Mai uşor decât modelarea oamenilor, pomii pot suporta unele lucrări benefice. Începând cu ştrangularea ramurilor şi terminând cu tăierea în verde. Prin efectul pe care îl inducem schimbării poziţiei punctului de creştere, al unghiului faţă de axa verticală, imaginară a pomului, a poziţionării ramurilor în plan orizontal şi bună iluminare şi aerisire a interiorului coroanei pomilor, tăierile în verde au efect determinant în păstrarea echilibrului între creşterea şi dezvoltarea pomilor, pe de o parte şi obţinerea de producţii constante şi controlate. Ramurile pot fi dresate prin micşorarea unghiului de creştere pentru stimularea creşterii ramurilor slabe; Înclinarea ramurilor se face pentru a stimula apariţia mugurilor de rod; Înclinarea şarpantelor şi subşarpantelor se face la un unghi de 60-80 grade; curbarea unei ramuri se face cu vârful sub nivelul de inserţie.
Torsionarea (răsucirea până la 40% a poziţiei) ramurilor se face doar la măr şi par pentru creşterea producţiei. Strangularea cu brăţări sau coliere, lucrare făcută în perioada iunie – septembrie, pentru grăbirea intrării pe rod stimularea creşterii ramurilor slabe; referitor la schimbarea poziţiei punctul de creştere trebuie precizat; mugurii pornesc în creştere diferenţiat pe lungimea ramurilor; creşterea este accentuată de la baza spre vârf; mugurii favorizaţi sunt situaţi pe ramurile mai apropiate de axă verticală; aplecarea ramurilor spre orizontală schimbă modul de creştere în intensitate al lăstarilor porniţi din mugurii de pe respectivă ramura; sunt favorizaţi mugurii de la vârf sau de pe partea superioară a curburii, în funcţie de felul conducerii ramurilor; aici trebuie precizat că se ţine cont, la fiecare specie în parte, de poziţia pe ramuri a mugurilor de rod; operaţiunile în verde reduc suprafaţa foliara a pomului; cu rol foarte important în păstrarea echilibrului între încărcătura pomului şi suprafaţa foliara corespunzătoare fiecărui fruct (se consideră 20-25 frunze adulte pentru un fruct). Deosebit de importantă este şi alegerea datei la care se vor efectua operaţiile în verde. La măr, de exemplu, perioada optimă este sfârşitul lunii iulie şi începutul lunii august. La această dată mugurii terminali ai mlădiţelor scurte îşi încetează creşterea. Aceste operaţiuni (tăieri) permit îndepărtarea porţiunilor de lemn şi vegetaţie care sunt bolnave. Dacă tăierile în uscat nu au fost executate la timp şi corect, putem considera tăierile (operaţiile) în verde ca nu fiind târzii pentru anul în curs ci, cu optimismul real al practicianului, ca devreme pentru anul viitor.
Tăierile în verde în interiorul coroanei trebuie ferit de aglomerarea lăstarilor lacomi cu creştere verticală, porniţi de pe tulpina şi de pe părţile mai vechi ale ramificaţiilor principale. În iulie – august vom rări zonele de vârf şi periferia coroanelor pentru a evita aglomerarea excesivă cu creşterile viguroase ale ramurilor de schelet şi fructifere.
Simplificarea obţinută prin aceste operaţiuni ajuta foarte mult la bună circulaţie a sevelor (brută şi elaborată), schimbă raporturile de creştere între lăstarii principali şi cei concurenţi, determină schimbări radicale, în sensul dorit de noi, a poziţiei mugurilor pe lăstari. Lăstarii concurenţi de pe ramurile principale vor fi eliminaţi. Dacă pe lemnul de doi ani aflat sub prelungirea anuală se află prea mulţi lăstari se recomandă o rărire a lor, funcţie de poziţia pe acea ramură. Mlădiţele cu poziţie pe partea superioară şi creştere verticală se suprimă (în cel mai rău caz vor fi tăiate deasupra unui mugure orientat lateral). În general, tăierile (operaţiile) în verde se aplică diferenţiat, pe specii, soiuri, în funcţie de vigoare, capacitate de ramificare, încărcătura de fructe. La coroanele cu creşteri puternice şi rod puţin, intervenţiile vor fi mai energice. La pomii cu creşteri slabe şi rod bun, intervenţiile vor fi superficiale, strict corective. Ciupirea lăstarilor constă în îndepărtarea vârfului ierbaceu al lăstarilor în creştere, deasupra ultimei frunze mature sau, în unele situaţii, la 2-4 frunze. Efectele sunt diferite, în funcţie de faza de creştere a lăstarilor şi de timpul de execuţie. În faza de creştere intensă a lăstarilor, neciupirea determina oprirea temporară a creşterii în lungime a lor, lăstarii ciupiţi din vecinătate vor lua un avans în creştere, se stimulează formarea de lăstari anticipaţi (de prelungire). Creşterea lăstarilor ciupiţi este preluată prin mugurele devenit terminal. Ciupirea executată în faza de încetinire a creşterii lăstarilor determină o mai bună maturare a ţesuturilor acestora iar creşterea nu mai este reluată. Operaţia de ciupire ne dă posibilitatea să controlăm şi să echilibrăm creşterile între lăstarii de aceeaşi importantă din coroană (prelungirea şarpantelor, a subşarpantelor), prin ciupirea lor când unii sau alţii au un avans de 15-20 cm. La pomii tineri cu creştere prelungită se facă o ciupire tardivă a lăstarilor, la începutul toamnei în scopul stopării creşterii şi a favoriza maturarea lemnului şi astfel creşte rezistenţa la gerurile din iarnă. Alte operaţii în verde-dresarea, înclinarea, arcuirea-sunt efectuate în strânsă corelare cu formarea coroanelor, garnisirea ramurilor, echilibrarea creşterilor şi rodirea pomilor, de acestea depinzând şi momentul executării lor, pe parcursul vegetaţiei.