Este încă voia lui Dumnezeu, ca şi în trecut, să vindece pe toţi cei ce au nevoie de vindecare şi să împlinească numărul zilelor lor? Cea mai mare barieră pentru credinţa multora din zilele noastre, care caută vindecarea, este nesiguranţa din mintea lor cu privire la voia lui Dumnezeu de a-i vindeca pe toţi. Aproape fiecare ştie că Dumnezeu vindecă pe unii, dar multe din teologia modernă îi împiedică pe oameni să cunoască ceea ce Biblia învaţă clar – faptul că vindecarea este pentru toţi. Este imposibil să cerem cu îndrăzneală, prin credinţă, o binecuvîntare de care nu suntem siguri că Dumnezeu o oferă. Puterea lui Dumnezeu poate fi cerută doar acolo unde voia lui Dumnezeu este cunoscută.

Ar fi aproape imposibil să-l facem pe un păcătos să creadă pentru mîntuire înainte de a-l fi convins pe deplin că voia lui Dumnezeu este să-l salveze. Credinţa începe acolo unde voia lui Dumnezeu e cunoscută. Dacă Dumnezeu vrea să-i vindece doar pe unii din cei ce au nevoie de vindecare, atunci nimeni nu are vreo bază pentru credinţă decît doar dacă a primit o revelaţie specială că este printre cei favorizaţi. Credinţa trebuie să se bazeze doar pe voia lui Dumnezeu, nu pe dorinţele noastre. Credinţa care îşi însuşeşte binecuvîntările lui Dumnezeu nu înseamnă a crede doar că Dumnezeu poate dar a crede că Dumnezeu va face ceea ce-i cerem. Deoarece mulţi din zilele noastre care caută vindecare nu ştiu că vindecarea e un privilegiu al răscumpărării pentru toţi, ei adaugă la rugăciunea lor fraza „Dacă este voia Ta.”

O Teologie Corectă

Dintre toţi cei care au căutat vindecarea la Hristos, în timpul lucrării Sale pămînteşti, citim doar despre unul care a avut acest fel de teologie. Acesta a fost leprosul care a zis: “Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.” Primul lucru pe care l-a făcut Hristos a fost să corecteze teologia lui spunîndu-i: „Da, vreau. Fii curăţit.” „Da, vreau” al lui Hristos a anulat „dacă-ul lui”. Aceasta a adăugat la credinţa lui care credea că Hristos poate să îl vindece, faptul că El o va face. Teologia acestui lepros, înainte ca Hristos să-l lumineze, este aproape universală astăzi, deoarece această parte a Evangheliei este atît de rar şi fragmentat predicată.

Vedem în Scriptură, din orice unghi posibil, că nu e o doctrină mai clar învăţată decît cea că voia lui Dumnezeu este să-i vindece pe toţi cei ce au nevoie de vindecare, pentru ca ei să-şi poată împlini numărul zilelor, potrivit cu promisiunea Lui. Desigur, îi avem în vedere pe cei care au fost învăţaţi corect şi care îndeplinesc condiţiile prescrise în Cuvînt. Acum pot să-i aud pe unii zicînd: Dacă vindecarea este pentru toţi, atunci nu vom muri niciodată. De ce nu? Vindecarea divină nu merge mai departe de promisiunea lui Dumnezeu. El nu ne promite că nu vom muri niciodată, dar El zice:

Voi depărta boala din mijlocul tău… Numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin (Exod 23:25-26).

Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari la optzeci de ani (Psalmul 90:10).

Dumnezeule, nu mă lua la jumătatea zilelor mele (Ps. 102:24).

Pentru ce vrei să mori înainte de vreme?(Ecles. 7:17)

Cineva ar putea întreba: Cum va muri cineva, atunci?

Le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărîna lor (Ps. 104:29).

Rev. P. Gavin Duffy scrie cu privire la aceasta:

Dumnezeu a determinat pentru om un anumit timp de viaţă şi voia Lui este ca viaţa să fie trăită. Vreau să vă aduceţi aminte că toţi cei pe care i-a adus Isus înapoi la viaţă din morţi au fost tineri care nu şi-au trăit plinătatea zilelor lor şi chiar prin însăşi acest fapt putem vedea bine protestul Lui împotriva morţii premature… Desigur, nu trebuie să ne aşteptăm că cei bătrîni vor fi tineri din punct de vedere fizic, dr dacă timpul care ne-a fost stabilit de Dumnezeu nu a fost trăit încă, atunci avem dreptul să cerem darul lui Dumnezeu de sănătate. Şi chiar dacă am trecut peste acest timp, dacă este voia lui Dumnezeu să mai continuăm să trăim aici pentru un timp, atunci voia Lui la fel este să trăim sănătoşi.

Citeşte Testamentul şi Află

Dacă vrem să ştim ce este într-un testament, atunci trebuie să-l citim. Dacă dorim să ştim voia lui Dumnezeu cu privire la un subiect oarecare, atunci să citim testamentul Lui. Să zicem că o doamnă ar spune: “Soţul meu, care era foarte bogat, a murit. Acum aş vrea să ştiu dacă mi-a lăsat ceva în testamentul său.” I-aş spune în acest caz: “De ce nu citeşti testamentul să afli?”

Cuvîntul testament, vorbind în termeni legali, înseamnă dorinţa unei persoane. Biblia conţine voia şi testamentul lui Dumnezeu, prin care El ne oferă toate binecuvîntările răscumpărării. Deoarece ea este ultimul său testament, orice venit mai tîrziu e un fals. Un om nu scrie un nou testament după ce a murit. Dacă vindecarea e în testamentul lui Dumnezeu pentru noi, atunci a spune că timpul minunilor a trecut înseamnă a spune ceea ce e contrar adevărului, că un testament nu e bun după moartea celui ce l-a lăsat. Isus nu este doar Cel ce ne-a lăsat testamentul, Cel care a murit, ci El a şi înviat şi e Mediatorul acestui testament. El este avocatul nostru. El nu ne va înşela în ceea ce priveşte partea noastră de moştenire, aşa cum fac unii avocaţi pămînteşti. El este Reprezentantul nostru la dreapta lui Dumnezeu.

Pentru a căpăta răspunsul la întrebarea pe care o discutăm haideţi să ne luăm ochii de la tradiţia modernă şi să ne uităm în Cuvîntul lui Dumnezeu, care este o descoperire a voii Lui. Capitolul 15 al cărţii Exod ilustrează răscumpărarea noastră şi a fost scris pentru învăţătura noastră. Imediat după trecerea Mării Roşii Dumnezeu a dat prima Sa promisiune de vindecare. Această promisiune a fost pentru toţi. Aici Dumnezeu le-a dat legămîntul de vindecare, descoperit şi pecetluit prin primul Său nume de răscumpărare, IEHOVA-RAFA, tradus “Eu sunt Domnul care te vindecă.” Acesta este Cuvîntul lui Dumnezeu aşezat în cer, un fapt care nu se schimbă niciodată, în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu.

Cine Este Autorizat să Schimbe Testamentul lui Dumnezeu?

A spune că acest privilegiu de sănătate nu este pentru poporul lui Dumnezeu astăzi, înseamnă a schimba EU SUNT al lui Dumnezeu în EU AM FOST IEHOVA-RAFA. Cine are autoritatea de a schimba numele de răscumpărător al lui Dumnezeu? În loc să-Şi abandoneze statutul Său de Vindecător, Isus Hristos este Acelaşi ieri şi azi şi în veci, în virtutea acestui prim nume al legămîntului. Binecuvîntările descoperite de Numele Sale de Răscumpărare au fost asigurate în Ispăşire, aşa cum am văzut în capitolul precedent. El a gustat moartea pentru orice om şi de aceea nu poate fi limitat la Israel. Acest capitol cincisprezece din Exod ne arată că în acea perioadă, 3,500 ani în urmă, Dumnezeu nu i-a lăsat pe oameni în îndoială cu privire la dorinţa Sa de a-I vindeca pe toţi.

Această stare de sănătate universală a continuat în poporul Israel cît timp condiţiile lui Dumnezeu au fost îndeplinite. Douăzeci de ani mai tîrziu (Numeri 16:46-50), cînd, din cauza păcatului, urgia a distrus 14,700 oameni, Israel din nou a îneplinit condiţiile. Urgia a fost oprită şi El era tot IEHOVA-RAFA, Vindecătorul, nu pentru unii doar, ci pentru toţi. Nu ar fi fost adevărat că urgia a încetat, dacă ea ar mai fi rămas asupra unuia din ei măcar. Această stare de sănătate a rămas iarăşi neîntreruptă pînă nouăsprezece ani mai tîrziu. Poporul, nesatisfăcut de calea lui Dumnezeu pentru ei, a cîrtit împotriva lui Dumnezeu şi a lui Moise. Ca rezultat au fost blestemaţi cu şerpi înfocaţi. Atunci iarăşi au împlinit condiţiile, mărturisindu-şi păcatele. Cuvîntul Domnului pentru ei, prin Moise, a fost următorul: oricine este muşcat, şi va privi spre el (spre şarpele de aramă, o imagine a Calvarului), va trăi (21:8). Din nou, Scripturile ne arată că voia lui Dumnezeu era să-I vindece, nu pe unii, ci pe toţi. Oricine era muşcat trăia atunci cînd privea la şarpele de aramă, un simbol al jertfei de la Calvar pentru noi.

Psalmistul David, la timpul său, a înţeles vindecarea ca un privilegiu universal. În Psalmul optzeci şi şase el spune: “Căci Tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi, şi plin de îndurare cu toţi cei ce Te cheamă.” Vom vedea în predica următoare că vindecarea era una din îndurările principale ale lui Dumnezeu peste tot în Scriptură. Bolnavii, în Noul Testament, cereau milă atunci cînd căutau vindecare la Hristos. Mila lui Dumnezeu acoperă atît natura fizică cît şi cea spirituală a omului. De aceea Isus, potrivit promisiunii Vechi Testamentale, a arătat că este “plin de îndurare”, vindecînd nu pe unii, ci pe toţi cei ce au venit la El. Din nou, în psalmul 103, vedem că David a crezut că mila vindecării era un privilegiu universal, ca şi mila iertării. El îşi cheamă sufletul să binecuvînteze pe Domnul, “care îţi iartă toate fărădelegile, care îţi vindecă toate bolile tale.”

În Psalmul 91:16 Dumnezeu spune cu privire la omul care stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt: „Îl voi sătura cu viaţă lungă.” Este oare privilegiul de a sta sub ocrotirea Celui Prea Înalt doar pentru unii sau pentru toţi? Dacă este pentru toţi, atunci promisiunea lui Dumnezeu pentru toţi este: „Îl voi sătura cu viaţă lungă.” Dumnezeu ar trebui să-şi calce această promisiune pentru a nu vrea să vindece pe copiii Săi ascultători care sunt la mijlocul vieţii lor. Dacă era posibil să stai sub ocrotirea Celui Prea Înalt într-o perioadă mai întunecată a istoriei lumii, cu siguranţă că acest lucru e posibil într-o perioadă mai bună, a harului. El poate să dea har din belşug fiecărui copil al Său, în ziua de azi. Sfinţii prooroci din vechime au vorbit despre harul care ne era păstrat nouă.

Calvarul Împlineşte Toate Nevoile Omului

În marele capitol al răscumpărării, Isaia 53, vedem că Isus a purtat atît bolile noastre, cît şi păcatele noastre. Aceasta face un beneficiu la fel de universal ca şi celălalt. Ceea ce a făcut Isus pentru cei care au venit la El ca să fie binecuvîntaţi a fost pentru ei, dar ceea ce a făcut El la Calvar a fost pentru toţi.

Este clar din toate aceste relatări din Vechiul Testament că voia lui Dumnezeu a fost să-i vindece pe toţi cei ce împlinesc condiţiile. Oriunde Dumnezeu a oferit iertare, El a oferit şi vindecare. Cei care învaţă pe oameni că voia lui Dumnezeu în ceea ce priveşte vindecarea nu este aceeaşi şi astăzi să răspundă la întrebarea: De ce ar retrage Dumnezeu această milă Vechi Testamentală din această dispensaţie mai bună? Nu e oare de aşteptat ca Cel care a păstrat lucruri mai bune pentru noi şi care este acelaşi ieri şi azi şi în veci să continuie să arate aceeaşi milă în timpul acestei dispensaţii mai bune? Haideţi să privim acum în Noul Testament şi să vedem.

Hristos – Exprimarea Voii lui Dumnezeu

Nu există o cale mai bună de a găsi un răspuns potrivit la întrebarea care ne stă înainte decît a citi Evangheliile, întrucît ele ne prezintă învăţătura şi lucrările lui Hristos. El a fost expresia voii Tatălui. Viaţa Lui a fost atît o revelaţie precum şi o manifestare a dragostei şi voii neschimbătoare a lui Dumnezeu. El a împlinit în mod literar voia lui Dumnezeu pentru rasa umană. El a spus: „Am venit din cer nu să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.” „Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.” Atunci cînd, zi de zi, El a vindecat mulţimile care-L îmbulzeau, El ne-a descoperit voia lui Dumnezeu.  Atunci cînd şi-a pus mîinile peste fiecare din ei şi i-a vindecat El făcea şi descoperea în acelaşi timp voia lui Dumnezeu pentru corpurile noastre. Probabil nimeni nu e atît de conservator ca teologii bisericii Episcopale. Comisia alcătuită de ei a studiat subiectul vindecării şi a raportat bisericii. Au petrecut trei ani de studiu şi cercetare atît a Bibliei cît şi a istoriei. Au spus în acest raport următoarele: „Vindecarea bolnavilor de către Isus a fost făcută pentru a descoperi voia lui Dumnezeu pentru om.” Deoarece au descoperit că voia lui Dumnezeu a fost descoperită pe deplin, au adăugat: „Biserica nu se mai poate ruga pentru cei bolnavi cu fraza distrugătoare de credinţă ‘Dacă este voia Ta’.”

Mesajul învăţat peste tot în Evanghelii este unul de vindecare deplină, pentru suflet şi trup, pentru toţi cei ce vin la El. Mulţi zic astăzi: Eu cred în vindecare, dar nu cred că e pentru fiecare. Dacă nu este pentru fiecare, atunci cum putem să ne rugăm pentru cineva cu rugăciunea credinţei? Chiar dacă ne rugăm pentru cineva pe care Dumnezeu vrea să-l vindece trebuie să avem o revelaţie specială, prin Duhul, că ne rugăm pentru persoana corectă. Dacă nu este voia lui Dumnezeu să-i vindece pe toţi atunci nici un om nu poate determina voia lui Dumnezeu pentru el din Biblie. Să înţelegem de la aceşti învăţători că trebuie să ne închidem Bibliile? Trebuie să ne primim revelaţia direct de la Duhul, înainte ca să ne rugăm pentru cei bolnavi, deoarece voia lui Dumnezeu nu poate fi determinată din Scriptură? Aceasta ar însemna că toată activitatea divină de vindecare ar trebui guvernată de revelaţia directă a Duhului, mai degrabă decît de Scriptură. Dar cum pot fi vindecaţi cei bolnavi dacă nu este o Evanghelie (veste bună) a vindecării care să le fie proclamată ca bază pentru credinţa lor? Sau, dacă credinţa înseamnă a aştepta ca Dumnezeu să-Şi ţină promisiunea, cum poate fi credinţă pentru vindecare dacă nu este nici o promisiune în Biblie pe care cei bolnavi pot să o aplice pentru ei înşişi? Scripturile ne spun cum vindecă Dumnezeu pe cei bolnavi. “El Şi-a trimis Cuvîntul şi i-a vindecat, şi i-a scăpat de groapă” (Ps.107:20). …Cuvîntul lui Dumnezeu, care lucrează în cei care cred este „sănătate pentru tot trupul lor” (1 Tes. 2:13, Prov. 4:22).

Credinţa se Bazează pe Mai Mult decît Abilitate

Dacă un milionar ar apărea în faţa a o mie de oameni şi ar anunţa că este în stare să dea cîte o mie de dolari la fiecare, aceasta nu ar fi o bază pentru cineva din ei să creadă că vor primi cei o mie de dolari.  Credinţa nu poate să se bazeze doar pe abilitate. Dacă el ar merge mai departe şi ar spune: „Voi da o mie de dolari la cincizeci dintre voi,” nici atunci nimeni din sală nu ar avea o bază pentru credinţa că va primi cei o mie de dolari. Dacă ai întreba pe oricare dintre ei dacă sunt siguri că vor primi cei o mie de dolari, răspunsul ar fi acesta: „Am nevoie de aceşti bani şi sper să fiu printre cei norocoşi, dar nu pot fi sigur.” Dar dacă milionarul ar spune: „Dorinţa mea e să dau fiecăruia cîte o mie de dolari” atunci fiecare din audienţă ar avea o bază pentru credinţă şi ar spune, fără îndoială, omului bogat: „Mulţumesc, îmi voi lua banii.”

Acum, să presupunem că Dumnezeu ar fi părtinitor şi că voia Lui e să-i vindece doar pe unii care au nevoie de vindecare. Haideţi să aruncăm o privire în Evanghelii şi să vedem cum prietenii celor bolnavi au decis pe care bolnavi să-i aducă la Isus pentru vindecare. „La asfinţitul soarelui, toţi cei ce aveau bolnavi atinşi de felurite boale, îi aduceau la El. El Îşi punea mînile peste fiecare din ei şi-i vindeca” (Luca 4:40). Aici cei fără noroc, dacă erau unii, au fost aduşi şi vindecaţi alături de ceilalţi. Dacă tu ai fi fost acolo şi ai fi fost bolnav, ai fi fost adus la Isus şi ai fi fost vidnecat împreună cu ceilalţi, pentru că îi aduceau pe toţi. Matei, în înregistrarea lui a aceleiaşi instanţe, ne spune de ce Isus nu a făcut excepţii. “El i-a vindecat pe toţi că se se împlinească ceea ce a fost spus prin proorocul Isaia: ‘El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre’”. Cuvîntul noastre înseamnă ale fiecăruia, în jertfa de la Calvar. De aceea, pentru a împlini proorocia, era nevoie să fie vindecaţi toţi.  Nu numai în această situaţie, ci în fiecare situaţie pînă în ziua de astăzi, El îi vindecă pe cei bolnavi ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin proorocul Isaia, care zice: ‘El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre.’

Îi las pe cei bolnavi să treacă prin Evanghelii şi să observe referirile la toţi şi fiecare şi să se convingă că binecuvîntarea răscumpărării – vindecarea, este pentru toţi. Nimeni nu a apelat în zadar la Isus pentru vindecare. Nu a fost niciodată o mulţime prea mare ca Isus să lase pe cineva din ei nevindecat.

Isus a Vindecat Toate Bolile

Isus străbătea toată Galilea, învăţînd pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei, şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod. I s-a dus vestea în toată Siria; şi aduceau la El pe toţi ceice sufereau de felurite boale şi chinuri: pe cei îndrăciţi, pe cei lunatici şi pe cei slăbănogi; şi El îi vindeca. După El au mers multe noroade din Galilea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudea şi de dincolo de Iordan. Matei 4:23-25

Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţînd pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei, şi vindecînd orice fel de boală şi orice fel de neputinţă, care era în norod. Cînd a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…Apoi Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, şi le -a dat putere să scoată afară duhurile necurate, şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă. Matei 9:35-36; 10:1

Observaţi că mulţimile care au venit pentru vindecare aveau nevoie de trimitirea de noi lucrători în seceriş pentru a predica şi a vindeca. Nu a durat mult pînă cînd alţi şaptezeci au fost trimişi să predice şi să vindece (Matei 12:15).

Dar Isus, ca unul care ştia lucrul acesta, a plecat de acolo. După El au mers multe noroade. El a tămăduit pe toţi bolnavii. (Matei 12:15)

Cînd a ieşit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea, şi a vindecat pe cei bolnavi (Matei 14:14).

După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului. Oamenii din locul acela, care cunoşteau pe Isus, au trimes să dea de ştire în toate împrejurimile, şi au adus la El pe toţi bolnavii. Bolnavii îl rugau să le dea voie numai să se atingă de poala hainei Lui. Şi toţi cîţi s-au atins, s-au vindecat (Matei 14:34-36).

S-a pogorît împreună cu ei şi S-a oprit într-un podiş unde se aflau mulţi ucenici de ai Lui şi o mare mulţime de oameni, care veniseră din toată Iudea, din Ierusalim, şi de pe lîngă marea Tirului şi a Sidonului, ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de boalele lor. Cei chinuiţi de duhuri necurate, erau vindecaţi. Şi tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieşea o putere, care-i vindeca pe toţi (Luca 6:17-19).

Vedem înEvanghelii că atunci cînd oamenii i-au adus pe cei bolnavi la Isus, ni se spune în mod repetat că i-au adus pe toţi, ceea ce îi include şi pe cei nenorocoşi, dacă erau unii. Dacă potrivit tradiţiei moderne, voia lui Dumnezeu este ca cei bolnavi să sufere în răbdare pentru slava Lui, nu e straniu oare faptul că printre toţi cei ce au fost aduşi la Hristos pentru vindecare nu s-a găsit nici unul care să fie lăsat să sufere? Vindecînd băiatul epileptic (Marcu 9:14-29) Isus a dovedit că voia Tatălui era să-l vindece şi pe acesta pe care ucenicii, fiind împuterniciţi să scoată afară demonii, nu au putut să-l elibereze. Înţelegem din acest verset că ar fi fost greşit să se pună la îndoială şi să se înveţe faptul că Dumnezeu nu vrea să vindece atunci cînd ucenicii au suferit faliment. Vindecîndu-l, Isus le-a arătat că falimentul lor nu a dovedit nimic altceva decît necredinţa lor. Petru, după trei ani alături de Domnul, descrie lucrarea Sa pămîntească prin această afirmaţie scurtă: „Dumnezeu a uns cu Duhul Sfînt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul, căci Dumnezeu era cu El” (Fapte 10:38).

Aşadar, în toate textele menţionate mai sus, şi în multe alte locuri din Scriptură, care ne arată că El i-a vindecat pe toţi, avem voia lui Dumnezeu descoperită pentru corpurile noastre şi răspunsul la întrebarea „Este vindecarea pentru toţi?”

Dragostea Plină de Compasiune – Motivul care L-a Condus pe Isus

Mulţi, în zilele noastre, au fost învăţaţi că Hristos a făcut minuni de vindecare doar pentru a-Şi arăta puterea şi a dovedi divinitatea Sa. Aceasta ar putea fi adevărat dar e departe de a fi întregul adevăr. El nu ar fi trebuit să-i vindece pe toţi pentru a-Şi arăta puterea. Cîteva cazuri remarcabile ar fi fost îndeajuns. Dar Scripturile ne arată că El a vindecat datorită compasiunii Lui şi pentru a împlini profeţia. Alţii învaţă că El a vindecat pe cei bolnavi pentru a se face pe Sine cunoscut, dar în Matei 12:15-16 citim: “După El au mers multe noroade. El a tămăduit pe toţi bolnavii  şi le-a poruncit cu tot dinadinsul să  nu-L facă cunoscut.”

Unii, care recunosc că Isus i-a vindecat pe toţi cei ce au venit la El, susţin că profeţia lui Isaia cu privire la purtarea bolilor noastre se referă doar la lucrarea Sa pămîntească, că această manifestare universală a compasiunii Sale a fost specială şi nu o revelaţie a voii neschimbătoare a lui Dumnezeu. Dar Biblia ne învaţă clar că El doar “a început să facă şi să înveţe” lucru care urma a fi nu numai continuat ci şi mărit după înălţarea Sa.

După ce Hristos, timp de trei ani, a vindecat pe toţi cei ce au venit la El, El a spus: „Vă este de folos să Mă duc.” Cum ar putea fi lucrul acesta adevărat dacă aceasta ar fi schimbat lucrarea Sa faţă de cei bolnavi? Anticipînd necredinţa cu care această promisiune minunată va fi întîmpinată, El o prefaţează cu promisiunea de a continua aceleaşi lucrări, şi chiar mai mari, ca răspuns la rugăciunile noastre după înălţarea Sa, cu cuvintele „Adevărat, adevărat.” „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le-am făcut Eu, ba încă va face altele şi mai mari decît acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.” Cu alte cuvinte, noi vom face aceste lucrări, cerîndu-I Lui să le facă.

El nu a spus „mai puţine lucrări”, ci „lucrările” şi „mai mari lucrări.” Pentru mine, această promisiune de pe buzele lui Hristos este un răspuns complet tuturor oponenţilor vindecării divine şi tuturor cărţilor şi articolelor lor.

„Este scris” a fost tactica lui Hristos atunci cînd a rezistat diavolului.

William Jenning Bryan a întrebat bine: Odată ce Hristos a spus „Este scris” şi diavolul a spus „Este scris” de ce nu poate şi predicatorul spune „Este scris?”

Înţelepciunea Bisericii Primare

Biserica primară L-a luat pe Hristos pe Cuvînt şi s-a rugat în unitate pentru semne şi minuni de vindecare pînă cînd locul unde erau adunaţi s-a cutremurat.  Apoi „scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe, şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi… Mulţimea, de asemenea, alerga la Ierusalim din cetăţile vecine şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau.” Tot ce „a început Isus să facă şi să înveţe” Îl vedem aici continuînd să facă de la dreapta lui Dumnezeu prin trupul Său, Biserica, aşa cum a promis. Unii vor spune: „O, aceasta a fost doar la începutul Faptelor, pentru a confirma cuvîntul lor cu privire la învierea lui Hristos.”

Haideţi să întoarcem la ultimul capitol al Faptelor şi să citim cum treizeci de ani mai tîrziu, după ce Pavel, aflîndu-se pe insula Malta, a vindecat pe tatăl lui Publius, au venit şi ceilalţi bolnavi din insula aceea şi au fost vindecaţi. În ultimul capitol al Faptelor Duhului Sfînt, care e singura carte nefinisată din Noul Testament, vedem că voia lui Dumnezeu încă era să-i vindece, nu pe unii, ci pe toţi.

Faptele Duhului Sfînt

Duhul Sfînt, pe care Hristos L-a trimis ca Succesor şi Executor al Său, a intrat în posesia Bisericii, care este trupul lui Hristos. El a arătat după Cincizecime aceeaşi putere de vindecare pe care Hristos a arătat-o înainte, şi mari mulţimi de oameni au fost vindecate. Ca şi în Evanghelii, şi în Fapte, nu vedem ca cineva să ceară vindecare şi să fie refuzat. Oamenii au numit această carte Faptele Apostolilor. Un nume mai bun şi mai adevărat însă ar fi Faptele Duhului Sfînt. Ea relatează lucrarea Duhului Sfînt făcută prin apostoli şi alţi oameni. Filip şi Ştefan, care nu erau apostoli, au fost folosiţi în mod la fel de glorios ca Petru şi Ioan. Duhul Sfînt a venit să execute pentru noi toate binecuvîntările procurate de răscumpărarea făcută de Hristos şi garantată de cele şapte nume de răscumpărator. El nu Şi-a pierdut niciodată interesul pentru lucrul pe care a venit să-l facă. Dacă vrei să ştii cum doreşte El să lucreze astăzi atunci citeşte cum a lucrat El în trecut. Cartea Faptelor ne arată cum vrea El să lucreze în toate zilele, “pînă la sfîrşitul veacului.”

Duhul Sfînt a lucrat toate vindecările care au fost făcute de mîinile lui Hristos. Isus nu a făcut nici o minune pînă cînd Duhul Sfînt, Făcătorul de Minuni, a venit peste El. Apoi, bazîndu-se deplin pe puterea Duhului, El a scos draci şi a vindecat pe cei bolnavi. Minunile lui Hristos au fost făcute prin Duhul încă înainte de a veni dispensaţia Lui. De ce Duhul Sfînt, care a vindecat pe cei bolnavi înainte ca dispensaţia Lui să înceapă, ar face mai puţin după ce a intrat în poziţia Lui? Şi-a luat locul Făcătorul de Minuni pentru a încheia minunile în timpul propriei Lui dispensaţii?

Este oare învăţătura şi practica bisericii în ceea ce priveşte vindecarea în perioada această Laodiceană (căldicică) a istoriei ei o exprimare mai adevărată a voii lui Dumnezeu decît învăţătura şi practica bisericii primare care era în puterea deplină a Duhului? Cu siguranţă că nu! Nu ezit să spun că teologia modernă a furat pe Duhul Sfînt de o parte din lucrarea Sa.

Atitudinea Prezentă a lui Hristos

Acum, sumarizînd ceea ce am scris pînă aici, avem o descoperire, din mai multe unghiuri, a atitudinii lui Hristos plină de milă faţă de bolile şi neputinţele noastre din momentul înălţării Sale la dreapta lui Dumnezeu. Avem de a face acum nu cu trecutul ci cu atitudinea prezentă a lui Hristos faţă de boală.

1. Atitudinea prezentă a lui Hristos este descoperită deplin prin numele Său de Răscumpărător IEHOVA-RAFA. Numele Lui de Răscumpărator nu se pot schimba. Toţi vor recunoaşte că celelalte şase nume de Răscumpărator ale Lui sunt o revelaţie a atitudinii Sale prezente în ceea ce priveşte oferirea binecuvîntării pe care fiecare nume o descoperă. Cu ce fel de logică putem presupune atunci că El Şi-a abandonat rolul Său de Vindecător, rol descoperit prin numele IEHOVA-RAFA?
2. Atitudinea Sa prezentă este din nou descoperită pe deplin prin promisiunea Sa clară de a continua şi creşte lucrarea Sa de vindecare în timp ce este la dreapta lui Dumnzeu, ca răspuns la rugăciunea credincioşilor. “Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le-am făcut Eu, ba încă va face altele şi mai mari decît acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl şi orice veţi cere în Numele Meu voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul” (Ioan 14:12-13).
3. Atitudinea Sa prezentă este descoperită prin faptul că Şi-a împlinit promisiunea menţionată mai sus, aşa cum a fost înregistrat în cartea Faptelor. Chiar şi în ultimul capitol, treizeci de ani după înălţarea Sa, citim că au venit şi toţi ceilalţi bolnavi de pe insulă şi au fost vindecaţi (Fapte 28:9).
4. Atitudinea Sa prezentă este descoperită prin faptul că vindecarea este o parte a Evangheliei Marii Trimiteri pe care Hristos a poruncit să o predicăm. Această trimitere este urmată de promisiunea “îşi vor pune mîinile peste cei bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşa” (Marcu 16:15,18).
5. Atitudinea Sa prezentă este descoperită prin faptul că lucrarea Sa de ispăşire de la Calvar a fost pentru toţi cei ce trăiesc pe pămînt în timpul în care El este înălţat la dreapta lui Dumnezeu. Am văzut în predica precedentă, ca şi în Levitic, este înregistrat că toate bolile erau vindecate în baza Ispăşirii. Matei ne spune că Ispăşirea este motivul pentru care Hristos nu a făcut excepţii în vindecarea bolnavilor care au venit la El.
6. Atitudinea Sa prezentă este descoperită prin porunca clară pentru orice bolnav din biserică, în timp ce El este cu Tatăl, să ceară rugăciune şi ungere cu untdelemn şi promisiunea e că Domnul îl va însănătoşa. Are El în vedere să ne rugăm cu credinţă sau fără? Cum putem să ne rugăm cu credinţă decît dacă voia Lui este să vindece? Ne porunceşte El să ne rugăm pentru un lucru pe care El nu-l va face? Tot aici, chiar şi membrilor de rînd, li se porunceşte să-şi mărturisească păcatele unii altora şi să se roage unii pentru vindecare, cu acelaşi scop cu care Ilie s-a rugat pentru ploaie (Iacov 5:16-18). Ne-ar porunci oare Dumnezeu să mijlocim pentru ceva care nu este voia Lui să facă? Cu siguranţă că nu!
7. Atitudinea Sa prezentă este descoperită şi prin faptul  că de la înălţarea Sa El a rînduit în biserică învăţători, minuni, daruri de vindecare, etc. Aceasta este pentru continuarea aceloraşi lucrări şi a lucrărilor mai mari pe care El a promis că va continua să le facă de la dreapta lui Dumnezeu. Istoria relatează manifestarea acestor daruri miraculoase din zilele apostolilor pînă în prezent.
8. Atitudinea Sa prezentă faţă de bolile noastre este descoperită în mod       minunat prin faptul că de la înălţarea Sa, compasiunea Lui nu a fost retrasă sau modificată. În mesajul următor, pe subiectul milei Domnului, vom vedea că în timpul lucrării pămînteşti a Domnului nostru El a fost pretutindeni mişcat de milă şi i-a vindecat pe toţi cei ce aveu nevoie de vindecare. Cînd cei doi orbi au cerut milă, Isus a fost mişcat de compasiune şi i-a vindecat.

Odată ce vindecarea fizică, în Noul Testament, este întotdeauna o manifestare a milei, mila fiind cea care L-a mişcat pe Fiul lui Dumnezeu să-i vindece pe toţi cei ce au venit la El, nu este oare promisiunea care zice că El este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă încă adevărată? Nu ne oferă oare această dispensaţie glorioasă a Evangheliei la fel de multă milă şi compasiune celor suferinzi ca şi dispensaţia veche mai întunecată? Pastorul Kenneth Mackenzie, un învăţător şi scriitor cunoscut al Bisericii Episcopale, întreabă cu privire la acest subiect: “Ar putea oare inima iubitoare a Fiului lui Dumnezeu, care a avut milă de cei bolnavi şi a vindecat pe toţi cei ce aveau nevoie de vindecare, să înceteze a mai ţine cont de suferinţele celor care sunt ai Lui odată ce S-a înălţat la dreapta Tatălui?”

Nu e straniu oare ca cineva, în această eră mai bună, a harului, să ia o poziţie sinonimă cu cea care spune că manifestarea compasiunii lui Hristos faţă de cei suferinzi a fost retrasă, sau chiar modificată, de la glorificarea Lui? Dacă Dumnezeu nu vrea atît de mult să arate mila vindecării închinătorilor Săi precum vrea să arate mila iertării vrăjmaşilor Săi, atunci El vrea să arate milă mai mult copiilor diavolului decît copiilor Săi. Scripturile neagă însă acest lucru zicînd: “Bunătatea (sau mila) Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El.”  El îşi iubeşte copilul Său care este bolnav şi suferă mai mult decît îl iubeşte pe cel păcătos. Slavă Domnului pentru că „bunătatea (mila) Lui ţine în veci şi credincioşia Lui din neam în neam.”

Binecuvîntare Pentru Toţi

9. Atitudinea prezentă a lui Hristos este arătată prin faptul că în anul jubiliar Vechi Testamental(Lev. 25:28), pe care Isus în Luca 4:19 îl aplică la era Evangheliei, fiecare trebuia să se întoarcă în partea lui de moştenire. Binecuvîntările anului jubiliar erau pentru fiecare. În era Evangheliei binecuvîntările ei la fel sunt pentru orice făptură.

10. Atitudinea Sa prezentă este de asemenea descoperită în faptul că El ne-a răscumpărat (pe toţi) din blestemul legii (Gal. 3:13). Am văzut în capitolul precedent că acest blestem includea toate bolile cunoscute în istorie. Cum poate Dumnezeu să ne justifice şi în acelaşi timp să ne ceară să rămînem sub blestemul din care ne-a răscumpărat?

Arvuna sau Răscumpărarea Deplină

11. Atitudinea Sa prezentă este descoperită prin faptul că Duhul Sfînt şi lucrarea Sa în noi sunt „arvuna moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor cîştigaţi de Dumnezeu” (Efes. 1:14). Am punctat deja faptul că odată ce destinul nostru etern este atît fizic cît şi spiritual, răscumpărarea noastră la fel trebuie să fie astfel. Astfel noi nu putem primi moştenirea noastră deplină pînă la venirea Zilei Răscumpărării. Dar, slavă Domnului, că fiind umpluţi cu Duhul, avem acum „primele roade” ale răscumpărării. Şi acestea se manifestă atît spiritual cît şi fizic. Primele roade ale Duhului includ şi arvuna nemuririi. Aceasta e un gust al învierii. Deoarece corpurile noastre sunt mădulare ale lui Hristos, viaţa Lui trupească glorificată este legată de corpurile noastre, după cum viaţa Lui spirituală este legată cu duhurile noastre. Aceeaşi viaţă care este în Viţă este şi în Mlădiţe. În Hristos, Adevărata Viţă, există viaţă atît fizică cît şi spirituală. Doar aducînd în corpurile noastre o măsură din aceeaşi viaţă pe care o va aduce la înviere, Duhul poate fi arvuna moştenirii noastre pentru trup. Dacă moştenirea noastră include un corp glorificat ce este arvuna acestei moşteniri? Slavă lui Dumnezeu că viaţa lui Isus este arătată în corpurile noastre muritoare. Viaţa Lui nemuritoare atinge trupurile noastre muritoare dîndu-ne astfel un gust al răscumpărării. Aceasta ne face în stare să ne „sfîrşim alergarea” ca să primim „o răsplată deplină.”

12. Nu ne descoperă şi natura atitudinea prezentă a lui Hristos faţă de vindecarea corpurilor noastre? Natura peste tot vindecă, sau face tot ce-i stă în puteri ca să vindece. Cît de curînd germenii bolii ne pătrund în corp, natura începe să-i dea afară. Dacă îţi rupi un os sau îţi tai un deget natura va face tot ce poate ca să te vindece şi de obicei are succes. Acum, a poruncit oare Dumnezeu naturii să se răscoale împotriva voii Lui? Dacă boala este voia lui Dumnezeu pentru copiii Săi, nu ar părea oare aşa?

Foloseşte Dumnezeu Suferinţa Fizică?

Dacă  boala, aşa cum cred unii, este voia lui Dumnezeu pentru copiii Lui credincioşi, atunci este un păcat pentru ei chiar să îşi dorească să se facă bine. Cu atît mai mult să cheltuie mii de dolari pentru a zădărnici planul lui Dumnezeu. Eu mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ajutorul care a venit pentru cei suferinzi prin medici şi asistente medicale, şi prin spitale. Dacă boala este voia lui Dumnezeu, atunci fiecare medic este un călcător de lege, fiecare asistentă medicală Îl sfidează pe Cel Atotputernic, fiecare spital e o casă de rebeliune în locul unei case de milă. Dacă aceasta e adevărat atunci, în loc să sprijinim spitalele, ar trebuie să facem tot ce ne stă în puteri ca să le închidem pe toate.

Dacă teologia modernă a celor care învaţă că Dumnezeu vrea ca unii din închinătorii Lui să rămînă bolnavi pentru gloria Lui este adevărată, atunci Isus, în timpul lucrării Sale pămînteşti, nu a ezitat niciodată să-L fure pe Tatăl de toată gloria vindecîndu-i pe toţi cei ce au venit la El. Şi Duhul Sfînt la fel, L-a furat de toată gloria vindecîndu-i pe toţi bolnavii din străzile Ierusalimului. Şi Pavel, de asemenea, L-a furat pe Dumnezeu de toată gloria vindecîndu-i pe toţi bolnavii de pe insula Malta.

Mulţi susţin astăzi că Dumnezeu îi loveşte chiar şi pe cei ascultători de El, pentru că îi iubeşte, făcînd astfel boala un semn  al dragostei din partea Tatălui nostru ceresc. Dacă aceasta este adevărat atunci de ce încearcă ei să scape de acest semn al dragostei lui Dumnezeu? De ce cel care suferă de cancer nu se roagă pentru încă o binecuvîntare de acest fel pentru el sau pentru soţia, copiii, tatăl, mama şi vecinii săi?

Nu îi pedepseşte oare Dumnezeu uneori pe copiii Săi cu boală? Desigur că da! Cînd nu ascultăm de Dumnezeu, boala poate fi permisă de El, prin disciplina iubitoare a Tatălui. Dar Dumnezeu ne-a spus cum putem să o evităm şi să o înlăturăm. “Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar cînd suntem judecaţi suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim judecaţi odată cu lumea” (1 Cor. 11:31-32). Aceste pedepse vin să ne scape de judecata finală. Atunci cînd înţelegem care este motivul pentru care suntem pedepsiţi şi ne întoarcem de la acel lucru, promisiunea absolută este că nu vom fi judecaţi. Judecîndu-ne pe noi înşine putem evita pedeapsa lui Dumnezeu. Vindecarea divină nu este promisă necondiţionat tuturor Creştinilor, indiferent de comportamentul lor. Ea este pentru cei care cred şi ascultă. „Toate cărările Domnului sunt îndurare şi credincioşie pentru cei ce păzesc legămîntul şi poruncile Lui” (Ps.25:10).

13. Atitudinea Domnului nostru o putem cunoaşte şi din faptul că El a fost arătat ca să nimicească lucrările diavolului (1 Ioan 3:8). Gîndiţi-vă cît L-a costat să părăsească Cerul şi să devină om şi suferinţa şi sacrificiul care au urmat. Ce L-a determinat să facă toate acestea? Scripturile ne dau răspunsul. „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.” Acest scop include vindecarea tuturor celor apăsaţi de diavolul (Fapte 10:38). A renunţat El oare, atunci cînd S-a înălţat la cer, la acest scop, pe care l-a menţinut chiar şi în timpul chinului din Ghetsimani şi de la Calvar? Doreşte El oare lucrările diavolului pe care le-a distrus mai înainte acum să rămînă în corpurile noastre? Poate fi oare că El doreşte acum un cancer, sau un blestem, „lucrările diavolului” în „mădularele lui Hristos” şi în „templele Duhului Sfînt?” Nu este oare cu adevărat voia Lui să vindece orice parte a Trupului lui Hristos? Dacă nu, atunci de ce a poruncit celor bolnavi din trupul Său să fie unşi cu untdelemn în Numele Lui pentru vindecare?

Odată ce „trupul este pentru Domnul” şi „o jertfă vie lui Dumnezeu” nu ar vrea El să aibă mai degrabă un corp sănătos decît unul ruinat de boală? Dacă nu, atunci cum poate să ne „desăvîrşească pentru orice faptă bună,” pentru a face voia Lui? Voia descoperită a lui Dumnezeu este „să prisosim în orice faptă bună, să fim echipaţi deplin „pentru orice lucrare bună,” să fim „plini de rîvnă pentru fapte bune.” Este oare aceasta voia lui  Dumnezeu doar pentru bărbaţii şi femeile care sunt sănătoşi? Dacă este pentru toţi atunci El ar trebui să-i vindece pe cei bolnavi ca să facă lucrul acesta posibil. Nimeni nu poate prisosi în fapte bune în timp ce este limitat la o cameră de boală.

Mîntuirea Care-i Include pe Toţi

14. Atitudinea Sa prezentă este descoperită în însăşi sensul cuvîntului mîntuire. Cuvîntul grecesc pentru mîntuire – soteria, implică eliberare, păstrare, vindecare şi sănătate. În Noul Testament el este aplicat uneori la suflet şi alteori la trup. Cuvîntul grecesc – sozo, tradus “mîntuit” înseamnă vindecat, făcut sănătos, întregit. În Romani 10:9 el este tradus „mîntuit” iar în Fapte 14:9 acelaşi cuvînt este tradus „vindecat,” cu referire la vindecarea celui olog din naştere. Ambele cuvinte Greceşti pentru „mîntuire” şi „mîntuit” înseamnă atît salvare spirituală cît şi fizică, sau cu alte cuvinte, vindecare spirituală şi fizică. Pavel afirmă în Efeseni 5:23 că El este Mîntuitorul Trupului.

Este oare aceasta pentru toţi sau pentru unii doar?

Dr. Scofield, în nota sa de subsol la cuvîntul mîntuire, spune: „Mîntuire este cuvîntul cuprinzător al Evangheliei care cuprinde în sine toate faptele şi procesele de răscumpărare.” Cuvîntul include astfel posesia tuturor binecuvîntărilor descoperite de cele şapte nume de Răscumpărător ale lui Dumnezeu.  Aceste nume ne-au fost date pentru a ne arăta ce include mîntuirea noastră. De aceea Evanghelia este Evanghelia vindecării pentru trup, precum şi pentru suflet, şi ea este „puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede, mai întîi a Iudeului, şi apoi a Grecului.”  „Acelaşi Domn este bogat în îndurare pentru toţicei ce-L cheamă.”

            Este încă voia lui Dumnezeu, ca şi în trecut, să vindece pe toţi cei ce au nevoie de vindecare şi să împlinească numărul zilelor lor? Cea mai mare barieră pentru credinţa multora din zilele noastre, care caută vindecarea, este nesiguranţa din mintea lor cu privire la voia lui Dumnezeu de a-i vindeca pe toţi. Aproape fiecare ştie că Dumnezeu vindecă pe unii, dar multe din teologia modernă îi împiedică pe oameni să cunoască ceea ce Biblia învaţă clar – faptul că vindecarea este pentru toţi. Este imposibil să cerem cu îndrăzneală, prin credinţă, o binecuvîntare de care nu suntem siguri că Dumnezeu o oferă. Puterea lui Dumnezeu poate fi cerută doar acolo unde voia lui Dumnezeu este cunoscută.

Ar fi aproape imposibil să-l facem pe un păcătos să creadă pentru mîntuire înainte de a-l fi convins pe deplin că voia lui Dumnezeu este să-l salveze. Credinţa începe acolo unde voia lui Dumnezeu e cunoscută. Dacă Dumnezeu vrea să-i vindece doar pe unii din cei ce au nevoie de vindecare, atunci nimeni nu are vreo bază pentru credinţă decît doar dacă a primit o revelaţie specială că este printre cei favorizaţi. Credinţa trebuie să se bazeze doar pe voia lui Dumnezeu, nu pe dorinţele noastre. Credinţa care îşi însuşeşte binecuvîntările lui Dumnezeu nu înseamnă a crede doar că Dumnezeu poate dar a crede că Dumnezeu va face ceea ce-i cerem. Deoarece mulţi din zilele noastre care caută vindecare nu ştiu că vindecarea e un privilegiu al răscumpărării pentru toţi, ei adaugă la rugăciunea lor fraza „Dacă este voia Ta.”

O Teologie Corectă

Dintre toţi cei care au căutat vindecarea la Hristos, în timpul lucrării Sale pămînteşti, citim doar despre unul care a avut acest fel de teologie. Acesta a fost leprosul care a zis: “Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.” Primul lucru pe care l-a făcut Hristos a fost să corecteze teologia lui spunîndu-i: „Da, vreau. Fii curăţit.” „Da, vreau” al lui Hristos a anulat „dacă-ul lui”. Aceasta a adăugat la credinţa lui care credea că Hristos poate să îl vindece, faptul că El o va face. Teologia acestui lepros, înainte ca Hristos să-l lumineze, este aproape universală astăzi, deoarece această parte a Evangheliei este atît de rar şi fragmentat predicată.

Vedem în Scriptură, din orice unghi posibil, că nu e o doctrină mai clar învăţată decît cea că voia lui Dumnezeu este să-i vindece pe toţi cei ce au nevoie de vindecare, pentru ca ei să-şi poată împlini numărul zilelor, potrivit cu promisiunea Lui. Desigur, îi avem în vedere pe cei care au fost învăţaţi corect şi care îndeplinesc condiţiile prescrise în Cuvînt. Acum pot să-i aud pe unii zicînd: Dacă vindecarea este pentru toţi, atunci nu vom muri niciodată. De ce nu? Vindecarea divină nu merge mai departe de promisiunea lui Dumnezeu. El nu ne promite că nu vom muri niciodată, dar El zice:

Voi depărta boala din mijlocul tău… Numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin (Exod 23:25-26).

Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari la optzeci de ani (Psalmul 90:10).

Dumnezeule, nu mă lua la jumătatea zilelor mele (Ps. 102:24).

Pentru ce vrei să mori înainte de vreme?(Ecles. 7:17)

Cineva ar putea întreba: Cum va muri cineva, atunci?

Le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărîna lor (Ps. 104:29).

Rev. P. Gavin Duffy scrie cu privire la aceasta:

Dumnezeu a determinat pentru om un anumit timp de viaţă şi voia Lui este ca viaţa să fie trăită. Vreau să vă aduceţi aminte că toţi cei pe care i-a adus Isus înapoi la viaţă din morţi au fost tineri care nu şi-au trăit plinătatea zilelor lor şi chiar prin însăşi acest fapt putem vedea bine protestul Lui împotriva morţii premature… Desigur, nu trebuie să ne aşteptăm că cei bătrîni vor fi tineri din punct de vedere fizic, dr dacă timpul care ne-a fost stabilit de Dumnezeu nu a fost trăit încă, atunci avem dreptul să cerem darul lui Dumnezeu de sănătate. Şi chiar dacă am trecut peste acest timp, dacă este voia lui Dumnezeu să mai continuăm să trăim aici pentru un timp, atunci voia Lui la fel este să trăim sănătoşi.

Citeşte Testamentul şi Află

Dacă vrem să ştim ce este într-un testament, atunci trebuie să-l citim. Dacă dorim să ştim voia lui Dumnezeu cu privire la un subiect oarecare, atunci să citim testamentul Lui. Să zicem că o doamnă ar spune: “Soţul meu, care era foarte bogat, a murit. Acum aş vrea să ştiu dacă mi-a lăsat ceva în testamentul său.” I-aş spune în acest caz: “De ce nu citeşti testamentul să afli?”

Cuvîntul testament, vorbind în termeni legali, înseamnă dorinţa unei persoane. Biblia conţine voia şi testamentul lui Dumnezeu, prin care El ne oferă toate binecuvîntările răscumpărării. Deoarece ea este ultimul său testament, orice venit mai tîrziu e un fals. Un om nu scrie un nou testament după ce a murit. Dacă vindecarea e în testamentul lui Dumnezeu pentru noi, atunci a spune că timpul minunilor a trecut înseamnă a spune ceea ce e contrar adevărului, că un testament nu e bun după moartea celui ce l-a lăsat. Isus nu este doar Cel ce ne-a lăsat testamentul, Cel care a murit, ci El a şi înviat şi e Mediatorul acestui testament. El este avocatul nostru. El nu ne va înşela în ceea ce priveşte partea noastră de moştenire, aşa cum fac unii avocaţi pămînteşti. El este Reprezentantul nostru la dreapta lui Dumnezeu.

Pentru a căpăta răspunsul la întrebarea pe care o discutăm haideţi să ne luăm ochii de la tradiţia modernă şi să ne uităm în Cuvîntul lui Dumnezeu, care este o descoperire a voii Lui. Capitolul 15 al cărţii Exod ilustrează răscumpărarea noastră şi a fost scris pentru învăţătura noastră. Imediat după trecerea Mării Roşii Dumnezeu a dat prima Sa promisiune de vindecare. Această promisiune a fost pentru toţi. Aici Dumnezeu le-a dat legămîntul de vindecare, descoperit şi pecetluit prin primul Său nume de răscumpărare, IEHOVA-RAFA, tradus “Eu sunt Domnul care te vindecă.” Acesta este Cuvîntul lui Dumnezeu aşezat în cer, un fapt care nu se schimbă niciodată, în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu.

Cine Este Autorizat să Schimbe Testamentul lui Dumnezeu?

A spune că acest privilegiu de sănătate nu este pentru poporul lui Dumnezeu astăzi, înseamnă a schimba EU SUNT al lui Dumnezeu în EU AM FOST IEHOVA-RAFA. Cine are autoritatea de a schimba numele de răscumpărător al lui Dumnezeu? În loc să-Şi abandoneze statutul Său de Vindecător, Isus Hristos este Acelaşi ieri şi azi şi în veci, în virtutea acestui prim nume al legămîntului. Binecuvîntările descoperite de Numele Sale de Răscumpărare au fost asigurate în Ispăşire, aşa cum am văzut în capitolul precedent. El a gustat moartea pentru orice om şi de aceea nu poate fi limitat la Israel. Acest capitol cincisprezece din Exod ne arată că în acea perioadă, 3,500 ani în urmă, Dumnezeu nu i-a lăsat pe oameni în îndoială cu privire la dorinţa Sa de a-I vindeca pe toţi.

Această stare de sănătate universală a continuat în poporul Israel cît timp condiţiile lui Dumnezeu au fost îndeplinite. Douăzeci de ani mai tîrziu (Numeri 16:46-50), cînd, din cauza păcatului, urgia a distrus 14,700 oameni, Israel din nou a îneplinit condiţiile. Urgia a fost oprită şi El era tot IEHOVA-RAFA, Vindecătorul, nu pentru unii doar, ci pentru toţi. Nu ar fi fost adevărat că urgia a încetat, dacă ea ar mai fi rămas asupra unuia din ei măcar. Această stare de sănătate a rămas iarăşi neîntreruptă pînă nouăsprezece ani mai tîrziu. Poporul, nesatisfăcut de calea lui Dumnezeu pentru ei, a cîrtit împotriva lui Dumnezeu şi a lui Moise. Ca rezultat au fost blestemaţi cu şerpi înfocaţi. Atunci iarăşi au împlinit condiţiile, mărturisindu-şi păcatele. Cuvîntul Domnului pentru ei, prin Moise, a fost următorul: oricine este muşcat, şi va privi spre el (spre şarpele de aramă, o imagine a Calvarului), va trăi (21:8). Din nou, Scripturile ne arată că voia lui Dumnezeu era să-I vindece, nu pe unii, ci pe toţi. Oricine era muşcat trăia atunci cînd privea la şarpele de aramă, un simbol al jertfei de la Calvar pentru noi.

Psalmistul David, la timpul său, a înţeles vindecarea ca un privilegiu universal. În Psalmul optzeci şi şase el spune: “Căci Tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi, şi plin de îndurare cu toţi cei ce Te cheamă.” Vom vedea în predica următoare că vindecarea era una din îndurările principale ale lui Dumnezeu peste tot în Scriptură. Bolnavii, în Noul Testament, cereau milă atunci cînd căutau vindecare la Hristos. Mila lui Dumnezeu acoperă atît natura fizică cît şi cea spirituală a omului. De aceea Isus, potrivit promisiunii Vechi Testamentale, a arătat că este “plin de îndurare”, vindecînd nu pe unii, ci pe toţi cei ce au venit la El. Din nou, în psalmul 103, vedem că David a crezut că mila vindecării era un privilegiu universal, ca şi mila iertării. El îşi cheamă sufletul să binecuvînteze pe Domnul, “care îţi iartă toate fărădelegile, care îţi vindecă toate bolile tale.”

În Psalmul 91:16 Dumnezeu spune cu privire la omul care stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt: „Îl voi sătura cu viaţă lungă.” Este oare privilegiul de a sta sub ocrotirea Celui Prea Înalt doar pentru unii sau pentru toţi? Dacă este pentru toţi, atunci promisiunea lui Dumnezeu pentru toţi este: „Îl voi sătura cu viaţă lungă.” Dumnezeu ar trebui să-şi calce această promisiune pentru a nu vrea să vindece pe copiii Săi ascultători care sunt la mijlocul vieţii lor. Dacă era posibil să stai sub ocrotirea Celui Prea Înalt într-o perioadă mai întunecată a istoriei lumii, cu siguranţă că acest lucru e posibil într-o perioadă mai bună, a harului. El poate să dea har din belşug fiecărui copil al Său, în ziua de azi. Sfinţii prooroci din vechime au vorbit despre harul care ne era păstrat nouă.

Calvarul Împlineşte Toate Nevoile Omului

În marele capitol al răscumpărării, Isaia 53, vedem că Isus a purtat atît bolile noastre, cît şi păcatele noastre. Aceasta face un beneficiu la fel de universal ca şi celălalt. Ceea ce a făcut Isus pentru cei care au venit la El ca să fie binecuvîntaţi a fost pentru ei, dar ceea ce a făcut El la Calvar a fost pentru toţi.

Este clar din toate aceste relatări din Vechiul Testament că voia lui Dumnezeu a fost să-i vindece pe toţi cei ce împlinesc condiţiile. Oriunde Dumnezeu a oferit iertare, El a oferit şi vindecare. Cei care învaţă pe oameni că voia lui Dumnezeu în ceea ce priveşte vindecarea nu este aceeaşi şi astăzi să răspundă la întrebarea: De ce ar retrage Dumnezeu această milă Vechi Testamentală din această dispensaţie mai bună? Nu e oare de aşteptat ca Cel care a păstrat lucruri mai bune pentru noi şi care este acelaşi ieri şi azi şi în veci să continuie să arate aceeaşi milă în timpul acestei dispensaţii mai bune? Haideţi să privim acum în Noul Testament şi să vedem.

Hristos – Exprimarea Voii lui Dumnezeu

Nu există o cale mai bună de a găsi un răspuns potrivit la întrebarea care ne stă înainte decît a citi Evangheliile, întrucît ele ne prezintă învăţătura şi lucrările lui Hristos. El a fost expresia voii Tatălui. Viaţa Lui a fost atît o revelaţie precum şi o manifestare a dragostei şi voii neschimbătoare a lui Dumnezeu. El a împlinit în mod literar voia lui Dumnezeu pentru rasa umană. El a spus: „Am venit din cer nu să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.” „Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.” Atunci cînd, zi de zi, El a vindecat mulţimile care-L îmbulzeau, El ne-a descoperit voia lui Dumnezeu.  Atunci cînd şi-a pus mîinile peste fiecare din ei şi i-a vindecat El făcea şi descoperea în acelaşi timp voia lui Dumnezeu pentru corpurile noastre. Probabil nimeni nu e atît de conservator ca teologii bisericii Episcopale. Comisia alcătuită de ei a studiat subiectul vindecării şi a raportat bisericii. Au petrecut trei ani de studiu şi cercetare atît a Bibliei cît şi a istoriei. Au spus în acest raport următoarele: „Vindecarea bolnavilor de către Isus a fost făcută pentru a descoperi voia lui Dumnezeu pentru om.” Deoarece au descoperit că voia lui Dumnezeu a fost descoperită pe deplin, au adăugat: „Biserica nu se mai poate ruga pentru cei bolnavi cu fraza distrugătoare de credinţă ‘Dacă este voia Ta’.”

Mesajul învăţat peste tot în Evanghelii este unul de vindecare deplină, pentru suflet şi trup, pentru toţi cei ce vin la El. Mulţi zic astăzi: Eu cred în vindecare, dar nu cred că e pentru fiecare. Dacă nu este pentru fiecare, atunci cum putem să ne rugăm pentru cineva cu rugăciunea credinţei? Chiar dacă ne rugăm pentru cineva pe care Dumnezeu vrea să-l vindece trebuie să avem o revelaţie specială, prin Duhul, că ne rugăm pentru persoana corectă. Dacă nu este voia lui Dumnezeu să-i vindece pe toţi atunci nici un om nu poate determina voia lui Dumnezeu pentru el din Biblie. Să înţelegem de la aceşti învăţători că trebuie să ne închidem Bibliile? Trebuie să ne primim revelaţia direct de la Duhul, înainte ca să ne rugăm pentru cei bolnavi, deoarece voia lui Dumnezeu nu poate fi determinată din Scriptură? Aceasta ar însemna că toată activitatea divină de vindecare ar trebui guvernată de revelaţia directă a Duhului, mai degrabă decît de Scriptură. Dar cum pot fi vindecaţi cei bolnavi dacă nu este o Evanghelie (veste bună) a vindecării care să le fie proclamată ca bază pentru credinţa lor? Sau, dacă credinţa înseamnă a aştepta ca Dumnezeu să-Şi ţină promisiunea, cum poate fi credinţă pentru vindecare dacă nu este nici o promisiune în Biblie pe care cei bolnavi pot să o aplice pentru ei înşişi? Scripturile ne spun cum vindecă Dumnezeu pe cei bolnavi. “El Şi-a trimis Cuvîntul şi i-a vindecat, şi i-a scăpat de groapă” (Ps.107:20). …Cuvîntul lui Dumnezeu, care lucrează în cei care cred este „sănătate pentru tot trupul lor” (1 Tes. 2:13, Prov. 4:22).

Credinţa se Bazează pe Mai Mult decît Abilitate

Dacă un milionar ar apărea în faţa a o mie de oameni şi ar anunţa că este în stare să dea cîte o mie de dolari la fiecare, aceasta nu ar fi o bază pentru cineva din ei să creadă că vor primi cei o mie de dolari.  Credinţa nu poate să se bazeze doar pe abilitate. Dacă el ar merge mai departe şi ar spune: „Voi da o mie de dolari la cincizeci dintre voi,” nici atunci nimeni din sală nu ar avea o bază pentru credinţa că va primi cei o mie de dolari. Dacă ai întreba pe oricare dintre ei dacă sunt siguri că vor primi cei o mie de dolari, răspunsul ar fi acesta: „Am nevoie de aceşti bani şi sper să fiu printre cei norocoşi, dar nu pot fi sigur.” Dar dacă milionarul ar spune: „Dorinţa mea e să dau fiecăruia cîte o mie de dolari” atunci fiecare din audienţă ar avea o bază pentru credinţă şi ar spune, fără îndoială, omului bogat: „Mulţumesc, îmi voi lua banii.”

Acum, să presupunem că Dumnezeu ar fi părtinitor şi că voia Lui e să-i vindece doar pe unii care au nevoie de vindecare. Haideţi să aruncăm o privire în Evanghelii şi să vedem cum prietenii celor bolnavi au decis pe care bolnavi să-i aducă la Isus pentru vindecare. „La asfinţitul soarelui, toţi cei ce aveau bolnavi atinşi de felurite boale, îi aduceau la El. El Îşi punea mînile peste fiecare din ei şi-i vindeca” (Luca 4:40). Aici cei fără noroc, dacă erau unii, au fost aduşi şi vindecaţi alături de ceilalţi. Dacă tu ai fi fost acolo şi ai fi fost bolnav, ai fi fost adus la Isus şi ai fi fost vidnecat împreună cu ceilalţi, pentru că îi aduceau pe toţi. Matei, în înregistrarea lui a aceleiaşi instanţe, ne spune de ce Isus nu a făcut excepţii. “El i-a vindecat pe toţi că se se împlinească ceea ce a fost spus prin proorocul Isaia: ‘El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre’”. Cuvîntul noastre înseamnă ale fiecăruia, în jertfa de la Calvar. De aceea, pentru a împlini proorocia, era nevoie să fie vindecaţi toţi.  Nu numai în această situaţie, ci în fiecare situaţie pînă în ziua de astăzi, El îi vindecă pe cei bolnavi ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin proorocul Isaia, care zice: ‘El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre.’

Îi las pe cei bolnavi să treacă prin Evanghelii şi să observe referirile la toţi şi fiecare şi să se convingă că binecuvîntarea răscumpărării – vindecarea, este pentru toţi. Nimeni nu a apelat în zadar la Isus pentru vindecare. Nu a fost niciodată o mulţime prea mare ca Isus să lase pe cineva din ei nevindecat.

Isus a Vindecat Toate Bolile

Isus străbătea toată Galilea, învăţînd pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei, şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod. I s-a dus vestea în toată Siria; şi aduceau la El pe toţi ceice sufereau de felurite boale şi chinuri: pe cei îndrăciţi, pe cei lunatici şi pe cei slăbănogi; şi El îi vindeca. După El au mers multe noroade din Galilea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudea şi de dincolo de Iordan. Matei 4:23-25

Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţînd pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei, şi vindecînd orice fel de boală şi orice fel de neputinţă, care era în norod. Cînd a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…Apoi Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, şi le -a dat putere să scoată afară duhurile necurate, şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă. Matei 9:35-36; 10:1

Observaţi că mulţimile care au venit pentru vindecare aveau nevoie de trimitirea de noi lucrători în seceriş pentru a predica şi a vindeca. Nu a durat mult pînă cînd alţi şaptezeci au fost trimişi să predice şi să vindece (Matei 12:15).

Dar Isus, ca unul care ştia lucrul acesta, a plecat de acolo. După El au mers multe noroade. El a tămăduit pe toţi bolnavii. (Matei 12:15)

Cînd a ieşit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea, şi a vindecat pe cei bolnavi (Matei 14:14).

După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului. Oamenii din locul acela, care cunoşteau pe Isus, au trimes să dea de ştire în toate împrejurimile, şi au adus la El pe toţi bolnavii. Bolnavii îl rugau să le dea voie numai să se atingă de poala hainei Lui. Şi toţi cîţi s-au atins, s-au vindecat (Matei 14:34-36).

S-a pogorît împreună cu ei şi S-a oprit într-un podiş unde se aflau mulţi ucenici de ai Lui şi o mare mulţime de oameni, care veniseră din toată Iudea, din Ierusalim, şi de pe lîngă marea Tirului şi a Sidonului, ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de boalele lor. Cei chinuiţi de duhuri necurate, erau vindecaţi. Şi tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieşea o putere, care-i vindeca pe toţi (Luca 6:17-19).

Vedem înEvanghelii că atunci cînd oamenii i-au adus pe cei bolnavi la Isus, ni se spune în mod repetat că i-au adus pe toţi, ceea ce îi include şi pe cei nenorocoşi, dacă erau unii. Dacă potrivit tradiţiei moderne, voia lui Dumnezeu este ca cei bolnavi să sufere în răbdare pentru slava Lui, nu e straniu oare faptul că printre toţi cei ce au fost aduşi la Hristos pentru vindecare nu s-a găsit nici unul care să fie lăsat să sufere? Vindecînd băiatul epileptic (Marcu 9:14-29) Isus a dovedit că voia Tatălui era să-l vindece şi pe acesta pe care ucenicii, fiind împuterniciţi să scoată afară demonii, nu au putut să-l elibereze. Înţelegem din acest verset că ar fi fost greşit să se pună la îndoială şi să se înveţe faptul că Dumnezeu nu vrea să vindece atunci cînd ucenicii au suferit faliment. Vindecîndu-l, Isus le-a arătat că falimentul lor nu a dovedit nimic altceva decît necredinţa lor. Petru, după trei ani alături de Domnul, descrie lucrarea Sa pămîntească prin această afirmaţie scurtă: „Dumnezeu a uns cu Duhul Sfînt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul, căci Dumnezeu era cu El” (Fapte 10:38).

Aşadar, în toate textele menţionate mai sus, şi în multe alte locuri din Scriptură, care ne arată că El i-a vindecat pe toţi, avem voia lui Dumnezeu descoperită pentru corpurile noastre şi răspunsul la întrebarea „Este vindecarea pentru toţi?”

Dragostea Plină de Compasiune – Motivul care L-a Condus pe Isus

Mulţi, în zilele noastre, au fost învăţaţi că Hristos a făcut minuni de vindecare doar pentru a-Şi arăta puterea şi a dovedi divinitatea Sa. Aceasta ar putea fi adevărat dar e departe de a fi întregul adevăr. El nu ar fi trebuit să-i vindece pe toţi pentru a-Şi arăta puterea. Cîteva cazuri remarcabile ar fi fost îndeajuns. Dar Scripturile ne arată că El a vindecat datorită compasiunii Lui şi pentru a împlini profeţia. Alţii învaţă că El a vindecat pe cei bolnavi pentru a se face pe Sine cunoscut, dar în Matei 12:15-16 citim: “După El au mers multe noroade. El a tămăduit pe toţi bolnavii  şi le-a poruncit cu tot dinadinsul să  nu-L facă cunoscut.”

Unii, care recunosc că Isus i-a vindecat pe toţi cei ce au venit la El, susţin că profeţia lui Isaia cu privire la purtarea bolilor noastre se referă doar la lucrarea Sa pămîntească, că această manifestare universală a compasiunii Sale a fost specială şi nu o revelaţie a voii neschimbătoare a lui Dumnezeu. Dar Biblia ne învaţă clar că El doar “a început să facă şi să înveţe” lucru care urma a fi nu numai continuat ci şi mărit după înălţarea Sa.

După ce Hristos, timp de trei ani, a vindecat pe toţi cei ce au venit la El, El a spus: „Vă este de folos să Mă duc.” Cum ar putea fi lucrul acesta adevărat dacă aceasta ar fi schimbat lucrarea Sa faţă de cei bolnavi? Anticipînd necredinţa cu care această promisiune minunată va fi întîmpinată, El o prefaţează cu promisiunea de a continua aceleaşi lucrări, şi chiar mai mari, ca răspuns la rugăciunile noastre după înălţarea Sa, cu cuvintele „Adevărat, adevărat.” „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le-am făcut Eu, ba încă va face altele şi mai mari decît acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.” Cu alte cuvinte, noi vom face aceste lucrări, cerîndu-I Lui să le facă.

El nu a spus „mai puţine lucrări”, ci „lucrările” şi „mai mari lucrări.” Pentru mine, această promisiune de pe buzele lui Hristos este un răspuns complet tuturor oponenţilor vindecării divine şi tuturor cărţilor şi articolelor lor.

„Este scris” a fost tactica lui Hristos atunci cînd a rezistat diavolului.

William Jenning Bryan a întrebat bine: Odată ce Hristos a spus „Este scris” şi diavolul a spus „Este scris” de ce nu poate şi predicatorul spune „Este scris?”

Înţelepciunea Bisericii Primare

Biserica primară L-a luat pe Hristos pe Cuvînt şi s-a rugat în unitate pentru semne şi minuni de vindecare pînă cînd locul unde erau adunaţi s-a cutremurat.  Apoi „scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe, şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi… Mulţimea, de asemenea, alerga la Ierusalim din cetăţile vecine şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau.” Tot ce „a început Isus să facă şi să înveţe” Îl vedem aici continuînd să facă de la dreapta lui Dumnezeu prin trupul Său, Biserica, aşa cum a promis. Unii vor spune: „O, aceasta a fost doar la începutul Faptelor, pentru a confirma cuvîntul lor cu privire la învierea lui Hristos.”

Haideţi să întoarcem la ultimul capitol al Faptelor şi să citim cum treizeci de ani mai tîrziu, după ce Pavel, aflîndu-se pe insula Malta, a vindecat pe tatăl lui Publius, au venit şi ceilalţi bolnavi din insula aceea şi au fost vindecaţi. În ultimul capitol al Faptelor Duhului Sfînt, care e singura carte nefinisată din Noul Testament, vedem că voia lui Dumnezeu încă era să-i vindece, nu pe unii, ci pe toţi.

Faptele Duhului Sfînt

Duhul Sfînt, pe care Hristos L-a trimis ca Succesor şi Executor al Său, a intrat în posesia Bisericii, care este trupul lui Hristos. El a arătat după Cincizecime aceeaşi putere de vindecare pe care Hristos a arătat-o înainte, şi mari mulţimi de oameni au fost vindecate. Ca şi în Evanghelii, şi în Fapte, nu vedem ca cineva să ceară vindecare şi să fie refuzat. Oamenii au numit această carte Faptele Apostolilor. Un nume mai bun şi mai adevărat însă ar fi Faptele Duhului Sfînt. Ea relatează lucrarea Duhului Sfînt făcută prin apostoli şi alţi oameni. Filip şi Ştefan, care nu erau apostoli, au fost folosiţi în mod la fel de glorios ca Petru şi Ioan. Duhul Sfînt a venit să execute pentru noi toate binecuvîntările procurate de răscumpărarea făcută de Hristos şi garantată de cele şapte nume de răscumpărator. El nu Şi-a pierdut niciodată interesul pentru lucrul pe care a venit să-l facă. Dacă vrei să ştii cum doreşte El să lucreze astăzi atunci citeşte cum a lucrat El în trecut. Cartea Faptelor ne arată cum vrea El să lucreze în toate zilele, “pînă la sfîrşitul veacului.”

Duhul Sfînt a lucrat toate vindecările care au fost făcute de mîinile lui Hristos. Isus nu a făcut nici o minune pînă cînd Duhul Sfînt, Făcătorul de Minuni, a venit peste El. Apoi, bazîndu-se deplin pe puterea Duhului, El a scos draci şi a vindecat pe cei bolnavi. Minunile lui Hristos au fost făcute prin Duhul încă înainte de a veni dispensaţia Lui. De ce Duhul Sfînt, care a vindecat pe cei bolnavi înainte ca dispensaţia Lui să înceapă, ar face mai puţin după ce a intrat în poziţia Lui? Şi-a luat locul Făcătorul de Minuni pentru a încheia minunile în timpul propriei Lui dispensaţii?

Este oare învăţătura şi practica bisericii în ceea ce priveşte vindecarea în perioada această Laodiceană (căldicică) a istoriei ei o exprimare mai adevărată a voii lui Dumnezeu decît învăţătura şi practica bisericii primare care era în puterea deplină a Duhului? Cu siguranţă că nu! Nu ezit să spun că teologia modernă a furat pe Duhul Sfînt de o parte din lucrarea Sa.

Atitudinea Prezentă a lui Hristos

Acum, sumarizînd ceea ce am scris pînă aici, avem o descoperire, din mai multe unghiuri, a atitudinii lui Hristos plină de milă faţă de bolile şi neputinţele noastre din momentul înălţării Sale la dreapta lui Dumnezeu. Avem de a face acum nu cu trecutul ci cu atitudinea prezentă a lui Hristos faţă de boală.

1. Atitudinea prezentă a lui Hristos este descoperită deplin prin numele Său de Răscumpărător IEHOVA-RAFA. Numele Lui de Răscumpărator nu se pot schimba. Toţi vor recunoaşte că celelalte şase nume de Răscumpărator ale Lui sunt o revelaţie a atitudinii Sale prezente în ceea ce priveşte oferirea binecuvîntării pe care fiecare nume o descoperă. Cu ce fel de logică putem presupune atunci că El Şi-a abandonat rolul Său de Vindecător, rol descoperit prin numele IEHOVA-RAFA?
2. Atitudinea Sa prezentă este din nou descoperită pe deplin prin promisiunea Sa clară de a continua şi creşte lucrarea Sa de vindecare în timp ce este la dreapta lui Dumnzeu, ca răspuns la rugăciunea credincioşilor. “Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le-am făcut Eu, ba încă va face altele şi mai mari decît acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl şi orice veţi cere în Numele Meu voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul” (Ioan 14:12-13).
3. Atitudinea Sa prezentă este descoperită prin faptul că Şi-a împlinit promisiunea menţionată mai sus, aşa cum a fost înregistrat în cartea Faptelor. Chiar şi în ultimul capitol, treizeci de ani după înălţarea Sa, citim că au venit şi toţi ceilalţi bolnavi de pe insulă şi au fost vindecaţi (Fapte 28:9).
4. Atitudinea Sa prezentă este descoperită prin faptul că vindecarea este o parte a Evangheliei Marii Trimiteri pe care Hristos a poruncit să o predicăm. Această trimitere este urmată de promisiunea “îşi vor pune mîinile peste cei bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşa” (Marcu 16:15,18).
5. Atitudinea Sa prezentă este descoperită prin faptul că lucrarea Sa de ispăşire de la Calvar a fost pentru toţi cei ce trăiesc pe pămînt în timpul în care El este înălţat la dreapta lui Dumnezeu. Am văzut în predica precedentă, ca şi în Levitic, este înregistrat că toate bolile erau vindecate în baza Ispăşirii. Matei ne spune că Ispăşirea este motivul pentru care Hristos nu a făcut excepţii în vindecarea bolnavilor care au venit la El.
6. Atitudinea Sa prezentă este descoperită prin porunca clară pentru orice bolnav din biserică, în timp ce El este cu Tatăl, să ceară rugăciune şi ungere cu untdelemn şi promisiunea e că Domnul îl va însănătoşa. Are El în vedere să ne rugăm cu credinţă sau fără? Cum putem să ne rugăm cu credinţă decît dacă voia Lui este să vindece? Ne porunceşte El să ne rugăm pentru un lucru pe care El nu-l va face? Tot aici, chiar şi membrilor de rînd, li se porunceşte să-şi mărturisească păcatele unii altora şi să se roage unii pentru vindecare, cu acelaşi scop cu care Ilie s-a rugat pentru ploaie (Iacov 5:16-18). Ne-ar porunci oare Dumnezeu să mijlocim pentru ceva care nu este voia Lui să facă? Cu siguranţă că nu!
7. Atitudinea Sa prezentă este descoperită şi prin faptul  că de la înălţarea Sa El a rînduit în biserică învăţători, minuni, daruri de vindecare, etc. Aceasta este pentru continuarea aceloraşi lucrări şi a lucrărilor mai mari pe care El a promis că va continua să le facă de la dreapta lui Dumnezeu. Istoria relatează manifestarea acestor daruri miraculoase din zilele apostolilor pînă în prezent.
8. Atitudinea Sa prezentă faţă de bolile noastre este descoperită în mod       minunat prin faptul că de la înălţarea Sa, compasiunea Lui nu a fost retrasă sau modificată. În mesajul următor, pe subiectul milei Domnului, vom vedea că în timpul lucrării pămînteşti a Domnului nostru El a fost pretutindeni mişcat de milă şi i-a vindecat pe toţi cei ce aveu nevoie de vindecare. Cînd cei doi orbi au cerut milă, Isus a fost mişcat de compasiune şi i-a vindecat.

Odată ce vindecarea fizică, în Noul Testament, este întotdeauna o manifestare a milei, mila fiind cea care L-a mişcat pe Fiul lui Dumnezeu să-i vindece pe toţi cei ce au venit la El, nu este oare promisiunea care zice că El este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă încă adevărată? Nu ne oferă oare această dispensaţie glorioasă a Evangheliei la fel de multă milă şi compasiune celor suferinzi ca şi dispensaţia veche mai întunecată? Pastorul Kenneth Mackenzie, un învăţător şi scriitor cunoscut al Bisericii Episcopale, întreabă cu privire la acest subiect: “Ar putea oare inima iubitoare a Fiului lui Dumnezeu, care a avut milă de cei bolnavi şi a vindecat pe toţi cei ce aveau nevoie de vindecare, să înceteze a mai ţine cont de suferinţele celor care sunt ai Lui odată ce S-a înălţat la dreapta Tatălui?”

Nu e straniu oare ca cineva, în această eră mai bună, a harului, să ia o poziţie sinonimă cu cea care spune că manifestarea compasiunii lui Hristos faţă de cei suferinzi a fost retrasă, sau chiar modificată, de la glorificarea Lui? Dacă Dumnezeu nu vrea atît de mult să arate mila vindecării închinătorilor Săi precum vrea să arate mila iertării vrăjmaşilor Săi, atunci El vrea să arate milă mai mult copiilor diavolului decît copiilor Săi. Scripturile neagă însă acest lucru zicînd: “Bunătatea (sau mila) Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El.”  El îşi iubeşte copilul Său care este bolnav şi suferă mai mult decît îl iubeşte pe cel păcătos. Slavă Domnului pentru că „bunătatea (mila) Lui ţine în veci şi credincioşia Lui din neam în neam.”

Binecuvîntare Pentru Toţi

9. Atitudinea prezentă a lui Hristos este arătată prin faptul că în anul jubiliar Vechi Testamental(Lev. 25:28), pe care Isus în Luca 4:19 îl aplică la era Evangheliei, fiecare trebuia să se întoarcă în partea lui de moştenire. Binecuvîntările anului jubiliar erau pentru fiecare. În era Evangheliei binecuvîntările ei la fel sunt pentru orice făptură.

10. Atitudinea Sa prezentă este de asemenea descoperită în faptul că El ne-a răscumpărat (pe toţi) din blestemul legii (Gal. 3:13). Am văzut în capitolul precedent că acest blestem includea toate bolile cunoscute în istorie. Cum poate Dumnezeu să ne justifice şi în acelaşi timp să ne ceară să rămînem sub blestemul din care ne-a răscumpărat?

Arvuna sau Răscumpărarea Deplină

11. Atitudinea Sa prezentă este descoperită prin faptul că Duhul Sfînt şi lucrarea Sa în noi sunt „arvuna moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor cîştigaţi de Dumnezeu” (Efes. 1:14). Am punctat deja faptul că odată ce destinul nostru etern este atît fizic cît şi spiritual, răscumpărarea noastră la fel trebuie să fie astfel. Astfel noi nu putem primi moştenirea noastră deplină pînă la venirea Zilei Răscumpărării. Dar, slavă Domnului, că fiind umpluţi cu Duhul, avem acum „primele roade” ale răscumpărării. Şi acestea se manifestă atît spiritual cît şi fizic. Primele roade ale Duhului includ şi arvuna nemuririi. Aceasta e un gust al învierii. Deoarece corpurile noastre sunt mădulare ale lui Hristos, viaţa Lui trupească glorificată este legată de corpurile noastre, după cum viaţa Lui spirituală este legată cu duhurile noastre. Aceeaşi viaţă care este în Viţă este şi în Mlădiţe. În Hristos, Adevărata Viţă, există viaţă atît fizică cît şi spirituală. Doar aducînd în corpurile noastre o măsură din aceeaşi viaţă pe care o va aduce la înviere, Duhul poate fi arvuna moştenirii noastre pentru trup. Dacă moştenirea noastră include un corp glorificat ce este arvuna acestei moşteniri? Slavă lui Dumnezeu că viaţa lui Isus este arătată în corpurile noastre muritoare. Viaţa Lui nemuritoare atinge trupurile noastre muritoare dîndu-ne astfel un gust al răscumpărării. Aceasta ne face în stare să ne „sfîrşim alergarea” ca să primim „o răsplată deplină.”

12. Nu ne descoperă şi natura atitudinea prezentă a lui Hristos faţă de vindecarea corpurilor noastre? Natura peste tot vindecă, sau face tot ce-i stă în puteri ca să vindece. Cît de curînd germenii bolii ne pătrund în corp, natura începe să-i dea afară. Dacă îţi rupi un os sau îţi tai un deget natura va face tot ce poate ca să te vindece şi de obicei are succes. Acum, a poruncit oare Dumnezeu naturii să se răscoale împotriva voii Lui? Dacă boala este voia lui Dumnezeu pentru copiii Săi, nu ar părea oare aşa?

Foloseşte Dumnezeu Suferinţa Fizică?

Dacă  boala, aşa cum cred unii, este voia lui Dumnezeu pentru copiii Lui credincioşi, atunci este un păcat pentru ei chiar să îşi dorească să se facă bine. Cu atît mai mult să cheltuie mii de dolari pentru a zădărnici planul lui Dumnezeu. Eu mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ajutorul care a venit pentru cei suferinzi prin medici şi asistente medicale, şi prin spitale. Dacă boala este voia lui Dumnezeu, atunci fiecare medic este un călcător de lege, fiecare asistentă medicală Îl sfidează pe Cel Atotputernic, fiecare spital e o casă de rebeliune în locul unei case de milă. Dacă aceasta e adevărat atunci, în loc să sprijinim spitalele, ar trebuie să facem tot ce ne stă în puteri ca să le închidem pe toate.

Dacă teologia modernă a celor care învaţă că Dumnezeu vrea ca unii din închinătorii Lui să rămînă bolnavi pentru gloria Lui este adevărată, atunci Isus, în timpul lucrării Sale pămînteşti, nu a ezitat niciodată să-L fure pe Tatăl de toată gloria vindecîndu-i pe toţi cei ce au venit la El. Şi Duhul Sfînt la fel, L-a furat de toată gloria vindecîndu-i pe toţi bolnavii din străzile Ierusalimului. Şi Pavel, de asemenea, L-a furat pe Dumnezeu de toată gloria vindecîndu-i pe toţi bolnavii de pe insula Malta.

Mulţi susţin astăzi că Dumnezeu îi loveşte chiar şi pe cei ascultători de El, pentru că îi iubeşte, făcînd astfel boala un semn  al dragostei din partea Tatălui nostru ceresc. Dacă aceasta este adevărat atunci de ce încearcă ei să scape de acest semn al dragostei lui Dumnezeu? De ce cel care suferă de cancer nu se roagă pentru încă o binecuvîntare de acest fel pentru el sau pentru soţia, copiii, tatăl, mama şi vecinii săi?

Nu îi pedepseşte oare Dumnezeu uneori pe copiii Săi cu boală? Desigur că da! Cînd nu ascultăm de Dumnezeu, boala poate fi permisă de El, prin disciplina iubitoare a Tatălui. Dar Dumnezeu ne-a spus cum putem să o evităm şi să o înlăturăm. “Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar cînd suntem judecaţi suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim judecaţi odată cu lumea” (1 Cor. 11:31-32). Aceste pedepse vin să ne scape de judecata finală. Atunci cînd înţelegem care este motivul pentru care suntem pedepsiţi şi ne întoarcem de la acel lucru, promisiunea absolută este că nu vom fi judecaţi. Judecîndu-ne pe noi înşine putem evita pedeapsa lui Dumnezeu. Vindecarea divină nu este promisă necondiţionat tuturor Creştinilor, indiferent de comportamentul lor. Ea este pentru cei care cred şi ascultă. „Toate cărările Domnului sunt îndurare şi credincioşie pentru cei ce păzesc legămîntul şi poruncile Lui” (Ps.25:10).

13. Atitudinea Domnului nostru o putem cunoaşte şi din faptul că El a fost arătat ca să nimicească lucrările diavolului (1 Ioan 3:8). Gîndiţi-vă cît L-a costat să părăsească Cerul şi să devină om şi suferinţa şi sacrificiul care au urmat. Ce L-a determinat să facă toate acestea? Scripturile ne dau răspunsul. „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.” Acest scop include vindecarea tuturor celor apăsaţi de diavolul (Fapte 10:38). A renunţat El oare, atunci cînd S-a înălţat la cer, la acest scop, pe care l-a menţinut chiar şi în timpul chinului din Ghetsimani şi de la Calvar? Doreşte El oare lucrările diavolului pe care le-a distrus mai înainte acum să rămînă în corpurile noastre? Poate fi oare că El doreşte acum un cancer, sau un blestem, „lucrările diavolului” în „mădularele lui Hristos” şi în „templele Duhului Sfînt?” Nu este oare cu adevărat voia Lui să vindece orice parte a Trupului lui Hristos? Dacă nu, atunci de ce a poruncit celor bolnavi din trupul Său să fie unşi cu untdelemn în Numele Lui pentru vindecare?

Odată ce „trupul este pentru Domnul” şi „o jertfă vie lui Dumnezeu” nu ar vrea El să aibă mai degrabă un corp sănătos decît unul ruinat de boală? Dacă nu, atunci cum poate să ne „desăvîrşească pentru orice faptă bună,” pentru a face voia Lui? Voia descoperită a lui Dumnezeu este „să prisosim în orice faptă bună, să fim echipaţi deplin „pentru orice lucrare bună,” să fim „plini de rîvnă pentru fapte bune.” Este oare aceasta voia lui  Dumnezeu doar pentru bărbaţii şi femeile care sunt sănătoşi? Dacă este pentru toţi atunci El ar trebui să-i vindece pe cei bolnavi ca să facă lucrul acesta posibil. Nimeni nu poate prisosi în fapte bune în timp ce este limitat la o cameră de boală.

Mîntuirea Care-i Include pe Toţi

14. Atitudinea Sa prezentă este descoperită în însăşi sensul cuvîntului mîntuire. Cuvîntul grecesc pentru mîntuire – soteria, implică eliberare, păstrare, vindecare şi sănătate. În Noul Testament el este aplicat uneori la suflet şi alteori la trup. Cuvîntul grecesc – sozo, tradus “mîntuit” înseamnă vindecat, făcut sănătos, întregit. În Romani 10:9 el este tradus „mîntuit” iar în Fapte 14:9 acelaşi cuvînt este tradus „vindecat,” cu referire la vindecarea celui olog din naştere. Ambele cuvinte Greceşti pentru „mîntuire” şi „mîntuit” înseamnă atît salvare spirituală cît şi fizică, sau cu alte cuvinte, vindecare spirituală şi fizică. Pavel afirmă în Efeseni 5:23 că El este Mîntuitorul Trupului.

Este oare aceasta pentru toţi sau pentru unii doar?

Dr. Scofield, în nota sa de subsol la cuvîntul mîntuire, spune: „Mîntuire este cuvîntul cuprinzător al Evangheliei care cuprinde în sine toate faptele şi procesele de răscumpărare.” Cuvîntul include astfel posesia tuturor binecuvîntărilor descoperite de cele şapte nume de Răscumpărător ale lui Dumnezeu.  Aceste nume ne-au fost date pentru a ne arăta ce include mîntuirea noastră. De aceea Evanghelia este Evanghelia vindecării pentru trup, precum şi pentru suflet, şi ea este „puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede, mai întîi a Iudeului, şi apoi a Grecului.”  „Acelaşi Domn este bogat în îndurare pentru toţicei ce-L cheamă.”

Înainte de a răspunde din Cuvîntul lui Dumnezeu la întrebarea de mai sus vreau să vă atrag atenţia la cîteva lucruri învăţate în Scriptură la acest subiect.  Scripturile declară în Romani 5:12 că “printr-un singur om a intrat păcatul în lume, iar prin păcat moartea.” De aceea este clar că boala, care este moartea incipientă, a intrat în lume prin păcat. Deoarece boala a intrat prin păcat adevăratul ei remediu trebuie să se afle în răscumpărarea făcută de Hristos. Diavolul este cel care îi apasă pe oameni (Fapte 10:38), astfel că atunci cînd natura nu se mai isprăveşte, ce altă putere poate înlătura boala decît puterea Fiului lui Dumnezeu? Cît de curînd boala a avansat peste puterea naturii de a restaura corpul, ea va rezulta în moarte în fiecare caz decît doar dacă va fi înlăturată de puterea lui Dumnezeu. Toţi medicii oneşti vor admite acest lucru, căci ei au putere doar să ajute corpul natural, nu să vindece. În acest caz orice ar împiedica puterea lui Dumnezeu să ajute ar face recuperarea imposibilă. Iată de ce Iacov zice: “Mărturisiţi-vă unii altora păcatele…ca să fiţi vindecaţi,” avînd astfel în vedere că altfel nu poţi fi vindecat.

Atunci cînd boala a avansat peste puterea naturii, nici natura, nici medicul, nici chiar rugăciunea nu poate să-l salveze pe cel suferind pînă cînd el îşi va mărturisi păcatele şi Dumnezeu, în suveranitatea Lui, va înlătura boala. Deoarece boala este parte a blestemului, remediul ei adevărat trebuie să fie crucea. Cine poate înlătura blestemul decît doar Dumnezeu şi cum poate face Dumnezeu lucrul acesta cu dreptate decît prin substituire? Biblia ne învaţă, aşa cum spunea un autor, că boala este pedeapsa fizică a păcatului. Deoarece Hristos a purtat în trupul Său toate efectele fizice ale păcatului corpurile noastre sunt astfel eliberate de boală din punct de vedere legal. Prin răscumpărarea făcută de Hristos putem avea cu toţii, ca parte a arvunei moştenirii noastre, “viaţa lui Isus manifestată în trupurile noastre muritoare”. Aceasta suplimentează lucrul corpului natural pînă cînd lucrarea noastră este terminată. În acelaşi fel în care primim cele dintîi roade ale salvării noastre spirituale, putem primi şi cele dintîi roade ale salvării noastre fizice.

Acum însă să revenim la întrebarea noastră: Ne-a răscumpărat Isus din bolile noastre atunci cînd ne-a ispăşit păcatele? Dacă, aşa cum învaţă unii, vindecarea nu este în Ispăşire, de ce ne-au fost date în Vechiul Testament simboluri ale Ispăşirii în termenii vindecării fizice? În capitolul doisprezece a cărţii Exod, de ce li s-a poruncit Israeliţilor să mănînce carnea mielului pascal pentru putere fizică, decît dacă şi noi putem primi viaţă şi putere fizică de la Hristos? Pavel spune: “Hristos, Paştele nostru, a fost jertfit.” Şapte sute şi şaizeci şi cinci de ani după instituirea Paştelui citim în 2 Cronici 30:20 că „Domnul l-a ascultat pe Ezechia şi a vindecat poporul (în original este vindecat nu iertat).” Pavel, în 1 Corinteni 11:29-30, vorbeşte despre faptul că Corintenii nu deosebeau corect trupul lui “Hristos, Paştele nostru,” şi acesta era motivul pentru care mulţi din ei erau „neputincioşi şi bolnavi.”

Cina Domnului e mai mult decît un ritual deoarece luînd din simbolurile morţii Lui noi ne împărtăşim cu Hristos şi avem parte de beneficiile care rezultă de aici. În Hristos este atît viaţă fizică cît şi spirituală. Cu siguranţă că nu este o ocazie mai bună de a ne folosi de privilegiul de a avea „viaţa lui Isus manifestată în trupul nostru muritor (2 Cor. 4:11).”

Vindecarea Învăţată în Simbolurile Vechiului Testament

Din nou, în Levitic 14:18, citim despre aceea că preotul trebuia să facă ispăşire pentru curăţirea leprosului. De ce era nevoie de ispăşire pentru vindecarea leprosului dacă vindecarea noastră nu este în Ispăşirea lui Hristos? Simbolurile din Levitic, capitolele patrusprezece şi cincisprezece, ne arată că anume prin ispăşire erai vindecat de boală. Acesta este un răspuns complet la întrebarea pe care o discutăm. Toate aceste ispăşiri vechi testamentale indică şi prefigurează Calvarul.

Din nou, Isus ne-a spus în Luca 4:19 că El a fost uns ca să vestească anul de îndurare al Domnului, făcînd referire la anul jubiliar din Vechiul Testament. Aceasta ne arată că anul jubiliar prefigurează binecuvîntările Evangheliei.

Levitic 25:9 ne arată că nici o binecuvîntare a anului jubiliar nu era anunţată prin sunetul trîmbiţei pînă în Ziua Ispăşirii. În acea zi însă un bou era junghiat ca jertfă pentru păcat şi scaunul de îndurare era stropit cu sînge. Mila nu era oferită pînă cînd scaunul îndurării nu era stropit cu sînge, pentru că nefiind stropit cu sînge acesta ar fi fost un scaun de judecată.  Aceasta ne învaţă că nici mila şi nici vreo binecuvîntare a Evangheliei nu este oferită independent de Ispăşirea lui Hristos.

Recuperare a Tot ce A Fost Pierdut în Cădere

Prin Cădere am pierdut totul. Isus a recuperat totul prin Ispăşirea Sa. În ziua Ispăşirii Dumnezeu a zis “fiecare să se întoarcă în partea lui de moştenire.” Ordinea anului jubiliar era aceasta: mai întîi Ispăşirea, apoi sunetul trîmbiţei Jubileului, cu vestea bună: „fiecare să se întoarcă în partea lui de moştenire.”

Cele şapte nume de răscumpăre ale lui Dumnezeu, unul din care e Iehova Rafa, “Eu sunt Domnul care te vindecă,” ne arată la care posesiuni pierdute se poate întoarce orice om în dispensaţia prezentă. Cele două posesini majore care urmează a fi restaurate în era Evangheliei sunt sănătate pentru suflet şi trup. Iertarea şi vindecarea au fost oferite în mod universal oriunde Hristos a predicat „anul de îndurare al Domnului.” Omul interior şi cel exterior poate fi astfel făcut sănătos şi gata pentru slujire lui Dumnezeu. Toţi sunt făcuţi „destoinici pentru orice lucrare bună” ca să-şi poată „isprăvi alergarea.”

Unii Fundamentalişti care atacă Ştiinţa Creştină pentru că aceştia din urmă cred că poţi fi salvat fără Calvar, fac aceeaşi greşeală atunci cînd spun că cred în vindecare, dar că aceasta este oferită indiferent de Calvar. Este un mister pentru mine cum cineva poate spune că sîngele lui Hristos era tot atît de eficient curgînd în venele Lui ca şi după ce a fost vărsat. Orice jertfă Vechi Testamentală trebuia să fie omorîtă şi sîngele ei trebuia vărsat înainte ca sîngele ei să devină eficient. Biblia ne spune că „fără vărsare de sînge nu este iertare de păcate.” Adoptă o religie fără sînge şi tot ce vei avea va fi o religie a ideilor şi nimic altceva decît emoţie omenească. „Bucuria negrăită” şi „plinătatea gloriei” nu pot fi cunoscute decît de cei care au fost salvaţi prin sîngele vărsat al lui Hristos. E un mister la fel de mare pentru mine cum aceşti Fundamentalişti pot spune că vindecarea ne este oferită indiferent de moartea lui Hristos. Salvarea oricărei părţi a omului fără jertfă este necunoscută în Scriptură.

Dacă vindecarea fizică este oferită şi trebuie predicată indiferent de Calvar de ce atunci nici o binecuvîntare a anului jubiliar nu putea fi anunţată prin sunetul trîmbiţei înainte de Ziua Ispăşirii? Pavel ne spune că “în El” toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „Da” şi „Amin”. Cu alte cuvinte toate promisiunile lui Dumnezeu, inclusiv promisiunea lui Dumnezeu de a vindeca, îşi datorează existenţa şi puterea exclusiv lucrării de răscumpărare a lui Hristos.

Vindecarea Nu Este Amînată Pînă la Mileniu

Unii slujitori încearcă să lege vindecarea de Mileniu, dar Isus ne-a spus „astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură pe care le auziţi.” În Biserică şi nu în mileniu Dumnezeu a rînduit „învăţători, pe cei ce au darul minunilor, al vindecărilor,” etc. Nimeni din Biserică nu va avea nevoie de vindecare în timpul mileniului deoarece vor primi corpuri glorificare înaintea mileniului. Ei vor fi răpiţi la cer pentru a întîmpina pe Domnul şi „ceea ce este muritor se va îmbrăca cu nemurire.” Dacă amînăm vindecarea pînă la mileniu atunci trebuie să facem acelaşi lucru şi cu învăţătorii pe care Dumnezeu i-a rînduit în Biserică şi cu darurile de vindecare la fel. A spune că vindecarea este doar pentru mileniu este la fel cu a spune că acum suntem în mileniu, pentru că Dumnezeu vindecă acum mii de oameni.

Promisiunea lui Dumnezeu este aceea că va truna Duhul Său peste orice făptură în timpul “anului de îndurare al Domnului,” care este dispensaţia Duhului Sfînt. El vine ca puterea executivă a lui Hristos, pentru a aduce toate binecuvîntările răscumpărării. El ne aduce arvuna sau cele dintîi roade ale moştenirii noatre spirituale şi fizice, pînă cînd ultimul vrămaş, care este moartea, va fi nimicit, astfel deschizîndu-ne drumul spre moştenirea noastră deplină.

Credinţa Vine Prin Auzire

Motivul pentru care mulţi bolnavi din zilele noastre nu s-au întors la partea lor de moştenire este acela că nu au auzit sunetul trîmbiţei cu privire la vindecare. Credinţa vine în urma auzirii iar ei nu au auzit pentru că trîmbiţa Evangheliei a multor slujitori a fost defectată în timp ce s-au aflat la seminarul teologic. Ei îmi aduc aminte de un om pe care-l cunoşteam care cînta la trombon într-o orchestră. La începutul repetiţiei băieţii puneau o pană mică în muştiucul trombonului său. Cînd sufla nu putea produce mult sunet din cauza penei. Totuşi continua să cînte astfel pe durata întregii repetiţii fără a descoperi ce nu era în regulă. Unii predicatori, asemenea acestui om, cred că suflă trompeta Evagheliei bine. Ei nu au descoperit că ea dă mai puţin de jumătate din sunetul pe care ar trebui să-l dea. Ei nu sunt ca Pavel care i-a învăţat pe oameni „tot planul lui Dumnezeu.”

Aşa cum în Levitic simbolurile arată că vindecarea e prin ispăşire, la fel şi Matei 8:16-17 afirmă hotărît că Hristos a vindecat toate bolile în baza Ispăşirii. Ispăşirea a fost motivul pentru care El nu a făcut nici o excepţie în vindecarea bolnavilor. El a vindecat pe toţi bolnavii ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia care zice: „El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre.” Deoarece El a purtat bolile noastre, Ispăşirea Lui cuprinzîndu-ne pe toţi, ar fi necesară vindecarea tuturor pentru a împlini această proorocie. Isus încă îi vindecă pe toţi cei ce vin la El cu credinţă vie, „ca să se împlinească…”

Dacă în perioada mai întunecată a simbolurilor toţi au avut privilegiul de a fi vindecaţi cu cît mai mult în această dispensaţie mai bună, cu un legămînt mai bun şi promisiuni mai bune, Dumnezeu nu şi-a retras mila Vechi Testamentală.

În Numeri 16:46-50 după ce 14,500 de oameni au murit de urgie, Aaron, ca preot, în rolul său de mediator, a stat pentru oameni, între cei morţi şi vii şi a făcut ispăşire pentru înlăturarea urgiei, vindecarea corpului. La fel şi Hristos, Mijlocitorul nostru, prin Ispăşirea Lui, ne-a răscumpărat din urgia păcatului şi a bolii.

Imaginea Şarpelui de Aramă

Din nou, în Numeri 21:9, citim că Israeliţii au fost vindecaţi privind la şarpele de aramă care a fost înălţat ca o imagine a Ispăşirii. Dacă vindecarea nu este în Ispăşire atunci de ce li s-a cerut acestor Israeliţi care mureau să privească la acest simbol al Ispăşirii pentru vindecare fizică? Odată ce atît vindecarea cît şi iertarea au venit prin acest simbol al Ispăşirii, de ce nu ar veni şi pentru noi prin Hristos, Împlinirea tuturor simbolurilor? Aşa cum blestemul lor a fost înlăturat prin ridicarea şarpelui de aramă, la fel şi Pavel ne spune că al nostru a fost înlăturat prin înălţarea lui Hristos (Gal. 3:13).

Şi iarăşi, în Iov 33:24-25, citim: „…am găsit un preţ de răscumpărare (ispăşire) pentru el. Şi atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la zilele tinereţei lui.” Aici vedem că carnea lui Iov a fost vindecată prin ispăşire. De ce nu şi a noastră?

Din nou, David începe Psalmul 103 chemîndu-şi sufletul să binecuvînteze pe Domnul şi să nu uite nici una din binefacerile Lui. Apoi el adaugă: „El îţi iartă toate fărădelegile tale; El îţi vindecă toate bolile tale.” Cum iartă Dumnezeu păcatul? Desigur, prin Ispăşirea lui Hristos. El vindecă bolile în acelaşi fel deoarece Ispăşirea realizată de Isus Hristos este singura bază pentru orice beneficiu pentru omul căzut. Cum poate Dumnezeu salva orice parte a omului decît doar prin Ispăşire?

În 1 Corinteni 10:11 Pavel spune: „Aceste lucruri li s-au întîmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfîrşiturile veacurilor.” În Galateni 3:7, 16, 29 Duhul Sfînt ne arată clar că aceste lucruri sunt la fel de mult pentru Neamuri ca şi pentru Israel. „Înţelegeţi şi voi dar că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă…acum făgăduinţele au fost făcute lui Avraam şi seminţei lui…Şi dacă sunteţi ai lui Hristos sunteţi sămînţa lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.” „De aceea voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi, ci cetăţeni împreună cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu.”

Daniel Bryant, în cartea sa „Hristos printre Bolnavii Noştri,” spune: Biserica a învăţat atunci ce trebuia şi se pare că învaţă din nou acest lucru, şi anume faptul că pentru Hristos, care este plin de milă, nu e nici o diferenţă între un Israelit bolnav sau unul dintre Neamuri.

Cele Şapte Nume de Răscumpărător ale lui Iehova

Pentru mine, un alt argument care nu poate fi contrazis că vindecarea este în Ispăşire se găseşte în cele şapte nume de Răscumpărător ale lui Iehova. Pe pagina 6 şi 7 din Biblia Scofield, D-ul Scofield, la nota de subsol cu privire la numele de răscumpărare, spune că numele Iehova este în mod distinct numele de răscumpărător a lui Dumnezeu şi înseamnă „Cel care există prin Sine şi care se revelează pe Sine.” Aceste şapte nume de răscumpărător, spune el, indică spre o revelaţie continuă şi crescîndă. Apoi el adaugă: „În relaţia Sa de răscumpărător al omului, Iehova are şapte nume care Îl descoperă împlinind orice nevoie a omului din starea sa căzută pînă la sfîrşit.”

Odată ce aceste nume ne descoperă relaţia Lui de Răscumpărător cu noi, ele trebuie să indice toate spre Calvar unde am fost răscumpăraţi. Binecuvîntarea pe care o descoperă fiecare nume trebuie să fie prevăzută în Ispăşire. Acest lucru Scriptura îl învaţă clar.

IEHOVA-ŞAMA se traduce „Domnul este aici,” sau este prezent, şi ne descoperă privilegiul răscumpărării de a ne bucura de prezenţa Lui. El zice: „Eu sunt cu voi în toate zilele.” Faptul că această binecuvîntare ne este asigurată de Ispăşire este dovedit prin faptul că am fost „apropiaţi prin sîngele lui Hristos.”

IEHOVA-ŞALOM se traduce „Domnul, pacea noastră” şi ne descoperă privilegiul răscumpărării de a avea pacea Lui. Corespunzător şi Isus ne spune: „Vă dau pacea Mea.” Această binecuvîntare e în Ispăşire deoarece „pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El” atunci cînd „El a făcut pace prin sîngele crucii Lui.”

IEHOVA-RAAH se traduce „Domnul este Păstorul meu.” El s-a făcut păstorul nostru dîndu-şi viaţa pentru oi, şi ca rezultat avem acest privilegiu de răscumpărare, procurat prin Ispăşire.

IEHOVA-IIRE înseamnă „Domnul va oferi jertfa” şi Hristos a fost jertfa oferită pentru răscumpărarea noastră completă.

IEHOVA-NISI înseamnă „Domnul este Steagul nostru,” sau Căpitanul nostru. Atunci cînd, pe cruce, Hristos a triumfat asupra stăpînirilor şi puterilor, El ne-a oferit, prin Ispăşire, privilegiul răscumpărării de a spune „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos.

IEHOVA-ŢIDKENU se traduce “Domnul – Neprihănirea noastră.” El a devenit neprihănirea noastră atunci cînd a purtat păcatele noastre pe Cruce. De aceea, privilegiul răscumpărării de a primi darul neprihănirii este o binecuvîntare a ispăşirii.

IEHOVA-RAFA se traduce „Eu sunt Domnul care te vindecă.” Acest nume ne este dat ca să ne descopere privilegiul răscumpărării de a fi vindecat. Acest privilegiu este procurat prin Ispăşire. Capitolul din Isaia care vorbeşte despre Răscumpărare declară: „El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi durerile noastr le-a purtat.” Pentru discuţia noastră am lăsat acest nume la urmă. Dar de fapt, primul legămînt pe care Dumnezeu l-a dat după trecerea Mării Roşii, care reprezentă atît de bine răscumpărarea noastră, a fost legămîntul vindecării. Atunci Dumnezeu S-a descoperit ca Doctorul nostru, prin primul  nume răscumpărător al legămîntului – Iehova-Rafa, „Eu sunt Domnul care te vindecă.” Aceasta nu este doar o promisiune ci o lege şi o rînduială. Şi astfel, în corespundere cu această lege veche, avem, în porunca din Iacov 5:14, o rînduială de vindecare în numele lui Hristos. Aceasta e la fel de sacră şi obligatorie pentru fiecare biserică ca şi Cina Domnului şi Botezul.  Iehova-Rafa este unul din numele de Răscumpărător ale lui Dumnezeu, pecetluind astfel legămîntul vindecării. Hristos, în timpul Înălţării Sale, nu putea să abandoneze lucrarea Sa de Vindecător după cum nu putea să abandoneze lucrarea care reiese din celelalte şase nume de răscumpărare. Au fost retrase oare careva din binecuvîntările pe care Numele Sale de Răscumpărător ni le descoperă în această dispensaţie mai bună?

După ce am privit la unele imagini ale Ispăşirii haideţi să privim la însăşi Ispăşire. Ea este descrisă în marele capitol al răscumpărării – Isaia 53. Acesta este cel mai important capitol scris de unul din cei mai mari profeţi şi în el este afirmată pe deplin doctrina răscumpărării. Odată ce imaginile din Vechiul Testament care indicau spre Hristos ne-au învăţat vindecarea, ar fi cu siguranţă nepotrivit şi lipsit de logică să punem însăşi împlinirea acestor imagini pe un nivel mai jos.

El A Purtat Durerile Noastre

Înainte de a cita din acest capitol, permiteţi-mi să clarific sensul cuvintelor Ebraice folosite de Isaia. Cuvintele choli şi makob folosite pentru suferinţe şi dureri se referă la boală şi dureri peste tot în Vechiul Testament. Cuvîntul cholieste tradus ca boală în Deutoronom 7:15, 28:61, 1 Împăraţi 17:17, 2 Cronici 16:12, 21:15 şi alte texte. Cuvîntul makob este tradus ca durere în Iov 14:22, 33:19, etc. De aceea ceea ce spune profetul în versetul 4 este „El a purtat bolile noastre şi a luat asupra Lui durerile noastre.” Poate fi consultat orice comentariu pentru informaţii adăugătoare, dar nu e un comentariu mai bun decît Matei 8:16-17.

Isaia 53:4 nu se poate referi la boala sufletului, nici cuvintele traduse ca boală şi durere nu se referă la partea spirituală, ci la boala fizică. Acest lucru este dovedit în Matei 8:16-17: „…El, prin cuvîntul Lui, a scos din ei duhurile necurate şi a tămăduit pe toţi bolnavii, ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice: ,,El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat boalele noastre.” Acesta e un comentariu inspirat al versetului 4 din Isaia 53. El ne arată clar că profetul se referă la suferinţele trupeşti. De aceea cuvîntul bolile – choli, din Isaia, trebuie înţeles literar. Acelaşi Duh Sfînt care a inspirat acest verset îl citează în Matei ca explicaţie a aplicării universale de către Hristos a puterii Sale de vindecare a corpului. A lua orice altă părere ar fi egal cu a acuza Duhul Sfînt că ar fi făcut o greşeală în a ne explica propria Lui predicţie.

Voi cita mai jos pe cunoscutul traducător, Dr. Young, în versiunea sa a Bibliei:

3 El a fost dispreţuit şi părăsit de oameni, un om al durerilor (în ebraică makob), şi obişnuit cu boala (choli), ca unul care-şi ascunde faţa de noi, a fost dispreţuit şi noi nu l-am luat în seamă.

4 Cu siguranţă bolile (choli) noastre le-a purtat şi durerile (makob) noastre le-a dus şi noi am crezut că a fost lovit de Dumnezeu şi pedepsit.

10 Iehova a găsit plăcere să-l lovească, El l-a făcut bolnav (choli), Dacă sufletul lui va aduce o jertfă pentru vină, El va vedea o sămînţă – şi zilele le va prelungi.

În versetul 4 cuvîntul a purtat (nasa) înseamnă a ridica, a purta în altă parte, a duce la o distanţă. Este un cuvînt Levitic şi se aplică la un ţap ispăşitor care a purtat păcatele poporului. „Ţapul acela va duce asupra lui toate fărădelegile lor într-un pămînt pustiit; în pustie, să-i dea drumul” (Levitic 16:22). Astfel Isus a purtat păcatele şi bolile noastre „afară din tabără,” la cruce. Păcatul şi boala au trecut de la mine la Calvar – salvare şi sănătate au trecut de la Calvar asupra mea.

Din nou în versetul 4  al capitolului răscumpărării verbele ebraice a purtat şi a luat asupra lui (nasa şi sabal) sunt folosite la fel în v.11 şi 12 pentru a descrie purtarea păcatului în locul nostru: „El va lua asupra Lui nelegiuirile lor…a purtat păcatele multora.” Ambele cuvinte denotă o povară grea şi descriu o substituire şi o înlăturare completă a ceea ce a fost purtat. Cînd Isus a purtat păcatele noastre, bolile şi durerile noastre, El le-a înlăturat. Ambele cuvinte înseamnă substituire, cineva care poartă povara altuia.

Cu privire la aceasta permiteţi-mi să citez din „Isus, Vindecătorul Nostru,” o broşură splendidă  scrisă de W.C. Stevens. El spune:

Această profeţie prezintă vindecarea ca parte integrală a Ispăşirii… Acum,  oricare ar fi sensul acestor două verbe Ebraice (nasa şi sabal), acelaşi sens trebuie aplicat în ambele privinţe, atît în purtarea păcatelor cît şi a bolilor. A schimba sensul într-o privinţă ar da libertatea pentru a-l schimba şi în cealaltă. Şi nici un student evanghelic nu va contesta faptul că sensul verbelor în ceea ce priveşte păcatul în acest text, dar şi în oricare altă parte din Vechiul Testament, este acela de ispăşire şi îndepărtare. De aceea acelaşi sens îl are şi legătura lui Hristos cu boala.

O Traducere Inspirată

Suntem astfel forţaţi de Duhul să ajungem la sensul de răscumpărare în purtarea bolilor noastre de către Hristos. În mod liber dar fidel Matei 8:17 traduce Isaia 53:4 în felul următor: „El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre.” Ajutorul pe care l-a oferit Isus în tot felul de boli fizice este privit în Matei ca şi o împlinire a ceea ce a profeţit Isaia despre Robul lui Iehova. Verbele Ebraice din acest text, cînd sunt folosite cu privire la păcat, vorbesc despre o povară grea şi purtarea ei pentru înlăturarea vinei cuiva, adică a purta păcatele altuia pentru a face ispăşire pentru el. Dar aici, cînd se referă la bolile şi durerile noastre, sensul mediator rămîne acelaşi. Nu se referă doar la faptul că Robul Domnului s-a făcut părtaş suferinţelor noastre, dar că a luat asupra Lui suferinţele pe care noi trebuia şi meritam să le purtăm, şi astfel El nu numai le-a purtat, dar le-a suferit în locul nostru pentru ca noi să fim eliberaţi de ele. Atunci cînd cineva ia suferinţele altuia asupra lui şi face lucrul acesta nu doar în părtăşie cu el, ci în locul lui, noi numim aceasta substituire. Înţelegem dar că rezultatele cele mai bune ale unei exegeze stricte arată că purtarea şi îndepărtarea bolii umane este o parte integrală a lucrării de răscumpărare, un dar al Ispăşirii, o parte a doctrinei lui Hristos cel răstignit, că Isus e atît Salvatorul trupului cît şi a duhului. Vindecarea fizică prin lucrarea directă a lui Dumnezeu devine astfel un privilegiu pentru orice credincios din orice timp din perioada Evangheliei. Aceasta clarifică şi datoria predicatorului de a o predica.

O Obiecţie Abordată

Un autor Canadian scrie că Matei 8:17 nu poate să se refere la Ispăşire deoarece, aşa cum Hristos încă nu fusese răstignit, aceasta ar face viaţa lui Hristos o viaţă ispăşitoare. Acesta pentru mine nu este un argument deoarece Hristos a fost Mielul lui Dumnezeu junghiat de la întemeierea lumii. Nu numai că a vindecat de boli înainte de Calvar, dar a iertat şi păcatele, şi totuşi ambele binecuvîntări au fost fost oferite în baza Ispăşirii care urma a fi făcută în viitor.

Un cleric proeminent din New York ridică o altă obiecţie. El spune că faptul că Hristos, în Matei, împlineşte profeţia lui Isaia, vindecîndu-i pe cei bolnavi, dovedeşte că Isus a purtat bolile noastre nu pe Cruce, ci cînd era în viaţă, în cetatea Capernaum. Răspunzînd la această obiecţie vreau doar să întreb dacă Isus a purtat nelegiuirile noastre în Capernaum sau pe Cruce? Iertarea de păcate precum şi vindecarea celor bolnavi au fost ambele oferite avînd în vedere Ispăşirea care urma, deoarece fără vărsare de sînge nu este iertare.

Profeţia spune că El a purtat bolile noastre.  Aceasta îi include pe toţi, inclusiv şi pe cei din Capernaum. În versetele 4 şi 5 a acestui capitol de răscumpărare, Îl vedem murind pentru

Bolile NOASTRE

Durerile NOASTRE

Greşelile NOASTRE

Nelegiuirile NOASTRE

Pacea NOASTRĂ

Vindecarea NOASTRĂ pentru că prin rănile Lui suntem vindecaţi.

Nu putea fi o afirmaţie mai puternică a răscumpărării noastre depline din durere şi boală prin moartea Lui ispăşitoare. Dacă Hristos, aşa cum cred unii, nu vrea să vindece la fel de universal în timpul înălţării Sale cum a făcut-o în timpul umilirii Sale, atunci ar trebui să-Şi calce promisiunea din Ioan 14:12-13. El nu ar mai fi Isus Hristos, acelaşi ieri, astăzi şi în veci.

Vindecarea inclusă în Ispăşire necesită continuarea lucrării Sale de vindecare şi în timpul înălţării Sale. Lucrarea Sa de răscumpărare îi cuprinde pe toţi cei ce trăiesc pe pămînt în timp ce El este la Tatăl. De la dreapta Tatălui El ne promite să facă aceleaşi lucrări, ba altele şi mai mari, ca răspuns la rugăciunile noastre. Atîta timp cît Biserica a rămas sub controlul Duhului aceleaşi lucrări au continuat. Istoria ne arată, aşa cum spunea Dr. A.J. Gordon, că oriunde găsim o trezire a credinţei primare şi a simplităţii Apostolice, găsim şi minunile Evanghelice care au caracterizat şi perioada Apostolică.

Apostolul Pavel ne spune că El a fost făcut păcat pentru noi, El care n-a cunoscut păcat (al Lui propriu). La fel El L-a făcut bolnav pentru noi, Cel care n-a cunoscut nici o boală (de-a Lui proprie). Petru scrie: „El însuşi a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn.” Isaia declară: „El a purtat bolile noastre şi durerile noastre le-a luat asupra Lui.”

Crucea Este Un Remediu Perfect Pentru Întreaga Fiinţă

Isus a mers la cruce duh, suflet şi trup pentru a-l răscumpăra pe om duh, suflet şi trup. De aceea Crucea este centrul planului de salvare a omului, duh, suflet şi trup.

Orice formă de boală cunoscută omului a fost inclusă şi multe din ele au fost menţionate specific în blestemul legii (Deut. 28:15-62). În Galateni 3:13 citim că Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcîndu-se blestem pentru noi, căci este scris: „Blestemat este oricine este atîrnat pe lemn.” Ce declaraţie mai clară putem avea a faptului că Hristos, fiind născut sub lege pentru a ne răscumpăra, i-a purtat blestemul, şi astfel ne-a răscumpărat din toate bolile. Aici ni se spune că Isus ne-a răscumpărat de sub blestemul legii pe cruce. Cu alte cuvinte, El ne-a răscumpărat din următoarele boli, incluse în Deutoronom: lingoare, friguri, obrinteală, buba rea a Egiptului, cu bube rele la şezut, cu rîie şi cu pecingine, nebunie, cu orbire, cu rătăcire a minţii, şi orice boală „care nu este scrisă în cartea aceasta a legii.” Aceasta ar include cancerul, gripa, pojarul şi rujeola şi orice altă boală modernă. Dacă Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii şi boala este inclusă în acest blestem, atunci cu siguranţă că El ne-a răscumpărat din boală.

Răscumpărarea Sinonimă cu Calvarul

Răscumpărarea e sinonimă cu Calvarul. De aceea noi suntem răscumpăraţi din tot blestemul, trup, suflet şi duh, în exclusivitate, prin Ispăşirea făcută de Hristos. Dacă boala este o parte a blestemului, cum ar putea Dumnezeu să înlăture în mod just această parte a blestemului şi să-i vindece pe cei bolnavi fără ca să ne răscumpere mai întîi din el? Şi iarăşi, odată ce Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii cum poate Dumnezeu să ne îndreptăţească şi în acelaşi timp să ne ceară să rămînem sub blestemul legii? Apostolul Pavel spune: voi nu mai sunteţi sub lege, ci sub har (Romani 6:14). Pe scurt, de ce ar trebui să rămînă cineva sub blestemul legii dacă el nu este sub lege? Să se întîmple aşa ceva ar fi ca şi cum ai pune pe un om în închisoare pe viaţă după ce a fost dovedit nevinovat şi curtea a anulat învinuirea de omor.

Pavel argumentează în Romani, capitolul 3, că Dumnezeu L-a dat pe Hristos „să fie o jertfă de ispăşire… pentru ca să rămînă drept şi să îndreptăţească pe cel ce crede în Isus.” Cu alte cuvinte, dacă nu ar fi fost Ispăşirea, Dumnezeu ar fi fost nedrept în a-l îndreptăţi pe cel păcătos. La fel ar fi nedrept în a-i vindeca pe cei bolnavi fără a-i răscumpăra din boală. Faptul că Dumnezeu a vindecat vreodată pe cineva este dovada cea mai bună pentru mine că vindecarea a fost inclusă în Ispăşire. Dacă vindecarea nu a fost inclusă pentru toţi în răscumpărare, atunci cum au obţinut mulţimile de la Hristos vindecarea pe care Dumnezeu nu a oferit-o? El i-a vindecat pe toţi.

O Întrebare Importantă

Dacă corpul nu a fost inclus în răscumpărare atunci cum poate fi o înviere? Cum poate putrezirea să se îmbrace în neputrezire, sau ce este muritor cu ceea ce este nemuritor? Dacă nu am fost răscumpăraţi din boală, atunci nu vom fi supuşi oare bolii în cer, dacă am putea fi înviaţi indiferent de răscumpărare? Cineva a remarcat bine spunînd: „Odată ce destinul viitor al omului este atît spiritual cît şi fizic, răscumpărarea lui trebuia să fi fost atît spirituală cît şi fizică.”

De ce să nu fi luat cel de-al doilea Adam tot ceea ce primul Adam a adus asupra noastră?

Haideţi să privim acum la cîteva paralele din evnaghelie:

Vindecaţi prin Credinţă

Voi povesti acum unul din multele cazuri de vindecare care a avut loc în timp ce suferinzii ascultau predicarea pe subiectul vindecării în Ispăşire. Vindecarea lor a venit prin credinţa lor înainte ca cineva să-i ungă cu untdelemn.

Cînd era doar un copil în vîrstă de opt ani D-na Clara Rupert din Lima, Ohio, a avut o tuse atît de grea încît şi-a rupt muşchii de la un ochi. Aceasta i-a orbit ochiul şi l-a făcut atît de mort încît în anii ce au urmat ea putea să-şi frece degetul de globul ochiului fără a simţi vreo durere. Ea zicea că în zilele cu vînt, cînd particule de praf îi erau suflate în ochi aceasta nu îi producea suferinţă.

Ea asculta o predică pe tema Ispăşirii în timpul întrunirii noastre din Lima, Ohio. Ea a spus în inima ei: „Dacă aceasta e adevărat, şi este adevărat pentru că Biblia spune aşa, atunci sunt tot atît de sigură că voi privi vedere în ochiul meu orb în seara aceasta după cum am fost sigură de mîntuire atunci cînd am mers la altar într-o biserică Metodistă cîţiva ani în urmă.” Cu acest raţionament logic ea a venit la altar şi în timp ce ne rugam pentru alţii ea i-a cerut lui Dumnezeu să o vindece. Înainte de a-i veni rîndul să o ungem cu untdelemn ea s-a ridicat în picioare plîngînd. A mers în spate şi l-a îmbrăţişat pe tatăl ei. Oamenii din sală se întrebau de ce a plecat de la altar înainte de a fi unsă cu untdelemn. Tatăl ei i-a zis: „Ce s-a întîmplat, fiica mea?” Ea a răspuns: „Ochiul meu.” El a zis: „Ce e? Te doare?” Ea a spus: „Nu, pot să văd perfect acum!”

Cîteva luni mai tîrziu, în timp ce ţineam o întrunire în St. Paul, Minnesota, am întîlnit-o iarăşi pe această femeie împreună cu soţul ei. Ei frecventau şcoala Biblică de acolo, pregătindu-se pentru slujire Stăpînului. Soţul ei dorea să-L predice pe Hristos, care a vindecat-o atît de minunat pe soţia lui.

Aproape zilnic în întrunirile noastre, primim mărturii din partea celor care sunt vindecaţi în timp ce stau pe scaune şi ascultă Evanghelia.

Ce Au de Spus Oameni Distinşi

Aceste vederi despre vindecare în Ispăşire nu sunt noi şi specifice doar mie. Mulţi dintre cei mai evlavioşi şi capabili învăţători ai Bisericii le-au înţeles şi le-au învăţat. Pe lîngă învăţătorii pe care i-am menţionat deja voi mai adăuga cîteva cuvinte de Dr. Torrey şi alţii.

Dr. R.A. Torrey, în cartea sa pe Vindecare Divină, declară:

Moartea ispăşitoare a lui Isus Hristos a obţinut pentru noi nu doar vindecare fizică, ci şi învierea şi desăvîrşirea şi glorificarea trupurilor noastre… Evanghelia lui Hristos are salvare atît pentru trup cît şi pentru suflet… După cum primim primele roade ale salvării noastre spirituale în această viaţă, tot aşa primim şi primele roade ale salvării noastre fizice în această viaţă… Credincioşii, fie că sunt Presbiteri sau nu, au privilegiul şi datoria de a se ruga unul pentru altul în caz de boală, cu aşteptarea că Dumnezeu îi va auzi şi îi va vindeca.

Dr. R.E. Stanton, un fost moderator al Adunării Generale a Bisericii Presbiteriene, scrie următoarele în cartea lui – Paralelismele Evangheliilor:

Scopul meu e să arăt că în Ispăşirea făcută de Hristos este aşezată temelia atît pentru eliberare de păcat cît şi eliberare de boală. O plată completă a fost făcută pentru amîndouă şi dacă condiţiile sunt îndeplinite şi credinţa este exersată atunci putem experimenta atît eliberarea de boală cît şi eliberarea de păcat. Ambele ramuri ale eliberării stau pe acelaşi trunchi şi trebuie să le includem pe amîndouă într-o prezentare adevărată a ceea ce oferă Evanghelia omenirii. Jerta ispăşitoare a lui Hristos acoperă atît nevoile fizice cît şi cele spirituale ale rasei umane…. Vindecarea corpului nu este, de aceea, o chestiune secundară, aşa cum o prezintă unii, după cum vindecarea sufletului nu este o chestiune secundară. Ambele sunt părţi ale aceleiaşi Evanghelii, bazate în mod egal pe aceeaşi Ispăşire minunată.

Ceea ce urmează este raportul Comisiei pe Vindecarea Spirituală alcătuită de Biserica Episcopală. Comisia a fost condusă de Episcopul Reese, care timp de mai mulţi ani a practicat lucrarea de vindecare. Comisia afirmă că:

Vindecarea corpului este o parte esenţială a Evangheliei şi trebuie predicată şi practicată…. Dumnezeu doreşte sănătatea noastră, ca Biserica, Trupul lui Hristos, să aibă aceeaşi misiune şi putere ca şi Capul, ca noi, membrii bisericii, cu această înţelegere corectă a lui Dumnezeu ca Dragoste Creativă, să dăm acestei lumi păcătoase şi care suferă această Evanghelie deplină a salvării din păcat şi din consecinţele lui inevitabile.

Membrii Comisiei au ajuns la aceste concluzii după trei ani de studiu şi cercetare.

Episcopul Charles H. Brent al Bisericii Episcopale era mai mare peste toţi capelanii din Franţa şi a condus viaţa religioasă a armatei noastre peste hotare. El afirmă: „Cel care dă la o parte puterea de vindecare a lui Hristos ca şi aparţinînd doar vremurilor Noului Testament nu predică o Evanghelie întreagă. Dumnezeu a fost şi este Salvatorul atît a trupului cît şi a sufletului.”

James Moore Hickson scrie: „O biserică vie este o biserică în care Hristos cel Viu trăieşte şi umblă, făcînd prin membrii ei ceea ce a făcut cînd era în trup pe pămînt. De aceea, ea este o Biserică care vindecă precum şi o Biserică care salvează suflete.”

Alţi slujitori cunoscuţi precum Dr. A.B. Simpson, Adrew Murray, A.T. Pierson, Dr. A. J. Gordon şi mulţi alţii au învăţat vindecarea în Ispăşire. Un autor necunoscut a spus: „Pe crucea Calvarului Isus a bătut în cuie următoarea proclamaţie: Izbăveşte-l să nu se pogoare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el” (Iov 33:24).

Isaia îşi începe capitolul său cu privire la răscumpărare cu aceste întrebări: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?” (Isaia 53:1). Şi apoi ni se spune că El a purtat păcatele şi bolile noastre. Răspunsul la întrebările de mai sus e că doar cei care au auzit această veste au putut crede, pentru că credinţa vine în urma auzirii. Odată ce Isus a murit pentru a ne salva şi vindeca, acest lucru merită a fi vestit.

Scopul acestei predici e de a dovedi că vindecarea este inclusă în Ispăşire şi este astfel parte a Evangheliei pe care Hristos a poruncit să o predicăm

În toată lumea,

La toate neamurile,

La orice făptură,

Cu toată puterea,

În toate zilele,

Pînă la sfîrşitul veacului.