Publicat la:
August 13, 2021
Fesenistii(frontului sabotarii nationale) au avut grija sa-l transporte spre mormant intr-o masina de legume si apoi, intr-un car tras de 2 starpituri de vaci, ca de boi a avut parte toata viata…! Petre Ţuţea: „Am stat 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi”…(Daca nu ne nastem din nou, din Samanta Desteptarii,Invataturii si Spalarii Dumnezeiesti- DEGEABA…)Primul ziar românesc a apărut în aprilie 1829: „Să ne fie ruşine, rumânilor, că abia acum ne-am deşteptat“Ei se “distreaza”,dar omenirea deconteaza/se vaccineaza…SUA anunta ca au dovezi. China a ascuns informatii esentiale despre izbucnirea epidemiei;(CONTRAR aranjamentelor globaliste…)“Mă opun vaccinării și nu mi-aș dori să fiu obligat de cineva să mă vaccinez”. Djokovic, despre antidotul pentru COVID-19 (“”Doamna”” Diaspora din Tara si de Afara)…Cînd Statul român vrea să te ajute, fugi unde vezi cu ochii;
„Am trecut din mâini în mâini, dar tot am rămas români”. Când România furată e o Românie uitată … DIN ARTICOL: Primărița care le-a promis străbunilor că va păstra satul românescVersurile lui Eminescu, piedică în calea uităriiA preferat să facă o grădiniță românească în loc de drumuriCum e să te trezești peste noapte în altă țară?500 de oameni măcelăriți într-o noapteO lună de mers cu trenul spre infern. Deportarea în SiberiaMărturii cutremurătoare: Voi nu vă puteți închipui ce e aceea foame. Ne repezeam să mâncăm corbi și pești viiÎntoarcerea acasă. „Pământul țării să îl săruți și pentru mine”„Nu avem nevoie de mari ajutoare, vrem măcar atenție”. România îi uităO lege nedreaptăCum stau lucrurile în Moldova. Declarații de Unire… și-atât„Încă de la bunei cunosc că sunt român”„Se făceau că ne aud”„Măcar să ajungem la un nivel ca România”Strategie cu ținte greșiteDansuri, veselie, discotecă și o excursieRomânii uitați din Bulgaria„De la București ne făceau să ne luptăm unul împotriva altuia”
ROMÂNIA FURATĂ. IPRS Băneasa, cumpărată la preţ de maşină de lux și cu acte false… ROMÂNIA FURATĂ. Electroputere Craiova, o privatizare deraiată si… Tractorul Brașov – de la uzina de sute de milioane de euro, la fabrica de voturi;„Teroristul” care a intrat intenționat cu mașina în poarta de la Palatul Victoria a fost lichidat, pentru ca scria texte incomode si… deja se stie ca mortul este…””vinovat””;Banca Mondială:Românii (pe nedrept huliti in tara si chiar afara …) care lucrează în străinătate au trimis acasă 7,2 miliarde de dolari anul trecut ; Pentru ca preotii au nevoie de pomeni pentru animale si de bani (neimpozitabili) pentru haimanale,se calca totul in picioare…Iar vor fi afurisiti oamenii legii. Dosar penal pentru un preot, a chemat lumea la biserica 
Ce alimente sa consumam – pentru cresterea imunitatii organismului/Cele mai rapide efecte regeneratoare ale cimbrului/ De ce apar semen de amorţeală si cum putem scapa de ea/Fitoterapia bolilor de inima-Tratamente naturiste recomandate//O campioana a luptei impotriva cancerului/ Sfaturi pentru prepararea sucurilor/Iata citeva sucuri de legume si afectiunile pe care le puteti trata cu acestea:/Alimente interzise femeilor însărcinate/Alimente care stimuleaza concentrarea etc
Sângele şi apa în legătură cu moartea lui Hristos… Justificat prin sângele lui Isus Hristos; Caută să fii un vas sfințit și folositor pentru Dumnezeu si Isus a spus: “În lume veți avea necazuri”- de : Zac Poonen; Bogăţii de nepătruns – E. Dennett –Hristos, Mijlocitorul nostru… Noi credem …Interpretarea Răscumpărării… Patru adevăruri referitoare la mântuire… pe care fiecare creştin ar trebui să le cunoască- Elmo Clair Hadley; (Se poate ???)Religie fără Hristos! Matei 7,22,23- Walter Thomas Turpin; A fost noul legământ încheiat cu Biserica? Evrei 8.6-13; Ieremia 31; Matei 26; 2 Corinteni,cap. 3- Stanley Bruce Anstey ; Ce vrea să se spună prin noul legământ?Luca 22.20; 1 Corinteni 11.25- Willem Johannes Ouweneel; Epistola către Evrei capitolul 8- Hermanus Cornelis Voorhoeve; Paradisul – „Grădina de plăceri” pe pământ- Pomul vieţii şi apa vieţii, de Hugo Bouter; INVITATIE LA UN OSPAT DUHOVNICESC
Mărturii cutremurătoare: Voi nu vă puteți închipui ce e aceea foame. Ne repezeam să mâncăm corbi și pești vii… Ca si pentru alti calai,hoti,tortionari si descurcareti- Pensie specială de 1.400 euro pentru Nicolicea, „tatăl” legii care a eliberat criminali și violatori… Ce s-a vrut, s-a reusit…Ce încasări vor avea marile companii farmaceutice … Capitolul 20 – Legarea lui Satan, domnia Domnului Isus vreme de 1.000 de ani și judecata finală în fața lui Dumnezeu Tatăl…Ne transformăm în roboți? O sută de mii de oameni și-au implantat cipuri pentru a-și îmbunătăți viața…
Komuniştii au prigonit şi martirizat pe intelectuali şi pe opozanţi, ca să îngroape pe Mareşalul Adevăr, pe Doamna Speranţă şi Domnişoara Dreptate, pentru a minţi, martiriza şi fura de la boieri… Feseniştii au prigonit Sângele proaspăt al Naţiunii- tineretul; Au compromis valorile, să nu-i împiedice pe kălai să fure de la amărăşteni avuţia obştească; Au pustiit Tara, să întroneze pe globalistul Nimicitor, dar… „Cine fură pe tatăl său şi pe mama sa şi zice că nu este un păcat, este tovarăş cu nimicitorul. (Prov.28/24)… Când se înmulţesc cei buni, poporul se bucura, dar când stăpâneşte cel rău, poporul geme. Cine iubeşte înţelepciunea înveseleşte pe tatăl său, dar cine umbla cu curvele risipeşte averea. Un împărat întăreşte ţara prin dreptate, dar cine ia mită, o nimiceşte.” (Pv.29/2-4)………”Bubosul” Ciolos si alti „ingeri”rad de doctorul Catu, care i-a „operat” la partile sensibile…! ALERTAAA! Copiii de 4 ani își pot schimba genul fără acordul părinților. Educatorii nu au voie să îi întrebe nimic! Unde anume?
INVITATIE LA UN OSPAT DUHOVNICESC :
Adevăratul iudeu şi Israelul lui Dumnezeu (D. Schürmann)
Apocalipsa – drumul spre fericire? (M. Vedder)
Are loc nunta Mielului în cer şi sărbătoarea nunţii pe pământ? (SoundWords)
Biserica: Grădina de plăceri a lui Dumnezeu (H. Bouter)
Bucuria lui Dumnezeu în a binecuvânta (S.L. Jacob)
Când începe ziua Domnului? (D. Schürmann)
Capcana fariseilor (S. Isenberg)
Capcana fariseilor (1) (S. Isenberg)
Capcana fariseilor (2) (S. Isenberg)
Capcana fariseilor (3) (S. Isenberg)
Capcana fariseilor (4) (S. Isenberg)
Capcana fariseilor (5) (S. Isenberg)
Capcana fariseilor (6) (S. Isenberg)
Capcana fariseilor (7) (S. Isenberg)
Capcana fariseilor (8) (S. Isenberg)
Ce au creştinii a face cu noul legământ? (SoundWords)
Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (C.H. Mackintosh)
Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (1) (C.H. Mackintosh)
Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (2) (C.H. Mackintosh)
Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (3) (C.H. Mackintosh)
Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (4) (C.H. Mackintosh)
Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (5) (C.H. Mackintosh)
Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (6) (C.H. Mackintosh)
Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (7) (C.H. Mackintosh)
Ce înseamnă ascultarea copiilor faţă de părinţii lor? (W.J. Ouweneel)
Ce vom face noi în cer (W.J. Ouweneel)
Cei doi pomi din grădina Eden (W. Kelly)
Cine este mireasa din Cântarea Cântărilor? (W.J. Ouweneel)
Cine este un iudeu adevărat sau Israelul adevărat? (SoundWords)
Contraste mari în cartea Apocalipsa (J.T. Mawson)
Contraste mari în cartea Apocalipsa (2) (J.T. Mawson)
Contraste mari în cartea Apocalipsa (3) (J.T. Mawson)
Creşterea spirituală (W.J. Ouweneel)
Creşterea spirituală (1) (W.J. Ouweneel)
Creşterea spirituală (2) (W.J. Ouweneel)
Creşterea spirituală (4) (W.J. Ouweneel)
Creşterea spirituală (5) (W.J. Ouweneel)
Creşterea spirituală (6) (W.J. Ouweneel)
Cu Ioan în Paradis (H. Bouter)
Cu Pavel în Paradis (H. Bouter)
Epistola către Efeseni (0) (M. Behnam)
Evenimente trăite împreună cu profetul Elisei (10) (J.T. Mawson)
Evenimente trăite împreună cu profetul Elisei (11) (J.T. Mawson)
Evenimente trăite împreună cu profetul Elisei (12) (J.T. Mawson)
Evenimente trăite împreună cu profetul Elisei (15) (J.T. Mawson)
Evenimente trăite împreună cu profetul Elisei (2) (J.T. Mawson)
Evenimente trăite împreună cu profetul Elisei (4) (J.T. Mawson)
Evenimente trăite împreună cu profetul Elisei (5) (J.T. Mawson)
Evenimente trăite împreună cu profetul Elisei (6) (J.T. Mawson)
Evenimente trăite împreună cu profetul Elisei (7) (J.T. Mawson)
Evenimente trăite împreună cu profetul Elisei (9) (J.T. Mawson)
Fiecare trebuie să se roage, ca şi cum el ar putea numai să se roage (A.W. Tozer)
Iluzia se sparge în bucăţi (F.B. Hole)
Învăţături practice din cartea Iov
Învăţături practice din cartea Iov (10)
Învăţături practice din cartea Iov (11)
Învăţături practice din cartea Iov (12)
Învăţături practice din cartea Iov (2)
Învăţături practice din cartea Iov (3)
Învăţături practice din cartea Iov (4)
Învăţături practice din cartea Iov (5)
Învăţături practice din cartea Iov (6)
Învăţături practice din cartea Iov (7)
Învăţături practice din cartea Iov (8)
CONT. PE https://www.soundwords.de/ro/comentarii-t87680.html?seite=5
Cu Pavel în Paradis
Paradisul şi cerul al treilea
Hugo Bouter
Versete călăuzitoare: 2 Corinteni 12.1-5
2 Corinteni 12.1-5: În adevăr, nu-mi foloseşte să mă laud, pentru că voi veni la viziuni şi la descoperiri ale Domnului. Ştiu un om în Hristos, care acum paisprezece ani (fie în trup, nu ştiu, fie în afara trupului, nu ştiu; Dumnezeu ştie), unul ca acesta a fost răpit chiar până la al treilea cer. Şi ştiu că un asemenea om (fie în trup, fie în afara trupului, nu ştiu; Dumnezeu ştie), a fost răpit în paradis şi a auzit lucruri de nespus, pe care nu-i este îngăduit omului să le vorbească. Cu unul ca acesta mă voi lăuda, dar, cu mine însumi, nu mă voi lăuda decât în slăbiciunile mele.
Un om în Hristos
Deoarece învăţători greşiţi şi apostoli falşi au intrat în Corint, Pavel s-a văzut obligat să ia atitudine împotriva lor. Aceşti lucrători înşelători se lăudau „după carne”, adică, pe ei îi interesa originea lor proprie, onoarea şi prestigiul lor ca oameni naturali. Însă Pavel nu voia să se laude cu sine însuşi, ci numai cu „un om în Hristos”.
Ce vrea să se spună prin aceasta? Dacă cineva este unit cu Hristos prin credinţă, atunci Dumnezeu nu-l mai vede în starea lui naturală ca şi copil al lui Adam. Un astfel de om este „în Hristos”, adică el este strâns legat cu El, unit cu el. El stă înaintea feţei lui Dumnezeu pe o bază nouă, pe terenul învierii şi a Duhului vieţii în Hristos Isus (Romani 8.12). De aceea, cel care este în Hristos este „o creaţie nouă” – şi aceasta este singurul lucru care avea valoare pentru apostol (2 Corinteni 5.16,17; Galateni 6.12-16).
În cazul laudei unei persoane – un om în Hristos – nu este vorba deci de noi înşine, de onoarea proprie sau de poziţia noastră proprie. Toate acestea dispar în lumina cunoaşterii lui Hristos, care întrece cu mult toate acestea (Filipeni 3.8). De aceea nu este vorba de experienţe spectaculoase, pe care le facem noi (o „înălţare la cer” sau chiar – aşa cum îşi revendică unii dreptul – o „călătorie în iad”), la care se poate referi, la descoperiri din afara Bibliei. Aceasta este total lipsit de importanţă şi chiar induce în eroare.
„Un om în Hristos” datorează totul lui Hristos, moartea lui şi învierea lui şi înălţarea lui la cer. De aceea pe aceasta trebuie să se pună tot accentul; aceasta caracterizează poziţia noastră nouă ca şi credincioşi. Noi am fost răstigniţi cu Hristos, am murit şi am fost îngropaţi, dar şi înviaţi cu El şi strămutaţi chiar în locurile cereşti. „Un om în Hristos” este în El pus desăvârşit înaintea lui Dumnezeu (Efeseni 1.4-6; 2.6). Nu este locul omului natural, al copiilor oamenilor decăzuţi. Este locul tuturor celor care sunt în Hristos şi au fost făcuţi una cu El.
Principial aceasta este deci deja acum poziţia fiecărui credincios adevărat ca „om în Hristos”. Însă în curând se va revela gloria poziţiei. De aceea creaţia aşteaptă cu dorinţă vie descoperirea fiilor lui Dumnezeu (Romani 8.19). Noi datorăm poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu Omului ceresc, cu care suntem legaţi, căci „cum este Cel ceresc aşa sunt şi cei cereşti” (1 Corinteni 15.48). La revenirea lui Hristos se va vedea aceasta în glorie, chiar şi în ceea ce priveşte trupul nostru. Aşa cum am purtat chipul primului om, al lui Adam material şi muritor, la fel vom purta chipul ultimului Adam, Omul glorificat în cer (1 Corinteni 15.49).
La Pavel era realmente vorba de „viziuni şi descoperiri ale Domnului” (2 Corinteni 12.1), de care el ca „un om în Hristos” a avut parte. Nu erau închipuiri sau invenţii omeneşti. Şi eu gândesc, că există un context şi cu viziunea de chemare a apostolului, aşa cum găsim aceasta în cartea Faptele apostolilor 9; 22; 26. Atunci când lumina din cer a strălucit în jurul lui, Pavel a înţeles pentru prima dată că Isus, pe care el Îl prigonea, ca şi Cap în cer era unit cu toţi aceia de pe pământ care Îi aparţineau. Hristos trăieşte în mădularele trupului Său pe pământ, şi invers, ei sunt uniţi cu El ca şi Cap al lor în cer. Hristos în noi şi noi în Hristos: aceasta este taina Bisericii (Adunării), a cărei administrare [a tainei] a primit-o Pavel.
Paradisul şi cerul al treilea
Pavel nu s-a lăudat cu descoperirile pe care le-a primit, în contrast cu publicitatea acelora care primesc acum uneori astfel de experienţe paradisiace. El a vorbit foarte rar despre acestea. Au trecut aproape paisprezece ani de când el a fost răpit în al treilea cer (o perioadă de timp care în modul cel mai remarcabil se întâlneşte şi în Galateni 2.1).
Apostolul a dat lui Hristos onoarea care I se cuvenea, prin aceea că el s-a numit pe sine însuşi numai „un om în Hristos”. Ca urmare a lucrări lui Hristos, toţi credincioşii adevăraţi sunt uniţi cu El în cer. Capul ceresc actualizează mădularele Sale. Acolo unde este El, suntem şi noi înaintea feţei lui Dumnezeu. Ca „om în Hristos” noi am căpătat har în El şi chiar am fost făcuţi plăcuţi în Preaiubitul. De aceea locul tuturor credincioşilor adevăraţi este în cerul al treilea, şi aceasta va deveni curând realitate deplină la răpirea Bisericii (Adunării).
Cerul al treilea este „Cerul cerurilor” (Psalmul 148.4), acesta este domiciliul nemijlocit al lui Dumnezeu. În privinţa aceasta ne putem gândi la împărţirea Templului şi a cortului din pustie: După curtea din faţă şi Locul sfânt urma Locul Preasfânt sau „Sfânta Sfintelor”. Acesta era locul unde domnea Dumnezeu şi unde avea loc ispăşirea în Ziua cea mare a ispăşirii prin sângele jertfei pentru păcat, care era adus de marele preot în Locul Preasfânt (Leviticul 16; Evrei 13.11).
În continuare apostolul spune că el a fost luat în Paradis (2 Corinteni 12.3,4). Nu gândesc că prin Paradis ar fi vorba de un alt loc decât cerul al treilea, despre care el a vorbit mai înainte; probabil este o parte a cerului al treilea.
Este vorba despre aceeaşi persoană (un om în Hristos), şi Pavel repetă numai că el nu ştie dacă aceasta a avut loc în trup, sau în afară de trup. În cazul Paradisului (acesta este un spaţiu înconjurat cu ziduri, o grădină de plăceri) este vorba în mod deosebit de savurarea binecuvântărilor locului acesta. Această grădină cerească este plină de gloria lui Dumnezeu. De aceea specificarea „vorbiri (lucruri) de nespus”, care se aud acolo. Ne vom ocupa în curând cu însemnătatea lor.
Răpit în trup sau în afara trupului
Pavel a fost dus, sau răpit în cerul al treilea. Aceasta trebuie să fi fost o experienţă care a avut loc deodată, aşa cum redă aceasta verbul folosit „a răpi” (compară cu Matei 11.12; Ioan 10.12,28,29; Faptele apostolilor 8.39; 23.19; 1 Tesaloniceni 4.17; Iuda 23; Apocalipsa 12.5). Această „ducere” poate fi o răpire a simţului, un extaz al duhului (compară cu Faptele apostolilor 22.17 şi 2 Corinteni 5.13), dar putea să fi avut loc realmente „în trup”. Istoria evanghelistului Filip confirmă că în cele din urmă nu este imposibil aceasta, căci Duhul Domnului l-a luat – l-a răpit -, aşa că famenul nu l-a mai văzut (Faptele apostolilor 8.39).
Aceasta este important pentru tema noastră, pentru că noi ca şi credincioşi în curând vom fi luaţi deodată de pe pământ şi vom întâmpina pe Domnul în văzduh. Aceasta nu va fi atunci un extaz, nu va fi un extaz al duhului. Aceasta va avea loc efectiv „în trup”: şi anume în trupul transformat al celor în viaţă, care vor fi în viaţă la venirea Domnului, respectiv în trupuri de înviere al celor adormiţi prin Hristos. Aceasta are loc potrivit cuvintelor apostolului la „răpirea” Bisericii (Adunării) (1 Tesaloniceni 4.15-17). Biserica va fi luată pe neaşteptate de pe pământ. De aceea unele traduceri nu vorbesc despre „luarea” ci despre „răpirea Bisericii” (engleză „rapture”, olandeză „wegvoering”, spaniolă „arrebatamiento”, germană „Entrückung”).
Pavel spune de două ori, că el cu adevărat nu ştie dacă a avut loc în trup sau în afara trupului. „Dumnezeu ştie” (2 Corinteni 12.2,3). Aceasta era cunoscut numai lui Dumnezeu. Însă despre Ioan se spune de câteva ori în ultima carte a Bibliei, că el era „în duhul” sau a fost fascinat în duhul (Apocalipsa 1.10; 4.2; 17.3; 21.10). Deci aceasta a avut loc evident în afara trupului, cu toate că tot ce el a văzut şi a auzit, după ce „a fost suit” în cer (Apocalipsa 4.1), putea fi perceput foarte exact.
Însă Pavel a fost aşa deodată „răpit” de pe pământ, că nu a putut să constate dacă era un extaz al duhului sau era realitate (compară şi cu Faptele apostolilor 12.9). Deci este posibil ca ambele să fi avut loc, şi privit din punct de vedere biblic ambele sunt adevărate. Căci credincioşii adormiţi sunt deja acum „în afara trupului” cu Hristos în Paradis, însă curând ei şi noi toţi, cei vii, care rămân în viaţă până la venirea Domnului, vom fi luaţi efectiv „în trup” în cerul al treilea şi în casa Tatălui; şi astfel vom fi pentru totdeauna la Domnul!
Patru lucruri de nespus
Atunci noi vom fi – cine ştie cât de curând – martori ai cuvintelor de nespus, care se aud acolo. Pavel nu aminteşte cine rosteşte aceste cuvinte: de sfinţii cereşti, de îngeri sau de Dumnezeu. Aceasta ne rămâne ascuns. Însă în ultima carte a Bibliei auzim de numeroase comunicări şi revelaţii profetice prin persoane din cer. Evident acolo nu este vorba despre „cuvinte care nu se pot spune”. Numai ceea ce vorbesc cele şapte tunete a trebuit Ioan să pecetluiască (Apocalipsa 10.4).
La fel de puţin putem presupune, că Pavel nu a trebuit să înţeleagă aceste „cuvinte de nespus”. Dimpotrivă, erau revelaţii „deosebite” sau „măreţe”, pe care el evident le-a înţeles (2 Corinteni 12.7). Căci altfel n-ar fi avut nevoie să primească o țepușă în carne, dacă nu ar fi fost pericolul mare al înălţării de sine şi glorificării de sine.
Probabil în privinţa aceasta trebuie să ne gândim la numeroasele revelaţii pe care Pavel le-a primit referitoare la adevărul despre Hristos şi Adunarea (Biserica) Sa, taine cu privire la viitor, cum ar fi restabilirea lui Israel, răpirea Bisericii şi aşa mai departe. Foarte multe din ele le-a scris în epistolele sale. De aceea caracterul lor de nespus se referă la forma cerească, divină a acestor taine, aşa cum ele vor fi cunoscute în Paradis. Însă nu este permis unui om de pe pământ să vorbească despre această experienţă cerească. Duhul Sfânt însă a condus pe Pavel şi pe ceilalţi apostoli aici pe pământ în tot adevărul divin (Ioan 16.13).
În orice caz nu este nici o îndoială că apostolul a luat cu adevărat cunoştinţă despre aceste revelaţii cereşti, pe care noi toţi le vom cunoaşte în curând (1 Corinteni 13.12). În timp ce el era în cerul al treilea, savurarea acestor lucruri nu constituia nici o problemă pentru el. Însă de îndată ce el era din nou pe pământ, a avut nevoie de o ţepuşă în trupul său (probabil o suferinţă a ochilor; Galateni 4.13-15), pentru ca el să nu se înalţe din pricina revelaţiilor. Pavel nu era încă desăvârşit pe pământ.
Însă credincioşii adormiţi au deja acum în Paradis parte de savurarea deplină a acestor lucruri cereşti minunate. Fericirea în starea intermediar nu se deosebeşte de fericirea din starea veşnică, în ceea ce priveşte felul ei. Imediat după adormire creştinul credincios este la Hristos (Filipeni 1.23), şi aceasta îl face fericit. Scriptura nu face nici o diferenţă în privinţa aceasta între starea intermediară şi starea veşnică. Ea nu face această diferenţiere nici cu privire la cei necredincioşi: grozăvia şi caracterul chinurilor în locuinţa morţilor şi în iazul de foc sunt puse pe aceeaşi treaptă.
De altfel noi nici aici pe pământ nu suntem lipsiţi de aceasta, căci noi ne bucurăm deja acum de Hristos „cu bucurie de nespus şi glorioasă” (1 Petru 1.8). Nu este bine să exprimăm în cuvinte această bucurie cerească, însă noi vedem strălucirea ei, între altele pe faţa lui Ştefan (Faptele apostolilor 6.15; 7.55).
În afară de aceasta noi putem mulţumi Dumnezeului nostru şi Tatăl pentru „darul Său nespus de mare” (2 Corinteni 9.15), şi anume pentru darul Fiului Său preaiubit şi pentru darul Duhului Sfânt (Ioan 4.10). Cine ar putea să măsoare bogăţia acestor daruri divine?
Pe lângă aceasta este Duhul Însuşi, care în timpul de acum Se roagă pentru noi şi imploră cu „suspine negrăite” (Romani 8.26). Duhul, care locuieşte în noi, dă naştere în inimile noastre la rugăciuni „potrivite cu voia lui Dumnezeu”, rugăciuni divine pentru „sfinţi” (Romani 8.27). Bogăţiile de nespus ale Dumnezeirii Triunitate ne stau deci aici pe pământ la dispoziţie!
Cu Ioan în Paradis
Fericirea de a intra în cetatea sfântă
Hugo Bouter
Verset călăuzitor: Apocalipsa 22.14
Apocalipsa 22.14: Ferice de cei care îţi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!
Fericirea de a intra în cetatea sfântă
Aceasta este ultima „strigare de fericire” în cartea Apocalipsa (în total sunt şapte în această carte). Ea se referă la intrarea în noul Ierusalim, cetatea cerească a Împărăţiei păcii (compară cu Evrei 12.22-24). Vedem aici că este o premisă importantă pentru a putea intra în cetate – spălarea hainelor -, şi de asemenea aflăm ce conţine dreptul de cetăţenie al cetăţii cereşti. Este vorba de:
- Dreptul de a savura din pomul vieţii şi
- Intrarea pe porţile cetăţii. Aceste două privilegii ne sunt dăruite prin credinţă: să ai parte cu Hristos şi să locuieşti în interiorul porţilor cetăţii lui Dumnezeu, în Biserica glorificată.
După aceea găsim reversul cu privire la ceilalţi: care sunt afară. Contrastul este mare: „Afară sunt câinii şi vrăjitorii şi curvarii şi ucigaşii şi idolatrii şi oricine iubeşte şi practică minciuna” (Apocalipsa 22.15). Sfinţenia divină este deci sever practicată în cetatea cerească. Există un clar „înăuntru” şi „afară”, şi aceasta are un caracter definitiv. Această exprimare aminteşte despre ceea ce Pavel scrie cu privire la graniţele Bisericii lui Dumnezeu aici pe pământ (1 Corinteni 5.12,13).
În cartea Neemia găsim un pasaj în care poporul a preamărit pe oamenii care de bună voie au vrut să locuiască în Ierusalim. Căci cetatea era întinsă şi mare, dar numărul locuitorilor era mic (Neemia 7.4; 11.1,2). În Ierusalimul ceresc situaţia este cu totul alta. Timpul pentru a lua decizii va fi atunci trecut. Este o mulţime nenumărată care va popula cetatea. În afară de aceasta este Domnul cel care laudă aici pe locuitori. El personal vorbeşte în aceste versete – şi anume începând din Apocalipsa 22.6. Ambele „fericiri” din acest capitol sunt rostite de El Însuşi.
Premisa pentru a primi dreptul de cetăţenie în Sionul ceresc este spălarea hainelor noastre. Aceasta vorbeşte despre curăţirea prin sângele lui Hristos şi despre schimbarea totală a conduitei de viaţă, care este urmarea corespunzătoare. În cântarea de laudă din Apocalipsa 1 citim că El ne-a răscumpărat prin sângele Său (Apocalipsa 1.5). Unele manuscrise scriu aici, că El ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Lui. Prima parte arată spre mijlocul care era necesar pentru curăţirea noastră, ultima arată spre preţul, care trebuia plătit pentru răscumpărarea noastră. Era necesar sângele lui Hristos, ca să ne răscumpere (aşa cum este confirmat în Apocalipsa 5.9), însă totodată ca să ne spele şi să ne cureţe.
Despre credincioşii, care vin din necazul cel mare, se spune: „Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului” (Apocalipsa 7.14). Deci ei înşişi îşi spală hainele, ca să le facă albe în sângele Mielului. Aceasta scoate în evidenţă responsabilitatea noastră, prin mărturisirea vinei şi să ne apropiem de Dumnezeu printr-o atitudine de judecată de sine, dar şi cu o credinţă sinceră în mijlocul de curăţire, pe care Dumnezeu l-a dat. Nu există un alt mijloc pentru curăţire şi iertarea păcatelor: sângele lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, ne curăţă de toate păcatele (1 Ioan 1.7). Pasajul din cartea Apocalipsa 22 foloseşte de asemenea această formă activă: „Ferice de cei care îşi spală hainele” (Apocalipsa 22.14).
Rezultatul curăţirii noastre
Spălarea hainelor are două urmări: curăţirea prin sângele Mielului şi dreptul
- la viaţa veşnică (prin intermediul mâncatului din pomul vieţii) şi
- la intrarea în noul Ierusalim. Noi primim împuternicire asupra sau la [dreptul de hrănire] pomul vieţii, precum şi dreptul de a intra prin porţi în cetate.
Celor necredincioşi le sunt refuzate aceste două privilegii (Apocalipsa 22.19).
În viziunea cetăţii sfinte, care precede cele spuse aici, sunt clar descrise unele lucruri. Era privilegiul apostolului Ioan să fie răpit în cer şi în cele din urmă să vadă mireasa, soţia Mielului – Ierusalimul ceresc – în toată frumuseţea ei strălucitoare (Apocalipsa 4.1,2; 21.9-22.5). Cerul s-a deschis pentru el, şi el a urcat acolo – în extazul duhului, textual „în duhul” – şi a văzut un tron în cer. Acest tron vorbeşte despre guvernarea dreaptă a lui Dumnezeu şi despre domnia Mielului.
La sfârşitul cărţii Apocalipsa se arată că tronul este şi originea fericirii şi binecuvântării. Din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului izvorăşte râul apei vieţii, şi în mijlocul străzii cetăţii şi pe cele două maluri ale râului stă pomul vieţii, care aduce rod în fiecare lună; şi frunzele pomului sunt spre vindecarea naţiunilor.
Vorbirea simbolică despre pomul vieţii este preluată din primul capitol din Geneza. Ea se întâlneşte şi în făgăduinţa dată învingătorului din biserica din Efes (Apocalipsa 2.7). Mâncatul din rodul pomului vieţii – ca şi mâncatul din pâinea vieţii – este o imagine a faptului că cineva are parte de Hristos. Noi avem voie (vorbind simbolic) să ne hrănim din El, ca să primim adevărata viaţă de la Dumnezeu şi ca s-o menţinem (vezi Ioan 6).
Tabloul despre porţile cetăţii, prin care noi avem voie să întrăm în cetatea lui Dumnezeu, este preluat din cartea Isaia. Poarta este locul de pronunţare a sentinţei. Porţile constituie singurul loc de intrare în cetate; numai cei drepţi vor intra prin ele (compară cu Isaia 26.1,2; 60.1-22). Locul nostru garantat prin lege ca credincioşi este în interiorul zidurilor sigure ale cetăţii, pe care Dumnezeu a pregătit-o. Puterea Lui protejează pe ai Săi. Astfel noi vom fi pentru totdeauna la Domnul şi vom umbla înaintea tronului lui Dumnezeu şi al Mielului, ca să-I slujim şi să-L onorăm. Ai şi tu parte de această fericire?
Pomul vieţii în mijloc
Primul lucru pe care Ioan l-a văzut în cer (după ce a fost condus acolo în duhul), era tronul şi Cel care şedea pe tron (Apocalipsa 4.2). Era tronul lui Dumnezeu şi al Mielului, acesta este Hristos (Apocalipsa 22.1). În Apocalipsa 5.6 Mielul stă în mijlocul tronului. Aici în Apocalipsa 22 Ioan vede râul apei vieţii, strălucitor ca cristalul; care ieşea din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. Mielul este izvorul vieţii: viaţa curge din El ca un râu înviorător. Hristos este viaţa noastră (Coloseni 3.4).
Această viziune aminteşte de fluviul Templului, care în Împărăţia păcii care va veni va ieşi din clădirea Templului, acesta este locul tronului Dumnezeului lui Israel (Ezechiel 47.1-12). Şi alte detalii din Apocalipsa 22 sunt preluate din acesta. Realitatea cerească, care depăşeşte gândirea şi înţelegerea noastră, va fi reflectată în binecuvântarea pământească în timpul Împărăţiei de o mie de ani a păcii.
Pe ambele părţi ale râului, dar şi în mijlocul străzii cetăţii sfinte, Ioan vede pomul vieţii [sau: pomii vieţii]. Râul şi pomii care îl înconjoară, sunt aduşi aici în legătură cu strada (la singular!) cetăţii cereşti. Evident râul curge îndelungul străzii de aur.
În cadrul străzii ne putem gândi la Hristos ca şi Cale. În cazul râului gândul stă pe prim plan la curăţire şi înviorare. Mielul înjunghiat este izvorul apei vieţii, a apei care ne curăţă prin aceea că ea ne dăruieşte viaţă nouă (compară cu Ioan 3.5). Însă strâns legat cu acesta vedem pomul vieţii în mijlocul străzii şi pe cele două maluri ale râului (Apocalipsa 22.2). Aici este vorba mai mult de viaţa care aduce rod, viaţa, care se dă altora.
Un pom în Scriptură este deseori un simbol al puterii omeneşti mari pe pământ (vezi de exemplu Daniel 4). Însă Hristos este pomul vieţii în Ierusalimul de sus. El este Prinţul vieţii puternic, care dăruieşte viaţa cui vrea El (Ioan 5.21; 17.2). Şi viaţa, pe care El o dă, este potrivită pentru cer. Dacă Îl cunoaştem prin credinţă, atunci posedăm în El viaţa veşnică şi suntem desăvârşit de potriviţi ca să putem apărea în prezenţa lui Dumnezeu.
Hristos Însuşi este viaţa veşnică, care era la Tatăl şi care ne-a fost făcută cunoscut (1 Ioan 1.2). El S-a dat pe Sine Însuşi în moarte, ca să ne poată da viaţa: viaţa unei noi rânduieli, viaţa care a biruit moartea şi care a intrat în cer. Această viaţă ne-a fost dăruită prin credinţa în Numele Său. Astfel Hristos a devenit Capul unei generaţii noi de oameni: aşa cum este Cel ceresc, la fel sunt şi cei cereşti (1 Corinteni 15.48).
În Ierusalimul ceresc vedem numai pomul vieţii; pomul cunoştinţei binelui şi răului nu este amintit niciunde în ultima carte a Bibliei. Aşa cum pomul vieţii a fost plantat în mijlocul grădinii Eden, aşa este Hristos centrul Paradisului lui Dumnezeu (Apocalipsa 2.7). Hristos este aici pentru toţi ai Săi centrul binecuvântării, al vieţii şi al adorării. Nici un păcat, nici un eşec, nici o conştiinţă acuzatoare, nici o condamnare, nici moarte, nici îndepărtare din prezenţa lui Dumnezeu – toate acestea nu vor mai fi aici. Ca să zicem aşa, Hristos a luat asupra Sa toate urmările negative rezultate pe baza mâncatului din pomul cunoştinţei binelui şi răului, şi astfel El a devenit „pomul vieţii” pentru toţi cei care Îi aparţin. Isus în centru, numai Isus singur!
În cetatea sfântă cu străzi de aur,
curge râul apei vieţii;
acolo este lumina minunată, pe care nimeni n-a văzut-o,
dar ce este mai minunat este că acolo vedem pe Isus.
Cu Hristos în Paradis
Astăzi vei fi cu MINE în Paradis
Hugo Bouter
Versete călăuzitoare: Luca 23.39-43
Luca 23.39-43: Şi unul din răufăcătorii răstigniţi Îl hulea … Dar celălalt, răspunzând, … I-a spus lui Isus: „Aminteşte-Ţi de mine, Doamne, când vei veni în Împărăţia Ta!” Şi Isus i-a spus: „Adevărat îţi spun, astăzi vei fi cu Mine în paradis”.
Testamentul Domnului nostru
După cum rezultă din evanghelii, Hristos a strigat de şapte ori ceva, în timp ce atârna pe cruce. Trei din aceste cuvinte de pe cruce au fost rostite înaintea celor trei ore de întuneric şi trei după cele trei ore de întuneric. În timpul celor trei ore de întuneric – către sfârşitul lor – auzim numai un singur cuvânt, şi anume strigătul de durere al inimii din Psalmul 22: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27.46; Marcu 15.34). Prin aceasta Domnul a exprimat durerile nespus de mari pricinuite de părăsirea Lui de către Dumnezeu din cauza păcatelor noastre.
Într-un anumit sens aceste şapte exprimări constituie ultima dorinţă, testamentul spiritual al Mântuitorului muribund. Primele trei cuvinte constituie o mărturie deosebită a lucrării şi a puterii lucrării lui Hristos. Noi putem auzi deja aici care vor fi urmările suferinţelor de pe cruce. Vedem în ele bogăţiile spirituale pe care El ni le-a lăsat pe baza lucrării Sale înfăptuite.
Este vorba de trei binecuvântări, care ne-au fost dăruite pe baza morţii Sale:
- Iertarea păcatelor, conform rugăciunii Domnului adresate Tatălui Său în Luca 23.34
- Un loc în Paradis, conform făgăduinţei din Luca 23.43
- Un loc al dragostei purtătoare de grijă în mijlocul „familiei” lui Dumnezeu aici pe pământ, după indicaţiile din Ioan 19.26,27.
În această dispoziţie testamentară a Mântuitorului este deci vorba de bunuri spirituale, pe care le primesc ai Săi prin moartea Sa. El este Testatorul (persoana care lasă moştenirea) şi poartă grijă de trecut, de prezent şi de viitor. Vedem astfel într-o ordine puţin schimbată:
- În ceea ce priveşte trecutul: păcatele noastre sunt spălate prin sângele Său preţios. Noi avem iertarea păcatelor.
- În ceea ce priveşte prezentul: El ne oferă un loc de adăpost în mijlocul familiei copiilor lui Dumnezeu.
- În ceea ce priveşte viitorul: Paradisul lui Dumnezeu în cer stă deschis pentru noi. Ce ne-am putea dori mai mult?
Astăzi vei fi cu Mine în Paradis
Ne vom ocupa cu al treilea cuvânt, care cuprinde făgăduinţa unui loc în Paradisul ceresc: „Adevărat îţi spun, astăzi vei fi cu Mine în paradis”. Domnul vorbeşte cu autoritate divină. Cuvântul „adevărat” înseamnă „Amin”. Nu este posibilă nici o singură îndoială cu privire la împlinirea acestei făgăduinţe. Cu toate că El a fost răstignit în slăbiciune, El trăieşte acum prin puterea lui Dumnezeu. El împlineşte ceea ce promite.
Din acest verset se deduc patru concluzii:
- Nu este necesar bici un timp intermediar (de purificare şi curăţire), înainte ca un credincios adormit să intre în fericire. Căci Domnul spune răufăcătorului, că el astăzi va fi deja cu El în Paradis. În afară de aceasta, somnul morţii se referă numai la trup, care se odihneşte în mormânt până în ziua învierii. De aceea aceasta contrazice indirect învăţătura despre adormirea sufletului, care afirmă, că sfinţii adormiţi se află într-un fel de „stare de adormire” până în ziua învierii.
- Dimpotrivă, cei care au adormit în Hristos se află deja acum în prezenţa Lui directă şi sunt conştienţi de aceasta. „Astăzi vei fi cu Mine în paradis”, aşa era făgăduinţa Domnului dată răufăcătorului care credea în El. Acest om aştepta Împărăţia mesianică. El credea că Domnul era Împăratul iudeilor şi că El la timpul lui Dumnezeu va primi Împărăţia: o Împărăţie, în care şi sfinţii înviaţi vor avea un loc. Apoi el se aştepta să aibă parte de favoarea Împăratului. Însă el a primit ceva mult mai bun: un loc în Paradisul lui Dumnezeu, unde el putea şedea deja la masă în prezenţa Domnului.
- În Luca 16 acest loc este numit încă „sânul lui Avraam”, însă aceasta a avut loc pe când Domnul încă nu înfăptuise lucrarea. Începând din momentul în care El a înviat şi este glorificat la dreapta lui Dumnezeu, Avraam, tatăl credincioşilor, nu mai stă în centru atenţiei. Să fi la Hristos şi cu Hristos, aceasta este acum partea cea mai bună. De altfel aceasta este valabil nu numai pentru starea intermediară, deci pentru timpul între moarte şi înviere. Pentru învierea celor adormiţi şi transformarea credincioşilor care mai trăiesc încă pe pământ – la răpirea Bisericii – este valabilă făgăduinţa aceasta: „… şi astfel vom fi pentru totdeauna la Domnul” (1 Tesaloniceni 4.17).
- Acest loc se numeşte de acum înainte „Paradis”, ca pereche cerească a grădinii Eden. Hristos este acolo ca adevăratul pom al vieţii şi Duhul Sfânt este acolo ca Izvor al apei vieţii. Setea şi foamea inimii vor fi satisfăcute în orice privinţă. Cei adormiţi în Hristos sunt deci deja acum nespus de fericiţi.
Biserica: Grădina de plăceri a lui Dumnezeu
… acum şi în viitor
Hugo Bouter
Versete călăuzitoare: Cântarea cântărilor 4.12-14
Cântarea cântărilor 4.12-14: Eşti o grădină închisă, sora mea, mireaso! Un izvor închis, o fântână pecetluită! Lăstarii tăi sunt un paradis de rodii, cu roade scumpe; hena cu nard, nard şi şofran, trestie mirositoare şi scorţişoară, cu tot felul de arbori de tămâie; smirnă şi aloe, cu cele mai alese miresme.
Paradisul lui Dumnezeu
Grădina Eden era grădina de plăceri a lui Dumnezeu, însă prin căderea în păcat Paradisul pământesc s-a pierdut curând. Acum este un Paradis nou, adică ceresc, unde credincioşii adormiţi sunt deja la Hristos. Hristos a făgăduit tâlharului, care era răstignit împreună cu El: „Astăzi vei fi cu Mine în Paradis” (Luca 23.43). Cei adormiţi aud acolo, aşa cum spune Pavel, lucruri de nespus, pe care nu-i este îngăduit omului de pe pământ să le vorbească (2 Corinteni 12.4).
Acest Paradis ceresc este numit accentuat în ultima carte a Bibliei Paradisul lui Dumnezeu. Păcatul şi eşecul primului om – cu toate urmările groaznice – vor fi atunci pentru totdeauna alungate. Cine biruie în lupta pământească prin puterea lui Dumnezeu va avea dreptul să mănânce pentru totdeauna „din pomul vieţii, care este în Paradisul lui Dumnezeu” (Apocalipsa 2.7). Pomul vieţii este Hristos Însuşi. El Însuşi S-a numit „lemnul verde” (Luca 23.31). El putea fi comparat cu „un pom sădit lângă pâraie de apă, care îşi dă rodul la timpul lui” (Psalmul 1.3). „Mâncatul” din acest pom al vieţii înseamnă să te hrăneşti din Persoana Lui, să ai parte de viaţa Lui.
În acest tablou se exprimă dependenţa noastră totală de El. Aici este realmente vorba de o binecuvântare spirituală de bază, care este privilegiul fiecărui credincios adevărat. Prin credinţă avem voie deja astăzi să ne „hrănim” din El şi să avem parte de viaţa Sa, viaţa cerească. Aceasta va fi aşa şi în cer, însă atunci în toată desăvârşirea. În Paradisul lui Dumnezeu, din care păcatul şi moartea au fost înlăturate pentru veşnicie, Hristos dă alor Săi să mănânce „din pomul vieţii”.
Acest Paradis al lui Dumnezeu va coborî în curând din cer – în înfăţişarea Ierusalimului nou, centrul guvernării lui Dumnezeu -, şi pomul şi apa vieţii vor fi spre vindecarea omenirii în Împărăţia păcii care va veni. Frunzele pomilor vor sluji la vindecarea naţiunilor (Apocalipsa 22.2). Mâncatul din rodul pomului este rezervat evident numai sfinţilor cereşti, locuitorilor cetăţii (compară cu Apocalipsa 2.7; 22.14).
Biserica lui Dumnezeu
Dar este şi o altă aplicaţie, una actuală.[1] Este mai mult decât numai trecutul îndepărtat (în cartea Geneza) şi probabil viitorul apropiat (în cartea Apocalipsa). Biserica Dumnezeului cel viu este în timpul actual „grădina de plăceri” a lui Dumnezeu pe pământ, chiar dacă aceasta nu întotdeauna se vede. Potrivit gândurilor lui Dumnezeu Biserica trebuie să fie „o grădină închisă” şi „un izvor pecetluit” pentru El şi pentru Domnul Isus. Aceste două imagini vorbesc despre despărţirea desăvârşită de rău şi dăruirea faţă de Mirele ceresc.
Aceasta ne conduce la ceea ce noi găsim în Cântarea cântărilor 4, la care ne-am referit deja. Mirele spune acolo despre mireasă: „Eşti o grădină închisă, sora mea, mireaso! Un izvor închis, o fântână pecetluită! Lăstarii tăi sunt un paradis de rodii, cu roade scumpe; hena cu nard, nard cu şofran, trestie mirositoare şi scorţişoară, cu tot felul de arbori de tămâie; mireasmă şi aloe, cu cele mai alese miresme” (Cântarea cântărilor 4.12-14).
Sunt deci numeroase fructe şi lucruri preţioase, pe care mirele le găseşte la mireasa sa. Aşa este şi la Biserică, care este subiectul dragostei Domnului. Posesorul ei ceresc Îşi găseşte bucuria în ea. Hristos găseşte înviorare în „grădina de plăceri” a Sa, căci El vede acolo tot felul de fructe, cum este rodia (care în Biblie stă întotdeauna în legătură cu slujba preoţească şi Locul sfânt). Rodul Duhului este din belşug prezent. Da, sunt chiar mirodenii preţioase şi tămâie mirositoare: nard şi şofran, trestie mirositoare şi scorţişoară, smirnă şi aloe. Aceste mirodenii – în mod deosebit „nardul” – vorbesc despre adorare şi „tămâia preţioasă” şi „tămâia” despre jertfele spirituale, pe care noi ca credincioşi avem voie să le aducem (Psalmul 141.2; Ioan 12.3; Apocalipsa 8.3).
La fel şi primul Paradis – în orice caz ţara Havila, unde curgea râul Pison – cunoştea şi alte bogăţii decât apa şi pomii fructiferi. Acolo era aur de calitate bună şi pietre preţioase, şi anume onix. În afară de aceasta acolo era şi o tămâie balsamică plăcut mirositoare, bedelium (Geneza 2.12).
Aurul şi pietrele preţioase vorbesc despre gloria divină, maiestate şi lux. Le regăsim şi în noul Ierusalim (Apocalipsa 21.18-21). Cetatea are gloria lui Dumnezeu, căci El a pus gloria Sa peste ea. Biserica glorificată este împodobită cu onoarea Domnului şi Mirelui ei.
Tămâia balsamică plăcut mirositoare vorbeşte despre tămâia aleasă sfântă, parfumul care se ridică din mijlocul celor răscumpăraţi spre onoarea lui Dumnezeu şi a Mielului (compară cu Apocalipsa 5.8; 8.3). Adorarea noastră Îi aparţine numai Lui, până în toată veşnicia.
Templul şi cetatea lui Dumnezeu
Cine are voie să păşească în acest Paradis? În cartea Apocalipsa 2 şi 3 credincioşii fideli sunt numiţi de fiecare dată ca „învingător”. În cadrul Bisericii eşuate sunt din fericire totdeauna oameni care au o ureche deschisă la strigătul Duhului Sfânt.
Scrisorile adresate primelor trei biserici se încheie cu făgăduinţa binecuvântării pentru aceste „rămăşiţe”, însă la ultimele patru biserici sunt apelaţi mai întâi învingătorii şi abia după aceea urmează refrenul: „Cine are urechi să audă ceea ce Duhul spune adunărilor!” Aceasta ne arată că începând cu Tiatira nu mai este posibilă o restabilire pentru întreaga biserică. Duhul Sfânt aşteaptă aceasta numai de la învingători.
Prima biserică – cea din Efes – reprezintă poziţia generală a Bisericii lui Dumnezeu. Caracterul, cu care Domnul Se prezintă pe Sine Însuşi aici, este de asemenea general. El are autoritate asupra stelelor şi umblă în mijlocul sfeşnicelor de aur. Făgăduinţa pentru învingători este binecuvântarea creştină generală: posedarea vieţii, care se găseşte numai în Hristos, şi anume mâncatul din pomul vieţii, care este în Paradisul lui Dumnezeu (Apocalipsa 2.7).
Posesiunea în Persoana lui Hristos conduce la identificarea cu El şi cu viitorul Lui minunat. Aceasta este descrisă în mod deosebit în scrisoarea adresată bisericii din Filadelfia. Biserica din Filadelfia nu primeşte nici o mustrare de la Domnul. Această biserică se desparte de nedreptatea din Casa lui Dumnezeu şi s-a pus deoparte pentru Hristos ca Cel sfânt şi adevărat, în ascultare faţă de Cuvântul Său şi credincioşie faţă de Numele Său. Pe această bază ea exprimă adevărul despre Biserică conform Scripturii.
Ea are într-adevăr putere mică, însă curând va deveni vizibilă valoarea credincioşiei ei. Când Biserica apare cu Hristos în glorie, ea va avea un loc permanent în aceasta – ca şi stâlpii Iachin şi Boas în Templu. Ceea ce ea exprimă acum cu toată slăbiciunea, va fi văzut atunci cu desăvârşire. Această rămăşiţă învingătoare are parte de gloria Domnului şi de Templu şi de cetatea lui Dumnezeu, care va coborî atunci din cer (Apocalipsa 3.10-12).
Filadelfia, ca o rămăşiţă credincioasă, exprimă deja acum gândurile lui Dumnezeu referitoare la Biserică şi aşteaptă timpul, când toate aceste planuri şi gânduri se vor împlini în glorie. Ea nu numai ţine cu tărie la „planul” referitor la Biserică, aşa cum este arătat în Cuvânt, ci este şi conştientă că acesta în curând se va împlini în chip minunat: ea aşteaptă Paradisul lui Dumnezeu, noul Ierusalim.
Deci este un context strâns între Filadelfia şi Biserică, aşa cum ea va fi arătată curând în glorie. Aceasta este exprimat clar şi în făgăduinţa dăruită aici învingătorului: „Pe învingător îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi afară nicidecum; şi voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care coboară din cer, de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou” (Apocalipsa 3.12).
Deci aceşti credincioşi aparent slabi sunt un exemplu pentru putere în Templul lui Dumnezeu şi în afară de aceasta sunt cetăţeni recunoscuţi ai cetăţii cereşti. Purtarea Numelui măreţ al lui Dumnezeu, al lui Hristos şi al noului Ierusalim vorbeşte despre recunoştinţă şi ataşament, despre unire. Viitorul nostru este în această cetate cerească, care posedă gloria lui Dumnezeu şi care luminează pământul cu strălucirea ei.
În Apocalipsa 21 şi Apocalipsa 22 această temă este dezbătută în continuare, şi acolo vedem din nou unitatea strânsă, care există între Dumnezeu şi Hristos pe de o parte, şi Biserica glorificată, pe de altă parte. Starea ei paradisiacă şi binecuvântările ei le datorează prezenţei pomului vieţii şi apei vieţii, care sunt descrise clar aici (Apocalipsa 21.6; 22.1,2,14,19).
Partea anterioarăPartea următoare
Adnotare
[1]Aici este vorba de o aplicaţie practică a Cântării cântărilor. Mulţi comentatori accentuează pe drept, că mireasa în Vechiul Testament este poporul Israel. La Muntele Sinai s-a intrat într-un legământ de căsnicie cu Domnul, şi călătoria prin pustie era timpul logodnei (Ieremia 2.2). Biserica însă este mireasa Mielului, şi fiecare credincios în parte cunoaşte o legătură de dragoste clară cu El.
Paradisul – „Grădina de plăceri” pe pământ
Pomul vieţii şi apa vieţii
Hugo Bouter
Versete călăuzitoare: Geneza 2.8-10
Geneza 2.8-10: Şi Domnul Dumnezeu a plantat o grădină în Eden … Şi, din pământ, Domnul Dumnezeu a făcut să crească tot felul de pomi plăcuţi la vedere şi buni de mâncat şi pomul vieţii în mijlocul grădinii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. Şi un râu ieşea din Eden ca să ude grădina; şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe.
Grădina Eden
Undeva în ţara celor două fluvii, între cele două fluvii Eufrat şi Tigru, conform cu Geneza 2 era grădina în care Dumnezeu a aşezat pe primul om, pe care El l-a întocmit. De cele mai multe ori noi vorbim, despre „Paradis”. Cuvântul acesta are origine persană şi înseamnă „grădină de plăceri”. El se întâlneşte numai de câteva ori în Vechiul Testament, între altele în Cântarea cântărilor 4.13. Locul acesta are importanţă şi pentru tema noastră, aşa cum vom vedea în capitolul 2.
În cărticica aceasta ne interesează înainte de toate înţelesul spiritual şi simbolic al fluviilor Paradisului şi al pomului vieţii, desigur fără să vrem să aducem pagubă înţelesului literal şi istoric. Grădina Eden, cei doi pomi şi şarpele vorbitor sunt fără îndoială lucruri perceptibile cu simţurile. Este însă remarcabil, că Biblia nu numai începe cu Paradisul, ci şi ea se încheie cu el. În ultima carte a Bibliei găsim, ca să zicem aşa, perechea grădinii Eden: un Paradis ceresc, Paradisul lui Dumnezeu (Apocalipsa 2.7).
În cartea Apocalipsa sunt atât paralele cât şi contraste faţă de cartea Geneza. În cartea Apocalipsa se spune categoric că nu este Paradisul omului, sau Paradisul pentru om, ci este Paradisul lui Dumnezeu. Este grădina Lui de plăceri şi este un har mare, că noi ca şi copii ai lui Dumnezeu avem voie să luăm parte la bucuria Sa. Păcatul nu mai poate pătrunde în Paradisul lui Dumnezeu, şi de asemenea nu este nici un loc pentru diavol şi moarte. Aceştia sunt vrăjmaşi biruiţi (1 Corinteni 15.26; Apocalipsa 21.4). Nici măcar pomul cunoaşterii binelui şi răului nu se întâlneşte acolo (compară Geneza 2.9; 3.3 cu Apocalipsa 2.7; 22.2,14). Aceasta este foarte remarcabil.
De aceea concluzia este, că atunci nu va mai fi posibilitatea de a păcătui: conştiinţa nu ne va mai putea atunci învinovăţi şi acuza. Conform poziţiei, aceasta este deja acum realitate pentru noi creştinii credincioşi. Prin lucrarea înfăptuită de Hristos noi am fost deja acum curăţiţi de conştienţa răului, adică de o conştiinţă rea (Evrei 10.22). Aceasta este poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu în Hristos, căci noi suntem desăvârşit de curaţi în Domnul glorificat (compară cu Efeseni 1.4-6). Însă noi ştim foarte bine, că deseori practica arată altfel, şi anume, că un credincios mai păcătuieşte după întoarcerea lui la Dumnezeu şi că atunci conştiinţa lui îl acuză. Atunci este necesară mărturisirea vinei şi păcatului, pentru a restabili părtăşia practică cu Dumnezeu. În Paradisul lui Dumnezeu aceasta este definitiv exclusă
Adevăratul pom al vieţii este Hristos
Descrierea grădinii Eden începe cu descrierea pomilor, pe care Domnul Dumnezeu i-a lăsat să crească din pământ (Geneza 2.9). Pomul vieţii în mijlocul grădinii este amintit în mod deosebit, precum şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. După aceea urmează unele informaţii referitoare la râul din Paradis (Geneza 2.10). Din grădina însăşi ieşea un râu, ca s-o ude şi s-o facă roditoare. El se împărţea de acolo în patru râuri şi aceste patru râuri aduceau de asemenea rodire în toată lumea cunoscută în vremea aceea. Din grădină curgea un râu cu apă vie în ţările din jur.
Este posibil ca pomul vieţii din Geneza 2 să nu fie amintit la întâmplare primul şi abia după aceea apa vie. După o argumentare logică ordinea ar fi inversă: fără apă nicidecum nu poate fi vorba de creşterea pomilor. Ambele lucruri, ambele binecuvântări aparţin în mod obişnuit în creaţie împreună şi nu se poate primi una fără cealaltă. Însă accentul se pune evident pe pomul vieţii, care este o imagine despre Hristos. El era adevăratul drept,Omul care pe drept era binecuvântat, deoarece încrederea Lui era desăvârşit pusă în Dumnezeu (Psalmul 1.3; Ieremia 17.7,8). El era un pom, plantat lângă râuri de apă, care Îşi dă rodul la timpul lui.
Hristos a murit din pricina păcatelor noastre şi a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră (Romani 4.25). Ca Domnul înviat El a revărsat din cer Duhul Sfânt pe pământul acesta. Duhul nu putea veni, înainte ca Isus să fie glorificat (Ioan 7.39).
Hristos şi apa vie a Duhului
De aceea Hristos şi Duhul aparţin împreună şi nu trebuie despărţite unul de altul, aşa cum pomul vieţii şi apa vieţii aparţin împreună. Însă în Scriptură accentul este pus înainte de toate pe persoana lui Hristos (Om adevărat şi Dumnezeu adevărat) şi pe lucrarea, pe care El a făcut-o aici pe pământ. Aceasta este baza pentru revărsarea Duhului Sfânt, care a venit ca să glorifice pe Hristos (Ioan 16.14).
Duhul a coborât pe pământ ca o ploaie liniştită, ca un râu de apă vie. Apa este tabloul biblic cunoscut despre Duhul. Isaia a vorbit deja despre aceasta: „Pentru că voi turna apă peste cel însetat şi râuri peste pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta şi binecuvântarea Mea peste urmaşii tăi; şi vor răsări prin iarbă ca sălciile lângă pâraiele de apă” (Isaia 44.3,4).
În Apocalipsa 22 este vorba mai întâi de râul de apă vie, care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. Abia după aceea citim despre pomul vieţii: Acesta stă nu numai pe ambele maluri ale râului, ci şi în mijlocul străzii, care străbate noul Ierusalim. Însă originea râului este tronul lui Dumnezeu şi al Mielului, acesta este Domnul mort şi înviat (compară cu Apocalipsa 5). Lucrarea lui Hristos este deci aici prezentată ca bază a râului binecuvântării. Râul izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. Duhul pleacă de la Tatăl şi de la Fiul, care aici pe pământ a devenit Mielul lui Dumnezeu (Ioan 14.26; 15.26; 16.7).
În Apocalipsa 2.7 este vorba numai despre „Pomul vieţii, care este în Paradisul lui Dumnezeu”. Hristos Însuşi făgăduieşte în versetul acesta biruitorilor din biserica din Efes, că El le va da să mănânce din acest pom. Deci aici lipseşte o descriere a râului; tot accentul se pune pe pomul vieţii. Biruitorii vor fi la Domnul în glorie şi vor avea dreptul să se „hrănească” din El. El ne-a dăruit deja acum viaţa veşnică; noi o posedăm în El. Însă atunci El Însuşi va fi moştenirea noastră, şi noi vom putea savura liber din El. El, Cel care este centrul tuturor căilor de guvernare ale lui Dumnezeu (compară cu Apocalipsa 5.6), este şi centrul Paradisului lui Dumnezeu. Nimeni nu ne mai poate interzice accesul la El. Nu mai este nici un heruvim cu sabia învăpăiată, care să baricadeze intrarea. Să fi la Hristos, la El în Paradis, este mult mai bine (Filipeni 1.23).
Aşa a făgăduit Mântuitorul Însuşi răufăcătorului, care era răstignit împreună cu El: „Adevărat îţi spun: astăzi vei fi cu Mine în Paradis” (Luca 23.43). Savurarea netulburată din Pomul vieţii trebuia să fie partea lui în aceeaşi zi în grădina cerească. Ce va fi, să fi pentru totdeauna la Domnul!
Credinţa în Hristos cel răstignit a eliberat intrarea pentru acest om. Şi aceasta este valabil pentru fiecare care îşi pune încrederea în Domnul Isus Hristos. Curăţirea de păcat şi de vină şi îmbrăcarea cu hainele mântuirii deschid intrarea în Paradisul lui Dumnezeu, aşa că noi avem dreptul la savurarea veşnică din Pomul vieţii: „Ferice de cei care îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!” (Apocalipsa 22.14).
Apa vieţii este pentru oricine are sete
Mai este ceva cu privire la apa vieţii. Din Geneza 2 rezultă că râul din Paradis uda nu numai grădina, ci aproviziona cu apă şi lumea de atunci. El se ramifica în patru râuri. Râul Pison înconjura ţara Havila, „unde este aur”. Râul Ghihon înconjura ţara Cuş (Etiopia). Şi râul Hidechel (Tigru) şi râul Eufrat aproviziona cu apă toată ţara celor două râuri (Geneza 2.10-13). Râul apei vieţii constituia înviorare pentru întreg pământul.
La fel este şi în sens spiritual. Apa vieţii satisface nu numai nevoile noastre personale ca credincioşi, ci ea se revarsă şi în afară, ca să răspândească binecuvântare. Este nu numai în noi un izvor de apă, care curge în viaţa veşnică, ci râul apei vii curge şi dinlăuntrul nostru în afară (Ioan 4.14; 7.38). Este suficient de mult, ca să învioreze o lume însetată, oferta de har a lui Dumnezeu este universală.
De aceea găsim în Apocalipsa 22 şi o invitaţie adresată tuturor celor însetaţi. Ioan scrie: „Şi cine însetează să vină; şi cine vrea, să ia apa vieţii fără plată” (Apocalipsa 22.17). Râul cu apa vieţii curge nu numai în cetate, în noul Ierusalim, pentru ca locuitorii să se poată înviora; râul binecuvântării curge mai departe şi este disponibil pentru aceia care sunt încă în afară. Mântuirea în Hristos se primeşte gratis. Toţi cei însetaţi au voie să vină la ape şi să bea (Isaia 55.1).
Cele trei râuri împrejmuiesc, ca să zicem aşa, toată lumea. Sunt râuri mari şi curg repede. Apele răbufnesc şi spumegă; aceasta rezultă clar din numele primelor trei râuri. Pison înseamnă „revărsare”, Ghihon înseamnă „vijelios” şi Tigru (sau: Hidechel) înseamnă „iute ca săgeata”. Numele Eufrat înseamnă probabil şi „apă roditoare” – acest înţeles este foarte potrivit, deoarece apa curgătoare dă viaţă şi rodire. Ca urmare, pământul dă iarbă proaspătă, plante, care dau sămânţă, şi pomi roditori (Geneza 1.11,12).
Dacă am devenit copii ai lui Dumnezeu şi suntem „plantaţi” în grădina lui Dumnezeu, putem aduce rod pentru El (Romani 7.4). Dacă am „mâncat” din pomul vieţii, acesta este Hristos Însuşi, noi am primit viaţa veşnică prin El. Atunci putem creşte şi în credinţă, şi în sens spiritual devenim pomi roditori, care au fost plantaţi lângă râuri de apă. Apa vieţi este, aşa cum am spus, o imagine a Duhului dătător de viaţă, care locuieşte în orice credincios adevărat. Duhul nu numai astâmpără setea noastră, ci El ne face să aducem rod: rod pentru Dumnezeu şi rod pentru aproapele. Roada Duhului este prezentată în Noul Testament în nouă feluri: dragoste, bucurie , pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe, înfrânare” (Galateni 5.22).
Tradus de la: Das Paradies – der „Lustgarten” auf der Erde
Traducere: Ion Simionescu
Epistola către Evrei capitolul 9
Evrei 9
Hermanus Cornelis Voorhoeve
Cont pe https://www.soundwords.de/ro/epistola-catre-evrei-capitolul-9-a11170.html
Dacă desăvârşirea ar fi venit prin preoţia levitică, atunci nu ar mai fi fost necesară o altă preoţie după rânduiala lui Melhisedec; dacă ar fi fost păstrat legământul dintâi, atunci nu mai era nevoie să vină un al doilea legământ, un legământ nou; aşa ar fi spus Pavel. Dacă exista o preoţie după rânduiala lui Mehisedec, atunci preoţia levitică decădea, şi dacă a venit un legământ nou, atunci primul este îmbătrânit şi aproape de dispariţie. Aceasta era clar şi precis; însă acum se merită să se arate din ce motive nu putea să rămână vechea perioadă. Aceasta este ceea ce scriitorul epistolei prezintă în acest capitol 9. El arată că sub legământul dintâi nimeni nu avea acces în prezenţa lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu era ascuns în spatele perdelei; nu putea fi vorba de o conştiinţă curăţită, deoarece sângele taurilor şi ţapilor nu puteau îndepărta păcatele; şi deoarece nu avusese loc o eliberare desăvârşită.
Dar înainte ca el să se ocupe ce aceasta, Pavel se preocupă de descrierea cu reverenţă a cortului întâlnirii şi echipamentului lui. Cei drept, el spune că acum nu doreşte să vorbească în detaliu despre aceste lucruri, este însă remarcabil că el enumeră toate acestea aici. Este ca şi cum el ar vrea să prezinte cititorilor săi frumuseţea şi gloria cortului întâlnirii, dat şi dotat de Dumnezeu Însuşi, pentru ca apoi să le creeze o impresie mai profundă despre frumuseţea şi gloria lucrurilor cereşti, al căror simbol erau aceste echipamente. Şi totodată el vrea să convingă pe cititorii săi de faptul că oricât de frumos era acest cort al întâlnirii şi oricât de minunate erau lucrurile din el, acum ele nu mai aveau nici o însemnătate, după ce realitatea simbolizată de toate acestea a venit în Hristos, şi că cine va rămâne la ele şi va ţine cu tărie la ele, acela nu mai avea un Loc Preasfânt voit şi dat de Dumnezeu, ci un Loc Preasfânt lumesc. Căci dacă Dumnezeu consideră Locul Preasfânt dat de El ca fiind învechit şi este dat dispariţiei, atunci acesta nu se mai deosebeşte cu nimic de locurile sfinte făcute de oameni. În acelaşi fel vorbeşte Pavel, printre altele, în epistola către Coloseni, despre Lege – elementele (principiile) lumii – care, dată fiind de Dumnezeu, a fost totuşi scoasă din centru de Hristos.
Remarcabil este faptul că aici, cu toate că în capitolul anterior este vorba de Templu, care curând va dispare, Pavel vorbeşte nu despre Templu, ci despre cortul întâlnirii. Motivul este, că Templul lui Solomon ne aminteşte de Împărăţia de o mie de ani, în timp ce cortul întâlnirii ne face să ne gândim la călătoria lui Israel prin pustie. Şi poziţia creştinilor se aseamănă cu poziţia lui Israel în pustie. Poporul lui Dumnezeu nu a intrat încă în ţara făgăduită, ci umblă încă ca pelerin şi străin pe pământ; şi epistola către Evrei priveşte, aşa cum am remarcat de mai multe ori, poporul lui Dumnezeu exclusiv ca pelerini prin lumea aceasta şi prin pustie spre Canaanul ceresc. Cu toate că cortul întâlnirii dispăruse deja de mult şi Pavel numeşte chiar lucruri care aparţin Templului, el vorbeşte totuşi intenţionat despre cortul întâlnirii, căci altfel ţelul, pe care Duhul Sfânt îl urmăreşte în această epistolă, s-ar pierde, căci noi ca creştini nu suntem ca Israel în ţară, ci ca Israel în pustie.
După descrierea frumuseţii şi caracterului ales al cortului întâlnirii şi a celor aflate în cort (Evrei 9.1-5), Pavel prezintă mai întâi, că atâta timp cât a existat cortul din faţă, drumul spre Sfânta Sfintelor nu era încă deschis. Nimeni nu avea voie să intre în Sfânta Sfintelor. În cortul din faţă, şi anume Locul sfânt, intrau preoţii în orice timp, ca să facă slujba (Evrei 9.6); dar în Sfânta Sfintelor nu avea voie să intre nimeni. Numai marele preot trebuia să intre odată pe an, în marea zi a ispăşirii, în Sfânta Sfintelor, dar nu ca să venereze pe Dumnezeu, ci ca să facă ispăşire cu sângele animalelor, pe care el le jertfea pentru sine însuşi şi pentru greşelile poporului. Poporul nu avea voie să meargă mai departe decât curtea din faţă; preoţii aveau voie să intre în Locul sfânt, şi marele preot nu mai mult decât o singură dată pe an în Sfânta Sfintelor (Evrei 9.7). Deci nici un om de pe pământ nu avea acces la Dumnezeu. Atâta timp cât păcatul nu a fost desfiinţat şi păcatele nu erau ispăşite, nimeni nu putea exista înaintea lui Dumnezeu. Chiar şi marele preot trebuia, ca să nu moară, să acopere cu un nor de tămâie chivotul legământului, unde Dumnezeu Îşi avea tronul între heruvimi. Pavel spune:
Evrei 9.8: Duhul Sfânt arătând aceasta: calea spre Sfânta Sfintelor nu era încă arătată, atât timp cât exista întâiul cort.
Dar acum drumul spre Sfânta Sfintelor este deschis, perdeaua ruptă, cerul este deschis.
Evrei 9.11-12: Dar Hristos, venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, prin cortul mai mare şi mai desăvârşit, nefăcut de mână (adică nu din această creaţie), nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu propriul Său sânge, a intrat odată pentru totdeauna în Sfânta sfintelor, după ce a obţinut o răscumpărare eternă.
Orice obstacol a fost îndepărtat şi fiecare credincios este admis în prezenţa lui Dumnezeu. El are acces la Dumnezeu, în lumina în care El Însuşi este. Desăvârşită mântuire! Căci cum am putea noi păşi în prezenţa sfântă a lui Dumnezeu, dacă nu ar fi în chip desăvârşit îndepărtat tot ce ne despărţea de El? Cu toate că aici noi nu suntem învăţaţi, ca în epistola către Efeseni, că noi am fost aşezaţi împreună cu Hristos în locurile cereşti şi unirea noastră cu Hristos nu este tratată în această epistolă, totuşi se constată realitatea minunată, că noi avem acces la Dumnezeu în Sfânta Sfintelor şi putem intra cu îndrăzneală în locuinţa sfântă a lui Dumnezeu, unde nimic nu poate intra care este în contradicţie cu El.
Însă mai mult chiar. Noi nu numai avem acces în Sfânta Sfintelor cerească, ci noi, pe baza lucrării înfăptuite de Hristos, am fost aduşi într-o poziţie care ne face apţi să ne folosim cu bucurie de acest privilegiu al nostru. Hristos ne-a făcut desăvârşiţi în ceea ce priveşte conştiinţa, aşa că noi putem intra în Sfânta Sfintelor fără să avem vreo teamă, sau altceva care să ne reţină sau să ne împovăreze. Să ne gândim că o conştiinţă desăvârşită este cu totul altceva decât o conştiinţă nevinovată, care, fericită în nevinovăţia ei, nu cunoaşte răul, dar la fel de puţin ştie ce este Dumnezeu în sfinţenia Sa. O conştiinţă desăvârşită cunoaşte pe Dumnezeu; ea este curăţită; ea are cunoştinţa binelui şi răului în concordanţă cu lumina lui Dumnezeu şi ştie că a fost curăţită de toate păcatele corespunzător sfinţeniei lui Dumnezeu Însuşi. Sângele de ţapi şi de viţei nu putea face desăvârşiţi, în ceea ce priveşte conştiinţa, pe cei care făceau slujba; şi tot aşa de puţin era în stare să facă toate ceremonialurile şi prescripţiile Legi şi diferitele spălări; acestea puteau curăţii numai carnea, aşa că în exterior se puteau apropia de Dumnezeu. O curăţire adevărată de păcat, prin care sufletul poate fi în lumină în prezenţa lui Dumnezeu, cu o conştiinţă care nu acuză, deoarece păcatul a fost nimicit, nu putea fi realizată prin aceste jertfe şi spălări (Evrei 9.9-10). Dar, mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru harul Său!
Hristos a făcut lucrarea. El este, după ce El a intrat pentru noi în Sfânta Sfintelor cerească şi veşnică, acolo Martorul pentru îndepărtarea păcatului, aşa că conştiinţa este eliberată de păcat, căci ştim, că El, Cel care a purtat păcatele noastre, este în prezenţa lui Dumnezeu, după ce a făcut o ispăşire desăvârşită pentru păcate. De aceea noi avem nu numai curăţirea de păcatele noastre, ci şi curăţirea conştiinţei noastre, aşa că noi în libertate deplină şi cu bucuria inimii putem apărea înaintea Lui, înaintea Aceluia care ne iubeşte aşa de mult.
Dar nu numai aceasta. Hristos, care a intrat odată pentru totdeauna în cer, rămâne acolo pentru totdeauna; El a intrat în Sfânta Sfintelor cerească pe baza unei răscumpărări veşnice, pe baza sângelui Său, care îşi păstrează pentru totdeauna valoarea sa şi eficacitatea sa. Lucrarea a fost înfăptuită pe deplin şi niciodată nu-şi pierde valabilitatea ei veşnică. Dacă păcatul a fost înlăturat, dacă Dumnezeu a fost glorificat şi dreptatea Lui a fost satisfăcută, atunci valoarea acestei lucrări şi puterea ei niciodată nu se pot schimba. Răscumpărarea nu este una temporală sau de moment, ci una veşnică.
Aici ne sunt prezentate trei urmări ale lucrării înfăptuite de Hristos: intrare liberă în prezenţa lui Dumnezeu, o conştiinţă curăţită şi o răscumpărare veşnică.
În afară de aceasta în aceste versete mai sunt tratate alte trei puncte importante. Întâi:
Evrei 9.11: Hristos este Mare Preot al bunurilor viitoare.
Dacă Duhul Sfânt vorbeşte aici despre „bunurile viitoare”, atunci punctul de plecare este Israel înainte de venirea lui Hristos.
Aceste bunuri viitoare vor fi dăruite lui Israel, când Mesia va veni în Împărăţia Sa. Dacă noi am avea deja aceste bunuri, acum după ce creştinismul a venit, atunci nu ar mai putea fi vorba de bunuri viitoare, ci atunci ar trebui să spunem: noi le posedăm. Relaţia noastră actuală cu Hristos este una cerească; El este Mare Preot într-un cort al întâlnirii mai bun şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, aceasta înseamnă, nu aparţine creaţiei acesteia; El este în cer, şi noi avem acolo locul nostru.
Mai important şi cu urmări mult mai vaste este punctul al doilea.
Evrei 9.13,14: Hristos prin Duhul veşnic S-a jertfit pe Sine Însuşi fără pată lui Dumnezeu. „Pentru că, dacă sângele de tauri şi de ţapi şi cenuşa unei viţele, stropindu-i pe cei întinaţi, îi sfinţeşte pentru curăţia cărnii, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care prin Duhul etern S-a oferit pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, va curăţa conştiinţa voastră de fapte moarte, ca să-I slujiţi Dumnezeului celui viu!
Ce revelaţie minunată cu privire la jertfa preţioasă a lui Hristos. El S-a jertfit pe Sine Însuşi de bună voie lui Dumnezeu. Desigur, Dumnezeu L-a trimis în lumea aceasta, ca să fie înălţat pe cruce pentru noi. Dumnezeu L-a făcut păcat şi a lăsat păcatele noastre să fie asupra Lui. Dumnezeu L-a pedepsit, condamnat şi L-a părăsit, L-a pus în ţărâna pământului şi L-a zdrobit. Dumnezeu nu a cruţat pe singurul Lui Fiu preaiubit, ci L-a dat la moarte pentru noi. Deoarece Hristos pe cruce a ocupat locul nostru de păcătoşi responsabili, pedeapsa şi judecata lui Dumnezeu trebuiau să vină asupra Lui; El trebuia să moară. De îndată ce El a fost făcut păcat, Dumnezeul sfânt a trebuit să-L condamne potrivit dreptăţii Sale. În aceasta Dumnezeu a revelat dragostea Sa nespus de mare pentru păcătoşi. Însă jertfa lui Hristos nu este privită aici din acest punct de vedere. El nu ne este prezentat aici ca jertfă pentru păcat şi jertfă pentru vină, ci ca jertfă de ardere de tot. Jertfa arderii de tot era o jertfă de bună voie. Aşa S-a jertfit El pe Sine Însuşi. Dumnezeu L-a trimis; dar El a venit pe pământul acesta şi prin hotărârea proprie a inimii Lui, în concordanţă cu voia Tatălui. Dumnezeu L-a pedepsit, condamnat, şi L-a lăsat să moară; dar El S-a dat la moarte prin propria Sa voie. El S-a jertfit pe Sine Însuşi prin Duhul veşnic fără pată lui Dumnezeu.
Despărţit total de păcat începând de la naşterea Sa, Domnul nostru prin puterea Duhului Sfânt nu numai că nu a cunoscut nici un păcat şi nu a făcut nici un păcat, aşa că El în toate a fost sfânt şi fără pată; ci El S-a dat pe Sine Însuşi în chip desăvârşit, ca să facă voia Tatălui Său. El a fost ascultător până la moarte, da, chiar moarte de cruce. Deoarece Tatăl voia, şi nu era altă posibilitate de salvare, El a băut paharul mâniei lui Dumnezeu şi S-a dat pe Sine să fie făcut păcat şi să fie un blestem pentru noi. Fără rezerve, fără să Se sustragă de la ceea ce era cel mai îngrozitor pentru El – să fie despărţit de Dumnezeu şi să moară – El S-a dat pe Sine la moarte. Orice pornire a voii Sale era curată în totul; în toate gândurile Sale, precum şi în faptele Sale El era fără cusur. Tatăl putea să-L cerceteze lăuntric şi în afară; El a găsit totul în El în deplină concordanţă cu sfinţenia Sa şi cu dragostea Sa, cu dreptatea Sa şi cu harul Său. Toate faptele Sale şi toate motivaţiile Sale erau desăvârşite în chip divin. El S-a dat pe Sine Însuşi ca să fie făcut păcat şi să poarte păcatele noastre. Desigur, El a fost făcut păcat de către Dumnezeu; dar şi El S-a dat pe Sine Însuşi de bună voie să fie făcut păcat. Era o faptă o voii Sale libere. „Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă”, aşa a zis El în grădina Ghetsimani; şi El a primit paharul mâniei lui Dumnezeu din mâna Tatălui Său, S-a lăsat condus ca un miel la locul de tăiere, S-a predat pedepsei şi judecăţii pentru păcatul nostru şi S-a jertfit lui Dumnezeu. De aceea jertfa Sa era de un bun-miros plăcut înaintea lui Dumnezeu.
Cât de minunată este crucea! Este total imposibil pentru noi să înţelegem adâncimea ei şi să cuprindem gloria ei. Ce a avut loc acolo între Mântuitorul nostru scump şi Dumnezeu depăşeşte mult capacitatea noastră de pricepere. În ceasurile de întuneric şi în moartea Sa El era o jertfă pentru păcat şi o jertfă pentru vină, care a fost adusă pentru păcătoşi şi a fost sacrificată în afara taberei. Dar totodată în aceleaşi ceasuri şi în aceeaşi moarte El era o jertfă de ardere de tot, care se ridica spre tronul lui Dumnezeu ca o mireasmă plăcută. Părăsit de Dumnezeu, deoarece a fost făcut păcat pentru noi, El era în acelaşi timp plăcerea lui Dumnezeu, deoarece El Însuşi prin Duhul veşnic S-a jertfit lui Dumnezeu fără pată.
Dumnezeu a fost glorificat în chip desăvârşit prin această jertfă. Ea era o jertfă desăvârşită, fără cusur, plăcută lui Dumnezeu. De aceea conştiinţa aceluia care se apropie de Dumnezeu prin această jertfă este curăţită de faptele moarte, ca să slujească Dumnezeului celui viu. Acolo unde sângele de ţapi şi de viţei şi cenuşa unei viţele tinere, stropite pe cei necuraţi, nu puteau să facă mai mult decât sfinţirea pentru curăţirea cărnii, sângele lui Hristos, care prin Duhul veşnic S-a jertfit pe Sine Însuşi fără pată lui Dumnezeu, a curăţit conştiinţele noastre, deoarece faptele moarte au fost şterse şi îndepărtate dinaintea lui Dumnezeu.
Ciudată este amintirea de modelele vechiului legământ, din care aici sunt amintite două: marea zi a ispăşirii, în care erau jertfiţi ţapi şi viţei, şi viţeaua roşie, a cărei cenuşă servea la curăţirea zilnică, că să poată avea loc părtăşia cu Dumnezeu. Odată pe an sângele jertfelor de tăiere era dus în Sfânta Sfintelor şi trupul era ars în afara taberei. Aceasta avea loc an de an. Ispăşirea nu era înfăptuită, conştiinţa nu era curăţită. Păcatele nu erau îndepărtate. Dar prin sângele lui Hristos a avut loc o răscumpărare veşnică şi o ispăşire desăvârşită a păcatelor, aşa că toţi, care cred în El, pot păşi cu conştiinţa curăţită înapoia perdelei în prezenţa lui Dumnezeu. Viţeaua roşie însă servea pentru stropirea celor necuraţi, nu cu sânge, ci cu apă, care era amestecată cu cenuşa acestei viţele. În cartea Numeri, unde ne este relatată călătoria lui Israel prin pustie, găsim în capitolul 19 (Numeri 19) legea referitoare la viţeaua roşie. O viţea roşie, tânără, fără defecte, care încă nu a purtat nici un jug, trebuia tăiată în afara taberei şi din sângele ei trebuia stropit de şapte ori spre partea din faţă a cortului întâlnirii, aşa că sângele ei era permanent în prezenţa lui Dumnezeu. După ce viţeaua tânără era arsă, cenuşa trebuia adunată şi păstrată pentru apa de curăţire, şi fiecare, care devenea necurat prin atingerea unui mort, şi aşa mai departe, trebuia stropit cu această apă de curăţire. Un model frumos şi potrivit pentru curăţirea noastră practică! Hristos a murit odată pentru păcat, şi sângele Lui are valoare veşnică în prezenţa lui Dumnezeu. Toţi, care cred în El, au fost curăţiţi şi împăcaţi pentru totdeauna în sângele Lui şi stau în părtăşie cu Dumnezeu. Dar dacă ei au păcătuit, Duhul Sfânt pune înaintea conştiinţei adevărul grav, că păcatul înfăptuit a dus pe Hristos la cruce şi I-au pricinuit aceste suferinţe îngrozitoare şi moartea sub judecata lui Dumnezeu. Aceasta conduce la adevărată smerire şi mărturisire a vinei şi ne face să cunoaştem că prin jertfa Sa totul a fost pus în ordine cu privire la păcat.
Punctul al treilea, care este tratat în aceste versete, se referă la poziţia noastră, care ne face capabili să slujim Dumnezeului celui viu. Curăţiţi pe deplin în conştiinţa noastră de tot ce dă la iveală omul în natura sa păcătoasă – şi care de aceea nu poate fi primit de Dumnezeu -, oricât de îmbucurător ar fi în ochii oamenilor, dacă suntem aduşi în lumina lui Dumnezeu, putem sluji Dumnezeului cel viu. Aceasta nu putea avea loc în iudaism. Existau desigur rânduieli şi prescripţii, prin care relaţia cu Dumnezeu putea fi menţinută în exterior, dar sub Lege nu era nicidecum vorba despre o conştiinţă desăvârşită şi despre o slujbă pentru Dumnezeu din dragoste, potrivit voii Sale. Acesta este privilegiul minunat şi fericit al creştinului. Prin Hristos el are o conştiinţă desăvârşită, în concordanţă cu natura proprie lui Dumnezeu. El slujeşte lui Dumnezeu în libertatea dragostei. Sângele lui Hristos ne curăţă de toate păcatele. Hristos a făcut curăţirea păcatelor noastre prin dăruire de Sine Însuşi, şi prin aceasta El a glorificat pe Dumnezeu, aşa că în Hristos noi am devenit dreptatea lui Dumnezeu şi prin aceasta corespunzător acestei naturi în stare să slujim lui Dumnezeu şi să-L glorificăm.
Dacă rezumăm ce suntem învăţaţi în aceste versete, atunci găsim că Hristos Însuşi a intrat ca Mare Preot al bunurilor viitoare în Sfânta Sfintelor cerească, ca să asigure posedarea acestor lucruri tuturor acelora care se încred în El. Noi avem acum acces la Dumnezeu în lumină, pe baza prezenţei lui Hristos la dreapta lui Dumnezeu; avem pentru totdeauna o conştiinţă curată, aşa că putem apărea cu toată îndrăzneală în prezenţa lui Dumnezeu; şi putem sluji Dumnezeului cel viu în libertatea adevărată a dragostei.
Evrei 9.15a:Şi pentru aceasta este El Mijlocitorul unui legământ nou,
aşa continuă Pavel –
Evrei 9.15b: pentru ca, având loc moartea pentru răscumpărare din încălcările de sub întâiul legământ, cei chemaţi să primească promisiunea moştenirii eterne.
Nu vom reveni acum să vorbim despre învăţătura referitoare la legăminte, deoarece am vorbit detaliat despre aceasta în capitolul anterior. Dar să observăm cum scriitorul inspirat şi aici evită orice aplicare directă a noului legământ. Hristos este Mijlocitorul noului legământ, pentru ca cei chemaţi să primească făgăduinţa moştenirii veşnice. Prin aceasta se lasă loc atât pentru Israel şi Iuda, cu care se va încheia literalmente noul legământ, cât şi pentru noi, care trebuie să devenim, şi suntem, părtaşi la binecuvântările spirituale şi privilegiile acestui legământ.
Esenţialul, despre care este vorba aici, este, că noul legământ, al cărui Mijlocitor este Hristos, se bazează pe sângele Său. Moartea Mijlocitorului era necesară, fără vărsare de sânge nu este iertare. Atâta timp cât încălcările, care au avut loc sub legământul dintâi, nu erau iertate şi ispăşite, nu putea fi vorba de instituirea unui legământ nou. Însă prin moartea lui Hristos a avut loc ispăşirea încălcărilor de sub legământul dintâi. Să observăm că aici se vorbeşte despre încălcări şi nu despre păcate. Păcatul era în lume înainte să existe Legea, dar prin Lege păcatul a condus la încălcarea poruncii lui Dumnezeu. De la Adam şi până la Moise oamenii erau păcătoşi, dar nu călcători de Lege (vezi Romani 5.14); însă atunci când a venit Legea, oamenii, care erau păcătoşi şi din cauza aceasta erau pierduţi, au devenit contravenienţi ai poruncii lui Dumnezeu, prin care păcatul a devenit mai mare şi starea omului a ieşit la lumină.
Necesitatea morţii lui Hristos este arătată de Pavel printr-un exemplu. Cei chemaţi, a spus el, primesc făgăduinţa moştenirii veşnice. Deci, continuă el, dacă este vorba de o moştenire, atunci trebuie să se petreacă aşa cum are loc cu toate moştenirile.
Evrei 9.16,17: Pentru că, unde este un testament, trebuie neapărat să intervină moartea celui care l-a făcut. Pentru că un testament capătă putere după moarte, întrucât nu are nicidecum putere cât trăieşte cel care l-a făcut.
Aşa cum este necesar ca un testator trebuie să moară, pentru ca testamentul făcut de el să intre în vigoare, tot aşa Hristos trebuia să moară, pentru ca cei chemaţi să poată primi moştenirea făgăduită. Moartea este plata păcatului. Prin păcat a venit judecata morţii; de aceea Hristos, dacă voia să ne elibereze de această judecată şi să ne dăruiască făgăduinţa moştenirii veşnice, trebuia să moară în locul nostru. Dreptatea lui Dumnezeu cerea aceasta. Hristos a murit. Prin moartea Sa El a făcut ispăşirea păcatelor noastre, în concordanţă cu dreptatea lui Dumnezeu. El a ocupat deci un loc total despărţit de păcat, aşa că toţi cei care cred în El, scăpaţi de păcat, pot fi eliberaţi de moarte şi pot deveni părtaşi moştenirii veşnice.
Mai este important să ţinem seama că în limbajul original este numai un cuvânt pentru legământ şi testament, care în traducerea noastră a fost redat pretutindeni cu „legământ”, şi numai în versetele 16 şi 17 este tradus cu „testament”. Cuvântul în limba greacă are ambele înţelesuri. În primul caz se înţelege o legătură între două părţi pe bază de condiţii, care sunt puse de ambele părţi şi au fost acceptate de ambele părţi. În cazul al doilea înseamnă o dispunere prin acela care are dreptul să lase ceva prin testament.
Noul legământ, al cărui Mijlocitor este Hristos, este deci întemeiat pe sângele Său. Necesitatea încheierii unui legământ bazat pe sângele jertfei de tăiere rezultă clar din legământul dintâi. Dumnezeu a prezentat aceasta clar în modelele serviciului divin mozaic.
Evrei 9.18-22: De aceea, nici cel dintâi legământ n-a fost sfinţit fără sânge. Pentru că, după ce fiecare poruncă potrivit Legii a fost rostită de Moise către tot poporul, după ce a luat sângele viţeilor şi al ţapilor, cu apă şi lână stacojie şi isop, el a stropit şi cartea însăşi şi tot poporul, zicând: »Acesta este sângele legământului pe care vi l-a poruncit Dumnezeu«. Şi a stropit în acelaşi fel, cu sânge, şi cortul şi toate vasele slujirii; şi aproape toate sunt curăţite cu sânge, potrivit Legii, şi fără vărsare de sânge nu este iertare.
În aceste versete ne sunt prezentate trei aplicări ale sângelui:
- Legământul este întemeiat pe sânge;
- Curăţirea păcatelor se face prin sânge;
- Vina este îndepărtată prin iertarea care se obţine pe baza sângelui vărsat.
Aceste trei lucruri sunt necesare pentru a putea intra în relaţie cu Dumnezeu.
- Căile lui Dumnezeu spre mântuirea noastră şi binecuvântarea noastră trebuie în mod necesar să stea în legătură cu dreptatea Sa, căci Dumnezeu, Domnul, nu poate încheia cu poporul Său un legământ nou şi veşnic, dacă încălcările de sub legământul dintâi nu au fost anulate, şi aceasta nu poate avea loc în nici un alt fel decât prin sângele lui Hristos.
- Curăţirea păcatelor, prin care noi am fost întinaţi şi prin care toate lucrurile, care de fapt nu au nimic a face cu păcatul, au fost infectate, are loc prin jertfa lui Hristos. Pavel spune: aproape toate lucrurile sunt curăţite cu sânge după Lege; căci există şi o curăţire cu apă. Curăţirea cu apă este un simbol al curăţirii morale şi practice a sufletelor noastre, care are loc prin aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu la conştiinţa şi inima noastră – a Cuvântului divin, care condamnă răul şi revelează binele. Dar această curăţire prin apă este tot aşa de mult urmarea morţii lui Hristos ca şi curăţirea prin sânge. Din coasta Jertfei de tăiere sfântă, care a murit cu adevărat, a ieşit sânge şi apă. Apostolul Ioan, care ne prezintă viaţa în originea ei şi în urmările ei, se referă la acest lucru important atât în evanghelia sa cât şi în prima sa epistolă, punând un accent deosebit. Fără moartea lui Hristos nu era posibilă nici anularea vinei şi nici curăţirea inimii şi drept urmare nimănui nu i se putea dărui viaţa, şi nici să i se arate viaţa.
- Iertarea de păcate nu este posibilă fără vărsare de sânge. Să observăm că nu se spune, fără aplicarea sângelui, ci se spune categoric fără vărsare de sânge. Şi prin vărsare de sânge Scriptura înţelege moarte. Sângele, care a curs din capul Mântuitorului nostru scump, atunci când I-au apăsat cununa de spini, sau când a fost chinuit cu lovituri de bici, nu putea îndepărta păcatele noastre. Trebuia să moară o viaţă în locul vieţii noastre. Aşa cum în ultima noapte a lui Israel în Egipt sângele unui miel sacrificat, uns pe stâlpii uşilor, a păzit pe Israel de judecată, tot aşa păcatele noastre pot fi iertate şi judecata lui Dumnezeu poate fi îndepărtată de pe capul nostru numai prin moartea lui Hristos, al cărui sânge, ca al unui miel sacrificat, curăţă de toate păcatele. Cuvintele prorocului Isaia: „şi prin rănile Lui suntem vindecaţi”, dacă vom înţelege corect acest adevăr, nu le vom mai aplica la biciuire, ci la loviturile pe care Mielului de jertfă nevinovat le-a primit la cruce în locul nostru din partea lui Dumnezeu. La citirea atentă a locului acela vom vedea că nu poate fi vorba de altceva. Cuvintele: „prin rănile Lui suntem vindecaţi” urmează după cuvintele: „El era străpuns (sau: rănit) pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era asupra Lui.” Dacă s-ar referi la biciuire, cuvinte „prin rănile Lui suntem vindecaţi” ar fi trebuit să stea înainte. Orice îndoială este înlăturată prin folosirea acestor cuvinte în 1 Petru 2.24, unde citim: „El Însuşi a purtat păcatele noastre pe trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru dreptate; prin ale cărui răni aţi fost vindecaţi.”
Aceste adevăruri au două urmări. Era necesară o jertfă de tăiere mai bună, o jertfă mai aleasă decât jertfele de tăiere care se aduceau în timpul vechiului legământ, căci nu era vorba de curăţirea modelelor lucrurilor care sunt în cer, ci de curăţirea a însăşi lucrurilor cereşti. Hristos a intrat în prezenţa lui Dumnezeu, ca să se arate acolo pentru noi (Evrei 9.23-24). Diavolul şi îngerii lui sunt încă în locurile creşti, şi de aceea lucrurile acestea trebuie curăţite. Prin sângele crucii Sale sunt împăcate atât lucrurile care sunt pe pământ, cât şi cele din ceruri (vezi Coloseni 1); şi când diavolul şi îngerii lui vor fi aruncaţi cândva din cer pe pământ, atunci sfinţii din cer vor mărturisii: „A fost aruncat jos acuzatorul fraţilor noştri, cel care-i acuza înaintea Dumnezeului nostru zi şi noapte; şi ei l-au învins prin sângele Mielului” (Apocalipsa 12).
Dar în al doilea rând: Hristos nu a trebuit
Evrei 9.25,26: să Se aducă jertfă pe Sine Însuşi de mai multe ori, aşa cum marele preot intră în Sfânta Sfintelor în fiecare an cu sânge care nu este al său, fiindcă atunci ar fi trebuit să sufere de mai multe ori de la întemeierea lumii.
În marea zi a ispăşirii erau puse păcatele poporului pe ţapul care era alungat în pustiu. Aceasta este suplinirea. Hristos a purtat toate păcatele noastre pe trupul Său pe lemn. El a suferit pedeapsa, pe care noi am fi meritat-o. Mânia lui Dumnezeu a fost revărsată peste El. În groaza sufletului Său a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Aceasta era mai îngrozitor decât despărţirea sufletului de trup în moarte. Dar moartea era plata păcatului; şi de aceea moartea lui Hristos nu era o trecere din trup în gloria paradisului, ci era judecata lui Dumnezeu asupra păcatului. Aceasta nu poate avea loc a doua oară, şi nici nu trebuie să aibă loc, căci El a suferit o singură dată şi a murit o singură dată pentru păcat. „El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu.” Prin jertfa Sa s-a făcut o ispăşire veşnică şi desăvârşită. Nu mai poate fi vorba de o repetare a acestei jertfe. Dacă ar fi aşa, atunci El ar fi trebuit să sufere de mai multe ori începând de la întemeierea lumii. Dar acum, deoarece El a desfiinţat păcatul prin jertfa Sa proprie, în armonie cu gloria lui Dumnezeu, El niciodată nu mai trebuie să sufere şi niciodată nu mai trebuie să moară. El a intrat pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor cerească, unde El şade în veşnicie la dreapta lui Dumnezeu ca Mare Preot al nostru.
Evrei 9.26: Dar acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, pentru desfiinţarea păcatului prin jertfa Sa.
Această explicaţie ar putea să ne pară ciudată, deoarece istoria lumii a continuat după venirea lui Hristos aşa cum a fost şi înainte de venirea Lui. Dar să ne gândim, că nu este vorba în sensul socotirii timpului, ci diferitele perioade de timp ale lui Dumnezeu, în care El a pus la probă pe oameni sub diferite forme, au luat sfârşit prin revelarea lui Hristos. În secolele care au trecut omul a avut timp să arate ce este el. Toate probele din partea lui Dumnezeu au servit să aducă la lumină, că omul este total stricat şi de neîmbunătăţit în natura şi voia lui. Fără Lege, sub Lege, prin făgăduinţe, prin venirea şi prezenţa Fiului lui Dumnezeu pe pământ s-a arătat tot mai mult, că omul este un vrăjmaş al lui Dumnezeu. Tot ce a făcut Dumnezeu, ca să facă pe om să renunţe la vrăjmăşia lui, a servit numai să reveleze tot mai mult vrăjmăşia, deoarece omul a respins ostenelile lui Dumnezeu de a-l aduce la sine. „Îl vor respecta pe Fiul Meu”, a spus Dumnezeu; dar când ei au văzut pe Fiul, au zis: „veniţi, să-L omorâm”. „Nu vrem ca acesta să fie Împărat peste noi, răstigneşte-L, răstigneşte-L!”, aşa au strigat în orbirea şi vrăjmăşia lor. De aceea Domnul spune despre smochin, care reprezintă naţiunea iudaică, în care Dumnezeu a aşezat pe om în împrejurările cele mai favorabile: „Să nu mai fie rod din tine niciodată!” Omul s-a dovedit a fi vinovat, pierdut, ostil, pierdut fără speranţă. Dar istoria omului vechi a fost încheiată prin Hristos în moartea sa pe cruce.
Însă ceea ce omul a gândit să facă rău, Dumnezeu a schimbat în bine. Planurile veşnice ale lui Dumnezeu sunt împlinite în lepădarea lui Hristos. „Pe Acesta, dat după planul hotărât şi preştiinţa lui Dumnezeu, voi, prin mâna celor nelegiuiţi, L-aţi răstignit şi L-aţi omorât.” (Faptele apostolilor 2.23) Hristos, care a fost lepădat de oameni, a venit să desfiinţeze păcatul prin jertfirea Sa de Sine. Rezultatele acestei lucrări şi ale puterii lui Dumnezeu încă nu au fost revelate; ele vor fi revelate, când păcatul va dispare din cer şi de pe pământ şi toate lucrurile vor fi împăcate. Pentru credinţă însă, totul a avut deja loc. Hristos a desfiinţat păcatul prin jertfa Sa; conştiinţa noastră curăţită dă mărturie despre aceasta, şi credinţa zice: „Iată, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1.29)
Rezultatul acestei desfiinţări a păcatului prin jertfa lui Hristos pentru cel credincios, pentru aceia care aşteaptă revenirea Domnului, este vestit în mod minunat în ultimele două versete ale capitolului nostru.
Evrei 9.27,28: Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, aşa şi Hristosul, după ce S-a adus o singură dată jertfă (textual: fiind jertfit), ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, fără păcat (adică: deosebit de venirea pentru păcat, neavând a face cu păcatul), pentru mântuirea celor care Îl aşteaptă.
Soarta tuturor oamenilor, ca şi copii ai lui Adam, care sunt păcătoşi, este moartea şi judecata. Dar pentru noi, credincioşii, păcatul a fost desfiinţat şi păcatele noastre au fost iertate. Prima dată, când Hristos S-a arătat pentru noi, El a venit ca să fie făcut păcat şi să poarte păcatele noastre. La cruce El a fost încărcat cu aceste păcate, şi deoarece El a suportat judecata, păcatele tuturor celor care Îl aşteaptă au fost în totalitate îndepărtate. Când Hristos Se va arăta a doua oară, atunci El nu va mai avea nimic a face cu păcatul acelora care cred, căci El a desfiinţat păcatul la prima Sa venire. El va veni a doua oară ca să elibereze pe ai Săi de toate urmările păcatului. El nu Se va arăta pentru judecată, ci pentru mântuirea lor deplină. Păcatul a fost desfiinţat în chip aşa de desăvârşit, păcatele credincioşilor au fost ispăşite şi iertate aşa de complet, că Domnul la revenirea Sa nu mai are nimic a face cu păcatul. El Se va arăta „fără păcat”. Aceasta vrea aici să spună nu numai că El va fi fără păcat în propria Sa Persoană, căci întotdeauna El a fost aşa, chiar şi atunci când umbla aici jos pe pământ, aşa cum se mărturiseşte despre El: „El nu a cunoscut păcat şi nu a făcut păcat”; ci ne spune că, după ce El la cruce a fost făcut păcat, a purtat acolo păcatele noastre pe trupul Său şi drept urmare a fost judecat de Dumnezeu în locul nostru şi prin aceasta a satisfăcut dreptatea lui Dumnezeu şi a obţinut o victorie deplină, El Se va arăta a doua oară, fără să aibă ceva a face cu păcatul acelora care Îl aşteaptă.
Har nespus de mare! Minunată poziţie, care ne-a fost dată de Dumnezeu! Noi nicidecum nu aşteptăm ziua judecăţii, oricât de sigur este că ea va veni; ci noi Îl aşteptăm pe El spre mântuirea noastră, pe Cel care a fost jertfit o singură dată, ca să îndepărteze păcatele noastre. Pentru noi nu mai este vorba de judecată, deoarece Hristos a îndurat judecata în locul nostru. Prin Hristos noi suntem deja acum în prezenţa lui Dumnezeu. Deoarece El prin jertfa Sa a desfiinţat păcatul şi a purtat păcatele noastre, noi putem apărea cu toată îndrăzneala înaintea Feţei lui Dumnezeu; şi la revenirea Domnului noi vom avea parte şi vom savura toate urmările minunate ale lucrării Sale terminate.
Trebuie să ne mai îndreptăm atenţia la două puncte importante din aceste versete.
Întâi la cuvintele: „S-a adus o singură dată jertfă, ca să poarte păcatele multora”. Pavel nu spune: S-a jertfit ca să poarte păcatele, ci să poarte păcatele multora. Este vorba despre păcatele credincioşilor. Aşa spune şi Petru: „care a purtat El Însuşi păcatele noastre pe trupul Său pe lemn”. Niciunde în toată Scriptura nu se spune, că Hristos a suferit pentru păcate în general. Dacă Hristos ar fi purtat păcatele tuturor oamenilor, atunci toţi oamenii ar fi mântuiţi. Însă aceste versete învaţă contrariul: „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.” Peste toţi, care leapădă pe Hristos, va veni odată judecata.
În al doilea rând trebuie să ne îndreptăm atenţia spre cuvintele: „care Îl aşteaptă”. Acesta este semnul caracteristic al creştinilor adevăraţi. Ei aşteaptă pe Domnul şi Mântuitorul lor din cer, spre mântuirea lor deplină. Nu pentru mântuirea sufletului lor, ci pentru răscumpărarea trupului lor. Hristos nu S-a reîntors în cer înainte ca păcatul să fie îndepărtat dinaintea feţei lui Dumnezeu şi înainte ca sufletul nostru să fie mântuit. În cer El nu face nimic, pentru ca păcatul să fie nimicit. Şi când El va reveni, El nu Se va mai preocupa cu problema păcatului, deoarece el a fost desfiinţat. El va veni atunci ca să ne elibereze de toate urmările păcatului şi ca să ne dea un trup fără păcat, asemenea trupului Său de slavă. Pentru aceasta Îl aşteptăm noi. De la lume, de la pământul acesta nu aşteptăm nimic; aici noi suntem numai străini în călătorie. Viitorul nostru este în cer, unde Hristos S-a dus înaintea noastră.
Epistola către Evrei capitolul 8
Evrei 8
Hermanus Cornelis Voorhoeve
Prin cele spuse s-a dat dovada de netăgăduit că Isus ca Mare Preot stă la dreapta lui Dumnezeu. De aceea Pavel continuă acum să spună, ca rezultat al tuturor celor spuse până acum:
Evrei 8.1,2: Iar punctul cel mai însemnat (sau: suma) al celor spuse este că avem un astfel de Mare Preot care S-a aşezat la dreapta tronului Măreţiei, în ceruri; slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului cort, pe care l-a ridicat Domnul, şi nu omul.
Faptul despre care este vorba şi pe care se bazează pacea noastră este, că Marele Preot al nostru stă la dreapta tronului Măreţiei în ceruri. Nu a mai rămas nimic de făcut. Lucrarea de ispăşire şi salvarea de păcate a fost terminată. Păcatele au fost ispăşite şi păcatul a fost nimicit. Domnul nostru a fost pe cruce jertfa pentru păcatele noastre. Acolo El a purtat păcatele noastre, şi acolo El a fost făcut păcat. El S-a jertfit pe Sine Însuşi lui Dumnezeu şi S-a predat Lui, ca să fie pedepsit şi judecat în locul nostru. Ca urmare, El a fost părăsit de Dumnezeu şi a suferit moartea ca plată a păcatului. Dumnezeu a fost glorificat pe deplin prin El şi dreptatea Lui a fost satisfăcută în toate privinţele. De aceea Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi şi noi am fost aduşi la viaţă împreună cu El. Dar acum El trebuia să devină Marele Preot al nostru. Pe pământ El nu putea fi aceasta, căci acolo erau preoţi după Lege. El S-a înălţat la cer, a dus sângele ispăşirii, propriul Său sânge – vorbind simbolic – în Locul Preasfânt ceresc înaintea tronului Dumnezeului Cel drept. Dumnezeu L-a primit şi a dat Marelui Preot al nostru un loc la dreapta Sa. Acolo şede El, până când vrăjmaşii Lui vor fi puşi aşternut picioarelor Sale.
Să observăm diferenţa între cuvintele de aici şi cele din primul capitol: „după ce prin Sine Însuşi a făcut curăţirea de păcate, S-a aşezat la dreapta Măririi în cele înalte”, aşa citim acolo în versetul 3. Unuia ca El nu I se cuvenea alt loc. El, Cel care prin propria putere a făcut curăţirea de păcate, Se putea aşeza la dreapta lui Dumnezeu în baza drepturilor Sale şi a gloriei Sale. Dar în capitolul de faţă vedem pe Isus şezând la dreapta lui Dumnezeu nu ca dovadă a desăvârşirii Sale personale şi a gloriei Sale, ci ca Marele Preot al nostru; şi de aceea nu se spune: „în cele înalte”, ci „în ceruri”. El a fost dovedit ca fiind Persoană divină şi adevăratul Împărat-Preot, al cărui model nu era Aaron, ci Melhisedec. Marele Preot al nostru se află în Locul Preasfânt, aşa că noi avem siguranţa că prin El totul a fost adus în ordine, deoarece lucrarea Sa pentru împăcarea noastră a fost terminată. Şi acest Loc Preasfânt nu este pe pământ, ci în ceruri, unde noi avem intrare liberă. Ce privilegiu! Ce poziţie sublimă! Cine dintre sfinţii vechiului legământ ar fi considerat aceasta posibil? Ei nu aveau voie să intre nici măcar în Locul Preasfânt pământesc; perdeaua împiedica aceasta; însă noi avem voie să intrăm în Locul Preasfânt ceresc, locuinţa proprie a lui Dumnezeu. Moise şi Ilie pe muntele transfigurării au intrat în norul în care locuia Dumnezeu, Domnul, căci din nor a venit glasul: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, de El să ascultaţi!”, şi ucenicii s-au temut, când au văzut pe Moise şi Ilie intrând în nor. Aceasta este diferenţa între starea sub Lege şi acum, după ce lucrarea de ispăşire a fost înfăptuită.
Ai înţeles tu aceasta, iubite cititor? Se odihneşte inima ta pe această jertfă pe deplin suficientă? Vezi tu pe Marele Preot al tău în Locul Preasfânt la dreapta lui Dumnezeu? Umple aceasta sufletul tău cu pace şi bucurie, faptul că fără frică poţi apărea înaintea feţei lui Dumnezeu? Ce spun eu: fără frică? Nu, cu bucurie şi mulţumire. Căci o mare fericire şi mulţumire trebuie să umple inima noastră, deoarece noi putem păşi cu toată îndrăzneala înaintea Lui, Cel care ca Judecător ar fi trebuit să ne condamne şi pentru totdeauna să ne alunge dinaintea feţei Sale sfinte, dar care a dat pe Fiul Său la moarte, pentru ca El prin suferirea pedepsei să facă o ispăşire desăvârşită şi să ne poată primi în părtăşia Sa.
Deci noi avem un Mare Preot, care şade la dreapta tronului Maiestăţii în ceruri; şi El este acolo un slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului cort. Cortul întâlnirii din pustie nu era adevăratul cort; el a fost într-adevăr făcut după modelul care a fost arătat lui Moise pe munte de către Dumnezeu, Domnul, însă el era construit şi echipat de om. Adevăratul cort este în cer, şi preoţii, care aduceau darurile conform Legii, slujeau ca model şi umbre ale lucrurilor cereşti (Evrei 8.3-5). Acest cort l-a echipat Domnul, nu un om. În el Marele Preot al nostru a fost aşezat la dreapta tronului Maiestăţii, şi în acest Loc Preasfânt ceresc El este slujitorul care trăieşte pentru totdeauna acolo, ca să mijlocească pentru noi, să ne poarte pe pieptul şi pe umerii Lui, să intervină pentru noi prin rugăciune şi să ne vină în ajutor în toate slăbiciunile noastre.
În locul unui mare preot luat dintre oameni după rânduiala lui Aaron, noi avem un Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec, pe Fiul lui Dumnezeu. În locul unui preot, care trebuie în fiecare an să jertfească din nou, noi avem un Mare Preot care a intrat o singură dată în Locul Preasfânt, şi deoarece El a făcut o ispăşire veşnică şi desăvârşită, a fost aşezat la dreapta lui Dumnezeu. În locul cortului pământesc noi avem Locul Preasfânt ceresc, în care putem intra cu toată îndrăzneala. Şi tot aşa, spune Pavel, în locul legământului vechi va fi făcut un legământ nou. Moise, căruia „i s-a poruncit divin să ridice cortul”, era mijlocitorul legământului vechi; dar Hristos, care ca slujitor al Locului Preasfânt ceresc a primit o slujbă mult mai aleasă, „a devenit Mijlocitorul unui legământ mai bun, care este întemeiat pe promisiuni mai bune” (Evrei 8.6). În Ieremia 31.31-34, de unde sunt citate complet aceste versete de către Pavel, este făgăduit acest legământ mai bun, din care rezultă că primul legământ trebuia să dispară; căci dacă primul legământ ar fi fost fără cusur, nu s-ar fi căutat niciodată loc pentru un al doilea (Evrei 8.7). Pe baza prorociilor şi promisiunilor date lui Israel de către Dumnezeu, primul legământ cu toate umbrele şi ceremonialurile lui trebuia să dispară şi să facă loc unui legământ mai bun, al cărui Mijlocitor este Marele Preot ceresc al nostru.
Învăţătura despre legământ este de mulţi neînţeleasă corect; de aceea este necesar să ne ocupăm aici pe scurt cu ea. Cu toate că în Scriptură este vorba de diferite legăminte, aşa cum este printre altele legământul cu Noe şi Avraam, când este vorba de învăţătura despre legământ avem a face numai cu legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Israel în pustie, şi cu legământul care va fi încheiat în ultimele zile cu poporul Israel. Căci acolo unde se vorbeşte de primul sau vechiul legământ, este vorba de legământul pe care Dumnezeu, Domnul, l-a făcut cu Israel în pustie; şi acolo unde este vorba de legământul al doilea sau de noul legământ, acest legământ este legământul care conform prorociei lui Ieremia se va face în ultimele zile cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda. Cuvintele lui Ieremia sunt foarte clare în această privinţă.
Evrei 8.8,9: Pentru că, mustrându-i, spune: »Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia, pentru casa lui Israel şi pentru casa lui Iuda, un nou legământ; nu după legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua în care i-am apucat de mână, ca să-i scot din ţara Egiptului; pentru că ei n-au stăruit în legământul Meu, nici Eu nu M-am uitat la ei, zice Domnul.
Foarte clar stă aici legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Israel în pustie, faţă în faţă cu legământul pe care El l-a făgăduit să-l facă cu Israel în ultimele zile. Ei nu au rămas în primul legământ, şi din cauza aceasta Domnul i-a lepădat; legământul al doilea trebuie încă să fie făcut, căci aşa continuă Dumnezeu să vorbească în Ieremia,
Evrei 8.10-12: Pentru că acesta este legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: dând legile Mele în mintea lor, le voi înscrie şi pe inimile lor; şi le voi fi Dumnezeu şi ei Îmi vor fi popor. Şi nu vor mai învăţa fiecare pe fratele său, spunând: ‚Cunoaşte-L pe Domnul!’; pentru că toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mic până la cel mare dintre ei. Pentru că voi fi îndurător faţă de nedreptăţile lor şi nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor şi de nelegiuirile lor.
Ştim că această promisiune încă nu s-a împlinit. Poporul Israel persistă până în zilele noastre în necredinţa lui; el are încă un înveliş peste inima lui şi încă se află sub judecata Domnului. Abia după ce plinătatea popoarelor, aceasta înseamnă numărul deplin al aleşilor lui Dumnezeu dintre naţiuni vor fi intrat în locuinţa cerească, abia atunci tot Israelul va fi mântuit (Romani 11.25,26). Reîntorşi în ţara lor, ei vor fi toţi întorşi la Domnul, şi vor umbla în căile Lui.
Dimpotrivă se spune, că noi nu trebuie să ne gândim la poporul Israel, ci la Israelul spiritual, despre care se vorbeşte în epistola către Galateni; însă opus acesteia stă prorocia lui Ieremia. El spune mai întâi: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia, pentru casa lui Israel şi pentru casa lui Iuda, un nou legământ” (Evrei 7.8). Dacă prin casa lui Israel ar trebui să înţelegem Israelul spiritual, ce este atunci cu casa lui Iuda? Deci această interpretare nu este corectă. Prorocul face o diferenţiere clară între cele zece seminţii şi cele două seminţii, care secole la rând au fost despărţite una de alta, dar care trebuie să fie iarăşi reunite, şi cu care Domnul va face un legământ nou. În al doilea rând se spune categoric, că Iehova va face un legământ nou cu acelaşi popor, cu care El a făcut un legământ atunci când El i-a scos din Egipt. Şi în al treilea rând, rezultă clar din cuvintele: „Şi nu vor mai învăţa fiecare pe fratele său, spunând: ‚Cunoaşte-L pe Domnul!’; pentru că toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mic până la cel mare dintre ei” (Evrei 8.11), că este vorba de poporul Israel şi nicidecum de Israelul spiritual. Pentru „Israelul spiritual” aceste cuvinte nu ar fi avut nici un sens. Rezultă în continuare din expunerea de dovezi a lui Pavel, că el vorbeşte despre diferenţa între legământul dintâi şi legământul al doilea, între legământul vechi şi legământul nou, pe care Dumnezeu, Domnul, l-a făcut cu Israel şi îl va face, pentru a cărui instaurare garantul este Isus glorificat, aşa cum se spune în capitolul 7, versetul 22. De îndată ce o datorie este plătită, dispare chezăşia. Deoarece Isus a devenit Garantul unui legământ mai bun, prin aceasta s-a dovedit că acest legământ nu era încă încheiat.
Dar care este diferenţa dintre legământul vechi şi legământul nou? Ca să se poată răspunde corect la această întrebare, trebuie mai întâi să constatăm ce este un legământ. Un legământ este o înţelegere între două grupări pe bază de condiţii, care sunt puse de ambele grupe şi sunt acceptate de ambele grupe. Un astfel de legământ a fost acela pe care Dumnezeu, Domnul, l-a făcut cu poporul Său, în ziua în care El i-a scos cu braţ puternic din Egipt. Domnul a zis lui Israel: „Dacă veţi asculta de glasul Meu cu adevărat şi veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele.” Sub semnele maiestăţii şi sfinţeniei Sale – tunete, fulgere, sunet de trâmbiţă şi foc – El le-a dat Legea, cele zece porunci; şi cu toate că poporul s-a temut şi credea că trebuie să moară, ei au zis totuşi de trei ori: „Tot ce a zis Domnul vom face”. (vezi Exodul 19.20,24). Iată un legământ în adevăratul înţeles al cuvântului. Dumnezeu a promis binecuvântările Sale cu condiţia respectării poruncilor Sale; şi Israel a făgăduit ascultare de poruncile lui Dumnezeu, ca prin aceasta să stea în graţia lui Dumnezeu şi să devină părtaşi binecuvântărilor Sale. Condiţiile au fost puse şi acceptate şi astfel legământul a fost încheiat. Dar acest legământ a fost încălcat de Israel. Poate oare omul, care este mort în păcate şi fărădelegi, care nu este capabil să facă ceva bun, să câştige viaţa prin respectarea poruncilor lui Dumnezeu şi să se facă demn de harul lui Dumnezeu? Imposibil. Căci deja înainte ca această Lege, scrisă pe table de piatră de degetul lui Dumnezeu, să fie adusă în tabără, această Lege a fost încălcată de Israel în porunca ei cea mai înaltă. „Pentru că ei n-au stăruit în legământul Meu, nici Eu nu M-am uitat la ei.” Dar nu a ştiut Dumnezeu, că aceasta va fi urmarea firească a încheierii unui legământ cu Israel? Desigur, da! Şi de ce a încheiat El acest legământ? De ce a dat El Legea? Ca să ofere omului, care se credea capabil că poate să împlinească poruncile lui Dumnezeu”, dovada că nu îi este posibil să le împlinească. „Prin Lege vine cunoştinţa păcatului. Legea a intervenit ca să prisosească greşeala. Dar păcatul nu se socoteşte când nu este lege. (vezi Romani 3.20; 5.13,20).
Prin ceea ce s-a petrecut cu Israel în pustie s-a dovedit deci clar, că nici un om nu poate rămâne într-un astfel de legământ cu Dumnezeu. Cu orice popor sau cu orice om Domnul ar fi încheiat un astfel de „legământ al faptelor”, aşa cum am putea să-l numim, acest legământ ar fi fost permanent încălcat. Domnul de partea Lui a rămas credincios, însă omul s-a dovedit necredincios şi prin aceasta ajunge sub judecată şi blestem. „Blestemat este oricine nu stăruie în toate cele scrise în cartea Legii.”
Dar Domnul este îndurător şi cu mare bunătate. El făgăduieşte în Ieremia, că El va face un legământ nou cu poporul Său. Acesta este un legământ de o cu totul altă natură. El este, aşa spune Domnul Însuşi, „nu după legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor în pustie; căci ei n-au rămas în acest legământ, şi Eu nu M-am interesat de ei.” Dacă Domnul ar face cu ei un legământ nou după aceleaşi principii şi în acelaşi fel în care a fost făcut primul legământ, atunci şi acesta ar fi din nou încălcat. Dar în contrast cu legământul faptelor, în care ei nu au rămas şi nu puteau rămâne, El face un legământ al harului, în care nu este vorba de nici o condiţie, în care nu se aşteaptă şi nu se cere nimic de la om, ci unde totul vine de la Dumnezeu, şi care deci, deoarece Domnul Îşi ţine credincioşia pentru veşnicie, va exista pentru totdeauna. Domnul va fi îndurător faţă de greşelile lor făcute sub legământul dintâi, El nu Îşi va mai aduce aminte de păcatele şi de fărădelegile lor. Prin sângele lui Hristos, prin „sângele legământului veşnic”, aşa cum el este numit în capitolul 13 al acestei epistole, El le-a ispăşit pe toate şi le-a îndepărtat pentru totdeauna, aşa că ei pot sta înaintea Lui ca popor curăţit şi pot apărea în prezenţa Sa, fără perdea. Şi ei, complet înnoiţi prin El Însuşi, vor fi făcuţi capabili să umble în căile Sale; căci Domnul va pune legile Sale în mintea lor şi le va scrie pe inima lor. El va fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Lui. Toţi, fără nici o excepţie, de la cel mai neînsemnat dintre ei şi până la cel mai mare, Îl vor cunoaşte.
Acest legământ, pe care Dumnezeu, Domnul, îl va face în ultimele zile cu Israel, este de aceea un legământ cu totul altul decât legământul încheiat la Sinai. În adevăratul sens al cuvântului nu este legământ, deoarece el nu este o înţelegere între două grupări, ci este revărsarea harului lui Dumnezeu spre aceia care nu au fost în stare să împlinească condiţiile pe care le-au acceptat. Numai pentru prezentarea contrastului el este numit legământ. Prin aceasta se aseamănă cu legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Avraam, care de asemenea nu era o înţelegere între Dumnezeu şi Avraam, ci făgăduinţa binecuvântării şi îndreptăţirii din partea lui Dumnezeu fără nici o condiţie, de aceea Pavel în epistola către Galateni, când vorbeşte despre acesta, vorbeşte despre făgăduinţă în loc de legământ. (vezi Galateni 3). Legământ în sensul general este deci în Scriptură orice legătură, în care Îi place lui Dumnezeu să Se prezinte pe Sine, tot la ce El Se obligă.
Un frate scump a zis: „Acest legământ cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda este făcut literalmente, dar el este har”. Dumnezeu nu spune: „Nu Mă voi mai gândi la ei”, ci „nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor şi de nelegiuirile lor”. Acestea au fost îndepărtate dinaintea feţei Lui. Acesta este locul nostru. Un legământ făcut cu omul ca om conduce în mod necesar la condamnarea omului, deoarece de la el se cere dreptate. Dar aici Dumnezeu zice: „voi da legile Mele în mintea lor”. Dacă omul stă sub legământul vechi, atunci el stă sub un „dacă”. Dacă el este sub noul legământ, atunci nu există nici un „dacă”. Acest legământ potrivit literei va fi făcut cu Israel, nu cu noi; însă noi primim binecuvântările lui. „Acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor”. Deoarece Israel nu a acceptat binecuvântarea, Dumnezeu a chemat Adunarea, şi Mijlocitorul legământului nou a intrat în cer. Noi suntem uniţi cu acest Mijlocitor. În ultimele zile legământul va fi încheiat cu Israel. Pavel era un slujitor al legământului nou, nu al literei, ci al duhului. Israel nu are nevoie de slujitori ai noului legământ, deoarece toţi vor vedea că Dumnezeu Însuşi va scrie legile Sale pe inima lor. Noi nu avem Legea potrivit literei, ci potrivit duhului. Toate binecuvântările spirituale ale noului legământ sunt partea noastră, deoarece Mijlocitorul a devenit viaţa noastră şi noi suntem uniţi cu El. Noi avem iertarea păcatelor noastre, şi noi intrăm în partea lăuntrică a Locului Preasfânt. Noi savurăm toate binecuvântările spirituale ale acestui legământ nou, deoarece el nu a fost încă făcut cu poporul, pentru care a fost destinat.
După citarea prorociei lui Ieremia, Pavel spune: „Prin aceea că zice »nou«, a făcut vechi pe cel dintâi; iar ce este învechit şi îmbătrânit este aproape de dispariţie”. Prin lepădarea lui Hristos de către ei, iudeii ţineau cu tărie la primul legământ, şi instituirea Legii şi au continuat să existe ceremonialurile serviciilor de jertfire; dar Dumnezeu a declarat legământul cel dintâi ca fiind învechit, şi de aceea curând Templul cu serviciul divin din el vor dispărea, şi Israel va rătăci încoace şi încolo pe pământ fără preoţi şi fără altar, lepădaţi de Dumnezeu. Cine avea înţelegere spirituală, acela se despărţea de iudaism, părăsea ceremonialurile Legii şi se îndrepta spre Mijlocitorul noului legământ în Locul Preasfânt ceresc, spre mai Marele Preot, şezând la dreapta Măririi lui Dumnezeu.
Ce vrea să se spună prin noul legământ?
Luca 22.20; 1 Corinteni 11.25
Willem Johannes Ouweneel
Versete călăuzitoare: Luca 22.20; 1 Corinteni 11.25
Luca 22.20: Tot astfel şi paharul, după cină, spunând: „Acest pahar este noul legământ în sângele Meu, care se va vărsa pentru voi.
1 Corinteni 11.25: Tot astfel şi paharul, după cină, „Acest pahar este noul legământ în sângele Meu: faceţi aceasta, ori de câte ori îl beţi, spre amintirea Mea”.
Întrebare
„Acesta este noul legământ în sângele Meu …” Este acest legământ valabil numai pentru iudei? Sau suntem şi noi părtaşi la el? JD
Răspunsul nr. 1
(Extras din cartea Mit Sehnsucht habe ich mich gesehnt de W. J. Ouweneel)
Unele gânduri referitoare la adevărul despre noul legământ, care a fost pecetluit cu sângele lui Hristos.
Acest legământ este o decizie unilaterală din partea aceluia care face testamentul, a testatorului, pentru ca să ne poată da parte la făgăduinţele sale necondiţionate. Vechiul legământ a fost şi el sfinţit cu sânge (Exodul 24.8; Evrei 9.18-20), însă sângele acesta vorbea despre mânia lui Dumnezeu şi despre judecata Lui, în cazul în care israeliţii ar deveni necredincioşi faţă de acest legământ. Însă sângele lui Hristos nu vorbeşte despre răzbunare, ci despre har şi iertarea păcatelor. Însă acest legământ era ceva minunat, căci noi citim în Exodul 24.9-11, că conducătorii lui Israel, după ce a fost încheiat legământul, aveau voie să se suie pe munte şi să privească faţă către faţă pe Dumnezeul lui Israel. Cât de mare trebuie să fie apoi gloria noului legământ (vezi 2 Corinteni 3.7-18)!
În cadrul noului legământ Dumnezeu nu mai păşeşte ca fiind Cel care cere, ci ca marele Dătător. Dumnezeu nu mai cere nimic de la omul natural, deoarece s-a arătat că acesta este total stricat; de aceea Dumnezeu l-a condamnat pe cruce în moartea lui Hristos. Crucea este totodată dovada cea mai clară a stării pierdute a omului şi a răzvrătirii lui împotriva lui Dumnezeu: omul a mers atât de departe, că a îndrăznit să prindă în cuie pe lemnul blestemului pe Fiul lui Dumnezeu. Toate cerinţele, pe care Dumnezeu a trebuit să le pună, în harul Său nemărginit şi în bunătatea Lui nemărginită El le-a pus pe Hristos, Mijlocitorul noului legământ, care a împlinit în chip desăvârşit toate aceste cerinţe sfinte. De aceea Dumnezeu poate acum să întâmpine pe om cu binecuvântările care sunt legate cu acest Mijlocitor. În Ieremia 31.33,34 găsim cele două mari însuşiri ale noului legământ: iertarea păcatelor („Pentru că le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aminti de păcatul lor”; Ieremia 31.34), şi o natură nouă, care corespunde voii lui Dumnezeu („Voi pune legea Mea înăuntrul lor şi o voi scrie în inima lor”; Ieremia 31.33). Conform lui Ieremia noul legământ va fi încheiat cu poporul Israel: „cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda” (Ieremia 31.31; Evrei 8.8). Literalmente el va fi încheiat cu cele zece seminţii respectiv cu cele două seminţii ale vechiului popor al lui Dumnezeu; în inimile lor va fi scris şi textul Legii lui Moise. Însă potrivit mărturiei Noului Testament noi ca popor actual al lui Dumnezeu în Duhul avem felurit a face cu noul legământ. Pavel se numeşte pe sine însuşi slujitor al noului legământ, „nu al literei, ci al Duhului” (2 Corinteni 3.6). Împăcarea şi înnoirea, care sunt făgăduite poporului Israel în acest legământ nou, sunt deja partea noastră prin lucrarea Duhului Sfânt, pe care Hristos înălţat L-a revărsat peste Adunarea Sa (Evrei 10.15-17). Mijlocitorul noului legământ este deja acum Mijlocitorul nostru, şi sângele stropirii a fost deja aplicat la noi cei care prin credinţă am păşit spre lucrurile mai bune şi care rămân şi suntem rezultatul lucrării făcute de Hristos (Evrei 12.24). Sângele noului legământ a fost vărsat şi pentru noi (Luca 22.20; 1 Corinteni 11.25), şi aceasta este baza măreaţă şi sfântă, baza pe care Dumnezeu poate acum să vină la noi cu toate binecuvântările Sale. Privilegiile noului legământ sunt partea noastră spirituală; şi Duhul lui Dumnezeu nu scrie în inimile noastre textul Legii, ci scrie pe Hristos, aşa că noi suntem o epistolă a lui Hristos care se poate citi (2 Corinteni 3.3).
Când bem din vin, avem voie să ne gândim la toate aceste binecuvântări pe care Dumnezeu a putut să le dăruiască pe baza lucrării Domnului Isus. Toate cerinţele sfinte ale lui Dumnezeu au fost împlinite prin El, aşa că pentru Dumnezeu nu mai rămâne nimic altceva decât să ne dăruiască binecuvântările, pe care El Însuşi le-a făgăduit. De şapte ori citim în Ieremia 31 că Dumnezeu spune: „Eu voi, … Eu voi …” Sunt făgăduinţe de binecuvântare necondiţionate, pe care Dumnezeu le poate împlini acum, când a fost vărsat sângele Mijlocitorului. Lucrarea lui Hristos este aşa de bogată şi de desăvârşită, că Dumnezeu nu a reţinut nici măcar o singură făgăduinţă. El ne-a dăruit inima Lui şi cerul Lui şi ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în locurile cereşti în Hristos (Efeseni 1.3). Toate acestea stau înaintea ochilor noştri, atunci când suntem adunaţi în Numele Domnului Isus, ca să împlinim dorinţa Lui: Faceţi aceasta în amintirea Mea. El Însuşi este în mijlocul nostru, căci El a spus că El doreşte mult să serbeze cina împreună cu noi. Se îndreaptă dorinţa sufletului nostru spre Numele Lui şi spre amintirea Lui (Isaia 26.8)?
Răspunsul nr. 2
(Extras din cartea Da bin ich in ihrer Mitte – Acolo Eu sunt în mijlocul lor de Chr. Briem – CSV-Hückeswagen)
Ce vrea să spună Domnul însă prin noul legământ? Evident, el este în contradicție cu cel vechi, cu primul legământ de pe Sinai, care era un legământ bilateral și un legământ al faptelor, bazat pe obligația liber consimțită a poporului Israel de a împlini toate cuvintele Domnului. Noul legământ este, cum vom vedea imediat, un legământ unilateral, bazat pe Dumnezeu Însuși și independent de credincioșia omului. Dintre scriitorii Vechiului Testament, profetul Ieremia este singurul care vorbește direct despre noul legământ, deși și alți profeți descriu binecuvântările acestuia. Și în Noul Testament, Domnul Isus este primul care amintește noul legământ și arată temelia acestuia: sângele Său. Dar să ascultăm întâi cuvintele lui Dumnezeu prin gura prorocului Ieremia:
Ieremia 31.31-34: »Iată, vin zile, « zice Domnul, »când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui luda un legământ nou: nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinții lor, în ziua când i-am apucat de mână să-i scos din țara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că le eram soț, « zice Domnul. »Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea,« zice Domnul: »Voi pune Legea Mea în lăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Nici unul nu va mai învăța pe aproapele sau pe fratele său, zicând: »Cunoaște pe Domnul!« Ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare,« zice Domnul; »căci le voi ierta nelegiuirea și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor«
Să reținem întâi cu cine va face Domnul noul legământ. Mulți cred că acest legământ ar trebui să se refere la Biserică, la Adunare, deoarece Domnul vorbește de paharul Cinei ca sângele legământului celui nou. Dar Domnul Isus nu face un legământ cu Adunarea Sa, pe care El Însuși o zidește, o zidește pe Sine Însuși, (națiunile n-au fost niciodată într-o relație de legământ cu Domnul), ci cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda îl va face – „după acele zile“. Că noul legământ ține încă de viitor și că Dumnezeu îl va încheia cu ambele case, se confirmă clar în capitolul opt al epistolei către Evrei.
În continuare scoatem în evidență conținutul acestui legământ. El va conține trei elemente importante:
- „Voi pune Legea Mea în lăuntrul lor“ – aceasta este sugerarea nașterii din nou pe care o va trăi poporul Israel ca națiune. Și prorocul Ezechiel vorbește de această minune a harului lui Dumnezeu referitor la acest popor (compară cu Ezechiel 36.24-38).
- „Ci toți Mă vor cunoaște“ – atunci nu va mai fi „mahrama pe inimile lor“ (citește în 2 Corinteni 3.14-15), ci îl vor cunoaște pe Dumnezeu, îl vor vedea pe Acela pe care L-au străpuns (Zaharia 12.10 și Apocalipsa 1.7). Atunci „pământul va fi plin de cunoștința slavei Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă“ (Habacuc 2.14).
- „Căci le voi ierta nelegiuirea și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor“ – ei vor dobândi iertarea păcatelor. Fericită parte, că și acest popor vinovat, care odinioară L-a lepădat pe Mesia, va trăi iertarea păcatelor!
La instituirea Cinei, Mântuitorul descoperă însă ceea ce prorocul nu a putut să facă: El arată pe ce se va întemeia noul legământ, și anume pe propriul Său sânge, adică pe jertfa Sa, pe care El o va aduce lui Dumnezeu murind pe cruce. Sângele animalelor de jertfă din Vechiul Testament nu a putut să șteargă nici un păcat, ci era doar o amintire a faptului că păcatul era prezent și în realitate nu a fost ispășit (Evrei 10.1-18). Valoarea acestor animale de jertfă consta doar în aceea că ele atrăgeau atenția asupra Aceluia care va veni și va împlini lucrarea de iertare.
Pe baza lucrării săvârșite pe Golgota de Domnul Isus, credincioșii din timpul harului au astăzi deja iertarea păcatelor, după cum constată în mod absolut Ioan în prima sa epistolă: „Vă scriu, copilașilor, fiindcă păcatele vă sunt iertate pentru Numele Lui“ (1 Ioan 2.12). Poporul Israel o va primi, și anume în legătură cu binecuvântările noului legământ.
Sângele vechiului legământ a fost stropit peste poporul care jurase să împlinească toate cuvintele pe care le-a poruncit Domnul. Era semnul amenințării judecății, al morții pentru cazul în care nu ar fi ascultători (Exodul 24.3-8). Cât de dureros a trebuit să afle acest popor adevărul acestui semn! Sângele noului legământ, dimpotrivă, vorbește despre iertare, despre har nemărginit, căci Domnul Isus a spus plin de înțeles: „care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor“.
Nu numai lui Israel, ci și națiunilor li se oferă acest har. Binecuvântarea adusă de lucrarea de ispășire săvârșită trebuia, în gândurile lui Dumnezeu, să se întindă în întreaga lume, peste toți oamenii. Dumnezeu dorește „ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștință de adevăr“ (1 Timotei 2.4). Acest har trebuie luat personal și prin credință. Mai rezum odată acest punct, datorită importanței sale: paharul Cinei este un simbol pentru sângele lui Hristos. Deoarece acest sânge este și temelia noului legământ, el este numit „sângele legământului celui nou“. Vechiul legământ, al faptelor, a fost încheiat cu Israel și pecetluit cu sânge, semnul morții, pentru cel care îl încălca. Și noul legământ va fi încheiat cu Israel, dar, în legătură cu el, sângele lui Hristos este temelia pentru iertarea păcatelor. Pe temelia noului legământ, Israel va obține nașterea din nou, cunoașterea Domnului și iertarea păcatelor, datorită harului lui Dumnezeu. Noi, creștinii, avem deja astăzi aceste binecuvântări, pe aceeași temelie a sângelui lui Hristos, dar le avem într-o măsură mult mai bogată și cu deosebirea că noi nu suntem într-o relație de legământ cu Dumnezeu, ci suntem copii, iar cu copiii Săi, Dumnezeu nu încheie legământ. Dar de fiecare dată când frângem pâinea și bem din pahar, ni se amintește că rezultatele lucrării Domnului nostru trec cu mult peste ceea ce ne privește pe noi și includ și binecuvântarea lui Israel.
Tradus de la: Was ist mit dem neuen Bund gemeint?
Traducere: Ion Simionescu
A fost noul legământ încheiat cu Biserica?
Evrei 8.6-13; Ieremia 31; Matei 26; 2 Corinteni cap. 3
Stanley Bruce Anstey
Versete călăuzitoare: Evrei 8.6-13
Noul legământ
Evrei 8.6: … dar acum [El] a obţinut o slujbă cu atât mai înaltă cu cât este şi Mijlocitor al unui legământ mai bun, care este întemeiat pe promisiuni mai bune.
Astfel Domnul este un Mare Preot cu o „slujbă mult mai înaltă” decât preoţii după rânduiala lui Aaron (Evrei 8.1-5). Poziţia Lui ca Mare Preot în Locul Preasfânt ceresc este prezentată prin faptul că El „este şi Mijlocitor al unui legământ mai bun, care este întemeiat pe promisiuni mai bune” (Evrei 8.6; 9.15; 12.24). Aşa cum Moise era mijlocitorul legământului vechi (Galateni 3.19), aşa este Hristos Mijlocitorul noului legământ (Ieremia 31.31-34).[1]
Noul legământ este „mai bun”, deoarece el se bazează pe „făgăduinţe mai bune”. Când a fost încheiat legământul vechi, poporul a făcut o făgăduinţă. Ei au zis: „Tot ce a zis Domnul vom face” (Exodul 19.8; 24.3). Însă când Domnul a întemeiat legământul nou, El a dat o făgăduinţă. Şi aceasta a aşezat lucrurile pe o bază cu totul nouă, căci El niciodată nu eşuează în a-Şi ţine cuvântul. Astfel primul legământ este caracterizat prin aceea că poporul promite: „noi vom …”. Pe de altă parte noul legământ este caracterizat prin aceea că Domnul promite: „Eu voi …”.
Binecuvântările sub legământul vechi erau legate de condiţii. Dacă ei voiau să aibă parte de ele, poporul trebuia să-şi facă partea (compară cu Luca 10.28). Cu cuvintele „noi vom …” stau în legătură alte două cuvinte: „tu trebuie …” (Exodul 20). Ele sunt de asemenea caracteristice pentru primul legământ. Dar tocmai aceasta era slăbiciunea acestui legământ. Deoarece binecuvântările făgăduite depindeau de contribuţia omenească, totul s-a prăbuşit, deoarece omul a ratat să-şi facă partea.
Cât de cu totul altfel sunt lucrurile în legătură cu legământul nou! Fraza decisivă a noului legământ este cuvântul Domnului: „Eu voi …”. El conţine promisiuni necondiţionate, care sunt îndeplinite de Domnul Însuşi. De aceea aceste binecuvântări sunt neschimbabile şi sigure. Deci diferenţa mare între legăminte este: legământul vechi stabileşte ce trebuie să facă omul, în timp ce legământul nou spune ce va face Dumnezeu.
Evrei 8.7,8: Pentru că, dacă cel dintâi ar fi fost fără cusur, nu s-ar fi căutat niciodată loc pentru un al doilea. Pentru că, mustrându-i spune: „Iată, vin zilele, zice Domnul, când voi încheia, pentru casa lui Israel şi pentru casa lui Iuda, un nou legământ.”
Dacă preoţia aaronită ar fi fost desăvârşită, nu ar fi nici o necesitate să se introducă o preoţie nouă (Evrei 7.11). El spune: „Pentru că, dacă cel dintâi ar fi fost fără cusur, nu s-ar fi căutat niciodată loc pentru un al doilea” (Evrei 8.7). Punctul lui este aici: deoarece există un „al doilea” legământ, s-a dat dovada că primul legământ trebuie să înceteze. Logica lui este simplă şi clară: anunţarea, că Domnul va încheia un nou legământ înseamnă că primul legământ nu va fi continuat. Dacă legământul vechi ar fi fost desăvârşit, Dumnezeu nu ar fi promis să introducă ceva nou. (Este important să se înţeleagă că legământul nou este amintit aici nu ca să se dea învăţătura că el va fi încheiat cu creştinii, ceea ce este o rătăcire frecventă, ci ca să dovedească că primul legământ se va termina.)
Observă: el nu spune că primul legământ era o greşeală; el spune: „Pentru că, mustrându-i spune: …” Greşeala era la israeliţii care stăteau sub acest prim legământ; ei au ratat în a îndeplini condiţiile. Legea era „fără putere prin carne” (Romani 8.3). Încă o dată: aceasta nu înseamnă că ceva nu era în regulă cu Legea, ci că din carne nu putea ieşi nimic bun, deoarece materialul în întregime era rău. De aceea nu este nimic fals în Lege; ea este „sfântă, dreaptă şi bună” (Romani 7.12); problema este carnea.
Legământul nou va fi încheiat cu Israel, nu cu Biserica
Evrei 8.8-12: Pentru că, mustrându-i, spune: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia, pentru casa lui Israel şi pentru casa lui Iuda, un nou legământ; nu după legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua în care i-am apucat de mână, ca să-i scot din ţara Egiptului; pentru că ei n-au stăruit în legământul Meu, nici Eu nu M-am uitat la ei, zice Domnul. Pentru că acesta este legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: dând legile Mele în mintea lor, le voi înscrie şi pe inimile lor; şi le voi fi Dumnezeu şi ei Îmi vor fi popor. Şi nu vor mai învăţa fiecare pe aproapele său şi fiecare pe fratele său, spunând: «Cunoaşte-L pe Domnul!»; pentru că toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mic până la cel mare dintre ei. Pentru că voi fi îndurător faţă de nedreptăţile lor şi nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor şi de nelegiuirile lor“.
În Evrei 8.8-12 scriitorul reia condiţiile primului legământ în toată dimensiunea lor. Este un citat din Ieremia 31.31-34. El începe cu: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia, pentru casa lui Israel şi pentru casa lui Iuda, un nou legământ” (Evrei 8.8). Aceasta este important! Domnul spune foarte clar, că legământul va fi încheiat „cu” Israel şi „cu” Iuda. În nici un loc din Sfânta Scriptură Domnul nu spune că legământul va fi încheiat cu Biserica, şi cu toate acestea aceasta este de secole o rătăcire frecventă între creştini. Este o greşeală veche a teologiei (legământului) reformate.
Faptul că noul legământ este numit „nou” arată că el va fi încheiat cu aceia care aveau legământul „vechi” (deci, Israel). De asemenea noi nu am vorbi despre încheierea unui acord „nou” cu cineva cu care înainte niciodată nu am avut un contract. Noi nu i-am spune: „Haide să încheiem un acord nou”. Aceasta poate fi spus numai unuia cu care am avut deja un acord, şi căruia îi propunem un acord nou în locul celui vechi. La fel, Biserica niciodată nu a fost sub legământul vechi. Ea nici măcar nu exista, atunci când a fost încheiat legământul vechi; ea a început în ziua de Rusalii (Faptele apostolilor 2). Deci Domnul nu vorbeşte despre încheierea unui legământ nou cu Biserica.
În afară de aceasta noul legământ cu Israel nu este încă încheiat; el este o chestiune de viitor. Contextul din Ieremia 31 arată clar aceasta. La sfârşitul acestui capitol sunt prezentate condiţiile şi binecuvântările legământului şi ele vor fi ratificate după ce rămăşiţa lui Israel s-a căit şi a fost adusă înapoi la Domnul. Aceasta nu a avut încă loc.
Se argumentează că noul legământ a fost încheiat cu creştinii, deoarece când se bea din paharul de la Cină aceasta simbolizează părtăşia cu sângele lui Hristos şi paharul este denumit „noul legământ în sângele Meu” (1 Corinteni 11.25), şi de aceia ei deduc că legământul a fost încheiat cu creştinii. Ei spun: „Pentru ce să roage Domnul pe creştini să aibă părtăşie cu ceva care nu este destinat lor?” Ca altă dovadă ei se referă la afirmaţia lui Pavel, că el şi conlucrătorii lui sunt numiţi „slujitori ai noului legământ” (2 Corinteni 3.6). Aceşti slujitori ai Domnului erau creştini! În ochii lor aceasta este o dovadă suficientă că noul legământ a fost realmente încheiat cu creştinii.
Dar dacă se studiază mai exact Matei 26.28 şi 1 Corinteni 11.25, se vede că accentul la Cină se pune pe părtăşia cu „sângele” şi nu pe „noul legământ”. Legământul va fi încheiat cu Israel, şi el va fi valabil pentru ei într-o zi viitoare, dar binecuvântările, pe care le-a adus sângele, sunt savurate acum de creştini, fără ca legământul să fi fost încheiat cu noi. Se poate pune întrebarea: „De ce oare este amintit legământul la Cină, dacă el nu are nici o valabilitate pentru creştini?” Răspunsul este, deoarece ea a fost introdusă în ziua sărbătorii de paşte, ceea ce este foarte clar o sărbătoare iudaică.
Cu privire la 2 Corinteni 3.6 este adevărat că Pavel şi aceia care au lucrat împreună cu el sunt numiţi „slujitori ai noului legământ”. Dar trebuie să se ţină seama că el precizează imediat ce spune, adăugând: „nu ai literei, ci ai Duhului”. „Litera” noului legământ se referă la împlinirea literală într-o zi viitoare, în care o rămăşiţă va fi salvată şi va fi dusă în Împărăţie (Romani 11.26,27). Să aplici aceasta după „literă” la Biserică ar însemna că legământul a fost încheiat cu Biserica, ceea ce însă nu este adevărat.
Pavel s-a folosit de „duhul” noului legământ, şi anume harul. El învăţa pe creştini că binecuvântările spirituale ale legământului le aparţineau lor prin har, chiar dacă ei nu erau legaţi formal cu el – şi aceasta este aşa pe baza sângelui. H. Smith a scris: „Cu toate că litera noului legământ se limitează la Israel, duhul noului legământ poate fi aplicat la creştini” (The Epistle to the Hebrews, pag. 45). În 2 Corinteni 3.6 Pavel merge mai departe şi spune: „litera omoară”. Aceasta înseamnă, dacă el (sau noi) ar aplica noul legământ la Biserică conform literei, aceasta ar distruge caracterul ceresc al chemării creştinului şi ar distruge diferenţa între Israel şi Adunare.
Astfel creştinii au fost binecuvântaţi după principiile noului legământ, fără să stea formal sub noul legământ. Evanghelia, care este predicată în creştinism, nu este noul legământ, ci este după rânduiala noului legământ: harul. Cele trei mari binecuvântări spirituale ale noului legământ sunt:
- posedarea vieţii divine prin naşterea din nou (Evrei 8.10)
- o relaţie cu Hristos marcată prin cunoaştere (Evrei 8.11)
- cunoaşterea şi iertarea păcatelor (Evrei 8.12)
Aceste binecuvântări ale noului legământ sunt binecuvântările spirituale elementare, pe care le au credincioşii. Ele vor fi partea tuturor copiilor lui Dumnezeu. De altfel în epistola către Romani, Coloseni şi Efeseni Pavel prezintă plinătatea binecuvântărilor noastre, care sunt în mod clar creştine. Dimensiunile acestor binecuvântări sunt mult mai mari în natura şi conţinutul lor decât ceea ce va poseda Israel sub noul legământ, şi toate acestea sunt „în Hristos”, care este la dreapta lui Dumnezeu.
Evrei 8.13: Prin aceea că zice „nou“, a făcut vechi pe cel dintâi; iar ce este învechit şi îmbătrânit este aproape de dispariţie.
Scriitorul încheie cu cuvintele: „Prin aceea că zice «nou», a făcut vechi pe cel dintâi; iar ce este învechit şi îmbătrânit este aproape de dispariţie.” Prin aceasta primul legământ este descris ca fiind vechi, însă în momentul scrierii epistolei sistemul pământesc legat cu vechiul legământ nu dispăruse încă. Templul din Ierusalim şi slujba făcută în el erau încă în vigoare, chiar dacă demult nu mai erau recunoscute de Dumnezeu (compară cu Matei 23.38). „Sărbătorile Domnului” (Leviticul 23.4) nu mai erau recunoscute ca atare, ci erau denumite sărbători ale „iudeilor” (Ioan 2.3; 5.1; 6.4; 7.2; şi aşa mai departe). Acest întreg sistem pământesc era „aproape de dispariţie”, căci nu după mulţi ani cetatea şi Templul vor fi distruse de romani (Psalmul 69.25,26; Daniel 9.26; Matei 22.7; Luca 21.21-24). Aceasta a avut loc în anul 70 după Hristos.
Încă o dată: Scopul scriitorului prin introducerea temei referitoare la noul legământ nu este să înveţe că noul legământ a fost încheiat cu creştinii, ci să arate că vechiul legământ a devenit depăşit.
Să rezumăm capitolul 8: scriitorul a arătat că funcţia lui Hristos ca Mare Preot este mult superioară a celei lui Aaron:
- Hristos este Slujitorul adevăratului Loc Preasfânt – în cerul însuşi (Evrei 8.1-5).
- El slujeşte în legătură cu un legământ mai bun, care se bazează pe promisiuni mai bune (Evrei 8.6-13).
Adnotare
[1]Rolul unui mijlocitor este să împace; rolul unui avocat este să restabilească; şi rolul unui preot este să întărească. Hristos este privit în Noul Testament în toate cele trei funcţiuni – 1 Timotei 2.5; 1 Ioan 2.1; Evrei 4.14,15.
Tradus de la: Ist der neue Bund mit der Kirche geschlossen worden?
Din The Epistle to the Hebrews, Christian Truth Publishing, 2017, pag. 110–115.
Traducere: Ion Simionescu
(Se poate ???)Religie fără Hristos!
Matei 7,22,23
Walter Thomas Turpin
Versete călăuzitoare: Matei 7.22,23
Matei 7.22,23: Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! Nu în Numele Tău am profeţit şi nu în Numele Tău am scos demoni şi nu în Numele Tău am făcut multe lucrări de putere?” Şi atunci le voi spune deschis: „Niciodată nu v-am cunoscut; plecaţi de la Mine, lucrători ai fărădelegii.”
Creştinism fără Hristos?
Probabil unul sau altul se va poticni de titlul acestui articol. […] Şi vreunul, care citeşte articolul acesta, va considera afirmaţia ca fiind dură, dacă spunem, că Hristos este lăsat la o parte de majoritatea celor care mărturisesc că sunt creştini şi că El este scos afară din religie sau din aşa-numita creştinătate. Cine se denumeşte „creştin”, el vrea să spună prin aceasta, că el nu este nici iudeu şi nici mahomedan, nu este nici necredincios şi nici eretic. Însă el nu foloseşte cuvântul în înţelesul biblic; căci conform acestuia, creştinul este un om care a fost adus cu adevărat din lume la Dumnezeu.
În înţelesul obişnuit al cuvântului se spune despre cineva că el este „un creştin bun”, chiar dacă el niciodată nu a crezut în Isus, niciodată nu a cunoscut iertarea păcatelor şi niciodată nu L-a recunoscut pe Hristos. Astfel aproape toţi cei care mărturisesc cum se cuvine şi onorabil sunt consideraţi religioşi. Astfel de oameni merg duminica la biserică; primesc odată pe lună sau de două ori în an sacramentele; donează bani pentru convertirea păgânilor sau pentru răspândirea Sfintei Scripturi – şi de aceea ei se consideră a fi mai buni decât ceilalţi oameni. Şi cu toate acestea ei nu sunt altfel decât aceşti oameni, ei sunt în toate privinţele la fel. Dacă se deosebesc de oamenii pe care ei îi consideră păcătoşi, atunci aceasta cu adevărat nu este spre onoarea lor, căci ei se aseamănă cu „mormintele văruite, care în afară se arată frumoase, dar înăuntru sunt plini de oasele morţilor şi de orice necurăţie” (Matei 23.27).
Sentinţa de moarte
În timp ce Domnul Isus şi-a aruncat privirea peste mulţii mărturisitori, El a rostit cuvintele foarte serioase: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! Nu în Numele Tău am profeţit şi nu în Numele Tău am scos demoni şi nu în Numele Tău am făcut multe lucrări de putere?» Şi atunci le voi spune deschis: «Niciodată nu v-am cunoscut; plecaţi de la Mine, lucrători ai fărădelegii.»” Ce cuvânt îngrozitor, căci zarurile au fost aruncate, sentinţa de moarte a fost rostită! Vreau să fiu foarte sincer şi deschis. Dacă priveşti în jurul tău – ce vezi tu atunci? Multă făţărnicie; religie lipsită de realitate; o mărturie creştină scâncită şi înfumurată, prin care oamenii sunt înşelaţi; o mărturisire care coboară pe om în iad în chip onorabil şi religios. Aceasta este religia despre care cineva a spus că ea „a omorât zecile de mii ale ei.” […]
O naştere din nou, o viaţă nouă
Dragă cititorule, în Scriptură sunt cinci cuvinte, şi dacă aceste cuvinte nu ţi se potrivesc, atunci poţi fi sigur că creştinismul tău este fără Hristos şi religia ta este fără folos şi zadarnică. Aceste cinci cuvinte sunt: „Trebuie să fiţi născuţi din nou” (Ioan 3.7). Aceasta spune Acela care a zis despre Sine: „Fiul Omului trebuie să fie înălţat” (Ioan 3.14).
„Trebuie să fiţi născuţi din nou.” Omul nu trebuie să fie religios sau să aibă o ţinută morală ridicată sau „să înceapă un capitol nou” (aşa cum se obişnuieşte să se spună) sau să se îmbunătăţească, ci el „trebuie să fie născut din nou”. Ce cuvânt tăietor şi pătrunzător! Acest cuvânt dă complet la o parte pe omul aflat în cea mai bună stare a lui; introduce o viaţă nouă, o natură nouă. Este nevoie de o viaţă nouă, de o natură nouă, căci tu trebuie să fi născut din nou. Este nevoie de o naştere din nou, căci „dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3.3).
Sunt două motive importante, pentru care tu trebuie să fi născut din nou. Întâi: deoarece Dumnezeu este drept şi sfânt, nimic mai puţin decât o naştere din nou nu este în concordanţă cu El. În al doilea rând: nimic mai puţin decât o naştere din nou este necesar pentru omul stricat şi pierdut, care în sine însuşi este de neîmbunătăţit şi rău.
Credinţa în Hristos
Probabil întrebi, de unde poţi primi această altă natură. Acelaşi capitol din Biblie, care te exclude în starea ta naturală de la această viaţă nouă, dă răspunsul la întrebare: „Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3.14-16).
Iubite cititor, curând se vor apropia de sfârşit zilele mărturisirii de formă. Unde vei fi atunci? Unde eşti tu acum?
Tradus de la: Religion ohne Christus
Titlul original: „Christless Religion!“
din Gospel Papers, 1883, editat de W.T. Turpin
Traducere: Ion Simionescu
Patru adevăruri referitoare la mântuire
…pe care fiecare creştin ar trebui să le cunoască.
Elmo Clair Hadley
Versete călăuzitoare: Romani 3.23-26; 2 Petru 1.4; Galateni 4.6; 1 Ioan 1.7,9
Mulţi credincioşi sunt frustrați şi neliniştiţi cu privire la umblarea lor creştină; uneori se îndoiesc chiar de mântuirea lor, deoarece ei eşuează aşa de des în viaţa lor. Următoarele patru adevăruri despre mântuire au scopul de a ajuta pe acei credincioşi care au de luptat cu astfel de gânduri.
Primul adevăr: Iertarea
Romani 3.23-26: Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit, mai dinainte, să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.
Dacă noi ca păcătoşi venim la Domnul Isus şi Îl primim ca Mântuitor al nostru, Dumnezeu ne iartă păcatele şi ne îndreptăţeşte pe baza sângelui vărsat al lui Hristos (Romani 3.23-26). Când Isus a atârnat pe cruce, pe El au fost puse păcatele noastre şi pedeapsa pentru păcat a luat-o El asupra Sa. Acum nu mai există nici o judecată asupra păcatului pentru toţi aceia care iau pe Hristos ca Salvator al lor. Fiecare păcat, care vine în viaţa noastră, a fost deja judecat şi pedepsit, atunci când Hristos a murit pe cruce pentru noi (Isaia 53.5,6; Evrei 9.28; 10.12-14).
Probabil cineva va spune: dacă aceasta este adevărat, atunci nu mai este nici o deosebire, dacă eu păcătuiesc în continuare, sau nu păcătuiesc. Există însă o diferenţă uriaşă, căci mai sunt încă alte trei adevăruri despre mântuire, de care ar trebui să ţinem seama.
Al doilea adevăr: O natură nouă
2 Petru 1.4: … prin care ne-a dat promisiunile cele mai mari şi preţioase, ca prin acestea să vă faceţi părtaşi naturii divine, după ce aţi scăpat fugind de stricăciunea care este în lume …
Dacă primim pe Hristos ca Salvator al nostru, Dumnezeu nu numai ne iartă şi ne îndreptăţeşte, ci El ne dă şi o natură nouă (divină). Noi am fost născuţi din nou şi devenim copii ai lui Dumnezeu (1 Petru 1.23; Iacov 1.18; 2 Petru 1.4). Această natură nouă iubeşte pe Dumnezeu şi urăşte păcatul; ea ne face să voim să trăim fără să păcătuim, şi ea pricinuieşte ca noi să ne simţim nenorociţi şi ticăloşi, atunci când am păcătuit. Nici un creştin născut din nou nu poate fi cu adevărat fericit în păcat.
Unii întreabă însă: De ce păcătuiesc, dacă am o natură nouă? Realmente eu nu doresc să păcătuiesc, dar cu toate planurile mele bune în cele din urmă cedez şi păcătuiesc din nou.
Noi avem nu numai o natură care urăşte păcatul, ci noi mai avem încă natura veche (păcătoasă), care iubeşte păcatul. Este o luptă permanentă în noi. Natura veche doreşte să păcătuiască, iar natura nouă doreşte să fie plăcută lui Dumnezeu. În afară de aceasta noi avem o conştiinţă, care ne spune că ceea ce doreşte natura nouă este corect, şi ceea ce doreşte natura veche este totdeauna fals. Dar noi experimentăm destul de des, că natura veche cu dorinţele ei şi poftele ei după lucrurile păcătoase este mai tare în momentele de ispitire. Ea ne smulge şi ne ia captivi, şi atunci facem exact lucrurile pe care natura noastră nouă le urăşte şi conştiinţa noastră le condamnă.
După aceea ne pare rău şi luăm decizia ca niciodată să nu mai vrem să păcătuim din nou. Cu toate acestea se pare că noi nu avem nici cea mai mică putere să ne împotrivim ispitei. Ce să facem? Aici se adaugă al treilea adevăr despre mântuire.
Al treilea adevăr: Duhul Sfânt
Galateni 4.6: Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava”, adică: „Tată!”
Când am luat pe Hristos ca Salvator al nostru, Dumnezeu ne-a dat Duhul Său Sfânt, pentru ca El să trăiască în inimile noastre (Efeseni 1.13; Galateni 4.6). Acest Duh Sfânt al lui Dumnezeu toarnă dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre şi ne face să simţim în sufletele noastre pacea lui Hristos. Urmare acestui fapt este, că noi suntem fericiţi (Romani 5.1-15)!
Dar dacă noi facem loc păcatului, Duhul Sfânt este întristat. El nu ne poate da nici o bucurie, deoarece aceasta ne-ar întări în acele lucruri păcătoase, pe care El le urăşte. El este una cu Dumnezeu Tatăl şi cu Fiul în ura Sa asupra păcatului şi în dragostea Sa spre lealitate şi sfinţenie (Efeseni 4.30). Duhul Sfânt ne-a fost dat nu numai ca să toarne dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre. El ne dă totodată puterea să spunem NU! dorinţelor naturii vechi şi să spunem DA! voii lui Dumnezeu, pentru ca noi să facem acele lucruri care Îi plac (Galateni 5.16).
Este ca şi la Petru, când a mers pe apă. Atâta timp cât s-a încrezut în Domnul, că El îl ţine, totul a mers bine; dar în acelaşi moment, când el a observat că vântul devine furtunos şi marea învolburată, a devenit fricos şi a început să se scufunde. În experienţele noastre creştine noi trebuie să ne încredem că Domnul ne ţine tare prin puterea Duhului Sfânt care locuieşte în noi, la fiecare pas pe care îl facem (Matei 14.24-31; Ioan 15.4.5).
Al patrulea adevăr: Părtăşia
1 Ioan 1.7,9: Dar dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat. … Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.
Mântuirea ne aduce în părtăşie cu Dumnezeu. Este un sentiment de fericire între Dumnezeu ca Tată al nostru şi noi ca şi copii ai Săi. Noi ne putem bucura când auzim, că El ne vorbeşte prin Duhul Său prin Cuvânt. Noi ne simţim liberi să vorbim cu El despre toate grijile noastre, aşa cum un copil se simte liber faţă de tatăl său pământesc, de care se ştie iubit. El ne face fericiţi prin zâmbetul său.
Dar dacă un copil este neascultător, el ştie că aceasta nu place tatălui său. În locul unui zâmbet trebuie să se aştepte la pedeapsă. Relaţia dintre tată şi copil nu s-a schimbat, dar părtăşia şi sentimentul fericirii dintre ei s-a distrus. Aşa este cu Tatăl nostru ceresc. Când păcătuim, noi rămânem copiii Săi. Este de asemenea adevărat, că Hristos a purtat deja judecata pentru acest păcat; el a fost îndepărtat prin jertfa Sa pe cruce. Dar părtăşia cu Tatăl nostru şi cu Salvatorul nostru s-a întrerupt, şi Duhul Sfânt este întristat. Tatăl trebuie să ne mustre pentru neascultarea noastră şi probabil să ne pedepsească, în mod deosebit dacă păcătuim mai departe.
Când venim la El şi Îi mărturisim vina noastră şi ne smerim din cauza păcatului şi neascultării noastre, atunci vom avea parte de iertarea Sa, aşa cum un tată iartă pe copilul lui. Părtăşia este refăcută, şi noi ne simţim din nou liberi şi fericiţi în prezenţa Sa (1 Ioan 1.9). În felul acesta un copil al lui Dumnezeu nu este pierdut, dacă păcătuieşte, căci Dumnezeu l-a primit pe baza jertfei lui Hristos pentru păcatele noastre. Nici relaţia lui cu Dumnezeu nu este distrusă. El este în continuare copilul lui Dumnezeu, şi Dumnezeu este în continuare Tatăl lui. Dar părtăşia lui cu Tatăl este întreruptă, Duhul Sfânt este întristat, şi el trebuie pedepsit de Tatăl. Când se smereşte de păcatul lui şi îl mărturiseşte Tatălui, părtăşia a fost restaurată.
Este însă un lucru, pe care noi îl pierdem prin păcat şi niciodată nu poate fi restaurat. Hristos a spus, că un pahar cu apă rece, care va fi dat în Numele Său, nu va fi uitat niciodată (Marcu 9.41). El ne va da o răsplată pentru tot ce facem, ca să-I fim plăcuţi. Deci noi am primi o răsplată în cer, dacă noi în loc să fi făcut loc păcatului am fi fost ascultători şi am fi făcut ceva care I-ar fi plăcut. Dar acum răsplata este pierdută, deoarece noi am scăpat ocazia, s-o primim. Aceasta este o pierdere veşnică, căci fiecare răsplată, pe care Hristos o dă în cer, este o răsplată veşnică. De aceea ar trebui să fim atenţi, să nu scăpăm ocaziile, care le avem în fiecare zi, ca în credincioşie să facem ceva pentru Domnul. Dacă le lăsăm să treacă, aceste ocazii şi răsplata sunt veşnic pierdute.
Întreaga veşnicie ne vom bucura de răsplăţile pentru biruinţele noastre, dar noi avem numai această singură clipă, ca să le câştigăm. În cer nu se vor mai obţine victorii – ele toate trebuie câştigate acum, ori ele nu vor fi niciodată câştigate.
Tradus de la: Vier Wahrheiten über die Errettung
Titlul original: „Four Truths every Christian should know about Salvation“
Traducere: Ion Simionescu
Interpretarea Răscumpărării
Introducere
Atunci când Isus ,,S-a înălţat la cer şi un nor L-a ascuns din ochii lor (Fapte 1:9), misiunea Lui pământească a luat sfârşit după ce a durat aproximativ trei ani. Aceasta a trasat începutul Împărăţiei şi al Bisericii. Ucenicii au primit Marea Însărcinare de la Isus. El le-a spus ,,Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi până la sfârşitul zilelor (Matei 28:18-20).
Isus nu i-a lăsat pe urmaşii Lui singuri cu sarcina de a evangheliza lumea. El le-a promis dinainte pe Mângâietorul, ,,adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu (Ioan 14:26). El a repetat această promisiune chiar înainte de înălţarea Sa. ,,Ci voi veţi primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului (Fapte 1:8). Să privim la câteva din mesajele apostolilor.
Predica de Rusalii
După ce ucenicii au primit Duhul Sfânt la Rusalii, ei au vorbit în câteva limbi aşa cum îi conducea Duhul Sfânt. Acest lucru a uimit pe evreii care vizitau Ierusalimul veniţi din popoare diferite, deoarece ei auzeau pe ucenici vorbind în limbile lor. Unii, miraţi şi nedumeriţi, au întrebat: ,,Ce vrea să zică aceasta? (Fapte 2:12, conf. Ioel 2:28-32). Alţii au reacţionat gândind că ucenicii erau beţi.
Petru şi-a expus prima predică pentru a explica ce s-a întâmplat. Ucenicii nu erau beţi, aşa cum credeau unii, ci ei primiseră ceea ce profetul Ioel prevestise. (Fapte 2:16-21). Petru a vorbit despre viaţa lui Isus, suferinţele şi moartea Lui şi despre faptul că poporul iudeu este răspunzător pentru moartea Lui. De asemenea, el a predicat despre învierea şi glorificarea lui Isus, arătând că ceea ce s-a întâmplat cu El a fost conform Scripturilor. Petru şi-a concluzionat mesajul cu aceste cuvinte: ,,Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi (v. 36). Isus a fost mult aşteptatul Mesia al lui Israel, care este, Hristosul (Hristos este termenul grecesc pentru evreiescul Mesia).
Mesajul lui Petru a adus o adâncă convingere în inimile iudeilor care l-au ascultat. Cu inimile zdrobite, ei au răspuns: ,,Fraţilor, ce să facem? (Fapte 2:37). Petru le-a spus: ,,Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru (v. 38, 39).
Mesajul de bază al suferinţei şi morţii lui Hristos a fost predicat în nenumărate rânduri; a fost mesajul central al bisericii primare. Crucificarea lui Isus nu a fost o înfrângere aşa cum a părut la început. Moartea lui a fost esenţială pentru a aduce răscumpărarea pentru omenire. Următoarele citate din cartea Faptelor Apostolilor arată că moartea şi învierea lui Isus Hristos au fost miezul mesajului bisericii primare.
[Iudeii au] omorât pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. Fapte 3:15
în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. El este ,,piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului. În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub ceruri nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fie mântuiţi. 4:10-12
Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe acest Isus, pe care voi L-aţi omorît, atârnându-L de lemn. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a făcut Domn şi Mântuitor ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. 5: 30,31.
El a fost dus ca o oaie la tăiere; şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura. Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta, şi i-a propovăduit pe Isus. 8:32, 35.
Ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn. Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi, şi a îngăduit să Se arate, Toţi proorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El, capătă, Prin Numele Lui, iertarea păcatelor. 10: 39, 40, 43.
Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri, Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; Dar, Acela, pe care L-a înviat Dumnezeu, n-a văzut putrezirea. Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile prin care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise. 13: 32-39.
Pavel, după obiceiul săi, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi, dovedind şi lămurind, că Hristosul trebuia să pătimească şi să învieze din morţi. 17:2, 3
Unii dintre filosofi ziceau: ,,Ce vrea să spună [Pavel] palavragiul acesta? Alţii, când l-au auzit că vesteşte pe Isus şi învierea, ziceau: ,,Pare că vesteşte nişte dumnezei străini. 17:18
[Dumnezeu] a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă de netăgăduit prin faptul că L-a înviat din morţi. 17:31
Fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii şi Moise că are să se întâmple; şi anume că, Hristosul trebuia să pătimească, şi că, după ce va fi cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi Neamurilor. 26: 22, 23
Răscumpărarea prin Hristos
Pasajele menţionate mai sus fac clar faptul că moartea lui Hristos a fost centrală în mesajul evangheliei. De ce a fost moartea lui Hristos aşa de importantă?
Păcatul omului din grădina Edenului a rupt părtăşia şi relaţia dintre Dumnezeu şi om. De atunci, omul a refuzat să se supună voii lui Dumnezeu împotrivindu-se Lui. Dumnezeu a spus poporului Său ales: ,,Să împliniţi poruncile Mele şi să ţineţi legile Mele: să le urmaţi. Eu sunt Domnul Dumnezeu. Să păziţi legile şi poruncile Mele: omul care le va împlini, va trăi prin ele. Eu sunt Domnul! (Leviticul 18:4, 5). Răspunsul omului a fost ,,fărădelegea (1 Ioan 3:4), ceea ce arată că el a devenit ostil lui Dumnezeu având ,,vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu (Romani 8:7). Sfinţenia lui Dumnezeu a însemnat că El nu putea tolera păcatul şi prezenţa răului. Sfinţenia lui Dumnezeu Îi cerea să Se separe de păcat şi în felul acesta de omul păcătos. Singurul mod în care cei doi puteau fi aduşi împreună era numai printr-o hotărâre a lui Dumnezeu ce ar fi înlăturat duşmănia şi ar fi produs împăcarea celor două părţi înstrăinate.
De ce ar fi dorit Dumnezeu să înlăture bariera dintre El şi om odată ce omul a fost cel ce a refuzat să accepte Cuvântul Lui prin credinţă şi a ascultat de Satana în grădina Edenului? Motivaţia pentru împăcare este dragostea. Cel mai proeminent şi familiar pasaj din Scriptură despre acest lucru afirmă: ,,Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică (Ioan 3:16). Ioan a repetat aceasta în prima lui epistolă: ,,Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea lui Dumnezeu stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre (1 Ioan 4:9, 10). Dragostea lui Dumnezeu îl restaurează pe om la relaţia originală: ,,Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! (1 Ioan 3:1). ,,Noi [creştinii] Îl iubim pentru ca El ne-a iubit întâi (4:19). Creştinii Îl ascultă pe Dumnezeu pentru că ,,dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui (5:9).
În mod similar, Pavel a scris: ,,Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi (Romani 5:8). ,,Căci Dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei (2 Corinteni 5:14, 15). ,,Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi ,,ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros, lui Dumnezeu (Efeseni 5:2). Şi ,,când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru şi dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit pentru îndurarea Lui (Tit 3:4, 5). Creştinii ar trebui să-şi aducă aminte întotdeauna de această dragoste oferită lor.
Sângele vărsat al lui Isus Hristos este baza pentru împăcarea omului cu Dumnezeu. Deja am văzut că la naşterea lui Isus, un înger al Domnului a prezis că ,,El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale (Matei 1:21). De asemenea, Isus a vorbit despre misiunea Lui când a spus că El a venit ca ,,să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi (Matei 20:28; vezi Marcu 10:45); ,,Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi (Luca 22:19); şi ,,Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi (Ioan 10:11; conf. v. 15, 18).
Înainte de a considera câţiva termeni referitori la moartea lui Isus, să privim câteva pasaje din Scriptură ce vorbesc despre moartea Lui.
El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile. Romani 8:32
Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi! Romani 8:34
Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat ca să aibă stăpânire şi peste cei morţi şi peste cei vii. Romani 14: 8, 9
Dar dacă faci ca fratele tău să se mâhnească din pricina unei mâncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimici, prin mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos! Romani 14:15
Şi astfel el, care este slab, va pieri din pricina acestei cunoştinţe a ta: el, fratele, pentru care a murit Hristos! 1 Corinteni 8:1
V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi. 1 Corinteni 15:3
El s-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl. Galateni 1:4
Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele Lui Hristos. Efeseni 2:13
Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. Filipeni 2:5-8
Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. 1 Tesaloniceni 4:14
Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită.
1 Timotei 2:5, 6
Aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos. El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune. Tit 2:13, 14
El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu. Evrei 10:12
De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. Evrei 13:12
Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat. 1 Ioan 1:7
Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El şi-a dat viaţa pentru noi.
1 Ioan 3:16
Căci ai fost jungheat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Apocalipsa 5:9
Scriptura foloseşte câţiva termeni tehnici pentru a explica ceea ce moartea lui Isus Hristos a realizat. Aceştia sunt răscumpărare, preţ de răscumpărare, ispăşire şi împăcare. Să-i examinăm pe fiecare.
Răscumpărare
Termenul răscumpărare este folosit să descrie efectul morţii lui Hristos. Sensul de bază este ,,să cumperi înapoi. Termenul grecesc apolutrosis, tradus ,,răscumpărare, semnifică a elibera un captiv prin plata pe care o face o altă persoană. Într-un sens mai larg implică eliberarea de la pedeapsă, ceea ce înseamnă că răscumpărarea implică eliberarea de consecinţele păcatelor noastre. Scriptura foloseşte cuvântul ,,preţcu sensul de a fi ,,cumpăraţi cu un preţ (1 Corinteni 6:20; 7:23) şi ,,se vor lepăda de stăpânul, care i-a răscumpărat (2 Petru 2:1).
Câteva pasaje arată că răscumpărarea s-a înfăptuit prin moartea lui Hristos. Pavel a scris că noi suntem ,,socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Isus Hristos: Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Său (Romani 3:24, 25). ,,În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său, pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi pricepere (Efeseni 1:7, 8); ,,El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor (Coloseni 1:13, 14).
Autorul cărţii Evrei a scris despre Isus Hristos: ,,Şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul prea sfânt, cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică şi tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi, să capete veşnica moştenire, care le-a fost făgăduită (Evrei 9:12, 15).
Verbul a răscumpăra este folosit în câteva pasaje pentru a descrie conceptul de răscumpărare: ,,Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii (Galateni 3:13); ,,Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea (4:4, 5); ,,Marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos. El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune (Tit 2:13, 14); şi ,,Ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană 1 Petru 1:18, 19). Mielul a fost ,,jungheat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău (Apocalipsa 5:9).
Preţul Răscumpărării
Omul a fost adus înapoi la Dumnezeu prin intermediul unui preţ de răscumpărare. Termenul de preţ de răscumpărare înseamnă ceva de valoare plătit pentru obţinerea eliberării sau izbăvirii unui captiv. Îl găsim folosit în Exod 21:30 şi Proverbe 13:8. Isus a folosit termenul atunci când a corectat pe cei doi ucenici ce au cerut un loc de frunte, spunându-le ucenicilor că ,,oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi (Matei 20:27, 28; Marcu 10:45). Semnificaţia preţului răscumpărării este clarificată mai târziu de către Isus, în timpul cinei cea de taină. Referitor la pahar, Isus a zis: ,,Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor (Matei 26:28; vezi Marcu 14:24; Luca 22:20). Prin moartea Sa, semnificată de sângele Lui care se varsă, El va plăti răscumpărarea şi va oferi iertarea păcatelor tuturor acelora care îndeplinesc condiţia de pocăinţă şi credinţă.
Acest concept de răscumpărare a fost folosit de Pavel când a scris că noi suntem ,,cumpăraţi cu un preţ (1 Corinteni 6:20; 7:23) şi că ,,este un singur Dumnezeu, şi este un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi (1 Timotei 2:5, 6). Petru a scris creştinilor exilaţi că ,,nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost voi răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană (1 Petru 1:18, 19).
Conceptul de preţ al răscumpărării ridică întrebarea, cui a fost plătită răscumpărarea? Această întrebare este dificilă deoarece Scriptura nu ne dă vreun răspuns direct. Scriitorii Noului Testament şi biserica primară au învăţat că preţul răscumpărării subliniază că cineva, altul decât omul a plătit pentru eliberarea lui de consecinţele păcatului şi că această izbăvire a fost foarte costisitoare, cerând cel mai mare preţ posibil, sângele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Aceasta a satisfăcut dreptatea lui Dumnezeu şi a eliberat omul păcătos pentru a putea intra în relaţie cu El.
Nici Noul Testament, nici biserica primară nu au formulat o teorie pentru a explica cui a fost plătit preţul de răscumpărare şi răscumpărarea (cumpărarea înapoi). Ei au fost mulţumiţi să accepte faptul răscumpărării subliniind aceasta fără a încerca să explice procesul. Sunt câteva teorii ce încearcă să explice semnificaţia şi procesul răscumpărării, dar cele mai multe sunt imperfecte deoarece Biblia păstrează tăcere asupra acestui subiect.
Ispăşirea
Un alt termen folosit în versiunile englezeşti mai vechi care se referă la moartea lui Hristos este ispăşire sau expiere. Dicţionarul Webster defineşte termenul ca ,,actul de a face ispăşire şi ,,a face completă satisfacţia pentru; ispăşire pentru păcat; ca şi a expia păcatul. Ideea de ispăşire este că prin moartea lui Hristos, mânia sfântă a lui Dumnezeu împotriva păcatului este satisfăcută, astfel că Dumnezeu poate accepta iarăşi pe om. Deoarece ,,Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi (1 Corinteni 15:3), înseamnă că vom găsi informaţii despre moartea lui Mesia în Vechiul Testament. Le găsim acolo, pentru că despre aceasta ,,mărturisesc Legea şi proorocii (Romani 3:21).
Termenul ispăşire folosit în Romani 3:25, 1 Ioan 2:2; 4:10, ca şi mulţi alţi termeni din Vechiul Testament, vine din traducerea în limba greacă a Vechiului Testament (Septuaginta) a termenului pentru capacul ispăşirii (engl. capacul scaunului îndurării). Legea cerea ca păcătoşii să moară pentru păcatele lor. Această cerinţă era satisfăcută pentru poporul Israel de Ziua Ispăşirii, când marele preot lua doi ţapi ,,să-i pună înaintea Domnului, la uşa cortului întâlnirii (Leviticul 16.7). Se trăgea la sorţi pentru a hotărî care era pentru ,,Domnul şi care era ,,ţapul ispăşitor (v.8). Cel pe care cădea sorţul Domnului era adus ca jertfă pentru păcat. Marele preot stropea sângele lui peste capacul ispăşirii de pe chivotul legământului situat în Sfânta Sfintelor (Leviticul 16:13, 14; 17:11; Exodul 25:17-22; Evrei 9:5). Sângele simboliza viaţa trupului; când sângele părăsea trupul, apărea moartea. Acest sânge acoperea păcatele oamenilor până când suferinţa şi jertfa lui Mesia le va înlătura. Al doilea ţap era eliberat pentru a simboliza îndepărtarea păcatelor prin jertfa lui Hristos care va veni.
Termenul de ispăşire este astfel un concept vechi testamental. Cartea Evrei explică modul în care adevărurile noului legământ se relaţionează la vechiul legământ. După ce descrie pe scurt cortul întâlnirii, autorul cărţii Evrei descrie cum marele preot lua, o dată pe an, ,,sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului (Evrei 9:7). Aşa cum marele preot putea intra în Sfânta Sfintelor cu sângele jertfei, la fel Hristos a intrat în cortul ceresc ,,în Locul prea sfânt, nu cu sânge de ţapi sau de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică (v. 12). Jertfa lui Hristos a fost mult mai eficace. Dacă sub lege ,,sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu (v. 13, 14). Hristos S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora (v. 26, 28). Hristos nu a intrat într-un loc sfânt omenesc, ,,ci a intrat chiar în cer, ca să se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu (v. 24).
Aşa cum am menţionat, jertfa lui Hristos ,,a înlăturat păcatul. În Vechiul Testament, jertfele acopereau păcatele de la vederea lui Dumnezeu. Această acoperire reprezintă semnificaţia ispăşirii în Vechiul Testament.
În capitolul următor, autorul repetă faptul că sub vechiul legământ ,,sângele taurilor şi al ţapilor îl curăţea temporar pe om (Evrei 10:4). Hristos a devenit Mielul Pascal care ,,a adus o singură jertfă pentru păcate (v. 12). ,,Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi (v. 14). Suferinţele lui Hristos îl protejează pe păcătosul convertit de mânia lui Dumnezeu şi îi curăţeşte conştiinţa astfel încât îi poate sluji lui Dumnezeu. După aducerea Lui ca jertfă, Isus ,,S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu (v.12).
Apostolul Pavel a enunţat în Romani cea mai elaborată afirmaţie privind moartea ispăşitoare a lui Hristos: ,,Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât, să fie neprihănit şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus (Romani 3:24-26). Prin sângele jertfei lui Hristos s-a satisfăcut neprihănirea lui Dumnezeu iar omul păcătos a fost din nou în stare să se apropie de El.
Apostolul Ioan, de asemenea, a scris despre ispăşire: ,,Isus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre: şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregei lumi (1 Ioan 2:1,2); ,,Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre (4:10).
Termenul grecesc folosit în Romani 3:25 pentru ispăşire este tradus împăcare în cartea Evrei. ,,Acela, a fost făcut ,,pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii, adică pe Isus, Îl vedem ,,încununat cu slavă şi cu cinste; din pricina morţii, pe care a suferit-o; pentru ca prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi să desăvârşească pe Căpetenia mântuirii lor Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire [împăcare, în traducerea engleză KJV (n. trad)] pentru păcatele norodului (Evrei 2:9, 10, 17).
Moartea lui Hristos ca suferinţă, nu pedeapsă
Moartea lui Hristos a fost vicarioasă (adică Hristos a făcut ceva spre beneficiul nostru la Calvar) sau substitutivă, care înseamnă că El a suferit şi a murit în folosul păcătoşilor ca ei să poată primi viaţa veşnică. Această substituţie a fost anunţată cu şase sute de ani înainte de naşterea lui Hristos în Betleem prin profetul Isaia care ,,a văzut slava Lui şi a vorbit despre El (Ioan 12:41). Isaia spune:
Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Isaia 53:4-6
După învierea Lui, Isus a vorbit cu doi din ucenicii Lui pe drumul către Emaus despre profeţia Vechiului Testament, zicând: ,,Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze a treia zi dintre cei morţi (Luca 24:46). De câteva ori în timpul lucrării Lui, Isus a vorbit despre suferinţele Lui: ,,Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult ca să fie omorât (Matei 16:21, vezi Marcu 8:31; Luca 9:22); ,,este scris despre Fiul omului că trebuie să pătimească mult (Marcu 9:12; vezi Matei 17:12); ,,Mai întâi [Isus] trebuie să sufere multe şi să fie lepădat de neamul acesta (Luca 17:25); ,,Am dorit mult să mănânc Paştele acesta cu voi înainte de patima Mea (Luca 22:15). Suferinţele lui Isus Hristos sunt, de asemenea, subliniate în următoarele pasaje din Noul Testament:
Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor proorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi. Fapte 3:18
[Pavel] am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii şi Moise că are să se întâmple; şi anume, că Hristosul trebuie să pătimească şi că, după ce va fi cel dintâi din învierea morţilor. Faptele Apostolilor 26:22, 23.
Dar pe Acela, care a fost făcut ,,pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii, adică pe Isus, Îl vedem ,,încununat cu slavă şi cu cinste; din pricina morţii, pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi [Dumnezeu] să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor. Evrei 2:9, 10.
Măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice. Evrei 5:8, 9.
El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi. 1 Petru 2:24
Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh. 1 Petru 3:18
Noul Testament afirmă de douăzeci şi opt de ori că Hristos a suferit, a pătimit, pentru noi[1]. Scriptura nu vorbeşte niciodată despre faptul că Hristos este ,,pedepsit pentru păcate sau pentru păcătoşi. Termenii pedeapsă şi suferinţă au sensuri semnificativ diferite. Pedeapsă înseamnă ,,a cauza durere, pierdere sau suferinţă pentru o crimă sau facere de rău[2] pe când ,,suferinţă nu implică vină. Grider, rezumă ceea ce John Miley a scris: ,,Deoarece Hristos a fost fără păcat, El a fost fără vină. De aceea, atunci când El a murit pentru noi, El a suferit dar nu a fost pedepsit. Şi deoarece suferinţele Lui au substituit pedeapsa pe care altfel, cei credincioşi ar fi primit-o în iad, a fost posibil ca Tatăl să ne ierte. Evident că pedeapsa putea satisface dreptatea lui Dumnezeu. Dar deoarece Hristos a suferit, în loc să fie pedepsit, a fost într-adevăr posibil ca Tatăl să ierte pe cei care se pocăiesc şi cred[3]. Grider a scris că Hristos a suferit, în parte ,,pentru că Dumnezeu Tatăl ne iartă cu adevărat pe când, dacă El Îl pedepsea pe Hristos în locul nostru, El nu ne putea ierta. Prin pedepsirea substitutivă a lui Hristos, dreptatea putea fi satisfăcută, împiedicând iertarea. Desigur că cineva nu poate să pedepsească şi să ierte în acelaşi timp[4].
Aşa cum apostolul Pavel a scris, Isus Hristos ,,a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi (Romani 4:25). ,,Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi pentru noi (5:6, 8; vezi Galateni 1:4). Este un dezacord referitor la modul în care se interpretează termenul grecesc huper tradus aici cu ,,din pricina şi ,,pentru. Înseamnă el întotdeauna ,,în beneficiul, ,,în folosul sau poate avea acelaşi sens cu termenul grecesc anti, tradus cu ,,în locul? În relaţie cu Romani 5:6 şi 8, în noul lor Lexicon Grec-Englez, Arndt şi Gingrich au scris referitor la huper: ,,după exprimarea suferinţei, a morţii, a devotării de sine, etc. moare pentru cineva sau ceva . Astfel că în mod special despre moartea lui Hristos pentru, în beneficiul omenirii, al lumii[5]. Vincent a scris: ,,se dispută mult dacă [huper] în folosul este echivalent cu [anti] în locul. După ce a dat câteva exemple din clasici şi din părinţii bisericeşti, Vincent scrie: ,,Nici unul din aceste pasaje nu poate fi considerat ca fiind decisiv. Se poate spune cel mult că [huper] se mărgineşte cu semnificaţia lui [anti]. În locul este cerut pe baze doctrinare. În marea majoritate a pasajelor sensul este clar de dragul, în folosul. Adevărata explicaţie pare să fie că, în pasajele în discuţie [Romani 5:6], acelea care se referă la moartea lui Hristos, [huper] caracterizează afirmaţia mai generală şi nedefinită Hristos a murit în folosul lăsând nedeterminat sensul specific al lui în folosul, pentru a fi conturat de alte pasaje. Sensul de în locul poate fi inclus, dar numai prin deducţie. Godet a spus: ,,Prepoziţia poate însemna numai în folosul. Se referă la finalitate nu la modul lucrării de răscumpărare[6]. S-ar părea că afirmaţia lui Pavel ar însemna pur şi simplu că moartea lui Hristos a fost în folosul omului, ,,prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi (Romani 5:19). Aşa cum scriitorul epistolei către Evrei a scris: ,,din pricina morţii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi (Evrei 2:9)
Cu siguranţă, El a fost ,,Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii (Ioan 1:29; 1 Petru 1:18, 19) împlinind profeţia lui Isaia când el ,,a văzut slava Lui, şi a vorbit despre El (Ioan 12:41). Aşa cum am menţionat, Isaia a scris: ,,Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre prin rănile Lui suntem tămăduiţi (Isaia 53:4, 5). Toţi aceşti termeni arată suferinţele Lui. Hristos a venit în lume să sufere după voia Tatălui, care ,,a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă Dar după ce îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat (v.6, 10). Hristos a murit pe cruce ,,ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa (Evrei 9:26; 10:12).
Pavel este autorul unui pasaj din Scriptură despre care unii cred că învaţă că Hristos a luat păcatele noastre şi a fost pedepsit pentru ele fiind înlocuitorul nostru deşi nu afirmă în mod explicit că Hristos a luat asupra Lui păcatele omului. Apostolul Pavel a scris că Dumnezeu ,,pe Cel ce n-a cunoscut păcat, El L-a făcut păcat pentru noi (2 Corinteni 5:21). Afirmaţia că Isus a ,,fost făcut păcat pentru noi este greu de înţeles. Sunt două interpretări a ale acestui verset. O interpretare susţine că Dumnezeu L-a făcut pe Hristos să fie ,,păcat imputându-I păcatul omului. A doua interpretare este că ,,a fi păcat se referă la un sens alternativ al lui hamartia găsit în Vechiului Testament în limba greacă pe care apostolii şi biserica primară l-a folosit şi care înseamnă că moartea lui Hristos a fost o ,,jertfă de ispăşire. Vom discuta întâi prima interpretare, iar pe cea de a doua în secţiunea următoare.
Prima interpretare este susţinută de aceia care susţin teoria pedepsei (cunoscută şi ca substituirea penală) şi este o teorie bazată pe aspectele legale înaintată prima dată de Augustin şi făcută populară în timpul reformei de către Jean Calvin. Această teorie susţine că omul, datorită păcatelor lui, merită mânia şi blestemul lui Dumnezeu. Datorită naturii Sale sfinte şi drepte, Dumnezeu trebuie să pedepsească oamenii aşa cum merită.
Pentru a satisface judecata neprihănită a lui Dumnezeu, Fiul Său şi-a asumat natura umană, a trăit sub lege şi a împlinit toată neprihănirea. Păcatele omului au fost imputate lui Hristos, care altfel era fără păcat (El a fost ,,făcut păcat) şi a fost pedepsit pentru păcatele noastre atunci când a murit pe cruce. Moartea Lui a îndeplinit cerinţele Legii lui Dumnezeu, îndepărtând pedeapsa cu moartea pe care omul o merita pentru păcatele lui, ca în felul acesta omul să poată fi răscumpărat.
Teoria aceasta înseamnă că Dumnezeu L-a făcut păcat pe Isus. Evident că Dumnezeu nu a putut să-L facă pe Fiul Său în mod literal ,,păcat. Niciodată Dumnezeu nu este portretizat ca sursă a păcatului. Datorită acestui fapt, unii au atenuat această teorie spunând că Dumnezeu nu L-a făcut pe Isus în mod literal ,,păcat, dar Isus poate fi considerat ca personificare a păcatului într-un sens metaforic; şi anume, El a devenit păcat pentru noi. În sens simbolic şi într-un mod substitutiv, păcatul a fost judecat pe cruce fiind purtat şi identificat cu Hristos. Păcatele noastre au fost ispăşite pe cruce atunci când Hristos a murit pentru noi, în locul nostru.
Sunt câteva dificultăţi ale acestei interpretări a frazei ,,făcut păcat. Prima este că nu este învăţată în Noul Testament în limba greacă şi nici susţinută de Vechiul Testament ebraic. Noul Testament nu învaţă nimic despre transferul păcatelor sau vinovăţiei omului către Hristos. Aşa cum am menţionat mai devreme, dacă El ar fi purtat vina păcatelor oamenilor, El ar fi fost pedepsit. Altă dificultate este că distorsionează ceea ce Hristos a făcut pe cruce. Dacă toate păcatele noastre (trecute, prezente şi viitoare) au fost transferate lui Hristos şi El a fost pedepsit pentru ele, omul nu poate fi pedepsit iarăşi pentru ele. Aceasta conduce fie la mântuirea tuturor oamenilor, care este contrară Scripturii (evident că nu toţi sunt mântuiţi), fie la faptul că Dumnezeu, din motive necunoscute, a ales anumiţi oameni să fie salvaţi. Aceasta înseamnă că unii trebuie să fie predestinaţi pentru viaţă veşnică iar alţii pentru osândă, iar cei aleşi sunt în siguranţă pentru veşnicie indiferent de ceea ce fac. Nici una din aceste lucruri nu sunt învăţate în Scriptură.
Cum a fost considerată suferinţa lui Hristos
În ce sens a fost suferinţa şi moartea lui Hristos vicarioasă? Înainte de a discuta aceasta, să ne amintim că nu trebuie să ne împotmolim la această întrebare atâta vreme cât Biblia nu oferă o afirmaţie formală despre modul în care a fost considerată moartea lui Hristos pe cruce. Mulţi creştini încearcă să dezvolte o teorie care să explice lucrarea lui Hristos pe cruce. Acest efort este de puţin folos deoarece, aşa cum am văzut deja în acest capitol, Biblia a trebuit să folosească câteva concepte pentru a explica lucrarea Lui pentru oameni. Se pare că nu este un singur termen sau teorie care explică lucrarea lui Hristos; de aceea să avem grijă privind impunerea vreunei teorii asupra Bibliei. Mai degrabă să observăm tot ceea ce Biblia spune despre moartea lui Hristos. Cel puţin două pasaje din Scriptură afirmă în mod direct că Hristos a purtat păcatele noastre. Evrei 9:28 afirmă: ,,Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora. Şi apostolul Petru a scris în mod similar că Hristos a fost ,,Mielul fără cusur şi fără prihană (1 Petru 1:29), ,,El n-a făcut păcat El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi(2:22, 24). ,,Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup (3:18). ,,Cel neprihănit (Hristos) suferind moartea fizică pentru ,,cei nelegiuiţi (omul), Hristos a devenit o jertfă pentru a răscumpăra omul pentru ca el să nu mai sufere pedeapsa meritată în iazul de foc. Cel inocent şi neprihănit poate suferi. Prin jertfirea de Sine, El a mijlocit pentru om dându-şi sufletul pe cruce, făcând astfel ca sângele Lui să fie o jertfă acceptabilă pentru păcat astfel că Dumnezeu putea ierta pe păcătoşi în loc să-i pedepsească (vezi Leviticul 4:20, 26, 31, 35; Isaia 53:6, 11, 12).
Ar trebui menţionat că pentru Hristos ,,să poarte păcatele multora şi că ,,El a purtat păcatele noastre nu înseamnă că El a fost pedepsit pentru păcatele noastre. Jertfa şi suferinţele lui Hristos ca şi ,,Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii (Ioan 1:29), îndeplineşte imaginea ţapului ispăşitor care a purtat ,,asupra lui toate fărădelegile lor într-un pământ pustiu (Leviticul 16:22). Hristos şi-a dat viaţa Lui în mod public ca şi jertfă să poarte ori ,,să ducă păcatele multora la altar[7].
În opinia autorului, a doua interpretare a lui 2 Corinteni 5:21 menţionată în secţiunea precedentă şi anume că Isus a fost o ,,jertfă de ispăşire pentru noi este corectă. Jertfă de ispăşire este un sens alternativ al lui hamartia găsit în versiunea greacă a Vechiului Testament. Deoarece apostolii şi biserica din Corint au folosit în principal Septuaginta, cu siguranţă ei au înţeles că hamartia putea semnifica jertfă de ispăşire. Acesta nu era un pasaj ambiguu, obscur sau greu de înţeles pentru creştinii greci care au primit această scrisoare sau alţi creştini timpurii care au citit-o mai târziu.
Clarke susţine această părere că hamartia ar trebui să fie tradusă aici cu ,,jertfă de ispăşire. El a scris că aceasta ,,răspunde lui chattach şi chattath din textul ebraic; care înseamnă atât păcat cât şi jertfă de ispăşire [jertfă pentru păcat, n.trad.] într-o mare varietate de locuri din Pentateuch. Septuaginta traduce textul ebraic cu hamartia în nouăzeci şi patru de locuri în Exodul, Leviticul şi Numeri unde se vorbeşte de jertfă de ispăşire; şi unde versiunea noastră traduce nu cu păcat ci cu jertfă pentru păcat (vezi comentariile lui)[8]. Această traducere este sprijinită de profeţia din Isaia 53: ,,Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat (v. 10).
Alţii susţin de asemenea interpretarea de jertfă pentru păcat. Arndt şi Gingrich au scris: ,,amartia [hamartia] poate fi jertfă de ispăşire aici, ca şi în Lev. 4:24[9]. A. A. Hodge, un teolog prezbiterian calvinist care a predat la Seminarul Teologic Princeton, de asemenea, sprijină interpretarea cu jertfă de ispăşire. El a scris: ,,Dumnezeu ,, pe Cel [Isus] ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut jertfă de ispăşire pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El[10].
Traducerea cu jertfă de ispăşire este sprijinită de folosirea de către Pavel a lui hamartia în Romani 8:3: ,,Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului [hamartia], pe însuşi Fiul Său. ,,Din pricina păcatului este tradus în NIV cu ,,să fie o jertfă de ispăşire (conf. NAB, ASV, NASV şi RSV [traduceri ale Bibliei în limba engleză, n. trad.]); iar în NEB ,,ca jertfă pentru păcat. Arndt sprijină această traducere[11] aşa cum o fac şi alţi comentatori (Wm. Black, F. F. Bruce, Adam Clarke, Wm. Newell, J. C. Wenger, şi alţii). Este sprijinită şi de Evrei 9:28: Hristos ,,Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului [hamartia], ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă. Aici hamartias implică jertfă de ispăşire, altfel se înţelege că Hristos a venit prima oară cu păcat, lucru care desigur nu este adevărat. Acest verset s-ar putea citi: ,,Se va arăta a doua oară, fără jertfă de ispăşire.
Evident că jertfa de ispăşire este în sens metaforic deoarece Pavel a folosit un cuvânt grecesc diferit în 2 Corinteni 5:21, hamartia. Isus nu a devenit niciodată în mod literal un miel sau un taur. Această interpretare pune moartea sacrificială a lui Hristos în centrul lucrării Lui, aşa cum găsim în alte locuri din Noul Testament. Aşa cum a scris autorul epistolei către Evrei, după Lege ,,fără vărsare de sânge, nu este iertare de păcate (9:22). De aceea, Hristos ,,S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa (v.26, conf. v.28; 10:12, 14). Ioan Botezătorul a vorbit despre Isus după simbolismul jertfelor din Vechiul Testament ca fiind ,,Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii (Ioan 1:29). Pavel a scris că Hristos ,,S-a dat pe Sine pentru noi ,,ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros, lui Dumnezeu (Efeseni 5:2). Apostolul Petru a scris despre creştini că ei au fost răscumpăraţi ,,cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană (1 Petru 1:19). De aceea, interpretarea cu jertfă de ispăşire nu este atât de neobişnuită pe cât este cea de ,,L-a făcut păcat.
Ideea care se află în spatele interpretării cu jertfă de ispăşire este cunoscută sub numele de teoria guvernamentală. Această teorie a fost avansată de James Arminius şi discipolul lui, Hugo Grotius, în timpul reformei. Aceasta subliniează că Dumnezeu a adus judecata asupra păcatului atunci când Hristos şi-a dat cu dragoste viaţa pe cruce ca o jertfă de ispăşire pentru ca suferinţele Lui să satisfacă cerinţele unui Dumnezeu Sfânt. Aceasta a dat posibilitatea lui Dumnezeu să ierte păcatele într-o manieră în care nu le trecea cu vederea. ,,Ideea centrală a acestei teorii este că Dumnezeu nu poate fi considerat numai partea ofensată ci şi Conducătorul moral al universului. De aceea, El trebuie să susţină autoritatea guvernării Lui în interesul binelui general. Prin urmare, suferinţele lui Hristos trebuie considerate, nu ca un echivalent exact al pedepsirii noastre, ci numai în sensul că demnitatea guvernării a fost în felul acesta susţinută şi răzbunată la fel de eficace ca şi cum noi am fi primit pedeapsa pe care o meritam[12]. Astfel, moartea lui Hristos a fost nu numai substitutivă ci şi vicarioasă, adică El a făcut ceva în folosul nostru aşa cum am menţionat anterior. Lucrarea lui Hristos nu numai că L-a îndreptăţit pe Dumnezeu să ierte păcatele dar a şi înfrânt puterea răului şi oferă posibilitatea celor ce se pocăiesc şi cred să ducă o viaţă neprihănită. ,,El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei (2 Corinteni 5:15).
Un aspect dificil al interpretării cu jertfă de ispăşire constă în aceea că termenul ,,păcat ar trebui să aibă două sensuri diferite într-un verset la numai două cuvinte distanţă în limba greacă: ,,Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi (2 Corinteni 5:21). Aceasta nu este o problemă majoră atâta vreme cât avem exemplul aceluiaşi cuvânt care are două sensuri diferite în acelaşi capitol. În Septuaginta sunt multe exemple în Lege unde hamartia este folosită cu sensurile de păcat şi jertfă de ispăşire. Alt exemplu este folosirea de către Hristos al lui ,,a sfinţi în două sensuri diferite în rugăciunea Lui în Ioan 17:17 şi 19 (sensurile de sfinţire şi consacrare). Brunk a scris: ,,Avem un exemplu similar la cuvântul Paşte în Luca 22:1 înseamnă sărbătoare, iar în versetul 7 al aceluiaşi capitol înseamnă jertfa de Paşte[13].
În concluzie, să păstrăm în minte ceea ce Pavel a scris înaintea afirmaţiei despre ,,păcat. ,,Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut [o jertfă de ispăşire] pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El (2 Corinteni 5: 18, 19, 21).
Importanţa înţelegerii lucrării lui Hristos
Este important ca noi să privim cu grijă la lucrarea lui Hristos de pe cruce deoarece întreaga răscumpărare se relaţionează la marea jertfă care s-a petrecut la Calvar. O înţelegere incorectă a dimensiunii şi semnificaţiei lucrării lui Hristos poate conduce la o aplicaţie eronată. De exemplu, dacă cineva ar crede că moartea lui Hristos se aplică pentru a satisface cerinţele legii numai pentru cei care cred, fiind evident că nu toţi oamenii cred, atunci valoarea morţii lui Hristos ar fi suficientă să acopere păcatele celor care de fapt cred şi perseverează credincioşi până la sfârşit. Dar Scriptura afirmă în mod repetat că Isus a murit pentru păcatele întregii lumi (Ioan 1:18, 29; 1 Timotei 2:6; 4:10; 1 Ioan 2:2).
Când Hristos a fost răstignit, Scriptura ne spune că El a ridicat păcatul lumii (1 Ioan 1:29). Moartea lui Hristos afectează pe toţi oamenii (Romani 5:8, 18; 2 Corinteni 5:14, 15, 1 Timotei 2:4, 6; 4:10; Evrei 2:9; 1 Ioan 2:2; 4:14). Beneficiază de pe urma morţii lui Hristos numai cei care se pocăiesc, cred şi rămân credincioşi lui Hristos. Biblia nu ne învaţă că vor fi mântuiţi oamenii care nu menţin o relaţie vitală cu Hristos şi Îl urmează.
Moartea lui Hristos a fost o jertfă infinită de o valoare infinită. Are o valoare suficientă pentru a acoperi păcatele lumii. Orice persoană care trăieşte sau a trăit vreodată poate extrage din beneficiile nelimitate ale jertfei lui Hristos. Chiar şi atunci când s-a făcut plata pentru toate păcatele lumii, valoarea morţii Lui este departe de a fi epuizată sau golită. Totuşi este un mod specific prin care beneficiile morţii lui Hristos sunt limitate. Ele sunt limitate de alegerea omului.
Dumnezeu a lăsat ca mântuirea să fie disponibilă numai prin Fiul Său. Numai cei care cred în Isus, Îl primesc ca şi Domn şi Mântuitor şi continuă într-o relaţie vitală şi intimă cu El vor primi beneficiile morţii Lui pe cruce. Mântuirea atârnă de statutul de a fi ,,în Hristos. Dumnezeu nu va putea fi vreodată considerat nedrept pentru că a lăsat pe cineva să ajungă în iad. Toate lucrurile necesare mântuirii au fost făcute în Hristos pentru a răscumpăra pe oricine vrea. Dar aceia ce sunt printre oricine nu vrea vor experimenta moartea a doua deoarece au respins oferta lui Dumnezeu pentru viaţa veşnică.
Poate apărea un alt pericol dacă considerăm jertfa de Sine a lui Hristos numai în termeni legali de ispăşire a pedepsei. Deoarece Hristos a plătit preţul răscumpărării pentru mântuirea omului, atunci putem fi ispitiţi să gândim că toţi oamenii de pretutindeni sunt mântuiţi şi în siguranţă pentru că legea a fost satisfăcută. Dar Dumnezeu a făcut ca primirea beneficiilor morţii lui Hristos, inclusiv mântuirea, să depindă de credinţa în Isus Hristos care este Calea, Adevărul şi Viaţa. Păcătosul trebuie să vină la Dumnezeu prin Hristos, iar la Hristos trebuie să vină cu încredere şi ascultare. Dumnezeu nu-şi aplică mântuirea asupra oamenilor la întâmplare. Ioan 3:18 vorbeşte în mod direct despre aceasta: ,,Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.
Mântuirea şi judecata sunt condiţionate de credinţa în Hristos, nu de faptul că Legea a fost satisfăcută sau că omul ar fi fără păcat. A fi în Hristos înseamnă a fi în Arca Mântuirii. A fi în afara lui Hristos înseamnă să fi scufundat în păcatul lumii şi fără speranţă sau siguranţă. Astfel, mântuirea depinde de rămânerea în relaţia cu Isus Hristos, de a fi credincios Cuvântului Său şi lucrării Duhului Sfânt în noi. Creştinii au siguranţa că sunt copiii lui Dumnezeu (vezi 1 Ioan 5:13), dar sunt multe versete care ne avertizează de pericolul căderii (Matei 24:4, 5, 11-13; Ioan 15:1-6; Fapte 11:23; 14:21, 22; Coloseni 1:23; 2:4-8, 18, 19; 1 Timotei 4:1, 16; 2 Timotei 3:14; 4:3, 4; Iacov 5:19, 20; 2 Petru 1:18-11; 3:16-18; 1 Ioan 2:23-25; Evrei 2:1-3; 3:1.14; capitolul 10, ş.a.m.d.).
Antinomianismul, care exprimă lipsa de respect faţă de voia exprimată a lui Dumnezeu, este un alt pericol de interpretare greşită a aplicării lucrării lui Hristos. Dacă mântuirea este o chestiune strict legală iar oamenii sunt făcuţi neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu pe baza a ceea ce Hristos a făcut, atunci ce diferenţă este între a urma sau nu voia Lui Dumnezeu? Mântuirea lor ar fi completă fără să depindă de stilul lor de viaţă. Însă, exact împotriva acestei atitudini avertizează apostolul Pavel în discursul său despre justificare în Romani (vezi 6:1, 2, 15).
O pesoană care nesocoteşte voia lui Dumnezeu şi este insensibilă la Duhul Sfânt demonstrează prin stilul său de viaţă că el nu este un copil al lui Dumnezeu. Atunci când o persoană este născută din Duhul lui Dumnezeu şi astfel primeşte naşterea din nou, el doreşte să-L urmeze pe Hristos şi să facă voia lui Dumnezeu. Noua lui natură reflectă natura lui Hristos (1 Corinteni 2:16). Iar Isus întotdeauna a căutat să facă voia Tatălui (Luca 22:42).
De asemenea, dacă credem că Hristos a plătit numai pentru păcatele acelora care vor fi mântuiţi, şi ei vor fi mântuiţi cu siguranţă dacă Hristos a murit în mod specific pentru ei, atunci noi vom fi mai puţin motivaţi să ducem Evanghelia la cei pierduţi. Vom putea aluneca într-o teologie extremă a predestinării, gândind că cei ce sunt pentru mântuire vor fi mântuiţi. Râvna noastră evanghelistică poate fi înăbuşită iar noi vom putea fi prinşi în activităţi religioase fără să-i mai căutăm pe cei pierduţi. (Luca 19:10).
Întotdeauna trebuie să păstrăm în minte adevărul dragostei lui Dumnezeu pentru cei pierduţi şi iertarea Lui pentru cei care cred în Isus Hristos. Dumnezeu este un Dumnezeu al dreptăţii, dar El este şi un Dumnezeu al dragostei şi al îndurării. Noi trebuie să păstrăm în echilibru aceste atribute ale Lui. A privi lucrarea lui Hristos fie în mod strict din aspectul legal, fie din perspectivă religioasă înseamnă să luăm în considerare numai o parte din caracterul lui Dumnezeu.
Cel mai cuprinzător mesaj pe care Biblia îl are pentru om este că ,,Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară ci să aibă viaţa veşnică (Ioan 3:16). De asemenea, ,,Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui (Romani 5:8, 10). Rezultatul dragostei lui Dumnezeu este iertarea păcatelor: ,,În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său (Efeseni 1:7; vezi Coloseni 1:14; 2:13); ,,păcatele voastre sunt iertate pentru Numele Lui (1 Ioan 2:12). Urmează să privim mai în detaliu la învăţătura Noului Testament referitoare la împăcare.
Împăcarea
Rezultatul ispăşirii şi suferinţelor lui Hristos este împăcarea noastră cu Dumnezeu. Acest termen vine din verbul grecesc katallasso, care înseamnă ,,a schimba, a face un schimb. În Scriptură este aplicat la relaţia omului cu Dumnezeu; Omul este schimbat de la o stare de ostilitate sau vrăjmăşie faţă de Dumnezeu la a fi un copil al lui Dumnezeu (Ioan 1:12; Romani 8:14; 1 Ioan 3:1). Această schimbare se petrece deoarece harul şi dragostea lui Dumnezeu au lucrat în Hristos. Astfel, Dumnezeu este Cel ce împacă şi care lucrează împăcarea omului păcătos. Acest înţeles poate fi observat în felul în care Pavel foloseşte acest termen în pasajul următor:
Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea. Romani 5:10, 11
Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat şi ne-a încredinţat slujba împăcării. 2 Corinteni 5:17, 18
Şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia. Efeseni 2:16
Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El, şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui. Coloseni 1:19, 20
Pasajele de mai sus fac clar faptul că Isus Hristos îi împacă pe oameni cu Dumnezeu. Astfel, Hristos a făcut posibil ca omul să fie restaurat la relaţia de care s-a bucurat cu Creatorul înainte de cădere.
Efectele răscumpărării
Două rezultate majore ale răscumpărării omului de către Hristos sunt noua natură primită de om şi distrugerea puterii Satanei asupra omului.
Isus Hristos a venit să aducă un legământ nou şi mai bun. Ieremia, profetul din Vechiul Testament, a rostit Cuvântul Domnului: ,,Dar iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu Evrei 8:10; vezi 7:22; 10:16; Ioan 6:45; Ieremia 31:33). Aceasta era ,,calea cea nouă şi vie, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată (Evrei 10:20, 22). Aceasta este învăţătura pe care Isus i-a dat-o lui Nicodim: ,,Dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3:3). A fi născut din nou înseamnă ,,să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul (Efeseni 4: 24).
Scopul pentru care omul cel nou este ,,făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul (Efeseni 4:24) este menţionat în alte pasaje biblice. Pavel a scris colosenilor despre lepădarea diferitelor păcate deoarece ,,v-aţi desbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut (Coloseni 3:9, 10). Omul cel vechi este înlăturat şi schimbat cu omul cel nou. A fi nou înseamnă pentru creştin a fi înoit după chipul Creatorului său. Acest chip restaurează ceea ce s-a pierdut la căderea în păcat şi înoieşte omul în cunoaştere spirituală. Pavel le-a scris corintenilor că ,,suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului (2 Corinteni 3:18). Creştinii trebuie să reflecte chipul lui Dumnezeu, ca o oglindă, deoarece harul Lui îi transformă şi îi înoieşte. Scopul este ca Hristos să ia chip în creştini (Galateni 4:19). Creştinii sunt ,,părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte (2 Petru: 1:4).
Al doilea lucru realizat este distrugerea de către Hristos a puterii Satanei asupra omului. La căderea în păcat, Dumnezeu i-a zis Satanei: ,,Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul (Geneza 3:15). Această zdrobire a capului Satanei a fost îndeplinit prin moartea şi învierea lui Isus Hristos. Distrugerea, prin moartea lui Isus, a puterii Satanei este subliniată în mai multe rânduri în Noul Testament. Vorbind despre moartea de care va avea parte, Isus a zis: ,,Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară (Ioan 12:31). Luca a scris răspunsul apostolului Pavel înaintea lui Agripa, în care Pavel mărturiseşte că Isus i-a spus: ,,ca să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; ca să primească, prin credinţa în Mine, iertarea de păcate (Fapte 26:18). Scriitorul epistolei către Evrei a scris că ,,prin moarte, [Isus] să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul şi să izbăvească pe toţi aceia, care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor (Evrei 2:14, 15). Apostolul Ioan a scris că ,,Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului (1 Ioan 3:8). Isus a spus fariseilor: ,,Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi (Matei 12:28).
Distrugerea de către Hristos a puterii Satanei îi împuterniceşte pe creştini să fie biruitori asupra ,,omului cel vechi. Pavel a subliniat acest adevăr: ,,Noi deci, prin botezul în moartea Lui am fost îngropaţi împreună cu El Hristos a înviat din morţi tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului (Romani 6:4, 6) şi ,,cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei (Galateni 5:24).
Rezumat
Mulţi teologi încearcă să formuleze afirmaţii precise privind semnificaţia răscumpărării. Ei nu au prea mult succes; sunt dificil de explicat lucrurile incomprehensibile care s-au petrecut pe cruce.
Lucrurile care au fost implicate în moartea lui Hristos vor rămâne fără îndoială un mister până vom ajunge în cer; totuşi mulţi au încercat să le explice în termeni omeneşti. Aceasta a condus la apariţia multor teorii referitoare la lucrarea răscumpărătoare a lui Hristos. Cele mai multe sunt incomplete deoarece ele încearcă să explice ceva care nu a fost explicat pe deplin în Scriptură. Deoarece această carte se doreşte a fi un studiu biblic, autorul va respecta această tăcere a Scripturii şi nu va încerca să facă afirmaţii formale asupra subiectului. Deşi Biblia nu ne oferă o explicaţie completă asupra modului în care moartea lui Isus a obţinut răscumpărarea şi împăcarea, ne dă totuşi multe înţelesuri. Atunci când luăm în considerare împreună cele câteva afirmaţii şi termeni biblici, acestea ne aduc o înţelegere mai profundă a crucii.
Isus s-a născut dintr-o fecioară şi a fost numit ,,Emanuel, care tălmăcit înseamnă: Dumnezeu este cu noi (Matei 1:23). El a fost ,,ispitit ca şi noi, dar fără păcat (Evrei 4:15). El a fost ca şi ,,Mielul fără pată şi fără cusur (1 Petru 1:19), în care judecătorii Lui nu au putut găsi ,,nici o vină de moarte (Fapte 13:28). El ,,a suferit odată pentru păcate, El Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu (1 Petru 3:18). ,,El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre (1 Ioan 2:2), ,,care S-a dat pe Sine însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi (1 Timotei 2:6), ,,în El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său (Efeseni 1:7). El este un ,,Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni (1 Timotei 2:5), care a făcut posibil pentru toţi oamenii să fie ceea ce Efeseni 4:23 şi 24 spune ,,să vă înoiţi în duhul minţii voastre şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul. ,,Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu (1 Ioan 3:1).
[1] ,,Să sufere, să pătimească în Matei 16:21; 17:12; Marcu 8:31; 9:12; Luca 9:22; 17:25; 24:46; Fapte 3:18; 26:23; Romani 8:17; ,,a trebuit să sufere, să pătimească în Luca 24:26; Fapte 17:3; Evrei 2:18; 5:8; 9:26; 13:12; 1 Petru 2:21, 23; 3:18; 4:1; ,,a pătimi, suferinţe în 2 Corinteni 5:21; Filipeni 3:10; Evrei 2:9, 10; 1 Petru 1:11, 4:13; 5:1.
[2] Webster, op. Cit.
[3] J. Keneth Grider, A Wesleyan-Holiness Theology, Kansas City: Beacon Hill of Kansas Citz, 1994, p. 330. Ref. John Miley, The Atonement in Christ, New York: Hunt and Eaton, 1889, pp.167ff.
[4] Ibid., p. 331.
[5] Arndt and Gingrich, op. Cit., p.838.
[6] Marvin R. Vincent, Word Studies in the New Testament, Peabody, Mass.: Hendrickson, III:59, 60.
[7] H. Orton Wiley, The Epistle to The Hebrews, Kansas, Kansas City: Beacon Hill, 1984, pp. 274, 78.
[8] Adam Clarke, Clarkes Commentary, New York:Abingdon, n.d., VI:338.
[9] Arnt and Gingrich, op. cit., p. 43.
[10] A. A. Hodge, Outline of Theology, Grand Rapids: Zondervan, 1879, p.409.
[11] Arndt şi Gingrich, op. cit., p. 644.
[12] H. Orton Wiley and Paul T. Culberson, Introduction to Christian Theology, Kansas City:Beacon Hill, 1946, p. 230.
[13] George R. Brunk I, Rightly Dividing the Scriptures, Harrisonburg, Va.: Sword and Trumpet, 1992, p. 49.
Noi credem …
1. Noi credem că Biblia sau Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu fără greşeală şi singura noastră normă în viaţa de credinţă.
2. Noi credem într-un Dumnezeu în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
a. Dumnezeu Tatăl
S-a descoperit în vechime slujitorilor Săi ca un Dumnezeu care nu depinde de cineva, zicând: „Eu sunt Cel ce sunt” (Exod 3:14).
Dumnezeu este Duh (Ioan 4:24), viaţă (1 Tim. 6:13-16; Fapte 17:25-28), lumină (1 Ioan 1:5), iubire (1 Ioan 4:8), înţelepciune (Ieremia 10:12), dreptate şi sfinţenie (Apoc. 15:3 şi 4:8).
Dumnezeu este viu şi veşnic (Ps. 84:2; Deut. 33:27; Isaia 40:28), El este bun (Marcu 10:18), desăvârşit (Matei 5:48), îndurător (Deut. 4:31; Iacov 5:11), credincios (2 Tim. 2:13), îndelung răbdător (Rom. 2:4). El nu poate fi văzut, nici pătruns de mintea omenească (1 Ioan 4:12; Iov 11:7-9). El poate fi cunoscut prin Isus Hristos, prin Duhul Sfânt, prin Sfânta Scriptură (1 Ioan 5:20; 1 Cor. 2:10-11), prin creaţiune (Rom. 1:19-20; Isaia 40:26) şi prin purtarea Sa de grijă pe care o are faţă de noi (1 Petru 5:7).
b. Dumnezeu Fiul
Domnul nostru Isus Hristos este veşnic (Evrei 13:8). Există din veşnicie (Ioan 17:5) şi este Unicul Fiu născut din Tatăl, „Cel întâi născut din toată zidirea ” înaintea oricărei făpturi (Coloseni 1:15-16,17; Ioan 1:2-3).
El este adevăratul Mesia (Mântuitor) care a fost făgăduit, împlinitorul Legii şi al profeţiilor Vechiului Testament (Luca 2:26-27).
El este Fiul lui Dumnezeu (Luca 1:32) şi totodată şi Fiul omului (Matei 9:6; Marcu 2:28). Prin Duhul Sfânt S-a întrupat şi S-a născut prin fecioara Maria (Luca 1:34-35), venind în lume ca om. El ni L-a descoperit pe Dumnezeu ca Tată (Mat. 5:16; Ioan 4:23). „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului” (1 Ioan 3:8).
El a venit pe pământ: să ridice păcatele celor ce vor crede în El (Ioan 1:29), să sufere (Isaia 53:3-10; Matei 16:21), să moară pentru noi (Rom. 5:8), să ne împace cu Dumnezeu (Col. 1:20), să ne mântuiască (Ioan 12:47). Sângele lui Isus Hristos ne curăţeşte de orice păcat (1 Ioan 1:7). A înviat a treia zi după Scripturi (1 Cor. 15:4). S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu (Marcu 16:19). El mijloceşte pentru credincioşi, pregătindu-le loc în cer (Ioan 14:3). El este Cel dintâi înviat dintre cei morţi (Col. 1:18). Prin înviere a primit un corp schimbat într-o stare de slavă (Ioan 20:12-20; Filipeni 3:21). El va veni a doua oară pentru ridicarea Bisericii Sale de pe pământ şi pentru judecata lumii (Matei 25:31-33).
El este judecătorul celor vii şi al celor morţi (Fapte 10:42; Ioan 5:22)
c. Dumnezeu Duhul Sfânt
Duhul Sfânt, numit şi Duhul lui Dumnezeu şi Mângâietorul sau Duhul Adevărului (Ioan 14:26), este a treia persoană din Sfânta Treime (1 Cor. 12:3-6; 2 Cor 13:14). El a fost de la început, a conlucrat cu Tatăl şi cu Fiul la creaţiune (Genesa 1:2).
Lucrarea şi natura Sa sunt absolut nepătrunse de mintea omenească, după cum de nepătruns este Dumnezeu însuşi. Prin Duhul lui Dumnezeu şi prin suflarea Sa, sunt făcuţi toţi oamenii. Prin El toate făpturile primesc viaţa (Iov 33:4).
Oamenii lui Dumnezeu din vechime au vorbit şi au scris Cuvântul lui Dumnezeu, fiind „mânaţi de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:21).
La Cincizecime (Rusalii), Duhul Sfânt S-a pogorât asupra credincioşilor, după ce Domnul Isus îşi încheiase misiunea pe pământ şi Se înălţase la cer (Fapte 2:1-4). Ucenicii au fost umpluţi cu Duhul Sfânt şi din acea zi au fost însoţiţi de lucrări supranaturale: semne, minuni, vindecări şi felurite daruri (Evrei 2:4; Marcu 16:17-18). El este călăuzitorul Bisericii lui Dumnezeu nou-testamentale, din ziua Rusaliilor (Cincize-cimii) până la răpirea ei (Ioan 16:13).
Duhul Sfânt astăzi alege (Fapte 13:2; 20:28), învaţă (Ioan 14:26), umple (Fapte 2:4; 4:31) îmbracă (Luca 24:49) şi îi trimite în lucrare pe slujitorii lui Dumnezeu (Fapte 10:19- 20; 8:29).
Prin Duhul Sfânt omul primeşte naşterea din nou (Ioan 3:5-8; Tit. 3:5), primeşte viaţa veşnică (Gal. 6:8), poate trăi după voia lui Dumnezeu (Rom. 8:6-10), înţelege Sfânta Scriptură şi lucrările lui Dumnezeu (1 Cor. 2:9-14).
Dumnezeu dă darul Sfântului Duh celor care se pocăiesc, îl ascultă şi-L primesc pe Isus Hristos ca Mântuitorul lor personal (Fapte 2:38, 5:32; Ioan 7:37-39).
Duhul Sfânt S-a înfăţişat sub forma unui porumbel (Mat. 3:16). Umplerea cu Duhul Sfânt a fost însoţită de-ma-nifestări fizice exterioare: limbi de foc, (Fapte 2:1-4), vânt (Fapte 2:2), cutremur (Fapte 4:31).
3. Noi credem că Dumnezeu la început a făcut cerurile şi pământul (Gen. 1:1).
a. îngerii
Îngerii sunt făpturi spirituale, create de Dumnezeu, fără păcat, puşi în slujba Sa (Gen. 19:15; Apoc. 19:9-10). Ei îndeplinesc şi diferite slujbe „pentru cei ce vor moşteni mântuirea ” (Evr. 1:14; Luca 15:10; Fapte 10:4-6,27; 23:24 etc.)
Îngerii sunt, totodată şi cei care duc la îndeplinire voinţa lui Dumnezeu executând hotărârea mâniei Lui în ce priveşte pedepsirea celor răi (Mat. 13:39-41,49).
Sunt mai multe feluri de îngeri care poartă diferite nume, ca: Arhanghelul Mihail, Arhanghelul Gabriel, serafimii şi heruvimii etc. Fiecare categorie are altă însărcinare (Gen. 3:24; Isaia 6:6-7; Iuda v. 9; Luca 1:26; Iosua 5:13-15).
b. Căderea lui Lucifer şi a altor îngeri
Diavolul a fost odată luceafăr strălucitor, dar mândrin-du-se a căzut. Astăzi este căpetenia îngerilor răi, care nu şi-au păstrat locul şi au căzut (Isaia 14:12-14; Iuda 6; 2 Petru 2:4).
Numele lui înseamnă defăimător şi dezbinator. El este numit diavol şi satana, el înşeală întreaga omenire (Apoc. 12:9) şi toţi oamenii necredincioşi zac sub puterea lui (Fapte 26:18; Apoc. 12:7-8; 2 Petru 2:4). El este stăpânul şi dumnezeul veacului acestuia (2 Cor. 4:3-4; Ioan 14:30; Fapte 26:17-18), ucigător de oameni (Genesa 3:4-5), părintele minciunii (Ioan 8:44), ispititorul (Matei 4:3; 1 Tes. 3:5) şi uneltitorul împotriva copiilor lui Dumnezeu (Iov 1, 9-11; Efeseni 2:16).
El a fost biruit prin jertfa lui Isus Hristos (Ioan 14:30-31; Efeseni 2:16).
Soarta lui va fi aruncarea în iazul cel de foc împreună cu îngerii lui (Mat. 25:41; Apoc. 20:10).
5. Noi credem că Dumnezeu 1-a creat pe om din ţărână.
6. Noi credem că păcatul a intrat în lume datorită neascultării omului de porunca lui Dumnezeu.
7. Noi credem că harul lui Dumnezeu a făcut şi face posibilă mântuirea omului prin jertfa Domnului Isus Hristos.
8. Noi credem că mântuirea este condiţionată de credinţă, pocăinţă şi naşterea din nou.
9. Noi credem că avem iertarea lui Dumnezeu ca urmare a primirii Domnului Isus Hristos ca Mântuitor.
10. Noi credem că îndreptăţirea credinciosului stă în jertfa Domnului Isus Hristos şi se primeşte prin credinţă, de la Dumnezeu, odată cu mântuirea.
11. Noi credem că roada credincioşilor izbăviţi de păcat este sfinţirea (Romani 6:22).
12. Noi credem în relaţia directă a credinciosului cu Dumnezeu, rugăciunea şi postul fiind două dintre cele mai eficiente modalităţi de apropiere de divinitate.
13. Noi credem că botezul în apă, care se acordă persoanelor care cred şi care sau întors la Dumnezeu, trebuie efectuat printr-o singură cufundare în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt.
14. Noi credem în instituirea Cinei Domnului pentru Biserică. Participarea la Cina Domnului constituie o proclamare a morţii Domnului Isus Hristos.
15. Noi credem că Domnul Isus a instituit actul spălării picioarelor.
16. Noi credem în făgăduinţa botezului cu Duhul Sfânt pentru toţi credincioşii.
17. Noi credem că lucrarea Duhului Sfânt se manifestă în cele nouă daruri.
18. Noi credem că atât naşterea din nou cât şi botezul cu Duhul Sfânt trebuie să fie urmate de roada Duhului Sfânt.
19. Noi credem în vindecările divine.
20. Noi credem în existenţa Bisericii lui Dumnezeu fondată de către Domnul Isus Hristos ca organism unitar şi viu.
21. Noi credem că preoţia Vechiului Aşezământ a fost înlocuită în Noul Aşezământ prin slujbele spirituale rânduite în Biserică.
22. Noi credem că lucrătorii Evangheliei sunt ordinaţi în lucrare prin punerea mâinilor şi rugăciunea făcută de către slujitorii lui Dumnezeu îndreptăţiţi să facă acest lucru (Fapte 6:5-6; 13:2-4; 14:23; Tit 1:5).
23. Noi credem că toţi membrii Bisericii lui Dumnezeu au îndatoriri şi drepturi.
24. Noi credem că familia, prin căsătorie, este o instituţie divină aşezată de Dumnezeu.
25. Noi credem în rânduiala Bisericii cu privire la binecuvântarea copiilor.
26. Noi credem că dărnicia este o datorie sfântă pentru fiecare credincios.
27. Noi credem în datoria credincioşilor de a urmări simplitatea în îmbrăcăminte.
28. Noi credem că duminica este ziua Domnului.
29. Noi credem că voia lui Dumnezeu este să fim loiali faţă de stat şi faţă de autorităţile statului.
30. Noi credem că suntem datori să-i iubim pe toţi oamenii, indiferent de rasă, naţionalitate sau convingere religioasă (Marcu 9:38, 39; Filipeni 3:16).
31. Noi credem în a doua venire a Domnului Isus Hristos şi în evenimentele escatologice care vor urma.
Sângele lui Isus Hristos… ne curăţeşte de orice păcat. (1 Ioan 1:7)
Ierterea şi curăţarea de păcat merg mână în mână. Dumnezeu nu este satisfăcut doar să ne ierte, ci vrea să meargă mai departe şi să ne curăţească de păcat. Putem observa lucrul acesta în modul cum S-a Purtat Domnul Hristos cu Ieprosul: „A venit la El un lepros, care s-a aruncat în genunchi înaintea Lui, Îi ruga, și-l zicea: «Dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.”… [Isus] a întins mâna, S-a atins de el şi i-a zis: «Da, voiesc, fii curăţit!» Îndată l-a lăsat lepra şi s-a curăţit” (Marcu 1:40-42).
Dumnezeu a calificat lepra ca fiind necurată. Plecând de la ideea că lepra este o ilustrare a acţiunii păcatului în viaţa noastră, putem înţelege mai uşor de ce detesta El toate formele pe care le ia fărădelegea. Odinioară, lepra era o moarte vie. Era o descompunere oribilă, treptată; corpul începea să putrezească înainte de a ajunge în mormânt. Tot aşa este şi cu păcatul: îl distruge pe om înainte să-i distrugă trupul. Prin Domnul Hristos însă, creştinii sunt aduşi la viaţă, devin făpturi noi, lipsiţi de urmele leprei păcatului.
Totuşi, un om bolnav iertat de păcat nu ar putea fi mulţumit să rămână în continuare bolnav. Să ne gândim, de exemplu, la omul acela paralizat coborât de prietenii lui printr-o spărtură făcută în acoperiş ca să poată ajunge la Domnul Hristos. El a fost mai întâi iertat şi apoi vindecat. Dacă avem încredere că Domnul ne-a iertat de păcat, vom crede şi că El ne va vindeca şi ne va curaţi de păcat. Să reţinem totuşi că iertarea este costisitoare şi că este oferită în virtutea jertfei de pe cruce. Dumnezeu nu tratează păcatul cu nepăsare.
Când venim la Hristos, curăţarea de păcat este tot atât de sigură ca iertarea. El ni le oferă pe amândouă, aşa cum i Ie-a oferit acestui bărbat paralizat. Când strigăm: „Doamne, te rog, curăţeşte-mă de păcat!” El răspunde întotdeauna: „Fii curăţit’” Atunci să reacţionăm la fel ca Petru în ocazia în care Isus S-a aplecat să-i spele picioarele: „Nu numai picioarele, ci şi capul, şi mâinile, şi inima.” Să nu ne mulţumim doar cu o curăţire parţială de păcat!
Să încetăm să ne mai jucăm cu păcatul. Daca avem într-adevăr dorinţa să scăpăm de el, atunci e nevoie să-L lăsăm pe Domnul Hristos să ne ofere o curăţire completă. Nu este suficient să-L lăsăm să ne spele puţin aici si puţin dincolo. Dorința Sa este ca, în clipa în care ne predăm Lui, că avem parte de o curățire deplină a întregii vieți. Să spunem așadar împreună cu David: „Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic!“ (Psalmii 51:10). Iar răspunsul lui Dumnezeu nu va fi: „Iată, te fac puțin curat”, ci: „Iată, acum ești curat și vindecat pe deplin!”
Bogăţii de nepătruns – E. Dennett –Hristos, Mijlocitorul nostru
În ceea ce priveşte cunoaşterea funcţiei de mijlocitor a lui Hristos avem numai prima epistolă a lui Ioan ca ajutor. Nu că nu ar fi nici o umbră sau imagine despre această funcţie, însă ea nu este niciunde altundeva direct numită. Într-adevăr Pavel vorbeşte despre faptul că Hristos este la dreapta lui Dumnezeu, ca să mijlocească pentru noi (Romani 8.34); şi fără îndoială expresia „mijloceşte” se referă atât la funcţia de mijlocitor cât şi la preoţia Lui; dar el nu numeşte direct această slujbă a lui Hristos. Ea ocupă în Scriptură un loc de prezentare mult mai mic decât preoţia, a cărei prezentare ocupă cea mai mare parte a epistolei către Evrei. Şi cu toate acestea aici nu este vorba de un subiect mai puţin important. Dar oricât de redus ar fi locul aceasta – aproape că nu este o altă temă care să aibă un interes aşa de mare pentru copiii lui Dumnezeu şi care cere aşa de multă atenţie din partea lor decât această temă. În cadrul funcţiei de mijlocitor a lui Hristos este vorba de măsura luată de Dumnezeu pentru păcatele noastre zilnice. De aceea şi apostolul spune, după ce a scos în evidenţă, că poziţia noastră este în lumină, aşa cum Dumnezeu este în lumină, (în privinţa aceasta fiind vorba de locul fiecărui credincios adevărat): „Dacă zicem că nu avem păcat, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate. Dacă zicem că nu am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi. Copilaşii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi; şi, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel drept; şi El este ispăşire pentru păcatele noastre; dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi.” (1 Ioan 1.8-2.2).
Nimic nu ar putea fi mai clar, decât că funcţia de mijlocitor a lui Hristos este exercitată cu privire la păcatele credincioşilor. În versetele 6 şi 7 din capitolul 1 ne sunt prezentate două clase: aceia care umblă în întuneric, care nu sunt mântuiţi, care nu au părtăşie cu Dumnezeu (indiferent de ce afirmă sau simulează ei); căci El este lumină, şi în El nu este nicidecum întuneric (versetul 5) – şi aceia care au primit mărturia apostolilor cu privire la „viaţa veşnică, care era la Tatăl şi ne-a fost arătată”, prin care ei au fost aduşi în părtăşie cu aceia care au vestit mesajul acesta; şi părtăşia lor era cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos (versetele 1-3). Dar dacă avem părtăşie cu Dumnezeu, „umblăm în lumină, aşa cum El Însuşi este în lumină”, aceasta înseamnă că locul nostru, sau domeniul vieţii noastre este în lumină (ceea ce este valabil pentru fiecare credincios adevărat); şi noi avem „părtăşie unii cu alţii”, căci numai în părtăşia cu Tatăl şi cu Fiul putem avea părtăşie unii cu alţii, „şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curăţeşte de orice păcat”.
Noi trebuie să înţelegem această ultimă frază, ca să putem pricepe într-adevăr despre ce fel de lucrare de mijlocitor a lui Hristos este vorba. Ea nu înseamnă – aşa cum se afirmă de multe ori -, că sângele lui Hristos se foloseşte permanent pentru curăţirea neîntreruptă a credinciosului; că deci, spus pe scurt, sângele lui Hristos ne curăţeşte de păcatele noastre zilnice. Dacă ar fi aşa, pentru ce este atunci necesară funcţia de mijlocitor? În afară de aceasta, această părere contrazice şi învăţătura clară a altor locuri din Scriptură. Aşa de exemplu Domnul l-a învăţat foarte clar pe Petru în evanghelia după Ioan 13, că el a fost deja scăldat odată şi de aceea nu avea nevoie să mai fie spălat încă o dată în întregime, ci numai picioarele trebuiau spălate, pentru că era în totul curat (versetele 8-10). La fel se spune foarte clar şi în epistola către Evrei: „Pentru că, printr-o singură jertfă i-a desăvârşit pentru totdeauna pe cei sfinţiţi” (Evrei 10.14). Este realmente un adevăr de bază al creştinismului, că fiecare, care prin credinţă a fost adus sub eficacitatea sângelui lui Hristos, a fost curăţit pentru totdeauna de vină, aşa că sângele nu mai poate fi aplicat a doua oară. Aceasta este şi învăţătura importantă din epistola către Evrei capitolele 9 şi 10. Acolo citim: „Pentru că Hristos nu a intrat într-un Loc Preasfânt făcut de mâini omeneşti, imagine a celui adevărat, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine Însuşi, aşa cum intră marele preot în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui; fiindcă atunci ar fi trebuit să sufere de mai multe ori de la întemeierea lumii; dar acum, la sfârşitul veacurilor, El S-a arătat o singură dată, înlăturând păcatul prin jertfa Sa” (Evrei 9.24-26). Pasajul acesta ne arată contrastul între jertfele aduse mereu de atunci şi singura jertfă a lui Hristos – deci între eficacitatea temporală a jertfelor de odinioară şi eficacitatea veşnică a ultimei jertfe. Urmarea este, că păcatele celor care au fost aduse sub eficacitatea sângelui lui Hristos au dispărut pentru totdeauna dinaintea privirii lui Dumnezeu; căci şi Hristos a fost „jertfit o singură dată, ca să poarte păcatele multora” (Evrei 9.27). De aceea în capitolul următor se aduce o dovadă după alta pentru faptul că niciodată nu se va mai aduce aminte de păcatele credinciosului, deoarece el a fost făcut desăvârşit pentru totdeauna prin singura jertfă a lui Hristos; de aceea şi Duhul Sfânt mărturiseşte: „Nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor şi de nelegiuirile lor” (Evrei 10.1-18). Este deosebit de important pentru noi să avem claritate în privinţa aceasta; căci aici este realmente vorba de o parte componentă de bază a credinţei noastre.
De aceea şi apostolul Ioan vorbeşte în realitate nu despre o aplicare a sângelui (căci aceasta ar fi incompatibilă cu faptul că noi nu mai avem nici o aducere aminte de păcate); ci mai degrabă de eficacitatea lui. Însuşirea lui este, să curețe toate păcatele; deci aceasta este însuşirea sângelui, la fel cum şi noi spunem uneori (ca să folosim un exemplu): otrava omoară; căci aceasta este în natura otrăvii. La fel şi sângele lui Hristos are caracterul sau însuşirea de a curăţa de păcat.
Înţeleasă aşa, această legătură este frumoasă şi în acelaşi timp foarte clară. „… în lumină, aşa cum El este în lumină”. Cum este posibil, aşa am putea fi ispitiţi să întrebăm, să fim acolo? Conştienţi fiind de întinările zilnice, cu care venim în legătură, şi de păcatele, în care deseori cădem, probabil am putea să dăm înapoi speriaţi de raza strălucitoare a luminii sfinţeniei lui Dumnezeu. De aceea ni se aminteşte că noi suntem potriviţi pentru un astfel de loc exclusiv pe baza efectului curăţitor al sângelui, şi că acest sânge este pentru totdeauna acolo înaintea ochilor lui Dumnezeu, ca să combată orice acuzare, care ar putea fi adusă împotriva noastră.
Chiar dacă vrăjmaşul ne-nvinovăţeşte
Şi potopul de păcate e pe placul său
Dumnezeu pe toate nu le socoteşte,
Căci ele sunt şterse de sângele Fiului Său.
După ce apostolul a prezentat clar adevărul, că locul nostru este înaintea lui Dumnezeu, el ne aminteşte acum de starea noastră practică. Noi nu putem spune: „Noi nu avem păcat”, căci prin aceasta ne-am înşela singuri că păcatul, chiar dacă nu este pe noi, este în noi, până vom pleca şi vom fi la Hristos sau până va veni El, ca să ne ia la Sine; căci natura veche este şi rămâne nevindecabil rea şi stricată. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele …”; dimensiunea acestui pasaj va fi explicată mai târziu. Şi la fel de puţin noi putem spune, că noi niciodată nu am păcătuit; căci dacă am face aceasta, am face pe Dumnezeu mincinos (căci toţi au păcătuit), şi atunci Cuvântul Său nu ar fi în noi. După aceea apostolul continuă: „Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi.” Deci credincioşii nu stau sub constrângerea să păcătuiască. La adevărul acesta trebuie să ţinem cu tărie în totalitate şi să insistăm stăruitor asupra lui. „Şi dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor”; şi astfel apostolul arată – aşa cum am remarcat -, ce măsuri a luat Dumnezeu pentru păcatele zilnice ale copiilor Săi. Însuşirile lor, aplicarea lor şi efectul lor vor fi explicate în continuare.
Expresia „Mijlocitor” este aplicată numai în locul acesta la Domnul Isus, în rest niciunde. El Însuşi o aplică la Duhul Sfânt. „Şi Eu Îl voi ruga pe Tatăl, şi vă va da un alt Mângâietor” (Ioan 14.16; vezi şi versetul 26 şi 15.26; 16.7). Cuvântul tradus aici prin „Mângâietor” este acelaşi care în 1 Ioan este tradus prin „Mijlocitor” sau „Apărător”. În ambele cazuri se foloseşte cuvântul „parakletos”. Este greu de redat acest cuvânt în înţelesul lui deplin. Expresia „Mijlocitor” pare să fie aleasă aici pentru a scoate în evidenţă că Hristos este la Tatăl ca să susţină interesele noastre, ca să se ocupe de chestiunea noastră ca Unul care a luat asupra Sa rezolvarea cazului nostru, ca să menţină în ordine părtăşia noastră cu Tatăl; şi de aceea El Se roagă pentru noi, atunci când păcătuim, şi călăuzeşte aşa fel lucrurile, că Cuvântul lucrează asupra noastră prin Duhul, prin care noi ne judecăm singuri şi mărturisim, aşa că El potrivit cu 1 Ioan 1.9 ne poate ierta păcatele şi poate reface părtăşia noastră. În sensul acesta Hristos este „Parakletos” (Mijlocitorul) nostru în înălţime. Dimpotrivă Duhul Sfânt este „Parakletos” (Mângâietorul) nostru aici pe pământ, în timp ce locuieşte în noi; acţiunea lui corespunde acţiunii Mijlocitorului la Tatăl, motiv pentru care El Se preocupă cu interesele noastre aici pe pământ aşa cum Hristos face acolo sus.
Diferenţa între funcţia de mijlocitor şi preoţie se arată sub două aspecte: Preotul este la Dumnezeu, Mijlocitorul este la Tatăl. Mijlocitorul are a face cu păcatul nostru; Preotul are a face cu slăbiciunile noastre (Evrei 4.14) – nu însă cu păcatele. Desigur El a făcut ispăşire pentru păcatele noastre (Evrei 2.17); şi fără îndoială aceasta era lucrarea Preotului – însă nu în exercitarea slujbei Sale, ci mai degrabă pe baza faptului că această însuşire este legată de nedespărţit de Persoana Sa. Ispăşirea, pe care El a făcut-o (şi aceasta este absolut valabil şi în cazul funcţiei Sale de Mijlocitor), este baza pe care El poate începe exercitarea slujbei Sale de Preot. De aceea la începutul epistolei către Evrei se spune şi: „… după ce prin Sine Însuşi a făcut curăţirea de păcate, S-a aşezat la dreapta Maiestăţii în cele înalte”. Prin urmare El a început cu exercitarea preoţiei Sale după ce El a ocupat acest loc: pe pământ nici nu ar fi devenit Preot (Evrei 8.4).
La fel stau lucrurile şi cu Mijlocitorul. Exercitarea propriu-zisă a acestei funcţii a început abia după ce El S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu; şi baza, pe care El exercită această funcţie, constă din două lucruri – lucrarea Sa şi Persoana Sa. El este ispăşirea pentru păcatele noastre – acesta este motivul, baza eficientă, prin care El este autorizat să fie Advocatul nostru la Tatăl. Şi ce bază este aceasta! Aici ni se aminteşte că El a îndepărtat pentru totdeauna păcatele noastre; că sângele, pe care El l-a vărsat, a fost primit de Dumnezeu ca ispăşire deplină şi desăvârşită pentru toată vina noastră; că de aceea este vorba de o bază pe care intervenţia Lui niciodată nu va fi lipsită de reuşită. Însă El este Isus Hristos, Cel drept. Prin aceasta ni se aminteşte ce este El în Sine Însuşi, şi anume Unul care a împlinit toate cerinţele lui Dumnezeu, şi anume conform propriei Lui sfinţenii neschimbătoare, şi care L-a glorificat în toate însuşirile fiinţei Sale; deci unul care a corespuns deplin desăvârşirii naturii Sale – deci lui Dumnezeu, care caută adevărul înăuntru şi pe care l-a găsit în Omul care acum şade la dreapta Sa. De aceea atât Persoana cât şi lucrarea pentru El a lui Hristos ca Mijlocitor al nostru constituie o revendicare irevocabilă faţă de Dumnezeu. Prin aceasta însă nici nu se exprimă deplin ce este realmente în inima lui Dumnezeu. Nu este destul să se spună că El nu poate respinge rugăminţile Mijlocitorului nostru; căci cu siguranţă inima Lui se bucură să audă intervenţia Lui şi s-o împlinească; căci pe baza a ceea ce este Hristos şi ce a făcut El, Dumnezeu poate fi pe deplin îndreptăţit să dea frâu liber dreptăţii, care corespunde inimii Sale de dragoste, şi să ne ierte, dacă ne mărturisim păcatele. Cu siguranţă va înviora inimile noastre, dacă ţinem seama de aceasta, atunci când suntem biruiţi de ispititor.
Cu privire la lucrarea lui Hristos ca Mijlocitor al nostru trebuie ţinut seama de două aspecte: „Dacă cineva a păcătuit – noi avem un Mijlocitor la Tatăl.” Vedem aici cu privire la Dumnezeu, că El, aşa cum am spus, atunci când am păcătuit, intervine la Tatăl pentru noi ca Mijlocitor al nostru. Prin aceasta funcţia Sa de Mijlocitor constă nu numai din prezenţa Lui acolo, ci mai mult chiar, în intervenţia Lui activă pentru noi, atunci când am căzut în păcat. Un exemplu model pentru aceasta ni l-a lăsat cu privire la Petru. „Simone, Simone, iată, satan v-a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu slăbească credinţa ta” (Luca 22.31,32). În privinţa aceasta să nu uităm că locul acesta este privit deseori ca exemplu pentru slujba Sa preoţească, împotriva căreia într-o privinţă nu este nimic de reproşat; însă privit în sens strict, cuvântul acesta stă mai degrabă în legătură cu funcţia Sa de Mijlocitor, deoarece el a fost rostit nu cu privire la slăbiciune, ci cu privire la păcatul lui Petru. Deci dacă spunem: „Dacă cineva a păcătuit – avem la Tatăl un Mijlocitor”, atunci vorbim despre Unul care Se roagă pentru noi atunci când suntem în situaţii care necesită funcţia Lui de Mijlocitor.
Pe de o parte funcţia de Mijlocitor a lui Hristos este îndreptată spre Tatăl. Pe de altă parte ea este o slujbă îndreptată spre noi, care este efectul intervenţiei Sale la Tatăl. Pentru a înţelege aspectul acesta al slujbei Sale de Mijlocitor trebuie să ne îndreptăm spre Ioan 13; căci 1 Ioan 2 ne arată într-adevăr funcţia de Mijlocitor în sine, însă Ioan 13 ne arată rezultatul ei, şi anume atât în privinţa metodei ei şi a aplicării ei la nevoile noastre, precum şi stabilirea ţelului, cu care ea este practicată. Să ne ocupăm puţin mai detaliat cu locul acesta: în primul rând trebuie observat că această slujbă a lui Hristos porneşte nemijlocit din inima Lui plină de dragoste. „Înainte de sărbătoarea Paştelui, Isus, ştiind că I-a venit ceasul ca să plece din lumea aceasta la Tatăl, deoarece iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt” (Ioan 13.1). Aproape că nu trebuie spus, că cuvintele „i-a iubit până la capăt” nu înseamnă simplu, că El i-a iubit până la sfârşitul vieţii Sale pe pământ. Această frază spune mult mai mult. Ea arată spre dragostea Lui veşnică pentru ai Săi; şi în locul acesta ea stă ca să arate că dragostea Lui este izvorul slujirii Sale neobosite pentru noi, şi anume acum, în timp ce El Se află în glorie.
Apoi ni se prezintă ţelul slujirii Sale, despre care spălarea picioarelor ucenicilor este o imagine. „Şi, în timpul cinei, după ce diavolul pusese deja în inima lui Iuda, al lui Simon, Iscarioteanul, gândul să-L vândă, Isus, ştiind că Tatăl Îi dăduse toate în mâini şi că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu Se duce, S-a ridicat de la cină şi Şi-a pus deoparte hainele şi, luând un ştergar, S-a încins.” (Ioan 13.2-4). Deci Domnul Isus stă împreună cu ai Săi la cină, şi avea nemijlocit înaintea ochilor sufletului Său despărţirea care se apropia, dar şi locul pe care El îl va ocupa apoi; căci El ştia, că Tatăl I-a dat toate lucrurile în mâinile Sale şi că El venise de la Dumnezeu şi că Se va reîntoarce înapoi la Dumnezeu. El Se scoală de la masa de cină, pe care o ia împreună cu ucenicii Săi; şi El face aceasta ca să arate că acum El nu mai putea rămâne mult timp la ei pe locul unde erau ei. Apoi, punând deoparte hainele Lui a luat un ştergar şi S-a încins ca semn al slujirii. „Apoi a turnat apă în lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci la Simon Petru; şi el·I-a spus: «Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?» Isus a răspuns şi i-a zis: «Ce fac Eu, tu nu ştii acum, dar vei înţelege după acestea». Petru I-a spus: «Nicidecum nu-mi vei spăla picioarele, niciodată!» Isus i-a răspuns: «Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine»” (Ioan 13.5-8). În aceste ultime cuvinte ne este arătat scopul spălării picioarelor. Am văzut deja, că scularea Lui în timpul cinei însemna că El nu mai putea rămâne mult timp la ei pe locul unde se aflau; şi acum El le arată, cum El îi va face potriviţi să aibă o parte cu El pe locul unde El va merge acum. Apostolul Ioan spune: „Şi anume părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos” (1 Ioan 1.3). În astfel de împrejurări Domnul învaţă pe ai Săi cum El îi va face potriviţi pentru această părtăşie şi îi va păstra în această părtăşie. Deci ţelul spălării picioarelor constă în a face poporul Său capabil să aibă părtăşie cu El – şi de aceea şi cu Tatăl -, şi anume la locul unde El voia să meargă acum, în glorie.
După aceea vedem şi altceva: Petru nu înţelege cuvintele: „Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine”; de aceea El replică: „«Doamne, nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul!» Isus i-a răspuns: «Cine s-a scăldat nu are nevoie decât să i se spele picioarele, pentru că este în totul curat»” (Ioan 13.9,10). Această explicaţie este cheia pentru înţelegerea acestei teme şi necesită o tratare atentă şi cu luare aminte.
- Aşa cum tocmai am văzut, Domnul învaţă în locul acesta că nu mai este nevoie de o a doua curăţire, decât numai a picioarelor. Ucenicii erau spălaţi, scăldaţi, şi aceasta era de nerepetat, căci ei erau „în totul curaţi”. Ca model pentru aceasta putem vedea sfinţirea preoţilor. Aaron şi fiii lui au fost spălaţi cu apă, o imagine a naşterii din nou cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu şi în puterea Duhului Sfânt, înainte să fie îmbrăcaţi cu hainele preoţeşti (Exod 29.4); un procedeu care după aceea niciodată nu s-a mai repetat; dimpotrivă a fost pus ligheanul, unde ei trebuiau să-şi spele mâinile şi picioarele, când intrau în Cortul întâlnirii, ca să facă slujba lor de preoţi (Exod 30.17-21). Niciodată nu se poate scoate suficient de clar în evidenţă, că credinciosul, după ce el a fost curăţit o dată, este pentru totdeauna curat – că el rămâne „în totul curat”. Altfel nu am avea absolut nimic care să ne facă potriviţi pentru prezenţa lui Dumnezeu; căci dacă la noi s-ar găsi numai o singură pată, nu am putea intra în Locul Preasfânt prin perdeaua ruptă.
- Chiar dacă ei erau curaţi, totuşi picioarele lor aveau nevoie de o curăţire permanentă. Picioarele vorbesc despre umblare, aici trebuind să ne gândim că noi suntem înaintea lui Dumnezeu într-o stare de primire permanentă, însă în umblarea noastră prin lumea aceasta venim permanent în contact cu necurăţia. Aceasta într-adevăr nu lezează nicidecum poziţia noastră – umblarea noastră în lumină, aşa cum El este în lumină, deoarece noi obţinem această poziţie pe baza a ceea ce este Hristos şi ce a făcut El – dar cu toate acestea ea deranjează şi întrerupe părtăşia noastră. În privinţa aceasta avem nevoie de spălarea picioarelor, pentru ca părtăşia noastră să fie restabilită – pentru ca noi să savurăm tot ce ne aparţine în această poziţie, în care am fost aşezaţi prin harul Dumnezeului nostru.
De altfel aici s-ar putea întreba, ce fel de necurăţie este aceea cu care avem a face. Dacă punem în legătură locul acesta cu 1 Ioan 2.1, ne putem răspunde, că este vorba de păcat. „Dacă cineva a păcătuit – avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel drept”. Desigur deseori se afirmă, că necurăţiile nu ar sta în mod necesar în legătură cu păcatul; dar părerea aceasta nu pierde ea din vedere ce este Dumnezeu în sfinţenia Sa? În afară de aceasta: ce altceva, în afară de păcat, ar putea murdări? Aici nicidecum nu vrem să trecem cu vederea, că în Vechiul Testament un nazir putea să se întineze întâmplător, că în apropierea lui cineva murea (Numeri 6.9). Însă moartea este rodul păcatului, şi nazirul ajungea cumva în puterea lui, chiar dacă atingerea lui în cazul acesta părea să fie total întâmplătoare. Din toate astfel de exemple învăţăm, cât de total de neîndurătoare este sfinţenia faţă de păcat (cu privire la cauzele murdăririi vezi şi Numeri 19). Deseori se face greşeala, că murdărirea ceremonială este privită ca ilustrare exactă pentru murdărirea morală, în timp ce prima este numai o imagine sau o umbră a ultimei. Părerea că în afară de păcat ar fi şi altceva care să murdărească poate conduce la concluzii periculoase, căci nimic altceva nu poate face pe credincios nepotrivit pentru prezenţa lui Dumnezeu; şi chiar şi fapta în sine, că picioarele noastre trebuie mereu spălate, arată clar că s-a ajuns la o necurăţire – chiar dacă noi nici măcar nu ştim ceva despre aceasta sau ea a avut loc fără să ne dăm seama; însă în ochii lui Dumnezeu ea poate veni numai din izvorul murdar şi care murdăreşte al păcatului. De aceea noi putem fi siguri: dacă părtăşia noastră a fost în vreun fel întreruptă, atunci noi am ajuns în contact cu murdărirea, şi anume prin păcat în una din formele lui multiple. Tocmai aceasta necesită şi determină activitatea neîntreruptă a Domnului şi Mântuitorului nostru pentru noi ca Mijlocitor la Tatăl.
- Acum trebuie să ne preocupăm cu întrebarea, cum spală Domnul picioarele alor Săi. Aici El a turnat apă într-un lighean şi a spălat picioarele ucenicilor. Însă, apa este o imagine cunoscută a Cuvântului. Aşa spune Domnul tocmai în această evanghelie, că un om trebuie să se nască din nou, şi anume din apă şi Duh. Petru vorbeşte despre faptul că noi am fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu viu şi care rămâne (1 Petru 1.23; vezi şi Iacov 1.18). Deci Cuvântul a fost simbolizat prin apă, conform cuvintelor Domnului. Psalmistul întreabă: „Cum îşi va ţinea tânărul curată cărarea?” Şi răspunsul lui este: „Păzindu-se după Cuvântul Tău” (Psalm 119.9). Pavel o spune şi mai direct, atunci când vorbeşte despre „spălarea cu apă prin Cuvânt …”, şi anume în legătură cu curăţirea – chiar dacă aici ea se referă la Adunare şi nu la fiecare credincios în parte (Efeseni 5.26). Este deci foarte evident, că în această situaţie Domnul foloseşte apa, ca să arate clar că El după plecarea Sa va face curăţirea picioarelor lor (umblării lor) prin folosirea Cuvântului. Şi cum are loc aplicarea acestui Cuvânt? Aşa cum am văzut, Domnul se preocupă cu chestiunea noastră la Tatăl, atunci când am păcătuit. Drept urmare El exercită funcţia Sa de Mijlocitor. Aceasta are efect la noi, că Duhul Sfânt începe la timpul stabilit de Dumnezeu să Se preocupe cu noi în această situaţie, să ne aducă aminte de păcate şi să aplice Cuvântul la conştiinţa noastră, ceea ce ne conduce la judecată de sine, aşa că noi mărturisim păcatele noastre; şi atunci Dumnezeu este credincios şi drept să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate (1 Ioan 1.9); şi astfel noi suntem restabiliţi.
Deci în felul acesta are loc funcţia de Mijlocitor, şi un exemplu foarte clar în privinţa aceasta găsim într-o evanghelie, şi anume iarăşi în legătură cu Petru. Domnul l-a atenţionat cu privire la pericolul care îl pândea; însă această atenţionare a fost, dacă nu total neluată în seamă, totuşi curând uitată; şi astfel acest ucenic zelos a tăgăduit una după alta că Îl cunoaşte. Desigur acesta era păcat de felul cel mai întunecat. Însă întrebarea este: Se va căi el vreodată? Nu, el niciodată nu se va căi, dacă el ar fi lăsat în seama lui; şi el niciodată nu s-ar fi căit, dacă Domnul nu ar fi acţionat în har. Nici măcar cântatul cocoşului, care i-a fost dat ca semn, nu a putut să-i aducă în amintire păcatul lui. Însă în momentul acesta Domnul S-a întors „şi l-a privit pe Petru. Şi Petru şi-a amintit de cuvântul Domnului, cum îi spusese: «Mai înainte de a cânta cocoşul, Mă vei tăgădui de trei ori». Şi Petru, ieşind afară, a plâns cu amar” (Luca 22.61,62). La fel este şi astăzi: dacă noi păcătuim, noi niciodată nu ne-am căi, dacă nu ar fi slujba de har a Domnului nostru ca Mijlocitor al nostru. El asigură prin intervenţia Lui, ca şi la Petru prin privirea Lui, ca păcatul să ne fie adus în amintire, şi anume prin Duhul Sfânt cu ajutorul Cuvântului, aşa că conştiinţa noastră este zguduită să se trezească, ca noi să ocupăm locul judecării de sine şi al mărturisirii, după care noi suntem readuşi în părtăşia cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos. Să nu uităm în privinţa aceasta, că ispăşirea, pe care El a făcut-o prin moartea Lui pentru păcatele noastre, Îi dă dreptul să procedeze aşa. La început Petru s-a împotrivit ca Domnul să-i spele picioarele. Ah, şi cât de necesar era ca El Însuşi să Se smerească, da, ca El să meargă în moartea de cruce, ca toate valurile şi talazurile mâniei lui Dumnezeu să treacă peste El în judecată, pentru ca El să facă ispăşirea şi pe această bază să fie în stare să ne slujească pe tot parcursul pelerinajului nostru pe pământ. Ce dragoste şi ce har! Ce ar putea inimile noastre altceva să facă, decât să strige permanent: Preamărit să-I fie Numele!
Trebuie să mai exprimăm încă odată categoric, că funcţia de Mijlocitor a lui Hristos nu aşteaptă până când noi ne căim. În Scriptură se spune: „Dacă cineva a păcătuit – noi avem la Tatăl un Mijlocitor”. Căinţa noastră este, aşa cum am spus, numai urmarea activităţii Mijlocitorului nostru. Cât de mult consolidează gândul acesta sentimentul nostru pentru harul Său, pentru îndurarea şi dragostea Sa. Dacă cineva păcătuieşte împotriva noastră, noi suntem foarte înclinaţi să aşteptăm până va veni un semn că răufăcătorului îi pare rău, înainte ca să ne îndreptăm spre el cu inimă deschisă. Dar nu aşa este la Domnul nostru preamărit. De îndată ce noi păcătuim, da, ca în cazul lui Petru, înainte chiar ca noi să păcătuim, El ne poartă pe inima Lui înaintea Tatălui, se roagă pentru noi şi ne asigură refacerea părtăşiei.
Dacă ne gândim pe de o parte, că noi suntem datori harului Său, pe de altă parte ar trebui să ne gândim că purtăm responsabilitate unii pentru alţii, responsabilitate care rezultă din slujba lui Hristos ca Mijlocitor. „Deci, după ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, aşezându-Se din nou la masă, le-a spus: „Înţelegeţi ce v-am făcut? Voi Mă numiţi «Învăţătorul» şi «Domnul» şi bine ziceţi, pentru că sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora; căci v-am dat un exemplu, pentru ca, aşa cum v-am făcut Eu, să faceţi şi voi. Adevărat, adevărat vă spun: Nu este rob mai mare decât stăpânul său, nici trimis mai mare decât cel care l-a trimis. Dacă ştiţi acestea, fericiţi sunteţi dacă le veţi face” (Ioan 13.12-17) Noi trebuie să imităm acţiunea Mijlocitorului nostru; căci dacă noi ne bucurăm de slujba Lui actuală în această însuşire, nu ar trebui să uităm datoria, pe care o avem, de a sluji unii altora. Nu este aici suficient spaţiu pentru cercetarea inimilor noastre în privinţa aceasta, dacă noi cunoaştem la fel de bine obligaţia noastră precum cunoaştem învăţătura despre funcţia de Mijlocitor a lui Hristos? De câte ori nu ar trebui să mărturisim, dacă am fi sinceri, că nu am luat în seamă această responsabilitate! Facă Domnul Însuşi, în timp ce El ne învaţă, să avem tot mai multă bucurie la gândul că El ne spală picioarele şi să ne dăruiască smerenia necesară, harul necesar şi dragostea necesară, ca să ne spălăm reciproc picioarele!
Ce mult Tu ne iubeşti, Doamne Isus, în slujba Ta fără sfârşit,
Că mâinile în adorare îşi ridică, cel care Tu l-ai mântuit!
Eşecul ne-nconjoară, şi de căutăm scăpare, ea nu e de găsit,
Unde păcatu’-şi lasă urma, doar Numele Tău mă face fericit.
Sangele lui ISUS CRISTOS, Fiul Lui, ne curateste de orice pacat.
1 Ioan 1:7
Oamenii ucid, mint, înşeală, fură şi se bat între ei, pentru a-şi satisface dorinţa de putere, de plăcere şi bogăţie. În felul acesta ei speră să-i câştige pentru grupul din care fac parte, pacea, siguranţa, belşugul şi fericirea. Dar ceea ce dă valoare durabilă vieţii nu este fericirea superficială care o dă lumea, ci adevărata fericire este în Domnul Isus Cristos.
Isus a spus: “În lume veți avea necazuri”
scris de : Zac Poonencategorii : Biserica Lider Knowing God Ucenici Bărbat Spirit Filled Life
Domnul Isus a spus în Ioan 16:33: “În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” El nu a promis niciodată că vom scăpa de necaz – fie mici necazuri sau necazul cel mare. Totuşi, a spus că vom putea birui precum El a biruit. El este mult mai interesat să ne facă biruitori, decât să ne scape de necaz, fiindcă este mult mai interesat de caracterul nostru decât de confortul nostru. Isus nu a spus nici că scăparea din necazul cel mare este o răsplată a credinţei, precum dau unii învățătură. Din contră, a spus că cei care renunță la tot pentru a-L urma vor avea chiar mai multe necazuri decât cei care nu-L urmează (Marcu 10:30). Când S-a rugat Tatălui Său pentru ucenicii Lui, a zis: “Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău” (Ioan 17:15). El NU a vrut ca ucenicii Săi să fie luaţi din lume în acel moment doar pentru că urmau să treacă prin necazuri.
În secolul al treilea, când creştinii erau aruncaţi la lei în amfiteatrele romane şi erau arşi pe rug în diferite părţi ale Imperiului Roman, Domnul nu i-a scăpat de astfel de necazuri. Acel Dumnezeu, Care a închis gurile leilor şi a îndepărtat puterea cuptorului în flăcări din zilele lui Daniel, NU a făcut astfel de minuni pentru ucenicii lui Isus – pentru că aceştia erau creştini ai noului legământ, care aveau să-L slăvească pe Dumnezeu prin moarte. Ca și Isus, Învăţătorul lor, nici ei nu au cerut și nici nu s-au aşteptat ca douăsprezece legiuni de îngeri să vină să-i apere de duşmanii lor. Din cer, Dumnezeu a privit pe Mireasa Fiului Său cum era sfâşiată de lei şi cum era arsă până la cenuşă; şi El S-a slăvit prin mărturia lor – căci ei “au urmat Mielul, oriunde mergea El”, chiar şi la o moarte fizică violentă (Apocalipsa 14:4). Singurele cuvinte pe care Domnul li le-a spus au fost: “Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii” (Apocalipsa 2:10). Chiar şi astăzi, când ucenicii lui Isus sunt torturaţi şi persecutaţi pentru Numele Lui în multe ţări, Domnul nu-i ia de pe pământ. Nici pe noi nu ne va lua la cer înainte de necazul cel mare. Va face ceva cu mult mai bun. Ne va face biruitori în mijlocul necazului.
Isus urmăreşte mai mult să ne izbăvească de rău decât să ne scape din necaz. El permite să trecem prin necaz, fiindcă ştie că aceasta e singura cale prin care putem deveni puternici din punct de vedere spiritual.
Acest mesaj este într-adevăr o învăţătură ciudată pentru un creştinism iubitor de confort, răsfăţat pe bănci în fiecare duminică, ani la rândul, de către predicatori care gâdilă urechea. Dar acesta este mesajul pe care apostolii l-au predicat bisericilor primare. “Întărind sufletele ucenicilor (Apostolii Pavel şi Barnaba), îi îndemnau să stăruie în credinţă, spunând că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Fapte 14:22).
Aceste mici încercări prin care trecem acasă şi la muncă acum sunt doar o pregătire pentru cele mai mari care urmează să vină în zilele din urmă. De aceea, este esenţial să fim credincioşi acum, pentru că Dumnezeu zice: “Dacă, alergând cu cei ce aleargă pe picioare, ei te obosesc, cum vei putea să te iei la întrecere cu nişte cai?” (Ieremia 12:5). În Apocalipsa 1:9 Ioan se referă la sine ca fiind “părtaş la necaz… în Isus”. Fiecare ucenic, care este din toată inima pentru Domnul Isus, trebuie să fie pregătit pentru a fi părtaș la “necaz în Isus”, atâta timp cât se află în această lume. Ioan n-a primit această revelație în timp ce trăia în confort, ci atunci când trecea prin necaz la Patmos, pentru că fusese credincios “Cuvântului lui Dumnezeu și mărturiei lui Isus” (Apocalipsa 1:9). A trebuit să experimenteze el însuși necaz pentru a putea scrie despre sfinții care vor trece prin necazul cel mare din partea lui Antichrist în zilele din urmă. Dumnezeu ne trece mai întâi prin încercări și necazuri înainte de a ne încredința o slujire pentru alții care se confruntă cu necaz. Răbdarea este o virtute măreață, a cărei importanţă este subliniată în tot Noul Testament. Însuşi Isus a zis: “Vă vor da să fiți chinuiți… dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit” (Matei 24:13).
Caută să fii un vas sfințit și folositor pentru Dumnezeu
scris de : Zac Poonencategorii : Knowing God Bărbat
Una dintre caracteristicile unui adevărat slujitor al lui Dumnezeu este că trebuie să fie un vas sfânt, un vas care se curățește (2 Tim. 2:20,21). Există două curățiri despre care se vorbește în Noul Testament. Una este curățirea pe care o face Dumnezeu: “Sângele lui Isus ne curățește de orice păcat. Dacă ne mărturisim păcatul, El este credincios și drept ca să ne curețe” (1 Ioan 1:7,9). Dumnezeu ne curățește de vina păcatului. Noi nu putem face asta. Numai sângele lui Isus poate face acest lucru. Cea de a doua curățire este ceva ce trebuie să facem noi înșine (“Dacă un om se curățește” – 2 Tim. 2:21). Acestea sunt ca două fațete ale unei monede. Dumnezeu ne curățește păcatele trecutului și noi ne curățim de lucrurile rele pe care le vedem în viața noastră.
Poate că ai obiceiul de a face glume care-i rănesc pe alții – ceva ce Isus n-ar face niciodată. Nu-I cere lui Dumnezeu să curețe acest lucru. Spune: “Doamne, mă voi curăța eu însumi. Voi renunța la acest obicei rău, cu ajutorul Tău.” Sau poate ai o curiozitate care te face băgăreț în treburile altora. Trebuie să te curățești de a fi interesat de chestiuni care nu te privesc pe tine în niciun fel. Dacă un om se curățește astfel, poate fi un vas sfințit și folositor Stăpânului.
Pasiunea vieții mele de mulți ani a fost să fiu un vas folositor lui Dumnezeu pentru fiecare lucrare bună pe care o poate face El prin mine în singura mea viață pământească. Se poate să trăim cel mult 80 sau 90 de ani pe acest pământ. Fiecare an din viața noastră trebuie să conteze pentru Dumnezeu. Dacă vrei să trăiești o astfel de viață, curățește-te zilnic. Cere-I Domnului să-ți arate lucrurile care sunt nefolositoare – și curățește-le. Viața ta să fie una de curățire continuă. Dacă ești serios cu privire la acest lucru, vei fi un vas folositor Stăpânului. Există multe vase în biserică, care sunt nefolositoare.
Pavel compară creștinii cu diferite tipuri de vase într-o casă. “Într-o casă bogată, există vase făcute din aur și argint, precum și unele făcute din lemn și lut. Vasele scumpe sunt folosite pentru oaspeți, iar cele ieftine sunt folosite în bucătărie sau să se pună gunoi în ele. Dacă stai departe de păcat, vei fi ca unul dintre aceste vase făcute din aurul cel mai curat – cel mai bun din casă – așa încât Hristos Însuși să te poată folosi pentru scopurile Lui cele mai înalte” (2 Tim. 2:20,21 – Versiunea Living).
Dar nu te gândi numai la a fi folositor. Mulți oameni sunt fericiți să știe că Dumnezeu îi folosește. Într-o casă, oamenii folosesc cutii de lemn mai mult decât vasele lor de aur. Dar, care vas are o valoare mai mare? Ești preocupat de cât de folositor ești sau de valoarea ta spirituală? Valoarea ta spirituală este mult mai importantă pentru Dumnezeu decât folosirea ta în lucrarea Lui. Dumnezeu folosește pe mulți oameni să facă lucrarea Lui – chiar și pe diavolul. Diavolul a trimis odată un țepuș ca sol în trupul lui Pavel – și Dumnezeu l-a folosit pentru a-l păstra pe Pavel smerit. Dumnezeu l-a folosit pe Balaam. Dumnezeu l-a folosit pe Solomon chiar să scrie cărți din Scriptură; dar el s-a dus în iad dup-aceea. Așadar, nu te lăuda niciodată cu faptul că Dumnezeu te folosește. Mulți care au prorocit și au făcut minuni în Numele lui Isus vor fi respinși în ziua aceea (Mat. 7:22,23). Deci, a fi folosit de Dumnezeu nu este lucrul cel mai important. Care este valoarea ta intrinsecă? Ești un vas de aur?
Atunci când este un incendiu într-o casă, oamenii se grăbesc să-și scoată vasele de aur și de argint – nu pe cele de lut. Așa va fi și când lumea va arde. “Ei vor fi ai Mei, zice Domnul Atotputernic, în ziua aceea, când Îmi voi face bijuteriile Mele. Atunci veți vedea diferența dintre cei care slujesc lui Dumnezeu și cei care nu-I slujesc” (Maleahi 3:17,18 – Versiunea Living). Dacă ești doar un vas de lut ieftin în prezent, poți deveni un vas de aur prin a te curăți de tot ceea ce vezi că e neasemănător lui Hristos în viața ta.
Dacă decizi să te curățești, unul dintre primele lucruri de care trebuie să fugi sunt poftele tinereții (2 Tim. 2:22). Chiar și un om ca Timotei, care avea aproximativ 45 de ani la acest moment, a trebuit să fugă de poftele tinereții. Pavel îi spune acestui frate plin de râvnă Timotei că singurul mod în care putea scăpa de a păcătui în acest domeniu era prin a fugi de ispită. El nu trebuia să-și imagineze că era prea bătrân ca să fie ispitit în acest domeniu. Nu-ți imagina că, deoarece ai 45 de ani, nu vei fi ispitit. Nu permite la astfel de păcate să te tragă în jos și să-ți distrugă lucrarea.
“Urmărește neprihănirea împreună cu cei ce cheamă Numele Domnului dintr-o inimă curată” (2 Tim. 2:22). Cu alte cuvinte, trebuie să căutăm părtășie în primul rând cu cei care urmăresc curăția. Aceasta ne va ajuta să fugim de păcat. Prietenii noștri cei mai buni de pe pământ trebuie să fie cei care doresc curăția cu toată inima lor. Mulți credincioși au standarde mai joase și nu sunt interesați de evlavie. Dar, trebuie să petrecem cel mai mult din timpul nostru cu cei care caută să trăiască o viață sfântă.
Cum putem ști dacă cineva are o inimă curată? Isus a spus că oamenii vorbesc din prisosul inimii lor (Mat. 12:34). Cunoaștem ce umple inima unui om din lucrurile despre care îi place să vorbească. Dacă vorbește mereu despre bani și lucruri materiale, aceasta este fiindcă inima îi este plină de gânduri de bani. Pe de altă parte, când un om vrea să vorbească cel mai mult despre Domnul, știi că aceasta îi umple inima. Vreau să am părtășie cu cei care tânjesc să fie asemenea lui Isus. Când Îl iubim pe Domnul, ne place să vorbim despre El. Acesta este secretul slujirii eficiente pentru Domnul.
Justificat prin sângele lui Isus Hristos
Numai sangele lui Isus photo credit hisdaughter02.blogspot.com
1 Ioan 1:7
Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuş este în lumină,
avem părtăşie unii cu alţii; şi sîngele lui Isus Hristos,
Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.
Sângele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curăţă de orice păcat. Sângele ne curăţă de păcat. 1 Ioan 1:7. Ce înseamnă asta? Înseamnă că justificarea se face pe baza unei răscumpărări care a fost plătită. Justificarea este aplicată cuiva în baza satisfacerii dreptăţii. Cu alte cuvinte: când Dumnezeu justifică o persoană, El nu priveşte la ce este în acea persoană. El priveşte la ceea ce a fost făcut pentru acea persoană. El priveşte la sângele lui Isus Hristos. Ce reprezintă sângele acesta? Reprezintă faptul că El, prin moartea Sa pe cruce, a plătit pentru păcatul meu. Mi-a purtat păcatul, în trupul Său, pe lemn. Deci sunt justificat prin sângele Său.
Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu justifică un om pe baza a nimic din sine însuşi. Poate spui: “Ei, ştiam asta.” Dar acest fapt are foarte multe implicaţii. În special, El nu justifică un om datorită faptului că omul este, în vreun fel, evlavios. Ce scrie în Roamni 4:5? Dumnezeu justifică pe cel neevlavios! El justifică numai oameni neevlavioşi. De exemplu, un om vine suspinând, îi pare rău de păcatele sale, dar pocăinţa nu achită nici o frântură din păcat. Să presupunem că un criminal vine înaintea judecătorului. El a comis multe crime, dar îi pare foarte, foarte rău. Spune judecătorul: “Vina ta a fost achitată deplin pentru că îţi pare rău.”? Nu! Nu achită nimic. Pocăinţa, pocăinţa ta [nu achită păcatul]. Sunt mulţi oamenii care se uită la cât de rău le pare, ca să vadă dacă este suficient pentru a plăti pentru păcatele lor. Pocăinţa nu va plăti pentru păcatele tale. “Să tot curgă lacrimile mele, iar zelul meu să nu aibă odihnă. Pentru păcat nimic nu poate plăti, Tu trebuie să mântuieşti, doar Tu.” Deci, justificarea nu e datorată pocăinţei. Dumnezeu nu justifică un om pe baza pocăinţei sale. Deasemnea, El nu ne justifică datorită credinţei noastre. Dumnezeu nu spune, după ce priveşte la cineva: “Omul acesta are multă credinţă. Îl voi justifica.” Nu. El nu priveşte la credinţă. Credinţa nu poate plăti pentru păcat! Nu ajută cu nimic în achitarea păcatelor tale. Doar sângele lui Isus poate plăti pentru păcatele noastre. Justificarea se bazează pe sângele lui Hristos.
Aceasta explică cum poate cineva avea o credinţă aşa mică şi totuşi să fie justificat. Atât timp cât este o credinţă adevărată. Să vă dau un exemplu. Un pod traversează o prăpastie. E o prăpastie chiar aici. Am un pod care traversează această prăpastie, dar este un pod foarte fragil. Şi aici am un pod care traversează prăpastia şi este un pod foarte rezistent. Dacă cineva ar ajunge aici şi ar avea mare încredere în podul fragil; ar fi plin de credinţă: ‘Acel pod mă va susţine!’ Vedeţi, majoritatea oamenilor şi-au pus încrederea în câte un pod fragil. Deci, plin de credinţă şi încredere, el păşeşte pe acel pod fragil. Ce se întâmplă? Se prăbuşeşte. Dar dacă o persoană ajunge la acest pod foarte rezistent, şi are o credinţă foarte slabă în acel pod rezistent; dar suficientă credinţă pentru a-l face să calce pe pod. Deci, cu teamă şi cutremur, el păşeşte pe pod. Credinţa lui, sau lipsa lui de credinţă, nu are de-a face cu faptul că podul îl susţine sau nu. Nu e vorba de cât de tare este credinţa ta, ci contează cât de puternic e sângele lui Isus Hristos. Dacă azi îţi laşi cu totul viaţa în mâna lui Hristos, cu puţina ta credinţă, sângele şi neprihănirea Lui sunt infinit de puternice pentru a te păzi de căderea în prăpastie. Înţelegi? Pentru că nu eşti justificat în baza credinţei tale. Eşti justificat în baza sângelui lui Hristos şi a neprihănirii Sale, aceasta e ideea. Cineva i-a spus lui Hudson Taylor: “Tu eşti un om cu o mare credinţă.” Dar el a spus: “Nu, eu sunt un om cu puţină credinţă într-un Dumnezeu foarte mare.” Asta e diferenţa.
Gândiţi-vă la Paşte. Vă amintiţi că la primul Paşte evreii au pus sângele pe uşiorii uşii? Aşa că sângele era afară, pe uşiorii uşii, iar cel dinăuntrul casei, probabil că era speriat de moarte. Aude strigătele egiptenilor care mor iar el este înăuntru, plin de teamă şi cutremur. Dumnezeu se apropie şi spune: “Când voi vedea credinţa şi încrederea ta, voi trece pe lângă tine.” Aşa a spus? Nu, El a spus: “Când voi vedea sângele, voi trece pe lângă tine.” Nu conta dacă cel dinăuntru era speriat de moarte, dacă sângele era pe uşiori, aceasta conta. Aceasta este singura problemă. Te încrezi tu în neprihănirea lui Hristos? Este sângele pe ‘uşiorii’ tăi? Nu se ţine cont de ceea ce faci, de performanţa ta, ci se ia în calcul neprihănirea Lui. Acesta este un lucru uimitor.
În urmă cu 100 de ani, trăia un evanghelist scoţian, James McKendrick. El povestea despre un păcătos binecunoscut, unul din cei mai ticăloşi păcătoşi din zonă şi din întreg ţinutul. Cred că se numea George Mays; şi el s-a pocăit. McKendrick a continuat să predice, iar după un an sau doi l-a văzut din nou pe George. George era foarte trist, era într-o depresie; avea capul plecat, era nefericit. I-a spus: “George, ce s-a întâmplat?” El a răspuns: “Nu mă mai simt acum cum mă simţeam când am devenit creştin. Nu mai simt aşa acum.” Şi James McKendrick i-a spus: “George, vreau să te întreb ceva: Câţi bani ai în buzunar?” El a răspuns: “Păi, am un şiling.” James a spus: “Să te mai întreb ceva: Când te simţi foarte bine, cât valorează şilingul tău?” George a spus: “Valorează un şiling.” James l-a întrebat: “Dar dacă te simţi foarte rău valorează mai puţin de atât?” El a răspuns: “Nu, valorează tot un şiling.” Încerc să vă ajut să înţelegeţi că sunteţi justificaţi prin ceva exterior vouă. Sunteţi justificaţi prin sângele lui Hristos, iar acest fapt nu se schimbă de pe o zi pe alta. Nu contează ce simţi tu. Sângele şi neprihănirea Lui sunt absolut perfecte şi pline de putere pentru a mă justifica înaintea lui Dumnezeu. Nu contează cum mă descurc într-o anumită zi, nu are legătură cu asta. E consecinţa a ceea ce Hristos este şi ceea ce El a făcut pentru poporul Său.
Dacă ai fost vreodată la ocean, ai văzut câteva din acele vase masive care navighează pe ocean. Nişte vase ancorau; poate priveai la unele din acele vase de luptă, ale căror ancore sunt uriaşe. Ce beneficiu le-ar fi adus existenţa acelei ancore înăuntrul vasului? Aruncă-ţi ancora în cală. Nu va folosi la nimic, nu-i aşa? Trebuie ca ancora să fie în exteriorul tău. Încrederea ta trebuie să o iei de la Hristos şi ceea ce este El. Trebuie să fii ancorat în El şi nu în tine însuţi, privind la tine. Aruncă-ţi ancora în exteriorul vasului.
de Charles Leiter în 2014-02-25 Illbehonest.com
Sângele şi apa
Sângele şi apa în legătură cu moartea lui Hristos
Apostolul Ioan a fost un martor cu ochii lui al faptului că un soldat s-a dus la trupul lui Hristos, care murise pe cruce, şi I-a străpuns coasta cu o suliţă „şi îndată a ieşit sânge şi apă“ (Ioan 19.34, 35). În 1 Ioan 5.6, apostolul Ioan suplimentează faptul istoric pe care l-a dat mai înainte, cu adevărul semnificaţiei spirituale pe care-l are acest episod. Ioan spune: „El este Cel care a venit prin apă şi sânge, Isus Hristos: nu cu apă numai: ci cu apă şi sânge.“ Apoi, în versetul 8 vorbeşte despre Duhul şi apa şi sângele care au aceeaşi mărturie, în acelaşi scop.
Vedem deci că amândouă, apa şi sângele, sunt în legătură cu moartea lui Hristos şi, deşi în legătură, sunt suficient de distincte ca să fie folosite separat ca mărturie. De aceea trebuie să facem această deosebire şi în gândurile noastre.
Curăţirea de două urmări ale păcatului: de vină şi de întinare
Curăţirea este pusă în Scriptură în legătură cu amândouă: cu sângele şi cu apa. „Sângele lui Isus Hristos … ne curăţeşte de orice păcat“ (1 Ioan 1.7) – şi „ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt“ (Efes. 5.26).
Aceste două „curăţiri“ sunt în legătură cu cele două mari rezultate ale păcatului, vina lui şi puterea lui de întinare. Sângele ne vorbeşte despre moartea lui Hristos ca ispăşire pentru păcatele noastre, care ne înlătură vina şi ne aduce iertarea. În felul acesta suntem curăţiţi din punct de vedere legal. Apa ne vorbeşte despre aceeaşi moarte, despre aspectul ei prin care starea noastră păcătoasă a fost judecată şi terminată, ca să ne elibereze de vechile noastre condiţii şi asociaţii în viaţă în care am trăit odinioară. Suntem în felul acesta curăţiţi din punct de vedere moral şi puterea păcatului asupra noastră este înfrântă. Autor de cântări, Toplady, are o deosebită corectitudine în aceste versuri:
„Când din coasta ce-am străpuns,
Sânge, apa, care-au curs,
De păcat mă curăţeşti,
De-a lui vină, ne’ntinat.“
Puterea sângelui lui Hristos
Evrei 9 şi 10 ne arată folosul, calitatea, puterea sângelui lui Hristos care:
1. Curăţă conştiinţa păcătosului de fapte moarte, ca să-I slujească Dumnezeului celui viu (9.14).
2. A înlăturat fărădelegile sfinţilor din Vechiul Testament care se acumulaseră sub lege (9.15).
3. A confirmat un legământ nou, al harului (9.15-18).
4. A iertat pe credincioşi de păcate şi a pus temelia deplinei înlăturări a păcatului (9.22, 26).
5. A înlăturat în aşa fel păcatele celor credincioşi, încât odată curăţită, conştiinţa lor rămâne pentru totdeauna curată, din punct de vedere al dreptăţii (10.2).
6. Aceasta dă celui credincios îndrăzneala să intre în prezenţa lui Dumnezeu (10.19).
7. A sfinţit (pus deoparte) pentru totdeauna pe cel credincios pentru Dumnezeu (10.10, 29).
Marele subiect din Evrei 9-10 este libertatea celui credincios de a intra înaintea lui Dumnezeu, ca rezultat al sângelui lui Hristos. Cel credincios este din punct de vedere juridic curăţit ca să se apropie de Dumnezeu printr-o singură jertfă, a lui Hristos, şi aceasta nu este nevoie să mai fie repetată niciodată. De aceea, cuvântul „ o dată“ sau „ o singură dată“ este repetat de 7 ori în aceste capitole ca să nu scăpăm din vedere completa suficienţă şi măreaţa glorie care sunt în legătură cu sângele scump al lui Hristos, vărsat o dată pentru totdeauna.
Curăţirea morală
Deşi curăţirea juridică (legală) prin sânge este marea temă din aceste capitole, nu este uitată nici curăţirea morală. Ne apropiem de Dumnezeu cu „inimile curăţite (stropite) de o conştiinţă rea“ – de asemenea, „şi trupul spălat cu apă curată (10.22): aceasta este în mod evident o aluzie la consacrarea lui Aaron şi a fiilor lui în slujba preoţiei (Exod 29). Ei erau spălaţi cu apă (vers. 4) şi stropiţi cu sânge (vers. 20), amândouă fiind o imagine a morţii lui Hristos. Deci sângele lui Hristos ne curăţeşte în mod legal şi ne dă o poziţie perfectă înaintea lui Dumnezeu, în timp ce apa ne curăţeşte moral, separându-ne de viaţa veche în care am trăit altădată şi aducându-ne în viaţa cea nouă.
Curăţirea morală cu apa are nevoie să se continue. Aaron şi fiii săi au fost scăldaţi în apă din cap până în picioare când au fost consacraţi, şi această scăldare nu avea să se repete. Totuşi era un lighean (Exod 30.17-21) unde preoţii aveau să-şi spele mâinile şi picioarele: „Când intră în cortul întâlnirii, să se spele cu apă, ca să nu moară.“
Spălarea picioarelor
Chiar înainte de a înstitui cina Sa, Domnul Isus s-a încins, a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor săi (Ioan 13). Împotrivirea lui Petru de a nu-L lăsa pe Domnul să-i spele picioarele a fost folosită de Domnul Isus pentru a prezenta adevărul că o astfel de spălare era necesară dacă voia să se bucure de comuniunea cu El în poziţia Sa cerească. I-a spus lui Petru: „Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine“ (vers. 8). Petru repede se schimbă de la împotrivire la un entuziasm peste măsură care L-a condus pe Domnul să spună: „Cine s-a scăldat nu are nevoie să i se spele decât picioarele, pentru că este cu totul curat“ (vers. 10).
Versetul acesta face deosebire clară între cele două feluri de curăţire cu apă. Toţi cei care suntem credincioşi am fost spălaţi în întregime odată pentru totdeauna prin moartea lui Hristos: ea ne-a curăţit de viaţa cea veche. Totuşi avem nevoie de aplicarea în fiecare zi a acestei morţi pentru sufletele noastre. Nu ne putem bucura de „a avea parte cu Hristos“ fără ea.
Şi curăţirea morală – şi ispăşirea pentru păcat
Deci venirea lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost caracterizată de amândouă – şi de apă şi de sânge. Aşa cum vedem în 1 Ioan 5.6, Duhul Sfânt îngrijeşte să spună: „nu cu apă numai, ci cu apă şi sânge.“ De ce? Una din raţiuni poate este tendinţa de a uita sângele – să se spună că Hristos a venit, simplu, să cureţe pe om din punct de vedere moral dându-i idealuri înalte şi apoi trăindu-le, ca stimulent pentru alţii, să trăiască şi ei astfel o viaţă bună. Pentru a înlătura această învăţătură greşită, Duhul Sfânt subliniază şi curăţirea morală şi ispăşirea (plata) pentru păcat.
Trei mărturisesc despre Fiul lui Dumnezeu
Cei trei care mărturisesc despre Fiul lui Dumnezeu sunt: Duhul, apa şi sângele. Duhul Sfânt este martorul viu, care lucrează şi vorbeşte, în timp ce apa şi sângele sunt cei doi martori tăcuţi: dar toţi trei mărturisesc că Acela care a venit în felul acesta este Fiul lui Dumnezeu, Izvorul vieţii eterne: şi pentru noi care credem, această viaţă eternă este a noastră, în El (1 Ioan 5.7-13). Să mulţumim lui Dumnezeu că amândouă, apa şi sângele, au curs din coasta cea străpunsă.
Ascultarea Lui până la moarte
N-a curs sânge şi apă din Hristos în timpul vieţii Sale. Prin urmare, spre deosebire de felul cum cred unii, viaţa lui Hristos, atât de minunată cât era, n-a avut nicio parte în „plata“ făcută de El pentru păcatele noastre. Uneori Romani 5.19 este folosit ca să înveţe alt fel. Se spune: „Prin ascultarea Unuia singur, cei mulţi vor fi făcuţi drepţi.“ Totuşi o citire atentă a contextului (vers. 12-21) arată tocmai contrariul. Cele două capete, Adam şi Hristos, sunt puse aici în contrast, cu păcatul unuia (Adam) şi dezastrul care a urmat – şi dreptatea şi ascultarea Celuilalt (Hristos) cu binecuvântarea care a urmat. În versetul 18 se spune de „o singură greşeală“ şi „o singură faptă de dreptate împlinită“. Această „singură dreptate“ a lui Hristos a fost ascultarea „până la moarte, şi chiar moarte de cruce“ (Filip. 2.8).
Curăţirea de iubirea păcatului; nu numai condamnarea lui
Odată ce sângele ne curăţeşte de orice păcat, de ce mai este nevoie de apă? La această întrebare se răspunde bine printr-o altă întrebare: „Nu îţi dai seama cât de mare nevoie este de curăţirea de iubirea păcatului, ca şi de condamnarea păcatului?“ Creştinii au nevoie să urască păcatul. Aceasta este raţiunea „apei“. Avem neoie şi de curăţirea zilnică, despre care ne vorbeşte ligheanul. Este nevoie să fie îndepărtate multe cu privire la noi personal şi la multe influenţe subtile ale lumii.
Curăţirea păcatelor, prin sânge – odată pentru totdeauna
Nu ne ducem înapoi la sânge pentru curăţirea de fiecare zi. Cel credincios nu trece mereu, pentru a vorbi în felul acesta, prin procesul curăţirii şi îndreptăţirii cu privire la mântuirea pentru totodeauna de păcat, despre care vorbeşte sângele. „Printr-o singură jertfă El i-a desăvârşit pentru totdeauna pe cei sfinţiţi“ ( Evrei 10.14). Totuşi, unii gândesc că 1 Ioan 1.7, „sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curăţeşte de orice păcat“, ne-ar spune să mergem la sânge pentru curăţirea de fiecare zi. Cuvântul „curăţeşte“ din acest verset arată, simplu, proprietatea pe care sângele scump al lui Hristos o are în el însuşi – că întotdeauna curăţeşte pe orice păcătos care vine prin credinţă la Hristos pentru mântuire. Deseori folosim timpul prezent în felul acesta. Spunem că „focul arde lemnul“. Nu înţelegem prin aceasta că focul va arde lemnul câte puţin aproape în fiecare zi (lemnul poate fi ars şi deodată), ci o însuşire proprie, bine cunoscută a focului este că arde lemnul. Deci, 1 Ioan 1.7 nu susţine spălarea prin sânge în fiecare zi.
Spălarea în fiecare zi prin Cuvântul lui Dumnezeu
Deoarece Scriptura vorbeşte despre spălarea prin curăţirea noastră zilnică cu apă, cum se face aceasta? Prin Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Apa şi Cuvântul lui Dumnezeu sunt puse împreună în textul din Efeseni 5.26: „ca s-o sfinţească (Adunarea), după ce a curăţit-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt.“ Numai Cuvântul ne arată moartea lui Hristos. De asemenea, şi păcatul este clar descoperit. În Psalmul 119.9 se pune întrebarea cum îşi va ţine tânărul curată cărarea. Răspunsul este: „Îndreptându-se după Cuvântul Tău.“
Deseori trecem cu vederea efectul curăţitor al Cuvântului lui Dumnezeu chiar când suntem dornici să studiem Biblia. O tânără istorisea odată despre problema pe care o avea că nu îşi reamintea învăţătura pe care o auzise. Un credincios în vârstă i-a spus să se ducă şi să-i aducă un coşuleţ plin cu apă: dar de câte ori încerca, toată apa curgea prin coşuleţ. Când în final ea i-a spus că îi cerea un lucru imposibil, el i-a arătat că, deşi nu era apă în coşuleţ, el era mai curat ca înainte. Să insistăm în citirea Cuvântului lui Dumnezeu! Chiar dacă nu devenim cărturari ai Bibliei, vieţile noastre vor fi curăţite în felul acesta.
Născuţi din nou prin Cuvântul lui Dumnezeu aplicat în puterea Duhului Sfânt
În Ioan 3.5 citim despre naşterea din nou prin apă. Prin apa Cuvântului aplicat în puterea Duhului Sfânt suntem născuţi din nou – făcuţi să avem o viaţă nouă şi o fire nouă care includ condamnarea vieţii şi firii vechi. Aşa cum am văzut, aceasta este în imaginea îmbăierii preoţilor din cap până în picioare (Exod 29.4: Ioan 13.10). Ioan 3.5 nu vorbeşte despre botez! Aici Domnul vorbeşte despre naşterea din nou care este prin apă şi prin Duhul Sfânt – apa fiind instrumentul şi Duhul Sfânt puterea. Despre naşterea din nou Domnul spunea că este de neînţeles şi necontrolată de om (3.8). Apa botezului însă este de înţeles şi la dispoziţia omului, deci în mod evident Ioan 3.5 nu vorbeşte despre ea.
Sumar
Ca rezumat, avem nevoie de apă când păcătuim şi, cât timp suntem în această lume în care domneşte întinăciunea, dacă vrem să ne închinăm, să avem comuniune cu Dumnezeu sau să-I slujim. În Numeri 19 apa este văzută ca ceea ce curăţă de păcat. În Exod 30.17-21 apa este o imagine a înlăturării oricărei întinăciuni pământeşti (fără să fie vorba de vreun păcat), pentru ca în felul acesta să ne putem apropia de Dumnezeu. Ne-am uitat la acest din urmă aspect şi când a fost vorba de spălarea picioarelor din Ioan 13. De asemenea, avem nevoie de sângele dat odată pentru totdeauna.
Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat. 1 Ioan 1:7
Unii afirmă că epoca iudaică a fost o perioadă lipsită de Hristos, lipsită de milă sau de har. Lor li se potrivesc cuvintele adresate de Hristos saducheilor: „Nu cunoaşteţi nici Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu.” Perioada sistemului iudaic a fost una de manifestări minunate ale puterii divine. Descoperirea prezenţei Sale a fost atât de glorioasă, încât n-a putut fi suportată de omul muritor. Moise, omul atât de favorizat de Dumnezeu, a exclamat: „Sunt îngrozit şi tremur!” Dar Dumnezeu l-a întărit ca să suporte această slavă extraordinară şi ca să aducă de pe munte o reflectare a ei pe faţa sa, astfel că poporul nu a putut să-l privească. (…)
Însuşi sistemul jertfelor a fost plănuit de Hristos şi a fost dat lui Adam ca simbol al unui Mântuitor care avea să vină, să poarte păcatele lumii şi să moară pentru răscumpărarea ei. Prin Moise, Hristos le-a dat copiilor lui Israel instrucţiuni precise cu privire la jertfe. (…) Numai animalele curate şi valoroase, acelea care Îl simbolizau cel mai bine pe Hristos, erau acceptate ca jertfă pentru Dumnezeu. (…)
Israeliţilor le era interzis să mănânce grăsimea sau sângele animalelor. (…) Această lege se referea nu numai la animalele de jertfă, ci la toată carnea folosită ca hrană. Această lege trebuia să le imprime în minte importanţa faptului că, dacă n-ar fi existat păcat, n-ar fi existat nici vărsare de sânge. (…)
Sângele Fiului lui Dumnezeu era simbolizat de sângele victimei sacrificate, iar Dumnezeu dorea să fie păstrată o distincţie clară între ce este sfânt şi ce este obişnuit. Sângele era sfânt, întrucât numai prin vărsarea sângelui Fiului lui Dumnezeu putea exista ispăşire pentru păcat. Sângele era folosit şi la curăţirea sanctuarului de păcatele poporului, simbolizând astfel sângele lui Hristos, singurul în măsură să ne cureţe de păcat. (Signs of the Times, 15 iulie 1880)
Banca Mondială: Românii (pe nedrept huliti in tara si chiar afara …) care lucrează în străinătate au trimis acasă 7,2 miliarde de dolari anul trecut
Remitenţele trimise către Europa şi Asia Centrală (ECA) au crescut cu aproximativ 6% anul trecut, la 65 miliarde de dolari, cele mai mari transferuri de bani în regiune fiind către Ucraina (15,8 miliarde de dolari), Rusia (10,6 miliarde de dolari) şi România (7,2 miliarde de dolari), potrivit unui raport publicat miercuri de Banca Mondială.
În 2020, Europa şi Asia Centrală ar urma să înregistreze cel mai semnificativ declin al remitenţelor – de aproximativ 28%, din cauza efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19) şi a scăderii preţului la ţiţei, apreciază Banca Mondială.
Azerbaidjan, Kazahstan şi Rusia, cei mai mari producători de ţiţei din regiune, ar urma să înregistreze scăderi semnificative ale veniturilor la buget, ceea ce va spori presiunile asupra monedelor lor şi, posibil, ar putea duce la recesiune. În special remitenţele către Asia Centrală vor fi afectate, din cauza deprecierii rublei ruseşti faţă de dolar.
Pe plan global, remitenţele ar urma să scadă cu 142 miliarde de dolari în 2020, cel mai semnificativ declin din istoria recentă, din cauza efectelor epidemiei. Scăderea de aproape 20% a sumelor de bani trimise de migranţi acasă va fi cauzată de reducerea salariilor şi a nivelului angajărilor de peste hotare, se arată în raportul Băncii Mondiale.
“Remitenţele sunt o sursă vitală de venit pentru ţările în curs de dezvoltare. Actuala recesiune provocată de epidemie va afecta semnificativ capacitatea de a trimite bani acasă şi de aceea va fi extrem de important să scurtăm perioada de redresare pentru statele dezvoltate”, a afirmat David Malpass, preşedintele Băncii Mondiale.
Se estimează că peste un miliard de migranţi – aproximativ 270 de milioane care lucrează în afara ţărilor lor natale şi 760 de milioane migranţi interni – au ajutat la hrănirea, îmbrăcarea şi adăpostirea a trei persoane din locul lor natal, a declarat, pentru Reuters, Dilip Ratha, autorul raportului Băncii Mondiale.
“Luăm în considerare o treime din omenire”, a declarat oficialul BM.
Iar aceşti angajaţi sunt şi mai vulnerabili în perioada crizelor.
Este cea mai semnificativă scădere a remitenţelor până în acest moment din 1980, de când Banca Mondială raportează aceste date, a explicat Ratha.
După declinul din 2016, provocat în principal de preţul scăzut al ţiţeiului, remitenţele au crescut, ajungând anul trecut la 714 miliarde de dolari, dar în 2020 ar urma să scadă la 572 de miliarde de dolari.
Pentru statele cu venituri scăzute şi medii, unde ajung majoritatea sumelor de bani, remitenţele vor scădea cu 19,7%, la 445 miliarde de dolari în 2020, de la nivelul record de 554 miliarde de dolari în 2019.
“Criza economică provocată de pandemie va reduce semnificativ veniturile migranţilor şi capacitatea lor de a trimite bani acasă”, a declarat Ratha.
Dar Banca Mondială se aşteaptă la o redresare a remitenţelor în 2021, când ar urma să crească cu peste 5%, la 602 miliarde de dolari.
(CONTRAR aranjamentelor globaliste…)“Mă opun vaccinării și nu mi-aș dori să fiu obligat de cineva să mă vaccinez”. Djokovic, despre antidotul pentru COVID-19
![Distribuie!by Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, se va confrunta cu o dilemă în cazul în care va deveni obligatorie vaccinarea jucătorilor înainte ca aceştia să poată concura din nou după reluarea sezonului, întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus, informează Reuters. loading... “Personal, mă opun vaccinării şi nu mi-aş dori să fiu obligat de […]](https://www.gazetadeinformatii.ro/wp-content/uploads/2020/04/1-10-465x190.jpeg "“Mă opun vaccinării și nu mi-aș dori să fiu obligat de cineva să mă vaccinez”. Djokovic, despre antidotul pentru COVID-19")
Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, se va confrunta cu o dilemă în cazul în care va deveni obligatorie vaccinarea jucătorilor înainte ca aceştia să poată concura din nou după reluarea sezonului, întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus, informează Reuters.
“Personal, mă opun vaccinării şi nu mi-aş dori să fiu obligat de cineva să mă vaccinez pentru a putea călători”, a spus Djokovic într-un videochat live pe Facebook cu alţi sportivi sârbi.
Djokovic se opune vaccinării obligatorii împotriva noului coronavirus
“Dar dacă va deveni obligatorie (vaccinarea) ce se va întâmpla? Va trebui să iau o decizie. Am propriile mele gânduri în legătură despre această problemă şi nu ştiu dacă acestea se vor schimba la un moment dat.
Ipotetic, dacă sezonul se va relua în iulie, august sau septembrie, deşi este puţin probabil, am înţeles că un vaccin va deveni o cerinţă imediat după ce vom ieşi din carantina strictă, dar încă un există un vaccin”, a adăugat Djokovic.
Luna trecută, franţuzoaica Amelie Mauresmo, fostă numărul unu mondial, a spus că restul sezonului 2020 ar trebui anulat, considerând că turneele nu ar trebui reluate înainte ca jucătorii să se vaccineze împotriva noului coronavirus.
Experţii medicali au afirmat că vaccinurile împotriva Covid-19, la care se lucrează în prezent în mai multe ţări ale lumii, nu vor fi gata până anul viitor, mărind astfel dubiile în privinţa posibilităţii disputării unor turnee pe parcursul acestui an.
https://www.digisport.ro/tenis/ma-opun-vaccinarii-si-nu-mi-as-dori-sa-fiu-obligat-de-cineva-sa-ma-vaccinez-djokovic-despre-antidotul-pentru-covid-19-827240?fbclid=IwAR0jE61rk0FuAzdA_luQQsC5OHnCG7tAMv3GvNVj6IP5uUXa6RO11mpBnnQ
Ei se “distreaza”,dar omenirea deconteaza/se vaccineaza …SUA anunta ca au dovezi. China a ascuns informatii esentiale despre izbucnirea epidemiei
Seful diplomatiei americane, Mike Pompeo, a declarat miercuri ca Washingtonul are motive puternice sa creada ca autoritatile chineze nu au raportat cu promptitudine izbucnirea epidemiei cu noul coronavirus catre Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), transmite Reuters, citata de Agerpres.
In cadrul unei conferinte de presa desfasurata la Departamentul de Stat din Washington, Pompeo a mai acuzat China ca nu a raportat nici faptul ca acest virus se transmite de la om la om (asa-numita transmitere comunitara) „timp de o luna, pana cand deja (virusul) ajunsese in toate provinciile Chinei”.
Presedintele Donald Trump a afirmat sambata ca Beijingul ar trebui sa suporte consecinte, fara a preciza de ce tip, daca a fost „responsabil cu buna stiinta” pentru pandemia noului coronavirus.
„Daca a fost o greseala, o greseala este o greseala. Dar daca ei au fost responsabili cu buna stiinta, da, vreau sa spun, atunci sigur ca ar trebui sa fie consecinte”, a declarat Trump reporterilor in cadrul conferintei de presa zilnice.
Presedintele Donald Trump a anuntat saptamana trecuta si suspendarea contributiei SUA la Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) pe motivul „proastei gestionari” a pandemiei noului coronavirus. Presedintele Trump a mai declarat ca OMS a „esuat in indeplinirea obligatiei sale de baza si trebuie trasa la raspundere”. Liderul american a adaugat ca OMS a promovat „dezinformarea” din partea Chinei in legatura cu acest virus care probabil a determinat o raspandire mai larga a acestuia decat ar fi fost cazul daca organizatia cu sediul la Geneva ar fi gestionat corect criza.
Fesenistii (frontului salvarii nationale) au avut grija sa-l transporte spre mormant intr-o masina de legume si apoi, intr-un car tras de 2 starpituri de vaci, ca de boi a avut parte toata viata…! Petre Ţuţea: „Am stat 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi”
Petre Ţuţea a fost un român anapoda. Comunist convins, „dumirit” la legionarism, pentru a muri în 1991 sub steagul galben al Partidului Naţional Liberal. Adulat în anii ’90, apoi dispreţuit pentru dogmatismul său de şuetă, azi e pretutindeni pe Facebook cu citatele sale celebre şi cu fesul de noapte pe cap.
Petre Ţuţea se naşte la 6 octombrie 1902, în satul Botenii de Muşcel, (judeţul Argeş). Urmează liceul la Câmpulung Muscel, şi la Cluj. Tot la Cluj face şi Facultatea de Drept, unde îşi ia titlul de doctor în ştiinţe juridice. În perioada studenţiei devine un comunist convins şi scrie la revista “Stânga”.
Lucrează la Ministerul Economiei Naţionale şi este trimis în mai multe călătorii diplomatice:Berlin, Budapesta şi Moscova. Intră apoi într-un cerc select de intelectuali:Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Noica şi alţii. Colaborează la revista “Cuvântul” a lui Nae Ionescu. Influenţa acestor personalităţi ale culturii româneşti îi va marca viaţa. Ţuţea trece de la stânga la dreapta, devenind legionar.
În cadrul Guvernului Naţional-Legionar, Petre Ţuţea a îndeplinit funcţia de Director în Ministerul Economiei Naţionale. Între 1940 şi 1944 a fost Şef de secţie în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost Director de studii în Ministerul Economiei Naţionale.
După cel de-al Doilea Război Mondial este anchetat cinci ani în stare de arest, fiind condamnat definitiv în 1956. În cei 13 ani de temniţă trece prin închisorile Malmaison, Aiud, Jilava şi Ocnele Mari. După gratii ţine adevărate predici cu paralele între între Platon şi Hristos, între păgânism şi creştinism. “Constantin Noica mi-a povestit că în inchisoare, la un interogatoriu care se prelungea peste măsură, anchetatorul a sfârşit prin a proclama răstit, cu titlu de avertisment:«Ascultă, eu l-am anchetat şi pe Ţuţea!» Era pentru el o dovadă de extremă competenţă, o încununare profesională de tipul doctoratului, o proba supremă. Călăul se legitima prin anvergura victimei”, nota, în 1990, Andrei Pleşu.
Petre Ţuţea a trecut testul timpului şi a cucerit reţelele de socializare. Astfel de poze sunt peste tot pe Facebook
Filozofie în Cişmigiu
Ţuţea a fost eliberat din închisoare în 1964, cu sănătatea şubrezită. Cu greu şi-a găsit o garsonieră la etajul opt al unui bloc de lângă parcul Cişmigiu, din Bucureşti. În parc practica un tip de activitate didactică precum vechii filozofi greci:se plimba cu tinerii pe alei, învăţându-i diferenţa dintre lumina soarelui în amurg şi la răsărit, între prostie şi spirit, între necredinţă şi credinţă.
A publicat articole (majoritatea sub pseudonim) în revistele de cultură şi a supravieţuit datorită meselor gratuite de la cantina Uniunii Scriitorilor.
În tot acest timp a fost supravegheat în permanenţă de Securitate şi i s-a înscenat o delincvenţă, fiind arestat în holul unui hotel, sub învinuirea de speculă, nedovedită.
După decembrie 1989, cunoaşte o popularitate fulminantă. Primeşte în garsoniera sa zeci de ziarişti, iar în lumea culturală începe să se vorbească despre un nou curent:ţuţismul. Marian Munteanu, liderul Golaniadei din 1990, se declară un discipol al lui Ţuţea.
Petre Ţuţea publică mai multe cărţi, dar talentul lui nu e acela de scriitor, ci de orator. Astfel, Ţuţea a rămas celebru cu o culegere de vorbe memorabile.
Andrei Pleşu a scris despre popularitatea târzie a lui Ţuţea ca despre un ultim ghinion al vieţii lui:“I-a fost hărăzit să ajungă un personaj «mediatic» în faza crepusculară a evoluţiei sale, pe un fond de uzură fizică şi psihică greu de compensat fie şi printr-o excepţională înzestrare nativă”.
Ţuţea moare la 3 decembrie 1991, dimineaţa. Avea 89 de ani. Este dus de la Bucureşti la Boteniul natal cu o maşină care transporta morcovi. Înmormântarea are loc în ziua Sfîntului Nicolae, drumul spre locul de veci făcîndu-l într-un car tras de boi. Cei prezenţi la înmormântare susţin că nici măcar nu erau boi. Erau vaci.
De la stânga la dreapta şi apoi la centru
„Eram un prost – avea să declare Ţuţea la bătrâneţe – la vârsta la care Eminescu scria «Luceafărul», eu jucam ţurca marxistă”. Petre Ţuţea a fost un tânăr de stânga. Preluase o butadă a unui filozof francez:“Cine, la 20 de ani, nu este de stânga, nu are suflet! Cine, la 40, mai este de stânga, acela este imbecil!”. Trecerea lui Ţuţea la legionarism s-a petrecut în Germania. Acolo s-a întâlnit cu Nae Ionescu înfocat teoretician al dreptei româneşti din perioada interbelică. “Te-ai dumirit şi tu, Petreche”, i-a spus Nae Ionescu. Ţuţea a trecut astfel de la ateism la ortodoxism.
El a rămas în memoria multor români cu o comparaţie între creştinism şi ateism:“O babă murdară pe picioare, care sta în faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu-baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor”.
Ţuţea a murit ca liberal. Cum a trecut la liberalism? A explicat într-unul dintre multele interviuri acordate după 1990. “Daca a urcat pana la mine ditamai animalul, din delicatete… i-am semnat adeziunea”.
“Animalul” pomenit de Ţuţea era Dan Amedeo Lazarescu, unul dintre iniţiatorii reînfiinţării PNL-ului după Revoluţie. Legenda spune că liftul nu a funcţionat în ziua cu princina, iar Ţuţea a fost înduioşat de efortul lui Lazarescu, care, la 72 de ani, urcase pe scări opt etaje pentru el.
”Nu mă tem de moarte. Mă tem de însingurare. Eu, care am fost prezent la toate tragediile şi victoriile acestei ţări, mă simt ca un par în mijlocul furtunii. Singura nădejde este că, om cum sunt, Dumnezeu mă iubeşte şi aşa…”
Petre Ţuţea
Înconjurat de mai mulţi intelectuali cunoscuţi pentru preferinţa lor legionară, şi colaborator la revista “Cuvântul” a lui Nae Ionescu, Guvernul Naţional-Legionar îi oferă lui Petre Ţuţea funcţia de Director în Ministerul Economiei Naţionale. Între 1940 şi 1944 a fost Şef de secţie în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost Director de studii în Ministerul Economiei Naţionale. După cei 13 ani de închisoare, el avea să noteze mai târziu, la bătrâneţe următoarele gânduri despre mişcarea al cărei adept era:
„Legionarismul era în înseși ideile epocii, dar legionarismul nu putea să iasă câștigător deoarece avea la bază o eroare – naționalismul absolut, care este impracticabil. De la excesul de naționalism li s-a tras sfârșitul legionarilor. La comuniști, dacă nu ești cu ei – sau nu mai ești cu ei – înseamnă că ești legionar. De ce acest «sindrom legionar» la bolșevici, mă întrebați? Fiindcă legionarii sunt singurii români care n-au avut în dicționar la litera G cuvântul glumă și când îi prindeau pe comuniști, era vai de cozonacul lor. Dar, de fapt, nici comuniștii nu știu de glumă; ăsta-i punctul lor comun cu legionarii.
Nu se poate spune că mișcarea legionară n-a fost puternică! N-a avut rezultate pozitive fiindcă extremismele sunt greu suportabile. Nici fascismul italian n-a durat, nici național-socialismul german n-a durat – și erau similare cu mișcarea legionară. Deosebirea dintre ele și mișcare este aspectul religios al mișcării legionare. Nici fascismul și nici naționalism-socialismul n-aveau caracter religios. Hitler era cu mituri germanice, Mussolini era ateu. Într-o întrunire, se spune, Mussolini s-a uitat la ceas și a zis: Îi dau ultimatum lui Dumnezeu ca în câteva minute să mă trăsnească dacă există! Și apoi s-a uitat la ceas. Au trecut minutele și a demonstrat că Dumnezeu nu există”.
(Petre Țuțea, 322 de vorbe memorabile)
„Curier românesc“ este primul ziar în limba română cu o apariţie îndelungată şi constantă. A ieşit de sub tipar la 1829, iar în editorialul introductiv Ion Heliade Rădulescu admitea cu tristeţe că suntem cu 200 de ani în urma Europei apusene la capitolul presă.
Primul ziar românesc a apărut pe 8 aprilie 1829
Primul număr al „Curierului românesc“ a apărut la Bucureşti în data de 8 aprilie 1829, sub patronajul lui Ion Heliade Rădulescu, scriitorul care era şi unul dintre cei doi redactori ai ziarului. Celălalt era Constantin Moroiu, un jurist şcolit în Occident. Primul ziar românesc avea patru pagini şi folosea alfabetul chirilic, unele numere fiind tipărite şi în limba franceză. De la 1844 s-a trecut treptat la folosirea alfabetului latin pentru editarea publicaţiei.
Apariţia „Curierului“ era săptămânală sau, uneori, bisăptămânală. Pentru o scurtă perioadă, primul ziar românesc a apărut de cinci ori pe săptămână. Pe frontispiciul „Curierului românesc“ scria „Gazetă politică, commercială şi literară“. Abonamentul pe un an costa doi galbeni împărăteşti „plus cheltuiala poştiilor analoghiceşte după depărtare“. Primul tiraj a fost de 280 de exemplare, scoase la tiparniţa Mitropoliei din Bucureşti. Mai târziu, Ion Heliade Rădulescu şi-a adus tipografi de la Pesta, iar în 1930 a construit la Bucureşti o tipografie. A fost un debut greu. Neavând nimic, Ion Heliade Rădulescu a trebuit să încropească totul, de la tipar până la distribuţie şi balanţă economică între costuri şi încasări.
„Această foaie va servi şi omului politic, pentru gândirile şi combinările sale, ea va fi pentru literat şi pentru filozof, pentru cine se interesează de războaiele de pretutindeni, pentru cei ce se gândesc la speculaţii, negociaţii, ba chiar şi pentru asudătorul plugar”. Ion Heliade Rădulescu, la lansarea publicaţiei „Curier românesc“
Din când în când, cei doi redactori ai primului ziar românesc îi „ameninţau“ pe cititorii că gazeta îşi va înceta apariţia dacă în decurs de câteva săptămâni nu se parafau 200 de noi abonamente. Câteodată gazeta nu apărea săptămâni în şir, iar când era din nou tipărită, cititorii aflau că pauza s-a datorat slăbiciunii trupeşti a unui dintre cei doi ziarişti, fapt care l-a silit să se ducă la băi.
În „Înştiinţarea“ scrisă de Ion Heliade Rădulescu ca introducere a ziarului se arată acesta va cuprinde „o culegere de cele mai folositoare şi interesante lucruri din gazeturile Evropii, înştiinţări pentru cele mai folositoare articole ale negoţului, cele dinlăuntru şi slobode săvîrşiri ale statului nostru, precum şi judecăţi însemnate, sfaturi şi hotărâri ale Divanului pentru îmbunătăţirea patriei“. Cu alte cuvinte, primul ziar românesc – „Curier românesc“ – se dorea a fi o gazetă de ştiri externe, economice şi interne.
În primul număr, Heliade Rădulescu publica articolul „Istoria pe scurt a gazetei“, în care lansa o mustrare generală pentru înapoierea publicistică în care se afla neamul românesc: „Trebuie să mărturisim, rumânilor, ca să nu ni se pară aşa cu greu că ruşine trebuie să ne fie că abia acum ne-am deşteptat şi am simţit lipsa ei. Dar vremea de îndreptare la cei ce cu dinadinsul voiesc a începe odată nu este trecută… Destul este să vedem aceasta şi să începem cei care zicem că suntem floarea neamului a ne fi ruşine să fim mai jos decât pleava celorlalte neamuri“. În vestul Europei primele ziare apăruseră deja de la începutul secolului al XVII-lea.
Ion Heliade Rădulescu a pornit la drum cu năzuinţe măreţe: visa că gazeta sa va fi citită cu lacrimi de bucurie în ochi în toate casele. Tineri, bătrâni, bărbaţi şi femei, învăţaţi şi mai de rând, cu toţii vor fi bucuroşi că ţin în braţe o gazetă în limba lor. Chiar şi copiii – gândea Heliade Rădulescu – vor lăsa jocurile lor şi se vor aduna împrejurul mumelor şi taţilor să citească cu ochii lor „Curier românesc“.
Primul ziar românesc, schimbător de la un număr la altul
În Postul Paştelui, paginile publicaţiei „Curier românesc” aveau un caracter predominant religios. În unele numere apăreau mai mult ştiri externe despre ultimele invenţii, în altele se punea accent mai mare pe cursuri de literatură şi retorică. Alteori pe zvonuri cu privire la intenţiile ţarului sau pe tratate de versificaţie.
Înainte de a fi un ziar propriu-zis, „Curierul românesc“ a fost un mijloc de întărire a identităţii naţionale. Presa de la noi s-a format în trena mişcării iluministe de eliberare a românilor. 1829, anul în care a apărut primul ziar românesc, coincide cu finalul dominaţiei otomane şi începutul administraţiei militare ruse în Ţara Românească. Ion Heliade Rădulescu şi alţi intelectuali din spaţiul românesc încercau să consacre ideea individualităţii culturale a acestui neam. De aceea, George Călinescu îl consideră pe Ion Heliade Rădulescu drept „cea mai importantă personalitate literară după Cantemir“.
Heliade Rădulescu a mai editat, ca suplimente pentru „Curierul românesc “ publicaţiile „Muzeu naţional“ (din 1836 – gazetă literară şi industrială! Aici apare pentru prima dată rubrica meteo în subsolul ultimei pagini) şi „Curier de ambe sexe“ (1837 – ziar literar destinat mai ales femeilor, în care se mai amestecau anecdote şi chiar tipare de rochii).
La scurt timp după apariţia „Curierului“, la Bucureşti, apărea la Iaşi, sub îndrumarea lui Gheorghe Asachi, ziarul „Albina românească“ (1 iunie 1829). Între cele două publicaţii s-a născut un spirit de concurenţă de-a dreptul ilar. Redactorii „Albina“ jubilau când cenzura confisca un întreg tiraj al „Curierului“. „Curierul“ critica gramatica precară a Albinei. Cele două ziare s-au stins repede. „Curierul“ în 1859 iar „Albina“ în 1850. Finalul lor a însemnat însă o explozie în viaţa publicistică românească. Până la începutul secolului XX, au apărut peste 100 de publicaţii în limba română.
Iulia Popovici
(“”Doamna”” Diaspora din Tara si de Afara)…Cînd Statul român vrea să te ajute, fugi unde vezi cu ochii
Eu am să-i dau lui vecinul trei chifle. Vecinul nu vrea decît alea trei chifle. Dar eu mă duc şi-i zic: „Vecine, ia de-aici cinci chifle şi două mi le dai tu înapoi altădată. Cînd am eu chef, în următorii cinci ani, eventual prin poprire pe ce-ai prin conturile de chifle“. DE ACELASI AUTOR Scrisoare deschisă pentru ministrul Muncii, dna Violeta Alexandru În această alegorie, eu sînt Statul român (prin Ministerul Muncii), iar vecinul e persoana fizică cu venituri exclusiv din drepturi de autor şi conexe, PFA-ul, Întreprinderea Individuală sau omul cu profesie reglementată care a solicitat o indemnizaţie pentru întreruperea activităţii pe timp de pandemie, indemnizaţie în valoare de 75% din salariul mediu brut pe economie, 4.472 lei/lună pentru care se datorează contribuţii (de 35%) şi, probabil, impozit (de 10%). În acest fel, oamenii căpătau şi asigurare medicală pentru lunile de stare de urgenţă, ceva foarte necesar pe timp de pandemie. Acum, ANPIS (Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială) a virat banii în conturile oamenilor. O parte PFA, o parte, persoane fizice. ANPIS a virat banii… în valoarea brută. Adică Statul i-a dat omului un ajutor social din care tot Statul aşteaptă o parte din bani înapoi – timp în care omul, evident, nu e nici asigurat medical. E, probabil, singurul ajutor social de pe planeta asta plătit în valoarea brută. Cînd întrebi ANPIS-ul de ce-a făcut asta, nu-ţi răspunde. Abia cînd, însă, îl întrebi „bine, bine, şi cum, cînd, pe baza a ce plătesc impozitul şi contribuţiile??“, răspunsul e demn de Statul român: „prin declaraţia unică de la ANAF“. Eu înţeleg, doamnele şi domnii de la ANPIS au fost veşnic angajaţi (la stat), nici dna ministru al Muncii Violeta Alexandru nu cred că a stat vreodată fără contract de muncă, dar mai au şi ei neamuri, cunoştinţe, chiar şi Internet. Dna Alexandru a fost ministră pe relaţia cu societatea civilă chiar, cîndva – n-a deschis nimeni niciodată la Min. Muncii/ANPIS declaraţia aia unică de pe site-ul ANAF??? Nu s-au uitat şi ei ce categorii de venituri se declară acolo (vezi imaginea)? Nu ştiu că declaraţia se depune doar online (anul ăsta pentru anul ăsta, să fim precişi), deci nu e ca şi cum ai putea să adaugi cu pixul, acoloşa, „indemnizaţie Covid-19“ (da, aşa se cheamă)?? Că e clar că la Ministerul Muncii nimeni n-are habar că unitatea de măsură fiscală pentru ăia vizaţi de „indemnizaţia Covid-19“ e anul, că venitul e anual şi alte subtilităţi de genul ăsta. Că doar nu lucrează în acelaşi guvern cu Ministerul de Finanţe. Ce crede ANPIS că poate bifa omul din lista aia??? Cum arată declaraţia unică Eu aş propune să bifeze „Piscicultură“. Că Ministerul Muncii a ieşit la pescuit. Sau să introducă ANAF, prin Ordin al preşedintelui, categoria de venituri din „non-activităţi neindependente“. Vedeţi ce scrie sus, mare? „Activitatea desfăşurată.” Cum declari, oare, acolo, un venit dintr-o non-activitate, mai exact??? Fiindcă omul a cerut indemnizaţie pe motiv că şi-a întrerupt activitatea. Declaraţia unică e pentru veniturile dintr-o activitate (sau mai multe). Nu depune nimeni declaraţii pentru venituri din pensie. Sau din donaţii. Sau din vînzarea unei maşini. Sau din şomaj. Că astea nu-s activităţi. Activităţi sînt ce scrie la Codul Fiscal că sînt. Pe cale de consecinţă, în gîndirea ANPIS, non-activitatea devine activitate şi întreruperea, de fapt, nu există. E un miraj. Din care, la final, pentru că l-a ajutat Statul cînd a fost stare de urgenţă, omul riscă să rămînă şi bun de plată. Fiindcă, din 2018 încoace, ce declari în declaraţia aia unică e taxabil la întreaga valoare a venitului, nu pe bucăţele. Ai 15.000 de lei din drepturi de autor şi 10.000 de lei din chirii? Contribuţia la sănătate e calculată la 15.000+10.000. Bagi „indemnizaţia Covid-19“ în declaraţie? Ea se adună la alelalte. Şi ce iese va face fericiţi muuulţi consultanţi fiscali – nu pe banii ANPIS sau ai dnei Alexandru, desigur. Să luăm un pantofar cu PFA. În cazul lui, el datorează obligatoriu contribuţii dacă depăşeşte 27.360 lei venit net fiscal – adică venitul brut din care s-au scăzut cheltuielile profesionale. Buticul unde-şi primeşte clienţii, chiar şi cînd buticul e închis pe pandemie, costă (poate mai puţin, poate cu plata amînată, dar gratis sigur nu e). Chiria asta, pantofarul şi-o deduce din ce bani face de-a lungul întregului an. La fel, uneltele pe care şi le-a luat fix înainte de pandemie – şi care costă mai mult decît încasează el într-o singură lună – şi le amortizează, scăzîndu-le din încasări, de-a lungul unui întreg an. Şi plăteşte impozit şi contribuţii raportat la ce rămîne după ce acoperă aceste cheltuieli. Mai puţin cei 4.472 lei brut/lună din indemnizaţia asta de la stat, care se adaugă venitului lui din activitatea de pantofar, dar nu şi cheltuielilor. Pantofarul nostru reîncepe să aibă încasări după 15 mai, să zicem – dar nu-şi poate deduce chiria din 15 martie-15 mai din încasările de după 15 mai, pentru că în perioada asta a avut activitatea întreruptă şi n-ai cheltuieli profesionale dacă n-ai activat profesional, logic, my dear Watson, aşa că plăteşte chiria din buzunar (din ăia 8.944 lei brut de la Ministerul Muncii). Nici din materiale şi unelte nu-şi poate redistribui deducerile – pentru că ele sînt plafonate la un anume procent. Pantofarul nostru nu-şi poate deduce chiria, aşadar, pentru că a avut activitatea întreruptă. Întreruperea asta e un miraj pentru Ministerul Muncii, dar, fiscal, ea nu e aşa miraj – la Finanţe, lumea e mai firoscoasă. De fapt, nici pentru Muncă nu e o Fata Morgana întreruperea, că te ameninţă cu cazanele iadului dacă faci venituri din activitate în cele două luni. Dar pentru Finanţe, schema mai are o consecinţă: alea două luni de întrerupere a activităţii nu se iau în calcul la obligaţiile fiscale. Sau cel puţin aşa ar fi legalo-logic – dacă ai închis taraba două luni, e… întrerupere de activitate (noi nu ştim sigur-sigurisim, că-n România nu e ca şi cum cînd începi meciul se ştiu şi regulile). Deci, plafoanele pentru plata obligatorie a contribuţiilor (şi norma de venit, la ăia cu normă de venit) ar trebui să se calculeze la 10 luni în loc de 12. Ăia 27.360 lei pe an ai pantofarului ar fi, deci, 22.800 de lei venit net fiscal în 2020 (brutul minus deducerile profesionale). Doar că, graţie indemnizaţiei care trebuia să-l ajute, din ăştia 22.800 de lei, din 8.944 lei nu poate scădea nici un leu de cheltuială profesională. Practic, ăştia 8.944 lei îl poartă pe aripile lor direct în zona de venit unde nu mai beneficiază de asigurare medicală redusă, ci integral la obligaţia de plată a 9.576 lei net contribuţii anuale. Iar pantofarul nostru exemplar poate fi maseuza care şi-a luat o maşină în leasing ca să ajungă la clienţi cu masa ei de masaj proaspăt cumpărată, sunetistul sau luministul cu propriile echipamente şi-n general fix acei „alţi profesionişti“ dinamici, preocupaţi de propria dezvoltare, închişi brusc în casă de ordonanţele militare. Apropo, ca să desţelenească istoria cu activitatea întreruptă, cu 10 luni în loc de 12 sau poate tot 12 etc., cu ce se declară, unde, cum, toţi vor avea nevoie de contabil(ă). Nici remuneraţia contabilului/contabilei nu e deductibilă 15 martie-15 mai, aşa că ori va costa mai mult ulterior, ori se transformă tot sectorul într-o cooperativă de întrajutorare în a supravieţui ajutorului dat de stat.
Citeste mai mult: adev.ro/q95q3n
Ce alimente sa consumam – pentru cresterea imunitatii organismului
Dintre acestea amintim: Ciupercile- sunt un redutabil duşman al răcelii, consumul lor având efecte antivirale, antibacteriene şi anti-tumorale. Totodată, nivelul crescut de vitamina B din ciuperci , joacă un rol esenţial în păstrarea imunităţii la cote maxime.Boabele de grâu sunt recomandate pentru diverse afecţiuni, de la dureri de spate, tulburări hormonale până la stări de agitaţie, boabele de grâu sunt bogate în fibre, proteine şi nutrienţi (zinc, antioxidanţi, vitamina B) şi constituie un remediu eficace al bolilor infecţioase. Pepenele conţine şi o enzimă antioxidantă puternică, glutation, denumită “proteina vieţii”, care stimulează sistemul imunitar. Numeroasele sale proprietăţi terapeutice îl recomandă pentru inhibarea absorbţiei si eliminarea din organism a metalelor grele, a fumului de ţigară, a coloranţilor alimentary şi a altor substanţe toxice, inclusiv a celor din anumite medicamente. De asemenea, protejeaza organismul împotriva efectului radiaţiilor ultraviolete, detoxifică sistemul limfatic şi este cel mai bun antioxidant intracelular, cu rol major în patogenia astmului, bronşitei cronice, emfizemului, fibrozei chistice, autismului, deficitului de atentie şi hiperactivitate, bolii Parkinson, maladiei Alzheimer, sclerozei multiple, schizofreniei, bolii Crohn, infectiei cu Helicobacter pylori, enterocolitei, pancreatitei etc.
Ceaiul verde si negru – acesta conţine o substanţă (L-theanina) capabilă să crească de 5 ori capacitatea de apărare a organismului.
Afinele sunt un real ajutor pentru organism în perioadele de convalescenţă în urma răcelilor şi a gripei. Afinele-au conţinutul bogat în antioxidanţi , care sporesc capacitatea de a lupta cu diferite stări inflamatorii.
Peştele gras (somon, ton, sardine) – este bogat în acizi graşi esenţiali omega-3 cu rol antiinflamator.
Iaurtul probiotic – şi produsele lactate acide cu fermenţi vii cresc intensitatea răspunsului imun la o serie de bacterii şi virusuri.
Kiwi – este fructul cel mai bogat în vitamina C, cu efect antioxidant şi de creştere a rezistenţei la boli.
Ardeiul gras – indiferent de culoare şi morcovii conţin cantităţi mari de betacaroten, fitonutrient cu proprietăţi antioxidante care protejează celulele împotriva modificărilor nocive produse de radicalii liberi.
Oul – este o sursă de proteine de cea mai înaltă calitate (cu toţi cei 8 aminoacizi esenţiali), vitamine antioxidante (A şi D) şi minerale (fier, seleniu, zinc). În cazul unei infecţii, pierderile proteice accelerate pot fi compensate rapid dacă dieta alimentară conţine ouă.
Seminţele de Floarea-Soarelui – conţin acizi graşi esenţiali omega-6, vitamina E şi proteine care întăresc sistemul imunitar prin creşterea eficienţei barierei antibacteriene la nivelul următor.
Usturoiul şi ceapa – conţin compuşi sulfuraţi puternici care stimulează activitatea limfocitelor şi cresc rezistenţa la îmbolnăvire. Cercetările au scos în evidenţă faptul că fitoncidele aflate în usturoi distrug unii agenţi patogeni, cum ar fi cei care produc febra tifoida, difteria sau holera.
.
Carnea usoara– este o sursă bogată de proteine şi minerale (fier, zinc, crom, seleniu) de care sistemul imunitar are nevoie pentru a funcţiona eficient; ajută atât la vindecarea rapidă a bolilor, cât şi la refacerea organismului în perioada de convalescenţă. Nelipsite din top sunt :Migdalele ,Varza ,Grapefruit, Boabele de grâu ,Cartofii dulci ,Spanacul, de dorit să fie consumate aşa cum au fost „preparate” de natură, fără a încerca să separăm vreunul dintre elementele din structură.
De cele mai multe ori efectul pozitiv al unui aliment este datorat compoziţiei sale complexe, toate ingredientele având efect sinergic şi potenţându-se reciproc.
Metode naturale de aparare a organismului uman
Sistemul imunitar este format din mai multe organe limfoide ca ganglionii limfatici, splina, maduva osoasa, functia sa fiind sustinuta de o serie de celule specializate care detecteaza orice este strain corpului, de la antigene la microorganisme sau paraziti.Astfel, unele celule “fabrica anticorpi , elaboreaza anticorpi specifici. In felul acesta organismul se apara de infectii sau chiar de propriile celule modificate, cum ar fi cele canceroase. Noi va prezentam citeva plante care ajuta la intarirea imunitatii. Aceste plante pot fi folosite sub forma de ceaiuri, tincturi, comprimate, siropuri.
Echinacea intareste imunitatea si intreg organismul
Echinacea si-a dovedit, in timp, extraordinara capacitate de crestere a imunitatii nespecifice a organismului, prin stimularea productiei de globule albe, in special limfocite si a cantitatii de interferon. De asemenea, inhiba hialuronidaza, avand efect antiinflamator. Echinacea are actiune bacteriostatica asupra unor bacterii, virusuri si fungi.Planta poate fi administrata sub forma de tinctura, 1 lingurita, de 3-4 ori/zi, dizolvata in putina apa sau comprimate cu pulbere de echinacea, 300 de mg, de 3 ori/zi. Copiii cu varste cuprinse intre 6 si 13 ani pot lua 400 de mg/zi, sau comprimate cu ulei de echinacea, 1-2 capsule/zi. Tratamentul dureaza in general 30 de zile cu pauza. In cazurile in care rezistenta organismului este mult scazuta, cura poate fi prelungita.Pentru potentarea efectelor de prevenire si combatere a infectiilor gripale, se pot administra capsule ce contin echinaceea, in combinatie cu zinc si vitamina C.Persoanele alergice trebuie sa fie foarte atente la produsele pe baza de echinaceea, deoarece planta poate declansa crize alergice la nivel respirator.
Arnica stimuleaza imunitatea
Arnica este una dintre plantele cele mai pretioase, avand proprietati imunostimulente generale foarte puternice. Stimuleaza in special imunitatea nespecifica la nivelul gatului si al cailor respiratorii superioare, in adminstrare interna. Adultii pot lua cate 30-40 de picaturi de tinctura, de 3 ori pe zi, diluate in apa, pe stomacul gol, timp de 30 de zile, pentru stimularea imunitatii. Extern, imbunatateste circulatia, incalzeste extremitatile si creeaza o stare de confort fizic.
Propolisul, cel mai puternic „medicament” natural antiinfectios
Un alt produs cu proprietati extraordinare in lupta cu infectiile este propolisul. Compozitia biochimica a propolisului ii confera proprietati deosebite, atat profilactice, cat si curative. Intern, se foloseste sub forma de tinctura, miere propolizata, apa de propolis sau tablete. Se recomanda atat in prevenirea infectiilor de diferite etiologii (potenteaza sistemul imunitar), cat si terapeutic, datorita proprietatilor sale antibacteriene si antivirale. Tinctura se administreaza cate 30-40 de picaturi, de 2-3 ori/zi, in functie de varsta si de greutatea corporala. In ceea ce priveste tabletele, se recomanda 1 capsula, de 3-4 ori/zi. Desi reactiile alergice la propolis sunt destul de rare, ele exista. De aceea este bine ca, inainte de a incepe un tratament cu acest produs, sa faceti un test, aplicand pe piele cateva picaturi de tinctura. Daca pielea se inroseste, tratamentul cu propolis este de evitat.
Fructele, legumele si condimentele sunt un veritabil izvor de sanatate
Gemoterapia este deosebit de benefica pentru cresterea imunitatii organismului. In acest scop, se poate administra extract de muguri de brad (Abies pectinata), care stimuleaza imunitatea la nivel rino-faringian, fiind un remediu foarte eficient si la copii. De asemenea, se poate folosi extract de muguri de mesteacan pufos (Betula pubescens), care creste imunitatea la nivelul traheii si al arborelui bronsic, extract de muguri de calin (Viburnum lantana), care stimuleaza imunitatea la nivelul arborelui bronsic si la nivel pulmonar, extract din mladite de maces (Rosa canina) si extract din muguri de coacaz negru (Ribes nigrum), cu efect antialergic si pentru cresterea imunitatii si rezistentei fizice.
Preparatele se administreza in functie de varsta: la adult, cate 30-50 de picaturi, de 2-3 ori/zi sau 75 de picaturi pe zi, in asociatie. Schema poate fi administrata timp de 2-3 luni, cu pauza de o luna, dupa care se poate relua ciclul. Condimentele au un rol dezinfectant la nivel respirator, datorita uleiului volatil. De aceea, pot fi folosite din plin in sezonul rece. Dintre acestea, puteti consuma cimbru, busuioc, eucalipt, fenicul, menta, rozamarin, ghimbir. Puteti folosi si siropuri presate la rece, cu zahar invertit, cu proprietati vitaminizante (in special vitaminele A si C), tonice, pentru intarirea sistemului imunitar din: maces – are un continut bogat in vitamina C; catina – foarte bogata in vitaminele A si C; afine; morcov – contine vitamina A.
Citiva paşi pentru creşterea imunităţii
- FĂ SPORT REGULAT
30 de minute de mişcare în fiecare zi ajută la îmbunătăţirea sistemului cardiovascular, reduc stresul şi cresc imunitatea.
- DIN BELŞUG,consumă cât mai multe citrice, pentru că sunt o sursă importantă de vitamina C. Poţi beneficia de calităţile lor dacă le mănânci în stare crudă sau sub formă de suc”.
- CÂT MAI MULŢI ANTIOXIDANŢI
Resveratrolul e un antioxidant puternic obţinut din strugurii roşii, atât din fruct cât şi din coajă. Statisticile spun că este de 4-5 ori mai puternic decât beta-carotenul, de 50 de ori mai puternic decât Vitamina E şi de 20 de ori mai puternic decât Vitamina C.
Pe lângă faptul că întăreşte imunitatea organismului, ajută la tratarea bolilor cardiovasculare, articulare, luptă împotriva afecţiunilor alergice şi inflamatorii, scade colesterolul şi are efect antiaging.
- CURĂ DE ECHINACEEA
N-ar strica să faci o cură preventivă cu echinaceea. Printre proprietăţile sale miraculoase se numără întărirea sistemului imunitar, accelerarea vindecării, lupta împotriva infecţiilor
virale, ale sinusurilor, ameliorarea gripei şi simptomelor ei. Poţi găsi echinaceea sub formă de pastile, ceai sau tinctură.
- ELIMINĂ STRESUL
Stresul este cel mai mare inamic al imunităţii. Dormi 7-8 ore pentru ca organismul să-şi recapete energia şi… relaxează-te. Încearcă un masaj antistres cu unt de mango, ghimbir şi portocale – Small Spicy Care, la Dreamline Beauty Center.
- ŞTIAI CĂ…
Mierea de Manuka este recunoscută ca unul dintre cele mai puternice antibiotice naturale? Este o miere de albine din flori de Manuka (un copac din Noua Zeelandă) care, pe lângă susţinerea sistemului imunitar, are efect antibacterian, antimicrobian, antiviral, antioxidant, antiseptic şi antiinflamator.
Trebuie să ştii că puterea antibacteriană este dată de factorul UMF (Unique Manuka Factor) care se poziţionează între 10 şi 25.
- PREPARĂ UN COCKTAIL DELICIOS
Consultantul în nutriţie, Alexandra Iliuţă (centrul Eter Beauty&Wellness), recomandă să consumi fructe goji cu iaurt sau sub formă de cocteil. Pune în blender un pumn sau două de fructe goji, un pahar sau două de apă (în funcţie de consistenţa dorită), câteva frunze de mentă, zeama de la jumătate de lămâie, pentru alcalinizarea sângelui, şi miere, sirop de agave sau de ştevie pentru îndulcire. Dacă simţi nevoia să diversifici, adaugă suc de fructe de pădure, morcovi sau mere.
8 DETOXIFIAZĂ
Este o metodă prin care toxinele sunt eliminate din organism. Poţi alege să ţii o dietă bazată pe creşterea aportului de fibre, prin folosirea plantelor cu efect laxativ şi depurativ. Trebuie să înlături produsele de origine animală, dulciurile, cafeaua, făinoasele şi să pui accentul pe legume şi fructe consumate în stare proaspătă sau sub formă de sucuri.
Articol preluat din revista InStyle Romania.
Cele mai rapide efecte regeneratoare ale cimbrului
Cimbrul de gradina poate concura cu succes cu cele mai puternice antibiotice. Folosirea pulberii de cimbru e utila in cazuri de infectii renale si urinare. Pulberea de cimbru, administrata intern, sistematic, din 2 in doua ore, cate o jumatate de lingurita o data, distruge microorganismele care afecteaza rinichii si vezica urinara si stimuleaza activitatea renala.
In cazurile de bronsita acuta sau tuse convulsiva, cimbrul poate fi un bun remediu de urgenta si atunci se administreaza cateva inghitituri de apa calda in care am pus cu 5 minute inainte o lingurita de cimbru. Aceasta are efecte bronhodilatatoare, expectorante si calmante rapide. Pentru un tratament de lunga durata se recomanda pulberea, din care se ia de trei ori pe zi cate o lingurita rasa. Cura dureaza 3 saptamani.
In caz de colita de fermentatie se ia cate o lingurita rasa de pulbere de cimbru de patru ori pe zi. Tratamentul dureaza intre 10 si 21 de zile, putand fi reluat de cate ori este nevoie.
Pentru eliminarea viermilor intestinali poate fi alcatuita o combinatie de pulberi ce este imbatabila in tratarea acestei categorii de afectiuni si anume este cea dintre cimbrul si lemnul Domnului. Pulberea celor doua plante se amesteca in parti egale si se pune apoi intr-un borcan care se inchide ermetic. Se administreaza cate o lingurita din acest amestec, pe stomacul gol, de trei ori pe zi, inainte de mese cu minim 30 minute. Cura se face timp de trei saptamani, iar daca mai este necesar, se poate relua dupa alte doua saptamani de pauza.
De ce apar semen de amorţeală si cum putem scapa de ea
Amorţeala reprezintă o reacţie anormală în care persoana afectată simte furnicături sau pierde sensibilitatea cutanată. Aceasta poate să apară în orice zonă a corpului, dar mai frecvent afectate sunt extremităţile, adică mâinile, picioarele şi degetele de la mâini şi picioare.
De obicei amorţeala apare ca urmare a scăderii fluxului de sânge într-o anumită zonă sau a lezării nervilor. Ea mai poate apărea ca urmare a infecţiilor, inflamaţiilor, traumatismelor şi a altor procese anormale. Cele mai multe cazuri nu sunt datorate unor afecţiuni care să pună viaţa în pericol, dar uneori amorţeala poate fi produsă de accidente vasculare cerebrale şi tumori.
Amorţeala este adesea asociată cu simptome ca senzaţie de ace, înţepături sau arsuri numite parestezii. În timp ce amorţeala reprezintă o pierdere a sensibilităţii, senzaţiilor, paralizia implică pierderea capacităţii de mişcare, cu sau fără pierderea sensibilităţii.
Fenomenele senzitive se pot clasifica în:
- fenomenele negative în care funcţia senzitivă se pierde şi apar anomalii ale sensibilităţii:
- amorţeli într-un teritoriu particular;
- diminuarea sau absenţa tuturor senzaţiilor într-un anumit loc particular.
- fenomene pozitive numite parestezii cum sunt senzaţiile de ace, înţepături, electrocutare, descărcare electrică, lovituri de cuţit, constricţie sau arsuri care sunt jenante, persistente, dar care, deşi resimţite drept senzaţii dureroase, sunt asociate cu o activitate intensă a fibrelor senzitive. De fapt, ele reprezintă exprimarea unor impulsuri electrice la nivelul zonelor corticale, de-a lungul căilor senzitive în fibrele senzitive periferice şi centrale. Astfel de influxuri nervoase (care nu îşi au originea la nivelul receptorilor nervoşi periferici normali) generează aceste senzaţii anormale percepute în lipsa unui stimul.
Simptome care pot însoţi amorţeala:
- Anxietate;
- Urinări frecvente;
- Agravarea amorţelii sau furnicăturilor la mers;
- Mâncărime;
- Dureri joase de spate;
- Spasme musculare;
- Dureri de gât (cervicale);
- Dureri în alte părţi ale corpului;
- Erupţie cutanată;
- Sensibilitate la atingere;
Cauze
Senzaţia de furnicături poate fi cauzată de
- Traumatisme;
- Degerături;
- Tromboza venoasă profundă (cheag de sânge la nivelul vaselor membrelor inferioare care se poate desprinde şi poate produce embolism pulmonar, atac de cord – infarct miocardic- sau chiar accident vascular cerebral);
- Malformaţii arteriovenoase;
- Boala arterială periferică (boala vasculară periferică) care reprezintă îngustarea arterelor datorită depozitelor de colesterol şi grăsimi pe pereţii arterelor, ceea ce limitează fluxul de sânge către extremităţi;
- Boala Buerger (inflamaţia acută şi formarea de cheaguri la nivelul arterelor şi venelor);
- Vasculită (inflamaţie a peretelui vaselor sangvine);
- Fracturile osoase;
- Osteoporoza;
- Discopatie degenerativă;
- Hernia de disc;
- Compresia sau presiunea asupra unui nerv;
- Sindromul canalului (tunel) carpian (provocat de compresia nervului median în canalul carpian – grup de oase mici care formează încheietura mâinii – pe faţa anterioara a încheieturii mâinii şi se complică uneori prin paralizia degetelor, sindromul afectează cel mai des femeile în timpul sarcinii şi la vârsta menopauzei) sau sindromul canalului tarsian (similar sindromului canalului carpian, dar situat la picior);
- Compresiunea piciorului (încălţăminte strâmtă, gips, etc.);
- Lombosciatică (stare patologică definită de o afecţiune a nervului sciatic, care se manifestă prin dureri în regiunea inferioară a spatelui, cu iradieri în alte părţi ale corpului);
- Abuzul de alcool;
- Tumori cerebrale;
- Encefalită (inflamaţie a creierului datorată unei infecţii virale sau bacteriene);
- Intoxicaţia cu metale grele (de exemplu, intoxicaţia cu plumb);
- Deficitul de vitamină B12 (ca în anemia pernicioasă);
- Hipotiroidismul;
- Hiperventilaţie;
- Accidente vasculare cerebrale;
- Lupusul erotematos sistemic (afecţiune în care organismul atacă celulele şi ţesuturile proprii);
- Mielită transevrsă (afecţiune neurologică dată de inflamaţia măduvei spinării);
- Radiculopatie (afecţiune a rădăcinilor nervilor spinali);
- Neurinom (tumoră benignă unui nerv legat de encefal).
- Scleroză multiplă (afecţiune neurologică cronică ce afectează sistemul nervos central, în mod special creierul, măduva spinării şi nervii optici);
- Neuropatie periferică (afectarea nervilor, întâlnită de obicei la diabetici);
- Fenomenul Raynaud (roşeaţă şi culoare vineţie provocate de frig sau tulburări emoţionale);
- Zona Zoster (boală infecţioasă provocată de reactivarea virusului varicelo-zosterian);
- Sindromul de compresiune a plexului brahial (consecinţă a unei lezări a fibrelor inferioare ale plexului brachial, paralizie a mâinii).
Trebuie să mergi la doctor dacă amorţeala este însoţită de:
- Confuzie sau pierderea cunoştinţei chiar pentru scurt timp;
- Dificultăţi respiratorii;
- Dificultăţi la mers;
- Ameţeală;
- Pierderea controlului vezicii urinare;
- Pierderea sau modificări ale vederii;
- Amorţeală care apare după traumatisme ale capului, gâtului sau spatelui;
- Paralizie;
- Vorbire incoerentă;
- Slăbiciune.
Fitoterapia bolilor de inima-Tratamente naturiste recomandate
Medicina naturista ,in primul rand utilizeaza speciile vegetale bogate in glicozizi cardiotonici, adica acele pricipii active din plante care pot actiona cu succes in cazul bolilor de inima si anume:
– degetelul lanos, degetelul rosu, cu actiune tonic-cardiaca in angina pectorala, insuficienta cardiaca, marirea contractiei miocardului si rarirea ritmului cardiac;
– talpa gastei, bogata in heterozide cardiotonice, cu efecte in angina pectorala, hipertensiune arteriala, tahicardie, nevroze cardiace si reglarea batailor inimii dupa stari nevrotice;
– paducelul, cu continut ridicat in derivati flavonici, taninuri catehinice si coline, care actioneaza favorabil in angina pectorala, cardiopatie ischemica, hipertensiune arteriala, tahicardie, aritmii, fibrilatii, palpitatii, arteroscleroza, miocardita, vasodilatator coronarian si periferic, cresterea permeabilitatii vasculare si fluidificarea sangelui;
– anghinarea, care contine glicozide, flavonozide, derivati terpenici si principii amare (cinarina, cinaropicrina), cu actiuni terapeutice in angina pectorala, insuficienta cardiaca cu edeme, zgomot in urechi, hipertensiune arteriala si arteroscleroza;
– valeriana are efecte antispasmodice si sedative in nevroze cardiace, reglarea presiunii arteriale si a palpitatiilor inimii, inclusiv calmarea sistemului nervos la nivelul encefalului;
– saschiul, cu proprietati spasmolitice si hipotensive, eficiente in hipertensiune arteriala, tahicardie neurovegetativa, arteroscleroza sau pierderea memoriei, actionand prin dilatarea arterelor cerebrale si irigarea optima a sangelui spre creier;
– vascul are proprietati terapeutice hipotensive, sedative, bradicardizante, vasodilatatoare coronariene si periferice, evitand congestia cerebrala, arteroscleroza si extrasistolele.
Cu efecte adjuvante se mai recomanda, in consumul intern, infuzii sau decocturi (cate 2 cani pe zi) din amestecuri de plante in care intra, pe langa speciile mai sus mentionate, si alte specii medicinale ca roinita, busuioc, menta, cimbrisor, rostopasca, soc, tei, arnica, chimion, fenicul, coacaz negru, cretisoara, ciubotica-cucului, radacini de patrunjel si hrean, fructe de maces, toate indulcite cu miere de albine. Sunt indicate si tincturile de paducel (cate 20 de picaturi de 3 ori pe zi), maceratul de usturoi cu miere de albine si propolis si siropurile de catina, coacaz negru, afin si menta. Este eficienta si o cura de 2-3 saptamani cu ulei volatil de lavanda (20-30 de picaturi pe paine, de 2-3 ori pe zi).
Pentru uz extern se recomanda comprese si unguente cu galbenele, aplicate pe zona inimii, precum si bai calde de 40 de grade Celsius la maini si la picioare, timp de 15 secunde, repetate de cateva ori pana la ameliorarea durerilor.
Reteta pentru angina pectorala si cardiopatia ischemica
“Complex 16” include 16 specii medicinale (Crataegus, Leonurus, Vinca, Cynara, Digitalis, Ocimum, Chelidonium, Lavandula, Valeriana, Viscum, Melissa, Mentha, Petroselinum, Ribes, Rosa, Tilia), luate in anumite proportii in vederea realizarii unor efecte sinergice (cumulate). Aceste complex poate fi gasit pe rafturile cabinetului profesorului Constantin Milica,Iasi – are rezultate in bolile cardiace.
Angina pectorala consta din crize acute, foarte dureroase, la nivelul musculaturii inimii, cu reflexe spre umarul si bratul stang sau catre abdomen (descrise de bolnav ca o gheara). Durerile aparute noaptea sunt insotite frecvent de o stare de anxietate, respectiv frica de moarte iminenta.
Boala este provocata de ingustarea organica sau spastica a arterelor coronare, ceea ce diminueaza aportul de sange si de oxigen spre miocard, instalarea arterosclerozei sau aparitia unor cheaguri de sange. Poate evolua spre tahicardie (puls accelerat), aritmie cardiaca sau chiar catre infarct miocardic, prin obturarea (ingustarea) unor segmente ale arterelor, indeosebi la varste inaintate.
Aparitia crizelor este favorizata de o serie de factori care trebuie evitati: treceri bruste la temperaturi extreme (geruri sau arsita), eforturi fizice si intelectuale, alergari in forta (ex. dupa vehicule), mersul pe distante mari, mese copioase cu exces de alcool si tutun, stari emotionale extreme (suparari, decese in familie, divorturi, detentie, vizionarea unor competitii sportive si a filmelor de groaza).
Irigarea insuficienta a miocardului duce la cardiopatie ischemica
Cardiopatia ischemica, dureroasa sau nedureroasa, este o boala coronariana cu frecventa in crestere pe toate meridianele globului. Apare la varste adulte, in cazul reducerii aportului de sange oxigenat sub pragul de functionare a miocardului. Irigarea insuficienta cu sange oxigenat la nivelul muschiului cardiac se produce atat in situatii de efort (insuficienta cardiaca decompensata), cat si in stare de repaus. Este cauzata de ingustarea, organica si spastica, a vaselor coronare, cu posibilitati de evolutie spre tulburari de ritm cardiac, palpitatii dureroase, crize de angina pectorala si infarct miocardic (necroza miocardica).
S-a constatat ca 90% dintre cazurile de cardiopatie ischemica prezinta leziuni arterosclerotice. De asemenea, statisticile au aratat ca riscul aparitiei cardiopatiei este de 5 ori mai mare la persoanele cu colesterolul sanguin ce depaseste limitele normale (200 mg%) si devine de 9 ori mai mare cand bolnavul cu colesterol crescut este si hipertensiv. In toate aceste situatii survine oboseala progresiva (mai ales la mersul in panta), cianozarea (invinetirea) pielii si a unghiilor si edeme moi (umflaturi) la picioare si maini.
O campioana a luptei impotriva cancerului
Aceasta leguma se numara printre putinele alimente-medicament pentru femeile insarcinate, substantele sale active protejand mai ales de mutatii foetusul in pantecele mamei. Se consuma sfecla cruda, asociata in salatele de cruditati, in proportia 1:2 – 1:3, cu alte radacinoase, cum ar fi morcovul, telina, patrunjelul, sau cu salata verde ori varza rosie. Doza zilnica pentru ca sfecla cruda sa-si exercite proprietatile terapeutice este de 100-150 de grame. De regula, o cura cu sfecla cruda dureaza minimum doua saptamani, durata maxima fiind de doua luni.
Salata de sfecla nu va fi consumata coapta, ci doar fiarta, si nu oricum, ci doar in coaja, si doar pana se inmoaie (se verifica prin impungere cu o furculita). Nu mai mult! Dupa fierbere, sfecla rosie se da prin razatoare, se adauga 1-3 radacini de hrean rase, apoi sare, ulei si otet dupa gust. Se adauga si putina miere, dupa care se amesteca foarte bine ingredientele si se pun intr-un borcan inchis ermetic cu capac. Salata de sfecla se poate pastra la frigider, fara probleme, vreme de doua saptamani, timp in care isi va conserva proprietatile terapeutice. Este un remediu excelent contra racelilor, bronsitelor, afectiunilor reno-urinare. In postul Craciunului si la sarbatori, salata de sfecla cu hrean este nelipsita de pe masa multor romani, deoarece creste capacitatea de digestie si previne tot felul de tulburari digestive, cum ar fi gastritele, dispepsiile, balonarea etc.
Sucul de sfecla rosie
Expertul in administrarea acestui suc a fost terapeutul naturist austriac Rudolf Breuss, cel care a avut nu mai putin de 45.000 de cazuri de cancer si alte afectiuni cronice vindecate cu ajutorul sucurilor de legume si al ceaiurilor din plante. Contra leucemiei si a bolilor tumorale, el recomanda o combinatie de sucuri, care pot fi usor obtinute cu ajutorul unui storcator electric centrifugal pentru uz casnic. Cu acest storcator, se extrag 100 ml suc de sfecla rosie, 50 ml suc de radacina de telina si 300 ml suc de morcov. Aceasta combinatie de sucuri se pastreaza ermetic inchisa intr-o sticla la frigider si se consuma cu lingura, pe parcursul unei zile, pe cat posibil pe stomacul gol. Dupa parerea lui Breuss, cel mai puternic dintre toate sucurile de legume este cel obtinut din sfecla rosie, care curata sangele, blocheaza dezvoltarea tumorilor, detoxifica ficatul .
Borsul de sfecla
Iata in continuare o reteta romaneasca traditionala, folosita mai ales in timpul iernii, cand alimentatia este mai saraca in vitamine: o sfecla rosie, de dimensiuni mici (cca. 200 de grame), se taie in doua. Una dintre jumatati se va taia marunt, apoi va fi fiarta cu alte legume taiate marunt (ceapa, morcov, patrunjel, cartof, telina), vreme de o ora. Cand fierberea s-a apropiat de sfarsit, se taie marunt si cealalta jumatate de sfecla, care apoi se fierbe separat, doar cat sa dea un clocot, intr-o cana de bors din tarate. Dupa fierberea foarte scurta a sfeclei in bors, lichidul obtinut, de o culoare rosie intensa, se filtreaza si se adauga imediat la legumele care deja fierb, dupa care se opreste focul, se adauga sare si ulei dupa gust, verdeata tocata. Se va obtine un bors acru, de o culoare rosie minunata si foarte bogat in betalaina si in alti pigmenti cu efecte vindecatoare exceptionale. In medicina populara romaneasca, acest bors se administreaza convalescentilor, dupa raceala, celor debili sau cu boli de piept, precum si pentru… trezirea din mahmureala!
Tratamente preventive
* Boala canceroasa – sucul de sfecla, precum si sfecla cruda consumata in salate, sunt printre cele mai bune alimente pentru prevenirea bolii canceroase. Vitaminele (C, A, B1, B2), fibrele insolubile si flavonoidele continute de aceasta leguminoasa sunt tot atatea remedii antitumorale, efectele lor benefice fiind resimtite mai ales atunci cand sunt administrate pe termen lung si din surse naturale. Datorita bogatiei sale in substante cu efecte antioxidante, sfecla rosie este utila pentru prevenirea leucemiei, a cancerului pulmonar, colo-rectal, gastric. De asemenea, radacina sa de culoare rosie este utila si in profilaxia formelor de cancer hormono-dependente, cum ar fi cel testicular, de prostata sau la san.
* Varice – pigmentii care dau culoarea specifica sfeclei rosii au, intre altele, un efect extraordinar pentru mentinerea sanatatii si a elasticitatii vaselor de sange, in special a venelor. Ca atare, persoanelor predispuse genetic (care au avut antecedente in familie) spre varice le este recomandat consumul sistematic de sfecla rosie, care previne pierderea elasticitatii vaselor de sange si formarea dilatatiilor si stazelor venoase. Persoanele care deja au varice in formare trebuie sa tina cure serioase cu sfecla rosie, pentru a preveni extinderea acestora.
* Degenerescenta maculara – intr-un studiu facut recent in Italia, s-a descoperit ca doi pigmenti continuti din abundenta in radacina de sfecla rosie, si anume luteina si zeaxantina, previn tulburarile oculare in general si degenerescenta maculara in special.
* Intoxicatiile lente – ne referim aici la acumulari lente si extrem de daunatoare de toxine din alimentatie, din aer, din apa, din diferitele ambalaje, din detergenti etc. Toate acestea se acumuleaza in organism si ajung sa il sufoce, producand afectiuni din cele mai diverse, de la alergie – la reumatism, si de la scaderea imunitatii, la Alzheimer. Substantele active din sfecla rosie au calitatea de a ajuta la eliminarea acestor toxine, inca de la nivel celular, si de a ajuta la eliminarea lor prin colon, transpiratie si diureza. Efectele sale detoxifiante sunt atat de intense, incat multe persoane care tin cura cu suc de sfecla rosie se confrunta, in primele saptamani, cu fenomene neplacute, cum ar fi starile de greata, tulburarile de tranzit intestinal, mirosul neplacut al excretiilor. Aceste semne sunt cunoscute in medicina naturala ca reactie de dezintoxicare si sunt semnul ca tratamentul functioneaza si da rezultate.
Tratamente interne
* Boala canceroasa – studiile despre efectele extraordinare ale sfeclei rosii in cancer le datoram unui cercetator maghiar, Alexander Ferenczi, care, incepand din 1950 si pana in anii 80, a facut un numar impresionant de studii pe animale de experienta si pe pacienti umani, care au demonstrat ca sfecla rosie are efecte antitumorale puternice. Studiile sale, publicate in prestigioase reviste de specialitate, au demonstrat fara dubiu ca radacina de sfecla rosie are efecte antitumorale, mai ales administrata sub forma de suc sau cruda, in salate.
Persoanele care sufera de diferite forme ale bolii canceroase ar fi bine sa consume zilnic, vreme de doua luni, combinatia de sucuri Breuss despre care am vorbit.
* Leucemie – terapia cu suc de sfecla, telina si morcov a lui Rudolf Breuss si-a dobandit notorietatea actuala in primul rand datorita rezultatelor excelente obtinute in aceasta afectiune. Sucul de sfecla este unul dintre cei mai puternici antioxidanti cunoscuti, favorizeaza formarea de elemente figurate ale sangelui (in special de hematii), are efecte antitumorale directe.
Se recomanda consumul a 450 de ml din acest suc, zilnic, pe o perioada de 60 de zile, urmata de 15 zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. Este o terapie puternica, dar care nu intra in opozitie cu nici un alt fel de tratament, alopat sau naturist.
* Cancer de colon – substantele nedigerabile din radacina de sfecla, numite fibre alimentare, in care aceasta leguma este foarte bogata, curata sistematic tubul digestiv, fiind un factor activ in prevenirea cancerului de colon si de rect. Administrarea sfeclei crude sau fierte, cate 150-300 de grame pe zi, previne boala, ajuta la normalizarea tranzitului intestinal, precum si la mentinerea tonusului fizic si psihic al bolnavului de cancer. Studii recente au aratat ca un consum corespunzator de sfecla cruda duce la formarea unui anumit tip de celule la nivelul intestinului gros (numite prescurtat CD8), care detecteaza si distrug formatiunile maligne.
* Gastrita hiperacida – sucul de sfecla rosie este puternic alcalin, tamponand aciditatea excesiva din stomac. Cele mai bune rezultate in tratament se obtin combinand 100 ml de suc de sfecla rosie cu 100 ml de suc de cartofi cruzi si 500 ml de suc de morcov. Rezulta o licoare cu un gust nu foarte placut, dar foarte eficienta pentru prevenirea si calmarea durerilor sau arsurilor gastrice produse de hiperaciditate.
* Ischemie cardiaca, ateroscleroza – vitaminele si pigmentii organici din radacina de sfecla impiedica oxidarea colesterolului si trigliceridelor pe peretii arterelor, prevenind sau stopand procesul de ingrosare a acestora. Se recomanda o cura cu o durata de 4-8 saptamani, timp in care se consuma de trei ori pe saptamana cate 150 de grame din aceasta leguma, in alternanta, ca suc si ca salata, de sfecla fiarta sau cruda.
* Hipertensiune – este, fara doar si poate, afectiunea in care se obtin cele mai rapide si spectaculoase efecte cu sucul de sfecla rosie. O jumatate de pahar din aceasta licoare duce la o scadere cu pana la 20% si la o stabilizare a valorilor tensiunii arteriale, efecte observabile la doar 30-60 de minute dupa ingerare. Aceste elemente au fost demonstrate printr-un studiu facut pe pacienti umani, la o universitate de medicina londoneza, in anul 2007. Ca urmare, in 2010, Societatea Americana de Cardiologie a introdus consumul regulat al sfeclei rosii intre recomandarile sale pentru prevenirea si tratarea hipertensiunii arteriale.
* Anemie feripriva – sfecla rosie contine fier, dar si magneziu si vitamina B6, care sunt esentiale pentru asimilarea acestui oligoelement si pentru combaterea anemiei. Mai mult, aceasta radacinoasa stimuleaza hematopoieza, adica procesul de formare a globulelor rosii (hematiilor). Ca atare, contra acestei afectiuni se recomanda o cura de o luna cu sfecla, din care se consuma cate 150 de grame, o data la doua-trei zile. Pentru o mai mare eficienta in tratarea anemiei, se introduc in dieta si alte alimente bogate in fier, cum ar fi galbenusul de ou, mazarea si fasolea verde, spanacul, urzica.
* Sarcina – fiind foarte bogata in vitamine din complexul B (mai ales acid folic), precum si in oligoelemente, sfecla rosie este un aliment ideal pentru o buna dezvoltare a foetusului. De asemenea, consumul de sfecla rosie previne si trateaza unele probleme specifice sarcinii, cum ar fi hipertensiunea sau varicele. Mai mult, aceasta radacinoasa previne mutatiile pe care le-ar putea suferi copilul in faza intrauterina.
* Adjuvant in bolile renale – se consuma o combinatie din 100 ml de suc de sfecla rosie si 400 ml de suc de morcov. Acest amestec este un puternic diuretic, protejeaza epiteliul renal de infectii si ajuta la refacerea sa in cazul in care a fost lezat de calculi sau infectii. Nu in ultimul rand, ajuta la eliminarea mai usoara a calculilor, avand efecte relaxante asupra musculaturii netede.
* Hepatita cronica – conform medicului american H. C. Vogel, sucul de sfecla rosie si sfecla rosie consumata cruda protejeaza celulele hepatice, ajuta la regenerarea lor mai rapida si le stimuleaza functionarea normala. Aceasta leguma este foarte bine tolerata de ficat si previne evolutia hepatitelor cronice spre ciroza sau spre cancerul hepatic. In cazul ingrasarii ficatului, ca urmare a unei otraviri sau a unei intoxicatii, sucul de sfecla rosie este, de asemenea, un ajutor de nadejde.
* Diabet – sfecla rosie face parte dintre alimentele recomandate pentru stabilizarea glicemiei pacientilor, cu diabet de tip I si II. Desi este bogata in hidrati de carbon, avand chiar un gust dulce pronuntat, sfecla rosie contine fibre alimentare si compusi cu efect usor hipoglicemiant, ceea ce o face usor de tolerat de catre diabetici. Ea are, de asemenea, efecte diuretice si previne complicatiile cardiovasculare ale diabetului.
* Constipatie – fibrele alimentare continute de sfecla rosie, laolalta cu polizaharidele pe care aceasta radacinoasa le secreta, au darul de a debloca tranzitul intestinal si de a elimina toxinele din colon. Se recomanda sfecla cruda si cea fiarta, preparata cu hrean si miere (a se vedea retetele prezentate anterior), ajungandu-se la 150 de grame din aceasta leguma consumate pe zi.
* Imbunatatirea capacitatii de efort fizic – betacianina, o substanta continuta din belsug de catre sfecla rosie, este un stimulator de efort extraordinar. Ea creste capacitatea sangelui de a transporta oxigenul, ceea ce aduce dupa sine o crestere substantiala a capacitatii de efort. Mai mult, sfecla rosie scade tensiunea arteriala, rareste ritmul cardiac, fiind perfecta pentru cei care fac eforturi intense si de lunga durata.
* Vitaminele complexului B – radacina de sfecla contine vitaminele B1, B2, B3, B6. Sfecla este cunoscuta mai ales ca una din cele mai bune surse alimentare naturale de vitamina B9, 200 de grame continand aproximativ 50% din necesarul zilnic din aceasta vitamina, foarte importanta pentru activitatea cardiovasculara, a sistemului nervos si digestiv.
* Vitamina C – este supranumita si vitamina imunitatii, deoarece are un rol esential in mentinerea sanatatii si functionalitatii sistemului natural de aparare al organismului. Dar rolul sau nu se limiteaza la atat, vitamina C fiind esentiala si pentru sistemul cardiovascular, pentru sistemul muscular si cel nervos. Ei bine, si la acest capitol, sfecla rosie este pe podium, 200 de grame din acest aliment preparat corespunzator asigurand nu mai putin de 25% din necesarul zilnic de vitamina C.
* Potasiu si magneziu – o portie de 150 de grame de sfecla rosie contine 16% din necesarul zilnic de potasiu al unui adult si 12% din necesarul de magneziu. Ambele minerale sunt esentiale pentru mentinerea functionalitatii inimii (ele alcatuiesc si celebrul “Aspacardin”, folosit in aritmia cardiaca), pentru sanatatea sistemului nervos si a celui muscular.
PRECAUTII SI CONTRAINDICATII
La aproximativ 15% dintre cei care consuma sfecla rosie, urina capata o culoare rosie, fenomen denumit beturie, care nu arata vreo afectiune sau intoxicatie, ci doar o incapacitate partiala a organismului de a asimila anumiti nutrienti din sfecla.
Abuzul de suc de sfecla (peste 400 ml) poate determina o paralizie temporara a corzilor vocale. De asemenea, la doze mari de suc de sfecla rosie sau la sucul de sfecla consumat simplu, fara suc de morcov, pot aparea stari de greata.
Sfeclă roșie este un aliment-medicament pentru mame și copii
Când pot introduce sfecla roșie în alimentația copilului meu?
Fiind o plantă rădăcinoasă, cei mai mulți medici recomandă introducerea ei în alimentație în jurul vârstei de 7 luni. Principala temere este legată de eventualele substanțe nesănătoase de genul nitraților, pe care le poate conține.
Însă, dacă aveți o sursă de încredere care vă poate furniza sfeclă roșie, eventual bunica sau bunicul, puteți încerca să o prezentați bebelușului chiar de la 6 luni.
Cu toate astea, recomandarea noastră fermă este să discutați și cu medicul pediatru curant desore momentul introducerii sfeclei roșii în alimentația copilului vostru.
Cum pot prepara sfecla roșie pentru copilul meu?
Foarte puține persoane îi agreează gustul în stare curdă, așa încât, de obicei, nu este consumată singură, ci este asociată în salatele de crudități cu alte rădăcinoase, cum ar fi morcovul, țelina, pătrunjelul, sau cu salată verde ori varză roșie.
Substanța care dă culoarea roșu-sângerie sfeclei se numește betalaină, iar de prezența ei se leagă mai toate proprietățile antitumorale și antioxidante ale acestei legume. Însă betalaina este destul de sensibilă la fierbere și extrem de sensibilă la coacere. Prin urmare, sfecla roșie e mai bine sa fie consumată în stare crudă. Însă între a o consuma fiartă sau coaptă, varianta optimă ar fi fiartă, în coajă, și doar până se înmoaie (se verifică prin împungere cu o furculiță).
De asemenea, sucului de sfeclă roșie i-a fost atribuit de către terapeutul naturist austriac Rudolf Breuss rolul de a fi unul din cele mai puternice remedii în tratarea cancerului și a leucemiei.
Sucul de sfeclă roșie scade presiunea arterială și are efect antifebril în cazul unei viroze. Consumând acest suc, metabolismul organismului se îmbunătățește, iar ficatul este ajutat să funcționeze mai bine.
Pentru a face un suc delicios celor mici, puteți adăuga în storcătorul de fructe pe lângă sfeclă și câțiva morcovi.
Copiilor slăbiți, anemici sau care nu au poftă de mâncare le poate fi prescrisă o cură cu acest suc, fiind recomandat a fi băut cu lingurița, pentru a avea efecte mai puternice.
Ce e bine de știut despre sfecla roșie?
Dacă păstrați codițele sfeclei, aceasta își va menține mai mult timp gustul și culoarea, putând fi păstrată în lada de legume a frigiderului până la două săptămâni.
Cu cât sfecla este mai mică, cu atât este mai dulce.
La aproximativ 15% dintre cei care consumă sfeclă roșie, urina capătă o culoare roșie, fenomen denumit beturie. Acest lucru nu arată vreo afecțiune sau intoxicație, ci doar o incapacitate parțială a organismului de a asimila anumiți nutrienți din sfeclă. Așa că nu vă alarmați dacă scutecul copilului devine mai roșiatic când este udat. Același lucru se poate întămpla și cu culoarea scaunului.
La doze mari de suc de sfeclă roșie sau la sucul de sfeclă consumat simplu, fără suc de morcov, pot apărea stări de greață.
Primul preparat cu sfecla rosie pe care vi-l propun vine este o salata de iarna, ruseasca, plina de culoare si cu un gust excelent. Bunica mea era basarabeanca, si dintotdeauna am avut o atractie catre toate lucrurile frumoase din Rusia – povesti, traditii, limba melodioasa, si mai recent, felurile de mancare. Ideea pentru aceasta reteta mi-a venit de la prietena mea Lena, care este tot basarabeanca, a supravietuit cancerului de san, si este o permanenta sursa de inspiratie pentru mine.
Ingrediente pentru Salata cu sfecla rosie vinaigrette (3-4 portii)
4 cartofi medii
2 morcovi medii
1 sfecla mare sau doua mai micute
4-5 castraveti murati in saramura (sau varza fermentata)
o ceapa rosie micuta
2 linguri de otet de mere
2 linguri ulei de masline extravirgin
sare si piper proaspat macinat
Cartofii si morcovii se spala bine, morcovii se curata, si se pun la fiert impreuna cu cartofii in coaja. Sfecla se taie in patru si se pune in hartie de copt in cuptorul incins la 170 grade, pana cand se inmoaie (aproximativ 30 minute). Prin coacere se pastreaza mai bine calitatile nutritive decat prin fierbere.
Se lasa toate legumele sa se raceasca, dupa care se decojesc, se taie cubulete si se amesteca impreuna muraturile taiate cuburi si cu ceapa taiata foarte fin. Inainte de a adauga sfecla in salata, se taie cubulete si se stropeste cu ulei de masline, pentru ca superba culoare rosu-ciclam sa nu se imprastie in toata salata (desi pana la urma tot se va intampla, insa mai lent). Se drege cu ulei, sare, piper si otet, si se lasa jumatate de ora in frigider, pentru ca aromele sa se intrepatrunda. Este foarte satioasa datorita cartofilor, si poate fi consumata ca fel principal
Surse (ro): http://prodieta.ro/sfecla-rosie-detoxifierea-ficatului-calorii-beneficiile-sfeclei/
http://www.formula-as.ro/2010/948/medicina-naturii-44/sfecla-rosie-13190
Surse (en): http://en.wikipedia.org/wiki/Red_beet
http://www.shedyourweight.com/the_health_benefits_of_red_beet_nutritional_value_of_red_beet.html
http://www.botanical-online.com/commonbeet.htm
O bautura minune – suc de sfecla rosie, morcov si mar
Poate unii dintre noi pot parea reticenti la ideea de a consuma sfecla rosie cruda sub forma de suc, insa chiar acesta este motivul pentru care am vrut sa va prezint efectele incredibile ale acestei combinatii. Ce se intampla cand amesteci sucul proaspat de mere, morcovi si sfecla? Obtii o bautura miraculoasa, datorita beneficiilor extraordinare pe care le aduce organismului, la nivel energetic si nutritiv si datorita valentelor sale curative. Este ca si cum ti-ai face o perfuzie de energie, enzime, substante antioxidante si alti nutrienti din plante, direct in celule.
Insist asupra pregatirii acestui suc in casa, si nu a cumpararii lui sub forma imbuteliata, din supermarketuri, chiar sub titlul de “stors astazi”. Sucurile proaspete incep sa-si piarda proprietatile nutritive imediat ce au fost preparate, pentru ca nutrientii oxideaza, chiar si atunci cand sucurile sunt pastrate la frigider. Mai mult, sucul proaspat trebuie tinut in cani de ceramica, email sau sticla, si nu in sticle de plastic, pentru ca acestea grabesc procesul de oxidare a nutrientilor.
Sucul proaspat de sfecla, morcovi si mere a fost prima oara folosit de catre medicii chinezi pentru tratamentul cancerului de plamani cu sute de ani in urma, iar acum din ce in ce mai multi dintre noi folosesc sucul acesta pentru sanatate si energie.
Efectele combinate ale celor trei ingrediente sunt absolut miraculoase – nu numai ca ne dau dau energia si necesarul de vitamine si minerale pe ziua in curs, insa au actiune pe termen lung asupra sanatatii noastre. Iata cateva dintre efectele sucului de sfecla rosie, morcov si mar:
Este eficient in pastrarea sanatatii organelor, in special a celor responsabile cu detoxifierea, care sunt zilnic expuse la diverse tipuri de toxine – ficatul si rinichii
Mentine sanatatea inimii si a sistemului circulator, datorita carotenilor din sfecla si morcovi, care reduc nivelul colesterolului, echilibreaza tensiunea si protejeaza organismul de bolile coronariene.
Datorita efectelor detoxifiante, dar si a vitaminelor pe care le contine, sucul proaspat de sfecla, morcovi si mere ajuta la curatarea acneii si a cosurilor, si intarzie aparitia ridurilor. Atunci cand nivelul toxinelor este prea mare pentru ficat, acesta antreneaza si urmatorul mare organ cu rol in detoxifiere – pielea. De aceea apar cosuri, acnee, pete maronii in jurul ochilor, iar durerile dese de cap si oboseala sunt adeseori semnale ca ficatul este sub presiunea toxinelor.
Mentine sanatatea sistemului digestiv – protejeaza stomacul de ulcer, si reducere riscul constipatiei, datorita fibrelor din mere si sfecla rosie.\
Sucul proaspat de sfecla, morcov si mar este un aliat pentru bolnavii de cancer, pentru ca inhiba dezvoltarea celulelor canceroase. Prietena mea Lena, despre care am mai amintit pe blog, a avut un cancer agresiv la san, pe care l-a tratat, pe langa medicatia alopata, cu un regim strict vegan, si cu un consum zilnic de suc de sfecla, morcov si mere. Acum este bine!
Poate ajuta la scaderea in greutate, pentru ca este un suc foarte satios datorita fibrelor pe care le contine, si ofera maxim de energie pentru o cantitate mica de calorii
Are efecte anti-inflamatorii
Ingrediente pentru suc de sfecla, morcovi si mere (pentru 2 persoane)
3 morcovi mari sau 4 morcovi mici
Sucul de morcovi este un puternic alcalinizant, plin de vitamine și minerale, cu proprietati detoxifiante si efecte benefice asupra sanatatii ochilor si a pielii.
Morcovii proaspat storsi sunt o sursa pretioasa de beta-caroten si alfa-caroten, care ne protejeaza organismul de radicalii liberi, si previn imbatranirea celulelor. Acesti carotenoizi sunt stocati in ficat si convertiti in vitamina A atunci cand organismul are nevoie de aceasta (in bolile grave ale ficatului, cum ar fi ciroza). Sucul de morcovi este o sursa importanta de vitamina C, vitamina K si cateva vitamine din complexul B, dar si de potasiu, calciu si magneziu (in special in sucurile din morcovi crescuti in soluri organice, de calitate).
1 sfeclă rosie medie
Sfecla rosie este o sursa importanta de betanina, cu puternice proprietati anti-inflamatorii anti-oxidante, si cu efect de stimulare a cailor de detoxifiere – colon si ficat. Sucul de sfecla rosie este atat de puternic, incat se crede ca poate ajuta la regenerarea celulelor ficatului in cazul cirozelor. Despre beneficiile sfeclei rosii am vorbit pe larg in postarea precedenta.
1 mar mare sau doua mai micute, din piata
Sucul de mere este un detoxifiant general, datorita pectinei, un tip de fibra care ajuta la eliminarea toxinelor din intestin, inainte ca acestea sa fie filtrate de ficat. De asemenea, merele contin nutrienti valorosi, precum Vitamina A, vitamine din complexul B-urilor, vitaminele C, E, K, acid folic, zinc, magneziu, fier si calciu.
Sucul de la o jumatate de lamaie sau o lime
Pentru a preveni oxidarea nutrientilor din legume si mere
Daca suportati gustul, puteti adauga si o bucatica de ghimbir in storcator, pentru a imbogati valoarea nutritiva si aroma sucului proaspat.
Este foarte important sa beti sucul imediat dupa ce a fost stors, pentru a beneficia la maxim de calitatile nutritive. Asa cum spuneam mai sus, chiar daca incarcatura benefica nu se pierde complet, dupa cateva minute de la stoarcere, nutrientii incep sa oxideze. Sucul se consuma ca atare, fara a adauga zahar. Il puteti eventual dilua cu apa plata sau filtrata, insa nu adaugati sub nici o forma zahar.
Sucul se bea pe stomacul gol, cu o ora inainte de micul dejun, pentru a lasa nutrientilor timp sa fie absorbiti prin intestinul subtire.
In perioada rece, cand nutrientii proaspeti sunt foarte rari, cand pielea este tot timpul acoperita si respira mai greu, si cand consumam multa mancare gatita, ar trebui sa preparam acest suc in fiecare zi, pentru a ne asigura necesarul de nutrienti de buna calitate, si pentru a ajuta organismul in procesul natural de detoxifiere.
Sfaturi pentru prepararea sucurilor
Cumparare si preparare
– Nu cumpara decit fructe proaspete pentru suc.
– Spala bine fructele inainte de a le prepara.
– Nu prepara decit o cantitate mica de suc, pentru ca sucul de fructe de oxideaza imediat.
– Cand prepari sucul de fructe, fii creativ, apeland la diverse combinatii. Dar nu amesteca legumele si fructele decat cu foarte mare atentie, pentru ca unele combinatii pot fi suparatoare pentru stomac.
Reguli pentru prepararea sucurilor
– Sucurile din fructe dulci se pot combina cu cele putin acide, dar nu cu cele acide sau cu legume.
– Sucurile putin acide se potrivesc cu cele dulci si cu sucurile din fructe acideSucurile din fructe acide cu cele putin acide si cu cele de legume.
– Sucurile din legume se potrivesc cu cele din fructe acide si zarzavat.
– Sucurile din zarzavat pot fi combinate cu cele din legume si radacinoase, dar nu cu celelalte.
– Sucurile din radacinoase se potrivesc bine cu cele de zarzavat. Nu evita sa pui in sucul de legume si sucul unor zarzavaturi, intrucit acestea contin clorofila, o substanta care ajuta organismul sa produca hemoglobina, raspunzatoate pentru transportul oxigenului din sange.
Sfat general Cat mai multe fructe si legume inseamna sanatate!!!
Iata citeva sucuri de legume si afectiunile pe care le puteti trata cu acestea:
Acidoza – morcov, sfecla, castravete si spanac
Acnee – morcov, salata verde si spanac
Anemie – sfecla, telina si morcov
Alergii – morcov, salata verde si spanac
Apendicita – morcov, sfecla si spanac
Ateroscleroza – morcov, telina, salata verde si spanac
Artrita – castravete, sfecla, telina, morcov si nasturel
Astm – morcov, ridichi, telina
Bronsita – rosii, morcov, ceapa si spanac
Raceli – morcov, telina, ceapa si spanac
Constipatie – morcov, sfecla, spanac si nasturel
Colita – morcov, sfecla, castravete si spanac
Diabet – morcov, telina, salata verde si spanac
Dispepsie – morcov, sfecla, castravete si spanac
Eczeme – morcov, spanac, castravete si sfecla
Epilepsie – morcov, telina si spanac
Tulburari de vedere – rosii, morcov, telina, patrunjel si spanac
Oboseala morcov, spanac, sfecla si castravete
Guta – rosii, castraveti, sfecla, morcov, telina si spanac
Dureri de cap – morcov, salata verde si spanac
Boli de inima – morcov, sfecla, castravete si spanac
Hipertensiune arteriala -morcov, spanac, sfecla si castravete
Gripa – morcov, ceapa si spanac
Insomnie – salata verde, morcov si telina
Icter – morcov, telina, spanac, sfecla si castravete
Obezitate – rosii, sfecla, varza, salata verde, spanac si morcov
Hemoroizi – morcov, spanac, napi si nasturel
Probleme sinusale – tomate, morcov, ceapa si spanac
Amigdalita – morocv, spanac, sfecla si castravete
Citeva beneficii ale sucurilor terapeutice
Sucul de varza
Vitamine: A, B, C. si E
Minerale: calciu, clor, iod, fier, magneziu, fosfor, potasiu si sulf
Beneficii terapeutice: varza reprezinta o optiune minunata pentru curatarea intregului organism atat extern cat si intern, si cu efecte antiseptice. Este foarte bun in cazul constipatiei si ajuta a reducerea tensiunii arteriale. Acest suc este adesea folosit pentru dietele de slabit.
Mai este recomandat in numeroase cazuri pentru a trata probleme respiratorii precum astm, tuse, raceala si gripa. Persoanele care transpira abundent ar trebui sa consume varza cruda de mai multe ori pe zi.
Alegeti pentru stoarcere verze mai mari si mai grele si viu colorate. Verzele mai usoare contin mai putin suc sau sunt mai vechi. Sucul de varza ar trebui consumat intodeauna in amestec cu alte sucuri cum ar fi cel de morcovi sau spanac, salata verde, castraveti sau telina.
Sucul de morcovi
Vitamine: A, B, C, D, E, G si K
Minerale: calciu, cupru, iod, fier, magneziu, mangan, fosfor, potasiu, sodiu si sulf
Beneficii terapeutice: sucul de morcovi este un tonic excelent pentru orice tip de boala. Acesta poate fi consumat la discretie si in cantitai mari. Este deosebit de eficace in prevenirea cataractei si a altor probleme oculare, ofera energie si ajuta la vindecarea rapida a anumitor afectiuni.
Sucul de morcovi stimuleaza sistemul imunitar si protejeaza impotriva bolilor. Sucul ajuta la tratarea anemiei, a problemelor circulatorii si a afectiunilor ale pielii. Este de ajutor in problemele digestive si este un remediu excelent pentru ulcer, astm si probleme ale ficatului. Ajuta la prevenirea cariilor dentare si a afectiunilor gingivale.
Alegeti morcovi fermi la atingere si cu coaja. Varfurile si radacinile pot fi de asemenea folosite la prepararea sucului. Sucul de morcov este adesea folosit ca baza pentru alte sucuri, deoarece este usor de digerat si poate fi consumat in cantitati mari.
Sucul de telina
Vitamine: B si C
Minerale: fier, magneziu, fosfor, potasiu si sodiu
Beneficii terapeutice: sucul de telina este cel mai bine cunoscut pentru proprietatile sale de a usura durerile reumatice si inflamatiile artritice. Este indicat sa consumati suc de telina in cazul in care va recuperati dupa anumite boli si in special dupa raceli sau gripe, inlocuind in organism prin sucul de telina mineralele pierdute.
Potasiul din telina ajuta la scaderea tensiunii arteriale si consolideaza eficient stomacul, ficatul si rinichii. Trateaza cu succes problemele si tulburarile de somn. Alegeti telina ferma la atingere, care nu prezinta semne de uscare. Se spala bine si se elimina tulpinile si ambele capete ale telinei inainte de stoarcere.
Sucul de cartofi
Se obtine la fel ca si celelalte sucuri, prin centrifugarea
tuberculilor foarte bine spalati in prealabil.
Este recomandat sa fie consumat atunci cand este
foarte proaspat, altfel el oxidandu-se rapid si
pierzandu-si o parte din calitatile terapeutice.
Constituie unul din cele mai blande remedii din gama
pe care o vom prezenta acum, avand efecte calmante,
antiacide si usor depurative. Ce il face atunci un
medicament puternic? Studii recente au aratat ca sucul
foarte proaspat de cartof contine anumite substante
inrudite cu cortizonul, care au efecte de inhibare a
dezvoltarii tumorilor, de oprire a proliferarii
virusurilor hepatice, efecte hipotensoare si…
anticonceptionale. Sa vedem in continuare mai multe
despre aplicatiile acestui remediu:
Obezitate – o jumatate de pahar de suc de cartofi
baut cu un sfert de ora inainte de fiecare masa
(indiferent cat de saraca din punct de vedere
cantitativ ar fi) are efecte de inhibare a apetitului
alimentar foarte puternice. Mai mult, acest remediu
stimuleaza din plin procesele de eliminare, ceea ce
determina o accelerare a procesului de slabire.
Hepatita virala A, B, C – se bea de doua ori pe
zi o combinatie formata dintr-un sfert de pahar (50
- ml) de suc de patrunjel si trei sferturi de pahar (150
- ml) de suc de cartofi. Cura dureaza vreme de 30 de
zile, cu o pauza de 10 zile, dupa care se poate relua.
Efectele in tratarea hepatitelor, cronice sau acute,
sunt cu adevarat extraordinare.
Constipatii usoare, reumatism – se bea jumatate
de litru de suc de cartofi pe parcursul unei zile,
timp de 2-3 saptamani. Pentru a face gustul mai
suportabil, se poate adauga si suc de morcov.
Scorbut – sucul de cartofi este in aceasta
afectiune unul din cele mai puternice si mai rapide
remedii cunoscute. Se bea un pahar pe zi, in timpul
sezonului rece. Cancerul gastric – se bea cate un
sfert de pahar (50 ml) de suc de cartofi de 3-4 ori pe
- Pentru un gust mai bland si un efect mai puternic,
se dilueaza cu suc de morcov. Efecte si mai puternice
se obtin cu urmatoarea combinatie, care are o
eficienta foarte mare si in cazul gastritei. Se face
urmatorul amestec de sucuri: 100 ml cartofi + 100 ml
varza + 500 ml morcov. Se bea aceasta cantitate pe
parcursul unei zile. In ciuda gustului destul de greu
de suportat, acest amestec, baut in cure de 20 de
zile, are efecte exceptionale in aceasta categorie de
afectiuni. Daca simtiti ca va este greu sa beti foarte
mult din aceasta combinatie, puteti injumatati
cantitatea zilnica.
Sucul de ridichi negre si rosii
Sucul obtinut din ambele tipuri de ridichi are –
efectele terapeutice . In primul rand, acest suc este
o adevarata matura pentru vezica biliara si pentru
rinichi, pe care le curata rapid de calculi. Apoi, are
un efect puternic diuretic, motiv pentru care este
folosit si ca detoxifiant in reumatism, in bolile
produse de intoxicarea lenta a organismului. In
medicina manastireasca este la mare pret acest suc
pentru tratarea bolilor respiratorii cronice.
Reumatism – se dizolva un sfert de pahar de suc
de ridiche in trei sferturi de pahar de suc de
morcovi. Se beau pe stomacul gol doua asemenea doze pe
zi: una dimineata si una seara. Cura dureaza minimum
doua saptamani si se face mai ales la schimbarea de
anotimp.
Bronsita cronica – intr-o jumatate de pahar de
suc de ridiche se pun 4 linguri de miere si se
amesteca bine. Se bea cu inghitituri mici acest
remediu dimineata.
Calculi biliari – se amesteca patru linguri de
suc de ridiche cu aceeasi cantitate de suc de
patrunjel. Se bea aceasta combinatie inainte de
fiecare masa cu un sfert de ora. Tratamentul dureaza
trei saptamani si este deosebit de eficient in cazul
microlitiazei.
Calculi renali – se beau zilnic 50-100 ml (un
sfert – o jumatate de pahar) de suc de ridiche. Efecte
mai puternice are urmatoarea combinatie:
O combinatie pentru eliminarea calculilor renali:
400 ml morcov + 100 ml castraveti + 100 ml ridichi
(negre sau rosii) – rezulta 600 ml, care se beau, in
cateva reprize, dimineata, pe stomacul gol.
Tratamentul dureaza minimum 21 de zile si este
eficient indiferent de natura calculilor.
Troscot
De la aceasta planta se folosesc partile aeriene
Afectiuni pentru care se recomanda: hipertensiune arteriala, diaree, tuberculoza pulmonara, gastrite.
Denumirea uzuala: Troscot (lat. Polygonum aviculare).
Partile aeriene trebuie recoltate in timpul infloririi, indepartandu-se radacina. uscarea se face in strat subtire in locuri aerisite.
Calitati curative si actiune farmaceutica:
Flavonozide, tanin si substante minerale bogate in acid silicic liber si combinat.Astringenta, antidiaretic, mineralizant.
Recomandari:
Infuzie – 1-2 ceaiuri pe zi timp indelungat impotriva hipertensiunii arteriale si ca si componenta a ceaiului gastric.
Intern-neutralizeaza tranzitul intestinal si combate diareea. Precipita proteinele din continutul intestinal si diminueaza afectiunile inflamatorii. Actioneaza asupra epiteliului renal favorizand cresterea cantitatii de urina eliminata. Diminueaza tensiunea arteriala, este un antiinflamator in combaterea reumatismului, in ulcer stomacal, hemoragii intestinale, guta, tuberculoza, afectiuni ale aparatului cardiovascular.
Decoct
Uz intern 2-3 cani pe zi; uz extern: pentru cicatrizarea ranilor, bai locale pentru tratarea reumatismului si bolilor ginecologice – bai cu apa calda la 370 C in care se tine 15-30 minute, un saculet cu 500g planta uscata.
Preparare
Uz intern: infuzie din 1-2 lingurite la 200 ml apa clocotita.
Uz extern: infuzie concentrata din 3-4 linguri la 200 ml apa clocotita
Precautii, contraindicatii si alte comentarii-nu exista.
Alimente care stimuleaza concentrarea
Iata care sunt alimentele care cresc sansele mentinerii sanatatii creierului si cresc puterea de concentrare.
Cofeina
Nu exista un aliment minune care poate creste IQ-ul, insa anumite substante, precum cofeina, va pot energiza si ajuta sa va concentrati. Cofeina se poate gasi in cafea, ciocolata, care poate sa alunge somnolenta, desi efectele sale sunt pe termen scurt. Insa, nu faceti abuz! O cantitatea prea mare de cofeina poate avea un efect contrar, aducand un discomfort psihic si/sau fizic.
Dulciuri naturale
Zaharul reprezinta principala sursa de energie a creierului. Nu este vorba de zaharul din bucatarie, insa glucoza, pe care corpul o poate procesa din zaharurile si carbohidratii pe care ii consumati. Din acest motiv, un pahar cu o bautura dulce poate oferi (pe termen scurt) sporirea memoriei, gandirii si abilitatilor mentale. Insa, daca este o cantitate prea mare, memoria poate fi afectata negativ.
Pestele
Pestele reprezinta o sursa excelenta de protein, care accelereaza functiile creierului. Acesta este bogat in acizi grasi omega-3, ce reprezinta cheia pentru sanatatea creierului. Acizii grasi au o putere uimitoare, iar o dieta bogata in acestia a fost asociata cu un risc mai scazut de dementa si accident vascular cerebral, precum si un declin cognitiv mai incetinit. In plus, acizii grasi omega-3 joaca un rol important in imbunatatirea memoriei, in special pe masura ce imbatranim. Se recomanda consumul a cel putin doua portii de peste pe saptamana.
Nucile si ciocolata
Nucile si semintele reprezinta o buna sursa de vitamina E, ce a fost asociata cu un declin cognitiv mai incetinit, pe masura ce inaintati in varsta. Ciocolata neagra are, de asemenea, proprietati antioxidante si contine stimulenti naturali, precum cofeina, ce sporeste puterea de concentrare. Bucurati-va zilnic de o portie mica de nuci si ciocolata neagra, pentru a beneficia de toate proprietatile acestora, fara a face exces de calorii, zahar sau grasimi.
Avocado si cerealele integrale
Fiecare organ din corp depinde de fluxul sanguin, in special creierul si inima. O dieta bogata in cereale integrale si avocado poate scadea riscul de aparitie a bolilor cardiovasculare. De asemenea, aceste alimente pot sa scada colesterolul “rau” (acesta favorizeaza aparitia placilor de aterom). Avocado contine grasimi vegetale sanatoase, ce imbunatatesc fluxul sanguin, implicit catre creier, pentru o putere de concentrare mai mare.
Coacazele
Coacazele va pot proteja creierul de radicalii liberi si pot reduce efectele bolilor legate de varsta, precum boala Alzheimer sau dementa. De asemenea, o dieta bogata in coacaze imbunatateste capacitatea de invatare si functiile musculare.
Pe langa aceste alimente, puterea de concentrare poate fi imbunatatita si printr-un mic dejun ce contine suc natural de fructe, paine cu cereale integrale si o ceasca de cafea. De asemenea, nu uitati sa va odihniti suficient, sa beti multa apa, sa faceti sport si, nu in ultimul rand, sa va relaxati.
Daca dieta pe care o aveti este saraca in nutrientii esentiali, va poate afecta abilitatea de a va concentra. Lipsa si abuzul, deopotriva, pot influenta intr-un mod negativ aceasta functie a creierului.
Alimente interzise femeilor însărcinate
Specialiştii au demonstrat că aproximativ 85% dintre femeile gravide resimt pofte pentru cel puţin un aliment şi că aceste afinităţi culinare pot suferi modificări în funcţie de etapa de dezvoltare a sarcinii. Sărbătorile aduc cu sine şi un adevărat festin culinar, însă nu tot ceea ce e pe masa de Crăciun/Paste etc este indicat pentru femeile însărcinate.
„Foarte multe tipuri de alimente pot conţine bacterii sau poluanţi din mediul înconjurător care nu vor face bine nici gravidei nici fătului. Listeria, salmonela, E Coli şi mercurul sunt câteva dintre cele mai periculoase elemente care pot dăuna sarcinii. De sărbători, mâncarea tradiţională este de cele mai multe ori bogată în grăsimi, pica greu la stomac, iar unele preparate conţin şi alimente interzise pentru o gravidă”, spune domnul doctor Silviu Istoc, medic specialist obsetetrica-ginecologie.
Poţi servi carne doar dacă aceasta este foarte bine gătită. Insuficientă preparare termică a cărnii poate duce la contaminarea cu toxoplasma sau la dezvoltarea unei largi varietăţi de bacterii. De evitat şi produsele tradiţionale din porc, care încetinesc digestia. Atenţie la bacteria listeria care se poate dezvolta şi la temperaturile din frigiderul de acasă. Din acest motiv, evita mezelurile care au un grad mare de perisabilitate ori delicatesele preparate din carne şi care se ţin la frigider. Aceste produse se consumă numai încălzite până când sunt fierbinţi (prăjite sau la cuptor) şi se mănâncă imediat, deşi în condiţiile conţinutului prea mare de e-uri mai bine renunţi la ele.
Se poate consuma o friptură de curcan sau peşte la cuptor. Peştele este bogat în proteine, iar acizii omega 3 pe care îi conţine pot aduce multiple beneficii dezvoltării bebeluşului, însă mare atenţie la nivelul de mercur! Cu cât peştele este mai mare, cu atât acesta va conţine o cantitate mai mare de mercur. Pe lista peştilor ce cresc riscul supradozarii cu mercur se afla rechinul, peşte spadă, tonul şi macroul regal. În plus, aceştia au un risc mai mare de a produce toxiinfecţii alimentare.
Spune NU maionezei. Orice mâncare în a cărei compoziţie intră ouă crude poate să fie infectat cu salmonella. Aceasta bacterie se poate găsi în ouăle crude sau negătite suficient şi provoacă febră tifoidă, dar şi infecţii alimentare. De asemenea, sosurile de salată din comerţ, cum ar fi maioneza, sunt făcute cu ouă pasteurizate, aşa că se pot consuma, însă normal ca şi în cazul acestora consumul trebuie să fie moderat. Nu uitaţi că şi acestea conţin aditivi alimentari.
Brânzeturile fac parte şi ele din categoria alimentelor pe care trebuie să le consumi cu moderaţie, iar unele sortimente ar trebui evitate complet, cum sunt cele moi: feta, Brie, Camembert sau gorgonzola. La fel ca în cazul laptelui nepasteurizat acestea pot să conţină o bacterie numită listeria, care pune în pericol bebeluşul.
Dulciurile cu măsură. În timpul sarcinii este bine să eviţi alimentele bogate în glucide, cum este cozonacul, prăjiturile sau ciocolată. Poţi opta pentru salate din fructe, budinci din orez sau sorbet.
Atenţie şi la fructe!
“Fructele fac parte din dietă de bază a unei gravide şi cea mai mare condiţie este să fie foarte bine spălate. Doar câteva nu sunt recomandate: strugurii, pentru că pot ridica temperatura corpului şi pot provoca mişcări intestinale exagerate, fructele prea acide, dacă pacienta suferă de gastrita, papaya necoapta bine şi ananasul sunt periculoase în primele luni de sarcina deoarece dau contracţii ale uterului”, adaugă Dr.Silviu Istoc.
În locul şampaniei poţi opta pentru sucuri proaspăt stoarse dar cel mai bine acasă, unde ai control asupra igieniei. Sucurile proaspăt stoarse în sticluţe de plastic cumpărate din comerţ ar trebui evitate şi consumate doar cele pasteurizate cum sunt cele în cutii, pe care scrie 100% fruct.
Adoptati urmatoarele schimbari alimentare benefice trupului
– In loc de carne grasa, consumati proteine slabe din carnea de pui, curcan sau peste.
– Inlocuiti grasimile solide din unt si margarina, cu uleiul de masline sau de rapita.
– Substituiti produsele de patiserie si cerealele rafinate cu cereale integrale.
– Preluati aportul necesar de proteine din lactate degresate, oua si fasole.
– Umpleti 70% din farfurie cu legume gatite sau proaspete.
– Inlocuiti dulciurile cu portii mici de fructe.
Va prezentam plantele din batatura casei ,care anul trecut au produs cei mai multi bani,dar si sanatate
- Cătina
Costurile cu înființarea și întreținerea unui hectar de cătină sunt cuprinse între 1.500 și 3.500 de euro. Investiție pe care o recuperezi rapid.De pe un hectar, în anul al treilea de plantare reușești să obții o producție medie de 15 tone, iar prețul mediu pentru un kilogram de cătina se cifreaza la 15 lei.Aceasta plantatie cucereste an de an noi teritorii.
- Menta
Noua generație de mici fermieri investește în plante multifuncționale, așa cum este menta. Ea poate fi folosită și în industria farmaceutică, cât și în cosmetică sau în alimentație. Dacă este vândută angro, un kilogram pornește de la 5 lei, însă cultivatorii cu pricepere o ambalează și valorifică un kilogram de frunze cu până la 200 de lei. Dacă vă gândiți la cultura de mentă, trebuie să știți că un venit frumos îl aduce vânzarea de stoloni pentru că de la plantaţiile de mentă îngrijite ca la carte se pot obţine circa 6-8 tone de stoloni la hectar, iar cantitatea de stoloni recoltată poate constitui material de înmulţire pentru 6 hectare de plantaţie nou-înfiinţată. În cazul mentei olandeze –cu frunză mare, prețul unui stolon pleacă de la 0,8 lei / buc de la 5.000 buc, 0.9 lei / buc de la 1000 buc, 1 leu de la 100 buc sau 2 lei de la 1 buc. Se plantează 16 fire de mentă la un metru pătrat din 25 în 25 de centimetri pe un rând de 4/4 lățime.
3 . Gălbenele
Prețul unui kilogram de gălbenele uscate este de 16 lei, același preț fiind valabil și în cazul cantităților mari, de peste 100 de kilograme de flori proaspete. La cantități mai mici se ajunge la 30-35 de lei/kg, iar la export, florile de gălbenele merg la circa 10 euro pe kilogram. De precizat că pentru a înființa un hectar cu gălbenele este nevoie de 6-8 kilograme de seminţe certificate la hectar, iar costul pentru cele bio (recomandate) este de 600 de lei/kg. O valorificare bună prespune și posibilitatea de a usca florile.
- Castravetele amar
Momordica sau castravetele amar este fructul exotic despre care, recent, cercetătorii vorbesc ca de un adevărat panaceu. Rodul plantei de origine asiatică a fost supranumită ”insulină vegetală”, însă are și efecte antitumorale dovedite și susține funcționarea unor organe importante precum ficatul sau fierea. Fructele în piață la bucată și cere între 3 și 5 lei – ceea ce poate conduce la un preț de 100 de lei (peste 20 de euro) pentru un kilogram de castravete amar. Mai avantajoasă este vânzarea semințelor de momordică, care se vând cu 1 leu bucata.
- Socul
Ne-am obișnuit să considerăm socul ca o plantă neglijabilă, pe care o întâlnim pe marginea drumurilor. Ca și plantă medicinală, florile de soc sunt foarte căutate atât în industria farmaceutică, cât, și în cea alimentară pentru prepararea sucurilor cu aromî de soc. Mai nou, și fructele sunt apreciate și au un preț de circa 6 lei în stare proaspătă și dublu în dulceață sau gemuri. Pentru a înființa un hectar de soc care poate rodi și 20 de tone de fructe de soc, se cer 400-600 de plante, iar fiecare puiet costă 8 lei.
- Mușețelul
Mușețelul era una din plantele medicinale pe care până acum câțiva ani le întâlneai la tot pasul. Astăzi puțini mai sunt cei care cultivă mușețel pe suprafețe extinse, în ciuda faptului că această cultură este una deosebit de profitabilă, cu o desfacere rapidă în industria farmaceutică și cea cosmetică. Mai mult, investiția necesară pentru înființarea unui hectar cu mușețel este una rezonabilă, de circa 1.000 de euro, iar planta nu este deloc pretențioasă. Se recomandă cultura ecologică, mai căutată de procesatori și care se vinde la un preț mai bun.
- Echinaceea
Producția românească de echinaceea este încă mică, așa că pe piață mai este loc suficient și pentru alți fermieri. Singura problemă majoră este reprezentată de importuri pentru că un kilogram de echinaceea adus en-gros din Asia costă doar 5 lei per kilogram. Adică echivalentul prețului cu care producătorii români de plante medicinale vând 100 de grame de florescență imunizantă.
- Armurariu
Armurariul este cea mai folosită plantă din lume pentru tratarea bolilor ficatului, făcând ca exploatarea lui să aibă un mare potențial în România, mai ales că nu este o plantă pretențioasă, dar care poate aduce fermierilor mici un profit de cel puțin 2.500 de euro la hectar. Costurile per hectar ajung undeva la 200 de euro aici intrând sămânța, erbicidele și eventual mâna de lucru dacă lucrările nu se fac mecanizat. Producția variază între 800 și 1500 de kilograme per hectar.
- Lavanda
Poate în primul rând plantă aromatică și apoi plantă medicinală, lavanda își face loc în topul nostru prin multifuncționalitatea sa. De la florile proaspete, la florescențe uscate, ulei esențial și apă de lavandă, toate produsele sunt foarte apreciate și au o valoare adăugată mare pentru cei care știu să își promoveze producția. Nu puțini sunt producătorii mulțumiți de profit – care poate ajunge, după unii, la 8.000 de euro/hectar, dar și de potențialul la export. Ca și coste de înființare, pentru un hectar de lavandă este nevoie de circa 18.000 de butași, cu preț mediu de 2 lei, costa la care se adaugă lucrările de plantare, îngrijire și, ulterior, recoltare.
Ricinul
La înființarea unui hectar cu plante de ricin, costul cel mai are este reprezentat de prețul sămânței, fiind nevoie de circa 35 de kilograme, iar prețul pentru un kilogram de sămânță este de 100-150 lei. La un calcul simplu, doar cu sămânța cheltuiești 1.200 de euro pentru un hectar, plus vreo 300 de euro costul cu pregătirea terenului. Ceea ce înseamnă că înființarea unei plantații de ricin te duce la maxim 1.500 de euro pentru un hectar. Profitul din cultura de ricin poate fi considerabil, dacă se ia în calcul chiar producția medie de 1.600 de kilograme/hectar. Doar din vânzarea semințelor la prețul minim de 100 de lei, se poate realiza un venit de cel puțin 160.000 de lei, adică 36.000 de euro!
Plantati copacul de la care puteti obtine bani si sanatate – atit din productia de fructe, cit si din frunze
Fie si numai daca folosim Frunzele Smochinului,acestea depasesc binefacerile unei fabrici de medicamente sintetice
Proprietati farmaceutice prezinta si alte parti ale plantei, inclusiv lastarii. Din frunze de smochin se poate obtine o infuzie folosita in tratarea tulburarilor circulatorii. Aceasta se prepara din 20 – 30 g frunze si 1 l apa, luandu-se 1 – 2 cani de infuzie pe zi, timp de 5 – 6 zile.
Lastarii in crestere ai smochinului se utilizeaza la prepararea unui decoct, cu actiune laxativa, care se obtine din 50 – 60 g lastari si 1 l apa. Infuzia si decoctul se pot folosi si extern pentru tratarea furunculelor, a abceselor, stomatitelor si gingivitelor.
Sucul laptos care apare la detasarea frunzelor si a lastarilor de smochin se utilizeaza impotriva negilor si bataturilor, prin aplicarea pe zonele afectate, dimineata si seara.
De asemenea, mestecarea a 2-3 frunze pe stomacul gol ajută la reducerea simptomelor ulcerului.
Studiile efectuate de-a lungul timpului arată că frunzele de smochin sunt indicate și în caz de alte afecțiuni. Cercetătorii susțin că frunzele au proprietăți antidiabetice și reduc riscul afecțiunilor cardiovasculare, prin reducerea trigliceridelor din sânge.
Reglează tensiunea arterială
În plus, frunzele de smochin conțin calciu, potasiu și o cantitate mare de fibre, cu ajutorul cărora mențin oasele sănătoase, scad tensiunea arterială, previn apariția crampelor musculare și reglează tranzitul intestinal.
Nu în ultimul rând, consumul a câtorva frunze de smochin cresc în mod considerabil nivelul de antioxidanți din organism, substanțe care combat efectele negative ale radicalilor liberi.
Cum se prepară ceaiul din frunze de smochin
Ai nevoie doar de câteva frunze care se pun la fiert pentru 20 de minute. După ce a dat în fiert, ceaiul se lasă la infuzat timp de 5-10 minute, după care se strecoară și se bea. Ceaiul poate fi îndulcit cu 1-2 lingurițe de miere.
Frunzele de smochin contin anumite substante care au capacitatea de a trata diabetul de tip 1.Frunzele de smochin pot fi utilizate in siguranta, in scopuri medicinale pentru perioade scurte de timp. Atentie insa intrucat invelisul exterior al frunzelor poate cauza sangerari la nivelul tractului digestiv.Aplicate direct pe piele, atat fructele cat si frunzele de smochin pot cauza reactii alergice. Urmatoarele persoane trebuie sa evite smochinul:
femeile insarcinate sau cele care alapteaza;
persoanele care in urmatoarele 14 zile vor suferi o interventie chirurgicala.Stabilirea dozei optima pentru fiecare persoana depinde de anumiti factori precum varsta, starea generala de sanatate si existenta unor conditii medicale.
Smochinele detin proprietati medicinale fiind tonifiante, diuretice si emoliente. Totodata smochinele sunt fructe delicioase, foarte apreciate.
Smochinul este o specie care rodeste timpuriu (anul trei de la plantare) si, daca este cultivat in zone adapostite si cu climat bland, da doua recolte pe an.
Alte avantaje si alte utilitati ale smochinului,inclusive tehnologia de cimp sau de apartament a smochinului gasiti pe http://informatii-agrorurale.ro/ucenicul-lui-ion-iliescu-iosif-armas-a-turnat-la-dna-ca-sa-scape-de-puscarie-despre-ruinele-de-la-herculane-n-a-suflat-o-vorba/
“Dați-mi ceva mai bun și atunci poate o să mă întreb: ce e mai bun decât să crezi în Dumnezeu și să te jertfești pentru “patria Cereasca?”
“Sunt tineri care habar nu au ce s-a întâmplat. Am rezistat cât am putut, cum am putut, fără să ne batem cu pumnul în piept. Asta le spun eu la tineri – nu vă mai bateţi cu pumnul în piept până nu încasaţi două la fund de la Securitate, după aceea să vorbiţi, să dea Dumnezeu să nu mai fie nevoie! Suferința celor consideraţi „duşmani ai poporului” s-a manifestat sub diferite forme, familiile au fost dezbinate, soții au fost luați de lângă soțiile lor, părinții și-au pierdut copiii. Înfometați, torturați şi bătuți, aceşti români necunoscuţi au rezistat împotriva „crimei supreme de anihilare a sufletului”, aşa cum o numeşte preotul Matei Boilă.
Diverse surse atestă cifra de 2 milioane de români care au fost victime ale regimului totalitar comunist. Alte surse susţin că au existat cu siguranță cel puțin 617.000 deținuți politici în timpul regimului comunist în România, din care 120.000 au murit în detenție. Amintirile lor sunt vii și încă dor.
Proiectul documentar Mărturii*, din care face parte şi interviul de faţă, documentează prin fotografii și interviuri mărturii ale supraviețuitorilor închisorilor comuniste din România. Proiectul se află în desfăşurare, iar iEst.ro publică sub forma unui serial amintirile şi portretele lor. (Primele episoade pot fi citite pornind de la acest text)
Nicolae Purcărea
Născut la 13 decembrie 1923, Braşov, a fost arestat în perioada 1941-1944, 1945, iar în 1950 a fost condamnat la 7 ani de închisoare. A trecut prin Piteşti, Gherla, lagărele de muncă din Deltă, iar în 1956 a fost trimis în domiciliu obligatoriu la Lăţeşti; în 1958 este reîncarcerat la Culmea, din 1960, la Aiud. Eliberat în 1964.
Primele arestări
Terminasem clasa a VII-a, eram la începutul clasei a VIII-a când m-au arestat. Am venit acasă, am învăţat câte ceva şi m-am prezentat la şcoală. Dar tocmai atunci s-a întâmplat ceva, cu 23 august ’44, cu schimbarea. M-am îngrozit puţin, pentru că eu ştiam ce înseamnă comunismul.
Încă nu se ştia ce urmează. Pentru că lumea era destul de nepăsătoare, mai ales oamenii de aici, care se ocupau cu tot felul de treburi, de meserii, pentru viaţă, ca să câştige un ban, nu îşi dădeau seama de ce sunt în stare ruşii. Aşa, greşeala noastră a fost că nu am plecat cu toţii în străinătate, poate acolo aveam o viaţă mai liniştită, mai aşezată, mai lipsită de primejdia aceasta comunistă.
Făceam partea din mişcarea legionară, din Frăţia de cruce, şi ştiam de atrocităţile pe care le-au săvârşit în Spania comuniştii, de regimul din Rusia şi de atrocităţile de acolo, şi te îngrozeai când te gândeai că ei erau atei şi luptau împotriva bisericii. Erau internaţionalişti. Şi că pentru ei nu exista graniţă, toţi erau una.
Nu exista liceul în care să nu fie Frăţia de cruce. Educația era deosebită, încercările, sacrificiul, renunţările la unele plăceri ale vieţii… Aderau mulţi copii. Eram în închisoare în jur de 5,000 de tineri, că toţi erau tineri. După aceea a venit perioada anticomunistă şi a fost mult mai aspră. Pentru că a fi legionar era o agravantă pentru ei. Te întrebau anchetatorii “Dar pe cutare l-ai cunoscut? Da… Deci şi el era legionar.”
Am ignorat latura asta, mi-am dat examenele, am dat Bacalaureatul după aceea, tot la începutul lui septembrie. Apoi am fost arestat, am fost ţinut la Securitate – adică la Siguranţa statului –, am stat într-o curte, la chestură, şi acolo într-un depozit, am stat cum am putut. Într-o zi – mai venea mama la mine, îmi mai aducea mâncare – şi mi-a spus că mâine se dau examenele de admitere la facultate. Şi am rugat-o să vină a doua zi să mă aştepte, la 8 fără cinci, în faţa localei Academiei Comerciale, a ASE-ului de astăzi, şi acolo m-am dus, am dat examen, şi m-am întors înapoi. Când am plecat, am anunţat pe nişte amici că plec, şi a trebuit să mă întorc ca să ies la numărătoare, pentru că altfel s-ar fi repercutat asupra colegilor mei. Şi m-am întors ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Aveam visuri mari, voiam să plec în Franţa, să urmez psihanaliza, ca să îmi fac un laborator de psihologie – ca să testez aptitudinile, atenţia, cum e obiceiul în alte ţări, pentru că înainte de a angaja un om, trebuie să ştii ce poate. Şi după aceea să vin să aplic în ţară.
Ce însemnau pentru dvs patria, neamul?
Era supremul argument pentru care să lupţi: patria, pentru că constituia o entitate. Spune în Biblie că în fața lui Dumnezeu, vor fi judecate neamurile, după aia indivizii. Şi noi trăiam cu concepţia asta. A trebuit să treacă ani de zile după aceea ca să aprofundăm sentimentul, să conştientizăm ceea ce este Dumnezeu, ce este patria. Şi timpul a trecut cu gândul acesta, că o să ni se întâmple ceva, noi ştiam că nu vom fi lăsaţi în pace.
Pentru că au venit ruşii cu tancurile, au vrut să implanteze pe sufletul românului concepţia aceasta nouă. Sigur că poporul a rezistat, mai mult, a luat atitudine.
Pentru că după 23 august s-au format grupuri în munţi. Luptători care au renunţat la viaţa lor şi s-au văzut implicaţi în această luptă anticomunistă. Dar comuniştii au reprezentat forţă armată, noi, cu mâinile goale sau cu un pistol… E şi un lucru foarte interesant – noi nu am făcut o zi în viaţa noastră politică, pentru noi era o şcoală, a credinţei creştineşti, căutam să ne desăvârşim ca oameni, asta făceam în Frăţia de cruce.
Manifestam o teamă, dar am ignorat-o. Era tineri, îndrăzneţi, şi am ignorat-o. Ceea era în sufletul în nostru, ceea ce urma să se întâmple, am ignorat. Şi noi ne-am văzut de activitatea noastră educativă.
Mi-a dat drumul şi în ianuarie ‘45 ne-a arestat din nou. De data asta, ne-a dus la Caracal. Noi, majoritatea, am simţit (n.red., că era groaznic) pentru că nu primeam pachet de acasă, mâncam de la cazan, era destul de aspră viaţa în lagăr pentru că dormeam afară noaptea, pentru că baraca era plină de ploşniţe şi păduchi, şi voiam să evităm asta. Dormeam înăuntru doar când începea ploaia. Am venit acasă în septembrie, şi m-am dus şi mi-am continuat facultatea.
Când Securitatea te caută cu furca, în fân . În ‘48, însă, au venit şi m-au căutat. Eu am reuşit să scap, m-am ascuns după uşă. Au bătut la poartă doi indivizi şi era fratele meu acasă şi i-am zis: „Du-te, vezi cine e!” Şi au spus: „Îl căutăm pe dl Purcărea.” El le-a spus: „E la şcoală, la Academie.” Şi ei s-au dus să mă caute la Academie. Ei m-au căutat înainte, să mă oblige, prin metodele lor, să dau tot, schema de organizare a organizației braşovene, pentru ca după aceea să înceapă arestările. Ei, nu a fost aşa, pentru că eu am înţeles, am avut intuiţie că ceva se va petrece.
Şi, într-adevăr, după aceea, în 15 mai, au început arestările.
Într-o noapte m-am pomenit cu cinci indivizi care au venit să mă caute, de la partid, de la închisoare, de la chestură, era şi un polițai cu ei. Şi am reuşit să mă ascund în fân, tatăl meu avea cai, avea fân, şi a trebuit să iau nişte măsuri, când eram copii, ne jucam de-a hoţii şi jandarmii, şi în fân făceam tunele, unde ne ascundeam. Şi bineînţeles că am revenit cu joaca aceasta… Şi într-o noapte au venit cinci indivizi, “- Unde e? unde e?” M-au căutat, nu m-au găsit. Şi au urcat în podul de fân şi cu furca au înţepat pe ici, pe colo. Dar mie îmi era frică nu că mă găseşte, ci să nu strănut, că praful care se făcea în fân te obliga să strănuţi. În fine, am reuşit şi am rezistat, şi tata care s-a urcat cu ei, le-a spus: „Nu e aici!”, dar el ştia că eram acolo… Am reuşit am scăpat şi de momentul acesta.
Un an de zile am stat ascuns, în pod, pe unde puteam, am dormit şi în cimitir. Era greu. Veneam eu şi luam câte ceva (n.red. de la părinți) şi plecam iar. Eram singur. A fost o viaţă grea. Viaţa de refugiat era grea pentru că nu ştiai în cine să ai încredere, și te fereai de toată umbra, de tot omul.
Câteodată ieşeam noaptea, aveam îndrăzneala, ieşeam noaptea, să îmi reiau legăturile. Şi într-o noapte tot aşa, era toamnă deja, seară de fapt, că seară se făcea curând, am ieşit, m-am dus unde trebuia, când m-am întors am văzut pe cineva că aştepta mai departe. Am aşteptat. Era un profesor de al meu, Benchea, care locuia pe unde mergeam eu. Şi el aştepta pe cineva… dar mă rog teama, prudenţa, de a nu te întâlni cu cineva cunoscut, cu toate că el nu spunea nimic…
Pe unde am putut, am stat ascuns, şi apoi m-am dus în munţi. Am rezistat cum am putut, pe unde am putut.
“Trădarea era cumplită…”
Şi după aceea a venit cineva la mine: „Nu vrei să vii în munţi?” Cineva care ştia că duc o viaţă grea…La munte când am plecat a fost bucuria noastră. La munte am stat ce am stat şi am avut un moment de trădare. Trădarea era cumplită.
Am stat ascuns în ’49 câteva luni, dar totuşi cu teamă, atunci aveam la noi o puşcă, căpătată de la cineva. Că vreau să menţionez, noi nu am făcut în viaţa noastră politică, nu am purtat armă, nu ştiam cum să manevrăm o armă, norocul a fost că ştiau alţii care au fost pe front şi mai cunoşteau. Iar în munţi, altă greutate, am scăpat de una şi unde eram izolaţi, că eram mulţi, era un alt sentiment.
Dar în munţi erau tot felul de concepţii – erau ţărani, erau intelectuali, erau ţărănişti, liberali, cu un cuvânt, erau toţi anticomunişti, asta conta. Şi educaţia care se făcea era anticomunistă, nu se făcea educație legionară sau ţărănistă, ci anticomunistă.
Ceea ce era important era faptul că trebuia să învăţăm să ne păzim de unul şi de altul. Asta era mai greu. Eram în grupuri. În grupul nostru erau 20 de persoane. Dormeam într-un adăpost improvizat, eram într-o vale şi pe partea cealaltă era puţin ridicat, şi în malul acela, am săpat un bordei, care de deasupra nu se vedea. Focul nu îl făceam decât noaptea. Şi ieşea cine se uita vedea fum, dar nu se gândeau ei că suntem tocmai acolo.
Mâncam ce primeam. Nu conta mâncarea, nu ştiu de ce, dar nu conta. Erau oameni de-ai locului, care se ocupau cu ale gurii de adus, un sac de mălai, un sac de cartofi, de ici, de colo, se făcea o ciorbă lungă şi trebuia să mâncăm toţi, asta era mâncarea noastră. Dar ne bucuram de o oarecare libertate. Libertatea de a vorbi, de a ne comunica între noi pentru că toţi ne ştiam la fel de luptători, toţi sufeream de acelaşi regim, pentru că atunci erau cotele mari care se puneau, şi ţăranii lăsau tot ce aveau şi plecau, lăsau casele, tot, şi fugeau în munte.
Dar datorită unei trădări a trebuit să plecăm de acolo. Asta era, trădarea schimba atmosfera, ne schimba în tot ce aveam, trebuia neapărat să plecăm în altă parte şi plecarea aceasta era greoaie. Noaptea dormeam şi după aceea cum puteam tot noaptea plecam, cum puteam, cu tot calabalâcul. Aveam raniţa cu elemente personale, trebuia să cărăm tot ce era în comun, de exemplu, pari pentru un eventual adăpost, pentru foc.
Aşteptând americanii…
Noi aşteptam, realitatea asta a fost – că vor fuziona toate grupurile şi se va da o lovitură puternică. Asta a fost. Şi speram să vină americanii. Conflictul între Răsărit şi Apus era evident, ziceam noi, dar nu a fost pentru că americanii cu englezii au jucat pe două fronturi. Erau consilieri sovietici pe lângă Roosevelt.
Ai noştri făceau instrucţie cu agenţi americani şi după aceea alţii dădeau informaţii. Ultimii au fost in ’53, a venit un grup de paraşutişti care s-au lansat între Copşa Mică şi Braşov într-o pădure. Acolo era grupul lui Samoilă, Tănase, mai mulţi au fost. I-a lăsat. Au ştiut rușii ora exactă unde i-a lăsat, ora exactă, tot au ştiut, şi le-au comunicat românilor. Românii i-au lăsat trei ani de zile să se desfăşoare, deşi ştiau de existenţa lor, i-au lăsat să se organizeze, cu cine, cum, oamenii cu care iau legătura, şi după aceea i-au prins pe toţi. Sunt câteva scrieri în legătură cu procesul paraşutiştilor şi este destul de greu să îţi dai seama cum au putut fi prinşi.
Apoi am auzit că au fost prinşi datorită faptului că spionajul american şi cel rus erau mână în mână. Asta zic -americanii şi englezii ne-au trădat şi apoi ne-au vândut pe 50 de ani, că tocmai 50 de ani s-au împlinit când s-a destrămat Uniunea Sovietică.
Până la urmă am fost prinşi, băgaţi la puşcărie. Tot ferindu-ne, au dat peste noi. Eram în munţii Argeşului, spre Topolov în sus, până în Făgăraş nu mai era mult. Dar totuşi erau oameni care cunoşteau potecile, drumurile, şi în felul acesta am reuşit să depăşim. Dar până la urmă au venit cu brigadă de soldaţi şi vrând, nevrând…Şi bineînţeles că după ce ne-a prins, ne-a băgat la închisoare, ne-a condamnat, a fost proces mare.
Cine v-a trădat?
Ciobanca, Sabin Ciobanca… L-am prins şi în închisoare în ‘42, era un tip voluntar, mai deosebit decât noi… Era la şcoala miliatră de la Timişoara, cu alţi băieţi…
Procesul
Procesul a fost la sfârşitul lui noiembrie ’49, la Craiova, pentru că Piteştiul ţinea de Craiova. Eu am avut noroc, am fost condamnat la 7 ani, aproape cea mai uşoară condamnare. Pentru că, fiind din altă parte, nu ştiam. De exemplu, problema gravă era cine ne-a alimentat pe noi?
De exemplu, unul dintre noi, pe patul de moarte, că a fost cel ciuruit de gloanţe, a spus: „Pe noi ne-a alimentat toată lumea”. Şi aşa a fost, că nu se ţinea cont, eram luptători ai speranţei, devenisem, toată lumea avea încredere în noi, că vom da o lovitură, că vom ataca… Intenţiile noastre erau mai paşnice.
Arsenescu, care a fost mai belicos, care a fost ofiţer şi care considera că e pe frontul de luptă, era mai deschis, avea visuri mai mari, şi Apostol s-a despărţit de el. Apostol era învăţător, profesor. Duminică îi ridicăm o troiţă la Şuici. El a fost mai prudent, şi a făcut foarte bine. El a fost luat din închisoare de la Craiova şi dus la Piteşti, şi de la Piteşti l-au ridicat, l-au dus la Şuici, că duminica la Şuici era târg şi l-au dus acolo şi l-au împuşcat. Înainte l-au bătut, şi l-au dat rudelor şi l-au îngropat. A murit acolo la Şuici.
Reeducarea de la Piteşti
După proces, am fost dus la Piteşti, că eram student, fără să îmi dau seama că puteam să evit, să spun că sunt contabil sau altceva. Şi la Piteşti ne-a pregătit cât ne-a pregătit şi după aia ne-a băgat în reeducare
Reeducarea de la Pitești a fost îngrozitoare, nici nu reuşesc să îmi mai amintesc pentru că accentul s-a pus pe toate relele. Dacă nu ar fi existat mișcarea legionară, nu ar fi existat nici Piteştiul. S-a pus problema aşa – că Stalin nu se temea decât de legionari, nu pentru numărul mare, ci pentru puterea de regenerare, asta l-a înspăimântat. Unii generali au zis: „Îi trimitem în Siberia şi scăpăm de ei!” Alţi generali au spus: „Nu, îi vom folosi în aşa fel încât să ne fie nouă de folos! Dar să creadă că ei au făcut tot”. Piteştiul era pregătit, dar trebuiau să aştepte momentul şi omul ca să declanşeze acţiunea şi l-au găsit pe Ţurcanu, care a făcut totul.
Țurcanu era Satana întruchipată. Ca atunci când se dă la tine un câine să te muşte, te înspăimânţi. Aşa era şi Ţurcanu. Când intra în camera noastră, aveam sentimentul că intră Satana. Avea şi o putere asupra ta, pentru că luase rolul de mare şef, avea puteri de viaţă şi de moarte asupra ta, şi-a omorât prietenul cel mai bun, pe Bogdanovici, a omorât şi pe alţii, pentru că el avea spatele acoperit, pe inspectorul de la Interne din minister, pe inspectorul Nemeş, pe Sepeanu.. Datorită lor, făcea ce voia în închisoare.
După câteva luni, ne-a băgat în camere circa 40 de inşi. O parte erau reeducaţi, care notau tot şi spuneau tot, alţii, nereeducaţi. Şi a trebuit să ne împrietenim – asta a fost prima fază, a trebuit să ne împrietenim şi să ne destăinuim unul faţă de altul. A fost foarte bine gândită toată povestea. Şi după aceea a trecut la prima fază. Demascarea exterioară – să spui tot, pe cine ai lăsat afară, pe cine mai cunoşti, toate să le expui după ce te bătea. Şi bătaia era îngrozitoare.
Momentul cel mai greu era să treci din victimă să devii tu călău, să devii tu torţionar.
Era îngrozitor – trebuia să spui şi ce nu ştii. Pentru că în timp ce ai stat în pregătire, te-ai destănuit unuia, altuia. Şi dacă nu spuneai tu, trebuia să spună altul, şi altuia îi era frică că ai spus tu, şi spunea şi el. Cine ştie ce poveste spuneam eu: “Despre cutare, ce ştii?”
Dar eu când am fost chemat prima dată la anchetă – în cameră se formase un comitet de patru inşi care conduceau camera şi şeful lor te chema la raport – eu nici nu am apucat să mărturisesc ceva şi zice: „Uite, banditul, că nu vrea să spună!” Şi m-a luat la bătaie! Te întindea pe un prici, alţii se puneau pe tine să te imobilizeze, şi şeful te bătea cu coada măturii sau cu o bâtă, te bătea la tălpi. Era îngrozitor. Bătaia la tălpi este îngrozitoare pentru că te doare aici – te doare în moalele capului.
În două părţi a camerei, pe lung, de o parte și pe alta erau priciuri, paturile de lemn pe care dormeai, şi în fundul camerei erau două vase, un hârdău pentru necesităţi şi altul pentru apă. Şi vărsase apă pe jos şi te punea să alergi. După bătaie, parcă călcai pe sticlă, era îngrozitor. Şi aveai în spate un planton care te tot îndemna să alergi. A fost îngrozitor. Şi după aceea ziua te punea să stai într-un picior, și să faci șmotru, pe jos era mozaic, trebuia să freci, să faci genuflexiuni, fel de fel mişcări care te umileau. A te mişca era bine, dar îţi punea în spate, după ce erai transpirat, un palton, şi pe altul, şi te încărca peste tine, și toţi, hai peste el, şi te sufoca.
Până la urmă – vorbeau despre ateism, unii începuseră să cedeze, să fie convinşi de Ţurcanu.
Ultima întrebare era: „Care mai crede în Dumnezeu?”
Şi dacă ridicai mâna: „Eu mai cred.”
„Banditule, cu tine mai am de lucru!”
Asta era vorba lui Ţurcanu, mai am de lucru cu tine. Dumnezeu nu i-a ajutat. Pentru că îşi dădea seama că încrederea în Dumnezeu era o legătură invizibilă care te determina să nu faci aia, aia… Că altfel cei care nu mai credeau, erau liberi, şi făceau tot felul, băteau, înjurau, schingiuiau de mama focului.
– Cum aţi rezistat?
Ne rugam, pe de o parte. Ce să mai înveţi poezii… Că te ținea în poziţie – de exemplu, pe marginea patului, să stai în poziţia aceasta şi să nu priveşti decât drept înainte, să nu te mişti în dreapta sau stânga, înţepeneai.
În alte cărţi spune că din situaţia asta nu scăpai decât doar cedând sau te omorai. Dar nu puteai să te omori că nu aveau cu ce. Cei care şi-au ascuţit o lingură de exemplu sau au avut cuţit şi şi-au tăiat venele, de exemplu, ca să moară, i-a prins Ţurcanu şi i-a bătut de mama focului.
Dar mai era a treia cale – te bătea până înnebuneai. De exemplu, eu, o bucată de timp nu am mai ştiut de mine. După ce m-a băgat în hârdău am simţit că s-a rupt o coardă, mult timp nu am mai ştiut de mine.
După ce considera că nu mai ai nimic de spus, te băga la demascarea interioară. Trebuia să spui ce ştii de unul, de altul, de toţi din cameră. Şi spuneai ce ştiai. Bătaie îngrozitoare, animalică, ferească Sfântul pe cel care are parte de aşa ceva! Erai chinuit întâi sufleteşti şi după aceea veneau celelalte… Inventai ce să le spui, unii fabulau tot felul de lucruri şi până la urmă se încurcau, erau prinşi şi bătuţi îngrozitor.
„Nu-i aşa că ai ţinut şedințe legionare?” Nu ţineai… Dar erau unii ademeniţi, se retrăgeau în fundul camerei şi mai vorbeau… Erau unii mistici, se retrăgeau în fundul camerei – era un mistic de la Iaşi care era parte călugăr parte laic, dar trăia cu credinţa mai mult decât noi.
Rugăciuni se făceau comune, dar înainte de reeducare, pentru că la reeducare nu te puteai mişca din poziţie, treci în poziţie – şi nu puteai nici să mişti un pic capul, pentru că aveai planton şi imediat te lovea cu bâta în cap.
Ţurcanu se plimba, avea o şubă mare, îl făcea mai voinic, se plimba cu cheile în mână, îl schimba pe unu, pe altul. Îl socoteam Satana întruchipată. Avea o faţă rotundă, o frunte destul de lată, unii zic îngustă, noi o vedeam lată… Era întruchiparea diavolului. Era voinic, faţă de noi… Era mâncare proastă, slabă, ne bucuram că era caldă, era o zamă, noroc cu turtoiul, cărămida care ne hrănea, nu era cât caietul dvs de lat, dar care ne hrănea, şi sugeam la coaja care era neagră, aşa, un deget, şi sugeam la ea.
Disperarea acolo era în permanenţă. În reeducare era în permanenţă. Ne dădeam seama că nu mai e scăpare. Nu mai aveam speranţă. Şi crucea ne-o făceam cu limba în gură. Că dacă te prindea, aoleu, ce bătaie mâncai!
Cum am rezistat? Nici eu nu ştiu. Prin a face pe prostul. În închisoare, unul care se arată prea deştept, dă buzna. Unul mai timid mai retras, e socotit mai ignorant, şi eram mai mult lăsat în pace. Am luat tactica asta. „Nu ştiu, nu ştiu…” Cu „nu ştiu” în braţe am parcurs toată închisoarea. Dar tot m-a prins.
Pentru că eu, după ce am scăpat de la Piteşti, am spus tuturor: „Feriţi-vă de studenţi, ei sunt obligaţi să raporteze tot!” Şi Ţurcanu a spus: „Uite că Nae Purcărea a trecut de tabăra ailaltă.” Deci nu a fost reeducat.
Noi am fost duşi la Canal o parte, iar o parte au fost duşi la Gherla, în anii 50, şi acolo iar, era o atmosferă foarte apăsătoare, nu ştiai cum să te păzeşti, cui să spui, ce să spui.
Canal – Poarta Albă
Şi tocmai atunci aveai de la interne un inspector Teler: „Care are sub 10 ani să plece la Canal!” Care e sănătos… dar ce sănătos? Că noi eram nişte schelete! Ne-au cântărit după Piteşti şi când am ajuns la Canal, s-a uitat comandantul al noi – „Ce-s cu aştia?” Eram nişte stafii. „Bagă-i o lună de zile la grădină.” O lună de zile am lucrat la grădina de zarzavat şi ne-am vitaminizat şi dimineața, fără să ne vadă gardianul, ştergeam un pic ardeiul, ceapă, usturoi, şi altele, ce puteam, şi înfulecam. Înfulecam aşa, cu disperare. După o lună de zile, deja ne-am schimbat, în afară de vitamine, era soare… am socotit nemaipomenit..
Gherla
Şi când am ajuns eu la Gherla, a şi venit frizerul care era informator, să mă întrebe ce zice unul, altul, eu i-am spus că sunt oameni necăjiţi… „Dar ai un student, doctor…” Dar eu l-am prevestit pe ăla. „Fii atent, nu vorbi nimic!” Şi când m-a întrebat, i-am spus: „Domnule, nu ştie nimic.” După aceea, doctorul a rămas unul dintre puţinii mei prieteni care veneau şi îmi băga o bucată de pâine, o bucată de zahăr în buzunar, după ce am ieșit de la Gherla, din izolare (n.red. unde a stat 7 luni pentru că a vorbit despre Pitești). Pentru că, după ce am ieşit de la izolare, la Gherla, toţi se fereau de mine, toţi reeducaţii, bineînţeles, se fereau de mine. Ştiau că nu divulg, că nu sunt reeducat. Normal, erai informator, anormal, era cel care nu dădea informaţii. Aşa am reuşit să trec.
Noi eram la etajul şi sub noi erau celule unde erau izolaţi TBC-iştii care mureau. Bacilul era peste tot. Ori noi, în situaţia aceea, de flămânzi, ne-a aruncat într-o celulă fără nimic, goală, dormeam pe jos. Era în 21 septembrie, era bine când am intrat, dar a trecut timpul, noiembrie, decembrie… Peste 3 luni deja eram TBC-ist, am simţit că mi-e frig, că transpir, că nu mai am poftă de mâncare, simţeam că îmi slăbesc puterile, trebuia toată ziua să te plimbi ca să nu îngheţi. Era un geam de sticlă cu despărţituri multe, un geam de fier, un ochi spart, şi intra frigul. Când a început frigul… nu aveam cu ce să îl acopăr…Eram determinat să mă plimb, celula era mică eram pătrată, cam atîta… Nu am primit nimic (n.red. medicamente).
Când am ieşit m-am dus la doctor: “ Uite, dau sînge! – Ce să îţi dau? Nu am ce!”
Când am reuşit să ies, noroc că a murit Stalin, şi ne-a graţiat pe noi Goiciu, vestitul Goiciu (n.red. Petre Goiciu, comandantul închisorii de la Gherla), de la Gherla. Într-o dimineaţă, zice gardianul: “Faceţi-vă bagajele!” Dar ce bagaje aveam noi? O trăistuţă cu nimica toată. Nişte zdrenţe. Şi am coborât jos.
Când am ieşit, Goiciu a zis: „Care puteţi, mergeţi la muncă.” Şi m-am dus. Era Jubelean care dirija totul – sistemul era acesta – noi făceam tot şi administrația veghea ca să facem bine. Noi ne organizam, aveam şefii noştri, reeducaţi, bineînţeles, care vegheau să meargă totul bine. Jubelean a rezistat cât a rezistat şi apoi a căzut. Zice:
„– Nae, vezi ce ai păţit dacă nu ţi-ai văzut de treabă? – Nu, dumneavoastră aţi vrut să ne omorâţi.
– Hai lasă-mă!”
Pe atunci m-am revoltat puţin faţă de el.
„-Unde vrei să te dau? – Undeva unde nu e praf, că sunt TBC-ist. – La tinichigerie e bine? – Da..”
Şi m-a dat la tinichigerie… Am învăţat să bat tabla, se făceau nişte stropitori, am învăţat. Cum făceam norma, nu ştiu…
Înainte de a termina termenul de pedeapsa de închisoare am fost dus cu duba, nu ştiam unde, m-a lăsat la Codlea, era depozitul Securității.
Acolo e obiceiul când intri de la o închisoare în alta, să te percheziţioneze, să te dezbrace, să te percheziţioneze, dacă nu ai ceva şi m-a ţinut la carantină. Înainte, asista un ofițer, eu nu știam cine e. Și eu aveam, așa, o îndrăzneală – îndrăzneala unui învingător – și noi eram vai de noi, el mă sâcâia – “Ce ești? Student? – Da! – Deci ai fost la Piteşti? – Da! – Şi nu mă cunoşti?”
Nu, că sub Ţurcanu nu mai cunoşteai pe nimeni. Asta era Iagăru, unul din ofițerii politici. Zice: „- Păi, acolo v-ați omorât între voi!” Atâta mi-a trebuit, a pus paie pe foc. M-am revoltat: „ – Cum spui aşa ceva? Noi eram cu cheile în mână sau Ţurcanu, care era omul dvs?” Aflasem ce s-a întâmplat, că era pedepsit şi că a fost împuşcat.
Dar el a raportat la Securitate, și s-a hotărât: „Ăsta nu e de lăsat în libertate, e tot bandit!” Şi în felul acesta m-a luat la Securitate, era colonelul Iacob, m-a mai întrebat, dar deja soarta mea era pecetluită. M-am răzvrătit un pic împotriva lor:”- Tot ce aţi făcut, aţi făcut să ne omorâţi pe noi!”
E o poveste frumoasă, întâlnirea cu Eugenia…
În dubă erau două celule, într-una eram eu şi în alta Eugenia. Şi aud bătăi în uşă, în Morse:
„ – Cine e acolo?” Că am învăţat şi Morse. Spune: „Gica Fuică, merg la Lățeşti (n.red. în Bărăgan, unde au mai fost duși Paul Goma, Adrian Marino, Nicolae Balotă) în domiciliu obligatoriu.” Eu nu știam unde merg. M-a luat cu duba, pe mine m-a lăsat la Codlea.
Şi, apoi, când ajung la Lățeşti (n.red. în 1956), de cine dau acolo? De Gica, cu care ne-am împrietenit, pentru faptul că trăiam într-o comunitate. Şi dacă a fost benefic Lăteștiul, a fost pentru că era o atmosferă nemaipomenită.
La Lățeşti ne-am căsătorit pentru că timpul trecea – vom mai sta, nu, nu ştiam… Am aflat că ni se prelungise domiciliul obligatoriu acolo.
Nunta a fost ca orice nuntă – a fost plăcută, a fost cu tot satul, a fost un butoiaş de vin de vreo 50 de litri, dar nu ne-a ajuns, a trebuit să mai caut vin. Unde găseam şi noi, şi a fost cu de toate. A venit tata, fratele, ne-a cununat doctorul Sonea, care era din Braşov, şi a fost adus în ’57 la Lățeşti am rămas în legătură până a murit.
Am stat la Lățeşti şi apoi a fost dusă la o închisoare de femei, eu la Culmea.
La Lățești am stat până în ‘58 când ne-a arestat din nou şi ne-a dus la Culmea, de frica mişcării din Ungaria. Ne-a luat şi ne-au arestat pe toți – ne-au dus la Culmea în lagăr. Acolo, li s-a spus – „Ăştia sunt nişte bandiţi!” În pază erau şi soldaţi şi gardieni. Ne-au dus la munci agricole. Ne-am revăzut (n.red. cu Gica) după 6 ani, în ‘64.
În închisori cine v-a marcat?
În afară de Ţurcanu, Mărtinuş şi cei care au fost în comitetul de conducere, toţi îmi erau prieteni, eram fraţi acolo, eram într-o frăţie deplină. În afară, sigur, de cei reeducaţi care ne priveau ca bandit, banditul nu era cu ei, era tot bandit.
Am stat cu Petre Ţuţea la un moment dat, la Aiud. Era într-o curte interioară unde erau muncile. El nu lucra, dar și acolo stătea cu scaunul la ușă și începea să povestească dacă îl întreba cineva, dacă ridica cineva o problemă, cum e cu asta, cum e cu asta. El ore întregi povestea, dar nu spunea lucruri banale, ci lucruri care interesau pe toată lumea. Și noi îl ascultam. El trata de exemplu problema catolicismului și a ortodoxiei. Era un creștin ortodox profund, pentru el a avut o evoluție; la început, în tinerețe, el și Petre Pandrea, au fost comuniști, pro-comuniști, pentru că lui Țuțea îi plăcea să îi ajute pe cei săraci. Apoi a fost trimis de Vaida-Voevod în Germania, să își dea doctoratul. Acolo, în Germania, Țuțea a devenit liberal, pentru că așa era moda. Iar Pandrea a rămas tot comunist.
Venit în țară, el a fost director prin minister, dar tendința lui nu era să conducă, ci să creeze. A venit în țară și l-au închis, dar pe un fond puternic creștin. Tot ce face nu este altceva decât de inspirație legionară.
Și el spune: „Dacă la 30 de ani nu ai o carieră, și la 40 de ani nu îți desăvârșești concepția social politică, și nu îți faci o avere, degeaba mai trăiești.” Concepții de-ale lui.
În felul acesta, vorbea, vorbea, se așeza pe un scaun, la soare, și vorbea, vorbea. Până la urmă, un gardian îl trăgea de mânecă – „Bă, sus! Tu nu auzi să vorbești mai încet?” Că era cam tare de urechi și vorbea tare. Dar Țuțea nu a lăsat nimic scris, el a tot vorbit, a tot vorbit. Se ducea la Capșa înainte, cei care îl vedeau, spuneau: „Tăceți, că vorbește Țuțea!” Era numit Socratele României, pe bună dreptate, el a vorbit, alții au ascultat. Și târziu după închisoare a început să vorbească, a apucat Revoluția, dar Revoluția aceasta pentru el a fost scurtă…
La Aiud am stat din ’60 până în ’64, cinci ani. A fost o perioadă grea, pentru că se formaseră comitete care au căutat să te aducă pe drumul cel bun.
…şi eliberarea
A fost ceva banal la eliberare. Spuneau că ne-au protejat de furia poporului. Dar poporul avea o simpatie pentru noi, pentru că tot poporul era în lagărul acesta imens.
Povestește Țuțea că, la eliberare, lumea era binevoitoare, la un moment dat zice Țuțea: „ – Nu am un ban să dau un telefon.” Prințul Ghika spune: ” – Nici eu nu am.” Niște tineri, care au auzit și care și-au dat seama după haine că sunt de la pușcărie, unul dintre ei spune: „Uite, vă dau jumătate din ce am eu, vă dau dvs.” Și a dispărut. Zice Țuțea: „ – Asta e linșajul pe care voia să ni-l facă poporul.”
După ce au plecat toţi din închisoare, colonelul Crăciun (n.red. la Aiud) a spus că trebuie să mai reţină pe o parte din noi pentru a termina o lucrare. În echipa mea era şi episcopul mitropolitul Bartolomeu. Şi am stat până s-a terminat şi apoi ne-a dat pachet şi vorbitor. Primul vorbitor pe care l-am primit la închisoare. Şi am vorbit… Ea se eliberase cu câteva luni înaintea mea şi se dusese la Bârlad, la părinţii ei. Ne-am luat la revedere cu credinţa că peste câteva luni ne vom revedea. Şi aşa a fost. Am regăsit-o la o librărie…
Cel mai greu a fost la Pitești. Dintre celelalte închisori, la Jilava – pentru că într-o cameră unde puteau intra 50 oameni, băgau 200-300 oameni, erau trei rânduri de priciuri, şi dedesubt pe şerpărie erai băgat şi după aceea era umezeala pe care trebuia să o suporţi pentru că Jilava era sub pământ. Dorinţa multora este să rămână Jilava un muzeu și foarte bine face.
Eu am fost cu câțiva ani înainte acasă, că în drum spre Gherla, spre Lătești, l-am rugat pe milițian să se oprească, să îmi iau câte ceva, și atunci am stat de vorbă cu taică-miu, am simțit lipsa mamei. Și lipsa mamei s-a simțit imediat. Pe tata l-am găsit într-o mare liniște, liniștea singurătății. Este greu să fii bătrân. Lipsa soției îți scade orice posibilitate de a mai dori ceva.
Viaţa după închisoare
Am umblat foarte mult, nu am găsit o slujbă. De la forța de muncă m-a repartizat la o hală de aprovizionare pentru materiale de industrie și acolo am stat până am găsit ceva mai bun
Fiicei mele nu i-am povestit nimic, că nu am vrut să o implic. Ea citeşte cartea acuma şi se minunează. Am vrut să o protejez. Că Securitatea … că ne-a dat drumul în 64, mulţumesc! Dar la două-trei luni, eram chemaţi sau venea după noi un agent, ne telefona: vino la camera cutare, ne chestiona – nimicuri, prostii – ultima întrebare era cea mai dificilă – nu vrei să ne ajuţi? Căutau să te facă informator.
Ce le spuneam? Le spuneam ceva, aşa, şi ne lăsau în pace. Pentru că în acelaşi timp ne urmăreau… Aveau informatori, de exemplu, care dădeau tot felul de amănunte care nu existau, pentru că nu ne cunoşteau viaţa noastră intimă, dar le inventau.
Era mai liber în închisoare pentru că acolo nu aveam decât un gând: eliberarea şi păstrarea demnității noastre ca om, şi verticalitatea.
| Vm | P |
După ce am văzut că nu pot să termin facultatea, mi-am adus aminte de cioplitul lingurilor. Am învățat în ’43 la închisoarea de la un călugăr, de la un elev al lui Papacioc la Alba Iulia.
Sculptura – nu era o eliberare, din contra, căutam, aveam dorința ucenicului care voia să învețe, și am învățat, am lucrat. Prima dată a trebuit să fac scara aceasta ca să pot să urc la pod, la mansardă. Și ce mi-a venit mie să fac în stil de pridvor – tot ce vedeți este după o îndelungă chibzuință. Am găsit formula aceasta – treaptă în treaptă – și stâlpii de pridvor. Necesitatea ne-a obligat, și aici, necesitatea ne-a obligat și am făcut scara, care era mai importantă; mi-a luat un an de zile. Apoi colțarul, fără cuie, fără fier, numai din lemn, îmbinările. Apoi patul, scaune, masa, porticul acesta. După aceea a fost nevoie să abandonăm un timp ca să fac sobele.
Poarta am făcut-o târziu, am terminat-o în ’83. Porțile sunt elementele cel mai greu de făcut pentru că necesită cunoștințe. Poarta e făcută din două straturi, unul din brad, un fel de chenar peste care am montat ornamentele de poartă. Poarta se zice că este ferecată, e bătută în cuie. Am avut norocul că meșterul la care lucram avea niște ornamente vechi, balamale, lanțuri. Elementul trebuie să fie un romb – este scos din niște șipci care toate vin îmbinate, trebuie să se îmbine în nuc și feder. Am reușit să o fac. Dar nu îmi plăcea. Nu erau adunate. Și i-am făcut un chenar, cu dinte de lup ca ornament, și imediat s-a schimbat.
Astăzi
Tinerii ar trebui să ia exemplu de la noi și să facă ceva. Adică să trezească în ei forțe creatoare. Eu am încercat la liceu, la mine în sat, să deștept în ei acest sentiment – omul dacă vrea să fie ceva, și dacă vrea ca altul să își scoată pălăria în fața lui, ar trebui să studieze, să învețe, să devină cineva. Și dacă face ceva, să facă nu pentru moment, să facă pentru a fi util societății. Trebuie să învețe ca să devină… Doar o forță creatoare înseamnă ceva, atât pentru el cât și pentru etnia în care trăiește
Regrete
Ce regrete?! Dați-mi ceva mai bun și atunci poate o să mă întreb: ce e mai bun decât să crezi în Dumnezeu și să te jertfești pentru patrie? Ce este mai bun altceva?
Nu îmi pare rău… dacă așa mi-a fost destinul. Ce altceva mai bun în lumea asta, ce concepție mai bună? Omul nu e capabil să se ridice la înălțimea cerințelor. Și așa și noi am încercat prin felul în care am putut, să ajungem la un nivel spiritual.
ROMÂNIA FURATĂ. IPRS Băneasa, cumpărată la preţ de maşină de lux și cu acte false
Zeci de kilometri de conducte, țeavă dezafectată, cabluri pline de cupru, toate numai bune de furat. Peste opt hectare de teren aflate în inima unui complex de vile luxoase de la marginea capitalei, vânate de oportuniștii imobiliari. Atât a mai rămas din IPRS Băneasa.
La un an de la înfiinaţare, în 1960, guvernul Gheorghiu Dej a decis să extindă Uzina Electronica din Bucureşti și a deschis o sucursală în pădurea Băneasa. Noua filială folosea tehnologie de mare precizie pentru a produce piese de radio și semiconductoare. La doi ani de la înființare, sucursala devine independentă și primește numele de Intreprinderea de Piese Radio și Semiconductori Băneasa – IPRS.
„A fost o floare a industriei româneşti. În cei aproximativ 40 de ani de existenţă a IPRS Băneasa, s-au realizat nişte lucruri de excepţie – automatizările industriale, locomotivele electrice. Astea presupuneau semiconductoare de înaltă performanţă. Erau cam scumpe din străinătate. În aceste condiţii practic s-a creat germenul IPRS Băneasa”, spune Iosif Lingvay, fost inginer la IPRS Băneasa.
După doi ani de funcționare, fabrica face primele exporturi către Franța. Conform presei comuniste a vremii, inginerii români au fost atât de inventivi încât au reușit să proiecteze o piesa electronică într-o oră și să o pună în fabricație în mai puțin de o săptamână.
„IPRS Băneasa a fost vârful. Am dezvoltat un institut propriu de cercetare, de dezvoltare ca produs”, spune Ioan Avram, ministru al industriei în perioada comunistă.
Pâna la începutul anilor 80, fabrica a fost într-o ascensiune continua. A ajuns sa aiba peste 6.000 de angajați și nouă secții de producție. Se întindea pe 15 hectare de teren, la marginea pădurii Băneasa de lângă Bucureşti. Piesele fabricate plecau în Asia, Europa Occidentală și în țările blocului comunist.
„În 84, practic nu făceam faţă la ce solicitări aveam pentru Hong Kong de diode redresoare. Dacă pe vremea aia noi eram competitivi pe piaţa Hong Kongului, acuma Hong Kongul invadează lumea cu asemenea componente. Dar eram competitivi. Le cumpărau de la noi. Se puteau face. S-ar putea şi azi”, spune Iosif Lingvay.
IPRS Băneasa a produs și componente pentru industria militară.
„Închipuiţi-vă pe un tanc, închipuiţi-vă într-o uzină. Noi făceam piese. Echipamentul militar îl făcea unitatea specializată în domeniul respectiv”, povestește inginerul.
Inginerii, puși să convingă angajatele să facă copii
În anii 80, din cauza regulilor impuse de comuniști, inginerii de la IPRS Băneasa au fugit în Elveţia, Belgia sau Statele Unite.
„Dacă vă închipuiţi, inclusiv noi, coordonatori de echipe, aveam sarcină ca să convingem personalul feminin să facă copii”, spune Iosif Lingvay.
Constantin Moldovan a fugit în Elevţia în 1981 după ce, timp de zece ani, a lucrat ca inginer la Băneasa.
„Hotărârea am luat-o în interiorul meu în 1976-1977, când Ceauşescu a dat toată puterea securităţii şi organelor de partid”, spune el.
Constantin Moldovan a lucrat peste 30 de ani tot în domeniul electronicii, pentru elvețieni. După revoluție a încercat să își ajute foștii colegi. În anii 2000 le-a povestit patronilor săi despre IPRS Baneasa, iar aceștia au devenit interesați să preia fabrica.
„Firma mea ar fi putut să cumpere, ar fi vrut să cumpere în vremea aia o asemenea fabrică, o parte din ea”, spune inginerul.
A trimis documentația pentru producția unor componente pe care IPRS urma să le fabrice, iar elvețienii – să le cumpere. Afacerea a picat. După 20 de ani de când fugise din țară, Constantin Moldovan și-a dat seama că în România nu se schimbase nimic.
„Când am revăzut IPRS-ul mi-au dat lacrimile. Iar când am văzut cine conduce şi ce se face acolo, am avut impresia (…) că eram într-o şedinţă de partid din anii 70”, povestește el.
În 1991, prin hotrâre de Guvern, fabrica a devenit societate pe acțiuni, SC Băneasa SA. Mai avea 5.000 de angajaţi. Ultima modernizare a fost în 1992, când una dintre cele nouă secții de producție a fost reechipată. De atunci reprezentanții statului au uitat de ea.
Inginerii de la Băneasa au plecat voluntar, s-au pensionat sau au fost restructuraţi de guvernul Văcăroiu. La sfârșitul anilor 90, fabrica nu avea încă datorii, dar, ca să supravieţuiască, vânduse 8.000 de mp de construcţii. Mai avea doar 2.000 de angajați.
Comenzile de pe piaţa internă s-au redus masiv. Reprezentanţii statului au decis că e mai rentabil să importe piese și aparatură electronică decât să le fabrice la Băneasa.
Fabrica avea nevoie de echipamente noi. Conducerea societăţii s-a hotărât să facă retehnologizarea prin contractarea unui credit.
„A venit Iliescu în vizită de lucru la Microelectronica, a venit şi în Băneasa (…) şi a zis domnule, voi aveţi surse la FPS pentru retehnologizare, de ce îi trimiteţi la bancă? Au proiecte, daţi-le bani”, spune Eugen Popa, fost director la IPRS Băneasa.
„Eu nu puteam să iau decizii. I-am trimis spre structurile de stat care să-i ajute într-un fel sau altul”, spune fostul președinte.
Prima încercare de privatizare
Conducerea fabricii nu a mai luat creditul și nici banii promiși pentru tehnologizare nu i-a primit. În 2002, IPRS avea datorii de peste patru milioane de euro.
În 2002, acționarul majoritar, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului a decis privatizarea. În doar un an, fabrica își triplase datoriile.
„Privatizarea a apărut ca o necesitate. Ca să reziste, să subziste unităţile economice”, spune Ion Iliescu.
În ianuarie 2003, APAPS avea primele negocieri cu singura firmă interesată, ELMEFA, din Olanda, care, în final, va fi respinsă.
„S-au verificat documentele.Totul a fost în regulă. Şi peste câteva zile ne-au sunat şi ne-au spus: ştiţi, vă respingem oferta, pentru că documentele nu au fost traduse în limba română din limba engleză. Or nu era nicio condiţie stabilită prin lege sau prin caietul de sarcini”, spune Marius Epure, avocat al ELMEFA Group.
Fabrica a ajuns la Omar Hayssam
Negocierile au fost reluate. Olandezii de la ELMEFA, omul de afaceri Ovidiu Tender și firma Ogharit din Siria au depus oferte.
„Am participat la licitaţie şi am fost scoşi din licitaţie pentru că nu aveam obiectul de activitate şi i-au dat-o lui Hayssam”, spune Ovidiu Tender.
În septembrie 2003, IPRS a fost vândută firmei Ogharit, controlată de omul de afaceri sirian Omar Hayssam, iar ceilalți investitori au fost respinși.
„Am făcut ce am făcut şi am dat-o cetăţeanului care a fugit cu berbecuţii. Sigur că a fost un jaf şi este un jaf cunoscut de toată lumea şi mascat cum e mascat şi astăzi”, spune fostul ministru Ioan Avram.
Conform avocatului investitorilor olandezi, Omar Hayssam avea certitudinea ca va câștiga.
„Hayssam mi-a şi spus de vreo două ori aşa, între patru ochi, după ce s-a terminat procedura de negociere: nu vă bateţi capul, că tot eu am să câştig. Totul este rezolvat şi o să câştig”, spune Marius Epure.
Omar Hayssam a plătit integral 204.854 de euro și trebuia să facă investiții de 2,5 milioane de euro. Nu le-a făcut niciodată.
Vânzare cu acte false
La două luni după ce reprezentanţii statului român îi vânduseră fabrica lui Omar Hayssam, cu preţul unei maşini de lux, investitorii olandezi au descoperit ca firma sirianului a câştigat fabrica cu ajutorul unor acte false. Au depus plângere la Parchetul Naţional Anticorupţie.
„Actele depuse de ei, în limba arabă, erau pe câte o pagină… şi traducerile erau vreo două pagini. Le-am luat în limba arabă, aşa cum le-am primit de la tribunal, şi le-am dus la un birou de traducere pe undeva pe o stradă în Bucureşti. (…) Am văzut că era cu totul altceva”, spune avocatul.
Emil Haţegan, în continuare angajat al AVAS, a semnat din partea statului român contractul de privatizare cu firma lui Omar Hayssam. Refuză să comenteze.
Ulterior, AVAS a precizat că un interviu pe tema privatizării IPRS Băneasa ar putea fi interpretat ca o ingerinţă în justiţie.
DNA anchetează privatizarea IPRS Băneasa. Surse judiciare spun că nouă angajaţi sau foşti angajaţi AVAS ar fi vizaţi.
„Angajaţii AVAS nu făceau decât să studieze oportunitatea ca statul să nu piardă, ca acţionar”, spune Teodor Atanasiu, fost președinte al AVAS.
Dosarul privatizării frauduloase a fabricii IPRS Băneasa s-a plimbat timp de peste zece ani pe la mai multe instituţii, după plângerea firmei olandeze: PNA, DIICOT, Parchetul General, Parchetul Curţii de Apel, Parchetul Judecătoriei Sectorului 1, a ajuns la secţia de poliţie a Sectorului 1, ca mai apoi să se întoarcă la DNA.
Plimbați un deceniu prin instanțele de judecată, olandezii cer acum 10 milioane de euro statului român la CEDO.
În 2004, Ministerul Afacerilor de Externe informa anchetatorii că Ogharit Trading Co, firma lui Omar Hayssam, nu avea dreptul să participe la licitaţie: nu avea obiectul de activitate potrivit şi nici experienţa necesară.
Un an mai târziu, datoriile fabricii se ridicau la 12 milioane de euro.
Cele două milioane şi jumătate de euro care trebuiau investiți în IPRS nu au ajuns niciodată în fabrică. Din acest motiv, AVAS a anulat contractul de privatizare, dar sirienii au dat statul în judecată.
„Rezilierea fără notificare a unui contract de privatizare se face numai în cazul în care cumpărătorul nu-şi achită drepturile băneşti”, spune Mircea Ursache, fost director al AVAS.
Instanțele de judecată au anulat definitiv contractul abia în 2007.
În același an, o firmă de audit, SC Gestaco Business SRL, cere insolvența fabricii pentru o datorie de 17.000 de euro. Cu șapte zile înainte de termenul de judecată, IPRS Băneasa plătește datoria, iar firma de audit renunță la cererea de insolvenţă. Totuși, Ion Stanciu, judecătorul care se ocupa de dosar, a declarat insolvența. Avocaţii IPRS Băneasa au contestat decizia, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel. Magistraţii au decis că judecătorul Ion Stanciu greşise. Au trimis dosarul înapoi la tribunal pentru rejudecare, dar, un an mai târziu, acelaşi judecător a declarat falimentul fostei fabrici. Ion Stanciu a fost arestat în mai 2014 pentru luare de mită şi trafic de influenţă în cazul altor insolvenţe.
Pe lista creditorilor s-au înscris chiar firme în care Omar Hayssam a fost acţionar, dar au fost respinse de la masa credală. Firmele controlate de sirian cereau aproape 700.000 de euro pentru bilete la ordin şi avansuri de numerar.
Chiriaşii de pe platforma industrială au cerut să cumpere terenurile pe care le închiriaseră de la IPRS. Le venea în ajutor o hotărâre de guvern care sprijinea întreprinderile mici şi mijlocii. Procesul în sine a fost tărăgănat, iar chiriaşii purtaţi între instanţele de judecată şi lichidatorul judiciar al fabricii.
Acuzații de mită
„Ne-au dus aşa, ca pe neştiutori. Până la urmă am reuşit, am cumpărat”, spune Milan Peleanu, proprietar de teren la IPRS Băneasa.
Lichidatorul judiciar a fost obligat de instanţă, anul trecut, să vândă un teren de 1800 de mp. Contactat telefonic de reporterii DIGI24, Ion Popescu pare că a uitat ce a vândut de la IPRS Băneasa.
„Eu v-am spus că nu sunt vândute. S-a vândut înainte de deschiderea procedurii de insolvenţă. Luaţi informaţii de la AVAS”, a spus el.
Grecul Vasilis Moustakis a închiriat la începutul anilor 2000 o hală de la IPRS Băneasa. Apoi a cumpărat-o şi a pornit o afacere. Aceasta s-a extins și Vasilis Moustakis avea nevoie de un spaţiu mai mare. A făcut degeaba nenumărate solicitări, chiar şi în instanţă, ca lichidatorul judiciar să îi vândă hale. Revoltat, anul trecut a făcut o plângere penală la DNA care a început urmărirea penală a lichidatorului judiciar Ion Popescu şi a fostului director IPRS Băneasa, Gheorghe Lifu.
Vasilis Moustakis susţine că directorul Gheorghe Lifu i-ar fi cerut 600.000 de euro ca să-l convingă pe lichidatorul judiciar să-i vândă terenurile.
Contactat telefonic de reporterii DIGI 24, Gheorghe Lifu spune că acuzațiile sunt nefondate.
„E o glumă? (…) Să se ducă în instanţă, sau să se ducă unde vrea el cu afirmaţiile astea”, a spus el.
Vasilis Moustakis nu este singurul care spune că fostul director i-a cerut bani. Milan Peleanu a vrut şi el să cumpere terenuri la IPRS Băneasa şi ar fi păţit acelaşi lucru.
Trebuia să mă ajute să cumpăr magazia asta de-aci, cu condiţia să îi fac un cadou. Un cadou important, ceva de aur, un cadou de valoare”, spune el.
Gheorghe Lifu şi lichidatorul judiciar au avut şi alte soluţii financiare pentru IPRS Băneasa. Pe lista creditorilor se afla şi societatea Supreme Estate SRL. Dacă, iniţial, IPRS Băneasa i-a vândut terenurile pe care se aflau chiar birourile directorului, tot IPRS Băneasa le-a închiriat mai apoi.
„Intrarea, clădirea din faţă, propriile birouri le-a vândut, pe urmă a plătit chirie”, spune Milan Peleanu.
Când a intrat în insolvență, IPRS mai avea doar 9,4 de hectare de teren din cele peste 14 din anii 80 şi era evaluată la peste 40 milioane de euro. Deşi lichidatorul judiciar spune că nu a vândut niciciun teren, anul trecut IPRS Băneasa mai avea doar 8,7 de hectare şi era evaluată la sub opt milioane de euro. La un calcul simplu, 7000 de mp din fosta fabrică nu mai există. Nicio evaluare a IPRS Băneasa nu menţionează subteranul plin de ţevi dezafectate şi cabluri electrice, toate bune de valorificat. Ultimele terenuri şi hale au fost scoase la vânzare anul trecut, cu un preţ de 9 milioane de euro. Lichidatorul judiciar ar încasa 10% din valoarea tranzacţiei.
IPRS Băneasa a rămas o amintire în domeniul electronicii și electrotehnicii. Inginerii au emigrat, echipamentele au dispărut, o parte din teren a fost vândut. Fabrica există încă: are datorii de peste șase milioane de euro și două dosare penale. Unul pentru privatizare frauduloasă și unul pentru gestionarea frauduloasă a patrimoniului imobiliar. Ambele s-au realizat cu ajutorul angajaților statului român.
ROMÂNIA FURATĂ. Electroputere Craiova, o privatizare deraiată
ROMÂNIA FURATĂ. Tractorul Brașov – de la uzina de sute de milioane de euro, la fabrica de voturi
În 1925, la Brașov se deschide uzina de avioane IAR. Visul oamenilor de la poalele Tâmpei de a produce mașini zburătoare are însă o viață scurtă, pentru că, după terminarea celui de-al doilea război mondial, o mare parte din utilaje, dar și proiectele bombardierelor și aparatelor de vânatoare sunt luate de ruși. Sunt o parte din prada lor de război. Tot ei îi croiesc un alt viitor uzinei. Decid ca Brașovul trebuie să devină un mare producător de tractoare.
După un an, primul tractor, IAR 22, produs sub licență nemțească, iese pe poarta fabricii, unde muncesc 15.000 din cei 82.000 de locuitori ai Braşovului, adică jumătate din populația aptă de muncă.
Proaspăt proprietar a milioane de hectare de teren în urma naționalizării, Partidul Comunist face prima comandă la Brașov – 5.000 de tractoare, 5.000 de pluguri și 2.000 de semănători. 1946 este și anul în care primul tractor IAR 22 pleacă la export. După numai cinci ani, mașinile agricole de la Brașov ajung în China, India şi Egipt, dar și în Zambia, Rusia, Congo ori Brazilia. Banii câștigați de uzina brașoveană sunt folosiți pentru plata datoriilor externe.
Un tractor la fiecare 9 minute
În 1970, uzina se extinde: casele de pe 10 hectare de teren sunt dărâmate iar, în locul lor, conducerea de partid înalță hale pentru turnarea de aliaje și montează linii pentru macarale imense. Se fac noi angajări. Conducătorii uzinei conving statul că trebuie să investească în cel mai exportat produs românesc pentru a cuceri și piețele europene. Tractorul Brașov cumpără o licență de la Fiat. Se naşte astfel Universal 650, produsul premium al fabricii. „Țării cât mai multe tractoare” nu mai este doar un slogan.
Atât de mare este cererea, încât la fiecare 9 minute pe poarta uzinei de la poalele Tâmpei iese un tractor. Din cei 190.000 de locuitori ai oraşului, 26.000 muncesc acolo. Pentru ei, comuniștii construiesc cartiere de blocuri, policlinică, spital, stație de salvare, cantină și sală de spectacole.
1987 este anul în care muncitorii din Brașov își demonstrează forța socială. Izbucnită la fabrica de autocamioane, revolta care anunța moartea iminentă a comunismului adună în jurul ei lucrătorii de la principalele fabrici din oraș. Oamenii iau în stăpânire străzile și mărșăluiesc către sediul comitetului județean de partid. Scandează lozinci anti-comuniste fără să se gândescă o clipă la consecințe. Au o singură dorință – să scape de Ceaușescu. Alături de protestatari sunt și muncitorii de la Tractorul. Manifestația îi trimite pe brașoveni în istorie, dar le creează și renumele de răzvrătiți. Curajul lor nu este uitat de cei care ajung la putere în România capitalistă.
Necunoașterea rigorilor economiei de piață
În 1990, uzina produce 50.000 de tractoare, anual. Mai mult de jumătate dintre ele sunt destinate exportului. Nimeni nu își imaginează declinul ce are să urmeze. Lovitura vine din Iran, unde ajunge anual 40 la sută din producție. Afacerea considerată extrem de avantajoasă fusese perfectată de Nicolae Ceaușescu și de şahul Mohammad Reza Pahlavi. În schimbul a 20.000 de tractoare, România primea petrol și bumbac. Democratizarea nu este însă pe placul statului persan și înțelegerea pică. În ciuda eforturilor, conducerea uzinei, care nu cunoaște rigorile economiei de piață, nu reușește să găsească alți clienți.
„Așa numitele combinate de utilaj greu erau o invenție din anii 80, și pentru care în mod evident nu exista piață pentru produsele lor”, afirmă Petre Roman, fost prim-ministru.
Fără a mai avea suportul statului pentru negocierea contractelor pentru fabrica, în doar șase ani producția scade de la 50.000 la 6.000 de tractoare. Deși lucrurile nu merg într-o direcție bună, guvernanții îi liniștesc pe angajați. Finanțează găurile fabricii și le promit găsirea unui investitor.
„Prima tentativă de privatizare a fost în 1996 cu New Holland”, își amintește Gheorghe Apostu, fost lider de sinidcat.
„Tentativele de privatizare nu au reușit datorită faptului că erau prea mari datoriile, nimeni nu dorea să cumpere o afacere care, dacă băgai foarte mulți bani în retehnologizare, putea produce un profit care era înghițit pe următorii câțiva ani buni buni, chiar zeci de ani, de datoriile pe care le avea societatea”, spune Teodor Atanasiu, fost președinte al AVAS.
Victor Ciorbea acordă primul credit în 1997
În 1997, în plin scandal la vârful guvernului, când tot mai multe voci cer alegeri anticipate, Guvernul, sub semnatura lui Victor Ciorbea, acordă fabricii un credit de 3,8 milioane de dolari, cu o dobândă de un procent. Condiția este ca banii să fie folosiți pentru retehnologizarea liniilor de productie și cumpărarea de materii prime. Planul arăta că, în total, uzina va fabrica 6.000 de tractoare destinate piețelor din Egipt, Turcia și SUA.
De pe liniile de producție ies însă numai 1.000 de tractoare. în 1998, uzina rămâne fără curent și gaze. E momentul în care angajații și familiile lor nu se mai mulțumesc cu promisiuni și cer fapte. Ies în stradă în speranța că vor declanșa o reacție salvatoare.
Alte credite și proteste în ani electorali
Aparent, protestele își ating scopul. Tractorul primeste încă un credit. De data aceasta de la Guvernul Radu Vasile, care îi dă 3,5 milioane de dolari fără dobândă pentru plata restanțelor la gaz și curent.
Pacea socială durează doar un an. În lipsa contractelor, în 1999, 80 la sută din cei 10.500 de angajați care reușiseră să supraviețuiască celor 10 ani de tranziție sunt trimiși în șomaj tehnic. Oamenii ies în stradă, iar guvernul CDR – condus de Radu Vasile – acordă un alt credit, de 3,2 milioane de dolari. De data aceasta dobânda este de 30 la sută, iar banii trebuie folosiți pentru relansarea producției și plata datoriilor.
Guvernanții promit și un plan pentru salvarea Tractorul, iar angajații se liniștesc. Uzina este împărțită în șase companii – Frimut UTB, Rentcom UTB, Prorem UTB, AWE-HD, MUM-UTB, Scudiver UTB, iar secțiile care nu sunt implicate direct în producția de tractoare sunt scoase la privatizare.
„Privatizarea asta la Tractorul a avut un singur scop: să mai ia din datoriile de la fabrica mamă și să le împingă la aceste făbricuțe, în speranța că fabrica mamă se va putea salva. S-a demonstrat că a fost o gândire foarte proastă. Când s-a cumpărat, s-a cumpărat cu datorii imense. Nu a fost doar MUM-ul meu, a fost și Scudiverul, și Reucomul. Toate au avut același lucru: datorii istorice”, spune Emil Niță, director companie desprinsă din Tractorul Brașov.
Majoritatea firmelor rupte din Tractorul Brașov intră în insolvență, iar statul nu își recuperează datoriile.
Frimut UTB – Rafturi metalice și Grilaje – 700.000 de dolari
Prorem UTB – piese de schimb – 6,4 milioane de dolari
AWE-HD – producția de autovehicule – 2 milioane de dolari
Scudiver UTB – freze de disc – 7,5 milioane de dolari
Datoria crește cu 12.000 de dolari pe zi
Cum relansarea mult dorită e un eșec, în 2000 – an electoral – oamenii ies din nou în stradă. Protestele încetează abia când prim-ministrul Mircea Ciumara șterge 1,7 milioane de dolari din datoriile Tractorul Brașov. Dar muncitorii brașoveni nu se mulțumesc cu atât și ies din nou în stradă. Începutul anilor 2000 conturează ideea că toate ajutoarele de stat date de guverne au fost doar simple paliative. Datoriile Tractorul ajung să crească în fiecare zi cu câte 12.000 de dolari, doar din dobânzi și penalități.
„Tractorul Brașov face parte din marile entități economice ale României, care prin dimensiunile lui, 134 de hectare, 26 de hale, făcea imposibilă gestionarea și realizarea unui profit operațional”, declară Mircea Ursache, fost președinte AVAS.
Pentru a calma furia socială, Guvernul Năstase împrumută fabrica cu 400.000 de dolari bani pentru salarii. Datoriile totale ajung la peste 52 milioane de dolari.
Presiunile din rândul angajaților continuă în anul prelectoral 2003, iar guvernul condus de Adrian Năstase decide că tractoarele produse la Brașov vor beneficia de noi subvenții de 17 milioane de dolari. Guvernul se afișează chiar și cu un investitor: concernul Landini – parte a grupului Fiat.
„Condițiile de acord social au fost îndeplinite, condițiile contractuale au fost îndeplinite, s-a semnat și contractul. Statul român trebuia să îndeplinească niște condiții trecute în contractul de privatizare, anume subvenționarea utilajelor agricole pe o perioadă de cinci ani”, spune fostul lider de sindicat Gheorghe Apostu.
În schimbul datoriilor, statul se angajează să îi subvenționeze pe producătorii agricoli care vor cumpăra tractoare de la Brașov.
Alegerile, aer pentru angajați
„Noi învățam italiană, ne-am oprit cam repede din asta pentru că urma să se finalizeze privatizarea cu Landini, până la sfârșitul anului, pe 31 decembrie. De Crăciun au plecat în Italia, am băut împreună un pahar de șampanie, s-au dus și nu s-a prezentat nimeni din România să semneze privatizarea cu Landini. Era vorba de Guvernul Năstase”, își amintește Ion Bucur Constantinescu, fost director al fabricii.
Greșeala statului e răscumpărată în ochii angajaților înainte de alegerile parlamentare cu un alt împrumut de aproape un million de dolari. Dobânda cerută e de 18,75 la sută. Dar banii sunt folosiți tot pentru salarii. între timp, Guvernul găsește un alt investitor strategic.
„După Fiat s-au purtat discuții foarte avansate cu Daewoo. A existat un moment când blocurile motor, axele cu camere și chiuloasele Daewoo se turnau la Brașov, în Uzina Tractorul. A apărut căderea părții Daewoo Automobile. Au plecat, nu au mai discutat privatizarea cu noi”, mai spune Ion Bucur Constantinescu.
Împrumuturile de la guvern, miză preelectorală
În 2005, angajații ies din nou în stradă și cer bani. Primesc un nou plan de redresare.
„Ideea era să se restâangă activitatea în jur la 30 de hectare, restul să se vândă și din banii aceia să înceapă o activitate nouă, fără datorii, lucru care era fezabil. Nu l-a dorit atunci Guvernul. În 2005 am avut primele discuții în contradictoriu cu Tăriceanu”, spune Nicolae Vlad Popa, senator.
Călin Popescu Tăriceanu vrea să subvenționeze Tractorul Brașov cu 8,7 milioane de dolari, dar ministrul Economiei, Ionuț Popescu, se opune și este schimbat din funcție. Astăzi, fostul ministru, spune că împrumutul avea doar miză preelectorală.
„Tot nu îi mai puteai salva, erau prea în groapă, asta vă spune Ionuț Popescu. Avea dreptate, lucrurile erau deja de vreo zece ani în situație foarte proastă. Când începi să acumulezi datorii și pe urmă începe să vină bulgărele – care se adună cu majorități și penalități – ajungi într-o situație din care iar nu mai poți să ieși”, mai spune Teodor Atanasiu, fost președinte al AVAS.
„Domnul Popescu nu are nicio expertiză în domeniul privatizării, nu cred că poate emite judecăți de valoare”, spune Mircea Ursache, fost președinte AVAS.
Fostul ministru Ionuț Popescu a ieșit din viața publică și nu mai vrea să dea declarații despre disputa cu fostul premier. Nici Călin Popescu Tăriceanu nu mai vrea să-și amintească de Tractorul Brașov.
Discuție reporter Digi24-Călin Popescu Tăriceanu:
„-Un minut vă reţin, despre Tractorul Braşov.
-Nu vorbesc în timp ce merg.
-Despre privatizare vrem să vă întrebăm?
-Ar fi fost bine să fie o privatizare.”
Fără împrumut, pentru binele electoratului din Brașov, statul găsește un alt investitor.
„Alt contract cu care s-a ajuns până aproape de finalizare a fost Mahindra. Am avut negocieri pe vreo patru luni, aici la sediul societății, după care am făcut parte din delegația guvernamentală care a mers în India, să vedem situația de acolo. S-a ajuns la încheierea acordului social. Cred că acolo nu s-a vrut, pentru că ei, nefăcând parte din Europa, vroiau să aibă cap de pod pentru intrarea în UE”, mai spune fostul lider de sindicat Apostu.
Tractorul Brașov, concurența la importuri
Sindicatele dau vina pe firmele din străinătate, despre care spun că nu voiau nici concurență indiană, dar nici românească.
„Cei care importau în România, vedeau în Tractorul, ca în orice firmă cu capital de stat, inamicul principal”, susține Dumitru Costea, președinte Blocul Național Sindical.
După eșuarea privatizării, datoriile acumulate la Tractorul Brașov sunt de 243 de milioane de euro. Cu promisiunea că nu va rămâne fără utilităţi, în ciuda datoriilor imense, în 2007, fabrica lansează o nouă gamă de tractoare. Nu sunt produse decât prototipurile, pentru că fabrica rămâne, din nou, fără current electric, iar angajații ies încă o dată stradă. Speră să aibă câștig de cauză. AVAS decide însă că fabrica nu mai are viitor.
„O vină mare o are Răzvan Orășanu. A dispus sistarea curentului și gazului pentru o datorie de 14 miliarde de lei vechi, era o datorie curentă. Ăsta a fost un motiv. A amenințat salariații din Tractorul că dacă nu vor pleca cu plăți compensatorii, vor pleca fără. Și atunci, i-au speriat pe oameni, oamenii au venit către sindicate și au spus că mai bine să lichideze, pentru că vor să plece cu plăți compensatorii”, spune Gheorghe Apostu.
„Au obținut programe guvernamentale, scutiri de TVA, chiar eu am reușit în 2006 să obțin o scutire de TVA. Am făcut maximul posibil să nu ajungă în faliment, dar totuși când produci și ai o pagubă de 1.000 de euro la fiecare tractor produs nu ai cum să fi profitabil și să reziști”, spune Răzvan Orășanu, fost președinte al AVAS.
În vara lui 2007, în schimbul a 82 de milioane de euro, cele 125 de hectare cu hale pline de tractoare și piese de schimb sunt scoase la vânzare.
„120 de hectare înseamnă 1.200.000 de mp pătrați, iar la vremea respectivă nu era criză, era un boom imobiliar, în Brașov un metru pătrat se vindea cu cel puțin 100 de euro”, subliniază senatorul Nicolae Vlad Popa.
Noul proprietar e SC Flavus Invest SRL București. Compania e deținută de fondul britanic de investiții Centerra Capital Partners, iar pe locul uzinei se anunță ridicarea unui mall, a unui centru commercial și a mai multor blocuri.
„A fost lichidată nejustificat, asta e părerea mea, la fel ca alte multe înterprinderi din economia românească. Au fost mulți neprofeșioniști”, spune Constantin Niță, ministru al Economiei.
La șapte ani distanță de la ultimul tractor produs la Brașov, cei care și-au legat destinele de fabrica de la poalele Tâmpei se uită în urmă și își regretă propriile decizii.
„E o nerealizare a mandatului meu, una majoră, faptul că nu am reușit ca țară să păstrăm această fabrică de tractoare”, declară Răzvan Orășanu.
„Au câștigat în primul rând firmele concurente de afară, au omorât concurența, au câștigat piața”, spune liderul de sindicat.
Lipsește documentația
Dar nu a dispărut numai uzina. În 2014, planurile tractoarelor pentru care România lui Nicolae Ceaușescu a plătit sume importante sunt de negăsit.
„Dacă cineva și-ar dori să reia producția, cred că nu ar mai exista documentația. Nimeni nu știe unde s-ar afla documentația în acest moment. Această documentație a fost un bun național. Nu cred că e pierdută, cred că ea se află pe undeva, dar este foarte greu de recuperat”, susține Emil Niță, directorul unei companii desprinsă din Tractorul Brașov.
Universal 650, produs de un investitor străin
Muncitorii care au făcut istorie la Tractorul și care au prevestit căderea celui mai contestat regim contemporan, după ce șefii le sudaseră porțile și îi sechestraseră în uzină, au pierdut calea succesului în democrație.
Priviți ca adevărate pericole, capabili să dărâme guverne, oamenii care au fabricat un milion și jumătate de tractoare au sfârșit prin a fi învinși. În locul unor soluții economice clare care să facă din uzină un competitor real în economia de piață, toate guvernele României post-decembriste au preferat să își ascundă neputința în spatele împrumuturilor folosite pentru plata salariilor.
Voturile cumpărate înainte de alegeri s-au dovedit otrava care a ucis uzina. Cât de neperformantă este afacerea Tractorul o demonstrează un investitor străin care a deschis la 100 de kilometri distanță de Brașov o fabrică unde produce tocmai tractorul care a făcut istorie la poalele Tâmpei – Universal 650.
„Teroristul” care a intrat intenționat cu mașina în poarta de la Palatul Victoria a fost lichidat, pentru ca scria texte incomode si…DESTIN de poet incomod -Bărbatul împușcat de polițiști era poet. Ce versuri publica în clipele sale de depresie!
:format(jpeg):quality(90)/https://www.gandul.ro/wp-content/uploads/2020/04/gazdac-poza-pe-lat.jpg)
Cunoscut ca bolnav psihic, Alexandru Gâzdac, bărbatul care a fost împușcat mortal, miercuri, de polițiști, după ce i-a atacat cu o foarfecă și chiar i-a rănit pe doi dintre ei, scria poezii pe care le publica de diverse site-uri de profil.
Alexandru Gâzdac a devenit cunoscut în toată țara după ce, în iarna lui 2016, a intrat cu mașina, în mod intenționat, în poarta Palatului Victoria.
Atunci, acesta a explicat că, în realitate, a recurs la acest gest pe motiv că ar fi vrut să demonstreze cât de vulnerabilă este România în eventualitatea unui atac terorist.
Bărbatul a fost supus unui examen psihiatric, iar instanța l-a obligat să urmeze un tratament de specialitate.
Retras în apartamentul deținut de sora sa, în incinta unui hotel din sectorul 1, timp de patru ani Gâzdac nu a mai ieșit cu nimic în evidență. În schimb, acesta avea o activitate intensă pe diverse site-uri culturale, unde publica poezii haiku, un gen de poezie japoneză.
Ultimul text publicat de acesta este compus din trei versuri:
„Nesupunere vie aprinsă,
Se rup barierele firii;
Călcați în picioare destinul.”
Cel mai probabil, versurile lui Gâzdac vorbesc despre faptul că, undeva în lăuntrul său, acesta trăia o răzvrătire continuă împotriva a inevitabilului.
Acesta a murit în mod violent miercuri dimineață, în jurul orei 4.00, după ce paznicul hotelului Monte Carlo, din cartierul Pajura, a anunțat disperat, prin numărul de urgență 112, că un bărbat aproape dezbrăcat, care ar deține un apartament în cadrul hotelului respectiv, încearcă să îl omoare.
La fața locului au ajuns mai mulți polițiști ai Secției 5, care au găsit la fața locului un individ îmbrăcat numai în lenjerie intimă, care agita o foarfecă și o pilă. Extrem de violent, acesta a rănit doi agenți, după care a luat-o la fugă pe scări.
Câteva etaje mai sus, acesta a fost ajuns din urmă și a încercat să lovească din nou, moment în care a fost împușcat, după ce polițiștii au tras șase focuri de armă. Rănit în zona pieptului, Gâzdac a fost transportat la Spitalul de Urgență Elias, însă medicii nu au reușit să-l salveze.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei,dar-se stie ca mortul este…””vinivat””
Pentru ca preotii au nevoie de pomeni pentru animale si de bani (neimpozitabili) pentru haimanale,se calca totul in picioare…Iar vor fi afurisiti oamenii legii. Dosar penal pentru un preot, a chemat lumea la biserica
Parchetul de pe langa Judecatoria Cluj-Napoca a deschis un dosar penal pentru zadarnicirea combaterii bolilor in cazul unui preot care a permis accesul enoriasilor intr-un lacas de cult din Cluj-Napoca.„In data de 22.04.2020, pe rolul Parchetului de pe langa Judecatoria Cluj-Napoca s-a inregistrat dosarul penal nr. 2264/P/2020, dosar in care se desfasoara cercetari in rem sub aspectul savarsirii infractiunii de zadarnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 2 C.pen., constand in aceea ca in zilele de 18.04.2020 si 19.04.2020, o persoana avand calitatea de preot, a permis accesul enoriasilor in incinta locasului de cult, cu ocazia oficierii unor slujbe religioase, nerespectand astfel masurile de prevenire si combatere a infectarii cu virusul SARS-Cov-II, dispuse de autoritati”, se arata intr-un comunicat trimis, miercuri, de Parchetul de pe langa Judecatoria Cluj-Napoca.
In comunicat se precizeaza faptul ca „activitatile procesuale efectuate in cursul urmaririi penale sunt reglementate de Codul de Procedura Penala si au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor si garantiilor procesuale, precum si a prezumtiei de nevinovatie”.
Aici sunt nervii, banii si vietile dumneavoastra : 2.153 de miliardari au mai mulţi bani decât 4,6 miliarde de oameni (adică 60% din populaţia lumii). Asta-i echitate!?
E clar că în lume avem parte de o mare inechitate socială. Conform ONG-ului de caritate Oxfam, ultimele date arată faptul că cei 2.153 de miliardari de pe glob au în prezent mai mulţi bani decât 60% din populaţia mondială. În plus, averea a 1% dintre cei mai bogaţi din lume este mai mult decât dublă faţă de bogăţia cumulată de cei 6,9 miliarde de oameni mai puţin bogaţi, respectiv 92% din populaţia globului, o concentrare care „depăşeşte înţelegerea”.
„Prăpastia între bogaţi şi săraci nu poate fi rezolvată fără politici deliberate de luptă împotriva inegalităţilor. Guvernele trebuie să se asigure că companiile şi cei bogaţi plătesc partea care le revine din impozite”, a declarat un responsabil al ONG-ului Oxfam.
Marea problemă a diferenţei enorme între cei extrem de bogaţi şi restul planetei este dată de nivelul datoriilor globale. Acestea sunt de câteva sute de trilioane de dolari. Atunci când guvernele devin îndatorate faţă de marii creditori internaționali de bani, aceștia sunt obligați să impoziteze populațiile țărilor respective mai mult decât ar plăti altfel pentru împrumuturile lor. Astfel, dobânda acumulată pe astfel de împrumuturi și dependența eternă de aceste instituții pentru a menține liniștea țărilor respective înseamnă că majoritatea guvernelor (și oamenii care sunt guvernaţi) sunt prinși într-un ciclu nesfârșit de datorii și rambursări, din care este practic imposibil să mai scăpăm. Efectul acestui ciclu a contribuit în mod semnificativ la prăpastia tot mai mare dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă și restul lumii.
„Am trecut din mâini în mâini, dar tot am rămas români”. Când România furată e o Românie uitată
Victimele unui context internaţional potrivnic, românii care au rămas în afara graniţelor ţării acum peste 70 de ani visează şi azi la Unire. Românii din Bucovina de Nord şi Basarabia, victimele politicilor de deznaţionalizare, mulţi dintre ei chiar deportaţi în Siberia, au rămas devotaţi ţării lor. Dincoace de Prut, autorităţile române nu par să împărtăşească devotamentul alor noștri.
“Ne iubim ţara străbună, uite aşa, tot aşa
Dulcea nostră Bucovină, uite aşa, tot aşa
Asta-i Bucovina nostră, uite aşa, tot aşa
Noi suntem la noi acasă, uite aşa, tot aşa”.
Sunt versurile pe care le cântă niște copii din Bucovina de Nord.
„Am trecut prin foc şi chin, dar tot am rămas român. Are grijă statul român de noi ori n-are grijă de noi, dar cred că e mai uşor că n-are grijă de noi. Noi suntem români şi mă doare…”, spune Elena Nandriș, primarul din Mahala, comună din Ucraina.
Primărița, la rândul ei, recită:
„Toată lumea are-un neam, numai eu pe nimeni n-am
Cu străini am stat la masă şi cu ei am ospătat
Dar gândindu-mă acasă, pâine-n lacrimi am udat
Fie pâinea cât de rea, tot mai buna-n ţara mea.
Fie pâinea cât de bună, tot mai rea-n ţară străină”.
Recită și lacrimi mari i se rostogolesc pe obraji. „… Cam asta îi… asta îi…”. Atât reușește să spună.
Primărița care le-a promis străbunilor că va păstra satul românesc
Sunt lacrimi de tristeţe, dor, durere şi… speranţă. Elena Nandriş este primăriţă în Mahala, un sat la românesc, la câţiva kilometri de Cernăuţi. Oamenii se mândresc cu originea lor şi fiecare zi, aici, e aici o luptă de păstrare a tradiţiei şi a limbii. Pe uliţele satului se vorbeşte doar româneşte. La intrarea în Primărie, lângă drapeul ucrainean stă steagul satului. Elena Nadriş ar fi vrut să ridice tricolorul, dar autorităţile şi legea i-au tăiat arripile, aşa că a pus tricolorul pe orizontală, cum arăta drapelul românesc în urmă cu 200 de ani, şi l-a numit steagul lor, al mahalenilor.
„Timp de 100 de ani tot am fost. Am fost la austrieci, am fost la români, am fost la ruşi, şi acum suntem la ucrainieni, deci tot ne schimbăm, ştiţi cum este într-o vorbă: Am trecut din mâini în mâini, dar tot am rămas români”, spune Elena Nandriș.
De la an la an, numărul românilor din Bucovina de Nord scade. Pariul pe care primăriţa l-a pus cu ea însăşi şi promisiunea făcută bătrânilor a fost să păstreze satul românesc. Speră ca peste 100 de ani, când un oaspete va merge pe străzi să audă tot româneşte.
În grădiniţele şi şcolile din sat copiii învaţă în română că trebuie să îşi păstreze identitatea şi să se fie mândri de originea lor. Pe lângă materiile din programa ucraineană, cresc învăţând despre Ştefan cel Mare, Ion Creangă sau Mihai Eminescu.
Versurile lui Eminescu, piedică în calea uitării
„Codrule, codruţule,
Ce mai faci drăguţule?
Că de când nu ne-am văzut,
Multă vreme a trecut
Codrule cu râuri line,
Vremea trece, vremea vine.
Tu din tânăr precum eşti,
Tot mereut întinereşti”.
– Da, spuneţi-mi, cine a scris acestă poezie? întreabă profesoara.
– Această poezie a scris-o…
– Cine a scris-o, aţi uitat?
– Această poezie a scris-o Mihai Eminescu.
– Cine este Mihai Eminescu?
– Un scriitor.
– De care?
– Român.
A preferat să facă o grădiniță românească în loc de drumuri
Doar aşa românismul poate fi dus mai departe. Pentru asta, Elena Nandriş a luat o decizie grea pentru comunitatea pe care o conduce. Cu banii strânşi la buget a construit o grădiniţă nouă românească şi a amânat asfaltarea.
Elena Nandriş este la volanul mașinii și conduce pe drumurile din sat:
– Aici încep drumurile mele rele. Şi de aceea tare multă lume, vă daţi seama, peste tot vrea lumea drum bun. Şi eu, anii ăstia, am făcut grădiniţă şi am dat banii la grădiniţă şi am lăsat drumurile, că am luat întâi educaţia copiilor, să educăm copiii şi…, mărturisește primărița.
– Oamenii cred că nu înţeleg asta, doamnă! Îi spune reporterul.
– Păi care înţelege, care nu înţelege, vrea drum, ca fiecare, iese de acasă şi dacă a nimerit într-o groapă, o pomeneşte pe primăriţă şi pe tot neamul ei luat de la început pâna la sfârşit, spune Elena Nandriș.
Cum e să te trezești peste noapte în altă țară?
Rănile româneşti ale mahalenilor sunt vechi şi încă nevindecate. În iunie 1940, România îi era luată Bucovinei de Nord, iar mahalenii ei s-au trezit, peste noapte, într-o altă ţară. Au traversat un proces dur de deznaţionalizare. Sute de săteni au încercat să treacă hotarul în patria-mamă, dar au fost masacraţi de sovietici pe malul Prutului, în apropierea satului Lunca. Până la desfiinţarea Uniunii Sovietice, nu au avut dreptul să vorbească despre aceste crime sau să îşi plângă morţii.
Alte câteva mii de mahaleni au fost deportaţi în Siberia. Aniţa Nandriş a fost printre ei. Mama-eroină a reuşit, în Siberia, timp de 20 de ani, să îşi ţină în viaţă cei trei copii şi să îi aducă înapoi acasă. A scris apoi o carte-document despre ororile trăite. După căderea comunismului, a devenit o legendă, iar de numele ei îşi amintesc mândri toţi bucovinenii.
500 de oameni măcelăriți într-o noapte
Aurora Bujniţă avea doar patru ani când tatăl său a plecat în toiul nopţii de acasă să treacă graniţa în România. Aproape 500 de oameni au fost măcelariţi în acea noapte la Lunca. El a scăpat.
Aurora Bujeniţă, deportată în Siberia, povestește: „Tata a trecut, o avut norocul, Dumnezeu i-a purtat de grijă şi de gând. Înaintea lui a trecut alt băiet tânăr, de 16 ani, dar tata era de-amu de 35, era mai în vârstă, era om voinic aşa, om puternic, dar totuşi anii îs ani. Acela de 16 ani o sărit peste deal şi gata, era dincolo. Şi nu s-o dus… S-o întors înapoi şi a întins mâna: bade Gheorghe, dă mâna, şi tata i-o întins mâna şi el l-a tras şi tata şi-a mai făcut viteză şi a trecut. Şi când o trecut dincolo, pe deasupra tatei o şuierat glontele. El era gata luat la ţintă, ca să împuşte într-însul”.
După câteva săptămâni, sovieticii au dat buzna în casa Aurorei Bujniţă. Mai rămăsese ea cu fratele de un an, mama, bunica şi sora mamei. Au fost urcaţi într-un tren pentru transportul animalelor fără să li se spună unde vor fi duşi.
O lună de mers cu trenul spre infern. Deportarea în Siberia
Aurora Bujeniţă: „Ne-am urcat în vagon, vagonul de vite, nemăturat, nespălat, cum a fost într-însul vite, aşa ca pe vite ne-a împins şi pe noi, care pe unde a putut. Atâţia erau, că nu aveai unde răsufla. O dată în zi ne arunca nişte pâine neagră uscată şi peşte sărat mai mult stricat decât bun.
Când treceam pe undeva şi ploua, mama scotea mâna prin ferestruica acea cu gratie şi ne uda gura”.
După o călătorie de o lună de zile, trenul s-a oprit. Ajunseseră în inima Siberiei unde temperaturile ajungeau şi la minus 50 de grade Celsius. Cei care erau mai în putere erau trimişi la muncă şi primeau 400 de grame de pâine. Copiii şi bătrânii erau lăsaţi să flamânzească până îşi pierdeau puterile şi mureau.
Mărturii cutremurătoare: Voi nu vă puteți închipui ce e aceea foame. Ne repezeam să mâncăm corbi și pești vii
Aurora Bujeniţă, deportată în Siberia: „Corbii, de ger, cădeau jos şi ne repezeam care mai de care să ia corbul acela să îl mănânce. Coji de barabule nespălate, putrede, le puneam direct în gură, oameni buni, voi acum nu credeţi asta, când curăţ amu barabule ca să fac mâncare, cat la cojile acelea cum le mâncam, crude, nespălate, ne-nimic, aşa le mâncam. Ne da apă din mlaştină să bem că din altă parte nu era de nicăieri. Aşa de tare de împuţită era, poate şi lume înecată acolo, poate şi copaci căzuţi şi putreziţi acolo. Acea apă o beam. Când o apropiai aşa de gură aşa avea un miros că începeam a plânge că nu vreau d-asta, vreau de la noi. Şi cât peşte am mâncat crud… crud, ce e foamea, voi nu vă puteţi închipui ceea ce este aceea foame. Îl apucam aşa cu mâna şi îl vâram în gură. Peştele bătea din coadă, dar noi îl mâncam. Foame, foame… flămânzi din cale afară”.
Mama Aurorei stătea nemâncată zile întregi ca să împartă frimiturile de pâine în mod egal pentru copii. Credinţa şi dragostea pentru ei i-a dat puterea de a împinge acest sacrificiu de la o zi la alta.
Aurora Bujeniţă: „Ea nu vâra în gură ca să ne dea nouă. Odată, bunica i-a zis: Anghelino, mai vâră şi tu în gură, dacă tu oi muri, cui i-o rămâne copiii? În ziua aceea când a murit sora mamei, a venit brigadierul să o scoale: scolă-te şi hai la lucru! Încă a îmbrâncit-o aşa pe mătuşa: scoală şi du-te la lucru. Dar ea aşa îi spune: Du-te, Anghelino, tu, că eu îndată m-oi duce. Și acel îndată m-oi duce a fost că ea a murit. Noi credeam că ea nu se scoală să se ducă, că mama lucrează singură şi pentru dânsa, dar ea era moartă. Ce înţelegeam… parcă… e moartă ori e vie ori ce face. Şi a murit şi sora mamei, şi bunica, a rămas mama cu doi copii. Cum i-o fost mamei, cum să vă lămuresc, gândiţi-vă aşa singuri, într-o aşa o depărtare şi aşa un ger şi aşa un frig”.
Sunt lacrimi în ochii Aurorei Bujeniță.
Întoarcerea acasă. „Pământul țării să îl săruți și pentru mine”
După cinci ani de chinuri cumplite, Anghelina şi-a adus copiii teferi acasă.
Aurora Bujeniţă: Şi când am ajuns aici în omăt, şi în nevoie, şi în tăt, să fi văzut atunci cum toţi pe genunchi sărutau pământul. Ştiţi cum o scris George Coşbuc, dar dacă nu ştiţi, să citiţi, zice: „Pământul ţării să îl săruţi şi pentru mine”… pentru cei morţi, pentru fiecare, toţi sărutau pământul, că au ajuns în Mahala, au ajuns în satul lor la cuibul lor, la tăt al lor.
Nu a avut însă parte de linişte. Abuzurile sovieticilor au continuat în fiecare zi. Cu toate astea mahalenii au luptat şi au rămas români, cu încăpăţânarea celui care nu vrea să îşi vândă trecutul.
„Nu avem nevoie de mari ajutoare, vrem măcar atenție”. România îi uită
Acum, când comunismul a trecut şi străduinţa lor de a-şi păstra apartenenţa la neam ar putea fi mai uşoară, simt însă că România îi uită şi îi abandonează puţin câte puţin.
Elena Nandriş, primar Mahala, Ucraina: „Nu avem nevoie de mari ajutoare, la noi lumea e muncitoare şi e bogată, de multe ori le-am spus, vrem măcar atenţie, să nu ne confundaţi cu Moldova, cu toate că câteodată îmi pare că lor le e mai greu decât nouă, la multe sate. Noi suntem aici în apropiere de Cernăuţi şi suntem, şi Polonia nu este departe, şi România este aproape şi lumea noastră muncind strânge, la noi spune, agoniseşte, acasă ca să aibă… mă iertaţi (îi curg lacrimile, caută şerveţele) Asta este. Avem ce avem”.
– Vă simţiţi părăsiţi?
– Şi? Îl doare pe cineva capul că noi suntem părăsiţi? Îmi pare rău să repet, dar mai repet o dată, problemele celui ce se îneacă sunt problemele celui ce se îneacă, dar noi ne zbatem, ştiţi cum, cel care se îneacă se prinde şi de un pai ca să scape, iar noi acum ne luptăm, deci dacă nu luptăm, dacă statul, Guvernul, nu se trezeşte cu legea aceasta ce o băgat-o acum în școală, ne distrug totul. Deci în câțiva ani de zile, ne distrug”.
O lege nedreaptă
Prin noua lege a educaţiei din Ucraina, românii riscă să nu mai poată învăţa în limba maternă.
Vasile Tărâţeanu, preşedinte Centrul Cultural Eudoxiu Hurmuzachi, Cernăuţi: „Şcolile noastre toate vor fi transformate, conform hotărârii, în şcoli cu predarea obiectelor în limba ucraineană, unde noi vom avea ca obiect limba şi literatura română. Situaţia este deosebit de gravă şi nu văd cum am putea să ieşi din acestă zonă când conducerea Ucrainei anume aceasta vrea să obţină şi toate forţele ultranaţionaliste aceasta urmăresc”.
În 1940 în Bucovina de Nord existau 149 de şcoli cu predare în limba română, acum au mai rămas doar 62, iar numărul lor continuă să scadă. În faţa acestei situaţii, statul român pare nepăsător şi fără soluţii.
Cum stau lucrurile în Moldova. Declarații de Unire… și-atât
Trecem graniţa în Moldova şi poposim în satul Parcova, înfrăţit cu satul Mahala din Ucraina. Este prima comună din cele 103 în care Consiliul Local a votat la începutul anului 2018 o Declarație de Unire cu România. Un gest simbolic prin care oamenii din localitate vor să arate şi celor care încă se îndoiesc că sunt români şi îşi văd viitorul alături de fraţii din patria-mamă.
Ludmila Ciolac, localnică din Parcova, Republica Moldova: „A, şi ce, chiar vreţi Unirea? Normal că vrem, cum să nu vrem, asta e viitorul şi fără Unire nu facem nimic, nu mai ieşim din mocirlă. Dar lumea nu înţelege, lume se gândeşte că Uniunea Sovietică a fost şi o să mai fie încă o dată, dar nu”.
Pe o plăcuţă în faţa primăriei găsim logo-ul Anului Centenar. În holul clădirii, sub portretul lui Mihai Eminescu, stă o hartă a României Mari. Pe mese sunt întinse multe pliante cu informaţii despre Centenar, astfel încât oricine intră în Primărie să le poată lua.
„Încă de la bunei cunosc că sunt român”
Primarul Marcel Snegur trăieşte şi respiră româneşte. Peste tot prin biroul său vezi simboluri româneşti.
„Această flacără mi-au adus-o tinerii Moldovei care au mers pe jos într-un marş de la Alba-Iulia până la Chişinău. Ca prima localitate declarantă de Unire, au venit la noi în ospeţie, ne-au înmânat această flacără a Unirii ca să o păstrăm aici în Primărie, ne-au onorat cu actul Unirii şi cu acest tricolor care îl păstrăm cu drag”, explică Marcel Snegur, primarul din Parcova.
Marcel Snegur: „Încă de la bunei cunosc că suntem români, avem aceleaşi tradiţii, obiceiuri, vorbim aceeaşi limbă română şi am fost răpiţi într-o noapte de la ţara-mamă şi de ce nu noi să facem această reunificare cu ţara, că timpul trece, dar ne dorim acasă, ne dorim o viaţă alături de fraţii noştri, ne dorim o viaţă decentă, ca copiii noştrii să trăiască civiliazată, europeană”.
„Se făceau că ne aud”
Are însă şi o amărăciune. Se întâmplă prea puţine lucururi concrete care să-i întoarcă pe scepticii din Moldova cu faţa către România. Înfrăţirile între localităţi, vizitele făcute în patria-mamă, festivalurile şi evenimentele culturale organizate pe ambele maluri ale Prutului nu sunt de ajuns.
Marcel Snegur, primar Parcova, Republica Moldova: „De nenumărate ori am bătut şi la uşa Parlamentului României, am discutat cu demnitarii din Parlamentul României, din Senat, din Guvern, se făceau că ne aud, dar pe o ureche intra şi pe alta ieşea şi nicio activitate, nicio acţiune concretă ca să, nu noi să simţim primarii, dar sătenii, localităţile, să simtă că statul român face ceva paşi concreţi”.
Şi în localitatea Bardar situată la câţiva kilometri de Chişinău, Consiliul Local a votat anul trecut Declaraţia de Unire cu România.
Mihail Tonu, viceprimar Bardar, Republica Moldova: „În anul Centenar am vrut să facem acest gest. Consiliul la prima propunere a fost unanim, fiindcă chiar dacă avem coloratură politică diferită, cetăţenii sunt conştienţi de faptul că suntem ceea ce suntem, suntem români, nu se schimbă peste noapte acest lucru, chiar dacă au trecut zeci de ani de comunism, rădăcinile au rămas aceleaşi, buneii la toţi ne-au spus care au fost realităţile până în 40.”
„Măcar să ajungem la un nivel ca România”
În centrul satului, într-un container, funcţionează un magazin de fructe şi legume. Aici o găsim pe Lidia Nichifor. Munceşte ca vânzătoare şi visează cu ochii deschişi la România în speranţa unei vieţi mai bune. Fiica sa a ales să îşi facă paşaport românesc, iar acum munceşte în Germania. Nu toată familia, însă, simte româneşte.
Lidia Nichifor, vânzătoare: „Eu am o soră şi de câte ori mă întâlnesc cu dânsa de atâtea ori mă contrazic. Ea mereu e cu comuniştii, eu…, măcar că suntem surori, eu sunt tot de la nordul Moldovei, ei pentru comunişti, eu mereu am fost pentru Unire, pentru România. Sunt păreri învechite, de cândva, că cu comuniştii am trăit bine şi ei aşa socot că asta e viaţa de mai departe, dar viaţa trebuie să meargă înainte, nu înapoi, dacă au fost cândva socialişti, comunişti, ruşi, d-apăi ce, tot aşa?…”
În Bardar, ca de altfel în toată ţara traiul nu este uşor. Mulţi dintre tineri au plecat deja sa muncească în România sau, mai departe, în Occident. Alţii se pregătesc să o facă.
„Sunt clasa a IX-a, iar după ce termin gimnaziul intenționez să plec să studiez mai departe în România pentru că nu pot să spun că văd un viitor în Moldova”, spune o tânără.
„Dacă nu sunt oameni competenţi să ne conducă republica noastră, noi sperăm să fie măcar din România, să ajungem şi noi la un nivel ca în România, nu sperăm la ceva mai mult”, spune o femeie.
Strategie cu ținte greșite
Viceprimarul din sat spune că de-a lungul timpului a primit ceva ajutoare, chiar şi financiare, din partea statului român. Doar că strategia autorităţilor de la Bucureşti este ţintită greşit.
Mihail Tonu, viceprimar Bardar: „Autorităţile române se stăruie să convingă persoanele care sunt antiromâne că le pot ajuta cu ceva, dar se neglijează localităţile şi populaţia care este deja proromânească. Probabil că ar fi mult mai corect să stimulăm acolo unde deja flacăra arde, să o facem să ardă mult mai viu ca să îi facem invidioşi pe ceilalţi care ori au ochii închişi ori mintea deja….”
Vasile Şoimaru locuieşte în Chişinău. De profesie economist, a fost vicerector al Academiei de Studii Economice şi de două ori deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Este unul dintre cei care a semnat Declaraţia de Independenţă în martie 1992.
Vasile Şoimaru, fost deputat: „Parcă aş avea o datorie faţă de înaintaşii noştri de la 1918 care au fost atât de măreţi, atât de importanţi oameni şi atât de deştepţi oameni şi atât de buni români au fost atuncea şi cât de tare ne-am şters noi pe parcurs, prin câte a trecut sărmanul aista neam românesc al nostru şi tot mai puţin şi mai puţin rămâne”.
Dansuri, veselie, discotecă și o excursie
Pasionat de fotografie Vasile Şoimaru a bătut în lung şi în lat toate regiunile istorice din jurul României. A publicat apoi un volum cu viaţa în imagini a românilor care trăiesc acolo. Ştie că Moldova este acum profund divizată aşa că oamenii au nevoie de simboluri puternice şi strategii concrete pentru a se apropia de România.
Vasile Şoimaru, fost deputat: „Ar fi trebuit, în primul rând, să vedem un conducător al statului român aici. Dacă nu pe toţi odată, măcar pe rând să vină, că nu se prea împacă, lucrul ăsta trebuia să îl vedem. Au fost vremuri când veneau, erau vremuri mai cumplite, a fost război, şi veneau. Uite că acum nu îi vedem”.
Sergiu Matveev, decanul Facultăţii de Istorie, Chişinău: „Cu regret, în afară de dansuri, veselie, discotecă şi o excursie, nu s-a făcut nimic. Părerea mea e că ar fi trebuit făcute nişte locuri de muncă, nişte fabrici, nişte investiţii în lucru real care să aducă bani, dar se preferă de a merge pe muzică şi dansuri care, se dansează, se serveşte un pahar cu vin şi fiecare se întoarce la problemele lui curente…Companiile mari sunt controlate de bussinesul rusesc în mod special şi atunci consideră că salariul care îl menţine în viaţă vine de la compania rusească. În partea aia, am mers, ne-am odihnit, totul bine, frumos, ne-am întors înapoi”.
Românii uitați din Bulgaria
La sud de Dunăre, românii din Bulgaria se plâng că au fost abandonaţi cu totul de statul român şi că sunt supuşi unui proces intens de asimilare de către autorităţile bulgare.
Ivo Gheorghiev, preşedinte UERB: „Copiii, tinerii nu mai învaţă româneşte şi vină pentru asta are statul bulgar, pentru că nu ne-a asigurat învăţarea ca limbă maternă, la fel şi statul român, pentru că adeseori am fost abandonaţi de politicienii de la Bucureşti, vorbesc de la perioada comunistă până în zilele de astăzi şi adeseori am primit nişte frimituri din partea statului român ca să facem ceva care aici era imposibil, să ne luptăm cu statul bulgar”.
Ivo Gheorghiev este preşedintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria. Acum locuieşte în Vidin. Este medic şi de 15 ani se luptă cu statul bulgar ca românii să fie recunoscuţi drept o minoritate. Copiii nu au dreptul să înveţe în limba maternă, iar la biserică, chiar şi în localităţile unde sunt preponderent români, slujbele se ţin în limba bulgară.
„De la București ne făceau să ne luptăm unul împotriva altuia”
Ivo Gheorghiev, preşedinte UERB: „Vedem o ostilitate destul de mare faţă de noi care vrem şi dorim să ne păstrăm limba cultura şi tradiţiile, deci nimica alta. De la Bucureşti ne făceau să ne luptăm împotriva unul la altul aici ca să ne poată minţi cu frimiturile”
Alături de soţia sa şi alţi câţiva români au impovizat un soi de şcoli private de limba română. Tinerii care vor să înveţe limba maternă fie merg acasă la doi profesori, fie la sediul Uniunii unde sunt şcoliţi de soţia medicului, Lucia Gheorghiev.
Lucia Gheorghiev: „Îi învăţ de când am venit aici, pentru că erau cu o română cam veche şi eu nu mă înţelegeam cu ei, îmi vorbeau cu cuvinte introduse din limba bulgară şi le spuneam, păi voi nu vorbiţi corect româneşte. Păi, zice, n-are care să ne înveţe şi aşa avenit iniţiativa să îi învăţ limba română şi cu alţi profesori”.
Tinerii nu mai vorbesc românește nici acasă
Chiar dacă sunt din familii de români, copiii şi tinerii nu mai vorbesc româneşte nici măcar acasă. În timpul liceului unii dintre ei îşi dau seama că vor să îşi continue studiile în România aşa că încep să înveţe limba. Jennifer a vizitat România şi i-a plăcut atât de mult, încât a ales să îşi facă şi un tatuaj în limba română: „Uită trecutul, dar niciodată nu uita lecţia”.
Jennifer Tsvetkova: Înţeleg, nu pot să vorbesc. Eu vin aici să… învăţ româneşte.
– De ce vrei să înveţi?
– Vreau să învăţ în România, vreau să învăţ farmacie în România”
După pierderea Cadrilaterului a avut loc un schimb de populaţie astfel încât românii din această regiune aproape că au dispărut complet.
Ca si pentru alti calai,hoti,tortionari si descurcareti- Pensie specială de 1.400 euro pentru Nicolicea, „tatăl” legii care a eliberat criminali și violatori
Niciun alt deputat nu s-a bătut pentru eliberarea infractorilor din pușcării așa cum a făcut-o deputatul PSD, Eugen Nicolicea
Potrivit declarației de avere din iunie 2019, deputatul PSD Eugen Nicolicea a încasat în 2018 o pensie plus „indemnizații” (probabil că acesta se referă la pensia specială pe care o primește în calitate de parlamentar) în valoarea totală de 74.184 de lei (peste 1.370 de euro pe lună).
În 2016, la rubrica „pensie plus indemnizație” el declarase o sumă de doar 27.636, ceea ce arată că aceste venituri aproape că s-au triplat în ultimii doi ani. Pensionarul Nicolicea are doar 63 de ani.
Citește și: Cine sunt politicienii care au votat pentru Recursul compensatoriu
Nicolicea se află la cel de-al șaptelea mandat de parlamentar. El a câștigat, ca parlamentar, suma de 133.000 de lei. Nicolicea a fost unul dintre membri Comisiei Juridice din Camera Deputaților care a promovat și apărat cu toate puterile Legea recursului compensatoriu care a eliberat, înainte de termen, mii de infractori care, ulterior, au recidivat.
„Aşa cum a fost modificată, nu face altceva decât să respecte Decizia CEDO, în cazul Mursic contra Croaţiei, în care sunt definite condiţiile inumane de tratament… Cert este că nu s-a întâmplat altceva la comisie decât că s-a pus în aplicare Decizia CEDO, o chestiune tehnică făcută de jurişti care-şi respectă meseria”, spunea Nicolicea pe 8 mai 2017 apărând recursul compensatoriu.
Ulterior, peste 7.000 de violatori, criminali și tâlhari au fost eliberați grație Legii recursului compensatoriu. Unii au recidivat.
Transnistria ar putea fi „un experiment de laborator” pentru o soluție de compromis între Rusia și Occident
Președintele Maia Sandu și noua guvernare trebuie să se aștepte la un test iminent din partea Rusiei, sugerează analistul occidental Vladimir Socor, comentând vizita lui Dmitri Kozak la Chișinău. Responsabilul de la Kremlin pentru spaţiul post sovietic și conflictele îngheţate a avut o simplă întrevedere cu Maia Sandu, într-un format foarte restrâns. O vizită de „tatonare”, al cărei scop rămâne de văzut în continuare în cooperarea moldo-rusă, consideră analistul.
Vladimir Socor: „Dl Kozak a dorit, desigur, să testeze noua conducere a Republicii Moldova, pe președintă și personalitățile cele mai importante din guvern.”
Europa Liberă: În ce se sens să-i testeze?
Vladimir Socor: „Kozak a dorit, desigur, din însărcinarea președintelui Vladimir Putin, să testeze noua conducere de stat. Republica Moldova nu este o prioritate pe agenda de politică externă a Rusiei. Totuși, Kremlinul ar dori să inițieze în Republica Moldova un experiment pentru o soluție de reconciliere a intereselor Rusiei și intereselor occidentale în una dintre țările situate între Europa și Rusia.
Kozak după întâlnirea cu Maia Sandu: „Vom fi prieteni în mod sigur și vom colabora”
Și în Europa, și în Rusia multora li se pare că în Republica Moldova conflictul din Transnistria ar fi mai lesne de rezolvat decât conflictele de pe teritoriile Georgiei sau Ucrainei și de aceea conflictul din Transnistria ar putea servi drept un experiment de laborator pentru o soluție de compromis între Rusia și Occident.
Eu cred că acesta este cel mai important dintre interesele Rusiei în Republica Moldova, altfel interesul geopolitic al Rusiei în Republica Moldova este foarte mic. Dintre toate țările din Parteneriatul Estic al Uniunii Europene, Republica Moldova prezintă cea mai mică valoare geopolitică pentru Rusia în virtutea geografiei specifice a Republicii Moldova.
Moldova prezintă cea mai mică valoare geopolitică pentru Rusia…
De asemenea, Republica Moldova nu are hotar comun cu Rusia. Acesta a fost un mare avantaj cu care Republica Moldova a pornit la drum din 1991 încoace. Neavând hotar comun cu Rusia, Republica Moldova putea să se dedice în liniște reformelor interne și a fost o mare șansă pe care Republica Moldova a ratat-o până acum.
Am încredere că noua conducere a Republicii Moldova, în frunte cu Maia Sandu, va reuși să recupereze acest handicap, dar va avea nevoie de câțiva ani în acest scop. Iar în acești câțiva ani, Republica Moldova are nevoie de liniște pentru a se concentra asupra reformelor interne. De aceea, din punctul de vedere al Republicii Moldova, problema Transnistriei nu reprezintă o prioritate de vârf.”
Victor Chirilă (APE): „O mare parte din R. Moldova este în sfera de influență a Rusiei”
Europa Liberă: Nici pentru Chișinău, nici pentru Moscova, s-ar părea că nu ar reprezenta o prioritate. Și totuși, faptul că atât de rapid a fost primit de dna președintă Sandu, receptivitatea autorităților de la Chișinău ar demonstra că există un interes mare pentru a demara dialogul moldo-rus și ar putea să ajungă Maia Sandu în vizită la Moscova, întâlnindu-se cu omologul său, Vladimir Putin?
Vladimir Socor: „Desigur, dl Kozak a spus acest lucru explicit în briefingul său. Discuțiile vor începe la nivel ministerial, conform expresiei dlui Kozak, „discuțiile vor începe imediat la nivel ministerial”, iar dacă se ajunge la înțelegeri la acest nivel, spune Kozak, desigur va avea loc o întâlnire între președinții Putin și Sandu.
Rusia dorește să lase problemele în suspensie pentru a le folosi ca instrument de șantaj…
Din punctul de vedere al Chișinăului, ar trebui să discute chestiuni nepolitice, chestiuni strict economice în interesul Republicii Moldova. Această agendă economică a fost deja prezentată de către președinta Sandu și de către guvern, ea include accesul produselor moldovenești pe piața alimentară a Rusiei, certitudini privitoare la statutul gastarbeiterilor moldoveni în Rusia și protecția lor legală și socială și contractul referitor la gaz.
În privința gazului natural nu am văzut să se fi discutat problema datoriilor Transnistriei pe care Rusia i le atribuie Chișinăului. Aceasta este o problemă care trebuie rezolvată. Probabil nu va fi rezolvată imediat, problema aceasta durează de ani de zile, fără soluție, iar Rusiei îi convine această situație de ambiguitate.
Rusia nu dorește să rezolve probleme, Rusia dorește, dimpotrivă, să lase problemele în suspensie pentru a folosi aceste probleme ca instrument de șantaj.”
Europa Liberă: Ziceți că acum cele două părți trebuie să se focuseze mai mult pe cooperarea comercial-economică, dar asta ar însemna că demnitarii de la Chișinău nu mai trebuie să ceară retragerea armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, să amintească Moscovei că actuala misiune de pacificare nu mai corespunde realităților. Aceste subiecte pot fi abandonate?
Vladimir Socor: „Eu nu văd nicio corelație între agenda economică, pe de o parte, și problema trupelor rusești din Transnistria, pe de altă parte. Rezolvarea politică a problemei Transnistriei nu va putea în niciun caz avea loc în viitorul apropiat, sigur nu în următorii 4 ani, adică nu în acest termen al președinției dnei Sandu și în acest termen al legislativului.
Rezolvarea politică a problemei Transnistriei nu va putea avea loc în următorii 4 ani…
Am mai spus și cu alte ocazii, Republica Moldova nu este pregătită să reabsoarbă Transnistria în această fază. Întâi trebuie să avem domnia legii în Republica Moldova, statul trebuie reconstruit din temelie, dna Maia Sandu a preluat o ruină de stat, el trebuie reconstruit din temelie. Va fi necesar, cel puțin, un termen prezidențial și, cel puțin, un termen legislativ, timp în care rezolvarea politică a problemei Transnistriei trebuie să fie amânată.
Pe de altă parte, aceasta nu înseamnă că timpul respectiv trebuie irosit, mai ales că există riscul ca Republica Moldova să fie supusă unor presiuni de a face noi cedări în procesul așa-numiților „pași mici”.
„Avem posibilitatea să schimbăm variabila economică a acestui conflict”
Deci, perioada aceasta, până când va deveni posibilă rezolvarea politică a problemei Transnistriei, trebuie folosită pentru a nu permite știrbirea în continuare a suveranității Republicii Moldova în privința Transnistriei. Acest titlu de suveranitate trebuie păstrat neștirbit atât din punct de vedere juridic, cât și din punct de vedere practic. Procesul așa-numiților „pași mici” era menit să știrbească prerogativele și titlurile suverane ale Republicii Moldova în Transnistria. De aceea acest proces trebuie oprit. Și dna Sandu a spus că are rezerve foarte mari față de acest proces.
Guvernele de până acum nu au întreprins nimic pentru a avansa retragerea trupelor rusești…
În afară de aceasta, Republica Moldova are obligația de a cere în continuare retragerea trupelor rusești de pe teritoriul Republicii Moldova și înlocuirea trupelor rusești cu o operațiune internațională. Și guvernele de până acum au cerut aceste lucruri, dar guvernele de până acum nu au întreprins nimic pentru a avansa un asemenea proces. Guvernele de până acum s-au mulțumit să vorbească despre acest proces fără consecințe practice.
Republica Moldova trebuie să inițieze niște pași concreți și să ceară unui for internațional, probabil Uniunii Europene, să purceadă la pregătiri pentru un contingent civil de observatori care să înlocuiască trupele rusești.”
Europa Liberă: După două ore de discuție cu Maia Sandu, Dmitri Kozak a avut alte două ore de discuție cu fruntașii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, cu Igor Dodon și Vladimir Voronin. El s-a văzut și cu opoziția, mai ales că în presa de la Chișinău unii experți au spus că Vladimir Putin nu ar fi persoana care să-și abandoneze sateliții.
Vladimir Socor: „Dl Putin nu a conlucrat cu Voronin, dl Putin a conlucrat cu Dodon. Dar Kremlinul l-a abandonat pe Dodon și Partidul Socialiștilor la ultimele alegeri parlamentare și la ultimele alegeri prezidențiale. Kremlinul putea să facă foarte mult pentru a susține și Partidul Socialiștilor, și pe Dodon, dar nu a făcut mai nimic. Kremlinul s-a arătat complet indiferent. Și eu cred că la Kremlin există un sentiment de oboseală și de lehamete față de Dodon, care s-a dovedit un politician complet netalentat și nu a îndeplinit așteptările Kremlinului. Iar Partidul Socialiștilor este un partid atât de învechit, un partid fără speranță din punctul de vedere al intereselor Rusiei în Republica Moldova.
Rusia, practic, nu are instrumente în Republica Moldova, e obligată să lucreze cu guvernul existent…
Pentru a-și urmări interesele limitate despre care am vorbit adineaori, Kremlinul va încerca să lucreze cu actuala conducere. Kremlinul a spus acest lucru și înaintea alegerilor, l-a repetat și după alegeri. Rusia, practic, nu are instrumente în Republica Moldova, e obligată să lucreze cu guvernul existent, ceea ce Rusia a și spus.
Unde sunt instrumentele Rusiei în Republica Moldova? Rusia nu dispune de un partid credibil. Partidul Socialiștilor este străvechi. Rusia nu dispune de o rețea de organizații neguvernamentale în Republica Moldova. Rețeaua de organizații guvernamentale cu orientare pro-occidentală este una foarte mare și foarte activă. Nimic asemănător din partea Rusiei în Republica Moldova. Unde vedeți organizații realmente neguvernamentale sau pretins neguvernamentale pro-rusești? Nu există!”
Ion Tăbârță: „Nu trebuie să fim naivi și să credem că forțele oligarhice vor ceda cu una, cu două”
Europa Liberă: Dar Dvs. ați reținut și declarația pe care a făcut-o Igor Dodon, spunând că el a avut mai multe întrevederi cu dl Kozak în ultimele 30 de zile și posibil să mai aibă în viitor?
Vladimir Socor: „Declarația lui Dodon este foarte vagă, el nu precizează nimic, nu spune când s-a întâlnit cu Kozak, unde s-a întâlnit, ce au discutat…”
Europa Liberă: Păi a fost la Moscova de nenumărate ori în ultimul timp, de când au avut loc alegeri parlamentare anticipate…
Vladimir Socor: „Da, dar nu știm ce a făcut. Știm că a fost primit de Kozak într-o cămăruță a Kremlinului. Și fotografia care a fost publicată sublinia tocmai statutul modest al lui Dodon în ochii Kremlinului.
Dodon este o lămâie stoarsă aruncată de Kremlin după ce l-a folosit și l-a epuizat…
S-a întâlnit cu dl Kozak într-o cămăruță, nu s-a mai întâlnit cu Putin în sala aceea în care se întâlnea cu regularitate cu Putin, în sala aceea a Kremlinului împodobită cu statui, sală rezervată demnitarilor străini. Pe scurt, Dodon este o lămâie stoarsă aruncată de Kremlin după ce l-a folosit și l-a epuizat.”
Europa Liberă: Și acum o s-o citez și pe Maia Sandu, care după acea întrevedere a reiterat poziția Republicii Moldova în vederea relansării unui dialog pragmatic și constructiv, care să fie în interesul cetățenilor Republicii Moldova, că a discutat mai multe subiecte importante de pe agenda bilaterală, inclusiv problema exporturilor produselor agricole moldovenești pe piața rusă și noul contract de livrare a gazelor naturale pentru Republica Moldova. Acest dezgheț al dialogului la nivel înalt între Chișinău și Moscova cum poate fi înțeles și văzut de la Kiev, de la Tbilisi?
Vladimir Socor: „Unul dintre scopurile vizitei lui Kozak și, în general, un obiectiv de politică al Rusiei în Republica Moldova este de a scinda solidaritatea între Ucraina, Georgia și Republica Moldova în ceea ce privește abordarea conflictelor întreținute de Rusia.
Rusia dorește să scindeze acest front format de către cele trei țări, iar frontul nu este unul solid, e unul destul de fragil. Atât la Kiev, cât și la Tbilisi, cât și la Chișinău predomină abordarea din punctul de vedere al interesului statului respectiv, care pare mai importantă decât solidaritatea între cele trei state. Chișinăul, Tbilisi și Kievul vor aborda conflictul lor cu Rusia din punctul de vedere al interesului fiecărui stat în parte, iar solidaritatea lor va fi la nivelul celui mai mic numitor comun.”
-
Valentina Ursu
Ne transformăm în roboți? O sută de mii de oameni și-au implantat cipuri pentru a-și îmbunătăți viața
Sătul să mai aștepte Darwinist alte milioane de ani, omul s-a apucat recent să–și bricoleze propria evoluție. Potrivit statisticilor, există aproape 100.000 de oameni care și-au implatat cipuri pentru a-și îmbunătăți viața. Discuțiile legate de etică nu îi sperie deloc pe oamenii de afaceri, iar un antreprenor precum Elon Musk de la Tesla susține deja că oamenii trebuie să devină cyborgi pentru a rămâne relevanți.Acest articol a apărut în numărul 52 (5 – 18 noiembrie) al revistei NewMoney Patrick Kramer înfige un ac în mâna clientului, îi injectează sub piele un microcip de dimensiunile unui bob de orez. „Acum sunteți un cyborg“, spune, zâmbind, după ce lipește un plasture pe mica incizie făcută între degetul mare și index. Planul brazilianului de 34 de ani este de a folosi cipuri pentru a stoca o carte de vizită digital a fiecărui client. Pe modelul cipurilor implantate milioanelor de pisici, câini sau altor animale domestice.
Kramer este CEO al Digiwell, un startup din Hamburg în ceea ce unii numesc hacking-ul corpului uman (NB! cuvântul hacker este folosit de data aceasta cu sensul său originar de expert care rezolvă o problemă cu ajutorul computerului, n.r.). Altfel spus, tehnologie digitală implantată în corpul uman. Kramer susține că a implantat circa 2.000 de astfel de cipuri în ultimele 18 luni și chiar el are trei implantate în mâini – unul pentru a deschide ușa la birou, unul pentru stocarea datelor medicale și unul prin care împărtășește cu alții datele personale de contact.
CITEȘTE SICYBER-BRICOLAJ. Digiwell este una dintre puținele companii care oferă astfel de servicii, iar partizanii biohacking-ului estimează că există circa 100.000 de cyborgi în lume la acest moment. „Întrebarea nu este dacă ai microcip implantat în corp, ci mai degrabă câți“, spune Kramer.
Firma de cercetare Gartner estimează că biohacking-ul de tip DIY, un soi de cyberbricolaj, este unul dintre cele cinci trenduri tehnologice, alături de inteligență artificială sau blockchain, având potențialul de a schimba din temelie modelele de business așa cum le știm astăzi.
Piața acestor adiții tehnologice aduse corpului uman – include și implanturile, protezele bionice și interconectarea creier-computer care abia acum ia naștere – va crește mai mult de zece ori, până la valoarea de 2,3 miliarde de dolari până în 2025, pe măsură ce sectoare precum îngrijirea medicală, apărarea, sportul, producția în general vor adopta astfel de tehnologii, anticipează rapoarte ale OG Analysis.
„Suntem abia la începutul acestui curent nou“, spune Oliver Bendel, profesor în cadrul Universității de Științe și Artă Aplicată din Elveția.
Dansatoarea spaniolă Moon Ribas și-a implantat în braț un cip conectat la senzori seismici, care se activează ori de câte ori are loc un cutremur oriunde pe planetă. Se folosește de acest gadget în spectacolul creat de ea și pe care l-a intitulat chiar așa – În așteptarea cutremurelor.
Neil Harbisson, un artist nord-irlandez care s-a născut cu acromatopsie (incapacitatea de a distinge culorile, n.r.), are implantată o antenă în cap care îl ajută să „audă“ culorile. Iar Rich Lee, din St. George (Utah), a investit 15.000 de dolari pentru a crea un cyborg sexual – Lovetron 9000, un dispozitiv care vibrează și care poate fi implantat în pelvis. Până când va vinde primul său Lovetron, Lee s-a gândit să facă puțin bricolaj cu sine – și-a implantat cipuri magnetice în vârful degetelor pentru a putea apuca astfel obiecte metalice, două microcipuri în mâini cu care poate trimite mesaje către telefoane și un senzor biotermal în antebraț pentru a măsura temperatura.
Ce s-a vrut, s-a reusit…Ce încasări vor avea marile companii farmaceutice în urma campaniilor de vaccinare împotriva COVID-19
Pandemia a creat cea mai mare piață pe care au avut-o la dispoziție vreodată marile companii farmaceutice. Predicțiile anticipează că aproape două miliarde de oameni vor fi vaccinați împotriva COVID-19, iar vânzările ar putea atinge aproape 40 de miliarde de dolari.2020 va rămâne în istorie ca un an greu pentru omenire, dar, odată cu începerea vaccinării la nivel global, cresc speranțele că 2021 va arăta diferit. Depinde însă enorm de cum se va desfășura campania de vaccinare. Anul în curs se anunță cu adevărat spectaculos în privința veniturilor pentru companiile farmaceutice care conduc în cursa vaccinării, comentează Fierce Pharma, un site american care monitorizează piața farmaceutică globală.Concret, primii cinci jucători care contează au de împărțit o piață de 38,5 miliarde de dolari, potrivit unei analize făcute de Bernstein. Pfizer și Moderna, care au scos deja pe piață vaccinul, vor lua cam jumătate din piață. Pfizer ar putea genera anul acesta cam 14,3 miliarde de dolari din vaccinul anti-COVID-19, urmată de Moderna (10,9 miliarde de dolari), AstraZeneca (6,4 miliarde de dolari), Novavax (3,9 miliarde de dolari) și Johnson & Johnson (3 miliarde de dolari). După avansul gigantic din 2021, analiza anticipează că piața vaccinului anti-COVID-19 va scădea și se va stabiliza în jurul a 6 miliarde de dolari în 2025, presupunând că este nevoie de o nouă vaccinare o dată la trei ani. Până atunci, proiecțiile privind vânzările de vaccin arată după cum urmează – 23,1 miliarde de dolari în 2022, 12,6 miliarde de dolari în 2023 și 8,5 miliarde de dolari în 2024. Modelul de analiză se aplică însă principalilor jucători din piață la acest moment.
CITEȘTE SIPresupunând și că stocurile vor ajunge în primă fază în țările dezvoltate, urmate de cele emergente, este de așteptat ca populația Statelor Unite să se imunizeze prin iunie. Alte țări dezvoltate, precum Marea Britanie, Canada, Japonia și statele europene, ar urma să ajungă la imunizare prin august-septembrie, mai notează analiștii Bernstein. Circa două miliarde de oameni vor ajunge să fie vaccinați anul acesta.
Un prim succes
Toate acestea sunt proiecții financiare care marchează un succes remarcabil legat de efortul de cercetare pentru găsirea unui vaccin anti-COVID-19. În cursă se află în continuare 170 de echipe de cercetare care lucrează la 243 de vaccinuri (166 sunt încă în faza preclinică), notează The Guardian, citând datele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
La mijlocul lui decembrie, Pfizer și partenerul său BioNTech anunțau că Marea Britanie este prima țară occidentală care îi autorizează vaccinul, luând astfel fața Statelor Unite și plasând o comandă totală de 40 de milioane de doze (prima tranșă a fost de 800.000 de doze).
Aducând însă o altă perspectivă sau cel puțin nuanțând-o, profesorul de medicină Aaron Kesselheim, de la Harvard Medical School, crede, într-o discuție cu publicația The Gazette, că, în contextul actualei pandemii, nu doar liderii cursei pentru vaccinul anti-COVID-19 vor culege roadele.
Este adevărat că Pfizer și Moderna par să se detașeze în câștigătorii cursei. Pfizer a început deja distribuția, Moderna a primit și ea aprobarea FDA (autoritatea americană de reglementare în domeniul medical). Întrebarea este în ce măsură acest avans se va converti în cotă de piață și va genera profituri mai mari, spune Kesselheim.
Totuși, este clar că vor face bani buni companiile care au scos deja pe piață vaccinul, cu o precizare – această lansare pe piață nu le aduce, de fapt, bani, pentru că ele acum doar livrează și onorează comenzi care au fost deja plasate de guvernele naționale, deci au fost deja vândute. „Nu este ca și cum ai scoate pe piață un nou produs și ai nevoie de clienți care să-l cumpere, ci mai degrabă arată ca un program de înzestrare de genul celor militare, în care decizia de achiziție aparține guvernelor“, comentează Kesselheim.
Vaccinurile sunt un produs special, în sensul că sunt administrate o dată în viață (cele administrate în copilărie) sau cel mult de câteva ori (dacă vorbim de cele gripale, de exemplu), spre deosebire de alte medicamente pentru boli cronice, pe care unii pacienți sunt nevoiți să le ia zilnic timp de decenii. Aparent, așadar, pare destul de greu să faci bani buni din vaccinuri.
Ei bine, în cazul Pfizer, medicamentul-locomotivă în materie de vânzări este exact un vaccin – este vorba de vaccinul împotriva pneumoniei, care în 2019 a generat venituri de 5,8 miliarde de dolari. Chiar dacă sunt administrate o singură dată în viață sau doar de câteva ori spre deosebire de celelalte medicamente cu patent, ele nu pot deveni generice ca acestea din urmă, din simplul motiv că sunt produse mult mai complexe, care necesită facilități de producție speciale. Așa că atunci când o companie scoate pe piață un vaccin de succes, ea își securizează practic venituri substanțiale pe termen lung.
Întrebarea este dacă această dinamică este valabilă în cazul oricărui vaccin. „Este aproape o certitudine în cazul vaccinului anti-COVID, dacă ne uităm și la cum au reacționat piețele financiare odată cu anunțul Pfizer și Moderna legat de dezvoltarea vaccinului“, crede Kesselheim, care citează proiecții potrivit cărora Pfizer și Moderna ar putea obține, în 2021, 32 de miliarde de dolari doar din vaccinul anti-COVID-19.
Șansa unei echitabilități
Fiecare țară are deja propriul sistem de achiziție a vaccinului și o campanie de vaccinare a populației. În plus, există organizații internaționale precum Gavi (Alianța Globală pentru Vaccinuri și Imunizare) sau CEPI (Coaliția pentru inovații în domeniul pregătirii pentru epidemii) care s-au organizat pentru a asigura achiziția vaccinului și de către statele sărace din America de Sud, Africa și Asia. Procurarea dozelor în cazul acestor țări va trece prin aceste organizații, ceea ce este foarte bine, pentru că va pune presiune pe stabilirea unui preț corect.
O altă necunoscută este dacă existența mai multor jucători în piață garantează că nu vom asista la un monopol de tip Coca-Cola, care poate să-și scurtcircuiteze rivalii o perioadă scurtă, pentru a-și mări cota de piață. „Depinde de gradul de scalabilitate al acestei tehnologii și de măsura în care producători din diverse alte țări o pot folosi. Dacă tehnologia va putea fi transfe-rată, atunci vom vedea că și alte țări vor începe să dezvolte facilități de producție pentru propria versiune de vaccin anti-COVID-19“, comentează Kesselheim.
Ar fi ceva nou pentru că, dacă ne uităm la ultimele decenii, inovația în domeniul farmaceutic pare să fi devenit apanajul SUA și al altor câtorva puteri economice. Să fie acum un moment de inflexiune, când tehnologia a simplificat lucrurile astfel încât inovația farmaceutică să se poată răspândi mai echitabil la nivel planetar?
„E bine să sperăm asta, pentru că ar însemna că tratamentele noi și vaccinurile noi ar deveni accesibile mai rapid unui număr mult mai mare de oameni – în special cei din statele sărace – care au nevoie de ele“, conchide Kesselheim.
-
Capitolul 20 – Legarea lui Satan, domnia Domnului Isus vreme de 1.000 de ani și judecata finală în fața lui Dumnezeu Tatăl
APOCALIPSA 20
ÎNCEPUTUL ȘI SFÂRȘITUL
ÎMPĂRĂȚIEI DE O MIE DE ANI
Apocalipsa 20:1
(1) Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger (2) care ținea în mână cheia Adâncului și un lanț mare.
1. Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger = introduce o nouă etapă a vedeniei. Aceasta este cea de-a treia ocazie când un înger este văzut coborând din cer (Apocalipsa 10:1; 18:1).
2. Care ținea în mână cheia Adâncului și un lanț mare = acesta este cel de-al doilea eveniment care are legătură cu „Adâncul”. În Apocalipsa 9:1, un înger a primit cheia Adâncului. În acest pasaj, îngerul care coboară din cer ține în mână cheia Adâncului. Având în vedere natura acestui eveniment, probabil cheia nu este una literală. Acest înger are autoritatea de a deschide și de a închide Adâncul. În aceeași ordine de idei, probabil nici lanțul nu este unul literal, ci reprezintă autoritatea de a restricționa mișcările cuiva.
Apocalipsa 20:2-3
(1) El a pus mâna pe balaur, pe șarpele cel vechi, care este Diavolul și Satan, (2) și l-a legat pentru o mie de ani. (3) L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo, și a pecetluit intrarea deasupra lui, (4) ca să nu mai înșele neamurile (5) până ce se vor împlini cei o mie de ani. (6) După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puțină vreme.
1. El a pus mâna pe balaur, pe șarpele cel vechi, care este Diavolul și Satan = indică îngrădirea completă a triumviratului: după ce a relatat deja judecata veșnică împotriva fiarei și a proorocului mincinos, autorul descrie încarcerarea temporară a balaurului. În acest moment nu ni se spune care este destinul său veșnic. Identificarea balaurului drept șarpele cel vechi, Diavolul sau Satan, este necesară pentru a face o deosebire între balaurul compozit (Apocalipsa 12:3) și balaur (Apocalipsa 12:7).
2. L-a legat pentru o mie de ani = arată scopul pentru care îngerul coboară cu un lanț în mână. Noțiunea de a lega o ființă supranaturală cu un lanț, i-a făcut pe anumiți comentatori să afirme că acest pasaj este metaforic. Prin urmare, nici numărul de ani nu este literal. Totuși, în Marcu 6:17 citim că Irod însuși l-a arestat pe Ioan, și l-a legat în închisoare. Ambii termeni, „închis” și „legat”, sunt folosiți în Apocalipsa 20:2 cu privire la Satan. Noțiunea că, din moment ce Satan este o ființă spirituală, el nu poate fi legat fizic, se bazează pe o presupunere falsă.
3. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo și a pecetluit intrarea deasupra lui = anunță închiderea lui Satan în Adânc. Ideea transmisă aici pare a fi aceea de restrângere a libertății de mișcare: el este închis și legat timp de o mie de ani.
4. Ca să nu mai înșele neamurile = arată scopul închiderii lui Satan timp de o mie de ani. El este tatăl minciunii (Ioan 8:44) și al înșelării (Apocalipsa 12:9) și, astfel, a înșelat în mod sistematic lumea. În timpul lucrării Sale pe pământ, Isus avertiza că înșelarea va fi o caracteristică marcantă a vremurilor escatologice (Matei 24:5).
5. Până se vor împlini cei o mie de ani = arată durata încarcerării Satanei și timpul în care neamurile nu vor fi înșelate. În acest moment se ridică o întrebare evidentă cu privire la națiuni: vor mai fi popoare pe pământ după Armaghedon? Apocalipsa 19:19 afirmă că fiara, împărații pământului și oștirile lor se vor aduna pentru războiul cel mare. Matei 25:31 arată că națiunile pământului se vor aduna pentru a fi judecate. Între aceste popoare vor fi atât oi cât și capre. Oile vor moșteni împărăția pregătită pentru ele dinainte de întemeierea pământului. Prin urmare, cu siguranță vor mai fi popoare pe pământ după bătălia Armaghedonului și în timpul împărăției de o mie de ani.
6. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puțină vreme = oferă motivul pentru închiderea temporară a lui Satan. Fiara și proorocul mincinos au primit pedepse veșnice în urma bătăliei Armaghedonului, dar Satan nu a primit o astfel de pedeapsă. Aparent, motivul este acela că Dumnezeu încă mai are planuri cu el. În acest moment, încă nu ni se spune de ce va fi eliberat și ce va face după perioada în care a fost închis. Perioada de timp în care Satan va avea permisiunea de a lucra pe pământ este indicată de expresia puțină vreme. Dincolo de înțelesul normal al expresiei, nu putem afirma nimic cu certitudine.
Apocalipsa 20:4
(1) Și am văzut niște scaune de domnie; și celor ce au șezut pe ele li s-a dat judecata. (2) Și am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul (3) din pricina mărturiei lui Isus și din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, (4) și ale celor ce nu se închinaseră fiarei și icoanei ei, (5) și nu primiseră semnul ei pe frunte și pe mână. (6) Ei au înviat și au împărățit cu Hristos o mie de ani.
1. Și am văzut niște scaune de domnie, și celor ce au șezut pe ele li s-a dat judecata = astfel începe un nou segment al vedeniei lui Ioan. Această vedenie are de-a face cu evenimente legate de perioada de o mie de ani, în care balaurul va fi închis. Ioan afirmă că a văzut tronuri, la plural. Când Ioan vede aceste tronuri, ele deja sunt ocupate. Cei ce ședeau pe aceste scaune de domnie au primit judecata, adică abilitatea și dreptul de a judeca.
Identitatea celor ce șed pe scaunele de domnie nu este prezentată explicit. În contextul domniei milenare a lui Hristos, aceste persoane trebuie să fie sfinții care au fost credincioși de-a lungul veacurilor. În afara acestui moment, nu mai avem nicio menționare a legăturii sfinților în general cu domnia de o mie de ani a lui Hristos. Totuși, spre deosebire de martirii decapitați, despre care se va vorbi mai jos, aceste persoane sunt deja așezate pe scaunele de judecată când Ioan le vede. Ei și-au primit deja dreptul de a face judecată, prin urmare învierea lor trebuie să fi avut loc înainte ca Ioan să-i vadă. Această idee este în armonie cu Apocalipsa 11:18, care arată că răsplătirea sfinților are loc înainte de revărsarea urgiei lui Dumnezeu, prin judecățile potirelor. Deoarece domnia de o mie de ani are loc după judecățile potirelor, înseamnă că sfinții au fost deja judecați și așteaptă cu anticipație începutul domniei lui Hristos.
2. Și am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul = începe descrierea unui al doilea grup de persoane ce au legătură cu domnia de o mie de ani a lui Hristos. Deși mulți comentatori generalizează acest grup, făcându-l să-i reprezinte pe toți sfinții de-a lungul istoriei, o astfel de concluzie nu are suport textual. Ioan afirmă clar că membrii acestui grup au fost decapitați. Verbul pelikizein înseamnă „a tăia capul cu toporul”, deci descrierea este cât se poate de clară. Unii încearcă să lege Apocalipsa 6:9, care se referă la martiri, de Apocalipsa 20:4, afirmând că se are în vedere același grup, dar aceasta reprezintă o generalizare a asemănărilor și o neglijare a diferențelor.
A afirma că Ioan se referă la toți credincioșii când descrie acești martiri reprezintă o neglijare grosolană a limbajului și a adevărului. Decapitarea cu toporul limitează aplicarea Apocalipsa 20:4 la cei ce au fost uciși în felul acesta, pe când Apocalipsa 6:9 folosește un alt termen care descrie moartea din diverse cauze. Cu totul altfel stau lucrurile în Apocalipsa 20:4. În acest verset sunt descrise două grupuri: cei ce sunt așezați pe scaunele de domnie și credincioșii cărora li se tăiase capul.
3. Din pricina mărturiei lui Isus și din pricina lui Dumnezeu = prezintă o motivație pozitivă a faptului că acești oameni au fost uciși. Ei au continuat să mărturisească faptul că Isus este Domnul. Cuvântul lui Dumnezeu se referă la poruncile lui Dumnezeu: acești „creștini” nu s-au lepădat de Domnul, ci au rămas credincioși Cuvântului lui Dumnezeu.
4. Și ale celor ce nu se închinaseră fiarei și icoanei ei = continuă descrierea martirilor decapitați. Totuși, autorul prezintă și câteva motive negative pentru moartea lor. Conjuncția și din limba greacă poate fi tradusă și prin cuvântul chiar, conferind înțelesul de pe lângă. Astfel, Ioan nu prezintă un al treilea grup de persoane care sunt înviate. Ioan continuă să descrie aceiași martiri decapitați, oferind motive suplimentare pentru moartea lor. Prin ascultarea lor de Dumnezeu au supărat fiara: a rămâne credincios lui Isus Hristos pune o persoană în postura de adversar al fiarei.
Sfinții cărora li s-a tăiat capul au refuzat să se închine fiarei sau chipului ei, această închinare reprezentând cerința supremă pentru a continua traiul pe pământ în timpul domniei balaurului. Gravitatea refuzului de a se închina fiarei este dovedită prin consecințele lui: tăierea capului. Scriptura nu ne spune de ce decapitarea este metoda pedepsei capitale preferate de fiară. De-a lungul istoriei bisericii, uciderea credincioșilor a îmbrăcat câteva forme: (1) arderea pe rug, (2) răstignirea, (3) aruncarea la fiarele sălbatice, (4) împușcarea, (5) înfometarea, (6) decapitarea, iar lista ar putea continua. Tăierea capului pare a solicita cel mai mic efort: nu ai nevoie decât de un topor ascuțit.
5. Și nu primiseră semnul ei pe frunte și pe mână = continuă să descrie motivul pentru care creștinii decapitați și-au pierdut viața în timpul domniei balaurului. Devotamentul față de Hristos împiedică acceptarea oricărui fel de loialitate față de fiară. În mod normal rezultatul este moartea.
Faptul că sfinții cărora li s-a tăiat capul au fost prigoniți de către fiară și de către proorocul mincinos limitează în mod clar grupul la care se face referire. Domnia fiarei se limitează la cei trei ani și jumătate ce vor preceda parousia Domnului. Deci, sfinții cărora li s-a tăiat capul nu se referă la toți credincioșii de-a lungul istoriei, ci trebuie să fie doar cei prigoniți de Satan/Anticrist/fiară în timpul celei de-a doua jumătăți a celei de-a șaptezecea săptămâni profetice a lui Daniel. De asemenea, expresia se limitează doar la credincioșii de după răpirea Bisericii, altfel și aceștia ar fi fost luați odată cu ceilalți la răpire. Prin urmare, acești oameni au murit după răpire, dar înainte de bătălia Armaghedonului.
De aici se naște o întrebare: va mai fi cineva mântuit după răpire? Evident că da. Textul care începe cu Matei 25:31 arată că, înainte de împărăția de o mie de ani, va fi o judecată a despărțirii oilor de capre. Singurul mod în care la acea judecată pot să vină „oi” este dacă mântuirea lor a avut loc după răpire.
6. Ei au înviat și au împărățit cu Hristos o mie de ani = arată esența acestei vedenii: martirii decapitați au înviat. Zan este verbul din limba greacă folosit aici, cu înțelesul de a trăi. În context, acest cuvânt poate însemna numai „a se ridica dintre cei morți sau a învia”. Verbul este folosit cu privire la învierea lui Isus în Apocalipsa 2:8 și are același sens în Fapte 9:41 și în Matei 9:18. Când este folosit în legătură cu cei morți, se referă întotdeauna la o restaurare a vieții fizice.
Amileniștii, în încercarea de a submina înțelesul literal și direct al Scripturii, susțin că aici este vorba despre o înviere spirituală. Cu alte cuvinte, în sens paulin, sfinții încep să domnească cu Hristos din momentul mântuirii (Efeseni 2:6; Coloseni 3:10). Totuși, o astfel de concluzie este contrazisă clar de contextul care urmează: despre acești oameni ni se spune că vor domni împreună cu Hristos timp de o mie de ani. Mulți fac presupunerea greșită că Psalmul 90:4, repetat în 2 Petru 2:8, care spune că „o zi este ca o mie de ani, și că o mie de ani sunt ca o zi”, reprezintă un motiv valabil pentru a spiritualiza înțelesul textului din Apocalipsa 20:4. În acele versete este folosită în mod evident o figură de stil: nu ni se spune că o zi este egală cu o mie de ani. În al doilea rând, timpul este văzut acolo din perspectiva lui Dumnezeu, nu din perspectiva omului. Nimic din Apocalipsa 20:4 nu sugerează o interpretare figurată. Pentru a spune că domnia credincioșilor este una spirituală, va trebui să spunem că acum Satan este legat și închis, o afirmație a cărei absurditate este evidentă. Numai cei naivi sau cu prejudecăți teologice ar putea susține că Satan a fost legat în ultimii două mii de ani. Apostolul Pavel afirmă că necredincioșii sunt orbiți (înșelați) în mod continuu cu privire la Evanghelie (2 Corinteni 4:4). Fapte 5:3 declară explicit că Satan l-a inspirat pe Anania să mintă pe Duhul Sfânt.
Apocalipsa 20:5
(1) Ceilalți morți n-au înviat până nu s-au sfârșit cei o mie de ani. (2) Aceasta este întâia înviere.
1. Ceilalți morți n-au înviat până ce nu s-au sfârșit cei o mie de ani = face un contrast între acest grup și martirii înviați în Apocalipsa 20:4. Dacă în Apocalipsa 20:4 este identificat un singur grup de credincioși, atunci ar trebui să concluzionăm că numai martirii sunt înviați. Apocalipsa 3:18 declară că acei ce vor birui vor ședea cu Hristos pe scaunul Lui de domnie. Prin urmare, Apocalipsa 20:4 se referă cel puțin la două grupuri. Atunci, la cine se referă expresia „ceilalți morți?”
Premileniștii vor spune că „ceilalți morți” se referă la necredincioși. Sfinții de-a lungul istoriei care au murit înainte de pecetea a șasea sunt înviați între cea de-a șasea și cea de-a șaptea pecete, iar cei cărora li s-a tăiat capul după răpire sunt înviați chiar înainte de începutul Împărăției de o mie de ani. Învierea generală a celor răi are loc la finalul Împărăției de o mie de ani.
Amileniștii susțin că „ceilalți morți” se referă la ceilalți nelegiuiți și probabil câțiva neprihăniți. Totuși, această abordare dă naștere unei probleme majore. Dacă „au înviat” se referă la un act spiritual în Apocalipsa 20:4, atunci trebuie să se refere tot la ceva spiritual și în Apocalipsa 20:5. Problema este următoarea: cum pot cei nelegiuiți să vină la viață în chip spiritual? Dacă „a învia” este un eveniment spiritual în Apocalipsa 20:4, cum se poate ca același verb să se refere la o înviere fizică în Apocalipsa 20:5, fără a avea niciun indiciu în text care să-l ajute pe cititor să înțeleagă această schimbare? Astfel de „transformări” nu sunt caracteristice textului.
2. Aceasta este întâia înviere = clarifică semnificația învierii credincioșilor cărora li s-a tăiat capul. Învierea lor face parte dintr-un eveniment mai larg, care poate fi descris corect prin termenul „întâia înviere”. Deoarece doar sfinții decapitați sunt înviați în Apocalipsa 20:4, acest eveniment trebuie să facă parte dintr-un întreg mai mare. Învierea îi va include și pe sfinții din întreaga istorie. Singura soluție biblică este să apelăm la soluția dată de apostolul Pavel, care afirmă în 1 Corinteni 15:22-24 că:
„Și după cum toți mor în Adam, tot așa, toți vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos. În cele din urmă va veni sfârșitul, când El va da împărăția în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire și orice putere.”
Pavel delimitează în mod clar câteva grupuri care constituie „cea dintâi înviere”. Isus Hristos este descris ca fiind cel dintâi rod. În mod metaforic, lucrul acesta înseamnă că, mai târziu, va urma secerișul deplin. Pavel folosește o figură de stil preluată din agricultură. Orice fermier știe că o recoltă nu se coace toată deodată. De obicei, o mică porțiune se coace prima, apoi cea mai mare parte din recoltă este coaptă, iar o mică porțiune se coace ultima. Ca urmare, indiferent că o persoană face parte din cele dintâi roade, din recolta generală sau din ultimul seceriș, toată roada va fi considerată ca făcând parte din seceriș. Indiferent când este culeasă roada, este un singur seceriș.
Următoarea strângere a roadei coapte (învierea morților) va avea loc la venirea (parousia) Domnului. Apostolul Pavel o descrie ca o „răpire” a celor neprihăniți, vii și morți și arată că acest eveniment va avea loc la venirea Domnului (1 Tesaloniceni 4:13). Apocalipsa 20:4 afirmă că un ultim grup (secerișul târziu) va încheia secerișul început odată cu învierea lui Isus, al credincioșilor cărora li s-a tăiat capul și care este este ultima parte a „învierii dintâi”.
Apocalipsa 20:6
(1) Fericiți și sfinți sunt cei ce au parte de întâia înviere! (2) Asupra lor a doua moarte nu are nicio putere; (3) ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos; și vor împărăți cu El o mie de ani.
1. Fericiți și sfinți sunt cei ce au parte de întâia înviere = aceasta este a cincea din cele șapte fericiri din cartea Apocalipsa. Această binecuvântare anunță importanța de a face parte din „prima înviere”. Toți cei ce au parte de ea sunt binecuvântați și sfinți. Aceasta face ca doar cei neprihăniți să fie parte din „prima înviere”. Chiar dacă în Apocalipsa nu se vorbește despre învierea de după mia de ani ca fiind „a doua înviere”, această fericire ne face să înțelegem că o astfel de concluzie este absolut necesară. Trebuie să existe o altă înviere, iar cei ce au parte de ea sunt lipsiți de sfințenie.
2. Asupra lor a doua moarte nu are nicio putere (autoritate) = prezintă un al doilea motiv pentru care cei ce au parte de întâia înviere sunt binecuvântați: moartea a doua nu are efect asupra lor. Expresia moartea a doua apare de patru ori în Apocalipsa. Apocalipsa 20:14 definește moartea a doua ca fiind iazul de foc sau pedeapsa veșnică. Toți cei ce au parte de întâia înviere nu se tem de pedeapsa veșnică. Aceasta înseamnă că niciunul dintre cei ce au parte de prima înviere nu este necurat sau condamnat, ceea ce confirmă că întâia înviere are de-a face numai cu cei neprihăniți.
Nu așa stau lucrurile cu cei ce vor avea parte de învierea generală, de la finalul împărăției de o mie de ani, și care îi va include atât pe cei neprihăniți cât și pe cei nelegiuiți care au murit acesta. Cea de-a doua moarte va avea putere asupra celor ce-i aparțin și care vor fi la această înviere. Moartea fizică desparte omul de orice oportunitate de a experimenta prezența lui Dumnezeu. Moartea a doua face același lucru, însă pentru veșnicie.
3. Ei vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos, și vor împărăți cu El o mie de ani = prezintă un contrast puternic. În loc să fie separați de prezența lui Dumnezeu (moartea a doua), cei ce au parte de prima înviere vor sluji ca preoți ai Lui și ai lui Hristos. Acesta este exact opusul morții a doua: nu numai că aceștia vor fi înviați ca să trăiască în prezența lui Dumnezeu, ci Îi vor sluji ca preoți.
Dumnezeu a avut întotdeauna un reprezentant ca preot pe pământ. Primul preot pe care-l întâlnim în Scriptură este Melhisedec (Geneza 14:18-20). Într-un pasaj tainic și minunat, acesta apare și dispare, fără a i se prezenta începutul și sfârșitul. Mai târziu, Israel devine o împărăție fără preoți. Funcția preotului era să-l reprezinte pe om înaintea lui Dumnezeu. Prin intermediul jertfelor, preotul comunica cu Dumnezeu în favoarea omului. Atunci, în ce sens vor sluji credincioșii înviați ca preoți ai lui Dumnezeu și lui Hristos? În timpul împărăției de o mie de ani, sfinții vor domni împreună cu Hristos. Slujba lor va cuprinde reprezentarea lui Hristos în fața locuitorilor împărăției și viceversa.
Faptul că domnia sfinților înviați este limitată la o mie de ani semnalează un detaliu important: această domnie nu poate fi o domnie spirituală, în cer. Promisiunea Domnului față de biruitorii din Apocalipsa 2:26-27 nu ar avea niciun sens dacă se are în vedere o domnie spirituală. Dacă sfinții ar domni în cer în sensul descris în Apocalipsa 2:26-27, domnia lor nu ar avea un impact vizibil asupra națiunilor pământului. A folosi expresia „o mie de ani” pentru a descrie domnia actuală a sfinților (deja două mii de ani pentru Biserică și, poate, mai puțin de șase luni pentru cei ce vor fi uciși înainte de revenirea Domnului) golește acest concept de orice înțeles. Apocalipsa 5:10 spune clar că cei ce au fost răscumpărați prin sângele lui Hristos „vor domni pe pământ”.
Apocalipsa 20:7-8
(1) Când se vor împlini cei o mie de ani, (2) Satan va fi dezlegat. (3) Și va ieși din temnița lui ca să înșele neamurile, care sunt în cele patru colțuri ale pământului, pe Gog și pe Magog, (4) ca să-i adune pentru război. (5) Numărul lor va fi ca nisipul mării.
1. Când se vor împlini cei o mie de ani = îl translatează pe cititor la finalul perioadei de o mie de ani. Nu ni se dă niciun detaliu cu privire la desfășurarea vieții în timpul celor o mie de ani. Faptul că autorul face referire de șase ori la o perioadă de o mie de ani nu-i abate din drum pe cei ce insistă să interpreteze numerele din cartea Apocalipsa în mod figurat. Ioan afirmă că această perioadă va avea un început, se va întinde pe o anumită perioadă de timp și apoi se va sfârși printr-un eveniment semnificativ.
2. Satan va fi dezlegat = indică un eveniment semnificativ care este gata să aibă loc. Se confirmă că izolarea lui Satan se va desfășura într-un loc ce poate identificat în mod justificat drept o închisoare.
3. El va ieși din temnița lui ca să înșele neamurile care sunt în cele patru colțuri ale pământului, pe Gog și pe Magog = arată intenția lui Satan pentru momentul când este dezlegat: își va relua campania de a-L elimina pe Fiul femeii care domnește peste neamuri.
De unde au apărut aceste neamuri? Apocalipsa 19:11-21 vorbește despre nimicirea națiunilor pământului. Totuși, Apocalipsa 19:11-21 nu afirmă că fiecare neam și popor de pe fața pământului a fost distrus, ci ne spune că împărații pământului au fost nimiciți împreună cu oștirile lor. Aceasta nu ne duce la concluzia că orice persoană din fiecare popor de pe fața pământului a fost ucisă. De fapt, Matei 25:31 înainte arată clar că pe pământ vor rămâne oameni din toate națiunile dintre care vor fi alese oile (cei ce-L urmează pe Isus Hristos). Aceste persoane vor moșteni împărăția pământească. În timpul perioadei de o mie de ani, populația pământului va crește foarte mult (Isaia
45:17 înainte). Din moment ce persoanele care vor intra în Împărăția lui Dumnezeu pe pământ vor avea trupuri fizice și vor putea avea copii, generațiile următoare vor avea de ales dacă-L vor urma pe Hristos sau nu. Astfel, El va trebui să domnească peste națiuni cu un toiag de fier (Apocalipsa 2:26-27). Zaharia 14:16-19 afirmă că:
Toți cei ce vor mai rămânea din toate neamurile venite împotriva Ierusalimului, se vor sui în fiecare an să se închine înaintea Împăratului, Domnul oștirilor și să prăznuiască sărbătoarea corturilor. Dacă unele din familiile pământului nu vor dori să se suie la Ierusalim ca să se închine înaintea Împăratului, Domnul oștirilor, nu va cădea ploaie peste ele. Dacă familia Egiptului nu se va sui, dacă nu va voi, nu va cădea ploaie nici peste ea; va fi lovită cu aceeași urgie cu care va lovi Domnul neamurile care nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea corturilor.
Faptul că Hristos va domni cu un toiag de fier indică o oarecare ostilitate a neamurilor. Evident că după aproximativ 25 generații ale omenirii, când aceștia vor avea de ales între a-L urma pe Hristos sau urma pe Satan, mulți vor alege să nu mai aibă de a face cu grija și controlul Lui. Cei ce nu vor fi loiali Domnului vor fi înșelați de Satan pentru a porni o nouă campanie împotriva Fiului. Aparent, lipsa credinței lor în lucrarea Lui mântuitoare va afecta și ideea pe care o au ei cu privire la puterea și tăria Lui.
Nu avem un răspuns satisfăcător pentru expresia „Gog și Magog” în acest moment al relatării în Apocalipsa 20. Gog din țara lui Magog este un dușman a lui Israel, după cum afirmă Ezechiel 38-39. Relația între Ezechiel 38-39 și Apocalipsa 20 nu poate fi definită în acest moment.
4. Ca să-i adune pentru război = indică scopul lui Satan în strângerea acestor națiuni ostile.
5. Numărul lor va fi ca nisipul mării = descrie imensa oștire pe care Satan o va înșela să i se alăture în bătălia sa. Nisipul mării este o figură de stil folosită în Scriptură pentru a indica un număr copleșitor (Geneza 41:39; Iosua 11:4; Judecători 7:12). Pentru a strânge o asemenea armată va trebui să fie înregistrat un număr uriaș de nașteri în timpul celor 25 generații de oameni din timpul Împărăției Fiului.
Apocalipsa 20:9
(1) Și ei s-au suit pe fața pământului, și (2) au înconjurat tabăra sfinților și cetatea preaiubită. (3) Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit.
1. Și ei s-au suit pe fața pământului = arată locul în care va avea loc această bătălie finală între Satan, cu oștirile lui, și Hristos. Fața pământului reprezintă traducerea cuvântului g
expresie transmite ideea că această imensă oștire a călătorit împreună cu Satan de pe toată lățimea pământului (din cele patru colțuri) pentru a ajunge la câmpul de bătălie. Aceasta sugerează că națiunile se împrăștiaseră pe fața pământului, cât mai departe posibil de domnia și influența Fiului.
2. Au înconjurat tabăra sfinților și cetatea preaiubită = aceasta este destinația oștirii nenumărate care-l însoțește pe Satan. Cuvântul „tabără” reprezintă o traducere a cuvântului grecesc paremballein. Termenul se poate referi la o așezare omenească. Din moment ce Isus Hristos domnește pe pământ, poporul Său (sfinții) nu au nevoie să se pregătească pentru vreo bătălie. De aceea, tabăra se referă la oameni în general. Tabăra sfinților și orașul preaiubit sunt încercuite de oștiri nenumărate.
Cetatea preaiubită se referă evident la Ierusalim. Întrebarea este dacă se referă la Noul Ierusalim sau nu. Fără îndoială că Ierusalimul va renaște ca oraș în timpul Împărăției de o mie de ani. Apocalipsa 16:19 declară că, în timpul judecății potirelor, Ierusalimul va fi distrus de către cel mai puternic cutremur care a zguduit vreodată pământul. Nu putem afirma cu certitudine dacă „cetatea preaiubită” se referă la Ierusalimul pământesc sau la noul Ierusalim care este veșnic. Indiferent care ar fi opțiunea aleasă, nu putem fi categorici în privința ei.
3. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit = arată soluția pe care Dumnezeu o dă acestei probleme: El îi arde pe cei nelegiuiți. Ce se va întâmpla cu sfinții care vor trăi în trupuri fizice (neglorificate pe pământ la acea vreme) nu ni se spune. Nu ni se sugerează că ei vor primi o glorificare instantanee.
Apocalipsa 20:10
(1) Și Diavolul, care-i înșela, a fost aruncat în iazul de foc și de pucioasă, (2) unde este fiara și prorocul mincinos, (3) și vor fi munciți zi și noapte în vecii vecilor.
1. Și Diavolul, care-i înșela, a fost aruncat în iazul de foc și de pucioasă = arată destinația veșnică a lui Satan: el va fi aruncat în iazul de foc și de pucioasă.
2. Unde este fiara și proorocul mincinos = confirmă faptul că Satan primește aceeași pedeapsă. El va ajunge acolo unde sunt deja fiara și proorocul mincinos, care fuseseră aruncați în iazul de foc cu o mie de ani în urmă. Acest lucru confirmă că pedeapsa celor nelegiuiți este veșnică. După o mie de ani, fiara și proorocul mincinos încă sunt chinuiți, fără a fi anihilați (nimiciți).
3. Ei vor fi munciți zi și noapte în vecii vecilor = natura veșnică a pedepsei aplicate celor nelegiuiți este cât se poate de clară.
Apocalipsa 20:11
(1) Apoi am văzut un scaun de domnie mare și alb, și pe Cel ce ședea pe el. (2) Pământul și cerul au fugit dinaintea Lui, (3) și nu s-a mai găsit loc pentru ele.
1. Apoi am văzut un scaun de domnie mare și alb și pe Cel ce ședea pe el = introduce cea de-a șasea etapă a acestei vedenii. Cei ce încearcă să submineze cronologia din Apocalipsa 19:11 – 20:15 trebuie să nege o serie de detalii foarte clare. Cronologia este cât se poate de naturală, dacă o luăm așa cum o prezintă Ioan. După Împărăția de o mie de ani, Dumnezeu va permite o revoltă satanică finală, care îi va îndepărta pe toți necredincioșii de pe fața pământului pentru totdeauna. După ce îl va pedepsi pe diavol, Dumnezeu îi va judeca pe toți oamenii răi din toată istoria omenirii. Această judecată este prezentată în Apocalipsa 20:11-15.
Un scaun de domnie mare și alb diferențiază acest tron de toate celelalte tronuri menționate până acum în Apocalipsa. Persoana care șade pe tron nu este identificată explicit, dar în situațiile precedente, „Cel ce șade pe tron” este Dumnezeul Atotputernic.
2. Pământul și cerul au fugit dinaintea Lui = adaugă un detaliu semnificativ la imaginea scaunului de domnie și a Celui ce șade pe el. Pământul și cerul au fugit: înțelesul acestei expresii este prezentat în propoziția următoare.
3. Nu s-a mai găsit loc pentru ele = acesta este înțelesul expresiei au fugit.
Momentul în care apare acest anunț este problematic. Dacă versetul ar fi la timpul viitor, n-ar mai fi nicio problemă, dar Apocalipsa 21:1 declară că „cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră”. Ordinea arată că acest eveniment are loc după judecata generală a nelegiuiților din toată istoria omenirii și a celor neprihăniți care au murit în timpul Împărăției de o mie de ani. Tocmai de aceea așezarea anunțului în Apocalipsa 20:11 este problematică. Două versete mai târziu, în Apocalipsa 20:13, ni se spune că: „Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea; moartea și locuința morților au dat înapoi pe morții care erau în ele…” Anunțarea învierii morților care vor proveni din surse care ar fi trebuit să piară deja este problematică.
Unii comentatori încearcă să ofere o soluție, interpretând Apocalipsa 20:11 metaforic: cerul și pământul încearcă să fugă de frica judecății lui Dumnezeu, dar nu pot găsi un loc unde să se ascundă.
Alte abordări susțin ideea că învierea generală a morților și nimicirea cerului și a pământului ar putea avea loc simultan. O idee și mai radicală sugerează că ordinea originală a textului a fost schimbată. Prin urmare, locul versetului 11 este mai târziu. Totuși, o soluție mai bună ar fi să observăm mijlocul literar folosit de Ioan. În Apocalipsa 20:11 el prezintă sfârșitul cerului și al pământului înainte de judecarea celor morți în Apocalipsa 20:12. În Apocalipsa 20:12
prezintă judecarea celor morți, înainte de învierea lor redată în Apocalipsa 20:13. Aceasta arată că Ioan nu prezintă o cronologie strictă în aceste versete. Așezând versetul 11 acolo unde este, Ioan încearcă să arate cititorului că se referă la judecata finală care va preceda Împărăția veșnică a lui Dumnezeu. El face acest lucru pentru a crea o distincție pentru judecata care are loc chiar înainte de începutul Împărăției de o mie de ani și care este descrisă în Matei 25:31 înainte.
Deoarece atât versetul 11 cât și 12 încep cu formula introductivă am văzut, este cel mai probabil ca Ioan să prezinte un rezumat în versetul 11. În versetul 11 accentul se pune pe „scaunul de domnie cel mare și alb și Cel ce ședea pe el”. Apariția „scaunului de domnie mare și alb” semnalează sfârșitul absolut al lucrurilor dintâi.
Apocalipsa 20:12
(1) Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. (2) Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. (3) Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea.
1. Și am văzut pe morții mari și mici stând în picioare înaintea scaunului de domnie = introduce cea de-a șaptea etapă în ordinea vedeniei care a început în Apocalipsa 19. Ioan afirmă că morții stau în picioare în fața tronului. Motivul pentru care Ioan îi numește pe acești oameni morți este pentru a lega versetul 12 de versetul 5. „Morții” care nu au înviat la începutul Împărăției de o mie de ani sunt înviați acum, pentru a fi judecați. Cititorul va trebui să observe că „cei vii” nu sunt menționați aici. Acest lucru susține concluzia că glorificarea lor trebuie să fi avut loc la scurt timp după nimicirea celor răi sau va urma după pedepsirea finală a nelegiuiților.
2. Niște cărți au fost deschise; și a fost deschisă o altă carte care este cartea vieții = pare să indice două grupuri de cărți.
3. Morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea = arată scopul acelor cărți. Cărțile (spre deosebire de Cartea Vieții) relatează faptele morților. Expresia după faptele lor trebuie să se refere la faptele nelegiuite ale morților.
Apocalipsa 20:13
(1) Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea; (2) Moartea și Locuința morților au dat înapoi pe morții care erau în ele. (3) Fiecare a fost judecat după faptele lui.
1. Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea = introduce sursele din care provin morții. Nu este clar de ce Ioan se referă aici la mare ca o sursă a morților. Acest verset este dificil de interpretat, având în vedere distrugerea pământului menționată în Apocalipsa 20:11.
2. Moartea și Locuința morților au dat înapoi pe morții care erau în ele = reprezintă a doua sursă a morților care se prezintă la această judecată. Relația exactă dintre Moarte și Locuința morților nu este definită în Apocalipsa.
3. Fiecare a fost judecat după faptele lui = reafirmă scopul învierii acestor morți.
Apocalipsa 20:14
(1) Și Moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. (2) Iazul de foc este moartea a doua.
1. Și Moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc = pare să sfideze logica. Moartea nu este o persoană, deci cum poate să aibă aceeași soartă ca și cei nelegiuiți?
2. Iazul de foc este moartea a doua = este o exprimare problematică deoarece nu avem nicio dovadă că Moartea și Locuința morților ar fi suferit prima moarte. Probabil motivul pentru care Ioan personifică Moartea și Locuința morților este acela de a accentua finalul lor, ca instrumente ale judecății lui Dumnezeu.
Apocalipsa 20:15
(1) Oricine n-a fost găsit scris în Cartea vieții (2) a fost aruncat în iazul de foc.
1. Oricine n-a fost găsit scris în Cartea vieții = faptul că se va face apel la această carte în acest moment indică posibilitatea că unii vor apărea scriși în Cartea Vieții. Acest detaliu susține concluzia că și sfinții aflați în viață pe pământ vor muri în timpul Împărăției de o mie de ani a lui Hristos.
2. A fost aruncat în iazul de foc = este o consecință a faptului de a nu avea numele scris în Cartea Vieții.
HARUL LUI DUMNEZEU
Una dintre învățăturile majore ale Sfintelor Scripturi este referitoare la ”Harul lui Dumnezeu”. Însă, pentru a înțelege semnificația harului, cum vom beneficia de toate binecuvântările pe care le putem primi în starea de har, și care sunt responsabilitățile pe care le au cei ce sunt beneficiarii harului, trebuie să fim pregătiți pentru:
OBSERVAREA HARULUI. După terminologia folosită în Sfânta Scriptură, termenul ”har” provine din grecescul „kharis” care înseamnă: graţie, dulceaţă, farmec, favoare sau bunătate ne-meritată şi se referă la a primi ceva fără să meriţi, și fără a depune eforturi personale, sau prin realizări proprii. Acest termen se mai poate referi și la graţiere sau la o iertare nemeritată. Acest fapt este bine subliniat de apostolul Pavel care spune:
” Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Rom.6:23), sau:
”Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:10)
Deși în Vechiul Testament nu este cunoscut harul în plinătatea semnificației lui și a binecuvântărilor de care acesta este urmat, este întâlnit totuși termenul „heşed”, care este tradus prin: bunătate, bunăvoinţă, sau favoare.
Un exemplu în acest sens este experiența trăită de împărăteasa Estera care a căpătat trecere înaintea lui Ahașveroș (Estera 2:9,17), sau favoarea pe care a primit-o Mefiboșet, care a fost acceptat la masa împăratului David, în pofida infirmităților pe care le avea și a faptului că provenea din familia lui Saul, cel care l-a asuprit pe David (2 Samuel 9:1-11).
Noi avem nevoie de harul lui Dumnezeu fiindcă am ajuns în păcat, și nu ne putem mântui singuri, fiind vrednici de pedeapsa lui Dumnezeu. Această pedeapsă înseamnă moarte spirituală, moarte fizică și moarte veșnică. Știm aceasta prin descoperirea Cuvântului lui Dumnezeu care spune:
“Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar…. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.” (Romani 3:10-12,23-24)
Deoarece harul este singura soluție pentru salvarea omului, trebuie să înțelegem:
ORIGINEA HARULUI. Având în vedere acestă stare fără de ieșire din păcat și din urmările lui, și imposibilitatea de a ne salva singuri, sau de a ne crea merite prin care să ne câștigăm mântuirea, trebuie să recunoaștem că salvarea noastră trebuie să își aibă originea în altă parte. Salvarea vine din partea lui Dumnezeu, ca o binecuvântare a harului. Această origine divină a harului, este arătată în mod clar în Scriptură, prin expresiile: ”harul lui Dumnezeu”, pe care ”îl dă Dumnezeu”, sau care ” vine de la Dumnezeu”. În acest sens, apostolul Pavel i-a spus lui Tit că:
”…harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat” (Tit.2:11), iar prin scrisoarea adresată celor din Roma, el spune că: ”acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii – şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos..” (Romani 3:21-22)
Același adevăr este descoperit și de apostolul Ioan, care afirmă că:” …noi toţi am primit din plinătatea Lui şi har după har; căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. (Ioan1:17).
Numai că harul care își are originea în Dumnezeu și ne este adus în mod gratuit, prin Isus Hristos, nu este ieftin. Pentru ca noi să beneficiem de harul lui Dumnezeu, a fost plătit cel mai mare preț, care înseamnă moartea Domnului Isus. Evaluând acest preț al răscumpărării, apostolul Petru arată că:
” nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.” (1 Petru 1:18-19)
Și apostolul Pavel a vorbit despre acest preț al răscumpărării, atunci când a spus că:
” toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire…” (Romani 3:23-25), sau:” În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său” (Efeseni 1:7).
Știind că harul își are originea în Dumnezeu, și că prețul pe care L-a plătit Domnul Isus pentru ca harul să ajungă la noi, este foarte mare, se cuvine să ne întrebăm: atunci, cine sunt cei ce îl pot primi? Și cine îl poate avea? Găsim răspuns la aceste întrebări analizând:
OFERTA HARULUI. Deși Domnul Isus a plătit scump pentru ca harul lui Dumnezeu să ajungă până la noi, iar prin har ne sunt oferite binecuvântări mărețe, harul este oferit tuturor oamenilor în aceeași măsură și fără deosebire sau discriminare. Știm acest fapt, prin declarațiile făcute de apostolul Pavel, care a spus că:
” acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii – şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire.” (Romani 3:21-22).
Iar atunci când I se adresează lui Tit, tot el detaliază această ofertă arătând că:” harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat” (Tit 2:11).
Faptul că harul lui Dumnezeu este oferit tuturor oamenilor, este confirmat și de măreția dragostei lui Dumnezeu care cuprinde întreaga omenire, confirmată prin faptul că: ”L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică (Ioan 3:16). În același timp, Dumnezeu dorește ca ”nici unul să nu piară, ci, toți să vină la pocăință”. (2 Pet.3:9).
Pronumele nehotărâte: toți, pentru toți, peste toți și oricine, întâlnite în aceste pasaje subliniază o ofertă generală a harului lui Dumnezeu, iar pronumele negative: nimeni și niciunul, arată că nu există nici o excepție.
Luând în considerare aceste afirmații, înțelegem că harul lui Dumnezeu este cea mai mare ofertă pe care o poate avea fiecare om în mijlocul acestei lumi. Numai că pentru a o primi, trebuie să luăm aminte la:
OBȚINEREA HARULUI. Pentru a obține harul lui Dumnezeu, mai întâi este nevoie de cunoaștere. Deși harul lui Dumnezeu este oferit în mod gratuit, fără merite și pentru toți oamenii, mulți nu au parte de har, fiindcă încă n-au auzit despre această ofertă. Pentru toți aceștia se potrivește afirmația făcută de Dumnezeu, când a spus prin proorocul Osea: ”Poporul Meu piere din lipsă de cunoștință” (Osea 4:6).
Vorbind credincioșilor din Colose, apostolul Pavel a arătat că înainte de a primi harul lui Dumnezeu, aceștia au auzit despre har, prin Cuvântul Scripturii:
”am auzit despre credinţa voastră în Hristos Isus şi despre dragostea pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii, din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri şi despre care aţi auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei, care a ajuns până la voi şi este în toată lumea, unde dă roade şi merge crescând, ca şi între voi. Şi aceasta, din ziua în care aţi auzit şi aţi cunoscut harul lui Dumnezeu, în adevăr,…(Coloseni1:4-6)
Faptul că sunt așa de mulți oameni care încă nu cunosc harul lui Dumnezeu, trebuie să fie și o mare provocare pentru cei credincioși, care trebuie să se angajeze intens, ca să vestească Evanghelia. În acest sens, apostolul Pavel întreabă:
“Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: “Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!” (Romani 10:13-15).
Apoi, pentru a beneficia de harul lui Dumnezeu, cel păcătos, are nevoie de credință. Acest imperativ al credinței, este condiția esențială pentru obținerea harului lui Dumnezeu, fiind menționat cu multă claritate în Scriptură, precum:
”Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9) sau,
”…acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii – şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire.” (Romani 3:21-22).
Iar, scriitorul epistolei către Evrei prezintă credința într-o formă exclusivă și ca o condiție obligatorie pentru apropierea de Dumnezeu, spunând:
” Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6)
Însă, pe lângă cunoaștere și credință, ca să poată beneficia de harul lui Dumnezeu, cel păcătos trebuie să se întoarcă la Dumnezeu cu căință. Aceasta înseamnă o pocănță sinceră, prin recunoașterea, mărturisirea și părăsirea păcatelor pe care le-a săvârșit.
Acest fapt este bine ilustrat de exemplul fiului risipitor, care înainte să fie acceptat de tatăl său, să fie primit acasă în calitate de fiu, și să primească binecuvântările care i-au fost oferite ca un har pe care nu-l merita, a trebuit să-și recunoască păcatele, să le mărturisească, să părăsească starea de păcat în care era, și să-și ceară iertare de la tatăl său. (Luca 15:11-26).
Însă, căința, trebuie să fie urmată de curăție. Cel păcătos care și-a mărturisit păcatele, nu trebuie să le mai comită și să nu se mai întoarcă la starea pe care a avut-o înainte. Odată ce Duhul lui Dumnezeu l-a convins de păcat, și-a recunoscut păcatele și le-a mărturisit, acesta a dobândit curăție spirituală, pe baza jertfei Domnului Isus. În acest sens apostolul Ioan spune:
”Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat”, sau ”Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:7,9).
După acest moment al pocăinței și al înnoirii spirituale, cei ce au ajuns beneficiarii harului, trebuie să trăiască altfel. Descoperim norma de viață a celor ce au ajuns sub har, luând în considerare:
OBLIGAȚIILE HARULUI. Deși harul lui Dumnezeu este oferit în mod gratuit, acesta creează obligații. Acest fapt este foarte bine definit de apostolul Pavel care întreabă: ” Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Iar răspunsul la această întrebare este unul categoric ”Nicidecum!” (Romani 6:15). De aceea îndemnul lui pentru cei ce au fost eliberați de sub domnia păcatului și au ajuns sub har, este:
” Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.” (Romani 6:13)
Aceleași responsabilități ale celor ce au ajuns beneficiarii harului, sunt subliniate și prin imperativele pe care tot el le-a adresat lui Tit, spunând că:
” harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.” (Tit 2:11-13)
De aceea trebuie să facem toți pașii prezentați de Cuvântul Scripturii, pentru ca să avem parte de har, dar și să trăim împlinind obligațiile pe care le avem în această stare de har, pentru ca să avem parte de binecuvântările harului aici în mijlocul lumii, cât și pentru veșnicie, împreună cu Dumnezeu în slavă.
Pastor Dan Boingeanu
ALERTAAA! Copiii de 4 ani își pot schimba genul fără acordul părinților. Educatorii nu au voie să îi întrebe nimic! Unde anume?
Copiilor de până la patru ani li se va permite să își schimbe sexul fără consimțământul părinților lor, în conformitate cu noile linii directoare de incluziune LGBT elaborate în Scoția.
Educatorilor și celor ce se ocupă de pregătirea loc li se spune să nu pună la îndoială cererea unui copil de a alege un nume nou sau de a folosi o toaletă diferită și să respecte și să sprijine orice decizie cu privire la identitatea de gen pe care ar putea să o ia elevul.
Un document de 70 de pagini invită profesorii să nu-i întrebe pe elevi dacă spun că vor să facă tranziția pentru a trăi ca băieți sau fete și, în schimb, să le ceară doar noul lor nume și prenume.
Ghidurile guvernului scoțian spun că „recunoașterea și dezvoltarea identității de gen pot avea loc la o vârstă fragedă”.
„Școlile primare trebuie să poată satisface nevoile acestor tineri pentru a se asigura că au un mediu sigur, incluziv și respectuos în care să învețe”, spune îndrumarea.
Dacă un copil alege să aibă un nume diferit sau să folosească o toaletă diferită, profesorii sunt așteptați să-i lase să facă cum doresc, indiferent de obiecțiile celorlalți elevi.
Recomandarea spune că profesorii ar trebui să întrebe copilul dacă familia lor este conștientă de faptul că ia în considerare identitatea de gen, dar nu spune în mod explicit că profesorul trebuie să îi contacteze pentru a discuta problema.
Școlile sunt, de asemenea, încurajate să introducă materiale cu persoane transgender în curriculum și să ia în considerare adoptarea de uniforme neutre din punct de vedere al genului.
Grupurile de advocacy LGBT, cum ar fi Stonewall, care au contribuit la elaborarea orientărilor, au salutat această mișcare și au susținut că regulile vor ajuta toți copiii să „prospere”.
Cu toate acestea, militanții au susținut că o ideologie periculoasă a fost împinsă în școli și au avertizat că copiii care au prezentat un comportament normal, cum ar fi jocul cu jucării asociate stereotip cu celălalt sex, riscă să fie etichetați greșit ca transgender.
Marion Calder, co-director al grupului de campanie For Women Scotland, a descris liniile directoare ca „într-adevăr îngrijorătoare”.
„Concluzia este că aceasta este o ideologie periculoasă pe care guvernul scoțian o împinge”, a spus ea.
Secretarul scoțian pentru educație, Shirley-Anne Somerville, nu a fost de acord, spunând:
„Această orientare subliniază modul în care școlile pot sprijini tinerii transgender, asigurându-se în același timp că drepturile tuturor elevilor sunt respectate pe deplin.
Oferă școlilor sugestii practice. Orientările nu sunt prescriptive și nu promovează tranziția.”
Bubosul Ciolos si alti „ingeri”rad de doctorul Catu, care i-a „operat” la partile sensibile…!
Copreședintele USR PLUS, Dacian Cioloș, spune că evenimentul din urmă cu 20 de ani în care premierul Cîțu a fost prins la volan, în Statele Unite, sub influența băuturilor alcoolice, este „o problemă gravă” care trebuie lămurită de PNL și președintele Klaus Iohannis.
„E o problemă gravă. Chiar dacă nu are consecințe juridice, pentru că au trecut 20 de ani, e o problemă de etică, de morală. Așteptăm clarificări de la partenerii noștri de guvernare, de la PNL, care au propus candidatul.
Am vrea să știm și dacă președintele Iohannis a avut cunoștință sau nu în momentul în care l-a desemnat pe Florin Cîțu premier”, a declarat Dacian Cioloș pentru Ziarul de Iași.
Și purtătorul de cuvânt al partidului, Ionuț Moșteanu, a declarat vineri, la Digi24, că „e o problemă de moralitate și de încredere pe care premierul Cîțu trebuie să o rezolve împreună cu colegii săi din PNL, cu președintele Klaus Iohannis”.
