Lumea ne minte, ne vrăjeşte, ne manipulează, se foloseşte de noi şi, când ne este mai greu, ne abandonează! Ne îmbie cu fel şi fel de gogosi- „bunătăţi şi atracţii”, ca să ne deturneze de la preocuparea pentru Comoara care nu rugineşte (Mat.6/19-21) şi pe care nu ne-o poate fura nimeni ; Muncim pentru această lume care va deveni o tristă amintire, căci „Iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! “— MALEAHI 4:1 Dar de ce nu citim-nu mâncăm şi nu bem Trupul şi sângele, gândirea, poruncile lui, hrana care ne spală, ne vindecă şi dăinuie toată veşnicia? Ca şi Marta care „era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El şi I-a zis: “Doamne, nu-Ţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i, dar, să-mi ajute.”Drept răspuns, Isus i-a zis: “Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” (Luca 10/41-42) Să nu uităm că tot ce facem fără El este deşertăciune şi goană după vânt; până şi cele mai faine fapte ale noastre sunt ca o zdreanţă mânjită (Îs.64/6)… Dacă nu rămânem una cu El, nici El nu rămâne cu noi, cei nenăscuţi din nou, în care nu locuieşte nimic bun… Aşadar, să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu (Mat.6/33), care ni le dă pe deasupra pe toate cele bune, căci numai El ştie mai dinainte ce ne trebuie şi nu ne lasă, dacă…

 rrUltimul interviu MORTAL- al lui Aaron Russo despre NWO, microcipuri, masonerie; SI FMI-ul este un madular al Anticristului, care a birjarit Poporul Roman , pe Ceausesacu, prin Iliescu, l-a omorit si, impreuna cu asasinii economici, pun lumea pe chituci … (ApTI) alături de alte cinci organizaţii nonguvernamentale avertizează opinia publică asupra faptului că în România a început oficial cenzura Internetului.66Eşti chemat tu să fi famen? Celibatul poate fi o binecuvîntare; FAMENII DIN BABILON… Căsătoria şi fecioria; Semnificaţia Crucii- R.C. Sproul; Pretenţiile nefondate ale papilor… Concluzii Şi numărul tainic 666… Împărăţia romană mondială şi însemnătatea ei deosebită în timpul sfârşitului…Înnoirea şi naşterea din nou…Trupul duhovnicesc al Lui Dumnezeu… Semne ale vremurilor din urma…Credibilitatea Bibliei… Cristalizare Numeri (1) – savurare din Înviorarea de DimineațăAdrian NastaseDupa mega-tunul „Vanzarea Petrom”, Nastase si clica sunt liberi si bogati…In Romania, mafia face legea si legile…Cum se poate da cu jula în mod cinstit, în România guvernată de PSD = ciuma roşie = mafia…PSD a fost, este şi va fi cel mai corupt grup interlop din Uniunea Europeană

bbb

 

kihdillzxty

Eşti chemat tu să fi famen?

 

DetaliiCategorie: Învăţătura Creştină Publicat: 14 Septembrie 2014 Accesări: 10196

Biblia vorbeşte despre „fameni” (enuci), chiar Domnul Isus ne învaţă de trei categorii de fameni, când spune în Matei 19:12: „Fiindcă Sunt fameni, care s-au născut aşa din pântecele maicii lor; Sunt fameni, care au fost făcuţi fameni de oameni; şi Sunt fameni, care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să-l primească.” După cum ne-am dat seama din text, prima categorie de fameni, sunt cei cu un defect sau handicap din naştere. A doua categorie sunt cei „făcuţi fameni de oameni”, adică persoane castrate, pentru a sluji în diferite funcţii de răspundere (2Regi 20:18; Estera 1:10,Estera 1:12,Estera 1:15; 2:21,23; 6:2; 7:9; Isaia 39:7; Ieremia 29:2; 34:19; 52:25), din această categorie avem un famen care a devenit creştin şi care a fost un responsabil cu finanţele la regina Candace a etiopienilor (vezi: Fapte 8:27-39).

Trebuie să înţelegem, că famenii nu sunt dispreţuiţi de Dumnezeu, ba chiar Dumnezeu la face următoarea promisiune care se va împlini în mod deplin în mileniu (Apocalipsa 20:3) pe pământ: „…Şi famenul să nu zică: „Iată, eu Sunt un copac uscat!” Căci aşa vorbeşte Domnul: „Famenilor, care vor păzi Sabatele Mele, care vor alege ce-Mi este plăcut, şi vor stărui în legământul Meu, le voi da în Casa Mea şi înăuntrul zidurilor Mele un loc şi un nume mai bune decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic, care nu se va stinge…” (Isaia 56:3-7).

Dar a treia categorie de fameni, şi anume cei care „s-au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor”, adică care au renunţat la căsătorie de bună voie, pentru a sluji împărăţiei cerului. Aceştia au o bună răsplată în ceruri!

După cum spune Pavel inspirat de Spiritul Sfânt: „Astfel cine se căsătoreşte bine face; şi cine nu se căsătoreşte mai bine face” (1Corinteni 7:38 BCR). Dar de ce stau lucrurile aşa? Tot el prin inspiraţie divină, explică în 1Corinteni 7:33-40: „Dar cine este însurat, se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă nevestei. Tot aşa, între femeia măritată şi fecioară este o deosebire: cea ne-măritată se îngrijeşte de lucrurile Domnului, ca să fie Sfântă şi cu trupul şi cu duhul; iar cea măritată se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă bărbatului ei. Vă spun lucrul acesta pentru binele vostru, nu ca să vă prind într-un laţ, ci pentru ceea ce este frumos, şi ca să puteţi sluji Domnului fără piedici.”

În concluzie, cei ce s-au făcut fameni de dragul regatului cerurilor au avantajul de a nu avea atâtea responsabilităţi familiale, şi astfel poate să se îngrijească „de lucrurile Domnului” slujind „Domnului fără piedici”. Ba mai mult, persoana necăsătorită este sfântă (principiile se aplică atât la bărbaţi cât şi la femei care îşi păstrează virginitatea de dragul Domnului), şi „cu trupul şi cu duhul”.

Însă această hotărâre de a rămâne virgin şi necăsătorit, o i-a fiecare personal, după cum precizează Pavel prin cuvintele: „Dar cine a luat în inima lui o hotărâre tare, şi nu este forţat de nevoi, ci este liber să lucreze cum vrea, şi a hotărât în inima lui să-şi păstreze virginitatea, bine face.” (1Corinteni 7:37). Să nu uităm căci chiar Domnul Isus a precizat: „Nu toţi pot primi cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le este dat…Cine poate să primească lucrul acesta, să-l primească”. Astfel numai cine este chemat de Dumnezeu, primeşte darul celibatului, după cum însuşi Pavel recunoaşte în 1Corinteni 7:7: „Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine (adică necăsătoriţi); dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul într-un fel, altul într-altul.” Astfel după cum căsătoria este un dar al harului tot aşa şi celibatul.

Ba mai mult, Domnul Isus şi-a ales un grup format din 144.000 de evrei virgini pentru ai fi însoţitori peste tot (Apocalipsa 14:1-5). Despre ei se spune: „Ei sunt aceia care nu s-au întinat cu femei, căci sunt virgini” şi tocmai acesta este un motiv pentru care „Ei sunt aceia care urmează pe Miel oriunde merge El” şi ei sunt: „răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel.” Iar dacă regii pământeşti au avut slujitori fameni [virgini], unii făcuţi fameni de oameni (vezi Fapte 8:27), alţii ca Nebucadneţar a ales tineri necăsătoriţi ca să fie instruiţi (Daniel 1:3,Daniel 1:4), cu atât mai mult Regele regilor ar putea să aibă tineri virgini în poporul Său.

Şi având în vedere principiul: < mai întâi iudeul > (Romani 2:10) cât şi principiul: <cel necăsătorit (virgin) mai bine face> (1Corinteni 7:38), atunci cei 144.000 de evrei şi virgini au prin excelenţă întâietatea asupra tuturor celor răscumpăraţi mai ales că în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină, de aceea ei, sunt primul rod din necazul cel mare.

Dar şi oamenii dintre naţiuni pot face parte dintre răscumpăraţii Domnului, deoarece Biblia spune de o răscumpărare prin sângele lui Isus, a „oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.” (Apocalipsa 5:9,Apocalipsa 5:10), nu numai din „seminţiile fiilor lui Israel” aşa cum sunt cei 144.000 (Apocalipsa 7:1-8).

În concluzie, chiar dacă căsătoria nu este păcat, ea este sfântă în Domnul, dar celibatul şi virginitatea este o virtute mai înaltă, astfel cei care sunt necăsătoriţi trebuie să caute faţa Domnului, pentru a primi descoperire despre chemarea şi darul lor (Coloseni 1:9-11), pentru a vedea dacă nu cumva sunt chemaţi să fie „fameni pentru Împărăţia cerurilor”. Iar dacă sunt chemaţi la aceasta, să-l preamărească pe Dumnezeu care le-a dat acest dar al harului.

Tot la fel şi cei care acum sunt necăsătoriţi dar au fost căsătoriţi în viaţa lor, acum fiind văduvi, ei ar putea să rămână aşa, adică necăsătoriţi, după cum se spune în 1Corinteni 7:8: „Celor ne-însuraţi şi văduvelor, le spun că este bine pentru ei să rămână ca mine.”

Adunarea creştină trebuie să se roage pentru fameni şi pentru cei necăsătoriţi, ca ei să rămână tari şi să nu cadă în păcate, în imoralitate, şi să-şi păstreze puritatea pentru a fi sfinţi şi cu trupul şi cu spiritul spre gloria Mirelui ceresc care este şi El virgin ca şi ei.

Dumnezeu va fi glorificat prin trupurile noastre, dacă ne păstrăm chemarea şi darul în sfinţenie, în voia Lui (1Petru 1:15,1Petru 1:16). Iar dacă suntem chemaţi a fameni pentru împărăţia lui Dumnezeu, atunci să slujim Domnului în mod deplin, păstrându-ne sfinţi şi cu trupul şi cu duhul!

„Iar a Celui Ce poate să vă păzească de cădere şi să vă facă să staţi fără pată şi plini de bucurie înaintea slavei Lui, a singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru prin Isus Cristos, Domnul nostru, a Lui să fie slava, măreţia, puterea şi autoritatea, înainte de toţi vecii, acum şi pentru toţi vecii! Amin.” – Iuda 1:24,Iuda 1:25.

luci

Celibatul poate fi o binecuvîntare

“Sînt fameni, care singuri s–au făcut fameni pentru împărăţia cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să–l primească.“ (Mat. 19:12.)

1. Cum considerau servii lui Iehova din vechime căsătoria şi paternitatea (maternitatea) în comparaţie cu celibatul (starea de necăsătorit)?

MULTI oameni nu pot să înţeleagă corect că cineva poate prefera să rămînă necăsătorit. De cînd Iehova Dumnezeu a căsătorit pe primii doi oameni, Adam şi Eva, cei mai mulţi membri ai familiei omenirii s–au hotărît, mai devreme sau mai tîrziu, să se căsătorească. De asemenea, printre servii lui Dumnezeu din vechime, rar s–a întîmplat ca cineva să rămînă necăsătorit. Cînd fiica lui Iefta a trebuit să renunţe să se căsătorească, pentru a îndeplini juruinţa tatălui ei, aceasta a fost pentru ea un motiv de tristeţe. Cu permisiunea tatălui ei, ea a mers împreună cu tovarăşele ei două luni pe munte pentru ca ‘să–şi plîngă fecioria’ (Jud. 11:38). Da, căsătoria şi paternitatea ca şi maternitatea au fost socotite ca binecuvîntări mai mari decît celibatul. (Rut 4:13–17;Psalm 127:3–5; Prov. 5:18; 18:22; 31:10; Ecl. 9:9).

2. In ce măsură s–a schimbat părerea cu privire la căsătorie cu venirea lui Isus Cristos pe pămînt?

Abia după aproximativ patru mii de ani de la prima încheiere de căsătorie s–a demonstrat că ar fi mai bine pentru anumiţi bărbaţi şi pentru anumite femei să nu se căsătorească. Atunci a început o eră nouă, era creştină. Schimbările, care au intervenit prin aceasta, au influenţat de asemenea părerile despre celibat şi căsătorie, care la israeliţi în carul vechiului legămînt, legămîntul legii, dominaseră timp îndelungat. Cînd Isus, îtemeietorul creştinismului, a răspuns odată la o întrebare, la care era borba despre divorţ, el a lămurit că printre ucenicii săi va fi din nou valabilă norma originară a lui Dumnezeu pentru căsătorie, că poligamia ca şi divorţul din alte motive decît din cauza infidelităţii conjugale, nu vor mai fi admisibile. (Mat. 19:4–9.)

3. (a) Cum au reacţionat ucenicii, cînd Isus a vorbit despre căsătorie ca despre o relaţie obligatorie? (b) Au tras ucenicii concluzia corectă în legătură cu celibatul? (c) Pentru ce sînt anumiţi oameni fameni după cuvintele lui Isus?

Cum au reacţionat ucenicii lui Isus, cînt el a vorbit despre căsătorie ca despre o relaţie obligatorie? „Dacă aşa stau lucrurile cu bărbatul şi cu nevasta lui“, au zis ei, „nu este recomandabil să se căsătorească“ (Mat. 19:10). Ei se gîndeau că ar fi mai bine să nu se căsătorească, decît să ia asupra lor riscul de a deveni nefericiţi în căsătorie şi apoi să nu poată desface după dorinţă o astfel de legătură. In schimb, n–ar fi bine dacă cineva numai din frica de probleme casnice sau pentru că nu este dispus în mod egoist să renunţe în favoarea unui partener la anumite lucruri, să încerce cu orice preţ să rămînă necăsătorit. Aceasta reiese din următoarele cuvinte, pe care Fiul lui Dumnezeu le–a vorbit ucenicilor săi: „Nu toţi oamenii pot primi cuvîntul acesta (despre celibat), ci numai aceia care au darul. Căci există fameni, care s–au născut ca atare din pîntecele mamei şi există fameni care au fost făcuţi de oameni şi există fameni care ei înşişi s–au făcut fameni din pricina împărăţiei cerurilor. Cine poate primi lucrul acesta, să–l primească“. (Mat. 19:11, 12)

UN MOTIV RELIGIOS

4. In ce constă motivul cel mai nobil pentru celibat şi de ce?

Prin urmare motivul cel mai nobil pentru celibat se găseşte în domeniul religios. Nu există pentru un bărbat sau pentru o femeie un ţel mai proeminent în viaţă, decît acela de a se dedica lucrării împărăţiei de a ajuta pe oameni să apuce viaţa veşnică şi să o menţină ca o răsplată minunată. Deoarece un necăsătorit este liber de griji şi de temeri, el poate să–l servească pe Dumnezeu neîmpiedicat, faţă de unul care este căsătorit şi are copii. Aceasta poate face celibatul să ducă într–adevăr la ceva demn de dorit şi la o binecuvîntare.

5. Pot toţi oamenii să „facă loc“ pentru celibat şi ce este evident în această corelaţie din îndrumările care au fost date în legătură cu bărbaţii, care erau apţi ca servi auxiliari şi bătrîni?

Acest celibat, ales de bunăvoie, este în schimb numai pentru aceia care „pot să primească lucrul acesta“. Printre creştinii din primu, secol au existat doar puţini care erau în stare pentru acest lucru. Aceasta rezultă din instrucţiunile care au fost date în legătură cu bărbaţii, care erau potriviţi ca servi auxiliari şi bătrîni. Trebuia să se ţină seama de modul cum şi–au condus familia. Aceasta arată că bărbaţii care erau destul de în vîrstă pentru a fi numiţi, erau de obicei bărbaţi căsătoriţi cu copii (1 Tim. 3:2, 12;Tit. 1:6).

6, 7. Cum poate cineva să ştie cu sigunraţă că el „poate crea loc“ pentru celibat?

Deoarece cei mai mulţi servi ai lui Dumnezeu din secolele trecute, înainte sau mai tîrziu se căsătoreau, se ridica întrebarea dacă cineva poate şti cu siguranţă că el aparţine acelor puţini, ‘care au putut să primească cuvîntul despre celibat’. Apostolul Pavel dă următorul răspuns inspirat: „Dacă cineva . . . s–a hotărît în inima sa, în timp ce nu simte nici o necesitate, şi are autoritate asupra voinţei sale şi a luat această hotărîre în inima sa proprie de a–şi păstra fecioria, bine face“. (1 Cor. 7:37)

Cine are „darul“ celibatului, ar trebui, aşadar, să recunoască de la sine că renunţarea la căsătorie din motive religioase pentru el este o cale mai bună. Aceasta nu înseamnă pentru el, pur şi simplu, să suprime o dorinţă arzătoare după o viaţă de căsnicie şi de familie. Nu, el trebuie să fie convins în inima sa că renunţarea la căsătorie pentru el este corectă şi ar trebui să fie gata să depună eforturile necesare pentru a–şi păstra castitatea. Convingerea sau poziţia sa n–ar trebui să fie zdruncinată în nici un caz, dacă el ar trebui să rămîna necăsătorit pentru un timp nedefinit.

8. (a) Face renunţarea la căsătorie pe cineva un om mai bun? (b) Cum ar trebui să fie cineva dispus sufleteşte pentru „daruri“, după Romani 12:3–8 şi cum ar trebui ca cineva să se folosească de aceasta?

Bineînţeles, cineva care poate renunţa la căsătorie din pricina împărăţiei, n–ar trebui să se uite de sus la creştinii căsătoriţi. Din această cauză el nu este mai bun în ochii lui Dumnezeu. El ar trebui să recunoască că ceea ce este el, este prin bunătatea nemeritată a lui Iehova. Ce atitudine ar trebui să aibă creştinii faţă de „darurile“ pe care ei l–ar putea avea rezultă din cuvintele apostolului Pavel din Romani 12:3–8:

“Eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decît se cuvine, ci astfel să se gîndească, încît să fie cu minte sănătoasă potrivit cu măsura de credinţă, pe care a împărţit–o Dumnezeu fiecăruia, căci aşa după cum într–un trup avem multe mădulare, mădularele însă nu au toate aceleaşi funcţii, aşa sîntem noi, cu toate că sîntem mulţi, un trup în comunitate cu Cristos. Totuşi, mădularele, fiecare în parte, sîntem mădulare unii altora. Deoarece acum avem daruri, care sînt diferite după bunătatea nemeritată acordată nouă, fie profeţie, în cazul acesta să profeţim după măsura de credinţă care ne–a fost dată; fie un serviciu, atunci să ne dedicăm pentru acest serviciu; fie cine învaţă, să se dedice învăţării sale; fie cine îndeamnă, să se dedice îndemnurilor sale; cine distribuie, acela să facă aceasta cu dărnicie; cine serveşte ca preşedinte, acela să facă aceasta cu cinste adevărată; cine arată milă, acela s–o arate cu bucurie.“

Prin urmare, noi n–ar trebui să întrebuinţăm darurile noastre pentru a ne ridica asupra altora, ci pentru a servi adunarea şi a zidi pe membrii ei.

CINE NU ARE DARUL

9. Pentru ce este bine ca adulţii, care nu pot rămînea necăsătoriţi să aştepte cu căsătoria cîţiva ani?

Să presupunem însă că un creştin ar dori cu plăcere să se căsătorească. Cu toate că el poate nu are darul celibatului, acesta nu înseamnă că el ar trebui să se căsătorească cît mai repede posibil. Indeosebi dacă el de–abia este de 20 de ani, el poate învăţa încă multe despre viaţă. El poate să cîştige experienţă din legăturile cu oamenii necăsătoriţi, cu cei căsătoriţi şi cu copiii de toate vîrstele în domeniul relaţiilor dintre oameni. Cel care rămîne ca adult încă cîţiva ani necăsătorit, are probabil atunci de asemenea experienţe şi cunoştinţe, de care el are nevoie pentru a lua o hotărîre prudentă la alegerea unei tovarăşe de viaţă şi pentru a face faţă corect îndatoririlor, pe care căsătoria le aduce cu sine.

10. Cum rezultă din Deutr. 7:3, 4 şi 1 Corinteni 7:39 că Iehova este interesat de căsătoria servilor săi?

10 Creştinii n–ar trebui să uite că cel Prea Inalt este interesat în căsătoria servilor săi credincioşi. El ştie precis că o căsătorie rea poate influenţa fatal asupra credinţei. De aceea, el a interzis israeliţilor să intre în legătură de căsătorie cu închinătorii altor dumnezeu. (Deutr. 7:3, 4.) De asemenea, apostolul Pavel a atras atenţia că o văduvă creştină „este liberă să se căsătorească, cu cine vrea, numei în Domnul“ (1 Cor. 7:39). Nu este de presupus, aşadar, că Iehova Dumnezeu, dacă vede că unul dintre servii săi are într–adevăr nevoie să se căsătorească, ascultă şi rugăciunile acestuia pentru o bună tovarăşă de căsătorie? El va face aceasta în mod hotărît, pe măsura în care într–adevăr există necesitatea.

11. (a) Ce ar trebui să facă creştinii care într–adevăr au nevoie să se căsătorească dar care nu şi–au găsit încă o tovarăşă potrivită? De ce? (b) Ce exemple biblice arată că Iehova se poate îngriji chiar şi pentru aceasta, ca cineva care într–adevăr are nevoie de un tovarăş de căsătorie, să găsească unul?

11 Aceasta nu înseamnă că căsătoriile sînt încheiate în cer şi că printre mulţi servi adulţi ai lui Iehova există pentru fiecare creştin o creştină ideală pentru căsătorie. Nu, înseamnă, pur şi simplu, că Iehova se poate îngriji ca servii săi credincioşi să primească ceea ce au nevoie, în caz de nevoie chiar şi o tovarăşă de căsătorie, dacă ar trebui să le cadă foarte greu să rămînă necăsătoriţi şi să–şi păstreze castitatea (Prov. 19:14.) Cel Prea Inalt s–a îngrijit ca Isaac să primească o femeie bună şi Rut un bărbat bun. Aceste două căsătorii au fost bogat binecuvîntate de Iehova, fiindcă respectivii, înainte de toate, erau preocupaţi de a face voia sa (Gen. 24:2–4, 12–27, 50, 51, 67; Rut 1:16, 17; 3:10; 4:13–17). De aceea, creştinii care au nevoia de a se căsători, ar trebui să includă aceasta în rugăciunile lor şi apoi să aştepte cu răbdare pe Iehova, în convingerea fermă că el se preocupă de binele şi fericirea lor.

A EXAMINA EXEMPLUL BUN AL PERSOANELOR NECASATORITE

12. Pentru ce putem să învăţăm dintr–o examinare a exemplului persoanelor, care erau necăsătorite şi totuşi fericite?

12 Fiecare necăsătorit, fie că are sau nu darul celibatului, poate învăţa de la persoanele amintite în Biblie care erau necăsătorite şi totuşi fericite. O examinare a exemplului lor îl poate ajuta să ducă o viaţă mulţumitoare şi plină de sens ca necăsătorit. Chiar şi perechile căsătorite pot trage foloase dintr–o astfel de examinare, deoarece timpul şi împrejurările pot răpi tovarăşul unei persoane căsătorite şi el se vede din nou pus în faţa întrebării, dacă ar trebui să se căsătorească s–au nu.

13. La ce s–a concentrat complet Isus Cristos ca necăsătorit şi ce atitudine a avut el faţă de serviciul său?

13 Desigur că Isus Cristos, ca om necăsătorit, a dat cel mai bun exemplu. El s–a concentrat pe deplin pentru a face voia Tatălui său „Mîncarea mea este“, spunea el, „să fac voia Aceluia care m–a trimis să împlinesc lucrarea lui“ (Ioan 4:34). Fiul lui Dumnezeu era activ dis–dedimineaţă şi pînă noaptea tîrziu; el a învăţat poporul, a vindecat volnavi şi a eliberat pe cei posedaţi de demone (Marcu 1:32; Luca 21:37, 38). El servea pe oameni cu plăcere. Aceasta reiese din raportul pe care l–a dat leprosul, care i–a spus: „Doamne, dacă vrei, tu mă poţi curăţi“. Biblia raportează: „După aceasta el şi–a întins mîna, l-a atins şi i–a zis: Da, voiesc, fii curăţat!“ (Luca 5:12, 13).

14. Ce arată că Isus era cu plăcere împreună cu bărbaţi, femei şi copii?

14 De remarcat este şi faptul că Isus Cristos s–a simţit bine printre toţi oamenii — printre bărbaţi, femei şi copii. El a acceptat invitaţii la mesele obişnuite şi chiar şi la ospeţe, şi a folosit ocaziile, care i se ofereau acolo, pentru a explica învăţături importante (Luca 5:29–32; 14:1–24). Bărbaţii căsătoriţi aparţineau celor mai intimi prieteni ai săi (1 Cor. 9:5). El era devotat mai ales lui Lazăr şi surorilor acestuia Maria şi Marta, şi era probabil frecvent în casa lor în Betania ca oaspete (Luca 10:38–42; Ioan 11:1, 5). Isus se bucura de asemenea de copii. Odată ucenicii au încercat să oprească pe părinţi de a–şi aduce copiii mici la el, ca el să–i atingă şi să se roage peste ei. „Cînd Isus a văzut“, spune Biblia, „s–a indignat şi le–a spus (ucenicilor): ‘Lăsaţi pe copilaşi să vină la mine; nu încercaţi să–i opriţi . . .’ Si el a luat copiii în braţe şi a început să–i binecuvînteze, în timp ce–şi punea mîinile peste ei“ (Marcu 10:13–16).

15. Ce contribuie la faptul că un necăsătorit poate să fie fericit şi mulţumit, după cum arată exemplul lui Isus Cristos?

15 Exemplul lui Isus Cristos arată că cei necăsătoriţi, care ar dori să fie fericiţi, ar trebui să se concentreze pe deplin pentru a-şi pune timpul şi puterea lor, precum şi capacităţile inimii lor neîmpărţite în serviciul semenilor lor. Ei trebuie să aibă un interes sincer faţă de oameni şi ar trebui să fie cu plăcere împreună cu bărbaţi, femei şi copii. De asemenea, ei ar trebui să se poată bucura de viaţa lor în mod rezonabil, fără abnegaţie exagerată, care „nu este de nici o valoare în lupta împotriva satisfacerii cărnii“ (Col. 2:23).

16. (a) Ce arată că celibatul apostolului Pavel a fost o binecuvîntare pentru alţii? (b) Ar fi putut Pavel în calitate de om căsătorit să îndeplinească o lucrare aşa de mare, dacă se ţinea seamă de cuvintele sale din 2 Cor. 11:23–28?

16 De asemenea, apostolul Pavel, care l–a imitat pe Isus Cristos, a găsit, ca necăsătorit, deplină satisfacţie în serviciul său sfînt. Prin bunătatea nemeritată a lui Iehova i–a fost posibil să lucreze încordat mai mult decît toţi ceilalţi apostoli; el a călătorit mii de kilometrii, pe uscat şi pe mare, şi a întemeiat multe adunări în Europa şi Asia Mică (1 Cor. 15:9, 10). Avînd soţie şi copii, cu siguranţă n–ar fi putut niciodată să întreprindă o lucrare de evanghelizare atît de întinsă, care din cauza relaţiilor existente adesea a ajuns în situaţii primejdioase. In jurul anului 55 e.n. a putut spune despre sine: „Am suportat multe osteneli, deseori am fost la închisoare, am fost bătut de mai multe ori, eram adesea în primejdie de moarte“ (2 Cor. 11:23Einheitsübersetzung). Deoarece Pavel s–a dedicat neegoist serviciului său şi cu trup şi suflet, el a simţit cît de fericit este a da. Din această cauză el a fost, de asemenea, foarte iubit de fraţii săi de credinţă (Fap. 20:24–27, 31–38).

17. Ce fel de viaţă ar trebui să ducă persoanele care rămîn necăsătorite din pricina împărăţiei?

17 Cînd Pavel a recomandat celibatul sub inspiraţie, el n–a voit prin aceasta să îndemne la o viaţă egoistă, comodă sau avidă de plăceri. Nu, el a recomandat o viaţă care a însemnat „serviabilitate permanentă pentru Domnul“, fără abatere. Liber de griji şi temeri pentru soţie şi copii, cel necăsătorit poate sta la dispoziţia lui Isus Cristos în mod permanent şi să servească pe semenii săi (1 Cor. 7:32–35). Pe baza experienţei sale proprii, Pavel era convins că cei care aveau darul şi au rămas necăsătoriţi, erau fericiţi, dacă se dedicau dăruirii (1 Cor. 7:40). El a scris: „Eu doresc însă ca toţi oamenii să fie ca mine. Cu toate acestea fiecare are darul său propriu de la Dumnezeu, unul într–un fel, altul într–altfel“ (1 Cor. 7:7).

18. (a) Cum s–au folosit Ana şi Dorca bine de timpul lor? (b) Cum pot fi femeile necăsătorite o binecuvîntare pentru alţii în conformitate cu Mat. 28:19, 20; 1 Timotei 5:10 şi Tit 2:3–5?

18 Au existat şi femei care, prin faptul că au rămas necăsătorite, au fost foarte fericite. Un bun exemplu a fost Ana. După şapte ani de căsnicie bărbatul ei a murit şi ea a rămas necăsătorită toată viaţa ei. Cum şi–a folosit ea timpul? Lucrurile spirituale aveau întîietate pentru ea. Incă la 84 de ani ea nu lipsea niciodată de la templu şi petrecea ziua şi noaptea în post şi rugăciune (Luca 2:36, 37). Chiar şi în adunarea creştină au existat mai tîrziu femei necăsătorite, care au fost într–adevăr o binecuvîntare pentru alţii. Dorca* trebuie să fi fost una din ele. Ea abunda în fapte bune şi milostenie. „Ea făcea haine şi cămăşi“ pentru văduvele nevoiaşe din adunare (Fap. 9:36, 39). La faptele ei bune aparţineau, de asemenea, şi aceea că ea primea ospitalieră pe creştinii străini, mîngîia pe cei întristaţi şi le dădea ajutor (compară 1 Timotei 5:10). Ca ucenică a lui Isus Cristos, ea vorbea fără îndoială cu alţii despre împărăţie (Mat. 28:19, 20).

19. Pentru ce ar trebui creştinii, care au „făcut loc“ pentru celibat, să fie apreciaţi?

19 Ca în primul secol, există şi astăzi bărbaţi şi femei necăsătoriţi, care sînt o bogăţie a adunării creştine. Le face cea mai mare bucurie de a se preda pe deplin pentru alţii, atît înăuntrul cît şi în afara adunării. Deoarece ei nu–şi servesc propriile lor interese, ci pe acelea ale Domnului şi Maistrului lor, Isus Cristos, celibatul lor este o binecuvîntare. N–ar trebui ca darul lor să fie apreciat, aşadar, de toţi ceilalţi membri ai adunării, deoarece el a înlesnit multora dintre ei faptul de a îndeplini servicii bune?

20. Cum este satisfăcătoare viaţa, pe care o duc creştinii necăsătoriţi, predaţi pe deplin şi cu ce cuvinte din Isaia 56:5 sînt ei încurajaţi?

20 Renunţarea lor la căsătorie şi paternitate, nu înseamnă că viaţa lor s–ar fi irosit, ci va fi ca şi înainte plină de sens şi mulţumire. Ei nu au, ce–i drept, o familie personală, dar au mulţi în adunarea creştină, care le sînt devotaţi din inimă ca propriile mame şi taţi, fraţi şi surori, da, ca fii şi fiice (Marcu 10:30). De asemenea, ei sînt făcuţi fericiţi cu privire la asigurarea lui Iehova: „Eu le voi da în casa mea şi înăuntrul zidurilor mele un monument şi un nume mai bun decît fii şi fiice, le voi da un nume pe timp nelimitat care nu se va stinge“ (Is. 56:5).

[Notă de subsol]

In legătură cu moartea Dorcăi nu se spune nimic despre un soţ îndoliat, ceea ce lasă să se presupună că ea, la acel timp, era necăsătorită.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 6]

Isus Cristos care se simţea bine printre toţi oamenii — printre bărbaţi femei şi copii — este cel mai bun exemplu al unui bărbat care era necăsătorit şi totuşi fericit.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Apostolul Pavel, care a recomandat celibatul acelora care aveau darul, a dat exemplu bun, în timp ce el a apelat la conştiinţa altora.

 Iosif Anca 

FAMENII DIN BABILON

                                 

INTRODUCERE

1. Statutul biblic al famenilor: Vechiul Testament — de la blestem la binecuvântare (Deuteronom 23:1; 2 Împăraţi 20:18; Isaia 56:3-5); Noul Testament — în funcţie de darul spiritual şi de împrejurări – dedicare totală pentru Domnul (Matei19:12; 1 Corinteni 7:8, 26, 32, 40)

2. Daniel şi cei trei: Hanania, Mişael şi Azaria (Daniel 1:6-7)

 

I. DANIEL  (alături de Noe şi Iov – Ezechiel 14)

A. Autobiografia

1. Sorgintea: evreu, prinţ bogat (Daniel 1:3)

2. Educaţia: primară în Israel (Daniel 1:4), superioară în Babilon (Daniel 1:4-5), educaţia spirituală a primit-o la Ierusalim şi a dezvoltat-o în particular (Daniel 1:17)

3. Activitatea în viaţă: căpetenia înţelepţilor (Daniel 2:48), famen dregător (Daniel 11:1)

4. Perioadă istorică: de la Nebucadneţar la Cir (606 – 534 î.e.n.)

B. Tânărul Daniel

1. Condiţii şi calităţi moştenite:

a) înzestrări naturale: fără cusur trupesc, frumos, inteligent (Daniel 1:4)

b) oportunităţi: neam ales (Daniel 1:3), alegerea pentru curtea împăratului (Daniel 1:4)

c) dezavantaje; greutăţi: robia (Daniel 1:4-5), presiunea mediului babilonean (Daniel 1:7-11)

2. Condiţii şi calităţi dobândite:

a) încadrarea în slujbă (Daniel 1:19-20)

b) efortul propriu: hotărârea de sfinţenie (Daniel 1:8), înfrânarea (Daniel 10:3), înţelepciunea şi politeţea (Daniel 1:8; 2:14-16)

c) rezultate (Daniel 1:17, 20; 2:14)

C. Omul Daniel („un duh înalt” – Daniel 6:3)

1. Daniel, om de stat: o eminentă minte politică, culturală şi ştiinţifică (Daniel 4:8; 5:11-12):

a) activitatea în două imperii, în care a fost mereu avansat (Daniel 2:48-49; 6:3)

b) calităţi: integritate şi credincioşie (Daniel 6:4-5), înţelepciune şi capacităţi deosebite (Daniel 1:20; 6:4b), lepădare faţă de lucrurile pământeşti (Daniel 5:5-17), poziţie dreaptă şi curată faţă de suverani şi colegi (Daniel 4:27,34-37; 6:26-27). Daniel a dat şi a cerut toată slava pentru Dumnezeu (Daniel 2:27-28; 5:23) şi de trei ori a obţinut-o la nivelul imperiului (Daniel 2:47; 4:34-37; 6:26-27)

2. Daniel – profetul apocaliptic al Vechiului Testament:

a) activitatea: vedenii (Daniel 2:19; 7:1), cuvânt profetic prin îngeri (Daniel 9:21-23), despre istoria lui Israel şi a neamurilor (împărăţiile)

b) comportament profetic: reverenţă, teamă, tulburare, jale, pace (Daniel 4:19; 8:27; 10:2,9), preocupare, dorinţă, dedicare (Daniel 2:22; 7:19), odihnă şi răsplată (Daniel 12:13)

D. Relaţia lui Daniel cu Dumnezeu (Daniel, omul rugăciunii)

1. Rugăciunea permanentă, regulată (Daniel 6:10)

2. Rugăciunea specială (Daniel 1:9):

a) Daniel 2:20-23 – 12 referiri la Dumnezeu (Daniel 2:28-30)

b) Daniel 9:4-19 – necesitatea împlinirii poruncilor (Daniel 9:4), dreptatea pedepsei (Daniel 9:7-8), iertarea de la Domnul, în dragostea Lui (Daniel 9:9-13,17-19) – Daniel, omul ascultat la prima rugăciune (Daniel 10:12,13), slujea necurmat (Daniel 6:16, 20, 22)

3. Încercarea (Daniel 6) şi încrederea în Dumnezeu (Daniel 6:23; 1 Petru 4:19)

II. HANANIA, MIŞAEL, AZARIA

A. Unitatea (toţi au luat examenele cu nota zece – Daniel 1:19-20)

1. În tinereţe şi la şcoală – nonconformismul faţă de Babilon (Daniel 1:10-15)

2. În rugăciune (Daniel 2:17-18) şi slujire (Daniel 2:49)

3. În lucrare şi încercare (Daniel 3:12, 16-18) – în birou şi în cuptor (Daniel 3:30)

B. Încercarea

1. Ura colegilor (Daniel 3:8)

2. Slujirea permanentă (Daniel 3:18) şi încrederea în Dumnezeu (Daniel 3:28)

3. Acceptarea sacrificiului (Daniel 3:18, 28), au înălţat pe Dumnezeu (Daniel 3:28-29), apoi au fost înălţaţi şi ei (Daniel 3:30)

ÎNCHEIERE

1. Scopul vieţii lor şi a noastre – slava lui Dumnezeu (Daniel 2:23; 4:37)

2. Daniel – om prea iubit şi scump (Daniel 9:23; 10:11)

3. Sfârşitul lucrării: asigurarea odihnei şi a mântuirii ca răsplată (Daniel 12:13)

 

Concluzii Şi numărul tainic 666

Cum este posibil ca majoritatea „ preoţimii” să ignore dezvoltarea istorică sau să o treacă cu vederea este un lucru greu de conceput – fie că aceştia închid ochii intenţionat, fie că nu sînt interesaţi să afle adevărul. Referitor la timpul lui Constantin, adică la începutul împărăţiei bisericeşti, dezvoltarea aceasta este descrisă atît de amănunţit, că nu mai este nevoie de o completare. Din sec. al V-lea pînă în sec. al XI-lea împăraţii îi desemnau pe papi. După aceea, aşa-numita „ preoţime” a luat această problemă în mîinile lor.

„ Pentru a micşora influenţa împăraţilor romano-germani şi a nobilimii în alegerea papilor, papa Nicolae al II-lea emite un decret la Sinodul Paştelui, în 1059, în legătură cu alegerea papei, în care alegerea unui papă este pusă, în exclusivitate, în mîinile unui colegiu de cardinali.” (B. Harenberg, Chronik der Menschheit, pag. 287). Papii au fost în scurt timp superiori potentaţilor lumii, pentru că aveau de partea lor poporul, care avea frică de iad. Dar aceasta nu a fost suficient: problema a fost hotărîtă în curînd în favoarea bisericii. În definitiv nu împăraţii i-au ales pe papi, ci papii pe împăraţi. „ Roma, martie 1075. Dictatul papal. În aşa-zisul Dictatus Papae de la Sinodul roman din timpul postului, papa Grigore al VII-lea l-a declarat pe episcopul de la Roma drept domnitor absolut peste biserica universală. Papa singur avea dreptul să poarte însemnele imperiale, el putea să-i destituie pe împăraţi, pe slujitorii domnitorului necredincios, dispensîndu-se de loialitatea acestora, dar el nu avea voie să fie judecat de nimeni.” (B. Harenberg, Chronik der Menschheit, pag. 288). Ce legătură au toate aceste poziţii lumeşti şi politice cu Biserica lui Isus Hristos sau cu vestirea Evangheliei, sau cu Împărăţia lui Dumnezeu? Domnitorii, fie civili, fie sub manta clericală, şi-au zidit împărăţia lor proprie.

Papii sînt aleşi în această funcţie înaltă pe care chiar ei au adus-o la existenţă. După aceea ei sînt puşi pe tronul portativ (Sedia gestatoria) şi sînt transportaţi. Toată lumea priveşte înspre ei, caută bunăvoinţa, favoarea şi mijlocirea lor. Cînd s-a stabilit şi cînd s-a dovedit cu claritate că în această biserică universală nu este nimic, dar absolut nimic în concordanţă cu Sfînta Scriptură, să ascundem acest lucru lumii şi, astfel, să ne facem vinovaţi în faţa lui Dumnezeu? Aici nu sînt acuzaţi oamenii care aparţin acestei biserici universale, nu-i acuzat nici un papă, care este iubitor de oameni, ci instituţia şi sistemul propriu-zis. Trebuie să fii tare pentru ca să cercetezi şi să vezi dacă este într-adevăr vorba de cea mai mare înşelăciune şi de cea mai mare falsificare din istoria omenirii – poate fără intenţie.

Conform decurgerii timpului biblic stăm înaintea celei mai mari dezbateri spirituale. În toate timpurile au existat în istoria bisericii bărbaţi care s-au ocupat cu această temă. La timpul său, dr. Martin Luther s-a exprimat cu o foarte mare asprime împotriva papalităţii. Exprimarea lui grosolană nu se potriveşte deloc pentru timpul acesta, de aceea ne cerem scuze. Prin el au rezultat, despărţindu-se, cele două lumi, cea protestantă şi cea catolică. El nu şi-a făcut situaţia uşoară, el a fost ales de către Dumnezeu şi şi-a ridicat glasul în felul proorocilor vechitestamentari. În prefaţa sa la profetul Daniel din ediţia a doua revizuită a Bibliei s-a referit la anumite versete şi scrie: „ Aici este descris foarte clar papa, care urlă cu neruşinare în decretele sale că toate bisericile şi tronurile sînt judecate de el, dar el nu poate fi judecat de nimen iŞi Cap. Solite: Cum este soarele deasupra lunii, aşa este papa deasupra împăratului. Dar unde este autoritate, acolo este şi forţă, iar ceilalţi se fac vinovaţi pentru că privesc tăcînd. Dacă papa a ademenit suflete fără număr în iad, să nu zică nimeni: Ce faci? Toate acestea nu sînt numai învăţate, ci şi practicate, şi folosite: pentru că nu împăratul este împărat, ci papa, căruia acesta îi este supus ca o slugă şi căruia trebuie să i se sărute picioarele, cu toate îndatoririle pe care le are. Sf. Petru a profeţit în epistola a doua, cap. 3, 3, că va veni vremea în care mulţi vor trăi după poftele lor. Cu aceasta se explică şi cuvîntul din Daniel. Versetul 36:

«El se va ridica împotriva a tot ce este din Dumnezeu, şi va spune lucruri împotriva Dumnezeului dumnezeilor, şi va propăşi pînă va trece mînia.»

Deci papa se laudă pe sine însuşi, se slăveşte în decretele sale şi pretinde că este deasupra Sfintei Scripturi, pe care trebuie s-o confirme Scaunul său, dar astfel ea îşi pierde valoarea. Dar mult mai puternic acţionează el asupra celor care au vorbit împotriva lui din Scriptură, pe aceştia i-a blestemat, i-a osîndit şi i-a ars ca eretici, numindu-i copiii Satanei, un lucru pe care îl spune şi astăzi. Ai lui strigă şi acum, vor striga şi în viitor, că biserica (papa) ar fi deasupra Scripturii. Daniel numeşte aceasta, vorbirea de lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor

Şi alţi tirani au prigonit Cuvîntul lui Dumnezeu, dar din ignoranţă. Dar acesta o face cu bună ştiinţă numind, pretutindeni şi după bunul plac, ca învăţătură satanică Sfînta Scriptură şi Cuvîntul lui Dumnezeu. Astfel el se consideră un dumnezeu pămîntean, chiar dumnezeul tuturor dumnezeilor, domnul domnilor, împărătul împăraţilor şi amestecă pe Dumnezeu cu oamenii consideraţi dumnezei, după cum Hristos este Dumnezeu şi om, căruia el vrea să-i fie Vicarius, ba, mai mult, să i se ridice deasupra.

Astfel şi apostolul Pavel aminteşte acest aspect în textul din 2 Tes. 2, 3-4: „ Se va descoperi omul fărădelegii şi fiul pierzării, care se înalţă mai pe sus de tot ce se numeşte «Dumnezeu», sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dîndu-se drept Dumnezeu.

Omul fărădelegii şi fiul pierzării nu este numit aici doar acela care este un păcătos pentru sine însuşi şi un pierdut, privatus, un păcătos personal, ci unul publicus, acesta este acela care îi duce pe alţii cu sine în păcat şi pierzare. O astfel de slujbă păcătoasă a practicat papa în mod dublu.

Mai întîi el a instituit un alt serviciu divin mult mai nou, după cum urmează: iertarea păcatelor pe bază de plată, apa sfinţită, slujba sfinţilor, pelerinajul, organizaţiile frăţeşti, liturghia, posturile, serbările etc. În schimb, distruge serviciul divin drept, Cuvîntul lui Dumnezeu, credinţa, sacramentele etc.

Pe de altă parte el îi asupreşte pe creştini prin multe legi, astfel provoacă păcatul pe care Dumnezeu nu-l doreşte, în consecinţă el murdăreşte cu păcat pe oricine şi oriunde, murdăreşte aproape toată creatura lui Dumnezeu, în felul acesta el a declarat ca păcate untul, ouăle, brînza, laptele, carnea, dar pe acestea ni le-a dat Dumnezeu curate şi fără păcat spre a fi mîncate. Tot aşa a procedat cu timpul şi cu zilele, pe care le-a umplut cu păcate: pentru că, oricînd şi oriunde a dorit, oamenii au trebuit să postească sau să serbeze ceva, astfel, în acelaşi timp, diferitele mîncăruri, chiar şi îndrăgita pîine, mîncatul şi băutul, trebuiau să fie păcate.

Astfel, el a murdărit locaşurile de cult şi uneltele acestor locaşuri cu păcate: pentru că a sfinţit bisericile şi alte locuri de rugăciune, încît nu mai este voie să atingi nici piatră, nici lemn, în mod deosebit altarele şi uneltele altarului nu pot fi atinse. Groaznic era cînd un laic atingea cu mîna goală paharul (potirul). Dacă trebuia spălat ceva, nu putea să fie spălat de o călugăriţă, ci, mai întîi, trebuia să fie spălat de preot: în felul acesta s-a umplut paharul cu legi şi păcate Tot aşa şi nunta, care este iniţiată de Dumnezeu, ar fi trebuit să fie un păcat dacă s-ar fi ţinut într-un timp nepermis. Astfel, patul de nuntă trebuia să fie declarat păcat oricînd ar fi vrut el.

…Şi pentru ca el să nu lase nimic nepustiit, va rupe şi cea de-a treia ierarhie a lui Dumnezeu, şi anume căsnicia, pe care nu numai că a interzis-o preoţilor, ci a şi hulit-o ca pe un lucru firesc şi necurat, prin care nu i-am putea sluji lui Dumnezeu. El nu a ţinut cont de faptul că Dumnezeu a binecuvîntat căsnicia şi legămîntul între soţi, declarînd căsnicia ca fiind curată şi sinceră prin iertarea păcatelor, neluînd în seamă plăcerea trupească. Acest necreştin blestemă ceea ce Dumnezeu a binecuvîntat, rupe ceea ce Dumnezeu a unit, ceartă ceea ce Dumnezeu laudă: în consecinţă el face totul împotriva lui Dumnezeu, adică distruge şi pustieşte. Interzicerea căsniciei nu o face din dragoste pentru sfinţenie, ci el socoteşte liber ceea ce îi place şi nu se supune nimănui (M. Luther, Die Bibel, ediţia a II-a, pag. 836). Ceea ce a spus aici Martin Luther nu este nimic nou şi nu provine numai din timpul Reformei, ci dintotdeauna a fost recunoscut de credincioşii Bibliei:

„ În manualul de concordanţă biblică a lui Buchner se prezintă următoarele: «Tîlcuirea potrivit căreia Antihristul se află în persoana papei a fost consemnată în bisericile protestante mai vechi din Franţa, ea se afla chiar şi în mărturisirea lor de credinţă,… nu a fost pusă aşa de mult în seama protestanţilor pentru că ea exista înaintea Reformei, adică din sec. al IX-lea şi s-a repetat prin toate secolele pînă la Luther.»” (O. Markmann, Endzeit, Entrückung, Antichrist, pag. 62).

Comparîndu-se aceste lucruri cu Sfînta Scriptură iese în evidenţă faptul că totul a fost modificat şi că toată slujba dumnezeiască a fost schimbată. Din original, din credinţa „ care a fost dată odată pentru totdeauna” (Iuda 3) nu a mai rămas nici o urmă. La fiecare introducere a unei dogme s-a ignorat Cuvîntul. Pentru a putea introduce ceva propriu şi credibil, trebuia să se ia puterea lucrurilor biblice originale. Pentru aceasta sînt dovezi şi proclamaţii inventate care se pot compara cu Scriptura, aşa cum, de exemplu, am şi făcut-o deja: „ Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a pogorît din cer, adică Fiul omului, care este în cer” (Ioan 3, 13). Deşi Cuvîntul este clar şi nu poate fi pus la îndoială, totuşi s-a proclamat dogma înălţării trupului Mariei la cer, care este în contradicţie cu Cuvîntul lui Dumnezeu. Nu trebuie să-I dăm lui Dumnezeu dreptate şi nu trebuie să consemnăm ca anticreştine toate ordinele şi învăţăturile vestite de papa, pentru că, de fapt, acestea se opun învăţăturii adevărate?

Declaraţia: „ Cine nu are ca mamă biserica, nu Îl are pe Dumnezeu ca Tată” , l-a înfricoşat pe om pentru că el este creat pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu. Dar dacă se învaţă că această biserică este înfiinţată de însuşi Hristos şi că toţi au fost catolici, chiar şi Maria, atunci nu este corect. Aceasta o dovedeşte toată istoria. Aşa cum s-a explicat şi în alte locuri în această carte, biserica organizată romano-catolică nu a existat în primele secole creştine, şi nici altele nu au existat. Timpul imediat următor celui apostolic cunoaşte numai direcţii diferite ale credinţei, nu şi o biserică unită, pentru că aceasta s-a format în zilele lui Constantin. Nu au existat papi, nu au existat cardinali etc. Din păcate nici cercetarea protestantă asupra primelor secole nu a fost destul de consecventă, pentru că nu s-a putut sau nu s-a voit să se meargă pe urma acestui gînd, tendinţa unirii alungînd ideea prezentării adevăratei dezvoltări. Protestanţii, care au ieşit din biserica romano-catolică, sînt în marea lor majoritate de părere că este vorba de Biserica lui Isus Hristos, de aceea nu se ostenesc deloc să lumineze adevărul primelor secole. Se vorbeşte doar despre devierile şi neînţelegerile din trecut.

Papii se prezintă ca urmaşi suverani ai lui Petru, episcopii ca urmaşi ai apostolilor, dar sînt ei cu adevărat? Nu a existat, niciodată, un tron al lui Petru, nici în Ierusalim, nici la Roma. Nu a existat nici o întîietate a lui Petru. În adunarea apostolilor din Ierusalim a avut întîietate Iacov pentru că, după ce au luat cuvîntul Petru, Barnaba şi Pavel, el a vorbit din Cuvînt şi a cuprins, conform Cuvîntului profetic (Fap. 15, 13), tot ce s-a discutat sub călăuzirea Duhului Sfînt. În vers. 28 este scris: „ Căci s-a părut nimerit Duhului Sfînt şi nouă …” Dumnezeu a luat întotdeauna pe cine a vrut, odată pe unul, altă dată pe altul. Au fost situaţii în care Petru, Pavel sau un altul au fost folosiţi de către Domnul. Nu a existat şi nu există nici o favoare, şi nici un primat. Acest gînd a venit numai pentru a subzidi ideile proprii, dar nu are nici o bază biblică.

Papa se consideră locţiitorul lui Hristos, deşi aşa ceva nici nu este măcar amintit în Sfînta Scriptură; el se declară episcop universal, dar, de asemenea, nici acest lucru nu există în Împărăţia lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a vorbit despre Hristos şi nu despre papă, atunci cînd a scris: „ Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar acum v-aţi întors la Păstorul şi Episcopul sufletelor voastre ” (1 Pet. 2, 25). Papa pretinde a fi „ Păstorul suprem” sau „ Capul suprem” . Cum ne putem închipui aşa ceva? ştim de la Hristos că El, Păstorul cel bun, şi-a dat viaţa pentru oile Sale (Ioan 10), tot aşa El este Căpetenie peste toate lucrurile din Biserică (Ef. 1, 22). Unde mai are loc, aici, un „ Cap suprem” ? În mod sigur nu în Biserica lui Isus Hristos, cel mult în biserica proprie!

Papii se lasă omagiaţi de toată lumea cu expresia „ Sfîntul Părinte” . Dar este scris: „ Şi ‘ Tată’ să nu numiţi pe nimeni pe pămînt …” (Mat. 23, 9). Milioane de oameni Îl hulesc pe Dumnezeu prin faptul că îi atribuie unui om această denumire care I se cuvine numai Lui. Unde este Sfîntul Părinte, este El în cer sau la Roma? Tatăl tuturor copiilor lui Dumnezeu este în ceruri, slăvit să fie Numele Lui!

Demnitarii bisericeşti, peste tot, ocupă locurile de onoare şi se lasă sărbătoriţi. Să le fie îngăduit acest lucru pentru că, potrivit Scripturii, şi ei vor striga munţilor şi stîncilor: „ Cădeţi peste noi, şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mînia Mielului ” (Apoc. 6, 16).

Biserica romano-catolică a ştiut cum să procedeze spre a se crede că ea ar fi o instituţie dumnezeiască pe pămînt, şi anume o Biserică înfiinţată de Hristos, care să fie singura în măsură să mîntuie. Aceasta nu corespunde adevărului, ci se contrazice cu istoria primilor treisute de ani ai timpului creştin. Nici o altă biserică nu a fost înfiinţată de El ca instituţie şi nici nu poate mîntui. Diferitele învăţături interpretative care au existat în primele secole şi care au fost însă respinse încet din cauza „ unirii forţate” au apărut mai tîrziu, după Reformă, sub aspectul multiplelor curente spirituale. Acum nu mai este vorba despre armonia dintre învăţătură şi practică, ci numai de dorinţa ca toţi să fie uniţi, indiferent de credinţă. În mijlocul acestei desfăşurări, însuşi Isus Hristos îşi formează Biserica Sa. EL, prin vestirea Evangheliei Sale, îi cheamă pe oameni din toate popoarele, limbile şi naţiunile, iar pe cei care ies din biserici urmîndu-I glasul, îi aşază în concordanţă cu Cuvîntul Lui, astfel El Îşi desăvîrşeşte Biserica Sa pentru ziua revenirii Sale glorioase.

Biserica lui Isus Hristos nu este bogată în averi pămînteşti, nu posedă aur şi argint, cum a spus atunci Petru, ci este bogat binecuvîntată duhovniceşte. Satana i-a oferit lui Isus bogăţiile acestui pămînt. EL a respins pentru că a ştiut că, potrivit făgăduinţei, va fi Domnitor desăvîrşit peste toate bogăţiile pămîntului. Această pretenţie o are şi papalitatea, şi anume să domnească pînă la sfîrşitul pămîntuluiŞi prin aceasta se descoperă contradicţia faţă de Dumnezeu. Istoria omenirii ar fi decurs, cu siguranţă, cu totul altfel fără papi. Nu ar fi existat cruciadele, multele războaie, prigonirile şi milioanele de martiriŞi sclavia trebuie pusă în contul ei, pentru că aşa-zişii misionari au netezit, mai întîi, drumul neguţătorilor.

Nici măcar experţii financiari nu pot evalua bogăţiile Vaticanului. Cine vizitează camerele cu bogăţii din Domul lui Petru, aurul, perlele, pietrele preţioase şi celelalte valori, i se taie respiraţia (Apoc. 17, 4). Roma este un oraş sfînt în exterior. Cine aterizează pe aeroport vede imediat „ Banco di Santo Spirito ” (Banca Duhului Sfînt). Bogăţiile nemăsurate nu sînt în casele poporului, ci în dioceze, respectiv în Vatican.

Biserica romană este o putere mondială politico-religioasă, care este activă în toate domeniile şi are influenţă în special prin ordinul iezuiţilor, total supus ei. Membrii ei au ocupat deja toate poziţiile-cheie. Ei se află în guverne şi administraţii, în universităţi, în domeniul social, în spitale, în grădiniţe şi şcoli etc. Cea mai mare angajare şi străduinţă a ei este promovarea „ religiei de stat ” romano-catolice, pentru care se folosesc toate canalele oficiale. Ei sînt consilierii şi redactorii manuscriselor celor mai importanţi politicieni din est şi vest. „ Opus Dei” este peste tot; şi la protestanţi, şi la comunişti. Ca şi înainte, ei procedează după principiul: scopul scuză mijloacele.

Deşi biserica catolică susţine că este singura biserică mîntuitoare, totuşi membrii ei – chiar dacă au avut parte toată viaţa lor de toate sacramentele şi au fost mîntuiţi – după moarte ajung în purgatoriu. Cum îi mîntuieşte această biserică dacă şi pentru morţii ei trebuie să se citească liturghia? În Biblie nu scrie despre aşa ceva. În capela cimitirului se spune: „ I-a plăcut Domnului să-l ia pe fratele nostru (sau sora noastra) în veşnicie” , iar pe pietrele funerare se află textele: „ Aici se odihneşte în pace” sau „ Aici se odihneşte în Domnul…” Dar dacă Domnului nu i-a plăcut să-l ia la El, atunci el trebuie să treacă mai întîi prin purgatoriu! Cine se gîndeşte asupra acestor lucruri trebuie să devină conştient de faptul că aşa ceva nu poate fi corect.

Isus Hristos a întrebat atunci: „ Botezul lui Ioan venea din cer sau de la oameni?” (Luca 20, 4). Astăzi El întreabă: „ Reforma şi următoarele mişcări au fost din cer sau de la oameni? ” Învăţaţii timpului nu au putut răspunde atunci acestei întrebări. Ce este cu învăţaţii din timpul acesta? Ce răspuns dau ei? Nici unul! Sîngele tuturor martirilor care şi-au dat viaţa pentru ca astăzi să se poată citi Biblia şi pentru ca adevărurile să fie puse, din nou, în lumina sfeşnicului va vorbi în ziua din urmă împotriva conducătorilor spirituali ai acestei generaţii, care ajută reîntoarcerea lumii protestante în sînul mamei ei romane. Bisericile protestante şi cele libere au fost „ maiestuos” înşelate. În urmă cu cîţiva ani se spunea, în aşa-zisa credinţă nicceană: „ … biserica sfîntă, universală, apostolică” , tot aşa ei spun şi astăzi: „ biserica sfîntă, catolică şi apostolică” .

Din punct de vedere biblic, cine este bărbatul înspre care priveşte lumea, care vorbeşte pe stadionul de fotbal din Casablanca unui număr de 85.000 de musulmani şi împarte binecuvîntări în Abidjan oamenilor care adoră idolii; acela care apare la ONU, în New York sau în Consiliul Mondial al bisericilor de la Geneva, în Parlamentul European din Strassbourg, în ţările scandinavice şi aproape peste tot în lume, chiar şi acolo unde nu este bine venit?

Această instituţie, ca şi puterea care este în legătură cu ea, este descrisă în chip inconfundabil şi infailibil, mai ales în Apocalipsa, iar denumirea ei este exprimată în numărul 666 (Apoc. 13, 17-18). Acolo ni se spune foarte clar: „ … Căci este un număr de om Şi numărul ei este: şase sute şase zeci şi şase”. Acest număr rezultă, din titulatura latină pe care nu o poartă altul pe pămînt:

LOCŢIITORUL FIULUI LUI DUMNEZEU

V I C A R I V S F I L I I D E I

5 +1+100 . . + 1+5 . . + 1+50+1+1+ 500 . +1 = 666

Nu este o coincidenţă că domnitorii romani au purtat titlul „ LATINVS REX SACERDOS” ceea ce înseamnă „ împărat episcopal latin ”. Roma păgînă a devenit Roma papală. Într-un mod foarte ciudat şi acest titlu are acelaşi număr.

L A T I N V S R E X S A C E R D O S

50+. . +1 . +5 . . . +10 . . +100 . .+500 . . = 666

În Apoc. 17 această instituţie mondială este descrisă simbolic, ca mamă. Pentru că ea înşeală, vrăjeşte şi duce în eroare, într-un mod smerit, toată omenirea, care a ajuns la decădere prin ea, Domnul însuşi va judeca domnia ei. În Apocalipsa 18 ni se spune de mai multe ori că o urgie mare va veni în timp de o oră peste aşa-zisa „ cetate eternă” . „ Pe cît s-a slăvit pe sine însăşi, şi s-a desfătat în risipă, pe atît daţi-i chin şi tînguire! Pentru că zice în inima ei: ‘şed ca împărăteasă, nu sînt văduvă, şi nu voi şti ce este tînguirea!’ Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tînguirea şi foametea Şi va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare. ” (Apoc. 18, 7-8). Pînă acum s-a împlinit fiecare Cuvînt al lui Dumnezeu care se referă la timpul prezis.

Pe baza autorităţii Cuvîntului lui Dumnezeu, care este întotdeauna valabil şi decisiv, sînt rugaţi toţi cei drepţi să se pună la dispoziţia Cuvîntului lui Dumnezeu şi să creadă cum spune Scriptura.

Aceasta să nu fie o socoteală polemică. Judecata finală Îi revine numai lui Dumnezeu singur, care va judeca pe baza Cuvîntului Lui. În totalitatea lor, în lume este vorba de aproape un miliard de catolici, de protestanţi şi de altfel de credincioşi care, în chip sincer, vor să fie mîntuiţi, dar care cred tot ce primesc ca învăţătură, fără să ştie că această instituţie mondială nu a fost înfiinţată de Hristos şi nu a fost niciodată Biserica lui Isus Hristos. Aceşti oameni au încredere în faptul că, prin apartenenţa la biserica lor, sînt mîntuiţi. Ei nu ştiu că sînt amăgiţi şi că pleacă înşelaţi pe veci din această viaţă. Dacă se întîmplă o astfel de înşelătorie într-o religie care nu se referă la Hristos, atunci este foarte rău. Dar dacă se întîmplă în Numele lui Hristos, atunci este de neiertat. Pentru totdeauna este valabil ceea ce Dumnezeu a lăsat să se spună prin gura unui om chemat, în ziua întemeierii Bisericii noutestamentare: „ Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit ” (Fap. 2, 21; Ioel 3, 5). Mîntuirea este luată, evident, de la Domnul, care a adus-o, şi este transpusă într-o instituţie şi în practicile ei religioase. Probabil că nici măcar preoţimea nu este conştientă de lucrul acesta.

Bisericile protestante susţin că ele se orientează după Sfînta Scriptură. Dacă este, într-adevăr, aşa, este o altă problemă, pentru că şi protestanţii au pus în mare parte tradiţiile şi practicile pe acelaşi nivel cu Biblia. Catolicii se bazează pe ambele: pe Scriptură şi pe tradiţie. Dar la o privire mai atentă, nu este numai o tradiţie decorată cu texte biblice? În ceea ce priveşte astfel de tradiţii, Domnul li se adresează aşa numiţilor „ vizitatori ai slujbelor divine ” cu un energic „ degeaba” : „ Degeaba Mă cinstesc, dînd învăţături care nu sînt decît nişte porunci omeneşti… El le-a mai zis: ‘Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră’ ” (Mar. 7, 7+9). Pe baza acestora şi a altor pasaje din Scriptură toată lucrarea religioasă este zadarnică, dacă nu este făcută conform voiei lui Dumnezeu. Zadarnic este orice rozariu, zadarnic este fiecare ‘Ave Maria’ , zadarnic sînt toate lucrurile religioase, zadarnice sînt toate pelerinajele! Totul este zadarnic! Voia lui Dumnezeu nu este stabilită de papi sau de alţii, ci a fost vestită, o dată pentru totdeauna, deja de profeţi şi apostoli în Sfînta Scriptură.

Şi acum? Mai poate să rămînă cineva neutru şi indiferent, după ce a ajuns adevărul la suprafaţă şi falsul a fost adus la lumina Cuvîntului? Începînd cu momentul acestei descoperiri, fiecăruia i s-a dat o responsabilitate în faţa lui Dumnezeu. „ Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască. ” (Fap. 17, 30). Nimeni dintre cei care au citit aceste expuneri nu va avea nici o scuză la judecata de apoi. O adevărată închinare dumnezeiască poate veni numai de la aceia în care s-a descoperit El, cărora El le-a descoperit Cuvîntul, Numele şi voia Sa, adică de la oamenii care prin har au avut o trăire personală mîntuitoare.

Probabilitatea ca papa şi administraţia episcopală să aibe curajul să dialogheze cu adevărul este foarte mică şi nici unul dintre demnitari pînă la preotul sătesc, care citeşte această expunere, nu va mai putea, de aici înainte, să continue tot aşa cu conştiinţa împăcată. Oamenii asupriţi religios, tutelaţi şi înşelaţi au dreptul să primească înapoi onoarea omenească şi să se decidă personal pentru Hristos şi prin aceasta, pentru adevăr. Sugarii care sînt botezaţi automat într-o confesiune, nu pot să fie întrebaţi dacă vor sau nu să aparţină acestei biserici. În mod obligatoriu, fără cunoştinţa şi încuviinţarea lor, ei sînt făcuţi membri. Aşa arată drepturile şi demnitatea omului în sec. al XX-lea! Aceasta stă într-o crasă contradicţie cu libertatea religioasă şi nu este decît o continuare a „ creştinării” începute cu mai bine de 1500 de ani în urmă. Toate celelalte biserici de stat şi naţionale şi-au însuşit şi ele metodele nebiblice şi sînt, din această pricină, la fel de vinovate în faţa lui Dumnezeu. Acesta este ceasul decisiv în care fiecare trebuie să se decidă personal înaintea lui Dumnezeu.

Scopul acestei prezentări constă în posibilitatea ca cititorul să primească informaţiile necesare. Nimeni nu trebuie să creadă pur şi simplu aceste expuneri, ci să cerceteze Scriptura şi istoria şi să-şi formeze personal o opinie despre aceste evenimente.

„ Aceştia sînt înţelepţii, care călătoresc prin erori înspre adevăr; cei care stăruie-n eroare, iată-i, sînt nebunii.

 Împărăţia romană mondială şi însemnătatea ei deosebită în timpul sfârşitului

Împărăţia Romană mondială este de nedespărţit de biserica romană. În zilele lui Constantin ea a început ca biserică imperială, apoi a devenit biserică naţională şi pe urmă biserică de stat. Desfăşurarea religioasă s-a încheiat cu cea statală, şi din instituţia religioasă s-a format o structură statală, şi anume „ statul bisericesc” , care a existat peste veacuri. Nici o altă biserică, de la „ biserica din Răsărit” şi pînă la biserica anglicană mondială, nu are, în calitate de instituţie religioasă, caracter de stat. Biserica romană este în mod oficial un stat independent în cadrul altui stat, aceasta este puterea politică cea mai importantă pe pămînt. Vaticanul întreţine relaţii diplomatice cu peste 100 de ţări, aceasta înseamnă schimb de ambasadori cărora Sfîntul Scaun le-a dat denumirea de „ nunţiu” . De ce nu are astfel de relaţii diplomatice şi o altă biserică recunoscută? De ce numai biserica Romei? Pentru că aceasta este o formaţie politico-statală care, în sens spiritual, are menirea să răspundă de toţi cei care aparţin tuturor statelor.

La vizitele papale totul decurge ca la vizitele unui şef suprem de stat, unde acesta trebuie să fie primit cu toate onorurile. Cînd Hristos a vorbit despre Împărăţia lui Dumnezeu, S-a referit El oare la „ biserica romană” , pe care papii au ridicat-o în faţa ochilor lumii? Poate această putere mondială politică, economică şi religioasă să fie Biserica lui Hristos? A fost aceasta voia lui Dumnezeu? Aceasta a fost intenţia lui Isus Hristos, cînd a înfăptuit răscumpărarea pe Golgota?

Conform celor văzute de proorocul Daniel în vedenii, aflăm că pînă la sfîrşitul acestei civilizaţii sînt prevăzute patru împărăţii mondiale. Ultima este Împărăţia Romană mondială (Dan. 2+7). Evoluţia acestor împărăţii mondiale este dovedită de istorie: împărăţia babiloniană a durat din 606-538 î. Hr., împărăţia mezilor şi a perşilor din 538-330 î. Hr.; a urmat apoi împărăţia greacă sub Alexandru cel Mare, care a durat din 330-30 î. Hr. Începînd cu anul 30 î. Hr., Împărăţia Romană mondială, care va dura pînă la sfîrşitul direct al acestei epoci, a preluat dominaţia. Aceste patru împărăţii au fost simbolizate în Daniel 7, prin patru animale. În proorocia biblică un animal simbolizează întotdeauna o putere, o împărăţie sau un domnitor care şi-a exercitat puterea (Dan. 7, 17+23).

Totul a început cu bărbatul renumit Nebucadneţar, care, influenţat de fanatici şi mărire a poruncit, dintr-o dată, ca oricine se îndreaptă spre un alt Dumnezeu decît dumnezeii recunoscuţi în împărăţia sa, să fie dat morţii. Cine nu a auzit despre cei trei bărbaţi care au fost aruncaţi în cuptorul cu foc, numai pentru că au chemat numele Dumnezeului adevărat, căruia I-au slujit? Aceeaşi acuzaţie a fost adusă şi împotriva proorocului Daniel, iar pe baza acuzaţiilor el a fost aruncat înaintea leilor. Dar dintr-o dată a apărut, ca din senin, pe perete textul scris „ Menetechel” (Mene mene techel up farsin), prin care domnitorul a fost înştiinţat că împărăţia lui este cîntărită şi zilele îi sînt numărate. Tot aşa se va întîmpla la sfîrşitul acestei generaţii.

În ultimii două mii de ani Roma şi-a exercitat puterea prin toate metodele posibile. Mai întîi în chip politico-păgîn, apoi în chip politico-păgîno- creştin . Fie de către împăraţi, fie, mai tîrziu, de către papi – întotdeauna s-a urmărit extinderea, întărirea şi restabilirea graniţelor acestei împărăţii. Aceasta se realizează cu toate mijloacele posibile. Toate celelalte împărăţii, pînă la „ imperiul britanic” , s-au destrămat şi au trebuit să se încadreze în dezvoltarea generală. Şi împărăţia sovietică a căzut, iar blocul răsăritean este reorganizat pentru ca această unică „ împărăţie mondială” să ia fiinţă. Această desfăşurare este socotită de către biserică o biruinţă contra comunismului, aşa cum s-a proclamat la Sinodul European de la Roma, în noiembrie/decembrie 1991. Decăderea bruscă a comunismului înseamnă progresul catolicismului mondial.

În această Împărăţie Romană mondială s-a proclamat, începînd cu sec. al IV-lea d. Hr., crezul trinitar romano-catolic ca singurul crez valabil. Împăraţii, papii, regenţii şi toţi cei care aveau influenţă s-au simţit datori să sprijine acest ţel cu toată puterea. Cei care s-au adresat singurului Dumnezeu adevărat, cum, spre exemplu, au fost iudeii şi credincioşii de alte convingeri, au fost prigoniţi fără scrupule. Scopul a scuzat întotdeauna mijloacele. Au existat cruciade şi multe aşa-zise „ războaie drepte şi sfinte” , pentru că biserica „ sfîntă şi dreaptă” stătea în spate.

Astăzi nu există nici o posibilitate de a se prezenta ceea ce s-a comis cu adevărat. Cel care priveşte picturile care redau sculele de tortură folosite de inchiziţia „ sfîntă” , i se face rău. Intoleranţa faţă de credincioşii de altă credinţă şi fanatismul religios orb, care au produs atîta ură, au depăşit orice măsură. Cercetătorii au încercat cu multă reţinere să aducă lumină în această perioadă întunecată. Nu se poate spune îndeajuns de răspicat că toate aceste atrocităţi săvîşite au fost justificate pe baza poziţiei nebiblice, conform căreia în această Împărăţie Romană trebuie să fie valabilă o singură credinţă, şi anume aceea care este reprezentată prin biserica romană.

Papii şi împăraţii îşi împărţeau puterea. Astăzi am numi aceasta „ joint-venture” sau „ power-sharing” . Ei au domnit parţial în împărăţia lor cu o brutalitate de nedescris. Această aşa-zisă „ Împărăţie Romană sfîntă” nu este de fapt sfîntă, aceasta nu este Împărăţia lui Dumnezeu. Împărăţia aceasta, prin denumirea ei, este prezentată, intenţionat sau din neştiinţă, în mod fals. Nici un apostol sau vreun bărbat chemat de Dumnezeu nu s-au amestecat vreodată în politică, nici nu au deţinut putere lumească. Slujitorii adevăraţi ai lui Dumnezeu au vestit în toate timpurile Împărăţia lui Dumnezeu şi au lăsat politica pe seama politicienilor. Împărăţia Romană mondială, compusă din puterea politică, economică şi religioasă, se ridică acum din nou înaintea noastră şi se extinde. O Europă unită a fost visul dintotdeauna al papilor, dar în profeţia din timpul sfîrşitului ea joacă cel mai mare rol.

Indiferent de forma de guvernare din diferitele ţări care au făcut parte din această Împărăţie Romană sau care fac parte acum – formele de stat şi de guvernare au venit şi au trecut, dar „ biserica imperială” a supravieţuit şi a rămas de fier. Pentru a se impune opiniei mondiale, Vaticanul va atrage şi va cuprinde toate celelalte religii instaurîndu-şi dominaţia ocrotitoare. Astăzi nu se mai aruncă blesteme şi nici nu mai este excomunicat careva, astăzi tuturor li se întind braţele. Papa primeşte în audienţă, în aceeaşi săptămînă, un politician din Israel şi pe şeful Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei; la el vin responsabilii politici şi religioşi din toate ţările, indiferent de aspectul ideologic sau politic. Toţi şi-au dat seama că fără o vizită făcută papei nu-şi găsesc respectul necesar nici măcar în propria lor ţară. În mod sigur preşedintele american George Bush a ascultat de consilierii săi cînd a vizitat Europa, în mai 1989, făcîndu-i, mai întîi, din politeţe, o vizită papei. Mihail Gorbaciov, ca mulţi alţii, a procedat la fel. Şi unirea Germaniei a fost hotărîtă acolo pe plan politic. După începutul unirii, în noiembrie 1989, cancelarul Helmut Kohl i-a mulţumit papei în mod oficial, din Berlin, pentru ajutorul lui puternic. Astfel se face politica mondială (Apoc. 17, 2+18).

Conform profeţiei biblice, după toate războaiele care au avut loc va fi proclamată o pace aparentă; duşmanii istorici vor deveni prieteni, ca să se împlinească ce este scris: „ Cînd vor zice: ‘Pace şi linişte!’ ” (1 Tes. 5, 3). Toată Europa este cuprinsă de o schimbare. În est şi în vest oamenii intervin pentru pace, ei au demonstrat cu lozincile „ Din săbii să facem pluguri” sau „ Pace fără arme” . În ultimul timp s-au realizat progrese mari la tratativele de pace. Această pace politică nu va fi declarată de nici un politician, ci de Antihristul, care va domni atunci şi care se va prezenta ca iniţiator şi ca mediator. Dar pacea adevărată şi durabilă va fi adusă de Hristos, adevăratul Domn al păcii.

Preotul Markmann redă o prezicere referitoare la timpul sfîrşitului, scrisă de un văzător rus, în felul următor: „ Cu puţin timp înaintea morţii sale, în anul 1900, văzătorul rus Vladimir Soloviov a publicat renumita lui lucrare ‘Scurtă povestire despre Antihrist’ . El îl pune pe ‘omul viitorului’ să vorbească în faţa Congresului mondial al popoarelor următoarele cuvinte: ‘Popoare ale pămîntului! Pacea mea v-o dau vouă!’ şi încheie astfel: ‘Popoare ale pămîntului, făgăduinţele s-au împlinit. Pacea mondială veşnică este asigurată pentru că de acum înainte există pe pămînt o putere centrală care este mai tare decît celelalte puteri în parte sau în totalitatea lor şi de acum înainte nici o putere nu va îndrăzni să spună război, cînd eu zic pace. Popoare ale pămîntului! Pacea să fie cu voi!’ ” (O. Markmann, Endzeit, Entrückung, Antichrist, pag. 67).

Astfel de cuvinte vor ieşi din gura căpeteniei religioase, care determină politica într-o mare măsură. Dacă apologeţii creştini vorbesc despre „ Supermann” -ul din timpul sfîrşitului şi îl caută în iudaism şi în islam, aceasta arată necunoştinţa lor. Acest om nu va fi nici ateu, nici iudeu, nici musulman, nici budist, nici hindus. Este vorba despre un om încununat, care se consideră domnitor peste toată lumea. Acelaşi om care se prezintă mai întîi iubitor, dar în care în ceasul X, va intra Satana, ca în Iuda, şi-l va stăpîni; atunci măsura păcatului şi a nelegiuirii se va umple.

Împlinirea profeţiei biblice nu este valabilă pentru China sau S.U.A., ci pentru „ Europa Unită” . Preotul Markmann scrie despre aceasta: „ După ultimul război, Vaticanul s-a luptat consecvent pentru o Europă nouă şi unită. Papa Paul al VI-lea a subliniat în mod deosebit gîndul unirii Europei. Deja predecesorii săi Pius al XII-lea şi Ioan al XXIII-lea s-au declarat pentru crearea unei Uniuni Europene cu caracter supranaţional. Paul al VI-lea sublinia că numai credinţa catolică este cea care a ‘realizat’ , Europa unită; aceasta ar putea contribui într-o măsură incomparabilă să insufle vitalitate spirituală acelei culturi comune fundamentale ce ar urma să dea viaţă unei Europe unite, din punct de vedere social şi politic. Necesitatea unirii Europei va deveni din zi în zi mai stringentă, a declarat el în 1963.” (O. Markmann, Endzeit, Entrückung, Antichrist, pag. 70).

Vaticanul a fost puterea iniţiatoare în elaborarea tratatelor romane. Deja în anul 1970 s-au deschis relaţiile diplomatice cu comisia Pieţei Comune din Bruxelles. Se va ajunge la o Europă unită. Mihail Gorbaciov, un om respectat în toată lumea, a subliniat, încă o dată, noţiunea „ construirea Casei Europene” , aşa cum a fost elaborată ea în tratatele romane în 1957. Politicienii renumiţi şi clericii au preluat deja aceste cuvinte, introducîndu-l în vocabularul lor. Toate vocile autoritare se exprimă cu hotărîre, în ultimul timp, pentru unitatea Europei întregi.

„ Papa face apel pentru o ‘Europă fără graniţe’ . Papa a chemat la construirea unei ‘Europe fără graniţe’ care să nu-şi tăgăduiască rădăcinile creştine. Acest ‘Proiect al unei Europe fără graniţe’ îl încredinţează mamei lui Dumnezeu, Maria, a spus el, luni, în faţa a cca 6.000 de oameni în Covadonga în Asturia, ultima staţie a călătoriei sale de trei zile în Spania.” (Ziarul „ Frankfurter Allgemeine” , 22. 08. 1989).

Din nou papa este acela căruia i-a venit ideea potrivită, de a face un pod de legătură peste prăpastia dintre est şi vest. Citatul următor prezintă o relaţie mai clară despre această problemă: „ Interesul puternic al papei pentru o Europă unită pe bază religioasă-catolică se materializează şi în proclamarea de sfinţi protectori (patroni) ai Europei. Deja papa Paul al VI-lea îl proclamase pe ‘Benedict din Norcia’ drept patron al Europei. Acum papa Ioan Paul al II-lea a declarat, în cadrul bisericii catolice mondiale, încă doi sfinţi protectori, anume pe fraţii sfinţi ‘Chiril’ şi ‘Metodiu’ , care au lucrat în sec. al IX-lea, ca apostoli şi învăţători ai slavilor; acum ei au fost declaraţi ca sfinţi protectori ai Europei.

„ Ioan Paul al II-lea vrea să evidenţieze, prin sărbătorirea sfinţilor Chiril şi Metodiu şi prin proclamarea lor drept patroni ai Europei, contribuţia acestora la formarea Europei. Pe de altă parte, el vrea să sublinieze faptul că profilul spiritual şi cultural al Europei nu s-a format doar prin civilizaţia romano-latină şi pe baza tradiţiei spirituale occidentale, ci şi prin cultura greacă clasică şi prin tradiţia bizantino-slavonă.

„ Preşedintele conferinţei episcopale germane, cardinalul Josef Höffner, a declarat la Köln, în acest context, că efectul acestor patroni, ca ‘apostoli ai slavonilor’ , poate fi comparat cu ceea ce a efectuat sfîntul Benedict pentru Europa de Vest şi Europa Centrală. Toţi aceşti trei sfinţi ar fi deci ‘constructorii spirituali ai Europei, şi anume ai întregii Europe’.

Decizia papei ar fi o solicitare către toţi ca ,toată Europa să fie încredinţată mijlocirii celor trei mari sfinţi chiar şi în cadrul paşilor hotărîtori întreprinşi deja pe drumul deplinei unităţi dintre biserica catolică şi cea ortodoxă ” (O. Markmann, Endzeit, Entrückung, Antichrist, pag. 72-73).

Vaticanul, prin organizaţiile lui, joacă cel mai important rol în unirea Europei pe plan politic şi religios. Fără el nu poate fi gîndită profeţia pentru timpul sfîrşitului. Strategia lui s-a schimbat total după cel de-al doilea război mondial, acum este fără violenţă, dar scopul a rămas acelaşi. Cel de-al doilea război mondial este, după unii cunoscători ai fenomenului, o încercare de a crea, prin forţă militară, o Europă catolică.

Bolşevismul ateist a fost privit de către Vatican, de către curia întreagă, în general, şi de către guvernele din vest, ca fiind cel mai mare pericol pentru Occidentul creştin. Mussolini s-a pus în slujba bisericii cînd a predat, în anul 1929, actualul „ stat al Vaticanului” papei Pius al XI-lea ca teritoriu suveran şi autonom. Vaticanul a devenit iarăşi de facto din timpul acela un stat suveran.

Relaţia bisericii cu fascismul şi socialismul naţional pînă în anul 1945, a fost cercetată de către istorici. Redăm, în continuare cîteva citate din cartea „ Abermals krähte der Hahn” , cap. 67 şi 68, scrisă de dr. K. Deschner, care a prezentat fără menajamente fapte istorice.

„ Primul serviciu pe care l-a făcut fostul socialist (Mussolini) Sfîntului Scaun, a fost unul financiar. El a salvat de fapt ‘Banco di Roma’ , unde se aflau depunerile curiei şi ale demnitarilor ei, în sume mari. El a salvat-o de la faliment, ajutînd-o, din fondul statului italian, cu 1, 5 miliarde lire … Cardinalul Vannutelli, decanul aşa-zisului colegiu sfînt, a declarat deja atunci despre dictator că ar fi ,ales pentru salvarea naţiunii şi pentru restabilirea fericirii ei.

„ Papa Pius al XI-lea s-a mai văzut odată forţat, în ziua de 13 februarie 1929, să îl numească pe Mussolini ,omul care ne-a fost trimis de sus. Să mai notăm, în paranteză, că, după semnarea tratatului lateran, chiar şi primarul general al oraşului Köln, Konrad Adenauer, l-a asigurat pe Mussolini, într-o telegramă de felicitare, că numele lui va fi scris cu litere de aur în istoria bisericii catolice.

„ În timp ce aproape toată lumea a condamnat agresiunea fascistă (asupra Abisiniei), biserica catolică, în special clerul italian, a stat de partea lui Mussolini. În 27 august 1935, cînd pregătirile de război din Italia s-au desfăşurat într-o viteză mare, papa a proclamat un război de apărare (!) în scopul expansiunii (!) unei populaţii în creştere care ar putea fi drept şi corect. Cîteva zile mai tîrziu, adică patru săptămîni înaintea agresiunii, 19 arhiepiscopi şi 57 de episcopi i-au trimis lui Mussolini o telegramă publică în ‘Osservatore Romano’ , în care se spunea: ‘Italia catolică se roagă pentru extinderea patriei sale iubite, care este mai unită ca oricînd prin guvernul ţării.’ Arhiepiscopul din Tarent, după ce a citit o liturghie pe un submarin, a numit agresiunea ‘un război sfînt, o cruciadă’ Arhiepiscopul de Milano, cardinalul Schuster, care a binecuvîntat în toamna anului 1935 trupele care s-au dus pe front, l-a comparat pe Mussolini cu Cezar, Augustus şi Constantin, învăţînd la şcoală tineretul italian că, prin lucrarea Ducelui ‘Dumnezeu ar fi răspuns din ceruri.’ Încă în 12 ianuarie 1938 Mussolini a primit 72 de episcopi şi 2340 de preoţi în Palazzo Venezia, unde arhiepiscopul Nogara, l-a rugat pe Dumnezeu, într-o cuvîntare, să stea de partea Ducelui în toate bătăliile, pentru propăşirea Italiei creştine… ‘Cu o exaltare smerită, cu glasul şi cu inima poporului strigăm: Heil Duce!’ 

„ Deja în anul 1933 episcopii spanioli au cerut într-o pastorală, iar papa într-o enciclică din 3 iunie ‘o cruciadă sfîntă pentru restabilirea totală a drepturilor bisericeşti’ . … Cumnatul lui Franco, Serrano Suñer, secretarul organizaţiei tineretului catolic, mai tîrziu ministru de interne şi de externe, era un prieten al lui Mussolini şi al lui Hitler şi, la sfîrşitul lui iunie 1942, a fost decorat de papa cu Marea Cruce a ordinului Pius al XI-lea. Cu două luni înainte, Suñer îi spune unui corespondent de presă danez că pe frontul de est luptau deja 15.000 de spanioli şi că numărul lor se va ridica la un milion, dacă Germania ar avea nevoie. Episcopii germani au publicat deja în 30 august 1936, la indicaţia directă a secretarului de stat, cardinalul Pacelli, o pastorală în care se spune cu privire la Spania: ,Ce misiune îi revine poporului şi patriei noastre reiese de la sine. Fie ca să-i reuşească Führer-ului nostru cu ajutorul lui Dumnezeu, să realizeze această uriaşă şi grea operă de apărare (!) într-o fermitate de nezdruncinat şi în cea mai fidelă cooperare a tuturor compatrioţilor.‘ Deja în 3 ianuarie 1937 episcopii germani i-au prelucrat pe credincioşii lor cu privire la Spania: ,Dragi diecezani! Führer-ul şi cancelarul Adolf Hitler a văzut de departe înaintarea bolşevismului şi şi-a îndreptat toate gîndurile şi grijile pentru a înlătura această mare primejdie din faţa poporului nostru german şi a Occidentului.’ 

„ În acelaşi an (1933) catolicul von Papen a încheiat concordatul dintre Germania nazistă şi Vatican … Din anul 1934 pînă în anul 1938, Papen, în calitate de ambasador german la Viena, a pregătit preluarea puterii de către nazişti în Austria.

„ Niciodată episcopii germani nu s-au ridicat împotriva multor mii de asasinate judiciare comise asupra adversarilor lor, împotriva prigoanei liberalilor, democraţilor şi comuniştilor, pe care de fapt au dorit-o cu adevărat Niciodată nu au protestat împotriva groaznicelor pogromuri ale evreilor, nici împotriva distrugerii a peste două sute de sinagogi, nici împotriva înjosirii, deportării şi gazării evreilor, pe care propria lor biserică i-a prigonit o mie şi cinci sute de ani, omorîndu-i astfel. Ca atare ei nu au protestat niciodată împotriva sistemului naţional-socialist. Mai mult, înalţii clerici, cum au fost cardinalul Faulhaber din München, cardinalul Schulte din Köln, episcopul Matthias Ehrenfried din Würzburg etc. (în anul 1935), şi-au declarat disponibilitatea de a colabora cu nazismul şi au regretat neimplicarea lor.

„ La 11 martie 1938 trupele lui Hitler au ocupat Austria. Cardinalul Innitzer din Viena, care în înţelegere cu Vaticanul, îi recomandase lui Schuschnigg supunerea şi îi declarase: ‘Anexarea este inevitabilă’ , şi a sărbătorit intrarea trupelor germane cu dăngăte şi steaguri cu svastică atîrnate pe biserici, şi a însărcinat preoţimea să facă acelaşi lucru. La 12 martie s-a impus acesteia oficierea unui serviciu de mulţumire lui Dumnezeu. După ce Hitler l-a primit pe cardinal în audienţă în 15 martie, şi după ce l-a asigurat pe acesta de menţinerea drepturilor sale bisericeşti, toţi ceilalţi episcopi austrieci, cu excepţia episcopului din Linz, au solicitat poporului să-l voteze pe Hitler şi au încheiat apelul lor cu salutul: ‘Heil Hitler’ .

Şi în faţa realităţilor care demonstrează că obiectivul politic al bisericii mondiale a rămas acelaşi, trebuie ca procesele din trecut să fie un avertisment pentru viitor. Aşa-zisul „ Sfîntul Imperiu Roman de origine germană” constă din putere religioasă şi politică. Această formulare îşi are îndreptăţirea în măsura în care Vaticanul s-a folosit, într-un mod cu totul deosebit, de germani pentru atingerea scopurilor sale. Şi în procesul de unificare al Europei, Germania este din nou „ locomotiva întregului tren” , placa turnantă est-vest. Istoricii, fie din înţelepciune, fie din teamă de biserică, n-au descris acest delicat capitol religios sau l-au încredinţat hîrtiei numai aluziv.

Înaintea celui de-al doilea război mondial, Vaticanul s-a concentrat asupra Germaniei, care a devenit tot mai puternică. Totul a început în Bavaria catolică, în special în München, unde Hitler a eşuat, în anul 1923, într-o încercare de puci. În anul 1924 Vaticanul a încheiat cu Bavaria un concordat. Este remarcabil faptul că papa Pius al XII-lea a fost în aceşti ani nunţiu papal în München şi, mai tîrziu, în Berlin.

Deja în anul 1938 se aflau în lagărele de concentrare 40.000 de adversari politici, fără ca vreun demnitar să fi ridicat glasul pentru cei dezonoraţi. Franz von Papen, un catolic supus, a declarat: „ naţional-socialismul este reacţia creştină împotriva spiritului din 1789.” (E. Paris, The secret history of the Jesuits, pag. 130). Prin aceasta el s-a referit la revoluţia franceză care a rezultat din despărţirea statului de biserică şi care a provocat sfîrşitul „ Sfîntului Imperiu Roman de naţiune germană ” . Cînd s-au ridicat glasuri în străinătate împotriva desfăşurărilor din Germania, editorul ziarului „ Stürmer” , Julius Streicher, a apărat toate acestea cu cuvintele: „ … aceasta este numai propaganda anglo-saxonă protestantă împotriva noastră.” Cine îşi asigura acoperirea spatelui la Roma se simţea peste măsură de tare.

Cunoscătorii situaţiei ştiu că Vaticanul nu voia să biruie doar bolşevismul ca adversar politic, ci şi biserica disidentă din Răsărit, ca rival religios. Numai cui îi este cunoscut faptul că trupele SS erau compuse în marea lor majoritate din iezuiţi în uniformă, printre aceştia se afla şi mareşalul Goebbels, care organizau şi conduceau totul, numai acela va înţelege de ce, la ocuparea Rusiei de către trupele germane, nu a fost distrusă nici o clădire religioasă din Ucraina romano-catolică, în timp ce în celelalte zone s-au făcut, fără scupule, distrugeri. Redăm în continuare, încă o dată, cîteva citate din cartea „ Abermals krähte der Hahn” de dr. Karlheinz Deschner, cap. 67 şi 68:

„ După atacul trupelor germane asupra URSS-ului în anul 1941, episcopul catolic de campanie (Franz Justus Rarkowski), despre care se admitea chiar din cercurile catolice că pastoralele sale ‘abundă … de ideea sprijinirii naţional-socialiste a războiului’ , a adresat un cuvînt pastoral catolicilor din armată, în care se spune printre altele: ‘Ca de atîtea ori în istorie, Germania a devenit în prezent salvatorul şi luptătorul de avangardă al Europei Multe state europene ştiu că războiul împotriva Rusiei este o cruciadă europeană Această trăire puternică şi responsabilă a angajării voastre în Răsărit va trezi în voi conştiinţa, cît de mare este fericirea să fim germani.’ 

„ Şi într-un memoriu al tuturor episcopilor catolici din Germania, datat 10. decembrie 1941, înalţii prelaţi ai bisericii recunosc: ‘Cu satisfacţie urmărim lupta împotriva puterii bolşevice asupra căreia noi, episcopii germani, i-am avertizat în nenumerate pastorale, din anul 1921 pînă în anul 1936, pe politicienii Germaniei şi i-am chemat la vigilenţă, după cum guvernului îi este cunoscut.’ 

„ Aşadar, marele papă al păcii a tăcut. El a tăcut însă şi la distrugerea a aproape două mii de biserici, peste cinci sute de sinagogi şi la uciderea a numeroşi clerici în timpul războiului din Răsărit. Doar Vaticanul voia să răspîndească acum catolicismul în Rusia ortodoxă, ca şi în celelalte zone ocupate de armatele lui Hitler. Despre colaborarea iezuiţilor cu SS-ul şi gestapoul s-au purtat discuţii, încă în 1940 între generalul iezuiţilor, Contele Ledochowski (1866-1942, general al Ordinului din 1915), şi reprezentanţii serviciului secret hitlerist Din 1919, se spune în document, că Vaticanul a încercat să răstoarne regimul comunist Vaticanul intenţiona să trimită cît mai mulţi preoţi în zonele ocupate din Rusia pentru a pregăti terenul pentru alte planuri ale politicii Vaticanului împotriva Rusiei. În 8.11.1941 comandantul suprem al Wehrmacht-ului a trimis toţi comandanţii supremi ai armatei germane în est ,ţinînd seama de convenţia cu Vaticanul pentru a uşura activitatea misionară a episcopilor catolici în zonele ocupate şi un şef al serviciului secret german, generalul maior-SS Schnellenberg, scrie într-un raport de cinci pagini către Ministerul de Externe, despre o convorbire cu papa: ‘Papa va face tot posibilul pentru a asigura o victorie germană. Scopul lui este distrugerea Rusiei.’ 

„ Dr. Adenauer, 20 de ani mai tîrziu: ‘Această lume (răsăriteană) este duşmanul nostru de moarte acum şi trebuie să fim foarte atenţi’ ‘Acum nu este vorba numai despre zona sovietică, ci este vorba despre eliberarea întregii Europe de Est din spatele cortinei de fier’ ‘Germania nu va fi prada comunismului ateu, ci îl va aduce la cădere…’ 

La intrarea trupelor germane în Iugoslavia, în aprilie 1941, croaţii romano-catolici au fost menajaţi, iar sîrbii ortodocşi au fost ucişi în masă. Mişcarea catolico-fascistă a Croaţiei, ustaşii, au colaborat cu puterea de ocupaţie catolică. Este cunoscut faptul că episcopul Stepinac a iniţiat coordonarea acestei colaborări. El însuşi a raportat papei că 250.000 de sîrbi au fost convertiţi cu forţa la religia catolică. Din populaţia de două milioane de ortodocşi din Croaţia au fost ucişi cca 600.000. Alţii evaluează cifra la 800.000. Nu numai evreii şi alte minorităţi etnice au fost ucişi, ci şi alte grupuri care făceau parte din populaţia proprie şi aveau o altă convingere de credinţă.

La intrarea trupelor germane în Polonia, a avut loc un masacru printre protestanţii germani. „ Baia de sînge din Bromberg” a devenit o noţiune. Pe atunci se vorbea că peste 40.000 – în principal bărbaţi – au fost măcelăriţi în zonele cu o administraţie poloneză. După toate cercetările, apelul pentru aceasta a fost lansat de la amvoane. Acum însă numărul morţilor este evaluat la mai puţin.

Nu este greu de înţeles ce a vrut să zică Hitler cu exprimarea: „ Pentru alcătuirea unei mişcări puternice, am nevoie de catolicii din Bavaria şi de protestanţii din Prusia. Celelalte vin mai tîrziu. ” (K. Deschner, Ein Jahrhundert der Heilsgeschichte, partea I, pag. 360) Şi teologii evanghelici conducători au lucrat în contradicţie cu „ biserica recunoscută ”. În loc să beneficieze de binecuvîntarea veşnică a lui Dumnezeu, ei au fost împovăraţi cu un blestem temporar. Ce ar fi venit mai tîrziu, noi am fi aflat la victoria lui Hitler. După acţiunea de curăţire a evreilor, a minorităţilor şi a adversarilor politici, ar fi urmat şi a doua, adică a protestanţilor.

Încă în 9. aprilie 1945, cu o lună înaintea încheierii războiului, a fost ucis pastorul lutheran Dietrich Bonhoeffer, în Flössenberg, după o şedere în închisoare de doi ani, la comanda personală a catolicului Himmler. Grupurile protestante de tineret erau interzise în al treilea Reich. Prima dată ar fi simţit acest lucru oratorii bisericii protestante, care s-au exprimat deschis împotriva dictaturii naţional-socialiste, apoi toţi credincioşii din bisericile libere şi din comunităţi. Conştiinţa de sine a bisericii catolice şi a conducătorilor acesteia, şi anume convingerea că în afara acestei credinţe nu are dreptul la existenţă nici o altă credinţă, cauzează moartea tuturor celorlalţi. Trebuie să amintim, cu respect, că şi de partea catolică a fost o trezire adevărată a conştiinţei, persoane individuale ridicîndu-şi glasul împotriva nedreptăţii.

După aceste fapte putem să ne întrebăm dacă ar mai fi existat astăzi în Europa vreo biserică protestantă sau alte comunităţi libere, sub o dominaţie germano-hitleristă. În special iezuiţii angajaţi şi organizaţiile lor voiau sa îi prezinte papei, de la reformaţie încoace, singura „ biserică sfîntă, catolică şi apostolică ”, după cum este formulat în mărturisirea de credinţă catolică. „ Papa Benedict al XV-lea i-a numit în 1915, în plină pace a Cetăţii (!), pe credincioşii ‘sectei evanghelice’ ca ‘trimişi ai Satanei’ , care au ridicat ‘amvoane ale ciumei’ , iar pe slujitorii lor spirituali ‘hoţi şi pungaşi.’ ” (O. Markmann, Irrtümer der katholischen Kirche, pag. 22). De neînţeles este citatul următor: „ Iezuitul Mayrhofer din Ingolstadt susţinea în revista ‘Oglinda predicatorilor’ : ‘Noi nu vom fi judecaţi dacă cerem uciderea protestanţilor; este ca şi cum am cere pedeapsa cu moartea pentru pungaşi, ucigaşi, falsificatori şi revoluţionari.’ ” (E. Paris, The secret history of the Jesuits, pag. 35).

Poziţia bisericii catolice în cel de-al doilea război mondial se poate cita din multe documente, aşa este şi citatul care urmează. În 3. mai 1945, Vaticanul a dat o declaraţie în presa spaniolă din Madrid, prin generalul Franco, cu ocazia morţii lui Hitler: „ Adolf Hitler, fiul bisericii catolice, a murit apărînd creştinismul. De aceea se înţelege că nu se găsesc cuvinte pentru deplîngerea morţii sale, fiindcă s-au găsit atît de mulţi care au lăudat viaţa lui. Deasupra rămăşiţelor pămînteşti stă chipul lui biruitor şi moral. Cu palmierul martirilor, Dumnezeu să-i dăruiască lui Hitler laurii biruinţei sale. ” (E. Paris, The secret history of the Jesuits, pag. 163).

Mulţi care au strigat „ Heil Hitler! ” , nu au ştiut ce au făcut cu adevărat. Dar demnitarii religiei nu ar fi trebuit să ştie acest lucru? Totuşi ei au întins braţul şi au mărturisit cu salutul „ Heil Hitler” că acum mîntuirea vine de la Hitler, şi nu de la Dumnezeu. Aceasta am trăit-o şi eu fiind născut în anul 1933. Deseori am privit paradele de marş ale trupelor! Totul suna aşa de puternic cînd se striga cu atîtea voci „ Sieg Heil! Sieg Heil! 

Tîrziu, odată cu prăbuşirea dictaturii lui Hitler, mulţi şi-au dat seama că au făcut parte dintr-o generaţie de război dusă în eroare, înşelată, trişată. Publicarea atrocităţilor şi descoperirea ulterioară a holocaustului evreilor au făcut ca multora să le piară graiul. Astăzi mai există oameni care tăgăduiesc aceste fapte numai din cauză că ei nu pot să rînduiască în mintea lor aceste atrocităţi care au dus pînă la gazarea bărbaţilor, a femeilor şi a copiilor nevinovaţi. În Numele lui Dumnezeu şi al poporului german s-au făcut în sec. al XX-lea cele mai groaznice crimeŞi astăzi mai răsună cuvintele propagandistice din timpul naziştilor în urechile multora. Unii îşi aduc aminte cum s-a proclamat, prin aclamaţii puternice: „ … şi o credinţă pentru toată lumea …” Pe cureaua soldaţilor era scris „ Dumnezeu este cu noi! Ce batjocură! 

Peste 55 de milioane de oameni au fost „ arşi” în cel de-al doilea război mondial, dar instigatorii propriu-zişi au rămas nepedepsiţi. „ Cardinalul Frings din Köln, care, într-o emisiune radiofonică din 16. decembrie 1945 şi-a exprimat dorinţa de a vedea Apusul impregnat de creştinism, care înseamnă desigur de catolicismul roman, a cerut în mod public, el fiind primul care a făcut-o în Germania, la Bonn, de ziua catolicilor, în 23. iunie 1950, reînarmarea Germaniei şi o pace bazată pe ‘ordinea lui Dumnezeu’ ! Astfel episcopul Muench, ca şi papa Pius al XII-lea, a cerut într-o pastorală ‘clemenţă’ pentru criminalii de război germani. În 1951 el a primit, din mîna preşedintelui R.F.G., Marea Cruce de Merit a R.F.G Şi a fost numit cardinal de către papa Ioan al XXIII-lea.” (K. Deschner, Abermals krähte der Hahn, pag. 647-650).

Foarte relevant este şi citatul următor: „ După prăbuşirea regimului catolic, mănăstirile din străinătate ale franciscanilor au devenit locuri de refugiu în masă ale criminalilor, în Austria la Klagenfurt, în Italia la Modena, dar şi în Franţa.” (K. Deschner, Abermals krähte der Hahn, pag. 625). După cum se vede, ei au cunoscut bine şi au ştiut unde să găsească nu numai uşi deschise, ci şi braţe deschise. Chiar şi aghiotantul francez al criminalului de război Klaus Barbie, măcelarul din Lyon, Paul Touvier, a fost prins într-o mănăstire catolică, în care a trăit bine mulţi ani.

După înfrîngerea armatei germane la Stalingrad, papa a încercat să atragă Statele Unite de partea lui pentru a lupta împotriva bolşevismului. Singura condiţie pe care a pus-o preşedintele american Roosevelt a fost: capitularea lui Hitler. Papa l-a implorat ca să cedeze din cauza lucrurilor care erau în joc. Dar de data aceasta, el s-a văzut în faţa unui dictator avid de putere, fanatic şi surd. Episcopii catolici, care şi-au manifestat solidaritatea cu Adolf Hitler, în martie 1933, la conferinţa din Fulda, au spus, în 1945, ceva cu totul deosebit şi au introdus o strategie nouă pentru a ajunge la ţinta secretă a unei Europe unite pe plan politic şi religios.

Ceea ce nu s-a reuşit cu puterea războiului va deveni realitate în scurt timp pe calea diplomatică. În timp ce milioane de oameni, emigranţi, prizonieri de război aflaţi în lagărele de lucru trebuiau să suporte consecinţele războiului, clerului nici nu i-a păsat de aceştia cînd şi-a îndreptat iarăşi steagul după direcţia vîntului. Cei nevinovaţi au suferit, iar cei vinovaţi erau în siguranţă şi îşi jucau rolul mai departe.

La Conciliul Vatican II (1962-1965) linia direcţională a fost stabilită din nou. Bisericile protestante nu au mai fost blestemate şi însemnate ca disidente, ci ca fraţi care s-au despărţit dar care sînt primiţi acum cu braţele deschise. Contrareforma s-a încheiat. Ciudat este însă că nici unul din blestemele care au fost pronunţate împotriva protestanţilor, mai ales la Conciliul din Trient, nu a fost luat înapoi. Pînă astăzi nu s-a cerut încă nici o scuză faţă de evrei, protestanţi şi credincioşi de altă convingere din partea papei şi a bisericii.

Domnitorii de la Roma nu au ţinut cont, niciodată, de viaţa altora. Cine stătea în calea pretenţiilor asupra puterii, fie copii sau oameni maturi, fie duşmani politici sau religioşi, erau înlăturaţi. Nero, Diocleţian, Constantin şi alţii au făcut începutul. Această tendinţă a continuat mai tîrziu la papii romani. Cine nu s-a supus a fost prigonit şi ucis, indiferent dacă era vorba de păgîni, de evrei sau de creştini de altă convingere, a căror crimă consta doar în faptul că nu s-au supus bisericii romano-catolice.

Constantin este întemeietorul propriu-zis al „ Bisericii imperiale ” romane şi al executării brutale a puterii de către aceasta. El ar fi văzut o cruce de foc pe cer şi, pe lîngă aceasta, un text scris: „ Cu semnul acesta vei birui.” Acest ucigaş, care în familia sa a ucis pe Licinius şi Bassanius, cumnaţii săi, pe nepotul său, apoi pe fiul lui Licinius, pe socrul său, Maximilian, pe fiul său, Crispus şi pe propria sa soţie, Fausta, era în acelaşi timp un politician abil. Pentru el biserica era un factor de putere, de care s-a folosit. Dar el i-a lăsat şi pe păgîni să se afirme. Începînd cu timpul acela, din prigoană şi din crime a rezultat biserica imperială creştino-păgînă. Cu numai 70 de ani mai tîrziu, Augustin a slăvit biserica aceasta considerînd-o „ stat dumnezeiesc” . Pentru el Satana era legat. Dar aici era o realitate contrarie: el abia atunci a fost dezlegat.

Ziua de naştere a zeului Soare a devenit ziua de naştere a Fiului lui Dumnezeu. Jupiter, Diana şi celelalte zeităţi au fost date jos, Petru, Maria şi alţii au fost declaraţi sfinţi şi ridicaţi în slavă. În fond, atunci a avut loc o prelucrare deplină a cultului zeilor greco-romani de către „ creştinismul” acesta în formare. Zeii păgîni au fost schimbaţi cu sfinţii şi patronii apărători. Populaţia a fost forţată să se supună acestei puteri politico-religioase. Cine nu a vrut să se supună sau cine nu a putut să se supună, din cauza conştiinţei, a fost înlăturat. Colaborarea dintre stat şi biserică nu îngăduia altor creştini nici o şansă. Fie în viaţa comercială sau în profesii, fie în cadrul breslelor – boicotul şi prigoana erau, peste tot, la ordinea zilei.

Abia atunci cînd papa şi biserica romană se vor scuza pentru moartea a milioane de oameni care prin manevrele lor au fost expulzaţi din viaţa aceasta, vor avea dreptul să vorbească despre „ protecţia vieţii celor nenăscuţi” . Viaţa care nu s-a născut încă trebuie protejată, iar viaţa care s-a născut deja a fost şi este animal de vînat! Nu au făcut chemări pentru cruciade chiar papii şi nu i-au binecuvîntat ei pe soldaţii plătiţi, nepăsîndu-le însă de viaţa acestora? S-a ţinut cont în cruciadele sau războaiele religioase de femeile gravide şi de copii, în general, de viaţa omenească? Ce fatalitate, dacă chiar în apropierea mănăstirilor sînt scoase schelete de copii la lumina zilei!

În „ Catehismul catolic pentru adulţi” , la pagina 256, biserica este declarată un sacrament. Faptul că în biserica catolică există şapte sacramente, în general, se cunoaşte, dar ca şi biserica să fie un sacrament, este ceva nou. Citat: „ Biserica-sacrament al Duhului. Greutăţi cu biserica. La întrebarea în legătură cu locul Duhului Sfînt, mărturisirea de credinţă a bisericii răspunde: ‘Cred în unica biserică sfîntă, catolică şi apostolică’ . Biserica mărturiseşte, aşadar, că Duhul lui Isus Hristos lucrează continuu în ea şi prin ea, de-a lungul istoriei. Ea crede că este locul sfînt, chiar sacramentul, semnul şi unealta lucrării Duhului Sfînt.

Între mărturisirea cu buzele şi realitate există o diferenţă ca de la cer la pămînt. Nu Duhul lui Hristos a fost cel care a lucrat atît de brutal în istoria bisericii. Pentru că şi în biserică este cunoscut tot ce s-a întîmplat în lume la îndemnul şi indicaţiile acesteia, trebuia ca poziţia bisericii să fie exprimată în acest catehism catolic pentru adulţi: „ Nici o altă exprimare de credinţă nu produce atîta contrazicere, ba chiar duşmănie, ca aceasta. Mulţi catolici activi au probleme cu biserica. Nu puţini zic: ‘Isus, da – biserica, nu!’ Obiecţia principală împotriva bisericii sună: ea a trădat de-a lungul istoriei, mesajul original al lui Isus. Pentru că Isus – astfel se spune – a fost sărac şi a intervenit pentru cei săraci; biserica însă este bogată, pactizează cu cei bogaţi şi puternici şi a capitulat în faţa problemei sociale. Isus a predicat iubirea pînă la iubirea duşmanului; biserica dimpotrivă, este intolerantă şi îi prigoneşte pe adversarii ei cu brutalitate, aşa cum arată inchiziţia. Ce să spună un catolic în legătură cu ‘registrul acesta de păcate’ ? El nu trebuie să înfrumuseţeze sau să retuşeze nimic. Chiar biserica, care vesteşte iertarea păcatelor, crezînd în iertarea lui Dumnezeu, poate să-şi mărturisească propria vină, precum papa Hadrian al VI-lea, în parlamentul de la Nürnberg (1522/1523), sau papa Paul al VI-lea în timpul celui de-al II-lea Concil al Vaticanului (1962-1965). Creştinul nu trebuie să tăgăduiască părţile umbrite din istoria bisericii.

La Dumnezeu nu va fi aşa de simplu cum este scris în catehismul catolic. Iertare poate să existe numai acolo unde se produce o pocăinţă adevărată. EL nu va ierta atrocităţi, ci va răzbuna sîngele nevinovat (Apoc. 6, 9-10; Apoc. 18, 7-8), pentru că acestea s-au întîmplat cu voie. Dacă nu ar mai urma o prigoană pentru creştini, am putea privi acest capitol ca rezolvat. Dar conform profeţiei apocaliptice, acum vine unirea politico-religioasă, apoi vin boicotul şi prigoana, „ … şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde” (Apoc. 13, 17). Aşa cum s-a întîmplat cu evreii din timpul celui de-al treilea Reich şi mai înainte, tot aşa se va întîmpla şi cu creştinii biblici într-un timp scurt de prigoană. Crima lor va consta în faptul că ei nu vor face parte dintr-o denominaţie creştină oficială, astfel nu vor face parte din Conciliul Mondial al Bisericilor sau din biserica romană. Ei vor fi priviţi ca instigatori şi nu vor fi suportaţi de societate. Dacă pentru obţinerea unui serviciu trebuie menţionată religia, se poate, de exemplu, lua imediat o decizie în legătură cu primirea sau neprimirea unui serviciu de către cineva. Vor reuşi atunci politicienii să mai protejeze onoarea şi viaţa cuiva, mai ales a celor de altă convingere şi credinţă?

Pentru confirmarea acestui cuvînt biblic trebuie să spunem că această împărăţie este numită în Biblie, „ fiara” care a primit prin sabie, o rană (Apoc. 13, 14). Sabia Duhului este Cuvîntul lui Dumnezeu, iar reformatorii au provocat acestei puteri o rană mortală cu Cuvîntul lui Dumnezeu. Din cauza aceasta ei erau priviţi ca slujitori ai Satanei, de asemenea, şi pentru că însemnau un deranj, chiar un pericol pentru această putere mondială. Dar aşa cum s-a anunţat prin profeţia biblică, această rană se va vindeca din nou şi toată lumea se va mira de acest lucru (Apoc. 13, 12). Acest proces de vindecare a avansat deja foarte mult.

Toate bisericile protestante şi comunităţile libere au încercat, la începutul lor, să pună vestirea Evangheliei în centrul mişcării lor. Astăzi însă celor mai mulţi le-au rămas doar tradiţiile moştenite. Conducătorii denominaţiilor sînt orbi din punct de vedere spiritual şi nu observă încotro merge drumul lor. Nici cei care fac parte din grupurile fundamentaliste nu au o privire clară, încît să poată rîndui profeţia biblică actuală în lumina Cuvîntului descoperit. Unii au deviat în „ demitizări” , alţii în „ teoria de eliberare liberală” Şi la protestanţi a mai rămas doar un creştinism cu numele, un botez şi o cununie creştinească. Numai un număr foarte redus de oameni au avut o experienţă cu Hristos şi pot fi rînduiţi, în mod biblic, ca drept creştini.

Înainte de Conciliul „ Vaticanum Secundum” , în anul 1960, papa Ioan al XXIII-lea a creat un secretariat pentru probleme ecumenice sub conducerea cardinalului Augustin Bea. S-a depus o întreagă muncă; formulările au fost corelate cu exprimările tuturor bisericilor pentru ca fiecare din ele să-şi audă, în continuare, propriul limbaj şi pentru a putea să treacă cu vederea diferendele care nu pot fi depăşite. În „ Lexiconul pentru teologie şi biserică” , vol. 13, de la pag. 12 pînă la 26, Herder scrie, pe înţelesul tuturor, despre Conciliul Vatican II, referitor la tema „ Ecumenismul şi unirea” , temă despre care toţi ar trebui să ia cunoştinţă:

„ Secretariatul este o putere cu autoritate papală, un canal făcut pentru comunicare şi un mijloc care ajută tuturor formelor de colaborare pentru ca să se realizeze unirea. De la o astfel de înţelegere a plecat şi Paul al VI-lea cînd, fiind în funcţia de cardinal, a luat parte, în Domul din Milano, la 7.06.1963, la funeraliile lui Ioan al XXIII-lea şi a vorbit despre ‘Universalitatea credinţei catolice’ şi despre ‘Ecumenismul bisericii catolice’ . Pentru el ‘Ecumenismul catolicizării’ a însemnat unitatea în toate domeniile, cu mari posibilităţi de dezvoltare într-un nou capitol al istoriei bisericii.

„ Celelalte comunităţi creştine se străduiesc să aibe o recunoaştere reală a fraţilor despărţiţi şi a moştenirii lor creştine. Aceasta înseamnă luarea în considerare a tuturor ‘urmelor’ şi ‘elementelor’ bisericii, care prin harul lui Dumnezeu, sînt vii şi au stabilitate la fraţii despărţiţi, prin aceasta întîmplîndu-se, ca aceştia – chiar într-o măsură diferită – în realitate, să facă parte din biserică, chiar dacă nu într-un număr deplin.

„ În următorul capitol (§7) se vorbeşte numai despre dezbinări şi despărţiri. Din cauza ‘slăbiciunilor omeneşti’ , din necunoaştere reciprocă şi din cauza înstrăinării în cadrul turmei lui Isus Hristos s-au ivit certuri, s-au desprins părţi din biserică şi au înfiinţat grupuri independente. Pentru că biserica poate fi numai una – ‘nu poate să existe o altă biserică pe lîngă aceea condusă de urmaşul lui Petru, care vrea ca aceasta să fie singura şi adevărata biserică.’ Nici o biserică despărţită de scaunul lui Petru nu este, în acelaşi timp, ascultătoare şi bisericii vizibile, şi celei cereşti. – În § 8 se subliniază faptul că necesitatea unităţii cu Capul, nu exclude pluralitatea în cadrul trupului. O prea mare uniformizare ar desfrumuseţa trupul. De aici importanţa propriei tradiţii, mai ales la bisericile onorabile ale Orientului. Cu cît este mai mare diferenţa, cu atît mai mult este necesară o singură autoritate.

„ Cine trăieşte cu o credinţă bună într-o biserică despărţită nu este considerat de biserica adevărată ca străin (§9). Dar el duce lipsă de unele mijloace mîntuitoare, mai ales de conducerea prin institutul de învăţămînt, care ajută la păstrarea desăvîrşită a credinţei şi a obiceiurilor. Despărţirea este dăunătoare atît în interior, cît şi în exterior, pentru creşterea familiei lui Hristos. De aceea dorinţa Conciliului este ca toţi ‘disidenţii’ , care sînt îngrijoraţi de unitatea deplină a turmei lui Hristos, să vină într-un ţarc (§10). Dar trebuie să se dea atenţie moştenirii comune şi legăturii duhovniceşti încă valabile: ‘Noi am rămas fraţi.’ 

„ În urma ereziilor din trecut, care au fost întreprinse de ambele părţi, fraţii unui popor creştin au mers în diferite părţi, iar drumurile lor s-au despărţit. În duhul pocăinţei şi al ispăşirii tuturor creştinilor se va întîmpla ca toţi să fie uniţi într-o singură casă părintească ”(§31).

„ Creştinii trebuie să formeze un front comun împotriva ateismului şi împotriva comunismului pătrunzător ”(§35).

„ Toate părţile echivalente ale bisericii ar trebui să crească împreună sub un singur Cap, care nu este nici oriental şi nici occidental, ci este părintele tuturor” (§47).

„ Acum urmează condiţiile concrete ale reunificării, descriindu-se drumul spre aceasta. Orientalii trebuie să ştie că dacă vor să se ataşeze şi să-şi reocupe locul, nu trebuie să li se ceară reîntorşilor mai mult decît este nevoie, adică să devină membrii ai bisericii (§48). Fără a tăgădui ereziile, ei trebuie să depună într-o formă simplă o mărturie referitoare la credinţa care cuprinde şi recunoaşterea unirii bisericii. Orientalilor li se va recunoaşte dreptul disciplinei lor proprii (§50). Închinările lor sînt valabile, şi ei au voie să le practice în continuare (§51).

„ Să vorbim deci cu fraţii noştri această limbă evanghelică, pe care ei o înţeleg şi care îi emoţionează. Să le spunem că slujba lui Petru este o diaconie, o însărcinare pastorală, o slujbă pe care a primit-o conducătorul apostolilor lui Hristos, nu pentru a domina cu putere, ci pentru a îndruma turma lui Hristos, pentru că împuternicirea dreaptă a lui Petru este rînduită conform unei însărcinări pastorale În biserică, acesta este tabloul păstorului suveran, care-i atrage într-un mod deosebit pe fraţii despărţiţi şi care numai prin dragoste îi conduce cu mîini tari înspre adăpostul lui Hristos, care este biserica catolică.

Înnoirea şi naşterea din nou

Experienţa neprihănirii pune capăt vieţii vechi, care a fost trăită fără Dumnezeu, şi face o introducere la înnoirea interioară. Deşi este vorba despre o singură lucrare de răscumpărare şi despre o singură răscumpărare, totuşi lucrarea divină şi plină de har se face vizibilă treptat în diferite domenii ale vieţii şi este exprimată prin noţiuni diferite.

Totul începe prin trezire: omul despărţit de Dumnezeu, care este mort spiritual, este trezit la realitate. Aceasta se întîmplă prin Duhul lui Dumnezeu, prin predicarea Evangheliei. Pînă atunci omul este într-adevăr mort spiritual, fără ca s-o ştie. Pentru el lumea este în ordine, el nu-şi dă seama că ceva nu este în ordine.

Indiferent dacă este sau nu religios, omul înlătură orice gînd care se referă la viaţa de după moarte, la responsabilitatea personală înaintea lui Dumnezeu, în faţa judecăţii. Cel ce nu exclude o astfel de posibilitate îşi spune lui sau altora: „ Eu nu am omorît pe nimeni şi nu am făcut cutare sau cutare lucru, deci nu va fi aşa de rău, dacă va veni ceva”. Dar atunci vine ceva cu adevărat. Toţi ar trebui să afle că Dumnezeu nu este un bunic bătrîn sau un unchi drăguţ, în faţa căruia poţi avea trecere prin cîteva cuvinte măgulitoare. Atunci Dumnezeu nu mai este Mîntuitorul iubitor, ci un Judecător aspru. EL este legat de propriul Său Cuvînt şi trebuie să judece conform acestuia.

Aşa cum El este legat acum de Cuvîntul Lui şi îi iartă pe toţi care Îl cred, dîndu-le har şi dezvinovăţîndu-i, tot aşa El va judeca drept pe toţi care I s-au opus, contrazicînd Cuvîntul şi planul Său de mîntuire. Chiar şi aceia care au încercat să facă ceva pe căi proprii, fără să se fi predat Domnului cu adevărat, vor fi decepţionaţi. Nu contează doar să crezi, ci trebuie să-L crezi pe Dumnezeu – să crezi după cum a stabilit El condiţiile în planul Său de mîntuire referitor la omenire. Cine nu-L crede pe Dumnezeu, îl face astfel mincinos (1 Ioan 5, 10).

Mai întîi este aşa, omul firesc nu ia seama la lucrurile spirituale, chiar dacă este religios şi procedează astfel. Totul începe cu trezirea conştiinţei din somnul spiritual. La predica lui Petru de la Rusalii, oamenii au fost aşa de mişcaţi şi au fost treziţi în interiorul lor, încît au întrebat: „ Fraţilor, ce să facem? ” (Fap. 2, 37b).

Prin vestirea Evangheliei, ascultătorii află diferite lucruri despre Dumnezeu, fac cunoştinţă şi au experienţă cu El. Atunci cînd Petru a predicat în casa lui Corneliu, în timpul predicii cei prezenţi au aflat totul dintr-o dată, de la pocăinţă pînă la botezul cu Duhul Sfînt (Fap. 10, 34-48). Depinde de poziţia interioară a ascultătorilor, de aşteptarea lor în credinţă şi de predica împuternicită, astfel Duhul lui Dumnezeu poate lucra conform Cuvîntului vestit. Este bine că nu există şabloane care pot fi aplicate. Credinţa adevărată şi valabilă înaintea lui Dumnezeu vine din predică – din mesajul Evangheliei depline. Ascultătorii Cuvîntului pot trăi toate experienţele spirituale care sînt nesesare pentru mîntuire. Duhul lui Dumnezeu începe să lucreze dăruind omului putinţa să-şi recunoască starea sa proprie, aceasta conducînd la pocăinţă. Omul simte durere pentru lucrurile pe care el nu le-a făcut corect, şi cere iertare de la Dumnezeu.

Cunoştinţa despre păcat pătrunde aşa de adînc, încît fiecare om îşi dă seama în prezenţa Dumnezeului sfînt: „ Doamne, eu am păcătuit împotriva cerului şi împotriva Ta! ” Apoi urmează o corectare. Cine a furat, nu mai fură; cine a minţit, nu mai minte; ş.a.m.d. Are loc o pocăinţă interioară şi o înnoire înspre Hristos, care se revarsă în naşterea din nou. Cel cuprins astfel se roagă Domnului ca să-l ierte pentru totul şi Îi mărturiseşte ce îl apasă şi îl frămîntă. În timpul rugăciunii se întîmplă ceva neobişnuit, adică lucrarea supranaturală a harului: dintr-o dată vine siguranţa mîntuirii şi pacea lui Dumnezeu în inimă. Un om care simte o părere de rău, ştie din clipa respectivă că numai credinţa în Isus Hristos poate mîntui. Este o experienţă adevărată, în interior are loc o transformare, o lucrare directă a Duhului lui Dumnezeu în omul devenit credincios. Duhul lui Dumnezeu mărturiseşte duhului său că el a devenit un copil al lui Dumnezeu (Rom. 8, 16). Mîntuirea în Hristos se poate afla pînă în ziua de azi; această experienţă este posibilă.

Cine se întoarce cu adevărat la Dumnezeu, prin credinţă, şi îşi deschide inima cu încredere şi nu zice doar: „ Eu mă duc pînă acolo să aud cum stau lucrurile” , ci vine într-o poziţie corectă şi începe să vorbească cu Domnul, după ce i-a permis Cuvîntului Lui să pătrundă, prin predică, în inima lui, acela Îl va afla pe Dumnezeu cu adevărat, ca în creştinismul primar. EL este credibil, în El ne putem încrede cu adevărat.

Din păcate, multe mişcări spirituale prezintă un tablou fără o imagine clară despre calea îngustă a Domnului şi fără experienţa personală obţinută în urma părtăşiei cu Isus

În discuţia cu Isus trebuie să fie o credinţă ca de copil, la fel cum răspundem la o scrisoare. Noi ne referim la ceea ce ne-a scris El, pentru că, prin Cuvînt, Dumnezeu ne vorbeşte nouă, iar prin rugăciune vorbim noi cu Dumnezeu. EL ne face oferta Sa, ne face cunoscută voia Sa. În rugăciune ne referim la aceasta şi Îi mulţumim pentru toate acestea. Astfel omul ajunge într-o părtăşie personală cu Dumnezeu.

Prin credinţă şi încredere permitem Cuvîntului să ne vorbească, astfel simţim cum, dintr-o dată, Cuvîntul ni se adresează în mod personal, ca lui Nicodim: „ Drept răspuns, Isus le-a zis: ‘Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu’ ” (Ioan 3, 3). Experinţa naşterii din nou este o necesitate dumnezeiască pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. „ Nu te mira că ţi-am spus: ‘Trebuie să vă naşteţi din nou’ ” (Ioan 3, 7). Experienţa naşterii din nou nu are nimic de-a face cu filozofia reîncarnării, care în mod greşit este numită a fi naşterea din nou. Prin naşterea din nou, aşa cum o învaţă Sfînta Scriptură, omul nu se întoarce într-o altă formă sau într-un alt chip, ci aşa cum este şi trăieşte el devine credincios, primeşte Cuvîntul lui Dumnezeu în sine, iar Duhul Sfînt înfăptuieşte naşterea şi aduce viaţă nouă, divină, în sufletul omului.

„ Dar, cînd s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, şi dragostea lui de oameni, El ne-a mîntuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfînt, pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mîntuitorul nostru; pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice. ” (Tit 3, 4-7).

În cap. 2, 11 apostolul scrie: „ Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mîntuire pentru toţi oamenii, a fost arătat.” Omul care a primit har recunoaşte ce îi slujeşte pentru mîntuire şi ce îi este necesar în acest sens. În epistole sînt descrise experienţele celor ce, în marea lor majoritate, au văzut şi au trăit împreună cu Hristos. Pentru că El este acelaşi ieri, azi şi în veci (Evrei 13, 8), se poartă acum la fel cu toţi acei ce vin la El. Cel ce acceptă Cuvîntul adevărului, trăieşte ce a fost făgăduit. „ El, de bună voia Lui, ne-a născut (născut din nou) prin Cuvîntul adevărului, ca să fim un fel de pîrgă a făpturilor Lui.” (Iac. 1, 18).

Apostolul Petru exprimă acelaşi gînd şi scrie: „ Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima; fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămînţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvîntul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămîne în veac.” (1 Pet. 1, 22-23). Cine trăieşte experienţe personale cu Dumnezeu, aşa cum sînt descrise în Cuvînt, acela devine o parte a Cuvîntului Său şi a voiei Sale, prin aceasta el dovedeşte că este rînduit în planul de mîntuire al lui Dumnezeu. Astfel de oameni pot rîndui corect tot ce este scris. Este necesară o unitate între cei răscumpăraţi şi Răscumpărător, pentru ca să vedem aşa cum vede El şi să dorim ceea ce doreşte El.

Cu experienţa pocăinţei, a înnoirii şi a naşterii din nou începe calea urmaşului lui Isus Hristos. Pentru aceasta întregul om este solicitat cu voinţa şi puterea sa. În ceea ce priveşte calea de urmat, se pot citi multe texte biblice. Domnul stă dintr-o dată pe primul loc. Dacă este necesar trebuie lăsate în urmă casă şi curte, soţie sau soţ, fraţi, părinţi, copii, prieteni etc., din pricina Împărăţiei lui Dumnezeu (Luca 18, 29); lucrul acesta înseamnă că dacă numai omul respectiv vine la credinţă, iar ceilalţi din familie nu cred, el nu poate fi reţinut de cei necredincioşi. Ca să fi un urmaş al lui Hristos nu trebuie să intri într-o mănăstire sau într-o congregaţie, ci trebuie să rămîi într-o viaţă de zi cu zi normală, adică să rămîi în familie şi în serviciu şi să-ţi rînduieşti viaţa şi activitatea într-un mod corespunzător voiei lui Dumnezeu. Părăsirea drumului lat şi pornirea pe calea îngustă aduc cu sine consecinţe pentru fiecare om. Nimeni nu poate sluji la doi stăpîni, nimeni nu poate umbla pe două căi în acelaşi timp. Decizia trebuie să vină, iar viaţa unui om depune mărturie despre calea lui pe care umblă.

Înnoirea trăită se referă la inima omului, conform Cuvîntului din Scriptură: „ Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne” (Ez. 36, 26). Omul înnoit în interior stă înaintea unei mari probleme; el trebuie să arunce tot ce aparţine omului vechi care a fost în el. În fond, orice om necredincios duce o viaţă dublă. El nu este cum se prezintă şi ceea ce cred alţii despre el. Fiecare om are două feţe; odată el se arată cum ar dori să fie, iar altă dată se arată cum este el cu adevăratŞi în punctul acesta sîntem învăţaţi în mod clar: „ cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă desbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.” (Ef. 4, 22-24). În versetele următoare sînt amintite o serie de lucruri care nu fac parte şi nu aparţin vieţii credinciosului.

După ce a fost trezită conştiinţa omului din moartea spirituală, Duhul lui Dumnezeu semnalează lucrurile care nu sînt corecte înaintea lui Dumnezeu. Din sfinţirea credinciosului face parte „ Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvîrşită.” (Rom. 12, 2). Cine Îl urmează pe Isus nu poartă crucea ca un lănţişor la gît sau pictată pe umăr, el ia asupra sa ocara lui Hristos-Cel răstignit, şi umblă pe calea îngustă care duce la viaţă (Mat. 16, 24).

Apostolul Pavel încheie astfel epistola sa către Galateni: „ În ce mă priveşte, departe de mine gîndul să mă laud cu altceva decît cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume! ” (cap. 6, 14). Numai cel ce a murit pentru el şi pentru această lume poate trăi deja aici cu Hristos, apoi în lumea viitoare. Toate celelalte lucruri sînt dorinţe smerite şi sforţări cu intenţii bune, dar sînt sortite eşecului. Cei răscumpăraţi formează o ceată a celor întîi născuţi după voia lui Dumnezeu.

Dar şi în domeniul acesta se semnalează o dezvoltare greşită care nu are nimic comun cu noţiunea biblică „ a te dezice de tot şi a-L urma pe Domnul” . În creştinismul primar, în primele secole, credincioşii adevăraţi din toate timpurile, şi cei din sec. al XX-lea, toţi acei ce L-au aflat pe Hristos au trăit lucrurile pe care trebuie să le aibe un credincios, chiar acolo unde se aflau ei. Nici unul nu s-a retras în vreo mănăstire, nici nu s-a adîncit într-o meditaţie bazată pe smerenie şi dreptate proprie. Apostolii şi credincioşii din vremea creştinismului primar au trăit o viaţă cu totul normală, dar cu Hristos! Fiecare se afla la locul lui de muncă, în familie, în comună, în oraş, unit cu Hristos, fiind o mărturie vie a harului aflat. Omul devenit credincios are posibilitatea, prin puterea lui Dumnezeu, să trăiască o viaţă normală, în limitele Cuvîntului lui Dumnezeu. Dintr-o viaţă normală fac parte căsătoria, meseria şi toate celelalte lucruri care se includ în domeniul pămîntesc. Aici nu este vorba ca oamenii să fie scoşi din această lume, ci lucrurile lumeşti trebuie să fie scoase afară din om.

Pretenţiile nefondate ale papilor

După cum s-a prezentat deja, am văzut că biserica catolică a luat fiinţă abia acum 1.600 de ani, şi nu acum 2.000 de ani, şi nu ne surprinde că nici măcar o învăţătură sau o practică a acestei biserici nu corespunde cu cea a bisericii primare creştine. Noţiuni de învăţătură, ca „ botez, cină, pocăinţă ” etc. au rămas, dar acestea înseamnă cu totul altceva şi sînt folosite în practică cu totul altfel decît la primii creştini.

În Sfînta Scriptură nu este vorba, în nici un text, despre un papă, tot aşa nu este pomenit nimic despre un „ urmaş al lui Petru” , nici despre un „ locţiitor al lui Hristos” , nici despre vreo „ succesiune apostolică” . Pentru justificarea pretenţiilor proprii, unor texte biblice li s-au dat explicaţii forţate, un caz deosebit fiind cel al cuvintelor lui Isus din Mat. 16, 18: „ tu eşti Petru (petros), şi pe această piatră (petra) voi zidi Biserica Mea, şi Porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” Domnul nu a spus către Petru: „ …şi pe tine voi zidi Biserica Mea” , ci „ …pe această piatră…” Cuvîntul „ petros” înseamnă piatră; însă Biserica urma să fie zidită pe stîncă – „ petra” .

Cine îşi face timp poate să cerceteze în textul grecesc al Vechiului şi al Noului Testament unde se vorbeşte despre stîncă (petra). Faptul că Domnul ar construi Biserica Sa pe un om, fie acesta şi cel mai mare prooroc sau apostol, este complet absurd. Petru era o piatră mişcătoare (petros) şi nu o stîncă nemişcătoare (petra). Imediat cinci versete mai jos, Domnul S-a îndreptat spre el cu cuvintele: „ Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gîndurile tale nu sînt gîndurile lui Dumnezeu, ci gînduri de ale oamenilor” (Mat. 16, 23).

Petru a primit chiar descoperirea referitoare la cine este Hristos, şi pe această descoperire a lui Isus Hristos a fost zidită Biserica. Versetul 17 trebuie citit înaintea versetului 18: „ Isus a luat din nou cuvîntul, şi a zis: ‘Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sîngele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.’ ” Din context reiese clar că Petru a primit o descoperire cerească despre Isus Hristos şi a spus, în vers. 16: „ Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: ‘Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!’ ” Domnul a întrebat: „ Dar voi – cine ziceţi că sînt? ” Răspunsul era o descoperire divină şi pe această descoperire a lui Isus Hristos este zidită Biserica.

Vers. 19: „ Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor…” la fel a fost tîlcuit pentru interesul propriu. Este vorba despre cheile Împărăţiei. Ioan Botezătorul a predicat: „ Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape” (Mat. 3, 2). Despre Domnul nostru citim: „ De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: ‘Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape’ ” (Mat. 4, 17). În Luca 16, 16 ne este arătată legătura: „ Legea şi proorocii au ţinut pînă la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte

De Rusalii primii oameni au dat năvală în Împărăţia lui Dumnezeu, şi erau mai avantajaţi decît Ioan Botezătorul care anunţase doar acest eveniment: „ Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat nici unul mai mare decît Ioan Botezătorul. Totuş, cel mai mic în Împărăţia cerurilor va fi mai mare decît el.” Din zilele lui Ioan Botezătorul pînă acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală, pun mîna pe ea (Mat. 11, 11-12). Petru, înzestrat cu putere divină, a folosit în mod corect cheile Împărăţiei. El i-a dat, la început, Bisericii noutestamentare rînduielile valabile pentru totdeauna.

Simbolul cheilor este foarte simplu de înţeles. Cine are cheia pentru o casă poate intra; cine o are pentru o maşină poate călători cu aceasta. Cine posedă cheile Împărăţiei are intrare în Împărăţia lui Dumnezeu, deschide lucrurile care au fost închise mai înainte şi descoperă ce este ascuns. Conform chemării divine şi rînduielii pentru slujbă, în Biserica noutestamentară a fost stabilit totul conform Cuvîntului şi nimic nu mai poate fi modificat.

Conducătorilor spirituali din vremea respectivă, Domnul le-a adus o acuzare gravă: „ Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentru că voi aţi pus mîna pe cheia cunoştinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre, i-aţi împiedicat să intre” (Luca 11, 52). Este posibil ca să găsim azi o situaţie asemănătoare?

Tot aşa s-a înţeles şi s-a practicat greşit ceea ce a mai spus Domnul Isus în legătură cu Petru: „ şi orice vei lega pe pămînt, va fi legat în ceruri, şi orice vei deslega pe pămînt, va fi deslegat în ceruri ” (Mat. 16, 19). Ceea ce a declarat apostolul Petru la întemeierea Bisericii ca fiind valabil, şi anume pocăinţa, botezul, botezul Duhului, s-a întîmplat sub călăuzirea Duhului Sfînt. De aceea este valabil în cer, la fel şi pe pămînt. Aceasta este importanţa cheilor.

Această împuternicire divină nu era limitată doar la Petru care în ceasul naşterii Bisericii noutestamentare a vorbit şi a vestit rînduielile de învăţătură necesare, ci a fost transmisă Bisericii întregi. Aceasta rezultă clar din Mat. 18, 18, unde se află aceleaşi cuvinte la plural: „ Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pămînt, va fi legat în cer; şi orice veţi deslega pe pămînt, va fi deslegat în cer.” Noi vedem deci că aceeaşi împuternicire pe care a primit-o bărbatul primului ceas, pentru a stabili învăţăturile în biserică, a fost transmisă şi bisericii, pentru că aceasta avea de vestit aceleaşi învăţături. După cum se vede din cuprins, aceasta este valabilă şi în evaluarea unei situaţii în care se află un credincios. În caz că respectivul nu asculta de cele stabilite de biserică, era considerat ca necredincios. Această împuternicire divină nu este deci legată de un singur om, ci este transmisă întregii Biserici. Însă aceasta nu poate fi aplicată arbitrar, ci numai în concordanţă cu Cuvîntul. Atunci se împlineşte ceea ce este scris în versetul următor: „ Vă mai spun iarăşi, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pămînt să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri” (Mat. 18, 19).

Şi despre Ioan 20, 21-22 trebuie scris un cuvînt clarificator. Acolo Domnul a spus către apostoli: „ ‘Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.’ După aceste vorbe a suflat peste ei, şi le-a zis: ‘Luaţi Duh Sfînt! Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţinea, vor fi ţinute.’ ” Acest text din Scriptură la fel a fost înţeles greşit şi a fost răstălmăcit în mod nebiblic de către biserica romană. Nici un om nu are ceva de-a face cu iertarea păcatelor, ci acestea ne sînt iertate de către Dumnezeu. Oamenii primesc, în urma ascultării unei predici, prin credinţă, siguranţa în Domnul Isus şi în lucrarea de mîntuire înfăptuită de El, ştiind că astfel Dumnezeu i-a iertat. Este clar că nici un om nu-şi poate ierta păcatele sale, nici pe-ale altora nu le poate ierta; mai mult, Sfînta Scriptură ne spune limpede: „ şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începînd din Ierusalim” (Luca 24, 47). „ Pe voi, care eraţi morţi, în greşelile voastre şi în firea voastră pămîntească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile” (Col. 2, 13).

Ce înseamnă, cu adevărat, acest Cuvînt al Domnului, exprimat la plural: „ Cui îi veţi ierta păcatele, aceluia îi sînt iertate…” ? Către cine au fost adresate şi în ce legătură au fost exprimate? Cuvîntul acesta a fost vorbit după învierea Domnului nostru şi a fost adresat apostolilor, şi anume în legătură cu trimiterea lor. Aici este vorba despre păcatul care se face împotriva unui vestitor al Evangheliei, împuternicit de Dumnezeu. Atunci cînd Domnul nostru şi-a împlinit slujba, mulţi au păcătuit, numindu-L Beelzebul sau dîndu-I tot felul de denumiri. Dar El a zis: „ Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfînt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfînt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor” (Mat. 12, 31-32). Aici sînt menţionaţi bărbaţii care, de la pogorîrea Duhului Sfînt de la Rusalii încoace, îndeplinesc o slujbă împuternicită printr-o chemare divină.

Dacă cineva batjocoreşte, prigoneşte sau aruncă cu pietre asupra unui slujitor trimis de Dumnezeu, atunci respectivul poate să-i ierte păcatul. Isus însuşi a dat un exemplu, cînd a zis: „ Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac! ” (Luca 23, 34). Atunci cînd ştefan a fost omorît cu pietre, el a strigat rugîndu-se: „ Doamne Isuse, primeşte duhul meu! …Doamne, nu le ţinea în seamă păcatul acesta! ” (Fap. 7, 58-60). Însă dacă cineva păcătuieşte împotriva lucrării Duhului – împotriva darurilor Duhului, care lucrează printr-un trimis, batjocorindu-le pe acestea, atunci este un păcat care nu se iartă şi care va fi menţinut. Un om al lui Dumnezeu poate ierta numai pe acela care s-a făcut vinovat faţă de el. Acest lucru este spus deja în „ Tatăl nostru” : „ şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Mat. 6, 12). „ şi, cînd staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre.” (Mar. 11, 25). Dacă ne facem vinovaţi unul faţă de celălalt, chiar dacă acest lucru s-ar întîmpla de 70 ori cîte şapte, toţi trebuie să ne iertăm unii pe alţii (Mat. 18, 21-35).

Deci, dacă cineva îl batjocoreşte pe un adevărat slujitor al lui Dumnezeu, poate fi iertat. Dar dacă Duhul Sfînt lucrează printr-un bărbat, şi cineva batjocoreşte ceea ce se întîmplă prin lucrarea Duhului Sfînt, atunci batjocura nu-l mai loveşte pe omul pe care Dumnezeu îl foloseşte, ci este îndreptată direct împotriva Duhului Sfînt. Astfel omul batjocoritor este vinovat înaintea lui Dumnezeu, pentru că a păcătuit împotriva Duhului Sfînt, de aceea el nu poate fi iertat şi păcatul va fi menţinut. Acesta este „ păcat care duce la moarte” – duce la o despărţire veşnică de Dumnezeu. De fapt fiecare om este vinovat înaintea lui Dumnezeu şi primeşte iertare pentru păcat şi vină de la El care singur poate ierta: „ EL îţi iartă toate fărădelegile tale” (Ps. 103, 3). „ Ferice, de aceia ale căror fărădelegi sînt iertate, şi ale căror păcate sînt acoperite.” (Rom. 4, 7).

Practica bisericii romano-catolice este – printr-o exprimare cu indulgenţă – nebiblică. Acolo se promite, mîntuirea de la naştere pînă la moarte şi o viaţă întreagă se tot iartă păcatele. După moarte li se spune însă urmaşilor, în mod ceremonial, că acela care a decedat, fiind ocrotit de toate sacramentele, inclusiv de ultima ungere, ar fi ajuns în purgatoriu. Acolo cel decedat va fi uşurat de păcatele, care i-au fost iertate în toată viaţa (!). Ce paradox! De fapt şi purgatoriul, ca şi celelalte învăţături şi dogme, este numai o invenţie omenească.

Reformatorul elveţian Zwingli a spus în legătură cu aceasta: „ Pentru că acest purgatoriu – aşa numesc ei această ispăşire înşelătoare prin foc – nu se găseşte nicăieri în Cuvîntul lui Dumnezeu, de ce sîntem aşa de proşti încît dăm crezare unei astfel de credinţe absurde şi suspecte? Noi vedem totuşi că aceleaşi persoane care apără învăţătura despre purgatoriu şi ne învaţă cum ar trebui să stingem focul, se oferă ele însele, ca stingători. Acestea spun: tu trebuie să dai bani; focul se domoleşte mai repede dacă cel ce primeşte banii citeşte liturghia, se roagă şi cîntă psalmi. Astfel ei citesc liturghia şi în acelaşi timp, întind mîna după bani…” (H. Zwingli, Hauptschriften, Der Theologe II, pag. 193-194).

De la înfiinţarea bisericii universale s-au introdus, s-au proclamat şi s-au învăţat multe lucruri ca fiind dogme, acestea neavînd însă nimic comun cu creştinismul. Credincioşii de atunci nu cunoşteau lumînările, nici tămîia sau apa sfinţită. Acelaşi lucru se potriveşte şi la declararea celor decedaţi ca fiind mîntuiţi sau sfinţi. Atunci nu a existat o liturghie zilnică, nu a existat nici rugăciunea către mama lui Dumnezeu şi nici mănăstiri. Înaintea mea se află o listă de proclamaţii diferite, asupra cărora vom reveni, ajungîndu-se pînă la declararea, în anul 1870, a infailibilităţii papei, care, în ciuda opoziţiei din propriile-i rînduri, a fost totuşi aprobată (numai în Germania au fost 79 de teologi împotrivă, şi 25 pentru!), la fel este şi dogma lansată în 1950, potrivit căreia Maria s-ar fi ridicat la cer cu trup şi suflet. Toate aceste lucruri nu posedă nici cea mai mică bază biblică, pentru că este scris: „ Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a pogorît din cer, adică Fiul omului, care este în cer” (Ioan 3, 13).

Această proclamaţie a papei Pius al XII-lea trebuie încadrată ca anticreştină, pentru că stă în contradicţie directă cu declaraţia lui Hristos. Maria a fost declarată abia în anul 431 d. Hr. ca „ născătoare a lui Dumnezeu” , la Conciliul din Efes. După aceasta a început să i se ofere cele mai diferite titluri, ca: „ mama lui Dumnezeu” , „ împărăteasa cerului ” , „ mijlocitoarea” , „ ajutătoarea” , „ mama harului” , „ mama bisericii ” sau chiar „ călcătoare de şerpi ” etc. Multe din aceste denumiri au fost transferate de la Hristos la Maria şi din cauza aceasta sînt acte anticreştine. EL este Împărat, El este Mijlocitor şi Avocat, El a zdrobit capul şarpelui. Dacă Maria a făcut toate acestea şi are toate aceste denumiri, atunci ce a făcut Hristos şi ce este El?

Ceea ce putem concluziona, din hotărîrile conciliilor şi din declaraţiile papale, a pronunţat deja reformatorul Martin Luther. Cuvintele sale, spuse la conferinţa de stat din Worms, în ziua de 18 aprilie 1521, au intrat în istorie: „ Întrucît nu cred nici în papă, nici în concilii, deoarece este un fapt că s-au înşelat şi s-au contrazis deseori, de aceea dacă nu sînt biruit prin dovezi scripturale şi prin argumente clare, atunci sînt încredinţat de dovezile biblice pe care le-am citat şi sînt un prizonier al Cuvîntului lui Dumnezeu. Nu pot să retractez şi nici nu vreau, pentru că a lucra împotriva conştiinţei proprii, nu este sigur şi util. Dumnezeu să mă ajute. Amin! ” (F. Hauss, Väter der Christenheit, pag. 147). Istoria dovedeşte cît de greşiţi au fost papii: „ Pînă la sfîrşitul războiului de 30 de ani au fost 245 de papi, dintre care 24 de contrapapi – după născocirea dată mult timp drept adevăr istoric – o ‘papesă’ . 19 papi au părăsit Roma, 35 au condus în străinătate. 8 papi nu au condus mai mult decît o lună, 40 un an, 22 pînă la 2 ani, 54 pînă la 5 ani, 57 pînă la 10 ani, 51 pînă la 15 ani, 18 pînă la 20 de ani, şi numai 10 papi au condus biserica mai mult de 20 de ani. Din cei 245 de papi, 31 au fost declaraţi ca uzurpatori şi eretici, în timp ce 64 de papi legitimi au murit prin violenţă. 18 papi au fost otrăviţi, 4 strangulaţi, 13 din ei au murit în diferite feluri. (E. Rosenow, Wider die Pfaffenherrschaft, pag. 42).

Roma, mai bine zis Vaticanul, şi-a atribuit o autoritate universală, care însă nu are legitimare din partea Cuvîntului. Aceasta este o putere politică firească sub o manta religioasă. Legenda potrivit căreia Petru ar fi fost la Roma şi ar fi lucrat 20 de ani ca episcop acolo este o încercare zadarnică de a justifica o invenţie foarte importantă pentru biserică. Istoricii relatează doar despre un Simon Magus, care, cu şiretlicurile lui vrăjitoreşti, a făcut o impresie puternică asupra senatului Romei. Dealtfel călătoriile misionare ale lui Pavel şi Petru sînt descrise clar, încît nu există nici o îndoială asupra acestei teme. Dacă apostolul Petru ar fi întreprins o călătorie la Roma, acest lucru ar fi fost un eveniment neobişnuit, chiar o senzaţie, şi noi am găsi o relatare despre aceasta.

Conform Gal. 2, 9, Petru, Iacov şi Ioan s-au înţeles cu Pavel şi Barnaba, prin darea mîinilor, ca Pavel şi Barnaba să lucreze pentru neamuri, iar Petru, Iacov şi Ioan pentru iudei. Pavel, care a scris către biserica din Roma, salută în încheiere 27 de persoane cu numele acestora, dar printre ele nu se afla şi numele lui PetruŞi în multe epistole scrise de la Roma către alte comunităţi şi către persoane individuale, apostolul Petru nu este pomenit nici o dată la Roma.

La o privire atentă a Cuvîntului lui Dumnezeu şi a desfăşurării religioase, devine clar, că nici o învăţătură introdusă de către biserica romană nu rezistă unui examen cu Sfînta Scriptură. Indiscutabila autoritate papală este deci cu totul nefondată. În toată istoria bisericii nu se relatează nici o dată că un papă ar fi primit o chemare divină. Din contra, este cunoscut, în general, că papii sînt aleşi de către un colegiu al cardinalilor – de conclav.

Trupul duhovnicesc al Lui Dumnezeu

În veşnicia nesfîrşită, Dumnezeu era singur. Dumnezeu este Duh. Dumnezeu este Lumină. Dumnezeu este Viaţă. În această plinătate de Duh şi Lumină, El era singur. Nimeni nu L-a văzut astfel. Să începem de acolo de unde lucrarea lui Dumnezeu ne este relatată, de la începutul vizibil: „ La început Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul …” (Gen. 1, 1). Din perspectiva noutestamentară se relatează, privind înapoi (Ioan 1, 1): „ La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu.” Cu acest verset este descris Cel ce Se descoperă devenind activ, în afara acestei plinătăţi de Lumină eternă, adică Dumnezeu ca Logos – Iahveh, Cel ce lucrează şi umblă, Cel care a devenit mai tîrziu trup şi a luat chip de Fiu. Ca Iahveh, El a fost arătat lîngă Elohim, adică în afara plinătăţii de Duh şi Lumină. De aceea este scris: „ El era la început cu Dumnezeu” (Ioan 1, 2), – nu în veşnicie, pentru că veşnicia nu are început. Pentru ca toţi să ştie că aici este vorba de Iahveh, Creatorul, citim în vers. 3, cu referinţă la Cuvînt, Logosul: „ Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.” În acest context trebuie să vedem şi Cuvîntul din Col. 1, 16: „ Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sînt în ceruri şi pe pămînt, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpîniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.

La începutul procesului de Creaţie, pămîntul era pustiu (tohu) şi gol (bohu), pămîntul nu avea încă chip şi formă, încă nu exista viaţă. Întunericul era pretutindeni deasupra adîncului. În momentul cînd Dumnezeu a devenit activ în Creaţie, Duhul lui Dumnezeu plutea deasupra adîncului. Cuvîntul (Logos) şi Duhul lui Dumnezeu au lucrat împreună de la început, în chip armonios, în Creaţie şi răscumpărare. Creaţia a venit la existenţă prin Cuvîntul vorbit. Dar viaţa putea să apară numai prin colaborarea Duhului. Dumnezeu a zis şi s-a făcut. EL a zis: „ Să fie lumină! ” , (Gen. 1, 3) şi s-a făcut lumină. Tot ceea ce spunea Dumnezeu se făcea. Numai în Cuvîntul Său este putere creatoare.

La început, Dumnezeu a ieşit, după cum am amintit deja, din plinătatea Sa şi a păşit într-un chip vizibil, ca Iahveh: „ Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu ” (Gen. 1, 27). Chipul lui Dumnezeu este chipul unui bărbat: „ Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care şedea pe el ” (Ez. 1, 26; Apoc. 4, 2).

Dumnezeu este o Persoană; EL a umblat în chipul acesta prin grădina Eden şi a vorbit cu primii oameni. În Gen. 18, 1 este relatată vizita Lui la Avraam: „ Domnul i S-a arătat la stejarii lui Mamre, pe cînd Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei. Avraam a ridicat ochii şi s-a uitat: şi iată că trei bărbaţi stăteau în picioare lîngă el. Discuţia care a urmat a avut loc între Domnul şi Avraam. Cei doi îngeri care l-au însoţit pe Domnul au mers mai tîrziu în Sodoma ”(Gen. 19). Faptul că Dumnezeu S-a descoperit într-un chip duhovnicesc este confirmat în Vechiul Testament. Iacov s-a luptat cu El, L-a cuprins, a primit chiar şi o lovitură în coapsă, încît a şchiopătat (Gen. 32, 22-32, Osea 12, 4-6). Domnul Dumnezeu a fost şi este pentru toţi, cărora li S-a descoperit şi le-a vorbit, cea mai mare realitate şi prezenţă care există.

Al doilea punct care trebuie subliniat, referitor la Creaţie, constă în faptul că şi îngerii au chip de bărbat, aşa cum ne relatează Sfînta Scriptură. Daniel relatează: „ Pe cînd eu, Daniel, aveam vedenia aceasta, şi căutam s-o pricep, iată că înaintea mea stătea cineva, care avea înfăţişarea unui omŞi am auzit un glas de om în mijlocul rîului Ulai, care a strigat şi a zis: ‘ Gavrile, tîlcuieşte-i vedenia aceasta’ ” (cap. 8, 15-16). În cap. 9, 21 el mărturiseşte: „ pe cînd vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor iute, omul Gavril, pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie

Faptul că Domnul şi îngerii au chip de bărbat, este dealtfel de o mare importanţă, pentru că prin aceasta se poate da un răspuns fără greşeli la Gen. 1, 26. Aici scrie: „ Apoi Dumnezeu a zis: ‘Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră’ ” Dumnezeu a fost de la început înconjurat de îngeri care aveau acelaşi chip ca şi El. Dumnezeu i-a zis lui Iov: „ Unde erai tu cînd am întemeiat pămîntul? Pe ce sînt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului, atunci cînd stelele dimineţii izbucneau în cîntări de bucurie şi cînd toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie? ” (cap. 38, 4-7). Aici ni se confirmă, prin Cuvîntul lui Dumnezeu, că cetele cereşti erau prezente, cînd Dumnezeu a creat pămîntul. Domnul a zis către îngeri: „ Să facem om… ” Tîlcuirea potrivit căreia aici s-a discutat cu persoane divine este falsă. Nici un prooroc şi nici un apostol nu a tîlcuit textul acesta, spunînd aşa ceva. Atunci cînd proorocul Isaia a văzut strălucirea lui Dumnezeu, el L-a văzut pe Domnul şezînd pe tron, înconjurat de cete îngereşti. Apoi el a auzit glasul Domnului: „ Am auzit glasul Domnului, întrebînd: ‘Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi’ ” (cap. 6, 8).

Proorocul Mica relatează despre un eveniment asemănător. El mărturiseşte: „ Am văzut pe Domnul stînd pe scaunul Său de domnie, şi toată oastea cerurilor stînd la dreapta şi la stînga Lui.” (2 Cron. 18, 18). Atunci cînd Domnul Dumnezeu a vrut să sfîrşească construcţia turnului din Babilon, El a zis: „ Haidem! să Ne pogorîm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora.” (Gen. 11, 7). EL a vorbit de fiecare dată către îngerii care Îl înconjurau. Cuvintele noi şi nostru nu au fost tîlcuite nici de proorocii din Vechiul Testament şi nici de apostoli din Noul Testament, referindu-se la dumnezeire.

Taina cea mare, pe care nici un om nu o poate explica, constă în faptul că Domnul Dumnezeu a venit, în Noul Testament, din plinătatea trupului Său duhovnicesc, într-un trup de carne, părăsind slava, devenind om. Mai întîi a fost creat Adam într-un trup duhovnicesc, şi anume după chipul lui Dumnezeu (Gen. 1, 27). În cap. 2 se relatează că Adam a fost apoi făcut din pămînt. Astfel a devenit o fiinţă duhovnicească trăind într-un chip pămîntesc. Cînd Adam era în trupul duhovnicesc, Eva era deja în el. Ea a fost scoasă abia după ce el a fost creat în trupul de carne. Şi Biserica se afla deja în Dumnezeu cînd El a fost în trup duhovnicesc. Ea a fost luată afară abia după ce El a apărut în trupul de carne.

Omul nu a fost neascultător în trupul duhovnicesc şi apoi a căzut, ci a fost în trupul de carne. Din starea aceasta decăzută el trebuia răscumpărat şi reaşezat din nou în nemurire. De aceea Domnul ne-a devenit asemenea nouă ca să plătească în trupul Său de carne (Col. 1, 22) preţul pentru mîntuirea noastră, pentru ca noi să putem deveni iarăşi fiii şi fiicele lui Dumnezeu. A avut loc un început nou, o Creaţie nouă.

Căsătoria şi fecioria

Scopul acestui articol

În acest articol vrem să descriem planul originar al lui Dumnezeu cu privire la relaţia dintre soţ şi soţie şi să arătăm cât de mult s‑a degenerat raportarea la sexualitate în timpurile moderne. Vrem, de asemenea, să atragem atenţia asupra valorii pe care o are fecioria asumată de dragul împărăţiei cerurilor, cât și valoarea relațiilor frățești din cadrul comunităţii creştine, fie că este vorba de persoane căsătorite sau de cele necăsătorite. Relațiile care izvorăsc din dragostea frăţească, sinceră sunt mult mai presus decât dragostea dintre soţ şi soţie.

1 Introducere

Prin articolul de faţă vrem să abordăm un subiect de mare însemnătate pentru viaţa personală a fiecărui om. Pentru majoritatea oamenilor este un lucru de la sine înţeles să înceapă o relaţie cu o persoană de sex opus, sau să dorească să-şi caute un partener. Adesea această dorinţă e însoţită de multe aşteptări care duc la dezamăgiri frecvente şi la situaţii de criză profundă, situații întâlnite chiar în cadrul cercurilor religioase.

Spre deosebire de faptul menţionat mai sus, există foarte puţine persoane care decid, în mod conştient şi de bună voie, să renunţe la relaţia cu un partener, la sexualitate şi la viaţa de familie şi să-şi dăruiască viaţa unui alt scop. Ideea aceasta nu este însă străină de mesajul Noului Testament, fiindcă atât Isus, cât şi apostolul Pavel vorbesc despre acest lucru, iar din scrierile creştine timpurii ştim că nu rare au fost cazurile în care creştinii au decis să-şi păstreze fecioria pentru a se dedica total slujirii lui Dumnezeu.

Pe baza pasajelor biblice care vorbesc despre această temă, am analizat valoarea şi însemnătatea pe care o au căsătoria şi fecioria în faţa lui Dumnezeu. În cele ce urmează ne adresăm în special cititorilor cu fundal creştin, deoarece dorim să atragem atenţia asupra faptului că, potrivit Bibliei, căsătoria nu este singura opţiune. Fecioria asumată pentru împărăţia lui Dumnezeu este o realitate prezentă în Biblie, care, din păcate, e adesea trecută cu vederea.

Dorim să menţionăm însă, că decizia unui creştin de a rămâne necăsătorit nu trebuie confundată cu jurământul pentru celibat făcut de preoţi, de călugări sau de călugăriţe, care este o condiţie mandatoare pentru practicarea uneia dintre aceste vocaţii (celibatul preoţilor este pretins doar de către Biserica Catolică). Despre aceasta vom scrie în detaliu mai târziu.

Ne este conştient că subiectul ales este foarte vast, de aceea am ales să ne limităm doar la punctele esenţiale. Ne-am bucura să fim contactaţi de oricine ar dori să aprofundeze această temă, pentru a putea discuta şi explica mai detaliat opiniile pe care nu le-am putut dezvolta îndeajuns în acest articol.

2 Viaţa trăită în umblarea cu Hristos

Isus i‑a chemat pe oameni să‑L urmeze, indiferent de starea civilă în care se aflau. De exemplu, ştim despre Petru că era căsătorit (Marcu 1:29–31). Alţii erau încă tineri şi necăsătoriţi, aşa cum presupunem că a fost cazul apostolului Ioan. Mesajul lui Isus a fost însă acelaşi pentru fiecare dintre ei:

Împreună cu Isus mergeau multe noroade. El S‑a întors, şi le‑a zis: “Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte1 pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu. Şi oricine nu-şi poartă crucea, şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu. […] Tot aşa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu. (Luca 14:25–27, 33)

Aceste cuvinte se găsesc imediat după pilda celor invitaţi la cină:

Şi Isus i‑a răspuns: “Un om a dat o cină mare, şi a poftit pe mulţi. La ceasul cinei, a trimis pe robul său să spună celor poftiţi: “Veniţi, căci iată că toate sunt gata.” Dar toţi, parcă fuseseră vorbiţi, au început să se dezvinovăţească. Cel dintâi i‑a zis: “Am cumpărat un ogor, şi trebuie să mă duc să‑l văd; rogu-te să mă ierţi.” Un altul a zis: “Am cumpărat cinci perechi de boi şi mă duc să‑i încerc: iartă-mă, te rog.” Un altul a zis: “Tocmai acum m‑am însurat, şi de aceea nu pot veni.” Când s‑a întors robul, a spus stăpânului său aceste lucruri. Atunci stăpânul casei s‑a mâniat, şi a zis robului său: “Du-te degrabă în pieţele şi uliţele cetăţii, şi adu aici pe cei săraci, ciungi, orbi şi şchiopi.” La urmă, robul a zis: “Stăpâne, s‑a făcut cum ai poruncit, şi tot mai este loc.” Şi stăpânul a zis robului: “Ieşi la drumuri şi la garduri, şi pe cei ce‑i vei găsi, sileşte‑i să intre, ca să mi se umple casa. Căci vă spun că nici unul din cei poftiţi, nu va gusta din cina mea.” (Luca 14:16–24)

Isus dă mai multe exemple de motive pe care oamenii le invocă ca scuze pentru a nu da curs invitaţiei lui Dumnezeu. Printre acestea e menţionată şi căsătoria, relaţia cu partenerul de viaţă. Isus arată că, atât căsătoria, cât şi familia trebuie să fie supuse scopului prioritar de a‑L urma pe Isus.

Apostolii L‑au însoţit pe Isus pe toată durata lucrării lui publice. De la bun început, urmând exemplul Învăţătorului, au înţeles că Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să fie mai presus decât viaţa lor personală. Fără această atitudine nu ar fi fost demni de a‑L urma pe Isus. Putem învăţa şi noi de la ei care sunt priorităţile corecte şi anume că Dumnezeu şi lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu – care au o valoare eternă – sunt cele mai importante. Toate celelalte lucruri – căsătoria, familia, serviciul – deşi sunt bune, aparţin acestei lumi trecătoare şi de aceea trebuie să ocupe un loc secundar în viaţa noastră.

Acest fapt e evidenţiat şi într-una din discuţiile lui Isus cu saducheii:

În aceeaşi zi, au venit la Isus Saducheii, care zic că nu este înviere. Ei I‑au pus următoarea întrebare: “Învăţătorule, Moise a zis: “Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta fratelui său, şi să‑i ridice urmaş.” Erau dar la noi şapte fraţi. Cel dintâi s‑a însurat, şi a murit; şi, fiindcă n‑avea copii, a lăsat fratelui său pe nevasta lui. Tot aşa şi al doilea, şi al treilea, până la al şaptelea. La urmă, după ei toţi, a murit şi femeia. La înviere, nevasta căruia din cei şapte va fi ea? Fiindcă toţi au avut‑o de nevastă. Drept răspuns, Isus le‑a zis: “Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer. Cât priveşte învierea morţilor, oare n‑aţi citit ce vi s‑a spus de Dumnezeu, când zice: “Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov?” Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi ci al celor vii.” (Matei 22:23–32)

Fără îndoială, în cer, persoanele căsătorite nu vor mai avea o relaţie specială. În caz contrar, Isus ar fi trebuit să le dea dreptate saducheilor cu privire la problema ridicată.

Dat fiind faptul că familia este o instituţie pe care Dumnezeu a lăsat‑o doar pentru viaţa aceasta pământească, nu trebuie să ne căutăm împlinirea în ea. În ceruri, relaţia de căsătorie nu va mai avea niciun rol. Dragostea lui Dumnezeu ne va umple inimile şi vom manifesta aceeaşi dragoste pentru fiecare persoană cu care vom fi în părtășie în veșnicie. Acest lucru e posibil doar în cazul în care Îl iubim pe Dumnezeu mai mult decât orice altceva şi atunci când nimeni şi nimic nu ne împiedică să‑L urmăm pe Isus şi să ascultăm de poruncile Sale.

Mai multe explicaţii despre acest punct pot fi regăsite în articolul intitulat: “Cine este creştin?”.

3 „Nu este bine ca omul să fie singur…” – Despre căsătorie şi sexualitate

În povestirea creaţiei citim:

Domnul Dumnezeu a zis: “Nu este bine ca omul să fie singur; am să‑i fac un ajutor potrivit pentru el.” […] Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus‑o la om. Şi omul a zis: “Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, pentru că a fost luată din om.” De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup. Omul şi nevasta lui erau amândoi goi, şi nu le era ruşine. (Geneza 2:18, 21–25)

Dumnezeu a creat‑o pe femeie şi i‑a dăruit‑o bărbatului ca pe un ajutor. Ambii sunt meniţi să se sprijine unul pe altul şi să se completeze în toate domeniile vieţii. În momentul căsătoriei cei doi devin „un singur trup”. Pe tot parcursul vieţii celor doi această comuniune rămâne indisolubilă în faţa lui Dumnezeu. Partenerii şi-au încredinţat viaţa deplin unul altuia, asumându-şi angajamentul reciproc de a rămâne fideli până la moarte.

Încrederea pe care şi‑o dăruiesc cei doi în actul căsătoriei este strâns legată de mare responsabilitate comună în ceea ce priveşte procrearea şi educarea copiilor în frică de Dumnezeu şi respect faţă de poruncile Sale.

„Un singur trup” nu poate fi despărţit. În ciuda faptului că în Vechiul Testament găsim şi exemple de poligamie, expresia „un singur trup” sugerează faptul că, în acele cazuri, s‑au abătut de la planul originar al lui Dumnezeu care este monogamia. Omul nu va lăsa pe mama sa şi pe tatăl său de mai multe ori în viaţă, pentru a se alipi de soţia sa. Soţii trebuie să fie loiali unul faţă de altul până când moartea îi desparte.

Chiar dacă sunt şi situaţii când despărţirea în căsătorie este inevitabilă, totuşi soţii nu încetează să rămână „un singur trup” în faţa lui Dumnezeu, aşadar nu sunt liberi să se angajeze într‑o nouă unire. Recăsătorirea este posibilă doar în cazul în care partenerul moare.

Problematica divorţului şi a recăsătoririi va fi dezbătută însă într-un alt articol.

Următorul pasaj vorbeşte despre căderea omului:

Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el. Atunci li s‑au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele. […] Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, şi i‑a zis: “Unde eşti?” El a răspuns: “Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi‑a fost frică, pentru că eram gol, şi m‑am ascuns.” Şi Domnul Dumnezeu a zis: “Cine ţi‑a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?” Omul a răspuns: “Femeia pe care mi-ai dat‑o ca să fie lângă mine, ea mi‑a dat din pom şi am mâncat.” […] Femeii i‑a zis: “Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.” (Geneza 3:6–7, 9–12, 16)

După cădere, în lumea noastră lucrurile au luat o întorsătură greşită. Omul i‑a întors spatele lui Dumnezeu. A renunţat la relaţia plină de dragoste şi încredere cu Creatorul său – o decizie care a cauzat o schimbare fundamentală şi în relaţia dintre sexe. Citim că li s‑au deschis ochii la amândoi şi Adam şi Eva au realizat că sunt goi. Dacă înainte nu le fusese ruşine unul de altul, acum însă se ascund de Dumnezeu şi caută să-şi acopere goliciunea. Relaţia pură, naturală şi netulburată pe care Dumnezeu a intenţionat s‑o aibă cu bărbatul şi femeia, și care trebuia să fie și între cei doi, a fost astfel distrusă.

Femeia a început să-şi caute protecţia în soţul său şi să depindă de el, pentru că a pierdut refugiul şi siguranţa pe care le avea înainte în Dumnezeu. Bărbatul, de asemenea, respingându‑L pe Dumnezeu ca Stăpân şi Conducător al său, a început să stăpânească asupra femeii, în loc să se îngrijească de ea cu o dragoste protectoare.

În lumea de azi, tărâmul relaţiilor dintre sexe este expus la foarte multe tentaţii şi păcate. Domeniul sexualităţii adeseori aduce suferinţă, degradare, ruinare în vieţile oamenilor. Deşi este bine cunoscut faptul că astfel de păcate au existat întotdeauna în decursul istoriei, în nicio altă epocă însă nu s‑a atins măsura pe care o vedem în zilele noastre. Să dăm doar un exemplu: statistic, mai mult de o treime din conţinutul total de pe Internet e pornografic şi fiecare a patra căutare de pe Google este o căutare pentru site-urile pornografice…2  şi nici nu ne putem imagina cât de detestabil este conţinutul acestor site-uri.

Cât de corupt poate să fie carecterul unei persoane dacă îşi poate găsi plăcerea într-un astfel de material, în loc să‑l considere mai degrabă greţos şi să-şi întoarcă privirea de la el cu dezgust?! În ce măsură trebuie să-şi fi pierdut oamenii sensibilitatea pentru faptul că aceste lucruri nu au nimic de‑a face cu dragostea, ci sunt mai degrabă expresia celei mai profunde degradări a demnităţii umane?!

Din păcate, majoritatea tinerilor intră în astfel de păcate foarte devreme şi sunt curând înrobiţi de patimile sexuale. Acest fapt conduce la degradarea conştiinţei şi pierderea respectului faţă de sexul opus. Simţul pentru loialitate şi capacitatea de a iubi sincer şi altruist sunt distruse de asemenea – acest fapt e dovedit de schimbarea frecventă a partenerilor, de nenumăratele divorţuri şi “familii-mozaic“3, care sunt o realitate des întâlnită şi în societatea noastră. Când cineva abuzează de sexualitate pentru satisfacerea dorinţelor proprii sau când îl foloseşte pe partenerul de viaţă ca pe un obiect în scopul satisfacerii de sine, este guvernat de un egoism respingător care are consecinţe deosebit de grave asupra caracterului şi conştiinţei – un egoism care, pentru faptul că niciodată nu poate fi satisfăcut, se transformă în astfel de forme perverse precum violenţa sexuală în cadrul sau în afara căsătoriei, prostituţie, pedofilie…

Homosexualitatea, care constă în atracţia sexuală faţă de indivizi de acelaşi sex, face parte, de asemenea, din sfera abuzului sexualității. Apetitul sexual i‑a fost dăruit omului cu scopul de a procrea şi a menţine rasa umană. Aceasta nu se poate realiza într‑o relaţie homosexuală, satisfacerea dorinţelor sexuale rămânând astfel punctul central al unei astfel de relaţii. Sfânta Scriptură condamnă astfel de practici, care sunt un rezultat al aroganţei şi înfumurării cu care omul i‑a întors spatele Creatorului său:

Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşe adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le‑a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L‑au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I‑au mulţumit; ci s‑au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s‑a întunecat. S‑au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într‑o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i‑a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s‑au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i‑a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s‑au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. (Romani 1:18–27)

O persoană care aspiră la integritate morală nu va folosi sexualitatea ca pe un scop în sine şi nu o va separa de angajamentul pentru fidelitate pe întreaga viaţă. Legătura căsătoriei oferă uniunii sexuale demnitatea şi protecţia cuvenite.

Femeile şi fetele tinere care se pun la dispoziţia bărbaţilor, oferindu-se fără demnitate în numele „dragostei libere” îşi distrug spiritul matern cu care au fost înzestrate. Cea mai evidentă dovadă a acestui fapt este că milioane4 de femei îşi ucid copiii încă înainte ca aceştia să vadă lumina zilei – o crimă de o amploare insuportabilă. Aceasta evidenţiază în modul cel mai clar caracterul distructiv al egoismului sexual. La fel de responsabili pentru aceste crime sunt şi bărbaţii care caută o plăcere uşoară în relaţiile sexuale şi nu vor să-şi asume responsabilitatea de a rămâne loiali partenerei şi de a se îngriji de copiii proveniţi din relaţia lor. Cu atât mai grave sunt cazurile în care bărbaţii încearcă să le convingă pe partenerele rămase însărcinate să facă avort sau chiar le forţează să ia această decizie.

Un alt factor care indică ostilitatea faţă de copii este folosirea diferitelor metode artificiale de contracepţie. Probabil mulţi oameni sunt inconştienţi că aceste pilule constituie riscuri grave pentru sănătatea femeii. Dar cea mai serioasă problemă morală cu privire la anticoncepţionale este efectul avortiv. Pilula nu are doar menirea de a preveni fertilizarea ovulului, ci, în cazul în care ovulul a fost deja fertilizat, efectul pilulei este de a împiedica embrionul – care este tocmai noua persoană care şi‑a început existenţa – să se implanteze în uter şi astfel moare.

Explozia populaţiei este un argument invocat de multe ori ca răspuns la criticile faţă de avort şi metodele artificiale de contracepţie. Din perspectivă creştină, nu putem accepta acest argument, mai ales în lumea occidentală, unde multe avorturi sunt efectuate, în ciuda ratei scăzute a natalităţii.

Adevărata cauză a problemei omenirii este că marea majoritate a oamenilor nu îl întreabă pe Creatorul nostru cum a intenţionat viaţa noastră pe pământ. Mulţi, dintre cei care ar avea posibilitatea de a face o schimbare în această lume, sunt conduşi mai degrabă de propriile interese, ignorându-şi conştiinţa şi manifestând dezinteres faţă de nevoile altora. În consecinţă, ne confruntăm cu nedreptatea socială şi utilizarea iresponsabilă a sexualităţii, dar soluția la aceste probleme nu putem şi nici nu trebuie s‑o găsim în mijloacele inumane sau ostile vieţii, care nu fac altceva decât să amplifice nedreptatea.

Singura soluţie reală este să ne întoarcem la poruncile bune ale lui Dumnezeu, aşa cum le ştim din Biblie — dragostea dezinteresată față de aproapele, care caută ce este cel mai bine pentru fiecare om, mai presus de avantajele personale.

Suntem cu toţii conştienţi de faptul că cei mai mulţi oameni nu sunt gata să trăiască această dragoste şi că nu ne putem aştepta, prin urmare, la o schimbare globală. Totuşi, pentru cei care doresc să trăiască cu o conştiinţă bună înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor, nu există o altă cale. De‑a lungul istoriei omenirii, experimentăm, din păcate, ca pe o tendinţă generală, că masele de oameni nu caută adevărul şi ceea ce este cu adevărat bun. Prin urmare, nici cu privire la această întrebare importantă, nu trebuie să ne lăsăm influenţaţi de punctele de vedere ale majorităţii.

Numai dragostea sinceră şi dezinteresată manifestată în cadrul limitelor unui legământ de căsătorie pe tot parcursul vieţii oferă relaţiei dintre soţ şi soţie o dezvoltare armonioasă. Dumnezeu însuşi este Cel care ne învaţă această dragoste. Datorită acestui fapt, partenerii nu trebuie să fie orientaţi unul spre altul, ci împreună şi fiecare individual, orientaţi spre Dumnezeu. Oricine aşteaptă împlinirea de la partenerul său, aruncă o povară de nesuportat pe umerii acestuia. Multe relaţii se distrug sub povara acestor aşteptări false, pe care, de fapt, numai Dumnezeu le poate împlini. El este singurul care trebuie să fie cel mai important în viaţa unei persoane şi ţelul spre care să tindă. O persoană se poate dărui în mod total şi fără orice altă motivaţie egoistă numai dacă trăieşte o relaţie vie cu Dumnezeu. O căsătorie care e guvernată de această dragoste sinceră nu va fi axată nici pe partener şi nici pe sexualitate. Aceasta va fi însă caracterizată de o dorinţă arzătoare pentru puritatea şi sfinţenia dorite de Dumnezeu, care formează temelia relaţiei dintre soţ şi soţie, fiind deplin conştienţi de responsabilitatea pe care o implică unirea sexuală: a fi părtaş la creaţie împreună cu Dumnezeu.

De aceea şi Dumnezeu i‑a dat omului porunci foarte clare în acest domeniu – porunci atât de preţioase – la care puţini oameni reflectează în zilele noastre: UN bărbat şi O femeie aparţin unul altuia până la moarte. Sexualitatea îşi are locul în cadrul căsătoriei şi NUMAI acolo, cu deschiderea de a primi copiii dăruiţi de Dumnezeu aşa cum vrea El şi la momentul în care vrea El să îi dea. Pentru noi, creştinii, abstinenţa este singurul mijloc de contracepţie posibil,  în cazul în care sunt motive să credem că aceasta ar fi voia lui Dumnezeu. Și “metoda naturală” sau ”metoda calendarului” poate reprezenta, din punct de vedere moral, o soluție acceptabilă. Poate fi aplicată doar în cazul în care legile stabilite de Dumnezeu sunt recunoscute şi respectate cu sfinţenie, astfel încât legătura căsătoriei să îşi păstreze valoarea pe care o are în ochii lui Dumnezeu.

Am vrea să subliniem faptul că, în cazul partenerilor necăsătoriţi, lipsa certificatului de căsătorie nu le oferă libertatea de a schimba partenerul după bunul plac. Când un bărbat şi o femeie decid să trăiască împreună şi practic consumă căsătoria, ei sunt legaţi unul de altul pentru tot restul vieţii lor, ca şi cum ar fi fost căsătoriţi. Cu toate acestea, astfel de „relaţii libere” nu sunt căsătorii legitime, pentru că mărturisirea publică a angajamentului faţă de partener lipseşte (care, în societatea noastră constă în semnarea certificatului de căsătorie la Serviciul de Stare Civilă).

4 Despre Puritate

Despre puritate există un articol separat pe pagina noastră de web (Despre valoarea purității). Am vrea doar să completăm acest subiect cu câteva gânduri, referindu-ne mai ales la puritatea în cadrul căsătoriei.

Unii oameni cred că persoanele care au probleme legate de curăţia sexuală le pot rezolva dacă se căsătoresc. Pasajul din 1 Corinteni 7:8–9 este deseori folosit în acest scop:

Celor neînsuraţi şi văduvelor, le spun că este bine pentru ei să rămână ca mine. Dar dacă nu se pot înfrâna, să se căsătorească; pentru că este mai bine să se căsătorească decât să ardă.

Este degradant pentru căsătorie să fie considerată „un leac împotriva desfrânării” pentru cei care nu sunt în stare să-şi controleze pornirile sexuale. Astfel de consideraţii dezvăluie un standard moral scăzut, pe care apostolul Pavel cu siguranţă nu a vrut să‑l sprijine. El vorbeşte adesea împotriva păcatelor sexuale, accentuând faptul că Spiritul este cel care determină viaţa unui creştin şi nu carnea (Galateni 5:16). Cu cât este mai profundă dorinţa şi hotărârea unui creştin de a‑I sluji lui Dumnezeu şi de a‑i iubi pe ceilalţi credincioşi, cu atât mai puţin loc va rămâne în inima lui pentru dorinţele carnale. Cum ar putea da Pavel astfel de sfaturi, care ar însemna, mai mult sau mai puţin, legitimarea practicării fără frâu a dorinţelor sexuale în căsătorie?

În 1 Corinteni 6:13, 17–20 Pavel scrie:

Mâncărurile sunt pentru pântece, şi pântecele este pentru mâncăruri. Şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie: el este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup. […] Dar cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El. Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care‑l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său. Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L‑aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.

4.1 Cum trebuie să înţelegem expresia „a arde” în 1 Corinteni 7:9?

Pavel considera căsătoria posibilă doar în cazul în care intenţiile şi motivele cuiva sunt bune în ochii lui Dumnezeu. El s‑a gândit la acei credincioşi care s‑au identificat adânc cu viaţa de căsnicie, care au avut un plan concret cu o persoană anume şi care erau „înflăcăraţi” de dorinţa de a‑și întemeia o familie de care să se îngrijească. Mai mult, s‑a referit la cei care şi-au văzut responsabilitatea în educarea copiilor după principiile lui Dumnezeu, care au vrut să se dăruiască din dragoste pură partenerului de viaţă, ca sprijin şi ajutor în căutarea şi împlinirea voii lui Dumnezeu5.

Este bine să ne amintim de standardul lui Isus cu privire la curăţie din Matei 5:27–28 unde spune:

Aţi auzit că s‑a zis celor din vechime: “Să nu preacurveşti.” Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie, ca s‑o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.

Păcatul se naşte în gândurile și în dorinţele din inima noastră. Curăţirea trebuie să înceapă aşadar din inima noastră. În pasajele următoare Isus arată şi mijlocul prin care putem să realizăm aceasta:

Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate‑l şi leapădă‑l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie‑o şi leapăd‑o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. (Matei 5:29–30)

Oricine a decis în mod clar să respingă păcatul şi să nu‑i lase niciun loc în gândurile sale, separându-se de tot ceea ce ar putea să‑l ispitească să păcătuiască, va primi libertatea promisă de Isus, libertate de orice întinăciune şi necurăţie.

Despre relaţiile dintre cei căsătoriţi, Pavel scrie în 1 Corinteni 7:1–6:

Cu privire la lucrurile despre care mi-aţi scris, eu cred că este bine ca omul să nu se atingă de femeie. Totuşi, din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui, şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei. Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat. Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta. Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; apoi să vă împreunaţi iarăşi, ca să nu vă ispitească Satana, din pricina nestăpânirii voastre. Lucrul acesta îl spun ca o îngăduinţă; nu fac din el o poruncă.

Pavel răspunde aici la o întrebare pe care i‑au adresat‑o corintenii. Nu avem însă informaţii cu privire la conţinutul ei. În versetele 2–6 Pavel vorbeşte despre creştinii căsătoriţi. Deşi sfatul lui a fost că e bine pentru om să nu se atingă de femeie, le spune însă celor căsătoriţi să nu se lipsească unul pe altul de datoria de soţi. Subliniază faptul că ei nu mai sunt doar ai lor înşişi, ci aparţin de asemenea şi partenerului de viaţă. Din acest motiv, nu este conform dragostei ca un partener să‑l priveze pe celălalt de legătura conjugală. Pavel vede în aceasta un pericol ce i‑ar putea cauza ispite partenerului care nu este de acord în totalitate, din inimă, cu renunţarea la relaţia sexuală şi îi avertizează cu privire la acest fapt.

El spune totuşi, că este în beneficiul relaţiei de căsătorie atunci când ambii parteneri decid să renunţe, de comun acord, la relaţia sexuală, pentru o perioadă, cu scopul de a dedica mai mult timp rugăciunii şi pentru a‑şi îndrepta toată atenţia spre Dumnezeu.

În 1 Tesaloniceni 4:3–5 citim că:

Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei, ca Neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu.

Cuvântul „vasul” se referă în acest context la soţie6. Bărbatul trebuie să se comporte într-un mod sfânt şi onorabil cu soţia sa, în contrast cu ceea ce se întâmplă în general printre necredincioşi. Acest avertisment arată clar că, în sine, căsătoria nu este o protecţie de păcatele sexuale. Cu atât mai mult, spaţiul căsătoriei, unde sexualitatea este trăită, este o provocare mult mai mare de a stabili limitele corecte şi de a nu da frâu liber pornirilor necurate. Apostolul Petru scrie şi el despre acest subiect:

Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre.   (1 Petru 3:7)

Aici, de asemenea, bărbaţii căsătoriţi sunt chemaţi să-și cinstească soţiile. În cazul în care nu se comportă decent cu soţiile lor, rugăciunile lor către Dumnezeu vor fi împiedicate.

Mai găsim încă un verset asemănător în Evrei 13:4:

Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.

Lupta pentru puritate este o îndatorire fundamentală a fiecărui creştin, indiferent de faptul că este sau nu este căsătorit.

Căci Dumnezeu nu ne‑a chemat la necurăţie, ci la sfinţire. De aceea, cine nesocoteşte aceste învăţături, nesocoteşte nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v‑a dat şi Duhul Său cel sfânt. (1 Thesaloniceni 4:7–8)

5 Fecioria

Isus a stabilit clar valoarea şi demnitatea căsătoriei, fiind împotriva divorţului şi a recăsătoririi. A arătat de asemenea că planul originar al lui Dumnezeu a fost căsătoria pe durata întregii vieți.

Cu toate acestea, El le‑a arătat ucenicilor Săi o altă cale, care e mai presus de aceasta – calea pe care El însuşi a ales‑o – renunţarea la căsătorie de dragul împărăţiei cerurilor şi căutarea singurei împliniri în slujirea lui Dumnezeu.

Ucenicii Lui I‑au zis: “Dacă astfel stă lucrul cu bărbatul şi nevasta lui, nu este de folos să se însoare.” El le‑a răspuns: “Nu toţi pot primi cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le este dat. Fiindcă sunt fameni, care s‑au născut aşa din pântecele maicii lor; sunt fameni, care au fost făcuţi fameni de oameni; şi sunt fameni, care singuri s‑au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să‑l primească.” (Matei 19:10–12)

A deveni famen pentru împărăţia cerurilor înseamnă a lua în mod liber decizia de a renunţa la casătorie. „Nu toţi pot primi cuvântul acesta”: pentru oamenii din timpul acela, precum şi pentru cei din zilele noastre, care nu cunosc puterea lui Dumnezeu şi al căror mod de gândire este orientat spre viaţa materială, gândul de a face un asemenea sacrificiu este de neconceput. Însă oricine aspiră la eternitate şi din această perspectivă vede cât de pierdută este această lume, va dobândi înţelegerea şi convingerea că e mai bine să fie liber pentru împărăţia lui Dumnezeu.

Isus îi încurajează pe toţi cei care au această posibilitate să se folosească de ea.

Atunci când Isus a dat prioritate fecioriei asumată de dragul Împărăţiei lui Dumnezeu, El nu a desconsiderat căsătoria, aşa cum au făcut‑o gnosticii:

Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor. Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor, pe care Dumnezeu le‑a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul. (1 Timotei 4:1–3)

Ideologia gnostică a fost caracterizată de ostilitatea faţă de trup şi de respingerea lumii materiale ca fiind rea în sine. Datorită acestui fapt, unele mişcări gnostice au practicat un ascetism strict, ca de exemplu interzicerea căsătoriei. Conform modului lor de gândire, fiecare suflet care avea să se nască va fi închis în trup, care era considerat o închisoare a lumii materiale.

Astfel, cuvintele lui Pavel din 1 Timotei 2:15 devin mult mai clare în acest context, ele fiind o reacţie împotriva învăţăturii gnosticilor: “Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie”. Când o femeie căsătorită năștea copii, arăta prin aceasta că își lua în serios rolul de soţie şi mamă, respingând astfel învăţătura falsă a gnosticilor. Aceasta a fost o condiţie esenţială în mântuirea ei, împreună cu credinţa, dragostea, sfinţenia şi modestia.

Atunci când creştinii decid să nu se căsătorească, ei fac aceasta din dragoste faţă de Dumnezeu şi din recunoştinţă pentru mântuirea pe care au primit‑o, alegând ceea ce este cel mai bine și nu doar ceea ce este bine.

Dumnezeu a zis primilor oameni: „Creşteţi şi înmulţiţi-vă!”. În lumea noastră însă sunt foarte mulţi oameni care nu‑L cunosc pe Dumnezeu și sunt rătăciți în filozofii false şi diferite opinii religioase. Pe de altă parte, sunt foarte puţini oameni care Îl urmează cu adevărat pe Hristos din toată inima şi care sunt gata să ducă lumina Evangheliei în lume.

Dragostea lui Pavel pentru cei pierduţi l‑a motivat ca să-şi pună viaţa în mod neobosit în slujba mântuirii lor. Tot aceeaşi dragoste i‑a motivat şi pe mulţi alţi creştini după el – şi aici vrem să ne includem şi pe noi – ca să fie cât se poate de liberi de grijile şi obligaţiile materiale pe care le implică căsătoria şi să‑i poată sluji din punct de vedere spiritual pe cât mai mulţi oameni.

În 1 Corinteni 7 Pavel repetă acelaşi principiu de trei ori „fiecare să rămână în starea în care a fost chemat” (versetele 17, 20, 24). Prin aceasta vrea să‑i îndemne pe credincioşi să-şi aţintească privirile în întregime la lumea nepieritoare care va veni.

Pentru cei care au fost necăsătoriţi atunci când s‑au întors a fost normal ca să rămână aşa.

Eşti legat de o nevastă? Nu căuta să fii dezlegat. Nu eşti legat de o nevastă? Nu căuta nevastă. (1 Corinteni 7:27)

Prin această încurajare însă, Pavel nu a vrut să excludă posibilitatea ca cineva să se căsătorească, dar aceste cazuri trebuie să fie cercetate cu sinceritate înaintea lui Dumnezeu. Despre un astfel de caz de excepție vorbește Pavel în versetele 36–38:7:

Însă dacă cineva crede că se comportă nepotrivit faţă de logodnica lui şi dacă ea a trecut de vârsta căsătoriei, iar el simte că ar trebui să se căsătorească, atunci să facă după cum vrea – nu păcătuieşte, să se căsătorească!  (1 Corinteni 7:36, NTR)

Dacă cineva crede că este o ruşine dacă fecioara lui trece de floarea vârstei, şi aşa trebuie să fie, să facă ceea ce vrea. Nu păcătuieşte. Ei să se căsătorească. (1 Corinteni 7:36, VB)

Dacă crede cineva că este ruşinos pentru fata lui să treacă de floarea vârstei, şi nevoia cere aşa, să facă ce vrea: nu păcătuieşte; să se mărite. (1 Corinteni 7:36, VDC)

Expresia „logodnica lui”, „fecioara lui”  sau „fata lui”8  sugerează faptul că pasajul se referă la două persoane care erau deja logodite când au devenit creștine şi care se pregătiseră în vederea întemeierii unei familii. Părerea lui Pavel, că pot să se căsătorească, trebuie înţeleasă ca o „îngăduinţă”, aşa cum afirmă şi mai departe:

Însă oricine este convins în inima lui şi nu este constrâns, ci îşi ţine dorinţele sub control şi a hotărât în inima lui să nu se căsătorească cu logodnica sa – şi acesta face bine. Deci cel care se căsătoreşte cu logodnica sa face bine, iar cel care nu se căsătoreşte face şi mai bine.  (1 Corinteni 7:37–38, NTR)

Dar dacă cineva a hotărât în inima lui, cu tărie, fără să fie constrâns şi are deplină stăpânire asupra propriei voinţe şi a judecat astfel în inima sa, să o păstreze fecioară, va face bine. Aşa încât cel care îşi dă în căsătorie fecioara sa face bine, iar cel care nu o dă în căsătorie va face şi mai bine.  (1 Corinteni 7:37–38, VBC)

Dar cine a luat o hotărâre tare şi nu este nevoit, ci este slobod să lucreze cum vrea, şi a hotărât în inima lui să-şi păstreze pe fiica sa fecioară, face bine. Astfel, cine îşi mărită fata, bine face, şi cine n‑o mărită, mai bine face. (1 Corinteni 7:37–38, VDC)

Un creştin căsătorit poate sluji în multe feluri, așa cum vedem în exemplul creștinilor din Noul Testament. Însă, din cauza angajamentelor care sunt în mod natural legate de sarcinile şi responsabilităţile vieţii de familie, el este împărţit (vezi versetele 33–34). La asta se referă Pavel când vorbeşte despre „necazurile pământeşti” (sau mai literal: necazuri în carne) în versetul 28. Creşterea şi educarea copiilor este un lucru bun şi important, dar nu este lipsită de probleme, greutăţi și îngrijorări de care Pavel ar fi vrut să‑i cruţe, în vederea unui scop spiritual mai înalt.

E posibil ca unii creştini din Corint să fi dorit să întrerupă relaţia maritală cu partenerul de căsătorie, cu scopul de a fi mai liberi pentru datoriile spirituale. Pavel vrea să contracareze această tendinţă, afirmând că, deşi el ar vrea ca toţi să fie aşa ca el, necăsătoriţi, totuşi fratele căsătorit e şi el, la rândul lui, binecuvântat de Dumnezeu cu darurile lui cu care poate să slujească (versetul 7) şi nu trebuie să caute să se separe de partenera sa (versetul 27). Pe de altă parte îi îndeamnă pe creştinii căsătoriţi să rămână conştienţi de natura trecătoare a căsătoriei şi să pună viaţa de familie pe planul secundar în comparație cu lucrurile nepieritoare.

Iată ce vreau să spun, fraţilor: de acum vremea s‑a scurtat. Spun lucrul acesta, pentru ca cei ce au neveste, să fie ca şi cum n‑ar avea; […] cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s‑ar folosi de ea; căci chipul lumii acesteia trece.  (1 Corinteni 7:29,31)

Unii sunt de părere că Pavel a făcut apel la creştini ca să rămână celibatari pentru că el a crezut că sfârşitul lumii este aproape. În acest scop ei se folosesc de versetele 26 şi 29:

Iată dar ce cred eu că este bine, având în vedere strâmtorarea de acum: este bine pentru fiecare să rămână aşa cum este. […] Iată ce vreau să spun, fraţilor: de acum vremea s‑a scurtat. Spun lucrul acesta, pentru ca cei ce au neveste, să fie ca şi cum n‑ar avea.

Însă ceea ce le scrie Pavel tesalonicenilor cu privire la acest subiect exclude această interpretare:

Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip. (2 Tesaloniceni 2:1–3a)

Pavel nu s‑a aşteptat la revenirea iminentă a lui Isus. „Strâmtorarea de acum” se referă mai degrabă la nevoia spirituală a omenirii. Este o nevoie de „forţă de muncă” pentru că lucrătorii sunt puţini. Isus a fost neobosit în dedicarea Lui pentru mântuirea oamenilor. A văzut că sunt ca o turmă fără păstor. Mulţi oameni umblă fără un ţel în viaţă, necunoscând calea care duce la viaţă. Pentru a‑i putea ajuta pe aceşti oameni e bine să fim cât mai liberi şi disponibili. De aceea îi încurajează Pavel pe fraţi şi pe surori să rămână aşa cum sunt.

Instrucţiunile pe care i le dă Pavel lui Timotei în 1 Timotei 5:11–15 cu privire la văduvele tinere, ca ele să se căsătorească, nu sunt în niciun caz în contradicţie cu pasajul din 1 Corinteni 7. Nici în acest context, el nu pune căsătoria mai presus de feciorie, ci o recomandă în contrast cu practicile dubioase şi dăunătoare menţionate în versetul 13. Nu putem presupune că toate văduvele tinere au fost la fel (probabil nici nu au fost aşa de multe), dar, în mod evident, au existat cazuri când grija pe care Biserica a purtat‑o pentru nevoile lor, le‑a condus la un mod de viaţă dezordonat, iar unele au ajuns să se lepede de Hristos. Deci, în acest context spune Pavel că e mai bine să se mărite din nou, să aibă copii şi să fie gospodine la casa lor, așa cum au făcut și la început când au luat hotărârea să trăiască o viață de căsnicie.

6 Mărturii din scrierile creştine timpurii

În literatura creştină timpurie găsim numeroase mărturii despre mulți creştini care L‑au slujit pe Dumnezeu rămânând necăsătoriţi.

Iustin, Prima Apologie, 15:7:  “Şi mulţi bărbaţi şi femei care au fost din copilărie ucenicii lui Cristos rămân curaţi până la vârsta de şaizeci sau şaptezeci de ani; şi mă pot lăuda că pot găsi astfel de oameni în fiecare neam. Ce să mai spun de nenumărata mulţime a celor care şi-au schimbat obiceiurile necumpătate şi au învăţat aceste lucruri?“9

Athenagoras, O pledoarie pentru creştini, 33: “Ba mai mult, veţi găsi printre noi, atât bărbaţi cât şi femei, îmbătrânind necăsătoriţi, cu dorinţa de a trăi într‑o comuniune mai apropiată cu Dumnezeu. Dar dacă a rămâne fecioară şi eunuc te aduce mai aproape de Dumnezeu, în timp ce tolerarea gândurilor şi dorinţelor carnale ne îndepărtează de El, şi în acest caz evităm gândurile, cu atât mai mult noi respingem faptele. Pentru că noi acordăm toată atenţia noastră; nu studiului cuvintelor, ci prezentării şi învăţării faptelor.“10

Tertulian, Împotriva lui Marcion I, 29:1–4: … Nu ca și cum am înlocui un lucru rău cu unul bun, ci unul bun cu unul și mai bun. Noi nu respingem căsătoria, ci doar ne abținem de la ea. Nu facem din castitate o regulă, ci o luăm ca pe o recomandare, considerând‑o a fi o stare bună, chiar mai bună [decât căsătoria]…11

Minuciu Felix, Octavius 31:1–5 „La perşi este permisă căsătoria fiului cu mama sa, iar la egipteni şi atenieni e permisă unirea între frate si soră. Cărţile voastre de istorie şi tragediile se laudă cu incesturile voastre, iar voi le citiţi şi le ascultaţi cu plăcere. Voi cinstiţi nişte zei incestuoşi, care au trăit cu mama, cu fiica şi cu sora lor (…) Noi însă, dovedim pudoarea noastră din tot sufletul, nu numai, pe deasupra şi ne legăm cu plăcere în lanţul unei singure căsătorii. Şi pentru a avea copii ne trebuie o singură femeie; altfel nu ne căsătorim deloc. Ospeţele noastre nu numai că sunt cuviincioase, dar sunt si modeste, căci nu ne ospătăm cu mâncăruri alese, nici nu prelungim masa bând vin mult, ci îmbinăm veselia cu seriozitatea. Vorbim si ascultăm vorbe nevinovate, păstrându-ne trupul şi mai nevinovat încă. Mulţi dintre noi se bucură de o necontenită castitate şi nu se fălesc cu ea.” 12

7 Despre „celibatul clericilor”

Noi credem că nu e firesc ca mănăstirile şi schiturile să fie alcătuite din comunităţi de un singur sex, unde membrii acestora încearcă să-şi reprime dorinţele ducând o viaţă puternic determinată de formalisme.

Este de asemenea o problemă să se pretindă de la preoţi, care prin funcţia lor sunt oarecum izolaţi de enoriaşii lor, să trăiască o viaţă de celibat şi să fie astfel privaţi de dragostea frăţească şi de părtăşia pe care ar fi normal să le experimenteze cu fraţii şi surorile lor. Acest stil de viaţă nebiblic şi nefiresc este rezultatul combinării unei virtuţi creştine cu o structură a unei biserici non-creştine, ceea ce i‑a condus, din păcate, pe mulţi preoţi la ipocrizie şi păcate grave.

Trebuie să menţionăm aici şi faptul că principalul motiv pentru care Biserica Romano-Catolică a interzis căsătoria preoţilor nu a fost aspiraţia spre virtuţile creştine. Introducerea celibatului obligatoriu, în secolul al 11-lea, a fost mai degrabă o unealtă politică a bisericii, prin care a vrut să asigure păstrarea bunurilor şi proprietăţilor în patrimoniul bisericii şi să evite distribuirea acestora între copiii preoţilor. Biserica Romano-Catolică nu a dorit să renunţe la poziţia ei de cel mai mare proprietar funciar.

8 “Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela îmi este frate, soră şi mamă”—cum schimbă dragostea frăţească familiile

Atunci au venit mama şi fraţii Lui, şi, stând afară, au trimis să‑L cheme. Mulţimea şedea în jurul Lui, când I‑au spus: “Iată că mama Ta şi fraţii Tăi sunt afară şi Te caută.” El a răspuns: “Cine este mama Mea, şi fraţii Mei?” Apoi, aruncându-Şi privirile peste cei ce şedeau împrejurul Lui: “Iată”, a zis El, “mama Mea şi fraţii Mei! Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă.” (Marcu 3:31–35)

Din păcate, un fapt foarte răspândit în societatea noastră este — să‑l numin aşa — „egoismul familial”. „Bunăstarea” din propria familie (înţelegând prin aceasta cercul de familie cel mai apropiat) constituie prioritatea principală. Întâlnim puţină deschidere faţă de cunoscuţii şi necunoscuţii din jur, orientarea principală fiind grija de rudele cele mai apropiate şi menţinerea unităţii familiale.

În contrast, o familie devine mult mai unită tocmai prin interesul şi grija pe care le manifestă pentru nevoile persoanelor din jur, indiferent de cât de apropiat sau îndepărtat ar fi gradul de rudenie şi indiferent de cât de frecvent acest ajutor ar fi necesar. „Egoismul familial” are un efect negativ şi asupra dezvoltării copiilor, care se obişnuiesc astfel să fie axaţi pe nevoile proprii în loc să practice o dragoste altruistă faţă de semenii lor. Vor învăţa astfel foarte greu să fie sensibili la drepturile altora şi să ia parte la suferinţele şi bucuriile celor din jur.

Auzim deseori de la oamenii religioşi că nu se pot întâlni cu ceilalţi credincioşi mai mult decât o dată sau de două ori pe săptămână, deoarece o părtăşie mai frecventă ar fi în detrimentul vieţii familiale. Prin aceasta, nu fac altceva decât tocmai ceea ce Isus a criticat în pilda despre invitaţia la cină, la sărbătoare. Familia şi viaţa privată devin prioritatea numărul 1, iar lucrurile eterne iau locul al 2‑lea. Consecinţa cea mai tristă a acestui fapt esta că viaţa “de biserică” de azi este redusă esenţial la participarea la reuniuni, care sunt separate de viaţa privată a credincioşilor.

Isus ne‑a învăţat că legătura spirituală dintre cei care Îl urmează şi fac voia Lui este de o valoare mai mare decât legăturile familiale (a se vedea pasajul citat mai sus). În lumea religioasă acest fapt este în mare parte ignorat. Chiar şi atunci când oamenii se numesc unii pe alţii „fraţi” şi „surori”, în mod practic nu trăiesc dragostea frăţească. Fiecare merge înapoi la viaţa sa privată, odată ce întâlnirea s‑a terminat. Foarte puţin cunosc ce se petrece în inima celuilalt, ce gândeşte, ce crede sau cum îşi foloseşte timpul. Datorită faptului că lipseşte lupta personală pentru sfinţenie, lipseşte şi baza pe care să se poată ajuta unii pe alţii în această luptă. Această atitudine indiferentă şi lipsită de dragoste e justificată prin faptul că fiecare trebuie să ştie ce e bine şi ce e rău pentru el însuşi şi că nu avem voie „să intervenim” în viaţa celuilalt.

În timpurile Noului Testament, părtăşi zilnică şi împărţirea bunurilor materiale au fost lucruri foarte normale între credincioşi.

Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni. Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. Toţi cei ce credeau, erau împreună la un loc, şi aveau toate de obşte. Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu, şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi. (Faptele Apostolilor 2:42–47)

Când au înţeles că Isus şi‑a dat viaţa pentru răscumpărarea omenirii, au înțeles totodată și faptul că El vrea să ne facă liberi şi pe noi ca să urmăm aceeaşi cale în dragoste şi devotament altruist.

Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi‑a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi. (1 Ioan 3:16)

Cunoscând adânc viața personală a fraților și modul în care caută voia lui Dumnezeu și nu interesele personale, crește și se întărește încrederea și transparența relațiilor frățești.

Prin părtăşia lor de zi cu zi, creştinii au reuşit să se cunoască profund unii pe alţii şi să se ajute unul pe altul să rămână pe calea îngustă, încurajându-se, sfătuindu-se şi mângâindu-se reciproc. Disponibilitatea lor de a‑şi împărtăşi vieţile nu s‑a oprit însă aici – au fost gata să-şi împartă şi averile şi bunurile materiale. Oamenii din jurul lor au realizat că dragostea dintre ei este un semn clar al lucrării Duhului Sfânt şi că părtăşia lor îşi are temelia în dragostea lui Dumnezeu.

Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi. (Faptele Apostolilor 4:32–33)

Putem presupune că un procentaj ridicat dintre miile de oameni care s‑au pocăit în timpul acela în Ierusalim erau căsătoriţi. Familiile creştine şi-au împărtăşit viaţa împreună cu alţi credincioşi din comunitate. În felul acesta, nimeni nu trebuia să poarte singur problemele spirituale sau familiale şi nici greutăţile financiare. Din păcate, cuvintele lui Isus din Matei 18:19 sunt adesea considerate ca un fel de definiţie a vieţii de biserică. În timpul acela nimeni nu a înţeles că o strângere laolaltă a 2 sau 3 dintre membrii unei familii ar putea constitui părtăşia bisericii. În Noul Testament citim despre o serie de “biserici de casă”, când biserica s‑a adunat împreună în casa unui credincios sau a unei familii de creştini.13

Creşterea într-un astfel de mediu este o binecuvântare pentru dezvoltarea pozitivă a copiilor. Pot învăţa încă de la o vârstă fragedă ca să nu fie ei în centrul atenţiei şi să nu fie puşi în centru nici de părinţii şi nici de bunicii lor. Sunt îndemnaţi la supunere, modestie şi generozitate. Aceasta este cea mai bună pregătire pe care ar putea‑o primi pentru a face voia lui Dumnezeu cu o atitudine de slujire, dezvoltându-şi astfel capacitatea de a lua decizii proprii.

Motivul pentru care gândul de a rămâne necăsătorit este atât de străin şi neobişnuit pentru majoritatea oamenilor — aici incluzându‑i şi pe cei din bisericile libere — este lipsa dragostei frăţeşti (care e de fapt semnul distinctiv al creştinilor!). Rezultatul este că oamenii necăsătoriţi rămân singuri. Pentru a oferi o “soluţie” la această problemă sunt organizate “întruniri ale celor singuratici sau necăsătoriţi”, cu scopul de a‑şi găsi un partener. Astfel de “activităţi bisericeşti” dovedesc încă o dată caracterul lumesc al acestor “biserici”.

Considerăm această practică ca o tentativă ieftină şi uşoară prin care cineva încearcă să-şi liniştească conştiinţa, evitând căutarea unei soluţii reale, aceea de a‑şi deschide inima şi viaţa faţă de fiecare frate şi soră, practicând dragostea frăţească în biserică.

O comunitate creştină e guvernată de spiritul dragostei şi dăruirii lui Hristos. Ca şi creştini, ne oferim pe noi înşine fraţilor şi surorilor noastre cu toată fiinţa noastră, cu tot ceea ce avem. În modul acesta fiecare poate primi ajutorul de care are nevoie în umblarea cu Dumnezeu. Împărtăşim de asemenea şi greutăţile şi nevoile materiale. Chiar și cei dintre noi care nu au niciun membru credincios în familie sau sunt necăsătoriţi participă, prin dăruirea şi sprijinul zilnic pe care îl oferă, la zidirea familiei credinţei – biserica – şi astfel, în mod reciproc, dăruim şi primim. În modul acesta experimentăm împlinirea promisiunii pe care Isus a făcut‑o ucenicilor săi:

 Atunci Petru a zis: “Iată că noi am lăsat totul, şi Te-am urmat.” Şi Isus le‑a zis: “Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să-şi fi lăsat casa, sau nevasta, sau fraţii, sau părinţii, sau copiii, pentru Împărăţia lui Dumnezeu, şi să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viaţa veşnică.” (Luca 18:28–30)

Ceea ce ne face fraţi şi surori în credinţă este dorința noastră de a iubi pe fiecare în acelaşi mod (1 Corinteni 12:25). Experimentăm relaţii spirituale adânci, care se dezvoltă ca urmare a lucrării lui Dumnezeu în noi şi printre noi. Prin urmare, în ciuda unor lupte cu care ne confruntăm, ne este mult mai uşor să renunţăm la căsătorie şi să rămânem fideli acestei decizii, fiind astfel liberi să ne dedicăm nestingherit în vederea câştigării sufletelor pentru viaţa veşnică. Această decizie ne întăreşte şi ne face recunoscători atunci când vedem cum Dumnezeu transformă renunţarea noastră într‑o binecuvântare.

Ştim bine, din propria noastră experienţă, că această decizie nu este una uşoară, cu atât mai mult cu cât trăim într‑o societate care glorifică sexualitatea şi care promite satisfacţia supremă în relaţia sexuală. Din păcate, cei mai mulţi oameni sunt expuşi acestei influenţe încă din copilărie, nefiind uşor de evitat.

Acest lucru ne motivează însă şi mai mult să invităm pe fiecare persoană să cunoască alternativa pe care Isus ne‑o oferă în biserica Sa. Pasajul din Efeseni 5:25–32 ilustrează foarte bine cât de mult se deosebeşte biserica de lume şi cât de adânc se identifică Isus cu ea.

Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S‑a dat pe Sine pentru ea, ca s‑o sfinţească, după ce a curăţit‑o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi‑a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup”. Taina aceasta este mare — (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică).


Note de subsol:
  1. Pasajul paralel din evanghelia lui Matei 10:37–38 explică cum a înţeles Isus “a urî”: nici cei mai apropiaţi, nici viaţa noastră să nu fie mai importantă decât El. 
  2. Surse: http://www.optenet.com/mailing/pdfs/TrendReport.pdfhttp://www.optenet.com/en-us/new.asp?id=270http://internet-filter-review.toptenreviews.com/internet-pornography-statistics.html 
  3. Familiile “patchwork” — un termen modern folosit pentru acele familii constituite din soţi divorţaţi şi copii proveniţi din relaţii sau căsătorii anterioare 
  4. Conform WHO, anual circa 40–50 milioane de femei decid să avorteze: http://www.worldometers.info/abortions 
  5. Cuvântul grecesc tradus cu “arde” (pyroō) apare de mai mult de 20 de ori în Biblie, dar niciodată nu se referă la patima sexuală. În 2 Corinteni 11,29 Pavel foloseşte acest cuvânt în sens figurat, fiind o expresie a responsabilității, îngrijorării şi compătimirii pe care le simțea faţă de fraţi. 
  6. Unii interpretează vasul ca pe o expresie care se referă la propriul trup. Noi însă nu considerăm că ar fi potrivit să înțelegem acest verset ca referindu-se la stăpânirea propriului trup. 
  7. Mai jos redăm diferite traduceri: VDC — traducerea Dumitru Cornilescu, NTR — Noua traducere românească, o traducere elaborată de un comitet de traducători în perioada 1998–2006 pentru International Bible Society and Send The Light, VBC — Versiunea Bisericii Catolice, realizată de pr. Alois Bulai și pr. Anton Budău. Sursa: http://www.quickbible.ro/bible.php# 
  8. Cuvântul grecesc parthenos folosit aici de apostolul Pavel poate fi tradus prin fecioară, fată necăsătorită. Acest cuvânt apare de 15 ori în Noul Testament cu sensul de virginitate (de ex. fecioara Maria — Luca 1:27) sau de ascultare de Dumnezeu (de ex. 2 Cor 11:2). Prin urmare, nu este justificată traducerea cuvântului parthenos cu „fiica” sau „fata lui”, așa cum apare în multe traduceri, inclusiv traducerea Dumitru Cornilescu. Cuvântul grecesc gameo din versetul 36 poate fi tradus prin a se căsători sau a lua de soție pe cineva și nu a‑și da fiica în căsătorie. 
  9. http://www.voxdeibaptist.org/iustin_apologia01.htm , 25.02.2013 
  10. http://www.voxdeibaptist.org/pledorie_athenagoras.htm, 25.02.2013 
  11. Traducere proprie, varianta în engleză: http://www.newadvent.org/fathers/03121.htm , 20.06.2016 
  12. Minucius Felix, Octavius XXXI, 1–5, în „Apologeţi de limbă latină”, p. 385 http://ro.scribd.com/doc/119969805/2/XI sau http://ro.scribd.com/doc/22379717/Apologeti-de-Limba-Latina  13.03.2013 
  13. Vezi pasajele din Romani 16:3–6,10,11,14,15; Coloseni 4:15, Filemon 2. 

Ce menționează Biblia despre celibat?

Am făcut câteva referiri la persoanele care rămân singure. Vom mai adăuga și alte lucruri privitoare la aceasta, la cei ce rămân singuri și nu se căsătoresc. Subliniem faptul că unii dintre aceștia o fac de bunăvoie. Domnul Isus a spus: „Nu toți pot primi cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le este dat. Fiindcă sunt fameni care s-au născut așa din pântecele maicii lor; sunt fameni care au fost făcuți fameni de oameni, și sunt fameni care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăția cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să-l primească!“ Matei 19:11-12). Și Pavel, de exemplu: „N-avem dreptul să ducem cu noi o soră care să să fie nevsta noastră, cum fac ceilalți apostoli și frații Domnului și Chifa? Dar eu n u m-am folosit de nici unul din aceste drepturi. Și nu vă scriu aceste lucruri ca să cer să se facă ceva cu mine; căci aș vrea mai bine să mor decât să-mi ia cineva pricina mea de laudă.“ (1 Corinteni 9: 5, 15).

Într-adevăr, celibatarul este mai puțin preocupat de problemele vieții și scutit de nevoia de a plăcea tovarășei sale de viață; în chipul acesta, el se poate consacra mai mult unei anumite slujbe pentru Domnul, fără piedici. (1 Corinteni 7: 32-35). Asta nu înseamnă nicidecum că, din punctul de vedere al sfințeniei, celibatarul se află pe o treaptă superioară celui căsătorit. Problema care se pune pentru fiecare este de a discerne chemarea și darul personal din partea Domnului (1 Corinteni 7:7). Capitolul 7 din 1 Corinteni este singurul pasaj biblic consacrat problemei ceibatului, este lesne de înțeles ce l-a determinat pe apostolul Pavel să spună: „Cine își mărită fata bine face și cine n-o mărită, și mai bine face.“ (v.38). El vroia, din punctul său de vedere, ca toți oamenii să fie ca el, spre a fi cruțați de suferințe (v. 7, 26-31); însă el mai precizează că nu comiți un păcat căsătorindu-te; dimpotrivă (v. 27, 28, 36, 39). Așadar, fiecare să caute să cunoască voia lui Dumnezeu cu privire la el însuși (v. 7-9). Dacă ai fost chemat la celibat, acest dar vine de la Domnul; singurătatea ta va putea fi răsplătită din plin, cum a fost compensat și apostolul Pavel printr-o mare familie spirituală, după cum citim tot în prima epistolă adresată corintenilor: „Nu vă scriu aceste lucruri ca să vă fac de rușine, ci ca să vă sfătuiesc ca pe niște copii preaiubiți ai mei. Căci chiar dacă ați avea zece mii de învățători în Hristos, totuși, n-aveți mai mulți părinți; pentru că eu v-am născut în Hristos Isus prin Evanghelie.“ (1 Corinteni 4. 14-15).

Dacă cineva este chemat să se căsătorească, prin aceasta el va proslăvi cu adevărat pe Dumnezeu.

Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă Speranța din Râmnicu Vâlcea

 

 

Semintiile lui Israel
Erezii
Muntele Templului
Nenorociri
Esticii (Împaratii Rasaritului)

 

 Imparatia – Mantuirea – Biserica

Nenorocirile din aceasta secunda: http://hisz.rsoe.hu/alertmap/index2.php

CASCADIA: http://www.opb.org/news/widget/aftershock-find-your-cascadia-earthquake-story/

Domnul Isus înainte de a se înalta la cer le-a spus ucenicilor: Nu este treaba voastra sa stiti vremurile sau soroacele; pe acestea Tatal le-a pastrat sub stapânirea Sa. (Faptele Apostolilor 1:7). La fel si apostolul Pavel a folosit aceiasi termeni: Cât despre vremuri si soroace, n-aveti trebuinta sa vi se scrie, fratilor. Pentru ca voi însiva stiti foarte bine ca ziua Domnului va veni ca un hot noaptea. ( 1 Tesaloniceni 5:1-2).

Este vreo diferenta între vremuri sau soroace si semne?

Dictionarul Explicativ al Limbii Române defineste SOROC ca fiind termenul fixat pentru savârsirea unei actiuni. În ce priveste escatologia, adica doctrina (învatatura) care se preocupa de sfârsitul întregii istorii a lumii, spre care sunt îndreptate toate actiunile rascumparatoare ale lui Dumnezeu în istorie, cea mai mare greseala este fixarea unei date exacte, fixarea soroacelor (an, luna, zi). Despre Venirea Domnului, însasi Domnul Isus a spus: Despre ziua aceea si despre ceasul acela, nu stie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal. (Matei 24:36, Marcu 13:32)

Evanghelistul Matei, însa, l-a prezentat pe Domnul Isus într-o discutie cu fariseii si saducheii mustrându-i pe acestia ca nu deosebesc semnele vremurilor: Fariseii si Saducheii s-au apropiat de Isus, si, .. I-au cerut sa le arate un semn din cer. Drept raspuns, Isus le-a zis: „Când se însereaza, voi ziceti: ,Are sa fie vreme frumoasa, caci cerul este rosu.’ si dimineata, ziceti: ,Astazi are sa fie furtuna, caci cerul este rosu-posomorât.’ Fatarnicilor, fata cerului stiti s-o deosebiti, si semnele vremurilor nu le puteti deosebi? (Matei 16:1-3).

Liderii vremii învatasera sa citeasca si sa memoreze Cuvintele lui Dumnezeu, dar nu puteau interpreta evenimentele lumii în lumina Cuvântului. Ei si multi altii de atunci si de azi nu pricep ca istoria în sine este istoria Lui (History = His Story).

Acelasi dictionar (Dictionarul Explicativ al Limbii Române) defineste cuvântul SEMN ca fiind un indicator de directionare. Pot spune în contextul în care scriu acum si aci ca un SEMN este un indicator de directionare la acele vremuri sau soroace. La aceasta rubrica nu veti gasi zile, luni si ani (soroace), dar veti gasi semne ale acestor vremuri sau soroace, semne traite sub ochii tuturor pamântenilor. În aceasta rubrica prezint evenimente ale lumii de azi cu corespondenta Scripturala începând de la centrul scoartei terestre, Ierusalimul, la nord, sud, est si vest si pâna la marginile pamântului.

Cu ajutorul si inspiratia Duhului Sfânt, prezint semne ale vremurilor din urma, ca sa va provoc pe voi, cititorii, în a distinge bine vremurile pe care le traim, în a întelege Scriptura mai adânc si a-i vedea împlinirile scrise cu mii de ani în urma, vadite si în vremurile noastre ale secolului XXI.

Dupa 5 ani de studiu, (august 2003 – august 2008), neavând nici un plan de viitor al subiectelor ce le voi trata, scriind tot la doua saptamâni articole în revista Romanian Times, atât la rubrica de Politologie Escatologica (fost Marul de Cearta) cât si la rubrica Strajerul, de adâncire în studierea Scripturilor, am ajuns la poza aceasta care pentru mine are semnificatii foarte adânci.

Iata, pe scurt, câteva din semnificatii:

1. Mesajele prezentate au baza Scripturii, insuflate de Dumnezeu.
2. Mesajele nu au fost inspirate din lucrarile escatolgice, gasite în librarii.
3. Mesajele prezentate sunt sub forma de acrostih, scotând în relief frumusetea limbii române.
4. Teoria escatologica PREMILENISM o studiem sprijinindu-se pe patru stâlpi: Pregatirea Bisericii, Rapirea Bisericii, Noul Mileniu si Misterul Vesniciei.
5. Noul Mileniu, Împaratia Pacii, de o mie de ani, este ancorata în IMPARATIA lui Dumnezeu.
6. Imparatia lui Dumnezeu am definit-o prin prisma pildelor Împaratiei.
7. MINTUIREA este parte a Împaratiei lui Dumnezeu.
8. BISERICA este în procesul Mântuirii si parte a Împaratiei lui Dumnezeu.
9. Biserica am definit-o si prezentat-o ca si CASA Dumnezeului celui viu, MIREASA Domnului Christos care va avea parte de RAPIRE.
10. Evenimentele escatologice care se deruleaza în zilele ce le traim, le-am grupat ca fiind SEMNE, si care ne avertizeaza Venirea foarte aproape a Domnului.

(detalii – amerotim@yahoo.com)

SEMINȚIILE LUI ISRAEL

Studiul care urmează încearcă să dea răspuns la câteva întrebări puse de-a lungul publicării lui, începând din anul 2000, prezentând evenimentele zilelor noastre cu corespondență scripturală.

Câteva întrebări: Care sunt cele douăsprezece seminţii ce vor ocupa Canaanul, știind că pentru o perioadă de timp erau treisprezece seminții? Care va fi motivaţia întoarcerii evreilor? De ce Canaanul este teritoriul ce va fi ocupat de evrei? Care vor fi graniţele noului teritoriu al Israelului? Ce se va întâmpla cu popoarele ce trăiesc acum în aceste teritorii?

Desigur că sunt și alte întrebări a căror răspuns necesită comentarii: Care ţări actuale din lume, adăpostesc seminţiile lui Israel? Ce ţinuturi sunt astăzi ca hotare şi numite în Scriptură prin: Haţar-Enon, Ţafon, hotarul Hamatului, Havran, Damasc, Galaad, Tamar, apele Meriba de la Cades? E posibil definirea unei hărţi precise cu hotarele ţării promise? Ocuparea ţării promise se va face prin forţă armată?

Materialul prezent face parte din expunerea escatologică Premilenistă şi pentru înţelegere trebuie conectat la articolele din capitolul PREMILENISM.

Legământul Canaanului (numit de unii legământul palestinian) este unul din legămintele necondiţionate ale lui Dumnezeu. Îl găsim în Deuteronom 30:1-10. Iată doar esenţa legământului citat din acest text scriptural: Chiar dacă ai fi risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar şi de acolo te va strânge Domnul, Dumnezeul tău, şi acolo Se va duce să te caute. Domnul, Dumnezeul tău, te va aduce în ţara pe care o stăpâneau părinţii tăi, şi o vei stăpâni; îţi va face bine, şi te va înmulţi mai mult decât pe părinţii tăi. Acest legământ prevede dreptul Israelului de a stăpâni tara promisă, şi anume ţara pe care o stăpâneau părinţii lor. Acest legământ ilustrează cum un legământ, altfel necondiţionat şi irevocabil, poate avea elemente condiţionale aplicabile doar anumitor generaţii din istorie. Promisiunea dată lui Avraam (Genesa 12:7) anunţa că Dumnezeu dă pe vecie ţara în stăpânirea evreilor. Totuşi, din cauza neascultării lor, Iacov şi urmaşii săi au trebuit să locuiască un timp de patru sute de ani în Egipt. Pentru o vreme, israeliții s-au întors să ia în stăpânire o parte din ţară. Mai târziu, când au încetat iarăşi să-L asculte pe Domnul şi s-au îndepărtat de Lege, Dumnezeu i-a dat în mâna asirienilor şi babilonienilor, care i-au asuprit şi i-au dus în robie. Prin harul divin şi ca urmare a promisiunilor Lui, Dumnezeu i-a adus înapoi în ţară după 70 de ani şi i-a lăsat s-o locuiască până în anul 70 A.D. După răstignirea lui Christos şi după refuzul de a primi harul dat la Rusalii, Dumnezeu i-a răspândit iarăşi printre neamuri, unde au continuat și continuă să trăiască şi astăzi. Recenta lor întoarcere în zona vetrei străbune, deşi i-a surprins pe mulţi, este şi ea o urmare a legământului Canaanului. Ea pregăteşte scena finală pentru vremea sfârşitului.

Profeţiile Scripturii anunţă că israeliții se vor întoarce în ţară şi că nu o vor mai părăsi, cât va exista pământul acesta. Personal, cred, că după o perioada de “Un Necaz Unic”, din istoria lumii, ei se vor întoarce la Isus-Mesia.

Ei  vor trăi în pace şi prosperitate Când îi voi aduce înapoi dintre popoare, şi îi voi strânge din ţara vrăjmaşilor lor, voi fi sfinţit de ei înaintea multor neamuri. Şi vor şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor, care-i lăsasem să fie luaţi prinşi de război între neamuri, şi care-i strâng iarăşi în ţara lor; nu voi mai lăsa pe nici unul din ei acolo şi nu le voi mai ascunde Faţa Mea, căci voi turna Duhul Meu pentru casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.” (Ezechiel 39:25-29) Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai poporului Meu Israel; ei vor zidi iarăşi cetăţile pustiite şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor bea vinul, vor face grădini şi le vor mânca roadele. Îi voi sădi în ţara lor, şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le-am dat-o, zice Domnul, Dumnezeul tău! (Amos 9:14-15).

Legământul Canaanului deci, deşi necondiţionat, cuprinde: risipirea lui Israel ca pedeapsă pentru necredinţă şi neascultare, necesitatea pocăinţei lui Israel pentru restaurare, întoarcerea lui Israel din diasporă, restaurarea naţiunii Israel în prerogativele ei, binecuvântarea lor finală cu prosperitate şi pace, o teribilă judecată divină asupra tuturor duşmanilor lui. Iată doar câteva versete ale Scripturii care confirmă cerinţele legământului Canaanului.

Risipirea lui Israel ca pedeapsă pentru necredinţă şi neascultare: Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, de la o margine a pământului până la cealaltă: şi acolo, vei sluji altor dumnezei pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră. (Deuteronom 28:63-66).

Necesitatea pocăinţei lui Israel pentru restaurareîn mijlocul tuturor neamurilor între care te va risipi Domnul, Dumnezeul tău, dacă te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, şi dacă vei asculta de glasul Lui din toată inima ta şi din tot sufletul tău, tu şi copiii tăi, potrivit cu tot ce-ţi poruncesc azi. (Deuteronom 30:1-2). În zilele noastre, unii conducători religioşi evrei pe faţă sau pe ascuns recunosc că Isus Christos născut în ieslea Betleemului, chinuit şi asuprit, mort şi înviat, înălţat la cer şi viu în vecii vecilor este adevăratul Mesia al Scripturii, şi ei, evreii, trebuie să se pocăiască;

Întoarcerea lui Israel din diasporăDomnul Dumnezeul tău, va aduce înapoi robii tăi şi va avea milă de tine, te va strânge iarăşi din mijlocul tuturor popoarelor la care te va împrăştia Domnul, Dumnezeul tău.  (Deuteronom 30:3); vin zile, zice Domnul, când voi aduce înapoi prinşii de război ai poporului Meu Israel şi Iuda, zice Domnul; îi voi aduce înapoi în ţara, pe care am dat-o părinţilor lor, şi o vor stăpâni. (Ieremia 30:3);

Restaurarea naţiunii Israel în prerogativele eiAşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Iată, voi lua pe copiii lui Israel din mijlocul neamurilor la care s-au dus, îi voi strânge din toate părţile, şi-i voi aduce înapoi în ţara lor. Voi face din ei un singur neam în ţară, pe munţii lui Israel; toţi vor avea un singur împărat, şi nu vor mai fi două neamuri, nici nu vor mai fi împărţiţi în două împărăţii. Nici nu se vor mai spurca, prin idolii lor, cu urâciunile lor, şi cu toate fărădelegile lor. Îi voi scoate din toate abaterile cu care au păcătuit, şi-i voi curăţi; ei vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor. (Ezechiel 37:21-23).

Binecuvântarea lor finală cu prosperitate şi paceÎn vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărâmăturile, şi-l voi zidi iarăşi cum era odinioară, ca să stăpânească rămăşiţa Edomului şi toate neamurile peste care a fost chemat Numele Meu, zice Domnul, care va împlini aceste lucruri. (Amos 9:11-12) şi o

Teribila judecată divină asupra tuturor duşmanilor luiCăci iată că în zilele acelea şi în vremurile acelea, când voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi ai Ierusalimului, voi strânge pe toate neamurile, şi le voi pogorî în valea lui Iosafat. Acolo, Mă voi judeca cu ele, pentru poporul Meu, pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărţind între ele ţara Mea. (Ioel 3:1-8).

Profeții Vechiului Testament au multe mesaje, care spun clar că va veni o vreme în care seminţiile lui Israel vor fi aşezate din nou în ţara promisă. Istoria este martoră că aceste profeţii nu s-au împlinit şi-şi aşteaptă împlinirea.

…. Domnul Îşi va întinde mâna a doua oară, ca să răscumpere rămăşiţa poporului Său, risipit în Asiria şi în Egipt, în Patros şi în Etiopia, la Elam, la Şinear şi la Hamat, şi în ostroavele mării. El va înălţa un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniţii lui Israel, şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda, de la cele patru capete ale pământului. Pizma lui Efraim va înceta, şi vrăjmaşii lui Iuda vor fi nimiciţi; Efraim nu va mai fi gelos pe Iuda, şi Iuda nu va mai fi vrăjmaş lui Efraim, ci vor zbura pe umărul Filistenilor la apus, şi vor jefui împreună pe fiii Răsăritului. Edom şi Moab vor fi prada mâinilor lor, şi fiii lui Amon le vor fi supuşi. Domnul va seca limba mării Egiptului, Îşi va ridica mâna asupra Râului în mânia Lui, îl va împărţi în şapte pâraie, aşa că îl vor putea trece încălţaţi. Şi va fi un drum pentru rămăşiţa poporului Său, care va mai rămâne în Asiria, cum a fost pentru Israel, în ziua când a ieşit din ţara Egiptului. (Isaia 11:11-16)

Domnul va avea milă de Iacov, va alege iarăşi pe Israel, şi-i va aduce iarăşi la odihnă în ţara lor; străinii se vor alipi de ei, şi se vor uni cu casa lui Iacov. (Isaia 14:1)

… ostroavele şi corăbiile din Tarsis sunt în frunte, ca să aducă înapoi de departe pe copiii tăi, cu argintul şi aurul lor, pentru Numele Domnului, Dumnezeului tău, pentru Numele Sfântului lui Israel, care te proslăveşte. Străinii îţi vor zidi zidurile, şi împăraţii lor îţi vor sluji; căci te-am lovit în mânia Mea, dar, în îndurarea Mea, am milă de tine. Porţile tale vor sta veşnic deschise, nu vor fi închise nici zi nici noapte, ca să lase să intre la tine bogăţia neamurilor, şi împăraţii lor cu alaiul lor. Căci neamul şi împărăţia care nu-ţi vor sluji, vor pieri, şi neamurile acelea vor fi în totul nimicite. Slava Libanului va veni la tine, chiparosul, ulmul şi merişorul (cimişirul), cu toţii laolaltă, ca să împodobească locul sfântului Meu locaş, căci Eu voi proslăvi locul unde se odihnesc picioarele Mele. Fiii asupritorilor tăi vor veni plecaţi înaintea ta, şi toţi cei ce te dispreţuiau se vor închina la picioarele tale; şi te vor numi ,Cetatea Domnului’, ,Sionul Sfântului lui Israel.’ De unde erai părăsită şi urâtă, şi nimeni nu trecea prin tine, te voi face o podoabă veşnică, o pricină de bucurie pentru oameni din neam în neam. Vei suge laptele neamurilor, vei suge ţâţa împăraţilor; şi vei şti astfel că Eu sunt Domnul, Mântuitorul tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov. (Isaia 60:8-16)

De aceea iată, vin zile, zice Domnul, când …. se va zice: ,Viu este Domnul, care a scos pe copiii lui Israel din ţara de la miază-noapte şi din toate ţările unde-i izgonise!’ Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor, pe care o dădusem părinţilor lor.” (Ieremia 16:14-15)

„De aceea iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: ,Viu este Domnul, care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!’ Ci se va zice: ,Viu este Domnul, care a scos şi a adus înapoi sămânţa casei lui Israel din ţara de la miază noapte şi din toate ţările în care îi risipisem! ,Şi vor locui în ţara lor.’ (Ieremia 23: 7,8)

Iată, vin zile, zice Domnul, când voi aduce înapoi prinşii de război ai poporului Meu Israel şi Iuda, zice Domnul; îi voi aduce înapoi în ţara, pe care am dat-o părinţilor lor, şi o vor stăpâni.” (Ieremia 30:3)

…îi aduc înapoi din ţara de la miazănoapte, îi adun de la marginile pământului: între ei este şi orbul şi şchiopul, femeia însărcinată şi cea în durerile naşterii; o mare mulţime se întoarce înapoi aici! (Ieremia 31:8)

…voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile, şi-l voi înălţa din nou: pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul (Fapte 15:16-17)

Va veni o perioadă în istoria lumii când Israelul va fi adunat acasă. Ţara promisă va fi împărţită conform celor scrise în profeţiile lui Isaia, Ieremia şi Ezechiel. Cei 144.000 numiţi de două ori în Apocalipsa (Apocaplipsa 7 fiind pecetluiţi cu pecetea Dumnezeului celui viu şi în capitolul 14 având scris pe frunte Numele Mielului şi Numelui Tatălui Său) vor fi mărturii (probe de verificat) a celor 12 seminţii care vor ocupa ţara promisă. Iată ce spune Scriptura despre Seminţiile lui Israel în vremurile din urmă, profeţii care-şi aşteaptă împlinirea:

Munţi ai lui Israel, …veţi da crengi, şi vă veţi purta roadele pentru poporul Meu Israel… Cetăţile vor fi locuite, şi se vor zidi iarăşi dărâmăturile. Voi înmulţi pe oamenii şi vitele, care vor creşte şi se vor înmulţi: voi face să fiţi locuiţi ca şi mai înainte, şi vă voi face mai mult bine decât odinioară; şi veţi şti că Eu sunt Domnul… poporul Meu Israel… vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strânge din toate ţările, şi vă voi aduce iarăşi în ţara voastră… Veţi locui în ţara, pe care am dat-o părinţilor voştri; voi veţi fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul vostru. Vă voi izbăvi …Voi înmulţi rodul pomilor şi venitul câmpului… Atunci vă veţi aduce aminte de purtarea voastră cea rea, şi de faptele voastre, care nu erau bune; vă va fi scârbă de voi înşivă, din pricina nelegiuirilor şi urâciunilor voastre…. Şi neamurile, care vor mai rămâne în jurul vostru, vor şti că Eu, Domnul, am zidit din nou ce era surpat, şi am sădit ce era pustiit. Eu, Domnul, am vorbit, şi voi şi face.”…. „Iată, vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu, şi vă voi aduce iarăşi în ţara lui Israel…. Vor locui iarăşi în ţara, pe care am dat-o robului Meu Iacov, şi pe care au locuit-o şi părinţii voştri. … Şi neamurile vor şti că Eu sunt Domnul, care sfinţeşte pe Israel, când Locaşul Meu cel sfânt va fi pentru totdeauna în mijlocul lor.” (Ezechiel 36 -37). A scos pe copii lui Israel din toate ţările (Ier. 16:14-15) adu-Mi fii şi fiicele de la marginile pământului (Is. 43:5-7)

„Iată hotarele ţării, pe care o veţi împărţi ca moştenire celor douăsprezece seminţii ale lui Israel…. de la mare până la Haţar-Enon, şi la miază noapte de el hotarul Damascului, Ţafonului, şi hotarul Hamatului. … În partea de răsărit, dintre Havran şi Damasc, între Galaad … Iordanul… Hotarul de miază zi…, va merge de la Tamar până la apele Meriba de la Cades, până la pârâul Egiptului, şi până la Marea cea mare. Hotarul de apus va fi marea cea mare, până la locul unde apucă spre Hamat … (Ez. 47:13-23)

… Domnul Îşi va întinde mâna a doua oară, ca să răscumpere rămăşiţa poporului Său, risipit …El va înălţa un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniţii lui Israel, şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda, de la cele patru capete ale pământului… (Isaia 11:11-16) vor uni cu casa lui Iacov. (Isaia 14:1) …cu toţii laolaltă.. să împodobească locul sfântului Meu locaş, (Isaia 60:8-16) voi aduce înapoi în ţara lor, pe care o dădusem părinţilor lor.” (Ieremia 16:14-15) se va zice: ,Viu este Domnul, care a scos şi a adus înapoi sămânţa casei lui Israel din ţara de la miază noapte şi din toate ţările în care îi risipisem! ,Şi vor locui în ţara lor.’ (Ieremia 23: 7,8) şi-i voi aduce înapoi în ţara aceasta (Ieremia 24:6) îi voi aduce înapoi în ţara, pe care am dat-o părinţilor lor, şi o vor stăpâni.” (Ieremia 30:3) …îi aduc înapoi din ţara de la miazănoapte, îi adun de la marginile pământului (Ieremia 31:8) …voi ridica din nou cortul lui David (Fapte 15:16-17).

Bătrânul Ioan în vedenia lui din Apocalipsa înregistrează de trei ori, în vremurile din urmă prezenţa în Israel, specific a unui număr de 144,000 cu specificaţie clară ca fiind parte din douăsprezece seminţii ale lui Israel: Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patru zeci şi patru de mii, din toate seminţiile fiilor lui Israel. (Apocalipsa 7.4); Apoi m-am uitat, şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său. (Apocalipsa 14:1); Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.( Apocalipsa 14:3)

După aceea am văzut patru îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac. Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, zicând: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!” Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patru zeci şi patru de mii, din toate seminţiile fiilor lui Israel. Din seminţia lui Iuda, douăsprezece mii erau pecetluiţi; din seminţia lui Ruben, douăsprezece mii; din seminţia lui Gad, douăsprezece mii; din seminţia lui Aşer, douăsprezece mii; din seminţia lui Neftali, douăsprezece mii; din seminţia lui Manase, douăsprezece mii; din seminţia lui Simeon, douăsprezece mii; din seminţia lui Levi, douăsprezece mii; din seminţia lui Isahar, douăsprezece mii; din seminţia lui Zabulon, douăsprezece mii; din seminţia lui Iosif, douăsprezece mii; din seminţia lui Beniamin, douăsprezece mii, au fost pecetluiţi. (Apocalipsa 7:1-8)

Sunt câteva amănunte în înşiruirea specifică a lui Ioan: între seminţii apare seminţia lui Manase şi Efraim, seminţia Dan nu este pomenită, iar seminţia lui Levi apare ca o seminţie obişnuită şi nu ca preoţime.

Seminţia lui Iosif, conform profeţiei lui Ezechiel trebuie să primească două părţi: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată hotarele ţării, pe care o veţi împărţi ca moştenire celor douăsprezece seminţii ale lui Israel. Iosif va avea două părţi. (Ezechiel 47:13-23).

Ce s-a întâmplat cu Dan?

Călcarea de lege la nivelul ordinii publice, e numită de Scriptură silnicie, şi e păcat cu consecinţe grave. Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte cuvântul „silnic” ca ceva împotriva legii naturale, greu de suportat, apăsător, penibil. Scriptura ne prezintă că în istoria pământului a fost o perioadă când pământul a fost pedepsit pentru că era plin de silnicie. Moise a scris: Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. …. Dumnezeu a zis lui Noe: „Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul. (Genesa 6.11-13). (Bible in Basic English: Pământul era plin de căi rebele). Pe vremea lui Noe a fost pedepsit tot pământul. Pe vremea lui Lot ca să nu se răspândească păcatul cu  prioritate sodomismul, Dumnezeu a nimicit Sodoma şi Gomora. (Genesa 19). Domnul Isus a făcut referire la vremea lui Noe şi a lui Lot, când vorbea de Revenirea Sa. (Luca 17:26-37)

În acest context, iată mai jos o incursiune în istoria seminţiei Dan.

Israel (Iacov), fiul lui Isaac, fiul lui Avraam îl binecuvântează: Dan va fi un şarpe pe drum, O năpârcă pe cărare, Muşcând călcâiele calului, Făcând să cadă călăreţul pe spate. (Gen 49:17).

Pe vremea judecătorilor găsim daniţii cucerind cetatea Lais, distrugând totul şi rezidind cetatea căreia i-a dat numele Dan în care au înălţat chipuri cioplite. (Judecători 18).

Prin anii 930 BC împăratul Ieroboam a făcut doi viţei de aur, şi a zis poporului: „Destul v-aţi suit la Ierusalim; Israele! Iată dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului.” A aşezat unul din aceşti viţei la Betel, iar pe celălalt l-a pus în Dan. Şi fapta aceasta a fost un prilej de păcătuire. Poporul se ducea să se închine înaintea unuia din viţei până la Dan. (1 Împarati 12: 28-30). După 300 de ani, împăratul Iosia (630 BC) a dărâmat  altarul de la Betel, şi înălţimea făcută de Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască; a ars înălţimea şi a prefăcut-o în ţărână, şi a ars idolul Astarteei. (2 Împăraţi 23:15). Nu este specificată dărâmarea altarului de la Dan.

Istoria arată că daniţii din partea de nord a Israelului, s-au mutat în zona Caucazului, de unde au migrat pe fluviul Dunării înspre nord vestul Europei. Ca şi pe vremea judecătorilor, obiceiul daniţilor era ca să schimbe nume la locuri geografice cu un nume care conţine cuvântul Dan. Astfel a apărut Macedania (Macedonia), Danube (Dunărea), Don, ScanDANevia, Danemarca. Danemarca înseamnă efectiv marca lui Dan. Ţări ca Danemarca, Irlanda, Olanda au multe aşezări care conţin cuvântul „dan”.

Sunt documente care atestă că seminția Dan, era poreclită ”navigatorii” încă de pe vremea judecătorilor migrând pe pământul de azi al Irlandei, sub numele de Tuatha De Danann. În anul 1901, recensământul Irlandei arată că 99,6 la sută din irlandezi erau descendenți evrei, considerați de cei mai mulți cercetători ca fiind descendenți a seminției Dan. La ora actuală sunt relativ, puțini evrei declarați, în Irlanda, dar obiceiurile lor, sunt moștenite.

Seminţia aceasta care a dus pe Israel în idolatrie, care a fost o pricină de păcătuire pentru Israel, a continuat o viaţă departe de legea lui Dumnezeu, și în țări ca Irlanda. Această seminție este scoasă afară din semințiile lui Israel, seminții care, într-un viitor apropiat se vor bucura din nou de Canaanul pământesc, țara unde va curge din nou lapte și miere. De ce oare? Ce au făcut daniții?

Miercuri, 22 mai 2015 cetățenii irlandezi, prima națiune din lume, au decis prin referendum, cu o largă majoritate, să recunoască pentru persoanele LGBT dreptul de a se căsători.

După irlandezi a urmat SUA unde Curtea Supremă a Statelor Unite a decis vineri, 26 iunie 2015 că egalitatea în drepturi între heterosexuali și persoane de același sex trebuie recunoscute în toate statele Americii.

Marți, 21 iulie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, într-un proces intentat Italiei, că statul este obligat să acorde o recunoaștere cuplurilor formate din persoane de același sex. Imediat a apărut o inițiativă legislativă privind recunoașterea parteneriatului civil (Pl-x nr. 340/2015), care, a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru muncă și protecție socială și a fost votată în noua sesiune parlamentară din toamna anului 2015.

Sunt vești neplăcute, când națiunile lumii, redefinesc și răspândesc concepte greșite și clar definite de Creator. Citind Scriptura nerespectarea decretelor Creatorului au dat naștere la ștergerea națiunilor de pe fața pământului, pedepsirea crunt a popoarelor.

Deși sunt vremuri cumplite, care ne așteaptă, mai sunt și unele știri pozitive. Astfel, Sunt țări care se ridică și merg împotriva curentului care aduce pedeapsa lui Dumnezeu. Astfel, pe data de 20 iunie 2015 Parlamentul Austriei a adoptat o moțiune de respingere a căsătoriilor homosexuale, moțiune respinsă cu 110 la 26.

Un alt lucru pozitiv, vineri 3 iulie 2015, Consiliul Drepturilor Omului al ONU a adoptat (29 la 14) rezoluția privind ”protejarea familiei”. Între cele 29 țări se pot enumera: China, India, Cuba, Congo, Etiopia, Nigeria, Indonezia, Venezuela, Vietnamul, Rusia, și altele. Între cele 14, cu regrete trebuie să notăm: țările membre din Uniunea Europeană, Japonia, SUA, Marea Britanie, Corea de Sud, Africa de Sud. La nivel global se estimează că reprezentanții a 4,5 miliarde de oameni au votat în favoarea protejării familiei și reprezentanții a 1 miliard de oameni au votat împotrivă.   Așa cum știm musulmanii sunt foarte categorici și împotriva căsătoriilor de același sex ei fiind în grupul celor 29 de țari.

Ce-i de făcut: Pentru noi ca Biserică să veghem la o relaţie mai apropiată cu Mirele pentru că ce s-a întâmplat pe vremea lui Noe şi pe vremea lui Lot se întâmplă și astăzi. Pentru cei dinafara Bisericii, ca străjeri avem misiunea clară în Ezechiel capitolele 3 şi 33: Vă spunem din tot sufletul şi nu vrem să fim vinovaţi că nu v-am spus. Nu staţi nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, a fost adeverită de Biserica Lui. Pe cei ce nu aveţi o relaţie de părtăşie cu Domnul şi Mântuitorul Isus Christos opriţi-vă din calea voastră ca să vă mântuiţi sufletele.

Seminţia DAN, care a dus pe Israel în idolatrie, care a fost o pricină de păcătuire pentru Israel, a continuat o viaţă departe de legea lui Dumnezeu. Să fie aceasta motivul că ei sunt eliminaţi dintre seminţiile lui Israel?

Sodomiţii la scară mare şi-au popularizat apariţia prin anii 1500 AD, au rămas însă în orice cultură şi naţiune ca o urâciune. Daniţii, însă, au generat oficierea păcatului sodomit, astfel că prima căsătorie de sodomiţi a fost oficiată în Danemarca în anul 1989. Danemarca este prima ţară care a permis dreptul sodomiţilor de a adopta copii. Danemarca alături de Olanda şi Irlanda sunt ţările de pe glob cu stricăciunea cea mai accentuată.

Sodomismul a dus la ştergerea omului de pe faţa pământului prin potopul de pe vremea lui Noe, a şters oraşe ca Sodoma şi Gomora de pe faţa pământului Să fie acesta şi motivul ştergerii moştenirii lui Dan ca seminţie a lui Israel?

Plaga sodomismului oficial este împânzită pe tot globul. Sub diferite forme sodomismul este legalizat în ţări de pe toate continentele: Europa, Asia, Australia, America de Nord şi de Sud, Africa.

Cu ruşine trebuie să spun că aşa zise „biserici” liberale pătrunse în România deşi e ilegal, dar au început oficierea de căsătorii sodomite. Fundaţia Metropolitan Community Church din Bucureşti în 5 iunie 2006 a oficiat prima căsătorie de sodomiţi din România între un român şi un spaniol.

Referitor la celelalte seminţii, trăim vremuri istorice, când seminţii ale lui Israel îşi definesc identitatea şi se întorc acasă.

Am trăit și trăim o perioadă istorică de întoarcere a seminţiilor „pierdute” ale lui Israel, acasă. Israelul acceptă imigrarea celor care, în mod special, dovedesc că fac parte din una din seminţii. Tehnica modernă, inexistentă în urmă cu 50 de ani, tehnologia pe bază de ADN (Acidul dezoxiribonucleic) ) facilitează foarte mult autenticitatea apartenenţei la una din seminţii a evreilor risipiți pe tot globul.

Mii de oameni din partea de nord-est a Indiei încă de la începutul lunii aprilie 2005, sunt în pregătirea unei mari sărbători, la 1 mai 2005, de finalizare a convertirii la iudaismul ortodox, pasul mare de admitere a emigrării lor în Israel.

Peste 7,000 de indieni au demonstrat că fac parte din seminţia lui MANASE, fiul lui Iosif, una din seminţiile lui Israel. Aceşti evrei au păstrat obiceiurile israeliţilor din vechime: tăierea împrejur cu piatră ascuţită aşa cum a făcut Iosua din Biblie, la sărbători folosesc pâinea nedospită, mâncăruri cerute de legea mozaică, şi altele.

Exilul celor 10 seminţii a început pin 722 BC prin nesupunerea sub asirieni, a urmat apoi fuga de babilonieni (607 BC), perşi (457), Alexandru cel Mare (331 BC). Astfel că seminţia MANASE a trecut prin Asiria (zona Irakului de azi), Afganistan, Himalaia, Mongolia, China ajungând în cea mai mare parte în partea de nord-est şi est a Indiei. Se estimează între 1 şi 2 milioane de evrei din seminţia Manase în regiunea de nord-est şi est a Indiei. Deşi au preluat obiceiuri chinezeşti, ei se consideră urmaşi ai lui Israel.

Exilul celor 10 seminţii a început prin 722 BC prin nesupunerea sub asirieni, a urmat apoi fuga de babilonieni (607 BC), perşi (457), Alexandru cel Mare (331 BC). Astfel că seminţia MANASE a trecut prin Asiria (zona Irakului de azi), Afganistan, Himalaia, Mongolia, China ajungând în cea mai mare parte în partea de nord-est şi est a Indiei. Se estimează între 1 şi 2 milioane de evrei din seminţia Manase în regiunea de nord-est şi est a Indiei. Deşi au preluat obiceiuri chinezeşti, ei se consideră urmaşi ai lui Israel.

Folosind tehnologia pe bază de ADN, descoperită prin 1869, dar folosită abia prin anii 1970, au fost testate şi astfel autorităţile israeliene au fost convinse că una din cele 10 seminţii „pierdute” au fost găsite în partea de nord-est a Indiei la graniţa cu China.

Aaron Klein de la biroul din Ierusalim a declarat special pentru 2005 WorldNet Daily .com, în 26 septembrie 2005 următoarele: „Tribunalul rabinic, Beit Din, s-a deplasat în India la începutul lunii septembrie 2005, pentru investigaţii şi a verificat peste 9000 de evrei care pretind a face parte din seminţia Manase”. În protocolul de recunoaştere a seminţiilor este printre altele şi obligaţia de convertire la ortodoxismului iudaic. Din 3000 de persoane care au depus cerere de convertire la ortodoxismul iudaic, în luna septembrie 2005, numai 1800 au fost acceptate.

La începutul lunii septembrie 2007 au sosit la Ierusalim 230 evrei din seminţia Manase  şi s-au dus în grup la să viziteze Ierusalimul vechi, Zidul Plângerii unde au recitat psalmi şi rugăciuni.

Domnul Freund conducător al organizaţiei de sponsorare, Shavei Israel a declarat: ”Cred din toată inima că întoarcerea acasă a seminţiei Manase este un miracol istoric imens şi cu semnificaţii biblice. Aşa cum profeţii ne-au spus cu mult timp în urmă, seminţiile ale lui Israel se vor întoarce acasă din exil, şi aşa trebuie să se întâmple”.

Migrarea lui Manase se desfăşoară anual. La jumătatea lunii iulie 2007, un grup de evrei, care pretind că fac parte din seminţia lui LEVI s-a adunat la Ierusalim pentru a avea un moment special de rugăciune pentru Israel. Descendenţi ai profeţiei levitice au declarat ca prioritate reconstruirea celui de-al treilea templu.

Legile din Israel au înăsprit cerințele de depistare a semințiilor. Cu toate acestea în anul 2013 a început un nou val de repatriere.

La data de 6 ianuarie 2013, CBN news a fost pe aeroportul Ben Gurion din TeleAviv fiind martor la sosirea unui grup de 50 de membri ai seminției Manase adăugându-se la cei peste 2000 membri existenți deja în Israel. ”Mă simt ca și cum am ajuns acasă” a spus unul din membrii grupului. Alt membru al grupului a declarat: ”Mă simt copleșită și în același timp exaltată de bucurie. E ceva inexplicabil pentru inima mea. Plâng de bucurie. Emoțional nu mă regăsesc. Fără cuvinte”. Un număr de 300 de membri ai Manase au fost așteptați să sosească în ianuarie 2013. O decizie recentă a guvernului israelian permite ca un număr de 7,000 de membri ai seminției Manase să devină în curând rezidenți ai țării Israel.

Israel își așteaptă fiii împrăștiați să se întoarcă acasă.

Până la începutul anului 2013, sunt depistate 3 seminții: Iuda, Levi și Manase. În registrele de stare civilă israeliene se găsesc 300 mii de leviți gata să preia preoția în cel de-al Treilea Templu.

Într-adevăr seminția Levi se pregătește să îmbrace hainele preoțești. Dar se pune o întrebare: Se vor sacrifica animale, în viitor, în cel de-al treilea Templu?

Seminţia Levi aveau un loc special între seminţii: Leviţii să n-aibă parte în mijlocul vostru, căci moştenirea lor este preoţia Domnului; ….”( Iosua 18:7) Leviţii, însă cu toate pretenţiile lor de azi, au pierdut moştenirea preoţiei Domnului!;  Leviţii nu vor mai avea să poarte cortul şi toate uneltele pentru slujba lui.” (1 Cronici 23:26). Leviţii sunt evrei, dintre cele douăsprezece seminţii, dar conform Scripturii nu mai sunt preoţi.

Preoţia este încredinţată Bisericii: Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi … o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. (1 Petru 2:5); Voi … sunteţi ..  o preoţie împărătească, … ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; (1 Petru 2:9). Ce mare har pentru Biserica lui Christos.

Începând cu anul 2009, constatăm că de 2000 de ani Ţara Promisă nu a avut un aşa număr de evrei. „Comunitatea evreiască din Israel este cea mai vibrantă din lume – a declarat pentru Agenţia Reuters, Avinoam Bar Yosef, directorul general al , Jewish People Policy Planning Institute (JPPPI) – în Statele Unite fiind stagnată în ultimii ani…”

Biroul Central de Statistică (CBS) al Israelului la data de 2 ianuarie 2007 a declarat că numărul de evrei aflaţi în Israel la sfârşitul anului 2006 este le nivelul de 5,4 milioane, din care numai 70 de mii s-au născut de la Ziua Independenţei încoace. Ceilalţi au venit acasă prin repatriere.

Doctorul de pediatrie Jeremy Halberstadt din Pensilvania, este conştient că plecarea în Israel va duce la pierderi financiare pentru el şi familia lui, dar întoarcerea acasă a evreilor este necesară pentru ei şi copiii lor, în ciuda conflictelor persistente din zonă.

Anul 2006 este primul an, când, de 2000 de ani încoace, în istoria evreilor, când ţara în care locuiesc cei mai mulţi evrei este Israelul, depăşind Statele Unite şi fostele ţări din Uniunea Sovietică.

Revista Shavei Israel, marți 19 august 2014, a prezentat un raport în care printre altele se ocupă de întoarcerea evreilor acasă. Shavei Israel este o organizație fondată de Michael Freund. Michael Freund, un idealist American, care s-a întors cu familia sa în Israel în anul 1995, s-a implicat în politică, în cabinetul primului ministru Benjamin Netanyahu, s-a angajat în lumea afacerilor, dar pentru ultimii zece ani și-a concentrat energiile pe un singur scop: întoarcerea sufletelor pierdute ale evreilor în Israel, la poporul evreu. ”Mulți oameni călătoresc prin lume să vadă locuri splendide, peisaje uluitoare”, spune Freund, ”dar eu umblu să-mi găsesc evreii”. Freund în ultimii zece ani a călătorit în mai mult de 15 țări.

În raport, Michael, spune că Israel este responsabil pentru întoarcerea evreilor acasă și specifică: întreaga seminție a lui Manase din India; gruparea Anousim (ori Marranos, ori evreii crypto) din Spania, Portugalia, sudul Italiei, America de Sud, evreii din gruparea Subbotnik din Rusia și fosta Uniune Sovietică; chinezii evrei din Kaifeng, China; ”Evreii Ascunși” din Polonia din era holocaustului; și mulți alți evrei răspândiți peste tot în lume. Războiul din Ucraina, din 2014,  a determinat ca mulți evrei să meargă în Israel, chiar dacă și Israel e în război, unii dintre tinerii evrei ajunși acasă fiind gata a se alătura armatei Israelului. Antisemitismul revenit în Europa și în lume îi motivează pe evrei să se întoarcă acasă.

La sosirea pe aeroportul Ben-Gurion, a primului grup de evrei, din Seminția lui Manase, la 6 ianuarie 2013, Domnul Michael Freund a declarat: ”Cred din toată inima că întoarcerea acasă a seminţiei Manase este un miracol istoric imens şi cu semnificaţii biblice. Fiind emigrant nu este ușor și veți întâmpina multe provocări în viitor. Dar întotdeauna să știți că Statul Israel este unul din cele mai mari cadouri făcute de Domnul Dumnezeu poporului evrei, și generația noastră este privilegiată să trăiască din plin această realitate”… Aşa cum profeţii ne-au spus cu mult timp în urmă, seminţiile ale lui Israel se vor întoarce acasă din exil, şi aşa trebuie să se întâmple”… ”Cele zece seminții au fost pierdute pentru multe secole, dar identitatea lor a rămas”.

În 1948 populația Israelului număra numai 806 mii. La cea de-a 66-a aniversare, în anul 2014, populația Israelului a ajuns de zece ori mai mare, 8 milioane și 180 mii.

Nu există țară, în lume, care să se asemene cu Israel în ce privește întoarcerea acasă a cetățenilor. Pentru evrei fenomenul de întoarcere acasă este numit ”Aliyah” care, literalmente, înseamnă mutarea acasă, în Israel. Israelul are Legea întoarcerii acasă, care oferă cetățenie israeliană și beneficii speciale evreilor din toată lumea.

Peste 3.700 de evrei din SUA și Canada, precum și 525 din Marea Britanie, s-au mutat în Israel în anul 2014 atingând o creștere de 7 la sută a celor plecați din America de Nord și o creștere de 32 la sută per total.

Pentru prima dată în istorie, Franța deține locul de frunte a repatrierilor evreilor de cetățenie franceză. Astfel, în anul 2014 s-a înregistrat un număr record de evrei (peste 7 mii) din Franța care s-au repatriat, de ouă ori mai mulți ca în anul 2013.

“2014 a fost un an record Aliyah. În acest an s-a văzut, de asemenea, o schimbare istorică: pentru prima dată în istoria lui Israel, numărul de imigranți care au venit în Israel din lumea liberă este mai mare decât cea a imigranților din țările unde evreii sunt în primejdie, a declarat Natan Sharansky, președinte al Executivului Agenției Evreiești. Deși o duc bine unde sunt, deși Israelul este în continuu război, evreii din lume se întorc acasă. Desigur, marea majoritate nu cred rațiunea ultimă a întoarcerii, pregătirea pământului Israel pentru vremurile din urmă

“Atractivitatea spre Israel este ca un loc de apartenență, și totodată este rezultatul eforturilor comune de a promova procesul Aliyah și întărirea conexiunilor dintre evrei din întreaga lume și Statul Israel”, a spus Sharansky.

Ministrul israelian de Absorbție, Sofa Landver a spus: “Sunt încântat să văd roadele multor eforturi de a încuraja Aliyah, dar mai avem de lucru cu toate părțile relevante pentru a promova recoltarea de exilați,. o viziune care a însoțit poporul Israel de la crearea statului și preconizăm ca și în anul 2015 să depășim cifrele din 2014″

Ucraina a fost a doua țară, după Franța cu peste 5840 imigranți care au fugit de “războiul civil rus și colapsul economic ucrainean”. Din toate țările fostei Uniuni Sovietice, în Israel, au venit aproape 50 la sută mai mulți evrei în 2014 față de 2013. Din Europa de vest procentul de imigrare a fost de 88 la sută.

Este foarte important de remarcat că jumătate din evreii repatriați, în 2014, au fost sub vârsta de 35 de ani, între care vreo 5300 de copii și 8200 între vârste de 18 și 34 ani. Marea majoritate a adulților  imigranți sunt specialiști în domeniul tehnologie moderne, umanism. științe sociale, științe exacte, doctori, artiști, sportivi.

Revista Newsmax.com la începutul lunii ianuarie 2015 a publicat un raport interesant despre întoarcerea evreilor acasă. Un număr record de imigranți evrei din America de Nord au sosit în Israel în 2014, Agenția Evreiască pentru Israel și Ministerul de Absorbție al Imigranților raportând cel mai mare număr de repatrieri din ultimii 10 ani.

Desigur că guvernul Israelului nu facilitează întoarcerea evreilor acasă pentru ca să împlinească profețiile Scripturii, dar constatăm foarte ușor că Domnul Dumnezeu, care orchestrează mersul istoriei, face posibilă sub ochii noștri împlinirea multor profeții pentru vremurile din urmă. Din punctul de vederea al numărului necesar sunt suficienți evrei din care se pot selecta 144 de mii. Din punctul de vedere al Domnului, El știe dacă sunt cei 144 de mii vrednici de a fi selectați.

Se fac eforturi costisitoare de depistare a semințiilor, dar pentru Domnul Dumnezeu, nu e nevoie de nici o procedură pe bază de ADN, în vederea alegerii și pecetluirii a câte 12 mii din cele 12 seminții.

Anul 2017 intră în record prin atitudinea pozitivă a israelienilor ca Semințiile lui Israel să se întoarcă acasă.

Potrivit ziarului Israel HaYom, 70% dintre israelieni nu doresc doar accesul neîngrădit la Muntele Templului din Ierusalim, ci și reconstruirea celui de-al treilea Templu. Asta ne spune că presiunea de a reconstrui al Treilea Templu este în creștere.

Revista virtuală, breakingnewsisrael.com, a relatat vineri, 27 octombrie 2017, că două sute douăzeci și șapte de noi imigranți din Belarus, Franța, Rusia și Ucraina au sosit în Israel în timpul săptămânii Israel Aliyah (Imigrația). 174 au sosit marți, 24 octombrie, în timp ce Knesset a sărbătorit Yom Ha’aliyah (Ziua Imigrării).

Noii cetățeni israelieni veniți se alătură la cei peste 10.000 de persoane care au fost aduse în Israel de către Frăția Internațională a Creștinilor și a Evreilor (IFCJ) în ultimii 3 ani. IFCJ a lucrat timp de 25 de ani pentru a aduce în Israel un număr total de 730 000 de imigranți evrei. Inițial, IFCJ a lucrat împreună cu alte agenții și a contribuit la lansarea organizației aliyah Nefesh B’Nefesh. Astăzi organizația este activă în 26 de țări și oferă seminarii înainte de călătorie, zboruri gratuite și ajutoare financiare la sosire pentru evreii care se confruntă cu dificultăți economice. Mulți dintre imigranți au decis să se mute în Israel ca urmare a creșterii antisemitismului și a amenințărilor de securitate în țările unde au trăit.

“Suntem mândri să salutăm atât de mulți imigranți noi, în special în această săptămână când Israel sărbătorește Yom Ha’aliyah (Ziua Imigrării)”, a declarat fondatorul și președintele IFCJ, Rabbi Yechiel Eckstein. “Nu există o modalitate mai bună de a marca ziua și săptămâna aceasta decât dorința de a le spune din toată inima un bun venit evreilor care vin acasă”.

Noii imigranți se vor muta în localități din întreaga țară, inclusiv Ashkelon, Bat Yam, Haifa, Netanya și alții. IFCJ oferă fiecărui adult imigrant un cec 800 USD și fiecărui copil un cec de 400 USD, le oferă locuințe, estimează și satisface nevoile ulterioare ale imigranților timp de șase luni după ce ajung în Israel. Organizația ajută imigranții să cumpere aparate casnice și mobilier, să aleagă școli pentru copiii lor și multe alte facilități. IFCJ oferă, de asemenea, seminare privind pregătirea pentru noul stil de viață din Israel, care detaliază informații practice privind aclimatizarea vieții israeliene.

“Imigranții alcătuiesc trecutul, prezentul și viitorul statului evreu”, a spus Eckstein. “Ei sunt VIP-urile noastre, care contribuie substanțial la economia, educația, știința, cultura și sportul din Israel”. “Nu ne vom odihni până când vom aduce acasă pe fiecare evreu care dorește să emigreze în Israel!

Revin în a sublinia câteva amănunte referitor la cele 12 seminții ale lui Israel, în vremurile scrise de Apocalipsa:

În primul rând, cei 144 de mii vor fi pecetluiți cu pecetea lui Dumnezeu să nu fie loviți de nici o urgie care va veni pe pământ în perioada necazului unic din istoria pământului.

Al doilea amănunt este că, Ioan scrie clar că cei 144 de mii sunt câte 12 mii din 12 seminții ale lui Israel. Asta nu poate fi altfel interpretată decât așa cum este scris.

Al treilea amănunt este că în înşiruirea specifică a lui Ioan: între seminţii apare seminţia lui Manase şi Efraim, seminţia Dan nu este pomenită, iar seminţia lui Levi apare ca o seminţie obişnuită şi nu ca preoţime. Seminţia lui Iosif, deci, conform profeţiei lui Ezechiel trebuie să primească două părţi: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată hotarele ţării, pe care o veţi împărţi ca moştenire celor douăsprezece seminţii ale lui Israel. Iosif va avea două părţi. (Ezechiel 47:13-23).

Al patrulea amănunt este că cei 144 mii vor apare pe Muntele Sionului împreună cu Mielul și vor cânta o cântare nouă înaintea scaunului de domnie. Apoi m-am uitat, şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său. (Apocalipsa 14:1); Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.( Apocalipsa 14:3)

Al cincilea amănunt este țara lui Israel va deveni din nou țara unde curge lapte și miere. În anul 2013 am vizitat Israelul. E de necrezut că acest ținut a fost o dată măcar ca pe vremea lui Saul și Ionatan, când a intrat poporul într-o pădure, unde se găsea miere pe fața pământului, poporul a văzut mierea curgând. (1 Samuel 14:25-26). Scriptura ne spune că țara lui Israel va deveni din nou, cea mai frumoasă țară de pe fața pământului.  „Munţi ai lui Israel, …veţi da crengi, şi vă veţi purta roadele pentru poporul Meu Israel… Cetăţile vor fi locuite, şi se vor zidi iarăşi dărâmăturile. Voi înmulţi pe oamenii şi vitele, care vor creşte şi se vor înmulţi: voi face să fiţi locuiţi ca şi mai înainte, şi vă voi face mai mult bine decât odinioară; şi veţi şti că Eu sunt Domnul… poporul Meu Israel… vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strânge din toate ţările, şi vă voi aduce iarăşi în ţara voastră… Veţi locui în ţara, pe care am dat-o părinţilor voştri; voi veţi fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul vostru. Vă voi izbăvi …Voi înmulţi rodul pomilor şi venitul câmpului… Atunci vă veţi aduce aminte de purtarea voastră cea rea, şi de faptele voastre, care nu erau bune; vă va fi scârbă de voi înşivă, din pricina nelegiuirilor şi urâciunilor voastre…. Şi neamurile, care vor mai rămâne în jurul vostru, vor şti că Eu, Domnul, am zidit din nou ce era surpat, şi am sădit ce era pustiit. Eu, Domnul, am vorbit, şi voi şi face.”…. (Ezechiel 36 -37). A scos pe copii lui Israel din toate ţările (Ieremia 16:14-15) adu-Mi fii şi fiicele de la marginile pământului (Isaia 43:5-7)

Al șaselea amănunt este că Israel va ajunge să stăpânească teritoriile promise de Dumnezeu.

Iată hotarele ţării, pe care o veţi împărţi ca moştenire celor douăsprezece seminţii ale lui Israel…. de la mare până la Haţar-Enon, şi la miază noapte de el hotarul Damascului, Ţafonului, şi hotarul Hamatului. … În partea de răsărit, dintre Havran şi Damasc, între Galaad … Iordanul… Hotarul de miază zi…, va merge de la Tamar până la apele Meriba de la Cades, până la pârâul Egiptului, şi până la Marea cea mare. Hotarul de apus va fi marea cea mare, până la locul unde apucă spre Hamat … (Ezechiel 47:13-23)

… Domnul Îşi va întinde mâna a doua oară, ca să răscumpere rămăşiţa poporului Său, risipit …El va înălţa un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniţii lui Israel, şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda, de la cele patru capete ale pământului… (Isaia 11:11-16) vor uni cu casa lui Iacov. (Isaia 14:1) …cu toţii laolaltă.. să împodobească locul sfântului Meu locaş, (Isaia 60:8-16) voi aduce înapoi în ţara lor, pe care o dădusem părinţilor lor.” (Ieremia 16:14-15) se va zice: ,Viu este Domnul, care a scos şi a adus înapoi sămânţa casei lui Israel din ţara de la miază noapte şi din toate ţările în care îi risipisem! ,Şi vor locui în ţara lor.’ (Ieremia 23: 7,8) şi-i voi aduce înapoi în ţara aceasta (Ieremia 24:6) îi voi aduce înapoi în ţara, pe care am dat-o părinţilor lor, şi o vor stăpâni.” (Ieremia 30:3) …îi aduc înapoi din ţara de la miazănoapte, îi adun de la marginile pământului (Ieremia 31:8) …voi ridica din nou cortul lui David (Fapte 15:16-17).

Al șaptelea amânunt este că cei ce se întorc în Israel sunt descendenți din 12 seminții. Omenește, deși guvernul statului Israel investește în depistarea semințiilor este un proces de lungă durată, dar este vremea când Domnul îi adună de la marginile pământului (Ieremia 31:8)  Orice noutate în acest domeniu, vă voi ține la curent cu ce va apare în legătură cu semințiile lui Israel, dar din ce se vede ele sunt acasă sau sunt în procesul de repatriere.

Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheați !” v-o spun eu pentru că de fapt a spus-o Domnul Isus (Marcu 13:37).

EREZII

Mai 2011
EREZIA SFÂRŞITULUI LUMII
După ce ereticul, declarat evanghelist, Harold Camping, a prezis sfârşitul lumii la 6 septembrie 1994, iată că a revenit din nou pe scena Ereziilor vremilor din urmă de câteva luni punând lumea creştină în mişcare spunând că sfârşitul lumii va fi miezul nopţii zilei de 21 mai 2011. Am folosit cuvântul lumea creştină în sensul adevărat ale expresiei, nu cu înţelesul grupărilor creştine, ci ale creştinior care trăiesc ca lumea, pentru că numai aceştia pot urma un eretic şi ignora Sfânta Scriptură.
Scriu aceste lucruri în ziua de 18 mai 2011, Anul Domnului, deci cu trei zile de ziua de sfârşit prezisă de Harold. Iubite cititor, Domnul Isus ar putea veni să-şi răpească Biserica în următoarea secundă, sau minut, sau oră, zi lună, an; dar nicidecum atunci când cineva prezice aceasta, ci numai când Tatăl îi spune.
Unul din cei mai mari adepţi ai lui Harold, este pensionarul american, Robert Fitzpatrick din New York care şi-a cheltuit economiile de-o viaţă pentru a anunţa sfârşitul lumii ce va veni pe 21 mai 2011. Fitzpatrick (60 de ani) fost angajat al companiei de transporturi din metropola americană, a cheltuit peste 140.000 de dolari într-o campanie publicitară prin care avertizează că lumea se va sfârşi sâmbăta care vine.
Culmea este că Harold îşi bazează prezicerea pe Scriptură. El spune că luând în calcul că au trecut 7 zile de la intrarea lui Noe cu tot ce avea în corabie până au venit apele potopului (Genesa 7:10-11), va mai trebui să treacă 7 mii de ani până în ziua judecăţii. Luând textul din context face referire la 1 Petru 3:8 spunând că la Dumnezeu o zi este o mie de ani. Versetul din 2 Petru zice ”ca o mie de ani” nu o zi egal cu o mie de ani.
Harold ia în considerare că potopul a avut loc în anul 4990 BC. 4990 + 2011 -1 = 7000. Minus unu pentru că trecerea de la numărarea anilor Before Christ la anii noştri din perioada cunoscută AD se pierde un an.
Fiind departe de înţelesul contextual al Scripturii, Harold prezice că aşa cum potopul a venit în al şaptelea an de la intrarea în corabie în ziua la 17 –a a lunii a 2-a şi noul potop prezis de el va începe în a 17-a zi a lunii a 2-a al anului 4990 al calendarului biblic.
Iată declaraţia lui Harold de luni de zile pe care o susţine şi azi 18 mai 2011: Pentru că ziua de 21 mai 2011 împlieşte exact 7000 de ani de la anul 4990, când a începutul potopul pe vremea lui Noe, Biblia îmi dă o dovadă absolută că această zi este ziua sfărştiului lumii, ziua Judecăţii de Apoi.
Despre Venirea Domnului, însăşi Domnul Isus a spus: Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. (Matei 24:36, Marcu 13:32).
Ce vă zic vouă, zic tuturor: VEGHEAŢI ! a spus Domnul Isus prin Marcu 13:37

Ianuarie 2011

EREZIA ANULUI 2012

Asa cum am mai scris Dictionarul Explicativ al Limbii Române (DEX) defineste cuvântul erezie astfel: Erezie, erezii, s.f. 1. Doctrina sau credinta religioasa care ia nastere în sânul unei biserici, abatându-se de la dogmele consacrate, si care este condamnata de biserica respectiva. 2. Fig. Greseala, eroare, ratacire. – Din fr. heresie, lat. haeresis (DEX, pag. 346). Desigur ca as putea lua fiecare doctrina religioasa si as putea spune ca din fiecare când s-a desprins o grupare, a fost considerata eretica. Nu despre aceste erezii am scris si scriu. Ereziile ca semne sunt legate mai mult de evenimentele vremurilor din urma.

Mai mult, când scriu despre erezii ca semn ale vremurilor din urma ma refer la rataciri produse de vrajitori ori Nostradamus. S-a tot scris despre Vanga, clarvazatoarea bulgaroaica si Nostradamus, care dupa ce s-au petrecut evenimentele, le-au declarat preziceri, spre exemplu catastrofa de la Cernobâl, caderea comunismului din Europa, tragedia 911. Nostradamus si Vanga au anuntat ca pe 11 noiembrie 2010 se va declansa cel de-al al treilea razboi mondial. Am trait si am vazut ca nu s-a întâmplat. De altfel tot mai mult se vehiculeaza alta profetie a lui Nostradamus (Michel de Nostredame), medic si farmacist francez din secolul XVI, ce a scris cartea “Les Propheties”, si anume ca pe 21 decembrie 2012 ar avea loc o aliniere galactica care va genera trecerea dintr-un ciclu galactic în altul sau unii spun trecerea din era pestilor în era varsatorului. Aceasta aliniere a mai fost profetita si de mayasi, astronomi din vechime ce au trait în America Centrala, al caror calendar se încheie brusc la data de 21 decembrie 2012. Oamenii de stiinta deja s-au ridicat împotriva acestei „profetii”.

Tot mai mult se vehiculeaza erezia calculului celor 70 de saptamâni din capitolul 9 al cartii profetului Daniel care se va încheia în anii 2011 -2012.

Oricine a dat date precise cu privire la evenimente viitoare, întotdeauna au gresit, pentru ca viitorul apartine lui Dumnezeu. Este clar daca nici Fiului nu I s-a dat sa dezvaluie data sfârsitului dar apoi oamenilor.

Cele mai periculoase erezii, însa, au loc în mijlocul celor care traiesc prin biserici. Profetii mincinosi, sunt din ce în ce mai multi, si au în multe cazuri trecere printre oameni. Devierea de la învatatura Sfintelor Scripturi produc erezii care duc în ratacire pe multi.

La modul general, erezii gasim si în lumea ciberneticii. Anul trecut am scris despre momeli care o data oferite, au fost usor acceptate de multi în mod foarte usor dar cu consecinte neplacute, pe termen scurt sau pe termen lung. Scriam ca una din capcanele internetului care a prins pe multi printre care si unii dintre dumneavoastra este eliberarea unor date personale pe tot felul de programe, pe gratis, desigur, dar care pentru altii fac bani si pentru emitator devine un pericol.

Hi5, Facebook, Reunion, Twitter si atele de genul lor nu sunt altceva decât colectarea de date personale, pe gratis si vânzarea acestor date la cei care platesc bani grei. Trebuie sa fim constienti ca ori de câte ori transmitem prin internet date personale ele sunt vulnerabile, si de aceia nu trebuie sa fim creduli ci prudenti.

Retelele de socializare, de pe internet, efectueaza operatii majore, în urma carora profilul abonatilor la programul Facebook, spre exemplu, poate fi disponibil pentru cei interesati. Câteva greseli grave comise intrând în aceste retele: folosirea unei parole comune, cuvânt uzual; data si locul nasterii; poze si date personale ale detinatorului si familiei; numele partenerului si a copiilor; informatii despre adresa, sau unde pleci la sfârsit de saptamâna sau în concediu.

4 Octombrie 2009

Prea putine ziare si reviste ale lumii au sesizat evenimentul istoric, ziua de Vineri, 25 septembrie 2009, declarata Zi Nationala de Rugaciune Islama. Orice religie a lumii poate declara o anume zi ca o zi de rugaciune. Fiecare religie a lumii pretinde ca se închina la un dumnezeu pe care-l considera real.

Ziua de 25 septembrie, însa, sa fie însa declarata ca zi de rugaciune islamica contravine în primul rând religiei isalmice. În anii 2001-2003 fiind temporar pe insula Penang, din Malaiezia, am avut ocazia sa vad pe viu câteva forme de traditie islamice în domeniul rugaciunii: vinerea este zi speciala de rugaciune ale barbatilor, directia spre care trebuiau sa stea toti era Mecca. De data asta rugaciunea de vineri a fost a tuturor, barbati si femei, iar directia nu a fost Mecca, ci Casa Alba. Ziua declarata a fost 25 septembrie, care anul acesta este vineri, si pe viitor, va cadea în alte zile a saptamânii. Ca atare Ziua de Rgaciune Islamica de la Capitoliu o consider o actiune politico-religioasa.

În adâncime, însa, întlnirea islamica din 25 septembrie 2009 are semnifica?ii demne de re?inut. Înca din campania electorala, în 2007, candidatul la presedintie, Barack Hussein Obama a decalrat ca America nu mai este o natiunie crestina. As vrea sa fiu corect, nu vorbesc de tara crestina, ci natiune crestina. Cum un presedinte spune mult despre tara sa, si de data asta se poate vedea ca presedintele constiend directionaza America spre o cale gresita.

Presedintele Truman a introdus oficial o zi din an ca o Zi natioanla de Rugaciune. În 1988, presedintele Reagan, a desemnat prim zi de Joi din luna Mai a fiecarui an ca si Zi Nationala de Rugaciune. În anul 2009, presedintele Barack Hussein Obama a suspendat ceremonia Zilei Nationale de Rugaciune de la Casa Alba, exprimând-si motivatia de a nu deranja pe altii.

Rugaciunea islamica de la Capitoliu, sediul Congresului America. a fost promovata cu reclame ale musulmnailor de genul: “Vin vremurile noastre”.

Conform relatarilor postului de telviziune CNN, câteva mii de musulmani s-au adunat la Capitol Hill pentru o zi de rugaciune, de devotiune, nadajduind ca toti oamenii pot lucra împreuna pentru îmbunatatirea comunitatilor lumii, asa cum a declarat imamul Abdul Malik, organizatorul întâlnirii. El a mai spus: “Noi putem veni împreuna si sa lucram împreuna pentru un bun comun”.

Ziua nationala de rugaciune islama, a avut loc la sfârsitul sarbatorii islamice de o luna, Ramadan.

Pe de o parte întâlnirea din 25 septembrie de la Capitoliu, este un semn de extindere a influentei islamice în America si special în conducerea ei. Nu e ceva nou, am scris despre aceasta infleunta, când unora li se pareau basme fara importanta.

Pe de alta parte, tot mai mult înteleg ca islamul va avea un rol foarte important în vremurile din urma, în pregatirea guvernatorului religios al lumii.

top

EREZIA CIPULUI DE PE PASAPORT

Apostolul Pavel l-a avertizat pe Timotei de aparitia ereziilor în vremurile din urma scriindu-i: va veni vremea când oamenii nu vor putea sa sufere învatatura sanatoasa; ci îi vor gâdila urechile sa auda lucruri placute, si îsi vor da învatatori dupa poftele lor. Îsi vor întoarce urechea de la adevar, si se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. (2 Timotei 4:3,4).

Asa de usor a gâdilat urechile românilor presa de scandal româneasca ca au facut demonstrratii de dragul demonstratiilor, impotriva pasapoartelor cu cip. Am explicat în editiile anterioare ale prezentei rubrici date concrete despre pasapoartele electronice cu elemente biometrice.

Pasaportul cu cip este un instrument de protejare a identitatii purtatorului si nu are de-a face cu semnul de pe frunte sau pe mâna. Pe de alta parte este adevarat ca tehnologia pasaportului cu cip este o faza avansata a tehnologiei RFID (Radio Frequency IDentification) tehnologie care într-adevar va fi folosita la comunicarea cu semnul de pe frunte sau de pe mâna.

top

EREZIA BIG BANG -ului

Miercuri 10 septembrie 2008, a fost declansat primul fascicol de protoni în tunelul „Large Hadron Collider” care a facut turul tunelului în mai putin de o ora. Tunelul numit „Masina Big Bang” de la granita franco-elvetiana are o lungime de 27 kilometri plasata la o adâncime de 100 metri. „Cercetatorii” de pe margine spuneau ca ar fi existat doua scenarii catastrofale: formarea unei gauri negre, care sa absoarba pamântul ori formarea unei reactii nucleare în lant care ar putea distruge Universul. Cercetatorii de la Organizatia Europeana de Cercetare Nucleara (CERN) au declarat ca LHC are misiunea de detectarea particulelor elementare neobservate pâna acum, care formeaza materia neagra. Vor fi create mai multe reactii nucleare iar socurile puternice din interior se estimeaza a degaja o caldura de o suta de ori mai mare decât cea din centrul Soarelui. Se mai spune ca energiile uriase vor putea genera într-o secunda starea Universului din prima suta de miime de secunda dupa teoria Big Bang.

La 21 octombrie 2008, va fi inaugurata oficial, masina Big Bang. În interiorul acceleratorului sunt planificate a se produce primele ciocniri propriu-zise între protoni. În 2010 va avea loc experimentul final când energia produsa de protoni sa fie la valori maxime posibile (7 tetraelectrovolti) de sapte ori mai mare ca si acceleratorul din Fermilab Chicago.

Desigur ca scaparea de sub control a masinii Big Bang ar avea urmari catastrofale, dar nicidecum înghitirea pamântului sau distrugerea Universului.

Scriptura este clara spunând când va avea loc arderea pamântului cu tot ce este pe el. Asta nu se va face nicidecum la comanda oamenilor de stiinta: Ziua Domnului însa va veni ca un hot. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile ceresti se vor topi de mare caldura, si pamântul, cu tot ce este pe el, va arde. (2 Petru 3:11)

top

MUNTELE TEMPLULUI

Mai 2011
ISRALEUL şi MUNTELE TEMPLULUI
Luna mai este luna anului cu aniversări speciale în Israel.
Statul evreiesc Israel  şi-a proclamat independenţa la 14 mai 1948.
Guvernul israelian a proclamat ziua 28 Iyar ca Ziua Ierusalimului, data când Ierusalimul a fost eliberat în timpul Războiului de Şase Zile din 1967. După calendarul evreiesc, Ziua Ierusalimului este întotdeauna la 28 Iyar, care în calendarul vestic gregorian cade în a doua jumătatea a lunii mai.
Duminică 15 mai 2011, a avut loc zi specială de rugăciune pentru Israel, pentru al treilea an consecutiv, organizată de Christian United for Israel (CUFI). Biserici din America şi peste 49 ţări ale lumii au ţinut servicii speciale de rugăciune pentru Israel. Unul din obiectivele rugăciunii a fost ”Pacea Ierusalimului”
Am numit Ierusalimul, centrul scoarţei terestre, şi este un loc central mondial, din punct de vedere politic, religios şi militar. Ierusalimul numit şi cetatea lui David, a fost mărul de ceartă de-a lungul istoriei. Şi azi încă este o luptă continuă pentru scoaterea lui de sub control israelian. Prin independenţa din 14 mai 1948 Israelul a repreluat controlul Ierusalimului. Politicienii evrei duc o luptă continuă pentru unitatea cetăţii lui David şi rămânerea sub apărare israeliană. Scriitorul contemporan evreu Ken Abramowitz enumeră 12 motive de ce Ierusalimul trebuie să rămână unit şi pentru totdeauna sub control israelian:
1. Ierusalimul este capitala poporului evreu de 3000 de ani incluzând vechiul şi actualul Israel.
2.  Evreii au locuit în Ierusalim cu 1700 ani înainte de a fi cucerit de arabi în secolul VII.
3.  Ierusalimul este menţionat de 641 ori în Biblie şi niciodată în Koran.
4.  Evreii au drepturi legale ”irevocabile” asupra Ierusalimului, drepturi hotărâte de Liga Naţiunilor Unite, în unanimitate de cei 51 membri ai săi la Conferinţa din anul 1920.
5.  Evreii au fost forţaţi să se mute din Ierusalimul de Est prin atacul armatelor arabe din 1948.
6.  Fără un control de securitate israelian existent şi azi, Ierusalimul ar experimenta un haos de nedescris. Mărturie stă Fâşia Gaza.
7.  Controlul Israelului asupra Ierusalimului este crucial pentru Ministerul de Apărare isrealian în timpul mişcărilor din Orientul Mijlociu permiţând accesul la râul Iordan.
8.  Arabii, rezidenţi în partea de est a Ierusalimului se bucură de ajutor social şi asigurări medicale în valoare de 10 mii dolari pe an, pe cap de locuitor. Pierderea acestor beneficii şi mutarea populaţiei din est sub regimul Palestinian or Hamas ar fi o acţiune inechitabilă şi imorală şi apoi ar călca în picioare dorinţa majorităţii arabe din estul Ierusalimului.
9. Dacă Israelul ar fi iraţional şi ar admite stabilirea statului arab palestinian, aceştia cu siguranţă nu ar asigura protecţie creştinilor pe locurilor istoric-religioase, mărturie fiind persecuţiile palestiniene ale creştinilor arabi din Betleem. Locurile istorice (morminte, muzee, sinagogi) evreieşti nu ar fi protejate ci mai degrabă distruse să le dispară orice urmă. Asta s-a încercat cu Muntele Templului. Numai între 1948 – 1967 prin ocupaţia iordaniană, au fost distruse 59 de locuri religioase din istoria evreilor.
10.  Presupusul control al palestinienilor în estul Ierusalimului ar crea un ”magnet” pentru organizaţiile teroriste sunite (Muslim Brotherhood/Al Qaeda/Palestinian Islamic Jihad) şi şiite (Iran, Hezbollah, Hamas) care au luat controlul în Liban, Gaz şi mai nou în Egipt. De fapt Ierusalimul ar putea deveni focarul organizaţiilor teroriste internaţionale, gruparea al-Queda, Hamas, fiind din nou în parteneriat cu Fatah din teritoriile locuite de palestinieni.
11.  Ostilitatea crescândă, ar genera un război inevitabil care va conduce la tensiune puternică între evrei, musulmani şi creştini.
12.  Divizarea Ierusalimul nu ar fi de nici un folos pentru Israel, SUA, EU, teritoriile ocupate de palestinieni ori arabii localnici. Singurul stat care, oficial, caută un interes în divizarea Ierusalimului este Iranul.
Am scris cele de mai sus, şi pentru că New York Times magazin în 24 aprilie 2011 a publicat un articole despre planul preşedintelui Obama de a desparte Ierusalimul dând partea de este palestinienilor. Mă întreb şi eu de când preşedintele Americii are puterea de a da sau lua ceva la şi de la evrei.  Dacă şi asta ar mai face-o preşedintele Americii, ar îngropa America şi mai mult de la nivelul la acare se află. Partea de est a Ierusalimului conţine Muntele Templului care a fost cumpărat de împăratul David al Israelului şi nu poate fi dată sub control palestinian.
Ne aşteptăm la discuţii tari pe această temă. Sâmbătă 14 mai 2011, George Mitchell, şi-a dat demisia din funcţia dată de preşedintele Obama, de negociator al păcii dintre Israel şi palestinieni. Se aşteaptă ca mâine, joi 19 mai 2011, preşedintele să aibă un discurs pe tema Orientului Mijlociu şi Vineri 20 mai primul  ministru israelian Benjamin Netanyahu să viziteze Washingtonul.

Februarie 2011

MUNTELE TEMPLULUI

Marti 18 ianuarie 2011, presedintele Rusiei, Dimitrie Medvedev stând alaturi de Abbas în Ramallh a declarat ca Rusia recunoaste statul independent Palestina cu capitala la Ierusalim. Asa cum se stie Abbas nu recunoaste apartenenta istorica, israleliana a Ierusalimului, declarând ca evreii n-au nimic cu Ierusalimul si cu atât mai mult cu Muntele Templului.

Medvedev, ca sa arate bine lumii, a pledat pentru împartirea Ierusalimului între statul evreu si statul Palestinian.

IERUSALIMUL – CAPITALA EVREILOR

Premierul israelian Benjamin Netanyahu fiind în cunostinta de cauza de masurile luate de cabinetul sau de a construi noi locuinte evereiesti în zona de est al Ierusalimului, nu-i este frica sa-si apere cabinetul, în ciuda disputelor pe aceasta tema avute cu Statele Unite, principalul aliat al Israelului.

Înaintea întâlnirii cu presedintele american, în fata unei asistente entuziaste, premierul a tinut un discurs ferm, categoric declarând printre altele: “Cartierele evreiesti din Ierusalimul de est reprezinta o parte esentiala si inalterabila a orasului. Legatura dintre poporul evreu si Ierusalim nu poate fi negata. Evreii au început sa construiasca Ierusalimul acum 3.000 de ani si tot evreii sunt cei care construiesc Ierusalimul astazi. Ierusalimul nu este doar o simpla asezare. Este capitala noastra”

Vicepresedintele american, Joe Biden, la începutul lunii martie 2010, a încercat fara rezultat sa opreasca Israelul de a construi noi locuinte în Ieruslimul de est. Dupa vizita lui Biden, Israelul a anuntat oficial planul de constructie a 1600 de locuinte în zona Ierusalimului de est. În nenumarate rânduri premierul Netanyahu a facut clar pentru toata lumea ca unitatea Ierusalimului nu este negociabila.

Într-un mod neobisnuit, fara strângeri de mâna fotografiate, fara presa, marti 23 martie 2010 presedintele american s-a întâlnit cu premierul israelian pe seama locuintelor construite si cele care sunt în planul de constructie, proiecte care ar amâna procesul de pace din Orientul Mijlociu si posibilitatea delimitarii granitelor celor doua state Israel si Palestina. Dupa 90 minute de stat de vorba în particular, Netanyahu s-a retras în camera Roosevelt sa dicute cu consilierii, dupa care a reluat discutia particulara pentru 35 minute cu presedintele. Fara rezultatul scontat cu presedintele american premierul israelian a fost primit cu aplauze de Congresul american, fiind laudat pentru statornicia de aparare al Ierusalimului. Însasi Nancy Pelosi, speaker of the House, a declarat: ”Noi, în Congres, stam de partea Israelului. În Congres toti vorbim cu o singura voce pentru Israel”.

Muntele Templului este una din tintele care scot în evidenta semne ale vremurilor si vedem ca în aceste vremuri din urma Ierusalimul, Muntele Templului pe masa negocierilor este nerezolvat înafara apartenenentei evreiesti.

top

August 2009

UNIREA RELIGIILOR LUMII ÎN JURUL IERUSALIMULUI

În martie-aprilie 2008 am prezentat în aceasta rubrica suprematia religioasa a islamului în lume, recunoscuta chiar de Vatican. Monseniorul Vittorio Formenti, statistician al Vaticanului, a declarat în martie 2008 ca 19,2 la suta din populatia globului este musulmana, în timp ce catolicii reprezinta doar 17,4 la suta. „Pentru prima data în istorie noi nu mai suntem pe locul întâi, ne-au întrecut musulmanii”, a declarat Formenti pentru ziarul Vaticanului, L’Observatore Romano.

În anii 2008 si 2009 au avut loc mai multe întâlniri pe plan politic si religios cu scopul gasirii unor solutii de compromis ale apropierii celor doua mari religii ale lumii: islamul si catolicismul, care unite nu numai ca ar aduna împreuna aproape jumatate din populatia lumii, dar ar cuprinde ca arie de influenta tot globul. Papa Benedict al XVI-lea a extins si mai mult aria. Înca de la începutul lunii mai 2005, papa început colaborarea cu budistii. Budistii se exprima în scrisoare, au puncte comune cu Vaticanul: eliberarea umanitatii din suferinta, rezolvarea conflictelor lumii, actiuni împotriva razboaielor si a saraciei umane, actiuni împotriva pedepsei cu moartea.

Papa Benedict al XVI-lea a propus de mai multe ori împartirea Ierusalimului, Muntele Templului putând fi un loc de închinare pentru crestini, evrei si musulmani, deopotriva. Presedintele Obama, convins ca America este una din marile tari islamice, insista si el pe alegerea unui compromis de împartire al Ierusalimului, înfruntându-l direct si foarte dur pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu.

Asa cum se vede, unirea religiilor nu se face în Numele Mântuitorului Isus Christos, ci în numele unor telurilor politice si sociale, dar unirea se focalizeaza pe Ierusalim. În acest mod, este evidenta pregatirea cailor de dominare politico-religioasa ale printului care va veni în vremurile din urma.

top

Iulie 2009

 

 

La sfârsitul lunii lunie 2009 au fost câteva evenimente care au adus din nou în atentie Muntele Templului. Astfel, prim ministrul Israelian, Benjamin Netanyahu, nu accepta împartirea Ierusalimului facând declaratii de genul ”Ierusalimul nu a fost împartit si nu se va împarti niciodata”. Pe de alta parte Papa Benedict al XVI-lea a propus împartirea Ierusalimului, Muntele Templului putând fi un loc de închinare pentru crestini, evrei si musulmani, de-opotriva. Presedintele Obama, convins ca America este una din marile tari islamice, insista si el pe alegerea unui compromis de împartire al Ierusalmului. Chiar si scolarii evrei propaga ideia construirii celui de-al treilea Templu alaturi de Domul Stâncii.

Ministrul de Interne israelian, Yitzhak Aharonovitch, marti 23 iunie 2009 a vizitat Muntele Templului sa studieze, chipurile, masurile ce trebuie luate în acel loc, în caz de urgenta. Vizita ministrului a fost facuta cu acordul si sprijinul Autoritatii musulmane Waqfa, ce controleaza moscheia Al Aqsa. Doar ca o reamintire: în anul 2000 când Ariel Sharon a vizitat Muntele Templului, s-a declansat cea de-a doua Intifada.

Una din impedimentele de veacuri în construirea Noului Templu a fost gasirea Chivotului Legamântului.

GASIREA CHIVOTULUI LEGAMÂNTULUI

Patriarhul Bisericii Ortodoxe din Etiopia, Abuna Paulos, la întâlnirea avuta cu Papa Benedict al XVI-lea a facut o declaratie socanta: ”În curând lumea va putea admira Chivotul Legamântului, descris în Biblie ca si adapostul tablelor legii pe care Dumnezeu le-a dat lui Moise”. Un muzeu special destinat chivotului a fost construit în Axum Etiopia, locul unde va putea fi admirat Chivotul Legamântului. Paulos a mai declarat: ”Chivotul Legamântului se afla în Etiopia de multe secole. Ca patriarh l-am vazut cu ochii mei si numai un numar restrâns de persoane calificate au avut ocazia sa-l vada pâna acum”. ”Chivotul este pastrat într-o biserica a carei locatie este tinuta secreta, si pentru a se pierde de urma, câte o copie a chivotului a fost postata în fiecare biserica etiopeana”.

Istoricii sustin prezenta Chivotului în Etiopia adus fiind acolo prin secolul VII Înainte de Christos. Spita de neam levitic au grija de chivot care nu poate fi atins de mâna umana.
Voi reveni cu amanunte referitor la Chivotul Legaamântului si legatura cu construirea noului Templu.

top

 

MODELUL CELUI DE-AL DOILEA TEMPLU

 

Primele zile ale lunii august 2009 au concentrat o seama de evenimente legate de Muntele Templului cu corespondenta pentru vremurile din urma.

Scriam în aprilie 2008 ca s-a început construirea unui muzeu care va costa 20 milioane dolari, pe trei nivele, cu vederea principala spre Zidul Plângerii, în complexul Yeshiva (Aish HaTorah, adica Focul Torei). Anul acesta, 2009, Alloni Company (care a construit Muzeul Turnului Londrei si Muzeul Lumii din Liverpool), a terminat muzeul, care contine documente din istoria poporului israel de la primul evreu, Avraam, pâna în prezent, dovezi care atesta prezenta israelitilor pe aceste teritorii de la formarea ca popor, aspecte din istoria zbuciumata a poporului israel de-a lungul istoriei, etc.

Miercuri 7 august 2009, la centrul turistic Aish HaTorah Yeshiva, a fost dezvelit modelul celui de-al doilea Templu, asezat pe acoperisul muzeului, cu fata spre Muntele Templului si Zidul Plângerii. Modelul este construit la scara de 1:60, fiind de dimensiunea a 10 pe 4.5 picioare. Este cel mai mare model de Templu construit vreodata.

Conducatorul centrului, Ephraim Shore, a declarat pentru presa israeliana: ”Lansarea modelului celui de-al doilea templu este începutul unui proiect de asistenta pentru evrei de a-i reconecta la mostenirea lor iar evreii tineri sa fie ajutati sa înteleaga bogatia si semnificatia istorica a locurilor sfinte”.

Israel National News.com comentând inaugurarea celui mai mare model al Templului, a declarat ca pentru cel de-al treilea Templu este construit altarul, vasele necesare, hainele preotesti.

 

 

NENOROCIRI

Iunie 2011
La capitolul rubricii de Escatologie la capitolul SEMNE ale vremurilor voi prezenta şi în acest număr Nenorociri ale anului 2011. Voi începe cu nenorociri fără precedent ce au lovit pământul în prima jumătate al anului 2011.
Fără prea multe comentarii vă prezint mai jos un sumar al nenorocirilor naturale venite peste întreaga lume în prima jumătatea al anului 2011. Unele sunt destul de frecvente altele sunt de-a dreptul bizare, rar întâlnite.
• Cutremur de Pământ magnitudine 6.9 Argentina-Ianuarie 1
• Cutremur de Pământ magnitudine 5.2 – Southern XinJiang, China-Ianuarie 1
• Cutremur de Pământ 7.1 magnitudine Chile-Ianuarie 2
• Peste 1,000 de păsări moarte au căzut, din văzduh peste Arkansas-Ianuarie 2
• Peşti morţi au acoperit peste 20-mile pe râul Arkansas -Ianuarie 2
• Uganda a fost lovită de o febră mortală cuprinzând peste 40 persoane -Ianuarie 3
• Cutremur de Pământ – Japonia Triggers cu o avertizare Tsunami-Ianuarie 3
• Cutremur de Pământ a lovit S-E Iran-Ianuarie 3
• Cutremur de Pământ 7.0 magnitudine  a lovit nordul Argentinei-Ianuarie 3
• Sute de păsări moarte găsite in Louisiana-Ianuarie 3
• Peste 10,000 de păsări moarte găsite in Manitoba-Ianuarie 3
• Mii de păsări au căzut din văzduh in South America-Ianuarie 3
• Inundaţii majore in Rockhampto,Australia-Ianuarie 3
• Sute de păsări moarte găsite in Kentucky-Ianuarie 4
• 100 tone de peşti morţi pe lacul Brazil-Ianuarie 4
• Sute de păsări moarte găsite in Estul statului Texas-Ianuarie 5
• Păsări moarte găsite în Suedia, milioane de peşti morţi in Maryland, Brazil and Noua Zeelandă-Ianuarie 5
• Mutarea polului nord magnetic a afectat aeroportul Tampa-Ianuarie 5
• 40,000 crapi găsiţi morţi pe malurile Angliei -Ianuarie 6
• Mari inundaţii au omorât peste 35 oameni in Brazil-Ianuarie 6
• Cutremur de Pământ 4.5 magnitudine in California-Ianuarie 12
• Valuri înalte şi puternice au distrus case in E. Indonesia-Ianuarie 12
• Mii de animale de mare găsite moarte pe fundul MATO GROSSO DO SUL in regiunea Amazon-Februarie 4
• Magnitudine 6.3 Cutremur de Pământ- Sudul Noii Zeelande-Februarie 21
• Mii de peşti morţi găsiţi pe Sebastian Inlet State Park Florida-Februarie
• Milioane de peşti incluzând anchovies, sardines şi mackerel găsiţi morţi in area King Harbour – Redondo Beach, California-Martie
• Magnitudine 8.9 Cutremur de Pământ şi tsunami au devastat Japonia-Martie 11
• 40 picioare de drum California Highway s-au scufundat in oceanul Pacific Ocean-Martie 16
• Magnitudine 3.5 Cutremur de Pământ – OFFSHORE Nordul Californiei-Martie 17
• Magnitudine 6.5 Cutremur de Pământ- Vanuatu- Martie 17
• Magnitudine 7.0 Cutremur de Pământ N-E Burma-Martie 23
• Magnitudine 6.8 Cutremur de Pământ – Myanmar, Thailand-Martie 23
• Magnitudine 6.4 Cutremur de Pământ coasta Japoniei -Martie 25
• Mii de peşti morţi pe malurile Floridei -Martie 25
• Sute de peşti morţi – Midland,Texas-Martie 26
• Sute de peşti morţi şi broaşte moarte – Marquette Lagoon-Aprilie 1
• Magnitudine 5.4 Cutremur de Pământ in South Sandwich Islands Region-Aprilie 1
• Magnitudine 6.4 Cutremur de Pământ Fiji-Aprilie 3
• Magnitudine 6.7 Cutremur de Pământ in South of Java,Indonesia-Aprilie 3
• Magnitudine 6.5 Cutremur de Pământ in Veracruz,Mexico-Aprilie 7
• Sute de păsări moarte au căzut în Kansas-Aprilie 8
• Magnitudine 7.4 Cutremur de Pământ – Japonia -Aprilie 7
• Peşti morţi in Cedar Creek, Texas-Aprilie 10
• Magnitudine 6.5 şi 6.2 Cutremur de Pământ – Estul Japoniei -Aprilie 11
• Peşti morţi au plutit în 36 lacuri din statul Connecticut-Aprilie
• Deadly Tornadoes a lovit N. Carolina şi Virginia, peste 47 morţi – Aprilie 16
• Mii de peşti morţi scoşi din Lakeside, NY-Aprilie 27
• Un puternic thunderstorm a generat alte 137 tornadoes, şi au omorât peste 180 persoane, în Tuscaloosa, Birmingham, şi Huntsville, Alabama-Aprilie
• Peşti morţi scoşi afară din lacul San Tan Heights -Mai
• Deadly Tornado a lovit Albany, New Zealand, -Mai 3
• Fluviul Mississippi a produs o catastrofă inundaţie distrugând sute de case -Mai
• Peşti morţi găsiţi în districtul Valsad din sudul Gujarat-Mai 3,4
• 6.5 Magnitudine Cutremur de Pământ a lovit Papua New Guinea -Mai 15
• Iceland’s Grimsvotn Volcano a erupt, urmat de un Cutremur de Pământ-Mai 21
• Deadly Tornadoes a lovit Minneapolis şi Missouri-Mai 22
• Deadly Tornadoes a lovit Oklahoma City-Mai 24
• 800 tone de peşti morţi găsiţi pe malurile statului Filipine -Mai 29
• Peste 10,000 tone de peşti morţi găsiţi in apele Bolinao şi Anda din Pangasinan-Mai 31
• Deadly tornado a lovit Springfield, Massachusetts-Iunie 1
• Peşti morţi găsiţi in Ogeechee River-Iunie 3
• Peşti morţi găsiţi în Bulacan şi Ilocos Sur-Iunie 4
• Volcan a erupt in Chile pentru prima dată in 50 ani-Iunie 6
• Massiv incendiu a distrus peste 30 de case in Arizona-Iunie 8
• 6.0, 5.5 şi 4.4 Magnitudine Cutremur de Pământ a lovit Christchurch, NZ-Iunie 11,12
• Sute de peşti morţi găsiţi in Delco Lake,Creek-Iunie 15

CASELE ÎN AMERICA AU SCĂZUT ÎN VALOARE MAI JOS CA ÎN MAREA DEPRESIUNE
Miercuri 15 iunie 2011, analistul Paul Dales, senior US economist de la Capital Economics prin canalul de ştiri FoxNews.com a transmis o ştire şocantă pentru întreaga lume. Valoarea locuinţelor în America au scăzut mai jos, procentual, decât au scăzut în Marea Depresiune şi încă pe perioada anului 2011 vor continua să scadă cu încă 3 procente. “Mai grav decât asta este că, nu cred că există o bază pe care să spun că preţurile caselor vor creşte într-un viitor apropiat”, a mai declarat Paul.
Scăderea valorii proprietăţilor americane a început în 2006, fiind unul din cauzele crizei economice.
Paul Dales a scos în evidenţă o scădere cu 33 procente în cinci ani mai mult decât în perioada 1920 -1930 când în zece ani au scăzut valoarea de vânzare a proprietăţilor americane cu 31 procente. Marea criză economică sau Marea depresiune a fost o perioadă caracterizată printr-o scădere dramatică a activităţii economice mondiale. Primele semne ale crizei s-au manifestat în anul 1928, cu scăderea drastică a scăderii valorii caselor.

top

QUO VADIS AMERICA?
Pe parcursul ultimilor 4 ani la această rubrică ca răspuns la întrebarea „Încotro se îndreaptă America?”, am prezentat peste 20 realităţi care indică calea spre distrugere a acestei ţări dragi nouă. Iată, doar titlurile articolelor: Scoaterea citirii Bibliei şi rugăciunii publice din clasele şcolilor publice americane / Redefinirea căsătoriei / Numai şase la sută din adolescenţii Americii cred în Adevărul moral absolut / Jurământul pe Koran / Încălcarea dreptului de a vorbi liber / Democraţii americani l-au înlocuit pe Dumnezeu cu allah / In God we trust – marginalizat/ Capelan dat afară din armată pentru că s-a rugat în numele Domnului Isus/ Studenţi creştini suspendaţi din şcoală că s-au rugat în grup / Profesor dat afară din şcoală pentru că a citat versete din Scriptură la clasa de biologie / Senatul Texas a deschis lucrările invocând prezenţa lui allah / Monument cu Biblia considerat ilegal în Texas / Legea „hate-crime” protejează păcatul sodomit / „Episcopă” a bisericii transformată în bărbat„re-ordinată” ca episcop / Biserică predicând moralitatea, acuzată că face politică / Senatul american a acceptat rugăciunea unui hindu / Promovarea la nivel de lideri a sodomiţilor / Îndepărtarea de Israel / Interzicerea începerii cu rugăciune a festivităţilor publice.
În ultimul weekend din mai 2011, am fost cu familia în centrul statului Washington, din nord-vestul Americii, la un lac cu nămol similar nămolului de la Techirghiol. Lacul de săpun, The Soap Lake, este unic în lume, fiind un lac cu straturi de apă care nu se amestecă şi fiecare strat conţine multe minerale. O familie de olandezi  au un hotel a cărei grădină este conectată la lac. Camerele hotelului au baia conectată la conducta de apă minerală direct din lac, care în hotel se încălzeşte până la aproape 110 grade F. (vezi mai multe detalii la pagina 13 a ediţiei 257 a ziarului: Revista in format electronic – alege Iunie 2011)
De la Soap Lake mergând spre oraşul nemţesc Leavenworth m-a şocat o mare inscripţie pe care scria Dumnezeu şi Guvernul un amestec periculos. Deci, după ce guvernul american l-au scos afară, nici măcar nu sesizează pericolul în care se află confundând-L pe Dumnezeu cu religia. Înţeleg că religia şi chiar biserica care şi-au pierdut esenţa şi influenţa să fie separată de  guvern, dar să-L elimini oficial pe Dumnezeu din viaţa guvernamentală este strigător la cer.
Încotro te duci America? Trezeşte-te!!!!!
Mi-este foarte greu să scriu acest articol şi să vă prezint realităţi dramatice, Nenorociri fără precedent abătute asupra ţării fondate pe principii creştine, poporului a cărui Dumnezeu era Domnul, ţării care a trimis misionari şi a ajutat întreaga lume sub toate aspectele vieţii, ţării care a fost speranţa Israelului, ş.a.m.d.

top

DATORIA NAŢIONALĂ AMERICANĂ
Sa să nu creez confuzie prezint cele de mai jos în engleză şi vă rog să faceţi evaluarea reală:
U.S. NATIONAL DEBT CLOCK
The Outstanding Public Debt as of 16 Jun 2011 at 04:54:12 AM GMT is: $14,349,650,167,370.04 The estimated population of the United States is 310,761,368, so each citizen’s share of this debt is $46,175.79. The National Debt has continued to increase an average of $3.94 billion per day since September 28, 2007!
Aşa cum se vede fiecare american de o zi sau de o sută de ani făcând parte din populaţia SUA este încărcat cu o datorie de peste 46 mii dolari, cei mai mulţi neavând nici o vină. Situaţia este şi mai gravă luând în considerare că datoria naţională creşte cu fiecare zi cu patru miliarde dolari.
SUA este datorată Chinei cu peste o mie de miliarde dolari. Neputinţa americană de plată stârneşte îngrijorarea şi la Estici.  Directorul Departamentului de Analiză de la Banca Centrală a Chinei, Zhang Jianhua, a declarat că îngrijorările legate de incapacitatea guvernului american de a-şi rambursa datoriile ar putea genera o creştere a randamentelor pentru bondurile americane şi ar determina volatilitatea preţurilor pentru obligaţiunile SUA.
Limita maximă autorizată de Congesul SUA a datoriei americane este 14,294 miliarde dolari.
Ben Bernanke, preşedintele Rezer¬vei Federale, a avertizat ca absenţa unui acord privind ridicarea plafonului de îndatorare a Statelor Unite poate afecta la modul cel mai serios posibil credibilitatea ţării. El a declarat că SUA va intra în incapacitate de plată la obligaţiuni în cazul în care Con¬gresul nu va ridica plafonul de îndatorare pana la 2 august 2011. Dacă guvernul american nu-şi va onora obligaţiunile care ajung la scadenţă, până în 15 august 2011, SUA riscă să intre în domeniul de incapacitate de plată. Mai mult decât atât dacă plafonul de îndatorarea nu va fi majorat până în august 2011 SUA intră la nivelul financiar de supraveghere cu implicaţii negative.
Preşedintele Barack Obama a afirmat pe postul de televiziune NBC că Statele Unite pot „reintra în criza financiară” dacă nu se va găsi o soluţie la problema datoriei.
Fondul Monetar Internaţional a estimat datoria publică a SUA până la 99.5 la sută din PIB pentru anul 2011 cu o creştere până în 2013 până la 105.6 la sută din PIB.

Cartea Cărţilor, Scriptura are răspuns la nenorocirile pe care le experimentăm şi are şi soluţia:  Fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea. De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană,(îndreptăţiţi de El ca şi copii ai lui Dumnezeu) fără vină,(având vinovăţia, oricât de mare ar fi, ştearsă prin trupul şi sângele Domnului) şi în pace (cu noi înşine şi cu Dumnezeu). Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire (de aceea nu a venit încă că te aşteaptă şi pe tine. Nu mai amâna!) (2 Petru 3:11-15)

top

Aprilie 2011
NENOROCIREA CUTREMURULUI DIN JAPONIA
Nenorocirea produsă în 11 martie 2011, de cutremurul de 9 grade pe scara Richter, urmată de un tsunami devastator a ajuns să fie evaluată la peste 300 miliarde dolari, fiind considerată a fi cel mai mare dezastru din istoria modernă a Japoniei, după cum estimează guvernul nipon, citat de Reuters. Nenorocirea a înghițit  în jur de 30 mii de vieți (morți și dispăruți). Peste 158.000 de persoane au rămas fără curent electric, 210.000 au rămas fără apă curentă. Peste 46 mii de cădiri au fost distruse complet. Alte mii de clădiri au fost distruse parțial. Personal, am văzut, zgârâie norii japonezi mișcându-se considerabil, candelabrele dinăuntru atingând tavanul. Nenoricirile cele mai mari, însă, pentru viața terei au fost distrugerea centralelor nucleare din Fukushima.
Cutremurul a durat cca 6 minute, urmat de peste 42 replici cu magnitudini între 4,5 și 7,9. Cel mai devastator după cutremur a fost un tsunami creat imediat care s-a deplasat la suprafața Pacificului cu 700-800 km/h, și care a format valuri devastatoare de peste 15 metri.
Cutremurul din 11 martie, cu epicentrul în regiunea Tohoku din Oceanul Pacific, în aprpierea orașului Sendai a avut hipocentrul la o adâncime de 24,4 km. Insula principală japoneză s-a deplasat cu 2,4 metri şi axa Pământului cu 10 centimetri. În urma cutremurului conform informațiilor transmise de NASA ziua s-a scurtat cu 1,8 microsecunde, datorită măririi rotației Pământului.
Revista virtuală Manufacturing.net în 12 aprilie 2011, a publicat un articol șocant scriind că nenorocirea radioactivă a Japoniei este mai mare decât cea creată de Cernobâl, în Ucraina la 26 aprilie1986.  Locuitorii localităților aflate la peste 40 de km de Fukushima au fost avertizați oficila de pericolul radioactiv. Contaminarea radioactivă a apelor oceanului Pacific a devenit o mare îngrijorare pentru întreaga lume.
A treia economie din lume încearcă să-și revină după dezastrul fără precedent care a lovit Japonia. Mai multe țări au restrictionat sau interzis de-a dreptul importul de alimente din Japonia după detectarea radiațiilor provenind de la Fukushima Daiichi, iar criza nucleară și penele în alimentarea cu energie electrică au întrerupt lanțurile de producție în fabricile de mașini si electronice, atingând puternic și agricultura japoneză în faza de cultivare pe scare largă a orezului, de care depinde hrana țării.
La fix o lună de la triplul dezastru, Japonia a fost zguduită de un nou cutremur puternic, tot în zona de nord-est. Noul seism, cu o magnitudine inițiala de 7,1 grade pe scara Richter, revizuită ulterior la 6,6, a fost resimțit tot în regiunea afectată în urmă cu o lună, iar autoritățile au emis un avertisment de tsunami.

NENOROCIREA NUCLEARĂ
Anul 2011, după cutremurul din Japonia, a luat o întorsătură de 180 de grade referitor la investițiile în centralele nucleare. Dacă Japoniei, cu o tehnologie de vârf, i s-a întâmplat așa ceva ce va fi cu restul lumii.
Potrivit raportului Societăţii Nucleare Europene (ENS) la 19 ianuarie 2011, pământul deține 442 de reactoare nucleare operaţionale în 29 de ţări, cu o capacitate totală netă de peste 375.000 megawaţi precum şi alte 65 de reactoare în proces de construcţie.
În ordinea numărului de rectoarea nucleare funcționale, ENS a prezentat lista următoare: 1.SUA – 104 reactoare (cu o capacitate de 100.747 megawaţi); 2. Franţa – 58 reactoare (63.130 MW); 3. Japonia – 54 reactoare (46.821 MW); 4. Rusia – 32 reactoare (22.693 MW); 5. Coreea de Sud – 21 reactoare (18.698 MW); 6. India – 20 reactoare (4.391 MW); 7. Marea Britanie – 19 reactoare (10.137 MW); 8. Canada – 18 reactoare (12.569 MW); 9. Germania – 17 reactoare (20.490 MW); 10. Ucraina – 15 reactoare (13.107 MW); 11. China – 19 reactoare – 13 în China continentală şi 6 în Taiwan (10.058 MW); 12. Suedia – 10 reactoare (9.298 MW); 13. Spania – 8 reactoare (7.514 MW); 14. Belgia – 7 reactoare (5.926 MW); 15. Republica Cehă – 6 reactoare (3.678 MW); 16. Elveţia – 5 reactoare (3.263 MW); 17. Finlanda – 4 reactoare (2.716 MW); 18. Ungaria – 4 reactoare (1.889 MW); 19. Slovacia – 4 reactoare (1.816 MW); 20. Argentina – 2 reactoare (935 MW); 21. Brazilia – 2 reactoare (1.884 MW); 22. Bulgaria – 2 reactoare (1.906 MW); 23. Mexic – 2 reactoare (1.300 MW); 24. Pakistan – 2 reactoare (425 MW); 25. România – 2 reactoare (1.300 MW); 26. Africa de Sud – 2 reactoare (1.800 MW); 27. Armenia – 1 reactor (375 MW); 28. Olanda – 1 reactor (487 MW); 29. Slovenia – 1 reactor (666MW)
La cele de mai sus se adaogă lista celor 65 de reactoare aflate în construcţie: Argentina – 1 reactor (692 MW); Brazilia – 1 reactor (1.245 MW); Bulgaria – 2 reactoare (1.906 MW); China – 29 reactoare, 27 în China continentală şi 2 în Taiwan (27.230 MW); Finlanda – 1 reactor (1.600 MW); Franţa – 1 reactor (1.600 MW); India – 5 reactoare (3.564 MW); Iran – 1 reactor (915 MW
Japonia – 2 reactoare (2.650 MW); Coreea de Sud – 5 reactoare (5.560 MW); Pakistan – 1 reactor (300 MW); Rusia – 11 reactoare (9.153 MW); Slovacia – 2 reactoare (762 MW); Ucraina – 2 reactoare (1.900 MW); SUA – 1 reactor (1.165).
Așa cum se poate ușor constata, reactoarele nucleare sunt răspândite pe toată fața pământului. Cât timp sunt sub control, sunt benefice, când au scăpat de sub control devin un mare pericol public. Una din marile provocări mondiale este controlul deșeurilor radioactive.
La o lună de la tragedia naturală și nucleară din Japonia, cea mai mare rezervă de deșeuri de plutoniu din lume atinge punctul critic. Muntele radioactiv nu se găsește la Fukushima, ci în Marea Britanie, mai precis în Sellafield, Cumbria.The Independent declară că executivul britanic înaintea nenorocirii din Japonia,  a alocat 7 miliarde de euro, prin care muntele de deșeuri radiocative să fie transportat în Japonia. Japonezii, avea nevoie de combustibil MOX, care este un amestec de plutoniu și uraniu natural sau uraniu sărăcit, fabricat la Sellafield, unde guvernul britanic construiește deja o a doua fabrică de MOX în valoare de mai multe miliarde de euro. Japonia a dat de înțeles că cel mai curând, peste 10 ani poate se vor mai face achizitii de MOX din Marea Britanie. În 10 ani centrala nucleară britanica va mai furniza 1000 tone de MOX, și e riscul a se închide în curând, dacă nu are destinatar pentru livrarea deșeurilor.

EXPLOZIE COSMICĂ FĂRĂ PRECEDENT
NASA a anunțat producerea unei explozii înspăimântătoare, fără precedent, în istoria recordurilor, la 3,8 miliarde ani-lumină ce a fost observată la data de 28 martie 2011. Explozia este cea mai puternică și cu cea mai lungă durată de timp din cele observate până în prezent, informează MaxiSciences. Explozia, care încă nu-și are o explicație științifică, a fost captată de mai multe telescoape NASA, inclusiv celebrul telescop spațial Hubble, și de satelitul American Swift. “Știm corpuri în galaxia noastră care ar putea produce explozii repetate, dar există mii și milioane de explozii cu mult mai puțin puternice decât ceea ce am observat. Este cu adevărat ceva extraordinar, nemaiîntâlnit” a spus Andrew Fruchter, astronom la Space Telescope Science din Baltimore.

Scriptura nu ne lasă fără răspuns la vremurile ce le trăim şi ne relatează în mod direct şi explicit, nenorociri ale vremurilor din urmă: Pe alocuri vor fi mari cutremure de pământ, foamete şi ciumă; vor fi arătări înspăimântătoare, şi semne mari în cer. (Luca 21:11); Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, …( Luca 21:25); În zilele acelea… voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, …( Ioel 2: 29-30; Faptele apostolilor 2:19)
Isaia a profeţit pentru vremurile din urmă spunând că va veni o vreme când omul se va uita spre pământ şi va fi lipsit de nădejde: „ va fi …  un muget, ca mugetul unei furtuni pe mare; uitându-se la pământ, nu vor vedea decât întuneric şi strâmtorare, iar lumina se va întuneca în norii lui.” (Isaia 5:30).

top

Martie 2011
NENOROCIRI – 44 MILIOANE PĂMÂNTENI SUB PRAGUL SĂRĂCIEI
Preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, în 20 februarie 2011, a declarat pentru agenţia AFP că preţurile alimentelor a ajuns la un nivel alarmant ajungându-se la peste 44 milioane de pământeni sub pragul sărăciei. “S-a atins cota de alertă. Am cerut să se considere alimentaţia prioritatea numărul unu în 2011 al întâlnirilor grupului G20, a ţărilor celor mai dezvoltate”, a spus Zoellick, după un discurs ţinut în faţa miniştrilor de Finanţe din G20, reuniţi la Paris. Infl aţia preţurilor produselor alimentare va încuraja creşterea ofertei din agricultură, însă în următorii doi ani ar putea genera probleme p r e c u m tensiuni sociale şi căderea anumitor guverne, a adăugat el.
Potrivit raportului Băncii Mondiale, în a doua jumătate al anului 2011, peste 44 de milioane de persoane de pe tot globul au trăit sub pragul sărăciei severe. La începutul anului 2011 peste 1,2 miliarde de persoane se confruntă cu o sărăcia extreme de gravă, fi i n d a f e c taţi de foame cronică.
Potrivit lui Zoellick, creşterea preţurilor la produsele alimentare, într-un timp atât de scurt după criza din 2007-2008, sugerează că nu a fost vorba de un eveniment care s-a produs o singură dată. Preţurile la grâu, porumb şi soia au atins maximul ultimelor 30 de luni în ultimele zile, după mai multe recolte proaste, restricţii la export, stocuri extrem de reduse şi creşterea cererii în ţările în curs de dezvoltare pentru b i o e n e rgia din Statele Unite şi Europa.
Desigur că fenomenul creşterii preţurilor la alimente în vedem cu toţii. Global, luate ţările lumii, sărace şi bogate, în luna ianuarie 2011 preţurile la alimente au crescut c u 1 , 5 la sută.
Benzina creşte galopant. Noi, cei din vestul SUA ne facem socotelile văzând că benzina se apropie de 4 dolari pe galon, creştere dată de unii pe războiul din Libia, care dădea 2 la sută din producţia de petrol a lumii.
Profetul Isaia spune că va veni vremea de strâmtorare când omul se va uita spre pământ şi va fi lipsit de nădejde: „În ziua aceea, ….; uitându-se la pământ, nu vor vedea decât întuneric şi strâmtorare, iar lumina se va întuneca în norii lui.” (Isaia 5:30). Vremurile de strâmtorarea ce vor veni vor fi unice. În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. (Dan. 12:1).

top

NENOROCIRI – SCHIMBĂRI CLIMATERICE BRUŞTE
Locuitorii oraşului Nowata din partea de nord a oraşului Oklahoma, vineri 18 februarie 2011, au experimentat ceva neobişnuit. După ce la începutul săptămânii temperatura era de minus 31 de grade Fahrenheit (mai frig ca la Polul Sud), la sfârşitul aceleiaşi săptămâni ajunsese la plus 79 de grade Fahrenheit. . Cei peste 3000 de locuitori ai oraşului Nowata au experimentat o trecere bruscă de la înzăpezire la posibilitatea de a sta la plajă. Oamenii de ştiinţă în climatologie au pus vina pe încălzirea globală care a produs modifi cări bruşte şi de neaşteptat. Oklahoma de obicei este o vreme schimbătoare dare nici chiar aşa. Este o vorbă: ”Dacă nu-ţi place vremea în Oklahoma aşteaptă cinci minute”

LUNA IUNIE 2010 CU CEA MAI RIDICATA TEMPERATURA ÎN CARTEA RECORDURILOR

Anul 2010 a ajuns ca la jumatatea lui, la începutul lunii iulie, sa fie considerat cel mai calduros an din istoria înregistrarilor temperaturilor pamântului. E adevarat ca aici, în nord-vestul Americii, cel putin în zona Portland Oregon am avut parte doar de o saptamâna excesiv de calda, si suntem în luna iulie, friguroasa, dar trebuieprivit fenomenul încalzirii la nivelul întregului sistem solar. Nu disct de fenomenul „încalzirii globale”, care fiind transformat din aspect climatic, meteorologic în aspect politic si-a pierdut semnificatia.

 

Oamenii de stiinta înca nu au venit pâna în luna iulie 2010 cu explicatii autentice la temperaturile ridicate din primele sase luni ale anului curent, considerate cele mai ridicate temperaturi înregistrate pe planeta pâna în prezent, relateaza AFP, citata de Mediafax.

În perioada ianuarie – iunie, 2010 potrivit datelor Agentiei americane pentru Ocean si Atmosfera (NOAA) ”temperatura medie pe glob, pe mare si uscat înregistrata a fost în medie de 14,2 grade Celsius, (57.6 grade Fahrenheit) cu 0,68 grade Celsius (33 grade Fahrenhiet) mai mult decât media înregistrata în secolul al XX-lea, cu atingeri maxime în lunile aprilie – iunie în Europa Centrala, Nordul Canadei, Nordul si Vestul Africii precum si bazinul Caraibelor”, a declarat Jean-Pierre Ceron, adjunctul directorului serviciului de climatologie din cadrul Meteo France. “Tendintele legate de încalzirea climatica sunt evaluate în cadrul unor intervale de zece ani, si nu la o scara de câteva luni. Toate recordurile arata depasiri fata de datele anterioare”, a dezvaluit el. Este însa dificil de evaluat încalzirea planetei cu 0,7 grade Celsius într-un secol, raportata la emisiile de gaz de sera, si “fluctuatiile” climatului, cauzate de fenomene naturale.

“Oceanul Pacific se încalzeste si au loc fenomene de reajustare, care perturba toate tipurile de clima din zona intertropicala si chiar dincolo de aceasta”, a declarat omul de stiinta francez, Herve Le Treut, care atribuie, “in parte”, recordurile din 2010 acestui fenomen natural. Potrivit NOAA, iunie 2010 a fost cea de a 304-a luna consecutiva, cea mai calda la nivel global, în comparatie cu media înregistrata în secolul al XX-lea. “Este, astfel, vorba despre 25 de ani de anomalie. In acest caz, vorbim deja despre climat, nu mai vorbim despre meteorologie. Pamântul se încalzeste, într-un ritm foarte rapid”, a subliniat Le Treut.

Met Office, serviciul meteorologic britanic, este de aceeasi parere. “In primul deceniu al mileniului trei, s-a înregistrat ce mai ridicata temperatura în istoria recordurilor climatice”, datele din 2010 “sunt un indiciu in plus asupra încalzirii climatului”, a declarat Barry Gromett, purtatorul de cuvânt al acestei institutii.NENOROCIRI ALE SOARELUI

Dupa un an de testari, la 5 iulie 2006, echipa de lucru NASA au calibrat satelitul RHESSI pentru obtinerea unei imagini de înalta rezolutie a petei negre numite Nebuloasa Crab (Crab Nebula). Cu ajutorul satelitului RHESSI în mod continuu se obtin informatii tehnice valoroase în ce priveste structura nebuloasei, cât si evolutia petelor solare.

Satelitul Ramaty sau RHESSI poarta numele cercetatorului timisorean Ramaty Reuven. RHESSI este Reuven High Energy Solar Spectroscopic Imager si în 2001 a fost lansat de NASA cu scopul de a studia exploziile solare si radiatiile emise de acestea, chiar în momentul în care se produc. Gratie cercetarilor lui Ramaty, RHESSI poate realiza imagini color performante si de rezolutie mare din interiorul exploziilor solare. De altfel, RHESSI este primul satelit care a fotografiat spectrul de raze X si Gamma emis de o explozie solara. (Ca o paranteza, Reuven Ramaty, nascut în Timisoara în februarie 1937, de origine maghiara, a facut studiile universitare la Tel Aviv, a emigrat în SUA în 1961, a terminat doctoratul la UCLA, si din 1967 pâna la moarte s-a dedicat studiilor fizicii spatiale. A murit în 2001 la vila sa din Maryland).

De curând, satelitul NASA, RHESSI, a masurat Soarele cu o precizie mai mare chiar decât cea din timpul eclipselor solare. Astfel s-a descoperit ca rotatia Soarelui cauzeaza bombarea mijlocului stelei mai mult decât s-a prevazut. Bombarea prevazuta este de 7.8 milisecunde de arc. Cercetatorii însa au anuntat în luna octombrie 2009 ca Soarele este de fapt turtit cu mai mult de 8 milisecunde de arc. Mai mult, bombarea este mai pronuntata în timpul perioadelor de activitate solara ridicata.

Odata cu aceasta masuratoare la o noua scara, un fenomen cu totul nou a intrat în vizorul oamenilor de stiinta. Circumferinta schimbatoare a Soarelui se modifica aparent de la “crestele” magnetice de pe suprafata sa, care în mod subtil imita structura cojii unui pepene galben.

Deviatiile de la forma de elipsoid perfect are implicatii în modul în care Soarele îl atrage pe Mercur sau în modul în care nucleul solar este modelat. Probabil aceasta forma determina si propagarea undelor acustice în interiorul Soarelui.

Când Soarele devine mai activ, suprafata sa se acopera de pete si se observa mai multe eruptii solare. Cercetarile stiintifice declara soarele în a doua parte a existentei, a puterii de încalzire. Oamenii de stiinta spun ca într-un viitor necunoscut Soarele va trece într-o stare giganta rosie apoi se va transforma într-o pitica alba creind o nebuloasa planetara.

Scriptura spune ca înainte de venirea Domnului vor fi semne în soare; ca în timpul necazului unic din istorie a treia parte din Soare va fi lovita la sunetul celui de-al patrulea înger (Apocalipsa 8:12) si îsi va pierde din putere. Tot în timpul acelui necaz, Scriptura spune ca Soarele se va reface si ca o a patra urgie a necazului, Soarele se va încalzi asa de tare ca va arde pe locuitorii pamântului. (Apocalipsa 16:8).

Dupa ce soarele îsi va îndeplini misiunea Domnul Isus a spus ca, soarele se va întuneca, luna nu-si va mai da lumina ei, stelele vor cadea din cer, si puterile cerurilor vor fi clatinate.’ (Matei 24:29, Marcu 13:24).

Oamenii de stiinta ajung tot mai mult la concluzia ca sursa încalzirii climatice, care omul nu o poate controla este reprezentata de modificarile abnormale petrecute în Soare în ultimii ani. Astfel, Soarele este mai luminos cu 0.1 la suta fata de acum o suta de ani, câmpul magnetic a crescut cu 2.3 fata de 1901.

Încalzirile accentuate au început prin secolul al 17-lea. Temperatura pamântului a crescut cu 0.36 grade F (0.2 grade C) în ultimii 30 ani. Temperatura în crestere este observata cel mai mult la cei doi poli cu efecte puternice în topirea ghetarilor, în migrarea animalelor si plantelor, în modificarea ozonului.

Nevoia de apa pentru viata omului, animalelor si plantelor este periclitata de încalzirea climatica existenta. Conform studiilor facute la Stanford University si relatate în ziarul Fiancial Times apa este necesara pentru produse alimentare si bunuri de consum astfel: 200 litri de apa trebuie pentru a produce un kilogram de orez, 500 litri de apa pentru a produce 1 kilogram de cartofi, 53 litri pentru o portocala, 450 litri pentru un ou, 550 litri pentru o felie de pâine, 18 mii litri de apa pentru 1 kilogram de unt, 5,300 litri de apa pentru un kilogram de bumbac, 200 mii litri pentru 1 kilogram de lâna, 150 mii litri pentru a produce o masina si pentru a produce un cip pentru computer trebuie 75 litri apa. Insuficienta apei va produce mari tulburari ale vietii si economiei.

Asa cum am mai la aceasta rubrica, încalzirea climatica în cea mare masura este datorata de cresterea intensitatii si marimii petelor solare. Petele solare au un impact direct asupra temperaturii si luminozitatii soarelui si implicit asupra temperaturii pamântului. Schimbarea temperaturii este rezultatul direct al efectelor petelor solare.

Încalzirea climatica, numita încalzire globala, a devenit un alt instrument al terorii politice în lume prin marile puteri ONU, UE, SUA, etc. Ce este interesant e ca deocamdata oamenii politici ai vremii de azi se arata convinsi si încearca sa convinga si pe cei ce-i asculta ca schimbarile de clima se datoreaza poluarii activitatilor umane. Din banii colectati de la taxe, se cheltuie astfel sume enorme în cercetare si încercarea unor metode de reducerea a poluarii.

În ciuda cuvântarilor politicienilor vremii, NewsMax.com, a publicat doua rapoarte care focalizeaza încalzirea globala, însa, pe schimbarile produse în soare.

Unul din rapoarte este dat de National Geographic News sustine ca “Încalzirea simultana a Pamântului si a planetei Marte nu are de-a face cu activitatea umana, ci este un fenomen natural neexplicat”.

Al doilea raport similar este dat de NASA’s Mars Global Surveyor, care consemneaza modificari ale concentratiei de bioxid de carbon din jurul planetei Marte, care din nou nu are nimic de-a face cu poluarea umana.

Radiatiile solare crescânde supraîncalzesc Pamântul si Marte deopotriva.

Radiatiile solare sunt accentuate si de modificari ale câmpului magnetic solar si de explozii ale altor constelatii. Se presupune ca schimbarile în clima Pamântului sunt legate de perturbari neexplicate produse în miscarea Soarelui si Pamântului prin cunoscuta galaxie Calea Lactee.

Desigur ca politicienii zilelor noastre necredinciosi Scripturii când nu au explicatii clare pun vina pe om si activitatile umane.

Cartea Cartilor, Scriptura, însa, are raspuns la nenorocirile produse sub fenomenul cunoscut, încalzire globala. Încalzirea globala produsa de perturbari ale Soarelui contine o alta telegrama trimisa ca înstiintare ale vremurilor din urma.

Fiindca toate aceste lucruri au sa se strice, ce fel de oameni ar trebui sa fiti voi, printr-o purtare sfânta si evlavioasa, asteptând si grabind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, si trupurile ceresti se vor topi de caldura focului? Dar noi, dupa fagaduinta Lui, asteptam ceruri noi si un pamânt nou, în care va locui neprihanirea. De aceea, preaiubitilor, fiindca asteptati aceste lucruri, siliti-va sa fiti gasiti înaintea Lui fara prihana, (îndreptatiti de El ca si copii ai lui Dumnezeu) fara vina,(având vinovatia, oricât de mare ar fi, stearsa prin trupul si sângele Domnului) si în pace (cu noi însine si cu Dumnezeu). Sa credeti ca îndelunga rabdare a Domnului nostru este mântuire (de aceea nu a venit înca ca te asteapta si pe tine. Nu mai amâna!) (2 Petru 3:11-15)

 

 

Decembrie 2009

NENOROCIRI DEZBATUTE LA COPENHAGA

Dezastrele naturale au luat viata a sute de mii de oameni, în anul 2009, prin uragane si furtuni care au procovat inundatii fatale pentru zeci de mii de locuitori.

În contextul conferintei internationale de la Copenhaga, presedintii statelor membre UE, dar si lideri mondiali s-au întrunit pentru a stabili un nou document care sa intre în vigoare dupa expirarea Protocolului de la Kyoto din 2012.

Întâlnirea din capitala Danemarcei a urmarit încheierea unui acord la nivel mondial pentru realizarea unei baze politice si juridice care sa asigure reducerea emisiilor de carbon cu 20% pâna în 2020.

Cele mai semnificative si fatale cataclisme naturale s-au produs în urma unor schimbari climatice, cauzate, conform sustinatorilor mediului, de încalzirea globala.

1. Raspândirea bolilor. În timp ce tarile din nord se încalzesc, insectele purtatoare de microbi si diverse boli migreaza în nord, astfel ca unii specialisti cred ca acesta este un motiv pentru care malaria înca exista, desi a fost eradicata în Peru, acum 40 de ani. Defrisarile si încalzirea globala au dus la o renastere a tântarilor purtatori de boli transmise în Amazonul peruvian.

2.Ape calde si formarea mai multor uragane. În timp ce temperatura oceanelor se ridica, ea creste si posibilitatea formarii de uragane mai frecvente si mai puternice.

3. Secete si valuri de caldura. Se preconizeaza schimbari climatice, care vore crea secete în Africa si în Europa. Apa a devenit deja o raritate în Africa, si potrivit Grupului interguvernamental de experti în evolutia climei , încalzirea globala va agrava situatia actuala, putând duce catre conflicte si chiar razboaie.

Asociatia Mondiala de Meteorologie a anuntat la summitul despre schimbarea climatica organizat de Natiunile Unite la Copenhaga ca aceasta decada e pe cale sa devina cea mai calduroasa perioada de când se înregistreaza temperaturile, din 1850, iar anul 2009 ar putea fi în top cinci.

Meteorologii britanici au prezentat în cadrul conferintei de la Copenhaga rapoarte conform carora, în anul 2010 s-ar putea depasi tempetaruile maxime record din 1998. Studiile lor arata ca valoare medie la nivel mondial va fi depasita cu 0.6 grade Celsius. Protectia padurilor este una dintre marile mize ale summitului din Copenhaga pentru state ca Brazilia, Indonezia sau cele din Bazinul Congo. Deforestarea este responsabila pentru aproape o cincime din emisiile de gaze cu efect de sera în lume, mai mult decât sectorul transportului.

4. Consecintele economice. Cele mai multe dintre efectele încalzirii globale antropice vor fi negative, iar acestea vor conduce catre consecinte economice în dreptul tarilor lumii. Uraganale cauzeaza pagube de miliarde de euro, ele sunt sursa pentru aparitia bolilor care la rândul lor, implica bani pentru tratamente si controale. Efectele încalzirii globale augmenteaza conflictele între tari si societati.

5. Topirea ghe?ii la cele doua poluri ale Pamântului. Topirea ghetarilor ridica nivelul marilor si oceanelor. Conform Centrului National de Date despre Zapada si Gheata, daca toti ghetarii s-ar topi astazi, marile ar creste cu pese 70 metri. Totodaa topirea ghetii va dezechilibra ecosistemului global. Calotele de apa dulce când se topesc, vor desalina oceanul. Desalinizarea va da peste cap curentii oceanici care regleaza temperaturile.

Expertii World Wide Fund for Nature (WWF) au declarat ca încalzirea climei determina eliberarea unor mari cantitati de metan si de alte gaze cu efect de sera în regiunile polare, în conditiile în care, pâna în prezent, aceste gaze erau “captive în gheata”. Fenomenul care se formeaza duce la topirea gheturilor arctice. Ciclul se continua cu marirea suprafetelor oceanice si a cantitatii de energie solara absorbita, care mai departe provoaca o crestere si mai mare a temperaturilor.

Cresterea temperaturii va provoca schimbari în peisaje în cercul Artic, ceea ce va pune în pericol mai multe specii de animale. Doar cele mai adaptabile vor supravietui. De asemenea, calotele sunt de culoare alba, si reflecta lumina soarelui, o mare parte din ea se întoarce în spatiu, mai departe racind Pamântul. În cazul în care calotele de gheata se topesc, singurul reflector ramâne oceanul. Culorile inchise absorb lumina soarelui, încalzind astfel Pamântul.

Revista Natural England a prezentat un raport în cadrul conferintei din Danemarca potrivt caruia aciditatea oceanelor, provocata de dioxidul de carbon eliminat în atmosfera în urma activitatilor umane reprezinta un pericol imens, o bomba cu ceas pentru foate formle de viata submarina.

Oamenii de stiinta neputând explica fenomenul dau vina pe încalzirea globala, care a ridicat temperaturile de doua ori mai rapid în nordul îndepartat, fata de oricare alta regiune a Terrei.

Unul dintre efectele negative ale încalzirii globale descoperite recent este transformarea ursilor polari în canibali. Activistii care lupta pentru mediu spun ca ursii polari au ajuns sa se mânânce între ei, fiind obligati fiindca gheata arctica se formeaza tot mai greu si animalele au la dispozitie o platforma tot mai mica de pe care sa vâneze foci.

În 2009 Asia a fost lovita de un lant de dezastre naturale: inundatii, cicloane si uragane fara precedent în ultimele decenii. În Filipine, Indonezia si India sute de mii de oameni au fost evacuati de armata, dar numarul victimelor a depasit cele mai dramatice asteptari. În decurs de aproape o saptamâna , continentul asiatic a fost devastat pe rând de cutremurul din Indonezia, tsunamiul din Insulele Samoan si taifunul Ketsana din Asia de Sud-Est.

Taifunul Ketsana a fost cel mai puternic din ultimii 40 de ani, ducând la moartea a peste 500 de oameni si producând pagube materiale uriase. Pe de alta parte, fara sa aiba o legatura directa-demonstrata cu efectele încalzirii globale cauzate de noxele capitalismului, cutremurul din Sumatra a luat viata a peste 5000 de oameni, înghitind sate întregi.

Nu doar Asia a suferit din cauza efectelor schimbarilor climatice, ci si tari dezvoltate ca Marea Britanie, Italia sau Turcia unde au avut loc, în acest an, celemai puternice inundatii din ultima decada.

La jumatatea lunii decembrie 2009 bilan?ul mortilor infecta?i cu virusul A (H1N1) a ajuns la peste 10.600 în peste 208 tari si teritorii de pe tot globul si peste 500 mii de persoane care necesita înterven?ie imediata fiind diagnostica?i având gripa porcina, perioada în care vaccinul împotriva acestei boli este în faza de testare.

4 Octombrie 2009

NENOROCIRI ALE LUNII SEPTEMBRIE 2009

În ziua de 26 Septembrie 2009 furtuna tropicala Ketsana a lovit insulele Fipine producând moartea a peste 308 persoane din care 293 în capitala Manila si îmrejurimi. Ketsana a provocat moartea a altor 24 persoane în Laos, 17 în Cambodgia, 162 morti si 616 raniti în Vietnam.

În aceiasi zi, 26 septembrie 2009, un cutremur cu magnitudinea 8 a provocat un tsunami ce a curmat peste 176 de vie?i în insulele americane Samoa din Oceanul Pacific de Sud.

La 28 Septembrie 2009 Indonezia a fost lovita de un seism de 6,6 grade care produs 1,100 decese, si înca sâmbata 3 octombrie erau estimari a 3000 la 4000 sub darâmaturi.

India a suferit enorm în urma inundatiilor de la sfârsitul lunii septembrie producând mari pagube si moartea a cel putin 200 persoane.

La sfârsitul lunii sepembrie 2009 bilantul mortilor infectati cu virusul A (H1N1) a ajuns la peste 4000 pe tot globul si peste 340 mii de persoane care necesita înterventie imediata fiind diagnosticati având gripa porcina, perioada în care vaccinul împotriva acestei boli este în faza de testare.

FLAMÂNZII LUMII AU DEPASIT MILIARDUL
La Roma în 19 iunie 2009, reprezentatii Natiunilor Unite au declarat: ”Una din sase persoane pe glob, ori mai mult de un miliard de oameni sunt flamânzi, ca efect al crizei economice si cresterii pretului la produsele alimentare” La situatia de anul trecut (915 milioane) s-au mai adaogat peste 100 milioane de flamânzi, persoane care au parte de mai putin de 1.800 calorii pe zi.
Organizata Mondiala a Sanatatii a cerut gasirea solutiilor de investitii în agricultura si prelucrarea produselor agricole.

top

CALIFORNIA = STATUL AURULUI – ÎN RUINA

În urma cu vreo zece ani am întâlnit un român din zona Walla-Walla, centru-sudul statului Washington, SUA, care a venit în America în urma cu vreo cincizeci de ani. Cu un alt grup de români din zona de est al Americii au migrat spre vest înspre California, în cautare de aur, dar nu au putut avea acces la aurul californian si s-au îndreptat spre nord-vestul Americii ajungând în statul Washington.

Statul California este numit statul aurit (golden state) prin bogatia de aur ce a fost gasita aici. California este locul celor mai mari fabrici americane si Silicon Valley este cel mai mare centru în tehnica informaticii. California este statul american cu cea mai mare populatie, peste 38 milioane de locuitori. Gross Domestic Products este de 1,8 miliarde dolari, cel mai mare între statele americane.
Niciodata nu s-ar fi putut spune ca acest stat se va ruina.

La jumatatea anului 2009 cele mai multe judete ale Californiei au ajuns la pamânt. În industria de imobilare, persoane fizice, familii, sunt în una din cele mai grave stari în ce priveste platirea lunara a împrumutului bancar pe case. Luând ca referinta neplata împrumutului pe o perioada mai mare de 90 de zile situatia pe judete este: Los Angeles 5,32 procente; Monterey 8,02; Imperial 8,13; San Bernardino 8,66; Madeira 9,21; San Jaoquin 9,53; Riverside 10,2; Merce 10,57…
Rata de somaj a Californiei, în iunie 2009, a ajuns, oficial la 11,5 procente, cea mai ridicata de la al doilea razboi mondial încoace. Expertii spun ca daca nu se recupereaza economia americana, California va ajunge în curând la o rata a somajului de 15 procente, care, luând în considerare persoanele care nu mai beneficiaza de somaj, rata va atinge la 25 procente, depasind rata de somaj din Marea Depresie.

Administratia de la Washington nu da ajutor Californiei, prin cuvintele presedintelui Obama spunând: ”California este prea mare sa cada” ”Descurcati-va singuri. V-am dat portia din pachetul de stimulare si nimic mai mult” . Asa a spus si despre General Motor si a cazut.

top

NENOROCIRI determinate de calcarea principiilor Scripturii

America, America
America este o tara fondata pe principii ale Scripturii si încalcarea acestora a determinat aruncarea ei pe panta distrugerii. Sunt cel putin doua principii scripturale calcate de americani care au dus la nenorocirea financiara existenta: ”O mostenire repede câstigata la început nu va fi binecuvântata la sfârsit” (Proverbe 20:21) si cineva daca vrea sa zideasca un turn, nu sta mai întâi sa-si faca socoteala cheltuielilor, ca sa vada daca are cu ce sa-l sfârseasca? (Luca 14:28). În aceste vremuri de pe urma eu pot spune ca psalmistul: Îmi ridic ochii spre munti… De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a facut cerurile si pamântul. (Psalmul 121:1-2). Dar tu? Daca nu poti spune la fel, vino la Domnul chiar acum pâna nu e prea târziu. Vino acum!.

top

NENOROCIRI – STRÂMTORARE PRINTRE NEAMURI

Colapsul Industriei Technologice de la începutul acestui secol, care a pornit criza financiara l-am trait prin experienta de somer avuta în America, în 2001, prin lichidarea unei companii din domeniul Informatiei Tehnologice. Când IT ajunsese la investitii peste puterile lor financiare si nu aveau vânzari suficiente sa acopere cheltuielile s-au lansat interventiile bancare, dar în mod gresit, au dus la ce vedem si traim azi, adica criza financiara. Compania AVX Corporation a Kyocera Group Company, fabrica de producere a minicondensatorilor de ceramica (multilayer capacitors) unde lucram cu sotia s-a dus pe râpa în câteva luni.

Urmarind situatia mondiala economica, în luna mai 2009, constatam realitati fara precedent. Toyota, cel mai mare producator de autoturisme, companie în fruntea tehnologiei lean maunfacturing a avut în primul trimestru al anului 2009 o pierdere de 765,8 miliarde yeni (7,7 biliarde dolari) mai mult de cât pierderea avuta de General Motor în aceiasi perioada. De mentionat ca pierderile nete ale companiei Toyota au fost de 343,6 bilioane yeni (3,5 biliarde dolari.).
Companiile de autoturisme Chrysler LLC si General Motors Corp îsi vor închide portile în lunile mai si iunie 2009.

Rata de somaj în SUA a ajuns în Aprilie 2009 la 8.9 la suta cea mai ridicata în ultimii 25 de ani.
Ager Press în mai 15, 2009, a lansat stirea de analiza prin care a afirmat ca rata de scadere economica a primelor 16 tari europene (care folosesc Euro ca moneda nationala de schimb) a scazut la nivelul celui de-al doilea razboi mondial. (most analysts think the region is in its worst slump since the end of World War II).

top

NENOROCIREA GRIPEI PORCINE

Ne confruntam la ora actuala cu o ciuma pe care Organizatia Mondiala a Sanatatii o asociaza cu SARS-ul chinez. Gripa porcina de acest tip (virusul H1N1), la nivelul si cu viteza cu care s-a raspândit este fara precedent.

top

NENOROCIRI NATURALE SI FINANCIARE

Între 1 iunie si 30 noiembrie a fiecarui an are loc formarea uraganelor tropicale în Oceanul Atlantic. Scriu aceste rânduri (14 septembrie 2008) dupa ce uraganul Ike numai ce a trecut lasând în urma ravagii neasteptate.

Pâna în septembrie 2008, uraganele anului cu pierderi de vieti umane sunt: Arthur (30 mai – 1 iunie) a omorât 5 oameni în Belize; Bertha (3 iulie – 20 iulie) a omorât 3 oameni în Bermuda; Dolly (Iulie 20 – 25) a produs 21 morti în Guatemala si New Mexico; Fay (15 – 26 august) a omorât 25 oameni; Gustav (25 august – 4 septembrie) a produs 125 morti, cei mai multi în Haiti, Republica Dominicana, Jamaica; Hanna (28 august – 7 septembrie) a omorât 536 de oameni, cei mai multi în Haiti; Ike (1 – 14 septembrie) a înregistrat pâna acum 96 de morti. La aceste date se adaoga, pagubele materiale de miliarde dolari, evacuarea a milioane de oameni, si multe altele.

Guvernatorul statului Texas, Rick Perry, la 15 septembrie 2008, a declarat ca pagubele materiale provocate de Ike se vor ridica la peste 100 de miliarde dolari, devenind cea mai mare nenorocire naturala din istoria Americii. Uraganul Katrina din 2005 trece pe locul doi cu 68.5 miliarde dolari pagube.

Nenoricirile financiare se tin în lant în America si afecteaza întreaga lume. Cele mai dureroase nenorociri financiare s-au petrecut luni 15 septembrie 2008.

Banca de investitii Merril Lynch, fondata în 1914, care a supravietuit în timpul razboaielor mondiale, în Marea Recesiune, fost un stâlp al tranzactiilor financiare pe Wall Street s-a vândut celei mai mari banci de retail, Bank of America.

În acelasi timp, a patra banca americana de investitii, Lehman Brothers, cu o vechime de 158 de ani (mai veche decât Merril Lynch) a falimentat în urma crizei de pe piata creditelor. Prabusirea celor doua banci vor crea peste 50 mii de someri, ridicând la 150 mii someri americani în institutiile bancare americane în cursul anului 2008.

Compania de asigurari American International Group (AIG) a cerut intrarea sub protectie federala pentru a rezolva criza financiara în care se afla.

Institutiile bancare din întreaga lume au suferit pierderi de peste 500 miliarde dolari datorita crizei create de creditele ipotecare.Se simte tot mai mult necesitatea coptarii bancilor lumii sub un numar restrâns de banci care vor putea fi usor manevrate de guvernul mondial a lui antichrist.

ESTICII (ÎMPARATII RASARITULUI)

Asa cum scriam de ani de zile, în partea de rasarit a Israelului pentru vremurile din urma trebuie sa se ridice o influenta puternica economica, monetara, militara si politico-religioasa care sa determine împaratii lumii sa se uneasca la vremea potrivita si sa se ridice pe cursul râului Eufrat, sa intre în razboi cu Israelul. Batrânul Ioan, ne scrie un amanunt foarte important cu semnificatii ale zilelor de azi: Al saselea înger a varsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Si apa lui a secat, ca sa fie pregatita calea împaratilor care au sa vina din rasarit. Apoi am vazut iesind din gura balaurului si din gura fiarei, si din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semanau cu niste broaste. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite si care se duc la împaratii pamântului întreg, ca sa-i strânga pentru razboiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic. – „Iata, Eu vin ca un hot. Ferice de cel ce vegheaza si îsi pazeste hainele, ca sa nu umble gol si sa i se vada rusinea!” – Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieste se cheama Armaghedon. (Apocalipsa 16: 12-16)

Septembrie 2011

 

 

Determinat de evenimentele curente voi rămâne, ca şi în ediţia din iulie 2011, şi în această ediţie la Estici (Împăraţi ai Răsăritului) şi încadrarea lor în escatologia Scripturii.
Am fost curios să văd, când am atacat, pentru prima dată acest subiect, şi am aflat că am scris, în decembrie 2002, despre lansarea Esticilor în vremurile din urmă, nespecificând cât de aproape vor fi aceste împliniri.
Am urmărit şi urmăresc evoluţia ţărilor din partea de Răsărit, luând ca referinţă, Israelul  şi am două ţinte: China şi India, pentru că aşa cum am afirmat de multe ori, la această rubrică, împăraţii Răsăritului trebuie în vremurile din urmă, să se ridice la nivel de supremaţie, pentru a putea uşor convoca împăraţii lumii pentru lupta de la Armaghedon, amintită în cartea Apocalipsa. Apostolul Ioan prezintă, începând din capitolul 15, cele din urmă şapte urgii ce vor fi vărsate pe pământ, în timpul Necazului Unic din istoria lumii, continuând în capitolul 16, după urgia a şasea, cu un amănunt: Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor, care au să vină din Răsărit. (Apocalipsa 16:12).
Întotdeauna am considerat Statele Unite un exemplul clar de a demonstra pământului că Dumnezeu poate interveni în istorie şi aduna la un loc un popor în care să-şi găsească plăcerea. Aceasta a fost America, pentru mult timp, dar, cu durere constatăm că nu mai este.
Am ajuns vremuri când împărăţiile Răsăritului o iau înaintea Americii.
La sfârşitul anului 2010 miliardarul Warren Buffet, fondator al societăţii de investiţii Berkshire Hathaway, a declarat la Bejing: “Aţi realizat în 15 ani lucruri pe care alte ţări ar reuşi să le facă într-o sută de ani. Aştept cu nerăbdare să văd unde veţi ajunge în 15 ani de acum încolo cu această creştere economică. Ea serveşte nu doar poporului dumneavoastră, ci tuturor celor 6 miliarde de oameni de pe planetă”. (Luni 15 august 2011, investitorul Buffet a declarat pentru New York Times că lui nu-i e frică de creşterea taxelor la „mega bogaţii” americani. Procentual este nimic pentru ei, şi poate ar ajuta ceva la scăderea datoriei americane. Anul trecut Buffet însuşi a plătit taxe doar 17,4 la sută din venitul taxabil, care reprezintă aproape 7 milioane dolari 6,938,744 dolari)
Napoleon al III-lea, “Louis-Napoléon”, nepot de frate al împăratului a comparat China cu un gigant care doarme şi a tras următorul semnal de alarmă: „Când China se trezeşte, va cutremura lumea” După o lungă hibernare, China la peste 1,3 miliarde de oameni, dublu cât Statele Unite şi Uniunea Europeană la un loc, se ridică peste noapte. Alături de China se ridică din obscuritate, India, precum şi alte ţări din Răsărit.
Se ştie prea bine că secolul XIX a fost secolul Marii Britanii, secolul XX a fost secolul Americii şi că secolul XXI este secolul Răsăritului. Extrapolările rămân la secolul XXI. Oare de ce? Pentru că nu e cazul a merge mai departe. Astfel istoria stă mărturie că în secolul XIX armata britanică a împânzit lumea. Marea Britanie era prezentă în atelierele de lucru ale lumii dominând ştiinţa, economia şi comerţul. Secolul al XX-lea a fost dominat de America. America a dominat lumea pe plan ştiinţific, economic şi comercial. China se împânzeşte în Europa, Africa, toate Americile, ajungând la un nivel logic ca atunci când împăraţii pământului se vor aduna pentru războiul de la Armaghedon, să fie uşor a răspunde împăraţilor Răsăritului.
Iată contextul Scripturii: Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din răsărit. Apoi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei, şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic. – „Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!” – Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon. (Apocalipsa 16: 12-16).
Am scris mult despre China, şi eram pregătit să vă scriu ceva similar cu cele din articolul de mai jos preluat de pe ziare.com, pe care vi-l redau în întregime:
<< China, Craiul Economic de la Rasarit
Ziare.com – Actualitate | 07 August 2011
Drumul Matasii si intortocheatele rute ale mirodeniilor Asiei au lasat loc astazi unei moderne autostrazi pe care marsaluieste in forta yuanul. Moneda apartinand unei treimi din populatia globului se afla intr-o expansiune fara precedent, asediind cetati eterne ale opulentei apusene.
Era doar o chestiune de timp ca bancnota verde-brotacel si pound-ul elisabetan sa nu se mai simta in largul lor. Si sa nu mai dicteze economic oriunde ai fi pus compasul si echerul pe mapamond. Singura incertitudine era din ce colt al continentului galben va aparea challengerul. Si, iata, acesta a intrat in ringul unde se bat titanii economiei. El vine din “Tara de Mijloc”, cu armele-i specifice: rabdare, autocontrol, tenacitate, studiu minutios al adeversarilor de competitie.
China a aruncat manusa magnatilor de pretutindeni. Procesul iesirii duhului din sticla nu a inceput de ieri, de astazi. Sa ne amintim, cu cateva decenii in urma, intr-o ucenicie pe coordonate tovarasesti, piata romaneasca avea in galantare marfuri cautate datorita calitatii lor, net superioare celei autohtone. Vestimentatie de bumbac, incaltaminte, obiecte de birotica si cate altele.
Azi, valoarea lor este una submediocra, deoarece s-a facut rabat spre cantitate. Fenomenul este infloritor, mai ales in tari ca Romania, unde pauperizarea populatiei obliga la achizitionari de produse ieftine si nonvalorice.
Aceasta nu inseamna ca exportatorul chinez isi creaza probleme de morala negustoreasca pe vreun meridian al lumii. Difera doar gradul de intoxicare a pietelor vizate si cate milioane de containere parasesc Shanghai-ul.
Desigur, exista detalii cu rost cumulativ: cat de permisiv la coruptie este sistemul vamal luat in vedere, puterea de cumparare, gusturile consumatorilor, traditiile lor, posibilitatea “albirii” banetului oneros, ponderea altor marfuri similare, dumpingul abil impletit periodic etc.
Banca Centrala a Chinei se afla pe malurile Tamisei de peste opt decenii, cam de pe cand marele crah incepea sa faca ravagii. Acum se afla la un nivel de opulenta, candva imposibil de luat in calcul. Sucursala ei britanica sfideaza, prin recent achizitionatul sau sediu, la capitolul somptuozitate, venerabila Bank of England.
De altfel, o multime de banci chinezesti au facut ochi (oblici) in jurul maretului bastion al lirei sterline. O sufocanta retea de minitrezorerii tesute pe bani grei pentru a eclipsa, atat cat se poate, blazonul leilor incoronati de sub crucea English.
Restul pare doar o bagatela. Traditionalele taxiuri britanice, acei frumosi carabusi negri, au ajuns a fi manufacturate de o firma detinuta deocamdata partial de catre un producator auto din Shanghai. Acelasi care a devenit proprietarul celebrului concern. In aceeasi idee, perspectivele Saab ne arata ca exista toate sansele ca si aceasta firma sa semneze, intr-un viitor foarte apropiat, facturi in limba chineza.
Seismografele economice de peste Canalul Manecii au reactionat prompt. Cu o minutiozitate si un profesionalism specifice, BBC World Services a dat publicitatii un sondaj demn de toata credibilitatea. Analiza releva fara echivoc ca s-a infiripat o crestere evidenta a ingrijorarii privind mutarea spre est a centrelor de putere.
Cancelariile occidentale nu-si ascund ostilitatea vizavi de ascensiunea Chinei. In prima linie a frontului plantat in calea “primejdiei galbene” se afla pilonul german, Hexagonul si cizma italiana cu ale ei flecuri cariate de criza.
Dincolo de Atlantic, frunza de artar freamata nelinistita, in vreme ce de pe Wall Street sunt aruncate priviri piezise catre Marele Zid al banilor botezati cu numele unei dinastii, Yuan, incadrate istoric acum sapte veacuri.
Devine tot mai categoric ca inventatorii hartiei, busolei si prafului de pusca si-au depus candidatura la titlul de cel mai puternic stat al lumii. Pentru aceasta s-au pregatit indelung. Au vopsit foaia de celuloza in cifre de valoare, au indreptat acul orientativ catre toate punctele cardinale si au aprins fitilul tacut al razboiului biletelor de banca.
Fara nuante considerate inutile. Pragmatic, doar in alb si negru, asa cum vedea Confucius celebrul Yin si Yang.>>
Iulie 2011
CHINA SFIDEAZĂ CRIZA ECONOMICĂ
De peste cinci ani de zile scriu la această rubrică, ca un Semn al vremurilor din urmă ridicarea Esticilor, Împăraților Răsăritului, ca supraputeri pentru pregătirea luptei de la Armaghedon. Pentru a citi articolele precedente și corespondența lor Scripturală, caută Semne ale vremurilor, pe google, alege-l pe primul, fiind, romaniantimes.com și apoi click pe Esticii.
Domeniile principale de definire ale unei supraputeri sunt: economia, valoarea monetară, armata și influența politică religioasă. Nu e loc pentru a le elabora pe toate dar mă voi ocupa de primele două, în acest articol.
Domnul Dumnezeu este creatorul vieții și a stabilit principiile trăirii unei vieți autentice și ni le-a revelat aceste principii în Sfintele Scripturi. Indiferent de ce cred oamenii sau în cine cred principiile vieții rămân aceleași. Încălcarea principiilor vieții duc la consecințe imediate sau întârzâiate. Asta e valabil la nivel de individ, familie, grup, societate, țară. Spre exemplu,  America este o ţară fondată pe principii ale Scripturii şi le-a încălcat determinând aruncarea ei pe panta distrugerii. Sunt cel puţin trei principii scripturale călcate de americani care au dus la nenorocirea financiară existentă, principii de viață respectate de chinezi, deși nu e o țară cu credință în Dumnezeul vieții. Respectarea principiilor vieții au produs mari rezultate: ”O moştenire repede câştigată la început nu va fi binecuvântată la sfârşit” (Proverbe 20:21); cineva dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârşească? (Luca 14:28). Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău. (Matei 5:37)
Câteva realități concrete ale ascensiunii Chinei sfidând criza economică modială, culese în mare parte din revista virtuală manufacturer.net:
Creșterea exportului și reducerea importului. Numai în perioada Mai – Iunie 2011, importul a scăzut cu 19,4 la sută și exportul a cescut cu 17,9 la sută. În cifre China a importat în iunie 2011, marfă în valoare de 22,2 milioane dolari și a exportat marfă în valoare de 161,9 milioane dolari. Importurile din SUA spre China au scăzut față de anul trecut cu 11 la sută, iar din Europa cu 6 la sută. Ca urmare a creșterii exporturilor și scăderii importurilor este creșterea valorii yuanului față de dolar.
Companiile chineze, special cele de stat, cumpără firme de renume internațional, iar guvernul investește miliarde de dolari in cercetare. China permite companiilor străine să folosească yuani pentru investiții în interior. Astfel, investitorii straini se pot folosi de yuani pentru a face fuziuni, achizitii si majorări de capital sau pot împrumuta bani către acționarii companiei. Aproape două treimi (65%) din companiile străine spun că sunt interesate în utilizarea de yuani în loc de valută străină, pentru a investi în China, potrivit unui studiu realizat de Deutsche Bank pe 44 de companii multinaționale.
Comuniștii chinezi au trecut la economia de piață creind prosperitate. China are peste 400.000 de milionari în dolari aproape ajungând SUA, Japonia și Germania.
Economia Chinei a avansat cu 9,7 la sută în primul trimestru și 9,5 la sută în trimestrul al doilea al anului 2011, față de aceiași perioadă al anului trecut. O mică încetinire a economiei era așteptată și chiar binevenită, spun specialiștii, deoarece autoritățile au fost nevoite să crească dobânzile de cinci ori din octombrie 2010, pentru a încerca să tempereze inflația, ajunsă în iunie 2011, la maximul ultimilor trei ani, de 6,4 la sută.
Rezervele valutare ale Chinei, au ajuns la un record mondial, la sfârșitul lunii iunie 2011 la valoarea de 3.197,5 miliarde de dolari, cu o creștere anuală de 30,3 la sută a anunțat, la începutul lunii iulie, Banca Centrală a Chinei (PBOC).
Dar, înainte de a ajunge supraputere mondială, influența monetară a țării respective trebuie să fie dominantă. Deși inflația din China este încă mare, ajungând în luna mai la 5,5 la sută, se fac toate eforturile ca să se afirme și încearcă continuu să-și impună moneda, în speranța că dolarul va deveni de domeniul trecutului, iar yuanul moneda de referință. Astfel, yuanul s-a apreciat cu 5,3% într-un an și cu 20% în șase ani, conform Le Figaro.
În 2011, China a încurajat utilizarea de yuani pentru realizarea schimburilor comerciale cu țările vecine, inclusiv Asia de Sud, și a efectuat mai multe emisii de obligațiuni in Hong Kong. De asemenea, mai multe companii internaționale, cum ar fi McDonalds și Coca-Cola, au emis obligațiuni în yuani, in Hong Kong. “Se pare ca statul chinez își diversifică deținerile valutare, îndepărtându-se de dolarul american“, potrivit unui analist citat de Financial Times.
O poziție oficială despre ce înseamnă yuanul a avut-o și John Lipsky, cel care a preluat temporar șefia Fondului Monetar Internațional. Acesta susține că yuanul ar trebui să fie mai utilizat pe o scară mai largă în intreaga lume înainte de aderarea la drepturile speciale de tragere (DTS), care reprezintă unitatea de calcul a FMI.
Desigur că alături de China între Estici se distinge și India. “Cu populații de mult peste un miliard de locuitori în fiecare dintre aceste doua țări, influența pe piețe a Chinei și Indiei este extrem de important pentru viitorul lor“, a afirmat Hawksworth de la Pricewaterhouse Coopers.
Influența Esticilor va răsturna sistemul bancar mondial. Băncile din cele mai mari economii emergente – China, India, Brazilia, Rusia, Mexic, Indonezia și Turcia, supranumite Grupul E7 – au fost relativ izolate de efectele crizei financiare globale care a îngenunchiat multe instituții de credit din occident. Potrivit  Pricewaterhouse Coopers, preluat de Reuters, activele bancare globale ar putea crește de patru ori până în 2050, la circa 300.000 de miliarde de dolari. Produsul Intern Brut total al țărilor E7 va ajunge din urmă PIB-ul Grupului G7 (SUA, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franța, Italia și Canada) în următorii 20 de ani și îl va depăși cu mult în următoarele patru decenii.
Stirile ProTv.ro a tradus și publicat rezultatele studiului cunoscutului economist american Stephen S. Roach, Ph.D. în economie, professor la Yale University, membru în bordul Morgan Stanley Asia, cercetător la Brooking Institution, Washington D.C., cât și fost membru în Bordul Rezervei Federale Americane. Roach are mai multe firme în domeniul financiar în New York, Londra, Tokyo, Hong Kong, Singapore și Paris. El a scos în evidență principiile care au stat la baza prosperității chineze. Articolul original intitulat, Ten Reason Why China is Different, se poate citi la http://www.project-syndicate.org/commentary/roach5/English. Vă redau rezultatele studiului în întregime așa cum a fost tradus pentru ProTv.ro.
Se pare că un atu este independența față de SUA și Occident, acest lucru a ferit China de fluctuațiile financiare și recesiunea care a marcat întreaga lume.
1. Strategia: Incepand cu anul 1953, China a respectat cu sfintenie faimoasele “planuri cincinale”, care au fost realist construite, bine definite, care au dat rezultate pe termen mediu si lung. Cel mai recent plan – cel de-al 12-lea – face o turnura strategica si se indreapta catre o prospera societate de consum.
2. Devotamentul si stabilitatea: Pentru ca poporul chinez a invatat din trecutul sau, experienta “revolutiei culturale” i-a tinut pe conducatorii chinezi pe un drum foarte stabil, iar acest lucru i-a ajutat sa ramana in afara “bulelor de sapun” aduse odata cu venirea crizei in 2008-2009. Astfel chinezii nu au cunoscut involutia economica, ci au mers doar pe +, din punct de vedere financiar.
3. Dinamism si eficienta: China a fost o societate care a acceptat cu bratele deschise provocarile. Astfel, constienti de faptul ca orice provocare dusa la bun sfarsit este un pas spre progres, in 30 de ani China a imbinat dinamismul cu eficienta ajungand astfel la o reteta de succes.China a demonstrat ca tine in maini fraiele stabilitatii, iar in ceea ce priveste criza, poate sa schimbe cursul istoriei din punct de vedere economic.
4. China, “bunul gospodar”: Chinezii au stiut cum sa tina sub control valul “bulelor de sapun”. Nu au lasat populatia sa se indatoreze excesiv, iar astfel a redus cheltuielile interne cu 50%. Chinezii si-au dat seama ca un pas spre o dezvoltare echidistanta sunt investitiile, iar prin acest mod au protejat economia de socurile externe, in favoarea activitatii din interiorul tarii.
5. Migratia rural-urban: In ultimii 30 de ani “orasenii” s-au dublat, si asta pentru ca s-a incurajat migratia din zonele rurale, in marile orase, punandu-se astfel accent pe dezvoltarea industriilor. Potrivit noilor statistici, in urmatoarele doua decenii aproximativ 300 de milioane de oameni se vor muta de la sate la oras, dezvoltandu-se astfel toate laturile economiei.
6. Societate consumerista: La ora actuala, consumul din China este de 37%, cel mai scazut din economiile dezvoltate ale lumii. Asta pana acum; pentru ca in planul cincinal principala tinta este cresterea consumului la pana la 50% din PIB. Asadar, chinezii vor fi mai dispusi sa cheltuiasca bani.
7. Servicii:  Si la capitoul servicii, chinezii sunt cu mult n spatele tarilor dezvoltate. Astfel, serviciile reprezinta 43% din Produsul Intern Brut. Din nou si dezvoltarea acestui capitol este trecuta in planul cincinal, dorindu-se o dezvoltare in domeniile: transporturi, logistica, turism.
8. Investitii straine: Fiind cea mai populata tara din lume, China este un magnet pentru cei care vor sa investeasca. Este ca o mina de aur pentru oamenii cu viziune in afaceri. Astfel, China, prin prezenta investitorilor, isi asigura locuri de munca, somajul nefiind o problema. China este fruntasa in ceea ce priveste tehnologia, care este adusa de investitorii straini. Astfel, orientarea spre consumerism va stimula serviciile, fapt ce va duce la o reasezare a lucrurilor pe plan intern.
9. Educatia: Rata adultilor care au terminat o scoala este astazi in China de 95%, iar cei care au studii medii sunt  aproape 80% din totalul populatiei. Potrivit standardelor PISA, elevii de 15 ani din Shanghai au fost recent clasati pe primul loc la matematica iar, din universitatile chineze, ies anual peste 1.5 milioane ingineri si cercetatori.
10. Cercetarea:  Inovatiile au adus China pe podium in 2009, inregistrand 280.000 de patente, situandu-se insa dupa Japonia si SUA. Asa ca planul este ca pana in 2015 sa se aloce pentru cercetare 2,5% din PIB, ceea ce este dublu fata de cat s-a alocat in 2002.
Ceva de așteptat este stricarea relațiilor Chinei cu SUA. Asta a demonstrat-o președintele Obama la întâlnirea de sâmbătă, 16 iulie 2011. China i-a cerut, oficial, sâmbătă, preşedintelui american să anuleze decizia de a se întâlni cu Dalai Lama, luată cu câteva ore înainte, considerând că Washingtonul pune astfel sub semnul întrebării integritatea sa teritorială şi suveranitatea sa asupra Tibetului.
China a cerut Statelor Unite să nu se “interfereze în afacerile interne chineze” şi să nu facă nimic susceptibil de a “prejudicia relaţiile sino-americane”.
Casa Albă şi-a luat măsuri de precauţie organizând întâlnirea nu în Biroul Oval, unde preşedinţii americani primesc şefii de stat, ci în Sala hărţilor, departe de presă.
Internauții chinezi și-au manifestat furia, spunând: “Statele Unite nu au respectat niciodată China. A venit momentul să ne vindem rezervele de dolari (Beijingul deține bonuri americane de Trezorerie în valoare de 1.153 miliarde dolari), pentru a aduce o mare lovitură bancnotei verzi“, a scris “freemanchina8″.
Grupul E7 sfidează criza. În contrast, Statele Unite ale Americii sunt la un pas de colaps, Italia e practic în faliment, iar dacă Grecia încă mai supraviețuiește e doar mulțumită slăbiciunii și intereselor Germaniei în zonă. Spania, Irlanda și Portugalia sunt și ele sugrumate de povara datoriilor și de somajul tot mai ridicat. Franța și Marea Britanie suprviețuiesc cu niște enorme sacrificii din partea populației. Germania dă tonul direcției Europei, care încă o duce relativ, bine.
Nu pot încheia articolul fără să revin la noi, la SUA. Preşedintele american Barack Obama a declarat vineri, 15 iulie 2011, că nu va susţine un plan de reducere a deficitului bugetar cu 2.400 miliarde de dolari fără majorări de impozite.., transmite Reuters, citat de Mediafax. “Nu am văzut un plan credibil, care să ne permită să reducem deficitul bugetar cu 2.400 de miliarde de dolari fără să afectăm oamenii de rând”, a afirmat Obama într-o conferinţă de presă la Casa Albă.
Republicanii din Camera Reprezentanţilor au hotărât tot vineri, într-o şedinţă cu uşile închise, ca săptămâna viitoare să voteze un plan care prevede reducerea imediată a cheltuielilor, plafonarea cheltuielilor federale ca procentaj din PIB, 18% până în 2021, precum şi trimiterea către statele federale, spre ratificare, a unui amendament care să prevadă un buget federal echilibrat.
În aceste vremuri de pe urmă eu pot spune ca psalmistul: Îmi ridic ochii spre munţi… De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul. (Psalmul 121:1-2). Dar tu?
Dacă nu poţi spune la fel, vino al Domnul chiar acum, până nu e prea târziu. Vino acum!

 

 

Mai 2010

CHINA ARE UN CUVÂNT DE SPUS ÎN AMERICA, EUROPA SI ÎN LUME

Senatorii americani au introdus marti, 16 martie 2010, in legislatie prevederi care impun penalizari dure asupra Chinei, daca guvernul de la Beijing nu face o reevaluare a cursului de schimb. Washingtonul condamna Beijingul în sustinerea cursului monetar în mod artificial la un nivel scazut, în avantajul comertului produselor chinezesti.

Banca Mondiala avertizeaza ca “Perspectivele inflationiste pot fi controlate printr-o politica monetara mai stricta si printr-un curs de schimb mai strict”. Intr-un raport publicat miercuri, 17 martie 2010 reprezentanti ai Bancii Mondiale au declarat ca, daca guvernul chinez continua politica de limitare a aprecierii yuanului, va ajunge la o crestere economica de 9,5 la suta în anul 2010. Criticii spun ca yuanul la nivel mondial este sub 40 de procente fata de valoarea reala. Premierul Wen Jiabao, a declarat duminica 21 martie ca yuanul nu este devalorizat.

Am ajuns la nivelul când Europa si SUA trebuie sa înteleaga ca perioada în care au fost principalii actori pe scena economica se apropie de încheiere, odata cu aparitia Împaratilor Rasaritului a Chinei, Indiei si a altor tari emergente. De altfel, aceasta ar trebui sa fie o veste buna pentru ambele parti ale Atlanticului, reprezentând cea mai mare expansiune posibila din istorie, pe piete cu miliarde de consumatori.

Asa cum am mai scris, China ca unul din reprezentantii Împaratilor Rasaritului, cu un rol semnificativ în vremurile din urma devine din ce în ce mai puternica. Este deja cel mai mare exportator de automobile din lume. În domeniul virtual, al internetului are aproape 400 de milioane de utilizatori. Este unul dintre cei mai mari consumatori de petrol din lume, dar si unul din cei mai mari emitatori de gaze cu efect de sera. Este în fruntea investi?iilor mondiale în domeniul conservarii energiei, depa?ind cu mult SUA. Summitul COP 15 de la Copenhaga nu a putut fi finalizat fara acordul semnat de China si India. Lumea întreaga au asteptat 4 luni (din decembrie 2009 pâna în martie 2010) pentru ca esticii, China si India, sa fie de acord cu declaratia COP 15, în ajutarea anuala cu 100 milioane de dolari, pentru tarile în curs de dezvoltare si care urmareste o limitare a cresterii temperaturii globale cu doua grade Celsius peste cea din perioada preindustriala.

Ce va zic voua, zic tuturor: Vegheati!” (Marcu 13:37)

top

Noiembrie 2009 Productia industriala a Chinei pe trimestrul 3 al anului 2009 a crescut cu 12,3 la suta. Foarte interesant ca în conditiile în care consumul în tarile dezvoltate scade, investitiile sunt aproape inexistente, textilele, jucariile si aparatura electrica si electronica chinezeasca se vând cel mai bine. Presdedintele Obama a plecat la Bejing, la jumatatea lunii noiembrie 2009, sa intervina pe lânga guvernul chinezesc, în a cumpara si produse americane, si a nu modifica valoarea yuanului în defavoarea dolarului american.

China se întinde în toata lumea. În noimebrie 2009 a devenit primul operator strain în sectorul petrol al Irakului. Asociat cu British Petroleum, China a semnat un acord definitv pentru dezvoltarea zacamântului Rumalia, din Sudul Irakului, cel mai mare câmp petrolier al statului cu rezerve estimate la 17,7 miliarde barili. În anul 2008 China a investit în Africa peste 2,8 miliarde dolari în Algeria, Libia, Sudan, Kenya, Coasta de Fildes, Nigeria, Gabon, Angola, Zimbabwe, Congo.

La sfâr?itul lunii octombrie 2009, guvernul chinez a acordat României o finan?are nerambursabila de 500 mii de euro pentru proiecte în sectorul agriculturii si domeniul întreprinderilor mici si mijlocii. Mar?i 20 octombrie 2009, vicepresedintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping, aniversând 60 de ani de conducere a partidului comunist chinez, si 60 de ani de colaborare economica cu România, s-a întâlnit la Bucure?ti cu premierul Emil Boc, seamnând acordul de cooperare bilaterala de 5 milioane de yuani (echivalentul de 500 mii euro).

Economia chineza este de 70 de ori mai mare ca în anul 1978, ajungând a doua mare economie mondiala.

4 Octombrie 2009

NECESITATEA GARANTIEI MILTARE si FINANCIARE GLOBALE

Joi, 24 septembrie 2009, la New York, pentru prima data în istorie Consiliul de Securitate ONU a fost condus de presedintele Americii. presedintele Obama a directioant întâlnirea spre o lume fara arme atomice, cu implicatiile întregii lumi. Prin rezolutia 1.887, adoptata la summit-ul ONU, se îndeamna statele care au semnat Tratatul de Neprofilerare (adoptat în 1970 si semnat de 189 state) sa-si respecte obligatiile; se cere tuturor statelor sa negocieze în vederea reducerii arsenalelor nucleare; se cere elaborarea unui tratat de dezarmare subordonat unui control international.

Potrivit relatarilor date de The Guardian, 80 la suta din arsenalul nuclear al lumii (23.574) este detinut de Rusia (12.987) si SUA (9.552) dupa declaratieile oficiale ale anului 2009. Alte tari ce detin arme nucleare sunt în ordine: Marea Britanie, Franta, China, Israel, India, Pakistan si Coreea de Nord. În anul 2009 s-a ajuns la peste 1500 de arme nucleare, gata de lansare în orice moment, 24/7 (24 de ore din zi, 7 zile pe saptamâna).

Pentru unii din sefii de state, întâlnirea de la New York s-a continuat a doua zi, 25 septembrie 2009, la Pittsburg, cu reprezentantii de vârf ai primelor 20 de tari ale lumii pentru stabilirea cailor principale de coordonare a economiei globale prin reechilibarea cresterii economiei lumii si controlul somajului. Scris pe 23 de pagini comunicatul summitului de la Pittsburg contine un set de principii politice, reguli si reforme economice care sa formeze un ansamblu coerent si echilibrat pe plan fiscal, monetar, comercial si structural. Fondul Monetar International trebuie sa joace un rol primordial în promovarea stabilitatii financiare globale si a reechilibrarii cresterii. Se vor transfera cel putin 5 la suta din actiunile tarilor dezvoltate spre tarile emergente si a celor în curs de dezvoltare.

Discutiile de la Pittsburg, s-au continuat la Instambul, Turcia, duminica 4 octombrie unde s-a întâlnit Comitetul Monetar si Financiar International (CFMI) ce reuneste ministrii celor 186 de state membre ale Fodului Monetar International (FMI). CFMI si -a luat angajamentul punerii în aplicare a comunicatului de la Pittsburg, SUA: gasirea si mentinerea echilibrului global pe plan bugetar, monetar si financiar. Rolul foarte important in punerea in aplicare al planului global il are China si India!?!

ESTICII PREGATESC ARMAGHEDONUL

La sfârsitul lunii iunie 2009, postez câteva evenimente care scot în evidenta tot mai mult ridicarea Împaratiei de rasarit, China. Infleunta Chinei este extinsa pe tot globul de la vecinii asiatici, în America de Sud, Africa. Nu mai vorbim de America, care e datoare Chinei cu 1 trilion de dolari.

CHINA PROMOVEAZA SCHIMBAREA MONEDEI GLOBALE ÎN DEFAVOAREA DOLARULUI AMERICAN

Banca Poporului din China, banca centrala cu peste 1,3 miliarde de membri si cel mai mare creditor American la sfârsitul lunii iunie 2009 a dat publicitatii un raport justificând necesitatea înlocuirii dolarului american ca moneda financiara de rezerva si a cerut Fondului Monetar International sa emita o moneda supersuverana (single ”super-sovereign currency”). Fara îndoiala ca alaturi de China si alte tari cu surplus de rezerva monetara au îmbratisat ideia. Aceasta va avea un impact cu efecte foarte puternice în stock-urile si bond-urile americane, unde nu se poate discuta de un surplus de rezerva, mai ales acum când administratia Obama adânceste criza, fortând tiparirea banilor fara acoperire monetara. Inflatia în crestere galopanta în SUA va devaloriza si mai mult dolarul, dând posibilitate împaratilor Rasaritului, special Chinei sa-si atinga scopurile financiare.
Desigur ca noua moneda va avea sistemul de valori exprimat în aur, metal pretios a carei valoare de vânzare s-a triplat si care se va mai tripla în urmatorii ani, conform expertilor financiari. În 2001 uncia de aur era de 265 USD, în 2009 a ajuns la 900 USD.

CHINA CUMPARA MINELE AUSTRALIENE
Companiile miniere din Australia, Oz Minerals Ltd. joi 11 iunie 2009 au dat publicitatii încheirea afacerilor cu investitorii chinezi de a le scoate din impasul financiar economic. Peste 90 procente din actiuni (1,2 miliarde dolari) au fost vîndute companiei China Minmetals Nonferrous Metals Co. Mai mult Oz Minerals a acceptat vânzarea minelor de aur si argint companiei China SCi-Tech Holdongs Lts, cu 211 milioane dolari.

CHINA DA CREDITE DE 10 MILIARDE DOLARI
La 16 iunie 2009, China a oferit tarilor din centrul Asiei 10 miliarde dolari sa iasa din recesiunea globala. Presedintele chinez Hu Jintao a anuntat emiterea creditelor bancare membrilor organizatiei Shanghai Coperation Organization, alianta regionala întâlnita la summitul din Yekaterinburg, Rusia. Aceasta organizatie cuprinde pe lânga China si Rusia tarile rasaritene: Kazakhstan, Kyrgyzstan, Tajikistan si Uzbekistan. Alaturi de China, Rusia a promis 7,5 miliarde dolari sa ajute Belarus, Kazakhstan, Kyrgyzstan si Tajikistan.
Presedintii Dmitry Medvedev si Hu au discutat în aceiasi zi cu prim ministrul Indian Manmohan Singh si presedintele Brazilian Luiz Inacio Lula da Silva gasirea unor solutii eficiente si practice pentru noua moneda internationala. Conducatorii Afganistanului, Iranului, Pakistanului au fost si ei în consultati în domeni.
De retinut ca datoriile lumii stau în bancile Chinei aproape 2 triliarde dolari (din care jumate sunt datoriile lui SUA) si a Rusiei peste 400 miliarde.
Presedintele Rusiei Dmitry Medvedev a declarat: ”Nu poate exista un success al sistemului global monetar daca instrumentele financiare folosesc o singura moneda” … ”Astazi singura moneda este dolarul, care de pe o pozitie spectaculara a ajuns sa fie sub semnul întrebarii viitorului” .

ESTICI ÎN DIRECTIA OPUSA CRIZEI ECONOMICE

Sapte lucruri pozitive care evidentiaza China în comparatie cu SUA.
1. În timp ce în America numarul persoanelor ce merg la biserica scade în China creste locurile de închinare fiind insuficiente si neîncapatoare.
2. În timp ce GM, Chrysler si chiar FORD anunta scaderea numarului de masini vândute, China în luna martie 2009 a batut recordul vânzarilor fiind a treia luna de crestere a peste 1,1 milion de masini vândute pe perioada unei luni. În luna martie s-au vândut mai multe masini Made in China decât Made in USA.
3. China a avut un excedent comercial (trade surplus) în martie 2009 de 18,6 milairde dolari fata de 4,8 miliarde în februarie 2009
4. Bancile chineze au acordat împrumuturi în primul trimestru al anului 2009 la nivelul de 4,58 trilioane yuan. În tot anul 2008 au acordat 4,9 yuan împrumuturi. Bancile din SUA au împrumutat în februarie 2009 cu 23 la suta mai putin ca în octopmbrie 2008.
5. Banii lichizi chinezi a crescut cu 25,5 la suta în primul trimestru al anului 2009 fata de întreg anul 2008.
6. Investitiile chineze straine au crescut în martie 2009 cu 14,7 la suta fata de tot anul 2008.
7. Productia industriala chineza a crescut cu 8,3 la suta în Martie 2009.

ESTICII IN ESCATOLOGIA SCRIPTURII

Pentru împlinirea unor proorocii escatologice exista faze care, Dumnezeu îngaduie sa fie pregatite din timp. Una din ele, care se parea de nerealizat în urma cu 2-3 ani de zile este adunarea la un loc a Împaratilor Rasaritului. În ultimul timp relatia acestor Împarati ai Rasaritului s-a vazut tot mai strânsa. Foarte interesant este ca relatia acestor Împarati ai Rasaritului este intensificata nu în bunastarea propriului popor ci în domeniul militar si special nuclear.

De la invazia Rusiei în Georgia, din 9 august 2008, urmaresc reactia oficiala a cel putin doua tari din Rasarit: China si Iran.

RUSIA-CHINA-IRAN dintre ESTICI

Trei tari care ignora amenintarile internationale se gasesc în Rasarit: Iran, China si Rusia.
Am scris adesea despre ignoranta iraniana si amenintarile îndreptate spre Israel si SUA.
În ciuda sanctiunilor Uniunii Europene trimise Iranului, pe linia petrolifera, China în 2007 s-a oferit sa acopere vacumul creat. Astfel, Sinopec, compania petroliera de baza chineza, a încheiat un contract de $100 miliarde dolari cu Iranul, importând 150 mii de barili de petrol iranian zilnic pe urmatorii 20 de ani.

Rusia a invadat statul independent Georgia, si cu toate eforturile Uniunii Europene, a presedintelui Nicolas Sarkozy, eforturile Americii, eforturile NATO, Rusia ca întotdeauna una zice alta face, demonstrând ca este un agresor beligerant care câstiga un alt razboi cu o tara suverana. Consiliul de Securitate ONU este incapabil de a face ceva pentru ca alaturi de SUA, Marea Britanie, Franta si Germania cu drept de veto este Rusia si China.

Copilareste, Rusia prin Seful Statului Major al armatei, generalul Anatoli Nogovitin, a motivat printre altele razboiul georgian, acuzând Israelul ca a ajutat militar Georgia: ”Israelul a înarmat trupele georgiene… si începând cu 2007 expertii israelieni au instruit trupe de comando georgiene”. Atflel spus daca noi rusii nu dam jucarii gerogienilor de ce sa primeasca de la altii si mai ales de la Israel, dusmanul de moarte a prietenului Iran.

Rusia, China si Iranul îsi intensifica puterea militara, ignora amenintarile internationale pentru ca pe de o parte sunt mai rapizi decât criticii lor si apoi pentru ca e clar ca vremurile pe care le traim sunt vremuri tot mai clare de pregatirea Împaratilor Rasaritului, pregatirea Esticilor, pentru macelul de la Armaghedon.

Batrânul Ioan, exilat pe insula Patmos ne-a scris: Apoi am vazut iesind din gura balaurului si din gura fiarei, si din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semanau cu niste broaste. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite si care se duc la împaratii pamântului întreg, ca sa-i strânga pentru razboiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic. – „Iata, Eu vin ca un hot. Ferice de cel ce vegheaza si îsi pazeste hainele, ca sa nu umble gol si sa i se vada rusinea!” – Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieste scheama Armaghedon. (Apocalipsa 16:13-16).
Cu toate speculatiile teologilor în domeniul escatologiei, umplând mediile de informare la toate nivelele profitând de invazia bine-cunoscuta a Rusiei, afirmând ca Rusia este Gog din tara lui Magog, as dori iubite cititor sa citesti cu atentie Sriptura si sa nu dai crezare celor auzite. Rusia de azi nu este Gog din tara lui Magog.

ESTICII ÎN ESCATOLOGIA SCRIPTURII

Evenimentele petrecute în Venezuela la începutul lunii septembrie 2008 îsi au radacinile în razboiul lui Chavez cu SUA pe de o parte legaturile foarte puternice ale lui Chavez cu Rusia Iran si China. În timp ce ambasadorul american este expulzat din Caracas, armament chinezesc si rusesc sosesc în Venezuela.

Chavez gaseste motive si antreneaza cu el Argentina si Bolivia în lupta împotriva Americii si alianta cu Esticii. Nu ma mira Bolivia, dar ma socheaza Argentina, un aliat traditional al Washingtonului. Astfel ca relatiile dintre America Latina nu numai ca se deterioreaza, dar împaratii de la Buenos Aries, La Paz si Caracas se întorc catre Estici. Venezuela detine cele mai mari rezerve de petrol din lume dupa Orientul Mijlociu si al patrulea importator de petrol al Americii.

Uraganele, caderea bancilor gigant, comertul petrolului sunt indicatori ce vor determina alte mariri de preturi, incluzând benzina si mâncarea. Tu si cu mine vom trece în curând prin situatii de criza scumpindu-se tot ce este pe piata, fiind din ce în ce mai greu sa respiri financiar. În aceste vremuri de pe urma eu pot spune ca psalmistul: Îmi ridic ochii spre munti… De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a facut cerurile si pamântul. (Psalmul 121:1-2). Dar tu? Daca nu poti spune la fel, vino la Domnul chiar acum pâna nu e prea târziu. Vino acum!

Am mai scris despre erezii ale vremurilor din urma. Dictionarul Explicativ al Limbii Române defineste erezia ca fiind: Greseala, eroare, ratacire. – Din fr. heresie, lat. Haeresis.

Una din capcanele internetului care a prins pe multi printre care si unii dintre dumneavoastra este eliberarea unor date personale pe tot felul de programe, pe gratis, desigur, dar care pentru altii fac bani si pentru emitator devine un pericol.

Reteaua de socializare, pe internet, a efectuat schimbari majore, în urma carora profilul abonatilor la programul Facebook, spre exemplu, poate fi disponibil si pentru publicul larg. Câteva greseli comise intrând în aceste retele: folosirea unei parole comune, cuvânt uzual; data si locul nasterii; poze si date personale ale detinatorului si familiei; numele partenerului si a copiilor; informatii despre adresa, sau unde pleci la sfârsit de saptamâna sau în concediu.

Am primit prin email informatiile de mai jos, si primindu-le din mai multe directii nu dau numele expeditorului, nefiind trimise personal ci in regim comun de expediere:

<< În prima saptamâna a lunii mai 2010 la televiziunea argentiniana a fost prezentat un reportaj zilnic cu Joaquin Lopez Doriga ( jurnalist mexican) pe tema Facebook, hi5, Myspace, Sonic, etc, si pericolele la care sunt expuse cei ce le folosesc. Exista si un reportaj-jurnal în ziarul Milenio, cu privire la modul în care diversi teroristi au avut ca sursa de informatii sigure si directe blogurile, Facebook si hi5.

Intervievati anumiti hoti si rapitori spun ca au intrat pe net si au vazut portretele, casa, masinile, poze de calatorie situatia sociala si economica si nivelul la care traiesc persoanele acelea. La televizor, unul dintre ei a declarat ca înainte, pierdea mult timp înainte de a actiona pentru a identifica candidatii pentru rapire, dar acum cu Facebook si informatiile pe care oamenii le pun de bunavoie în retea, nu mai sunt confuzii sau dificultati în a investiga modul în care ei traiesc, sau cum se deplaseaza copiii la scoala si care sunt parintii lor, fratii si prietenii. Asa s-a întâmplat cu Alejandro Marti (tânar mexican ucis de rapitorii lui). Familia a închis blogul sau dupa ce au realizat ce potential si ce periculoase informatii da internetul, care socializeaza acolo cu bucurie si fara a banui ca unul dintre contacti poate fi un ucigas. Protejati-va copiii, si nu puneti informatii periculoase în retea!

Facebook vinde informatii utilizatorilor cu cea mai mare oferta. Citez: “Ceea ce multi utilizatori nu stiu este ca, în conformitate cu termenii contractului, facând clic pe rubrica ”accept”, practic ofera Facebook exclusiv si perpetuu drept de proprietate asupra tuturor informatiilor si imaginii sale publice.” De fapt, spune expertul, cei înscrisi, autorizeaza automat utilizarea de catre Facebook perpetuu si transferabil, împreuna cu drepturile de distributie publicului si toate atasamentele de pe site-ul lor. Conditiile de utilizare arata ca Facebook îsi rezerva dreptul de a acorda si sublicentiere cu tot “continutul paginii web a utilizatorului”, pentru alte afaceri .. .

Fara consimtamântul lor, mai multor utilizatori li s-au transformat imaginile în publicitate pentru comertul privat.

Dintr-o data totul este publicat, inclusiv fotografiile personale, înclinatia politica, starea de spirit, si interesele individuale chiar si adresa de acasa, accesibile fara permisiune miilor de utilizatori.

Trebuie sa credem, cum spune domnul Melba, ca multi angajatori, pentru a evalua pretendentii, cauta pe Facebook informatii intime despre solicitanti. Testul pentru o pagina de pe Facebook nu este privat, fapt pus in evidenta în cazul celebru când Brown University a expulzat un student, dupa ce a descoperit o imagine pe Facebook unde acesta era îmbracat ca un travestit. O alta dovada – cazul în care un agent al Serviciului Secret a vizitat Universitatea din Oklahoma, pentru un student din anul doi, Saul Martinez- pentru un comentariu publicat de acesta împotriva presedintelui. Si culmea rautatii, problema nu se încheie în cazul în care utilizatorul decide sa se retraga.

Chiar si atunci când utilizatorul anuleaza statutul de membru, fotografiile si informatiile ramân la bord, în conformitate cu Facebook, pentru cazul ca decide a-si reactiva contul. Mai mult, utilizatorul nu este îndepartat nici chiar atunci când moare. În conformitate cu “termenii de utilizare,” urmasii nu pot legalmente sa-i oblige sa stearga de pe Facebook date si imagini ale rudelor lor, pentru ca atunci când a acceptat clauzele virtualului contract Facebook a dat dreptul de a “mentine starea activa, în cadrul unui comemorari speciale, pentru o perioada de timp, pentru a permite altor utilizatori sa posteze comentarii si note asupra decedatului. ”

Utilizatorii Facebook nu stiu ca sunt participanti indiferenti ai unui scenariu pe care academicieni cunoscuti îl descriu ca cel mai mare caz de spionaj din istoria omenirii. Intâmplator devin în mod inconstient precursori ai fenomenului “Big Brother” unde stau cu ochii pe tine. Este o trimitere directa la intromisia abuziva a statului în mediul afacerilor private ale cetatenilor obisnuiti, pentru a controla comportamentul lor social, un subiect de roman profund premonitoriu scris în 1932 de britanicul Aldous Huxley: “Brave New World.” sau “Happy new World” – “Fericita lume noua”>>>

Ce va zic voua, zic tuturor: VEGHEATI, a spus Domnul Isus.

top

VA SALVA CHINA CRIZA ECONOMICA MONDIALA?

La aceasta rubrica de peste 7 ani v-am scris de multe ori despre Împaratii Rasaritului, pe vremea când erau neglijati în circuitul economic mondial. Ca sa pregatesc articolul de fata, fara sa caut prea mult prin tolba de material primit special de la manufacturer.net, am gasit din nou pe prim plan China, care însasi Fondul Monetar International crede ca ar fi o solutie al iesirii la suprafata.

Va scriu câteva mesaje din rapoarte ale FMI legate de cresterea economiei globale si consecintele împrumuturilor guvernamentale.

In editia din 21 aprilie 2010 a sursei amintite scrie: Fondul Monetar International (FMI) constata ca economia globala, încearca sa iasa la suprafata în acest an prin ajutorul special al Chinei. Interesant, China, care asa cum stiti detine cele mai mari împrumuturi ale guvernului American, are la mâna America (prin datoriile americane) si multe din natiunile lumii.

FMI se asteapta la o mare departajare a natiunilor dand la o parte Statele Unite ale Americii si Europa si radicându-se China si alte natiuni în curs de dezvoltare.
Pentru Statele Unite, FMI asteapta în jur de 3.1 procente crestere în anul 2010 dupa declinul din actuala criza, fiind cel mai mare declin de la 1946 încoace.
Interesant este ca FMI da o prognoza a cresterii economiei Chinei cu 10 la suta în acest an. Cele 16 tari europene care împart moneda euro FMI ar vedea o crestere economica de doar 1 la suta în 2010.

Cu toata nelinistea din Orientul Mijlociu, pentru Israel FMI da o prognoza de crestere cu 5 la suta pentru anul 2010.

top

Decembrie 2010

ÎMPARATII RASARITULUI

În prezentarea semnelor vremurilor din urma, ale indicatoarelor de directionare spre vremurile si soroacele sfârsitului, spre ziua si ceasul pe care nu-L stie nimeni ci numai Tatal, directii captate în acrostihul SEMNE: Semintiile lui Israel + Erezii + Muntele Templului + Nenorociri + Esticii (Împaratii Rasaritului), din limita de spatiu, ma opresc din nou la ESTICI.

La aceasta rubrica de peste 7 ani am scris de multe ori despre Împaratii Rasaritului, înca de vremea când erau neglijati în circuitul economic mondial. Urmaresc evolutia tarilor din partea de Rasarit, luând ca referinta, Israelul si am doua tinte: China si India, pentru ca asa cum am afirmat de multe ori, la aceasta rubrica, împaratii Rasaritului trebuie în vremurile din urma, sa se ridice la nivel de suprematie, pentru a putea usor convoca împaratii lumii pentru lupta de la Armaghedon, amintita în cartea Apocalipsa. Apostolul Ioan prezinta începând din capitolul 15 cele din urma sapte urgii ce vor fi varsate pe pamânt, în timpul Necazului Unic din istoria lumii, continuând în capitolul 16, dupa urgia a sasea, cu un amanunt: Al saselea a varsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Si apa lui a secat, ca sa fie pregatita calea împaratilor, care au sa vina din Rasarit. (Apocalipsa 16:12).

Întotdeauna am considerat Statele Unite un exemplul clar de a demonstra pamântului ca Dumnezeu poate interveni în istorie si aduna la un loc un popor în care sa-si gaseasca placerea. Aceasta a fost America, dar nu mai este. Nu-i gasesc loc Americii în profetiile Scripturii, deci situatia creata în America o consider a fi spre grabirea vremurilor din urma. Realitatea anului 2010 demonstreaza ca împaratiile Rasaritului o iau înaintea Americii. Astfel în timp ce productia industriala a Statelor Unite ale Americii a stagnat în luna Octombrie 2010 pe unele locuri mergând în jos, productia industriala a Chinei si Indiei este în crestere vertiginoasa. Daca SUA ramâne la nivelul economic actual, China si India vor prelua controlul economiei globale într-un timp mai scurt decât estimau expertii, anul trecut.

Se estimeaza ca economia Indiei va înregistra cel mai rapid ritm de crestere dintre economiile mari ale lumii în 2012, urmând ca a doua tara din lume, ca numar de locuitori, sa devina a treia economie mondiala, potrivit unui studiu realizat de britanicii de la Standard Chartered si relatat de Agentia Reuters.

TECHNICA MONDIALA DE VÂRF FABRICAT ÎN CHINA SI NU MADE IN USA

Pâna în luna noiembrie 2010, China s-a lansat cu cel mai rapid supercalculator, cela mi rapid tren, cel mai mare baraj hidroelectric. Este în pregatire lansare unei statii spatiale si a unor sateliti pentru înlesnirea drumului spre Marte, timp în care guvernul democrat al presedintelui Obama a taiat substantial bugetul de cercetari stiintifice si special bugetul NASA.

Supercomputerul chinez înlocuieste 50 mii de computere conectate împreuna. Are peste 2.5 petflops, si o putere de 12 MW. Pentru ca este ceva care si mie mi-a stârnit curiozitatea am gasit ceva despre performanta acestui supercalculator. Unitatea de masura a vitezei unui computer, numita flop vine de la un acronim (nu acrostich) “FLoating-point OPeration”. NEC SX-9 a fost un spercalculator fabricat de IBM care avea 100 giga flops. Ca unitate de comparatie un computer cu 3 petaflops poate executa 1 quadrilion operatii pe secunda. As scrie 1 quadrilion, adica 10 la puterea 15-a, dar trebuie sa pun atâtea zeroruri ca nu ar încape pe latimea unei coloane de ziar. Supercomputerul chinez este capabil de a calcula aproape 10 la puterea 15-a operatii pe secunda.

Las cititorii sa calculeze de ce sunt în stare împaratii Rasaritului în domeniul înregistrarii si prelucrarii informatiilor, folosind computerizarea. Lânga China este India. Stiati ca atunci când sunati pentru computerul dumneavoastra, un customer service, legatura telefonica va conecteaza cu un inginer din India? Cred ca nu e nevoie de comentarii.

Iata mai jos o lista cu produse care aveau marca „Made in USA”, dar care nu mai au aceasta stampila, fiind fabricate în China sau alte tari ale lumii: jucarii Etch a Sketch; jucarii Mattel; Radio Flyer’s Red Wagon; Becuri incandescente cu marca GE; Cutite, linguri si furculite de duzina; Automobile Pontiac; Minivan-uri sub marcile Chevrolette, Pontiac, Buick, Saturn, Crysler, Dodge; Computere Dell; Fier Beton din inox si multe altele.

top

CHINA SI INDIA – GREII ECONOMIEI MONDIALE

Vineri, 5 noiembrie 2010, Asociated Press au publicat urmatoarele: „China si India au primit recunoasterea ca fiind între greii economice mondiale, prin faptul ca Fondul Monetar International le-a dat un rol semnificativ în stabilizarea economiei mondiale”.

SUA, însa, a acuzat din nou China si la summitul G20 de la Seul (11-12 noiembrie 2010) ca îsi tine artificial moneda nationala la o valoare mica si face astfel concurenta nedreapta exportatorilor americani. Interventiile presedintelui SUA, nemaifiind SUA de alta data, nu a avut prea mare succes la Seul, toata lumea catalogând SUA drept un producator de inflatie, mai ales când din nou Banca Federala Americana a ordonat tiparirea a altor 600 de miliarde de dolari, fara acoperire. Unde te duci dolarule?

China s-a concentrat în ultimii ani pe mentinerea unui rate sustinute de crestere economica si pe pastrarea stabilitatii politice interne si a adoptat o politica externa prudenta. Acum, însa, este posibil ca tintele cele mai importante sa nu poata fi atinse fara ca Beijingul sa se implice puternic si în deciziile care se iau peste granite, scrie Foreign Affairs. “China transforma lumea asa cum se transforma pe sine … China a devenit o putere revolutionara”, scrie Foreign Affairs.

India a promis o contributie de aproximativ 3 miliarde de dolari, catre Fondul Monetar International, ca raspuns la recunoasterea FMI raportat la valoarea sa financiara. Astfel India a intrat pe locul 10 între cele mai influente state membre ale Fondului. India detine un procent de 6 la suta din puterea totala de vot a membrilor FMI. Dupa contributia promisa, cota Indiei va urca de la 214 DST (Drepturi Speciale de Tragere) la 428 DST.

Super Cycle Report efectuat de Reuters a prezentat un studiu interesant. Economia globala traverseaza cel de-al treilea super ciclu de dezvoltare, respectiv o perioada de crestere economica sustinuta, în care unul dintre statele lumii da tonul. Actualul ciclu se presupune ca se va încheia în 2030, iar câstigatoarele cursei vor fi China si India. Ciclurile anterioare s-au derulat între 1870 si 1913, timp în care motorul de crestere al economiei mondiale au fost Statele Unite ale Americii, apoi a fost un al doilea ciclu între 1946 si 1973, când Japonia a preluat stafeta. “Consideram ca lumea este într-un «superciclu» de crestere economica sustinuta. Amploarea schimbarilor pe parcursul urmatorilor 20 de ani va fi enorma”, au afirmat în raportul lor, economistii bancii internationale Standard Chartered. Economia Chinei se va dubla fata de economia SUA pâna în 2030, când va reprezenta 24 la suta din PIB-ul mondial, fata de 9 la suta cât este în 2010. India va devansa Japonia si va deveni a treia economie a lumii in urmatorii zece ani. China va deveni pâna în 2020 cea mai mare economie a lumii, depasind Statele Unite, ca urmare a cresterii rapide si a aprecierii monedei, potrivit analistilor grupului financiar Standard Chartered.

Într-un raport dat publicitatii la jumatatea lunii octombrie 2010, analistii Bancii Mondiale estimau ca economia Chinei va fi ”locomotiva care va trage economia din Asia de Est”, în conditiile în care produsul intern brut va înregistra o crestere semnificativa. Specialistii Bancii Mondiale avertizeaza însa ca afluxul de capital din Asia poate genera o noua criza.

SUA si RUSIA SE DEPARTEAZA DIN NOU

În disperare, presedintele american, a semnat un tratat cu presedintele rus, Medvedev, în aprilie 2010 în ideia plecarii capului si apropierii de Rusia. Tratatul START prevede ca SUA si Rusia sa-si reduca cu 30 la suta armamentul nuclear din dotare. “Mi-am luat angajamentul de a finaliza acest tratat, înainte de începerea sesiunii Congresului”, a spus Obama.
Dupa câstigarea republicanilor în Congresul american presedintele american, Barack Obama, a declarat ca simte o puternica presiune pentru ratificarea tratatului START. Aceste presiuni, declara presedinte american, vin din partea mai multor membri ai Congresului SUA, informeaza Deutsche Welle.

Tratatul semnat va trebui sa fie ratificat daca nu va fi aprobat de Congresul American

Ca o concluzie la acest articol: Vremurile se precipita mai mult decât expertii financiari se asteptau în urma cu cinci ani. Momentul venirii Fiului Omului îl stie numai Tatal. În întelegerea ce o am, din Scripturi, înaintea Venirii Fiului Omului pe norii cerului sa-si rapeasca Biserica, pamântul va experimenta Necazul Unic al istoriei sale. În timpul acelui Necaz Unic vor avea loc evenimente care sunt în pregatire în zilele ce le traim. Pentru Biserica consider aceste evenimente, telegrame transmise de Mire Miresei, Bisericii Sale, ca Venirea Lui se apropie. Esti tu gata? Daca Da, ferice de tine! Daca nu mai e har Vino la El chiar acum sa fii parte a Miresei Sale!

CHINA ÎN ASCENSIUNE ECONOMICA

Scriam la începutul anului 2010 ca s-a ajuns la nivelul încât, literalmente, evenimentele pe plan international sunt hotarâte cu acordul Chinei, o hiper-putere care nu prea are respect pentru propriul popor, pentru valorile comunitatii internationale, nu are respect pentru standarde internationale economice, ceea ce a dus în decembrie 2009 la depistarea unor hackeri guvernamentali chinezi, care au atacat cea mai mare retea de internet, Google; au plasat virusuri pe computere care aveau adrese gmail, email-uri folosite pentru sustinerea drepturilor omului în China.

În anul 2005, China a urcat 3 locuri în topul celor mai puternice economii mondiale, ajungând la finele anului pe locul 4 (dupa SUA, Japonia si Germania) sarind peste Marea Britanie si Franta. Economia Chinei cunoaste o rata medie de crestere de 9% în ultimii 35 de ani, pe 2005 fiind de 9,3 la suta, iar pe 2004 de circa 16 la suta. Comisia pentru Dezvoltare Nationala si Reforma din China a anuntat la rândul ei ca Produsul Intern Brut (PIB) va înregistra un avans de circa 9,3% pe ansamblul anului. Comparând moneda nationala chineza, yuanul, cu dolarul American s-a constatat o crestere cu 2,5 la suta fata de dolar.

Anul 2010 a provocat o serie de semne de întrebare pentru lume si special pentru America referitor la ascensiunea financiara a Chinei. Posibilitatile Chinei si Indiei de a influenta în a reaseza puterile lumii, fara a le pasa de America transforma anul 2010 într-unul al schimbarilor majore.

China a întrecut în vânzarea de automobile, Statele Unite care pâna în anul 2009 a fost cel mai mare producator si vânzator de automobile de toate categoriile. În anul 2009, în timp ce SUA a vândut 10,4 milioane masini, China a vândut peste 13,6 milioane.

Nici Europa nu se poate lauda cu progrese mari. Economia Germaniei pe anul 2009 a coborât cu 5 la suta fiind cea mai joasa performanta de la al doilea razboi mondial. Si de data asta China o ia înainte. Înca din 2007 China a depasit Germania care era atunci a treia putere economica mondiala dupa SUA si Japonia.

Publicatia virtuala manufactuirng.net în August 16, 2010 printre multe alte publicatii au anuntat vestea ca a doua tara pe plan economic din lume este China, întrecând Japonia dupa ce anul trecut a depasit Germania. China a devenit cel mai mare exportator în domeniul auto si produselor fieroase. În timp ce tarile avansate se lupta sa supravietuiasca, economia Chinei creste anual cu 10 procente, în timp ce economia Japoniei creste cu 2 la 3 procente anual. Japonia si-a pastrat locul 2 începând din anul 1968, când a depasit Germania.

Reactiile din august 2010 au aparut imediat în Tokyo. Economistul sef al Barclays Capital din Tokyo, Kyohei Morita, a decalrat: ”Criteriul de clasificare economica ar trebui sa fie nivelul mediu, si nu Produsul Intern Brut.” Într-adevar luând în considerare nivelul de câstig în cele trei tari: venitul mediu anual al SUA este $42,240; Japonia $37,800 iar al Chinei este $3,600. China a raspuns pretinzând ca salarul mediu chinez creste anual cu 15 la suta.

China este una din tarile cu cea mai mare crestere economica în timpul recesiunii, PIB-ul sau fiind de 90 de ori mai mare în prezent decât in 1978, când presedintele de atunci Deng Xiaoping, a renuntat la comunismul sever si a facut o serie de reforme care au marcat reîntoarcerea pe pietele internationale. Forma specifica de capitalism chinez, a deschis portile de colaborare spre vest dar cel mai mult în folosul propriu.
Potrivit estimarilor economistului-sef al Goldman Sachs, Jim O’Neill, China va reusi sa depaseasca Statele Unite, devenind cea mai puternica tara a lumii, pâna în 2027.
Cresterea economica a Chinei i-a dat posibilitatea extinderii în lume pe plan economic si militar. Investitiile economice în lumea întreaga, dau posibilitati mari impunerii unei autoritati mondiale. Recent s-a constatat colaborarea Chinei în America de Sud cu rezultate semnificative. Astfel, Brazilia, Peru si Chile au parte de o înflorire economica. Cu ajutorul Chinei, cresterea economica a Perului a înregistrat 9 la suta si Brazilia 8 la suta.

Revista Agerpres în 11 iulie 2010 a publicat un articol interesant despre rezervele valutare mondiale plasând China pe locul întâi. La sfârsitul lunii iunie 2010 cu o crestere anuala de 15 la suta, rezervele valutare ale Chinei au ajuns la aproape 2,5 miliarde dolari, cu o crestere lunara de zeci de miliarde dolari. Totodata rezervele de aur al Bancii Centrale Chineze la sfârsitul lunii iunie 2010 se situau la cifra de 33,89 milioane uncii

Rezervele valutare ale Chinei sunt rezultatul dezvoltarii economice, si extinderii influentei în lume, realizând împrumuturi bancare catre tarile lumii. China este cel mai mare creditor al guvernului american, în conditiile în care a investit o mare parte din rezervele sale în obligatiuni emise de Trezoreria SUA. Datoria SUA catre China s-a ridicat la peste 1 trilion de dolari.

 

 

 

CÂND CHINA SE TREZESTE VA CUTREMURA LUMEA

Napoleon III a comparat China cu un gigant care doarme si a tras urmatorul semnal de alarma: „Când China se trezeste, va cutremura lumea” Dupa o lunga hibernare, China la peste 1,3 miliarde de oameni dublu cât Statele Unite si Uniunea Europeana la un loc, se ridica peste noapte. Alaturi de China se ridica din obscuritate, India, precum si alte tari din Rasarit, cu putere de influenta în lumea întreaa.

Se stie prea bine ca secolul XIX a fost secolul Marii Britanii, secolul XX a fost secolul Americii si ca secolul XXI este secolul Rasaritului. Interesant este ca estimarile viitorului pentru experti s-a oprit la secolul XXI. Oare de ce nu s-au facut extrapolari mai departe de secolul XXI? Pentru ca nu e cazul.

Secolul Rasaritului este dominat si coordonat de China, si îl numesc pe buna dreptatea secolul Chinei, si va duce la încetarea perioadei de influenta si stapânire al împaratului întunericului, diavolul.

Scriam în editia 188, de la jumatatea lunii iunie 2007: „Pentru împlinirea unor proorocii escatologice exista faze, care, Dumnezeu îngaduie sa fie pregatite din timp. Una din ele, care se parea de nerealizat în urma cu câtiva ani este adunarea la un loc a Împaratilor Rasaritului cu o influenta crescânda în lume. În timp ce imperiul America s-a dezvoltat pe principii relationale biblice, Împaratii Rasaritului se dezvolta pe principii corupte, nebiblice. Interesant pentru vremurile ce le traim este, însa, ca în timp ce imperiul America este în decadere, imperiul Chinez este în crestere”.

Concluzia este ca ne apropiem cu pasi repezi de Rapirea Bisericii lui Christos, pentru cei ramasi experimentarea durerilor Necazului Unic din istoria lumii, printre altele adunarea împaratilor lumii ca din Rasarit sa porneasca împotriva Israelului, în lupta de la Armaghedon si nimicirea lor. Va urma legarea lui Satan, si pamântul pe care acum e mare durere, se va bucura de Împaratia Pacii.

top

NENOROCIRI ale anului 2010

Criza economica, în anul 2010, a adus multe catastrofe, care a lovit pe cei mari si pe cei mici; pe cei bogati si pe cei saraci; as putea spune ca toata lumea a fost afectata. Pe lânga nenorocirile aduse de criza economica, anul 2010 a fost lovit nenorociri care au generat peste 295 mii de morti si pagube devastatoare valorate la peste 130 miliarde dolari, ceea ce a însemnat mai mult decât media ultimilor 30 de ani.

În ordinea pagubelor produse si a numarului de morti, la nivelul de peste 2 mii suflete, nenorocirile anului 2010 au culminat cu cutremurul din Haiti al lunii ianuarie, evaluat la peste 222 mii morti. Pe locul al doilea s-a clasat valul de caldura si incendiile de padure din vara din Rusia, cu peste 56 mii de morti urmat de cutremurul din aprilie din China (2.700 de morti).

Nenorociri care nu au fost evidentiate prin pierderi de vieti omenesti, dar care au produs enorme pagube materiale în ordinea estimarii pagubelor sunt urmatoarele: cutremurul din februarie din Chile, estimate la peste 30 de miliarde de dolari pagube si 520 de morti; inundatiile din vara (iulie-septembrie) din Pakistan, cu peste 9 miliarde de dolari pagube materiale si 1.760 de morti. Furtuna Xynthia în februarie, a traversat Europa Centrala producând pagube de peste 6 miliarde dolari si 65 de morti. Statele Unite a fost lovit si anul trecut de uragane, care au provocat pagube per total la peste de 4,7 miliarde de dolari. In Noiembrie 2010 autoritatile columbiene au decretat starea de calamitate naturala, în urma inundatiilor catastrofale ce afecteaza tara. 28 din cele 32 de provincii ale statului, s-au aflat sub ape. Peste 130 de oameni si-au pierdut viata, iar altii au fost nevoiti sa fuga din calea potopului. În total, 1.200.000 de persoane sunt afectate de intemperii

În ultimii 30 de ani de când sunt înregistrate nenorocirile, catastrofele naturale, în fiecare an, statisticile au prezentat în medie 615 catastrofe în medie pe an. Anul 2010 a înregistrat o data si jumatate mai mult ca media ultimilor 30 de ani, contabilizând 950 catastrofe naturale. Ultimii 20 de ani au fost foarte semnificanti depasind media anterioara de 66 mii morti pe an, si ajungând la o medie de 295 mii de victime. Media pagubelor produse de nenorociri a fost în ultimii ani de 130 miliarde dolari fata de 95 miliarde înregistrate anterior.

În ianuarie 2011, inundatiile continua sa faca ravagii în Australia si Brazilia. Peste 500 de brazilieni au murit, din cauza ploilor torentiale care au maturat totul în cale, au anuntat autoritatile locale. Este considerata cea mai mare nenorocire, catastrofa din istoria Braziliei. Ploile torentiale si alunecarile de teren care au devastat regiunea muntoasa din apropiere de Rio de Janeiro au provocat moartea a peste 500 de oameni.

Tot în ianuarie 2011, în Australia, bilantul inundatiilor a ajuns la 25 morti si câteva zeci de disparuti.

Anul 2010 CEL MAI CALD AN ÎNREGISTRAT VREO DATA

Organizatia Mondiala de Meteorologie (OMM) a confirmat joi, 20 ianuarie 2011, ca 2010 a fost anul cu cele mai înalte temperaturi înregistrate vreodata, confirmând o tendinta ‘semnificativa’ a încalzirii climei pe termen lung, informeaza AFP.

Anul 2010 ‘a fost cel mai cald an înregistrat vreodata, alaturi de 2005 si 1998′, a precizat agentia potrivit unui comunicat, confirmând un raport preliminar bazat pe o perioada de zece luni si publicat la începutul lunii decembrie la Cancun, în cursul conferintei Natiunilor Unite privind încalzirea climatica.
‘Datele din 2010 confirma încalzirea semnificativa pe termen lung a planetei’, a subliniat secretarul general al OMM, Michel Jarraud, în cursul unei conferinte de presa. El a indicat ca ‘ultimul deceniu a fost cel mai cald înregistrat vreodata’. Anul trecut a fost de asemenea marcat de ‘continuarea topirii calotei glaciare arctice’, a adaugat el.

 

Iulie 2010

Scriitorul musulman, Adnan Oktar, ale carui carti au fost tiparite în peste 65 milioane exemplare, pe tot globul la începutul lunii august 2009 s-a întâlnit cu trei reprezentanti ai sinedriului evreu, (un grup de 71 lideri rabini ortodocsi), sa puna la cale un proiect comun al musulmanilor, evreilor si crestinilor de reconstruire a Templului. Declaratia oficiala, ca rezultat al întâlnirii este urmatoarea: “Dintr-un sentiment de responsabilitate colectiva pentru pacea lumii si pentru toata omenirea, am considerat ca acum e timpul potrivit sa afle toata lumea ca se ofera o cale de afirmare pentru fiecare popor. Este momentul sa spunem umanitatii: Noi toti suntem fiii unui tata, urmasii lui Adam, si toata umanitatea este de fapt o singura familie. Pacea între toate natiunile se va realiza prin construirea Casei lui Dumnezeu, unde toate popoarele se vor închina asa cum s-a rugat regele Solomon în rugaciunea sa la dedicarea Primului Templu. Veniti cu dragoste si respect unii fata de altii, cu dragoste si onoare si sa ne apropiem cu reverenta de Tatal nostru din ceruri. Haideti sa construim o casa de rugaciune în numele Sau, cu scopul de a-I sluji, a ne închina Lui împreuna, de dragul Lui si cu mare compasiune fata de El. Cu siguranta ca El nu vrea sânge varsat de creaturile Lui, dar prefera dragoste si pace între toti oamenii. Ne rugam ca Atotputernicul Creator sa asculte rugaciunea noastra. Împreuna – fiecare în functie de abilitatea fiecaruia – va trebui sa lucram la construirea Casei de Rugaciune pentru toate neamurile de pe Muntele Templului, în pace si întelegere reciproca. ”

La pregatirile facute pâna acum si la tehnica existenta Templul s-ar putea construi într-un an. Doi din cei trei rabini, Abrahamson si Hollander, au declarat urmatoarele: ”Construirea Templului este una din fazele procesului Mesianic”, Domul Stâncii ca un loc proeminent al Templului va putea servi ca ”loc de închinare pentru toate popoarele”… ”Este foarte simplu. Structura Domului de pe Muntele Templului de la început a fost destinata ca si Casa de Rugaciune pentru evrei si Al-Asqa a fost si este Casa de Rugaciune pentru musulmani.”

 

Studiul-Cristalizare Numeri (1) – savurare din Înviorarea de Dimineață

Studiul-Cristalizare Numeri (1) - savurare din Înviorarea de Dimineață

Slavă Domnului pentru vorbirea Sa actuală în Cuvântul Său! Pe măsură ce savurăm înviorarea de dimineață asupra Studiului-Cristalizare al cărții Numeri (partea 1), sunt multe izvoare de apă vie ce se revarsă înspre alții ca să îi adăpăm cu Cuvântul sfânt.

Îi mulțumim Domnului ca ne vorbește și azi, și că ne putem menține deschiși înspre El în timp ce studiem cartea Numeri din Biblie într-un mod mai profund. Mai jos puteți găsi o colecție de articole unde puteți savura și cunoaște mai mult despre acest subiect.

Studiul-Cristalizare Numeri (1) – Savurare din Înviorarea de Dimineață

Săptămâna 5 – Dorința lui Dumnezeu ca Tot Poporul Său sa fie Nazireii de Astăzi

  1. Domnul Isus este unicul nazireu care a savurat cel mai bogat har și cea mai dulce dragoste
  2. Nazireii sunt sfințiți în mod absolut înspre Dumnezeu și se abțin de la savurarea pământească
  3. Un nazireu are un duh umil și este absolut supus calității de Cap a Domnului
  4. Nazireii de astăzi biruiesc afecțiunea naturală și sunt separați de moarte
  5. Să fim nazireii credincioși care slujesc ca preoți, profeți și oameni ai rugăciunii
  6. Un nazireu este un om conform inimii lui Dumnezeu și unul care fuge de pofte ca să Îl urmărească pe Cristos

Săptămâna 7 – Binecuvântarea Eternă a Dumnezeului Triunic

  1. Binecuvântarea unică este Dumnezeul Triunic distribuit în Trinitatea Sa Divină întru noi
  2. Dumnezeu ne binecuvintează păstrându-ne în distribuirea Dumnezeului Triunic și departe de cel rău
  3. Dumnezeu în Cristos face ca fața Sa să strălucească asupra noastră și este îndurător față de noi pentru savurarea noastră
  4. Duhul ca și chip înălțat al lui Dumnezeu ne confirmă, ne promite și ne dă pacea
  5. Binecuvântarea înseamnă să-i aducem pe oameni în prezența lui Dumnezeu și să-L aducem pe Dumnezeu întru alții
  6. Să Îl savurăm pe Dumnezeul Triunic ca binecuvântarea noastră unică și să Îl distribuim ca binecuvântare altora

Săptămâna 8 – Vorbirea lui Dumnezeu dintre heruvimii gloriei

  1. Să avansăm în părtășia noastră cu Domnul ca să fim un tovarăș al lui Dumnezeu care cunoaște inima Sa
  2. Dumnezeu ne vorbește în Cristos ca locul glorios și strălucitor în care Dumnezeu Se întâlnește cu omul
  3. Dumnezeu ne întâlnește, ne vorbește și ne infuzează pe Cristosul Ispăşitor în glorie
  4. Ne întâlnim cu Dumnezeu în Cristosul răscumpărător și strălucitor prin aplicarea sângelui lui Cristos
  5. Noi intrăm în Sfânta Sfintelor prin sângele lui Isus pentru a atinge tronul harului în duh
  6. La tronul harului Îl contemplăm pe Dumnezeu și suntem transformați în chipul lui Cristos

Săptămâna 9 – Aprinderea lămpilor

  1. Nevoia de aprindere a lămpilor pentru a avea lumină în slujirea, lupta și mișcarea noastră
  2. Datoria noastră preoțească este să ne rugăm și să citim Cuvântul pentru a avea vorbirea lui Dumnezeu, strălucirea Sa
  3. Să facem ca lumina să se înalțe prin umanitatea lui Isus saturată cu Duhul lui Cristos
  4. Să aprindem lămpile pentru a intra în Sfânta Sfintelor și a savura adâncimile lui Cristos în Dumnezeu
  5. Să fim preoții sfinți care sunt stăpâniți de către Dumnezeu și care Îl trăiesc pe Cristos ca să aprindă lămpile
  6. În lumina divină din întâlnirile bisericii vedem cu claritate mișcarea și administrația lui Dumnezeu

Săptămâna 10 – Tipurile reprezentative majore şi profeţia cu privire la Cristos

  1. Să Îl slujim pe Dumnezeu în principiul toiagului înmugurit, prin moarte și înviere
  2. Cristosul răscumpărător ca realitate a vițelei roșii ne curățește de impuritate
  3. Să aplicăm moartea lui Cristos la situația noastră și să Îi vorbim lui Cristos pentru a bea apă vie
  4. Să credem în Cristos ca realitatea șarpelui de bronz și să savurăm viața Sa care tratează păcatul
  5. Cristos este realitatea cetăților de refugiu: ca păcătoșii care au făcut greșeli, noi ne refugiem în El!
  6. Trebuie să Îl savurăm pe Cristos ca Steaua care strălucește în noi și ca Sceptrul care se ridică peste noi

Săptămâna 11 – Parteneri ai lui Cristos care luptă pentru interesul lui Dumnezeu

  1. Avertisment: să nu repetăm Istoria lui Israel de Falimentare a Atingerii Țelului Chemării lui Dumnezeu!
  2. Feriți-vă să aveți o inimă rea de necredință – aveți un duh de credință în Cuvântul lui Dumnezeu!
  3. Suntem pentru Interesul lui Dumnezeu și nu pentru noi înșine când amestecăm cuvântul Său cu credința noastră
  4. Să ne îngrijim de interesele lui Dumnezeu și să avem credință în Dumnezeu pentru a fi partenerii lui Cristos
  5. Stăm de partea Domnului, credem în promisiunile Sale și luăm dificultățile ca hrană a noastră
  6. Să luăm în posesie Țara Bună prin cucerirea haosului satanic pentru a triumfa în economia divină

Săptămâna 12 – Cristos ca centru al mişcării lui Dumnezeu pe pământ începând de la încarnarea Sa, trecând prin înălţarea Sa şi până la a doua Sa venire

  1. Să avem călăuzirea și conducerea lui Dumnezeu în și prin Cristos conform legământului lui Dumnezeu
  2. Mișcarea lui Dumnezeu pe pământ astăzi este în și prin biserică cu Cristos ca centru
  3. Savurăm și anunțăm vestea bună a Dumnezeului Triunic împreună cu toate realizările Sale
  4. În înălțarea Sa Cristos ne-a condus captivi și ne-a dat ca daruri pentru zidirea Trupului
  5. Îl savurăm pe Dumnezeu în casa Sa, suntem încărcați cu Dumnezeu ca bine, și Îl slăvim pe Dumnezeu
  6. Să vedem că influența savurării lui Dumnezeu de către noi va câștiga întregul pământ pentru Dumnezeu

Notă: Cuvântul Sfânt pentru Înviorarea de Dimineață este produs in România de către Curentul Vieții și este bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, o slujbă care deschide Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca toți copii Săi nu doar să-L cunoască pe Domnul ci și să-L savureze, experimenteze, și aplice la viața lor personală cu Cristos și în viața de biserică potrivită.

Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică

Tema principală la instruirea internațională pentru prezbiteri și frați responsabili (2019 ITERO) a fost, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică.

Aceste mesaje s-au focusat asupra realității interioare a împărăției lui Dumnezeu ce se dezvoltă prin practicarea trăirii unei vieți ascunse cu Dumnezeu pentru ca împărăția lui Dumnezeu să se adâncească în noi.

Există câteva aspecte ale împărăției și ale bisericii, și apoi există relațiile între cei din împărăție, gravitatea trăirii unei vieți care iartă pentru ca să primim răsplata împărăției, exersarea cheilor împărăției, responsabilitatea bisericii de a se angaja în războiul spiritual, și predicarea evanghelie împărăției.

Puteți citi mai jos câteva din porțiunile de savurare din acest cuvânt sfânt pentru înviorarea de dimineață (traduse din limba engleză de aici), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, și puteți cumpăra această carte la Curentul Vieții.

Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică

Săptămâna 1 – Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu într-un domeniu peste care Dumnezeu guvernează în viața Sa divină

  1. Împărăția lui Dumnezeu este Dumnezeu Însuși, iar acum avem capacitatea înnăscută a vieții divine
  2. Intrăm în împărăția lui Dumnezeu ca domeniul speciei divine când suntem născuți din Dumnezeu
  3. Împărăția lui Dumnezeu este Cristos ca sămânța vieții care e semănată și se dezvoltă în credincioși
  4. Să urmărim creșterea și dezvoltarea vieții și naturii divine pentru a intra în împărăție
  5. Să fim recâștigați de la stăpânirea omenească și de la stăpânirea de sine pentru a fi sub stăpânirea directă a lui Dumnezeu
  6. Să trăim prin simțul vieții pentru a fi sub stăpânirea Domnului și să-I permitem să strălucească și să curgă prin noi

Săptămâna 2 – Să trăim viața împărăției trăind o viață ascunsă

  1. Să învățăm de la Domnul Isus să petrecem timp în secret cu Dumnezeu ca să ne rugăm în mod privat
  2. Ca popor al împărăției noi facem faptele noastre drepte în duh în secret pentru a-I face plăcere Tatălui
  3. Să practicăm trăirea unei vieți ascunse cu Dumnezeu prin trăirea vieții ascunse a Tatălui nostru
  4. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care Se ascunde; El face multe lucruri, dar Se ascunde
  5. Dumnezeu Lucrează în Secretul Ființei Noastre: spunem Amin vocii Sale Blândă și Liniștită din interior

Săptămâna 3 – Împărăția și biserica

  1. Împărăția produce biserica și împărăția este realitatea bisericii
  2. Să trăim viața împărăției în viața de biserică sub autoritatea împărăției
  3. Trăim viața împărăției în viața de biserică trăind și umblând în duhul
  4. Să trăim în viața de biserică în calitate de împărăția Fiului dragostei Tatălui de astăzi
  5. Biserica este împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, un domeniu al dragostei, luminii și vieții
  6. Să continuăm să transferați de sub autoritatea întunericului în împărăția lui Dumnezeu

Săptămâna 4 – Să trăim viața împărăției îngrijindu-ne de alții conform Duhului și conștientizând iertarea lui Dumnezeu

  1. Ca oameni ai împărăției, ne îngrijim de ceilalți fără a-i judeca sau a le arăta defectele
  2. Trebuie să fim înțelepți când împărtășim adevărul sau experiența noastră din Cristos altora
  3. Cerem, căutăm și batem în rugăciune pentru a primi bogățiile lui Dumnezeu și pentru a-i hrăni și pe alții
  4. Pentru a trăi viața împărăției, trebuie să-l iertăm pe fratele nostru așa cum și Domnul ne-a iertat
  5. Iertarea eternă, iertarea instrumentală și iertarea restauratoare
  6. Iertarea guvernamentală, iertarea împărăției și să nu acționăm împotriva guvernării lui Dumnezeu

Săptămâna 5 – Exersarea împărăției pentru zidirea bisericii

  1. Să exersăm cheile împărăției pentru a închide porțile Hadesului și pentru a zidi biserica
  2. Să exersăm cheia lepădării de sine pentru a închide sinele și pentru a zidi biserica
  3. Să lepădăm sinele prin cruce ca să depindem de Domnul și de Trupul lui Cristos
  4. Să exersăm cheia lepădării de sine pentru a închide sinele și pentru a zidi biserica
  5. Să fim dispuși să ne luăm crucea și să o purtăm pentru zidirea bisericii
  6. Ne pierdem viața-suflet de dragul Domnului în această epocă pentru a ne salva sufletul în epoca viitoare

Săptămâna 6 – Conflictul dintre cele două împărății, precum și lucrarea și responsabilitatea bisericii

  1. Satan este stăpânitorul acestei lumi, dar noi cooperăm cu Dumnezeu pentru venirea împărăției Sale
  2. Dumnezeu Își va întemeia împărăția tratând răzvrătirea lui Satan prin biserică

Săptămâna 7 – Să fim veghetori în viața și credincioși în serviciu

  1. Ca fecioare înțelepte noi plătim prețul pentru a fi saturați cu Duhul în sufletul nostru
  2. Să plătim prețul pentru a cumpăra Duhul ca ulei în vasul nostru prin Cuvânt și rugăciune
  3. Să nu întristăm sau să stingem Duhul ci să ne rugăm neîncetat ca să trăim și să umblăm în duhul
  4. Să fim robii credincioși și înțelepți în lucrurile Stăpânului nostru pentru a intra în bucuria Sa
  5. Să folosim darul Domnului pentru a zidi biserica dând hrană altora la timpul potrivit

Săptămâna 8 – Predicarea evangheliei împărăției și discipolizarea tuturor națiunilor pentru răspândirea și dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu

  1. Să predicăm evanghelia împărăției ca să-i eliberăm pe oameni din rebeliunea lor împotriva lui Dumnezeu
  2. Prin evanghelia împărăției, Dumnezeu îi aduce pe oameni sub conducerea autorității Sale
  3. Evanghelia împărăției trebuie predicată pentru ca toți oamenii să se pocăiască pentru împărăție!
  4. Mergem cu Autoritatea lui Cristos să discipolizăm toate națiunile, botezându-le întru Dumnezeu
  5. Facem din păgâni oameni ai împărăției botezându-i întru Dumnezeul Triunic

Nădejdea cerească a creştinilor

Unitatea tuturor creştinilor

1 Susţine Biblia separarea creştinilor în două categorii?

 

Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M‑ai trimis.  Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe care Mi i‑ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat‑o Tu; fiindcă Tu M‑ai iubit înainte de întemeierea lumii. (Ioan 17:20–21,24)

Principalele semne despre care vorbeşte Isus, prin care lumea îi va cunoaşte pe ucenicii Săi sunt dragostea şi unitatea. Unitatea perfectă, pentru care s‑a rugat, este realizată în această viaţă şi în viaţa viitoare.

Dumnezeu, care a vrut aşa de mult ca fiii Săi să fie uniţi, a promis aceeaşi speranţă pentru toţi cei care cred în El: viaţa veşnică într‑o părtăşie adâncă cu El în rai.1

Scopul venirii lui Isus a fost “… Să caute şi să mântuiască ce era pierdut” (Luca 12:10). Din cauza păcatelor noastre am ajuns departe şi străini faţă de Dumnezeu2, Creatorul nostru: am fost ca duşmanii Lui3. Isus a biruit păcatul4, ne‑a adus iertarea, ne‑a împăcat cu Dumnezeu5, ne‑a înnoit viaţa6 şi ne‑a readus înfierea. Aşadar putem să‑L numim din nou pe Dumnezeu Tatăl nostru7, putem fi în părtăşie veşnică cu El şi cu Isus şi cu TOŢI cei care‑L iubesc.

Toţi cei care Îl slujesc pe Isus vor fi acolo unde este Isus.

Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod. Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti. (Ioan 12:24–26)

În contextul pasajului sus menţionat, Isus vorbeşte despre suferinţele pe care le va îndura şi roadele suferinţelor şi ascultării Sale. El va aduce multe roade prin acestea şi va aduce mântuirea tuturor celor care îl ascultă. El face şi o paralelă: cei care Îl urmează, trebuie să fie gata să-şi dăruiască viaţa (nu neapărat fizic, dar în primul rând spiritual, să nu trăiască pentru ei înşişi) şi în felul acesta El le promite că vor fi cu El pentru totdeauna; cum au luat parte la suferinţele Lui, tot aşa vor lua parte şi la slava Lui. După cum este scris în 2 Timotei şi în Ioan:

 Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi. (2 Timotei 2: 11–12)

Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n‑ar fi aşa, v‑aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. Ştiţi unde Mă duc, şi ştiţi şi calea într-acolo.”„Doamne”, I‑a zis Toma, „nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea într-acolo?” Isus i‑a zis: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:1–6)

Isus îi încurajează pe ucenicii Săi să aibă încredere în El, pentru că scopul venirii Lui a fost să arate drumul către Tatăl, să ne pregătească un loc şi să ne ia cu El în slava Sa cerească – în părtăşia veşnică cu El şi cu Tatăl. Afirmaţia Lui despre cale arată că aceasta este ţinta şi drumul celor care vor să‑L urmeze pe Isus.

În ciuda cuvintelor clare pe care Isus le‑a spus, Martorii lui Iehova învaţă că sunt două categorii de creştini care au speranţe diferite8: o categorie (constând din 144.000 aleşi) care au speranţa cerească; cealaltă categorie (marea mulţime) care au speranţă pământească. Ei pot interpreta astfel numai dacă ignoră cuvintele clare ale lui Isus şi ale apostolilor.

Pe lângă cuvintele lui Isus menţionate mai sus (unde Isus spune clar că toţi cei care Îl slujesc şi toţi cei care vor crede în cuvintele apostolilor, vor fi împreună cu El, vor vedea slava Lui în plinătatea ei şi vor împărtăşi aceeaşi bucurie9 ca şi El), sunt multe alte versete în Noul Testament care vorbesc despre speranţa cerească pe care o au creştinii.10 Martorii lui Iehova interpretează aceste pasaje referindu-se la cei 144.000 aleşi, sau câteodată spun pur şi simplu că: “se referă la primii creştini”.11

Să cercetăm unul dintre cele mai importante pasaje ale lor, stâlpul învăţăturii lor:

Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia. Şi Domnul a zis: „Cine este ispravnicul credincios şi înţelept, pe care‑l va pune stăpânul său peste slugile sale, ca să le dea partea lor de hrană la vremea potrivită? Ferice de robul acela, pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa! Adevărat vă spun, că îl va pune peste toată avuţia sa. Dar dacă robul acela zice în inima lui: ‚Stăpânul meu zăboveşte să vină’; dacă va începe să bată pe slugi şi pe slujnice, să mănânce, să bea şi să se îmbete, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă, şi în ceasul în care nu ştie, şi‑l va tăia în bucăţi; şi soarta lui va fi soarta celor necredincioşi în lucrul încredinţat lor. (Luca 12:32,42–46)

Conform gândirii lor12, acest pasaj se referă la cei 144.000 aleşi care formează „turma mică”. În plus, acest pasaj „le oferă“ o bază prin care pretind ca membrii lor să asculte de societatea Turnul de Veghere fără întrebări, pentru că este „slujitorul credincios care dă hrană la timpul potrivit” celorlalţi slujitori.

De fapt, nu este posibil să găsim în cuvintele lui Isus un fundament pentru o astfel de interpretare.

Dacă privim v. 32 în contextul lui, este evident că Isus nu adresează cuvintele Sale unui grup special de urmaşi ai Săi, dar ele sunt o parte a încurajării care este valabilă în toate timpurile, pentru oricine vrea să‑L urmeze. Turma este mică, nu pentru că este formată numai din cei 144.000, ci pentru că este formată din cei care merg pe calea îngustă.13

Mai mult, tema centrală a învăţăturii lui Isus este că nimeni nu trebuie să fie mic sau mare, noi trebuie să fim fraţi, copii ai Aceluiaşi Tată.14

În pilde nu trebuie să încercăm să dăm un sens fiecărui detaliu, acestea sunt moduri plastice de exprimare a unor idei. Această pildă are un conţinut asemănător cu al celor de dinainte (v. 36–40). Isus a spus multe pilde care accentuează vegherea, din moment ce a vrut să ne facă conştienţi că numai prin perseverenţă în bine şi prin credincioşie şi ascultare de El putem ajunge la ţintă.

Un aspect adiţional exprimat în această pildă este rezumat în v. 47–48. Fiecare este responsabil pentru ceea ce a primit: cei care ştiu voia lui Dumnezeu – creştinii, la fel ca şi cei care nu ştiu – ceilalţi. Fiecare trebuie să vegheze şi să fie atent cum îşi călăuzeşte viaţa, indiferent de nivelul lui de înţelegere sau responsabilitate.

Pentru continuarea cercetării trebuie să privim mai îndeaproape două întrebări:

2 Promisiunea Noului Testament se referă numai la primii creştini sau la toţi creştinii?

Isus a venit să mântuiască omenirea, să‑i cheme pe aceia care caută slava lui Dumnezeu. De aceea putem afirma clar că Noul Testament nu a fost scris numai pentru primii creştini sau pentru cei 144.000 de creştini aleşi.15 Promisiunile conţinute de acesta se referă la toţi creştinii din toate timpurile. Acest fapt este evident din mai multe versete:

Ioan, apostolul, scrie despre venirea lui Isus în lume:

El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L‑a cunoscut. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L‑au primit. Dar tuturor celor ce L‑au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le‑a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. (Ioan 1:10–13)

Isus nu a venit numai pentru cei din generaţia Lui, ci pentru fiecare (ceea ce chiar şi Martorii lui Iehova acceptă). Aşadar afirmaţia lui Ioan că celor care L‑au primit li s‑a dat dreptul de a deveni copii ai lui Dumnezeu este valabilă pentru oricine crede în El.

Oricum, conform Romani 8:12–17, copiii lui Dumnezeu sunt conduşi de Duhul lui Dumnezeu şi sunt moştenitorii lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Christos. Nu ar trebui să fie în rai cei care sunt moştenitori împreună cu Christos?

Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Şi voi n‑aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava! adică: Tată!” Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. (Romani 8:12–17)

În mod asemănător, creştinii sunt numiţi “sămânţa lui Avraam”, “moştenitorii promisiunilor”, “copiii lui Dumnezeu”, “templul lui Dumnezeu” şi “noul Israel” (Galateni 3:6–7, 16–29; Efeseni 2:11–23; 3:6–7; Romani 8:17; 1 Corinteni 3:16–17; etc.). Martorii lui Iehova susţin că aceste expresii sunt folosite numai pentru primii creştini, pentru cei 144.000 aleşi.16

Pasajul din  Romani 8:17 demonstrează că această interpretare este total nefondată. Pentru aprofundare însă putem cerceta  şi alte pasaje:

În Galateni 3 Pavel explică identitatea fiilor (seminţei) lui Avraam.

Tot aşa şi „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i‑a fost socotită ca neprihănire.” Înţelegeţi şi voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă. Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.” Aşa că cei ce se bizuiesc pe credinţă, sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios. (Galateni 3:6–9)

El spune că fiii lui Avraam sunt toţi cei care cred (v.6–7), pentru că ei urmează credinţa lui Avraam. Conform v. 9 ei sunt preamăriţi împreună cu Avraam. Ei sunt copiii lui Dumnezeu prin credinţa lor în Isus Christos (v.26) şi moştenitori potrivit făgăduinţei (v.29). Credinţa lor le asigură moştenirea (v. 26–29).

Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Cristos Isus. Toţi care aţi fost botezaţi pentru Cristos, v‑aţi îmbrăcat cu Cristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Cristos Isus. Şi dacă sunteţi ai lui Cristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă. (Galateni 3:26–29)

Astfel Avraam (moştenitorul speranţei pământeşti conform învăţăturii Martorilor lui Iehova) moşteneşte aceleaşi binecuvântări ca toţi aceia care cred în Isus, care sunt copiii lui Dumnezeu şi moştenitorii speranţei cereşti.17

În acest context trebuie să cercetăm cea de‑a doua întrebare propusă:

3 Sunt credincioşi care nu merg în rai? Merg în rai credincioşii Vechiului Testament?

3.1 Unitatea tuturor credincioşilor

Pentru o abordare corectă a acestui subiect, trebuie să ne fie clar că Noul Testament vorbeşte despre unitatea tuturor credincioşilor, după cum am văzut în pasajul sus menţionat (toţi credincioşii sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam) sau şi din alte pasaje:

Luca 13:25–29 arată clar că Avraam, Isaac şi Iacov, împreună cu toţi proorocii şi cu toţi cei mântuiţi vor fi împreună în împărăţia lui Dumnezeu.

Isus umbla prin cetăţi şi prin sate, învăţând pe norod, şi călătorind spre Ierusalim. Cineva I‑a zis: „Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” El le‑a răspuns  „Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun, că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea. Odată ce Stăpânul casei Se va scula şi va încuia uşa, şi voi veţi fi afară, şi veţi începe să bateţi la uşă, şi să ziceţi: ‚Doamne, Doamne, deschide-ne!’ drept răspuns, El vă va zice: ‚Nu ştiu de unde sunteţi.’ Atunci veţi începe să ziceţi: ‚Noi am mâncat şi am băut în faţa Ta, şi în uliţele noastre ai învăţat pe norod.’ Şi El va răspunde: ‚Vă spun că nu ştiu de unde sunteţi; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi lucrătorii fărădelegii.’ Va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor, când veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov, şi pe toţi proorocii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi scoşi afară. Vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miază-zi, şi vor şedea la masă în Împărăţia lui Dumnezeu. (Luca 13:22–29)

Isus răspunde la întrebarea legată de numărul celor care vor fi mântuiţi. El arată cât de serios trebuie să luăm lupta, nu numai să auzim cuvintele Lui, dar să le şi împlinim. El vorbeşte numai despre două categorii de oameni: cei care nu sunt mântuiţi şi cei care sunt mântuiţi – care vor sta împreună în împărăţia lui Dumnezeu. Cei care “vin de la est şi vest şi de la nord şi sud” sunt amintiţi în contrast cu aceia care în acel timp L‑au respins pe Isus. Sunt incluşi toţi cei care Îl acceptă pe Isus.

Credincioşii Noului Testament – chiar şi în perspectiva Martorilor lui Iehova – au speranţă cerească.18 Prin urmare, conform acestui pasaj, ei se vor bucura de aceeaşi părtăşie cu Dumnezeu şi cu prooroci.19

În scrisoarea către Evrei este de asemenea exprimat faptul că Dumnezeu a pregătit acelaşi dar, aceeaşi împlinire atât pentru acei credincioşi care au trăit în Vechiul Testament cât şi pentru cei din timpul Noului Testament (Evrei 11:8–10, 39–40).20

Singura cale de a concluziona că cei din Vechiul Testament sunt lipsiţi de nădejdea lor cerească este interpretarea versetelor de mai sus, scoţându-le din contextul lor.

Dacă Martorii lui Iehova afirmă că, în ciuda acestor afirmaţii clare, credincioşii Vechiului Testament şi mulţi dintre credincioşii Noului Testament au o altfel de nădejde – una pământească – trebuie să asigure argumente clare pentru aceasta. Să cercetăm câteva dintre pasajele greşit interpretate pe care le folosesc pentru acest scop.21

3.2 Sunt credincioşi care nu vor merge în rai?

Primul argument din şirul lor de idei vrea să arate că sunt credincioşi care nu merg în rai. Ei îşi bazează această idee în principal pe versetul din Ioan 3:13, înţelegând că până în momentul în care Isus vorbeşte nimeni nu a mers în rai. Aşadar oamenii din Vechiul Testament nu au mers în rai, dar au numai o nădejde pământească.

Un ajutor în a găsi explicaţia corectă a acestui verset este să privim contextul pasajului.

Adevărat, adevărat îţi spun, că noi vorbim ce ştim, şi mărturisim ce am văzut; şi voi nu primiţi mărturia noastră. Dacă v‑am vorbit despre lucruri pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi vorbi despre lucrurile cereşti? Nimeni nu s‑a suit în cer, afară de Cel ce S‑a pogorât din cer, adică Fiul omului, care este în cer. (Ioan 3:11–13)

Este accentuat că nimeni dintre aceia care trăiesc pe pământ nu a mers în rai (în felul în care Isus a făcut‑o), aşa că nimeni nu a putut revela ce a descoperit Isus.22 El este singurul care are origine cerească, care vine din prezenţa Tatălui de sus şi are cunoştinţa şi autoritatea să vorbească despre lucrurile cereşti şi să ne invite acolo. Isus nu a intenţionat să spună ceva despre soarta celor morţi.

Aceeaşi idee este exprimată şi mai târziu în capitolul 3:

Cel ce vine din cer, este mai pre sus de toţi; cel ce este de pe pământ, este pământesc, şi vorbeşte ca de pe pământ. Cel ce vine din cer, este mai pe sus de toţi. El mărturiseşte ce a văzut şi a auzit, şi totuşi nimeni nu primeşte mărturia Lui. Cine primeşte mărturia Lui, adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul. Căci Acela, pe care L‑a trimis Dumnezeu, vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu‑I dă Duhul cu măsură. (Ioan 3:31–34)

În plus, Martorii lui Iehova iau câteva exemple concrete a unor persoane importante din Vechiul Testament, susţinând că aceşti oameni nu sunt şi nu vor fi în rai:23

a. David ( Fapte 2:34 “David nu s‑a suit în cer…”)

Este din nou un ajutor pentru găsirea explicaţiei corecte a acestor pasaje dacă cercetăm contextul în care au fost scrise.

Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe care le‑a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi; pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L‑aţi răstignit şi L‑aţi omorât prin mâna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L‑a înviat, dezlegându‑I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea. Căci David zice despre El: „Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin. De aceea, mi se bucură inima, şi mi se înveseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde: căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea. Mi-ai făcut cunoscut căile vieţii, şi Mă vei umple de bucurie cu starea Ta de faţă.” Cât despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat; şi mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi. Fiindcă David era prooroc, şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie, despre învierea lui Cristos a prorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor, şi trupul lui nu va vedea putrezirea. Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi suntem martori ai lui. Şi acum, odată ce S‑a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi. Căci David nu s‑a suit în ceruri, ci el singur zice: „Domnul a zis Domnului meu: ‚Şezi la dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.’ Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus, pe care L‑aţi răstignit voi.” (Fapte 2:22–36)

Petru vrea să dovedească că învierea lui Isus a fost proorocită şi că proorocia din Vechiul Testament nu poate fi împlinită în David, de vreme ce David nu a înviat în acelaşi mod ca şi Isus. Numai trupul lui Isus nu a rămas în mormânt. Acest contrast are ca scop accentuarea învierii lui Isus, dar nu spune nimic despre starea lui David în veşnicie.

b. Iov (Iov 14:7–15)

Un copac, şi tot are nădejde: căci când este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari. Când i‑a îmbătrânit rădăcina în pământ, când îi piere trunchiul în ţărână, înverzeşte iarăşi de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou. Dar omul când moare, rămâne întins; omul, când îşi dă sufletul, unde mai este? Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă râurile, aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cât vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui. Ah! de m‑ai ascunde în locuinţa morţilor, de m‑ai acoperi până-Ţi va trece mânia, şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine! Dacă omul odată mort ar putea să mai învie, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc. Atunci m‑ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mâinilor Tale. (Iov 14:7–15)

Iov 14:7–15 exprimă disperarea unui om în suferinţă, cuvinte care sunt mai târziu combătute de către Iov însuşi (Vezi Iov 19:25–27).24 Aici el nu abordează în niciun fel viaţa după moarte şi nici subiectul privitor la nădejdea cerească sau pământească.

c. Ioan Botezătorul (Matei 11:11–12)

Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s‑a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală, pun mâna pe ea. (Matei 11:11–12)

Isus vrea să arate oamenilor că Vestea Bună pe care o aduce El are o valoare spirituală mai mare decât cea a Vechiului Testament. Aşadar, El exprimă într-un mod plastic că, deşi Ioan Botezătorul este cel mai mare prooroc, el aparţine totuşi Vechiului Testament (fiind ultimul prooroc al Vechiului Testament), de aceea oricine în Împărăţia lui Dumnezeu (cei care au trăit în timpul predicării Împărăţiei – vestea bună a lui Isus – în Noul Testament) este mai mare decât el, din moment ce ei cunosc deja mântuirea lui Isus.25

În mod asemănător – privind la context – este posibil să descoperim modul greşit în care sunt folosite şi alte pasaje.26

4 Promisiunea “moştenirii pământului” este dată unei alte categorii de credincioşi?

Un argument des auzit al Martorilor lui Iehova este că Biblia vorbeşte şi despre promisiunea “moştenirii Pământului”, şi care de aceea trebuie să se refere la o altă categorie de credincioşi. Oare chiar aşa este? Isus a vorbit despre această promisiune în predica de pe Munte:

Când a văzut Isus noroadele, S‑a suit pe munte; şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s‑au apropiat de El. Apoi a început să vorbească şi să‑i înveţe astfel: Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi! Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul! Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi! Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu! Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi. (Matei 5:1–12)

Toate binecuvântările: „căci ei vor moşteni pământul”, „căci a lor este împărăţia cerurilor”, „căci ei vor fi săturaţi”, „căci ei vor găsi milă”, „căci ei vor vedea pe Dumnezeu”, „căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu” exprimă bucuria adâncă şi împlinirea pe care Dumnezeu le promite celor care Îl caută cu o inimă curată. Toate “condiţiile” descrise pentru a moşteni aceste binecuvântări: „a fi sărac în spirit”, „a fi milostiv”, „a fi blând”, „a flămânzi şi înseta după dreptate”, exprimă căutarea sinceră şi cu ardoare a lui Dumnezeu. Este imposibil să despărţim în două categorii de oameni şi două categorii de binecuvântări.

5 Apocalipsa 7 şi 14 susţin oare teoria celor două clase?

Martorii lui Iehova spun că Apocalipsa 7:1–8 şi 14:1–5 vorbesc despre cei care moştenesc nădejdea cerească şi Apocalipsa 7:9–17 despre cei care vor locui într-un paradis pământesc.

Expresiile plastice folosite în cartea Apocalipsa nu sunt uşor de înţeles ceea ce face ca această carte să fie deseori folosită pentru a susţine diferite teorii.

În acest caz sunt câteva contradicţii şi greşeli logice în argumentarea Martorilor lui Iehova:

Dacă se raportează la triburile lui Israel într-un mod simbolic (de ex. ele nu‑i reprezintă pe creştinii proveniţi dintre evrei, dar în mod cert pe creştinii aleşi din toate popoarele), atunci care este baza pentru a înţelege numărul 144.000 literal? 12×12=144 este un număr simbolic. Aşa cum şi “o mie” este tot simbolic, reprezentând probabil, împlinirea.

Pe de o parte cei 144.000 (în Apocalipsa 14:3) şi pe de altă parte marea mulţime (în capitolele 7,9 şi 11 – unde ei slujesc în templul Său!) stau în faţa tronului lui Dumnezeu (deci este arbitrar a spune că cei 144.000 sunt în cer şi marea mulţime este pe Pământ!).

Cei care aparţin marii mulţimi sunt îmbrăcaţi în haine albe, care reprezintă răsplata promisă celor care “vor birui” (Apocalipsa 3:5) împreună cu siguranţa de a fi scris în Cartea Vieţii (şi astfel a avea dreptul de a intra în Ierusalimul ceresc!). În mod asemănător, cei care vor birui vor fi în templul lui Dumnezeu (Apocalipsa 3:12) şi vor sta pe scaunul de domnie a lui Isus (Apocalipsa 3:21).

Nu există niciun indiciu pentru a arăta că au fost două grupuri de oameni care au biruit, dintre care unii vor fi  îmbrăcaţi doar în haine albe, dar nu vor primi celelalte promisiuni.

6 Gânduri şi concluzii finale

Ca ultim pasaj, putem examina Ioan 10:14–16:

Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl, şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele. Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor. (Ioan 10:14–16)

Potrivit interpretării Martorilor lui Iehova, “celelalte oi” nu sunt acceptate în noul legământ dintre Dumnezeu şi Israelul spiritual, ei sunt cei care vor moşteni promisiunea pământească.27 Această interpretare este în contradicţie evidentă cu ultima afirmaţie din pasaj.

“O turmă şi un Păstor” este ideea fundamentală a Noului Testament. În timpul Vechiului Testament şi în timpul lui Isus a existat duşmănie între evrei şi neamuri. Isus a venit să distrugă această duşmănie şi să‑i unească în acelaşi trup pe toţi credincioşii în Dumnezeu.28 Acesta este misterul lui Dumnezeu: El îi adună pe toţi copiii Săi împreună, oferindu-le acelaşi dar şi unificându‑i într-un mod profund.

Martorii lui Iehova vor să nimicească acest mister spunând că “din unul vor fi doi”, pe când Biblia spune că: ”din doi a făcut unul”.

Scroll to top ↑


Note de subsol:
  1. Raiul este împlinirea finală a credinţei noastre. Nu aparţine lumii materiale, lumii vizibile (1 Corinteni 15:50,53; 2 Corinteni 4:17–18). “Pentru că acum vedem ca într‑o oglindă întunecat, dar atunci faţă în faţă, acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte deplin aşa cum am fost şi eu cunoscut deplin.” (1Corinteni 13:12). Acesta a fost planul original al lui Dumnezeu ca omul să trăiască în veşnicie într‑o relaţie perfectă cu El. Acolo vom avea plinătatea relaţiei cu El, Tatăl nostru şi cu cei credincioşi. 
  2. vezi: Efeseni 2:1–3 
  3. vezi: Coloseni 1:21 
  4. vezi: Romani 8:3–4 
  5. vezi: Coloseni 1:21–23; 2 Corinteni 5:18–21 
  6. vezi: Efeseni 4:20–24; 2 Corinteni 5:17; Galateni 6:15 
  7. vezi: Romani 8:15; Ioan 1:12–13 
  8. „Guvernarea care va aduce Paradisul“, 1985, ed. de Biblia Turnului de Veghe şi Societatea de tratate din New York, p.14–15 
  9. Vezi de asemenea Apocalipsa 3:12–21 
  10. Evrei 3:1, 10:34; Filipeni 3:20; Coloseni 1:5; 1 Petru 1:4; 2 Corinteni 5:1–10; Efeseni 2:6 
  11. „Uniţi în închinarea Singurului Dumnezeu Adevărat“, 1983, ed. de Biblia Turnului de Veghe şi Societatea de tratate din New York, p.111–114 
  12. „Guvernarea care va aduce Paradisul“, 1985, ed. de Biblia Turnului de Veghe şi Societatea de tratate din New York, p.14,25 
  13. Luca 13:23–24; Matei 7:13–14 
  14. Chiar dacă între creştini sunt diferenţe în ceea ce priveşte responsabilitatea. Sunt bătrâni creştini, care au grijă şi îi ajută pe creştinii tineri mai mult, dar relaţia lor trebuie să fie ca între fraţii şi surorile mai mari sau mai mici într‑o familie. Fiecare creştin este responsabil pentru zidirea celorlalţi creştini. (1 Petru 5:1–5; Efeseni 5:18–21)  
  15. Cum afirmă Martorii lui Iehova: „Uniţii în slujirea Singurului Dumnezeu Adevărat“, 1983, ed. By the Watchtower Bible and Tract Society of New York, p.111, paragraful 4 
  16. “Poţi trăi pentru totdeauna în Paradis pe Pământ”, ed.1981, Turnul de Veghe, capitolul 14, paragraful 18, p.126 
  17. Vezi explicaţia de mai sus la Romani 8:17 
  18. “Poţi trăi pentru totdeauna în Paradis pe Pământ” ed.1981, Turnul de Veghe, capitolul 14, paragraful 3, p.120 
  19. “a sta la masă” înseamnă, în înţelegerea evreilor, a fi împreună, a avea părtăşie.  Vezi Luca 14:15–24 şi Matei 8:11–12, unde aceeaşi idee este accentuată: Evreii, care s‑au privit pe ei înşişi ca  “fiii împărăţiei” pentru că ei au fost poporul ales, vor fi aruncaţi afară în întuneric şi alţii vor fi aleşi (creştinii) care vor sta împreună în Împărăţia lui Dumnezeu cu cei din Vechiul Testament care au fost ascultători. 
  20. Cum am văzut şi mai înainte în Galateni 3 despre Avraam: el are aceeaşi moştenire şi este binecuvântat împreună cu toţi cei care cred. 
  21. Trebuie să amintim că ei înşişi nu au avut mereu această învăţătură. Ideea separării credincioşilor în două clase a fost clară numai în 1935, când au “realizat”, că Ezechiel 9:1–11, Ioan 10:16, Matei 25:31–46, Apocalipsa 7:9–17, Fapte 2:29.34, Iov 14:13–15, Matei 11:11 şi Ioan 3:13 descriu speranţa pământească şi că numărul celor 144000 aleşi a fost complet. („Uniţi în slujirea Singurului Dumnezeu Adevărat“, 1983, ed. By the Watchtower Bible and Tract Society of New York, capitolul 13, paragraful 2; p. 103–104). 
  22. Vezi de asemenea Ioan 1:18“Nimeni n‑a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul născut Dumnezeu care este în sânul Tatălui, Acela l‑a făcut cunoscut.” Niciun om nu L‑a văzut pe Tatăl, niciun om nu L‑a cunoscut cu adevărat: numai Isus a fost capabil să‑L descopere. De aceea cuvintele Lui trebuie să aibă autoritate în faţa acelora care au dorinţa să‑L cunoască pe Dumnezeu. 
  23. “Poţi trăi pentru totdeauna în Paradis pe Pământ”, ed.1981,Turnul de Veghe, capitolul 14, paragraful 4, p.120 
  24. În Iov 14:7–15 Iov vorbeşte într-un mod ca şi cum nu ar fi deloc înviere, nicio speranţă (nici măcar speranţă pământească); dar mai târziu se vede că a înţeles că distrugerea trupului pământesc nu este sfârşitul existenţei sale. 
  25. Nu putem întotdeauna echivala expresia “împărăţia lui Dumnezeu” sau “împărăţia cerurilor” cu raiul sau cu Biserica, din moment ce Isus a spus multe pilde folosind aceste expresii pentru a arăta numai câteva aspecte ale lucrării lui Dumnezeu. A intra în împărăţia cerurilor a însemnat deseori acceptarea cuvintelor lui Isus, întoarcerea la Dumnezeu sau în general trăirea cu Dumnezeu, nu numai după moarte, dar începând de acum. 
  26. Ezechiel 9:1–11 vorbeşte despre pedepsirea evreilor în timpul exilului Babilonian. Din cauza idolatriei şi vieţii lor păcătoase au fost cuceriţi de către Babilonieni, templul lor a fost distrus, mulţi au fost omorâţi şi cei care au rămas au fost duşi în exil. Cu toate acestea, Dumnezeu le‑a promis că nu toţi vor fi distruşi, dar va rămâne o rămăşiţă care va fi credincioasă şi va scăpa. Acest pasaj nu are nimic de a face cu întrebarea nădejdii cereşti sau pământeşti a diferitor oameni. Ioan 10:16 şi Apocalipsa 7 sunt explicate într-un alt loc în acest document. 
  27. „Uniţi în slujirea Singurului Dumnezeu Adevărat”, 1983, ed. de Turnul de Veghe şi Societatea de Tratate din New York, p.116, paragraful 14 
  28. Efeseni 2:15 (11–22); 3:4–7; Evrei 11; Ioan 10:16; Galateni 3:9; Romani 4:16 

Credibilitatea Bibliei

 

Creştinismul îşi are originea în persoana lui Hristos, mesajul şi viaţa lui fiind fundamentale pentru această nouă mişcare care a revoluţionat întreaga lume. Hristos a trăit ca evreu, potrivit Vechiului Testament, Sfânta Scriptură a evreilor, dar a pretins că este Mesia care fusese promis în vechime şi chiar mai mult, Fiul lui Dumnezeu. El îi cheamă pe toţi oamenii din orice timp să‑L urmeze.

Noi nu‑L mai putem experimenta acum în acelaşi mod în care l‑au experimentat martorii săi oculari. Avem însă la dispoziţia noastă mărturia primilor săi ucenici care au fost alături de El zi şi noapte. Noul Testament conţine aceste mărturii ale martorilor oculari şi relatează despre viaţa primilor creştini. Din acest motiv credibilitatea Bibliei are o importanţă deosebită în primul rând pentru creştinism, cât şi pentru orice om.

Biblia nu este o simplă carte. Mesajul ei poate schimba viaţa unui om în mod radical. Faptul că atât de mulţi oameni o critică este pentru că, citind‑o, sunt provocaţi spre o schimbare totală. Deşi a fost din nou şi din nou interpretată greşit până în timpurile noastre, deşi organizaţii sau anumite persoane, care se numesc creştine, au abuzat de ea pentru a o folosi în scopuri egoiste, acestea nu trebuie să ne împiedice să avem curajul să o cercetăm cu şi mai mult devotament pentru a‑i descoperi sensurile.

1 Noul Testament este credibil datorită conţinutului său

1.1 Mesajul unic al lui Isus : moralitatea sa şi dragostea faţă de duşmani

Învăţătura lui Isus privitoare la morală depăşeşte orice altă învăţătură dată de cei care s‑au considerat învăţători ai omenirii. Un exemplu în această privinţă este problematica adulterului.

În Evanghelia după Matei, capitolul 5, versetele 27–29 Isus spune:

Aţi auzit că s‑a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.” Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie, ca s‑o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui. Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate‑l şi leapădă‑l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. (Evanghelia după Matei 5:27–29)

Şi în învăţătura budistă găsim ideea că orice dorinţă trebuie eliminată. Ideea este formulată însă foarte general. În budism este vorba despre distrugerea întregii sensibilităţi şi personalităţi a omului neţinându-se seama nici de valorile pozitive nici de cele negative. Scopul este dizolvarea finală a persoanei într-un nimic etern, Nirvana.

În acest pasaj Isus face o referire clară la păcatele ascunse şi consideră păcatele în gânduri la fel de grave ca adulterul. Astfel, El arată că păcatul începe în gânduri şi pornind de la acest punct ele trebuie regretate. Porunca lui de a ne schimba, nu poate fi mai clar exprimată decât în acest pasaj, pe care desigur trebuie să‑l înţelegem în mod figurat.

Din moment ce omul poate să distingă binele de rău prin conştiinţa sa, în orice religie vom găsi învăţături mai mult sau mai puţin dezvoltate în ceea ce priveşte moralitatea. Măsura cu care Isus judecă faptele, cuvintele, gândurile omului, este unică, deoarece el descoperă inima omului. El cere în primul rând o schimbare a atitudinii şi a gândurilor, de unde generează mai apoi un comportament moral. Isus vrea să ne elibereze din robia răului, făcându-ne liberi pentru bine. Răul poate fi învins numai prin bine.

Un alt exemplu este chemarea de a ne iubi duşmanii, ceea ce trece de etică şi morală.

Aţi auzit că s‑a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.”Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel? Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit. (Evanghelia după Matei 5:43–48)

Bineînţeles, în Vechiul Testament, Sfânta Scriptură a evreilor, nu scrie doar despre respingerea duşmanilor, ci şi despre iubirea faţă de străinii care doreau să trăiască între evrei, şi găsim chiar şi pasaje care îndeamnă la bunătate în raport cu duşmanii. Însă porunca lui Isus de a ne iubi vrăjmaşii depăşeşte nivelul cunoscut de evrei şi este ceva complet nou. A ne iubi vrăjmaşii înseamnă mai mult decât să renunţăm la răzbunare şi la sentimente rele, înseamnă să acţionăm spre binele lor în faptă. Aceasta face posibilă iertarea vrăjmaşului cel mai înverşunat şi mai mult, a dori ce este cel mai bine pentru el.

Înainte de Isus, nimeni nu a mai vorbit despre aşa ceva. Ulterior mulţi au dorit să‑L imite, sau să profite de pe urma măreţiei Lui.

Ultima afirmaţie din pasajul menţionat mai sus arată că Hristos a pretins de la ucenicii săi să fie desăvârşiţi după cum şi Dumnezeu în ceruri este desăvârşit. El nu se mulţumeşte cu o listă de reguli pentru o viaţă pioasă, ci cere de la oricine să trăiască după standardul Celui care este bun cu desăvârşire. Exigenţa de a fi desăvârşit ca Dumnezeu pare absurdă. Cu toate acestea Isus nu a fost nebun, viaţa şi învăţătura lui au fost prea sobre, prea reale şi practice pentru a putea afirma aşa ceva:

Să nu credeţi că am venit s‑aduc pacea pe pământ; n‑am venit să aduc pacea, ci sabia. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama-sa, şi pe noră de soacra-sa. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui. Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu vine dupa Mine, nu este vrednic de Mine. Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va câştiga. (Matei 10: 34–39)

Mesajul lui Isus nu este unul omenesc care să promită armonie pământească şi noroc în viaţă. El nu a dorit să aducă pacea politică sau socială. Spre deosebire de ceilalţi înţelepţi ai lumii, El nu a venit să arate o cale nouă spre cunoaştere, ci se declară a fi El însuşi autoritatea cea mai înaltă, cerând un devotament total şi necondiţionat faţă de Sine. Prin aceasta El face referire la dumnezeirea Sa. Niciun alt fondator al vreunei religii nu cere această dăruire totală faţă de sine însuşi şi nimeni nu a pretins a fi divin.

1.2 Efectul Noului Testament asupra întregii umanităţi şi asupra fiecărui individ în parte

În momentul în care Isus şi‑a început lucrarea în public a avut loc o separare ireversibilă în cadrul poporului evreu, iar mai pe urmă în întreaga lume. Isus a afirmat că El este Mesia cel promis în Vechiul Testament şi Mântuitorul întregii lumi. De la bun început cei care l‑au urmat au fost persecutaţi, din cauza credinţei lor au fost alungaţi din oraşe sau omorâţi ori de câte ori era posibil de către duşmanii creştinismului.

Această polarizare este mărturia influenţei pe care a avut‑o mesajul Lui asupra oamenilor nu doar în primul secol, ci până în zilele noastre. Învăţătura lui Isus a revoluţionat lumea aşa cum niciun alt sistem religios nu a făcut‑o. Întreaga istorie de 2000 de ani încoace ar fi fost cu totul diferită fără apariţia lui Hristos. De la bun început unele din afirmaţiile Lui au fost copiate, altele imitate, iar altele au fost schimbate în numele autorităţii lui şi au fost folosite foarte greşit. După puţin timp de la moartea lui a apărut un creştinism de faţadă. Deşi avem de a face cu un pseudo creştinism, influenţa acestuia asupra culturii, artei, ştiinţei şi chiar asupra politicii a fost una decisivă în zona euro-asiatică şi a avut repercusiuni în întreaga lume sub diferite forme, ceea ce arată însemnătatea mesajului său.

Mulţimi de oameni au fost fascinaţi de persoana lui Isus şi de lucrările/minunile lui. Astfel, Isus a trebuit să se retragă de multe ori în locuri pustii pentru a fi ferit de zarva mulţimilor care‑L îmbulzeau.

Cei care L‑au urmat şi-au schimbat viaţa în mod radical, au fost persoane noi. Această mărturie a stârnit împotrivirea celor care au dorit să rămână mai departe în faptele lor rele.

Valoarea mesajul lui Isus nu constă în gânduri frumos relatate, ci în puterea de a schimba inima omului şi motivaţiile lui ascunse, nu doar faptele lui. Doar cel care iubeşte Adevărul şi‑l caută cu toată fiinţa lui, poate să găsească în cuvintele lui Isus răspunsul la căutările lui personale.

1.3 Noul Testament este credibil din punct de vedere istoric

Noul Testament, cu cele patru Evanghelii, Faptele Apostolilor şi scrisorile reflectă fidel istoria primului secol după Hristos. Datele istorice conţinute sunt în armonie cu alte scrieri evreieşti şi romane, cum ar fi Talmudul, scrierile istoricului evreu Iosefus Flavius, precum şi ale istoricilor romani Tacitus, Plinius, Suetonius şi alţii.

Circumstanţele geografice, culturale şi sociale descrise sau amintite în NT sunt confirmate şi de noile descoperiri arheologice care atestă din nou şi din nou autenticitatea Bibliei.

Un exemplu ar fi scăldătoarea Siloamului din Ierusalim, amintită în Ioan 9:7

După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta, şi i‑a zis: “Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului” (care, tălmăcit, însemnează: trimis). El s‑a dus, s‑a spălat, şi s‑a întors văzând bine. (Ioan 9: 6–7)

În vara anului 2004 s‑a lucrat pentru un nou sistem de canalizare în Ierusalim şi s‑au descoperit nişte scări a căror vechime s‑a datat la aproximativ 2400 de ani, precum şi rămăşiţele rezervorului de apă în care, în timpul lui Isus, a fost condusă apa din fântâna Gihon prin tunelul lui Ezechia. Acest tunel de 525 metri a fost construit de Ezechia, împăratul lui Iuda, în jurul anului 700 î.H. şi mai este accesibil şi astăzi.1

După aceste lucruri si după aceste fapte de credincioşie, a venit Sanherib, împăratul Asiriei, care a pătruns în Iuda, şi a împresurat cetăţile întărite, cu gând să pună mâna pe ele. Ezechia, văzând că a venit Sanherib şi că are de gând să înceapă lupta împotriva Ierusalimului, s‑a sfătuit cu căpeteniile sale şi cu oamenii lui cei viteji, ca să astupe izvoarele de apă care erau afară din cetate. Şi ei au fost de părerea lui. S‑au strâns o mulţime de oameni, şi au astupat toate izvoarele şi pârâul care curge prin mijlocul ţinutului aceluia. “Pentru ce”, ziceau ei, “să găseasca împăraţii Asiriei, la venirea lor, ape din belsug?” Ezechia s‑a îmbărbătat; a zidit din nou zidul care era stricat şi l‑a ridicat până la turnuri. A mai zidit un alt zid în afară, a întărit Milo în cetatea lui David, şi a pregătit o mulţime de arme şi de scuturi. (…) Tot Ezechia a astupat şi gura de sus a apelor Ghihon, şi le‑a adus în jos spre apus de cetatea lui David. Ezechia a izbutit în toate lucrările lui. (2Cronici 32: 1)

Pe baza acestei descoperiri, arheologii au reuşit să confirme în mod impresionant datele Bibliei.

Scăldătoarea Siloam de aproximativ 2500 de mp constituia un rezervor de apă pentru populaţia Ierusalimului din timpul lui Isus. În tencuială arheologii au găsit o monedă din timpul Haşmoneilor, care a fost bătută cu cca. 50 ani înainte de naşterea lui Isus. Cea mai timpurie monedă găsită în molozul canalului este datată aproximativ în anul 70 d.Hr. cu puţin timp înainte de distrugerea Ierusalimului de către romani.

La săpăturile din Teatrul de la Cezareea din 1961 s‑a găsit o inscripţie cu titlul „Pilat din Pont, prefectul Iudeei”2. Astfel, Pilat e atestat ca fiind prefectul Iudeei nu numai de către Noul Testament, ci şi de Josefus Flavius, în lucrarea sa, Antichităţi Iudaice, scrisă în anul 93 şi de Analele lui Tacit din anul 116 d. Hr., împreună cu această descoperire.

În 1905 s‑a publicat aşa-numita „inscripţie Gallio” găsită la Delfi, în Grecia care redă textul unei scrisori a împăratului Claudius către oraşul Delfi. Din titlurile împăratului reiese că scrisoarea a fost scrisă la începutul anului 52 d. Hr. Inscripţia redactată în greceşte3 îl menţionează pe Gallio, proconsul al Ahaei. Acest fapt atestă datele din Noul Testament, din Faptele Apostolilor 18:12. În acelaşi capitol este menţionat şi faptul că împăratul Claudius poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma (Fap. Ap. 18:2).

Faptul că Evangheliile prezintă diferenţe în unele aspecte, nu constituie o contradicţie şi nici o slăbire a credibilităţii lor, ci mai degrabă un argument că nu au fost schimbate ulterior cu scopul de a armoniza acele diferenţe, care apar în mod natural atunci când aceleaşi evenimente sunt relatate de persoane diferite.

De exemplu, stilul evanghelistului Luca este mult mai exact, acordând o mai mare atenţie detaliilor:

În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar, — pe când Pilat din Pont era dregător în Iudeea, Irod, cârmuitor al Galileei, Filip, fratele lui, cârmuitor al Ituriei şi al Trahonitei, Lisania, cârmuitor al Abilenei, şi în zilele marilor preoţi Ana şi Caiafa, — Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia în pustie.(Luca 3:1)

Luca vorbeşte despre doi mari preoţi, Ana şi Caiafa (deşi putem şti că evreii au avut întotdeauna numai un singur mare preot). Nu este o eroare, ci Ana, care fusese mare preot înainte, dar care a fost deja destituit din funcţie, exercita încă o mare influenţă în societatea evreilor, de aceea şi Isus a fost trimis mai întâi la Ana şi apoi la Caiafa (Fap. Ap 4:6; Ioan 18:13), care avea slujba de mare preot în mod oficial.

Cartea lui Josefus Flavius, Războiul evreiesc relatează despre o cronologie exactă a marilor preoţi şi această relatare e în armonie cu descrierea pe care o face Luca. Slujba lui Ana în timpul lui Isus a fost acceptată ca un fapt istoric şi de mari teologi şi istorici ai Noului Testament ca F. F. Bruce, profesor de critică şi exegeză biblică de la Universitatea din Manchester.4

Evanghelia lui Marcu a fost scrisă numai cu 10 ani mai târziu după moartea lui Isus şi multe alte detalii ale Bibliei vin în sprijinul mărturiilor aduse de istorie. Nicio altă religie nu conţine aşa de multe detalii istorice care să fie scrise atât de curând după marile evenimente!

1.4 Ipoteze care ar dovedi falsificarea Bibliei

  • Se spune că, după moartea Sa, ucenicii lui Isus l‑au idealizat şi glorificat pe Domnul lor. Dar din Evanghelii vedem mai degrabă altceva: Isus e înfăţişat ca un om în toată firea lui de om, cu lacrimi şi sentimente, cu lupte sfâşietoare. În agonia morţii, Isus se întoarece la Tatăl Său, prin rugăciune, ca să ceară puterea de a rezista în faţa suferinţei care‑l aştepta (Marcu 14:33–36). Nu e un Mesia glorios, pe care niciun rău nu‑l poate atinge şi care iese biruitor din orice situaţie, ci e un Mesia real, vrednic de compătimire, prezentat în toată slăbiciunea sa umană.
  • O altă ipoteză este că ucenicii au inventat totul pentru a‑şi face un nume şi pentru a câştiga o poziţie. Această presupunere e în contradicţie cu faptul că ei au trebuit să sufere atât de mult şi să fie omorâţi pentru credinţa lor. Şi cine şi-ar fi dat viaţa pentru propria lui minciună (în cazul în care cineva ar fi înşelat să creadă în ceva fals, ne-am mai putea imagina acest lucru…!) Dacă ucenicii ar fi urmărit propria lor glorie, nu ar mai fi atât de multe exemple în Biblie în care aceştia sunt mustraţi, în care ei înşişi scriu despre slăbiciunile şi greşelile lor. Încă de la începutul Bisericii, minciuna a fost judecată ca un păcat foarte grav şi vrednic de moarte (cazul lui Anania şi Safira din Fap. Ap. 5:1–11), iar dacă ucenicii ar fi minţit de la început până la sfârşit, acest fapt ar fi ieşit la iveală şi nu ar fi rămas ascuns pe tot parcursul vieţii lor. Şi mai mult decât atât, cum ar putea o religie să respingă şi să condamne în mod făţiş tocmai astfel de păcate (ca de exemplu onoarea proprie, mândria, minciuna) şi apoi să le practice într-un mod atât de ruşinos şi obraznic? Ucenicii lui Isus au predicat lepădarea totală de sine, drept o condiţie indispensabilă a urmării lui Isus (Luca 9:23–25, 2Corinteni 4:5) .
  • Ucenicii nu ar fi dorit să accepte că au greşit în prezumţia lor că Isus, cel răstignit, a fost cu adevărat Mesia cel aşteptat şi astfel au inventat învierea Lui. Din descrierile Evangheliilor vedem mai degrabă că ucenicilor înşişi le‑a fost foarte greu să-şi imagineze că El a înviat, iar atunci când Isus li s‑a arătat au crezut că este un duh. Cineva însă ar putea spune că însuşi faptul că au pretins că nu au crezut învierea a făcut parte din „sistemul” acesta de înşelăciune. Să nu pierdem din vedere mentalitatea evreiască: evreii niciodată nu şi-au imaginat că Mesia al lor va trebui să moară şi încă de o moarte aşa de crudă şi ruşinoasă, ca un tâlhar. De ce ar fi inventat ucenicii ceva care ar fi creat atât de multe dificultăţi pentru evrei ca să creadă! De ce ar proclama un Mesia răstignit! Dacă cineva vrea să câştige adepţi şi să-şi facă un nume, va inventa o învăţătură care „să prindă” la public! Isus însuşi nu a vrut să satisfacă aşteptările evreilor care doreau un Mesia glorios, puternic, care să‑i elibereze de sub jugul romanilor. El a venit ca un Rege-Slujitor, blând şi umil.
  •  Pavel, cel care a considerat creştinismul o sectă şi care i‑a persecutat pe creştini, s‑a convertit el însuşi la creştinism din cauza mustrărilor de conştiinţă. Apostolul Pavel a fost un fariseu important, foarte dotat în ce priveşte legea evreiască, iar din punct de vedere psihologic, nu putem admite că a fost gata să poarte dispreţul de a fi creştin şi să moară mai apoi ca martir. Mai mult decât atât, el accentuează că a făcut totul cu o conştiinţă curată (Fap. Ap. 23:1; 2 Timotei: 1:3) şi că i‑a persecutat pe creştini din ignoranţă/neştiinţă (1Timotei 1:13).
  • Evreii s‑au opus creştinismului cu toată puterea încă de la început şi i‑au dus pe creştini în faţa tribunalelor pentru a fi închişi şi ucişi. Fără existenţa unor dovezi puternice pentru evenimentele care s‑au întâmplat, această credinţă falsă nu ar fi rezistat în cultura evreilor de‑a lungul timpului. Acest lucru era clar şi pentru Gamaliel, unul dintre cei mai respectaţi învăţaţi ai Legii, la picioarele căruia a studiat însuşi Apostolul Pavel (Fap. Ap. 22:3).

După ce i‑au adus, i‑au pus înaintea Soborului. Şi marele preot i‑a întrebat astfel: “Nu v‑am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în Numele acesta? Şi voi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră, şi căutaţi să aruncaţi asupra noastră sângele acelui om.” Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i‑au zis: “Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decat de oameni! Dumnezeul părinţilor nostri a înviat pe Isus, pe care voi L‑aţi omorât, atârnându‑l pe lemn. Pe acest Isus, Dumnezeu L‑a înălţat cu puterea Lui, şi L‑a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L‑a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.” Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia la inimă şi s‑au sfătuit să‑i omoare. Dar un Fariseu numit Gamaliel, un învăţător al Legii, preţuit de tot norodul, s‑a sculat în picioare în Sobor şi a poruncit să scoată puţin afară pe apostoli. Apoi le‑a zis: “Bărbaţi Israeliţi, luaţi seama bine ce aveţi de gând să faceţi oamenilor acestora. Căci nu de mult s‑a ivit Teuda, care zicea ca el este ceva, şi la care s‑au alipit aproape patru sute de bărbaţi. El a fost omorât, şi toţi cei ce îl urmaseră, au fost risipiţi şi nimiciţi. După el s‑a ivit Iuda Galileanul, pe vremea înscrierii, şi a tras mult norod de partea lui: a perit şi el, şi toti cei ce‑l urmaseră, au fost risipiţi. Şi acum, eu va spun: “Nu mai necăjiţi pe oamenii aceştia, şi lăsaţi‑i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici; dar dacă este de la Dumnezeu, n‑o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu.” Ei au ascultat de el. Şi, după ce au chemat pe apostoli, au pus să‑i bata cu nuiele, i‑au oprit să vorbească în Numele lui Isus, şi le-au dat drumul. Ei au plecat dinaintea Soborului, şi s‑au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi, pentru Numele Lui. Şi în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni, şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos. (Fap. Ap. 5:27–42)

1.5 Învăţătura despre Trinitate nu poate fi inventată pur şi simplu

Chiar dacă Isus nu a folosit acest termen, El revelează Trinitatea prin conţinutul cuvintelor sale, că este un singur Dumnezeu în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Această învăţătură nu contrazice monoteismul evreilor, care s‑au deosebit de toate celelalte popoare tocmai prin credinţa lor într-un singur Dumnezeu: Iahve, creatorul Universului. Orice intenţie de a combate monoteismul a fost privită de evrei ca un sacrilegiu. Învăţătura lui Isus despre Trinitate a fost considerata, mai ales de către liderii religioşi ai evreilor, o blasfemie. Dacă ar fi primit consimţământul autorităţilor romane, atunci l‑ar fi condamnat imediat la moarte pe Isus, pentru că a pretins a fi divin şi L‑a blestemat astfel pe Dumnezeu. Acest concept „un Dumnezeu în trei persoane” nu e rezultatul credinţei iudaice, ci e o descoperire total nouă.

Cei mai învăţaţi oameni ai timpului şi-au investit energia încercând sa găsească cuvintele potrivite în formularea acestei învăţături şi să‑i pătrundă înţelesul ei adânc. Dar mintea umană îşi întâlneşte limitele încercând s‑o înţeleagă. Asta arată măreţia spirituală de neîntrecut a celui care a proclamat de prima dată această învăţătură. Cum ar fi putut ucenicii să inventeze o astfel de teorie pentru a‑l glorifica pe Învăţătorul lor ca Dumnezeu!? Această idee nu s‑a demodat, ci dimpotrivă, ne fascinează tot mai mult, cu cât înţelegem cât de mult pătrund cuvintele lui Isus în natura dumnezeiască. Modul în care Isus, ca Învăţător, a vorbit despre fiinţa lui Dumnezeu, întrece orice comparaţie!

2 Noul Testament este credibil pentru că Isus este credibil

2.1 Învăţătura lui Isus poate fi adevărată numai dacă e în conformitate cu viaţa Lui

Duşmanii lui nu i‑au putut dovedi nicio vină ori de câte ori l‑au acuzat şi ispitit prin întrebări încuietoare ca să‑i dovedească că El nu păzeşte Legea lui Moise. Fiecare încercare de a‑L pune într‑o situaţie rea şi contradictorie a fost fără succes. Prin răspunsurile pe care le‑a dat, Isus le‑a arătat mai degrabă falsitatea şi răutatea lor. Toată mulţimea stătea cu sufletul la gură văzând şi ascultând toate aceste lucruri şi era pusă în uimire.

Isus, nu doar că a ridicat un standard de puritate înalt pentru ucenicii săi, ci El însuşi s‑a făcut exemplul lor în modestie, abstinenţă şi devoţiune în dragoste. A cerut aceleaşi lucruri şi de la ucenicii săi: să trăiască cum a trăit El. În acest sens, ca să‑i înveţe să aibă aceeaşi atitudine de slujire ca şi El, s‑a umilit şi le‑a spălat El însuşi picioarele. Şi ei au fost ruşinaţi de dragostea Lui.

2.2 Isus a făcut multe minuni şi vindecări care i‑au atras popularitatea

Nimeni, niciodată nu mai făcuse aşa ceva: ca şchiopii să umble, orbii să vadă, demonizaţii să fie eliberaţi, iar morţii să învieze — toţi îl lăudau pe Dumnezeu pentru vindecarea primită! Nici chiar duşmanii lui Isus nu i‑au putut nega minunile, dar au încercat în schimb să găsescă alte explicaţii şi să‑l acuze de trucuri magice. În Talmudul Babilonian (Sanhedrin 43A) există un citat conform căruia Isus a fost atârnat pentru acţiunile Lui magice şi pentru că a înşelat poporul.

Despre minunea vindecării orbului din naştere, pe care Isus l‑a trimis să se scalde în apele Siloamului (Ioan 9), un duşman contemporan a lui Isus a presupus că nu este orbul cel adevărat, ci un altul care seamănă cu el. Isus a făcut această minune într-un mod provocator pentru evreii care ţineau cu stricteţe Sabatul, zi în care se interzicea orice activitate care nu era strict necesară. Pentru Isus însă, nevoile oamenilor au contat mult mai mult decât tradiţiile omeneşti. Aşadar, nu i‑a atins ochii doar, ci l‑a trimis să se spele. Orbul însuşi a mărturisit în faţa tuturor că a fost orb din naştere. La fel şi părinţii lui. Singura posibilitate de a infirma această minune a fost presupoziţia că trebuia să fie un alt om şi nu orbul cel adevărat care s‑a prezentat fariseilor. Pentru că „de când este lumea, nu s‑a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.”

2.3 Învierea lui Isus nu este o invenţie

Cea mai mare minune, dar totodată şi cea mai contestată a fost învierea lui Isus. Aşa cum am amintit deja mai sus (la paragraful 1.5), este exclus faptul că ucenicii lui Isus ar fi inventat învierea Lui. Nu avem niciun motiv bine întemeiat care i‑ar suspecta pe ucenici de falsificare.

Moartea ruşinoasă şi neaşteptată a lui Isus i‑a lăsat total nedumeriţi pe ucenici, care aşteptau un Mesia politic care să întoarcă inima poporului spre Dumnezeu şi să‑i extermineze pe neamurile necredincioase.  În această situaţie încă nu putem întrevedea nimic din curajul şi convingerea cu care mai târziu au vestit evanghelia în faţa liderilor religioşi iudei (Faptele Apostolilor 5:27–33), deşi au fost nişte simpli pescari. Îi vedem stând cu uşile încuiate de frica iudeilor (Ioan 20:19). Iar atunci când Maria Magdalena le‑a adus vestea învierii lui Isus nu au crezut‑o (Marcu 16: 9–11) şi au considerat toate acestea basme (24:11). Când Isus li s‑a arătat pentru prima oară, au crezut că este un duh (Luca 24:37). Toma, unul dintre cei doisprezece apostoli, nu fusese prezent când li s‑a arătat Isus. Şi nici chiar cei mai apropiaţi colaboratori ai lui nu l‑au putut convinge, până când nu l‑a văzut el însuşi pe Isus, cel înviat şi a crezut (Ioan 20:24–29). Unii au văzut în spatele acestor istorisiri un falsificator inteligent, care a vrut să facă impresia unei relatări credibile din punct de vedere istoric. Un înşelător încearcă pe cât posibil să nu dea niciun motiv de îndoială.

După părerea istoricilor, concordanţa şi armonia surselor este un semn sigur de falsificare. Însă, chiar cu privire la acest aspect, cele patru evanghelii fac proba contrarie. Descrierile despre învierea lui Isus nu sunt identice, ba chiar descoperim şi contradicţii. De exemplu, Luca scrie că Isus s‑a arătat la doi ucenici pe drumul Emausului (Luca 24:33–34). Când aceştia le-au spus cu bucurie celor doisprezece că l‑au văzut pe Isus, apostolii i‑au crezut. Marcu, în schimb, scrie că nu i‑au crezut (Marcu 16:12–13). În acest caz ar trebui să‑i dăm dreptate lui Luca, despre care ştim că s‑a informat destul de detaliat despre starea lucrurilor, pe când Marcu a rezumat situaţia într‑o propoziţie, neavând informaţii suficiente. Însă nişte înşelători profesionişti nu ar fi făcut o asemenea eroare.

Din contră ni se face dovada, de nenumărate ori, că autorii au căutat să redea cu toată precizia şi conştiinciozitatea experienţele personale pe care le-au avut cu Isus, respectiv pe cele ale altor martori oculari.

În timpul în care au fost scrise evangheliile au trăit încă mulţi dintre martorii oculari. Acest fapt nu le‑a permis evreilor, care au avut o atitudine ostilă faţă de Isus şi faţă de creştini, să nege aşa de uşor învierea lui Isus. Dacă ar fi reuşit să combată credinţa în Isus cel înviat, tot fundamentul credinţei creştine s‑ar fi prăbuşit.

Un înşelător care doreşte să-şi câştige cititorii şi-ar cântări bine argumentele şi metodele cu care poate să-şi atingă ţelul. Pentru a face acest lucru, va utiliza argumente clare şi uşor de înţeles. Cu toate acestea, conform evangheliilor, Isus s‑a arătat pentru prima dată unei femei, Mariei Magdalena, care fusese stăpânită de demoni, dar pe care Isus o vindecase (Marcu 16:19; Ioan 20: 24) – nici pe departe nu avem de‑a face cu un martor credibil. La evrei, mărturia femeilor nu avea valoare, doar bărbaţilor le era rezervat acest drept. Evreii ortodocşi, nici până în ziua de azi nu le acceptă pe femei ca martori la tribunalul rabinic. Ştim însă că evangheliile au fost adresate în primul rând evreilor.  Prezumţia că un înşelător ar fi ajuns la o astfel de idee ca o femeie să fie primul martor al învierii e de neconceput!

3 Credibilitatea tradiţiei Noului Testament

3.1 Tradiţia orală

Putem observa că elevii zilelor noastre nu sunt obişnuiţi să ţină minte discursuri sau texte lungi pentru că acestea pot fi accesate foarte uşor prin intermediul mijloacelor media. Dar memoria umană e capabilă de o performanţă uimitoare. De exemplu cântăreţii de la curţile regale din Irlanda erau capabili să memoreze 110.000 de cuvinte şi expresii, pe când Evanghelia lui Marcu are doar 11.000 de cuvinte.5

Învăţătura lui Isus a avut un impact atât de mare asupra ucenicilor Săi, încât şi-au schimbat în mod radical viaţa şi şi-au găsit împlinirea şi fericirea sufletească în adevărul cuvintelor Sale. Isus a devenit cea mai importantă persoană din viaţa lor şi centrul activităţii lor. Singurul lor ţel a fost să‑L imite pe El. De aceea, interesul lor profund a fost să ţină minte fiecare cuvânt şi fiecare faptă a lui Isus şi să transmită omenirii întregi toate aceste lucruri care le-au fost atât de dragi şi preţioase.

Ucenicii au fost cu Isus timp de aproximativ doi ani şi jumătate. Ei L‑au însoţit întotdeauna când a vorbit mulţimii şi astfel au putut să memoreze în mod natural conţinutul spuselor Lui.

Evreii erau obişnuiţi încă de mici cu metodele mnemotehnice atunci când învăţau Legea la sinagogă sau la şcoală.

Isus le‑a încredinţat ucenicilor misiunea de‑a proclama Împărăţia Sa încă din timpul vieţii Sale. Astfel, au exersat practica de a transmite şi altora ceea ce au învăţat de la Isus, întipărindu-şi şi mai adânc cuvintele Lui.

3.2 Credibilitatea traditiei scrise a Noului Testament

Toate scrierile Noului Testament au fost încheiate şi compilate înainte de războiul iudeilor din anul 70 d.Hr. Isus a fost crucificat în anul 30 d.Hr. Aşadar, în doar 40 de ani, tradiţia orală a luat o formă scrisă. Acest fapt atestă intenţia ucenicilor Săi de a oferi lumii într-un mod cât mai fidel cuvintele lui Isus. Şi au vrut să facă aceasta cât de repede au putut.

Putem să presupunem aceeaşi sârguinţă şi în redarea cât mai exactă a tradiţiei textului biblic de‑a lungul timpului. Nu putem uita cu câtă migală copiau scribii şi  masoreţii manuscrisele Bibliei. De altfel, Noul Testament constituie singura bază a credinţei creştinilor.

Cel mai vechi manuscris care a supravieţuit este P 52, un papirus găsit în Egipt în 1920. Conţine câteva versete din Evanghelia lui Ioan şi este datat cel mai târziu în anul 125 d.Hr. Alte papirusuri, datând din secolele II-III conţin o mare parte a Noului Testament.

Din secolul al IV-lea avem cele mai vechi manuscrise majuscule (unciale) care conţin tot Noul Testament. Acestea au fost scrise pe pergament, cele mai cunoscute dintre ele sunt: Vaticanus, Sinaiticus, Alexandrinus, Ephraemi Rescriptus.

În jurul anului 800 d.Hr. ia naştere un alt tip de scriere cu litere minuscule (cursivele), pe care îl întâlnim la Lecţionare — cărţi liturgice, care conţin texte din Noul Testament într‑o ordine în care aceste texte au fost citate de‑a lungul anului.

Următorul tabel ne oferă o imagine de ansamblu asupra manuscriselor biblice greceşti existente6, fără a lua în considerare cele peste 19 000 de traduceri în alte limbi.

TIPURI DE MANUSCRISE GRECEŞTI EXISTENTE NUMĂRUL MANUSCRISELOR
Papirusuri 127
Manuscrise majuscule 320
Manuscrise minuscule 2903
Lecţionare 2445
Numărul total 5795

Însemnătatea acestui tezaur bogat de manuscrise poate fi apreciată cel mai uşor prin comparaţia cu manuscrisele existente ale altor texte istorice. Următorul tabel arată clar diferenţa dintre transmiterea textului Noului Testament şi alte opere clasice:7

Autor Data scrierii Data celui mai vechi manuscris păstrat

 

Intervalul dintre data scrierii şi data celui mai vechi manuscris Numărul manuscriselor păstrate
Homer (Iliada) 800 î.H. 400 î.H. 400 Ani 643
Demostene 383–322 î.H. 1100 d.H. 1300 Ani 200 (toate dintr‑o singură copie)
Sofocle 496–406 î.H. 1000 d.H. 1400 Ani 100
Tacit (Anale) 100 d.H. 1100 d.H. 1000 Ani 20
Cezar (Războiul galic) 100–44 î.H. 900 d.H. 1000 Ani 10
Aristofan 450–385 î.H. 900 d.H. 1200 Ani 10
Euripide 480–406 î.H. 1100 d.H. 1500 Ani 9
Tucidide
(Istorii)
460–400 î.H. 900 d.H. 1300 Ani 8
Sueton (De Vita
Caesarum
)
75–160 d.H. 950 d.H. 800 Ani 8
Herodot
(Istorii)
480–425 î.H. 900 d.H. 1300 Ani 8
Platon
(Tetralogie)
427–347 î.H. 900 d.H. 1200 Ani 7
Plinius Secundus
(Istoria naturală)
61–113 d.H. 850 d.H. 750 Ani 7
Aristotel 384–322 î.H. 1100 d.H. 1400 Ani 5 (din cea mai bine transmisă operă)
Catullus 54 î.H. 1550 d.H. 1600 Ani  3

Bruce Metzger, preşedinte al Revised Standard Version Bible Comitees şi coordonator al Novum Testamentum Graece – Nestle-Aland, a făcut o comparaţie între Noul Testament şi opera lui Homer, Iliada, care este a doua lucrare de la care avem cele mai multe manuscrise:

Numărul manuscriselor scrierilor Noului Testament e copleşitor de mare în comparaţie cu alte opere antice. După Noul Testament, ca număr de manuscrise, urmează lucrarea lui Homer, Iliada, opera standard a Greciei antice, de la care avem mai puţin de 650 de manuscrise, dintre care foarte multe sunt fragmentare. Cele mai multe dintre ele datează din secolele II-III d.Hr. şi din secolele următoare. Dacă luăm în considerare faptul că Homer a trăit probabil în secolul al VIII-lea î.Hr., avem o perioadă de timp foarte mare între original şi prima copie păstrată.8

În comparaţie cu alte scrieri antice, Biblia prezintă o evidenţă atât de mare a manuscriselor păstrate, încât depăşeşte numărul a zece lucrări de literatură clasică adunate la un loc. John Warwick Montgomery afirma că:

“…a fi sceptic sau a pune la îndoială textele care ni s‑au păstrat din Noul Testament înseamnă totodată a cufunda în necunoscut toată antichitatea clasică, pentru că niciun alt document al epocii de odinioară nu este atât de bine atestat bibliografic ca şi Noul Testament.9

După 40 de ani de muncă de cercetare, profesorul Kurt Aland, unul dintre cei mai recunoscuţi critici ai textului Noului Testament şi editor al Novum Testamentum Graece conchide:

Textul Noului Testament a fost transmis într‑o formă cu mult mai acurată şi fidelă decât oricare altă scriere a Antichităţii. Astfel, posibilitatea de a găsi manuscrise care să schimbe textul pe care îl avem noi astăzi este nulă.10

După Carsten Peter Thiede, istoric şi papirolog german renumit, avem de a face nu numai cu evenimente bine documentate ci şi cu o transmitere textuală ieşită din comun în ceea ce priveşte numărul deosebit de mare al manuscriselor şi vechimea lor.

Ca şi creştini, suntem foarte recunoscători lui Dumnezeu că există astfel de informaţii credibile despre Isus şi despre primii creştini. Noul Testament e o mărturie a grijei şi suveranităţii lui Dumnezeu, ca să putem ajunge şi noi, după 2000 de ani, la cunoaşterea acelui unic adevăr care a fost revelat. Şi e o invitaţie să ne cercetăm şi să ne conducem viaţa în conformitate cu Cuvântul Său. Te invităm şi pe tine să citeşti Biblia şi să‑l cunoşti astfel pe Isus.

Scroll to top ↑


Note de subsol:
  1. Mai multe informaţii despre tunelul lui Ezechia vezi de ex.: http://www.bibleplaces.com/heztunnel.htm 
  2. Despre inscripţia lui Pilat: http://www.bible-history.com/archaeology/israel/pilate-inscription.html 
  3. Textul Inscripţiei Gallio se găseşte la: http://www.kchanson.com/ANCDOCS/greek/gallio.html 
  4. F. F. Bruce, Istoria timpului Noului Testament 
  5. Reiner Riesner, Isus ca învăţător, 1984, p. 451 
  6. Datat din 04.02.2010. Lista actualizată a ultimelor manuscrise greceşti descoperite se găseşte pe site-ul oficial al Institute for New Testament Textual Researchhttp://www.uni-muenster.de/NTTextforschung/Fortfuehrung_Handschriften.html 
  7. Preluat din Hall, F. W., Manuscrisele celor mai importanţi autori clasici, completat din Geisler, Norman L.; Nix, William E., A General Introduction to the Bible, p. 408, vezi http://www.mc-rall.de/histnt.htm , 9 Iunie 2009 
  8. Bruce Metzger citat de Lee Strobel, The Case for Christ: A Journalist’s Personal Investigation of the Evidence for Jesus, Grand Rapids : Zondervan, 1998 
  9. Montgomery, John W., History and Christianity, Intervarsity Press Downers Grove, IL: 1971, p. 29 
  10. Aland, Kurt, Das Neue Testament — zuverlässig überliefert : Die Geschichte des neutestamentlichen Textes und die Ergebnisse der modernen Textforschung, 1986, p. 28 

 

  Semnificaţia Crucii

R.C. Sproul


În cartea Faptele Apostolilor ni se relatează pe scurt un incident care a avut loc chiar la începutul extinderii Bisericii Creştine. Cred că aceste eveniment este semnificativ şi ne ajută să înţelegem tema pe care o studiem acum, şi anume crucea lui Hristos. Am privit până acum la lucrarea de ispăşire a lui Isus, iar în ultima noastră întâlnire am vorbit despre lucrarea prin care Hristos satisface cerinţele dreptăţii lui Dumnezeu, prin moartea Sa ispăşitoare. Ne îndreptăm acum atenţia spre cartea Faptele Apostolilor, capitolul 8, începând cu versetul 26, unde citim această scurtă relatare. Fapte 8:26 spune,

Un înger al Domnului a vorbit lui Filip, şi i-a zis: “Scoală-te, şi du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară spre Ierusalim la Gaza, şi care este pustiu.” Filip s-a sculat şi a plecat. Şi iată că un Etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a Etiopienilor, şi îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine, se întorcea de acolo, şi şedea în carul lui, şi citea pe proorocul Isaia. Duhul a zis lui Filip: “Du-te, şi ajunge carul acesta!” Filip a alergat, şi a auzit pe Etiopian citind pe proorocul Isaia. El i-a zis: “Înţelegi tu ce citeşti?”

Înţelegeţi ce se întâmpla aici? Acest demnitar venit la Ierusalim să se închine era şeful trezoreriei regale a Reginei Etiopiei. El se găsea acum în carul său. Nu era vorba de Ben Hur conducându-şi carul pe arena Coliseumului, cu caii galopând la viteza maximă, dimpotrivă, acest om era aşezat confortabil, în timp ce, evident, vizitiul său era cel ce se îngrijea de cal. Cam asta era situaţia în momentul în care Duhul Sfânt îi spune lui Filip să alerge după car, să îl ajungă din urmă şi să-i vorbească acestui om care reprezenta casa regală.

Filip a alergat, şi a auzit pe Etiopian citind pe proorocul Isaia. El i-a zis: “Înţelegi tu ce citeşti?” Famenul a răspuns: “Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Şi a rugat pe Filip să se suie în car, şi să şadă împreună cu el. Locul din Scriptură, pe care-l citea, era acesta: “El a fost dus ca o oaie la tăiere; şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura; în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I-a fost luată de pe pământ.”

Există un motiv pentru care Luca, autorul cărţii Faptelor Apostolilor, a inserat această întâmplare în relatarea sa privind începuturile Bisericii Creştine primare. Pentru că ea semnifică locul central pe care acest text din Vechiul Testament îl ocupă în înţelegerea din Noul Testament a morţii lui Hristos. Observăm că atunci când Filip vine şi se aşează în car lângă famenul etiopian, el îl întreabă: “Înţelegi tu ce citeşti?” Iar famenul răspunde: “Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?”
Daţi-mi voie să mă opresc aici o clipă ca să fac o mică observaţie, ca o paranteză, despre semnificaţia acestei afirmaţii pe care o face famenul atunci când spune: “Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Atunci când vorbim despre ispăşirea adusă de Hristos, chiar cuvântul “ispăşire” implică o interpretare a unui eveniment istoric. Gândiţi-vă la crucea lui Hristos pentru o clipă. O putem privi din mai multe unghiuri diferite. Înţelegem, de exemplu, că simplele date istorice ne sugerează că Isus a fost executat de romani prin atârnarea pe o cruce în afara zidurilor Ierusalimului. Iar oamenii din acele zile au fost martorii acestui eveniment istoric. Ce au văzut şi ce au înţeles ei a depins de ce au adus ei în acea experienţă.

Vă amintiţi de Caiafa, cel care a susţinut ideea executării lui Isus? El a înţeles semnificaţia morţii lui Isus pe cruce ca o rezolvare avantajoasă a unei probleme politice. “Dacă lăsăm ca Isus să fie executat, romanii se vor linişti iar noi vom păstra pacea, în ce priveşte relaţia politică dintre noi, pe durata ocupaţiei romane.”
Pilat a prezentat modul în care el înţelegea situaţia atunci când, după ce L-a interogat pe Hristos, a anunţat în faţa mulţimii furioase care cerea sângele lui Isus: “Eu nu găsesc nici o vină în omul acesta.” Prin aceste cuvinte, Pilat a făcut observaţia că această faptă, de care el şi-a spălat mâinile, era, din punct de vedere legal, una nedreaptă. Dar, din nou, din motive politice, el s-a supus voinţei poporului şi s-a luat după turmă în loc să-şi exercite dreptul de conducător al ei.
Îi vedem pe oamenii care stăteau la piciorul crucii. Era acolo Maria, mama lui Hristos, cea care vede acest moment ca un chin îngrozitor pentru sufletul ei, o împlinire a profeţiei pe care a primit-o atunci când L-a luat pe copilul Isus şi L-a dus să-L dedice la Templu, profeţie care spunea că sufletul ei va fi străpuns de o sabie. Chiar în acest moment, sabia îi străpungea sufletul, în timp ce ea îşi privea Fiul cum moare.
Ucenicii văd executarea liderului lor şi sunt aduşi pe marginea disperării. Cei mai mulţi fug din faţa acestei scene, atât din cauza fricii cât şi a disperării. Cu toate acestea, Ioan rămâne acolo ca să aibă grijă de Maria.
Oamenii din mulţime sunt furioşi pentru că Isus i-a dezamăgit. Ei se aşteptau ca El să aducă revoluţia politică prin care să elibereze naţiunea. Iar atunci când El s-a supus atât de umil autorităţilor romane, ei s-au înfuriat şi vedeau în aceasta pedeapsa dreaptă pentru un fals pretendent la rolul lui Mesia.
Sutaşul, care supraveghea ce se întâmplă, a privit la ce se desfăşura înaintea ochilor săi şi a spus: “Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu.” Aş fi vrut să am posibilitatea să-l interoghez, ca să aflu mai mult despre motivele care l-au convins de identitatea lui Isus în această împrejurare.
Avem tâlharul de pe cruce, doi tâlhari la stânga şi la dreapta lui Isus. Unul s-a alăturat celor ce-L batjocoreau pe Hristos. Celălalt L-a rugat pe Hristos să-L primească în Împărăţia Lui. Acesta a văzut în execuţia lui Isus, execuţia unui om nevinovat.

Dar în toate aceste observaţii, care dintre cei ce stăteau acolo ca martori oculari şi urmăreau execuţia din afara zidurilor Ierusalimului ar fi putut ajunge la concluzia imediată că ce se petrecea acolo avea o importanţă cosmică? Că era cu adevărat un moment sublim, în care se aducea ispăşire pentru păcatul poporului lui Dumnezeu? Adevărul acesta nu reiese evident doar din evenimentul propriu-zis. Iar dacă nu avem pe cineva care să ne călăuzească să înţelegem, chiar şi noi putem pierde semnificaţia crucii. Acesta e unul din motivele pentru care avem Epistole în Noul Testament. În Epistole, de exemplu, se interpretează amănunţit şi pe larg semnificaţia evenimentelor istorice care sunt înregistrate pentru noi în Evanghelii şi în cartea Faptele Apostolilor. Dar chiar şi în Evanghelii şi în cartea Faptele Apostolilor există interpretări; nu este doar o simplă relatare jurnalistică a unui eveniment ce a avut loc. În Evanghelii, de exemplu, autorii prezintă într-o anumită măsură o interpretare şi o explicaţie a înţelesului sau semnificaţiei evenimentelor despre care scriu şi care au avut loc.
Avem aici una din aceste situaţii. Aici, în cartea Faptele Apostolilor, Luca menţionează această întâlnire dintre Filip şi Famenul Etiopian ca să ne ofere un indiciu cu privire la semnificaţia morţii lui Hristos. El face acest lucru arătând modul în care Filip este ghidul aici, este martorul Apostolic care interpretează, nu doar semnificaţia morţii lui Isus pe cruce, ci şi semnificaţia unui pasaj foarte dificil din Vechiul Testament. Pasajul despre care ni se spune aici că Etiopianul îl citea cu voce tare, pasajul despre care Filip întreabă: “Înţelegi tu ce citeşti?”, este luat din una din cele mai importante profeţii ale Vechiului Testament, din capitolul 53 al cărţii lui Isaia. Vom privi la el mai în detaliu peste câteva clipe, dar haideţi să continuăm acum cu versiunea lui Luca a acestui episod istoric.

Famenul a zis lui Filip: “Rogu-te, despre cine vorbeşte proorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?” Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta, şi i-a propovăduit pe Isus. Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: “Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” Filip a zis: “Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: “Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.”

Într-un timp foarte, foarte scurt, acest famen Etiopian a trecut de la o citire întâmplătoare a unei profeţii din cartea Isaia, pe care nu o înţelegea fără să-i fie interpretată şi fără o călăuzire, la mărturisirea credinţei sale în Hristos şi cererea să fie botezat. Convertirea sa e provocată de o aplicare a unui pasaj din Vechiul Testament la persoana lui Hristos. Filip a făcut tot ce au făcut şi Apostolii. Ei L-au explicat pe Isus contemporanilor lor, nu folosindu-se de teorii filozofice convingătoare ci explicând viaţa şi lucrarea lui Isus prin o aplicare a textului din Vechiul Testament. Ce face Filip aici nu e deloc deosebit de ce făcea Isus la începuturile slujirii Sale, când S-a dus în Nazaret şi Şi-a rostit prima predică în sinagoga de acolo, textul citit în acea zi fiind din acelaşi profet, din Isaia 61. Isus S-a ridicat şi a zis: “Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit.” Astfel, Isus Însuşi a oferit un precedent aplicând la Sine Însuşi aceste profeţii din partea finală a cărţii lui Isaia.
Din nou, iată ce întreabă famenul: “Despre cine vorbeşte proorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?” Iar Filip îi răspunde foarte clar: “Vorbeşte despre Isus.” E o afirmaţie uimitoare! Cu sute şi sute de ani înainte să se nască Isus, a fost rostită o profeţie, nu doar cu privire la lucrarea Sa, ci şi la moartea Sa, profeţie pe care Apostolii din Noul Testament au înţeles-o că se aplică la Isus, la persoana şi lucrarea Sa. După ce am spus aceste lucruri, haideţi să privim pe scurt la alte pasaje din textul pe care îl citea acest om, din capitolul 53 din Isaia. Capitolul 53 din Isaia începe cu aceste cuvinte:

Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului? El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat…

Îmi place imaginea de aici. Este o imagine împrumutată din deşert, unde apa e puţină iar solul arid se luptă împotriva oricărei forme de vegetaţie, pământul e pârjolit şi crăpat din cauza arşiţei şi a uscăciunii. Dar iată un mic lăstar, care se ridică printr-o crăpătură a solului deşertului şi se luptă cu arşiţa amiezii să supravieţuiască. Are foarte, foarte puţine elemente nutritive care să-l susţină. Aceasta e imaginea pe care profetul o foloseşte ca să-L descrie pe Cel ce va fi Robul Domnului. Cel ce va fi ebed Yahveh. Slujitorul lui Israel, numit uneori robul suferinţei, pe care Dumnezeu Îl va face să crească în acest pământ uscat şi însetat. Astfel, pasajul începe cu această imagine.

N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.

Citim acest pasaj şi ne întrebăm oare cum arăta Isus în trupul Său uman? Nu avem un portret fizic al lui Isus. Nu a supravieţuit nici unul din antichitate. Avem acele reprezentări frumoase care ne împodobesc bisericile. “Capul lui Hristos” de Solomon, cu părul frumos curgându-i pe umeri şi cu trăsăturile fără cusur, şi aşa mai departe. Dar avem aici portretul profetic al lui Isus, al lui Mesia, robul suferinţei este unul care nu are “nici frumuseţe, nici strălucire care să ne atragă privirile.” Ba chiar există ceva în înfăţişarea Sa care provoacă repulsie, pentru că în descrierea de aici vedem cum oamenii îşi întorc privirile atunci când privesc la El. Asta nu înseamnă neapărat că aceasta era înfăţişarea normală a Robului, ci se poate referi la urâţenia Lui din timpul suferinţelor, din timpul pătimirii, din timpul execuţiei, atunci când a fost chinuit, bătut, atacat cu brutalitate şi desfigurat. Poate că la aceasta se referă pasajul de aici. În orice caz, El este descris ca unul “dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa”. Dar în versetul 4 avem o interpretare critică a misiunii Celui dispreţuit de oameni.

Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

Avem în acest text un raport al răstignirii venit aproape ca din partea unui martor ocular. Crucea nu e o surpriză în lumina profeţiei Vechiului Testament. Vom privi la această profeţie în mai mare detaliu data viitoare.

Gânduri la final
Din când în când le dau celor care urmăresc aceste mesaje câte o mică temă de casă. Tema de azi este să citiţi în întregime două pasaje cruciale din Vechiul Testament. Primul se găseşte în Isaia 53. Citiţi întregul capitol, gândiţi-vă la el pe măsură ce îl citiţi şi observaţi dacă nu cumva, într-un mod izbitor, el prezintă lucrarea de ispăşire a lui Hristos, moartea Sa pe cruce. Când aţi terminat cu acesta, întoarceţi-vă şi citiţi Psalmul 22, care începe cu cuvintele: “Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?” Exact cuvintele pe care Isus le-a rostit pe cruce. Evident, Isus era familiar cu acest psalm şi desigur că se gândea la el în timpul morţii Sale ispăşitoare. În mod clar, El se identifică cu această rostire profetică din Vechiul Testament. Citiţi acest psalm într-o atitudine meditativă, cu grijă, fără să vă grăbiţi şi cu atenţie. Gândiţi-vă la el ţinând cont de relatarea morţii lui Isus aşa cum e descrisă în Evanghelii. Pare raportul unui martor ocular despre un eveniment care va avea loc sute de ani după ce raportul a fost întocmit.

Tradus de Florin Vidu

 

 

 

 

 Ultimul interviu MORTAL- al lui Aaron Russo despre NWO, microcipuri, masonerie; SI FMI-ul este un madular al Anticristului, care a birjarit Poporul Roman , pe Ceausesacu, prin Iliescu, l-a omorit si, impreuna cu asasinii economici, pun lumea pe chituci … (ApTI) alături de alte cinci organizaţii nonguvernamentale avertizează opinia publică asupra faptului că în România a început oficial cenzura Internetului.

Băncile câștigă bani din nimic! Băncile pot împrumuta de nouă (9) ori mai mulți bani decât sumele de care dispun în realitate!!! Dar îți vor lua casa sau mașina dacă tu nu le plătești înapoi, la timp, banii în mare parte inexistenți pe care ți-i împrumută și care sunt trasferați electronic dintr-un cont în altul până când ajung tot la ei.  Acest lucru este posibil  datorită așa numitului “sistem al rezervei fracționate”.

 

Acesta este, de altfel, și  motivul care determină falimentul unei bănci atunci când deponenții vor să-și scoată integral sumele depuse, simultan. Baca nu are, în realitate, banii lichizi pe care oamenii simpli i-au depus. DAR ÎMPRUMUTĂ ÎN DRACI din ceea ce nu au și percep dobândă sau îți iau bunurile, dacă nu respecți înțelegerea. Pentru că banca nu te iartă, chiar dacă 90% din ceea ce ea împrumută nu există fizic, NU ARE ACOPERIRE ÎN SEIF!

În filmulețul de 17 minute , veți afla lucruri bulversante despre bănci, stăpânii din umbră și traseul banilor. Merită văzut și mediatizat!  (Fragmentul face parte din filmul Thrive:https://www.youtube.com/watch?v=xhJKujvSIBs  )

 

 

Potrivit celor şase organizaţii, o instituţie administrativă (Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, ONJN) şi-a luat rolul de cenzor al site-urilor web pe care utilizatorii români le pot accesa.

 

Această cenzurare a internetului a devenit posibilă în temeiul legii nr. 124/2015, promulgată pe 12 iunie 2015, care, la art. 10(7) stipulează că: „Furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice […], sunt obligaţi să respecte deciziile Comitetului de Supraveghere al O.N.J.N. referitoare la restricţionarea accesului către site-urile de jocuri de noroc neautorizate în România, precum şi cele referitoare la reclamă şi publicitatea acelor jocuri de noroc organizate de către un operator de jocuri de noroc nelicenţiat în România”.

 

La 12 zile de la promulgarea acestei legi, ONJN a adoptat, fără dezbatere publică, o decizie, publicată pe site-ul instituţiei abia după o lună de la adoptare, care nu numai că obligă furnizorii să blocheze accesul la unele site-uri prin DNS, ci şi să redirecţioneze utilizatorii către un site găzduit de STS http://213.177.28.90/

 

La sfârşitul lui iulie 2015 ONJN deja a trimis o somaţie în acest sens la adresa furnizorilor de Internet prin care îi obligă să implementeze această decizie.

 

ApTI împreună cu alte 5 organizaţii non-guvernamentale – Activewatch, APADOR – CH, CJI, CRJI şi Fundaţia Ceata – au avertizat de anul trecut ONJN că aceste măsuri încalcă drepturile fundamentale, însă instituţia respectiva a ignorat pur şi simplu demersul ONG-urilor, inclusiv cererea de dezbatere publică înainte de adoptarea actului normativ.

 

În consecinţă, miercuri, 19 august, cele şase organizaţii au trimis o nouă cerere către ONJN, “sperând că în ceasul al 12-lea decidenţii din această instituţie vor înţelege că nu este vorba despre o simplă chestiune tehnică, ci despre o măsură cu efecte nebănuite”.

De asemenea, ONG-urile au adresat în cursul zilei de astăzi o scrisoare deschisă furnizorilor de servicii Internet, cerându-le acestora să ia o poziţie publică pe acest subiect şi să ceară să rămână furnizori tehnici de servicii, nu instrumente de cenzură. De semenea, ONG-urile le mai cer furnizorilor de internet să acţioneze în instanţa şi să ceară suspendarea măsurii până la decizia instanţelor competente. Apelul către furnizorii de internet poate fi accesat aici

 

Ce implică decizia ONJN?

 

Furnizorii de servicii Internet vor fi obligaţi să implementeze un sistem de filtrare a site-urilor, obligatoriu, pentru toţi clienţii lor. Aceştia vor deveni practic cenzorii informaţiei accesate de orice utilizator român. De asemenea, conform deciziei ONJN din 24.06.2015, aceasta înseamnă şi că STS, cel puţin, va putea colecta toate adresele IP ale utilizatorilor de Internet de pe teritoriul României care încercă să acceseze acele site-uri, semnalează ONG-urile

 

În opinia celor şase organizaţii, acest fapt ridică mai multe probleme, respectiv, instituie cenzura conţinutului pe Internet, încalcă dreptul la viaţa privată prin alterarea confidenţialităţii comunicaţiei electronice.

 

Mai mult, interceptarea unei transmisii de date informatice este o infracţiune iar blocarea prin DNS creează o serie de probleme indirecte tehnice de securitate informatică. De asemenea, măsurile sunt tehnic inutile şi pot fi uşor depăşite.

 

Cenzura conţinutului pe Internet

 

În comunicatul de presă se reaminteşte că Uniunea Europeană a inclus în directiva 2002/21/CE privind comunicaţiile electronice obligaţia pentru statele membre ca accesul la Internet să nu poată fi blocat sau limitat în mod abuziv. Ori, blocarea site-urilor web prin intermediul furnizorului de servicii Internet constituie o măsură de cenzură a conţinutului online, măsură ce ridică probleme serioase în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului în general şi a dreptului la liberă exprimare în particular.

 

Mai mult, internetul şi site-urile web sunt unanim recunoscute ca mijloace de comunicare în masă, astfel blocarea acestora în mod arbitrar riscă să contravină Constituţiei României care prevede că „Cenzura de orice fel este interzisă” şi că „nici o publicaţie nu poate fi suprimată”. De asemenea, faptul că o autoritate administrativă, şi nu o instanţă de judecată poate să decidă, fără posibilitate de apelare, că un anumit site nu trebuie să fie accesat de către utilizatori ridică probleme ale constituţionalităţii deciziei.

 

Raportorul ONU cu privire la libertatea de exprimare concluzionează cu privire la acest subiect că: “Măsurile de blocare constituie o modalitate inutilă şi disproporţionată de a atinge scopul declarat”. De altfel, la nivel mondial, sunt deja documentate cazuri în care, în funcţie de metoda tehnică folosită, blocarea a dus la imposibilitatea accesului la site-uri 100% legale, dar găzduite pe acelaşi IP, sau la blocarea unui site întreg (de ex. Wikipedia sau Instagram) pentru un singur conţinut discutabil.

 

Aceste aspecte sunt cu atât mai importante cu cât se doreşte nu numai crearea unei liste negre cu societăţi “neautorizate” care va fi transmisă furnizorilor de Internet, dar şi identificarea site-urilor care în cadrul unor activităţi de marketing, reclamă, publicitate sau alte activităţi cu caracter promoţional, oferă legături către jocurile de noroc neautorizate în România, arată ONG-urile, adăugând că acest demers induce un real pericol de apariţie a unor decizii arbitrare cauzate de interpretabilitatea acestei prevederi. “O pagină de Facebook este un site? Un videoclip pe Youtube.com este promovare? Dar pe Trilulilu.ro? Dacă Google.ro afişează rezultate care promovează site-uri de pariuri neautorizate va fi blocat? Dar Google.com”, întreabă asociaţiile.

 

Nu în ultimul rând, implementarea unui astfel sistem de blocare a site-urilor de către furnizorii de servicii Internet înseamnă că sunt create şi puse în funcţiune o serie de instrumente de cenzură care pot fi extinse foarte uşor la alte domenii. Iar odată blocarea Internetului acceptată şi sistemul tehnic pentru implementarea acesteia pus la punct, din ce în ce mai mulţi vor cere ca din ce în ce mai multe lucruri să fie cenzurate.

 

Astfel, în Italia, sistemul de blocare a Internetului a fost creat, iniţial, tot pentru a împiedica accesul la jocuri de noroc online neautorizate pentru ca, de la o listă simplă în domeniul jocurilor neautorizate de noroc din 2006 să se ajungă astăzi la o listă complexă de site-uri blocate, din care peste 900 de site-uri au fost adăugate de poliţia italiană fără intervenţie judiciară. Iar Italia nu este singurul astfel de exemplu o situaţie similară înregistrându-se şi în Franţa.

 

Încălcarea vieţii private prin alterarea confidenţialităţii comunicaţiei electronice

 

Furnizorii de servicii Internet (ISP – Internet Service Provider) au obligaţii de asigurare a confidenţialităţii comunicaţiilor electronice, pe care doar le intermediază din punct de vedere tehnic. Ori, o decizie de blocare şi redirectare prin ISP a unui site intervine în comunicarea dintre utilizatorul de Internet şi site-ul respectiv, şi îl retrimite, fără a-l anunţa în prealabil, către un alt site, în cazul nostru – unul operat de o instituţie militarizată.

 

Prin această acţiune ISP-ul transmite STS toate datele de trafic care pot identifica un utilizator de Internet, încălcând Art. 4 din legea 506/2004 privind viaţa privată în sectorul comunicaţiilor electronice, precum şi legea 677/2001 prin transmiterea unor date personale (cum ar fi adresa IP) unor terţi, fără informarea sau consimţământul utilizatorului.

 

Respectând principiul ierarhiei actelor normative, un ordin al unei autorităţi administrative nu poate încălca dispoziţii imperative ale unei legi sau să încalce drepturile fundamentale.

 

Interceptarea unei transmisii de date informatice este o infracţiune

 

Interceptarea unei transmisii de date informatice este o infracţiune conform Art. 361 din noul Cod penal. Incriminarea penală a unei astfel de fapte este impusă de faptul că o astfel de activitate reprezintă în practică o alterare a funcţionării corecte a sistemelor şi reţelelor informatice.

 

Or, decizia ONJN se pare că îi obligă pe ISP să desfăşoare o activitate tipic infracţională, în condiţiile unui cadru juridic nereglementat unitar. Dacă orice altă persoană fizică sau juridică ar face exact aceleaşi acţiuni ca cele mandatate de ONJN, ar fi cu siguranţă un infractor conform codului penal român în vigoare.

 

Blocarea prin DNS creează o serie de probleme indirecte tehnice de securitatea informatică

 

Conform studiilor publicate de ICANN, principala autoritate care administrează resursele Internetului, blocarea site-urilor şi blocarea prin DNS, în special, împiedică implementarea unor mecanisme de securizare a DNS-ului care sunt esenţiale pentru funcţionarea corectă a Internetului.

 

Măsurile sunt tehnic inutile şi pot fi uşor depăşite

 

Ca orice măsură de cenzură a Internetului, măsurile propuse de ONJN sunt tehnic inutile şi pot fi uşor depăşite de orice utilizator de Internet care ştie să caute pe orice motor de căutare cuvinte că: OpenDNS, alternative DNS, Google DNS, VPN, Tor sau altele.

 

În schimb măsurile ONJN vor crea infrastructura de cenzură a conţinutului pe Internet care probabil va fi folosită şi de alţii pentru alte scopuri (vezi de ex. recentele măsuri de blocare a conţinutului în Portugalia pentru presupuse încalcălcări ale drepturilor de autor), arată cele şase organizaţii.

 

Autorii acestui apel, precum şi a scrisorilor deschise adresate ONJIN şi furnizorilor de internet sunt ActiveWatch – www.activewatch.ro, APADOR-CH – www.apador.org, Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet (ApTI) – www.apti.ro, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie (CRJI) – www.crji.org, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) – www.cji.ro, Fundaţia Ceata – www.ceata.org

 Loredana Diacu (photos.com) (photos.com) http://epochtimes-romania.com

 

BOMBA BOMBELOR!!!

Corneliu Vadim Tudor a dezvaluit ceea ce  se stia de mult: Ofiţeri şi Agenţi acoperiţi pe care Serviciile Secrete i-au infiltrat în presa română I. S.R.I.: * Robert Turcescu (colonel) * Radu Tudor (lt. colonel) * Sebastian Ghiţă (maior) * Andreea Pora (maior) * Nadia Ciurlin (căpitan) * Cătălin Striblea (căpitan) * Mădălina Puşcalău (lt. major) II. S.I.E.: * Andrei Bădin (colonel) * Corina Drăgotescu (colonel) * Silviu Mînăstire (căpitan) * Mugur Ciuvică (agent) * Bogdan Chirieac (agent + agent dublu, ruso-american)

 

  1. S.R.I.:

* Robert Turcescu (colonel)

* Radu Tudor (lt. colonel)

* Sebastian Ghiţă (maior)

* Andreea Pora (maior)

* Nadia Ciurlin (căpitan)

* Cătălin Striblea (căpitan)

* Mădălina Puşcalău (lt. major)

 

  1. S.I.E.:

* Andrei Bădin (colonel)

* Corina Drăgotescu (colonel)

* Silviu Mînăstire (căpitan)

* Mugur Ciuvică (agent)

* Bogdan Chirieac (agent + agent dublu, ruso-american)

 

Ultimul interviu MORTAL- al lui Aaron Russo despre NWO, microcipuri, masonerie

 Aaron Russo fost apropiat al Rockefellerilor,  a decedat intre timp, dar a dezvaluit ca boala i-a fost indusa de catre elita, pentru faptul ca a spus adevarul …. În timpul unei conversaţii, Rockefeller l-a întrebat pe Russo dacă este interesat să intre în Consiliul Relaţiilor Externe (CRE) – Council on Foreign Relations (CFR), dar Russo a refuzat invitaţia, spunând că nu este interesat să asuprească oamenii;  în replică, Rockefeller l-a întrebat cu sânge rece de ce i-ar păsa de „sclavi”.

 

„L-am întrebat care este rostul acestor lucruri”, spune Russo, „aveţi toţi banii din lume, aveţi toată puterea necesară, care e scopul final, atunci?” Rockefeller a răspuns (parafrazând): „Scopul final este să fie toţi implantaţi cu cipuri, să controlăm întreaga societate, iar bancherii şi elita să controleze lumea”.

 

Rockefeller chiar l-a asigurat pe Russo că dacă ar intra în elită, cipul său ar fi marcat special astfel încât să se evite controlul nedorit de către autorităţi.

 

Russo susţine că Rockefeller i-ar fi spus cu 11 luni înainte de 11 septembrie: „trebuie să se producă un eveniment în urma căruia să invadăm Afganistanul, să construim conducte de petrol prin marea Caspică, să invadăm Irakul, să ocupăm Orientul Mijlociu şi să mergem după Chavez în Venezuela”.

 

Rockefeller i-ar mai fi vorbit lui Russo despre faptul că în curând soldaţii îl vor căuta prin peşteri pe Osama bin Laden şi că va fi un „un război nesfârşit al terorii, în care nu va exista niciun duşman şi totul va fi o imensă cacealma, astfel încât guvernul să domine poporul american”, susţine Russo, care a mai precizat că Rockefeller râdea într-un mod cinic în timp ce îi făcea această predicţie uluitoare.

 

Mişcarea feministă sprijinită pentru distrugerea familiei tradiţionale

Într-o discuţie ulterioară Rockefeller l-a întrebat pe Russo ce crede despre mişcările de emancipare feministe. Russo a răspuns că el consideră că aceste mişcări luptă să obţină pentru femei drepturi egale cu cele ale bărbaţilor, de a munci şi de a fi plătite în mod egal, aşa cum s-a obţinut şi dreptul la vot. Acest răspuns i-a stârnit râsul lui Rockefeller: „Eşti fraier! Să-ţi spun despre ce este vorba, de fapt: noi, clanul Rockefeller am fondat mişcările feministe: noi! Noi deţinem toate ziarele şi toate televiziunile – Fundaţia Rockefeller”.

 

Rockefeller i-a explicat lui Russo care sunt cele două motive principale pentru care familia sa a finanţat mişcarea feministă: în primul rând, înainte de luptele pentru drepturi ale femeilor, bancherii nu puteau impune taxe pentru jumătate de populaţie; în al doilea rând, aceasta mişcare determină ca şcolarizarea copiilor să se facă de la vârste mult mai mici, devenind posibilă mult mai uşor îndoctrinarea copiilor care sunt învăţaţi să privească statul drept prima familie, desfiinţând astfel modelul familiei tradiţionale.

 

Această revelaţie completează afirmaţiile anterioare ale pionierei feministe Gloria Steinem, conform cărora CIA a finanţat revista Ms. Magazine, în cadrul aceleiaşi strategii de distrugere a modelelor tradiţionale de familie.

 

Reducerea populaţiei la jumătate

Rockefeller a subliniat în repetate rânduri că „oamenii trebuie să fie conduşi” de o elită, iar unul din mijloacele care ar duce la această stăpânire este reducerea populaţiei. „Sunt prea mulţi oameni în lume” zicea el şi numărul oamenilor trebuie redus la cel puţin jumătate.

 

O problemă care a scăpat de sub controlul elitei, după cum reiese din conversaţiile lui Rockefeller cu Russo, este conflictul dintre Israel si Palestina. La un moment dat soluţia gravita în jurul ideii de a da fiecărui cetăţean israelian câte un milion de dolari şi de a-i muta în statul Arizona.

 

Acest film documentar este în fapt un interviu luat de Alex Jones regretatului regizor și producător de documentare Aaron Russo, care intră adânc în detaliile conversațiilor pe care le-a avut cu moștenitorul familiei de miliardari, Nick Rockefeller. Russo povestește cum Nick Rockefeller i-a mărturisit că țelul suprem al elitei este să creeze o populație implantată cu microcipuri și că războiul împotriva terorii este o farsă.

 

Rockefeller i-a dezvaluit marelui regizor Aaron Russo, cu 11 luni înainte de atacurile de la World Trade Center, producerea unui “eveniment” care urma să declanșeze invaziile din Irak și Afganistan. Rockefeller i-a mai spus lui Russo că fundația familiei sale a creat și finanțat mișcarea de emancipare a femeii, pentru a distruge familia și că reducerea populației este un scop fundamental al elitei globale.

  FMI este un madular al Anticristului, care a birjarit Poporul Roman , pe Ceausesacu, prin Iliescu, l-a omorit si, impreuna cu  asasinii economici, pun lumea pe chituci …

 

 

 

Noi centre financiare ca FMI, Banca Mondială, Bank of International Settlement, au fost create pentru a controla economia întregului glob. Cotizaţiile ţărilor membre se ridică anual la miliarde de dolari. Dacă o naţiune are greutăţi în a plăti cotizaţiile, imediat aceasta se resimte la nivelul omului de rând, al omului muncitor, plătitor de impozite.

 

Fondul Monetar Internaţional lucrează după un model de lucru realizat de Ditchley, numit Ditchley Plan, care obligă ţările să se subordoneze fără drept de veto politicii monetare financiare a FMI. FMI are ca scop să centralizeze sau să reunească toate băncile naţionale ale lumii.

 

În 1982, băncile importante din Wall Street au hotărât fiecărei naţiuni datornice condiţii draconice, ceea ce s-a pus şi în practică prin “Kissinger Associates Inc.”. În acest comitet sunt trei preşedinţi: Robert Anderson, Lordul Carrington, Lordul Roll Ipsden, directorul băncii engleze şi al băncii Warburg. FMI, Federal Reserve Bank şi Bank of England sunt socotite ca perceptori pentru încasarea datoriilor în lume.

 

Condiţiile inumane ale FMI au fost elaborate de Irving Friedman, care are o poziţie remarcabilă în City Bank. Creditele din FMI sunt prezentate naţiunilor ca o momeală. După ce FMI are toate informaţiile economice ale statului respectiv, acestuia i se comunică: 1) când şi cu ce sumă poate fi creditat de la o bancă internaţională; 2) reducerea drastică a importurilor; 3) reducerea drastică a cheltuielilor; 4) tăierea subvenţiilor pentru mărfuri de primă necesitate (alimente); 5) tăierea ajutoarelor în domeniul social; 6) devalorizarea monedei naţionale sub motivul ieftinirii exporturilor, dar prin această măsură se scumpeşte importul şi astfel creşte suma datorată.

 

Acesta este primul pas. Al doilea constă în acceptarea unui program de refinanţare pentru plata dobânzilor. În această fază, băncile străine îşi asigură o mulţime de drepturi de proprietate în statul respectiv. Amănuntele tranzacţiei nu sunt divulgate niciodată populaţiei. În numele băncilor internaţionale, FMI-ul are funcţia unei poliţii. El face tranzacţii cu diversele state şi stabileşte “modele de amânare” a plăţii datoriiior.

 

După statistica Băncii Mondiale, între anii 1980 – 1986 s-au încasat procente de 326 de miliarde de dolari din 109 ţări, iar ratele datoriilor s-au ridicat la o sumă de 332 de miliarde de dolari. Deci s-au plătit 658 de miliarde de dolari, la o sumă iniţial datorată de 430 de miliarde de dolari. Totuşi, aceste 109 ţări datorează băncilor particulare internaţionale încă 882 de miliarde de dolari. Pentru bănci aceasta reprezintă o spirală de aur pe care se învârtesc popoarele datornice.

Dupa mega-tunul „Vanzarea Petrom”, Nastase si clica sunt liberi si bogati…

Adrian NastaseStatul roman a vandut aproape pe degeaba pachetul majoritar de actiuni ale Societatii Nationale a Petrolului Petrom SA (SNP PETROM SA), companiei OMV AKTIENGESELLSCHAFT – Austria, in care 35% din actiuni erau detinute de Guvernul Austriei. Initial, s-au vandut, conform contractului, doar 33,34% din actiuni contra sumei de 668,8 milioane euro (adica mai putin cu cateva milioane euro decat profitul pe care OMV Austria l-a obtinut din primul an de exploatare).

Majorare de capital cu bani ramasi in conturile societatii – asa s-a dat resursa petrolifera a Romaniei pe mana austriecilor.

In doar cateva luni de la incheierea contractului, companiei OMV Austria i s-a permis sa majoreze capitalul social al SNP PETROM SA cu 830 milioane euro (suma ramasa in conturile SNP PETROM SA) astfel incat, prin noul calcul al capitatului social, OMV Austria sa obtina inca 17,55% la suta din actiuni, si sa ajunga sa detina 51% din capitalul social al SNP PETROM SA.

Conform unei evaluari anterioare privatizarii, valoarea SNP PETROM SA era cotata la 1,8 miliarde euro (la valoarea istorica a activelor), pentru ca imediat dupa privatizare Guvernul Romaniei sa anuleze toate datoriile acumulate de SNP PETROM SA, ceea ce a reprezentat o facilitate nemaintalnita, acordata OMV Austria.

Mai mult, OMV Austria a primit si dreptul, prin concesiune, sa exploateze, timp de 99 de ani, resursele petrolifere ale Romaniei (mai exact, campul petrolifer Suplacu de Barcau). Asta, contra unei redevente situata intre 3,5-13,5% in timp ce, in alte state europene, valoarea redeventei era dubla, respectiv, intre 5-35%.

Si chiar daca artizanii privatizarii – din timpul Guvernarii Adrian Nastase – au pretins, ca sa justifice pretul mult subevaluat, ca SNP PETROM SA a fost privatizata cu tot cu datorii, Guvernul Romaniei a anulat toate datoriile SNP PETROM SA. In plus, SNP PETROM SA detinea, la momentul privatizarii, numeroase sume de bani.

Anumite conditii contractuale pot fi interpretate ca favoritisme facute OMV Austria de catre Statul roman, precum:

-nivelul redeventei sa nu se modifice timp de 10 ani – sunt informatii ca, pana in prezent, nimeni nu s-a invrednicit, incepand cu 2014, (la expirarea celor 10 ani) sa mareasca redeventa, astfel incat Statul roman sa castige cu adevarat de pe urma exploatarii resurselor petrolifere de pe teritoriul Romaniei.

-in cadrul contractului de privatizare, OMV Austria a primit unda verde sa vanda Rafinariile Arpechim si Petrobrazi, de pe urma carora poate obtine alte importante sume de bani, de ordinul zecilor de milioane de euro.

In fiecare an, OMV a obtinut profituri mai mari decat pretul platit

Conform datelor oficiale obtinute de la Ministerul Finantelor, OMV PETROM SA – agent economic cu codul unic de identificare 1590082 – a obtinut profituri uriase, din care statul nu a incasat decat cota legala de 16%. Restul banilor s-au scurs, evident, in conturi straine, sub forma de dividende.

Iata profiturile anuale obtinute de OMV PETROM SA.

-Anul 2006 – profit 671 milioane euro (suma platita pentru privatizare a fost 668 milioane euro), conform datelor existente intr-un Raport al Comisiei de ancheta a Senatului privind privatizarea SNP PETROM SA;

-Anul 2008 – profit de peste 1,6 miliarde lei

-Anul 2009 – profit de 1,7 miliarde lei

-Anul 2010 – profit de 2,2 miliarde lei

-Anul 2011 – profit de 4,5 miliarde lei

-Anul 2012 – profit de 4,6 miliarde lei

-Anul 2013 – profit de 5,6 miliarde lei

In toti acesti ani, reprezentantii OMV Austria aflati in functii de conducere din cadrul companiei au incasat lefuri exorbitante de zeci de mii de euro/lunar, ca si cand ar fi fost sefi de mari banci internationale.

Problema care se ridica la ora actuala, din punctul de vedere al intereselor Romaniei, este redeventa pe care OMV Petrom o plateste pentru exploatarea resurselor petrolifere nationale. Aceasta redeventa trebuia renegociata in 2014, la expirarea clauzei de 10 ani, conform prevederilor din contract, insa pana la acest moment niciun guvernant nu a manifestat vreo intentie in sensul acesta.

Numeroase voci publice care au studiat privatizarea Petrom in favoarea OMV au apreciat ca prejudiciul suferit de Romania de pe urma acestui contract vadit dezavantajos ar fi de peste 20 miliarde euro.

 

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

12 Responses to “Dupa mega-tunul „Vanzarea Petrom”, Nastase si clica sunt liberi si bogati”

  1. Cum a „reusit” Hussein Obama, chelnerul negru garantat Soros, sa inarmeze peste 40 de milioane de americani | A șaptea dimensiune says:

    MAI 27TH, 2016 AT 16:23

    […] Dupa mega-tunul „Vanzarea Petrom”, Nastase si clica sunt liberi si bogati […]

In Romania, mafia face legea si legile…

 

Mafia PSDDefrisarea pădurilor țării se face cu acordul tacit al autoritătilor (în principal locale)

În orice comunitate locală, autoritățile știu foarte bine cine cu ce se ocupă. Asta înseamnă că mafiotii o comit cu acordul tacit al autorităților locale. Este imposibil să furi camioane întregi de lemne și să nu știe nimeni. Toată floarea infracțională a autorităților publice este implicată. Polițiști, procurori, primari, șefi de ocol etc. sunt mituiți pentru a închide ochii. România este devastată în mod barbar tocmai de românașii cu tricolor la piept care au jurat, pe Constituția țării și Biblie (hăăă, hăăăă, hăăăă), să respecte legea si să aibă grijă de patrimoniul țării românești. Normal că s-au șters la cur cu astfel de “fleacuri”, doar România de poimâine nu interesează pe nimeni. Ce dacă peste 50 de ani România nu mai are păduri?! Este vreo problemă dacă peste 50 de ani România este total țiganizată, iar doina românească este înlocuită cu maneaua țigănească?!

Și ca să nu spuneți că teoretizez prea mult, iată și un exemplu concret, din țara lui “uoi”. Nu, nu este vorba de județul Vaslui, nici chiar de judetul Botoșani, ci de judetul Iași. Este județul PeSeDist în care primarul Gheorghe Nichita trimitea polițiștii să aibă grijă de păsărica amantei, nu cumva vreun cuc mai îndrăzneț să-i facă vreo treabă. Și ca umorul negru să fie maxim, în ce-l privește pe Gigi Nichita, amanta PeSeDistului era băsistă, o dovadă clară a faptului că PeSeDiștii sunt doar niște curve, care și-o trag cu oricine se nimerește, dar se dau fete mari la tembelizor.

Caz unic în România: un întreg oraş condus de o gaşcă de bandiţi. Procurorul lua mită carne, primarul – materiale de construcţii, şeful Poliţiei – lemne de foc

Flagelul corupţie a acaparat toate instituţiile importante dintr-un mic oraş de provincie în care primarul, viceprimarul, şeful Parchetului, al Poliţiei, dar şi parlamentarul comunităţii au probleme cu legea fiind condamnaţi sau anchetaţi

Citeste si articolele:

PSD a fost, este şi va fi cel mai corupt grup interlop din Uniunea Europeană

PSD = ciuma rosie = mafiaAcest va fi sună cam sumbru, dar e greu de crezut că cei minim 3 milioane de votanţi ai PSD = ciuma roşie = mafia vor abandona privitul seară de seară la Mafia TV (Antena 3 şi România TV) pentru a pune mâna pe-o carte şi a citi acolo ce înseamnă, de fapt, social-democraţia modernă, europeană, şi a realiza că nişte mafioţi care au furat tot în România, vorbim evident despre PSD-işti, nu au cum să fie social-democraţi, ci doar naţional-socialişti, precum cei din gaşca lui Adolf Hitler, pentru care capitalismul şi evreii erau cauza principală a sărăciei din Germania (la PSD = ciuma roşie există, păstrând proporţiile, Soros şi multinaţionalele).

Dintre milioanele de tunuri financiare date de PSD-işti României, având ca rezultat milioanele de români care au emigrat din cauza hoţiilor PSD-iştilor, iată mai jos încă unul.

La Iaşi, sub îndemnul PSD-ului, Moş Crăciun dă barbă banului public

Apropierea alegerilor (este vorba despre alegerile din 2004 – n.m.) schimbă radical sensul circuitului şpăgilor în natură. Dacă până acum şpaga circula dinspre cetăţean spre funcţionar, iată că a venit vremea ca şi funcţionarul să mai dea o şpagă cetăţeanului. Bineînţeles, e vorba de un act de mită electorală, ceea ce, până la urmă, tot şpagă se cheamă că este. Să urmărim un nou caz.

Sfârşitul lui 2003. Cu Crăciunul aferent. Şi cu conturile Primăriei în care bate vântul: exerciţiul bugetar s-a încheiat, trezoreria are lacăt pe ea. Până la începutul lui 2004, nu se mai pot face cheltuieli publice. Faţă în faţă cu aceste adevăruri contabile de nezdruncinat, întrebarea caritabilă cutremurătoare a unui om: cum să fac să ajut săracii (cu duhul – n.m.)? E totuşi Crăciunul … doar n-o să lăsăm alegătorii (creştini sau mai degrabă cretini – n.m.) să dea în cap la alţi alegători…

Omul este Gigi Nichita, primarul interimar la Iaşiului (era în 2003 – n.m.). A cărui avere personală se compune dintr-un viloi gen hangar de avioane, maşini de firmă, conturi în care zburdă sutele de mii de euro, situaţia firească pentru un demnitar PSD (firească pentru un mafiot PSD – n.m.). Soluţia la întrebarea lui: regiile. Efectul: o adresă comunicată rapid în teritoriu, la şase regii publice (de transport, de drumuri, de furnizare apă şi agent termic, de gunoi), prin care se cere împărţirea a sute de pachete cu alimente şi dulciuri nevoiaşilor. Se face, şefu’! Şi s-a făcut. Pe fiecare pachet s-a scris frumos, cu majuscule: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI IAŞI, PRIMAR GHEORGHE NICHITA. Să fie primit! Din bani care trebuiau să ajungă în reparaţii de străzi, de reţele de apă şi termoficare, de pubele de gunoi. Câteva sute de milioane, acolo.Cu dragoste, de la,Gigi, candidatul PSD la alegerile pentru primar din 2004. (“Academia Caţavencu”, nr. 631/2004)

Citeste si articolele:

Cum se poate da cu jula în mod cinstit, în România guvernată de PSD = ciuma roşie = mafia…

 

PSD = ciuma rosie = mafiaDupă ce au ajuns la putere în decembrie 2016, votaţi fiind de 18 % dintre românii cu drept de vot, neocomuniştii, securiştii, hoţii şi mafioţii din PSD s-au pus pe modificat legile justiţiei în favoarea corupţilor, eliberând din puşcării mii de criminali şi violatori, care au realizat că pot ucide şi viola fără probleme în ţara condusă de ciuma roşie.

Unii ar putea spune, nu fără temei, că prezenţa puşcăriaşului Liviu Dragnea în fruntea PSD a fost cauza principală a acestor tragedii pentru România şi români. Din păcate, nu este deloc aşa. După decembrie 1989, ciuma roşie pe stil nou a făcut mereu şi mereu din România paradisul corupţilor, al infractorilor în general. Pentru a putea ei fura, mafioţii din PSD au avit mereu grijă să politizeze justiţia, să-i facă scăpaţi pe cei care încalcă legea, să guverneze în folosul unei minorităţi infracţionale, nu în folosul României şi mai ales al viitorului ei. Iată, mai jos, un alt exemplu, din 2004, despre cum se poate da cu jula în mod “cinstit”.

“Dacă toţi fură de la stat, eu de ce să nu fur, că doar nu-s mai prost!?” Vă amintiţi, era unul dintre principiile de bază ale epocii comuniste.

Acum, când de la stat nu prea mai e de furat, s-a schimbat treaba: cine fură de la particulari, nu numai că-i deştept, dar e şi “de bună-credinţă” (conform PSD – n.m.)! Adică e un hoţ onest, respectabil.

Iar acesta nu mai este doar un principiu, ci literă de lege. Şi cum era normal, legea a apărut în orânduirea celui mai cinstit dintre români, l-am numit aici pe săracul Iliescu.

Legea iliescomunistă 112/1995 prevede că foştii proprietari de imobile confiscate (de către comuniştii pe stil vechi – n.m.) nu-şi pot recupera casele, dacă statul le-a vândut unor inşi ce sunt de bună-credinţă.

Buna-credinţă însemnând în această situaţie faptul că respectivii indivizi nu au ştiut că vor cumpăra o locuinţă asupra căreia statul român nu are titlu de proprietate şi nici că imobilul e revendicat de proprietarii în drept.

Să luăm un caz concret de “bună-credinţă”. În 1996, când au cumpărat câte un apartament în imobilul nr. 94, din Bd. Tomis, în Constanţa, nici Paulina Georgescu, nici Ion Poppa nu aveau cum să ştie că imobilul e revendicat de foştii proprietari încă din 1992. Era dificil, aproape imposibil, pentru doamna Georgescu să afle că foştii proprietari l-au solicitat în justiţie. Ce treaba avea dumneai cu instanţele, legile şi alte complicăreli judiciare, mai ales că nu era decât preşedinta Curţii de Apel Constanţa?

Iar musiu Poppa nici nu putea concepe că imobilul era luat cu japca de comunişti şi transformat în comandamentul garnizoanei sovietice. Căci dânsul nu fusese decât un simplu român, ce avea cu totul alte principii, însuşite ca secretar 2 de partid (comunist – n.m.) pe judeţul Constanţa, pe vechi.

Şi nici managerii firmei Metachim Constanţa, care au preluat parfumeria de la parterul casei, nu ştiu probabil că mobilierul din interior e acelaşi ca în anul 1949, când l-au confiscat cu tot cu casă sovieticii.

Şi uite aşa, deciziile murdare ale legiuitorilor ţării (ale PSD-iştilor, n.m.) pot căpăta lejer parfumul corectitudinii, cu esenţă de “bună-credinţă”. Bine ca la Strasbourg sunt nasuri mai fine, care nu se dau în vânt după putorile de la Bucureşti. (“Academia Caţavencu”, nr. 633/2004)

Citeste si articolele:

Premierii PSD = ciuma roşie = mafia: mafioţi, puşcăriaşi, plagiatori, imbecili şi, hâc, beţivani

 

Nicolae VacaroiuVi-l mai amintiţi pe Nicolae Văcăroiu, acest Votcăroiu al PSD = ciuma roşie = mafia? Nulitatea intelectuală, nulitatea morală, beţivanul, omul de paie al KGB-itului criminal Ion Iliescu, pe care nu l-a deranjat nimeni 4 ani din funcţia de prim-ministru al României? Cum a reuşit să se menţină acest fost scârţa-bârţa prin Consiliul de Stat al Planificării comuniste în funcţia de premier? Simplu: cu ajutorul securiştilor criminali aciuaţi în cloaca numită pompos Partidul România Mare (PRM) – păstorită de nebunul paranoic, fost pupincurist al Elenei Ceauşescu, Corneliu Vadim Tudor, plus alţi tovarăşi şi “preteni” de prin partidele minuscule satelit ale Marelui Partid Comunist de după 1989, adică FSN = PDSR = PSD.

Mai mult, în perioada 1997 – 2000, cu Emil “învins de Securitate” Constantinescu la Cotroceni şi PNL + PNŢCD + PD (= PDL) + UDMR + … la guvernare (evident, toate tâmpeniile perioadei s-au spart în capul PNŢCD-ului, liberali nici usturoi n-au mâncat în acea perioadă, nici gura nu le miroase), tovarăşul Votcăroiu a deţinut funcţia de al doilea om în stat, adică preşedintele Senatului, plus că a mai fost şi Preşedintele interimar al României, la prima suspendare a lui Traian Băsescu, asigurând trecerea lină de la un beţivan borât, care reuşea cu greu să articuleze trei fraze în lumba română, la imbecila mileniului, Viorica Dăncilă de Tiliorman.

Şi se mai miră unii ca proştii c-au plecat 10 milioane de români afară. “Vai, maică, ăştia nu fac nimic!”, dar, maică, de ce pui tu, cretină nenorocită, ştampila de cei trei trandafiri, de 30 de ani încoace, dacă-ţi pleacă nepoţii şi copii afară? De ce votezi tu, grobian retardat, mereu PSD-ul, în schimbul unui litru de ulei, dacă familia ta moare în spitale cu viermi, pe drumuri de rahat, iar creşterea preţurilor depăşeşte marirele de pensii şi salarii?

Haideţi să vedem, mai jos, câteva însemnări despre Votcăroiu, cel care a menţinut România a umbra secerei şi ciocanului, adică pe axa Coreea de Nord – Rusia criminalului Vladimir Putin (unde este dictatură în toată regula) – Tiliorman (polul sărăciei în România).

Dl. Văcăroiu nu iubeşte sticla, nu suportă betonul, dar adoră gustul pământului

Dl. Văcăroiu iubeşte natura, iar natura, la rândul ei, îl iubeşte pe domnul Văcăroiu oferindu-i şi ea, amărâta, după posibilităţile ei modeste, câteva vedre de vin, o votcă naturală de prună, o masă în aer liber sub care să se odihnească.

Din această dragoste fierbinte dintre tăticul senatorilor (era în 2003 şi pe atunci Votcăroiu era preşedintele Senatulu, adică numărul 2 în Republica Neocomunistă România – n.m.) şi mama natura a venit pe lume, la Ştefăneşti-Argeş, o curticică ce a cântărit la naştere doar 2.000 de metri pătraţi. Acum s-a făcut mare şi i-a crescut livada, via, vila.

Mitică Nistor, primarul din Ştefăneşti (primar în 2003 – n.m.), spune că în timp ce stă la ea dl. senator “mănâncă, doarme, munceşte şi îşi creşte animalele”. Adică cum animalele? Hai, dom’le, să fim serioşi, ce pana mea! Nu cumva e vorba despre păsări, că ştim cu toţii, vorb-aia, cât de mult îi place lui nea Văcă să dea la raţe, la boboci, la gâşte. Nu pot să cred c-a ajuns în asemenea hal încât să dea şi la animale d-astea mari, la vaci, la boi, la porci. E imposibil. Părerea mea. (“Academia Caţavencu”, nr. 620/2003)

Citeste si articolele:

 

 

 

 

 

 

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*