Pocăiţi(i) de pretutindeni, la fel ca globaliştii comunişti, deci satanişti, nu vor să înveţe din păţania Poporului Evreu, care i-a întors spatele lui Dumnezeu (1 Sam. Cap.12) şi l-au “altoit”, după cum şi noi l-am înlocuit cu datini, idolatrii, foto/picturi aurite, dar mute, surde, oarbe, deformate (Psalmii 115 şi 135), icoane făcătoare de bani şi de atei; Dacă întipăream pe tăbliţa inimii această lecţie, nu alegeam în fruntea poporului- hoţii fesenişti, potopitorii komunisti, intunecatorii… Şi pentru alte nelegiuiri-respingerea, prigonirea şi răstignirea lui Hristos ne-a fost trimis Duhul Sfânt! DAR pe El de ce-l supărăm? De ce nu-l lăsăm să domnească, să rodească în omul înnoit, căci NUMAI El este cel mai mare, tare, mai bun şi mai atotştiutor decât noi toţi la un loc, pentru a nu-l mai primi în grajdul boilor, ci în ieslea inimii născută din nou (Ioan, cap.3) Să nu-l mai ţinem la uşă (Ap.3/20), ori să-l facem preş, sau roată de rezervă… Păcat că unii „cre (ş) tini” cred că au pus mâna pe El şi-l… (mal)”tratează”! De ce nu vrem să devenim UNA cu El, pentru a rămâne Cap şi pentru a ne călăuzi în toate, dacă-i dăm întâietate, suveranitate, în totalitate, fiindcă noi am fost răstigniţi şi îngropaţi cu Iisuss şi cu toate nelegiuirile, (Gal 5/20) pentru că nimic bun nu este în „maimuţoiul” ADAMIC (Rom. cap.7) Să-l lăsăm pe Duhul Sfânt să locuiască în orice creştin Cristic, pentru că (prin noul om, neadamic) El să făptuiască, să vorbească, să se roage, să ne slujească, să ne protejeze, să ne vindece, să muncească, să ierte, să iubească, să dăruiască prin noi- din Preaplinul Dumnezeirii, intrucât El face totul foarte bine şi pentru veşnicie; Sau vrem- precum părinţii Adam, Eva şi Satan, (căci orice om vechi are ca tată pe diavol, Ioan cap.8/44), ca să devenim ca Dumnezeu (Gen. cap.3) Tot nu credem invătătura din Psalmul 127?” Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte …

 zzzDaca ati uitat privati-hotia neconstitutionala,inseamna ca meritati salariile de mizerie,pensiile rusinoase si alocatiile  jignitoare – ”Perla” turismului românesc, furată bucată cu bucată. De ce spune primarul că îi e ”frică”… Nesfirsitul teatru caraghioiliescian continua:”Noi furam, noi ne judecam, noi ne reabilitam, pentru ca banul dicteaza politicul, justitia , totul ! Iata ” De ce Statul nu recuperează nimic din prejudiciile VIP-urilor condamnate. Averile infractorilor, puse la adăpost pe numele prietenilor” Cele mai frumoase case si spatii de locuit din lume… Ca si Eva fesenista,da vina pe Adam cel comunist de globalist,care (re)traieste in orice maimutoi nenascut din nou-Cazanciuc, performanta rara, este mai penibil decat Ciolacu: „Poporul roman a pierdut, nu PSD”…Aflati de ce a ajuns Avocatul Diavolului sa… aiba si pensie speciala ..Tenebrosul secret din biografia lui Victor Ciorbea, care-l tine captiv Mafiei Rosii 
aa
Cum a devenit Baba Sindicala (prin jonglerii Putinale) o Hoata Fesenala! Jonglerii financiare ale CNSLR-Frăția cu o clădire de milioane de euro… Iata cum s-a nascut fesenia globalist de satanista!Casa de Cultură a Sindicatelor din Rovinari, furată de Cartel Alfa şi preluată ilegal de primăria oraşului… Infractori celebri, interlopi sau îmbogățiți peste noapte din evaziune fiscală râd în nas autorităților care le bat în poartă să-i execute silit.(Nu mai acceptati )-ROMÂNIA FURATĂ. Petromidia, privatizare cu dedicație…Partidul intrupat din coruptie, tradare, hotie, minciuna, porno- precurvie (de citit portretul satanic, redat in Galateni, cap.5/20 devine desertaciune si goana dupa vant…Adrian Năstase anunță că PSD ar putea fi DEZINTEGRAT …Nu mai practicati rafuielile Kaghebisto-feseniste : Crimă în Guvernul PSD. Ponta, suspect de moartea procurorului Panait…Sculele PeSeDiei multilateral de globaliste vor sa transforme pandemia Chinezista in PANDALIA FESENISTA – Un inspector DSP din Suceava s-a dus beat și fără mască să facă o anchetă epidemiologică7Hula împotriva Duhului Sfânt este un păcat de neiertat…ÎNFIEREA SI SIGURANTA- 1. ÎNFIEREA PRIN DUHUL SFÂNT… Botezul cu Duhul Sfânt, de R. C. Sproul; Doctrina despre Dumnezeu… lui Isus Cristos si Doctrina despre Duhul Sfânt; Iubeşti trinitatea? Credinţa şi pocăinţa-Darurile lui Dumnezeu sau roade ale voinţei libere, de Sam Storms; Psalmul 127;1. Dacă nu zideşte Domnul o casă,degeaba lucrează cei ce o zidesc;…by john Fischer; Psalmul 127 – Zadarnicia omenescului; Cu Dumnezeu sau… degeaba! – Luigi Mițoi; Adevărata pocăinţă, Traducere din limba engleză de Dinu Moga;222Primiţi Duh Sfânt”-Ioan 20.17-23,de William KellyDIFERENȚE DINTRE BOTEZUL ȘI UMPLEREA CU DUHUL SFÂNT… Ce este roada Duhului Sfânt? EFICIENȚA MORȚII LUI HRISTOS (2 COR. 5:14-15)… Puterea pentru slujire… In slujba lui Hristos- din dragoste și recunoștință față de El… CUM AM PRIMIT EU BOTEZUL CU DUHUL SFANT…Controlează lumea gândurilor tale- Sunt eu răspunzător de gândurile mele?de  David R. Reid; Consecinţa umplerii cu Duhul-Apocalipsa 22.16,17 si Râuri de apă vie- Ioan 7.37-39,de Walter Thomas Prideaux Wolston;

 Sculele PeSeDiei multilateral de globaliste vor sa transforme pandemia Chinezista in PANDALIA FESENISTA – Un inspector DSP din Suceava s-a dus beat și fără mască, să facă o anchetă epidemiologică

Situație incredibilă în județul Suceava. Un inspector de la Direcția de Sănătate Publică este acuzat că a mers fără mască și băut bine să facă o anchetă epidemiologică.

Bărbatul s-a deplasat la Dornești împreună cu un alt coleg care a rămas însă în mașină. Cei doi au fost chemați la dispensarul din comună pentru un bărbat infectat cu coronavirus, externat la cerere, care a murit acasă la jumătate de oră după ce a ajuns.

La dispensar au fost chemate și rudele persoanei decedate. Când s-au întâlnit însă, nici inspectorul și nici rudele nu purtau mască de protecție. Atunci a început și scandalul.

Polițiștii chemați la fața locului i-au amendat pe angajații DSPcu câte 2.500 lei. Totodată, cei doi membri ai echipei de control sunt cercetați disciplinar de superiori.

Potrivit GCS, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 43 de noi decese, dar şi 755 de noi cazuri de îmbolnăvire, în timp ce în secţiile de Anstezie şi Terapie Intensivă (ATI) sunt internaţi 506 pacienţi.

Până luni, 31 august 2020, 3.621 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Nu mai practicati rafuielile Kaghebisto-feseniste : Crimă în Guvernul PSD. Ponta, suspect de moartea procurorului Panait

 

,,Câinele de Ponta m-a omorât,,. Sunt ultimele cuvinte ale lui Panait înainte de a muri.

12 ani au trecut de la cea mai suspectă moarte politică din ultimii 24 de ani. Cauza ei: mușamalizarea CORUPȚIEI LA NIVEL ÎNALT. Cazul este în actualitate în țară și în presa străină, cu atât mai mult cu cât numele lui Victor Ponta a fost și a rămas actor în angrenajul sinistru al sistemului care l-a zdrobit, în anul 2002, pe procurorul Panait. Este sistemul care l-a promovat pe Ponta peste noapte, în anii 2000, la vârful Puterii.

 

Cristian Panait a fost colegul de serviciul al lui Victor Ponta. Și prietenul lui, după cum se lăuda același Victor Ponta. Ambii erau procurori la Parchetul General. În acel an, 2002, Cristian Panait se pregătea să se însoare. Nu a mai ajuns să o facă. A murit zdrobit pe cimentul din fața blocului unde locuia. Atunci, oficialii au spus că s-a sinucis aruncându-se de la etajul 10 al clădirii. Avea doar 29 de ani.

 

Nu a fost singura moarte suspectă. Procurorul care a investigat decesul ciudat al lui Cristian Panait a fost ucis, la rândul lui. A fost lovit mortal de o mașină iar autorul accidentului nu a mai fost prins niciodata

 

Lele: ,,Victor Ponta se teme de adevăr în cazul morții lui Cristian Panait,

 

 

 

,,Victor Ponta se teme de adevăr în cazul morții procurorului Panait. Cred că a fost o moarte provocată. Ponta este unul din cei mai puțin interesați să se stabilească adevărul cu privire la moartea lui Panait.,,. Sunt declarațiile fostului procuror Alexandru Lele, publicate pe 6 mai 2014 de ziarul ,,Bursa,,. Lele este victima în viață a sistemului politico-mafiot Năstase-Ponta-PSD din anul 2002, anul în care a izbucnit scandalul care a dus la moartea lui Cristian Panait,

 

Rezumatul dramei din anul 2002: În martie, procurorul bihorean Lele arestează un exponent al mafiei politico-economice al regimului Năstase-PSD, Adrian Tărău, traficant de produse petroliere. Banii proveniți din trafic erau vărsați de Tărău în conturi bancare în străinătate. Premierul Năstase comandă eliberarea individului arestat, Tărău, care era și sponsor principal al PSD și trimite de la București un comando care să-l aresteze pe procurorul Lele.

 

Cristian Panait era procurorul trimis în execuție. După analizarea faptelor de care era acuzat Lele, dispune, șocat, reversul comenzii supreme. Respectiv, eliberarea lui Lele. Protestul îi aduce lui Panait moartea, după doar o lună. Pe 10 aprilie 2002. Moartea a survenit, potrivit presei, ca urmare a presiunilor formidabile politice și psihice la care a fost supus de ,,colegi,, printre care se număra și Victor Ponta. Același Ponta care spunea despre Panait că ,,i-a fost prieten,,.

 

Lele și-a găsit dreptatea abia după șase ani de zile. Pe 28 ianuarie 2008, când CSM și Parchetul General îi constată nevinovăția. ,,În anul 2008 s-a dat aceeași soluție pe care o propusese Cristian Panait cu șase ani în urmă și pentru care a plătit cu viața. Vina pentru care NU l-au iertat pe Cristian Panait a fost că i-a forțat pe dinozaurii sistemului să se implice direct în cazul Tărău. Ținta lor finală era puterea, controlul discreționar al societății(…) Lăsarea lui Panait în viață ar fi constituit o urmă pe care nu și-o permite niciun asasin. Cred că moartea lui Panait a fost o moarte provocată,, a subliniat Alexandru Lele în ziarul ,,Bursa,,.

 

 

 

Mătușa lui Panait: ,,Ponta ȘTIE cine se ascunde în spatele asasinatului (…). A fost o crimă,,.

 

Celebrul ziar german, Frankfurter Allgemeine Zeitung, citează o declarație a mătușii lui Cristian Panait, Eleni Dumitru, declarație care s-ar regăsi în dosarul de cercetare a morții nepotului ei: ,,Cristi m-a anunțat când s-a întors de la serviciu (n.a. 10 aprilie 2002, ultima zi din viața lui) că va avea o vizită și să nu mă speriu dacă aud scandal. El mi-a zis: <<Ori eu, ori ei!>> A spus că vrea să lămurească niște probleme de viață și de moarte cu un coleg și mi-a spus numele lui Ponta. Eu am plecat la o vecină, așa cum m-a rugat. Ultima persoană care a venit la Cristi a fost Ponta. (…) Ultimele cuvinte pe care le-am auzit de la Cristi care era zdrobit pe caldarâm au fost <<Câinele de Ponta m-a omorât>>,,. Cristian Panait a murit la scurt timp după ce a fost dus la spital.

 

O altă mărturie din dosar a mătușii lui Panait insistă tot pe numele lui Ponta: ,,Dl. Ponta știe exact cine se ascunde în spatele asasinării lui Cristi. Dl. Ponta s-a lăudat că i-a fost prieten. Aștept cu nerăbdare să ajungă la Putere să văd dacă va redeschide dosarul, căci a fost crimă, nu suicid, așa cum s-a susținut,,.

 

 

 

Pentru Ponta și PSD: caz inchis. Pentru români: caz deschis

 

 

PATRU LUNI! Doar patru luni a fost cercetată moartea procurorului Cristian Panait de către Parchetul General, unde fuseseră colegi și prieteni cel omorât în 2002 și cel viu de azi. Parchetul regimului PSD-Năstase-Ponta al anului anul 2002 a clasat dosarul după patru luni. Explicația lor: sinucidere.

 

Evoluția politică a lui Victor Ponta a fost explozivă exact în anii 2001-2004, când a murit și Cristian Panait.

 

  • 1998-2002 – procuror în Parchetul General

  • 2001 – se înscrie în PSD

  • 2001 – numit de premierul Adrian Năstase, șef al Corpului de Control al Primului Ministru

  • 2003 – devine șeful tinerilor din PSD și vicepreședinte al PSD.

  • 2003 – își dă și doctoratul în drept. Îndrumător științific, același Adrian Năstase. Doctorat dovedit, peste ani, ca fiind un PLAGIAT. Adică, o HOȚIE.

  • 2004 – numit de Adrian Năstase ministru delegat în Guvernul PSD

 

 

În ultimii doi ani, caracteristicile hâde, sinistre ale anilor 2000-2004 au reînviat periculos de repede, protejate de actuala clică a lui Ponta. Acum știți cine și de ce se teme de soluționarea morții lui Cristian Panait, după 12 ani de zile. Acceptați?

Partidul intrupat din coruptie, tradare, hotie, minciuna, porno- precurvie (de citit portretul satanic, redat in Galateni, cap.5/20 devine desertaciune si goana dupa vant…Adrian Năstase anunță că PSD ar putea fi DEZINTEGRAT 

Fostul premier Adrian Năstase este de părere că după eșecul moțiunii de cenzură foarte mulți primari PSD ar putea fi interesați de ofertele liberalilor, lăsându-i pe social-democrați în mare dificultate în teritoriu. 

“O motiune amanată foarte mult. In final, depunerea ei a avut loc anterior Congresului PSD iar dezbaterea si votul ei au fost programate după. Amanarea votului, din lipsă de cvorum, nu mai poate influenta Congresul – care a trecut – dar poate influenta alegerile locale. Unele zone de nehotarati si unii primari ar putea fi interesati de ofertele liberalilor.

Este destul de evident, la acest moment, PSD are destul de putini aliati si nu reuseste să negocieze cu succes pentru a-i obtine.

Au mai ramas trei saptămani pană la alegerile locale. Ar fi nevoie de o strategie foarte spectaculoasă a partidului pentru a depăsi acest esec in scurtul timp rămas.

Se va intampla oare acest lucru?,” este mesajul lui Adrian Năstase.

(Nu mai acceptati )-ROMÂNIA FURATĂ. Petromidia, privatizare cu dedicație

petromidia ziua sursa rompetrol com 10 08 2015

Sunt 15 ani de când statul a privatizat, pe bani puțini, singura rafinărie a României de la Marea Neagră și tot atâția de când a convenit cu noii proprietari că i se va plăti o datorie de peste 600 de milioane de dolari.

Dinu Patriciu: N-a fost deloc imorală, a fost o operaţiune comercială.

Petromidia l-a urcat pe Dinu Patriciu în topul miliardarilor, a trecut apoi în portofoliul companiei de stat kazahe, KazMunayGas, dar la bugetul de stat, în contul datoriei istorice nu au ajuns decât 70 de milioane de dolari.

Azamat Zhangulov, vicepreşedinte senior al KMG International: Astăzi, nu avem niciun fel de datorie faţă de statul român.

Așa s-au făcut, în România, legile: cu guverne care au favorizat companii private în detrimentul statului și parlamentari care cer comisii de anchetă după ce ei înşişi au votat derogări care au evaporat datoriile.

Constantin Niţă, fost ministru al Energiei: Nu. Deci se face o mare confuzie.

Zece guverne au stat la masă, în ultimii 15 ani, cu Rompetrol. Unele au pierdut bani, altele timp.

Emil Boc, fost premier al României: Ce a ținut de noi, în Guvern, am făcut.

Guvernul Ponta pierde însă în prezent singura șansă de a mai obține integral cele 690 de milioane de dolari.

Ce personaje-cheie au stat în spatele acestei înțelegeri, care este sfătuitorul din umbră al premierului care a făcut-o posibilă, dar și ce mai speră să câștige Guvernul din restul acțiunilor la rafinărie scoase azi, din nou, la vânzare vedeți la Jurnalul de Seară, într-o nouă anchetă marca „România furată”. Azi, la ora 21.00.

Incultii,hotii,muitii,tradatorii si tot neamul lor  s-au razbunat pe Poporul Roman si pe …Case de Cultură ale Sindicatelor, furate de noii faraoni ai mişcării sindicale de după 1990

În cadrul demersului nostru de a aduce la cunoştinţa opiniei publice şi a organelor statului jafuirea patrimoniului Uniunea Generală a Sindicatelor din România (UGSR), astăzi vom prezenta câteva cazuri referitoare la distrugerea caselor de Cultură ale Sindicatelor.  Construite înainte de 1989, prin Hotărâri ale fostului Consiliului de Ministrii, lucrările au fost finanţate din fondurile proprii ale UGSR, aceasta fiind şi proprietarul lor.

În 1989 Uniunea Generală a Sindicatelor din România avea 42 de case de Cultură. Practic, fiecare judeţ avea o astfel de casă de cultură, plus Bucureştiul. In ele se desfăşurau activităţi culturale, sociale sau existau multe ateliere şcolare în care copiii învăţau diferite îndeletniciri. De asemenea, acolo se organizau spectacole la care participau locuitorii oraşelor. Într-un cuvânt, educaţie şi cultură. După 1990, tăvălugul furturilor din averea UGSR, mişcare  sindicală care legal nu a fost desfiinţată niciodată, a cuprins şi aceste case de cultură. Noile confederaţii sindicale au trecut la împărţirea acestui mare patrimoniu după bunul plac, după ce, prin documente false, au indus în eroare justiţia. Ulterior, casele de cultură au fost reunite în cadrul Asociației Naționale a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România, o organizaţie care ulterior s-a revendicat, ilegal, ca fiind propritara acestor imobile. Documentele aflate în posesia noastră demonstrează foarte clar că proprietarul de drept al acestor imobile este Confederaţia Generală a Muncii-Uniunea Generală a Sindicatelor (CGM-UGSR), urmaşul recunoscut de instanţă ca fiind continuatorul UGSR.

-În facsimil Hotărârile Consiliului de Miniştrii (numărul şi anul emiterii) în baza cărora s-au construit aceste case de cultură şi anul în care au fost puse în funcţiune

În spatele Asociației Naționale a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România stau aceleaşi sindicate care  imediat după 1990 au devalizat patrimoniul Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR). Acestea sunt:

  • CONFEDERAŢIA NAŢIONALÃ A SINDICATELOR LIBERE DIN ROMÂNIA – FRÃŢIA
  • CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ SINDICALĂ “CARTEL ALFA”
  • CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DEMOCRATICE DIN  ROMÂNIA
  • BLOCUL NAŢIONAL SINDICAL

Deşi s-a autointitulat proprietara acestor clădirii, Asociația Naționala a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România a uitat că avea obligaţia şi să investească în întreţinerea lor. Din păcate însă, acest lucru nu s-a întâmplat, iar astăzi multe dintre ele se află într-o stare deplorabilă, unele au fost înstrăinate deşi legea sindicatelor interzice în mod expres înstrăinarea patrimoniului, iar altele au fost preluate, tot ilegal, de către primării.

Casa de Cultură a Sindicatelor Alexandria, furată de Primărie

La Alexandria, primăria oraşului şi-a trecut, în mod abuziv, în patrimoniul său Casa de Cultură a Sindicatelor. Acest lucru s-a făcut cu acordul conducerilor locale ale celor patru confederaţii sindicale şi cu “sprijin” politic. Doar vorbim despre Teleorman. Ele au susţinut că sunt proprietarul de drept al clădirii, deşi acest lucru era un fals. Proprietarul de drept al acestei clădirii era Uniunea Generală a Sindicatelor din România (UGSR), organizaţie care legal nu a fost desfiinţată niciodată.  Odată cu recunoaşterea de către instanţă a calităţii Confederaţiei Generale a Muncii-Uniunea Generală a Sindicatelor din România de continuator de drept al UGSR, acesta era şi proprietarul bunurilor. Prin această preluare a clădirii, Primăria Alexandria a devenit şi ea părtaşă la furtul din patrimoniul UGSR, în condiţiile în care ştia că actele de proprietate asupra clădirii a celor patru confederaţii sindicale nu există, în Cartea Funciară fiind trecut ca proprietar UGSR. În Teleorman, toate Casele de Cultura au fost puse pe butuci, începand cu Zimnicea, continuând cu Alexandria şi terminând cu Turnu Măgurele, pe care a luat-o tot primăria, ca de fapt, toate aceste oraşe tot de Teleorman aparţin.

Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu, îngropată de faliment

Construită în anul 1970, Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu a devenit o ruină sub administrarea ANCCSR.  După 1990 investiţiile în această clădire au lipsit, sala de spectacole şi mobilierul sunt din anii ‘80. Exteriorul clădirii nu a mai văzut de foarte mulţi ani vopseaua, iar partea de lemn a acoperişului  a fost distrusă de intemperii. Preluată ilegal după 1990 din patrimoniul UGSR, deşi aceasta nu fusese desfiinţată, de către noile confederaţii sindicale, clădirea a fost preluată ulterior, în baza unei hotărâri judecătoreşti, de către o fundaţie, dar ea a ajuns în faliment. Potrivit evaluării făcute de lichidatorul judiciar în urmă cu câţiva ani, valoarea clădirii era stabilită la 7,8 milioane de lei, respectiv 1,7 milioane de euro. Casa de Cultură a fost închisă în noiembrie 2015 pentru că aici nu se mai puteau organiza spectacole. Măsura a fost luată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, care stabilea că nu sunt respectate normele privind prevenirea şi stingerea incendiilor.

Casa de Cultură a Sindicatelor Orşova, executată de Fisc din cauza administratorilor

Datoriile tot mai mari şi dezinteresul managerilor în gestionarea acestei clădiri  au făcut ca la Orşova Casa de Cultură a Sindicatelor  să-şi schimbe uşor, uşor destinaţia.  Din cauza datoriilor acumulate, Fiscul a încercat de trei ori să vândă această clădire în contul datoriilor. Deşi statul are tot dreptul să-şi recupereze banii, este de neînţeles cum a decis să acţioneze fiscul. În primul rând actele de proprietate asupra acestei clădiri indicau ca adevărat proprietar UGSR şi pe continuatorul său de drept recunoscut de instanţă,  Confederaţia Generala a Muncii-Uniunea Generală a Sindicatelor din România. În aceste condiţii, Fiscul avea datoria să ia legătura cu proprietarul legal al clădirii când a constatat că ocupanţii ei nu îşi onorau obligaţiile financiare.

Casa de Cultura a Sindicatelor Baia Mare, furată de sindicate şi apoi de primărie

Primăria oraşului Baia Mare a încercat şi ea să-şi treacă în propriul patrimoniu clădirea  Casei de Cultură a Sindicatelor, deşi legal nu avea niciun drept să facă acest lucru, în condiţiile în care aceasta avea un proprietar-UGSR. Decizia de a trece clădirea în patrimoniul public al oraşului a fost luată, în ciuda documentelor care atestau că dreptul de proprietate asupra clădirii aparţine UGSR, în vara anului 2014. Doar intervenţia în instanţă a UGSR a blocat această tranzacţie. Casa a fost construită în anul 1971, din banii sindicatelor, proprietarul fiind de la început Uniunea Generală a Sindicatelor din Romania.

Casa de Cultură a Sindicatelor din Rovinari, preluată ilegal de primărie, fără acordul proprietarului

În luna noiembrie a anului trecut, Casa de Cultură a Sindicatelor din Rovinari, judeţul Gorj, a fost preluată abuziv de către primărie. După mai multe luni de demersuri pe lângă Asociaţia Caselor de Cultură din România şi Confederaţia Cartel Alfa Gorj, autorităţile din oraşul Rovinari au reuşit să preia în administrare imobilul în care nu se mai desfăşura niciun fel de activitate. Clădirea este într-o stare care o face improprie desfăşurării oricărei activităţi în interiorul ei pentru că de ani de zile cei care s-au autointitulat proprietarii ei nu au mai alocat niciun ban pentru reabilitarea. În ciuda documentelor care atestă dreptul de proprietate asupra clădirii de către Confederaţia Generală a Muncii-Uniunea Generală a Sindicatelor din România, ca unic continuator şi moştenitor legal al UGSR recunoscut de justiţie, Primăria Rovinari a negociat această preluare cu o entitate care avea doar calitatea de administrator. În aceste condiţii, actul juridic care a stat la baza acestei preluări este nul de drept, iar clădirea trebuie să se întoarcă la proprietarul său de drept, Confederaţia Generală a Muncii-Uniunea Generală a Sindicatelor din România.

Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, distrusă şi oferită  Asociației Naționale a Caselor de Cultură ale Sindicatelor

Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava a ajuns într-o stare deplorabilă, după ce timp de 27 de ani a fost administrată de sindicatele post decembriste, prin intermediul  Asociației Naționale a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România. După ce ani de zile au profitat de această clădire fără a băga niciun ban în modernizarea ei, în primăvara anului trecut reprezentanţii   Asociației Naționale a Caselor de Cultură ale Sindicatelor au transmis Primăriei Suceava o adresă prin care se propunea să se asocieze cu acesta. În urma acestei asocieri primăria ar fi preluat administrarea clădirii şi ar fi asigurat fondurile necesare finanţării investiţiilor. Ceea ce uită reprezentanţii  Asociației Naționale a Caselor de Cultură ale Sindicatelor, este faptul că ei nu sunt proprietarii acestei clădiri, ci doar administratorii ei, un drept pe care oricum şi l-au atribuit ilegal, cu de la sine putere. Proprietarul legal al Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava este CGM-UGSR, continuatorul şi moştenitorul de drept al UGSR, mişcare care nu a fost defiinţată legal niciodată.

Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, un jaf marca  CNSLR Frăţia

Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa a intrat, prin furt, în proprietatea CNSLR Frăţia. La baza acestei fraude a stat Sentinţa nr. 782 pronunţată în Dosarul 732/1990 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti care a conferit personalitatea juridică Confederatiei Sindicatelor din Romania, în temeiul careia CNSLR Frăţia s-a autodeclarat “succesorul universal al patrimoniului fostului U.G.S.R.”. Cu această sentinţă în mână, Adolf Bloos a înregistrat în foaia de avere C.F. la nr. 8486  Casa de Cultură a Sindicatelor, în suprafaţă de 4659 mp, ca proprietate a CNSRL Frătia, iar în toamna anului 1994 a trecut la vânzarea ei pe bucăţi. Casa de oaspeţi a Casei de Cultură a Sindicatelor a fost înstrăinată în anul 2010 prin fals de Adolf Bloos, preşedinte al Uniunii Judetene CNSLR Frăţia, în folosul societăţii “Agraria” SRL, odată cu o suprafaţă de 1.390 mp de teren.

Casa de Cultură a Sindicatelor Focșani, executată pentru datorii

Fiscul a anunţat la sfârşitul anului trecut că scoate la licitaţie mai multe bunuri ale Casei de Cultură a Sindicatelor din Focșani pentru datorii la impozitele datorate bugetului de stat. Pentru recuperarea datoriilor, pe care actualii administratori nu s-au deranjat să le plătească, au fost scoase la licitaţie mai multe bunuri.

Dragoş Frumosu, preşedintele CGM-UGSR:

“În Casele de Cultura, aproape în toate, numai educaţie şi cultură nu s-a făcut. Spaţiile au fost închiriate, iar valorile chiriilor pe mp au fost după placul unora. Majoritatea au gazduit baruri, bingo, jocuri de noroc etc. Nu s-a investit nimic, banii au fost gestionaţi de directori şi/sau membri Consiliilor de Administraţie care erau reprezentanţi ai celor patru confederaţii sindicale. Au rămas multe  fără căldură, fără acoperişuri, fără săli de spectacole şi, în unele situaţii şi  fără geamuri. ANCCSR este condusă de un Consiliu de Administraţie alcătuit din reprezentanţii confederaţiilor sindicale, iar în Adunarea Generală sunt tot ei. Cine raspunde pentru banii încasaţi şi modul în care au fost cheltuiţi? Cine răspunde pentru casele distruse şi cu ce drept au vândut câteva?

Aceeaşi jonglerie juridică, aceleaşi artificii financiare. Cine a permis ca ANCCSR să fie stăpânul caselor de cultură? Totul pare un film cu un scenariu de prost gust şi cineva va trebui să dea socoteală. Noi, reprezentanţii C.G.M.-U.G.S.R. ne luptăm, dar colegii noştri de sindicat ne tot atacă şi mai găsesc câte un locuşor unde mai pot influenţa. Se plâng că organizaţia noastră le aduce prejudicii financiare şi de imagine. Este fals, după 1989 nu membrii noştri au gestionat patrimoniul românilor, nu noi l-am lăsat în paragină sau l-am înstrăinat, încălcând convenţii internationale referitoare la patrimoniul sindical. Aş întreba, în final, cum şi cui au vândut aceşti domni din mişcarea sindicală Şcoala Sindicală din Cotroceni (de la Leu, cum era cunoscută) ? Daca nu ştiu, le vom aminti noi”.

 

Biroul de presa  C.G.M.-U.G.S.R.

Cum a devenit Baba Sindicala (prin jonglerii Putinale) o Hoata Fesenala! Jonglerii financiare ale CNSLR-Frăția cu o clădire de milioane de euro

O ilegalitate comisă în urmă cu 20 de ani de Pavel Todoran, fostul șef al CNSLR-Frăția, a fost reparată abia acum de Instanța Supremă.

Din ciclul modului dezastruos în care a fost administrat în ultimul deceniu și jumătate patrimoniul sindical al fostei UGSR, „România liberă“ vă prezintă astăzi o jonglerie financiară uriașă, cu o clădire din centrul Bucureștiului, care valorează milioane de euro.

Este vorba despre o clădire cu o suprafaţă de 3.231,49 metri pătraţi, situată pe bulevardul Regina Elisabeta, colţ cu strada Anghel Saligny, chiar în stânga sediului Primăriei Capitalei, în care funcționează Teatrul și Restaurantul Elisabeta. Vânzarea oricărei părți din patrimoniul sindical era interzisă în mod expres prin art. 22 din Legea 54/1990.

Și totuși, clădirea a fost vândută în 1997 de CNSLR- Frăția, pentru suma de 500 milioane de lei, deși nu avea nici un drept de proprietate asupra ei, fiind doar administratorul ei, calitate obținută prin inginerii juridice. Artizanul tranzacției a fost preşedintele de la acea vreme al confederației, Pavel Todoran, devenit ulterior deputat PSD.

Imediat după 1996, CNSLR-Frăţia, Cartel Alfa, BNS și CSDR au încheiat un acord de administrare în comun a patrimoniului CC al UGSR, prin firma Sind România. Cele patru confederaţii participau la capital cu următoarele cote: 37% CNSLR- Frăţia, 28% Cartel Alfa, 17% BNS şi 17,5% CSDR. Clădirea situată pe bulevardul Regina Elisabeta, colţ cu strada Anghel Saligny, a fost sustrasă din patrimoniul UGSR de către CNSLR-Frăţia.

O poveste veche de 70 de ani

Pentru a înțelege regimul juridic al acestei clădiri trebuie să ne întoarcem cu 70 de ani în urmă. Potrivit deciziei Marii Adunări Naţionale (MAN) nr. 327 din 1948, acest imobil era trecut, fără plată, în proprietatea Confederaţiei Generale a Muncii din Republica Populară România (precursorul UGSR).

„La pachet” mai erau transferate în proprietatea sindicală și alte clădiri, transferul fiind stipulat într-o convenţie încheiată între Ministerul Finanţelor şi Confederaţia Generală a Muncii din Republica Populară România, care ulterior a stat la baza deciziei MAN nr. 327. Scopul acestei convenţii era de a restitui patrimoniul fostelor organizații sindicale desfiinţate abuziv în perioada 1926-1940. Alături de clădirea situată pe bulevardul Regina Elisabeta, colţ cu str. Anghel Saligny, mai era restituită şi clădirea denumită Palatul Brâncovenesc, situată pe cheiul drept al Dâmboviţei. Potrivit articolului nr. 2 din Convenţie, „se consideră restituit echivalentul tuturor bunurilor mobile şi imobile care au aparţinut fie sindicatelor, uniunilor sau Confederaţiei Generale a Muncii dizolvate, fără rezervarea niciunei alte pretenţii de nicio natură ce ar decurge din aplicarea art. 52 din Legea asupra sindicatelor profesionale“.

Ulterior, după schimbarea numelui Confederaţiei Generale a Muncii în Uniunea Generală a Sindicatelor din România (UGSR), clădirea situată pe bulevardul Regina Elisabeta, colţ cu str. Anghel Saligny, intră în proprietatea acesteia din urmă.

citeste integral pe romanialibera.ro

Iata cum s-a nascut fesenia globalist de satanista!Casa de Cultură a Sindicatelor din Rovinari, furată de Cartel Alfa şi preluată ilegal de primăria oraşului

Casa de cultură a sindicatelor din Rovinari, judeţul Gorj, a fost preluată ilegal în 1991 de către Cartel Alfa, în urma marii împărţeli făcute de confederaţiile sindicale apărute după 1990, susţinând că ele erau continuatoarele Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR). Reamintim că este vorba de un act intitulat ’’Tranzacţie Generală ’’, încheiat la 07.11.1991 şi semnat de către Victor Ciorbea din partea CNSLR, Bogdan Hossu din partea Cartel Alfa şi Miron Mitrea din partea CSI Frăţia, ulterior la acest jaf mai lipindu-se în 1994 confederaţiile sindicale BNS şi CSDR. Legal, UGSR, care deţinea un patrimoniu imens în 1990 construit din cotizaţiile milioanelor de membrii, nu a fost desfiinţată legal niciodată, iar cele patru confederaţii sindicale care au pus la cale şi realizat unul din cele mai mari jafuri post decembriste din România, nu aveau cum să se declare moştenitorii şi continuatorii UGSR decât făcând uz de documente false.

O monstră a modului în care a fost distrus acest patrominiu imens, este şi cazul Casei de Cultură a Sindicatelor din Rovinari. Ea a fost furată după 1990 de către Cartel Alfa. Ulterior, ea a intrat în componenţa   Asociaţia Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor, unde cele patru confederaţii sindicale au venit fiecare cu casele de cultură pe care şi le împărţiseră în prealabil. Sub administraţia  Asociaţiei, clădirea se degradează rapid şi ajunge o ruină. Orice activitatea era imposibil să se mai deruleze în ea, iar primăria oraşului Rovinari începe demersurile pentru preluarea sa. Cum clădirea era deja o ruină, cei de la  Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor şi preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, acceptă, în mărinimia lor, să cedeze clădirea primăriei anul trecut, aceasta demarând rapid lucrările de igenizare şi reabilitare. La sfârşitul anului trecut primăria preaia clădirea, după ce aceasta devenise nefuncţională, iar în ultimii doi ani stătuse cu lacătul pe uşă.

Un gest de apreciat din partea primăriei care a dorit să ofere locuitorilor oraşului posibilitatea de a-şi petrece timpul liber în mod plăcut, dar înainte de a investi banii în această clădire ar fi trebuit să verifice cine este proprietarul ei de drept.  Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor şi Cartel Alfa pot fi numiţi, cel mult, administratorii clădirii în timpul scurs după 1990, dar în niciun caz proprietari.

Casa de Cultura a Sindicatelor Rovinari are aproape 2.000 de metri pătraţi suprafaţă la sol şi o suprafaţă desfăşurată de aproape 6.000 de metri pătraţi.
Deşi au preluat clădirea, primăria nu deţine carte tehnică a construcţiei, autorizaţia de construcţie şi nici planurile incintei. „Am preluat Casa de Cultură! În perioada următoare vom trece la renovarea şi modernizarea clădirii, în aşa fel încât de anul viitor să putem organiza cel puţin trei activităţi cultural – artistice în fiecare lună. Le mulţumesc pentru sprijinul acordat în preluarea Casei de Cultură, domnului Bogdan Hossu, preşedinte Cartel Alfa, domnului Bobi Muntean, preşedinte Cartel Alfa Gorj, domnului Dragoş Geică, Administratorul Public al Oraşului Rovinari, şi Asociaţiei Caselor de Cultură din România, declara anul trecut primarul oraşului Rovinari, Dorin Filip. Poate înainte să aducă mulţumirile acestea, primarul ar fi trebuit să le ceară celor de la Cartel Alfa şi  Asociaţia Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor documentele care să ateste dreptul de proprietate, precum şi înscrisurile din Cartea Funciară. Pe această cale îi transmitem şi primarului Dorin Filip că proprietarul de drept al clădirii este Confederaţia Generală a Muncii-Uniunea Generală a Sindicatelor din România (CGM-UGSR), organism recunoscut de justiţia română drept moştenitorul şi continuatorul de drept al UGSR.

 

Birou de presa,

CGM – UGSR

Conservele sindicale ale ka(ca)lailor komunisti, desi expirate, i-au ajutat pe fesenisti sa-i detroneze pe directorii necomunisti, pentru a-i privatiza-pricopsi  pe noii sefi ai burgheziei PeSeDiste… Patrimoniul turistic al UGSR, furat la bucată

Patrimoniul turistic al UGSR, furat la bucată de CNSLR Frăția, Cartel Alfa, BNS şi CSDR

  • „Dacă și-au asumat responsabilitatea preluării patrimoniului UGSR de ce l-au lăsat în paragină? Cine răspunde pentru distrugerea acestui imens patrimoniu construit din cotizaţiile oamenilor? Foștii șefi ai mișcări sindicale de după 1990, unii dintre ei încă în fruntea mișcării și astăzi, vor trebui la un moment dat să răspundă pentru jaful pe care l-au patronat” – Dragoş Frumosu, preşedintele CGM-UGSR.
  • Vinovați de acest dezastru sunt liderii confederațiilor sindicale CNSLR, Frăția, Cartel Alfa, BNS şi CSDR.

Stațiunile  Voineasa și Vidra, distruse

Înainte de 1990, stațiunile  Voineasa și Vidra era două dintre perlele turismului românesc. Nicolae Ceaușescu vroia ca în cele două stațiuni să se desfășoare Jocurile Olimpice de Iarnă din anul 2000, iar pentru atingerea acestui obiectiv s-au investit sume foarte mari de bani pentru crearea bazei hoteliere, a facilităţilor pentru practicarea sporturilor de iarnă şi a bazelor de recuperare. Cele două stațiuni erau deschise pe toată durata anului, având în vedere că aici fuseseră înfiinţate mai multe unităţi medicale de tratament. Tăvălugul sindical care a trecut peste cele două staţiuni le-a transformat într-o ruină. Acum totul este o ruină. Dupa Revoluție, noile confederații sindicale au preluat ilegal patrimoniul Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR) din cele două stațiuni și l-au gestionat după bunul plac. Începând cu anii 1993-1994, în stațiunile Voineasa și Vidra nu s-a mai investit nimic, iar majoritatea locațiilor existente au fost lăsate în paragină. Din aceste locații s-a furat totul, dar până astăzi nimeni nu a răspuns pentru jaful petrecut aici. Vinovați de acest dezastru sunt liderii confederațiilor sindicale CNSLR Frăția, Cartel Alfa, BNS şi CSDR.

Din cele două stațiuni montane astăzi au mai rămas în picioare doar scheletele unor hoteluri și vile. După 27 de ani de administrare sindicală, din baza turistică de aici nu a mai rămas aproape nimic. După 1990 patrimoniul UGSR a fost preluat de confederațiile sindicale CNSLR Frăția și Cartel Alfa. Ulterior s-au adăugat la împărțirea prăzii și confederațiile sindicale BNS și CSDR.

Marele furt din 2010

Până în aprilie 2010, hotelurile din Judeţul Vâlcea, moștenite de sindicate de la UGSR erau administrate de către societatea Sind România SA, o societate înființată tot de sindicate. Ulterior, cele 3 blocuri sindicale (CNSLR- Frăția, Cartel Alfa, BNS) reprezentate de Bogdan Hossu, Marius Petcu, Dumitru Costin și Iacob Baciu și le-au împărțit între ele după cum urmează:

  • Cartel Alfa (reprezentată de Bogdan Iuliu HOSSU ) a luat Hotelul Parâng;
  • BNS ( reprezentată de Dumitru Costin) a luat hotelul Oltenia din Băile Govora;
  • CNSLR-Frăția (reprezentată de preşedintele actual Leonard BARASCU) a luat integral baza UGSR din stațiunea Vidra;
  • CSDR (reprezentată de Iacob Baciu ) a luat hotelului Traian din Călimănești;
  • Stațiunea Voineasa a fost spartă în patru după cum urmează: CNSLR- Frăția a luat hotelul Lotru, cu tot cu bază de tratament, în timp ce celelalte trei confederații au luat cabanele Vidruța, Voine, Șița și Brădiș
  • Vilele de la Voineasa au fost impartite ” frăţeşte” între toate cele patru confederaţii.

Și continuarea lui în 2011

Baza turistică de la Voineasa ( hotelurile Bradişor, Vidruţa, vilele apartament, centrul comercial), Băile Herculane (hotelurile Dacia şi Domogled), Băile Felix (hotelul Muncel), Covasna (hotelul Montana) Sângeorz  Băi (hotel Someş), Vidra ( cinci vile) şi Predeal (o vilă) au fost date de CNSLR, în 2011, în administrarea firmei Tour Mirinvest SRL din Timișoara, care face parte din grupul de firme Grup Mir, în urma unui contract de management încheiat între Sind Tour Trading SRL și firma amintită. Contractul era însă dezavantajos pentru Sind Tour Trading SRL.

Directorul Sind Tour, Minică Boajă, unul dintre artizanii ” Tranzacţiei” din perioada 1990 – 1992, respinge contractul şi este demis. Nepotul lui este actualmente directorul SC SINDROMANIA SA.

Potrivit unui document întocmit de directorul Sind Tour, Minică Boajă și înregistrat la cabinetul președintelui CNSLR-Frăția pe data de 18.04.2011, acesta respingea contractul invocând mai multe motive     (documentul în facsimil).

Potrivit lui Minică Boajă, respectivul contract conținea:

– “elemente total dezavantajoase în realizarea raporturilor economice dintre cele două entitățși anume estimarea realizării unui profit minim net de 600.000 Euro, în condițiile în care în actuala formă de organizare administrativă s-au realizat în exercițiul financiar 2010 un profit net de 1.000.000 Euro și investiții ( de circa 530.000 Euro) finanțate din surse proprii, într-un an de maximă recesiune economic”.

– Un alt aspect reglementat în contract viza acordarea unui onorariu noului administrator în valoare de 75% din suma ce depăşea profitul minim net de 600.000 de euro. “Pretinderea unei astfel de sume este total nejustificată, ea nereprezentând nici remuneraţie, nici indemnizaţie, ci un onorariu de succes ca în cazul exercitării unei profesii liberale” mai atrăgea atenţia la vreme respectivă directorul general Sind Tour Trading SRL.

Pentru că a îndrăznit să iasă din front, atrăgându-le atenţia noilor zei ai mişcării sindicale că este ilegal ce fac, Minică Boajă este demis. Artizanul demiterii a fost atotputernicul la acea dată, Liviu Luca ( în prezent el se află în puşcărie). Astfel,  în urma acestei adrese, pe data de 19.04.2011, AGA de la Sind Tour Traiding, avându-l ca preşedinte pe celebrul Liviu Luca, din partea CNSLR-Fraţia, îl demite pe directorul Minică Boajă, lăsând astfel cale liberă pentru aprobarea încheierii şi semnării contractului de management dintre Sind Tour Traiding SRL şi Tour Mirinvest SRL.

Vicepreședintele CNSLR –Frăția, Ion Stan, se opune şi el

Ilegalitatea este confirmată şi de vicepreşedintele CNSLR-Fraţia de la acea vreme, Ion Stan,  care s-a opus semnării contractului în forma propusă de Liviu Luca. Potrivit unui document înregistrat la cabinetul preşedintelui CNSLR – Frăţia pe data de 27 aprilie 2011, Ion Stat precizează : “(…) nu sunt de acord şi nu voi vota niciodată pentru  contractul de management cu firma respectivă pentru că au datorii la stat, mai multe procese pe rol în calitate de debitori, au avut cifră de afaceri de 8 miliarde în 2009 şi cheltuieli totale de 16 miliarde. Şi în alţi ani firmele pe care le-au administrat, toate au avut pierderi. În acest sens am prezentat mai multe documente privind situaţiile financiare ale tuturor firmelor deţinute şi administrate de Miron (patronul Grup Mir) şi soţia acestuia.” ( materialul în facsimil).

“Cum să dai o afacere de 328 de miliarde unei firme cu pierderi, cu capital social de 200 lei si cu multiple procese în derulare?”, a fost una din întrebările adresate de Ion Stan conducerii CNSLR-Fraţia. Întrebarea a rămas fără niciun răspuns.

“Niciuna din cele patru confederaţii sindicale care au preluat patrimoniul UGSR nu poate rezolva problema refacerii bazei turistice pe care au distrus-o, pentru ca la cadastru proprietar apare UGSR.

Aceeaşi situaţie este valabilă pentru multe dintre obiectivele de patrimoniu. Au inclus în eroare instanţa, cu ajutorul procesului verbal semnat în fals al tranzacţiei şi cu art. 26 din Statutul CNSLR, dar nu au acte de proprietar. Asta o spun rezolutiile DNA” – Dragoş Frumosu, preşedintele Confederaţiei Generale a Muncii – Uniunea Generală a Sindicatelor din România, confederaţie căreia justiţia i-a acordat personalitate juridică (conform prevederilor Legii nr. 62/2011) şi i-a recunoscut calitatea de continuator al UGSR, devenind astfel proprietarul de drept al bunurilor luate în 1989 prin fraudă de noile confederaţii sindicale.

 

Preşedinte,

Dragoş Frumosu

Aflati de ce a ajuns Avocatul Diavolului sa… aiba si pensie speciala ..Tenebrosul secret din biografia lui Victor Ciorbea, care-l tine captiv Mafiei Rosii

Lovitura de Stat, cu parfum de Revolutie, din decembrie 1989 a insemnat si preluarea uriasei averi a UGSR ( Uniunea Generala a Sindicatelor din RSR) de catre niste tovarasi, atent selectionati si numiti apoi, cu cinism: lorzii sindicatelor. 

 

La nici un an dupa executia cuplului Ceausescu, regimul Iliescu-Roman, purcede al organizarea mai multor confederatii sindicale, printre care si CNSRL- Fratia, condus de un personaj, cu adevarat bizar, Victor Ciorbea. Interesant, este faptul ca in 1993, dupa ce Victor Ciorbea paraseste confederatia, la conducerea CNSRL se insurubeaza Miron Mitrea (sic!)

 

Un document aflat în arhivele CNSLR-Fratia demonstreaza ca mare parte din averea UGSR a fost însusita  prin fals. Documentul, datat 4.07.1990, reprezintă un proces de predare-primire a patrimoniului intre Stefan Calinescu, fostul presedinte al UGSR, si Minica Boaja, vicepresedinte CNSLR. Numai ca , anchetatorii DNA au demonstrat, ca de fapt, acest document nu a fost semnat niciodata de Calinescu si ca semnatura sa a fost falsificata de Ilie Porojan, “locotenentul” lui Ciorbea.
Porojan a recunoscut in fata procurorilor, ca a falsificat documentul, in complicitate cu Minica Boaja. Jurnalistii de la ziarul Puterea l-au chestionat pe Victor Cirobea cu privire la acest transfer de patrimoniu de milioane de dolari, de la bugetul centralizat de stat, catre conturile unei confederatii sindicale, private. Raspunsul acestuia a fost la fel de naucitor ca propria-i prezenta:  „Habar nu am ce au făcut ei pe acolo. Sincer, nu mă interesează poveştile astea. Şi ce dacă eram preşedinte? Ce, directorul de la dumneata ştie ce face fiecare subaltern şi cum face?”.
Ei bine, cu toate ca Victor Ciorbea a afirmat ca nu stie nimic despre acest proces-verbal de predare-primire a patrimoniului, decizia ca averea UGSR sa fie preluata de CNSLR, nu avea cum sa-i fie straina, din moment ce, pe vremea cand era preşedintele CNSLR,  a emis o hotarare in acest sens, pe 12 septembrie 1990, justificand-o  in baza articolului 26 al Statutului CNSLR, adoptat la Congresul Confederaţiei din 28-29 iunie 1990.
Averea UGSR totaliza la data de 31 decembrie 1989 aproape 5 miliarde de lei (300 de milioane de dolari), din care circa 4,7 miliarde reprezentau disponibilităţile depozitate în conturile deschise la Banca Naţională a României şi Banca Română de Comerţ Exterior. Mare parte din bani fuseseră adunaţi din cotizaţiile lunare ale celor aproape 7,5 miliarde de membri. În afară de bani mai erau 51 de case de cultură, 19 cluburi sindicale, 17 case de odihnă şi tratament, 34 de sedii, aproape 300 de apartamente, 344 de baze sportive şi 8 unităţi anexe etc.

Ca si Eva fesenista,da vina pe Adam cel comunist de globalist,care (re)traieste in orice maimutoi nenascut din nou-Cazanciuc, performanta rara, este mai penibil decat Ciolacu: „Poporul roman a pierdut, nu PSD”

Presedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, sustine ca nu PSD a pierdut prin faptul ca nu a reusit sa isi promoveze motiunea de cenzura cu chiar „poporul roman”.

„Nu PSD a pierdut pentru ca nu a reusit motiunea, ci a pierdut poporul roman. Daca nu am fi avut o coalitie din umbra formata din PNL, PMP, USR si UDMR, guvernul Orban era istorie astazi!”, a scris Cazanciuc pe Facebook.

Presedintele PSD Marcel Ciolacu a anuntat, luni seara, la Antena 3 ca PSD va depune o noua motiune de cenzura.

„Categoric se reia votul. Daca aceasta motiune ajunge la vot, trece, stie si domnul Orban! Asteptam CCR sa spuna daca este constitutional sau neconstitutional. Avem dreptul constitutional sa depunem o motiune de cenzura in sesiune ordinara. Incepand cu ziua de maine intram in sesiune ordinara”, a declarat Ciolacu.

Seful PSD a mai spus ca parlamentarii PSD care au absentat de la vot, inclusiv Carmen Dan, vor fi exclusi din partid.

„Eu nu cred in imbolnaviri in ziua votului. Maine vom face un comitet politic national si voi solicita excluderea celor cinci. Am inteles ca doamna Carmen Dam nu are Covid, sa vedem, poate ca in timp va face Covid”, a mai aratat Ciolacu. El a mai sustinut ca tocmai sustinatorii lui Liviu Dragnea au salvat actualul guvern.

Seful PSD a anuntat ca noua motiune de cenzura va fi depusa dupa data de 15 septembrie. „Politic vom astepta decizia CCR. Primul termen este pe 15 septembrie”, a aratat Ciolacu.

Daca ati uitat privati-hotia neconstitutionala,inseamna ca meritati salariile de mizerie,pensiile rusinoase si alocatiile  jignitoare – ”Perla” turismului românesc, furată bucată cu bucată. De ce spune primarul că îi e ”frică” https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/perla-turismului-romanesc-furata-bucata-cu-bucata-cum-a-ajuns-voineasa-in-ruine.html

17 staţiuni turistice din România sunt în ruină, pentru că sindicatele care le deţin nu au bani să le modernizeze, dar nici nu le concesionează.

În acest episod, vedeţi ce a găsit Inspectorul PRO la Voineasa, o staţiune care atrăgea cândva mii de oameni. Pentru că se afla în apropiere de cea mai nouă pârtie din România, ar putea fi plină de vizitatori, dacă aceştia ar avea condiţii decente de cazare şi distracţie.

Nepăsarea, neimplicarea şi interesele ascunse au transformat Voineasa într-o ruină. Fosta „perla” a turismului românesc – staţiunea din munţii Lotrului unde mama natură pare că şi-a vărsat toate bogăţiile – a fost furată bucată, cu bucată. Şi apoi părăsită.

La fel ca în alte 17 staţiuni din ţară şi în Voineasa multe hoteluri, pensiuni ori vile se aflau în stăpânirea UGSR-ului – adică Uniunea Generală a Sindicatelor din România, singura confederaţie existenta în statul comunist.

Până în 89, aproape întreg turismul era deţinut de acest mare sindicat. Sau mai bine spus de către romani. Pentru că, luna de lună, 7,5 milioane de oameni – membri de sindicat – cotizau cu 1 % din veniturile lor către UGSR. La revoluţie se aflau în conturi 4,7 miliarde de lei şi 2 milioane de dolari. Să nu mai vorbim de cele câteva sute de imobile adunate în peste 80 de ani de cotizaţii. Un patrimoniu imens de case de odihnă şi tratament, cluburi sindicale, apartamente, garsoniere, baze sportive, case de cultură, vile şi hoteluri. De care au profitat noile sindicate, apărute după 90. În vidul legislativ de atunci, toate au pus mâna pe câte o bucată din colosul UGSR.

Staţiunea turistică de interes naţional Voineasa face parte din poveste. În afară de căsuţe, există aici 6 hoteluri şi 14 vile cu parter şi etaj. În total aproape 2.000 de locuri de cazare. Împreună cu Gabriel Năstăsescu, primarul locului, echipa de la Inspectorul Pro a vizitat cea mai rămas din staţiune.

Primar: Aici este Lotrisorul, hotel.
Reporter: E închis?
Primar: E închis da.
Reporter: De cât timp?
Primar: De vreo 10 ani.

În vremurile bune aici lucrau peste 300 de angajaţi. Acum mai sunt 3 – plătiţi de sindicate ca să păzească locurile de câini şi de vaci. Turiştii sunt o raritate.

LEGE VECHE Statutul juridic al staţiunii este următorul. Sindicatele deţin aproape toate casele de vacanţă şi hotelurile. Şi susţin că au şi terenul în concesiune, în baza unei legi din 1975. Precizările vin de la Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Cartel Alfa.

LEGE NOUA Primarul pretinde însă că această Hotărâre de Consiliu de Miniştri, de acum 44 de ani, a fost abrogată. Şi că terenul aparţine comunităţii locale, potrivit unei Hotărâri de Guvern din 2008.

Drept urmare, sindicatele ar fi de vină pentru că staţiunea arată în halul acesta. După ce că nu au bani să investească în refacerea clădirilor, nici nu vor să le concesioneze. Preferă, atenţie, să plătească – pentru fiecare imobil, lăsat în paragină – un supraimpozit de 500 %.

Gabriel Năstăsescu, primarul stațiunii Voineasa: “Au de plată un impozit de 104.318 lei. Pe toate clădirile da. Toţi achită. Toţi plătesc majorat. Nu ne putem gândi de ce plătesc şi nu vor să facă ceva cu banii pe care îi plătesc.”

Inspectorul PRO a mai trecut pe la Voineasa acum 3 ani. Credeţi că s-a schimbat ceva de atunci? Nimic.

Primarul susţine că a încercat să acceseze fonduri europene în valoare de 5 milioane de euro, pentru pietruirea aleilor, refacerea parcului, igienizarea şi amenajarea zonei cu Vile. Totul în speranţa că, după ce primăria va investi în teren, sindicatele vor redeschide clădirile.

Proiectul a fost însă respins. În aşteptarea banilor europeni, nimeni n-a mai mişcat un deget. Întreaga zonă este în paragină.

Dacă Voineasa ar funcţiona la capacitate maximă, aici s-ar putea crea sute de locuri de muncă şi implicit ar creşte consumul şi economia locală. Primarul habar nu are câţi bani pierde an, de an …

Primarul stațiunii Voineasa: ”N-am făcut estimare că mi-e frică să fac estimare. N-am gândit-o niciodată să fac o estimare. Dar se poate face”

Singură clădire funcţională, din cele 20 ridicate pe vremea comunismului, este Hotelul Lotru. 24 de camere au fost renovate aici din fondurile proprii ale sindicatului care îl deţine.

Primarul stațiunii Voineasa: “Am avut discuţie cu directorul lor de la BN SIND de la societatea care administrează bn sind şi au spus că vor să continue şi vor să le concesionăm terenul. Sunt singurii care au venit să stea de vorbă cu noi. Celelalte confederaţii n-au venit.”

Investiţia este lăudabilă. Dar, numai pentru că este prima în cazare, după 30 de ani de totală lipsă de interes. Pensionarii care sunt trimişi însă aici, cu bilete de tratament, nu au acces la noile camere. Acestea sunt păstrate doar pentru turiştii plătitori şi costă 180 de lei pe noapte.

Administratorii hotelului au fost de acord să ne lase să filmăm dar numai în camerele renovate.

Dănuț Moldoveanu, șeful complexului hotelier Lotru: “Noi vă rugăm aşa, dacă încercăm să facem reclamă publicitate aşa mai ascunsă, să ne mai scoatem şi pe noi din…anonimat…”

Hotelul are însă mai multe corpuri. Şi cum nu toate sunt administrate de aceeaşi societate, pe afară domneşte puştiul.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Nesfirsitul teatru caraghioiliescian continua:”Noi furam, noi ne judecam, noi ne reabilitam, pentru ca banul dicteaza politicul, justitia , totul ! Iata ” De ce Statul nu recuperează nimic din prejudiciile VIP-urilor condamnate. Averile infractorilor, puse la adăpost pe numele prietenilor” Cele mai frumoase case si spatii de locuit din lume

Cu toții și-au înstrăinat bunurile unor apropiați și își văd liniștiți de afacerile frauduloase. Agenția care ar trebui să pună capăt acestui „dezmăț” financiar nu a fost înființată, în ciuda promisiunilor politicienilor

Statul are de recuperat de la Mihai Necolaiciuc, fostul director general al CFR, 8,4 milioane de lei. Hotărârea a fost luată de judecătorii care l-au condamnat pe fostul director la 4 ani și jumătate de închisoare, plus plata daunelor. Pe 17 iulie 2015, Necolaiciuc a fost eliberat de Tribunalul București după ce, în toamna anului trecut, a fost condamnat la închisoare. Judecătorii au admis acțiunea civilă formulată de Ministerul Transporturilor și i-au obligat pe inculpați să îi plătească, în solidar cu SC CNCF-CFR SA, suma de 8.459.972 de lei.

Sărac lipit

Cert este că Necolaiciuc a ieșit din arest cu 500 de zile mai devreme și nu a plătit, până în acest moment, niciun leu din prejudiciul stabilit de instanță.

 


FOTO: Fostul director acuzat de fraude uriașe nu riscă să rămână fără avere



„Evenimentul zilei” a întrebat la ANAF cât a recuperat de la fostul director. Din răspunsul Fiscului rezultă că în acest moment inspectorii încearcă să-i vândă acțiunile deținute de acesta la o societate comercială. În urma verificărilor nu au găsit niciun ban în conturile fostului director și s-a constatat că nu are niciun bun pe numele său. „Referitor la Necolaiciuc Mihai, vă comunicăm că organele fiscale competente au declanșat procedurile de executare silită, acestea concretizându- se în sechestrul instituit asupra părților sociale deținute de Necolaiciuc Mihai la o societate comercială, bunuri mobile aflate în faza evaluării de către evaluatorul autorizat, în vederea valorificării. Din verificările efectuate de organele de executare silită a rezultat că Necolaiciuc Mihai nu deține bunuri imobile urmăribile și nici disponibilități bancare”, se arată în răspunsul ANAF.

 

Averea „Țarului CFR”, o enigmă pentru autorități

Presa a relatat că fostul director general al CFR a vândut o vilă impunătoare în 2005, cu puțin timp înainte de a pleca din țară. Imobilul, situat în localitatea Pojorâta din Suceava, a fost cumpărat de cel mai bun prieten al „Țarului” de la CFR, șeful Camerei de Comerț și Industrie Iași.

În 2005, fostul director general al CFR a fugit din România. A fost prins în Statele Unite ale Americii și reținut timp de mai multe luni, după care a fost trimis în țară pentru a-și ispăși pedeapsa.

La momentul reținerii în SUA, în 2011, procurorul american a susținut în sala de judecată că acesta a cumpărat trei apartamente în Florida, contra sumei de 1 milion de dolari, într-un complex imobiliar de lux. În replică, avocatul lui Necolaiciuc a arătat că sumele invocate de acuzator sunt exagerate și că Necolaiciuc a plătit 250.000 de dolari în bani gheaţă pentru două apartamente și alţi 125.000 de dolari pentru un al treilea, toate fiind ipotecate. Ulterior, din cauza crizei, valoarea acestora ar fi scăzut.

„Cârpaciul”-milionar, dar fără proprietăți

Tehnica de a înstrăina bunurile pe numele unor cunoștințe sau rude nu este nouă. A aplicat-o și șeful clanului Cârpaci din Timișoara, Ionel Sandner, care este căutat degeaba de ANAF. Are pe numele lui o singură casă. Ionelaș Cârpaci, capul celui mai bogat clan de rromi din țara noastră, a intrat în vizorul Fiscului. ANAF a anunțat săptămâna aceasta numărul persoanelor vizate de controalele menite să investigheze averile nejustificate, iar în județul Timiș este vorba de 8 persoane. Una din acesta e Ionelaș Cârpaci, alias Ionel Sandner, după cum și-a schimbat numele baștanul, în căutarea unui „pedigree” corect și curat.


FOTO: Ionelaș Cârpaci nu se deranjează să răspundă la telefonul personal. Are un angajat care vorbește în numele lui



Are servitor care răspunde la telefon

Sandner/Cârpaci locuiește într-o vilă cu turnuri, placată cu marmură, pe malul Begăi, pe strada Brașov. Deține o adevărată flotă de mașini de lux: un BMW X5, două Audi (Q7 și Q5) și un Mercedes, toate înmatriculate în Germania. Ca un boier, nu răspunde niciodată direct la telefon, ci are un servitor care o face pentru el și comunică interlocutorului dacă „șeful” e disponibil sau nu.

Sandner deține o singură proprietate înregistrată pe numele său, unde are și adresa de domiciliu. E curios ce va mai descoperi ANAF și, mai ales, ce măsuri se vor impune, având în vedere că rromul din Timișoara este, de departe, cel mai bogat din țară.

Avere din cerșetorie

Împreună cu concubina sa, Mirela Stanca, Ionel Sandner are o avere estimată la peste 13 milioane de euro. În cea mai mare parte este vorba de proprietăţi imobilare – zeci de vile, case, apartamente, terenuri, garaje și diferite spaţii. Majoritatea imobilelor se găsesc în centrul vechi și au fost obținute fraudulos. De altfel, el este cercetat penal pentru fals și uz de fals.

Cârpaci/Sandner a inventat ceea ce unii numesc „reţeta ţigănească”, manevră pe care, ulterior, și-au asumato toți rromii. Cumpăra cel mai ieftin apartament dintr-un imobil, muta acolo o familie săracă, care avea „temă” să le facă vecinilor viață de coșmar. După luni de zile în care erau inundați constant și își găseau ușile unse cu fecale, după zeci de nopți nedormite în urma petrecerilor țigănești, vecinii își vindeau locuințele, sub prețul pieței, numai să scape.

Banii i-a făcut Cârpaci, conform unor surse judiciare, „prin tranzacții imobiliare ilicite și conducând rețele de cerșetorie în Vest, imediat după Revoluție”.

Averea din cimitir: 10 palate funerare și un monument gotic

Cuplul Cârpaci/Sandner-Stanca are apartamente în vile și case vechi în Timișoara, terenuri în jurul orașului de pe Bega, 10 palate funerare, placate cu marmură adusă special din Italia, cu turnuleţe și termopane, canapele, fotolii și televizoare LCD în incintă. Tot ei au cumpărat și un cavou gotic, monument de arhitectură, într-un cimitir timișorean. Unele imobile sunt monumente istorice. Un exemplu este clădirea în care funcționează Institutul Francez, pentru care Cârpaci/Sandner a falsificat semnătura unuia dintre cei trei moștenitori legali.

Deși Ionel Sandner este unul dintre „artizanii mafiei imobiliare”, care a acționat ani la rând în orașul de pe Bega, el are pe numele său doar vila de pe strada Brașov. Toate proprietățile, zeci la număr, sunt trecute pe numele soției. De asemenea, toate tranzacțiile imobiliare le-a făcut soția sa, în nume personal. Pe numele lui Ionelaș Cârpaci, fostul nume al baștanului putred de bogat, nu apare nimic în evidențele Fiscului, în timp ce pe noul nume, Ionel Sandner, sunt notate două amenzi neplătite, de 270 și, respectiv, 100 de lei.


Deși este cel mai bogat rrom din țară, Cârpaci figurează în evidențele Fiscului doar cu două amenzi neplătite


Cazuri similare

● Printr-o decizie din decembrie 2002 a instanței supreme, rămasă definitivă doi ani mai târziu, Gabriel Bivolaru a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, pentru înșelăciune. Prin aceeași decizie, Bivolaru și zece societăți controlate de el au fost obligați la plata a 70 de milioane de dolari la cursul leu-dolar din 2004. La șase ani de la această hotărâre, banca a recuperat de la afacerist doar 6,4 milioane de dolari.

● Un alt exemplu de nerecuperare a pagubelor în urma unor condamnări este cel al impresarului de fotbal Ioan Becali. În urma condamnării pentru evaziune fiscală, acesta a fost obligat să plătească 17 milioane de lei. Când a fost declanșată executarea silită, instituțiile statului au transmis Fiscului că „persoana fizică Becali Ioan nu figurează cu bunuri mobile și imobile”.


FOTO: Ioan Becalia avut grijă ca, înainte de condamnarea din dosarul Transferurilor frauduloase, să-și înstrăineze toată averea FOTO: RĂZVAN  VĂLCĂNEANȚU



● Un caz scandalos a fost semnalat de inspectorii ANAF. Tribunalul Tulcea l-a condamnat, în 2014, pe un anume Nicolae Stănescu, la patru ani de închisoare și la plata sumei de 109 milioane de lei, după ce a fost găsit vinovat de evaziune fiscală. Deoarece Stănescu nu avea nicio proprietate pe numele său, statul încasează prin poprire o treime din pensia acestuia de 245 de lei, adică 81 de lei în fiecare lună.

Agenția „fantomă” din curtea Guvernului

Aceste anomalii care văduvesc bugetul statului cu sute de milioane de euro anual (bani care nu pot fi recuperați) ar putea fi stopate odată cu înființarea unei Agenții specializate în recuperarea prejudiciilor dictate de instanțele de judecată. „Am propus înființarea agenției în cadrul ministerului, pentru că aici funcționează deja un oficiu care se referă la procedurile internaționale în materia sechestrării bunurilor. Va trebui să existe o foarte bună colaborare între instituții, de aici înainte. Oficiul va fi integrat, structurat”, declara în martie 2015 ministrul Justiției, Robert Cazanciuc.

Promisiuni neonorate

Două luni mai târziu, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici (foto), susținea că Agenţia pentru recuperarea prejudiciilor va începe să funcţioneze de la 1 iulie. „Cel târziu săptămâna viitoare, în Guvern să se adopte proiectul de lege, astfel încât în prima sesiune a Parlamentului să fie aprobată, ca de la 1 iulie să înceapă să funcționeze”, arăta ministrul Eugen Teodorovici.


FOTO: Eugen Teodorovici



În ciuda acestor promisiuni, nici până astăzi Guvernul nu a adoptat proiectul de lege mult așteptat. Agenția ar trebui să se ocupe exclusiv de executarea conturilor bancare, a vilelor și a mașinilor.

În 2013, procurorii au pus sechestre pe conturi, terenuri, clădiri și mașini în valoare de aproape jumătate de miliard de euro, dar efectiv în contul statului au intrat mai puțin de 8 milioane de euro.

 3- Cele mai frumoase case si spatii de locuit din lume  ” Casa visurilor “ a devenit o expresie celebra, poate chiar un cliseu insa, toate exemplele prezentate mai jos se pot incadra cu brio la aceasta categorie. Selectia urmatoare cu cele mai frumoase case si spatii de locuit din lume poate fi si o buna sursa de inspiratie pentru cei care doresc sa construiasca o casa noua care sa satisfaca si cele mai rafinate gusturi. Caracteristic, aproape pentru toate comstructiile, este arhitectura care pemite o buna interactiune cu mediul. Ferestrele si panourile de sticla mari asigura lumina naturala si vizibilitate crescuta iar lemnul este materialul de constructie principal.

   Heinz Julen Penthouse in Zermatt, Elvetia. Penthouse-ul pe doua niveluri, de 2600 m² a fost proiectat de arhitectul Heinz Julen. Materialul de constructie predominant este lemnul in nuanta sa naturala.Ferestrele mari si panourile de sticla din tavan asigura lumina naturala si o priveliste incredibila a orasului si a muntilor din apropiere. Accesul intre niveluri se face cu ajutorul unui lift insa exista si scari.


   Apartamentul Clock Tower in Brooklyn, New York. Un vechi turn cu ceas din New York a fost transformat intr-un penthouse minunat. Proiectul a fost conceput de David Walentas. Apartamentul are o vedere de 360º asupra orasului si se poate vedea inclusiv Podul Brooklyn si Manhattan-ul. Valoare de piata este de 25 milioane de dolari.

  Yellowstone Club in Big Sky, Montana. Este un club exclusivist destinat pasionatilor de ski si golf. Locatia a devenit celebra si foarte cautata pentru conditiile deosebite pe care le asigura vizitatorilor. Foarte multi proaspat casatoriti doresc sa petreaca luna de miere aici.

   Cabana de ski Frirefly din Zermatt, Elvetia. Este o afacere de familie si a devenit celebra pentru serviciile si conditiile extraodinare pe care le asigura turistilor, in special celor amatori de ski.

   Cabana Brickell din Muntii Alpi, Franta. Constructia este o combinatie unica de rustic si modern ceea ce ii ofera un farmec aparte. Fiecare camera are propria tematica cum ar fi dormitorul de plus, camera opulenta de aur sau dormitorul alb in care peretii sunt tapetati cu blanuri naturale. Complexul are si sala de cinema, club de noapte, masaj si piscina.

   Bungalow-urile construite deasupra apei din Bora Bora. Si aceasta locatie este celebra pentru conditiile exceptionale pe care le asigura vizitatorilor. Fiecare vila are un perete din sticla pentru a putea admira privelistea incantatoare. Tot din sticla este si podeaua prin care se poate admira fauna bogata a apelor. Accesul la apa se face rapid cu ajutorul unui mic ponton cu trepte, o baie in apa de turcoaz devenind oricand accesibila.

   Satul de vacanta cu igluuri din Kakslauttanen, Finlanda. locatia este un concept unic destinat turismului. Vizitatorii pot beneficia de activitati specifice tarilor nordice, cum ar fi excursii cu sania trasa caini sau reni, plimbari calare pe cai, pescuit la copca sau admirarea aurorei boreale. Unicitatea locatiei este data insa de cazarea in igluuri de sticla care asigura o priveliste incantatoare, mai ales noaptea.

   Resortul Ladera, St. Lucia. Unicitatea acestui hotel este data de faptul ca fiecare apartament are un perete deschis care ofera o vedere larga asupra Marii Caraibilor si a peisajului inconjurator, o priveliste care iti taie respiratia. Constructia este realizata din lemn de esenta tare din padurile tropicale, din piatra si gresie.

   The Garden House din Brazilia – a fost gandita de arhitectul Davig Guerra si are la baza conceptul de integrare a casei in propia gradina.
 

 Cum poate fi intristat Duhul Sfant?

Trebuie să ne amintim că Duhul Sfânt ca şi Domnul Isus şi Dumnezeu Tatăl, este o Persoană. Gândindu-ne la acest lucru este mai uşor de înţeles că Duhul Sfânt poate fi întristat. Aceasta se datoreşte dragostei Sale îndelung răbdătoare.

1. CUM POATE FI ÎNTRISTAT DUHUL SFÂNT DE CĂTRE NECREDINCIOŞI

Oamenii care nu cred în Isus Cristos, întristează Duhul Sfânt. El vrea să lucreze în vieţile lor ca ei să creadă în Isus Cristos. Sunt trei moduri prin care oamenii necredincioşi îl întristează pe Duhul Sfânt în timpul acţiunii Sale de a le face cunoscut starea lor de păcat.

A. Duhul Sfânt poate fi stins de cei care îşi împietresc inima şi nu-L ascultă. Faptele Apostolilor 7:51 spune: “Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.” Este trist să vezi cum Duhul Sfânt este jignit când El lucrează în vieţile oamenilor încercând să-i convingă de necesitatea de-a crede în Isus Cristos.

B. Duhul Sfânt este întristat când arătând păcătoşilor dragostea iertătoare a lui Dumnezeu, El este batjocorit.

C. Duhul Sfânt este întristat când cuvinte murdare sunt spuse împotriva Lui. Cel ce face acest lucru nu va fi iertat niciodată.

Matei 12:31-32 spune: “De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor”.

Oricine spune vorbe neadevărate despre naşterea deosebită a Domnului Isus, sau spune despre Cuvântul Lui Dumnezeu că nu este adevărat şi că nu Dumnezeu a făcut lumea, Îl jigneşte pe Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este Cel care a inspirat pe oamenii lui Dumnezeu să scrie Sfintele Scripturi. Duhul Sfânt este acela care a coborât peste Maria ca să rămână însărcinată şi să nască pe Mesia. Duhul Sfânt este cel care a făcut pământul, cum scrie în Geneza în primele capitole. A spune cuvinte rele împotriva a ceea ce Duhul Sfânt a făcut, înseamnă a-L supăra sau jigni. Biblia spune că cine huleşte împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat niciodată.

2. CUM POT CREDINCIOŞII ÎNTRISTA DUHUL SFÂNT

A. Duhul Sfânt locuieşte în creştini ca să-i ajute. El vrea să lucreze în viaţa lor ca să-i elibereze de firea pământească, păcătoasă. În Galateni 5:16-17 se spune: “Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti. Sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi” (Citeşte de asemenea versetele 19-21 căci ele arată cum este firea pământească).

B. Efeseni 4:30 ne arată că Duhul Sfânt poate fi întristat prin felul de trăire a creştinului. Versetul spune: “Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al Lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării”.

C. Creştinul poate opri sau împiedica lucrarea Duhului Sfânt în viaţa sa când nu mai ascultă de El. Faptele Apostolilor 5:32b spune: “…Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.” Iar 1 Tesaloniceni 5:19 spune: “Nu stingeţi Duhul”.

ÎNFIEREA SI SIGURANTA

1. ÎNFIEREA PRIN DUHUL SFÂNT

Toti oamenii creati de Dumnezeu au devenit, din cauza pacatului, fii ai diavolului:
-Ioan 8:44 „voi aveti de tata pe diavolul…” spunea Domnul evreilor, un popor
dealtfel religios.
-1 Ioan 3:8 „cine pacatuieste este de la diavolul,,,”
-1 Ioan 5:19 “toata lumea zace în cel rau…”
Prin urmare, Dumnezeu nu este tatal tuturor oamenilor cum multi îsi închipuie în mod gresit.
Pentru cei neregenerati Dumnezeu este Creatorul, într-o anumita masura Binefacatorul, si în curând
Judecatorul. Domnul este tata numai acelora care au devenit prin Duhul, prin nasterea din nou,
copiii Sai, înfiati în Hristos.
Ce este înfierea? Intrarea într-o noua familie.
Omul este nascut pacatos în familia celui rau. Prin pocainta si credinta, datorita harului
divin, eu parasesc aceasta familie nenorocita si condamnata, si intru în familia bogata si nobila a lui
Dumnezeu. Aici primesc o viata noua, un nume nou, un Tata nou, frati si surori noi, o cetatenie
noua, o mostenire deosebita, etc.
“ Voi n-ati primit un duh de robie, ca sa mai aveti frica; ci ati primit un duh de înfiere, care
ne face sa strigam: “Ava” adica, “Tata.” Observati va rog, Dumnezeu iertându-ne putea sa ne faca
slujitori sau robi angajati pe domeniile Sale, dar nu, ne-a facut fii. Apostolul Ioan exclama: “ Vedeti
ce dragoste ne-a aratat Tatal, sa ne numim copii ai lui Dumnezeu.” (1 Ioan 3:1)
Una din caracteristicile lucrarii divine este ca Dumnezeu si Fiul Sau îsi pun prezenta în
credinciosi prin Duhul Sfânt si în felul acesta omul devine parte din Dumnezeu.
2. SIGURANTA PREZENTEI DUHULUI SFÂNT
Poate un credincios sa stie daca Duhul Sfânt locuieste în el? Cum pot sti ca Duhul Sfânt este
în viata mea? Pot fi sigur de mântuire si de prezente Duhului Sfânt?
a) Marturia scrisa a Cuvântului lui Dumnezeu
– 1 Ioan 5:13 spune: “V-am scris aceste lucruri ca sa stiti ca voi, care credeti în numele
Fiului lui Dumnezeu, aveti viata vesnica.” Deci, sa învatam sa credem ca mântuirea, si implicit
Duhul Sfânt, sunt o realitate în noi, copiii lui Dumnezeu, doar pentru ca ne-o spune Biblia, Carte
care nu poate sa minta.
-Unii cauta sa-si bazeze certitudinea prezentei Duhului Sfânt pe sentimentele lor. Daca se
simt bucurosi, cu pace în inima si tari, cred ca Duhul Sfânt se afla în ei, daca dimpotriva, inima lor
este goala si trista sunt convinsi ca nu sunt locuiti de Duhul Sfânt.
-Ori, nu exista pentru viata noastra duhovniceasca o baza mai instabila decât sentimentele
noastre. A te sprijini pe sentimente înseamna a umbla prin vedere si nu prin credinta. Noi vrem mai
întâi sa vedem si sa simtim, dar aceasta este necredinta.
b) Marturia interioara
Prezenta Duhului Sfânt ne este comfirmata la nivel personal de însasi lucrarile pe care
Acesta le face în inima. De exemplu:
-Romani 8:15 “Si voi n-ati primit un duh de robie, ca sa mai aveti frica; ci ati primit un duh
de înfiere, care ne face sa strigam: “Ava! adica: Tata!” Libertatea pe care o ai de a te apropia de
Dumnezeu, îndrazneala de a-L numi Tata pe Cel Prea Înalt sunt o dovada.
-Romani 8:23 “…suspinam în noi, si asteptam înfierea…” Suspinul si dorul din inima dupa
plinatatea lui Dumnezeu si dupa ziua vesniciei, daca exista, sunt o dovada ca în noi este ceva de
dincolo.
-Romani 8: 26 “Si tot astfel si Duhul ne ajuta în slabiciunile noastre: caci nu stim cum
trebuie sa ne rugam. Dar însusi Duhul mijloceste pentru noi cu suspine negraite.” Îndrazneala,
inspiratia si puterea oferita în rugaciune sunt deasemenea martori vii ai prezentei Duhului. Imboldul
catre rugaciune, placerea în partasie, posibilitatea întelegerii Scripturilor, nelinistea când gresim,
toate sunt dovezi ca Fiinta Duhului Sfânt este în centru vietii noastre.
c) Marturia vietii schimbate
-Matei 12:33 “Ori faceti pomul bun si rodul lui bun, ori faceti pomul rau si rodul lui rau:
caci pomul se cunoaste dupa rodul lui” Un trai sfânt si curat este dovada exterioara cea mai
puternica a prezentei Domnului în viata noastra.
Concluzie
Daca poti sa crezi Scripturile, daca inima ta este influientata în modul amintit mai sus si
daca faptele tale sunt Roada Duhului, acestea sunt dovezi de netagaduit ca Duhul Sfânt este prezent
în viata ta. CE MARE HAR, sa fie prezent Dumnezeu în viata ta, sursa inepuizabila de lumina,
putere si bucurie!
NU ÎNTRISTATI PE DUHUL SFÂNT
În lectiile precedente am vazut ca toti credinciosii adevarati au primit Duhul Sfânt, care
locuieste în ei. Daca lucrul acesta este adevarat, cum se explica lipsurile, neputintele si esecurile
atâtor credinciosi? Pentru ca nu asculta de porunca din Efeseni 4:30 care spune: “Sa nu întristati pe
Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care ati fost pecetluiti pentru ziua rascumpararii.”
1. Este posibil sa întristam pe Duhul Sfânt
-Modul în care Dumnezeu respecta libertatea omului este un adevar extraordinar. Dupa cum
Dumnezeu niciodata nu forteaza un necredincios sa se converteasca, tot asa nu obliga niciodata pe
un credincios sa se lase sfintit.
-Dumnezeu doreste ca în mod liber sa consimtim la sfintirea vietilor noastre.Domnul ne da
posibilitatea de a ne opune Lui, prezentei si lucrarii Sale în vietile noastre, dar si de a o accepta. CE
RESPONSABILITATE MARE!
2. Cum putem întrista Duhul Sfânt
Iata doua raspunsuri pe care le da Biblia:
a)Versetul care ne îndeamna sa nu întristam pe Duhul Sfânt (Efeseni 4:30) este încadrat de
îndemnuri care îl clarifica. Ap. Pavel prezinta o lista, desigur incompleta, de pacate pe care nu
trebuie sa le comitem, ca sa nu întristam Duhul. Deci, Duhul Sfânt este întristat de minciuna, mânie,
hotie, cuvinte stricate, sentimente rele, lipsa bunatatii, curvie, etc.
b)Numele date Duhului Sfânt ne arata si ele modul în care am putea sa-L întristam. Duhul
Sfânt este un Duh de sfintenie (Romani 1:11), de adevar (Ioan 14:17), de credinta (2 Corinteni4:13),
de dragoste si har (2Tim. 1:7) de slava (1Pet. 4:14). Asa dar, având în vedere natura Duhului Sfânt
întelegem ca orice pacat constient, fie el mare sau mic, vazut sau nevazut, întristeaza Duhul.
3. Care sunt urmarile întristarii Duhului Sfânt
a) Daca întristam Duhul Sfânt pierdem puterea, bucuria si partasia cu Dumnezeu. Dumnezeu
respecta libertatea noastra: de îndata ce preferam mai degraba sa pacatuim decât sa ascultam de voia
Lui, El înceteaza sa ne dea bucurie, inimile noastre fiind cuprinse de tristete. Este însasi tristetea
Duhului Sfânt! .
. b) Duhul Sfânt întristat ne paraseste? – se întreaba poate cineva. Domnul Isus ne spune în
Ioan 14:16 ca Duhul va fi cu noi “pentru totdeauna.” Intentia lui Dumnezeu este de a ramânea cu
noi si în noi pentru veci. Atunci când pacatuim El nu ne paraseste, ci cauta sa ne convinga cu privire
la pacat. Daca ne-ar parasi doar pentru o clipa, am pierde imediat viata duhovniceasca.
ATENTIE ÎNSA: Daca staruim într-o traire carnala, refuzând sa ne sfintim, putem ajunge
într-o moarte spirituala mai grea decât a celor necredinciosi, caci Duhul nu se lupta pururea cu un
om care mereu I se împotriveste.
4. Ce sa facem dupa ce am întristat Duhul Sfânt?
Ce ar trebui sa faca un crestin care constientizeaza ca a întristat sau chiar l-a alungat pe
Duhul Sfânt? Calea Scripturii este urmatoarea:
a) Trebuie în primul rând sa ne marturisim pacatele. (1Ioan 1:9)
-Regretul, lacrimile, dorinta de schimbare, trebuie însotite de marturisirea pacatului. Nimic
nu poate înlocui aceasta marturisire. .
. -Rugaciuni la modul general, de felul: “Doamne, iarta-ma daca am pacatuit”, nu sunt de
ajuns. Pacatele pe care ni le-a descoperit Duhul trebuiesc rostite pe nume.
-Marturisirea noastra trebuie facuta în primul rând lui Dumnezeu, singurul care poate da
iertare. Dar daca am suparat pe aproapele nostru, si lui trebuie sa-i cerem iertare. (Matei 5:23-24)
Iertarea reciproca aduce vindecare. (Iacov 5:16)
b) Trebuie apoi sa credem în iertarea lui Dumnezeu. (1Ioan 1:7,9; 2:1-2)
-Nu ajunge sa ne marturisim pacatele lui Dumnezeu si oamenilor, ci trebuie pe urma sa ne
însusim, sa primim iertarea prin credinta. .
. -Aici intervine persoana si lucrarea ispasitoare a Mântuitorului. Sângele lui Hristos, si numai
el, purifica pe cel condamnat.
-Daca ne marturisim pacatele si cerem si credem ca sângele lui Hristos ne curateste în mod
desavârsit de “orice nelegiuire”, Duhul din noi nu mai este întristat si poate din nou sa-si manifeste
puterea si viata.
c) Trebuie mai apoi traita experienta plinatatii Duhului Sfânt. (Efeseni 5:18)
-Un credincios sincer nu se multumeste sa stie cum poate regasi iertarea si pacea dupa ce a
pacatuit. El va dori din toata inima sa aiba victorii asupra raului si sa nu mai întristeze pe Duhul
Sfânt. Victoriile vin atunci când credinciosul se lasa umplut în întreaga fiinta de Duhul Sfânt.
Amanunte în lectia viitoare!
PLINATATEA DUHULUI SFÂNT
Am vazut pâna aici ca sufletul este convins cu privire la pacat, apoi nascut din nou, botezat,
pecetluit si locuit de Duhul Sfânt. Toate acestea nu sunt decât debutul vietii cu Dumnezeu, viata
care trebuie dusa la maturitate si desavârsire, lucru care se realizeaza prin umplerea constanta cu
Duhul Sfânt. Idealul divin este nu numai de a primi Duhul Sfânt ci si de a fi plini de El.
Ilustratie: Compara un pahar cu câteva picaturi de apa în el cu un pahar plin de apa.
Duhul Sfânt nu poate sa-si îndeplineasca perfect lucrarea în inima omului pe care nu o umple, nu o
stapâneste complet.
.
1. IMPORTANTA UMPLERII SI PLINATATII CU DUHUL SFÂNT (un adevar ignorat)
a) Domnul Isus vesteste mai dinainte plinatatea
-Ioan 10:10b “Eu am venit ca oile sa aiba viata, si s-o aiba din belsug.”
-Ioan 4:14 „Oricine va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba înca apa
pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apa, care va tâsni în viata vesnica.”
b) Primii ucenici erau toti umpluti cu Duhul Sfânt
-Faptele Apostolilor 2:4 “Si toti s-au umplut de Duhul Sfânt”
-Faptele Apostolilor 4:8 “Atunci Petru plin de Duhul Sfânt le-a zis: …”
. -Alte texte: Faptele Apostolilor 4:31, 6:3, 9:17, 11:24 c)
Dumnezeu porunceste tuturor credinciosilor sa fie plini cu Duhul Sfânt
-Efeseni 5:18 “Nu va îmbatati de vin, aceasta este destrabalare. Dimpotriva, fiti plini de
Duhul” Avem aici doua porunci: nu va îmbatati si fiti plini….
-Din clipa în care Dumnezeu si-a facut locuinta în noi, El doreste sa ne ocupe în întregime,
pentru ca numai asa ne poate sfintii, elibera si transforma dupa chipul Sau.
-Daca dorim sa placem lui Dumnezeu si sa cunoastem adevarata viata crestina, sa ne
supunem poruncii Sale categorice: “FITI PLINI DE DUHUL”
.
2. CE ÎNSEAMNA A FI UMPLUT CU DUHUL SFÂNT?
-Fiind umpluti cu Duhul nu vrea sa însemne ca noi avem mai mult Duh Sfânt la dispozitia
noastra, ci dimpotriva, ca El are mai mult din noi si ne tine în întregime la dispozitia Sa.
-Duhul Sfânt actioneaza în noi ca o forta invadatoare. El ocupa imediat orice loc din fiinta
noastra pus la dispozitia Sa. Domnul Isus compara Duhul Sfânt cu un izvor, cu o apa, care inunda
inimile noastre si le umple pâna la refuz.
-Duhul în noi va îndeparta toate piedicile si va învinge orice împotrivire, dar, nu va actiona
niciodata împotriva vointei noastre pe care o respecta. Daca ne împotrivim Duhului Sfânt, El se va
întrista si va înceta sa se manifeste, daca însa ne predam lui în întregime, El ne va umple imediat.
.
3. CE TREBUIE SA FACEM PENTRU A FI UMPLUTI DE DUHUL SFÂNT?
Sfânta Scriptura mentioneaza patru conditii esentiale:
a) Trebuie sa marturisim lui Dumnezeu orice greseala constienta si sa ne lasam purificati de
sângele Domnui Isus.
-Duhul este sfânt. Cel mai mic pacat Îl întristeaza si-L împiedica sa se manifeste. Duhul nu
ne va umple decât daca a încetat sa fie întristat si daca inima noastra este purificata de orice
nelegiuire prin credinta în sângele lui Hristos. (1Ioan 1:9)
b) Trebuie sa însetam (dorim, cautam)plinatatea Duhului
-Ioan 7:37-39 “Daca înseteza cineva, sa vina la Mine si sa bea…” Multe persoane asa zis
credincioase nu au nici o sete spirituala. Ele sunt foarte multumite de credinta lor, de cucernicia lor,
de starea lor. Ele se bazeaza pe experientele trecutului (convertire, botez) si uita ca nasterea din nou
este doar începutul, primul pas al vietii crestine si ca ar trebui sa urmeze crestere, maturizarea si
sfintirea permanenta.
-Plinatatea Duhului este data doar acelora care înseteaza. Prin urmare: Avem noi o sete dupa
sfintenie, victorie si belsug duhovnicesc? Dorim noi o viata crestina care sa nu fie facuta numai din
suisuri si coborâsuri, din caderi repetate? Însetam noi dupa a fi plini de Hristos?
c) Trebuie sa ne predam lui fara rezerve si sa-i deschidem imfluientei Sale fiinta noastra
întrega.
-Dumnezeu doreste sa ne umple cu Duhul Sau, dar nu poate fi umplut decât cel ce este gol.
Fara îndoiala, daca suntem convertiti, Duhul Sfânt ocupa un anumit loc în noi. Dar oare I-au fost
deschise toate camarile fiintei noatre?
-RUGACIUNE: Doamne, ma predau tie în întregime, asa cum sunt. Vreau sa platesc pretul
si sa-Ti fiu supus oricât ar costa. Doresc sa fiu umplut cu Duhul Sfânt…
-Romani 6:13 “Sa nu mai dati în stapânirea pacatului madularele voastre, ca niste unelte ale
nelegiuirii; ci dati-va pe voi însiva lui Dumnezeu, ca vii, din morti cum erati; si dati lui Dumnezeu
madularele voastre, ca niste unelte ale neprihanirii.”
d) În fine, trebuie sa credem ca Dumnezeu ne-a umplut cu Duhul Sau, daca am împlinit
primele trei conditii: marturisirea greselilor, setea dupa plinatate si predarea pe altar.
-Ioan 7:37 “ Cine crede în Mine… din inima lui vor curge râuri de apa vie.” Plinatatea
Duhului nu este rodul eforturilor noastre ci darul lui Dumnezeu. Asa cum iertarea o primim imediat
ce ne pocaim, tot asa, instantaneu suntem umpluti cu Duhul daca îndeplinim conditiile de mai sus,
si credem în harul divin. Martei Domnul Isus i-a zis: “Nu ti-am spus ca, daca vei crede, vei vedea
slava lui Dumnezeu?” (Ioan 11:40)
.
Câteva observatii:
-Duhul Sfânt poate umple o inima dintr-odata. Un studiu al cazurilor din Faptele Apostolilor
ne va face sa întelegem ca primirea plinatatii Duhului este instantanee în fiecare caz. Nici într-un
caz ucenicii nu s-au “luptat.”
-Un credincios poate fi umplut cu Duhulu fara sa stie aceasta neaparat. Dupa cum exista
persoane nascute din nou care nu cunosc adevarul dogmatic al nasterii din nou, tot asa pot exista
persoane pline de Duhul Domnului fara sa realizeze neaparat aceasta. Alt exemplu, dragostea
dintâi…
. -Plinatatea Duhului poate fi pierduta dar si regasita. Vietile noastre nu sunt lineare. Daca
constientizam ca am coborât, ca am pierdut dragostea dintâi sa urmam instructiunile mai sus
amintite. Biblia confirma ca poti fi umplut cu Duhul Sfânt de mai multe ori.
-Pentru a pastra plinatatea Duhului trebuie sa întoarcem spatele raului sub toate formele lui,
sa punem capat vietii carnale si sa traim sub influienta Duhului pe calea Duhului.
-Un om plin de Duhul Sfânt nu este un om perfect. Idealul este sa ajungem cu totii “la
masura staturii plinatatii lui Hristos (Efeseni 4:13) dar acest scop nu-l vom atinge decât în glorie.
Omul plin de Duhul Sfânt tinde spre desavârsire, cresterea lui este zilnica, victoria este progresiva.
.
4. REZULTATELE PLINATATII DUHULUI SFÂNT
Nu exista vreun domeniu al vietii duhovnicesti care sa nu fie influientat de Duhul Sfânt
atunci când i se permite plinatate în vietile noastre. Iata câteva rezultate:
a) Viata din belsug. În locul unei vieti strâmbe, slabe, vegetative, jalnice, omul primeste o
viata puternica, armonioasa, sigura, care se daruieste
b) Sfintirea. Domnul ne elibereaza de legea pacatului si a mortii, si produce în noi roada
Duhului (dragoste, bucurie, pace,…)
c) Putere. “Voi veti primi o putere, când se va pogorâ Duhul Sfânt…” (Faptele Apostolilor
1:8) Putere de marturie, putere împotriva ispitelor, putere în încercari si martiraj.
d) Glorie. Primul scop al plinatatii Duhului Sfânt este glorificarea lui Dumnezeu în vietile
noastre.
CONCLUZIE:
-Acum, realizam necesitatea si posibilitatea plinatatii Duhului.
-Întelegem ca fara aceasta plinatate suntem caldicei si fara vigoare.
-Realizam ca daca nu ne umple Dumnezeu inima, ne-o umple altul.
-Necesitatea umplerii cu Duhul Sfânt ne este amintita si de Pilda celor zece fecioare.
-SUNTEM PLINI DE DUHUL DOMNULUI?…
VIATA SI SFINTIREA PRIN DUHUL SFÂNT
Biblia în 1 Corinteni 1: 30-31 spune: “Si voi, prin El, sunteti în Hristos Isus. El a fost facut
de Dumnezeu pentru noi întelepciune, neprihanire, sfintire si rascumparare, pentru ca, dupa cum
este scris: „Cine se lauda, sa se laude în Domnul.” Crestinii sunt facuti sfinti numai prin Hristos,
care Îsi pune prezenta Sa sfintitoare în om prin Duhul Sfânt. Noul Testament foloseste de mai mult
de o suta de ori expresii ca: “sfintiti prin Duhul” sau “sfintirea Duhului” (Romani 15:16, 2
Tesaloniceni 2:13) Încercam în continuare sa vedem cum se realizeaza aceasta sfintire:
1. DUHUL SFÂNT DA CREDINCIOSULUI O NATURA NOUA
-Apostolul Petru în 2 Petru 1:4 ne spune ca noi devenim partasi naturii dumnezeiesti: “…El
ne-a dat fagaduintele Lui nespus de mari si scumpe, ca prin ele sa va faceti partasi firii
dumnezeiesti…”
-Apostolul Pavel vorbeste când de “Hristos în noi”, când de “Duhul în noi”, când de “omul
cel nou”, pentru a desemna partea divina din fiinta noastra. – Coloseni 1: 27, 1 Corinteni 6: 19,
Efeseni 4: 24
-Asa cum am mai spus, în momentul nasterii din nou Sfânta Treime vine sa-si faca locuinta
pentru totdeauna în noi. ALTOIREA UNUI POM FRUCTIFER NE OFERA O IMAGINE
FOARTE REUSITA. Prin altoire o radacina salbatica primeste o ramura noua si superioara care
fara eforturi face doar roade bune. La fel, Duhul Sfânt devine (aduce) a doua natura în noi, cea
noua. Aceasta natura noua nu va produce în noi decât roade bune.
2. NATURA VECHE CONTINUA SA EXISTE ÎN OMUL NASCUT DIN NOU
ÎNTREBARE: Daca crestinul a fost nascut din nou si Duhul locuieste în el, de unde vin
înfrîngerile si esecurile?
RASPUNS: De la natura veche care continua sa existe! Dupa cum arborele altoit îsi
pastreaza vechea natura, totdeauna gata sa dea lastari, si credinciosul va pastra pâna în ultima zi a
vietii pamântesti natura carnala, omul cel vechi, firea pamânteasca cum o numeste Scriptura.
Epistolele Paulie, în mod deosebit Romani si Galateni, subliniaza existenta acestor doua naturi în
cel credincios si dusmania dintre firea pamânteasca si natura noua din inima credinciosului.
(Exemplu: Galateni 5: 16-17) Sa analizam în continuare ce spune Biblia despre aceasta natura veche
din noi:
a) Ce este firea pamânteasca (carnala)?
-Nu este numai pacatul nostru, nu este numai ceea ce socotim rau în personalitatea noastra,
nu este numai trupul nostru fizic, ci mai mult de atât. Firea pamântesca este întreaga noastra fiinta,
întregul nostru eu, tot ceea ce suntem în afara lui Hristos.
-Astfel, omul nou este Hristos în noi prin Duhul Sfânt, iar omul vechi suntem noi însine în
afara lui Hristos.
b) Firea umana, pamânteasca, este prin natura vânduta pacatului
-Romani 7: 14 “…dar eu sunt pamântesc, vândut rob pacatului”
-Romani 7: 25 “…cu firea pamânteasca, slujesc legii pacatului” Care om nu a simtit
neputinta de a se împotrivi raului din viata lui?
c) Aceasta natura pamânteasca este nevindecabila si de neschimbat.
Dupa cum vechea natura a arborelui altoit ramâne salbateca si nu poate face decât fructe
rele, tot asa, „firea pamânteasca nu se supune Legii lui Dumnezeu, si nici nu poate sa se supuna”
(Romani 8: 7)
d) Este posibil ca un crestin sa traiasca potrivit firii pamântesti?
-În 1 Corinteni 3: 1-3 Apostolul Pavel îi mustra pe corinteni pentru ca sunt lumesti.
-OBSERVATIE: Cercetându-ne pe noi însine suntem siliti sa recunoastem ca, prea adesea,
am fost si noi crestini carnali, pamântesti, firesti,…
e) Consecintele perseverarii în a trai în firea pamânteasca
Romani 8:13 “Daca traiti dupa îndemnurile firii pamântesti veti muri…” De aceea, sa ne
trezim, sa strigam la Dumnezeu dupa eliberarea de faptele trupului. Daca suntem sinceri, El o va
face cu siguranta, întrucât este voia Lui sa ne daruiasca victorie.
3. DUHUL SFÂNT ÎN NOI ARE PUTEREA DE A ÎNROBI FIREA PAMÂNTEASCA
a) Duhul Sfânt este atotputernic si daca Îl lasam El ne face imediat liberi.
Apostolul Pavel dupa ce descrie robia omului firesc, exclama: “Legea Duhului de viata în
Hristos Isus, m-a izbavit de legea pacatului si a mortii” (Romani 8:2) Unde este Duhul Domnului
acolo este libertate.
b) Temelia acestei victorii a fost pusa prin moartea lui Isus Hristos pe cruce.
-Pe creuce Domnul Isus nu a purtat numai pacatele noastre, El a luat cu Sine pe omul nostru
cel vechi si l-a rastignit. (Romami 6:6)
-Totusi, aceasta rastignire facuta în principiu nu devine reala decât prin consimtamântul
nostru si prin actiunea constanta a Duhului Sfânt care realizeaza în noi ceea ce a dobândit pentru noi
Hristos la Calvar.
c) Prin Duhul Sfânt putem sa tinem sub stapânire firea pamânteasca.
-Sa reluam exemplul cu arborele altoit. Prin altoire vechea natura a fost detronata si supusa
celei noi, dar nu moarta. De aceea gradinarul este chemat sa vegheze pentru a taia lastarii cei vechi
si a tine natura veche într-o stare de rastignire reala.
-Daca însa restrâng aria de lucru a Domnului în viata mea, omul cel vechi se reînsufleteste,
iar eu fac experienta dureroasa a caderii.
d) Eliberarea produsa de Dfuhul Sfânt este progresiva si nu este “o smulgere din radacina”.
-Pâna la capat trebuie sa veghem ca omul nostru cel vechi sa fie supus zilnic sub puterea
Duhului Sfânt. “Cine crede ca sta în picioare sa ia seama sa nu cada”, spune Biblia.
-Daca încetam sa veghem riscam sa asistam la revenirea fulgeratoare a firii pamântesti.
Avem atâtea exemple sub ochii nostri…
4. CARE ESTE PARTEA OMULUI ÎN SFINTIREA PRIN DUHUL SFÂNT?
Toate harurile divine se primesc la fel, prin predare si credinta.
a) Predarea vointei în mâna lui Dumnezeu.
-Dumnezeu nu intervine ca sa ne ierte, sa ne nasca din nou si sa ne sfinteasca decât în clipa
când ne încredintam în mâinile Lui si-L lasam sa actioneze.
-Chiar si cei cu o vointa slaba trebuie sa fie linistiti caci Domnul nu cere decât bunavointa
sincera. Vointa si înfaptuirea sunt ale Lui. (Filipeni 2: 13)
b) Credinta
-Poate unii îsi închipuie ca prin stradaniile si luptele noastre putem atinge desavârsirea. Sa
ne întoarcem privirile de la noi însine si sa le atintim asupra lui Hristos care este pentru noi:
întelepciune, dreptate, sfintire si rascumparare. (1 Corinteni 1: 30)
-Daca privim la slabiciunile noastre, la marimea pericolelor care ne înconjoara, vom fi
pierduti. Daca însa privim prin credinta la Mântuitorul, fiera pamânteasca din interior si ispitele din
afara vor fi învinse. Exemplu: Petru umblând pe mare – Matei 14: 24-31.
5. REZULTATELE SFINTIRII
Rezultatele sfintirii prin Duhul sunt aceleasi cu cele ale plinatatii Duhului Sfânt:
-Prezenta sfintitoare a Duhului provoaca Roada Duhului.
-Sfintirea ne face sa înfaptuim dreptatea din Lege.
-Sfintirea prin Duhul curata constiinta noastra.
-Sfintirea instaureaza o partasie tot mai mare între noi si Dumnezeu.
Concluzie
Lectia aceasta se doreste un exercitiu de a ne întelege pe noi însine ca si credinciosi, de a
întelege întreg universul interior al fiinte noastre. Sa ne facem un examen de constiinta asupra
punctelor discutate, punându-ne câteva întrebari personale:
-Cine domina în noi, firea veche sau Duhul?
-Am fost cu adevarat schimbati, înoiti, altoiti în Hristos?
-Suntem dispusi sa rastignim zilnic firea veche?
-Avem suficienta credinta în puterea Duhului Sfânt de a ne elibera si schimba?
-Se vad în noi roadele Duhului si ale sfinteniei?
Sa ne gândim la Scriptura care spune: “Urmariti… sfintirea, fara de care nimeni nu va
vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12: 14)

Hula împotriva Duhului Sfânt

Hula împotriva Duhului Sfânt este un păcat de neiertat Hula împotriva Duhului Sfânt este un păcat de neiertat

Hula împotriva Duhului Sfânt este singurul păcat care nu poate fi iertat niciodată. Dar oare ce este acest păcat și cum ne putem feri să-l înfăptuim?

Păcatul hulei împotriva Duhului Sfânt înseamnă, pe scurt, atribuirea unui miracol dumnezeiesc Diavolului sau, viceversa, a unei abominații Duhului Sfânt (abominația este antonimul cuvântului miracol și i se mai spune urâciune).

Fariseii care L-au văzut pe Hristos deschizând ochii orbilor și ziceau că El lucrează cu puterea Satanei, aceia au hulit împotriva Duhului Sfânt. Când Anticristul va veni și va face abominații, oamenii care le vor numi minuni dumnezeiești și i se vor închina, considerându-l divin și lăsându-se marcați cu semnul Fiarei, 666, pe mâna dreaptă sau pe frunte, aceia vor huli împotriva Duhului Sfânt. Pedeapsa pentru hula împotriva Duhului Sfânt este, irevocabil, focul veșnic.

Însă, în anul 2019, păcatul acesta este mai comun decât am crede: sunt scamatori, de exemplu, care susțin că fac vindecări miraculoase cu puterea Sfântului Duh, sunt spiritiști și vrăjitoare care spun că lucrează cu puterea Sfântului Duh, numind-o magie albă, hulind, astfel, cu bună știință, Duhul Sfânt.

Hula împotriva Duhului Sfânt este de neiertat

Hula împotriva lui Dumnezeu este un păcat de moarte . Dar hula împotriva Duhului Sfânt (Mângâietorul din cadrul Trinității), nu doar că este un păcat de moarte care, săvârșit de un creștin, duce la nimicirea cărnii, ci garantează că făptașul nu va fi mântuit nici după nimicirea cărnii, fie acesta de apartenență mozaică, fie creștină.

Deseori, Dumnezeu lucrează în contraste: lasă ca unii oameni să se nască orbi, pentru ca aceia care văd, cei care nu s-au născut orbi, să nu creadă că văzul este un lucru obligatoriu, ci este un dar. În acest fel, se vede slava lui Dumnezeu, care a creat ochiul și văzul.

Tot așa este și cu păcatul de neiertat, hula împotriva Duhului Sfânt. Nu este limitată capacitatea lui Dumnezeu de a ierta, însă își rezervă dreptul de a nu ierta un păcat, pentru a ne face să înțelegem mai bine iertarea, că nu e un lucru pe care ar fi obligat să îl facă, ci o face din bunătata Sa.

Blasfemia contra Sfântului Spirit este condamnată de către Hristos

Cel care vorbește pentru prima dată despre hula împotriva Duhului Sfânt este chiar Domnul Iisus Hristos. Fariseii și conducătorii Templului vedeau că Iisus Hristos făcea minuni și știau că nu există decât două forțe nevăzute care pot face lucruri ieșite din comun: forța lui Dumnezeu și a Diavolului. Însă, ei refuzau să creadă că e puterea lui Dumnezeu și îl acuzau pe Hristos că lucrează cu puterea Diavolului. Iar Fiul lui Dumnezeu i-a lămurit că puterea cu care lucrează este mai mare decât puterea Diavolului, că în timp ce face minuni „îl leagă mai întâi pe cel tare”, adică acela care era cauza răului, care locuia în inima îndrăcitului:

Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi. Sau cum poate cineva să intre în casa celui tare și să-i jefuiască gospodăria, dacă n-a legat mai întâi pe cel tare? Numai atunci îi va jefui casa. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu strânge cu Mine risipește.
De aceea vă spun: Orice păcat și orice hulă vor fi iertate oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat , dar 
oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.
(Matei 12:28-32)

Și oare de ce ar fi comis Fariseii acest păcat de neiertat, din moment ce supărarea lor era pe Domnul Iisus? De ce a fost asta considerată hulă împotriva Duhului Sfânt și nu împotriva Fiului Omului? Hristos lămurește și acest aspect:

Căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.
(Ioan 6:38)

Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi.
(Ioan 5:30)

Hristos acționa în totul după voia Tatălui Ceresc și lucra cu puterea Duhului Sfânt, care s-a pogorât peste El în chip de porumbel la botezul în apa Iordanului. Hristos nu făcea nimic din proprie inițiativă, ci numai ce Duhul lui Dumnezeu Îl îndemna. De aceea hula împotriva lucrărilor Fiului a fost o hulă împotriva lucrărilor Duhului Sfânt. Chiar și când a fost ispitit, Duhul lui Dumnezeu este cel ce L-a dus în pustie, să fie testat de Diavol:

Îndată, Duhul a mânat pe Iisus în pustie, unde a stat patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana.
(Marcu 1:13)

Atunci, Iisus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul.
(Matei 4:1)

Un caz de hulă împotriva Duhului Sfânt

Este vorba de cazul lui Simon, vrăjitorul din Samaria. Deși îl chema Simon, cum îl chema și pe Simon Petru, acesta nu îl urmase pe Hristos, ci se ocupa cu trucuri și vrăji. Trecuseră doar câțiva ani de când însuși Iisus Hristos stătuse la Fântâna lui Iacov și îi vorbise Samaritencei, iar oamenii din cetatea respectivă au primit mesajul Buneivestiri a mântuirii. Au fost doar câțiva ani, iar Samaritenii au lăsat ca acea sămânță bună a Cuvântului lui Dumnezeu să le fie furată din inimă, lăsându-se amăgiți de trucurile și vrăjile lui Simon.

Însă, la un moment dat, apostolul Filip, unul dintre apostoli, a primit însărcinarea să preia zona Samariei, pentru a propovădui Vestea Bună. Mai departe, apostolul Luca, în Faptele Apostolilor, ne povestește ce s-a întâmplat:

Filip s-a coborât în cetatea Samariei și le-a propovăduit pe Hristos. Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit și au văzut semnele pe care le făcea. Căci din mulți îndrăciți ieșeau duhuri necurate și scoteau mari țipete; mulți slăbănogi și șchiopi erau tămăduiți. Și a fost o mare bucurie în cetatea aceasta. În cetate era un om numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea și punea în uimire pe poporul Samariei. Toți, de la mic până la mare, îl ascultau cu luare aminte și ziceau: „Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numește mare.” Îl ascultau cu luare aminte, pentru că multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui. Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și a Numelui lui Iisus Hristos, au fost botezați, atât bărbați, cât și femei. Chiar Simon a crezut și, după ce a fost botezat, nu se mai despărțea de Filip și privea cu uimire minunile și semnele mari care se făceau.
Apostolii, care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru și pe Ioan. Aceștia au venit la samariteni și s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt.
Căci nu Se coborâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezați în Numele Domnului Iisus. Atunci, Petru și Ioan au pus mâinile peste ei, și aceia au primit Duhul Sfânt. Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani și a zis: „Dați-mi și mie puterea aceasta, pentru ca, peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt.” Dar Petru i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani!
Tu n-ai nici parte, nici sorț în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu. Pocăiește-te dar de această răutate a ta și roagă-te Domnului să ți se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putință, căci văd că ești plin de fiere amară și în lanțurile fărădelegii.” Simon a răspuns: „Rugați-vă voi Domnului pentru mine, ca să nu mi se întâmple nimic din ce ați zis.”

(Faptele Apostolilor 8:5-24)

Cel mai probabil, nu s-au rugat pentru vrăjitor deoarece chiar apostolul Ioan, care era de față, alături de Petru, ne spune într-una din epistolele sale:

Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela.
(1 Ioan 5:16)

De ce ar fi hulit Simon, vrăjitorul, contra Duhului Sfânt? Pentru că a crezut că Duhul Sfânt e o putere pe care o poate avea în schimbul banilor așa cum, probabil, tot în schimbul banilor cineva îl învățase toate acele trucuri și vrăji. El nu se despărțea de Filip tocmai pentru a învăța noile trucuri, însă nu își putea da seama cum Filip reușește să facă respectivele minuni.

Dacă ar fi fost după Simon, ar fi monetizat puterea Duhului Sfânt, ar fi cerut bani, de exemplu, pentru a-i deschide ochii unui orb. Pentru Simon, vrăjitorul din Samaria, Duhul Sfânt nu era o persoană a Trinității, ci era doar un mijloc pentru a fi mai faimos și mai bogat. Probabil, păcatul lui este mai mare decât a celui care L-a vândut pe Fiul Omului, anume Iuda Iscarioteanul, căci acela L-a vândut pe Fiul Omului, n-a vrut să-L vândă pe Duhul Sfânt.

De ce semnul Fiarei va fi o hulă împotriva Duhului Sfânt

De aceea , când veți vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel , așezată în Locul Sfânt – cine citește să înțeleagă! – atunci, cei care vor fi în Iudeea să fugă la munți.
(Matei 24:15)

Anticristul mai este numit urâciunea pustiirii, în limbaj actual, abominația dezolării. Acesta se va așeza într-un Loc Sfânt, adică în Templul lui Dumnezeu. Însă, probabil, cel mai bine este să apelăm direct la versetele care ne spun ce va fi Semnul Fiarei și ce înseamnă această așezare în Locul Sfânt:

Și a făcut ca toți: mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.
(Apocalipsa 13:16)

Semnul Fiarei, 666, este o formă de branding pusă pe trupul celui care îl acceptă, adică aceia care acceptă să poarte însemnul Fiarei se declară ai Fiarei, pentru a putea cumpăra și vinde mărfuri în continuare. Însă omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.

Dumnezeu este autorul creației, Dumnezeu este autorul alcătuirii trupului și sufletului nostru. Trupurile noastre sunt locuințele lui Dumnezeu și nu avem voie să le pângărim.

Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteți ai voștri?
(1 Corinteni 6:19)

Semnul Fiarei, 666, pe mâna dreaptă sau pe fruntea celui care îl acceptă, este precum pângărirea (vandalizarea) unui locaș sfânt, în cazul acesta chiar a locuinței Duhului Sfânt. Este ca și cum cel care îl primește îl recunoaște pe Diavol ca fiind creatorul și deținătorul trupului său.

Însuși Iisus Hristos ne atrage atenția că dacă semnele cuiva, dacă brandul (în zilele noastre) cuiva este pe un lucru, acel lucru îi aparține deținătorului brandului:

El i-a întrebat: „Chipul acesta și slovele scrise pe el ale cui sunt?” „Ale Cezarului”, I-au răspuns ei. Atunci, El le-a zis: „Dați dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!”
(Matei 22:20-21)

Așadar, dacă numele Fiarei va fi pe mâna dreaptă sau pe fruntea cuiva, oare al cui va fi purtătorul acelui semn? Al Fiarei, desigur. Iar asupra faptului că cei care primesc semnul Fiarei au o destinație sigură, ne spune în continuare Cartea Apocalipsei:

Apoi a urmat un alt înger, al treilea, și a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui, și va fi chinuit în foc și în pucioasă înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului. Și fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Și nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei și icoanei ei și oricine primește semnul numelui ei!
(Apocalipsa 14:9-11)

Despre cei care au hulit împotriva Duhului Sfânt, Sfânta Scriptură ne spune că nu pot decât să își trăiască viața pământească, știind că, la finalul acesteia, vor sfârși în foc:

Nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o așteptare înfricoșată a judecății și văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiți.
(Evrei 10:27)

 

Atunci când în om sălășuiește Duhul Sfânt, acesta este echilibrat, nu vorbește pe nimeni de rău, nu se supără și face bucurii tuturor

Cunosc o femeie care merge la biserică, se roagă, ține post și cu toate acestea este foarte greu să vorbești cu ea, fiindcă se enervează. De ce au unii oameni o astfel de stare?

De obicei, aceasta este starea omului gol în interior, care nu e pătruns de duhul lui Hristos, ci de duhul cel rău și de aceeea vedem că se întâmplă cele menționate de dumneavoastră.

Atunci când în om sălășuiește Duhul Sfânt, acesta se comportă altfel: este echilibrat, nu vorbește pe nimeni de rău, nu se supără și face bucurii tuturor.

Femeia care se roagă și se supără des trebuie să se spovedească și lucreze la dezrădăcinarea patimilor și a răutăților din ea.

Dacă ne supărăm imediat și nu-l iertăm pe aproapele nostru înseamnă că suntem pe calea pierzării. Chiar dacă aproapele nostru ne-a supărat, trebuie să învățăm a-l ierta, și nu să-l învinuim în felul următor: ,,Iartă-mă, am fost supărată pe tine, dar tu ai fost de vină, comportându-te aiurea.”

Aceasta nu este iertare, ci îndreptățire de sine.

Cum să ne cerem iertare?

Omul trebuie să renască înlăuntrul său, să ardă tot răul și să rămână doar dragostea pentru aproapele. Să mergem la aproapele nostru fără supărare, să-l îmbrățișem tandru și să-i spunem: ,,Bucuria mea, sunt rău și dezgustător, iartă-mă!” Astfel trebuie să ne cerem iertare, dar mulți nu concep așa ceva.

 

Ascultă ce Duhul Sfânt îți vorbește – de Joyce Meyer

Noi, credincioșii născuți din nou, slujim Trinității – Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt. În Genesa 1:26 Dumnezeu spune: „Apoi Dumnezeu a zis: ‘Să facem (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt) om după chipul Nostru…’” (Biblia amplificată). Versetul acesta Îl descoperă pe Dumnezeu ca Trinitate, iar noi avem nevoie să ne închinăm și să avem părtășie cu fiecare Persoană din Dumnezeire.

Se pare că cel mai adesea îi auzim pe oameni vorbind despre Dumnezeu și Isus, pe când Duhul Sfânt nu este suficient adus în atenția noastră. Este important să înțelegem că El este o persoană, care are personalitate, voință, cunoștință, minte, El știe și cunoaște toate lucrurile. De exemplu, 1 Corinteni 2:11 ne spune că „…nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu.”

În Ioan 16:7 putem învăța despre anumite aspecte ale personalității lui Dumnezeu și cum avem nevoie ca El să lucreze în viețile noastre. În versetul acesta, Isus spune: „…dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul [Ajutorul, Apărătorul, Mijlocitorul – Sfătuitorul, Cel ce întărește, Cel Vrednic de încredere] nu va veni la voi; dar, dacă Mă duc, vi-L [Duhul Sfânt] voi trimite [pentru a fi în părtășie cu voi]” (Biblia amplificată).

Versetul acesta ne învață că El este:

  • Sfătuitorul nostru – pentru orice sfat, du-te mai întâi la Dumnezeu și dă-I voie să-ți vorbească în modul în care El dorește și prin oamenii sau lucrurile pe care le alege El.
  • Apărătorul nostru – El ne apără cauza atunci când suntem în necaz.
  • Mijlocitorul nostru – El Se roagă pentru noi și prin noi atunci când nu știm cum să ne rugăm.
  • Vrednic de încredere – El este alături de noi, gata să acționeze în dreptul nostru atunci când avem nevoie de ceva.
  • Cel ce ne întărește – El ne dă harul de a face tot ce trebuie să facem în orice situație ne-am afla.

El este toate acestea și mult mai mult decât atât! Dumnezeu este, în mod literal, tot ce avem nevoie, și în comuniune cu Duhul Sfânt dobândim „gândul lui Hristos [călăuziți de gândurile și scopurile Lui]” (1 Corinteni 2:16) (Biblia amplificată).

Învață sunetul vocii Sale

Duhul Sfânt este Singurul care cunoaște pe deplin gândul lui Dumnezeu, de aceea atunci când cerem lui Dumnezeu să ne dea înțelepciunea sau cunoștința de care avem nevoie, este important să realizăm că Duhul este în noi (1 Corinteni 2:12; 6:19). El, la rândul Său, ne comunică ce-L aude pe Dumnezeu că spune. Ioan 16:13 ne explică faptul că El este „Duhul Adevărului” și ne călăuzește în tot Adevărul: „… căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit [de la Tatăl]…” (Biblia amplificată).

Unul din modurile prin care învățăm să auzim vocea Duhului Sfânt este acela de a înțelege că El are sentimente și poate fi întristat. Efeseni 4:30 spune: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu…” Deoarece El locuiește în noi, iar atunci când El Se întristează, și noi simțim la fel.

Efeseni 4:29-31 ne oferă o listă cu unele comportamente care ajung să-L întristeze: vorbirea imorală (murdară, plină de hulă, de nimic, vulgară), amărăciunea, mânia, supărarea și vociferarea (dușmănia continuă, resentimente, cearta, orice fel de răutate (dușmănie, abuz verbal, invidie).

Atunci când alegem să gândim și să vorbim împotriva naturii lui Dumnezeu, primim înlăuntrul nostru convingerea că am greșit, prin urmare, cel mai bun lucru este să ne mărturisim păcatul și să ne pocăim imediat.

Iacov 3:8 ne învață că „limba niciun om n-o poate îmblânzi” și uneori facem și rostim lucruri greșite. Putem învăța însă din greșelile noastre; ne putem ruga și cere lui Dumnezeu să ne ajute să spunem doar ceea ce Îi este plăcut Lui.

Știu că este foarte ușor să fim insensibili și să rostim lucruri greșite uneori. Chiar în urmă cu câteva zile eram îmbrăcată cu o bluză care îmi era prea mică, și i-am spus cuiva: „Bluza asta e prea mică pentru mine, ție însă cred că ți-e bună.” Mai apoi, nu mi-a venit să cred că am spus așa ceva!

Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu și să-I cerem să ne ajute să auzim vocea Lui, dându-ne înțelepciune și călăuzire în a alege ce trebuie să spunem și ce nu. Ca Sfătuitor al nostru, El dorește să ne călăuzească în tot ce facem, și astfel putem învăța cum să-I auzim vocea.

Ascultă vocea blândă a Duhului Sfânt care vorbește inimii tale! Dacă aștepți în tăcere în prezența Lui, o vei auzi, în timp ce studiezi Cuvântul Său, în mijlocul circumstanțelor în care te afli, și chiar prin lucrurile care se întâmplă în natură. Dumnezeu îți vorbește!

 

Botezul cu Duhul Sfânt

R. C. Sproul

https://www.rcrwebsite.com/hsbaptism.htm


Ne aflăm într-o perioadă a istoriei creştine extrem de neobişnuită, cel puţin din următorul punct de vedere. În ultimii 50 de ani s-au scris mai multe cărţi despre Persoana şi lucrarea lui Dumnezeu Duhul Sfânt decât în toată istoria creştină la un loc. Acest fapt ridică imediat întrebarea: cum se face că dintr-odată apare acest tumult de literatură despre Persoana şi lucrarea Duhului Sfânt? Răspunsul este evident: din cauza impactului aşa-numitei Mişcări Carismatice asupra lumii — mişcare ce şi-a avut rădăcinile în secolul al XIX-lea dar care a trecut şi la principalele denominaţiuni de la mijlocul secolului XX. În spatele acestei aşa-numite Mişcări Carismatice se află o istorie neobişnuită, legată de rădăcinile primare ale Penticostalismului, de doctrina şi învăţătura lor despre conceptul botezului cu Duhul Sfânt. Cred că am auzit cu toţii oameni vorbind despre botezul cu Duhul Sfânt. Ei spun: ‘Am devenit creştin la o anumită dată dar am fost botezat cu Duhul într-o altă ocazie.’ Sau, e posibil să te întrebe: ‘Ai fost botezat cu Duhul Sfânt?’ De asemenea, am auzit cu toţii de modul în care conceptul botezului cu Duhul Sfânt a fost atât de strâns legat de fenomenul vorbirii în limbi. Aceasta este glossolalia sau vorbirea în limbi.

În teologia penticostală tradiţională, conceptul botezului cu Duhul Sfânt şi vorbirea în limbi sunt legate de doctrina sfinţirii. Termenii “a doua binecuvântare” sau “a doua lucrare de har” exprimă un gen de perfecţionism. Ideea e că prima lucrare de har este convertirea. Dar dincolo de faptul că eşti convertit la Cristos prin puterea şi prezenţa Duhului Sfânt (şi toată lumea e de acord că lucrarea de regenerare a sufletului este într-adevăr lucrarea lui Dumnezeu Duhul Sfânt), mai există o a doua operaţiune a Duhului Sfânt, la fel de dramatică, la fel de instantanee şi completă, numită “a doua lucrare de har”, prin care o persoană poate să aibă parte de sfinţire deplină în această viaţă. O persoană poate fi socotită desăvârşită, în ceea ce priveşte ascultarea sa spirituală şi dreptatea sa. Aşadar, mişcarea a fost numită “perfecţionism”. Descriu în linii mari aceste lucruri pentru că, la vremea când a apărut, existau multe ramuri ale mişcării şi teologiei respective şi nu toată lumea credea exact acelaşi lucru. Erau grade diferite şi tipuri diferite de perfecţionism. Însă, ideea este că la început, conceptul botezului cu Duhul Sfânt presupunea această revărsare a lui Dumnezeu Duhul Sfânt în sufletul omenesc, cu scopul de a perfecţiona sau de a sfinţi o persoană. Şi semnul primirii botezului cu Duhul Sfânt era vorbirea în limbi.

Cât priveşte impactul şi mai puternic pe care l-a avut Mişcarea Carismatică, întreaga experienţă a vorbirii în limbi şi conceptul botezului cu Duhul Sfânt au depăşit graniţele denominaţionale şi au început să-şi lase amprenta în biserica romano-catolică, în biserica luterană, în biserica presbiteriană şi realmente în orice denominaţiune existentă. Din acel moment s-a acordat foarte mare atenţie acestei idei, în încercarea de a integra teologia botezului cu Duhul Sfânt în creştinismul istoric. Aşa am ajuns să avem astăzi aşa-numita teologie neo-penticostală. Şi acest “neo” diferă de teologia penticostală veche. Principala diferenţă este următoarea. Acum, în cadrul Mişcării Carismatice, mult mai ample, ideea botezului cu Duhul Sfânt nu mai este văzută ca o lucrare secundară de har, care are drept scop sfinţirea, ci mai degrabă (din acest punct de vedere, cred eu, într-o lumină mult mai biblică) ca o lucrare de har realizată de Duhul, care are rolul de a da oamenilor daruri şi de a-i împuternici în vederea slujirii. Şi din acest punct de vedere, cred eu, este mult mai aproape de conceptul nou-testamental referitor rolul Duhului în botezul cu Duhul Sfânt.

Cu toate acestea, ce a ieşit din teologia neo-penticostală nu este un acord uniform între toate partidele. Astăzi sunt mulţi oameni care mai cred că vorbirea în limbi este semnul indispensabil al primirii botezului cu Duhul Sfânt. Şi dacă nu vorbeşti în limbi, înseamnă că nu ai primit botezul. Dar mai sunt şi alţii care cred că vorbirea în limbi nu trebuie să însoţească neapărat experienţa botezului cu Duhul Sfânt. Astfel că nu insistă asupra prezenţei vorbirii în limbi ca dovadă a botezului. Însă e general acceptată ideea că, pentru creştinul de rând, există un interval de timp de la convertirea la Cristos până la primirea botezului cu Duhul Sfânt (nu este neapărat cazul fiecărei convertiri, dar de cele mai multe ori). Fapt ce înseamnă că poţi fi creştin, creştin adevărat, şi totuşi să nu ai botezul cu Duhul Sfânt. Mai înseamnă şi că există creştini care sunt botezaţi cu Duhul Sfânt şi creştini care nu sunt botezaţi cu Duhul Sfânt. Ideea este că fiecare creştin are posibilitatea de a fi botezat cu Duhul Sfânt, dar încă n-au fost toţi botezaţi. Aşadar, într-un fel, îi avem în Trupul lui Cristos pe cei care “sunt botezaţi” şi pe cei care “nu sunt botezaţi”. Justificarea biblică a acestei concepţii – existenţa unui interval de timp între convertire şi botezul cu Duhul Sfânt, precum şi existenţa a două categorii de creştini, unii botezaţi cu Duhul Sfânt, alţii nebotezaţi – se găseşte în anumite pasaje narative din cartea Faptele apostolilor, în capitolul doi, spre exemplu, în pasajul referitor la ziua de Rusalii. Această teologie s-a născut din legătura care există între ceea ce oamenii experimentează astăzi — vorbirea în limbi şi altele — şi naraţiunea biblică a celor întâmplate în ziua de Rusalii.

Să privim pentru câteva momente la consemnarea biblică. Capitolul 2 din Fapte, începând cu primul verset: “În ziua Cinzecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.” Versetul 12. “Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă şi ziceau unii către alţii: “Ce vrea să zică aceasta?”” Luca include în naraţiunea sa, în capitolul 2, nu doar descrierea celor întâmplate, ci şi întrebarea : “Ce vrea să zică aceasta?” Aşadar, să ascultăm ce spune. “Dar alţii îşi băteau joc şi ziceau: “Sunt plini de must!” Atunci Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a zis: “Bărbaţi Iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi cuvintele mele! Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel: “În zilele din urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii şi bătrânii voştri vor visa visuri!…”” Este extrem de important pentru noi să înţelegem că, atunci când s-a petrecut acest eveniment, au fost tot felul de semne vizibile. Şi evident că vorbirea în limbi nu a fost vizibilă. A fost un semn audibil. Dar mai era acolo şi sunetul unui vânt puternic. Era şi un foc ce cobora din cer şi care, evident, nu mai însoţeşte acelaşi gen de experienţe astăzi. Dar când Petru dă interpretarea acestor evenimente din ziua de Rusalii, el îndreaptă oamenii spre profeţia lui Ioel din Vechiul Testament, profeţie în care Ioel vorbeşte despre venirea apropiată a Împărăţiei lui Dumnezeu. Când acea Împărăţie va veni, Dumnezeu va turna Duhul Său cel Sfânt peste toată suflarea.

Când privim la rolul Duhului Sfânt în Vechiul Testament, vedem “charismata”, darurile Duhului, restricţionate, oferite doar câtorva oameni precum Moise sau judecătorii sau profeţii. Şi vedem ce s-a întâmplat în Numeri 11 când Ietro l-a mustrat pe Moise pentru că şi-a asumat întreaga responsabilitate şi povara slujirii, spunându-i: “ceea ce faci nu e bine”. Şi Dumnezeu i-a spus lui Moise că avea să coboare şi să ia din Duhul Sfânt care era peste el şi avea să-L împartă celor şaptezeci de bătrâni din comunitate. Şi când Domnul a făcut aceasta, iar Duhul a căzut peste cei şaptezeci de bătrâni, aceştia au început să prorocească. Doi dintre ei, Eldad şi Medad, erau în tabără, în apropiere; şi Iosua a văzut aceasta, s-a supărat şi a venit la Moise şi i-a spus: “Eldad şi Medad proorocesc în tabără. Opreşte-i.” Pentru că Iosua era obişnuit cu gândul că numai Moise fusese uns pentru această slujbă, iar acum apăruseră şi alţii care dădeau semne că fuseseră înzestraţi şi primiseră daruri prin Duhul Sfânt. Şi Iosua s-a gândit că aceştia constituiau un grup de răzvrătiţi, de rebeli, care s-au autonumit profeţi; pentru că Iosua nu fusese prezent când Moise primise instrucţiunile. Interesant este faptul că, atunci când Moise a auzit plângerea lui Iosua, i-a spus acestuia: “Eşti gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din prooroci şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei!” Moise spune de fapt că tu nu trebuie să fii gelos pentru cele ce se întâmplă aici, pentru că acum, Dumnezeu Şi-a extins sfera de distribuţie a puterii de ungere a Duhului Sfânt. Eu aş fi vrut numai, a spus Moise, ca ea să fi fost şi mai mare. Aş vrea ca El să dea Duhul Său tuturor oamenilor din popor, nu doar la şaptezeci dintre ei. Acesta a fost răspunsul lui Moise, aceasta a fost rugăciunea lui. Nu a fost o prorocie.

Dar, la vremea când ajungem la Ioel, vedem că rugăciunea lui Moise devine o prorocie. Şi Ioel spune că va veni o vreme când Dumnezeu va turna din Duhul Său peste tot poporul. Nu doar peste câţiva. Nu vor exista “botezaţi” şi “nebotezaţi”. Mi se pare uimitor faptul că, atunci când acest eveniment este consemnat în cartea Faptele apostolilor, Petru vede în el împlinirea prorociei lui Ioel. Fapt care ar fi total opus ideii că acum, Dumnezeu dă Duhul Său cel Sfânt doar unora dintre credincioşi şi nu tuturor credincioşilor, prin experienţa de la Rusalii.

Mai sunt şi alte lucruri pe care trebuie să le luăm în calcul şi trebuie să o facem cu atenţie. Anume: lucrurile consemnate pentru noi în cartea Faptele apostolilor. Mai întâi, atunci când citim capitolul 2, vedem două lucruri demne de-a fi luate în seamă. Primul: credincioşii care erau adunaţi laolaltă cu această ocazie erau credincioşi iudei, veniţi din toate provinciile. Aceşti credincioşi iudei erau adunaţi acum pentru a celebra sărbătoarea Rusaliilor din Vechiul Testament. Şi, în timp ce credincioşii iudei erau adunaţi din acest motiv, Duhul Sfânt a coborât peste ei. Este instructiv pentru noi să observăm că, atunci când Duhul a coborât peste credincioşii iudei, a coborât peste toţi cei care erau acolo. Această revărsare a Duhului Sfânt a venit peste fiecare dintre credincioşii iudei care erau adunaţi cu ocazia Rusaliilor. Duhul nu S-a pogorât doar peste câţiva. S-a pogorât peste toţi. Ei fuseseră credincioşi înainte ca să fi experimentat acest botez cu Duhul Sfânt. Datorită acestei perioade din istoria răscumpărătoare, Rusaliile marchează un nou punct de reper în planul de răscumpărare al lui Dumnezeu. Aşadar, este evident faptul că ei fuseseră credincioşi înainte ca să primească această înzestrare sau acest dar al lui Dumnezeu Duhul Sfânt.

Dar apoi vedem alte trei episoade în cartea Faptele apostolilor, pe care le-aş putea numi mini-Rusalii. Dacă citiţi în Fapte capitolul 8, găsiţi scris despre pogorârea Duhului Sfânt peste credincioşii samariteni. Capitolul 8 ,versetul 14: “Apostolii, care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan. Aceştia au venit la samariteni şi s-au rugat pentru ei ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se pogorâse încă peste niciunul din ei…” Aşadar, vedeţi aici de ce spun oamenii că există un interval de timp între convertire şi primirea Duhului. Pentru că acesta a fost cazul credincioşilor samariteni care Îl primiseră pe Isus; ei credeau în Isus, dar încă nu primiseră Duhul Sfânt. “…ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus.” “Atunci Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei şi aceia au primit Duhul Sfânt.” Acum samaritenii au o zi a Rusaliilor. Şi toţi acei credincioşi samariteni au primit Duhul Sfânt.

Apoi mergem în Fapte capitolul 10, unde ni se relatează cele petrecute în casa lui Corneliu, prin venirea lui Petru. Versetul 44: “Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul. Toţi credincioşii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu…” Înţelegeţi ce se întâmplă aici? Petru îl vizitează pe Corneliu, pe care Biblia îl numeşte “temător de Dumnezeu”. El este un credincios dintre neamuri care crede în iudaism. Acele neamuri care s-au convertit la iudaism, dar care au rămas netăiate împrejur, erau numite temătoare de Dumnezeu. Petru se află în casa lui Corneliu şi Duhul Sfânt coboară peste aceste neamuri temătoare de Dumnezeu. “…Atunci Petru a zis: “Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?” Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.” Acesta este răspunsul lui Petru la uimirea mulţimii de iudei, când au văzut că Duhul Sfânt coboară peste neamuri. Care este semnificaţia lui? Semnificaţia este aceasta: noi trebuie să îi botezăm pe aceşti oameni. Trebuie să îi altoim în Biserica nou-testamentală. Ei trebuie să fie membri cu drepturi depline în comunitatea Noului Legământ, pentru că Dumnezeu le-a dat şi lor acelaşi lucru pe care ni l-a dat şi nouă.

Mai târziu, în Fapte 19, întâlnim din nou un lucru asemănător, ce are loc în mijlocul credincioşilor efeseni, careau primit şi ei Duhul Sfânt în acelaşi fel cum am citit în celelalte experienţe. În cartea Faptele apostolilor avem patru relatări despre revărsarea Duhului Sfânt la Rusalii. Vreau ca să vedeţi două lucruri. Numărul unu: în fiecare episod, toţi credincioşii care au fost prezenţi au primit Duhul sfânt. Este semnificativ acest lucru. Numărul doi: consemnarea pe care o avem aici arată patru grupuri distincte de oameni, pe care le întâlnim în Noul Testament. Mai întâi, iudeii. Apoi, samaritenii. În al treilea rând, temătorii de Dumnezeu. Şi în al patrulea rând, neamurile (efesenii). Dacă citim cu atenţie cartea Faptele apostolilor şi epistolele apostolului Pavel, vedem că una dintre cele mai mari controverse din anii de început ai Bisericii creştine a fost întrebarea: “Care este locul neamurilor în Trupul lui Cristos?” Neamurile erau fără drept de cetăţenie în Israel. Erau străini de legământul Vechiului Testament. Temătorilor de Dumnezeu li se acorda un statut parţial de membru. Iar samaritenilor nu li se acorda sub nicio formă statutul de membru. Şi neamurile erau considerate din afara taberei.

Deci, acum că Evanghelia este predicată acestor grupuri, problema care se pune este: ce facem cu samaritenii care devin credincioşi? Ce facem cu temătorii de Dumnezeu care devin credincioşi? Ce facem cu cei dintre neamuri care devin credincioşi? Sunt ei îndreptăţiţi să capete statutul de membru în Trupul lui Cristos sau nu? Mi se pare uimitor că, dacă vă uitaţi la structura literară şi la linia progresivă a cărţii Faptele apostolilor, veţi vedea că în naraţiunea sa, Luca trasează linia de expansiune a Bisericii apostolice, de la Ierusalim la Iudea, la Samaria şi până la marginile pământului. În acest fel ni se dezvăluie această carte. Pe măsură ce se ajunge la fiecare element, pe măsură ce fiecare segment este atins, al samaritenilor, temătorilor de Dumnezeu, al neamurilor, Dumnezeu confirmă intrarea lor în calitate de membri cu drepturi depline în Biserica nou-testamentală, prin faptul că le dă Duhul Sfânt.

Nemulţumirea pe care o am în privinţa teologiei penticostale este aceea că, după părerea mea, aceasta vede lucrurile mult prea slab faţă de ce s-a petrecut în realitate la Rusalii. Semnificaţia pe care Noul Testament o dă Rusaliilor este aceasta: ea reprezintă revărsarea Duhului Sfânt peste toată Biserica, care îl include pe fiecare credincios. Aşa cum spune Pavel în scrierile lui didactice: “N-am fost toţi botezaţi în acelaşi Duh?” Nu este loc în doctrina biblică, după judecata mea, de un concept care să cuprindă atât creştini botezaţi cu Duhul Sfânt cât şi creştini nebotezaţi. Acum, botezul vine odată cu convertirea. Nu este acelaşi lucru cu convertirea. Însă, principiul este acesta: toţi creştinii primesc botezul cu Duhul Sfânt.

Tradus de Estera Sandau

 

Autoritatea scripturilor

Introducere

Dorinţa noastră este ca, pe măsură ce devenim mai familiarizaţi cu adevărurile importante ale credinţei creştine, aşa cum ne învaţă Biblia, să creştem în harul şi cunoştinţa Domnului nostru Isus, să ştim ce credem şi de ce credem aceasta şi să fim echipaţi pentru a apăra credinţa (1Petru 3:15).

Această broşură este creată pentru a determina cititorul să-şi arunce privirea prin Scripturi pentru a intra în posesia unor mai bune cunoştinţe despre Biblie şi despre credinţele esenţiale ale creştinismului. Broşura poate fi folosită în mod individual sau în grupuri mici. Toate răspunsurile la întrebări sunt furnizate la sfârşitul cărţii.


Autoritatea scripturilor

Pentru că este un studiu care tratează doctrinele majore ale Scripturii, am dori să începem cu doctrinele care privesc autoritatea Scripturilor. Prin urmare, toate celelalte doctrine despre care vom vorbi vor avea o bază solidă pe care să fie construite.

Inspiraţia biblică

1. Cum definesc Biblia autorii Epistolei către Evrei 4:12 şi 1Petru 1:23?

_______________________________________________

Bineînţeles, Biblia a fost scrisă de mâna omului, dar cuvintele sunt din inspiraţia divină a lui Dumnezeu. Ea nu proclamă o filosofie a omului, ci mai degrabă gândul lui Dumnezeu.

2. Ce se spune în 2Timotei 3:16 despre Scriptură în raport cu Dumnezeu?

_____________________________________________________

a) Cât de mult din Scriptură este de inspiraţie divină?

_________________________________________________

Cuvântul “insuflată” se poate traduce cu termenul “inspirată” (de Dumnezeu).

3. Cine este adevăratul autor al Bibliei, aşa cum se arată şi în 2Petru 1:20-21?

________________________________________________

Acum, că am văzut câteva dintre lucrurile pe care le afirmă Biblia despre sine, ce alte dovezi putem găsi în ea care să ne confirme că este realmente inspirată de Dumnezeu?

Profeţii biblice împlinite

Profeţiile sunt evenimente prevăzute prin revelaţie de la Dumnezeu, care se împlinesc cu acurateţe ulterior, uneori cu secole mai târziu.

4. Citeşte Isaia 48:3-5 şi scrie un motiv pentru care Dumnezeu ar fi declarat evenimente înainte să se întâmple.

_________________________________________________

Biblia face un bilanţ clar al evenimentelor care sunt profeţite şi scrise cu mult înainte ca acestea să se împlinească. În Vechiul Testament sunt peste 300 de profeţii cu privire la venirea lui Mesia, care au fost clar împlinite prin Isus Cristos, sute de ani după ce ele au fost făcute. Haideţi să aruncăm o privire peste câteva dintre ele.

5. Urmăriţi lista de mai jos. Uniţi, prin trasarea unei linii, pasajul din Scriptură în care s-a făcut profeţia cu cel în care aceasta s-a împlinit.

a. Născut în Betleem – Mica 5:2 Matei 21:4,5
b. Precedat de un mesager – Maleahi 3:1 Matei 2:4-6
c. Rege, intrând în Ierusalim
călare pe un măgar – Zaharia 9:9
Matei 27:12-14
d. Opresat şi îndurerat, totuşi tăcut
înaintea acuzatorilor Lui – Isaia 53:7
Ioan 20:25
e. Mâinile şi picioarele
străpunse – Psalmul 22:16
Matei 11:10,11

Aceste profeţii, împlinite mulţi ani după ce au fost făcute, sunt o dovadă în plus că Scripturile au fost inspirate de Dumnezeu şi nu de imaginaţia omului.

Autenticitatea istorică

Haideţi acum să aruncăm o scurtă dar importantă privire asupra autenticităţii istorice a Noului şi Vechiului Testament.

Integritatea textului Noului Testament este stabilită, în primul rând, prin mulţimea de copii ale manuscriselor existente. Un manuscris este o copie scrisă de mână a documentelor primului secol, în contrast cu cele tipărite.

Există peste 24.000 de manuscrise ale Noului Testament, cel mai timpuriu fiind datat la aproximativ 40 de ani după original, iar cele mai multe la 250 – 300 de ani după original. Făcând comparaţia cu alte documente, putem vedea că, de exemplu, Iliada lui Homer, este pe locul al doilea, având doar 643 de copii manuscrise, apărute la 500 de ani după original.

Integritatea Noului Testament, din acest punct de vedere, întrece cu mult alte documente ale antichităţii. Există mai multe copii, care au o acurateţe mai mare şi sunt făcute după o perioadă mai scurtă de timp de la apariţia originalului.

Descoperirea în 1947 a sulurilor de la Marea Moartă a ajutat la confirmarea autenticităţii Vechiului Testament. Aceste suluri conţineau 40.000 de manuscrise, aproape a fiecărei cărţi a Vechiului Testament, care sunt cu 1000 de ani mai vechi decât cel mai vechi document cunoscut până la acea dată şi, totuşi, identice în cea mai mare măsură. Aceasta demonstrează neobişnuita disciplină şi acurateţe a copiştilor Vechiului Testament, pe o perioadă de peste 1000 de ani de perpetuare manuscrisă a Scripturilor.

Pe lângă aceasta, au fost făcute multe descoperiri arheologice care confirmă autenticitatea istorică a Vechiului Testament. Nu s-a făcut, însă, nicio descoperire care să dezaprobe ceva din el.

Acestea sunt doar câteva evidenţe care stabilesc autenticitatea istorică a Scripturilor, ajutând la sublinierea în mod repetat a autorităţii lor.

Haideţi acum să recapitulăm, răspunzând la câteva întrebări, ceea ce tocmai aţi citit cu privire la autenticitatea istorică a Scripturilor.

6. Cum este numărul manuscriselor existente ale Noului Testament în comparaţie cu cel al documentului care îi urmează ca număr?

_______________________________________

7. Care este decalajul de timp dintre original şi prima copie în comparaţie cu documentul care îi urmează în acest sens?

_____________________________________

8. Cu cât au fost mai vechi sulurile de la Marea Moartă decât manuscrisele existente?

_________________________

9. Cum apar ele comparate?

___________________________

10. Ce arată aceasta despre procesul de transmitere a Vechiului Testament?

______________________________________________

Armonia Bibliei

Armonia şi unitatea Bibliei este o altă dovadă a faptului că această carte a fost inspirată de un Autor – Dumnezeu. Biblia a fost scrisă de-a lungul unei perioade de 1500 – 1600 de ani de către 40 de autori diferiţi ca şi caracter şi origine socială. A fost scrisă în multe locuri, în trei continente diferite (Africa, Asia şi Europa), în trei limbi diferite (greacă, ebraică şi aramaică). Biblia tratează sute de subiecte într-o armonie perfectă, fără contradicţii. Şi singura temă centrală care o străbate, din Geneza până în Apocalipsa, este planul lui Dumnezeu de a răscumpăra omenirea prin Mesia, Isus Cristos.

Răspunsuri

1. Cuvântul lui Dumnezeu

2. insuflată de Dumnezeu
a. toată

3. Duhul Sfânt/Dumnezeu

4. pentru ca acestea să nu fie atribuite idolilor în momentul împlinirii

5. a. Mica 5:2-Matei 2:4-6
b. Maleahi 3:1-Matei 11:10,11
c. Zaharia 9:9-Matei 21:4,5
d. Isaia 53:7-Matei 27:12-14
e. Psalmul 22:16-Ioan 20:25

6. 24.000 faţă de 643

7. 40 de ani faţă de 500

8. 1000 de ani

9. în mare măsură identice

10. s-a făcut cu mare acurateţe

 

Introducere

Dorinţa noastră este ca, pe măsură ce devenim mai familiarizaţi cu adevărurile importante ale credinţei creştine, aşa cum ne învaţă Biblia, să creştem în harul şi cunoştinţa Domnului nostru Isus, să ştim ce credem, şi de ce credem aceasta şi să fim echipaţi pentru a apăra credinţa (1Petru 3:15).
Această broşură este creată pentru a determina cititorul să-şi arunce privirea prin Scripturi pentru a intra în posesia unor mai bune cunoştinţe despre Biblie şi credinţele esenţiale ale creştinăţii. Broşura poate fi folosită în mod individual sau în grupuri mici. Toate răspunsurile la întrebări sunt furnizate la sfârşitul cărţii.

Doctrina despre Dumnezeu

Existenţa lui Dumnezeu

Pentru majoritatea oamenilor, existenţa lui Dumnezeu nu este un semn de întrebare, pentru că El S-a revelat omenirii în numeroase moduri.

1. Citiţi Psalmul 19:1-3 şi Romani 1:19-20 şi scrieţi un mod în care Dumnezeu S-a revelat omenirii.

______________________________________________

Faptul că universul există ne arată că trebuie să fi fost o cauză a existenţei lui. Şi modul evident în care a fost creat, care îi permite să opereze continuu într-un sistem ultracomplicat, ne spune că a avut ca şi cauză de apariţie un designer inteligent, Cel care a afirmat prin cuvântul Scripturii că este Creatorul lui – Dumnezeu Atotputernic.

2. Romani 2:14-15 vobeşte despre un alt mod în care Dumnezeu Se revelează omenirii.

________________________________________________

Toată lumea are simţul binelui şi al răului, care trece orice bariere culturale sau rasiale. Acest fapt indică o sursă comună pentru această conştiinţă morală, despre care Biblia spune că este Dumnezeu – Cel care stabileşte binele şi răul.

3. În Ioan 1:1,14,18 vedem cea mai completă revelare a lui Dumnezeu. Care este aceasta?

__________________________________________________

Biblia afirmă că Isus este Dumnezeu; şi Însuşi Isus afirmă acest lucru. De aceea, existenţa lui Dumnezeu este făcută evidentă prin existenţa lui Isus Cristos.

Natura lui Dumnezeu

Spiritualitatea lui Dumnezeu

4. Ce-i spune Isus femeii samaritene despre natura lui Dumnezeu în Ioan 4:24?

______________________________________________

5. Lucrurile pe care le vedem sunt limitate fizic. Dumnezeu nu este limitat fizic. Ce se spune în Coloseni 1:15 şi în 1Timotei 1:17 despre Dumnezeu?

___________________________________________

Omul, indiferent de cultura sa, a încercat de-a lungul istoriei să-şi satisfacă dorinţa de a-L vedea pe Dumnezeu, făcându-şi imagini care să-L reprezinte. Oricum, Dumnezeu ne previne în Scripturi (vezi Deuteronomul 4:15-23) în legătură cu această practică, datorită tendinţei umane de a venera mai degrabă acea imagine creată decât pe Creator. Nu există nimic în universul material, creat, care să poată reprezenta pe deplin adevărata esenţă a lui Dumnezeu. De aceea, El rămâne invizibil ochiului fizic uman.

Personalitatea lui Dumnezeu

Dumnezeu nu este o forţă inconştientă care acţionează în lume. Omul nu ar putea avea comuniune cu o forţă; el poate doar să aibă acea comuniune cu o persoană. Adevărata religie este relaţia personală dintre Dumnezeu şi om.

6. Care este definiţia vieţii eterne din Ioan 17:3?

___________________________________________________________

Noi nu putem cunoaşte o forţă în sensul în care este folosit aici cuvântul “a şti”, vorbind despre o cunoaştere personală a lui Dumnezeu.

7. În Faptele Apostolilor, capitolul 14, îi vedem pe Pavel şi pe Barnaba în cetatea Lystra, unde mulţi dintre locuitori se închinau zeilor greci Zeus şi Hermes. Astfel, când Pavel a vindecat un olog, mulţimea a crezut că zeii s-au întruchipat în oameni şi au coborât pe pământ; şi au început să se închine celor doi creştini. Dar Pavel dă slavă lui Dumnezeu în versetul 15. Scrieţi cum compară Pavel zeii greci cu Dumnezeu?

____________________________________________________________

În multe pasaje biblice putem vedea atribute ale personalităţii lui Dumnezeu.

8. În următoarele versete vedem ce trăsături ale personalităţii Îi sunt atribuite lui Dumnezeu:

Geneza 6:6_____________

1Împăraţi 11:9______________

Deuteronomul 6:15 _______________

Proverbe 6:16_____________

Apocalipsa 3:19 _________________

Personalitatea lui Dumnezeu este evidenţiată de interesul Său activ şi de participarea Sa la toate lucrurile din univers, experienţa umană şi în viaţa tuturor creaturilor Sale.

9. Cum este expus interesul lui Dumnezeu pentru creaţie în Coloseni 1:15-17?

___________________________________________________________

10. Este Dumnezeu personal interesat de animalele pe care le-a creat? Psalmul 104:27-28

_____________

Cum? _______________________________________________

11. Potrivit lui Matei 6:28-33, cum este Dumnezeu personal preocupat de copiii Lui?

____________________________________________________________________

Unitatea lui Dumnezeu

12. Citiţi Deuteronomul 6:4, Isaia 44:6-8 şi 45:5, 1Corinteni 8:4 şi 1Timotei 2:5 şi scrieţi ce anume afirmă aceste pasaje despre natura lui Dumnezeu.

____________________________________________

Creştinismul este o religie monoteistă. Creştinii cred într-un singur Dumnezeu, care este deasupra tuturor lucrurilor şi nu are egal. Această doctină este pe deplin susţinută de Vechiul şi Noul Testament.

Cuvântul „singur”, folosit pentru a-L descrie pe Dumnezeu în Scripturi, este utilizat cu sensul de unitate compusă. Este ca şi cum ai vorbi de un ciorchine de struguri. Dumnezeu foloseşte deseori pluralul când se referă la Sine.

13. Care sunt pronumele personale folosite de Dumnezeu cu privire la Sine în Geneza 1:26, 3:22, 11:7; Isaia 6:8?

___________________________

Doctrina Trinităţii

După cum tocmai am văzut, Vechiul Testament Îl descrie pe Dumnezeu (care este Unul) ca fiind o unitate compusă prin folosirea pronumelor la plural în multe instanţe. Pe măsură ce vom examina mai departe Scripturile, în special Noul Testament, doctrina despre Trinitate devine evidentă şi totuşi foarte dificil de înţeles pentru minţile noastre finite.

Biblia Îl prezintă pe Dumnezeu drept o fiinţă care există în trei Persoane distincte – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Acestea trei sunt echivalente în putere, natură şi eternitate. Poate înţelegem mai bine acest lucru dacă facem o analogie cu apa. Apa poate exista în acelaşi timp în stare solidă, lichidă şi gazoasă. Tot aşa şi Dumnezeu există în acelaşi moment ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Dumnezeu este unul în esenţă, cu trei caractere personale distincte, nu trei individualităţi separate şi distincte. Noi nu ne închinăm la trei Dumnezei.

Acum haidem să aruncăm o privire la câteva evenimente din Noul Testament, unde vedem cele trei Persoane ale Dumnezeirii manifestându-Se în acelaşi moment.

14. Citiţi Luca 3:21-22 şi scrieţi cum s-a manifestat fiecare Persoană a Trinităţii.

_______________________________________________________________________________

15. Citiţi Ioan 15:26 şi răspundeţi la următoarele întrebări:

a. Cine este numit Mângâietor aici? _________________

b. Cine este Cel care spune că va trimite Duhul Sfânt? ____________________

c. De la cine venea Duhul Sfânt? _____________________

16. Cum Îl vedem pe Dumnezeu ca unul singur şi totuşi ca trei Persoane diferite în Matei 28:18-20?

___________________________________________________________

17. Cine L-a înviat pe Isus?

a. Ioan 2:19-21 _______________

b. Romani 8:11_________________

c. Galateni 1:1 __________________

După cum am spus mai devreme, Dumnezeu există în trei Persoane echivalente în putere, natură şi eternitate. Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt este Dumnezeu.

18. Când se ruga Isus, în Ioan 17:1-3, pe cine a chemat „Tată” în versetul 3?

_____________________________________________________

19. În Ioan, capitolul întâi, scriitorul Îl numeşte pe Isus – Cuvântul (vezi versetul 14). În versetul 1 ce se spune despre Isus, Cuvântul?

____________________________

20. În Faptele Apostolilor, capitolul 5, Petru îi spune lui Anania că L-a minţit pe Duhul Sfânt, ascunzând preţul real primit pe moşie (versetul 3). În versetul 4 cu cine-L identifică Petru pe Duhul Sfânt?

___________________________

Deşi doctrina Trinităţii este dificilă de înţeles pentru noi, este esenţială pentru credinţa creştină. Este cu atât mai importantă cu cât se înmulţesc învăţăturile false care discreditează dumnezeirea lui Isus, afirmând că El şi Duhul Sfânt sunt mai puţin decât Dumnezeu, sunt fiinţe subordonate Tatălui. Scripturile ne învaţă în mod clar că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt pe deplin Dumnezeu.

Atributele lui Dumnezeu

Vom împărţi atributele (caracteristicile sau calităţile lui Dumnezeu) în două clase: absolute (acelea care aparţin în exclusivitate lui Dumnezeu) şi relative (acelea regăsite în mod relativ şi limitat în om).

Atributele absolute

Omniscienţa lui Dumnezeu – aceasta înseamnă pur şi simplu că Dumnezeu ştie totul şi este absolut perfect în cunoştinţe.

21. Cum este cunoştinţa umană în comparaţie cu cea a lui Dumnezeu? (citiţi 1Corinteni 13:12 şi Psalmul 147:5)

____________________________________________________

22. Citiţi Psalmul 139:1-6 şi enumeraţi câteva lucruri pe care Dumnezeu le cunoaşte despre voi.

___________________________________________________________

Dumnezeu este în perfectă cunoştinţă a tot ce se întâmplă în experienţa umană.

23. Cum Îşi foloseşte Dumnezeu omniscienţa pentru a demonstra că este Dumnezeu? (Isaia 48:5-8)

___________________________________________________________

Dumnezeu ştie ceea ce va avea loc de-a lungul întregii eternităţi. „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!” (Romani 11:33).

Omnipotenţa lui Dumnezeu – este acel atribut prin care Dumnezeu poate face să se întâmple tot ceea ce vrea El. Puterea lui Dumnezeu nu are îngrădiri, nici dificultăţi. Iov a recunoscut acest lucru când a spus: „Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.” (Iov 42:2). Şi ca răspuns la reacţia Sarei în faţa promisiunii de a avea un copil la acea vârstă înaintată, Dumnezeu îi pune lui Avraam întrebarea retorică: „Este oare ceva prea greu pentru Domnul?” (Geneza 18:14). Răspunsul este, bineînţeles, un răsunător „nu”.
Şi apoi, două mii de ani mai târziu, alte două naşteri „imposibile” vor avea loc din voia Dumnezeului imposibilităţilor – Ioan Botezătorul este născut de către o mamă stearpă, Elisabeta, şi, cea mai importantă dintre toate naşterile, Fiul lui Dumnezeu e născut de o fecioară, Maria. În concluzie la această declaraţie, îngerul Gavril spune: „…niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.” (Luca 1:37).

24. Cum ne este demonstrată omnipotenţa lui Dumnezeu în Geneza capitolul 1?

_____________________________________________________________

25. Deşi Dumnezeu i-a dat omului libertatea de a lua hotărâri în această viaţă, cine este acela care are puterea hotărâtoare asupra vieţilor noastre? (citeşte Iacov 4:13-15)

______________________________________________________

26. Există ceva care să poată trece peste voia lui Dumnezeu? (citeşte Psalmul 135:5,6)

__________

Omniprezenţa lui Dumnezeu – Dumnezeu este pretutindeni, în orice loc. Aceasta nu înseamnă, după cum afirmă panteismul, că Dumnezeu este totul. Prezenţa lui Dumnezeu este spirituală, nu materială.

Omniprezenţa lui Dumnezeu este o caracteristică minunată, pe care creştinul o poate experimenta. Am văzut în primele şase versete ale Psalmului 139 că Dumnezeu ştie totul despre noi, pentru ca, în următoarele şase versete (7-12) să învăţăm că nu putem scăpa de prezenţa lui Dumnezeu.

27. Cum poate omniprezenţa lui Dumnezeu să aducă alinare unui credincios? (v.10)

_____________________________________________________________

Chiar dacă încercăm să fugim de prezenţa Domnului, nu putem fugi. Profetul Iona a încercat să facă acest lucru, după ce Dumnezeu i-a spus să meargă la Ninive (Iona 1:1-3). Dar Iona a aflat că nu putea scăpa de prezenţa Domnului – chiar şi în burta peştelui uriaş Dumnezeu era acolo ascultându-i rugăciunile şi scăpându-l din acea situaţie periculoasă.

28. Ce ne promite Isus în Matei 28:20?

________________________________________

Eternitatea şi imutabilitatea lui Dumnezeu

Eternitatea este durata infinită fără nici un început, sfârşit, sau limite – un prezent veşnic.

Imutabilitatea lui Dumnezeu înseamnă că natura Lui este în mod absolut neschimbabilă.

Dumnezeu este fără început sau sfârşit; acel de la sine existent „Eu Sunt”; El rămâne în veci acelaşi, neschimbabil.

29. Citiţi următoarele versete şi scrieţi dacă descriu eternitatea sau imutabilitatea lui Dumnezeu.

a. Psalmul 90:2 ___________________

b. Psalmul 102:24-27 __________________

c. Maleahi 3:6 _______________

d. Apocalipsa 1:8 _________________

e. Iacov 1:17 _______________________

În timp ce lucrurile acestei lumi şi oamenii acestei lumi sunt în continuă schimbare iar într-o zi vor pieri, speranţa plină de încredere a creştinului este într-un Dumnezeu care nu se va schimba niciodată; El este la fel ieri ca şi azi, acum ca şi întotdeauna (Evrei 13:8).

Atributele morale

Sfinţenia lui Dumnezeu

Sfinţenia lui Dumnezeu înseamnă că El este curat, pur şi liber de orice murdărie. Dumnezeu este pe deplin separat de tot ceea ce este rău şi de tot ceea ce murdăreşte. El este perfect şi perfect pur. „Dumnezeu este lumină şi în El nu este întunerec.” (1Ioan 1:5).

30. Care va fi răspunsul nostru când vom recunoaşte sfinţenia lui Dumnezeu (Psalmul 99:9; 1Petru 1:13-16; Exodul 3:1-6; Isaia 6:1-5)?

________________________________________________________________

31. Pe măsură ce recunoaştem caracterul nostru păcătos şi nemerituos în lumina unui Dumnezeu sfânt, care pretinde sfinţenie perfectă, ne întrebăm cum putem să ne apropiem de El? Cum putem să fim sfinţi (Evrei 10:19-22)?

__________________________________________________________________

Neprihănirea şi justiţia lui Dumnezeu

Neprihănirea şi justiţia lui Dumnezeu este manifestarea sfinţeniei Lui în relaţia cu fiii oamenilor.

Sfinţenia legislativă se manifestă prin impunerea neprihănirii în forma legilor şi a poruncilor. Sfinţenia judiciară se manifestă prin executarea pedepselor ataşate acelor legi.
Deci, în neprihănirea lui Dumnezeu vedem dragostea Lui pentru sfinţenie, iar în justiţia lui Dumnezeu vedem ura faţă de păcat. Neprihănirea lui Dumnezeu este acel atribut al Lui care Îl conduce întotdeauna să facă bine.

32. Cum sunt relevate neprihănirea şi justiţia lui Dumnezeu în următoarele pasaje?

a. Psalmul 11:4-7; Apocalipsa 16:4-7 ________________

b. 1Ioan 1:9 _________________________________________

Neprihănirea şi justiţia lui Dumnezeu sunt garanţia iertării noastre.

c. Neemia 9:7,8 _____________________________________

d. Evrei 6:10; 2Timotei 4:8 _________________________

Judecătorul Cel neprihănit nu va permite credincioşilor Săi să treacă nerecompensaţi.

Dragostea lui Dumnezeu

Creştinismul este singura religie care echivalează Divinitatea cu dragostea.

33. Cum descrie Biblia natura lui Dumnezeu în 1Ioan 4:8,16?

_________________________________________

Dumnezeu nu numai că exprimă dragostea, Dumnezeu este dragostea. Este natura Lui să iubească.

Dragostea Lui este exprimată de interesul constant pe care îl are faţă de bunăstarea fizică şi spirituală a creaturilor Sale, atât de puternic, încât Îl determină să facă sacrificii ce depăşesc concepţia umană, pentru a revela acea dragoste.

34. Cum Şi-a revelat Dumnezeu dragostea pentru om? (citeşte 1Ioan 4:9,10 şi Romani 5:6-8)

___________________________________________________________

Crucea este cea mai înaltă expresie a iubirii lui Dumnezeu pentru omul plin de păcate.

În dragostea lui Dumnezeu stă şi harul Lui, care împarte favoruri unor creaturi păcătoase, nedemne, care merită judecata lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce face dragostea lui Dumnezeu atât de diferită de dragostea omului. Dragostea omului este întotdeauna condiţionată.

35. Cum este revelat harul lui Dumnezeu în Efeseni 2:4-6?

_______________________________________

Dragostea lui Dumnezeu depăşeşte orice cunoştinţă. Fie ca dorinţa noastră să fie aceea de a cunoaşte dragostea Lui în toate dimensiunile ei (Efeseni 3:18,19).

RĂSPUNSURI

1. prin creaţie

2. prin conştiinţa omului

3. Isus Cristos

4. Dumnezeu este Duh

5. El este nevăzut

6. să-L cunoşti pe Dumnezeu Tatăl şi pe Isus Cristos

7. lucruri deşarte/Dumnezeu Cel viu

8. mâhnire, mânie, gelozie, ură, dragoste

9. a creat toate lucrurile pentru El şi le ţine pe toate împreună

10. da, le dă mâncare când au nevoie

11. dându-ne mâncare şi îmbrăcăminte

12. este un singur Dumnezeu

13. noi/noastră

14. Isus era botezat. Duhul Sfânt ca un porumbel. Tatăl ca o voce din ceruri

15. a. Duhul Sfânt

b. Isus

c. de la Tatăl

16. în numele (la singular) Tatălui, Fiului, Duhului Sfânt

17. a. Isus

b. Duhul Sfânt

c. Tatăl

18. Dumnezeu

19. El este Dumnezeu

20. cu Dumnezeu

21. a omului este finită; a lui Dumnezeu este infinită

22. când şed; când mă ridic; gândurile mele; căile mele; cuvintele mele

23. spunându-ne ceea ce se va întâmpla înainte să se întâmple

24. creând universul şi tot ce este în el prin Cuvântul Său

25. Dumnezeu

26. nu

27. nu putem fi în afara grijii Lui pentru noi şi putem avea întotdeauna încredere că El va fi prezent să ne călăuzească pe drumul cel bun

28. că El va fi întotdeauna cu noi

29. a. eternitatea

b. eternitatea

c. imutabilitatea

d. eternitatea

e. imutabilitatea

30. închinare, comportare sfântă, teamă, admiraţie, recunoaşterea păcatului nostru

31. prin puterea de curăţire a sângelui lui Isus.

32. a. prin pedepsirea celor răi

b. prin iertarea păcatelor celui care se pocăieşte

c. prin păstrarea cuvântului şi promisiunii date copiilor Lui

d. prin recompensarea neprihăniţilor

33. Dumnezeu este dragoste

34. trimiţându-Şi Fiul, pe Isus Cristos, să moară pentru omenirea păcătoasă

35. aducându-ne la viaţă, înviindu-ne şi aşezându-ne alături de Cristos în locurile cereşti

 

Doctrina lui Isus Cristos

INTRODUCERE

Dorinţa noastră este ca, pe măsură ce devenim mai familiarizaţi cu adevărurile importante ale credinţei creştine, aşa cum ne învaţă Biblia, să creştem în harul şi cunoştinţa Domnului nostru Isus, să ştim ce credem, şi de ce credem aceasta şi să fim echipaţi pentru a apăra credinţa (1Petru 3:15).

Această broşură este creată pentru a determina cititorul să-şi arunce privirea prin Scripturi pentru a intra în posesia unor mai bune cunoştinţe despre Biblie şi credinţele esenţiale ale creştinăţii. Broşura poate fi folosită în mod individual sau în grupuri mici. Toate răspunsurile la întrebări sunt furnizate la sfârşitul cărţii.

Doctrina lui Isus Cristos

Pe măsură ce ne vom uita la doctrina lui Isus Cristos, ne vom concentra în primul rând asupra Persoanei lui Isus Cristos, ceea ce presupune o privire din punct de vedere scriptural atât asupra umanităţii Lui cât şi asupra Dumnezeirii Lui. În al doilea rând, vom cerceta lucrarea lui Isus Cristos. Acest studiu va include subiecte despre moartea, învierea, înălțarea și preamărirea Lui.

Persoana lui Cristos

Când citim Noul Testament, descoperim în el două aspecte despre Isus Cristos, care au o mare importanţă în credinţa oricărui creştin, dar care, oarecum, par să nu poată exista în acelaşi timp: faptul că Isus Cristos, când a umblat pe pământ, a fost complet uman şi, totuşi, în acelaşi timp, complet divin. Isus Cristos a fost în întregime om şi Dumnezeu. Acest lucru este dificil dacă nu imposibil de înţeles pentru mintea umană, dar fără doar şi poate, este clar cuprins în învăţăturile Bibliei.

Umanitatea lui Isus Cristos

De ce este important pentru credincios să înţeleagă faptul că Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost în întregime uman? În primul rând și cel mai important, omul a avut nevoie de cineva care să ia pedeapsa păcatului său pentru a putea avea o relaţie corectă cu Dumnezeu. Pedeapsa pentru păcat este moartea, după cum este spus în Romani 6:23 şi în alte pasaje. Nu a existat om care să poată plăti pentru păcatele întregii lumi pentru că Dumnezeu a cerut un sacrificiu perfect, cineva care era fără păcat. Numai Dumnezeu Însuşi este fără păcat. De aceea, El a devenit om în Persoana lui Isus Cristos, pentru a putea muri pentru păcatele întregii lumi (1Timotei 2:5,6).

Haideţi, deci, să aruncăm o privire la felul în care Biblia descrie umanitatea lui Isus Cristos.

1. Prin ce mijloace şi-a făcut Isus intrarea în această lume (Matei 1:18)?

_____________________________________________________________

Pentru ca Dumnezeu să vină în lume, să experimenteze umanitatea, era potrivit ca El să se nască din om (Maria). Totuşi, El nu a avut un tată uman. Naşterea Lui a fost unică deoarece a fost supranaturală (Luca 1:35).

Primele versete din Ioan, capitolul întâi, vorbesc despre Isus ca fiind Cuvântul, însăşi expresia lui Dumnezeu Tatăl.

2. Citiţi versetul 14 şi scrieţi cum a fost posibil pentru Dumnezeu să ne dea o imagine mai bună a caracterului Său.

______________________________________________________

3. Citiţi Evrei 2:14-18 şi răspundeţi la următoarele întrebări.

a. În ce mod, potrivit versetului 14, a devenit Isus asemeni unui om?

_________________________________________________________________

b. Conform versetului 14, ce I-a îngăduit această părtăşie să facă?

__________________________________________________________________

c. Ce a împlinit pentru noi moartea Lui (v. 14, 15, 17)?

________________________________________________________________

d. În ce mod I-a îngăduit umanitatea Lui să se identifice cu noi şi să ne ajute (v. 18)?

______________________________________________________________

4. Pe măsură ce citim Filipeni 2:5-9, înţelegem că atunci când Isus a devenit asemeni omului, aceasta a fost o atitudine de ______________ , pe care şi noi trebuie să o adoptăm.

5. Deşi Isus Cristos, Fiul Omului, a umblat în firea pământească şi a fost tentat în toate lucrurile cum suntem şi noi, totuşi a fost fără ____________(Evrei 4:15)

Dumnezeirea lui Isus Cristos

Când vorbim despre Dumnezeirea lui Isus Cristos, ne referim pur şi simplu la faptul biblic că El a fost, este şi va fi întotdeauna Dumnezeu. Nu a încetat să fie Dumnezeu când a venit să umble pe pământ în trup omenesc. El a fost pe deplin uman şi, în acelaşi timp, pe deplin Dumnezeu.

Haideţi să vedem acum felul în care Biblia ne dovedeşte că Isus Cristos este Dumnezeu.

6. Citiţi Ioan 1:1-14

a. Despre cine se vorbeşte în acest pasaj ca fiind “Cuvântul”? _______________

b. Ce declară Biblia cu privire la Cuvânt în primul verset?

_________________________________________________

În primul capitol al Epistolei către Evrei, autorul îl compară pe Isus Cristos cu îngerii. În versetul 8 el citează un pasaj din Psalmul 45:6 declarând Împărăţia lui Dumnezeu ca fiind o Împărăţie eternă.

7. Citiți Evrei 1:8. Despre cine vorbeşte Psalmul 45:6 când spune: “Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule…”?

______________________

După înviere, Isus i-a apărut lui Toma şi l-a lăsat să-I atingă rănile pe care le-a primit pe cruce. În acel moment Toma a crezut că era într-adevăr Cristos Cel înviat şi a proclamat: “Domnul meu şi Dumnezeul meu.” (Ioan 20:28)

8. A acceptat sau a respins Isus proclamaţia lui Toma că El este Dumnezeu?

____________________________________________________________

9. Cum este descris Isus Cristos în Tit 2:13? __________________________________

De multe ori Evangheliile fac referinţă la Isus ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Acest titlu nu-I este dat ca să sugereze că El a luat fiinţă din Dumnezeu Tatăl, pentru că ştim din multe alte pasaje scripturale că Isus a existat dintotdeauna: “La început era Cuvântul…” (Ioan 1:1). Mai degrabă, acest titlu de Fiu al lui Dumnezeu relevă Dumnezeirea lui Isus Cristos. El a fost numit astfel de către oameni, îngeri, demoni, de către Tatăl; El Însuşi s-a intitulat aşa. Când a făcut-o, a întâmpinat o mare opoziţie din partea conducătorilor religioşi.

10. Cum au înţeles liderii religioşi semnificaţia faptului că Isus s-a proclamat Fiul lui Dumnezeu, în Ioan 5:17, 18?

_____________________________________________________

11. De ce L-a acuzat marele preot pe Isus de blasfemie în Matei 26:63-66?

___________________________________________________________

Dacă această proclamaţie ar fi însemnat ceva mai puţin decât o identificare cu Dumnezeirea, atunci Isus nu ar fi fost acuzat de blasfemie.

12. Citiţi Isaia 44:6. Cine este cel dintâi şi cel de pe urmă?________________ Acum citiţi Apocalipsa 1:17. Cine este cel dintâi şi cel de pe urmă? ____________________

Biblia declară în mod clar că Isus Cristos este Dumnezeu. Pentru a şterge, însă, orice urmă de dubiu, haideţi să privim alte dovezi ale Dumnezeirii Lui.

Scripturile ne învaţă că toată închinarea Îi aparţine doar lui Dumnezeu. Când Isus a fost ispitit de Satan, acesta I-a promis toate împărăţiile din lume dacă i se închină. Însă Isus i-a răspuns: “Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.” (Matei 4:10)

13. Când L-au găsit magii pe Isus, ce au făcut? (Matei 2:11)

___________________________________________________

14. Când orbul vindecat de Isus I s-a închinat, i-a spus Isus să I se închine lui Dumnezeu şi nu Lui? (Ioan 9:38)

_____________________________________________________

Isus nu a respins niciodată închinarea pentru că El este Dumnezeu şi este demn de închinare (vezi de asemenea Matei 14:33; 28:16,17). Fiecare genunchi se va pleca în faţa numelui Său (Filipeni 2:9-11).

15. Ce lucrări divine vedem ca fiind atribuite lui Isus:

a. în Ioan 1:3 şi Coloseni 1:16?

________________________________________

Completaţi din Geneza 1:1: “La început ____________ a făcut cerurile şi pământul.”

b. în Marcu 2:5-7?

_________________________________

16. Potrivit lui Coloseni 2:9, cât de mult din Dumnezeire locuieşte în Isus?

______________________________________________

Cuvântul grecesc pentru Dumnezeire este Theotes. Acest cuvânt exprimă însăşi esenţa şi natura lui Dumnezeu. Isus nu a fost doar ca şi Dumnezeu, El a fost Dumnezeu.

Am văzut așadar în Biblie multe dovezi că Isus Cristos a fost pe deplin uman şi în acelaşi timp în întregime Dumnezeu. Studiind în continuare lucrarea lui Isus, vom vedea importanţa acestor aspecte ale naturii Sale în înfăptuirea lucrării pentru care El a venit pe pământ.

LUCRAREA LUI ISUS CRISTOS

Vom privi lucrarea lui Isus Cristos în relaţie cu moartea, înviereaînălţarea şi preamărirea Lui. Acestea sunt esenţa credinţei creştine, piatra de temelie a Evangheliei. (Citiţi 1Corinteni 15:1-4)

Moartea lui Isus Cristos

Moartea Lui era necesară din cauza relaţiei întrerupte a omului cu Dumnezeu. Această relaţie a fost întreruptă din cauza păcatului nostru îndreptat împotriva unui Dumnezeu sfânt şi neprihănit. Ne-am ridicat împotriva lui Dumnezeu şi împotriva poruncilor Lui, de aceea merităm condamnare şi pedeapsă. Dar Dumnezeu, în mila Lui, a fost în stare să ne readucă într-o relaţie bună cu El, fără a-Şi compromite sfinţenia, prin moartea Fiului Său, Isus Cristos. Una dintre modalitățile în care Scripturile descriu această restaurare o găsim în Matei 20:28.

17. Ce a venit Isus să facă?

___________________________________________

răscumpărare este un preţ plătit prin care o persoană este cumpărată înapoi (răscumpărată) de la cel care o ţine în captivitate. Noi eram în captivitatea şi sclavia păcatului. Isus ne-a răscumpărat.

18. Care a fost preţul plătit pentru răscumpărarea noastră? (1Petru 1:18,19)

____________________________________________________________

19Romani 3:25 şi 1Ioan 2:2 descriu un alt aspect al morţii lui Cristos. Care este acesta?

________________________________________________________________

Păcatul a cauzat o înstrăinare a omului de Dumnezeu. Vina de a fi păcătuit îl separă pe om de Creatorul său. Domnul nostru a luat pe cruce acea vină şi a plătit pentru ea cu propriul Său sânge, prin aceasta înlăturând cauza înstrăinării. Acum un Dumnezeu sfânt şi neprihănit poate acorda milă unui credincios păcătos pentru că justiţia Sa a fost satisfăcută. Isus a satisfăcut cerinţele legii încălcate. Aceasta este ispăşirea. Această ispăşire a adus o schimbare în relaţia noastră cu Dumnezeu.

20. Citiţi Romani 5:10.

a. Care a fost relaţia omului cu Dumnezeu înainte de moartea lui Cristos?

_____________________________________

b. Cum a schimbat Dumnezeu această relaţie prin moartea Fiului Său?

_____________________________________________

21. Care este acum relaţia credinciosului cu Dumnezeu? (Romani 5:1)

___________________________________________

Un alt aspect al morţii lui Cristos se găseşte în ideea substituirii: o viaţă dată în schimbul altei vieţi. Este ilustrată în Vechiul Testament prin sacrificiile de animale, în care păcatele oamenilor erau simbolic transferate animalului care mai apoi era ucis în locul lor.

22. Isus Cristos S-a identificat cu omul, devenind uman (Evrei 2:14) pentru ca să poată (Evrei 2:9)

_________________________________________________________________

23. Cum este descrisă în 1Petru 3:18 această substituire?

___________________________________________________________

Învierea lui Isus Cristos

Văzând ce a făcut Cristos pentru noi prin moartea Sa, trebuie să realizăm că fără învierea Lui toate afirmaţiile privind moartea Sa ar fi invalide. Pavel spune că, dacă Cristos nu a înviat, credinţa noastră este zadarnică (1Corinteni 15:17). Evanghelia susţine faptul că Isus Cristos a înviat din morţi.

Când vorbim de înviere, ne referim la ridicarea lui Isus Cristos din morţi, în trupul Său de slavă, după ce a stat trei zile în mormânt, pentru ca să nu mai moară niciodată.

Învierea a fost cuprinsă în planul lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor. David a proorocit acest eveniment în Psalmul 16:8-11 (vezi Faptele Apostolilor 2:25-32). Isus a spus de multe ori că El va învia din morţi în a treia zi (Matei 16:21; 17:22,23; 20:18,19).

Dovezi despre înviere

Multe consemnări din Biblie confirmă credinţa creştinilor că Isus a înviat întocmai cum a spus El că o va face.

24. Citind următoarele versete, ce consideri tu că este o dovadă a învierii? (Matei 28:1-6; Luca 24:1-3,12; Ioan 20:1,2)

______________________________________________

Din cauza multelor precauţii luate de gărzile romane pentru a asigura mormântul, putem fi siguri că nimeni nu ar fi putut să fure trupul lui Isus. De altfel, nici nu ar fi avut timp să-I scoată giulgiul cu care era învelit.

25. Conform cu 1Corinteni 15:3-8, care este o altă dovadă puternică a învierii lui Isus?

_______________________________________________________

Iată alte câteva versete de citit: Marcu 16:9,12; Matei 28:9,10; Ioan 20:26-29; 21:1-14; Faptele Apostolilor 1:3; 10:40,41.

Pe lângă aceste dovezi, vedem de asemenea cum au fost transformaţi apostolii după învierea lui Isus. Înainte ca aceasta să se întâmple, ucenicii L-au abandonat şi Petru chiar s-a lepădat de El de trei ori. Totuşi, după ce au văzut că Isus a înfrânt moartea, ei au ajuns să proclame cu îndrăzneală învierea LuiMulţi dintre ei au murit pentru credinţa lor. Dacă Isus Cristos nu ar fi înviat, atunci credinţa lor ar fi fost zadarnică. Dar noi ştim din Scripturi şi din propria noastră experienţă cu Cristos că ei au murit pentru ceea ce credeau şi ştiau că este adevărat.

Rezultatele învierii

26. Învierea a dovedit că Isus fost _______________________. (Romani 1:4; Matei 12:38-40; Ioan 2:13-22)

Liderii religioşi vroiau să vadă un semn care să le arate autoritatea lui Isus cu privire la ceea ce a spus şi a făcut. Faptul că El a fost înviat a fost un semn că El are autoritate totală în cer şi pe pământ. Dovedeşte Dumnezeirea Lui.

27 a. Ca şi credincioşi în Isus Cristos, de ce putem fi siguri datorită învierii Lui, după cum este spus în Romani 4:25?

_________________________________________

Dacă Isus nu ar fi înviat, nu am fi avut nicio asigurare că munca Lui de răscumpărare a fost acceptată de Dumnezeu. Dar învierea Lui a fost dovada că Tatăl a fost satisfăcut de jertfa adusă pentru păcatele noastre.

b. Conform cu 1Corinteni 15:17, dacă Cristos nu a înviat, care este starea noastră spirituală?

___________________________________________________________________

28. De ce anume putem fi asiguraţi noi, cei cu credinţă în Isus, datorită învierii Lui? ( 2Corinteni 4:14; Ioan 11:25,26; 14:19)

_________________________________________

Înălţarea şi preamărirea lui Isus Cristos

Înălţarea lui Isus Cristos este consemnată în Fapte 1:9-11, unde citim că Isus Cristos, după învierea Sa şi după apariţia în faţa multor martori timp de 40 de zile, a fost înălțat la cer în prezenţa apostolilor Săi.

Preamărirea lui Isus Cristos este explicată în Filipeni 2:9 şi în Efeseni 1:20,21, unde vedem cum Dumnezeu L-a aşezat pe Cristos la dreapta Lui, cu mult deasupra tuturor cârmuirilor, autorităţilor, puterilor şi domniilor, şi I-a conferit Numele care este deasupra tuturor numelor.

Scopul şi rezultatele înălţării şi preamăririi lui Isus Cristos

29. Ce poziţie ocupă Isus în ceruri, după cum este afirmat în Evrei 6:19,20?

____________________________________________

30. Citiţi Evrei 4:14-16 şi 10:19-22 şi răspundeţi la următoarele întrebări:

a. Ce privilegiu ne dă nouă, credincioşilor, faptul că Isus este marele nostru preot (4:16; 10:19)?

_____________________________________________________

b. Ce anume ne dă acest privilegiu, după cum este spus în 10:19?

_____________________________________________

Noi eram separaţi de Dumnezeu datorită păcatului nostru. Dar Isus, ca mare preot, I-a adus lui Dumnezeu jertfa Lui, propriul Său sânge, jertfă care a fost în totalitate acceptată de Dumnezeu pentru a ne curăţi de toate păcatele pentru totdeauna.

31. Ce promisiune ne este dată în Ioan 14:1-3, ca rezultat al înălţării şi preamăririi lui Isus?

_____________________________________________________________

2Corinteni 5:1-4 ne asigură de acest nou lăcaş care este noul nostru trup nemuritor şi glorificat. Într-o zi, acest trup supus putrezirii va îmbrăca neputrezirea şi acest trup muritor va îmbrăca nemurirea. Apoi moartea va fi înghiţită de biruinţă (1Corinteni 15:51-54).

32. După cum am citit anterior în Efeseni 1:20-21, dregătoria lui Cristos este deasupra tuturor puterilor şi numele Lui este deasupra oricărui nume. Citind mai departe în versetele 22 şi 23, ce relaţie are acum Cristos cu biserica?

___________________________________________________________

Aceasta înseamnă nu doar că Isus are autoritate asupra bisericii, dar El este puterea şi viaţa bisericii. El a înzestrat biserica cu daruri pentru ca sfinţii să facă lucrarea la care au chemaţi, astfel ca întreg trupul lui Cristos să fie adus la maturitate (Efeseni 4:7-13).

Sperăm că acest studiu v-a ajutat să înţelegeţi cine este cu adevărat Isus şi ce a făcut El pentru voi prin moartea, învierea, înălţarea şi preamărirea Lui. De asemenea, ne rugăm să ajungeţi să înţelegeţi şi mai mult din dragostea pe care El o are pentru noi.

RĂSPUNSURI

1. printr-o mamă umană, Maria

2. făcându-se trup şi locuind printre oameni

3. a. devenind părtaş al sângelui şi al cărnii b. să moară c. a distrus puterea lui Satan asupra noastră; ne-a eliberat din robia păcatului care ducea la moarte; a satisfăcut justiția lui Dumnezeu (murind pentru păcatele noastre) pentru ca să ni se poată arăta milă d. prin încercări (ispite)

4. umilinţă

5. păcat

6. a. Isus b. Cuvântul era Dumnezeu

7. Isus

8. a acceptat-o

9. Dumnezeu şi Mântuitor

10. ca şi cum s-ar fi proclamat egal cu Dumnezeu

11. pentru că a susţinut că este Fiul lui Dumnezeu

12. Dumnezeu; Isus

13. s-au închinat Lui

14. nu, a acceptat închinarea

15. a. Creator al tuturor lucrurilor; Dumnezeu b. iartă păcate

16. toată

17. să-Şi dea viaţa ca o răscumpărare

18. sângele scump al lui Hristos

19. jertfa de ispăşire

20. a. eram vrăjmaşi b. ne-a împăcat cu El

21. pace

22. gusta moartea pentru toţi

23. mort pentru păcate; Cel neprihănit pentru cei nelegiuiţi

24. mormântul gol

25. mai mult de 500 de martori

26. Fiul lui Dumnezeu

27. a. suntem justificaţi b. noi suntem încă în păcatele noastre

28. învierea şi nemurirea noastră

29. mare preot

30. a. putem intra cu încredere în prezenţa lui Dumnezeu, pentru a primi harul Său b. sângele lui Isus

31. că într-o zi vom fi cu El

32. El este capul; biserica este trupul Său

 

Doctrina despre Duhul Sfânt

INTRODUCERE

 

https://www.rcrwebsite.com/doctrine.htm

Dorinţa noastră este ca, pe măsură ce devenim mai familiarizaţi cu adevărurile importante ale credinţei creştine, aşa cum ne învaţă Biblia, să creştem în harul şi cunoştinţa Domnului nostru Isus, să ştim ce credem, şi de ce credem aceasta şi să fim echipaţi pentru a apăra credinţa (1Petru 3:15).
Această broşură este creată pentru a determina cititorul să-şi arunce privirea prin Scripturi pentru a intra în posesia unor mai bune cunoştinţe despre Biblie şi credinţele esenţiale ale creştinăţii. Broşura poate fi folosită în mod individual sau în grupuri mici. Toate răspunsurile la întrebări sunt furnizate la sfârşitul cărţii.

Doctrina despre Duhul Sfânt

Probabil că nicio altă doctrină creştină nu a fost răstălmăcită în ultima vreme în aşa măsură ca aceea referitoare la Duhul Sfânt. Învăţăturile variază de la cele care neagă Persoana şi dumnezeirea Duhului Sfânt (crezându-se că El este un fel de forţă sau energie cosmică) până la cele care pun un mare accent pe anumite lucrări ale Duhului Sfânt, ignorându-le pe celelalte.
Dorinţa noastră este ca prin această carte să furnizăm o învăţătură echilibrată, biblică cu privire la Duhul Sfânt. Problemele la care ne vom referi în această carte sunt:

Personalitatea Duhului Sfânt
Dumnezeirea Duhului Sfânt
Lucrarea Duhului Sfânt
În ce priveşte lumea
În ce priveşte revelarea şi inspiraţia
În ce-L priveşte pe Isus Cristos
În ce-l priveşte pe credincios

Sperăm că acest studiu vă va familiariza mai bine cu ceea ce ne învaţă Biblia cu privire la Duhul Sfânt, pentru ca să nu fiţi purtaţi de orice vânt de învăţătură (Efeseni 4:14).

PERSONALITATEA DUHULUI SFÂNT

Duhul Sfânt nu este o forţă sau o energie pe care noi creştinii încercăm să o dobândim pentru a o folosi, ci, dimpotrivă, El este o Fiinţă personală, care vrea să ne ţină în grija Lui şi să ne folosească.

1. Ce nume care sugerează personalitate Îi este dat Duhului Sfânt în Ioan 14:16 şi 16:7?

_______________________________________________________

În limba greacă acest cuvânt înseamnă “cineva care este chemat să stea lângă tine” – aşa cum cineva îşi cheamă avocatul. Acelaşi cuvânt este folosit şi în 1Ioan 2:1 cu privire la Isus. Duhul Sfânt este, deci, Mângâietorul care Îi ţine locul lui Isus Cristos. O energie sau o forţă nu poate să-L înlocuiască pe Isus; doar o Persoană poate fi un mângâietor.

2. Citiţi Ioan 16:7,8; 13-15. Cum se face referinţă la Duhul Sfânt în aceste versete?

_______________________________________

3. Ce caracteristici personale îi sunt atribuite Duhului Sfânt în:

a) 1Corinteni 2:10,11? _________________

b) 1Corinteni 12:11? _________________

c) Romani 8:27? _________________

4. Ce activităţi personale Îi sunt atribuite Duhului Sfânt în:

a) Apocalipsa 2:7; Matei 10:20? ______________

b) Romani 8:26? ________________

c) Fapte 13:2? __________________________________

d) Ioan 14:26? _________________

e) Romani 8:14? ____________________

5. Ce tratament caracteristic unei persoane are ca subiect Duhul Sfânt în:

a)Efeseni 4:30? ___________________________

b) Evrei 10:29? ___________________________

c) Fapte 5:3? ____________________________

d) Matei 12:31,32? ________________________

e) Fapte 7:51 ____________________________

DUMNEZEIREA DUHULUI SFÂNT

Acum, că am constatat din ceea ce spune Biblia că Duhul Sfânt este o Fiinţă personală, la fel ca Tatăl şi Fiul, haideţi să vedem ce spune Biblia despre dumnezeirea Duhului Sfânt.

Duhul Sfânt este Dumnezeu în acelaşi fel cum sunt Tatăl şi Fiul, Isus Cristos. (Doctrina Trinităţii este discutată în cea de-a doua broşură a acestei serii: Doctrina despre Dumnezeu.)

6. Citiţi Fapte 5:1-4.

a) Conform spuselor lui Petru, pe cine a minţit Anania, în versetul 3?

________________________________________

b) În versetul 4, pe cine se spune că L-a minţit? ___________________

Minţindu-L pe Duhul Sfânt, Anania L-a minţit pe Dumnezeu, pentru că Duhul Sfânt este Dumnezeu.

7. În versetele care urmează, potriviţi atributele divine asociate Duhului Sfânt cu versetul din care provine fiecare.

a) Evrei 9:14 omnipotent
b) Psalmul 139:7-10 adevăr
c) Luca 1:35 omniscient
d) 1Corinteni 2:10,11 etern
e) 1Ioan 5:7 omniprezent

8. În versetele următoare potriviţi lucrările dumnezeieşti atribuite Duhului Sfânt cu versetele din care provin.

a) Psalmul 104:30; Iov 33:4; Geneza 1:2 încarnarea lui Isus Cristos
b) Ioan 3:5-8 inspiraţia divină
c) Romani 8:11 învierea
d) 1Petru 1:21 creaţia
e) Luca 1:35 naşterea din nou

Sperăm că aceste versete v-au arătat fără umbră de îndoială că Duhul Sfânt este în aceeaşi măsură Dumnezeu ca Tatăl şi ca Fiul. Datorită acestui fapt, El nu trebuie nicidecum privit ca mai puţin important în lucrarea Lui în lume şi în vieţile noastre.

Haideţi, deci, să aruncăm o privire asupra lucrării Duhului Sfânt în relaţie cu lumea, cu revelaţia şi inspiraţia, cu Isus Cristos şi cu credinciosul.

LUCRAREA DUHULUI SFÂNT

În ce priveşte lumea

9. Citiţi Psalmul 104:30, Iov 33:4 şi Geneza 1:2 şi scrieţi în ce lucrare importantă este implicat Duhul Sfânt?

_____________________

10. Isus, vorbind despre trimiterea Duhului Sfânt după înălţarea Lui, le spunea discipolilor Săi că Duhul Sfânt va dovedi lumea vinovată de trei lucruri. Care sunt acestea (Ioan 16:7-11)?

__________________________________

Duhul Sfânt a venit să dovedească lumea vinovată de:

1) păcatul fundamental al omului de necredinţă în Dumnezeu şi lucrarea Sa de mântuire prin Isus Cristos;
2) neprihănirea absolută a lui Isus Cristos, confirmată de învierea şi înălţarea Sa la Tatăl;
3) faptul că puterea lui Satan a fost frântă şi judecarea Lui Cristos stă la baza judecăţii care va veni.

11. O altă lucrare a Duhului Sfânt în ce priveşte lumea o întâlnim în Ioan 15:26, Fapte 5:30-32 şi Evrei 10:15-17. Care este?

____________________________________________

“A mărturisi” înseamnă a scoate la lumină lucruri pe care cineva le-a văzut sau le-a auzit, întocmai ca şi un martor într-o curte de justiţie. Duhul Sfânt scoate la iveală adevărul despre Isus Cristos şi despre lucrarea Lui de mântuire şi îl revelează lumii. Pentru aceasta El îi foloseşte pe credincioşi, în care locuieşte. De asemenea, El foloseşte şi Scripturile, pe care le-a inspirat, după cum se poate vedea în Evrei 10:15-17.

Duhul Sfânt nu numai că mărturiseşte lumii despre Cristos, ci şi deschide continuu ochii credincioşilor asupra caracterului şi a lucrării lui Isus Cristos. Duhul Sfânt nu atrage niciodată atenţia asupra Sa, ci întotdeauna ne-o îndreaptă asupra lui Isus Cristos.

În ce priveşte revelaţia şi inspiraţia

Revelaţia reprezintă o dezvăluire a ceva necunoscut înainte.

12. Cu toate că azi sunt mulţi care pretind că sunt profeţi, cine este Cel care a revelat toate adevăratele profeţii consemnate în Scripturi? (2Petru 1:21)

____________________________________________

13. Ale Cui cuvinte a fost pus Ezechiel să le transmită lui Israel? (Ezechiel 2:2,7)

_____________________________________________

14. Ce a revelat Duhul Sfânt despre Isus Cristos prin David? (Matei 22:41-45)

_____________________________________________

Cuvântul inspirat, aşa cum este folosit în Biblie, înseamnă “insuflat de Dumnezeu”. Dumnezeu a folosit oameni pentru a face Cuvântul Său cunoscut lumii. Scripturile sunt cuvintele lui Dumnezeu, nu idei sau filosofii omeneşti.

15. Conform cu 2Timotei 3:16, cât din Scriptură este inspirată de Dumnezeu?

______________________________________________

După cum am văzut în 2Petru 1:21, oamenii, mânaţi de Duhul Sfânt, au vorbit despre Dumnezeu. Cărţile Bibliei sunt de origine divină şi au autoritate divină.

În ce-L priveşte pe Isus Cristos

Acum vom privi la felurile în care Duhul Sfânt a fost implicat în viaţa lui Cristos.

16. Care este primul exemplu al lucrării Duhului Sfânt în viaţa lui Cristos, aşa cum este consemnat în Noul Testament? (Luca 1:35)

_____________________________________________

Naşterea din fecioară a fost un miracol ieşit din comun înfăptuit de Duhul Sfânt, prin care eternul Fiu al lui Dumnezeu a adoptat o natură umană comună, totuşi fără păcat, şi S-a născut ca om fără a renunţa la niciun aspect al dumnezeirii Sale.

17. Conform cu Luca 4:18,19 şi Fapte 10:38, în ce alt mod a fost Duhul Sfânt implicat în viaţa lui Cristos?

__________________________________________

Ungerea înseamnă o împuternicire pentru o lucrare. Isus a fost împuternicit să predice Evanghelia, “vestea cea bună” a eliberării, nouă, celor care eram ţinuţi captivi de păcat. Această ungere L-a împuternicit, de asemenea, să facă mari minuni.

18. În Luca 4:1 vedem mai mult din lucrarea Duhului Sfânt în viaţa lui Isus, cu privire la ispitirea Lui de către diavol în pustie. Despre ce este vorba?

__________________________

Isus a fost în totalitate supus controlului Duhului Sfânt şi, din această cauză, El a fost capabil să treacă victorios încercările pe care Satan I le-a pus în faţă.

19. În ce eveniment important al credinţei creştine a fost implicat Duhul Sfânt, conform cu Romani 8:11?

___________________________________________

Şi, după cum am văzut mai devreme, Duhul Sfânt a fost implicat în învierea lui Isus Cristos. În acelaşi fel El ne va învia şi pe noi din morţi, dându-ne un trup de slavă.

În fine, vom cerceta cum lucrează Duhul Sfânt în viaţa credinciosului. După cum vom vedea, Duhul Sfânt joacă un rol vital în viaţa credinciosului şi este important să recunoaştem acest lucru, pentru a ne putea maturiza în umblarea noastră creştină.

În ce-l priveşte pe credincios

20. În conversaţiei lui Isus cu Nicodim din Ioan 3:1-6, observăm că Isus îi dezvăluie acestuia o lucrare minunată pe care o face Duhul Sfânt în viaţa celui care îşi pune încrederea în Isus Cristos (v. 3). El compară această lucrare cu un proces natural.

a) Care este această lucrare a Duhului Sfânt?

______________________________

b) Ce obţine credinciosul prin această re-naştere (v. 3, 5)?

____________________________________________

Această lucrare a Duhul Sfânt este de asemenea descrisă în Tit 3:5.

În pasajul din Ioan, capitolul 3, această naştere din nou determină primirea vieţii spirituale de către credincios, care, înainte de a-şi pune încrederea în Isus, era mort spiritual. În Tit, acest cuvânt determină faptul că credinciosul a fost adus într-un punct în care toate lucrurile au devenit noi (vezi 2Corinteni 5:17). Duhul Sfânt aduce viaţă nouă, viaţa eternă, celui care şi-a pus credinţa în Isus Cristos.

21. În 1Corinteni 6:19 vedem o altă lucrare a Duhului Sfânt în legătură cu credinciosul. Unde se află Duhul Sfânt conform acestui verset?

_________________________________

Dumnezeu nu locuieşte în temple clădite de mâini omeneşti (Fapte 17:24). El a ales să locuiască în credincios, astfel că trupurile noastre sunt templul Său.

22. În 1Corinteni 3:16,17 ni se spune că noi suntem templul Duhului Sfânt. Cum suntem din această cauză (v. 17)?

____________________

23. Citiţi Romani 8:9-11

a) Ce ne eliberează de sub controlul firii noastre păcătoase şi ne face ai lui Cristos (v. 9)?

____________________________________________

b) Poate cineva să nu aibă Duhul Sfânt în el şi totuşi să fie mântuit (v. 9)

_______________________________

Duhul Sfânt vine să locuiască în credincios în momentul în care acesta îşi pune încrederea în Isus Cristos.

c) Ce dă Duhul Sfânt spiritului nostru (v. 10)?

__________________________

d) Ce va face Duhul Sfânt cu trupurile noastre muritoare (v. 11)

___________________________

Deci, locuind în noi, Duhul Sfânt nu numai că ne dă viaţă spirituală acum, ci noi avem de asemenea promisiunea că într-o zi vom fi înviaţi într-un trup de slavă, în acelaşi fel în care Duhul Sfânt L-a înviat pe Isus.

24. Nu numai că Duhul Sfânt aduce o re-naştere spirituală şi vine să locuiască în cel care îşi pune încrederea în Isus Cristos, ci El mai face încă ceva pentru credincios. Citiţi 1Corinteni 12:12,13.

_____________________________________________

Acest botez are loc în momentul în care ne punem credinţa în Isus Cristos. Cuvântul “a boteza” înseamnă plasarea unei persoane sau a unui lucru într-un mediu nou sau în unitate cu altceva, pentru a-i schimba condiţia sau relaţia cu vechiul mediu. În momentul în care ne-am încrezut în Isus Cristos, Duhul Sfânt ne plasează (botează) în trupul lui Cristos, care este alcătuit din toţi cei care cred în El şi al cărui Cap este El.

25. Cum descrie Galateni 3:27 botezul?

_________________________________________

Duhul Sfânt botează sau îl plasează pe credincios într-o uniune vitală cu Capul acestui Trup, Isus Cristos.

26. Identitatea noastră în Cristos este mai adânc explicată în Romani 6:1-11.

a) Conform versetului 3, cum suntem noi identificaţi cu Cristos?

______________________

b) Cine a fost identificat cu Cristos în moartea Sa (v.6)?

___________________________

c) Pentru că noi suntem identificaţi cu Cristos şi în învierea Sa, ce posibilitate ne dă acest fapt (v.4)?

____________________________________________

Botezul Duhului Sfânt în Cristos ne-a eliberat din sclavia păcatului (condiţia noastră precedentă) şi acum viaţa Lui a devenit viaţa noastră – viaţa după înviere. Suntem uniţi acum cu Cristos Isus în învierea Lui.

27. O altă lucrare a Duhului Sfânt în viaţa credinciosului ne este arătată în Efeseni 1:13,14 şi 4:30.

a) După ce am crezut Evanghelia, ce a făcut Duhul Sfânt cu noi (1:13; 4:30)?

_____________________________________

b) Cine este sigiliul? ________________________________

Cuvântul “pecetluit” are aici trei semnificaţii. Prima este cea de proprietate. Când un împărat îşi pune sigiliul pe ceva, acesta imprimă un semn special, care să arate că el este proprietarul. În acelaşi fel, Dumnezeu ne-a ştampilat cu sigiliul Său de proprietate, Duhul Sfânt. Acum noi Îi aparţinem. A doua semnificaţie a cuvântului “pecetluit” este aceea de securitate. Odată pus asupra noastră, sigiliul lui Dumnezeu nu mai poate fi rupt. Putem fi siguri de mântuirea noastră, ştiind că Duhul Sfânt, sigiliul lui Dumnezeu, locuieşte în noi. A treia semnificaţie este aceea de destinaţie. Acest aspect poate fi văzut în 1:14 şi 4:30.

c) Duhul Sfânt este dat ca o arvună (sau avans) a moştenirii noastre, care este pentru

_______________________________________(completaţi)

Putem avea siguranţa că într-o zi, când Cristos se va reîntoarce, mântuirea noastră va fi deplină datorită pecetluirii cu Duhul Sfânt.

În continuare vom vorbi despre lucrările Duhului Sfânt care implică: 1) producerea unui caracter asemenea lui Cristos în credincios şi 2) înzestrarea credinciosului pentru slujire.

28. Citiţi Efeseni 5:18. Care este porunca dată nouă cu privire la Duhul Sfânt?

____________________________________

Umplerea cu Duhul Sfânt nu trebuie luată ca umplere a unui recipient cu o substanţă. Nu aceasta este ideea din textul grec. Inima unui creştin nu este un recipient care trebuie golit pentru a fi umplut de Duhul Sfânt. Umplerea cu Duhul Sfânt se referă la controlul Lui asupra credinciosului. Aceasta nu se întâmplă în mod automat în momentul care credem în Isus Cristos, aşa cum se întâmplă cu faptul că El vine să locuiască în credincios. Mai întâi avem nevoie de dorinţa ca El să ne controleze; după aceea ne supunem controlului Său şi, în fine, ne încredem în El să producă în noi viaţa plăcută lui Dumnezeu. A fi umplut este înzestrarea divină a unui creştin, care are ca rezultat o viaţă asemenea lui Cristos. Este lucrarea Lui, nu a noastră. Exprimarea exterioară a lui Cristos este lucrarea Duhului Sfânt. Trebuie să recunoaştem aceasta şi să ne încredem în Duhul Sfânt că o va face.

Textul grec din Efeseni 5:18 poate fi tradus astfel: “continuţi să fiţi umpluţi…” Cu alte cuvinte, ar trebui să fie o umplere continuă, o continuă supunere controlului Său şi o înzestrare continuă pentru a trăi viaţa asemenea lui Cristos. Această umplere continuă este necesară unei vieţi creştine normale, nu numai pentru lucrările “importante” cum ar fi predicatul şi învăţătura.

29. Citiţi Fapte 6:1-4. Pentru ce “însărcinare obişnuită” era necesar ca cei care o îndeplineau să fie umpluţi cu Duhul Sfânt?

____________________________________________________

Orice facem, ni se spune în Coloseni 3:23, trebuie să facem ca pentru Domnul. Şi trebuie să recunoaştem că în toate lucrurile avem nevoie de înzestrarea Duhului Sfânt, oricât de neînsemnată ni s-ar părea însărcinarea.

30. În Fapte 2:1-4 citim despre ziua Cincizecimii, când discipolii lui Isus au fost umpluţi cu Duhul Sfânt. Conform cu Fapte 1:8, pentru ce lucrare le-a spus Isus că îi va înzestra Duhul Sfânt?

___________________________________________

Nu uitaţi, este lucrarea Duhului Sfânt de a mărturisi despre Isus Cristos. Şi o cale prin care El face acest lucru, sunt acei credincioşi care Îi sunt supuşi.

31. Cum este această supunere faţă de Duhul Sfânt descrisă în Galateni 5:16?

________________________________________________

32. Dacă ne supunem Lui şi depindem de Duhul Sfânt, la ce nu vom mai fi supuşi?

___________________________________________

33. Conform versetelor 22 şi 23, care va fi rezultatul supunerii controlului Duhului Sfânt?

__________________________________________

Aceste fructe sunt însumate într-un caracter asemenea lui Cristos evident în viaţa credinciosului.

34. O altă lucrare a Duhului Sfânt în viaţa credinciosului o găsim în Ioan 16:13-15. Care este?

___________________________________________

35. Citiţi 1Corinteni 2:9-13. Conform acestor versete, ce ne-a revelat Dumnezeu prin Duhul Său? (v. 9, 12)

____________________________________________

Credinciosul, care are acum Duhul Sfânt în el, poate să înţeleagă lucrurile de la Dumnezeu. Adevărurile scrise în paginile Bibliei ne-au devenit acum mai clare, pentru că Duhul Sfânt ni le revelează. El ne conduce acum prin întregul adevăr.

Un alt fel în care lucrează Duhul Sfânt în viaţa credinciosului este dezbătut în capitolele 12-14 din prima scrisoare a lui Pavel către biserica din Corint. El vorbeşte despre trupul lui Cristos (biserica) şi cum acesta este comparabil cu trupul nostru fizic, în care fiecare membru (mădular) este important, pentru că i s-a dat să îndeplinească o funcţie specifică. Şi restul trupului este dependent de felul în care fiecare membru îşi îndeplineşte functia specifică. Acelaşi lucru se întâmplă şi în trupul spiritual al lui Cristos.

36. Care este sursa funcţionării fiecărui membru al trupului lui Cristos (1Corinteni 12:11)?

___________________________________________

37. În versetul 7 din 1Corinteni 12, care se spune că este scopul acestor daruri şi slujbe?

___________________________________________

Pavel dezvoltă această afirmaţie în Efeseni 4:11-16. Aceste daruri ne sunt date ca prin ele şi prin folosirea lor în biserică, întreaga biserică să fie echipată să ducă la bun sfârşit munca de slujire la care ne-a chemat Dumnezeu. Rezultatul ar trebui să fie unitatea în trupul lui Cristos, o cunoaştere mai adâncă a lui Cristos, maturitatea spirituală şi dragostea.

Darurile care sunt înşirate în cele două pasaje de mai sus nu epuizează lista. Altele sunt descrise în Romani 12:6-8 şi de-a lungul întregului Nou-Testament.

Ultima menţiune pe care o facem despre lucrarea Duhului Sfânt în viaţa credinciosului o întâlnim în Romani 8:26,27.

38. Ce face Duhul Sfânt pentru credincios, conform acestor versete?

__________________________________________

Duhul Sfânt îl ajută pe credincios în rugăciune, pentru că nu întotdeauna ştim să ne rugăm în voia lui Dumnezeu.

Am văzut, deci, care sunt minunatele şi importantele lucrări ale Duhului Sfânt în viaţa celui care îşi pune credinţa în Isus Cristos. Duhul Sfânt face ca acea persoană, care era moartă spiritual, să vină la viaţă. El, totodată, locuieşte în fiecare credincios, biruind prin puterea Sa păcatul din cei care se supun Lui şi se bazează pe El să facă acest lucru. Am văzut, de asemenea, că Duhul Sfânt ne botează în Cristos, făcându-ne membri ai trupului Lui (biserica), al cărui Cap este El. Am văzut că acest botez, care survine în momentul întoarcerii noastre, ne identifică cu Isus Cristos în moartea, îngroparea şi învierea Sa. Vechiul nostru eu a fost crucificat cu El şi am fost înviaţi cu El pentru a experimenta noua Lui viaţă. De asemenea, Duhul Sfânt ne sigilează, sigiliu care ne asigură mântuirea prin Cristos, faptul că Îi aparţinem şi ne garantează învierea. Suntem, totodată, îndemnaţi să fim umpluţi cu Duhul Sfânt, ceea ce înseamnă să ne supunem controlului Lui pentru a putea produce în noi viaţa lui Isus Cristos. În acest fel noi devenim martori ai lui Cristos în faţa lumii. Duhul Sfânt ne dă şi înţelegerea spirituală a Cuvântului lui Dumnezeu. Am văzut că Duhul Sfânt dă daruri credincioşilor pentru a-i echipa pentru lucrarea pe care El o are pentru fiecare membru, în aşa fel încât biserica să crească mereu în maturitatea spirituală. Şi, în fine, am văzut că Duhul Sfânt ne asistă în rugăciune.

Este clar, în lumina acestor lucruri, cât de important este Duhul Sfânt în viaţa credinciosului. Cu toate acestea, El niciodată nu atrage atenţia asupra Sa, ci, dimpotrivă, scopul Său este de a sta, în cele din urmă, ca mărturie despre Isus Cristos.

Sperăm că acest caiet v-a fost de folos pentru înţelegerea Duhului Sfânt şi a lucrării Sale. Dorinţa noastră este ca toţi să creştem în harul şi cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru, Isus Cristos; şi sperăm că aceste caiete vor ajuta la echiparea creştinului pentru lucrarea de slujire, întru zidirea trupului lui Cristos (Efeseni 4:12).

RĂSPUNSURI

1. Sfătuitor/Mângâietor

2. El

3. a. cunoştinţă b. voinţă c.năzuinţa Duhului

4. a. vorbeşte b. mijloceşte c. cheamă oamenii pentru slujire d. învaţă e. călăuzeşte

5. a. poate fi întristat b. poate fi batjocorit (insultat) c. poate fi minţit d. poate fi hulit e. poate întâmpina împotrivire

6. a. Duhul Sfânt b. Dumnezeu

7. a. etern b. omniprezent c. omnipotent d. omniscient e. adevăr

8. a. creaţia b. naşterea din nou c. învierea d. inspiraţia divină e. încarnarea lui Isus Cristos

9. creaţia

10. păcatul, neprihănirea şi judecata

11. mărturiseşte despre Isus Cristos

12. Duhul Sfânt

13. ale Duhului Sfânt

14. Mesia era descendentul uman al lui David şi în acelaşi timp Domn divin

15. toată

16. El a fost zămislit în trup de către Duhul Sfânt

17. Cristos a fost uns de Duhul Sfânt

18. era umplut şi condus de Duhul Sfânt

19. învierea lui Isus Cristos

20. a. naşterea din nou spirituală b. intrarea în împărăţia lui Dumnezeu

21. în mine

22. sfinţi

23. a. Duhul Sfânt care locuieşte în noi b. nu c. viaţă d. le va învia

24. botează credinciosul în trupul lui Cristos

25. botezaţi în Cristos/ îmbrăcaţi cu Cristos

26. a. în moartea Sa b. vechiul eu c. să trăim o viaţă nouă

27. a. ne-a pecetluit în Cristos b. Duhul Sfânt c. răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu

28. să fim plini de Duh

29. slujirea la mese

30. să fie martorii Lui

31. umblarea în Duhul

32. poftelor cărnii

33. El îşi va produce fructele în noi

34. ne călăuzeşte prin întreg adevărul

35. tot ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru cei care Îl iubesc; lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său

36. Duhul Sfânt

37. spre folosul altora

38. mijloceşte

Iubeşti trinitatea?

Este o întrebare pe care altcineva şi-a pus-o întâi şi care m-a mişcat şi pe mine. (este vorba despre articolul apărut în Christian Research Journal, vol.21, Nr.4, intitulat “Loving the Trinity” de James R. White).
Are într-adevăr tâlcul ei, căci întâi poate te întrebi: “ce este trinitatea” şi apoi, “de ce aş iubi-o”.
Este exact ceea ce doresc: ca titlul acestui studiu să declanşeze în tine!!!

De obicei ne auzim unii pe alţii spunând despre diferitele ramuri ale teologiei creştine: “ador (studiul) profeţia!”“ador apologetica!” sau “ador …cutare sau cutare lucru”Nu văd de ce ni se pare straniu să auzim pe cineva că spune “ador”, respectiv, “iubesc Trinitatea”?

Există câteva motive pentru care Trinitatea nu este obiectul esenţial al dragostei şi adorării bisericii, aşa cum s-ar cuveni de fapt să fie, şi îmi permit să vă atrag atenţia asupra câtorva:

I. Noi nu iubim ce nu cunoaştem

De exemplu, eu nu iubesc analiza matematică pentru că-mi este străină, iar cei ce o fac mi se par ciudaţi! Totuşi ştiu că ei o iubesc pentru că o înţeleg şi găsesc ceva minunat în ea. În acelaşi fel, dacă nu cunosc Trinitatea, nu este posibil să iubesc adevărul reprezentat de acest termen teologic şi nici ce este minunat în el.

Biblia vorbeşte despre a creşte în harul şi cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos (2Petru 3:18) şi când o facem, ajungem să-L iubim şi mai mult aşa cum este.

Prin a învăţa despre Trinitate vreau să ajungem să avem nu capete mai mari şi mai pătrate, ci inimi mai mari şi mai iubitoare de Dumnezeu! Acesta este ţelul!

II. Nu se prea ştie ce importanţă ea deţine în credinţa noastră

Nu vom fi motivaţi să depunem efortul de a cunoaşte acest adevăr esenţial dacă nu vedem ce legătură există între ea şi evanghelie, între ea şi vieţile noastre şi între ea şi închinarea pe care i-o aducem lui Dumnezeu. Biserica este în general pătrunsă de un aer de anti-intelectualism.

III. Trăim în vremuri când biserica este de anti-teologică în gândirea ei.

“Nu-mi oferi teologie, vorbeşte-mi numai de Isus!” pare să fie strigătul multora în zilele noastre, fără să ia seama că în momentul când ai spus “Isus” ai pronunţat un mare adevăr teologic! Din păcate, observăm cum adevăruri fundamentale ale credinţei creştine sunt sacrificate de dragul unei unităţi superficiale, organizaţionale, de ce nu, politice.

Trinitatea, marea doctrină neglijată şi ignorată a Bisericii!

Constatarea pe care o putem face fără mare efort este că în multe segmente ale ei biserica este non-trinitariană. Nu anti-trinitariană, pentru că atunci nu am avea de-a face cu biserica, ci cu erezia! Nu, nu se neagă făţiş în mijlocul acestora trinitatea, dar nici nu se cunoaşte prea bine, uneori nu se ştie chiar deloc ce spune Biblia despre ea!!

Se admite că Trinitatea este adevărată, dar biserica funcţionează uneori ca şi cum ea nu ar exista. Se evită disputele asupra ei, se evită să se înveţe.

Impactul actual al acestei doctrine
Doctrina trinităţii se presupune să aibe un impact major asupra teologiei creştinului, asupra liturghiei (închinării) lui, asupra vieţii lui personale de rugăciune, şi asupra evanghelizării în care se implică.

Din nefericire, unii merg atât de departe încât să afirme că negările Trinităţii nu sunt o problemă! De pildă există televiziuni creştine care se numesc “Trinity Broadcasting Network” şi care susţin şi promovează anti-trinitarieni ca profetul fals William Branham, sau alţii (T.D. Jakes, etc.) ale căror învăţături numesc Trinitatea, “mitologie păgână exprimată în termeni filozofici greceşti”.

Sau, muzicieni populari (Phillips, Craig and Dean) din lumea aşa numitei muzicii creştine care lansează cântece cu titlul “Loving the Trinity”, în timp ce ei sunt pastori ai Penticostalismului Unităţii, grupare deviantă de la penticostalismul ortodox şi de la Creştinismul biblic, ce neagă vehement Trinitatea şi susţine modalismul, o mai străveche erezie, afirmând unitatea Persoanelor.

Motivul pentru care William Branham nu poate fi un profet al lui Dumnezeu iar teologia lui nu se poate numi creştină, este negarea doctrinei Trinităţii. Argumentul său este că, “la Consiliul Nicean, învăţăturile apostolilor au fost înlocuite cu mult mai noua şi recenta doctrină a Trinităţii”. Sau că, “fiecare grup religios care s-a format până în aceea clipă a anului 1914 este un ferm susţinător al Trinităţii. Aceasta este parte a temeliei lor babiloniene” (“Impactul descoperirii”, Branham)

PE DE ALTĂ PARTE Unele cercuri creştine deplâng disputa asupra doctrinei Trinităţii spunând că nu este decât o nesănătoasă despicare teologică a firului în patru, şi totuşi ea reprezintă diferenţa fundamentală între creştinii ce ţin de doctrina clasică şi istorică a Bisericii Creştine şi grupurile concurente, uneori cultice sau aberante care au contestat-o.

Astfel, în funcţie de crezul privitor la Trinitate ne situăm de partea poziţiei consecvente luate dintotdeauna de creştinii ce au îmbrăţişat crezurile Bibliei şi ne putem cu adevărat numi “ortodocşi” în privinţa doctrinei …şi fără să ne oprim aici (căci asta nu ne-ar diferenţia cu nimic de diavoli!!), sper că şi a practicii pentru a nu intra în numărul celor ce sunt “ortodocşi” doar cu numele (şi care într-adevăr, nici cu doctrina şi nici cu practica nu stau prea bine!!), sau de parte învăţăturilor deviante de la Biblie şi a ereziilor.

Dacă privim la lupta ideologică aprigă a părinţilor Bisericii şi a primilor apologeţi (ce se făcea cu preţul vieţii nu cu al unui “talk-show” din zilele noastre!) pentru formularea şi păstrarea noţiunii de Trinitate în ce priveşte Dumnezeirea, vom fi lămuriţi că a călca din punct de vedere istoric pe urmele creştinilor adevăraţi trebuie să credem în Trinitate, să ştim ce este aceasta şi cum se demonstrează biblic.

De la părinţii Bisericii până la reformatori şi până în zilele noastre în Creştinismul istoric răsună ecoul mărturiei profeţilor Vechiului Testament şi a apostolilor Noului Testament : Dumnezeul nostru este unul în trei persoane, binecuvântată treime!

Cea mai bună “caracterizare” a noastră
Este foarte important ceea ce credem despre Dumnezeu deoarece aşa cum a spus A.W. Tozer, “ceea ce credem despre Dumnezeu de fapt ne caracterizează foarte bine pe noi”. Crezul nostru despre Dumnezeu, sau lipsa unuia se ilustrează (traduce) cel mai bine prin caracterul şi faptele noastre. Este exact ceea ce şi Scriptura observă în,

Psalmul 115
3 Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea.
4 Idolii lor sunt argint si aur, făcuţi de mâini omeneşti.
5 Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd,
6 au urechi, dar n-aud, au nas, dar nu miroase,
7 au mâni, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg; nu scot nici un sunet din gâtlejul lor.
8 Ca ei sunt cei ce-i fac; toţi cei ce se încred în ei.

Ceea ce crezi sau nu crezi despre Dumnezeu se întipăreşte categoric asupra a ceea ce tu eşti… dacă nu crezi într-un Dumnezeu personal ce s-a revelat pe sine în Hristos şi care cheamă la pocăinţă necondiţionată oamenii, vei crede probabil într-un unul de piatră, sau de lemn, sau dintr-un alt material care te va face la rândul tău să fii un materialist convins, un om ce trăieşte doar pentru acum şi aici.

Cuvântul “Dumnezeu” este unul folosit cu mare largheţe în zilele noastre şi totuşi pentru mulţi el reprezintă o nebuloasă lipsită de definiţie. Astfel, unii cred că Dumnezeu este “marea minte matematică”, aşa cum Einstein a spus. Alţii îl concep ca fiind o fiinţă superumană misterioasă, sau o forţă impersonală, în timp ce alţii îl concep ca fiind o sferă mare de foc la care şi noi ca scântei ale vieţii vom fi reuniţi în flăcările veşnice(!?). Cei mai tradiţionali îl concep ca fiind bătrânul sentimental din ceruri, sau poliţistul celest care îi supraveghează strict pe oameni.

În general, ateismul militant i-a influenţat pe toţi să refuze să-l articuleze pe Dumnezeu şi să se mulţumească să folosească cuvântul “Dumnezeu” fără a-l mai defini pentru ca astfel să nu se nască dispute asupra Lui!?

Noroc că a-l concepe de Dumnezeu într-un fel şi altul nu îl şi face să fie aşa! Persoana şi natura Lui nu depind din fericire de ceea ce cineva poate crede despre El şi în genere, de cum El este conceput de către om. A-l concepe ca fiind un idol de piatră, sau o icoană de pe pereţii bisericii nu-l şi face pe Dumnezeu să fie aşa. Dacă suntem interesaţi de realitate trebuie să-l ştim (cunoaştem, concepem) pe Dumnezeu aşa cum este. Lucrul acesta nu se poate obţine independent de revelaţia Sa de Sine pe care a făcut-o în Scripturi.

Fiindcă Dumnezeu a vorbit şi s-a revelat pe Sine nu ne mai rămâne opţiunea de a-l concepe noi conform produselor imaginaţiei noastre. De pildă, conceptul nostru de Dumnezeu este inutil dacă atunci când ne rugăm acesta nu coincide cu revelaţia Sa de Sine.

“Spune-mi cum îl concepi pe Dumnezeu şi eu îţi spun ce fel de viaţă duci!”

Horatius Bonar“Necredinţa omului este caracterizată de două lucruri: o părere foarte bună despre sine şi o părere foarte proastă despre Dumnezeu”

Şi totuşi doctrina Trinităţii este esenţială pentru identificarea noastră ca creştini căci se numără printre cele cinci, şase doctrine fundamentale ale Creştinismului pe baza cărora putem cu îndreptăţire să ne numim aşa, sau nu.

1. Doctrina despre Dumnezeu natura şi atributele Sale:

  • Dumnezeu este Duh
  • Dumnezeirea se găseşte în Trinitate!!
  • Personalitatea lui Dumnezeu

2. Dumnezeirea Domnului Isus Hristos
3. Mântuirea prin har şi prin credinţă
4. Învierea trupească a lui Hristos
5. Personalitatea Duhului Sfânt
6. Autoritatea finală a Scripturii
7. Doctrina Bisericii

Avem nevoie de zel şi de o pasiune reînnoită pentru adevăr!
Unde-s vremurile când după studiile de Duminică dimineaţa de la Joe de acasă unde studiam cum Martorii lui Iehova deformează şi răstălmăcesc adevăruri străvechi ale Bibliei şi cum noi putem să combatem ereziile lor, ieşeam pe stradă şi îi abordam cu curaj confruntându-i pentru răspândirea publică a învăţăturilor şi a publicaţiilor lor otrăvite? Poate că ne-a lipsit pe vremea aceea puţin mai multă dragoste şi înţelepciune, dar oare nu avem noi nevoie astăzi de acelaşi zel pentru adevăr, de aceeaşi pasiune pentru sufletele amăgite de doctrine false?

Vreau să vă pun o întrebare serioasă :

Vreţi să faceţi pentru adevăr ceea ce cultele fac pentru o minciună?

Uitaţi-vă la efortul pe care-l depun, la zelul lor pentru o cauză greşită şi întrebaţi-vă singuri acelaşi lucru!

Unde te găseşti tu ca şi creştin în lupta aceasta aprigă pentru Adevăr, pentru credinţa biblică dată sfinţilor odată pentru totdeauna? Îţi pasă de ce cred alţii? Pe ce poziţie te afli tu în acest război deloc civilizat? Eşti neutru? Indiferent? Sau, eşti militant?

Poate nu-i tocmai termenul potrivit, dar într-o vreme ca aceasta de confuzie religioasă, de amăgire spirituală, de ignorare voită a adevărurilor Bibliei şi de relativism moral şi doctrinar este nevoie ca Biserica lui Isus Hristos să fie militantă, combativă în privinţa adevărului deoarece Ea este :

Casa, Stâlpul şi Temelia adevărului! (1Tim.3:15)

Această luptă deşi grea, te va mobiliza, te va entuziasma şi te va şlefui enorm de mult în caracterul tău creştin!

Ceea ce credem este demonstrat în felul în care trăim, de aceea un Pavel l-a îndemnat pe fiul lui în credinţă, Timotei,

1Tim.4:16 Fii cu luare aminte asupra ta însuţi asupra învăţăturii, pe care o dai altora: stăruieşte în aceste lucruri, căci dacă vei face aţa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.

A cunoaşte şi a putea să articulezi aceste doctrine te va implica în viaţa bisericii, te va face să devii un mădular viu, folosit de restul trupului, va aduce respect şi putere mărturiei tale creştine. Vrei aşa ceva? În plus… (vezi mai jos)

CARE ESTE ORIGINEA CULTELOR? DE UNDE AU APĂRUT?
Citind pasajele următoare veţi avea o descoperire şocantă! 1Ioan 2:18, 19 “Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri” ; 2Petru 2:1-2 “În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău”. ; 1Tim.4:1 “Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor…”.

Aşadar, de unde au venit cultiştii, sectanţii, profeţii falşi, etc.? Din mijlocul nostru! Din mijlocul bisericilor creştine care au eşuat în îndeplinirea divinei porunci de echipare a sfinţilor cu adevărurile fundamentale ale credinţei creştine – Efes. 4:11-12 “Şi El, a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti, pe alţii, pastori şi învăţători, (pentru ce?) pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos”. Cultele sunt “poliţele neplătite ale Bisericii!” a spus, dr.Walter Martin. Câteva cauze ale apariţiei lor: analfabetismul biblic (nu se predică Scriptura în biserici, ci tradiţia sau linia teologică a cultului de apartenenţă), indiferenţa faţă de doctrină (acum se povestesc basme şi vise în loc de a se studia Cuvântul!), lipsa de discernământ doctrinar a membrilor, etc.

În vremuri de confuzie religioasă aceste doctrine fundamentale pot juca rolul pe care-l juca odată Steaua Nordului (în comparaţie cu toate stelele căzătoare ale teologiei moderne!?) pentru navigatorii de pe mare.

Concepţii greşite privitoare la Trinitate :
Unul dintre cele mai puternice (aparent!) argumente cu care se atacă doctrina Trinităţii este observaţia că termenul “trinitate” nu se găseşte în Biblie. În acelaşi fel ar trebui observat că nici cuvântul “ortodoxie” nu se găseşte în Biblie, şi nici chiar cuvântul “biblie” nu se găseşte în Biblie!

Dintre grupurile (cultele) cele mai cunoscute pentru negarea trinităţii enumăr pe cele mai vehemente, Martorii lui Iehova, Penticostalii Unităţii, mormonii, unitarienii, etc. Ambele aduc împotriva creştinilor trinitarieni ridicola acuzaţie că ar fi influenţaţi de păgânism!!

Un scurt istoric al doctrinei Trinităţii
Primul care a folosit termenul “trinitate” a fost Teofilius, al şaselea episcop al Bisericii din Antiohia Siriei, în lucrarea sa numită “Infirmări aduse lui Autolicus” scrisă în anul 168 d.H. Tertulian a preluat termenul şi l-a consacrat.

Să încercăm să definim…
Lipsa definirilor este frustrantă în evanghelizare. În acelaşi timp observăm cum erorile sunt mai cunoscute decât adevărul.

Trei persoane, totuşi un singur Dumnezeu. Un singur Dumnezeu fără împărţire, într-o treime a Persoanelor, şi trei Persoane fără confuzie, într-o unitate a Naturii: o descoperire cu totul supranaturală (John Arrowsmith)

Dumnezeirea este de o singură natură (un singur Dumnezeu), dar nu se găseşte sub o singură Persoană (doctrina unităţii), ci trei, fără a împărţi esenţa lor şi nici a o înmulţi.

Trei adevăruri fundamentale alcătuiesc Trinitatea:

1. Primul adevăr: monoteismul, ce afirmă că există Un Singur Dumnezeu
2. Al doilea adevăr: pluralitatea Dumnezeirii: în Dumnezeire există Trei Persoane
3. Al treilea adevăr: co-egalitatea şi co-eternitatea Persoanelor, egale în putere.

Pe rând, fiecare din aceste adevăruri se poate vedea că este limpede demonstrat în Biblie. Deformarea fiecăruia conduce la desfiinţarea învăţăturii biblice a Trinităţii, şi în consecinţă, la erezie!

Scriptura învaţă că în natura unui singur şi adevărat Dumnezeu se află trei persoane distincte şi egale între ele, care există în mod simultan: Tatăl, Fiul, şi Duhul Sfânt. Biblia spune că:

1Există un singur DumnezeuIsaia 43:10; 44:6; Deut.4:35; 6:4; 1Tim.2:5, etc.
2. Tatăl este DumnezeuFilip.2:11-12; Ioan 17:3; 1Cor.8:4-6; 1Petru 1:3, etc.
3. Fiul este DumnezeuIoan 1:1,14,18; 8:58; Exod.3:14,15, Ioan 10:30; 20:28; Rom.9:5; Filip.2:6; Evrei 1:8; Isaia 9:6, etc.
4. Duhul Sfânt este DumnezeuFapte 5:1-4; 13:2, comparaţi cu 1Cor.1:1; 2Cor.3:17 şi cu Exodul 34:34; Matei 28:19.

De asemenea, Biblia afirmă că există o deosebire, o distincţie între persoanele Trinităţii fiindcă Fiul spune Tatălui, “nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu” (vers.Cornilescu), sau “facă-se nu voia Mea ci voia Ta (din engleză) (Matei 26:39), iar în afirmaţia din Ioan 10:30 redată cu acurateţea limbii greceşti ne spune, “Eu şi Tatăl (noi) una suntem“. Datorită formei verbului, ei sunt acelaşi Dumnezeu, dar ca persoane diferite. O altă distincţie, deosebire de persoane observăm că există între Isus şi Duhul Sfânt şi între Tatăl şi Duhul Sfânt atunci când Isus spune în Ioan 14:15-16 că Tatăl ne va trimite “un altul”, “un alt Mângâietor” (cuvântul grecesc pentru “un altul” însemnând “un altul de acelaşi fel“).

O “IERARHIE” A ERORII
“Este destul de rău să fii un politeist. Este foarte rău să fii un subordonaţionist cum sunt Martorii lui Iehova. Dar dacă vrei să fii un eretic anti-trinitarian, susţine ideea unităţii Persoanelor (deci, că sunt una şi aceeaşi; în dumnezeire există, spun ei, o singură persoană)!”

“TRIUNITATEA” DUMNEZEIRII
Într-adevăr, cuvântul “trinitate” nu se găseşte în Biblie, dar el nu este decât un termen convenabil pe care teologii creştini l-au stabilit pentru a descrie cele trei Persoane ale Dumnezeirii. Cuvântul “triunitate”, probabil că îl descrie mai fidel pe Dumnezeu. El nu este 1+1+1=3, ci 1x1x1=1!!

Trinitatea nu este împotriva raţiunii, ci mai presus de raţiune!
Pentru că raţiunea ne spune că dacă apa având aceeaşi compoziţie se poate găsi în natură sub trei forme diferite de agregare atunci Creatorului ei nu-i este greu să se găsească ca trei Persoana într-o singură natură, Fiinţă (Dumnezeu)!

Puritanul Thomas Adams: “Trinitatea. Înseamnă nesăbuinţă să o pătrunzi, evlavie, să o crezi, siguranţă, să o predici, şi binecuvântare veşnică să o cunoşti.”

Martin Luther: “Cel ce încearcă să nege trinitatea îşi va pierde sufletul, iar cel ce încearcă să o înţeleagă, îşi va pierde minţile”

“Trei in unul” – exemple:

Timp trecut, prezent, viitor
Ou coaja, albuş, gălbenuş
Spaţiu lungime, lărgime, adâncime
Om are spirit, suflet, trup (1Tes. 5:23) (Deci Creaţia implică Trinitatea)

“TRIFOI, CU PATRU FOI…” (!?)
Se spune că Sfântul Patrick, patronul spiritual al Irlandei ar fi folosit o frunză de trifoi pentru a explica Trinitatea. Astfel când el învăţa lua trifoiul în mână şi întreba “este aceasta o frunză, sau trei?”, apoi, “dacă este o singură frunză, de ce are trei lobi de mărimi aproximativ egale? Iar dacă sunt trei frunze, de ce toate se trag dintr-o singură tulpină?” şi concluziona, “dacă nu puteţi explica un mister atât de simplu ca frunza de trifoi, cum puteţi oare spera să înţelegeţi unul atât de profund ca Sfânta Treime?”

De ce ar trebui să studiem doctrina Trinităţii? la ce bun?

Există astăzi tot felul de pescuitori în ape teologice tulburi, care pentru a-şi oferi otrava şi a cuceri membrii sunt gata să încuviinţeze că sunt ortodocşi, că cred în Isus, în Dumnezeu, în trinitate, etc. Vechea minciună rămâne încă mijlocul care scuză scopul acestora! (am întâlnit Martori ai lui Iehova care au afirmat că ei cred în Trinitate, şi cred ei că Isus este Dumnezeu, dar în realitate…)

Dar trebuie să o cunoaştem şi să o ştim demonstra biblic pentru că Trinitatea este marea tulpină doctrinară originară din care rezultă toate celelalte ramuri vitale ale teologiei. Ea dă viaţă tuturor celorlalte elemente mântuitoare ale credinţei creştine!

Privind la aceste noţiuni vom face şi demonstrarea biblică a doctrinei Trinităţii.

N.T. Evenimente supranaturale privind Trinitatea:

1. Naşterea lui Isus, Duhul Sfânt, cel Preaînalt si Fiul lui Dumnezeu sânt una.
Luca 1:35 Îngerul i-a răspuns: ,,Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.

2. La botezul lui Isus, Duhul Sfânt se pogoara asupra lui Isus si Tatăl mărturiseşte (Luca 3:21-22)
Luca 3:21-22 După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat şi Isus; şi pe când Se ruga, s-a deschis cerul, şi Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel, şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: ,,Tu eşti Fiul Meu prea iubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!”

3. Discursurile lui Isus (Ioan 14:16,31; 16:14,15), Isus spune că se va ruga Tatălui si Tatăl va trimite un alt Mângâietor

4. Marea însărcinare Isus le porunceşte ucenicilor să boteze în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh (Mat. 28:18-20)

“ÎN NUMELE TATĂLUI, AL FIULUI ŞI AL DUHULUI SFÂNT”

Matei 28:19

Duceţi-vă si faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, toţi sunt Persoane diferite ale aceleiaşi Dumnezeirii, dar faptul că în Numele singular al acestora trei se cere să-i botezăm indică existenţa unei aceleiaşi esenţe (naturi) la toţi trei. Numele lui Dumnezeu revelat în Exodul 3:14 nu indică identitatea? Când cineva se identifică îşi spune numele. Acolo Dumnezeu s-a identificat pe Sine şi a spus că “El este Cel ce Este”. Prin nume, El şi-a dezvăluit natura eternă, existenţa independentă de Sine. Acum ne porunceşte să botezăm în numele acestei unice naturi, dar întreite Personalităţi.

5. La Creaţie, Trinitatea a creat lumea (Duhul lui Dumnezeu în Gen. 1:2; Tatăl în Heb. 1:2; Fiul în Col. 1:16)

În Geneza 1:1 noi citim, “La început Dumnezeu ” Cuvântul evreiesc tradus “Dumnezeu” este Elohim care este forma la plural al lui El (adică, Dumnezeu la singular). În evreieşte există o formă a singularului, a dualului şi a pluralului. “Dumnezeu” la singular este El ,la dual este Elah şi la plural este Elohim. Astfel nu se poate nega că termenul “Elohim” sugerează, cel puţin, triunitatea lui Dumnezeu.

În continuare în Geneza 1:2 citim că, “Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor”. Duhul Sfânt este astfel prima Persoană a Dumnezeirii care este identificată separat în Biblie. În Geneza 1:26 citim că, “Apoi Elohim (Dumnezeu, la plural) a zis : “Să facem om după chipul Nostru ,după asemănarea Noastră“. El nu a spus, “Eu foi face om după chipul Meu“. Cu alte cuvinte, cele trei Persoane ale Dumnezeirii vorbeau împreună.

6. La Învierea lui Isus , este arătat că Trinitatea la înălţat pe Isus ( prin Isus in Ioan. 2:19; prin Duhul Sfânt în Rom. 8:11; prin Tatăl în Fapte 3:26)

La înviere vedem IMPLICAREA TOTALĂ A Trinităţii:

Cine L-a înviat pe Isus?

a. Ioan 2:19-21 Stricaţi Templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica; 10:17,18 Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca, pe care am primit-o dela Tatăl Meu.
b. Romani 8:11 Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Sau, care locuieşte în voi.
c. Galateni 1:1 Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos, şi prin Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morţi

Am văzut de asemenea ce dovedeşte învierea şi cum prin intermediul ei nouă ne este oferit cel mai mare motiv de credinţă (sprijin al speranţei noastre în promisiunile lui Dumnezeu de iertare şi mântuire). Fără ea nici un beneficiu al credinţei creştine nu ar fi real. Doar datorită învierii lui Hristos orice promisiune a lui Dumnezeu este în El numai “Da” şi “Amin”.

2Cor. 1:20 În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, ori câte ar fi ele, toate în El sunt ,,da”; de aceea şi ,,Amin”, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.

Să recapitulăm pe scurt câteva din lucrurile pe care le dovedeşte învierea lui Hristos:

  • ht Întâi de toate, învierea dovedeşte veridicitatea şi autoritatea Bibliei.
  • Este mandatul (autoritatea) mesajului creştin (implicit, al nostru) Fapte 13:29-30
  • Învierea lui Hristos dovedeşte dumnezeirea lui Hristos
  • Învierea lui Hristos dovedeşte justificarea noastră.
  • Învierea lui Hristos dovedeşte siguranţa vieţii veşnice.
  • Învierea lui Hristos dovedeşte poziţionarea noastră cerească.
  • Învierea lui Hristos dovedeşte certitudinea judecăţii finale a lumii.

De ce l-a înviat Dumnezeu pe Hristos şi de ce a avut loc o înviere? De ce este cardinală în importanţă în Creştinism învierea lui Hristos? Trebuie să ne întrebăm aceste lucruri. De ce a folosit Dumnezeu un asemenea artificiu, de ce a apelat la un asemenea eveniment supranatural? De ce putem fi singuri de aceste făgăduinţe? Fiindcă Cel ce a înviat şi Cine l-a înviat sunt UNA, sunt Dumnezeu!

Fără ea nici un beneficiu pe care El l-a adus omenirii nu ar fi posibil să se cunoască. Practic, învierea Lui face ca toate acestea să fie posibile: iertarea, mântuirea, viaţa veşnică, etc.

Ce mare rezumat al vieţii creştine: “Hristos a murit pentru a fi Mântuitorul nostru şi trăieşte pentru a fi Domnul nostru” De ce uităm acest lucru? Este atât de simplu!
Hank Hanegraaff, Christianity in Crisis, p. 319.

La mântuire vedem trinitatea în acţiune.
Tatăl iniţiază planul de mântuire, lucru văzut încă din (Geneza 3:15). Fiul se întrupează la vremea cuvenită (Gal.4:4) pentru a aduce mântuirea, iar Duhul Sfânt aplică mântuirea în toate timpurile oamenilor care cred că Dumnezeu Tatăl i-a împăcat cu Sine prin moartea pe Cruce a Fiului în care se încred.

FIINDCĂ ESTE DUMNEZEU, FIUL ISUS ÎMPLINEŞTE PRIN ÎNTRUPARE SCOPUL MÂNTUITOR AL LUI Dumnezeu

Că prin întrupare Isus împlineşte scopul mântuitor al lui Dumnezeu Scriptura ne-o aminteşte de mai multe ori:

  • Evrei 2:14“Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca prin moarte să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul”
  • Evrei 10:5 “…căci este cu neputinţă ca sângele taurilor si al ţapilor să şteargă păcatele. De aceea, când El intră în lume, El zice: “Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat”. Atunci am zis: “Iată-mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”
  • 1 Ioan 4:2 Isus Hristos a venit în trup”
  • 1 Tim.3:16 Isus este numit “cel ce-a fost arătat în trup”

“Fiindcă Hristos este om, el poate ispăşi pentru el şi poate simţi împreună cu el. Fiindcă Hristos este Dumnezeu ispăşirea săvârşită de El are valoare absolută, iar unirea omului cu Dumnezeu pe care astfel o realizează este desăvârşită (pe lângă că este şi posibilă!!)” (John Blanchard?)

“El a luat chipul unui rob în timp ce a păstrat chipul lui Dumnezeu (în Filip.2, nu se spune că a renunţat la acesta). Este exact ceea ce face posibilă mântuirea noastră şi o realizează” (William Hendricksen)

O DOCTRINĂ APLICABILĂ
Doctrina întrupării lui Dumnezeu (a celei de-a II-a Persoane a Dumnezeirii) în persoana lui Isus din Nazaret nu este o doctrină moartă, care nu se poate aplica. Doctrina uniunii celor două naturi, umană si divină în încarnarea lui Isus nu înseamnă oare că:

  • Fiindcă este Dumnezeu, el are dreptul si poate ierta păcatele (Marcu 2:7).
  • Fiindcă este om, poate întelege slabiciunile omenesti si poate ajuta (Evrei 2:17; 4:15)
  • Fiindcă este si Dumnezeu si Om, este singurul mijlocitor adecvat între Dumnezeu si om (Gal.3:20; 1 Tim.2:5)

DEDUCŢII PRACTICE:

  • De aceea, Lui să-i cerem iertare.
  • El e Dumnezeu. Lui să-i cerem ajutor; a trăit ca om, întelege si ne poate ajuta.
  • Să venim la El, ca om doar El ne aduce în prezenta lui Dumnezeu!

CONCLUZIE:
Trupurile noastre din instrumente, unelte ale păcatului, devin trupuri ale vietii!

De aceea, amintiti-vă de exclamatia de disperare a lui Pavel, din Romani 7: 24, “O nenorocitul de mine cine mă va salva din acest trup de moarte?”. Pavel se vede condamnat de lege si de păcătosenia lui. Fără sperantă si fără sansă. Însă în întruparea lui Isus vedem răspunsul la marea deznădejde a lui Pavel. Într-un trup ca al lui (Pavel), Isus a condamnat moartea si a distrus puterea păcatului. Acest trup poate acum deveni un trup al vietii, fiindcă Isus, A DOUA PERSOANĂ A DUMNEZERII, A TRINITĂŢII, a venit în trup.

beneficiile practice ale întrupării celei de-a doua persoane a trinităţii
Întruparea Fiului, din nou, nu este o doctrină care să rămână în sferele înalte ale gândirii teologice. Ea atinge scopuri practice precis pe care Dumnezeu le-a avut în minte pentru noi oamenii.

  • “Carnea” sau “firea pământească” fac aluzie la slăbiciunea omenească. Si despre Isus se spune în 2 Cor.13:4 că “a fost răstignit prin slăbiciune” si că a fost “omorât în trup” (1 Petru 3:18), pentru a ne aduce la Dumnezeu.
  • Prin întruparea lui Isus, Dumnezeu osândea păcatul (Rom.8:3…) în chiar resedinta de care el de folosea: îl osândea în firea pământească, pentru ca astfel ceva minunat si irealizabil altfel să fie acum posibil pentru noi: porunca Legii încălcată de noi în firea pământească să fie acum ÎMPLINITĂ DE NOI. Cum? Prezenti încă în firea pământească, dar conducându-ne după alte principii de viată! Alte “instincte”! Cele ale Duhului Sfânt! (vezi, referinta).
  • _cen trup El a fost făcut păcat pentru noi (2 Cor.5:21) pentru ca noi să fim (incredibil! noi?) NEPRIHĂNIREA LUI Dumnezeu ÎN EL. Si asta în timp ce suntem încă în trup!
  • 18 Si iată încă o idee care ar fi mult pe placul lui Ioan: 2 Cor.13:4“Într-adevăr, El a fost răstignit prin slăbiciune, dar trăieste prin puterea lui Dumnezeu. Tot astfel si noi, suntem slabi în El (din cauza cărnii noastre), dar, prin puterea lui Dumnezeu, vom fi plini de viată cu El fată de voi.” Cu El, noi putem fi plini de viată! De viaţa lui Dumnezeu!

CONCLUZIE:
Deci, întruparea Celei de-a Doua Persoane a Trinităţii reuşeşte

1. să ne aducă la Dumnezeu.
2. să osândească păcatul în firea pământească pentru cine a murit înveştmântat în aceasta era Fiul lui Dumnezeu
3. să împlinească pentru noi Porunca Legii lui Dumnezeu.
4. să ne facă să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.
5. să ne împărtăşească viaţa lui Dumnezeu.

Dacă Isus era cu ceva mai prejos de Dumnezeu, a Doua Persoană a Trinităţii, nimic din ceea ce a fost descris mai sus, NU ERA POSIBIL, NU ERA LA ÎNDEMÂNA OAMENILOR.

În Isus, viata lui Dumnezeu s-a revărsat din abundentă asupra tuturor celor ce cred.
De aceea, Isus s-a întrupat, ne spune teologia NT. E curată nebunie să nu profităm de aceste beneficii!!

Trinitatea este una dintre pietrele de încercare a celor ce urăsc adevărul Scripturilor. Adică? În timp ce altor termeni mişcările religioase false pot să le dea alte sensuri, în dauna lor proprie, trinitatea nu pot decât să o nege pentru că ea nu se poate reformula altfel de cum este în realitate! Orice tentativă de reinterpretare sau redefinire a ei duce la distrugerea noţiunii. Ghinion pentru învăţătorii falşi!! Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru doctrina Trinităţii şi este într-adevăr învăţătura pe care o iubesc nespus!

Următoarele beneficii ale cunoaşterii ei pot schimba viaţa creştinului:
(adaptate după, Robert M. Bowman, Jr., “The Biblical Basis of the Doctrine of the Trinity An Outline Study”)

1. Încredere în Dumnezeu doctrina trinităţii este un mare sprijin pentru credinţă.
Fiindcă Dumnezeirea este astfel descrisă, ca existând într-o triunitate în care nici o Persoană, deşi de aceeaşi esenţă, nu este singură, ci o are pe cealaltă (vă amintiţi de Geneza? “Să facem om…”), putem ştii că Dumnezeu ne-a creat nu pentru a-i ţine de urât, nici neapărat pentru a-i sluji în primul rând, ci pentru a-i împărtăşi dragostea şi a-i returna ceva din aceasta.

Fapte 17:25-27 El nu este slujit de mâni omeneşti, ca şi când ar avea trebuinţa de ceva, El, care dă tuturor viata, suflarea şi toate lucrurile. El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, sa locuiască pe toată fata pământului; le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.

Ioan 17:21-26 Mă rog ca toti să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimes. Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi suntem una, – Eu în ei, şi Tu în Mine; -pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimes, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine. Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimes. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, şi li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei, şi Eu să fiu în ei.

2. Supranatural avem o religie supranaturală
Dumnezeu triunic este ceva complet nemaiauzit şi nemaiîntâlnit în lumea noastră (dacă este biblic definită), şi ca prin urmare depăşind imaginaţia şi raţiunea noastră.

Isaia 40
18 Cu cine voiţi sa asemănati pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna?
19 Meşterul toarnă idolul, şi argintarul îl îmbracă cu aur, şi-i toarnă lănţişoare de argint.
25 ,,Cu cine Mă veti asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el?” zice Cel Sfânt.

26 ,,Ridicaţi-va ochii în sus, şi priviţi! Cine a facut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aţa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte.”

3. Un alt beneficiu priveşte rugăciunea
Ne rugăm direct Tatălui în numele Fiului, şi prin Duhul care mijloceşte.

4. Unitatea dintre noi este după modelul persoanelor din Trinitate (avem un model de dragoste şi de unitate): Ioan 17:21-23

5. În umilinţă şi noi ar trebui să căutăm gloria celuilalt cum vedem că o fac Persoanele din Dumnezeire: Filip.2:5-11, Ioan 16:13-14

6. Înfierea noastră
Suntem “fii/copii ai lui Dumnezeu” dacă prin credinţă suntem uniţi cu Fiul, şi prin lucrarea Duhului este pus în noi duhul înfierii: Ioan 1:12-13, Rom.8:14-17

7. Un alt beneficiu se găseşte în Adevăr
Toţi cei ce vor să se închine lui Dumnezeu şi să-l iubească trebuie să caute să-l cunoască aşa cum este în adevăr, ca Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt.

1Ioan 5:20 Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit, şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.

Cum se exprimă Trinitatea?
Într-adevăr, acesta este domeniul în care trebuie să avem grijă cum ne exprimăm, adică să folosim cuvintele potrivite pentru a descrie atât cât putem adevărul Dumnezeirii. Datorită înaintaşilor noştri în formularea acestui adevăr biblic nouă ne-au rămas mărturii de credinţă foarte bine articulate ca,

Crezuri istorice ale Bisericii care au păstrat esenţele credinţei creştine

Crezul Atanasian (scris prin sec.al V-lea) este recunoscut drept unul dintre cele mai bine formulate mărturii de credinţă creştină din toată istoria bisericii. Se spune că nici un alt crez nu a prezentat atât de răspicat şi de clar profunda teologie găsită în afirmaţia biblică a împăcării realizate de Dumnezeu cu lumea, când Hristos a atârnat pe cruce. Într-adevăr, a fost formulat pentru a combate ereziile triteismului, o concepţie deviantă de la Trinitate, sau subordonaţionismului.

Crezul Nicean (scris prin anul 325) s-a axat pe reafirmarea dumnezeirii lui Hristos în faţa negărilor ei de către ereticii din primele secole şi îndeosebi ale gnosticilor. În mod oficial acest crez a condamnat erezia lui Arius din Alexandria care a spus că Fiul este “prima creaţie a lui Dumnezeu”, negând astfel Dumnezeirea Lui.

Crezul calcedonean (scris prin 451) a combătut ereziile care negau natura şi persoana lui Hristos, şi a reafirmat că Isus este atât om cu desăvârşire cât şi cu desăvârşire Dumnezeu.

Pe vremea aceea…EBIONISM, DOCETISM, GNOSTICISM, ARIANISM, APOLINARIANISM, NESTORIANISM, EUTICHIANISM….Astăzi?

Fiindcă nu se mai putea continua asa în 451 d.H. se întruneste Conciliul de la Calcedon pentru a pune capăt disputelor. Acolo s-au formulat expresiile care constituie bazele oricărei declaratii ortodoxe de credintă cu privire la Persoana lui Hristos, de atunci încoace. Formula de bază ar suna, din engleză, cam asa:

“…noi mărturisim că Domnul nostru Isus Hristos este unul si acelasi Fiu…perfect în Dumnezeirea Lui…perfect în Umanitatea Lui…având o singură făptură cu Tatăl (homoousios) în Dumnezeire, homousios (de aceasi) făptură cu noi…arătat în două naturi (physeis), fără confuzie, fără schimbare, fără diviziune si fără separare…proprietatea fiecărei naturi fiindu-i păstrată si fiind concurentă într-o singură persoană (prosopon) si într-o singură existentă (hypostasis).

Aceasta este Întruparea: uniunea într-o singură persoană (hypostasis), a unei naturi complet umane si a uneia complet divine.
La Calcedon, Biserica a exprimat această uniune: cele două naturi devin una în unica existentă/făptură a lui Isus Hristos. Această formulă străveche afirmă că desi în uniunea hipostatică fiecare din aceste naturi si-au păstrat proprietătile esentiale, a existat totusi o comuniune veritabilă între cele două naturi astfel încât proprietătile uneia i-au fost comunicate celeilalte.

1 Tim.3:16
“Si fără îndoială, mare este taina evlaviei (religiei noastre)…cel ce-a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înăltat în slavă!”

Toate acestea n-au făcut decât să-i readucă pe oameni la învăţăturile esenţiale ale Scripturii şi ale Creştinismului istoric. Deşi nu se ridică la nivelul de inspiraţie şi perfecţiune al Scripturii ele sunt folositoare prin aceea că exprimă într-o formă memorabilă şi concisă profundele adevăruri ale Bibliei, şi în acelaşi timp ajută la separarea doctrinelor esenţiale ale credinţei de cele secundare.

“Unus Athanasius contra orbem” Atanasius, singur împotriva lumii!!
Cum adesea se întâmplă prin intrigi, bârfe şi mită împăratul a fost înduplecat să treacă de partea arienilor. Atunci a apărut această expresie care descrie atât răspândirea imensă pe care a avut-o arianismul cât şi fermitatea lui Atanasie în apărarea acestui adevăr fundamental al credinţei creştine: “Nu vezi Atanasius că toată lumea este împotriva ta?” “Unus Athanasius contra orbem” Atanasius, singur împotriva lumii!! De cinci ori acest om a fost alungat în exil şi înlocuit cu lachei ce au fost o ruşine pentru Biserică. Curajul său este admirabil.

CREZUL ATANASIAN SCRIS ÎMPOTRIVA LUI ARIUS

Înainte de toate, cine vrea să fie mântuit este necesar să ţină credinţa creştină universală.
Credinţă, care dacă nu este ţinută întreagă şi neştirbită, omul piere neîndoielnic pe veşnicie.
(Concordia Triglotta, pag.33)
Iar credinţa creştină universală este aceasta, că noi ne închinăm unui (singur) Dumnezeu în Trinitate, iar Trinităţii în unitate;
Fără a confunda Persoanele şi fără a diviza Dumnezeirea (Fiinţa lor).
Căci există o singură Persoană a Tatălui, o alta a Fiului, şi o alta a Duhului Sfânt.
Însă Dumnezeirea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt este într-u totul una: deopotrivă (egală) în glorie, co-eternă în mărire, sau maiestate.
La fel cum este Tatăl, este şi Fiul, şi la fel este şi Duhul Sfânt.
Tatăl necreat (existent de sine, sau etern), Fiul necreat, şi Duhul Sfânt necreat.
Tatăl, de neînţeles (nepătruns), Fiul, de neînţeles, Duhul Sfânt, de neînţeles.
Tatăl, etern, Fiul, etern, şi Duhul Sfânt, etern.
Şi totuşi Ei nu sunt trei Eterni, ci un singur Etern.
La fel cum nu sunt trei Necreaţi, nici trei de Nepătruns, ci unul singur Necreat, şi unul singur de Nepătruns.
În acelaşi fel, Tatăl este atotputernic, Fiul este atotputernic, şi Duhul Sfânt, atotputernic.
Totuşi, nu sunt trei Atotputernici, ci Unul Singur.
Cum Tatăl este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu, şi Duhul Sfânt este Dumnezeu.
Şi totuşi nu sunt trei Dumnezei, ci Un Singur Dumnezeu.
În acelaşi fel Tatăl este Domn, Fiul este Domn şi Duhul Sfânt este Domn.
Şi totuşi nu sunt trei Domni, ci Un Singur Domn.
Căci astfel suntem obligaţi de către adevărul creştin să recunoaştem fiecare Persoană ca fiind ea însăşi Dumnezeu şi Domn.
Astfel ne este interzis de către credinţa creştină universală să spunem că există trei dumnezei, sau trei domni.
Tatăl nu este făcut din nimic: nici creat, nici născut.
Fiul este doar al Tatălui: nu este nici făcut (conceput), nici creat, ci născut.
Duhul Sfânt este al Tatălui şi al Fiului: nu este nici făcut, nici creat, nici născut, ci generat (iese de la ei).
Astfel, există un singur Tată, nu trei taţi; un Fiu, nu trei fii, un Duh Sfânt, nu trei.
În această Trinitate nici o Persoană nu este înaintea celeilalte, sau după cealaltă; nici una nu este mai mare sau mai mică decât cealaltă.
Însă, toate trei Persoanele sunt împreună co-eterne (existente alături din veşnicie), şi co-egale, astfel ca în toate lucrurile, cum este spus mai înainte, Unităţii în treime şi Treimii în unitate să se aducă închinare.
Cel ce vrea să fie mântuit astfel trebuie să creadă despre Trinitate.
Pe deasupra, este necesar pentru mântuirea veşnică ca omul să creadă de asemenea cu (credincioşie) statornicie (sau, fidelitate) în întruparea Domnului nostru Isus Hristos.
Căci dreapta credinţă este că noi credem şi mărturisim că Domnul nostru Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu este Dumnezeu şi om.
(Concordia Triglotta, pag.35)
Dumnezeu de natura Tatălui, născut înaintea de întemeierea lumii, şi om după natura mamei Lui, născut în lume.
Dumnezeu desăvârşit (sau, cu desăvârşire Dumnezeu) şi Om desăvârşit, cu suflet viu şi trup omenesc existent.
Egal cu Tatăl, privitor la Dumnezeirea Lui şi inferior Tatălui, în ce priveşte umanitatea Lui.
Care deşi era Dumnezeu şi om, totuşi nu erau doi, ci un Hristos.
Unul, nu prin convertirea Dumnezeirii în trup, ci prin luarea omenescului (umanităţii) în Dumnezeire.
Unul, pe de-a întregul, nu prin confuzia (amestecul) naturii, ci prin unitatea Persoanei.
Căci aşa cum sufletul viu şi trupul alcătuiesc un singur om, tot aşa Dumnezeu şi omul sunt una în Hristos.
Ce a suferit pentru mântuirea noastră, a coborât în locuinţa morţilor şi a înviat a treia zi din morţi.
El s-a înălţat la cer, s-a aşezat la dreapta Tatălui, Dumnezeul Atotputernic, de unde va veni pentru a judeca vii şi morţii.
La a cărui venire toţi oamenii vor învia în trupurile lor şi vor da socoteală pentru faptele lor.
Cei ce au făcut binele, vor intra în viaţa veşnică, iar cei ce au făcut răul, vor merge în focul veşnic.
Aceasta este credinţa creştină universală în care dacă un om nu crede cu statornicie şi neclintire, nu poate fi mântuit.

Încheiere: De ce cred creştinii în Trinitate?

Fiindcă este o doctrină exprimată sugestiv de Biblie!

 

Credinţa şi pocăinţa

Darurile lui Dumnezeu sau roade ale voinţei libere

Sam Storms


Să vorbim pentru un moment, despre cazul ipotetic al fraţilor gemeni, Jerry şi Ed. Dacă mărturia biblică asupra condiţiei omenirii decăzute este să fie crezută (şi dacă suntem creştini trebuie să fie crezută), niciunul din aceşti tineri, din propria lui iniţiativă, nu are nici o dorinţă după Cristos sau după binecuvântările oferite în Evanghelie. Dacă niciunul nu vine la Cristos nu este pentru că ei vor, dar nu se numără printre cei aleşi sau li se spune că, în pofida dorinţei lor, Dumnezeu nu îi va lăsa. Dacă niciunul nu vine la Cristos este pentru că ei nu vor să aibă nimic de-a face cu Isus sau cu orice altceva de natură spirituală. Ei se delectează în necredinţa lor, chiar dacă se comportă în ceea ce am putea numi o manieră civilizată şi umană. Nu se găseşte nimic în Cristos care să îi atragă; nimic în persoana Sa care le-ar putea momi inimile lor din păcat spre mântuire.

Apoi se întâmplă. Fie în mod gradual, de-a lungul unei perioade care durează luni de zile, sau cu repeziciunea unei furtuni de primăvară, inima lui Jerry este înmuiată faţă de adevărul pe care odată l-a urât. Realitatea păcatului său şi poziţia primejdioasă din punct de vedere al eternităţii, în care l-a plasat, afectează puternic sufletul său, iar el tremură la gândul de a fi ofensat pe Dumnezeul infinit de sfânt şi neprihănit. Ed, care a auzit aceeaşi Evanghelie proclamată, nu poate înţelege această schimbare bruscă în fratele său. Ceea ce Jerry consideră acum întru totul demn de iubit, Ed continuă să deteste. Necredinţa lui Jerry dispare sub o revărsare de pocăinţă şi o dragoste din tot sufletul său pentru Cristos. Printr-un act al voinţei sale, Jerry îmbrăţişează suferinţele răscumpărătoare ale lui Isus ca singura lui speranţă şi refugiu. El respinge de bună-voie păcatul şi bizuirea pe sine, şi cu bucurie se încrede în Cristos. Însă Ed rămâne îndărătnic, iar acum mai indignat chiar, în necredinţa lui. În cele din urmă, asemenea celor doi tâlhari crucificaţi de o parte şi de alta a Domnului nostru, ei părăsesc această lume: Ed în necredinţă, Jerry în Cristos

Iată aici întrebarea critică: Ce i-a făcut pe Jerry şi Ed să difere? Arminianul insistă că ceea ce i-a făcut pe Jerry şi Ed să fie diferiţi a fost Jerry. Singura raţiune suficientă şi ultimă pentru care Jerry a crezut iar Ed nu a crezut este faptul că Jerry şi-a exercitat propria sa voinţă liberă. Fiindcă Dumnezeu a prevăzut din eternitatea trecută faptul că Jerry avea să creadă, iar Ed nu, El l-a ales pe Jerry să fie moştenitor al vieţii veşnice, lăsându-i lui Ed răsplata cuvenită lui.

Calvinistul, pe de altă parte, cunoscând faptul că datorită depravării morale totale atât a lui Jerry cât şi a lui Ed, niciunul dintre fraţi nu ar putea sau nu ar avea dorinţa de a crede, consideră motivul diferenţei dintre ei ca fiind în Dumnezeu şi în harul Său necondiţionat şi suveran. Atât Jerry cât şi Ed doreau, şi prin urmare meritau să fie abandonaţi în păcatul lor şi rezultatului lui inevitabil, moartea veşnică. Însă datorită unui motiv ascuns în adâncul inimii Sale, Dumnezeu l-a iubit pe Jerry cu o iubire veşnică şi i-a dat atât darul credinţei cât şi al pocăinţei.

În afirmarea faptului că credinţa şi pocăinţa sunt darurile lui Dumnezeu pentru Jerry dar nu şi pentru Ed, noi nu trebuie să ne gândim la ele ca la un lucru material, tangibil, care se prezintă ambalat ca şi un cadou cu fundiţă roşie! Biblia descrie credinţa şi pocăinţa ca daruri din partea lui Dumnezeu pentru aleşii Săi ca să accentueze faptul că deşi Jerry este autorul acestor acţiuni, Dumnezeu este cauza ultimă. Jerry a dorit să creadă, însă doar după ce, şi doar datorită faptului că Dumnezeu i-a oferit puterea. Aşadar, pocăinţa lui Jerry de păcat şi credinţa lui în Cristos sunt înfăţişate ca daruri deoarece ele se revarsă din harul suveran al lui Dumnezeu. Jerry nu le-a câştigat sau nu le-a obţinut prin îndeplinirea unei anumite condiţii. Nu a fost nici pentru că Dumnezeu ar fi văzut în Jerry anumite calităţi ale caracterului sau potenţial pentru a face binele care i-ar fi lipsit lui Ed. Nu s-a datorat faptului că părul lui Jerry era puţin mai închis decât al lui Ed, şi că Dumnezeu preferă părul negru faţă de cel blond. Mai degrabă, folosind limbajul Scripturii, “Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, şi nu făcuseră nici bine nici rău, [Jerry a fost ales] – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă…” (Rom. 9:11).

Atât Jerry cât şi Ed erau morţi spiritual în păcatul şi fărădelegile lor. Niciunul dintre ei n-ar putea pretinde că favoarea divină i se cuvenea, nici că ar fi dorit-o. Însă Jerry a înviat, pe când Ed nu. De ce? Întocmai cum Lazăr s-a ridicat şi a ieşit din mormântul său deoarece Dumnezeu l-a insuflat cu viaţă fizică şi respiraţie, la fel şi Jerry a fost insuflat cu un nou principiu al vieţii spirituale prin care s-a ridicat şi a venit la Cristos în credinţă şi pocăinţă. Haideţi să vedem dacă Scriptura asigură dovada adecvată descrierii noastre a credinţei şi pocăinţei mai degrabă ca daruri ale harului lui Dumnezeu decât rezultatele pretinsei voinţe libere a omului.

Texte biblice relevante despre credinţă ca dar al lui Dumnezeu

Să observăm trei pasaje care se referă la o credinţă mântuitoare. Primul este Efeseni 2:8-10.

“Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă; şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu; nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui, creaţi în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.”

Care este mai precis “darul” (v. 8) lui Dumnezeu? Arminienii au apelat deseori la un aspect al gramaticii greceşti care credeau că face imposibil ca “credinţa” să fie “darul” la care se referă Pavel. Cuvântul credinţă, argumentează ei, este de genul feminin, pe când pronumele tradus aceasta (“şi aceasta nu vine de la voi”) este neutru. Dacă Pavel ar fi intenţionat să descrie “credinţa” ca fiind darul, el ar fi folosit forma feminină a pronumelui. Atunci, la ce se referă cuvântul aceasta? Care este “darul” lui Dumnezeu?

Unii arată înspre “harul” (v. 8) prin care noi am fost mântuiţi. Însă cuvântul “har” asemenea “credinţei” este la fel de genul feminin. Prin urmare, dacă “aceasta” care nu vine de la noi înşine nu se poate referi la “credinţă”, cu atât mai puţin nu se poate referi la “har”, care are înclinaţia adiţională de a fi chiar mai mult îndepărtat în propoziţie de pronumele “aceasta”. Deci, ce spune Pavel? Care este precedentul lui “aceasta”?

Evident că “darul” lui Dumnezeu este mântuirea în totalitatea ei, o mântuire care decurge din harul lui Dumnezeu şi devine a noastră prin credinţă. De la început până la sfârşit, de la iniţierea ei şi până la desăvârşirea ei, mântuirea este un dar al lui Dumnezeu pentru aleşii Săi. În consecinţă, acea credinţă prin care noi ajungem în posesiune experienţială a ceea ce Dumnezeu a pregătit în har este la fel un dar ca oricare alt aspect al mântuirii. Cineva nu mai poate nega faptul că credinţa este înfăşurată în darul lui Dumnezeu pentru noi mai mult decât nu o poate nega ca fiind legată de harul lui Dumnezeu. Totul este din Dumnezeu! Mântuirea este a Domnului!

Să luăm în considerare şi ce spune Pavel într-un alt text. În Filipeni 1:29 el scrie, “Căci cu privire la Cristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El.” Ceea ce se poate să fi fost greu de înţeles în Efeseni 2 este inevitabil de clar în Filipeni 1:29. Totuşi, aspectul uimitor în legătură cu acest verset nu este că credinţa în Cristos este un dar al lui Dumnezeu, ci şi că a suferi pentru Cristos este!

Traducerea “a fost dat” nu evidenţiază deplinătatea înţelesului dat de Pavel. Nu trebuie să considerăm fie suferinţa sau credinţa în Cristos doar ca o concesie din partea lui Dumnezeu. Deseori vorbim de “a dărui sau acorda” ceva cuiva, dar avem în vedere faptul că noi oarecum şovăitor ne dăm permisiunea sau încuviinţarea la ceea ce, de altfel, se poate să ne fi opus. Nu aşa este aici. Cuvântul în greacă pe care Pavel îl foloseşte înseamnă “a da cu îndurare şi în mod gratuit”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu este încântat să ne ofere aceste lucruri în dar. El o face cu dragoste şi cu toată exuberanţa unui tată care se bucură de binecuvântarea copiilor săi. Aşadar, suferinţa în viaţa creştină nu este mereu impusă ca o pedeapsă, nici nu apare întâmplător ca şi cum o anumită nenorocire s-a abătut asupra noastră în afara voinţei şi puterii lui Dumnezeu. Suferinţa de dragul lui Cristos, la fel ca şi credinţa în numele Lui, este un privilegiu pe care ni-l oferă Dumnezeu în mila Sa plină de iubire şi preocuparea Sa plină de îndurare.

Un alt pasaj care tratează subiectul credinţei ca dar din partea lui Dumnezeu este 2 Petru 1:1. Acolo citim, “Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Cristos, către cei care, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos, au primit o credinţă la fel de preţioasă ca a noastră.” Petru face referire la cititorii săi ca recipienţi ai unei credinţe care nu este în niciun fel inferioară celei a apostolilor. Versiunea NIV o traduce astfel, “o credinţă la fel de preţioasă ca a noastră.” Alţii preferă să-l interpreteze pe Petru ca spunând faptul că, credinţa acestor bărbaţi şi femei creştini, cărora el le scrie, îi plasează în aceeaşi poziţie privilegiată ca şi pe apostoli, având acces egal la Tatăl prin Fiul.

Ceea ce este de cea mai mare importanţă aici este cuvântul tradus “au primit”. Are legătură cu un verb care înseamnă “a obţine prin tragere la sorţi” (vezi Luca 1:9; Ioan 19:24; Fapte 1:17). Aşadar, credinţa este înlăturată din sfera voinţei umane libere şi plasată în perspectiva ei adecvată ca avându-şi originea în voinţa suverană şi întru totul îndurătoare a lui Dumnezeu. Fiindcă nu este prin hazard sau noroc că unii ajung la credinţa mântuitoare, ci în virturea dreptăţii Dumnezeului şi Mântuitorului nostru, Isus Cristos.

Texte biblice relevante despre pocăinţă ca dar al lui Dumnezeu

Dar cum rămâne cu pocăinţa? O descrie Biblia la fel ca dar al lui Dumnezeu? Am putea începe cu un pasaj din 2 Timotei:

“Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia. “ (2:24-26).

Apostolul îl îndeamnă pe tânărul Timotei să fie blând şi răbdător cu oamenii în nădejdea că Dumnezeu ar putea binevoi să le dea pocăinţă care duce la cunoaşterea adevărului. Oamenii sunt prin natură incapabili de a se pocăi de păcatul lor, nu pentru că doresc şi ar fi împiedicaţi de Dumnezeu sau de circumstanţe dincolo de controlul lor. Sunt incapabili de pocăinţă fiindcă este în natura lor să iubească păcatul, nu să îl urască. Ei aleg să nu se pocăiască; preferă să persiste în căile lor păcătoase şi răzvrătite.

Dacă un om are să se pocăiască el trebuie să fie făcut capabil de Dumnezeu pentru a face acest lucru. Lui trebuie să-i fie “dată” pocăinţa ca dar. Dacă o persoană se pocăieşte sau nu, spune Pavel, depinde în ultimă instanţă de Dumnezeu. Depinde de El şi de buna Sa plăcere suverană de a dărui sau de a reţine ceea ce duce “la cunoaşterea adevărului.” Faptul că Dumnezeu nu a acordat acest dar în mod universal este evident de la sine. Dacă pocăinţa era ceva ce Dumnezeu dădea tuturor, Pavel cu greu ar mai fi spus “în nadejdea că” Dumnezeu i-ar putea da pocăinţă. În mod clar el prevede ca posibilitatea reală, ca Dumnezeu să nu i-o acorde.

Este important de observat faptul că în mintea lui Pavel suveranitatea lui Dumnezeu nu minimalizează în niciun fel obligaţia etică a lui Timotei sau stringenţa cu care o duce la îndeplinire. Pavel nu spune, “Relaxează-te, Timotei; nu te îngrijora cu privire la modul în care acţionezi. La urma urmei, dacă aceşti oameni se pocăiesc sau nu este în mâinile lui Dumnezeu, nu ale tale. Aşa că linişteşte-te şi fă cum îţi place.” Pavel ştia că dragostea răbdătoare a lui Timotei poate foarte bine să fi un mijloc folosit de Dumnezeu în acordarea plină de har a pocăinţei. Aşadar, vedem încă o dată că antecedenţa suveranităţii divine nu subminează însemnătatea morală sau necesitatea voinţei umane.

Să nu fiţi duşi în eroare prin declaraţii neadecvate referitoare la învăţăturile Calvinismului. Nu este ca şi cum păcătoşii chinuiţi de remuşcări şi întristaţi stau înaintea lui Dumnezeu stăruind ca El să le dea pocăinţă, iar Dumnezeu obligat prin decretul Său neîndurător, refuză să ia în seamă cererea lor. Nu este “niciunul neprihănit”, spune Pavel, “niciunul măcar”. Nu este “niciunul care să înţeleagă”, nu este “niciunul care să caute pe Dumnezeu” (Romani 3:10-11). Dacă vreunul se pocăieşte, el va fi mântuit. Însă niciunul nu se va pocăi afară de cazul în care Dumnezeu îi oferă cu îndurare pocăinţă.

Acest adevăr fundamental este repetat în cartea Faptele Apostolilor: ” După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu, şi au zis: “Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.” (Fapte 11:18; vezi şi 5:31). Atunci când Petru şi asociaţii săi au fost martori la răspunsul mântuitor din partea acestor Neamuri în faţa Evangheliei, la ce concluzie au ajuns ei? Prin voinţă liberă au îndeplinit ei condiţiile pe baza cărora Dumnezeu avea să-i aleagă? Doamne fereşte!

Petru a văzut răspunsul lor şi a putut deduce doar că Dumnezeu le dăduse darul pocăinţei. Petru nu trebuia să fi tras o asemenea concluzie dacă pocăinţa era un dar universal pe care toţi îl primesc. El vede şi aude credinţa lor în Cristos, din care concluzionează că Dumnezeu le-a dat pocăinţă. Dacă tuturor, chiar şi celor care persistă în necredinţă, le este acordată pocăinţa, Petru nu putea şi n-ar fi raţionat aşa cum a făcut-o.

Aşa cum a fost pentru Petru şi Pavel, la fel şi cu noi, această doctrină va afecta în mod radical motivele şi metodele noastre în evanghelizare. J.I. Packer a explicat cum anume:

“În timp ce noi trebuie să ne amintim mereu că responsabilitatea noastră este să proclamăm mântuirea, nu trebuie să uităm niciodată că Dumnezeu este Cel care mântuieşte. Dumnezeu este Cel care aduce bărbaţi şi femei la proclamarea Evangheliei şi Dumnezeu este Cel care-i aduce la credinţa în Cristos. Lucrarea noastră evanghelistică este instrumentul pe care El îl foloseşte în acest scop, însă puterea care mântuieşte nu se află în instrument: este în mâna Celui care foloseşte instrumentul. Nu trebuie să uităm nicicând acest fapt. Căci dacă uităm că este dreptul lui Dumnezeu de a produce rezultate atunci când Evanghelia este predicată, vom începe a crede că este responsabilitatea noastră de a-i aduce la mântuire. Şi dacă uităm că numai Dumnezeu poate da credinţă, vom începe să credem că a face convertiţi depinde, în ultimă instanţă, nu de Dumnezeu, ci de noi, şi că factorul decisiv este modul în care noi evanghelizăm.”

O dată ce începem să credem că pocăinţa şi credinţa sunt în puterea omului spre a le produce, noi vom adopta acele metode şi procedee inventate prin care să le extragem de la el. Am deveni păcătos de pragmatici: orice funcţionează în a garanta o decizie este din acest motiv considerat ca fiind acceptabil. Ştiind ceea ce este Evanghelia, ar fi doar jumătate din însărcinare. De asemenea, am avea nevoie să dezvoltăm o tehnică irezistibilă pentru provocarea unui răspuns. Ca urmare, veridicitatea sau falsitatea unei metode evanghelistice va fi determinată doar pe baza roadei pe care chipurile o aduce. În plus, Packer continuă, “noi ar trebui să privim evanghelizarea ca o activitate care implică o bătălie a voinţelor între noi înşine şi cei la care mergem, o bătălie în care victoria depinde de lansarea unui baraj suficient de greu de efecte calculate. Aşadar, filozofia noastră despre evanghelizare ar ajunge îngrozitor de asemănătoare filozofiei de spălare a creierului.”

Însă nu este corect, concluzionează Packer, atunci când luăm asupra noastră înşine să facem mai mult decât ne-a încredinţat Dumnezeu nouă să facem:

“Nu este corect când ne considerăm pe noi înşine responsabili pentru a face convertiţi, şi privim spre propriile noastre eforturi şi tehnici pentru a realiza ceea ce numai Dumnezeu poate înfăptui. A face acest lucru înseamnă a ne amesteca necuvenit în oficiul Duhului Sfânt, şi a ne slăvi pe noi înşine ca agenţi ai naşterii din nou. Iar aspectul esenţial pe care trebuie să-l înţelegem este acesta: doar permiţând cunoaşterii noastre a suveranităţii lui Dumnezeu, să dirijeze modul în care plănuim, ne rugăm şi lucrăm în slujba Lui, putem evita să ajungem vinovaţi de această greşeală.”

La încheierea acestei lecţii doresc să vă îndemn să nu concluzionaţi în grabă că dovada Noului Testament pentru credinţă şi pocăinţă ca daruri este insuficientă pur şi simplu fiindcă am discutat numai cinci pasaje (oricât de uşor de înţeles ar fi ele). Vă asigur că, Noul Testament este plin de texte care afirmă iniţiativa divină în mântuire. Aici am limitat intenţionat studiul nostru la pasajele în care se face o referire clară la credinţă şi pocăinţă ca daruri ale harului divin.

În acest moment cineva ar putea obiecta: “Dar dacă Jerry (sau oricare persoană aleasă) ar refuza sau chiar ar abuza de dar? Doar pentru că Dumnezeu ne dăruieşte credinţă şi pocăinţă nu garantează faptul că noi le vom accepta şi folosi, nu-i aşa?” Foarte cert că aşa este! Însă iarăşi, acesta este un subiect pe care îl voi trata mai târziu. Pentru momentul de faţă este suficient să se spună că alegerea trebuie să fie necondiţionată, fiindcă aşa-numitele condiţii de care o agaţă Arminianul sunt dincolo de abilitatea şi bunăvoinţa omului de a le satisface. Dacă Jerry se pocăieşte şi crede Evanghelia, se datorează faptului că Dumnezeu l-a făcut capabil în mod suveran şi îndurător să acţioneze astfel; iar dacă Jerry şi-ar face numai timp să ia în considerare problema în dezbatere, el ar fi cu siguraţă de acord. Mărturia lui Charles Spurgeon în privinţa propriei lui convertiri ilustrează ceea ce m-am străduit să explic:

“Într-o noapte în timpul săptămânii, când mă aflam în casa lui Dumnezeu, nu mă gândeam prea mult la predica transmisă de predicator, fiindcă nu o credeam. Gândul acesta m-a izbit, «Cum ai ajuns să fi creştin?» L-am căutat pe Domnul. «Dar cum ai ajuns să-L cauţi pe Domnul?» Adevărul a străfulgerat mintea mea într-o clipă – Nu L-aş fi căutat pe El dacă n-ar fi fost o influenţă precedentă în mintea mea care să mă determine să-L caut. M-am rugat, am gândit eu, dar apoi m-am întrebat: Cum am ajuns să mă rog? Am fost determinat să mă rog prin citirea Scripturilor. Cum am ajuns să citesc Scripturile? Le-am citit, dar ce m-a determinat să fac asta? Apoi, într-o clipă, am înţeles că Dumnezeu era cauza a tot şi că El era Autorul credinţei mele, şi astfel întreaga doctrină a harului s-a deschis înaintea mea, iar de la această doctrină nu m-am îndepărtat până în ziua de faţă şi doresc să fac aceasta mărturisirea mea constantă, «Atribui schimbarea mea în întregime lui Dumnezeu»” (Charles H. Spurgeon, Autobiography, vol. 1, The Early Years, 1834-1859).

Tradus de Lacrisa Novac

 

Psalmul 127;1. Dacă nu zideşte Domnul o casă,degeaba lucrează cei ce o zidesc;…by 

f43bd-picture1bibliacutrandafir

Psalmul 127;1. Dacă nu zideşte Domnul o casă,degeaba lucrează cei ce o zidesc;dacă nu păzeşte Domnul o cetate,degeaba veghează cel ce o păzeşte.

Sigur, cand citim aceste cuvinte avem tentatia sa spunem ca este vorba de o casa pamanteasca, sau as spune, chiar de o familie.Si la prima vedere asa poate fi. Dar sunt convins ca Psalmistul avea In vedere ceva mult mai mult decat o casa pamanteasca.Nu Inteleg ca gresesc daca voi arata ce e spiritual,duhovniceas, In acest verset.Si iata dece? Psalmistul avea In vedere zidirea lui Israel ca o intentitate de sine statatoare, ca tara.Sigur ca, la vremea aceia erau unii care se numeau Arhitecti care faceau fel de fel de planuri cum ar trebui sa fie o casa.Azi sunt muti care sunt scoliti pentru a devani arhitecti In ce este de natura pamanteasca. Dar cum am spus sa ne oprim la ce e de natura spirituala.O casa  proiectata pentru a putea o familie sa locuiasca in ea.Daca am aduce In atentie ceia ce ne intereseaza pe noi ca si Copii ai lui Dumnezeu,vom vedea ca este nevoie de a fi o Casa.Asa cum ete la modul literal asa e si la cel spiritual. Dar nu orce casa pamanreasca ci o casa Duhovniceasca.Zidita de Arhitectul care e Dumnezeu.

Ei bine, aceasta casa care se numeste Duhovniceasca, trebuie sa aibe ca lucratori pe care sa-i foloseasca Dumnezeu. Acestia trebuie sa fie de natura duhovniceasca.Dece? Pentruca Dumnezeu sa se poate folosi de ei, sa-i puna In lucrarea Lui de a o zidi.Cu alte cuvinte, trebuie sa fie vase de cinste.Israelitilor, spune Dumnezeu ca El va locui In mijlocul lor, In aceasta casa care la vremea aceia era Cortul Intalniri.Dealungul istoriei crestine au fost multi care s-au crezut arhitecti religiosi.Dar acestia au scapat din vedere ca, Dumnezeu, vrea mai Intai sa fi duhovnicesc,ca mai apoi sa te foloseasca El Inlucrare.Daca esti unul care ai vrea sa zidesti o casa duhovniceasca, ar trebui sa te Intrebi; Ma poate folosi Dumnezeu prin felul de cum I-mi traiesc viata? Ca sa te puna la dispozitia Lui sa te  instruiasca cum vrea  sa fie Casa pe care o are In vedere de construit pentru El.Am vazut dealungul anilor vieti mele astfel de arhitecti care vroiau sa zideasca o casa. Ma refer la una unde sa se poata strange cu totii Impreuna.

Acestia scapau din vedere ca, este o cerinta pe care Dumnezeu vrea sa fie respectata.Ne tinand cont de acesta cerinta, va fi o casa care va falimenta spiritual. Cu alte cuvinte, va fi zidita, construita, pe nisip. Ce se va Intampla cu o astfel de casa? Va dispare va fi nimicita la atacurile celui rau pe care le numesc suvoaie.Cineva din Romania mi-a zis ca In localitatea unde  locuieste nu e o adunare, o astfel de casa unde sa se starnga. Si vroia  sa facem una, sa cumparam o cladire. L-am ascultat si dupa aceia i-am spus; mai Intai trebuie sa fie inimile legate si dupa aceia casa la modul literal.Mai tarziu s-a vazut unde putea duce o astfel de casa pe care acesta vroia sa o zideasca.. Psalmistul spune; Dacă nu zideşte Domnul o casă, El aduce In atentie omul care vrea sa zideascao casa. Stia el ca omul  este falimentar.Omul o poate zidi, dar nu se va numi Casa lui Dumnezeu. Si cum am mentionat mai sus va fi o casa falimentara. Ce vreau sa spun este ca, te poti strange dar sa nu fie binecuvantata de Dumnezeu

Sunt unii, daca nu cei mai multi, care au Incercat sa “zideasca” ei o biserica o adunare.Chiar daca la modul literal au reusit Intrun fel si dainuie strangerea laolalta, nu se vede ca Dumnezeu a fost cel care a zidit-o. Sunt multe aspecte care definesc Casa lui Dumnezeu.Dece spun asta? Pentru felul de cum se strang si se desfasoara lucrurile in acea”casa”.Cand o zideste Dumnezeu , atunci El Isi are locul Lui prin Domnul Hristos In mijlocul celor ce sa aduna.Poate se vor gasi si unii care nu vor fi de acord cu cele spuse. Dar versetul este destul de clar prin aceste cuvinte;Dacă nu zideşte Domnul o casă,Domnul Isus aduce Inainte aceste doua feluri de case zidite. Cea pe nisip care arata si ea ca o casa, dar si cea zidita pe stanca care rezista.Citim In continuare  la ce concluzie ajunsese Psalmistul. degeaba lucrează cei ce o zidesc; Spuneam ceva mai sus ca Dumnezeu ,pregateste pe cei ce sunt duhovnicesti ca sa poata zidi casa pe care o vrea El. Si le da si indicatii cum sa fie  zidita o astfel de  casa Duhovniceasca.

Asa s-a ocupat de Moise cand i-a spus sa faca Cortul Intalniri dupa modelul arat pe Munte de Dumnezeu.Evrei 8; 5. Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise dela Dumnezeu, cînd avea să facă cortul: „Ia seama“, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte“.Asa cum am spus mai sus, poti face o casa dar sa nu semene cu ce vrea Dumnezeu.Iata la ce concluzie ajunsese Psalmistul;degeaba lucrează cei ce o zidesc; Iata deci, ca munca, stradania, celor ce vor sa zideasca casa lui Dumnezeu nu va fi binecuvantata. Am asistat la cate-va evenimente unde am vazut ca nu se tine cont de ceia ce Invata Cuvantul.Un oarecare terminase  seminarul si Impreuna cu alti ca el,venise  In America spuneau ei la specializare.Dar nu mai vroiau sa se Intoarca  Inapoi in tara.Daduse aici de oportunitati pecare firea le dorea dar nu le aveau in Romania.Trebuia sa le faca loc unde sa profeseze.Cei de aici, trebuia  sa-i faca la unul o biserica o ”casa”  sa poata sa aiba  un job.Am spus asta in trecat pentruca am cunoscut cazul acesta.Dumnezeu nu vrea In Casa lui Intertiment ci partasie.

Tot odata sa vedem ca e o diferenta cand Dumnezeu aduna pe credinciosii cu care El a facut legamant.Adunatura pe care o face omul orcare ar fie el nu are nimic de aface cu casa lui Dumnezeu.Psalmul 50;5. „Strîngeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legămînt cu Mine prin jertfă!“ -Psalmistul vedea anticipat legamantul pe care Dumnezeu avea sa-l faca prin jerfa Fiului Sau.Deci, ramane sa Intelegem ca acestia fac parte din casa lui Dumnezeu, datorita acestui legamant de sange. Sa-mi fie Ingaduit sa spun ca; strangerile laolalta nu fac garantia ca te gaseti In Casa lui Dumnezeu.Intr-o astfel de casa a lui Dumnezeu trebuie sa domine, sa fie vizibila Sfintenia. Psalmistul are In vedere aceasta Sfintenie pe care o aducea Insusi prezenta lui Dumnezeu In vecime printre Israeliti. Apoi pentru noi pe Domnul Hristos care e prezent In casa zidita de Dumnezeu. Psalmul 93;5. Mărturiile Tale sînt cu totul adevărate;sfinţenia este podoaba Casei Tale,Doamne, pentru tot timpul cît vor ţinea vremurile.Am spus cu alta ocazie mai mult din acest verset despre sfintenia care trebuie sa fie Impodobita Casa lui Dumnezeu. Iata dece face referire Cuvantul la stradania celor care vor sa zideasca o casa. Ei nu pot sa instaleze si sfintenia in acea casa

As Indrazni sa spun ca pentru cei rascumparati Casa pe care a zidit-o Dumnezeu din pietre vi,din cei nascuti din nou,este ca si o cetate. Psalmistul facea comparatia aceasta cu cetatea din pricina ca putea fi atacata de dusmani oricand. Daca suntem atenti la orcare din bisericile, adunarile pe care le cunoastem, vom opserva un fenomen care se gasete In unele  nu In toate.Acolo unde acest fenomen de atac al celui rau sunt casele care vor sa tina la sfintenie.Unde lucrurile se desfaoara ca si la un spectacol acea biserica, adunare,  nu este zidita de Dumnezeu.dacă nu păzeşte Domnul o cetate,Psalmistul cu toate ca era Imparat se vedea neputincios de a pazi Casa lui Dumnezeu de aracurile celui rau. La Israeliti spuneam cu alta ocazie ca rare au fost perioadele de liniste. Dusmanii se regrupau si atacau din nou. Daca nu ar fi fost Dumnezeu care sa ia grija de aceasta casa, cetate ar fi fost nimicita. Uite, tot asa se Intampla si cu Casa in care este vizibila sfintenia. Chiar daca pentru moment se linistesc lucrurile, cel rau Is aduna fortele si ataca din nou. Iata dece este necasar casa sa fie pazita de Insusi Dumnezeu.

         Sunt unii care se erijaza ei Insusi In aparatori ai casei lui Dumnezeu, Si Uza a vrut el sa vina In ajutorul carului In care era Chivotul Domnului, dar Dumnezeu nu a privit bine la actiunea lui Uuza. 1 Cronici 13;9,10.Cu alta ocazie am spus ceva din acest loc cu Uza.Tot asa nu priveste bine pe cei care vor ei sa ia grija de Casa lui Dumneezu ne fiind pusi de El.Am spus mai sus ca, aseman Casa cu o cetate unde copiii lui Dumnezeu Is gasesc refugiul. degeaba veghează cel ce o păzeşte.Am citit de unii care erau pusi de oameni sau chiar ei Insusi s-au pus sa ia grija de casa lui Dumnezeu. Numai ca, sau vazut In comportamentul lor fie lacomia de bani sau chiar si pacatul curviei. Ei bine, In astfel de casa de cetate nu troneaza sfintenia.Ce e trist ca, cei care se strang tolereaza astfel de lucruri care nu aduc cinste casei lui Dumnezeu. Iata dece spun potrivit cu ce citim In Psalmul 93;5. Domnul Hristos nu e In mijlocul celor ce se strang Intr-o astfel de casa unde nu e sfintenie. Fac aceasta afirmatie cu toata raspunderea.Sfintenia are si ea multe laturi de cum se manifesta In viata celor care pretind ca sunt credinciosi.Am spus ca poti sa te numesti crestin dar nu si Copil al lui Dumnezeu, Este o diferenta de intimitate pe care nu ai sa o gasesti decat numai Intre un Tata si Fiul Sau.Cu alte cuvinte, la cei nascuti din nou.

John Balarie

Los Angeles California!

Scriptura ne copleseste…!

“Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna.” (2 Timotei 3:16-17)

 

Dumnezeu este TRINITATE, iar omul, se aseamana cu El fiind TRIPARTIT, singura fiinţă care are trup, suflet şi duh (spirit)…!

 

In IAD nu vor fi oameni, ci nişte fiinte care au fost odata oameni, care au avut “chipul lui Dumnezeu” (chiar dacă ‘sters si schimonosit’), dar au refuzat harul ce li s-a oferit in Domnul Isus Hristos de-a fi rascumparati si restaurati!

Există 3 ‘AGENTI’ ai raului: Eul nostru (“firea pamanteasca”), Lumea şi Satana. Conflictul cu eul se desfasoara la nivelul dorinţelor, la nivelul trupului… Conflictul cu lumea se duce la nivelul influenţelor, a sufletului, a mintii… Conflictul cu Satana are loc la nivelul personalitatii, la nivelul duhului…

Domnul nu ne-a ales pentru meritele noastre, pentru c-am avea ‘capacitati’ deosebite…
Lui Ii place să ne cheme şi s-acceptam slujirea cu smerenie, dragoste si devotament!

“PASTORUL” nu-i totuna cu ‘ciobanul’, dar nici de-un singur fel… Unii sunt pastori adevarati, atasati permanent de ‘turma’, si se se sacrifica…, altii sunt ‘parati’, sunt temporar şi indiferenţi, dar care pretind a fi bine ‘platiţi’.

Mai toţi scapam ESENTA pacatului…! Pacat inseamna faradelege, vrasmasie cu Dumnezeu si greşirea ‘ţintei’ pentru care am fost creaţi…, ţintă pe care nu ne-o punem/stabilim noi ci a hotărât-o deja Dumnezeu: Sa traim pentru slava si glorificarea Sa si sa administram creatia…

TIMPUL este o paranteza a eternitatii…
Vesnicia se intrerupe in punctul ‘Alfa’, (corespunzator finalizării creatiei si ‘caderii omului’), si va reintra pe fagas la “implinirea vremurilor”, in punctul ‘Omega’, (corespunzător unui “cer nou” si “pamant nou”), sub denumirea de “Vecii vecilor”.
(Va urma…!)

COPIII / TINERII, IN FAMILII SI BISERICI CRESTINE…  

 

Ca pentru ‘pornire’, sa citim Psalmul 127 al lui Solomon:
“1 Daca nu zideste Domnul o casa, degeaba lucreaza cei ce o zidesc; daca nu pazeste Domnul o cetate, degeaba vegheaza cel ce o pazeste.
2 Degeaba va sculati de dimineata si va culcati tarziu, ca sa mancati o paine castigata cu durere; caci preaiubitilor Lui El le da paine ca in somn.
3 Iata, fiii sunt o mostenire de la Domnul, rodul pantecelui este o rasplata data de El.
4 Ca sagetile in mana unui razboinic, asa sunt fiii facuti la tinerete.
5 Ferice de omul care isi umple tolba de sageti cu ei! Caci ei nu vor ramane de rusine, cand vor vorbi cu vrajmasii lor la poarta.”

Psalmul 127 este citit uneori cu ocazia binecuvantarii copiilor, pentru ca acestia sunt “o mostenire de la Domnul”, “o rasplata data de El”. Copiii/tinerii sunt ca niste adevarate “sageti”, fapt pentru care Solomon fericeste familiile/adunarile care s-au ingrijit sa aiba “tolba” plina.
Solomon incepe prin a ne atentiona ca exista o serie de lucruri zadarnice in viata…, si ca este o mare intelepciune sa facem deosebire intre lucrurile desarte si cele care au valoare vesnica.  Ni se spune in Ps. 127 ca o casa/adunare ce nu este zidita de Domnul, este ridicata in zadar. Pentru o cetate/adunare ce nu este pazita de Domnul (nu de oameni/frati ‘ca lumea’), vegherea e-n zadar. Averea , castigata cu truda, prin munca sustinuta, daca nu este binecuvantata de Domnul, devine si ea tot un lucru zadarnic.

In sens spiritual, noi, pelerinii, suntem in drum spre cetatea cereasca…, iar in aceasta calatorie, binecuvantarea reala nu consta in a zidi case, in a locui in “cetati” care ofera securitate, sau in a agonisi de dimineata pana tarziu, in noapte…! Psalmistul mentioneaza ca avem adevarate binecuvantari daca primim copiii pe care Domnul vrea sa ni-i dea, spre crestere, ingrijire si educare. Ferice de omul/adunarea “care isi umple tolba de sageti”, adica primeste copiii. Ne socheaza oare aceasta cerinta?!
Solomon intrevede deja niste urmari, pentru ca foloseste verbele cu intelesul la trecut (sau prezentul continuu, daca vreti). Cei care au zidit, s-au pus la adapost si au vegheat, sau cei care au lucrat pe branci, care aduna si aduna…, dar au ignorat acea binecuvantare reala a Domnului (copiii), au activat in zadar, si au parte de “painea durerii” (sau ‘painea ingrijorarii’).

Dupa aceste observatii triste, psalmistul vine cu o alta, total opusa. El se exprima astfel: “preaiubitilor Lui El le da paine ca in somn”. Somnul este opus trudei, este rezultatul unei munci in care vezi cu satisfactie ca ai implinire, si te odihnesti in liniste si pace.
Preaiubitii Domnului sunt binecuvantati cu toate lucrurile de care au nevoie: case, cetati pazite, paine, somn odihnitor, fara griji, etc. Autorul, inspirat de Duhul lui Dumnezeu, spune ca poti avea o existenta ‘frumoasa’, fara dezamagiri, fara zadarnicie, cu-mplinire si fericire… Faci si tu parte din preaiubitii Lui?! Esti primitor de copii?!

Ce faci daca nu esti casatorit sau nu ti-a dat Domnul copii?! Poti sa-ti umplii “tolba de sageti” si-n cazul acesta. De exemplu apostolul Pavel n-a fost casatorit, dar il numeste pe Timotei “copilul” sau. Avea Pavel copii? Avea – el era inconjurat in lucrarea lui de o serie de tineri, ‘ascutiti’. Si Ioan, zis si Marcu apare la un moment dat tot ca fiind un “copil” de apostol. Orice frate/sora din adunarea Domnului poate sa-si “umple tolba”, atunci cand lucreaza la cresterea si formarea copiilor bisericii. Ei pot sa ajute pe cei mici, sa-i indrume si sa-i incurajeze, pot contribui la educatia lor.
Dragul meu, daca nu ai in vedere copiii/tinerii, te poti trezi ca zidesti in zadar, ca te ostenesti in zadar…, si ca inghiti de fapt o “paine a durerii”!

La jumatatea psalmului (v.3) apare acel “iata” care ne redirectioneaza…, dar care si incepe a explica insiruirea de pana aici. Atentia ne este indreptata acum spre ceea ce este intradevar valoros, spre binecuvantarea Domnului care elimina zbaterea zadarnica.
De ce copiii sunt desemnati ca o adevarata binecuvantare, in comparatie cu casele, cu securitatea sau cu averile ?! Putem intelege aceasta, daca privim la modul in care sunt descrisi copiii, in opozitie cu lucrurile urmarite si pretuite de oameni.
Copiii “sunt o mostenire de la Domnul”! Mostenirea constituie o valoare ce trece din mainile cuiva in mainile altuia, ca un favor. Dumnezeu vrea sa-i favorizeze pe preaiubitii Lui, si le da copii. Necazul este ca multi credinciosi nu considera copiii/tinerii ca pe o “mostenire de la Domnul”, ci mai degraba ca pe o povara…!
Cine nu vrea sa primeasca o mostenire?! Nimeni, numai ca exista credinciosi care au refuzat sau nesocotesc “mostenirea Domnului”…
Te deranjeaza faptul ca ti se ofera o mostenire?! Mostenirea nu este un lucru inconvenabil, totusi, pentru unii crestini copiii/tinerii sunt considerati ca o pacoste in familiile sau adunarile lor.
Spune cineva ca n-are timp pentru mosteniri? Nu, dar sunt credinciosi care amana sa primeasca “mostenirea de la Domnul”, sau accepta doar parte din ea…
Cand Domnul ofera preaiubitilor Lui mostenirea Sa, unii o refuza, altii o amana, altii cartesc, considerand-o un inconvenient, sau un lucru ce nu si-l pot permite, altii o nesocotesc, etc.

Dragii mei, stiti dumneavoastra ce bogatie sunt copiii?! Stiti ce mostenire impresionanta alcatuiesc ei…, iar noi, uneori, le dam cu piciorul?!
Unii au facut calcule de cat ar costa sa cresti un copil in zilele noastre, sa-l educi si sa-l pui pe picioarele lui…, si au ajuns la cateva sute de mii de dolari. Copilul, in realitate are o valoare incalculabila, pentru ca este “o mostenire de la Domnul”!
In al doila rand, copiii sunt “o rasplata data de El”, Domnul, spune psalmistul.
Ce este rasplata? Este un beneficiu, o compensatie pe care o primesti. Copiii sunt o rasplata data de Domnul – nu oamenii si-i dau unul altuia. Cel ce da darul insa, nu forteaza primirea lui. De exemplu si mantuirea este un dar, insa Dumnezeu nu obliga pe nimeni s-o primeasca. Dumnezeu iti arata ca esti pacatos, ca ai nevoie si exista Calea de salvare, ca poti sa ai si tu viata vesnica, dar pentru aceasta trebuie sa accepti mantuirea…, si sunt asa de multi oameni care o refuza…!

Nu te poti supara pe cineva care nu ti-a dat un dar, nu-i asa?!
Daca Domnul n-a dat copii unora, nu-i nici o problema. Daca insa Domnul ti-a intins acest dar si nu l-ai acceptat, n-ai dreptul a te plange ulterior…, pentru ca Domnul a hotarat de la o vreme sa nu-ti mai dea. Nimeni nu a regretat ca a acceptat copiii dati in dar. A spus cineva ca-i pare rau c-a avut prea multi?! Sunt insa destui care regreta ca i-au refuzat.
Unii spun ca exista cadouri care sunt foarte costisitoare pentru cel care-l accepta. Si copiii, zic ei, trebuiesc hraniti, ingrijiti, educati, etc. Propun sa privim mai atent la psalm!

Cine ne da painea asa cum scrie acolo? Domnul o da!
Cine ne ocroteste, conform psalmului? Domnul!
Cand e vorba de zidire, de ani indelungati de educatie, etc, cine ridica? Tot Domnul!
Nici un credincios n-are voie sa spuna ca nu poate sa primeasca darul ‘costisitor’ al lui Dumnezeu, pentru ca Domnul ingrijeste de toate lucrurile!
Cand cei credinciosi accepta si trateaza pe copii/tineri ca pe “o mostenire de la Domnul”, ca pe “o rasplata data de El”, atunci casa/biserica lor este binecuvantata!

Copiii sunt descrisi “ca sagetile in mana unui razboinic”. Sagetile sunt de folos atunci cand esti in conflict, cand esti in ‘razboi’.
Stiti cine-i “razboinicul” ce manuieste aceste “sageti”?! Nu sunt de exemplu parintii, pentru ca acestia nu stiu nici ‘tinta’ copiilor lor, si nici nu trag cu precizie. Domnul cunoaste tinta si rostul fiecarui ‘lucru’! Daca atingerea tintei din viata copiilor/tinerilor ar depinde de parinti sau instructori, acestia ar fi un fiasco, un adevarat esec. “Tolba” este familia sau adunarea, sagetile sunt “fiii”, iar razboinicul ce-i are-n mana este Domnul.

“Ca sagetile in mana unui PUTERNIC” (termen mai apropiat de original), spune de fapt psalmistul, sunt copiii.
La Genesa 49:22-24 citim astfel:
“Iosif este vlastarul unui pom roditor, vlastarul unui pom roditor sadit langa un izvor; ramurile lui se inalta deasupra zidului. Arcasii l-au atitat, au aruncat sageti si l-au urmarit cu ura lor. Dar arcul lui a ramas tare si mainile lui au fost intarite de mainile Puternicului lui Iacov.” In acel conflict, cine a pus mainile pe ale lui Iosif, cand acesta a tras la tinta?
Domnul, cel Atotputernic, in mana caruia sunt si fiii nostri.
In Ps. 45:3-5 ni se spune:
“Razboinic viteaz, incinge-ti sabia, podoaba si slava, da, slava Ta! Fii biruitor, suie-te in carul tau de lupta, apara adevarul, blandetea si neprihanirea, si dreapta ta sa straluceasca prin ispravi minunate! Sagetile tale sunt ascutite…”
“Razboinicul viteaz” care se foloseste de copiii nostri ca de niste “sageti ascutite”, care ating “tinta”este chiar Domnul. Cu ei, Domnul “apara adevarul, blandetea si neprihanirea”. Astfel, copiii/tinerii nostri nu-si vor irosi viata, nu vor trai in zadar, ci vor ajunge la “tinta”.

Unde sunt ei de fapt folositi?! Confruntarea se da “la poarta cetatii”!
“La poarta” se hotareste soarta cetatii si a cetatenilor ei. Acolo au loc tranzactiile economico-financiare, acolo se judeca (se fac si desfac ‘lucrurile’ de tot felul), acolo se iau deciziile politice, etc. Poarta este deci locul care influenteaza societatea.
“La poarta”, “fii nebunului sunt calcati in picioare” (vezi Iov 5:3-4), dar fiii nostri sunt ca niste “sageti ascutite”, care-si ating “tinta” si castiga ‘conflictul’. In Ps. 127 avem asigurarea ca fiii nostri “nu vor ramane de rusine, cand vor vorbi cu vrajmasii lor” Lupta vietii vine, si toti copiii nostri vor fi angrenati in ‘conflicte’, dar ei nu cresc pentru a fi de rusine.

Psalmul 144 incepe astfel: “Binecuvântat sa fie Domnul, Stanca mea, care-mi deprinde mainile la lupta…” Domnul ne invata sa luptam (v.6): “Arunca-ti sagetile, si pune-i pe fuga  (pe vrajmasi)!
Domnul ne da copii pe care ii creste, ii formeaza…, si cu care castiga biruinta. Ei aduc onoare “caselor imparatesti” , fac cinste Casei Domnului.(v.12)
Expresia “ei nu vor ramane de rusine”, nu se refera numai la faptul ca ei doar se vor descurca, ci la faptul ca vor fi binecuvintati din plin.
Si in limba romana folosim expresii de felul ‘rasplata nu a fost mica’ sau ‘nu mica le-a fost mirarea’, etc, atunci cand vrem sa subliniem ceva mare, impresionant. Psalmistul mentioneaza ca de fapt fiii nostri, daruiti de Domnul si calauziti de El, vor ajunge sa fie glorificati.
La Evrei 2:10 citim cum, “Acela pentru care si prin care sunt toate”, vrea “sa duca pe multi fii la slava”. De aceea da Domnul copii multi celor credinciosi. “Ferice de omul care isi umple tolba de sageti cu ei!”. Dumnezeu vrea ca sa traim cu folos, si sa ne duca pe noi si pe urmasii nostri la slava, adica sa ne atingem “tinta”.
Multi ‘din lume’ nu stiu ca este o adevarata binecuvantare sa ai multi copii, dar cei care au crescut in case si adunari crestine, nu se vor putea dezvinovati, n-au cum s-o dea ‘cotita’…
Vrei sa ai o mostenire impresionanta si sa fi rasplatit de Domnul?! Accepta copiii, indrumeaza-i, pune-i in mana Domnului, ca sa vezi ca sagetile isi ating tinta, ca ajung la slava pregatita pentru ei!

Psalmul 127 – Zadarnicia omenescului

Psalmul 127 – Zadarnicia omenescului

O cântare a treptelor

Un psalm al lui Solomon

 

  1. „Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte.
  2. Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere, căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn.
  3. Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El.
  4. Ca săgeţile în mâna unui războinic, aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe.
  5. Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei! Căci ei nu vor rămâne de ruşine când vor vorbi cu vrăjmaşii lor la poartă.”

 

O cantare a „suirilor”

Ca si ceilalti psalmi din grupul intitualt „ai treptelor” ( 120-134 ), Psalmul 127 era intonat cu ocazia marilor sarbatori religioase anuale: Pastele, Rusaliile si Sarbatoarea Corturilor. Din acest motiv, „cantarile treptelor” pot fi supranumite, fara teama de a gresi, „cantarile suirilor”.

Daca psalmul precedent ( 126 ) ne introduce in atmosfera vietii de la tara, Psalmul 127 ne vorbeste mai ales despre viata urbana, in care prezenta ideii de cetate si viata sociala este un element esential. Psalmul are doua teme aparent lipsite de legatura intre ele. Daca in prima parte a imnului autorul se concentreaza pe ideea: „Omul propune, dar Dumnezeu dispune”, cea de-a doua parte scoate in evidenta bucuria de a fi parinte.

Desi cele doua teme nu par sa aiba vreo legatura una cu alta, trebuie specificat faptul ca pentru mentalitatea ebraica temele sunt strans legate, chiar inseparabile. Si aceasta cu atat mai mult cu cat termenul „casa” nu se refera atat la zidurile materiale ale caminului, ci la caminul insusi, cu tot ce presupune aceasta notiune: sot, sotie, parinti, copii si relatia dintre ei, toti ducandu-si viata intr-un cadru material, intim.

In esenta, Psalmul 127 este o cantare religioasa care exprima bucuria de a fi parinte, o cantare folosita probabil nu doar cu ocazia pelerinajelor religioase la Ierusalim, ci si cu ocazia nasterii unui copil intr-o familie de credinciosi.

Nu trebuie pierdut din vedere insa caracterul sapiential al psalmului. Daca primele doua versete ne vorbesc despre zadarnicia eforturilor omenesti din care lipseste Dumnezeu, ultima parte a imnului scoate in evidenta fericirea familiilor binecuvantate cu multi copii.

In cele cinci versete ale sale, Psalmul 127 ne prezinta „reteta” unei vieti de familie fericite si a succesului in orice domeniu de viata. Oare cate vieti omenesti ar fi fost vieti de succes daca s-ar fi tinut seama de invataturile intelepte ale acestui psalm ? Doar vesnicia ne va arata .

 

Nihil sine Deo ( Nimic fara Dumnezeu )

Conform piramidei lui Maslow, una din nevoile de baza ale fiintei umane este nevoia de siguranta. O casa aflata intr-o cetate cu ziduri groase si inalte ii oferea omului din vechime nu doar un cadru in care sa-si traiasca viata familiala si sociala, dar si garantia unei oarecare sigurante si protectii.

Istoria ne invata insa ca oricat de aparate ar fi fost cetatile din vechime, si oricata ingeniozitate omeneasca a insotit constructia zidurilor si a portilor lor, in cele din urma ele au cazut prada cotropitorilor. Probabil insiprat din istorie, sau chiar de evenimente contemporane, psalmistul incepe „cantarea treptelor” enuntand o invatatura plina de intelepciune:

     „Daca nu zideste Domnul o casa, degeaba lucreaza cei ce o zidesc; daca nu pazeste Domnul o cetate, degeaba vegheaza cel ce o pazeste. Degeaba va sculati de dimineata si va culcati tarziu, ca sa mancati o paine castigata cu durere, caci preiubitilor Lui El le da painea ca in somn” ( vers. 1.2 ).

Istoria sacra ne arata ca ori de cate ori poporul Israel din timpurile Vechiului Testament a incercat sa realizeze ceva independent de Dumnezeu, eforturile sale au fost zadarnice. De aceea, ideea principala din prima parte a Psalmului 127 este aceea a unei ordini corecte a prioritatilor.

In Predica de Munte, Mantuitorul a subliniat ca succesul, fericirea si chiar mantuirea omului depind de modul in care-si organizeaza prioritatile: „Nu va ingrijorati dar, zicand: „Ce vom manca ?”, sau „Ce vom bea ?”, sau „Cu ce ne vom imbraca ?” Fiindca toate aceste lucruri neamurile le cauta. Tatal vostru cel ceresc stie ca aveti trebuinta de ele. Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” ( Matei 6, 31-33 ).

Atunci cand ai o ordine gresita a prioritatilor, nu ai nicio sansa sa fii pe deplin fericit. Ce pacat ca in scolile lumii nu exista manuale si cursuri care sa-i invete pe copii care ar trebui sa fie prioritatile lor in viata !

Dumnezeu insa nu ne-a lasat in ignoranta in aceasta privinta. Si chiar daca educatia laica neglijeaza aceasta „materie” de studiu, El ne-a lasat Biblia, ca fiind cel mai bun manual in domeniul moral. Daca in Cuvantul lui Dumnezeu ordinea corecta a prioritatilor este: intai Dumnezeu, apoi familia, la urma fiind cele materiale, in mentalitatea lumii, ordinea prioritatilor este complet inversata: intai cele materiale, apoi familia, si la urma, daca mai este loc si timp pentru El, Dumnezeu. Ne miram atunci ca in lumea noastra exista atata neimplinire si nefericire ?

Cati oameni de afaceri, inainte de a incheia un nou contract cu partenerii lor, cauta mai intai sfatul lui Dumnezeu ? Cati medici chirurgi, inainte sa puna mana pe bisturiu, Il invita pe Dumnezeu sa-i asiste in interventia lor plina de riscuri? Cati soferi, inainte de a  porni motorul masinii, inalta o scurta rugaciune, cerand prezenta si ocrotirea lui Dumnezeu ? Si cati dintre noi, inainte de a face o alegere in viata, fie ea importanta sau mai putin importanta, Il cautam pe Dumnezeu, cerand de la El intelepciune ?

Natiunile pamantului, familiile si indivizii care compun societatea umana nu au nicio sansa sa progreseze in mod real fara Dumnezeu. „Nihil sine Deo” nu este un slogan invechit, anacronic. El este si va fi valabil pentru societatea omeneasca pana la sfarsitul istoriei acestei lumi.

Orice progres fara Dumnezeu este aparent, in final constatandu-se ca el este, in realitate, un regres lamentabil. Fara aprobarea si binecuvantarea lui Dumnezeu, eforturile omenesti sunt zadarnice, sortite esecului. Insa atunci cand omul Il pune pe Dumnezeu in locul care I se cuvine, in capul listei prioritatilor sale, binecuvantarile se revarsa din abundenta peste el, peste familia sa, peste munca si afacerile sale.

Folosind expresia „paine ca in somn”, autorul nu are intentia sa promoveze lenea sau comoditatea, ci mai degraba ne lasa sa intrevedem binecuvantarea lui Dumnezeu care insoteste eforturile omului.

Sa retinem deci: Succesul in orice domeniu al vietii si fericirea nu depind nici de marimea eforturilor depuse, nici de inteligenta pusa la lucru in realizarea unor proiecte, ci in primul rand de prezenta binecuvantarii divine. Si daca astfel stau lucrurile, oare nu este cazul sa ne oprim din alergarea noastra prin viata, intrebandu-ne care ne sunt prioritatile ?

Si daca observi ca ordinea lor nu este corecta, spune cu curaj propriului tau suflet: „Oprete-te ! Schimba macazul si ia deciziile corecte !” Insa, pentru a face aceasta reforma, tot Dumnezeu este Cel care ne poate ajuta. De aceea, ofera-I lui primul si cel mai onorat loc in viata ta ! Si nu vei regreta.

 

Ce lasi in urma ta ?

O alta nevoie importanta a fiintei umane este aceea de a avea un sens in viata. Iar sensul existentei noastre este strans legat si de ceea ce lasam posteritatii drept mostenire. Daca in timpurile biblice una din prioritatile tinerelor familii era aceea de a da nastere la cat mai multi copii, in gandirea omului post-modern ideea de a da nastere la copii a trecut pe un plan secundar. Pentru cei mai multi oameni, prioritare sunt cariera, locuinta, confortul, vacantele, distractiile, iar la urma, dupa ce sunt satisfacute toate aceste prioritati, apare si dorinta de a avea copii.

Oare ce s-a intamplat cu mentalitatea umana astfel incat o binecuvantare atata de mare ca aceea de a avea copii sa fie lasata la coada prioritatilor si aspiratiilor omenesti ? Parca dorind sa-i convinga pe acesti oameni de marea pierdere pe care o sufera, autorul insista asupra acestei binecuvantari ceresti in a doua parte a Psalmului 127: „Iata, fiii sunt o mostenire de la Domnul, rodul pantecelui este o rasplata data de El. Ca sagetile in mana unui razboinic, asa sunt fiii facuti la tinerete. Ferice de omul care-si umple tolba de sageti cu ei ! Caci ei nu vor ramane de rusine cand vor vorbi cu vrajmasii lor la poarta” ( vers. 3-5 ).

Este adevarat ca o familie binecuvantata cu copii are griji si responsabilitati suplimentare, pe care nu le cunosc familiile fara copii. Insa acolo unde sunt responsabilitati noi, exista si avantaje noi. Iar acolo unde sunt avantaje noi, exista si impliniri ale vietii la cote mai inalte.

Psalmistul insa nu face multa filozofie pe aceasta tema. El il cunoaste pe omul care da nastere la copii ca fiind pur si simplu fericit. Inseamna ca cei necasatoriti, despartiti si fara copii nu pot fi fericiti ? Nicidecum ! Biblia vorbeste de doua feluri de „copii”: copii trupesti si copii sufletesti. Cine nu are copii trupesti ( din motive independente de ei ), poate avea copii sufletesti.

Specialistii afirma ca orice om influenteza in cursul vietii sale circa zece mi de oameni cu care vine in contact. Ne-am gandit vreodata cate suflete pot fi influentate in bine prin propria noastra viata, daca Ii suntem credinciosi lui Dumnezeu ? Ne-am gandit vreodata ce mostenire spirituala lasam in urma noastra, dupa ce vom iesi de pe scena vietii ?

Daca inca nu te-ai gandit la acest lucru, nu este tarziu sa faci acum lucrul acesta.

Lori Balogh

Degeaba, degeaba, degeaba!
Psalmul 127:

Care om nu se gândeşte încă din adolescenţă să-şi întemeieze o familie fericită, să-şi zidească o casă trainică?
Pentru că în acestea îşi găseşte omul siguranţa, bucuria şi împlinirea.
În multe cazuri însă, oamenii dau greş.
În multe cazuri oamenii nu-şi găsesc împlinirea, fericirea adevărată, şi nici bucuria, şi nici pacea dorită, pentru că nu-L cunosc şi nu-L cheamă în ajutor la zidirea familiei a casei pe Cel ce este Ziditorul de la început, pe Domnul Dumnezeu.
Mulţi oameni nici nu vor să facă cunoştinţă cu Ziditorul, şi încearcă să-şi încropească cu forţe proprii, cu înţelepciunea omenească, o casă, o familie care de foarte multe ori este falimentară şi eforturile lor zadarnice. Adică, „Degeaba”.
Psalmul 127, scris de către cel mai înţelept om din toate timpurile, a scris: „degeaba, degeaba, degeaba.”
„Dacă nu zideşte Domnul o casă, DEGEABA, lucrează cei ce o zidesc;”
„Dacă nu păzeşte Domnul o cetate, DEGEABA veghează cel ce o păzeşte;”
„DEGEABA vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere; căci preaiubiţilor Lui El le dă pâinea ca în somn”.
Mulţi oameni caută mai întâi bunurile materiale, casa, maşina….
Şi cei ce nu caută mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, degeaba se trudeşte să zidească o casă, degeaba se scoală de dimineaţă şi se culcă târziu, trudind din zori şi până-n seară, ca să mănânce o pâine câştigată cu durere şi suspin. DEGEABA.
Pentru că numai cei ce caută mai întâi împărăţia lui Dumnezeu, lucrurile sfinte de sus, cei ce caută mai întâi relaţia strânsă cu Dumnezeu, numai lor Domnul le dă pâinea ca în somn.
O pâine bună, binecuvântată şi stropită cu Harul lui Dumnezeu.
Numai lor, celor ce caută sfinţenia, Domnul le zideşte casa.
O casă trainică, o casă care stă în picioare şi atunci când vin furtunile şi şivoaiele, pentru că este o casă zidită pe stâncă.
Celor ce caută neprihănirea lui Dumnezeu, Domnul le păzeşte casa, familia.
În jurul lor tăbărăsc îngerii lui Dumnezeu.
Domnul Isus spune în Matei 6:31-33 :”Nu vă îngrijoraţi dar, zicând:”Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca? Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută, adică toţi aceia care îşi zidesc casa, şi îşi întemeiază familia fără Dumnezeu, pentrucă, Tatăl vostru Cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.
Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnwezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”
Dacă citim cu atenţie Psalmul 127 dar şi întreg Cuvăntul lui Dumnezeu, vom descoperi ordinea corectă a priorităţilor unui om care doreşte bunăstarea şi biruinţa sub binecuvăntarea Domnului şi anume: Mai întâi Dumnezeu, Şi mântuirea prin Fiul, prin Domnul Isus, apoi familia, (să poarte de grijă familiei) şi abia apoi lucrurile materiale.
Cine face aşa spune Cuvântul Sfânt, găseşte cu adevărat fericirea, siguranţa, bucuria şi împlinirea.

 

Cu Dumnezeu sau… degeaba! – Luigi Mițoi

Cu Dumnezeu sau degeaba Luigi Mitoi

https://barzilaiendan.com/2014/10/25/daca-nu-zideste-domnul-o-casa-cantare-de-nunta-la-evrei/

 

Dacă nu zidește domnul o casă – cântare de Bar Mitzvah la evrei

Preluat de la cella: http://asteptandminunile.blogspot.com/2014/10/im-hashem-lo-yivneh-bayit.html

Im HaShem Lo Yivneh Bayit

“Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba trudesc cei ce o zidesc. Dacă nu străjuieşte Domnul o cetate, degeaba păzeşte străjerul.” Psalmul 127:1″Iată că nu dormitează, nici nu doarme, Păzitorul lui Israel.”  Psalmul 211:4

Im HaShem Lo Yivneh Bayit
Shav Amlu Bonav Bo
Im HaShem Lo Yishmor Ir
Shav Shakad Somer
Hinei Hinei Lo Yanum
Lo Yanum v’Lo Yishan
Lo Yanum v’Lo Yishan
Somer Yisrael

 

 O femeie îmbrăcată cu tărie şi slavă – Estera
“Dumnezeu intervine pe căi misterioase
Pentru a-Şi lucra minunile;
Îşi lasă urma paşilor pe mare
Şi zboară în furtună.

Adânc, în profunzimi de nedescris
De măiestrii fără greşeli
El Îşi formează planurile strălucite
Şi-Şi lucrează voia suverană.

Nu judecaţi pe Domnul pe baza unoer sentimente schimbătoare,
Ci încredeţi-vă în El şi-n harul Lui;
Îndărătul unei providenţe încruntate
El ascunde o faţă zâmbitoare.”

Versurile de mai sus au fost scrise de William Cowper.

Cătălin şi Carmen, nepotul meu şi soţia lui, şi-au cumpărat “David, omul pasiunii şi al destinului”, carte recomandată de mine. Însă, au cumpărat şi “O femeie îmbrăcată cu tărie şi slavă – Estera”.

Ieri dimineaţă, în timp ce plecam la lucru, Carmen mi-a adus cartea şi mi-a spus că aşteaptă impresii despre ea. După ce am citit introducerea, m-am decis ca vreau să cumpăr şi eu cartea.
http://www.sbro.ro/p-estera–o-femeie-imbracata-cu-tarie-si-slava-44.html

“Dumnezeu nemuritor, invizibil, singur înţelept,
Ascuns de ochii noştri într-o lumină inaccesibilă,
Cel mai binecuvântat, Cel mai glorios, Cel îmbătrânit de zile,
Atotputernic, biruitor – Numele Tău cel mare îl lăudăm.

Fără odihnă, fără grabă şi liniştit ca noaptea;
Fără să duci lipsă, fără să risipeşti, Tu conduci cu putere;
Dreptatea Ta, ca munţii, se înalţă cu mult
Deasupra norilor Tăi, care sunt izvoare de bunătate şi dragoste.”
Walter Chalmers Smith (1867)

de către Editura Făclia

Traducere din limba engleză de

Dinu Moga

În Evanghelii întâlnim două învăţături de bază: pocăinţa şi iertarea păcatelor. Amândouă sunt date de Cristos şi obţinute prin credinţă. Prima pe care o vom studia este pocăinţa.

Pocăinţa vine după credinţă şi este un rezultat al credinţei. Omul nu se poate pocăi până n-a acceptat harul Evangheliei. El poate face aceasta numai dacă are credinţă. Când a acceptat Evanghelia, el părăseşte căile lui păcătoase – se pocăieşte. Pocăinţa şi credinţa sunt foarte strâns legate una de cealaltă, dar ele nu însemană acelaşi lucru. Pavel face diferenţă între ele, când scrie: “Pocăinţă faţă de Dumnezeu şi credinţă faţă de Domnul Isus Cristos”.

Cuvântul ebraic pentru pocăinţă înseamnă întoarcere sau convertire, în timp ce cuvântul grecesc înseamnă o schimbare a minţii şi a planului. Ambele înţelesuri trebuie incluse în definiţia noastră: pocăinţa este întoarcerea adevărată a vieţii noastre spre Dumnezeu, ca rezultat al temerii sincere de El. Include omorârea firii şi reînnoirea spiritului minţii. Din această definiţie trebuie luat în considerare trei lucruri.

  1. Întoarcerea la Dumnezeu trebuie să însemne mai mult decât o schimbare a acţiunilor exterioare. Inima trebuie schimbată. Tocmai de aceea Ezechiel, când îi încuraja pe oameni să se pocăiască, spunea că pocăinţa este o problemă a inimii “lepădaţi de la voi toate fărădelegile, prin care aţi păcătuit, faceţi-vă rost de o inimă nouă şi un duh nou” (Ezechiel 18:31). Pocăinţa nu este adevărată dacă din inimă nu se îndepărtează răutatea.
  1. Pocăinţa este rezultatul unei frici sincere de Dumnezeu. Un păcătos nici măcar nu se va gândi la nevoia de pocăinţă până în momentul când află că Dumnezeu îl va judeca. Când află că Dumnezeu îl va judeca, conştiinţa lui îl va face să se îngrijoreze şi-l va îndemna să se întoarcă de pe căile lui rele cu pocăinţă. Adevărata convertire începe cu teamă şi cu ură faţă de păcat “întristarea voastră v-a adus la pocăinţă … când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire” (2 Corin. 7: 9,10).
  1. Prima parte a pocăinţei este omorârea firii. Aceasta reiese din versete cum ar fi: “depărtează-te de rău şi fă binele; caută pacea şi aleargă după ea” (Psalmul 34:14). “Spălaţi-vă deci şi curăţaţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea” (Isaia 1:16,17). E nevoie să se facă acest lucru pentru că “umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace” (Romani 8:6).

A doua parte a pocăinţei, reînnoirea duhului minţii, este demonstrată prin roada care se vede în viaţa persoanei convertite (vezi Galateni 5:22,23; Filipeni 4:8). Toate aceste lucruri le căpătăm prin unirea noastră cu Cristos. Dacă murim împreună cu El, vechea noastră natură este crucificată şi înviem împreună cu El la o viaţă nouă. Acest fel de pocăinţă nu este o chestiune care ţine un moment, o zi sau un an. Ea ţine toată viaţa. Naşterea din nou înseamnă că creştinul nu mai este controlat de păcat, cu toate că el încă va mai trebui să se lupte cu natura sa păcătoasă. Creştinul nu-şi pierde vechea lui natură, căci aceasta este cea care-l face să mai dorească lucruri rele. El nu poate fi complet eliberat de aceste dorinţe rele decât în momentul când moare. Când spunem că Dumnezeu iartă păcatul înţelegem că El ia vina şi pedeapsa păcatului. El nu îndepărtează prezenţa păcatului. Dar El face ceva care ne va aduce la o biruinţă şi mai mare – El dă credinciosului puterea Duhului de a birui păcatul. Întotdeauna trebuie să ne aducem aminte de slăbiciunile noastre şi de nevoia de a ne bizui pe Duhul Sfânt. În Romani 7 Pavel vorbeşte despre viaţa sa după ce a devenit creştin şi ne arată clar că după convertire păcatul rămâne în noi. Pavel mai simţea încă în el o împotrivire faţă de Legea lui Dumnezeu (v.23). El ştie că nimic bun nu locuieşte în carnea sa (v.18) şi că este mereu în conflict cu păcatul din cauza păcatului care este în el (v.24).

Unii oameni susţin învăţătura că cei ce sunt copiii lui Dumnezeu sunt renăscuţi prin mântuire şi făcuţi nevinovaţi astfel încât, oricât de mult păcătuiesc, ei sunt nevinovaţi înaintea lui Dumnezeu. Pentru că, spun ei, Duhul Sfânt este Cel care locuieşte acum în ei, ei nu mai trebuie să se împotrivească plăcerilor lor. Orice ar face ei acum nu mai este păcat, fiindcă este făcut de Duhul! Dar ce fel de Duh este acesta? Duhul Sfânt nu încurajează crima, imoralitatea, mândria, lăcomia şi înşelătoria. Duhul Sfânt este sursa dragostei, a virtuţii, modestiei, păcii şi adevărului. Duhul Sfânt este dat ca să ne călăuzească în dreptatea lui Dumnezeu.

În 2 Corinteni 7:11 Pavel vorbeşte despre şapte semne care dovedesc că un om s-a pocăit: dorinţa aprinsă de a se păzi împotriva ispitelor păcatului; râvna de a se curăţa de păcat şi strădania de a dovedi în mod practic sinceritatea şi reverenţa sa faţă de Dumnezeu; indignarea, adică mânia împotriva lui însuşi când îşi vede propria păcătoşenie şi nemulţumire înaintea lui Dumnezeu; groaza pe care o simte când se gândeşte la pedeapsa pe care o merită de la Dumnezeul cel drept; dorinţa de a-L asulta pe Dumnezeu; zelul, un efect al cunoaşterii propriei sale tendinţe de a păcătui, care îl face şi mai doritor să-L asculte pe Dumnezeu; ruşinea lăuntrică pe care o simte când se gândeşte la judecata divină a lui Dumnezeu asupra păcatului său şi la pedeapsa pe care ar fi trebuit s-o primească. În concluzie, putem spune că efectele pocăinţei sunt ascultarea de Dumnezeu; dragostea faţă de om; şi o viaţă sfântă şi curată.

Evanghelia este compusă din aceste două lucruri: pocăinţa şi iertarea păcatelor. Strigătul lui Ioan Botezătorul era: “Pocăiţi-vă căci împărăţia cerurilor este aproape” (Matei 3:2); iar învăţătura lui Cristos era asemănătoare: “Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1:15).

Biblia ne învaţă că pocăinţa este darul lui Dumnezeu şi nu un efect pe care îl putem noi produce. În Fapte 11:18 se spune că pocăinţa este un lucru pe care-l dă Dumnezeu: “Dumnezeu a dat deci şi neamurilor pocăinţa, ca să aibă viaţa”. Acelaşi lucru se spune în 2 Timotei 2:25 “Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului”. Dumnezeu îndeamnă pe toţi oamenii să se pocăiască, dar aceste îndemnuri sunt eficiente numai când Duhul Sfânt aduce omul la o viaţă nouă, la naşterea din nou.

Pocăinţa nu este, strict vorbind, cauza mântuirii, dar cele două sunt atât de apropiate încât sunt inseparabile. Biblia vorbeşte despre unii care au fost atât de luminaţi şi au văzut aşa de mult din lumina adevărului lui Dumnezeu, încât nu pot spune că sunt nevinovaţi. Când aceşti oameni şi-au împietrit în mod voit inimile şi au respins harul lui Dumnezeu cu dispreţ, de fapt ei au dispreţuit sângele lui Cristos şi au răstignit din nou pe Fiul lui Dumnezeu (Evrei 6:6). Acest gen de apostaţi nu se pot pocăi şi de aceea nu pot fi mântuiţi. Acest păcat este numit păcat neiertat sau păcatul împotriva Duhului Sfânt.

O examinare a doctrinei romano-catolice despre pocăinţă    

Romano-catolicii spun că pocăinţa este plângerea pentru păcatele din trecut şi evitarea lor în viitor; adică autopedepsire printr-un regret pentru păcat. Ei cred că pocăinţa este o disciplina severă care are ca scop stăpânirea firii şi o formă de pedepsire. Ei nu pomenesc nimic despre reînnoirea lăuntrică a omului şi despre schimbarea vieţii cu adevărat.

Ideea de iertare a păcatelor este foarte importantă. Să încercăm să-nţelegem acum învăţătura romano-catolică şi să vedem ce este greşit în această învăţătură. Aceştia spun că pocăinţa constă în: regret pentru păcat simţit cu inima; mărturisirea păcatului cu gura; şi satisfacerea dreptăţii lui Dumnezeu prin fapte bune. Ei spun că dacă vrem să primim iertarea păcatelor trebuie să îndeplinim aceste trei condiţii.

  1. Regretul pentru păcat. Învăţătura romano-catolică spune că este necesar ca omul să simtă regret şi că acest regret trebuie să fie în suficientă măsură şi perfect. Dar cum poate şti omul dacă regretul său a fost suficient pentru a plăti datoria pe care o are faţă de Dumnezeu? Suntem de acord că omului trebuie să-i pară rău pentru păcatele lui, dar noi nu afirmăm că el poate fi iertat pentru simplul fapt că regretă. Părerea de rău pentru păcat nu este cauza iertării. Speranţa unui păcătos nu este în lacrimile lui, ci în mila lui Dumnezeu.
  1. Mărturisirea cu gura. Romano-catolicii ne învaţă că păcătosul trebuie să-şi mărturisească păcatele unui preot care apoi va putea să le îndepărteze. Ca să-şi sprijinească învăţătura ei se folosesc în mod greşit de anumite pasaje din Scriptură. Când Cristos i-a trimis pe leproşi la preot, spun ei, lepra este o imagine a păcatului cu care trebuie să te duci la preot. Dar Cristos i-a trimis la preot pe aceşti oameni, ca să împlinească Legea care spunea că în momentul când un lepros era vindecat, vindecarea lui trebuia confirmată de preot. O altă întrebuinţare greşită a Scripturii apare în legătură cu versetul: “Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii” (Iacov 5:16). Aceasta nu înseamnă că mărturisirea păcatelor trebuie făcută în faţa unui om special ales. Este limpede că aici se vorbeşte despre o mărturisire şi o rugăciune mutuală. Din acest verset nu se desprinde nevoia unei relaţii de acest gen între preot şi penitent. Argumentul care spune că legea lui Dumnezeu porunceşte mărturisirea păcatelor, în realitate nu are nici o bază. Mărturisirea în faţa unui preot nu este menţionată în Scripturi şi nici n-a fost inclusă în legea romano-catolică până la începutul secolui al XIII-lea.

Biblia ne învaţă că numai Domnul Dumnezeu ne poate îndepărta păcatele. El le poate uita şi le poate îndepărta din faţa Lui. Noi am greşit faţă de Dumnezeu, deci la El trebuie să mergem după împăcare. Dumnezeu cheamă păcătoşii la scaunul îndurării Sale, deci mila trebuie căutată numai la El. “Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: “Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” şi Tu ai iertat vina păcatului meu” (Psalmul 32:5). “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcate şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9).

  1. Satisfacerea dreptăţii lui Dumnezeu prin fapte bune. Învăţătura aceasta spune că omul pocăit poate atrage mila lui Dumnezeu asupra lui prin lacrimi, post, dărnicie şi prin bunătate faţă de alţii. Făcând aceste lucruri se crede că omul plăteşte datoria pe care o are faţă de Dumnezeu; dă socoteală pentru păcatele lui şi îşi câştigă iertarea. Aceşti învăţători spun că, deşi Dumnezeu îndepărtează vina omului, El trebuie să-l pedepsească pe om de dragul disciplinei, dar omul poate evita aceasta prin “satisfacere”. Dacă e adevărat acest lucru, atunci mântuirea noastră nu mai depinde numai de mila lui Dumnezeu, ci şi de faptele noastre bune. Contrar acestei idei, Scriptura ne învaţă că iertarea este gratuită. “El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”(Tit 3:5). Cuvântul “iertare” vorbeşte despre un dar. Când spunem că un creditor a iertat o datorie spunem că el a anulat-o şi că nu mai este nimic de plătit. În acelaşi fel Domnul spune: “Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-mi voi mai aduce aminte de păcatele tale” (Isaia 43:25).

Romano-catolicii susţin că păcatele pot fi şterse de botez, dar pentru păcatele de după botez trebuie plătit prin fapte satisfăcătoare. Dar Ioan ne spune hotărât: “Dacă cineva a păcătui, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Cristos cel neprihănit” (1 Ioan 2:1). Cristos este avocatul noastru continuu a cărui mijlocire înaintea lui Dumnezeu ne readuce mereu în favoarea Tatălui. Ioan Botezătorul a exclamat: “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Romani 1:29). Isus singur este Mielul lui Dumnezeu ceea ce înseamnă că El este singura jertfă pentru păcat.

Mai există o altă învăţătură despre păcat care trebuie respinsă – aberaţia că unele păcate sunt scuzabile (neaducătoare de moarte), iar altele aducătoare de moarte. Oamenii care susţin această idee de ordinul ficţiunii afirmă că pentru păcate scuzabile putem plăti cu o simplă repetare a rugăciunii Domnului sau lăsându-se să fim stropiţi cu apă sfinţită etc.. Dar această falsă învăţătură contravine adevăratei învăţături a Scripturii pentru că în Scriptură se spune fără nici o deosebire că: “plata păcatului este moartea” (Rom. 6:23). Când un credincios păcătuieşte, păcatul acela nu va cauza moartea spirituală a credinciosului (cu toate că el o merită), deoarece Dumnezeu este milos şi nu-i condamnă pe acei care sunt în Cristos Isus.

Unul dintre argumentele folosite pentru a sprijini învăţătura “satisfacerii” pentru păcate este găsit în exemplul lui David care a fost pedepsit de Dumnezeu cu moartea Fiului Său după ce David a fost iertat pentru păcatul pe care l-a făcut împotriva lui Urie şi a lui Batşeba. Dar Dumnezeu administrează două feluri de pedepse: de corecţie şi de răzbunare dreaptă. Moartea fiului lui David a fost pedeapsa lui Dumnezeu de corectare nu de revărsare a blestemului Lui.

Alte învăţături romano-catolice

O altă învăţătură pe care o respingem în mod categoric este învăţătura despre indulgenţă. Această învăţătură spune că există merite ale lui Cristos, ale apostolilor şi ale martirilor care sunt depozitate ca o comoară a Bisericii pe care Papa şi episcopii le pot împărţi altor oameni. Dacă doctrina aceasta ar fi adevărată atunci păcatele ar putea fi iertate prim meritele apostolilor şi ale martirilor, dar Biblia spune: “Sângele lui Isus Cristos ne curăţeşte de orice păcat” (1 Ioan 1:7). În Evrei 10:14, ni se spune: “Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi”. Iertarea păcatelor nu poate depinde în nici un fel de sângele martirilor.

Purgatoriul este învăţătura care susţine că după moarte omul trebuie să mai facă o altă “satisfacere” pentru păcatele sale înainte de a putea fi primit de Dumnezeu. Am arătat deja că sângele lui Isus este singurul mijloc de îndepărtare a păcatelor şi că nu mai este nevoie de nici o altă lucrare pentru a “satisface” dreptatea lui Dumnezeu înainte ca păcătosul să fie mântuit. Deci, dacă nu există purgatoriu atunci nu există nici chemarea de a ne ruga pentru oamenii care au murit, pentru că aceştia sunt deja ori primiţi ori respinşi de Dumnezeu. Biblia nu ne spune nicăieri să ne rugăm pentru cei ce au murit.

Articol preluat din cartea Creștinism biblic de John Calvin (Editura Făclia, Oradea, 1998).

© Editura Făclia

Preluarea acestui articol de pe situl Editurii Făclia este strict interzisă fără permisiunea scrisă a editurii

 

 

DIFERENȚE DINTRE BOTEZUL ȘI UMPLEREA CU DUHUL SFÂNT

Înainte de a dezvolta acest aspect, trebuie să lămurim că botezul cu Duhul Sfânt nu este similar cu nașterea din nou, cu umplerea Duhului și nici cu primirea Duhului. Deși botezul vine împreună cu primirea Duhului și nașterea din nou, totuși, este diferit de celelalte două.

Pentru a le diferenția, le voi explica sumar:

a) Nașterea din nou este lucrarea pe care o face Duhul prin care tran-sformă inima omului;

b) Primirea Duhului este intrarea Duhului în inima transformată pentru a locui acolo.

c) Botezul Duhului este adăugarea/alipirea credinciosului nou năs-cut de trupul Domnului Isus.

d) Umplerea Duhului este o manifestare a Duhului Sfânt care este deja în credincios, în vederea sfințirii sau slujirii.

Nașterea din nou și botezul cu Duhul Sfânt

Botezul cu Duhul Sfânt nu este nașterea din nou. Voi sumariza câteva dovezi în sprijinul acestei afirmații, fără a uita să menționez că deși cele două experiențe sunt diferite, totuși ele au loc în același eveniment al mântuirii/convertirii.

În primul rând, pentru că apostolii își puneau mâinile peste alții ca să primească Duhul Sfânt, dar nicăieri în Biblie nu se afirmă că cineva putea fi născut din nou prin punerea mâinilor.

În al doilea rând, pentru că primirea Duhului este o consecință a credinței, în timp ce în Scriptură se afirmă că nașterea din nou produce credința.

În al treilea rând, pentru că nașterea din nou nu a fost identificată prin semne exterioare asemenea botezuluiDuhului.

În al patrulea rând, Isus le spune ucenicilor să aștepte botezul Duhului, însă niciodată nu le cere să aștepte să fie născuți din nou.

În al cincilea rând, pentru că efectul umplerii este puterea pentru mărturie, dar niciodată nașterea din nou nu este legată de aceasta.

În al șaselea rând, Luca și Petru spun că a fi botezat cu Duhul este o împlinire a profeției lui Ioel care promitea o putere profetică și nu o regenerare ca cea profețită de Ezechiel (11:19 și 36:26).

Umplerea și botezul cu Duhul Sfânt

Motivul principal pentru care trebuie să fim convinși de diferențele dintre aceste două experiențe este faptul că ulterioritatea botezului cu Duhul Sfânt este stabilită și prin faptul că umplerea este ulterioară nașterii din nou. Asemănând umplerea cu botezul se poate ajunge ușor la concluzia că ea este ulterioară convertirii.

1. Repetabilitate – unicitate

Umplerea cu Duhul este repetabilă. Ucenicii și biserica primară au parte de ea la Cincizecime (2:4) și apoi la scurt timp (4:31). Petru o experimentează individual (4:8), pe lângă cele două umpleri expe-rimentate colectiv. Pavel, la fel, o experimentează de două ori: oda-tăimediat după convertire (9:17) și ulterior convertirii sale în mod spontan (13:9).

Botezul cu Duhul Sfânt este irepetabil. Nu știu pe cineva care să nu fie de acord cu această afirmație. Mă folosesc de acest exemplu pentru a arăta că folosesc un „argument al tăcerii”, deoarece nică-ieri în Biblie nu se spune că ucenicii nu au mai fost botezați încă odată cu Duhul. Totuși, acest argument al tăcerii are putere, deoa-rece noi ne lăsăm călăuziți de ceea ce spune clar Scriptura și nu de ceea ce nu spune. Biblia spune că au fost botezați o dată cu Duhul și noi acceptăm doar atât.

2. Prezența în Vechiul Legământ/Vechiul Testament

Umplerea cu Duhul este prezentă în Vechiul Legământ. Ioan (Lu-ca 1:15), Zaharia (Luca 1:67) și Elisaveta (Luca 1:41) sunt umpluți cu Duhul Sfânt. Vă rog să remarcați că Luca este singurul autor biblic care vorbește despre umplerea cu Duhul folosind exact același termen (grecescul plḗthōsau pimplēmi) și când se referă la toate umplerile după Cincizecime.

Botezul cu Duhul este absent în Vechiul Legământ și promis pentru Noul Legământ (2:5). Despre botezul cu Duhul Sfânt se vor-bește întotdeauna în Evanghelii la timpul viitor (Marcu 1:8; Fapte 1:5, Luca 3:16; Matei 3:11; Ioan 1:33). Despre umplerea cu Duhul a ucenicilor se vorbește la timpul viitor, dar există experiențe trecute ale acesteia.

3. Momentul experimentării

Umplerea cu Duhul are loc, de obicei, după convertire. Zaharia și Elisaveta erau oamenii lui Dumnezeu. Ucenicii erau convertiți deja în a doua experiență de umplere (4:31). Petru (4.8) și Pavel (9:17) de asemenea. Se poate obiecta că există umpleri și în momentul convertirii (2:4), însă acest exemplu este irelevant deoarece avem de-a face cu apostolii care au experimentat pogorârea Duhului și formarea Bisericii în actul unic și irepetabil al Cincizecimii. Ei au fost împuterniciți chiar în acea zi pentru propovăduirea Evangheliei. Nu vreau să spun deloc că cineva nu poate fi umplut cu Du-hul în momentul convertirii ci doar fac observații textuale.

Botezul cu Duhul are loc la convertire (sau, ar spune atât penticostalii cât și carismaticii valul 4, așa ar fi normal). Cazurile care sunt excepții fac parte din acea perioadă tranzitorie și fiecare în parte își are o explicație logică și ancorată foarte bine în contextul secolului 1.

4. Semnul distinctiv

Umplerea cu Duhul aduce cuvânt profetic (Zaharia și Elisaveta –Luca 1:67, 1:41-42) și putere/autoritate în evanghelizare (4:8; 4:31; 9:17-20; 13:9). Nicăieri umplerea cu Duhul Sfânt nu are vreun alt rol. Este oare de mirat că Luca afirmă în 24:49 că umplerea înseamnă a fi „îmbrăcat cu putere de sus” iar în 1:8 că este „o putere …. și-Mi veți fi martori”? Cu siguranță nu este o coincidență nici faptul că nicăieri aceste lucruri nu sunt atribuite botezului cu Duhul.

Botezul cu Duhul Sfânt este semnalat deprofeție și vorbire în alte limbi, dar nicăieri nu avem de-a face cu un rol evanghelistic. La Cincizecime Petru este cel care evanghelizează, nu cei care vorbeau în alte limbi. În casa lui Corneliu tot Petru evanghelizează și cei ca-re vorbesc în alte limbi sunt cei evanghelizați. Ucenicii din Efes vorbesc în alte limbi, însă ei sunt evanghelizați de Pavel și nu invers. Nicăieri rolul vorbirii în alte limbi sau al profeției, în cazul botezurilor în Duhul, nu au scop evanghelistic ci, mai degrabă, simbolic și doxologic.

5. Felul primirii

Umplerea cu Duhul este primită fie spontan (Petru –4:8; Pavel –13:9), deoarece contextul nu permitea rugăciune pentru ea, fie du-pă rugăciune personală (4:31; 9:17). În fiecare caz unde este vorba de rugăciune, ei se rugau pentru ei înșiși ca să fie umpluți. Nu gă-sim vreun caz în care altcineva se roagă pentru vreun individ ca să fie umplut cu Duhul. Singurul caz special este când Anania își pu-ne mâinile peste Pavel pentru a fi vindecat și umplut, însă tot în urma rugăciunii acestuia.

Botezul cu Duhul nu este primit niciodată în urma rugăciunii personale – adică când un individ sau un grup stăruie ca să primească. În toate cazurile îi avem pe apostoli care fie își pun mâinile (Pavel, Fapte 19), fie își pun mâinile și se roagă (Fapte 8). În Fapte 2 (evreii) și 10 (neamurile) botezul este spontan.

6. Beneficiarii

Umplerea cu Duhul este deseori oferită individual (Zaharia, Elisaveta, Ioan, Petru o dată și Pavel de două ori). Deodată ce se are în vedere o lucrare personală este normal ca această umplere să poată fi oferită individual.

Botezul cu Duhul nu este oferit niciodată unui individ ci doar corporativ. Nu vreau să afirm că Dumnezeu nu botează cu Duhul decât corporativ ci vreau să fac o observație pe textul Scripturii. Dumnezeua botezat în Duhul categorii și grupuri de oameni pentru a arăta și forma unitatea Bisericii.

7. Direcția

Umplerea este îndreptată întotdeauna spre exterior (Petru – 4:8, biserica – 4:31; Pavel – 9:17,20; 13:9) pentru mărturisirea lui Hris-tos așa cum El promisese (Luca 24:48-49; Fapte 1:8). În ambele ca-zuri, Luca prezintă umplerea în contextul proiectului de evanghe-lizare globală.

Botezul în Duhul îi are întotdeauna în vedere pe oamenii care sunt credincioși și care ei înșiși primesc botezul Duhului după ce sunt evanghelizați (evreii – 2:38; samaritenii – Fapte 8, Corneliu și casa lui – Fapte 10, ucenicii din Efes – Fapte 19).

8. Scopul

Umplerea cu Duhul are în vedere împuternicirea pentru mărturi-sirea lui Hristos. Nu există nici o excepție în cartea Faptelor (sin-gura carte în care apare acest termen, cu excepția Evangheliei după Luca).

Botezul cu Duhul are scopul bine definit de încorporare în trupul lui Hristos a diferitelor categorii de oameni care se convertesc la creștinism (Fapte 2 – evrei, Fapte 8 – samariteni, Fapte 10 –prozeliți dintre neamuri; Fapte 19 – ucenici de la „marginile pământu-lui”).

 

EFICIENȚA MORȚII LUI HRISTOS (2 COR. 5:14-15)

2 Corinteni 5:14-15 “Căci dragostea lui Hristos ne strânge, fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei. “

Eficiența și extensia jertfei lui Hristos

Un lucru fantastic pe care îl observăm atunci când studiem despre moartea Domnului Isus este eficiența ei. Iar textul acesta face o legătură între eficența acestei jertfe și extensia ei. Nu este lipsit de importanță aspectul extensiei deoarece este important să știu dacă eu sunt unul dintre aceia pentru care murit Hristos. Știu însă că El a murit pentru mine dacă jertfa Lui a fost eficientă în mine.

Să observăm logica pasajului! Apostolul spune două afirmații: Isus a murit pentru toți și, de aceea, rezultă că toți au murit. Dar noi știm că această moarte spirituală nu o experimentează decât cei născuți din nou. De aceea, toți aceștia sunt toți cei credincioși, nu toți oamenii de pe planetă.

Unii vor obiecta și vor spune: faptul că Isus a murit pentru toți cei regenerați nu înseamnă că a murit doar pentru ei. Din punct de vedere omenesc ai putea gândi așa însă logica divină este altfel. Pavel spune că extensia jertfei lui Hristos se manifestă în eficiența ei. Așadar, Isus a murit doar pentru aceia în care se vede moartea față de păcat, moartea împreună cu Hristos.

Cine sunt toți pentru care a murit Hristos?

Primul meu argument a fost deja prezentat adineauri: Pavel spune că cei pentru care a murit Hristos sunt cei care au murit și ei. Noi știm însă că oamenii sunt întâi morți în păcat, nu morți față de păcat împreună cu Hristos, de aceea – oamenii la care el face referire aici sunt credincioșii.

Acest lucru este întărit de versetul următor care arată cum jertfa lui Hristos produce nu doar moartea față de păcat, ci și viața nouă: Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.

Pentru a înțelege că acești toți sunt doar cei regenerați Pavel în numește făpturi noi în Hristos. Pavel nu a schimbat tema pasajului – el vorbește despre efectele jertfei lui Hristos în toți iar acești toți sunt făpturile noi: 16. Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii; şi chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuş acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta. 17. Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.

Această mărturie este constantă în epistolele lui Pavel. El nu se poate contrazice pe sine când spune în Romani 6 doar despre credincioși că au murit și au înviat împreună cu Hristos: Romani 6:8 “Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El“.

Pavel nu spune că Isus a murit pentru toți oamenii deoarece lucrul acesta ar fi creat probabil o confuzie. Și chiar dacă ar fi spus acest lucru, în acest context este evident că se referă la toți cei care au murit și au înviat spiritual (nașterea din nou – vezi detalii în Romani 6).

Dacă Isus a murit pentru fiecare individ de pe planetă, inclusiv pentru milioanele care merg în iad, în ce fel este justificat Pavel să spună că jertfa lui Hristos este eficientă în a oferi această viață nouă când noi vedem clar că în cele mai multe cazuri nu este eficientă?

Eficiența jertfei lui Hristos

În mintea apostolului Pavel nu există posibilitatea să fi murit împreună cu Hristos și tu să fii încă necredincios. Nici vorbă! Moartea Domnului Isus garantează și produce moartea noastră față de păcat și învierea la o viață nouă. Aceasta este mărturia Sfintei Scripturi în ce ne privește pe noi cei credincioși. Avem dreptul câștigat prin jertfă de a trăi izbăviți de păcat și de a trăi o viață nouă.

Așadar, cunoaștem că Isus a murit pentru cineva dacă acel om ajunge să fie născut din nou. Desigur, Biblia face afirmații generale cum că Isus a murit pentru toți oamenii dar pasajul acesta ne lasă un model de interpretare arătându-ne clar că există o legătură între moartea lui Hristos și regenerarea celor pentru care a murit. La mijloc nu poate fi nici o interferență!

 

Umplerea cu Duhul Sfânt

2. Citește Efeseni 5:18, Faptele 13:52 și Romani 8:9. Ce înseamnă să fii plin de Duh Sfânt? Cum are loc în viața noastră umplerea cu Duhul Sfânt?

Efeseni 5:18
Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.

Faptele apostolilor 13:52
în timp ce ucenicii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfânt.

Romani 8:9
Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.

Din momentul în care primim botezul și suntem ai lui Hristos, trebuie să trăim prin puterea Duhului Sfânt. Iar ca să trăim astfel, trebuie să fim plini de Duhul Sfânt. În Noul Testament există numeroase pasaje în care este amintită umplerea cu Duh Sfânt (Luca 1:41,67; Faptele 2:4; 4:8,31; 9:17; 13:9). Apostolul Pavel utilizează cuvântul „plin” cu sensul de dedicare totală a cuiva față de Dumnezeu și de deschidere față de influența călăuzitoare a Duhului Sfânt, astfel ca lucrarea Domnului să se poată împlini în viața sa.

Luca 1:41
Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pântece, şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt.

Luca 1:67
Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duhul Sfânt, a prorocit şi a zis:

Faptele apostolilor 2:4
Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.

Faptele apostolilor 4:8
Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel!

Faptele apostolilor 4:31
După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.

Faptele apostolilor 9:17
Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul şi a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeţi vederea şi să te umpli de Duhul Sfânt.”

Faptele apostolilor 13:9
Atunci Saul, care se mai numeşte şi Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat ţintă la el

Când cineva se află sub influența alcoolului, umblarea, vorbirea și gândurile îi sunt tulburate. Când cineva este plin cu Duh Sfânt, fiecare aspect al vieții lui este supus influenței transformatoare a Duhului și, ca urmare, umblarea, vorbirea și gândurile sale Îl vor reflecta pe Isus.

Deși Duhul este primit prin auzirea credinței (Galateni 3:2) și prin credință (vers. 14) cu ocazia botezului (Tit 3:5,6), umplerea cu El trebuie urmărită zilnic. Noi nu putem trăi doar cu o singură experiență extraordinară pe care am avut-o anul trecut, luna trecută sau ieri. Avem nevoie de umplerea cu Duhul Sfânt în fiecare zi, fiindcă fiecare zi vine cu provocările ei.

Galateni 3:2
Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul ori prin auzirea credinţei?

Galateni 3:14
pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.

Tit 3:5-6
5. El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,
6. pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru;

Faptele apostolilor 13:52
în timp ce ucenicii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfânt.

În Faptele 13:52, expresia din limba greacă „erau plini” de Duhul Sfânt este la timpul imperfect, care exprimă o acțiune continuă, textual: „erau plini, umpluți continuu”. Umplerea cu Duh Sfânt nu are loc o singură dată în viață, ci ar trebui să se repete zilnic, pentru ca fiecare aspect al vieții noastre să fie îmbibat cu prezența Sa și noi să trăim așa cum ar trebui.

A fi plini cu Duh Sfânt nu înseamnă a avea mai mult din El, ci a ne lăsa stăpâniți mai mult de El. Duhul Sfânt poate lucra prin noi spre slava lui Dumnezeu numai atunci când Îi predăm Lui tot ce avem și suntem în fiecare zi din viață.

„Mi-aș dori să vă imprim în minte faptul că aceia în inima cărora Isus rămâne prin credință au primit efectiv Duhul Sfânt. Oricine Îl primește pe Isus ca Mântuitor al său personal primește tot atât de sigur și Duhul Sfânt ca Sfetnic, Sfințitor, Călăuză și Martor.” – Ellen G. White, Manuscript Releases, vol. 14, p. 71

 

Botezul şi umplerea cu Duh Sfânt

Textul de memorat: „Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10)

  • Botezul şi umplerea cu Duh Sfânt

Noi, creştinii, trebuie să fim plini de Duhul Sfânt, altminteri mărturia noastră va fi slabă şi viaţa noastră creştină, o corvoadă. Oricât de învăţaţi, de talentaţi şi de elocvenţi am fi, în lipsa Duhului Sfânt nu vom avea acea viaţă pe care Isus a venit să ne-o dea, nu vom avea asigurarea mântuirii şi nu vom cunoaşte bucuria pe care o aduce slujirea Domnului. Vom fi creştini doar cu numele, ceea ce înseamnă că, practic, nu vom fi creştini deloc.

Isus vrea ca noi să ne trăim viaţa la maximum. El vrea să ne ofere viaţa aşa cum este ea menită să fie, o viaţă împlinită, plină de sens, fiindcă este conectată la El, Sursa de viaţă. El este Creatorul vieţii şi este singura Cale către viaţa veşnică. „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Viaţa aceasta abundentă este posibilă numai dacă ne unim cu El, iar unirea aceasta poate avea loc numai prin lucrarea Duhului Sfânt în viaţa noastră.

Săptămâna aceasta, vom studia afirmaţiile Bibliei despre botezul cu Duhul Sfânt şi despre ce înseamnă să fim plini de Duh Sfânt. De asemenea, vom analiza câteva pasaje care confirmă faptul că noi putem fi, într-adevăr, plini de Duh Sfânt.

Duminică, 29 ianuarie – Botezul cu Duhul Sfânt

1. Citeşte Marcu 1:8 (compară cu Matei 3:11; Luca 3:16 şi Ioan 1:33), Faptele 1:5 şi 11:16. Ce altceva însoţeşte botezul cu apă?

În Noul Testament există numai şapte pasaje care vorbesc despre botezul cu Duhul Sfânt. Patru dintre ele sunt în legătură cu lucrarea lui Ioan Botezătorul şi arată spre Cincizecime. Duhul Sfânt a fost dat cu acea ocazie pentru a marca începutul „zilelor din urmă” ale istoriei mântuirii.

Spre deosebire de ceilalţi evanghelişti, Ioan nu vorbeşte despre botezul cu Duhul Sfânt la viitor. Timpul verbului folosit indică o acţiune cu validitate neîntreruptă (Ioan 1:33). El utilizează acelaşi timp şi în versetul 29, unde vorbeşte despre o altă lucrare importantă a lui Isus: ridicarea păcatelor lumii. Slujirea lui Isus constă în îndepărtarea păcatelor noastre şi în oferirea darului Duhului Sfânt. Această dublă experienţă este relatată în Faptele 2:38 – când au înţeles cine era Hristos şi ce a făcut El pentru ei, ucenicii au primit în acelaşi timp iertarea de păcate şi Duhul Sfânt. Aceasta a fost şi experienţa credincioşilor din casa lui Corneliu (Faptele 10:43,44; 11:16). Botezul cu apă este cunoscut şi sub numele de „botezul pocăinţei” (19:4). Când ne căim de păcat şi primim botezul în Numele lui Isus, primim şi Duhul Sfânt (2:28-39).

În Noul Testament, primirea Duhului Sfânt şi botezul merg împreună şi sunt semnul naşterii din nou. Prin botez, ne identificăm cu Hristos, iar El ne dăruieşte Duhul Sfânt ca să putem avea viaţă prin puterea Sa şi ca să proclamăm vestea bună. Botezul cu Duhul Sfânt nu este o lucrare secundară a harului, într-un stadiu ulterior al vieţii, corelată cu darul săvârşirii de minuni.

În 1 Corinteni 12:13, Pavel nu se referă la experienţa unică de la Cincizecime, ci, mai degrabă, la experienţa pe care o au toţi credincioşii. El afirmă că noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, şi că toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh. Pavel pune accent pe unitate. Cuvântul „toţi” este semnificativ. El asociază intrarea credincioşilor în trupul lui Hristos cu botezul cu Duhul Sfânt.

Cum a fost experienţa ta la botezul cu Duhul Sfânt? Ce a însemnat el pentru viaţa ta? Cum ai fi dacă El nu ar lucra la inima ta?

Luni, 30 ianuarie – Umplerea cu Duh Sfânt

2. Citeşte Efeseni 5:18, Faptele 13:52 şi Romani 8:9. Ce înseamnă să fii plin de Duh Sfânt? Cum are loc în viaţa noastră umplerea cu Duhul Sfânt?

Din momentul în care primim botezul şi suntem ai lui Hristos, trebuie să trăim prin puterea Duhului Sfânt. Iar ca să trăim astfel, trebuie să fim plini de Duhul Sfânt. În Noul Testament există numeroase pasaje în care este amintită umplerea cu Duh Sfânt (Luca 1:41,67; Faptele 2:4; 4:8,31; 9:17; 13:9). Apostolul Pavel utilizează cuvântul „plin” cu sensul de dedicare totală a cuiva faţă de Dumnezeu şi de deschidere faţă de influenţa călăuzitoare a Duhului Sfânt, astfel ca lucrarea Domnului să se poată împlini în viaţa sa.

Când cineva se află sub influenţa alcoolului, umblarea, vorbirea şi gândurile îi sunt tulburate. Când cineva este plin cu Duh Sfânt, fiecare aspect al vieţii lui este supus influenţei transformatoare a Duhului şi, ca urmare, umblarea, vorbirea şi gândurile sale îl vor reflecta pe Isus.

Deşi Duhul este primit prin auzirea credinţei (Galateni 3:2) şi prin credinţă (vers. 14) cu ocazia botezului (Tit 3:5,6), umplerea cu El trebuie urmărită zilnic. Noi nu putem trăi doar cu o singură experienţă extraordinară pe care am avut-o anul trecut, luna trecută sau ieri. Avem nevoie de umplerea cu Duhul Sfânt în fiecare zi, fiindcă fiecare zi vine cu provocările ei.

În Faptele 13:52, expresia din limba greacă „erau plini” de Duhul Sfânt este la timpul imperfect, care exprimă o acţiune continuă, textual: „erau plini, umpluţi continuu”. Umplerea cu Duh Sfânt nu are loc o singură dată în viaţă, ci ar trebui să se repete zilnic, pentru ca fiecare aspect al vieţii noastre să fie îmbibat cu prezenţa Sa şi noi să trăim aşa cum ar trebui.

A fi plini cu Duh Sfânt nu înseamnă a avea mai mult din El, ci a ne lăsa stăpâniţi mai mult de El. Duhul Sfânt poate lucra prin noi spre slava lui Dumnezeu numai atunci când îi predăm Lui tot ce avem şi suntem în fiecare zi din viaţă.

„Mi-aş dori să vă imprim în minte faptul că aceia în inima cărora Isus rămâne prin credinţă au primit efectiv Duhul Sfânt. Oricine îl primeşte pe Isus ca Mântuitor al său personal primeşte tot atât de sigur şi Duhul Sfânt ca Sfetnic, Sfinţitor, Călăuză şi Martor.” – Ellen G. White, Manuscript Releases, vol. 14, p. 71

Marţi, 31 ianuarie – Condiţii pentru umplerea cu Duhul Sfânt (1)

Cuvântul lui Dumnezeu ne arată ce condiţii trebuie să îndeplinim pentru ca Duhul Sfânt să locuiască în noi.

3. Care este prima condiţie pentru primirea Duhului Sfânt? Faptele 2:37,38

O condiţie pentru primirea Duhului Sfânt este pocăinţa. Când auzim Cuvântul lui Dumnezeu, conştiinţa noastră se trezeşte şi ne arată cât de păcătoşi şi de pierduţi suntem. Pocăinţa adevărată nu înseamnă regretul pentru consecinţele greu de suportat ale păcatului, ci o schimbare completă a inimii şi minţii, în urma căreia vedem păcatul aşa cum este el în realitate: ceva rău şi respingător, răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Pentru a manifesta această pocăinţă, avem nevoie să fim mişcaţi de dragostea lui Dumnezeu (vezi Romani 2:4).

4. De ce nu putem primi Duhul Sfânt dacă nu avem credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu? Galateni 3:14; Iacov 1:6-8.

Isus a promis să ne trimită Duhul Sfânt ca reprezentant al Său. Iar noi îl putem primi prin credinţă. Dacă ne îndoim de făgăduinţa Sa şi nu avem încredere în Cuvântul Său, suntem nehotărâţi şi nestatornici şi nu ne putem aştepta să primim ceva ce la El. Credinţa nu este doar un consimţământ. Ea înseamnă să avem încrederea, indiferent de consecinţe, chiar cu riscul vieţii, că Dumnezeu Se va ţine de cuvânt şi că nu ne va dezamăgi.

5. Citeşte Luca 11:8-10,13. De ce trebuie să cerem cu stăruinţă?

Domnul nu ne dă Duhul Sfânt cu reţineri. El este bun şi darnic mai mult decât suntem noi cu copiii noştri. Cererea noastră stăruitoare nu-I schimbă intenţiile, ci ne schimbă pe noi şi ne aduce în prezenţa Sa. Rugăciunea nu-L coboară pe Dumnezeu la noi, ci ne urcă pe noi la El. Rugăciunile noastre sunt o dovadă a hotărârii noastre şi ne pregătesc pentru primirea darului.

Cum putem deveni mai plini de ardoare, mai stăruitori şi cu totul dedicaţi Domnului în viaţa de rugăciune? De ce este important să avem aceste calităţi?

Miercuri, 1 februarie – Condiţii pentru umplerea cu Duhul Sfânt (2)

6. Care este o altă condiţie importantă pentru primirea Duhului Sfânt? Fapte 5,32

Duhul Sfânt a fost şi este dat tuturor celor care ascultă de Dumnezeu. În Biblie, dragostea şi ascultarea sunt în perfect acord, iar dovada credinţei autentice este ascultarea (Ioan 14:23). Ascultarea este alegerea de a trăi în conformitate cu voinţa lui Dumnezeu exprimată în Legea Sa. Dacă vrem ca Isus să fie Domnul nostru, trebuie să facem ce spune El (Luca 6:46). În 1 Ioan 2:4,5, ni se spune: „Cine zice: «îl cunosc» şi nu păzeşte poruncile Lui este un mincinos şi adevărul nu este în el. Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită.” Cuvinte tari! Tot Ioan spune: „Cine păzeşte poruncile Lui rămâne în El şi El, în el. Şi cunoaştem că El rămâne în noi prin Duhul pe care ni L-a dat” (1 Ioan 3:24). Când împlinim poruncile lui Dumnezeu, avem pace sufletească.

7. Citeşte luda 18-21. Ce implicaţie are descrierea pe care o face apostolul Iuda celor care „nu au Duhul”?

Focul Duhului Sfânt nu poate continua să ardă în sufletul nostru dacă suntem lumeşti. Duhul Sfânt reacţionează imediat la prezenţa păcatului şi a spiritului lumesc. Avem nevoie să rămânem în dragostea lui Dumnezeu şi în legătură neîntreruptă cu El prin rugăciune, ca să ne ferim de orice necurăţie şi să avem un duh de putere, de dragoste şi de chibzuinţă (2 Timotei 1:6,7). Numai printr-o luptă înverşunată şi strânsă cu eul putem deveni aşa cum ar trebui să fim. Sigur că nu putem duce lupta aceasta singuri, ci trebuie să alegem între a ne supune voinţa faţă de îndemnurile Duhului Sfânt şi a ne lăsa dominaţi de firea pământească. Decizia ne aparţine.

„Nelimitată va fi eficienţa celui care, dând eul la o parte, îi dă prilej Duhului Sfânt să lucreze asupra inimii şi trăieşte o viaţă deplin consacrată lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Viaţa lui lisus, ed. 2015, pp. 205-206 (250-251)

Ce implicaţii au aceste cuvinte în viaţa ta?

Joi, 2 februarie – O viaţă orientată spre sine sau spre Hristos?

8. Citeşte Galateni 5:16-26 şi Efeseni 5:1-9,17-20 şi compară viaţa orientată spre propria persoană cu viaţa plină de Duh Sfânt.

Persoana egocentrică Persoana stăpânită de Duhul Sfânt
Are dorinţe care nu sunt pe placul lui Dumnezeu. Doreşte după lucrurile spirituale şi după cele care îi plac lui Dumnezeu.
Este stăpânită de pofte păcătoase. Este stăpânită de Duhul Sfânt.
Îşi întrebuinţează greşit libertatea şi este înrobită de păcat. Este eliberată din robia păcatului şi este chemată la libertatea în Hristos.
Nu ascultă de voinţa lui Dumnezeu. Ascultă de voinţa lui Dumnezeu.
Este îngăduitoare cu sine. Se sacrifică pe sine.
Păcătuieşte. Trăieşte în neprihănire.
Nu-şi recunoaşte nevoia după iertare şi se laudă cu sine. Îşi recunoaşte nevoia după iertare şi îl laudă pe Isus pentru ce a făcut în viaţa sa.

Viaţa omului plin de Duhul este caracterizată de ascultarea din iubire de Legea lui Dumnezeu şi de compasiune faţă de semeni (2 Corinteni 5:14). Când mintea şi gândirea noastră sunt regenerate şi primim o inimă nouă şi o nouă viziune asupra vieţii, valorile şi comportamentul nostru se schimbă. Nu mai vrem să ne conducem singuri viaţa, ci ne supunem Duhului Sfânt (Galateni 3:3).

Noi nu ne putem schimba singuri – păcatul are rădăcini prea adânci în noi. Avem nevoie de Dumnezeu, de lucrarea Duhului Sfânt. Doar o schimbare exterioară, cum ar fi renunţarea la un obicei rău, nu ne face creştini. Schimbarea trebuie să înceapă în inimă, prin înnoirea adusă de Duhul Sfânt, lucrare care ţine toată viaţa. Poate avea suişuri şi coborâşuri, dar Dumnezeu promite să o ducă la bun sfârşit dacă ne supunem Lui (Filipeni 1:6).

În ce domenii din viaţa ta există egoism şi în ce domenii sunt semne că Duhul Sfânt îşi împlineşte lucrarea? Ce decizii ar trebui să iei?

Vineri, 3 februarie – Un gând de încheiere

Este natural să vrem să deţinem controlul asupra vieţii noastre. Este normal să facem eforturi pentru a realiza ce ne-am propus. Putem cădea însă în două extreme: fie să avem ca unic ţel în viaţă să deţinem controlul, fie să trăim permanent cu teama că îl pierdem. Problema aceasta îşi găseşte rezolvarea doar în Dumnezeu. El te invită să-I dai Lui controlul complet asupra vieţii tale. El te-a creat şi te-a răscumpărat. El te cunoaşte mai bine decât oricine şi te iubeşte mai mult decât oricine. De aceea, El ştie cel mai bine cum să lucreze la inima ta. Când alegi să supui voinţa ta călăuzirii Duhului Sfânt, ai pace în suflet şi ai ocazii nenumărate de a fi o binecuvântare pentru alţii. Dar trebuie să vrem şi noi această putere. Dumnezeu nu ne impune s-o primim. Pentru a fi fiinţe morale, trebuie să fim fiinţe libere. Şi pentru a fi liberi în mod real în Hristos, trebuie să abandonăm vechiul nostru mod de a fi, să renunţăm la păcat şi să rămânem în Duhul Sfânt. Pentru a fi liberi cu adevărat, trebuie să ne supunem cu adevărat controlului Duhului Sfânt. Nu este nicio contradicţie aici. Noi suntem liberi când suntem scoşi de sub condamnarea şi puterea păcatului, care ne înrobeşte şi ne aduce moartea. Când ne predăm Domnului şi acceptăm ca Duhul Sfânt să locuiască în noi, scăpăm de condamnare (vezi Romani 8:1) şi nu mai trăim „după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului”. Aceasta este singura libertate pe care o putem cunoaşte, ca fiinţe păcătoase şi decăzute.

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Psalmii 81-87
1. Din ce poruncă din Decalog citează psalmistul?
2. Ce spune psalmistul că s-a întâmplat cu Sisera şi Iabin?
3. Care este efectul trecerii celor încrezători prin „Valea Plângerii”?
4. Potrivit psalmistului, unde s-au născut toate popoarele?

Profeţi şi regi, capitolul 5
5. Ce anume se poate dovedi o ruină pentru sufletul cuiva?

 

Cincizecimea, botezul și umplerea cu Duhul Sfânt, vorbirea în limbi

Linii directoare pentru interpretarea Cincizecimii

Pentru o înțelegere a pasajului din Fapte 1 voi prezenta o mică schemă

Am putea împărți pasajul având în vedere cele trei evenimente majore care sunt descrise în el: pogorârea Duhului, botezul Duhului și umplerea Duhului.

I. Botezul cu Duhul Sfânt (sau încorporarea în trupul lui Hristos). Fapte 1:4-5 „Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”

Trei informații despre acest botez sunt precizate aici: (a) a fost promis de Tatăl: „făgăduinţa Tatălui”; (b) propovăduit de Fiul: „aţi auzit-o de la Mine”; și (c) portretizat de Ioan: „Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”

II. Umplerea cu Duhul – (sau împuternicirea mădularelor trupului)

1. Întrebarea ucenicilor despre împărăția fizică a lui Israel.

Fapte 1:6 „Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?”

2. Răspunsul Domnului despre împărăția spirituală mondială. El le-a răspuns:

„Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”

– „Veți primi o putere”. Estența umplerii cu Duhul Sfânt (numită împuternicire sau „îmbrăcare cu putere”) este primirea puterii pentru mărturisirea lui Hristos. Așadar, nu există plinătatea Duhului unde nu există această putere.

– „și-Mi veți fi martori”. Scopul primirii puterii, în umplerea cu Duhul, este mărturisirea lui Hristos până la marginile pământului. Cu alte cuvinte, scopul umplerii cu Duhul este responsabilitatea misiunii globale a bisericii.

III. Pogorârea Duhului Sfânt – Ce este important de remarcat la secțiunea anterioară este faptul că această putere pentru mărturie – în vederea vestirii Evangheliei până la marginile lumii – vine „când se va coborî Duhul Sfânt”. Verbul „coborî” (gr. eperchomai) apare doar în acest loc în legătură cu Duhul Sfânt (cu excepția venirii Duhului peste Maria ca să-L zămilsească pe Domnul Isus). Mi se pare evident că textul face referire la evenimentul unic al coborârii Duhului Sfânt în maniera Noului Legământ. Acest lucru are loc o dată pentru totdeauna la Cincizecime. Este un eveniment irepetabil. 

Însă, în cadrul acestui eveniment unic al coborârii Duhului Sfânt, au loc alte două evenimente care s-au repetat: botezul cu Duhul Sfânt (1.4-5) și umplerea cu Duhul Sfânt (1.6-8). Bineînțeles, botezul s-a repetat în sensul că diverse categorii de oameni au avut parte de el (samaritenii, casa lui Corneliu, ucenicii din Efes) și nu în sensul că aceeași oameni l-au experimentat.

Acum ne îndreptăm privirea spre Fapte 2 unde observăm:

1. Umplerea cu Duhul Sfânt. Este imposibil ca această umplere să însemne cu totul altceva decât ceea ce înseamnă în restul cărții Fapte. Și nu cred că se poate referi la botezul cu Duhul Sfânt, deodată ce Scriptura arată că natura acestei experiențe este alta. Aici se poate accesa o imagine care arată diferența dintre cele două experiențe. Eu nu spun că ele nu pot avea loc concomitent, ci că de obicei nu au loc în același timp, ele având roluri diferite.

2. Vorbirea în alte limbi. Semnul limbilor în acest pasaj are cel puțin două funcții: întâi, faptul că în Biserică sunt cuprinse toate limbile (neamurile, etniile) – un avertisment pentru exclusivismul iudaic; doi, că Dumnezeu își întoarce mântuirea spre Neamuri (nu în sensul că evreii sunt total excluși acum, ci doar ca națiune).

Este glosolalia un semn al botezului cu Duhul?

Da, vorbirea în limbi a fost un semn al botezului cu Duhul Sfânt, semn care avea semnificație și rol în acea zi specială, deoarece la sărbătoare erau prezenți oameni care vorbeau toate limbile enumerate în pasaj

Este glosolalia un semn al umplerii cu Duhul?

Vorbirea în limbi nu este aici un semn al umplerii cu Duhul Sfânt pentru că textul nu spune „fiind umpluți cu Duhul au început să vorbească în alte limbi” ci sunt două indicative care descriu ambele acțiuni (umplerea și vorbirea în limbi) iar despre vorbirea în limbi se spune că a avut loc după cum „le dădea Duhul să vorbească”. Mai mult, vorbirea în limbi apare doar acolo unde se precizează clar botezul, nu umplerea (vezi Fapte 10, Fapte 19).

3. Botezul cu Duhul. Această experiență este prezentată prin șase expresii: „voi turna Duhul Meu” (2.17, 18, 33; 10:45), „făgăduința Tatălui” (2:33; 1:4; epaggelia). Dacă privim la Fapte 10 și 11 unde se amintește acest eveniment găsim alte câteva expresii: „au primit Duhul Sfânt ca și noi” (10:47; lambanó); „Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei ca și peste noi la început” (11:15, epipiptó); „Dumnezeu le-a dat același dar ca și nouă” (11:17; didómi dórea), „voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt” (11:16, baptizó).

Este umplerea în același eveniment cu botezul?  Nu, pentru că textul leagă umplerea de coborârea Duhului – termen grecesc folosit doar aici în relație cu Duhul Sfânt (1:8). În nici un alt loc nu găsim botezul cu Duhul și umplerea cu Duhul având loc simultan. Singurul loc în care apar simultan sunt în Fapte 2 dar aici nu se leagă cele două experiențe prin vreo relație de cauză efect. Nicăieri nu găsim că botezul ar produce umplerea cu Duhul.

4. Pogorîrea Duhului. Manifestările exterioare supranaturale (vântul ca vâjâitul unui vânt puternic, flăcările ca de foc), pe lângă argumentul din capitolul 1:4-5, arată clar că pogorîrea Duhului este un eveniment istoric unic și irepetabil. Ar fi absurd să presupunem că acest eveniment se poate repeta deoarece nu avem nici un fel de dovadă sau vreun argument rațional pentru care ar fi necesar un asemenea eveniment.

Observații

a. Încep prin a spune că ucenicii, în ziua Cincizecimii, erau credincioși. Când anume au devenit credincioși, este un alt subiect. Totuși, este important de precizat că ei erau credincioși.

b. Pe de altă parte, pentru o interpretare corectă a pasajului, este necesar să înțelegem că apostolii se aflau într-o perioadă de tranziție – din Vechiul Legământ spre Noul Legământ. Cu alte cuvinte, ei au prins ambele perioade cât și perioada de trecere.

c. În altă ordine de idei, Fapte 1 (și promisiunile lui Hristos) se adresează întâi apostolilor, nu întregii biserici. Este clar că biserica nici nu exista – deci Hristos nu se putea referi la toți credincioșii din totdeauna. Botezul cu Duhul Sfânt promis în Fapte 1:4-5 este unic prin faptul că a fost promis apostolilor și a însemnat formarea Bisericii primare – eveniment care nu se poate repeta în afară de cazul, absurd de altfel, în care am afirma că se mai formează încă o dată (o altă) Biserica lui Hristos.

d. Pogorârea Duhului Sfânt este un eveniment unic și irepetabil. Ne referim la trimiterea Duhului Sfânt în versiunea și plinătatea Noului Legământ. Nu este același lucru cu botezul sau umplerea Duhului Sfânt.

e. Manifestarea Duhului Sfânt este ceva diferit de tot ce am spus până aici. Duhul Sfânt poate să fie pogorît, oamenii pot să fie botezați de Duhul Sfânt, să fi primit Duhul, să fi fost umpluți cu Duhul, să fie locuiți de Duhul dar El să nu se manifeste din varii motive. De aceea, nu avem voie să ne amăgim pe noi înșine renunțând la a mai aștepta manifestarea Duhului Sfânt (în diverse moduri). În același fel, putem greși crezând că odată cu aceste binecuvântări nu avem nevoie de manifestarea Duhului în comunitatea Bisericii. Citiți vă rog ce spuneau Spurgeon, John Owen și Isaac Ambrose despre aceasta.

Diferența dintre umplerea și botezul cu Duhul Sfânt

Sunt câteva opinii cu privire la acest subiect. Voi încerca să le prezint cât se poate de sumar.

1. Unii spun că botezul și umplerea au aceeași natură – cu alte cuvinte, diferența dintre ele este una cronologică și nu de conținut (penticostalii și unii baptiști). Botezul cu Duhul este, de fapt, prima umplere, iar umplerea este fiecare experiență care îi urmează. Problema acestei poziții este că, dacă se recunoaște că botezul este atât împuternicire cât și încorporare sunt obligați să afirme că la fiecare umplere cu Duhul credincioșii sunt reîncorporați în trupul lui Hristos.

2. Alții spun că botezul este diferit de umplere doar până la un punct. Cu alte cuvinte, botezul cu Duhul cuprinde și umplerea în mod necesar (exprimat clar ca în Fapte 2) dar umplerea nu cuprinde niciodată botezul în Duhul (și de aceea se poate găsi singură). Această poziție se apropie de adevărul pe care încerc să îl exprim mai departe în acest articol dar falimentează în a observa că botezul nu cuprinde umplerea, ci doar o însoțește uneori. Cu alte cuvinte, umplerea nu este legată inevitabil de botezul cu Duhul. Un susținător foarte devotat al acestei poziții este David Pawson – totuși el recunoaște anumite aspecte pe care le voi menționa imediat

3. Sunt alții care spun (și eu susțin această poziție – ea fiind totuși „în lucru”) că botezul și umplerea cu Duhul Sfânt sunt experiențe distincte nu doar din punct de vedere cronologic, ci în special din punct de vedere al conținutului lor. Cele două experiențe pot fi regăsite simultan dar ele rămân distincte. Simultaneitatea nu înseamnă sinonimitate, deși nu se exclude similaritatea. 

Poate unul dintre cele mai puternice argumente împotriva poziției exprimate în acest articol sunt trei texte din cărțile lui Luca care par să pună semnul egal între aceste două experiențe. Le voi preciza după care voi încerca să ofer o explicație plauzibilă și potrivită contextului acestora. Pentru explicarea pasajelor din Fapte vă recomand acest articol.

David Pawson scapă de observația pe care eu o fac și el însuși o observă afirmând că termenul „umplere” se referă atât la „botezul cu Duhul” cât și la umplerile ulterioare ale Duhului.  Totuși chiar recunoscând acest fapt, el face distincție între cele două experiențe – ceea ce este un punct important.  În următoarea imagine se poate observa distincția clară pe care o face între cele două experiențe.Observați că în pasajul din Luca Domnul Isus nu spune că făgăduința Tatălui este îmbrăcarea cu putere de sus. El doar spune că vor avea parte de două experiențe: una numită „făgăduința Tatălui” care urma să fie trimisă de Hristos și cealaltă este „îmbrăcarea cu putere de sus”. Până nu trasăm definițiile celor două experiențe  se poate să presupunem că avem de-a face cu un paralelism. (Paralelismul poate invocat oriunde dorim să spunem că două lucruri sunt, de fapt, același lucru dar exprimat în termeni diferiți; ideea este să putem explica motivul prezentării paralelismului).

1 (Luca 24:49)

49 Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.”

2 (Fapte 1:4-8)

Botezul 4 Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care”,le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine. 5 Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.

Umplerea8 Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”

3 (Fapte 2)

Umplerea4 Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.

Botezul. 33 Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi

Câteva observații inițiale contextuale:

1. Cele trei texte care asociază umplerea cu botezul tratează un eveniment unic – Cincizecimea (nu vreau să spun prin asta că elemente ale Cincizecimii nu se repetă, ci mă refer la evenimentul în sine cu particularitățile sale, care îl fac unic). Nu se mai găsește nici un alt eveniment care să le prezinte împreună. Uitați ce afirmă David Pawson de două ori – confirmând această poziție

2. Toate trei texte sunt adresate ucenicilor Domnului Isus – apostolilor. Prin această observație nu vreau să spun că botezul și umplerea nu sunt oferite și celor de după ei. Vreau doar să observați că doar lor li se promit aceste două experiențe împreună.

! Observați că la botezul în Duhul a casei lui Corneliu apostolul Petru nu a înțeles deloc, din cuvintele lui Hristos, că și neamurile vor fi botezate cu Duhul Sfânt deoarece Domnul Isus nu le-a făgăduit acest lucru. Nici Biserica din Ierusalim nu se aștepta la acest lucru. Este puțin probabil că nimeni nu a înțeles promisiunea lui Hristos (dacă ea ar s-ar fi referit în exprimarea ei inițială și la neamuri etc). Revelația includerii neamurilor a venit ulterior. Așadar, contextul imediat al acestei promisiuni se leagă de ucenici.

3. Toate cele trei texte sunt legate de trimiterea ucenicilor la evanghelizarea lumii. Porunca mărturisirii și promisiunea botezului și umplerii au fost făcute ucenicilor și nimănui altcuiva. Cu alte cuvinte, așa cum vom observa spre final, există un motiv bine întemeiat pentru care aceste experiențe au loc simultan.

! Nicăieri în cartea Fapte această poruncă nu este repetată vreunui grup de oameni dintre cei care au fost botezați cu Duhul Sfânt. Prin apostoli Dumnezeu și-a împlinit misiunea de a umple lumea cunoscută la acea vreme cu Evanghelia Sa. Promisiunea li se adresa lor. Prin aceasta nu doresc să afirm că doar ei au fost împuterniciți ci doar să arăt contextul dării și împlinirii promisiunii.

Care sunt diferențele între botezul și umplerea cu Duhul Sfânt?

1. Repetabilitate – unicitate

Umplerea cu Duhul este repetabilă. Ucenicii și biserica primară are parte de ea la Cincizecime (2:4) și apoi la scurt timp (4:31). Petru o experimentează individual (4:8) pe lângă cele două umpleri experimentată colectiv. Pavel, la fel, o experimentează de două ori: odată imediat după convertire (9:17) și ulterior (13:9).

Botezul cu Duhul Sfânt este irepetabil. Nu știu pe cineva care să nu fie de acord cu această afirmație. Mă folosesc de acest exemplu pentru a arăta că folosesc un „argument al tăcerii” deoarece nicăieri în Biblie nu se spune că ucenicii nu au mai fost botezați încă odată cu Duhul. Totuși acest argument al tăcerii are putere deoarece noi ne lăsăm călăuziți de ceea ce spune Scriptura clar și nu de ceea ce nu spune. Biblia spune că au fost botezați  o dată cu Duhul și noi acceptăm doar atât.

2. Prezența în Vechiul Legământ/Vechiul Testament

Umplerea cu Duhul este prezentă în Vechiul Legământ. Ioan (Luca 1:15), Zaharia (Luca 1:67) și Elisaveta (Luca 1:41) sunt umpluți cu Duhul Sfânt. Vă rog să remarcați că Luca este singurul autor biblic care vorbește despre umplerea cu Duhul folosind exact același termen (grecescul plḗthō sau pimplēmi) și când se referă la toate umplerile după Cincizecime.

Botezul cu Duhul este absent în Vechiul Legământ și promis pentru Noul Legământ (2:5). Despre botezul cu Duhul Sfânt se vorbește întotdeauna în Evanghelii la timpul viitor (Marcu 1:8; Fapte 1:5, Luca 3:16; Matei 3:11; Ioan 1:33). Despre umplerea cu Duhul a ucenicilor se vorbește la timpul viitor dar există experiențe trecute ale acesteia.

3. Momentul experimentării

Umplerea cu Duhul are loc de obicei după convertire. Zaharia și Elisaveta erau oamenii lui Dumnezeu. Ucenicii erau convertiți deja în a doua experiență de umplere (4:31). Petru (4.8) și Pavel (9:17) de asemenea. Se poate obiecta că există umpleri și în momentul convertirii (2:4) însă acest exemplu este irelevant deoarece avem de-a face cu apostolii care au experimentat pogorârea Duhului și formarea Bisericii în actul unic și irepetabil al Cincizecimii. Ei au fost împuterniciți chiar în acea zi pentru propovăduirea Evangheliei. Nu vreau să spun deloc că cineva nu poate fi umplut cu Duhul în momentul convertirii ci doar fac observații textuale

Botezul cu Duhul are loc la convertire (sau, ar spune atât penticostalii cât și carismaticii valul 4, așa ar fi normal). Cazurile care sunt excepții fac parte din acea perioadă tranzitorie și fiecare în parte își are o explicație logică și ancorată foarte bine în contextul secolului 1. Vă recomand citirea acestui articol pentru lămurirea acestor aspecte în detaliu.

4. Semnul

Umplerea cu Duhul aduce cuvânt profetic (Zaharia și Elisaveta – Luca 1:67, 1:41-42) și putere/autoritate în evanghelizare (4:8; 4:31; 9:17-20; 13:9). Nicăieri umplerea cu Duhul Sfânt nu are vreun alt rol. Este oare de mirat că Luca afirmă în 24:49 că umplerea înseamnă a fi „îmbrăcat cu putere de sus” iar în 1:8 că este „o putere …. și-Mi veți fi martori”? Cu siguranță nu este o coincidență nici faptul că nicăieri aceste lucruri nu sunt atribuite botezului cu Duhul.

Botezul cu Duhul Sfânt este semnalat de profeție și vorbire în alte limbi dar nicăieri nu avem de-a face cu un rol evanghelistic. La Cincizecime Petru evanghelizează nu cei care vorbeau în alte limbi. În casa lui Corneliu tot Petru evanghelizează și cei care vorbesc în alte limbi sunt cei evanghelizați. Ucenicii din Efes vorbesc în alte limbi dar ei sunt evanghelizați de Pavel și nu invers. Nicăieri rolul vorbirii în alte limbi sau al profeției, în cazul botezurilor în Duhul, nu au scop evanghelistic ci mai degrabă simbolic și doxologic.

5. Felul primirii

Umplerea cu Duhul este primită fie spontan (Petru – 4:8; Pavel – 13:9) pentru că contextul nu permitea rugăciune pentru ea, fie după rugăciune personală (4:31; 9:17). În fiecare caz unde este vorba de rugăciune ei se rugau pentru ei înșiși ca să fie umpluți. Nu găsim vreun caz în care altcineva se roagă pentru vreun individ ca să fie umplut cu Duhul. Singurul caz special este când Anania își pune mâinile peste Pavel pentru a fi vindecat și umplut, dar tot în urma rugăciunii acestuia.

Botezul cu Duhul nu este primit niciodată în urma rugăciunii personale – adică când un individ sau un grup stăruie ca să primească. În toate cazurile îi avem pe apostoli care fie își pun mâinile (Pavel, Fapte 19) fie își pun mâinile și se roagă (Fapte 8). În Fapte 2 (evreii) și 10 (neamurile) botezul este spontan.

6. Beneficiarii

Umplerea cu Duhul este deseori oferită individual (Zaharia, Elisaveta, Ioan, Petru o dată și Pavel de două ori).

Botezul cu Duhul nu este oferit niciodată unui individ ci doar corporativ. Nu vreau să afirm că Dumnezeu nu botează cu Duhul decât corporativ ci vreau să fac o observație pe textul Scripturii. Dumnezeu a botezat în Duhul categorii și grupuri de oameni.

7. Direcția

Umplerea este îndreptată întotdeauna spre exterior (Petru – 4:8, biserica – 4:31; Pavel – 9:17,20; 13:9) pentru mărturisirea lui Hristos așa cum El promisese (Luca 24:48-49; Fapte 1:8). În ambele cazuri Luca prezintă umplerea în contextul proiectului de evanghelizare globală.

Botezul în Duhul îi are întotdeauna în vedere pe oamenii care sunt deja credincioși și care ei înșiși primesc botezul Duhului după ce sunt evanghelizați (evreii – 2:38; samaritenii – Fapte 8, Corneliu și casa lui – Fapte 10, ucenicii din Efes – Fapte 19).

8. Scopul

Umplerea cu Duhul are în vedere împuternicirea pentru mărturisirea lui Hristos. Nu există nici o excepție în cartea Faptelor (singura carte în care apare acest termen, cu excepția Evangheliei după Luca).

Botezul cu Duhul are scopul bine definit de încorporare în trupul lui Hristos a diferitelor categorii de oameni care se convertesc la creștinism (Fapte 2 – evrei, Fapte 8 – samariteni, Fapte 10 – prozeliți dintre neamuri; Fapte 19 – ucenici de la „marginile pământului”).

Probabil că mai pot fi remarcate și alte diferențe dar eu mă opresc la cele pe care le-am observat

EXCEPȚIA CINCIZECIMII (și explicația celor trei texte care pun împreună botezul și umplerea cu Duhul Sfânt)

Faptul că în evenimentul Cincizecimii cele două experiențe apar concomitent nu lovește deloc în poziția teologică abordată și explicată mai sus. În evenimentul Cincizecimii vedem ambele experiențe pentru că ele au fost promise de Hristos pentru acel eveniment. Dacă este să vorbim despre rolul lor – explicat și datorită simultaneității – putem spune că ele au avut loc în același timp deoarece:

(i) Botezul în Duhul forma Biserica Noului Legământ și încorpora în ea primii membri, adică nucleul apostolilor și a celor care au așteptat promisiunea; această experiență fiind remarcată prin semnul limbilor – care arată universalitatea Evangheliei și includerea tuturor limbilor în biserică;

(ii) Umplerea cu Duhul împuternicea noua formație spirituală pentru a transmite audienței mesajul simbolizat prin semnul limbilor (că toate limbile sunt acceptate în Biserică) și pentru a predica Evanghelia, prin gura lui Petru în acest caz, către oameni veniți de la „marginile pământului” (1:8). Avem așadar primul semn că Dumnezeu într-o singură zi pecetluia evanghelizarea întregului glob.

Botezul cu Duhul Sfânt în cartea Fapte – o perspectivă baptistă și carismatică

Există multe interpretări cu privire la ce înseamnă botezul cu Duhul Sfânt. Vă recomand o scurtă prezentare în acest articol – pentru a avea o idee despre ce vorbim. Poate sunteți mirați să aflați că baptiștii (și creștinii după Evanghelie) și carismaticii susțin aceeași poziție teologică în acest punct.

În articolul de față doresc să argumentez că: 1. Botezul cu Duhul Sfânt înseamnă încorporarea în trupul lui Hristos a fiecărei categorii de oameni; 2. Ulterioritatea experienței se datorează contextului unic în care se aflau acei oameni, astăzi fiind concomitent convertirii și 3. Semnul limbilor avea un rol specific și unic datorită situației și contextului în care se găseau acele categorii de oameni, context diferit de al nostru.

Pentru acest motiv sugerez că ulterioritatea botezului cu Duhul Sfânt nu se mai aplică astăzi și că semnul limbilor nu mai este necesar astăzi. Eu nu afirm că nu se poate ca cineva să fie botezat cu Duhul după convertire, ci doar că nu are sens să se întâmple asta; și nici nu afirm că semnul limbilor nu poate fi prezent la botezul cu Duhul Sfânt, ci doar că nu prezența lui este fără semnificație și, de aceea, nu îi văd rostul. Nu mă refer la practica din Corint a vorbirii în limbi.

Pornesc de la o premisă cu care mulți dintre voi probabil nu veți fi de acord: botezul cu Duhul Sfânt înseamnă primirea Duhului Sfânt spre încorporarea în trupul lui Hristos. Cred că această definiție confirmă toate prezentările din cartea Faptelor cât și definiția lui Pavel din 1 Cor. 12:13.  Eu nu spun că cineva nu poate fi umplut cu Duhul Sfânt la momentul convertirii, ci doar spun că această împuternicire este diferită de botezul cu Duhul și, de aceea, este greșit a confunda cele două experiențe.

Observații introductive:

– Umplerea cu Duhul Sfânt este diferită, în esență, de botezul cu Duhul Sfânt. Umplerea este împuternicire pentru mărturisire în timp ce botezul este încorporare în trupul Bisericii

– Pogorârea Duhului Sfânt este diferită de botezul cu Duhul Sfânt, prima având loc odată pentru totdeauna la Cincizecime în timp ce a doua experiență s-a repetat în cazul a patru categorii diferite de oameni (evrei, samariteni, neamuri, marginile pământului).

– Primirea Duhului Sfânt și locuirea Duhului Sfânt în credincios sunt realități diferite de botezul cu Duhul Sfânt dar suprapuse într-o oarecare măsură deodată ce nimeni nu poate fi încorporat în trupul lui Hristos fără să primească și să fie locuit de Duhul.

Faptele Apostolilor 1:8 descrie împuternicirea Duhului (umplerea cu Duhulde care urmau să aibă parte apostolii în vederea răspândirii Evangheliei pentru desăvârșirea trupului lui Hristos (prin botezul cu Duhul Sfânt).

Botezul cu Duhul are două faze în Faptele Apostolilor: (1) Faza primară – întemeierea Bisericii. În acest punct apostolii, evrei, ucenicii Domnului Isus formează nucleul bisericii; (2) Faza secundară – desăvârșirea bisericii. Această fază este descrisă prin trei evenimente în care diferite categorii de oameni și etnii sunt primite în trupul Bisericii (botezați cu Duhul)

Fapte 2 – Evreii

a. Situația. Apostolii se află într-o situație unică. Sunt în Vechiul Legământ (sau cel puțin  în perioada de tranziție spre plinătatea Noului Legământ). Nu avem încă o Biserică, ci nucleul pre-eclesial. Ei sunt deja credincioși, dar ai Vechiului Legământ. Ar fi ciudat astăzi să mai găsim oameni în această situație.

b. Ulterioritatea. În acest eveniment unic și irepetabil au loc: 1. Pogorârea Duhului Sfânt; 2. Formarea Bisericii Nou-testamentale (sau botezul cu Duhul Sfânt); 3. Umplerea cu Duhul Sfânt. Ultimile două aspecte ale acestui eveniment (botezul și umplerea cu Duhul Sfânt) nu sunt limitate la evenimentul Cincizecimii. Ulterioritatea botezului cu Duhul Sfânt, în acest caz, nu poate fi un argument în a susține teza potrivit căreia și astăzi botezul cu Duhul este ulterior, pentru simplul fapt că trăim într-o vreme în care Duhul Sfânt s-a pogorât deja, biserica este formată și toate categoriile de oameni au fost acceptate în biserică.

REPORT THIS AD

c. Semnul limbilor. Prezența limbilor la Cincizecime are rolul de a arăta caracterul universal al experienței botezului cu Duhul Sfânt – adică faptul că în biserica lui Hristos sunt acceptate oameni din toate etniile pământului (vorbitori de limbi diferite). A spune că astăzi este necesar acest semn înseamnă a spune că ne aflăm într-un context similar sau esențial la fel. Ce sens are să vorbești astăzi în limbi dacă contextul nu o cere? Acolo se aflau oameni care vorbeau limbi diferite și cărora trebuia să li se certifice universalitatea Evangheliei, a experienței Duhului și a primirii în trupul lui Hristos.

David Pawson (promotor în valul 4 carismatic) susține ceva similar. Prin această afirmație el introduce ideea că există elemente irepetabile în experiențele de botez cu Duhul Sfânt – ceea ce îi dărâmă argumentul că tot ce au experimentat apostolii trebuie să experimentăm și noi

Fapte 8 – Samaritenii

a. Situația. Samaritenii primesc Evanghelia în urma predicării lui Filip și sunt botezați de către acesta. Au loc miracole de vindecare și eliberări de duhuri. În urma lucrării sale, apostolii Petru și Ioan vin din Ierusalim pentru a confirma această lucrare și pentru a se ruga în vederea primirii Duhului Sfânt.

b. Ulterioritatea. Motivul primirii ulterioare a botezului cu Duhul Sfânt, nu în același eveniment al convertirii, este pentru a păstra unitatea în biserica lui Hristos și pentru a distruge vechea diviziune dintre evrei și samariteni. Dacă samaritenii ar fi primit Duhul Sfânt independent de stâlpii bisericii din Ierusalim am fi avut parte de o schismă în biserica primară chiar de la începuturile ei. Pentru acest motiv nu se poate invoca acest eveniment pentru a trasa un tipar de experimentare a botezului cu Duhul Sfânt. Nu mai suntem în situația lor și de aceea este inadmisibilă folosirea acestui caz pentru propunerea unui șablon.

c. Limbile. Este neclar dacă acești oameni au vorbit în alte limbi deși se poate argumenta în favoarea acestei poziții în ciuda absenței unei afirmații clare din partea celor prezenți ssau din partea autorului (Luca). Oricum, prezența acestui semn ar avea rolul de a arăta că experiența de care au avut parte samaritenii, considerați inferiori de evrei, era la fel de veritabilă ca și cea a evreilor. Aflându-ne în cu totul altă situație astăzi, nu se poate reclama un astfel de semn.

Din nou David Pawson face aceleași observații pe care eu le folosesc pentru a demonstra această poziție teologică, observații care nu îi întăresc teologia ci o slăbesc

Neamurile

a. Situația. Tot prin Petru, Evanghelia este predicată lui Corneliu, un om temător de Dumnezeu – un prozelit dintre neamuri. Acest om avea deja contact cu învățătura Vechiului Testament și practicile evreilor. Petru le predică Evanghelia și în momentul predicării Dumnezeu îi botează cu Duhul Sfânt.

b. Ulterioritatea. Coborârea Duhului în același eveniment cu convertirea lor nu susține teologia potrivit căreia botezul Duhului este ulterior convertirii deoarece Corneliu și casa lui au experimentat botezul cu Duhul în timpul predicării lui Petru.

c. Limbile. Ca semn al primirii Evangheliei și coborârii Duhului ei încep să-L laude pe Dumnezeu în alte limbi și prorocesc. Scriptura arată clar că acest semn îi avea în vedere pe evreii din biserică care încă nu putea accepta legăturile prea apropiate cu neamurile. Este evident că semnul limbilor în contextul lor nu ar valida prezența limbilor astăzi deoarece nu există acea animozitate.

David Pawson, deși respinge poziția mea cu privire la botezul Duhului Sfânt (citiți a doua parte a articolului indicat prin link), confirmă argumentele mele prin care teoria sa se fisurează

Fapte 19 – Ucenicii din Efes („marginile pământului”)

a. În acest caz ucenicii din Efes (1) nici măcar nu știau despre Duhul Sfânt și promisiunile lui Hristos că va fi trimis și (2) nu aveau parte de botezul lui Hristos – așadar ei nu știau despre evenimentul de la Cincizecime și promisiunile legate de botezul și darul Duhului prezentate clar de apostolul Petru în predica din acea zi.

b. Ulterioritatea botezului cu Duhul Sfânt nu poate fi demonstrată din acest caz datorită situației spirituale unice în care se aflau acești oameni. Se poate spune că se aflau în perioada Noului Legământ dar că, aproape la fel ca și apostolii la Cincizecime, nu experimentaseră intrarea în Noul Legământ și, de aceea, nu au experimentat plinătatea binecuvântărilor Noului Legământ.  Pe de altă parte, este evident că ei sunt botezați cu Duhul Sfânt în același eveniment cu acceptarea botezului lui Hristos. Cu alte cuvinte, acest text este, cu greu, o dovadă a ulteriorității botezului Duhului față de momentul convertirii.

c. Limbile. Când ajungem la problema limbilor și prorociei putem spune că ele au fost necesare tot ca un semn al acceptării acestor oameni în Biserica lui Hristos, aflați într-o situație destul de incertă, incompletă și anormală – situație în care nu ar trebui să se mai găsească vreo categorie de oameni astăzi. A susține că limbile sunt necesare și astăzi înseamnă să dovedim că și astăzi avem o categorie de oameni care se află în situația acestora.

Dacă unii dintre voi înțelegeți mai bine privind imagini vă propun pentru studiu următoarea schemă. Apăsați pe imagini și le veți vedea la o calitate mai bună

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*