Votantii fesenistilor ,uceniciti in scoala pesedista   baga groaza in europeni – 10 vile și 355 de mașini de lux, averea unui clan din Țăndărei specializat în furturi de obiecte de lux în Spania. Cum acționau hoții

Noua Ordine Mondiala va incepe cu primii 8 pasii

Marcel Crainic , Editorialul Zilei, Sfarsitul Lumii

Ştim că ea nu apare sub forma unui grup compact, de sine stătător, ce poate identificat ca atare. Lucrul acesta reprezintă o problemă pentru cei ce vor să o evite sau să-i descopere prezenţa fie în Biserică, fie în alte segmente ale societăţii. Trăsătura fundamentală ce o face cu atât mai greu de identificat este starea de organizare difuză în care se găseşte datorată în mare parte crezurilor ei de bază (sincretismului, panteismului, universalismului, etc.) pe care le voi descrie mai jos.

Mişcarea New Age este o reţea, neînchegată ca structură, de indivizi şi organizaţii ce susţin o viziune comună a unei noi ere a iluminării (cunoaşterii; n.a.) şi armoniei (Epoca lui Aquarius), şi care împărtăşesc aceeaşi concepţie despre lume şi viaţă. Aceasta se întemeiază pe monism (totul este una), panteism (totul este Dumnezeu), şi misticism (experienţa contopirii cu divinitatea¹). Pentru a fi un adept al Noii Ere nu trebuie neapărat să devii oficial membrul unui grup, sau să mărturiseşti nişte crezuri particulare. Mişcarea este extrem de diversificată şi cuprinde o mare mulţime de organizaţii cu interese diferite şi crezuri asemenea. Din acest motiv, mişcarea nu poate fi categorisită cultică şi nici nu se poate defini prin denumirea sociologică de sectă. Un editor de carte New Age a spus: “Nimeni nu poate vorbi în numele întregii comunităţi New Age”².

În timpul anilor 50 şi până la mijlocul anilor 60, mişcarea New Age era asemenea unui aisberg gigantic cu peste 90% din masa lui aflată încă sub apă³. Încetul cu încetul acesta a ieşit tot mai mult la suprafaţă încât am ajuns în zilele noastre ca mişcarea să fie reprezentată masiv în literatură, în artă şi muzică, în cultura cinematografică, în biserică, sau în învăţământ. Din păcate, ca şi în faţa altor provocări, biserica în ansamblul ei nu a răspuns adecvat noului curent de gândire şi nu a oferit argumente temeinice pentru care oamenii să se opună ei şi să-i condamne învăţăturile. În plus, foamea după spiritualitate din ţări ca a noastră neîmplinită de biserica tradiţională şi recunoscută de stat, i-a aruncat pe mulţi în braţele extrem de primitoare ale acestei plăgi spirituale ce s-a abătut asupra societăţii noastre.

CINE SUNT, SAU POT FI, MEMBRII EI?
Comunitatea New Age poate cuprinde persoane ce provin din diverse domenii de activitate, cum ar fi, medicină holistică, ecologie, activism politic, învăţământ, yoga, astrologie, şi multe, multe altele. Adepţi ai spiritismului, ocultismului, religiilor orientale, ai diverselor şcoli de filozofie, pot foarte uşor să se găsească sub umbrela generoasă a mişcării New Age şi în ciuda deosebirilor de convingeri să creadă că doar unită omenirea va putea să se atingă noi cote ale cunoaşterii şi împreună să evolueze la o conştiinţă cosmică.

Deşi nu fiecare susţinător al Noii Ere subscrie la aceste crezuri, majoritatea pot fi identificaţi după următoarele aspecte:

a) Se inspiră din mai multe surse ale “adevărului”. Pentru ei acesta nu poate fi unic, personal şi abstract, ci relativ şi subiectiv.

b) Se simt confortabili atât în prezenţa Sfintei Biblii cât şi a “Evangheliei Acvariene a lui Isus Hristos” de Levi Dowling, a revelaţiilor “profetului somnambul”, Edgar Cayce, sau a sfaturilor entităţii spirituale pe nume Ramtha, un războinic lemurian în vârstă de 35.000 de ani canalizat în transă de J.Z.Knight. Filme şi cărţi s-au obţinut în urma contactului făcut de unii dintre adepţii New Age, cum ar fi celebra Shirley MacLaine, cu astfel de entităţii spirituale şi prin metoda “channeling-ului” (canalizării sau, scrierii ghidate) se propun diferite scenarii, fie ale sfârşitului lumii, fie ale cuceririi şi uniformizării ei forţate de către conspiraţii şi organizaţii secrete ce ţintesc nu mai puţin decât la guvernarea mondială!

FACTORI CARE AU CONDUS LA APARIŢIA MIŞCĂRII NEW AGE

Unul dintre primii şi cei mai importanţi a fost transcedentalismul secolului al XIX-lea. Exponentul cel mai vizibil al acestuia a fost Ralph Waldo Emerson (1803-1882). Emerson şi transcedentaliştii au fost cei ce au pus bazele apariţiei şi formării mişcării New Age. Emerson a pretins că intuiţia este mai presus decât simţurile în descoperirea “adevărului” şi că Dumnezeu se poate revela omului prin intuiţia lui. El a susţinut că scopul religiei era o unire conştientă a umanităţii cu Dumnezeu. Şi el a crezut că Dumnezeu a oferit revelaţie tuturor religiilor lumii⁴.

Despre ei, Russell Chandler indică cum transcedentaliştii “au împrumutat din belşug din scrierile sacre ale religiilor orientale şi le croiesc în aşa fel încât să se potrivească spiritului american de autonomie şi autodeterminare, pregătind scena iluminaţiilor New Age-ului ce se vor afla în centrul atenţiei cu 130 de ani mai târziu”⁵.

Teozofia
Un al doilea important factor ce a condus la apariţia New Age a fost o reînviere a ocultului. La aceasta şi-a adus o majoră contribuţie Societatea Teozofică, organizaţie fondată de Helena P. Blavatsky în anul 1875. Termenul “teozofie” luat literal înseamnă “înţelepciune divină”. Următoarele idei distincte ale New Age-ului au fost susţinute la început de Teozofie⁶:

• Nişte “maeştri înălţaţi” vor ghida evoluţia spirituală a omenirii. Aceştia sunt persoane istorice care în trecut şi-au încheiat evoluţiile lor pământeşti prin reîncarnare, iar acum îşi continuă evoluţia pe un plan superior al existenţei lor.
• În timp ce aceşti “maeştri înălţaţi” îşi continuă propria lor evoluţie spre dumnezeire, ei ajută astăzi voluntar fiinţe umane mai puţin luminate să ajungă la nivelul actual al “maeştrilor. De asemenea, ei oferă revelaţii acelor fiinţe umane ce sunt “acordate” spiritual.
• Adevărul religios a fost comunicat de către mulţi alţi oameni sfinţi pe lângă Isus. Buda, Hermes, Zoroastru, sau Orfeu.
• Isus a fost doar o fiinţă umană ce a întruchipat spiritul Hristosului. Blavatsky a crezut că revelaţiile ei primite de la Maeştrii Înălţaţi sunt cele ce au marcat începutul Epocii Acvariene (devenit un sinonim al New Age-ului).

Antropozofia
O altă contribuţie majoră la reînvierea ocultismului a avut-o Antropozofia. De fapt, ramură a Teozofiei, ea a fost înfiinţată în 1912 de către misticul german pe nume Rudolf Steiner. Termenul “antropozofie” luat literal înseamnă “înţelepciunea omului” şi a fost popularizat pentru a le aminti oamenilor că posedă adevărul în sinea lor.

Steiner a susţinut că acest adevăr lăuntric se poate descoperi folosind “ştiinţele sale oculte” care îl pot face pe om să cunoască o “percepţie hipersensibilă faţă de lumile spirituale⁷“. Printre aderenţii moderni ai New Age-ului care se inspiră masiv din Antropozofie se numără David Spangler şi George Trevelyan.

Şcoala Arcană
Şcoala Arcană (Arcane School), o altă ramură a Teozofiei a fost fondată în 1923 de către Alice şi Foster Bailey. Multe din doctrinele acestei şcoli de gândire sunt similare celor ale Teozofiei, incluzându-le şi pe cele privitoare la “maeştrii înălţaţi⁸“.

Alice Bailey a crezut că ea este “purtătoarea de cuvânt” a maestrului cunoscut sub numele de “Tibetanul”. În acest rol ea a produs 19 cărţi ale acestui maestru. Două dintre cele mai semnificative cărţi ale ei şi care sunt deosebit de apreciate printre adepţii New Age-ului, sunt The Externalisation of the Hierarchy (Exteriorizarea Ierarhiei) şi The Reappearance of Christ (Reapariţia lui Hristos).

Benjamin Creme este exponentul modern al New Age-ului ce se inspiră enorm din Şcoala Arcană.

Mişcarea “I Am” (Eu sunt)
Mişcarea “Eu sunt” tot o ramură a Teozofiei a fost fondată prin ani 30 de către Guy şi Edna Ballard. Asemenea Teozofiei, şi “Eu sunt” adoptă crezul într-un şir de revelaţii progresive provenite de la “maeştri înălţaţi”. Scopul acestor revelaţii este de a pregăti omenirea în vederea impunerii Epocii lui Acvarius şi a atingerii la scară planetară a “conştiinţei Hristosului⁹“. Cei doi Ballard au susţinut prezenţa lui “Eu Sunt” în fiecare persoană afirmând că aceasta reprezintă punctul de contact cu realitatea divină.

O exponentă modernă a New Age-ului care se inspiră considerabil din mişcarea “Eu Sunt” (“I Am Movement”) este Elizabeth Claire Prophet, conducătoarea absolută a aşa numitei Biserici Universale şi Triumfante, o grupare cultică din S.U.A.

Spiritismul
Spiritismul se poate defini ca fiind “practica de încercare a stabilirii comunicării cu fiinţe umane plecate din această viaţă, sau cu inteligenţe neumane (de regulă imateriale), prin intermediul unui medium omenesc cu scopul de a obţine informaţii supranaturale, sau de a avea experienţe directe ale realităţilor metafizice¹⁰“.

Mişcarea spiritualistă (care include şi spiritismul) s-a născut în casa fermierului american John Fox, din Hydesville, New York¹¹. Din partea spiritualistei Helena Petrova Blavatsky spiritualismului a primit o lovitură puternică în anul 1875. Totuşi spiritismul a continuat să fie promovat prin Şcoala Arcană din 1923 şi prin mişcarea “Eu Sunt” din anii ’30. În mişcarea New Age spiritismul este acum redenumit “channeling” (canalizare, ghidare).

TRĂSĂTURI ALE MIŞCĂRII NEW AGE

Sincretismul religios
Mişcarea New Age este sincretistă, adică combină şi sintetizează învăţături şi principii religioase uneori complet contradictorii. Culege din învăţăturile tuturor religiilor lumii şi le redefineşte sub forma acestei concepţii mistice despre lume şi viaţă: “Noi onorăm adevărul şi frumuseţea tuturor religiilor lumii, şi credem că fiecare din ele conţine o parte din Dumnezeu, un sâmbure al adevărului care să ne unească pe toţi.¹²”

Adepţii New Age nu oferă un devotament exclusiv unui învăţător sau unei învăţături anume. Dimpotrivă, ei cred că Dumnezeu s-a revelat pe Sine în Isus, dar nu numai ci s-a revelat şi în Buda, în Krishna şi o mulţime de alţi avatari. Ca prin urmare, spun ei, Biblia nu poate face nici o pretenţie de a fi singura revelaţie a lui Dumnezeu făcută omenirii.

Divinizarea umanităţii
Afirmaţia fundamentală a mişcării New Age este îndumnezeirea omului. Crezul în divinitatea omului urmează celui în monism şi panteism pentru că dacă totul este una (monism) şi totul este Dumnezeu (panteism), atunci şi noi oamenii suntem Dumnezeu.

Beverly Galyean afirmă că, “odată ce noi începem să vedem că toţi suntem Dumnezeu, că avem atributele sale, cred că întreg scopul vieţii devine reasumarea dumnezeirii din noi, a iubirii, a înţelepciunii, a înţelegerii şi a inteligenţei perfecte.¹³”

“Transformaţionismul”¹⁴
Două aspecte ale transformării se remarcă în platforma New Age. Transformarea personală şi transformarea planetară.

Transformarea personală reprezintă corespondentul New Age al naşterii din nou din Creştinism, bazându-se pe recunoaşterea personală a contopirii cu Dumnezeirea, cu umanitatea şi cu universul. Această recunoaştere este descrisă în moduri variate, fie ca “iluminare”, “armonizare”, “acordare” (vezi, engl., “attunement”), “realizarea sinelui”, “realizarea lui Dumnezeu”, sau “actualizarea de sine”. Se susţine că avem nevoie de o asemenea iluminare deoarece noi, oamenii, am “acceptat minciuna” (sau, cedat iluziei) limitării omeneşti şi mărginirii omului. Pentru că ne-am uitat adevărata noastră identitate divină¹⁵. Doar printr-o transformare a conştiinţei noastre noi putem scăpa de această minciună şi putem realiza (descoperi) adevăratul nostru potenţial.

Transfomarea planetară se presupune să se realizeze prin acumularea unei “mase critice” de indivizi ce au fost ei înşişi personal transformaţi şi care îşi asumă răspundere socio-politică pentru întreaga umanitate.

“Networking” (punerea în legătură)
Aceasta este o trăsătură comună a mişcării New Age: punerea în legătură a diverselor organizaţii şi indivizi ce împărtăşesc crezurile pestriţe ale New Age-ului. Este singura modalitate de a asigura o coordonare a eforturilor de pretutindeni ale susţinătorilor New Age. Repet încă odată că deşi adepţii New Age susţin o varietate de crezuri diferite, dovedesc interese diferite (sănătatea, psihologia, politica, ştiinţa, şi educaţia) totuşi ei se unesc pentru a duce la îndeplinire ţelurile care le sunt comune. “Networking”-ul este modul în care se pun în legătură unii cu alţii fără a aprofunda neapărat relaţii şi prietenii ce-i pot face să se cunoască personal.

Un binecunoscut canal şi mijloc de punere a lor în legătură o constituie mass-media şi mijloacele de comunicare. Marilyn Fergusson spune că “punerea în legătură” are loc prin “conferinţe, convorbiri telefonice, călătorii, cărţi, organizaţii fantomă, articole din presă, răspândirea de broşuri, lecturi, seminarii, partide politice, reţele, cursuri, coaliţii ecologice, casete, anunţuri, scrisori de ştiri.¹⁶” Telecomunicaţiile moderne şi Internet-ul reprezintă de asemenea o cale a “networking”-ului.

Unitatea guvernării
Agenda politică a mişcării New Age este periculoasă în sine deoarece ea este bazată pe încrederea falsă avută în potenţialul uman şi nu în dependenţa de călăuzirea divină unui Dumnezeu personal. Atot-prezentul “Hristos cosmic” este cel ce-l umple pe om cu acest potenţial, se spune.

Mulţi membrii ai mişcării cred că Hristosul cosmic a operat în erele trecute în vieţile diferitelor personalităţi religioase şi că prin intermediul lor a produs schimbări în lumea noastră. În acelaşi fel Hristosul cosmic poate lucra şi astăzi, prin toţi oamenii în viaţă. Matthew Fox (un preot catolic) scrie:

Se exclude faptul că deşi Hristosul s-a încarnat în Isus, el se poate încarna şi în alţii ca, Lau-tzu, Buda, Moise sau Sara, în Adevărul Călător, sau în Gandhi, în mine sau în tine? Adevărul este tocmai opusul. De fapt, în epistola sa către Galateni Pavel a vorbit despre Hristosul încarnat în el spunând: “Dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal.2:20). Pavel îi îndemna pe primitorii epistolei sale să-l “vadă pe Hristos luând chip în ei” (literar, “să-l vadă făurit în ei”) (Gal.4:20) şi ca ei să fie “fiii şi fiicele lui Dumnezeu” (Gal.3:27)¹⁷.

Agenda politică a mişcării New Age mai este periculoasă deoarece nu recunoaşte valorile morale absolute întemeiate pe Cuvântul lui Dumnezeu. Toate valorile ei morale sunt determinate cu subiectivitate. Totul este relativ. Relativitatea tuturor valorilor morale este de asemenea învăţată în şcoli prin intermediul unor programe de “clarificare a valorilor”, în realitate de modificare a lor.

Iată ce recomandă guvernelor lumii organizaţia “The World Health Organization”, prescurtată WHO prin reţea ei de oficii naţionale şi prin programul “Nations for Mental Health” ce doreşte să-l implementeze în fiecare ţară membră a O.N.U.:

Guvernele vor fi asistate să-şi formuleze, să implementeze, să monitorizeze şi să evalueze anumite politici de sănătate mintală… Politicile de sănătate mintală ar trebui să promoveze dezvoltarea optimă a sănătăţii mintale a populaţiei.

O mostră de “gândire nesănătoasă” pe care un asemene program doreşte că o ajusteze la o nouă gândire ar fi următoarea:

Masele trebuie să înveţe să nu se mai vadă ca indivizi, ci ca parte a unui întreg mai mare, a unui grup, a unei comunităţi, a planetei.

Câteva dintre “clarificările” ce se promovează chiar acum în şcolile americane sună în felul următor:

• homosexualitatea n-a fost niciodată condamnată în Biblie.
• unii creştinii suferă de obsesia spiritului anti-homosexual şi descriu în termeni negativi stilul de viaţă homosexual, dar el nu este decât un alt stil de viaţă, o altă preferinţă sexuală.
• elevii din şcoli trebuie învăţaţi să privească pozitiv homosexualitatea cât mai din timp posibil în procesul propriei lor explorării sexuale.
• oricine obiectează împotriva homosexualităţii este bigot, ignorant şi un potenţial criminal (se face vinovat de “hate crime” un delict de ură), etc.

Unele din expresiile şi sloganurile popularizate se pot descifra după cum urmează:

• “separaţia dintre Biserică şi stat” = “…învăţăturile lui Isus Hristos mă stânjenesc nespus de mult. Păgâna Mamă Terra, pe mine mă mulţumeşte! Eu nu sunt un ipocrit!”
• “eu cred în toleranţă pentru toată lumea” = “…Pentru toată lumea, în afară de creştini! Din partea mea, să fie toţi aruncaţi la puşcărie!”
• “eu cred că noi ar trebui să celebrăm diversitatea” = “…vreau să fac tot ce vreau eu, indiferent pe cine jigneşte. Iar prietenul meu? Îmi place, dar nu într-atâta încât să ne certăm. Şi el poate face ce vrea.” Etc¹⁸.

Agenda politică a mişcării New Age în ce priveşte guvernul unic mondial este periculoasă deoarece ea este întemeiată pe dorinţa omului de a obţine absolutul în acţiunea liberă a omului ca şi unică sursă de autoritate. Agenda politică New Age nu recunoaşte autoritatea unui Dumnezeu suveran şi omnipotent. Douglas Groothuis, un cercetător al mişcării, face următoarea observaţie:

Conform agendei adepţilor New Age, trebuie pusă cărămida unui nou Babel care să proclame o (nouă) ordine a cărei unitate şi direcţie finală să fie opusă Creatorului (vezi, Geneza 11:1-9). Străvechii entuziaşti ai ordinii mondiale, găsiţi în Geneza, au încercat să forţeze “teza apostată a unităţii şi egalităţii întregii umanităţi” pentru a construi o “ordine mondială unică şi a inaugura un paradis fără Dumnezeu” (Rushdoony, 1979). Asta este ceea ce susţinătorii New Age încearcă să realizeze în zilele noastre, iar tentativa lor este deopotrivă zadarnică. Toate turnurile Babel sunt ridicate în van, dacă este exclusă piatra unghiulară care este Isus Hristos¹⁹.

Guvernul global ce reprezintă o parte a agendei politice New Age susţine nevoia unei forţe planetare de poliţie pentru asigurarea securităţii. Doar aceia ce se înscriu în concepţia monistă şi panteistă despre lume şi viaţă vor fi îngăduiţi să controleze această forţă poliţienească.

Organizaţia “Planetary Citizens” (Cetăţeni Planetari) sponsorizează în prezent “Comisia Independentă asupra Alternativelor Mondiale de Securitate” care cuprinde numeroşi experţi în pace, dezarmare, şi sisteme de securitate ce vor crea “un sistem global de securitate, prietenos, credibil şi operabil²⁰“.

Sursa acestei unităţi este relativ clară. Mulţi dintre cei ce sunt implicaţi în politica New Age se bizuiesc în mod evident pentru deciziile şi acţiunile lor pe revelaţii ocultice. Spre exemplu, mulţi aderă la scrierile lui Alice Bailey (o binecunoscută spiritistă şi adeptă a Teosofiei). Ea, vorbeşte adesea despre “Planul” şi despre “Stăpânii/Maeştrii Ierarhiei”. “Maeştrii Înălţaţi” sunt cei ce se presupune să fi atins cel mai superior nivel al conştiinţei devenind călăuzele evoluţiei spirituale a omenirii. Aceşti “maeştri” se crede că se ocupă de ducerea la îndeplinire a “Planului” pentru Pământul nostru.

“World Goodwill” (“Bunăvoinţa Mondială”) este grupul de lobby al cărui ţel este de a desfăşura “Planul” trasat de numeroasele cărţi ale lui Alice Bailey. Aceasta nu este decât una dintre organizaţiile aflate sub influenţa lui Bailey, ce sunt sponsorizate de Trustul Lucis (vezi, glosarul de termeni New Age).

Globalismul care este de asemenea o parte a agendei politice a mişcării New Age, reprezintă aproape echivalentul unei forme de idolatrie. El înalţă planeta şi umanitatea la rangul de stăpânire (dominare) suverană. Comentariul lui Groothuis este foarte adecvat:

Internaţionalismul idolatru trebuie respins de către creştini. Hristos este Domnul. Nici naţiunile şi nici planeta, nu sunt suverane. Guvernul global, sau ceea ce se mai poate numi, “starea cosmică”, trebuie să fie respinsă ca idolatrie, devreme ce umanismul cosmic îl întronează pe om în locul lui Dumnezeu²¹.

AVERTISMENT!
Acum, există pericolul ca gândirea New Age să-i facă pe unii creştini să fie paranoici cu privire la orice pare să fie asociat cu mişcarea, îndeosebi în legătură cu teoriile conspirative. Dar aşa cum ne spune vechea glumă, “doar fiindcă eşti paranoic, nu înseamnă că nu vor să pună mâna pe tine!”

Agenda politică a mişcării New Age este periculoasă deoarece ea este întemeiată pe concepţia monistă şi panteistă despre lume. În consecinţă agenda politică a mişcării New Age este antiteistă (deci, împotriva lui Dumnezeu) şi anticreştină.

Mark Satin, autorul lucrării, “New Age Politics” spune:

Conştiinţa planetară recunoaşte unitatea noastră cu întreaga umanitate, şi de fapt cu tot ceea ce are viaţă pretutindeni şi cu toată planeta în general²².
Destinul omenirii, după lunga ei perioadă de pregătire şi diferenţiere, este cel puţin de a deveni unită…Această unitate se află pe punctul de a fi exprimată politic printr-un guvern mondial care să unească naţiunile şi regiunile în acţiuni ce depăşesc capacitatea lor individuală²³.

Profetul New Age pe nume, David Spangler scrie:

Neîndoielnic că politica sinergiei va reinterpreta relaţia omenirii cu natura în folosirea de către aceasta a resurselor naturale, va reinterpreta relaţia ei cu animalele şi plantele, şi cu tot ceea ce alcătuieşte mediul ambiant…
Atât într-un grup separat cât şi într-o grupare de grupuri mai mici în care conştiinţa separării este alungată fiind înlocuită cu o conştiinţă a unităţii, a cooperării dinamice şi a bunăvoinţei, întreg spectrul de politică naţională şi internaţională aşa cum o cunoaştem va trebui să dispară şi să fie transformată în ceva de nerecunoscut după standardele de astăzi²⁴.

Monismul şi panteismul reprezintă, aşa cum am văzut, baza metafizică pe care se întemeiază mişcarea New Age. Fiecare transformare culturală majoră se întemeiază pe o schimbare de concepţie despre lume şi viaţă. Lewis Mumford observă importanţa acestei noi ideologii spunând că, “fiecare transformare a omului, cu excepţia poate a celei ce a produs cultura neoliticului, s-a întemeiat pe o nouă bază ideologică şi metafizică, sau altfel spus, pe sentimente profunde şi intuiţii a căror expresie raţionalizată să ia forma unei noi imagini a cosmosului şi a naturii omului.²⁵”

Spre exemplu, să spunem că vizitezi un trib african chiar în timpul ritualului circumciziei unei femei şi priveşti cum unei tinere femei i se face o clitorectomie. Când te plângi ghizilor tăi şi ceri intervenţia unor autorităţi ale ţării respective, aceştia îţi reproşează faptul că valorile tale eurocentrice şi religia ta străină te împiedică să vezi “utilitatea” unui asemenea act. În plus, nu ai dreptul să intervii în cultura unei ţări şi să pretinzi o schimbare a tradiţiilor. Globalismul şi integrarea tuturor culturilor nu-ţi permite exprimarea unor opinii valabile doar în contextul unei anume culturii (a ta), dar irelevante pentru o alta! Cam la astfel de experienţe pot conduce ideologiile şi modificările de concepţie despre lume şi viaţă şi valori morale pe care mişcarea New Age le promovează. Ele sunt prezent şi întâlnite în lumea noastră contemporană. Creştinii au încă sacra datorie de a avertiza asupra consecinţelor întronării eu-ului şi a omului ca autoritate morală finală şi spirituală. Omul este păcătos.

Unitatea religiilor
Noua bază ideologică a agendei politice a mişcării New Age este unitatea tuturor religiilor. În aceasta, deşi este permisă existenţa religiilor variate, fiecare religie este privită ca învăţând acelaşi adevăr central: divinitatea umanităţii. În lumina acestei ideologii Creştinismul este reinterpretat şi fiind redefinit de adepţii mişcării drept un “Creştinism ezoteric”. Unitatea religiilor este absolut necesară dacă se vrea ca “unitatea omenirii” să devină o realitate, se susţine.

Robert Muller, fostul adjunct al Secretarului General al Naţiunilor Unite, a comentat următoarele cu privire la unitatea religiilor:

Pentru prima dată în istorie am descoperit că planeta pe care locuim este una singură. Acum nu ne mai rămâne decât să descoperim că suntem de asemenea o singură familie umană şi că trebuie să transcedem toate diferenţele naţionale, lingvistice, culturale, rasiale şi religioase ce reprezintă istoria noastră. Avem şansa de a scrie o istorie complet nouă²⁶.

Legate de cele spuse de Muller este şi conceptul ce aparţine lui Matthew Fox (preot catolic ecumenic) de ecumenism profund. Astfel, el a scris:

Ecumenismul profund este mişcarea care va valorifica înţelepciunea tuturor religiilor lumii: a hinduismului, a budismului, a islamismului şi a iudaismului, a taoismului şi a şintoismului, a creştinismului în toate formele sale, a religiilor native şi a zeilor religiilor din întreaga lume. În valorificarea acestei înţelepciuni constă ultima speranţă de supravieţuire a planetei pe care o numim casa noastră²⁷.

Această înţelepciune ce este culeasă de la toate religiile este văzută ca orbitând în jurul unui adevăr central şi universal: divinitatea omului. Privitor la acest adevăr central, David Spangler a scris:

Ceea ce încearcă acum să se ridice este grupul de oameni ce alimentează, şi reprezintă destul de literar, cei pe care Isus i-a numit “sarea pământului”, în mod conştient şi spiritual numiţi aşa, ei fiind cei ce-şi recunosc divinitatea, dar fără a fi îngâmfaţi de ea şi acţionează în sfera lor de influenţă pentru a inspira aceeaşi divinitate şi altora… Ei sunt cei ce dau viaţă (“dătătorii vieţii”; n.a.), şi formează baza guvernului viitorului²⁸.

După toate cele observate mai sus trebuie spus că până acum nu s-a putut evidenţia concret nici o conspiraţie autentică care să fi afectat istoria sau cursul unor naţiunii. Sau, cine ştie, poate schimbarea de direcţie a “blocului răsăritean” al ţărilor comuniste a fost de inspiraţie New Age? Vom rămâne să aflăm la momentul potrivit. Nu este ceea ce contează într-adevăr pentru nişte creştin. Tragedia pentru aceşti oameni este inconştienţa lor faţă de o conspiraţie la nivel spiritual ce este adevărată şi ce s-a concretizat în istoria omenirii. Este cea a puterilor demonice şi a diavolului ce de la început a “plănuit” o detronare a lui Dumnezeu în umanitate şi o ridicare a omului la nivelul de conştienţă divină ce i-a fost refuzată de “răul Dumnezeu creator” al omului.

Această “conspiraţie” este dezvăluită încă de pe primele pagini ale Bibliei şi reprezintă iluzia spirituală fundamentală de care suferă mişcarea New Age: oferirea statutului de dumnezeu omului. Iată cum a sunat prima dată “planul” ei: “…sigur nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Geneza 3:4-5). Din păcate “conspiraţia”, iniţial îndreptată împotriva lui Dumnezeu, a avut efect doar asupra omului, ducându-l la căderea în păcat, stare în care se găseşte imediat după crearea lui şi până astăzi, aşa cum amplu ne dovedeşte istoria umanităţii. Promovarea omului la “conştienţa divină” nu a reuşit atunci şi nu va reuşi nici acum în vremea mişcării “new age”, dimpotrivă. Decăderea omului pare să se accentueze tot mai mult şi nevoia lui de credinţă în adevăratul Răscumpărător al umanităţii Domnul Isus Hristos, nu în sine, să devină tot mai acută.

1 Această definiţie se bazează pe carte lui Elliot Miller, A Crash Course on the New Age Movement (Grand Rapids: Baker, 1989), pag.15
2 Jeremy P. Tarcher, “New Age as Perennial Philosophy”, Los Angeles Times Book Review (7 Februarie, 1988), pag.15
3 “The New Age Cult”, de dr. Walter Martin (Bethany House Publishers), pag.8
4 Mulţi au observat similarităţi între anticul gnosticism şi moderna mişcare New Age. În cartea The Counterfeit Christ of the New Age Movement a lui Ron Rhodes, cel de la care am preluat aceste paragrafe, se prezintă legătura care există între acestea. (Grand Rapids: Baker, 1990), pag.118
5 Russell Chandler, Understanding the New Age (Dallas: Word, 1991), pag.33
6 Rhodes, pag.119-121.
7 Rudolf Steiner, Knowledge of the Higher Worlds and Its Attainment (Spring Valley, N.Y.: Anthroposophic Press, 1984), pag.1-34.
8 Vezi, Alice Bailey, The Externalisation of the Hierarchy (New York: Lucis, 1957).
9 Mrs. G.W. and Donald Ballard, Purpose of the Ascended Masters “I Am” Activity (Chicago: Saint German Press, 1942), pag.24, 35, 110.
10 Miller, pag.141.
11 Pentru o istorie concisă a spiritismului vezi, Jon Klimo, Channeling (Los Angeles: J.P.Tarcher, 1987), capitolul 2.
12 Julia Spangler, “Compass Points”, Lorian Journal 1:2, pag.3
13 Interviu cu Beverly Galyean preluat din articolul lui Frances Adeney, “Educators Look East”, din SPC Journal (iarna lui 1981), pag.29.
14 sunt practic obligat să consacru acest termen datorită acestei trăsături specifice a New Age-ului; n.a.
15 Shirley MacLaine, Dancing in the Light (New York: Bantam, 1985), pag.133; comparaţi cu cele spuse în cartea lui Douglas Groothuis, Unmasking the New Age (Downers Grove, Illinois: InterVarsity Press, 1986), pag.22.
16 Marilyn Fergusson, The Aquarian Conspiracy (Los Angeles: J.P. Tarcher, 1980), pag.62-63
17 Matthew Fox, The Coming of the Cosmic Christ (New York: Harper & Row, 1988), pag.235
18 Din broşura trimestrială Mission America, numărul din primăvara lui 1999, articolul intitulat “The UN Plan For Your Mental Health” de Berit Kjos.
19 Douglas Groothuis, “Politics: Building an International Platform”, The New Age Rage, editată de Karen Hoyt şi J.Isamu Yamamoto (Old Tappan, N.J.: Revell, 1987), pag.104
20 Donald Keys, “Security Alternatives”, (AHP Perspective, decembrie 1985), pag.18
21 Douglas Groothuis, The New Age Rage, pag.105
22 Mark Satin, New Age Politics (New York: Dell, 1979), pag.148
23 idem, pag.142
24 David Spangler, Explorations: The Emerging Aspects of a New Culture (Forres, Scotland: Findhorn Publications, 1981), pag.85
25 Lewis Mumford, The Transformation of Man (New York: Harper and Row, 1972), pag.179
26 The Movement Newspaper, “U.N.’s Robert Muller to speak at Universal, Peace Conference” (februarie 1983), pag.21
27 Matthew Fox, The Coming of the Cosmic Christ (New York: Harper & Row, 1988), pag.288
28 David Spangler, Explorations, pag.72

 

Răspunsuri biblice la cele mai întâlnite întrebări ale contemporanilor noştri

Index al întrebărilor

În funcţie de întrebare, puteţi “merge” direct la răspuns

1) A afirmat într-adevăr Isus că omul poate deveni Dumnezeu?

2) Este sufletul inconştient de la moarte şi până la înviere? (somnul sufletului?)

3) Cum poate universul să aibe un “început” când ştiinţa modernă afirmă că energia este eternă?

4) De se închină creştinii Duminica şi nu Sâmbăta?

5) Pot creştinii să consume vin sau băuturi alcoolice?

6) Există un purgatoriu? Mai au şanse de mântuire (de intrare în Ceruri), cei morţi?

7) Şi-a ieşit Isus din fire? A păcătuit Isus?

8) Este Creştinismul exclusivist fiindcă susţine mântuire doar prin Isus Hristos?

9) Poate diavolul face miracole?

10) A rămas Maria, mama lui Isus, “fecioară pe veci”?

11) Susţine Biblia reîncarnarea? Mulţi adepţi ai religiilor orientale afirmă că, da.

12) A fost Ioan Botezătorul reîncarnarea lui Ilie?

13) Susţine şi încuviinţează Biblia, astrologia?

14) Interzice Biblia transfuziile de sânge confirmând astfel practica Martorilor lui Iehova?

15) Pot preoţii ierta păcatele?

16) Este relatarea “roţilor” lui Ezechiel un indiciu al existenţei O.Z.N.-urilor, sau a unor inteligenţe extraterestre?

* Sursele Folosite

Index al pasajelor biblice

În funcţie de pasajul biblic atacat, puteţi “merge” direct la discutarea lui. Întâi, aveţi referinţa, apoi, numărul răspunsului unde pasajul, versetul, este repus în context.

REFERINŢELE BIBLICE	NUMĂRUL ÎNTREBĂRII
Ioan 10:34	nr.1
1 Tes.4:13	nr.2
Gen.1:1	nr.3
Exodul 20:8-11	nr.4
1 Tim.5:23	nr.5
1Cor.3:13-15	nr.6
Matei 21:18-20	nr.7
Fapte 4:12	nr.8
Apocalipsa 16:14	nr.9
Matei 12:46-50	nr.10
Ioan 3:3	nr.11
Matei:11:14	nr.12
Matei 2:2	nr.13
Fapte 15:28	nr.14
Ioan 20:22-23	nr.15
Ezechiel 1:1-28	nr.16

Cele mai frecvente erori de interpretare a Bibliei

O scurtă definire a 20 de erori de interpretare

---

Urmărind metodologia deformării Scripturii putem distinge nişte erori de interpretare a Bibliei care se repetă de la o mişcare religioasă la alta şi care demonstrează încălcarea, ignorarea sau săraca cunoaştere a principiilor hermeneuticii. Aceasta este o ştiinţă exactă care odată angajată cu onestitate în procesul de interpretare a Bibliei face dreptate textului ei şi ne face cunoscut ceea ce Dumnezeu vrea să ne comunice prin Cuvântul Său şi nu ceea ce subiectivitatea umană s-ar strădui să intuiască. Acum, bineînţeles şi aceasta ştiinţă poate fi abuzată sau exagerată!
Această listă de 20 de erori de interpretare am preluat-o şi am adaptat-o după excelentul material care se găseşte în mai cuprinzătoarea lucrare asupra acestui subiect a doctorului James W. Sire, editorul lui Inter Varsity Press, intitulată “SCRIPTURE TWISTING – 20 WAYS THE CULTS MISREAD THE BIBLE” (“Deformarea/Răstălmăcirea Scripturii – 20 de moduri în care cultele abuzează Biblia”). Motivul rezumării acestora este pentru a oferi accesibilitate mai multor creştini şi pentru simplificarea sarcinii noastre ca şi creştini de a “nu lua deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândindu-le” (Efes.5:11), de a ne proteja de falsuri spirituale şi de a le demasca public. De asemenea, ca şi creştini suntem însărcinaţi să “luptăm pentru credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna” (Iuda 3), care înseamnă că este de datoria noastră să o apărăm de deformări şi falsuri.
În zarva care s-a creat în jurul “dreptului fiecăruia de a interpreta Biblia cum vrea”, evidenţierea acestor abuzuri ale unor oameni subiectivi asupra obiectivului Cuvânt al lui Dumnezeu este absolut necesară, având în vedere că Biblia pronunţă în mod expres ca “nimeni să nu adauge sau să scoată din ea” (Apoc.22:l8-19), “să nu treacă peste ce este scris” (1 Cor.4:6), “să nu răstălmăcească/deformeze” (2 Petru 3:16) şi să nu scoată texte din contextul lor (2 Petru 2:20-21). Cineva a spus foarte abil că, “UN TEXT SCOS DIN CONTEXT ESTE UN PRETEXT”. De fapt, aceste deformări şi răstălmăciri ale textelor biblice sunt PRETEXTELE întemeierii atâtor religii false şi a popularizării atâtor de multe falsuri şi alternative spirituale care li se oferă astăzi oamenilor. Dar, cu privire la mântuirea sufletelor nu există cu adevărat nici o alternativă, căci Isus a zis, “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Isus a dovedit aceasta înviind din morţi. El e înviat şi Adevărul va învia întotdeauna. Minciuna deşi poate pretinde asta, nu a înviat şi nu va învia niciodată, dovedindu-se astfel minciună!
Vă atrag atenţia asupra denumirilor fiecărei erori de interpretare ilustrată mai jos: Reţineţi-le, ştiţi cât de greu vă este câteodată să le definiţi şi nu puteţi!

1) CITARE INEXACTĂ – În acest caz se face referirea la un text din Biblie însă acesta ori nu este citat aşa cum apare în vreo traducere standard ori este atribuit greşit.
Exemplu: Maharishi Mahesh Yogi, fondatorul Meditaţiei Transcedentale, care a venit din India la Londra pentru a deveni gurul Beatles-ilor, a declarat: “Hristos spune: “Stai nemişcat şi află că Eu sunt Dumnezeu”. Textul este folosit de Maharishi pentru a învăţa că eu-l nostru este Dumnezeu, o afirmaţie des întâlnită la aceşti guru orientali. Însă, aici Domnul Dumnezeul lui Israel este cel ce spune că este Dumnezeu şi nu “eu-l” lui Maharishi! Pe deasupra, textul se găseşte doar în Psalmi. Este o citare inexactă! Nu Hristos a spus-o, ci Tatăl Său. Textul este atribuit greşit.

2 ) TRADUCERE DEFORMATĂ – Textul biblic este retradus însă în neconformitate cu o sănătoasă exegeză a limbii originale a textului (greacă, ebraică), cu scopul de a fi conformat doctrinei preconcepute şi preformulate a unui cult.
Exemplu: Martorii lui Iehova traduc Ioan 1:1 în felul următor: “La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era un dumnezeu” (?!). Este un fapt binecunoscut că gramatica limbii greceşti nu permite introducerea acestui articol nehotărât “un” înaintea ultimului “Dumnezeu” din text. Dacă se face acest lucru în Ioan 1:1 atunci respectiva regulă gramaticală ar trebui aplicată cu uniformitate mai multor texte ca, Mat.5:9; 6:24, Luca 1:35, 78; 2:40, Ioan 1:6,12,13,18; 3:2,21; 9:6,33; Rom.1:7,17,18; 1Cor.1:30; 15:10; Filip.2:11,13; Tit 1:1….şi atunci în Creştinism am avea cel puţin doi dumnezei, Iehova, Dumnezeul Atotputernic şi încă “un” dumnezeu. Dar această retraducere tendenţioasă s-a făcut fiindcă Martorii neagă că Isus este Dumnezeu şi au dorit să potrivească Biblia pe calapodul acestei doctrinei a lor.

3) PRETEXTUL BIBLIC (sau, MOMEALA BIBLICĂ) – Un text al Scripturii este citat cu intenţia mascată de a atrage/captiva atenţia cititorilor sau a ascultătorilor, citare care apoi este urmată de o învăţătură atât de nebiblică încât le-ar părea celor mai mulţi extrem de dubioasă dacă nu ar fi fost precedată de o referire din Scriptură! Din păcate, realitatea ne demonstrează că există oameni care sunt înclinaţi să accepte astfel de doctrine stranii doar fiindcă sunt înveştmântate în versete biblice. Neîndoielnic, trăim vremurile despre care Pavel vorbeşte în 2 Timotei 4:3-4!
Exemplu: Misionarii mormoni citează Iacov 1:5 care promite înţelepciunea lui Dumnezeu tuturor acelora care i-o cer şi continuă explicând că atunci când Joseph Smith, iniţiatorul Mormonismului a făcut lucrul acesta, lui i-a fost făcută o revelaţie din care el a dedus că Dumnezeu Tatăl are un trup?! La aceaşi experienţă îi îndeamnă misionarii mormoni pe toţi cei dispuşi să-i asculte, spunând-le că dacă simt “fierbinţeală” sau “căldură” în piept, Dumnezeu le vorbeşte. Textul din Iacov este doar “momeala” cu care îi conving să încerce experienţa aceasta!

4) IGNORAREA CONTEXTULUI IMEDIAT – Se citează un text din Scriptură dar acesta este îndepărtat şi izolat de versetele care-l înconjoară şi care formează contextul lui imediat pe baza căruia să i se poată deduce adevăratul sens.
Exemplu: Alan Watts, cel care a scris cartea “Beyond Theology” (“Dincolo de Teologie”), atacă autoritatea lui Isus şi a Cuvântului Său citând prima jumătate a versetului din Ioan 5:39 (“Voi cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică…”), pretinzând că Isus contestă accentul prea mare pus de ascultătorii Săi pe Vechiul Testament, dar restul contextului imediat spune, “dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!” (vers.39-40), care demonstrează că de fapt Isus recunoaşte valoarea, inspiraţia şi autoritatea Vechiului Testament ca fiind o mărturie privitoare la El. Trebuie menţionat că aceasta este una dintre cele mai întâlnite erori de interpretare nu doar la cultişti, ci din păcate la creştini care frecventeză biserici biblice!

5) CONTRAZICERE DE CONTEXTE – Două sau mai multe versete care nu au nimic în comun sau dacă au o legătură aceasta este foarte greu de depistat, sunt asociate ca şi cum unul ar fi un comentariu al celuilalt.
Exemplu: Mormonii asociază Ieremia 1:5 cu Ioan 1:2,14 sugerând astfel că ambele versete vorbesc despre existenţa de dinainte de naşterea în lumea aceasta, a tuturor fiinţelor omeneşti. Cu toate acestea Ieremia 1:5 se referă la precunoaşterea (cunoaşterea mai dinainte) de către Dumnezeu a lui Ieremia şi nu la existenţa lui (Ieremia) de dinainte de naştere, iar Ioan 1:2 se referă într-adevăr la pre-existenţa lui Dumnezeu Fiul, dar sub nici o formă la aceea a fiinţelor omeneşti.

6) EXAGERARE – Din textul biblic este trasă o concluzie mult prea detailată sau mai exactă decât ne-o îngăduie textul.
Exemplu: Manualul mormon de misiune citează pilda fecioarelor (Mat.25:1-13) pentru a argumenta ideea că “viaţa aceasta de muritor este perioada provizorie în care ne pregătim să-l întâlnim pe Dumnezeu”. Dar pilda fecioarelor înseamnă fără îndoială ceva mai puţin exact, spre exemplu, faptul că oamenii ar trebui să fie pregătiţi oricând pentru a-l întâlni pe Dumnezeu sau de a vedea cea de-a Doua Venire a lui Isus Hristos. Evident, aceasta este o formă destul de subtilă de exagerare, dar ce ziceţi de o celebră pretenţie a unei respectabile biserici: Petru, a fost primul papă catolic!?

7) JOC DE CUVINTE – Un cuvânt sau o expresie dintr-o traducere a Bibliei este examinată şi interpretată ca şi cum revelaţia s-a făcut în respectiva limbă în care este făcută traducerea.
Exemplu: Mary Baker Eddy, fondatoarea cultului Ştiinţei Creştine (Christian Science) afirmă că numele Adam este alcătuit din doua cuvinte “A” ( în engleză, “un” ) şi “Dam” ( în engleză, “baraj”, “dig”, “piedică”) şi îl interpretează ca însemnând “obstacolul pe care şarpele şi păcatul îl va pune între om şi Dumnezeu, creatorul lui”. Dar limba originală a revelaţiei este ebraica şi aramaica şi nu engleza, iar în această limbă Adam nu înseamnă şi nici nu simbolizează un dig!

8) FALSUL FIGURATIVULUI – Care poate însemna, (1) a confunda exprimarea literală cu cea simbolică/figurativă, sau (2) a confunda exprimarea simbolică cu cea literală.
Exemplul (1): Marry Baker Eddy, întemeietoarea cultului Ştiinţei Creştine interpretează “seara” ca însemnând “înceţoşarea gândirii morale; slăbiciunea minţii muritoare; vederi obscure; pace şi tihnă” (?!).
Exemplul (2): Teologul mormon Tames Talmage interpretează profeţia “vei fi doborât la pământ şi de acolo vei vorbi” (Isaia 29:4), ca însemnând faptul că Dumnezeu le va vorbi oamenilor prin Cartea lui Mormon care a fost descoperită în pământul înălţimii Cumorah, din statul New York, la sfârşitul secolului trecut?!

9) INTERPRETĂRI SPECULATIVE ALE PROFETIEI PREDICTIVE – O profeţie predictivă (adică, care priveşte viitorul) este explicată cu prea mare uşurinţă de evenimente istorice deosebite în ciuda faptului că devotaţi cercetatori biblici consideră interpretarea extrem de dubioasă/îndoielnică.
Exemplu: Toiagul lui Iuda şi toiagul lui Iosif din Ezechiel 37:15-23 sunt interpretate de către mormoni ca însemnând Biblia şi Cartea lui Mormon.
Alt exemplu: Martorii lui Iehova folosesc evenimentele din 1914 (primul război mondial) ca însemnând revenirea în secret şi invizibilă a Domnului Isus Hristos. Revenire, care bineînţeles le-a fost revelată doar Martorilor!

10) A SPUNE DAR A NU CITA – Un autor afirmă că Biblia spune cutare şi cutare lucru dar nu citează textul exact la care face referire (fapt care indică că s-ar putea să nu existe nici un text care să spună acel lucru!).
Exemplu: Se vehiculează în lume că Biblia spune că, “Dumnezeu îi ajută pe aceia care se ajută singuri”. Pe lângă că nu există nici un text care să autorizeze o astfel de concepţie, Isus a venit ca să-i salveze doar pe cei care nu se mai pot ajuta singuri.
Exemplu: Erich Von Daniken, autorul celebrei cărţi “Amintiri despre viitor” afirmă că, “fără să consult Exodul, par să-mi amintesc că Arca Legămîntului era adesea înconjurată de scântei”. No comments!

11) CITARE PREFERENTIALĂ – Pentru a aduce dovezi în favoarea unui argument este citat doar un număr limitat (selectat) de texte, pe când învăţătura completă a Bibliei asupra acelui subiect ne conduce la o concluzie cu totul diferită de cea a autorului erorii.
Exemplu: Martorii lui Iehova critică conceptul tradiţional creştin al Trinităţii fără a lua în considerare toate textele cu care cercetătorii biblici documentează incontestabil prezenţa unui astfel de concept în Biblie. Astfel citează Ioan 14:28, “Tatăl este mai mare decât Mine”, dar ignoră sau răstălmăcesc Ioan 10:30 unde se spune, “Eu şi Tatăl, una suntem”, precum şi multe altele care afirmă trinitatea.

12) DOVADĂ INADECVATĂ – O generalizare pripită este dedusă dintr-o dovadă prea săracă.
Exemplu: Martorii lui Iehova învaţă că transfuzia de sânge este nebiblică şi este interzisă de Dumnezeu, dar argumentul biblic pe care-l citează nu se adresează direct subiectului sau nu sprijină deloc aceasta interdicţie a transfuziilor de sânge. Mâncarea sângelui animalelor sacrificate idolilor are o cu totul altă semnificaţie decât transfuzia de sânge uman făcută în contextul salvării vieţii omeneşti (Fapte 15:29). Acest pasaj vorbeşte despre interdicţia Vechiului Testament împotriva mâncatului sau băutului de sânge de la animale sacrificate idolilor (vezi, Gen.9:3-4). Cu toate acestea, o transfuzie de sânge nu este totuna cu a “mânca” sau a “bea” sânge. Lucrul acesta se poate demonstra după cum urmează. Întâi, chiar dacă un doctor administrează unui pacient hrană intravenos şi numeşte lucrul acesta “mâncare” sau “hrănire intravenoasă”, a-i administra sânge pe aceaşi cale, deci intravenos, înseamnă cu totul altceva fiindcă sângele nu este primit de corp ca “hrană” sau “mâncare”! A spune că hrănirea intravenoasă şi transfuzia de sânge sunt unul şi acelaşi lucru, doar fiindcă se administrează aparent în acelaşi fel, dovedeşte ignoranţă faţă de rolul medical pe care acestea îl au pentru corpul omenesc.

13) DEFINIRE CONFUZĂ – Un termen biblic este atât de greşit înţeles sau interpretat încât o esenţială doctrină biblică este deformată sau negată în întregime.
Exemplu: Unul dintre urmaşii lui Edgar Cayce, un profet fals al sec.XX cu însuşiri de medium, confundă doctrina biblică a naşterii din nou cu doctrina orientală a reîncarnării! De fapt, această definire confuză a conceptului biblic de naştere din nou se întâlneşte la majoritatea susţinătorilor ideii de reîncarnare. Dar, prin naşterea din nou Isus nu a învăţat reîncarnarea ci regenerarea!

14) IGNORAREA EXPLICATIILOR ALTERNATIVE – O anumită interpretare este oferită unui text biblic sau mai multor texte care ar putea foarte bine să fie interpretate, şi adesea sunt, într-o cu totul altă manieră, dar aceste alternative nu sunt luate în considerare.
Exemplu: Acelaşi Erich Von Daniken se întreabă de ce în Geneza1:26 Dumnezeu foloseşte pluralul (“noastră, noi”) şi sugerează drept răspuns faptul că este o aluzie la o conversaţie dintre mai mulţi astronauţi (!?). Astfel, el dezavuează explicaţiile alternative (care sunt şi cele reale!) care indică că Dumnezeu vorbea fie ca “un împărat înconjurat de oştirile Sale cereşti”, fie că pluralul folosit aici prefigurează doctrina Trinităţii mai clar descrisă în Noul Testament.

15) FALSUL EVIDENT – Se utilizează cuvinte ca, “în mod evident”, “neîndoielnic”, “fără îndoială” sau “toţi oamenii raţionali susţin acest lucru” şi altele de acest fel, care sunt introduse în respectiva interpretare pentru a înlocui argumente biblice sau raţiuni logice aduse în favoarea ideei afirmate.
Exemplu: Din nou acelaşi Erich Von Daniken spune: “Fără îndoială (sublinierea îmi aparţine) că Arca Legământului era încărcată cu electricitate! ” (?!)
Cu nici un chip, (?!) astfel de expresii nu pot nici valida şi nici infirma o interpretare autoritară a Scripturii. Aceasta nu se obţine apelând la falsuri evidente ca aceste expresii menite să manipuleze/influenţeze gândirea oamenilor în lipsa unor dovezi convingătoare.

16) FALSUL SĂVÂRSIT PRIN VIRTUTEA ASOCIERII – Care înseamnă următoarele lucruri:

a) Un autor de literatură cultică sau un întemeietor al unui cult religios asociază învăţăturile lui cu cele ale unor figuri recunoscute ca autorităţi în lumea creştină.
b) Scrierile cultului sunt asemănate sau chiar identificate cu cele ale Bibliei.
c) Literatura cultului imită forma scrierilor Bibliei pentru ca să sune ca şi Biblia!

Exemplu pentru cazul [a]: Mary Baker Eddy, fondatoarea Ştiinţei Creştine, afirmă că ea a dobândit capacitatea de a ajunge la “concluzii absolute prin revelaţie, raţiune şi demonstraţie…” Atunci când o nouă idee spirituală se naşte pe pământ, versetul profetic al lui Isaia “Căci un Copil ni s-a născut,… Îl vor numi Minunat”, se împlineşte din nou”, spune ea. Astfel cu fiecare “idee” care-i vine ea îşi însuşeşte împlinirea profeţiei lui Isaia (Isaia 9:6) şi însăşi autoritatea lui Isus Hristos. După aceea, citează cuvintele lui Isus sugerând că şi ea asemenea lui Isus, învaţă numai ceea ce i-a dat Dumnezeu Tatăl: “Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 7:16). Ei bine, întâi, trebuia să stabilească fără tăgadă că Tatăl a trimis-o şi pe ea! Ceea ce nu mai este cazul acum după ce îi cunoaştem doctrinele anticristice!

Exemplu pentru cazul [b]: Juan Mascaro în introducerea sa la Upanishads (scrieri sacre indiene) citează Noul Testament, Evangheliile, Ecleziastul şi Psalmii din care el selectează pasaje care chipurile sunt paralele cu Upanishad-ele. Mormonii se subscriu şi ei unei asemenea practici.

Exemplu pentru cazul [c]: Una din cărţile de bază ale Mormonismului, “Doctrina şi Legămintele – 93” amestecă propoziţii din Evanghelia lui Ioan şi menţine o asemenea similaritate cu Evanghelia încât să se obţină impresia că această scriere este biblică.

17) INTERPRETAREA ESOTERICĂ – Se face presupunerea că Biblia conţine un înţeles ascuns şi esoteric (esoteric, însemnând că cel ce-l descoperă este mântuit!) care este făcut cunoscut doar acelora care sunt iniţiaţi în secretele lui, iar interpretul acelui tăinuit înţeles declară semnificaţia pasajului biblic fară a oferi vreo explicaţie pentru interpretarea la care a ajuns.
Exemplu: Din nou, Mary Baker Eddy! Ea oferă înţelesul primei expresii din rugăciunea “Tatăl Nostru”, “Tatăl nostru care eşti în ceruri”, ca însemnând, “Tatăl Nostru – Mama Noastră, Dumnezeu, pe deplin armonios” (?!). Interpretarea este populară în noul curent cunoscut sub numele de teologie feministă. Mântuirea depinde de descoperirea de către adepţi a sensului tainic al Dumnezeirii feminine!?

18) SUPLIMENTAREA AUTORITĂTII BIBLICE (ADĂUGAREA LA REVELATIA BIBLICĂ) – Noi revelaţii de la pretinşi profeţi din perioada post-biblică înlocuiesc Scripturile sau sunt adăugate lor şi se consideră autoritare.
Exemplu: Mormonii suplimentează Biblia cu “Doctrina şi Legămintele” şi cu “Perla de Mare Preţ”. Adepţii pretinsului profet William Branham adaugă Scripturilor cartea “Descoperirea Celor Şapte Peceţi” (o pretinsă revelaţie a celor şapte peceţi de care vorbeşte cartea Apocalipsei). Martorii lui Iehova interpretează Scripturile prin intermediul multitudinii de publicaţii lansate de Turnul de Veghere, “Turnul de Veghere”, “Treziţi-vă!”, “Studii din Scripturi” (ale lui Charles T.Russell – fondatorul). Etc.

19) RESPINGEREA AUTORITĂTII BIBLICE – Biblia ca întreg sau doar texte din ea atunci când sunt discutate sunt respinse fiindcă nu se potrivesc cu alte pretinse autorităţi spirituale printre care pot fi şi raţiunea sau noile revelaţii ce nu armonizează cu unele texte biblice.
Exemplu: Archie Matson susţine că Biblia conţine “Cuvântul lui Dumnezeu” dar în acelaşi timp afirmă că ea conţine şi contradicţii şi că însuşi Isus a respins autoritatea Vechiului Testament atunci când şi-a contrastat vederile Sale cu Vechiul Testament în Predica de pe Munte acolo unde a zis: “Aţi auzit că s-a zis în vechime…dar Eu vă zic”.

20) CONFUZIA CONCEPTIEI DESPRE LUME – Confuzia concepţiei despre lume intervine atunci când un cititor sau interpret al Bibliei nu o interpretează în cadrul cultural şi intelectual al ei şi o scoate din acest context plasând-o într-un alt cadru de referinţă, străin Bibliei. De obicei se manifestă sub forma distorsionării înţelesului original şi înlocuirii lui cu un altul. În acest caz un foarte important principiu de interpretare sănătoasă este încălcat. Noi ar trebui ca intotdeauna să o citim/interpretăm/înţelegem în spiritul autorului, să acordăm atenţie la ceea ce autorul a spus în contextul cultural şi intelectual propriu textului, adică în lumina cadrului ei istoric şi literar original.
Exemplu: Cartea “Principiul Divin” expresia primară de gândire a Bisericii Unificării din Coreea de Sud şi a liderului ei, Sun Myung Moon (membrii acesteia fiind cunoscuţi în Occident sub numele de “moonies”), este considerată “adevărul prezent care depăşeşte teologia creştină”. Introducerea cărţii afirmă că, “Scriptura poate fi asemuită cu o candelă care iluminează adevărul. Misiunea ei este de a răspândi lumina adevărului. Când, “o lumină mai puternică apare, misiunea celei mai vechi încetează”. Astfel, învăţătura nouă a lui Moon înlocuieşte Biblia! Dar aceste noi învăţături nu încep tocmai de la zero. Folosind parţial istoria Vechiului Testament, prezentând relatări ale creaţiei, ale căderii omului în păcat, Moon ajunge la Prima Venire a lui Isus pe care o consideră un eşec postulând necesitatea unei a Doua Veniri care spune că a şi avut loc în Coreea!? La această poziţie el a ajuns inspirându-se iniţial din Biblie dar apoi părăseşte contextul ei pentru a favoriza noua interpretare specifică cultului. În schimb, teologia tradiţională creştină începe cu Biblia şi face exegeza textului, îngăduind contextului Bibliei să modeleze şi să formeze interpretarea textului în discuţie. Sun Myung Moon şi biserica acestuia foloseşte Biblia ori de câte ori pare să-i confirme ideile dar o respinge sau o deformează atunci când nu armonizează vizibil cu sistemul lor teologic.

Cu toate bunele intenţii pe care le putem arăta în interpretarea Bibliei, nu vom putea deveni buni interpreţi ai ei dacă ignorăm unele principii sănătoase de interpretare. În cazurile expuse mai sus am văzut cum încălcări ale acestor principii au rezultat în doctrine excentrice şi bizare care au oferit oamenilor noţiuni greşite despre Dumnezeu, periclitându-le mântuirea şi făcându-i să practice lucruri contrare Cuvântului lui Dumnezeu. De aceea, trebuie să ne întrebăm care este şi opusul acestor erori şi cum putem evita aceste erori de interpretare?
Deşi subiectul principiilor de interpretare este demn de o mai vastă tratare, doresc acum să vă ofer o listă condensată a câtorva principii de interpretare pe baza cărora să vă puteţi angaja cu încredere în înţelegerea şi interpretarea obiectivă a Cuvântului lui Dumnezeu. Acestea sunt intitulate “CELE 10 PORUNCI ALE INTERPRETĂRII BIBLIEI”. Iată-le!

“CELE 10 PORUNCI ALE INTERPRETĂRII BIBLIEI”

1. Nu încerca să justifici interpretarea pe care tu o favorizezi/preferi ci, încearcă să ajungi la interpretarea care se potriveşte cel mai bine textului.
2. Interpretează în mod inductiv un text. Aceasta însemnând a deduce adevăruri generale din fapte concrete, luând în considerare tot materialul biblic privitor la subiect.
3. Caută să ajungi la interpretarea care se potriveşte cel mai bine exprimării textului.
4. Bazează-ţi interpretarea pe cele mai bune texte disponibile în greceşte şi evreieşte.
5. Derivă interpretarea textului dintr-o atentă examinare a contextului imediat.
6. Nu cita surse savante, (1) afară din context, (2) pentru a sprijini interpretări care nu sunt confirmate de textul propriu-zis.
7. Interpretează profeţiile şi viziunile Scripturii în lumina propriilor lor revelaţii şi în conformitate cu învăţăturile explicite ale Bibliei.
8. Interpretează simplu expresiile simple, în afară de cazul în care contextul impune altceva.
9. Nu faceţi ca o parte din Scriptură să se contrazică cu o alta, ci interpretaţi fiecare parte în lumina propriilor ei revelaţii şi în contextul ei înainte de a încerca să înţelegeţi legătura care există între aceste părţi.
10. Interpretează realităţiile spirituale descrise de Biblie, având înţelegerea umilă a faptului că Dumnezeu este infinit mai mare decât finita noastră pricepere.

“Oamenii nu resping Biblia fiindcă găsesc greşeli în ea, ci fiindcă ea găseşte greşeli la ei”
John Blanchard

“Un suflet umil şi doritor va descoperi mii de lucruri în Biblie pe care savantul mândru, arogant şi îngâmfat va eşua jalnic să le înţeleagă”
J.C.Ryle
“Omul care o citeşte superficial va trăi superficial, iar un creştin superficial este cea mai patetică parodie a adevărului”
John Blanchard

Teodor Macavei, Decembrie 1995.

 

Paradisul amânat, şi iarăşi, amânat…

De ce au Martorii Lui Iehova un ridicat coeficient de probleme psihice

---

REZUMAT
O trecere în revistă a literaturii ştiinţifice dezvăluie că rata de boli psihice a celor ce fac parte din cultul Martorilor lui Iehova, se situează cu mult deasupra mediei. Informaţiile statistice variază deoarece grupurile examinate au fost alese în perioade de timp diferite. Mai mulţi factori cauzatori explică tulburările psihice (mintale) tipice Martorilor lui Iehova. Realitatea demonstrează nu doar că persoanele cu probleme emoţionale au tendinţa de a se alătura grupării, dar şi că învăţăturile Turnului de Veghere şi subcultura produsă de acesta tind să afecteze şi să agraveze starea psihică a celor implicaţi în organizaţie.

Turnul de Veghere al Martorilor lui Iehova a cultivat, cu grijă o imagine publică a unui popor devotat, temător de Dumnezeu, determinat să scoată la lumină adevărul lui Dumnezeu din Scripturi şi să-şi trăiască vieţile într-o conformitate perfectă cu acesta. Însă în spatele acestei viziuni optimiste se găseşte un coşmar care a rezultat într-o explozie de boli mintale şi probleme sociale, cu mult mai mare decât cele ce se pot găsi în practic toate celelalte religii americane (Martorii lui Iehova, sunt prin excelenţă, o religie “americană” – n.tr.). Peste 10 milioane de oameni sunt în prezent, fie implicaţi activ ca şi Martori membrii, fie studiază să devină Martori ai lui Iehova. Coşmarul pe care ajung să-l cunoască aceste milioane de oameni putea însă fi evitat dacă ar fi fost conştienţi de amăgirea spirituală şi mlaştina doctrinară a Turnului de Veghere. Motivele acestei tragedii tipice Turnului de Veghere sunt complexe şi pot fi explorate doar pe scurt în articolul de faţă.

CERCETĂRILE ŞTIINŢIFICE

Începând îndeosebi cu anul 1975, când nu s-a împlinit profeţia venirii Regatului lui Dumnezeu pe Pământ, prezisă de Turnul de Veghere, numeroasele probleme din congregaţiile Martorilor lui Iehova au trecut în atenţia oamenilor de ştiinţă şi a jurnaliştilor de pretutindeni.
Mai multe studii academice au explorat problema bolilor mintale (psihice) răspândite printre Martori. Voi revizui câteva dintre acestea, în funcţie de an, începând cu cele mai vechi.

STUDIUL LUI RYLANDER

În anul 1946, Gosta Rylander a investigat un grup de persoane din închisorile din Suedia, ce au refuzat serviciul militar. Dintre cele 135 de cazuri alese la întâmplare, 126 erau Martori ai lui Iehova. Dintre aceştia 126, Rylander a diagnosticat 51 dintre ei ca fiind neurotici, 42 psihotici, 32 înapoiaţi mintal şi 5, deranjaţi mintal (“brain-damaged”) (alte câteva cazuri se includeau în alte două sau mai multe categorii). Diagnosticarea s-a făcut cu stricteţe pe baza comportamentului care era evident patologic, după manifestări paranoice iraţionale sau deprimări nervoase grave şi de lungă durată.
Rylander a mai dedus din fişele medicale şi din interviurile pacienţilor săi că aceste stări patologice au fost de regulă evidente înainte de convertire (la gruparea Martorilor – n.tr.) şi că influenţa Turnului de Veghere a fost şi mai dăunătoare sănătăţii mintale a acestora, ducând la agravarea uneori severă acestor stări.
Aproximativ 4 procente din populaţia suedeză activă a fost declarată “nepotrivită” psihologic pentru serviciul militar iar cifra corespunzătoare Martorilor lui Iehova a fost de 21 de procente, sau de cinci ori mai mare. Acest procentaj este apropiat de rata definită mai târziu de către John Spencer, al cărui diagnostic de “psihotici” (deci, suferind de psihoze – n.tr.) sau “neurotici”, s-a determinat pe baza fişelor de internare în spitalele de boli nervoase. Doar câteva dintre cazurile studiului lui Rylander îi reprezentau pe nişte Martori marginali, iar cele mai multe îi reprezentau pe cei activ angajaţi în răspândirea învăţăturilor sectei.
De asemenea, studiul lui Rylander a mai concluzionat că unii Martori individuali au tendinţa de a fi împovăraţi de o varietate de probleme serioase şi că de multe ori aceştia s-au alăturat sectei din dorinţa de a şi le rezolva. Deşi rezultatele acestui studiu nu sunt complet aplicabile la situaţia zilelor noastre, totuşi multe din concluziile studiului sunt încă relevante. O mare diferenţă constă în faptul că Martorii se găsesc mai mult acum în clasa socială de mijloc şi că sunt mai puţin respinşi pe plan social. Dar mulţi Martori, îndeosebi dintre aceia care se află în ţările în curs de dezvoltare, se confruntă încă cu multe din problemele raportate de Rylander.

PRIMUL STUDIU AMERICAN

În anul 1949, s-a efectuat primul studiu al sănătăţii mintale a Martorilor americani, în care M.J.Pescor a stabilit diagnosticul de “psihotici” pentru mai mult de 7 procente din segmentul de 177 de tineri Martori întemniţaţi datorită ascultării de prohibiţia emisă de Turnul de Veghere împotriva venirii la arme. Sondajul s-a efectuat intervievând pe toţi cei ce au refuzat serviciul militar internaţi în Centrul Medical al Închisorii Federale din Springfield, Missouri. Nivelul psihozei Martorilor aparţinând acestui grup a fost de aproape 17 ori mai mare decât al populaţiei civile. Un uimitor procent de 7% au fost diagnosticaţi “psihotici” (psihopaţi), 4% sufereau de alte tulburări mintale şi un sfert dintre aceştia au fost declaraţi neintegrabili social. Din sondajul lui Pescor, a reieşit că 16% beneficiau de internări în spitale şi posedau fişe, iar 44% dintre aceştia au fost diagnosticaţi psihotici (având diverse psihoze).

MONTAGUE ŞI ALŢI CERCETĂTORI

Terapistul certificat, Havor Montague, s-a ocupat de monitorizarea internărilor în spitale psihiatrice de stat şi private şi în clinicile de sănătate mintale ale statului Ohio, din 1972 până în 1976. Din acest studiu, a 102 cazuri, el a estimat că, “rata tulburărilor mintale a Martorilor lui Iehova este de aproximativ 10 sau 16 ori mai ridicată decât rata populaţiei nemembră la grupul Martorilor lui Iehova…în jur de 10% dintre “pionierii” Regatului (membri deplini) ce aparţin unei congregaţii obişnuite au nevoie serioasă de asistenţă profesională…(în ciuda faptului) că ei pot ascunde acest fapt destul de bine, mai ales faţă de outsideri”
În urma interviurilor intensive ale pacienţilor Martori, cât şi ale altora, Montague a concluzionat că persoane ce aveau probleme emoţionale au fost atrase la gruparea Martorilor, însă implicarea acestora în grupare le-a cauzat şi mai multe din problemele emoţionale de care sufereau. Lucrul acesta este evident şi din faptul că mulţi dintre cei suferinzi au fost mult mai fericiţi după ce au părăsit secta.
Un alt studiu s-a făcut în anul 1985, de către Robert Potter, ca teză de doctorat privitoare la religie şi sănătate psihică. El a concluzionat că, există “o puternică corelare pozitivă între apartenenţa la grupul Martorilor şi schizofrenia clinică”. În acelaşi an, Ursula Sack a evaluat efectul religiei asupra sănătăţii psihice a unor pacienţi pe care i-a selectat pentru disertaţia ei de doctorat. Pacienţii ei i-au furnizat un enorm volum de informaţie asupra proceselor patologice ale Turnului de Veghere, informaţii ce au suplinit rezultatele obţinute prin studiile precedente.
Ca adăugire, în anul 1985, un studiu german efectuat de Elmer Koppl a ajuns la concluzii similare, la fel ca şi studiul psihologului norvegian, Kjell Totland. Folosind înregistrările tribunalului districtului Oakland, Michigan, din anii 1965 până în 1973, autorul acestui material a descoperit nu doar că rata tulburărilor psihice este mai ridicată decât media, dar şi rata sinuciderilor şi a crimelor, îndeosebi a agresiunilor săvârşite împotriva persoanelor fizice, este ridicată.

DE CE SUNT TULBURĂRILE PSIHICE ATÂT DE FRECVENTE?

Există multe motive care explică problemele mintale ale Martorilor lui Iehova, însă cercetările au dus la descoperirea următoarelor, considerate foarte importante.

SCHIMBĂRILE DOCTRINARE

Turnul de Veghere se află într-o permanentă stare de fluctuaţie doctrinară, adeseori efectuând întoarceri de 180%, uneori de trei sau patru ori asupra unui singur subiect. În nici un domeniu aceste schimbări nu au fost atât de tragice ca şi în cazul învăţăturilor Turnului de Veghere privitoare la chestiunile medicale. În anii ’30 şi ’40 Turnul de Veghere a învăţat că vaccinurile nu sunt doar ineficiente ci şi constituie o “încălcare directă” a legii lui Dumnezeu. După aceea, în anii ’50, vaccinurile au fost lăsate pe seama conştiinţei personale a fiecărui Martor. În prezent, însă, Turnul de Veghere publică articole în care laudă virtuţile vaccinărilor ce duc la salvarea multor vieţi!
O altă chestiune de ordin medical asupra căreia Turnul de Veghere al Martorilor s-a exprimat este transplantul de organe. În anii ’60, acesta a fost conştient declarat acceptabil, dar în anul 1967 transplantul de organe a fost interzis. Chiar şi transplanturile de cornee sau de rinichi au fost pronunţate eronate, fiind considerate canibalism. După aceea, în 1980, transplanturile de organe au fost declarate o chestiune de conştiinţă, cu excepţia transplanturilor de măduvă osoasă (fiindcă măduva este producătoare de sânge). Cu toate acestea, în 1984, au fost aprobate chiar şi transplanturile de măduvă osoasă.
În anul 1909 Turnul de Veghere a afirmat cu claritate că interdicţia evreiască împotriva mâncării sângelui nu este considerată o lege valabilă şi pentru creştini, dar în anul 1961 organizaţia a declarat că a primi sânge prin transfuzie este un temei pe care Martorul poate fi dezasociat (excomunicat din adunare – n.tr).
Însă în prezent Turnul de Veghere învaţă că, “chiar dacă un judecător autorizează transfuzia…(martorul trebuie) să depună eforturi serioase pentru a evita o violare a legii lui Dumnezeu asupra sângelui, iar dacă autorităţile îl consideră un călcător de lege sau îl aduc în faţa instanţei, creştinul poate privi aceasta ca o persecuţie din pricina neprihănirii”.
Învăţătura actuală a Turnului de Veghere este limpede: Martorii trebuie mai degrabă să moară decât să se supună unei transfuzii, şi dacă este nevoie, să-şi lase proprii copii să moară. Totuşi, chiar şi în ce priveşte aceste subiect, Societatea Turnului de Veghere s-a schimbat. La un moment dat, utilizarea oricăror produse de sânge, în orice scop, era condamnată. Acum, însă, Martorii pot primi albumină, globulină, factorul VIII şi IX, sau chiar sânge de circulaţie. În plus, interdicţia împotriva fracţiunilor sângelui necesare hemofililor, a fost anulată în anul 1978. Serurile sanguine sunt acum aprobate, deoarece, se explică, cele necesare hepatitelor virale, tetanusului, difteriei, şi altor boli, conţin doar “o cantitate infimă” de sânge. Şi deşi Turnul de Veghere susţine că Martorii trebuie să fie credincioşi “în lucrurile mici”, mulţi privesc aceste excepţii ca fiind dovezi de ipocrizie.

Carlson Walker, redactorul pe probleme religioase, al publicaţiei Argus Leader, din Sioux Falls, povesteşte cum “cu 25 de ani în urmă, Gary Busselman, şi-a privit soţia, Delores, murind de leucemie. Ca şi Martori ai lui Iehova, cuplul nu a crezut în transfuziile de sânge sau în transplanturile de măduvă osoasă…Astăzi, însă, Busselman crede că refuzul acelor proceduri medicale a fost greşit şi vrea să-i ajute pe cei ce au cunoscut tragedii similare”. El a mai adăugat că, “ea a murit în 1971, iar din 1980, ei (Martorii – n.tr.) şi-au schimbat regulile şi de atunci membrii pot avea transplanturi”.
Vinovăţia şi furia sunt consecinţele frecvente ale morţii unui copil sau membru al familiei doar fiindcă s-a urmat o doctrină care ulterior a fost recunoscută de biserică ca fiind eronată.

TEOCRAŢIA TURNULUI DE VEGHERE

O altă cauză majoră a dezamăgirii şi deziluzionării Martorilor lui Iehova se găseşte în afirmarea de către Turnul de Veghere a teocraţiei, aceştia fiind învăţaţi că organizaţia lor este condusă direct de către Dumnezeu – o teocraţie. Doar cei dinăuntrul organizaţiei Turnului de Veghere sunt singurii slujitori adevăraţi ai lui Dumnezeu, iar toţi cei dinafara ei sunt oamenii răi ce în curând vor fi distruşi la Armaghedon.
Totuşi mulţi sunt conştienţi de numeroasele cazuri în care Martorii au săvârşit fapte îngrozitoare. Un exemplu recent este acela a doi foşti devotaţi tineri, Martori ai lui Iehova, fraţii Freeman care, “se înţelegeau bine cu părinţii lor…şi (erau băieţi buni)”, dar care şi-au ucis mama lor, Brenda, de 48 de ani, pe tatăl lor, Dennis, de 54 de ani, şi pe fratele lor, Eric, de 11 ani. Amândoi băieţii, Brian de 17 ani şi David, de 16 ani, şi-au recunoscut vina primind o pedeapsă micşorată de închisoare pe viaţă. Această crimă oribilă s-a aflat în atenţia presei internaţionale şi fără îndoială că le-a reamintit multor Martori de celelalte crime infame, săvârşite de membri ai sectei.

EŞECUL PROFETIC

Mulţi Martori suferă de o teamă profundă, alimentată de o îndelungată istorie a schimbărilor doctrinare şi eşecurilor profetice, demonstrând că Turnul de Veghere este o organizaţie religioasă falsă. Din moment ce această idee are implicaţii cutremurătoare pentru urmaşii respectivei organizaţii, aceştia refuză să-şi exploreze temerile, preferând să le raţionalizeze sau să le înăbuşe, refuzând recunoaşterea şi tratarea lor.

Cea mai recentă schimbare drastică s-a făcut cu privire la mai vechea învăţătură a Turnului de Veghere a timpului rămas până la Armaghedon ce a început din anul 1914, Primul Război Mondial constituind principalul semn al revenirii foarte apropiate a lui Hristos pe pământ pentru a-şi întemeia mileniul de împărăţie pământească. De asemenea, organizaţia a mai învăţat că generaţia care a văzut (se afla în viaţă în) anul 1914 va apuca Armaghedonul şi Lumea Nouă. Dar într-un comunicat din noiembrie 1995, reluat de Kenneth Woodward de la Newsweek, se anunţa că, “toate aşteptările mileniului s-au năruit…liderii sectei recunoscând în tăcere că Isus a avut dreptate din capul locului, spunând că, nimeni nu ştie ziua sau ceasul acela“. De aceea, Turnul de Veghere a greşit aproape în fiecare profeţie singulară pe care a lansat-o vreodată, iar această descoperire este deosebit de traumatică pentru persoana care mizează pe ceea ce a sacrificat pentru a deveni Martor al lui Iehova.
La un moment dat, Turnul de Veghere descuraja căsătoriile şi întemeierea familiilor, declarând că, Armaghedonul este prea aproape pentru a risca să ai copii. În anul 1941, Turnul de Veghere a publicat o carte numită “Copiii” (“Children”), arătându-le oamenilor cum pot “să-i fie plăcuţi lui Dumnezeu” dobândind “cunoştinţele potrivite”. Scopul principal al cărţii era de a-l convinge pe cititor ca doar Turnul de Veghere este organizaţia lui Dumnezeu şi doar ascultând-o, se poate căpăta viaţa veşnică.
Legată de acest mesaj este povestea lui John şi Eunice, care au decis să nu se căsătorească şi în schimb să slujească integral Turnului de Veghere. Au decis să aibe copii într-o zi, dar asta doar după Armaghedon. “Armaghedonul este fără îndoială aproape”, a spus atunci, John. “Putem, liniştiţi, să ne amânăm căsătoria până ce pacea veşnică se va aşeza pe Pământ. Acum, însă nu putem să mai adăugăm nimic poverilor noastre, ci să fim liberi şi pregătiţi de a-i sluji Domnului…Eunice, decizia mea este luată”.
Eunice şi John sunt acum în jurul vârstei de 70 de ani, aşteptând încă Armaghedonul, care a fost profeţit în 1941 că va avea loc foarte curând. Martorii care dau peste aceste publicaţii mai vechi pot deveni foarte tulburaţi şi surprinşi aflând că Turnul de Veghere şi-a înşelat şi trădat urmaşii săi mai vârstnici, iar aceia care au trăit pe vremea când s-au afirmat aceste lucruri, devin adesea foarte înverşunaţi fiindcă s-au sacrificat pentru o speranţă ce s-a dovedit a fi falsă.
Cei ce nu aparţin Turnului de Veghere, adesea nu înţeleg semnificaţia critică pe care o are în vieţile Martorilor profeţia neîmplinită şi învăţătura eronată. Publicaţiile Turnului de Veghere nu sunt promovate ca nişte simple cărţi scrise de oameni în încercarea de a explica Scriptura, ci sunt considerate de acesta, cvasi-inspirate (deci posedând o oarecare măsură de inspiraţie divină; uneori o măsură deplină – n.tr.). Martorii sunt învăţaţi că nimeni, cu excepţia liderilor supremi, nu poate să discearnă voia lui Dumnezeu, nici chiar în urma unui studiu biblic serios. Omul de rând poate fi mântuit doar dacă devine membru al organizaţiei lui Dumnezeu, Turnul de Veghere, care, susţin ei, este “arca mântuirii”. La fel cum la potop, au fost nimiciţi toţi cei ce nu se găseau în arca lui Noe, la fel Armaghedonul îi va distruge pe cei ce nu se găsesc în arca Turnului de Veghere!
Secretul mântuirii nu se găseşte în a fi mântuit, într-un sens creştin, şi nici măcar în a fi un om bun, ci în a aparţine organizaţiei Turnului de Veghere – deşi se învaţă că nici măcar acest fapt nu garantează mântuirea. Martorii cred cu fermitate, sau cel puţin trebuie să dea glas credinţei lor ferme, că Turnul de Veghere este singura organizaţie a lui Dumnezeu şi că este călăuzită de Acesta. Din această cauză, numeroasele învăţături schimbate (şi există sute de astfel de exemple), nu pot fi ignorate deloc. Profeţia neîmplinită, deci falsă, îi spune fără echivoc Martorului lui Iehova că şi-a devotat viaţa unei organizaţii religioase false. A înfrunta această realitate se poate dovedi extrem de traumatic, şi vor fi nevoie de ani de zile pentru ca acesta să se ajusteze situaţiei, faptul acesta rezultând în simptome atât psihologice cât şi somatice. Cei ce s-au aflat în organizaţie doar pentru scurt timp, de regulă nu-şi dau seama de trecutul Turnului de Veghere, dar în timp îndoieli supărătoare vor apărea şi se vor amplifica, precipitând o criză de conştiinţă care-i forţează pe mulţi să-l părăsească în cele din urmă. (Este utilă aici recomandarea unei cărţi numite chiar aşa, “Criza de conştiinţă”, scrisă de nimeni altul decât de nepotul penultimului preşedinte – Frederick Franz – al Turnului de Veghere, Raymond Franz, în care acesta detailează motivele pentru care el a părăsit Turnul de Veghere şi dezvăluie multe din trucurile interpretaţionale şi mijloacele propagandistice ale organizaţiei. Raymond Franz a fost membru al “Corpului de Guvernare” al Turnului de Veghere, cel mai înalt for de conducere al organizaţiei Martorilor, iar mărturiile sale privitoare la metodele angajate sunt deosebit de revelatoare vizavi de călăuzirea “divină” a acestui gigant cultic – n.tr.).

Cu toate acestea, părăsirea organizaţiei nu este deloc o chestiune simplă. Când se fac Martori, oamenii sunt îndoctrinaţi lent cu un sistem de crezuri care să-i oblige să-şi abandoneze prietenii, uneori chiar şi familiile, şi să adopte o nouă familie – cea a Turnului de Veghere. După ce au fost Martori un număr de ani, aproape toţi ajung să aibe prieteni doar pe alţi Martori. Pentru mulţi, îndeosebi pentru aceia care s-au născut în Turnul de Veghere, întreaga lor familie cât şi numeroasele rude, sunt cu toţii Martori ai lui Iehova. Părăsirea organizaţiei înseamnă adesea dezasocierea (care este termenul specific folosit de ei pentru a descrie excomunicarea – n.tr.), ce rezultă în retezarea dramatică a oricărei relaţii cu practic toţi prietenii, şi membrii familiei. În consecinţă mulţi găsesc părăsirea extrem de traumatică, chiar şi după ce s-au convins pe deplin că Turnul de Veghere este eronat. Din această cauză mulţi aleg să rămână, târându-se cu silă la adunările Turnului de Veghere, ascultând şi afirmând lucruri pe care ei înşişi nu le mai cred. În cele din urmă, conflictul interior poate deveni atât de pronunţat, încât să trebuiască să plece, abandonând familia, prietenii şi toată viaţa de mai înainte.

INTERDICŢIILE TURNULUI DE VEGHERE

Interdicţiile Turnului de Veghere s-au extins practic aproape asupra fiecărui domeniu al vieţii şi conţin detalii care duc în extreme. Aceste interdicţii condamnă toate sărbătorile şi celebrările cu excepţia celei intitulate “comemorarea”, iar timp de mai multe generaţii au descurajat educaţia superioară şi succesul în cariera profesională (deşi în ultima vreme această regulă s-a mai destins puţin). A lipsi de la una dintre cele cinci întruniri obligatorii din timpul săptămânii (activităţile Turnului de Veghere pot consuma între 20 şi 30 de ore pe săptămână, dacă Martorul este conştiincios), petrecerea timpului cu cei ne-Martori în alte scopuri decât prozelitismul, este de asemenea condamnată. Ca şi rezultat este foarte greu pentru un copil ce a crescut ca şi Martor să se dezvolte într-un adult normal, integrabil social şi eficient. Ei sunt învăţaţi că cei din lume sunt răi, şi chiar dacă oamenii lumeşti pot părea să fie buni, aceasta este de fapt tactica Satanei de a-i depărta de organizaţia lui Dumnezeu.
Fiindu-le interzis să se amestece în relaţii sociale normale şi în majoritatea activităţilor şcolare, Martorii au o copilărie singuratică. Deşi devierile printre aceştia sunt comune, acestea încă produc vinovăţie şi ambivalenţă. Pe lângă acestea poziţia lor faţă de multe subiecte, în special refuzul lor de a saluta drapelul naţional sau de a ţine sărbătorile, le atrage adesea o batjocură din partea colegilor, care de regulă le îngreuiază progresul social normal. Turnul de Veghere îi învaţă pe Martori să “nu aibă nimic de a face” cu criticii şi să “nu fie curioşi faţă de ce aceştia au de spus”. Totuşi în repetate rânduri ei se pun în poziţii antagoniste atunci când merg din uşă-n uşă, din această experienţă rezultând adesea paranoia de care suferă. De fapt, schizofrenia paranoică este foarte răspândită printre aceştia.

CÂTEVA PRINCIPII DE VIAŢĂ

Un motiv major pentru care atât de mulţi Martori suferă de tulburări psihice este emiterea de către Turnul de Veghere a unor principii eficiente care să-i ajute în viaţă pe membrii lui. Scopul principal al acestora este de a sluji Turnului de Veghere. Ca prin urmare, Martorii se simt obligaţi să participe la cinci întruniri pe săptămână şi să se angajeze într-o campanie nerăsplătită de prozelitism din uşă-n uşă. Multe uşi li se trântesc în nas, de obicei, şi deşi multe gazde sunt politicoase, dar nu interesate, unele sunt chiar foarte dure. Unui Martor i se poate întâmpla să irosească ani de slujire fără să găsească măcar o persoană care să aibe un interes autentic în doctrina Turnului de Veghere!
Descurajaţi de la multe din metodele normale de realizare în viaţă, Martorii îşi devotează cu servilitate timpul şi toată energia în slujirea unei organizaţii căreia nu-i pasă de ei ca şi indivizi. Fiindu-le oferite puţine sfaturi realiste şi practice în înfruntarea problemelor vieţii, descurajaţi de la ocuparea unui loc de muncă bine plătit şi satisfăcător, mulţi cred că sunt prinşi într-o situaţie din care orice ieşire este practică neplăcută. De aceea, mulţi se sacrifică sperând că Armaghedonul le va veni curând în ajutor, salvându-i din neplăcuta lor situaţie. Între timp, deznădejdea şi deprimarea lor nuanţează aproape tot ceea ce fac, în ciuda intenţiei lor sincere de părea “fericiţi în slujirea lui Iehova”.
Atracţiile care iniţial îi aduc pe oameni la Turnul de Veghere nu supravieţuiesc prea mult după botez. Prietenii lor Martori, care odată le ofereau atât de mult sprijin şi se arătau toleranţi cu lipsa lor de conformitate doctrinară, insistă acum să înveţe şi să creadă cu stricteţe doar doctrina Turnului de Veghere. A celebra sărbătorile de naştere, nu mai depinde deloc “de individ”; în prezent constituie una dintre ofensele ce duce la excomunicare.
Aceşti Martori sunt consideraţi acum maturi şi trebuie să urmeze cu rigiditate fiecare capriciu al Turnului de Veghere. Odată ce sunt atraşi, sunt supuşi presiuni de a face lucruri la care s-au opus înainte, uneori cu tărie. Speranţa unei “Lumi Noi” iminente, se amână tot mai mult în viitor încât apare îndoiala dacă această mult promisă himeră se va împlini vreodată.
Descurajarea este o temă întâlnită, atât în literatura Turnului de Veghere cât şi în discuţiile purtate cu Martori ai lui Iehova. Ei sunt astfel îndemnaţi să-şi păstreze moralul şi să se concentreze în slujirea Turnului de Veghere, pornind de la presupunerea că devotând cu servitudine cam 30 de ore, sau mai mult, pe săptămână, în predicarea mesajului “Regatului lui Iehova”, li se va rezolva de la sine fiecare problemă. Dar când acest lucru nu se întâmplă, se instaurează sentimentul de vinovăţie, făcându-l pe Martor să creadă că este rău şi că nu va supravieţui Armaghedonului. Deprimarea şi deznădejdea au condus la un număr disproporţionat de sinucideri şi omucideri printre Martori.

CALEA DE IEŞIRE

Unii îşi găsesc scăparea dintr-o astfel de situaţie. Însă, mulţi devin agnostici sau ateişti, urându-l pe Dumnezeu şi refuzând orice tentativă de a-l înţelege sau de a-l cunoaşte. Cu toate acestea mai sunt şi unii binecuvântaţi să aibe parte de o revenire/recuperare completă. În urma unor studii biblice foarte intensive, aceştia reuşesc să înţeleagă că Turnul de Veghere se bazează pe o înţelegere falsă a Bibliei. Aceste persoane mai înţeleg că credinţa cuiva nu se poate baza pe nisipurile mişcătoare ale unei organizaţii omeneşti dezinformată în privinţa Scripturii, Creştinismului istoric şi cercetărilor biblice moderne. Aceşti oameni se bizuie pe experienţa pe care au trăit-o în Turnul de Veghere, crezând că aceasta îi poate ajuta şi pe alţii să scape din capcana lui. Mulţi dintre ei se implică în variatele instituţii anti-cultice, folosindu-şi cunoştinţele lor din perioada când erau membrii ai Turnului de Veghere pentru a-i ajuta şi pe alţii să-şi găsească mântuirea în El, care singurul, este, calea, adevărul şi viaţa.

Dr.Jerry Bergman, este profesor universitar la Northwest State Collge din localitatea Archbold, statul Ohio. A publicat peste 400 de articole în jurnale profesionale şi laice, în opt limbi. Materialul de faţă a fost preluat din, CHRISTIAN RESEARCH JOURNAL, nr.1, vol.19, din vara lui 1996, publicaţie a lui CHRISTIAN RESEARCH INSTITUTE, P.O.Box 7000, Rancho Santa Margarita, California 92688-7000, USA.

Traducerea şi adaptarea articolului este realizată de, Teodor Macavei. Motivul alegerii acestui articol din cantitatea impresionantă de informaţii existente şi disponibile, îndeosebi în lumea occidentală, despre organizaţia Turnului de Veghere al Martorilor lui Iehova, este experienţa frustrantă a subsemnatului, şi cred că a oricui a încercat să abordeze Martorii pe teme biblice, în încercarea înfiripării unui dialog normal în care să se facă un schimb echitabil de argumente biblice. Aceştia par să fie stăpâniţi de o psihoză ce-i privează de o judecată liberă individuală, inhibându-i automat faţă de orice tentative de contestare a autorităţii organizaţiei lor, a publicaţiilor pe care le răspândeşte şi a doctrinelor pe care aceştia le susţin activ. Comportamentul acesta necesită luarea în considerare a unor presupuneri psihologice: mintea încuiată, instalarea psihozei, etc. Cred că articolul indică un număr de îngrijorări pe care lumea creştină ar trebui să le împărtăşească cu privire la membrii adunărilor Martorilor lui Iehova. Aceştia suferă de o orbire spirituală ce are implicaţii asupra psihicului şi care duce la multe din problemele evidenţiate. Intenţia mea în editarea acestui articol nu este de a-i condamna, sau judeca. Martorii s-au condamnat deja singuri, acceptând o doctrină ce nu este creştină şi nu este insuflată de spiritul lui Hristos! Intenţia mea este ca cei ce sunt creştini şi cred în puterea Evangheliei de a le elibera minţile, să se angajeze în predicarea acesteia Martorilor lui Iehova! Dedic traducerea materialului de faţă, uneia dintre cunoştinţele mele cele mai vechi, Martor al lui Iehova din Petroşani, care după propria-i mărturisire, a suferit tulburări psihice ce au dus chiar la tratament şi internare. Fie ca Adevărul să-l elibereze şi să-l vindece!

TEODOR MACAVEI

Profetii mesianice împlinite în Isus Hristos

---

Ca un supliment la studiile pe care le facem în cap.5, vers.39-40 din Ev.după Ioan, doresc să vă ofer această listă de mărturii distincte ale Vechiului Testament, care şi-au găsit împlinirea în Isus Hristos. Pentru a vedea despre ce este vorba va trebui să deschideţi Biblia la pasajele indicate!

DESCRIEREA MĂRTURIEI	PROFETIA DIN V.T.	ÎMPLINIREA DIN N.T.
Sămânţa femeii care va zdrobi capul şarpelui	Geneza 3:15	Gal.4:4; Evrei 2:14-15; Col.1:13; Apoc.20:10
Urmaşul lui Avraam: sămânţa în care toate neamurile vor fi binecuvântate	Geneza 12:3;22:18;26:4	Matei 1:1
Urmaşul lui Isaac	Geneza 17:19	Luca 3:34
Urmaşul lui Iacov	Numeri 24:17	Matei 1:2
Vine din tribul lui Iuda	Geneza 49:10	Luca 3:33
Urmaşul pe tronul lui David	Isaia 9:7	Luca 1:32, 33
Uns şi Veşnic	Psalm 45:6,7;102:25-27	Evrei 1:8-12
Născut în Betleem	Mica 5:2	Luca 2:4,5,7
Vremea naşterii Lui	Daniel 9:25	Luca 2:1,2
Născut din fecioară	Isaia 7:14	Luca 1:26,27,30,31
Uciderea copiilor	Ieremia 31:15	Matei 2:16-18
Fuga în Egipt	Osea 11:1	Matei 2:14,15
I s-a pregătit calea	Isaia 40:3-5	Luca 3:3-6
Precedat de un Înaintaş	Maleahi 3:1	Luca 7:24,27
Precedat de Ilie	Maleahi 4:5,6	Matei 11:13,14
Numit Fiul lui Dumnezeu	Psalm 2:7	Matei 3:17
Slujeşte în Galilea	Isaia 9:1,2	Matei 4:13-16
Zel/rîvnă pentru casa lui Dumnezeu	Psalm 69:9	Ioan 2:17
Vorbeşte în pilde	Psalm 78:2-4	Matei 13:34,35
Va tămădui inimile zdrobite	Isaia 61:1,2	Luca 4:18,19
Respins de ai Săi, de evrei	Isaia 53:3	Ioan 1:11; Luca 23:18
Va fi Profetul	Deut.18:15	Ioan 6:14; 7:40; Luca 24:19; Fapte 3:20,22
Preot după rânduiala lui Melhisedec	Psalm 110:4	Evrei 5:5,6
Intrarea triumfală în Ierusalim	Zaharia 9:9	Marcu 11:7,9,11
Lăudat de copii	Psalm 8:2	Matei 21:15,16
Nu este crezut	Isaia 53:1	Ioan 12:37,38
Trădat de un prieten	Psalm 41:9	Luca 22:47,48
Vândut pe treizeci de arginţi	Zaharia 11:12	Matei 26:14,15
Acuzat de martori mincinoşi	Psalm 35:11	Marcu 14:57,58
Tăcut în faţa acuzaţiilor	Isaia 53:7	Marcu 15:4,5
Scuipat şi bătut	Isaia 50:6	Matei 26:67
Urât fără temei	Psalm 35:19	Ioan 15:24,25
Moare în locul…pedepsit în locul…	Isaia 53:5	Rom.5:6,8
Răstignit împreună cu răufăcători	Isaia 53:12	Marcu 15:27,28
Străpunse mâinile şi picioarele	Zaharia 12:10; Psalm 22:1,7,8,16,18	Ioan 20:27
Dispreţuit/hulit şi batjocorit	Psalm 22:7,8	Luca 23:35
Este chinuit de sete	Psalm 22:15	Ioan 19:28
Îi este dat vin/oţet să bea	Psalm 69:21	Matei 27:34,48
Ocărât	Psalm 69:9	Rom.15:3
Se roagă pentru duşmani	Psalm 109:4	Luca 23:34
Soldaţii au tras la sorţi pentru cămaşa Lui	Psalm 22:17,18	Matei 27:35,36
Părăsit de Dumnezeu	Psalm 22:1	Matei 27:46
Nu va avea nici un os sfărâmat/zdrobit	Psalm 34:20	Ioan 19:32,33,36
Străpuns în coastă	Zaharia 12:10	Ioan 19:34
Înmormântat în mormântul unor bogaţi	Isaia 53:9	Matei 27:57-60
Înviază dintre morţi	Psalm 16:10; 49:15	Marcu 16:6,7; Fapte 2:27,31
Se va înălţa la dreapta lui Dumnezeu	Psalm 68:18	Marcu 16:19; 1Cor.15:4; Efes.4:8

Atunci Isus le-a zis: O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima când este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa? Şi a început de la Moise şi de la toţi proorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El. (Luca 24:25-27)

Biblia este adevărul

Biblia nu se poate asemui cu nici o carte care a fost scrisă vreodată. Afirmaţiile Bibliei sunt deosebite de ale oricărei alte cărţi şi de fapt, ea nu este o carte omenească! Dumnezeu a spus despre Cuvântul Său că este viu. De aceea, până ce nu vă veţi lua un angajament neclintit faţă de adevăr, Biblia nu vă va schimba viaţa, iar cuvintele ei vor rămâne înecate într-o mare de alte cuvinte, a altor cărţi ce le-aţi citit!

Ştim că multe forme ale gândirii orientale folosesc şi ele Scriptura. Dar o folosesc pentru a pune stăpânire pe sufletele oamenilor şi de aceea puterea Bibliei, nu o puteţi ignora. Dumnezeu a pus viaţă în Cuvântul Său, viaţă care este astăzi exploatată de toate cultele şi religiile lumii, furând bucăţele din ea şi folosindu-le în interesul lor. Acestea se folosesc de adevărul conţinut în ele pentru a încerca să justifice minciunile pe care le spun. Simplul fapt că porţiuni scoase din contextul lor sunt îndeajuns de puternice ca să atragă inimile oamenilor, ar trebui să vă dea de gândit ce ar putea face întregul Cuvânt folosit sub inspiraţia Duhului Sfânt!

Câteva din creditele ei

Vă oferim aici câteva dovezi care vor fi preţioase pentru cel dispus să fie sincer. Dar vă dezamăgim pe aceia care credeaţi că pentru a accepta aceste dovezi va trebui să renunţaţi la intelectul d-voastră. Oricum, dacă nu vreţi să le cântăriţi folosindu-vă mintea, atunci nimic nu vă va convinge. Mark Twain a spus că, “nu lucrurile din Biblie pe care nu le înţeleg mă deranjează, ci acelea pe care le înţeleg şi nu le fac!” Aceasta deducţie precisă dezvăluie adevăratul motiv pentru care mulţi oameni se tem să studieze Scripturile. Se tem că s-ar putea întâlni cu Autorul lor, Aceasta să le ceară ceva, şi ştiu că nu sunt pregătiţi să o facă…

Deci, care sunt creditele acestei cărţi? Eu v-aş propune următoarea ilustraţie. Să zicem că, “tocmai am scris o carte care este Cuvântul lui Dumnezeu. O carte extraordinară…mi-a trebuit un an întreg ca să o scriu!”. În cazul acesta d-voastră aţi avea tot dreptul să-mi spuneţi, “Dovedeşte-o!!”

În diversele religii ale lumii există alte 30 sau 40 de cărţi, fiecare din acestea pretinzând a fi o revelaţie superioară. Isus însă a spus că, “cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” [Mat.24:35].

Biblia nu încearcă să-şi apere inspiraţia ei. Şi nici nu are nevoie s-o facă. Nu veţi găsi nici un verset care să spună, “într-adevăr, cartea aceasta este adevărată, aşa că aţi face bine să o credeţi!!” În schimb, în cazul Bibliei notăm un fapt interesant: cartea Genezei începe cu cuvintele, “Dumnezeu a zis”, cuvinte care apar de nouă ori numai în primul capitol. Afirmaţia, “Aşa vorbeşte Domnul”, apare de 23 de ori în cartea Vechiului Testament, Maleahi. Astfel aveţi, “Dumnezeu zice (vorbeşte)” de la Geneza la Maleahi. “Domnul a vorbit”, apare de 560 de ori în primele cinci cărţi ale Bibliei şi de cel puţin 3800 de ori în întreg Vechiul Testament!

Isaia afirmă de cel puţin 40 de ori că mesajul său a venit direct de la Domnul. Ezechiel, face acest lucru de 60 de ori, iar Ieremia de 100 de ori! Pe deasupra, Domnul Isus Hristos a citat de cel puţin de 24 de ori diferite cărţi ale Vechiului Testament şi, doar a citat.

Pe la mijlocul secolului al 18-lea, Voltaire, unul dintre cei mai influenţi scriitori ai vremii sale a luat în mână o copie a Bibliei şi a afirmat că la o sută (100) de ani după el, Creştinismul va dispărea complet şi va deveni istorie. Ceea ce este amuzant cu privire la afirmaţia lui este faptul că la numai 50 de ani după moartea sa Societatea Biblică Geneva a folosit casa şi presa lui tipografică pentru a tipări şi distribui teancuri de Biblii! Ba mai mult, şi-au mutat birourile Societăţii în casa lui particulară! Dumnezeu are un incredibil simţ al umorului!

Puteati dumneavoastră scrie biblia?

Închipuieste-ti că trebuie să scrii o carte şi iată modul în care trebuie să o faci: pentru început, găseşte 40 de scriitori diferiţi, complet diferiţi. Caută printre ei câţiva cu o înaltă educaţie, chiar nişte doctori şi după aceea, alege-ţi şi nişte fermieri. Mergi şi racolează un tip de la vreo fermă din împrejurimi şi spune-i, “Hei, vreau să mă ajuţi la scrierea unei cărţi!!” După aceea, caută şi nişte pescari. Mergi la un doc al San Francisco-ului şi adresează-le celor de acolo, aceeaşi invitaţie: “Hei! Ascultă-mă! Ajută-mă să scriu o carte!”. Ei îţi vor răspunde, “desigur, nici o problemă… te vom ajuta!”. După ce i-ai găsit pe toţi aceşti oameni diferiţi, pune-i să scrie despre următoarele subiecte: religie, poezie, norme etice, ştiinţă, filozofie, şi despre creaţia universului şi destinul lui, iar după aceea cere-le să mai adauge câteva lucruri care cred ei, vor clarifica totul.

În continuare, va trebui să strângeţi toate aceste informaţii, dar apropo…am uitat să vă spun că trebuie să-i despărţiţi pe toţi aceşti oameni astfel încât ei să nu poată comunica prin telefon sau alt mijloc de comunicare şi dacă este nevoie, numai prin cuvânt vorbit transmis (de la om la om) de-a lungul anilor. Desigur, ei trebuie să înfrunte veşnica problemă… timpul. Colectaţi acest material în decursul a peste o mie cinci sute de ani [1.500], apoi strângeţi tot ce aveţi sub forma unei singure cărţi. Cu ce v-aţi alege? Daţi-mi voie să vă spun eu! Vă veţi alege cu cel mai pestriţ amestec de literatură pe care l-aţi văzut vreodată în viaţă, demonstrând din plin contradicţiile existente între nişte oameni! V-aş sugera doar să luaţi un manual de biologie de acum 60 de ani şi să-l comparaţi cu unul folosit astăzi. Vedeţi ce diferenţă pe o perioadă de numai 60 de ani?

Citind însă şi studiind Biblia veţi descoperi că în privinţa ei lucrurile nu stau deloc aşa. Cu cât citiţi mai mult această carte cu atât mai mult veţi vedea incredibila ei unitate, fiindcă cu cât pătrundeţi mai în profunzimea ei cu atât mai detailată şi mai exactă veţi vedea că ea este, descoperind cu surprindere, că nu 40 de oameni au scris-o ci, 0 Singură Persoană. Unitatea ei şi bogăţia ei de detalii în loc să vă indice 40 de scriitori diferiţi, vă va indica doar o singură Persoană ca fiind Autorul ei.

Biblia: Manualul d-voastră de stiintă

Biblia este de asemenea o carte exactă şi din punct de vedere ştiinţific. De ce se poate spune acest lucru? Fiindcă Dumnezeul Bibliei este Dumnezeul care a creat întreg universul. Ştiinţa adevărată şi cu Scriptura vor fi întotdeauna de acord, amândouă având acelaşi Autor! Nici o afirmaţie a Bibliei nu este incorectă din punct de vedere ştiinţific. Ştiinţa acestui secol poate doar să constate fenomenele petrecute şi poate oferi răspunsul la “cum” (s-au petrecut), să sondeze “de ce-urile”, dar nu ne poate răspunde la “de unde venim” şi nici nu ne dezvăluie motivul pentru care universul există. Nu poate, de asemenea, spune cine sunteţi şi de ce vă aflaţi aici. Poate totuşi să ne spună ce anume suntem capabili să facem dar nu şi ceea ce se cuvine să facem.

Pe vremea când a fost scrisă Biblia, oamenii credeau că pământul era plat şi că era purtat de trei elefanţi mari. Dacă cineva ar fi întrebat, “pe ce stă această lume?”, i s-ar ar fi răspuns, “pe trei elefanţi!”. Atunci dacă cineva se aventura să întrebe mai mult, “şi pe ce stau elefanţii ăştia??”, i s-ar fi răspuns, “pe o broască ţestoasă mare!?”. Aceasta era mai demult ştiinţa!

Acum, ascultaţi ceea ce Dumnezeu a spus. Vă atrag atenţia că cele ce urmează nu au fost scrise în ultima sută de ani, nici măcar în ultima mie de ani, ci aceste afirmaţii provin de acum mai mult de 2.500 de ani:

“Nu ştiţi? N-aţi auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-aţi gândit niciodată la întemeierea pământului? El sade deasupra cercului pământului…” [Isaia 40:21-22].

Cuvântul de aici, “cerc” este în ebraică cuvântul “sferă”. Pe vremea când ştiinţa era mai mult o superstiţie, o carte veche acum de aproximativ 2.500 de ani, sulul profetului Isaia, ne demonstrează că se putea cunoaşte că pământul era rotund! Dar nu au crezut că Biblia este adevărul şi mai târziu au ars pe rug pe cei ce au crezut că Pământul este rotund! Tot în Biblie găsiţi că, “El întinde miazănoaptea asupra golului şi spânzură pământul pe nimic” sau, “El întinde nordul deasupra spaţiului gol (neantului) şi suspendă pământul pe nimic” (tradus după versiunea engleză) [Iov 26:7], afirmaţie surprinzător de exactă pentru vechimea ei. Deci, prin revelaţie Biblia ne spune odată că pământul este rotund apoi că este suspendat în spaţiu. Ei bine, se pare că e cam mult de lucru pentru bieţii elefanţi!

În Scriptură mai există multe alte uluitoare dovezi ştiinţifice care au fost făcut cunoscute omului cu multe secole înainte ca ele să devină parte a “cunoaşterii” umane. Lucrurile stau aşa pentru că nu au crezut că Biblia este adevărul.

Argumentul care se va topi

“Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi cu mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde” [vers. Cornilescu] [2 Petru 3:10]. Cu aproape un secol în urmă acest verset era folosit pentru a dovedi că Biblia nu putea să fie inspirată de Dumnezeu fiindcă, se spunea, “cum se poate să fie un foc atât de mare încât să ardă întreaga lume? Ce pescar prostuţ! Cum a putut să spună aşa ceva?” Dar au trebuit să treacă alte două generaţii pentru ca ştiinţa să descopere şi să ajungă din urmă ceea ce Dumnezeu a vorbit prin Petru, şi anume că, o reacţie atomică poate efectiv să topească şi să dezintegreze elementele care stau la baza materiei Universului. Dumnezeu, profeţea cum lumea va sfârşi. Cu două versete mai încolo găsim următoarele cuvinte: “…cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului” sau, “cerurile vor fi distruse prin ardere, iar elementele se vor topi de o mare căldură”! [v.12] Ştiţi ce înseamnă cuvântul “distruse” sau “pieri” [după versiunea Cornilescu]? El este un cuvânt grecesc care înseamnă literar, a desface. Aceasta este o lege a fizicii atomice afirmată de un pescar!! Petru sugera fuziunea nucleară.

Atunci, atât acest exemplu cât şi multe altele ne demonstrează cum Domnul Dumnezeu a ascuns în Cuvântul Său, o nemăsurată şi neasemuită cunoştinţă şi înţelepciune. Dar oamenii nu cred că Biblia este adevărul şi nu au putut să cunoască adevărata ştiinţă. “Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura” (Prov.1:7)

O multime de coincidente?

Dacă este un singur lucru pe care Biblia îndrăzneşte să-l facă, aşa cum nici o altă carte din lume nu o face, acela este de a prezice cu exactitate viitorul. Dumnezeu poate aranja situaţiile şi împrejurările istorice pentru a-şi pune în aplicare planuri avute înainte de întemeierea lumii. Conturul multora dintre aceste planuri este revelat în Biblie.

Există în Scriptură aproximativ 3.856 de versete care în mod direct sau indirect se referă la profeţie. Aproape unul din şase vorbeşte de evenimente viitoare! Invitaţia pe care Dumnezeu o adresează lumii este, “dovediţi-Mă acum – Eu sunt Domnul… căci Eu Domnul voi vorbi ; ce voi spune se va împlini” (vedeţi, Ieremia 28:9; Ezechiel 12:25, 24:14). Budiştii, confucianiştii şi musulmanii, au şi ei propriile lor scrieri sacre, însă din acestea elementul profetic lipseşte evident. Distrugerea Tirului, invazia Ierusalimului, căderea Babilonului şi căderea Romei au fost fiecare prezise cu exactitate de Biblie şi s-au împlinit până în cele mai mici detalii.

Numai în scurta viaţă a lui Isus vedem peste 300 de profeţii împlinite. Şansele ca toate aceste profeţii să coincidă din întâmplare într-o singură persoana sunt ridicole. Considerând calculul probabilităţii, şansele latente ca măcar 48 dintre aceste profeţii să fie împlinite de către un singur om, sunt de una din 10 la puterea 157 (adică, unu urmat de 158 de zerouri!!!). Daţi-mi voie să vă sugerez cât de mare este acest număr.

Să luăm un obiect foarte mic, să zicem, un electron. Electronii sunt atât de mici încât dacă i-aţi alinia v-ar trebui 2 cvadrilioane şi jumătate (adică 10 la puterea a 15-a sau un număr format din 4 grupe de 3 zerouri după cifra de 1.000!), de electroni pentru a avea un singur inch, echivalentul a 2,540 cm. Acum, haideţi să revenim la cifra noastră de 10 la puterea 157. Dacă aţi încerca să strângeţi aceşti atât de mulţi electroni într-o grămadă, ea va fi de 10.000.000.000 de ori mai mare decât universul cunoscut şi pe care oamenii de ştiinţă l-au calculat a fi de 6.000.000.000 de ani lumină (un an lumină este distanţa pe care lumina o parcurge într-un an, deplasându-se cu viteza de 186.000 de mile pe secundă, adică de 299.274 de km pe secundă).

În continuare, luaţi un singur electron şi coloraţi-l în roşu. Amestecaţi-l în această grămadă împreună cu ceilalţi timp de o sută de mii de ani! După aceea, legaţi la ochi pe un om şi puneţi-l să-l găsească, din prima! Imposibil? Ei bine, acestea ar fi şansele ca un om să trăiască şi să moară în conformitate cu cele numai 48 de profeţii privitoare la Mesia, şanse întrunite din întâmplare, dintr-un accident. Astfel, Scripturile prezic cu exactitate evenimente şi întâmplări care au avut loc în trecut şi care vor avea loc în viitor. Faptul că Isus Hristos din Nazaret a împlinit toate profeţiile privitoare la Mesia, dovedeşte acurateţea ştiinţifică a Bibliei.

În loc de concluzie

Pe această carte o puteţi supune la orice test doriţi. Veridicitatea şi autoritatea ei va ieşi întotdeauna la iveală, fiindcă Biblia nu este doar o carte ci este chiar ceea ce Dumnezeu a vorbit şi a făcut de-a lungul istoriei şi este motivul pentru care El spune despre Cuvântul Său că este, “viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri”! (Evrei 4:12). Doar cele 66 de cărţi ale Scripturilor poartă această pecete divină. Nici o altă operă scrisă în vreo limbă pământească nu se aseamănă acesteia, alcătuirii şi structurii complexe a Bibliei. Realitatea este că, doar o minte infinită ar fi putut crea această Carte a Cărţilor!

Biblia este o carte care are un mesaj universal către toţi oamenii. Este singura scriere în care atât copilul cât şi savantul îşi pot găsi desfătarea. Principiile ei simple şi practicile ei de viaţă pot fi valabile în orice ţară, pot depăşi orice bariere culturale şi rasiale şi pot aduce pace, dragoste, bucurie şi iertare. Numai Biblia poate transforma omul rău în unul bun pe dinăuntru şi pe de-a întregul, schimbând rebelul în sfânt.

Cea mai minunată dovadă a Bibliei este schimbarea pe care mesajul ei o poate produce în viaţa unui om. Dacă această schimbare nu s-a petrecut încă în viaţa d-voastră, de ce nu i-aţi cere lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, să vă dezvăluie sufletului dumneavoastră adevărul puterii Sale, folosind paginile ei? Dar rugaţi-vă cu sinceritate: “Doamne, nu ştiu dacă acesta este sau nu, Cuvântul Tău, dar dacă este şi Tu poţi să mă ajuţi, atunci te rog să mi Te descoperi în timp ce voi citi Biblia”, şi veţi vedea cum Dumnezeu vă va răspunde cu o vie demonstraţie a realităţii Sale.

(Material tradus şi adaptat după Winkie Pratney autorul broşurii “HOLY BIBLE, WHOLLY TRUE”, publicată de Last Days Ministries, Texas, USA – Teodor Macavei

O chemare la discernământ

---

Câteva exemple (întâmplări) din ultima vreme m-au convins de nevoia unui astfel de studiu: experienţa lui Artur, Gene from CBN…s-a aciuiat pe aici!!

Partea I-a : Care sunt cauzele lipsei de discernământ?

Partea II-a : Cum putem deveni nişte creştini cu discernământ?

Creştinii aşa cum se cunosc astăzi pot fi numiţi oricum, numai analitici, nu!! În adunările creştine ale zilelor noastre se crede că se poate afirma orice sau aproape orice, fără să fii contrazis de nimeni. A ajuns să fie mai uşor să se susţină orice, decât să se analizeze orice. Contrar impresiei populare, creştinul descris de Biblie nu este persoana credulă, naivă, care umblă pe nori şi are capul în nori, mai tot timpul…Dimpotrivă, ceea ce Biblia vrea, este să ne facă pe toţi nişte critici …!! Da, aţi auzit bine!! De ce? Pentru că nouă ne-a fost încredinţată evanghelia şi se presupune să o păstrăm şi s-o apărăm de atacuri. Nu este de mirare că lumea nedusă la biserică este confuză! Este aşa fiindcă cei cărora le-au fost încredinţate adevărurile lui Dumnezeu au eşuat în apărarea şi prezentarea lor cu competenţă semenilor lor.

Cauzele lipsei de discernământ la creştinii de astăzi sunt variate şi complexe, dar cu toate acestea se pot sublinia câteva foarte evidente:

– relativismul doctrinar, moral şi analfabetismul biblic.

LA CE NE TREBUIE DISCERNĂMÂNTUL?

– a deosebi doctrinele false – a-i deosebi pe lideri spirituali falşi – fenomenele sau evenimentele neobişnuite ale vremurilor (vezi, fenomenul OZN! ) – pentru a lua deciziile corecte în viaţă!

Discernământul este vital pentru a fi plăcuţi Domnului.

Elton Trueblood: “Nu este posibil a se avea o reală viaţă creştină până ce nu sunt formate şi deprinse cel puţin trei aspecte ale ei: 1. o viaţă interioară de devoţiune 2. o viaţă exterioară de slujire 3. o viaţă intelectuală de gândire”

VEZI, “DESPRE DOCTRINA BIBLICĂ”!!

Erezia este lepra minţii

Fotbal fără minge

O minte leneşă, atelierul de creaţie (lucru) al diavolului.

IMAGINEA PERFECTĂ A TEOLOGIEI UNORA

Teologia pestriţă – “a cuverturii” – “un ghiveci” – “îi lăsăm pe studenţi să aleagă!” (Seminarul Centrului Creştin Bucureşti)

– o “largă gamă variată” de crezuri, ideii şi păreri – un “sortiment variat de produse”??

– de multe ori teologia (sistemul de crezuri) a unui pocăit este o combinaţie de petece de diferite culori şi forme, ce provin de la sisteme teologice diametral opuse, cusute cu aţă albă pe veştmântul Creştinismului! “Haina pestriţă” a teologiei unor biserici. Exemple…

John MacArthur:

“Citiţi materiale foarte variate. Toate reprezintă crezuri diferite. Acceptaţi vreunul din ele?”

“Caut ce-i bine în toate. Toate spun ceva bine. Citesc totul şi păstrez ce-i bun.” (o pervertire a lui 2 Tes.5:21-22!!)

Acesta este o reprezentare greşită a adevărului lui Dumnezeu, a Cuvântului Său şi a credibilităţii Sale. Adevărul nu este confuz, greu de desluşit, obscur, şi tainic. Adevărul trebuie să fie limpede, clar şi răspicat. Aşa ne este prezentat de Scriptură şi aşa trebuie păstrat.

BOMBARDAMENTUL CU INFORMAŢIE, POTOPUL DE LITERATURĂ

Concurenţa noţiunilor străine Bibliei este aprigă. Un ocean de informaţii. Generaţia noastră este expusă unui bombardament cu idei religioase fără precedent. Există televiziune creştină, cărţi creştine, ziare creştine, muzică creştină, …etc., toate pline de învăţături bune, dar şi deviante şi aberante care bineînţeles, sunt şi ele considerate adevărate, sau biblice. Cum va deosebi cineva ce este adevărat de ce este fals? Poate s-o facă? Cum?

Nu este de mirare că lumea de afară este confuză, că nu poate să recunoască adevărul şi să identifice minciuna!! Handicapul ei este aprofundat de campania de “înceţoşare” a oricăror precepte biblice exacte care s-au păstrat în tradiţia vreunei biserici. Se renunţă la lucrurile clare şi absolute ale Cuvântului lui Dumnezeu, în favoarea relativismului doctrinar care să producă o unitate superificială.

În biserică se găsesc din aceia care citesc tot ce le cade în mână (sau le este pus în mână, de unii!), fiindcă, odată nu prea au de unde alege, literatura creştină românească fiind foarte săracă, există din aceia care urmăresc emisiunile tv sau radio cu subiecte spirituale maniulate după bunul plac al celor ce au organizat emisiunile, şi nu au nici o capacitate de discerne, de a diferenţia, de a face deosebiri între ce se spune.

Bisericile zilelor noastre sunt pline de oameni cărora le lipseşte abilitatea de a discerne între adevăr şi jumătate de adevăr dar, lucru şi mai grav, de a discerne eroarea evidentă de adevăr. În permanenţă poţi să dai peste credincioşi care sunt incapabili să replice deformărilor celor mai evidente ale credinţei creştine, de către cultişti, iar în faţa unor mai profunde erori, se află complet dezarmaţi.

Sper că va este cunoscută maxima emisă de Walter Martin: “The average Christian is turned into a “Doctrinal Pretzel”(!!), in five minutes”.

FAPTUL ACESTA ESTE INESCUZABIL. Scriptura ne-a avertizat de potopul (iureşul) de doctrine false ce se vor revărsa în biserică, învăţături ale demonilor, al ereziilor nimicitoare, al miturilor băbeşti, basmelor frumos meşteşugite, minciunilor, filozofiilor deşarte, poruncilor ale oamenilor, speculaţiilor (izvodirilor minţii), miturilor lumeşti, înţelepciunii lumeşti, datinilor şi tradiţiilor religioase, certurilor de cuvinte, duhurilor înşelătoare, de cei ce strică şi răstălmăcesc Cuvântul lui Dumnezeu, etc.

– “lupi în haine de oi” (Mat.7:15) – Isus

– Pavel : “lupi răpitori care nu vor cruţa turma, se vor vârâ între voi”, (Fapte 20:29) şi “din mijlocul vostru (a subliniat el) se vor scula oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor” (vers.30).

Tot Pavel i-a scris lui Timotei şi i-a spus că: “oameni răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi” (2Tim.3:13).

Iar, “Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor…” (1 Tim.4:1)

ŞI TOTUŞI BISERICA CONTEMPORANĂ PARE NEPUTINCIOASĂ să facă faţă acestor fenomene…Inepuizabilă credulitate a oamenilor care o alcătuiesc, i-a distrus capacitatea de a discerne. Invazia de învăţături cultice şi aberante i-a surprins pe cei mai mulţi, nepregătiţi în învăţăturile elementare ale Creştinismului, multe din bisericile consacrate, devenind pepinierele cultelor eretice.

Scandalurile din lumea religioasă, în loc să-i facă pe oameni mai precauţi, pare să-i facă mai creduli, mai naivi. Credeţi că scandalul stârnit de preotul Georgescu îi va pune pe oameni în gardă cu privire la impostorii/şarlatanii religioşi? Ce era şocant în reportajul de la “Cu ochi-n patru”, era credulitatea oamenilor, majoritatea femei!

Să ne îndreptăm ochii înspre Scriptură unde ni se oferă sfatul lui Dumnezeu pentru formarea, dezvoltarea şi întreţinerea discernământului doctrinar şi spiritual. Unul din primele locuri unde ni se porunceşte să devenim nişte creştini analitici este,

2 Tesaloniceni 5:21, 22

“Ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun. Feriţi-vă de orice se pare rău”

Încă, odată, care este porunca?

“Cercetaţi” – bine observa Horia când spunea că Biblia nu spune nicăieri “crede şi nu cerceta”! Dimpotrivă, ea ne spune ca înainte de a crede ceva, să cercetăm neapărat. Ea ne spune să cercetăm înainte de a veni la Domnul, dacă are dreptate să ne pretindă supunere faţă de El (Isaia 1:18-20), să cercetăm tot ceea ce oamenii şi spiritele spun (1 Ioan 4:1-3), să cercetăm tot (2 Tes.5:21-22).

(La urma urmei, este normal având în vedere cine este STĂPÂNITORUL ACESTEI LUMII! – Tatăl minciunii ) – sunt bombardaţi de minciună, din toate părţile.

BIBLIA NU PROMOVEAZĂ CREDULITATEA, NAIVITATEA, CREDINŢA OARBĂ, SALTUL ÎN GOL, ÎN NECUNOSCUT, etc. Credinţa creştină este o credinţă raţională, cea mai raţională, pentru că oferă răspunsurile esenţiale la dilemele fundamentale ale vieţii. Dimpotrivă, Biblia promovează o gândire critică, o atitudine de diferenţiere între adevăr şi minciună. Cuvântul lui Dumnezeu ne cheamă la formarea, dezvoltarea şi exercitarea discernământului.

DEFINIŢIA DISCERNĂMÂNTULUI: înseamnă capacitatea sau calitatea de a deosebi între adevăr şi minciună şi mai ales între adevăr şi “jumătate de adevăr”.

Descrierea biblică a unui credincios este foarte contrară imaginii populare a unui credincios: un credincios este cel ce “cercetează toate lucrurile şi se fereşte de orice pare rău”!

El nu poate fi un amalgam de adevăr şi de eroare (minciună), ce este localizat în mintea lui şi care se manifestă în viaţă printr-un comportament bizar. Un astfel de creştin este o parodie a adevărului, o jalnică reprezentare a lui.

“Jumătate de adevăr” – este o afirmaţie care este adevărată doar în parte, o afirmaţie care amestecă adevăr şi fals cu intenţia voită de a înşela, a amăgi.

Pe ce bază determină cineva ce este bine şi ce este rău? Care este etalonul, standardul după care comparăm toate celelalte măsuri de credinţă care ni se oferă? Care este criteriul după care examinăm toate lucrurile şi care ne este exterior nouă, pentru ca examinarea noastră să nu fie subiectivă?

CRITERIUL PE CARE-L AVEM …

Pentru ca “cercetarea” noastră să nu fie subiectivă, să nu fie afectată de pasiunile şi preferinţele noastre, avem nevoie de un criteriu obiectiv. Dumnezeu nu ne-a lăsat în voia diverselor curente de opinie teologică, a vânturilor de doctrine care bat prin biserică, ci ne-a oferit ancora solidă a Cuvântului Său, numit “tare, neschimbător, neclintit, veşnic”, dar mai ales insuflat!! El este criteriul final. Curtea înaintea căruia trebuie aduse toate pretenţiile…

Definiţia criteriului: Element hotărâtor sau principiu pe baza căruia se poate face o apreciere, o clasificare, etc. “Criteriul adevărului” – mijloc de stabilire, de verificare a veridicităţii cunoştiinţelor, de discernere a adevărului de eroare.

Ce face Cuvântul să fie un criteriu obiectiv? Ioan 10:35, Mat.5:18, Luca 16:17, 2Tim.3:16-17, Psalm 138:2, 1Petru 1:32

Pasajul ne spune că Dumnezeu doreşte ca creştinul să dezvolte o formă de gândire critică, analitică, cu care să sorteze ce-i bun de ce-i rău, în crezuri, practici, în fiecare aspect al vieţii sale.

Dumnezeu nu vrea să fim creduli, vulnerabili la atacurile asupra adevărului în care credem, ci planul Lui inconfundabil este să devenim nişte creştini “critici”, cu o gândire formată să analizeze orice.

ATENŢIE : Un creştin critic, analitic nu este tot una cu unul suspicios, bănuitor!

ADEVĂRATUL CRITIC – CRITICUL CEL MAI COMPETENT – este Cuvântul lui Dumnezeu, nu un om. De aceea, orice examinare, cercetare, evaluare, cântărire, a unor crezuri, a unor mişcări, a unor fapte, a unor persoane, făcută pe baza Scripturii, poate fi obiectivă, fără patimi şi fără subiectivismul intereselor partizane. De ce? Pentru că în Evrei 4:12 Cuvântul este numit “kritikos”. Ce se spune despre El?

“Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecăsimţirile şi gândurile inimii. Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face”

CARE SUNT CÂTEVA DIN CAUZELE LIPSEI DE DISCERNĂMÂNT?

SLĂBIREA CLARITĂŢII DOCTRINARE. O boală mai veche:

MAI BUNI METEOROLOGI DECÂT TEOLOGI!

(azi: mai buni oameni de afaceri…etc., decât teologi! Ştiau să determine mai bine starea vremii decât starea timpurilor!!)

Matei 16:1-4

Cum putem explica nerecunoaşterea de către farisei şi saduchei a semnelor vremurilor? A incapacităţii lor de a discerne vremurile pe care le trăiau şi revelaţiile care li se făceau? Cum au putut să nu-l recunoască pe Mesia? Să fie atât de orbi, atât de lipsiţi de tact spiritual?

Aceşti oameni promovau un fel de credinţă a cărui obiect nu era Cuvântul ci tradiţia creată de ei. Ei nu-i învăţau pe oameni să gândească “biblic”, să cerceteze cu seriozitate Scripturile (vezi, apologetul Bisericii Romano-Catolice!), să testeze orice cu Biblia, să discearnă între adevăr şi minciună. În loc, au formulat reguli şi ritualuri, şi le pretindeau oamenilor să trăiască după ele. Ei înlocuiau dragostea pentru adevăr şi preocuparea faţă de el, cu activitatea religioasă. Le impuneau oamenilor împlinirea ceremoniilor şi ritualurilor, în loc de cercetarea Scripturilor. Multe din aceste noi reguli erau invenţiile lor pe care le-au adăugat Legii lui Moise. Asemenea tuturor legaliştilor conducătorii Iudeilor erau caracterizaţi de ipocrizie. De aceea, cuvintele pe care Isus le-a adresat au fost extrem de dure:

“Vai de voi, învăţători ai Legii” a spus Isus. “Pentru că voi puneţi pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeţi de ele” (Luca 11:46)

“Puneţi pe spinarea oamenilor” – imaginea catârilor încărcaţi!! În timp animalul era încărcat peste măsură împleticindu-se sub greutatea poverii, omul umbla alături de el, cu mâinile goale. Dacă poverile se deplasau pe spinarea animalului, nici măcar nu se deranjau să le îndrepte cu un deget!! Imagine vie!!

“Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentru că voi aţi pus mâna pe cheia cunoştiinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre, i-aţi împiedicat să intre” (Luca 11:52)

Eroarea cea mai mare a acestor oameni, eroare moştenită de mulţi în zilele noastre, este că devenind atât de absorbiţi de ritualurile şi tradiţiile lor, au ignorat şi neglijat adevărul Cuvântului scris. Au mers până acolo încât de dragul respectării noilor lor dogme, au desfiinţat şi redus la zero – nulificat – învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu:

“Făţarnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, după cum este scris: “Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar cu inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti”. Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu, şi ţineţi datina aşezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea”. El le-a mai zis: “Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră.” (Marcu 7:6-9)

RELATIVISMUL DOCTRINAR – prea mulţi creştini sunt mulţumiţi să privească cu nonşalanţă doar la suprafaţa adevărului biblic, al doctrinelor fundamentale – doar să-l survoleze – fără să plonjeze dincolo de suprafaţă. Teologia şi doctrinele sunt preocuparea pastorilor, a liderilor de biserici, nu a membrilor de rând!

ANALFABETISMUL (IGNORANŢA) BIBLIC … “creşterea spectaculoasă a cultelor se face în proporţie directă cu scăderea cunoştiinţelor biblice la membrii bisericilor creştine”

DRAGOSTEA DE ADEVĂR : ÎNGUSTIME LA MINTE?

Astăzi este la modă să se afirme că o preocupare faţă de doctrine exacte este un dezechilibru şi duce la dezbinare. Pentru unitatea creştinilor, ar trebui să sacrificăm din convingerile noastre puternice. Chiar faptul de a sugera că există o diferenţă între adevăr şi minciuni este privită de unii ca fiind o periculoasă dovadă de intoleranţă. Există o noţiune răspândită ce spune că orice dispută asupra doctrinei este inerent rea. Grija pentru ortodoxie este considerată ca fiind incompatibilă cu unitatea creştină. Doctrina în sine, este etichetată divizivă (adică, provocând dezbinarea), iar aceia care fac din doctrină o problemă sunt numiţi urâcioşi, altfel spus, lipsiţi de iubire creştină. Nimănui nu-i mai este permis să critice crezurile altuia, indiferent cât de nebiblice par să fie acele crezuri. Dacă ai o dragoste faţă de adevăr rişti să fi etichetat …şi criticat pentru

– “despicarea firului în patru”

– “că cauţi nod în papură”

– nesociabil,

iar dacă ideile sunt împărtăşite şi de conducători şi oameni politici, vei fi criticat pentru

– atitudine antisocială

– antinaţională

– anticreştină?!

– vei fi numit, trădător, eretic, rătăcit, pierdut …

DE CE CREDEŢI CĂ I-AU FOST DATE ISRAELULUI LEGII ATÂT DE COMPLEXE ŞI DETAILATE DE ÎNCHINARE ŞI VIAŢĂ? Pentru a-i forma şi dezvolta un simţ critic; a-i învăţa să deosebească!

Acestă poziţie sabotează rolul sacru al Bisericii din două puncte de vedere biblice:

1) (1Tim.3:15) Fiindcă, Biserica a fost rânduită de Dumnezeu să fie, CASA, STÂLPUL ŞI TEMELIA ADEVĂRULUI!

2) Fiindcă, în Ioan 17:17-21 se spune:

“Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul…Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr. Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată eşti în Mine şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis”

Deci, e pe tocmai dos! Adevărata unitate este înrădăcinată în adevăr. Unitatea spirituală fără adevăr biblic este compromiţătoare! Unitatea pentru care Isus s-a rugat este precedată şi urmată de sfinţirea în adevăr. Părtăşia celor ce ignoră, neglijează sau trece cu vederea doctrinele esenţiale ale Creştinismului nu este o adevărată unitate spirituală, ci un compromis diavolesc.

AVERTISMENT! În ultima vreme mi-a fost dat să aud cum în urma unor mari crize economice, creştinii vor ajunge la unitate. Văzându-şi situaţia disperată, ei vor încuviinţa să abandoneze unele convingeri care i-au separat şi se vor uni. Aceasta va fi lucrarea Domnului dinaintea sfârşitului, în urma căreia toată lumea va vedea ridicarea în forţă a creştinilor şi o mare recoltă de suflete va avea loc!!?? Unul dintre exponenţii acestor ideii este d-l Gene din Pennsylvania care afirmă că a lucrat 8 ani pentru Pat Robertson şi locuieşte la o familie penticostală din Petrila. Ceea ce el afirmă este cu desăvârşire nebiblic, pentru că aşa cum am văzut în Ioan 17, reţeta biblică a unităţii creştinilor include, nu exclude, ingredientul esenţial al adevărului! Chiar afirmă că în lipsa lui, acestă unitate este imposibilă!!

De fapt aşa cum a spus filozoful creştin, Gordon Clark, “Din moment ce adevărul este Dumnezeu, dispreţul faţă de adevăr este un dispreţ faţă de Dumnezeu”.

ADEVĂRUL ESTE DIVIZIV ŞI EXCLUSIVIST!

Isus este Calea, şi alta nu este! Numele dat sub cer oamenilor în care să fie mântuiţi, este Isus, nu altul! Dacă noi susţinem că Isus este Calea, Adevărul şi Viaţa, şi este adevărat, atunci orice altă afirmaţie este falsă. Iată caracterul exclusivist al Adevărului. Aceasta este natura adevărului.

EXEMPLU: Fapte 4:12 din Contradicţii

ÎNTREBARE:

În cartea Faptele Apostolilor, Petru declară că, “în nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi”. El spune că doar prin Isus, oamenii pot fi mântuiţi. Nu este acesta exclusivism şi obtuzitate? Ce se va întâmpla cu păgânii sinceri sau membrii sinceri ai altor religii, ca budiştii, hinduşii, etc.? În va trimite Dumnezeu în iad fiindcă cred într-un alt nume?

RĂSPUNS:

Pentru un răspuns adecvat la aceste întrebări sunt necesare nişte observaţii.

Întâi de toate, sinceritatea nu constituie un test al adevărului. Mulţi oameni au greşit şi încă pot greşi, din sinceritate. Biblia confirmă această observaţie adevărată spunând în Proverbe 14:12 că, “multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte”.

În al doilea rând, adevărul este prin însăşi natura lui, exclusivist. Adevărul că “doi plus trei, fac cinci” este foarte exclusivist. Nu îngăduie o altă concluzie, nu dă un alt rezultat. Acelaşi lucru rămâne adevărat în sistemul de valori sociale. Afirmaţii ca, “rasismul este greşit” sau “oamenii nu ar trebui să fie cruzi”, sunt de asemenea foarte exclusiviste. Nu tolerează alte alternative.

În al treilea rând, toate afirmaţiile adevărate sunt exclusiviste. De exemplu, dacă umanismul este adevărat, atunci oponenţii lui greşesc. Dacă ateismul este adevărat, atunci toţi cei ce cred în Dumnezeu greşesc. Fiecare afirmaţie adevărată o exclude pe opusul ei. Ca prin urmare, dacă Isus este singura cale la Dumnezeu, atunci nu mai există o alta. Această afirmaţie nu este mai exclusivistă decât alte afirmaţii adevărate. Întrebarea care ar trebui să se pună este dacă afirmaţia e adevărată!

Argumentul de necontestat al veridicităţii acestei afirmaţii, deci că Isus ar fi singura cale de mântuire este învierea Lui din morţi. Acest eveniment este cel ce autentifică toate celelalte afirmaţii făcute de el, adeverindu-le. După aceea, Noul Testament subliniază în repetate rânduri că Isus este singura cale de mântuire.

Isus a spus, “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). De asemenea, în Ioan 10:9, Isus a afirmat că El este Uşa, după ce în versetul 1 a insistat că, “cine nu intră pe uşă…este un hoţ şi un tâlhar”. Apostolul Pavel a adăugat în 1Timotei 2:5 că, “este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos“.

Pe lângă mărturia documentară a Noului Testament care adevereşte pretenţai de exclusivitate a căii de mântuire numai prin Isus, avem şi mărturia istorică a învierii Lui. Acestea sunt probe mai mult decât suficiente pentru a valida o astfel de afirmaţie şi a inspira încredere.

Nimeni nu spune că dragostea sau unitatea nu este importantă. Noi trebuie să ne iubim unii pe alţii aşa cum Hristos ne-a iubit. Trebuie să fim uniţi aşa cum El este una cu Tatăl. Dar toate acestea se dobândesc pornind de la adevărul necompromiţător, absolut al Scripturii. Aceste deziderate se pot atinge doar bazându-ne pe adevărul Cuvântului Său.

Filipeni 1:9 şi Coloseni 1:9

Cum s-a ajuns să se creadă că în calea unităţii stă tocmai adevărul biblic?

RĂSPUNS: EXISTENŢIALISMUL EPOCII!

RELATIVISMUL MORAL

Aproape întreaga societate respinge revelaţia biblică. Nu mai există în societate nici un standard pentru adevăr şi minciună. Curentul umanist a redus fiecare păcat la nimic mai mult decât o curiozitate, sau la o orientare diferită în viaţă. (Vezi, interpretarea homosexualităţii: “a avea o orientare sexuală diferită; un stil de viaţă alternativ”). O societate în care nu se mai face nici o evaluare morală. În loc de a fi şocată, lumea este plăcut impresionată de forţarea limitelor. Eşecul de discerne al bisericii se reflectă în cultura şi societatea în care noi trăim. Din clipa când şi-a pierdut puterea de a deosebi binele de rău, revărsarea răului în lume, a fost şi mai mare.

Cineva a spus că, “Prigoana întăreşte Biserica, dar confuzia (doctrinară) o slăbeşte”.

Priviţi la discoteca copiilor de la subsolul Casei de Cultură din Petroşani. Cât de rău se mai poate ajunge? Până unde vom împinge limita bunului-simţ?

LIPSA DE DISCIPLINĂ PERSONALĂ A MEMBRILOR EI (AI BISERICII)

Prezenţa celor “trei D” fatali, în viaţa credincioşilor : dezorganizare + dezordine + dezorientare!!

“Traducerea Lumii Noi” (New World Translation)
a Martorilor Lui Iehova

Supusă unei scurte examinări

---

Traducerea Lumii Noi (în engleză, New World Translation)* este traducerea oficială a Bibliei Martorilor lui Iehova publicată de Turnul de Veghere şi Societatea Tractatului din Brooklyn, New York, şi care acum este folosită de aproape majoritatea Martorilor din lume. Deşi nu a apărut tradusă în întregime şi în româneşte, ea este citată în publicaţiile organizaţiei din limba română, fiind astfel folosită şi de către Martorii români. Această traducere a fost aspru criticată pentru redările ei părtinitoare a unor texte cruciale care în mod tradiţional afirmă dumnezeirea Domnului Isus Hristos, învierea Lui trupească sau trinitatea. Deşi studiul unor pasaje izolate ale acestei traduceri poate oferi impresia greşită că Traducerea Lumii Noi este cu toate acestea o traducere acceptabilă, având doar o mână de versete contestate, nu aceasta este realitatea. Această scurtă analiză nu doreşte decât să atragă atenţia creştinilor cât şi necreştinilor asupra unei Biblii care pe nedrept se poate numi aşa, să dezvăluie câteva din metodele folosite la falsificarea Cuvântului lui Dumnezeu şi adaptarea Lui la doctrinele prestabilite ale cultului Martorilor lui Iehova.

Aşa cum am indicat în mica introducere, scopul acestui articol este de a demonstra că Martorii lui Iehova deformează în mod sistematic Biblia pentru a o potrivi pe calapodul crezurilor lor preconcepute*. Voi dovedi cum Traducerea Lumii Noi reflectă această practică de deformare sistematică într-un număr de texte biblice care privesc aproape fiecare aspect al doctrinei creştine tradiţionale.
Spaţiul nu permite o discuţie privitoare la autorii acestei traduceri, ce pregătire erudită au avut, cât de competenţi au fost aceştia, sau ce opinii au exprimat lingvişti cunoscuţi care nu sunt Martori ai lui Iehova, cu privire la Trad.Lumii Noi. O altă restricţie datorată spaţiului este că această analiză se va limita la Noul Testament sau Scripturile creştine greceşti, cum le numesc Martorii.
Este de asemenea necesar să clarific de la bun început ce înseamnă să acuzi o traducere a Bibliei de părtinire doctrinară. Deşi toate traducerile Bibliei, care s-au efectuat până acum reflectă într-o oarecare măsură convingerile doctrinare ale traducătorului, unele traduceri sunt prea părtinitoare ajungând până în punctul în care distorsionează grav înţelesul general al Bibliei. Recunoscând acest fapt, că toate traducerile reflectă unele părtiniri şi înclinaţii, acestea sunt în majoritatea lor lipsite de importanţă în comparaţie cu devierile Trad.Lumii Noi!
Pentru textele care vor fi discutate nu se va recurge la examinări complete ci doar la scurte comentarii pentru a se putea acoperi un număr cât mai mare de pasaje. În cele mai multe cazuri cititorul poate verifica ce s-a spus consultând propria (dacă posedă una!) Traducere Interliniară a Regatului a Scripturilor Greceşti folosită de Martorii lui Iehova. Această traducere interliniară are tipărită pe partea dreaptă a paginii ediţia din 1984 a Traducerii Lumii Noi a Noului Testament. Pe partea stângă se află textul în greceşte din 1881 al lui Westcott-Hort cu propria traducere interliniară cuvânt cu cuvânt din 1969 a Societăţii Turnului de Veghere, care este tipărită dedesubtul cuvintelor greceşti ale lexiconului Westcott-Hort*. Editorii Traducerii Interliniare a Regatului explică scopul acestei lucrări: “Traducerea interliniară cuvânt cu cuvânt şi Traducerea Lumii Noi sunt aşezate paralel în pagină astfel încât să poată fi făcute comparaţii între texte. Doar aşa se poate determina acurateţea oricărei traduceri moderne”* (!?)
În Traducerea Lumii Noi există mai multe feluri de traduceri greşite. Atenţia ne va fi îndreptată doar asupra celor mai grosolane şi exagerate.
O primă metodă angajată în deformarea Scripturii este:

ADĂUGAREA DE CUVINTE

În Coloseni 1:16-20 cuvântul “celelalte” este adăugat în Trad.Lumii Noi de patru ori pentru a face să pară că Hristos este o parte a creaţiei! Astfel Pavel a fost făcut să spună că “toate [celelalte] lucruri” au fost create/făcute prin şi pentru Hristos ca şi cum Hristos ar fi fost, la rândul Lui, unul din lucrurile create. În ce-i priveşte pe traducători este desigur legitim să adauge cuvântul “celelalte/alte” acolo unde lucrul acesta nu schimbă înţelesul ci doar şlefuieşte limba în care se face traducerea (ex., Luca 11:41-42; 13:2,4). Însă în Coloseni 1:16-20, adăugarea lui “celelalte” schimbă înţelesul în mod considerabil.

Ceea ce nu este atât de adesea recunoscut este că T.L.N. (deci, “Traducerea Lumii Noi”) face acelaşi lucru în multe alte pasaje (vezi, Fapte 10:36; Rom.8:32; Filip.2:9). În Romani 8:32 (“…nu ne va da el cu bunătate/generozitate, împreună cu el [Isus] toate celelalte lucruri?”), cuvântul “celelalte” nu este pus nici măcar în paranteză, fapt contrar practicii declarate a acestei traduceri. În fiecare caz intenţia vizibilă este de a submina sugestia textului că Isus Hristos este Dumnezeu.

Există alte câteva texte unde T.L.N. adăugă cuvinte fără a le pune în paranteze, lucru care le schimbă sensul. Unele dintre acestea au o reală semnificaţie doctrinară. În Romani 8:28, expresia “toate lucrurile” este schimbată cu, “toate lucrurile lui”. Lucrul acesta sugerează că Dumnezeu nu lucrează “toate lucrurile” împreună pentru binele acelora care-l iubesc pe Dumnezeu, ci doar acele lucruri pe care El Însuşi le face şi asupra cărora El are controlul. Această retraducere îngăduie ca crezul lor să fie că Dumnezeu nu are control asupra tuturor lucrurilor, ceea ce este o foarte slabă percepţie a atotputerniciei Sale.
În Filipeni 1:23-24 (din T.L.N.) sunt adăugate fără paranteză mai multe cuvinte care împreună cu încă câteva schimbări, modifică în întregime construcţia versetului şi în consecinţă, înţelesul textul. În T.L.N. pasajul spune (având cuvintele adăugate şi îngroşate), “mă aflu sub presiune din partea acestor două lucruri; însă ceea ce eu doresc este eliberarea şi să fiu cu Hristos, căci aceasta, fără doar şi poate este cu mult mai bine”.

De asemenea, mai există şi alte erori, însă adăugirile indicate mai sus în, mod limpede schimbă înţelesul. Martorii lui Iehova traduc versetul în felul acesta pentru a evita sugestia textului că la moarte Pavel urma să fie împreună cu Hristos. O asemenea sugestie ar contrazice crezul lor că moartea înseamnă distrugerea (sau, anihilarea) sufletului omenesc. Iar Martorii tocmai prin acest crez s-au remarcat: după moarte, sufletul omului nu mai există, aşadar dispare!

Unele din adăugirile în paranteză din T.L.N., schimbă înţelesul atât de clar încât este de mirare că alţi Martori ai lui Iehova nu le pun la îndoială. În 1 Corinteni 14:12-16, expresia “dar al” este adăugată în paranteze de cinci ori, schimbând “spirit/duh” cu ” [ dar al ] spiritului”. Rezultatul este înlăturarea contrastului lui Pavel dintre propriul său “duh” şi “mintea” lui, fapt care din nou slujeşte doctrinei Martorilor lui Iehova că, spiritul/duhul nu este o entitate separată care supravieţuieşte morţii. Pentru a confirma că acest contrast lipseşte, cuvântul “al meu, a mea” este de asemenea adăugat de două ori în paranteze, înaintea cuvântului “mintea” din versetul 15. Astfel simplul contrast dintre “duhul” şi “mintea” este schimbat în “[darul] spiritului” şi mintea [mea]”.
Următoarea metodă angajată de organizaţia Turnului de Veghere a Martorilor lui Iehova în deformarea Scripturii prin retraducerea ei este,

SCOATEREA SAU OMITEREA DE CUVINTE
“Traducerea Lumii Noi” în româneşte (T.L.N.) sau “New World Translation”(N.W.T) în engleză, omite sau scoate ori de câte ori este nevoie cuvinte cheie atunci când păstrarea lor în text contrazice învăţătura Martorilor lui Iehova. Cel mai strigător exemplu este Romani 8:1. Iată redarea lor: “De aceea, aceia în uniune cu Hristos Isus nu au nici o condamnare”, exemplu care omite cuvântul “acum”. Această omitere este în mod evident motivată de faptul că Martorii lui Iehova nu cred că cineva poate pretinde să fie scăpat de condamnare (osândire, n.tr.), în prezent.
Demn de notat este redarea de către T.L.N. a lui Coloseni 1:19: “fiindcă [Dumnezeu] a vrut ca deplina plinătate să locuiască în el”. Ceea ce se omite aici este articolul “a”, “plinătate “-a”. Lucrul acesta este important fiindcă în T.L.N. a traduce “deplina plinătate” este ambiguu, pe când “toată plinătatea” se referă limpede la “plinătatea” propriei fiinţe a lui Dumnezeu care a locuit în Isus, vezi Col.2:9, iar o astfel de sugestie este contrară doctrinei Martorilor în care neagă dumnezeirea Domnului nostru Isus.
Ar trebui de asemenea menţionat Ioan 14:14. În T.L.N. acesta se citeşte, “Dacă voi cereţi ceva în numele meu, voi face”. Totuşi textul grecesc din K.I.T. (“Kingdom Interliniar Translation”) are “meu” după “cereţi”. De aceea, ar trebui tradus: “Dacă voi îmi cereţi mie ceva, voi face”. Este adevărat că unele manuscrise greceşti de mai târziu au omis acest cuvânt, însă majoritatea celor timpurii l-au inclus, iar cele mai moderne ediţii ale Noului Testament Grecesc, inclusiv cele folosite de Martori în crearea T.L.N., îl includ. Dar, nu în ultimul rând, T.L.N. s-ar fi cuvenit să aibă menţionată această citire într-o notiţă. Următoarea metodă de deformare a Biblie este:

CUVINTELE SCHIMBATE
Pe deasupra T.L.N. este vinovată de traducerea greşită sau parafrazarea unor cuvinte într-un asemenea fel încât nu numai că se face un deserviciu textului dar îi şi trădează predominanta lui subliniere doctrinară. Face lucrul acesta chiar folosind cuvinte tot atât de scurte precum prepoziţiile.
Desigur, este posibil să se facă prea mult caz de această observaţie. Cuvinte ca “în”, “al “, “prin”, şi “cu” nu posedă într-adevăr o semnificaţie doctrinară. Doar atunci când aceste părţi de vorbire sunt ataşate altor cuvinte dobândesc într-adevăr o semnificaţie. Este de asemenea important să recunoaştem că o prepoziţie poate avea înţelesuri/sensuri diferite în contexte diferite. Deşi lucrul acesta este adevărat, totuşi prepoziţiile au sensuri şi funcţiuni identificabile iar ele nu pot fi traduse după bunul plac al cuiva.
Ca o încălcare a acestui principiu, T.L.N. traduce simpla prepoziţie “în” (greceşte, “en”) cu variaţii inutile care deseori ascund sau modifică sensul pasajului. Lucrul acesta este ilustrat în 1 Ioan 5:20 unde Traducerea Lumii Noi a Martorilor lui Iehova redă după cum urmează: “Iar noi suntem în uniune cu cel adevărat, prin Fiul său, Isus Hristos”. Citind această traducere nimeni nu ar suspecta vreodată că “în uniune cu” şi “prin” traduc aceeaşi simplă prepoziţie în greceşte. Nu există nici un motiv întemeiat pentru această variaţie. “Iar noi suntem în uniune cu cel adevărat, în uniune cu Fiul Său, Isus Hristos” ar fi scos în evidenţă ideea originală a lui Ioan că uniunea cu Hristos înseamnă uniune cu Dumnezeu!
În continuare, în Coloseni 2:6-12 prepoziţia “în” este tradusă de către T.L.N. folosind inutile modificări. Expresia grecească “en auto”(“în El”) este tradusă “în uniune cu el” (vers. 6b), iar “în El” (din vers.7a şi 9) este tradus “prin el ” (vers.10). “En ho”(“în care” în engl. şi “în El” în rom.) este tradus “prin relaţia cu el” (vers.1 la, 12a ). Aceste variaţii ale lui “în” nu slujesc unui scop util, ci subminează unitatea pasajului şi ascund ideea autorului că viaţa creştină constă într-o legătură supranaturală cu Hristos, prin credinţă.
Există multe alte pasaje în T.L.N. unde “în” este parafrazat pentru a evita dealtfel sensul clar al textului. Spre exemplu, în Matei 5:19 “în” este tradus “cu privire la” sau “în relaţie cu” (n.tr. – fac precizarea că din lipsa, deocamdată, a unei copii a completei traduceri a Bibliei de către Martorii lui Iehova în limba română întâmpin o dificultate în a presupune cum ei vor găsi de cuviinţă să traducă în româneşte expresii introduse de ei în versiunea engleză a traducerii lor, T.L.N.). Lucrul acesta este făcut pentru a evita învăţătura pasajului că unii care vor nesocoti poruncile Legii şi îi vor învăţa şi pe alţii să facă aşa, vor intra cu toate acestea în “împărăţia cerurilor” (Martorii lui Iehova cred că Regatul va fi limitat la cei 144.000 de credincioşi, în mod special aleşi şi sfinţiţi doar dintre ei!).

Un alt fel de traducere greşită priveşte cuvântul “a crede”. Una dintre cele mai supărătoare învăţături ale Creştinismului evanghelic Martorilor lui Iehova (supărătoare, şi pentru mulţi alţii! – n.tr.) este că Dumnezeu socoteşte pe păcătos ca fiind neprihănit pe baza unui simplu act de credinţă sau încredere în Hristos. Bineînţeles, atunci când “credinţa” sau “încredinţarea” este redusă doar la o acceptare mintală a unei doctrine, în mod cuvenit aceasta este respinsă. Însă, justificarea/îndreptăţirea biblică este bazată pe credinţa în Hristos şi nu pe credinţa într-o doctrină. Cu toate acestea chiar atunci când această învăţătură este definită în mod adecvat ea este inacceptabilă Martorilor lui Iehova, după cum este evidenţiat de către încercarea lor de a ascunde în Traducerea Lumii Noi (N.W.T.) acest adevăr.
Foarte notabilă în această privinţă este traducerea cuvântului grecesc “a crede” (pisteuo) sub forma de, “a exercita credinţă” în loc de “a crede”. Aşa cum şi alţii au observat, “a exercita credinţă” sugerează mai mult decât numai a crede. Expresia sugerează a face fapte pe baza crezului cuiva. Aproape întotdeauna T.L.N. traduce, “a exercita credinţă” atunci când versetul priveşte îndreptăţirea şi iertarea fără plată a lui Dumnezeu a acelora care cred în Hristos (ex. Ioan 1:12; 3:16-18; însă observaţi şi vers.15; Rom.4:3; Gal.3:22).
S-a observat mai devreme ca în 1 Corinteni 14:12-16 expresia “dar al” este adăugată în paranteze de cinci ori, schimbând “spirit” în “[ dar al ] spiritului”. În alte locuri T.L.N. parafrazează frecvent simplul cuvânt “spirit” îndeosebi când el se referă la aspectul imaterial al naturii umane pentru a evita învăţătura bibică clară că un asemenea spirit are o realitate distinctă şi existenţă aparte de cea a trupului. Spre exemplu, în Evrei 12:9, “Tatăl duhurilor” (“spiritelor”- ar spune Martorii!), devine “Tatăl vieţii noastre spirituale”. În Galateni 6:18, “duhul vostru” este parafrazat, “spiritul pe care VOI îl arătaţi”!!!
Reformulări asemănătoare sunt introduse în pasaje unde traducerea simplă a lui “duh/spirit” sau “Duh” poate indica că Duhul lui Dumnezeu este o persoană, contrar doctrinei Martorilor care afirmă că “spiritul sfânt” este “forţa activă” a lui Dumnezeu. Astfel descrierea lui Iuda a unor anumiţi oameni “care n-au Duhul” devine, “oameni care n-au spiritualitate” (Iuda 19).
Un exemplu şi mai limpede se găseşte 1 Ioan 4:1-6. Ioan tocmai a afirmat că noi ştim că uniunea noastră cu Dumnezeu este sigură “prin (în engleză chiar, “datorită spiritului”, n.tr.) spiritul pe care ni l-a dat” (1 Ioan 3:24). Următoarea propoziţie (1 Ioan 4:1) din T.L.N. spune: “Prea iubiţilor, nu credeţi fiecare expresie/exprimare inspirată, ci testaţi afirmaţiile/expresiile inspirate pentru a vedea dacă sunt originare de la Dumnezeu…” (4:1a; cu sublinierile proprii). Nimeni nu ar bănui vreodată că această redare “expresie/exprimare inspirată” traduce acelaşi cuvânt grecesc (“pneuma”), care acum este tradus “spirit” în 3:24 (vezi, de asemenea, 4:2, 3, 6). Ideea lui Ioan este că, deşi prezenţa Duhului Sfânt în noi ne oferă asigurarea iubirii lui Dumnezeu, nu se presupune să credem fiecare “spirit” care pretinde să fie de la Dumnezeu ci să testăm spiritele prin învăţăturile pe care profeţii trimişi de acestea, le adoptă fiindcă “în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi” (4:1b). T.L.N. ascunde această afirmaţie a Cuvântului lui Dumnezeu pentru a evita ideea că prin “Spiritul” Său se vorbeşte mai degrabă de o persoana decât de o forţă (tot aşa cum “spiritele” demonice sunt fiinţe/entităţi personale şi nu forţe impersonale, întocmai cum şi Martorii lui Iehova recunosc).
Aceeaşi părtinire doctrinară este văzută şi în 1 Tim. 4:1 unde T.L.N. spune: “Dar, exprimarea/rostirea inspirată spune…” Un direct, “Duhul spune”, ar indica prea evident personalitatea “duhului”.

În cele din urmă, modul în care T.L.N. deformează într-un mod foarte sistematic învăţăturile Scripturii constă în manipularea de către această traducere a numelor şi a titlurilor folosite pentru Dumnezeu. Două cazuri trebuie avute în vedere aici.
Primul şi cel mai evident caz este apariţia lui “Iehova” de peste 200 de ori în Noul Testament al T.L.N. acolo unde textul grecesc conţine “kurios” (“Domnul”). Mai sunt şi alţi autori care au dezvăluit erorile de erudiţie implicate în această pretinsă traducere a Scripturii*. Nu vom pomeni aici lucrările lor. În schimb doresc să scot în evidenţă două erori care deformează învăţătura Noului Testament.
Noul Testament urmează practica Septuagintei (traducerea în greceşte a Vechiului Testament, utilizată de iudeii vorbitori de limbă greacă, din primul secol), în redarea numelui divin “Yahweh” (sau, “Iehova”) sub forma cuvântului “Domnul”(şi câteodată, “Dumnezeu”). Făcând aceasta, Noul Testament precizează că folosirea lui “Iehova” nu este necesară pentru creştini, fapt contrar pretenţiilor Martorilor lui Iehova care susţin că numele “Iehova” a fost eliminat din textul original de nişte cărturari evrei superstiţioşi.
Însă autorii T.L.N. au recurs la această practică de substituire/înlocuire a lui “Domnul” cu “Iehova”, care adesea ascunde sensul unor pasaje referitoare la Domnul Isus Hristos. Un bun exemplu al acestei nelegitime substituiri este Romani 10:9-13, unde Hristos este numit “Domnul” (deci, “kurios”) de trei ori, concluzionând cu versetul 13 (care este un citat din Septuaginta), unde “Domnul” este impropriu înlocuit cu Iehova. Prin a reda în versetul 13 “kurios” ca “Iehova “, însă “Domnul” în versetele 9 şi 12, Traducerea Lumii Noi a Turnului de Veghere a ascuns faptul că în acest pasaj Isus este identificat ca fiind Iehova prin atribuirea Lui a titlului “Domnul”!
A doua eroare prin care Traducerea Lumii Noi a abuzat în mod sistematic titlurile sau numele divine constă în manipularea textelor în care Isus este numit “Dumnezeu”. Există nouă texte unde se fac afirmaţii directe ale faptului că Isus este Dumnezeu (Isaia 9:6; Ioan 1:1,18; 20:28; Rom.9:5; Tit 2:13; Evrei 1:8; 2 Petru 1:1; 1 Ioan 5:20; şi Fapte 20:28)*. Dintre acestea, patru sunt traduse de T.L.N. astfel încât Isus nu mai este deloc numit Dumnezeu (vezi, redările T.L.N. din Rom.9:5; Tit 2:13; Evrei 1:8; 2 Petru 1:1 ). Două sunt redate astfel încât El devine “un dumnezeu” sau “dumnezeu” ( Ioan 1:1,18). Cele trei texte rămase (Isaia 9:6; Ioan 20:28; 1 Ioan 5:20) sunt în aşa fel interpretate încât Isus nu mai este deloc numit Dumnezeu, sau este numit Dumnezeu într-un sens mai restrâns care să permită interpretarea de către Martori a calităţii lui Isus de “dumnezeu”, dar nu “dumnezeu” atotputernic ci “un dumnezeu mai mic”, interpretare în mod justificat contestată de teologii ortodocşi. Pe scurt, ori de câte ori a fost cu putinţă, Traducerea Lumii Noi a tradus texte care la citirea lor firească îl numesc în mod limpede pe Isus Dumnezeu, cu redări care să nu mai permită deloc aceasta identificare.

În aceste material s-au prezentat doar câteva exemple ale Traducerii Lumii Noi (“New World Translation”) a Turnului de Veghere al Martorilor lui Iehova, exemple de traduceri deformate motivate din punct de vedere doctrinar să fie aşa. Am văzut cuvinte adăugate, cuvinte scoase şi cuvinte şi expresii parafrazate impropriu cu scopul transformării Bibliei într-o doctrină tipică Martorilor lui Iehova. Am văzut că aceste traduceri greşite sprijină în mod corespunzător înţelegerea specifică de către Martorii lui Iehova a numelui “Iehova”, sau negarea lor a dumnezeirii lui Hristos, a personalităţii Duhului Sfânt, a separării spiritului omului de trup, a vieţii spirituale a creştinilor după moartea trupului, a controlului absolut al lui Dumnezeu asupra lumii, a unităţii poporului lui Dumnezeu şi a justificării prin credinţă. Toate acestea nu se pot numi nevinovate traduceri părtinitoare care doar ilustrează influenţa teologică a traducătorilor. Pe deasupra, aceste “retraduceri” nu privesc nişte doctrine periferice, neesenţiale ale credinţei creştine ci chiar crezurile fundamentale care separă Creştinismul de orice religie a lumii, îi dă puterea mântuitoare şi îi arată pecetea divină asupra învăţăturilor lui. Dacă ar fi fost să ne lărgim studiul nostru am fi descoperit că fiecare particularitate a credinţei Martorilor lui Iehova a fost în mod strategic insinuată în textul Traducerii Lumii Noi într-un fel în care celor care nu sunt Martori le demonstrează clar, părtinirea doctrinară de care “lucrarea” dă dovadă.
O posibilă critică a acestei analize ar fi faptul că nu ia în considerare argumentele pe care Martorii lui Iehova le-ar avansa în apărarea vederilor lor controversate afişate în T.L.N.. Ca răspuns, trebuie să scot în evidenţă că a te adresa unor asemenea argumente înseamnă neîndoielnic limitarea exemplelor de traduceri greşite doar la câteva. Însă, în experienţa mea, cât şi a altora, nici un Martor al lui Iehova nu va recunoaşte că există măcar o singură redare, în această T.L.N., părtinitoare din punct de vedere doctrinar, a unui verset! Oricum pentru a apăra o asemenea poziţie ei trebuie să infirme sub o formă cât de cât satisfăcătoare toate exemplele oferite aici. În orice caz, cu cât se tratează mai în profunzime un text anume (şi se face inclusiv evaluarea argumentelor în favoarea lui), cu atât mai multe dovezi se pot strânge care demonstrează că traducerile Martorilor lui Iehova sunt greşite şi părtinitoare din punct de vedere doctrinar, iar din punct de vedere lingvistic, nu se pot numi, “traduceri”.
Este potrivit să repetăm în acest caz, cumplitul avertisment oferit de Apostolul Ioan la sfârşitul cărţii Apocalipsei şi la sfârşitul canonului biblic, inconfundabil avertisment oferit oricui se încumetă să falsifice Cuvântul scris al lui Dumnezeu, apelând la metode asemenea celor ce tocmai au fost descrise mai sus:

“Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta”(Apoc.22:18,19).

Dacă nici aceste cuvinte nu pot descuraja pe cineva să “umble” la cuvintele cărţii lui Dumnezeu, atunci nimeni nu-l mai poate scăpa de la judecata binemeritată! Totuşi noi sperăm ca harul şi bunătatea Lui să împiedice pe cei ce perpetuează acest fals spiritual să-şi pericliteze destinul etern!

Traducere şi adaptare efectuată de, Teodor Macavei, după articolul lui Robert M.Bowman, Jr., publicat în numărul din iarna/primăvara lui 1989 a lui Christian Research Journal, publicaţie trimestrială a celebrului CHRISTIAN RESEARCH INSTITUTE, din Rancho Santa Margarita, California.

SURSELE FOLOSITE SAU INDICATE:
În ordine…

* “The New World Translation of the Christian Greek Scriptures” a fost publicată prima oară în 1950, urmată de apariţia completă a Bibliei în 1961. Toate citatele din N.W.T. sunt preluate din The New World Translation of Holy Scriptures: with References (Brooklyn: Watchtower Bible and Tract Society, 1984), redate ca N.W.T. (sau, T.L.N.) (1984).

* “Watchtower Authority and the Bible”, CHRISTIAN RESEARCH JOURNAL 11 (Toamna lui 1988): pag.19-21.

* “By Way of Explanation”din The Kingdom Interliniar Translation of the Greek Scriptures, ediţia revizuită (Brooklyn: Watchtower Bible and Tract Society, 1985), pag.5.

* Idem.

* Vezi, N.W.T. (1984), pag.7.

* Vezi, Robert H.Countess, “The Jehovah’s Witnesses’ New Testament: A Critical Analysis of The New World Translation of the Christian Greek Scriptures”(Phillipsburg, N): Presbyterian and Reformed Publishing Co., 1982), pag.19-40, şi în special, Dough Mason, “JEHOVAH in the Jehovah’s Witnesses’ New World Translation”(n.p.: Dough Mason, 1987; carte disponibilă de la Bethel Ministries, P.O.Box 258, Manhattan Beach, CA 92667).

* Cu privire la Ioan 1:1 şi 20:28, vedeţi cartea mea “Jehovah’s Witnesses, Jesus Christ, and the Gospel of John”(Grand Rapids: Baker Book House, 1989). Cu privire la Romani 9:5, vedeţi cartea lui Bruce Metzger, “The Punctuation of Romans 9:5”din, “Christ and Spirit in the New Testament: In Honour of Charles Francis Digby Moule”, ed.Barnabas Lindars and Stephen S.Smalley (Cambridge, England: Cambridge University Press, 1973), pag.95-112.

O MENŢIUNE DIN PARTEA TRADUCĂTORULUI
Am fost motivat în traducerea şi adaptarea acestei scurte analize a pretinsei “Traduceri a Lumii Noi”, de faptul că în confuzia religioasă ce există în ţara noastră, nu mai avem nevoie de încă o lucrare religioasă ce o poate spori. Potenţialul dăunător al acesteia este cu atât mai mare cu cât această “traducere” priveşte însăşi Cuvântul lui Dumnezeu. Deşi recunosc că majoritatea Martorilor lui Iehova sunt caracterizaţi de sinceritate în apartenenţa lor la organizaţia elitistă a Turnului de Veghere care se consideră unic canal de revelaţie al lui Dumnezeu pentru această lume (pretenţie pe care o mai întâlnim şi la alte mişcări cultice), aceştia trebuie confruntaţi pentru susţinerea şi răspândirea unei grave caricaturi în limba română a Cuvântului lui Dumnezeu. Deşi autorul cât şi traducătorul acestui material, sunt neputincioşi în a face să se oprească publicarea în întregime în limba română a acestei traduceri, ceea ce totuşi se poate face de către toţi creştinii responsabili este refuzarea şi demascarea unei atât de brutale pervertiri a Bibliei. Nu este nevoie de această traducere în literatura creştină românească şi nu o putem accepta ca fiind creştină, pentru că nu este! În plus, trebuie spus că atât pe baza Bibliei Ortodoxe cât şi pe baza aşa-numitei “Biblii Protestante”(care de fapt este traducerea preotului ortodox, Dumitru Cornilescu), se poate pune temelia creştine autentice a apostolilor: Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu care este Dumnezeu împreună cu Dumnezeu Tatăl, care a murit în trup, a înviat în trup şi s-a înălţat în trup, şi în numele căruia Tatăl a trimis Duhul Sfânt care şi El este Dumnezeu împreună cu Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul, fără ca aceştia să fie trei dumnezei, ci Unul singur. De neînţelegerea dintre protestanţi şi ortodocşi, profită o grupare complet străină credinţei creştine istorice: Martorii lui Iehova. Profitul pe care aceştia îl dobândesc constă în suflete cărora nu le-a fost prezentată calea scripturală a Creştinismului: Ioan 14:6 “Isus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Acestora le va fi prezentată o altă “cale”, aceea a unui “Isus”, care nu este Hristosul Scripturilor, ci “Hristosul” Turnului de Veghere şi al fondatorului său, Charles Taze Russell, care este un înger (?!), arhanghelul Mihail!! În virtutea unui astfel de crez şi pentru ca el să aibă greutate, Martorii au pus la cale acest complot împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, care nu se poate numi “traducere” în adevăratul sens al cuvântului, ci o înveşmântare a unei mai vechi erezii, în haine noi: este vorba de doctrina lui Arius din Alexandria care doar la câteva secole după Hristos, a dedus că Isus a avut un început şi a fost creat. Menţionând că această erezie a fost de timpuriu infirmată de Atanasie, lucrul acesta nu l-a oprit pe Russell să preia erezia şi să-i dea o nouă formă, organizând-o la nivel mondial. Pentru că trăim în vremurile în care fărădelegea se înmulţeşte (Mat.24:12), observăm că organizaţia Turnului de Veghere a răspândit rodul eforturilor Martorilor de polemizare a Trinităţii, a Dumnezeirii lui Hristos, a pedepsei veşnice sau a imortalităţii sufletului, sub forma pretinsei “Traducerii a Lumii Noi”, publicată deja în limbile daneză, engleză, franceză, germană, italiană, japoneză, olandeză, portugheză, şi spaniolă (informaţia provine dintr-o publicaţie proprie, “Turnul de Veghere” din 1 martie 1991). Aşa cum aţi aflat, citate din T.L.N. sunt deja folosite de Martorii români, iar traducerea completă în româneşte este încă în curs de apariţie, sau deja complet publicată. Sper ca pe baza acestei analize să fiţi în stare să discerneţi singuri şi de asemenea să avertizaţi pe oricine de acest fals spiritual!

Teodor Macavei

 

Poate un creştin să fie posedat de demoni?

de Brent Grimsley şi Elliot Miller

---

În unele cercuri creştine ale bisericilor din România au apărut noi aspecte ale “lucrării” creştine. Printre acestea se numără şi “slujbele de eliberare”, termen care într-adevăr uneori pare folosit şi în alte circumstanţe. Premiza de la care se porneşte în aceasta este aceea a posesiunii demonice a creştinilor pentru care nu există altă alternativă decât supunerea lor rugăciunii carismatice, a punerii mâinii predicatorului pe fruntea subiectului şi “plesnirea” de către acesta cu putere până la dezechilibrarea şi căderea pe spate a “pacientului”. Fenomenul “slujbelor de eliberare/izbăvire nu se manifestă doar în cercurile carismatice, ci mai nou şi în unele biserici ortodoxe unde se pare că există preoţi şi călugări specializaţi în scoaterea dracilor din creştinii ortodocşi. Este într-adevăr posibil ca creştinii să fie posedaţi de demoni? Ce spune Biblia despre această controversă?

Un credincios (să-i spunem, Carl) participă la o conferinţă asupra războiului spiritual sponsorizată de către biserica lui. În timpul perioadei de rugăciune în care “s-au pus mâinile” asupra lui el a mărturisit că în momentul împărtăşirii credinţei sale cu cei necredincioşi o frică puternică de a nu fi respins pune stăpânire pe el. Aceasta îl neutralizează complet şi-l face incapabil să le vorbească altora despre Hristos. Conducătorul grupului respectiv de rugăciune a sugerat că există un duh rău care este răspunzător pentru comportamentul lui Carl. După ce s-au rugat pentru discernământ şi având permisiunea lui Carl, liderul grupului împreună cu alţii au pus mâinile asupra lui în vederea efectuării exorcismului. Deşi Carl îşi aminteşte cu greu ce a urmat, lui i s-a spus că un spirit numit “frică” a fost obligat să se identifice. După ce a opus o rezistenţă înverşunată, acesta a fost izgonit în numele lui Isus.

După o vreme Carl şi-a învins frica şi chiar a condus câteva suflete la Hristos. Însă la un moment dat vechiul sentiment de intimidare şi-a croit din nou drum la suprafaţă făcându-l să se întrebe dacă nu va avea nevoie de încă o “şedinţă” de eliberare/izbăvire.

Puncte de vedere opuse

În ultima vreme creştinii nord-americani (şi nu numai!) au devenit foarte conştienţi de bătălia împotriva forţelor demonice. Învăţăturile despre războiul spiritual sunt în mare căutare în zilele noastre. La rândul ei, doctrina care susţine că creştinul poate fi locuit de către demoni a devenit populară fiind răspândită de învăţători respectabili ce provin din tabere teologice divergente, de la carismatici la dispensaţionalişti anticarismatici. Astfel au fost fondate lucrări (misiuni) de sine stătătoare având scopul declarat al izbăvirii creştinilor de sub controlul demonic. Ca şi rezultat s-au înmulţit “mărturiile” asemănătoare celei a lui Carl ridicând unora mari semne de întrebare.

Poate un creştin să aibe drac? Întrebarea nu este doar teoretică. Răspunsul determină tipul de grijă pastorală care trebuie şi se aşteaptă să fie oferită cuiva aflat într-o astfel de situaţie (adică, se va ajunge la un punct în consilierea spirituală în care să fie necesară supunerea creştinului exorcismul?), cât şi schimbă modul în care creştinul percepe lupta lui cu lumea, firea şi Diavolul.

În acest articol vom examina întâi concepţia actualmente populară care spune că deşi un creştin nu poate fi “posedat de demoni”, totuşi credincioşi pot fi “demonizaţi”. Lucrul acesta înseamnă că odată, demonii pot să se găsească (locuiască) în credincioşi şi să exercite control asupra lor, şi apoi că, metoda potrivită de tratare a acestei probleme este de a izgoni demonul (ţinând o slujbă de izbăvire).

Cea de-a doua concepţie care va fi luată în considerare (şi apărată în acest articol), afirmă că un credincios nu poate fi locuit, şi în consecinţă stăpânit (controlat) de un spirit demonic din moment ce acesta este locuit de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Această concepţie recunoaşte totuşi că creştinii pot fi “oprimaţi” (asupriţi) din exterior de forţe demonice, dar recomandă ca soluţie potrivită rezistenţa (opunerea), nu izbăvirea (eliberarea). Haideţi să privim la raţiunile oferite pentru aceste două vederi opuse.

DOVADA BIBLICĂ

Consideraţii etimologice

Concepţia nr.1 interpretează verbul grecesc daimonizomai şi-l traduce “demonizat” în loc de “posedat/stăpânit de demoni” fiindcă (1) posesiunea sugerează proprietate, iar Satana nu posedă nimic; (2) verbul are timpul pasiv şi-l descrie pe demon controlând o persoană pasivă, şi (3) rădăcina verbului înseamnă “o pasivitate cauzată de un demon”.¹

Este evident atunci că “demonizat” reprezintă o traducere mult mai atrăgătoare decât “posedat de demoni” pentru cei ce cred că un demon poate invada şi locui în trupul unui credincios. Această interpretare evită, de asemenea, conotaţiile emoţionale asociate posesiunii demonice. Ea se poate înţelege şi sub forma unei influenţe demonice din afară. Însă această redare ar fi greşită devreme ce (1) acesta este principalul termen folosit în Noul Testament pentru a descrie intrarea demonilor în oameni (alături de celelalte expresii cum ar fi, “a avea drac”), termen care nu este niciodată folosit să spună altceva, şi (2) cei ce susţin că un credincios poate fi demonizat mai învaţă şi că duhurile rele pot în realitate locui/sălăşlui într-un creştin. Acei demoni trebuind să fie scoşi afară.

Aşadar, problema nu apare în traducerea verbului ci în poziţia duhurilor rele vizavi de credincios. În a afla care este legătura dintre ele şi creştin. Cu alte cuvinte, trebuie să ne întrebăm: pot demonii să-i stăpânească (controleze) pe creştini din interior, sau doar pot să-i oprime (apese) din afară?

Concepţia nr.2 interpretează verbul ca însemnând “posesiune/stăpânire demonică” deoarece, (1) lexicoanele greceşti cât şi dicţionarele teologice toate traduc daimonizomai sub forma “a fi posedat de un demon — a fi stăpânit de un drac”², şi (2) una dintre definiţiile de dicţionar ale cuvântului “a poseda” este, de a “câştiga sau exercita influenţă sau control” asupra cuiva sau a ceva, sau “a domina” (vezi, American Heritage Dictionary, a 3-a ediţie). Astfel posesiunea demonică poate fi înţeleasă ca însemnând “o posesie cu scopul de a controla”. W. E. Vine traduce verbul în felul următor: “a fi posedat de un demon, a acţiona sub stăpânirea unui demon”.³

A doua concepţie expusă aici se potriveşte mai bine realităţii etimologice (adică, utilizării istorice a cuvântului) fiindcă în primul rând problema nu se poate privi din punctul de vedere al stăpânirii conform mitului popular ce spune că omul îşi poate “vinde sufletul Satanei”, ci a poziţiei (locului; relaţiei) unui demon faţă de un credincios, deoarece doar dacă se află în credincios un demon se află într-adevăr pe poziţia de a-l controla (şi astfel, stăpâni) pe acesta. În al doilea rând, în pilda lui Isus a omului tare (vezi, Mat.12:29; Luca 11:21-22), El compară eliberarea celor deţinuţi de un demon ce a intrat în ei cu legarea (biruirea) mai întâi a omului puternic/tare şi înarmat (care este Satana) şi apoi jefuirea posesiunilor (averilor) sale (cuvântul grec “huparcho” din Luca 11:21). Din moment ce averile din pildă îi reprezintă pe cei pe care Isus îi izbăveşte de demoni, putem înţelege că există un sens biblic în care Satana îi poate stăpâni (poseda) pe unii.

În al treilea rând, greaca pasivă descrie primirea de către subiect a unei acţiuni, fapt ce se potriveşte perfect termenului posedat de demoni atunci când acesta este bine definit ca însemnând intrarea într-un om a unui demon, conducând astfel la stăpânirea lui.

Versetele biblice citate în vederea susţinerii invadării creştinilor (intrării demonilor în ei)

Din cauza spaţiului trebuie să ne limităm la a examina cele mai plauzibile texte folosite în sprijinul ideii. Următoarele două pasaje sunt citate de un număr infinit de ori de către aceia care susţin că un creştin poate fi “demonizat”.

Cazul împăratului Saul

Două pasaje ne spun cum un duh rău ieşit de la Dumnezeu a venit asupra lui Saul. În ambele cazuri el a încercat să-l pironească pe David cu suliţa la perete (1Sam.18:10-11; 19:9-10). Prima întrebare care trebuie să se pună este dacă Saul a fost un credincios adevărat. Deşi pe vremea ungerii lui ca rege el părea că este un om al lui Dumnezeu (vezi, 1Sam.10), comportamentul său ulterior nu se potrivea unui om cu adevărat convertit. Faptul că era uns împărat şi că a fost folosit de Dumnezeu nu înseamnă şi că era un adevărat credincios. Dumnezeu a folosit chiar şi împăraţi păgâni ca Cir ca oameni unşi de El pentru a-i duce la îndeplinire planurile (Isaia 45:1).

Dar chiar dacă am accepta că Saul a fost la un moment dat un credincios adevărat ce mai târziu a ajuns stăpânit (posedat) de un demon, lucrul acesta nu înseamnă că acelaşi lucru li se poate întâmpla şi credincioşilor adevăraţi din zilele noastre. Deşi Scriptura nu explică clar care este natura regenerării (deci, a înnoirii) înainte de moartea ispăşitoare a lui Hristos, totuşi se pare că Duhul Sfânt nu locuia în acelaşi fel în credincioşii din Vechiul Testament cum locuieşte acum în cei din Noul Testament (vezi, de exemplu Psalmul 51:11).

Thomas Ice şi Robert Dean Jr. mai adaugă un motiv în plus pentru respingerea cazului împăratului Saul ca argument în favoarea demonizării credincioşilor: “textul evreiesc spune că duhul rău fie vine asupra lui Saul, fie pleacă de la el, dar nu spune că acesta ar fi intrat în Saul, aşa cum se întâmplă în cazul posesiunii demonice…”⁴

Cazul femeii gârbovite

În Luca 13:10-17 citim despre o “fiică a lui Avraam” ce avea un “duh de neputinţă” care o ţinea gârbovită fără să-şi poată îndrepta spatele. Satana este identificat acolo ca fiind cel ce a ţinut-o legată timp de 18 ani (vers.16). Astfel nu se poate pune la îndoială că această boală a fost provocată demonic, dar avem oare dovezi suficiente care să ateste că această femeie era o credincioasă adevărată ce a fost posedată de un demon?

În cartea Posesiunea Demonică şi Creştinul C.Fred Dickason, decanul de teologie al Institutului Biblic Moody afirmă că dovezile indică faptul că ea era o credincioasă adevărată deoarece, odată, ea se închina la sinagogă, în al doilea rând, l-a glorificat pe Dumnezeu pentru vindecarea ei (v.13), şi în al treilea rând, expresia “fiică a lui Avraam” sugerează mântuirea ei dacă comparăm cu pasajul referitor la Zacheu (Luca 19:9).⁵

Cu toate acestea expresia “fiică a lui Avraam” nu înseamnă neapărat că ea a fost o credincioasă autentică în Dumnezeu şi în Hristos ci este mai degrabă indiciul faptului că ea era evreică, descendentă după trup a lui Avraam.⁶ Afirmaţia lui Isus în care a spus că Zacheu este un “fiu al lui Avraam” (Luca 19:9) semnifică faptul că începând din acel moment (datorită pocăinţei lui; n.tr.) el ar trebui privit ca un evreu adevărat şi membru al poporului ales al lui Dumnezeu deşi fusese până atunci un urât colector de taxe ce lucra pentru o putere străină, şi anume Roma.

De asemenea, faptul că acea femeie frecventa sinagoga şi că l-a lăudat pe Dumnezeu pentru vindecarea ei nu au nici o legătură. Un om poate merge la sinagogă fără să fie un închinător adevărat al lui Dumnezeu, gândiţi-vă doar la farisei şi cărturari! În plus, nu se face nici o menţiune a faptului că ea ar fi ajuns să creadă în Isus. Dacă ar fi făcut-o, lucrul acesta se poate privi ca fiind mai degrabă un rezultat al izbăvirii ei decât un fapt precedent ei.

Pe lângă toate acestea, nu este deloc clar că femeia gârbovită ar fi fost posedată de un demon. Traducerile moderne redau expresia literară grecească “un duh de neputinţă” sub forma, “boală cauzată de un spirit” (New American Standard Bible), “paralizată de un spirit” (New International Version Bible), etc. Acesta pare sensul expresiei în cauză mai ales observând faptul că Isus nu a exorcizat demonul aşa cum a făcut-o de obicei în toate cazurile clare de posesiune demonică, ci pur şi simplu a pronunţat vindecarea ei.

Aşa cum şi Dickason recunoaşte, “noi nu putem spune în mod sigur că Biblia oferă dovezi care să arate că credincioşii pot fi demonizaţi”..⁷ Pasajele cele mai des folosite în sprijinul acestei concepţii sunt neconvingătoare. De asemenea, devreme ce Biserica nu a susţinut de-a lungul istoriei ei că creştinii pot fi posedaţi de demoni⁸, care înseamnă că un demon poate coabita în noi alături de Duhul Sfânt, idee în mod natural respingătoare, responsabilitatea să producă dovada le revine celor ce susţin că un credincios adevărat poate fi locuit şi stăpânit de un demon. Tot ce pot spune erudiţi ca Dickason este faptul că Biblia nu ne oferă argumente clare că credincioşii nu pot fi demonizaţi. Aceasta înseamnă a căuta argumente unde nu se găsesc tocmai atunci când argumentele vorbesc contrariul.

Scripturile contra invaziei creştinilor

Este Biblia într-adevăr neutră asupra subiectului posesiunii demonice a creştinilor? Deşi ea nu citează problema aceasta în mod direct, noi susţinem totuşi că Biblia afirmă unele adevăruri şi stabileşte principii ce militează împotriva unei asemenea idei. De fapt, un studiu cuprinzător în Noul Testament al acestui subiect ar trebui să conducă la o singură concluzie: cetăţenia în împărăţia lui Hristos şi posesiunea demonică sunt două concepte ce se exclud reciproc, deoarece posesiunea demonică înseamnă participarea în împărăţia Satanei.

Jefuirea posesiunilor Satanei

Aşa cum am observat mai sus cei locuiţi de demoni sunt consideraţi “posesiunile (averilor — vezi, textul biblic; n.tr) Satanei” pe care Isus a venit să le jefuiască/prădeze prin instaurarea împărăţiei Sale. Prin credinţă toţi creştinii sunt izbăviţi din împărăţia întunericului şi transferaţi în “împărăţia Fiului dragostei Lui” (Col.1:13; Fapte 29:18). De aceea, nu este nici o coincidenţă faptul că orice apariţie în Noul Testament a cuvântului daimonizomai şi a termenilor asociaţi lui, cât şi fiecare exorcism (alungare/scoatere de demoni) relatat îi implică pe necreştini şi se petrece în contextul evanghelizării. Realitatea “apropierii împărăţiei lui Dumnezeu” este demonstrată prin faptul că Satana, stăpânitorul lumii acesteia nu mai poate să-şi păstreze prinşii lui (Luca 10:17-20).

Ideea ce străbate Scriptura este că omul poate să îl aibe ori pe Dumnezeu locuind în el, ori pe Satana, dar niciodată pe amândoi. De exemplul apostolul Ioan îi asigură pe cititorii creştini ai epistolei sale: “Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume” (1Ioan 4:4). Ca prin urmare, este rezonabil să deducem că “cel ce este în lume” nu poate fi de asemenea şi “în voi”!

Temple ale Dumnezeului Viu

În Creştinism Duhul Sfânt al lui Dumnezeu vine să locuiască în credincios făcându-l pe acesta să devină un templu al Dumnezeului Viu. Astfel, Pavel îi îndeamnă pe credincioşii din Corint să nu se lege de necredincioşii pentru că ei sunt temple ale lui Dumnezeu, şi că armonia dintre lumină şi întuneric, Hristos şi Belial (satana), templul lui Dumnezeu şi idoli (pe care Pavel îi interpretează drept demoni în 1Cor.10:19-20), este imposibilă (vezi, 2Cor.6:14-18). Cum ar putea atunci Dumnezeu, care este mai mare decât Satana, să îngăduie unui demon să locuiască alături de El, în templul Său?

În pilda omului ce a fost din nou invadat de demoni (Matei 12:43-45) (să-i zicem, “celui ce a devenit de două ori mai rău”; n.tr), duhul necurat se întoarce în “casa” de unde a fost izgonit şi găsind-o neocupată îşi reia şederea acolo alături de şapte duhuri mai rele decât el însuşi. În mod îndreptăţit noi putem concluziona că dacă ar fi găsit “casa” ocupată (locuită de Duhul Sfânt) nu ar mai fi fost în stare să pună din nou stăpânire pe acel om.

Pecetluiţi şi păziţi de Dumnezeu

Locuirea Duhului Sfânt în credincioşi mai înseamnă şi că aceştia sunt pecetluiţi de Dumnezeu ca fiind posesiuni ale Sale şi că sunt păstraţi până în ziua mântuirii (vezi, Efes.1:13-14). Deşi credinciosul se găseşte într-un război spiritual şi ca prin urmare poate fi supus încă influenţelor şi atacurilor demonice (Efes.6:10-18), statutul său de copil şi bun al lui Dumnezeu stabileşte limite clare faţă de ceea ce-i pot face puterile întunericului. 1Ioan 5:18 ne spune că “Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el”. Nici nu înger rău nu-l poate despărţi pe credinciosul adevărat de dragostea lui Dumnezeu din Hristos Isus (vezi, Rom.8:38-39)

Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

O absenţă evidentă

În lumina clarelor realităţi biblice faptul că Satana este limitat în ceea ce le poate face credincioşilor ni se pare semnificativ nu doar fiindcă nu găsim creştini posedaţi în Noul Testament, dar nici instrucţiuni practice oferite creştinilor în vederea practicii exorcismului în biserică. Este clar că nici epistolelor nu le lipsesc învăţăturile despre războiul spiritual, dar în ciuda faptului că suntem adesea avertizaţi asupra pericolelor atacurilor satanice metoda de înfruntare a diavolului rămâne întotdeauna aceeaşi: “Împotriviţi-vă lui, tari în credinţă…” (vezi, 1Petru 5:9; Efes.6:10-14; Iacov 4:7). După cum Ice evidenţiază, “niciodată nu li se cere credincioşilor să-i răspundă Satanei, sau demonilor, prin a-i izgoni, care de regulă este soluţia nou-testamentală pentru o persoană posedată. În schimb, porunca pentru credincios este de a se împotrivi sau de a rezista tot timpul, ceea ce reprezintă poziţia lui faţă de o ispită exterioară sugerată de Satana sau de demoni”.⁹

Acesta este un argument valabil, deoarece dacă izbăvirea ar fi tot atât de importantă pentru o viaţă creştină biruitoare cum încearcă să ne convingă susţinătorii ei, ne-am aştepta ca Noul Testament să se adreseze ei. Ice şi Dean subliniază cu tărie această idee: “Noi credem că lipsa argumentelor (sau absenţa învăţăturilor nou-testamentale asupra subiectului; n.tr.) este grăitoare…Biblia susţinând limpede că ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia (2Petru 1:3) şi că este în stare să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună (2Tim.3:16-17)… şi de aceea, cei ce susţin ideea posibilităţii posesiunii demonice a creştinului neagă prin implicaţie suficienţa Scripturilor, trecând peste autoritatea lor şi promovând-o pe a lor. Aceia au uitat avertismentul lui Pavel, “ca prin noi înşine, să învăţaţi să nu treceţi peste ,,ce este scris” … (1Cor.4:6).¹⁰

 

DOVADA EXPERIMENTALĂ

Pentru noi este important să înţelegem ce gândesc cei pe care Ice şi Dean îi acuză de încălcarea autorităţii biblice. În poate cel mai riguros şi mai convingător exemplu al acestei gândirii, Dickason citează numeroasele cazuri de ale oamenilor care după toate aparenţele treceau drept creştini autentici, manifestând fără prefăcătorie simptoame ale posesiunii demonice. Atât pentru Dickason cât şi pentru toţi ceilalţi susţinători ai acestei doctrine apariţiile repetate ale acestor fenomene sunt cele ce-i conving că creştini pot avea draci.

Deşi Dickason afirmă clar că creştinii nu ar trebui să pună experienţa (trăirile) mai presus de Scriptură în determinarea unei doctrine, totuşi el încearcă să demonstreze că Scriptura păstrează practic tăcerea asupra acestui subiect. Doar astfel el poate concluziona: “Noi recunoaştem lipsa unei dovezi concludente în Biblie cu privire la această chestiune şi nu vrem să elevăm concluzia noastră (experimentală) la statutul de adevăr (doctrină) biblică. Dar, noi găsim adevărul practic (experimental) al faptului că creştinii pot fi şi au fost demonizaţi”..¹¹

Noi găsim două probleme în raţionamentul lui Dickason. Întâi, deşi el insistă că nu elevează (deci, ridică; n.tr.) această concluzie la statutul de adevăr biblic, din toate punctele de vedere este totuşi ceea ce el, alături de alţi promotori ai demonizării creştinilor, reuşeşte să facă, deoarece ei învaţă cu solemnitate şi apără ca având importanţă o doctrină (adică, pretinsă formulare a unui adevăr teologic), ce se bazează pe experienţe. Faptul acesta în sine constituie o problemă. Noi credem, ca regulă, că este înţelept ca învăţătorii să nu se exprime acolo unde Scriptura rămâne tăcută asupra unor chestiuni teologice sau spirituale.

În al doilea rând, vedem că Dickason presupune că dacă Scriptura nu vorbeşte despre o problemă înseamnă că este şi neutră în ce-o priveşte. De aceea, el nu reuşeşte să explice adecvat argumentul dedus din lipsa argumentului, susţinut mai sus, şi anume că o problemă atât de serioasă precum invazia demonică a creştinilor nu este niciodată descrisă cu claritate în Noul Testament şi nici nu este discutată. În plus, aşa cum am văzut Biblia nu este complet tăcută asupra acestei chestiuni, şi deşi nu se referă la ea în mod direct, indirect totuşi ea ne conduce la o concluzie. Dickason şi ceilalţi au greşit îngăduind experienţei să aibe un impact mai puternic asupra gândirii lor decât dovezile biblice direct opuse concepţiei.

Explicaţii alternative

Dacă nu acceptăm pretenţiile posibilităţii posesiunii demonice a creştinilor ce ne facem cu numeroasele experienţe dramatice relatate de Dickason, de teologul Merrill Unger, de John Wimber (liderul bisericilor Vineyard) şi de mulţi alţii? Nu punem la îndoială realitatea multor asemenea experienţe dar interpretările pe care le dau aceşti învăţători sunt de cele mai multe ori nedorite.

Surse (cauze) psihologice

Multe dintre aceste întâmplări se pot atribui unor cauze psihologice, nu doar unor boli mintale, care fără îndoială reprezintă un factor în unele cazuri, ci şi puterii sugestiei. În îndelunga cercetare efectuată de noi a mişcărilor şi fenomenelor religioase de nenumărate ori am dat peste un fapt curios. Şi anume, oameni dealtfel foarte inteligenţi pot deveni convinşi de crezuri nesigure atunci când manifestări ieşite din comun se petrec în propriul lor suflet, al altora sau apar ca manifestări externe. Aceste crezuri diferă de la elaborate conspiraţii ce implică abuzul ritualului satanic asupra copiilor până la întâlnirile cu OZN-uri, la experienţele dintr-o viaţă anterioară, arătările fecioarei Maria, sau semnele produse de ea pe cer. În multe dintre aceste cazuri cât şi în altele există un numitor comun reprezentat de o anticipare contagioasă (molipsitoare), adesea provocată de liderii respectivei mişcări, că o asemenea manifestare poate avea loc.

Se poate observa cum un fenomen este citat în sprijinul aproape oricărui crez indiferent de cât de nebiblic este. Rămân încă multe de învăţat cu privire la dinamicile propriilor noastre minţi iar unele dintre aceste puţin înţelese realităţi demonstrează capacitatea lor enormă de a produce oamenilor iluzii psihologice.

Amăgirea satanică

Dacă această interpretare (psihologică) pare inadecvată pentru a explica unele dintre fenomenele caracteristice posesiunii demonice există o a doua cauză (sursă) posibilă care uneori s-ar putea să opereze alături de prima. După cum este perfect posibil ca factori psihologici şi demonici să fie implicaţi în pretinsele întâlniri (fenomene) OZN, amintiri din vieţi anterioare, arătării ale fecioarei Maria, etc., la fel pot sta lucrurile şi în cazul creştinilor “demonizaţi” ce sunt izbăviţi. Desigur acesta este exact lucrul pe care susţinătorii lucrărilor de izbăvire/eliberare îl propun. Dar aşa cum amăgirea (înşelăciunea spirituală) poate fi tocmai obiectivul adevărat al Satanei în aceste cazuri, ea poate interveni şi în exorcismul creştinilor. Vă este limpede sperăm, că diavolul ar vrea să credem că are o mai mare putere asupra noastră decât poate în realitate!

Într-adevăr, pentru a crea iluzia că de fapt creştinul este posedat se pare că demonii sunt în stare să cauzeze anumite fenomene audibile, mintale şi trupeşti creştinului, dar din afara acestuia. Dacă îi pot convinge pe credincioşi că ei au puterea de a-i controla atunci acei creştini deşi perfect stăpâni pe propria lor voinţă vor permite în consecinţă puterilor întunericului o mare influenţă asupra lor. Un creştin care apelează la şedinţele/slujbele de izbăvire pentru a învinge puterile demonice, în loc de a rămâne încredinţat de făgăduinţele şi cuvintele lui Hristos, este deja în mare măsură neutralizat de vrăjmaşul sufletelor.

Posedaţi, dar nu regeneraţi

O a treia explicaţie posibilă este faptul că indivizii sunt într-adevăr posedaţi de demoni, dar respectivi nu sunt nişte credincioşi adevăraţi. Cum se poate determina cine este şi cine nu este un creştin adevărat? Doar Dumnezeu cunoaşte în mod sigur identitatea aleşilor Săi cât şi starea reală a sufletului unui om (vezi, 2Tim.2:19; 1Sam.16:7; sau parabola ţarinei în care s-a semănat grâul dar a răsărit şi neghină alături de el din Mat.13:24-30, 36-43). În unele cazuri manifestarea duhurilor rele poate fi doar unul din paşii făcuţi de cineva pe calea unei adevărate reale convertiri la Dumnezeu.

Noi suntem forţaţi să concluzionăm că este greu să deosebim cine este în mod sigur posedat de demoni şi cine este cu adevărat un creştin devreme ce aceste probleme privesc interiorul omului şi constituie stări inobservabile ale indivizilor. De aceea, ar fi o mare nechibzuinţă ca cineva să-şi bazeze crezurile după stările aparente ale creştinilor posedaţi de demoni când argumentele teologice ale Noului Testament (referitoare la împărăţia lui Hristos şi a Satanei) înclină în direcţie opusă.

ARGUMENTELE TEOLOGICE

Ca adăugire la dovezile biblice şi experimentale de mai sus se aduc diverse argumente teologice în favoarea demonizării creştinilor. Vom lua în considerare în continuare cele mai des întâlnite exemple.

Chinuitori demonici veniţi ca pedeapsă de la Dumnezeu

Un argument afirmă că Dumnezeu îngăduie demonilor să intre în trupurile credincioşilor ca şi formă de pedepsire a lor dacă continuă să păcătuiască şi să cedeze teren diavolului. Un asemenea păcat este neiertarea (2Cor.2:10-11; Efes.4:26-27; Mat.18:21-35). Dar în Matei 18:35 nu se găseşte nimic care să sugereze că “chinuitorii” (v.24) aceia trebuie luaţi literar. Ei sunt menţionaţi în trecere în aceea pildă (dacă nu, trebuie oare să credem că demonii ne chinuiesc până ce “plătim tot” ce-i datorăm lui Dumnezeu?). De asemenea, nu se vorbeşte nimic în pasajul respectiv despre vreo activitate demonică.

În a doua epistolă către Corinteni (2:10-11) cât şi Efeseni 4:26-27 se vorbeşte despre a da diavolului un “prilej” sau un “câştig” prin mânie şi neiertare. Dar din punct de vedere contextual este limpede că pasajele se referă la a oferi Satanei posibilitatea de a distruge unitatea şi mărturia bisericii, şi nu a de pune stăpânire pe credincioşi.

Demoni trimişi ca pedeapsă pentru că s-au dorit daruri sau puteri deosebite

Un al doilea argument este acela ce spune că Dumnezeu poate permite unui demon să intre într-un credincios dacă acesta caută pentru el daruri sau puteri deosebite. Dar acest avertisment din nou poate fi dus prea departe. Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă cu claritate să căutăm daruri spirituale şi să-i cerem lui Dumnezeu Duhul Sfânt (vezi, 1Cor.14:1; Luca 11:13).

Desigur trebuie să evităm să obţinem puteri ocultice. Biblia avertizează împotriva intrării în legătură cu demonii (1Cor.10:14-22) dar nu spune niciodată că pericolul unei asemenea preocupări este posesiunea demonică.

Este adevărat că există imitaţii satanice ale puterii divine (vezi, 2Tesaloniceni 2:9), de aceea este nevoie ca noi să testăm cu Biblia duhurile (spiritele) (1Ioan 4:1-3), caracterul moral al celor ce pretind că au daruri spirituale (Matei 7:22-23), cât şi toate învăţăturile din biserică, (1Tim.4:1; 2Tim.3:16-4:5), fără să negăm totuşi manifestările legitime ale puterii şi prezenţei lui Dumnezeu.

Dumnezeu poate locui alături de rău

Jack Deere, până mai de curând principalul teolog al mişcării Vineyard (ce s-a remarcat prin potopul de experienţe spirituale dintre cele mai stranii ce s-au abătut vreodată asupra creştinilor; n.tr.), susţine că, “Isus locuieşte alături de păcat ori de câte ori vine în inima unui nou credincios. Dacă poate locui într-o persoană păcătoasă de ce n-ar putea s-o facă şi într-un om demonizat?”¹²

Asemănarea aceasta dintre răul demonic şi răul naturii umane corupte este din capul locului eronată. Dumnezeu se poartă altfel cu demonii decât o face cu credincioşii. Relaţia aceasta nu suferă comparaţie. El este judecătorul Satanei şi al demonilor lui, dar este mântuitorul credincioşilor. Demonii sunt duşmanii lui Dumnezeu pe când credincioşii, în ciuda firii lor păcătoase sunt slujitorii şi prietenii Lui. Dumnezeu a spus că va locui împreună cu poporul Lui, dar nu şi cu duşmanii Lui.

Acest argument greşeşte prin a nu recunoaşte diferenţa esenţială dintre nişte fiinţe ale răului (demonii) şi nişte fiinţe răscumpărate (credincioşii), ce într-adevăr au rău în ele (firea pământească), dar mai au şi o natură nouă (duhul) care le va conduce în cele din urmă la triumful asupra răului (1Ioan 3:9).

Demonii îşi fac locuinţa în suflet, nu în spiritul omului

Cu toate acestea, un alt argument susţine că demonii pot locui în sufletul unui credincios, dar nu şi în spiritului acestuia unde locuieşte Duhul Sfânt.¹³ Din păcate în Scriptură nu există nici o distincţie (deosebire) ontologică şi fundamentală dintre suflet şi spirit (duh). Într-adevăr termenii aceştia se folosesc pe rând şi se schimbă între ei în unele pasaje, de aceea, acest argument nu rezistă scrutinului biblic.¹⁴ În plus, problema reală trebuie să se pună dacă într-adevăr Dumnezeu şi Satana pot coabita alături în trupul (şi nu în sufletul, sau spiritul) credinciosului (vezi, 1Cor.6:19), chiar dacă aşa ar sta lucrurile, şi anume ca unul să locuiască în sufletul lui, iar celălalt, în spiritul credinciosului. De aceea, în realitate acest argument îşi ratează ţinta.

IZBĂVEŞTE-NE DOAMNE, DE “LUCRĂRILE DE IZBĂVIRE”!

Unele dintre învăţăturile ce se răspândesc astăzi privitoare la războiul spiritual sunt sănătoase din punct de vedere biblic, dar majoritatea lor sunt de o valoare îndoielnică.¹⁵ Învăţăturile senzaţionaliste înlocuiesc doctrina tradiţională evanghelică privitoare la lupta creştinului cu Satana. Aceasta sublinia întotdeauna protecţia pe care Hristos o aduce în viaţa unui credincios, înfrângerea diavolului prin predicarea Evangheliei, şi biruinţa credinciosului prin creşterea în sfinţenie. Evanghelicii au învăţat cu consecvenţă faptul că un creştin îl învinge pe Satana supunându-se lui Dumnezeu şi împotrivindu-se ispitei demonice. Războiul spiritual a fost mai degrabă privit ca un război moral, armătura lui Dumnezeu fiind compusă din acele calităţi pe care Duhul Sfânt le produce în viaţa unui credincios. Creştinul era considerat “biruitor” asupra Satanei dacă rămânea credincios lui Dumnezeu în pofida oricărei presiuni demonice sau ispite.

Există un pericol grav în sindromul care vede un demon în spatele fiecărei probleme din viaţa credinciosului. Această mentalitate camuflează responsabilitatea noastră morală de a umbla în neprihănire şi de “a face să moară faptele trupului” (Rom.8:13) (vezi, “The Devil Made Me Do It!”). Biblia nu identifică deloc păcate ca pofta, mânia, şi mândria ca fiind spirite¹⁶, ci mai degrabă ca “fapte ale firii pământeşti” pe care ne învaţă să le lăsăm în urmă, sau “să ne dezbrăcăm de ele” (vezi, Col.2:11), nu să le izgonim afară, şi că dacă “umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti” (Gal.5:16).

Fără îndoială că tărâmul demonic găseşte aliat în firea noastră şi serveşte la exacerbarea dorinţelor ei încercând să ne provoace la păcat. Însă aceasta este doar o ispită sau o oprimare demonică, şi nu o posesiune demonică. Reprezintă un asalt din afară împotriva căruia credinciosul este bine echipat pentru a-i rezista şi pentru a-l învinge (Efes.6:10-18).

Ce se poate spune despre mărturiile acelor creştini ale căror vieţi au devenit biruitoare printr-o slujbă de izbăvire? Aşa cum creştinii care cred în eronata “vindecare prin Ispăşire” (citând spre exemplu un 1Petru 2:24 “El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi”; n.tr.), pot avea totuşi parte de vindecare pentru că s-au încrezut în Isus pentru aceasta, şi nu în doctrina respectivă, la fel creştinii care învaţă să se încreadă în Isus pentru înfrângerea diavolului pot avea parte de biruinţă, în ciuda impresiei lor eronate că ar fi fost “izbăviţi” de demoni. Cu toate acestea noi am observat o asemenea biruinţă ca fiind iluzorie (cum am văzut în povestea de la început al lui Carl), şi conducând la o nesănătoasă dependenţă de lucrările de izbăvire.

Mai putem spune că învăţătura că creştinii pot fi demonizaţi de îndreaptă atenţia de la Dumnezeu asupra Satanei. Poate să-i inspire frică credinciosului când de fapt ar trebui să cunoască încrederea şi îndrăzneala în Hristos. Cum s-a spus, de multe ori îi face pe credincioşi să depindă de cei ce ţin slujbele de eliberare pentru a-i feri de demoni. Acest lucru dă naştere la o superstiţie spiritualistă care îl împiedică pe credincios atât de la proclamarea veştii bune cât şi de la creşterea lui personală în sfinţenie.

Dar poate pericolul cel mai mare constă în metodologia determinării adevărului. Aşa cum am văzut mai sus, cei ce susţin că un creştin poate fi locuit/stăpânit de un demon plasează experienţa lor mai presus de învăţătura clară a Scripturii, negându-i astfel suficienţa. Odată ce biserica îngăduie experienţelor subiective să înlocuiască testul obiectiv al Scripturii asupra unei chestiuni se va crea un precedent pentru viitor. O adevărată cutie teologică a Pandorei va fi deschisă cauzând o adevărată epidemie de superstiţii şi doctrine false.

Astfel, noi am văzut că Scriptura nu învaţă sub nici o formă că un creştin poate fi stăpânit de un demon. Şi nici nu afirmă că ar exista probleme spirituale pentru care un creştin ar trebui să fie supus exorcismului. În consecinţă, noi ar trebui să ne bazăm cu încredere pe victoria pe care Hristos a obţinut-o asupra forţelor demonice şi să ne derivăm puterea noastră de la Dumnezeu în lupta noastră împotriva lumii, a firii şi a diavolului. Fie ca Dumnezeu să ne izbăvească de aceste învăţături iluzorii şi distructive, şi fie ca noi să ne folosim de ceea ce avem în Hristos pentru a putea păstra sănătoasa învăţătură a moştenirii noastre evanghelice.

Brent Grimsley deţine un doctorat în teologie de la Seminarul din Denver, Colorado, unde a efectuat îndelungi cercetări asupra Noului Testament. În prezent lucrează la o librărie creştină din Denver. Elliot Miller este un asociat al CRI-ului pentru care contribuie cu analize, articole şi critici.

Sursele citate:

1 C.Fred Dickason, Demon Possesion and the Christian: A New Perspective (Chicago: Moody Press, 1987), 37-38. Vedeţi şi, Merrill F.Unger, What Demons Can Do To Saints (Chicago: Moody Press, 1977), 86.

2 Louw and Nida, Greek-English Lexicon of the NT Based on Semantic Domains (New York: United Bible Society, n.d.), 1:147; Bauer, Ardnt, Gingrich, Danker, A Greek-English Lexicon of the New Testament (Chicago: University of Chicago Press, 1979), 169; Gerhard Kittel, ed., Theological Dictionary of New Testament (Grands Rapids: Eerdmans, 1964), 2:19; Colin Brown, ed., New International Dictionary of New Testament Theology (Grand Rapids: Zondervan, 1986), 1:453.

3 W.E.Vine, An Expository Dictionary of the New Testament Words (Old Tappan, NJ: Fleming H.Revell Company, 1966), 1:291.

4 Thomas Ice şi Robert Dean, Jr., Overrun by Demons: The Church’s New Preoccupation with the Demonic (fostă, A Holy Rebellion: Strategy for Spiritual Warfare) (Eugene, OR: Harvest House Publishers, 1990), 125

5 Dickason, 124-125.

6 Thayer spune în lexiconul său grecesc că expresia înseamnă, “o femeie care se trage (descinde) din Avraam”. (Joseph H.Thayer, Thayer’s Greek-English Lexicon of the New Testament; Grand Rapids: Baker Book House, 1977), 292.

7 Dickason, 127.

8 Gordon R.Lewis observă că, “în biserica primară (cea din cartea Faptelor cât şi după aceea) se ţineau slujbe de izbăvire alături convertirea şi botezul păgânilor, dar nu constituiau practici continue printre membrii bisericii”. (“Demons and Christians”, articol nepublicat, 11).

9 Thomas Ice, “Demon Possesion and the New Clinical Deliverance”, Biblical Perspectives, Mai-Iunie 1992, 4.

10 Ice şi Dean, 123.

11 Dickason, 157.

12 Jack Deere, Healing ’92 Conference: An Advanced Course in Healing with John Wimber, Conference Handbook and Workshop Notes (Anaheim: Anaheim Vineyard, 1991), 3.

13 Mark Bubeck, The Adversary (Chicago: Moody Press, 1975), 88-89.

14 Pentru argumente teologice detailate împotriva concepţiei trihotomiste a omului puteţi apela la orice lucrare de teologice sistematică, printre care Gordon R.Lewis and Bruce A.Demarest, Integrative Theology, vol.2 (Grand Rapids: Zondervan, 1990), 167-170.

15 Vedeţi, Robert Lyle, “Assesing the New Books on Spiritual Warfare”, Christian Research Journal, toamna lui 1991, pag.38.

16 cartea lui Frank şi Ida Mae Hammond, Pigs in the Parlor (Kirkwood, MO: Impact Books, 1973) este reprezentativă pentru ideea de a scoate (izgoni) demoni din credincioşi. Numele unor grupe întâlnite de demoni include care se enumeră în aceste cazuri sunt: înverşunarea, resentimentul, ura, furia (113). Cu toate acestea Biblia le numeşte, nu demoni, ci fapte ale firii pământeşti (vezi, Gal.5:19-21).

---

Răspunderea deplină pentru preluarea, traducerea şi adaptarea materialului de faţă revine lui Teodor Macavei (Contactaţi: CAPELA CREŞTINĂ PETROŞANI, STR.AUREL VLAICU NR.11, PETROŞANI, 2675, HD, ROMÂNIA). Sursă: CHRISTIAN RESEARCH JOURNAL, numărul din vara lui 1993, pag.16. Titlul original este “Can A Christian Be Demonized?”.

“Jurnalul CRI” ca şi organ al lui CHRISTIAN RESEARCH INSTITUTE, are ca şi obiectiv principal îndeplinirea însărcinării din Epistola lui Iuda, vers.3, şi anume aceea de a “lupta pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna”. JURNALUL este devotat continuării proclamării şi apărării evangheliei istorice a Domnului Isus Hristos, şi facilitării creşterii bisericii Sale în doctrina sănătoasă şi formarea discernământului spiritual. Astfel, el slujeşte atât unor scopuri evanghelistice cât şi educaţionale.

Domeniile de cercetare specializată a CRI-ului includ: 1) religiile necreştine, sectele şi cultele, 2) lumea ocultului (incluzând practicile ei, fenomenele şi mişcările ei); şi 3) preocupările teologice şi apologetice contemporane (prin, analizarea unor învăţături creştine şi practici aberante, a speculaţiilor filozofice şi istorice care contestă credibilitatea Bibliei, cât şi a teoriilor conspirative senzaţionaliste). JURNALUL se străduieşte să menţină o abordare savantă a tuturor acestor teme, făcând-o totuşi sub o formă populară şi uşor de citit, prin oferirea unor analize atât biblice cât şi raţionale.

Cultura occidentală este profund adâncită într-o criză spirituală. În faţa numeroaselor pretenţii contradictorii şi confuze de dominaţie a omului, dorim ca cei se sunt creştini să poată aduce sănătoase argumente logice şi istorice pentru credinţa în Isus Hristos. Într-o eră a subiectivismului şi a relativismului moral, fie ca cei ce cred să-şi poată baza credinţa lor şi valorile pe care le afirmă, în valoroasa şi obiectiva mărturie demnă de crezare a Sfintelor Scripturi.

CHRISTIAN RESEARCH JOURNAL (fost “Forward”) este publicat trimestrial şi are copyright-ul deţinut de către Christian Research Institute International, 17 Hughes, Irvine, CA 92718-1902, U.S.A.

 

Fanteziile, farsele şi credulitatea creştinilor din zilele noastre

---

Imaginaţi-vă călătorind înapoi în timp, la sfârşitul anilor ’70. În timp ce vă aflaţi la biserică pentru serviciul de Duminică dimineaţa pastorul d-voastră anunţă că săptămâna viitoare se va ţine în biserică o conferinţă specială a unui fost satanist care, prin puterea Evangheliei a fost schimbat miraculos de Dumnezeu. Vă vine greu să vă credeţi urechilor. Este exact ceea ce aţi aşteptat atât de mult. Timp de mai mult luni aţi încercat să convingeţi un vecin ce cochetează cu ocultul că satanismul reprezintă un pericol incredibil. Însă până acum eforturile d-voastră s-au dovedit zadarnice. Acum însă, fugind acasă v-aţi dus să-l invitaţi la biserică pentru săptămâna viitoare. Deşi pe d-voastră, vecinul v-a catalogat drept un “fundamentalist naiv”, el nu va putea să spună acelaşi lucru şi despre fostul satanist.

Iată că următorul weekend a sosit degrabă şi vă aflaţi alături de vecin, la biserică. John Todd este prezentat ca fost satanist, fost curier al consiliului satanic de conducere, Illuminati. Acum, el este un frate în Hristos, eliberat din legăturile oprimării satanice.

Todd îşi începe mesajul surprinzător. “Puţini oameni”, spune el, “au într-adevăr idee de cât de puternic, răspândit şi periculos este în realitate satanismul”. Filme ca “The Exorcist” şi “Rosemary’s Baby” sunt doar vârful unui aisberg foarte insidios. “Pericolul real”, spune Todd, “se află în foarte bine organizatele carteluri ce-i cuprind pe poliţişti, politicieni şi chiar pastori, ce sunt implicaţi într-o diversiune satanică secretă pentru a-şi atinge scopurile satanice, scopuri care au introdus satanismului atât în lăcaşurile puterii (politice), cât şi în sanctuarele religiei”.

Todd s-ar cuveni să ştie aceste lucruri pentru că atunci când a fost curier al organizaţiei Illuminati a făcut personal plăţi unei duzini de oameni proeminenţi, printre care se includ şi câţiva cunoscuţi lideri creştini. Aşa cum o spune Todd, “nici o organizaţie, nici chiar Biserica, nu este imună împotriva infiltrărilor”.

Imagini încep de îndată să-ţi treacă prin minte într-o succesiune rapidă. Te întrebi dacă Todd se referă la un evanghelist pe care tocmai l-ai văzut aseară cerşind bani la televizor. Sau, poate că e vorba de episcopul mormon din localitate care conduce consiliul ecumenic? Dar poate că este vorba de un faimos autor religios cunoscut mai mult pentru “gândirea posibilităţii” (o doctrină aberantă ce este discutată în materialul “The Word of Faith Movement – Mişcarea Cuvântul Credinţei”), decât pentru predicarea evangheliei?

În ciuda presupunerilor tale, următoarele lui trei cuvinte te readuc brutal în realitate: “Pastorul Chuck Smith”!!! Neîncrezător şi şocat îl auzi pe Todd spunând: “Chuck Smith, întemeietorul mişcării Capelelor Calvarului, este un satanist ascuns”. El a fost plasat strategic de Satana acolo, pentru a-i seduce pe tineri încătuşându-le minţile prin sunetele moderne contemporane ale muzicii, şi prin versurile atrăgătoare, dar amăgitoare ce conţin mesaje satanice subliminale (ce se adresează subconştientului; n.tr.)”.

Instantaneu refuzi să accepţi aşa ceva. Nu poţi şi nu vei crede că unul dintre cei mai importanţi lideri creştini ai secolului douăzeci este în realitate un pion aflat în mâinile lui Beelzebub. Dar ca şi cum ţi-a anticipat gândurile, Todd aminteşte ascultătorilor săi că Satana foloseşte rar candidaţii cei mai înclinaţi să accepte erorile sale mortale deoarece ştie că aceştia nu vor fi crezuţi. “În schimb”, ne spune el, “el îi foloseşte pe aceia recunoscuţi pentru pioşenia lor şi care au o reputaţiei pentru cinstea lor. Pe lângă acestea”, continuă Todd, “eu o ştiu foarte bine. Am fost de faţă. Ca şi curier al organizaţiei Illuminati, i-am dus personal lui Chuck Smith un total de 8 milioane de dolari. Instrucţiunile pe care i le-am transmis a fost să lanseze Maranatha Music şi s-o folosească pentru a perverti minţile convertiţilor nebănuitori” (creduli; n.tr.) (Maranatha a fost aspru criticată de conservatori din cauza stilului muzical ales, şi evident că nici Todd n-a ratat ocazia de a-i aduce ocară pentru succesul repurtat; n.tr.).

Încă îţi vine greu să înghiţi aşa ceva! Cum ar putea cineva care cheamă numele lui Isus Hristos aşa cum o face Chuck Smith, să-l trădeze atât de revoltător pe Domnul său? Todd, însă, pare să aibe pregătit un răspuns la orice! “Iuda”, spune el, “l-a trădat pe Domnul doar pentru 30 de arginţi. De ce ar fi greu de crezut că i-ar fi cuiva greu să-l trădeze pentru 8 milioane de dolari?”

Neliniştit, arunci o privire vecinului de alături. Spre uluirea ta, acesta nu pare deloc sceptic şi neîncrezător. Dimpotrivă, el este complet fermecat de Todd. Parcă doar el şi cu Todd ar fi singurii în biserică. Când Todd începe să-şi facă la invitaţia lui la altar, prietenul tău ţâşneşte din bancă şi iese în faţă unde-şi predă inima Domnului. Oricare ar fi dubiile tale, acestea se evaporează instantaneu. Todd, negreşit are dreptate – iată, doar, ce roadă produce!

Săriţi acum, împreună cu mine de la sfârşitul anilor ’70, în prezent. Astăzi, John Todd nu mai predică. El şi-a pierdut popularitatea şi platforma sa publică printr-un plonjon de la amvon direct în închisoare, ca şi infractor de drept comun şi înşelător demascat.

Ce s-a întâmplat cu Chuck Smith, între timp? Vreme de mai mult de un sfert de secol s-a ţinut, în tăcere, de treaba lui, “făcând ucenici din toate neamurile”. Roada trudei sale s-a multiplicat prin vieţile a sute de pastori care asemenea lui, îi echipează creştini pentru a deveni instrumente eficace ale Duhului Sfânt. Hippioţii pletoşi şi desculţi pe care Chuck i-a evanghelizat la început sunt acum maturii lideri creştini al căror păr este într-adevăr în descreştere, dar având un număr de ucenici în creştere, promiţători lideri ai următoarei generaţii.

Ce s-a întâmplat cu vecinul din biserică? E trist, dar credinţa acestuia a fost de scurtă durată. Nu l-a ţinut mult. Ultima oară când te-ai întâlnit cu el, ţi-a arătat articolul de ziar despre arestarea şi condamnarea lui Todd spunând, “De ce l-aş urma pe Hristosul vostru?” “Voi, creştinii, sunteţi toţi la fel. Dacă adevărul ar fi într-adevăr de partea voastră, nu ar fi nevoie să născociţi poveşti cu care să-i speriaţi pe oameni să creadă!”

Astfel, în loc de a descoperi că Creştinismul este istoric şi demonstrabil, credinţa acestui om a fost la fel de capricioasă şi schimbătoare ca şi invenţiile pe care s-a bazat. Deşi pentru o clipă, “roada” lucrării lui Todd a părut autentică, la urmă s-a dovedit a fi doar o săracă imitaţie.

În ciuda faptului că creştinii sunt urmaşii Celui ce s-a proclamat “adevărul”, travestiul descris mai sus al lui John Todd nu reprezintă o anomalie în zilele noastre. Prea de multe ori cei ce rostesc astăzi numele sacru al lui Hristos cu buzele lor, răspândesc istorioare care nu au nici o bază reală. Un exemplu clasic al acestei tendinţe moderne, este ştirea circulată şi preluată în toată lumea de televiziunea “Trinity Broadcasting Network” ce a anunţat că nişte oameni de ştiinţă au descoperit iadul în Siberia(!?). Conform ştirii date publicităţii de celebrul post de televiziune, un grup de oameni de ştiinţă au forat 9 mile (deci, aprox.15 km) în scoarţa terestră, apoi au introdus un microfon în puţul săpat cu care au captat glasurile a mii, poate milioane de suflete chinuite, care strigau în agonia durerii. Cei doi Crouch, Paul şi Jan, fondatorii reţelei, au pretins că ştirea lor este documentată atât de către ziare importante din lume, ce au preluat-o, cât şi de o scrisoare venită din partea unui creştin scandinav.

Relatarea documentată a ziarelor s-a dovedit însă a fi nimic altceva decât o invenţie şi o poveste senzaţională tipărită într-o ieftină publicaţie creştină carismatică, lipsită de orice sens. Iar scrisoarea? S-a descoperit mai târziu a fi o farsă născocită de către un om pe nume Age Rendalin care a dorit să demonstreze cât de uşor pot fi păcăliţi creştinii, în zilele noastre. Atunci când Rendalin a auzit prima dată la Trinity Broadcasting Network că a fost descoperit iadul în Siberia, el a decis să se distreze puţin pe seama creştinilor creduli de pretutindeni. Atunci, el a scris soţilor Crouch pentru a le spune că, deşi la început a râs de ştirea lor, când s-a întors în Norvegia a găsit ziarele pline de documentaţie privitoare la “puţul iadului”. În scrisoarea lui Rendalin, a mai subliniat că o mare frică a pus stăpânire pe el şi că în urma viselor şi coşmarurilor despre iad, a decis să-şi încredinţeze viaţa lui Hristos. Însoţind scrisoarea, Rendalin le-a trimis celor doi Crouch “traducerea” unui articol dintr-un mare şi reputabil ziar scandinav ce aducea noi dovezi ale extraordinarei descoperiri.

În respectiva traducere, Rendalin a oferit detalii ce au solicitat serios până şi credulitatea lui Crouch. Spre exemplu, articolul de ziar descria apariţia “unui jet de gaz luminos care a ţâşnit din puţul forat. Atunci în norul de gaz luminos s-a arătat o fiinţă strălucitoare cu aripi de liliac ce a rostit cuvintele, ‘am învins'”.

Fiind contactat de Rich Buhler, un responsabil redactor al unui talk-show creştin, interesat mai mult de comunicarea adevărului decât de răspândirea basmelor, Rendalin a răspuns: “Nimic din ce-am spus nu este adevărat. Eu am născocit fiecare cuvânt (al poveştii)”. După aceea, într-o scrisoare datată 18 mai 1990 Rendalin a mai continuat dezvăluirile spunând: “Religia nu este deloc o scuză pentru a fi nepăsători (neatenţi) cu adevărul. Un simplu telefon ar fi fost suficient pentru a dezminţi informaţia falsă ce am transmis-o…trebuie să mărturisesc că împărtăşesc pe deplin generalul dezgust public faţă de aceşti tele-predicatori, care sătui demult să mai predice evanghelia creştină, au substituit-o cu stilul de mesaj al “Bârfei Naţionale” (o binecunoscută publicaţie de scandal, din Statele Unite, poate asemănătoare “Academiei Caţavencu”, de la noi! n.tr.), de un senzaţionalism ieftin…”.

Deşi mustrarea lui Rendalin s-ar putea să fie respinsă de unii ca doar reprezentând retorica unui apostat, este totuşi vremea ca creştinii să se trezească şi să ia seama. Nu cu mult timp în urmă, Phil Donahue i-a avertizat pe acei creştini ce răspândeau zvonuri false despre preşedintele lui Procter & Gamble, spunând că acesta a apărut în emisiunea lui pentru a mărturisi legăturile companiei sale cu satanismul, că aduceau “o mărturie mincinoasă (falsă)”. Când directorii emisiunii postului CBS, 60 Minutes, au aflat că creştinii boicotau firma Procter & Gamble pe baza unor zvonuri similare, au atenţionat spunând că oricine repetă această poveste falsă va “răspunde într-o zi unei puteri mult mai superioare celei a celor 60 de minute“.

Este într-adevăr tragic că tocmai lumea seculară este cea care a trebuit să-i mustre pe aceia care pretind că sunt urmaşii lui Hristos, însăşi personificarea adevărului. Deşi Crouch şi Todd pot argumenta că născocirile lor au fost justificate pentru că au adus roade, noi ar trebui să recunoaştem că scopul nu scuză mijloacele. În plus, o mai atentă verificare a “roadei” pe care aceştia o pretind adesea dezvăluie multă otravă, dezbinare şi dezamăgire.

Asemenea lui Todd şi Crouch, John Arnott, lider al binecunoscutei, în cercurile creştine, “Binecuvântări de la Toronto”, se ocupă frecvent de fabricarea de întâmplări, încercând după aceea să-şi justifice atitudinea pe baza “roadelor”. Povestea lui Sarah Lilliman, pe care acesta a răspândit-o, constituie un exemplu elocvent. Dintre toate “vindecările” atribuite actualei “treziri a râsului”, Arnott numeşte vindecarea Sarei, “cea mai bună până în prezent”. Arnott, nu doar că spune ascultătorilor săi încrezători că vindecarea acesteia este “documentată”, dar o şi foloseşte pentru a-i mustra pe aceia care poate nu au credinţa necesară ca astfel de miracole să se petreacă!

Astfel, Arnott spune că Sarah, “era asemenea unei legume(?!)…complet invalidă, paralizată şi fără vedere”. Atunci prietena ei, “învinsă de putere (la biserica Toronto Airport Vineyard) are această viziune în care Isus i-a spus: ‘Du-te şi roagă-te pentru Sarah, prietena ta, pentru că eu o voi vindeca'”. În aplauzele entuziaste, Arnott continuă: “aceea fată, complet neputincioasă, paralizată şi oarbă, după ce-a fost scăldată două ore şi jumătate în rugăciune, s-a ridicat în picioare văzând”.

Din păcate, în această clipă Arnott tratează adevărul cu foarte mare lejeritate şi nesăbuinţă. O examinare a contextului real indică cu câtă exagerare Arnott a înfrumuseţat povestea. În primul rând, Sarah nu era “complet invalidă şi neputincioasă, paralizată şi oarbă”, doctorii ei depistând nişte serioase tulburări psihosomatice şi emoţionale ce stăteau de fapt la baza problemelor ei fizice, şi nu Isus a vindecat-o aşa cum se pretinde că El a promis prietenei ei. Atunci când asociatul lui Arnott, care chipurile, se spune că a documentat cazul, a fost intervievat, el a mărturisit că nu a efectuat nici un fel de investigaţii ale cazului!

Cu două luni mai târziu, în timpul unei vizite la Toronto Airport Vineyard, prietena lui Sarah a pretins din nou că Domnul a avut ceva să-i spună. Însă, de data aceasta, Atotputernicul i-a spus Sarei (prin intermediul prietenei sale) că, “dacă va ieşi în faţa bisericii ca să mărturisească, El îi va vindeca ochii” (vezi, “Catch the Fire”, pag.148). Un asociat al lui Arnott i-a mai promis Sarei că Dumnezeu nu îi va vindeca doar ochii ci şi emoţiile ei.

Astăzi, în ciuda largii răspândiri a acestei poveşti de către Arnott şi asociaţii ca o dovadă a puterii lui Dumnezeu demonstrate în “Binecuvântarea de la Toronto”, Sarah este la fel ca şi înainte – complet oarbă. Din nefericire, atât ea cât şi familia ei continuă să se confrunte cu gravele ei tulburări fizice şi psihosomatice.

Farsa lui Todd, ficţiunea pe seama lui Procter & Gamble, născocirea “găurii iadului” şi invenţiile lui Arnott, toate au în comun două lucruri: date false şi roade false. John Arnott împreună cu tovarăşii lui revivalişti îşi presară apariţiile publice cu numeroase astfel de invenţii, fiind aparent inconştienţi de consecinţele dezastruoase pe care acestea le aduc. Urmaşii deziluzionaţi ce la început se înghesuie pe uşile din faţă ale bisericilor adesea le părăsesc pe uşa din dos ce dă direct în împărăţia cultelor. Aceştia nu mai ştiu ce să creadă şi se tem în ascuns că lipsa de credibilitate a celor ce pretind că sunt reprezentanţii lui Dumnezeu poate indica lipsa de credibilitate a lui Însuşi Dumnezeu.

Fictiva poveste mediatizată de TBN a localizării iadului prin puţul siberian este frecvent citată ca dovadă a uşurinţei cu care creştinii sunt amăgiţi cât şi de dispuşi aceştia sunt să dea drept adevărat ceva care să fie foarte departe de a ajuta cauzei lor. De aceea, de foarte multe ori rezultatul a fost controversă, în loc de convertire. Chiar o sondare la întâmplare a emisiunilor seculare cu invitaţi, celebrele “talk-show”-uri americane, ne demonstrează cu prisosinţă faptul că milioane de oameni cred astăzi că Creştinismul nu este mai mult decât o farsă. Aceasta este concluzia lor pentru că cred că cei ce-şi spun creştini sunt la fel de înclinaţi să accepte miturile de acum 2.000 de ani cum îi văd că le acceptă pe cele ale zilelor noastre!

Născocirea atribuită lui Procter & Gamble este în acelaşi fel bazată mai mult pe ficţiune decât pe adevăr. Pare incredibil că mii de creştini sunt în stare să-şi devoteze forţele în boicotarea unei mari corporaţii bazându-se doar pe nişte zvonuri neadeverite. Şi totuşi exact aşa s-a făcut, în timp ce foarte puţini s-au gândit să ceară o documentare video a emisiunii lui Donahue în care se spunea că preşedintele lui Procter & Gamble a mărturisit legăturile companiei cu Biserica satanistă. Roada mortală a acestei invenţii nu a fost doar atingerea nedreaptă ce s-a adus lui Procter & Gamble ci mai ales târâirea, încă odată, prin noroi a numelui lui Hristos.

Am început acest articol cerându-vă să vă imaginaţi călătorind înapoi în timp, în anii ’70. Cu toate acestea, povestea ce a urmat nu a fost deloc imaginară. John Todd s-a aflat în realitate la amvon şi a proclamat în toată America că Chuck Smith este un satanist ascuns ce a primit mită 8 milioane de dolari de la Illuminati. Iar astăzi, deşi Todd este demascat ca farsor, mulţi asemenea lui îşi răspândesc încă otrava periculoasă.

Doar în anul care a trecut “The Christian Research Institute” a trebuit să se apere împotriva zvonurilor răspândite în mass-media creştină(?!), zvonuri ce variau de la scandaloasa acuzaţie că soţia mea împreună cu văduva fondatorului CRI, Walter Martin, s-au implicat în “jafurile din trenuri”, până la ridicola acuzaţie că eu aş fi păgubit guvernul pretinzând pe nedrept că sunt ordinat.

O altă scandaloasă bârfă ce încă mai circulă astăzi în cercurile creştine, este că şi eu asemenea lui Chuck Smith am primit pe ascuns mită. Însă în cazul meu mita nu a venit de la Illuminati, ci de la un asociat al reţelei Trinity Broadcasting Network, pe nume Phil Aguilar. În pofida faptului că nu există nici o fărâmă de dovadă pentru a se adeveri această afirmaţie, mass-media creştină a răspândit ştirea la nivel naţional. În mod ironic, (dacă nu deloc ieşit din comun) după ce povestea a ajuns în obiectivul mass-mediei seculare ea a fost temeinic investigată şi găsită fără probe.

Aşadar în timp ce povestea beneficia de largă răspândire în presa creştină, presa seculară a impus un standard mai înalt ce nu i-a îngăduit perpetuarea mitului. Atunci când standardele creştine aduc mai mult a ziare de scandal decât a teologie Noul Testamentală, a venit vremea să trebuiască să ne examinăm. Dacă profitul şi senzaţionalul devin mult mai preţioase pentru noi decât adevărul, temelia credinţei noastre este compromisă. Ca şi urmaşi ai Celui ce s-a proclamat că este nu doar, “calea şi viaţa”, ci şi “adevărul”, noi ar trebui să fim cei ce-i impunem lumii standardul, şi nu viceversa. Ar fi de folos să ascultăm cuvintele cutremurătoare ale lui Blaise Pascal (din Pensees) pline de ecouri profetice ce au răsunat de-a lungul anilor spunând: “În aceste vremuri adevărul este atât de obscur, iar minciuna atât de prosperă, încât dacă nu-l iubim nu-l putem cunoaşte”.

Hank Hanegraaff

Articolul de faţă a fost preluat din “The Christian Research Journal”, numărul din iarna lui 1996, şi a apărut sub titlul original de, “Frauds, Fictions, Fantasies, and Fabrications”. Traducerea şi adaptarea lui revine lui Teodor Macavei – Iunie 1998.

Un avertisment privitor la biserica Nou-Apostolică

---

Biserica Nou-Apostolică a apărut în versiunea ei germană în urma desprinderii unei ramuri din aşa-numita “Comunitate religioasă catolico-apostolică”. Mişcarea Catolico-Apostolică a luat fiinţă în jurul anului 1832 în Scoţia şi Anglia. Mişcarea a fost promovată de cercurile “Trezirii” care îşi făcuseră o preocupare din a vesti iminenţa întoarcerii Domnului nostru Isus Hristos.

Edward Irving, pastor al Comunităţii scoţiene din Londra a fost părintele însufleţitor al acestei mişcări, o mişcare ce aştepta o nouă “pogorâre a Duhului Sfânt”, care să preceadă cea de-a doua venire a Domnului Isus Hristos. Pentru că atât de mult imploratele daruri ale Duhului Sfânt (vindecări miraculoase, vorbitul în limbi, etc) se manifestau ocazional, Irving a întrevăzut în aceasta o confirmare a aşteptării sale. Acum avea motivaţia pentru a susţine ideea “sfârşitului bisericii”. Din acest moment s-a considerat necesară afirmarea darurilor Duhului Sfânt şi de asemenea reînnoirea misiunii de apostolat în forma ei evocată de Noul Testament(!). S-a procedat astfel la alegerea a “12 apostoli” care să preia conducerea noii biserici. Cum totuşi aşteptata Reîntoarcere a Domnului Isus continua să nu se producă iar “apostolii” mureau unul după altul, s-a făcut simţită nevoia unei noi modificări, care însă a condus şi la unele tensiuni. De aceea, în anul 1860 doi partizani ai ramurii germane a bisericii, pe nume Geyer şi Schwartz au explicat că numărul celor “12 apostoli” ar trebui reînnoit, apelându-se la alegeri. Din cauza faptului că acţiunea lor le-a atras excluderea din “Comunitatea religioasă catolico-apostolică”, cei doi au pus bazele unei noi mişcări care în anul 1907 a primit numele de “Comunitatea Nou Apostolică”, iar mai târziu aceasta a devenit “Biserica Nou Apostolică”. De îndată numărul “apostolilor” a crescut de la cifra iniţială de 12, la cifra corespunzătoare tuturor parohiilor care s-au format.

Aceasta “Comunitate Nou-Apostolică” este responsabilă de promovarea acestui concept care a asigurat desfăşurarea în continuare a activităţii ei. Conceptul definea pretinsa “slujba de apostol principal sau apostol patriarh”.
Primul “apostol principal/patriarh” a fost şeful de gară Krebs, iar după acesta a urmat, începând din 1905, un fermier pe nume Niehaus. Din 1930 această funcţie de “apostol principal/patriarh” a fost preluată de un cizmar, devenit mai târziu sergent iar după aceea negustor de ţigări de foi. El s-a numit J. G. Bischoff. Începând din 1960, W. Schmidt a devenit “apostolul principal” al Bisericii Nou-Apostolice. Conform publicaţiei “Biserica Nouapostolică” editată de Biserica Apostolică Internaţională cu sediul în Zurich, Elveţia, actualul “apostol suprem” este d-l Richard Fehr.
Punctul central al doctrinei nou-apostolice este învăţătura referitoare la slujba de apostol. Pentru comunitatea creştinilor evanghelici (baptişti, evanghelici, penticostali, etc.-n.tr.) este clar că apostolatul s-a încheiat cu moartea celor aleşi de însuşi Domnul Isus Hristos pentru această slujbă. Slujba de apostol implică condiţia de a fi fost martor ocular la (adică, să fi văzut cu proprii ochi – n.tr.), viaţa, moartea şi învierea Domnului nostru Isus Hristos [Faptele Apostolilor 1:21-22]. Apostolia nu mai poate fi reînodată de nici o succesiune omenească.
Obiecţiile de natură biblică care se aduc la această pretenţie de reînodare a firului apostoliei, nu împiedică însă Biserica Nou-Apostolică să transmită slujba de apostol în general şi îndeosebi slujba de apostol principal cu împuterniciri ecleziastice nelimitate. Hotărârile şi acţiunile “apostolului principal/patriarh” sunt revelatoare cu privire la supremaţia ecleziastică care i se acordă. În persoana “apostolului principal” se afirmă că se află chiar prezenţa pământească a însuşi Domnului Isus Hristos, iar manifestarea legitimă a lui Hristos nu se poate lăsa obstrucţionată de simple obiecţii biblice(?!). “Apostolii în viaţă reprezintă poarta către Dumnezeu prin care omul trebuie să intre”. “Isus de atunci nu ne mai poate ajuta; sângele Lui s-a scurs pe pământul de la Golgota şi nu ne mai poate folosi”. “O altă împăcare cu Dumnezeu nu mai este posibilă decât prin har şi prin Apostolat”.
Deşi conform Scripturii, fiecare om separat de Dumnezeu prin păcat, poate prin credinţă să aibe o legătură personală cu Dumnezeu, Biserica Nou-Apostolică introduce abuziv un nou mediator: noul apostol. Pentru noi creştinii evanghelici, declaraţia Scripturii privitoare la relaţia dintre om şi Dumnezeu este fundamentală: “Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos” (1 Tim.2:5).
Ca o continuare a ereziei introduse de ea în Creştinism, Biserica Nou-Apostolică a creat şi un nou sacrament. Pe lângă, Botez şi Cina Domnului, a luat naştere aşa zisul sacrament al ungerii, considerat “cel mai important sacrament”!
Într-adevăr, Noul Testament evocă ungerea cu Duhul Sfânt, dar niciodată Domnul Isus Hristos nu a stabilit aceasta ca fiind un ritual exterior care trebuie împlinit în vederea mântuirii. Acest sacrament nelegitim practicat în Biserica Nou-Apostolică, demonstrează că noii apostoli se erijează nepermis în mediatori şi se auto-împuternicesc cu administrarea acestui “nou” sacrament al ungerii. Doar printr-un “nou-apostol” poate fi dăruită “ungerea”! În revista “Familia Noastră”, anul IV, numărul 3 din Martie 1994 se merge atât de departe încât să se afirme că apostolul districtual Rosentreter, care a slujit în patru locuri pe Insulele Fidji, “a botezat cu Duhul Sfânt 130 de suflete“(!!). Pentru confirmare citiţi publicaţia!
Prin punerea mâinilor noilor apostoli asupra credinciosului, acesta primeşte ungerea cu Duhul Sfânt şi obţine apartenenţa la cei 144.000 din cartea Apocalipsei, membrii ai adevăratei Biserici Creştine. De asemenea, “ungerea” poate fi transmisă chiar şi acelora care au murit! În astfel de cazuri, cei vii devin locţiitorii celor morţi. De vreme ce pentru credincioşii evanghelici nu există înlocuitor, locţiitor pentru omul care trebuie singur să-şi exercite credinţa, din punctul de vedere al Noului Testament este pur şi simplu inimaginabilă efectuarea de ritualuri în favoarea celor morţi.
De asemenea, folosirea versetului 29 din capitolul 15 din 1 Corinteni este neîntemeiată deoarece acesta nu tratează problema în cauză. Orice ar însemna, acest verset nu poate să submineze doctrina de bază a Noului Testament şi să contrazică restul Scripturii, iar acest cult al morţilor este cel ce atrage un număr de prozeliţi Bisericii Nou-Apostolice. În aceste vremuri de scepticism, acest aspect nu trebuie să ne mire. Oamenii îşi aleg singuri profeţii care să le gâdile plăcut urechile în timp ce chemarea lui Dumnezeu la pocăinţă este dispreţuită şi nesocotită.
În rândul adepţilor ei, Biserica Nou-Apostolică se bucură de un prestigiu ridicat, prestigiu ce se sprijină pe autoritatea infailibilă a “apostolului patriarh”. Caracteristice pentru tenacitatea şi puterea acestei biserici sunt evenimentele care s-au petrecut după moartea apostolului “principal” sau “patriarh” Bischoff. Bischoff afirmase cu ocazii slujbei de Crăciun a anului 1951 că el nu va muri şi va trăi apucând întoarcerea Domnului Isus Hristos. Timp de nouă ani această afirmaţie a fost vehiculată constant în cadrul comunităţii nou-apostolice. Totuşi Bischoff a murit în cele din urmă fără ca profeţia lui să se împlinească. S-ar putea crede că o asemenea auto-demascare săvârşită printr-o eroare evidentă a apostolului patriarh ar condus la destrămarea Bisericii Nou-Apostolice. Dar, nici vorbă! Chiar a doua zi după moartea lui Bischoff, noul ales în funcţia de “apostol patriarh”, Schmidt, a declarat că este de neînţeles faptul că Dumnezeu s-a răzgândit. Aşadar schimbarea de intenţie îi aparţine lui Dumnezeu, căci apostolul patriarh nu poate greşi!?
Datoria noastră este să atragem atenţia asupra celor ce se abat de la Scripturi. Ele rămân singura autoritate autentică pentru viaţă şi credinţă. Amin!

(Sieben Sekten – Eine Warnung fur Evangelische Christen – “Cele Şapte Secte – Un Avertisment Pentru Creştinii Evanghelici”; Verlag und Schriften mission der Evl.Geselalschaft fur Deutschland, Wuppertal-Elberfeld. Die Neuapostolischen – traducerea Arthur Schweitzer. Editat şi adaptat: Teodor Macavei

Evanghelia pocăitei

după F.B.Meyer

---

Acesta pasaj a fost subiectul mai multor controverse decât orice altă evanghelie. Este omis de multe manuscrise străvechi. Este respins de mai mulţi părinţi ai Bisericii. Poartă în structura lui urma furtunoaselor dispute prin care a trecut. Şi totuşi nu există nici o altă posibilitate de a-i explica existenţa decât dacă presupunem că întâmplarea a avut loc în realitate. Ea revelează în caracterul Mântuitorului nostru o înţelepciune atât de profundă, o blândeţe atât de delicată faţă de păcătoşi, o ură atât de puternică păcatului, o cunoaştere atât de pătrunzătoare a inimilor oamenilor, încât este imposibil să presupunem că mintea omului a putut născoci, sau mâna omului, să inventeze, o poveste atât de dramatică.
Domnul nostru care tocmai şi-a petrecut noaptea pe Muntele Măslinilor, trece Chedronul, şi intră în Templu, fiind probabil unul din primii veniţi la închinare. Când s-au strâns destul de mulţi, El s-a retras cu spatele la Peretele trezoreriei Templului şi şezând jos a început să-i înveţe pe oamenii nerăbdători.
Nici nu a ajuns prea departe în cuvântarea Sa când o bandă de cărturari şi de farisei, împodobiţi cu emblemele obişnuite ale sanctităţii lor, ce aduceau în mijlocul lor o femeie prinsă de ei într-un păcat flagrant, se vede apropiindu-se prin curtea Templului. Croindu-şi drum prin mulţimea adunată, aceştia îşi depun, prizoniera tremurând şi speriată, înaintea Lui şi dau de înţeles că au venit atât de devreme acolo pentru a-i auzi părerea.
Pe vremea respectivă imoralitatea atinsese o asemenea culme încât legile lui Moise au decăzut din folosinţă, din pricină că era imposibil să se legisleze ceea ce devenise un obicei predominant. Dacă El ar fi confirmat sentinţa mozaică şi ar fi insistat asupra execuţiei ei, ei l-ar fi acuzat înaintea oamenilor de o cenzură necruţătoare şi că dorea să reînvie pedepsele Iudaismului primitiv. Dacă refuza să le confirme, atunci puteau să-l omoare ca şi călcător al Legii lui Dumnezeu. Părea imposibil acum ca El să mai arate mila generoasă pe care a arătat-o păcătoşilor şi care i-a marcat întreaga lui carieră, milă care i-a câştigat un vameş printre prietenii Lui, şi în acelaşi timp să păstreze sfinţenia acestui cod străvechi. Complotul era ruşinos, şi de aceea unii cred că El s-a aplecat la pământ, să scrie pentru a-şi ascunde ruşinea puternică şi indignarea sfântă care I s-a aprins pe faţă.
Acuzatorii stăteau nepăsători înaintea Lui, ţinând-o pe femeie în mijlocul lor şi aruncând înspre El brutalele lor întrebări. Poate au crezut într-adevăr că tăcerea Lui de acum demonstrează că l-au prins într-o dilemă fără ieşire. Însă triumful lor nu a durat prea mult, căci Mântuitorul ridicându-se în picioare a rostit cuvinte care au căzut între ei asemenea trăznetului pe un cer senin: “Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea”. Brusc conştiinţele lor au început să funcţioneze şi imediat bărbatul cel mai vârstnic se retrage în mulţime şi dispare, după aceea l-a urmat un altul şi un altul, până ce au plecat toţi. Atunci, Isus a rămas singur cu femeia. Nu singur, în sensul că nu mai era nimeni prezent acolo, ci în sensul că nu mai rămăsese nimeni în afară de ea dintre toţi ce au dat buzna în binecuvântata Lui prezenţă. “Femeie” i-a spus El îndreptându-şi acei ochii pătrunzători dar blânzi, “unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit? ” Ea i-a răspuns: “Nimeni, Doamne”. Atunci Isus îi spune: “Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti”.
Există trei feluri de a trata păcatul.

I. Felul păcătosului de a trata păcatul. Este îngrozitor ca un păcătos să cadă în mâinile altor păcătoşi ca el. Păcatul îi orbeşte faţă de propriile lor greşeli, dar îi face atenţi la descoperirea greşelilor altora. Ei se ascund sub mantiile strălucitoare ale scuzelor lor sincere, dar îi dezbracă nemilos de ele pe nelegiuiţii pe care îi târâie în lumina zilei.
Ce spectacol oribil avem aici! Printre aceşti bărbaţi nu se află nici unul care să poată pretinde slobozenie din exact acelaşi păcat. În timp ce o scot în faţă pe această femeie, fiecare îşi aminteşte scene din trecut în care el a jucat rolul principal, scene curios de asemănătoare cu aceasta, cu excepţia trecerii lor cu vederea sau nedescoperirii lor. La ei, însă, nu se vede o ruşine arzătoare în timp ce se află în prezenţa păcatului lor, o milă pentru păcătos, o invidie pentru onoarea lui Dumnezeu sau o dorinţă aparentă de a-l recupera pe cel ce-a rătăcit. Întâmplarea nu reprezintă pentru ei decât un caz concludent, sugerând speculaţii curioase şi procurând-le o plasă folositoare pentru prinderea Celui pe care-l urau, aşa cum numai întunericul urăşte lumina. Ei se bucură de o plăcere odioasă în enumerarea tuturor detaliilor spunând că au surprins-o în flagrant, “chiar când săvârşea preacurvia”. Afişează păcătosul spre batjocura publică, “punând-o în mijlocul norodului”. Acolo, o lasă în voia soartei ei.
Există puţină speranţă pentru un păcătos încăput pe asemenea mâini. Îl pot trimite doar înaintea judecătorului sau a călăului; la galeră sau la şcoala de corecţie. Îi pot transforma cazul în subiectul unei bârfe nevinovate sau al unei lecţii de justiţie, sau să-l ofere drept studiu al unei devieri anatomice. Îşi pot ridica scârbiţi poalele robelor îngrozitei lor virtuţii, în timp ce o lasă acolo singură. Nu fac nici o încercare de a măsura durerea unei inimi străpunse de păcat, sau suferinţa care mistuie inima Mântuitorului. De aceea în clipa de faţă, păcătoasa este abandonată ca specimen curios, ale cărui particularităţi au fost atent studiate şi catalogate. O, cât de mulţi sunt în jurul nostru care niciodată nu şi-ar fi dat seama cum sunt, dacă nu ar fi fost stimulaţi să se descopere prin felul în care i-au tratat oamenii religioşi chiar la prima deviere de la cărarea strictei integrităţi! Primi lor paşi nesiguri au fost urmăriţi cu atenţie, nu pentru a-l readuce degrabă înapoi pe cel rătăcit, ci în scopul bârfei sau a găsirii nodului în papură – a judecăţii lui. Trăsăturile speciale ale păcatului ei i-au fost notate cu exactitate şi discutate, în timp ce orice scuze sunt reprimate cu asprime. Liniştea totală care s-a aşternut, privirile ferite, maniera brutală în care păcatul este socotit drept impardonabil, îi trânteşte uşa-n nas pocăinţei şi aruncă păcătosul într-o nelegiuire tot mai adâncă.
De-ar fi ca fiecare din noi să zăvorâm povestea păcatului altuia în vreun cotlon ascuns al inimilor noastre până ce vom fi vărsat torente de lacrimi şi înălţat rugăciuni fierbinţi, şi dacă să fie spus vreodată altora să se facă doar pentru a ne asigura cooperarea aceluia în readucerea oii pierdute la păşunile îmbelşugate şi apele vii ale staulului! Lumea este plină de păcătoşi care se scufundă şi mai mult în păcat, deoarece au fost învăţaţi de către semenii lor mai religioşi, că nu este speranţă pentru cei ca ei. Dar ei pot fi salvaţi doar dacă sunt scăpaţi de lumea religioasă şi lăsaţi singuri cu Isus!

II. Felul legii de a trata păcatul. “Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei… ” Cu legea morală este ca şi cu legile fizicii (naturii) – cele mai mici încălcării ale lor sunt imediat răzbunate crunt. Poate fi prima încălcare, una foarte neînsemnată sau una care după comitere a fost urmată de fluvii de lacrimi şi de agonia remuşcărilor. Cu toate acestea, legea îşi ridică de îndată mâna grea să lovească. Călăul ei este însărcinat să-şi facă treaba şi de aceea cel ce o calcă cade de îndată sub blestemul şi pedeapsa ei.
Rostul legii este dublu. Întâi să descopere nevoia noastră de mântuire, să ridice înaintea noastră oglinda ca să punem mâna pe săpun. Pentru a ne convinge de boala noastră şi să venim degrabă la doctor. Să ne facă să simţim păcătoşenia celor mai bune strădanii ale noastre până ce suntem închişi pentru Hristos. Apoi, ea trebuie să ne lovească, să ne pedepsească şi să ne flageleze atunci când ne abatem de la poteca îngustă a perfectei bunătăţi. De aceea, stând la poalele muntelui Sinai, păcătosul nu are nici o speranţă. Nu se poate căţăra pe înălţimile acelea. Dimpotrivă, el este izbit şi trântit la pământ de bucăţile tablelor sparte. Şi, cu un singur pumn, ne spune Bunyan, Moise, îi dă lovitura de graţie.

III. Felul Mântuitorului de a trata păcatul. Prin acel cap plecat şi faţă ascunsă înţelegem puţin cât l-a costat pe El. Păcatul nu-i poate schimba inima de rege, nici stăvili mila Lui, sau să-i îngheţe izvoarele compasiunii. Nu, ci dimpotrivă îl face să fie şi mai grijuliu în a-şi arata dragostea blândă, puternică şi irezistibilă. Nu lui Petru, i-a transmis acel mesaj deosebit din mormântul proaspăt deschis, în dimineaţa învierii? Dar, deşi păcatul nu-l poate schimba, îl face totuşi să sufere îngrozitor şi profund.
Nu aţi văzut niciodată o femeie care moare cu încetul din pricina purtării nesăbuite a fiului ei? Ea nu protestează, nu-l ocărăşte şi nu-i trâmbiţează lumii păcatul. Tocmai mâna ei este cea care-i deschide uşa când vine beat noapte de noapte. De pe buzele ei, nu aude deloc nici un cuvânt de reproş. Doar Dumnezeu poate ştii cât o costă acele fapte păcătoase ale fiului. Figura îi devine tot mai ştearsă, părul tot mai alb, paşii tot mai lenţi, inima mai slabă. Dacă aşa suferă dragostea unei femei, nu suferă Mântuitorul şi mai mult, dat fiind că dragostea Lui este şi mai mare decât a ei? Ne este uşor să venim la El pentru iertare şi să plecăm ştiind că au fost rostite cuvintele absolvirii noastre de vină, dar ne gândim destul cât L-a costat pe cruce acel păcat, atât de repede confesat de noi şi imediat uitat de El, şi cât îl costă purtându-i acum cicatricea fiindcă, noi îl “răstignim pe El din nou”?
Biserica primară a fost înclinată să suprime întâmplarea fiindcă s-a temut că poate încuraja păcatul. Nu a înţeles cum acel chip plecat la pământ îi poate face pe oameni să-şi plece, la rândul lor, capul de ruşine şi să se bată cu pumnii în piept; nu doar pentru ei, nu de teama de pedeapsă, ci pentru că i-au deschis Lui rănile şi-i ţes din nou spinii pentru coroana de pe frunte! De la o asemenea făptură, pleci în har, fără să mai păcătuieşti.
Uneori, pare să aştepte, până rosteşte cuvintele dătătoare de pace. Dar aceasta nu este o întârziere a dragostei. Vrea doar ca sângeroşii acuzatori (pârâşi) să se depărteze, şi sufletul să aibe timp să-şi vadă păcatul în prezenţa-i sfântă. Şi atunci când s-a pierdut orice speranţă, şi a bătut ceasul cel de pe urmă al disperării, când El poate găsi semnele unei adevărate pocăinţe, când sufletul în agonie se întoarce de la păcatul lui, la El, plin de dorinţă, El spune, “nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti”.
O suflete conştiente de păcat, nu aşteptaţi să fiţi aduse (cu forţa, n.tr.) în prezenţa Lui sfântă! Grăbiţi-vă voi singure într-acolo! Este singurul loc din univers unde veţi fi în siguranţă. Acolo, vocile acuzatoare sunt amuţite, acuzaţiile abandonate! Staţi! El vă va condamna păcatul, dar nu pe voi. Acuzaţia lui va sta mai mult în ceea ce El priveşte, decât în cuvintele Lui. Chiar tu te acuzi de o mie de ori mai mult decât El o face. Dar, în final prin dreptul ispăşirii Lui de pe cruce, te va ierta şi te va trimite la alţii să le spui povestea dragostei care nu dă greş niciodată şi nici nu este descurajată de înfruntarea ei cu păcatul omenesc, ci se pune în locul stăpânirii păcatului, cu domnia harului prin neprihănire la viaţa veşnică!

Ce se întâmplă cu sufletul omului după moartea în trup

Sau
Care este starea celor morti

---

Cu privire la acest subiect există numeroase concepţii greşite alimentate atât de ignoranţa biblică cât şi de diversele interpretări date acestui subiect, deloc neînsemnat, de către unele grupări religioase care nu acceptă mărturia simplă a Scripturilor asupra acestei realităţi. Dacă mai luăm în considerare şi infuzia de religii orientale din prezent atunci veţi realiza că acest subiect necesită o abordare imediată şi competentă. Pentru aceasta Scriptura ne va folosi drept bază.

Iată pe scurt câteva dintre cele mai semnificative doctrine false şi promotorii acestora:

• anihilaţionismul: Martorii lui Iehova (după moartea în trup sufletul încetează să mai existe – este anihilat).
• inconştienţa după moarte sau, “somnul sufletului”: Adventismul de Ziua a şaptea (de la moarte şi până la înviere sufletul este adormit şi nu trăieşte nici o experienţă, fie a cerului sau a iadului).
• purgatoriul: Romano-Catolicismul (de la moartea în trup şi până la înviere sufletele sunt încă purificate).
• nirvana: Hinduismul (fericirea rezultată din faptul că nu se mai simte nici durerea nici plăcerea).
• deificarea: Mormonismul (mormonul vrednic atinge după moarte starea de dumnezeu).

Bizarul acestor crezuri religioase împreunat cu ateismul feroce promovat până mai de curând au sporit confuzia oamenilor cu privire la acest aspect asupra căruia fiecare muritor ar trebui să aibe o noţiune cât se poate mai clară. Pentru ca toate aceste doctrine să fie date la iveală (demascate) trebuie să facem ceea ce Scriptura ne învaţă: “Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală este lumina” (Efes.5:13). Astfel vom expune în lumina Bibliei toate aceste crezuri eronate privitoare la ce se întâmplă cu sufletul omului după moarte şi care este starea celor morţi. Ea este autoritatea în materie, a cărei voci trebuie ascultate, mai presus de oricare alta. Iată, pentru început, câteva din afirmaţiile clare ale Noului Testament care aruncă lumină asupra stării celor morţi.

În primul rând Biblia ne descrie ALCĂTUIREA OMULUI:

1. OMUL ESTE ALCATUIT DIN TREI PĂRŢI: DUH, SUFLET ŞI TRUP:

1 Tesaloniceni 5:23
“Dumnezeul păcii să vă sfinţească El Însuşi pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos”.

OBSERVAŢIE: Între “suflarea omului” şi “duhul” (sau, spiritul) său există o evidentă diferenţă, negată de Martorii lui Iehova şi confundată de alţii:

Isaia 42:5
“Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care a făcut cerurile şi le-a întins, care a întins pământul şi cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc, şi suflet celor ce merg pe el”.

2. DESTINAŢIA DUPĂ MOARTE, A CREŞTINULUI

Filipeni 1:21-24
“Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig. Dar dacă trebuie să trăiesc în trup face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine; dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup”.

2 Corinteni 5:6-8
“Aşadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul – pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. – Da suntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul”.

3. SUFLETUL ESTE CONŞTIENT DUPĂ MOARTE:

Apocalipsa 6:9-11
“Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră junghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare, şi ziceau: ‘Până când Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?’ Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei”.

Din textul de mai sus este evident că sufletul omului înseamnă mai mult decât propria lui suflare de viaţă (adică, eroarea Martorilor!). Vedem că aceste suflete, din cer, de sub altarul lui Dumnezeu nu sunt nişte “suflări de viaţă” sau, “respiraţii” ce sunt conştiente, înveşmântate şi îi strigă lui Dumnezeu pentru răzbunarea sângelui lor!!!

Observaţi că acele suflete sunt conştiente după moarte. Ele au fost martirizate iar după moarte erau în ceruri destul de pline de viaţă. Ele pot să-i strige lui Dumnezeu şi să îmbrace veştminte/haine albe. Însuşi Dumnezeu li se adresează spunându-le acestora că mai mulţi din fraţii lor li se vor alătura după ce aceştia sunt ucişi. Această dezvăluire a Apocalipsei alungă toate aceste confuzii: oamenii sunt conştienţi după moarte şi sufletele lor vor desfăşura activităţi. Nu poate fi vorba de nici o anihilare sau de somn al sufletului!

Aceste suflete le întâlnim din nou şi în Apocalipsa 20:4

“Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata. şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani”.

4. IATĂ ALTE VERSETE DIN SCRIPTURĂ CARE INDICĂ CONŞTIENŢA DUPĂ MOARTE A SUFLETULUI OMENESC :

Iov 26:5,6
“Înaintea lui Dumnezeu tremură umbrele sub ape şi sub locuitori lor; înaintea Lui locuinţa morţilor este goală, adâncul nu are acoperiş”.

Matei 22:31,32
“Cât priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit ce vi s-a spus de Dumnezeu când zice: -Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov?’ Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi ci al celor vii”.

Citiţi Luca 16:19-31 – Pilda bogatului şi a săracului (Lazăr) Iată câteva fragmente extrase:
“săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi l-au îngropat…era el în locuinţa morţilor în chinuri…grozav sunt chinuit de văpaia aceasta…el este mângâiat, iar tu eşti chinuit…rogu-te…să nu vină şi ei în acest loc de chin…”

1 Tesaloniceni 5:10
“…care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim să trăim împreună cu El” (Noul Testament se referă întotdeauna la moartea fizică ca fiind un somn/adormire)

Luca 20:38
“Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sunt vii“

2 Corinteni 5:8 (deja citat)
“…ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta ca să fim acasă la Domnul”

Filipeni 1:23 (deja citat)
“…să fiu împreună cu Hristos…” (CITIŢI ŞI CONTEXTELE ÎNVECINATE!)

5. CĂ SUFLETUL ESTE CONŞTIENT DUPĂ MOARTE NE MĂRTURISEŞTE CHIAR ŞI VECHIUL TESTAMENT:

Isaia 14:9-11; 15-17
“Locuinţa morţilor se mişcă până în adâncimile ei, ca să te primească la sosire, ea trezeşte înaintea ta umbrele, pe toţi mai marii pământului, scoală de pe scaunele lor de domnie pe toţi împăraţii neamurilor. Toţi iau cuvântul ca să-ţi spună: şi tu ai ajuns fără putere ca noi, şi tu ai ajuns ca noi!’ Strălucirea ta s-a pogorât şi ea în locuinţa morţilor, cu sunetul alăutelor tale; aşternut de viermi vei avea şi viermii te vor acoperi”
14:15-17
“Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului! Cei ce te văd se uită ţintă miraţi la tine, te privesc cu luare aminte şi zic: ‘Acesta este omul care făcea să se cutremure pământul, şi zguduia împărăţiile, care prefăcea lumea în pustie, nimicea cetăţile şi nu dădea drumul prinşilor săi de război?'”

6. SUFLETUL ŞI DUHUL SE DESPART LA MOARTE DE TRUP:

Luca 8:54,55
“Dar El după ce i-a scos pe toţi afară, a apucat-o de mână şi a strigat cu glas tare: ‘Fetiţo, scoală-te!’ şi duhul ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât. Isus a poruncit să-i dea să mănânce

Matei 10:28
“Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă (iad)”

Iacov 2:26
“După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă”

1 Împăraţi 17:21,22
“Şi s-a întins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul şi a zis: ‘Doamne, Dumnezeule, Te rog fă să se întoarcă sufletul copilului în el!’ Domnul a ascultat glasul lui Ilie şi sufletul copilului s-a întors în el şi a înviat“.

7. CONTRAR MARTORILOR LUI IEHOVA, SAU A ALTOR MIŞCĂRI RELIGIOASE CARE NEAGĂ EXISTENŢA SUFLETULUI DUPĂ MOARTE, BIBLIA SPUNE CĂ SUFLETUL ŞI DUHUL OMULUI SUNT MAI MULT DECÂT SUFLARE.
Este binecunoscut faptul că Martorii consideră sufletul omului ca fiind suflarea lui de viaţă. Ei au mers atât de departe în confundarea celor două noţiuni încât în traducerea Bibliei pe care curând o vor publica în întregime şi în româneşte, au modificat textul din Luca 23:46 în felul următor. În loc de: “Tată, în mâinile Tale îmi încredinţez duhul!”, au spus, “Tată, în mâinile Tale îmi încredinţez suflarea!” Acest efort scolastic este depus numai şi numai pentru a nega existenţa de după moarte a sufletului şi a duhului omului. Un lucru este cert. Domnul Isus nu i-a încredinţat Tatălui, dioxid de carbon!! Şi nici Universul nu a fost lipsit de un Stăpân când Isus murea pe cruce!! Ci, împreună cu Tatăl, fiind primit la El, amândoi au continuat să-l guverneze!

8. BIBLIA AFIRMĂ CĂ DUHUL ŞI SUFLETUL OMULUI SUNT MAI MULT DECÂT SUFLARE:

1 Samuel 18:1
“David sfârşise de vorbit cu Saul. şi de atunci sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David şi Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el”

(Numai în cazul în care posezi mai multe cunoştinţe de chimie decât de teologie poţi explica cum două suflete s-au alipit şi cum iubind pe cineva ca pe propria ta suflare este o dovadă de strânsă prietenie şi nu de insultă. Mai bine să fii certat cu chimiştii decât cu Dumnezeu!)

2 Samuel 5:8
“David zisese în ziua aceea: ‘Oricine va bate pe Iebusiţi, să arunce în canal pe şchiopii şi pe orbii aceia care sunt urâţi de sufletul lui David‘” (trad. revizuită)

Marcu 14:34
“El le-a zis: ‘Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi!'”

Psalmul 107:26
“Se suiau spre ceruri, se pogorau în adânc; sufletul le era pierdut în faţa primejdiei”

Luca 2:35
“Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi”

9. O PRIMĂ CONCLUZIE FOARTE IMPORTANTĂ! REŢINEŢI!!

DUPĂ MOARTEA ÎN TRUP SUFLETULUI OMENESC ÎI RĂMÂN DOAR DOUĂ LOCURI UNDE VA MERGE ÎN VEŞNICIE. DOUĂ DESTINAŢII FINALE :

ÎNTR-UN “LOC DE CHIN”, SAU

ÎNTR-UN “LOC DE MÂNGÂIERE”
(LUCA 16:19-31)

ÎN PRIMUL SE MERGE PRIN A NU PRIMI JERTFA LUI ISUS
ŞI PRIN A TE BAZA PE FAPTELE ŞI BUNĂTATEA TA

ÎN AL DOILEA SE MERGE PRIN A PRIMI JERTFA LUI ISUS ŞI
PRIN A TE BAZA PE FAPTA SA ŞI BUNĂTATEA SA!

OMUL CARE MOARE ÎN TRUP, CUNOSCÂNDU-L ÎNCĂ DE CÂND ERA ÎN TRUP PE DOMNUL ISUS VA MERGE “ACASĂ” (2 COR.5:6-8; FILIP.1:21-24).

Conform publicaţiei Turnului de Veghere al Martorilor lui Iehova, “Cercetaţi toate lucrurile”, moartea este definită ca fiind “o pierdere a vieţii, o încetare a existenţei sau o completă încetare a conştienţei intelectuale sau a activităţii fizice celeste, umane sau de oricare alt fel” (pagina 86, a respectivei publicaţii). Rămânând consecvenţi obişnuitei lor practici de scoatere din context şi de redefinire de termeni (mai biblic spus, de răstălmăcire de termeni – vezi 2 Petru 3:16), Martorii lui Iehova culeg o mână de texte din Vechiul şi din Noul Testament care se referă la moarte ca fiind “un somn”. Din aceste texte scoase afară din contextul lor Martorii încearcă să dovedească că la moartea trupului fizic, omul, asemenea animalelor încetează să mai existe. Cel puţin până la înviere.
Trebuie amintit că Martorii lui Iehova nu cred că sufletul sau duhul omului sunt separate şi deosebite de trupul fizic al omului. În schimb, ei cred că omul este o combinaţie de trup şi de “suflare de viaţă” care împreună alcătuiesc “un suflet viu”. În acest caz sper că recunoaşteţi terminologia Genezei pe care au preluat-o pentru recrearea omului în imaginea teologică a Turnului de Veghere! Astfel, în concepţia despre moarte a Martorilor, atunci când un om moare nu mai există nici suflet şi nici duh/spirit care să-i părăsească trupul fizic şi care să-i păstreze conştienţa. Acest fapt este deosebit de atrăgător fiindcă omul nu mai poate atunci fi tras la răspundere de Dumnezeu pentru felul în care el ca şi “suflet viu” s-a comportat atunci când era în viaţă. Prin negarea existenţei după moarte a sufletului omului Martorii au reuşit ceea ce nici diavolul n-a putut: şi anume, să se sustragă de la răspunderea pe care o poartă pentru felul în care a trăit!! De ce să te mai temi de judecată, de iad, de consecinţele păcatului, dacă nu vei mai exista după moarte? De altfel, pentru a-şi lua măsuri de precauţie suplimentare ei au avut grijă să desfiinţeze şi doctrina unui iad veşnic unde sufletul poate cunoaşte o veşnică şi neîncheiată ispăşire pentru propriile-i păcate!
Această părere îndoielnică este limpede contrazisă de o mulţime de pasaje dintre care: Geneza 35:18, 1 Samuel 28:18-19, Ecleziastul 3:21, Fapte 7:59, Evrei 4:12, Apocalipsa 6:9-11, etc.
Ignorând asemenea pasaje şi multe altele, Martorii lui Iehova se folosesc de texte ca Psalmul 13:3, Ecleziastul 9:5-6 şi Daniel 12:2 pentru a demonstra că până la înviere morţii rămân în mormânt inconştienţi şi inactivi. Dar, nu acest lucru ne-au indicat pasajele de mai sus.
Acum, deşi termenul “somn” este folosit în Scriptură pentru a indica moartea, totuşi el nu este niciodată folosit pentru a descrie moartea naturii imateriale a omului, fie a sufletului sau a duhului. În Scriptură, termenul “somn” este întotdeauna aplicat doar trupului, devreme ce în moarte trupul împrumută înfăţişarea unui om care doarme. Însă termenul de “somn al sufletului” nu se găseşte niciunde în Scriptură şi de asemenea nici presupunerea că sufletul intră la moartea fizicului, într-o stare de inconştienţă.
Cea mai simplă infirmare a acestei doctrine a Martorilor lui Iehova (şi în unele privinţe, şi a Adventismului de Ziua a şaptea) se găseşte în pasaje ca:

Ioan 11:26
“şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată“

sau, Luca 16:19-31, Filipeni 1:21-24, 2 Cor.5:6-8, 1 Tes.5:10, etc.

Utilizarea termenului “moarte” din asemenea pasaje indică cu claritate o separare a sufletului şi a spiritului de trup, separare/despărţire care rezultă în definitiva inactivitate fizică şi o aparenţă generală de somn.
În prima epistolă către tesaloniceni, apostolul Pavel vorbeşte de întoarcerea Domnului Isus Hristos folosind termenul “adormire/somn” ca o metaforă a morţii:

“Nu voim fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va duce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, într-adevăr ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tes.4:13-17)

Versetul 14 din acest pasaj indică că deşi Pavel folosea metafora “adormirii/somnului” pentru a descrie moartea fizică, el a înţeles limpede că atunci când Isus va veni din nou, El va aduce împreună cu El (pentru “împreună” avem grecescul “sun”), pe aceia ale căror trupuri “dorm”. Pentru a fi mai explicit, sufletele şi duhurile celor ce sunt acum împreună cu Hristos în slavă (2 Cor.5:8; Filip.1:22-23) vor fi reunite cu trupurile lor înviate (1 Cor.15), aceasta însemnând că ele vor fi îmbrăcate în nemurire şi neputrezire, nemaidescompunându-se fizic. Cuvântul grecesc “sun” indică că ei (adică, sufletele şi duhurile lor) se vor afla într-o poziţie “umăr la umăr” cu Hristos, iar trupurile lor fizice care “dorm” acum vor fi în aceea clipă înviate la nemurire/neputrezire şi reunite cu duhurile lor.
Atunci, pentru creştin, moartea fizică implică doar adormirea sau somnul trupului, el aşteptând învierea la nemurire, când trupurile noastre înviate se vor alătura sufletelor şi duhurilor noastre desăvârşite. Dar dacă va fi să murim înainte ca să vină Domnul, noi avem totuşi asigurarea că la moartea noastră fizică vom fi împreună cu El şi de asemenea că, ne vom întoarce împreună cu El. După cum Pavel a spus, “a fi absent din trup înseamnă a fi acasă_(sau, prezent) împreună cu Domnul” (2 Cor.5:8). Spre deosebire, sufletele celor nemântuiţi merg într-un loc de chin unde aşteaptă judecata finală.

CONFUZIA NOŢIUNILOR DE ADORMIRE A TRUPULUI ŞI ADORMIRE/SOMN AL SUFLETULUI SE DATOREAZĂ NEÎNŢELEGERII SEMNFICAŢIEI TERMENULUI “MOARTE” (“THANATOS” – ÎN GREACĂ). ASTFEL, “THANATOS” – “MOARTE” NU ÎNSEAMNĂ A FI INEXISTENT SAU INCONŞTIENT, CI MAI DEGRABĂ, A FI SEPARAT/A SE DESPĂRŢI.

Coloseni 2:13
“Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre (evident, aici însemnând despărţiţi de Dumnezeu, NU inexistenţi sau inconştienţi!?) şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu va adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile…”

1 Timotei 5:6
“Dar cea dedată la plăceri, chiar dacă trăieşte, este moartă” (chiar versetul ne demonstrează că-i vorba de despărţire de Dumnezeu din cauza păcatului nu de moarte fizică sau spirituală)

Apocalipsa 3:1
“Îngerului Bisericii din Sardes, scrie-i: …ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort“

Efeseni 2:1
“Voi eraţi morţi în greşelile (e vorba de, încălcările legii lui Dumnezeu) şi în păcatele voastre…”

Aceste versete, precum şi multe altele afirmă limpede că sufletul şi duhul omului sunt mai mult decât suflarea lui. Sufletul şi spiritul unui om se despart/separă de trup atunci când acesta moare, iar după moarte acestea sunt conştiente suferind sau fiind mângâiate, până la învierea trupului fizic şi primirea pedepsei ori a răsplăţii. Depinde de poziţia pe care omul a avut-o când trăia, faţă de Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos.

JOHN BLANCHARD A SPUS: “SĂ CREZI ÎN PARADIS DAR NU ŞI ÎN IAD, E CA ŞI CUM AI SPUNE CĂ, AU FOST MOMENTE CÂND ISUS SPUNEA ADEVĂRUL ŞI MOMENTE CÂND EL MINŢEA!”

A crede că Dumnezeu nu va trimite oameni în iad şi că acest loc nu există, este o greşeală care pune la îndoială autenticitatea relaţiei tale cu El. A te baza numai pe caracterul Său iubitor fără a ţine seama şi de caracterul Său drept, este extrem de eronat. Pentru păcat trebuie să se plătească şi El nu va absolvi pe nimeni de această datorie, indiferent că aceştia cred, sau nu, că vor exista după moarte. JUDECATA LUI DUMNEZEU ESTE INEVITABILĂ ŞI IMPLACABILĂ. Bine ar fi ca aceştia să o înfrunte pregătiţi!

10. VA SALVA DRAGOSTEA ŞI COMPASIUNEA (ÎNDURAREA) LUI DUMNEZEU PE CEI NECREDINCIOŞI, NELEGIUIŢI, ŞI NEMÂNTUIŢI?

Psalm 7:11,12…
“Dumnezeu este un judecător drept, un Dumnezeu care se mânie în orice vreme. Dacă cel rău nu se întoarce la Dumnezeu, Dumnezeu îşi ascute sabia, îşi încordează arcul şi-l ocheşte, îndreaptă asupra lui săgeţi omorâtoare şi-i aruncă săgeţi arzătoare!”

Iov 27:8
“Ce nădejde îi mai rămâne celui nelegiuit, când îi taie Dumnezeu firul vieţii când îi ia sufletul? Îi ascult_ Dumnezeu strigătele când vine strâmtorarea peste el?”

Cu toate acestea mulţi îşi spun: “Totuşi mulţi oameni păcătuiesc şi se pare că nu li se întâmplă nimic!” În acest caz, iată o ilustraţie care explică aparenta întârziere: “D-zeu îşi încordează arcul!” şi cu cât îl încordează mai tare, cu atât mai adânc va pătrunde săgeata mâniei Lui atunci când este slobozită! Noi îi mulţumim că întârzie!
De aceea, tocmai fiindcă este atât de finală, de irevocabilă şi de ireversibilă, judecata lui Dumnezeu întârzie! Săgeata aceasta, odată slobozită, NU SE MAI ÎNTOARCE!

11. ATUNCI CÂND TOTUŞI EA ESTE SLOBOZITĂ, IATĂ DESCRIERI DIN NOUL TESTAMENT ALE EXPERIENŢEI PEDEPSEI LUI ŞI ALE LOCULUI ÎN CARE ACEASTA ESTE APLICATĂ FĂRĂ RĂGAZ SUFLETULUI OMENESC:

• – UN LOC UNDE VIERMELE LOR NU MOARE NICIODATĂ ŞI UNDE FOCUL NU SE STINGE : Marcu 9:43-48
• – ÎNTUNERICUL DE AFARĂ, PLÂNSUL ŞI SCRÂŞNIREA DINŢILOR : Mat.8:12; 22:13…
• – PEDEAPSA VEŞNICĂ : Mat.25:31-46
• – BĂTUT CU LOVITURI : Luca 12:41-48
• – SEPARARE ETERNĂ DE DUMNEZEU : Mat.7:21-23
• – MOARTEA A DOUA : Apocalipsa 2:11; 20:6
• – IAZ (LAC) DE FOC : Apoc.20:11-14; 21:8
• – VOR FI MUNCIŢI ZI ŞI NOAPTE, ÎN VECII VECILOR : Apoc.20:10b
• – FUMUL CHINULUI LOR SE VA SUI ÎN SUS ÎN VECII VECILOR : Apoc.14:10-11

Mulţi au crezut în mărturia biblică a existenţei iadului. Iată ce au spus unii dintre aceştia, care nu au fost nişte necunoscuţi ai vremii lor:

“Toate drumurile care duc în iad sunt drumuri cu sens unic” Anonim

H.G.Adams: “Iadul este adevărul înţeles prea târziu!”

Augustin: “Păcatul fiecărui om este instrumentul pedepsei lui, iar nelegiuirea lui îi este transformată în propriu-i chin”

Thomas Brooks: “Chiar dacă lacrimile fiecărui păcătos damnat ar fi cât un ocean întreg, totuşi luate împreună toate aceste oceane nu ar putea vreodată să stingă măcar o scânteie a focului cel veşnic”

T.Brooks: “Cei osândiţi vor sta în iad atâta vreme cât lui Dumnezeu îi este dat să stea în paradis”

E.G.Robinson: “Moartea a doua este continuarea morţii spirituale într-o altă şi nesfârşită existenţă”

“În iad, chiar şi Evanghelia este o veste proastă” Anonim

“Acela va avea iadul ca datorie, care nu are cerurile ca dar”

“Prea târziu!” stă scris pe porţile Iadului

Thomas Brooks: “Dumnezeu nu are decât un iad şi este al acelora pentru care păcatul a fost în mod obişnuit, un rai pe acest pământ!”

Robert G.Lee: “Ieşire” nu este un cuvânt aflat în vocabularul iadului.

B. North: “Şi tu vei fi un credincios într-o bună (?!) zi. Dacă niciodată nu ai crezut pe pământ, vei crede pentru totdeauna în iad!”

Thomas Watson: “Iadul poate fi o locuinţă. Dar cu siguranţă că nu va fi un loc de odihnă”

William Law: “Oamenii nu se află în iad fiindcă Dumnezeu este mâniat pe ei. Ei se află în mânie şi-n întuneric fiindcă ei i-au făcut luminii, care se revarsă fără încetare de la Dumnezeu, ceea ce i-a făcut omul care şi-a scos singur ochii!!”

Rowland Hill: “Dacă îmi este teamă de păcat, nu trebuie să-mi fie teamă de iad”

R.B.Kuiper: “Ştiţi ce face Cerul să fie Cer? Comuniunea cu Dumnezeu. şi ştiţi ce face Iadul sa fie Iad? Este separarea de Dumnezeu!”

John Murray: “Cei pierduţi, vor suferi veşnic satisfacerea dreptăţii divine, însă niciodată nu o vor satisface”

Matthew Henry: “Acelora care sunt pentru Dumnezeu nişte păcătoşi incorigibili (încăpăţânaţi), Dumnezeu le va fi un Judecător implacabil (încăpăţânat)”

T.Watson: “În iad, păcătosul va fi totdeauna pe moarte, dar nu va muri niciodată”

“Iadul va fi răsplată aceluia care nu a primit Cerul în dar!” Anonim

“Ziua Judecăţii de Apoi este îndepărtată. Ziua Judecăţii tale, este aproape!”

TU, ALEGE VIAŢA!

BIBLIOGRAFIE:
– “STATE OF THE DEAD”, pastor J.Mark Martin, Calvary Community Church, Phoenix, AZ.
– “JEHOVAH OF THE WATCHTOWER”, Dr.Walter Martin & Norman Klann. Material pus la dispoziţie de CHRISTIAN RESEARCH INSTITUTE, 17 Hughes, Irvine, CA 92718.
– “GATHERED GOLD”, “MORE GATHERED GOLD”, John Blanchard.

Teodor Macavei