File inedite de istorie necenzurata

 prichici

 

 

Propunerea ONU privind ALIANŢA CIVILIZAŢIILOR.

Pentru realizarea istoricei propuneri a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind ALIANŢA CIVILIZAŢIILOR, consider ca o condiţie esenţială, recunoaşterea sentimentului IUBIRII PURE, SINCERE, ca liant în cugetul şi simţirea oamenilor cu creatorul lor divin, unic în tot Universul din care facem parte, NUMINDU-⁠⁠⁠⁠L fiecare pe limba lui, pentru a dobândi poten­ţialul energetic necesar comunicării între noi pământenii, pentru o colaborare paşnică în toate domeniile de activitate.

Autorii ideologiilor cunoscute până în prezent, privind viitorul omului pe Pământ, din păcate, nu se unesc în cuget şi simţiri, iar ritmul evoluţiei acestei uniri, fiind în progresie aritmetică chiar şi în anul 2014, dacă nu chiar în regres, când învierea lui IISUS a fost sărbătorită în aceeaşi zi de 20 aprilie, atât de catolici, cât şi de ortodocşi prilej unic pentru reunire, în pofida evoluţiei în progresie geometrică a tehnologiei şi producţiei armelor de distrugere în masă, ce lasă evoluţia omenirii la discreţia celor avizi de puteri unice mondiale.

Este firesc să ne întrebăm cine şi de ce, ca mari puteri nu au făcut parte din această alianţă, în acest an 2014, deşi din anul 2007 până în prezent un număr de peste 130 de ţări, inclusiv din UE, din ţările arabe şi nu numai, au aderat la această idee salvatoare a ONU şi a coautorilor.

Cine nu doreşte pace pe pământ? Cine doreşte reco­lonizarea statelor de câteva decenii eliberate de foştii colo­nialişti, la cererea marxist-leniniştilor din lumea întrea­gă, subordonaţi Moscovei?

Ştiinţa, cultura şi mai ales credinţa fiecărui om în divinitate, constitue germenii viitoarelor civilizaţii oriunde s-⁠⁠⁠⁠ar afla, pe Pământ sau în imensitatea Universului.

Doctrina politică Machiavelică, aplicată de marxişti, ca şi alte doctrine bazate pe principiul «dezbină şi condu», în scopul obţinerii puterii unice pe Pământ, nu pot coexista cu principiile creatorului divin; iubeşte şi ajuta semenii, iubirea face puterea în cuget şi simţiri, care sperăm că va salva pă­mântenii de la un posibil război mondial pustiitor, cauzat de conflictul dintre marxiştii atei avizi de îmbogăţire fără muncă şi oamenii harnici şi cinstiţi, cu frică de Dumnezeu oriunde ar fi pe pământ.

Burghezia proletară, burghezia capitalistă, credincioşii de orice RIT, să accepte principiile democraţiei, ca unică poli­tică (unică strategie) mondială, ştiut fiind faptul că latura pur spirituală a supuşilor, a popoarelor, a naţiunilor, a credin­cioşilor de orice confesiune religioasă, creştini, catolici, musulmani, recunosc principiile democraţiei.

Un exemplu elocvent poate fi accesul la Gurile Dunării, fluviu ce traversează UNIUNEA EROPEANĂ, accesibil pentru toţi navigatorii lumii, cu condiţia respectării legislaţiei Uniunii Europene şi a statelor riverane, oferindu-⁠⁠⁠⁠le garanţia unei legale şi plăcute călătorii şi colaborări, bazate pe respect reciproc, fără arme aducătoare de moarte şi foc, fără misiuni diversioniste de poluare sau scufundare a unor nave pentru blocarea şenalului navigabil, cum s-⁠⁠⁠a mai întâmplat după 1989 la gurile Dunării.

Doar o minune Dumnezească va potoli spiritele înfier­bântate, o reuniune de urgenţă la nivel mondial a celor mai puternici reprezentanţi ai credincioşilor de orice confesiune religioasă, cu frică de Dumnezeu, iubitori de oameni, de pe toate continentele, va mai salva omenirea în acest an 2015.

Vinovaţi de tot răul de pe pământ, de suferinţele mora­le şi materiale ale oamenilor, sunt unii slujbaşi ai bisericilor dornici de îmbogăţire, lacomi, cerând pentru spoveda­nie, pen­tru botez, cunuie, înmormântare şi alte slujbe, sume ce nu pot fi onorate de oamenii nevoiaşi.

Unii popi, în parohiile lor (au lăsat neghina să crească până a sufocat grâul), au lăsat năravurile şi moravurile copiilor, tinerilor şi bătrânilor să aducă societatea româ­nească în stare de descompunere morală şi de sărăcie

Până când STATUL va finanţa slujbaşii bisericilor, în timp ce aceşti slujbaşi nu ajută conducerea STATULUI? Cel puţin moral, prin consilierea pe care am solicitat-o în scris Bisericii Ortodoxe Române (vezi anexa pag. 190), cerând reco­mandarea celor mai buni români, patrioţi, demni de a ocupa funcţii de stat şi publice şi consilierea lor spiri­tuală, pe parcursul activităţii, nicidecum implicarea Bisericii în politică.

În acelaşi timp Academia Română, Preşedenţia Româ­niei, Grupul pentru Dialog Social şi, nu în ultimul rând, partidele politice aflate la guvernare sau în opoziţie sunt pre­ocupate doar de finanţări de la bugetul public, buget finanţat de cetăţenii cinstiţi, sau din fonduri externe, rambursabile sau nerambursabile, deturnate de cele mai multe ori.

Casa Regală, căreia i-am adresat un mesaj de sprijin prin Înaltul Patronaj acordat Clubului Elitelor Demnitarilor de Stat şi Publici atestaţi de Comisia Reunită, a răspuns favorabil, cu condiția respectării regulilor Casei Regale (v. pag. 192), spre binele românilor și României.

Autorul

Lt. Col. (r) Dumitru Prichici

 

 

Cuvânt înainte

 

 

Depolitizarea structurilor informativ-⁠⁠⁠operative din România după revolta din decembrie 1989, ar fi creat o forţă deosebit de puternică pentru stabilirea unor condiţii optime şi instaurarea democraţiei şi a mecanismelor economiei de piaţă capitalistă modernă în România, dar s-⁠⁠⁠a dorit doar BANII, protecţia activiştilor PCR şi arhivele secrete, ca instru­ment pentru manipularea întregii societăţi româneşti.

Ca ofiţer tehnic-⁠⁠⁠operativ, naţionalist ca şi majori­tatea colegilor mei, angajat în DSS după retragerea consilierilor ruşi după 1960, am acceptat să fiu în slujba statului, în spe­ranţa realizării deschiderii spre lumea liberă.

Arhivele secrete despre viaţa şi munca noastră, a româ­nilor, despre lupta antiimperialistă, au luat fiinţă la ordinul conducătorilor PCR, fiind date în CUSTODIA SECURITĂŢII pentru a nu fi acuzaţi cândva: ei, Gheor­ghiu-⁠⁠⁠Dej, Nicolae Ceauşescu şi după 1989 ascunse de Ion Iliescu pentru 40 de ani.

Nu am scris aceste rânduri pentru a mă disculpa, nici pentru a-⁠⁠⁠mi etala măiestria de povestitor, ci am dorit să vă aduc la cunoştinţă că noi, tehnicii-⁠⁠⁠operativi am fost condam­naţi dintotdeauna la tăcere, chiar şi când am fi avut ceva de spus.

Mi-⁠⁠⁠am asumat acest mare risc în decembrie 1989 şi risc şi în prezent, când sper ca aceste rânduri şi noile legi propuse să vadă lumina tiparului, să satisfacă setea de adevăr despre noi, cei condamnaţi la tăcere, prin votarea în Parla­mentul României.

Răspund cu acest prilej celor care m-⁠⁠⁠au acuzat de tră­darea Partidului Comunist Român, faţă de care nu aveam nici jurământ sau un angajament liber-⁠⁠⁠consimţit, plătind cu apostrofarea „securist” preţul cunoaşterii secretului puterii dictatorilor.

Celor care nu au avut încredere în sfatul meu, de a avea frică de Dumnezeu, când doar se vor gândi să mintă, să fure, să atenteze la viaţa şi bunurile semenilor lor, să-şi amintească de sfatul meu: „Cine nu are frică de Dumnezeu, să-i fie frică de tehnica-operativă care nu iartă niciodată pe nimeni, pentru a nu regreta toată viaţa”.

 

Autorul

  Lt. Col. (r) Dumitru Prichici

 

Scurtă biografie

 

 

Am scris această carte în numele adevărului, în primă ediţie în anul 2002, în clipa în care am fost întrebat de Cornel Nistorescu, directorul cotidianului Evenimentul Zilei, cum am ajuns în securitate şi fără să stau prea mult pe gânduri, i-⁠⁠⁠am spus: „Aşa a fost destinul meu”.

Din copilăria mea, îmi amintesc de mama când spunea că vrea să mă facă preot, aşa cum era părintele Trifănescu, unchiul ei din comuna Căldăreşti de Ialomiţa, şi nu glumea când îmi amintea că mă va da la şcoala de popi.

Ca să nu mă „stric”, a avut grijă ca la nici zece ani împliniţi, să mă încredinţeze preotului Clement de la biserica Bazilescu din Bucureştii-⁠⁠⁠Noi, de a cărui parohie aparţineam, dându-⁠⁠⁠mi printre alte atribuţii de ţârcovnic şi pe aceea de a spune Crezul, îngenunchind în faţa altarului şi a credin­cioşilor care ascultau cu smerenie evlavioasa mea recitare.

Dar nu a fost să fie să ajung preot, ci militar de carieră ca şi tatăl meu, cu marea deosebire că el a slujit în armata română, sub comanda unor regi până în anul 1946, iar eu am slujit până în anul 1987 în armata română, sub comanda politică a unor activişti PCR.

În timp ce regii i-⁠⁠⁠au unit pe români şi ţara, ei, comu­niştii, i-⁠⁠⁠au dezbinat pe români şi au vândut ţara ruşilor.

Aşa a fost să fie soarta noastră, a românilor.

Mulţi dintre cei care m-⁠⁠⁠au cunoscut, înainte şi după revolta din decembrie 1989, s-⁠⁠⁠au întrebat de unde şi de când un securist are asemenea vederi anticomuniste?

De când este patriot atât de înflăcărat şi cu credinţă în Dumnezeu?

Care au fost sfetnicii lui pe parcursul vieţii?

Aceste întrebări mi-⁠⁠⁠au fost puse de acelaşi director al cotidianului bucureştean, iar răspunsul meu a fost scurt şi de această dată: „Din familia în care m-⁠⁠⁠am născut şi am crescut, de la bunicii mei care aveau nu mai puţin de treisprezece copii, educaţi la rândul lor în spiritul dragostei faţă de ţară, de semenii lor, fară a fi şovini sau extremişti” cu excepţia unuia dintre fii, Marcel Comănescu, fratele cel mic al mamei mele.

Prin anii 1940, pe când lucra la depoul de locomotive Paşcani, acest tânăr Marcel Comănescu a fost atras în mişcarea sindicală, ajungând şi în funcţii importante în partidul comunist, în primii ani de după război, motiv pentru care tatăl lui şi întreaga familie i-⁠⁠⁠au cerut să renunţe la viaţa de activist comunist, și dacă nu vrea, va trebui să-⁠⁠⁠şi schimbe numele de familie şi să renunţe la toate drepturile fireşti.

Atât de îndoctrinat a fost, încât şi-⁠⁠⁠a schimbat numele de familie, din Comănescu devenind Coman, îndepărtându-⁠⁠⁠se definitiv de părinţii, fraţii şi surorile lui, îndeplinind în mod inconştient misiunea partidului comunist, de a-⁠⁠⁠i dezbina pe români, de a distruge celula de bază a societăţii, familia, intrând fară să ştie în tagma jefuitorilor, a burgheziei proletare.

Atât de încrezător a fost în ideologia marxist-⁠⁠leninistă, încât a renunţat la familia în care s-⁠⁠a născut, deşi a avut condiţii materiale bune, primind o educaţie frumoasă şi sănătoasă, la fel ca şi ceilalţi fraţi şi surori, care, pe atunci erau funcţionari bancari, comercianţi sau producători.

Acest tânăr nu a renunţat la idealurile lui şi a luptat pentru drepturile muncitorilor pe care îi conducea ca şef al unei secţii din Uzina Griviţa Roşie din Bucureşti, neacceptând pentru el niciun avantaj material.

A avut curajul să spună într-⁠⁠o şedinţă de partid că el nu este de acord ca aceia cu funcţii în conducerea partidului comunist să primească plicuri grase cu bani negri, fapt care i-⁠⁠a adus un vot de excludere din toate funcţiile pe care le deţinea în partid şi sindicat şi până la urmă chiar din partidul comunist, sub pretextul că în timpul războiului ar fi luat pe locomotiva lui un ofiţer german şi deci a colaborat cu armata germană.

Cu acest prilej, a avut ocazia să constate cât de uşor sunt manipulaţi muncitorii simpli, cei care munceau, dar nu gândeau. Sărmanul de el, exclus şi din familie, din partidul pentru care îşi părăsise familia, a ajuns acum un simplu muncitor în acelaşi atelier, unde era privit cu mânie proletară, culmea, de toţi cei care până atunci erau pentru el mai presus de familia lui.

Acum, nu mai avea nici prieteni, nici idealul pentru care luptase în anii tinereţii, avea doar regretul şi ura faţă de cei care l-⁠⁠au minţit şi l-⁠⁠au îndoctrinat cu minciuni, ascunzându-⁠⁠i adevărata lor intenţie de parvenire, de îmbogăţire pe spi­na­rea clasei muncitoare, de creare a acelei burghezii proletare, de care chiar şi Lenin se temea.

În contrast cu acest tânăr idealist, comunist, era un alt tânăr din familia mamei mele, Ahile Teodor Drăgan, func­ţionar în Ministerul Justiţiei încă de prin anul 1935, educat şi el în spiritul dragostei faţă de ţară şi de semenii lui, dar care a ales o altă idee opusă extremei-⁠⁠stângi comuniste, fiind cooptat în mişcarea legionară a lui Zelea Codreanu.

Fiecare dintre aceşti doi tineri entuziaşti, naţionalişti, fiecare în felul lui a avut de suferit de pe urma comuniştilor de conjunctură şi nu a idealiştilor de felul lui Marcel Comănescu, fapt pentru care Ahile Drăgan a fost arestat de comunişti după 1944 şi torturat în numele poporului român, în multe din închisorile lor comuniste. A scăpat cu viaţă doar cu ajutorul lui Dumnezeu, mai ales din închisoarea Aiud, trăind tot restul vieţii cu teama de a fi urmărit şi arestat din nou.

Tatăl meu, fost militar de carieră până în anul 1946 în regimentul 38 infanterie din Brăila, nu a fost racolat nici de comunişti şi nici de legionari, şi totuşi a fost hărţuit de comunişti, pentru faptul că a luptat pe frontul de răsărit.

A luptat, cei drept, la început din ordinul lui Antonescu până la Nistru pentru reîntregirea ţării, apoi, tot din ordinul lui Antonescu, cel care, dintr-⁠⁠o greşit înţeleasă mândrie de militar, a sacrificat atât ostaşi români, ţara pc care o condu­cea, cât şi viaţa lui personală, continuând războiul peste Nistru.

Antonescu, recucerind Basarabia, va rămâne în istoria şi memoria românilor, aşa cum vor rămâne statuile lui din lăcaşurile de cult ctitorite de el sau în domeniile private, apolitice, cât timp va exista naţiunea română.

Din aceste exemple şi din altele la fel de tragice din familia mea și din viaţa tuturor celor pe care i-⁠⁠am cunoscut, m-⁠⁠am format ca om, ca român patriot, naţionalist, dar nu şovin, nu extremist, nu antisemit. Convingerile mele politice au fost dintotdeauna călăuza mea şi m-⁠⁠am exprimat sau am acţionat practic în toate împrejurările, indiferent unde ar fi fost: în şcoală, în cercuri de prieteni sau în locurile de muncă pe care le-⁠⁠am avut până la ieşirea la pensie şi chiar şi după.

M-⁠⁠am născut în CAPITALISMUL SĂLBATIC, am trăit în LAGĂRUL SOCIALIST şi sper să mor în CAPITALISMUL MODERN.

Am condamnat modul în care s-⁠⁠a creat o parte a burgheziei capitaliste până la cel de al Doilea Război Mondial, ca rezultat al practicării unui capitalism sălbatic, burghezie care a fost şi va rămâne acuzată pentru crearea condiţiilor de viaţă mizere de la începutul secolului douăzeci, condiţii în care a trăit şi a muncit o mare parte a proletariatului, a ţărănimii şi a intelectualităţii.

Aceste condiţii au favorizat folosirea ideologiei marxis­te despre om, despre munca şi viaţa lui, în scopul formării unei clase de revoluţionari autentici, gata de sacrificiu, dar şi a unei clase conducătoare burgheze proletare.

Este condamnabil şi modul în care s-⁠⁠a creat cea mai periculoasă burghezie, cea a proletariatului, care nu renunţă la doctrina care a creat-⁠⁠o şi la idealurile ei, deşi a fost învinsă material şi moral pe plan mondial, de capitalismul modern creat în statele capitaliste după cel de al Doilea Război Mondial.

„Această burghezie a proletariatului, apărută pentru prima dată în Rusia Sovietică după anul 1920, a devenit o clasă privilegiată, cu dorinţa de expansiune mondială. Ea nu va dispărea atâta timp cât îi va fi permis să se extindă în ţări fie ele sărace sau bogate, unde se va instala ca putere administrativă şi politică, stăpânind până în ziua în care va epuiza toate bogăţiile acelei ţări.

Dacă ţările capitaliste dezvoltate nu percep pericolul care le paşte, prin infiltrarea comuniştilor în instituţiile lor de bază, nu peste mulţi ani, vor fi distruse din interior fără niciun atac armat nuclear, chimic, bacteriologic, informaţio­nal sau psihologic, din exterior”.

Ele vor fi aduse în starea de descompunere şi sărăcie morală şi materială, aşa cum au fost şi sunt aduse: România, sora ei Moldova şi alte ţări de peste mări, din lumea a treia, a căror populaţie, de data aceasta, dominate de imperialiştii socialişti, Marxişti, Leninişti, şcoliţi şi îndoctrinaţi de Moscova, trimişi ca armate pedestre să cucerească Europa, flămânzi şi goi, făr’ de adăpost.

Berlinul, în acest an 2015, are de ales între denumirea capitalei lor Berlin ― ocupat de ruşi cândva ― sau Kremlin, în cazul în care nu se trezesc corifeii Uniunii Europene şi NATO la realitate, în cel mai scurt timp posibil.

Ce se întâmplă în prezent, în acest an 2015, în Europa, eu am semnalat în prima ediţie a acestei cărţi, scrisă în anul 2002, şi tipărită cu greu în anul 2005, la pagina 11, în care prezentam pericolul inevitabil al invaziei terestre, sub baghe­ta Kremlinului, fără arme nucleare, doar prin accep­tarea partidelor marxiste, cu doctrina lor „dezbină şi condu” Europa.

TEROAREA, ca armă a comunismului mondializat, a ajuns la apogeu la începutul mileniului trei, se bazează pe învăţătura marxist-⁠⁠leninistă despre teoria şi tactica mişcării revoluţionare a proletariatului, despre transfor­marea revoluţionară a orânduirii capitaliste în orânduire comunistă.

Ţările părăsite de cei care cu secole în urmă le-⁠⁠au colonizat, exploatat bogăţiile şi frumuseţile naturii, lăsând în urma lor o limbă oficială şi unele structuri adminis­trative şi economice demult depăşite sau nimic, au constituit şi consti­tuie cel mai bun compost pentru dezvoltarea burgheziei proletare, aşa cum a procedat burghezia din partide social-⁠⁠democrate în România după 1989, urmând calea unei „economii socialiste de piaţă”, nicidecum capitalistă moder­nă.

Am fost educat şi instruit prin exemple vii, unele trăite de mine sau petrecute sub privirile mele în decursul anilor, în călătoriile mele prin ţară, în ţări occidentale şi din lumea a treia, din Asia şi Africa.

De la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, din fragedă copilărie, am purtat în suflet şi în gând tot ce am văzut şi auzit, bun sau rău, frumos sau urât şi nu mi-⁠⁠am putut ascunde dezamăgirea faţă de cei care minţeau, furau, arestau, torturau şi omorau în temniţe sau oriunde se aflau, în numele unor idealuri străine de interesele neamului nostru româ­nesc.

Aşa a fost destinul nostru, destin creat de faptele noastre şi ale celor de care am depins în acele vremuri, să fim supuşi unei dictaturi comuniste, venite pe tancurile ruseşti în 1944 şi cu greu scoase după mai bine de douăzeci de ani.

În acelaşi timp, alte ţări distruse şi ele de război şi-⁠⁠au creat cu sprijin financiar extern, dar şi cu forţe proprii alt destin, fiind libere să muncească să se refacă, să prospere şi să trăiască fericite, într-⁠⁠un sistem democratic capitalist modern.

În schimb, la noi în România, acest lucru nu s-⁠⁠a întâmplat, viitorul meu şi al generaţiei mele a depins de aderarea la concepţia marxist-⁠⁠leninistă despre muncă, instru­ire şi viaţă, în care originea socială muncitorească era criteriul de bază pentru promovarea în şcoală, la locul de muncă şi în viaţă.

În aceste condiţii, la numai paisprezece ani, ca fiu al unui fost militar activ în armata regală până în anul 1946, persecutat pentru participarea pe frontul de răsărit, din Rusia Sovietică, am urmat cursurile gimnaziale şi am început viaţa de ucenic, în anul 1953, fiind elev al Şcolii Profesionale Electromagnetica din Bucureşti.

Decizia privind viitorul a revenit tatălui meu în anul 1947, când am plecat cu întreaga familie din oraşul Brăila, pentru a scăpa de bandele de tâlhari care se înmulţiseră ca ciupercile după ploaie, care jefuiau şi omorau în plină stradă şi în plină zi pe oricine, pentru bani sau din motive politice, la comandă. Aşa aş putea spune că am ajuns cu mult noroc, în cartierul Bucureştii Noi, mai liniştit, fără bandele de tâlhari şi crimele săvârşite în plină zi, dar fară şansa celor din lumea liberă, fără comunişti.

A fost o perioadă de luptă pentru supravieţuire, de sărăcie şi foamete destul de lungă, până prin anul 1960, când comuniştii deveniseră stăpâni pe situaţia politică şi nu mai aveau nevoie de starea de nesiguranţă a cetăţenilor, creată artificial la ordinul conducerii PCR.

Despre aceste ordine secrete s-⁠⁠a scris doar după mai mult de cincizeci de ani, în săptămânalul „ALERTA” din Bucureşti, din 27 iulie 2000, când presa a devenit liberă şi a putut relata cu dovezi despre acţiunile de intimidare a populaţiei şi a partidelor istorice PNL, PNŢ şi PSDR, pentru scoaterea lor în afara legii.

Redau un episod din publicaţia de mai sus:

La indicaţiile NKVD se trece la o activitate de infiltrare a unor agenţi în partidele istorice de opoziţie, atât în scopul de a informa conducerea comunistă asupra tacticii electorale a acestora, cât şi pentru a crea sciziuni între membrii partidelor amintite.

Agentura secretă a PCR urma ca prin dezinformare să provoace disensiuni între conducerile PNT, PNL şi PSDR.

În acest sens, adresa Nr. 3/456 SS, a secretariatului general al PCR, emisă către organizaţiile judeţene şi orăşeneşti, este edificatoare.

 

  1. Şefii de echipă care au fost infiltraţi în grupările „reacţionare”, urmează să-⁠⁠şi intensifice activitatea, provo­când disensiuni între membrii partidelor de opoziţie: Maniu, Brătianu, Titel Petrescu.
  2. Totdeauna, trebuie să răspândească suspiciunea printre membrii reacţiunii şi să raporteze săptămânal sciziunile obţinute.
  3. Munca trebuie îndeplinită de aşa natură încât să împiedice descoperirea membrilor infiltraţi, iar dacă sunt descoperiţi, un atac viguros trebuie dus prin presă contra membrilor reacţiunii.

Semnat: Gheorghe Gheorghiu-⁠⁠Dej, Vasile Luca.

Circulara respectivă a fost emisă înaintea alegerilor din 1946 şi este evident concepută de specialiştii în spionaj politic al serviciilor secrete sovietice, Vasile Luca era, de altfel, colonel al G.R.U.

Cu toate că Ministerul Justiţiei şi Internele erau deja în mâna comuniştilor, ca şi Serviciul Secret, conducerea comunistă va dispune crearea unor unităţi paramilitare, care urmau a fi folosite în declanşarea unor tulburări violente, servind interesele partidului, respectiv ale sovieticilor.

Majoritatea ofiţerilor de poliţie şi jandarmerie nu prezenta încredere din punctul de vedere al consilierilor sovietici şi nici din partea agenţilor NKVD, care acţionau făţiş în România.

 

CC al PCR, Strict Confidenţial, Nr. 4573/23.11.1946.

Secretarilor responsabili ai PCR

Urmare a deciziei Comitetului Central al PCR de a constitui o gardă înarmată, de încredere (precum gărzile patriotice ale lui N. Ceauşescu şi „minerii” lui Ion Uiescu, n.a), vă informăm prin prezenta de planul pe care trebuie să-⁠⁠l executaţi cu minuţiozitate:

  1. Garda înarmată trebuie să fie recrutată din membrii de încredere ai Tineretului Comunist, care să îndeplinească următoarele condiţii: de preferinţă necăsătoriţi, să aibă serviciul militar satisfăcut şi cunoştinţă perfectă a folosirii armamentului greu de infanterie, să fi dat dovadă că este un om de încredere, să fie gata să îndeplinească orice misiune.
  2. Garda înarmată trebuie să fie la dispoziţia partidului, dar, pentru a preveni protestele reacţiunii, trebuie ţinut cont de următoarele reguli: lumina străzilor trebuie neglijată, în aşa fel încât cetăţenii să ceară întăriri poliţieneşti pentru a face faţă hoţilor. În acest scop trebuie să luaţi măsuri necesare, incitând presa locală să ceară constituirea de gărzi înarmate. Aceste gărzi trebuie formate ţinând cont de prevederile paragrafului 1 menţionat mai sus şi trebuie să acţioneze numai în interesul partidului.

Trebuie să se înarmeze un număr cât mai mare de muncitori, care vor fi folosiţi la timpul potrivit pentru interesele partidului.

Odată constituită garda înarmată, ne veţi trimite listele aderenţilor pentru garda muncitorească, ce pot fi aduse la cunoştinţă populaţiei, cât şi cele confidenţiale privind garda de siguranţa.

Secretar-⁠⁠general, Gheorghe Gheorghiu-⁠⁠Dej.

 

Paternitatea acestor documente aparţine lui Serghei Nicolaev, ofiţer INU (Direcţia de Informaţii Externe a NKVD).

Nicolaev, cunoscut sub numele de Nicolau, în perioada redactării documentului era adjunctul lui Gh. Gheorghiu-⁠⁠Dej la Ministerul Transporturilor, urmând ca în scurt timp să preia Direcţia Serviciilor Secrete de la Emil Bodnăraş.

Anii 1945-⁠⁠1947 vor fi perioada în care Direcţia de Informaţii Externe NKVD îşi va instala agentura în fruntea organelor de siguranţă din România. Reţelele secrete din ţară şi din străinătate ale Serviciilor noastre vor fi lăsate fie „în adormire” pentru o reactivare ulterioară, fie distruse. Agenţii secreţi ai SSI au fost predaţi de Eugen Cristescu conducerii NKVD. Acest aranjament l-⁠⁠a salvat pe Cristescu de la execuţie, deşi fusese condamnat la moarte în procesul mareşalului Antonescu.

Mai mult, Cristescu oferă sovieticilor întreaga reţea a lntelligence Service-⁠⁠lui din România. Informaţiile şi docu­mentele furnizate de Cristescu NKVD-⁠⁠ului vor alcătui o parte din rechizitoriul privind aşa-⁠⁠zisele legături de spionaj dintre conducerea PNŢ şi anglo-⁠⁠americani.

 

În fapt, toate sintezele informative despre activitatea lui Iuliu Maniu, documente pe care Antonescu nu le folosise, vor fi interpretate şi readaptate de tribunal, pentru a de­monstra că liderii opoziţiei au lucrat pentru anglo-⁠⁠americani.

După ce a fost arestat, Pătrăşcanu va recunoaşte că a semnat graţierea lui Cristescu, din motivele amintite.

În acest haos politic, social şi economic am trăit noi, românii în ţara noastră, după al Doilea Război Mondial şi după cum vedeţi şi după revolta populară din decembrie 1989, cu deosebirea că în prezent Occidentul ne monito­rizează permanent, în toate domeniile de activitate şi chiar în profunzime. În aceste condiţii vitrege de viaţă pe care le-⁠⁠am trăit în primii ani de după război, m-⁠⁠am instruit pentru muncă într-⁠⁠un sistem social-⁠⁠economic centralizat, controlat şi dirijat de conducătorii comunişti.

Perioada despre care nu pot să nu amintesc este cea de secetă cumplită, din anul 1946, de confiscarea grânelor din hambarele ţăranilor,pentru plata datoriilor de război, către sovieticii eliberatori. De „trenul foamei” care pleca din nordul Moldovei, cu oameni şi pe acoperişul vagoanelor, ca să găsească ceva de mâncare oriunde în ţară, ajungând până pe meleagurile Olteniei şi Banatului, pentru a căpăta o traistă de faină, de grâu sau porumb.

 

 

                

                         

            Rog reţineţi termenii utilizaţi în scrierile mele,

mai puţin termenul ,,STAT,, care nu poate fi definit atât timp cât STATUL de DREPT nu funcţionează în România.

  1. Politică = Gândire privind tactica şi strategia omului politic.
  2. Om politic = Persoană care are un rol important în activitatea politică, care îşi desfăşoară activitatea principală în domeniul politicii.

 – Politician = Persoana care face din politică un mijloc abil şi demagogic de realizare a intereselor personale (şi de grup n.a.) vezi DEX.

  1. Teritoriu = Întinderi de pământ delimitate prin graniţe.
  2. Ţara (România)= Teritoriu locuit de poporul român, organizat politic, strategic, administrativ şi social economic.
  3. Cele trei puteri, Parlamentul, Justiţia şi Guvernul sunt organizaţii independente ce guvernează poporul român şi teritoriul, se supun suveranităţi poporului roman, nu STATULUI (Art.2 alineatul (1) şi (2) şi Art.82 alineatul (2) din actuala Constituţie a României). A nu se uita jurământul individual de credinţă depus la numirile în funcţii.
  4. Guvernul (României) = Organizaţie privată politică sau tehnocrată, componentă a naţiunii romane ! supusă suveranităţii poporului român.
  5. Popor = Forma istorică de populaţie umană suverană, alcătuită din colectivitatea etnica majoritara şi minorităţile naţionale minoritare.
  6. Naţiune = Comunitate stabilă de oameni pe baza unităţii de limbă, cultură, teritoriu, viaţa social economică şi politică.
  7. Public = Comunitate stabilă de oameni, aparţinând naţiunii.
  8. Viaţa publică = Viaţa politică publică a unei naţiuni a unui popor
  9. Suveranitatea naţională aparţine poporului român şi se exercită prin organele reprezentative constituite prin alegeri sau referendum.
  10. Bugetul public al NAŢIUNII, păstrat în TREZORERII, este format din totalitatea veniturilor şi chieltuielilor planificate, din taxe şi impozite pe salarii, venituri industriale, agricole, comerciale, bancare, cotizaţii pentru asigurările sociale, amenzi, penalitaţi de orice natură .
  11. Bugetul statului, este constituit din sumele calculate, aprobate şi repartizate anual din bugetul public al NAŢIUNII de aceleaşi instituţii (organizaţii) care se autodefinesc STAT, deşi beneficiază de chieltuielile planificate ADMINISTRĂRII publice, apărării, învăţământului, sănătate, asigurări sociale şi cheltueli fortuite, sub control financiar preventiv mai mult sau mai puţin corect, pentru a defini corect rolul STATULUI şi DREPTURILE   CETĂŢENILOR.
  12. Patrimoniu naţional, cuprinde toate bunurile materiale şi spirituale moştenite de la străbunii noştri, precum şi cele realizate în prezent şi viitor.
  13. Patriot, persoană care îşi iubeşte patria şi luptă pentru apărarea şi prosperitatea ei.

   04.01.2016                                                               Lt.Col.(r) Prichici Dumitru

             

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*