Amplasarea grâului şi orzului se realizează de regulă după premergătoare timpurii (rapiţă, leguminoase, grâu în anul al II-lea); premergătoare mijlocii (floarea-soarelui, hibrizi timpurii de porumb, soia); premergătoare târzii (porumb hibrizi semitardivi şi tardivi, cartof, sfecla de zahăr). În cazul continuării secetei, se pot amplasa suprafeţe mai mari de grâu, după grâu efectuându-se lucrări de pregătire a solului mai facil, în special acolo unde la recoltarea grâului s-a folosit echipamentul de tocat al paielor şi s-a efectuat imediat lucrarea de arătura la 18-20 cm sau o lucrare corespunzătoare cu cizelul, discul greu sau cu agregate complexe, care printr-o singură trecere realizează o bună mobilizare şi nivelare a solului.  Modalitatea efectuării lucrărilor de bază a solului se decide în funcţie de: conţinutul de umiditate a solului, rezerva de buruieni şi resturi vegetale, gradul de tasare a solului, panta terenului, timpul până la care se poate încheia lucrarea pentru a nu depăşi epoca optimă de semănat. În condiţiile acestei toamne, se recomanda cu prioritate înlocuirea arăturii prin lucrarea cu grapa cu discuri sau cu alte agregate care mobilizează solul, pe suprafeţele cu premergătoarele timpurii, dar care nu au fost mobilizate prin arătura imediat după recoltare. Este recomandat să se renunţe la folosirea plugului, în condiţiile actuale. Folosirea plugului se va face cu mult discernământ, numai acolo unde rezerva de umiditate permite acest sistem de lucru sau în eventualitatea refacerii rezervei de umiditate la sol, prin introducerea unor cantităţi de apă în unele sisteme de irigaţii. Condiţiile climatice din vara-toamna, frecventa ridicată a anilor secetoşi, precum şi ponderea ridicată a premergătoarelor care eliberează terenul târziu determina extinderea metodelor noi de tocare a resturilor vegetale o dată cu recoltarea, pregătirea terenului prin lucrări cu cizelul, grapa cu discuri sau agregate multifuncţionale şi semănatul direct al graului şi orzului. Pe această cale, se asigură un pat germinativ bine mărunţit, structurat şi aşezat, care reţine apa necesară răsăririi mai timpurii a plantelor, comparativ cu culturile semănate în teren arat în condiţii nefavorabile, cu un grad ridicat de bulgări şi o neuniformitate accentuată a patului germinativ.

Cum, când, ce semănăm, aceea recoltăm

Acolo unde culturile eliberează terenul târziu în toamnă (sfecla de zahăr, cartoful de toamnă, porumbul – hibrizi tardivi), lucrarea de bază a solului se poate efectua cu grapa grea cu discuri, iar în cazul terenurilor compactate, se lucrează cu cizelul, urmat de lucrarea cu grapa cu discuri. În preziua sau în ziua semănatului, se efectuează lucrarea cu combinatorul, până la adâncimea de semănat, astfel că sămânţa să ajungă pe un substrat “aşezat”, cu aport capilar, iar stratul de sol de deasupra seminţei să fie mărunţit şi afânat, pentru a permite accesul aerului – condiţii optime pentru declanşarea germinaţiei. Lucrarea cu combinatorul se execută pe direcţia perpendiculară sau oblică faţă de direcţia de semănat. Se va avea în vedere faptul că orzul şi orzoaica sunt mai pretenţioase la pregătirea patului germinativ decât grâul. Semănatul de calitate, cu sămânţă uniform repartizată pe suprafaţă, la aceeaşi adâncime, pe teren “aşezat”, asigura o răsărire uniformă şi ocuparea rapidă a terenului. Epoca de semănat trebuie astfel stabilită încât până la sosirea iernii plantele să parcurgă 40 – 50 de zile cu temperaturi mai mari de 5°C, respectiv să acumuleze 450 – 500 grade termice şi să formeze 2 – 3 fraţi şi 3 – 5 frunze. În funcţie de evoluţia condiţiilor climatice din această toamnă, faţă de epoca optimă de începere a semănatului, situată în jurul datei de 1 octombrie, această lucrare poate începe cu o săptămână mai devreme sau mai târziu.Astfel, semănatul cu două saptamai înainte de epoca optimă determina diminuarea producţiei cu 25%, iar cu 3 săptămâni scade producţia cu 40%. La fel se întâmplă când se întârzie semănatul cu 2 – 3 săptămâni, înregistrându-se scăderi de producţie de 25%, respectiv 38%. Densitatea (desimea) plantelor influenţează substanţial nivelul producţiei şi variază în funcţie de epoca de semănat, de nivelul de fertilizare, de asigurarea cu apă, caracteristicile soiului cultivat etc. În mod obişnuit, se asigura 450 – 600 de boabe germinabile / m.p. din care să rezulte 500 – 700 de spice. Adâncimea de încorporare a seminţei este de 3 – 6 cm (în funcţie de lungimea mai mare a coleoptilului la grâu şi mai mică la orz şi orzoaica)

Densitatea (desimea) plantelor influenţează substanţial nivelul producţiei şi variază în funcţie de epoca de semănat, de nivelul de fertilizare, de asigurarea cu apă, caracteristicile soiului cultivat etc.  În mod obişnuit, se asigura 450 – 600 de boabe germinabile / m.p. din care să rezulte 500 – 700 de spice.  Adâncimea de încorporare a seminţei este de 3 – 6 cm (în funcţie de lungimea mai mare a coleoptilului la grâu şi mai mică la orz şi orzoaica).  Adâncimea minimă se practică pe soluri grele şi pe cele cu suficientă umiditate. În vederea executării semănatului de calitate, este necesar să se pregătească din timp şi să se regleze corect maşinile de semănat. Există o gamă diversificată de maşini de semănat, cu  21-29 sau mai multe brăzdare, cu brăzdare de tip cultural sau dublu disc. Se recomanda folosirea semănătorilor cu brăzdare dublu-disc pe suprafeţele mai bolovănoase şi cu mai multe resturi vegetale. Pe suprafeţe mari, este necesar ca semănatul să se efectueze cu “cărări” pe care să se deplaseze utilajele terestre pentru aplicarea acestor tratamente. Cărările respective se realizează prin suspendarea a câte 1 – 2 brăzdare pentru deplasarea agregatelor de fertilizat, erbicidat etc, la distanţe egale cu lăţimea de lucru a echipamentelor respective.

FERTILIZARE-stabilirea dozelor optime, calcule, recomandări

Stabilirea dozelor de îngrăşăminte cu azot este o problemă de bilanţ la întocmirea căruia trebuie să se ţină seama de conţinutul solului în azot total şi în forme mobile, accesibile grâului de-a lungul vegetaţiei şi care depinde, la rândul lui, de: fertilitatea naturală a solului; planta premergătoare; sistemul de îngrăşare aplicat în anii anteriori; caracteristicile climatice ale anului anterior; mobilitatea azotului în sol şi pericolul deplasării sale în adâncime cu apa din precipitaţii; soiul cultivat, şi în primul rând rezistenţa sa la cădere şi boli; asigurarea cu apă (cantitatea anuală de precipitaţii, regimul precipitaţiilor, aportul freatic, posibilitatea aplicării udărilor); producţia scontată a se obţine şi consumul specific. Pentru calcularea dozelor de azot este recomandată următoarea formulă (după I.C.C.P.T. Fundulea, 1990) :DN = 30xRs – Ns -Ngg + Npr, în care: DN este doza de azot, în kg/ha; Rs = recolta scontată, în t/ha; Ns = aportul solului în azot, care este apreciat la 20 kg/ha pe solurile sărace şi 60 kg/ha pe solurile fertile; Ngg = aportul în azot al gunoiului de grajd, care este apreciat la 2 kg N/t de gunoi de grajd administrat direct grâului; l kg N/t de gunoi aplicat plantei premergătoare şi 0,5 kg N/t de gunoi aplicat la planta antepremergătoare; Npr = corecţia în funcţie de planta premergătoare; şi anume, se scad 30 kg N/ha după leguminoase pentru boabe; se scad 20 kg N/ha după borceag şi trifoi; se adaugă 20 – 25 kg N/ha după premergătoare târzii nefertilizate. Pentru condiţiile din România, mărimea optimă a dozelor de azot este cuprinsă între 50 şi 160 kg/ha; pe terenurile agricole bine cultivate şi după premergătoare favorabile, în principiu, nu ar trebui administrate îngrăşăminte cu azot în toamnă; în orice caz acestea nu se vor aplica dacă premergătoarea este o leguminoasă. Dacă, totuşi, este necesar, atunci se va administra 1/3 din cantitatea totală (circa 30 – 40 kg N/ha) înainte de semănat, îndeosebi după premergătoarele cu recoltare târzie. Restul de 40 – 80 kg N/ha se administrează la sfârşitul iernii sau la desprimăvărare. În anumite situaţii (condiţii de irigare, zonă ceva mai umedă), se mai poate aplica o doză târzie, de 10 – 30 kg N/ha, primăvara, la alungirea paiului. Mărimea dozei din primăvară se stabileşte în funcţie de mersul vremii în iarnă şi la desprimăvărare (levigare, mineralizare), de conţinutul în azot al solului în momentul desprimăvărării şi de starea de vegetaţie a culturii.

Fertilizarea cu azot joacă un rol deosebit în metabolismul plantei, asigurând o bună înfrăţire şi inrădăcinare a plantei. În perioada octombrie-martie, grâul utilizează 8-25% din cantitatea necesară pe timpul perioadei de vegetaţie, orientat spre: formarea sistemului radicular; înfrăţirea plantelor; acumulări biochimice necesare pentru parcurgerea perioadei de iarnă şi organogeneza. Fertilizarea cu azot se va realiza în funcţie de consumul specific (2,5 – 3,3 kg pentru 100 kg producţie utilă), în funcţie de soiul cultivat, de tipul de sol şi de sistemul de cultură. Efectele favorabile ale fracţionarii dozei de azot în stadiile 2.1-2.6 (înfrăţire), 3.0-3.2 (alungirea paiului – spic de 1 cm, primul şi al doilea nod detectabil) şi 4.0-4.4 (burduf) se regăsesc în: creşterea greutăţii medii a tulpinii; creşterea numărului de spice; creşterea numărului de boabe/spic; creşterea duratei de umplere a bobului; creşterea masei a 1000 boabe. În zonele de stepă şi silvostepă (precipitaţii mai puţine în toamnă şi iarnă), după plante cu recoltare târzie, se administrează jumătate din doză de azot la pregătirea patului germinativ. După plante cu recoltare timpurie se va aplica o treime din doza de azot la pregătirea patului germinativ. Dozele de îngrăşăminte cu azot pentru perioada de primăvară se vor aplica în lunile februarie şi martie, care coincid, de regulă, cu trecerea plantelor din etapa vegetativă în etapa generativă (stadiul “spic la 1 cm”). Nefertilizarea grâului cu azot în toamna micşorează efectul îngrăşămintelor cu azot, reducând semnificativ producţia.
Fertilizarea cu fosfor – o dată cu pregătirea patului germinativ sau concomitent cu semănatul cu ajutorul semănătorilor performante- influenţează: înrădăcinarea plantelor, înfrăţirea, accentuează rezistenta plantelor la iernat, precocitatea. Fertilizarea cu fosfor se va realiza ţinând cont de consumul specific al cerealelor, de 1,1 – 1,8 kg/100 kg recolta principală, plus producţia secundară aferenta, precum şi de faptul că, în perioada octombrie-martie, grâul utilizează 12-25% din cantitatea de pentaoxid de fosfor. Fertilizarea cu fosfor are un rol deosebit în realizarea unor producţii constante. Aprovizionarea insuficientă cu fosfor limitează acţiunea celorlalte elemente nutritive, îndeosebi în condiţii de secetă.

Fertilizarea cu potasiu,  soiurile noi de grâu, cu capacitate mare de producţie, solicita cantităţi mari de azot şi fosfor, impunând şi aplicarea îngrăşămintelor cu potasiu o dată cu pregătirea patului germinativ sau concomitent cu semănatul. Consumul specific de potasiu este cuprins între 2,5 şi 2,7 oxid de potasiu /100 kg producţie utilă.

Zonarea soiurilor de grâu

Prezentam doar cateva soiuri aducatoare de profit. Pentru zona Baraganului si Dobrogea sunt recomandate, in cultura irigata si neirigata, soiurile timpurii cunoscute, Dropia si Flamura 85, soiurile noi Boema, Glosa, Crina si Dor, precum si soiurile semitardive Delabrad si Alex. In perspectiva, in aceasta zona se vor extinde alte trei soiuri noi cu nivel bun de rezistenta si arsita, Faur, Gruia si Izvor.
In Oltenia, o comportare buna, in medie pe mai multi ani, au dovedit a avea soiurile Dropia, Flamura 85, Boema, Glosa, Alex si Romulus, precum si soiul timpuriu, intensiv, Briana, soiul foarte timpuriu Simnic 30. Pentru vestul tarii se preteaza: Alex, Romulus, Ciprian,  Dropia, Lovrin 34 si soiul Ardeal 1, pentru zona cu soluri fertile, iar in zona colinara, cu soluri mai putin fertile, unde pericolul caderii este mai mic, soiurile Ariesan, Crisana si Delabrad, creat la ICDA Fundulea. In zona colinara din sudul tarii, pe solurile fertile se recomanda soiul Albota, urmate de soiurile Dropia, Flamura 85, Boema, Glosa iar dintre soiurile noi, in curs de extindere,  Faur si Gruia. Pentru Transilvania, soiurile cele mai adaptate s-au dovedit a fi Ariesan, Apullum, Turda 2.000, Ardeal 1, Fundulea 4,  Delabrad si Dumbrava. In Moldova de nord, cele mai bune rezultate s-au obtinut cu soiurile Aniversar, Gasparom, Sv 99,  Ariesan,  Fundulea 4 Esential, Drobeta si Voronet, create la SCDA Suceava, care urmeaza a se extinde. In Moldova centrala si de sud, sunt recomandate soiurile Dropia, Flamura 85, Boema, Glosa, Gabriela, Eliana, Fundulea 4, precum si soiurile recent omologate Faur si Gruia, create la ICDA Fundulea. In Transilvania, in zona specifica pentru graul de primavara, se recomanda soiul Speranta, creat la SCDA Turda.

Zonarea soiurilor de grâu durum

Zonele cele mai favorabile pentru graul durum sunt: Campia din sudul tarii, Dobrogea si sudul Moldovei. La aceasta specie (tipul de dezvoltare de toamna) sunt inregistrate trei soiuri romanesti, Pandur, Condur si Grandur, create la ICDA Fundulea.

Zonarea soiurile de triticale

In prezent, sunt inregistrate in Romania si raspandite in cultura soiurile: Plai, Titan, Trilstar si Stil, create la INCDA Fundulea si Silver si Prospect obtinute la SCDA Suceava. Dintre acestea, soiurile Plai, Titan, Trilstar si Stil sunt recomandate pentru cultivare in toate zonele colinare ale tarii, iar soiurile Silver si Prospect, in zona colinara din nordul Moldovei. De mentionat ca soiurile Titan, Trilstar si Stil, soiuri intensive, precoce, cu talia scurta a plantei, rezistente la caldura, se pot cultiva cu succes si pe solurile fertile din campie. In afara soiurilor de toamna, pentru zona colinara din Transilvania este recomandat soiul de triticale de primavara Tebea, obtinut la statiunea din Turda.

Combaterea bolilor dăunătorilor

Ca si in cazul tratamentelor la oameni, este mai benefic sa se cheltuie preventiv, decat dupa ce boala face ravagi. După ce infecţia s-a realizat, tratamentele ulterioare au o eficienţă scăzută sau sunt total ineficiente, realizând o cheltuială inutilă. În cazul grâului de toamnă semănat după alte plante decât cereale păioase, se recomandă prevenirea şi combaterea speciilor Tilletia caries şi Tilletia foetida (ce produc mălura comună) şi Fusarium sp. (care produce fuzarioza rădăcinilor, coletului şi plantulelor). Pentru prevenirea pagubelor pe care le provoacă viitoarelor culturi de cereale diversele specii de afide, larvele gândacului ghebos (Zabrus tenebrioides) sau viermii sârmă (Agriotes sp.), se recomandă folosirea insecticidelor. Eficacitatea tratamentului creşte pe măsură ce seminţele sunt foarte bine şi uniform acoperite cu produsul finit.

Gestionarea integrată a dăunătorilor

Aceasta se face în general prin: -rotaţia culturilor;
-utilizarea unor tehnici de cultivare adecvate (de exemplu, tehnica semănatului tardiv, datele şi densităţile semănatului, subînsămânţarea, aratul de conservare, curăţarea şi însămânţarea directă);
– utilizarea varietăţilor rezistente/tolerante, a seminţelor şi materialului săditor standard/certificat;
– utilizarea fertilizării echilibrate, a unor practici de stropire cu var şi de irigare/drenare; prevenirea răspândirii organismelor dăunătoare prin măsuri de igienă (de exemplu, prin curăţarea permanentă a maşinilor şi echipamentului); – protejarea şi răspândirea organismelor benefice importante (de exemplu, prin măsuri adecvate de protejare a plantelor sau prin utilizarea infrastructurilor ecologice înăuntrul şi în afară locurilor de producţie). Organismele dăunătoare trebuie să fie monitorizate cu ajutorul unor metode şi instrumente adecvate, atunci când acestea sunt disponibile. Metodele durabile biologice, fizice şi alte metode non-chimice ar trebui preferate metodelor chimice, atunci când acestea asigura un control corespunzător al dăunătorilor. Atunci când se cunoaşte riscul rezistenţei faţă de o măsură de protecţie a plantelor şi când nivelul organismelor dăunătoare necesită aplicări repetate de pesticide pe culturi, ar trebui aplicate strategiile antirezistente disponibile, pentru menţinerea eficacităţii produselor. Aceasta ar putea include utilizarea pesticidelor multiple cu modalităţi diferite de acţiune.

Folosirea regulatorilor de creştere

Pentru cerealele de toamnă există substanţe care stimulează creşterea şi fructificarea, ce pot fi aplicate fie toamna (unele înainte, altele după răsărire), fie primăvara, la înfrăţire, la al doilea internod, fie în perioada de creştere, pentru stimularea vigorii plantelor.