Pregătiţi-vă, căci se apropie urgiile apocaliptice… Aşa cum semnul sângelui de animal pascal de pe uşile casei EVREIEŞTI i-a scăpat de moartea Nimicitorului, CREDEŢI şi PRIMIŢI nu doar protecţia Sângelui de miel, ci pe Iisuss, dimpreună cu toate Darurile Sale (Rom. cap 8/32), ca să fiţi pecetluiţi, protejaţi, iertaţi, vindecaţi şi ÎNDUMNEZEIŢI pentru veşnicie! Cine îi dă Lui DOMNIA- conducerea prioritară, integră, integrală, suverană, completă şi totală, numai El face totul foarte bine şi pentru veşnicie şi omul născut din Sămânţa Învăţăturii Sale, nu se mai îmbolnăveşte, nu mai înjură, fură, cârteşte, preacurveşte, cleveteşte, nu se mai ceartă, mânie, desfrânează, pentru ca omul vechi, falit, otrăvit de satan, a fost răstignit/ îngropat dimpreună cu Hristos, şi a fost umplut cu Plinătatea Duhovnicească din care ţâşnesc râuri cu apă vie şi miresmele de la Viaţă la Viaţă

Sapte Beneficii ale sangelui Domnului Isus Hristos…Ascultaţiacum bine! Toţi acei ce erau în Egipt, Ierihon, sub sânge, au fost ocrotiţi. Toţi acei care trăiesc acum sub semnul Sangelui Sau, vor fi salvaţi…Intre Sângele lui Abel şi sângele lui Isuss,sângele stropirii, vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel. (Evrei 12, 24)…”RASCUMPARAT PRIN SANGELE DOMNULUI ISUS”

dc

Ecumenismul nu este o adunatura de nebuni nenascuti din nou…Care e semnificația sângelui lui Cristos?ESTE PUTERE ÎN SÂNGELE LUI ISUS…Justificat prin sângele lui Isus Hristos…Revelarea sangelui varsat…Ridicați-vă acum și primiți pecetea Mea, pecetea Dumnezeului celui Viu is HRISTOS VINDECĂTORUL de F.F. BOSWORTH – CAPITOLUL 5 – CUM SĂ ÎŢI ÎNSUŞEŞTI VINDECAREA

eeeeezx

 

399

ut

Sapte Beneficii ale sangelui Domnului Isus Hristos

1. SANGELE ARE PUTEREA DE A ELIBERA

(1 Pet 1,18) Stiti ca nu cu lucruri pieritoare, cu argint s-au cu aur, a-ti fost rascumparati din felul desert de vietuire, pe care-l mostenisera-ti de la parintii vostrii, ci cu sangele scump a lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana.
(Tit 3,3) Caci si noi eram alta data fara minte, neascultatori, rataciti, robiti de tot felul de pofte si de placeri (sclavi), traind in rautate si in pizma, vrednicisa fim urati si urandu-ne unii pe altii.
2. SANGELE ARE PUTEREA DE A IERTA
(Mat 26, 28) Acesta este sangele Meu, sangele legamantului celui nou, care se varsa pentru multi, spre iertarea pacatelor.  Isus a platit pentru toate pacatele – trecute, prezente, viitoare.
3. SANGELE ARE PUTEREA DE A JUSTIFICA 
(Rom 5,8) D-zeu i-si arata dragostea fata de noi, prin faptul ca pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi. Deci cu atat mai mult acum, cand santem socotiti neprihaniti prin sangele Lui, vom fi mantuiti prin El de mania lui D-zeu.
4. SANGELE ARE PUTEREA DE A CURATI 
(1 Ioan 1,7) Dar daca umblam in lumina, dupa cum El insusi este lumina, avem partasie unii
cu altii; si sangele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curateste de orice pacat.
Lepra – simbol al pacatului (boala incurabila). Sangele lui Isus curata lepra pacatului ( Isaia 1,18)
5. SANGELE ARE PUTEREA DE A FACE PACE/VINDECARE
(Col 1, 20) Sa impace totul cu Sine prin El, atat ce este pe pamant cat si ce este in ceruri,
facand  pace, prin sangele crucii Lui.
(Ioan 14,27) Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante. Pace prin cruce – sange.
6. SANGELE NE DA ACCES LA DUMNEZEU
(Evr 10,19) Prin sangele lui Isus, avem intrare sloboda locul prea sfant… (Efes 2,14) Caci El este pacea noastra, care din doi a facut unul, si a surpat zidul de la mijloc care-i despartea.
(Evr 10,22) Sa ne apropiem cu o inima curata, cu credinta deplina, cu inimile stropite si
curatite de un cuget rau, si cu trupul spalat cu o apa curata. Vino cum esti, Isus e vrednicia ta.
7. SANGELE ARE PUTEREA SA NE APROPIA DE DUMNEZEU
(Efes 2,13) Voi care odinioara erati departati, a-ti fost apropiati prin sangele lui Hristos.
(Evr 12,20) V-ati apropiat de muntele Sionului…de cer…de Dumnezeu ce judeca…de Isus.

Care e semnificația sângelui lui Cristos?

Sintagma „sângele lui Cristos” e folosită de câteva ori în Noul Testament și este expresia morții ca jertfă și a lucrării depline de ispășire a lui Isus în locul nostru. Referirile făcute la sângele Mântuitorului includ realitatea că în mod literal El a sângerat pe cruce, dar, și mai semnificativ, că a sângerat și a murit pentru păcătoși. Sângele lui Cristos are puterea de a face ispășire pentru un număr infinit de păcate comise de un număr infinit de oameni, de-a lungul secolelor, și toți cei a căror credință se bazează pe acel sânge vor fi salvați.Realitatea sângelui lui Cristos ca mijloc de ispășire pentru păcat își are originea în Legea mozaică. O dată pe an, preotul trebuia să aducă o jertfă din sângele animalelor pe altarul Templului pentru păcatele oamenilor. „Și, după Lege, aproape totul este curățit cu sânge; și fără vărsare de sânge, nu este iertare.” (Evrei 9.22) Dar aceasta era o jertfă de sânge limitată în eficiența sa, de aceea trebuia adusă din nou și din nou. Aceasta era o prefigurare a jertfei pe care Isus a adus-o pe cruce „o dată pentru totdeauna”. (Evrei 7.27) Odată adusă această jertfă, nu a mai fost nevoie de sângele taurilor și a țapilor.

Sângele lui Cristos este temelia noului legământ. În noaptea de dinainte să meargă la cruce, Isus le-a dat ucenicilor paharul cu rodul viței și le-a spus: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi.” (Luca 22.20) Turnarea vinului în pahar simboliza sângele lui Cristos care va fi vărsat pentru toți cei care vor crede în El. Când Și-a vărsat sângele pe cruce, Isus a eliminat cerințele vechiului legământ pentru jertfe de animale aduse în mod continuu. Sângele lor nu era suficient să acopere păcatele oamenilor, numai temporar, pentru că păcatul înfăptuit împotriva unui Dumnezeu sfânt și infinit cere o jertfă sfântă și adusă la infinit. „Dar aducerea-aminte a păcatelor este înnoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe; căci este cu neputință ca sângele taurilor și al țapilor să șteargă păcatele.” (Evrei 10.3) În timp ce sângele taurilor și al țapilor era o „aducere-aminte” a păcatului, „sângele scump al lui Cristos, Mielul fără cusur și fără prihană” (1 Petru 1.19) a plătit în întregime datoria păcatului pe care o aveam față de Dumnezeu și nu mai avem nevoie de nicio altă jertfă pentru păcat. Chiar înaintea morții, Isus a spus: „S-a isprăvit”, semnificând că întreaga lucrare de răscumpărare a fost terminată pentru totdeauna, „căpătând o răscumpărare veșnică” pentru noi. (Evrei 9.12)

Sângele lui Isus nu numai că îi răscumpără pe credincioși din păcat și din pedeapsa veșnică, ci „va curăți cugetul nostru de faptele moarte, ca să-I slujim Dumnezeului celui viu”. (Evrei 9.14) Acest lucru înseamnă că nu numai că acum suntem eliberați de a aduce jertfe care sunt „nefolositoare” pentru obținerea mântuirii, ci suntem eliberați de bazarea pe lucrările fără valoare și zadarnice ale cărnii în a-I plăcea lui Dumnezeu. Pentru că sângele lui Cristos ne-a răscumpărat, acum suntem făpturi noi în Cristos (2 Corinteni 5.17) și, prin sângele Lui, suntem eliberați de păcat ca să-I slujim Dumnezeului celui viu, să-L glorificăm și să ne bucurăm de El pentru totdeauna. English

Luni, 20 februarie 2012 la ora 12:20

Prea iubita Mea fiică, Inima-Mi zvâcnește cu durere, datorită păcatelor copiilor Mei.

Ca oricărui Tată iubitor, Mi se frânge inima din cauza urii unora împotriva altora.

Este ca o sabie care străpunge Inima Mea și nu mai iese.

Eu sunt Dumnezeu cel Preaînalt, care datorită voinței libere dăruite copiilor Mei, trebuie să îndur o durere continuă, până când se va realiza Noul Paradis de pe Pământ.

Atunci, copiii Mei, vă veți uni potrivit Voinței Mele Sfinte.

Până când asta nu se va întâmpla, nu va fi pace pe Pământ.

Doar când cel rău și toți cei care-l urmează ca și niște sclavi vor fi distruși, lumea se va liniști.

Fiica Mea, spune-le copiilor Mei că Eu nu Mă bucur la gândul pedepsirii lor, deoarece îi iubesc.

Ei sunt ai Mei, creaturile Mele dragi. Să văd cum sufletele lor sunt corupte de satana, pentru Mine ca Tată iubitor este o suferință continuă.

Doresc să vă iau pe voi toți, iubiții Mei copii, care cunoașteți și înțelegeți Iubirea Mea pentru voi, și să vă conduc în frumusețea Noului Paradis de pe Pământ.

Vă promit că prigoana va fi de scurtă durată și că voi veți fi ocrotiți.

Pentru că Eu acum vă dăruiesc Pecetea Dragostei și a Ocrotirii Mele.

Prin asta veți scăpa neobservați de cei care vor provoca greutăți în țările voastre.

Pecetea Mea este Promisiunea Mântuirii. Cu această pecete, puterea Mea se va revărsa asupra voastră și voi nu veți avea parte de nici un rău.

Copiii Mei, asta este o minune și vor fi binecuvântați cu acest dar divin numai cei care, ca și copiii mici, se vor prosterna cu iubire înaintea Mea, Domnul lor, Creatorul Atotputernic.

Ridicați-vă acum și primiți Pecetea Mea, Pecetea Dumnezeului celui Viu.

Rugăciunea (33) a Cruciadei de Rugăciune: Pentru a primi Pecetea Dumnezeului Celui Viu

“O, Dumnezeul meu, Tată iubitor, primesc cu bucurie și recunoștință Pecetea divină a Protecției Tale. Dumnezeirea Ta cuprinde trupul și sufletul meu pentru veșnicie. Cu recunoștință smerită mă plec, și-ți ofer Ție, iubitul meu Tată, iubirea mea profundă și fidelitatea mea. Te implor ca prin această Pecete specială să mă aperi pe mine și pe cei dragi mie, și eu Îți promit că-mi voi trăi viața în slujire pentru Tine, acum și-n vecii vecilor. Te iubesc, Tată drag. În aceste timpuri, Te consolez, Tată scump. Îți ofer Trupul și Sângele, Sufletul și Dumnezeirea Preaiubitului Tău Fiu, pentru ispășirea păcatelor lumii și mântuirea fiecărui copil al Tău. Amin.”

Mergeți acum copii și nu vă fie frică. Încredeți-vă în Mine, Tatăl vostru iubit, care din iubire v-a creat pe fiecare dintre voi.

Eu cunosc fiecare suflet, fiecare părticică a voastră îmi este cunoscută. Nici unul nu este mai puțin iubit decât celălalt.

Tocmai de aceea nu vreau să pierd nici un suflet. Nici unul.

Vă rog să continuați să vă rugați în fiecare zi Rozariul Milostivirii Divine.

Într-o bună zi veți înțelege de ce este necesară această purificare.

 

Această rugăciune specială este un dar de la Dumnezeu Tatăl, dat prin profetul Maria Milostivirii Divine, pentru protecţia tuturor copiilor lui Dumnezeu.

Tuturor celor care acceptă această Pecete: ea va oferi protecţie fiecăruia dintre voi şi familiilor voastre în perioada de până la a Doua Venire a lui Cristos.

Cartea Apocalipsei 7.1:

Nu dăunaţi pământului, nici mării şi nici copacilor până când nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru.

“După aceea, am văzut patru îngeri stând în picioare la cele patru colțuri ale pământului. Ei ţineau în frâu cele patru vânturi ale pământului ca să nu sufle nici un vânt nici peste pământ, nici pe mare şi nici peste vreun copac. Şi am văzut un alt înger ridicându-se de la răsăritul soarelui şi având pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri cărora le fusese dat să dăuneze pământului şi mării, spunând: “Nu dăunaţi pământului, nici mării şi nici copacilor până când nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru”.

Fotografia postată de Odi Odi.

”Vi s-a dat armura. Folosiți-o. Cruciada Mea de Rugăciune va ajuta la diminuarea ororilor cauzate de păcatele omenirii. Vă rog să recitați această rugăciune pentru diminuarea pedepselor.” (MDM 01.11.2012)
”Când se vor forma peste tot în lume, Grupurile de Rugăciune ale Cruciadei de Rugăciune vor deveni armura necesară înfrângerii dușmanului, în mai multe feluri decât puteți voi crede că este posibil.” (MDM 07.03.2013)
”Pierdeți atât de mult timp prețios căutând să vă aflați viitorul în cuvinte care curg precum veninul din gurile așa-zișilor mistici și ale căutătorilor de senzații, încât Mă insultați îndepărtându-vă de Mine. Eu sunt aici. Acestea sunt Cuvintele Mele. Ce altceva căutați, când voi aflați Adevărul doar din Gura Mea?” (MDM 26.10.2013)
”Unii oameni vor alege neînțelept și vor urma calea greșită. Ei vor face acest lucru pentru că nu vor reuși să înțeleagă Adevărul, Cuvântul lui Dumnezeu. Ei vor permite ca farmecul unor mari atracții materiale, a poftelor și a plăcerilor să îi îndepărteze de Mine. Ei nu cred în viața de după moarte și nu simt nici o remușcare pentru păcatele pe care le comit pentru îndeplinirea propriilor lor dorințe egoiste. Cu toate acestea, dacă le este arătat Adevărul și sunt încurajați de alții să asculte Cuvântul lui Dumnezeu și Promisiunea Mea legată de viitor, ei se pot schimba. Prin Darul Convertirii ei pot să locuiască în Împărăția Mea.”

 

Mana profetica – Puterea sangelui lui Isus.

Am avut o imagine cu o persoană lipsită de vlagă, care stătea cu spatele lipit de un zid. Părea ca o păpușă de cârpă, a cărei umplutură era scoasă toată afară. Trăda o stare generală de deznădejde și epuizare. Nădejdea amânată i-a îmbolnăvit inima. Apocalipsa 12:11 spune: „Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.” Versetul acesta vorbește despre o luptă. Descrie imaginea unui creștin care se folosește de puterea sângelui lui Isus. Sângele lui Isus îl biruiește întotdeauna pe vrăjmaș. Atunci când invoci și proclami sângele lui Isus peste circumstanțele tale, tu folosești autoritatea pe care ți-a dat-o Dumnezeu împotriva lui satana.

În această condiție slabă în care te afli, ridică-te, deschide-ți gura și începe să invoci puterea sângelui lui Isus care te susține și te protejează de puterile întunericului. Sângele lui Hristos vorbește pentru tine. Vorbește mai puternic decât sângele lui Abel, care striga după răzbunare. Prin sângele lui Isus tu ai acces deplin la Tatăl, așa cum este scris în Evrei 10:19-24.

MĂRTURISEȘTE ȘI DECLARĂ:

În numele lui Isus rostesc puterea sângele Lui împotriva oricărei puteri a întunericului care încearcă să mă țină captiv, să mă lege sau să mă facă să cred că situația în care mă aflu este fără speranță. Eu nu sunt o victimă a circumstanțelor. Sunt cap și nu coadă. Orice armă făurită împotriva mea va fi fără putere. Dragostea desăvârșită a lui Dumnezeu alungă orice frică. Eu nu mai sunt un rob al păcatului necredinței. Cel ce este în mine este mai tare decât cel ce este în lume. Hristos în mine este nădejdea slavei. Nicio forță a întunericului nu are autoritate peste viața mea. Sângele răscumpărător al lui Isus mi-a spălat păcatele și acum sunt liber cu adevărat.

Verset biblic: Evrei 10:19-24 – „Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său, şi, fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată. Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa. Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.”

© Ruach Ministries

Ascultaţi acum bine! Toţi acei ce erau în Egipt,din Ierihon, sub sânge, au fost ocrotiţi. Toţi acei care trăiesc acum sub semnul Sangelui Sau, vor fi salvaţi 

 

Iosua stătea acolo, dăduse semnalul şi totul se prăbuşise. Rahav stătea cu familia ei în siguranţă şi nu trebuiau să privească îngrijoraţi pe geam. Ei puteau să citească Scriptura, în timp ce afară se desfăşura lupta. De atunci, Rahav face parte din Israel şi s-a mutat apoi în Betleem. Acolo s-a căsătorit şi a primit moştenirea ei. Ea avuse un fiu cu numele de Boas. Boas devenise tatăl lui Obed, a cărei mamă era Rut. Obed era tatăl lui Iese, şi Iese era tatăl lui David. Aşa este. Pentru că femeia Rahav îi crezuse pe mesageri, a aplicat semnul şi a fost salvată împreună cu casa ei. Altfel ea ar fi pierit.

Ascultaţi acum bine! O spuneţi, aţi înţeles? Toţi acei ce erau în Egipt sub sânge, au fost ocrotiţi. Toţi acei din Ierihon, care se aflau sub semn, au fost salvaţi. Toţi acei care trăiesc acum sub semn, vor fi salvaţi. Mielul jertfit era un tip înspre Isus Hristos.

În Evrei 13, 10-20 citim despre sângele legământului veşnic (notaţi-vă, vă rog). În legătură cu sângele lui Isus Hristos, este vorba despre sângele legământului veşnic. Când vom fi desăvârşiţi, atunci răscumpărarea va fi încheiată. Este un legământ veşnic. Nu va mai fi făcut un alt legământ. Când se va încheia timpul, nu va mai fi nevoie de legământ, dar până atunci avem nevoie de acesta. Acum, să nu uitaţi, este vorba despre legământul veşnic. Făgăduinţele lui Dumnezeu sunt legate de legământul sângelui şi ne eliberează de păcat. Amin!

Nu mai rămâne nici un păcat. Închinaţi-vă Lui şi faceţi de cunoscut puterea Lui făgăduită. Poporul lui Dumnezeu, spălat prin sângele Lui, care stă sub legământul sângelui, poartă Duhul lui Isus Hristos în sine. Lor li se potriveşte Cuvântul: Cine crede în Mine, va face lucrările pe care le-am făcut Eu. ”

Desfăşurarea legământului în Noul Testament. Testament înseamnă legământ – moştenire, nu-i aşa, dr. Vayle? Testament înseamnă legământ. Noul Testament înseamnă Noul Legământ. În Vechiul Testament, când a fost jertfit mielul, viaţa nu putea să se întoarcă peste cel credincios. În Noul Testament, Mielul lui Dumnezeu a fost jertfit, iar viaţa Lui se întoarce la noi. În Noul Testament viaţa era în sânge, viaţa din sângele Mielului, prin care Noul Legământ devenise realitate; pentru că aşa a spus Dumnezeu. Dar iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul : voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu ” (Evrei 8, 10). Nu pe table de piatră, ci în inimile noastre prin sânge. Acesta este legământul Duhului, pe care El l-a făcut cu oamenii.

Legământul simbolizează puterea Lui. Ioan 14, 12 spune: Adevărat, adevărat vă spun, că, cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl. ” Noul Testament – Noul Legământ – viaţă nouă. Acestea ne arată că Isus a împlinit fiecare lucrare, pe care a cerut-o Dumnezeu, şi ne-a făcut fii şi fiice adevărate a lui Dumnezeu. Sub sângele Lui nu mai este nici o condamnare. În Romani 8, 1 scrie: Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. ” Aici nu li se adresează celor ce cred în El, ci celor ce sunt în Isus Hristos , care nu umblă după trup, ci după Duhul Lui. Isus a spus: Cuvintele Mele sunt Duh şi viaţă. ” O, dacă aş putea lua acest text şi să mai vorbesc încă două ore! Nu mai este nici o condamnare. Eliberaţi de păcat, de îngrijorările acestei lumi. Nici o condamnare pentru acei, ce au fost botezaţi prin Duhul, într-un singur trup. Prin aceasta sângele Domnului şi-a isprăvit efectul. Dumnezeul cerului v-a primit. Viaţa Lui este în voi. Voi sunteţi fii şi fiice ai lui Dumnezeu. Caracterul vostru este caracterul lui Dumnezeu. Ce este? O introducere înăuntru? Nu. Dumnezeu este un Dumnezeu al judecăţii; EL este un Dumnezeu care îndreaptă. Totul trebuie să corespundă. Nimic altceva nu o va isprăvi. Voi trebuie să aveţi un astfel de caracter. Voi aveţi pur şi simplu caracterul Tatălui vostru.

Viaţa a venit din sânge. Sângele a fost aplicat, dar viaţa nu putea să se întoarcă la cel credincios, pentru că era viaţa unui animal. Dar vedeţi, El nu a fost doar un om, ci Dumnezeul-Om. Tot aşa şi credincioşii, nu sunt doar oameni, ci fii şi fiice a lui Dumnezeu. Voi aţi primit viaţa Lui, care era în El şi s-a întors. Aceasta v-a transformat dintr-un păcătos într-un născut din nou; aceasta v-a scos din organizaţii şi denominaţiuni şi v-a făcut creştini umpluţi cu Duhul Sfânt. Viaţa lui Dumnezeu izvorăşte acum din voi ca o scânteie dintr-o nicovală, în timp ce voi umblaţi plini de putere, dragoste şi smerenie, iar Duhul Sfânt vorbeşte şi lucrează prin voi. Vedeţi, de asta depinde totul.

Cum se întâmplă aceasta? Voi ascultaţi mesajul, fiţi atenţi la stâlpul de foc. O, ce siguranţă binecuvântată! Voi aţi străpuns de la moarte la viaţă. Nu mai este nici o condamnare. Dacă inimile noastre nu ne condamnă, atunci noi primim acel lucru pentru care ne rugăm. Noi ştim, dacă există păcat în inimile noastre, acesta ne condamnă. Atunci nici nu trebuie să începem. Voi trebuie să fiţi eliberaţi de păcat. Singura posibilitate de a fi eliberat de păcat, constă în a fi în El. Singura protecţie în faţa păcatului este Hristos.

Să nu uitaţi: sângele legământului nu găseşte recunoaştere fără semn. Voi nu puteţi să spuneţi aşa simplu: Noi am fost sfinţiţi în toate aceste lucruri ” , aceasta nu este încă dovada. Duhul lui Hristos în voi. Credeţi aceasta.

Acum vedeţi, Cuvântul ne dă siguranţa făgăduinţei. Eu am mai notat diferite texte din Scriptură. Eu aş putea predica toată ziua despre aceasta. Cuvântul ne dă siguranţa făgăduinţei. Cuvântul este făgăduinţa, Cuvântul este Dumnezeu şi Cuvântul este al nostru. Noi devenim o parte a Cuvântului, iar Cuvântul ia chip în noi. Dacă rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele în voi ” Totul devine o familie mare. Aceasta ne dă siguranţa, de ce? Pentru că este o parte din noi. Ce text puternic! În aceasta constă siguranţa făgăduinţei.

Semnul este dovada că sunteţi răscumpăraţi şi că aţi fost primiţi. Voi nu puteţi să aveţi dovada unui bilet de tren înainte a plăti preţul. Voi ştiţi cum se plăteşte preţul, nu-i aşa? Aici este vorba de a crede şi de a primi. Ascultare deplină pentru întregul Cuvânt a lui Dumnezeu, vă îndreptăţeşte pentru semn. ASCULTARE DEPLINĂ – nu numai o parte, cât crede denominaţiunea voastră, ci totul. Ascultare deplină faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, care este Hristos şi vă aduce înăuntru în Hristos.

Ce ar fi dacă voi aţi fi cu totul înăuntru, iar picioarele ar atârna afară? Sau dacă aţi fi cu totul înăuntru şi mâinile voastre ar atârna afară? Cea mai mare parte ar fi înăuntru, dar inima ar atârna afară. Inima este în lume. Înţelegeţi aceasta? Nu are voie să fie astfel. Ascultarea deplină vă face una cu Cuvântul. Voi credeţi totul, Cuvântul este în voi în întregime, apoi veţi vedea cum lucrează prin voi. După aceea nu vă mai duceţi la distracţiile lumeşti. Voi sunteţi creştini. Indiferent de ceea ce spune cineva, acestea nu vă vor mai atinge. Voi sunteţi în Hristos. Voi sunteţi aşa de siguri, cum nu se poate altfel. Atunci când moartea bate la uşă, ea nu mai are nici o parte din voi. Pentru voi este doar o despărţire de aici şi o intrare acolo. Bătrâneţea nu înseamnă nimic. Atunci sunteţi eliberaţi şi de bătrâneţe. Voi sunteţi în veşnicie, pentru că sunteţi în El. EL este veşnic. Indiferent dacă sunteţi tineri sau bătrâni, frumoşi sau urâţi, mari sau mici, nu depinde de asta.

Voi nu mai faceţi aceste lucruri, acestea sunt în urma voastră. Voi aţi murit, iar viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Voi sunteţi pecetluiţi prin Duhul Sfânt şi umblaţi în Hristos. Singura ţintă pe care o aveţi, este Hristos. Aşa este. Asta este tot, ce doriţi. Nu este de mirare că cântaţi:

Umple drumul meu în fiecare zi cu dragoste

Lăsaţi-mă să fiu fratele vostru. Lăsaţi-mă să trăiesc ca un exemplu ceea ce a zis Isus, cum ar trebui să fim. Lăsaţi-mă să fiu un frate pentru fraţi; un frate pentru surori, un predicator pentru predicatori. Lăsaţi-mă să fiu un exemplu pentru exemple. Lăsaţi-mă să arăt lumii, că acest Cuvânt este Hristos. Singurul mod în care o pot face, este de a fi în El, pentru că eu nu pot s-o fac de la mine însumi. Voi nu o puteţi. Dar dacă sunteţi una cu Cuvântul, atunci acesta singur trăieşte în voi.

Voi sunteţi scrisori circulare ale lui Isus Hristos (2 Corinteni 3, 3), dacă El dispune în întregime de voi. Dacă El o vrea în felul acesta, atunci să nu spuneţi: Nu, nu, asta nu o credem. ” Vedeţi, atunci nu sunteţi în întregime în Cuvânt.

Fiţi atenţi şi cu grijă! Ascultarea deplină faţă de Cuvântul întreg, vă îndreptăţeşte la semn. Când ne rugăm trebuie să aducem dovada împreună cu rugăciunile noastre. Dacă spuneţi: Doamne, eu mă rog, dar încă nu am ” Vedeţi, aşa nu merge. Atunci puteţi să vă opriţi. Veniţi mai întâi să primiţi semnul, pentru că El va recunoaşte semnul. Când ne rugăm, trebuie să aducem dovada: Doamne, eu îţi sunt ascultător pe deplin. Eu m-am pocăit de faptele mele. Eu sunt sigur, că Tu m-ai iertat. Eu am fost botezat în Numele lui Isus Hristos, Duhul Sfânt se odihneşte peste mine, dar eu am nevoie de anumite lucruri spre slava Ta. Doamne, eu mă rog acum. Acestea îmi aparţin acum. ”

Atunci totul este ancorat adânc în voi. Vedeţi, aceasta vă aparţine. Atunci totul a trecut, totul este rezolvat. Voi v-aţi rugat pentru aceasta. Acum trebuie s-o primiţi, pentru că voi o doriţi spre slava Lui; El v-o dăruieşte. Atunci voi ştiţi sigur că aţi primit-o de la El. Tot aşa este şi cu copiii noştri şi cu alţii. Noi necesităm sângele, noi credem şi aşa se întâmplă.

Bine, ce face El pe urmă? Dacă puteţi să arătaţi semnul împreună cu rugăciunea voastră, aceasta arată că voi aţi ajuns în ascultare deplină faţă de întreg Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci sunteţi una cu Cuvântul. Voi vă rugaţi numai pentru aceea, din care sunteţi deja o parte integrantă. Prin ce cunoaşteţi aceasta? Dacă eu zic: Mână ascultă-mă şi dă-mi batista ” , atunci aceasta o face. Mâna mă ascultă. De ce? Aceasta este o parte din mine. De aceea, dacă voi şi Cuvântul deveniţi una, atunci vă aparţine orice făgăduinţă. Slavă lui Dumnezeu! Orice făgăduinţă vă aparţine, aceasta vă stă la dispoziţie, dar fiţi atenţi, ce faceţi cu aceasta. Voi nu aţi băga mâna în foc, numai să vedeţi dacă puteţi. Dar dacă este ceva în foc care trebuie scos, atunci vă va asculta. Aşa este drept.

Fiţi atenţi, ce faceţi. Din cauza aceasta, Duhul Sfânt este împărţit cu grijă şi restricţie pentru aceste lucruri. Voi ştiţi ce vreau să spun. Un slujitor adevărat nu se pune cu aceste lucruri în văzul tuturor, pentru a prezenta ceva. Dacă noi ne rugăm, aducem şi dovada! Aceasta arată că suntem ascultători pe deplin.

Biblia spune că sângele vorbeşte (Evrei 12, 24). Oricine ştie că compoziţia chimică a sângelui nu poate vorbi. Înţelegeţi ce vreau să spun? Dar câţi nu ştiu că sângele vorbeşte? Vreţi să mai notaţi Genesa 4, 10? Şi Dumnezeu a zis: ,Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine.‘ Amin. Aşa este? Sângele lui vorbeşte. Aleluia! Aşa a spus-o Dumnezeu. Ce ai făcut? ” El a răspuns: Sunt eu păzitorul fratelui meu? ” Apoi Dumnezeu a spus: Glasul fratelui tău strigă la Mine. ” Sângele lui striga. Este un semn. Este dovada, că el a fost ucis. Sângele lui striga la Dumnezeu.

Acum cuprindeţi ceea ce este în Genesa 4, 10. La fel ne relatează Evrei 12, 24, că sângele lui Isus Hristos vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel. Vedeţi, Abel era un om drept. El murise nevinovat. El era în calea lui Cain, pentru că a stat pe descoperirea adevărată care o poseda. El vorbea despre aceasta, el a strigat; sângele drept a lui Abel striga împotriva lui Cain. Sângele lui Isus Hristos nu numai că a strigat, ci ne-a şi răscumpărat. Amin. Sângele Lui vorbeşte mai bine. Vă face fii şi fiice a lui Dumnezeu. Vă ascunde de mânia lui Dumnezeu. Sângele lui Abel nu-l putea acoperi pe Cain, dar sângele lui Isus Hristos ne acoperă. Amin.

Cainiţii de azi se ridică. Ei prigonesc şi se ridică împotriva Cuvântului. Ei spun: Zilele minunilor au trecut. Toate aceste lucruri sunt o prostie. ” Dar sângele strigă. Sângele lui Isus Hristos strigă pentru că El vă iartă, numai dacă Îl acceptaţi.

Eu aş dori să pot vorbi mai mult despre aceasta. Sângele Lui vorbeşte mai bine. ” Fugiţi în siguranţă, aplicaţi-l, pentru că din cauza aceasta credeţi. Voi doriţi propria voastră siguranţă. Voi credeţi că pentru siguranţă aplicaţi semnul pentru întreaga familie. Voi întrebaţi: Cum pot să fac aceasta? ” Spuneţi-vă pretenţia. Dacă a avut efect la voi, atunci sunteţi una cu Cuvântul. Amin! Aceasta are efect pentru voi toţi. Voi şi Cuvântul sunteţi una. Aplicaţi-o pentru copiii voştri şi pentru neamurile voastre, aşa cum a făcut-o Rahav. Ea a aplicat semnul pentru tatăl şi pentru mama ei, pentru fraţi şi surori, şi i-a adus pe toţi înăuntru. Aplicaţi şi voi semnul. Spuneţi: Doamne, eu mă rog pentru fiul meu. Doamne, dăruieşte-mi-o pe fiica mea. Eu îi cer pentru Tine. Satano, eliberează-i! Eu vin să-i iau. Eu aplic semnul meu – pe Duhul Sfânt. O Duhule Sfânt care trăieşti în mine, cuprinde şi neamurile mele. Eu doresc să-i văd înăuntru prin ungerea Ta, care se odihneşte asupra mea. ” EL o va face. Amin!

Aşa au făcut-o în Egipt. Aşa s-a întâmplat în Ierihon. Vreţi să mai citiţi un text? În Fapte 16, 31 apostolul Pavel i-a spus temnicerului: Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta. ” Crede că eu sunt mesagerul acestui ceas. Credeţi pentru casa voastră. Aduceţi-i pe toţi înăuntru.

Temnicerul văzuse că Dumnezeul cerului făcuse o minune înaintea judecăţii. Tu crezi asta. Da, ce trebuie să fac? ” El a răspuns: Scoală-te şi botează-te. ” Pavel a spus: Crede în Domnul Isus Hristos, atunci vei fi mântuit, tu şi casa ta. ” Şi imediat s-a lăsat botezat de el.

Ce să credem? Crede pe Domnul Isus Hristos pentru toată casa ta! Aplică semnul pentru casa ta. Ce faceţi după ce aţi aplicat semnul pentru casa voastră? Scoateţi tot gunoiul afară. Daţi la o parte fustele scurte, pantalonii scurţi pentru femei, cărţile de joc, ţigările, televizorul, şi ce mai este, şi aruncaţi-le pe uşă afară. Voi aplicaţi semnul, de aceea nu puteţi suferi toate acestea în tăcere. Daţi totul afară: dansul, serbările lumeşti, revistele murdare, şi tot ce aparţine lumii. Spuneţi pur şi simplu: aici se face curăţenie. Aşa cum a făcut-o Iacov, când i-a zis soţiei lui şi celorlalţi: Spălaţi-vă hainele, pregătiţi-vă şi scoateţi zeii afară. ” Amin!

Voi ştiţi, ce este scris: Sfinţiţi-vă ” (Iosua 3, 6). Spălaţi-vă hainele şi nu intraţi la femeile voastre ” (Exod 19, 10 şi 15). Ei se pregăteau pe de-o parte să-L întâlnească pe Dumnezeul lor, pe de altă parte de a traversa Iordanul. Amin. Ei au împlinit cerinţa. Fiţi pregătiţi. şi credeţi. Aplicaţi semnul. Faceţi curăţenie. Toate neamurile s-o vadă. Totul va avea efect. Amintiţi-o prin credinţă şi aplicaţi semnul prin rugăciune. Aplicaţi semnul cu dragoste mare. Voi ştiţi că după aceasta trebuie să aibă loc ceva. Aplicaţi semnul în credinţă, atunci vă va ajuta. Dacă vorbiţi cu copilul vostru, cu soţul vostru, soţia sau alte neamuri, atunci credeţi că li se va ajuta. Spuneţi: Doamne, eu îi pretind; ei îmi aparţin. Doamne, eu îi doresc pentru Tine. ”

 

Sangele lui Isus vorbeste mai bine…

 

Sangele  STROPIRII

Evrei 12: 22-24, 1 PETRU 1: 2

Cel mai mare privilegiu al omului este sa poata intelege vorbirea lui Dumnezeu, sa poata lua aminte la aceasta.

Evrei ne spune ca Dumnezeu ne-a vorbit.

Evrei 1: 1 “Dumnezeu ne-a vorbit in multe randuri si in multe chipuri…”

Dumnezeu ne vorbeste prin Fiul.

Dumnezeu ne vorbeste prin sange lui Hristos mai mult ca prin sangele lui Abel.

Tertulian a zis: “Sangele crestinilor este samanta Evangheliei. Ne facem mai numerosi ori de cate ori suntem secerati de voi” Sangele martirilor ne vorbeste de pretul crestinismului, de convingerea lor puternica.

Sangele unora vorbeste despre cruzimea si rautatea altora.

Prin Sangele lui Abel.

Ce s-a petrecut acolo in Gen. 4: 1-10?

Jertfa lui Abel era o jertfa de sange, care era tocmai ceea ce facuse Dumnezeu pentru acoperirea lui Adam si Eva cad au fost alungati din Gradina.

Abel a urmat exempul lui Dumnezeu = a sacrificat, a jertfit(Gen. 3: 21) Era un mod de a te inchina inaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu a acceptat inchinarea sa. Care prefigura mareata jertfa a Mielului. Era singura cale prin care el putea fi socotit neprihanit inaintea lui Dumnezeu. Era ceva ce a oferit prin credinta. Ceva ce a povocat neprihanirea de sine din Cain, invidia si nemultumirea fartelui sau.

Abel umbla in caile Domnului Evrei 11: 4

Jertfa lui Cain era umana, fireasca – incercarea sa era sa-si acopere pacatul prin ceva ce nu acoperea. Prin ceva ce face omul! Asemenea parintilor sai care au incercat sa se acopere cu haine tesute din frunze, Cain aduce Domnului jertfe din frunze.

Cain umbla in caile celui rau 1Ioan 3: 12.

Iuda 10-12 “Acestia, dimpotrivã, batjocoresc ce nu cunosc, si se pierd singuri în ceea ce stiu din fire, ca dobitoacele fãrã minte. Vai de ei! Cãci au urmat pe calea lui Cain! . . . Sunt niste stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospãteazã fãrã rusine împreunã cu voi, si se îndoapã de-a binelea; niste nori fãrã apã, mânati încoace si încolo de vânturi, niste pomi tomnatici fãrã rod, de douã ori morti, desrãdãcinati;  niste valuri înfuriate ale mãrii, care îsi spumegã rusinile lor, niste stele rãtãcitoare, cãrora le este pãstratã negura întunericului pentru vecie. ”

Cain este aici tiparul omului religios care crede intr-un Dumnezeu si in religie insa in felul sau si care respinge rascumpararea prin sage. Se manie cand Dumnezeu nu-I accepta jertfa faptelor sale bune. Devine un rebel si necredincios fata de Dumnezeu.

Sangele fratelui tau striga din pamant la mine. ”

Sangele lui Abel a strigat la Dumnezeu si a vorbit. Evrei 12: 22-24 ne spune ca “sangele lui Hristos vorbeste mai bine decat sangele lui Abel

A.    Despre ce a vorbit sangele lui Abel?

–         Vorbea impotriva fratelui sau de pe pamant despre invidie si vinovatie

–         Vorbea despre razbunare.

–         Condamnare, Cain s-a simtit vinovat si a fost condus la disperare

–         Sangele lui Abel il privea pe Cain

–         Sangele lui Abel vorbea pentru timpul acela.

–         Sangele lui Abel vorbeste despre vinovatie.

–         Sangele lui Abel vorbeste pe pamant

 

Cum vorbeste mai bine sangele lui Isus Hristos decat a lui Abel?

B.    De ce sangele lui Isus Hristos vorbeste mai bine?

-         nu vorbeste impotriva, ci pentru oameni

–         nu cere razbunare, ci iertare:

Tata iarta-I ca nu stiu ce fac…” Luca 23: 34,

 “…darul a adus o hotarare de iertare…”Rom. 5: 16,

 “… si fara varsare de sange nu este iertarea de pacate. . ” Evrei 9: 22

“Toti marturisesc despre El ca oricine crede in El prieste prin Numele lui, iertarea pacatelor. ” Fapte 10: 43

–         nu condamna, ci gratiaza

Pentru ca Fiul omului nu a venit sa condamne ci sa gratieze. Sa elibereze pe cel vinovat. Nu leaga omul, ci il dezleaga din cursele si incatusarea religiei.

–         nu aplica judecata asupra vinovatului, ci asupra nevinovatului Isus Hristos.

Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El si prin ranile Lui suntem mantuiti. Transferal de vinovatie. El este judecat in locul pacatosului.

–         Nu sa varsat pe pamant ci in CER! ! ! ! EVREI 9: 10-26

–         Nu il priveste doar pe Cain, ci intreaga omenire

Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea…

–         Nu vorbeste doar pentru atunci, ci pentru toate timpurile.

Fapte 2: 39 “Caci promisiunea este pentru voi, pentru copiii vostrii, si pentru toti cei ce sunt departe acum, pe oricati ii va chema Domnul Dumnezeul nostrum. ”

–         Nu vorbeste despre moarte, ci despre viata.

…”prin dreptatea unuia darul fara plata a venit peste toti oamenii aducand justificarea care da viata. ”. 5: 18,

“El este ipasirea pentru pacatele noastre; si nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale intregii lumi. ”1Ioan 2: 2

Daca El iti vorbeste – tu trebuie sa asculti si sa crezi in El si toate acestea le poti avea in dar prin Fiul lui Dumnezeu.

Jertfa de sange a Fiului lui Dumnezeu aduce o hotarare vesnica de iertare pentru toti cei care se incred in El.

 

”RASCUMPARAT PRIN SANGELE DOMNULUI ISUS”

Romani 3:21-26 “Dar acum s-a arătat o Neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii – 22şi anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. 23Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu 24Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. 25Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui, căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, 26pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.” Atat versetul 21 cat si versetul 22 spun ca Dumnezeu este Cel care a dat Neprihanirea, nu omul. Tu nu poti sa te faci neprihanit prin faptele tale. “Nu este nicio deosebire” inseamna ca toata lumea este in aceeasi barca, in ce priveste relatia ta de Neprihanire cu Dumnezeu. v.23 (varianta) spune ca toti au pierdut Slava divina, care le era destinata. Deci Dumnezeu a desemnat pentru fiecare dintre noi sa fim partasi ai Slavei Lui. Slava Lui este manifestarea prezentei Lui (sau prezenta Lui manifestata) si a maretiei Lui. Asa ca atunci cand oamenii au pacatuit, ei au pierdut Slava Lui. Vedem asta in Geneza cap 2 si 3, ce s-a intamplat cu Adam si Eva. Toata lumea stie v.23. Dar v.24 spune ca sunt socotiti Neprihaniti, fara plata, adica gratis. Ce inseamna ‘jertfă de ispăşire’ = capacul ispasirii de deasupra chivotului Legamantului (scaunul de indurare) = Isus este provizia lui Dumnezeu pentru tine, ca tu sa poti sa primesti indurare. Sau ca tu sa poti sta in prezenta Lui Dumnezeu si sa primesti favoarea Lui, conform cu Evrei 4:16, “Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul Harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim Har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie”. (In Levitic 16 preotii stropeau capacul ispasirii cu sange ca sa vina Slava, … o sa vorbim mai tarziu pe larg despre asta) v.25 prin credinţa în sângele Lui Ce este Credinta in Sangele Lui? (Evrei 11:6 spune ca fara credinta nu poti sa-I fi placut Lui. Dumnezeu este un Dumnezeu al credintei si el cere credinta din partea noastra. Daca o cere El o pune la dispozitie; cum? Romani 10:17 credinta vine prin auzirea Cuvantului. Cuvantul lui Dumnezeu e hrana pentru credinta. Ce spune El despre tine? Etc. Apoi stim ca orice credincios nascut din nou are o masura a credintei lui Dumnezeu, Romani 12:3. Nu te focusa pe ce nu ai, ci pe ce ai, si creste ce ai. Daca tu ai credinta cat un graunte de mustar (Matei 17:20 si Luca 17:6) tu poti sa vorbesti oricarei probleme si trebuie sa ti se supuna, nimic nu iti este cu neputinta. Trezeste-te dimineata si spune: “eu am o masura a credintei lui Dumnezeu, a credintei care muta muntii, a credintei care a creat lumea la inceput”. Efeseni 2:8 spune ca tu ai fost nascut din nou prin credinta. Deci o ai. 2 Tesaloniceni 1:3 spune ca ea poate creste fara masura. Apoi tu trebuie sa eliberezi aceasta credinta. Cum? Marcu 11:23, zici si zici si zici. Dar cum functioneaza credinta? Credinta functioneaza prin a crede si a vorbi. 2 Corinteni 4:13, “Cred si de aceea vorbesc”. Cei mai multi credinciosi nascuti din nou nu esueaza in a crede, ci in a vorbi. Ei nu vorbesc ceea ce cred. Problema e ca Isus nu a zis ca ai ceea ce crezi, ci ceea ce spui. Cuvantul trebuie sa fie in 2 locuri: Rom 10:8, in inima ta si in gura ta. Asa faci credinta sa functioneze. Un alt ingredient al credintei este in Evrei 11:1, credinta este acum. Speranta spune intr-o zi o sa am, dar credinta spune ca am acum. Vindecarea e acum…etc…) v.25 “prin credinţa în sângele Lui” Sa luam toate ingredientele pe care le stim despre credinta si sa le focusam catre Sange. Tu nu poti sa ai credinta in ceva despre care nu stii prea multe. Credinta este produsul finit al cunoasterii Cuvantului. Ca sa ai credinţa în sângele Lui, tu trebuie sa stii ceva despre Sange. Nu doar ca trebuie sa stii ceva despre Sange, dar tu trebuie sa declari ce Sangele a facut pentru tine si ce face pentru tine chiar acum. Pavel a spus in 1 Timotei 1:13, “pentru că lucram din neştiinţă, în necredinţă!” Asa cum credinciosii afla ce învață Scripturile cu privire la Sângele lui Isus, ei vor trăi în constiința victoriei lui Isus. În cazul în care cunoasterea unui credincios referitor la Sângele lui Isus este limitata, rezultatele sale vor fi limitate. Asa cum credinciosii cresc în cunoasterea despre Sângelui lui Isus, credinta lor va fi mai eficientă.
Beneficiile Sangelui (prima parte)
1. Principalul beneficiu al Sangelui lui Isus este ca prin acesta Dumnezeu a facut un LEGAMANT cu noi prin Sangele lui Isus. Domnul Isus a zis in Matei 26:28, “… căci acesta este Sângele Meu, Sângele Legământului cel nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor” si Luca 22:20. “Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul şi li l-a dat, zicând: „Acest pahar este Legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi”. Evrei 12:22-24 spune, “Ci v-aţi apropiat de Muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului cel viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi, de Isus, Mijlocitorul legământului cel nou şi de Sângele stropirii…”. Vorbind despre primul legamant Evrei 9:20 spune, “Acesta este sângele legământului care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi”. Dar al doilea Legamant a fost facut prin Sangele lui Isus. In Evrei 13:20-21 noi vedem ca, “Dumnezeul păcii, care, prin Sângele Legământului celui Veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos”.
2. Noi am fost RASCUMPARATI prin Sangele lui Isus. Evrei 9:12 spune, “… şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi Sângele Său, după ce a căpătat o Răscumpărare veşnică (pentru noi)”. Isus a mers in locul Preasfant din Cer cu Sangele Sau si a obtinut o Răscumpărare veşnică pentru noi.
Rascumparat inseamna ca libertatea ta a fost cumparata. Rascumparat = liber prin plata unui pret (1 Petru1:18-19, “… căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu Sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană”). Cu alte cuvinte un pret a fost platit ca tu sa poti umbla liber.
Ce vezi in Sange? Vad vindecare, vad binecuvantari, vad Rascumparare.
Tot ceea ce Tatal a pregatit pentru noi in procesul Rascumpararii sunt DARURI, platite cu un pret: Sangele Mielului Isus. Nu sunt recompense. Tu nu le poti castiga. Nu incerca sa-L impresionezi pe Dumnezeu ce bun crestin esti tu, ca sa primesti ceva de la El. … tu trebuie doar sa le primesti prin credinta si sa-I multumesti pentru Harul Sau!
3. Noi suntem IERTATI prin Sangele lui Isus. Efeseni 1:7 spune, “În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său”. Coloseni 1:14 de asemenea spune, “în care avem răscumpărarea, prin Sângele Lui, iertarea păcatelor”. Apocalipsa 1:5 spune, “…şi din partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, Cel întâi născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului! Ale Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu Sângele Său”.
4. Noi am fost facuti NEPRIHANITI prin Sangele lui Isus. Romani 3:25-26 spune, “Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire , ca să-Şi arate neprihănirea Lui, căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească Neprihănit pe cel ce crede în Isus”.
Asa ca prin credinta in Sangele Lui, asta este jertfa de ispasire. De ce este acest lucru necesar? Pentru ca toti au pacatuit. Nimeni nu este mai Neprihanit decat altcineva si toti cei care incearca sa aduca inainte faptele lor, asta in ochii lui Dumnezeu nu este dacat gunoi imputit. Asa ca Dumnezeu spune, “Tu sa nu vii la mine pe baza a ceea ce tu ai facut si nici pe baza a ceea ce tu nu ai facut. Daca tu vrei sa vii in prezenta Mea tu nu poti sa vii pe baza propriei tale neprihaniri, ci tu trebuie sa vii pe baza acelei Neprihaniri pe care Eu am produs-o pentru tine, prin Sangele lui Isus”.
Acum daca tu exersezi aceasta credinta in Sangele Lui, El te va dezbraca de propria ta neprihanire si te va imbraca cu Neprihanirea pe care El a produs-o pentru tine, care va inchide gura diavolului si iti va permite tie sa te lansezi direct in prezenta lui Dumnezeu. Neprihanirea este costumul tau de Superman!!! (Efeseni 6:14, “…imbracati cu platosa Neprihanirii…) Multumim lui Dumnezeu pentru Sangele lui Isus!

5. Noi am fost MANTUITI prin Sangele lui Isus. Putem sa luam punctele 4 si 5 impreuna. Romani 5:9 spune, “Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi Neprihăniţi prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu”. Romani 5:10 spune, “Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui”.
Am vazut prin microscopul Cuvantului ca este Neprihanire si Mantuire in Sangele lui Isus.
6. Noi suntem BIRUITORI prin Sangele lui Isus. Apocalipsa 12:11 spune, “Ei l-au biruit prin Sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor”. In Sangele lui Isus este putere biruitoare, ca sa-l biruiesti pe satan, acuzatorul fratilor. Tot ce trebuie sa faci este sa declari, “satan, Sangele lui Isus este impotriva ta”. Noi am biruit lumea, carnea si pe diavol prin credinta in Sangele lui Isus. (1 Ioan 5:4-5, “pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţa noastră. Cine este cel ce a biruit lumea dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?”)
7. Noi avem INDRAZNEALA prin Sangele lui Isus. Evrei 10:19-22 spune, “Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin Sângele lui Isus avem o intrare slobodă (indrazneala) în Locul Preasfânt pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său, şi fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată”. Vad indrazneala in acel Sange, nu mai este timiditate, teama sau lasitate, rusine, vina sau inferioritate… Evrei 4:16 spune, “Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie”. Vino in prezenta Tatalui si spune-I, “Tata, vin la tine prin Sangele lui Isus, tu esti Taticul meu si eu sunt copilul tau si am venit la tine cu indrazneala.”
Spune-i diavolului, “satan Sangele lui Isus e impotriva ta”.
8. Noi am fost SFINTITI prin Sangele lui Isus. Evrei 10:10 spune, “Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna”, iar Evrei 10:14 spune, “Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi”. Evrei 13:12 spune, “De aceea, şi Isus, ca să sfinţească norodul cu Însuşi Sângele Său, a pătimit dincolo de poartă”. In Evrei 13:20-21 noi vedem ca, “Dumnezeul păcii, care, prin Sângele Legământului celui Veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin”.
Sfintit inseamna separat si pus deoparte pentru o viata evlavioasa si sfanta. Separat, sa traiesti corect. Prin Sange, Dumnezeu inca lucreaza in noi, ce ii este placut. Poate ca inca sunt invadatori straini in viata ta, dar Dumnezeu lucreaza prin Sange in mintea ta, in comportamentul tau.
9. Noi suntem APARATI de Sangele lui Isus. Evrei 12:22-24
Acum noi ne gandim ca Sangele a fost varsat acum 2000 de ani si ne gandim la el la trecut. Dar Evrei 12 spune altceva, “Ci v-aţi apropiat (v-ati alaturat, ‘aţi venit la’) de Muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi, de Isus, Mijlocitorul Legământului cel nou şi de Sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel”. Ce spune aici??? Spune ca atunci cand tu ai fost nascut din nou, tu nu te-ai alaturat unei biserici micute, undeva. Tu nu spui eu sunt baptist, metodist, penticostal, Adunarile lui Dumnezeu, evanghelist etc,
Sangele lui Abel vorbea de razbunare, dar Sangele lui Isus vorbeste despre Indurare, despre favoare, despre binecuvantari, despre eliberare, despre mantuire. Avem Sangele care vorbeste pentru noi chiar acum, la dreapta lui Dumnezeu. Daca cineva vine si spune ca tu nu valorezi nimic, Sangele vine si spune ca tu esti pretios in ochii lui Dumnezeu. SANGELE VORBESTE! Tu spune asa:”diavole esti un mincinos, prin Sangele lui Isus am fost vindecat , prin Sângele Legământului celui veşnic Dumnezeu lucreaza in mine ce-I este placut. Ia-ti mainile de pe mintea mea, trupul meu, comportamentul meu, familia mea, finantele mele. Dumnezeu nu a terminat inca sa lucreze in mine, ceea ce a inceput o va duce la indeplinire, asa ca diavoleee , Sangele lui Isus este impotriva ta”. Si Sangele se pune in miscare si scoate tot ce nu este curat in tine.
10. Noi am fost CUMPARATI cu Sangele lui Isus. Fapte 20:28 spune, “Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o (cumparat-o) cu însuşi Sângele Său”. Pavel a spus Corintenilor, “voi nu sunteti ai vostri, caci ati fost cumparati cu un pret” (1 Corinteni 6:20 si 7:23). Tu esti proprietatea lui Dumnezeu. Tot ce trebuie sa faci e un semn scris cu Sange pe care scrie “Trecerea interzisa”.
Spune , “Eu sunt proprietatea lui Dumnezeu, cumparat prin Sange. Trecerea interzisa! Boli, diavol, pacat, frica, saracie, nu aveti drept de trecere. Eu sunt Rascumparat, eu sunt proprietatea lui Dumnezeu!”
11. Noi avem CONSTIINTA CURATITA de Sangele lui Isus. Evrei 9:14 spune, “cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu!”
Daca Sangele lui Isus are puterea sa stearga pacatele tale din memoria lui Dumnezeu, atunci acesta are puterea sa le stearga si din memoria ta (Evrei 8:12 si Isaia 43:25, “Pentru că le voi ierta nelegiuirile şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor”). Nu gandi ca tu esti o victima a imprejurarilor si a ceea ce ti s-a intamplat sau ai facut in trecut, Sangele lui Isus curata tot. “Nu este nimic in mine ce nu poate sa fie curatit de Sangele lui Isus”- Smith Wigglesworth
Sângele lui Isus ajunge în conștiința noastră și înlătură vina și condamnarea. Acesta curăță mintea noastră de la o conștiință vinovată și reduce la tăcere vocea de auto condamnare.
12. Noi suntem CURATITI continuu de Sangele lui Isus. 1 Ioan 1:7 spune asta, “Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat”.
Asta inseamna ca si dupa ce tu ai fost Mantuit e ceva in legatura cu Sangele lui Isus, ca daca tu umbli in lumina, daca tu umbli in lumina Cuvantului lui Dumnezeu si tu ai partasie cu altii din Trupul lui Hristos, El spune ca exista ceva in Sangele lui Isus care te curata continuu. Cu alte cuvinte, in trupul tau sangele circula o data la 23 s prin tot corpul si in sangele tau e plasma si globulele rosii si globulele albe si trombocitele, toate lucrand impreuna sa te tina in viata. Tot asa si Sangele lui Isus.
13. Noi am fost APROPIATI de Dumnezeu prin Sangele lui Isus. Efeseni 2:13 spune, “Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos. Evrei 10:19 spune, “Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin Sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt”.
14. Noi am avem PACE cu Dumnezeu prin Sangele lui Isus. Coloseni 1:19-22 spune , “Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin Sângele crucii Lui.
15. Noi am fost VINDECATI prin Sangele lui Isus. 1 Petru 2:24 spune, “El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru Neprihănire; prin rănile (loviturile) Lui aţi fost vindecaţi”. Isaia 53:4-5 spune acelasi lucru, “Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi”. Sange a curs din ranile Lui. Romanii i-au aplicat 39 de lovituri,care au produs sangerare abundenta. Cineva a spus ca sunt 39 clasificari majore ale bolilor, pentru fiecare din ele Isus a primit cate o lovitura.

Versete găsite pentru subiectul: Sânge

Geneza 9:4 [+0/-0]
Numai carne cu viața ei, adică sângele ei, să nu mâncați.
Exodul 12:7 [+0/-0]
Să ia din sângele lui și să ungă amândoi stâlpii ușii și pragul de sus al caselor unde îl vor mânca.
Exodul 12:13 [+1/-1]
Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veți fi. Eu voi vedea sângele și voi trece pe lângă voi, așa că nu vă va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi țara Egiptului.
Exodul 24:8 [+0/-0]
Moise a luat sângele și a stropit poporul, zicând: „Iată sângele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.”
Exodul 29:20 [+0/-0]
Să înjunghii berbecul; să iei din sângele lui, să pui pe vârful urechii drepte a lui Aaron și pe vârful urechii drepte a fiilor lui, pe degetul cel mare al mâinii lor drepte și pe degetul cel mare al piciorului lor drept, iar celălalt sânge să-l stropești pe altar, de jur împrejur.
Exodul 30:10 [+0/-0]
Numai o dată pe fiecare an, Aaron va face ispășire pe coarnele altarului. Ispășirea aceasta o va face o dată pe an cu sângele dobitocului adus ca jertfă pentru ispășirea păcatului, printre urmașii voștri. Acesta va fi un lucru preasfânt înaintea Domnului.”
Leviticul 3:17 [+0/-0]
Aceasta este o lege veșnică pentru urmașii voștri, în toate locurile unde veți locui: cu niciun chip să nu mâncați nici grăsime, nici sânge.»”
Leviticul 4:6 [+0/-0]
să-și înmoaie degetul în sânge și să stropească de șapte ori înaintea Domnului, în fața perdelei dinăuntru a Sfântului Locaș.
Leviticul 7:26 [+0/-0]
Să nu mâncați sânge, nici de pasăre, nici de vită, în toate locurile în care veți locui.
Leviticul 8:23 [+0/-0]
Moise a înjunghiat berbecul, a luat din sângele lui și a pus pe marginea urechii drepte a lui Aaron, pe degetul cel mare al mâinii drepte și pe degetul cel mare de la piciorul lui cel drept.
Leviticul 14:14 [+0/-0]
Preotul să ia din sângele jertfei de ispășire; să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăță, pe degetul cel mare de la mâna dreaptă a lui și pe degetul cel mare de la piciorul drept.
Leviticul 14:25 [+0/-0]
Să înjunghie mielul jertfei pentru vină. Preotul să ia din sângele jertfei pentru vină; să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăță, pe degetul cel mare al mâinii drepte și pe degetul cel mare al piciorului drept.
Leviticul 17:11 [+1/-1]
Căci viața trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneți pe altar, ca să slujească de ispășire pentru sufletele voastre, căci prin viața din el face sângele ispășire.
Numeri 19:4 [+0/-0]
Preotul Eleazar să ia cu degetul din sângele vacii și să stropească de șapte ori înaintea Cortului întâlnirii.
Deuteronomul 12:16 [+0/-0]
Numai sângele să nu-l mâncați, ci să-l vărsați pe pământ ca apa.
Deuteronomul 19:10 [+0/-0]
pentru ca să nu fie vărsat sângele celui nevinovat în mijlocul țării pe care ți-o dă de moștenire Domnul Dumnezeul tău, și astfel să fii vinovat de omor.
1 Samuel 14:34 [+0/-0]
Apoi a adăugat: „Împrăștiați-vă printre popor și spuneți fiecăruia să-și aducă boul sau oaia și să-l înjunghie aici. Apoi să mâncați și nu păcătuiți împotriva Domnului, mâncând cu sânge.” Și peste noapte, fiecare din popor și-a adus boul cu mâna, ca să-l înjunghie pe piatră.
1 Samuel 19:5 [+0/-0]
și-a pus în joc viața, a ucis pe filistean, și Domnul a dat o mare izbăvire pentru tot Israelul. Tu ai văzut și te-ai bucurat. Pentru ce să păcătuiești împotriva unui sânge nevinovat și să omori fără pricină pe David?”
2 Samuel 1:16 [+0/-0]
Și David i-a zis: „Sângele tău să cadă asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta, fiindcă ai zis: «Am omorât pe unsul Domnului!»”
1 Împăraţi 2:31 [+0/-0]
Împăratul a zis lui Benaia: „Fă cum a zis, lovește-l și îngroapă-l; și ia astfel de peste mine și de peste casa tatălui meu sângele pe care l-a vărsat Ioab fără temei.
2 Împăraţi 21:16 [+0/-0]
Manase a vărsat de asemenea mult sânge nevinovat, până acolo încât a umplut Ierusalimul de la un capăt la altul, afară de păcatele pe care le-a săvârșit și în care a târât și pe Iuda, făcând ce este rău înaintea Domnului.
Psalmi 94:21 [+0/-0]
Ei se strâng împotriva vieții celui neprihănit și osândesc sânge nevinovat.
Isaia 59:7 [+0/-0]
Picioarele lor aleargă spre rău și se grăbesc să verse sânge nevinovat; gândurile lor sunt gânduri nelegiuite, prăpădul și nimicirea sunt pe drumul lor.
Ieremia 2:34 [+0/-0]
Până și pe poalele hainei tale se află sângele sărmanilor nevinovați pe care nu i-ai prins făcând nicio spargere.
Plângerile lui Ieremia 4:13 [+0/-0]
Iată roada păcatelor prorocilor săi, a nelegiuirilor preoților săi care au vărsat în mijlocul lui sângele celor neprihăniți!
Ioel 3:19 [+0/-0]
„Egiptul va ajunge pustiu, Edomul va ajunge un pustiu sterp, din pricina silniciei făcute împotriva copiilor lui Iuda, al căror sânge nevinovat l-au vărsat în țara lor.
Zaharia 9:11 [+0/-0]
Însă cât pentru tine, Sioane, din pricina legământului tău pecetluit cu sânge, voi scoate pe prinșii tăi de război din groapa în care nu este apă.
Matei 26:28 [+0/-0]
căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor.
Matei 27:4 [+0/-0]
și a zis: „Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat.” „Ce ne pasă nouă?”, i-au răspuns ei. „Treaba ta.”
Luca 11:50 [+0/-0]
ca să se ceară de la acest neam sângele tuturor prorocilor, care a fost vărsat de la întemeierea lumii:
Ioan 6:56 [+0/-0]
Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne în Mine, și Eu rămân în el.
Ioan 19:34 [+0/-0]
ci unul din ostași I-a străpuns coasta cu o suliță; și îndată a ieșit din ea sânge și apă.
Faptele Apostolilor 5:28 [+0/-0]
„Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învățați pe norod în Numele acesta? Și voi iată că ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și căutați să aruncați asupra noastră sângele acelui Om.”
Faptele Apostolilor 15:20 [+0/-0]
ci să li se scrie doar să se ferească de pângăririle idolilor, de curvie, de dobitoace sugrumate și de sânge.
Faptele Apostolilor 18:6 [+0/-0]
Fiindcă iudeii i se împotriveau și-l batjocoreau, Pavel și-a scuturat hainele și le-a zis: „Sângele vostru să cadă asupra capului vostru; eu sunt curat. De acum încolo, mă voi duce la Neamuri.”
Faptele Apostolilor 20:28 [+0/-0]
Luați seama, dar, la voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriți Biserica Domnului, pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său.
Romani 5:9 [+0/-0]
Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiți neprihăniți, prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu.
Coloseni 1:20 [+0/-0]
și să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât și ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui.
Evrei 9:7 [+0/-0]
Dar în partea a doua intră numai marele preot, o dată pe an, și nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuși și pentru păcatele din neștiință ale norodului.
Evrei 9:14 [+0/-0]
cu cât mai mult sângele lui Cristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăța cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului celui Viu!
Evrei 9:22 [+0/-0]
Și, după Lege, aproape totul este curățat cu sânge; și fără vărsare de sânge nu este iertare.
Evrei 11:28 [+0/-0]
Prin credință a prăznuit el Paștele și a făcut stropirea sângelui, pentru ca nimicitorul celor întâi născuți să nu se atingă de ei.
Evrei 12:24 [+0/-0]
de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, și de sângele stropirii, care vorbește mai bine decât sângele lui Abel.
1 Petru 1:2 [+0/-0]
după știința mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfințirea lucrată de Duhul spre ascultarea și stropirea cu sângele lui Isus Cristos: Harul și pacea să vă fie înmulțite!
1 Petru 1:18 [+0/-0]
căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri,
1 Ioan 1:7 [+0/-0]
Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții; și sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăță de orice păcat.
Apocalipsa 1:5 [+0/-0]
și din partea lui Isus Cristos, Martorul credincios, Cel întâi născut din morți, Domnul împăraților pământului! A Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său
Apocalipsa 5:9 [+0/-0]
Și cântau o cântare nouă și ziceau: „Vrednic ești Tu să iei cartea și să-i rupi pecețile: căci ai fost junghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam.
Apocalipsa 7:14 [+0/-0]
„Doamne”, i-am răspuns eu, „tu știi.” Și el mi-a zis: „Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului.
Apocalipsa 12:11 [+0/-0]
Ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii lor, și nu și-au iubit viața chiar până la moarte.
1 Petru 1:19 [+0/-1]
ci cu sângele scump al lui Cristos, Mielul fără cusur și fără prihană.
Teme asemănătoare subiectului: Sânge

Ecumenismul nu este o adunatura de nebuni nenascuti din nou…

„Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” (Ioan 17:21)

Rugăciunea aceasta a lui Iisus a constituit, odată cu trecerea timpului, unul din cele mai controversate și mai atractive subiecte ale credinţei creștine. Să fim una? Ce poate însemna acest deziderat în climatul actual, în care sunt înregistrate zeci de mii de organizaţii și biserici care se declară creștine? Fără îndoială, este un ideal dumnezeiesc, dar cum se poate realiza el?

Nivelul divizării actuale indică o biserică creștină aflată mai departe decât oricând de împlinirea rugăciunii lui Iisus. Cine este de vină? A fi „una“ poate cumva să însemne altceva decât gândim sau credem noi? Foarte posibil, așa cum s-a dovedit și în multe alte cazuri; cel mai spectaculos fiind cazul poporului Israel la venirea lui Mesia.

Cuvintele „ecumenic“ și „ecumenism“ vin din grecescul oikumene, care, literal, se traduce prin „întreaga lume locuită“. Imaginea biblică a unirii credinţei și a credincioșilor merge însă mult mai departe. Ea vorbește despre un ecumenism care include poporul lui Dumnezeu de pe planeta noastră în marea simfonie a închinării universale, care trece cu mult dincolo de frontierele spaţiului și timpului erei creștine, după cum sugerează Biblia: „V-aţi apropiat de Muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, de biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi, de Iisus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.“[1] Mai mult decât atât, Biblia mărturisește că acesta era și este, de fapt, planul lui Dumnezeu: „Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui.“[2] In lumina rugăciunii Lui, cei doi (Israel și neamurile) au fost făcuţi una[3] și în El „nu mai este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi“[4]. Ca un grand finale, cartea Apocalipsei prezintă acest plan al lui Dumnezeu împlinit la scară cosmică: „Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi tot ce se află în aceste locuri le-am auzit zicând: «Ale Celui ce şade pe scaunul de domnie şi ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!»“[5] Așadar, avem de-a face cu un plan grandios al lui Dumnezeu, care este răspunsul la rugăciunea lui Iisus.

Mijlocul de care Se folosește El pentru împlinirea acestui deziderat dumnezeiesc este nimic altceva decât sângele crucii Lui

Ce înseamnă deci a fi „una“, în lumina cuvintelor lui Iisus? Cum se manifestă acest lucru și care este esenţa lui? Să ne întoarcem la rugăciunea lui Iisus: „Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu, în Tine; ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.“[6] Reiese din acest text că natura unităţii care face obiectul rugăciunii lui Iisus este aceea a legăturii dintre El și Tatăl. Acest „una“ pentru care Se roagă Iisus în dreptul nostru este deci manifestarea iubirii dumnezeiești de care ne bucurăm la nivelul relaţiilor dintre noi, dintre noi și Dumnezeire și dintre noi și lumea creată. Însemnătatea unirii noastre în lumina rugăciunii lui Iisus este atât de mare încât, pentru a ne aduce la această stare, Iisus investește în noi tot ceea ce e mai înalt și mai sfânt – slava lui Dumnezeu cu care a fost El îmbrăcat: „Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una.“[7] Mijlocul de care Se folosește El pentru împlinirea acestui deziderat dumnezeiesc este nimic altceva decât sângele crucii Lui. Ecoul unirii pentru care Se roagă Iisus este de fapt biruinţa întregii Lui lucrări pe pământ, care este legată tocmai de împlinirea rugăciunii Sale pentru unitatea credincioșilor: „Eu în ei şi Tu în Mine –, pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.“[8]

Aceste două mari biruinţe ale lui Dumnezeu – câștigarea lumii la credinţa în Mântuitorul și câștigarea ucenicilor Lui la credinţa în iubirea lui Dumnezeu – stau în balanţă și depind nemijlocit de împlinirea rugăciunii lui Iisus: Te rog ca toţi să fie una. Sunt cutremurat în adâncul fiinţei mele de însemnătatea fără egal a cererii lui Iisus, la gândul lucrurilor care depind de noi pentru a fi „una“, așa cum S-a rugat Iisus. Acesta este ecumenismul lui Dumnezeu, acela pentru care S-a rugat Iisus, și El nu Se va odihni până nu îl va instala în toată creaţia „iarăși“ („spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile“[9]). Cuvântul „iarăși“ ne spune că această stare de lucruri a fost înainte de păcat în creaţia lui Dumnezeu și că iarăși va fi deplină în Iisus.

Aceste două mari biruinţe ale lui Dumnezeu – câștigarea lumii la credinţa în Mântuitorul și câștigarea ucenicilor Lui la credinţa în iubirea lui Dumnezeu – stau în balanţă și depind nemijlocit de împlinirea rugăciunii lui Iisus: Te rog ca toţi să fie una.

Dorinţa lui Iisus după unitate, acel „una“ al Său, este privită, înţeleasă și aplicată într-o foarte largă varietate de sensuri. În afară de aplicaţiile locale și personale, asistăm la eforturi concertate și susţinute, de o mai mică sau mai mare anvergură. Între acestea, cel mai remarcabil efort este cunoscut sub numele de „mișcarea ecumenică”, ce cuprinde diferite organizaţii, cum ar fi Consiliul Mondial al Bisericilor și o mulţime de alte iniţiative. Ele toate sunt lăudabile și de apreciat în lumina intenţiei lor declarate. Rămâne însă de înţeles în lumina Evangheliei dacă aceste iniţiative aspiră la finalul dumnezeiesc descris anterior și dacă natura, căile și mijloacele de care se folosesc sunt de inspiraţie biblică.

Ceea ce noi numim azi „ecumenism” se regăsește, în diversele lui forme reprezentative, în imaginea prezentată de rugăciunea lui Iisus? Ceea ce noi numim azi „mișcarea ecumenică” are o natură similară cu rugăciunea Mântuitorului și este ea animată de aceleași motive? Este împlinirea cuvintelor lui Iisus obiectivul ei suprem? Răspunsurile la aceste întrebări sunt cruciale.

În primul rând, una dintre condiţiile apartenenţei la mișcarea ecumenică este renunţarea la orice lucrare de împărtășire a convingerilor și înţelegerii la care cineva a ajuns, pentru a se evita astfel orice formă de migrare teologică. Prin impunerea acestei condiţii, mișcarea ecumenică e în pericol să nege tocmai obiectivul suprem al unităţii credincioșilor, obiectiv care va face în final ca lumea să creadă în trimiterea divină a lui Iisus. Adevăraţii ucenici ai lui Iisus au primit însărcinarea împărtășirii cunoștinţei și credinţei tocmai de la Domnul Iisus. „De cine să ascultăm?“, ar întreba apostolii. Mărturisirea, împărtășirea credinţei în Iisus nu include nicio formă de constrângere sau impunere și nu implică niciun fel de restricţii în ce privește creșterea în credinţă prin adoptare sau primire. A renunţa la convertire după însărcinarea Evangheliei nu reprezintă, în sine, tocmai o formă de convertire, de această dată în ceva contrar scopului originar desemnat de întemeietorul și susţinătorul credinţei? A lăsat Iisus să se înţeleagă că a fi „una“ înseamnă de fapt a nu mai fi ce ești? A fi „una“ cu cine sau cu ce? Care este punctul de convergenţă în jurul căruia trebuie să devenim „una“? Acest fel de ideologie pare a fi mai degrabă produsul sloganului: „Să vorbim și să gândim toţi la fel“, fără să ni se spună la fel cu cine.

Este felul de unitate impus de ideologia comunardă și ulterior comunistă și rezultatele sale se văd și se vor vedea în rănile și cicatricile lumii pentru mult timp de acum înainte. „Egalitatea“ și „fraternitatea“ sunt în mod normal precedate de „libertate“. Cum s-ar fi putut instaura egalitatea și fraternitatea într-o societate a cărei caracteristică centrală a fost tocmai aceea că l-a lipsit pe om de libertate?

Putem, și este absolut necesar, să fim una în lupta pentru marile valori legate de viaţă și de obiectivele existenţiale semnificative, dar acest lucru nu înseamnă nicidecum dizolvarea identităţii, a varietăţii și a diferenţei. Tocmai aceste caracteristici provoacă omenirea, în general, și biserica, în particular, la mișcare și la dezvoltare și condiţionează reușita marilor valori ale binelui și frumosului și, de asemenea, calitatea vieţii. Funcţionând ca un fel de topitorie a varietăţii credinţei, mișcarea ecumenică neagă și anulează tocmai contribuţia individuală la binele general pe care îl afirmă. Este un proces pe care profesorul George Knight îl numește neutering, „sterilizare“.

A lăsat Iisus să se înţeleagă că a fi „una“ înseamnă de fapt a nu mai fi ce ești? A fi „una“ cu cine sau cu ce? Care este punctul de convergenţă în jurul căruia trebuie să devenim „una“? Acest fel de ideologie pare a fi mai degrabă produsul sloganului: „Să vorbim și să gândim toţi la fel“, fără să ni se spună la fel cu cine.

Absolut logic și bine primit în faţa unor primejdii și ameninţări la adresa valorilor vieţii și ale societăţii, demersul de unire a eforturilor nu este un lux sau o comoditate, ci este supravieţuire. Izolarea diferitelor biserici și confesiuni de teama ecumenismului greșit înţeles este tot atât de rea ca și greșit înţeleasa unire prin anularea identităţii. Lipsa de cooperare dintre biserici și confesiuni în ceea ce constituie binele comun a dat o șansă cu totul nedorită răului, așa cum se vede el azi în lume. Știm că pentru avansarea răului în lume nu este nevoie să faci răul, ci doar să nu faci binele, fiindcă răul va prinde imediat prilejul și îl va folosi la maximum. Unirea eforturilor trimite instinctiv la idea de colegialitate sau de parteneriat, aspecte care stau la baza întregii activităţi de pe pământ. Colegialitatea și parteneriatul sunt și trebuie să fie formele de asociere a diferitelor confesiuni, biserici sau organizaţii, unite prin obiectivul lor comun – calitatea vieţii, a mediului natural, a mediului social, politic sau economic, pentru valori de familie sau de educaţie, pentru respectarea drepturilor și libertăţilor generale.

Aceste forme de luptă comună pentru binele comun nu impun și nu presupun niciodată pierderea identităţii sau a contribuţiei specifice la binele și la progresul omenirii. Este un risc și o culpă, în același timp, a trăi izolat și indiferent în faţa problemelor cu care se confruntă aproapele tău. E nevoie de ajutorul tău când el este căzut și cere ajutor, după cum și tu vei striga după ajutorul lui într-o situaţie asemănătoare. Cetatea antică Lais, care era locuită de „un popor liniștit“ (neimplicat), comite păcatul grav al izolării și nepăsării, fără să știe că într-o zi o va costa existenţa și că de fapt acest păcat era, în sine, o formă de sinucidere. Atunci când a fost atacată, după cum nici ea nu a izbăvit pe nimeni, „nimeni n-a izbăvit-o“ fiindcă „locuitorii ei n-aveau nicio legătură cu alţi oameni”[10].

În Atlanta, de pildă, ca și în multe alte părţi ale lumii, diferite biserici ne-am adunat și am demonstrat împreună pentru ca familia Bodnariu să-și recupereze copiii luaţi în custodie de statul norvegian. Această luptă dreaptă și comună nu a fost împiedicată de varietatea convingerilor noastre de natură spirituală și, la rândul ei, lupta noastră comună nu a afectat negativ aceste convingeri. Unirea pentru care S-a rugat Iisus se realizează, paradoxal, nu pe baza renunţării la convingerile sincere și bine intenţionate, ci tocmai pe baza respectului faţă de aceste convingeri ale aproapelui. Acesta este acel „una“ pentru care S-a rugat Iisus și nu se realizează prin eliminarea diferenţelor, ci tocmai în ciuda prezenţei acestor diferenţe, având în centru nu ceea ce este diferit, ci ceea ce este esenţial și determinant, pe Cel care „din doi a făcut unul“[11].

Funcţionând ca un fel de topitorie a varietăţii credinţei, mișcarea ecumenică neagă și anulează tocmai contribuţia individuală la binele general pe care îl afirmă. Este un proces pe care profesorul George Knight îl numește neutering, „sterilizare“.

Marele principiu al cunoașterii cuiva după roadele sale se constituie într-un test potrivit și în cazul acestui subiect. Ce fel de oameni produc criteriile de încorporare practicate de mișcarea ecumenică de azi, prin care omul este chemat să declare renunţarea la adevărul despre sine și să-i condamne pe cei care nu o fac? Sau: Ce fel de oameni am deveni noi dacă am aplica și ne-am supune condiţiilor de participare? Ar reflecta mărturia noastră formală mărturia cugetului nostru sau ar cauza un fel de suferinţă schizofrenică? Starea aceasta de lucruri a produs o generaţie cameleonică. Ea nu este nici rece, nici în clocot și șchioapătă de amândouă picioarele, în timp ce se străduiește să ajungă la destinaţia desemnată de Dumnezeu.

Aceste roade vorbesc despre pom și natura lui. În timpul lui Pavel, credincioșii tindeau să se izoleze pe baza atașamentului faţă de o persoană sau de alta reprezentând diferite orientări în credinţă și pierzând astfel din vedere esenţialul. Pe aceștia Pavel îi numește oameni „lumești“: „Când unul zice: «Eu sunt al lui Pavel!» şi altul: «Eu sunt al lui Apolo», nu sunteţi voi oameni de lume? Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Niște slujitori ai lui Dumnezeu prin care aţi crezut; şi fiecare, după puterea dată lui de Domnul.  Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească, aşa că nici cel ce sădește, nici cel ce udă nu sunt nimic, ci Dumnezeu, care face să crească.“[12]

Împrăștierea și divizarea bisericii lui Hristos pe diverse criterii sunt văzute drept distrugerea templului lui Dumnezeu și au ca rezultat nimicirea: „Dacă nimicește cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfânt, și așa sunteţi voi.“[13] Aceste stări de lucruri au creat între ucenici un spirit de superioritate însoţit, natural, de înjosirea aproapelui, pentru care a murit Hristos. Exclusivismul de tip iudaic este tot atât de vinovat ca și un inclusivism orb sau prin denaturare. „Nimeni să nu se fălească dar cu oameni, căci toate lucrurile sunt ale voastre“[14], îi îndeamnă apostolul. El proclamă apartenenţa la Hristos și, prin El, la Dumnezeu ca fiind suprema și general accesibila virtute: „Fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre şi voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu.“[15]

Marele principiu al cunoașterii cuiva după roadele sale se constituie într-un test potrivit și în cazul acestui subiect. Ce fel de oameni produc criteriile de încorporare practicate de mișcarea ecumenică de azi, prin care omul este chemat să declare renunţarea la adevărul despre sine și să-i condamne pe cei care nu o fac?

Cei doisprezece ucenici care Îl urmau pe Iisus erau douăsprezece persoane diferite și totuși „una“ în mărturisirea lor: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!“[16] Procesul care a dus acum mai bine de 150 de ani la nașterea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea este o bună ilustraţie în această privinţă. Oameni din toate credinţele, într-un climat de respect și preţuire, au venit din toate confesiunile creștine și s-au înfrăţit în jurul speranţei că Iisus urma să revină curând. Nu ne permite spaţiul nici măcar să enumerăm diversitatea convingerilor și practicilor lor. Ceea ce nicio ideologie din lume nu ar fi putut face a făcut tocmai „fericita noastră nădejde“[17]: i-a unit pe acești oameni. Pavel sau Chifa, sau Apolo nu poate uni biserica lui Hristos. Cel mult ei o pot dezbina. Singurul care poate cu adevărat împlini propria Sa rugăciune este Domnul, atunci când iubirea pentru El domnește și subjugă inima și firea.

Atunci când El este cu adevărat Domn și Mântuitor, diferenţele de convingeri, departe de a fi o piedică sau un motiv de denigrare, devin un capital preţios și un mijloc unic de creștere și dezvoltare. Unirea pentru care s-a rugat Iisus se îndreaptă într-adevăr spre „unirea credinţei și a cunoștinţei Fiului lui Dumnezeu“, spre „starea de om mare“, spre „înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos“[18]. Succesul acestei întreprinderi a lui Dumnezeu se găsește tocmai în centralitatea cunoștinţei Fiului lui Dumnezeu și a credinţei în mesajul Lui: Dumnezeu este iubire. Nu avem aceeași înţelegere și e cumva normal și chiar benefic în paradigma dezvoltării, dar căutăm să-L înţelegem pe Același Fiu al lui Dumnezeu: „Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeași părere, să umblăm la fel.”[19]

Cum rămâne cu diferenţele? „Dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina și în această privinţă.“[20] A fi desăvârșit nu înseamnă a-ţi idolatriza înţelegerea și nici a-ţi impune părerea asupra altuia, ci a încredinţa această lucrare lui Dumnezeu. „Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi, care suntem desăvârșiţi.“[21] Desăvârșirea de care vorbește Scriptura aici este să respecţi pe Dumnezeu ca autoritate finală atât în dreptul tău, cât și în dreptul celui de lângă tine și să respecţi cugetul sau conștiinţa omului de lângă tine ca pe un domeniu sacru.

Unirea pentru care S-a rugat Iisus se realizează, paradoxal, nu pe baza renunţării la convingerile sincere și bine intenţionate, ci tocmai pe baza respectului faţă de aceste convingeri ale aproapelui

A fi una nu înseamnă înregimentare sau recrutare. Adunarea tuturor oamenilor la un loc sau unanimitatea, fie de voturi, fie de mărturisire, nu este nici pe departe o virtute. Ceea ce îi dă valoare pozitivă sau negativă este scopul care stă în spatele acţiunii de a „uni“ oamenii și obiectivul spre care este îndreptată această acţiune. Nu numai că scopul nu scuză mijloacele, ci înseși mijloacele vorbesc cu voce tare despre scop. Pentru mintea care gândește și pentru ochii care văd, căile și mijloacele prin care se încearcă înfăptuirea unui asemenea deziderat devin lentila prin care se văd clar natura și originea unei astfel de întreprinderi. Cartea Apocalipsei surprinde câteva aspecte de mare semnificaţie ale ideii de unire și unitate, aspecte manifestate în unele dintre cele mai descurajante întreprinderi spirituale: „Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte.“[22] „Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina (…)“[23]„Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic.“[24] Faptul că acești oameni sunt „toţi“ nu este o virtute în sine și nici vreun bine, fiindcă motivul pentru care ei sunt „toţi“ este unul diabolic. Așadar unirea și unitatea sunt preţioase doar atunci când există și sunt făcute de dragul Domnului și spre slava Lui. Orice altceva nu este unitate, ci sclavagism, iar aceeași carte a Apocalipsei spune: „Cine duce pe alţii în robie va merge și el în robie. Cine ucide cu sabia trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea și credinţa sfinţilor.“[25] Majoritatea nu reprezintă un semn al adevărului și minoritatea nu înseamnă inferioritate. Ceea ce stă în spatele acestor lucruri este de fapt indicatorul și ceea ce le dă valoare. Tinerii din faţa chipului din câmpia Dura erau doar trei și ceilalţi erau „toţi“, dar aceasta nu a schimbat cu niciun chip adevărul sau valorile.

Ispitirea din pustie nu a avut ca obiectiv eliminarea lui Iisus, ci ceva cu mult mai grav. Satana a încercat să-L încorporeze pe Iisus și să facă din El cel mai eficient mijloc al distrugerii de Sine și a propriei lucrări. El a încercat să prevină jertfa lui Iisus nu prin eliminare, ci printr-o încorporare coruptă, prin cea mai perversă și, în același timp, cea mai deplorabilă încercare de mituire: „Închină-te mie și îţi voi da toate acestea”, Îi sugerează el. Esenţa luptei lui Iisus cu răul nu este împotrivirea, ci ignorarea, desfiinţarea: pentru El răul nu avea fiinţă. O astfel de propunere satanică îi este, de altfel, adresată și astăzi oricărei fiinţe umane de sub cer și, cu toate că ea vine sub diferite forme, esenţa rămâne aceeași. Poziţia credinciosului faţă de o astfel de propunere este pe deplin justificată de ceea ce a spus un om al lui Dumnezeu la propunerea diavolului de a semna împreună o declaraţie de intenţie. Acesta îi răspunde fără echivoc: „Alături de tine nu îmi pun semnătura nici pe un document care prevede credinţa în Dumnezeu.“

În paralel cu înregimentarea diverselor confesiuni și biserici creștine, mișcarea ecumenică are în vedere înregimentarea tuturor religiilor sub sigla marelui și binecuvântatului obiectiv al păcii și salvării planetei. După încorporarea confesiunilor creștine se ţintește la încorporarea religiilor lumii în același conglomerat. Cum ar urma să arate creștinismul într-un astfel de amalgam? Având în vedere că el este singurul care îi prezintă lumii ideea de har, dacă este dezbrăcat de chemarea aceasta, cine va mai prezenta oferta lui Dumnezeu? Vom trăi într-o lume fără har? Nu ar fi cumva acesta chiar iadul despre care se vorbește?

La aniversarea a 500 de ani de la marea revoluţie luterană, cuvintele lui Aristotel din Etica nicomahică sunt tot la fel de pline de sens: Amicus Plato sed magis amica veritas! (Mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevărul!).                   

Footnotes
[1]„Evrei 12: 22-24.”
[2]„Coloseni 1:19-20.”
[3]„Efeseni 2:14.”
[4]„Coloseni 3:11.”
[5]„Apocalipsa 5:13.”
[6]„Ioan 17:21.”
[7]„Ioan 17:22.”
[8]„Ioan 17:23.”
[9]„Efeseni 1:10.”
[10]„Judecători 18:28.”
[11], „Efeseni 2:14.”
[12]„1 Corinteni 3:4-7.”
[13]„1 Corinteni 3:17.”
[14]„1 Corinteni 3:21.”
[15]„1 Corinteni 3:22-23.”
[16]„Matei 16:16.”
[17]„Tit 2:13.”
[18]„Efeseni 4:13.”
[19]„Filipeni 3:16.”
[20]„Filipeni 3:15.”
[21]„Idem.”
[22]„Apocalipsa 13:16, subl.ad.”
[23]„Apocalipsa 13:8.”
[24]„Apocalipsa 16:14.”
[25]„Apocalipsa 13:10.”

 

Intre Sângele lui Abel şi sângele lui Isuss,sângele stropirii, vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel. (Evrei 12, 24)

   Şi Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine”  (Genesa 4, 10)

   … de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel. (Evrei 12, 24)

   Prima vărsare de sânge omenesc a fost o faptă îngrozitoare. Dacă atacul sângeros al lui Cain a fost planificat sau nu, nu constituie tema noastră acum, însă privirea unui cadavru omenesc sângerând trebuie să fi fost ceva nou şi îngrozitor pentru el. El nu a fost călit prin citirea descrierilor incidentelor din război sau prin ascultarea relatărilor despre asasinate; omorârea şi uciderea prin lovire erau orori noi pentru omenire şi el, primul criminal, trebuie să se fi mirat de rezultatul loviturii lui şi totodată să fi fost plin de griji cu privire la urmări. Îl văd stând lângă cadavru, pentru un moment împietrit de groază, înspăimântat la privirea sângelui. Va arunca cerul săgeţi aprinse asupra lui? Va trimite pământul îmbibat cu sânge răzbunători rapizi din solul lui cuprins de uimire? Ce întrebări ar fi trebuit să fi zvâcnit în sufletul ucigaşului! Dar nimic de felul acesta! Sângele cald se scurge într-un şiroi roşu pe pământ şi o mângâiere oribilă vine în sufletul păcătosului vinovat, când a văzut că pământul absoarbe sângele. El nu rămâne într-o băltoacă, ci pământul îşi deschide gura, ca să primească sângele fratelui său şi să-l ascundă. Semne comemorative triste pătează iarba şi colorează pământul în roşu, şi totuşi urma îngrozitoare se usucă şi criminalul simte o bucurie de scurtă durată. Probabil Cain a mers pe drumul lui şi s-a gândit că fapta lui îngrozitoare a trecut definitiv. El a făcut-o, şi nu mai putea s-o refacă la loc; a lovit, s-a eliberat de omul pe care îl ura; sângele s-a scurs în pământ, şi prin aceasta chestiunea s-a încheiat, şi ea nu mai trebuia să-i dea bătăi de cap. În zilele acelea nu era nici o maşinărie de poliţişti şi legi, de judecători şi spânzurători, şi de aceea Cain nu avea de ce să se teamă; era un bărbat solid, puternic, şi nu era nimeni care să-l poată pedepsi, şi nimeni care să-l acuze sau să-l mustre, cu excepţia tatălui şi mamei sale, dar probabil şi aceştia au fost zdrobiţi de necaz şi ştiau foarte bine de păcătoşenia lor, ca să mai arate mânie faţă de întâiul lor născut. De aceea probabil că el s-a gândit, că fapta lui va rămâne mută, fără grai, aşa că va putea merge mai departe pe drumul său, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

   Dar nu a fost aşa, căci cu toate că sângele nu a vorbit conştiinţei lui împietrite, glasul lui s-a auzit în altă parte. Un glas tainic s-a înălţat spre cer; el a ajuns la urechile Celui nevăzut şi a mişcat inima dreptăţii veşnice, aşa că Dumnezeu a rupt perdeaua, care ascunde pe Cel nemărginit faţă de oameni, S-a arătat şi a zis lui Cain: »Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine.« Atunci a ştiut Cain că sângele nu poate fi vărsat la bunul nostru plac, şi crima va fi pedepsită, căci în fiecare picătură de sânge scursă din cel ucis era o limbă, şi ea a fost auzită de Dumnezeu, aşa că El a intervenit şi a rânduit cercetări solemne.

   Fraţilor, a fost o faptă mult mai îngrozitoare, care a avut loc pe Golgota, căci acolo nu a fost omorât primul om, ci Însuşi Fiul lui Dumnezeu; El, Cel care era Om, dar mult mai mult decât un om, El era Dumnezeu devenit Om. Era o faptă îngrozitoare, când ei, după ce L-au dus înaintea scaunului de judecată, L-au condamnat sub jurământ fals şi au strigat »Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!«, au avut curajul să ia cuiele şi să bată în cuie pe lemnul blestemat pe Fiul lui Dumnezeu, să-I înalţe trupul între cer şi pământ şi să privească durerile Lui, care s-au sfârşit odată cu moartea Lui, şi apoi I-au străpuns coasta, până a curs sânge şi apă din ea. Fără îndoială, Pilat, care şi-a spălat mâinile în apă, s-a gândit, că din aceasta nu va rezulta nici o nenorocire. Cărturarii şi fariseii au plecat şi au zis: am redus la tăcere vocea care ne acuza. Pe străzi nu se va mai auzi vocea Lui, care striga: »Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici.« Nu vom mai fi deranjaţi în făţărnicia noastră şi în practicile formelor noastre prin prezenţa unui Om sfânt şi curat, a cărui sinceritate simplă era un reproş aspru îndreptat împotriva noastră. L-am omorât, L-am ucis fără un motiv bine justificat, dar acum chestiunea s-a terminat. Acest sânge nu va mai avea nici un glas. Ei nu ştiau, că strigătul Ierusalimului se înălţase deja la cer. »Sângele Lui să cadă asupra noastră şi a copiilor noştri!« era notat pe tabla dreptăţii, şi în scurt timp Ierusalimul a devenit trezoreria suferinţei şi iadul nenorocirii, că aşa ceva, cum a fost nimicirea lui, nu a mai existat pe pământ, şi nici nu va mai fi. Mult mai îmbucurător este, că un alt strigăt, mai melodic, s-a înălţat la cer de pe crucea Golgota. »Tată, iartă-i!« Sângele lui Abel n-a fost fără glas; sângele lui Isus n-a fost mut; a strigat în aşa fel, că a fost auzit la scaunul de domnie din cer, şi, Dumnezeu fie lăudat, el a vorbit pentru noi, şi nu împotriva noastră, nu era un strigăt de răzbunare, aşa cum pe drept ar fi putut să fie, ci un strigăt de iertare – un alt strigăt decât acela al sângelui lui Abel. El nu cerea o răzbunare mai aspră, decât aceea pe care Cain a trebuit s-o sufere; nu cerea ca noi să rătăcim încoace şi încolo pe pământ, fără odihnă, şi în cele din urmă să fim veşnic alungaţi dinaintea lui Dumnezeu, să mergem în iad, ci a strigat: »Tată, iartă-i!«, şi a biruit, şi blestemul a fost îndepărtat de la noi, şi binecuvântarea a venit la fiii oamenilor. Ne-am propus, ca astăzi să comparăm vorbirea glasului sângelui lui Abel şi a glasului sângelui lui Isus. Amândouă glasurile vorbesc. Aceasta este vizibil. Abel vorbeşte încă, cu toate că a murit, spune apostolul, şi noi ştim, spre mângâierea noastră veşnică, că sângele lui Isus vorbeşte înaintea scaunului de domnie veşnic. Fiecare sânge are glas, căci Dumnezeu veghează atent, ca să se păstreze glasul lui; sângele oamenilor buni şi drepţi are o vorbire mai cerească, dar glasul sângelui lui Isus le depăşeşte pe toate şi poartă cununa victoriei între zeci de mii de glasuri.

I.

   În primul rând, sângele lui Isus vorbeşte în general mai bine.

   Ce a zis sângele lui Abel? Nu era el sângele mărturiei?

   Când Abel a căzut la pământ sub loviturile de ciomag ale fratelui său, el a depus mărturie despre o religie spirituală. Cain era amatorul simplei închinări la Dumnezeu în exterior; credinţa nu îşi avea locul în inima lui. El iubea închinarea la Dumnezeu însoţită de spectacol şi ceremonii, el a ornamentat altarul cu roade şi l-a împodobit cu flori; religia lui era plină de gust şi elegantă, o religie inventată de el; dar ei îi lipsea o relaţie spirituală, smerită, de credinţă, cu Eliberatorul făgăduit. Abel stătea acolo ca un mărturisitor al religiei lipsite de podoabe, a religiei credinţei în jertfa promisă. Pe altar era un miel sângerând din cauza unei răni de moarte şi aşezat ca să fie ars; o privelişte care nu oferea nici o bucurie de gust plăcut, un lucru de la care iubitorii de frumos s-ar fi întors cu groază. Abel a ales o astfel de jertfă, deoarece Dumnezeu a ales-o şi pentru că ea era mijlocul potrivit ca să călăuzească credinţa spre adevăratul ei simbol, spre Domnul Isus. În mielul sângerând vedea prin credinţă semnul marii iertări a păcatelor înfăptuite de Domnul, care nu putea fi văzută în darurile din roadele pământului, aduse de Cain, oricât de plăcute ar fi putut fi ele. Abel stă pentru noi pe primul loc dintr-un nor de martori, care toţi au depus o mărturie curajoasă şi au fost gata s-o pecetluiască cu viaţa lor. El a murit ca martir pentru adevăr, marele şi sublimul adevăr, că Dumnezeu primeşte pe oameni prin credinţa lor. Toată cinstea sângelui martirilor, care vorbeşte aşa de puternic pentru adevărul preţios. Domnul nostru Isus, şi El un Martor al credinţei în Dumnezeu, a vorbit mai bine decât Abel, deoarece el avea mai mult de spus şi deoarece El putea să vorbească dintr-o intimitate mai mare cu Dumnezeu. El a fost un Martor mult mai desăvârşit al adevărului divin, decât putea Abel să fie, căci El a adus viaţa şi nemurirea la lumină şi a vorbit cu ai Săi foarte clar despre Tatăl. Domnul nostru Isus Hristos a fost la sânul Tatălui şi El cunoştea taina divină; această taină a descoperit-o fiilor oamenilor în predicile Sale şi apoi a confirmat-o prin sângele Său. Să nu uităm, că cu toate că moartea lui Hristos a fost în primul rând ispăşire pentru păcat, ea a fost totodată şi mărturie pentru adevăr, căci se spune despre El, că a fost pus Martor pe lângă popoare, Cap şi Stăpânitor al popoarelor, şi că El a fost un Martir sângerând şi muritor, o dovedeşte sângele Său (aceasta vă este clar), un adevăr mult mai deplin, mai luminos  şi mai glorios decât sângele lui Abel. În afară de aceasta: sângele lui Abel vorbeşte bine, deoarece el era dovada credincioşiei. Acest slujitor credincios al marelui Stăpân a fost credincios, cu toată împotrivirea fratelui său; da, credincios până la moarte. Nu se putea spune despre el, aşa cum apostolul putea să spună despre unii: »Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului.« El s-a împotrivit păcatului până la sânge; el a fost credincios în toată casa lui, ca slujitor; el nu s-a lăsat împiedecat în curăţia sufletului lui, şi nu a considerat că viaţa lui este scumpă. Sângele lui vorbea, atunci când cădea pe pământ: Dumnezeule mare, Abel este credincios Ţie. Dar sângele lui Hristos dovedeşte o credincioşie şi mai mare, căci el venea dintr-o viaţă desăvârşită, fără pată, care niciodată nu a fost întinată de vreun păcat; în opoziţie cu moartea lui Abel, care cei drept punea capăt unei vieţi de credinţă, dar nu era o viaţă desăvârşită. Credincioşia lui Isus a fost desăvârşită începând din ziua naşterii Lui şi până în ceasul morţii Lui; şi deoarece nu era o necesitate ca El să moară, dăruirea de bună voie a vieţii Lui era cu atât mai mult o faptă a ascultării şi o dovadă mult mai bună a credincioşiei Lui faţă de ceea ce I s-a încredinţat.

   Să nu uităm, că tot ce putea să spună sângele lui Abel, atunci când el cădea pe pământ, era numai o umbră a fiinţei mult mai minunate, pe care ne-o garantează moartea lui Isus. Isus nu era un simbol al ispăşirii, ci El a făcut ispăşirea; El nu era simbolul unei jertfe, ci era marea Jertfă însăşi, şi deoarece fiinţa vorbeşte totdeauna mai bine decât umbra, aşa vorbeşte sângele lui Isus mai bine decât sângele lui Abel.

   Este bine să adăugăm, că Domnul nostru era cu mult mai nemărginit de demn şi de glorios decât Abel; de aceea moartea Lui trebuie să vorbească cu o gură mult mai elocventă decât moartea unui om simplu, aşa cum era Abel. El, cel care murea din mâna lui Cain, este numai unul dintre noi, care mărturiseşte despre adevăr şi neprihănire, care mărturiseşte prin credinţă despre o jertfă viitoare; dar El, Cel care a murit prin mâna lui Irod şi a lui Pilat, era divin şi nu a venit la noi cu un mesaj obişnuit. Când Fiul glorios al lui Dumnezeu Şi-a plecat capul şi Şi-a dat duhul, vocea care venea din sângele Lui a trebuit în mod necesar să fie mai tare, mai plăcută, mai deplină şi mai divină decât vocea sângelui de martir a lui Cain. De aceea înţelegem, înainte de a intra în detalii, că după principiile generale putem fi foarte în clar, că sângele lui Isus va vorbi mai bine decât sângele lui Abel.

II.

   Vrem să intrăm acum în miezul textului nostru, în timp ce ne vom aminti, că sângele lui Isus vorbeşte lui Dumnezeu mai bine decât sângele lui Abel. Sângele lui Abel a strigat la urechile Domnului, căci El a zis lui Cain: »Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine.« Acest strigăt nu s-a îndreptat într-o direcţie oarecare, ca să caute un mijlocitor, ci s-a îndreptat direct spre scaunul de judecată al lui Dumnezeu şi a adus o acuzare criminalului. Dar ce a zis sângele lui Abel lui Dumnezeu? Dacă aţi fi stat în locul unde a căzut Abel şi aţi fi putut vedea pământul din jur colorat în roşu de sângele scurs, ce v-ar fi spus sângele? Ce v-aţi fi putut imagina, că poate sângele să spună lui Dumnezeu? El a spus: „O, Dumnezeule, creatura Ta de odinioară, rezultatul artei Tale incomparabile, este sfărâmat în bucăţi şi distrus în chip barbar! Un trup viu, cu simţuri, alcătuit cu o artă şi iscusinţă, cum numai Tu o poţi arăta, a fost distrus cu îndrăzneală. Olarul nu permite ca vasul, format pe roată cu multă muncă şi cheltuială, să fie distrus cu îndrăzneală, dar aici este un trup mult mai preţios, mult mai minunat decât orice poate să creeze arta omenească, şi acesta a fost distrus. Dumnezeule mare, Creatorul tuturor lucrurilor, vei privi cu răbdare aceasta, vei îngădui ca lucrarea mâinilor Tale să fie distrusă cu atâta cruzime?” Nu era destul în acest strigăt? Apoi sângele a vorbit mai departe: „O, Dumnezeule, creatura Ta a fost distrusă fără motive. Nu a existat nici un motiv îndreptăţit pentru mânie, nu a fost nici o jignire, care să merite o astfel de lovitură îngrozitoare; ci una din creaturile Tale slabe, care are dreptul la ocrotirea Ta prietenoasă, a fost lovit cu îndrăzneală şi fără motive: – sângele lui Te strigă! Tu, Judecător al întregului pământ, vei permite ca cei slabi să fie nimiciţi de cei tari şi vei tolera, ca cei nevinovaţi să fie omorâţi de mâna păcătoşilor?” Vedeţi cum strigătul devine tot mai puternic. Mai întâi este: „O, Dumnezeule, creatura Ta a fost nimicită”, apoi: „O, Dumnezeule, supusul Tău a fost maltratat de un supus ca şi el, de unul care a devenit duşmanul Tău: nu vrei să intervii?” Dar sângele lui Abel a spus mai mult decât atât; el a zis: „Dacă nu ar fi fost dragostea pentru Tine, nu s-ar fi vărsat acest sânge! Dacă aceste picături nu ar fi fost închinate prin evlavie, dacă acest sânge nu ar fi curs prin venele unui om care a iubit din toată inima pe Dumnezeu, nu s-ar fi vărsat pe pământ.” „O, Dumnezeule”, strigă fiecare picătură, „am căzut pe pământ pentru Tine, vei răbda Tu aceasta? Să-şi dea o creatură, pe care Tu ai făcut-o, viaţa cu durere şi chinuri pentru Tine şi Tu să priveşti ca o statuie rece, neclintită, nepăsătoare, nemişcată şi fără inimă? Nu vrei să Te scoli, o, Dumnezeule? Să se verse sânge din pricina Ta, pe nedrept şi pe lângă aceasta sângele aceluia care este creatura Ta iubită şi neprihănită, şi nu vrei să intervii?” Ce putere este într-o astfel de voce! Dar sângele mai adaugă: „O, Dumnezeule, eu am fost vărsat în răzvrătire faţă de Tine, căci lovitura, care a venit din mâna lui Cain, nu a avut ca ţintă pe Abel, ci după duhul a fost îndreptată împotriva Ta, căci dacă Cain ar fi putut face împotriva Ta, ce a făcut fratelui său Abel, ar fi făcut-o fără îndoială! El era dintre cei răi, şi de aceea a lovit pe fratele său, şi răul, care era în el, era ucigaş al lui Dumnezeu; el ar fi lovit de moarte chiar pe Dumnezeu, dacă i-ar fi stat în putere, şi de aceea sângele strigă: „O, Dumnezeule, aici mănuşa de luptă a împotrivirii Ţi-a fost aruncată. Cain Ţi se opune. El a dat prima lovitură împotriva Ta, el a distrus avanpostul oştirii aleşilor Tăi. Vrei să priveşti în linişte? Nu vrei să Te răzbuni? Nu vrei să iei în seamă? Să tacă cerul, când pe pământ sunt suspine şi ţipete? Să rămână inima cerului rece, când inima duşmanului se înfierbântă de mânie şi devine feroce de răzvrătire? O, Dumnezeule, nu vei interveni?” Acesta este un strigăt care sfâşie cerul, dar nu este totul. Sângele primului martir a mai adăugat la toate acestea încă un strigăt: „O, Dumnezeule, acesta este primul sânge omenesc, care se varsă prin crimă, şi prin mâna unui frate neobişnuit. Vei trece Tu cu vederea această faptă? Cum poţi atunci să fii drept?” Nu a provocat acest sânge de fapt dreptatea lui Dumnezeu? O, Dumnezeule, dacă Tu nu pedepseşti pe acest prim criminal barbar, care omoară pe fratele său, atunci pe parcursul secolelor oamenii se vor deda cu pasiune la sânge şi se vor desfăta prin crimă, şi vor zice: „Cum poate Dumnezeu să ştie? El, Cel care stă în cer, nu va lua seama la aceasta, El nici nu va vorbi?” Ar fi ca şi cum Dumnezeu ar da o scrisoare oamenilor, că unul poate vărsa sângele altuia şi crima este permisă să domnească în toată creaţia, dacă prima crimă nu ar fi luată în seamă de marele Judecător al tuturor.

   Ascultaţi, fraţii mei, ce strigăt trebuie să fi avut sângele lui Abel, şi cu ce putere s-a ridicat spre cer.

   Dar noi nu trebuie să facem presupuneri cu privire la puterea acestui strigăt, căci Biblia ne spune, că Dumnezeu l-a auzit, şi, când l-a auzit, a venit să ceară socoteală de la Cain, şi a zis: »Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine.« Apoi a venit sentinţa distrugătoare. Pământul, care a absorbit sângele, a fost blestemat pentru Cain, aşa că, chiar dacă Cain l-ar fi prelucrat cu multă hărnicie, nu putea să dea recoltă din belşug; oricât l-ar fi arat, cu toată arta şi îndemânarea, pământul nu-i va da niciodată bogăţia sa. Blestemul iniţial al spinilor şi al pălămizii, pe care Dumnezeu l-a rostit, când Adam după căderea în păcat mai era încă în viaţă, a fost acum dublat pentru Cain, aşa că el aduna acum snopi sărăcăcioşi şi câteva mâini pline de recoltă.

   Aceasta era ceva amar, care acum era amestecat cu pâinea zilnică, şi pe lângă aceasta a primit un blestem în inima sa, care l-a făcut sclavul temerilor proprii. El a slujit fricii şi groazei ca propriilor lui idoli, şi a rătăcit pe pământ, având întuneric în suflet şi în jurul lui; el nu s-a mai bucurat, ci purta pe frunte semnul lepădării lui. Viaţa lui a fost fără îndoială iadul pe pământ, şi în cele din urmă a fost alungat pentru totdeauna dinaintea feţei Dumnezeului Preaînalt. Sângele are voce, şi când aceasta este auzită împotriva unui om, ea aduce asupra lui un blestem de nedescris. Acum, fraţii mei, este o misiune foarte plăcută, să vă rog să vă îndreptaţi privirea de la sângele lui Abel la sângele lui Isus. Sunt convins, că aţi înţeles glasul sângelui lui Abel, şi doresc, ca sufletele voastre să audă cu aceeaşi claritate glasul sângelui lui Isus, căci sunt aceleaşi motive pentru vorbirea lui tare, dar ele sunt mult mai accentuate. Puteţi să staţi acum pe Golgota şi să priviţi cum curge sângele Mântuitorului din mâinile, din picioarele şi din coasta Sa? Ce gândiţi voi cu privire la ce spune acest sânge lui Dumnezeu? Gândiţi-vă acum la piciorul crucii. Sângele strigă cu glas tare spre Dumnezeu, şi ce zice el? Nu spune el: „O, Dumnezeule, de data aceasta nu este o creatură, care sângerează, ci cu toate că trupul, care atârnă pe cruce, este creatura Duhului Tău Sfânt, el este însă Fiul Tău, care acum îşi varsă sufletul în moarte. O, Dumnezeule, este Singurul Tău născut, scump pentru Tine, fundamental una cu Tine, Unul în care Tu Îţi ai toată plăcerea, a cărui ascultare este desăvârşită, a cărui dragoste pentru Tine a fost de nezguduit – El este, Cel care moare. O, Dumnezeule, vei sfida Tu strigătul şi lacrimile, suspinele, geamătul, sângele Fiului Tău? Tu, Tată plin de dragoste, la al cărui sân a fost Isus înainte de întemeierea lumii, El moare, şi nu vrei să-L bagi în seamă? Să curgă sângele Lui degeaba pe pământ?” Glasul mai zice: „Este nu numai Fiul Tău, ci este Fiul Tău nevinovat, desăvârşit, pentru care nu exista nici o necesitate să moară, deoarece nu avea nici un păcat moştenit, care ar fi putut să aducă putrezirea peste El. El nu a avut nici un păcat, şi în toată viaţa Lui nu a făcut nici un păcat, ca să-L facă vrednic de moarte.”

   „O, Dumnezeule, este singurul Tău născut, care, fără pată, ca un miel a fost dus la tăiere, care stă ca o oaie înaintea celor ce o tund. Poţi Tu să vezi aceasta, Tu, Dumnezeu peste toate lucrurile, poţi să priveşti pe nemărginit de sfânt şi drept Fiu al inimii Tale cum este dus la moarte – poţi să priveşti, şi să nu simţi puterea sângelui, cum strigă către Tine? Nu s-a adăugat la aceasta, că Domnul nostru a murit, ca să apere onoarea Tatălui Său? Pentru Tine, o, Dumnezeule, pentru Tine moare El! El, Cel care atârnă pe Golgota, atârnă acolo în veneraţie faţă de hotărârile Tale, pentru împlinirea ţelului Tău, pentru apărarea onoarei Legii Tale, ca Tu Însuţi să fi glorificat, pentru ca dreptatea Ta să se poată arăta şi îndurarea Ta să domnească neîngrădită. O, Dumnezeule, Cel ce sufere în paloarea Sa cadaverică, ale cărui răni sunt pricinuite de cuiele îngrozitoare şi al cărui suflet este biciuit de chinuri de nedescris, El moare pentru Tine. Dacă nu ar exista Dumnezeu, atunci El nu ar trebui să moară. Dacă nu ar exista o Lege, care să trebuiască apărată, nici un adevăr, de apărat, dacă nu ar exista nici o onoare, nici o maiestate şi nici o dreptate care să ceară omagiu, atunci nu ar fi fost nevoie ca El să moară. Dacă Tu ai fi mulţumit, ca onoarea Ta să fie pătată, sau să nu-Ţi arăţi îndurarea, atunci nu ar fi fost necesar, ca El să moară. Dar este pentru Tine, orice durere este pentru Tine, orice oftat este pentru Tine, fiecare picătură de sânge este pentru Tine, şi nu vrei să Te laşi mişcat de aceasta?” Fraţilor, nu este putere în această voce? Dar în afară de aceasta, sângele trebuie să fi vorbit lui Dumnezeu aşa: „O, Dumnezeule, sângele, care se varsă acum, cu atâta onoare şi glorie în el însuşi, se varsă dintr-un motiv de har divin. El, Cel care moare pe cruce, moare pentru duşmanii Lui, suspină pentru aceia care Îl chinuie, sufere pentru aceia care au înfipt pumnalul în sufletul Său şi care apoi batjocoresc durerea pe care au provocat-o. O, Dumnezeule, există un lanţ pentru Dumnezeu în cer, care leagă jertfa de coarnele altarului, un lanţ al dragostei veşnice, de o nemărginită bunătate.”

   Prietenii mei, noi nu am putea să privim din pură bunăvoinţă pe un om suferind, fără ca prin aceasta să nu fim mişcaţi – să rămână Dumnezeu nemişcat? Dumnezeul desăvârşit de sfânt şi îndurător, să rămână El indiferent, când noi suntem profund mişcaţi? Privirea sângelui îngrozeşte pe unii din noi; privirea sângelui unuia cu totul nevinovat – vărsat de mâna brutalităţii – ar da naştere la fiori de groază înăuntrul nostru; dar gândul, că acest sânge a fost vărsat dintr-un motiv aşa de minunat, dintr-o dragoste dezinteresată faţă de criminali nedemni – aceasta ne-ar pune în mişcare; credeţi că nu a mişcat inima lui Dumnezeu? Preamărit să-I fie Numele, noi nu trebuie să avem astfel de presupuneri; a mişcat aşa de mult pe Tatăl nostru ceresc, că Dumnezeu a venit la oameni până în zilele noastre, şi prin acest sânge ne-a zis: „Ce ai făcut? Orice ai fi făcut, oricât de negre şi de murdare ar fi fost păcatele tale, glasul sângelui Fiului Meu strigă la mine din pământ, şi începând din această zi, din pricina Lui, am ridicat blestemul de pe pământ, şi nu vreau să-l mai blastăm. Voi veţi fi binecuvântaţi la venire şi la plecare. V-am iertat fărădelegile; am aşezat un semn pe voi, şi nici un om să nu vă producă pagubă, şi dreptatea să nu vă pedepsească, căci v-am primit în Persoana Fiului Meu iubit, aşa vinovaţi cum sunteţi. Mergeţi pe drumul vostru şi trăiţi fericiţi şi în pace, căci v-am îndepărtat fărădelegile şi păcatele voastre le-am aruncat înapoia Mea, şi a venit ziua, când se vor căuta fărădelegile voastre, dar nu va mai fi nici una, şi păcatele voastre, dar nu va fi găsit nici unul, căci Eu le voi ierta acelora, pe care îi voi lăsa.” Sângele lui Abel a avut putere mare pentru blestem, dar sângele lui Isus are putere să binecuvânteze pe fiii oamenilor.

   Vreau să rămân puţin mai mult la acest gând. Doresc să am puterea să vi-l întipăresc pe inimă; dar aceasta o poate face numai Duhul Sfânt. Dar vreau să rămân puţin asupra lui, ca să pătrundeţi în miezul lui. Observaţi, că sângele lui Abel a vorbit lui Dumnezeu cu mult înainte ca el să vorbească lui Cain. Cain a fost surd cu privire la glasul sângelui fratelui său, dar Dumnezeu l-a auzit. Păcătosule, cu mult înainte ca tu să auzi glasul sângelui lui Isus, Dumnezeu îl aude şi protejează sufletul tău păcătos. Cu mult înainte ca sângele să pătrundă în sufletul tău, ca să te moaie pentru pocăinţă, el este înaintea lui Dumnezeu pentru tine. Nu a fost vocea lui Cain, care a adus răzbunarea, ci a fost glasul sângelui lui Abel; şi nu strigătul păcătosului, care caută îndurarea, este cauza îndurării, ci strigătul sângelui lui Isus. Ştiu că îmi vei zice, că nu poţi să te rogi; ah, cât de bine este, că sângele poate s-o facă, şi că dacă tu nu te poţi ruga, ca să biruieşti, sângele se roagă. Dacă tu trebuie să ai parte de har de la Dumnezeu şi să primeşti iertarea, atunci aceasta nu va fi prin efectul rugăciunilor şi lacrimilor tale, ci prin acţiunea sângelui Fiului iubit al lui Dumnezeu. Cain nu s-a rugat pentru răzbunare, dar ea a venit prin sânge, fără ca el s-o caute; şi tu, cu toate că simţi, că nu îndrăzneşti să cauţi harul, îl vei găsi totuşi, dacă te vei încrede în sângele lui Isus, care vorbeşte pentru tine. Sângele nu are nevoie de vocea ta, ca să-şi mărească puterea la Dumnezeu; El va auzi vocea ta, dar din cauză că El a auzit mai înainte glasul sângelui lui Isus. Este bine pentru noi, că sângele lui Isus Hristos vorbeşte pentru cei vinovaţi, aşa cum sângele lui Abel vorbeşte împotriva celor vinovaţi.

   Sângele lui Isus nu vorbeşte pentru cei nevinovaţi, dacă există din aceştia, căci ei nu au nevoie de rugăciunea unei jertfe de împăcare. Isus se roagă pentru cei răzvrătiţi, ca Dumnezeu, Domnul, să locuiască între ei; pentru voi, care călcaţi legile Sale şi dispreţuiţi dragostea Sa, şi aţi luptat împotriva puterii Sale; sângele lui Isus se roagă pentru aceia, ca voi, căci El a venit în lume să mântuiască pe păcătoşi. Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ce este pierdut.

   Sângele scump vorbeşte permanent. Aţi observat că în text se spune: vorbeşte, nu se spune: a vorbit, ci vorbeşte? Sângele lui Isus s-a rugat pentru tâlharul de pe cruce, dar

   nu îşi va pierde puterea,

   până când toţi cei mântuiţi,

   eliberaţi fiind de păcat,

   în veci vor triumfa.

   Fraţilor, dacă păcatul victorios apasă conştiinţa, este bine, de o mie de ori bine, să ştim, că noi înşine avem un Mântuitor biruitor. Deja cu mulţi ani în urmă unii dintre noi au venit la Hristos şi au găsit iertarea, dar credinţa noastră este mereu slabă, şi îndoielile noastre devin tari. Veniţi, haideţi să mergem din nou la Izvor, să privim iarăşi la cruce, căci sângele încă mai vorbeşte. În ceea ce priveşte eficienţa, sângele Domnului Isus are aceeaşi putere ca şi acum 1800 de ani, căci sângele Său are putere înaintea lui Dumnezeu, ca şi atunci, când tâlharul a zis: Doamne, adu-Ţi aminte de mine. Să ne gândim la aceasta şi să ne bucurăm. Sufletul meu, dacă nu poţi implora pe Dumnezeu, dacă nu îndrăzneşti s-o faci, dacă limba ta este liniştită şi îndoiala îţi închide gura, chiar şi atunci Isus se roagă. Apucă mijlocirea; vino şi încrede-te în El; bazează-te în totul pe El, El trebuie să biruiască, chiar dacă tu nu poţi, Lui trebuie să-I reuşească, chiar dacă tu nu ai nici o putere. Vino şi leagă-te de puterea biruitoare a sângelui scump, şi totul va fi bine cu tine, vei fi sigur, sigur pentru eternitate. Dumnezeu să ne dea harul să facem aceasta, fiecare din noi, şi a Lui să fie lauda pentru aceasta!

III.

   Dar să mergem mai departe: sângele lui Isus vorbeşte mai bine inimilor noastre, decât sângele lui Abel.

   Presupun că cei mai mulţi din voi au citit relatările corespondenţilor de ziar, care au mers pe câmpurile de bătaie din Königgrätz sau Sadowa. Cât de înfiorător a fost să citim despre morminte, care erau pline cu sânge, şi despre mirosul cadavrelor în putrefacţie, care a fost aşa de insuportabil, că vizitatorii au trebuit să părăsească cât mai repede posibil câmpul de bătaie. Eu nu vreau să fiu iniţiatorul unui război sângeros. Cât de neînsemnat este deseori motivul pentru lupte disperate, care durează săptămâni. Presupun că unii conducători de oşti sunt obişnuiţi cu astfel de lucruri; presupun, că fără să fie impresionaţi pot să citească despre mii de oameni care au fost mutilaţi de proiectile şi bombe şi pot să privească grămezile de cadavre fără să fie cuprinşi de fiori, dar sunt sigur, că eu aş înnebuni. Să fi vinovat de sângele unui singur om, ar fi de ajuns, să alunge toată bucuria din viaţa mea; dar să verşi sângele a zeci de mii de oameni, ca să-ţi satisfaci ambiţiile, după părerea mea ar trebui să-ţi pierzi imediat minţile. Trebuie să fie o lipsă de conştiinţă, din care cauză „raţiunea” îşi mai păstrează tronul, dacă oamenii merg până la genunchi în sângele semenilor lor, numai din cauza câştigului egoist. Deoarece în timpul lui Cain nu erau războaie şi inima omenească nu era aşa de brutală, aşa cum este acum, când putem vorbi de război cu expresii blânde, aşa cum deseori are loc, pentru el, dacă a avut cu adevărat conştiinţă, trebuie să fi fost un gând înfiorător, că a omorât pe fratele său. Eu am omorât un om, eu i-am vărsat sângele. Cu siguranţă s-a trezit din somn. Cum putea să fie liniştit în patul lui singuratic? Omul cu mâna roşie! Vina, un camerist feroce, cu degetele roşii de sânge a tras perdelele de la patul său. Nu îi apărea permanent scena înaintea sufletului? Discuţia avută pe câmp, imboldul venit deodată, lovitura, sângele, privirea victimei sale, cum cerea îndurare, când o lovitură cădea după alta; şi apoi priveliştea oferită de corpul mutilat, sângele care curgea şiroaie şi semnele roşii pe pământul umed.

   Trebuie să fi fost o amintire, care atârna ca vipera de corpul ucigaşului, oriunde s-ar fi aflat el! Desigur el vrea să zidească o cetate, aşa cum ni se spune, ca să stingă aceste amintiri de foc. Apoi i-a venit gândul: l-ai lovit, cu toate că era fratele tău. Sunt eu păzitorul fratelui meu? a zis el, dar oameni vorbesc uneori cu lăudăroşenie, când inima lor vorbeşte în taină. Groaza fratricidului trebuie să-l fi urmărit  pe Cain: am omorât pe fratele meu, eu, cel întâi născut din femeie, am omorât pe al doilea născut. Şi apoi s-a întrebat: pentru ce l-am omorât? Ce rău mi-a făcut? Dacă el a adus o altă jertfă decât mine, şi chiar dacă Dumnezeu pe el l-a primit, şi nu pe mine, ce suferinţă mi-a produs el? Nevinovăţia victimei sale trebuie să fi mărit neliniştea lui, dacă Cain avea o conştiinţă, căci trebuia să-şi amintească cât de paşnic şi-a păzit Abel oile, şi el însuşi era ca una din ele, ca un miel, acest păstor era o adevărată oaie pe câmpia lui Dumnezeu. Şi totuşi Cain a trebuit să spună, l-am omorât, căci eu uram pe Dumnezeu, pe Dumnezeul în a cărui judecată curând va trebui să stau. Vă puteţi imagina omul care zilnic trebuia mustrat şi şcolarizat prin sângele fratelui său? Sufletul unui poet este pentru a-l învăţa. Gândeşte-te ce ai simţi, dacă ţi-ai omorî fratele, cum ar atârna vina deasupra ta, ca un nor negru şi ar picura oroare în sufletul tău.

   Dar, fraţii mei, în strigătul sângelui lui Isus este mai multă putere, lucrează altfel şi vorbeşte mai bine. Din sângele lui Isus se înalţă mângâiere, care este tot aşa de puternică ca şi groaza care se înalţă din sângele lui Abel. Când păcătosul priveşte la Isus cel omorât, el poate să spună: dacă nu aş şti, că acest sânge a fost vărsat atât pentru mine, cât şi prin mine, frica mea ar fi de mii de ori mai mare; dar dacă mă gândesc, că acest sânge scump este un sânge care a fost vărsat în locul sângelui meu, că este sângele, pe care Dumnezeu l-a rânduit şi l-a hotărât înainte de întemeierea lumii, ca să se verse pentru mine, dacă mă gândesc că este sângele Fiului iubit al lui Dumnezeu, pe care El L-a lovit, în loc să mă lovească pe mine, şi L-a făcut să poarte toată mânia Sa, pentru ca eu să nu o port, o, Dumnezeul meu, ce mângâiere curge din acest izvor binecuvântat! Aşa cum gândul la crima lui Cain v-a făcut să suferiţi, credinţa să vă facă fericiţi, când vă gândiţi la Isus Hristos Cel omorât; căci sângele lui Hristos nu poate, aşa cum am spus la începutul predicii, să aibă o voce mai puţin puternică; el trebuie să aibă un glas mult mai puternic decât al sângelui lui Abel, şi de aceea strigă mai tare pentru voi, decât a strigat sângele lui Abel împotriva fratelui său Cain. Şi atunci, păcatele mele, care strigaţi, vă pot auzi, dar nu mie teamă înaintea voastră, căci sângele lui Isus strigă mai tare decât voi. Şi atunci, conştiinţă, pot să-ţi înţeleg acuzarea, dar nu mă sperii, căci Mântuitorul meu a murit pentru mine. Eu vin înaintea lui Dumnezeu cu încredere desăvârşită, deoarece eu sunt stropit cu sângele Locţiitorului meu. Dacă grozăvia lui Cain este insuportabilă pentru o conştiinţă trezită, pacea, care îmi este dată prin sângele scump al lui Isus, este de nedescris şi nespus de mare, o pace ca un râu, o dreptate ca valurile mării. Toţi cei care aud sângele vorbind în sufletele lor, cum le spune, că păcatele au fost iertate, că Dumnezeu a fost împăcat, că noi am fost primiţi în Preaiubitul, şi că noi suntem acum păziţi în Isus şi nimeni nu va pieri şi nimeni nu ne va putea smulge din mâna Sa, toţi aceştia au o pace dulce.

   Sper, că voi cunoaşteţi puterea dulce a acestui sânge, care rosteşte pacea. Acest sânge nevinovat, rânduit să dea pace, este mai de preţ decât orice. O, sufletul meu, nu căuta niciunde în altă parte pacea, şi nu te teme niciodată, că aici nu poţi găsi pacea. Dacă tu, creştine, ţi-ai pierdut astăzi încrederea, dacă astăzi eşti conştient că ai fost greşit înaintea Domnului tău şi te-ai împotrivit Duhului Său, dacă astăzi te ruşinezi chiar de numele de „creştin”, deoarece l-ai dezonorat, dacă deznădejdea este astăzi gata să-ţi sufoce speranţa, şi eşti ispitit să renunţi la totul, vino totuşi acum, tocmai acum, la acest sânge scump. Nu te gândi că Mântuitorul meu poate să mântuiască numai pe păcătoşii mici; El este un Mântuitor mare – puternic să mântuiască. Ştiu, păcatele tale vorbesc foarte tare – sper, să le auzi glasul şi în viitor să le urăşti, dar ele nu pot să vorbească aşa de tare, ca sângele lui Isus. El zice: „Tată, Tată, degeaba am murit? Tată, Eu plătesc cu sângele Meu pentru păcătoşi, să nu fie păcătoşii mântuiţi? Eu am fost lovit pentru cei vinovaţi, să fie şi cei vinovaţi loviţi?” Sângele spune: „Dumnezeule, eu am apărat Legea Ta, ce ceri Tu mai mult? Eu am onorat dreptatea Ta, de ce să arunci Tu pe păcătoşi în iad? O, Tu bunătate divină! Poţi Tu să iei plată dublă pentru o vină, şi să pedepseşti pe aceia, pentru care a suferit Hristos? O, dreptate! Vrei să Te răzbuni? O, îndurare! Dacă drumul este făcut liber, nu vrei să vii la păcătoşii vinovaţi? O, dragoste divină! Dacă cărarea este deschisă pentru Tine, nu vrei să Te arăţi celor răzvrătiţi şi infami?” Sângele nu va mijloci în zadar; noi păcătoşii vom fi mântuiţi, sper aceasta şi pentru voi, spre lauda şi onoarea harului Său.

IV.

   Două sau trei cuvinte în încheiere. Sângele lui Isus vorbeşte, chiar şi în textul meu, mai bine decât sângele lui Abel.

   El vorbeşte acelaşi lucru, dar într-un sens mai bun. Aţi fost atenţi la primul text? Dumnezeu a zis lui Cain: »Ce ai făcut?« Deci, aceasta este, ce sângele lui Isus îţi zice: „Ce ai făcut?” Iubitul meu ascultător, nu şti, că păcatele tale au omorât pe Mântuitorul? Dacă noi ne-am jucat cu păcatul, şi am considerat, că este un lucru mărunt, o nimica toată, cu care te poţi juca şi de care poţi să râzi, să corectăm atunci rătăcirea. Mântuitorul nostru atârnă pe cruce, şi prin păcatele noastre a fost ţintuit acolo; să le considerăm atunci mici? Privind de pe cruce la noi, Isus ne zice: „Ce ai făcut?” O, ascultătorul meu, ce ai făcut? Ai omorât pe cel mai bun Prieten al tău şi pe tine te-ai condamnat la moarte! Permiteţi-mi să mă adresez fiecăruia din voi în parte. Evaluează-ţi păcatele. Parcurge lista neagră, începând din copilărie şi până acum. Ce ai făcut? Ah! Doamne, am făcut multe, ca să plâng veşnic, dacă Tu nu ai fi plâns pentru mine. Picăturile de durere nu pot niciodată să plătească, ceea ce noi suntem datori sângelui Tău. Ah! Am făcut rău, Doamne, dar Tu mi-ai făcut bine. Ce ai făcut? Ce ai făcut? A fost o acuzare gravă a lui Cain, ea putea să-l străpungă ca o săgeată; dar pentru voi şi pentru mine este vocea blândă, întrebătoare, a dragostei Tatălui, care ne cheamă la pocăinţă. Fie ca ea să ne aducă astăzi la pocăinţă!

   Ceea ce am vrut să spun în mod deosebit, este aceasta. Dacă priviţi textul al doilea, sângele este numit »sângele stropirii«. Dacă sângele lui Abel a stropit sau nu pe Cain, nu pot să spun, dar dacă a făcut-o, atunci groaza lui trebuia să fie şi mai mare, căci el avea sângele cu adevărat asupra sa. Dar în cazul nostru bucuria se măreşte, căci sângele lui Isus nu are nici o valoare pentru noi, atâta timp cât noi nu am fost stropiţi cu el. Credinţa moaie isopul în sângele ispăşitor şi îl stropeşte asupra sufletului, şi sufletul devine curat. Stropirea cu sângele lui Isus este adevăratul motiv al bucuriei şi izvorul sigur al mângâierii creştine; stropirea cu sângele lui Abel trebuie să fi fost groază, dar stropirea cu sângele lui Isus este rădăcina şi cauza desfătării.

   Mai există ceva în acest text, şi cu aceasta închei. Apostolul spune: »noi am venit la sângele stropirii«. El numeşte aceasta printre alte lucruri, la care noi am venit. Dar, orice om cu judecată va fugi de sângele lui Abel. Cine a ucis pe aproapele lui îşi doreşte o depărtare cât mai mare între el şi cadavrul acuzator. Dar noi venim la sângele lui Hristos. Este un lucru, de care ne bucurăm, dacă contemplarea lui din partea noastră ni-l aduce tot mai aproape. Vă rog, prieteni creştini dragi, să veniţi în dimineaţa aceasta mai aproape de el, decât aţi fost până acum. Gândiţi-vă la marele adevăr, că El este Locţiitorul nostru. Zugrăviţi-vă suferinţele Mântuitorului. Staţi înaintea ochilor Lui, staţi la piciorul crucii de pe Golgota, rămâneţi în apropierea crucii Sale, şi nu vă îndepărtaţi de această privelişte mare a îndurării şi suferinţei. Veniţi mai aproape! Nu vă fie teamă. Voi păcătoşilor, care niciodată nu v-aţi încredinţat lui Isus, priviţi şi trăiţi! Veniţi la El acum!

    Vino, suflet vinovat,

    Zboară ca porumbeii,

    În rănile lui Isus.

   Nu, nu fugiţi de rănile, pe care le-aţi făcut, ci căutaţi-vă protecţia în ele; nu uitaţi suferinţele lui Hristos, ci odihniţi-vă în ele! Singura voastră speranţă constă în încrederea în Isus, în deplina încredere. Gândiţi-vă mult la durerile Domnului vostru, şi dacă am voie să propun unora dintre voi, care astăzi după masă nu vor pleca, ar fi probabil bine, dacă veţi petrece o oră sau două între serviciile divine, preocupându-vă cu suferinţele Mântuitorului. Această preocupare ar putea să fie mijlocul prin care credinţa va veni la voi. Credinţa vine prin auzire, dar prin auzirea care meditează; şi auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu, dar trebuie meditat asupra Cuvântului. Deschideţi Cuvântul, citiţi istoria crucii, rugaţi pe Domnul s-o binecuvânteze cu privire la voi, şi cine ştie, dacă nu cumva unii din voi, prin Duhul divin vor auzi glasul sângelui, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel. Domnul să binecuvânteze pe fiecare din voi, din pricina Numelui Său! Amin.

 

“Grindină şi foc amestecat cu sânge!” Cele 7 semne ale APOCALIPSEI sunt CUTREMURĂTOARE. Va fi PRĂPĂD când vor suna trâmbițele

Unul din subiectele care preocupă omenirea de mii de ani este Apocalipsa. Oamenii au încercat fie să prezică sfârșitul, fie să descifreze unele semne. “Când veți vedea toate aceste lucruri…”, acestea au fost vorbele lui Iisus, consemnate în Biblie, care avertizează asupra venirii Apocalipsei. Acest eveniment nu se va declanșa dintr-o dată, ci mai multe evenimente premergătoare o vor anunță. Aceste evenimente sunt descrise precum 7 trâmbițe, care vor fi anunțate de cei 7 îngeri.

Cele 7 trâmbițe sunt văzute precum cele mai importante evenimente care se vor petrece pe Terra înainte că marea schimbare globală se se producă, scrie realitatea.net.

Prima trâmbiță

Şi a trâmbiţat întâiul înger, şi s-a pornit grindină şi foc amestecat cu sânge şi au căzut pe pământ; şi a ars din pământ a treia parte, şi a ars din copaci a treia parte, iar iarba verde a ars de tot. Apocalipsa 8,7.

Atunci când prima trâmbiță se va face auzită, natura (grădina), în proporție de o treime, va fi distrusă prin sânge și foc. Această primă etapă se referă la un război care odată declanșat distruge prin foc copacii, iarba, animalele. Sângele vărsat de oameni va scălda pustietatea produsă de bombele atomice căzute din înaltul cerului.

A doua trâmbiță

A trâmbiţat, apoi, al doilea înger, şi ca un munte mare arzând în flăcări s-a prăbuşit în mare şi a treia parte din mare s-a prefăcut în sânge; Apocalipsa 8,8.

A doua etapă premergătoare Apocalipsei se referă la distrugerea unui mare munte, care poate fi interpretat precum distrugerea unei națiuni sau chiar a unui continent. Milioanele de oameni care vor muri în războiul menționat în prima etapă, cu al lor sânge vor transforma oceanele din albastre în roșii.

A treia trâmbiță

Şi a trâmbiţat al treilea înger, şi a căzut din cer o stea uriaşă, arzând ca o făclie, şi a căzut peste izvoarele apelor. Apocalipsa 8,10.

Steaua care va cădea din cer se numește Absintos și va transforma apele dulci în ape toxice. Oamenii nu vor mai putea supraviețui și peste o treime dintre ei vor muri.

A patra trâmbiță

Şi a trâmbiţat al patrulea înger; şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, ca să fie întunecată a treia parte a lor şi ziua să-şi piardă din lumină a treia parte, şi noaptea tot aşa. Apocalipsa 8,12.

Al patrulea semn este dat de modificările planetare. Soarele va fi afectat, la fel și Luna și stelele, iar ziua își va pierde din lumină, la fel ca și noaptea. În această etapă cerul va deveni negru și Soarele nu va mai fi putea văzut.

A cincea Trâmbiță

Şi a trâmbiţat al cincilea înger, şi am văzut o stea căzută din cer pe pământ şi i s-a dat cheia fântânii adâncului. Apocalipsa 9,1.

Acum este momentul când unul dintre îngeri zboară prin văzduh și avertizează că sfârșitul este aproape. Această stea căzută va deschide fântâna din adâncuri al cărei fum va întuneca întreaga planetă. Această fântână poate fi comparată cu un vulcan al cărei erupție va fi atât de puternică încât lumina Soarelui nu va mai fi văzută pentru o perioadă lungă de timp.

A șasea trâmbiță

Şi a trâmbiţat al şaselea înger. Şi am auzit un glas, din cele patru cornuri ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu, Apocalipsa 9, 13.

Acesta reprezintă al doilea val al sfârșitului și momentul în care cei patru îngeri vor fi eliberați. Această eliberare va fi sinonimă cu ciocnirea mai multor armate care însumează peste 200 de milioane de soldați. Interesant este faptul că acești soldați sunt călare pe niște cai cu cap de leu și coadă de șarpe. De aici putem să deducem modificările genetice care vor exista prin lume, dar și faptul că omenirea nu va mai ține cont de ideea creației. În urma acestei confruntări vor muri milioane de oameni și actul final este mai aproape ca niciodată.

A șaptea trâmbiță

Ci, în zilele când va grăi al şaptelea înger – când va fi să trâmbiţeze – atunci va fi săvârşită taina lui Dumnezeu, precum bine a vestit robilor Săi, proorocilor. Apocalipsa 10,7.

Sunetul acestei trâmbițe va anunța cel de-al treilea val sau a treia și ultima confruntare. În urma acestei ultime bătălii, cerul se va deschide și creatorul își va face simțită prezența. Cei care îl vor recunoaște și i se vor închina, vor fi salvați din iadul care se va declanșa pe Terra. Evenimentul se va încheia printr-un cutremur de o intensitate devastatoare, după care grindina va acoperi pământul.

 

 

Cele 30 de erori judiciare din Procesul Mântuitorului Iisus Hristos, care stau la baza creştinismului

 

Cea mai flagrantă victimă a sistemului judiciar din toate timpurile este însuşi Mântuitorul Iisus Hristos. A fost condamnat la moarte fără drept de apel, de judecători care au jucat şi rolul de avocaţi, şi de martori. Teologi şi avocaţi încă dezbat procesul lui Iisus, aşa cum este relatat de cele patru Evanghelii. „Weekend Adevărul“ vă prezintă 30 de vicii de procedură în Procesul Proceselor, identificate de preotul Cristian Terheş.  La începuturile creştinătăţii, judecata publică a unui bărbat de 33 de ani avea să marcheze pentru totdeauna soarta omenirii. Acuzatul care şi-a apărat convingerea în faţa instanţei a fost condamnat fără drept de apel, la presiunea gloatei, pentru a satisface interesele mai-marilor acelor timpuri, de acum 2.000 ani. Oblojitor de răni văzute sau nevăzute, vinovatul nu avea altă vină decât aceea de a nu-şi fi renegat apartenenţa, spun Evangheliile. Iar pentru această blasfemie a fost trimis la moarte. „Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor“ (INRI) a scris pe crucea celui batjocorit, hulit, schingiuit, răstignit şi împuns cu suliţa. Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul creştinilor, s-a lăsat ucis tocmai pentru a izbăvi păcatele omenirii. „Iartă-i, Doamne, căci nu ştiu ce fac“, s-a rugat Iisus Tatălui Său cerându-i tot El, sacrificatul, îndurare faţă de cruzimea oamenilor. Procesul lui Iisus este o temă inepuizabilă de comentat, disecat, analizat. Precum subiectul său, procesul în care Mântuitorul a fost trimis la moarte este lăsat la îndemâna muritorilor pentru a-l judeca. În această ediţie „Weekend Adevărul“, preotul greco-catolic Cristian Terheş, blogger adevarul.ro şi pasionat de Drept, analizează în detaliu procesul lui Iisus Hristos. Originar din Ardeal, părintele Terheş păstoreşte Misiunea greco-catolică „Sf. Ioan Botezătorul“ din Orange County, California, Statele Unite ale Americii, fiind preşedintele Coaliţiei românilor pentru combaterea corupţiei şi al Asociaţiei române greoc-catolice. Cele 30 de vicii de procedură identificate de părintele Terheş sunt împărtăşite cititorilor „Weekend Adevărul“, laolaltă cu opinii ale unor preoţi ortodocşi, avocaţi-teologi şi judecători. Menţionăm că am păstrat ortografia redată de fiecare interlocutor în ceea ce priveşte numele Mântuitorului. 71 de judecători Vinerea Mare este ziua în care Fiul Domnului a fost judecat, condamnat, răstignit şi a murit pe cruce. În această  zi, în care credincioşii creştini trebuie să ţină post negru pentru suferinţele Mântuitorului, Iisus Hristos a avut parte de două procese: unul după legea iudaică şi altul după legea romană. Lectura celor patru Evanghelii, după Matei, Marcu, Luca şi Ioan, oferă imaginea unei mari nedreptăţi. „Ambele sisteme aveau trei instanţe de judecată. Cele trei instanţe de judecată iudaică erau stabilite în funcţie de mărimea localităţii. La Ierusalim era instanţa supremă, cunoscută şi sub numele de Marele Sinedriu/Sanhedrin. Marele Sinedriu era compus din 71 de judecători, care cuprindeau 23 de căpetenii ale preoţilor, 24 de bătrâni, 23 de scribi, plus mai-marele preoţilor, Caiafa“, explică părintele Cristian Terheş (foto). Preotul descrie cum a decurs procedura în procesul Mântuitorului. „Isus a fost judecat după legea iudaică de către Anna, Caiafa şi Sinedriu (cunoscut şi ca Sanhedrin, Soborul), iar după legea romană de către Pilat, Irod şi iarăşi Pilat. După ce Isus a fost judecat de liderii evrei, a fost dat pe mâna guvernatorului/dregătorului Pilat ca să fie executat. Pilat, însă, a iniţiat un nou proces şi a încercat în repetate rânduri să-l elibereze pe Isus. Liderii poporului, însă, au montat oamenii împotriva eliberării lui Isus şi pentru a cere condamnarea acestuia. Deşi Isus a fost prezentat de Pilat în faţa poporului de trei ori ca fiind nevinovat, poporul – aţâţat de arhierei şi de bătrâni – a cerut urlând să fie răstignit. Analizând relatările evanghelice, descoperim că instanţele iudaice au încălcat propria jurisprudenţă pentru a-L osândi pe Isus cu orice chip. Am găsit cel puţin 30 de vicii de procedură care au condus la un proces inechitabil şi la condamnarea lui Isus pe nedrept“, arată părintele Terheş „Ca la un tâlhar aţi ieşit cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi“   Iată seria celor 30 de vicii de procedură identificate de preotul greco-catolic Cristian Terheş în procesul iudaic, cu argumentaţia sa: 1. Isus a fost denunţat de un complice „Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, a zis: Ce voiţi să-mi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginţi“ (Matei 26, 14-15). Dat fiind că Iuda a fost ucenic al lui Isus, el nu putea deveni martor al acuzării împotriva celui cu care a fost până atunci. „Mărturia unui complice [în acest caz Iuda] nu este permisă în legea rabinică (…), deoarece nici viaţa unui om, nici libertatea sa, nici reputaţia sa nu pot fi puse în pericol de răutatea celui care a mărturisit el însuşi că este un criminal“, afirmă Samuel Mendelsohn în cartea „Jurisprudenţa penală în Israelul antic“. O dovadă a acestei practici este faptul ca Iuda Iscarioteanul nu a fost chemat ca martor în faţa Sinedriului pentru a depune mărturie împotriva lui Isus. Sinedriul a adus martori mincinoşi, a căror mărturie se bătea cap în cap, dar Iuda nu a fost printre ei, deoarece mărturia acestuia nu putea fi luată în considerare. Denunţul lui Iuda, însă, a fost necesar pentru a se crea cadrul procesual de a-l reţine pe Isus 2. Judecătorii se uitau după o oportunitate să-l condamne pe Isus înainte ca procesul să fi început Evangheliştii ne relatează  că arhiereii „s-au bucurat“ când Iuda a mers la ei să  se înţeleagă cum să-l dea pe Isus în mâinile lor. Conform legii iudaice, dacă un judecător ştia ceva despre cauza respectivă în afara celor spuse de martori sau avea un resentiment faţă de cel acuzat, era obligat să se recuze din instanţa de judecată. Evangheliile sunt pline de exemple unde arhiereii voiau cu orice chip să-l prindă pe Isus şi să-l omoare, deci clar nu puteau judeca „drept“ şi imparţial, aşa cum o cerea şi legea lui Moise. 3. Folosindu-se de denunţătorul Iuda, judecătorii i-au organizat un flagrant lui Isus „Şi, ducându-se, [Iuda] a vorbit cu arhiereii şi cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor. Şi ei s-au bucurat şi s-au învoit să-i dea bani.“ (Luca 22, 4-5). Aşadar arhiereii (care erau judecători) şi căpeteniile oastei (echivalentul mascaţilor de azi, adică cei care asistau judecătorii în controlarea celui acuzat) „au vorbit“ cu denunţătorul „cum“ să organizeze un flagrant ca „să-L dea în mâinile lor“. Acţiunea de flagrant era următoarea: „Iar vânzătorul le dăduse semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este. Prindeţi-L şi duceţi-L cu pază“ (Marcu 14, 44). Conform legii iudaice, era interzis să organizezi un flagrant cuiva, adică să forţezi sau să păcăleşti pe cineva să încalce legea, ca apoi să-l poţi pedepsi. Inclusiv când se administrau pedepsele, dacă nu exista certitudinea că cel acuzat a ştiut că încalcă o lege, i se dădeau circumstanţe atenuante. 4. Judecătorii s-au înţeles cu Iuda să îl predea pe Isus Arhiereii l-au plătit pe Iuda să-l denunţe pe Isus, ca acesta să fie adus în faţa lor pentru a fi judecat. Conform legii iudaice, judecătorii nu puteau aduce pe nimeni în faţa lor şi nu puteau acuza pe nimeni. Reţinerea cuiva trebuia să se facă pe mărturia prealabilă a martorilor acuzării care veneau şi prezentau acuzaţiile în faţa judecătorilor, din proprie iniţiativă. 5. Judecătorii au complotat cu Iuda să-l prindă pe Isus în ascuns Luca menţionează că Iuda a primit banii de la arhierei „şi căuta prilej să-L dea lor, fără ştirea mulţimii“ (Luca 22, 6). Se vede limpede complotul dintre martorul denunţător şi judecători ca să-L prindă pe Isus fără ştirea poporului şi să-L condamne într-un proces regizat.   6. Isus a fost arestat asemenea unui tâlhar, însă acuzat pentru vorbe „Deci Iuda, luând oaste şi slujitori, de la arhierei şi farisei, a venit acolo cu felinare şi cu făclii şi cu arme“ (Ioan 18, 3). Văzând această înşiruire de forţe, Isus a spus: „Ca la un tâlhar aţi ieşit cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi. În fiecare zi şedeam în templu şi învăţam şi n-aţi pus mâna pe Mine“ (Matei 26, 55) 7. Procesul lui Isus a început noaptea Isus a fost arestat noaptea. „Deci ostaşii şi comandantul şi slujitorii iudeilor au prins pe Isus şi L-au legat. Şi L-au dus întâi la Anna“ (Ioan 18, 12-13), care a început să-l judece imediat. În legea iudaică, procesele trebuia să aibă loc numai ziua, astfel încât judecătorii să poată analiza cu atenţie probele şi martorii. „Judecarea unei pedepse capitale trebuie făcută în timpul zilei, dar suspendată  în timpul nopţii“, spune Mişna, cartea de bază a Talmudului. Filosoful evreu Moise Maimonide explica în Evul Mediu de ce judecata trebuia să aibă loc pe timpul zilei: „Examinarea unor asemenea acuzaţii este asemenea examinării unei răni; în ambele cazuri, o mai bună examinare se poate face în timpul zilei“. 8. Prima instanţă nu-i comunică lui Isus acuzaţiile Evanghelistul Ioan relatează  că, odată ajuns în faţa lui Anna, „arhiereul L-a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui“ (Ioan 18, 19). Remarcaţi că Isus a fost reţinut pentru o faptă gravă echivalentă cu tâlhăria (care implica şi uciderea celui tâlhărit), judecătorul însă îl întreabă despre învăţătura sa şi ucenici. Pe lângă faptul că Anna a încălcat legea iudaică, aceea care prevedea că  nu-l poţi reţine pe un om pentru o crimă şi judeca pentru alta, Anna încalcă o altă normă care prevedea că  acuzatului trebuie să i se comunice acuzaţiile înainte de a începe procesul. Anna, însă, din judecător devine acuzator, punându-i întrebări lui Isus în încercarea de a găsi ceva cu ce să-l acuze. 9. Prima instanţă nu a prezentat martori ai acuzării La întrebarea lui Anna despre învăţătura şi ucenicii săi, „Isus i-a răspuns: «Eu am vorbit pe faţă lumii; Eu am învăţat întotdeauna în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii şi nimic nu am vorbit în ascuns. De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce au auzit ce le-am vorbit. Iată aceştia ştiu ce am spus Eu»“ (Ioan 18, 20-21). În loc să îi prezinte acuzaţiile şi martorii acuzării, Anna îl interoghează pe Isus încercând să-l facă să se autoincrimineze, ceea ce iarăşi era o încălcare a legii. Isus evită să răspundă într-un mod care să-l autoincrimineze şi îi cere lui Anna să îi pună în faţă martorii acuzării (care deja trebuia să fi fost prezenţi). 10. Isus a fost agresat fizic în faţa primului judecător La răspunsul lui Isus de mai sus, „unul din slujitorii care erau de faţă I-a dat lui Isus o palmă, zicând: «Aşa răspunzi Tu arhiereului?» Isus i-a răsp uns: «Dacă am vorbit rău, dovedeşte ce este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?»“ (Ioan 18, 22-23). Era interzis categoric ca un acuzat să fie agresat fizic sau pedepsit în faţa judecătorului, până când cel acuzat nu era condamnat definitiv. De asemenea, acuzatul trebuia să fie judecat dezlegat în faţa judecătorului. După ce Anna a terminat cu interogarea lui Isus, Ioan spune că „L-a trimis legat la Caiafa arhiereul“ (Ioan 18, 24) 11. Procesul s-a desfăşurat într-un loc impropriu De la Anna, Isus a fost dus legat la Caiafa, unde „L-au băgat în casa arhiereului“ (Marcu 22, 54). Legea iudaică interzicea procesele în locuri izolate, închise, cum ar fi casa cuiva. Procesele trebuia să se desfăşoare în locuri special amenajate, echivalentul sălilor de judecată de astăzi. Talmudul menţionează că „după ce s-a plecat de la locul de judecată, nici o hotărâre de condamnare la moarte nu poate fi dată cuiva“. De asemenea, Maimonide spune că „o condamnare la moarte poate fi pronunţată numai atâta vreme cât Sanhedrinul ţine şedinţa de judecată în locul/sala de judecată“. Faptul că a doua instanţă l-a judecat pe Isus în casă arată complotul judecătorilor ca să-l condamne pe Isus în ascuns. 12. Procesul lui Isus nu a fost public Conform legii iudaice, procesul trebuia să fie public, astfel încât lumea să  poată participa pentru a vedea audierile. Principiul acesta se aplică şi azi în instanţele de judecată. 13. Completul de judecată era deja format în casa lui Caiafa cu noaptea în cap Matei si Marcu relatează  că în casa lui Caiafa erau deja „adunaţi cărturarii şi bătrânii“  (Matei 26, 57; Marcu 14, 53). Era o întreagă procedură  prealabilă, ce trebuia urmată înainte de începerea unui proces, în baza căreia judecătorii se analizau pe ei înşişi pentru a decide, înainte de toate, dacă au vreo prejudecată faţă de cel acuzat, pentru ca eventual să se recuze. De asemenea, judecătorii depuneau un jurământ că vor analiza şi judeca imparţial cazul. Din context se vede clar că aceşti judecători erau deja montaţi şi pregătiţi să-L condamne pe Isus înainte ca El să fi ajuns în faţa tribunalului. Până şi astăzi, completul de judecată se formează după ce acuzaţiile sunt înaintate instanţei. 14. Sinedriul, al treilea for de judecată, caută martori mincinoşi Luca spune: „Şi când s-a făcut ziuă, s-au adunat bătrânii poporului, arhiereii şi cărturarii şi L-au dus pe El în Sinedriul lor“ (Luca 22, 66). Odată  ce Isus a ajuns în faţa Sinedriului, toţi judecătorii „căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Isus, ca să-L omoare“ (Matei 26, 59; Marcu 14, 55). Procedura judiciară iudaică prevedea clar că judecătorii nu puteau căuta martori ai acuzării, aceştia trebuind să fie deja prezenţi în faţa judecătorilor înainte ca acuzatul să fie adus în faţa instanţei. 15. Judecătorii au încălcat poruncile lui Moise aducând martori mincinoşi Matei şi Marcu relatează  că, în faţa Sinedriului, „mulţi mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau“ (Marcu 14, 56; Matei 26, 60). Făcându-i să mintă în faţa instanţei, judecătorii îi făceau pe toţi aceşti martori să încalce porunca a noua din decalog, care prevedea „să nu depui mărturie mincinoasă 16. Judecătorii nu au pedepsit martorii mincinoşi cu moartea În cartea Deuteronomului (19, 16-20), Moise spune foarte clar că, dacă o persoană depune mărturie mincinoasă împotriva altei persoane, martorul mincinos trebuie să fie pedepsit cu aceeaşi pedeapsă care i s-ar fi cuvenit celui acuzat. Judecătorii din Sinedriu nu au aplicat această lege, făcându-i scăpaţi pe toţi martorii mincinoşi. 17. Nu a existat niciun martor împotriva lui Isus Evangheliştii relatează  că, după ce s-au perindat o mulţime de martori mincinoşi, s-au mai ridicat doi care „au dat mărturie mincinoasă împotriva Lui, zicând: «Noi L-am auzit zicând: Voi dărâma acest templu făcut de mână, şi în trei zile altul, nefăcut de mână, voi clădi». Dar nici aşa, mărturia lor nu era la fel“ (Marcu 14, 57-59). Până la acest punct, nu a stat în picioare în Sinedriu nicio mărturie acuzatoare împotriva lui Isus. Într-un proces echitabil, urmând legile iudaice din timpul său, Isus trebuia eliberat de îndată şi achitat de orice acuzaţii false. 18. Sinedriul îl interoghează pe Isus în legătură cu alte acuzaţii decât cele iniţiale Atât Matei, cât  şi Marcu relatează că, în urma mărturiei mincinoase a celor doi, Caiafa l-a întrebat pe Isus: „«Nu răspunzi nimic la tot ce mărturisesc împotriva Ta aceştia?» Iar El tăcea şi nu răspundea nimic“ (Matei 62; Marcu 60). Isus foloseşte aici în apărarea sa dreptul la tăcere, asigurat de legea lui Moise, ştiind că orice ar spune va fi folosit împotriva sa. Remarcaţi cum Isus a fost arestat pentru o faptă similară cu tâlhăria, adus în prima instanţă unde a fost interogat în legătură cu învăţătura şi ucenicii săi, apoi dus la a doua instanţă, ajungând ca la a treia instanţă să fie interogat dacă dărâmă templul sau nu. 19. Sinedriul încearcă să aducă noi acuzaţii împotriva Lui Văzând că nu au martori acuzatori, iar Isus îşi rezervă dreptul la tăcere, Caiafa încearcă să-l prindă pe Isus în cuvânt făcându-l să spună o blasfemie, întrebându-l: „Eşti tu Cristosul, Fiul Celui binecuvântat?“ (Marcu 14, 61). Isus, care nu putea minţi despre sine, a spus: „Eu sunt şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Celui Atotputernic şi venind pe norii cerului“ (Marcu 14, 62). Judecătorii reacţionează imediat spunând că a hulit, deci trebuie să moară. Întrebarea lui Caiafa nu avea nimic în comun cu toate acuzaţiile şi întrebările care i s-au pus până acum. Era împotriva legii iudaice ca judecătorii să aducă de la ei acuzaţii împotriva unui acuzat. 20. Sinedriul îl condamnă pe Isus în baza propriilor afirmaţii Când Isus confirmă  în faţa Sinedriului că este Fiul lui Dumnezeu, „Atunci arhiereul şi-a sfâşiat hainele, zicând: «A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată acum aţi auzit hula Lui. Ce vi se pare?». Iar ei, răspunzând, au zis: «Este vinovat de moarte»“ (Matei 26, 65-66). Era împotriva legii iudaice ca un acuzat să se autoincrimineze dacă mărturia acestuia nu era validată de încă doi martori. Gânditorul evreu Maimonide explică: „Noi avem ca principiu de bază în jurisprudenţa noastră că nimeni nu poate să îşi aducă acuzaţii împotriva sa. În cazul în care un om face o confesiune în faţa unei instanţe de judecată, o asemenea confesiune nu poate fi folosită împotriva lui decât dacă este confirmată de alţi doi martori“ („Sanhedrin“, IV, 2). Cu toate acestea, Isus a fost condamnat în baza propriilor afirmaţii fără nicio altă mărturie personală din partea alcuiva. 21. Sinedriul i-a încălcat dreptul la apărare lui Isus, deoarece acesta nu a mai fost audiat pentru noua acuzaţie de hulă/blasfemie, ci direct condamnat la moarte „Iar ei toţi au judecat că El este vinovat de moarte“ (Marcu 14, 63-34). Sinedriul a încălcat flagrant legea iudaică nedându-i oportunitatea lui Isus să se apere în faţa noilor acuzaţii, lucru cerut de legea iudaică. 22. Sinedriul a interzis să mai fie aduşi martori în proces „Ce trebuinţă mai avem de martori? Aţi auzit hula“ (Marcu 14, 63). Codul de procedură iudaic prevedea că acuzatul putea să tot aducă martori ai apărării pe durata procesului. Acest drept i-a fost încălcat lui Isus de către Sinedriu. De asemenea, prin afirmaţia „Aţi auzit hula“, judecătorii au devenit şi martori ai acuzării, ajungând să fie şi cei care acuză, şi cei care judecă, şi cei care condamnă. 23. Arhiereul şi-a sfâşiat hainele, încălcând legea Când l-a auzit pe Isus confirmând că este Fiul lui Dumnezeu, „Atunci arhiereul şi-a sfâşiat hainele“ (Matei 26, 14). Acţiunea lui Caiafa este o încălcare flagrantă a legii lui Moise, care prevedea expres că „marele preot din fraţii tăi […] să se îmbrace cu veşmintele sfinte, să nu-şi descopere capul său, nici să-şi sfâşie hainele“ (Levitic 21, 10). Pentru ceea ce a făcut, Caiafa însuşi trebuia judecat pentru că a încălcat legea. Sfâşierea hainelor este un gest extrem în iudaism, care i-a bulversat pe toţi cei din Sinedriu. După legea iudaică, deliberările trebuiau să fie luate cu calm, după studierea amănunţită a mărturiilor şi dovezilor.    24. Verdictul s-a dat pe loc, fără o analiză amănunţită şi timp de gândire Legea iudaică prevedea că deliberările pentru condamnări capitale să se dea în ziua următoare, ca judecătorii să poată medita la cele auzite, să se poată ruga şi să poată posti. Acest lucru nu s-a întâmplat în cazul procesului lui Isus. Mişna menţionează că „judecătorii trebuiau să judece cele auzite cu sinceritate în propria conştiinţă“, fără a se lăsa influenţaţi de ceva exterior. Prin reacţia sa, Caiafa a pus presiune pe Sinedriu, care imediat şi-a format o opinie. 25. Verdictul s-a dat public, prin strigare, şi nu prin vot „Aţi auzit hula. Ce vi se pare vouă? Iar ei toţi au judecat că El este vinovat de moarte“ (Marcu 14, 64). După ce instanţa de judecată asculta martorii în cadrul unui proces public, judecătorii se retrăgeau pentru deliberare. Deliberarea se făcea prin vot, începând de la cel mai tânăr judecător la cel mai bătrân. Se folosea această metodă pentru ca judecătorii bătrâni să nu-i influenţeze pe cei tineri. În cazul lui Isus, verdictul s-a dat public şi prin strigare, fără vot. 26. Procesul a avut loc vinerea şi înaintea unei sărbători Mişna menţionează  că „niciun proces nu putea avea loc în seara de Sabat sau cu ocazia unei sărbători“. Isaac Wise, rabin evreu din secolul al XIX-lea, explică: „Nici unei instanţe de jucată nu-i era permis să ţină procese de Sabat sau în vreo zi de sărbătoare biblică. În cazul unei crime care necesita pedeapsa capitală, procesul nu putea avea loc vinerea sau în ziua dinaintea oricărei sărbători, deoarece era împotriva legii să sistezi judecata pentru asemenea cazuri mai mult de o noapte, ori să o continui de Sabat sau într-o zi de sărbătoare“. Cu toate acestea, Isus a fost prins şi judecat vinerea înainte de Sabat şi înaintea sărbătorii Paştelui. 27. Procesul a durat doar câteva ore Procesul lui Isus a început joi noaptea şi s-a terminat vinerea dimineaţa, în jur de ora 9.00. La ora 15.00, Isus deja murise pe cruce şi a fost împuns în coastă cu suliţa. Deci în mult mai puţin de 24 de ore, Isus a fost judecat, condamnat şi executat. În Mişna se menţionează: „Un proces penal care se termină cu achitarea celui acuzat se poate termina în aceeaşi zi în care a început procesul. Dar dacă e să se pronunţe o condamnare la moarte, nu se poate pronunţa până în ziua următoare“. 28. Sinedriul a votat simultan şi în unanimitate condamnarea lui Isus la moarte „Iar ei toţi au judecat că El este vinovat de moarte“ (Marcu 14, 64). Aşadar, „toţi“, în unanimitate şi în acel moment, au decis că Isus „este vinovat de moarte“. Ştim că cel puţin unul dintre ucenicii lui Isus, Iosif din Arimatea, era membru în Sinedriu, însă nu a fost prezent la proces. Mai mult, Talmudul menţionează: „Un verdict de vinovăţie dat simultan şi în unanimitate duce la achitare“, deoarece se consideră că acuzatul nu a avut parte de un proces echitabil, un verdict simultan şi unanim neputând fi decât rezultatul unei conspiraţii 29. Legea lui Moise prevedea ca martorii acuzării să fie şi primii care dau cu piatră  Am văzut până aici că Sinedriul nu a găsit cel puţin doi martori pe care să-i pună împotriva lui Isus, acuzaţia împotriva acestuia având ca bază doar ceea ce membrii Sinedriului au auzit din gura lui Isus. Dacă doreau să-l condamne la moarte, judecătorii – deveniţi între timp şi martori ai acuzării – trebuia să fie primii care aplică pedeapsa capitală. Legea lui Moise este foarte clară în acest sens: „Mâna martorilor să se ridice asupra lui, ca să-l ucidă înaintea tuturor, şi apoi să se ridice mâna a tot poporul. Pierde deci răul din mijlocul tău“ (Deuteronom 17, 7). În acest moment, judecătorii erau într-o situaţie fără ieşire, deoarece nu doreau să fie tot ei şi cei care-l execută pe Isus, pentru ca sângele acestuia să nu fie pe mâinile lor. Matei ne relatează  că „făcându-se dimineaţă, toţi arhiereii şi bătrânii poporului au ţinut sfat împotriva lui Isus, ca să-L omoare“  (Matei 27, 1; Marcu 15, 1; Luca 23, 1). Sfatul acesta vine după ce Isus deja fusese judecat şi condamnat la moarte, sfatul fiind despre cum să-l omoare. Decizia pe care a luat-o Sinedriul a fost următoarea: „Şi, legându-L, L-au dus şi L-au predat dregătorului Ponţiu Pilat“ (Matei 27, 2), ca acesta să-l omoare pe Isus. Dacă, într-adevăr, erau să respecte legea lui Moise şi făceau un proces drept, atunci trebuia ca ei, judecătorii deveniţi martori ai acuzării, să-l fi omorât pe Isus cu pietre, aşa cum prevede legea în numele căreia l-au judecat. Unii spun că Isus a fost dat de Sinedriu pe mâna lui Pilat deoarece zona era sub ocupaţie romană şi doar ei erau cei care puteau să administreze pedeapsa capitală. Acest lucru nu este susţinut de către evidenţa biblică, deoarece în Faptele Apostolilor găsim că Ştefan a fost ucis cu pietre de către evrei, sau că un grup de bărbaţi evrei era gata să o omoare cu pietre pe Maria Magdalena. De asemenea, Pilat însuşi le spune arhiereilor: „Luaţi-L voi şi judecaţi-L după legea voastră“ (Ioan 18, 31). 30. Preoţii au manipulat opinia publică pentru a obţine condamnarea lui Isus „Însă arhiereii şi bătrânii au aţâţat mulţimile ca să ceară pe Baraba, iar pe Isus să-L piardă“ (Matei 27, 20). Manipularea opiniei publice pentru a influenţa judecata era o încălcare flagrantă a legii lui Moise, care stipula clar: „Să nu iei aminte la zvon deşert; să nu te uneşti cu cel nedrept, ca să fii martor mincinos! Să nu te iei după cei mai mulţi, ca să faci rău; şi la judecată să nu urmezi celor mai mulţi, ca să te abaţi de la dreptate“ (Exod 23, 1-3a). Vorbind despre sistemul de justiţie iudaic şi despre procesul lui Isus, exegetul John   MacArthur a spus: „Este evident că, atunci când era administrat potrivit, sistemul iudaic de justiţie era nu numai eminamente echitabil, dar şi îndurător, iertător. Este, de asemenea, evident că sistemul nu a funcţionat nici echitabil, nici îndurător în cazul lui Isus, deoarece Sinedriul a violat fiecare principiu al propriului sistem de jurisprudenţă“. Acestea sunt doar 30 de vicii de procedură din procesul lui Isus dupa legea iudaică. Dacă acestea nu s-ar fi întâmplat ar fi condus la achitarea sa. În cele din urmă, manipularea liderilor a învins raţiunea oamenilor şi legea, iar Isus a fost condamnat şi executat pe nedrept. Tiberius, Irod, Pilat, Italia şi Israelul, date în judecată de un avocat kenyan  În vara anului 2013, un avocat din Kenya, Africa, a vrut să-i facă dreptate lui Iisus Hristos şi a făcut o solicitare Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga să declare nul procesul Mântuitorului de acum 2.000 de ani. Motivul: s-a desfăşurat într-o manieră care contravine principiilor unei judecăţi corecte. Dola Indidis, fost purtător de cuvânt al ministerului Justiţiei din Kenya, a declarat pentru presa locală la vremea aceea că vrea „o decizie definitivă că procesul şi sentinţa lui Iisus au fost prost conduse şi, prin urmare, acestea trebuie declarate nule“. Avocatul a depus solicitarea mai întâi la Înalta Curte din Nairobi, dar această instituţie şi-a declinat competenţa. Apoi, a intentat proces la Haga împotriva împăratului roman Tiberius, lui Ponţiu Pilat, unui grup de bătrâni evrei, regelui Irod, Republicii Italia şi statului Israel. „Am intentat acest proces pentru că simt că este datoria mea să apăr demnitatea lui Iisus şi am ajuns până la Haga pentru că modul maliţios în care s-a desfăşurat procesul a fost o încălcare flagrantă a drepturilor omului“, a declarat Indidis. Totuşi, avocatul kenyan nu a avut succes, Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga nedeschizând procesul. Posibilul loc al procesului, descoperit de arheologi La începutul acestui an, o echipă de arheologi din Ierusalim au descoperit ruinele palatului în care s-ar fi desfăşurat unele dintre cele mai faimoase evenimente ale Noului Testament: procesul lui Iisus. Cercetările arheologilor au început cu 15 ani în urmă, pornind de la planurile de extindere a Muzeului Turnul lui David. Surpriza a venit când, sub podeaua unei vechi clădiri abandonate adiacente muzeului din centrul vechi al Ierusalimului, au găsit ruine vechi de 2.000 de ani, potrivit Washington Post. După ani de excavaţii şi după o întârziere a cercetărilor din cauza lipsei de fonduri, descoperirea preţioasă a arheologilor a fost inclusă în turul organizat al muzeului. Clădirea respectivă a fost folosită pe post de închisoare în timpul ocupaţiei otomane şi apoi britanice. „Pentru creştinii care ţin foarte mult la acurateţea informaţiilor istorice, această descoperire are un impact foarte puternic. Însă pelerinilor care vin la Ierusalim doar pentru a se împlini spiritual nu le pasă de astfel de descoperiri atât timp cât ajung la Golgota, locul Crucificării“, a explicat pentru publicaţia americană Yisca Harani, expert în creştinism şi în pelerinajul în Ţara Sfântă. „Azi l-am răstigni mai rău ca atunci“ llCea mai mare eroare judiciară din istoria omenirii. Aşa este catalogat procesul lui Iisus Hristos de către avocatul-teolog Marian Mihai, colaborator al Arhiepiscopiei Bucureştilor. În judecarea Sa, ironie a sorţii, tocmai Fiului Domnului i-au fost încălcate flagrant drepturile omului. „Pe drept cuvânt, este cea mai mare eroare judiciară din istoria omenirii. Din punct de vedere substanţial juridic, este şi va rămâne cea mai puternică încălcare a drepturilor omului, oricare ar fi acela. A fost un simulacru de proces penal, în care inculpatului nu i s-a admis nicio probă în apărarea sa“, subliniază avocatul-teolog. Greul păcat al judecării celorlalţi Judecata nedreaptă a pecetluit soarta unui acuzat, a aruncat anatema asupra unui popor care l-a ucis pe Iisus şi a creat imaginea justiţiei inechitabile şi abuzive care condamnă nevinovaţii. De la procesul lui Iisus încoace, omenirea se luptă cu greul păcat al judecării celorlalţi. „Condamnarea lui Iisus a pervertit însăşi justiţia umană. A reprezentat cel dintâi precedent al încălcării oricărei legi de către judecător. A deschis calea justificării oricăror abuzuri, torturi, vărsări de sânge şi opresiuni comise de-a lungul mileniilor, sub masca justiţiei şi în numele legii. Judecarea şi răstignirea lui Iisus au devenit un caz cu valoare de simbol de crimă legală ancestrală şi perpetuă. Şi nu în ultimul rând, persecuţiile împotriva evreilor, de la cele judiciare la cele politico-rasiale, au fost considerate adeseori ca o pedeapsă pentru vina lor în răstignirea lui Iisus“, precizează avocatul şi teologul Marian Mihai. Judecat fără apărare În fond, ce s-ar fi întâmplat dacă Iisus nu s-ar fi declarat Fiul Domnului? Ar fi fost iertat, ar fi fost  judecat cu altă măsură? Care ar fi fost salvarea Mântuitorului, care a refuzat să se dezică de El însuşi? „În micimea gândirii celor ce l-au condamnat, chiar nu conta dacă El este Fiul Lui Dumnezeu sau vreun proroc al acelei vremi. Iisus ar fi fost condamnat pentru că le strica aranjamentele mai-marilor. Gloata este o masă de manevră, ca acum, prin care cei mari îşi satisfac patimile. Dacă s-ar fi dezis, totul ar fi fost pierdut, iar firea omenească s-ar fi întors mai jos decât a găsit-o. Scăpare ar fi avut doar din perspectiva firii sale dumnezeieşti, nu şi din cea omenească. Cel mai apropiat ucenic al său, Petru, l-a trădat şi încă de trei ori. Evident, Petru, neştiind atunci ce făcuse, nu înţelegea fapta sa decât cu ochii umanului. Cu toate că a făcut atâtea minuni, ceea ce doar Dumnezeu putea face, lumea de atunci nu putea să vadă, deoarece păcatul şi patimile lor erau deasupra a ceea ce li se întâmpla de fapt. Iisus a venit la «plinirea vremii», când păcatul era covârşitor şi trebuia înnoită fiinţa omenească, prin kenoză, «deşertarea Sa de slava dumnezeiasc㻓, explică avocatul-teolog Marian Mihai. Deşi săvârşise atâtea minuni, ajutase atâţia oameni şi le arătase drumul cel drept, Iisus nu a fost apărat de nimeni. Lăsat singur în faţa acuzaţiilor voit criminale, Mântuitorul şi-a acceptat soarta ştiind că doar aşa va salva omenirea. „Trebuia să moară şi nu oricum“ „Ar fi putut cineva să vină să-L apere şi să spună ceva de bine despre Iisus? N-a fost oare Iisus un ademenitor dintre acei pe care-i condamnă legea divină? Iisus ar fi trebuit protejat de stăpânirea romană. Prima reacţie a lui Pilat este de a le spune iudeilor să-l judece conform legilor lor, văzând natura religioasă a cazului. După insistenţele acestora şi convertirea acuzaţiei de blasfemie în cea de ofensă adusă împăratului, magistratul acceptă învestirea sa. Dar pedeapsa ar fi fost aceeaşi – răstignirea pe cruce, în contextul în care Sinedriul era format din corupţi şi oportunişti. El trebuia să moară şi nu oricum, ci precum cel mai înjosit om al acelor vremuri, 30 de arginţi fiind plata unui oarecare sclav“, arată avocatul-teolog Marian Mihai. Părintele Cristian Terheş subliniază că Mântuitorul nu putea avea parte de apărarea unui avocat, deoarece atunci avea relevanţă doar mărturia personală. „Era cuvântul celui care acuză versus cuvântul celui acuzat. Nu au fost acuzaţii aduse împotriva lui Isus. A fost acuzat după ce a spus că e Fiul lui Dumnezeu. Or, o acuzaţie trebuia adusă înainte, nu după ce începe judecata“, spune preotul Terheş. Cum ar fi fost dacă? Şi totuşi, cum ar fi fost astăzi lumea dacă n-ar fi existat acel proces şi acea sentinţă? Într-un exerciţiu de imaginaţie, avocatul şi teologul Marian Mihai încearcă să dea răspunsul. Prin procesul lui Iisus, oamenii au avut ocazia îndreptării prin mărturisirea adevărului, dar au ratat şansa lăsându-se mânaţi de interese. Dacă am învăţat ceva de 2.000 de ani încoace este greu de spus. Timp am avut să ne îndreptăm şi încă mai avem. Teologul arată că sacrificiul lui Iisus n-a fost în zadar. Pentru că adevăratul scop al venirii Sale pe pământ este desăvârşirea omului, îndumnezeirea, Calea vieţii creştinului. „Dacă procesul Mântuitorului s-ar fi desfăşurat altfel, noi, oamenii, am fi pierdut mântuirea. Nu am fi putut dobândi iertarea păcatelor fără Taina Sfintei Spovedanii, sincere şi cu maximă pocăinţă, şi Taina Sfintei Împărtăşanii sau a Sfintei Euharistii – ceea ce înseamnă mulţumire – şi celelalte Sfinte Taine instituite de Mântuitorul, cea a cununiei, a hirotoniei, a maslului şi primordial a botezului. Fiul Lui Dumnezeu s-a înomenit (n.r. – a luat chip omenesc), pentru ca noi să devenim mici dumnezei după har şi nu după fire. Dar omul de atunci nu era pregătit să cunoască Slava dumnezeiască, cum de altfel nu este nici acum. Comunicarea cu Cel incriminat, dreptul la apărare, judecata corectă ar fi căpătat altă valoare dacă aceia implicaţi ar fi înţeles taina chemării poporului ales şi pe Mesia. Dar evreii au fost văzuţi ca fiind vinovaţi de deicid, ucigaş al lui Dumnezeu“, explică avocatul şi teologul Marian Mihai. Dar procesul în sine nu a oprit misiunea lui Iisus, pentru că omul din El, atunci, trebuia să se jertfească pentru cei pentru care a venit. Astfel, „tocmai acest simulacru de proces a făcut bine omenirii de mai târziu, pentru că am cunoscut a doua Persoană a Sfintei Treimi, făcându-ne cunoscută şi noţiunea de Mântuire şi prescripţiile pe care trebuie să le urmăm pentru a fi părtaşi la Masa Dumnezeiască“, completează avocatul-teolog. Credinţa oamenilor ar fi dejucat planul lui Dumnezeu Hristos a venit să ne salveze, noi l-am condamnat la pieire. El s-a ridicat din morţi, prin Înviere, ca sa ne ridice şi pe noi. Câţi dintre noi vom putea face asta? Judecata de Apoi ne va da răspunsul, potrivit Bibliei. Procesul lui Hristos ar trebui să fie reper pentru felul în care judecăm şi trăim. Cine judecă drept va primi răspuns drept la Judecata de Apoi. Cine va judeca nedrept, acela de nedreptate va avea parte. Ce semănăm în viaţă, aceea vom culege la capătul ei. „Mesajul lui Christos este Învierea Sa. El a venit pe acest pământ ca fiinţă umană, cu misiunea de a ilumina în conştiinţa umană capacitatea de a înţelege faptul că nu sunt doar acest corp, ci Spiritul. Conştiinţa divină nu dispare niciodată, ea nu poate fi distrusă sau stăpânită. Şi aceasta trebuia dovedită în timpul vieţii Lui, prin Învierea Sa. Tot macabrul procesual a fost prestabilit de către Dumnezeu-Tatăl, plan care putea fi însă răsturnat dacă, atunci, credinţa oamenilor era prezentă, lucrătoare. Pentru că noi, oamenii, putem schimba Planul Lui Dumnzeu, dacă devenim fii după har. În slăbiciunea umană, Dumnezeu se arată tocmai pentru a se face cunoscut“, încearcă să explice avocatul-teolog Marian Mihai (foto jos).  Pe de o parte, noi, cei de azi, ar trebui să  nu mai aruncăm cu piatra asupra celor care au fost părtaşi la condamnarea şi patimile Domnului. Pentru că, „dacă azi ar veni, l-am răstigni mai rău ca atunci, dată fiind lipsa de credinţă şi învolburarea în păcate, consideră specialistul. Pe de altă parte, să credem că ce s-a întâmplat atunci s-a întâmplat pentru că aşa trebuia, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, omului fiindu-i restaurată întreaga fiinţă“, îndeamnă avocatul-teolog.   Justiţia şi religia sunt mai legate decât credem Despre legătura dintre justiţie şi religie vorbeşte părintele Eugen Tănăsescu de la Arhiepiscopia Tomisului, blogger adevarul.ro. În timp ce avocatul-teolog Marian Mihai afirmă că domeniile sunt mai înrudite decât ar părea la prima vedere, Tănăsescu arată ceea ce uneşte cele două sisteme. „Legătura dintre justiţie şi religie este foarte strânsă, deşi aparent cele două sunt în contradicţie, religia propovăduind iertarea, iar justiţia administrând pedepse. Ambele situaţii, însă, sunt laturi ale aceleiaşi tematici: armonia şi ordinea socială. Doar că o fac diferit“, spune părintele Tănăsescu. Preotul ortodox arată că, biblic vorbind, dreptul apare ca un mecanism necesar să asigure o valoare comună justiţiei şi religiei: dreptatea – rădăcina şi scopul dreptului. „În Vechiul Testament, justiţia este întemeiată de Moise la sfatul socrului său Ietro, prin alegerea unor judecători care să împlinească judecata lui Dumnezeu, iar Moise să se ocupe mai departe de misiunea sa divină (Ieşirea, cap. 18,  versetele 13-26). Prin această împărţire a atribuţiilor – împărţire a puterilor în Stat, dar nu separaţie totală, căci idealul era comun – se vede foarte clar fundamentarea divină a autorităţii de drept. Cu alte cuvinte, puterea legii se fundamentează pe autoritatea lui Dumnezeu,  dreptatea fiind o virtute divină, nu un lucru stabilit de către oameni. De aceea, mi s-ar părea normal ca un judecător să fie şi un om care să cunoască pe Dumnezeu. Altfel,  în numele cui împarte dreptatea?“, îşi pune întrebarea preotul Eugen Tănăsescu. Aservirea justiţiei în scop personal A judeca este o misiune divină, dar a da verdictul corect poate fi o povară prea mare pentru un om. Şi judecătorii sunt oameni, iar a greşi este omeneşte. Până unde poate merge iertarea greşelilor greşiţilor noştri? Pentru un avocat care are de-a face cu sistemul judiciar din interior, o eroare a judecătorilor este posibilă. Dar procesul lui Iisus nu poate fi catalogat drept o simplă  eroare, ci ca o crimă cu premeditare. „Spre deosebire de eroarea judiciară, adesea provocată de o greşeală omenească  şi chiar scuzabilă a judecătorilor, cauza uciderii lui Iisus nu a fost o eroare, ci o forţare intenţionată a magistratului de către mulţimi rebele, manipulate interesat, de a denatura cu bună ştiinţă dreptatea împotriva voinţei celui chemat să o împartă“, punctează avocatul-teolog Marian Mihai. Acesta este derapajul care se manifestă până-n zilele noastre. Fiecare dintre noi a trăit-o sau a întâlnit-o la cei din jur. Primirea unei decizii contrare realităţii, dată doar pentru satisfacerea unor interese, este frecvent întâlnită şi în societatea modernă. „Unul dintre pericolele permanente este acela ca justiţia să îşi rateze misiunea divină de a împărţi dreptatea şi să înceapă să slujească unor interese omeneşti. Fie că vorbim de elaborarea unor legi, fie că vorbim de procesul de justiţie, se poate observa provocarea permanentă ca acestea să fie aservite unor interese obscure. Cel mai vizibil loc de aservire a justiţiei în scop personal se vede la procesul lui Hristos. Acolo, dorinţa de a-l face dispărut pe Cel ce era însuşi Dreptatea va pune în scenă o monstruozitate a lumii de drept: procesul nedrept, care se repetă din când în când, la scara istoriei, atunci când interesele politicianiste o cer“, remarcă părintele Eugen Tănăsescu (foto). „Era imposibil ca procesul lui Hristos să fie unul drept“ Dar cauza nedreptăţirii este mai profundă. Nu poţi face o nedreptate decât dacă moral eşti viciat. „Decăderea lumii de drept nu se poate realiza fără a exista mai întâi o altă decădere mult mai cumplită: decăderea morală. Eşarfa care leagă la ochi simbolul antic al dreptăţii, zeiţa Themis, este exact simbolizarea acestei decăderi. Imoralitatea nu este decât o legare a ochilor sufleteşti cu care Dumnezeu ne-a înzestrat: Dreptatea şi Conştiinţa. Tocmai de aceea, era imposibil ca procesul lui Hristos să fie unul drept. El o şi prevesteşte de trei ori. Lumea intereselor este o lume care foloseşte slăbiciunile şi decadenţa în scop mercantil. De aceea, războiul unora cu Dumnezeu este fără de sfârşit. Un proces drept al lui Hristos ar fi însemnat împăcarea cu Dumnezeu. Pentru unii este imposibil din păcate“, este concluzia preotului Eugen Tănăsescu. Teoria care pune la îndoială credinţa Tocmai aceste erori identificate de teologi l-au făcut pe preşedintele Tribunalului Suprem al Israelului, judecătorul Haim Cohn (foto), care a trăit între 1911 şi 2002, să considere că procesul a fost judecat de evrei în favoarea lui Iisus Hristos. Cohn a ajuns la concluzia că vinovatul este, de fapt, sistemul roman, care guverna Ierusalimul şi prigonise primii creştini. Părtaşi la mistificare ar fi fost chiar evangheliştii Matei, Marcu, Luca şi Ioan, care ar fi dorit astfel, printr-o relatare favorabilă, să îmblânzească relaţia cu Roma. În cartea sa „Arestarea, procesul şi moartea lui Isus Christos“, apărută în România la Editura Tess-Expres în anul 1995, Haim Cohn descrie împrejurările în care a ajuns să studieze speţa. A doua zi după proclamarea independenţei statului Israel, în mai 1948, un grup de preoţi creştini din Olanda, Germania şi Anglia a cerut rejudecarea procesului lui Iisus Hristos. „După 20 de ani de studiu, judecătorul Cohn, urmaş al unei ilustre familii de rabini, a dat verdictul care a făcut senzaţie. Este pentru prima oară când un judecător evreu analizează procesul lui Iisus. Procesul nu s-a încheiat, iar acest caz care a rămas deschis 2.000 de ani va continua să preocupe lumea încă multă vreme“, scrie jurnalistul Teşu Solomovici în prefaţa cărţii. Mărturia judecătorului Reprezentanţii cultului mozaic din România au declinat invitaţia de a participa la realizarea acestui material. Astfel că, în lipsa unei opinii exprimate de aceştia, vom reda succint analiza făcută de judecătorul evreu Haim Cohn. „După ce am analizat versiunile contradictorii ale Evangheliştilor, avem convingerea că, în acea noapte, Sanhedrinul nu a judecat şi nu a pronunţat niciun fel de verdict de condamnare la moarte. E chiar rizibil să presupui că un tribunal evreiesc ar fi îndrăznit să ceară guvernatorului roman să răstignească un evreu condamnat pe baza legilor evreieşti, când el însuşi avea toată competenţa juridică şi executorie să facă acest lucru. (…) Dar orarul evenimentelor a fost fixat de guvernatorul roman“, motivează judecătorul Cohn. Toate cele patru Evanghelii menţionează  prezenţa soldaţilor romani la arestarea din grădina Ghetsimani, iar Haim Cohn a ajuns la concluzia că ordinul de arestare a fost emis din palatul lui Pilat, guvernatorul roman al unui teritoriu ocupat. „Dacă evreii ar fi vrut să-l aresteze pe Iisus, conaţionalul lor, nu aveau nevoie de gărzile romane“, spune acesta. Magistratul justifica astfel ruperea hainelor arhiereşti: „Marele preot şi-a rupt hainele pentru că a înţeles că misiunea sa de a-l salva pe Iisus eşuase“. Haim Cohn arată că prin ceea ce propovăduia, Iisus intrase în conflict cu împărăţia pământească a Romei asupra Iudeei: „Atitudinea evreilor, aşa cum este descrisă de Evanghelişti, apare cu totul lipsită de logică. După ce l-au iubit pe Iisus Nazarineanul, să fi cerut uciderea lui? Iar dacă este vorba despre gloata de bătăuşi şi scandalagii care venise să asiste la verdict, putem presupune că un procurator roman va face un du-te-vino între Praetoriumul unde se judeca procesul şi curtea din faţa Palatului, ca să ducă tratative cu indigenii? Şi se va înjosi el să ceară părerea drojdiei societăţii?“ Tăcerea rabinilor Jurnalistul Teşu Solomovici găseşte o eroare în tot acest fenomen, care aparţine rabinilor acelor vremuri. „Marii învăţaţi care au alcătuit Talmudul, rabinii timpurilor, şi-au impus o autocenzură asupra subiectului şi nu au relatat procesul lui Iisus. Atunci când evreii au încercat să se disculpe a fost prea târziu. Acuzaţia de deicid era deja consolidată în mentalitatea lumii creştine. Evreii au plătit cu mult sânge eroarea rabinilor din timpul lui Iisus. Aşa a apărut antiiudaismul, forma arhaică a antisemitismului, iar linşajul a fost exprimat prin legi rasiale, pogromuri şi camere de gazare“, scrie publicistul român în prefaţa cărţii lui Cohn. Venit să salveze omenirea de păcate, Iisus a plătit preţul suprem ca muritor, dar a arătat calea spre mântuire prin Adevăr şi Dreptate. Cale pe care au urmat-o creştinii, inclusiv cei din poporul ales. Părintele Eugen Tănăsescu nuanţează: „Procesul nedrept al lui Iisus are şi o continuare periculoasă – antisemitismul. Nu trebuie acuzat, însă, un popor întreg pentru greşelile conducătorilor din antichitate, care au dus la condamnarea nedreaptă a Mântuitorului. Creştinismul, să nu uităm, nu este antisemit. Dovadă că există şi evrei creştini, care au înţeles mesajul universal al iubirii şi iertării divine“.

Paștele prin semnul lui Moise

Am văzut deja cum prin încercarea lui Avraam și sacrificiul lui Isaac se ajunge la Isus și sacrificiul  lui. Însă 500 de ani mai târziu , pe la 1500 î.e.n., urmașii lui Isaac, numit acum israelieni, au devenit slavi în Egipt.

Exodul dramatic

Vom vedea acum remarcabila dramă a lui Moise așa cum este scrisă în Exodul. Dumnezeu a poruncit ca Moise să se confrunte  cu faraonul Egiptului și repede 9 urgii au fost peste Egipt. Dar faraonul tot n-a vrea să lase evreii liberi și atunci Dumnezeu a făcut a 10 urgie , devastatoare. În Exodul vedem toată istoria și vă rog să citiți totul ca să înțelegeți în continuare ce vrea să spună.
În a  zecea urgie Dumnezeu a hotărât ca toți primii-născuții să moara în aceea noapte în afară de casele în care sângele mielului va fi pus pe ușciorii ușii.  Singurul fiu al fanonului a murit și de asemenea toți primii-născuți din toți copiii Egiptului. În Egipt a fost jale mare .
Dar în casele în care mielul a fost sacrificat și cu sângele lui s-au uns ușciorii ușii, fiecare persoană a fost cruțată.  Moartea a trecut deasupra casei iar semnul sângelui mielului a oprit, ocolind casa.  De aceea se numește plecat de acolo (Passover) adică Paștele.

Semnul Peștelui  – pentru cine ?

Mulți care sunt familiari cu acest legământ presupun că sângele mielului uns pe ușciorii ușii a fost un semn pentru Îngerul Morții. Dar curios este un detaliu din Biblie care spine:
Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veți fi. Eu voi vedea sângele și voi trece pe lângă voi, așa că nu vă va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi țara Egiptului. (Exodul 12: 13)
Când Domnul a văzut sângele pe ușa, a trecut mai departe peste prag și copiii evreilor nu au murit.  Este clar că prin extensie sângele a fost un ‘semn pentru tine și mine’.
Dar cum este un semn? După aceea Dumnezeu a poruncit să serbați din generații în generații:
„Este jertfa de Paști în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul, și ne-a scăpat casele noastre.” Poporul s-a plecat și s-a închinat până la pământ. (Exodul 12: 27)

Paște este sărbătorit în calendar

Ceea ce vedem este calendarul vechi evreiesc:
1. Domnul a zis lui Moise și lui Aaron în tara Egiptului: 2. „Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. (Exodul 12: 1-2)
dead sheep
Și acum în Israel sărbătoarea începe cu sacrificarea în memoria primului Paște, acum 3500 de ani.

De aceea în Israel noul an începe cu Paștele.  Calendarul evreiesc este puțin diferit de calendarul apusean, așa că fiecare primă zi în an este diferită (în calendarul apusean).

De 3500 de ani și pana azi, în fiecare an în aceeași zi, evreii sărbătoresc Paștele, ca un semn de supunere.
Prin istorie sărbătoare a prefigurat arestarea lui Isus (în Evanghelia):
28. Au adus pe Isus de la Caiafa în odaia de judecata: era dimineață. Ei n-au intrat în odaia de judecată [Pilat], ca să nu se spurce și să poată mânca Paștele.
39. Dar, fiindcă voi aveți obicei să vă slobod pe cineva de Paști, vreți să vă slobod pe „Împăratul iudeilor”?”
40. Atunci toți au strigat din nou: „Nu pe El, ci pe Baraba!” Și Baraba era un tâlhar. (Ioan 18: 28, 39-40).
Conectarea între crucificarea lui Isus și Paște este confirmata și de rabinii din talmud. Sunt multe alte mărturii în afara de Evangheliile:
“Jesus was hanged on Passover Eve. .. “ (Sanhedrin 43a of Babylonian Talmud; cited in Jesus and Christian Origins outside the New Testament. By FF Bruce.  p 56.   1974  215pp) [nu avem în limba romană]
Cu alte cuvinte, Isus a fost arestat și executat chiar de Paște, atunci când mielul este sacrificat – în fiecare an –  în memoria trecerii pe deasupra casei. Acum vedeți mai bine cum scrificul lui Avraam ne aduce la Isus:
A doua zi, Ioan [adică Ioan Botezătorul] a văzut pe Isus venind la el și a zis: “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridica păcatul lumii!” (Ioane 1: 29)
Asa vedem ca a fost un Semn. Isus, ‘Mielul lui Dumnezeu’ a fost crucificat (adică sacrificat) în exact aceeași zi când în calendarul evreiesc se sărbătorește scarificarea mielul și Paștele. De ce sunt două sărbători – paralele –  și ce semnifică ele? În românește este “Paștele” și “Învierea“  în engleza se numesc ‘Passover’ și ‘Easter’ adică în Egipt [Paștele] și 1500 de ani mai târziu, Isus [Învierea].  (Se serbează în mod normal în aceași săptămână dar nu întotdeauna în aceiași zi, Vinerea Mare [în engleza este ‘Good Fridey’] fiind “Vinerea”, în timp ce Paștele în evreiasca este ziua 14 a luni Nisan.  Din 19 în 19 ani, calendarul se decalează cu o lună datorită faptului că, în calendarul evreiesc ciclul lunar sare în fiecare an o dată pe lună.). De aceea Paștele (în engleza “Easter”) în creștinătate iar în ebraica este Paștele adică ‘pe deasupra case’.

Semn, semn și iarăși semn

Să mergem înapoi la primul Paste și Moise, la sânge ca un ‘semn’ și la oameni, nu la Dumnezeu. Să vedem puțin ce este semnul acela:
Semnele acestea făcute ca să înțelegem ce înseamnă.
Semnele acestea făcute ca să înțelegem ce înseamnă.
Vedem mai întâi semnul ‘craniul și oasele’ adică ‘pericol’. Cele doua ‘arcuri de aur’ înseamnă McDonalds. Semnul de Nike în bandana lui Nadal (jucător de tenis). Semnul de Nike vrea să spună  “Nadal”. Cu alte cuvinte, Semnul îndreptat de fapt spre altceva: nu Nadal ci Nike.
Relatarea despre Paște explică Semnalul pentru oameni. Cum este cu ar ce semn, ce a vrut Dumnezeu să spune despre Paște? Este remarcabil faptul ca semnul de sacrificiul pentru miel este și ziua în care Isus a fost “Mielul Domnului”,  adică semnul îndreptat spre sacrificarea lui Isus.
În imaginea de mai jos este diagrama:
Rag thinking
Paștele este un Semn îndreptat spre Isus și crucificarea Lui. 1500 î.e.n. 30 e.n. 30 e.n.
Semnul este îndreptat spre moartea lui Isus. La primul Pește, mielul a fost sacrificata și sângele a curs ca oameni să trăiască. Semnul îndreptat spre Isus și este de asemenea “Mielul lui Dumnezeu”, moartea lui Isus pentru ca noi să trăim.
Când semnul lui Avraam a fost ca Isaac să trăiască și berbecul să moara la Muntele Moria – pe același munte, mai târziu Isus a fost sacrificata. În felul acesta noi vedem înțelesul morți prin locul precis.  Aici noi vedem Paștele ca sacrificiul lui Isus dar prin semnul diferit, anume ziua în care calendarul a fost inițiat.  În două moduri diferite două simboluri importante în Vechiul Testament și prin care moarte lui Isus, prin drama sacrificiului mielului. Eu nu cunosc o altă persoana în istorie care să moară în locul nostru! Cunoașteți voi pe cineva?
Puse împreună, noi înțelegem că Isus este cu adevărat piatra de căpătâi pentru Planul Divin, începută cu mult în urma, în Egipt și noul calendar prin Semnul sângelui mielului pus la ușă.
De ce a făcut Dumnezeu acestea și a pus Semnul ca o prezicere a crucificării lui Isus? De ce este aceasta atât de important? De ce este cuvântul atât de important prin ritualul sângelui? Și de este atât de relevant?  Ca să înțelegem întrebările acestea trebuie să mergem înapoi la începutul Bibliei, la începutul timpului însăși.

 

ESTE PUTERE ÎN SÂNGELE LUI ISUS

Domnul mi-a vorbit din nou despre puterea sângelui Său. Si am simțit ca să scriu aceste rugăciuni pe care trebuie sa le folosim în rugăciunile noastre.

“Tatăl meu ceresc, în Numele și autoritatea Domnului Isus, eu cer, invoc Sângele lui Isus peste trupul, sufletul si duhul meu.
Invoc sângele lui Isus împotriva oricărui demon care ar încerca ca să vină împotriva mea.
Cer sângele lui Isus împotriva oricărui om rău sau cu intenții rele care ar putea veni împotriva mea sau a familiei mele.
Cer sângele Lui Isus împotriva oricărui plan al celui rău, accidente sau catastrofe care ar putea veni împotriva mea și a familiei mele.
Cer sângele Domnului Isus împotriva oricărei boli, viruși, neputințe, dureri care ar putea veni împoriva mea sau a familiei mele.
Tată ceresc, acum am totala încredințare că sângele Domnului Isus mă va proteja în întregime, de orice rău, de orice atac, de orice plan al celui rău.
Cred din toată inima căci este mare putere în Sângele Lui Isus.
Îti mulțumesc Tată, îți multumesc Doamne Isuse de puterea, eliberarea și proctecția pe care mi-o dai prin Sângele Tău sfânt și curat.Amin!”

Suntem conștienți că avem un rău vrăjmaș, de aceea să ne întărim credința în puterea Sângelui lui Isus, și să ne rugăm cu el în toate amănuntele. Aceste rugăciuni, nu trebuiesc spuse ca o poezie, ci trebuie să reflectezi asupra înțelesului și puterii care este în sângele Domnului Isus. Tu trebuie să ai o relație curată și plină de dragoste cu Mântuitorul care și-a vărsat sângele în chinuri mari, ca astăzi tu să trăiești, să fi iertat, și să îl poți folosi pentru protecția și binecuvântarea ta.
Oricine și oricând putem veni sub atacurile celui rău. De aceea trebuie să fim conștienți de puterea rugăciunii, când cerem sângele Domnului Isus, peste noi și situațiile prin care trecem.Aceasta cere multă veghere, o viață curată și plină de lumina și puterea Cuvântului Sfânt.
Să cerem sângele Domnului Isus peste mașina noastră, căci ne va proteja de accidente, de hoți, de pană, de radar, etc.
Cerând sângele Domnului Isus peste finanțele noastre, ne va proteja de orice înșelătorie, care încearcă să ne fure într-un fel sau altul.
În același timp avem dreptul ca să cerem înapoi de șapte ori, ceea ce ni s-a furat prin minciună și înșelăciunea oamenilor conduși de cel rău.
Să cerem sângele Domnului peste casa noastră, locurile de muncă, ca să ne protejeze de foc, hoți, catastrofe naturale, etc.
Să cerem sângele Domnului peste copiii noștri ca să fie protejați de păcate, accidente, boli, influiențe negative, abuzuri sexuale, etc.
Să cerem protecția sângelui Isus peste mintea și inima noastră, peste planurile noastre, peste sentimentele noastre, ca să fim păziți și ocrotiți, știind că avem un rău vrăjmaș care urlă ca un leu și caută pe cine să înghită.
Să avem totala încredințare că Domnul Isus este cu noi, este de partea noastră, și semnul sângelui, îl va face pe cel rău să plece, ca și îngerul nimicitor când a venit ca să omoare pe întâiul născut , din vremea lui Moise și Faraon.
Este putere în Sângele lui Isus, să declarăm aceasta în fiecare zi.

Este vinul sângele Domnului?

Aseară, am fost cu soţia la întâlnirea cu absolvenţii. Ambii am învăţat în aceeaşi şcoală şi ieri am împlinit 20 de ani de la absolvire. A fost o sărbătoare frumoasă. La un moment, pe când discutam cu oamenii, s-a apropiat un fost coleg şi stăruia de mine să mă servească cu puţin vin cu toate că ştia aşa cum şi toţi ceilalţi că nu consum băuturi alcoolice. Ceilalţi s-au oferit să mă servească cu suc sau cu orice altă băutură nealcoolică care era pe acea masă şi o făceau cu plăcere. Cel ce insista să mă servească cu vin a spus: “Bea puţin, este bine, că Domnul dă voie, doar vinul este sângele Lui…” Acesta este argumentul, sau mai drept vorbind, scuza multora pentru beţie. De aceea am găsit că este bine să scriu acest articol şi să specific câteva lucruri cu privire la afirmaţia fostului nostru coleg.

vinul

Vinul a fost folosit de Domnul Isus Hristos ca şi semn al legământului

În seara când urma să fie arestat, Domnul Isus a cerut să aibă o ultimă cină pe care au pregătit-o ucenicii. În timpul acelei cine…

Pe când mâncau, Isus a luat pâne; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o, şi le-a dat, zicând: “Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar, şi după ce a mulţămit lui Dumnezeu, le-a zis: “Aceasta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi.” (Evanghelia după Marcu 14:22-24)

Vinul simbolizează sângele (jertfa) Domnului Isus Hristos doar în timpul Sfintei Împărtăşanii

În Epistola I către Corinteni, Apostolul Pavel, când i-a învăţat pe Creştini cu privire la Sfânta Împărtăşanie, sau Cina Domnului le-a spus:

Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat, şi anume, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi a zis: “Luaţi, mâncaţi; acesta este trupl Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” Tot astfel, după cină, a luat paharul, şi a zis: “Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu, să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.” (I Corinteni 11:23-25)

Vinul simbolizează sângele (jertfa) Domnului Isus Hristos doar pentru cei ce au încheiat legământ cu Dumnezeu

Numai atunci când um om se pocăieşte din inimă, când crede din toată inima şi îşi dedică viaţa Domnului Isus, primeşte iertarea deplină de păcate şi aceasta este încheierea acestu legământ. Dumnezeu mai numeşte în Biblie procesul încheierii legământului cu El “naştere din nou“.

Beţia este destrăbălare

Nu am exagerat nimic. Aşa scrie în Biblie:

Nu vă îmbăţati de vin, aceasta este destrăbălare. (Epistola lui Pavel către Efeseni 5:18)

Să nu confunde nimeni beţia, care este o destrăbălare, cu lucrurile sfinte ale lui Dumnezeu.

Justificat prin sângele lui Isus Hristos

Numai sangele lui Isus photo credit hisdaughter02.blogspot.com

1 Ioan 1:7 
Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuş este în lumină,
avem părtăşie unii cu alţii; şi sîngele lui Isus Hristos,
Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.

Sângele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curăţă de orice păcat. Sângele ne curăţă de păcat. 1 Ioan 1:7. Ce înseamnă asta? Înseamnă că justificarea se face pe baza unei răscumpărări care a fost plătită. Justificarea este aplicată cuiva în baza satisfacerii dreptăţii. Cu alte cuvinte: când Dumnezeu justifică o persoană, El nu priveşte la ce este în acea persoană. El priveşte la ceea ce a fost făcut pentru acea persoană. El priveşte la sângele lui Isus Hristos. Ce reprezintă sângele acesta? Reprezintă faptul că El, prin moartea Sa pe cruce, a plătit pentru păcatul meu. Mi-a purtat păcatul, în trupul Său, pe lemn. Deci sunt justificat prin sângele Său.

Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu justifică un om pe baza a nimic din sine însuşi. Poate spui: “Ei, ştiam asta.” Dar acest fapt are foarte multe implicaţii. În special, El nu justifică un om datorită faptului că omul este, în vreun fel, evlavios. Ce scrie în Roamni 4:5? Dumnezeu justifică pe cel neevlavios! El justifică numai oameni neevlavioşi. De exemplu, un om vine suspinând, îi pare rău de păcatele sale, dar pocăinţa nu achită nici o frântură din păcat. Să presupunem că un criminal vine înaintea judecătorului. El a comis multe crime, dar îi pare foarte, foarte rău. Spune judecătorul: “Vina ta a fost achitată deplin pentru că îţi pare rău.”? Nu! Nu achită nimic. Pocăinţa, pocăinţa ta [nu achită păcatul]. Sunt mulţi oamenii care se uită la cât de rău le pare, ca să vadă dacă este suficient pentru a plăti pentru păcatele lor. Pocăinţa nu va plăti pentru păcatele tale. “Să tot curgă lacrimile mele, iar zelul meu să nu aibă odihnă. Pentru păcat nimic nu poate plăti, Tu trebuie să mântuieşti, doar Tu.” Deci, justificarea nu e datorată pocăinţei. Dumnezeu nu justifică un om pe baza pocăinţei sale. Deasemnea, El nu ne justifică datorită credinţei noastre. Dumnezeu nu spune, după ce priveşte la cineva: “Omul acesta are multă credinţă. Îl voi justifica.” Nu. El nu priveşte la credinţă. Credinţa nu poate plăti pentru păcat! Nu ajută cu nimic în achitarea păcatelor tale. Doar sângele lui Isus poate plăti pentru păcatele noastre. Justificarea se bazează pe sângele lui Hristos.

Aceasta explică cum poate cineva avea o credinţă aşa mică şi totuşi să fie justificat. Atât timp cât este o credinţă adevărată. Să vă dau un exemplu. Un pod traversează o prăpastie. E o prăpastie chiar aici. Am un pod care traversează această prăpastie, dar este un pod foarte fragil. Şi aici am un pod care traversează prăpastia şi este un pod foarte rezistent. Dacă cineva ar ajunge aici şi ar avea mare încredere în podul fragil; ar fi plin de credinţă: ‘Acel pod mă va susţine!’ Vedeţi, majoritatea oamenilor şi-au pus încrederea în câte un pod fragil. Deci, plin de credinţă şi încredere, el păşeşte pe acel pod fragil. Ce se întâmplă? Se prăbuşeşte. Dar dacă o persoană ajunge la acest pod foarte rezistent, şi are o credinţă foarte slabă în acel pod rezistent; dar suficientă credinţă pentru a-l face să calce pe pod. Deci, cu teamă şi cutremur, el păşeşte pe pod. Credinţa lui, sau lipsa lui de credinţă, nu are de-a face cu faptul că podul îl susţine sau nu. Nu e vorba de cât de tare este credinţa ta, ci contează cât de puternic e sângele lui Isus Hristos. Dacă azi îţi laşi cu totul viaţa în mâna lui Hristos, cu puţina ta credinţă, sângele şi neprihănirea Lui sunt infinit de puternice pentru a te păzi de căderea în prăpastie. Înţelegi? Pentru că nu eşti justificat în baza credinţei tale. Eşti justificat în baza sângelui lui Hristos şi a neprihănirii Sale, aceasta e ideea. Cineva i-a spus lui Hudson Taylor: “Tu eşti un om cu o mare credinţă.” Dar el a spus: “Nu, eu sunt un om cu puţină credinţă într-un Dumnezeu foarte mare.” Asta e diferenţa.

justified through Christ

Gândiţi-vă la Paşte. Vă amintiţi că la primul Paşte evreii au pus sângele pe uşiorii uşii? Aşa că sângele era afară, pe uşiorii uşii, iar cel dinăuntrul casei, probabil că era speriat de moarte. Aude strigătele egiptenilor care mor iar el este înăuntru, plin de teamă şi cutremur. Dumnezeu se apropie şi spune: “Când voi vedea credinţa şi încrederea ta, voi trece pe lângă tine.” Aşa a spus? Nu, El a spus: “Când voi vedea sângele, voi trece pe lângă tine.” Nu conta dacă cel dinăuntru era speriat de moarte, dacă sângele era pe uşiori, aceasta conta. Aceasta este singura problemă. Te încrezi tu în neprihănirea lui Hristos? Este sângele pe ‘uşiorii’ tăi? Nu se ţine cont de ceea ce faci, de performanţa ta, ci se ia în calcul neprihănirea Lui. Acesta este un lucru uimitor.

În urmă cu 100 de ani, trăia un evanghelist scoţian, James McKendrick. El povestea despre un păcătos binecunoscut, unul din cei mai ticăloşi păcătoşi din zonă şi din întreg ţinutul. Cred că se numea George Mays; şi el s-a pocăit. McKendrick a continuat să predice, iar după un an sau doi l-a văzut din nou pe George. George era foarte trist, era într-o depresie; avea capul plecat, era nefericit. I-a spus: “George, ce s-a întâmplat?” El a răspuns: “Nu mă mai simt acum cum mă simţeam când am devenit creştin. Nu mai simt aşa acum.” Şi James McKendrick i-a spus: “George, vreau să te întreb ceva: Câţi bani ai în buzunar?” El a răspuns: “Păi, am un şiling.” James a spus: “Să te mai întreb ceva: Când te simţi foarte bine, cât valorează şilingul tău?” George a spus: “Valorează un şiling.” James l-a întrebat: “Dar dacă te simţi foarte rău valorează mai puţin de atât?” El a răspuns: “Nu, valorează tot un şiling.” Încerc să vă ajut să înţelegeţi că sunteţi justificaţi prin ceva exterior vouă. Sunteţi justificaţi prin sângele lui Hristos, iar acest fapt nu se schimbă de pe o zi pe alta. Nu contează ce simţi tu. Sângele şi neprihănirea Lui sunt absolut perfecte şi pline de putere pentru a mă justifica înaintea lui Dumnezeu. Nu contează cum mă descurc într-o anumită zi, nu are legătură cu asta. E consecinţa a ceea ce Hristos este şi ceea ce El a făcut pentru poporul Său.

Dacă ai fost vreodată la ocean, ai văzut câteva din acele vase masive care navighează pe ocean. Nişte vase ancorau; poate priveai la unele din acele vase de luptă, ale căror ancore sunt uriaşe. Ce beneficiu le-ar fi adus existenţa acelei ancore înăuntrul vasului? Aruncă-ţi ancora în cală. Nu va folosi la nimic, nu-i aşa? Trebuie ca ancora să fie în exteriorul tău. Încrederea ta trebuie să o iei de la Hristos şi ceea ce este El. Trebuie să fii ancorat în El şi nu în tine însuţi, privind la tine. Aruncă-ţi ancora în exteriorul vasului

Revelarea sangelui varsat

LUCRAREA FINALA ESTE REVELATA IN FIECARE ASPECT IN CARE SANGELE A FOST VARSAT

Fiecare din cele sapte parti ale suferitelor lui Hristos in care sangele Lui a curs sunt usi spre mistere ascunse care se deschid si se reveleaza in partasie cu sangele Lui. Crucea este un infinit paradis al picaturilor de sange, fiecare plina de lumina si revelatie. Este intrarea in orasul ceresc, in locurile in care locuieste Duhul si spre locurile ceresti.

Mii de experiente ale cunoasterii profunde si revelatii stau inaintea credinciosului care gaseste aceasta cheie, si plonjeaza in acest rau de lumina.

SANGELE DIN SUDOAREA DE PE FRUNTEA LUI

Victoria asupra tuturor durerilor si suferintelor sufletului se gasesc in acele picaturi de sudoare de pe fruntea Lui. Puterea care ne supune vointa, vointei lui Dumnezeu este gasita acolo. Putem bea din aceleasi picaturi, si putem sa supunem lui Dumnezeu fiecare dorinta care se opune Lui. Acestea sunt picaturi de sange care ne duc la un nivel fara precedent in mijlocire. Ele atrag ingerii lui Dumnezeu, sa ne ajute sa murim fata de noi si sa ne asiste cand trecem testele de purificare, care fara sangele Lui si ingerii Lui, ar fi imposibil pentru noi sa trecem prin ele.

Tata, daca voiesti, departeaza paharul acesta de la Mine! Totusi faca-se nu voia Mea, ci a Ta…….A ajuns intr-un chin ca de moarte si a inceput sa Se roage si mai fierbinte; si sudoarea I se facuse ca niste picaturi mari de sange care cadeau pe pamant. (Luca 22:42, 44)

SANGELE CARE A CURS DIN PALME SI A TASNIT PE FATA LUI DESFIGURATA

Sangele care a curs din palme si a tasnit pe fata desfigurata a lui Isus, ne da victoria asupra mandriei si vanitatii si ne salveaza din jugul (legatura) rusinii si a respingerii. Ne da puterea sa suportam cand oamenii ne umilesc si ne batjocoresc. Ne permite sa fim ca El in timp ce ne pierdem reputatia. Ne ajuta sa vedem frumusetea cereasca si divina cand frumusetea din noi a fost distrusa, ca frumusetea Lui sa straluceasca prin fiintele noastre. Cand sufletul si duhul sunt pline cu aceasta frumusete, cuvintele omului nu mai conteaza.

De multe ori Dumnezeu mi-a cerut sa iert pe cei care m-au distrus cu batjocurile si reprosurile lor. Band acest vin mi-a intarit inima sa iubesc, sa iubesc si iar sa iubesc, acolo unde omul natural nu are capacitatea de-a o face.

Atunci L-au scuipat in fata, L-au batut cu pumnii si L-au palmuit, zicand: „Hristoase, proroceste-ne cine Te-a lovit? (Matei 26:67-68)

…..Judecatorul (Regele) lui Israel este lovit cu nuiaua pe obraz  (Mica 5:1b)

Dupa cum pentru multi a fost o pricina de groaza – atat de schimonosita Ii era fata si atat de mult se deosebea infatisarea Lui de a fiilor oamenilor (Isaia 52:14)

SANGELE CARE S-A SCURS CAND BUCATI DIN BARBA I-AU FOST SMULSE

Barba Lui vorbeste despre preotie. Prin acest sange revendicam preotia pierduta care ne piermite sa slujim inaintea prezentei Lui. Din barba lui Isus, ungerea Lui curge peste intregul trup, cum s-a intamplat si cu Aaron, marele preot.

Este ca untdelemnul de pret, care, turnat pe capul lui, se coboara pe barba, pe barba lui Aaron, se coboara pe marginea vesmintelor lui. (Psalmul 133:2)

Mi-am dat spatele inaintea celor ce Ma loveau, si obrajii, inaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns fata de ocari si de scuipari (Isaia 50:6)

SANGELE SCURS IN TIMPUL BATAII CARE I-A BRAZDAT SPATELE

Noi bem victoria asupra tuturor bolilor din trupurile noastre atunci cand bem acest sange. Asa cum Isus a luat asupra Lui pacatele noastre, El a suferit deasemenea ca sa poarte in trupul Lui toata boala si durerea.

Isus nu a fost niciodata bolnav in timp ce era pe pamant. El a fost un om fara pacat, si aceasta i-a protejat trupul ca diavolul sa nu il poata atinge. Satan poate atinge doar natura cazuta datorita pacatului. Printul raului a dorit sa il distruga pe Isus cu toate bolile, dar nu a putut. Cand a fost pe cruce, Isus s-a acoperit cu pacat. Aceasta a atras toate bolile si El a dus aceste boli la moarte, prin propria moarte. Acesta este unul din cele mai puternice lucruri care s-au intamplat la Calvar si care ne da posibilitatea trairii unei vieti pline de sanatate. Ar fi dificil pentru un trup spalat continuu cu sangele lui Isus sa devina bolnav. Dumnezeu ne-a chemat in aceasta generatie sa intram si sa luam in posesie ceea ce Isus a facut pentru noi prin jertfa Sa.

Totusi El suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui, si noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu si smerit. Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti. (Isaia 53:4-5)

SANGELE PRODUS DE COROANA DE SPINI

Acest sange l-a incoronat ca Rege al regilor si Domn al domnilor. I-a dat biruinta peste imparatia diavolului. A cucerit domnia peste pamant. Aceasta ne da noua pozitia de regi si capacitatea de a domni cu Hristos. Acest sange a cucerit locurile intarite din lumea spirituala si din mintea omului. Band acest sange, noi cucerim viata gandurilor noastre, ca sa putem avea gandurile lui Hristos. Luam pentru noi constiinta lui Hristos.

Isus omul, a crezut tot ce s-a scris despre El. A stiut ca tot ce exista in Duhul Lui a invadat intreaga Lui natura umana inainte ca sa devina Hristos. El si-a antrenat mintea sa fie supusa duhului Sau, ca sa se vada pe Sine conform realitatii. El era Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Prin partasia cu sangele Lui, permitem adevarului despre cine suntem noi, sa penetreze mintile noastre, pana cand pur si simplu devenim tot ceea ce este scris despre noi.

si orice gand il facem rob ascultarii de Hristos (prin armele Duhului). (1Corinteni 10:5b) (parafrazat)

Au impletit o cununa de spini, pe care I-au pus-o pe cap, si I-au pus o trestie in mana dreapta. Apoi ingenuncheau inaintea Lui, isi bateau joc de El si ziceau: „Plecaciune, Imparatul iudeilor!” Si scuipau asupra Lui si luau trestia si-L bateau in cap.(Matei 27:29-30)

SANGELE SCURS DIN RANILE CAUZATE DE CUIE

Din acest sange obtinem biruinta asupra nelegiuirii, asupra pacatului, asupra cailor noastre strambe. Acest sange deschide calea dreptatii, restaureaza caile destinului nostru. Deschide drumuri sa ducem Evanghelia unde nu exista nici un drum sau cale sa fie dusa.

Prin cunostinta Lui, Robul Meu cel neprihanit va pune pe multi oameni intr-o stare dupa voia lui Dumnezeu si va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.( Isaia 53:11b)

Caci mainile va sunt manjite de sange, si degetele, de nelegiuiri (Isaia 59:3a)

Sangele vindeca deasemenea pamantul contaminat cu nelegiuirile noastre

..pe pamant, nedreptate mainile voastre impletesc. ( Psalm 58:2b – Biblia ortodoxa)

SANGELE SCURS DIN COASTA LUI, CAND A FOST STRAPUNS DE SULITA

Partasia cu sangele lui Isus ne va permite sa Il cunoastem in mod intim. Va incepe sa ne schimbe incat sa fim in stare sa patrundem cele mai sensibile parti ale inimii Lui. Acesta este unul din cele mai mari privilegii la care o fiinta umana poate aspira. Dumnezeu va deschide aceasta parte a fiintei Sale doar celor pe care ii considera a fi mireasa Lui. Mireasa Lui Il doreste mai presus de orice. Ea merge oriunde merge El. Ea Il urmeaza din cauza a ceea ce este El, si nu din cauza binecuvantarilor care pot veni de la El.

Ioan a fost singurul ucenic care a avut harul sa ajunga la aceasta adancime. El l-a iubit pe Isus mai mult ca ceilalti. El l-a urmat pe Isus la cruce, in timp ce ceilalti s-au ascuns de frica de a nu isi pierde vietile. Frica generata de armata romana nu a contat pentru el. El pur si simplu a vrut sa fie aproape de preaiubitul lui; cu prezenta lui si cu ochii lui, Ioan a vrut sa transmita un mesaj: “Tu nu esti singur, sunt cu tine pana la final. Daca asta inseamna sa imi pierd viata, cu placere voi muri alaturi de Tine”.

Cand iau Cina, de multe ori meditez la toate aceste feluri prin care sangele lui Isus s-a scurs, si le iau pentru mine. In cruce exista asa de multa bogatie. Exista usi spre intalniri de nedescris cu Dumnezeu.

Multi oameni aud despre cruce si despre nevoia de a abandona totul acolo. Dar ei experimenteaza frica si durere, ca si cum ceva vital este pe cale sa fie luat de la ei. Ceea ce ei nu stiu este ca atunci cand lasam acolo putinul pe care il avem, partile viciate ale fiintei noastre, lucrurile pe care le iubim pe pamant, intram intr-un loc in care toate lucrurile sunt rascumparate si perfecte. Patrundem in odaia in care ne conectam (legam) cu Domnul, unde ne sunt date toate lucrurile si unde ne sunt ascultate toate rugaciunile. Acesta este cel mai grozav loc in care putem vreodata sta.

Cand Dumnezeu ne-a dat privilegiul de a-si deschide inima spre noi, intelegem compasiunea Lui intr-un mod care va face acea compasiune sa devina parte din noi. Cand ne vom gandi la lama ascutita a pacatului care L-a taiat in bucati, vom deveni sensibili la durerea adanca pe care El a simtit-o. Vom fi saturati cu mila care vine doar din Dumnezeu.

Vom intelege ca in locurile ceresti exista nivele diferite de experimentare si vedere a lui Dumnezeu, de la manifestarea clara si frumoasa a fetei lui Isus la sfere de nedescris ale slavei Lui, unde Moise a intrat cand s-a ascuns in despicatura stancii.

Prin sangele Lui, si dorinta noastra de a ne conforma inimii lui Dumnezeu, El ne reveleaza cerul si bogatiile Imparatiei Sale.

SANGELE L-A INVINS PE DIAVOL

VIZIUNEA PROFETICA A PUTERII SANGELUI LUI ISUS

Si ei l-au biruit prin sangele Mielului si prin cuvantul marturiei lor si nu si-au iubit sufletul lor, pana la moarte.(Apocalipsa 12:11)

Armata lui Dumnezeu din zilele din urme va fi formata din oameni care intr-adevar inteleg sangele, razboinici plini de putere in duhurile lor si de neinvins. Diavolul se teme grozav de cei care inteleg acest mister.

SANGELE VORBESTE

Cuvantul lui Dumnezeu spune ca sangele vorbeste. Sangele lui Abel a vorbit (a strigat) dupa razbunare, la fel cum am vazut mai devreme ca sangele lui Isus a vorbit in vederea milei.

Sangele are un sunet special in lumea spirituala. Sangele inocent al martirilor striga zi si noapte ca Dumnezeu sa le aduca dreptatea. Sangele lor este inaintea tronului Tatalui ca un monument care va elibera judecata peste imparatia celui rau.

Cuvantul spune ca Fiul  lui Dumnezeu a venit sa distruga lucrarea diavolului. Sangele lui Isus este cel mai grozav element al mijlociriii lui Isus pentru noi in fata Tatalui.

Cand sangele lui Isus este manifestat in imparatia intunerecului, produce sunete de judecata asa de puternice incat terorizeaza armatele diavolului. Acel sunet deschide si cel mai dens intunerec, ca prezenta lui Dumnezeu sa fie manifestata

Uneori trebuie sa facem lucruri pe care mintea noastra naturala nu le intelege, dar Imparatia lui Dumnezeu nu este din lumea asta. Sangele lui Isus vorbeste despre mila Tatalui, vorbeste despre judecata asupra diavolului, si ne vorbeste noua despre dreptate si sfintenie. Cand bem sangele Lui, bem dreptatea si sfintenia Lui care devin parte din noi. Suntem umpluti cu lumina ca sa vedem zonele ascunse ale pacatului si motivatiile noastre gresite, si suntem umpluti de frica lui Dumnezeu.

Ei staruiau in invatatura apostolilor, in legatura frateasca, in frangerea painii si in rugaciuni. Fiecare era plin de frica, si prin apostoli se faceau multe minuni si semne. (Fapte 2:42-43)

SANGELE INVINGE NELEGIUIREA, REBELIUNEA SI  PACATUL

Aceste trei lucruri sunt combinatia puternica pe care diavolul a stabilit-o in om prin samanta cu care a contaminat natura noastra dupa caderea omului in pacat.

Nelegiuirea este radacina raului pusa in om care produce in el dorinta pentru pacat. Pacatul este fructul produs atunci cand nelegiuirea este activata. Rebeliunea este puterea care hraneste nelegiuirea in asa fel incat aceasta sa il impinga continu pe om la pacat

Lucrarea desavarsita de la cruce a adus un final acestei structuri a puterii demonice.

Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti……….Prin cunostinta Lui, Robul Meu cel neprihanit va pune pe multi oameni intr-o stare dupa voia lui Dumnezeu si va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. (Isaia 53: 5, 11b)

Trebuie sa intelegem ca lucrarea crucii este absoluta. Ceea ce Isus a facut, a facut odata pentru toti, dar este responsabilitatea noastra sa luam pentru noi ceea ce Isus a castigat pentru noi la cruce.

De exemplu, Isus a murit pentru toti pacatosii. Cu toate acestea nu toti oamenii sunt mantuiti. Fiecare persoana trebuie sa vina la Domnul cu pocainta, si sa primeasca pentru el jertfa pentru pacate a lui Isus. Daca aceasta nu se intampla, iertarea de pacate a crucii nu va actiona in acea persoana.

Acesta este adevarul pentru fiecare aspect al crucii. De aceea Domnul ne da o cheie minunata ca sa luam tot ce El a facut pentru noi. Aceasta cheie consta in a manca trupul si a bea sangele Lui. Cand o persoana vine la lumina si umbla in lumina, sangele lui Isus il curata de orice pacat (1Ioan 1:7)

Cand apostolul Pavel, a instituit Cina Domnului, in scrisoarea catre corinteni, ne-a spus sa ne examinam inainte sa luam elementele (painea si vinul). Ne spune sa facem lucrurile clare fata de Dumnezeu, sa venim la lumina ca sa fim curatati de sangele Lui.

Cand un credincios se lupta sa se rupa de pacat, aceasta este datorita unei prezente puternice a pacatului in viata lui. De multe ori acest pacat este intarit de duhuri necurate care fac lupta si mai dificila. Solutia este sa faci pasul pocaintei, dorind din toata inima ca puterea lui Dumnezeu sa te elibereze si sa te transforme. Aceasta determinare a inimii, impreuna cu trupul si sangele lui Isus, va da credinciosului o biruinta totala. Autoritatea invierii este stabilita in fiecare crestin adevarat asa ca ei pot sa scoata afara orice duh rau.

Mai tarziu in aceasta carte, voi vorbi despre puterea trupului Sau care invinge pacatul in cel mai mic detaliu. Dar acum vreau sa intelegi cum actioneaza sangele in acest context. Sangele are o putere care curata si purufica, care patrunde la cele mai adanci radacini ale pacatului, in vietile noastre. Dar ca sa experimentam o biruinta totala, trebuie sa aplicam sangele lui Isus.

In acelasi fel in care sangele natural are puterea de a se purifica eliminand elementele toxice, la fel sangele lui Isus ne curate de toate impuritatile.

In lumea naturala sangele curate trupul si ii furnizeaza substante nutritive, spre exemplu oxigenul. Sangele purifica, hraneste si regenereaza intregul nostru trup. In lumea spirituala, sangele lui Isus smulge fiecare radacina a pacatului, distruge intariturile omului launtric si ne ofera toate elementele vietii si puterii care ne vor duce din slava in slava.

Cand un crestin se lupta pentru a fi sfant, sangele pe care il bea zi dupa zi prin Cina, il va regenera. Pacatul nu doar va fi distrus, dar Domnul prin sangele Lui ne va hrani cu voia Lui. Dorintele noastre pacatoase se vor schimba in dorinte sfinte, bune. Impulsul irezistibil de a face rau, de a minti, de a urma dorintele carnii se vor schimba in impulsuri de a face bine de a ne apropia tot mai mult de Dumnezeu.

SANGELE LUI ISUS SMULGE PACATOSII DIN PUTEREA IADULUI

VIZIUNEA SANGELUI SI FOCULUI

Cu ani in urma, Domnul a inceput sa imi vorbeasca despre trei manifestari finale ale Duhului Sfant. Profetul Ioel a profetit despre revarsarea Duhului Sfant, profetie partial implinita in ziua de Rusalii.

Da, chiar si peste robii Mei si peste roabele Mele voi turna, in zilele acelea, din Duhul Meu si vor proroci. Voi face sa se arate semne sus in cer si minuni jos pe pamant, SANGE, FOC si un VARTEJ DE FUM (Fapte 2:18-19)

Aici Scriptura nu ne vorbeste despre o catastrofa nucleara, asa cum cred unii. Vorbeste despre revarsarea Duhului Sfant. Sangele, focul si fumul sunt trei elemente prezente in cort (tabernacle, cortul intalnirii din Vechiul Testam) atunci cand Domnul s-a manifestat.

In ziua de Rusalii, Duhul a venit prin foc, in forma limbilor de foc deasupra capului fiecarui credincios. Dar fumul si sangele nu au fost trimise. Acestea sunt pastrate pentru implinirea totala la sfarsitul vremurilor.

Am meditat asupra acestui aspect, cum ar putea arata acest lucru, in timp ce eram pe un vapor in Marea Mediteraneana, si Domnul mi-a ingaduit sa am o viziune minunata. Ma intorceam din prima mea calatorie la Ierusalim. Inima imi era franta dupa ce am vazut marsavia si idolatria care au loc in orasul sfant. Am urcat spre cel mai inalt loc al vaporului. Era noapte si cerul era plin cu stele. Era acelasi cer pe care Avraam l-a vazut cu mii de ani in urma, cand Dumnezeu i-a dat promisiunea despre cat de numerosi vor fi mostenitorii lui.

Am strigat pentru miile de suflete care sunt inca captive in mana diavolului si care au nevoie sa Il cunoasca pe Isus. In timp ce ma rugam, Duhul Domnului m-a dus duhul intre cer si pamant.

Dintr-o data m-am vazut suspendata in stratosfera, si am putut sa vad clar pamantul, gigantic sub picioarele mele. Am vazut continentele, Europa, o parte din Asia si o parte din Africa. Erau toate negre ca si carbunele, si respirau ca o persoana slaba care se lupta pentru viata ei cu ultimele suflari.

Dintr-o data am vazut un vartej imens de foc care a aparut de sub continente si mii de suflete au fost trase de acesta. Erau trasi spre iad, apoi am putut vedea femei grase cu Biblii in mainile lor care se scurgeau in jos spre groapa. Strigau plini de suferinta.

L-am intrebat pe Isus, cine erau aceste femei grase. Mi-a spus “Ele sunt biserici intregi, pline cu cunostinta mintii, dar afundate in pacat. Ei vorbesc despre Mine, dar nu ma cunosc, am vorbit despre ei cand eram pe pamant”:

Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri. Multi Imi vor zice in ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi in Numele Tau? N-am scos noi draci in Numele Tau? Si n-am facut noi multe minuni in Numele Tau?” Atunci le voi spune curat: „Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege.” (Matei 7:21-23)

Cand am vazut asta, inima mea a fost terminata. Doream sa fac tot ce este necesar sa ii opresc sa mearga in iad. Apoi o cruce gigantica a aparut din cer deasupra continentelor in gura acelui vartej. Era asa de mare incat era mai mare ca pamantul, si a stat acolo unde eram. Crucea era facuta din foc si sange. Aceste doua elemente se roteau si emanau din ea.

Apoi o forta puternica a venit din cruce incercand sa absoarba totul. Fiecare continent parea ca este inghitit de cruce. Mii de oameni erau atrasi de ea, si puterea care iesea din ea era mult mai mare decat acel vartej de foc.

Apoi am vazut pamantul acoperit cu sangele lui Isus in timp ce crucea continua sa isi exercite puterea. Am vazut miliarde de oameni care locuiau pe pamant. Toti fara exceptie aveau o portie din acel sange deasupra capetelor lor, care striga pentru mantuirea lor.

L-am vazut pe Duhul Sfant coborand incet peste tot pamantul si in cer era o explozie de tunet care spunea: “Voi turna Duhul Meu peste orice faptura”. In acel moment, Duhul a luat contact cu sangele care acoperea planeta. A avut loc un efect ca acel al unei bombe atomice, care a umplut toate continentele cu putere. Milioane de oameni s-au ridicat si au fost absorbiti de enorma cruce. Mai multe tunete au fost auzite in cer, si din ele a venit o voce care spunea: “Pun (grefez) in crucea Mea pe adevaratii Mei slujitori. Ei vor manifesta puterea Mea de la cruce, si puterea sangelui Meu si focul Duhului va fi trimis in ei. Imi chem fii si slujitorii sa intre in puterea crucii Mele”

Cand s-a terminat viziunea, duhul meu s-a reintors pe vapor. De atunci, aceasta experienta m-a motivat sa traiesc si sa predic puterea crucii:

A sters zapisul cu poruncile lui, care statea impotriva noastra si ne era potrivnic, si l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. A dezbracat domniile si stapanirile si le-a facut de ocara inaintea lumii, dupa ce a iesit biruitor asupra lor prin cruce (Coloseni 2:14-15)

 

Osândirea lui Isus

Când Isus a fost întrebat: “Ești Tu Fiul lui Dumnezeu?” El știa foarte bine, că o confirmare a întrebării avea să aibă ca rezultat moartea Sa; o negare totuși îi era cu neputință. VI 404.1

Era deci timp de a vorbi și de a tăcea. El nu a vorbit până nu a fost întrebat în mod clar și lămurit. În instrucțiunile Sale către ucenici, El declarase mai înainte: “De aceea, pe orișicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.” Când El a fost somat să Se pronunțe lămurit, El nu tăgădui înrudirea Sa cu Dumnezeu. În acea clipă solemnă sta reputația Sa în joc, și trebuia să fie apărată. Cu această ocazie, El lăsă oamenilor în urma Sa un model, cum să se comporte în situații similare. El voia să le întipărească învățătura, de a nu se abate de la credință, pentru a scăpa de suferințe sau chiar și de la moarte. VI 404.2

Dacă iudeii ar fi posedat puterea necesară pentru aceasta, atunci ei ar fi executat pe Isus fără întârziere după osânda grăbită a judecătorilor; dar această putere trecuse în mâinile romanilor, și se cerea neapărat, de a prezenta cazul în fața autorităților în drept ale acelei stăpâniri pentru a o rezolva definitiv. Iudeii se străduiau cu mult zel, a grăbi judecata și execuția lui Isus, căci dacă aceasta nu se putea pune în aplicare imediat, atunci chestiunea trebuia amânată pentru o săptămână din cauza sărbătorii Paștelui care le sta în față. În acest caz Isus avea să rămână în închisoare, și agitația colosală a gloatelor, care însetau după sângele Său, s-ar fi calmat, și o repercusiune firească ar fi fost urmarea că cea mai bună parte a poporului se putea ridica atunci în favoarea Sa, și după toate probabilitățile ar fi cerut liberarea Sa. De aceea preoții și mai marii își dădură seama, că nu mai era nici un timp de pierdut. VI 404.3

Marele sfat în întregime urmat de mulțime, însoțea pe Isus către pretoriu lui Pilat, guvernatorul Roman, spre a dobândi o confirmare a sentinței ce se rostise. Preoții și mai marii iudeilor nu puteau să intre în pretoriul lui Pilat, temându-se de o necurăție ceremonială, prin care ei ar fi fost împiedicați să ia parte la sărbătoarea Paștelui. Spre a osândi pe Mântuitorul cel fără prihană, ei se văzură constrânși, să recunoască pe cineva ca judecător, al cărui prag ei nu cutezau să-l treacă de frică să nu se spurce. Orbiți de prejudecată și cruzime, ei nu puteau să-și dea seama că Paștele lor era fără valoare, deoarece sufletele lor erau mânjite prin lepădarea lui Hristos. Marea salvare adusă de Hristos, fusese preînchipuită de salvarea fiilor lui Israel, iar Paștele era o serbare de amintire a acestei eliberări. Mielul nevinovat înjunghiat în Egipt, cu al cărui sânge israeliții stropiră ușiorii casei, pentru ca îngerul pierzător să evite casele lor, era o preînchipuire a Mielușelului cel neprihănit al lui Dumnezeu, ale Cărui merite pot abate judecata și osânda de la omul căzut. Mântuitorul fusese supus legii iudaice și respectase toate prescripțiile date lor de Dumnezeu. El arătase tocmai, că mielul pascal își găsise într-Însul marele antitip, unind Cina cea de taină cu sărbătoarea Paștelui. Ce reproș amar era deci ceremonia, pe care preoții prigonitori ai lui Isus intenționau s-o respecte acum. VI 405.1

Pilat recunoscu în acel inculpat un om, care purta semnele maltratării violente pe corpul său, dar a cărui față era totuși calmă și nobilă și înfățișarea Lui era plină de demnitate. Guvernatorul roman avusese ocazia să judece multe cazuri dar niciodată nu fusese adus înaintea lui un om ca acesta. În trăsăturile feței Sale, el nu descoperi nici o urmă de crimă, și ceva din înfățișarea Prizonierului, trezi compătimirea și respectul său. El se întoarse către preoții, care stăteau tocmai afară la ușă și-i întrebă: “Ce pâră aduceți împotriva omului acestuia?” VI 405.2

Ei nu erau pregătiți pentru această întrebare și nu intenționau să expună amănuntele pretinsei crime a lui Isus. Ei se așteptaseră, ca Pilat să confirme fără ezitare sentința lor contra Mântuitorului. Ei răspunseră însă, că după legea lor ei ar fi judecat pe acest Prizonier și L-ar fi găsit vinovat de moarte. Cuvintele lor au fost: “Dacă n-ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mâinile tale.” Dar Pilat nu a fost mulțumit cu această declarație a iudeilor, și le aminti, că nu era în puterea lor ca să aplice legea. El le dădu a înțelege, că dacă numai judecata lor ar fi fost de ajuns pentru osândirea Sa, atunci nu ar mai fi fost de trebuință să-L mai aducă înaintea lui. El le zise: “Luați-L voi și judecați-L după legea voastră.” VI 405.3

Preoții trădători recunoscură, că viclenia lor a fost pricepută; ei vedeau, că nu vor câștiga nimic, dacă vor căuta să precizeze mai de aproape motivele pentru osândirea lui Isus. Învinuirea că ar fi rostit defăimare contra lui Dumnezeu, Pilat o consideră ca o pretenție religioasă bigotă și o respinse imediat ca pe o invidie preoțească. Dar dacă ei ar fi putut trezi în guvernatorul roman o bănuială rea, cum că Isus ar fi un instigator de răscoală, atunci scopul lor ar fi fost ajuns într-adevăr. Tumulturi și răscoale se iveau neîncetat printre iudei contra stăpânirii romane, căci mulți susțineau, că ar fi contra legii iudaice, de a plăti tribut unei puteri străine. Autoritățile recunoscură necesitatea, de a proceda foarte energic cu aceste răscoale din popor și erau neîncetat la pândă, spre a le înăbuși, dacă era cu putință chiar în germene. Dar Isus fusese ascultător puterii guvernante întotdeauna și când preoții căutători de greșeli căutaseră să-L prindă, și trimiseră spioni la El cu întrebarea: “Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?”, El le atrase atenția la chipul și la inscripția Cezarului de pe monedă și le răspunse: “Dați dar Cezarului ce este al Cezarului”. Isus Însuși plătise aceste dări și îndemna pe ucenicii Săi să facă la fel. VI 406.1

Încolțiți fiind în acest fel, preoții chemară martori mincinoși în ajutorul lor. “Și au început să-L pârască și să zică: ‘Pe omul acesta l-am găsit ațâțând neamul nostru la răscoală, oprind a plăti bir Cezarului, și zicând că el este Hristosul, Împăratul.’” Luca 23, 2. VI 406.2

Pilat nu se lăsă indus în eroare prin această mărturie. El era din contră convins, că un complot secret a fost făcut, pentru a curma viața unui om nevinovat, de care se împiedicau demnitarii iudei în calea lor. Atunci el se adresă prizonierului: “Ești Tu Împăratul Iudeilor?” “Da” i-a răspuns Isus, “sunt”. Isus sta înaintea lui Pilat palid și rănit și aproape pe jumătate leșinat, lipsit fiind de mult timp de hrană și de odihnă. El fusese târât din loc în loc, și expus la insultele cele mai ordinare; dar înfățișarea Sa rămăsese încă nobilă, și fața Sa strălucea, ca și când ar fi fost luminată de razele soarelui. VI 406.3

Când Caiafa care sta nu departe de pragul sălii de judecată, auzi acest răspuns, împreună cu ceilalți care erau de față strigă pe Pilat ca martor, că prin acest răspuns Isus ar fi recunoscut crima Sa, căci aceasta ar dovedi în față, că El ar căuta să întemeieze în Iuda un tron, în contrast cu puterea Cezarului. Preoții, cărturarii și mai marii, toți se uniră în a-L învinui cu voce tare pe Isus și cereau în mod impetuos ca să se rostească sentința de moarte asupra Lui. Răscoala ilegală a preoților înfuriați și a demnitarilor templului zăpăciră simțurile guvernatorului roman. În cele din urmă, după ce se restabili oarecare liniște el vorbi lui Isus încă o dată zicându-I: “Nu răspunzi nimic? Uite de câte lucruri Te învinuiesc ei!” Isus nu i-a mai dat nici un răspuns, lucru care a mirat pe Pilat. Tăcerea Salvatorului îl puse în încurcătură. El nu vedea în prizonier nici o trăsătură de caracter rebel și nu avea nici o încredere în învinuirile preoților. Nădăjduind să audă de la El adevărul și să scape de tumultul mulțimii înfuriate, invită pe Isus să intre cu el în pretoriu. Aici fiind numai ei amândoi, Pilat se adresă lui Isus și-L întrebă cu respect: “Ești Tu Împăratul Iudeilor?” VI 407.1

Isus nu răspunse imediat la această întrebare. El știa, că în inima lui Pilat pătrunse convingerea, și El dorea să-i dea o ocazie, ca să mărturisească, cât de departe fusese influențat spiritul său în direcția binelui. De aceea El răspunse: “De la tine însuți zici lucrul acesta, sau ți l-au spus alții despre Mine?” Mântuitorul dorea să afle de la Pilat, dacă întrebarea sa era pusă ca urmare a învinuirilor ridicate de iudei, sau pornea numai din dorința, de a dobândi lumină de la Hristos. Pilat dorea după o credință mai rațională. Înfățișarea plină de demnitate a lui Isus și stăpânirea Sa de Sine liniștită, într-un timp și într-o situație, când era de așteptat mai mult un sentiment de ură și de răzbunare, uimi pe Pilat și-l făcu să aibă cel mai mare respect față de El. Întrebarea directă pusă de Isus a fost înțeleasă de el imediat, ceea ce dovedea că sufletul său se deschise convingerii. Totuși mândria câștigă iarăși supremație în inima judecătorului roman asupra Spiritului lui Dumnezeu. “Pilat a răspuns: ‘Eu sunt Iudeu? Neamul Tău și preoții cei mai de seamă Te-au dat în mâna mea: ce ai făcut?’” VI 407.2

Ocazia de aur a lui Pilat trecuse. Dar Isus nu-l lăsă fără a-l lumina mai departe. La dorința Sa, Dumnezeu trimise un înger la femeia lui Pilat, și i se arătă în vis viața cea curată și caracterul cel virtuos al Bărbatului, care avea să fie dat la o moarte atât de crudă. Isus nu răspunse direct la întrebarea lui Pilat, cu privire la ceea ce a făcut, ci explică misiunea Sa prin cuvinte simple: “‘Împărăția Mea nu este din lumea aceasta’ a răspuns Isus. ‘Dacă ar fi Împărăția Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile Iudeilor; dar acum Împărăția Mea nu este de aici.’ ‘Atunci un Împărat tot ești!’ I-a zis Pilat. ‘Da’ a răspuns Isus. ‘Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut și am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.’” VI 408.1

În felul acesta Isus căută să convingă pe Pilat că e nevinovat și că nu tinde după nici o onoare împărătească pe pământ, Pilat devenise confuz din cauza elementelor de dezbinare și de contraste în lumea religioasă, și sufletul său prindea cu sete cuvintele lui Isus, în care El declară, că a venit în lume ca să mărturisească pentru adevăr. Pilat auzise multe glasuri strigând: “Aici este adevărul! Eu am adevărul!” Dar acest om care sta în fața lui ca criminal și pretindea, a avea adevărul, trezi în inima sa dorința de a ști ce este acesta și cum poate fi dobândit. El întrebă pe Isus: “Ce este adevărul?” Dar nu mai așteptă răspunsul; revolta mulțimii înfuriate creștea mereu, strigătul lor nerăbdător pătrunse la urechile sale și îi aminti iarăși poziția sa de judecător. El ieși la iudei și le declară: “Eu nu găsesc nici o vină în omul acesta.” VI 408.2

Aceste cuvinte care au fost scrise de condeiul inspirat, vor exista de-a pururea ca o mărturie a trădării și a falsității iudeilor în acuzațiile lor contra lui Isus. Chiar judecătorul păgân Îl declară ca nevinovat. Când Pilat vorbise astfel, furia și decepția preoților și mai marilor nu mai cunoștea margini. Ei făcuseră mari sforțări ca să poată ajunge la uciderea lui Isus, și acum, când părea a exista o perspectivă, ca El să fie pus în libertate, ei erau aproape gata să-L sfâșie în bucăți. Ei pierduseră orice minte și stăpânire de sine, și izbucniră în strigăte de blesteme contra Lui și în tulburarea lor semănau mai mult cu demonii decât cu oamenii. Ei vociferau contra lui Pilat și îl amenințau cu legea romană, în cazul când avea să refuze să osândească pe cineva, care, după cum susțineau ei, s-ar fi ridicat contra Cezarului. VI 408.3

În timpul acestei răscoale Isus sta neclintit, fără a exprima nici măcar un cuvânt ca răspuns la insultele ce I se aduceau. El vorbise lui Pilat pe față, când fusese chemat singur înăuntru la el, așa încât lumina adevărului Său să poată lumina mintea întunecată a guvernatorului, și acum El nu mai putea adăuga nimic, spre a-l împiedica să comită acea faptă îngrozitoare de a osândi pe Fiul lui Dumnezeu. Pilat se adresă iarăși lui Isus și-L întrebă: “Nu răspunzi nimic? Uite de câte lucruri te învinuiesc ei! Isus n-a mai dat nici un răspuns, lucru care a mirat pe Pilat.” VI 409.1

Glasuri furioase izbucniră cu tărie, care declarau, că influența răsculătoare a lui Isus ar fi bine cunoscută prin toată țara. Ei ziceau: “Întărâtă poporul și învață pe oameni prin toată Iudea, din Galileea, unde a început, până aici.” Pilat nici nu se gândea în acest timp ca să condamne pe Isus, pentru că era sigur, că el era victima preoților invidioși și răutăcioși. După cum a spus mai apoi lui Isus el avea puterea ca să-L osândească sau să-L elibereze; dar el se temea să nu cadă în dizgrația poporului, astfel că auzind că Isus este în Galileea și face parte din ținutul lui Irod, folosi cu plăcere ocazia de a evita și alte greutăți, și refuză să ia o hotărâre în acest caz, și Îl trimise lui Irod, care se găsea pe atunci în Ierusalim. VI 409.2

Isus era slăbit și obosit din lipsă de hrană și de odihnă, și din cauza maltratărilor la care fusese supus, și totuși starea Sa suferindă nu trezea nici o compătimire în inimile prigonitorilor Săi. El a fost târât până la sala de judecată a lui Irod, însoțit de gloata batjocoritoare și nemiloasă. În felul acesta Pilat nu se gândea numai ca să se lepede de orice răspundere ci considera aceasta și ca pe o ocazie bine venită, de a pune capăt unei vechi neînțelegeri dintre el și Irod. El gândea că Irod va privi comportarea sa ca pe o recunoaștere a înaltei sale autorități, și că rezultatul va fi împăcarea. În realitate el nu se înșelă, căci acești doi demnitari deveniră iarăși prieteni prin osândirea Mântuitorului. VI 409.3

Când Irod auzise pentru prima dată despre Isus și despre faptele Sale puternice, el fusese cuprins de groază și zicea: “Ioan botezătorul a înviat din morți, și de aceea lucrează aceste puteri prin el.” Marcu 6, 14. Irod nu întâlnise niciodată pe Isus până aici, dorea însă să-L vadă și să fie martor la faptele Sale minunate. El se bucura, că Isus a fost adus ca prizonier înaintea lui, căci nu se îndoia, că-L va putea constrânge, să facă vreo minune ca condiție, pentru cruțarea vieții Sale. Conștiința sa nu era mai puțin simțitoare acum ca și în timpul când a fost umplut de spaimă la dorința Irodiadei când ceru capul lui Ioan Botezătorul. Pentru câtva timp, el simțise mustrări de conștiință aspre din cauza faptei grozave, pe care El o comisese, pentru a satisface răzbunarea unei femei tirane; puterea Sa de pricepere morală fusese totuși paralizată din ce în ce mai mult prin viața sa desfrânată, până ce păcatele sale ajunseseră în ochii lui numai ca niște lucruri neînsemnate. Oamenii care sunt capabili de cele mai ordinare crime, sunt tocmai acei care au fost altădată convinși prin Spiritul Adevărului, dar care apoi s-au întors de la lumină la întunericul nelegiuirii. Irod era aproape să devină ucenic al lui Ioan, dar tocmai când ora hotărârii sosise, el căzu în cursele lui Satan și osândi la moarte pe acela, pe care el îl cunoscuse ca pe un adevărat profet. VI 410.1

Când Mântuitorul a fost adus înaintea lui Irod, gloata ordinară se îngrămădi în jurul Său, batjocorindu-L tare cu fel de fel de cuvinte, învinuindu-L de o crimă sau de alta. Irod făcu liniște și porunci să dezlege pe Isus de lanțurile Sale, căci El dorea să-L întrebe. Cu curiozitate și cu o compătimire involuntară, el privi la fața palidă și tristă a Mântuitorului, care exprimă multă înțelepciune și curăție sufletească, dar în același timp arăta și urmele suferințelor și a oboselii peste măsură. Irod știa tot așa de bine ca și Pilat, din cunoștința care o avea despre caracterul iudeilor, că răutatea și invidia îi făcuse pe aceștia să osândească pe acest nevinovat. VI 410.2

Irod îndemna cu stăruință pe Isus, ca să-Și salveze viața prin săvârșirea unei minuni, care să dea pe față puterea Sa dumnezeiască. Dar Mântuitorul nu avea de făcut o asemenea lucrare. El primise natura omenească, și nu era misiunea Sa de a săvârși o astfel de minune, numai pentru a satisface curiozitatea oamenilor nelegiuiți, sau măcar să Se cruțe pe Sine câtuși de puțin de vreo durere și umilință, pe care omul le-ar fi avut de suferit în împrejurări asemănătoare. Irod Îl ruga ca prin manifestarea puterii Sale să dovedească în fața mulțimii că El nu e un amăgitor. În acest scop el chemă ologi, și persoane mutilate înaintea Sa și-I dădu apoi ordin lui Isus cu voce poruncitoare, ca să vindece pe acești nenorociți. El credea că dacă Isus a săvârșit într-adevăr vindecări minunate, așa cum se spunea despre El, va poseda încă mereu acea putere, și acum ar pute-o folosi în avantajul Său propriu și ar putea avea ca efect eliberarea Sa. VI 410.3

Dar Isus sta totuși liniștit în fața îngâmfatului suveran ca unul care nici nu vedea nici nu auzea. În repetate rânduri încarcă Irod să facă pe Isus, să primească propunerea sa, și el Îl făcea mereu atent la faptul, că el ar avea puterea să-L pună în libertate sau să-L osândească. El îndrăzni chiar să se mândrească cu pedeapsa pe care o aplicase lui Ioan, pentru încumetarea lui de a-l mustra. Dar la toate acestea Isus nu răspunse nimic, nici prin cuvânt, nici prin privire. Irod se înfurie pentru tăcerea adâncă a prizonierului, care da pe față o absolută indiferență față de persoana regelui, în fața căruia el fusese chemat. Reproșuri pe față ar fi fost mai suportabile pentru acest suveran înfumurat, decât această nesocotire tăcută. VI 411.1

Dacă Isus ar fi dorit aceasta, El ar fi putut rosti astfel de cuvinte, care ar fi străpuns inima împietritului rege. Sta în puterea Sa de a-l umple de spaimă și de cutremur prin destăinuirea vieții sale și a spaimelor judecății care se apropia. Dar Isus nu a avut de dat nici o lumină aceluia, care umblase împotriva cunoștinței primite prin cel mai mare dintre profeți. Urechile lui Isus au fost deschise întotdeauna la strigătele serioase chiar și ale celui mai mare păcătos; pentru ordinele lui Irod însă El nu avea nici o ureche. Acei ochii, care încă de pe vremuri priviseră, plini de compătimire și de iertare asupra păcătosului pocăit, oricât de nevrednic și de josnic ar fi fost el, nu aveau nici o privire pentru Irod. Acele buze, de pe care curseseră cuvinte prețioase de învățătură, și care au fost întotdeauna gata să răspundă la întrebările doritorilor de cunoștință, și a aduce mângâiere și iertare celui păcătos și deznădăjduit, nu aveau acum nici un cuvânt pentru Irod cel mândru și tiran. Acea inimă care fusese mișcată încă mereu la vederea mizeriei omenești, rămase închisă pentru îngâmfatul rege, care nu simțea necesitatea unui Salvator. VI 411.2

Tăcerea lui Isus nu putu fi suportată mai departe de Irod; fața sa a fost întunecată de patimă și plin de mânie amenință pe Isus; dar prizonierul rămase încă neclintit. Irod se întoarse apoi către mulțime și-L declară amăgitor. Învinuitorii Săi știau foarte bine, că El nu era un amăgitor; ei văzuseră prea multe dovezi ale puterii Sale, pentru a fi duși astfel în rătăcire. Lor le era cunoscut că chiar mormântul se deschise la porunca Sa și că morții ieșiseră din el îmbrăcați iarăși cu viață. Auzind că Irod Îl somează să facă o minune, au fost umpluți de spaimă; căci ei se temeau de o descoperire a puterii Sale dumnezeiești mai mult ca de orice, prin aceasta planurile lor ar fi fost date de rușine și i-ar fi costat chiar viața. De aceea preoții și mai marii începură să-L învinuiască tare și furtunos, că El ar săvârși minuni prin puterea dată lui de Belzebub, mai marele demonilor. VI 412.1

Unii susțineau că El pretinsese că este Fiul lui Dumnezeu, rege al lui Israel. Când Irod auzi aceasta a zis în batjocură: El este Rege? Atunci încoronați-L și puneți-I o manta de purpură, dați onoare regelui vostru. Întorcându-se apoi cu mânie contra lui Isus, declară că dacă refuză mai departe să vorbească, va fi dat în mâinile soldaților, și aceștia ar avea puțin respect față de persoana Sa sau de pretențiile Sale; iar dacă este un amăgitor, atunci nu primește decât ceea ce merită; dar dacă este Fiul lui Dumnezeu atunci se poate elibera printr-o minune. Dar abia au fost rostite aceste cuvinte și ațâțată fiind de preoți, gloata năvăli asupra lui Isus. Dacă soldații romani nu ar fi ținut în frâu mulțimea, atunci Mântuitorul ar fi fost sfâșiat în bucăți de către aceștia. VI 412.2

La propunerea lui Irod a fost împletită o cunună dintr-o plantă cățărătoare cu ghimpi, care a fost apăsată pe fruntea cea sfântă a Mântuitorului, și o manta veche de purpură, care altădată fusese veșmântul unui rege, a fost pusă pe umerii Lui, în timp ce Irod și cu preoții iudei încurajau insultele și cruzimile gloatei. Isus a fost pus apoi pe un bloc mare de piatră, care a fost numit în batjocură tronul lui Isus. I s-a pus o trestie ca sceptru în mână, și sub râsete, injurii și batjocuri diabolice, mulțimea brutală se pleca înaintea Lui, aclamându-L ca rege al lor. Între timp, o mână ucigașă Îi smulse trestia din mână și-L lovi cu ea peste cap, ceea ce făcu ca spinii să fie apăsați pe tâmplele Sale, din care cauză sângele Îi curgea peste față și peste barbă. VI 412.3

Satan era inițiatorul acestui tratament tiran din partea gloatei ordinare și a preoților și a mai marilor; el voia, ca dacă ar fi fost posibil, să ațâțe pe Mântuitorul lumii la răzbunare sau să-L facă să scape din mâinile prigonitorilor Săi printr-o minune, și astfel planul de mântuire să fie zădărnicit. O mânjitură pe viața sa pământească, o dare înapoi a firii Sale pământești ar fi făcut pe Mielul lui Dumnezeu să fie o jertfă nedesăvârșită, și mântuirea oamenilor ar fi fost cu neputință. Dar Acela care putea porunci oștilor cerești, și să-I trimită în ajutor într-o clipă legiuni de îngeri sfinți din care numai unul singur ar fi fost în stare imediat să covârșească acea gloată tirană — Acela care putea pune la pământ pe chinuitorii Săi prin manifestarea maiestății Sale divine — lăsă să vină asupra-I cele mai grave insulte și le suportă cu demnitate sufletească. Întocmai după cum faptele chinuitorilor Săi îi înjosi în fața omenirii, și-i făcu să devină niște monștri și asemănători cu Satana, blândețea și răbdarea lui Isus L-au ridicat deasupra punctului de vedere omenesc. VI 413.1

Când Irod văzu că Isus suportă cu răbdare toate nenorocirile îngrămădite asupra Lui, dând în același timp pe față cea mai mare liniște sufletească, a fost cuprins deodată de o frică mare, că acest om, care sta în fața lui, nu ar fi un om obișnuit. El deveni foarte nedumerit când privi fața cea nobilă și palidă a prizonierului, și se întreba dacă acesta n-ar fi cumva de fapt un Dumnezeu coborât din cer pe pământ. Tocmai tăcerea lui Isus lucră cu mai mare convingere asupra inimii regelui, decât s-ar fi putut face prin cuvinte. Irod observă, că pe când unii se plecau înaintea lui Isus și-L batjocoreau, alții ieșeau înainte cu același scop, priveau în fața Răbdătorului și observau într-însa o privire atât de regească, încât se dădeau înapoi uimiți de propria lor îndrăzneală nerușinată. Irod se simți tulburat și cu toată asprimea inimii sale nu cuteză, să confirme osândirea lui Isus, de aceea el Îl trimise înapoi la Pilat. VI 413.2

Clătinându-se de oboseală, palid și rănit, îmbrăcat cu un veșmânt de batjocură și cu o coroană de spini pe cap, Mântuitorul a fost târât iarăși fără milă până la pretoriul procuratorului roman. Pilat a fost extrem de indignat — pentru că el se simțise deja fericit, de a fi scăpat de o răspundere atât de grozavă, când trimise pe învinuitorii lui Isus la Irod. Plin de nerăbdare întrebă apoi pe iudei, ce doresc ca să le facă. El le aminti că el a judecat deja pe acest prizonier și L-a găsit nevinovat; că învinuitorii Săi nu au fost în stare să dovedească nici o singură învinuire, și că L-a trimis la Irod, unul dintre cei patru tetrahi ai Galileii, care aparținea propriei lor națiuni, dar care nici el nu a găsit nimic vrednic de moarte împotriva acestui prizonier. În cele din urmă Pilat zise: “Eu deci, după ce voi pune să-l bată, îi voi da drumul.” Luca 23, 16. VI 413.3

Pilat dădu prin aceasta pe față slăbiciunea sa. Deși el declarase că Isus nu este vinovat de crimele ce I le imputau, totuși a fost dispus să jertfească în parte dreptatea și principiile sale, pentru a împăca o gloată lipsită de orice simț; el se învoi ca să biciuiască pe un om nevinovat pentru a liniști furia omenească. Dar faptul că el a fost voios a le face concesii, făcu pe Pilat să piardă din autoritatea sa în fața mulțimii neliniștite, care profitând de șovăirea sa, striga cu furie după viața prizonierului. Pilat se adresă apoi poporului și-i făcu propuneri în această privință, că preoții și mai marii n-au fost în stare nicidecum să dovedească învinuirile aduse contra lui Isus. În felul acesta el nădăjduia să trezească compătimirea lor așa încât după aceea să primească să fie pus în libertate. Între timp Isus căzuse pe dușumeaua de marmură din cauza istovirii și tocmai în acea clipă, un sol și-a făcut loc prin mulțime și i-a dat lui Pilat o scrisoare de la nevasta sa, în care stăteau scrise următoarele cuvinte: VI 414.1

“Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult în vis din pricina lui.” Matei 27, 19. Femeia lui Pilat nu era evreică; dar îngerul lui Dumnezeu îi trimise acest avertisment, ca prin mijlocirea ei, Pilat să fie reținut de la comiterea acelei crime ordinare, de a da pe Fiul lui Dumnezeu la moarte. VI 414.2

Pilat se îngălbeni când citi Scrisoarea dar între timp preoții și mai marii agitaseră atât de mult spiritele poporului, încât ajunseră la o furie turbată. Guvernatorul a fost silit să ia o decizie; de aceea se întoarse către mulțime și zise cu o mare seriozitate: “Pe care voiți să vi-l slobozesc? Pe Baraba sau pe Isus, care se numește Hristos?” Matei 27, 17. VI 414.3

Potrivit obișnuinței, guvernatorul dădea drumul la un prizonier cu ocazia acestei sărbători, pe care voia să-l aleagă poporul. Pilat folosi aceasta ca pe un prilej bine venit, de a salva pe Isus, și dându-le voie să aleagă între Mântuitorul cel nevinovat și între vestitul și renumitul bandit, Baraba, el nădăjduia să-i aducă la un sentiment de dreptate. Dar mare a fost uimirea sa, când a auzit strigătul: “La moarte cu omul acesta, și slobozește-ne pe Baraba!” pe care preoții și poporul îl făcură să răsune în halele pretoriului asemenea strigătului răgușit al demonilor. VI 415.1

Pilat a fost amuțit de uimire și de decepție; pentru faptul că el ceruse avizul poporului și renunțase la propria sa putere de judecată, el își jertfise demnitatea sa, și pierduse puterea de stăpânire asupra poporului. Preoții recunoscură, că deși el era convins de nevinovăția lui Isus, totuși putea fi intimidat de ei, și de aceea ei se hotărâră, să-și aducă la îndeplinire intenția lor. Când Pilat întrebă: “Dar ce să fac cu Isus care se numește Hristosul?” ei strigară cu toții: “Să fie răstignit.” VI 415.2

“Dregătorul a zis: ‘Dar ce rău a făcut?’ ei au început să strige și mai tare: ‘Să fie răstignit!’” Matei 27, 23. Pilat arătă aici încă o slăbiciune, că lăsă pronunțarea sentinței asupra lui Isus pe seama unei gloate nelegiuite și furioase. Cât de potrivite erau deci cuvintele profetului: “Și astfel izbăvirea s-a întors îndărăt, și mântuirea a stat deoparte; căci adevărul s-a poticnit în piața de obște și neprihănirea nu poate să se apropie.” Isaia 59, 14. Obrajii procuratorului se îngălbeniră când a auzit strigătul grozav: “Răstignește-L!” El nu se gândise, că lucrurile vor ajunge până acolo, încât să fie osândit la moartea cea mai grozavă un om pe care el îl declarase nevinovat în repetate rânduri. Acum el își dădu seama de nenorocirea pe care o adusese, punând viața unui om drept în cumpăna hotărârii acelora, care Îl dăduseră pe mâna judecății din invidie și ură. Pilat nesocotise pas cu pas glasul conștiinței sale, căutând scuze pentru că nu osândea pe Isus după dreptate și după lege, după cum cerea postul său, până ce se găsea aproape neputincios în mâinile iudeilor. VI 415.3

El a pus din nou întrebarea: “Dar ce rău a făcut?” și ei au strigat iarăși: “Să fie răstignit!” Încă o dată se combătu Pilat cu ei pentru intenția de a osândi pe cineva la moarte, contra căruia nu se putea dovedi nimic. Încă o dată el propuse spre a-i împăca, ca să-L pedepsească cu bătaie și să-I dea drumul. Nu era îndeajuns că Salvatorul lumii, era istovit și acoperit cu răni, și supus unei astfel de umilințe și judecăți, ci și sfântul Său corp trebui să fie rănit și sfâșiat spre a satisface furia satanică a preoților și a mai marilor. Satan cu oastea sa infernală, pusese stăpânire asupra lor. VI 415.4

În speranța zadarnică de a trezi compătimirea lor, așa ca ei să poată hotărî, că ar fi deajuns această pedeapsă, Pilat porunci ca să biciuiască pe Isus în prezența mulțimii. Omul durerilor, palid și cu o cunună de spini pe cap și cu partea de jos a corpului dezbrăcat până la coapse, pe care loviturile tirane își lăsaseră urmele lor sângeroase, a fost pus apoi alături de Baraba. Deși fața lui Isus era plină de sânge și purta semne de istovire și de durere extremă, totuși caracterul Său nobil nu putea fi acoperit, și se descoperea în contrast izbitor cu acela al căpitanului de tâlhari ale cărui trăsături de pe față îl scoteau în evidență ca pe un om crud, corupt și abrutizat. VI 416.1

Pilat a fost pătruns de compătimire și uimire, când privi răbdarea tăcută a lui Isus. Blândețea și devotamentul se citeau pe orice trăsătură a feței Sale; în purtarea Sa nu era o slăbiciune lașă, ci numai tărie și demnitate, cu toate suferințele pe care le suportase deja de atâta timp. Înfățișarea acestui om care suportă cu atâta resemnare insultele și ocările, și contrastul dintre acesta și criminalul respingător de lângă El, făcea pe Pilat să creadă, că poporul trebuie să fie mișcat prin aceasta spre compătimire, așa încât să hotărască, că Isus a suferit destul. Dar el nu cunoștea îndeajuns ura fanatică a preoților contra lui Hristos, care fiind Lumina lumii, dăduse pe față întunericul și rătăcirea acestora. VI 416.2

Indicând asupra Mântuitorului, Pilat zice cu o voce solemnă, către preoți, către mai mari și către popor: “Iată că vi-L aduc afară ca să știți că nu găsesc nici o vină în El.” Dar preoții ațâțau poporul la o furie extremă și în loc să compătimească pe Isus în suferințele și răbdarea Sa, ei strigau: “Răstignește-L! Răstignește-L!” și glasurile lor răgușite erau asemenea urletului unor fiare sălbatice. Pilat pierdu orice răbdare cu tirania lor nerațională și strigă plin de disperare: “‘Luați-L voi și răstigniți-L’ le-a zis Pilat, ‘căci eu nu găsesc nici o vină în El’.” Ioan 19, 6. VI 416.3

Guvernatorul roman care participase adesea la multe priveliști tirane, și care era obișnuit cu zgomotul luptei, a fost cuprins de compătimire pentru acest prizonier suferind, care deși osândit și biciuit, și cu fața sângerândă și cu spinarea plină de răni și de vânătăi, totuși avea încă mereu mai mult înfățișarea unui rege decât a unui criminal osândit. Inimile propriului său popor, erau însă împietrite contra Sa. Preoții declarară: “Noi avem o Lege, și după Legea aceasta, El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu.” VI 417.1

Prin aceste cuvinte Pilat a fost surprins, căci el nu avea o idee limpede despre Hristos și misiunea Sa; dar el poseda o credință nelămurită despre Dumnezeu și despre Ființa Sa. Idea, care i se mai impusese deja și altă dată mai înainte, luă acum o înfățișare mai precisă și el se întreba dacă nu cumva acest Isus, care sta acum în fața lui, înfășurat în batjocură cu un veșmânt de purpură și cu o coroană de spini pe cap, n-o fi fost oare o persoană dumnezeiască. Isus avea încă o înfățișare atât de nobilă, încât puternicul roman se cutremură de respect sfânt, când privi asupra Lui. VI 417.2

“Când a auzit Pilat aceste cuvinte, i-a fost și mai mare frică. A intrat iarăși în odaia de judecată, și a zis lui Isus: ‘De unde ești Tu?’ Dar Isus nu i-a dat nici un răspuns.” Ioan 19, 8-9. Mântuitorul spusese deja lui Pilat, că el este Mesia, și că împărăția Sa nu este din lumea aceasta, și el nu mai avea nimic de spus unui om, care abuza atât de mult de înalta misiune a unui judecător, încât sacrifica principiile și autoritatea sa dorinței, unei gloate setoase de sânge. Pilat a fost indignat de tăcerea lui Isus și-I vorbi astfel cu mândrie: VI 417.3

“Mie nu-mi vorbești? Nu ști că am puterea să Te răstignesc, și am puterea să-Ți dau drumul? ‘N-ai avea nici o putere asupra Mea’, i-a răspuns Isus, ‘dacă nu ți-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine Mă dă în mâinile tale, are un mai mare păcat’.” Ioan 19, 10-11. Isus puse aici cea mai mare vină asupra judecătorilor iudei, care primiseră cele mai netăgăduite dovezi despre dumnezeirea Aceluia pe care ei Îl osândiseră la moarte, atât din profeție, cât și din propriile Sale învățături și fapte supranaturale. O ce priveliște era aceasta care avea să fie dată lumilor din toate timpurile! Salvatorul, îndurător în mijlocul suferințelor Sale grozave, scuza fapta lui Pilat, care L-ar fi putut elibera din mâna vrăjmașilor Săi. VI 417.4

Pilat era acum convins mai mult ca oricând de superioritatea bărbatului, care sta în fața lui, și încercă în repetate rânduri ca să-L scape. “Dar Iudeii strigau: ‘Dacă dai drumul omului acestuia, nu ești prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine Împărat, este împotriva Cezarului.’” Aceste cuvinte atinseră o coardă slabă a lui Pilat. El era privit de guvern cu oarecare neîncredere, și el știa foarte bine, că un raport de necredincioșie din partea sa l-ar fi costat probabil înlăturarea din postul său. El era de asemenea convins, că dacă iudeii aveau să devină vrăjmașii săi, nu mai putea căuta nici o îndurare din partea lor; căci el avea în fața sa un exemplu despre îndărătnicia, cu care ei urmăreau de moarte pe cineva, pe care îl urau fără vreun motiv precis și lămurit. VI 418.1

Cuvintele de amenințare și declarațiile preoților, cu privire la ascultarea sa față de Cezar, intimidară pe Pilat ca să cedeze dorinței poporului și mai bine să le dea pe Hristos ca să-L răstignească, decât să-și piardă poziția sa. Dar tocmai de ceea ce el se temea atât de mult și căuta deci să evite, veni peste el mai târziu cu toată prevederea sa. El își pierdu onoarea sa; a fost înlăturat din postul său înalt, și chinuit de mustrări de conștiință și de un sentiment de onoare insultată, nu mult după răstignire își curmă viața cu propria lui mână. VI 418.2

“Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, și-a spălat mâinile înaintea norodului, și a zis: ‘Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!’” Caiafa a răspuns cu îndărătnicie: “Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri.”; ecoul cuvintelor veni imediat din gura preoților și a mai marilor, și întreaga mulțime îl prinse cu strigăt turbat: “Și tot norodul a răspuns: ‘Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri.’” Matei 27, 24-25.VI 418.3

La această manifestare de furie satanică, convingerea lui Pilat deveni din ce în ce tot mai puternică. Niciodată nu văzuse el mai înainte o astfel de încumetare turbată și o astfel de tiranie crudă. Și într-un contrast puternic față de patima neînfrânată a prigonitorilor Săi sta liniștea plină de demnitate și prezența de spirit a lui Isus. Pilat își zise: “Acesta este Dumnezeu” și se părea că vede o lumină dulce lucind în jurul capului Său. Contemplând astfel pe Isus, el îngălbeni de frică și de condamnare de sine; apoi cu o privire confuză se îndreptă către popor, zicându-și: “Eu sunt curat de sângele acestui drept. Luați-L voi și răstigniți-L, dar luați seama, voi preoților și mai marilor, eu Îl declar ca pe un om drept, și fie ca Acela, pe care El Îl numește ca Tată al Său să nu mă osândească pe mine, ci pe voi pentru ceea ce am făcut astăzi.” Și întorcându-se iarăși către Hristos, continuă: “Iartă-mi această faptă; eu nu sunt în stare să te scap.” VI 418.4

Numai cu puțin timp mai înainte, guvernatorul declarase Prizonierului său, că stă în puterea sa de a-L elibera, sau de a-L osândi; dar acum el gândea că nu-L poate salva pe El și poziția și onoarea sa în același timp; de aceea el preferă să jertfească o viață nevinovată decât propria sa putere lumească. Dacă el ar fi procedat de la început ferm și hotărât, și ar fi pus în aplicare convingerile sale despre ceea ce este drept, atunci viața sa n-ar fi fost covârșită de gloată, și ei nu și-ar fi permis, a-i spune ce să facă. Poziția sa șovăitoare și nehotărâtă pecetlui pieirea sa inevitabilă. Cât de mulți jertfesc ca și Pilat principii bune și curate numai pentru a scăpa de consecințe neplăcute. Conștiința și datoria indică la o cale, iar egoismul la alta, și curentul puternic, care duce în direcția falsă, smulge cu sine pe acel, care vrea să rămână în neînțelegere cu cel rău, și-l va trânti în abisul întunecos. VI 419.1

Furia lui Satan era mare când recunoscu, că toată tirania care a fost exercitată contra lui Isus de către iudei sub influența sa, nu a putut scoate nici cel mai mic murmur de pe buzele Sale. Deși el primise natura omenească, totuși a fost păstrat într-o tărie dumnezeiască, și nu s-a abătut nici în cel mai mic punct de la voința Tatălui Său. VI 419.2

Minunează-te cerule, și fii uimit o pământule! Vezi pe apăsător și pe apăsat. O mulțime îngrămădită înconjura pe Mântuitorul lumii. Râsul și batjocura sunt amestecate cu înjurături brutale și defăimări contra lui Dumnezeu. Nașterea Sa de jos și viața Sa modestă sunt discutate de niște nelegiuiți nesimțitori. Susținerea Sa că este Fiul lui Dumnezeu, e luată în râs de preoți și de mai mari, și glumele ordinare și insultele batjocoritoare merg din gură în gură. Satana a pus stăpânire în totul pe sufletele servilor săi. Pentru a-și executa cu succes planurile sale, el începu mai întâi cu mai marii preoților și cu fruntașii, și-i umplu cu fanatism religios. Aceștia au transmis acest spirit asupra gloatei brutale și inculte, până ce în cele din urmă un acord desăvârșit stăpânea sentimentele tuturor, de la preoții și mai marii iudeilor cu sfințenia lor prefăcută, până la cel mai de lepădat dintre ei. Hristos, Fiul cel scump al lui Dumnezeu, a fost scos afară și predat poporului pentru a-L răstigni.

‘Sângele Sfânt şi Sfântul Graal’

Lady Gaga Loveşte În Creştinism Mai Rău Decât Dan Brown

Încep prin a spune că acest articol este unul original, necopiat, netradus şi, într-o oarecare măsură, premieră pe Internet deoarece articole similare s-au mai scris dar, după părerea mea, insuficient documentate, analizate şi expuse pe înţelesul publicului larg.

Zilele acestea urmărind ultimul videoclip al megastarului american Lady Gaga, Alejandro, am rămas pur şi simplu cu gura căscată. Elementele simbolice şi ocultismul satanist sunt mult prea evidente pentru a fi catalogate drept neintenţionate, greşeli sau pur întâmplătoare.

Dar, să o luăm cu începutul. Scriitorul american Dan Brown a uimit întreg mapamondul cu trei dintre romanele sale: Îngeri şi demoni, Codul lui Da Vinci şi Simbolul Pierdut. Pe lângă vânzările record şi încasări de sute de milioane de dolari, acestea i-au atras şi mulţi contestatari sau chiar duşmani, cel mai puternic şi înverşunat fiind Biserica Catolică (o cacofonie acceptată de lexicul limbii române). Şi pe bună dreptate, Dan Brown lovea direct în fundamentul creştinătăţii şi a Noului Testament, Iisus Hristos. Cu toţii ştim că în anul 1054, la Marea Schismă, creştinătatea s-a împărţit în două mari ramuri: catolicism şi ortodoxism, cu valori religioase aproape identice. Ei bine, dacă partea ortodoxă s-a retras într-o conservare a ritualurilor sale şi o prezenţă mai puţin importantă pe plan geo-politic şi economic, Biserica Catolică a jucat un rol decisiv în cursul istoriei, punându-şi amprenta în toate deciziile care au dus la crearea lumii în care trăim astăzi. Vă amintesc numai de influenţa Papei de la Roma, puterea Vaticanului, Inchiziţie, etc.

Dan Brown a mers pe firul unei lucrări documentar realizată de mai mulţi cercetători americani şi europeni între anii 1963-1987 şi intitulată Sângele Sfânt şi Sfâtul Graal. Foarte pe scurt, în această carte se aduc la iveală existenţa şi rolul unei organizaţii oculte şi secrete ce poartă numele de Prioria din Sion sau Prioria Sionului şi dovezi cum că ar fi stat în spatele organizării cruciadelor pentru cucerirea oraşului sfânt Ierusalim, punerea bazelor societăţii secrete Illuminati, dar şi a masoneriei şi francmasoneriei de astăzi. Rolul lor fiind acela de a proteja urmaşii, linia sângelui, lui Iisus Hristos; această linie a sângelui fiind de fapt Sfântul Graal, discreditarea Bisericii Catolice şi, în ceea ce priveşte masoneria, conducerea lumii şi crearea unei noi ordini mondiale.

De ce afirm că Lady Gaga loveşte în creştinism mai rău decât Dan Brown? În anul 2010 revista Time o clasează pe primul loc în topul celor mai influenţi artişti din lume. Videoclipurile ei sunt urmărite de sute de milioane de oameni şi milioane de tineri îi reproduc şi urmează gesturile. Deci, îl surclasează pe Dan Brown la capitolul transmitere a mesajelor. De ce este ea o ameninţare la adresa creştinismului? Vom afla analizând ultimul videoclip al interpretei, Alejandro.

Videoclipul începe cu plasarea mai multor tineri în uniforme identice cu cele ale soldaţilor nazişti din SS sau Gestapo. Şi ştim că ţelul armatelor lui Hitler a fost acela de a conduce lumea. Printre ei, eroul principal Alejandro, iubitul din cântec al artistei.

Scena se schimbă trecând la apariţia a 10 oameni îmbăcaţi în negru. Aceştia defilează în pas identic cu cel al armatelor naziste. Unul dintre ei poartă pe umeri simbolul hexagramei. Hexagrama este reprezentarea numărului bestiei, 666, din Biblie, steaua cu şase colţuri. Aceasta mai poartă numele de Steaua lui David, simbol al francmasoneriei. De remarcat că cei zece oameni au o tunsoare asemănătoare cu cea a călgărilor catolici emisari a catolicismului în întreaga lume. În timpul defilării lor se aud mai multe tunete. Ştim că tunetul este un rezultat al fulgerului; şi fulgerul nu reprezintă altceva decât simbolul Satanei din Biblie, Lucifer, cel ce aduce lumina. Putem presupune că cei 10 sunt emisari ai Satanei. Dar emisari ai Satanei călugări catolici?! Mai departe ei dansează ca nişte nebuni, dar perfect organizaţi ca şi cum ar fi conduşi de o forţă supremă, cu un scop bine definit.

Lady Gaga apare cu trei coarne, asemenea diavolului Baphomet, unul dintre cei mai mari demoni ai istoriei teologice a lumii.

Merge în faţa unui cortegiu purtând în mâini o ofrandă asemănătoare unei inimi de om, aceasta va fi închinată Satanei. Bărbaţii ce poartă sicriul pe umeri sunt îmbăcaţi în aceeaşi uniformă nazistă. Toţi au ambii ochi acoperiţi, trăiesc în întuneric, execută ce li se cere.

Îşi acoperă pe rând ochii cu ajutorul unor ochelari întruchipând zeul antic Horus, lumina şi întunericul.

Pare a fi consiliată e un ofiţer nazist care la rându-i are ambii ochi acoperiţi dar o lumină îi mai sclipeşte în cel stâng; intervenţia lui Lucifer, cel ce aduce lumina.

Un bărbat apare gol şi cu un pistol în mână dar este legat cu sfori, asemenea unei marionete ce poate fi condusă după bunul plac al celui ce o mânuieşte.

Lady Gaga vorbeşte pe un ton ciudat şi diabolic. Întruchipează aici mireasa Diavolului care o iubeşte. Dar atunci în videoclip Antihristul poartă numele Alejandro? Antihristul este descris în Biblie:

Numele său:

– Antihristul (1 Ioan 4:3: “Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume”).

– Fiară de mare (Apocalipsa 13:1: “Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară, care avea zece coarne şi şapte capete şi pe coarnele ei zece cununi împărăteşti şi pe capetele ei: nume de hulă”).

– Urâciunea pustiirii (Matei 24:15: “Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă”).

– Corn mic (Daniel 7:8: “M-am uitat cu luare aminte la coarne, şi iată un alt corn mic creştea între ele, şi trei din coarnele cele dintâi au fost smulse de el. Şi iată că acest corn avea ochi ca ochii de om şi gură care grăia lucruri mari”).

– Omul nelegiuirii, fiul pierzării (Tesaloniceni 2:3: Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării”).

Originea Antihristului:

– Este adus la viaţă din iad (Apocalipsa 11:7: “Iar când vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică din hăuri, va face război cu ei, şi-i va birui şi-i va omorî”).

– Este din perioada de dinaintea Imperiului Roman, Noul Testament fiind scris în perioada de apogeu al Imperiului Roman. Acest lucru se deduce din Apocalipsa 17:8-11: “Fiara pe care ai văzut-o era şi nu este şi va să se ridice din adânc şi să meargă spre pieire (…) Cele şapte capete sunt şapte munţi deasupra cărora şade femeia. Dar sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul mai este, celălalt încă nu a venit, iar când va veni are de stat puţină vreme. Şi fiara care era şi nu mai este – este al optulea împărat şi este dintre cei şapte şi merge spre pieire”. Precum se vede, în Apocalipsa lui Ioan (redactată la sfârşitul sec.1 d.Hr.) se scrie foarte clar despre o fiară care a fost în trecut, şi acum nu mai este.

Identitatea sa:

– Este unul din cele şapte capete din Biblie. El trebuie să fie regele Egiptului, Asiriei, Babilonului, Persiei, Greciei, Romei (Imperiului Roman de viitor).

– Din moment ce  a trăit înaintea apariţiei Imperiului Roman, el trebuie asociat cu “împăratul nr.5″ (Apocalipsa 17:10: “Dar sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul mai este, celălalt încă nu a venit”).

Dintre toţi regii faimoşi ai lumii antice, cel mai celebru a fost Alexandru cel Mare (356-323 î.Hr.), cel care a creat un imperiu imens, cel mai mare din toată istoria omenirii. În mod sigur, Apocalipsa lui Ioan se referă la el, şi nu la faraonii din Exod, monarhii asirieni sau regii babilonieni şi persani (din mai multe motive, ca de exemplu faptul că regii babilonieni şi persani au fost, de obicei, credincioşi).

Putem să-l identificăm pe Alexandru cel Mare ca fiind Antihristul din Biblie?

Din mai multe motive, printre care am aminti:
– el a fost cel mai faimos rege al antichităţii, despre care s-a scris cel mai mult.
– ascensiunea şi decăderea sa au fost descrise cel mai bine în profeţiile lui Daniel din Biblie (profeţii făcute cu circa 3 secole înainte!)
– el credea că este fiul lui Zeus, fiind un conducător foarte arogant. Zeus este cel ce stăpâneşte fulgerul, aducător de lumină.
– va duce o campanie de genocid împotriva credincioşilor care nu i se supun.

În concluzie, mulţi teologi îl văd pe Alexandru cel Mare drept Antihristul. E o coincidenţă faptul că Lady Gaga cântă despre un Alexandru, care, în contextul din videoclip, are legătură cu Lucifer (Satana / Antihristul)

Mai departe Lady Gaga îşi arată dinţii de vampir, de fiară şi toţi acei bărbaţi cu tunsori de călugări catolici dansează în faţa ei şi la ordinul ei. Simboluri sataniste. Bărbaţii par a fi posedaţi, mişcările lor nu sunt naturale, se înţeleg bine şi apoi se luptă între ei. Totul se aseamănă cu un ritual ocult.

Apare îmbrăcată ca o călugăriţă în costum de latex alb. Pe braţe, piept şi zona genitală apar cruci roşii întoarse. Crucea întoarsă este simbol satanic deoarece neagă martiriul lui Iisus. Crucea întoarsă din zona inghinală îşi are vârful exact între picioarele cântăreţei.

Se lasă pradă dorinţelor carnale şi face sex cu Antihristul.

Tot pradă dorinţelor carnale se lasă şi bărbaţii care iarăşi par a fi posedaţi.

Îmbrăcată ca şi călugăriţă se roagă lui Alejandro, Antihristul, după care înghite crucea şi rozariul de mărgele.

Purtând coroana ce o aseamănă izbitor cu demonul Baphomet şi având un ochi acoperit, cunoaştere şi întuneric, Lady Gaga îşi mişcă braţul de mai multe ori mimând semnul Sfintei Cruci aşa cum cardinalii catolici binecuvintează mulţimile.

Bărbaţii în uniforme naziste revin defilând în jurul ei. Apoi cântăreaţa dansează purtând un sutien ce are ca terminaţii în vârful sânilor două mitraliere M4, arma de infanterie a soldaţilor americani. Ori vrea să arate că sânii ei sunt un motiv de pornire a războaielor, ori se crede un fel de Elena din Troia; simbol al ispitei ce duce la conflagraţii militare.

Mai multe scene se învăluie între ele, de la cântăreaţa pop ce cântă în faţa microfonului îmbrăcată într-o geacă de piele şi lenjerie intimă neagră, având în spatele său o cruce de lemn, la ritualuri de împerechere şi mimări ale orgasmului de către călugăriţa ce ţine în mână crucea şi rozariul.

Alejandro apare iarăşi purtând uniforma nazistă de ofiţer şi în jurul său au loc lupte de stradă şi scene de dezordine. Ca şi cum el ar veghea asupra acestei dezordini mondiale.

Bărbaţii aproape goi şi întruchipând călugări catolici trag de călugăriţă ca şi cum ar forţa-o la un act sexual şi până la urmă aceasta le cedează.

La finalul videoclipului călugăriţa ce a trăit un orgasm se tranformă într-o figură hidoasă care se dizolvă uşor într-o lumină luciferică.

Pe data de 1 iunie 2010 controversata cântăreaţă a acordat un interviu celebrului Larry King în care vorbeşte despre sentimentele sale religioase:

“Lupt cu sentimentele mele în legătură cu Biserica. În termeni de religie, sunt o persoană foarte religioasă. Am fost crescută în catolicism. Cred în Iisus Hristos. Cred în Dumnezeu. Sunt o persoană foarte spirituală, căci mă rog foarte mult. Dar, în acelaşi timp, nu există nicio religie care să nu urască sau să nu se opună unui alt grup rasial, religios sau sexual. Din acest motiv, cred că religia este un fals. Din acest punct de vedere, cred că aţi putea spune că nu sunt o femeie foarte religioasă, iar acest lucru este foarte confuz în ceea ce priveşte religia. Visez şi îmi imaginez un viitor unde va exista o religie mult mai paşnică sau o lume mult mai paşnică, o stare a minţii mult mai liniştită pentru generaţiile tinere. Asta visez”.

Nu văd cum Lady Gaga ar putea induce prin videoclipurile sale o stare a minţii mult mai liniştită pentru generaţiile tinere… Tot ce ştim este că influenţa şi succesul ei pe plan mondial fac ca tinerii să îi urmeze şi să îi reproducă gesturile. Iar dacă acest videoclip, printre altele la fel de controversate ale cântăreţei, nu este altceva decât un elogiu adus Satanei şi o denigrare a Bisericii Catolice, atunci avem o problemă.

Aştept părerile şi comentariile dumneavoastră, precum şi cele ale prietenilor din blogroll:

Celcecrede\’s Blog, Editura Solif – Dr. Lucian Iosif Cueşdean, Greieri şi păpădii, Maminineta, Mikael Eon Muntyanu, Munteanul, Nea Costache, Oana Stoica Mujea, Quadratus, RAMANIA, RAVEDA, Romania-Dacia-Casa nostra, Sibilla, sifilicaBLENOrel, Vai România!

Cristian Bogdan Hotnoga

 

Sângele Domnului Hristos

 

Ideea de sânge răscumpărător este întâlnită pretutindeni în Biblie. Sângele este amintit de fiecare dată când se vorbeşte despre sacrificiile animale, începând chiar cu primele jertfe aduse după ce Adam şi Eva au păcătuit. Mai târziu, ritualurile din sistemul israelit al jertfelor utilizau sângele cu scopul de a ilustra adevărul crucial că, în absenţa lui, nu am avea nicio şansă să fim iertaţi de păcate şi să putem să stăm în prezenţa lui Dumnezeu. Sângele era singura cale de a beneficia de mila divină şi de a avea o relaţie cu El.

4. Citeşte următoarele pasaje din Evrei, referitoare la sângele lui Hristos şi la sângele jertfelor din Vechiul Testament. Ce ne învaţă aceste texte despre sânge?

Evrei 9

12. şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.

Evrei 9

14. cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui Viu!

Evrei 9

18. De aceea şi întâiul legământ n-a fost sfinţit fără sânge.

Evrei 9

22. Şi, după Lege, aproape totul este curăţat cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare.

Evrei 10

19. Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt,

Evrei 12

24. de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.

Evrei 13

12. De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.

Evrei 13

20. Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor,

Când vorbeşte despre sângele lui Hristos, apostolul nu se referă la viaţa Sa, ci la moartea Sa înlocuitoare şi exprimă astfel rosturile jertfei Sale. Sângele vărsat de Hristos obţine răscumpărarea veşnică, asigură curăţirea de păcat, oferă iertare şi sfinţire şi este motivul învierii.

În Evrei, putem observa un contrast puternic între sângele lui Hristos şi sângele altor jertfe. Niciun alt fel de sânge nu poate oferi iertare reală; păcatele săvârşite de-a lungul istoriei, atât înainte, cât şi după cruce, pot fi iertate numai în virtutea morţii lui Hristos (Evrei 9:5). Vărsarea sângelui Său şi efectele acestei jertfe sunt dovezi clare ale faptului că moartea Sa a fost înlocuitoare, ceea ce înseamnă că El a luat asupra Sa pedeapsa pe care o merităm noi.

Evrei 9

5. Deasupra erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu de-amănuntul despre aceste lucruri.

În ce mod ne ajută înţelegerea morţii lui Hristos să scăpăm de ideea greşită că faptele noastre ne pot mântui?

 

Psalmii 97

 
1. Domnul împărăţeşte: să se înveselească pământul şi să se bucure ostroavele cele multe!
2. Norii şi negura Îl înconjoară, dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Său de domnie.
3. Înaintea Lui merge focul şi arde de jur împrejur pe potrivnicii Lui.
4. Fulgerele Lui luminează lumea, pământul Îl vede şi se cutremură.
5. Munţii se topesc ca ceara înaintea Domnului, înaintea Domnului întregului pământ.
6. Cerurile vestesc dreptatea Lui, şi toate popoarele văd slava Lui.
7. Sunt ruşinaţi toţi cei ce slujesc icoanelor şi care se fălesc cu idolii: toţi dumnezeii se închină înaintea Lui.
8. Sionul aude lucrul acesta şi se bucură; se înveselesc fiicele lui Iuda de judecăţile Tale, Doamne!
9. Căci Tu, Doamne, Tu eşti Cel Preaînalt peste tot pământul, Tu eşti preaînălţat mai presus de toţi dumnezeii.
10. Urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul! El păzeşte sufletele credincioşilor Lui şi-i izbăveşte din mâna celor răi.
11. Lumina este semănată pentru cel neprihănit, şi bucuria, pentru cei cu inima curată.
12. Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi măriţi prin laudele voastre sfinţenia Lui!
 
 
 
 

 

ATACURILE DEMONICE (4)

 

 

 

437xCat de mult as fi vrut sa stiu lucrurile astea cu ani in urma, dar pentru ca prea putini vorbesc despre ele, a trebuit sa le aflu bajbaind si sa pierd mult timp si energie in bajbaiala asta

Stiu ca sunt destui care au o viziune si vor sa fie folositi de Dumnezeu, aceasta dorinta a lor va fi insotita permanent de pânda diavolului care va lupta cu toate puterile ca sa profite de oportunitatile create pentru a fura, distruge si omora intr-un final. Acum multi ani am avut parte de o experienta de genul asta, cand nu vegheam cum trebuie intr-un anumit punct al vietii mele si pentru ca prin neveghere am lasat o usa deschisa, am fost vulnerabila si perioada aceea nu as mai vrea sa o traiesc niciodata, pentru ca efectiv diavolul a fost pe punctul de a ma termina. Trairea in compromis, oricat de mic ar fi el, atrage cu sine posibilitatea de a fi atacat si facut vraiste, nu degeaba Biblia ne repeta sa veghem, sa umblam blindati cu armatura lui Dumnezeu ca sa putem tine piept atacurilor diavolului.

Cati dintre voi v-ati trezit macar odata noaptea simtind ca ceva va sufoca, sau fiind coplesiti de o frica ilogica, o panica extrema ? Fara sa va cunosc sunt sigura ca foarte multi ati patit asa ceva. V-ati intrebat vreodata oare ce s-a intamplat, oare care e cauza ? Poate aceasta serie de articole va va raspunde intrebarilor respective. Daca ti se mai intampla, oricat de somnoros esti, ataca si tu la randul tau, fi agresiv si impotriveste-te diavolului, Biblia iti garanteaza ca il vei invinge. Pentru cei care sunteti botezati cu Duhul Sfant, folositi vorbirea in limbi in acele momente, diavolul nu are acces pe teritoriul asta, el nu intelege vorbirea Duhului Sfant, iar Duhul Sfant ne ajuta in rugaciune intr-un mod perfect.

Si inca ceva, stiu ca nu este placut, stiu ca uneori este ingrozitor, dar daca ti se intampla lucruri de genul acesta, inseamna ca intr-adevar esti un pericol pentru diavol. Crestinii inofensivi, care traiesc asa ca  plantele, cu siguranta ca nu vor avea prea mare bataie de cap cu domniile si stapanirile, e o risipa de timp si energie sa ataci pe cineva care nu te pune in nici un fel in pericol. Atacurile diavolului se vor indrepta asupra celor care ii pun in pericol imparatia, asupra celor care se bat in rugaciune si in viata de zi cu zi pentru sufletele celor pierduti si necajiti.

Este o vorba in engleza : “A higher level, a bigger devil ”. Este adevarat, dar asta nu trebuie sa ne opreasca sa inaintam in umblarea noastra cu Dumnezeu, sa tanjim dupa mai mult. Gandeste-te intr-o armata, care sunt cei mai protejati membrii ai acelei armate? Generalii, nu ? Soldatii se duc pe frontul de lupta si ocupa locul cel mai periculos, pe cand generalii desi au o responsabilitate sporita au si o protectie sporita. La fel ca si pe plan spiritual, cu cat vei inainta in relatia cu Dumnezeu, cu cat te vei implica mai mult in lupta impotriva intunerecului cu cat responsabilitatea ta va sporii, cu atat protectia ta va creste. Intr-adevar, vei avea de a face cu demoni mai puternici, cu atacuri mai puternice ale diavolului, dar protectia ta va spori si nu ai de ce sa te temi atata timp cat traiesti in ascultare de Dumnezeu. Maturizarea in credinta implica si invatarea folosirii armelor care sunt in posesia noastra, diavolul a fost dezarmat de Isus la cruce, odata pentru totdeauna

Coloseni 2 : 14. A sters zapisul cu poruncile lui, care statea impotriva noastra si ne era potrivnic, si l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. 15. A desbracat domniile si stapanirile, si le-a facut de ocara inaintea lumii, dupa ce a iesit biruitor asupra lor prin cruce.

Daca nu iti iese din prima, daca nu reusesti din prima sa te lupti intr-un mod eficient, asta nu ar trebui sa te descurajeze, lupta e ceva ce se invata, nimeni nu se naste invatat, perseverenta in a lua Cuvantul lui Dumnezeu ca arma impotriva domniilor si a stapanirilor te va face ca dupa un timp sa ajungi expert in folosirea lui.

Marturisesc ca seria aceasta de articole a fost cea mai mare provocare pentru mine de cand scriu pe blog si o noua ocazie pentru mine sa lupt dupa modelul pe care il am in Biblie si sa declar ca sunt mai mult decat biruitoare in Hristos, ca iadul nu are nici o putere acolo unde Isus domneste, ca Numele si sangele lui Isus sunt suficiente pentru a fi protejata de orice atac al celui rau.

„Cel mai ingenios vicleşug al Satanei este să ne convingă că el nu există” (Charles Baudelaire)

ATACURILE DEMONICE (2)

3544351-060510-52471144Unui atac in mod logic i se raspunde cu un atac. Daca cineva te ataca, ca sa scapi sau ca sa invingi trebuie sa te ridici din locul in care esti si sa incepi si tu sa dai pumni si picioare pe unde apuci. Daca vei sta ca un bleg si te vei vaita de loviturile celuilalt nu vei ajunge decat sa incasezi cat incape. Reactia ta va determina cum arata lucrurile la final, daca il lasi pe adversar sa dea si nu ripostezi, vei primi o bataie zdravana, poate chiar vei fi omorat. Dar daca te ridici si treci la atac altfel vor sta lucrurile

Daca stii cine esti in Hristos, si ar trebui sa stii, atunci ridicandu-te la atac ai asigurata victoria.

Efeseni 6:13. De aceea, luati toata armatura lui Dumnezeu, ca sa va puteti impotrivi in ziua cea rea, si sa ramaneti in picioare, dupa ce veti fi biruit totul. 14. Stati gata dar, avand mijlocul incins cu adevarul, imbracati cu platosa neprihanirii, 15. avand picioarele incaltate cu ravna Evangheliei pacii. 16. Pe deasupra tuturor acestora, luati scutul credintei, cu care veti putea stinge toate sagetile arzatoare ale celui rau. 17. Luati si coiful mantuirii si sabia Duhului, care este Cuvantul lui Dumnezeu.

2 Corinteni 10 : 4. Caci armele cu cari ne luptam noi, nu sunt supuse firii pamantesti, ci sunt puternice, intarite de Dumnezeu ca sa surpe intariturile.

Daca stii care sunt armele tale, si ar trebui sa stii, inamicul nu are nici o sansa de castig. Daca te vei imbraca cu armatura din Efeseni, si vei trece la atac il vei face praf si pulbere in 100% din situatii pentru ca Cel ce este in tine este mai tare decat cel ce este in lume. Esti condamnat la biruinta, doar trebuie sa te ridici, sa te scuturi de lene si vaicareala si sa sari la gatul adversarului. Batalia va avea un singur invingator daca stii cine esti si care sunt armele pe care le poti folosi. Daca stii ca nu Dumnezeu este cel care te chinuie, daca stii ca diavolul e sursa tulburarilor din viata ta si ar trebui sa stii asta, nu trebuie decat sa te antrenezi, sa te deprinzi cu lupta aceasta pana cand iti va intra in instinct sa te impotrivesti imparatiei intunerecului

Ioan 10:10. Hotul (diavolul) nu vine decat sa fure, sa junghie si sa prapadeasca. Eu am venit ca oile sa aiba viata, si s’o aiba din belsug.

Isaia 54:15. Daca se urzesc uneltiri, nu vin dela Mine; oricine se va uni impotriva ta va cadea supt puterea ta.17. Orice arma faurita impotriva ta va fi fara putere; si pe orice limba care se va ridica la judecata impotriva ta, o vei osandi.

Cam tot ce am scris pe acest blog am scris din proprie experienta si nici acest articol nu face exceptie. Mai demult faceam o greseala, multa vreme am persistat in prostia de a astepta sa fiu atacata si atunci nu stiam pe unde sa fug, nu stiam cum sa reactionez, eram luata prin surprindere si aveam nevoie urgenta de sprijin in rugaciune, de ajutorul altcuiva, nu stiam sa ma descurc singura cu ce am si cu ce sunt in Hristos. Ulterior, am invatat ca nu trebuie sa mai astept sa fiu atacata, Duhul Sfant ma avertizeaza atunci cand urmeaza un atac si eu pot sa fac primul pas.

Nu trebuie sa stau si sa astept ca diavolul sa inceapa sa isi trimita demonii in diverse moduri si sa imi complice viata, odata ce stiu in duhul meu ca urmeaza ceva, trec la atac si ii spun diavolului ceva de genul. Nu ai nici un drept asupra mea, in Numele lui Isus vin impotriva ta si te calc in picioare, nici un drept nu ai asupra vietii mele, iti anulez orice intentie de a ma ataca, orice atac al tau este sortit esecului. Aplic sangele lui Isus asupra mea si declar ca Cel ce e in mine e mai tare decat cel ce e in lume.

 

Apuca sarpele de coada

Exod 4:2 Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.”
3 Domnul a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Moise fugea de el.Dumnezeu vrea să ia lucrurile naturale din viaţa ta şi să le facă supranatural binecuvântate. El face asta cerându-ţi să-i dai ceea ce deja ai în natural, ca El să-l transforme în supranatural.De aceea Domnul i-a spus lui Moise să arunce toiagul la pământ şi atunci când Moise a aruncat toiagul la pământ, aceasta însemnând că Moise a predat toiagul Domnului, acelaşi toiag devine toiagul Lui Dumnezeu. Cu acel toiag a fost despicată în două Marea Roşie (Exod14:16), iar când toiagul a fost folosit pentru a lovi stânca, apa a ţâşnit din piatră (Exod17:5-6). Nu mai era un toiag natural ci toiagul supranatural al Lui Dumnezeu.Dar de ce toiagul a devenit un şarpe atunci când Moise l-a aruncat la pământ? Moise niciodată nu a ştiut că se afla un şarpe în toiagul lui. Căci, prin căderea omului, orice lucru natural este atins de blestem (şarpe), asta incluzând cariera, puterea naturală, talentul, lucrarea.

Deci, cum tratăm cu „şarpele” care se află în toate lucrurile naturale din viaţa noastră? În primul rând le predăm Domnului. Apoi facem ceea ce Domnul i-a spus lui Moise să facă „Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă.” (Exod4:4)

În mod normal ar fi fatal să apuci un şarpe de coadă căci ar putea cu uşurinţă să întoarcă capul şi să te muşte. Aşa că de ce a spus Dumnezeu asta?

Atunci când tu îl apuci de coadă, El va apuca capul! El vrea ca să Îl laşi pe El să se descurce cu capul, nu să îl apuci tu ca să ţii de el strâns şi cu frică sau efort. Acesta este felul în care îţi vezi cariera, puterea, talentul şi lucrarea, binecuvântate supranatural.

Prietene, se află un şarpe, atingerea blestemului, în fiecare lucru natural. Dar dă ceea ce este natural Lui Dumnezeu şi vei vedea atingerea blestemului înlocuită cu atingerea supranaturală!

 

David Wilkerson (1931-2011)May 8, 2018

Fără îndoială, sângele lui Isus Hristos este cel mai prețios dar pe care Tatăl nostru ceresc ni l-a dăruit. Creștinii cântau despre puterea sângelui Său într-o cântare veche care spunea aşa: „Există putere, putere, putere minunată în sângele prețios al Mielului.”

Mă tem însă că nu reușim să înțelegem semnificația măreaţă a sângelui lui Isus. Deși este adevărat că prin sângele Său suntem eliberați de robia nelegiuirii – toate păcatele noastre sunt acoperite – există mult mai multă virtute și valoare în preţul sângelui Său.

Majoritatea creștinilor știu că Isus și-a vărsat sângele pentru noi. Când Hristos a înălţat paharul la ultimul Paște, El a spus: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu care se varsă pentru voi.” (Luca 22:20)  Noi ne amintim de sacrificiul Său ori de câte ori participăm la cina Domnului. Dar în Scriptură sângele Său este prezentat în două moduri: vărsarea de sânge și stropirea cu sânge.

Un exemplu familiar al „stropirii cu sânge” este atunci când israeliților li s-a poruncit să ia isop, să-l înmoaie în sângele unui miel și să-l stropească pe pragul de sus şi pe cei doi stâlpi ai uşii pentru a fi protejați de îngerul morții. Casa cu sângele aplicat pe uşi a scăpat cu viaţă (vezi Exodul 12: 22-23). Dacă sângele ar fi rămas pur și simplu în lighean, nu ar fi avut niciun efect. A trebuit să fie aplicat – stropit – pentru a obține eficacitatea.

Acest sânge din Exod 12 este sângele lui Hristos. Sângele care curgea la Calvar nu a fost irosit – nu a căzut pe pământ și a dispărut. A fost colectat într-o fântână cerească, gata să stropească porţile inimii tale, nu numai pentru a-ţi oferi iertare, ci și pentru protecția împotriva tuturor puterilor distrugătoare ale lui Satan. Proclamă victoria sângelui lui Isus în viața ta și începe să-L lauzi într-un mod nou!

Acoperit , Protejat , Pazit

Exod 13:21- ” Domnul mergea inaintea lor, ziua într’un stalp de nor, ca sa-i calauzeasca pe drum, iar noaptea într’un stalp de foc, ca sa-i lumineze, pentru ca sa mearga si ziua si noaptea.

Cand poporul Israel umbla prin desert, Dumnezeu ii conducea mergand inaintea lui, intr`un stalp de nor pe timp de zi, si intr`un stalp de foc pe timp de noapte.

In timpul zilei, Dumnezeu intindea acel stalp de nor ca o cortina deasupra poporului Sau in desert pentru a`i proteja de soarele doborator. Oamenii aveau umbra pentru a putea rezista caldurii.Astazi,esti si tu sub acoperisul Lui. El nu va permite sa fii doborat (Ps 121:3-8), nici sa fii asuprit de “fierbinteala” zilei. (Isaia 54:14)

Pe timpul noptii,cand in desert totul devenea rece si intunecat, Dumnezeu a dat poporului Sau un stalp de foc pentru a le lumina calea, si pentru a ii incalzi si a`i pazi de orice fel de pericol. Astazi, in mersul zilnic cu Domnul, nu vei fi doborat de frigul si locurile intunecoase care apar in viata intrucat Cuvantul Domnului spune “Voi sunteti toti fii ai luminii si fii ai zilei. Noi nu suntem ai noptii sau ai intunericului.(1 Tes 5:5). Nu te vei teme de groaza din timpul noptii ori de ciuma care umbla in intuneric, pentru ca Domnul te va pazi de toate aceste lucruri. (Ps 91:5-6)a

Ca si poporul Israel, care avea nevoie numai sa priveasca in sus,si sa isi pastreze ochii asupra norului sau focului, tot ce ai nevoie azi sa faci este sa privesti in sus si sa iti pastrezi privirea asupra lui Isus. Cand ai nevoie de indrumarea Lui pentru o situatie, uita`te la Isus,care are cuvintele vietii vesnice (Ioan 6:68).

Cand vezi simptomele bolii in trupul tau, uita`te la Isus care a purtat asupra Lui orice neputinta si orice boala (Matei 8:17).
Cand copiii lui Israel au fost muscati de serpi in desert, Domnul i`a zis lui Moise sa faca un sarpe de arama si sa il puna pe un toiag – o imagine a lui Isus judecat la cruce. (Ioan 3:14). Cei care au privit la sarpele de arama in loc sa priveasca la propriile rani,au fost vindecati. (Numeri 21:9). Cel care se uita la El traieste!

Dragul meu, uita`te la Isus. El este Acoperamantul tau, Protectorul si Pazitorul tau !

 

Puterea sangelui lui Hristos

Puterea sângelui lui Hristos

1. Legămîntul lui Dumnezeu cu oamenii – 1 Corinteni 11:25 “Tot astfel, după Cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.”

2. Puterea motivaţiei la sfinţire – 1 Petru 1:17- 19  “Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.”

3. Puterea desăvîrşirii în slujire – Evrei 13:20, 21 “Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.”

4. Puterea de a ierta /vindeca – Romani 3:25 “Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu;” Efeseni 1:7 “În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său”

5. Puterea de a asigura protecţia – Romani 5:9 “Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.” Israel în Egipt

6. Puterea de a împăca – Coloseni 1:20 “şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui.”

7. Putere de curăţire – Evrei 9:14 “cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui Viu!” 1 Ioan 1:7 “Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.”

8. Puterea de a deschide uşa prezenţei lui Dumnezeu – Evrei 10:19 “Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt,”

9. Puterea de a duce laude cereşti – Apocalipsa 5:9 “Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.”

 

Cum poti sta in picioare inaintea Domnului

About the Court“Îngerul mi-a aratat pe marele preot Iosua stând în picioare înaintea Îngerului Domnului si pe Satana stând la dreapta lui ca sa-l pârasca.”

Zaharia, 1.1

.

Curatit esti de pacat si înnoit, prin Sângele sfânt al lui Isus?

.

OAMENII ÎNALTATI în Societate si în Dregatorii  au principii clare si nu oricine poate ajunge pâna la ei, decât cei care îndeplinesc conditiile impuse de uzanta.

Si mai marii bisericilor întotdeauna au avut principiile lor dupa care s-au condus. Doar ca în vremea de acum, mai mult ca oricând, auzim de luarea unor hotarâri fara precedent, care  pun crestinii  în uimire

 

Binecuvântat este Împaratul care vine în Numele Domnului!

Intrarea lui Isus în Ierusalim

„Isus a trimis pe doi din ucenicii Sai si le-a zis: „Duceti-va în satul dinaintea voastra. Când veti intra în el, veti gasi un magarus legat, pe care n-a încalecat nimeni niciodata: dezlegati-l si aduceti-Mi-l. Daca va va întreba cineva: „Pentru ce-l dezlegati?”, sa-i spuneti asa: „Pentru ca Domnul are trebuinta de el.” Cei ce fusesera trimisi s-au dus si au gasit asa cum le spusese Isus. Si când S-a apropiat de Ierusalim, spre coborâsul Muntelui Maslinilor, toata multimea ucenicilor, plina de bucurie, a început sa laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le vazusera.” Ei ziceau: „Binecuvântat este Împaratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer si slava în locurile preaînalte!”

                                                                               Luca, 19.29-32; 37-38

 

ISUS HRISTOS ESTE DOMNUL!

1.  Vechiul Testament se împlineste în Noul Testament sub ochii nostri.

Pe vremuri existau oameni pentru care era îndeajuns doar o strângere sincera de mâna pentru  a parafa o întelegere sau un contract. Dupa cum binecunoscuta este si practica  Cailor Ferate Japoneze ca la încheierea fiecarui an sa-si ceara scuze   calatorilor pentru întârzierile produse de trenuri, desi per total acestea sunt sub  5 minute! La acest capitol, statistica din România se afla la polul opus, unde întârzierile dintr-un an se masoara în … zile!

Însa pentru Dumnezeu „Toate îsi au vremea lor, si fiecare lucru de sub ceruri îsi are ceasul lui.   Cerul si pamântul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. (…) caci Eu veghez asupra cuvântului Meu ca sa-l împlinesc.”

Dumnezeu „ (…) Îsi trimite poruncile pe pamânt, cuvântul Lui alearga cu iuteala mare.

Marele nostru Dumnezeu si Creator nu întârzie si nici nu grabeste lucrurile, toate se împlinesc la ceasul lor, întocmai cum a promis, dupa voia Sa.

În Evanghelie gasim scris ca Isus adesea spunea:   înca nu Mi-a sosit ceasul dar si ca sosise ceasul, în concordanta cu desfasurarea evenimentelor istorice si ceasul acestora.

Înainte de praznicul Pastilor, Isus, ca Cel care stia ca I-a sosit ceasul sa plece din lumea aceasta la Tatal, si, fiindca iubea pe ai Sai, care erau în lume, i-a iubit pâna la capat. (Ioan, 13.1)

Domnul Isus si-a îndeplinit întocmai mandatul – Planul lui Dumnezeu si promisiunile Sale. El nu trebuie sa-si ceara scuze pentru nimic, dimpotriva, noi trebuie s-o facem, si multumindu-i pentru toata bunatatea si iubirea Sa.

Domnul Isus a împlinit tot planul lui Dumnezeu. A primit botezul lui Ioan, pentru a împlini tot ce trebuia împlinit (Matei, 3.15), iar când L-a ispitit Satana, de fiecare data a raspuns: Este scris (…). O, daca ar fi si scopul vietii noaste acela de a împlini ce este scris si de a raspunde ispitelor cu ce este scris si sa traim cum este scris!

În El avem rascumpararea, prin sângele Lui, iertarea pacatelor (…) dupa planul pe care-l alcatuise în Sine însusi, ca sa-l aduca la îndeplinire la împlinirea vremurilor… (Efeseni, 1)

2. ISUS – Mielul lui Dumnezeu, pus deoparte

Moise a spus poporului, cf. Exod, 12:

„În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om sa ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casa. (…) Sa fie un miel fara cusur, de parte barbateasca, de un an; veti putea sa luati un miel sau un ied. Sa-l pastrati pâna în ziua a paisprezecea a lunii acesteia; si toata adunarea lui Israel sa-l înjunghie seara. Sa ia din sângele lui si sa unga amândoi stâlpii usii si pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. (…) În noaptea aceea, Eu voi trece prin tara Egiptului si voi lovi pe toti întâii nascuti din tara Egiptului, de la oameni pâna la dobitoace; si voi face judecata împotriva tuturor zeilor Egiptului, Eu, Domnul. Sângele va va sluji ca semn pe casele unde veti fi. Eu voi vedea sângele si voi trece pe lânga voi, asa ca nu va va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi tara Egiptului. (…) La miezul noptii, Domnul a lovit pe toti întâii nascuti din tara Egiptului, de la întâiul nascut al lui faraon, care sedea pe scaunul lui de domnie, pâna la întâiul nascut al celui închis în temnita, si pâna la toti întâii nascuti ai dobitoacelor”

„Si au adus magarusul la Isus. Apoi si-au aruncat hainele pe el si au asezat pe Isus, calare deasupra…”

Si în  acele momente, ca în întreaga lui viata, Isus  împlinea ceea ce se proroocise  despre El:  de Moise, Isaia, Zaharia, Ioan Botezatorul si ceilalti prooroci ai Cuvântului.

Salta de veselie, fiica Sionului! Striga de bucurie, fiica Ierusalimului! Iata ca Împaratul tau vine la tine; El este neprihanit si biruitor, smerit si calare pe un magar, pe un mânz, pe mânzul unei magarite.(Zaharia, 9.9)

Iar evanghelistul Ioan consemna vorbele lui Ioan Botezatorul: „Ioan a vazut pe Isus venind la el si a zis: „Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii!

Isus vine ca Mielul lui Dumnezeu pentru toti cei care doresc sa stea sub protectia Sângelui Sau si, când va veni urgia în noaptea judecatii divine, atunci pretiosul Sânge va sluji ca semn pe casele unde veti fi. Eu voi vedea sângele si voi trece pe lânga voi, asa ca nu va va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi …. cu judecata Sa pe cei vinovati!

Caci harul si adevarul au venit prin Isus. Ca si acel miel pascal, care din ziua a 10-a pâna în ziua a 14-a, era privit si cercetat, caci trebuia sa fie fara cusur, acum înaintea oamenilor este Isus – Mielul de Jertfa (Mielul care, nu dupa multe zile, va fi ridicat pe lemnul Crucii, la Golgota).

El a fost cercetat de mai marii preoti, de carturari si de farisei, de Ana si Caiafa, de ucenici si de catre popor. A fost cercetat legal de catre dregatorul Pilat din Pont. În urma cercetarii, atente si detaliate, Pilat a dat verdictul: „Eu nu gasesc nici o vina la omul acesta.”(Luca, 23.4)

“El n-a facut pacat si în gura Lui nu s-a gasit viclesug.” (1 Petru, 2.22)

Mielul pus deoparte – pentru faradelegile si pacatele noastre – fusese fara pacat, fara nici o vina, Sângele Lui ne poate curati deci de orice nelegiuire! Glorie Domnului! Amin.

El …a fost dat la moarte din pricina faradelegilor noastre si a înviat din pricina ca am fost socotiti neprihaniti. (Romani, 4.25)

3. Mesia intra în Ierusalim calare pe un magarus

Mielul divin, Fiul lui Dumnezeu, intra trumfal în Ierusalim. El intra glorios, dar smerit, calare pe un magarus, în ovatiile ucenicilor si ale multimii celor care au luat ramuri de finic si I-au iesit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împaratul lui Israel!”

O scena extraordinara s-a deschis înaintea celor prezenti (si înaintea noastra)!

Ucenicii, chiar daca n-au înteles toate lucrurile despre Isus si despre lucrarea Sa, s-au încrezut în El si L-au ascultat si i-au dat onoarea care i se cuvine.

Isus a trimis pe doi dintre ucenici sa-i aduca un magarus, dându-le detalii numai de El cunoscute. Magarusul era un animal foarte necesar si important pentru o familie de evrei. Pe ucenici nu i-a împiedecat acesta cerere extraordinara, deoarece El avea trebuinta! Astazi daca ni se cere sa mergem din aceeasi perspectiva, sa cerem cuiva o masina, caci Domnul are nevoie pentru lucrarea sa, cum am reactiona ca trimisi? Dar ca proprietari?

Si astazi, Domnul ne cere sa credem si sa facem multe lucruri mai mari sau mai mici. Isus cere însa tuturor ucenicilor, din toate timpurile, un lucru extraordinar: Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile si botezati-i în Numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh.

Trebuie sa ducem vestea buna acolo unde islamul sau alte ideologii sunt la loc de cinste, si nu crestinismul. Daca facem acest lucru, daca ascultam de El, va fi ferice de noi! Domnul Isus are autoritate si El cunoaste totul. Ce a spus Isus, s-a confirmat întotdeauna. Ucenicii au gasit magarusul cum a spus El,  si stapânii când au auzit vorbele lui Isus, i-au lasat sa ia magarusul.

Oare stim ce înseamna sa te încrezi în El, chiar daca asta pare a fi o nebunie pentru noi sau pentru altii? Cum esti, pentru Domnul, lasi din mâna ceea ce ai,  sau tii doar pentru tine?

4. Cine este Isus Hristos pentru mine?

Acum sa ne oprim si sa vedem care este  atitudinea ucenicilor.

Evanghelistul Luca spune ca toata multimea ucenicilor, plina de bucurie, a început sa laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le vazusera.

Ei ziceau: „Binecuvântat este Împaratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer si slava în locurile preaînalte!”

În sfârsit, ucenicii sunt aceia care dau tonul în a-L lauda pe fata pe Domnul pentru toate minunile pe care le vasuse înfaptuite de Învatatorul lor, pe care, acum îl identifica cu Împaratul lui Israel. El citeaza din Psalmii lui David:

„Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul: sa ne bucuram si sa ne înveselim în ea! (…) Binecuvântat sa fie cel ce vine în Numele Domnului!” (118.24-26).

Prin ceea ce fac, ucenicii au încalcat traditia de pâna atunci. S-au manifestat ca pentru ziua venirii lui Mesia, comportându-se ca pentru sarbatoarea Corturilor. Ei au taiat ramuri de finic pe care le tineau în mâna si I-au iesit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împaratul lui Israel!

Ucenicii au intrat în aceasta sarbatoare a Corturilor fara sa înteleaga totul.

Ioan, punând cap la cap toate pisoadele petrecute, el consemneaza:

Si Cuvântul S-a facut trup si a locuit – cortuluit – printre noi, plin de har si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava întocmai ca slava Singurului nascut din Tatal.

Frumusetea Cuvântului lui Dumnezeu sta în detalii. Prezenta Lui ne face sa reactionam si sa ne manifestam în mod diferit. Când El vine, la ceasul Lui, oamenii nu doar ca trebuie sa se schimbe, ci unii se si schimba, calauziti de Duhul Sfânt. Si e vremea ca poporul lui sa strige din toata inima si cu toata puterea:

Osana!Binecuvântat este Împaratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer si slava în locurile preaînalte!”

De bucurie, si-au pus hainele pe jos înaintea Împaratului Slavei. S-au dezbracat de hainele lor, înaintea Lui.

Isus este Îmaratul! Dar Isus nu este deloc asemeni unui Presedinte de tara sau unui  mare Secretar de Stat sau unui mare Sef de stat major al Armatei, nici macar asemeni  unui mare Rege pamântesc, caci unii ca ei se supun unor legi conjuncturale de care trebuie sa asculte.

Dimpotriva, Isus este Împaratul care vine în Numele Domnului Dumnnezeu si El este Domnul Universului! Glorie Lui! Amin.

5. „Învatatorule, cearta-Ti ucenicii!”

“Unii farisei din norod au zis lui Isus: „Învatatorule, cearta-Ti ucenicii!” Si El a raspuns: „Va spun ca, daca vor tacea ei, pietrele vor striga.

Dar Domnul lor, Isus Împaratul, le da aprobare sa strige. Acum, strigati! Acum trebuie sa cada zidurile necredintei multora, cum au cazut zidurile cetatii Ierihon.

Daca tacem, pietrele vor striga, caci Domnul este aici! Si noi nu putem nicidecum tacea chitic.

Cine se teme sau se rusineaza sa strige cu bucurie Numele Domnului, Isus le spune:

„De aceea, pe oricine Ma va marturisi înaintea oamenilor îl voi marturisi si Eu înaintea Tatalui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepada de Mine înaintea oamenilor, Ma voi lepada si Eu înaintea Tatalui Meu care este în ceruri.” (Matei, 10.32-33)

A Împaratului vesniciilor, a nemuritorului, nevazutului si singurului Dumnezeu, sa fie cinstea si slava în vecii vecilor! Amin.

Maturati aluatul cel vechi!

„Nu va laudati bine. Nu stiti ca putin aluat dospeste toata plamadeala? Maturati aluatul cel vechi, ca sa fiti o plamadeala noua, cum si sunteti, fara aluat; caci Hristos, Pastile nostru, a fost jertfit. Sa praznuim, dar, praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de rautate si viclenie, ci cu azimele curatiei si adevarului.

                                                                                       1 Corinteni, 5.6-8

.

HRISTOS – Mielul de Paste

.

1. Nu va laudati bine. Nu stiti ca putin aluat dospeste toata plamadeala?

În biserica din Corint foarte probabil existau si daruri între frati, dar si mult pacat, si înca pacate strigatoare la cer. Pavel pune degetul pe rana si, în acelasi capitol, le scrie: „Din toate partile se spune ca între voi este curvie; si înca o curvie de acelea, care nici chiar la pagâni nu se pomenesc. Si voi v-ati falit! Si nu v-ti mâhnit mai degraba, pentruca cel ce a savârsit fapta aceasta, sa fi fost dat afara din mijlocul vostru!

Nu va laudati bineEste scris: „Cine se lauda sa se laude în Domnul.”. Ci cel ce se lauda sa se laude ca are pricepere si ca Ma cunoaste, ca stie ca Eu sunt Domnul care fac mila, judecata si dreptate pe pamânt! Caci în acestea gasesc placere Eu, zice Domnul. (1 Corinteni, 1.31; Ieremia, 9.24)

Când vine mândria, vine si rusinea, dar întelepciunea este cu cei smeriti. Mândria merge înaintea pieirii, si trufia merge înaintea caderii.   Înainte de pieire, inima omului se îngâmfa, dar smerenia merge înaintea slavei. (Proverbe)

Nu stiti ca putin aluat dospeste toata plamadeala?

Aduceti-va aminte de Acan (IOSUA, 7). Poporul Israel, în drumul lor de-a cuceri cu ajutorul nemijlocit a lui Dumnezeu Tara promisa, ajung în fata cetatii Ai. Iscoadele lor spun ca acea mica cetate va fi lesne de cucerit, sa nu mai oboseasca Iosua tot poporul. Pornesc la lupta aproape 3.000 de oameni, însa curând fug din fata locuitorilor cetatii, iar 36 de oameni cad dintre ei. Iosua s-a întristat foarte tare, de înfrângere, dar mai ales ca Domnul i-a parasit!

Domnul a zis lui Iosua: „Scoala-te! Pentru ce stai culcat astfel pe fata ta? Israel a pacatuit; au calcat legamântul Meu pe care li l-am dat, au luat din lucrurile date spre nimicire, le-au furat si au mintit si le-au ascuns printre lucrurile lor. De aceea copiii lui Israel nu pot sa tina piept vrajmasilor lor: vor da dosul în fata vrajmasilor lor, caci sunt dati spre nimicire; Eu nu voi mai fi cu voi, daca nu nimiciti ce este dat spre nimicire din mijlocul vostru.

Prin tragere la sorti, Dumnezeu le-a descoperit cine a comis pacatul neascultarii, Acan, fiul lui Zerah din semintia lui Iuda. Iosua a zis lui Acan: „Fiule, da slava Domnului Dumnezeului lui Israel, marturiseste si spune-mi ce ai facut, nu-mi ascunde nimic.” Acan a raspuns lui Iosua si a zis: „Este adevarat ca am pacatuit împotriva Domnului Dumnezeului lui Israel si iata ce am facut: am vazut în prada o manta frumoasa de Sinear, doua sute de sicli de argint si o placa de aur în greutate de cincizeci de sicli; le-am poftit si le-am luat; iata, sunt ascunse în pamânt în mijlocul cortului meu, si argintul este pus sub ele. (…) Iosua a zis: „Pentru ce ne-ai nenorocit? Si pe tine te va nenoroci Domnul azi.” Si tot Israelul i-a ucis cu pietre. I-au ars în foc, i-au ucis cu pietre

Putin pacat, nelegiuirea lui Acan, i-a facut pe toti fara putere si fara ajutor înaintea dusmanului. Pacatul pune un zid de despartire între om si Dumnezeu (Isaia, 59.2).

Putin aluat dospeste întreaga plamadeala, putin pacat afecteaza întregul popor. Putin pacat ne întineaza întreg trupul (si biserica- trupul lui Christos). Un pacat al gândirii va trece în vorbire (sau/si traire),  va începe sa roada ici si colo, sa deterioreze si sa distruga ca si o boala:Fereste-te de vorbariile goale si lumesti; caci cei ce le tin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. Si cuvântul lor va roade ca cangrena. (2 Timotei, 2.16-17)

Pavel a spus ca orice gând sa-l facem rob ascultarii de Hristos. (2 Corinteni, 10.5)

Atentie!  Drojdia pacatului, schimba viata omului, îl desparte de Dumnezeu si de biserica Lui, cu oamenii!

Câte pacate au facut Adam si Eva?

Pe ei, o singura clipa a neascultarii i-a adus la o separare de Dumnezeu. Un singur pacat i-a scos din Gradina fericirii.

Putin aluat al pacatului întineaza si produce mari pagube. De curând am aflat o trista poveste. Micutul Ben, nascut prematur de o tânara si iubitoare mama, era mentinut în viata în incubator. Medicii au constatat ca avea meningita, o bacterie extrem de minuscula si invizibila îi mânca din creier. Ceva invizibil, dar real si impulsiv, i-a cauzat o moarte prematura. Tot asa e si cu pacatele mici care, în final, produc mari ravagii (vulpile cele mici strica viile- C.Cânt.2.15).

Cercetatorii au descoperit ca pe un mic buton de lift sunt mult mai multi microbi decât în alte locuri pe care noi le consideram murdare.

Când într-o împrejurare pastorul i-a vorbit din Evanghelie unui orasean cu carte, acesta a spus ca poti sa curvesti, dar sa nu preacurvesti! Adica poti pacatui, înteleg oamenii, însa sa nu prea pacatuiesti!!!

2. Maturati aluatul cel vechi, ca sa fiti o plamadeala noua

Aici intram si suntem în plina aplicatie si lectie practica. Timp de sapte zile sa nu se gaseasca aluat în casele voastre; caci oricine va mânca pâine dospita va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie strain, fie bastinas. Sa nu mâncati pâine dospita; ci, în toate locuintele voastre, sa mâncati azimi. Sa nu se vada aluat la tine, pe toata întinderea tarii tale, timp de sapte zile. (Exod, 12.20; Deut.16.4)

Deci, nu e voie sa existe nici urma de aluat! Trebuia sa se umble cu mare atentie în îndeplinirea acestei cerinte.

Fiecaruia dintre noi, Dumnezeu îi cere sa aiba, înainte de toate,  o inima curata, gânduri sfinte, o vorbire dreasa cu har si sare,  spre zidire, sfatuire si mângâiere. Nici vorba de comiterea unor pacate, dimpotriva, trebuie sa maturam din viata noastra aluatul cel vechi, al pacatului, trebuie sa renuntam la placerile de-o clipa ale uneltirilor celui Rau care ne îndeamna sa ne complacem  privind la emisiuni TV de-o probitate îndoielnica,  pacatoasa, ci sa ne îndeletnicim cu postul si cu rugaciunea.

Domnul Isus i-a apostrofat în câteva ocazii pe farisei, pe carturari, pe saduchei si pe învatatorii legii. (Matei, 15-16; Marcu, 7-8; Luca, 11-12)

Mai întâi de toate, paziti-va de aluatul Fariseilor, care este fatarnicia.”(Luca, 12.1.d)

„Fatarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, dupa cum este scris: „Norodul acesta Ma cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Ma cinstesc ei, dând învataturi care nu sunt decât niste porunci omenesti.”

Despre farisei, de care sunt pline si bisericile contemporane, Evangheliile lui Isus spun ca:

– Fariseii apar  deodata si  încep o cearta de vorbe cu Isus – astazi fac la fel cautând confruntari identice, dupa acelasi tipar,  cu pastorii si liderii bisericilor locale;

– ei Îl cinstesc doar cu buzele pe Domnul Isus, dar cu inima sunt departe (fatarnicie si ipocrizie);

– ei lasa poruncile Lui, dar se tin de anumite datini si obiceiuri;

– sunt un neam viclean si preacurvar (Matei, 16.4)

– sunt iubitori de bani si de întâietate.

Fariseii fatarnici mereu au întrebari sau învataturi potrivnice Evangheliei lui Isus. Sunt plini de mândrie si vicleni, sunt un aluat care trebuie maturat cu grija din viata unui crestin (copil al lui Dumnezeu).

Caci va spun ca, daca neprihanirea voastra nu va întrece neprihanirea carturarilor si a fariseilor, cu niciun chip nu veti intra în Împaratia cerurilor. (Matei, 5.20)

De aceea, omorâti madularele voastre care sunt pe pamânt: curvia, necuratia, patima, pofta rea si lacomia, care este o închinare la idoli. Si  lasati-va de toate aceste lucruri: de mânie, de vrajmasie, de rautate, de clevetire, de vorbele rusinoase care v-ar putea iesi din gura. Nu va mintiti unii pe altii, întrucât v-ati dezbracat de omul cel vechi cu faptele lui,  si v-ati îmbracat cu omul cel nou, care se înnoieste spre cunostinta, dupa chipul Celui ce l-a facut. (Coloseni, 3)

Cine zice ca Îl cunoaste pe Hristos, trebuie sa traiasca si el cum a trait Isus.

3. Hristos, Pastile nostru, a fost jertfit

Glorie fie-i adusa lui Isus Hristos! Caci El a fost Jertfit în locul nostru si, astfel, noi avem intrare libera la Tatal, pe calea cea vie, adica prin trupul Sau.

4. Sa praznuim, dar, praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de rautate si viclenie, ci cu azimele curatiei si adevarului.

Ne sta în fata o Sarbatoare continua, suntem într-un praznic oferit prin suferinta Domnului Isus, care S-a dat pe Sine ca rascumparare pentru noi. Sângele Sau s-a scurs la Golgota pentru ca noi sa praznuim acest fapt, nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de rautate si viclenie, ci cu azimile curatiei si adevarului. Glorie Domnului!

Sa nu ne lasam deloc înselati de drojdia lumii si de pâinea lumii (ofertele lumii acesteia, care par placute firii, dar care duc la moarte: pofta firii pamântesti, pofta ochilor si laudarosia vietii).

Sa ne hranim cu El, care se identifica cu Evanghelia, cu Pâinea, cu viata. Sa ne hranim zilnic, ori de câte ori avem ocazia, din Cuvântul Sau care e viu si lucrator, care ne schimba din slava în slava – din bunatate în bunatate – pentru a fi asemenea dragostei Fiului lui Dumnezeu!

Sa avem o atitudine de lauda si de închinare, sa-I cântam si sa ne veselim înaintea Lui Dumnezeu.

A Împaratului vesniciilor, a nemuritorului, nevazutului si singurului Dumnezeu, sa fie cinstea si slava în vecii vecilor! Amin.

 

JERTFA LUI CRISTOS ŞI MÂNTUIREA NOASTRĂ

Valoarea jertfei Domnului Isus poate fi inteleasa prin prisma binecuvantarilor ce decurg din ea pentru omul pacatos. Aceste binecuvantari le putem cuprinde intr-un singur cuvant si acesta este mantuirea.
Putem spune ca mantuirea este ce mai mare nevoie a omului pentru ca ea anuleaza efectele trecute, prezente si viitoare ale pacatului si-l pune pe om intr-o stare dupa voia lui Dumnezeu.
Vom privi in lumina Scripturii la aceste binecuvantari pe care le cuprinde mantuirea si care le avem asigurate prin jertfa Domnului Isus Cristos. Astfel vom intelege mai bine valoarea Jertfei lui Cristos si vom fi motivati sa pretuim asa cum se cuvine aceste binecuvantari ale mantuirii.
La fiecare partasie la masa Domnului  pentru o perioada de timp vom medita la cate una din aceste binecuvantari si vom vedea cum ele anuleaza efectele pacatului in viata celui mantuit.

IATĂ MIELUL LUI DUMNEZEU

1 Ioan 1 :29-36

Am vazut in cursul anului trecut cateva din antetipurile jertfei Domnului Isus, din Vechiul Testament.
Aceste antetipuri aratau spre Fiul lui Dumnezeu si jertfirea Sa pe cruce, pentru a realiza mantuirea noastra.
Exista si o intrebare in V.Testament pusa de Isaac, tatalui sau Avraam, cand urcau muntele Moria: “Tata, iata focul si lemnele, dar unde este mielul pentru arderea de tot?”. La aceasta intrebare Avraam a dat un raspuns intelept : « Fiule, Dumnezeu Insusi va purta grija de mielul pentru arderea de tot »(Gen.22 :7,8).
Si Dumnezeu a purtat de grija in acel context si in locul lui Isaac a fost jertfit un berbece.
Raspunsul adevarat insa la intrebarea lui Isaac este in cuvintele lui Ioan Botezatorul : « Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii »(Ioan 1 :29,36).
In aceasta afirmatie scurta a lui Ioan avem cateva adevaruri importante cu privire la Domnul Isus :

1. PREZENTAREA LUI : « IATA MIELUL »
2. APARTENENTA LUI : « IATA MIELUL LUI DUMNEZEU »
3. MISIUNEA LUI : « CARE RIDICA PACATUL LUMII »

 

REFACEREA PĂRTĂŞIEI CU DUMNEZEU

1 Ioan 1 :1-10

Prima din ele am numit-o Refacerea partasiei cu Dumnezeu si ne vom opri asupra ei astazi.
Biblia ne arata ca Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul si asemanarea Sa si acest lucru inseamna ca l-a creat pentru a avea partasie si relatie cu Creatorul sau. Pacatul neascultarii insa din gradina Eden a rupt aceasta partasie si omul a trebuit sa paraseasca gradina si sa plece din prezenta Dumnezeului Sfant.
Astfel omul a ajuns afara, instrainat de Dumnezeu, pierdut si ruinat din punct de vedere spiritual, dar si in vrajmasie cu Dumnezeu prin gandurile si pornirile rele din inima lui.Col.1 :21
Aceasta conditie in care a ajuns omul Biblia o numeste si moarte spirituala – Vezi Io.5:24-25 si Ef.2:1-3.
Pacatul nu doar ca a rupt relatia, dar a ridicat si un zid de despartire intre om si Creatorul lui, zid pe care omul prin puterile sale nu-l poate da la o parte, intrucat pacatul i-a afectat natura si l-a facut neputincios in a mai implini voia lui Dumnezeu si a se apropia de El.(Isaia 59 :1-2).
Aceasta realitate este ilustrata si de perdeaua din cortul intalnirii si mai tarziu din Templul lui Dumnezeu, care despartea Locul sfant de Locul prea sfant, unde era prezenta lui Dumnezeu simbolizata prin chivotul legamantului, incadrat de cei doi heruvimi. In acest loc, dincolo de perdeaua dinlauntru intra doar marele preot, odata pe an la sarbatoarea ispasirii, cand facea ispasire pentru pacatele sale si ale poporului.
Iata de ce era nevoie ca cineva sa dea la o parte zidul acesta de despartire si sa deschida din nou calea omului spre Dumnezeu si astfel relatia si partasia cu El sa fie refacute. Acest lucru l-a facut Domnul Isus.
El a venit in lume sa  realizeze mantuirea noastra si prin jertfa Sa sa inlature bariera pacatului dintre om si Dumnezeu, facand posibila pentru fiecare om « intrarea sloboda in Locul prea sfant, pe calea cea noua si vie pe care ne-a deschis-o El prin perdeaua dinlauntru, adica trupul Sau»(Evr.10:19-20;Mat.27:51)
Scopul vestirii Evangheliei ne spune Ioan in v.3 este « ca si voi sa aveti partasie cu noi. Si partasia noastra este cu Tatal si cu Fiul Sau, Isus Cristos ».Aceasta este si dorinta lui Dumnezeu sa aiba partasie cu noi.
Refacerea partasiei cu Dumnezeu prin jertfa Domnului Isus inseamna cateva lucruri :

 

1. IMPACARE CU DUMNEZEU-Col.1 :21-22 ; Efes.2 :14-19

 

Domnul Isus prin jertfa Sa a nimicit vrajmasia dintre om si Dumnezeu, dand la o parte bariera pacatului si
Ne-a adus vestea buna a pacii noua celor ce eram departe de Dumnezeu si instrainati de El.

 

2. INFIERE – O NOUA RELATIE CU DUMNEZEU

 

Cel ce l-a primit pe Isus Cristos in inima lui prin credinta, primeste dreptul de «copil al lui Dumnezeu », fiind nascut din Dumnezeu – Io.1:12-13 ;1Io.3:1;Rom.8 :15.  El are acum o natura noua, dumnezeiasca, o relatie noua, este un copil al lui Dumnezeu, dar si o viata noua, pentru ca « a trecut din moarte la viata »
Io.5 :24-25 si Efes.2 :4-6 ; 1Ioan 5 :11-13 « Cine are pe Fiul lui Dumnezeu are viata vesnica».

 

3. RESPONSABILITATE – 1Io.1 :5-6

 

  • In ce priveste umblarea
    Umblarea celui ce afirma ca are partasie cu Dumnezeu, care « este Lumina », trebuie sa fie « in lumina
  •  In ce priveste marturia.
    Suntem datori sa vestim si altora vestea buna a mantuirii ca sa ajunga si ei sa aiba partasie cu Dumnezeu
4. PARTASIE CU CEILALTI CREDINCIOSI-1Io.1 :7
« Daca umblam in lumina dupa cum El insusi este in lumina, avem partasie unii cu altii… ».
Cei ce spun ca au partasie cu Dumnezeu si nu pot avea partasie cu fratii in Cristos, se insala pe ei insisi

JUSTIFICAREA

Romani 5:1-12

Am vazut in mesajul anterior prima mare binecuvantare a mantuirii noastre care rezulta din jertfa Domnului Isus si anume, refacerea partasiei cu Dumnezeu, care a fost rupta prin pacatul edenic si am
inteles ca aceasta refacere a partasiei cu Dumnezeu inseamna impacare,infiere si responsabilitate.
Vom privi acum la o alta binecuvantare a mantuirii care rezulta din Jertfa Domnului Isus – justificarea.
Aceasta mai poate fi numita si indreptatire si este tradusa frecvent cu termenul de neprihanire.
Justificarea este actul prin care Dumnezeul drept ne socoteste drepti, sau neprihaniti, sau fara vina, sau ca si cum nu am fi pacatuit niciodata, pe noi cei pacatosi si vinovati, care meritam pedeapsa.pentru pacat.

1. BAZA JUSTIFICARII
Impacarea, rezolva o problema conflictuala intre noi si Dumnezeu, intrucat pacatul ne-a facut vrajmasi.
Justificarea, rezolva o problema juridica, de penalitate, intrucat dreptatea divina care spune ca “plata pacatului este moartea”, a fost satisfacuta prin jertfa Domnului Isus care a ispasit pacatele noastre.
  • Din perspectiva divina temeiul justificarii noastre este jertfa Domnului Isus
Deci baza juridica a indreptatirii, in baza careia Dumnezeu ne socoteste neprihaniti este jertfa Domnului Isus. Biblia spune la 1Ioan 2 :2«  El este jertfa de ispasire pentru pacatele noastre si nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale intregei lumi ». De asemenea la Rom.5 :6 ap. Pavel precizeaza ca « pe cand eram noi inca fara putere Cristos la vremea cuvenita a murit pentru cei nelegiuiti », iar in v.8 continua : « Dar Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca pe cand eram noi inca pacatosi, Cristos a murit pentru noi » Deci Jertfa Domnului Isus are un caracter substitutiv si reprezentativ, pentru ca El a stat in locul nostru si a purtat pedeapsa pentru pacatele noastre, deci El ne-a reprezentat pe noi acolo pe cruce.
  • Din perspectiva noastra umana, baza justificarii este credinta.
Deci neprihanirea nu se poate castiga prin faptele noastre bune, sau prin meritele noastre , pentru ca Biblia spune ca : « nu este nici un om neprihanit, nici unul macar…caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu » Rom.3 :10-12, 20-23.Iar la Rom.5 :2 citim : «  Lui Ii datoram faptul ca prin credinta am intrat in aceasta stare de har in care suntem si ne bucuram in nadejdea slavei lui Dumnezeu ».
Deci obiectiv, Dumnezeu are temeiul juridic sa ne socoteasca fara pacat, neprihaniti si acest temei este jertfa Domnului Isus. Aceasta neprihanire insa trebuie insusita si ea devine a noastra prin credinta.

2. BENEFICIILE JUSTIFICARII
Acestea le-am putea rezuma la trei :
  • Avem iertarea pacatelor.
Intrucat pacatele noastre au fost ispasite de Domnul Isus prin moartea Sa, in locul nostru, vinovatia noastra, datorata  pacatelor noastre este anulata si aceasta inseamna in termeni juridici – iertare.
De aceea spune Biblia ca « in sangele Lui (al lui Cristos), avem iertarea pacatelor », deoarece « fara varsare de sange nu este iertare »(Efes.1 :7 ; Evrei 9 :22)
Pacatele marturisite in pocainta sincera sunt iertate pentru ca «  Dumnezeu este drept si credincios ca sa ne ierte pacatele… » se spune la 1Ioan 1 :8-9.
  • Avem pace cu Dumnezeu – Rom.5 :1
Este acea pace a constiintei eliberata de vinovatie, care vine prin justificare, in urma iertarii de pacate.
  • Avem acces in prezenta lui Dumnezeu
« Aceasta stare de har in care suntem » inseamna o viata traita in prezenta lui Dumnezeu, pentru ca acum El nu mai este Osanditorul nostru, ci Tatal nostru, care ne-a socotit neprihaniti si ne-a acceptat in Cristos.

3. IMPLICATIILE PRACTICE ALE JUSTIFICARII.
Am aratat ca neprihanirea este actul juridic prin care Dumnezeu ne socoteste fara vina, in baza jertfei Domnului Isus, daca l-am primit prin credinta ca Mantuitor si Domn.
Odata socotiti neprihaniti insa, Dumnezeu asteapta sa dam expresie acestei neprihaniri traind o viata neprihanita, eliberata de viciile si intinaciunile pacatului.
Daca acest lucru nu se intampla, este sub semnul intrebarii daca am fost socotiti neprihaniti cu adevarat prin credinta, pentru ca adevarata neprihanire se traieste si cu viata.  Noi nu ajungem socotiti neprihaniti prin faptele noastre bune, ci prin credinta in Domnul Isus, dar odata socotiti neprihaniti de Dumnezeu, acest lucru inseamna umblarea in faptele bune pregatite de Dumnezeu – Efes.2 :10 ; Tit.2 :14.

RĂSCUMPĂRAREA

Marcu 11:1-11

Am vazut pana acum doua binecuvantari care decurg din Jertfa Domnului Isus si pe care le  include mantuirea si anume : Refacerea partasiei cu Dumnezeu si Justificarea in fata dreptatii divine.
Acum vom analiza a treia binecuvantare inclusa in mantuire si anume Rascumpararea.
Rascumpararea, rezolva problema robiei noastre spirituale si ea a fost realizata cu pretul sangelui Mielului lui Dumnezeu care a fost jertfit pentru noi.
Biblia arata ca pacatul actioneaza asupra omului ca un stapan si omul prin nasterea fireasca, adamica este in aceasta stare de robie a pacatului.Ioan 8 :34 ; Rom.6 :16,20. Astfel pacatul se foloseste de firea noastra pamanteasca, numita si «trupul pacatului», sau «omul nostru cel vechi»,ca sa-si exercite domnia peste noi.
Acest lucru Pavel il explica la Rom.6 :6-14.Din aceasta stare de robie omul nu se poate salva pe sine.

Este nevoie de cineva din afara ca sa-l rascumpere, dar rascumpararea cere un pret care trebuie platit
  • Imaginea targului de sclavi din perioada sclaviei este sugestiva. Pentru ca un sclav sa devina liber,
cineva trebuia sa plateasca pretul rascumpararii lui si astfel, robul devenea liber.

 

  • Exemplul lui Israel, care era in robie in tara Egiptului – Exod.1 :8-14 ;2 :23-25

Dumnezeu si-a adus aminte de poporul Sau si a conceput planul pentru rascumpararea lui din robie.

Acest plan a fost dus la indeplinire prin Moise-Exod 12-13 si elementul important in acest plan este mielul de jertfa pe care fiecare familie de evreu trebuia sa-l sacrifice si cu sangele mielului sa unga usiorii casei, pentru ca in noaptea cand va trece Nimicitorul prin tara Egiptului ca sa-i loveasca pe toti intaii nascuti, din Egipt, familiile evreilor sa fie in siguranta la adapostul sangelui mielului, care a fost jertfit.- Ex.12 :12-13
Thomas Jefferson, fost presedinte al USA a facut foarte multe lucruri mari in viata sa dar pe mormantul lui a dorit sa fie mentionate spre amintire doar trei lucruri si anume:
  • mentiunea ca este fondatorul universitatii Virginia
  • mentiunea ca este autorul statutului pentru libertate religioasa in statul Virginia si
  • mentiunea ca este autorul declaratiei de independenta.N-a dorit sa se specifice ca a fost presedintele USA

Problema libertatii in declaratia de independenta este motivata astfel : « Toti oamenii sunt creati egali si sunt inzestrati de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile si intre acestea sunt : dreptul la viata, dreptul la libertate si dreptul la fericire ».

Declaratia de independenta a Israelului a fost Pastele, adica actul maret al izbavirii lor din robia Egiptului, pentru ca :
  • atunci ei au primit dreptul la viata – ei au fost sub protectia sangelui mielului pascala
  • atunci ei au primit dreptul la libertate – nu mai erau robi in Egipt, ci apartineau lui Iehova.
  • atunci ei au primit dreptul la fericire – Dumnezeu le-a pregatit o noua tara binecuvantata

Calendarul civil la evrei incepe toamna, iar calendarul religios incepe primavara, in luna Nisan- care va deveni cea dintai luna a anului religios. Acest timp marcheaza un nou inceput in viata natiunii Israel.

Alegerea mielului pentru paste era facuta in ziua a zecea si acesta trebuia sa fie de parte barbateasca si fara cusur. In acest scop mielul era verificat, inspectat si pregatit pentru ca in ziua a 14-a sa poata fi jertfit
  • Rascumpararea noastra in Cristos-Mielul lui Dumnezeu – Mc.10 :45 ;Efes.1 :7 ;1Pet.1 :18-19

Este o rascumparare pe plan spiritual,din robia pacatului si a puterilor intunerecului, nu dintr-o robie fizica.

Aceasta rascumparare inseamna  si pentru noi :
  •  Viata noua
- sangele Mielului ne ofera adapost in fata maniei lui Dumnezeu(1Pet.1 :18)

– libertate, pentru ca a fost platit un pret pentru rascumpararea noastra-1Pet.1 :19
Suntem liberi de pacat, dar liberi a trai pentru Dumnezeu, noul nostru Stapan-Tit 2:14.-(David Livingstone)
– fericire, pentru ca Dumnezeu ne-a adus «In Cristos» in care «avem totul deplin»Col.2:10

Cum s-a realizat aceasta rascumparare? Prin jertfirea Mielului lui Dumnezeu, o data pentru totdeauna.
  • Ziua de Florii, este corespondentul zilei a zecea a lunii Nisan din calendarul religios al evreilor,

cand, Domnul Isus, « Imparatul care vine in Numele Domnului », identificat cu Mesia potrivit profetiei din Zah.9 :9, este de fapt Mielul lui Dumnezeu, care este oferit de Dumnezeu insusi, ca Miel de jertfa, pentru rascumpararea omului pacatos din robia  pacatului. Dreptatea divina cere, iar dragostea divina ofera.
Vor urma patru zile in care Mielul va fi inspectat, cercetat si verificat, pentru ca El trebuie sa fie « fara cusur si fara prihana».La sfarsit concluzia tuturor,chiar si a dusmanilor a fost ca El este fara vina.-1Pet.2:22
Ca sa-L poata acuza preotii cei mai de seama au angajat doi martori mincinosi impotriva Lui-Mat.26:59-61
Pilat a spus : « Eu nu gasesc nici o vina in omul acesta », iar Iuda avand constiinta incarcata de vinovatie recunoaste : « Am pacatuit, caci am vandut sange nevinovat »Mat.27 :4.

Iata deci semnificatia majora a intrarii triumfale a Domnului Isus in Ierusalim-Mielul era gata pentru jertfa.

REGENERAREA (NAŞTEREA DIN NOU)

Ioan 3:1-13

Ne vom opri astăzi la încă o binecuvântare pe care o include mântuirea ca rezultat al jertfei Domnului Isus şi anume, Regenerarea spirituală, sau naşterea din nou. Acest subiect deosebit de important, a fost abordat de Domnul Isus în discuţia Sa cu Nicodim, un învăţător al legii, aşa cum relatează Ioan în cap.3:1-13.
Păcatul  adamic l-a despărţit pe om de Dumnezeu, l-a încărcat cu povara vinovătiei şi l-a adus într-o cruntă robie spiritualăa. Acest păcat însă, a afectat şi natura omului pe care a pervertit-o şi a făcut-o neputincioasă în a mai împlini voia lui Dumnezeu. Deşi există dorinţa de a face ce este bine, trebuie să constatăm cu durere, ca şi ap. Pavel altădată când afirmă: „Stiu, în adevăr că nimic bun nu locuieşte în mine”(Rom 7:18)
Soluţia este tot la Dumnezeu şi o găsim în jertfa Domnului Isus.Când El a venit în lume, a luat un trup ca al nostru şi a trăit într-o fire ca a noastră, dar fără păcat. El a acceptat să moară pe cruce nu doar pentru a ispăşi păcatele noastre, dar şi pentru ca firea noastră pământească în care locuieşte păcatul ca şi principiu de viaţă să fie astfel osândită.(Rom.8:3-4). Natura noastră veche deci nu are alt remediu decât osândirea.
Plecând de la această realitate vom înţelege mai uşor câteva adevăruri cu privire la regenerarea spirituală.

 

1. NECESITATEA REGENERĂRII SPIRITUALE.

 

Domnul Isus în discuţia cu învăţătorul Legii, Nicodim, foloseşte un imperativ spunând :„Trebuie să vă naşteţi din nou”(v.7). Sunt câteva motive pentru care trebuie să acceptăm acest adevăr.

 

  • Natura adamică este o natură păcătoasă, căzută.
La Rom 8:7, Pavel spune despre ea că „ nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună”. Toate aspiraţiile morale care izvorăsc din această fire pământească, păcătoasă sunt sortite eşecului, pentru că nu rezistă în faţa dreptăţii şi sfinţeniei lui Dumnezeu.(Isaia 64:6;Rom.3:23; Gal.5:19-21).

 

Firea adamică deci, nu poate produce faptele bune pe care Dumnezeu să le poată aproba în dreptatea Sa.

 

  • Natura adamică nu poate fi transformată.
Natura noastră adamică, nu o poate îmbunătăţi, sau transforma, nici educaţia, nici religia, nici disciplina corectivă, nici constrângerile. Ea nu are altă soluţie decât să fie răstignită şi înlocuită cu o nouă natură.

 

E nevoie de o altoire prin care natura veche să fie scoasă din funcţie şi înlocuită cu o natură nouă, care să producă roade bune. (Exemplul de altoire al unui pom pădureţ, sau a unei viţe de vie)-Mat.7:17-18;12:33)

 

  • Natura adamică nu este compatibilă cu natura împărăţiei lui Dumnezeu.
Domnul Isus afirmă în discuţia cu Nicodim: „Adevarat, adevărat îţi spun că dacă un om nu se naşte din nou nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu”(v.3), iar în v.5, ideea este repetată cu precizarea că fără nasterea din nou, nimeni „nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu”. De citit şi Rom.14:17. Cineva a spus :

 

„Cel ce se naşte o singură dată, va muri de două ori; dar cel ce se naşte de două ori va muri o singură dată”.

 

2. ÎNFĂPTUIREA REGENERĂRII SPIRITUALE.
Cum se poate face aceasta?, a fost întrebarea lui Nicodim adresată Domnului Isus şi ea este importantă.
Putem spune că sunt trei factori care concură în lucrarea de regenerare spirituală a celui păcătos:
  • Este factorul obiectiv, istoric. Acesta constă din moartea şi învierea lui Isus Cristos.

 

Regenerarea spirituală este posibilă, întrucât firea noastră veche a fost osândită în moartea Domnului Isus. Dar Cristos a înviat şi pentru că El este viu, noi putem experimenta învierea spirituală împreună cu El.

  • Este factorul uman. Credinta în Domnul Isus(acceptarea Lui ca Domn şi Mântuitor) şi pocăinţa

 

de păcate, sunt două condiţii în baza cărora Dumnezeu lucrează naşterea din nou în viaţa noastră.(Io.1:12)
 Această unire cu Domnul Isus în moarte şi înviere prin credinţă, este mărturisită în botez (Rom 6:6-11).

 

  • Este apoi factorul divin.Dumnezeu prin Duhul Sfânt şi prin Cuvântul Său lucreaza regenerarea

 

în viaţa celui ce crede şi se pocăieşte, acesta devenind o „făptură nouă” (2 Cor.5:17;1Pet.1:23;Tit 3:5-7).
3. EVIDENŢE CARE CONFIRMĂ REGENERAREA SPIRITUALĂ

 

Naşterea din nou înseamnă o viaţă nouă, trăită prin puterea învierii lui Cristos, manifestată prin prezenţa Duhului Sfânt în viaţa celui credincios. Firea veche, care a fost  răstignită împreună cu Cristos trebuie tinută pe cruce şi această cruce suntem chemaţi să o purtăm în fiecare zi. (Luc.9:23;Gal.2:20; 2Cor.5:17).

 

  • Roada vieţii noi – Gal.5:22-23. Aceasta este într-un evident contrast cu faptele firii pământeşti.
  • Păzirea Cuvântului lui Dumnezeu – 1Ioan 2:3-5
  • Dragostea de fraţi – 1Ioan 2:9-11; 3:14-15; 4:7-8.
  • Trăire în neprihănire – 1Ioan 3:7-10
  •  Viaţă călăuzită de Duhul Sfânt – 1Ioan 3:24; 4:4-6; Rom.8:14
  • O viaţă de mărturie – 1Ioan 1:1-4

 

IERTAREA DIVINĂ

Matei 18:21-35

Am văzut până acum câteva binecuvântări ale mântuirii, care le avem prin jertfa Domnului Isus şi anume: refacerea părtăşiei cu Dumnezeu, justificarea, răscumpărarea şi regenerarea spirituală.
Acum vom aborda încă o binecuvântare pe care o include mântuirea şi anume, iertarea divină.
Iertarea este una din cele mai mari binecuvântări de care se bucură un om mântuit, prin harul lui Dumnezeu. Această ofertă a iertării, este întâlnită doar în creştinism şi este elementul din procesul mântuirii, care face diferenţa şi ridică creştinismul deasupra tuturor celorlalte religii.
Păcatul  înseamnă fărădelege, sau încălcarea legilor divine. Această ofensă la adresa sfinţeniei şi dreptăţii divine îi conferă omului condiţia de vinovăţie, care atrage pedeapsa divină
Păcatul însă, mai înseamnă şi o îndatorare a omului faţă de Dumnezeu şi această datorie nu poate fi achitată decât prin moarte, aşa cum afirmă Pavel la Rom.6:23/a: „Plata păcatului este moartea”.
La Col.2:14, Pavel spune:„zapisul(capul de acuzare), cu poruncile lui stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic”, dar prin Isus Cristos, Dumnezeu „ne-a iertat toată datoria”şi a şters acel zapis.
Astfel prin Jertfa ispăşitoare a Domnului Isus de pe cruce, vinovăţia noastră a fost iertată şi în acelaşi timp şi datoria noastră(acea plată a păcatului), pentru că El a murit în locul nostru.
Acest lucru este ilustrat şi de Domnul Isus în textul nostru din Matei 18, în care acel împărat care l-a iertat pe robul lui de toată datoria îl reprezintă pe Dumnezeu, care oferă iertare celui păcătos.
Să privim la câteva adevăruri cu privire la iertarea divină:
1. IERTAREA DIVINĂ ESTE MOTIVATĂ DE DRAGOSTE

 

În v.27 din text, ni se spune: „Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat toată datoria”. Mila este expresia dragostei. Acel rob nu a meritat iertarea, dar „mila biruieşte judecata”. La fel nici noi nu meritam iertarea lui Dumnezeu, dar pentru că El ne-a iubit L-a dat pe Domnul Isus pentru noi ca să ne poată oferi iertarea Sa deplină.
2. IERTAREA DIVINĂ ESTE OFERITĂ ÎN DAR

 

Iertarea din perspectiva omului este în dar, ea nu e oferită pe baza meritelor, sau a faptelor noastre bune, ci este darul lui Dumnezeu, fără plată. Şi totuşi această iertare costă şi costă enorm.
Omul nu ar fi fost în stare niciodată să-şi plătească datoria faţă de Dumnezeu şi să înlăture vinovăţia datorată păcatelor sale. Preţul iertării şi al ştergerii datoriei l-a plătit Fiul lui Dumnezeu.
Biblia spune: „ …prin sângele Lui avem iertarea păcatelor”(Efes.1:7), iar la Evr.9:22/b se afirmă: „şi fără vărsare de sânge, nu este iertare”. Iertarea e în dar, dar preţul ei l-a plătit Domnul Isus.

 

3. IERTAREA DIVINĂ ESTE DEPLINĂ ŞI VEŞNICĂ

Dumnezeu când iartă o face în mod deplin şi pentru totdeauna. De aceea Dumnezeu spune la Evr.8:12 „Pentru că le voi ierta nelegiuirile şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor”.

 

Sensul acestor cuvinte este că Dumnezeu nu va mai pomeni niciodată păcatele iertate, pentru a le folosi împotriva noastră, sau a ne reproşa ceva cu privire la ele. Tot aşa trebuie să iertăm şi noi.

 

4. IERTAREA DIVINĂ IMPLICĂ POCĂINŢĂ SINCERĂ

 

Aceasta este condiţia pusă de Dumnezeu, omului pentru a-i putea oferi iertarea Sa în dar. La 1Ioan 1:9, Biblia spune: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele…”.De asemenea la Fp.ap.3:19 se spune: „pocăiţi-vă şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, ca să vi se şteargă păcatele…”. Nu se poate vorbi de iertare fără pocăinţă.
Pocăinţa înseamnă recunoaşterea păcatului, regretul pentru păcat, renunţarea la păcat şi chiar repararea răului făcut prin păcat, atunci când situaţia o cere şi acest lucru este posibil.(ex.Zacheu)

 

5. IERTAREA DIVINĂ NE OBLIGĂ LA IERTARE.

 

Exemplul din textul nostru este edificator. Robul care a primit iertarea deplină a datoriei mari faţă de Stăpânul său, avea datoria morală să ofere şi el iertare tovarăşului său pentru mica datorie a acestuia. El nu a vrut să aplice însă faţă de tovarăşul lui, principiul iertării de care el însuşi a beneficiat şi acest lucru l-a costat tare scump.
Este aici o mare responsabilitate a copiilor lui Dumnezeu în ce priveşte relaţiile dintre ei. Biblia ne învaţă că trebuie să iertăm celui ce ne greşeşte, după modelul de iertare oferit de Dumnezeu.
„…Iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Cristos, aşa iertaţi-vă şi voi”, spune Pavel la Col.3:13.
Domnul Isus la Matei 6:14-15, ne atrage atenţia că problema relaţiilor cu oamenii e una  serioasă.
Neiertarea scurtcircuitează comunicarea cu Dumnezeu în rugăciune(1Pet.3:7). Neiertarea atrage neiertare din partea lui Dumnezeu şi aceasta înseamnă disciplinare până la pocăinţă sinceră.

Neiertarea îţi fură bucuria şi pacea din suflet şi te descalifică ca şi copil al lui Dumnezeu.

 

CURĂŢIA MORALĂ

Psalmul 51:1-12

Un alt aspect al mântuirii noastre, ca rezultat al jertfei Domnului Isus este curăţia morală,a inimii.

Am văzut până acum câteva efecte ale păcatului, care prin jertfa Domnului Isus şi prin învierea Sa, sunt anulate pentru toţi cei ce cred în El. Această restaurare spirituală este numită mântuire.
Păcatul acţionează însă şi ca ceva ce întinează, pângăreşte şi murdăreşte, interiorul nostru. Atunci când păcătuieşti, dacă eşti sincer desigur, îţi dai seama că te-ai întinat şi te simţi murdar, în cugetul tău, în inima ta, în conştiinţa ta. Simţi că ceva nu e bine, ca şi copilul care cade în noroi, murdărind hăinuţele noi cu care mămica l-a îmbrăcat. La fel face păcatul, întinează.
Această stare de pângărire a simţit-o şi David, în urma păcatului său, aşa cum mărturiseşte el însuşi în Psalmul 51:2,7,10 şi de aceea dorea să fie curăţit şi spălat de păcatul lui.
De asemenea Ieremia, demascând păcatul lui Iuda arată că acesta nu se poate spăla nici cu silitră, nici cu sodă, pentru că e săpat adânc cu un priboi de fier în inimile lor(Ier.2:22, 17:1).
La Zah.3:1-4, citim despre marele preot Iosua, că era îmbrăcat cu o haină murdară şi din această cauză Satan îl pâra înaintea Domnului, până când a fost îmbrăcat cu o haină curată.
În Noul testament suntem îndemnaţi să ne păzim „neîntinaţi de lume”(Iac.1:27/b) şi să ne curăţim de orice „întinăciune a duhului şi a cărnii”(2Cor.7:1).
De asemenea Domnul Isus în predica de pe munte afirmă: „ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu”(Matei 5:8).
Să răspundem la trei întrebări legat de curăţia morală, sau curăţia inimii.

1. DE CE NU SUNT PREOCUPAŢI OAMENII DE CURĂŢIA LOR MORALĂ?
Această atitudine de nepăsare şi dezinteres cu privire la curăţie, se poate observa la cei mai mulţi dintre oameni şi uneori chiar la cei ce se numesc credincioşi.
  • Pentru că nu cunosc adevărul.
Unii consideră că aşa e normal, să trăieşti în tot felul de păcate, fără să ai remuşcări, sau să te simţi pătat moral pentru aceasta. Întrucât aşa trăiesc cei mai mulţi, se consideră că acesta trebuie să fie modul firesc de viaţă.  Acest lucru se întâmplă pentru că oamenii nu cunosc adevărul lui Dumnezeu, revelat în Scriptură şi că la modul lor de viaţă există alternativa vieţii noi, în Cristos.
  • Pentru că le place întunerecul-Io.3:19-21
Când umbli în întuneric nu poţi avea o perspectivă corectă despre tine şi mulţi oameni cad în această capcană, crezând că ei sunt bine aşa cum sunt. Când sunt confruntaţi cu lumina, nu o suportă şi nu le place. Ei preferă întunerecul şi fug de lumină, pentru că faptele lor sunt murdare.
2. CUM PUTEM DOBÂNDI CURĂŢIA MORALĂ?
Cum putem avea inima curată, cugetul curat şi conştiinţa nepătată? Această întrebare o găsim şi în cartea Iov la cap.25:4 „Cum ar putea omul să fie fără vină înaintea lui Dumnezeu? Cum ar putea cel născut din femeie să fie curat”?
Trebuie să precizăm de la bun început, aşa cum arată şi Cuvântul lui Dumnezeu, că soluţia nu este în puterea şi posibilităţile noastre. Noi nu ne putem curăţi şi spăla de păcatele noastre. Dacă acest lucru era posibil, Domnul Isus nu ar fi venit să moară pe cruce pentru cei păcătoşi.
  • Putem fi curaţi prin sângele Domnului Isus.
Biblia spune: „Sângele Lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat”(1Ioan 1:7/b).
Soluţia este deci la Dumnezeu, dar noi avem câteva responsabilităţi pentru a fi spălaţi de păcat.
a. Trebuie să ne mărturisim păcatele – 1Io.1:8-9 „Dacă ne mărturisim păcatele El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”.
b.Trebuie să ne bizuim pe credincioşia lui Dumnezeu. „El este credincios şi drept”
c. Trebuie să umblăm în lumină – 1Ioan 1:6-7
Când umblăm în lumină, „avem părtăşie unii cu alţii şi sângele Lui ne curăţeşte de orice păcat”.
  • Putem fi curaţi prin Cuvântul lui Dumnezeu -1Petru 1:22, Io.15:3
  • Putem fi curaţi prin sfinţirea lucrată de Duhul sfânt-2Tes.2:13, 1Pet.1:2
3. CARE SUNT BENEFICIILE CURĂŢIEI MORALE? 
Cu alte cuvinte, se merită să trăieşti curat într-o lume în care cei mai mulţi trăiesc in păcat?
  • Curăţia morală asigură părtăşia cu Dumnezeu – Mat.5.8, 1Io.1:7
  • Curăţia morală asigură stabilitatea relaţiilor noastre
Acest lucru e valabil în relaţiile noastre frăţeşti, sociale, familiale etc.
  • Curăţia morală îţi dă demnitate. Prov.14:34 „Neprihănirea înalţă pe un popor”
  • Curăţia morală te califică pentru slujire. 1Tim.1:18-19; 4.12;Tit 1:6-7

 

ADOPŢIA – ÎNFIEREA

1 Ioan 3:1-3
Am văzut până acum câteva aspecte ale mântuirii noastre, care îşi au izvorul în jertfa Domnului Isus şi prin care sunt anulate efectele păcatului în vieţile celor mântuiţi.
Astfel, mântuirea include: 1. Refacerea relaţiei cu Dumnezeu, care anulează vrăjmăşia cauzată de păcat. 2. Justificarea, prin care e anulată vinovăţia. 3. Răscumpărarea, prin care e anulată starea de robie spirituală. 4. Regenerarea, prin care primim o natură nouă. 5 Iertarea, prin care e anulată datoria noastră. 6. Curăţia morală, prin care e înlăturată murdăria, întinarea produsă de păcat.
Acum ne vom opri la un ultim aspect şi anume, adopţia, sau înfierea, adică a avea un nou statut.
Păcatul ne-a afectat şi în sensul că ne-a transformat în fii ai întunerecului şi copii ai mâniei, care aparţineam împărăţiei întunerecului. Prin mântuirea ce o avem în jertfa Domnului Isus, suntem transferaţi din împărăţia întunerecului în împărăţia Fiului lui Dumnezeu (Col.1:13) şi Dumnezeu ne adoptă în familia Lui, dându-ne dreptul să ne numim copii ai Lui-Io.1:12; 1Io.3:1.
La Rom.8:15 Pavel afirmă că cei mântuiţi „au primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm „Ava”, adică „Tată”. De asemenea la Galateni 4:6, tot Pavel spune : „pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă „Ava”, adică „ Tată”.
La Efeseni 2:19, avem una din cele mai frumoase afirmaţii cu privire la acest nou statut pe care-l avem în Cristos: „Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci împreun ă cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu”. Este extraordinar ce atatut avem în Cristos!

1. MOTIVAŢIA ÎNFIERII NOASTRE – DRAGOSTEA

 

Aceasta motivaţie o găsim în dragostea lui Dumnezeu, nu în meritele noastre. Noi meritam osânda, moartea, dar „Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi”(Rom.5:8). Iar Ioan ne aminteşte: „vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai Lui Dumnezeu şi suntem”(1Io.3:1)

 

  • Adopţia lui Antonio Sanchez, de către prof. Carolyn Koons
    la absolvirea liceului acest tânăr a spus în faţa tuturor:”Te iubesc mamă, pentru că m-ai acceptat aşa cum am fost şi mai înfiat şi astăzi sunt un cetăţean american având toate drepturile”
2. CONFIRMAREA ÎNFIERII NOASTRE – DUHUL SFÂNT
Aceasta vine prin Duhul sfânt pe care Dumnezeu ni L-a trimis în inimă şi prin care ne-a pecetluit.
  • Duhul Sfânt certifică statutul nostru de copii ai lui Dumnezeu.
El ne face să strigăm „Ava”, adică „Tată”. Un copil adoptat, înfiat, este în mod legal copilul celui care l-a adoptat. El are acum un nou statut şi un nou tată şi nimic nu mai poate afecta aceasta.
Vechea familie nu mai are nici un drept legal asupra unui copil înfiat, este decăzută din drepturi. Acest lucru este important şi pentru noi din punct de vedere spiritual. Vechiul stăpân Satan, nu mai are nici un drept asupra noastră şi nici firea noastră veche. Prin Jertfa Domnului Isus, noi am fost izbăviţi de sub autoritatea vechiului stăpân şi am fost acceptaţi în familia lui Dumnezeu, cu dreptul de fii. Dumnezeu este Tatăl nostru şi noi suntem copiii Lui.(Rom.8:2,12,13.
  • Duhul Sfânt confirmă apartenenţa noastră.
La Efes.1:13, Pavel afirmă clar că cei care au auzit Evanghelia mântuirii şi au crezut, „au fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit”. Această pecetluire ne vorbeşte nouă despre apartenenţa noastră legală la familia lui Dumnezeu, având o cetăţenie cerească(Fili.3:20).
  • Duhul Sfânt este şi garantul moştenirii noastre.
Tot la Efes.1:14, Pavel spune că Duhul Sfânt este „şi arvuna moştenirii noastre…”. La Rom 8:17 se precizează „şi dacă suntem fii suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Cristos, dacă suferim împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El”.
Un copil adoptat, moşteneşte pe noul tată care l-a înfiat şi acest lucru e valabil şi pentru noi.
3. RESPONSABILITATEA ÎNFIERII NOASTRE- SFINTIREA(1Pet.1:14-19)
Înfierea este într-adevăr un mare privilegiu, dar implică şi o mare responsabilitate pentru copiii lui Dumnezeu:
  • Suntem datori să ascultăm de noul nostru Tată, să-L cinstim şi să-L onorăm.
  • Suntem datori să trăim o viaţă sfântă, pentru că „Dumnezeu este sfânt”.
  • Suntem datori să acceptăm şi disciplinarea când Tatăl nostru ne-o aplică-
  • Suntem datori să-L mărturisim şi să vorbim şi altora despre dragostea Lui.
Având acest statut de copii ai lui Dumnezeu acum şi aici, avem siguranţa unui viitor glorios alături de fratele nostru mai mare, Isus Cristos, Domnul şi Mântuitorul nostru-1Io.3:2.

Traducere din limba engleză de

Dinu Moga

În Evanghelii întâlnim două învăţături de bază: pocăinţa şi iertarea păcatelor. Amândouă sunt date de Cristos şi obţinute prin credinţă. Prima pe care o vom studia este pocăinţa.

Pocăinţa vine după credinţă şi este un rezultat al credinţei. Omul nu se poate pocăi până n-a acceptat harul Evangheliei. El poate face aceasta numai dacă are credinţă. Când a acceptat Evanghelia, el părăseşte căile lui păcătoase – se pocăieşte. Pocăinţa şi credinţa sunt foarte strâns legate una de cealaltă, dar ele nu însemană acelaşi lucru. Pavel face diferenţă între ele, când scrie: “Pocăinţă faţă de Dumnezeu şi credinţă faţă de Domnul Isus Cristos”.

Cuvântul ebraic pentru pocăinţă înseamnă întoarcere sau convertire, în timp ce cuvântul grecesc înseamnă o schimbare a minţii şi a planului. Ambele înţelesuri trebuie incluse în definiţia noastră: pocăinţa este întoarcerea adevărată a vieţii noastre spre Dumnezeu, ca rezultat al temerii sincere de El. Include omorârea firii şi reînnoirea spiritului minţii. Din această definiţie trebuie luat în considerare trei lucruri.

  1. Întoarcerea la Dumnezeu trebuie să însemne mai mult decât o schimbare a acţiunilor exterioare. Inima trebuie schimbată. Tocmai de aceea Ezechiel, când îi încuraja pe oameni să se pocăiască, spunea că pocăinţa este o problemă a inimii “lepădaţi de la voi toate fărădelegile, prin care aţi păcătuit, faceţi-vă rost de o inimă nouă şi un duh nou” (Ezechiel 18:31). Pocăinţa nu este adevărată dacă din inimă nu se îndepărtează răutatea.
  1. Pocăinţa este rezultatul unei frici sincere de Dumnezeu. Un păcătos nici măcar nu se va gândi la nevoia de pocăinţă până în momentul când află că Dumnezeu îl va judeca. Când află că Dumnezeu îl va judeca, conştiinţa lui îl va face să se îngrijoreze şi-l va îndemna să se întoarcă de pe căile lui rele cu pocăinţă. Adevărata convertire începe cu teamă şi cu ură faţă de păcat “întristarea voastră v-a adus la pocăinţă … când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire” (2 Corin. 7: 9,10).
  1. Prima parte a pocăinţei este omorârea firii. Aceasta reiese din versete cum ar fi: “depărtează-te de rău şi fă binele; caută pacea şi aleargă după ea” (Psalmul 34:14). “Spălaţi-vă deci şi curăţaţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea” (Isaia 1:16,17). E nevoie să se facă acest lucru pentru că “umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace” (Romani 8:6).

A doua parte a pocăinţei, reînnoirea duhului minţii, este demonstrată prin roada care se vede în viaţa persoanei convertite (vezi Galateni 5:22,23; Filipeni 4:8). Toate aceste lucruri le căpătăm prin unirea noastră cu Cristos. Dacă murim împreună cu El, vechea noastră natură este crucificată şi înviem împreună cu El la o viaţă nouă. Acest fel de pocăinţă nu este o chestiune care ţine un moment, o zi sau un an. Ea ţine toată viaţa. Naşterea din nou înseamnă că creştinul nu mai este controlat de păcat, cu toate că el încă va mai trebui să se lupte cu natura sa păcătoasă. Creştinul nu-şi pierde vechea lui natură, căci aceasta este cea care-l face să mai dorească lucruri rele. El nu poate fi complet eliberat de aceste dorinţe rele decât în momentul când moare. Când spunem că Dumnezeu iartă păcatul înţelegem că El ia vina şi pedeapsa păcatului. El nu îndepărtează prezenţa păcatului. Dar El face ceva care ne va aduce la o biruinţă şi mai mare – El dă credinciosului puterea Duhului de a birui păcatul. Întotdeauna trebuie să ne aducem aminte de slăbiciunile noastre şi de nevoia de a ne bizui pe Duhul Sfânt. În Romani 7 Pavel vorbeşte despre viaţa sa după ce a devenit creştin şi ne arată clar că după convertire păcatul rămâne în noi. Pavel mai simţea încă în el o împotrivire faţă de Legea lui Dumnezeu (v.23). El ştie că nimic bun nu locuieşte în carnea sa (v.18) şi că este mereu în conflict cu păcatul din cauza păcatului care este în el (v.24).

Unii oameni susţin învăţătura că cei ce sunt copiii lui Dumnezeu sunt renăscuţi prin mântuire şi făcuţi nevinovaţi astfel încât, oricât de mult păcătuiesc, ei sunt nevinovaţi înaintea lui Dumnezeu. Pentru că, spun ei, Duhul Sfânt este Cel care locuieşte acum în ei, ei nu mai trebuie să se împotrivească plăcerilor lor. Orice ar face ei acum nu mai este păcat, fiindcă este făcut de Duhul! Dar ce fel de Duh este acesta? Duhul Sfânt nu încurajează crima, imoralitatea, mândria, lăcomia şi înşelătoria. Duhul Sfânt este sursa dragostei, a virtuţii, modestiei, păcii şi adevărului. Duhul Sfânt este dat ca să ne călăuzească în dreptatea lui Dumnezeu.

În 2 Corinteni 7:11 Pavel vorbeşte despre şapte semne care dovedesc că un om s-a pocăit: dorinţa aprinsă de a se păzi împotriva ispitelor păcatului; râvna de a se curăţa de păcat şi strădania de a dovedi în mod practic sinceritatea şi reverenţa sa faţă de Dumnezeu; indignarea, adică mânia împotriva lui însuşi când îşi vede propria păcătoşenie şi nemulţumire înaintea lui Dumnezeu; groaza pe care o simte când se gândeşte la pedeapsa pe care o merită de la Dumnezeul cel drept; dorinţa de a-L asulta pe Dumnezeu; zelul, un efect al cunoaşterii propriei sale tendinţe de a păcătui, care îl face şi mai doritor să-L asculte pe Dumnezeu; ruşinea lăuntrică pe care o simte când se gândeşte la judecata divină a lui Dumnezeu asupra păcatului său şi la pedeapsa pe care ar fi trebuit s-o primească. În concluzie, putem spune că efectele pocăinţei sunt ascultarea de Dumnezeu; dragostea faţă de om; şi o viaţă sfântă şi curată.

Evanghelia este compusă din aceste două lucruri: pocăinţa şi iertarea păcatelor. Strigătul lui Ioan Botezătorul era: “Pocăiţi-vă căci împărăţia cerurilor este aproape” (Matei 3:2); iar învăţătura lui Cristos era asemănătoare: “Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1:15).

Biblia ne învaţă că pocăinţa este darul lui Dumnezeu şi nu un efect pe care îl putem noi produce. În Fapte 11:18 se spune că pocăinţa este un lucru pe care-l dă Dumnezeu: “Dumnezeu a dat deci şi neamurilor pocăinţa, ca să aibă viaţa”. Acelaşi lucru se spune în 2 Timotei 2:25 “Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului”. Dumnezeu îndeamnă pe toţi oamenii să se pocăiască, dar aceste îndemnuri sunt eficiente numai când Duhul Sfânt aduce omul la o viaţă nouă, la naşterea din nou.

Pocăinţa nu este, strict vorbind, cauza mântuirii, dar cele două sunt atât de apropiate încât sunt inseparabile. Biblia vorbeşte despre unii care au fost atât de luminaţi şi au văzut aşa de mult din lumina adevărului lui Dumnezeu, încât nu pot spune că sunt nevinovaţi. Când aceşti oameni şi-au împietrit în mod voit inimile şi au respins harul lui Dumnezeu cu dispreţ, de fapt ei au dispreţuit sângele lui Cristos şi au răstignit din nou pe Fiul lui Dumnezeu (Evrei 6:6). Acest gen de apostaţi nu se pot pocăi şi de aceea nu pot fi mântuiţi. Acest păcat este numit păcat neiertat sau păcatul împotriva Duhului Sfânt.

O examinare a doctrinei romano-catolice despre pocăinţă    

Romano-catolicii spun că pocăinţa este plângerea pentru păcatele din trecut şi evitarea lor în viitor; adică autopedepsire printr-un regret pentru păcat. Ei cred că pocăinţa este o disciplina severă care are ca scop stăpânirea firii şi o formă de pedepsire. Ei nu pomenesc nimic despre reînnoirea lăuntrică a omului şi despre schimbarea vieţii cu adevărat.

Ideea de iertare a păcatelor este foarte importantă. Să încercăm să-nţelegem acum învăţătura romano-catolică şi să vedem ce este greşit în această învăţătură. Aceştia spun că pocăinţa constă în: regret pentru păcat simţit cu inima; mărturisirea păcatului cu gura; şi satisfacerea dreptăţii lui Dumnezeu prin fapte bune. Ei spun că dacă vrem să primim iertarea păcatelor trebuie să îndeplinim aceste trei condiţii.

  1. Regretul pentru păcat. Învăţătura romano-catolică spune că este necesar ca omul să simtă regret şi că acest regret trebuie să fie în suficientă măsură şi perfect. Dar cum poate şti omul dacă regretul său a fost suficient pentru a plăti datoria pe care o are faţă de Dumnezeu? Suntem de acord că omului trebuie să-i pară rău pentru păcatele lui, dar noi nu afirmăm că el poate fi iertat pentru simplul fapt că regretă. Părerea de rău pentru păcat nu este cauza iertării. Speranţa unui păcătos nu este în lacrimile lui, ci în mila lui Dumnezeu.
  1. Mărturisirea cu gura. Romano-catolicii ne învaţă că păcătosul trebuie să-şi mărturisească păcatele unui preot care apoi va putea să le îndepărteze. Ca să-şi sprijinească învăţătura ei se folosesc în mod greşit de anumite pasaje din Scriptură. Când Cristos i-a trimis pe leproşi la preot, spun ei, lepra este o imagine a păcatului cu care trebuie să te duci la preot. Dar Cristos i-a trimis la preot pe aceşti oameni, ca să împlinească Legea care spunea că în momentul când un lepros era vindecat, vindecarea lui trebuia confirmată de preot. O altă întrebuinţare greşită a Scripturii apare în legătură cu versetul: “Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii” (Iacov 5:16). Aceasta nu înseamnă că mărturisirea păcatelor trebuie făcută în faţa unui om special ales. Este limpede că aici se vorbeşte despre o mărturisire şi o rugăciune mutuală. Din acest verset nu se desprinde nevoia unei relaţii de acest gen între preot şi penitent. Argumentul care spune că legea lui Dumnezeu porunceşte mărturisirea păcatelor, în realitate nu are nici o bază. Mărturisirea în faţa unui preot nu este menţionată în Scripturi şi nici n-a fost inclusă în legea romano-catolică până la începutul secolui al XIII-lea.

Biblia ne învaţă că numai Domnul Dumnezeu ne poate îndepărta păcatele. El le poate uita şi le poate îndepărta din faţa Lui. Noi am greşit faţă de Dumnezeu, deci la El trebuie să mergem după împăcare. Dumnezeu cheamă păcătoşii la scaunul îndurării Sale, deci mila trebuie căutată numai la El. “Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: “Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” şi Tu ai iertat vina păcatului meu” (Psalmul 32:5). “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcate şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9).

  1. Satisfacerea dreptăţii lui Dumnezeu prin fapte bune. Învăţătura aceasta spune că omul pocăit poate atrage mila lui Dumnezeu asupra lui prin lacrimi, post, dărnicie şi prin bunătate faţă de alţii. Făcând aceste lucruri se crede că omul plăteşte datoria pe care o are faţă de Dumnezeu; dă socoteală pentru păcatele lui şi îşi câştigă iertarea. Aceşti învăţători spun că, deşi Dumnezeu îndepărtează vina omului, El trebuie să-l pedepsească pe om de dragul disciplinei, dar omul poate evita aceasta prin “satisfacere”. Dacă e adevărat acest lucru, atunci mântuirea noastră nu mai depinde numai de mila lui Dumnezeu, ci şi de faptele noastre bune. Contrar acestei idei, Scriptura ne învaţă că iertarea este gratuită. “El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”(Tit 3:5). Cuvântul “iertare” vorbeşte despre un dar. Când spunem că un creditor a iertat o datorie spunem că el a anulat-o şi că nu mai este nimic de plătit. În acelaşi fel Domnul spune: “Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-mi voi mai aduce aminte de păcatele tale” (Isaia 43:25).

Romano-catolicii susţin că păcatele pot fi şterse de botez, dar pentru păcatele de după botez trebuie plătit prin fapte satisfăcătoare. Dar Ioan ne spune hotărât: “Dacă cineva a păcătui, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Cristos cel neprihănit” (1 Ioan 2:1). Cristos este avocatul noastru continuu a cărui mijlocire înaintea lui Dumnezeu ne readuce mereu în favoarea Tatălui. Ioan Botezătorul a exclamat: “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Romani 1:29). Isus singur este Mielul lui Dumnezeu ceea ce înseamnă că El este singura jertfă pentru păcat.

Mai există o altă învăţătură despre păcat care trebuie respinsă – aberaţia că unele păcate sunt scuzabile (neaducătoare de moarte), iar altele aducătoare de moarte. Oamenii care susţin această idee de ordinul ficţiunii afirmă că pentru păcate scuzabile putem plăti cu o simplă repetare a rugăciunii Domnului sau lăsându-se să fim stropiţi cu apă sfinţită etc.. Dar această falsă învăţătură contravine adevăratei învăţături a Scripturii pentru că în Scriptură se spune fără nici o deosebire că: “plata păcatului este moartea” (Rom. 6:23). Când un credincios păcătuieşte, păcatul acela nu va cauza moartea spirituală a credinciosului (cu toate că el o merită), deoarece Dumnezeu este milos şi nu-i condamnă pe acei care sunt în Cristos Isus.

Unul dintre argumentele folosite pentru a sprijini învăţătura “satisfacerii” pentru păcate este găsit în exemplul lui David care a fost pedepsit de Dumnezeu cu moartea Fiului Său după ce David a fost iertat pentru păcatul pe care l-a făcut împotriva lui Urie şi a lui Batşeba. Dar Dumnezeu administrează două feluri de pedepse: de corecţie şi de răzbunare dreaptă. Moartea fiului lui David a fost pedeapsa lui Dumnezeu de corectare nu de revărsare a blestemului Lui.

Alte învăţături romano-catolice

O altă învăţătură pe care o respingem în mod categoric este învăţătura despre indulgenţă. Această învăţătură spune că există merite ale lui Cristos, ale apostolilor şi ale martirilor care sunt depozitate ca o comoară a Bisericii pe care Papa şi episcopii le pot împărţi altor oameni. Dacă doctrina aceasta ar fi adevărată atunci păcatele ar putea fi iertate prim meritele apostolilor şi ale martirilor, dar Biblia spune: “Sângele lui Isus Cristos ne curăţeşte de orice păcat” (1 Ioan 1:7). În Evrei 10:14, ni se spune: “Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi”. Iertarea păcatelor nu poate depinde în nici un fel de sângele martirilor.

Purgatoriul este învăţătura care susţine că după moarte omul trebuie să mai facă o altă “satisfacere” pentru păcatele sale înainte de a putea fi primit de Dumnezeu. Am arătat deja că sângele lui Isus este singurul mijloc de îndepărtare a păcatelor şi că nu mai este nevoie de nici o altă lucrare pentru a “satisface” dreptatea lui Dumnezeu înainte ca păcătosul să fie mântuit. Deci, dacă nu există purgatoriu atunci nu există nici chemarea de a ne ruga pentru oamenii care au murit, pentru că aceştia sunt deja ori primiţi ori respinşi de Dumnezeu. Biblia nu ne spune nicăieri să ne rugăm pentru cei ce au murit.

Articol preluat din cartea Creștinism biblic de John Calvin (Editura Făclia, Oradea, 1998).

© Editura Făclia

Îndurarea Domnului

„Domnul este îndurător şi milos, încet la mânie şi mare în bunătate. Domnul este bun față de toți și îndurările Lui sunt peste toate lucrările Sale”. Psa. 145.8-9

STUDIIND ÎNDURAREA DOMNULUI, găsim o descoperire deplină a disponibilității Domnului de a vindeca. În timpul slujbei sale pămânești, El a fost îndurător pretutindeni și i-a vindecat pe toți „cei ce aveau nevoie de vindecare”. Același Isus care, după ce a spus „vă este de folos să Mă duc” șade acum la dreapta lui Dumnezeu, ca „mare preot milos și vrednic de încredere” pentru noi.

În Scripturi, îndurare și milă înseamnă același lucru. Substantivul evreiesc rachamin este tradus atât prin „milă” cât și prin „îndurare”. Verbul grecesc eleeo este tradus „a avea milă” și „a avea îndurare”; tot așa, adjectivul grecesc eleemon înseamnă „milos-îndurător”.

A fi îndurător înseamnă a iubi cu tandrețe, a-ți fi milă, a fi milos, a simți puternic pentru cineva.

CEA MAI IMPORTANTĂ CALITATE
A LUI DUMNEZEU ESTE DRAGOSTEA

Versetul de mai sus începe cu „Domnul este îndurător și milos”. Aceste sentimente din natura lui Dumnezeu sunt exprimate mereu în Scripturi. Cea mai importantă calitate a lui Dumnezeu este dragostea – aceasta este legată de calitatea Sa de Tată. Cele mai izbitoare afirmații din Scripturi referitoare la Tatăl nostru ceresc, privesc dragostea Lui, mila Lui, îndurarea Lui. Nimic altceva nu inspiră mai mult credința, decât acestea. În trezirile noastre, am văzut credința înălțându-se „cât munții” când adevărul despre dragostea prezentă a lui Dumnezeu și despre îndurarea Sa, a început să apară în mințile și inimile oamenilor. Nu ceea ce poate să facă Dumnezeu, ci ceea ce știm noi că este nerăbdător să facă, asta inspiră credința.

Arătându-și îndurarea pretutindeni prin vindecarea bolnavilor, Isus a descoperit oamenilor inima îndurătoare a lui Dumnezeu. Mulțimile au venit la El pentru ajutor. Cât de dăunător a lucrat Satana ca să ascundă oamenilor acest lucru slăvit. El a răspândit afirmația nebiblică, ilogică și uzată cum că perioada minunilor a trecut, până când aproape că a reușit să întunece ochii lumii ca să nu mai vadă îndurarea lui Dumnezeu. Teologia modernă ridică în slăvi puterea lui Dumnezeu mai mult decât îndurarea Sa; ridică mai mult în slăvi puterea Lui decât mărețul fapt că „nemărginita mărime a puterii Sale [este] față de noi”. Dar Biblia inversează lucrurile acestea și subliniază disponibilitatea Lui de a folosi puterea Sa, mai mult decât puterea în sine. Biblia nu spune nicăieri că „Dumnezeu este Putere”, ci spune că „Dumnezeu este dragoste”. Nu credința în puterea lui Dumnezeu asigură binecuvântările Sale, ci credința în dragostea și în voia Lui.

ISUS A VINDECAT TOATE BOLILE
—————————————————

„Şi Isus străbătea toată Galilea, învățându-i … predicând Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice slăbiciune trupească în popor. Şi faima Lui s-a raspândit în toata Siria; și au adus la El pe toți cei care erau bolnavi suferind de felurite boli și chinuri, şi pe demonizaţi și pe lunatici si pe paralitici; şi El i-a vindecat pe toți [traducerea Moffat]. Şi mari mulţimi L-au urmat din Galilea şi din Decapole şi din Ierusalim şi din Iudea și de dincolo de Iordan”. Mat. 4.23-25

„Şi Isus străbătea toate cetățile și satele, învățându-i… și vindecând orice boală și orice neputinţă trupească. Dar când a vazut mulţimile, I S-a făcut milă de ele… Şi, chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat autoritate asupra duhurile necurate, ca să le scoată afară şi să vindece orice boală și orice neputinţa trupească”. Mat. 9.35-36; 10.1

Observați că mulțimile care veneau să fie vindecate, au dus la necesitatea de a fi scoși lucrători noi la secerișul Său, ca să predice și ca să vindece. Nu a durat mult până când a fost nevoie de încă șaptezeci care au fost trimiși să predice și să vindece.
„Dar Isus, cunoscând aceasta, a plecat de acolo; şi mari mulţimi L-au urmat şi i-a vindecat pe toţi”. (Mat. 12.15).

„Şi, ieşind, El a văzut o mare mulţime şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor.”. (Mat. 14.14).

„Şi, trecând dincolo, au venit în ținutul Ghenezaretului. Şi, când oamenii din locul acela L-au recunoscut, au trimis în tot ţinutul acela şi au adus la EL pe toţi aceia care erau bolnavi; şi Îl rugau ca numai sa-I atingă marginea hainei; şi toţi câţi s-au atins au fost vindecaţi deplin”. (Mat. 14.34-36).

„Și o mare mulțime de popor din toată Iudea şi din Ierusalim, și de pe ţărmul Tirului și a Sidonului, care veniseră ca să-L asculte și să fie vindecați de bolile lor; şi cei chinuiți de duhuri necurate erau vindecați. Și toată mulţimea căuta să-L atingă, pentru că o putere ieşea din El şi îi vindeca pe toți”. (Luca 6.17-19).

Citind în evanghelii, vedem că în repetate rânduri se spune că au adus pe toți bolnavii la Hristos pentru a fi vindecați, ceea ce-i include și pe cei nenorocoși, dacă au existat și din aceștia. Dacă, în conformitate cu tradiția modernă, este voia lui Dumnezeu ca bolnavul să rămână așa și să rabde pentru slava Lui, nu este ciudat că nu există niciunul din această categorie, în toate aceste mulțimi aduse la Hristos pentru a fi vindecate? Prin vindecarea epilepticului din Marcu 9.14-29, Isus a dovedit că este voia Tatălui să-l vindece chiar și pe acela pe care ucenicii, deși însărcinați să scoată demoni, n-au reușit să-l vindece. Prin acest verset vedem că ar fi fost greșit să punem sub semnul întrebării și să învățăm că n-ar fi fost voia lui Dumnezeu să vindece, din cauza acestei nereușite a ucenicilor. Vindecându-l, Isus le arată că nereușita aceea n-a fost altceva decât necredință. După trei ani de umblare constantă cu Domnul, Petru descrie slujba Lui pământească prin această afirmație scurtă: „Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcând bine și vindecând pe toți cei asupriţi de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu El”. (Fapte 10.38).
Astfel, în toate versetele de mai sus și în multe altele care arată că El i-a vindecat pe toți, ne este descoperită voia lui Dumnezeu pentru trupurile noastre și avem răspunsul la întrebarea: „Vindecarea este pentru toți?”

ATITUDINEA ACTUALĂ A LUI HRISTOS

Acum, însumând ceea ce am scris până aici, avem o descoperire din multe unghiuri a atitudinii îndurătoare a lui Hristos vis-a-vis de bolile și neputințele noastre, de la înălțarea Lui la dreapta lui Dumnezeu.
Ne ocupăm acum nu cu trecutul, ci numai cu atitudinea actuală a lui Hristos, în ceea ce privește boala.

1. Atitudinea actuală a lui Hristos este descoperită în întregime prin Numele Său de răscumpărare, IEHOVAH-Rafa. Numele Sale de răscumpărare nu se pot schimba. Toți vor recunoaște că celelalte șase Nume de răscumpărare sunt o descoperire a atitudinii Sale actuale (din timpul prezent) în ceea ce privește acordarea binecuvântării pe care trebuie s-o descopere fiecare Nume. Care este logica după care am putea să presupunem că El Și-a abandonat slujba de Vindecător, descoperită prin Numele IEHOVAH Rafa?

2. Atitudinea Lui din prezent este din nou descoperită pe deplin prin propria Sa făgăduință că va continua și va amplifica slujba Sa de vindecare, ca răspuns la rugăciunea credincioșilor, în timp ce El se află la dreapta lui Dumnezeu. „Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face și el lucrările pe care le fac Eu; și mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl: și orice veți cere în Numele Meu, aceea voi face, ca Tatăl să fie glorificat în Fiul”. (Ioan 14.12-13)

3. Atitudinea Lui actuală este descoperită prin împlinirea de către El însuși a promisiunii de mai sus, relatată în cartea Faptelor. Chiar în ultimul capitol, la treizeci de ani după înălțarea Sa, citim: „au venit și toți ceilalți bolnavi de pe insula aceea și au fost vindecați”. (Fapte 28.9, Weymouth).

4. Atitudinea Lui actuală este descoperită prin faptul că vindecarea este o parte din evanghelia Marii Trimiteri poruncite de Hristos. Această trimitere este urmată de promisiunea „își vor pune mâinile peste bolnavi și aceștia se vor însănătoși” (Marcu 16.15, 18).

5. Atitudinea Lui actuală este descoperită prin faptul că lucrarea Sa de înlocuire de pe Golgota a fost în folosul tuturor celor ce trăiesc pe pământ în timpul cât El este înălțat la dreapta Tatălui. Noi am văzut în predica precedentă că, precum în Levitic, este relatat că toate bolile au fost vindecate pe temeiul Ispășirii. Matei ne spune că Ispășirea a fost motivul pentru care Hristos n-a făcut nicio excepție în ce privește vindecarea bolnavilor care au venit la El.

6. Atitudinea Lui actuală este descoperită prin porunca clară, dată fiecărui bolnav din Biserică, în timpul cât El este la Tatăl, ca acesta să ceară să fie uns și să se facă rugăciune pentru el, cu promisiunea că „Domnul îl va însănătoși” (Iacov 5.14-15). Vrea El să spună ca noi să ne rugăm cu credință sau fără credință? Cum ne-am putea ruga „rugăciunea credinței” dacă nu ar fi voia Lui să vindece? Ne poruncește El să ne rugăm pentru un lucru pe care nu-l va face? Chiar și laicilor le este poruncit să-și mărturisească unii altora greșelile și să se roage unul pentru celălalt, pentru vindecare, cu fermitatea cu care s-a rugat Ilie pentru ploaie (Iacov 5.16-18). Ne-ar porunci Dumnezeu să mijlocim pentru ceva ce nu este în voia Lui? Cu siguranță că nu!

7. Atitudinea Lui actuală este descoperită prin faptul că, de la înălțarea Sa, El a „pus” în Biserică învățători, minuni, daruri de vindecare, etc., pentru continuarea „acelorași lucrări” și a unora „mai mari”, pe care a promis El că le va continua de la dreapta lui Dumnezeu. Istoria relatează manifestarea acestor daruri miraculoase din zilele apostolilor până în prezent.
ÎNDURAREA NESCHIMBATĂ A LUI ISUS

8. Atitudinea Lui actuală în ceea ce privește boala noastră, este minunat descoperită prin faptul că, de la înălțarea Sa, îndurarea Lui nici nu s-a retras, nici nu s-a schimbat.

Într-o predică ulterioară, despre îndurarea Domnului, vom vedea că, în timpul slujbei pământești a Domnului nostru, Lui i-a fost milă și i-a vindecat pe toți care aveau nevoie de vindecare. Același cuvânt grecesc tradus cu „milă” este tradus de repetate ori cu „îndurare” (compasiune) pentru că este același lucru. Când doi orbi au cerut îndurare, lui Isus i s-a făcut milă și i-a vindecat.

De vreme ce vindecarea trupească, în Noul Testament, este pretutindeni îndurare (mila sau îndurarea L-a făcut pe El să-i vindece pe toți cei ce veneau la El), nu mai este adevărată promisiunea că El este „bogat în îndurare pentru toți cei ce-L cheamă”? Această perioadă de timp glorioasă, a evangheliei, nu oferă la fel de multă îndurare suferinzilor săi, cât a oferit perioada Legii? Reverendul Kenneth Mackenzie, un faimos învățător și scriitor al Bisericii Episcopale, întreabă: „Inima iubitoare a Fiului lui Dumnezeu, care a avut milă de bolnavi și i-a vindecat pe toți cei ce aveau nevoie de vindecare, ar fi putut să înceteze să privească la suferințele alor Săi, de când S-a înălțat la dreapta Tatălui?”
Nu este ciudat ca, în această perioadă a harului, cineva să adopte o poziție sinonimă cu a afirma că manifestarea îndurării lui Hristos față de cei chinuiți a fost retrasă, sau chiar schimbată, de la proslăvirea Sa? Dacă Dumnezeu nu este la fel de dispus să arate îndurarea vindecării pentru cei ce I se închină, pe cât este de dispus să arate îndurarea iertării pentru dușmanii Lui, atunci El este mai dispus să arate îndurare față de copiii diavolului decât față de ai Săi. Scripturile neagă lucrul acesta, spunând: „Dar mila [îndurarea] Domnului ține în veci [nu pentru cel păcătos doar, ci] pentru cei ce se tem de El” (Psa. 103.17) El îl iubește pe copilul Său care este bolnav și suferă, chiar mai mult decât îl iubește pe păcătos. Slavă Domnului că „bunătatea Lui rămâne pentru totdeauna și credincioşia Lui din generație în generație”. (Psa. 100.5)

 

  Domnul Isus Hristos, Marele Medic şi Marele Vindecător, Autor: Olga Bucaciuc 

            “Cei zece leproşi

Isus mergea spre Ierusalim şi a trecut printre Samaria şi Galilea. Pe când intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi ei au stătut departe şi-au ridicat glasul şi au zis: “Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!” Când i-a văzut Isus, le-a zis: “Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor!” Şi, pe când se duceau, au fost curăţiţi. Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu faţa la pământ la picioarele lui Isus şi i-a mulţumit. Era samaritean. Isus a luat cuvântul şi a zis: “Oare n-au fost curăţiţi toţi cei zece? Dar ceilalţi nouă, unde sunt? Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu?” Apoi i-a zis:” Scoală-te şi pleacă; credinţa ta te-a mântuit.” (Luca cap.17:11-19).

Una din misiunile ce a avut Domnul Isus Hristos când a umblat pe pământ era, pentru oameni, cel mai mare medic pe care omenirii i-a fost dat să cunoască. Domnul, prin puterea Sa divină şi creatoare putea să vindece orice fel de boală ce exista în popor. Toţi bolnavii care au venit la El sau care au fost aduşi la El şi I-au cerut ajutorul, Domnul Isus, cu milă, i-a vindecat. Numai la atingerea Sa şi la cuvântul Său cei bolnavi erau vindecaţi iar cei demonizaţi erau eliberaţi de puterea duhurilor necurate (Matei cap.8:16; Marcu cap.1:32 şi cap.6:55).

Observăm că acţiunile Domnului Isus de pe pământ, învăţăturile Sale sfinte şi predicarea Împărăţiei Sale, erau împletite cu minunile de vindecare. Toţi bolnavii care erau aduşi la El au fost vindecaţi şi eliberaţi de puterea demonică. La înfăptuirea acestor minuni ale Sale multă bucurie aducea în sufletele celor vindecaţi şi care au fost apăsaţi de nenorocire şi suferinţe! Îmi imaginez prezenţa Domnului Isus printre oameni şi ar trebui să ne impresioneze profund căci acelaşi Dumnezeu al minunilor, al îndurării şi al milei avem şi noi, generaţia de oameni de azi. Fără Dumnezeu şi fără ajutorul Său suntem dezorientaţi şi pierduţi, căci numai Domnul Isus Hristos, Mântuitorul, este speranţa noastră pentru veşnicie. Numai prin credinţa în El avem un viitor şi nădejde.

Domnul Isus Hristos şi-a arătat puterea divină prin: vindecarea bolnavilor, învierea din morţi, potolirea furtunii, înmulţirea pâinilor şi săturând omenirea flămândă. Să ne imaginăm ce mari bucurii şi binecuvântări a dăruit Domnul Isus unor astfel de persoane chinuite de suferinţă şi chinuite de puterea Satanei. Domnul Isus Hristos, prin puterea Sa a dovedit omenirii că El este Fiul lui Dumnezeu, căci numai El, Dătătorul şi Izvorul de viaţă poate face aceste lucrări minunate. Toate aceste fapte ale Domnului Isus Hristos, făcute pentru binele şi fericirea oamenilor sunt dovezi clare are milei şi dragostei lui Dumnezeu pentru omenirea păcătoasă şi suferindă. Căci boala, suferinţa şi moartea existente în lume sunt efectele păcatelor omenirii. Dumnezeu, cu mila Sa, prin Domnul Isus Hristos, doreşte să ne salveze şi să ne vindece de boli şi de păcate. Minunile înfăptuite de Domnul Isus Hristos sunt dovezi pentru ca noi să avem credinţă în Dumnezeu şi să ne încredem în El pentru mântuire şi pentru viaţa veşnică. “Cel căruia i-a fost milă de gloate, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi fără păstor” (Matei cap.9:36) încă mai are milă de sărmanii suferinzi.

Minunile de vindecare şi refacerea sănătăţii în trupurile unora pe care i-a vindecat şi învierea din morţi sunt o prefigurare a vindecării depline şi a vieţii veşnice pe care le vom primi de la Domnul Isus Hristos, Mântuitorul nostru, după revenirea Sa. Acestea vor fi unele din motivele bucuriei şi fericirii noastre în Împărăţia Domnului Hristos şi pe Noul Pământ. Căci vom fi în prezenţa Domnului Isus Hristos. Atunci şi acolo nu vom mai simţi boală, oboseală şi moarte, căci acestea nu vor mai exista pentru fiinţele noastre. Ni se va şterge orice lacrimă din ochii noştri deoarece nu vor mai fi motive de durere ci numai bucurie şi fericire toată veşnicia (Apoc.21:3-7).

În toate ţinuturile Palestinei Domnului Isus Hristos i s-a dus vestea pentru minunile făcute de El ca Marele Vindecător. Una din bolile cele mai cumplite ce a existat şi există fără a se găsi vreun leac este lepra, o boală care este considerată contagioasă căci bolnavii de lepră sunt izolaţi de restul oamenilor până la sfârşitul zilelor lor. Numai minunea lui Dumnezeu poate vindeca pe bolnavii de lepră.

Un grup de zece leproşi Îl văd trecând pe Domnul înconjurat de mulţime prin locul unde erau ei. De la distanţă au strigat către Domnul cerându-i să aibă milă şi de ei. Domnul, când s-a apropiat de ei, le-a văzut starea de boală şi le-a spus să meargă să se arate preotului. Căci, după poruncile din vechime date de Moise, preotul era acela care constata boala persoanei şi lua decizia de a fi izolată anumite perioade de timp, câte şapte zile. Cel bolnav de lepră era considerat necurat. Preotul trebuia să constate şi vindecarea celor bolnavi şi să decidă pentru cel ce a fost vindecat reîntoarcerea lui în comunitate. După vindecarea şi curăţirea lor, cei ce au fost bolnavi, trebuiau să aducă la templu înaintea Domnului jertfe ca ardere de tot şi jertfe de mulţumire doi miei sacrificaţi pe altar (Levetic cap.13 şi cap.14).

Aceşti leproşi ascultă glasul Domnului şi se pornesc să meargă la preot dar pe drum se întâmplă minunea: toţi cei zece leproşi au fost vindecaţi prin puterea de vindecare a Domnului Isus Hristos. Această boală, fiind vizibilă, ei s-au văzut vindecaţi şi curăţaţi de rănile ce le aveau. “Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu faţă la pământ la picioarele lui Isus şi i-a mulţumit. Era samaritean.” Acest samaritean vindecat, cu recunoştinţă se întoarce să mulţumească Domnului Hristos, aruncându-se cu faţa la pământ la picioarele Lui. El trăieşte cea mai mare bucurie şi fericire a vieţii lui, de a fi vindecat şi de a se întoarce în mijlocul celor dragi ai săi de care fusese despărţit. Acest bolnav vindecat dă dovadă de bun-simţ, respect şi recunoştinţă cu mulţumiri aduse Domnului Isus Hristos care i-a redat sănătatea. Domnul a văzut credinţa din inima lui. Căci în urma vindecării sale şi a minunii făcute de Domnul, el se întoarce şi slăveşte pe Dumnezeu şi are o credinţă şi mai mare în Domnul Isus Hristos şi în puterea Sa. Domnul Isus Hristos, când a văzut reacţia şi atitudinea acestui samaritean, care nu era nici din poporul iudeu, apreciază lucrul acesta şi mustră atitudinea celorlalţi nouă leproşi care, chiar dacă au fost şi ei vindecaţi, au mers mai departe, dând dovadă de lipsă de bun-simţ şi lipsă de recunoştinţă pentru Domnul Isus Hristos care a dăruit la toţi vindecarea de care aveau atâta nevoie.

Observăm în această relatare că Domnul Isus are milă de orice persoană bolnavă şi care îi cere ajutorul şi poate vindeca pe oricine. Domnul Isus a dorit din partea la toţi cei zece leproşi vindecaţi recunoştinţă şi mulţumire. Prin acest gest de mulţumire, manifestată în faţa Domnului Isus şi a mulţimii din jur, ei trebuiau să fie o mărturie pentru slava lui Dumnezeu şi care să ajute la un plus de credinţă atât pentru ei cât şi pentru martorii prezenţi la vindecarea făcută. Mai observăm un lucru foarte important valabil pentru cei de atunci cât şi pentru noi că samariteanul vindecat şi recunoscător, datorită credinţei sale în Dumnezeu, Domnul Isus Hristos îi oferă şi mântuirea (vers.19) pe care ceilalţi nouă leproşi nu au primit-o. Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru, ne dăruieşte pe lângă vindecare fizică mântuirea şi iertarea păcatelor, garantându-ne viaţa veşnică.

Ceilalţi nouă leproşi, vindecaţi şi ei de Domnul, nu au preţuit suficient de mult acest dar de a fi vindecaţi sau poate s-au îndreptăţit crezând că li se cuvenea vindecarea. Dacă studiem atent multele pasaje ale Sfintelor Scripturi se poate constata şi deduce că boala şi chiar moartea de multe ori sunt din cauza omului care nu respectă legile şi poruncile date de Dumnezeu şi acele legi ale sănătăţii. Domnul nu vindecă numai pe cei din poporul Israel ci El, cu mila Sa, a primit, primeşte şi oferă ajutor şi vindecare oricărei persoane din orice neam care are credinţă în El. Este strict necesar ca fiecare, noi, cei de azi, să-L recunoaştem pe Dumnezeu în viaţa de zi cu zi şi clipă de clipă şi să conştientizăm faptul că suntem dependenţi de mila, harul şi îndurarea Lui pentru fiecare clipă din viaţa noastră. Se cuvine să dăm slavă lui Dumnezeu şi să-I mulţumim cu recunoştinţă şi cu cel mai profund respect pentru toate darurile Sale, materiale şi spirituale. Să mulţumim lui Dumnezeu prin gânduri şi prin toate rugăciunile noastre, pentru darul cel mai de preţ şi măreţ al mântuirii, al iertării şi al vieţii veşnice, prin răscumpărarea făcută de Domnul Isus Hristos la cruce. Se cuvine să-L iubim pe Dumnezeu cu toată fiinţa noastră şi cu toată inima noastră. Iar această manifestare a simţămintelor noastre să o spunem şi să învăţăm şi pe copiii noştri să iubească şi să respecte pe Dumnezeu Tatăl nostru iubitor, pe Domnul Isus Hristos – Mântuitorul şi pe Duhul Sfânt – Lumina şi Călăuza vieţii noastre.

Concluziile acestei relatări:

·         Domnul Isus Hristos, Marele Medic şi Marele Vindecător, vindecă zece oameni bolnavi de lepră.

·         Cei zece leproşi erau izolaţi de societate datorită bolii dar şi datorită concepţiei greşite a semenilor conaţionali, fiind consideraţi de aceştia şi păcătoşi. Leproşii erau izolaţi de societate fără să primescă milă şi ajutor din partea cuiva. Iubirea şi ajutorul de care aveau nevoie le-au găsit din belşug la Domnul Isus Hristos, care a privit dincolo de corpul lor bolnav, dorind să-i şi mântuiască. Întâlnindu-L pe Domnul Isus aceşti bolnavi îi cer milă şi ajutor.

·         Domnul Isus Hristos, cu mila şi puterea Sa, îi vindecă pe toţi.

·         Unul din cei zece vindecaţi se întoarce să mulţumească Domnului, dând slavă lui Dumnezeu plin de credinţă şi bucurie. Pentru această atitudine şi manifestare a sa, pe lângă vindecarea fizică, Domnul Hristos îi dăruieşte şi mântuirea.

·         Ceilalţi nouă, care şi ei au fost vindecaţi, nu s-au întors să-i mulţumească aşa cum se cuvenea şi aşa cum ar fi dorit Domnul şi de la ei.

·         Pentru toate binefacerile, binecuvântările şi tot ce ne dăruieşte Dumnezeu se cuvine să-I mulţumim şi să-L binecuvântăm în permanenţă.

“Binecuvântează suflete pe Domnul şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel Sfânt. Binecuvântează suflete pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Lui! El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale. El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare. El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul” (Psalmul 103:1-5).

                                                           Amin

Capitolul 5

                         Cum Să Îţi Însuşeşti Vindecarea                           

Primul Pas

Primul pas în a primi vindecarea este acelaşi cu primul pas către mîntuire sau către orice altă binecuvîntare promisă de Dumnezeu. Persoana bolnavă trebuie să ştie ce învaţă Biblia şi că voia lui Dumnezeu este să vindece pînă cînd cineva şi-a trăit timpul dat de Dumnezeu (şaptezeci de ani, Ps. 90:10). Fiecare suferind trebuie să fie convins de Cuvîntul lui Dumnezeu că vindecarea lui sau a ei este voia lui Dumnezeu. Este imposibil să ai credinţă reală pentru vindecare atîta timp cît există cea mai mică îndoială dacă aceasta este voia lui Dumnezeu.

Este imposibil să ceri cu credinţă şi cu îndrăzneală  o binecuvîntare de care nu eşti sigur că Dumnezeu o oferă. Puterea lui Dumnezeu poate fi cerută doar acolo unde voia lui Dumnezeu este cunoscută. Spre exemplu, ar fi aproape imposibil să-l faci pe un păcătos să creadă pentru a fi socotit neprihănit înainte de a-l fi convins pe deplin că voia lui Dumnezeu este să-l salveze. Credinţa începe acolo unde voia lui Dumnezeu este cunoscută. Credinţa trebuie să se bazeze doar pe voia lui Dumnezeu şi nu pe dorinţele sau preferinţele noastre. Credinţa care îşi asumă promisiunile lui Dumnezeu nu este a crede că Dumnezeu poate, ci a crede că El o va face. Cei care pretind că cred în vindecare, dar spun un cuvînt în favoarea ei şi zece împotrivă nu pot produce credinţă pentru vindecare.

Credinţa Este Aşteptarea ca Dumnezeu Să Împlinească Voia Lui

Atunci cînd Dumnezeu ne porunceşte să ne rugăm pentru cei bolnavi El vrea ca noi să ne rugăm cu credinţă. Nu am putea face lucrul acesta dacă nu am şti care este voia Lui în această privinţă. Cît timp o persoană nu ştie voia lui Dumnezeu el sau ea nu are nici o bază pentru credinţă. Credinţa este aşteptarea ca Dumnezeu să facă ceea ce ştim că este voia Lui să facă. Nu este greu, atunci cînd avem credinţă, să-L convingem pe Dumnezeu să facă voia Lui.

Cînd ştim că ceea ce cerem este voia Lui atunci nu ne este greu să credem că El va face ceea ce suntem siguri că El vrea să facă. În acest fel orice persoană mîntuită a experimentat minunea mai mare a naşterii din nou. Nu poate fi nici o însuşire prin credinţă pînă cînd nu cunoaştem, prin Evanghelie, ceea ce ne-a dat Dumnezeu.

Nu e o altă doctrină învaţată mai clar în Cuvîntul lui Dumnezeu decît aceea că prin Ispăşirea lui Hristos ne-au fost oferite atît mîntuire cît şi vindecare fizică. Voia lui Dumnezeu este să ia bolile celor care-L slujesc şi să facă numărul zilelor lor deplin, după promisiunea Lui (Exod 23:25-26). După cum imaginile din Levitic 14 şi 15 ne arată că invariabil boala era vindecată prin ispăşire în Vechiul Testament, la fel Matei 8:17 afirmă hotărît că Isus a vindecat pe toţi în baza Ispăşirii. Scriptura ne arată că motivul pentru care Hristos nu a făcut nici o excepţie în vindecarea bolnavilor care-L îmbulzeau a fost Ispăşirea realizată de El. El a făcut Ispăşire pentru toata rasa lui Adam, inclusiv pentru tine. Fiind îmbulzit de mulţime pentru ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor, din nou şi din nou, ni se spune în Evanghelie că El i-a vindecat pe toţi (Matei 4:24, 12:15, 14:14, Luca 4:40, Fapte 10:38). Nu a făcut nici o excepţie. De ce? Pentru că în Ispăşirea pe care urma să o realizeze la cruce El a luat neputinţele noastre. Deoarece El a purtat neputinţele noastre, aceasta necesită vindecarea tuturorpentru împlinirea profeţiei. Dumnezeu a pus în mod intenţionat acest adevăr într-un limbaj simplu, astfel că doar citind acest verset în mod greşit ne-am scoate pe noi din el. Ceea ce oferă Calvarul este pentru toţi!

Calea lui Dumnezeu de mîntuire a sufletului, sau de vindecare a trupului, sau de a face orice altceva ce doreşte El să facă, este de a-Şi trimite Cuvîntul Său, promisiunea Lui. Apoi El îşi ţine promisiunea oriunde ea produce credinţă. Procedura divină în vindecare este descrisă în acest text: El Şi-a trimis Cuvîntul şi i-a vindecat şi i-a scăpat de groapă (Ps. 107:20).

Cuvîntul lui Dumnezeu este cel care lucrează în cei ce cred. El este sănătate pentru tot trupul lor (1 Tes. 2:13, Prov. 4:22).

Tot aşa cum credinţa unei fetiţe pentru o rochie nouă vine prin auzirea promisiunii mamei ei de a i-o cumpăra Sîmbăta următoare la fel şi credinţa noastră pentru vindecare vine prin auzirea Cuvîntului lui Dumnezeu. Promisiunea Lui e că ne va vindeca. Atît credinţa fetiţei cît şi a noastră vin prin auzire. Fetiţa nu ar fi putut crede şi nici nu ne-am fi aşteptat să creadă pentru o rochie nouă  atîta timp cît mama nu i-a promis-o. La fel şi noi nu putem să avem credinţă pentru vindecare sau mîntuire sau pentru orice altă binecuvîntare pînă cînd acea credinţă nu ne vine prin auzirea Cuvîntului (promisiunii) lui Dumnezeu de a face lucrul respectiv.

Cum poate cineva găsi îndreptăţirea prin credinţă pînă cînd ea nu i-a fost predicată? Cum poate găsi cineva vindecare prin credinţă pînă cînd ea nu i-a fost predicată? Scripturile pot să ne dea înţelepciune spre mîntuire. Înainte de a avea motiv pentru a  aştepta vindecarea trebuie să înţelegem că Creatorul şi Răscumpărătorul corpului nostru este de asemenea şi Medicul lui.

Valoarea Numelor de Răscumpărător a lui Dumnezeu

Odată ce Dumnezeu ne vindecă trimiţînd Cuvîntul Său, ce poate fi mai mult Cuvîntul Său decît Numele Sale de răscumpărare şi de legămînt, care au fost date, toate şapte, cu scopul specific de a descoperi fiecărui om din rasa lui Adam atitudinea Sa răscumpărătoare faţă de ei?

Cînd Hristos ne porunceşte să predicăm Evanghelia la orice făptură El are în vedere să spunem Vestea Bună a Răscumpărării. Cele şapte nume de răscumpărare ale Lui descoperă ce include răscumpărarea noastră. El are multe alte nume, dar doar şapte de răscumpărare. Aceste şapte nume nu sunt folosite niciodată în Scriptură decît în relaţiile lui Dumnezeu cu omul. Nu şase nume, nu opt, ci şapte, numărul perfect, pentru că El este un Mîntuitor perfect. Răscumpărarea Lui acoperă tot spectrul nevoii umane. Binecuvîntările descoperite de fiecare din aceste nume sunt toate în Ispăşire.

Iehova-Şama înseamnă Domnul este prezent, şi noi am fost apropiaţi prin sîngele lui Hristos.

Iehova-Şalom se traduce Domnul este Pacea noastră. Aceasta la fel este în Ispăşire pentru că pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El.

Iehova-Raah se traduce Domnul este Păstorul meu. El a devenit Păstorul nostru dîndu-şi viaţa pentru oile Sale. Acest privilegiu este în Ispăşire.

Iehova-Iire înseamnă Domnul va oferi o jertfă. Hristos Însuşi a fost jertfa oferită la Calvar.

El S-a făcut Iehova-NissiDomnul-steagul nostru sau Biruitorul, dezbrăcînd domniile şi stăpînirile la Cruce.

El a purtat păcatele noastre şi a devenit Iehova-Ţidkenu, Domnul Neprihănirea noastră. El a făcut posibil fiecărui păcătos să primească darul neprihănirii.

Iehova-Rafa se traduce Eu sunt Domnul care te vindecă sau Eu sunt Domnul, Medicul tău. Acesta deasemenea este în Ispăşire, pentru că El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre.

Acest ultim nume completează lista celor şapte nume care au fost date cu scopul de a revela relaţia lui Dumnezeu cu noi toţi. Aceste şapte nume aparţin lui Hristos. Cu aceste şapte nume este El acelaşi, ieri şi azi şi în veci. Isus spune tuturor celor care vin la El pentru oricare din aceste şapte binecuvîntări: Cine vine la Mine nu-l voi izgoni afară.

Aceasta este vestea bună pe care Dumnezeu vrea să o predicăm la orice făptură, pentru ca orice făptură să poată avea privilegiul de a se bucura de plinătatea binecuvîntării Evangheliei lui Hristos.

O zic din nou că nimic nu este mai mult Cuvîntul lui Dumnezeu aşezat în cer decît numele Său de Răscumpărare Iehova-Rafa. Nimeni nu are dreptul să schimbe Eu sunt Iehova-Rafa în Eu am fost Iehova-Rafa. Cuvîntul lui Dumnezeu rămîne în veac.

Deoarece Iehova-Şalom, Domnul-Pacea Noastră, este unul din numele de răscumpărare a lui Hristos, nu are oare orice om dreptul de răscumpărare de a obţine pacea de la El? La fel nu are oare orice om dreptul de răscumpărare de a obţine victoria de la Iehova-Nissi? Nu are oare orice om dreptul de răscumpărare de a obţine darul neprihănirii de la Iehova-Ţidkenu, etc.? Daca da, de ce nu ar avea orice om dreptul de a primi vindecare de la Iehova-Rafa?

Oridecîte ori starea de sănătate a poporului Israel, căruia i-a fost dat la început acest cuvînt Iehova-Rafa, era afectată de păcatele lor, cît de curînd se pocăiau, aveau loc ispăşiri care indicau spre Hristos. Dumnezeu era astfel Iehova Rafa, Vindecătorul, nu doar pentru unii ci pentru toţi. Dumnezeu vrea ca acest nume de răscumpărare, ca şi toate celelalte, să fie trimis la orice făptură cu promisiunea se vor însănătoşi. Şi Domnul îl vă însănătoşi.

Şarpele de Aramă – O Prefigurare a lui Hristos

Dumnezeu le-a trimis Cuvîntul Său Israeliţilor care mureau: oricine este muşcat şi va privi spre el (şarpele de aramă, o imagine a Calvarului) va trăi. Dacă vindecarea fizică nu este inclusă în Ispăşire, de ce atunci li s-a cerut acestor Israeliţi care mureau să privească la acest prototip al Ispăşirii pentru vindecare fizică? Aşa cum blestemul lor a fost înlăturat prin înălţarea prototipului lui Hristos, la fel şi al nostru a fost înlăturat prin înălţarea lui Hristos. Odată ce Duhul ne este dat pentru a-L face pe Hristos o realitate, de ce să nu privim la Hristos cu la fel de multă aşteptare cu care au privit ei la prototipul lui  Hristos?

Va fi potrivit să remarcăm faptul că ei nu puteau să privească la şarpele de aramă şi la simptomele lor în acelaşi timp. Credinţa lui Avraam a crescut atunci cînd el a privit la promisiunea lui Dumnezeu. Unii oameni inversează aceasta. Credinţa lor slăbeşte în timp ce ei privesc la simptomele lor şi uită de promisiuni. Cuvîntul lui Dumnezeu este unica bază solidă pentru credinţa noastră. Dumnezeu a vindecat trimiţîndu-Şi cuvîntul Său. Vom pierde vindecarea dacă permitem simptomelor noastre să ne împiedice în a aştepta ceea ce promite Cuvîntul Său.

Al Doilea Pas

Al doilea pas spre vindecare este să te asiguri că eşti într-o relaţie corectă cu Dumnezeu. Binecuvîntările răscumpărării sunt condiţionate. După ce auzim Evanghelia şi cunoaştem ceea ce ne oferă ea Isus spune: Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie. Atunci cînd căutăm vindecare pentru corpurile noastre nu trebuie să fie nici un compromis cu vrăjmaşul sufletelor noastre, deoarece el este autorul bolilor noastre. Isus a promis să distrugă lucrările diavolului din corpurile noastre. El nu poate face aceasta, în mod legal, atîta timp cît noi ne ţinem de lucrarea diavolului în sufletele noastre. Este greu să exerciţi credinţă pentru înlăturarea unei părţi a lucrării diavolului în timp ce permiţi altei părţi şi mai rele să rămînă. Pînă cînd omul nu vine sub ascultare de Dumnezeu el nu este pe terenul credinţei. Iacov spune: Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi vindecaţi. Voia lui Dumnezeu este ca toate lucrurile să-ţi meargă bine şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte şi sufletul tău. Însă Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea nu m-ar fi ascultat Domnul. Atunci cînd inimile noastre nu ne condamnă avem îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu.

Porunca dată celor bolnavi, de a chema presbiterii, a fost scrisă pentru început creştinilor care fusese umpluţi cu Duhul. E ceva greşit atunci cînd un om îşi doreşte binecuvîntarea dar nu şi pe Cel care o dă, mila Lui dar nu pe El Însuşi. Nu este corect să cauţi mila Lui în timp ce respingi voia Lui. Nu cere o binecuvîntare mică şi respinge una mare. Este imposibil să primeşti şi să respingi binecuvîntările divine în acelaşi timp. Dumnezeu aşteaptă să spună lui Satan şi bolii ceea ce i-a spus lui Faraon: Lasă pe poporul meu să plece, ca să-Mi slujească (Exod 7:16). Prima noastră preocupare în toate lucrurile, chiar şi în cererea de restaurare a sănătăţii fizice, ar trebui să fie gloria lui Dumnezeu (P.Gavin Duffy).

Tărie pentru a sluji lui Dumnezeu este singurul motiv potrivit atunci cînd căutăm sănătate din mîna Lui. Ungerea cu untdelemn pentru vindecare este un simbol şi un semn al consacrării. Trebuie să ne dorim sănătatea pentru gloria lui Dumnezeu.

Ce înseamnă ungerea? Deschide-ţi la Levitic 8:10-12 şi veţi primi răspunsul lui Dumnezeu la această întrebare. Moise a luat untdelemnul     pentru ungere, a uns sfîntul locaş şi toate lucrurile, cari erau în el, şi le-a         sfinţit, adică le-a pus deoparte pentru Dumnezeu. Ungerea cu untdelemn             în numele Domnului era un act de dedicare şi consacrare, însemnînd,             pentru cel care era uns o predare deplină lui Dumnezeu a mîinilor lui             pentru a lucra pentru El şi doar pentru El, a picioarelor lui pentru a         umbla pentru El şi doar pentru El, a ochilor lui să vadă, a buzelor lui să       vorbească, a urechilor lui să audă pentru El şi doar pentru El, şi tot       corpul să fie templul Duhului Sfînt.

R.A. Torrey

            Preaiubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău (3 Ioan 2).

Duhul Sfînt ne spune să ne supunem lui Dumnezeu înainte de a ne împotrivi diavolului, pentru că nimeni nu se poate împotrivi cu succes diavolului înainte de a se supune lui Dumnezeu. Atunci cînd te împotriveşti diavolului în acest fel el nu numai că va pleca de la tine ci el va fugi de la tine! (Iacov 4:7).

Blestemul, inclusiv diferitele boli enumerate în Deutoronom 28, au venit peste oameni pentru că ascultarea şi slujirea lor nu a fost cu bucurie şi cu dragă inimă. Starea inimii care a fost responsabilă pentru venirea bolilor menţionate în acel capitol nu este atitudinea corectă pentru ca ele să fie înlăturate. Cu alte cuvinte, condiţia inimii care a fost responsabilă pentru blestem în acele zile nu este condiţia inimii cu care să venim la El astăzi pentru înlăturarea blestemului.

Promisiunile lui Dumnezeu Sunt Doar Pentru Cei Ascultători

Celor care îşi găsesc desfătarea în Domnul El le promite să le dea tot ce le doreşte inima (Ps. 37:4). Dumnezeu nu a coborît standartul pentru această Zi a Harului. Doar pentru cei ascultători, care vor asculta cu luare aminte glasul Domnului şi vor face ceea ce este bine înaintea Lui este scris că Domnul va depărta de tine orice boală (Exod 15:26, Deut. 7:15).

Credinţa este unirea inimii şi voinţei noastre cu voia şi scopul lui Dumnezeu şi acolo unde această unire nu există rezultatele sunt imposibile. Aceasta este o lege spirituală foarte importantă la care, în zilele noastre, am fost foarte orbi (P. Gavin Duffy). Dumnezeu spune, despre frica de Domnul şi depărtarea de rău: aceasta va aduce sănătate trupului tău şi răcorire oaselor tale (Prov. 3:7-8).

Credinţa implică întotdeauna ascultare. Pavel i-a învăţat pe Efeseni să asculte de cea de-a cincia poruncă ca să fie fericiţi şi să trăiască mult pe pămînt (Efes. 6:3). Predarea şi ascultarea lui Naaman au fost depline înainte ca el să fie vindecat.

Celor ce duc o viaţă fără prihană le este spus că Domnul nu îi lipseşte de nici un bine. De aceea, înainte de a căuta ceva de la Domnul ar trebui să ne predăm împlinirii primei şi celei mai mari porunci: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeu cu toată inima. Dumnezeu zice: Pentru că Mă iubeşte îl voi izbăvi (Ps. 91:14). El Îşi ţine legămîntul şi îndurarea pînă la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui (Deut. 7:9). De aceea, ca şi leprosul, să venim şi să ne închinăm Lui atunci cînd cerem vindecare.

În dreapta ei (a Înţelepciunii) este o viaţă lungă; în stînga ei, bogăţie şi slavă(Prov. 3:16). Căsătoreşte-te cu ea (Înţelepciunea) şi vei primi averile ei. Înţelepciunea este prezentată aici ca o Regină care are de toate şi care-şi împarte binecuvîntările ei, cu ambele mîini, tuturor celor ce se vor supune conducerii ei.

Domnul Îşi întinde privirile peste tot pămîntul ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui (2 Cronici 16:9).

            O inimă liniştită este viaţa trupului dar invidia este putrezirea oaselor(Prov. 14:30). O inimă neliniştită e mai rău decît un stomac neliniştit. Un suflet bolnav e mai rău decît un trup bolnav. O voinţă dereglată e mai rău deîct un ficat dereglat. Pavel a spus trupul este pentru Domnul înainte de a spune că Domnul este pentru trup.

Biblia ne învaţă că trupul este cumpărat cu un preţ şi că  trebuie să-L proslăvim pe Dumnezeu în trupul nostru şi în duhul nostru, care sunt ale lui Dumnezeu (1 Cor. 6:20). Vă îndemn, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie… aceasta va fi o slujbă duhovnicească (Rom. 12:1). De aceea, dacă vrei să fii vindecat, adu trupul tău Lui.  El promite să-l repare doar după ce El devine proprietatea Lui.

Mai Întîi La Cruce Pentru Curăţire

Drumul sigur pentru cel bolnav este mai întîi la cruce pentru vindecare, apoi în camera de sus pentru darul Duhului, apoi la muntele hotărît pentru slujirea vieţii noastre şi în cele din urmă la Marele Doctor pentru putere pentru slujire (Bryant). Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi (Rom. 8:11). În Hristos, Adevărata Viţă, există toată viaţa de care au nevoie sufletul şi trupul nostru. Putem să ne bucurăm de ea doar fiind uniţi cu Viţa. Nu despărţiţi de El, ci în El avem totul deplin (Col. 2:10).

Substituire fără unire nu este suficient pentru a primi şi a ne bucura de viaţa Viţei. Dacă ai nevoie de o minune atunci armonizează-te cu Făcătorul de Minuni. Ne bucurăm de viaţa Viţei prin unirea noastră perfectă cu Viţa. Cerînd vindecare în timp ce refuzăm să fim conduşi de Duhul este ca şi cum am cere tîmplarului să repare casa în timp ce refuzăm să-l lăsăm să intre în casă.

Toţi cîţi s-au atins (de El) s-au vindecat (Matei 14:36). Nu poţi să te atingi de El cu rezerve. Asemenea femeii care a trecut prin mulţime şi s-a atins de El şi tu trebuie să dai la o parte egoismul, neascultarea, păcatele nemărturisite, starea de căldicel, opinia publică, tradiţiile oamenilor, şi articolele scrise împotriva vindecării divine. De fapt, adeseori trebuie să treci şi de păstorul tău, care poate încă fi neluminat în această parte a Evangheliei. Treci peste îndoieli, ezitări, simptome, simţăminte şi Şarpele Amăgitor.

Duhul Sfînt, care e trimis să execute pentru noi binecuvîntările Răscumpărării, este Avocatul şi Ajutorul nostru. El este gata să ne ajute să trecem peste toate aceste obstacole spre locul unde ne putem atinge de El pentru nevoile noastre. Dumnezeu aşteaptă să toarne Duhul Sfînt în plinătate peste noi. El vine ca Reprezentant al lui Hristos să execute pentru noi toate binecuvîntările oferite de Calvar. Aceste binecuvîntări ne sunt oferite în cele şapte nume de răscumpărare şi ale legămîntului.

Încă este adevărat că toţi cei ce se ating de El sunt făcuţi sănătoşi. Cum ne atingem de El? Crezînd promisiunea Lui. Acesta este un mod infailibil de a-L atinge pe Hristos pentru orice a promis El. Ne atingem de El cerînd şi crezînd că El aude rugăciunile noastre atunci cînd ne rugăm. Atunci cînd femeia s-a atins de El, credinţa ei i-a adus vindecarea. Aceasta nu a fost doar o atingere fizică pentru că Duhul este Acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic. Milioane de păcătoşi s-au atins astfel de El pentru minunea mai mare a naşterii din nou.

Nu Doar Contact ci Unire

Aşa cum L-au atins bolnavii şi au fost făcuţi sănătoşi atunci cînd Hristos a umblat pe pămînt, la fel şi astăzi este privilegiul tuturor de a se atinge de El. Atingerea prezentă ne uneşte cu Hristos într-o unire mai strînsă decît o făcea atunci. Acesta nu este doar un contact, dar unire la fel de reală ca cea care există între viţă şi mlădiţă. Tot ce este în Viţă, atît viaţa fizică cît şi cea spirituală, ne aparţine nouă, mlădiţelor.

Atingerea prin credinţă poate să ne aducă azi sub controlul deplin al Duhului Sfînt aşa cum nu o putea face în timpul slujirii pămînteşti a lui Hristos, pentru că Duhul Sfînt încă nu era dat. El este Făcătorul de minuni. Isus nu este mai puţin Mîntuitor şi Vindecător de cînd a fost glorificat, ci şi mai mult. Privilegiul de a-L atinge pe El acum este cu mult mai mare decît atunci cînd a fost aici în trup, pentru că acum putem primi mai mult atingîndu-ne de El. De la dreapta lui Dumnezeu El are mai multe de oferit. El a spus Vă este de folos să mă duc. El a plecat ca să trimită Duhul. Odată ce Duhul a venit să-L descopere pe Hristos aşa cum nu putea fi descoperit înainte de plecarea Sa, de ce nu putem să ne apropiem de El pentru vindecare cu cel puţin la fel de multă credinţă ca cei care Îl îmbulzeau în trecut?

Ceea ce am spus mai devreme arată cît este de important să fim într-o relaţie corectă cu Dumnezeu înainte de a cere vindecarea. Binecuvîntarea de a fi într-o relaţie corectă cu Dumnezeu este de o mie de ori mai de dorit şi de savurat decît vindecarea însăşi. Am văzut bolnavi în trup dar care radiau de fericire şi păcătoşi perfect sănătoşi care erau atît de nefericiţi încît s-au sinucis.

Al Treilea Pas

Vom încerca acum să facem clar cum să ne însuşim vindecarea. A primi lucruri de la Dumnezeu este ca şi cum ai juca în jocul de dame. După ce o persoană face o mişcare ea nu mai are ce face pînă cînd celălalt jucător face mişcarea lui. Fiecare face mişcarea sa cînd îi vine rîndul. Atunci cînd Dumnezeu ne-a oferit vindecarea sau orice altă binecuvîntare şi ne-a trimis Cuvîntul Său, e rîndul nostru să facem o mişcare înainte ca El să facă o nouă mişcare. Mişcarea noastră, atunci cînd ne rugăm, e să aşteptăm să căpătăm ceea ce ne promite El. Aceasta ne va determina să punem în acţiune credinţa noastră înainte de a vedea vindecarea. Vindecarea vine în următoarea mişcare, care este mişcarea lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu face niciodată mişcări cînd nu este rîndul Lui de a Se mişca, dar El întotdeauna Se mişcă atunci cînd i-a venit rîndul. Atunci cînd Noe a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, mişcarea lui a fost aceea de a crede că potopul vine. El a pus în acţiune credinţa lui construind arca pe uscat. Atunci cînd Dumnezeu spune celor bolnavi că rugăciunea credinţei va mîntui pe cel bolnav, şi tu, ca şi Noe, eşti înştiinţat de lucruri care nu se văd încă. Mişcarea ta trebuie să fie aceeaşi ca a lui Noe, adică să crezi şi să procedezi ca atare. Natura căzută a omului este guvernată de ceea ce vede, de simţuri. Credinţa este guvernată de Cuvîntul lui Dumnezeu şi e nimic mai puţin decît a aştepta ca Dumnezeu să facă ceea ce promite. Credinţa înseamnă a-L trata pe Dumnezeu ca pe o fiinţă onestă.

Prin aşteptare nu am în vedere speranţă. Un autor a spus bine atunci cînd a zis că noi sperăm la ceea ce ar putea fi posibil, dar ne aşteptăm la ceea ce trebuiesă fie posibil… cu acea aşteptare care dă la o parte îndoiala sau frica de faliment şi manifestă o încredere de neclintit.

Credinţa nu aşteaptă niciodată să vadă înainte de a crede. Ea vine prin auzirea lucrurilor care încă nu se văd. Ea este o încredere neclintită în lucrurile care nu se văd. Tot de ce are nevoie un om al credinţei e să ştie că Dumnezeu a vorbit. Aceasta împarte siguranţă perfectă sufletului. Aşa vorbeşte Domnul clarifică totul. Este scris e tot de ce are nevoie credinţa.

Credinţa întotdeauna sună din trîmbiţă înainte, nu după, ce zidurile au căzut. Credinţa niciodată nu judecă după ceea ce se vede cu ochiul. Ea este dovada lucrurilor care nu se văd dar care au fost promise. Credinţa se bazează pe un teren mult mai solid decît simţurile. Ea se bazează pe Cuvîntul lui Dumnezeu care rămîne în veci. Simţurile ne pot înşela însă Cuvîntul lui Dumnezeu nu ne înşală niciodată!

Cînd unei fetiţe îi este promisă o rochie nouă Sîmbăta următoare credinţa este aşteptarea pe care o are ea şi pe care o manifestă pînă Sîmbătă. Cînd vine Sîmbăta şi ea vede rochia nouă credinţa pentru acea rochie nouă se opreşte. Credinţa reală întotdeauna are acţiuni corespunzătoare. Fetiţa, datorită credinţei ei, bate din palme şi zice: Minunat! Voi avea o rochiţă nouă Sîmbăta viitoare!Apoi aleargă şi spune prietenilor ei de joacă că urmează să primească o rochie nouă.

Dumnezeu Nu Poate Să Mintă

Isus, la mormîntul lui Lazăr, a privit în sus şi a spus: Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Lazăr era încă mort. Fetiţa nu se teme să mărturisească anticipat că va avea o rochie nouă. Atunci cînd prietenii o întreabă: De unde ştii acest lucru? ea răspunde cu încredere: Mama mi-a promis! Acum, tu ai un motiv mai bun de a aştepta vindecarea decît are fetiţa de a aştepta rochia nouă, pentru că mama ar putea muri pînă Sîmbătă, dar Dumnezeu nu poate muri. Mama poate minţi, dar Dumnezeu nu poate minţi. Casa mamei ar putea arde împreună cu banii.

Fiecare caz de credinţă din istorie a fost o siguranţă puternică produsă de promisiunea lui Dumnezeu. În baza acestei promisiuni s-a acţionat încă înainte de a fi ceva vizibil care să încurajeze această siguranţă, ca şi cu fetiţa ‘de azi pînă Sîmbătă’.

Credinţa se uită nu la lucrurile care se văd. Nu se vedea încă nici un potop venind atunci cînd Noe a construit arca. Ziduri de piatră nu mai căzuseră pînă atunci de la sunetul trîmbiţelor şi de la strigăte. Ei aşteptau doar împlinirea a ceea ce a promis Dumnezeu. Atunci cînd au pus în acţiune credinţa lor, sunînd din trîmbiţe atunci cînd pereţii erau încă în picioare, aceasta a fost mişcarea lor. Apoi, desigur, Dumnezeu a făcut mişcarea Lui şi zidurile au căzut!

Întregul capitol unsprezece al epistolei către Evrei a fost scris pentru a arăta cum a acţionat fiecare care a avut credinţă ‘de azi pînă Sîmbătă’. Dumnezeu este atît de mulţumit de faptele credinţei încît a descris în detaliu multe asemenea cazuri în capitolul unsprezece din Evrei. Prin credinţă, Noe a acţionat aşa şi aşa. Prin credinţă, Iacov a acţionat aşa şi aşa. Prin credinţă, Moise a acţionat aşa şi aşa. Prin credinţă zidurile Ierihonului au căzut jos. Prin credinţă, Avraam a acţionat aşa şi aşa atunci cînd totul părea contrar la ceea ce a promis Dumnezeu. Gîndindu-se la promisiunea lui Dumnezeu ( nu la faptul că nu mai putea naşte) Sara a primit putere să fie o mamă atunci cînd era prea în vîrstă pentru aceasta. Toţi aceştia au acţionat cu nimic altceva decît Cuvîntul lui Dumnezeu ca motiv pentru a aştepta lucrul pe care Dumnezeu l-a promis.

La fel este cu orice caz de credinţă în istorie. Simptomele lui Iona erau foarte reale atunci cînd el se afla în burta peştelui şi el nu le-a negat; dar el le-a numit deşertăciuni (Cornilescu: idoli deşerţi). Cu alte cuvinte, orice simptome care ne fac să ne îndoim de faptul că Dumnezeu este bogat în îndurare faţă de toţi cei ce strigă la El trebuie privite ca deşertăciuni. Iona a spus: Cei ce privesc deşertăciunile (Cornilescu: cei ce se lipesc de idoli deşerţiîndepărtează îndurarea de la ei. În loc să ascultăm de Satan şi să ne uităm la simptomele noastre trebuie în schimb să fim lucrători împreună cu Dumnezeu, care vindecă trimiţîndu-Şi Cuvîntul şi împlinindu-L apoi! Trebuie să cooperăm cu El, fiind ocupaţi nu cu ceea ceea ce spune diavolul, ci cu Cuvîntul pe care-L trimite Dumnezeu pentru vindecarea noastră.

Simptomele Mai Pot Persista

Chiar şi atunci cînd acţionăm în credinţă simptomele nu dispar întotdeauna imediat. După ce Ezechia s-a vindecat au trecut trei zile pînă cînd a fost suficient de puternic pentru a se urca la Casa Domnului. În Ioan 4:50-52 slujbaşul împărătesc a crezut cuvîntul pe care i l-a spus Isus. Atunci cînd şi-a întîlnit slujitorii i-a întrebat de ora în care a început să-i fie mai bine.

Biblia face diferenţă între darurile vindecărilor şi darul minunilor. Hristos nu a putut face nici o minune în Nazaret, din cauza necredinţei lor, dar El a vindecat pe cîţiva bolnavi. Dacă toţi ar fi fost făcuţi sănătoşi imediat nu ar fi fost loc pentru darurile vindecărilor. Toate ar fi minuni. Mulţi oameni pierd vindecarea pentru că încearcă să-L limiteze pe Dumnezeu la minuni. Promisiunea lui Hristos este că bolnavii se vor însănătoşi, dar El nu spune că aceasta va avea loc imediat.

Simptomele vieţii dintr-un copac rămîn pentru un timp după ce copacul a fost tăiat.

Credinţa înseamnă că suntem siguri de ceea ce sperăm, convinşi de ceea ce nu vedem (Evrei 11:1 – traducerea lui Moffatt). Suntem convinşi pentru că Dumnezeu, care nu poate să mintă, a vorbit. Cît de atotsuficient este acest motiv pentru a crede! Credinţa este cel mai raţional lucru. Nu este, aşa cum cred mulţi, a crede fără dovadă. Este a crede datorită celei mai mari dovezi posibile – Cuvîntul lui Dumnezeu, care este stabilit în cer. Apostolul Iacov zice: eu îţi voi arăta prin fapte ce înseamnă a crede (Iacov 2:18 – traducerea Moffatt). Credinţa este a fi atît de convins de adevărul absolut al declaraţiilor lui Dumnezeu, care sunt înregistrate în Biblie, încît acţionezi în baza lor.

Credinţa Este Atît Raţională cît şi Sigură

Ce poate fi mai raţional şi ce poate fi mai sigur decît credinţa? Credinţa este a primi promisiunea scrisă a lui Dumnezeu ca mesajul Său direct pentru noi. Promisiunea Lui înseamnă acelaşi lucru cu posibilitatea ca El să apară în faţa noastră şi să ne spună: Am auzit rugăciunea ta. Cuvîntul lui Dumnezeu este făcut viaţă pentru corpurile noastre în exact acelaşi fel în care este făcut viaţă pentru sufletele noastre, prin credinţa în promisiunea Lui.

Ştiu pe unii oameni care s-au rugat pentru vindecare timp de patruzeci de ani fără să o fi primit. Cît de curînd li s-a spus cum să îşi însuşească vindecarea, ea a venit uneori într-o clipă. Nu trebuie să ne rugăm timp de patruzeci de ani şi nici timp de o săptămînă pentru o binecuvîntare pe care Hristos vrea să ne-o dea.  Inima Lui plină de milă doreşte să ne vindece mai mult decît avem noi capacitatea să ne dorim acest lucru. Noi Îl facem să aştepte însă pînă cînd avem credinţa care vine prin auzire şi pînă cînd acţionăm în baza acelei credinţe. Dumnezeu nu ne va înşela.

Înţelegem că Isus a purtat bolile şi păcatele noastre pe cruce şi de aceea nu trebuie să le mai purtăm noi. Următorul nostru pas e să ne însuşim prin credinţă. Aceasta este singura cale scripturală. Dumnezeu ne-a dat această parte de moştenire două mii de ani în urmă şi El este Cel care aşteaptă. El aşteaptă ca noi să ne însuşim binecuvîntarea prin credinţă. Două mii de ani în urmă Dumnezeu a şters păcatul. Două mii de ani în urmă Dumnezeu a pus asupra lui Hristos nelegiuirea noastră a tuturor. Două mii de ani în urmă Hristos a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre. Dumnezeu este partea care aşteaptă. El aşteaptă ca să ni se arate cum să ne însuşim binecuvîntarea  pe care El deja ne-a dat-o.  2 Petru 3:9 spune: Domnul nu zăboveşte în împlinirea promisiunilor Sale… ci este îndelung răbdător faţă de voi. Sau, aşa cum a tradus Weymouth: Domnul nu este încet în a-Şi împlini promisiunea… Dar El vă aşteaptă cu răbdare pe voi. Dumnezeu nu este încet în ceea ce priveşte promisiunile Lui, dar noi suntem înceţi şi Dumnezeu este răbdător cu noi.

Cei mai mulţi dintre noi am fi putut fi salvaţi cinci ani mai devreme decît am fost. Nu Dumnezeu ne-a făcut să aşteptăm, ci noi L-am făcut să aştepte. La fel este şi cu vindecarea noastră.

Cînd Vă Rugaţi, Nu Mai Tîrziu

În Marcu 11:24 Isus ne spune exact cum să ne însuşim oricare din binecuvîntările procurate de El pentru noi prin moartea Sa. Odată ce ne-a promis tot de ce avem nevoie, El ne-a zis: Orice lucru veţi cere, cînd vă rugaţi. Aceasta nu înseamnă după ce te-ai rugat timp de douăzeci de ani. Nu după ce te-ai făcut bine, ci în timp ce eşti bolnav. Cînd vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit şi-l veţi avea. Condiţia pentru a primi ceea ce cerem de la Dumnezeu este să credem că El ne răspunde la rugăciune atunci cînd ne rugăm şi că vom căpăta ceea ce cerem aşa cum ne-a promis El.

Cînd te rogi pentru vindecare Hristos te autorizează să consideri rugăciunea ta răspunsă deja. E la fel cu situaţia cînd a stat lîngă mormîntul lui Lazăr şi a spus Tată, Îţi mulţumesc că m-ai ascultat, înainte de a-l vedea pe Lazăr ieşind din mormînt. Cînd cerem vindecare Hristos ne porunceşte să spunem cu credinţă: Îţi mulţumesc, Tată, că m-ai ascultat înainte de a fi văzut răspunsul la rugăciunea noastră.

Credinţa este atunci cînd Cuvîntul lui Dumnezeu este singurul nostru motiv pentru a crede că rugăciunea noastră e răspunsă, înainte de a vedea sau a simţi.

Isus a declarat: Cuvintele pe care vi le spun Eu sunt duh şi viaţă. Ioan ne spune: Cuvîntul era Dumnezeu. Credinţa este a primi cuvintele scrise ale lui Hristos ca mesajul direct pentru noi. În felul acesta Cuvîntul lui Dumnezeu devine viaţă pentru noi, atît pentru vindecarea cît şi pentru mîntuirea noastră. Spre exemplu, actul credinţei de a-L primi pe Hristos, potrivit cu Ioan 1:12, este sinonim cu actul lui Dumnezeu, care ne dă, prin puterea Sa, naşterea din nou. Prin acelaşi proces şi vindecarea divină este împărţită corpurilor noastre.

Cineva a spus, cu referire la femeia care a atins haina lui Isus, că credinţa, faptul şi apoi simţămîntul este ordinea vindecării pe care Dumnezeu nu o schimbă niciodată. Dacă noi ne îndepărtăm de această ordine atunci nici credinţa, nici faptul şi nici simţămîntul nu vor fi aşa cum ne dorim pentru că ele nu vor fi aşa cum le doreşte Dumnezeu.

1 Tesaloniceni 2:13 spune că Cuvîntul lui Dumnezeu lucrează în voicare credeţi. Cînd Cuvîntul Lui ne convinge că rugăciunea noastră este răspunsă, înainte de a vedea răspunsul, Cuvîntul îşi începe lucrul Său în noi.

Cuvîntul lui Dumnezeu nu falimentează niciodată să lucreze în cei ce-L   cred, pentru că ei nu se îndoiesc dacă el se va împlini în vieţile lor…      Dumnezeu a dat toate binecuvîntările Sale credinţei, El nu a lăsat nimic       necredinţei.

            Harriet S. Bainbridge

            Cînd oamenii îmi spun “Nu ştiu dacă este voia lui Dumnezeu pentru mine să fiu vindecat,” eu îi întreb „Este voia lui Dumnezeu să-Şi ţină promisiunea?” Întrebarea nu este „Am eu destulă credinţă?” ci „Este Dumnezeu onest?” Aceasta nu ţine de felul în care ne simţim ci de care sunt faptele. Dacă fetiţa s-ar îmbolnăvi în ziua următoare şi s-ar simţi rău aceasta nu are nimic de a face cu faptul că mama îi va cumpăra rochia nouă Sîmbătă. Scripturile ne spun: Dacă cerem ceva după voia Lui ştim că ne ascultă. Este aceasta adevărat sau nu?

Răspunde Dumnezeu la rugăciune? Dacă vei crede cu tărie că ai şi primit răspunsul la rugăciunea ta (Marcu 11:24) şi vei acţiona cu credinţă, vei fi vindecat, chiar dacă nu imediat.

Dumnezeu întotdeauna se mişcă după ce ne mişcăm noi. Aceasta e punerea în acţiune a  unei credinţe depline produsă doar de promisiunea Lui, înainte de a vedea răspunsul la rugăciunea noastră. Deoarece vindecarea este prin credinţă şi credinţa fără fapte este moartă, Dumnezeu începe să ne vindece atunci cînd noi începem să acţionăm în credinţă.

Credinţa Noastră Îl Face Pe Dumnezeu Să Acţioneze

Lucarea credinţei noastre îl determină pe Dumnezeu să acţioneze. Nu putem să acţionăm cu toţii în acelaşi mod. Atunci cînd cei zece leproşi au mers să se arate preoţilor ei au fost vindecaţi. Iona nu putea pleca din burta peştelui, dar el şi-a pus credinţa în acţiune atunci cînd a zis: Eu îţi voi aduce jertfe cu un strigăt de mulţumire! A pune credinţa noastră în acţiune prin a-L lăuda şi a mulţumi lui Dumnezeu anticipat a fost, pe parcursul istoriei, calea pe care El a hotărît-o pentru a ne însuşi binecuvîntările Lui. Evrei 13:15 ne învaţă că jertfa noastră de mulţumire, jertfa noastră de laudă, trebuie oferită anticipat pentru binecuvîntarea pe care Dumnezeu ne-a promis-o. Doar atunci putem să ne aşteptăm să primim răspunsul. Psalmul 50:14-15 zice: Aduca jertfă lui Dumnezeu mulţumiri şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Prea Înalt. Cheamă-Mă în ziua necazului tău şi eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi.

Aici, ca şi peste tot, ni se cere să aducem mulţumiri cînd suntem încă în necaz, aşa cum a făcut Iona. Poate că aceasta a fost promisiunea pe care a aşteptat-o el. Laudă-L pe Dumnezeu aniticipat, cînd eşti încă în necaz. Să vii înaintea Lui cu mulţumire nu înseamnă să fii vindecat şi apoi să pleci din prezenţa Lui mulţumindu-I. Înseamnă să vii la El cu mulţumire pentru vindecare înainte de a fi vindecat. Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cîntări în curţile Lui. Trebuie să plecăm cu mulţumire dar aceasta nu este credinţă.

Credinţa este ceea ce avem înainte de a fi vindecaţi. Cei ce caută pe Domnul Îl vor lăuda (Ps. 22:26). Vei numi zidurile tale Mîntuire şi porţile tale Laudă (Isaia 60:18). Fără laudă suntem în faţa unui zid fără porţi, dar atunci cînd începem să-L lăudăm pe Dumnezeu şi să ne însuşim promisiunile Lui, punem poarta noastră în zid şi intrăm prin ea. Bucură-te şi veseleşte-te căci Domnul (va) face lucruri mari (Ioel 2:21). Despre primii creştini citim că ei stăteau tot timpul în Templu şi lăudau şi binecuvîntau pe Dumnezeu. Aceasta nu a fost după, ci înainte de a fi umpluţi cu Duhul Sfînt. Atunci cînd şi-au ridicat glasul şi au lăudat pe Domnul gloria Domnului a umplut Casa lui Dumnezeu. Atunci ei au crezut în Cuvîntul Lui(nu simptomele lor şi nici pe tatăl minciunii) şi au cîntat laudele Lui (Psalmi 106:12).

Fă-L pe Satan Să Asculte Laudele Tale

În loc să-l asculţi pe tatăl minciunii fă-l pe el să te asculte pe tine, cum Îl lauzi pe Dumnezeu pentru promisiunea Lui! Tot ce are suflare să laude pe Domnul. Cel bolnav are suflare. Cu alte cuvinte, în timp ce eşti bolnav, laudă-L pentru că te vei însănătoşi aşa cum a promis El. Să nu vi se tulbure inima. Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci în orice lucru aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu. Aruncaţi toate îngrijorările voastre asupra Lui, căci El însuşi îngrijeşte de voi.

Fiecare creştin bolnav, cît timp este bolnav, are de o mie de ori mai multe motive să fie fericit decît cel mai fericit păcătos într-o stare de sănătate perfectă.

Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile căci aceasta este voia lui Dumnezeu cu privire la voi. Voi binecuvînta pe Domnul în orice vreme, lauda Lui va fi totdeauna în gura mea. Odată ce tot ce are suflare trebuie să laude pe Domnul, singura scuză scripturală de a nu-L lăuda pe El e să fim fără suflare. Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor noastre care mărturisesc (laudă) Numele Lui. Cine aduce mulţumiri ca jertfă acela Mă proslăveşte. Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decît viaţa, de aceea buzele mele cîntă laudele Tale. Laudă-L pentru că este bine să lăudăm pe Domnul. Măriţi prin laudele voastre Numele Lui cel Sfînt. Laudă-L pentru că a nu-L lăuda arată fie necredinţă fie nemulţumire. Laudă-L pentru că lauda stă bine oamenilor fără prihană. Laudă-L pentru că Dumnezeu locuieşte în mijlocul laudelor poporului Său. Pavel şi Sila au cîntat laude la mijlocul nopţii chiar dacă spatele lor sîngera şi picioarele erau în lanţuri şi Dumnezeu a cîntat bass-ul cu un cutremur care i-a eliberat. Adevărata credinţă se bucură în promisiunea lui Dumnezeu ca şi cum ar şi fi văzut izbăvirea şi s-ar fi bucurat deja de ea.

Cu trei armate mari venind împotriva lui Iosafat, ceea ce din punct de vedere omenesc ar fi însemnat anihilare, ei au lăudat pe Domnul cu voce tare. Singura mărturie cu privire la aceea că rugăciunea lor a fost răspunsă era Cuvîntul lui Dumnezeu şi acela venit prin buze omeneşti. În ziua următoare, cînd au mers să lupte şi au început să cînte şi să laude pe Domnul, Domnul la rîndul Lui s-a mişcat şi a pus o pîndă împotriva vrăjmaşului şi victoria a fost cîştigată (2 Cronici 20:21-22). Avem cuvîntul proorociei făcut şi mai tare pentru că oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit mînaţi de Duhul Sfînt (2 Petru 1:19, 21).

Ca şi în Eden, acolo unde vrăjmaşul a reuşit să îi înşele pe oameni să nu creadă mărturia lui Dumnezeu cu privire la consecinţele mîncării din fructul oprit, la fel şi astăzi el încearcă să-i înşele pe oameni ca să nu creadă Evanghelia şi rezultatele pe care le produce ea în viaţa celor ce o cred. După ce Dumnezeu a spus În ziua în care vei mînca din el vei muri negreşit şarpele a spus Nu veţi muri şi acum cînd Cuvîntul lui Dumnezeu spune clar că cei ce cred îşi vor pune mîinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi acelaşi şarpe încearcă să ne convingă că bolnavii nu se vor însănătoşi. Este raţional oare să crezi pe tatăl minciunii în loc să-L crezi pe Fiul lui Dumnezeu, care este Adevărul întrupat? Atunci cînd vii la Dumnezeu pentru mîntuire sau vindecare este esenţial să te hotărăşti dacă vei permite şuieratul şarpelui să se ridice mai presus de vocea lui Dumnezeu.

Ferice de urechile care aud pulsul şoaptei Divine şi nu iau aminte la         multele şoapte ale lumii.

Thomas a Kempis

            După ce ai fost uns cu untdelemn Satan îţi va spune că nu te vei însănătoşi, dar, ca şi Isus, spune-i “Este scris: Se vor însănătoşi. Domnul îl va însănătoşa (Iacov 5:15).” În acelaşi pasaj în Numele Domnului înseamnă că ar fi ca şi cum te-ar fi uns însuşi Domnul. Aşteaptă-te ca El să onoreze propria Sa rînduială şi promisiune.

De Ce Să Asculţi De Diavolul?

Tot ce a auzit diavolul de pe buzele lui Hristos cînd L-a ispitit a fost: Este scris! Este scris! Este scris! (Matei 4:4, 7, 10). Atunci diavolul L-a lăsat (Matei 4:11). Dar tot ce auzim de la unii oameni este Diavolul spune! Diavolul spune! Diavolul spune! ca şi cum cuvintele lui Hristos ar fi de o importanţă mai mică decît cele ale diavolului! Aceasta este calea lui Hristos, de a birui cu Cuvîntul. Este metoda cea mai eficientă de a te împotrivi diavolului. Să nu încercăm alta! Să nu daţi prilej (loc) diavolului (Efes. 4:27). Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi(Iacov 4:7). Există o singură cale de a te împotrivi diavolului şi aceasta constă în a crede cu tărie Cuvîntul lui Dumnezeu şi a acţiona în baza Lui.

Oricînd suntem afectaţi de orice altă voce mai mult decît vocea lui Dumnezeu am părăsit calea Domnului pentru vindecarea noastră.

Ce motiv ai pentru a te îndoi? Nu ai nici un motiv mai mult să te îndoieşti decît are păcătosul atunci cînd se pocăieşte şi cere iertare pentru păcatele lui. Ai acelaşi motiv să te aştepţi să fii vindecat ca şi să aştepţi să fii salvat. Ai Cuvîntul Lui pentru aceasta şi dacă nu Îl poţi accepta pînă la punctul de a acţiona în baza Lui atunci credinţa ta este încă foarte departe de ceea ce ar trebui să fie.

Îndurarea Domnului – O Bază Pentru Credinţă

Ce bază pentru credinţă este îndurarea Domnului! Odată ce Hristos ne-a răscumpărat din boală cu siguranţă că putem avea încredere în dragostea şi credincioşia Lui. Crucea este o temelie sigură şi un motiv perfect pentru exersarea credinţei. Haideţi să lepădăm boala de la noi prin credinţă aşa cum am lepăda păcatul. Un creştin consacrat nu va tolera în mod conştient păcatul nici pentru o clipă şi totuşi cît de toleranţi sunt unii faţă de boală. Ei vor îngădui durerile lor în loc să li se împotrivească ca lucrări ale diavolului.

Harriet S. Bainbridge spune că Domnul Isus a declarat cu privire la păcat, tristeţe şi suferinţa fizică a rasei lui Adam S-a isprăvit. El ne-a oferit fiecăruia darul Duhului Sfînt ca să ne facă în stare să înţelegem şi să ne bucurăm de mîntuirea mare pe care a procurat-o pentru noi. A crede fără a ne îndoi că cuvintele lui Hristos S-a isprăvit sunt o afirmaţie literară a unui fapt care nu poate fi schimbat ne aduce eliberare. Şarpele încă mai neagă această afirmaţie minunată a lui Hristos spre marea noastră pierdere, tot aşa cum a reuşit să o facă pe Eva să uite şi să deconsidere cuvintele pe care Dumnezeu i le-a spus în mod clar. Răscumpăraea noastră din boală a fost realizată în trupul Domnului nostru răstignit. Atunci cînd credem din toată inima şi primim ceea ce declară Dumnezeu în Cuvîntul Său scris cu privire la vindecare Duhul Sfînt ne dă experienţa personală a lui Hristos ca doctorul nostru.

Rezultate din Zilele Noastre a Credinţei lui Dumnezeu

Urmarea acestor instrucţiuni a adus sănătate la mulţi sfinţi care fuseseră învăţaţi mai devreme că timpul minunilor a trecut. Li s-a spus că Dumnezeu vrea ca oamenii să rămînă bolnavi pentru slava Lui, etc., etc. Cei care s-au născut orbi însă acum văd. Surzii şi muţii din naştere aud acum şi vorbesc. Ologii din naştere acum sunt perfect sănătoşi. Epilepticii de mai mulţi ani sunt liberi acum şi bucuroşi. Mulţi care mureau de cancer sunt sănătoşi acum şi se roagă cu rugăciunea credinţei pentru vindecarea altora. Dumnezeu nu este părtinitor. Dacă se curăţeşte cineva va fi un vas de cinste, folositor Stăpînului său pentru orice lucrare bună. Aceasta nu poate fi adevărat cît timp suntem bolnavi şi ţinuţi la pat. Noul legămînt al lui Dumnezeu prevede să fim făcuţi desăvîrşiţi în orice faptă bună pentru a face voia Lui. Acest lucru nu poate avea loc cît suntem bolnavi. Aceasta arată dorinţa Lui de a ne însănătoşi. De fapt, El de abia aşteaptă să facă acest lucru.

El nu poate să-Şi ţină legămîntul încheiat cu noi fără a lua de la noi boala şi fără a face numărul zilelor noastre deplin, conform promisiunii Lui. Odată ce suntem vindecaţi prin rănile Lui să ne uităm care e preţul vindecării noastre. Haideţi să stăm pe promisiunea Lui cu mulţumire şi dragoste, şi cu consacrare de a sluji lui Dumnezeu să sunăm trîmbiţa credinţei şi a mulţumirii pînă cînd zidurile bolii noastre vor cădea. Credinţa nu aşteaptă ca zidurile să cadă, credinţa le aduce jos prin strigătul ei!

 

Capitolul 4

Îndurarea Domnului

            Domnul este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi plin de         bunătate. Domnul este bun faţă de toţi şi îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui.  Psalmul 145:8-9

Studiind îndurarea Domnului primim o descoperire completă a dorinţei lui Dumnezeu de a ne vindeca. În timpul lucrării Sale pămînteşti Isus a fost pretutindeni mişcat de milă şi a vindecat pe toţi cei ce aveau nevoie de vindecare. Acelaşi Isus care după ce ne-a spus Vă este de folos să mă duc, este aşezat acum la dreapta lui Dumnezeu pentru a fi pentru noi un Mare Preot milos şi vrednic de încredere.

În Scriptură, îndurarea şi mila înseamnă acelaşi lucru. Substantivul Ebraic rachamin este tradus atît milă cît şi îndurare. Verbul Grecesc eleeo este tradus prin a avea milă şi a te îndura şi astfel şi adjectivul Grecesc eleemon este tradus ca milostiv.

A te îndura înseamnă a iubi cu gingăşie, a arăta milă, a fi mişcat de un sentiment puternic.

Atributul Cel Mai Măreţ al lui Dumnezeu Este Dragostea

Textul de mai sus începe astfel: Domnul este milostiv şi plin de îndurare. Aceste sentimente ale naturii lui Dumnezeu sunt exprimate din nou şi din nou în Scriptură. Atributul cel mai măreţ al lui Dumnezeu este dragostea – aceasta este legată de faptul că El este Tată. Cele mai minunate afirmaţii din Scriptură despre Tatăl nostru ceresc sunt cele legate de dragostea Sa, mila Sa, îndurarea Sa. Nu e un alt adevăr cu privire la caraterul lui Dumnezeu care să inspire credinţa aşa cum o face acesta. La întrunirile noastre am văzut cum credinţa oamenilor a crescut dramatic atunci cînd adevărul dragostei şi îndurării prezente a lui Dumnezeu a început să pătrundă în mintea şi inima lor. Nu ceea ce Dumnezeu poate să facă ci ceea ce El doreşte să facă ne inspiră credinţa.

Arătîndu-Şi pretutindeni mila prin vindecarea celor bolnavi Isus a manifestat inima plină de îndurare a lui Dumnezeu faţă de oameni. Mulţimile veneau la El după ajutor. Cît de viclean a lucrat cel rău pentru a ascunde acest fapt glorios de oameni. El a trîmbiţat această poziţie nescripturală şi ilogică precum că timpul minunilor a trecut pînă aproape că a reuşit să eclipseze îndurarea lui Dumnezeu de ochii oamenilor. Teologia modernă preamăreşte puterea lui Dumnezeu mai mult decît îndurarea Lui; puterea Lui mai mult decît faptul minunat că puterea Lui nemărginit de mare este faţă de noi. Dar Biblia inversează aceasta şi preamăreşte dorinţa Lui de a-Şi folosi puterea Sa mai mult decît Puterea în sine. Nicăieri Biblia nu ne spune că Dumnzeu este Putere dar ea ne spune că Dumnezeu este dragoste. Nu credinţa în puterea lui Dumnezeu ne garantează binecuvîntările Lui, ci credinţa în dragostea Lui şi în dorinţa de a-Şi folosi puterea.

Dragostea lui Dumnezeu Acoperită de Teologia Modernă

Primul lucru pe care-l citim în textul de mai sus e că Domnul e milostiv, ceea ce înseamnă că El este dispus să ne arate favoarea Sa. Acest fapt glorios, care străluceşte cu atîta splendoare în Scriptură, a fost atît de eclipsat de teologia modernă încît auzim peste tot că Domnul e în stare în loc să auzim că Domnul e milostiv. Sute de oameni care au nevoie de vindecare şi care au venit la noi sau care ne-au scris ne-au spus că ei cred că Domnul e în stare să îi vindece. Învăţătura pe care au primit-o sau pe care n-au primit-o i-a oprit din a cunoaşte că Domnul vrea să-i vindece. De cîtă credinţă e nevoie să spui că Domnul e în stare? Diavolul ştie că Dumnezeu e în stare şi el ştie că Dumnezeu doreşte să vindece, dar el i-a împiedicat pe oameni să cunoască acest ultim fapt. Satan nu este deranjat dacă noi preamărim puterea Domnului, deoarece el ştie că aceasta nu este o bază suficientă pentru credinţă, însă îndurarea Domnului şi dorinţa Lui de a ne ajuta sunt.

Înainte de a ne ruga pentru vindecarea oamenilor trebuie să-i învăţăm Cuvîntul lui Dumnezeu pînă ei vor spune Domnul este milostiv în loc de Domnul e în stare. Aceasta e exact ceea ce a făcut Isus înainte de a-l vindeca pe acel lepros care i-a spus Dacă vrei poţi să mă curăţeşti. El Şi-a arătat dorinţa de a-l vindeca pentru ca omul să poată aştepta cu adevărat să fie vindecat.

În capitolul precedent am prezentat multe dovezi Scripturale ale dorinţei prezente a lui Dumnezeu de a ne vindeca. Dar chiar şi atunci cînd putem avansa de la a spune că Domnul poate la a spune că El doreşte aceasta nu e îndeajuns. Cuvîntul doreşte este prea blînd pentru a exprima pe deplin atitudinea plină de milă a lui Dumnezeu faţă de noi. Domnului îi place îndurarea (Mica 7:18). Avem atitudinea Lui exprimată şi mai deplin în 2 Cronici 16:9 Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pămîntul, ca să sprijinească (cu putere) pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui. Acest text ne arată că Domnul nostru nu este doar dispus ci este dornic să-Şi reverse binecuvîntările din abundenţă peste toţi cei care îi permit să o facă. Faptul că Domnul îşi întinde privirile peste tot pămîntul (în originalul ebraic – ochii Domnului cutreieră tot pămîntul) ne arată că Domnul caută oportunităţi de a-Şi satisface inima Sa binevoitoare, deoarece Lui îi placemila.

Bunăvoinţa este atributul minunat al lui Dumnezeu. Dacă vrei să fii plăcut Lui atunci îndepărtează obstacolele din calea exercitării bunăvoinţei Lui. El este infinit de bun. El există veşnic într-o stare de consacrare de a revărsa binecuvîntări peste creaturile Sale oricînd ele fac lucrul acesta posibil. Oricine poate face aceasta. Să presupunem că Oceanul Pacific ar fi ridicat la un nivel mai înalt decît noi. Apoi gîndiţi-vă la presiunea lui depusă în fiecare crăpătură pentru a găsi o cale prin care să-şi reverse apele sale puternice peste tot pămîntul. Aveţi astfel o imagine a atitudinii binevoitoare a lui Dumnezeu faţă de noi.

O Provocare Serioasă

După ce ai fost luminat, te provoc, cititorule, să te poziţionezi acolo unde îndurarea lui Dumnezeu te poate ajunge fără ca El să trebuiască să violeze principiile glorioase ale domniei Sale morale. Apoi aşteaptă şi vezi dacă nu vei experimenta cea mai copleşitoare demonstrare a dragostei şi milei Sale. Binecuvîntarea va curge pînă vei fi ajuns la limita aşteptărilor tale. Corneliu s-a poziţionat pe sine acolo unde mila lui Dumnezeu putea să-l ajungă, spunîndu-i lui Petru: Suntem cu toţii aici, înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul să ne spui. El a găsit bunătatea lui Dumnezeu atît de minunată încît Domnul nu a aşteptat  ca Petru să-şi termine predica sa. Cît de curînd Petru a vorbit suficient ca să fie o bază pentru credinţa lor binecuvîntarea a coborît.

Nu numai că Dumnezeu poate dar El şi doreşte să facă nespus mai mult decît noi cerem sau gîndim. Iubirea Lui este atît de mare încît nu poate fi satisfăcută pe deplin prin binecuvîntarea tuturor fiinţelor sfinte din univers. De aceea ea se extinde şi vrăjmaşilor Săi din tot pămîntul. Mi se pare că Dumnezeu mai degrabă ar îngădui să ne îndoim în puterea Sa decît în dorinţa Sa de a ne ajuta. Mai degrabă aş vrea ca un om care este în nevoie să-mi spună: Frate Bosworth, ştiu că m-ai ajuta dacă ai putea (îndoindu-se de abilitatea mea) decît să-mi spună: Ştiu că poţi să mă ajuţi dar nu am încredere în dorinţa ta de a mă ajuta.

Din nou, textul de la începutul predicii spune în continuare că Domnul este plin de îndurare, îndelung răbdător şi plin de bunătate. Cînd mă gîndesc la felul în care Domnul ne inundă inimile cu dragostea Sa, pînă cînd, în mijlocire pentru alţii, inimile noastre sunt prea pline de dorinţe pentru a putea fi puse în cuvinte, sunt uimit şi mă întreb cît de mare trebuie să fie mila Lui. Mila unei mame pentru copilul ei suferind o face nu numai dornică de a-i uşura durerea, dar gata să şi sufere ea în locul lui dacă ar putea. Cuvîntul grecesc sumpathes(tradus îndurare) înseamnă a suferi împreună cu altul. Şi Isaia zice: În toate suferinţele lor n-au fost fără ajutor (în original El însuşi a suferit). Nu e straniu oare ca acest fapt minunat al milei Sale faţă de cei bolnavi, atît de clar arătat şi aplicat în timpurile mai întunecate ale Vechiului Testament, să fie trecut cu vederea şi pus de o parte în această dispensaţie mai bună? Hristos a deschis calea spre manifestarea cea mai deplin posibilă a milei Lui faţă de orice categorie de nevoie umană.

Inima Binevoitoare a lui Dumnezeu Îi Ajunge pe Toţi

Textul nostru, după ce ne arată măreţia îndurării Lui, se încheie cu o concluzie logică: Domnul este bun faţă de toţi şi îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui. Cu alte cuvinte, El este atît de plin de îndurare încît nu poate fi părtinitor în oferirea milei Sale. Dumnezeu nu poate să-Şi satisfacă pe deplin inima Sa binevoitoare binecuvîntînd fiinţe sfinte. El trebuie să-Şi extindă mila faţă de cei răi de pe pămînt. Cum ar putea El să reţină binecuvîntarea comună a vindecării de la oricare din copiii Săi ascultători?

Profeţi şi împăraţi au dorit să vadă şi îngerii au dorit să privească în această eră a harului. Ce doctrină stranie e cea care spune că cei bolnavi nu ar trebui să aştepte la fel de multă milă în acest timp de lumină precum aşteptau suferinzii în vremurile mai întunecate. Doreşte oare Dumnezeu mai mult să arate mila iertării copiilor diavolului decît să arate mila vindecării copiilor Săi? Adevărul este că că El îl iubeşte pe copilul Său bolnav mai mult decît îl iubeşte pe păcătos.  Bunătatea (Îndurarea) Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El Cît sînt de sus cerurile faţă de pămînt, atît este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El, precum şi faţă de păcătoşi. Creştinul bolnav poate spune împreună cu Solomon: Nu este Dumnezeu ca Tine… Tu ţii legămîntul şi îndurarea Ta faţă de robii Tăi, cari umblă înaintea Ta cu toată inima lor! (2 Cronici 6:14) Nu unele doar ci Toate cărările Domnului sunt îndurare şi credincioşie, pentru cei ce păzesc legămîntul şi poruncile Lui (Ps. 25:10).

Exemple ale Îndurării Domnului

Haideţi să privim la cîteva pasaje din Evanghelii care ne arată mila Domnului.

A venit la El un lepros, care s-a aruncat în genunchi înaintea Lui, Îl ruga   şi-i zicea: ,,Dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.„ Lui Isus I s-a făcut milă de   el, a întins mîna, S-a atins de el şi i-a zis: ,,Da, voiesc, fii curăţit!„            Îndată l-a lăsat lepra şi s-a curăţit… şi veneau la El din toate părţile.

Marcu 1:40-45

În acest caz Hristos a fost mişcat de milă pentru a-l vindeca pe acest lepros.

Isus, cînd a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într-o corabie, ca să Se             ducă singur la o parte, într-un loc pustiu. Noroadele, cînd au auzit lucrul            acesta, au ieşit din cetăţi şi s-au luat după El pe jos. Cînd a ieşit din   corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea, şi a vindecat pe      cei bolnavi.

Matei 14:13-14

            Aici, ca şi peste tot, El a fost plin de milă faţă de toţi cei ce aveau nevoie de vindecare. Mila a fost cea care L-a mişcat.

Cînd au ieşit din Ierihon, o mare gloată a mers după Isus. Şi doi orbi            şedeau lîngă drum. Ei au auzit că trece Isus, şi au început să strige: ,,Ai        milă de noi, Doamne, Fiul lui David!„ Gloata îi certa să tacă. Dar ei mai tare strigau: ,,Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!„ Isus S-a oprit, i-a           chemat, şi le-a zis: ,,Ce vreţi să vă fac?„ ,,Doamne„, I-au zis ei, ,,să ni se        deschidă ochii!„ Lui Isus I s-a făcut milă de ei, S-a atins de ochii lor, şi       îndată orbii şi-au căpătat vederea, şi au mers după El.   

Matei 20:29-34

            Aceşti orbi au cerut mila de a avea ochii deschişi. Isus le-a oferit mila vindecării, dovedind astfel că vindecarea ca şi iertarea este o manifestare a milei. Bolnavii, în acele zile, atunci cînd căutau vindecare, cereau milă. În zilele noastre cei mai mulţi oameni se gîndesc la milă doar aplicîndu-se păcătosului, neştiind că mila Lui  se extinde şi celor bolnavi.

Dumnezeu – Părintele Îndurărilor

Pavel, care-L numeşte pe Dumnezeu Părintele Îndurărilor, dovedeşte acest fapt vindecînd-i pe toţi bolnavii din insula Malta. Isus a spus: Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă.  Iov a fost vindecat după ce s-a rugat pentru prietenii săi. Potrivit uneia dintre fericiri el a căpătat milă prin faptul că a arătat-o. Referindu-se la vindecarea lui Iov, Iacov 5:11 spune Domnul este plin de milă şi de îndurare. Apoi dă următoarea instrucţiune bisericii: Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii bisericii… Domnul este plin de milă şi de îndurare. Cu alte cuvinte, fie ca orice bolnav din Biserică să-şi primească vindecarea aşa cum a primit-o şi Iov. Isus a cîştigat tot de ce avem nevoie. El continuă să spună aşa cum a spus şi celor doi orbi: Ce vreţi să vă fac?

Isus a avut milă de omul care stătea în morminte. El era atît de posedat de o legiune de demoni încît se tăia cu pietre şi rupea lanţurile cu care oamenii îl legeau adeseori. Cînd era îmbrăcat şi cu mintea întreagă era atît de bucuros încît a rugat pe Domnul să-l lase să rămînă cu El. Isus nu i-a dat voie, ci i-a zis: ,,Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine.„  El a plecat şi a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Şi toţi se minunau (Marcu 5:19-20).

Rezultatul Mărturiei Unui Om

Să citim Matei 15:30-31 şi să vedem rezultatele mărturiei acestui singur om cu privire la îndurarea Domnului.

Atunci au venit la El multe noroade (în Decapole), avînd cu ele şchiopi,      orbi, muţi, ciungi, şi mulţi alţi bolnavi I-au pus la picioarele Lui, şi El i -a             tămăduit; aşa că noroadele se mirau, cînd au văzut că muţii vorbesc,    ciungii se însănătoşează, şchopii umblă şi orbii văd; şi slăveau pe           Dumnezeul lui Israel.

Nu faptul că erau bolnavi, aşa cum învaţă unii astăzi, ci faptul că au fost vindecaţi a determinat mulţimile să slăvească pe Dumnezeul lui Israel. O, cîtă glorie ar fi adusă lui Dumnezeu şi binecuvîntare pentru lume, dacă fiecare slujitor ar prezenta în mod clar promisiunile Bibliei cu privire la vindecarea celor bolnavi. Ce binecuvîntare ar veni dacă, cît de curînd ar fi vindecat cineva, ar vesti îndurarea Domnului prin Decapolele lui. Într-un timp scurt mii de bolnavi de pretutindeni ar primi credinţa în Hristos pentru vindecare. Atunci s-ar spune din nou despre mulţimi că au slăvit pe Dumnezeul lui Israel. Criticul şi modernistul ar deveni în curînd nepopulari şi sectele de vindecare falsă nu ar mai abate de la Biserică mulţimile care sunt acum înşelate.

Este scris că omul acesta a vestit mila pe care Domnul a arătat-o faţă de el. Unii se opun şi scriu articole împotriva noastră pentru că noi publicăm mărturiile celor care au fost vindecaţi în chip miraculos. Care e problema? E ceva greşit în a asculta de porunca Domnului şi de a face cunoscute lucrările Lui printre oameni? Odată ce Isus a murit pentru a deschide calea pentru ca Îndurările Domnului să ajungă la toate nevoile omului, ar trebui cu siguranţă să vrem ca ei să cunoască acest lucru. Citind unele articole sau cărţi îţi poţi crea impresia că este o crimă să le spui oamenilor despre îndurarea Domnului.

Veţi observa că în textele din Scriptură citate mai sus, ca rezultat al minunilor de vindecare, faima lui Isus s-a răspîndit pretutindeni, şi veneau la El din toate părţile. Şi au ieşit din cetăţi şi s-au luat după El pe jos şi mari mulţimi au venit la El. Mulţimi! Mulţimi! Mulţimi! pretutindeni.

La fel este şi astăzi. Atunci cînd porunca de a face cunoscute lucrările Lui printre neamuri este împlinită şi mila Lui este vestită, vindecările încep să se producă. Cît de curînd se cunoaşte în orice oraş că Acelaşi Isus vindecă pe cei bolnavi, oamenii vin din toate părţile. Nu am văzut niciodată ceva care să sfărîme toate barierele şi să aducă pe oameni din toate părţile aşa cum o face manifestarea milei Domnului în vindecarea celor bolnavi. Am descoperit la întrunirile noastre că atunci cînd oamenii află ce face Acelaşi Isus ei vin din toate părţile. Ei vin din partea Metodistă, Baptistă, Catolică, a Ştiinţei Creştine, a Unitarienilor, a Spiritiştilor, a Iudeilor, din partea celor săraci şi a celor bogaţi, din orice parte. Mulţimile aud Evanghelia şi îşi predau viaţa lui Dumnezeu. Ei nu ar fi venit niciodată la aceste întruniri dacă nu ar fi fost minuni de vindecare care să descopere îndurarea Lui.

Efectul Vindecărilor din Zilele Noastre

Dacă Hristos şi apostolii Lui nu au putut atrage mulţimile fără minuni aşteaptă oare El mai mult de la noi? Am predicat timp de treisprezece ani înainte ca Domnul să ne conducă să predicăm această parte a Evangheliei mai cu îndrăzneală şi într-un mod public. În loc ca lucrarea de vindecare să îi abată pe oameni de la lucrarea mai importantă de mîntuire a sufletului, am văzut mai multe convertiri fericite într-o singură săptămînă decît am văzut mai înainte într-un an de lucrare evanghelistică. Cît de curînd întrunirile noastre devin cunoscute, sute de oameni se adună în faţă în fiecare seară pentru a-şi preda inimile şi vieţile lui Dumnezeu. Oraşe  întregi încep să vorbească despre Isus. Alţi evanghelişti care au vizitat întrunirile noastre dovedesc că acest lucru este adevărat în întrunirile lor.

Ultima noastră lucrare, înainte de scrierea acestei cărţi, a avut loc în Ottawa, Canada. În timpul celor şapte săptămîni de întruniri şase mii de oameni  au venit pentru vindecare şi aproximativ douăsprezece mii pentru mîntuire. Mă îndoiesc să fi avut o mie de oameni pentru mîntuire dacă nu ar fi fost minunile de vindecare care au manifestat îndurarea Domnului. Oraşul şi ţara au fost mişcate ca niciodată mai înainte în istorie. Cele mai mari mulţimi care s-au adunat vreodată sub un acoperiş pentru o întîlnire religioasă în capitala Canadei au umplut auditoriul de milioane nou construit. La fiecare serviciu aveam zece mii de oameni. Înainte de a părăsi oraşul am primit sute de mărturii scrise. Cei care au fost vindecaţi de orice fel de boală şi neputinţă au povestit ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei. A lui Dumnezeu să fie toată gloria!

Un evanghelist Baptist, care, printre alţi evanghelişti, a dovedit că ceea ce spunem este adevărat,  a scris în una din cele zece broşuri pe care le-a publicat la acest subiect că vindecarea este cel mai bun mijloc de evanghelizare pe care Domnul l-a folosit vreodată. El a spus că nu se va mai întoarce la calea veche (calea nouă de fapt) pentru toţi banii din America.

Secerişul în Creştere

Haideţi să privim acum la un alt text care vorbeşte despre mila Domnului.

Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţînd pe norod în sinagogi,           propovăduind Evanghelia Împărăţiei, şi vindecînd orice fel de boală şi            orice fel de neputinţă, care era în norod. Cînd a văzut gloatele, I s’a făcut       milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi cari n’au păstor.              Atunci a zis ucenicilor Săi: ,,Mare este secerişul, dar puţini sînt             lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la   secerişul Lui.Apoi Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, şi le -a    dat putere să scoată afară duhurile necurate, şi să tămăduiască orice fel             de boală şi orice fel de neputinţă… le-a dat învăţăturile următoare: …        mergeţi… propovăduiţi … Vindecaţi pe bolnavi.

Matei 9:35-10:8

            Aici compasiunea lui Isus faţă de cei bolnavi devine atît de cunoscută încît secerişul a devenit prea mare pentru un singur lucrător. Inima sa plină de milă tînjeşte după cei mulţi care nu pot ajunge la El datorită mulţimilor care-L înconjurau tot timpul. Cînd a văzut gloatele I s-a făcut milă de ele. El era în stare să slujească în mod personal doar la o parte din ele şi mila Lui faţă de  ceilalţi oameni din aceste mari mulţimi Îl mişcă să trimită noi lucrători pentru a predica şi a vindeca. Secerişul Lui din zilele noastre nu numai că este acelaşi în caracter, dar este şi cu mult mai mare decît atunci cînd a fost pe pămînt în trup. Mila Lui este aceeaşi. El doreşte aceeaşi lucrători care să strîngă acelaşi seceriş, predicînd şi vindecînd în toate cetăţile şi satele. Mila Lui manifestată prin aceşti doisprezece lucrători noi a necesitat în curînd trimiterea a încă şaptezeci, la fel împuterniciţi să predice şi să vindece. Lucrători de acest fel sunt puţini astăzi. Secerişul este într-adevăr mare, cu mult mai mare decît a fost atunci. Ceea ce El a început să facă şi să înveţe este exact ceea ce El vrea să fie făcut şi învăţat peste tot astăzi. În loc să sfîrşească ceva, după ideea modernă, El a începutceva, despre care a promis că va continua şi va creşte. Nu Evanghelia secolului douăzeci, ci “această Evanghelie” (cea pe care El a proclamat-o) a zis El că “va fi predicată în toată lumea.”

O Inversare Stranie a Promisiunii lui Hristos

Isus, în Ioan 14:12-13, a învăţat şi a promis că aceeaşi milă şi îndurare vor ajunge la oameni prin rugăciunile noastre în timp ce El este Marele nostru Preot în Cer. De fapt plecarea Lui trebuia să deschidă drumul pentru compasiunea Lui să fie manifestată pe o scară mult mai largă. Isaia a proorocit despre El cînd a zis că El va fi înălţat ca să dea îndurare. Isus a spus: Vă este de folos să Mă duc. Aceasta nu ar fi fost adevărat dacă plecarea Lui ar fi retras sau ar fi modificat manifestarea milei Lui în vindecarea celor bolnavi. Nu este straniu oare că mulţi slujitori astăzi inversează promisinea lui Hristos că aceleaşi lucrări şi altele mai mari vor fi făcute, învăţînd că era minunilor a trecut? Alţii fac acelaşi lucru atunci cînd învaţă că Dumnezeu vrea ca unii din copiii Săi devotaţi să rămînă bolnavi pentru gloria Lui, precum şi multe alte idei tradiţionale şi nescripturale.

Oricine învaţă că vindecarea nu este pentru toţi cei ce au nevoie de ea astăzi aşa cum a fost în trecut învaţă de fapt că mila lui Hristos faţă de cei bolnavi a fost cel puţin modificată de la înălţarea Sa. Şi mai rău, alţii învaţă că îndurarea Lui în vindecarea celor bolnavi a fot retrasă în întregime. Pentru mine este un mister cum  poate un slujitor lua o poziţie care ascunde şi intervine în manifestarea celui mai minunat atribut al dumnezeirii. Îndurarea lui Dumnezeu este dragostea divină în acţiune. Cînd Pavel a făcut cel mai puternic apel la consacrare el a spus: Vă îndemn… pentru îndurarea lui Dumnezeu. Acesta este manifestarea celui mai important atribut al lui Dumnezeu.

Marele Nostru Preot

Isus a spus: Cînd va veni Duhul Adevărului El Mă va proslăvi. Ar putea Duhul să-L glorifice pe Hristos pentru cei bolnavi spunîndu-le că timpul minunilor a trecut? El a promis să facă aceleaşi lucrări şi altele mai mari în timpul acestei ere. Ar fi oare Isus glorificat după înălţarea Sa, dacă El şi-ar fi retras sau modificat slujirea Sa faţă de cei bolnavi? A venit oare Duhul Sfînt să-L preamărească pe Hristos, modificîndu-I slujirea faţă de fraţii Săi bolnavi şi suferinzi? Este Hristos Marele lor Preot? Nu ar fi oare aceasta contrar cu proslăvirea Dumnezeului lui Israel în Decapole, care a avut loc atunci cînd mulţimile au fost vindecate? Trebuie să abandonăm oare rugăciunea credinţei pentru vindecarea celor bolnavi? Dacă da, atunci practica comună de a te ruga pentru cei bolnavi, ca să aibă putere şi răbdare să sufere neputinţa lor e corectă. Ceva nu e în regulă!

De cînd Isus a devenit Marele nostru Preot El ne vorbeşte din cer de şapte ori, zicînd: Cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul. Oamenii spun astăzi multe din ceea ce Duhul niciodată nu a spus şi ceea este opusul a ceea ce spune El. Mai jos sunt cîteva lucruri pe care Duhul le spune cu scopul de a-L glorifica pe Hristos.

Prin urmare a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere (Evrei 2:17). Am văzut deja că atît cuvîntul milostiv precum şi îndurător sunt traducerea adjectivului Grecesc eleemon, tradus milos în acest pasaj. Acest verset nu se referă la mila lui Hristos care a fost manifestată în timpul lucrării Sale de pe pămînt. El se referă la slujirea Sa din cer şi la faptul că întruparea Lui a fost pentru aceea ca El să arate milă în calitate de Mare preot al nostru odată ce se va întoarce în cer. Tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oaemeni pînă în ziua cînd a fost înălţat la cer este ceea ce, datorită îndurării Lui neschimbătoare, El a promis să continuie să facă şimai mult după plecarea Sa.

Duhul Îl glorifică pe Hristos spunîndu-ne că n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre. El poate fi îngăduitor (îndurător) (Evrei 5:2). El este Isus Hristos – Acelaşi ieri şi azi şi în veci. Haideţi să ne închinăm Lui pentru că îndurarea Lui este aceeaşi şi astăzi. Atunci cînd se uită la toate neputinţele noastre El este încă mişcat de milă şi doreşte să ne ajute.

Recunoaştem că mulţi dintre cei care nu cred în vindecare divină cooperează cu Duhul în aceste sentimente glorioase în ceea ce priveşte lucrarea mai importantă de mîntuire a sufletului. Unii zic că timpul minunilor a trecut. Cît de minunat ar fi dacă toţi slujitorii şi Creştinii ar coopera cu Duhul proclamînd aceste sentimente glorioase celor care suferă fizic. În loc să fie preoţii şi leviţii care trec pe alături, Bisericii i se porunceşte, în Iacov 5, să fie un Samaritean milostiv. Ea trebuie să slujească cu milă nevoilor fizice ale celor bolnavi şi suferinzi. Ar trebui să le lege rănile şi să toarne balsamul vindecător de vin şi untdelemn (Cuvîntul lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu). El Şi-a trimis Cuvîntul şi i-a vindecat prin puterea Duhului Sfînt. Isus a pronunţat un vai peste cărturari şi farisei pentru că aceştia au omis partea cea mai importantă a legii şi anume mila şi credincioşia.

În capitolul cinci din Fapte avem încă o dovadă minunată a faptului că mila lui Hristos faţă de cei bolnavi este aceeaşi. Citim cu privire la bolnavii care au fost scoşi în străzile din Ierusalim, în zilele după înălţarea Sa la Tatăl, că toţi se vindecau. Aici din nou, ca Marele nostru Preot din cer, Isus a făcut aceleaşi lucrări pe care le-a făcut şi înainte de plecarea Sa. Din ceruri El a fost mişcat de milă şi a vindecat pe toţi cei ce aveau nevoie de vindecare.

Chiar şi în ultimul capitol din Fapte găsim mila Sa manifestată din cer prin vindecarea tuturor bolnavilor din insula Malta. În timp ce El este Marele nostru Preot îndurarea Lui este aşa de mare încît El trăieşte veşnic ca să mijlocească pentru noi.

Din nou mila Lui pentru cei bolnavi, de la înălţarea Sa, L-a mişcat să rînduiască în Biserică daruri spirituale. Darul credinţei, al minunilor, şi cel al vindecării celor bolnavi sunt date pe parcursul secolelor în timp ce El este Marele nostru Preot. W.C. Stevens spune despre aceste zile ce au urmat înălţării lui Hristos: Găsim, ca şi o chestiune de timp şi necesitate, darurile de vindecare ocupînd acelaşi loc şi aceeaşi proeminenţă pe care le-au avut şi în lucrarea personală a Domnului nostru aici pe pămînt.

Chiar şi Laicii se Pot Ruga Pentru Cei Bolnavi

Compasiunea prezentă a lui Isus pentru cei bolnavi L-a determinat, în calitate de Mare Preot şi Cap al Bisericii, să poruncească presbiterilor şi laicilor să se roage cu rugăciunea credinţei pentru vindecarea oricărui bolnav în Era Bisericii (Iacov 5:14, Marcu 16:17-18). W.C. Stevens remarcă în această privinţă: Toţi predicatorii, învăţătorii şi ceilalţi care împart Cuvîntul Vieţii oamenilor trebuie să ţină această poruncă (Iacov 5:14) înaintea ochilor oamenilor după cum şi boala îi confruntă în mod constant.

Chiar şi în timpul lucrării Sale pămînteşti Domnul nostru minunat a sacrificat totul şi a suferit chiar şi blestemul pentru a deschide calea pentru mila Sa să ajungă la cei mai nevrednici vrăjmaşi ai Săi. Atît sudoarea de sînge din Ghetsimani cît şi chinurile teribile de la Calvar au fost manifestările îndurării Sale infinite. El a mers la Calvar cu faţa ca de cremene. El a fost trădat de sărutul lui Iuda în mîinile celor ce L-au răstignit. Petru a tăiat urechea robului Marelui Preot. Isus vindecă urechea vrăjmaşului Său şi îi spune lui Petru să-şi pună sabia înapoi în teacă. El Şi-a pus în teacă propria sabie, dacă putem spune aşa, înfrînîndu-şi impulsul cel mai natural al sufletului Său sfînt. El a refuzat să se roage, atunci cînd prin rugăciune, ar fi putut avea douăsprezece legiuni de îngeri la dispoziţia Lui să-L ajute să scape de agonia crucii. Atunci ar fi rămas doar un scaun de judecată şi nu ar fi fost nici un scaun de milă. Omul căzut, cu toate nevoile trupului, sufletului şi duhului său nu ar fi avut nici o speranţă. În lucrarea Sa ispăşitoare pentru noi El a anticipat orice nevoie posibilă a rasei umane şi a deschis drumul pentru mila Sa să ajungă la orice parte a nevoii umane. El a fost atunci, şi este şi acum, mişcat de milă pentru toţi cei ce au nevoie de ajutorul Lui. Cele şapte binecuvîntări ale legămîntului Său – Prezenţa Sa ca Cel care ne poartă de grijăPaceVictoriePăstorNeprihănire, şi Medic sunt asigurate datorită lucrării de la Cruce. Ele ne sunt descoperite prin Numele Sale de Răscumpărător. Legămintele Sale, inclusiv legămîntul vindecării, sunt date datorită îndurării Sale. El Îşi ţine legămîntul şi îndurarea pînă la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc (Deut. 7:9).

Cum Să Nu Întristăm Inima lui Isus

A pune la îndoială sau a ignora dragostea şi mila Lui întristează inima lui Isus. Aceasta L-a făcut să plîngă pentru Ierusalim. De atîtea ori slujitorii din zilele noastre au spus că nu avem nevoie de minuni. Ei privesc minunile doar ca semne care dovedesc Dumnezeirea lui Isus, etc. Le-am zis: Dacă un cancer v-ar mînca capul aţi avea nevoie de o minune, nu? Cei mai mulţi oameni sunt atît de mult în întuneric încît nici nu le vine în minte faptul că este milă şi pentru cei bolnavi. Nu se găndesc niciodată la darurile vindecărilor şi ale minunilor ca fiind manifestarea îndurării Domnului. Oră de oră, zi de zi, timp de trei ani, El a vindecat pe toţi cei ce au venit la El datorită milei Sale. Nu sunt oare nevoile celor suferinzi de astăzi la fel cu ale celor din trecut? Nu au oare nevoie ei de la fel de multă milă ca cei din trecut?

Ne gîndim la miile de oameni disperaţi, care suferă într-o agonie atît de intensă încît moartea ar fi o veste bună pentru ei. Medicii, după ce au făcut tot ce au putut, au fost obligaţi să spună: Nu mai pot face nimic pentru tine. Mila lui Hristos, în fiecare clipă, este exact aceeaşi ca şi cea care a fost manifestată în timpul celor trei ani de slujire a dragostei pe pămînt. Cît de preţios este să ştii aceasta ca şi un fapt pe care te poţi baza în mod absolut.

Am arătat că vindecarea fizică este milă pe care Hristos a arătat-o tuturor celor care au căutat-o. El a fost exprimarea voii Tatălui. Avem afirmaţiile clare că Domnul este plin de îndurare pentru toţi (inclusiv cei bolnavi) cei ce-L cheamăMila Lui este din veşnicie în veşnicie. El este plin de milă faţă de toate făpturile Sale. Nu clarifică oare aceste Scripturi în mod definitiv întrebarea vindecării? În loc să spui că timpul minunilor a trecut spune mai bine: Este scris! Este scris!

            Este încă voia lui Dumnezeu, ca şi în trecut, să vindece pe toţi cei ce au nevoie de vindecare şi să împlinească numărul zilelor lor? Cea mai mare barieră pentru credinţa multora din zilele noastre, care caută vindecarea, este nesiguranţa din mintea lor cu privire la voia lui Dumnezeu de a-i vindeca pe toţi. Aproape fiecare ştie că Dumnezeu vindecă pe unii, dar multe din teologia modernă îi împiedică pe oameni să cunoască ceea ce Biblia învaţă clar – faptul că vindecarea este pentru toţi. Este imposibil să cerem cu îndrăzneală, prin credinţă, o binecuvîntare de care nu suntem siguri că Dumnezeu o oferă. Puterea lui Dumnezeu poate fi cerută doar acolo unde voia lui Dumnezeu este cunoscută.

Ar fi aproape imposibil să-l facem pe un păcătos să creadă pentru mîntuire înainte de a-l fi convins pe deplin că voia lui Dumnezeu este să-l salveze. Credinţa începe acolo unde voia lui Dumnezeu e cunoscută. Dacă Dumnezeu vrea să-i vindece doar pe unii din cei ce au nevoie de vindecare, atunci nimeni nu are vreo bază pentru credinţă decît doar dacă a primit o revelaţie specială că este printre cei favorizaţi. Credinţa trebuie să se bazeze doar pe voia lui Dumnezeu, nu pe dorinţele noastre. Credinţa care îşi însuşeşte binecuvîntările lui Dumnezeu nu înseamnă a crede doar că Dumnezeu poate dar a crede că Dumnezeu va face ceea ce-i cerem. Deoarece mulţi din zilele noastre care caută vindecare nu ştiu că vindecarea e un privilegiu al răscumpărării pentru toţi, ei adaugă la rugăciunea lor fraza „Dacă este voia Ta.”

O Teologie Corectă

Dintre toţi cei care au căutat vindecarea la Hristos, în timpul lucrării Sale pămînteşti, citim doar despre unul care a avut acest fel de teologie. Acesta a fost leprosul care a zis: “Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.” Primul lucru pe care l-a făcut Hristos a fost să corecteze teologia lui spunîndu-i: „Da, vreau. Fii curăţit.” „Da, vreau” al lui Hristos a anulat „dacă-ul lui”. Aceasta a adăugat la credinţa lui care credea că Hristos poate să îl vindece, faptul că El o va face. Teologia acestui lepros, înainte ca Hristos să-l lumineze, este aproape universală astăzi, deoarece această parte a Evangheliei este atît de rar şi fragmentat predicată.

Vedem în Scriptură, din orice unghi posibil, că nu e o doctrină mai clar învăţată decît cea că voia lui Dumnezeu este să-i vindece pe toţi cei ce au nevoie de vindecare, pentru ca ei să-şi poată împlini numărul zilelor, potrivit cu promisiunea Lui. Desigur, îi avem în vedere pe cei care au fost învăţaţi corect şi care îndeplinesc condiţiile prescrise în Cuvînt. Acum pot să-i aud pe unii zicînd: Dacă vindecarea este pentru toţi, atunci nu vom muri niciodată. De ce nu? Vindecarea divină nu merge mai departe de promisiunea lui Dumnezeu. El nu ne promite că nu vom muri niciodată, dar El zice:

Voi depărta boala din mijlocul tău… Numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin (Exod 23:25-26).

Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari la optzeci de ani (Psalmul 90:10).

Dumnezeule, nu mă lua la jumătatea zilelor mele (Ps. 102:24).

Pentru ce vrei să mori înainte de vreme?(Ecles. 7:17)

Cineva ar putea întreba: Cum va muri cineva, atunci?

Le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărîna lor (Ps. 104:29).

Rev. P. Gavin Duffy scrie cu privire la aceasta:

Dumnezeu a determinat pentru om un anumit timp de viaţă şi voia Lui este ca viaţa să fie trăită. Vreau să vă aduceţi aminte că toţi cei pe care i-a adus Isus înapoi la viaţă din morţi au fost tineri care nu şi-au trăit plinătatea zilelor lor şi chiar prin însăşi acest fapt putem vedea bine protestul Lui împotriva morţii premature… Desigur, nu trebuie să ne aşteptăm că cei bătrîni vor fi tineri din punct de vedere fizic, dr dacă timpul care ne-a fost stabilit de Dumnezeu nu a fost trăit încă, atunci avem dreptul să cerem darul lui Dumnezeu de sănătate. Şi chiar dacă am trecut peste acest timp, dacă este voia lui Dumnezeu să mai continuăm să trăim aici pentru un timp, atunci voia Lui la fel este să trăim sănătoşi.

Citeşte Testamentul şi Află

Dacă vrem să ştim ce este într-un testament, atunci trebuie să-l citim. Dacă dorim să ştim voia lui Dumnezeu cu privire la un subiect oarecare, atunci să citim testamentul Lui. Să zicem că o doamnă ar spune: “Soţul meu, care era foarte bogat, a murit. Acum aş vrea să ştiu dacă mi-a lăsat ceva în testamentul său.” I-aş spune în acest caz: “De ce nu citeşti testamentul să afli?”

Cuvîntul testament, vorbind în termeni legali, înseamnă dorinţa unei persoane. Biblia conţine voia şi testamentul lui Dumnezeu, prin care El ne oferă toate binecuvîntările răscumpărării. Deoarece ea este ultimul său testament, orice venit mai tîrziu e un fals. Un om nu scrie un nou testament după ce a murit. Dacă vindecarea e în testamentul lui Dumnezeu pentru noi, atunci a spune că timpul minunilor a trecut înseamnă a spune ceea ce e contrar adevărului, că un testament nu e bun după moartea celui ce l-a lăsat. Isus nu este doar Cel ce ne-a lăsat testamentul, Cel care a murit, ci El a şi înviat şi e Mediatorul acestui testament. El este avocatul nostru. El nu ne va înşela în ceea ce priveşte partea noastră de moştenire, aşa cum fac unii avocaţi pămînteşti. El este Reprezentantul nostru la dreapta lui Dumnezeu.

Pentru a căpăta răspunsul la întrebarea pe care o discutăm haideţi să ne luăm ochii de la tradiţia modernă şi să ne uităm în Cuvîntul lui Dumnezeu, care este o descoperire a voii Lui. Capitolul 15 al cărţii Exod ilustrează răscumpărarea noastră şi a fost scris pentru învăţătura noastră. Imediat după trecerea Mării Roşii Dumnezeu a dat prima Sa promisiune de vindecare. Această promisiune a fost pentru toţi. Aici Dumnezeu le-a dat legămîntul de vindecare, descoperit şi pecetluit prin primul Său nume de răscumpărare, IEHOVA-RAFA, tradus “Eu sunt Domnul care te vindecă.” Acesta este Cuvîntul lui Dumnezeu aşezat în cer, un fapt care nu se schimbă niciodată, în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu.

Cine Este Autorizat să Schimbe Testamentul lui Dumnezeu?

A spune că acest privilegiu de sănătate nu este pentru poporul lui Dumnezeu astăzi, înseamnă a schimba EU SUNT al lui Dumnezeu în EU AM FOST IEHOVA-RAFA. Cine are autoritatea de a schimba numele de răscumpărător al lui Dumnezeu? În loc să-Şi abandoneze statutul Său de Vindecător, Isus Hristos este Acelaşi ieri şi azi şi în veci, în virtutea acestui prim nume al legămîntului. Binecuvîntările descoperite de Numele Sale de Răscumpărare au fost asigurate în Ispăşire, aşa cum am văzut în capitolul precedent. El a gustat moartea pentru orice om şi de aceea nu poate fi limitat la Israel. Acest capitol cincisprezece din Exod ne arată că în acea perioadă, 3,500 ani în urmă, Dumnezeu nu i-a lăsat pe oameni în îndoială cu privire la dorinţa Sa de a-I vindeca pe toţi.

Această stare de sănătate universală a continuat în poporul Israel cît timp condiţiile lui Dumnezeu au fost îndeplinite. Douăzeci de ani mai tîrziu (Numeri 16:46-50), cînd, din cauza păcatului, urgia a distrus 14,700 oameni, Israel din nou a îneplinit condiţiile. Urgia a fost oprită şi El era tot IEHOVA-RAFA, Vindecătorul, nu pentru unii doar, ci pentru toţi. Nu ar fi fost adevărat că urgia a încetat, dacă ea ar mai fi rămas asupra unuia din ei măcar. Această stare de sănătate a rămas iarăşi neîntreruptă pînă nouăsprezece ani mai tîrziu. Poporul, nesatisfăcut de calea lui Dumnezeu pentru ei, a cîrtit împotriva lui Dumnezeu şi a lui Moise. Ca rezultat au fost blestemaţi cu şerpi înfocaţi. Atunci iarăşi au împlinit condiţiile, mărturisindu-şi păcatele. Cuvîntul Domnului pentru ei, prin Moise, a fost următorul: oricine este muşcat, şi va privi spre el (spre şarpele de aramă, o imagine a Calvarului), va trăi (21:8). Din nou, Scripturile ne arată că voia lui Dumnezeu era să-I vindece, nu pe unii, ci pe toţi. Oricine era muşcat trăia atunci cînd privea la şarpele de aramă, un simbol al jertfei de la Calvar pentru noi.

Psalmistul David, la timpul său, a înţeles vindecarea ca un privilegiu universal. În Psalmul optzeci şi şase el spune: “Căci Tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi, şi plin de îndurare cu toţi cei ce Te cheamă.” Vom vedea în predica următoare că vindecarea era una din îndurările principale ale lui Dumnezeu peste tot în Scriptură. Bolnavii, în Noul Testament, cereau milă atunci cînd căutau vindecare la Hristos. Mila lui Dumnezeu acoperă atît natura fizică cît şi cea spirituală a omului. De aceea Isus, potrivit promisiunii Vechi Testamentale, a arătat că este “plin de îndurare”, vindecînd nu pe unii, ci pe toţi cei ce au venit la El. Din nou, în psalmul 103, vedem că David a crezut că mila vindecării era un privilegiu universal, ca şi mila iertării. El îşi cheamă sufletul să binecuvînteze pe Domnul, “care îţi iartă toate fărădelegile, care îţi vindecă toate bolile tale.”

În Psalmul 91:16 Dumnezeu spune cu privire la omul care stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt: „Îl voi sătura cu viaţă lungă.” Este oare privilegiul de a sta sub ocrotirea Celui Prea Înalt doar pentru unii sau pentru toţi? Dacă este pentru toţi, atunci promisiunea lui Dumnezeu pentru toţi este: „Îl voi sătura cu viaţă lungă.” Dumnezeu ar trebui să-şi calce această promisiune pentru a nu vrea să vindece pe copiii Săi ascultători care sunt la mijlocul vieţii lor. Dacă era posibil să stai sub ocrotirea Celui Prea Înalt într-o perioadă mai întunecată a istoriei lumii, cu siguranţă că acest lucru e posibil într-o perioadă mai bună, a harului. El poate să dea har din belşug fiecărui copil al Său, în ziua de azi. Sfinţii prooroci din vechime au vorbit despre harul care ne era păstrat nouă.

Calvarul Împlineşte Toate Nevoile Omului

În marele capitol al răscumpărării, Isaia 53, vedem că Isus a purtat atît bolile noastre, cît şi păcatele noastre. Aceasta face un beneficiu la fel de universal ca şi celălalt. Ceea ce a făcut Isus pentru cei care au venit la El ca să fie binecuvîntaţi a fost pentru ei, dar ceea ce a făcut El la Calvar a fost pentru toţi.

Este clar din toate aceste relatări din Vechiul Testament că voia lui Dumnezeu a fost să-i vindece pe toţi cei ce împlinesc condiţiile. Oriunde Dumnezeu a oferit iertare, El a oferit şi vindecare. Cei care învaţă pe oameni că voia lui Dumnezeu în ceea ce priveşte vindecarea nu este aceeaşi şi astăzi să răspundă la întrebarea: De ce ar retrage Dumnezeu această milă Vechi Testamentală din această dispensaţie mai bună? Nu e oare de aşteptat ca Cel care a păstrat lucruri mai bune pentru noi şi care este acelaşi ieri şi azi şi în veci să continuie să arate aceeaşi milă în timpul acestei dispensaţii mai bune? Haideţi să privim acum în Noul Testament şi să vedem.

Hristos – Exprimarea Voii lui Dumnezeu

Nu există o cale mai bună de a găsi un răspuns potrivit la întrebarea care ne stă înainte decît a citi Evangheliile, întrucît ele ne prezintă învăţătura şi lucrările lui Hristos. El a fost expresia voii Tatălui. Viaţa Lui a fost atît o revelaţie precum şi o manifestare a dragostei şi voii neschimbătoare a lui Dumnezeu. El a împlinit în mod literar voia lui Dumnezeu pentru rasa umană. El a spus: „Am venit din cer nu să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.” „Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.” Atunci cînd, zi de zi, El a vindecat mulţimile care-L îmbulzeau, El ne-a descoperit voia lui Dumnezeu.  Atunci cînd şi-a pus mîinile peste fiecare din ei şi i-a vindecat El făcea şi descoperea în acelaşi timp voia lui Dumnezeu pentru corpurile noastre. Probabil nimeni nu e atît de conservator ca teologii bisericii Episcopale. Comisia alcătuită de ei a studiat subiectul vindecării şi a raportat bisericii. Au petrecut trei ani de studiu şi cercetare atît a Bibliei cît şi a istoriei. Au spus în acest raport următoarele: „Vindecarea bolnavilor de către Isus a fost făcută pentru a descoperi voia lui Dumnezeu pentru om.” Deoarece au descoperit că voia lui Dumnezeu a fost descoperită pe deplin, au adăugat: „Biserica nu se mai poate ruga pentru cei bolnavi cu fraza distrugătoare de credinţă ‘Dacă este voia Ta’.”

Mesajul învăţat peste tot în Evanghelii este unul de vindecare deplină, pentru suflet şi trup, pentru toţi cei ce vin la El. Mulţi zic astăzi: Eu cred în vindecare, dar nu cred că e pentru fiecare. Dacă nu este pentru fiecare, atunci cum putem să ne rugăm pentru cineva cu rugăciunea credinţei? Chiar dacă ne rugăm pentru cineva pe care Dumnezeu vrea să-l vindece trebuie să avem o revelaţie specială, prin Duhul, că ne rugăm pentru persoana corectă. Dacă nu este voia lui Dumnezeu să-i vindece pe toţi atunci nici un om nu poate determina voia lui Dumnezeu pentru el din Biblie. Să înţelegem de la aceşti învăţători că trebuie să ne închidem Bibliile? Trebuie să ne primim revelaţia direct de la Duhul, înainte ca să ne rugăm pentru cei bolnavi, deoarece voia lui Dumnezeu nu poate fi determinată din Scriptură? Aceasta ar însemna că toată activitatea divină de vindecare ar trebui guvernată de revelaţia directă a Duhului, mai degrabă decît de Scriptură. Dar cum pot fi vindecaţi cei bolnavi dacă nu este o Evanghelie (veste bună) a vindecării care să le fie proclamată ca bază pentru credinţa lor? Sau, dacă credinţa înseamnă a aştepta ca Dumnezeu să-Şi ţină promisiunea, cum poate fi credinţă pentru vindecare dacă nu este nici o promisiune în Biblie pe care cei bolnavi pot să o aplice pentru ei înşişi? Scripturile ne spun cum vindecă Dumnezeu pe cei bolnavi. “El Şi-a trimis Cuvîntul şi i-a vindecat, şi i-a scăpat de groapă” (Ps.107:20). …Cuvîntul lui Dumnezeu, care lucrează în cei care cred este „sănătate pentru tot trupul lor” (1 Tes. 2:13, Prov. 4:22).

Credinţa se Bazează pe Mai Mult decît Abilitate

Dacă un milionar ar apărea în faţa a o mie de oameni şi ar anunţa că este în stare să dea cîte o mie de dolari la fiecare, aceasta nu ar fi o bază pentru cineva din ei să creadă că vor primi cei o mie de dolari.  Credinţa nu poate să se bazeze doar pe abilitate. Dacă el ar merge mai departe şi ar spune: „Voi da o mie de dolari la cincizeci dintre voi,” nici atunci nimeni din sală nu ar avea o bază pentru credinţa că va primi cei o mie de dolari. Dacă ai întreba pe oricare dintre ei dacă sunt siguri că vor primi cei o mie de dolari, răspunsul ar fi acesta: „Am nevoie de aceşti bani şi sper să fiu printre cei norocoşi, dar nu pot fi sigur.” Dar dacă milionarul ar spune: „Dorinţa mea e să dau fiecăruia cîte o mie de dolari” atunci fiecare din audienţă ar avea o bază pentru credinţă şi ar spune, fără îndoială, omului bogat: „Mulţumesc, îmi voi lua banii.”

Acum, să presupunem că Dumnezeu ar fi părtinitor şi că voia Lui e să-i vindece doar pe unii care au nevoie de vindecare. Haideţi să aruncăm o privire în Evanghelii şi să vedem cum prietenii celor bolnavi au decis pe care bolnavi să-i aducă la Isus pentru vindecare. „La asfinţitul soarelui, toţi cei ce aveau bolnavi atinşi de felurite boale, îi aduceau la El. El Îşi punea mînile peste fiecare din ei şi-i vindeca” (Luca 4:40). Aici cei fără noroc, dacă erau unii, au fost aduşi şi vindecaţi alături de ceilalţi. Dacă tu ai fi fost acolo şi ai fi fost bolnav, ai fi fost adus la Isus şi ai fi fost vidnecat împreună cu ceilalţi, pentru că îi aduceau pe toţi. Matei, în înregistrarea lui a aceleiaşi instanţe, ne spune de ce Isus nu a făcut excepţii. “El i-a vindecat pe toţi că se se împlinească ceea ce a fost spus prin proorocul Isaia: ‘El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre’”. Cuvîntul noastre înseamnă ale fiecăruia, în jertfa de la Calvar. De aceea, pentru a împlini proorocia, era nevoie să fie vindecaţi toţi.  Nu numai în această situaţie, ci în fiecare situaţie pînă în ziua de astăzi, El îi vindecă pe cei bolnavi ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin proorocul Isaia, care zice: ‘El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre.’

Îi las pe cei bolnavi să treacă prin Evanghelii şi să observe referirile la toţi şi fiecare şi să se convingă că binecuvîntarea răscumpărării – vindecarea, este pentru toţi. Nimeni nu a apelat în zadar la Isus pentru vindecare. Nu a fost niciodată o mulţime prea mare ca Isus să lase pe cineva din ei nevindecat.

Isus a Vindecat Toate Bolile

Isus străbătea toată Galilea, învăţînd pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei, şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod. I s-a dus vestea în toată Siria; şi aduceau la El pe toţi ceice sufereau de felurite boale şi chinuri: pe cei îndrăciţi, pe cei lunatici şi pe cei slăbănogi; şi El îi vindeca. După El au mers multe noroade din Galilea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudea şi de dincolo de Iordan. Matei 4:23-25

Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţînd pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei, şi vindecînd orice fel de boală şi orice fel de neputinţă, care era în norod. Cînd a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…Apoi Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, şi le -a dat putere să scoată afară duhurile necurate, şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă. Matei 9:35-36; 10:1

Observaţi că mulţimile care au venit pentru vindecare aveau nevoie de trimitirea de noi lucrători în seceriş pentru a predica şi a vindeca. Nu a durat mult pînă cînd alţi şaptezeci au fost trimişi să predice şi să vindece (Matei 12:15).

Dar Isus, ca unul care ştia lucrul acesta, a plecat de acolo. După El au mers multe noroadeEl a tămăduit pe toţi bolnavii. (Matei 12:15)

Cînd a ieşit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea, şi a vindecat pe cei bolnavi (Matei 14:14).

După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului. Oamenii din locul acela, care cunoşteau pe Isus, au trimes să dea de ştire în toate împrejurimile, şi au adus la El pe toţi bolnavii. Bolnavii îl rugau să le dea voie numai să se atingă de poala hainei Lui. Şi toţi cîţi s-au atins, s-au vindecat (Matei 14:34-36).

S-a pogorît împreună cu ei şi S-a oprit într-un podiş unde se aflau mulţi ucenici de ai Lui şi o mare mulţime de oameni, care veniseră din toată Iudea, din Ierusalim, şi de pe lîngă marea Tirului şi a Sidonului, ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de boalele lor. Cei chinuiţi de duhuri necurate, erau vindecaţi. Şi tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieşea o putere, care-i vindeca pe toţi (Luca 6:17-19).

Vedem înEvanghelii că atunci cînd oamenii i-au adus pe cei bolnavi la Isus, ni se spune în mod repetat că i-au adus pe toţi, ceea ce îi include şi pe cei nenorocoşi, dacă erau unii. Dacă potrivit tradiţiei moderne, voia lui Dumnezeu este ca cei bolnavi să sufere în răbdare pentru slava Lui, nu e straniu oare faptul că printre toţi cei ce au fost aduşi la Hristos pentru vindecare nu s-a găsit nici unul care să fie lăsat să sufere? Vindecînd băiatul epileptic (Marcu 9:14-29) Isus a dovedit că voia Tatălui era să-l vindece şi pe acesta pe care ucenicii, fiind împuterniciţi să scoată afară demonii, nu au putut să-l elibereze. Înţelegem din acest verset că ar fi fost greşit să se pună la îndoială şi să se înveţe faptul că Dumnezeu nu vrea să vindece atunci cînd ucenicii au suferit faliment. Vindecîndu-l, Isus le-a arătat că falimentul lor nu a dovedit nimic altceva decît necredinţa lor. Petru, după trei ani alături de Domnul, descrie lucrarea Sa pămîntească prin această afirmaţie scurtă: „Dumnezeu a uns cu Duhul Sfînt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul, căci Dumnezeu era cu El” (Fapte 10:38).

Aşadar, în toate textele menţionate mai sus, şi în multe alte locuri din Scriptură, care ne arată că El i-a vindecat pe toţi, avem voia lui Dumnezeu descoperită pentru corpurile noastre şi răspunsul la întrebarea „Este vindecarea pentru toţi?”

Dragostea Plină de Compasiune – Motivul care L-a Condus pe Isus

Mulţi, în zilele noastre, au fost învăţaţi că Hristos a făcut minuni de vindecare doar pentru a-Şi arăta puterea şi a dovedi divinitatea Sa. Aceasta ar putea fi adevărat dar e departe de a fi întregul adevăr. El nu ar fi trebuit să-i vindece pe toţi pentru a-Şi arăta puterea. Cîteva cazuri remarcabile ar fi fost îndeajuns. Dar Scripturile ne arată că El a vindecat datorită compasiunii Lui şi pentru a împlini profeţia. Alţii învaţă că El a vindecat pe cei bolnavi pentru a se face pe Sine cunoscut, dar în Matei 12:15-16 citim: “După El au mers multe noroade. El a tămăduit pe toţi bolnavii  şi le-a poruncit cu tot dinadinsul să  nu-L facă cunoscut.”

Unii, care recunosc că Isus i-a vindecat pe toţi cei ce au venit la El, susţin că profeţia lui Isaia cu privire la purtarea bolilor noastre se referă doar la lucrarea Sa pămîntească, că această manifestare universală a compasiunii Sale a fost specială şi nu o revelaţie a voii neschimbătoare a lui Dumnezeu. Dar Biblia ne învaţă clar că El doar “a început să facă şi să înveţe” lucru care urma a fi nu numai continuat ci şi mărit după înălţarea Sa.

După ce Hristos, timp de trei ani, a vindecat pe toţi cei ce au venit la El, El a spus: „Vă este de folos să Mă duc.” Cum ar putea fi lucrul acesta adevărat dacă aceasta ar fi schimbat lucrarea Sa faţă de cei bolnavi? Anticipînd necredinţa cu care această promisiune minunată va fi întîmpinată, El o prefaţează cu promisiunea de a continua aceleaşi lucrări, şi chiar mai mari, ca răspuns la rugăciunile noastre după înălţarea Sa, cu cuvintele „Adevărat, adevărat.” „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le-am făcut Eu, ba încă va face altele şi mai mari decît acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.” Cu alte cuvinte, noi vom face aceste lucrări, cerîndu-I Lui să le facă.

El nu a spus „mai puţine lucrări”, ci „lucrările” şi „mai mari lucrări.” Pentru mine, această promisiune de pe buzele lui Hristos este un răspuns complet tuturor oponenţilor vindecării divine şi tuturor cărţilor şi articolelor lor.

„Este scris” a fost tactica lui Hristos atunci cînd a rezistat diavolului.

William Jenning Bryan a întrebat bine: Odată ce Hristos a spus „Este scris” şi diavolul a spus „Este scris” de ce nu poate şi predicatorul spune „Este scris?”

Înţelepciunea Bisericii Primare

Biserica primară L-a luat pe Hristos pe Cuvînt şi s-a rugat în unitate pentru semne şi minuni de vindecare pînă cînd locul unde erau adunaţi s-a cutremurat.  Apoi „scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe, şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi… Mulţimea, de asemenea, alerga la Ierusalim din cetăţile vecine şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau.” Tot ce „a început Isus să facă şi să înveţe” Îl vedem aici continuînd să facă de la dreapta lui Dumnezeu prin trupul Său, Biserica, aşa cum a promis. Unii vor spune: „O, aceasta a fost doar la începutul Faptelor, pentru a confirma cuvîntul lor cu privire la învierea lui Hristos.”

Haideţi să întoarcem la ultimul capitol al Faptelor şi să citim cum treizeci de ani mai tîrziu, după ce Pavel, aflîndu-se pe insula Malta, a vindecat pe tatăl lui Publius, au venit şi ceilalţi bolnavi din insula aceea şi au fost vindecaţi. În ultimul capitol al Faptelor Duhului Sfînt, care e singura carte nefinisată din Noul Testament, vedem că voia lui Dumnezeu încă era să-i vindece, nu pe unii, ci pe toţi.

Faptele Duhului Sfînt

Duhul Sfînt, pe care Hristos L-a trimis ca Succesor şi Executor al Său, a intrat în posesia Bisericii, care este trupul lui Hristos. El a arătat după Cincizecime aceeaşi putere de vindecare pe care Hristos a arătat-o înainte, şi mari mulţimi de oameni au fost vindecate. Ca şi în Evanghelii, şi în Fapte, nu vedem ca cineva să ceară vindecare şi să fie refuzat. Oamenii au numit această carte Faptele Apostolilor. Un nume mai bun şi mai adevărat însă ar fi Faptele Duhului Sfînt. Ea relatează lucrarea Duhului Sfînt făcută prin apostoli şi alţi oameni. Filip şi Ştefan, care nu erau apostoli, au fost folosiţi în mod la fel de glorios ca Petru şi Ioan. Duhul Sfînt a venit să execute pentru noi toate binecuvîntările procurate de răscumpărarea făcută de Hristos şi garantată de cele şapte nume de răscumpărator. El nu Şi-a pierdut niciodată interesul pentru lucrul pe care a venit să-l facă. Dacă vrei să ştii cum doreşte El să lucreze astăzi atunci citeşte cum a lucrat El în trecut. Cartea Faptelor ne arată cum vrea El să lucreze în toate zilele, “pînă la sfîrşitul veacului.”

Duhul Sfînt a lucrat toate vindecările care au fost făcute de mîinile lui Hristos. Isus nu a făcut nici o minune pînă cînd Duhul Sfînt, Făcătorul de Minuni, a venit peste El. Apoi, bazîndu-se deplin pe puterea Duhului, El a scos draci şi a vindecat pe cei bolnavi. Minunile lui Hristos au fost făcute prin Duhul încă înainte de a veni dispensaţia Lui. De ce Duhul Sfînt, care a vindecat pe cei bolnavi înainte ca dispensaţia Lui să înceapă, ar face mai puţin după ce a intrat în poziţia Lui? Şi-a luat locul Făcătorul de Minuni pentru a încheia minunile în timpul propriei Lui dispensaţii?

Este oare învăţătura şi practica bisericii în ceea ce priveşte vindecarea în perioada această Laodiceană (căldicică) a istoriei ei o exprimare mai adevărată a voii lui Dumnezeu decît învăţătura şi practica bisericii primare care era în puterea deplină a Duhului? Cu siguranţă că nu! Nu ezit să spun că teologia modernă a furat pe Duhul Sfînt de o parte din lucrarea Sa.

Atitudinea Prezentă a lui Hristos

Acum, sumarizînd ceea ce am scris pînă aici, avem o descoperire, din mai multe unghiuri, a atitudinii lui Hristos plină de milă faţă de bolile şi neputinţele noastre din momentul înălţării Sale la dreapta lui Dumnezeu. Avem de a face acum nu cu trecutul ci cu atitudinea prezentă a lui Hristos faţă de boală.

  1. Atitudinea prezentă a lui Hristos este descoperită deplin prin numele Său de Răscumpărător IEHOVA-RAFA. Numele Lui de Răscumpărator nu se pot schimba. Toţi vor recunoaşte că celelalte şase nume de Răscumpărator ale Lui sunt o revelaţie a atitudinii Sale prezente în ceea ce priveşte oferirea binecuvîntării pe care fiecare nume o descoperă. Cu ce fel de logică putem presupune atunci că El Şi-a abandonat rolul Său de Vindecător, rol descoperit prin numele IEHOVA-RAFA?
  2. Atitudinea Sa prezentă este din nou descoperită pe deplin prin promisiunea Sa clară de a continua şi creşte lucrarea Sa de vindecare în timp ce este la dreapta lui Dumnzeu, ca răspuns la rugăciunea credincioşilor. “Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le-am făcut Eu, ba încă va face altele şi mai mari decît acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl şi orice veţi cere în Numele Meu voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul” (Ioan 14:12-13).
  3. Atitudinea Sa prezentă este descoperită prin faptul că Şi-a împlinit promisiunea menţionată mai sus, aşa cum a fost înregistrat în cartea Faptelor. Chiar şi în ultimul capitol, treizeci de ani după înălţarea Sa, citim că au venit şi toţi ceilalţi bolnavi de pe insulă şi au fost vindecaţi (Fapte 28:9).
  4. Atitudinea Sa prezentă este descoperită prin faptul că vindecarea este o parte a Evangheliei Marii Trimiteri pe care Hristos a poruncit să o predicăm. Această trimitere este urmată de promisiunea “îşi vor pune mîinile peste cei bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşa” (Marcu 16:15,18).
  5. Atitudinea Sa prezentă este descoperită prin faptul că lucrarea Sa de ispăşire de la Calvar a fost pentru toţi cei ce trăiesc pe pămînt în timpul în care El este înălţat la dreapta lui Dumnezeu. Am văzut în predica precedentă, ca şi în Levitic, este înregistrat că toate bolile erau vindecate în baza Ispăşirii. Matei ne spune că Ispăşirea este motivul pentru care Hristos nu a făcut excepţii în vindecarea bolnavilor care au venit la El.
  6. Atitudinea Sa prezentă este descoperită prin porunca clară pentru orice bolnav din biserică, în timp ce El este cu Tatăl, să ceară rugăciune şi ungere cu untdelemn şi promisiunea e că Domnul îl va însănătoşa. Are El în vedere să ne rugăm cu credinţă sau fără? Cum putem să ne rugăm cu credinţă decît dacă voia Lui este să vindece? Ne porunceşte El să ne rugăm pentru un lucru pe care El nu-l va face? Tot aici, chiar şi membrilor de rînd, li se porunceşte să-şi mărturisească păcatele unii altora şi să se roage unii pentru vindecare, cu acelaşi scop cu care Ilie s-a rugat pentru ploaie (Iacov 5:16-18). Ne-ar porunci oare Dumnezeu să mijlocim pentru ceva care nu este voia Lui să facă? Cu siguranţă că nu!
  7. Atitudinea Sa prezentă este descoperită şi prin faptul  că de la înălţarea Sa El a rînduit în biserică învăţători, minuni, daruri de vindecare, etc. Aceasta este pentru continuarea aceloraşi lucrări şi a lucrărilor mai mari pe care El a promis că va continua să le facă de la dreapta lui Dumnezeu. Istoria relatează manifestarea acestor daruri miraculoase din zilele apostolilor pînă în prezent.
  8. Atitudinea Sa prezentă faţă de bolile noastre este descoperită în mod       minunat prin faptul că de la înălţarea Sa, compasiunea Lui nu a fost retrasă sau modificată. În mesajul următor, pe subiectul milei Domnului, vom vedea că în timpul lucrării pămînteşti a Domnului nostru El a fost pretutindeni mişcat de milă şi i-a vindecat pe toţi cei ce aveu nevoie de vindecare. Cînd cei doi orbi au cerut milă, Isus a fost mişcat de compasiune şi i-a vindecat.

Odată ce vindecarea fizică, în Noul Testament, este întotdeauna o manifestare a milei, mila fiind cea care L-a mişcat pe Fiul lui Dumnezeu să-i vindece pe toţi cei ce au venit la El, nu este oare promisiunea care zice că El este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă încă adevărată? Nu ne oferă oare această dispensaţie glorioasă a Evangheliei la fel de multă milă şi compasiune celor suferinzi ca şi dispensaţia veche mai întunecată? Pastorul Kenneth Mackenzie, un învăţător şi scriitor cunoscut al Bisericii Episcopale, întreabă cu privire la acest subiect: “Ar putea oare inima iubitoare a Fiului lui Dumnezeu, care a avut milă de cei bolnavi şi a vindecat pe toţi cei ce aveau nevoie de vindecare, să înceteze a mai ţine cont de suferinţele celor care sunt ai Lui odată ce S-a înălţat la dreapta Tatălui?”

Nu e straniu oare ca cineva, în această eră mai bună, a harului, să ia o poziţie sinonimă cu cea care spune că manifestarea compasiunii lui Hristos faţă de cei suferinzi a fost retrasă, sau chiar modificată, de la glorificarea Lui? Dacă Dumnezeu nu vrea atît de mult să arate mila vindecării închinătorilor Săi precum vrea să arate mila iertării vrăjmaşilor Săi, atunci El vrea să arate milă mai mult copiilor diavolului decît copiilor Săi. Scripturile neagă însă acest lucru zicînd: “Bunătatea (sau mila) Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El.”  El îşi iubeşte copilul Său care este bolnav şi suferă mai mult decît îl iubeşte pe cel păcătos. Slavă Domnului pentru că „bunătatea (mila) Lui ţine în veci şi credincioşia Lui din neam în neam.”

Binecuvîntare Pentru Toţi

9. Atitudinea prezentă a lui Hristos este arătată prin faptul că în anul jubiliar Vechi Testamental(Lev. 25:28), pe care Isus în Luca 4:19 îl aplică la era Evangheliei, fiecare trebuia să se întoarcă în partea lui de moştenire. Binecuvîntările anului jubiliar erau pentru fiecare. În era Evangheliei binecuvîntările ei la fel sunt pentru orice făptură.

10. Atitudinea Sa prezentă este de asemenea descoperită în faptul că El ne-a răscumpărat (pe toţi) din blestemul legii (Gal. 3:13). Am văzut în capitolul precedent că acest blestem includea toate bolile cunoscute în istorie. Cum poate Dumnezeu să ne justifice şi în acelaşi timp să ne ceară să rămînem sub blestemul din care ne-a răscumpărat?

Arvuna sau Răscumpărarea Deplină

11. Atitudinea Sa prezentă este descoperită prin faptul că Duhul Sfînt şi lucrarea Sa în noi sunt „arvuna moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor cîştigaţi de Dumnezeu” (Efes. 1:14). Am punctat deja faptul că odată ce destinul nostru etern este atît fizic cît şi spiritual, răscumpărarea noastră la fel trebuie să fie astfel. Astfel noi nu putem primi moştenirea noastră deplină pînă la venirea Zilei Răscumpărării. Dar, slavă Domnului, că fiind umpluţi cu Duhul, avem acum „primele roade” ale răscumpărării. Şi acestea se manifestă atît spiritual cît şi fizic. Primele roade ale Duhului includ şi arvuna nemuririi. Aceasta e un gust al învierii. Deoarece corpurile noastre sunt mădulare ale lui Hristos, viaţa Lui trupească glorificată este legată de corpurile noastre, după cum viaţa Lui spirituală este legată cu duhurile noastre. Aceeaşi viaţă care este în Viţă este şi în Mlădiţe. În Hristos, Adevărata Viţă, există viaţă atît fizică cît şi spirituală. Doar aducînd în corpurile noastre o măsură din aceeaşi viaţă pe care o va aduce la înviere, Duhul poate fi arvuna moştenirii noastre pentru trup. Dacă moştenirea noastră include un corp glorificat ce este arvuna acestei moşteniri? Slavă lui Dumnezeu că viaţa lui Isus este arătată în corpurile noastre muritoare. Viaţa Lui nemuritoare atinge trupurile noastre muritoare dîndu-ne astfel un gust al răscumpărării. Aceasta ne face în stare să ne „sfîrşim alergarea” ca să primim „o răsplată deplină.”

12. Nu ne descoperă şi natura atitudinea prezentă a lui Hristos faţă de vindecarea corpurilor noastre? Natura peste tot vindecă, sau face tot ce-i stă în puteri ca să vindece. Cît de curînd germenii bolii ne pătrund în corp, natura începe să-i dea afară. Dacă îţi rupi un os sau îţi tai un deget natura va face tot ce poate ca să te vindece şi de obicei are succes. Acum, a poruncit oare Dumnezeu naturii să se răscoale împotriva voii Lui? Dacă boala este voia lui Dumnezeu pentru copiii Săi, nu ar părea oare aşa?

Foloseşte Dumnezeu Suferinţa Fizică?

Dacă  boala, aşa cum cred unii, este voia lui Dumnezeu pentru copiii Lui credincioşi, atunci este un păcat pentru ei chiar să îşi dorească să se facă bine. Cu atît mai mult să cheltuie mii de dolari pentru a zădărnici planul lui Dumnezeu. Eu mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ajutorul care a venit pentru cei suferinzi prin medici şi asistente medicale, şi prin spitale. Dacă boala este voia lui Dumnezeu, atunci fiecare medic este un călcător de lege, fiecare asistentă medicală Îl sfidează pe Cel Atotputernic, fiecare spital e o casă de rebeliune în locul unei case de milă. Dacă aceasta e adevărat atunci, în loc să sprijinim spitalele, ar trebuie să facem tot ce ne stă în puteri ca să le închidem pe toate.

Dacă teologia modernă a celor care învaţă că Dumnezeu vrea ca unii din închinătorii Lui să rămînă bolnavi pentru gloria Lui este adevărată, atunci Isus, în timpul lucrării Sale pămînteşti, nu a ezitat niciodată să-L fure pe Tatăl de toată gloria vindecîndu-i pe toţi cei ce au venit la El. Şi Duhul Sfînt la fel, L-a furat de toată gloria vindecîndu-i pe toţi bolnavii din străzile Ierusalimului. Şi Pavel, de asemenea, L-a furat pe Dumnezeu de toată gloria vindecîndu-i pe toţi bolnavii de pe insula Malta.

Mulţi susţin astăzi că Dumnezeu îi loveşte chiar şi pe cei ascultători de El, pentru că îi iubeşte, făcînd astfel boala un semn  al dragostei din partea Tatălui nostru ceresc. Dacă aceasta este adevărat atunci de ce încearcă ei să scape de acest semn al dragostei lui Dumnezeu? De ce cel care suferă de cancer nu se roagă pentru încă o binecuvîntare de acest fel pentru el sau pentru soţia, copiii, tatăl, mama şi vecinii săi?

Nu îi pedepseşte oare Dumnezeu uneori pe copiii Săi cu boală? Desigur că da! Cînd nu ascultăm de Dumnezeu, boala poate fi permisă de El, prin disciplina iubitoare a Tatălui. Dar Dumnezeu ne-a spus cum putem să o evităm şi să o înlăturăm. “Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar cînd suntem judecaţi suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim judecaţi odată cu lumea” (1 Cor. 11:31-32). Aceste pedepse vin să ne scape de judecata finală. Atunci cînd înţelegem care este motivul pentru care suntem pedepsiţi şi ne întoarcem de la acel lucru, promisiunea absolută este că nu vom fi judecaţi. Judecîndu-ne pe noi înşine putem evita pedeapsa lui Dumnezeu. Vindecarea divină nu este promisă necondiţionat tuturor Creştinilor, indiferent de comportamentul lor. Ea este pentru cei care cred şi ascultă. „Toate cărările Domnului sunt îndurare şi credincioşie pentru cei ce păzesc legămîntul şi poruncile Lui” (Ps.25:10).

13. Atitudinea Domnului nostru o putem cunoaşte şi din faptul că El a fost arătat ca să nimicească lucrările diavolului (1 Ioan 3:8). Gîndiţi-vă cît L-a costat să părăsească Cerul şi să devină om şi suferinţa şi sacrificiul care au urmat. Ce L-a determinat să facă toate acestea? Scripturile ne dau răspunsul. „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.” Acest scop include vindecarea tuturor celor apăsaţi de diavolul (Fapte 10:38). A renunţat El oare, atunci cînd S-a înălţat la cer, la acest scop, pe care l-a menţinut chiar şi în timpul chinului din Ghetsimani şi de la Calvar? Doreşte El oare lucrările diavolului pe care le-a distrus mai înainte acum să rămînă în corpurile noastre? Poate fi oare că El doreşte acum un cancer, sau un blestem, „lucrările diavolului” în „mădularele lui Hristos” şi în „templele Duhului Sfînt?” Nu este oare cu adevărat voia Lui să vindece orice parte a Trupului lui Hristos? Dacă nu, atunci de ce a poruncit celor bolnavi din trupul Său să fie unşi cu untdelemn în Numele Lui pentru vindecare?

Odată ce „trupul este pentru Domnul” şi „o jertfă vie lui Dumnezeu” nu ar vrea El să aibă mai degrabă un corp sănătos decît unul ruinat de boală? Dacă nu, atunci cum poate să ne „desăvîrşească pentru orice faptă bună,” pentru a face voia Lui? Voia descoperită a lui Dumnezeu este „să prisosim în orice faptă bună, să fim echipaţi deplin „pentru orice lucrare bună,” să fim „plini de rîvnă pentru fapte bune.” Este oare aceasta voia lui  Dumnezeu doar pentru bărbaţii şi femeile care sunt sănătoşi? Dacă este pentru toţi atunci El ar trebui să-i vindece pe cei bolnavi ca să facă lucrul acesta posibil. Nimeni nu poate prisosi în fapte bune în timp ce este limitat la o cameră de boală.

Mîntuirea Care-i Include pe Toţi

14. Atitudinea Sa prezentă este descoperită în însăşi sensul cuvîntului mîntuire. Cuvîntul grecesc pentru mîntuire – soteria, implică eliberare, păstrare, vindecare şi sănătate. În Noul Testament el este aplicat uneori la suflet şi alteori la trup. Cuvîntul grecesc – sozo, tradus “mîntuit” înseamnă vindecat, făcut sănătos, întregit. În Romani 10:9 el este tradus „mîntuit” iar în Fapte 14:9 acelaşi cuvînt este tradus „vindecat,” cu referire la vindecarea celui olog din naştere. Ambele cuvinte Greceşti pentru „mîntuire” şi „mîntuit” înseamnă atît salvare spirituală cît şi fizică, sau cu alte cuvinte, vindecare spirituală şi fizică. Pavel afirmă în Efeseni 5:23 că El este Mîntuitorul Trupului.

Este oare aceasta pentru toţi sau pentru unii doar?

Dr. Scofield, în nota sa de subsol la cuvîntul mîntuire, spune: „Mîntuire este cuvîntul cuprinzător al Evangheliei care cuprinde în sine toate faptele şi procesele de răscumpărare.” Cuvîntul include astfel posesia tuturor binecuvîntărilor descoperite de cele şapte nume de Răscumpărător ale lui Dumnezeu.  Aceste nume ne-au fost date pentru a ne arăta ce include mîntuirea noastră. De aceea Evanghelia este Evanghelia vindecării pentru trup, precum şi pentru suflet, şi ea este „puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede, mai întîi a Iudeului, şi apoi a Grecului.”  „Acelaşi Domn este bogat în îndurare pentru toţicei ce-L cheamă.”

            Este încă voia lui Dumnezeu, ca şi în trecut, să vindece pe toţi cei ce au nevoie de vindecare şi să împlinească numărul zilelor lor? Cea mai mare barieră pentru credinţa multora din zilele noastre, care caută vindecarea, este nesiguranţa din mintea lor cu privire la voia lui Dumnezeu de a-i vindeca pe toţi. Aproape fiecare ştie că Dumnezeu vindecă pe unii, dar multe din teologia modernă îi împiedică pe oameni să cunoască ceea ce Biblia învaţă clar – faptul că vindecarea este pentru toţi. Este imposibil să cerem cu îndrăzneală, prin credinţă, o binecuvîntare de care nu suntem siguri că Dumnezeu o oferă. Puterea lui Dumnezeu poate fi cerută doar acolo unde voia lui Dumnezeu este cunoscută.

Ar fi aproape imposibil să-l facem pe un păcătos să creadă pentru mîntuire înainte de a-l fi convins pe deplin că voia lui Dumnezeu este să-l salveze. Credinţa începe acolo unde voia lui Dumnezeu e cunoscută. Dacă Dumnezeu vrea să-i vindece doar pe unii din cei ce au nevoie de vindecare, atunci nimeni nu are vreo bază pentru credinţă decît doar dacă a primit o revelaţie specială că este printre cei favorizaţi. Credinţa trebuie să se bazeze doar pe voia lui Dumnezeu, nu pe dorinţele noastre. Credinţa care îşi însuşeşte binecuvîntările lui Dumnezeu nu înseamnă a crede doar că Dumnezeu poate dar a crede că Dumnezeu va face ceea ce-i cerem. Deoarece mulţi din zilele noastre care caută vindecare nu ştiu că vindecarea e un privilegiu al răscumpărării pentru toţi, ei adaugă la rugăciunea lor fraza „Dacă este voia Ta.”

O Teologie Corectă

Dintre toţi cei care au căutat vindecarea la Hristos, în timpul lucrării Sale pămînteşti, citim doar despre unul care a avut acest fel de teologie. Acesta a fost leprosul care a zis: “Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.” Primul lucru pe care l-a făcut Hristos a fost să corecteze teologia lui spunîndu-i: „Da, vreau. Fii curăţit.” „Da, vreau” al lui Hristos a anulat „dacă-ul lui”. Aceasta a adăugat la credinţa lui care credea că Hristos poate să îl vindece, faptul că El o va face. Teologia acestui lepros, înainte ca Hristos să-l lumineze, este aproape universală astăzi, deoarece această parte a Evangheliei este atît de rar şi fragmentat predicată.

Vedem în Scriptură, din orice unghi posibil, că nu e o doctrină mai clar învăţată decît cea că voia lui Dumnezeu este să-i vindece pe toţi cei ce au nevoie de vindecare, pentru ca ei să-şi poată împlini numărul zilelor, potrivit cu promisiunea Lui. Desigur, îi avem în vedere pe cei care au fost învăţaţi corect şi care îndeplinesc condiţiile prescrise în Cuvînt. Acum pot să-i aud pe unii zicînd: Dacă vindecarea este pentru toţi, atunci nu vom muri niciodată. De ce nu? Vindecarea divină nu merge mai departe de promisiunea lui Dumnezeu. El nu ne promite că nu vom muri niciodată, dar El zice:

Voi depărta boala din mijlocul tău… Numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin (Exod 23:25-26).

Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari la optzeci de ani (Psalmul 90:10).

Dumnezeule, nu mă lua la jumătatea zilelor mele (Ps. 102:24).

Pentru ce vrei să mori înainte de vreme?(Ecles. 7:17)

Cineva ar putea întreba: Cum va muri cineva, atunci?

Le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărîna lor (Ps. 104:29).

Rev. P. Gavin Duffy scrie cu privire la aceasta:

Dumnezeu a determinat pentru om un anumit timp de viaţă şi voia Lui este ca viaţa să fie trăită. Vreau să vă aduceţi aminte că toţi cei pe care i-a adus Isus înapoi la viaţă din morţi au fost tineri care nu şi-au trăit plinătatea zilelor lor şi chiar prin însăşi acest fapt putem vedea bine protestul Lui împotriva morţii premature… Desigur, nu trebuie să ne aşteptăm că cei bătrîni vor fi tineri din punct de vedere fizic, dr dacă timpul care ne-a fost stabilit de Dumnezeu nu a fost trăit încă, atunci avem dreptul să cerem darul lui Dumnezeu de sănătate. Şi chiar dacă am trecut peste acest timp, dacă este voia lui Dumnezeu să mai continuăm să trăim aici pentru un timp, atunci voia Lui la fel este să trăim sănătoşi.

Citeşte Testamentul şi Află

Dacă vrem să ştim ce este într-un testament, atunci trebuie să-l citim. Dacă dorim să ştim voia lui Dumnezeu cu privire la un subiect oarecare, atunci să citim testamentul Lui. Să zicem că o doamnă ar spune: “Soţul meu, care era foarte bogat, a murit. Acum aş vrea să ştiu dacă mi-a lăsat ceva în testamentul său.” I-aş spune în acest caz: “De ce nu citeşti testamentul să afli?”

Cuvîntul testament, vorbind în termeni legali, înseamnă dorinţa unei persoane. Biblia conţine voia şi testamentul lui Dumnezeu, prin care El ne oferă toate binecuvîntările răscumpărării. Deoarece ea este ultimul său testament, orice venit mai tîrziu e un fals. Un om nu scrie un nou testament după ce a murit. Dacă vindecarea e în testamentul lui Dumnezeu pentru noi, atunci a spune că timpul minunilor a trecut înseamnă a spune ceea ce e contrar adevărului, că un testament nu e bun după moartea celui ce l-a lăsat. Isus nu este doar Cel ce ne-a lăsat testamentul, Cel care a murit, ci El a şi înviat şi e Mediatorul acestui testament. El este avocatul nostru. El nu ne va înşela în ceea ce priveşte partea noastră de moştenire, aşa cum fac unii avocaţi pămînteşti. El este Reprezentantul nostru la dreapta lui Dumnezeu.

Pentru a căpăta răspunsul la întrebarea pe care o discutăm haideţi să ne luăm ochii de la tradiţia modernă şi să ne uităm în Cuvîntul lui Dumnezeu, care este o descoperire a voii Lui. Capitolul 15 al cărţii Exod ilustrează răscumpărarea noastră şi a fost scris pentru învăţătura noastră. Imediat după trecerea Mării Roşii Dumnezeu a dat prima Sa promisiune de vindecare. Această promisiune a fost pentru toţi. Aici Dumnezeu le-a dat legămîntul de vindecare, descoperit şi pecetluit prin primul Său nume de răscumpărare, IEHOVA-RAFA, tradus “Eu sunt Domnul care te vindecă.” Acesta este Cuvîntul lui Dumnezeu aşezat în cer, un fapt care nu se schimbă niciodată, în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu.

Cine Este Autorizat să Schimbe Testamentul lui Dumnezeu?

A spune că acest privilegiu de sănătate nu este pentru poporul lui Dumnezeu astăzi, înseamnă a schimba EU SUNT al lui Dumnezeu în EU AM FOST IEHOVA-RAFA. Cine are autoritatea de a schimba numele de răscumpărător al lui Dumnezeu? În loc să-Şi abandoneze statutul Său de Vindecător, Isus Hristos este Acelaşi ieri şi azi şi în veci, în virtutea acestui prim nume al legămîntului. Binecuvîntările descoperite de Numele Sale de Răscumpărare au fost asigurate în Ispăşire, aşa cum am văzut în capitolul precedent. El a gustat moartea pentru orice om şi de aceea nu poate fi limitat la Israel. Acest capitol cincisprezece din Exod ne arată că în acea perioadă, 3,500 ani în urmă, Dumnezeu nu i-a lăsat pe oameni în îndoială cu privire la dorinţa Sa de a-I vindeca pe toţi.

Această stare de sănătate universală a continuat în poporul Israel cît timp condiţiile lui Dumnezeu au fost îndeplinite. Douăzeci de ani mai tîrziu (Numeri 16:46-50), cînd, din cauza păcatului, urgia a distrus 14,700 oameni, Israel din nou a îneplinit condiţiile. Urgia a fost oprită şi El era tot IEHOVA-RAFA, Vindecătorul, nu pentru unii doar, ci pentru toţi. Nu ar fi fost adevărat că urgia a încetat, dacă ea ar mai fi rămas asupra unuia din ei măcar. Această stare de sănătate a rămas iarăşi neîntreruptă pînă nouăsprezece ani mai tîrziu. Poporul, nesatisfăcut de calea lui Dumnezeu pentru ei, a cîrtit împotriva lui Dumnezeu şi a lui Moise. Ca rezultat au fost blestemaţi cu şerpi înfocaţi. Atunci iarăşi au împlinit condiţiile, mărturisindu-şi păcatele. Cuvîntul Domnului pentru ei, prin Moise, a fost următorul: oricine este muşcat, şi va privi spre el (spre şarpele de aramă, o imagine a Calvarului), va trăi (21:8). Din nou, Scripturile ne arată că voia lui Dumnezeu era să-I vindece, nu pe unii, ci pe toţi. Oricine era muşcat trăia atunci cînd privea la şarpele de aramă, un simbol al jertfei de la Calvar pentru noi.

Psalmistul David, la timpul său, a înţeles vindecarea ca un privilegiu universal. În Psalmul optzeci şi şase el spune: “Căci Tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi, şi plin de îndurare cu toţi cei ce Te cheamă.” Vom vedea în predica următoare că vindecarea era una din îndurările principale ale lui Dumnezeu peste tot în Scriptură. Bolnavii, în Noul Testament, cereau milă atunci cînd căutau vindecare la Hristos. Mila lui Dumnezeu acoperă atît natura fizică cît şi cea spirituală a omului. De aceea Isus, potrivit promisiunii Vechi Testamentale, a arătat că este “plin de îndurare”, vindecînd nu pe unii, ci pe toţi cei ce au venit la El. Din nou, în psalmul 103, vedem că David a crezut că mila vindecării era un privilegiu universal, ca şi mila iertării. El îşi cheamă sufletul să binecuvînteze pe Domnul, “care îţi iartă toate fărădelegile, care îţi vindecă toate bolile tale.”

În Psalmul 91:16 Dumnezeu spune cu privire la omul care stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt: „Îl voi sătura cu viaţă lungă.” Este oare privilegiul de a sta sub ocrotirea Celui Prea Înalt doar pentru unii sau pentru toţi? Dacă este pentru toţi, atunci promisiunea lui Dumnezeu pentru toţi este: „Îl voi sătura cu viaţă lungă.” Dumnezeu ar trebui să-şi calce această promisiune pentru a nu vrea să vindece pe copiii Săi ascultători care sunt la mijlocul vieţii lor. Dacă era posibil să stai sub ocrotirea Celui Prea Înalt într-o perioadă mai întunecată a istoriei lumii, cu siguranţă că acest lucru e posibil într-o perioadă mai bună, a harului. El poate să dea har din belşug fiecărui copil al Său, în ziua de azi. Sfinţii prooroci din vechime au vorbit despre harul care ne era păstrat nouă.

Calvarul Împlineşte Toate Nevoile Omului

În marele capitol al răscumpărării, Isaia 53, vedem că Isus a purtat atît bolile noastre, cît şi păcatele noastre. Aceasta face un beneficiu la fel de universal ca şi celălalt. Ceea ce a făcut Isus pentru cei care au venit la El ca să fie binecuvîntaţi a fost pentru ei, dar ceea ce a făcut El la Calvar a fost pentru toţi.

Este clar din toate aceste relatări din Vechiul Testament că voia lui Dumnezeu a fost să-i vindece pe toţi cei ce împlinesc condiţiile. Oriunde Dumnezeu a oferit iertare, El a oferit şi vindecare. Cei care învaţă pe oameni că voia lui Dumnezeu în ceea ce priveşte vindecarea nu este aceeaşi şi astăzi să răspundă la întrebarea: De ce ar retrage Dumnezeu această milă Vechi Testamentală din această dispensaţie mai bună? Nu e oare de aşteptat ca Cel care a păstrat lucruri mai bune pentru noi şi care este acelaşi ieri şi azi şi în veci să continuie să arate aceeaşi milă în timpul acestei dispensaţii mai bune? Haideţi să privim acum în Noul Testament şi să vedem.

Hristos – Exprimarea Voii lui Dumnezeu

Nu există o cale mai bună de a găsi un răspuns potrivit la întrebarea care ne stă înainte decît a citi Evangheliile, întrucît ele ne prezintă învăţătura şi lucrările lui Hristos. El a fost expresia voii Tatălui. Viaţa Lui a fost atît o revelaţie precum şi o manifestare a dragostei şi voii neschimbătoare a lui Dumnezeu. El a împlinit în mod literar voia lui Dumnezeu pentru rasa umană. El a spus: „Am venit din cer nu să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.” „Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.” Atunci cînd, zi de zi, El a vindecat mulţimile care-L îmbulzeau, El ne-a descoperit voia lui Dumnezeu.  Atunci cînd şi-a pus mîinile peste fiecare din ei şi i-a vindecat El făcea şi descoperea în acelaşi timp voia lui Dumnezeu pentru corpurile noastre. Probabil nimeni nu e atît de conservator ca teologii bisericii Episcopale. Comisia alcătuită de ei a studiat subiectul vindecării şi a raportat bisericii. Au petrecut trei ani de studiu şi cercetare atît a Bibliei cît şi a istoriei. Au spus în acest raport următoarele: „Vindecarea bolnavilor de către Isus a fost făcută pentru a descoperi voia lui Dumnezeu pentru om.” Deoarece au descoperit că voia lui Dumnezeu a fost descoperită pe deplin, au adăugat: „Biserica nu se mai poate ruga pentru cei bolnavi cu fraza distrugătoare de credinţă ‘Dacă este voia Ta’.”

Mesajul învăţat peste tot în Evanghelii este unul de vindecare deplină, pentru suflet şi trup, pentru toţi cei ce vin la El. Mulţi zic astăzi: Eu cred în vindecare, dar nu cred că e pentru fiecare. Dacă nu este pentru fiecare, atunci cum putem să ne rugăm pentru cineva cu rugăciunea credinţei? Chiar dacă ne rugăm pentru cineva pe care Dumnezeu vrea să-l vindece trebuie să avem o revelaţie specială, prin Duhul, că ne rugăm pentru persoana corectă. Dacă nu este voia lui Dumnezeu să-i vindece pe toţi atunci nici un om nu poate determina voia lui Dumnezeu pentru el din Biblie. Să înţelegem de la aceşti învăţători că trebuie să ne închidem Bibliile? Trebuie să ne primim revelaţia direct de la Duhul, înainte ca să ne rugăm pentru cei bolnavi, deoarece voia lui Dumnezeu nu poate fi determinată din Scriptură? Aceasta ar însemna că toată activitatea divină de vindecare ar trebui guvernată de revelaţia directă a Duhului, mai degrabă decît de Scriptură. Dar cum pot fi vindecaţi cei bolnavi dacă nu este o Evanghelie (veste bună) a vindecării care să le fie proclamată ca bază pentru credinţa lor? Sau, dacă credinţa înseamnă a aştepta ca Dumnezeu să-Şi ţină promisiunea, cum poate fi credinţă pentru vindecare dacă nu este nici o promisiune în Biblie pe care cei bolnavi pot să o aplice pentru ei înşişi? Scripturile ne spun cum vindecă Dumnezeu pe cei bolnavi. “El Şi-a trimis Cuvîntul şi i-a vindecat, şi i-a scăpat de groapă” (Ps.107:20). …Cuvîntul lui Dumnezeu, care lucrează în cei care cred este „sănătate pentru tot trupul lor” (1 Tes. 2:13, Prov. 4:22).

Credinţa se Bazează pe Mai Mult decît Abilitate

Dacă un milionar ar apărea în faţa a o mie de oameni şi ar anunţa că este în stare să dea cîte o mie de dolari la fiecare, aceasta nu ar fi o bază pentru cineva din ei să creadă că vor primi cei o mie de dolari.  Credinţa nu poate să se bazeze doar pe abilitate. Dacă el ar merge mai departe şi ar spune: „Voi da o mie de dolari la cincizeci dintre voi,” nici atunci nimeni din sală nu ar avea o bază pentru credinţa că va primi cei o mie de dolari. Dacă ai întreba pe oricare dintre ei dacă sunt siguri că vor primi cei o mie de dolari, răspunsul ar fi acesta: „Am nevoie de aceşti bani şi sper să fiu printre cei norocoşi, dar nu pot fi sigur.” Dar dacă milionarul ar spune: „Dorinţa mea e să dau fiecăruia cîte o mie de dolari” atunci fiecare din audienţă ar avea o bază pentru credinţă şi ar spune, fără îndoială, omului bogat: „Mulţumesc, îmi voi lua banii.”

Acum, să presupunem că Dumnezeu ar fi părtinitor şi că voia Lui e să-i vindece doar pe unii care au nevoie de vindecare. Haideţi să aruncăm o privire în Evanghelii şi să vedem cum prietenii celor bolnavi au decis pe care bolnavi să-i aducă la Isus pentru vindecare. „La asfinţitul soarelui, toţi cei ce aveau bolnavi atinşi de felurite boale, îi aduceau la El. El Îşi punea mînile peste fiecare din ei şi-i vindeca” (Luca 4:40). Aici cei fără noroc, dacă erau unii, au fost aduşi şi vindecaţi alături de ceilalţi. Dacă tu ai fi fost acolo şi ai fi fost bolnav, ai fi fost adus la Isus şi ai fi fost vidnecat împreună cu ceilalţi, pentru că îi aduceau pe toţi. Matei, în înregistrarea lui a aceleiaşi instanţe, ne spune de ce Isus nu a făcut excepţii. “El i-a vindecat pe toţi că se se împlinească ceea ce a fost spus prin proorocul Isaia: ‘El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre’”. Cuvîntul noastre înseamnă ale fiecăruia, în jertfa de la Calvar. De aceea, pentru a împlini proorocia, era nevoie să fie vindecaţi toţi.  Nu numai în această situaţie, ci în fiecare situaţie pînă în ziua de astăzi, El îi vindecă pe cei bolnavi ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin proorocul Isaia, care zice: ‘El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre.’

Îi las pe cei bolnavi să treacă prin Evanghelii şi să observe referirile la toţi şi fiecare şi să se convingă că binecuvîntarea răscumpărării – vindecarea, este pentru toţi. Nimeni nu a apelat în zadar la Isus pentru vindecare. Nu a fost niciodată o mulţime prea mare ca Isus să lase pe cineva din ei nevindecat.

Isus a Vindecat Toate Bolile

Isus străbătea toată Galilea, învăţînd pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei, şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod. I s-a dus vestea în toată Siria; şi aduceau la El pe toţi ceice sufereau de felurite boale şi chinuri: pe cei îndrăciţi, pe cei lunatici şi pe cei slăbănogi; şi El îi vindeca. După El au mers multe noroade din Galilea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudea şi de dincolo de Iordan. Matei 4:23-25

Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţînd pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei, şi vindecînd orice fel de boală şi orice fel de neputinţă, care era în norod. Cînd a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…Apoi Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, şi le -a dat putere să scoată afară duhurile necurate, şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă. Matei 9:35-36; 10:1

Observaţi că mulţimile care au venit pentru vindecare aveau nevoie de trimitirea de noi lucrători în seceriş pentru a predica şi a vindeca. Nu a durat mult pînă cînd alţi şaptezeci au fost trimişi să predice şi să vindece (Matei 12:15).

Dar Isus, ca unul care ştia lucrul acesta, a plecat de acolo. După El au mers multe noroadeEl a tămăduit pe toţi bolnavii. (Matei 12:15)

Cînd a ieşit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea, şi a vindecat pe cei bolnavi (Matei 14:14).

După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului. Oamenii din locul acela, care cunoşteau pe Isus, au trimes să dea de ştire în toate împrejurimile, şi au adus la El pe toţi bolnavii. Bolnavii îl rugau să le dea voie numai să se atingă de poala hainei Lui. Şi toţi cîţi s-au atins, s-au vindecat (Matei 14:34-36).

S-a pogorît împreună cu ei şi S-a oprit într-un podiş unde se aflau mulţi ucenici de ai Lui şi o mare mulţime de oameni, care veniseră din toată Iudea, din Ierusalim, şi de pe lîngă marea Tirului şi a Sidonului, ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de boalele lor. Cei chinuiţi de duhuri necurate, erau vindecaţi. Şi tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieşea o putere, care-i vindeca pe toţi (Luca 6:17-19).

Vedem înEvanghelii că atunci cînd oamenii i-au adus pe cei bolnavi la Isus, ni se spune în mod repetat că i-au adus pe toţi, ceea ce îi include şi pe cei nenorocoşi, dacă erau unii. Dacă potrivit tradiţiei moderne, voia lui Dumnezeu este ca cei bolnavi să sufere în răbdare pentru slava Lui, nu e straniu oare faptul că printre toţi cei ce au fost aduşi la Hristos pentru vindecare nu s-a găsit nici unul care să fie lăsat să sufere? Vindecînd băiatul epileptic (Marcu 9:14-29) Isus a dovedit că voia Tatălui era să-l vindece şi pe acesta pe care ucenicii, fiind împuterniciţi să scoată afară demonii, nu au putut să-l elibereze. Înţelegem din acest verset că ar fi fost greşit să se pună la îndoială şi să se înveţe faptul că Dumnezeu nu vrea să vindece atunci cînd ucenicii au suferit faliment. Vindecîndu-l, Isus le-a arătat că falimentul lor nu a dovedit nimic altceva decît necredinţa lor. Petru, după trei ani alături de Domnul, descrie lucrarea Sa pămîntească prin această afirmaţie scurtă: „Dumnezeu a uns cu Duhul Sfînt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul, căci Dumnezeu era cu El” (Fapte 10:38).

Aşadar, în toate textele menţionate mai sus, şi în multe alte locuri din Scriptură, care ne arată că El i-a vindecat pe toţi, avem voia lui Dumnezeu descoperită pentru corpurile noastre şi răspunsul la întrebarea „Este vindecarea pentru toţi?”

Dragostea Plină de Compasiune – Motivul care L-a Condus pe Isus

Mulţi, în zilele noastre, au fost învăţaţi că Hristos a făcut minuni de vindecare doar pentru a-Şi arăta puterea şi a dovedi divinitatea Sa. Aceasta ar putea fi adevărat dar e departe de a fi întregul adevăr. El nu ar fi trebuit să-i vindece pe toţi pentru a-Şi arăta puterea. Cîteva cazuri remarcabile ar fi fost îndeajuns. Dar Scripturile ne arată că El a vindecat datorită compasiunii Lui şi pentru a împlini profeţia. Alţii învaţă că El a vindecat pe cei bolnavi pentru a se face pe Sine cunoscut, dar în Matei 12:15-16 citim: “După El au mers multe noroade. El a tămăduit pe toţi bolnavii  şi le-a poruncit cu tot dinadinsul să  nu-L facă cunoscut.”

Unii, care recunosc că Isus i-a vindecat pe toţi cei ce au venit la El, susţin că profeţia lui Isaia cu privire la purtarea bolilor noastre se referă doar la lucrarea Sa pămîntească, că această manifestare universală a compasiunii Sale a fost specială şi nu o revelaţie a voii neschimbătoare a lui Dumnezeu. Dar Biblia ne învaţă clar că El doar “a început să facă şi să înveţe” lucru care urma a fi nu numai continuat ci şi mărit după înălţarea Sa.

După ce Hristos, timp de trei ani, a vindecat pe toţi cei ce au venit la El, El a spus: „Vă este de folos să Mă duc.” Cum ar putea fi lucrul acesta adevărat dacă aceasta ar fi schimbat lucrarea Sa faţă de cei bolnavi? Anticipînd necredinţa cu care această promisiune minunată va fi întîmpinată, El o prefaţează cu promisiunea de a continua aceleaşi lucrări, şi chiar mai mari, ca răspuns la rugăciunile noastre după înălţarea Sa, cu cuvintele „Adevărat, adevărat.” „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le-am făcut Eu, ba încă va face altele şi mai mari decît acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.” Cu alte cuvinte, noi vom face aceste lucrări, cerîndu-I Lui să le facă.

El nu a spus „mai puţine lucrări”, ci „lucrările” şi „mai mari lucrări.” Pentru mine, această promisiune de pe buzele lui Hristos este un răspuns complet tuturor oponenţilor vindecării divine şi tuturor cărţilor şi articolelor lor.

„Este scris” a fost tactica lui Hristos atunci cînd a rezistat diavolului.

William Jenning Bryan a întrebat bine: Odată ce Hristos a spus „Este scris” şi diavolul a spus „Este scris” de ce nu poate şi predicatorul spune „Este scris?”

Înţelepciunea Bisericii Primare

Biserica primară L-a luat pe Hristos pe Cuvînt şi s-a rugat în unitate pentru semne şi minuni de vindecare pînă cînd locul unde erau adunaţi s-a cutremurat.  Apoi „scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe, şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi… Mulţimea, de asemenea, alerga la Ierusalim din cetăţile vecine şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau.” Tot ce „a început Isus să facă şi să înveţe” Îl vedem aici continuînd să facă de la dreapta lui Dumnezeu prin trupul Său, Biserica, aşa cum a promis. Unii vor spune: „O, aceasta a fost doar la începutul Faptelor, pentru a confirma cuvîntul lor cu privire la învierea lui Hristos.”

Haideţi să întoarcem la ultimul capitol al Faptelor şi să citim cum treizeci de ani mai tîrziu, după ce Pavel, aflîndu-se pe insula Malta, a vindecat pe tatăl lui Publius, au venit şi ceilalţi bolnavi din insula aceea şi au fost vindecaţi. În ultimul capitol al Faptelor Duhului Sfînt, care e singura carte nefinisată din Noul Testament, vedem că voia lui Dumnezeu încă era să-i vindece, nu pe unii, ci pe toţi.

Faptele Duhului Sfînt

Duhul Sfînt, pe care Hristos L-a trimis ca Succesor şi Executor al Său, a intrat în posesia Bisericii, care este trupul lui Hristos. El a arătat după Cincizecime aceeaşi putere de vindecare pe care Hristos a arătat-o înainte, şi mari mulţimi de oameni au fost vindecate. Ca şi în Evanghelii, şi în Fapte, nu vedem ca cineva să ceară vindecare şi să fie refuzat. Oamenii au numit această carte Faptele Apostolilor. Un nume mai bun şi mai adevărat însă ar fi Faptele Duhului Sfînt. Ea relatează lucrarea Duhului Sfînt făcută prin apostoli şi alţi oameni. Filip şi Ştefan, care nu erau apostoli, au fost folosiţi în mod la fel de glorios ca Petru şi Ioan. Duhul Sfînt a venit să execute pentru noi toate binecuvîntările procurate de răscumpărarea făcută de Hristos şi garantată de cele şapte nume de răscumpărator. El nu Şi-a pierdut niciodată interesul pentru lucrul pe care a venit să-l facă. Dacă vrei să ştii cum doreşte El să lucreze astăzi atunci citeşte cum a lucrat El în trecut. Cartea Faptelor ne arată cum vrea El să lucreze în toate zilele, “pînă la sfîrşitul veacului.”

Duhul Sfînt a lucrat toate vindecările care au fost făcute de mîinile lui Hristos. Isus nu a făcut nici o minune pînă cînd Duhul Sfînt, Făcătorul de Minuni, a venit peste El. Apoi, bazîndu-se deplin pe puterea Duhului, El a scos draci şi a vindecat pe cei bolnavi. Minunile lui Hristos au fost făcute prin Duhul încă înainte de a veni dispensaţia Lui. De ce Duhul Sfînt, care a vindecat pe cei bolnavi înainte ca dispensaţia Lui să înceapă, ar face mai puţin după ce a intrat în poziţia Lui? Şi-a luat locul Făcătorul de Minuni pentru a încheia minunile în timpul propriei Lui dispensaţii?

Este oare învăţătura şi practica bisericii în ceea ce priveşte vindecarea în perioada această Laodiceană (căldicică) a istoriei ei o exprimare mai adevărată a voii lui Dumnezeu decît învăţătura şi practica bisericii primare care era în puterea deplină a Duhului? Cu siguranţă că nu! Nu ezit să spun că teologia modernă a furat pe Duhul Sfînt de o parte din lucrarea Sa.

Atitudinea Prezentă a lui Hristos

Acum, sumarizînd ceea ce am scris pînă aici, avem o descoperire, din mai multe unghiuri, a atitudinii lui Hristos plină de milă faţă de bolile şi neputinţele noastre din momentul înălţării Sale la dreapta lui Dumnezeu. Avem de a face acum nu cu trecutul ci cu atitudinea prezentă a lui Hristos faţă de boală.

  1. Atitudinea prezentă a lui Hristos este descoperită deplin prin numele Său de Răscumpărător IEHOVA-RAFA. Numele Lui de Răscumpărator nu se pot schimba. Toţi vor recunoaşte că celelalte şase nume de Răscumpărator ale Lui sunt o revelaţie a atitudinii Sale prezente în ceea ce priveşte oferirea binecuvîntării pe care fiecare nume o descoperă. Cu ce fel de logică putem presupune atunci că El Şi-a abandonat rolul Său de Vindecător, rol descoperit prin numele IEHOVA-RAFA?
  2. Atitudinea Sa prezentă este din nou descoperită pe deplin prin promisiunea Sa clară de a continua şi creşte lucrarea Sa de vindecare în timp ce este la dreapta lui Dumnzeu, ca răspuns la rugăciunea credincioşilor. “Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le-am făcut Eu, ba încă va face altele şi mai mari decît acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl şi orice veţi cere în Numele Meu voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul” (Ioan 14:12-13).
  3. Atitudinea Sa prezentă este descoperită prin faptul că Şi-a împlinit promisiunea menţionată mai sus, aşa cum a fost înregistrat în cartea Faptelor. Chiar şi în ultimul capitol, treizeci de ani după înălţarea Sa, citim că au venit şi toţi ceilalţi bolnavi de pe insulă şi au fost vindecaţi (Fapte 28:9).
  4. Atitudinea Sa prezentă este descoperită prin faptul că vindecarea este o parte a Evangheliei Marii Trimiteri pe care Hristos a poruncit să o predicăm. Această trimitere este urmată de promisiunea “îşi vor pune mîinile peste cei bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşa” (Marcu 16:15,18).
  5. Atitudinea Sa prezentă este descoperită prin faptul că lucrarea Sa de ispăşire de la Calvar a fost pentru toţi cei ce trăiesc pe pămînt în timpul în care El este înălţat la dreapta lui Dumnezeu. Am văzut în predica precedentă, ca şi în Levitic, este înregistrat că toate bolile erau vindecate în baza Ispăşirii. Matei ne spune că Ispăşirea este motivul pentru care Hristos nu a făcut excepţii în vindecarea bolnavilor care au venit la El.
  6. Atitudinea Sa prezentă este descoperită prin porunca clară pentru orice bolnav din biserică, în timp ce El este cu Tatăl, să ceară rugăciune şi ungere cu untdelemn şi promisiunea e că Domnul îl va însănătoşa. Are El în vedere să ne rugăm cu credinţă sau fără? Cum putem să ne rugăm cu credinţă decît dacă voia Lui este să vindece? Ne porunceşte El să ne rugăm pentru un lucru pe care El nu-l va face? Tot aici, chiar şi membrilor de rînd, li se porunceşte să-şi mărturisească păcatele unii altora şi să se roage unii pentru vindecare, cu acelaşi scop cu care Ilie s-a rugat pentru ploaie (Iacov 5:16-18). Ne-ar porunci oare Dumnezeu să mijlocim pentru ceva care nu este voia Lui să facă? Cu siguranţă că nu!
  7. Atitudinea Sa prezentă este descoperită şi prin faptul  că de la înălţarea Sa El a rînduit în biserică învăţători, minuni, daruri de vindecare, etc. Aceasta este pentru continuarea aceloraşi lucrări şi a lucrărilor mai mari pe care El a promis că va continua să le facă de la dreapta lui Dumnezeu. Istoria relatează manifestarea acestor daruri miraculoase din zilele apostolilor pînă în prezent.
  8. Atitudinea Sa prezentă faţă de bolile noastre este descoperită în mod       minunat prin faptul că de la înălţarea Sa, compasiunea Lui nu a fost retrasă sau modificată. În mesajul următor, pe subiectul milei Domnului, vom vedea că în timpul lucrării pămînteşti a Domnului nostru El a fost pretutindeni mişcat de milă şi i-a vindecat pe toţi cei ce aveu nevoie de vindecare. Cînd cei doi orbi au cerut milă, Isus a fost mişcat de compasiune şi i-a vindecat.

Odată ce vindecarea fizică, în Noul Testament, este întotdeauna o manifestare a milei, mila fiind cea care L-a mişcat pe Fiul lui Dumnezeu să-i vindece pe toţi cei ce au venit la El, nu este oare promisiunea care zice că El este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă încă adevărată? Nu ne oferă oare această dispensaţie glorioasă a Evangheliei la fel de multă milă şi compasiune celor suferinzi ca şi dispensaţia veche mai întunecată? Pastorul Kenneth Mackenzie, un învăţător şi scriitor cunoscut al Bisericii Episcopale, întreabă cu privire la acest subiect: “Ar putea oare inima iubitoare a Fiului lui Dumnezeu, care a avut milă de cei bolnavi şi a vindecat pe toţi cei ce aveau nevoie de vindecare, să înceteze a mai ţine cont de suferinţele celor care sunt ai Lui odată ce S-a înălţat la dreapta Tatălui?”

Nu e straniu oare ca cineva, în această eră mai bună, a harului, să ia o poziţie sinonimă cu cea care spune că manifestarea compasiunii lui Hristos faţă de cei suferinzi a fost retrasă, sau chiar modificată, de la glorificarea Lui? Dacă Dumnezeu nu vrea atît de mult să arate mila vindecării închinătorilor Săi precum vrea să arate mila iertării vrăjmaşilor Săi, atunci El vrea să arate milă mai mult copiilor diavolului decît copiilor Săi. Scripturile neagă însă acest lucru zicînd: “Bunătatea (sau mila) Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El.”  El îşi iubeşte copilul Său care este bolnav şi suferă mai mult decît îl iubeşte pe cel păcătos. Slavă Domnului pentru că „bunătatea (mila) Lui ţine în veci şi credincioşia Lui din neam în neam.”

Binecuvîntare Pentru Toţi

9. Atitudinea prezentă a lui Hristos este arătată prin faptul că în anul jubiliar Vechi Testamental(Lev. 25:28), pe care Isus în Luca 4:19 îl aplică la era Evangheliei, fiecare trebuia să se întoarcă în partea lui de moştenire. Binecuvîntările anului jubiliar erau pentru fiecare. În era Evangheliei binecuvîntările ei la fel sunt pentru orice făptură.

10. Atitudinea Sa prezentă este de asemenea descoperită în faptul că El ne-a răscumpărat (pe toţi) din blestemul legii (Gal. 3:13). Am văzut în capitolul precedent că acest blestem includea toate bolile cunoscute în istorie. Cum poate Dumnezeu să ne justifice şi în acelaşi timp să ne ceară să rămînem sub blestemul din care ne-a răscumpărat?

Arvuna sau Răscumpărarea Deplină

11. Atitudinea Sa prezentă este descoperită prin faptul că Duhul Sfînt şi lucrarea Sa în noi sunt „arvuna moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor cîştigaţi de Dumnezeu” (Efes. 1:14). Am punctat deja faptul că odată ce destinul nostru etern este atît fizic cît şi spiritual, răscumpărarea noastră la fel trebuie să fie astfel. Astfel noi nu putem primi moştenirea noastră deplină pînă la venirea Zilei Răscumpărării. Dar, slavă Domnului, că fiind umpluţi cu Duhul, avem acum „primele roade” ale răscumpărării. Şi acestea se manifestă atît spiritual cît şi fizic. Primele roade ale Duhului includ şi arvuna nemuririi. Aceasta e un gust al învierii. Deoarece corpurile noastre sunt mădulare ale lui Hristos, viaţa Lui trupească glorificată este legată de corpurile noastre, după cum viaţa Lui spirituală este legată cu duhurile noastre. Aceeaşi viaţă care este în Viţă este şi în Mlădiţe. În Hristos, Adevărata Viţă, există viaţă atît fizică cît şi spirituală. Doar aducînd în corpurile noastre o măsură din aceeaşi viaţă pe care o va aduce la înviere, Duhul poate fi arvuna moştenirii noastre pentru trup. Dacă moştenirea noastră include un corp glorificat ce este arvuna acestei moşteniri? Slavă lui Dumnezeu că viaţa lui Isus este arătată în corpurile noastre muritoare. Viaţa Lui nemuritoare atinge trupurile noastre muritoare dîndu-ne astfel un gust al răscumpărării. Aceasta ne face în stare să ne „sfîrşim alergarea” ca să primim „o răsplată deplină.”

12. Nu ne descoperă şi natura atitudinea prezentă a lui Hristos faţă de vindecarea corpurilor noastre? Natura peste tot vindecă, sau face tot ce-i stă în puteri ca să vindece. Cît de curînd germenii bolii ne pătrund în corp, natura începe să-i dea afară. Dacă îţi rupi un os sau îţi tai un deget natura va face tot ce poate ca să te vindece şi de obicei are succes. Acum, a poruncit oare Dumnezeu naturii să se răscoale împotriva voii Lui? Dacă boala este voia lui Dumnezeu pentru copiii Săi, nu ar părea oare aşa?

Foloseşte Dumnezeu Suferinţa Fizică?

Dacă  boala, aşa cum cred unii, este voia lui Dumnezeu pentru copiii Lui credincioşi, atunci este un păcat pentru ei chiar să îşi dorească să se facă bine. Cu atît mai mult să cheltuie mii de dolari pentru a zădărnici planul lui Dumnezeu. Eu mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ajutorul care a venit pentru cei suferinzi prin medici şi asistente medicale, şi prin spitale. Dacă boala este voia lui Dumnezeu, atunci fiecare medic este un călcător de lege, fiecare asistentă medicală Îl sfidează pe Cel Atotputernic, fiecare spital e o casă de rebeliune în locul unei case de milă. Dacă aceasta e adevărat atunci, în loc să sprijinim spitalele, ar trebuie să facem tot ce ne stă în puteri ca să le închidem pe toate.

Dacă teologia modernă a celor care învaţă că Dumnezeu vrea ca unii din închinătorii Lui să rămînă bolnavi pentru gloria Lui este adevărată, atunci Isus, în timpul lucrării Sale pămînteşti, nu a ezitat niciodată să-L fure pe Tatăl de toată gloria vindecîndu-i pe toţi cei ce au venit la El. Şi Duhul Sfînt la fel, L-a furat de toată gloria vindecîndu-i pe toţi bolnavii din străzile Ierusalimului. Şi Pavel, de asemenea, L-a furat pe Dumnezeu de toată gloria vindecîndu-i pe toţi bolnavii de pe insula Malta.

Mulţi susţin astăzi că Dumnezeu îi loveşte chiar şi pe cei ascultători de El, pentru că îi iubeşte, făcînd astfel boala un semn  al dragostei din partea Tatălui nostru ceresc. Dacă aceasta este adevărat atunci de ce încearcă ei să scape de acest semn al dragostei lui Dumnezeu? De ce cel care suferă de cancer nu se roagă pentru încă o binecuvîntare de acest fel pentru el sau pentru soţia, copiii, tatăl, mama şi vecinii săi?

Nu îi pedepseşte oare Dumnezeu uneori pe copiii Săi cu boală? Desigur că da! Cînd nu ascultăm de Dumnezeu, boala poate fi permisă de El, prin disciplina iubitoare a Tatălui. Dar Dumnezeu ne-a spus cum putem să o evităm şi să o înlăturăm. “Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar cînd suntem judecaţi suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim judecaţi odată cu lumea” (1 Cor. 11:31-32). Aceste pedepse vin să ne scape de judecata finală. Atunci cînd înţelegem care este motivul pentru care suntem pedepsiţi şi ne întoarcem de la acel lucru, promisiunea absolută este că nu vom fi judecaţi. Judecîndu-ne pe noi înşine putem evita pedeapsa lui Dumnezeu. Vindecarea divină nu este promisă necondiţionat tuturor Creştinilor, indiferent de comportamentul lor. Ea este pentru cei care cred şi ascultă. „Toate cărările Domnului sunt îndurare şi credincioşie pentru cei ce păzesc legămîntul şi poruncile Lui” (Ps.25:10).

13. Atitudinea Domnului nostru o putem cunoaşte şi din faptul că El a fost arătat ca să nimicească lucrările diavolului (1 Ioan 3:8). Gîndiţi-vă cît L-a costat să părăsească Cerul şi să devină om şi suferinţa şi sacrificiul care au urmat. Ce L-a determinat să facă toate acestea? Scripturile ne dau răspunsul. „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.” Acest scop include vindecarea tuturor celor apăsaţi de diavolul (Fapte 10:38). A renunţat El oare, atunci cînd S-a înălţat la cer, la acest scop, pe care l-a menţinut chiar şi în timpul chinului din Ghetsimani şi de la Calvar? Doreşte El oare lucrările diavolului pe care le-a distrus mai înainte acum să rămînă în corpurile noastre? Poate fi oare că El doreşte acum un cancer, sau un blestem, „lucrările diavolului” în „mădularele lui Hristos” şi în „templele Duhului Sfînt?” Nu este oare cu adevărat voia Lui să vindece orice parte a Trupului lui Hristos? Dacă nu, atunci de ce a poruncit celor bolnavi din trupul Său să fie unşi cu untdelemn în Numele Lui pentru vindecare?

Odată ce „trupul este pentru Domnul” şi „o jertfă vie lui Dumnezeu” nu ar vrea El să aibă mai degrabă un corp sănătos decît unul ruinat de boală? Dacă nu, atunci cum poate să ne „desăvîrşească pentru orice faptă bună,” pentru a face voia Lui? Voia descoperită a lui Dumnezeu este „să prisosim în orice faptă bună, să fim echipaţi deplin „pentru orice lucrare bună,” să fim „plini de rîvnă pentru fapte bune.” Este oare aceasta voia lui  Dumnezeu doar pentru bărbaţii şi femeile care sunt sănătoşi? Dacă este pentru toţi atunci El ar trebui să-i vindece pe cei bolnavi ca să facă lucrul acesta posibil. Nimeni nu poate prisosi în fapte bune în timp ce este limitat la o cameră de boală.

Mîntuirea Care-i Include pe Toţi

14. Atitudinea Sa prezentă este descoperită în însăşi sensul cuvîntului mîntuire. Cuvîntul grecesc pentru mîntuire – soteria, implică eliberare, păstrare, vindecare şi sănătate. În Noul Testament el este aplicat uneori la suflet şi alteori la trup. Cuvîntul grecesc – sozo, tradus “mîntuit” înseamnă vindecat, făcut sănătos, întregit. În Romani 10:9 el este tradus „mîntuit” iar în Fapte 14:9 acelaşi cuvînt este tradus „vindecat,” cu referire la vindecarea celui olog din naştere. Ambele cuvinte Greceşti pentru „mîntuire” şi „mîntuit” înseamnă atît salvare spirituală cît şi fizică, sau cu alte cuvinte, vindecare spirituală şi fizică. Pavel afirmă în Efeseni 5:23 că El este Mîntuitorul Trupului.

Este oare aceasta pentru toţi sau pentru unii doar?

Dr. Scofield, în nota sa de subsol la cuvîntul mîntuire, spune: „Mîntuire este cuvîntul cuprinzător al Evangheliei care cuprinde în sine toate faptele şi procesele de răscumpărare.” Cuvîntul include astfel posesia tuturor binecuvîntărilor descoperite de cele şapte nume de Răscumpărător ale lui Dumnezeu.  Aceste nume ne-au fost date pentru a ne arăta ce include mîntuirea noastră. De aceea Evanghelia este Evanghelia vindecării pentru trup, precum şi pentru suflet, şi ea este „puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede, mai întîi a Iudeului, şi apoi a Grecului.”  „Acelaşi Domn este bogat în îndurare pentru toţicei ce-L cheamă.”

Înainte de a răspunde din Cuvîntul lui Dumnezeu la întrebarea de mai sus vreau să vă atrag atenţia la cîteva lucruri învăţate în Scriptură la acest subiect.  Scripturile declară în Romani 5:12 că “printr-un singur om a intrat păcatul în lume, iar prin păcat moartea.” De aceea este clar că boala, care este moartea incipientă, a intrat în lume prin păcat. Deoarece boala a intrat prin păcat adevăratul ei remediu trebuie să se afle în răscumpărarea făcută de Hristos. Diavolul este cel care îi apasă pe oameni (Fapte 10:38), astfel că atunci cînd natura nu se mai isprăveşte, ce altă putere poate înlătura boala decît puterea Fiului lui Dumnezeu? Cît de curînd boala a avansat peste puterea naturii de a restaura corpul, ea va rezulta în moarte în fiecare caz decît doar dacă va fi înlăturată de puterea lui Dumnezeu. Toţi medicii oneşti vor admite acest lucru, căci ei au putere doar să ajute corpul natural, nu să vindece. În acest caz orice ar împiedica puterea lui Dumnezeu să ajute ar face recuperarea imposibilă. Iată de ce Iacov zice: “Mărturisiţi-vă unii altora păcatele…ca să fiţi vindecaţi,” avînd astfel în vedere că altfel nu poţi fi vindecat.

Atunci cînd boala a avansat peste puterea naturii, nici natura, nici medicul, nici chiar rugăciunea nu poate să-l salveze pe cel suferind pînă cînd el îşi va mărturisi păcatele şi Dumnezeu, în suveranitatea Lui, va înlătura boala. Deoarece boala este parte a blestemului, remediul ei adevărat trebuie să fie crucea. Cine poate înlătura blestemul decît doar Dumnezeu şi cum poate face Dumnezeu lucrul acesta cu dreptate decît prin substituire? Biblia ne învaţă, aşa cum spunea un autor, că boala este pedeapsa fizică a păcatului. Deoarece Hristos a purtat în trupul Său toate efectele fizice ale păcatului corpurile noastre sunt astfel eliberate de boală din punct de vedere legal. Prin răscumpărarea făcută de Hristos putem avea cu toţii, ca parte a arvunei moştenirii noastre, “viaţa lui Isus manifestată în trupurile noastre muritoare”. Aceasta suplimentează lucrul corpului natural pînă cînd lucrarea noastră este terminată. În acelaşi fel în care primim cele dintîi roade ale salvării noastre spirituale, putem primi şi cele dintîi roade ale salvării noastre fizice.

Acum însă să revenim la întrebarea noastră: Ne-a răscumpărat Isus din bolile noastre atunci cînd ne-a ispăşit păcatele? Dacă, aşa cum învaţă unii, vindecarea nu este în Ispăşire, de ce ne-au fost date în Vechiul Testament simboluri ale Ispăşirii în termenii vindecării fizice? În capitolul doisprezece a cărţii Exod, de ce li s-a poruncit Israeliţilor să mănînce carnea mielului pascal pentru putere fizică, decît dacă şi noi putem primi viaţă şi putere fizică de la Hristos? Pavel spune: “Hristos, Paştele nostru, a fost jertfit.” Şapte sute şi şaizeci şi cinci de ani după instituirea Paştelui citim în 2 Cronici 30:20 că „Domnul l-a ascultat pe Ezechia şi a vindecat poporul (în original este vindecat nu iertat).” Pavel, în 1 Corinteni 11:29-30, vorbeşte despre faptul că Corintenii nu deosebeau corect trupul lui “Hristos, Paştele nostru,” şi acesta era motivul pentru care mulţi din ei erau „neputincioşi şi bolnavi.”

Cina Domnului e mai mult decît un ritual deoarece luînd din simbolurile morţii Lui noi ne împărtăşim cu Hristos şi avem parte de beneficiile care rezultă de aici. În Hristos este atît viaţă fizică cît şi spirituală. Cu siguranţă că nu este o ocazie mai bună de a ne folosi de privilegiul de a avea „viaţa lui Isus manifestată în trupul nostru muritor (2 Cor. 4:11).”

Vindecarea Învăţată în Simbolurile Vechiului Testament

Din nou, în Levitic 14:18, citim despre aceea că preotul trebuia să facă ispăşire pentru curăţirea leprosului. De ce era nevoie de ispăşire pentru vindecarea leprosului dacă vindecarea noastră nu este în Ispăşirea lui Hristos? Simbolurile din Levitic, capitolele patrusprezece şi cincisprezece, ne arată că anume prin ispăşire erai vindecat de boală. Acesta este un răspuns complet la întrebarea pe care o discutăm. Toate aceste ispăşiri vechi testamentale indică şi prefigurează Calvarul.

Din nou, Isus ne-a spus în Luca 4:19 că El a fost uns ca să vestească anul de îndurare al Domnului, făcînd referire la anul jubiliar din Vechiul Testament. Aceasta ne arată că anul jubiliar prefigurează binecuvîntările Evangheliei.

Levitic 25:9 ne arată că nici o binecuvîntare a anului jubiliar nu era anunţată prin sunetul trîmbiţei pînă în Ziua Ispăşirii. În acea zi însă un bou era junghiat ca jertfă pentru păcat şi scaunul de îndurare era stropit cu sînge. Mila nu era oferită pînă cînd scaunul îndurării nu era stropit cu sînge, pentru că nefiind stropit cu sînge acesta ar fi fost un scaun de judecată.  Aceasta ne învaţă că nici mila şi nici vreo binecuvîntare a Evangheliei nu este oferită independent de Ispăşirea lui Hristos.

Recuperare a Tot ce A Fost Pierdut în Cădere

Prin Cădere am pierdut totul. Isus a recuperat totul prin Ispăşirea Sa. În ziua Ispăşirii Dumnezeu a zis “fiecare să se întoarcă în partea lui de moştenire.” Ordinea anului jubiliar era aceasta: mai întîi Ispăşirea, apoi sunetul trîmbiţei Jubileului, cu vestea bună: „fiecare să se întoarcă în partea lui de moştenire.”

Cele şapte nume de răscumpăre ale lui Dumnezeu, unul din care e Iehova Rafa, “Eu sunt Domnul care te vindecă,” ne arată la care posesiuni pierdute se poate întoarce orice om în dispensaţia prezentă. Cele două posesini majore care urmează a fi restaurate în era Evangheliei sunt sănătate pentru suflet şi trup. Iertarea şi vindecarea au fost oferite în mod universal oriunde Hristos a predicat „anul de îndurare al Domnului.” Omul interior şi cel exterior poate fi astfel făcut sănătos şi gata pentru slujire lui Dumnezeu. Toţi sunt făcuţi „destoinici pentru orice lucrare bună” ca să-şi poată „isprăvi alergarea.”

Unii Fundamentalişti care atacă Ştiinţa Creştină pentru că aceştia din urmă cred că poţi fi salvat fără Calvar, fac aceeaşi greşeală atunci cînd spun că cred în vindecare, dar că aceasta este oferită indiferent de Calvar. Este un mister pentru mine cum cineva poate spune că sîngele lui Hristos era tot atît de eficient curgînd în venele Lui ca şi după ce a fost vărsat. Orice jertfă Vechi Testamentală trebuia să fie omorîtă şi sîngele ei trebuia vărsat înainte ca sîngele ei să devină eficient. Biblia ne spune că „fără vărsare de sînge nu este iertare de păcate.” Adoptă o religie fără sînge şi tot ce vei avea va fi o religie a ideilor şi nimic altceva decît emoţie omenească. „Bucuria negrăită” şi „plinătatea gloriei” nu pot fi cunoscute decît de cei care au fost salvaţi prin sîngele vărsat al lui Hristos. E un mister la fel de mare pentru mine cum aceşti Fundamentalişti pot spune că vindecarea ne este oferită indiferent de moartea lui Hristos. Salvarea oricărei părţi a omului fără jertfă este necunoscută în Scriptură.

Dacă vindecarea fizică este oferită şi trebuie predicată indiferent de Calvar de ce atunci nici o binecuvîntare a anului jubiliar nu putea fi anunţată prin sunetul trîmbiţei înainte de Ziua Ispăşirii? Pavel ne spune că “în El” toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „Da” şi „Amin”. Cu alte cuvinte toate promisiunile lui Dumnezeu, inclusiv promisiunea lui Dumnezeu de a vindeca, îşi datorează existenţa şi puterea exclusiv lucrării de răscumpărare a lui Hristos.

Vindecarea Nu Este Amînată Pînă la Mileniu

Unii slujitori încearcă să lege vindecarea de Mileniu, dar Isus ne-a spus „astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură pe care le auziţi.” În Biserică şi nu în mileniu Dumnezeu a rînduit „învăţători, pe cei ce au darul minunilor, al vindecărilor,” etc. Nimeni din Biserică nu va avea nevoie de vindecare în timpul mileniului deoarece vor primi corpuri glorificare înaintea mileniului. Ei vor fi răpiţi la cer pentru a întîmpina pe Domnul şi „ceea ce este muritor se va îmbrăca cu nemurire.” Dacă amînăm vindecarea pînă la mileniu atunci trebuie să facem acelaşi lucru şi cu învăţătorii pe care Dumnezeu i-a rînduit în Biserică şi cu darurile de vindecare la fel. A spune că vindecarea este doar pentru mileniu este la fel cu a spune că acum suntem în mileniu, pentru că Dumnezeu vindecă acum mii de oameni.

Promisiunea lui Dumnezeu este aceea că va truna Duhul Său peste orice făptură în timpul “anului de îndurare al Domnului,” care este dispensaţia Duhului Sfînt. El vine ca puterea executivă a lui Hristos, pentru a aduce toate binecuvîntările răscumpărării. El ne aduce arvuna sau cele dintîi roade ale moştenirii noatre spirituale şi fizice, pînă cînd ultimul vrămaş, care este moartea, va fi nimicit, astfel deschizîndu-ne drumul spre moştenirea noastră deplină.

Credinţa Vine Prin Auzire

Motivul pentru care mulţi bolnavi din zilele noastre nu s-au întors la partea lor de moştenire este acela că nu au auzit sunetul trîmbiţei cu privire la vindecare. Credinţa vine în urma auzirii iar ei nu au auzit pentru că trîmbiţa Evangheliei a multor slujitori a fost defectată în timp ce s-au aflat la seminarul teologic. Ei îmi aduc aminte de un om pe care-l cunoşteam care cînta la trombon într-o orchestră. La începutul repetiţiei băieţii puneau o pană mică în muştiucul trombonului său. Cînd sufla nu putea produce mult sunet din cauza penei. Totuşi continua să cînte astfel pe durata întregii repetiţii fără a descoperi ce nu era în regulă. Unii predicatori, asemenea acestui om, cred că suflă trompeta Evagheliei bine. Ei nu au descoperit că ea dă mai puţin de jumătate din sunetul pe care ar trebui să-l dea. Ei nu sunt ca Pavel care i-a învăţat pe oameni „tot planul lui Dumnezeu.”

Aşa cum în Levitic simbolurile arată că vindecarea e prin ispăşire, la fel şi Matei 8:16-17 afirmă hotărît că Hristos a vindecat toate bolile în baza Ispăşirii. Ispăşirea a fost motivul pentru care El nu a făcut nici o excepţie în vindecarea bolnavilor. El a vindecat pe toţi bolnavii ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia care zice: „El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre.” Deoarece El a purtat bolile noastre, Ispăşirea Lui cuprinzîndu-ne pe toţi, ar fi necesară vindecarea tuturor pentru a împlini această proorocie. Isus încă îi vindecă pe toţi cei ce vin la El cu credinţă vie, „ca să se împlinească…”

Dacă în perioada mai întunecată a simbolurilor toţi au avut privilegiul de a fi vindecaţi cu cît mai mult în această dispensaţie mai bună, cu un legămînt mai bun şi promisiuni mai bune, Dumnezeu nu şi-a retras mila Vechi Testamentală.

În Numeri 16:46-50 după ce 14,500 de oameni au murit de urgie, Aaron, ca preot, în rolul său de mediator, a stat pentru oameni, între cei morţi şi vii şi a făcut ispăşire pentru înlăturarea urgiei, vindecarea corpului. La fel şi Hristos, Mijlocitorul nostru, prin Ispăşirea Lui, ne-a răscumpărat din urgia păcatului şi a bolii.

Imaginea Şarpelui de Aramă

Din nou, în Numeri 21:9, citim că Israeliţii au fost vindecaţi privind la şarpele de aramă care a fost înălţat ca o imagine a Ispăşirii. Dacă vindecarea nu este în Ispăşire atunci de ce li s-a cerut acestor Israeliţi care mureau să privească la acest simbol al Ispăşirii pentru vindecare fizică? Odată ce atît vindecarea cît şi iertarea au venit prin acest simbol al Ispăşirii, de ce nu ar veni şi pentru noi prin Hristos, Împlinirea tuturor simbolurilor? Aşa cum blestemul lor a fost înlăturat prin ridicarea şarpelui de aramă, la fel şi Pavel ne spune că al nostru a fost înlăturat prin înălţarea lui Hristos (Gal. 3:13).

Şi iarăşi, în Iov 33:24-25, citim: „…am găsit un preţ de răscumpărare (ispăşire) pentru el. Şi atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la zilele tinereţei lui.” Aici vedem că carnea lui Iov a fost vindecată prin ispăşire. De ce nu şi a noastră?

Din nou, David începe Psalmul 103 chemîndu-şi sufletul să binecuvînteze pe Domnul şi să nu uite nici una din binefacerile Lui. Apoi el adaugă: „El îţi iartă toate fărădelegile tale; El îţi vindecă toate bolile tale.” Cum iartă Dumnezeu păcatul? Desigur, prin Ispăşirea lui Hristos. El vindecă bolile în acelaşi fel deoarece Ispăşirea realizată de Isus Hristos este singura bază pentru orice beneficiu pentru omul căzut. Cum poate Dumnezeu salva orice parte a omului decît doar prin Ispăşire?

În 1 Corinteni 10:11 Pavel spune: „Aceste lucruri li s-au întîmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfîrşiturile veacurilor.” În Galateni 3:7, 16, 29 Duhul Sfînt ne arată clar că aceste lucruri sunt la fel de mult pentru Neamuri ca şi pentru Israel. „Înţelegeţi şi voi dar că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă…acum făgăduinţele au fost făcute lui Avraam şi seminţei lui…Şi dacă sunteţi ai lui Hristos sunteţi sămînţa lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.” „De aceea voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi, ci cetăţeni împreună cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu.”

Daniel Bryant, în cartea sa „Hristos printre Bolnavii Noştri,” spune: Biserica a învăţat atunci ce trebuia şi se pare că învaţă din nou acest lucru, şi anume faptul că pentru Hristos, care este plin de milă, nu e nici o diferenţă între un Israelit bolnav sau unul dintre Neamuri.

Cele Şapte Nume de Răscumpărător ale lui Iehova

Pentru mine, un alt argument care nu poate fi contrazis că vindecarea este în Ispăşire se găseşte în cele şapte nume de Răscumpărător ale lui Iehova. Pe pagina 6 şi 7 din Biblia Scofield, D-ul Scofield, la nota de subsol cu privire la numele de răscumpărare, spune că numele Iehova este în mod distinct numele de răscumpărător a lui Dumnezeu şi înseamnă „Cel care există prin Sine şi care se revelează pe Sine.” Aceste şapte nume de răscumpărător, spune el, indică spre o revelaţie continuă şi crescîndă. Apoi el adaugă: „În relaţia Sa de răscumpărător al omului, Iehova are şapte nume care Îl descoperă împlinind orice nevoie a omului din starea sa căzută pînă la sfîrşit.”

Odată ce aceste nume ne descoperă relaţia Lui de Răscumpărător cu noi, ele trebuie să indice toate spre Calvar unde am fost răscumpăraţi. Binecuvîntarea pe care o descoperă fiecare nume trebuie să fie prevăzută în Ispăşire. Acest lucru Scriptura îl învaţă clar.

IEHOVA-ŞAMA se traduce „Domnul este aici,” sau este prezent, şi ne descoperă privilegiul răscumpărării de a ne bucura de prezenţa Lui. El zice: „Eu sunt cu voi în toate zilele.” Faptul că această binecuvîntare ne este asigurată de Ispăşire este dovedit prin faptul că am fost „apropiaţi prin sîngele lui Hristos.”

IEHOVA-ŞALOM se traduce „Domnul, pacea noastră” şi ne descoperă privilegiul răscumpărării de a avea pacea Lui. Corespunzător şi Isus ne spune: „Vă dau pacea Mea.” Această binecuvîntare e în Ispăşire deoarece „pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El” atunci cînd „El a făcut pace prin sîngele crucii Lui.”

IEHOVA-RAAH se traduce „Domnul este Păstorul meu.” El s-a făcut păstorul nostru dîndu-şi viaţa pentru oi, şi ca rezultat avem acest privilegiu de răscumpărare, procurat prin Ispăşire.

IEHOVA-IIRE înseamnă „Domnul va oferi jertfa” şi Hristos a fost jertfa oferită pentru răscumpărarea noastră completă.

IEHOVA-NISI înseamnă „Domnul este Steagul nostru,” sau Căpitanul nostru. Atunci cînd, pe cruce, Hristos a triumfat asupra stăpînirilor şi puterilor, El ne-a oferit, prin Ispăşire, privilegiul răscumpărării de a spune „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos.

IEHOVA-ŢIDKENU se traduce “Domnul – Neprihănirea noastră.” El a devenit neprihănirea noastră atunci cînd a purtat păcatele noastre pe Cruce. De aceea, privilegiul răscumpărării de a primi darul neprihănirii este o binecuvîntare a ispăşirii.

IEHOVA-RAFA se traduce „Eu sunt Domnul care te vindecă.” Acest nume ne este dat ca să ne descopere privilegiul răscumpărării de a fi vindecat. Acest privilegiu este procurat prin Ispăşire. Capitolul din Isaia care vorbeşte despre Răscumpărare declară: „El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi durerile noastr le-a purtat.” Pentru discuţia noastră am lăsat acest nume la urmă. Dar de fapt, primul legămînt pe care Dumnezeu l-a dat după trecerea Mării Roşii, care reprezentă atît de bine răscumpărarea noastră, a fost legămîntul vindecării. Atunci Dumnezeu S-a descoperit ca Doctorul nostru, prin primul  nume răscumpărător al legămîntului – Iehova-Rafa, „Eu sunt Domnul care te vindecă.” Aceasta nu este doar o promisiune ci o lege şi o rînduială. Şi astfel, în corespundere cu această lege veche, avem, în porunca din Iacov 5:14, o rînduială de vindecare în numele lui Hristos. Aceasta e la fel de sacră şi obligatorie pentru fiecare biserică ca şi Cina Domnului şi Botezul.  Iehova-Rafa este unul din numele de Răscumpărător ale lui Dumnezeu, pecetluind astfel legămîntul vindecării. Hristos, în timpul Înălţării Sale, nu putea să abandoneze lucrarea Sa de Vindecător după cum nu putea să abandoneze lucrarea care reiese din celelalte şase nume de răscumpărare. Au fost retrase oare careva din binecuvîntările pe care Numele Sale de Răscumpărător ni le descoperă în această dispensaţie mai bună?

După ce am privit la unele imagini ale Ispăşirii haideţi să privim la însăşi Ispăşire. Ea este descrisă în marele capitol al răscumpărării – Isaia 53. Acesta este cel mai important capitol scris de unul din cei mai mari profeţi şi în el este afirmată pe deplin doctrina răscumpărării. Odată ce imaginile din Vechiul Testament care indicau spre Hristos ne-au învăţat vindecarea, ar fi cu siguranţă nepotrivit şi lipsit de logică să punem însăşi împlinirea acestor imagini pe un nivel mai jos.

El A Purtat Durerile Noastre

Înainte de a cita din acest capitol, permiteţi-mi să clarific sensul cuvintelor Ebraice folosite de Isaia. Cuvintele choli şi makob folosite pentru suferinţe şi dureri se referă la boală şi dureri peste tot în Vechiul Testament. Cuvîntul cholieste tradus ca boală în Deutoronom 7:15, 28:61, 1 Împăraţi 17:17, 2 Cronici 16:12, 21:15 şi alte texte. Cuvîntul makob este tradus ca durere în Iov 14:22, 33:19, etc. De aceea ceea ce spune profetul în versetul 4 este „El a purtat bolile noastre şi a luat asupra Lui durerile noastre.” Poate fi consultat orice comentariu pentru informaţii adăugătoare, dar nu e un comentariu mai bun decît Matei 8:16-17.

Isaia 53:4 nu se poate referi la boala sufletului, nici cuvintele traduse ca boală şi durere nu se referă la partea spirituală, ci la boala fizică. Acest lucru este dovedit în Matei 8:16-17: „…El, prin cuvîntul Lui, a scos din ei duhurile necurate şi a tămăduit pe toţi bolnavii, ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice: ,,El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat boalele noastre.” Acesta e un comentariu inspirat al versetului 4 din Isaia 53. El ne arată clar că profetul se referă la suferinţele trupeşti. De aceea cuvîntul bolile – choli, din Isaia, trebuie înţeles literar. Acelaşi Duh Sfînt care a inspirat acest verset îl citează în Matei ca explicaţie a aplicării universale de către Hristos a puterii Sale de vindecare a corpului. A lua orice altă părere ar fi egal cu a acuza Duhul Sfînt că ar fi făcut o greşeală în a ne explica propria Lui predicţie.

Voi cita mai jos pe cunoscutul traducător, Dr. Young, în versiunea sa a Bibliei:

3 El a fost dispreţuit şi părăsit de oameni, un om al durerilor (în ebraică makob), şi obişnuit cu boala (choli), ca unul care-şi ascunde faţa de noi, a fost dispreţuit şi noi nu l-am luat în seamă.

4 Cu siguranţă bolile (choli) noastre le-a purtat şi durerile (makob) noastre le-a dus şi noi am crezut că a fost lovit de Dumnezeu şi pedepsit.

10 Iehova a găsit plăcere să-l lovească, El l-a făcut bolnav (choli), Dacă sufletul lui va aduce o jertfă pentru vină, El va vedea o sămînţă – şi zilele le va prelungi.

În versetul 4 cuvîntul a purtat (nasa) înseamnă a ridica, a purta în altă parte, a duce la o distanţă. Este un cuvînt Levitic şi se aplică la un ţap ispăşitor care a purtat păcatele poporului. „Ţapul acela va duce asupra lui toate fărădelegile lor într-un pămînt pustiit; în pustie, să-i dea drumul” (Levitic 16:22). Astfel Isus a purtat păcatele şi bolile noastre „afară din tabără,” la cruce. Păcatul şi boala au trecut de la mine la Calvar – salvare şi sănătate au trecut de la Calvar asupra mea.

Din nou în versetul 4  al capitolului răscumpărării verbele ebraice a purtat şi a luat asupra lui (nasa şi sabal) sunt folosite la fel în v.11 şi 12 pentru a descrie purtarea păcatului în locul nostru: „El va lua asupra Lui nelegiuirile lor…a purtat păcatele multora.” Ambele cuvinte denotă o povară grea şi descriu o substituire şi o înlăturare completă a ceea ce a fost purtat. Cînd Isus a purtat păcatele noastre, bolile şi durerile noastre, El le-a înlăturat. Ambele cuvinte înseamnă substituire, cineva care poartă povara altuia.

Cu privire la aceasta permiteţi-mi să citez din „Isus, Vindecătorul Nostru,” o broşură splendidă  scrisă de W.C. Stevens. El spune:

Această profeţie prezintă vindecarea ca parte integrală a Ispăşirii… Acum,  oricare ar fi sensul acestor două verbe Ebraice (nasa şi sabal), acelaşi sens trebuie aplicat în ambele privinţe, atît în purtarea păcatelor cît şi a bolilor. A schimba sensul într-o privinţă ar da libertatea pentru a-l schimba şi în cealaltă. Şi nici un student evanghelic nu va contesta faptul că sensul verbelor în ceea ce priveşte păcatul în acest text, dar şi în oricare altă parte din Vechiul Testament, este acela de ispăşire şi îndepărtare. De aceea acelaşi sens îl are şi legătura lui Hristos cu boala.

O Traducere Inspirată

Suntem astfel forţaţi de Duhul să ajungem la sensul de răscumpărare în purtarea bolilor noastre de către Hristos. În mod liber dar fidel Matei 8:17 traduce Isaia 53:4 în felul următor: „El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre.” Ajutorul pe care l-a oferit Isus în tot felul de boli fizice este privit în Matei ca şi o împlinire a ceea ce a profeţit Isaia despre Robul lui Iehova. Verbele Ebraice din acest text, cînd sunt folosite cu privire la păcat, vorbesc despre o povară grea şi purtarea ei pentru înlăturarea vinei cuiva, adică a purta păcatele altuia pentru a face ispăşire pentru el. Dar aici, cînd se referă la bolile şi durerile noastre, sensul mediator rămîne acelaşi. Nu se referă doar la faptul că Robul Domnului s-a făcut părtaş suferinţelor noastre, dar că a luat asupra Lui suferinţele pe care noi trebuia şi meritam să le purtăm, şi astfel El nu numai le-a purtat, dar le-a suferit în locul nostru pentru ca noi să fim eliberaţi de ele. Atunci cînd cineva ia suferinţele altuia asupra lui şi face lucrul acesta nu doar în părtăşie cu el, ci în locul lui, noi numim aceasta substituire. Înţelegem dar că rezultatele cele mai bune ale unei exegeze stricte arată că purtarea şi îndepărtarea bolii umane este o parte integrală a lucrării de răscumpărare, un dar al Ispăşirii, o parte a doctrinei lui Hristos cel răstignit, că Isus e atît Salvatorul trupului cît şi a duhului. Vindecarea fizică prin lucrarea directă a lui Dumnezeu devine astfel un privilegiu pentru orice credincios din orice timp din perioada Evangheliei. Aceasta clarifică şi datoria predicatorului de a o predica.

O Obiecţie Abordată

Un autor Canadian scrie că Matei 8:17 nu poate să se refere la Ispăşire deoarece, aşa cum Hristos încă nu fusese răstignit, aceasta ar face viaţa lui Hristos o viaţă ispăşitoare. Acesta pentru mine nu este un argument deoarece Hristos a fost Mielul lui Dumnezeu junghiat de la întemeierea lumii. Nu numai că a vindecat de boli înainte de Calvar, dar a iertat şi păcatele, şi totuşi ambele binecuvîntări au fost fost oferite în baza Ispăşirii care urma a fi făcută în viitor.

Un cleric proeminent din New York ridică o altă obiecţie. El spune că faptul că Hristos, în Matei, împlineşte profeţia lui Isaia, vindecîndu-i pe cei bolnavi, dovedeşte că Isus a purtat bolile noastre nu pe Cruce, ci cînd era în viaţă, în cetatea Capernaum. Răspunzînd la această obiecţie vreau doar să întreb dacă Isus a purtat nelegiuirile noastre în Capernaum sau pe Cruce? Iertarea de păcate precum şi vindecarea celor bolnavi au fost ambele oferite avînd în vedere Ispăşirea care urma, deoarece fără vărsare de sînge nu este iertare.

Profeţia spune că El a purtat bolile noastre.  Aceasta îi include pe toţi, inclusiv şi pe cei din Capernaum. În versetele 4 şi 5 a acestui capitol de răscumpărare, Îl vedem murind pentru

Bolile NOASTRE

Durerile NOASTRE

Greşelile NOASTRE

Nelegiuirile NOASTRE

Pacea NOASTRĂ

Vindecarea NOASTRĂ pentru că prin rănile Lui suntem vindecaţi.

Nu putea fi o afirmaţie mai puternică a răscumpărării noastre depline din durere şi boală prin moartea Lui ispăşitoare. Dacă Hristos, aşa cum cred unii, nu vrea să vindece la fel de universal în timpul înălţării Sale cum a făcut-o în timpul umilirii Sale, atunci ar trebui să-Şi calce promisiunea din Ioan 14:12-13. El nu ar mai fi Isus Hristos, acelaşi ieri, astăzi şi în veci.

Vindecarea inclusă în Ispăşire necesită continuarea lucrării Sale de vindecare şi în timpul înălţării Sale. Lucrarea Sa de răscumpărare îi cuprinde pe toţi cei ce trăiesc pe pămînt în timp ce El este la Tatăl. De la dreapta Tatălui El ne promite să facă aceleaşi lucrări, ba altele şi mai mari, ca răspuns la rugăciunile noastre. Atîta timp cît Biserica a rămas sub controlul Duhului aceleaşi lucrări au continuat. Istoria ne arată, aşa cum spunea Dr. A.J. Gordon, că oriunde găsim o trezire a credinţei primare şi a simplităţii Apostolice, găsim şi minunile Evanghelice care au caracterizat şi perioada Apostolică.

Apostolul Pavel ne spune că El a fost făcut păcat pentru noi, El care n-a cunoscut păcat (al Lui propriu). La fel El L-a făcut bolnav pentru noi, Cel care n-a cunoscut nici o boală (de-a Lui proprie). Petru scrie: „El însuşi a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn.” Isaia declară: „El a purtat bolile noastre şi durerile noastre le-a luat asupra Lui.”

Crucea Este Un Remediu Perfect Pentru Întreaga Fiinţă

Isus a mers la cruce duh, suflet şi trup pentru a-l răscumpăra pe om duh, suflet şi trup. De aceea Crucea este centrul planului de salvare a omului, duh, suflet şi trup.

Orice formă de boală cunoscută omului a fost inclusă şi multe din ele au fost menţionate specific în blestemul legii (Deut. 28:15-62). În Galateni 3:13 citim că Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcîndu-se blestem pentru noi, căci este scris: „Blestemat este oricine este atîrnat pe lemn.” Ce declaraţie mai clară putem avea a faptului că Hristos, fiind născut sub lege pentru a ne răscumpăra, i-a purtat blestemul, şi astfel ne-a răscumpărat din toate bolile. Aici ni se spune că Isus ne-a răscumpărat de sub blestemul legii pe cruce. Cu alte cuvinte, El ne-a răscumpărat din următoarele boli, incluse în Deutoronom: lingoare, friguri, obrinteală, buba rea a Egiptului, cu bube rele la şezut, cu rîie şi cu pecingine, nebunie, cu orbire, cu rătăcire a minţii, şi orice boală „care nu este scrisă în cartea aceasta a legii.” Aceasta ar include cancerul, gripa, pojarul şi rujeola şi orice altă boală modernă. Dacă Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii şi boala este inclusă în acest blestem, atunci cu siguranţă că El ne-a răscumpărat din boală.

Răscumpărarea Sinonimă cu Calvarul

Răscumpărarea e sinonimă cu Calvarul. De aceea noi suntem răscumpăraţi din tot blestemul, trup, suflet şi duh, în exclusivitate, prin Ispăşirea făcută de Hristos. Dacă boala este o parte a blestemului, cum ar putea Dumnezeu să înlăture în mod just această parte a blestemului şi să-i vindece pe cei bolnavi fără ca să ne răscumpere mai întîi din el? Şi iarăşi, odată ce Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii cum poate Dumnezeu să ne îndreptăţească şi în acelaşi timp să ne ceară să rămînem sub blestemul legii? Apostolul Pavel spune: voi nu mai sunteţi sub lege, ci sub har (Romani 6:14). Pe scurt, de ce ar trebui să rămînă cineva sub blestemul legii dacă el nu este sub lege? Să se întîmple aşa ceva ar fi ca şi cum ai pune pe un om în închisoare pe viaţă după ce a fost dovedit nevinovat şi curtea a anulat învinuirea de omor.

Pavel argumentează în Romani, capitolul 3, că Dumnezeu L-a dat pe Hristos „să fie o jertfă de ispăşire… pentru ca să rămînă drept şi să îndreptăţească pe cel ce crede în Isus.” Cu alte cuvinte, dacă nu ar fi fost Ispăşirea, Dumnezeu ar fi fost nedrept în a-l îndreptăţi pe cel păcătos. La fel ar fi nedrept în a-i vindeca pe cei bolnavi fără a-i răscumpăra din boală. Faptul că Dumnezeu a vindecat vreodată pe cineva este dovada cea mai bună pentru mine că vindecarea a fost inclusă în Ispăşire. Dacă vindecarea nu a fost inclusă pentru toţi în răscumpărare, atunci cum au obţinut mulţimile de la Hristos vindecarea pe care Dumnezeu nu a oferit-o? El i-a vindecat pe toţi.

O Întrebare Importantă

Dacă corpul nu a fost inclus în răscumpărare atunci cum poate fi o înviere? Cum poate putrezirea să se îmbrace în neputrezire, sau ce este muritor cu ceea ce este nemuritor? Dacă nu am fost răscumpăraţi din boală, atunci nu vom fi supuşi oare bolii în cer, dacă am putea fi înviaţi indiferent de răscumpărare? Cineva a remarcat bine spunînd: „Odată ce destinul viitor al omului este atît spiritual cît şi fizic, răscumpărarea lui trebuia să fi fost atît spirituală cît şi fizică.”

De ce să nu fi luat cel de-al doilea Adam tot ceea ce primul Adam a adus asupra noastră?

Haideţi să privim acum la cîteva paralele din evnaghelie:

OMUL INTERIOR

OMUL EXTERIOR

Adam, prin căderea sa, a adus păcatul în sufletele noastre. Adam, prin căderea sa, a adus bolile în corpurile noastre.
De aceea păcatul este lucrarea diavolului. De aceea boala este lucrarea diavolului. Isus a mers din loc în loc şi a făcut bine şi a vindecat pe toţi cei apăsaţi de diavolul.
Isus a fost arătat ca să nimicească lucrările diavolului din suflet. Isus a fost arătat ca să nimicească lucrările diavolului din trup.
Numele de răscumpărare IEHOVA-ŢIDKENU descoperă darul de răscumpărare a lui Dumnezeu pentru sufletele noastre Numele de răscumpărare IEHOVA-RAFA descoperă darul de răscumpărare a lui Dumnezeu pentru trupurile noastre.
La Calvar Isus a purtat păcatele noastre. La Calvar Isus a purtat bolile noastre.
El a fost făcut păcat pentru noi (2 Cor. 5:21) atunci cînd a purtat păcatele noastre (1 Petru 2:24). El a fost făcut blestem pentru noi (Gal. 3:13) atunci cînd a purtat bolile noastre (Matei 8:17).
El a purtat nelegiuirile noastre în trupul Său pe lemn. Prin rănile Lui suntem vindecaţi.
El îţi iartă toate fărădelegile tale. El îţi vindecă toate bolile tale.
Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ: proslăviţi dar pe Dumnezeu în duhul vostru (1 Cor. 6:20). Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ: proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul vostru (1 Cor.6:20).
Duhul este cumpărat cu un preţ. Trupul este cumpărat cu un preţ.
Îl glorificăm noi pe Dumnezeu în duhul nostru dacă rămînem în păcat? Îl glorificăm noi oare pe Dumnezeu în trupul nostru dacă rămînem în boală?
Odată ce El a purtat păcatele noastre pe cîţi vrea Dumnezeu să-i salveze cînd vin la El? Pe oricine crede. Odată ce El a purtat bolile noastre pe cîţi vrea Dumnezeu să-i vindece cînd ei vin la El? El i-a vindecat pe toţi.
Aşa cum Dumnezeu L-a făcut păcat pentru noi, El care n-a cunoscut păcat. Rev. A.J.Gordon La fel Dumnezeu L-a făcut bolnav pentru noi, pe El, care n-a cunoscut nici o boală. Rev. A.J. Gordon
Hristos a purtat păcatele noastre ca noi să fim eliberaţi de ele. Nu e vorba de SIMPTATIE – a suferi împreună cu cineva, ci SUBSTITUIRE – a suferi pentru cineva. – Rev. A.J. Gordon Hristos a purtat bolile noastre pentru ca noi să fim eliberaţi de ele. Nu SIMPATIE – a suferi împreună cu cineva, ci SUBSTITUIRE – a suferi pentru cineva. – Rev. A.J. Gordon
Dacă faptul că Isus a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn este un motiv întemeiat pentru care ne putem încrede în El acum pentru iertarea păcatelor… De ce faptul că El a purtat bolile noastre nu ar fi un motiv la fel de întemeiat pentru a ne încrede în El pentru vindecarea corpurilor noastre?
Credinţa pentru mîntuire vine prin auzirea Evangheliei – El a purtat păcatele noastre. Credinţa pentru vindecare vine prin auzire – El a purtat bolile noastre.
De aceea Predicaţi Evanghelia (că El a purtat păcatele noastre) la orice făptură. Şi Evanghelia ( că El a purtat bolile noastre) la orice făptură.
Promisiunea lui Hristos pentru suflet (va fi salvat) este în Marea Trimitere (Marcu 16:16). Promisiunea lui Hristos pentru trup (se vor însănătoşa) este în Marea Trimitere (Marcu 16:18).
În ceea ce priveşte botezul Biblia ne învaţă că cine va crede şi se va boteza va fi salvat (Marcu 16:16). În legătură cu ungerea cu untdelemn Biblia ne învaţă că cine crede şi este uns cu untdelemn va fi vindecat (Iacov 5:14).
Ni se porunceşte să botezăm în numele lui Hristos. Ni se porunceşte să ungem cu untdelemn în numele Domnului (Iacov 5:14).
La Cina Domnului vinul este luat în amintirea morţii Lui pentru sufletele noastre (1 Cor. 11:25). La Cina Domnului pîinea este luată în amintirea morţii Lui pentru corpurile noastre (1 Cor. 11:23-24).
Păcătosul trebuie să se pocăiască înainte de a crede Evanghelia pentru neprihănire. Iacov 5:16 spune: Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii  ca să fiţi vindecaţi.
Botezul în apă reprezintă dedicare şi ascultare totală. Ungerea cu untdelemn este simbolul consacrării.
Păcătosul trebuie să accepte promisiunea lui Dumnezeu ca adevărată înainte să simtă bucuria mîntuirii. Cel bolnav trebuie să accepte promisiunea lui Dumnezeu ca adevărată înainte ca să se simtă bine.
Tuturor celor ce L-au primit le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu… născuţi din Dumnezeu (Ioan 1:12-13). Toţi care se atingeau de El erau vindecaţi ( Marcu 6:56).

Vindecaţi prin Credinţă

Voi povesti acum unul din multele cazuri de vindecare care a avut loc în timp ce suferinzii ascultau predicarea pe subiectul vindecării în Ispăşire. Vindecarea lor a venit prin credinţa lor înainte ca cineva să-i ungă cu untdelemn.

Cînd era doar un copil în vîrstă de opt ani D-na Clara Rupert din Lima, Ohio, a avut o tuse atît de grea încît şi-a rupt muşchii de la un ochi. Aceasta i-a orbit ochiul şi l-a făcut atît de mort încît în anii ce au urmat ea putea să-şi frece degetul de globul ochiului fără a simţi vreo durere. Ea zicea că în zilele cu vînt, cînd particule de praf îi erau suflate în ochi aceasta nu îi producea suferinţă.

Ea asculta o predică pe tema Ispăşirii în timpul întrunirii noastre din Lima, Ohio. Ea a spus în inima ei: „Dacă aceasta e adevărat, şi este adevărat pentru că Biblia spune aşa, atunci sunt tot atît de sigură că voi privi vedere în ochiul meu orb în seara aceasta după cum am fost sigură de mîntuire atunci cînd am mers la altar într-o biserică Metodistă cîţiva ani în urmă.” Cu acest raţionament logic ea a venit la altar şi în timp ce ne rugam pentru alţii ea i-a cerut lui Dumnezeu să o vindece. Înainte de a-i veni rîndul să o ungem cu untdelemn ea s-a ridicat în picioare plîngînd. A mers în spate şi l-a îmbrăţişat pe tatăl ei. Oamenii din sală se întrebau de ce a plecat de la altar înainte de a fi unsă cu untdelemn. Tatăl ei i-a zis: „Ce s-a întîmplat, fiica mea?” Ea a răspuns: „Ochiul meu.” El a zis: „Ce e? Te doare?” Ea a spus: „Nu, pot să văd perfect acum!”

Cîteva luni mai tîrziu, în timp ce ţineam o întrunire în St. Paul, Minnesota, am întîlnit-o iarăşi pe această femeie împreună cu soţul ei. Ei frecventau şcoala Biblică de acolo, pregătindu-se pentru slujire Stăpînului. Soţul ei dorea să-L predice pe Hristos, care a vindecat-o atît de minunat pe soţia lui.

Aproape zilnic în întrunirile noastre, primim mărturii din partea celor care sunt vindecaţi în timp ce stau pe scaune şi ascultă Evanghelia.

Ce Au de Spus Oameni Distinşi

Aceste vederi despre vindecare în Ispăşire nu sunt noi şi specifice doar mie. Mulţi dintre cei mai evlavioşi şi capabili învăţători ai Bisericii le-au înţeles şi le-au învăţat. Pe lîngă învăţătorii pe care i-am menţionat deja voi mai adăuga cîteva cuvinte de Dr. Torrey şi alţii.

Dr. R.A. Torrey, în cartea sa pe Vindecare Divină, declară:

Moartea ispăşitoare a lui Isus Hristos a obţinut pentru noi nu doar vindecare fizică, ci şi învierea şi desăvîrşirea şi glorificarea trupurilor noastre… Evanghelia lui Hristos are salvare atît pentru trup cît şi pentru suflet… După cum primim primele roade ale salvării noastre spirituale în această viaţă, tot aşa primim şi primele roade ale salvării noastre fizice în această viaţă… Credincioşii, fie că sunt Presbiteri sau nu, au privilegiul şi datoria de a se ruga unul pentru altul în caz de boală, cu aşteptarea că Dumnezeu îi va auzi şi îi va vindeca.

Dr. R.E. Stanton, un fost moderator al Adunării Generale a Bisericii Presbiteriene, scrie următoarele în cartea lui – Paralelismele Evangheliilor:

Scopul meu e să arăt că în Ispăşirea făcută de Hristos este aşezată temelia atît pentru eliberare de păcat cît şi eliberare de boală. O plată completă a fost făcută pentru amîndouă şi dacă condiţiile sunt îndeplinite şi credinţa este exersată atunci putem experimenta atît eliberarea de boală cît şi eliberarea de păcat. Ambele ramuri ale eliberării stau pe acelaşi trunchi şi trebuie să le includem pe amîndouă într-o prezentare adevărată a ceea ce oferă Evanghelia omenirii. Jerta ispăşitoare a lui Hristos acoperă atît nevoile fizice cît şi cele spirituale ale rasei umane…. Vindecarea corpului nu este, de aceea, o chestiune secundară, aşa cum o prezintă unii, după cum vindecarea sufletului nu este o chestiune secundară. Ambele sunt părţi ale aceleiaşi Evanghelii, bazate în mod egal pe aceeaşi Ispăşire minunată.

Ceea ce urmează este raportul Comisiei pe Vindecarea Spirituală alcătuită de Biserica Episcopală. Comisia a fost condusă de Episcopul Reese, care timp de mai mulţi ani a practicat lucrarea de vindecare. Comisia afirmă că:

Vindecarea corpului este o parte esenţială a Evangheliei şi trebuie predicată şi practicată…. Dumnezeu doreşte sănătatea noastră, ca Biserica, Trupul lui Hristos, să aibă aceeaşi misiune şi putere ca şi Capul, ca noi, membrii bisericii, cu această înţelegere corectă a lui Dumnezeu ca Dragoste Creativă, să dăm acestei lumi păcătoase şi care suferă această Evanghelie deplină a salvării din păcat şi din consecinţele lui inevitabile.

Membrii Comisiei au ajuns la aceste concluzii după trei ani de studiu şi cercetare.

Episcopul Charles H. Brent al Bisericii Episcopale era mai mare peste toţi capelanii din Franţa şi a condus viaţa religioasă a armatei noastre peste hotare. El afirmă: „Cel care dă la o parte puterea de vindecare a lui Hristos ca şi aparţinînd doar vremurilor Noului Testament nu predică o Evanghelie întreagă. Dumnezeu a fost şi este Salvatorul atît a trupului cît şi a sufletului.”

James Moore Hickson scrie: „O biserică vie este o biserică în care Hristos cel Viu trăieşte şi umblă, făcînd prin membrii ei ceea ce a făcut cînd era în trup pe pămînt. De aceea, ea este o Biserică care vindecă precum şi o Biserică care salvează suflete.”

Alţi slujitori cunoscuţi precum Dr. A.B. Simpson, Adrew Murray, A.T. Pierson, Dr. A. J. Gordon şi mulţi alţii au învăţat vindecarea în Ispăşire. Un autor necunoscut a spus: „Pe crucea Calvarului Isus a bătut în cuie următoarea proclamaţie: Izbăveşte-l să nu se pogoare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el” (Iov 33:24).

Isaia îşi începe capitolul său cu privire la răscumpărare cu aceste întrebări: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?” (Isaia 53:1). Şi apoi ni se spune că El a purtat păcatele şi bolile noastre. Răspunsul la întrebările de mai sus e că doar cei care au auzit această veste au putut crede, pentru că credinţa vine în urma auzirii. Odată ce Isus a murit pentru a ne salva şi vindeca, acest lucru merită a fi vestit.

Scopul acestei predici e de a dovedi că vindecarea este inclusă în Ispăşire şi este astfel parte a Evangheliei pe care Hristos a poruncit să o predicăm

În toată lumea,

La toate neamurile,

La orice făptură,

Cu toată puterea,

În toate zilele,

Pînă la sfîrşitul veacului.

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*