o Zi a Cinzecimii) şi mai mare decât primul. Acum la apusul sec. al XX-lea liderii trezirilor false au început deja să înveţe că Dumnezeu redă bisericii din vremurile din urmă super-apostoli şi profeţi. Se emite astfel pretenţia că,

“Niciodată vreun profet sau apostol n-a egalat puterea acestor oameni ce aparţin acestei mari oştiri a Domnului din zilele de pe urmă. Nimeni nu a avut-o vreodată, nici chiar Ilie, sau Petru şi Pavel, şi nimeni nu s-a bucurat de puterea ce se va da acestei măreţe armate”.

În timp ce trezirea contrafăcută presupune un restauraţionism al zilelor de pe urmă, trezirea adevărată este caracterizată de pocăinţă adevărată manifestată prin umilinţa creştinilor şi prin slujirea în dragoste pe care şi-o aduc unii altora, sau lumii înconjurătoare.

Uciderea în Duhul

În zilele noastre se spune că mii de oameni sunt “ucişi de Duhul” în biserică. Aceasta este demonstraţia vizibilă, se susţine, a unei prezenţe palpabile şi moderne a puterii Sfântului Duh. John Wimber, fondatorul bisericii Vineyard pretinde că a găsit în Scripturi, în istoria bisericii, sau experienţa sa, numeroase confirmări ale acestor manifestări. O concluzie tipică emisă de acesta precizează că după mai mulţi ani de observaţie el a determinat că în timp ce creştinii simpli cad pe spate în momentul “uciderii în duhul”, liderii creştini în mod invariabil cad în faţă. Wimber mai spune că a fost martor la convertirea unui om ce “a fost luat pe sus şi aruncat 10 metri prin sală şi zdrobit de perete.” Pot să întreb, convertit în ce?
În timp ce lideri ai trezirii false ca Wimber atribuie Duhului Sfânt acest bizar fenomen al “uciderii în Duhul”, în realitate acesta are mult mai multe în comun cu gurul hindus, cu escrocii religioşi şi cu hipnotismul. Manifestările extatice petrecute în aşramurile (aşezările) unor guru orientali ca cel din Oregon, al lui Rajnesh, stau mărturie.
În acelaşi fel, liderii trezirii false folosesc metode de manipulare socio-psihologică cât şi o varietate de tactici de distorsionare a adevărului Cuvântului Scris pentru a-şi iluziona adepţii. Chiar în Dicţionarul Mişcărilor Penticostale şi Carismatice se observă cu sinceritate că “se citează un număr considerabil de versete biblice doveditoare pentru a susţine legitimitatea acestor fenomene, deşi Scriptura este clară în a nu oferi nici un sprijin presupunerii că fenomenul ar fi normal pentru viaţa creştină”. În ciuda pioasei atribuiri a fenomenului Duhului Sfânt cât şi a practicei adăugiri a “prinzătorilor” (“catchers” – este vorba despre rânduirea deliberată a unor slujbaşi care în timpul acestor servicii să-i “prindă” pe cei ce sunt “ucişi în Duhul”. n.tr.), mulţimile continuă să sufere daune emoţionale şi fizice din cauza acestor practici. Unii chiar au murit. Această afirmaţie se poate documenta.

În timp ce trezirea contrafăcută se concentrează pe manifestări bizare şi profund emoţionale ca de pildă, “uciderea în Duhul”, trezirea spirituală adevărată se concentrează pe mântuirea oamenilor şi sfinţirea lor în Duhul. Pe cunoaşterea intelectuală a doctrinelor de bază ale credinţei creştine şi pe însuşirea personală a acestora.

Hipnotismul

În zilele noastre hipnotiştii nu-şi desfăşoară activitatea doar în bâlciuri şi carnavaluri ci acum operează şi în biserici, din faţă de la amvoane. Ceea ce odată era recunoscut ca aparţinând domeniului cultelor, acum se imită de la altarul bisericilor. Fie că sunt denumiţi guru hinduşi sau “barmani ai Duhului Sfânt” (vă vine să credeţi că s-a putut lansa un asemenea titlu? El este totuşi purtat cu mândrie de unii ca Rodney Howard-Browne!), metodele pe care aceşti “lideri spirituali” le utilizează conţin foarte multe elemente comune acestora. Cu toţii îşi aduc subiecţii în stări modificate de conştienţă, folosesc presiunea publicului pentru a-i conduce în experienţe trasate anterior, stimulează, depind şi se folosesc de aşteptările participanţilor şi abuzează puterea sugestiei pentru a-i face pe cobaii lor să accepte practic orice le intră în minte. Cinicii ar putea să nege folosirea stărilor modificate de conştienţă, presiunea publică, aşteptările, şi puterile sugestiei susţinând că acestea reprezintă doar manipularea socio-psihologică a mulţimilor, însă creştinii ar trebui să le perceapă ca însemnând o ameninţare mult mai serioasă. Aceste tehnici ce declanşează experienţele acestea neobişnuite reprezintă un sol extrem de fertil al amăgirii spirituale şi satanice.

În timp ce liderii trezirii contrafăcute îşi înrobesc supuşii prin mijloace hipnotice, liderii trezirii spirituale autentice îşi iluminează şi înnobilează ucenicii prin intermediul Sfintelor Scripturi pe care le predică acestora cu mare consecvenţă şi cu lepădare de sine respectând contextul lor cultural, limbile originale şi interpretarea conformă restului revelaţiei, nu prin scoaterea unui text din contextul lui pentru a produce un pretext care să legitimeze tot felul de experienţe anormale.

În timp ce mulţimile de membrii ai bisericilor “luate pe sus” de mişcarea trezirii contrafăcute o salută ca fiind o “trezire masivă” a zilelor de pe urmă, ceea ce de fapt îi trebuie cu disperare trupului lui Hristos este o puternică reformaţie. Doar dacă biserica este mai întâi reformată, societatea ce-o înconjoară se va trezi. Adevărata experienţă se găseşte nu în faptele firii pământeşti (oricât de spectaculoase ar fi acestea!), ci în redescoperirea bazelor elementare ale credinţei creştine. În timp ce mulţimi de credincioşi îl caută pe Dumnezeu unde nu trebuie şi unde nu se găseşte, adevăratele experienţe care pot într-adevăr să revitalizeze biserica, şi nu doar să o dezordoneze, sunt cele produse de studiul Scripturilor pentru aflarea cuvintelor lui Isus care sunt Duh şi viaţă, sunt părtăşia sinceră a celor ce trăiesc în sfinţenie şi dau socoteală unii altora pentru mărturia creştină pe care o aduc, sunt dragostea faţă de semeni manifestată prin mâna întinsă orfanilor, săracilor şi nedreptăţiţilor societăţilor noastre modernizate tehnologic, dar abrutizate moral.
Pentru mulţi trezirile contrafăcute au făcut creştinismul să fie doar un circ zgomotos care ne vizitează oraşele, uneori în corturi, uneori în lăcaşe respectabile şi în care acrobaţiile periculoase se fac cu Sfintele Scripturi, iar plasa o iau toţi care participă la ele!!

Reţeta sigură a TUTUROR trezirilor spirituale adevărate

Drept încheiere pentru acest scurt articol critic daţi-mi voie să vă îndrept atenţia asupra unei întâmplări istorice care a lăsat urme atât în istoria unui popor cât şi în Sfintele Scripturi şi care poate într-adevăr constitui “reţeta sigură” a tuturor trezirilor spirituale adevărate, dacă vrea cineva să o urmeze.

Este vorba de vremea împăratului Iosia care a domnit între 640-609 în. de Hristos, cel de-al 16-lea rege al Iudeii şi unul dintre puţinii regi buni care au condus regatul de sud prin reforme spirituale deosebite în care a încercat stârpirea idolatriei din ţară. Biblia ne spune despre acest neobişnuit de tânăr rege că a fost şi unul neobişnuit de bun. În al 18-lea an al domniei sale şi-a trimis unul dintre logofeţii săi la Templu, pe Şafan, pentru a strânge argint cu care să-i plătească pe cei ce au reparat Casa Domnului când au dat peste o carte. În timp ce acest logofăt venea după bani un preot i-a atras atenţia că în timpul reparaţiilor Templului au găsit şi o carte. Cartea Legii. După ce însuşi logofătul a citit-o, Cartea legii ajunge să fie prezentată împăratului căruia îi este de asemenea citită. De aici vă las mai departe în grija relatării proprii a Scripturii pentru a vedea urmarea şi experienţa care are loc în urma citirii cărţii:

1 Împăraţi 22:10-13 “Şafan, logofătul, a mai spus împăratului: ,,Preotul Hilchia mi-a dat o carte.” Şi Şafan a citit-o înaintea împăratului. Când a auzit împăratul cuvintele din cartea legii, şi-a sfâşiat hainele. Şi împăratul a dat porunca aceasta preotului Hilchia, lui Ahicam, fiul lui Şafan, lui Acbor, fiul lui Mica, lui Şafan, logofătul, şi lui Asaia, slujitorul împăratului: ,,Duceţi-vă şi întrebaţi pe Domnul pentru mine, pentru popor şi pentru Iuda, cu privire la cuvintele cărţii acesteia care s-a găsit; căci mare este mânia Domnului, care s-a aprins împotriva noastră, pentru că părinţii noştri n-au ascultat de cuvintele cărţii acesteia, şi n-au împlinit tot ce ne este poruncit în ea.”

Iată mai jos şi comentariul biblic asupra experienţei declanşate la auzirea cuvintelor din cartea legii.

2 Regi 22:19 “Pentru că ţi s-a mişcat inima, pentru că te-ai smerit înaintea Domnului când ai auzit ce am spus împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui, cari vor ajunge de spaimă şi de blestem, şi pentru că ţi-ai sfâşiat hainele, şi ai plâns înaintea Mea, şi Eu am auzit, – zice Domnul.”

Acest împărat nu doar că trăieşte o experienţă emoţională deosebită dar şi atestă ce s-a petrecut cu el prin măsuri drastice de înlăturare a idolatriei din ţară. Experienţa acestuia nu a rămas una emoţională ci vedem că are urmării concrete în practica de viaţă. Cineva foarte inspirat a spus că “nu contează cât de sus sari în timpul unei experienţe spirituale, ci cât de drept umbli după ce aceasta se încheie”. Din păcate mulţi din cei ce invocă aceste experienţe ieşite din comun dovedesc că umblă foarte strâmb când acestea se termină!
Despre acest împărat Biblia ne spune că a curăţit Iudea şi Ierusalimul de altare idolatre şi de chipuri cioplite (2Cronici 34:1-8) şi că după aceste măsuri a strâns tot poporul şi mai marii lui pentru a încheia pe treptele Templului un legământ de a-l asculta împreună pe Dumnezeu.
Din nou priviţi la ceea ce ne relatează Biblia despre aceste acţiuni rezultate din experienţa spirituală a împăratului:

2Cronici 34:29-33 “Împăratul a strâns pe toţi bătrânii din Iuda şi din Ierusalim. Apoi s-a suit la Casa Domnului, cu toţi oamenii lui Iuda şi cu locuitorii Ierusalimului, cu preoţii şi Leviţii, şi cu tot poporul, de la cel mai mare până la cel mai mic. A citit înaintea lor toate cuvintele cărţii legământului, care se găsise în casa Domnului. Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc, şi a încheiat legământ înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul şi să păzească poruncile Lui, învăţăturile Lui, şi legile Lui, din toată inima şi din tot sufletul lui, şi să împlinească cuvintele legământului, scrise în cartea aceasta. Şi a făcut să intre în legământ toţi cei ce se aflau la Ierusalim şi în Beniamin. Şi locuitorii Ierusalimului au lucrat după legământul lui Dumnezeu, legământul Dumnezeului părinţilor lor. Iosia a îndepărtat toate urâciunile din toate ţările copiilor lui Israel, şi a făcut ca toţi cei ce se aflau în Israel să slujească Domnului, Dumnezeului lor. În tot timpul vieţii lui, nu s-au abătut de la Domnul, Dumnezeul părinţilor lor.”

Ceea ce este mai lăudabil decât orice la împăratul Iosia este faptul că nu numai a luat măsuri drastice pentru a înlătura idolatria dar mai important decât orice lui Iosia i s-a mişcat inima faţă de Domnul Dumnezeu şi a influenţat poporul să facă la fel şi să se întoarcă la El, încheind acel legământ cu el în pragul Casei Domnului. Aceasta se poate într-adevăr califica drept o trezire spirituală adevărată. O experienţă avută de unul, a influenţat o mare mulţime de oameni. Experienţa a fost autentică şi la fel a fost şi influenţa acesteia asupra altora. Durabilă şi producând schimbări vizibile.
Unde vă amintiţi că s-a întâmplat ceva asemănător? Vedem în Scripturi că de fiecare dată la “găsirea” Cărţii Legii, la citirea şi interpretarea ei, se produc treziri spirituale veritabile:

Neemia 8:1-6 “Când a venit luna a şaptea, copiii lui Israel erau în cetăţile lor. Atunci tot poporul s-a strâns ca un singur om pe locul deschis dinaintea porţii apelor. Au zis cărturarului Ezra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise, dată de Domnul lui Israel. Şi preotul Ezra a adus Legea înaintea adunării, alcătuită din bărbaţi şi femei şi din toţi cei ce erau în stare s-o înţeleagă. Era întâia zi a lunii a şaptea. Ezra a citit în carte de dimineaţă până la amiază, pe locul deschis dinaintea porţii apelor, în faţa bărbaţilor şi femeilor şi în faţa celor ce erau în stare s-o înţeleagă. Tot poporul a fost cu luare aminte la cetirea cărţii Legii. Cărturarul Ezra stătea pe un scaun de lemn, ridicat cu prilejul acesta. Lângă el, la dreapta, stăteau Matitia, Şema, Anaia, Urie, Hilchia şi Maaseia, şi la stânga: Pedaia, Mişael, Malchia, Haşum, Haşbadana, Zaharia şi Meşulam. Ezra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci stătea mai sus decât tot poporul. Şi când a deschis-o, tot poporul s-a sculat. Ezra a binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul cel mare, şi tot poporul a răspuns ridicând mâinile: ,,Amin! Amin!” Şi s-au plecat şi s-au închinat înaintea Domnului, cu faţa la pământ.”

Neemia 8:8-9 Ei citeau desluşit în cartea Legii lui Dumnezeu, şi-i arătau înţelesul, ca să-i facă să înţeleagă ce citiseră. Dregătorul Neemia, preotul şi cărturarul Ezra, şi Leviţii cari învăţau pe popor, au zis întregului popor: ,,Ziua aceasta este închinată Domnului, Dumnezeului vostru; să nu vă bociţi şi să nu plângeţi!” Căci tot poporul plângea când a auzit cuvintele Legii.

În acel caz poporul a răspuns cu o închinare extrem de reverentă la auzirea cuvintelor cărţii legii şi la interpretarea lor desluşită, după care se trece la restabilirea ordinii în închinarea poporului Israel. La fel Dumnezeu i-a binecuvântat cu trezire şi în vremea lui Iosia. Preotul Hilchia găseşte “o carte”. Cartea Legii. Logofătul Şafan o citeşte împăratului şi împăratul găseşte o cale de a o aplica. Ori de câte ori “se regăseşte” în mijlocul creştinilor această carte care astăzi se află în stare de revelare completă de la Geneza la Apocalipsa, se produce şi revitalizarea spirituală a copiilor lui Dumnezeu, mult căutata “trezire” despre care scriem, vorbim şi ne rugăm, dar n-o avem!!

Cartea lui Hank Hanegraaff “Counterfeit Revival”, publicată de Word Publishing, Dallas, Texas, mi-a fost de mare folos în a-mi deschide ochii şi a-mi stimula reacţia faţă de aceste fenomene aberante care se petrec în Numele lui Hristos. Îi acord aici creditul cuvenit. Pentru a vedea anvergura pe care o are această calamitate asupra Creştinismului în lume vă recomand să o procuraţi şi să o citiţi.

1 Hillstrom, “Testing the Spirits”, pag.122

Dragostea pentru familia noastră spirituală – Biserica

Biserica nu e doar o organizaţie creată de oameni – ea este Trupul lui Hristos. În mod uimitor, aşa cum despre Hristos se spune că este plinătatea dumnezeirii, Biserica este descrisă ca fiind plinătatea lui Hristos.

„El I-a pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce îndeplineşte totul în toţi” (Efeseni 1:22-23)

„Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri” (Coloseni 2:9-10)

Dragostea pentru familia lui Dumnezeu aduce cu sine o dedicare evidentă a inimii şi a vieţii noastre faţă de lucrurile pe care Dumnezeu şi le doreşte pentru familia Sa.

„Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.” (Faptele Apostolilor 2:42)

Această dedicare unul faţă de altul ar trebui să fie pusă în practică în câteva moduri importante:

Înţelegem că, în cadrul familiei noastre spirituale, darurile pe care Dumnezeu ni le-a dăruit ca indivizi trebuie folosite în a ne sluji unul pe celălalt.

„Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă, tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora” (Romani 12:4-5)

Să iubim familia lui Dumnezeu înseamnă şi să ne arătăm dragostea ajutându-ne unul pe altul să punem în practică învăţătura biblică legată de relaţiile de tipul „unii/pe alţii”.

„Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.”” (Ioan 13:34-35)

„Luaţi seama, dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel Viu. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: “astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului” (Evrei 3:12-13)

Primii ucenici se întâlneau în fiecare zi (Faptele Apostolilor 2,46) şi, chiar dacă împrejurările moderne nu mai favorizează acest lucru, prezenţa noastră la întâlnirile obişnuite de duminică şi de la mijlocul săptămânii reprezintă o parte vitală în ceea ce priveşte dedicarea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de ceilalţi.

„Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie” (Evrei 10:24-25)

Ucenicii trebuie să se ajute unii pe alţii să pună în practică toate învăţăturile lui Hristos.

„Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin” (Matei 28:19-20)

O atitudine supusă în relaţiile dintre noi reprezintă un element necesar pentru creşterea noastră spirituală şi arată de asemenea supunerea noastră faţă de Hristos.

„Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos” (Efeseni 5:21)

Urmarea exemplului şi îndrumării altora este o dovadă în plus a unei astfel de atitudini supuse, fapt ce asigură şi unitatea noastră ca şi familie.

„Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!” (Evrei 13:7)

„Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos” (Evrei 13:17)

Din moment ce suntem doar nişte administratori ai banilor pe care Dumnezeu ni-i oferă, suntem dedicaţi în a dărul din aceştia într-un mod care să-I aducă Lui glorie, potrivit Bibliei.

„Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.” (Faptele Apostolilor 4:32)

„Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.” (Galateni 6:10)

A face bine înseamnă, printre altele, şi să-i ajutăm pe cei cu nevoi speciale.

„Isus i-a auzit şi le-a zis: “Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi” (Matei 9:12)

„Faceţi dreptate celui slab şi orfanului, daţi dreptate nenorocitului şi săracului” (Psalm 82:3)

„Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume” (Iacov 1:27)

Biserica în Efeseni

de Teofil TĂȘĂDAN

Cine suntem? Ce facem? Cum facem ceea ce facem?

Ceea ce ești definește ceea ce faci!

Definiția determină funcția și este aplicată prin forme! (Funcția este slujită de forme diverse. Nu există forme sfinte!)

Biblia este scrisă și citită în diverse limbi ale oamenilor, dar ea vorbește despre om și despre Dumnezeu deopotrivă – are un limbaj duhovnicesc. Noi citim slove, dar trebuie să pricepem ceea ce zice Duhul.

Dumnezeu se definește pe Sine prin ceea ce face. Formele prin care Se arată sunt infinite și diverse. Ele arată ceea ce este El.

Ca biserică a lui Dumnezeu trebuie să definim mai întâi ce suntem, apoi să pricepem ce avem de făcut datorită a ceea ce suntem și, în final, să găsim diferitele forme prin care putem împlini ce avem de făcut.

Biserica nu este invenția omului, ea face parte din planul lui Dumnezeu, plan făcut încă înainte de întemeierea lumii.

În Biserică se intră numai pe Ușa care este Hristos Isus, Fiul lui Dumnezeu, Cel care a murit pentru păcatele noastre, dar care a fost înviat prin puterea nespus de mare a lui Dumnezeu. Indiferent de timpul și de spațiul pe care cineva l-a ocupat în istorie (evreu, neevreu, antic sau contemporan) singura UȘĂ spre Dumnezeu este Hristos.

Mântuirea are două aspecte – aspectul obiectiv (adică suntem mântuiți în baza jertfei lui Hristos) și cel subiectiv (adică suntem mântuiți prin credința personală).

Fac parte din poporul lui Dumnezeu toți aceia care prin moartea lui Isus Hristos și prin învierea Lui au fost aduși din moarte la viață. Aceasta este conform planului lui Dumnezeu, rostirii lui Dumnezeu. Chiar dacă în istoria omenirii planul acesta a fost descoperit sau înțeles în mod progresiv, toți aceia care L-au crezut pe Dumnezeu (atât cât au înțeles la vremea respectivă) sunt mântuiți.

Noi suntem oameni în trup, dar mai ales suntem oameni duhovnicești (mântuiți), suntem creația/lucrarea lui Dumnezeu.

Ceea ce suntem determină ceea ce facem.

De exemplu, un doctor este un vindecător. Ce face el? Vindecă oameni.

Un bec este un corp de iluminat. Ce face el? Luminează.

Dacă înțelegem principiul „ceea ce ești determină ceea ce faci”, ne vom putea aprecia corect (pe o bază obiectivă) atât viața și lucrarea proprii, cât și viața și lucrarea semenilor.

Ca să beneficiem de planul lui Dumnezeu trebuie să-l pricepem așa cum l-a definit El. Încă de la începutul creației exista un pericol (care s-a și concretizat, de altfel) – acela de a percepe un lucru în mod diferit față de felul în care Dumnezeu l-a definit. Atenție! Pot exista diferențe între gândurile lui Dumnezeu și gândurile noastre. În Eden a apărut primul conflict de acest fel – omul a avut alt gând față de al lui Dumnezeu, a încercat (la sugestia șarpelui) altă definiție a vorbelor lui Dumnezeu. Șarpele a propus și omul a crezut că lucrurile ar sta puțin altfel decât le-a afirmat Dumnezeu. Și de atunci până azi șarpele cel vechi continuă să-i șoptească omului sugestii și definiții care încep cu: Oare nu-i așa că …?

Să revenim la Biserică și definiția ei.

Biserica este definită în Efeseni, dar și în alte locuri din Scriptură, prin câteva metafore. Metafora definește un cuvânt printr-o comparație de tip cuvânt-imagine. Metafora este folosită pentru a sublinia anumite caracteristici ale cuvântului care trebuie înțeles.

Biserica (în Efeseni) este definită prin metafore (cuvinte-imagini) ca familie (oameni din casa lui Dumnezeu), clădire, templu, locaș și trup. În alte locuri din Noul Testament sunt folosite și alte metafore, ca de exemplu: mireasă, preoție, mlădiță, turmă, ogor, popor etc.

Metaforele despre Biserică arată fiecare spre un tip de relație (cu Dumnezeu și cu oamenii).

*Familie = relații și viață de familie, responsabilități în familie, autoritate în familie

*Templu/Casă = relații, organizare, unitate, autoritate ca la Templu, ca într-o casă, rânduieli, reguli

*Mireasă = credincioșie, iubire, așteptare, frumusețe, puritate

*Turmă = ascultare, urmare, pază, a sta laolaltă (când spunem turmă înțelegem ceva grupat, mai mulți care merg împreună)

*Preoție = mijlocire, slujire, reverență, sub autoritate divină

*Trup = unitate în funcționare, slujire reciprocă, spre binele altui mădular, susținere, legătură, creștere, totul împreună, în armonie și în același timp. În trup afectarea unui organ influențează întregul.

*Popor/Neam = același sânge, aceeași limbă, aceleași obiceiuri, aceleași idealuri, unitate, mai mulți de același fel care au multe lucruri în care cred și care umblă la fel.

Relațiile noastre ca biserică au o coordonată verticală – cu Dumnezeu, și una orizontală – cu frații și cu lumea.

Relațiile credinciosului cu Biserica nu sunt opționale, dar noi avem libertatea de a alege dacă le acceptăm sau nu.

În comunitatea de credință, Dumnezeu Se folosește atât de noi să lucreze în viețile fraților și surorilor, cât și de ei pentru a lucra în viețile noastre.

Chiar și atunci când flacăra Duhului Sfânt abia mai pâlpâie în noi, când vocea dinlăuntrul nostru este redusă la minim, Dumnezeu ne poate vorbi prin cei de lângă noi, prin frați, și asta poate fi uneori ultima noastră șansă din partea Cuvântului.

Dar ca să acceptăm vorbirea lui Dumnezeu prin ei, trebuie să avem o definiție corectă a conceptelor.

Iată de ce trebuie să avem și să acceptăm o definiție corectă a Bisericii. Dacă răstălmăcim sau strâmbăm definiția Bisericii, vom asista la stricarea funcțiilor bisericii locale din care facem parte și a menirii acesteia.

Pericolele majore sunt:

Pervertirea slujirii

Dacă biserica înseamnă oameni – rezultă un fel de a sluji, de a funcționa

Dacă biserica înseamnă clădirea – rezultă un alt fel de a ne raporta, atât la Dumnezeu, cât și la oameni

Pervertirea sistemului de valori

– umblare după lucruri care se văd, după funcții de conducere (lideri), nu după slujire

– mentalitate de căutător de imagine

– mentalitate de consumator, spectator

Pervertirea menirii

Forma ridicată la rang de funcție – ritualul devine sfânt.

În realitate, măsura în care Dumnezeu locuiește în Biserică va determina măsura lucrării Lui prin ea.

La sărbătoarea coborârii Duhului Sfânt, când Dumnezeu a împuternicit Biserica pentru mărturie, Cuvântul ne spune în Fapte 2:42 că „ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni”.

Dumnezeu a gândit Biserica să fie un spațiu al mântuirii, în care Duhul Se arată prin unii spre folosul altora. Nu are niciunul toate darurile necesare arătării plenare a Duhului. Așadar, trebuie să acceptăm faptul că ne suntem mădulare unii altora și că avem nevoie unii de alții.

Biserica (nu individul) este comunitatea în care se interpretează și se păstrează curat adevărul. În Efeseni 4 ni se spune că desăvârșirea și echiparea sfinților în vederea lucrării de slujire se face pe trei planuri: stabilitate doctrinară, integritate de caracter și disponibilitate de slujire.

Pentru a crește pe toate cele trei planuri, învățătura apostolilor trebuie completată cu legătura frățească, prin care se modelează și se descoperă caracterul și unde se practică slujirea.

Într-o asemenea comunitate, în care funcțiile interne – învățătura și pastorala – sunt sănătoase, funcția externă – evanghelizarea – este și ea prezentă: „Ei lăudau pe Dumnezeu și erau plăcuți înaintea întregului norod. Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți.”

Propunem o scurtă abordare a tiparului celor șapte biserici din Apocalipsa. Ce spune Hristos despre felul lor de a fi?

În Efes, de exemplu, cu toate că ni se spune că sfeșnicul, adică biserica, era în mâna lui Hristos, existau mai multe grupuri în acest sfeșnic (vom observa că Hristos – Cel care ține sfeșnicul în mâna Lui – nu ignoră acest fapt, ci se adresează pe nume fiecărui grup și are de spus câte ceva atât fiecărui grup, cât și bisericii în întregime).

Așadar în Efes erau:

– grupul celor care ziceau că sunt apostoli, și totuși nu erau

– grupul celor care țineau de învățătura nicolaiților, ale căror fapte le ura Hristos

– și grupul celor care s-au luptat din răsputeri să stea împotriva ereziei, chiar cu prețul disprețului și a suferinței din pricina lui Hristos

Este imposibil ca într-o biserică, în care se dezbate în mod sincer Cuvântul lui Dumnezeu, să nu existe păreri diferite. În jurul părerilor diferite se cristalizează grupuri diferite. Apostolul Pavel însuși sesizează și menționează asemenea situații în bisericile pe care le vizitează.

În sânul unei biserici, părerile diferite care duc la grupări diferite pot foarte bine să aibă ca rod dezbinarea atunci când indivizii nu vor să recunoască adevărul, ci țin cu orice preț la propriile lor păreri. Ruptura apare când ideile personale capătă importanță mai mare decât învățătura apostolilor și decât părtășia frățească.

În Laodiceea era părtășie, dar, din păcate, nu în jurul Cuvântului lui Hristos, ci în jurul lucrurilor cumpărate de la „celălalt negustor”, în jurul meselor încărcate cu bunătăți, în localurile cetății, împreună cu cei netăiați împrejur. Dar ce era și mai dureros – cei din Laodiceea se considerau bogați, fără lipsuri, îndestulați, altfel spus – binecuvântați. Spre nenorocirea lor, Hristos îi vede cu totul altfel: ticăloși, nenorociți, săraci, orbi și goi.

În biserica din Laodiceea s-ar putea să fi fost oameni cu talent, cu abilități, dar fără caracter.

Fiecare dintre noi are datoria să își examineze cu atenție propria persoană, să aibă ochiul curat și să se întrebe mereu ce crede Hristos despre el.

Un bărbat a mers la doctor și, după ce i s-au făcut diverse analize, doctorul l-a chemat într-o zi la o discuție. Arătându-i o radiografie care semnala o problemă gravă de sănătate, doctorul i-a sugerat acestuia o operație dureroasă și costisitoare. La această sugestie, pacientul i-a spus doctorului: înțeleg ce spui, dar am și eu o sugestie – cât ar costa să modifici radiografia?

Este evident că preocuparea bisericii din Laodiceea era prost direcționată, este evident că aveau o țintă greșită, pentru că au părăsit lucrurile sănătoase care țineau de învățătura apostolilor, legătura frățească, frângerea pâinii și rugăciune.

În Apocalipsa, Hristos evaluează, cântărește bisericile.

Ce anume caută Hristos în biserică și în viața noastră atunci când ne evaluează?

Credem că este o întrebare legitimă și că ar trebui să fim interesați de ceea ce Îl preocupă pe Hristos când Se uită la noi.

Tuturor celor șapte biserici, Hristos le spune „știu faptele tale”. În contextul din Apocalipsa observăm că Hristos cântărește nu credința unei biserici, respectiv ceea ce noi numim acceptarea intelectuală a adevărului, ci credința în acțiune – adică faptele sau, cum ar spune Pavel, ascultarea credinței.

Dumnezeu va judeca într-o zi lumea, pe toată lumea, inclusiv pe noi. Iar judecata aceasta va fi după fapte. Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie un model pentru lume, atât în mântuire, cât și în judecată.

Cei care-L cunosc pe Dumnezeu trăiesc cu bucurie spre slava lui Dumnezeu. A trăi spre slava lui Dumnezeu înseamnă a face totul astăzi, pentru ca mâine, când noi nu vom mai fi, Numele Lui să fie înălțat mai mult decât astăzi.

„Cine are poruncile Mele și le păzește, acela mă iubește; și cine Mă iubește va fi iubit de Tatăl Meu … Noi vom veni la El și vom locui împreună cu el”. Aceasta este cea mai mare binecuvântare de care se poate bucura un muritor.

Rugaţi-vă pentru viziune spirituală asupra Trupului lui Hristos

scris de : Zac Poonen

Epistola lui Pavel către creştinii din Efes e focalizată în jurul adevărului esenţial potrivit căruia credincioşii sunt una în Trupul lui Hristos. Hristos este Capul bisericii iar biserica este Trupul Lui (Efeseni 1:22,23). Fiecare credincios este un mădular al acestui Trup. Adevărul acesta nu este doar un fapt de recunoscut în mod intelectualiceşte, ci unul care ar trebui să ne influenţeze viaţa de zi cu zi.

Prima jumătate a epistolei către Efeseni tratează despre doctrina Trupului lui Hristos. A doua jumătate a epistolei tratează despre manifestarea practică a acestui adevăr. Şi iată cum începe cea de-a doua jumătate: De aceea… să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea, pe care aţi primit-o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste, şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii… (căci noi toţi aparţinem) unui singur trup (Efeseni 4:1-4). Cu alte cuvinte, odată ce o persoană a înţeles şi a văzut acest adevăr al bisericii ca fiind Trupul lui Hristos, ea ar trebui să tânjească să umble în smerenie, în blândeţe, cu răbdare, cu îngăduinţă, în dragoste, cultivând unitatea şi pacea cu fraţii credincioşi.

Când un creştin nu umblă aşa, acest lucru arată că el n-a văzut Trupul lui Hristos. O astfel de persoană are nevoie să se întoarcă la primele trei capitole din Efeseni şi să spună: Doamne, sunt orb cu privire la ceea ce este aici. Te rog, învaţă-mă. Te rog, deschide-mi ochii. Pentru că adevărul Trupului nu este unul pe care să-l putem pătrunde doar cu intelectul nostru. Aşa cum spune Pavel, ca să pricepem, ochii inimii noastre au nevoie să fie luminaţi de Duhul Sfânt (Efeseni 1:18,22,23).

Bisericii din Corint, Pavel îi scria: Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui (1 Corinteni 12:27). Într-adevăr, creştinii din Corint din primul secol erau numai o mică parte a grupării credincioşilor trecuţi, prezenţi şi viitori, răspândiţi în lumea întreagă şi care constituie Trupul lui Hristos; dar, cu toate acestea, ei erau chemaţi să fie în Corint o expresie locală a acelui Trup. Aceasta este chemarea fiecărui grup de credincioşi din orice generaţie şi din orice loc. Este intenţia lui Dumnezeu ca fiecare părtăşie creştină, fie ea o biserică, o organizaţie sau o echipă de lucrători creştini, să fie o expresie vizibilă către lume a Trupului lui Hristos.

Când Isus Hristos a venit pe pământ, El a venit într-un trup pământesc. Prin acel trup fizic al lui Hristos, Dumnezeu S-a arătat pe Sine Însuşi omului. Fără un trup fizic, Hristos n-ar fi putut realiza ceea ce a realizat, iar lumea nu ar fi cunoscut cum este Dumnezeu. Un trup fizic era esenţial. Gândiţi-vă acum, ce limitare ar fi existat în lucrarea lui Hristos pe pământ, dacă mădularele trupului Său ar fi fost paralizate sau necoordonate între ele. Dacă, de exemplu, picioarele Lui, braţele sau limba ar fi fost paralizate, EI n-ar fi putut merge în casele păcătoşilor, nu Şi-ar fi putut pune mâinile peste leproşi, nici n-ar fi vorbit cuvintele vieţii. El a putut face toate acestea şi chiar mai mult, tocmai pentru că avea un trup puternic, sănătos.

Când Hristos S-a înălţat la ceruri, Dumnezeu I-a dat un alt Trup pe pământ care să continue lucrarea Lui un Trup de credincioşi răscumpăraţi prin sângele Lui din orice naţiune, trib şi limbă. Acest Trup de credincioşi, locuit de acelaşi Duh Sfânt care a locuit şi în Hristos pe pământ, urma să continue lucrarea pe care o începuse Hristos folosindu-Se de trupul fizic. Aceasta este chemarea bisericii.

Vedeţi acum de ce este Hristos limitat pe pământ? Noul Său Trup (biserica) are mădulare şi organe care sunt, fie paralizate prin păcat, fie necoordonate între ele din cauza lipsei de unitate.

Astăzi, Satan nu poate ataca trupul fizic al lui Hristos, dar el poate şi chiar atacă noul Trup al lui Hristos. Satan (spre deosebire de numeroşi credincioşi) îşi dă bine seama că lucrarea lui Hristos pe pământ poate fi limitată de membrii bisericii care nu slujesc sau care nu cooperează.

Ce nevoie disperată avem să ne rugăm pentru viziune spirituală privind Trupul lui Hristos! Este într-adevăr una dintre cele mai mari nevoi ale zilei. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să-L vedem pe Hristos ca şi Cap peste Trupul Lui şi pe fiecare dintre noi ca mădulare în el. Numai o astfel de viziune poate face biserica să fie victorioasă.

Traducerea în limba română: Maria Magdalena

Congregația, clubul și Biserica

scris de : Santosh Poonen

Această carte este protejată împotriva reproducerii, pentru prevenirea utilizării necorespunzătoare. Nici o parte din acest material nu poate fi reprodus sau transmis, în nici o formă sau mijloc – de exemplu electronic sau mecanic, incluzând fotocopierea și înregistrarea, fără permisiunea scrisă în prealabil a editurii. Pentru detalii suplimentare, va rog contactați: Christian Fellowship Church, 40 DaCosta Square, Wheeler Road Extension, Bangalore – 560084 India. Email: cfc@cfcindia.com

Vinul nou are nevoie de burdufuri noi

„vinul nou trebuie pus în burdufuri noi” (Luca 5:38)

Aș vrea să împărtășesc cu voi în această cărticică ceea ce Domnul face în viața mea de mai mulți ani. Este un mod de viață care a devenit foarte prețios pentru mine deoarece, ca orice lucru care are valoare eternă, experimentarea lui implică sacrificiu.

Dacă noi căutăm cu adevărat să înțelegem învățăturile și viața lui Cristos, la un moment dat vom ajunge la o cruce – o cruce unde trebuie să renunțăm la unele lucruri pe care le prețuim și să facem anumite sacrificii în diferite zone din viața noastră. Atunci, ceea ce vrea Domnul să ne învețe va deveni o realitate în viețile noastre – și vom împlini întregul plan al lui Dumnezeu pentru viețile noastre.

Zidirea unei biserici a Noului Legământ este un domeniu pe care Domnul m-a făcut să-l consider de foarte mare valoare. Calea către obținerea acesteia este, totuși, una foarte, foarte strâmtă.

Singurul lucru care contează

Isus a spus că vinul nou trebuie pus în burdufuri noi. Vinul nou este viața Lui pe care vrea să ne-o dea prin Duhul Sfânt. Burduful nou este Biserica Noului Legământ, pe care vrea să o construiască prin noi, și în care se manifestă această viață.

Dacă vom căuta sincer să trăim această viață a Noului Legământ, vom realiza că avem de dat jos multe „straturi” de egoism (așa cum sunt foile de ceapă), după cum Domnul ne descoperă, puțin câte puțin. Același lucru este valabil și atunci când căutăm să zidim o Biserică a Noului Legământ.

Burduful vechi este o biserică zidită pe tradiții omenești, nu pe Cuvântul lui Dumnezeu. De asemenea, și tradițiile au multe straturi. Pe măsură ce Dumnezeu ni le arată, noi trebuie să scăpăm de ele. Din păcate, mulți creștini care vor să zidească biserici ale Noului Legământ se opresc la un moment dat, când încă mai sunt de lepădat astfel de straturi ale vechiului burduf. Au reușit să scape numai de acele tradiții omenești sau denominaționale, care sunt evidente, și cu care au crescut de mici. Dar Dumnezeu vrea să scăpăm în totalitate de orice rămășiță a burdufului vechi. El dorește ca vinul Lui nou să fie pus într-un burduf cu totul nou.

Timp de mulți ani, am știut de învățătura despre vinul nou și burduful nou și ceea ce înseamnă ca biserica să fie zidită ca trup al lui Cristos – am știut teoretic. Dar totul era la nivelul minții, o cunoștință acumulată prin faptul că am auzit mai multe predici decât oricine altcineva. Pe măsură ce am crescut, am auzit predici de-ale tatălui meu despre Noul Legământ în fiecare duminică. L-am auzit și acasă, de luni până sâmbătă. Dar toate s-au acumulat doar în mintea mea. A fost nevoie de mult timp ca aceste adevăruri să coboare din minte la inima mea și abia atunci am realizat că acesta era singurul mod prin care puteam să-L slujesc pe Domnul.

Isus este acum singura Persoană din viața mea. Orice altă relație vine din relația mea cu El. Și, de aceea, zidirea bisericii ca Trup al lui Cristos este singurul lucru care mă preocupă acum în slujirea Lui.

De ce a ales Domnul nostru Isus calea crucii în fiecare zi a vieții Lui pământești? Biblia spune că din cauza „bucuriei care îi era pusă înainte” (Evrei 12:2).

Care a fost acea „bucurie pusă înaintea Lui”?

În Ioan 14, citim cuvintele lui Isus rostite înainte să se despartă de ucenici, ca să meargă la cruce. Apreciez mult că apostolul Ioan a alocat cinci capitole ca să ne spună cuvintele de despărțire ale lui Isus, de la Cina cea de taină. Acolo Isus a spus „Sculați-vă, haidem să plecăm de aici!” (Ioan 14:31). Pleca spre răstignirea Lui. Dar înainte de asta, a spus „ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl și că fac așa cum mi-a poruncit Tatăl.” Aceasta era bucuria Lui – bucuria de a fi întotdeauna supus Tatălui, și de a fi astfel în părtășie cu El, așa cum a fost din eternitate. Deci, Isus a mers la cruce în primul rând, din dragoste pentru Tatăl și ascultare față de porunca Sa – și apoi din dragoste pentru noi.

Vreau să evidențiez acest punct, pentru că este singurul mod în care și noi putem zidi Biserica Sa. Toată dorința de a birui păcatul și de a face lucrarea Domnului, trebuie să vină întâi din dragostea noastră față de Tatăl, care duce la ascultarea poruncilor Lui – și în al doilea rând, din iubirea de oameni. Trebuie să avem compasiune pentru oameni ca să putem zidi Biserica. Dar înainte de această compasiune, trebuie să existe dragoste pentru Tatăl nostru ceresc – o dragoste plină de pasiune care ne face să dorim să ascultăm de poruncile Lui.

Acestea sunt cele două cerințe fundamentale, necesare pentru a zidi o Biserică a Noului Legământ: dragostea pentru Tatăl și dragostea pentru alți oameni. Acestea pot fi reprezentate prin cele două componente ale crucii – cea verticală și cea orizontală. Cu o singură componentă – indiferent că e cea verticală sau cea orizontală, nu ai o cruce.

În cruce, putem vedea imaginea frumoasă a dublei relații care definește modul în care ar trebui să ne purtăm crucea în fiecare zi din viață.

În capitolele următoare, vreau să scot în evidență ce înseamnă să avem ambele părți ale crucii în viețile noastre, și modul în care acestea două, împreună, ne ajută să zidim biserici ale Noului Legământ.

Partea verticală a crucii

Partea verticală a crucii reprezintă dragostea față de Dumnezeu, Tatăl nostru – și aceasta trebuie să fie înainte de toate. Când crucea pe care a murit Domnul Isus a fost construită, cu siguranță au început asamblarea ei cu această scândură. Aceasta trebuia să aibă aproximativ dublul celei orizontale.

Semnificația simbolică a acestui fapt este că relația „verticală” cu Tatăl nostru ceresc este cea mai importantă. Aceasta trebuie să vină prima dată. Abia apoi urmează relația „orizontală” cu ceilalți.

Urmând exemplul lui Isus

Înainte ca Isus să Își poarte crucea până pe dealul Golgota, El a purtat o cruce interioară pe tot parcursul vieții sale pământești. El a purtat această cruce în fiecare zi pentru mai mult de 12.000 de zile din viața Sa pământească. Și El ne spune, „ Dacă vrei să fii ucenicul Meu, și tu trebuie să îți iei crucea în fiecare zi ” (Luca 9:23, parafrazat). Principiul după care Isus Și-a trăit toate zilele de pe pământ a fost acesta: „Viața Mea este determinată de dragostea pentru Tatăl întâi de toate și ascultare față de poruncile Lui; și apoi de dragoste pentru ceilalți.”

Din acest motiv, Isus a putut trăi 30 de ani cu familia Sa, în supunere față de părinții Săi pământești. A biruit atât de multe ispite de a fi fost neascultător sau iritat și a ascultat de imperfecții Iosif și Maria în mod implicit timp de 30 de ani. Însă El a făcut asta cu bucurie, din cauza „bucuriei care-i era pusă înainte” – bucuria părtășiei cu Tatăl Său, prin ascultare de porunca Tatălui Său care spunea: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”.

Această atitudine de a-Și lua crucea și de a asculta de Tatăl Său în fiecare domeniu al vieții Lui a continuat până la sfârșitul vieții Sale pământești. Isus Însuși a fost primul Trup al Lui Cristos – și El Și-a purtat crucea în fiecare zi, timp de 33 de ani și jumătate. Astăzi, și noi, mădularele Trupului Său spiritual, trebuie să facem la fel.

Biserica lui Isus Cristos trebuie să fie o biserică de ucenici, nu doar de convertiți. Un ucenic este acela care se leapădă de sine și își poartă crucea în fiecare zi (Luca 9:23). Deci, dacă vrem să avem vinul nou (viața lui Isus) într-un burduf nou (o Biserică a Noului Legământ), trebuie să ne lepădăm de noi înșine, să ne luăm crucea în fiecare zi și să-L urmăm pe Isus. Numai atunci putem zidi Biserica, Trupul lui Cristos.

Viața ascunsă a unui credincios

Pentru zidirea Bisericii, relația „verticală” cu Domnul nostru este cea mai importantă. Și această relație cu Domnul este una secretă, în viața noastră privată. Diavolul îi înșală pe mulți creștini, făcându-i să creadă că dedicarea lor față de Dumnezeu este ceea ce apare la exterior. Dar adevăratul devotament față de Dumnezeu este 100% în interior – în cămăruța ta. Este în viața noastră ascunsă.

Noul Legământ este în primul rând despreatitudini interioare, gânduri și motivații.

În Predica de pe munte, Isus a vorbit despre viața ascunsă. În Noul Legământ nu mai este vorba doar despre evitarea adulterului (ca în Vechiul Legământ). Acum, trebuie să urâm și gândurile sexuale păcătoase. În Vechiul Legământ ceea ce conta era cât de mult dădeai milostenie, cât te rugai sau cât de mult posteai. Dar Isus a venit și a spus că acum trebuie să dăruim, să ne rugăm și să postim în secret, fără ca cineva să știe că noi facem aceste lucruri. Acesta este vinul nou al Noului Legământ. Dacă încă nu am înțeles importanța ascunderii devoțiunii noastre lăuntrice față de Cristos, atunci nu am înțeles principiul fundamental al Noului Legământ. Devoțiunea noastră față de El trebuie să fie întotdeauna ascunsă.

Viața noastră trebuie să fie „ascunsă cu Cristos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). Acesta este un mod minunat de a trăi. Cu cât ne ascundem mai mult devotamentul pentru El, de alții, cu atât mai mult vom afla tainele lui Dumnezeu. Trebuie să avem momente de intimitate cu Mirele nostru, în secret, pe care nimeni să nu le știe. Cea mai bună căsnicie este aceea în care soțul și soția au experimentat bucuria de a fi în compania celuilalt, fără ca altcineva să fie cu ei – fără ca cineva să știe că ei doi petrec timp împreună. Isus Își zidește astăzi Biserica cu oameni care au în ei acest duh al unei soții devotate.

În momentul în care partea verticală (dragostea noastră pentru Tatăl și devoțiunea plină de râvnă pentru Cristos) a fost fixată bine, partea orizontală (dragostea față de ceilalți) poate fi pusă peste ea. Atunci crucea va fi completă; apoi, ne putem așeza cu bucurie pe ea, ca să fim crucificați!!

Partea orizontală a crucii

Dacă încerci să fixezi o scândură orizontală în aer, aceasta va cădea jos. Dar dacă o țintuiești de una verticală, atunci va sta neclintită – și va deveni o cruce. Cu toate astea, scândura verticală trebuie să fie prima.

Bisericile pe care le zidim trebuie să fie Biserici ale Noului Legământ. Asemenea biserici pot fi formate doar de aceia care sunt hotărâți să trăiască după acest principiu: „Nu vreau să fac ce vreau eu să fac. Vreau să fac numai ceea ce vrea Tatăl meu ceresc să fac”.

Din păcate, marea majoritate a creștinilor nu au această atitudine. Și viața mea a fost înainte tot așa. Am căutat folosul meu, și am făcut ce am vrut eu să fac și, în același timp, mă numeam credincios! Voiam să am părtășie cu oameni care erau la fel ca mine în toate lucrurile. Îmi petreceam timpul cu oamenii care-mi plăceau. Și dacă cineva mă supăra cumva, începeam să-l evit. Aceasta nu era umblare pe calea crucii. Nu vom putea niciodată să zidim Trupul Lui Cristos dacă continuăm să avem această mentalitate. Este posibil să primești o învățătură excelentă, dar cu toate astea să nu mergi pe calea crucii.

Care sunt adevărații ucenici ai lui Isus?

Am crezut timp de mulți ani că dovada că noi suntem ucenicii lui Isus este că ne iubim unii pe ceilalți, pentru că Isus a spus, „ Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții ” (Ioan 13:35). Am crezut că asta înseamnă să dovedești că ești un ucenic, prin faptul că îi iubeam pe frații și surorile din biserica la care mergeam. Dar dacă citim versetul cu atenție, vom observa că se referă la dovada că suntem ucenici – felul prin care ceilalți (necreștinii) ne identifică drept ucenicii lui Isus. Aceasta este partea orizontală a crucii.

Dar Isus spusese înainte – condiția pentru a fi ucenic este lepădarea de sine și răstignirea voii noastre (Luca 9:23). Dumnezeu trebuie să vadă mai întâi că tu ești ucenic în acele domenii din viața ta pe care nimeni nu le vede – în inima ta, în viața ta interioară. Când Dumnezeu vede că tu te lepezi de tine în fiecare zi, îți dă titlul de „creștin conform pasajului Luca 9:23″ – și acesta este de fapt singurul tip de creștin autentic care există. „Ucenicilor li s-a dat numele de creștini” (Faptele apostolilor 11:26).

După aceea , dovada văzută de cei din jurul tău că tu ești un ucenic al lui Isus este că tu îi iubești pe alți ucenici ai lui Isus.

Dar observați că, din nou, componenta verticală vine prima dată – Dumnezeu să poată să confirme dragostea ta pentru El. Deci, nu vă lăsați înșelați, crezând că dacă îi iubiți pe alții din biserica voastră locală, sunteți ucenici ai lui Isus! O iubire omenească pentru ceilalți te poate amăgi să crezi că ești un ucenic. Dacă iubești să fii cu alți credincioși duminica, asta nu înseamnă că ești ucenicul Lui. Demonstrezi că ești ucenic luni, marți, miercuri, joi, vineri și sâmbătă, când nu te întâlnești neapărat cu alți credincioși – prin lepădarea propriului sine și iubirea nestinsă pentru Isus. Cu alte cuvinte, trăiești înaintea feței Sale, zi de zi.

Pentru un adevărat ucenic, fiecare zi din săptămână este exact la fel, pentru că, înainte de toate, el caută părtășia cu Mirele lui. Părtășia sa cu ceilalți ucenici izvorăște doar din părtășia sa cu Domnul. Un astfel de ucenic nu este niciodată afectat de cine se alătură sau cine părăsește biserica. Adevărata biserică poate fi zidită doar cu ucenici pentru care Isus este singurul care contează în viețile lor.

După cum am spus și mai înainte, o scândură de una singură (oricare dintre ele ar fi – orizontală sau verticală) nu constituie o cruce. Din păcate, cei mai mulți creștini și cele mai multe biserici se încadrează într-una din aceste două categorii – evidențiază numai scândura verticală, sau numai pe cea orizontală.

Există trei tipuri de adunări ale creștinilor pe care le-am văzut. Acestea sunt:

1. Congregații

2. Cluburi

3. Expresii locale ale Bisericii adevărate

Numai cea din urmă este singura în care vinul nou este pus în burdufuri noi.

Congregația

Congregația este o adunare de scânduri verticale. Multe biserici în care am fost sunt așa. Într-o congregație bună, oamenii sunt interesați numai de viața lor personală cu Dumnezeu, de studii biblice și de puritatea doctrinară. Dar ei sunt cu toții niște scânduri individuale de diferite mărimi (diferite niveluri de devoțiune față de Dumnezeu). Ei nu au părtășie unii cu alții – și îi evită pe cei care îi incomodează. Eu însumi am fost un membru al unei astfel de congregații pentru mulți ani. Auzind multe adevăruri minunate timp de mulți ani, eram satisfăcut că umblarea mea cu Dumnezeu era în regulă. Dar Ioan spune „ căci cine nu iubește pe fratele său pe care îl vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu îl vede? ” (1 Ioan 4:20); acesta este un verset căruia oamenii din congregații nu îi acordă multă atenție.

Ceea ce spune Ioan aici este că putem crede că avem o cruce, doar pentru că avem scândura verticală. Ai un nivel de sfințenie exterioară, dar nu ai părtășie cu alții din congregația ta.

Congregația este modelul Vechiului Legământ

În tiparul congregațiilor, oamenii sunt frați și surori izolați, care nu caută să zidească părtășia unii cu alții, chiar dacă sunt prieteni între ei. Ei nu petrec timp unii cu alții ca să se zidească în dragoste. Așa era în Vechiul Legământ, în Israel.

Într-un astfel de sistem, nici chiar soțul și soția nu au prea multă părtășie împreună, pentru că, de obicei, unul dintre ei se consideră „ super-spiritual“! De exemplu, soția este suprasolicitată având grijă de copii, iar soțul este foarte ocupat cu „ timpul lui devoțional“, meditând la Cuvântul lui Dumnezeu, în loc să o ajute! Un astfel de om are mentalitatea „congregației“.

Mă întreb dacă un astfel de om poate fi cu adevărat numit creștin. Poate să-și imagineze că este spiritual și că este un ucenic al lui Cristos pentru că citește Biblia, se roagă, dă bani la biserică. Dar toate aceste lucruri sunt o auto‑înșelare. Diavolul i-a păcălit pe mulți creștini în felul acesta – așa cum am pățit și eu câțiva ani la rând, crezând că activitățile „creștinești” exterioare mă făceau un ucenic al lui Isus.

Aceasta este religia Vechiului Testament – și cuvântul „ congregație” este un cuvânt din Vechiul Legământ.

Atunci când Moise le-a dat Legea israeliților, ei erau o congregație. Când Dumnezeu le-a dat porunci detaliate despre cum să se închine când se adunau, de fapt erau o adunare de indivizi separați. Erau indivizi pe care Dumnezeu îi invita să trăiască o viață sfântă.

În istoria Israelului, ei au avut numai lideri‑solo, precum Moise, sau profeți-solo, ca Ilie. Nu vedem niciodată doi lideri sau doi profeți care conlucrează sau au părtășie împreună și fac lucrarea lui Dumnezeu împreună în Israel. O astfel de părtășie este posibilă numai în Noul Legământ – este de fapt principiul „ vinului nou în burdufuri noi“.

Sub Vechiul Legământ, israeliții aveau grijă numai de viețile lor și ale familiilor lor. Chiar dacă unii din ei erau sfinți, nu aveau părtășie cu alții. Cuvântul „părtășie” nu exista în Vechiul Legământ. Erau „ oameni singuratici” – dintre care unii au iubit și au dorit să facă lucrări pentru Domnul. Dar ei nu au tânjit să aibă părtășie unii cu alții ca într-un „trup”, sau să lucreze împreună ca membrii unui singur „trup” – pentru că ei nu puteau fi un trup sub Vechiul Legământ. Erau doar o congregație.

Vinul nou și burduful nou

Acum, Noul Legământ a fost instaurat de Dumnezeu. Când ne naștem din nou, primim viața lui Cristos – vinul nou. Această viață nu este menită să fie trăită individual (în burduful vechi). Dacă încercăm să potrivim această viață a lui Cristos într-un fel egoist de viețuire – în care ne gândim numai la noi înșine și la familiile noastre, fără a zidi părtășia cu alți credincioși născuți din nou din biserica noastră locală – atunci, așa cum Isus ne-a avertizat, viața noastră (burduful vechi) se va prăpădi. Dumnezeu ne umple cu Duhul Său cel Sfânt (vinul nou) și vrea ca acesta să fie turnat în burduful nou (Trupul lui Cristos).

Știu că există speranță pentru fiecare dintre noi ca să intrăm în această viață, pentru că văd ce a făcut Dumnezeu pentru mine. Dumnezeu a avut milă de mine pe când eram un creștin de felul acesta, când totul a „plesnit” în viața mea și s-a năruit. Atunci Dumnezeu mi-a spus: „Mă vei lăsa să pun acest vin nou într-un burduf nou?”. Singurul lucru bun legat de „plesnire” a fost că m‑a scăpat de burduful vechi! A fost un lucru bun că Dumnezeu a îngăduit ca burduful meu vechi să plesnească. Atunci am realizat că îmi pusesem credința în ceea ce era pământesc, nu duhovnicesc. Îmi pusesem credința în tradiții omenești și în propriile mele idei legate de zidirea unei biserici.

Pentru mulți creștini, devotamentul față de Dumnezeu este adesea doar un lucru exterior. Ei participă la toate întâlnirile bisericii, se roagă, sunt plini de reverență când te uiți la ei și au un limbaj religios. Astfel de fapte exterioare pot să-i facă să creadă că sunt spirituali. Dar nu poți discuta cu ei lucruri practice de zi cu zi, pentru că astfel de conversații ar fi considerate „nespirituale și pământești“! Poți să vorbești cu ei numai chestiuni religioase. Este un creștinism fals acela care nu ne permite să vorbim unii cu alții despre lucruri obișnuite, sau probleme zilnice.

Când Isus vorbea cu ucenicii Săi și cu oamenii din jurul Lui, El nu cita de fiecare dată pasaje din Vechiul Testament. A făcut lucrul acesta când era nevoie – de exemplu, când îi vorbea lui Satan sau când răspundea la întrebările fariseilor. Dar o mare parte din timpul Său, vorbea cu ucenicii despre probleme de zi cu zi, obișnuite. Nu a acționat și nu a vorbit niciodată cu o falsă spiritualitate. Astfel, El ne-a arătat ceea ce este cu adevărat vinul nou.

Folosirea unui limbaj religios poate să ne dea falsa impresie că noi zidim biserica împreună cu alții din jurul nostru care vorbesc același limbaj religios. Putem să cităm versete și să împărtășim ceea ce am înțeles din ele la întâlniri – și să ne imaginăm că asta este spiritualitate. Dar acest lucru va rezulta doar într-o viață sufletească.

Sămânța de grâu trebuie să cadă în pământ și să moară

Gândiți-vă la mega-bisericile din ziua de azi, cu congregații de mii de oameni. În cadrul lor, poate că nu sunt nici măcar doi oameni care să aibă o părtășie autentică și dumnezeiască între ei. Sunt atrași laolaltă de o puternică muzică sufletească și de predicare elocventă sufletească. Aceasta nu este o reprezentare a Trupului lui Cristos. Acestea sunt adunături de scânduri verticale, care se gândesc individual numai la relația lor cu Dumnezeu. Dar totul este o înșelare, pentru că nu există nicio scândură verticală. Astfel, nu există nicio cruce.

Isus a zis: „Dacă grăuntele de grâu nu moare, rămâne singur” (Ioan 12:24). Rodirea autentică ce durează veșnic vine numai după ce semințele de grâu mor față de ele însele. Putem ține 10.000 semințe individuale într-un vas aurit la expoziție și va impresiona lumea. Putem vedea mii de asemenea semințe de grâu, stând una lângă cealaltă pe băncile mega-bisericilor. Când văd asta, mă gândesc: „Dacă măcar două dintre ele ar fi dispuse să moară față de ele însele și să zidească părtășia una cu cealaltă, Dumnezeu ar putea începe o lucrare prin rămășița de acolo, astfel încât lumea dimprejurul lor să vadă manifestarea adevărată a Trupului lui Cristos.

Fie ca Dumnezeu să ne ferească să adunăm laolaltă un număr mare de oameni în biserica noastră, care să fie boabe de grâu nedispuse să cadă în pământ și să moară. Dumnezeu începe doar cu un bob de grâu care e gata să cadă în pământ și să moară. Apoi adaugă succesiv, una, apoi alta și așa mai departe. Așa este biserica zidită ca și trup al lui Cristos, care poate hrăni o lume flămândă. Dar boabele de grâu care nu mor pot doar să îi necăjească pe cei flămânzi și nevolnici din lume, cu amăgirea a ceea ce ar putea deveni – imagini cu pâine, în loc de pâine adevărată. Isus a spus că atunci când o sămânță cade în pământ și moare, cu siguranță ea va aduce mult rod.

O sămânță de grâu este atât de mică, încât dacă o ții între degete, cu greu o poți vedea. Chiar și așa, puteți fi un mic și necunoscut grup de câțiva credincioși, care vă adunați undeva și sunteți disprețuiți și învinuiți de alte grupuri sau biserici creștine. Nu fiți descurajați. Alte mega‑biserici din jurul vostru pot avea păstori faimoși, care dau rapoarte impresionante despre ceea ce fac ei, câștigă un salariu imens și conduc mașini sofisticate. Lăsați-i să facă toate astea. Nu fiți invidioși. Chemarea noastră este să cădem în pământ și să murim. Domnul va aduce prin noi roadă, care va ține toată eternitatea. Aceasta este promisiunea Lui. Acesta este secretul zidirii adevăratei biserici.

Clubul

Clubul este opusul congregației.

Congregația, așa cum am văzut, era formată din scânduri verticale de diferite mărimi, îngrămădite, una lângă cealaltă – având mai mult sau mai puțin devotament față de Domnul. Dar ele nu au părtășie unele cu celelalte.

Clubul, însă, este format din oameni care țin unii la ceilalți. Clubul este poate un pericol mai mare pentru unii, pentru că este ușor să ne comparăm cu congregațiile din jurul nostru și să spunem „Ei bine, de-acum noi vrem să ne pese unii la alții”. Și, vorbim frumos între noi, crezând că astfel avem o bună părtășie. Este ușor să credem că suntem spirituali pentru că avem o doctrină asemănătoare, ne îmbrăcăm la fel, etc. Dar cu toate astea, noi suntem doar scânduri- toate tăiate la aceeași mărime și din același material.

Clubul este religia „niciunui legământ”

Cel mai mare pericol pentru noi, după ce înțelegem importanța relațiilor orizontale, unii cu alții, este să devenim un Club. Îi invităm pe alții să ni se alăture, dar ne așteptăm ca toți să fie ca noi, să vorbească asemenea nouă și să acționeze așa cum am face-o noi. În acest fel, devenim un club plin de oameni care sunt exact la fel – sau cum ar spune alții „făcuți după același calapod”. Relațiile unor astfel de oameni se bazează pe folosirea unui limbaj religios comun.

Poate că ne putem înțelege chiar și cu oameni dintr-o comunitate diferită, cu un limbaj diferit, pentru că din punct de vedere intelectual sunt ca noi. Dar dacă un alt frate vine în biserica noastră, neavând o educație atât de aleasă, și nefiind așa de versat în doctrinele noastre, atunci poate că ne va fi greu să îl acceptăm. Așa că îl ținem izolat, și în cele din urmă se retrage și părăsește clubul nostru. El nu s-a potrivit cu tiparul nostru. Burduful unui astfel de Club nu este nici Vechiul Legământ, nici Noul Legământ. Acolo nu există niciun legământ.

Congregația era bazată pe Vechiul Legământ – un anumit devotament față de Dumnezeu, dar fără părtășie între frați. Însă poți să reacționezi la așa ceva și să sfârșești într-o viață fără niciun legământ. Mulți creștini sunt așa. Ei simt că Dumnezeu i-a eliberat de Vechiul Legământ și de Lege, și sfârșesc fără niciun legământ. Unor astfel de oameni le place epistola lui Pavel către Galateni, înțelegându-i greșit învățătura de a fi „izbăviți de sub Lege “. Ei nu vor niciun legământ. Dar fără un legământ, nu poate exista căsătoria cu Cristos.

Când eu și soția mea ne-am căsătorit, am intrat într-un legământ. Deși nu există nicio carte cu legi pentru căsnicie, există totuși niște reguli nescrise – reguli bazate pe dragoste. De exemplu: niciodată nu îmi voi înșela soția, prin harul lui Dumnezeu. Asta nu se întâmplă din cauza unor reguli pe care le pot găsi într-o carte de legi pentru căsnicie, care spune, „Dacă ești însurat, nu trebuie să faci asta, sau cealaltă”. Sunt credincios soției mele pentru căo iubesc. Nu vreau să fac niciodată nimic care să o rănească pentru că o iubesc. Și în căsnicia noastră cu Cristos există de asemenea, niște reguli – bazate pe același principiu – pentru că El m-a iubit întâi și pentru că și eu Îl iubesc din toată inima mea. Relația mea cu El nu este bazată pe vreo carte de reguli, ci pe legea iubirii.

Clubul, însă, are multe reguli. Dacă vrei să faci parte din Club trebuie să îndeplinești anumite cerințe – reguli care trec dincolo de legile lui Dumnezeu – simple tradiții omenești.

Când nu ești sub un legământ cu Dumnezeu, trebuie să îți construiești propriul legământ în relația ta cu ceilalți. „Tu ești amabil, și eu sunt amabil. Cât timp mă tratezi bine, și eu te voi trata bine. În momentul în care nu mă mai tratezi bine, am terminat-o cu tine.” Mulți credincioși au acest fel de relație unii cu ceilalți.

Cu toate astea, Clubul îți asigură anumite privilegii. Poți să participi la „conferințe creștine”, copiii tăi se întâlnesc cu alți copii buni acolo, poți să îți găsești un partener de viață – și poți chiar să ai parte de o înmormântare decentă atunci când vine timpul pentru așa ceva!!

Viața de Club duce la dezastru

Când creștinii nu fac altceva decât să sudeze prietenii între ei în felul acesta, ei sunt doar o adunătură de scânduri orizontale. Unele dintre ele pot avea o mică dedicare pentru Cristos, însă scândura aceea verticală este foarte mică. Iar în cele mai multe cazuri este inexistentă.

Să nu te trezești la scaunul de judecată al lui Cristos și să realizezi că de fapt, ai fost doar un membru al unui bun Club creștin!

Te-ai alăturat „bisericii” pentru că soțul, soția sau altcineva te-a târât în ea? Te-ai alăturat ei doar pentru că ți-a plăcut „atmosfera de club” de acolo, unde puteai să asculți predici bune sau unde alții te ajutau când aveai nevoie?

Atunci când asculți o învățătură bună, poți să te înșeli cu ușurință crezând că ești spiritual doar pentru că o poți înțelege. Și poți să te mândrești că învățătura din „biserica” ta este superioară altor învățături din alte „biserici”. Totuși, scândura verticală a devoțiunii față de Cristos din viața ta poate să lipsească cu desăvârșire. Dacă este așa, vei avea o surpriză tragică în fața scaunului de judecată al lui Cristos – atunci când te vei trezi în afara Împărăției lui Dumnezeu!

În punctul de control al securității din aeroporturi, există o bandă rulantă, pe care pasagerii își pun bagajele. Acestea sunt scanate cu scopul siguranței, și într-un final ies de partea cealaltă. Mi-am imaginat că la scaunul de judecată al lui Cristos va fi ceva asemănător. Numai că în loc de un scanner, va fi un cuptor mare! Și Dumnezeu va pune, rând pe rând, faptele din întreaga noastră viață în acel cuptor. Ceea ce rezistă și ajunge pe partea cealaltă depinde de cum ne-am trăit viața aici pe pământ. 1 Corinteni 3:13-15 afirmă că pentru mulți credincioși tot ce au făcut va fi ars – pentru că totul a fost ca lemnul, fânul, trestia. Nimic nu va ajunge pe cealaltă parte. Mulți care au stat în „biserici” bune timp de mulți ani, vor realiza în acea zi, spre groaza lor, că și-au irosit toată viața lor pământească.

Vor fi mulți care au mers la „biserici” bune și au auzit multe mesaje minunate timp de ani de zile (în „biserică” și pe internet), cărora Dumnezeu le va spune: „Întreaga ta viață pământească a fost irosită pentru că nu ai avut devoțiune personală față de Mine. Niciodată nu te-am cunoscut, și niciodată nu M-ai cunoscut. Nu ai umblat niciodată cu Mine. Nu ți-ai luat niciodată crucea.” (Matei 7:22-23). Așa ceva va fi într-adevăr trist.

Siguranță în Dumnezeu sau în biserică?

Biserica lui Isus Cristos este cel mai plăcut loc de pe acest pământ pentru mine. Spun asta din adâncul inimii mele. Părtășia sfinților este atât de scumpă. Dar aceasta nu va fi niciodată mai presus de părtășia pe care o am cu Tatăl meu Ceresc și cu Domnul Isus . Părtășia pe care o experimentez cu Isus și cu Tatăl nu va fi niciodată oprită în viața mea pământească și va continua și în veșnicie. Și pe baza acestei părtășii pot experimenta adevărata părtășie cu poporul lui Dumnezeu chiar aici pe pământ.

Aceia care sunt într-un Club își găsesc siguranța în acel club, nu în Domnul. Își găsesc siguranța ascultând oameni evlavioși. Poate ai auzit sute de predici anul acesta. Dar asta nu te face un adevărat ucenic al lui Isus.

Cei care fac parte dintr-un Club așteaptă de asemenea să fie răsfățați și menajați în mod constant; și sunt cu ușurință ofensați atunci când nu mai sunt tratați ca niște oameni „speciali“. Aceștia sunt oameni care caută onoarea și aprobarea oamenilor. Vor să fie văzuți de alții și să fie tratați frumos de ceilalți. Dacă un prezbiter le‑ar adresa un cuvânt de corectare, ei s-ar supăra imediat și în final ar părăsi Clubul!

Domnul mi-a arătat că dacă vreodată mă simt ofensat când un frate duhovnicesc, mai în vârstă, mă corectează, atunci aceasta ar dovedi că sunt un „creștin de club”. Alții din jurul meu pot experimenta viața adevărată a lui Cristos, iar eu pot să stau printre ei ani la rând, iar la scaunul de judecată al lui Cristos să descopăr că am fost doar un bun membru de club. Domnul să ne ferească de a ne simți vreodată ofensați de mustrare sau corecție!

Dumnezeu ne-a dat prezbiteri și frați mai în vârstă duhovnicești, care ne iubesc și vorbesc Cuvântul lui Dumnezeu cu dragoste. Ei nu cruță „nuiaua” pentru că ei știu că un tată care își iubește copiii niciodată nu cruță nuiaua. Astfel de prezbiteri ne iubesc, așa cum ne iubește Tatăl nostru ceresc. Așadar, dacă te răzvrătești sau te simți ofensat de ceea ce îți spun alți frați duhovnicești mai în vârstă, acesta este un semn sigur că ai o mentalitate de Club.

Rezultatul final va fi lipsa creșterii spirituale. Și dacă nu există creștere spirituală în viața ta, atunci ești decăzut. Nu există un asemenea lucru ca a fi staționar în viața creștină. Dacă ne simțim ofensați când un frate duhovnicesc mai în vârstă ne mustră, atunci suntem cu siguranță într-o stare decăzută – probabil în drum spre iad.

Evrei 12:5-8 ne încurajează să iubim disciplina Tatălui nostru ceresc pentru că El o face din dragoste pentru noi. Tot așa și prezbiterii bisericii care au inimă de tată (ca Pavel, în 1 Corinteni 4:15) ne corectează din dragoste, ca să nu decădem și să ne pierdem. Dacă suntem indignați față de mustrare, dovedim că avem o mentalitate de Club. În final, noi vom fi cei păgubiți!

Biserica autentică

În Noul Legământ, apar un număr de cuvinte noi – pe care nu le găsești niciodată în Vechiul Legământ. Un astfel de cuvânt este „părtășie “.

În ziua Cincizecimii, când trei mii de oameni au fost născuți din nou într-o trezire spectaculoasă, nu au decis să aibă întâlniri de trezire în aer liber sau în cort pentru următoarele zece zile. Asta ar face oamenii din ziua de azi! În schimb, Dumnezeu le-a spus acelor ucenici să închidă întâlnirea de trezire din locul acela și să meargă să zidească biserica.

Citim în Faptele Apostolilor 2:42 că ei „ stăruiau în legătura frățească” (părtășie). Aceasta este prima dată când acest cuvânt apare în Biblie! Este traducerea grecească a cuvântului „ koinonia “, care înseamnă „ a împărtăși“.

Dragostea care se revarsă din Cruce

Această părtășie a fost rezultatul imediat al umplerii ucenicilor cu Duhul Sfânt. Când creștinii din ziua de azi pretind că au fost umpluți cu Duhul Sfânt, ei spun, „Am vorbit în alte limbi”, sau „M-am rugat pentru o persoană bolnavă și s-a vindecat (sau cel puțin cred că a fost vindecată)”, sau „Predic elocvent acum”, etc.

Dar în ziua Cincizecimii, când au fost umpluți cu Duhul Sfânt, citim că acei credincioși au părăsit locul trezirii spirituale și au început să zidească părtășia unii cu alții (Faptele Apostolilor 2:42). Acesta trebuie să fie primul rezultat al umplerii cu Duhul Sfânt.

În 1 Corinteni 12:13, citim, „ am fost botezați de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup “. Aici, biserica este descrisă nu ca o Congregație sau un Club, ci ca un Trup. „ Voi sunteți trupul lui Cristos și fiecare, în parte, mădularele Lui .” (1 Corinteni 12:27)

Trupul este zidit pe temelia crucii. Acest burduf reprezintă Biserica Noului Legământ.

Congregația este un concept al Vechiului Legământ.

Clubul nu are niciun legământ.

Dar adevărata biserică este construită pe baza Noului Legământ.

Noi, astăzi, nu folosim prea des cuvântul legământ. El înseamnă o învoială și o dedicare printre cei care alcătuiesc Biserica lui Isus Cristos. Ei și-au luat întâi de toate un angajament și s-au consacrat mai întâi față de Domnul, Mirele lor, iar apoi unii față de ceilalți. Aici sunt cele două lemne ale crucii – cea verticală și cea orizontală. Ei iubesc mai întâi pe Domnul din toată inima, apoi își demonstrează dragostea pe care o au unii pentru alții.

Acest lucru este simbolizat prin „frângerea pâinii” într-o biserică locală. Noi afirmăm prin aceasta că suntem în părtășie cu Domnul și vrem să murim față de noi înșine așa cum a făcut și El (1 Corinteni 11:26-28). De asemenea, afirmăm și că suntem în părtășie unul cu celălalt, ca membrii unui singur trup (1 Corinteni 10:16, 17). Din această cauză, este doar o singură pâine, din care iau parte mulți dintre noi.

Dragostea noastră unul pentru celălalt nu este una omenească, numai față de cei pe care îi plăcem – „Eu te plac pe tine, tu mă placi pe mine și suntem o familie fericită !” Nu! Aceasta vine din dragostea față de Dumnezeu.

De asemenea, nu dragostea noastră pentru umanitatea pierdută ar trebui să fie motivul pentru care mergem să-i evanghelizăm. Dragostea care ne determină să le dăm Evanghelia trebuie să curgă din dragostea pentru Domnul.

Aceasta este dragostea față de Domnul și față de alții, care a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt (Romani 5:5).

Zidind adevărata Biserică

L-am auzit pe tatăl meu (Zac Poonen) folosind această ilustrație pentru a arăta diferența dintre lucrarea Duhului Sfânt din Vechiul Legământ și cea din Noul Legământ: În Vechiul Legământ, inima omului era ca un pahar acoperit cu un capac deasupra (ca perdeaua dinăuntrul Templului care închidea Locul Preasfânt din templul iudaic). Duhul Sfânt era turnat peste acest capac al paharului, iar râurile de binecuvântări se revărsau spre mulțimile din jur – așa cum a lucrat prin Moise, Ioan Botezătorul, etc.

În Noul Legământ acest capac este dat la o parte (2 Corinteni 3:12-18). Acest lucru era simbolizat de perdeaua din Templu care s-a rupt atunci când Isus a murit, iar intrarea în Locul Preasfânt a fost deschisă. Acum, când Duhul este turnat, El îi umple mai întâi paharul – îi curățește mai întâi inima – iar apoi se revarsă în exterior, din inima lui, și binecuvântează mulțimile din jur, așa cum Isus a explicat în Ioan 7:37-39. Așa este zidită Biserica Noului Legământ.

Dacă încă încercăm să folosim Duhul Sfânt doar pentru a predica altora, atunci noi vom forma doar o congregație sau un club. Dar dacă noi îl lăsăm pe Dumnezeu să ne umple și să toarne dragostea Sa mai întâi în inimile noastre, atunci El Se va revărsa din inima noastră către ceilalți. Atunci vom putea zidi Biserica, împreună cu alții care au același spirit de părtășie. Dragostea pentru Dumnezeu și pentru alții se va revărsa din inimile noastre, iar adevărata unitate a Duhului va fi zidită prin fiecare dintre noi care își poartă crucea.

În realitate, Biserica autentică este zidită,în primul rând, atunci când suntem departe unii de ceilalți. Nu este zidită doar când ne întâlnim duminica. Da, este zidită prin darurile Duhului Sfânt, dar se zidește mult mai mult atunci când suntem departe unul de celălalt. Când ești ispitit într-un anume fel ˗ să fii necinstit, să te mânii sau să poftești cu ochii, etc. – atunci demonstrezi cu adevărat că faci parte din Biserica lui Isus. Când vin aceste ispite, dacă ne luăm crucea, murim față de noi înșine, rămânem devotați Domnului și ne împotrivim păcatului, atunci umblăm în lumină și avem părtășie cu Dumnezeu. Apoi, când ne întâlnim, vom avea o adevărată părtășie unii cu alții (1 Ioan 1:7).

În Coloseni 2:2 se vorbește despre a fi „uniți în dragoste“. Eu nu mă pot uni cu alții în dragoste. Numai Duhul Sfânt poate face această lucrare de unire a inimilor noastre. Dacă eu totuși încerc să‑mi unesc inima de a ta într-un fel omenesc, făcându-ți daruri, sau petrecând timp cu tine etc., atunci eu nu voi fi în stare decât să zidesc un Club. Dar Dumnezeu ne spune: „Doar mori față de tine însuți”. Când fac asta, Duhul Sfânt va face lucrarea de a-mi uni inima într-un mod invizibil și supranatural cu alții din biserica mea locală în care El m-a pus și care, la rândul lor, mor față de ei înșiși.

Atunci părtășia noastră va deveni dulce – nu pentru că noi credem în aceleași doctrine și cântăm aceleași cântări, ci pentru că noi toți am căzut în pământ și am murit față de sinele nostru. În acest fel, intrăm în părtășie unii cu alții, prin Duhul Sfânt.

Orice tip de unire avem, dacă este lipsită de moartea față de propriul sine, va rezulta doar într-o simplă prietenie, nu în adevărata părtășie creștină. Prietenia este un lucru pământesc, spre deosebire de părtășie, care este un lucru duhovnicesc. Oamenii din lume au prietenii. Membrii multor cluburi au prietenii apropiate unii cu alții și țin profund unii la alții. Dar ei nu pot avea adevărata părtășie, deoarece aceasta este o lucrare spirituală pe care numai Duhul Sfânt o poate face în viețile noastre. Când Dumnezeu vede pe un copil de-al Său că „poartă omorârea Domnului Isus în trupul său”, El îl răsplătește, dându-i mai mult din „ viața lui Isus” (2 Corinteni 4:10, 11). Această „viață a lui Isus” din doi credincioși este ceea ce aduce adevărata părtășie între ei. Cu astfel de oameni, Domnul își zidește biserica Noului Legământ.

Când am început să descopăr aceste adevăruri, am încetat să mă mai rog Domnului: „Doamne, unde sunt oamenii care își doresc să zidească Biserica Ta adevărată?”. Am realizat că Dumnezeu îi va găsi și ne va aduce împreună – numai dacă eu însumi sunt întâi dispus să cad în pământ și să mor. Dacă refuz să mor, atunci Domnul nu-i va aduce pe lângă mine.

Să încerci să găsești creștini serioși în jurul tău este ca și cum ai încerca să cauți „acul în carul cu fân”. Am putea petrece mulți ani de zile căutând câteva ace în căpița de fân; și poate că abia am găsi un ac după mulți ani de eforturi. Dar Domnul spune „Nu îți pierde timpul căutând acele. Știu Eu unde sunt. Doar cazi în pământ și mori față de tine însuți.” Atunci viața lui Isus din tine va deveni un magnet atât de puternic încât va atrage toate „acele” (creștinii serioși) (Ioan 1:4, 12:32).

Alți credincioși care de asemenea caută să trăiască o viață evlavioasă și să zidească Biserica Noului Legământ vor fi atrași de tine și de mesajul crucii pe care tu îl transmiți. Asta este metoda lui Dumnezeu. El îi aduce pe cei serioși laolaltă. „ Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine“, a spus Isus în Ioan 6:37. Și Tatăl face la fel și pentru noi. Așa putem zidi Biserica Noului Legământ.

Pe fundația sacrificiului de sine

În Ieremia 3:14-15, Domnul spune: „ Eu vă voi lua pe unul dintr-o cetate, pe doi dintr-o familie și vă voi aduce înapoi în Sion. Acolo vă voi da păstori după inima Mea “. Ce promisiune minunată! Știi că ai ajuns în biserica adevărată, când găsești păstori după inima lui Dumnezeu. Învață să-i respecți și să nu te simți ofensat când te corectează, pentru că ei caută să te conducă spre evlavie.

Pasajul din Efeseni 5:25 spune, „ Cristos a iubit Biserica și s-a dat pe Sine pentru ea “. Nu ai cum să zidești biserica fără sacrificiu personal. A fost un mare sacrificiu când Isus a coborât din rai pe pământ. El a sacrificat odihna și mângâierea Sa și a trăit în sărăcie; dar mai presus de toate, El S-a dat pe Sine.

Să nu îți imaginezi vreodată că poți zidi Biserica Noului Legământ fără să plătești un preț. Cei care vor să zidească Biserica, dar nu vor să facă vreun sacrificiu în ce privește banii sau bunăstarea lor personală, vor putea doar să zidească o congregație sau unclub. Biserica autentică nu poate fi zidită fără sacrificiu. Cristos S-a dat pe Sine ca s‑o zidească. Și noi va trebui să renunțăm la eul nostru și să ne alăturăm Lui în zidirea ei.

Domnul se poate folosi chiar și de cea mai mică și neînsemnată persoană ca să-Și zidească Biserica, numai dacă această persoană se lasă umplută de Duhul lui Dumnezeu și merge pe calea crucii.

Dacă ești mic în ochii tăi, atunci Dumnezeu îți spune: „Tu ești o mică și neînsemnată sămânță de grâu. Du-te, cazi în pământ și mori.” Atunci vei vedea minunile pe care Dumnezeu le va face prin tine. Ochii tăi nu pot vedea azi și mintea ta nu-și poate imagina încă ceea ce Domnul e gata să facă pentru tine și prin tine în zilele viitoare (1 Corinteni 2:9). Dar tu trebuie să îl iubești pe El suficient de mult încât să asculți chemarea Sa, pe care ți-o face prin această carte.

Zidirea bisericii – fiind un slujitor

„Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața…” (Matei 20:28)

Când Isus a trăit pe pământ, „biserica” Lui era extrem de mică. Era formată din doisprezece bărbați, dintre care unul a devenit trădător. Dar ceilalți unsprezece care au rămas, erau ucenici adevărați, care au lăsat totul și L-au urmat pe Isus. Ca urmare, ei au fost gata să răstoarne lumea după ce au fost umpluți cu Duhul Sfânt.

Înainte de asta, însă, adesea se certau între ei. La un moment dat, când Isus le-a spus că avea să fie crucificat, ucenicii au făcut imediat ceea ce orice om cu gândire pământească ar fi făcut, atunci când un lider își pierde poziția – au început să discute contradictoriu despre cine avea să fie cel mai mare dintre ei (Marcu 9:31-34). După scurt timp, Isus le‑a spus din nou că El va fi răstignit și că va învia a treia zi (Matei 20:18-21). Iarăși, ucenicii, începând cu Iacov și Ioan, și-au exprimat dorința de a sta pe locurile de onoare. Ei au văzut proslăvirea lui Isus ca pe o oportunitate pentru ei, să fie înălțați înaintea tuturor. Isus le-a răspuns (în versetul 28) că El „ n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața… “.

Isus ne-a arătat că există două feluri de oameni în lume – chiar și printre cei care se numesc „creștini” – „cei care iau” și „cei care dau“. Creștinii care au în ei spiritul lumii ( creștinii congregațiilor și creștinii de club) sunt dintre aceia care doar iau și nu se gândesc decât la ce pot ei să obțină din creștinism. Pe de altă parte, creștinii din biserica autentică, sunt din cei care dau și întotdeauna se gândesc cum pot să dea – în primul rând, lui Dumnezeu și apoi altora. Isus a spus că de fapt cei care dau sunt aceia care primesc cea mai mare binecuvântare (Faptele Apostolilor 20:35).

Cu cât te ridici mai mult în lumea aceasta, cu atât mai mult aștepți să fii slujit de alții. Conducătorii guvernelor din lume au oameni care în permanență le slujesc. De altă parte, dacă progresezi în împărăția cerurilor, atunci vei sluji altora mai mult. Isus nu a vrut doar să ne învețe pe noi acest lucru, ci a și trăit așa toată viața Lui.

Într-o biserică, cei care primesc întotdeauna așteaptă ca alții să le împlinească nevoile. Dacă așteptările lor nu sunt împlinite, ei se vor simți ofensați în cele din urmă din diverse motive și vor ieși din acea biserică. De altă parte, când cei care dau văd o lipsă sau o nevoie, iau responsabilitatea asupra lor, ca membri ai acelei biserici (familii), și lucrează cu credincioșie și sacrificiu, astfel încât, prin harul lui Dumnezeu, să satisfacă acele nevoi.

De exemplu, dacă există o lipsă de dragoste între tine și o altă persoană din biserica ta locală și simți că „paharul tău cu dragoste” este gol, tu ai putea vedea că problema este din vina persoanei respective, pentru că nu a turnat destulă iubire în paharul tău, astfel încât acesta să se umple. Aceasta este mentalitatea unuia care întotdeauna primește. În loc de asta, poți să ai mentalitatea celui care dăruiește – tu vei aduce această lipsă la Dumnezeu, ca să-L rogi pe El să îți umple paharul. Atunci El îl va umple astfel încât dragostea se va revărsa din viața ta în cei din jurul tău.

Citim în 2 Corinteni 9:6-8 că Dumnezeu vrea să toarne harul Său din abundență peste noi. Când citim acest verset, este ușor să gândim egoist și să dorim să acumulăm tot mai mult pentru noi. Dar dacă citim acest pasaj cu atenție, vom vedea că Dumnezeu ne dă din abundență harca să fim slujitori (dintre aceia care dăruiesc) și „ să prisosim în orice faptă bună“ (ultima parte a versetului 8).

Pavel, care a scris asta, trudise în biserica din Efes timp de trei ani. Când și-a luat rămas-bun de la ei pentru ultima dată (Faptele Apostolilor 20:25‑35), le-a reamintit prezbiterilor că în tot acest timp, el a trăit printre ei ca un slujitor. Din această cauză, spune că deși ar fi avut dreptul să fie susținut financiar de biserică, el a refuzat acest lucru. El nu s-a ocupat doar de nevoile lui, ci și de nevoile altora care erau cu el. El a avut o atitudine de „maximum” în ce privește dăruirea! De aceea, Dumnezeu l-a folosit la maxim în zidirea Bisericii.

Motivul pentru care mulți oameni nu vor să fie dătători este că acest lucru implică sacrificiu – „un pahar al suferinței” – după cum a explicat Isus mai departe în Matei 20:22-23. Dar Biserica poate fi zidită numai prin sacrificiu. Deci, pe măsură ce vedem nevoi în biserica din jurul nostru, haideți să mergem la Domnul ca niște oameni însetați, și să-L rugăm să ne umple de puterea Sa, în adâncul ființei noastre, iar din acel loc adânc vor curge râuri de apă vie (Ioan 7:37-38) care vor uda pământul secetos din jurul nostru și astfel Biserica va fi zidită .

Dărâmarea Bisericii – fiind un acuzator

„Femeia nebună își dărâmă casa cu înseși mâinile ei” (Proverbe 14:1)

Biblia vorbește despre două modalități prin care o casă poate fi dărâmată. Primul mod de a dărâma o casă este să nu-i faci o fundație solidă, caz în care la orice furtună, casa se prăbușește (Matei 7:26-27). Al doilea mod este dărâmarea casei dinăuntru, scoțând din ea caramidă cu cărămidă (Proverbe 14:1), până când se prăbușește.

După cum am observat bisericile de-a lungul istoriei, până în ziua de azi, văd că multe biserici au fost mai degrabă distruse de către proprii membri, care fac dezbinare, decât de atacuri din exterior. De fapt, când Satan a persecutat Biserica prin forțe exterioare, aceasta a avut ca rezultat păstrarea Bisericii în puritate. Deci Satan este foarte mulțumit să îi lase pe creștini să facă toată treaba de a distruge biserica din interior. În acest fel, chiar și unde Dumnezeu i-a scos pe unii afară din congregații sau cluburi ca să formeze o biserică locală ca expresie a Trupului lui Cristos, Satan încă poate să corodeze acea lucrare dinăuntru, dacă unii membrii ai bisericii sunt dispuși să facă munca asta pentru el.

Oare diavolul poate să reușească să facă asta chiar și într-o biserică spirituală? Cu siguranță! El a început să facă asta chiar în ceruri – în prezența lui Dumnezeu – când a izbutit să atragă după el o treime din îngeri în acea rebeliune (Apocalipsa 12:4), făcându-i să devină spirite rele. Și biserica primului secol a experimentat asta de multe ori sub forma lupilor răpitori (Faptele Apostolilor 20:29‑30) sau a oamenilor ca Alexandru căldărarul (2 Timotei 4:14-15) și Diotref (3 Ioan 1:9-10).

Pentru a evita aceasta, trebuie să identificăm sursa acestor conflicte, care dezbină bisericile. În Iacov 3:13-4:1 ni se explică în mod clar acest lucru. Sursa acestui fel de conflicte este că ne facem pe plac nouă înșine, ceea ce se manifestă prin invidie și ambiții egoiste (3:14), și în final se răspândește în toată biserica, rezultând dezordine și orice alt fel de răutate (3:16). Din acest motiv suntem avertizați în Evrei 12:15 să ne asigurăm că eradicăm amărăciunea încă de la rădăcina ei (în inimă și în gânduri), pentru că, dacă acestea încolțesc, îi vor întina pe mulți.

Este important să ținem minte că avem numai două opțiuni (arătate în Proverbe 14:1): Ori vom zidi biserica în mod activ, ori o vom dărâma. Zidirea bisericii în mod activ se face prin dragoste (1 Corinteni 8:1). Asta nu înseamnă să ne spunem unii altora în biserică că ne iubim, ci înseamnă că trăim acest lucru (1 Ioan 3:18) și că nu suntem doar niște ipocriți (Romani 12:9). Calitatea dragostei noastre este testată în mod deosebit în situații de neînțelegere sau conflict, când dovedim că avem dragoste adevărată prin faptul că renunțăm la sinele nostru pentru biserică, așa cum a făcut Isus (Efeseni 5:25). Asta înseamnă de asemenea mijlocire pentru alții din biserică, așa cum Isus face pentru noi (Evrei 7:25).

În Apocalipsa 12:10, diavolul este numit „pârâșul fraților” (acuzatorul). Ruperea unei biserici se întâmplă atunci când membrii ei se aliază cu pârâșul ca să acuze pe alți credincioși. Vedem o imagine de acest fel în viața lui Zaharia, un profet tânăr, a cărui chemare era să conducă poporul lui Dumnezeu în reconstruirea templului din Ierusalim, după întoarcerea lor din robia babiloniană. În Zaharia 3:1-5, îl vedem pe Iosua, marele preot, îmbrăcat cu haine murdare și pe Satan, stând la dreapta lui ca să-l acuze. Chiar înainte ca să dea jos hainele murdare de pe Iosua, Dumnezeu îl mustră pe Satan. Apoi Domnul înlocuiește veșmintele mânjite ale lui Iosua cu niște haine de sărbătoare. Dar de ce se afla Zaharia acolo? A fost un test ca să vadă de partea cui se va alătura – partea acuzatorului, sau partea mijlocitorului. Zaharia ne arată ce înseamnă să zidești casa lui Dumnezeu. Imediat după ce Iosua a fost îmbrăcat cu hainele noi și frumoase, Zaharia a ales să-l facă și mai strălucitor, și a cerut să i se pună pe cap o mitră curată.

Astăzi, avem de înfruntat același test, pe măsură ce zidim Biserica, pentru a fi un locaș al lui Dumnezeu. Pe de-o parte, diavolul ne invită să fim parte din lucrarea lui „de distrugere“, dând voie gândurilor de acuzare la adresa altora să prindă rădăcină în inimile noastre, și să se răspândească prin bârfă, care în final va dezbina biserica. Pe de altă parte, și Isus ne invită să fim parte din lucrarea Lui „de zidire“, alegând să mijlocim pentru alții, pentru a-i face în final strălucitori – așa cum face El în permanență (Evrei 7:25). Chiar și acolo unde este păcat, ținta noastră trebuie să fie totdeauna să „ câștigăm pe fratele nostru” (Matei 18:15).

Biserica în care se trăiește cu adevărat acest lucru Îl va avea pe Isus în mijlocul ei, și astfel, va avea autoritate deplină asupra tuturor puterilor întunericului (Matei 18:18-20).

Grija pentru Biserică – fiind un păstor

„I s-a făcut milă de ele pentru că erau necăjite și risipite, ca niște oi care n-au păstor” (Matei 9:36)

În Matei 9:37-38, Isus a spus că erau foarte puțini lucrători care să participe la marele seceriș. Apoi ne-a spus să ne rugăm ca Domnul să scoată lucrătorii la iveală, ca să secere ogoarele de recoltă. Mulți oameni folosesc acest verset ca să-i stârnească pe oameni emoțional ca să pornească în misiuni de evanghelizare. Când citim însă versetele 36-38 împreună, vedem exact ceea ce Isus a vrut să spună când a vorbit de „ lucrători“.

Când Isus S-a uitat la mulțime, nu a văzut oameni care aveau nevoie de predicatori sau învățători (pentru că erau mulți farisei și cărturari); nici nu duceau lipsă de întâlniri (oamenii se întâlneau la sinagogă în ziua Sabatului, și nu numai); nu duceau lipsă nici de minuni (El deja făcuse multe minuni în mijlocul lor). Adevărata lor nevoie era de păstori .

Același lucru este valabil și astăzi. Trăim într‑o epocă în care Biblia și învățăturile ei doctrinare sunt ușor accesibile pe telefoane, în format electronic, printate etc., și majoritatea bisericilor au întâlniri de multe ori în timpul săptămânii. Dar Dumnezeu este încă în căutare de lideri care să Îl lase pe El să le frângă inima centrată pe sinele lor, și să le-o înlocuiască cu o inimă blândă, de păstor.

În cartea profetului Ieremia 3:14-15, Dumnezeu ne-a arătat două caracteristici importante ale Bisericii Lui („Sion”):

1. Ei vor fi un popor deosebit, din orașe și familii diferite, și

2. Dumnezeu le va da păstori după inima Sa.

Ce înseamnă, atunci, să fii „un păstor după inima lui Dumnezeu“?

Un astfel de păstor va avea compasiunea lui Cristos. Aceasta înseamnă mai mult decât milă omenească. Compasiunea aceasta este un sentiment spiritual, alimentat de vederea oamenilor care sunt „ chinuiți și doborâți” de diavol (Matei 9:36). Aceasta înseamnă să îți pese mai mult de bunăstarea lor spirituală decât de cea fizică sau emoțională, și să fii dispus să vorbești tot adevărul, plin de îndrăzneală, în dragoste.

Un astfel de păstor este dispus să fie uneori lipsit de conforturi. De-a lungul vieții lui Isus, vedem că El umbla așa cum Îl călăuzea Tatăl, chiar dacă asta a însemnat să meargă sute de kilometri, să doarmă afară, să sară o masă, etc. Lui i-a păsat fără discriminare atât de oameni faimoși cum a fost conducătorul sinagogii (Matei 9:18, 19), cât și de femeia săracă cu scurgere de sânge (Matei 9:20-22). Isus a trăit și a murit fără a Se gândi la bunăstarea proprie (Isaia 53:8). Adevărații păstori sunt cei care urmează exemplul Său, trăind în același fel.

Un asemenea păstor va sta tare pentru adevăr, fără să facă vreun compromis. Când evreii au fost luați în robie în Babilon, un tânăr, Daniel, s-a decis în inima lui să nu se spurce și să nu lase mai jos standardele lui Dumnezeu (Daniel 1:8). Curajul său tăcut i-a păstorit pe cei trei prieteni ai săi încuranjându-i să ia o poziție fermă alături de el (Daniel 1:11).

Un astfel de păstor se va alătura Duhului Sfânt ca să fie un ajutor pentru alții în zidirea bucuriei și credinței lor. Pavel descrie acest lucru astfel: „Noi nu conducem modul în care voi vă trăiți credința, fiind tot timpul neliniștiți, și critici într-un mod suspicios. Noi suntem lucrători împreună cu voi și ne bucurăm împreună. Eu știu că voi stați în picioare prin credința voastră, nu prin a noastră.” (2 Corinteni 1:24 traducerea Message)

Un astfel de păstor va avea autoritate spirituală. Acest lucru poate fi atestat numai de Dumnezeu și vine din faptul că atunci când „stăpânitorul acestei lumi” (Satan) vine, nu are niciun domeniu în viața noastră în care să poată pune piciorul (Ioan 14:30).

Un asemenea păstor va avea dorința puternică de a predica întreaga evanghelie a împărăției lui Dumnezeu. Multor predicatori le place să vorbească despre subiecte populare și să gâdile urechile ascultătorilor lor (2 Timotei 4:3-4). Astfel de oameni nu sunt păstori. Pavel, pe de altă parte, și-a luat chemarea cu atâta seriozitate încât a spus că ar avea mâinile mânjite de sânge dacă nu ar vesti „ tot planul lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 20:26-27)

Un asemenea păstor își va da viața pentru oi. Aceasta înseamnă că el va sta fără frică cu oile până la sfârșit, chiar dacă asta înseamnă să renunțe la preferințele, nevoile, confortul, sau propria agendă. Isus a pus în contrast inima unui astfel de păstor cu a unui păstor plătit, care atunci când lucrurile nu mai sunt convenabile pentru el sau vin necazurile, lasă oile și fuge, pentru că nu este interesat de oi (Ioan 10:11-13). Când Pavel a observat viața lucrătorilor săi, a realizat că, în ultimă instantă, toți caută propriul interes. Doar Timotei a avut un duh înrudit cu Pavel în ce privește o inimă de păstor, pentru că era preocupat în mod autentic de bunăstarea turmei (Filipeni 2:19-21).

Cine va merge pentru noi?

Îmi amintesc că acum câțiva ani, Domnul m‑a întrebat cine erau păstorii pe care îi urmam, care vegheau asupra sufletului meu și care puteau să dea socoteală de viața mea cu bucurie (Evrei 13:17). Am văzut exemplul din viața lui Isus, care a avut adevărata autoritate spirituală, pentru că S-a supus cu credincioșie oricărei autorități, căreia Tatăl Lui i-a cerut să Se supună, mai ales în primii 30 de ani de viață. Având această autoritate, a putut sta ferm chiar și în fața lui Pilat, deși era bătut și sângerând. Și atunci când Pilat a încercat să-L sperie pe Isus cu puterea pe care o avea, El a replicat calm: „Nu ai avea nicio putere asupra Mea, dacă nu ți-ar fi fost dată de sus” (Ioan 19:10).

Când ochii inimii mele s-au deschis să vadă aceste adevăruri în Scriptură, un foc s-a aprins în mine ca să găsesc Sionul, Biserica, în care Dumnezeu îmi dă astfel de păstori adevărați. M‑am hotărât că indiferent de costul pământesc – rude, slujbă, etc. – mă voi dedica cu toată inima pentru zidirea Bisericii lui Cristos.

După ce Dumnezeu m-a curățat de toate păcatele și m-a zdrobit, ca și pe Isaia altădată, m-a întrebat: „ Pe cine să trimit și cine va merge pentru noi?” (Isaia 6:8).

N-am regretat niciodată decizia pe care am luat-o în 2007, indiferent de felul în care arătau circumstanțele lucrării pe care o aveam înainte.

Dacă ai auzit astăzi chemarea lui Dumnezeu, ca să ieși afară dincongregații sau cluburi ale Babilonului și să zidești Biserica Sa în „Sionul” spiritual, sper că răspunsul tău va fi de asemenea: „Iată-mă. Trimite-mă!“.

Amin.

Extremiștii de stânga din Antifa au vandalizat Memorialul Victimelor Comunismului din Washington – ILD

BY BARZILAIENDAN on JUNE 4, 2020 • ( 0 )

Luni seara, protestatari violenți de extrema stângă din Washington D.C. au vandalizat un monument dedicat celor 100 de milioane de victime ale regimurilor comuniste din întreaga lume. „Noaptea trecută Memorialul Victimelor Comunismului din DC a fost vandalizat”, scrie, marți, 2 iunie, Fundația Memorială a Victimelor Comunismului (VOC) pe pagina de Facebook. „Nu serviți cauza dreptății …

Source: Extremiștii de stânga din Antifa au vandalizat Memorialul Victimelor Comunismului din Washington – ILD

Extremiștii de stânga din Antifa au vandalizat Memorialul Victimelor Comunismului din Washington

Costin Andrieș

Luni seara, protestatari violenți de extrema stângă din Washington D.C. au vandalizat un monument dedicat celor 100 de milioane de victime ale regimurilor comuniste din întreaga lume.

„Noaptea trecută Memorialul Victimelor Comunismului din DC a fost vandalizat”, scrie, marți, 2 iunie, Fundația Memorială a Victimelor Comunismului (VOC) pe pagina de Facebook.

„Nu serviți cauza dreptății vandalizând memorialul țării noastre dedicat unuia dintre cele mai mari grupuri de victime din istoria umanității – cele ucise de partidele comuniste la putere”, a declarat, pe Twitter, directorul executiv al Fundației Memoriale a Victimelor Comunismului, Marion Smith.

„Având în vedere că grupurile Antifa susțin în mod deschis ideologia marxistă și au vandalizat și în trecut memorialul nostru, nu este surprinzător că grupul să-l vandalizeze și să dezonoreze din nou memoria a peste 100 de milioane de morți”, a spus directorul executiv al Fundației Memoriale a Victimelor Comunismului, Marion Smith, într-o declarație către Daily Caller News Foundation.

„Solicităm Departamentului Poliției Metropolitane din D.C. să protejeze spațiile publice și monumentele memoriale ca al noastru de alte vandalisme și distrugeri”, a adăugat Smith.

Statuia a fost construită după modelui statuii „Zeiței democrației”, care a fost ridicată de studenții chinezi care au protestat în Piața Tiananmen din Beijing, când fost împușcați de armata chineză, în 1989.

„Pentru cele mai bine de o sută de milioane de victime ale comunismului și pentru cei care iubesc libertatea”, scrie în partea din față a piedestalului memorialului. „Pentru libertatea și independența tuturor națiunilor și popoarelor captive”, scrie pe partea din spate a piedestalului.

Făptașii nu sunt încă cunoscuți, scrie directorul VOC pe Twitter, adăugând că monumentul a fost atacat de socialiștii extremiști și grupurile Antifa și în urmă cu trei ani.

Imagine de la vandalizarea Memorialului Victimelor Comunismului din 26 martie, 2017 sursa

„Secolul XX va fi amintit ca cel mai sângeros secol din istoria umanității. Iar memoria acestei epoci brutale este pomenită în memoriale din tot orașul. Cu toate acestea, până în prezent, capitala națiunii noastre nu avea niciun monument pentru victimele comunismului imperial, ideologie care a luat viața a aproximativ 100 de milioane de bărbați, femei și copii nevinovați. Așadar, este potrivit să ne adunăm pentru a ne aminti de cei care au pierit uciși de comunism și pentru a dedica acest memorial care va consacra suferința și sacrificiul lor în conștiința lumii”, a declarat președintele George W. Bush pe 12 iunie, 2007, care a participat la ceremonia de inaugurare a monumentului din capitala SUA.

Remarks at Dedication of Victims of Communism Memorial

„Construirea acestui memorial a necesitat mai mult de un deceniu de efort, iar prezența sa în capitala noastră este o mărturie a pasiunii și al determinării a doi americani distinși: Lev Dobriansky, a cărei fiică Paula este aici, și Dr. Lee Edwards. S-au confruntat cu întârzieri și provocări de-a lungul timpului, totuși nu au renunțat niciodată, pentru că în inimile lor au auzit vocile celor căzuți strigând: „Amintiți-vă de noi””, a spus președintele american.

În 2020, Twitter a identificat 173.750 conturi de propagandă ale Chinei Comuniste și 1.152 ale Rusiei lui Putin

Twitter a publicat un raport din care rezultă că Republica Populară Chineză are circa 173.750 conturi de propagandă.
– 23.750 sunt conturi active, inima rețelei de propagandă, distribuitorii de propagandă.
– 150.000 sunt conturi al căror rol este de a crește artificial audiența și impactul primei categorii.
Twittter a anunțat că a suspendat aceste conturi. De asemenea, a pus spre studiu într-o arhivă la care există acces public postările celor 23.750 conturi implicate activ în propagandă. Arhiva poate fi accesată aici: Information oprations. Potrivit Twitter, aceste conturi „răspândeau narative geopolitice favorabile Partidului Comunist Chinez și relatări mincinoase privind evoluțiile politice din Hong Kong”.

Acuzații de bias pro-China și anti-conservatori

La sfârșitul lunii trecute, după ce a pus un avertisment de fact-check pe una din postările lui Donad Trump, Twitter a fost criticat de Președintele SUA de partizanat contra conservatorilor.

Casa Albă a arătat atunci că, de exemplu, Twitter nu avertizase publicul asupra afirmațiilor mincioase ale purtătorului de cuvânt al ministerului de Externe chinez, Lijian Zhao, care afirmase că sportivi militari americani ar fi adus și răspândit virusul în Wuhan. Astfel, la două luni de la postările lui Lijian Zhao, Twitter a început să le marcheze și pe acestea cu avertisment de fact-check.

Twitter ‘fact checks’ two-month-old tweets by China as Trump threatens web giants with bias investigations following outcry over accuracy warning on President Trump’s tweets

Rusia și Turcia, pe podiumul propagandei, dar la mare distanță de China

Potrivit raportului dat publicității azi de Twitter, Rusia a avut in 2020 1.152 conturi de propagandă care lăudau partidul Rusia Unită al lui Vladimir Putin și atacau dizidenții, conturi care au fost șterse, informațile difuzate fiind, de asemenea, arhivate.

Au fost șterse și 7.340 conturi de propagandă turcești, care vizau audiența internă, proslăvind personalitatea și partidul lui Erdogan.

Arhivele cu postările acestor conturi de propagandă sunt diponibile public: Information operations.

Dacian Cioloș, atac la președintele Poloniei pentru că interzice promovarea LGBT în școli

Gelu Trandafir

PLUS, partidul condus de Dacian Cioloș, este cel mai fervent susținător al introducerii educației sexuale obligatorii, fără consimțământul părinților, în școlile din România.

Dacian Cioloș – șeful Renew Europe și al PLUS – a luat poziție contra anunțului președintelui Poloniei de interzicere a promovării ideologiei LGBT în școlile poloneze. Partidul lui Dacian Ciolos susțne educația sexuală obligatorie în școli.

Pe contul său de Twitter, Dacian Cioloș a preluat o știre Reuters cu titlul „Președintele Poloniei susține că va interzice predarea LGBT în școli” spunând că așa ceva reprezintă un atac la „drepturile minorităților”, „un populism incompatibil cu valorile UE privind toleranța”.

„Charta Familiei” vs. „Charta LGBT”

Aflat în campanie electorală, Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a semnat „Charta Familiei”, care conține și un angajament privind „apărarea copiilor de ideologia LGBT”.

Oponentul său din Platforma Civică (liberali de stânga), Rafal Trzaskowski, a semnat „Charta LGBT” când a devenit primar al Varșoviei.

Rafal Trzaskowski a promis că va introduce ore de educație sexuală în școli în baza recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.

Standardele OMS privind educația sexuală în Europa susțin educația sexuală de la vârsta de patru ani și promovează ideologia gender spunând că și sub 4 ani copiii trebuie să își exploreze identitatea de gen pentru a înțelege mai târziu că această „identitate de gen” este diferită de „sexul biologic”.

Standardele OMS pentru educație sexuală în Europa prevăd ca până la 4 ani copiii să primească informații despre „dreptul de a explora identitățile de gen”, urmând ca la 4-6 ani „să-și consolideze identitatea de gen” și să primească informații despre „bucuria și plăcerea de a atinge propriul corp, despre masturbarea timpurie”, la 6-9 ani „să dezvolte o identitate de gen pozitivă”, iar la 9-12 ani să primească informații despre „plăcere, masturbare, orgasm” și „diferențele dintre identitatea de gen și sexul biologic”. De asemenea, între 4-6 ani, copiii ar trebui învățați despre „concepte diferite de familie” și „relații cu persoanele de acelați sex”, iar la 6-9 ani „despre bucuria și plăcerea de a atinge propriul corp (masturbarea/auto-stimularea)”, „limbajul sexual corespunzător”și folosirea „limbajului sexual în mod inofensiv”.

„Charta Familiei” semnată de Andrzej Duda vorbește, între altele de „apărarea instituției căsătoriei”, „interzicerea adopției de copii de către cuplurile homosexuale”, „apărarea copiilor de ideologia LGBT” și protejarea dreptului părinților de a decide cu privire la educația copiilor cu accent pe faptul că „părinții sunt responsabili pentru educația sexuală” a copiilor.

Decizie-bomba in Polonia, la nici o saptamana de la venirea la putere a partidului conservator Lege si Justitie (PiS)

La propunerea premierului Beata Szydlo (foto), sefii celor patru servicii de informatii si contrainformatii din Polonia au plecat din functii. Anuntul a fost facut joi, 18 noiembrie 2015, de seful comisiei parlamentare responsabile cu supravegherea acestor institutii, Marek Opiola, la trei zile de la instalarea noului guvern eurosceptic, transmite AFP, citata de Agerpres.

Reunita in cursul noptii de miercuri spre joi, comisia parlamentara de control asupra serviciilor a aprobat propunerea, prezentata de noul prim-ministru Beata Szydlo, de plecare din functii „la cerere” a celor patru responsabili vizati: sefii celor doua servicii civile, Agentia de Informatii (AW) si Agentia de Securitate Interna (ABW), si sefii celor doua servicii militare, Serviciul de Informatii Militare si Serviciul de Contraspionaj militar.

Ministrul de Externe al Poloniei: „Nu este vorba despre o razbunare, ci despre o despartire de oameni care nu si-au dovedit eficienta”

Intr-o declaratie data in urma cu cateva ore postului de televiziune privat TVN24, noul ministru de Externe Witold Waszczykowski ar fi spus despre activitatea capilor serviciilor secrete destituiti ca reprezenta o amenintare chiar mai mare decat aceea venita din exterior si ca, in ultimii ani, Agentia de Securitate Interna a facut politie politica: „Munca responsabililor demisionari in functiile lor constituia o amenintare mai importanta decat amenintarile venite din strainatate… Nu vorbesc despre toti, dar, de-a lungul anilor, ABW s-a comportat mai mult ca o politie politica fata de politicienii polonezi decat ca o institutie insarcinata sa apere interesele Poloniei impotriva actiunilor din exterior”. Conform surselor citate, acelasi Witold Waszczykowski ar fi tinut sa sublinieze ca „nu este vorba despre o razbunare, ci despre o despartire de oameni care nu si-au dovedit eficienta”.

De partea cealalta, o reactie ar fi venit din partea fostului coordonator al serviciilor speciale, Marek Biernacki, care ar fi denuntat „o lovitura de forta nocturna impotriva serviciilor speciale”, care „a creat o situatie periculoasa pentru stat”.

http://www.luju.ro/institutii/servicii-secrete/cand-o-sa-vedem-asta-in-romania-noul-premier-al-poloniei-i-a-zburat-din-functii-pe-sefii-serviciilor-secrete-la-cateva-zile-de-cand-partidul-lege-si-justitie-a-preluat-puterea-ministrul-polonez-de-externe-de-a-lungul-anilor-abw-s-a-comportat-mai-mult-ca-o

În această săptămână, patrioţi polonezi au mărşăluit împotriva invaziei musulmane din Europa, în ceea ce a fost cea mai mare demonstraţie din istoria Poloniei.Au participat peste o 50 de mii de polonezi.

Nu a fost un singur articol despre mitingul polonezilor în mass-media europeană de masă.

Islandezii au arestat bancherii si pe alti sacali,dar ROMANII i-au votat si rasvotat,in frunte cu tatucu Ilicy

Lecţia Islandei pentru Grecia (DAR SI PENTRU ROMANIA): bancheri arestaţi, controale de capital şi bănci lăsate să intre în faliment

Premierul grec Alexis Tsipras. (Captură Foto)

Unul dintre primele state lovite puternic de criza economico-financiară din 2008, Islanda a refuzat să-şi salveze băncile care adunaseră mari datorii şi să-i pună pe cetăţeni să plătească prin măsuri dure de austeritate pentru daunele cauzate de acestea. Filosofia islandeză a fost să le lase să se prăbuşească, să le naţionalizeze, restructurând întregul sistem financiar, şi să introducă controale de capital. În prezent Grecia, care este aproape de incapacitatea de plată, încearcă să preia acest model.

Autorităţile islandeze au refuzat să aplice principiul ”Too big to fail”, aşa cum s-a întâmplat în SUA sau în alte state europene. Ele au preluat controlul asupra celor trei bănci mari care acumulaseră o datorie uriaşă în raport cu PIB-ul micuţei ţări, Glitnir, Kaupthing şi Landsbanki, prin naţionalizare, conştiente că băncile toxice trebuie neutralizate, riscând altfel să ducă la prăbuşirea întregii economii.

Central Bank of Iceland era prea mică pentru a acţiona ca împrumutător de ultimă instanţă pentru băncile care nu mai aveau acces la pieţele financiare, iar guvernul de la Reykjavik nu avea banii pentru a recapitaliza băncile. Ca urmare, băncile au fost naţionalizate, iar activele toxice au fost separate într-o bad bank. În paralel, exodul de capital a fost împiedicat prin introducerea de controale de capital, sub forma unei taxe de 39% pe retragerile de capital ale străinilor, scrie ziarul ”The Independent”. Astfel a fost prevenită o prăbuşire a sistemului financiar intern şi a economiei în general.

Vinovaţii plătesc, economia îşi revine

Islanda a mers contra curentului general al austerităţii din UE, preferând să-i pedepsească pe bancherii care au provocat criza şi să-i pună să plătească pe creditori, în locul contribuabililor.

Curtea Supremă a Islandei i-a condamnat pe patru foşti directori ai băncii Kaupthing pentru manipularea pieţei. Hreidar Mar Sigurdsson, Sigurdur Einarsson, Magnus Gudmundsson şi Olafur Olafsson au primit sentinţe de patru-cinci ani de închisoare în februarie 2015. Guvernul islandez a numit un procuror special pentru investigarea bancherilor responsabili de declanşarea crizei, mergând pe ideea că nu există nimeni care să fie prea mare pentru a fi judecat şi că toţi cetăţenii trebuie să fie egali în faţa legii. Potrivit Reuters, tribunalele islandeze i-au condamnat până la urmă pe directorii tuturor celor trei bănci mari, sub acuzaţii de fraudă şi manipulare a pieţei.

Dincolo de arestarea acestora, fondurile creditorilor străini au fost îngheţate, şi în ciuda protestelor, aceştia nu şi-au mai recuperat banii de la statul islandez.

Aceste măsuri radicale, însoţite ce-i drept de devaluarea puternică a monedei faţă de dolar şi euro, au dus la o recuperare economică puternică începând din 2010. ”Creşterea se datorează şi unui boom în sectorul turismului şi pescuitului. În plus, şomajul care atinsese 9% în punctul de apogeu al crizei s-a redus la 5%, iar economia a revenit la nivelul dinainte de criză. PIB-ul va creşte potrivit estimărilor FMI cu 3,5% pe an, iar deficitul de cont curent care ajunsese la 25% din PIB în 2009 a trecut acum pe surplus”, scrie ”The Independent”. Aceste cifre pozitive arată că reţeta Reykjavikului de a trece prin criză: controale de capital şi reconstruirea sectorului financiar de la zero a fost eficientă.

În prezent, insula a ajuns la punctul de a ridica controalele de capital impuse în urmă cu 7 ani. Din 2016, creditorii vor putea din nou să-şi retragă activele din ţară, a anunţat guvernul islandez pe 9 iunie.

Tsipras şi Syriza privesc către Islanda ca la un model de urmat în privinţa naţionalizării băncilor, a creării unei bad bank şi a introducerii unor restricţii la retragerile de cash, mai ales pe fondul exodului de capital masiv din Grecia. Un default islandez este însă greu de imaginat în Grecia pentru ca ţara nu poate să-şi devalueze moneda fiind parte a zonei euro.

Riscurile care rămân

În ciuda acestor evoluţii pozitive, premierul islandez Sigmundur Gunnlaugsson a avertizat că reglementatorii financiari globali n-au soluţionat problemele care au permis criza şi care au pus în pericol economia ţării sale, scrie ”Telegraph”. El a arătat totodată că atuurile Islandei pentru a ieşi din criza financiară au fost ”faptul că am avut propria noastră monedă şi că am deţinut controlul asupra propriei noastre politici monetare şi economice şi a resurselor naturale”. Acestea sunt şi motivele pentru care Islanda şi-a retras cererea de aderare la UE în martie.

Dincolo de nesoluţionarea cauzelor crizei, Banca Centrală a Islandei a avertizat că valoarea activelor toxice deţinute de băncile prăbuşite este de aproximativ 500 miliarde de krona, adică echivalentul unui sfert din PIB-ul ţării. Ca urmare, profesorul de economie Thorolfur Matthiasson de la University of Iceland, citat de Independent, avertizează că ”pericolul exodului de capital şi al prăbuşirii valorii monedei rămâne mare” odată ce controalele de capital vor fi ridicate.

Model pentru Grecia

În prezent, Tsipras şi Syriza privesc către Islanda ca la un model de urmat în privinţa naţionalizării băncilor, a creării unei bad bank şi a introducerii unor restricţii la retragerile de cash, mai ales pe fondul exodului de capital masiv din Grecia. ”Băncile greceşti trebuie naţionalizate imediat, la pachet cu crearea unei bad bank. Trebuie impuse restricţii pe retragerile de cash. Chiar dacă băncile ne vor da în judecată, noi putem face asta pentru că suntem o putere suverană”, declara de curând un parlamentar Syriza pentru Telegraph.

Un default islandez este însă greu de imaginat în Grecia pentru ca ţara nu poate să-şi devalueze moneda fiind parte a zonei euro. E adevărat că Islanda nu ar fi reuşit să rămână pe linia de plutire fără bailout-ul FMI şi a ajutoarelor venite de la alte ţări nordice, toate în valoare de 5 miliarde de dolari, dar Atena este deja în conflict cu Fondul după două bailout-uri care n-au adus salvarea în 2010 şi 2012. Iar introducerea controalelor de capital şi eventuala naţionalizare a băncilor vin prea târziu. Grecia va intra deja în incapacitate de plată pe 30 iunie, când trebuie să achite FMI-ului datoria de 1,6 miliarde de euro.

Modelul suedez poate scoate Romania din criza. Politicieni fara privilegii, fara imunitate si transparenta desavarsita in cheltuirea banilor publici.

Modelul politic suedez poate fi o varianta de urmat pentru Romania. In Suedia, politicienii nu au privilegii si nici imunitate, cu alte cuvinte nu sunt mai presus de ceilalti cetateni ai tarii. In plus, in aceasta tara este aplicata o transparenta desavarsita in cheltuirea banilor publici. Un reportaj realizat de televiziunea braziliana TV Bandeirantes cu titlul „Suedia – politicieni fara privilegii” prezinta in detaliu pilonii unui model de succes atat pe plan politic, cat si economic.

In primul rand trebuie sa amintim ca modelul suedez a fost unul recunoscut si apreciat pe plan mondial si considerat drept unul dintre cele mai sigure din lume. Practic, modelul suedez a oferit o alternativa viabila intre economiile centralizate si libertatea pietelor neo-liberala. In Suedia, politicienii nu au privilegii in fata legii si nu se bucura de niciun fel de imunitate, sistemul urmand fara nicio abatere transparenta in privinta cheltuirii banilor publici.

Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, Suedia a fost laboratorul in care experimentele macroeconomice au fost puse in practica pentru a realiza ideologia social-democrata. Rezultatul acestor experimente a fost ceea ce astazi numim „modelul suedez al statului bunastarii”.

Profesorul de politici-economice Sven Steinmo sustine in „Modelul suedez al statului bunastarii. Fundamente, ascensiune si declin” ca modelul suedez al „statului bunastarii” a fost, fara dubiu, una dintre cele mai de succes realizari a valorilor social-democratice prin experimente macroeconomice.

Practic, suedezii au prezentat lumii o societate capabila sa atinga o economie eficienta si in continua dezvoltare, in acelasi timp mentinand o implicare a unui „stat al bunastarii” de dimensiuni considerabile. Practic, modelul suedez din aceasta perioada a oferit o alternativa viabila intre economiile centralizate si libertatea pietelor neo-liberala.

Sven Steinmo mai arata ca Suedia a avut in ultimii ani o dezvoltare economica remarcabila, ceea ce i-a permis sa subventioneze programele sociale in care se afla angrenata. Problemele insa par sa vina din viitor: ca in toate democratiile avansate, imbatranirea populatiei va constitui o problema si va insemna cresterea beneficiarilor programelor sociale si scaderea numarului contribuabililor.

Concluzia lui Sven Steinmo este ca: „Modelul suedez” – inteles ca institutii de decizie corporatiste, politici salariale solidare, politicile de compromis – este posibil sa fi murit. Dar ambitia si suportul politic pentru o politica egalitarista si pentru un „stat al bunastarii”, foarte dezvoltat, precum si pentru taxe si impozite care sa-l sustina, raman in continuare foarte ridicate… in ciuda doctrinelor neo-liberale preponderente in lumea de azi.

Modelul suedez impune politicienilor sa nu mai aiba privilegii

Suedia nu ofera politicienilor sai nici privilegii, nici imunitate, nici indemnizatii speciale, iar transparenta autoritatilor in ceea ce priveste cheltuirea banului public este desavarsita. Principiul transparentei este inclus in Constitutia suedeza de mai bine de 200 de ani, iar acest sistem face ca excesele de putere sau cazurile de coruptie sa fie extrem de rare in Suedia.

Doar parlamentarii, care lucreaza la elaborarea legilor, se considera ca exercita un serviciu public pentru care trebuie sa fie remunerati cu salarii lunare. De subliniat ca un parlamentar suedez castiga aproape dublul venitului net al unui profesor.

Parlamentul din Suedia tine socoteala la toate cheltuielile in rapoarte depozitate intr-o singura incapere, iar fiecare parlamentar are dosarul sau. Orice suedez poate consulta dosarele individuale ale celor 349 de demnitari sau poate cere informatii online.

Totodata, parlamentarii suedezi au la dispozitie garsoniere detinute de stat, cu o suprafata de circa 40 de metri patrati. Bucataria este impartita la comun si nu exista personal de serviciu, potrivit unor date preluate de pe internet de romaniacurata.ro. Demnitarii nu au secretare sau consilieri, nici masini de serviciu cu sofer. Nici primarii si guvernatorii nu au dreptul la resedinte oficiale gratuite, iar consilierii nu au salariu lunar sau un birou propriu. La randul sau, premierul Suediei are o resedinta in limita a 300 de metri patrati.

Privilegiile parlamentarilor din Suedia:

– In prezent, parlamentarii suedezi au la dispozitie garsoniere detinute de stat, cu o suprafata de circa 40 de metri patrati. Singura camera este folosita atat ca living, cat si ca dormitor. Spalatoria este comuna, iar demnitarii trebuie sa se programeze din timp daca vor sa isi spele asternuturile.

– Sunt si parlamentari care traiesc intr-un spatiu chiar mai mic, de doar 18 metri patrati. In aceste cazuri, inclusiv bucataria este impartita in comun. Nu exista personal de serviciu, iar regulile sunt stricte: “Pastrati curatenia”.

– Biroul unui parlamentar are circa 18 metri patrati. Demnitarii nu au secretare sau consilieri, nici masini de serviciu cu sofer.

– “Eu ii platesc pe politicieni. Nu vad niciun motiv pentru care banii platitorilor de taxe sa fie folositi pentru a le oferi politicienilor o viata de lux”, explica un suedez in reportajul televiziunii braziliene.

– Resedinta oficiala a premierului suedez nu depaseste circa 300 de metri patrati. Nici acesta nu beneficiaza de personal de serviciu. Mai mult, purtatorul de cuvant al guvernului a declarat ca premierul isi calca singur camasile si isi spala singur rufele, la fel ca orice simplu cetatean.

– Suedia este impartita in 21 de comitate conduse de cate un birou administrativ numit de guvern impreuna cu un consiliu ales de cetateni. Pe teritoriul Suediei sunt 290 de localitati.

– Nici primarii si guvernatorii nu au dreptul la resedinte oficiale gratuite, iar consilierii nici macar nu au salariu lunar sau un birou propriu, asa ca lucreaza de acasa. “Suntem alesi sa reprezentam cetatenii si, la fel ca ei, avem propriile noastre slujbe”, a explicat o consiliera.

– Doar parlamentarii, care lucreaza la elaborarea legilor, se considera ca exercita un serviciu public pentru care trebuie sa fie remunerati cu salarii lunare. Un parlamentar suedez castiga aproape dublul venitului net al unui profesor.

Fara indemnizatii speciale

– Parlamentarii care nu domiciliaza in capitala nu primesc bani in plus pentru costurile suplimentare, cum ar fi plata unei eventuale chirii sau pentru a avea asistenti la cabinetele parlamentare din localitatile de origine. Acolo, multi dintre ei lucreaza de acasa si utilizeaza sediile partidelor sau bibliotecile publice pentru a se intalni cu alegatorii.

– Toate calatoriile cu avionul ale parlamentarilor trebuie sa fie aprobate si rezervate la agentia de turism din cadrul Parlamentului, nefiind alocate indemnizatii speciale.

Fara imunitate

– Politicienii suedezi nu sunt privilegiati in fata legii si nu se bucura de niciun fel de imunitate.
– Mona Sahlin a cumparat o ciocolata si alte cateva obiecte personale cu credit cardul guvernamental si a platit scump – si-a pierdut postul de vicepremier.
*Scandalul a fost celebru in anii ’90, fiind cunoscut sub numele de “cazul Toblerone”. Sahlin si-a compromise cariera politica, fiind nevoita sa demisioneze din functia de lider al Partidului Social Democrat.

Transparenta si control cetatenesc

– Cetatenii sunt foarte atenti la modul in care Parlamentul isi foloseste puterea.

– Transparenta activitatii parlamentare are radacini in Constitutie. Fiecare cetatean are dreptul sa verifice cheltuielile politicienilor, actele contabile emise de guvern si declaratia de impozit pe venit a premierului.

– Mai mult, functionarii trebuie sa puna la dispozitia doritorilor corespondenta zilnica si emailurile oficiale ale prim-ministrului, orice cetatean avand acces la aceste informatii.*In sala calculatoarelor este posibil chiar sa studiezi traseul unor documente, cum ar fi cheltuielile guvernamentale sau detaliile unei licitatii publice. De exemplu, unul din rapoartele cu cheltuielile premierului a inclus si pranzul luat impreuna cu presedintele Bancii Centrale, precizandu-se chiar si ce au mancat si au baut cei doi.

– Administratia Parlamentului suedez tine socoteala cheltuielilor in rapoarte ale membrilor, depozitate intr-o singura incapere. Exista dosare individuale pentru fiecare dintre cei 349 de demnitari, precum si pentru
Purtatorul de cuvant al Parlamentului.

– Orice suedez poate veni sa studieze dosarele sau poate cere informatiile prin intermediul Internetului.

Principiul transparentei este inclus in Constitutia suedeza de mai bine de 200 de ani. El face ca excesele de putere sau cazurile de coruptie sa fie extrem de rare in aceasta tara, potrivit hotweek.ro.

Cui le pasa de romanii alungati printre straini ?Sclavii care mor pe plantatiile Italiei – romanii, printre cei mai rau tratati

Zeci de mii de imigranti saraci culeg fructe in Italia in conditii deseori ilegale, iar unii isi pierd viata la “locul de munca”. Printre femeile care muncesc in conditii considerate de sclavie moderna se numara si romance.

O lucratoare de pe o podgorie din sud-estul Italiei, Paola Clemente, in varsta de 49 de ani, si-a pierdut viata chiar in locul in care muncea, scrie The Independent.

Aici a ajuns pe 13 iulie la 5 dimineata, ca de obicei, si s-a plans ca nu se simte bine, insa angajatorul i-a spus ca o sa-i treaca. Femeia a murit in aceeasi zi, la temperaturi de 38 de grade Celsius, pe podgoria unde lucra pentru un salariu de circa doi euro pe ora.

O saptamana mai tarziu, un barbat sudanez de 47 de ani a murit in apropiere de Lecce, tot in sudul Italiei, in imprejurari similare, iar la scurt timp dupa el si-a pierdut viata si un muncitor tunisian.

Deutsche Welle, despre romanii exploatati care muncesc ca sclavii in Germania

Cazurile au atras atentia asupra zecilor de mii de culegatori de fructe din sudul Italiei.

Aici, in “calcaiul” cizmei italiene, se afla hoteluri si vile de lux de cinci stele care atrag clasele de mijloc din nordul Europei. Ceva asemanator sclaviei moderne face ca turistii sa fie aprovizionati cu vinul si mancarea de care se bucura la masa. Iar multe dintre fructele culese aici ajung in supermarketuri din Marea Britanie.

Vito Miccolis, unul dintre membrii echipei juridice care ofera asistenta sindicatului muncitorilor agricoli, Flai-Cgil, a declarat ca familia Paolei Clemente vrea sa afle adevarul din spatele mortii acesteia.

“Cea mai mare provocare este sa schimbam atitudinile oamenilor de aici. Oameni care muncesc pentru acesti bani, in aceste conditii, reprezinta un lucru normal. Multi dintre culegatori sunt membri ai sindicatului. Problema este ca le este teama ca isi vor pierde locurile de munca. Au nevoie de acesti bani. In unele locuri din Apulia (sud-estul Italiei – n.red.) lucreaza romani si albanezi, iar acestia sunt tratati si mai rau”, mai spune Miccolis.

Procurorul-sef din Trani, Carlo Maria Capristo, considera ca este greu de facut dreptate victimelor si familiilor acestora: “Exista un zid de tacere in fata fenomenului angajarilor ilegale. Oamenii prefera sa castige putini bani, in loc sa colaboreze in anchetele noastre, pentru eradicarea problemei”.

De altfel, chiar si sotul Paolei Clemente a explicat de ce femeia a muncit in conditii asemanatoare sclaviei:

“Erau bani siguri. Dat fiind felul in care sunt lucrurile in Italia, era un venit vital pentru Paola si pentru noi. Ne-a permis sa supravietuim”.

Femeia castiga 27 de euro pentru 12-13 ore de munca, in conditiile in care salariul minim zilnic ar trebui sa fie de 52 de euro.

Sindicatul Flai-Cgil estimeaza ca peste 40.000 de femei care culeg fructe in Apulia sunt victime ale acestui fel de munca, angajarii ilegale si incalcarilor de contract. Alte mii lucreaza in economia neagra a culesului de rosii din regiune.

Islanda aruncă la gunoi guvernul corupt, şi apoi arestează toţi bancherii supuşi familiei Rothschild

Islandezii au reuşit să răstoarne un guvern corupt până în măduva oaselor, au pus bazele unei Constituţii corecte şi au arestat bancheriii.

Încă din secolul trecut marea majoritate a americanilor a visat să spună NU criminalilor bancheri corupţi conduşi de familiile Rothschild şi Rockefeller, dar nimeni nu a îndrăznit să o facă. De ce? Dacă numai jumătate din naţiunea americană şi 1% din cei care plătesc taxe şi impozite ar fi spus “AJUNGE!”, atunci guvernul s-ar fi schimbat. De ce este oare atât de greu pentru unii oameni să înţeleagă că printr-un simplu REFUZ de a plăti taxele către un sistem corupt se poate obţine mult mai mult decât prin violenţă?

Cu alte cuvinte, URMĂREŞTE SĂ DESCOPERI UNDE AJUNG BANII TĂI! E chiar atât de greu?

Adevărul în această privinţă este că doar islandezii au fost în stare să o facă… deocamdată. Nu numai că au reuşit să răstoarne un guvern corupt până în măduva oaselor, dar au pus bazele unei Constituţii corecte care va asigura că toate aceste dezastre naţionale nu vor mai putea să se repete niciodată.

Dar asta nu e totul… Cea mai bună veste abia acum urmează!

Ei bine, islandezii AU ARESTAT DEJA pe toţi bancherii supuşi lui Rothschild şi Rockefeller, care s-a dovedit că sunt răspunzători de haosul şi prăbuşirea economică a Islandei.

Săptămâna trecută, 9 persoane au fost arestate în Reykjavik şi Londra pentru fapte de criminalitate financiară care au determinat prăbuşirea economică a Islandei în anul 2008, criza profundă care a făcut să apară o REACŢIE PUBLICĂ FĂRĂ PRECEDENT care schimbă destinul ţării.

În Islanda se desfăşoară o REVOLUŢIE FĂRĂ ARME, ţara cu cea mai veche democraţie (anul 930), şi ai cărei cetăţeni au reuşit să impună schimbări fundamentale (nu doar de faţadă) prin demonstraţii ferme.

Dar de ce oare restul ţărilor occidentale nu au auzit nimic despre asta? Mass-media oficială occidentală este sub controlul Cabalei criminale, aşa că nu e de mirare că există această cenzură strictă.

La presiunea cetăţenilor islandezi, nu numai că guvernul a demisionat, dar s-a demarat elaborarea unui proiect pentru noua Constituţie, iar acum se începe procesul penal prin care bancherii vinovaţi de declinul economic al ţării vor fi puşi sub acuzare.

Acest proces revoluţionar liniştit, fără violenţă, îşi are originile în anul 2008 când guvernul islandez a decis să NAŢIONALIZEZE cele mai mari 3 bănci din ţară (Landsbanki, Kaupthing şi Glitnir) ai căror clienţi erau în principal englezi şi americani.

După această măsură, moneda locală (krona) s-a devalorizat puternic, iar bursa financiară islandeză a fost închisă temporar atunci când scăderea ajunsese la 76 %.

Islanda devenise falimentară, şi pentru a salva situaţia FMI a oferit 2,1 miliarde USD, iar ţările nordice au oferit în plus 2,5 miliarde USD.

În timp ce băncile şi autorităţile căutau soluţii la situaţia economică dezastruoasă a Islandei, cetăţenii islandezi au ieşit în stradă şi au manifestat paşnic zeci de zile în şir în faţa Parlamentului Islandei, astfel că primul ministru Geir Haarde a demisionat.

Cetăţenii au cerut în plus alegeri anticipate, şi au reuşit! În luna aprilie 2012 a fost aleasă o coaliţie de guvernământ, formată din Alianţa Social Democrată şi Mişcarea Verde de stânga, iar prim ministru a fost numit Johanna Siguroardottir.

Pe parcursul anului 2009, economia Islandei a continuat să fie întro stare precară, dar Parlamentul a propus ca ţara să plătească Angliei şi Olandei suma de 3,5 miliarde de EURO, eşalonata pe 15 ani, la o dobândă de 5,5 % !!!

Această propunere a aprins din nou scânteia populară în Islanda, oamenii s-au întors pe străzi cerând ca această decizie să fie supusă unui referendum. În martie 2010, acest referendum a avut loc şi 93 % din populaţia Islandei a REFUZAT să plătească datoria în condiţiile propuse.

Asta a determinat creditorii să îşi re-gândească strategia şi să o îmbunătăţească, oferind o rată de numai 3 % şi eşalonarea pe o perioadă de 37 de ani.

Ei bine, nici asta nu a mers. Actualul Preşedinte al Islandei, văzând că Parlamentul aprobase propunerea cu o marjă foarte mică de voturi, a decis luna trecută să nu o ratifice, şi a chemat poporul islandez din nou la referendum pentru ca oamenii să aibă ultimul cuvânt.

Bancherii tremură de frică

Revenind la situaţia tensionată din anul 2010, în timp ce islandezii refuzau să-şi plătească datoriile către rechinii financiari fără să fie consultaţi, coaliţia de guvernare a lansat o investigare financiară care să determine responsabilităţile legale pentru criza economică brutală ce a afectat ţara, astfel că a arestat deja câţiva bancheri şi directori executivi care erau implicaţi în operaţiuni financiare de mare risc.

Între timp, Interpolul a emis un mandat de arestare internaţional pe numele lui Sigurdur Einarsson, fostul preşedinte al uneia dintre bănci. Această situaţie a făcut ca bancherii şi directorii speriaţi să părăsească ţara în masă, ca şobolanii.

În acest context de criză, a fost aleasă o adunare care să pună bazele unei noi Constituţii care să reflecte lecţiile învăţate şi să o înlocuiască pe cea în funcţiune, fiind inspirată de Constituţia Daneză.

Pentru asta, în loc să apeleze la experţi şi politicieni, Islanda a decis să apeleze direct la popor, din moment ce poporul are putere asupra legii, şi nu invers.

Mai mult de 500 de islandezi s-au prezentat ca şi candidaţi pentru a participa în acest exerciţiu de DEMOCRAŢIE DIRECTĂ şi a scrie o nouă Constituţie. Au fost aleşi 25 dintre ei, fără niciun fel de afiliere politică, printre aceştia fiind studenţi, avocaţi, jurnalişti, fermieri şi sindicalişti.

Una dintre prevederile importante ale acestei noi Constituţii va fi protejarea expresă a libertăţii de informare şi de expresie, având numele de Iniţiativa Mediei Moderne Islandeze (IMMI), o lege care are scopul să facă din Islanda un paradis pentru jurnalismul de investigaţie, pentru libertatea de informare, în care sursele, jurnaliştii şi furnizorii de internet care găzduiesc site-uri de ştiri, sunt protejaţi prin această lege.

Oamenii, din nou, vor decide viitorul Islandei, în timp ce politicienii şi bancherii vor privi de pe margine transformarea acestei naţiuni.

Islanda este un exemplu curajos pentru toate naţiunile lumii.

ISLANDEZII AU FACUT O REVOLUTIE SI NOI NU AM AFLAT !

Revolutia Islandeza. Presa europeana si cea romaneasca nu ne-au spus nimic!!!

Intr-un articol apărut într-o publicatie din Spania, se vorbeste despre o veritabila revoluție care a avut loc in Islanda.

La noi la știri bineințeles că nu a ”transpirat” nimic, căci nu se dorește ca modelul islandez să se propage.

În Islanda guvernul a fost demis in totalitate , marile bănci au fost naţionalizate, s-a decis să nu se plătească datoria creata în Marea Britanie şi Olanda, din cauza politicii lor financiare rău intentionate şi s-a creat un grup popular pentru a rescrie constituţia. Şi toate acestea paşnic!

O revoluţie împotriva puterii care ne-a adus la criza actuală. De ce aceste fapte nu au devenit cunoscute timp de doi ani?

Ce se va întâmpla dacă alţi cetăţeni UE vor lua exemplul islandezilor?

Iata pe scurt istoria evenimentelor:

– 2008. Se nationalizeaza cea mai mare banca din tara. Se prăbuşeşte moneda, bursa isi suspenda activitatea. Ţara este în stare de faliment.

– 2009. Protestele populare din fata parlamentului fac sa fie convocate alegeri anticipate si provoaca demisia primului-ministru şi a membrilor guvernului in bloc.

– Continuă situaţia economica nefavorabila. Printr-o lege se propune rambursarea datoriei catre GB şi Olanda avand de plată suma de 3.500 de milioane de euro, o sumă pe care toate familiile islandeze ar fi urmar sa o plateasca lunar, pentru următorii 15 ani la, 5,5% interese.

– 2010. Oamenii ajung să iasa în stradă şi cer ca aceasta lege sa fie supusa referendumului. În ianuarie 2010, preşedintele refuză să o ratifice şi anunţa că se va consulta poporul. La referendumul organizat în luna martie 93% din voturi au fost impotriva acestei legi.

– Pentru toate acestea, guvernul incepe o anchetă pentru a rezolva responsabilităţile legale ale crizei. Începe arestarea mai multor bancheri seniori şi directori. Interpolul emite un ordin şi toti bancherii implicati pleaca din ţară.

– În acest context de criză, se alege o adunare pentru a elabora o nouă constituţie care să includă lecţiile învăţate în urma crizei şi pentru a o înlocui pe cea curenta, o copie a constituţiei daneze.

– Pentru a face acest lucru, se merge direct la poporul suveran. Se aleg 25 cetăţeni fără afiliere politică, din 522 care si-au depus candidaturile, care era necesar sa fie majori şi sa aiba sprijinul a 30 de persoane. Adunarea constituţională isi începe activitatea în februarie 2011 si prezinta un proiect de constituţie bazată pe recomandările poporului facute in urma a numeroase reuniuni din întreaga ţară.

Noua constitutie trebuie să fie aprobata de către actualul Parlament şi de cel care se va forma după alegerile legislative.

Aceasta este o scurtă istorie a Revoluţiei Islanda:

– demisia in bloc a guvernului ;

– naţionalizarea băncilor;

– Se stabileste organizarea unui referendum pentru a permite oamenilor să se pronunte cu privire la deciziile economice;

– închisoare pentru cei responsabili de criza şi rescrierea constituţiei de către cetăţeni.

S-a menţionat acest lucru în mass-media europeană? S-a comentat cu privire la acest lucru in talkshowrile politice? S-au văzut imaginile de la evenimente la televizor? Bineînţeles că nu…

Islandezii au fost în măsură să dea o lecţie intregii Europe si au reusit să se impotriveasca intregului sistem, oferind o lecţie de democraţie intregii lumi.

Sursa:taringa.net/Islandia-revolucion-silenciosa.

Parintele HOTILOR Iliescieni impreuna cu lichidatorii si groparii TARII dezvaluie:

Preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, a declarat marţi, la Clubul de la Bucureşti, că pe domeniul achiziţiilor “se fură prea mult”, punctând faptul că pentru România urmează anii cei mai grei şi trebuie luate decizii pentru creşterea economică. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Cod roşu în relaţia Antonescu – Tăriceanu Ponta, în Huffington Post: „Nu putem reuşi dacă suntem izolaţi de rest… Finanţatorii internaţionali: Infrastructura şi agricultura pot fi “Cos… “Ştiţi foarte bine că de patru ani mă ocup de Curtea de Conturi, încercăm şi, zic eu, că am reuşit, cu aparatul pe care îl avem restrâns, să aducem în fiecare an cam 700 milioane euro la buget – venituri în plus, dar suntem departe. Curtea de Conturi ca organ suprem de control poate face lucruri extraordinare, are nevoie de două lucruri: autonomie totală, independenţă totală şi ceva surse financiare, pentru că aparatul are o pregătire corespunzătoare şi avem o forţă umană cu pregătire serioasă şi pentru că e singurul organ care pătrunde sub aspectul controlului în primării, în mediul rural”, a spus Văcăroiu la Clubul de la Bucureşti. El a susţinut că “trebuie găsite mecanisme pentru ca cei care au furat şi au luat bani, şi şi-au făcut averi serioase să înceapă să dea înapoi societăţii”, susţinând că “pe domeniul achiziţiilor, situaţia este grea, trebuie făcut front comun şi bineînţeles că şi Curtea de Conturi este extrem de exigentă şi dură, începând de acum, pentru că după toate calculele sale, se fură “prea mult”. “Avem una din problemele cele mai grele de rezolvat, o sumă imensă care înseamnă vreo 15 miliarde de euro de plătit în următorii 2-3 ani, hotărâri judecătoreşti irevocabile – despăgubiri în bani pentru foştii proprietari (…) ăsta e un cartof atât de fierbinte, problema este ce facem în anul 2013 – 2014, credite externe nu putem lua că nu ne putem împrumuta, deoarece depăşim deficitul, ce tăiem?”, s-a mai întrebat preşedintele Curţii de Conturi. De asemenea, el a exemplificat cele menţionate prin faptul că “din 100 lei bani publici, 40% dispar pe diferite căi, e o problemă” şi a precizat că “sunt lucruri incredibile, nu vă puteţi imagina şi nu am crezut în viaţa mea că ajung să vad astfel de fenomene în care un primar, spre exemplu, plăteşte patru centrale termice pentru patru şcoli, pentru că nu aveau căldură, asta în 2007, iar centralele nu au fost montate nici în 2012”. Parerea acestuia a fost că urmează “cei mai grei ani ai României din foarte multe considerente” iar “faptul că am intrat pe o guvernanţă fiscală pe care apreciez că nu avea ce căuta acolo până nu-şi rezolvă statele din zona Euro problema, cu o limitare a deficitului bugetar undeva la 1,98 deficit efectiv care înseamnă, fără datoria externă, venituri egal cheltuieli – deci suntem la nivelul anului 2012”. Cât despre creşterea economică, Văcăroiu a susţinut că aceasta “poate duce undeva la 1-1,5” dar “avem un mare handicap”, făcând astfel referire la “agricultura distrusă în totalitate”. “Creşterea economică poate duce undeva la 1-1,5 (din PIB, n.red.), ţinând cont de baza redusă de la care plecăm, dar avem un mare handicap: o agricultură distrusă în totalitate, distrusă cu bună ştiinţă din afară, pe sfaturi primite, aplicate de noi milităreşte şi am ajuns unde am ajuns. Să ştiţi că o agricultură, chiar dacă sunt investiţii, nu se reface peste noapte. În primul rând, nu mai avem resursa umană, populaţia care se ocupă de agricultură în mediul rural este undeva la peste 70 de ani, deci am pierdut aceasta resursă, nu mai vorbesc de irigaţii”, a mai precizat el

Citeste mai mult: adevarul.ro/news/politica/vacaroiu-In-romania-fura-prea-mult-urmeaza-cei-mai-grei-ani-1_50ae9eed7c42d5a6639e80f1/index.html

Calul Galben ,prieten cu magarul rosu-rusesc galopeaza trecerea la 5G? Ministerul Economiei aprobă, Mitropolia Moldovei denunță

Ministerul Economiei a prezentat joi detalii despre dezvoltarea tehnologiilor 5G în R. Moldova şi a respins speculaţiile promovate de unele cercuri conservatoare şi religioase precum că reţelele 5G au legătură cu noul coronavirus. În R. Moldova nu există deocamdată reţele de comunicaţie mobilă de generaţia a 5-a, iar dezvoltarea lor în perspectivă nu ar fi un pericol pentru sănătatea cetățenilor, a spus secretarul de stat în domeniul economiei Vitalie Tarlev.

Trecerea la 5G? Ministerul Economiei aprobă, Mitropolia Moldovei denunță

Dezvoltarea reţelelor 5G în R. Moldova ar urma să înceapă în anul 2023, până atunci, autorităţile intenţionează să consolideze capacitatea reţelelor deja existente, în special ale celor din generaţia a 4-a (4G). Aceasta prevede noul program de gestiune a spectrului de frecvențe radio, definitivat de experţii Ministerului Economiei. Noul program a fost discutat în ajun cu operatorii naţionali de telefonie mobilă care agreează perioada de tranziţie la o generație mai avansată, întrucât aceasta presupune dezvoltarea infrastructurii şi investiţii pe măsură, spune secretarul de stat în domeniul economiei Vitalie Tarlev. Dezvoltarea noilor tehnologii informaționale și de comunicaţii sunt elemente esenţiale pentru creșterea economiei, iar R. Moldova deja resimte acest impact economic. Vitalie Tarlev constată că doar în ultimii trei ani, industria tehnologiei informației a crescut în volum de trei ori, iar exporturile IT le-au depășit pe cele de vinuri. În consecinţă, R. Moldova nu-şi poate permite luxul să ignore avantajele tehnologiei 5G, a spus funcţionarul.

### VEZI ȘI… ###

Mitropolia Moldovei avertizează împotriva vaccinării și a „nanocipurilor”

„Datorită vitezei de transmitere a datelor în format 5G face posibil ca un chirurg să intervină la distanta într-o operaţie fără latenţă, fără reţinere şi fără teamă că mişcarea echipamentelor va întârzia cu câteva milisecunde ceea ce poate fi fatal. 5G presupune că automobilele se pot deplasa autonom, deoarece, practic instant, la orice distanţă pe glob, el poate comunica cu serverul, poate reacţiona la schimbarea semaforului, la schimbarea situaţiei pe drum. Primele exemple la nivel european de implementare a 5G la scară industrială arată că acestea au fost utilizate în zone nocive, unde a fost redus numărul cetăţenilor şi au fost instalate echipamente la distanţă.”

Vorbind despre impactul noii generaţii de reţele de comunicaţii asupra sănătăţii publice, secretarul de stat a menţionat că R. Moldova are printre cele mai restrictive norme la nivel global legate de expunerea la unde electromagnetice. Norma maximă admisibilă fiind sub cea europeană, în medie de 8 ori mai mică decât în statele dezvoltate industrial. Vitalie Tarlev a respins speculaţiile precum că noua generaţie de tehnologii ar fi nocivă sănătăţii:

„Important este să se facă diferenţa între speculaţii şi persoane frustrate care apelează la tot felul de idei năstrușnice şi concluziile comunităţii ştiinţifice, atât din inginerie, cât şi medicină despre avantajele şi beneficiile evoluţiei tehnologice.”

Televiziunea rusă de stat reia teoriile conspiraționiste legate de Bill Gates și Covid-19

Teoriile conspirației legate de pericolul tehnologie 5G şi insinuata legătură cu propagarea virusului COVID-19 au ajuns şi în R. Moldova printre temele favorite ale dezinformării, fiind promovate intens de mass-media rusești și pe diverse portaluri cu tentă religioasă. Mitropolia Moldovei, supusă canonic Patriarhiei Ruse, a lansat recent un demers în care spunea, între altele, că tehnologia 5G ar fi stat la baza noului coronavirus, creat artificial cu scopul de a introduce în corpul uman a unui nanoprocesor.

La sfârşitul lunii aprilie, Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică a respins categoric speculaţiile precum că tehnologia 5G ar putea contribui la transmiterea coronavirusului. „Este o dezinformare cu scopul de a menţine o stare de confuzie şi panică… Tehnologia 5G se bazează pe frecvenţa radio şi nu creează viruşi”, se arata în comunicatul Agenţiei. Mai mulți experți în comunicare se întreabă dacă persoanele care au prins momeala știrii contrafăcute despre pretinsele daune ale undelor electromagnetice se lasă convinși de cuvintele cazone din dezmințirile oficiale.

Comunismul și Nazismul sunt ideologii prietene

Pornesc din rădăcină comună și au ca numitor comun CRIME ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII. Vă las să judecați și singuri urmărind Povestea sovietelor, un film documentar din 2008, scris şi regizat de Edvīns Šnore.

http://www.peteava.ro/id-569733

http://www.peteava.ro/id-569732

Îi invit pe toți cei care fac apologia ideologiei comuniste să privească cu atenție. Crimele împotriva umanității făcute de către naziști au fost judecate public. Aștept să fie judecate și crimele făcute de către comuniști împotriva umanității.

Agenda 2030 ONU: un plan de instaurare a unui socialism global

de Mihail

Traducere The New American: At UN Summit, World Rulers Adopt Agenda for Global Socialism

Un plan pe termen lung pentru a impune socialismul pentru intreaga omenire, denumit „Agenda 2030” si „Agenda Dezvoltarii Sustenabile” a fost prezentat vineri, 25 septembrie 2015, in fata Adunarii Generale a Natiunilor Unite, si primit de participanti cu aplauze furtunoase. Toate cele 193 de delegatii guvernamentele adunate la aceasta adunare ONU – de la regimuri comuniste, dictaturi islamiste pana la „democratiile” din vest – au promis ca vor sustine implementarea acestui plan.

Faptul ca cele 17 obiective de „dezvoltare sustenabila” din „Agenda 2030” sunt un plan de raspandire a socialismului la nivel global nu mai este o afirmatie controversata. Multi analisti au discutat acest aspect in ultimele saptamani. De exemplu obiectivul numarul 10 cere fiecarei persoane de pe planeta sa „reduca nivelul de inegalitate din interiorul fiecarei tari dar si dintre natiuni”. Pentru a atinge acest obiectiv este necesar „ca bogatia sa fie impartita echitabil si diferentele de nivel de venit sa fie corectate”. Dictatura comunista din China a vrut sa sublinieze ca a avut un rol „crucial” in elaborarea acestei agende globale. Insa documentul ONU precizeaza ca pentru combaterea inegalitatii socialismul la nivelul national nu este suficient, fiind necesar un nou socialism international.

Mai simplu, platitorii de taxe din vest ar trebui sa fie pregatiti ca economiile lor sa fie redistribuite la nivel international. Bineinteles ca in practica bogatiile vor ajunge in mana celor ce le vor imparti – guvernul ONU si guvernele din tarile sarace – si nu locuitorilor din zonele defavorizate, acestia fiind folositi doar ca un pretext, asa cum au fost folositi pana acum de sute de ani.

Documentul ONU, denumit „Sa transformam lumea: Agenda 2030 pentru Dezvoltare Sustenabila” a fost adoptat vineri, 25 septembrie, chiar la inceputul summitului de 3 zile tinut in New York. In discursul tinut la ceremonia de deschidere, Secretarul General al ONU, Ban Ki-Moon a facut cateva aluzii despre magnitutinea acestui plan. „Noua agenda este o promisiune a tuturor liderilor catre oamenii de pretutindeni”, a declarat el, plasand astfel toti liderii in aceeasi „oala”, inclusiv „lideri” precum Kim Jon Un, Raul Castro sau Robert Mugabe. „Este o viziunea universala ce va transforma intreaga lume intr-un loc mai bun”.

Precum ne-am obisnuit cu orice proiect socialist sau totalitar si agenda ONU foloseste platitudini de genul, „sa cream o lume mai buna” sau „sa eradicam saracia” – sloganuri folosite de tirani de sute de ani. „Este un plan pentru toti oamenii de pe Pamant, sa eradicam saracia toate felurile”, a continuat Ban Ki-Moon. „Este un plan pentru o bunastare impartasita de toti, un parteneriat pentru pace, bazat pe importanta de a actiona pentru a evita schimbarea climatica si pe respectarea drepturilor tuturor oamenilor si a egalitatii dintre genuri. Chiar mai importanta este promisiunea de a nu lasa pe nimeni in urma.” Apoi a adaugat „dar adevaratul test va fi implementarea acestui plan, avem nevoie de actiunea tuturor oamenilor, oriunde s-ar afla ei. Ce avem acum este un plan, o schema a succesului la nivel planetar”.

„Acum a venit vremea sa folosim aceste obiective pentru a schimba lumea. Institutiile trebuie sa se pregateasca pentru a putea indeplani un mare plan. Trebuie sa implicam toti actorii, asa cum am facut-o si pentru a crea aceasta Agenda. Trebuie sa implicam parlamentele de pretudinteni si guvernele locale, sa lucram atat cu orasele cat si cu zonele rurale. Trebuie sa atragem antreprenorii si marile corporatii. Trebuie sa implicam societatea civila in implementarea acestor noi viziuni. Trebuie sa ascultam mediul academic si oamenii de stiinta. Trebuie sa imbratisam o noua revolutie a informatiei. Si cel mai important, trebuie sa ne apucam de treaba – acum.” a concluzionat Ban Ki-Moon.

Daca adultii de astazi se vor alatura acestui plan ramane de vazut. Dar cand vine vorba de copii, ONU nu risca nimic. A devotat unul dintre obiective in acest scop, pentru a se asigura ca toti copii, de pretudinteni vor deveni „agenti ai transformarii”, o denumire sinistra aleasa de ONU. Acestia se vor asigura ca planul pentru o noua ordine globala se va infaptui. „Copiii si tinerii sunt agenti ai schimbarii de o importanta critica, si vor gasi in obiectivele acestei agende o platforma in care isi vor putea canaliza capacitatiile lor fara limite pentru activism, pentru creerea unei lumi mai bune.”

Agenda explica si ce fel de activisti doreste sa obtina din copiii de astazi. „Pana in anul 2030 trebuie sa ne asiguram ca sistemul educational va instrui toti copiii sa dobandeasca competentele necesare pentru a putea promova o dezvoltare a lumii sustenabila, care sa includa printre altele, moduri de viata sustenabile, sa respecte drepturile omului si egalitatea dintre genuri, promovarea unei culturi a pacii si a non-violentei, cetatenia globala si o apreciere a diversitatii multiculturale”. Avand in vedere ca ONU intelege prin „dezvoltare sustenabila” controlul populatiei, planificarea centralizata, guvernul mondial si altele, „obiectivele copiilor” incep sa aiba o conotatie sinistra.

Totul suna atat de bine pentru actualii dicatori ai lumii, incat nu si-au putut ascunde entuziasmul pentru minunata lume noua ce se contureaza. „Aceasta agenda ne promite o lume noua minunata, a noua ordine pe care trebuie s-o construim, o noua ordine ce necesita aparitia unui nou tip de cetatean al lumii”, a declarat dicatorul marxist Robert Mugabe, conducatorul responsabil de crime in masa pentru a prelua puterea in Zimbawe, in momentul de fata este si secretarul general al Uniunii Africane. „Vreau sa cred ca ne vom putea ridica la nivelul acestor asteptari, pe care ni le-am asumat in mod voluntar si colectiv. Succesul nostru, si a lumii noi ce ne asteapta, depind de angajamentul pe care ni l-am asumat”. A promis intr-un mod vehement ca va impune obiectivele Agendei ONU 2030 pe cetatenii saraciti de catre regimul sau.

Tiranii ce conduc China comunista au fost si ei plini de entuziasm privind aceste noi obiective ale ONU – obiective la a caror dezvoltare se lauda ca au participat. Pe langa multe angajamente asumate, dictatura comunista a promis ca va aloca 2 miliarde de dolari pentru a investi in sistemele educationale ale altor tari si in sistemele de sanatate, pentru a atinge obiectivele alese de ONU, urmand ca aceste fonduri sa creasca pana la suma de 12 miliarde pana in anul 2030. Si aceasta e o mica suna din costul total al implementarii acestui plan, ONU sustine ca acest cost se va ridica la 3-5 trilioane de dolari pe an.

Administratia Statelor Unite se pare ca va ocoli Senatul american pentru ratificarea acestui plan asa cum o cere Constitutia SUA. Obama a declarat ca planul ONU este „cea mai inteleapta investitie in viitorul nostru”. El a spus ca 800 de milioane de oameni traiesc cu mai putin de 1.25 dolari pe zi, fara sa mentioneze adevarata cauza a acestei saracii: deciziile luate la nivelul marilor puteri ce si in prezent impun masuri similare cu cele descrise de noua agenda ONU. Obama care a pornit atatea razboaie neconstitutionale a declarat in mod ipocrit ca „interventii militare ar fi putut fi evitate in decursul acestor ani daca guvernele ar fi avut mai multa grija de cetatenii lor”.

Chiar si unul dintre cei mai mari lideri religiosi ai lumii, Papa Francis, s-a adresat Adunarii Generale ONU cerand guvernelor lumii sa sprijine aceasta initiativa globala. „Adoptarea Agendei 2030 pentru Dezvoltarea Sustenabila este un simbol important al sperantei umanitatii” a spus el. Nu toti ierarhii Bisericii Catolice au fost la fel de entuziasmati insa. Intr-o declaratie a ierarhilor din Africa si Madagascar, emisa inaintea summitului ONU, episcopii catolici din Africa s-au opus obiectivelor de globalizare numindu-i pe cei care le promoveaza „agenti ai civilizatiei mortii” si au asemanat aceste obiective cu reaparitia unui spirit colonialist care ruineaza popoarele sarace in numele libertatii, egalitatii, drepturilor, autonomiei, democratiei si dezvoltarii.

Nu doar liderii guvernelor lumii sau ai religiilor au sustinut noile obiective ONU, ci si sectorul privat. Printre mega-corporatiile ce sprijina aceasta initiativa se numara: Google, Microsoft si Yahoo. Bineinteles ca acesti giganti media se folosesc de forta lor mediatica pentru o campanie propagandistica de proportii uriase in favoarea agendei ONU.

Un raport şocant al unui consultant privat american sugerează că între 7-24 octombrie 2019, un laborator de virusologie din Wuhan (China) ar fi fost închis – dar experţii sunt sceptici

Foarte interesant articolul postat pe site-ul nbcnews.com, care lansează astfel o teorie a conspiraţiei conform căreia telefoanele mobile nu au avut activitate în octombrie 2019, în zona laboratorului de virusologie din Wuhan (în oraşul chinez din care a pornit pandemia actuală de Covid-2019), ceea ce sugerează că autorităţile din China cunoşteau existenţa unui posibil pericol biologic cu o lună (sau 2 luni) înainte de apariţia propriu-zisă a bolii.

Citez din articol:

– O analiză privată a datelor de telefonie mobilă arată că un laborator de înaltă securitate din Wuhan, care studia coronavirusurile, a fost închis în octombrie 2019, au declarat trei surse sigure pentru NBC News. Agențiile de spionaj din SUA analizează documentul, însă analiștii de informații nu au putut confirma anterior o teorie similară, spun doi oficiali.

– Raportul – obținut de NBC Londra – spune că nu a existat nicio activitate de telefonie mobilă într-o porțiune de înaltă securitate a Institutului de Virusologie din Wuhan, în perioada 7 – 24 octombrie 2019 și că ar fi putut exista un „eveniment periculos” cândva între 6 și 11 octombrie 2019.

– Raportul nu oferă nicio dovadă directă a unei opriri sau nicio dovadă pentru teoria că virusul ar fi apărut accidental din laborator.

– Dacă ar exista o astfel de oprire a laboratorului (care nu a fost confirmată), aceasta ar putea fi văzută ca o dovadă a unei posibilități ca noul coronavirus să fi scăpat accidental din laborator. Dar acesta este unul dintre mai multe scenarii luate în considerare de agențiile de informații din SUA. Mulți oameni de știință sunt sceptici, susținând că explicația cea mai probabilă fiind că virusul a fost transmis oamenilor prin intermediul animalelor de pe o piață de animale vii din Wuhan. Organizația Mondială a Sănătății a declarat că crede că această piaţă a jucat un rol în răspândirea bolii.

– Primul caz cunoscut de coronavirus în China a fost găsit în 17 noiembrie 2019, însă unii cercetători încep să revadă această cronologie, având în vedere că un caz a fost documentat în Franța în decembrie 2019. Astfel, pandemia de Covid-2019 ar fi putut începe mai devreme decât s-a raportat inițial.

– Unii oficiali americani sunt sceptici față de această analiză, care se bazează pe datele de localizare a telefoanelor, disponibile comercial. Un oficial american care a văzut documentul a spus că datele „mi se par foarte slabe, iar unele dintre concluzii nu au sens”.

– După ce au examinat imaginile aeriene și datele proprii, agențiile de spionaj ale SUA nu au putut confirma oprirea din zona laboratorului și au considerat acest raport ca fiind unul „neconcludent”.

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): nbcnews.com

P.S. În concluzie (ce-am înţeles eu din acest articol): o firmă privată din SUA (care se ocupă cu analiză militară / strategică, presupun) a făcut un raport, urmărind datele de localizare a telefoanelor din zona Institutului de Virusologie din Wuhan (China), oraşul unde a apărut pentru prima dată epidemia de Covid-2019. Datele de telefonie acestea sunt disponibile comercial. Şi, s-a observat că în acea zonă din Wuhan, între 7 și 24 octombrie 2019, nu mai exista trafic de telefonie mobilă, ceea ce ar presupune că laboratorul ar fi fost închis de autorităţile chineze, cu cel puţin o lună înainte de apariţia primului caz de Covid-2019. Acest lucru ar sugera că chinezii ar fi putut suspecta scurgeri de substanţe biologice din laborator, inclusiv noul coronavirus.

Însă, serviciile de spionaj americane, analizând acest raport privat şi comparându-l cu propriile date, nu au putut confirma că în acea perioadă din octombrie 2019 laboratorul din Wuhan ar fi fost închis. Asta înseamnă că raportul firmei private americane este unul fals!?

Înșelarea populației prin Școală, Mass Media și Alimente toxice are ca rol distrugerea capacității de reacție în fața exploatării (nom)

Plecăm în acest articol de la o premisă discutată deja pe acest blog: Există la nivel mondial o mafie internațională criminală foarte bine organizată care acționează în baza unui plan îmbunătățit în decursul a sute (mii) de ani pentru exploatarea continuă a oamenilor și resurselor planetare și pentru un control cât mai aproape de total al populațiilor de oameni de pe planeta Pământ. Oamenii sunt considerați de această mafie drept vite (vezi Talmud) și sunt folosiți pe post de sclavi muncitori (la propriu! sclavi care muncesc pentru acești paraziți ai umanității fără să realizeze că sunt sclavi). O mafie care ne ține docili, înlănțuiți într-un adevărat Matrix pe care cei mai mulți nu-l văd, dar prin care ei ne exploatează fără milă. Despre această mafie internațională ne-au avertizat predecesorii noștri prin cărțile / lucrările / textele rămase de la ei. Doar să fim dispuși să-i citim…ca să aflăm Ce-i cu noi?

În planul lor de subjugare și exploatare a popoarelor lumii, criminalii internaționali folosesc multiple tactici/metode pe care le aplică asupra celor atacați / colonizați / prăduiți / furați / distruși / exploatați. Cine vrea să vadă planul mai în detaliu să citească Protocoalele Înțelepților Sionului. Printre aceste metode se află ÎNȘELAREA premeditată a populației exploatate, pentru ca aceasta să nu priceapă ce se întâmplă și deci, să nu poată reacționa / răsturna situația.

Înșelarea / distrugerea mentală a popoarelor se realizează prin câteva instrumente de bază, pe care mafia le manevrează în statele în care deține controlul (cam peste tot pe planetă). Este vorba de Școală (grădiniță – școală – liceu – facultate etc), Mass Media (și alte instrumente de comunicare) și Otrăvirea biologică (poluare, alimentaţie toxică etc). Credința noastră este că ei încă nu dețin controlul TOTAL, și că situația poate fi întoarsă în favoarea umanității. Detalii în continuare:

Despre efectul Școlii asupra copiilor (și deci adulților de mâine) am postat mai multe informații pe acest blog. De citit măcar acest text: Educația pentru turme. Școala ne preia de la vârste fragede și timp de vreo 12 / 15 şi chiar 20 de ani ne modelează principiile, valorile, credințele, dorințele, comportamentul conform directivelor Stăpânilor Școlii – cei care impun o anumită programă/curiculă și EXCLUD din actul de predare informațiile ESENȚIALE pentru înțelegerea lumii reale. Stăpânii școlii astăzi sunt guvernanții noștri de astăzi. Iar guvernanții noștri de astăzi sunt sclavii mafiei internaționale. Deci…avem copiii pe mâini bune.

Despre Mass Media, de asemenea, am postat nenumărate informații pe blogul Ce-i cu noi? Nu este vorba doar de TELEVIZOR – unde există aproape monopol al mafiei, nu e vorba doar de SITE-uri de internet ale mafiei, ZIARELE și REVISTELE mafiei ci și de RADIO, FILME și MUZICĂ. Toate aceste instrumente sunt folosite de mafia internațională pentru a ne înșela cu privire la realitatea REALĂ din jurul nostru, iar noi NU AVEM APĂRARE împotriva efectelor lor, singura șansă fiind EVITAREA EXPUNERII. Despre Mass Media citiți măcar acest text: Lista surse de informare toxice.

Otrăvirea biologică are rolul de a ne îmbolnăvi și a ne sărăci, dar, în privința subiectului nostru cu înșelarea / distrugerea mentală, otrăvirea biologică atacă direct CREIERUL, deci ne afectează la nivel ANATOMIC / FIZIC / BIOLOGIC capacitatea creierului/organismului de a GÂNDI optim, de a lucra cu informații, de a interpreta corect lumea din jur etc. Otrăvirea biologică se face prin POLUARE (aer, apă, sol, fumat) care ajunge să fie inhalată, înghițită și/sau preluată prin piele de corpul nostru. Se mai face prin VACCINURI (încă de mici copii ni se reduc șansele de a avea o viață sănătoasă și o capacitate intelectuală ridicată) și prin ALIMENTAȚIE (alimentele moderne, băuturi colorate, alcool – foarte gustoase dar foarte nocive – țintesc, pe lângă îmbolnăvire și sărăcire, asupra afectării fizice a funcționării creierului nostru). Găsiți suficiente informații despre mâncarea otravă plină de chimicale toxice pe internet, inclusiv la mine pe blog în categoria dedicată. De acordat o atenţie deosebită aspartamului (gume de mestecat şi altele), mono glutamatului de sodiu MSG (în foarte multe produse) și celorlalte E-uri periculoase.

TOATE aceste metode de înșelare (Școală, Mass Media + alte instrumente de comunicare, Otrăvire biologică), acționează complementar și realizează concret, următoarele efecte care servesc perfect Mafiei internaționale și Sistemului de Exploatare a populaţiei:

– oamenii capătă o incapacitate fizică/anatomică de a lucra cu multe informații, de a corela informații, de a pricepe informații de complexitate mai ridicată, fapt care le creează imposibilitatea de a vedea fenomene de amploarea celor care au loc în Sistemul Global de Exploatare și deci imposibilitatea de a înțelege LUMEA REALĂ ÎN CARE TRĂIESC;

– principiile, valorile, credințele, dorințele, comportamentul oamenilor este MODELAT / PROGRAMAT în favoarea mafiei internaționale, în favoarea Sistemului de Exploatare și ÎMPOTRIVA interesului general al popoarelor, FĂRĂ CA OAMENII SĂ ȘTIE CĂ GÂNDESC/SE COMPORTĂ ÎN VIAȚA DE ZI CU ZI așa cum au fost programați în urma acestui plan de distrugere mentală;

– oamenii sunt modelați să NU mai aibă păreri proprii, ci să preia şi să bage la cutiuţă, fără să „mestece”, opiniile și „adevărurile” livrate de Sistem; oamenii sunt „învățați” încă din prima zi de grădiniță să respecte cu obediență AUTORITATEA, care poate fi reprezentată în viaţa de zi cu zi de profesori, medici, politicieni, Guvern, președinte, primar, TELEVIZOR, site-uri, publicații, sondaje de opinie, ONG-uri etc. Orice entitate care are în sistemul social actual o aură / o poziție de autoritate într-un anumit domeniu, va fi crezută pe cuvânt de oamenii „zombificați”, iar opiniile/părerile oamenilor „neavizați” doar pentru că nu au o diplomă pe perete, sau nu au aură de „autoritate” sunt respinse de omul „modern” produs de Școală și Mass Media; oamenii nu sunt educați să se informeze pe cont propriu, să cerceteze, să afle adevărul, ci „adevărul” le este livrat de Sistem. Și acela, și numai acela este adevărul – cel livrat de Sistem, chiar dacă în realitate Sistemul ne oferă ILUZII și MINCIUNI; în acest mod, Sistemul își creează adevărați soldați, care vor sări în apărarea „chestiilor” livrate de sistem (pentru că ei cred sincer că alea sunt ADEVĂRUL) atunci când alții, mai puțin zombificați vor veni cu o ALTĂ PĂRERE asupra realității; astfel, avem de-a face cu mulți oameni care vor lucra INCONȘTIENT în favoarea inamicului, crezând că sunt de partea adevărului; să încerci să convingi masele cu milioane de oameni care au milioane de păreri false despre realitate (primite continuu via Şcoala şi TV) că altul este adevărul, este cumva o nebunie;

– oamenii sunt manipulați să creadă că ceea ce vedem în jurul nostru, că ceea ce trăim astăzi, acest Sistem în care ne ducem traiul este NORMALITATE și este MAXIMUM POSIBIL pe care omenirea îl poate realiza; din fericire, aceasta este doar o MINCIUNĂ/O ILUZIE menținută prin Școală și Mass Media; din nefericire, acest lucru este perceput ca iluzie de prea puțini oameni (detalii despre asta aici: Exercitiu de imaginatie: cum ar putea arata lumea daca nu am fi sugrumaţi de mafia internaţională);

– oamenii se mulțumesc cu puțin, deși am putea avea cu toții o viață mult mai bună – această mulțumire cu puțin / acceptare a statutului de sclav muncitor este cultivată încă din Școală;

– oamenii sunt păcăliți să creadă că VINA este a lor; că o duc rău din cauza lor; că sunt săraci din cauza lor – este memorabil momentul plin de nesimțire și tupeu al Băsescului când a zis profesorilor ”N-aveți bani? Mai luați-vă un job!”. Ideea asta cu populația este săracă pentru că nu muncește, pentru că românii sunt leneși etc este altă iluzie promovată prin Mass Media. În realitate, populația este săracă pentru că FURATĂ / EXPLOATATĂ și este INTENȚIONAT menținută la nivelul de subzistență pentru a nu avea forța să se răscoale împotriva exploatării;

– oameni sunt rupți de țară, devin ai nimănui, sunt făcuți să-și abandoneze/renege patria mamă; patriotismul/naționalismul este condamnat – oamenii sunt „convinși” să creadă că NU contează țara în care te-ai născut, contează doar țara în care trăiești și că la fel de bine ai putea să te simți oriunde pe planetă ți se oferă condițiile unei vieți decente; nu contează morții și eroii noștri îngropați în pământul strămoșesc, nu contează unde ai copilărit și amintirile de atunci, nu contează părinții și bunicii, tradițiile și valorile poporului în care te-ai născut, nu contează nimic de genul ăsta, tu te poți considera „acasă” ORIUNDE PE PLANETĂ; ești „cetățean european” => casa ta este Uniunea Europeană acum, NU România; toate acestea se promovează pentru a rupe rădăcinile românilor înfipte în Neamul Românesc și în patria străbună;

– oamenii sunt convinși (inclusiv prin Știrile de la ora 5) că România este o țară REA, plină de criminali și dezaxați, în care nu merită să trăiești; „abandonați România; vindeți terenurile străinilor și mergeți în occident să trăiți bine!” este un îndemn care nu e spus pe față răspicat, ci transmis subtil prin nenumărate mijloace de comunicare ale mafiei;

– oamenii ajung să creadă sincer că iluziile enumerate/adunate de mine în acest text sunt de fapt realități/adevăruri și astfel se mențin departe de realitatea REALĂ;

– bombardați cu informații false și manipulări din toate părțile, oamenii vor avea un miliard de opinii diferite asupra realității; în acest mod nu se vor putea pune de acord cu privire la ce se întâmplă, nu se vor putea uni și nu vor vedea aceleași căi de rezolvare a situației; în acest mod se perpetuează dezbinarea iar dezbinarea perpetuează starea de fapt a lucrurilor; în plus, opiniile diferite și greșite pe care au ajuns să le aibă oamenii cu privire la ce se întâmplă în jurul lor creează chiar conflicte între membrii aceluiași neam sau între diferite clase sociale: români împotriva românilor („un popor de căcăt”), români împotriva României („tară de căcat”), tineri vs bătrâni; angajați la privat vs bugetari vs asistați social vs pensionari; românii din țară vs românii din diaspora; români pro-UE/SUA vs români anti-UE/SUA; români împotriva propriei biserici strămoșești (vezi asta1 și asta2), românii din Ardeal vs românii din Regat (vezi AICI bannerul anti-românesc „Viitoarea diasporă” promovat de anti-români și români prostiți), românii din România vs românii din Basarabia; români globaliști vs români naționaliști etc etc etc;

– prin toate aceste metode de înșelare (Școală, Mass Media etc) este cultivată o LIPSĂ DE INTERES față de lucrurile cu adevărat importante pentru o viață mai bună: CINE și CUM conduce România și exploatează în prezent poporul român – care este cauza reală a suferinţelor noastre? Acesta este unul dintre cele mai grave rezultate: când omul nu mai consideră DE INTERES un anumit subiect pentru viața lui sau pentru viața comunității în care trăiește, nu mai ai nicio șansă să îl convingi să citească ceva despre acel subiect sau să acționeze în acel domeniu. Iar dacă vorbim de Noua Ordine Mondială impusă de Mafie și avem oameni (cu milioanele) care NU sunt interesați de acest subiect, atunci pe acei oameni i-am pierdut și nu știu cum pot fi recuperați. Avem deci „soldați” în minus în lupta cu Mafia Internațională. În timp ce această lipsă de interes față de NWO este cultivată/programată, mafia lovește și prin promovarea la greu a interesului față de toate prostiile de pe planetă care ne îndepărtează de la „calea cea bună”: anti-valori, modele proaste de urmat, principii anti-românești și anti-umane (gen ”capitalismul e bun” când în realitate e doar un alt sistem prin care cei puțini și șmecheri îi exploatează pe cei mulți și naivi), pierderea timpului, lux, plăcerea gustului – mâncare, goana după bani, sex, pornografie, homosexualitate, jocuri, gambling, fumat, alcool, shopping, mall-uri, aspectul fizic e cel mai important, cosmetice, țoale, gadget-uri, trăiește clipa, egoism/individualism, ateism etc etc etc.

Pentru a vedea că lucruri precum cele explicate în acest text se întâmplă în România de muuulți ani, vă recomand să citiți capitolul scurt (3 minute) intitulat Planurile Iudaismului față de Neamul Românesc din cartea „Pentru Legionari”, scrisă de Corneliu Zelea Codreanu în 1935, la următorul link: http://www.fgmanu.ro/Carti/1/capitol_51. Românii aveau aceleași probleme și în 1935! Și chiar în secolul 19!

Redau un singur scurt pasaj: „Oricine va voi sa omoare si sa cucereasca un neam va putea sa o faca întrebuintând acest sistem: ruperea legaturilor lui cu cerul si cu pământul, introducerea certurilor si luptelor fratricide, introducerea imoralitatii si a desfrâului, constrângerea materiala prin limitarea la maximum a mijloacelor de subzistenta, otravire fizica, betie. Toate acestea nimicesc o natie mai rau decât daca ai bate-o cu mii de tunuri sau cu mii de aeroplane. Sa priveasca putin în urma românii si sa vada daca în contra lor nu s-a întrebuintat cu precizie si cu tenacitate acest sistem, în adevar ucigator. Sa deschida românii ochii si sa citeasca presa de 40 de ani încoace, de când sta sub conducere jidaneasca.” CZC, 1935.

Ca să rezumăm pe scurt, Școala și Mass Media astăzi sunt DEȚINUTE / CONTROLATE / PATRONATE de MAFIA străinilor și (în mod logic) NU vorbesc DELOC despre Mafia Internațională, despre crima organizată la nivel planetar, despre Sistemul de exploatare în care trăim, DEȘI ACESTA ESTE CAM CEL MAI IMPORTANT LUCRU DESPRE CARE AR TREBUI SĂ VORBEASCĂ. Școala și Mass Media NU au în prezent rolul pe care afirmă că-l au, ci au rolul de a menţine iluzia că suntem liberi, de a DISTRUGE MENTAL POPOARELE LUMII, de a le limita potenţialul intelectual, de a le înșela, adică de a distruge CAPACITATEA POPOARELOR DE A ÎNȚELEGE CE LI SE ÎNTÂMPLĂ ȘI DE A REACȚIONA ÎMPOTRIVA SISTEMULUI DE EXPLOATARE ÎN CARE SUNT ȚINUTE.

Singurii care pot vedea și înțelege aceste lucruri și „MATRIX-UL” din jurul lor sunt cei care au o moştenire genetică foarte bună care a permis creierului să reziste atacului de înșelare și/sau cei care se sustrag/EVITĂ să fie intoxicați prin aceste instrumente și/sau cei care au fost foarte bine educați în familie (sau nu numai) cu privire la Sistemul de exploatare în care trăim. Să schimbăm ceva în legătură cu materialul genetic moștenit ereditar nu putem. Însă legat de celelate două putem face ceva:

Cei cărora încă vă pasă de Neamul Românesc și vreți să fiți de folos Neamului Românesc trebuie:

1. SĂ VĂ SUSTRAGEȚI / SĂ EVITAȚI SURSELE TOXICE DE INFORMARE (cu TV-ul în frunte) ȘI SURSELE DE OTRĂVIRE BIOLOGICĂ (în frunte cu alimentele toxice – cele cu chimicale, cele ultra procesate etc) (educați-vă și copiii în acest sens!) (acordați mai multă atenție la ce băgaţi în gură şi acordaţi mai multă atenţie procesului educațional la care este supus copilul vostru în Școală!) și

2. SĂ VĂ AUTO-EDUCAŢI / INFORMAŢI cu privire la Sistemul de exploatare în care trăim (educați-vă și copiii în acest sens!).

Interviu ce merită citit! Covid, manipulare, genocid, 5G, Noua Ordine Mondială și altele

Interviu Robert Steele în ziarul Teheran Times: O perspectivă din sfera Contrainformațiilor cu privire la virusul Wuhan – este acest atac biologic al virusului Wuhan o operațiune sionistă de tip false flag?

Data la care a avut loc interviul – 12 Februarie 2020.

Sursa: https://phibetaiota.net/2020/02/robert-steele-in-tehran-times-interview-a-counterintelligence-perspective-on-the-wuhan-virus-a-zionist-bio-war-false-flag-attack/

Reporter (R): Dvs. Ati urmarit evolutia globală a virusului Wuhan începând cu 26 ianuarie 2020. Inițial, l-ați declarat un focar natural mai puțin virulent decât SARS, dar apoi ați revizuit punctul de vedere, deoarece au apărut informații noi. La 1 februarie, un element al armatei chineze a acuzat oficial SUA că a lansat acest virus împotriva lor ca act de război, iar site-urile web rusești tot repetă această acuzație. Care este evaluarea dvs. generală a virusului Wuhan și implicațiile acestuia atât pentru relațiile China-SUA, cât și pentru economia globală?

Robert Steele (RS): Desigur, avem nevoie de surse bune și mai multă reflecție și analiză. Consider că reprezintă dezinformare acele raportări media conform cărora ar fi o mare isterie în China. Permiteți-mi să încep evaluarea spunând că cele mai noi informații disponibile sugerează că acesta a fost un atac sionist asupra Chinei în două părți: în prima parte, un profesor evreu american de la Harvard pare să fi „colaborat” cu chinezii, adică a comis trădare împotriva SUA și i-a ajutat pe chinezi la înființarea unui centru specific războiului biologic de nivel 4 în Wuhan. În partea a doua – și profesorul ar putea să nu fi fost de acord cu aceasta – sioniștii au eliberat virusul atât pe piață, cât și în spitale – 41% din infecții au avut loc în spitale, nu pe străzi. Nu trebuie presupus că virusul a scăpat dintr-o instalație chineză sau întâmplător.

Încă nu îmi este clar dacă această provocare sionistă a fost destinată să înceapă un război între China și SUA, așa cum sugerează Benjamin Fulford în raportarea sa (https://benjaminfulford.net/2020/02/10/israel-commits-suicide-by-declaring-war-on-china-2/ ) din Japonia luni, 10 februarie 2020, sau dacă a avut alte scopuri, inclusiv câștigul economic masiv al elitelor sioniste anglo-americane, câștiguri datorate cunoștințelor în avans (din interior), și astfel sa efectueze tranzacții privilegiate (pe piața de capital) și să obțină profituri mari bazate pe cunoașterea atât a virusului Wuhan, cât și a gradului în care mass-media occidentală ar exagera criza.

De asemenea, nu îmi este clar gradul în care 5G – pentru care China este țara principală – se intersectează cu virusul biologic. 5G este o parte uriașă a acestui lucru – ceea ce nu știm încă este dacă acesta a fost un atac de tip false-flag așa cum bănuiesc; sau este un test (experiment) al intersecției dintre războiul biologic (aero-purtat) și cel electromagnetic (prin unde radiante); sau un asalt menit să distrugă economia chineză și să înceapă să depopuleze China, – sau toate trei la un loc!

Consider că încrederea personală dintre secretarul general Xi Jinping și președintele Donald Trump este puternică, iar ideea că SUA ar fi putut întreprinde un astfel de atac ca politică (de stat) nu e luată în considerare în China. [adică chinezii știu că nu administrația Trump a ordonat așa ceva, ci mâna neagră, mâna nevazută, privată (sionismul) a făcut asta]. Desigur, există elemente trădătoare [agenți care sunt oamenii Sionismului, și care nu sunt patrioți] în Departamentul nostru de Apărare (DoD) și în Agenția Centrală de Informații (CIA), cunoscute pentru colaborarea lor cu Mossad în operațiuni de protejare (izolare) a rețelelor de pedofilie, trafic de droguri, sponsorizarea terorismului inclusiv ISIS și 9/11, dar în în același timp, sunt sigur că acest lucru (operațiunea Wuhan) nu a fost realizat de SUA (adică de către administrația oficială), iar conducerea chineză (de stat) știe asta.

Pe măsură ce imaginea mea despre acest atac s-a dezvoltat, ceea ce m-a șocat cel mai mult a fost modul în care mass-media occidentală – care este controlată de MI-6 în Marea Britanie și CIA în SUA – și omologii lor europeni – a exagerat brusc răspândirea virusului, iar acest procedeu nu poate fi descris decât ca iresponsabil – de răspândire a fricii – „jurnalism galben” (mercenari) sau „fake news” în cel mai rău caz. Cred acum că acest lucru a fost calculat (premeditat) pentru a perturba economia globală și cred acum că sioniștii și aliații lor, inclusiv grupul MEGA de miliardari sioniști din SUA, care a finanțat 9/11 și rețeaua Epstein de șantaj a pedofililor, și bineînțeles City of London și Wall Street, au câștigat o sumă mare de bani cu tranzacționarea privilegiată (prin pariere împotriva bursei) bazată pe cunoașterea în avans a virusului Wuhan și a acoperirii sale exagerate din Occident, care a înspăimântat atât piața de valori și producătorii, cât și turiștii.

Carte bună pt 9/11 – https://phibetaiota.net/2018/07/memorandums-for-the-president-on-9-11-experts-say-what-the-9-11-commission-was-too-corrupt-to-address/

Rețelele de pedofilie – https://phibetaiota.net/2019/07/special-zionism-in-america-murderous-pedophilia-entrapment-the-nine-veils-of-veil-update-36-to-the-mossad-epstein-story/

R: Are China vreo responsabilitate pentru modul de gestionare a virusului, deoarece pare să fi scăpat de sub control?

RS: Din păcate, da, are! Se știe că primele rapoarte (menționări ale bolii) ale cetățenilor au apărut începând cu 8 Decembrie 2019. Cetățenii și jurnaliștii au fost intimidați și apoi arestați de poliție pentru că „răspândeau frică”. Abia după ce președintele Xi Jinping s-a întors din Myanmar la 18 Ianuarie, această contagiune i-a fost informată corespunzător, moment în care a întreprins acțiuni extraordinar de exhaustive și decisive. În acele treizeci de zile ce au trecut în plus, oficialii locali din Wuhan au ignorat sau au acoperit situația și au permis ca festivalurile majore locale să meargă înainte, și care ar fi putut fi anulate. Liderii locali și-au dezamăgit cetățenii lor; Liderii naționali însă, de îndată ce au înțeles pe deplin seriozitatea problemei, pare să fi acționat cu mare autoritate și responsabilitate.

Dacă există o lecție de învățat aici – iar președintele Xi Jinping pare să fi învățat lecția „celor treizeci de zile întârziere”, dar mai bine întârziată soluția decât să nu fie niciodată luată – este că primele semnale (chiar mici) din rândurile din față (civile) nu ar trebui niciodată ignorate și că transparența este un atribut de neprețuit în domeniul Contrainformațiilor Strategice. Liderii locali – și liderii intermediari – trebuie să învețe deviza mea: „adevărul cu orice preț depășește toate celelalte pierderi.” Sau cu alte cuvinte: adevărul spus la timp valorează mult mai mult decât adevărul spus prea târziu.

(Deviza site-ului său: The truth at any cost lowers all other costs = (Adevărul cu orice pr$ț e mai benefic decât dacă am ascunde adevărul de dragul altor considerente).

Chinezii la nivel local au făcut greșeala de a încerca să acopere etapele incipiente ale virusului, ceea ce nu numai că i-a permis să se răspândească, ci și pentru că spitalele lor nu erau conștiente de specificul contagiunii, înseși spitalele au fost cele care au dus virusul la nivelul următor, infectând mulți alți pacienți din lipsa izolării corespunzătoare a celor cunoscuți ca fiind infectați.

Împărtășesc impresiile pozitive atât ale președintelui Donald Trump, cât și ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) cu privire la răspunsul Chinei, odată ce secretarul general Xi Jinping a înțeles gravitatea situației. Nicio altă țară din lume nu ar fi putut construi două spitale complete în zece zile; sau să închidă complet orașe întregi; și a creat și o aplicație de mână utilă pentru izolarea bolii.

Alte lecții pentru mine includ:

-asumarea (recunoașterea existenței) aerosolului sau transmisiei aeriane din prima zi;

-luarea în considerare a aspectelor radiațiilor sau electromagnetice din prima zi;

-consultarea rușilor din prima zi;

-punerea în aplicare de soluții locale care izolează indivizii, nu soluții în masă care mai mult răspândesc infecția.

(nici până în ziua de azi nu s-a luat (public) în considerare aspectul electromagnetic și radiant al zonei zero din Wuhan, ca nu cumva să se facă conexiunea cu undele de joasă frecvență a tehnologiei 5G).

https://www.chinadaily.com.cn/a/202002/08/WS5e3e7d97a310128217275fc3.html

https://www.amazon.com/exec/obidos/ASIN/0812979680/ossnet-20

R: Dinamica acestei povești a fost interesantă. Care sunt elementele majore pe care doriți să le reamintiți?

RS: În primul rând cel mai important și cred că președintele Xi Jinping este acum mai conștient de acest lucru – piețele chineze sunt murdare, iar atracția chineză pentru mai multe tipuri de animale exotice ucise la fața locului cu amestecul inerent de sânge și murdărie – inclusiv lilieci, șerpi și câini – a creat un focar biologic în fiecare sat chinezesc. Președintele trebuie să facă din prioritatea națională salubrizarea piețelor, separarea speciilor și sacrificarea umană a animalelor.

În al doilea rând, americanii și canadienii au avut unele succese (în trecut) în stoparea exfiltrării virusurilor de cercetare din ambele țări, viruși scăpați de către cercetătorii post-doctorali chinezi, dar suntem încă slabi în Contraspionaj, iar faptul că un membru al Facultății Evreiești de la Harvard ar putea strânge 1,5 milioane de dolari din China pentru a construi o instalație de nivel 4 în Wuhan specifică războiului biologic, fără ca noi să observăm la timp sau să o oprim – este de-a dreptul îngrijorător. Pe de altă parte, aș dori să văd că toate țările se concentrează pe apărarea biologică, nu pe atacul biologic.

În al treilea rând, nimeni nu se concentrează pe intersecția dintre războiul biologic și războiul electromagnetic. Wuhan este locația-sursă pentru 5G, care este o tehnologie genocidă (ucigătoare de oameni) și ecocide (ucigătoare de ecosisteme biologice = plante, animale), care este interzisă în Israel și în jurul președintelui Donald Trump (atât la Washington, cât și la Mar-A-Lago). Radiația 5G nu numai că scade imunitatea tuturor oamenilor și animalelor pe care le radiază, dar este capabilă să creeze bio-efecte originale și să înrăutățească bio-lapsurile naturale.

În al patrulea rând, nu-mi pot exprima în cuvinte disprețul față de Centrul SUA pentru Controlul Bolilor (CDC) și Fundația Bill Gates. Amândouă sunt, în opinia mea, paravane penale (vinovate) pentru Statul Paralel (secret) și industria farmaceutică, și sunt complici pe deplin la drogarea și debilizarea publicului american. Robert F. Kennedy Junior este prima persoană care a demonstrat într-o instanță de judecată că niciun vaccin din SUA nu a fost testat vreodată și, prin urmare, este ilegal ca SUA să îi oblige pe oameni să se vaccineze. Virusul Wuhan este utilizat pentru a avansa următoarea rundă de vaccinări criminale în SUA (și pe tot globul), de această dată cu ADN (modificat) și elemente de inginerie genetică. Trebuie să fie contestat (să i ne opunem) de toți cetățenii folosind toate mijloacele religioase și legale.

https://phibetaiota.net/2018/09/rebecca-campbell-us-government-loses-vaccine-lawsuit-has-lied-to-the-public-for-decades-vaccines-not-tested-autism-will-drop-if-parents-use-this-case-to-legally-challenge-mandated-vaccinatio/

În al cincilea rând, războiul informațional – utilizarea rău intenționată a mainstream-ului și a social media, ambele controlate de sioniști în colaborare cu MI-6 și CIA – sunt o parte complet integrată a războiului biologic și electromagnetic. Sunt o triadă. După cum pot spune cel mai bine, toate au fost planificate în prealabil, iar în combinație, virusul, exacerbarea 5G și hiperbola globală (soluția viitoare = antidotul), exagerarea și minciunile directe destinate să dăuneze economiei chineze și să beneficieze de tranzacționarea privilegiată, au făcut parte dintr-o campanie integrată.
În al șaselea rând, virusul Wuhan este doar ultima dintre o serie de atacuri împotriva Chinei. Îmi amintesc de: -ravagiile fermei de porci din China cu gripă porcină, -de războiul economic împotriva Huawei, -de agitația uigurilor (cetățeni ce țin tradiția veche din NV), și de instigarea la tulburări în Hong Kong. Există un război sionist-anglo-american pe care președintele Donald Trump nu a reușit să îl oprească (deocamdată), dar care cred că va fi oprit după realegerea sa.

Al șaptelea și ultimul, nu am auzit nimic de la Rusia. Bănuiesc că s-au purtat atacuri similare împotriva Rusiei, dar capacitățile defensive superioare ale Rusiei au făcut ca aceste atacuri să fie ineficiente. Cheia pentru a înțelege puterea Rusiei constă în elemente integrate și complete de apărare, atât dpdv biologic cât și electromagnetic – adică de la energie până la gravitobiologie, rușii par să fie lideri mondiali.

R: Cele mai multe surse media – inclusiv persoane în care dvs aveți încredere – spun că acesta (Wuhan) nu a fost un act de război, ci se datorează piețelor chineze murdare și în obiceiurilor chineze ciudate de a mânca animale exotice. Ce bază aveți pentru a concluziona că a fost un act de război?

RS: Mi-ai pus o întrebare importantă. Să spun mai întâi că eu cred că acest virus a fost în mod deliberat într-o formă mai slabă și nu se intenționează să fie catastrofal. E un fel de explorare (probă), pentru a se observa cum gestionează China situația unui virus malițios plantat în țară – amintiți-vă că avem (americanii) micro-drone care pot livra viruși oriunde fără nicio șansă de a fi interceptați – și o operațiune masivă de război psihologic în care mass-media a distrus economia chineză folosind virusul ca un cârlig! Mass-media, nu virusul – este ceea ce a provocat ravagii economice. Într-adevăr, reacția excesivă chinezească și punerea la comun în izolare a atâtor cetățeni au înrăutățit situația.

În al doilea rând, codul pentru virus a fost publicat și mutațiile introduse în el sunt documentate. O parte din documentație – de exemplu, studiile indiane care sugerează că a fost introdus HIV – a fost redusă (discreditate) ulterior, dar aici nu există nicio îndoială că virusul Wuhan a fost conceput în laborator.

https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/jmv.25682

https://www.biorxiv.org/content/10.1101/2020.01.30.927871v1

https://www.news.com.au/lifestyle/health/health-problems/tests-confirm-source-of-deadly-coronavirus-outbreak-in-wuhan/news-story/381c166d5abb699e12712a3a28c6b593

https://en.wikipedia.org/wiki/Wuhan_Institute_of_Virology

Deși chinezii înșiși au afirmat că virusul a sărit pentru prima dată de la animale la oameni în Piața de Comerț cu Ridicata a fructelor de mare din Huanan, în inima orașului – consider acum acest lucru îndoielnic și cred că chinezii înșiși s-au temut de reacția publicului, dacă s-ar fi aflat că virusul este conceput biologic (în laborator) la Institutul de Virologie din Wuhan – o instalație de nivel 4 pentru războiul biologic, ca suspect evident (ca locație).

R: Există o teorie care spune că acest virus a fost conceput să vizeze (atace) asiaticii și bărbații asiatici în special (pentru că ar fi prea mulți). Aveți vreun gând despre asta?

RS: Am citit rezumatul articolului Alexandrei Bruce, pe care o cunosc și o respect. Nu am cunoștințe directe sau științifice. Din ceea ce m-am documentat până acum se sugerează că există peste 5.000 de puncte genetice în orice corp uman care pot fi atacat prin mijloace biologice sau electromagnetice și că urmele atacurilor asupra ADN-ului sunt foarte avansate. Îmi imaginez că bărbații albi ar putea fi la fel de ușor vizați (vizați). Știm, desigur, că ADN-ul poate fi folosit (ca probă) pentru condamnarea anumitor persoane, sau pentru a identifica sexul și etnia oricărei persoane care este disponibilă să i se ia o probă de ADN (pentru comparare). Se știe că noul „Sfânt Graal” pentru elite este un vaccin care este capabil de geoinginerie, de manipulare a ADN-ului în vederea îmbunătățirii capacităților fizice și cognitive.

https://forbiddenknowledgetv.net/2019-ncov-bioweapon-black-swan/

Aș observa că o nouă epidemie tocmai a izbucnit în Nigeria, iar toate guvernele și publicul, ar trebui să fie foarte atenți la toate semnalele slabe (neoficiale), să ia aminte la ce a pățit China, să ia în considerare „acțiunea inamică” (actul deliberat de eliberarea a virusului) ca o cauză principală, și să trateze subiectul Sănătății Publică ca prioritate națională existențială. Vaccinurile sunt o parte a problemei, nu soluția. Nu există niciun înlocuitor pentru adevăr și transparență în timp real.

https://dailypost.ng/2020/02/07/benue-killer-disease-a-mystery-its-not-ebola-lassa-fever-or-coronavirus-nigerian-govt/

R: Deși există o mișcare civică globală împotriva 5G, multe persoane vor fi sceptice cu privire la aspectul 5G. Ce puteți spune despre asta?

RS: Cunoștințele mele sunt indirecte, bazându-mă pe literatura de specialitate și experți precum Mark Steele (expert cu care nu am nicio legătură de niciun fel), care a câștigat primul proces împotriva 5G în Marea Britanie, mă bazez pe Sacha Stone al cărui film Apocalipsa 5G setează un nou standard pentru Adevăr sub formă de film, și altele. Ideea de bază despre 5G este că această tehnologie face parte dintr-o grilă de control al mintii în masă, care ar putea în cele din urmă, dacă nu i ne opunem, să transforme persoane sau grupuri de persoane în oameni fără nicio capacitate cognitvă (îmbolnăvite sau debilizate), sau chiar elimina persoane din cauze așa-zis „naturale”, cum ar fi boli precum Atacul de Cord sau Cancer cu răspândire rapidă.

De-asemenea, 5G umple spațiul cu zeci de mii de sateliți care duc poluarea electromagnetică globală la noi niveluri, și care reprezintă genocide împotriva umanității, cât și ecocide împotriva vieții plantelor și oceanelor. Doi termeni care ar trebui explorați în legătură cu 5G sunt:

-„Arme Energetice Direcționate” sau DEW (Directed Energy Weapons), și

-„Controlul Minții”, control mental pe care CIA și Administrația Națională Aeronautică și Spațială (NASA) – ambele populate după al Doilea Război Mondial de oameni de știință naziști – elemente (armele și controlul) ce au sporit puterea NOM până la capacități satanice.

https://www.youtube.com/watch?v=BSXBij_POBM&t= – filmul Apocalipsa 5G tradus în lb. română;

https://www.youtube.com/watch?v=BSXBij_POBM&t=
Nu există nicio separare între Biologie, Energie și Informație. Aceasta este noua realitate, doar rușii și poate o mână mică de oameni din China, Iran, Marea Britanie și SUA, par să înțeleagă acest aspect transformativ al luptei moderne pentru existență. Vestea bună – și vreau ca răspunsurile mele să fie pozitive în ansamblu – este că apar noi mijloace pentru neutralizarea 5G și eliminarea tuturor formelor de intoxicații cu radiații și a emisiilor de energie direcționate și electromagnetice.

https://5gbioshield.com/

R: Există vreun defect în modul în care guvernul chinez a gestionat această provocare?

RS: Da. (De exemplu) – în SUA, Bombardamentul din Boston (atacul terorist cu bombă la Maratonul din 2013) a fost o operațiune false-flag planificată și executată de Agenția Federală de de Gestionare a Situațiilor de Urgență (FEMA) pentru a testa capacitatea sa de a bloca un întreg oraș și de a merge din ușă în ușă, fără fără mandat de căutare, solicitând intrarea în case cu ajutorul justificării de a căuta doi indivizi.

Trebuie să atrag atenția foarte serios asupra focarului Wuhan din China, care este un catalizator pentru acceptarea de către public a FASCISMULUI MEDCIAL sau a TERORISMULUI MEDICAL ca răspuns general acceptabil. Permițându-se astfel instituțiilor guvernamentale să facă raid în case, să târască cetățenii din case în stradă și să-i vaccineze – sau să-i execute și să le incinereze corpul lor (fără autopsie) fără un proces adecvat, sub pretextul „binelui public”, este destul de înspăimântător pentru mine.

„Legea marțială” medicală nu este nici mai mult nici mai puțin decât eutanasierea legalizată și omorul în masă (genocidul). Această situație este utilizată pentru a începe discuția despre vaccinarea internațională obligatorie folosind formule neexaminate – testate. Aceasta este „starea finală” pe care vrea să o obțină pentru mase Statul Paralel (NOM) sionist-anglo-american.
Imaginea Chinei care tratează oamenii ca mărfurile supermarketurilor ce urmează să fie „scanate” pe fruntea lor va fi o povară pentru China în deceniile următoare. În unele moduri, triada Wuhan (război biologic, electromagnetic și informațional împotriva Chinei de către forțele externe) este un prototip pentru fuziunea Statului polițienesc și a formei de Război tehnocratic (tehnologic) sionisto-anglo-american.

Permiteți-mi să spun și eu, cu cea mai mare atenție pentru bunele intenții ale secretarului general Xi Jinping – că două greșeli au fost comise mai devreme, pe lângă greșeala de a ignora avertismentele timpurii:

În primul rând, China pare să nu considere că boala prin radiații se prezintă ca o gripă – simptomele sunt identice cu punctul în care întreaga linie aeriană a fost pusă în carantină în mod evident pentru gripă atunci când toți pasagerii sufereau de fapt de noul Wi-fi calibrat greșit din satelit. Radiația Fi care nu a fost calibrată corespunzător. Închiderea 5G în Wuhan și consultarea rușilor cu privire la aspectele de radiație ale acestei pandemii multidimensionale, ar putea fi și încă mai este de ajutor.

În al doilea rând, China a făcut greșeala de a pune la comun zeci de mii de oameni în instalații în aer liber și aproape sigur ca a înrăutățit lucrurile. La fel cum 41% dintre bolnavi se consideră că au fost infectați în spitale, așa vom considera și că restul de 60% sau mai mulți au fost infectați în marile stadioane și în alte facilități de carantină unde cetățenii au fost puși împreună în urma decretului statl. O abordare alternativă ar fi fost să comandăm o zi națională de curățare a tuturor suprafețelor cu săpun și apă – la locul de muncă și acasă – și apoi o interdicție de călătorie combinată cu echipe medicale complet bine pregătite. Izolarea individuală, în locul masări oamenilor împreună, pare să fie o strategie mai bună.

Închizând de tot 5G și aruncând o privire profundă asupra statisticilor per oră (epidemiologice) cred că China ar fi redus brusc totalitatea costurilor, inclusiv costul pierderii încrederii publicului în integritatea și eficacitatea guvernului.

R: Să presupunem că sioniștii nu au făcut acest lucru. Asupra cui altcuiva ar trebui să se axeze o anchetă?

RS: Asupra Statului Paralel (actori non-statali), britanici, americani și ruși, în aproximativ această ordine. SARS a fost un precursor și poate a fost conceput de ruși. Britanicii au Porton Down, iar britanicii, americanii și sioniștii au toate laboratoare de război biologic în Europa de Est, în Africa și Orientul Mijlociu. Ucraina rămâne un mister pentru mine, dar Ucraina este, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai periculoase țări de pe planetă din cauza amestecului de criminali ruși și fasciști sioniști care controlează acum țara. Au acces la toate tipurile de depozite nucleare, biologice și chimice de război. Consider că Ucraina, ca și Arabia Saudită, este o extensie a sioniști instigatori la război.

Vreau să subliniez faptul că eu cred că statul-națiune ca structură definitorie pentru război și pace este acum contestat (atacat puternic) de o combinație de actori non-statali (contractori), în special criminali ruso-sionisto-americani (cunoscuți sub numele de Mafia Roșie) și de noul Complex „ecologic” militar și paramilitar privat din Marea Britanie și SUA, precum și de Complexul tradițional militar-industrial american care pare să aibă propriile sale baze extraterestre și subterane profunde, efectuând experimente genetice pe cheltuiala contribuabililor, dar fără supraveghere guvernamentală.

Există unele zvonuri care sugerează că chinezii înșiși sunt responsabili pentru acest lucru; faptul că un ofițer militar chinez este înregistrat cum se laudă cu faptul că această capacitate este la îndemâna țării; și că China poate experimenta în mod deliberat o combinație de reducere a populației și noi niveluri de supraveghere în masă și control de mulțime. Mi-e greu de crezut, dar imposibil de scos din ecuație. Sunt cu siguranță dispus să cred că acesta a fost un accident, dar toate semnele indică o intenție (o premeditare) malițioasă străină – pentru mine, povestitorul de adevăr- este gradul în care mass-media occidentală, controlată de MI-6 și CIA, a fost complet pregătită să alimenteze non-stop războiul informațional, așa cum erau pregătiți și imediat după atrocitatea din 11 septembrie 2001. Acest lucru a fost în multe feluri „11 septembrie al Chinei” și de aceea eu favorizez o privire atentă asupra sioniștilor ca și făptuitori.

R: De unde știți că nu e SUA responsabilă?

RS: Ai pus o întrebare absolut legitimă. Permiteți-mi să fac diferența între SUA ca țară, ca public, ca guvern și ca un complex de agenții, multe dintre ele având elemente trădătoare (agenți dubli) controlate de sioniști. Așadar, atunci când sugerez că „sioniștii au făcut-o”, acest lucru nu exclude în niciun fel complicitatea elementelor necinstite ale guvernului SUA, cum am văzut cu Rețelele de Pedofilie Mossad și Rețelele de Șantaj din SUA, unde elemente necinstite ale CIA și Biroul Federal de Investigații (FBI) sunt pe deplin complici, acoperă Mossad-ul și își împart „subalternii” (oamenii dirijați special să mușamalizeze sau să saboteze ancheta), astfel încât să controleze guvernanții, legiuitorii, șefii de poliție, șerifii, judecătorii și procurorii, printre altele. După cum am descoperit în ancheta rusă (similară), elemente ale trădătorilor finanțate de Departamentul Apărării, care au conspirat cu John Brennan (Director CIA) și James Comey și alții, pentru a-l defăima pe președintele nostru (pe Trump). S-au constatat că elemente ale CIA și Departamentului Apărării sunt implicate în traficul de copii internațional.

Nu cred că Președintele nostru, Secretarul nostru al Apărării sau chiar Directorul nostru al CIA (din prezent), au autorizat explicit acest act de război (Wuhan-ul)! În continuare cred că conexiunea sionistă prin Harvard este un punct de plecare critic pentru orice investigație.

R: Există vreo conexiune cu Iranul în toată această poveste?

RS: Da. Am primit un e-mail de la un ofițer militar de rang înalt, acum pensionat, care a spus acest lucru:

„Bănuiesc că acest focar de virus are scopul de a îndepărta China de pe scena mondială pentru o perioadă de timp, făcând-o neputincioasă să intervină într-un scenariu care este pre-planificat, implicând probabil Iranul, pentru care China a făcut multe zgomote în ceea ce privește sprijinul. Nicio expediție militară chineză (eventual în apărarea Iranului) nu ar putea exista în timpul unui focar de genul acesta, nici nu vor fi disponibile fonduri la scară largă, toate fiind cheltuite pentru înăbușirea virusului”.

Nu am cunoștințe directe, dar voi spune că eu cred că sioniștii aflați la putere în SUA, inclusiv Secretarul nostru de Stat „creștin” sionist care consideră că „este un lucru minunat pentru CIA să mintă, să înșele și să fure, să vrea un război cu Iranul”, și înțelegeți că Rusia și China au puterea de a opri un astfel de război.

Ceea ce nu înțeleg (agitatorii de război) este faptul că armata americană nu este durabilă (nu face față) într-un război major împotriva unui adversar de la egal, și că e complet vulnerabilă atât la atacul biologic, cât și la cel electromagnetic de la sediul zonei din spate până la liniile frontale. Și sincer, chiar dacă au înțeles deficiențele noastre, nu cred că le pasă (că SUA ar pierde un război mondial). Pofta lor de război, orbirea lor ideologică, sunt setate în așa manieră încât toate ar trebui să fie găsite nepotrivite pentru serviciul public și izolate (adică agitatorii pro-război ar trebui dați afară și băgați la pușcărie). FBI a fost total lipsit de valoare ca agenție națională de contrainformații.

Deci da, există o conexiune cu Iranul. Acest virus și isteria mass-media occidentală au consumat temporar China și conducerea și armata sa. Totuși, rușii nu au această problemă, în parte, deoarece sunt foarte avansați în domeniul energetic, scalar (energie în timp) și gravitobiologie, toate acestea putând neutraliza orice atac biologic, cum ar fi avut loc în China.

Ar fi util ca Iranul să sponsorizeze o conferință cu privire la virusul Wuhan și să-i invite pe ruși să se prezinte, câtuși de puțin și în secret, viziunea lor despre intersecția dintre Biologie și Energie.

R: Acești termeni nu sunt familiari pentru majoritatea cititorilor noștri. Ce ne puteți spune despre ei?

RS: Permiteți-mi să sugerez că lucrările lui Thomas Bearden din anii ’80 și ’90, care raportează despre capacitățile rusești rămân foarte importante, inclusiv cărțile sale „Fer de Lance”, „The Excalibur Briefing”, „Gravitobiology” și „Energy from the Vacuum”. Există, de asemenea, un profesor în Serbia, Ilija Lakicevic, este un fost Profesor de Cercetare fizică a particulelor de la Institutul Max Plank, care a lansat ceea ce pare a fi prima tehnologie de protecție 5G cu spectru complet, 5GBioShield – l-am intervievat de două ori și am fost impresionat de rezultate a studiilor clinice din Elveția. Nu înțeleg atât de multe, dar în echilibru ceea ce găsesc în literatura de de specialitate este că virușii virulenți pot fi creați și înfrânți prin mijloace electromagnetice sofisticate. Rușii par să fie cei mai buni din lume, dar bănuiesc că și în Iran, există centre de expertiză. Americanii par să fi făcut greșeala de a se concentra asupra atacului în loc de apărare.

R: Dacă ai fi președintele Donald Trump, ce ai face pentru a stabiliza situația?

RS: Ce întrebare frumoasă! Vă voi spune exact ce i-am spus Casei Albe într-o comunicare electronică. În primul rând, ar trebui să-l îndrume pe secretarul apărării să recurgă la cel mai bun ofițer de contrainformații din America, Col Stuart Herrington, autorul cărții „Trădătorii dintre noi”, care se întâmplă să fie căsătorit cu o femeie de etnie chineză. Un grup de lucru comun americano-chinez ar trebui să fie format cu ofițeri de contrainformații militare de încredere ca nucleu – FBI este total compromis și nu poate fi de încredere. L-aș promova pe Col Herrington la statutul de General de Brigadă și i-aș da custodia imediată a profesorului de la Harvard, care a trădat America și l-aș pune pe individul acesta imediat la dispoziția chinezilor pentru interogarea directă. Aș colabora strâns cu chinezii pentru a face patru lucruri:

în primul rând, inspectez complet laboratorul pentru a stabili dacă a fost construit un defect de proiectare care ar permite virușilor să scape atunci când a fost folosită o telecomandă;

în al doilea rând, priviți cu atenție posibilitatea ca această criză să fie fabricată în două părți: partea concepută în laborator și destinată a fi văzută; și răspândirea nocivă a virusului de către agenți sionisti, britanici sau americani, separată complet de operația de laborator; (adică plantarea virusului în alte părți, simultan cu falsificarea de conexiuni cu China).

în al treilea rând, aduceți rușii în echipă și faceți un sondaj total asupra spectrului 5G; și în al

patrulea rând, faceți ca filiala financiară a grupului de lucru multinațional să facă un studiu complet al pieței bursiere pe toate schimburile folosind Thin Thread, oferit de colegul meu Bill Binney, pentru a izola investitorii specifici, atât individuali cât și organizaționali, care par să fi avut cunoștințe în avans despre pandemică Wuhan contrazisă. (ca sa îi prindă pe „investitorii” care au știut dinainte și să îi întrebe cine le-a spus că urmează pandemia Wuhan și că se poate paria la sigur împotriva Bursei).

R: Unde se va ajunge cu toate acestea, cum credeți că se va termina?

RS: Președintele Donald Trump va fi reales în unanimitate, iar Statele Unite ale Americii urmează să își închidă toate bazele de peste mări și să se concentreze pe prosperitate acasă. 9/11 și dezvăluirea pedofiliei vor șterge parazitul sionist din SUA (nu trebuie confundat cu evreii americani fideli) și mulți dintre cei 1% care favorizează războiul, boala și sărăcia ca centre de profit. Palestina va fi restaurată în viața noastră; energia gratuită va face posibilă apa desalinizată nelimitată și va transforma deșertul într-o oază de prosperitate pentru toți. Poate cel mai important, și nu înțeleg acest lucru complet, există o convergență în care energia pozitivă, inclusiv sufletul sau energia spirituală, deplasează energia negativă, incluzând energia concentrată pe atrocități, genocid și război. Lumea se vindecă.

Acestea fiind spuse, vreau să-mi subliniez îngrijorarea asupra credinței predominante în rândul elitei – 1% – că se pot descurca fără 99% și că lumea le va fi mai bună dacă pur și simplu incinerăm 90% dintre săraci – cei 99 % (cu 5G și alte arme cu energie direcționată nu există nicio problemă de eliminare a corpului, corpurile se ard și se vaporizează din interior spre exterior). Umanitatea este, din punctul meu de vedere, un experiment cosmic în liberul arbitru, iar diversitatea este o sursă vitală de imaginație și inovație. Cei 1% sunt crescuți, în special în Marea Britanie, SUA și Europa. Ele sunt literalmente crescute până la punctul de a suferi în multe cazuri de demență și alte boli genetice asociate cu reproducerea. Lumea poate fi vindecătoare, dar următorii douăzeci de ani cer un grad extraordinar de conducere morală angajată, care este dedicată alimentării publicului larg. Un public mai mare – 99% – este „porumbul nostru de sămânță” pentru viitor. Îmi pare rău să spun că majoritatea liderilor americani nu obțin acest lucru, dar președintele Donald Trump pare să obțină asta, iar acesta este un motiv pentru care îl susțin pentru realegere.

Educația publică – în contextul familiei și comunității, credinței și naționalismului – este „rădăcina” pentru înaintarea umanității. Nu m-am obosit niciodată să-i citez pe Will și Ariel Durant care încheie cartea lor epică, „Lecțiile istoriei”, spunând că „singura revoluție durabilă este în mintea omului”.

Wuhan este pentru noi toți un test al minții și spiritului uman împotriva Statului Paralel (NOM) și a tehnocrației (manipulării prin tehnologiei).

Globalistii au “”grija”” de amarasteni…Căpşunarii şi sparanghelarii, în pericol! Fermierii testează roboţi recoltatori

Fermierii britanici şi-au intensificat eforturile pentru a introduce roboţi pe câmpurile lor, după ce pandemia de coronavirus şi Brexitul au dus la scăderea numărului de muncitori necesari, pentru a culege fructele şi legumele.

Un nou consorţiu, care este sprijinit de furnizorii de alimente proaspete, vor testa roboţi în ferme în acest sezon. De asemenea, consorţiul şi-a propus să producă şi să introducă pe piaţă tehnologia necesară, susţine Agricultural Engineering Precision Innovation Centre, unul din coordonatorii proiectului.

În prima fază, testele cu roboţi vor fi efectuate la fermele care cultivă mere, afine, salată şi brocoli. Consorţiul care include Agri-EPI Centre, alături de Universitatea din Lincoln, sindicatul fermierilor National Farmers Union şi alte părţi, are sprijinul a peste 100 de producători de alimente proaspete din Marea Britanie.

Pandemia de coronavirus a crescut nevoia de automatizare în producţia de alimente din cauza întreruperilor înregistrate la abatoare şi ferme. Agricultorii europeni au avut dificultăţi în a-şi asigura forţa de muncă necesare pentru a culege recoltele din acest an, după ce măsurile de carantină au restricţionat mişcarea muncitorilor sezonieri de-a lungul continentului.

În cazul Marii Britanii, problema lipsei de muncitori sezonieri este agravată de ieşirea din Uniunea Europeană, care i-a făcut pe muncitori să îşi caute de lucru în altă parte. Mai puţin de o treime din muncitorii emigranţi în agricultură ar urma să ajungă în acest an din cauza coronavirusului.

„Această situaţie ar putea provoca probleme serioase pentru numeroase sectoare, precum culegerea de fructe şi legume, ceea ce pe cale de consecinţă va conduce la reducerea alimentelor disponibile în Marea Britanie, într-un moment în care este mare nevoie de ele”, a declarat Simon Pearson, profesor de tehnologie agricolă la Universitatea din Lincoln.

Deşi cultivatorii de fructe şi legume au încercat automatizarea şi în trecut, dezvoltarea de noi tehnologii poate fi un proces de durată şi presupune costuri mai mari pentru fermieri. În plus, introducerea de roboţi ar putea impune şi modificarea fermelor care sunt concepute pentru munca umană

„CERCETAȚI SCRIPTURILE PENTRU CĂ ELE VORBESC DESPRE MINE“

Geneza

Daniel Branzei

Tema generală:

Geneza în contextul științific

Geneza în contextul Bibliei

Geneza în contextul filosofic

Geneza în contextul profetic

Titlul:

Autorul:

ÎMPĂRŢIREA CĂRŢII

Conținutul cărții:

Secțiunea de început – 1:1 − 2-3

Capitolul doi din Geneza

Din Eden la Babel

Potopul – Gen. 6 − 9

Turnul Babel – Gen. 11

Concluzii

Avraam, Isaac și Iacov

Aleși prin credință și pentru credință

Aleși prin Legământ

Iosif – Al patrulea Patriarh sau Mântuitor și Domn?

Cum trebuie să studiem viața lui Iosif?

Al patrulea patriarh – nivelul mesianic

Lasă-L pe Dumnezeu să aibă ultimul cuvânt

,,Lăsați-L pe Dumnezeu să aibă ultimul cuvânt și în viața voastră“.

Testul Beniamin

+++

Completări sugerate de voi:

Apocalipsa 21 – 22 – discuții preliminare pe țărmul eternității

1. Problema accesului la aceste revelații

2. Problema dificultății de a înțelege niște realități care seamănă între foarte puțin și chiar deloc cu realitatea pe care o experimentăm astăzi

Psalmul 46

Apocalipsa 15 – Motivația mâniei Mielului

I. Cererea sfinților martirizați.

II. Caracterul lui Dumnezeu.

III. Clădirea Împărăției din planul lui Dumnezeu

UN TRUP ÎN HRISTOS

scris de : Zac Poonen

DRAGOSTEA DE LA CALVAR

UN TRUP – BAZA PĂRTĂŞIEI

CRESCÂND ÎN DRAGOSTE

MEMBRII EGALI

AJUTÂNDU-NE UNUL PE ALTUL

SUPUNERE ŞI CONDUCERE

PUTERE PRIN UNITATE

Zidirea trupului

Gary E. Gilley

Un mic ghid comparativ

între caracteristicilor comune ale adevăratelor treziri spirituale şi cele ale închipuitelor treziri spirituale

Dragostea pentru familia noastră spirituală – Biserica

Biserica în Efeseni

Rugaţi-vă pentru viziune spirituală asupra Trupului lui Hristos

scris de : Zac Poonen

Congregația, clubul și Biserica

scris de : Santosh Poonen

Vinul nou are nevoie de burdufuri noi

Partea verticală a crucii

Partea orizontală a crucii

Congregația

Clubul

Biserica autentică

Zidirea bisericii – fiind un slujitor

Dărâmarea Bisericii – fiind un acuzator

Grija pentru Biserică – fiind un păstor

Extremiștii de stânga din Antifa au vandalizat Memorialul Victimelor Comunismului din Washington – ILD

Acuzații de bias pro-China și anti-conservatori

Rusia și Turcia, pe podiumul propagandei, dar la mare distanță de China

„Charta Familiei” vs. „Charta LGBT”

Decizie-bomba in Polonia, la nici o saptamana de la venirea la putere a partidului conservator Lege si Justitie (PiS)

Lecţia Islandei pentru Grecia (DAR SI PENTRU ROMANIA): bancheri arestaţi, controale de capital şi bănci lăsate să intre în faliment

Modelul suedez poate scoate Romania din criza. Politicieni fara privilegii, fara imunitate si transparenta desavarsita in cheltuirea banilor publici.

Cui le pasa de romanii alungati printre straini ?Sclavii care mor pe plantatiile Italiei – romanii, printre cei mai rau tratati

Deutsche Welle, despre romanii exploatati care muncesc ca sclavii in Germania

Islanda aruncă la gunoi guvernul corupt, şi apoi arestează toţi bancherii supuşi familiei Rothschild

ISLANDEZII AU FACUT O REVOLUTIE SI NOI NU AM AFLAT !

Parintele HOTILOR Iliescieni impreuna cu lichidatorii si groparii TARII dezvaluie:

Calul Galben ,prieten cu magarul rosu-rusesc galopeaza trecerea la 5G? Ministerul Economiei aprobă, Mitropolia Moldovei denunță

Mitropolia Moldovei avertizează împotriva vaccinării și a „nanocipurilor”

Comunismul și Nazismul sunt ideologii prietene