Infecţiile mamitei ambientale sunt poduse de microbi care însoţesc vacile atât în adăpost, cât şi în afara lui, care se găsesc frecvent pe uger, pe sfârcuri, pe pielea animalelor şi a omului, pe ustensilele de muls şi pe recipientele de recoltare şi de manipulare a laptelui.
Cind pătrund pe canalul sfârcului şi se instalează în „căpuşeala” mucoasă a acestuia, neprotejată de leucocite, keratine sau anticorpi, microbii se instalează cu uşurinţă, se înmulţesc şi produc infecţia: mai întâi o „aprindere” mai puţin evidentă a sfertului ugerului, urmată de o inflamaţie cu toate manifestările ei (roşeaţă, căldură, umflătură şi durere).De la asemenea vaci, laptele din sfertul de uger inflamat se mulge separat de cel din sferturile sănătoase şi se trece de urgenţă la tratarea inflamaţiei, introducând pe canalul sfârcului, în cisterna acestuia, dar şi în cea a sfertului mamelei, un unguent ce conţine o substanţă în stare să ucidă microbii invadatori.Medicamentul potrivit se cumpără de la farmacie şi se introduce periodic în cisternele inflamate ale ugerului, în conformitate cu instrucţiunile de folosire.

Asigurarea si întreţinerea igienei previne boala

Prin respectarea cu stricteţe a regulilor de confort în întreţinerea vacilor, precum şi cele de igienă a mulsului,pri odihnirea cât mai mult posibil într-o cuşetă confortabilă, fără dejecţii, de preferinţă cu aşternut din nisip de râu si prin respectarea altor factori de mediu,scapam de cheltuieli pentru medicamente.
La începutul repausului mamar cisternele ugerului se tratează cu un unguent dezinfectant. Înainte de aplicarea paharelor de muls, sfârcurile se introduc în soluţia special preparată.
La fel se procedează şi după terminarea mulsului, după care vacile trebuie să fie dirijate spre ieslea plină de furaje proaspete, pentru a le forţa să mai stea în picioare încă cel puţin 30 de minute. În această perioadă, sfincterul de la capătul sfârcului se va închide ermetic.
Pe timpul mulsului se poartă mănuşi speciale, iar pentru ştergerea ugerului şi a sfârcurilor se folosesc prosoape de unică folosinţă. Pe parcursul zilei şi a nopţii adăpostul vacilor trebuie să fie curat, iar ustensilele de muls trebuie spălate, opărite şi dezinfectate permanent.
Mamitele produc modificari (patologice, fizico-chimice si bacteriologice) ale tesutului glandular si ale laptelui.Ele reprezinta cele mai costisitoare afectiuni întâlnite în cadrul cresterii vacilor de lapte. Pagubele pot atinge pâna la 200 de USD per vaca /an.

Care microorganisme produc mamitele?

Aproximativ 95% din numărul total al infecţiilor este produs de către Streptococcus agalactie, Staphylococcus aureus, Streptococcus dysgalactie, Streptococcus uberis şi Escherichia coli. Restul de 5% sunt produse de alţi germeni.
Germenii contagioşi se răspândesc prin atingerea mâinilor, aparatele de muls. În această categorie se includ S.agalactie, S.aur eus, S.dysgalactie şi micoplasmele.
S. agalactie trăieşte în uger şi nu poate supravieţui timp îndelungat în afara acestuia. Este sensibil la acţiunea penicilinei şi, odată ce a fost eliminat din efectiv, nu reintră decât prin cumpărarea unor vaci contaminate. S. aureus trăieşte de asemenea în uger, precum şi pe pielea vacilor infectate.
Poate fi stăpânit cu ajutorul unui management corespunzător şi este moderat sensibil la acţiunea antibioticelor atunci când infecţia apare pentru prima dată la nivelul ugerului. Infecţiile vechi nu răspund în mod obişnuit la tratament. Cazurile grave se pot termina cu moartea animalului.
S. dysgalactie poate trăi aproape oriunde: în uger, rumen, fecale şi grajd. Răspândirea sa poate fi controlată prin intermediul unor măsuri igienice corespunzătoare, fiind moderat sensibil la antibiotice.
Mycoplasma reprezintă ceva aparte. Deoarece nu poate fi categorisită nici ca bacterie şi nici ca virus, este clasificată drept microb. Micoplasmele nu au perete celular, din acest motiv nefiind afectate de majoritatea antibioticelor care acţionează tocmai asupra formării peretelui celular. Deoarece nu există un tratament eficace, cea mai sigură profilaxie o reprezintă evitarea cumpărării de vaci din efectivele contaminate. Dacă se achiziţionează periodic vaci, se impune examinarea lunară a probelor de lapte recoltate din cisternă de colectare a laptelui. Micoplasmele se pot răspândi prin intermediul siringilor sau alonjelor de plastic utilizate în tratamentul mamitelor. Vacile infectate reprezintă la rândul lor surse de infecţie care poate fi răspândită prin componentele instalaţiei de muls, mâinile mulgătorului, utilizarea în comun a unor obiecte de igienă, precum şi direct, din mediul înconjurător. Imersia mameloanelor în soluţii dezinfectante este esenţială pentru controlul eficient al răspândirii infecţiei. Răspândirea microorganismelor patogene poate fi controlată prin imersarea mameloanelor şi cu excepţia micoplasmei, poate fi oprită prin tratamentele din perioada de înţărcare. Efectivele în care apar mamitele contagioase trebuie să revină la utilizarea cupelor de dezinfecţie, în care se poate scufunda complet mamelonul, garantând astfel oprirea răspândirii infecţiei.

Atenţie la germenii din mediu

Acesti germeni traiesc în mediul în care traieste vaca, fiind prezenti în permanenta.
Bacteria E. coli este rezultatul poluarii mediului, fiind gasita în fecale, apa infestata si asternut. Controlul acestei bacterii presupune masuri drastice de igiena. Este rezistenta la actiunea antibioticelor. S. uberis traieste aproape oriunde: în rumen, fecale si chiar în uger. Raspândirea sa poate fi tinuta sub control prin masuri corespunzatoare de igiena si prin mulgerea unor ugere curate si uscate.

Cum se infectează vaca?

Frecvenţa apariţiei unor noi infecţii este crescută în primele două săptămâni precum şi în ultimele două săptămâni ale repausului mamar. Frecvenţa producerii unor noi infecţii este ridicată la debutul lactaţiei, scăzând pe măsură ce lactaţia progresează.

Cum se răspândeşte boala?

Pentru a întelege mamitele, trebuie cunoscut modul în care frecventa lor variaza la nivelul efectivului. Infectiile noi sunt generate de patru cauze importante:
1. Noile infectii care apar pe parcursul lactatiei
2. Noile infectii care se produc în perioada repausului mamar
3. Junincile infectate care sunt nou introduse în efectiv
4. Achizitionarea unor vaci infectate.

Cum eliminăm infecţiile?

1. Vindecarea spontana, datorata mecanismului propriu de aparare al organismului, este eficient în 20% din cazuri
2. Tratamentele aplicate în timpul lactatiei, eficiente în proportie de 30- 40%
3. Tratamentele instituite în repausul mamar, eficiente în proportie de 80- 90%
4. Eliminarea animalelor din efectiv, metoda foarte eficienta (100%).

Cum pot fi ţinute sub control MAMITELE ?

#Efectuarea corectă a mulsului este esenţială pentru prevenirea mamitelor şi pentru golirea completă a laptelui din uger.
Mamitele pot scădea producţia de lapte cu 15-20%. Pentru a reduce pagubele şi a obţine o producţie maximă de lapte, trebuie urmărit un management corect al mulsului. Termenul de “management al mulsului şi întreţinerii” include preocuparea pentru mediul în care vaca este întreţinută. Aşternutul trebuie să fie curat şi uscat. Aceste aspecte ajută la scăderea numărului de bacterii din mediu de producere a mamitelor şi creşte eficienţa mulsului prin reducerea timpului şi efortului necesare pentru igiena ugerului înaintea mulsului. De asemenea, este foarte important ca, după ce s-a terminat mulsul, vacilor să li se ofere hrană, astfel încât să rămână ridicate încă aproximativ 45-60 de minute şi să nu se aşeze pe uger, care este foarte sensibil după ce a fost muls.

Mutarea vacilor

Trebuie facuta cu blândete. Daca vacile sunt stresate, eliberarea laptelui poate fi perturbata. De aceea, trebuie evitata bruscarea vacilor.

Depistarea mamitelor

Mulsoarea poate fi momentul în care se verifică toate sferturile ugerului. Este recomandabil să se mulgă câteva jeturi într-un pahar cu fundul negru, pentru a vedea cum arată laptele.
Vacile care prezintă semne de mamita trebuie examinate amănunţit şi tratate.
Inspecţia vizuală a ugerului este făcută de mulgător.
Pregătirea ugerului la vacile care vor fi mulse se face pentru a ne asigura că vor fi mulse ugere curate şi uscate. În unele ţări este obligatorie aplicarea unei substanţe dezinfectante pe mameloane, care apoi se şterge cu prosoape de hârtie de unică folosinţă.

Imersia mameloanelor înaintea mulsului

Este o metodă răspândită, care presupune spălarea ugerului cu apă şi apoi cu un dezinfectant. Sfârcurile vor fi pe rând scufundate în dezinfectant sau spreiate cu dezinfectant. Sunt necesare 30 de secunde de contact cu dezinfectantul pentru uciderea germenilor. Dezinfectantul aplicat se şterge cu un prosop de hârtie de unică folosinţă sau cu un prosop textil umed aplicat la o singură vacă.
Acest procedeu poate fi eficient pentru reducerea frecvenţei mamitelor dar scufundarea sfârcurilor, timpul necesar de contact şi ştergerea cu prosopul cresc timpul total de mulgere. Ştergerea dezinfectantului aplicat este deosebit de importantă deoarece, în cazul nestergerii sau ştergerii incomplete, pot apărea reziduuri chimice în lapte.

Aplicarea şi detaşarea aparatelor de muls

Aparatul de muls trebuie aplicat astfel încât sa patrunda cât mai putin aer în aparat, ca sa nu permita difuzarea microbilor de la sferturile infectate la cele sanatoase. Asta se poate întâmpla si daca un pahar de muls este îndepartat înaintea celorlalte.
Dupa încheierea mulsului, aparatul poate fi îndepartat doar dupa ce am închis vidul, ca sa nu permitem raspândirea bacteriilor de la un sfert mamar la altul.
Functionarea defectuoasa a pulsatoarelor poate duce la ranirea (lezionarea) mameloanelor si favorizarea aparitiei infectiilor.

Scufundarea mameloanelor după muls

Reprezintă unica modalitate eficientă de oprire a răspândirii mamitelor înefectiv, prin scufundarea în dezinfectant a fiecărui sfert mamar al fiecărei vaci după muls. Astfel, se înlătura urmele de lapte de pe mameloane şi se elimină microbii de pe uger. Prin uscarea dezinfectantului va rămâne pe mameloane un strat protector, care va fi activ între două mulsori.
Acest procedeu este foarte eficient pentru eliminarea de pe mameloane a germenilor patogeni din mediu precum E.coli şi Strep.uberis, care se găsesc în mediul înconjurător al vacii.
Între substanţele eficiente pentru dezinfecţia mameloanelor prin scufundare se numără soluţiile iodate (care pot fi folosite în concentraţii de 0,1% , 0,5% şi 1%), clorhexidina 0,5%, hipoclorit 4%, substanţele tensioactive de suprafaţă etc.
În cazul prezenţei bacteriilor contagioase în efectiv (Strept. agalactie, Strept. dysgalactie , Staph. aureus sau mycoplasma), se impune scufundarea integrală a mamelonului în soluţia dezinfectantă, pentru a opri astfel răspândirea infecţiei.

Tratamentul aplicat la înţărcare

În medie, 40-50% din vacile unui efectiv pot suferi de infecţii bacteriene subclinice ale ugerului. Laptele are aspect normal, dar în cazul efectuării unor culturi în laborator, pot fi evidenţiaţi germenii care produc, de obicei, mamite.
Având în vedere acest lucru, este foarte utilă tratarea preventivă a vacilor cu prilejul înţărcării. După ultima mulsoare se introduce în fiecare sfert o suspensie de antibiotice. Înaintea introducerii medicaţiei trebuie şters mamelonul cu soluţie alcoolică, iar după administrarea medicaţiei, mamelonul trebuie scufundat în dezinfectant.Există multe antibiotice care pot fi folosite în tratamentele aplicate la înţărcare, dovedindu-se eficiente dozele mari de penicilină şi dihidrostreptomicina, cloxacilina, cefalosporinele etc.
Tratamentul aplicat la înţărcare este eficient 90-93% împotriva infecţiilor subclinice cu Streptococcus agalactie, 70-80% împotriva Staphylococcus aureus şi 70-90% împotriva streptococilor prezenţi în mediu înconjurător. Tratamentul infecţiilor generate de stafilococi pe parcursul lactaţiei este eficient în cel mult 50% din cazuri. Acest tip de tratament este acceptat deoarece antibioticele pot fi înglobate în substanţe care le eliberează treptat, asigurând astfel prezenţa lor în uger pentru o perioadă îndelungata. Antibioticele nu vor fi eliminate din uger aşa cum se întâmpla în cazul terapiei aplicate în cursul lactaţiei. Antibioticele pot fi administrate în doze mari deoarece în perioada de repaus mamar nu se pune problema nivelului producţiei de lapte sau a prezenţei reziduurilor de antibiotice.
Tratamentul aplicat la înţărcare este eficient dacă se aplică corect şi dacă vaca este întreţinută în condiţii corespunzătoare. Este obligatorie curăţarea sfârcurilor cu vată îmbibata în soluţie alcoolică înaintea aplicării antibioticelor intramamar. În caz contrar, se va introduce în uger o cantitate mare de bacterii, care vor anihila antibioticul tocmai introdus. Tratamentele neigienice vor produce mamita, în loc să o elimine.
Tratamentele aplicate pentru combaterea mamitelor în timpul lactaţiei trebuie să dureze – în funcţie de gravitatea mamitei şi medicamentul folosit – între 5 şi 7 zile. De obicei tratamentul constă în administrarea intramamara de antibiotice, după ce vaca a fost mulsă. Antibioticul se alege în funcţie de rezultatul examenului de laborator care ne indică ce fel de antibiotic este eficient împotriva microbului care a produs mamita. Pe toată durata tratamentului cu antibiotice, laptele muls va fi aruncat şi sub nici un motiv nu va fi consumat de oameni sau dat spre prelucrare.
În concluzie,mamita reprezintă o afecţiune foarte costisitoare, dar pagubele pot fi substanţial reduse dacă se iau măsuri precum :
1. Vacile să fie manevrate cu blândeţe, pentru a obţine cele mai mari producţii.
2. Respectarea riguroasă a tehnicii de muls, a igienei mulsului, a stării de curăţenie a ugerului, a utilizării corecte a aparatului de muls. După spălarea ugerului cu soluţie dezinfectantă, acesta trebuie şters complet prin ştergere cu prosop de hârtie de unică folosinţă.
Uscarea glandei mamare previne de asemenea posibilă contaminare a laptelui şi mamelonului de către bacteriile prezente în apa care se scurge pe mamela. Această apă, dacă este prezentă, favorizează intrarea bacteriilor în aparatul de muls.
3. Scufundarea în dezinfectant a mamelonului după muls, pentru a preveni apariţia unor noi infecţii.
4. Tratarea preventivă a tuturor vacilor la înţărcare, pentru a elimina infecţiile existente şi pentru a preveni apariţia altora noi.
5. Tratarea mamitelor clinice
6. Eliminarea din efectiv a vacilor cu afecţiuni cronice.

Mamita Purulentă

Aceasta reprezintă un proces inflamator caracterizat prin apariţia unui exudat purulent în glanda mamară
– • poate fi primară şi secundară
– evoluează sub 3 forme :
– mamita purulentă
– abces mamar
– flegmon mamar
Simptomatologie :
Mamita purulentă:
– compartiment mamar mărit în volum , hiperemiat cald , dureros
– mamelon hiperemiat turgid, dureros
– seceţie cu aspect seros , cu flocoane de puroi , purulent în totalitate , hemoragie
– stare generală modificată: abatere , horipilaţe , anorexie , febră , rumegare suprimată
– ganglionii retromamari inflamaţi (măriţi, dureroşi)
– în mod obişnuit, evoluează spre forma cronică .
Abces mamar :
– simptome variabile în raport cu numărul şi mărimea abceselor
– secreţie mamară redusă în sfertul afectat:
– fară modificări organoleptice – abcese puţine şi localizate superficial
– puroi în lapte – abcese profunde care se deschid în sinusul galactofor sau canalele galactofore
– abcesele profunde determina şi alterarea stării generale, temperatură intermitentă
Prognostic:
– rezervat spre grav
– secreţia lactată compromisă
– vacile rămân purtătoare de germeni
– se poate complica cu piemia sau septicemia
Tratament:
– îndepărtarea exudatului purulent prin mulgeri frecvente (la 2-3 ore),
– administrarea diatelică de antibiotice sau sulfamide cu spectru larg şi după antibiogramă, conform acesteia .
– antibio- sau sulfamidoterapie pe cale generală
PROFILAXIA:
– instruirea personalului pentru prevenirea răspândirii bolii
– izolarea vacilor bolnave
– mulgerea manuală a acestora la sfârşit
– distrugerea secreţiei patologice
– urmărirea atentă a vacilor care au prezentat mamite la următoarea lactaţie