Părinţii de azi şi-au măcinat viaţa, nervii, la morile patriei de ieri şi pentru creşterea pruncilor. Lor le este dor de copilărie, de bunăstarea mult promisă, de respectul şi iubirea copiilor. Viaţa însăilată cu aţă este înzidită în copii şi în ctitoriile “privatizate”, de boierii de carton. Aceşti ciocoi, la cina cea de taină a trădării naţionale au prăznuit şi-au împărţit untul ţării, în timp ce truditorilor li s-au dat cupoane de hârtii… Iată de ce suferinţa, înfometarea, lacrimile şi nedreptăţile părinţilor strigă sub tălpile nepăsătoare ale celor mari şi tari de azi. Dacă nu-i credem pe părinţii de lângă noi, abandonaţi şi de speranţe, cum vom crede în Părintele tuturor creaturilor şi în Isus, ori în Duhul Sfânt care nu se vede? Faptul că nu credem în lacrimile părinţilor este doar o “reuşită” a credinţei strămoşeşti! Şi asta abia este temelia urâţeniilor, dacă nu ne lepădăm de falsa învăţătură, de datini şi credinţa în idoli.De ce nu ne pasă de aceşti părinţi nerăsplătiţi care, după ce au eliberat ţara de datorii, astăzi lor le plângi de milă. Nici guvernanţii, copii sau globaliştii nu-i cred şi nu le mai pasă de ei. Să nu uităm că toate acestea- in primul rând pe Dumnezeu îl dor.
Parintii sunt de mai multe feluri Cine este de partea celui rau,nu are probleme ca e vremea railor.Mai greu este de parintii care sunt analfabeti fata de virturi si totusi au fost invatati sa produca “cooopiituri”