Noi, TOŢI, am fost eliberaţi de sub dictatura religiei, legii, blestemului, idolatriei, tradiţiei, fariseismului, formalismului, komunismului, ecumenismului şi de sub ciubota altor popisme-care ne-au înrăit, sărăcit, manipulat, exploatat, globalizat… Tot El ne-a eliberat de sub falimentul credinţei omeneşti şi ne-a dat, nu doar credinţa Avramica! Hristos ni s-a dăruit dimpreună cu toate ale sale (şi Credinţa sa, care duce la Credinţa Dumnezeiască –Rom. 1/16-17) Numai el a împlinit Legea şi prorocii (Mat.5/17) şi a birut totul, rămânând şi Domn al sabatului, Domn al Domnilor, Părintele veşniciei -Isaia 9:6, mai mare decât Iona, decât Solomon şi… decât Templu, ca să devenim Una cu el, dacă-l mâncăm şi dacă bem Învăţătura, Gândirea, Voia, Sângele lui, (Ioan 6/48-58) pentru că omul trăieşte nu doar cu mâncarea care se trece şi apa care rugineşte… (Mat.4/4); După cum Poporul Evreu în cei 40 de ani din pustie a băut apa care curgea din Stanca Hristos (Ex.17/6 şi 1 Cor 10/1-4), cu atât mai mult Pâinea vie ne-a fost plămădita (pălmuită) din bunătăţi, sfinţenii, frumuseţi şi din alte făinuri alese ; Pentru hrănirea veşniciei noastre a fost rumenită în cuptorul suferinţelor de la Golgota, mult mai încins decât cel din Daniel, cap.3, ca să nu mai rămânem anemici şi sclavi ai gunoierului cosmic; După cum Moise a lovit stânca şi a ţâşnit apă, chiar şi astăzi din trupul lui inviat mai izvorăsc râuri de Har şi de Duh Sfânt, pentru ca, prin pocăinţă şi Credinţa Cristică să fim născuţi din nou (Ioan, cap.3) şi umpluţi cu Duhul Adevărului, singurul care face totul Dumnezeieşte dacă-l întronăm ca Şef! Să-l lăsăm să se roage, să muncesca pentru noi, prin noi şi dimpreună cu noi, pentru ajutorarea noastră căci este mai valoros, mai bun şi mai sfânt decât noi, TOŢI, la un loc!

A) Încă nu ne-am săturat de învăţătura socialistă, comunistă, fesenistă- globalistă, deci demonistă, (căci toate au ca tată “profesor” pe diavol)? De ce mai acceptaţi ca hrana- hoţia, minciuna, viclenia, răzbunarea, manipularea, curvia, cearta, bârfa, sclavia, prostia, sărăcia şi alte mizerii ale gunoierului cosmic (Rom.1/29-32)? Nu mai amânaţi nici o clipă golirea, ELIBERAREA, prin moartea cristică şi prin naşterea din Sămânţa, din Învăţătura Duhovnicească, dăruite gratis de Iisus, în Ioan, cap. 3, prin “pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos” (F.A.20/21), căci prin botezul în Moartea Lui, numai El îngroapă (inneacă ) firea veche, (Rom. cap.6) demonică, a fiecărui om care-L primeşte şi-L crede, pentru a fi umplut cu Plinătatea Lui! Nimeni… nu-l poate birui… pe satan, decât Isuss-!Deci, să ne facem Una cu eL-toţi Oştenii Lui de pretutindeni, uniţi sub Căpetenia Biruitorului care, deja i-a zdrobit capul la Golgota… căci fără Atotputernicia Lui ramanem nimicuri (Ioan, cap. 15)hhCum au furat Tariceanu si Nastase un miliard de euro prin retehnologizarea hidrocentralei Portile de Fier? Anii 1990: SRI-ul si Politia furau cot la cot cu infractorii … Cum au fost asasinati martorii Evenimentelor din 1989 de catre regimul KGB-istului Ion Iliescu…Cum s-au imbogatit din furt sefii Politiei si fostii securisti in regimul KGB-istului Ilici Iliescu…Mafiotul PSD-ist Nastase Adrian a primit de la Bechtel un comision de 80 milioane de dolari…Puscariasii escroci, care ne-au furat de ne-au rupt 25 de ani, trandavesc in vile de protocol etc Tortionarii Poporului(actuali parinti ai Pesedeului) au facut dintr-o  eleva o eroina pentru Cer-Niculina Moica…Ambasada SUA l-a pus pe Ciordache pe lista neagra: „Cei care au participat si au ajutat la privarea poporului roman de statul de drept si care s-au pretat la fapte de coruptie nu vor avea sprijinul nostru!”70
Gargaragii care au manipulat  si privati/hotia si mineriada etc sunt rasplatiti… DE CE numai Poporul Roman accepta sa fie manipulat si de “sefii sindicali”?România furată | Pețitorii averii sindicatelor  …Ciolacu anunta ranjind ca Ciordache a fost votat de PNL si USR: „Eu stiu ca grupul PNL are peste 100 de membri”  Lucia Hossu Longin: „Tortionarul Rafila mi-a spus ca fiul lui este tot doctor. L-a ucis in bataie pe social-democratul Stefan Zarea. Acum, dupa ani de zile, iata fiul lui, social-democrat”…Dupa cum era de asteptat,PAPA se pune bine cu paponarii,grabind Apocalipsa si prin vaccinarea lumii cu un virus preacurvar de covitar…
mn
Preotul  masturbator si… Imbogatirea LIDERILOR SINDICALI! Cine protejeaza furtul avutiei obstesti, prin “privatizarea”neconstitutionala? Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit că  privatizarea (FURAREA ) “Roman” SA Braşov şi etc sunt neconstituţionale… 1- Incepând cu Papa de la Roma, continuând cu Patriarhul Daniel şi terminând cu toată preoţimea din întreaga lume şi cu fiecare om întrupat din păcat şi născut în fărădelege, este în pielea oii pierdute, pentru că şarpele a înveninat sângele fiecărui rătăcit, încă din Grădina Eden…Deci,” Vai de pastorul de nimic” (Mica 11/17)…” Vai de voi cărturari şi farisei făţarnici” (Matei 23)…” preoţii ei pângăresc lucrurile sfinte, calcă Legea” (Tefania 3/4 b)/// VA INVITAM SA VA INFRUPTATI DIN ROADELE EDUCATIEI culto-religioase  …Guvernul SUA a “nascut” copii modificaţi genetic, zamisliti in eprubeta, fara de …pacate /// Daca din 1958 pana in anul 2011, Romania si-a mai avortat inca un popor,  mai ales ca Iliescu a votat Legea pentru…! etcmunca  B)  Aşa cum preoţimea din toată lumea a pus în minţile şi ţarina inimii seminţele idolatriei, formalismelor, surogatelor, vicleniilor, câştigurilor mârşave şi falselor învăţături, tot aşa, să recolteze ce a semănat. Dacă vă plac “roadele duhovniceşti “ale oamenilor, nu aveţi decât să continuati “lucrătura”. Dar dacă vă doare starea lumii şi a fiecărui om în parte, pentru care a sângerat Isus, dar voi îl taxaţi şi stricaţi pe nemerit, intoarceti- vă de pe calea fiului risipitor.Cât încă se mai poate, reveniţi-vă, pocăiţi-vă precum Patriarhul IOV şi naşteţi-vă din nou, precum Patriarhul Nicodim (Ioan, cap 3).Vă reamintesc, invitaţia oferită de Duhul Sfânt, prin “sfântul “vostru Petru:” Căci suntem în clipa când judecata sta să înceapă de la Casa lui Dumnezeu. Şi, dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Şi, dacă cel neprihănit scăpa cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos? Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor şi să facă ce este bine.1 Petru 4/17-19
11Lucruri extraordinare pe care nu le știai despre corpul uman…Marine Le Pen: “Globalizarea este o barbarie, corporaţiile multinaţionale conduc lumea”; Hipermarketurile ne distrug economia, iar noi ne facem că nu observăm; Corporația face legislația…Isaia 9:6 – Isus Părintele veşniciei! În ce sens? Ateismul: o amagire. Revolutia crestina si adversarii ei – David Bentley Hart… Calea ecumenismului, presărată cu spini… Ecumenismul – o schizofrenie sufletească (II)… De la dictatura religioasă la libertate… Francezii protestatari au denunţat o “dictatură a sănătăţii”
boiAu schimbat adevărul pentru o minciună (Psalmul 19:1-14, Romani 1:18-32); Dr. Kim Riddlebarger…Glasul celui ce striga in pustie…Culegem doar ce am semănat… Din „Izvoare în deșert“ BY … Cautaţi faţa Mea! Psalmul 27.1-8; Apocalipsa 22.4; Ioan 17.24, de John Alfred Trench; „Un slujitor de folos” Din viaţa evanghelistului Marcu; de Clifford Henry Brown
  Consecinţa umplerii cu Duhul- Apocalipsa 22.16,17,de  John Thomas Mawson9Preoţi- ce aţi semănat, culegeţi: certuri, desfrâu, invidie, egoism, răutate, bârfă, curvie, idolatrie, prostie, sărăcie, formalisme, etc Iată, falsa învăţătură preoţească- idolatră, komunistă, făcută pentru câştiguri mârşave (pomeni, taxe neimpozitate, lumânări, moaşte, ritualuri, falşi sfinţi etc), dă roade APOCALIPTICE! Precum ecoul GLASULUI din pustie, vă întreb:” Pui de năpârci…” (Mat. 3/7-12), nu aţi citit că a fost „tăiat” capul Vechiului Testament şi că Biserica Dumnezeiască (clădită din pietre vii, născute din nou, cimentate de Duhul Sfânt) are drept CĂPETENIE pe Hristos cel înviat? Să nu ziceţi că nu a fost scris şi pentru voi în Romani 1/18-32): Fiindcă v-a fost arătat… fiindcă, măcar că aţi cunoscut pe Făcătoru Dumnezeu, l-aţi înlocuit cu un moaşte-zeu iconat, aurit, dar mut, surd, handicapat, limitat, fals, neadevărat (Ps.115 şi 135)… De aceea, Dumnezeu ne-a lăsat pradă popismelor voastre… Din pricina aceasta pornografia este regina aleasă… „Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţă lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de etc Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.”……99,2% dintre americanii care au murit din cauza Covid-19 nu erau vaccinați, avertizează Anthony Fauci788

Când este o clădire „biserică“ ?

Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre și să preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri. Matei 5.16LuminiCu secole în urmă, un nobil bogat s-a gândit să lase o moștenire consătenilor săi. A socotit că cel mai bun și mai mare dar pe care îl poate oferi este să le construiască o biserică. Luând această hotărâre, nu i s-a permis nimănui din sat să calce pragul bisericii până la terminarea construcției. În ziua inaugurării, oamenii din sat s-au adunat să admire noua construcție. Totul era frumos, dar lipsea sursa de lumină. În loc de răspuns, nobilul a făcut cadou fiecărei familii câte o lampă cu gaz și le-a arătat că în pereții bisericii se află locuri în care se vor pune lămpile.

„Această biserică va fi luminată dacă voi veți veni să ascultați Cuvântul lui Dumnezeu și dacă fiecare familie își va aduce lampa care va lumina clădirea“, a spus nobilul.

Chemarea fiecărui om este de a veni la Cel care este Lumina lumii – Domnul și Mântuitorul care Și-a dat viața la cruce pentru mântuirea tuturor celor care cred în El. Cine Îl urmează pe Mântuitorul va deveni o lumină în viața de familie, în societate, în biserică. Să ne gândim cum ar fi lumea în care trăim, dacă toți oamenii ar veni la Isus, și astfel ar deveni lumini în lume! Atunci ceața păcatului, care îi ține pe oameni în necunoștință de Dumnezeu, s-ar risipi, iar pe fețele lor ar străluci lumina divină

PSD_6870666munca ddmm66q61k22222860ylyvc765

dtbisce

 

 

 

 

 

 

ww

 

Au schimbat adevărul pentru o minciună

(Psalmul 19:1-14, Romani 1:18-32)

Dr. Kim Riddlebarger


După cum ştiţi, nu poate exista vestea bună a Evangheliei fără vestea rea a păcatului. Pentru că, dacă nu realizăm gravitatea păcatului omenesc şi neputinţa condiţiei umane, nu vom înţelege niciodată harul lui Dumnezeu pentru noi în Isus Hristos. Începând cu Romani 1:18 şi continuând până în Romani 3:20, Pavel descrie condiţia umană după căderea rasei lui Adam în păcat. Când Pavel termină, întreaga rasă umană, evrei şi neevrei deopotrivă, stau condamnaţi sub acuzaţiile drepte ale lui Dumnezeu. Am acoperit deja o mare parte a primului capitol din Romani, unde sunt incluse salutul (versetele 1-7), observaţiile personale ale lui Pavel adresate Bisericii în versetele 8-15 şi declaraţia din versetele 16-17 ce rezumă întreaga scrisoare. Vă amintiţi că în acele două versete Pavel scrie: “Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: ‘Cel neprihănit va trăi prin credinţă.'” Deşi este confruntat cu nenumărate tentaţii să se ruşineze de Evanghelie, deoarece Evanghelia este o nebunie pentru greci şi o piatră de poticnire pentru evrei, lui Pavel nu-i este ruşine de Evanghelie. Pavel ştie că mesajul despre Hristos răstignit este singurul mijloc prin care Dumnezeu îi aduce pe păcătoşi într-o stare după voia Lui; singurul mijloc prin care Dumnezeu creează viaţă, creează credinţă şi Îşi izbăveşte poporul de mânia care va veni peste întreaga lume.

Trecem acum la o nouă şi destul de lungă secţiune din Romani, în care Pavel ne descrie cu multe şi înspăimântătoare detalii gravitatea condiţiei umane. Ce ne spune Pavel aici nu e o veste bună. Pavel vorbeşte mai întâi neevreilor, în Romani 1:18 până la versetul 32, înainte să îndrepte reflectorul legii lui Dumnezeu asupra evreilor, din Romani 2 până în Romani 3:8. Apoi, în versetele 9-20 din Romani 3 Pavel ia acelaşi reflector şi îl îndreaptă asupra tuturor, atât evrei cât şi neevrei. Înainte ca Pavel să termine, nimeni nu mai rămâne în picioare. Nimeni nu e neprihănit. Nu este nimeni care să-L caute pe Dumnezeu. Păcatul ne infectează din cap până în picioare şi, prin Lege, care e sfântă, neprihănită şi bună, devenim conştienţi de păcatul nostru. E un pasaj în care Pavel face o evaluare neîndurătoare a naturii umane care este în directă opoziţie cu o mare parte a culturii americane şi a tradiţiei noastre democratice. Pavel îi vede pe oameni ca fiind nişte păcătoşi răzvrătiţi, în timp ce americanii îi consideră pe oameni ca fiind esenţialmente buni. Pavel îi vede pe oameni ca fiind creaţi după chipul lui Dumnezeu, explicând de ce păcătoşenia umană este o atât de mare tragedie, în timp ce prietenii noştri americani contemporani consideră că fiinţele umane ocupă treapta cea mai de sus a scării evoluţiei, eliminând în esenţă orice diferenţă dintre oameni şi animale, pentru că toţi acţionează pe baza impulsurilor şi instinctelor fizice. Pavel vede soluţia pentru problema omenirii în crucea lui Isus Hristos, în timp ce fiecare american eficient şi prosper crede că poziţia lui Pavel referitor la păcat şi mântuire nu e nimic altceva decât un mit primitiv care trebuie respins ca o relicvă a trecutului.
Am spus toate acestea ca să arăt că ce găsim în această secţiune din Romani ne va confrunta cu păcatele noastre şi vinovăţia noastră faţă de un Dumnezeu sfânt, ofensând în acelaşi timp pe mulţi dintre contemporanii noştri. Dar, fără conştientizarea adevăratei noastre condiţii înaintea unui Dumnezeu sfânt, crucea lui Isus Hristos nu va avea o prea mare semnificaţie pentru noi. Va rămâne un scandal. Va rămâne o piatră de poticnire. Va rămâne o nebunie.

Deci, întorcându-ne la prima parte a textului nostru din această dimineaţă, la Romani capitolul 1, versetele 18-25, Pavel descrie aici natura adâncă şi permanentă a necredinţei. Motivul pentru care oamenii nu cred în Dumnezeu şi în Evanghelie este pur şi simplu acela că nu vor să creadă în Dumnezeu şi în Evanghelie. Dar Dumnezeu S-a descoperit tuturor prin ordinea creaţiei. Totuşi, oamenii înăbuşă în nelegiuire adevărul revelaţiei lui Dumnezeu. Versetul 18 începe o nouă secţiune a acestei epistole, dar în multe privinţe acest verset slujeşte şi ca o explicare a ultimei părţi din versetul 17, care spune: “Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” Observaţi paralela dintre versetul 17, “în Evanghelie este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu” şi ce urmează în versetul 18: “Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor.” În lumina acestei paralele directe trebuie spuse două lucruri. În primul rând, faptul că mânia lui Dumnezeu se descoperă chiar acum împotriva păcatului omenirii, împotriva nelegiuirii şi răutăţii oamenilor, înseamnă cât se poate de clar că nu există absolut nici o cale prin care să putem sta îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu în afara credinţei. Într-adevăr, dacă nu primim de la Dumnezeu darul neprihănirii prin credinţă, Dumnezeu ne priveşte ca pe nişte nelegiuiţi şi stricaţi şi, prin urmare, supuşi dreptei Sale judecăţi. Mai mult, la fel ca în versetul 17, şi în versetul 18 verbul “se descoperă” este la timpul prezent, făcând legătura directă dintre descoperirea mâniei lui Dumnezeu şi descoperirea neprihănirii lui Dumnezeu în Evanghelie. Deşi suntem tentaţi, aşa cum fac mulţi, să credem că Pavel ne arată aici cum mânia lui Dumnezeu se descoperă prin dezastre naturale care au loc pe pământ din cauza răutăţii şi nelegiuirii oamenilor, în felul acesta am înţelege total greşit ideea pe care o subliniază Pavel aici, aceea că descoperirea mâniei lui Dumnezeu vine din aceeaşi sursă ca şi descoperirea neprihănirii Sale – şi anume predicarea Evangheliei. Ori de câte ori este predicată crucea, avem o descoperire a neprihănirii lui Dumnezeu şi o descoperire a mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului. Mai mult decât orice altceva, crucea adevereşte faptul că Dumnezeu în mod necesar trebuie să pedepsească fiecare încălcare a Legii Sale. Dacă păcătoşii ar putea fi salvaţi prin orice alt mijloc în afară de moartea Fiului fără păcat al lui Dumnezeu, cu siguranţă Dumnezeu ar fi găsit o altă metodă. Vedem că nu există altă metodă atunci când Dumnezeu Îşi varsă mânia asupra Fiului Său, care moare în locul poporului Său. Dar crucea ne mai aminteşte şi că o astfel de mânie vine asupra celor ce refuză să-şi pună credinţa în Isus Hristos. Prin urmare, în cruce, mânia lui Dumnezeu împotriva nelegiuirii oamenilor, care va culmina în judecata finală, se descoperă chiar acum.

Aşa cum ne aminteşte Leon Morris, “Dacă nu există ceva de care să fim mântuiţi, nu are rost să vorbim despre mântuire.” Morris are absolută dreptate. Vestea rea trebuie să stea înaintea ochilor noştri înainte să putem înţelege vestea bună a Evangheliei. Simpla menţionare a mâniei lui Dumnezeu îi incomodează pe americanii moderni. Pentru a înlătura această ofensă, unii comentatori insistă că mânia lui Dumnezeu este doar un fel de principiu divin al reciprocităţii. În alte cuvinte, ce semeni, aceea vei secera. Un comportament rău va duce la consecinţe rele. Dar cei mai mulţi comentatori înţeleg corect că Pavel se referă la faptul că mânia lui Dumnezeu se descoperă în prezent. Iar descoperirea acestei mânii acum ne îndreaptă privirile spre viitor, spre descoperirea finală a mâniei lui Dumnezeu în ziua judecăţii. Aşa cum ne aminteşte un scriitor: “Judecata lui Dumnezeu în istorie anticipează culminarea mâniei Sale în ziua judecăţii.”
Trebuie însă să înţelegem foarte clar că mânia lui Dumnezeu împotriva întregii nelegiuiri şi stricăciuni a bărbaţilor şi femeilor îşi are originea în faptul că Dumnezeu este sfânt, El trebuie să pedepsească tot păcatul. Dumnezeu nu se mânie în acelaşi fel în care se mânie oamenii păcătoşi. Noi ne mâniem pentru că ne enervăm foarte uşor, pentru că nu ni se face pe plac, pentru că n-am dormit suficient sau pentru că nivelul glucozei din sânge este scăzut. Dumnezeu se mânie pe păcat pentru că El este sfânt. Iar crucea ne arată foarte clar ce atrage după sine o astfel de sfinţenie, suferinţa lui Hristos şi mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului, atât în prezent cât şi în ziua judecăţii.

E de asemenea important să observăm că există aici un fel de progresie în argumentaţia lui Pavel. Lipsa de evlavie duce la răutate (mai precis nelegiuire), care este opusul neprihănirii descoperite în Evanghelie. Până la urmă, asta se întâmplă pentru că oamenii sunt fără Dumnezeu. Ei comit păcate prin care înăbuşă adevărul. Cred că ne este de folos să notăm şi că aceste categorii pe care le prezintă Pavel aici, necinstirea lui Dumnezeu şi nelegiuirea oamenilor, reflectă cele două table ale Legii. Necinstirea lui Dumnezeu, sau lipsa de evlavie, reflectă păcatele împotriva primei table a Legii, care defineşte îndatoririle noastre faţă de Dumnezeu – acestea sunt primele patru porunci din cele Zece Porunci. Nelegiuirea, lipsa de neprihănire, se referă la păcate împotriva altora – aşa-zisa a doua tablă a Legii, poruncile de la cinci la zece care vorbesc despre îndatoririle faţă de aproapele nostru.

Trebuie să mai observăm şi faptul că, în limba greacă, cuvântul tradus aici prin “înăbuşă” exprimă ideea suprimării unui lucru, a împiedicării sau a sufocării acestuia. Timpul prezent înseamnă că această înăbuşire a adevărului este încercată dar nu este niciodată pe deplin realizată. Oamenii încearcă fără succes să înăbuşe adevărul lui Dumnezeu pentru că sunt păcătoşi şi pentru că urăsc ceea ce ştiu că este adevărat. Ioan ne spune că oamenii iubesc mai mult întunericul decât lumina pentru că faptele lor sunt rele. Pentru noi toţi, asta înseamnă simplu şi practic că nu există atei. Există doar oameni care încearcă să înăbuşe ceea ce ştiu că este adevărat despre Dumnezeu dar nu vor să creadă. Această înăbuşire intenţionată şi vinovată a adevărului este motivul pentru care mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer chiar acum. Bărbaţi şi femei, toţi bărbaţii şi toate femeile cunosc adevărul. Dar, despărţiţi de harul lui Dumnezeu şi de Isus Hristos, ei în mod inevitabil aleg să-L respingă pe Dumnezeu şi pe Hristosul Său, preferând să trăiască în nelegiuire, preferând să continue să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu şi împotriva aproapelui lor.

Această spirală descendentă a necredinţei şi gravitatea mereu crescândă a răzvrătirii umane care rezultă din înăbuşirea adevărului sunt explicate simplu, într-un mod grafic, de către Pavel în ultima parte a capitolului. De fapt, Pavel vorbeşte de trei ori despre faptul că Dumnezeu îi lasă pe oameni să sufere consecinţele păcatelor lor după ce ei schimbă adevărul lui Dumnezeu pentru o minciună. Putem vedea acest lucru în versetele 19-20, unde Pavel ne arată că motivul pentru care oamenii nu cred în Dumnezeu, motivul pentru care ei resping Evanghelia, se găseşte înăuntrul lor şi nu este acela că Dumnezeu nu S-a descoperit suficient de mult. Pavel scrie: “Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi.”
Observaţi că Dumnezeu se descoperă în natură într-un mod specific, pe care Pavel îl va defini pentru noi. El nu se referă la o cunoaştere înnăscută despre Dumnezeu, cu care bărbaţii şi femeile se nasc, ci la o cunoaştere a lui Dumnezeu căpătată direct prin contactul cu ordinea creaţiei. Faptul că Dumnezeu ne-a făcut cunoscut acest lucru, încă de la facerea lumii, înseamnă că există o descoperire constantă a lui Dumnezeu în ordinea creaţiei şi a existat chiar de la începutul timpului. Asta înţelegem atunci când vorbim despre revelaţia generală în contrast cu revelaţia specială care se referă la Sfintele Scripturi.

Dar nu numai că Dumnezeu S-a făcut cunoscut, această revelaţie este simplă. În alte cuvinte, revelaţia lui Dumnezeu prin natură este clară şi accesibilă. Se exclude astfel o cunoaştere lăuntrică a lui Dumnezeu, deşi Pavel va susţine o cunoaştere lăuntrică a lui Dumnezeu în Romani capitolul doi. Faptul că această revelaţie este văzută cu claritate, este înţeleasă din ce a fost creat, ne arată că Pavel se referă la ceva din exteriorul nostru; altfel spus, la ceva ce noi observăm în creaţie. Asta înseamnă că nu trebuie să fim filozofi sau teologi ca să obţinem această cunoaştere. Orice om care are cel mai mic contact cu lumea primeşte această descoperire de la Dumnezeu. El ştie că Dumnezeu există. Pentru că în acest caz întreaga creaţie ne descoperă că există un Dumnezeu. Iar Dumnezeu S-a făcut cunoscut tuturor în mod vizibil prin ceea ce El a creat. Prin urmare, întreaga creaţie, tot ce există, reflectă gloria intrinsecă a lui Dumnezeu ca şi Creator al tuturor lucrurilor. De aceea, Romani 1:19 ar trebui de fapt înţeles ca un puternic ecou al Psalmului 19 (lecţia noastră din Vechiul Testament). Cerurile declară într-adevăr slava lui Dumnezeu. Iar pământul vesteşte lucrarea mâinilor Lui.

Dar, ca şi cum n-ar fi fost suficient de clar, în finalul versetului din Romani 1:19 Pavel mai accentuează o dată că Dumnezeu S-a făcut cunoscut tuturor bărbaţilor şi femeilor, descoperindu-Se în natură. Dumnezeu li s-a arătat în mod simplu şi clar. Asta înseamnă că oricine poate vedea şi înţelege această revelaţie a lui Dumnezeu pentru că toţi bărbaţii şi toate femeile au fost creaţi în aşa fel încât să poată primi această descoperire pe care o oferă Dumnezeu în natură. Tocmai această cunoaştere a lui Dumnezeu căpătată din natură încearcă oamenii păcătoşi să o înăbuşe şi o schimbă pentru o minciună prin comportamentul lor nelegiuit. La acest lucru se referă teologii reformaţi atunci când vorbesc despre autonomie. Adică noi respingem adevărul lui Dumnezeu şi ne devenim lege nouă înşine. Definim adevărul nu în lumina revelaţiei lui Dumnezeu ci luăm ca punct de referinţă propria noastră păcătoşenie. Devenim autonomi. Ne devenim lege nouă înşine.

În versetul 20 Pavel ne informează că această revelaţie a lui Dumnezeu are un conţinut foarte specific. Însuşirile nevăzute ale lui Dumnezeu. În creaţie noi vedem atât puterea eternă a lui Dumnezeu cât şi un al doilea termen, tradus aici prin “dumnezeirea Lui”, un termen specializat ce rezumă diversele atribute divine care constituie divinitatea. Deoarece există o revelaţie a atributelor invizibile ale lui Dumnezeu în creaţie, orice persoană în viaţă ştie că Dumnezeu este veşnic, ştie că El este atotputernic, ştie că El posedă toate atributele divinităţii. Aşa cum spunea un scriitor, “În natură Îl vedem pe Dumnezeul naturii.”

Dar consecinţele acestei înăbuşiri a adevărului despre Dumnezeu în nelegiuire devin de-acum clare. Pavel le accentuează puternic la sfârşitul versetului 20: “Aşa că nu se pot dezvinovăţi.” E extrem de important să ne amintim că, deşi fiecare are o cunoaştere a lui Dumnezeu căpătată din natură, această cunoaştere în ea însăşi nu este suficientă ca să mântuiască. Dar această cunoaştere a lui Dumnezeu e suficientă ca să ne condamne. Într-adevăr, exact acesta este scopul revelaţiei lui Dumnezeu în creaţie: nimeni să nu se poată dezvinovăţi. De aceea lucrarea misionară este atât de importantă. Evanghelia, care nu este revelată în natură, trebuie dusă înaintea tuturor celor ce nu au auzit de Mântuitorul, pentru că oamenii nu pot veni la cunoaşterea salvatoare a lui Dumnezeu fără mesajul Evangheliei, prin care Dumnezeu creează viaţă şi credinţă, descoperind neprihănirea pe care o dă Dumnezeu.
În versetele 21-25 Pavel vorbeşte despre această serie de consecinţe care rezultă din spirala mereu descendentă a păcătoşeniei umane. Observaţi modelul. Oamenii schimbă adevărul lui Dumnezeu pentru o minciună, apoi Dumnezeu îi lasă în voia lor, îi abandonează în seama consecinţelor păcatelor acestora. Pavel spune: “Fiindcă, cu toate că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.”

În aceste versete Pavel repetă câteva din ideile pe care le-a prezentat deja, dar acum expune mai în detaliu consecinţele păcatului uman şi consecinţele suprimării adevărului lui Dumnezeu. În versetul 21 Pavel accentuează din nou această idee, ca şi cum n-am fi înţeles-o deja. Toţi oamenii Îl cunosc pe Dumnezeu. Prin urmare, ei nu au nici un fel de scuză. Din cauza păcatului, oamenii nu Îl slăvesc pe Dumnezeu aşa cum ar trebui să o facă. Nici nu Îi dau lauda şi onoarea care I se cuvin, deoarece, spune Pavel, ei înăbuşă ceea ce ştiu că e adevărat. Gândurile necreştinilor devin deşarte iar inima lor fără pricepere devine din ce în ce mai întunecată. Respingând Creatorul, necreştinii nu vor înţelege niciodată pe deplin creaţia. Dar e important să nu pierdem din vedere ce vrea Pavel să înţelegem aici atunci când spune despre inima omului că este întunecată. Pavel nu se referă la muşchiul care pompează sânge, ci la adevăratul ei interior. Adevărata identitate a unei persoane. Pentru un vorbitor de limbă greacă, inima era considerată ca fiind adevăratul sediu al stării sufleteşti a unei persoane. Aceasta include nu doar emoţiile, ci şi intelectul şi voinţa. De aceea, atunci când Pavel spune că inima omului este întunecată, întreaga persoană este întunecată, din punct de vedere intelectual, moral, spiritual şi emoţional. Nici o parte a naturii umane nu rămâne neafectată de această spirală care coboară spre păcat.

Fiind în această condiţie intelectuală şi morală, cei ce se cred înţelepţi de fapt demonstrează că sunt fără pricepere. Astfel de oameni schimbă slava lui Dumnezeu pentru idolatrie; imagini modelate după chipul oamenilor muritori, păsărilor, animalelor şi reptilelor. Prin urmare, această suprimare a adevărului duce la deşertăciune intelectuală. Însă această deşertăciune intelectuală este inevitabil urmată de idolatrie. În loc să se închine Creatorului, oamenii se închină lucrurilor create. De aceea Calvin spune pe bună dreptate despre mintea căzută a bărbaţilor şi femeilor că e o fabrică de idoli. Într-adevăr, pentru că bărbaţii şi femeile posedă adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu, care îi trădează la fiecare mişcare, singurul mod în care pot împiedica această cunoaştere să-i facă să-şi piardă controlul este să încerce să respingă ceea ce ştiu că e adevărat şi să trăiască într-o deplină inconsecvenţă a necredinţei. Mult mai mulţi sunt cei ce remodelează această cunoaştere în idoli; dar de cele mai multe ori e vorba de idolul unui zeu blând şi binevoitor care nu vine cu pretenţii morale sau care are pretenţii morale foarte uşor de îndeplinit. Un astfel de zeu seamănă inevitabil cu creatorul său. Această cunoaştere suprimată a lui Dumnezeu serveşte de asemenea ca bază pentru toate religiile false; astfel se explică de ce oamenii sunt incurabili de religioşi şi atât de predispuşi spre idolatrie.

Deşi aici Pavel se referă în mod clar la păgânism, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că un idol este orice lucru pe care îl folosim ca să ne punem în centru pe noi, nu slava Creatorului. Gloria Dumnezeului etern poate fi direcţionată către o creatură. Poate fi direcţionată către o parte a creaţiei (soarele sau luna), o statuie, un stâlp totemic, chiar şi o celebritate. Dar idolul nostru preferat, idolul pe care îl iubim cel mai mult, suntem noi înşine; idolul căruia i ne închinăm, idolul pe care îl răsfăţăm, idolul pe care îl adorăm, pentru că înăbuşim cunoaşterea lui Dumnezeu, Căruia ar trebui să-I dăm toată slava, gloria şi onoarea ce I se cuvin Lui, nu nouă. Nu putem fi mântuiţi de păcatele noastre prin idolatrie. Dimpotrivă, idolatria stă la rădăcina celor mai multe păcate omeneşti.

Astfel, ca o consecinţă a schimbării slavei lui Dumnezeu pentru idolatrie, citim în versetul 24 că “Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile.” Dumnezeu îi abandonează pe oameni – ce cuvinte înfricoşătoare! Pavel le repetă de trei ori în următoarele câteva versete. Acesta e un act pozitiv al lui Dumnezeu prin care El încetează să mai restricţioneze răutatea umană şi o lasă să-şi urmeze cursul, să-şi atingă adâncimea maximă. Charles Hodge vorbeşte despre acest lucru spunând: “Dumnezeu îi pedepseşte pe oameni pentru apostazia lor atunci când îi abandonează sub biciul păcatului. El îndepărtează de la cei răi restricţiile providenţei şi harului Său şi îi lasă sub domnia păcatului. Vedem cum păcatele vin unul după altul, ca o răzbunare.” Astfel, în acest caz Dumnezeu îi abandonează pe cei ce au schimbat gloria Sa pentru idolatrie. Rezultatul este o imoralitate sexuală în creştere necontrolată, ce duce la degradarea trupurilor noastre; ceva tipic pentru păgânism şi pentru secularismul modern. Şi, aşa cum Pavel va clarifica în versetele următoare, această spirală descendentă a păcătoşeniei umane coboară la niveluri din ce în ce mai mari de depravare şi perversiune umană.

Deşi toate acestea sunt adevărate, trebuie să avem foarte mare grijă aici pentru că în urechea noastră expresia “Dumnezeu i-a abandonat” are o finalitate sinistră. Pavel spune că păcatul uman şi idolatria au consecinţe inevitabile în care Dumnezeu îşi retrage restricţiile pe care le-a pus tragerii în jos realizată de păcat. Dar asta nu înseamnă că la astfel de oameni harul lui Dumnezeu nu mai poate să ajungă. De aceea trebuie să avem tot timpul în minte cuvintele lui Pavel din 1Corinteni 6:9-11: “Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” Dar trebuie să citim şi următorul verset. “Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.” Da, vom culege consecinţele acţiunilor noastre. Dar Dumnezeu îi va mântui pe aleşii Săi. El îi va transforma din idolatri în oameni care Îi dau lauda şi mulţumirea ce I se cuvin. Asta înseamnă că nu există nimeni care să fie prea păcătos sau care s-a îndepărtat prea mult ca să mai poată fi salvat de Dumnezeu din păcatele lui. De fapt, tocmai când ni se pare că Dumnezeu a renunţat la cineva, El în realitate începe să salveze acea persoană.

În versetul 25 Pavel rezumă esenţa păcătoşeniei umane, făcând legătura dintre ce a fost mai înainte şi ce urmează în continuare. În ciuda faptului că Dumnezeu Îşi descoperă mânia împotriva păcatului oriunde este proclamată crucea lui Hristos, şi în ciuda faptului că toţi oamenii Îl cunosc pe Dumnezeu deoarece El S-a descoperit prin creaţie, Pavel spune: “[Ei] au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.” Pavel contrastează aici adevărul lui Dumnezeu şi minciuna, deşertăciunea unei vieţi trăite în slujirea propriului eu şi în slujirea lucrurilor create în locul Creatorului. Din nou, Pavel are în vedere aici lipsa de onestitate a necredinţei. Adevărul este schimbat pentru ceva fals. “A sluji” se referă la ideea îndatoririlor religioase îndeplinite în diversele religii misterioase din timpul lui Pavel, cu sărbători minuţioase şi ritualuri cultice. Închinarea se referă atât la practicile religioase şi actele de venerare cât şi la sentimentele interioare de evlavie şi reverenţă care decurg dintr-o astfel de închinare. Ideea este că păgânii schimbă închinarea şi slujirea în faţa unui Dumnezeu viu şi adevărat pentru ceva ce e fals, ajungând astfel în sclavia păcatului lor, în sclavia lor înşişi şi în sclavia lucrurilor create.

În versetele 26-27, spirala mereu în coborâre a comportamentului uman continuă pe măsură ce Pavel descrie consecinţele inevitabile ale schimbării adevărului lui Dumnezeu pentru o minciună. Pentru că Dumnezeu îi abandonează pe oameni în seama unor niveluri şi mai mari, sau mai degrabă în seama unor şi mai mari adâncimi de depravare. În acest caz, sexualitatea umană devine pervertită. Ţinând cont de opinia curentă referitoare la homosexualitate în cultura americană, în care homosexualitatea este prezentată ca un fel de luptă nobilă împotriva moralismului victorian din vremurile demult apuse, chiar şi menţionarea acestui subiect cu referire la faptul că Dumnezeu îl consideră un păcat şi o manifestare a depravării umane îi face pe mulţi oameni să alerge în direcţie opusă. Dar Pavel se ocupă direct de acest subiect în versetul 26. El scrie, din pricina aceasta, din cauză că ei au respins adevărul şi au îmbrăţişat minciuna, “Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.”

E o absurditate să argumentăm că Pavel condamnă aici promiscuitatea homosexuală sau homosexualitatea doar în relaţie cu păgânismul, nu actele homosexuale ca atare, nici relaţiile homosexuale monogame. Problema aici este că actele homosexuale sunt păcătoase şi sunt contrare naturii. La fel ca adulterul, care este relaţia sexuală din afara căsătoriei, cât şi curvia, care este o relaţie sexuală înaintea căsătoriei, toate păcatele sexuale sunt păcate împotriva trupurilor noastre. De aceea, păcatele sexuale sunt însoţite de o anumită măsură de vinovăţie şi ruşine mult mai mare decât în cazul altor păcate. Din cauză că sexualitatea umană este unul din cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu care ne aduce mari beneficii şi plăceri atunci când este exercitat în cadrul legământului căsătoriei, este extrem de important să nu se abuzeze de această sexualitate. Însă atunci când adevărul lui Dumnezeu este respins în favoarea unei minciuni, sexualitatea umană, în special când este privită prin lentila păgânismului, devine un stăpân crud care îi conduce pe bărbaţi şi femei spre niveluri şi mai mari de depravare pentru a-şi satisface poftele. Acesta e marele paradox al păcatului. În încercarea de a ne satisface poftele, comitem pângărirea supremă a trupurilor noastre. Însă consecinţele păcatelor homosexuale, descrise aici de Pavel, sunt cu adevărat mai mari decât consecinţele curviei sau adulterului, pentru că actele homosexuale încalcă în plus ordinea naturală. Pentru Pavel, ele sunt manifestarea respingerii adevărului şi acceptarea minciunii. Nu sunt doar păcate ale pasiunii şi păcate ale slăbiciunii firii pământeşti. În contextul argumentaţiei lui Pavel de aici, actele homosexuale sunt consecinţa acestei spirale descendente a păcatului uman şi a abandonării oamenilor de către Dumnezeu în seama acestuia.

Dar trebuie să fim foarte clari în privinţa faptului că actele homosexuale sunt păcătoase şi nu putem lăsa cultura să ne spună altceva. De asemenea, trebuie să ne fie la fel de clar că actele homosexuale pot fi iertate şi ele nu sunt menţionate de Pavel ca fiind partea cea mai de jos a spiralei coborârii rasei umane în păcat, pentru că păcătoşenia umană continuă să se manifeste în moduri şi mai întunecate. Unele din aceste moduri ni se par absolut inofensive, dar ele sunt tratate cu extremă seriozitate de către Dumnezeu. De fapt, în versetele 28-32 Apostolul continuă descrierea acestei spirale, o spirală care îşi atinge punctul cel mai de jos în aprobarea faptelor păcătoase de către cei ce ei înşişi cunosc căile neprihănite ale lui Dumnezeu, cei ce încurajează un comportament păcătos în alţii deşi ei nu fac astfel de lucruri. În versetele 28-32 Pavel descrie această ultimă manifestare a păcatului uman şi a înăbuşirii adevărului prezentând o listă de păcate care ilustrează adâncimile depravării umane. Pavel scrie: “Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, cu toate că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.”

Aşa cum învăţăm aici în versetul 28, oamenii care nu Îl păstrează pe Dumnezeu în cunoştinţa lor dau la o parte ceea ce ştiu că este adevărat şi acţionează în conformitate cu ceea ce ştiu că e fals. Asta înseamnă simplu că oamenii resping perspectiva lui Dumnezeu asupra lucrurilor, pentru că această cunoaştere a lui Dumnezeu interferează inevitabil cu căutarea plăcerilor, această cunoaştere aducând cu ea convingerea de păcat. Încă o dată citim că Dumnezeu îi abandonează pe oameni în seama consecinţelor respingerii adevărului. De această dată, în seama unei minţi depravate. Asta înseamnă că gândirea unei astfel de persoane este atât de stricată şi de coruptă încât conştiinţa acelei persoane nu mai funcţionează ca o busolă morală. Astfel de oameni nu mai au nici un ghid moral şi ajung să facă exact acele lucruri care n-ar trebui făcute. În astfel de circumstanţe, toate deciziile morale sunt luate din perspectiva acestei minţi întunecate şi împietrite, deoarece cunoaşterea lui Dumnezeu a fost respinsă şi a fost schimbată pentru o minciună.

Păcatele specifice care izvorăsc dintr-o minte depravată sunt listate de Pavel aici în versetele 29-31: curvia (o referire la păcatul sexual), viclenia, nelegiuirea (opusul îndreptăţirii înaintea lui Dumnezeu), lăcomia (dorinţa nesăţioasă de a avea mai mult pe seama altora), înşelăciunea (indicând şiretenia şi trădarea), răutatea (cineva care prezintă orice lucru în cea mai proastă lumină posibilă), bârfa (în sens strict, cineva care toarnă otravă împotriva aproapelui său), ura de Dumnezeu (această ură de Dumnezeu îi descrie pe toţi cei ce nu s-au încrezut în Hristos, conform cu Romani 8. Pavel foloseşte aici acest termen intensificându-i semnificaţia. Aceşti oameni Îl urăsc cu adevărat pe Dumnezeu), obrăznicia (termenul conţine un amestec de cruzime şi mândrie. Mândria şi obrăznicia se manifestă în dispreţuirea altora, în cruzime şi în bucuria găsită în suferinţa altora), trufia sau aroganţa (persoana care se încrede în propriile forţe, care s-a ridicat pe un piedestal deasupra celorlalţi, chiar deasupra lui Dumnezeu), lipsa milei (în sens strict lipsa sensibilităţii, a gingăşiei; termenul vine dintr-un cuvânt care înseamnă o lipsă de orice sentimente de tandreţe, gingăşie, blândeţe. Acest termen a fost folosit de Seneca, contemporan cu Pavel, pentru a descrie pruncuciderea. Oamenii care fac aşa ceva sunt lipsiţi de inimă).

Pavel spune că oamenii de pe această listă inventează noi metode de a face răul. Ei sunt neascultători de părinţi, primul simptom al tendinţei de respingere a autorităţii legitime. Scopul acestei aşa-numite listă de păcate sau listă de vicii… (şi mai sunt şi altele în scrierile lui Pavel. Într-adevăr, am avut deja una în 1Corinteni 6)… scopul acestor liste este să demonstreze că neevreii stau condamnaţi înaintea Dumnezeului lui Israel. Cu adevărat, cine dintre noi poate privi în jur, spunând: “Hei, eu nu sunt pe listă”? Nu, cu toţii ne regăsim în aceste liste. Dar, dacă adâncimea absolută a depravării umane nu se găseşte aici, o găsim în schimb în versetul 32. Neamurile “ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte…” Dar oare se pocăiesc? Nu, spune Pavel, partea cea mai de jos a spiralei este atinsă de cei care “nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.” Deci, cei ce fac răul vor simţi rănile provocate de faptele lor, în timp ce aceia care încurajează răul în alţii vor evita acele răni, însă în ochii lui Dumnezeu ei sunt chiar mai vinovaţi decât primii. Şi astfel am ajuns la baza spiralei descendente a depravării umane.

Aşa îi priveşte Dumnezeu pe neevrei, pe cei din afara liniei legământului lui Dumnezeu. E clar pentru toţi cei de aici că Pavel nu a acuzat doar anumite păcate şi anumite categorii de oameni, Pavel m-a acuzat pe mine şi Pavel te-a acuzat pe tine. Noi suntem cu toţii vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. E ca şi cum juriul s-a întors după deliberări, se citeşte sentinţa şi noi tocmai am auzit verdictul – vinovat. Sentinţa a fost pronunţată – moartea. Va veni o zi a mâniei şi judecăţii, pentru că Dumnezeu ni S-a revelat prin ceea ce a creat, dar noi nu I ne închinăm. Nu Îl slujim. Nu Îi mulţumim aşa cum ar trebui să o facem. Am schimbat adevărul lui Dumnezeu pentru o minciună. Iar Dumnezeu ne-a abandonat. Nu, Evanghelia nu are o prea mare semnificaţie pentru oamenii care înăbuşă adevărul în nelegiuire şi care au schimbat adevărul pentru o minciună. Dar pentru cei ce înţeleg că vina şi murdăria păcatului ne acoperă din cap până în picioare şi că am înfăptuit în inimile noastre tot ce a trecut Pavel în această listă, dacă nu cumva le-am făcut chiar şi cu mâinile noastre, şi suntem vinovaţi de tot ce suntem acuzaţi, atunci crucea este cel mai binecuvântat mesaj pe care îl putem auzi. Pentru că pe cruce Dumnezeu ne anunţă că Şi-a turnat mânia peste păcatele noastre, punându-le asupra lui Isus Hristos, care a fost pedepsit pentru toate acele lucruri rele pe care le-am făcut. Iar pentru că mânia lui Dumnezeu a fost turnată asupra lui Isus Hristos, noi nu ne vom mai confrunta vreodată cu mânia lui Dumnezeu care se descoperă ori de câte ori se predică Evanghelia. Pentru că Isus Hristos a purtat această mânie pentru noi şi în locul nostru. De aceea, în cazul nostru, atunci când se predică Evanghelia, noi auzim vorbindu-se despre îndreptăţirea noastră înaintea lui Dumnezeu. Auzim că Dumnezeu creează viaţă. Auzim că Dumnezeu creează credinţă. Şi auzim că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu, nu pentru mânie, ci pentru mântuire.

Tradus de Florin Vidu

O neprihănire dată de Dumnezeu

(Romani 1:16-17; Habacuc 2:1-5)

Dr. Kim Riddlebarger


Pavel este nerăbdător să ajungă la Roma ca să predice Evanghelia. Şi, da, el ştie prea bine că Evanghelia este o piatră de poticnire pentru evrei, ştie că e o nebunie pentru greci. El mai ştie că creştinii sunt dispreţuiţi pe tot cuprinsul Imperiului Roman din cauza scandalului proclamării unui Mântuitor răstignit. Însă în ciuda ostilităţii faţă de mesajul crucii venite din partea culturii greco-romane şi în ciuda ispitei foarte reale de a se ruşina de Isus Hristos, lui Pavel nu-i este ruşine de Evanghelie. Pavel ştie că Evanghelia pe care a fost chemat să o predice este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede, evreu sau neevreu. Atunci când se predică Evanghelia, se descoperă o neprihănire pe care o dă Dumnezeu. În versetele 1-7 din capitolul de început al Epistolei către Romani găsim salutul lui Pavel precum şi o serie de remarci personale pe care le adresează Pavel Bisericii din Roma în versetele 8-15. Pavel nu a întâlnit nici unul din creştinii cărora le scrie, dar a auzit de credinţa lor mare care a ajuns vestită în toate bisericile din Imperiul Roman; este o bună reputaţie de credincioşie faţă de Evanghelia lui Hristos, venită din partea unei biserici aşezate în chiar inima păgânului Imperiu Roman. Nu e de mirare atunci că Pavel doreşte să viziteze Roma, deşi până acum el ne spune că a fost împiedicat să o facă. Apostolul nu e încurajat doar de ce a auzit despre Biserica din Roma, el ştie şi că vizitând acea congregaţie va putea să-i încurajeze pe credincioşii de acolo. Din moment ce Pavel a fost chemat să fie un Apostol al Neamurilor, ţine de chemarea sa apostolică să păstorească acele congregaţii din grija sa. Deci, unul din motivele pentru care doreşte să meargă la Roma este să poată împărţi adunării de acolo daruri duhovniceşti care să întărească Biserica din Roma şi să confirme credinţa celor care se clatină. Dar motivul principal pentru care Pavel doreşte să meargă la Roma este să predice Evanghelia. Această Evanghelie a fost promisă mai dinainte în tot Vechiul Testament, dar ea se referă la Isus Hristos care, în ce priveşte natura Sa umană, este un urmaş al lui David, iar în virtutea învierii Sale din morţi a fost declarat Fiul lui Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt.

După ce am trecut în revistă salutul lui Pavel şi comentariile sale personale adresate credincioşilor din Roma, ne întoarcem acum la textul din această dimineaţă pe care îl găsim în Romani 1:16-17, unde găsim prezentată declaraţia ce sintetizează întreaga scrisoare a lui Pavel. Deşi aceste două versete sunt într-un fel o continuare a remarcilor de deschidere din versetele 8-15, nu e nepotrivit să le însemnăm ca fiind declaraţia care, în multe privinţe, rezumă întreaga teologie a lui Pavel. De fapt, aceste două versete prezintă nu doar motivul pentru care Pavel este nerăbdător să ajungă la Roma, dar în ele Pavel declară în termeni foarte precişi tema organizatoare ce conferă unitate tuturor subiectelor ridicate în întreaga Epistolă către Romani şi care sunt prezentate în mai mare detaliu în capitolele ce urmează. Deşi Pavel se ocupă în Romani de un număr de probleme cu care s-au confruntat evreii şi neamurile din prima Biserică, în particular Biserica din Roma, toate aceste întrebări, toate aceste probleme îşi găsesc în cele din urmă răspunsul în modul în care păcătoşii evrei şi neevrei sunt împăcaţi cu Dumnezeu. Iar pentru că aceste versete sunt un rezumat atât de concentrat al Evangheliei lui Pavel, ele au cu adevărat o importanţă mult disproporţionată faţă de lungimea lor. Pentru că în aceste două versete există atât de multă informaţie, haideţi să parcurgem această declaraţie expresie cu expresie şi chiar cuvânt cu cuvânt, pentru a scoate la iveală câteva din lucrurile pe care ni le spune Pavel aici.

Primul lucru pe care îl spune Pavel este că lui nu-i e ruşine de Evanghelie. De fapt, e nerăbdător să ajungă la Roma tocmai cu scopul precis de a predica Evanghelia. Dar, dacă Evanghelia este o aşa de mare ofensă pentru evrei, pentru greci şi pentru romani, ne-am gândi că Pavel ar trebui să fie ceva mai reticent în întreprinderea unei călătorii către chiar inima Imperiului Roman, unde să predice o Evanghelie care de mai multe ori l-a aruncat în închisoare şi a provocat revolte, un mesaj care dezbină familii. Charles Cranfield, în comentariul său la cartea Romani, ne aminteşte că aceste cuvinte reflectă, citez: “Recunoaşterea foarte sobră de către Pavel a faptului că Evanghelia este ceva de care, prin însăşi natura cazului, creştinii vor fi ispitiţi constant în această lume să se ruşineze.” Pavel ştie foarte bine că ispita de a te ruşina de Evanghelie este inevitabilă, ţinând cont de continua ostilitate a lumii faţă de Dumnezeu, pe de o parte, iar pe de altă parte, ţinând cont de însăşi natura Evangheliei, de caracterul ei deloc impresionant în contrast cu cel atât de impresionant al lumii. Întotdeauna va exista ispita, din motive pure sau nu, de a adapta Evanghelia sau de a schimba Evanghelia pentru a înlătura ofensa din Evanghelie. Dar pentru a evita ofensa crucii şi pentru a face produsul mai atractiv noi trebuie să-i rotunjim muchiile şi să înlăturăm scandalul. Însă atunci când facem aşa, nu mai rămâne nimic din Evanghelie. Aceasta a fost ispita lui Pavel şi e şi ispita noastră.

Atunci de ce e Pavel atât de nerăbdător să predice un astfel de mesaj ofensator şi controversat? Motivul pentru care lui Pavel nu-i e ruşine de Evanghelie este foarte simplu. Evanghelia, definită prin moartea, îngroparea şi învierea lui Isus Hristos, după Scripturi, este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede. Pavel ştie că Evanghelia este mijlocul hotărât de Dumnezeu prin care El Îşi cheamă poporul la credinţa în Isus Hristos. Prin urmare, în ciuda faptului că Evanghelia este un scandal, în ciuda faptului că Evanghelia pare o nebunie atât de mare pentru păgâni, Evanghelia este demonstrarea puterii lui Dumnezeu în salvarea păcătoşilor. Pentru că Evanghelia asigură singurul mijloc prin care păcătoşii, bărbaţi şi femei, pot fi eliberaţi de mânia unui Dumnezeu sfânt. De aceea Pavel poate vorbi despre Evanghelie ca fiind puterea lui Dumnezeu, acel dunamis al lui Dumnezeu, pentru mântuire.
Ideea că Dumnezeu îi poate mântui pe păcătoşi, pentru că ei nu se pot mântui singuri, este o temă proeminentă în toate scrierile lui Pavel. În 1Corinteni 1:18 Pavel spune aproape acelaşi lucru ca aici în Romani. “Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.” Pavel e cât se poate de clar aici. Toată puterea mântuitoare, toată puterea pentru mântuirea oamenilor constă în puterea lui Dumnezeu manifestată în predicarea lui Hristos răstignit. O astfel de putere nu se găseşte şi nu se poate găsi în abilitatea naturală a oamenilor de a crede Evanghelia. Morţii nu se pot învia singuri. Pavel subliniază cu claritate aceeaşi idee şi în altă parte. În Efeseni capitolul 2, în primele cinci versete Pavel scrie: “Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos.” De asemenea, în Coloseni 2:13: “Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu Hristos.” Pavel vrea să înţelegem că Dumnezeu acţionează asupra păcătosului pe când păcătosul este încă mort şi incapabil să creadă. Prin urmare, mesajul Evangheliei este mijlocul prin care Dumnezeu creează credinţa. La asta se referă Pavel atunci când vorbeşte despre propria sa chemare, împreună cu cea a credincioşilor din Roma. Dumnezeu i-a chemat prin Evanghelie. Ei au ascultat acea chemare atunci când au crezut. De fapt, în Romani 10:17 Pavel merge mai departe, făcând şi mai explicită această idee: “…credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” Deci, predicarea Evangheliei este mijlocul ales de Dumnezeu prin care El creează credinţa. De aceea, aici în Romani 1:16 Pavel vorbeşte despre Evanghelie ca fiind manifestarea puterii lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturor celor ce cred.
Pentru că puterea şi mântuirea erau amândouă teme foarte proeminente în religia elenistică, o religie greacă, era foarte important ca Pavel să vorbească despre aceste idei, deoarece religiile păgâne erau atât de interesate şi preocupate de ele. Dar puterea lui Dumnezeu nu se manifestă prin experienţe religioase extatice. Puterea lui Dumnezeu nu se manifestă prin stări de conştienţă modificată. Puterea lui Dumnezeu nu se manifestă printr-o înţelepciune secretă. Puterea lui Dumnezeu este manifestată în cruce. Pentru că în acest mesaj Dumnezeu învie păcătoşii şi îi aduce la credinţa în Isus Hristos, ca să poată fi mântuiţi de mânia Lui.

Cum să devii mântuit este o temă foarte proeminentă printre evanghelicii americani contemporani. Dar eu cred că foarte puţin din ceea ce înţeleg contemporanii noştri atunci când vorbesc despre cum să devii mântuit are de-a face cu doctrina lui Pavel despre mântuire. Semnificaţia primară a cuvântului tradus prin “mântuire” în tot Noul Testament, soterion, este una escatologică. Gândiţi-vă în felul acesta. Evanghelia este puterea lui Dumnezeu care ne eliberează sau ne mântuieşte de mânia lui Dumnezeu care se va revărsa asupra întregii lumi prin judecată. Putem vedea acest lucru în faptul că în toate scrisorile lui Pavel verbul “a mântui” şi substantivul “mântuire” sunt folosite doar cu referire la relaţia omenirii cu Dumnezeu, un alt verb fiind folosit pentru a vorbi despre eliberarea dintr-o primejdie trecătoare, cum ar fi salvarea dintr-o clădire în flăcări. “Soterion”, mântuire, este întotdeauna folosit cu referire la eliberarea de mânia lui Dumnezeu în ziua judecăţii. Asta înseamnă că o parte a mântuirii o constituie eliberarea de mânia lui Dumnezeu. Găsim acest lucru prezentat cu claritate în toate scrisorile lui Pavel.
În 1Corinteni 5:5, cunoaşteţi pasajul în care Pavel vorbeşte despre disciplina bisericii şi despre excomunicarea celui care trăia cu nevasta tatălui său. Pavel spune: “…un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.” Mai târziu în cartea Romani, în Romani 5:9, Pavel scrie: “Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.” Iar în 1Tesaloniceni 5:8 citim: “Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei, şi să avem drept coif nădejdea mântuirii.” În toate aceste versete a fi mântuit înseamnă a fi eliberat de mânia lui Dumnezeu care va veni asupra lumii atunci când Domnul se va întoarce la sfârşitul veacurilor. Aceasta e ziua judecăţii. Este ziua învierii. Este ziua în care Dumnezeu re-creează cerurile şi pământul. Dar pentru poporul lui Dumnezeu este ziua mântuirii.
Dar acest cuvânt, mântuire, nu include doar eliberarea de judecata finală, el include şi restaurarea slavei pe care am avut-o şi pe care am pierdut-o prin cădere. În Filipeni capitolul 3 Pavel vorbeşte despre Hristos, Mântuitorul nostru. El spune: “Cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.” Astfel, mântuirea atrage în parte după sine restaurarea noastră după chipul lui Însuşi Hristos, care ne mântuieşte prin puterea Lui. Iar asta înseamnă că mântuirea este legată în ultimă instanţă de glorificarea noastră. Ştim asta din Romani 8.

Dar, deşi de obicei despre mântuire se vorbeşte la timpul viitor, îl vedem pe Pavel vorbind despre mântuire şi la timpurile trecut şi prezent. În Romani capitolul 8 Pavel vorbeşte despre nădejdea noastră ca şi creştini: Şi el spune ” Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi (timpul trecut). Dar o nădejde care se vede, nu mai este nădejde: pentrucă ce se vede, se mai poate nădăjdui?” Asta înseamnă că Hristos deja ne-a asigurat mântuirea noastră prin virtutea morţii şi învierii Sale. Pavel poate vorbi despre mântuirea noastră ca despre ceva ce deja a fost făcut pentru noi. Pentru că Hristos a murit pentru păcatele noastre. Pentru că El a înviat pentru îndreptăţirea noastră. Noi am fost mântuiţi la cruce şi în mormântul din grădină. Şi acest termen apare la timpul prezent în 2 Corinteni 2:15. Pavel spune, “Noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii (timpul prezent) şi printre cei ce sunt pe calea pierzării.” Prin urmare, mântuirea poate fi folosită pentru a descrie nădejdea prezentă a credinciosului, aşteptarea şi lupta lui pe măsură ce se apropie ţelul spre care tânjeşte. Deci, pentru Pavel, mântuirea are o triplă semnificaţie. Asta înseamnă să fii mântuit. Despre mântuire se poate vorbi la timpul trecut, pentru că Dumnezeu ne-a asigurat deja mântuirea de mânia Sa prin lucrarea lui Isus Hristos pe cruce. În al doilea rând, mântuirea este posesiunea prezentă a fiecărui credincios creştin. Suntem chiar acum în Isus Hristos, prin credinţă, deşi tânjim după ziua când ne vom atinge scopul, care este răscumpărarea şi glorificarea trupurilor noastre. Iar, în al treilea rând, mântuirea finală e în viitor. Într-adevăr, când Isus Hristos va reveni în ultima zi, pentru noi El nu va fi un judecător mânios. Îl vom vedea ca pe un Mântuitor milostiv. Iar El, într-o clipă, ne va transforma din ţărână în glorie. Şi astfel, în acea glorioasă zi a mântuirii, vom fi răscumpăraţi pe deplin. Vom fi eliberaţi de toată vina şi de puterea păcatului, vom fi înviaţi cu aceeaşi slavă pe care a avut-o Însuşi Isus Hristos. La asta se referă Pavel atunci când vorbeşte despre Evanghelie ca fiind puterea lui Dumnezeu pentru mântuire. Şi, din moment ce Dumnezeu face aceste lucruri prin Evanghelie şi numai prin Evanghelie, de aceea lui Pavel nu-i e ruşine de ea. Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.

Ultimele cuvinte – “fiecăruia care crede” – sunt foarte importante. Mesajul crucii este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire. Acest mesaj îi cheamă pe toţi cei ce îl aud la credinţa în Isus Hristos. Iar cei ce cred atunci când se predică Evanghelia, demonstrează ceea ce Pavel numeşte “ascultarea credinţei”. Evanghelia îi mântuieşte într-adevăr pe cei ce cred, dar numai pe aceia. Pavel nu vorbeşte aici despre cazuri excepţionale, cum ar fi ce se întâmplă cu copiii credincioşilor care mor înainte să vină la credinţă, şi aşa mai departe. Ideea subliniată aici de Pavel este că Evanghelia cheamă la credinţă. Iar cei ce ascultă de această chemare şi cred, sunt mântuiţi, în timp ce aceia care sunt chemaţi dar nu cred vor avea de înfruntat mânia lui Dumnezeu în judecată. De aceea e corect să spunem că cei ce resping Evanghelia sunt neascultători faţă de Dumnezeu.
Mai este un lucru aici care trebuie luat în considerare. În micul dar minunatul său comentariu la cartea Romani, scriitorul luteran suedez Andres Nygren subliniază un lucru foarte, foarte important. El scrie: “Evanghelia şi credinţa sunt de nedespărţit. De aceea, nu putem vorbi despre credinţă ca fiind ceva ce poate exista separat de Evanghelie. Credinţa nu e o stare a sufletului pe care trebuie să o aibă un om şi cu ajutorul căreia el să poată primi Evanghelia. Evanghelia e prima, ea creează credinţa şi o trezeşte în noi. Atunci când cineva aude Evanghelia şi e cucerit de ea, asta înseamnă credinţa. Credinţa nu vine înaintea Evangheliei şi nu e independentă de ea. Credinţa apare doar în urma întâlnirii unei persoane cu Evanghelia.” Dacă Nygren are dreptate în ceea ce spune, şi eu nu mă îndoiesc că aşa e, atunci credinţa mântuitoare poate apare doar în urma predicării Evangheliei. Asta înseamnă că credinţa nu e contribuţia noastră la mântuire, nici nu e acea singură lucrare pe care Dumnezeu o cere de la noi pentru a fi mântuiţi. Dimpotrivă, credinţa este creată de Dumnezeu în inimile noastre prin predicarea crucii, care este puterea lui Dumnezeu. Şi totuşi, până la urmă, deşi credinţa este ceva ce Dumnezeu creează prin auzirea Evangheliei, în acelaşi timp, credinţa este răspunsul nostru personal, autentic şi intens, la promisiunea lui Dumnezeu de eliberare de mânia Sa, datorită libertăţii autentice pe care o restaurează Dumnezeu în noi prin puterea Evangheliei. Credinţa nu e o lucrare omenească. Credinţa nu face nimic. Credinţa primeşte ce ne oferă gratis Dumnezeu în Isus Hristos.

Deoarece mântuirea este promisă fiecăruia care crede, cuvântul “fiecăruia” de aici accentuează faptul că nu există deosebiri etnice când e vorba de promisiunea lui Dumnezeu referitoare la mântuire. Pavel continuă imediat, amintindu-ne foarte importanta realitate istorică a răscumpărării. Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede, mai întâi a iudeului, apoi a grecului. Bazându-ne pe cursul anterior de istorie a răscumpărării şi mântuirii, e incontestabil faptul că evreii au avut o prioritate distinctă în planul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu i-a ales pe incaşi, nici pe azteci, nici pe mongoli, nici pe normanzi, franci sau saxoni ca să primească Scripturile şi între ei să se nască Mesia. Dumnezeu i-a ales pe evrei să fie acel popor prin care mântuirea avea să ajungă până la marginile pământului, inclusiv la neevrei. Într-adevăr, acest subiect este unul atât de important încât Pavel îi va dedica trei capitole întregi din Romani, capitolele 9-11, ca să trateze această întrebare presantă despre locul evreilor şi neevreilor în planul lui Dumnezeu de răscumpărare. Dar aici, în Romani 1:16 Pavel se referă la faptul că Evanghelia a venit într-adevăr mai întâi la Israel, a fost predicată mai întâi lui Israel şi abia apoi a ajuns la cei dintre neamuri. Dar Pavel sugerează insistent că Israel va continua să ocupe un rol în planul lui Dumnezeu de răscumpărare. El va explica acest lucru mai pe larg în Romani 11, unde vorbeşte despre mântuirea întregului Israel.

Şi aşa ajungem la prima propoziţie din Romani 1:17. Aceste minunate şi foarte importante cuvinte: “Deoarece în ea [în Evanghelie] este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu.” Evanghelia, aşa cum am văzut de atâtea ori până acum (repet acest lucru pentru că vreau să devină a doua voastră natură), Evanghelia este mesajul lui Hristos răstignit pentru păcătoşi. Însă aici Pavel adaugă faptul foarte important că neprihănirea lui Dumnezeu se descoperă prin predicarea Evangheliei. Dacă ştiţi câte ceva despre Romani, atunci nu veţi fi surprinşi să aflaţi că semnificaţia expresiei “neprihănirea pe care o dă Dumnezeu” este absolut critică pentru înţelegerea corectă a Evangheliei lui Pavel. Şi, la fel ca orice afirmaţie critică, la fel ca orice verset critic din Romani, şi acesta este disputat cu aprindere şi necesită ceva mai multe explicaţii. Poziţia protestantă tradiţională afirmă simplu că, atunci când Evanghelia este predicată, Dumnezeu oferă păcătoşilor în dar un statut de neprihănire prin credinţă. Aceste cuvinte, “neprihănirea pe care o dă Dumnezeu”, ar trebui traduse ca în NIV (Noua Versiune Internaţională), “o neprihănire de la Dumnezeu”. De la Dumnezeu. Asta înţelegem atunci când vorbim despre îndreptăţirea doar prin har, numai prin credinţă, bazată pe fapta lui Hristos. La asta se gândea Luther atunci când a vorbit despre o neprihănire străină, adică o neprihănire care nu vine de la noi, ci ne este dată în dar de Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos. Iar, pentru că verbul folosit aici este la timpul prezent, “este descoperită”, înţelegem că ori de câte ori este predicată Evanghelia, Dumnezeu conferă o poziţie de neprihănire celor ce cred în ea. Acest statut de neprihănire se referă atât la achitarea de vinovăţia păcatului (adică acordarea verdictului “nevinovat”), cât şi la faptul că cel achitat în felul acesta este considerat într-o deplină conformitate cu o normă. În acest caz, este considerat ca fiind într-o ascultare perfectă de Legea lui Dumnezeu. Deci, acest statut de neprihănire este conferit de Dumnezeu tuturor celor ce se încred în Isus Hristos. La asta ne referim atunci când vorbim despre îndreptăţire. Când suntem îndreptăţiţi Dumnezeu ne consideră ca şi cum vina păcatului nostru a fost înlăturată. Suntem achitaţi şi suntem într-o deplină conformitate cu poruncile lui Dumnezeu, chiar dacă rămânem încă păcătoşi. La asta se gândea Luther atunci când spunea despre creştini că sunt simul justus et peccator. Adică, suntem simultan îndreptăţiţi şi păcătoşi. Mai înseamnă şi că Pavel se referă la o declaraţie instantanee făcută de Dumnezeu în legătură cu un păcătos în lumina crucii, nu la un proces de transformare morală a păcătosului, aşa cum greşit şi înşelător învaţă Biserica Romano-Catolică. Dacă nu suntem clari în această privinţă, nu vom înţelege cu claritate Evanghelia.

În ultimii aproximativ 50 de ani, un număr tot mai mare de învăţaţi protestanţi au acceptat ideea că neprihănirea dată de Dumnezeu, la care se referă Pavel aici, nu se referă deloc la un statut conferit de Dumnezeu păcătosului, ci are legătură cu o activitate a lui Dumnezeu prin care Dumnezeu Îşi extinde suveranitatea Sa asupra întregii lumi prin Hristos. Conform acestei poziţii, expresia “neprihănirea pe care o dă Dumnezeu” trebuie înţeleasă ca “neprihănirea lui Dumnezeu”. E obiectivă. E o neprihănire pe care o are Dumnezeu, nu pe care o dă Dumnezeu. În alte cuvinte, în Evanghelie Dumnezeu ne demonstrează că El este neprihănit. Atunci când Isus moare pe cruce, când El învie din nou dintre morţi, Dumnezeu îşi justifică scopurile pe care le are pentru poporul Israel. El ne arată că va scoate din rădăcini tot răul şi nedreptatea din întreaga creaţie. Deşi există un număr de argumente ridicate în susţinerea acestei poziţii, motivul principal pentru care ni se spune că trebuie să citim textul în acest fel este acela că Pavel a folosit în Romani această expresie exact în acelaşi fel în care a fost folosită în întreg Vechiul Testament în ceea ce este numit “iudaismul celui de-al doilea templu”. Adică în iudaismul primului secol şi mai devreme. Într-adevăr, un număr de pasaje din Vechiul Testament fac legătura dintre neprihănirea lui Dumnezeu şi credincioşia Sa faţă de legământ şi faţă de întreaga creaţie. Astfel, citim din nou şi din nou că Pavel foloseşte expresia “neprihănirea lui Dumnezeu” în acelaşi fel în care o folosesc evreii pentru a se referi la dreptul suveran al lui Dumnezeu prin care îşi revendică întreaga creaţie, nu se referă la poziţia neprihănită a păcătosului.

Există un număr de motive pentru care ultima interpretare, aceea că neprihănirea lui Dumnezeu se referă la o activitate divină şi nu la poziţia neprihănită a păcătosului, nu e în concordanţă cu teologia lui Pavel. Există în acest sens câteva versete pe care pur şi simplu trebuie să le luăm în considerare. Luaţi, de exemplu, Romani 10 versetele 3-4, unde Pavel scrie despre compatrioţii săi evrei: “Întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu. Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.” În acest text Pavel spune în mod clar despre neprihănire, cel puţin despre acea neprihănire care îndreptăţeşte, că vine de la Dumnezeu şi este primită prin credinţă. El nu este ecoul Vechiului Testament şi nici al modului în care evreii din primul secol au înţeles neprihănirea. Dimpotrivă, Pavel corectează felul de gândire al evreilor, această neînţelegere a neprihănirii lui Dumnezeu, în lumina venirii lui Hristos. Exact acelaşi lucru îl găsim în Filipeni 3:9, un pasaj pe care probabil îl cunoaşteţi bine şi în care Pavel vorbeşte despre dorinţa de a fi găsit în Hristos. “…nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.” Din nou, neprihănirea despre care vorbeşte Pavel vine de la Dumnezeu prin credinţă. Nu vine prin ascultarea de Lege. Aceasta e ideea pe care o susţine Pavel şi pe care evreii au înţeles-o greşit. Citim apoi în 1Corinteni 1:30: “Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare.” Din acest text reiese clar că neprihănirea pe care o dă Dumnezeu în dar prin credinţă este neprihănirea lui Isus Hristos, care este neprihănirea noastră. Aceste texte, cred eu, că vorbesc nu doar despre neprihănirea lui Dumnezeu ca fiind statutul păcătosului, dar în chiar următoarele cuvinte din Romani 1:17 Pavel va vorbi despre această neprihănire, care este descoperită în evanghelie, ca şi ceva care vine la noi – prin ce? – prin credinţă. Mi se pare că acest argument este foarte decisiv în favoarea interpretării protestante istorice. Însuşi faptul că scriitorii Vechiului Testament vorbesc despre neprihănirea lui Dumnezeu ca fiind o activitate divină are perfectă logică atunci când ne gândim la ce face Dumnezeu acum pentru păcătoşi în Persoana lui Isus Hristos. Dumnezeu îndreptăţeşte oamenii păcătoşi declarându-i neprihăniţi prin înlăturarea păcatului şi achitarea lor. De unde rezultă că Dumnezeu îi socoteşte pe păcătoşi neprihăniţi şi o face în dar. Apoi îi uneşte cu Persoana Fiului Său prin credinţă, Cel ce a murit pentru ei, a fost înviat pentru îndreptăţirea lor şi în El, ni se spune, ei au viaţa veşnică.

Prin urmare, în Evanghelie este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu. O neprihănire despre care Pavel spune că este prin credinţă, de la început la sfârşit. În mod literal, în textul din limba greacă, citim “din credinţă şi în credinţă”, sau “din credinţă către credinţă”. Ideea esenţială este că neprihănirea dată de Dumnezeu este descoperită ori de câte ori se predică Evanghelia iar scopul acestei Evanghelii este credinţa şi darul neprihănirii. Pavel accentuează faptul că acest statut de neprihănire, acordat prin credinţă şi în credinţă nu vine din altă sursă, decât credinţa. Asta înseamnă că prima expresie, “prin credinţă”, este întărită de a doua expresie, “care duce la credinţă”, şi este în multe privinţe foarte asemănătoare cu ceea ce înţelegem atunci când vorbim despre sola fide, numai prin credinţă. Credinţa este singurul mod, singura cale prin care poate fi primit de la Dumnezeu darul neprihănirii. De aceea, ca să concluzionăm tot ce am spus până acum, eu îl înţeleg pe Pavel spunând că, ori de câte ori este predicată Evanghelia, Dumnezeu descoperă un statut de neprihănire ca un dar oferit gratuit păcătoşilor prin credinţă şi prin nimic altceva, în special nu prin fapte.
Pavel susţine acest lucru citând din Habacuc 2:4, care a fost o parte a lecţiei noastre din Vechiul Testament, atunci când spune: “…după cum este scris: ‘Cel neprihănit va trăi prin credinţă.'” În profeţia originală din Habacuc, Habacuc vorbea referindu-se la evreii care vor supravieţui datorită credincioşiei lor faţă de Yahweh, în timp ce păgânii din jurul lor vor pieri, vor muri de mâna duşmanilor lor. Dar Pavel interpretează aceste cuvinte (sau mai bine zis reinterpretează aceste cuvinte) în lumina venirii lui Hristos, arătând că toţi cei ce cred în Hristos atunci când se predică Evanghelia primesc o neprihănire de la Dumnezeu şi vor trăi. Altfel spus, vor lua parte la viaţa din veacul viitor, chiar şi acum în prezent. Trebuie să înţelegem că Pavel spune simplu că cel făcut neprihănit prin credinţă va trăi; adică va poseda viaţa veşnică. După ce au fost achitaţi de crimele lor, vinovaţii nu vor muri, aşa cum merită. Dimpotrivă, din cauza statutului lor de neprihăniţi, ei vor trăi. Nu trebuie să se teamă de ziua judecăţii, care pentru ei este ziua mântuirii. Acesta e motivul pentru care în cruce şi numai în cruce este manifestată puterea lui Dumnezeu. Când este predicată crucea, morţii învie. Vinovaţii sunt achitaţi. Ei sunt eliberaţi de mânia lui Dumnezeu care va veni asupra întregii lumi.

În concluzie, cu ce rămânem din acest pasaj foarte important din Sfânta Scriptură? Primul lucru pe care trebuie să îl spunem este că, la fel ca Pavel, nu trebuie niciodată să ne fie ruşine de Evanghelie, în ciuda ispitelor mari. Da, mesajul crucii este un scandal. Da, crucea este o nebunie pentru greci, e o piatră de poticnire pentru evrei. E cel puţin la fel pentru americani. Şi, din păcate, pentru o mare parte a evanghelicilor Evanghelia este un mesaj despre cum Dumnezeu se face acceptabil pentru păcătoşii cu o neprihănire proprie, nu despre modul în care Dumnezeu îi face pe păcătoşi acceptabili în faţa Lui. Deşi predicatorii, învăţătorii şi evangheliştii au tot dreptul să fie la curent cu cultura din jurul lor şi să comunice Evanghelia în termenii acestei culturi, nu avem niciodată dreptul să schimbăm Evanghelia pentru a ne acomoda acestei culturi. Puterea lui Dumnezeu se descoperă atunci când se predică Evanghelia, nu atunci când slujitorii lui Dumnezeu încearcă să distreze mulţimea, să fie la modă, să fie relevanţi sau să se îngrijească de nevoile ascultătorilor. Până când Biserica lui Hristos nu îşi recuperează încrederea în predicarea crucii, nu vom avea niciodată o Biserică sănătoasă. Nu vom vedea niciodată o Biserică sănătoasă şi nici nu vom fi martorii unei reforme autentice. De aceea, haideţi să dorim cu sinceritate şi să ne rugăm fierbinte ca să urmăm exemplul lui Pavel iar nouă, atât ca şi credincioşi individuali în mărturia noastră înaintea prietenilor şi familiilor noastre nemântuite, cât şi ca biserică în comunitatea noastră, să nu ne fie niciodată ruşine de Evanghelie. Pentru că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede iar predicarea acestei Evanghelii este mijlocul prin care Dumnezeu mântuieşte păcătoşii.

O ultimă aplicaţie este aceea că trebuie să înţelegem foarte clar natura Evangheliei lui Pavel. Cuvintele şi expresiile folosite aici de Pavel, uneori prepoziţii, alteori verbe, sunt serioase, ele contează, şi trebuie să le înţelegem foarte bine pentru că, atunci când Evanghelia, care este mesajul că Hristos a murit pentru păcatele noastre, a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră, când este predicat acest mesaj, Dumnezeu conferă un statut de neprihănire tuturor celor ce renunţă la propria lor neprihănire şi o primesc pe aceea oferită nouă de Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos, adică neprihănirea desăvârşită a lui Hristos Însuşi. În Evanghelie este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu tuturor celor ce cred, indiferent că sunt evrei sau neevrei. Când este predicată această Evanghelie, vedem o demonstraţie a puterii lui Dumnezeu care dă viaţă, creează credinţă şi îi eliberează de ziua judecăţii viitoare pe toţi cei ce se încred în Isus Hristos. Pentru că în Evanghelie este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, o neprihănire fără de care nici unul dintre noi nu vom vedea vreodată cerul. Dar, dacă credem promisiunea lui Dumnezeu că ne va salva de mânia ce va veni, Dumnezeu ne priveşte acum ca şi cum nu am fi păcătuit niciodată şi ca şi cum am fi ţinut poruncile Lui într-un mod desăvârşit. Pavel le-a spus corintenilor că mesajul crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, ea este puterea lui Dumnezeu. Pentru că în mesajul crucii este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, o neprihănire care îl transformă pe cel mai mare păcătos într-un om la fel de neprihănit ca Fiul lui Dumnezeu, Cel fără păcat.

Haideţi să ne rugăm. Dumnezeul nostru milostiv şi Tată ceresc, cu toţii ne regăsim în comentariile lui Pavel despre cei ce se ruşinează de Evanghelie. De aceea, Dumnezeul nostru milostiv, Te rugăm ca să nu ne mai ruşinăm niciodată de cruce, pentru că ştim că în mesajul lui Hristos răstignit este descoperită neprihănirea Ta. Îţi mulţumim şi Te lăudăm, o Doamne, pentru că ne-ai adus la viaţă. Ţi-ai demonstrat puterea în mijlocul nostru. Ai promis că ne vei elibera de ziua cea mare a mâniei ce va veni. Ne-ai oferit în dar neprihănirea scumpului Tău Fiu. Ai creat credinţă în inimile noastre, acolo unde era doar păcat, unde era doar necredinţă, unde era doar împotrivire. De aceea Îţi dăm Ţie, Dumnezeul nostru milostiv, toată lauda, slava şi onoarea. Pentru că ne rugăm în Numele scumpului tău Fiu, Isus Hristos, neprihănirea noastră. Amin.

Tradus de Florin Vidu

O dorinţă vie pentru predicarea Evangheliei

(Isaia 49:1-9, Romani 1:8-15)

Dr. Kim Riddlebarger


Pavel nu i-a întâlnit niciodată pe creştinii din Roma cărora le scrie, dar a auzit multe despre ei. Credinţa lor mare era vestită în toate bisericile şi Pavel ştie că vizita sa în biserica din Roma va fi o mare încurajare pentru ei. Dar întâlnirea cu creştinii romani va fi cu siguranţă o mare încurajare şi pentru Pavel. De aceea, Pavel doreşte să viziteze Roma şi să le dea un dar duhovnicesc pentru a-i întări. Dar, mai important, Pavel e nerăbdător să ajungă în Roma pentru a predica Evanghelia.
Capitolul introductiv al cărţii Romani începe în versetele 1-7 cu salutul lui Pavel, cu cuvinte de salut pentru cititorii săi, urmate apoi de o serie de remarci personale, în versetele 5-8. Data trecută am parcurs primele patru versete din Romani 1, iar în această dimineaţă vom încheia salutul lui Pavel din versetele 5-7 înainte de a trece la celelalte comentarii personale ale lui Pavel despre nădejdea pe care o are pentru lucrarea din cetatea Romei.

Amintiţi-vă că în Romani 1:1-4 Pavel subliniază chemarea sa pentru neamuri. El a fost chemat şi pus deoparte de Isus Hristos pentru Evanghelie, o Evanghelie pe care Dumnezeu a promis-o mai dinainte prin Moise şi prin Profeţi. Într-adevăr, aceeaşi Evanghelie pentru care Pavel a fost pus deoparte ca s-o predice a fost promisă pentru prima oară cu mult timp înainte, în Geneza 3:15, imediat după căderea rasei umane în păcat. Iar aceeaşi Evanghelie a fost descoperită cu şi mai mare claritate în tot Vechiul Testament, până când, la împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege. Acelaşi Răscumpărător, care a fost promis de-a lungul întregii istorii a răscumpărării, i-a apărut lui Pavel pe Drumul Damascului şi l-a chemat să fie Apostolul neamurilor.

De aceea, Evanghelia lui Pavel este centrată în persoana şi lucrarea lui Isus, despre care Pavel spune: “Născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru.” Acest Mântuitor care i-a apărut lui Pavel şi l-a pus deoparte pentru Evanghelie nu e doar pe deplin om, urmărindu-şi ascendenţa până la David, cel mai mare împărat al lui Israel, dar în virtutea învierii Sale din morţi, calitatea de Fiu divin a lui Hristos este revendicată de puterea Duhului Sfânt. Asta înseamnă că Isus Hristos nu numai că împlineşte toate profeţiile Vechiului Testament cu privire la Mesia lui Israel, dar El este şi Dumnezeu în trup uman. Astfel, întruparea lui Hristos nu e nici pe departe o curiozitate teologică. Ea este esenţială pentru Evanghelia lui Pavel. Mântuitorul trebuie să fie în totalitate om pentru a putea fi identificat cu rasa căzută a lui Adam, dar El trebuie să fie în totalitate Dumnezeu ca să poată achita o plată suficientă pentru vina păcatului omenesc.
Pavel este de asemenea categoric atunci când spune că adevărul Evangheliei atârnă de învierea în trup a lui Isus Hristos dintre cei morţi. Învierea lui Isus este justificarea întregii Sale slujiri mesianice. Ea constituie primele roade ale marelui seceriş care va veni. Atunci când Isus biruie moartea şi mormântul, acest fapt asigură învierea ulterioară a tuturor celor care se vor încrede în El, cu o credinţă simplă. Prin urmare, învierea Sa marchează răsăritul unei noi ere a mântuirii, care va aduce într-o zi sfârşitul tuturor lucrurilor atunci când acelaşi Isus va reveni ca să judece lumea, să învie morţii şi să facă toate lucrurile noi. Astfel, învierea lui Hristos nu constituie doar fundamentul Evangheliei pe care o predică Pavel, ea marchează naşterea unei noi creaţii în care noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, suntem chemaţi să participăm prin Cuvânt şi sacramente.

Revenim la textul nostru din această dimineaţă şi observăm cum începând cu versetul 5 atenţia lui Pavel trece dintr-o dată de la natura obiectivă a Evangheliei (şi anume, ce a făcut Dumnezeu în istorie pentru noi ca păcătoşi prin Persoana lui Hristos) la aplicarea acestei Evanghelii în viaţa fiecărui credincios creştin. Prin predicarea lui Hristos şi a Lui răstignit, Dumnezeu cere un răspuns la această Evanghelie, şi anume credinţa în Isus. Pavel explică astfel lucrurile în versetul 5: “[…] am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile.” Deci, în aceste cuvinte Pavel repetă o idee anterioară, aceea că datorită chemării lui Hristos şi pentru slava supremă a lui Hristos Pavel a primit harul (care este favoarea nemeritată a lui Dumnezeu) şi apostolatul, adică această sarcină specifică la care a fost chemat. Pavel nu se străduia să devină un apostol. Nimic din ceea ce face nu izvorăşte din ambiţia sa personală. Dimpotrivă, chemarea plină de har a lui Dumnezeu este cea care l-a pus deoparte pe Pavel şi l-a echipat pentru însărcinarea sa apostolică. Iar scopul este ca Hristos, nu Pavel, să primească toată slava. Pentru că Pavel a fost chemat în această slujbă, el, la rândul lui, are datoria să cheme oameni din toate neamurile la ascultarea care vine prin credinţă. Pavel este chemat de Hristos să fie un predicator al Evangheliei înaintea neamurilor.

Expresia tradusă în versiunea New International Version a Bibliei prin “ascultarea care vine prin credinţă”, la fel ca multe altele pe care le vom găsi în toată cartea Romani, pe lângă că are o mare însemnătate, înţelesul ei este subiectul unor dispute aprinse. Deşi există un număr de feluri în care poate fi interpretată această expresie, doar două dintre acestea sunt relevante pentru discuţia noastră din această dimineaţă. Un mod de interpretare a acestei expresii este să înţelegem că Pavel vorbeşte despre o ascultare însoţită de credinţă. Înţeleasă în felul acesta, Evanghelia ne cheamă la o credinţă care este ascultătoare, o credinţă care ascultă poruncile lui Dumnezeu. Dacă îl înţelegem pe Pavel în felul acesta, atunci îl vom citi pe Pavel ca pe un ecou al pasajului din Iacov, capitolul 2 versetele 14-24, unde Iacov declară că suntem îndreptăţiţi printr-o credinţă vie (adică o credinţă însoţită de fapte bune). Celălalt mod de interpretare a acestei expresii este să înţelegem că, pentru Pavel, însăşi Evanghelia este cea care ne cheamă la credinţă. De aceea versiunile New American Standard şi English Standard Version ale Bibliei [de asemenea, versiunea Cornilescu din limba română -n.trad.] traduc această expresie, corect aş putea adăuga eu, prin “ascultarea credinţei”. Înţeleasă în felul acesta, Pavel spune că noi ascultăm de chemarea Evangheliei (adică porunca să credem această Evanghelie atunci când e predicată) atunci când o credem. Astfel, actul credinţei şi nu faptele credinţei formează ascultarea despre care vorbeşte Pavel aici. Prima interpretare este în general cea a Bisericii romano-catolice, în timp ce teologii reformaţi insistă de obicei asupra celei de-a doua. Pavel va continua în Romani 1:5, făcând legătura dintre sfinţire şi acelaşi act al credinţei la care cheamă Evanghelia. Totuşi, Apostolul subliniază ideea că răspunsul potrivit, cu adevărat potrivit, la chemarea lui Dumnezeu, care vine în şi prin Evanghelie, este să credem că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu pe baza învierii Sale.
Mai mult, această înţelegere a expresiei “ascultarea credinţei” se potriveşte perfect cu cuvintele Domnului nostru care, atunci când a fost întrebat în Ioan 6:28 “Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?”, a răspuns în versetul 29: “Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela, pe care L-a trimis El.” Potrivit scriitorilor reformaţi, faptele care rezultă din credinţă nu reprezintă ascultarea despre care vorbeşte Pavel aici. A crede Evanghelia atunci când e predicată, a asculta de chemarea care o însoţeşte, acel aşa-numit imperativ evanghelic de a te pocăi şi a crede, înseamnă să asculţi de Evanghelie. La asta se referă Pavel aici.

În versetele 6-7 Pavel face acum legătura dintre propria sa chemare şi cea a creştinilor din Roma. Pavel le aminteşte cititorilor săi că, deoarece au fost chemaţi de Dumnezeu şi au ascultat de acea chemare prin credinţă, ei sunt în acelaşi fel puşi deoparte pentru scopurile specifice ale lui Dumnezeu. De aceea, Pavel spune astfel: “[Neamurile], între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos. Deci, vouă tuturor, care sunteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi…” Pavel nu concepe chemarea sa apostolică drept una izolată de chemarea celorlalţi membri ai Bisericii lui Hristos. Pavel a fost chemat de Hristos să fie un apostol şi a fost pus deoparte pentru scopul specific al lui Dumnezeu, şi anume acela de a predica Evanghelia. Dar toţi creştinii sunt chemaţi într-un mod asemănător în diverse poziţii şi la diverse slujbe în Biserica lui Hristos. În virtutea acestei credinţe, ei Îi aparţin lui Hristos, ca sclavi, pentru că El este Creatorul şi Domnul lor. La fel ca în cazul lui Pavel, această chemare nu se bazează în nici un fel pe vreun lucru bun sau virtuos din ei, care să servească drept bază pentru această chemare. Dimpotrivă, Pavel accentuează faptul că nu credincioşii sunt cei ce-L iubesc pe Dumnezeu, ci Dumnezeu este Acela care-i iubeşte. Dumnezeu este Cel care-i iubeşte. Iar această chemare este legată de dragostea lui Dumnezeu. Asta înseamnă că toţi creştinii au fost chemaţi la credinţă de către Dumnezeu prin Evanghelie. În această chemare se manifestă harul lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu cheamă oameni morţi în păcat, oameni plini de tot felul de stricăciuni şi răutăţi, care nu pot face nimic pentru a se salva singuri şi care nu merită de fapt nimic altceva decât judecata. Astfel, singurul motiv, unicul motiv pentru care cineva de aici în această dimineaţă este creştin este din cauză că Dumnezeu te-a chemat la credinţa în Isus Hristos prin Evanghelie. Iar acest lucru se bazează în totalitate pe faptul că Dumnezeu este plin de dragoste şi de har, nu pentru că tu l-ai meritat sau l-ai câştigat.

De asemenea, e clar că doctrina lui Pavel despre chemare s-a ridicat direct din aşteptările mesianice ale Vechiului Testament. În Isaia 49, lecţia noastră din Vechiul Testament pentru această dimineaţă, profetul vorbeşte despre o vreme în viitor când Evanghelia va ajunge la marginile pământului şi va aduce mari binecuvântări tuturor naţiunilor. “Ascultaţi-Mă, ostroave! Luaţi aminte, popoare depărtate! Domnul M-a chemat din sânul mamei şi M-a numit de la ieşirea din pântecele mamei.” Mergem direct la ultima parte a versetului 6: “De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului. Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul, Sfântul lui Israel, către Cel dispreţuit şi urât de popor, către Robul celor puternici: ‘Împăraţii vor vedea lucrul acesta, şi se vor scula, şi voivozii se vor arunca la pământ şi se vor închina, din pricina Domnului, care este credincios, din pricina Sfântului lui Israel, care Te-a ales.'” Venirea lui Mesia este legată de faptul că acele popoare dintre neamuri care în trecut au asuprit poporul lui Dumnezeu sunt acum chemate să li se alăture ca închinători ai lui Dumnezeu. Isus Hristos, care este adevăratul Rob al lui Iehova, despre care vorbeşte Isaia, El este lumina neamurilor. El este Cel ce-i va chema pe aleşii Săi la credinţă. Iar împărăţia Sa mesianică va veni şi va zdrobi împărăţii şi va zdrobi imperii. Dar va converti prinţi. De aceea, atunci când Pavel aminteşte Bisericii din Roma că Dumnezeul Suveran i-a chemat la credinţa în Mesia lui Israel prin Evanghelie, Pavel este martor al împlinirii profeţiei lui Isaia. Capitala celui mai mare imperiu păgân este acum casa Bisericii creştine, plină de neamuri din locuri îndepărtate, toţi închinându-se de-acum Dumnezeului lui Israel. Şi e uimitor acest lucru, chiar dacă pentru noi, trăind 2000 de ani mai târziu, este mai uşor să pierdem din vedere semnificaţia acestei idei foarte importante.

Mai mult, chemarea lui Hristos, prin care păcătoşii sunt chemaţi la Evanghelie, are un obiectiv sau un scop particular. Aceia care ascultă chemarea Evangheliei prin credinţă sunt numiţi sfinţi. Iar termenul care apare în NIV (Noua Versiune Internaţională) a Bibliei pentru “sfinţi” vine din cuvântul grecesc “hagios” sau “sfânt”. Semnificaţia primară a lui “hagios” în întregul Nou Testament este aceea că pe baza chemării lui Dumnezeu credincioşii sunt acum chemaţi şi puşi deoparte pentru scopurile specifice ale lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu ne-a chemat prin Evanghelie, noi suntem acum consideraţi sfinţi. Nu sfinţenia personală este cea despre care vorbeşte Pavel aici. Deşi vieţile transformate ale celor pe care Dumnezeu i-a chemat să fie sfinţi sunt cu siguranţă o consecinţă a chemării lui Dumnezeu. Dar în nici un fel nu este sfinţenia noastră baza pentru chemarea noastră. De fapt, orice sfinţenie autentică pe care o manifestăm reprezintă efectul chemării lui Dumnezeu şi roada îndreptăţirii noastre sau roada faptului că acum stăm în picioare la dreapta lui Dumnezeu. Asta înseamnă că oricine este chemat la credinţa în Isus Hristos prin Evanghelie este pus deoparte pentru scopurile lui Dumnezeu şi este atât declarat sfânt (îndreptăţire) cât şi, progresiv, de-a lungul timpului, este făcut sfânt (adică sfinţirea). Fiecare creştin, prin urmare, fiecare persoană de aici care se încrede în Isus Hristos este un sfânt. Da, ştiu că unii dintre voi vă gândiţi, este oare adevărat? Da, fiecare persoană de aici în această dimineaţă care se încrede în Hristos este un sfânt pe baza chemării pline de har a lui Dumnezeu. Astfel, titlul de “sfânt” nu este rezervat doar pentru acei câţiva care ating niveluri înalte de sfinţenie personală, aşa cum greşit învaţă Biserica romano-catolică.

În toate scrierile lui Pavel, sfinţirea este discutată din două perspective diferite – sfinţire definitivă şi progresivă. Vorbim despre sfinţirea definitivă în texte precum Romani 1:7, unde Pavel îi numeşte sfinţi pe toţi creştinii. Sfinţirea definitivă înseamnă simplu că, din cauza chemării pline de har a lui Dumnezeu pentru o persoană să vină la credinţă, acea persoană este acum unită cu Isus Hristos, care este sfinţirea noastră. În 1Corinteni Pavel spune astfel: “Şi voi, prin El (Dumnezeu), sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare.” În alte cuvinte, fiecare credincios în Isus Hristos primeşte toate beneficiile mântuirii aduse de El şi are vinovăţia păcatului plătită în întregime prin moartea lui Hristos. Credincioşii sunt declaraţi sfinţi din cauza neprihănirii desăvârşite a lui Hristos, care este acum trecută în contul lor prin credinţă. Din cauza împăcării lor cu Dumnezeu, toţi credincioşii sunt sfinţi pe baza unirii noastre cu Hristos. Am primit neprihănirea desăvârşită a Însuşi Domnului Isus Hristos. Astfel, întrebarea “Poate o persoană, care a fost considerată neprihănită, să devină mai neprihănită decât este deja, prin faptele ei bune, după ce a primit neprihănirea desăvârşită a lui Hristos?” are ca răspuns evident “nu”. Creştinii sunt priviţi chiar acum ca fiind “hagios”, sfinţi. Suntem sfinţi. Suntem neprihăniţi. La asta ne referim atunci când vorbim despre sfinţirea definitivă.
Al doilea aspect al sfinţirii este sfinţirea progresivă. Aici în centrul atenţiei trece sfinţirea ca proces pe toată durata vieţii, în care credinciosul creştin devine asemenea chipului lui Hristos în virtutea aceleaşi uniri cu Hristos. Pentru că am murit împreună cu Hristos, pentru că am fost înviaţi împreună cu El în învierea Lui, de aceea ne porunceşte Apostolul fiecăruia dintre noi să murim zilnic faţă de păcat şi zilnic să înviem pentru viaţa nouă împreună cu Hristos. Astfel, în sfinţirea progresivă, omul cel nou este întărit încontinuu în timp ce vechea natură păcătoasă, firea veche, este încontinuu subjugată. Pavel va relua acest subiect cu ceva mai multe detalii în Romani capitolele 6-8.

Ultimul punct al părţii introductive îl constituie salutul lui Pavel din versetul 7, “Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!” Această formulă, precum şi altele asemănătoare, se regăsesc în toate scrisorile lui Pavel. Într-un fel, e uşor să treci pe lângă ele fără să le acorzi prea multă atenţie. Dar aceste cuvinte însumează cu adevărat tot ce ne descoperă Dumnezeu în Evanghelie. Pentru că “harul” este favoarea nemeritată acordată de Dumnezeu păcătoşilor şi demonstrată în crucea lui Isus Hristos. Iar “pacea” este un salut semitic legat de faptul că în cruce Dumnezeu aduce împăcarea dintre El şi păcătoşi şi dintre păcătoşi şi El. Astfel, toate aceste lucruri, harul şi pacea, ne sunt aduse prin Evanghelie.
Mai există aici şi un puternic element cristologic, pentru că Pavel vorbeşte despre Dumnezeu şi despre Hristos nu doar ca fiind egali, dar într-un anume sens ca fiind una. În Romani 9:5 Pavel va explica mai pe larg această legătură atunci când vorbeşte despre Isus ca fiind “mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat”.

În Romani 1:8-15 ajungem la o serie de remarci personale pe care le adresează Pavel cititorilor săi şi care ne spun câte ceva despre biserica din Roma. Ele ne dezvăluie motivul pentru care Pavel scrie această scrisoare. Ne spun câte ceva despre planurile sale viitoare. Şi, cel mai important, ne vorbesc despre pasiunea sa pentru predicarea Evangheliei. Printre vorbitorii de limbă greacă din primul secol era o practică obişnuită să se invoce binecuvântarea zeilor peste destinatarii unei scrisori. Deşi Pavel se conformează convenţiilor literare prin felul în care îşi organizează scrisoarea, caracterul şi conţinutul remarcilor sale personale nu sunt câtuşi de puţin convenţionale. Pavel nu vorbeşte despre sănătatea şi prosperitatea destinatarilor scrisorii sale. El nu invocă binecuvântarea zeilor asupra lor. În schimb, el vorbeşte despre faptul că credinţa cititorilor săi este vestită în toată lumea, în toate bisericile, iar astfel de veşti glorioase mişcă inima sa de păstor. Astfel, el scrie în versetele 8-10: “Mai întâi mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa voastră este vestită în toată lumea. Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele, şi cer totdeauna ca, prin voia lui Dumnezeu, să am în sfârşit fericirea să vin la voi.”

Pavel îşi începe remarcile personale mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru credinţa bisericii din Roma. Deşi e uşor să le trecem cu vederea, observaţiile lui Pavel indică o relaţie cu Dumnezeu foarte adâncă şi trainică. Pentru că Pavel vorbeşte aici despre “Dumnezeul meu” ca şi cum Apostolul ar spune: “Eu sunt al Lui şi El e al meu.” Un rabin nu ar vorbi niciodată despre Yahweh în astfel de termeni intimi. Dar, fiind creştin, Pavel poate vorbi despre Dumnezeu în astfel de termeni intimi din cauza unirii sale cu Hristos, care este Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Deşi credinţa creştinilor din Roma este cea care îi mişcă inima, Pavel nu îşi îndreaptă mulţumirile către cititorii săi, ci către Dumnezeu, care, în harul Lui, le-a dat credinţă acestor creştini.
Imaginează-ţi pentru câteva clipe că eşti un creştin din primul secol şi locuieşti undeva în Imperiul Roman, sub o asuprire severă. Ar fi o mare încurajare să auzi de credinţa acestor creştini care locuiesc în inima acestui mare imperiu păgân, care te asupreşte. Astfel, în mijlocul întunericului din Roma păgână, credincioşii strălucesc ca un far. Calvin ne aminteşte că Pavel le laudă credinţa într-un fel care sugerează că ea a fost primită de la Dumnezeu. De aici învăţăm că credinţa este un dar de la Dumnezeu. Pentru că, dacă recunoştinţa este recunoaşterea unei binefaceri, oricine Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru credinţă recunoaşte că ea este darul lui Dumnezeu. Ideea că credinţa este un dar se găseşte în toate scrierile lui Pavel şi ar trebui să interpretăm că despre asta vorbeşte Pavel aici.

Atunci când Pavel Îl invocă pe Dumnezeu ca martor, el de fapt depune un jurământ pentru a demonstra sinceritatea lucrurilor pe care le va spune în continuare. El merge apoi mai departe şi vorbeşte despre slujirea înaintea lui Dumnezeu folosind un verb interesant care este folosit în întreg Noul Testament cu un sens specific religios, pentru serviciul religios. Un astfel de serviciu constă din lucruri precum închinarea sau sarcini de natură specific religioasă, cum ar fi rugăciunea, slujba şi aşa mai departe. Dar versiunea NIV din nou ascunde ceva ce Pavel încearcă să spună aici, pentru că expresia din limba originală “în duhul meu” este tradusă în NIV prin “din toată inima mea”. Există aici o diferenţă care nu e redată în versiunea NIV. Pentru că expresia din limba greacă, “în duhul meu”, se referă la îndatoririle interioare ale lui Pavel, şi anume la faptul că în mod constant el aminteşte biserica din Roma în rugăciunile lui, în timp ce slujirea lui Pavel din exterior, “Îi slujesc”, indică pasiunea lui Pavel pentru predicarea Evangheliei lui Hristos. Astfel, înăuntrul lui, Pavel se roagă pentru cititorii săi în timp ce în exterior el le slujeşte predicându-le Evanghelia lui Isus Hristos. Asta înseamnă că pentru Pavel chemarea lui apostolică e multilaterală. Întreaga lui viaţă este o viaţă de slujire a lui Hristos, stăpânul lui, fie prin rugăciuni pentru biserici, fie prin predicarea Evangheliei înaintea lor.

Observaţi şi că Pavel, în acelaşi verset, îşi exprimă dorinţa din toată inima să ajungă în Roma, dacă aceasta va fi voia lui Dumnezeu. Uneori dorinţele noastre se împlinesc într-un fel diferit de cel la care ne-am gândit noi, pentru că puţin ştia Pavel că dorinţa sa se va realiza după ce va fi arestat la Ierusalim şi adus la Roma pentru a fi judecat, scriindu-şi apoi scrisorile din Roma fiind legat în lanţuri. Într-adevăr, Pavel va muri zece ani după scrierea acestei scrisori către biserica din Roma, ca un martir pentru Isus Hristos, probabil decapitat de Nero în anul 66 d.Hr.

Încheindu-şi remarcile personale din versetele 11-15, Pavel explică acum motivele pentru care e aşa de nerăbdător să ajungă la Roma. “Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră, sau mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa, pe care o avem împreună, şi voi şi eu. Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, că de multe ori am avut de gând să vin la voi, ca să culeg vreun rod printre voi, ca printre celelalte neamuri, dar am fost împiedicat până acum. Eu sunt dator şi Grecilor şi Barbarilor, şi celor învăţaţi şi celor neînvăţaţi. Astfel, în ce mă priveşte pe mine, am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă celor din Roma.”
Un motiv pentru care Pavel doreşte să viziteze biserica din Roma este ca să le dea un dar spiritual pentru zidirea Bisericii. Ce vrea să spună Pavel prin “dar duhovnicesc”? După cum ştiţi, există multe păreri în legătură cu astfel de lucruri. Termenul “charisma” are trei semnificaţii de bază în toată cartea Romani. În Romani 5:15, el se referă la darul plin de har al mântuirii, primit de la Dumnezeu. Citim despre Isus Hristos, darul, “charisma”. În Romani 11:29 Pavel foloseşte forma la plural pentru a vorbi despre darul plin de har al lui Dumnezeu pentru Israel. “Darurile lui Dumnezeu şi chemarea Lui sunt irevocabile.” Apoi, în Romani 11:26 Pavel vorbeşte despre un dar dat unui membru al Bisericii lui Hristos, ca să poată fi folosit în serviciul lui Hristos şi al Împărăţiei Lui. Pavel spune: “Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui.” De aceea, probabil că Pavel vorbeşte despre darul pe care vrea să-l dea romanilor folosindu-se de acest ultim sens al cuvântului, ca o binecuvântare sau un beneficiu acordat membrilor acelei biserici prin intermediul poziţiei apostolice a lui Pavel. Un astfel de dar are scopul de a întări biserica din Roma şi de a confirma credinţa lor în evanghelie. Deci atunci când Pavel vorbeşte de daruri spirituale, trebuie să înţelegem că el se referă la aceste daruri binevoitoare care îşi au originea în voia Duhului Sfânt şi sunt mediate de către Pavel bisericii. Dar scopul acestor daruri nu este ca să-i determine pe oameni să facă lucruri stranii, ci ca să întărească Biserica şi să le confirme credinţa.

Pentru că Pavel a fost atât de încurajat de veştile pe care le-a auzit despre credinţa creştinilor din Roma, el speră să-i încurajeze şi el pe ei. Calvin explică acest lucru astfel: “Pavel vorbeşte cu toată seriozitatea. Pentru că nu există nimeni în Biserica lui Hristos care să fie atât de lipsit de daruri încât să nu poată contribui într-o anumită măsură la progresul nostru spiritual. Singurele lucruri care ne pot împiedica să ne ajutăm reciproc sunt reaua voinţă şi mândria.” Nimic nu e mai plăcut decât să auzi de lucrurile minunate pe care le face Dumnezeu în mijlocul nostru şi în celelalte biserici. Suntem mişcaţi să-l auzim pe misionarul nostru, Bill Green, vorbindu-ne despre lucrurile minunate pe care le face Dumnezeu în America Centrală şi de Sud. E o mare încurajare să auzim cum lucrează Dumnezeu prin postul de radio White Horse Inn şi să ascultăm oamenii relatându-şi călătoria către teologia Reformei. E o bucurie să auzim ce face Dumnezeu în proiectul de plantare de biserici în toată California de Sud. Şi e o bucurie, o mare bucurie, să auzim cum lucrează Dumnezeu în vieţile membrilor acestei biserici. De aceea, haideţi să facem un obicei din a ne încuraja unul pe altul cu aceste rapoarte glorioase despre binecuvântarea lui Dumnezeu în vieţile noastre şi în întreaga Biserică. E un lucru minunat.

În versetele 13-14 Pavel informează acest grup de creştini pe care nu i-a întâlnit niciodată, pe fraţii din Roma, despre marea sa dorinţă să vină şi să-i întâlnească. Deşi până acum a fost împiedicat să o facă, el ştie că îl aşteaptă un mare seceriş atunci când în sfârşit va ajunge acolo, aşa cum a văzut şi în alte cetăţi, cum ar fi Corintul sau Efesul. Ca Apostol al neamurilor, Pavel respinge deosebirile rasiale, sociale sau de clasă din cultura greco-romană, care erau mult mai proeminente pe vremea lui decât în zilele noastre. Probabil din acest motiv Pavel vorbeşte în această scrisoare despre greci şi despre cei ce nu erau greci. Cuvântul folosit pentru cei din a doua categorie este barbari şi se referă la cei ce trăiau în afara graniţelor Imperiului Roman. După cum ştiţi, Pavel are obiceiul să folosească termeni în contrast pentru a accentua o idee. La fel şi în cazul acestor două cuvinte greceşti, grecii (oamenii civilizaţi) şi barbarii (oamenii de care ne protejăm ridicând ziduri), Pavel foloseşte aceste două cuvinte împreună pentru a-i menţiona pe toţi cei dintre neamuri. Pentru că Isus Hristos a dărâmat barierele rasiale, sociale şi economice, împăcându-i pe păcătoşi cu Dumnezeu şi apoi împăcându-i pe păcătoşi între ei, la fel şi Pavel vrea să predice Evanghelia tuturor, fără a ţine cont de acele deosebiri economice şi sociale care erau instituţionalizate în cultura greco-romană. Aceste cuvinte ale lui Pavel sunt absolut revoluţionare şi sunt o indicaţie a faptului că Dumnezeu creează o nouă societate prin predicarea Evangheliei. În această nouă societate nu mai există evrei sau greci, sclavi sau oameni liberi, bărbaţi sau femei. Suntem cu toţii una în Hristos.

Cuvintele finale ale lui Pavel din versetul 15 exprimă dorinţa sa vie de a predica Evanghelia în Roma. Cred că e interesant să observăm că Pavel are o dorinţă vie să predice Evanghelia unei biserici formate din oameni care sunt deja convertiţi şi sunt deja cunoscuţi pentru marea lor credinţă. Pavel doreşte să îi încurajeze şi să le întărească credinţa. El plănuieşte să realizeze în parte acest lucru predicându-le Evanghelia. Deşi Pavel vorbeşte într-adevăr de un seceriş (cu siguranţă el vorbeşte despre intenţia sa de a se angaja în lucrarea de evanghelizare pe perioada cât va fi în cetate), e important, şi eu cred că e foarte important, să nu pierdem din vedere accentul pus pe predicarea Evangheliei în biserică, Bisericii. Prea adesea noi asociem Evanghelia cu un mesaj pe care îl folosim la evanghelizarea necreştinilor. De aceea, ca să nu uităm acest lucru, şi creştinii trebuie să audă Evanghelia în mod regulat. Pentru că prin Evanghelie Dumnezeu îi cheamă pe ai Săi la credinţă, întăreşte şi susţine credinţa celor care sunt deja uniţi cu Hristos. Predicarea Evangheliei şi nu predicarea Legii creează dorinţa şi puterea de a asculta de poruncile lui Dumnezeu. Deci, pentru Pavel, până la urmă, predicarea Evangheliei înseamnă totul. El are o dorinţă vie să ajungă în Roma ca să Îl poată predica pe Isus Hristos în inima Imperiului Roman. Şi el ştie că va avea un mare seceriş, ştie că Biserica va fi întărită şi încurajată prin vizita sa. Haideţi deci să urmăm exemplul lui Pavel şi să ţinem Evanghelia, pe Hristos răstignit, în centrul a tot ce facem. Pentru că acest mesaj al lui Hristos, şi al Lui răstignit, va confirma credinţa noastră. Ne va întări ca biserică. Şi vom fi în mod constant şi reciproc încurajaţi de acele lucruri pe care Dumnezeu le va face în mijlocul nostru prin predicarea crucii. Prea iubiţilor, dacă avem o dorinţă vie pentru crucea lui Isus Hristos, vom vedea păcătoşii venind la credinţă. Îi vom vedea pe cei cu inima zdrobită primind alinare. Îi vom vedea pe cei îndureraţi cum sunt mângâiaţi. Îi vom vedea pe cei descurajaţi primind speranţă şi vom vedea cum cei mândri şi făţarnici sunt zdrobiţi. Iar mărturia noastră cu privire la ceea ce face Dumnezeu în mijlocul nostru prin predicarea Evangheliei va fi o mare încurajare pentru noi şi va fi o mare încurajare pentru toate celelalte biserici cu care suntem în contact. Da, Evanghelia e totul. Şi fie ca noi să avem o dorinţă vie pentru această Evanghelie, aşa cum a avut şi Pavel.

Haideţi să ne rugăm. Tatăl nostru care eşti în ceruri, ne aducem din nou aminte de cuvintele Apostolului care spune că singurul motiv pentru care suntem aici şi suntem în Hristos este din cauza chemării Tale pline de har cu care ne-ai chemat. Nu există nimic bun în noi, Doamne, atunci când ne cercetăm inimile şi descoperim că ne încredem în Isus Hristos pentru că Tu eşti bun şi îndurător. De aceea Te rugăm, O Doamne, să putem reflecta cu adevărat acea credinţă despre care vorbeşte Pavel în această scrisoare. Fă-ne să fim un trup şi să ne încurajăm unul pe altul cu aceste cuvinte glorioase. Fă să vedem păcătoşii venind la Mântuitorul. Fă să-i vedem pe cei cu inima zdrobită cum sunt mângâiaţi. Fie ca toţi cei ce se simt descurajaţi şi nenorociţi să primească speranţă. Şi fie ca noi toţi să fim întăriţi şi îmbărbătaţi în credinţa noastră pentru ce ai făcut în Persoana Fiului Tău, care a murit pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptăţirea noastră. Amin.

Tradus de Florin Vidu

Evanghelia promisă mai dinainte

(Ieremia 31:31-34, Romani 1:1-7)

Dr. Kim Riddlebarger


Epistola lui Pavel către Biserica din Roma, cartea Romani, este probabil cel mai puternic document din toată istoria omenirii. Influenţa acestei scrisori asupra civilizaţiei occidentale în general şi asupra creştinătăţii în particular este pur şi simplu uimitoare. Două exemple ne-ar putea ajuta să înţelegem mai clar acest lucru.
În a doua jumătate a secolului al patrulea, un tânăr foarte inteligent a fost copleşit de sentimentele sale de deşertăciune. Era un om de lume în toată puterea cuvântului. A fost o figură în ascensiune în lumea religioasă dar a ajuns la o răscruce de drumuri în viaţa sa. A ajuns la sfârşitul căutărilor sale în încercarea de a rezolva îndoielile care îl bântuiau în legătură cu orice lucru. Nimic din ce făcea nu-i aducea vreun răspuns în căutarea lui după siguranţă şi în cele din urmă îndoielile l-au copleşit. Astfel că, în disperarea sa, a alergat din casă într-o grădină din apropiere şi a început să plângă deznădăjduit sub un smochin. Dintr-o dată a auzit vocea unui copil din curtea unui vecin cântând “tolle lege, tolle lege”, “ia şi citeşte, ia şi citeşte”. Crezând că Dumnezeu îi vorbeşte prin cuvintele acestui cântec de copii, tânărul a alergat înapoi în casă, a apucat Biblia şi a deschis-o la întâmplare, credea el, iar ochii i s-au oprit asupra următoarelor cuvinte: “Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele.” Instantaneu toate îndoielile i-au dispărut. Omul era Sfântul Augustin iar pasajul din Scriptură era Romani 13:13.

Cei mai mulţi dintre voi cunoaşteţi istoria lui Martin Luther. Un alt tânăr strălucit, bântuit nu de îndoială, ci de vinovăţie. Cum ar putea să-l mântuiască Dumnezeu, când el se ştia cât de păcătos era? Şi astfel, fiind un călugăr augustinian conştiincios, Luther s-a hotărât să găsească alinare pentru agonia sa îngrozitoare. A petrecut ore întregi spovedindu-se, crezând că mărturisindu-şi păcatele poate scăpa de vina lor. Dar duhovnicii lui Luther au obosit înaintea lui, iar Martin tot nu a găsit pacea. Bătrânul şi înţeleptul său mentor, Johann Von Staupitz, i-a dat tânărului său protejat un sfat bun. “Martin, mănâncă mai mult. Dormi mai mult şi învaţă despre Dumnezeu.” Astfel, strălucitul dar tulburatul tânăr a devenit profesor de Biblie la Universitatea din Wittenberg. Învăţându-i pe studenţi mai întâi din Geneza, apoi din Psalmi, Romani, Galateni şi Evrei, într-un sfârşit Luther a găsit răspunsul. În Romani 1:17 Pavel scrie: “Deoarece în ea [în Evanghelie] este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă.” Acest text l-a pus pe Luther înaintea unei dileme fără ieşire. Dumnezeu cere de la noi o neprihănire desăvârşită iar Luther ştia că tocmai aceasta îi lipsea lui. Dar apoi ochii lui Luther au fost atraşi către rândul următor din acest verset. “Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” Astfel, Luther a descoperit că lucrul pe care îl cere Dumnezeu de la noi în Lege este exact lucrul pe care ni-l dă în Evanghelie. Căutarea lui Luther după pace s-a sfârşit şi de-acum avea să urmeze Reforma. Aşa cum glumea odată bunul nostru prieten Rod Rosenbladt: “Cel mai neinspirat lucru pe care l-a făcut vreodată Biserica Catolică a fost să-l numească pe Luther profesor de Biblie.”

De la Sfântul Augustin, cel mai influent gânditor în prima mie de ani din istoria Bisericii, până la Martin Luther şi Reforma Protestantă (am putea continua, incluzându-l aici pe Wesley, în A Doua Mare Trezire. Am putea vorbi despre Carl Bart şi despre felul în care comentariul său la cartea Romani a revoluţionat lumea teologică), cartea Romani este adesea fântâna din care s-a revărsat înţelegerea cu adevărat biblică a păcătoşeniei omeneşti şi a harului mântuitor al lui Dumnezeu în Isus Hristos, reformând Biserica, întărind poporul lui Dumnezeu pentru a fi martori credincioşi ai lui Isus Hristos, şi aducând toate lucrurile în supunere faţă de domnia lui Hristos. Deşi întreaga Scriptură e insuflată de Dumnezeu şi întreaga Scriptură Îl descoperă pe Isus Hristos prin cele două cuvinte, Lege şi Evanghelie, nu poate exista nici o îndoială că Epistola lui Pavel către Romani a fost esenţială pentru sănătatea spirituală şi bunăstarea Bisericii lui Hristos. Ori de câte ori cartea Romani este proclamată de la amvon, oriunde ea e studiată şi onorată de poporul lui Dumnezeu, acolo Dumnezeu aduce reforma.

Cum se face că această carte, Romani, este atât de centrală pentru reforma şi înnoirea Bisericii? Un număr de scriitori au încercat să răspundă la această întrebare, dar unul dintre ei cred că a rezumat cel mai bine răspunsul. Citez: “Istoria Bisericii creştine este martora faptului că Epistola către Romani a furnizat într-un mod deosebit impulsul pentru reînnoirea creştinismului. Când omul a alunecat de la Evanghelie, un studiu profund al cărţii Romani a fost adesea mijlocul prin care cel pierdut a fost recuperat.” Cred că a prins foarte bine ideea. Din moment ce cartea Romani vorbeşte cu atâta claritate şi cu atâta putere despre Evanghelie, această scrisoare antică iese la viaţă în special în acele perioade în care Evanghelia este pierdută, când este întunecată, când oamenii nu mai ştiu ce să creadă în legătură cu ea sau când Biserica o neglijează. Dacă ne gândim că trăim într-o vreme când Evanghelia este foarte clară, ne înşelăm singuri. Nu numai că multor aşa-zişi evanghelici nu le este prea clară Evanghelia, dar Bisericile Reformate sunt acum din ce în ce mai năpădite de cei ce cred că de fapt Martin Luther a înţeles greşit şi că în realitate în cartea Romani nu se vorbeşte despre modul în care păcătoşii vinovaţi sunt îndreptăţiţi înaintea unui Dumnezeu sfânt. Dimpotrivă, argumentează mulţi, unii chiar din cadrul taberei noastre, cartea Romani este înţeleasă mai corect ca fiind încercarea lui Pavel de a înlătura acele bariere etnice care îi separau pe evrei de neamuri şi că doctrina îndreptăţirii nu are prea mult de-a face cu statutul păcătosului înaintea lui Dumnezeu. Există un cor de voci care ne spun acum că în Romani Pavel prezintă felul în care oamenii incluşi în legământ prin alegerea plină de har a lui Dumnezeu, rămân în acel legământ prin propria lor ascultare. Dar, încă o dată, întunericul a coborât peste noi şi trebuie să readucem ce s-a pierdut înapoi la lumina adevărului.
Nu aş putea fi mai mult de acord cu Stephen Westerholm, care a încercat să respingă categoric poziţia experţilor în Noul Testament care cred că Luther a perceput greşit poziţia lui Pavel prin lupa propriei sale conştiinţe apăsate de vinovăţie. Citez din Westerholm: “Dacă nu crezi că ai prea multe de învăţat despre Pavel de la Martin Luther, atunci ar trebui să te gândeşti la o carieră în metalurgie.” Martin Luther este cel ce a declarat că Epistola către Romani este partea principală a Noului Testament, cea mai pură Evanghelie care nu numai că merită să fie cunoscută pe de rost de orice creştin, cuvânt cu cuvânt, dar merită studiată zilnic, fiind pâinea zilnică a sufletului. Niciodată nu va ajunge să fie citită şi studiată prea mult sau prea bine. Cu cât cineva se apropie de ea mai mult, cu atât devine mai preţioasă şi are un gust mai bun.

De ce a recomandat Luther creştinilor să citească, să studieze şi să cunoască această carte în profunzime, mai mult decât alte cărţi din Biblie? Pentru că, prea iubiţilor, Luther a înţeles exact acel lucru pe care atât de mulţi dintre contemporanii noştri nu au reuşit să-l priceapă, şi anume adevărul valoros că doctrina justificării prezentată de Pavel e strâns legată de modul în care un păcătos vinovat este îndreptăţit înaintea unui Dumnezeu sfânt. Şi Luther nu e singurul care susţine această poziţie. John Calvin comenta odată: “Dacă înţelegem această Epistolă, avem un pasaj care ne deschide drumul către înţelegerea întregii Scripturi.” Calvin a spus asta pentru că Epistola către Romani conţine peste şaizeci de citate directe din Vechiul Testament, mai mult decât oricare carte din Noul Testament. Prin urmare, dacă înţelegem scrisoarea lui Pavel către Romani, avem o busolă cu ajutorul căreia ne putem găsi drumul prin tot restul Scripturii. De aceea Luther şi Calvin ne îndeamnă să citim şi să recitim, să studiem şi să medităm, chiar să memorăm această carte, Epistola către Romani. Daţi-mi voie să vă prezint lucrurile cât de simplu sunt în stare. Pentru a putea trăi o viaţă creştină sănătoasă, trebuie să cunoaştem ce este scris în această Epistolă. Dacă nu suntem siguri de propria noastră poziţie înaintea lui Dumnezeu (Oare mă iubeşte Dumnezeu? Cum rămâne cu păcatele mele? Dar cu acel păcat de la care nu mă pot nicidecum opri?), dacă nu suntem siguri cum stăm înaintea lui Dumnezeu, luptându-ne cu aceste întrebări, atunci vom fi atacaţi de îndoială. Dacă nu reuşim să înţelegem adâncimea păcatului nostru şi gravitatea vinovăţiei noastre înaintea lui Dumnezeu, atunci nu vom renunţa la propria noastră neprihănire, pe care Scriptura o aseamănă cu nişte haine mânjite. Am putea avea chiar îndrăzneala să stăm înaintea Dumnezeului Sfânt în ziua judecăţii şi cumva să ne aşteptăm ca El să ne permită accesul în cer pentru că ne-am înşelat pe noi înşine crezând că am împlinit cu adevărat cerinţele Legii lui Dumnezeu. De aceea, prea iubiţilor, avem nevoie de lumina pe care ne-o poate aduce această Epistolă, acum mai mult ca niciodată.

Când, de ce şi cui a fost scrisă această măreaţă scrisoare? Aproape toţi învăţaţii în Noul Testament sunt de acord (şi acesta este el însuşi un punct semnificativ), toţi învăţaţii în Noul Testament sunt de acord că Pavel a scris această Epistolă pe când se afla în Grecia, cel mai probabil în timpul iernii şi primăverii din anii 55-56 d.Hr. Romani capitolul 15 versetul 25 ne spune că Pavel se găsea în drum spre Ierusalim pentru a aduce ajutoare pentru săraci, după ce şi-a terminat călătoria misionară în Macedonia, pe care o găsim descrisă în Fapte 20 şi 21. În Romani capitolul 1 versetele 10-13, Pavel ne spune că doreşte să viziteze Roma, dar până acum a fost împiedicat să o facă. El speră să ajungă în Spania după ce va încheia călătoria la Ierusalim şi pe drum vrea să se oprească şi să viziteze Roma. Epistola către Romani este cu adevărat cea mai timpurie dovadă concretă pe care o avem că în cetatea Romei a existat o Biserică creştină, în Roma, capitala Imperiului. Dar într-o scrisoare compusă prin 49 d.Hr. îl vedem pe secretarul Împăratului Adrian, Claudius, menţionându-l pe un anume Crestus care a provocat o mare tulburare printre evreii din sinagogile din Roma. După cum ştiţi, evreii au fost alungaţi prin edictul lui Claudius câţiva ani mai devreme. Ei se întorceau acum şi acest Crestus provoca tot felul de probleme prin sinagogi. Ei bine, cine e Crestus? E probabil o referire la Hristos. Predicarea lui Hristos în sinagogile din Roma a provocat tot felul de tulburări, pentru că ştim din cartea Faptelor Apostolilor că oriunde se predica Evanghelia, izbucneau răscoale. Acelaşi lucru se întâmpla probabil în cetatea Romei. Ştim că Roma era o cetate deschisă. Creştinii călătoreau acolo la fel ca peste tot. Din Fapte 2:10 aflăm că în ziua Cincizecimii erau prezenţi şi vizitatori din Roma, care au auzit predica lui Petru. Avem astfel argumente solide pentru a arăta că Evanghelia ajunge în Roma, capitala Imperiului, la o dată foarte timpurie. Amintiţi-vă că sfârşitul cărţii Faptele Apostolilor ni-l prezintă pe Pavel arestat în Roma. Aceasta e o dovadă incontestabilă că în cetate exista o biserică prosperă şi că rugăciunile lui Pavel au fost ascultate. A ajuns într-adevăr până la urmă să se întâlnească cu cei cărora le scrie acum. Din acest pasaj şi din alte comentarii pe care le face Pavel în capitolul 16 aflăm că Biserica din Roma este compusă dintr-o serie de biserici ce se adunau în case şi care erau răspândite în întreaga cetate. Pavel nu vorbeşte niciodată despre biserica din Roma referindu-se la acest grup ca la un întreg. În instrucţiunile pe care le dă, el o trimite pe diaconiţa Fivi, o femeie, să contacteze toate aceste grupuri individuale, ca să se asigure că toţi cunosc această scrisoare.

Despre ce vorbeşte cartea Romani? E un lucru des întâlnit să-i auzi pe oameni vorbind despre cartea Romani ca şi cum Pavel ar fi scris o teologie sistematică a credinţei creştine. Cu siguranţă, Pavel are un ansamblu sistematic de credinţe, dar trebuie să ne amintim că Epistola către Romani este o scrisoare scrisă membrilor unei anumite biserici pentru a-i ajuta să înţeleagă problemele prin care treceau. Avem sentimentul real că atunci când citim Romani, citim de fapt corespondenţa altei persoane, aşa cum spunea cineva. Astfel, Romani e o scrisoare conjuncturală, nu o teologie sistematică a credinţei creştine. Mulţi dintre cei care au scris comentarii la cartea Romani au încercat să identifice o temă individuală care să domine întreaga scrisoare. Reformatorii au mers pe drumul deschis de Luther, care a avut tendinţa să considere discuţia lui Pavel despre îndreptăţire ca fiind tema centrală a cărţii Romani. Mai recent, mai mulţi învăţaţi au considerat că adevăratul punct central din Romani se găseşte de fapt în Romani 6-8, unde Pavel discută în detaliu unirea credinciosului cu Hristos. Alţii cred că inima cărţii Romani se găseşte în Romani 9-11, unde Pavel discută rolul evreilor şi neamurilor în istoria răscumpărării. Cred că lucrurile sunt foarte simple. Diversitatea de opinii ne aminteşte că toate aceste lucruri sunt importante pentru Pavel într-o măsură sau alta, deşi îndreptăţirea se găseşte într-adevăr în inima predicării lui Pavel. De fapt, cu toate aceste probleme s-au confruntat majoritatea bisericilor pe care le găsim pe paginile Noului Testament.

Toate aceste probleme pot fi reduse la o singură întrebare. Care trebuie să fie relaţia dintre evrei şi neamuri în cadrul Bisericii? Acei evrei care au ajuns să creadă că Isus era Mesia lui Israel se întrebau acum ce să facă în legătură cu Moise şi Legea. Ce facem cu vechea noastră credinţă, acum că am crezut în Isus ca Mesia? În acelaşi timp, neamurile, care ajuns să creadă că Isus era Fiul lui Dumnezeu, ei nu au auzit niciodată de Moise. Nu au citit niciodată Vechiul Testament. Se luptau din greu să se debaraseze de obiceiurile păgâne pe care le practicau înainte să vină la credinţa în Hristos. Mulţi evrei doreau ca neamurile convertite să trăiască la fel ca evreii. Acesta e unul din lucrurile pe care Pavel le condamnă în mod explicit. În acelaşi timp, mulţi dintre neamuri nu păreau să înţeleagă de ce evreii aveau o problemă cu faptul că ei mâncau carne de porc şi nu erau circumcişi. Pavel îi avertizează pe cei dintre neamuri: “Hei, ar trebui să fiţi mai sensibili şi să respectaţi conştiinţele evreilor.”
Această luptă, exact această luptă dintre evrei şi neamuri în legătură cu Moise, cu Legea şi cu doctrina îndreptăţirii în viaţa creştină explică de fapt de ce cartea Romani vorbeşte cu atâta putere creştinilor dintr-o vreme ca a noastră, când Evanghelia e întunecată, dacă nu pierdută cu totul. Pentru că evreii din Roma se luptau cu legalismul. Ce cere Dumnezeu de la mine ca să fiu îndreptăţit? Ce trebuie să fac? E oare numai prin credinţă? Sau e prin credinţă plus încă ceva? Spune-mi, Pavel, cum e? Şi Pavel ne spune. Neamurile din Roma se confruntau cu antinomianismul. În regulă, am înţeles, sunt mântuit prin viaţa, moartea şi învierea lui Isus. Acum că sunt creştin, ce aşteaptă Dumnezeu de fapt de la mine? De aceea lupta evreilor din Romani vorbeşte tuturor celor din zilele noastre care se luptă cu problema vinovăţiei, care se luptă cu problema conştiinţei, care se întreabă dacă sunt sau nu într-o poziţie corectă înaintea lui Dumnezeu. Pentru cei dintre neamuri, cartea Romani răspunde întrebărilor de genul: “Acum că sunt creştin, ce se aşteaptă de la mine să fac în Biserică? Cât de mult ar trebui să ascult? Ce îmi spune Legea mie, dacă sunt un nou-născut în credinţa creştină?” Astfel, aceste subiecte ies la suprafaţă şi ne arată de ce cartea Romani continuă să vorbească atât de puternic de-a lungul veacurilor.

În timpul care ne-a mai rămas, haideţi să deschidem la primele patru versete din Romani, care reprezintă aproape jumătate din salutul cu care Pavel îşi întâmpină cititorul. Iar apoi, în următoarea Zi a Domnului, dacă va voi Domnul, vom încheia salutul şi ne vom ocupa de mesajele personale de salut ale lui Pavel pentru cei din biserică, în versetele 5-15. Pavel îşi începe scrisoarea prezentându-se şi definindu-şi relaţia sa, atât cu Hristos cât şi cu Evanghelia. El spune: “Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu…” Primul lucru pe care îl face Pavel este să se prezinte ca fiind un rob al lui Isus Hristos. Dacă Isus Hristos este Domnul, atunci e destul de evident că cei ce Îl urmează sunt robii Lui. Sunt sclavii Lui. Numai că acest fel de sclavie nu e aceeaşi sclavie pe care au cunoscut-o înainte.
Pavel este un apostol pentru că a fost chemat în această slujbă în timp ce călătorea pe drumul Damascului, ca să-i vâneze şi să-i aresteze pe creştini. Găsim această relatare în Fapte capitolul 9. Aşa cum ne aminteşte Calvin, însăşi ideea că Pavel a fost chemat să fie un apostol e absolut remarcabilă. Pentru că, aşa cum spune Calvin, Dumnezeu a luat un lup nemilos şi l-a făcut nu doar una din oile Sale, dar l-a numit pe acest fost lup în funcţia de păstor al turmei neamurilor. Pavel nu e un evreu nemulţumit care caută ceva mai bun. În Filipeni capitolul 3 Pavel ne spune: “Sunt pe deplin încredinţat de neprihănirea mea înaintea lui Dumnezeu.” Dar Pavel, pentru că era convins de neprihănirea lui înaintea lui Dumnezeu, era un duşman al lui Isus Hristos atunci când Isus Hristos i-a apărut brusc în faţă pe drumul spre Damasc, l-a orbit, apoi l-a vindecat, iar apoi l-a transformat într-un apostol al neamurilor. Calvin are dreptate. E un lucru absolut remarcabil. O astfel de chemare porneşte din voinţa lui Dumnezeu, nu din vreun lucru bun în inima păcătoasă pe care Dumnezeu îl vede şi la care răspunde.
Verbul “a chema” se referă nu doar la chemarea generoasă a lui Dumnezeu, la chemarea Sa plină de har adresată păcătoşilor să vină la viaţă şi la credinţă în mântuire prin predicarea Evangheliei (e plină de har pentru că, amintiţi-vă, noi eram moţi în păcatele noastre atunci când am fost chemaţi); o astfel de chemare determină un anumit gen de ascultare, pe care Pavel îl va discuta în continuare, un anume fel de slujire în Biserică, amintită şi aceasta în continuare. Toţi creştinii sunt chemaţi de Dumnezeu la credinţă prin Evanghelie. Dar ideea subliniată de Pavel aici este că romanii trebuie să-şi amintească: “Nu am obţinut această slujbă prin ambiţie. Am obţinut-o pentru că asta a fost voia Domnului.” Din moment ce Hristos l-a chemat, Pavel scrie acestei adunări cu autoritatea lui Hristos. Asta înseamnă să fii un apostol. De-asta slujba unui apostol nu mai există în Biserica de azi. Apostolii au lăsat după ei pastori, bătrâni şi diaconi, nu noi apostoli, nici papi sau cardinali.

Chemarea lui Hristos pentru Pavel îl pune deoparte pe Pavel pentru Evanghelie, iar Pavel defineşte Evanghelia în 1Corinteni 15:1-8 ca fiind moartea, îngroparea şi învierea lui Isus Hristos, după Scripturi. Prin urmare, Evanghelia nu are absolut nimic de-a face cu vreo acţiune umană. Nu are nimic de-a face nici cu răspunsul nostru înaintea lui Dumnezeu, atunci când suntem chemaţi de către Evanghelie. Dimpotrivă, Evanghelia are totul de-a face cu actul mântuitor al lui Dumnezeu în Isus Hristos, în Persoana iubitului Său Fiu. Din nou, Martin Luther a avut perfectă dreptate când îi spunea nevroticului său protejat, Philip Melancthon, “Uite ce e, Philip, tu eşti din nou în păcat, dar important este că întreaga Evanghelie este în afara ta.” Evanghelia nu include naşterea din nou. Nu include acceptarea lui Isus ca Mântuitorul tău personal. Evanghelia este relatarea acelor lucruri pe care le-a făcut Dumnezeu ca să mântuiască păcătoşii, şi anume, moartea, îngroparea şi învierea lui Isus Hristos, după Scripturi. Răspunsul nostru la Evanghelie, credinţă şi pocăinţă, nu înseamnă Evanghelia. Trebuie să fim foarte clari în această privinţă.
Pavel este de asemenea clar şi atunci când arată că Evanghelia nu e un lucru inventat de el. Aşa cum declară în versetul 2, el vorbeşte despre această Evanghelie care a fost făgăduită mai înainte, pe care Dumnezeu a promis-o mai dinainte profeţilor Săi în Sfintele Scripturi. Pavel îi aminteşte cititorului că Evanghelia era cunoscută deja în Vechiul Testament, chiar din primul moment al păcatului uman. Pentru că imediat ce Adam şi Eva au încălcat legământul faptelor, citim despre promisiunea unui Răscumpărător care va veni prin sămânţa femeii, şi anume prin Eva, şi care va mântui rasa căzută a lui Adam, zdrobind capul şarpelui. În întreaga carte a Genezei citim despre promisiunea din legământul cu Avraam, în care Dumnezeu promite să fie Dumnezeul lui Avraam şi al urmaşilor lui. Promite să-l facă pe Avraam o mare naţiune, să-l facă tatăl a nenumăraţi urmaşi, dar şi cel prin care Dumnezeu va trimite într-o zi Răscumpărătorul promis. Acest fir glorios al răscumpărării, această promisiune glorioasă a răscumpărării finale se continuă în întreg Vechiul Testament, fiind probabil cel mai bine cristalizată în profeţia lui Ieremia despre un nou legământ (care este de fapt lecţia noastră din Vechiul Testament pentru această dimineaţă). În Ieremia citim: “Domnul va face un nou legământ cu casa lui Israel.” Şi, într-o zi îndepărtată din viitor, profetul spune rostind cuvintele lui Dumnezeu: “Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor.” Amintiţi-vă că până atunci Legea era scrisă doar pe table de piatră. “Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.” Din nou se repetă marea promisiune din legământ. “Ei vor fi poporul Meu. Nici unul nu va mai învăţa pe aproapele, sau pe fratele său, zicând: ‘Cunoaşte pe Domnul!’ Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul.” Şi cum se încheie această profeţie?” “Căci le voi ierta nelegiuirea, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.” Pentru Pavel, ce a fost promis în întregul Vechi Testament a devenit acum o realitate în Isus Hristos. Pavel nu inventează aceste lucruri pe măsură ce continuă să scrie. Aceeaşi Evanghelie pe care o predică el a fost promisă mai dinainte.
În toate scrisorile sale, Pavel vorbeşte despre Evanghelie ca despre un mister care acum este revelat. Putem găsi mai multe exemple în Efeseni, în Coloseni şi în 1Corinteni. Este o temă majoră în scrisorile lui Pavel. În alte cuvinte, această promisiune a răscumpărării, ascunsă în Vechiul Testament în modele, în umbră, a fost dezvăluită acum pentru ca toţi să o poată vedea în viaţa, în moartea şi în învierea lui Isus.

Prin urmare, acea Evanghelie pentru care Pavel a fost pus deoparte de către Isus Hristos ca să o predice are un subiect foarte specific. Acesta este prezentat în versetele 3-4, unde ni se vorbeşte despre Evanghelia care priveşte pe Fiul lui Dumnezeu, “născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru.” Importanţa cristologică a acestor versete e evidentă. Pavel declară că Isus, în ce priveşte natura Sa umană, este acelaşi Isus declarat ca Fiu al lui Dumnezeu pe baza învierii Sale. Din moment ce cartea Romani a fost scrisă foarte timpuriu în cariera lui Pavel, la mijlocul anilor ’50 din primul secol, ea este o dovadă foarte puternică împotriva argumentului mult prea des întâlnit care spune că Isus a fost divinizat ulterior de către Biserica primară. Acest concept are două naturi distincte, o natură divină şi o natură umană existând într-o unire ipostatică într-o singură persoană, în Isus, este proclamaţia creştină încă de la început. Aşa cum ne aminteşte B.B. Warfield, “Nu e vorba aici de o speculaţie stranie. Nu e o invenţie a lui Pavel sau a altora din Biserica primară. Acesta e Isus pe care Îl predica Pavel. Acesta şi nimeni altul.” Găsim afirmaţii asemănătoare din partea lui Pavel în Coloseni 1:15-20 unde Pavel vorbeşte despre Isus ca imagine, chipul Dumnezeului celui nevăzut, întâiul născut din toată creaţia, creatorul tuturor lucrurilor, cel în care (ascultaţi acest limbaj) Dumnezeu a vrut să locuiască toată plinătatea Sa. Filipeni 2 versetele 6-7, din nou cuvinte bine cunoscute. Pavel spune despre Isus Hristos: “El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.” Astfel, Isus nu este doar un descendent din David în ce priveşte trupul, stabilindu-şi astfel acreditările Sale Mesianice şi împlinind profeţia din Vechiul Testament, ci învierea Sa din morţi dovedeşte că El este Fiul lui Dumnezeu. Asta înseamnă că Isus este Cel promis în întreg Vechiul Testament. Iar apoi, în învierea Sa, El posedă aceeaşi natură umană, de-acum proslăvită, pe care a avut-o înainte să învie dintre cei morţi.

Este clar din aceste versete, şi din multe altele pe care le aduce Pavel, că învierea ocupă un loc foarte important în felul în care Pavel înţelege persoana şi lucrarea lui Hristos. Pentru că, prin învierea lui Hristos, Duhul Sfânt confirmă cu mare putere calitatea de Fiu divin a lui Isus, iar odată cu învierea Domnului nostru a început o nouă eră a mântuirii. Isus este fiul uman al lui David, în ce priveşte trupul. Dar El este şi Fiul divin al lui Dumnezeu, aşa cum dovedeşte învierea prin puterea Duhului Sfânt. În toate scrisorile lui Pavel, trupul, sau firea pământească, şi duhul sunt întotdeauna în contrast unul cu celălalt. E o idee la care vom reveni cu mai multe detalii în Romani capitolul 8. În 1Corinteni 15:20 Pavel vorbeşte folosind, cu privire la învierea Domnului nostru, această analogie din agricultură, a primelor roade ale celor care au adormit. În acelaşi fel, în Coloseni 1:18 Pavel vorbeşte despre Hristos ca fiind cel întâi născut dintre cei morţi. Ramificaţiile acestui lucru sunt importante în special deoarece înseamnă că trebuie să ne gândim la învierea lui Hristos în relaţie cu propria noastră înviere. Aşa cum o vede Pavel, învierea lui Isus Hristos reprezintă primele roade ale unei recolte glorioase. Un seceriş pe care îl aşteptăm să vină, în care toţi cei ce fac parte din poporul lui Dumnezeu, uniţi cu Isus Hristos prin credinţă, vor fi la rândul lor înviaţi dintre cei morţi. Prea iubiţilor, asta înseamnă că victoria lui Hristos asupra morţii va deveni într-o zi victoria noastră asupra morţii şi a mormântului. Cât de multă mângâiere ne aduce acest gând în vreme de suferinţă! Să ştim că, la fel de sigur cum Isus a înviat, toţi cei ce sunt în El vor învia la rândul lor. Să nu uităm că, într-un fel, moartea lui Hristos de pe cruce e o înfrângere, dacă o separăm de înviere. Învierea este cea care pune sigiliul lui Dumnezeu pe cruce şi arată cu claritate victoria ei decisivă. Pentru Pavel şi pentru ceilalţi scriitori ai Noului Testament, învierea este adevăratul concept prin care creştinismul se ridică sau cade. Pentru că Hristos a înviat pentru îndreptăţirea noastră.

Importanţa acestei legături dintre cruce şi mormântul gol în gândirea lui Pavel poate fi văzută într-un pasaj pe care probabil îl ştim cu toţii pe de rost. Romani 10 versetul 9: “Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta (ce?) că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.” În mintea lui Pavel, crucea şi mormântul gol sunt intim legate. A mărturisi un lucru înseamnă a-l mărturisi şi pe celălalt. Pentru Pavel, victoria atârnă de învierea lui Hristos. În 1Corinteni 15:14 Pavel declară categoric: “Dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră.” Un Mesia mort nu este un Mesia. Dar un Mesia înviat nu este doar fiul promis al lui David, este şi Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Astfel, triumful lui Hristos asupra morţii şi asupra mormântului marchează începutul unei noi ere, o eră ce va veni şi în care toate promisiunile mântuirii din vechiul legământ se vor împlini în sfârşit pe deplin şi într-un mod glorios. Jertfa lui Isus Hristos pentru păcat şi triumful Său asupra morţii şi a mormântului devine baza pentru mântuirea fiecărui creştin credincios. Triumful lui Hristos, în întregul lui, devine al nostru în virtutea unirii noastre cu El prin credinţă. Pentru că Isus trăieşte, şi noi trăim. Amintiţi-vă, Isus este Cel ce declara despre Sine în Ioan 11: “Eu sunt învierea şi viaţa.” Prin urmare, Evanghelia lui Pavel se bazează pe faptul că Isus Hristos a înviat în trup din mormânt. Tot ce trebuie să facă cineva este să privească pur şi simplu la întâlnirile lui Pavel cu necredincioşii în tot Noul Testament pentru a vedea importanţa acordată învierii. În Fapte 13. În Fapte 17. În Fapte 26. Şi în 1 Corinteni 15, un pasaj la care am privit deja. Învierea este dovada că mesajul lui Pavel este adevărat. B.B. Warfield ne aminteşte din nou că “Învierea lui Isus Hristos este doctrina cardinală a sistemului nostru. De ea depind toate celelalte doctrine.” Warfield spune: “Evanghelia conţine declaraţiile martorilor oculari ai învierii lui Hristos şi ea, dacă rezistă în faţa probelor, dovedeşte acest fapt. Dacă Hristos a înviat dintre cei morţi, toate motivele, toate posibilităţile de negare a vreunui fapt al creştinismului sunt înlăturate pentru totdeauna.” Dacă Isus Hristos a înviat dintre cei morţi, atunci creştinismul este adevărat, indiferent dacă tu îl crezi sau nu. Deoarece Isus Hristos a biruit mormântul, El este Domnul şi are tot dreptul să-ţi ceară să renunţi la propria ta neprihănire şi să o cauţi pe a Lui.

Astfel, Evanghelia lui Pavel stă în picioare pentru că Isus Hristos a înviat dintre cei morţi. Iar îndemnul lui Pavel pentru Biserica din Roma este centrat în această Evanghelie glorioasă a Fiului lui Dumnezeu, care “priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru.” Deşi Evanghelia n-a fost invenţia lui Pavel şi nici n-a fost adusă prin ambiţia umană (a fost promisă mai dinainte, este scrisă în sângele crucii şi este sigilată de mormântul gol), Hristosul înviat l-a chemat pe Pavel şi L-a pus deoparte să predice această Evanghelie. E o Evanghelie pe care o găsim prezentată cu o claritate neîntrecută, cu o mare simplitate şi cu o putere incredibilă în Evanghelia către Romani. Haideţi deci să luăm aminte la sfaturile înţelepte ale părinţilor noştri în credinţă şi să ne străduim să citim, să studiem şi să memorăm cuvintele lui Pavel. Pentru că în această scrisoare uimitoare descoperim cu adevărat cum un Dumnezeu plin de har îi îndreptăţeşte pe păcătoşi şi cum unirea noastră cu acelaşi Hristos înviat ne eliberează, ne oferă libertatea să trăim vieţi de recunoştinţă înaintea acestui Dumnezeu plin de har şi de îndurare.

Haideţi să ne rugăm. Tatăl nostru, Îţi mulţumim pentru măreţele adevăruri pe care ni le-ai descoperit în cartea Romani. Ne rugăm, o Doamne, să învăţăm din această carte. Să descoperim şi să înţelegem mesajul ei. Iar credinţa noastră să fie adusă la viaţă şi să fie întărită. Suntem recunoscători, Doamne, că prin viaţa şi moartea lui Isus Hristos Tu îl îndreptăţeşti cu adevărat pe păcătosul care vine la Tine cu o credinţă smerită. Şi mai suntem recunoscători pentru că am fost îngropaţi cu Fiul Tău drag în botez iar apoi am fost înviaţi să trăim vieţi de sfinţenie şi recunoştinţă înaintea Lui. Pentru că Tu nu ne mai ţii în socoteală păcatul. Dă-ne conştiinţe curate înaintea Ta. Fiindcă Isus a fost înviat cu puterea Duhului Sfânt, prin slujirea aceluiaşi Duh binecuvântat fă-ne în stare să umblăm în sfinţenie şi ascultare înaintea Ta, aşteptând slava vremii ce va veni, când vom primi în toată plinătatea moştenirea pe care ne-ai promis-o. Pentru că Te rugăm în Numele Domnului nostru Isus cel înviat. Amin.

Tradus de Florin Vidu

https://www.rcrwebsite.com/romans6.htm

 

 

Ateismul: o amagire. Revolutia crestina si adversarii ei – David Bentley Hart

 

Această carte se referă la istoria Bisericii primare, la primele patru sau cinci secole, și la modul cum creștinătatea s-a născut din cultura Antichității târzii. Principalul scop al scrierii mele este să atrag atenția asupra naturii radicale și specifice a noii religii în acel context […]. Enunțat în cea mai elementară și plină de optimism formă, argumentul meu este că, mai întâi, dintre toate marile tranziții care au marcat evoluția civilizației occidentale, în salturi sau treptat, politic sau filosofic, social sau științific, material sau spiritual, una singură – triumful creștinismului – poate fi considerată pe deplin o „revoluție”: o revizuire a viziunii dominante pe care umanitatea o avea asupra realității, atât de atotpătrunzătoare în influență și de vastă în consecințe, încât a creat o nouă concepție despre lume, despre istorie, despre firea umană, despre timp și despre binele moral.

David Bentley Hart (n. 1965) este teolog, filosof și prozator ortodox american. Autor a numeroase studii academice, între care se distinge volumul Frumusețea infinitului. Estetica adevărului creștin (trad. rom., 2013), el este apreciat deopotrivă ca eseist și polemist. Lucrarea de față oferă un răspuns actual, fundamentat istoric și lipsit de compromisuri oponenților de serviciu ai creștinismului, fiind distinsă în 2011 cu Premiul Internațional „Michael Ramsey” pentru teologie.

CUPRINS

Cuvânt înainte la ediţia în limba română 9
Introducere 13

PARTEA I. CREDINŢĂ, RAŢIUNE ŞI LIBERTATE: O PERSPECTIVĂ ACTUALĂ
Capitolul 1 – Evanghelia necredinţei 23
Capitolul 2 – Epoca libertăţii 41

PARTEA a II-a. MITOLOGIA EPOCII SECULARE: RESCRIERE A MODERNĂ A TRECUTULUI CREŞTIN
Capitolul 3 – Credinţă şi raţiune 51
Capitolul 4 – Noaptea raţiunii 59
Capitolul 5 – Distrugerea trecutului 75
Capitolul 6 – Moartea şi renaşterea ştiinţei 83
Capitolul 7 – Intoleranţă şi persecuţie 105
Capitolul 8 – Intoleranţă şi război 119
Capitolul 9 – O eră a întunericului 131

PARTEA a III-a. REVOLUŢIA: PLĂSMUIREA CREŞTINĂ A UMANULUI
Capitolul 10 – Marea revoltă 145
Capitolul 11 – O tristeţe glorioasă 165
Capitolul 12 – Un mesaj eliberator 183
Capitolul 13 – Chipul celui fără chip 205
Capitolul 14 – Moartea şi naşterea lumilor 223
Capitolul 15 – Umanitatea divină 241

PARTEA a IV-a. REACŢIE ŞI REFUGIU: MODERNITATEA ŞI ECLIPSAREA UMANULUI
Capitolul 16 – Secularismul şi victimele sale 261
Capitolul 17 – Vrăjitori şi sfinţi 271

Bibliografie 285

https://rve-oradea.ro/Ateismul-o-amagire-Revolutia-crestina-si-adversarii-ei-David-Bentley-Hart

Isaia 9:6 – Isus Părintele veşniciei! În ce sens?

 

Aici Isus este numit „…Dumnezeu puternic, Părintele veşniciei…” .

În ce priveşte Isaia 9:6, pentru expresia: „Dumnezeu puternic”, în textul ebraic apare expresia „El Gibbor”.

Cuvântul „El” poate însemna şi altceva decât „Dumnezeu”, în funcţie de contextul în care este plasat, de exemplu, în Geneza 31:29: „Am în mâna mea putere [el]; sau în Ezechiel 32:21, cuvântul „El” apare în sensul următor: „Cei puternici”. În Biblia Ortodoxă apare: „cei mai vestiţi dintre eroi”. Iar cuvântul „Gibbor” nu înseamnă întotdeauna „tare”; ci, înseamnă: „erou”, aşa apare şi în textul din Geneza 6:4: „acestia erau eroii (gibbor) care au fost in vechime, oameni cu renume”.

Aşa că „El Gibbor” ar putea însemna şi altceva decât: „Dumnezeu puternic”, ar putea însemna ca fiind „Puternic Erou”, unii traducători sugerând aceasta redare.

Însă chiar dacă mergem pe varianta „Dumnezeu tare” sau „Dumnezeu puternic”, observăm însă că nu este numit Dumnezeu Atotputernic.

În plus, Acesta este Fiul care ni s-a dat, ori Fiul lui Dumnezeu nu poate fi acelaşi cu Dumnezeu, căci este Fiul Lui, iar poziţia pe care o are, este obţinută prin sprijinul Tatălui, căci în v.7 se spune: „…Zelul lui Iehova, Dumnezeul oştirilor, va face aceasta” Sânta Scriptură 1874.

Dumnezeu are totul prin Sine, nu are nevoie de nimic sau de nimeni, astfel expresia ‚Dumnezeu’ de aici, nu se referă la Dumnezeul suprem şi absolut; ci, la Dumnezeu în sensul de persoană cu putere, autoritate, care primeşte de la altcineva autoritate de a domni.

Isus Cristos mai este numit: „Părintele veşniciei” (Isaia 9:6)! Ce înseamna aceasta?
Prin faptul că Isus este numit „Părintele Veşniciei”, nu însemnă că copilul care s-a născut (v.6) este Însuşi Tatăl (Părintele) ceresc, aşa cum cred modaliştii, căci expresia ‘Tată’ sau ‘Părinte’ (în funcţie de traducere) se aplică şi la alţii, ca de pildă la Avraam care este „tatăl tuturor celor care cred”, dar nu credem că Avraam este Dumnezeu Tatăl! (Romani 1:411,Romani 1:12,Romani 1:16). 
Astfel, numirea de: „Părintele veşniciei”, se referă la faptul că Isus, ca Cel din urmă Adam (1Corinteni 15: 22,45), i-a luat locul lui Adam, care trebuia să fie tatăl (părintele) omenirii veşnice (comp. Geneza 3:20 cu 1Corinteni 15:47-49). Dar acum prin răscumpărarea lui Cristos, acesta a devenit noul tată al omenirii, care le va da viaţă veşnică oamenilor, în calitatea lui de Domn al vieţii şi duh dătător de viaţă (Fapte 3:15; 1Corinteni 15:45).
Biblia spune: Pentru că, după cum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos, toţi vor fi făcuţi vii (1Corinteni 15:21,1Corinteni 1:22). În acest sens este Isus: „„Părintele veşniciei”!

Astfel pe lângă Dumnezeu, şi Domnul Isus are într-un anumit sens rolul de tată, însă El la rândul Lui are un Tată (Ioan 20:17), care este şi Tatăl nostru, singurul pe care Isus ne învaţă să-l numim ‚Tată’ sau ‚Părinte’ (Matei 23:9), Dumnezeu fiind Tată în sens unic!

 

O inimă tăiată împrejur

(Levitic 26:40-46, Romani 2:17-3:8)

Dr. Kim Riddlebarger


În capitolele de început din Romani, Pavel zugrăveşte o imagine foarte sumbră a condiţiei umane. Apostolul a arătat deja că Neamurile se găsesc sub condamnarea lui Dumnezeu, pentru că ele încearcă să înăbuşe adevărul lui Dumnezeu prin fapte nelegiuite; au schimbat adevărul despre Dumnezeu pentru o minciună şi refuză să I se închine lui Dumnezeu, aşa cum ar trebui să o facă. Din acest motiv, Dumnezeu a lăsat Neamurile în voia lor, iar acestea au alunecat pe o spirală descendentă, din ce în ce mai abruptă, spre adâncimile păcatului omenesc descrise în Romani 1 versetele 18-32.
În Romani 2:1-16 Pavel îşi îndreptă acum privirea spre evreii care priveau cu dispreţ la felul de viaţă al Neamurilor, în tot acest timp făcând şi ei exact aceleaşi lucruri pentru care condamnau Neamurile.
Iar apoi, din a doua jumătate a lui Romani 2 şi până în Romani 3:8, Pavel continuă să se concentreze asupra evreilor care nu au reuşit să slujească drept ghid Neamurilor şi care cred că, fiindcă au Legea şi semnul tăierii împrejur, vor fi scutiţi de judecata viitoare a lui Dumnezeu. Dacă problemele cu care se confruntă Biserica din Roma au de-a face cu natura Evangheliei şi cu rolul pe care evreii şi Neamurile îl vor juca în viitorul istoriei răscumpărării, atunci Pavel trebuie să arate clar gravitatea păcatului omenesc ca un decor în faţa căruia să prezinte îndurarea lui Dumnezeu în Isus Hristos, aşa cum este ea descoperită în Evanghelie.

Astfel, îndreptându-se spre Neamuri în capitolul 1, Pavel arată că Neamurile înăbuşă adevărul despre Dumnezeu în nelegiuire. Drept consecinţă a refuzului lor de a-L recunoaşte pe Dumnezeu, în versetele 28-32 Pavel prezintă un catalog de păcate. Când a terminat, nimeni nu mai poate rămâne în picioare. Dar Neamurile nu stau singure sub condamnarea lui Dumnezeu; în aceeaşi situaţie se găseşte şi poporul lui Pavel, poporul evreu. În Romani 2:1 Pavel îşi schimbă direcţia şi îndreaptă reflectorul cerinţelor neprihănite ale lui Dumnezeu, prezentate în Lege, asupra lui Israel. Deşi evreii recunosc păcatele Neamurilor, ei nu reuşesc să recunoască faptul că şi ei fac exact aceleaşi lucruri de care acuză Neamurile. Pentru a demasca ipocrizia şi pentru a demonstra că evreii sunt la fel de păcătoşi ca Neamurile, în Romani 2:6 Pavel le aminteşte cititorilor săi unul din principiile fundamentale ale întregii revelaţii biblice, şi anume că Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele pe care le-a făcut. Apostolul arată clar acest lucru în versetele 7-10, unde ne spune că toţi cei ce stăruiesc în facerea binelui vor câştiga viaţa veşnică, în timp ce aceia care continuă să facă răul vor suferi o pierdere veşnică. Însă, privind înapoi la aceste cuvinte din Romani 2:6-10 prin perspectiva textului din Romani 3:9-20 unde Pavel rezumă tratarea subiectului păcătoşeniei umane, este clar că pentru Pavel nimeni nu a făcut binele, nici măcar unul. Toţi s-au îndepărtat, evrei sau Neamuri. Nimeni nu este neprihănit, nici măcar unul. Toţi s-au abătut. Dacă Dumnezeu trebuie să răsplătească fiecăruia după faptele lui, binecuvântare pentru ascultare şi blestem pentru neascultare, atunci întreaga rasă umană este condamnată. Noi toţi ne-am îndepărtat.

Pavel dezvoltă mai pe larg acest principiu binecuvântare-blestem în Romani 2:13, unde scrie: “Pentru că nu cei ce aud Legea, sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi.” Dacă evreii ascultă de Lege, vor fi socotiţi neprihăniţi. Prin urmare, dacă evreii nu ascultă de poruncile care le-au fost date, ei nu vor fi socotiţi cu nimic mai neprihăniţi decât Neamurile. Parcă auzim deja ascultătorii sau cititorii evrei ai lui Pavel întrebând: “Bine, dacă noi trebuie să ţinem Legea ca să fim neprihăniţi, cum rămâne cu Neamurile care nu au Legea? Cum vor fi ele îndreptăţite? Ce standard va aplica Dumnezeu în cazul lor?” Deşi Neamurile n-au făcut niciodată parte din legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Israel pe Muntele Sinai, astfel că Neamurile n-au primit de la Dumnezeu tablele de piatră ale Legii, cu toate acestea Neamurile au totuşi Legea lui Dumnezeu scrisă pe inimile lor, şi asta din cauză că toţi bărbaţii şi toate femeile sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu, fiind astfel sub legământul faptelor pe care Dumnezeu l-a încheiat cu Adam în numele întregii rase umane. Chiar dacă unii oameni încearcă să înăbuşe adevărul despre Dumnezeu prin faptele lor nelegiuite, ei ştiu că faptele lor sunt rele şi că Dumnezeu are tot dreptul să-i condamne. Acesta e motivul pentru care Neamurile inventează tot felul de religii false care să-i ajute să înlăture din mintea lor faptul că vine o zi a judecăţii.

Ajungem astfel la ultima parte a capitolului 2 din Romani, versetele 17-29 şi primele 8 versete din Romani 3. După ce Pavel îşi încheie pledoaria împotriva evreilor, el continuă şi citează în următoarea secţiune o listă lungă de pasaje din Vechiul Testament, în Romani 3:9-20, care demonstrează în mod hotărâtor că atât evreii cât şi Neamurile se găsesc sub păcat. Dacă n-ar fi îndurarea lui Dumnezeu, nici unul dintre noi nu ar merita mântuirea. Cu toţii merităm condamnarea lui Dumnezeu. Dar, după ce vine cu vestea rea despre păcatul omenesc, începând cu Romani 3:21 el prezintă cu mare putere şi claritate vestea bună a Evangheliei, în care se descoperă o neprihănire de la Dumnezeu. Apostolul va demonstra că Dumnezeu salvează păcătoşii în Persoana Fiului Său prin predicarea Evangheliei, în care se descoperă puterea lui Dumnezeu şi prin care toţi cei ce se încred în Isus Hristos vor fi izbăviţi de ziua mâniei. Astfel, pentru a începe să parcurgem textul nostru din această dimineaţă, Romani 2 versetul 17 până la Romani 3:8, începem cu versetele 17-20 unde Pavel se ocupă de sentimentul fals de încredere pe care îl aveau evreii în Legea lui Dumnezeu, o încredere care în realitate nu era nimic altceva decât ipocrizie.

În versetul 17, Pavel îi identifică pentru prima dată specific pe evrei pe nume, deşi e clar că a vorbit despre ei încă de la începutul capitolului 2. E foarte probabil că în toate aceste versete Pavel să folosească referitor la pretenţiile evreilor exact acelaşi limbaj pe care aceştia îl foloseau atunci când se lăudau cu superioritatea lor faţă de Neamuri. Acest lucru e evident din felul în care Pavel îşi prezintă cazul începând cu versetul 17: “Tu, care te numeşti Iudeu, care te rezemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău…”
Situaţia indicată de limbajul lui Pavel implică cel puţin faptul că evreii se laudă sau se mândresc înaintea Neamurilor că ei sunt poporul lui Dumnezeu, pentru că lor le-a dat Dumnezeu Legea Sa. Haideţi să clarificăm aici un lucru. Pavel nu spune că a fi poporul ales al lui Dumnezeu sau a avea Legea este un lucru rău. De fapt, nu e un lucru rău nici să te lauzi cu ce a făcut Dumnezeu. Dar e un lucru rău să te lauzi cu aceste lucruri bazându-te pe falsa presupunere că, deoarece evreii au fost aleşi de Dumnezeu şi au primit Legea, ei sunt scutiţi cumva de judecata lui Dumnezeu. Primirea Legii nu e acelaşi lucru cu ascultarea de Lege.

Această temă a demascării ipocriziei evreilor continuă în versetul 18, unde Pavel scrie: “… care cunoşti voia Lui, care ştii să faci deosebire între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege;…” Pavel adaugă acum încă două trăsături distinctive ale unui evreu, cu care evreii se mândreau înaintea Neamurilor. Prima dintre acestea este cunoaşterea voii lui Dumnezeu care, desigur, este descoperită în Lege. A doua trăsătură distinctivă este înrudită îndeaproape cu prima. Deoarece evreul cunoaşte poruncile lui Dumnezeu, prin urmare evreul trebuie să cunoască ce e superior, adică ce e cel mai bun. Iar Pavel prezintă cinci binecuvântări în versetele 17-18 de care evreii s-au bucurat în istoria lor şi cu care ei se laudă, însă în versetele 19-20 Pavel arată patru domenii în care evreii ar trebui să fie exemple pentru Neamuri, dar nu sunt. Astfel, Pavel întreabă: “…tu, care te măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric, povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentru că în lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului…” Atunci, sugerează implicit Pavel, ar trebui să te mai gândeşti o dată.

Primul dintre aceste domenii se referă la faptul că evreii sunt convinşi că, deoarece ei au Legea, ei sunt o călăuză pentru cei orbi, adică pentru Neamurile care nu au Legea. Evreul este convins de acest lucru. Mai mult, evreul este convins că el oferă lumină pentru cei ce trăiesc în întuneric şi este capabil să-i înveţe pe cei neştiutori, a căror gândire este la nivelul unor copii, despre cunoaşterea voii lui Dumnezeu. În cuvinte simple, asta înseamnă că evreul posedă în poruncile primite însăşi întruchiparea voii lui Dumnezeu şi a adevărului despre aceste lucruri.
De aceea, dacă noi ca şi făpturi create vrem să ştim ce cere Dumnezeu de la noi, trebuie să privim pur şi simplu la Lege. Dumnezeu nu Şi-a ascuns voia Sa de noi. El a publicat-o pe table de piatră, dar a întipărit-o şi pe inimile noastre. Asta înseamnă că noi nu trebuie să depindem de cei care ne spun că ei cunosc care este voia lui Dumnezeu pentru vieţile noastre sau care pretind că au primit descoperiri secrete de la Dumnezeu. Dumnezeu ne-a spus în Cuvântul Său tot ce trebuie să cunoaştem.

În ciuda tuturor acestor privilegii pe care Dumnezeu le-a dat lui Israel, evreii au devenit mândri de faptul că ei posedă aceste lucruri, spre deosebire de Neamurile care nu le au. Evreul este mândru pentru că el nu trăieşte în întuneric, la fel ca Neamurile. E mândru pentru că el cunoaşte voia lui Dumnezeu şi pentru că această voie a fost descoperită lui Israel sub forma celor Zece Porunci. Evreul a fost cruţat într-adevăr de această spirală mereu descendentă înspre adâncimile din ce în ce mai mari ale păcatului, pe care alunecă Neamurile. Dar evreul a uitat că nu e meritul lui că are toate aceste lucruri. Evreul le are pentru că le-a primit în dar de la Dumnezeu, şi prin urmare Legea şi cunoaşterea voii lui Dumnezeu nu sunt lucruri cu care evreul se poate lăuda. Ele sunt binecuvântări de la Dumnezeu şi trebuie primite cu recunoştinţă, în smerenie. Mai mult, aceste lucruri sunt binecuvântări care aduc împreună cu ele o mai mare responsabilitate, aşa cum se vede din faptul că cei ce se laudă cu ele încalcă în realitate chiar poruncile pe care le-au primit de la Dumnezeu.

Din acest motiv, în versetele 21-24 Pavel renunţă la structura propoziţiei folosite anterior – această structură de tipul “dacă” “atunci” – ca să se ocupe acum de faptul că evreii au falimentat lamentabil să trăiască la nivelul poruncilor pe care Dumnezeu li le-a dat. Pavel pune acum o serie de întrebări foarte precise, începând cu versetele 21-22, care dezvăluie faptul că evreul nu a trăit la nivelul cerinţelor care le-au fost încredinţate.
Cum te poţi lăuda cu Legea, dacă tu însuţi n-o împlineşti? Pavel întreabă: “tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: “Să nu furi” furi? Tu care zici: “Să nu preacurveşti” preacurveşti? Tu, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele?”

Prima întrebare pe care o ridică Pavel aici ţinteşte chiar esenţa relaţiei pe care ar trebui Israel să o aibă cu Neamurile. Din moment ce evreilor li s-a încredinţat voia lui Dumnezeu sub forma celor Zece Porunci, Israel trebuie să slujească drept învăţător pentru popoarele dintre Neamuri. De aceea, Pavel îi întreabă direct pe evrei: “Voi, cei ce învăţaţi pe alţii, aţi învăţat voi oare aceste lucruri?” A doua întrebare se referă la furt. “Aceia dintre voi care predică împotriva hoţiei, voi înşivă furaţi?” Cuvântul “a fura” se referă la acţiunile unui hoţ sau bandit care se furişează. De aceea, referinţa la furt include probabil toate formele de necinste. Iar a treia întrebare are de-a face cu adulterul, care era interzis printre evrei dar era practicat pe scară largă în lumea greco-romană. De aceea, Pavel întreabă: “Voi, evreii îi condamnaţi pe cei dintre Neamuri care au amante, dar voi înşivă vă luaţi amante?” A patra întrebare vine într-un fel ca o mică surpriză. Cum rămâne cu idolatria, pe care Legea o condamnă şi care era lucrul cel mai condamnat de către evrei în felul de viaţă al Neamurilor? E interesant că Pavel nu îi întreabă pe evrei dacă şi ei se închină la idoli în felul Neamurilor. Evreii nu făceau acest lucru şi nu l-ar fi făcut niciodată. Însă Pavel îi întreabă pe evrei dacă jefuiesc temple. Se referă probabil la faptul că despre anumiţi evrei se ştia că produc şi vând Neamurilor obiecte de închinare la idoli, realizând astfel câştiguri destul de mari. Dar e în joc aici un principiu mult mai mare. A condamna practicile păgâne ale Neamurilor, câştigându-ţi în acelaşi timp existenţa sprijinind aceste practici era pentru Pavel un act de ipocrizie făţişă, la care se referă atunci când vorbeşte despre jefuirea templelor, în sensul neacordării închinării care I se cuvine de drept lui Dumnezeu.

Această lipsă de consecvenţă dintre cuvintele şi faptele evreilor este evidentă în versetul 23, unde Pavel întreabă simplu: “Tu, care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi?” Ideea subliniată de Pavel aici e foarte simplă. Voi, evreii, vă lăudaţi că aveţi poruncile, încercând să vă demonstraţi astfel superioritatea faţă de Neamuri. Dar în tot acest timp voi încălcaţi poruncile şi dezonoraţi Dumnezeul despre care spuneţi că v-a ales pe voi, nu pe Neamuri. Spuneţi un lucru dar faceţi altceva. Iar consecinţa acestei ipocrizii este prezentată tragic în versetul 24, unde Pavel se plânge: “Căci “din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri” după cum este scris.” Această tendinţă a Neamurilor să hulească împotriva Dumnezeului lui Israel nu e evidentă doar din circumstanţele care existau între evrei şi Neamuri în mare parte din lumea primului secol, Pavel are chiar şi suport biblic pentru afirmaţiile sale, citând din Isaia 52:5. Starea curentă a evlaviei lui Israel (deplorabilă) a fost prezisă de profeţii lui Israel. Iar pe vremea lui Pavel, la fel ca în zilele noastre, orice formă de ipocrizie din partea poporului lui Dumnezeu constituie nu doar un obstacol în calea mărturiei Bisericii în faţa lumii şi în calea predicării Evangheliei, creştinii mai pierd şi orice poziţie de superioritate morală de pe care s-ar putea ocupa de problemele teologice şi etice ale zilei. Aceasta este starea bisericii evanghelice din America.

De aceea, ca să poată confrunta ipocrizia evreilor, e evident că Pavel trebuie să se ocupe de Lege. Însă Pavel n-a menţionat încă semnul apartenenţei în cadrul legământului, care e tăierea împrejur, sau circumcizia. De aceea, în versetele 25-29 Pavel vorbeşte acum despre semnificaţia tăierii împrejur, în special despre faptul că acest semn al legământului avraamic nu are nici o valoare despărţit de realitatea spre care indică. În versetul 25, Pavel scrie: “Tăierea împrejur, negreşit, este de folos, dacă împlineşti Legea; dar dacă tu calci Legea, tăierea ta împrejur ajunge netăiere împrejur.”
Dacă evreii erau încrezători pentru că lor li s-a dat Legea, această încredere greşită era puternic susţinută de semnul legământului, şi anume tăierea împrejur. Din nou, răspunsul lui Pavel pentru evrei are perfectă logică. În lumina principiului binecuvântare-blestem, despre care am discutat în versetul 6, Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Ideea subliniată de Pavel în legătură cu tăierea împrejur este foarte simplă şi clară dacă privim la acel principiu din Romani 2:6. Dacă eşti evreu şi asculţi de Lege, atunci tăierea împrejur are o mare valoare. Este semnul care confirmă că ai respectat Legea, ai păzit poruncile lui Dumnezeu şi astfel eşti îndreptăţit. Eşti neprihănit înaintea lui Dumnezeu şi ai câştigat viaţa. Însă problema e că evreii n-au ascultat de Lege. La fel ca Neamurile, şi ei sunt păcătoşi, aşa cum se poate vedea din comportamentul lor făţarnic. În ciuda încrederii pe care şi-o pun evreii în tăierea împrejur, din moment ce evreii au încălcat Legea lui Dumnezeu, tăierea lor împrejur nu mai are acum nici o valoare. Şi astfel, marea ironie este că evreii se găsesc în aceeaşi situaţie cu Neamurile păgâne pe care le dispreţuiesc. Şi, din moment ce sunt păcătoşi, la fel ca Neamurile, Dumnezeu îi consideră ca şi cum n-ar fi fost niciodată tăiaţi împrejur.

Să nu uităm că şi opusul acestui lucru este de asemenea adevărat, pentru că întreaga problemă depinde de principiul binecuvântare-blestem din Romani 2:6. Aşa cum prezintă Pavel situaţia în versetul 26: “Dacă deci, cel netăiat împrejur (cel dintre Neamuri) păzeşte poruncile Legii, netăierea lui împrejur nu i se va socoti ea ca o tăiere împrejur?” Dumnezeu îi va binecuvânta cu adevărat pe cei ce stăruiesc în facerea binelui. Îi va binecuvânta cu viaţă veşnică, indiferent dacă au primit sau nu semnul apartenenţei la legământ. Găsim acest lucru prezentat clar în prima parte a versetului 27, unde Pavel spune: “Cel netăiat împrejur din naştere, care împlineşte Legea (cel dintre Neamuri), nu te va osândi el pe tine (evreul), care o calci, cu toate că ai slova Legii şi tăierea împrejur?”
Pavel nu are de gând să-l lase pe cititorul său evreu să scape prea uşor. Cel dintre Neamuri, care ascultă de Legea lui Dumnezeu scrisă pe inima lui, îl va condamna pe evreul care încalcă Legea, chiar dacă evreul a primit toate avantajele de care cel dintre Neamuri nu a avut parte: Legea, acest cod scris, şi tăierea împrejur. Deoarece este vorba de principiul de bază al legământului, acela că Dumnezeu binecuvântează ascultarea şi blestemă neascultarea, odată ce evreul este în ochii lui Dumnezeu un călcător de Lege, el este considerat de asemenea de către Dumnezeu ca şi cum n-ar fi fost niciodată tăiat împrejur. Poate că este un cetăţean al naţiunii Israel, dar el nu e membru al adevăratului Israel, o distincţie pe care Pavel o va face în Romani 9:6. De aceea, prin urmare, posedarea Legii şi trecerea printr-o operaţie chirurgicală (tăierea împrejur) nu îl poate scuti pe evreu de judecată, deoarece evreul a păcătuit, aşa cum nici păcătosul dintre Neamuri nu va fi scutit de judecata ce urmează să vină.

Dar, dacă nu posedarea Legii şi primirea semnului tăierii împrejur îl face pe cineva un adevărat evreu şi parte din poporul lui Dumnezeu, atunci care este acel lucru? Pavel se ocupă direct de această problemă în versetele 28-30, făcând o deosebire foarte importantă între actul sau semnul exterior, tăierea împrejur, şi realitatea interioară, ceea ce este cineva cu adevărat în inima lui. Astfel, Pavel spune în versetul 28, “Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne. Ci Iudeu este acela care este Iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de Iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.”
Această distincţie dintre semn şi realitate nu e ceva inventat de Pavel. În Levitic 26:40-46, lecţia noastră din Vechiul Testament, Moise a vorbit despre efortul lui Israel de a se pocăi ca fiind rezultatul direct al unei inimi netăiate împrejur, adică a lipsei de încredere în puterea şi promisiunea lui Dumnezeu de a mântui păcătoşii. Astfel, realitatea, tăierea împrejur a inimii, duce la răspunsul credinţei, acela promis în semnul exterior. Însă semnul legământului fără realitatea interioară, care este o inimă tăiată împrejur, aduce doar condamnarea. Iar tocmai acesta e lucrul pe care nu-l înţelege evreul. De fapt, tăierea împrejur este atât un semn al binecuvântării cât şi o avertizare a blestemului. Promisiunea ilustrată în tăierea împrejur este aceea că, prin credinţa în promisiune, Dumnezeu Îşi va mântui poporul în mijlocul vărsării de sânge care va însoţi venirea lui Mesia, Mijlocitorul legământului. Însă tăierea împrejur este de asemenea un semn al blestemului pentru toţi cei care acceptă acest semn dar nu cred promisiunea. Pentru că, mai mult decât orice altceva, tăierea împrejur este imaginea grafică a necredinciosului şi a tuturor urmaşilor lui care sunt tăiaţi din poporul lui Dumnezeu de-a lungul generaţiilor care vor urma. Pavel spune că Dumnezeu nu e deloc impresionat de actele religioase din exterior, de înlăturarea unei anumite părţi a pielii. Aceste lucruri nu sunt meritorii, nici nu ne vor scăpa de mânia lui Dumnezeu revărsată asupra păcatelor noastre, aşa cum presupuneau în mod greşit evreii. A fi un adevărat evreu şi un moştenitor al tuturor lucrurilor bune promise lui Avraam înseamnă să crezi promisiunea lui Dumnezeu, aceea că El Îşi va răscumpăra poporul de vina şi puterea păcatului.

Însă persoana care crede promisiunea face acest lucru pentru că beneficiază de lucrarea interioară a Duhului Sfânt, care, vorbind la modul figurat, îi taie împrejur inima astfel încât păcătosul crede promisiunea şi renunţă la propria lui neprihănire. Prin urmare, orice persoană care crede promisiunea lui Dumnezeu că va mântui păcătoşii nu urmăreşte lauda oamenilor prin faptele religioase exterioare pe care le face. Dimpotrivă, Dumnezeu binecuvântează răspunsul credinţei, adică lucrul pe care îl vede El în această inimă tăiată împrejur şi care este creat în acea inimă prin puterea Duhului Sfânt, folosindu-se de predicarea Evangheliei despre care Pavel ne-a spus că e puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturor celor ce cred.

Acum că Pavel a dat în vileag ipocrizia evreilor în relaţia lor cu Neamurile şi că evreul îl judecă pe cel dintre Neamuri chiar dacă şi el face exact aceleaşi lucruri pe care le fac Neamurile, în versetele 1-8 din Romani 3 Pavel trebuie să se ocupe de întrebarea dacă există sau nu vreun avantaj în faptul că eşti evreu, precum şi de un număr de alte întrebări ridicate de această linie de gândire. Pentru că, ţinând cont de situaţia pe care Pavel tocmai a descris-o, cititorul evreu ar putea rămâne cu impresia că e mai bine să faci parte dintre Neamuri, dacă primirea Legii şi tăierea împrejur nu l-au ajutat pe Israel să scape de dreptatea lui Dumnezeu. De fapt, aceste lucruri l-au făcut pe evreu pasibil de o şi mai mare judecată. Aşa cum face adesea, Pavel îşi susţine ideea punând o întrebare retorică şi la care vine imediat cu răspunsul. După ce a arătat că posedarea Legii şi tăierea împrejur nu îl va scuti pe evreu de judecată, Pavel întreabă acum în versetul 1, “Care este, deci, întâietatea Iudeului sau care este folosul tăierii împrejur?” În alte cuvinte, dacă aceste daruri primite de la Dumnezeu l-au făcut pe Israel să fie cu atât mai vinovat înaintea lui Dumnezeu, nu ar fi mai bine să faci parte dintre Neamuri? Răspunsul accentuat al lui Pavel “Oricum, sunt mari”, indică faptul că Dumnezeu îşi ţine promisiunile făcute poporului Său. Posedarea atât a Legii cât şi a semnului legământului, teme majore în discuţia noastră din Vechiul Testament despre răscumpărare, sunt o mare binecuvântare de la Dumnezeu, în special pentru acel evreu care se încrede acum în Isus Hristos şi care vede aceste lucruri în lumina venirii lui Mesia. De aceea poate Pavel să confirme cel puţin un avantaj al faptului că eşti evreu, în versetul 2: “…mai întâi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu.” Spre deosebire de Neamurile care au doar revelaţia generală prin lucrurile create, Dumnezeu i-a încredinţat lui Israel Cuvântul Său în formă scrisă. Aceasta e o afirmaţie uimitoare a lui Pavel pentru că inspiraţia Scripturii trece mai departe de gândurile şi ideile scriitorilor biblici, chiar până la cuvintele pe care le-au scris. Aşa cum va spune Pavel în 2Timotei 3:16 (verset pe care îl ştiţi cu toţii): “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire…” Cuvintele profeţilor sunt chiar cuvintele lui Dumnezeu, rostite de Dumnezeu şi care îi dau lui Israel o cunoaştere a voii lui Dumnezeu pe care nici o naţiune dintre Neamuri nu a avut-o vreodată. Aceasta e o mare binecuvântare şi l-a scăpat pe Israel de multe din consecinţele acestei spirale descendente a păcatului despre care a vorbit Pavel cu referire la Neamuri.

Ei bine, atunci cum se face că evreii nu au răspuns cu credinţă la promisiunile conţinute în acel Cuvânt? Demonstrează oare acest lucru păcătoşenia lui Israel sau înseamnă oare că Dumnezeu nu e credincios promisiunilor Sale? Şi astfel, în versetul 3 Pavel pune pentru prima dată acea întrebare critică pentru care va folosi trei capitole întregi, Romani 9-11, ca să răspundă. “Şi ce are a face dacă unii n-au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu?” De data asta răspunsul lui Pavel este unul puternic negativ: “Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: “Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale şi să ieşi biruitor când vei fi judecat.””
Pavel nici nu vrea să se gândească la faptul că această condiţie spirituală prezentă a lui Israel ar putea fi rezultatul încălcării de către Dumnezeu a promisiunilor Sale făcute poporului ales. Pavel neagă această idee cât de accentuat poate. El afirmă însă că judecăţile lui Dumnezeu sunt întotdeauna drepte. Judecata lui Dumnezeu prevalează. Şi pentru că aşa stau lucrurile, dacă cineva afirmă contrariul, este un mincinos. Evreul se găseşte sub judecata lui Dumnezeu pentru că şi el, la fel ca Neamurile, este un păcătos şi prin urmare intră sub incidenţa blestemului lui Dumnezeu.

Astfel, întrebările ridicate de linia argumentului lui Pavel continuă să vină în versetul 5. Deşi următoarea întrebare ar putea fi încă una ipotetică pe care Pavel simte că trebuie să o adreseze, cu toate acestea întrebarea pare a fi una pe care ar putea să o pună cineva din biserică. Am auzit şi noi această întrebare. “Dar, dacă nelegiuirea noastră pune în lumină neprihănirea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept când Îşi dezlănţuie mânia? Vorbesc în felul omului.”
Răspunsul lui Pavel din versetul 6 este din nou unul puternic negativ. “Nicidecum! Pentru că, altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea?” Găsim aici o obiecţie care era probabil des întâlnită pe vremea lui Pavel, la fel ca şi în zilele noastre. Dacă ne găsim în această condiţie din vina noastră şi ea demonstrează faptul că Dumnezeu trebuie să se îndure de păcătoşi, atunci de ce mai suntem consideraţi răspunzători pentru faptele noastre, dacă noi nu putem face nimic în privinţa asta? În răspunsul său, Pavel numeşte pur şi simplu acest argument unul “în felul omului” şi îl respinge ca pe o absurditate, reamintindu-i cititorului său că Dumnezeu va judeca locuitorii acestei lumi după cum au lucrat. Da, Dumnezeu este îndurător, dar asta nu înseamnă că harul elimină dreptatea, pentru că Dumnezeu este şi sfânt, El trebuie în mod necesar să pedepsească tot păcatul. Dacă Hristos nu este pedepsit în locul nostru, atunci trebuie să stăm înaintea lui Dumnezeu la judecată, unde vom fi judecaţi după binele sau răul pe care l-am făcut; ne aşteaptă pedeapsa.

Întrebarea finală este ridicată în versetul 7 şi îşi primeşte răspunsul în versetul 8. Numai că de această dată întrebarea nu mai e nici pe departe ipotetică. Cineva o pune şi îi răspunde într-un fel care îl provoacă pe Apostol la mânie. “Dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu străluceşte şi mai mult spre slava Lui, de ce mai sunt eu însumi judecat ca păcătos? Şi de ce să nu facem răul ca să vină bine din el, cum pretind unii, care ne vorbesc de rău, că spunem noi? (Răspunsul lui Pavel) Osânda acestor oameni este dreaptă.”
Această întrebare este din aceeaşi categorie cu întrebările pe care le-aţi auzit de la sceptici. “Poate Dumnezeu să facă o stâncă atât de mare încât nici El să n-o poată ridica?” Sau, şi mai bine, “Ai încetat să-ţi mai baţi soţia?” Oricum ai răspunde la această întrebare, ai căzut în capcană. Problema cu aceste lucruri este că premisa întrebării e greşită, la fel ca aici. Este harul lui Dumnezeu amplificat prin faptele noastre păcătoase? Dacă da, atunci ar trebui să păcătuim cu atât mai mult, sau să ne afundăm în şi mai mari adâncimi de depravare, ca să demonstrăm cât de îndurător este de fapt Dumnezeu. Ar trebui să facem răul, pentru ca binele să abunde. Premisa falsă e următoarea: doar pentru că Dumnezeu e îndurător, păcătoşenia umană poate fi scuzată. Însă harul lui Dumnezeu şi sfinţenia lui Dumnezeu nu pot fi stârnite una împotriva celeilalte. Acesta e genul de întrebări puse de cei ce urăsc faptul că mântuirea noastră de păcate depinde de îndurarea şi harul lui Dumnezeu, nu de bunătatea sau efortul omenesc. Pavel scrie despre cei ce îl acuză de astfel de lucruri: “Osânda acestor oameni este dreaptă.” Poate că lui Pavel i-ar place ideea unui evanghelic glumeţ, care spunea că în iad Dumnezeu îi pune pe cei care pun astfel de întrebări să scrie pe pereţii iadului de trei miliarde de ori: “A fost o întrebare prostească.”

Într-adevăr, înainte ca Pavel să termine, evreii şi Neamurile stau condamnaţi şi, ca şi cum n-ar fi arătat cititorului său acest lucru cu suficientă claritate, în Romani 3:9-20 (textul nostru pentru data viitoare) Pavel va deschide Vechiul Testament şi va dovedi cititorului său că nici un descendent din rasa lui Adam nu şi-a câştigat dreptul să rămână în picioare înaintea lui Dumnezeu. Ei bine, există o excepţie: Isus Hristos, care a împlinit în mod desăvârşit Legea lui Dumnezeu şi care nu a făcut absolut nici un păcat.

Acum, la încheiere, cu ce rămânem din această porţiune a cărţii Romani? Ar trebui să ne fie clar de-acum că întreaga rasă umană a falimentat în încercarea de a împlini poruncile lui Dumnezeu, aşa cum au fost ele revelate atât în natură cât şi în Scripturi. Şi, chiar dacă evreul are avantajul că a primit Cuvântul lui Dumnezeu, cele Zece Porunci, şi semnul legământului, tăierea împrejur, evreul a ajuns să creadă într-un mod greşit, tragic de greşit, că mântuirea vine prin posedarea acestor lucruri, nu prin ascultarea de Dumnezeul care le-a dat. De aceea, atunci când Isus Hristos a venit ca al doilea Adam să împlinească legământul faptelor şi să asculte de Legea lui Dumnezeu, evreii n-au reuşit să priceapă semnificaţia acestui lucru. Ei le spunea celor dintre Neamuri: “Vedeţi, noi avem Cuvântul lui Dumnezeu. Avem poruncile. Ne-am însemnat trupurile cu semnul legământului, tăierea împrejur. Evreul e superior neevreului.” Însă, aşa cum explică Pavel, doar cei ce împlinesc poruncile vor fi îndreptăţiţi. Posedarea Legii şi tăierea împrejur n-au nici o valoare pentru păcătoşi. Iar evreii sunt la fel de păcătoşi ca şi Neamurile. Aceste lucruri nu ne pot scăpa de păcatele noastre. Până când cititorii evrei ai lui Pavel nu vor înţelege faptul că sunt păcătoşi şi au nevoie de un Mântuitor, un Mântuitor care nu numai să moară pentru toate păcatele lor, dar care să le poată asigura şi o neprihănire desăvârşită prin care să împlinească cerinţele neprihănite ale lui Dumnezeu, până nu vor pricepe acest lucru ei sunt ca şi cum n-ar fi fost niciodată evrei, n-ar fi primit niciodată Legea, n-ar fi fost niciodată tăiaţi împrejur. Sunt la fel de vinovaţi ca Neamurile pe care au ajuns să le dispreţuiască. Lucrul de care au ei nevoie nu este o înlăturare a unei bucăţi de piele, ci o tăiere împrejur a inimii, prin care Dumnezeu le înlătură solzii de pe ochi şi îi face să înţeleagă adevărata lor condiţie înaintea Lui, ca să poată căuta neprihănirea de la Dumnezeu în Persoana lui Isus Hristos.

Împotrivindu-se acestei lucrări a Duhului Sfânt, ei vor continua să se încreadă în ce putem tăia cu cuţitul, în ce putem face cu mâinile noastre, şi în faptul că noi nu facem lucrurile îngrozitoare pe care le fac cei dintre Neamuri. Ei vor continua să speculeze. Vor continua să pună întrebări ridicole. Vor continua să îi privească de sus pe alţii, iar faptele lor îi vor condamna, în loc să-i mântuiască. Acesta e motivul pentru care nu poate exista vestea bună a Evangheliei fără vestea rea a păcatului omenesc. Până nu realizăm că stăm goi înaintea lui Dumnezeu şi că faptele noastre de pioşenie exterioară şi ceremoniile noastre religioase nu au nici o valoare în ce priveşte mântuirea noastră de păcat, nu vom privi niciodată la Isus Hristos pentru iertarea de păcatele noastre şi pentru darul neprihănirii desăvârşite. Însă, odată ce am înţeles adevărul despre păcatul nostru, unde altundeva putem privi decât la Fiul lui Dumnezeu care ne dăruieşte tot ce avem nevoie ca să putem sta înaintea lui Dumnezeu în ziua judecăţii şi să putem auzi acest cuvânt binecuvântat: “Nevinovat”.

Haideţi să ne rugăm.
Tată ceresc, ne amintim de cuvintele Apostolului despre gravitatea păcatului nostru şi cât de lipit este acesta de fiecare parte a fiinţei noastre. Cât de predispuşi suntem şi noi să facem la fel ca evreii, să privim cu superioritate la alţii în timp ce şi noi facem aceleaşi lucruri, dacă nu cu mâinile noastre atunci cu siguranţă în inimile noastre. De aceea mărturisim, o Doamne, că nu avem nimic cu care să venim înaintea Ta. Nu putem face nimic ca să-Ţi câştigăm bunăvoinţa. Însă Tu L-ai trimis pe Isus Hristos să facă toate acele lucruri pe care nu le putem face noi înşine pentru noi. În El avem iertarea pentru păcatele noastre şi avem acea desăvârşită neprihănire care ne face să fim ca şi cum n-am fi păcătuit niciodată şi ca şi cum am fi păzit poruncile Tale în fiecare clipă a vieţilor noastre. De aceea, atunci când auzim aceste cuvinte în ziua judecăţii, că Tu vei răsplăti fiecăruia după cum a lucrat, vom putea spune că noi am păzit Legea pentru că Isus Hristos a păzit poruncile Tale. În Numele Lui glorios şi binecuvântat îţi oferim acum lauda şi recunoştinţa. Dă-ne Duhul Tău Sfânt, o Doamne, ca să putem merge înainte cu recunoştinţă, trăind vieţi plăcute Ţie, ca să nu spună alţii despre Biserică: “Din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri.” Cerem toate aceste lucruri în Numele scumpului Tău Fiu, care a murit pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptăţirea noastră. Amin.

Tradus de Florin Vidu

Cărți   (https://barzilaiendan.com/carti-pentru-voi/)  pentru voi

1. Proverbe (Chemarea intelepciunii)2. Amintiri cu sfinti (vol. 3)3. Amintiri cu sfinti (vol. 2)

4. Amintiri cu sfinti (vol. 1)

5. Chemare la ascultare si pocainta (Samuel, Judecatori, Rut)

6. Chemarea tronului (1,2 Regi și 1,2 Cronici).   

7. Chemarea datoriei (Estera)

8. Cartea Iov (Chemarea harului)

9. Chemarea Veșniciei  (Eclesiastul)

10. Chemarea unui Paște mai profund (Evanghelia lui Ioan)

11. Chemarea Bisericii (Efeseni )

12. Incredinteaza Domnului nervii tai obositi

13. Ghidul familiei creștine – diferiți autori.

14. Divort si recasatorire – diferiți autori

15 . Grija de frati

16. Lucrurile de sus

17. Introducere in teologie – J.C. Wenger

Din „Izvoare în deșert“

În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva  decât cu crucea Domnului  nostru Isus Hristos, prin care lumea  este răstignită  faţă de mine, şi eu faţă de lume. (Galateni 6:14)Ei erau oameni care trăiau pentru ei înşişi. Speranţele, promisiunile şi visele lor încă îi stăpâneau, dar Domnul a început să le împlinească rugăciunile.Au cerut o inimă plină de pocăinţă şi s-au predat pe ei înşişi cu bucuria de a plăti orice preţ pentru ea, şi El le-a trimis necaz.

Ei au cerut puritate, şi El le-a trimis pe neaşteptate suferinţă.

Ei au cerut blândeţe, şi El le-a zdrobit inimile.

Ei au cerut să fie morţi faţă de lume, şi El le-a omorât toate speranţele vieţii lor.

Ei au cerut să fie făcuţi asemenea Lui, aşa că El i-a pus în foc şi „va şedea, va topi şi va curăţi argintul“ (Mal. 3:3), până când ei vor putea să reflecte imaginea Lui.

Ei au cerut să-i ajute să poarte crucea Lui, şi totuşi când El le-a înmânat-o, ea le-a tăiat şi le-a zdrelit mâinile.

Ei n-au înţeles pe deplin ce cereau, dar El i-a luat pe cuvânt şi le-a dat tot ce au cerut. Ei nu erau siguri dacă să-L urmeze de la mare distanţă sau să se apropie de El. O teamă şi o groază a pus stăpânire pe ei, ca Iacov la Betel când a visat „o scară … al cărei vârf ajungea până la cer“ (Gen. 28:12), sau ca Elifaz „în clipa când vedeniile de noapte frământă gândul“ (Iov 4:13), sau ca ucenicii când „plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh“ (Luca 24:37) şi nu realizau că era Domnul Isus.

Ucenicii erau aşa de plini de frică, încât ar fi vrut să-L roage fie să Se depărteze de ei fie să-Şi ascundă gloria.

Au găsit că este mai uşor să asculţi decât să suferi, să lucrezi decât să te dai bătut, şi să porţi crucea decât să atârni pe ea. Dar acum ei nu mai puteau să dea înapoi, pentru că ajunseseră prea aproape de crucea nevăzută a vieţii spirituale, şi virtuţile ei îi străpunseseră prea adânc. Şi Domnul împlinea această promisiune a Lui pentru ei: „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii“ (Ioan 12:32).

Acum în sfârşit a venit şi oportunitatea lor. Mai înainte ei doar auziseră despre mister, dar acum l-au simţit. El Şi-a aţintit ochii plini de dragoste asupra lor, aşa cum Şi-i aţintise asupra Mariei şi a lui Petru, aşa încât ei n-au putut decât să-L urmeze. Şi puţin câte puţin, din când în când, cu scurte licăriri de lumină, misterul crucii Lui a strălucit peste ei. Ei L-au văzut „înălţat de pe pământ“, şi au privit gloria care radia din rănile suferinţei Lui sfinte.

Pe când se uitau la El, s-au apropiat de El şi au fost schimbaţi în asemănarea Lui. Numele Său a strălucit atunci prin ei, pentru că El trăia în ei.

Din momentul acela, viaţa lor a fost o viaţă de inexprimabilă părtăşie numai cu El sus. Ei erau bucuroşi să trăiască fără posesiunile pe care alţii le aveau şi pe care ar fi putut şi ei să le aibă, ca să nu fie ca ceilalţi, ci să semene mai mult cu El.

Aceasta este descrierea tuturor celor care de-a lungul veacurilor „urmează pe Miel oriunde merge El“ (Apoc. 14:4). Dacă ar fi ales în mod egoist pentru ei înşişi, sau dacă prietenii lor ar fi ales pentru ei, atunci ar fi făcut alte alegeri.

Vieţile lor ar fi strălucit mai mult aici pe pământ, dar mai puţin glorios în împărăţia Lui. Moştenirea lor ar fi fost aceea a lui Lot, nu a lui Avraam.

Şi dacă s-ar fi oprit pe drum sau dacă Dumnezeu Şi-ar fi luat mâna de pe ei, lăsându-i să se rătăcească, ce ar fi pierdut ei? Ce drepturi ar fi pierdut ei la învierea lor?

Şi totuşi Dumnezeu i-a întărit şi i-a protejat, chiar şi de ei înşişi. Deseori, în îndurarea Lui i-a susţinut când erau în pericol să alunece şi să cadă. Şi chiar în viaţa aceasta, ei ştiau că tot ce făcea El era bine făcut.

Ştiau că era bine să suferi în viaţa aceasta ca să împărăţeşti în cea viitoare; să rabzi crucea aici jos, ca să porţi cununa acolo sus; şi să ştii că nu voia lor, ci voia Lui s-a făcut în ei şi prin ei.

Cautaţi faţa Mea!
Psalmul 27.1-8; Apocalipsa 22.4; Ioan 17.24

John Alfred Trench…

© SoundWords, Online începând de la: 25.12.2018, Actualizat: 25.12.2018

Versete călăuzitoare: Psalmul 27.1-8Apocalipsa 22.4Ioan 17.24

Psalmul 27.1-8: Domnul este lumina mea şi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este tăria vieţii mele: de cine să-mi fie frică? Când cei răi, adversarii mei şi vrăjmaşii mei, s-au apropiat de mine ca să-mi mănânce carnea, s-au împiedicat şi au căzut. Chiar dacă o oştire ar tăbărî împotriva mea, inima mea nu se va teme; chiar dacă se va ridica război împotriva mea, tot voi avea încredere. Un lucru I-am cerut Domnului, pe acesta îl voi căuta: să locuiesc în casa Domnului toate zilele vieţii mele, ca să văd frumuseţea Domnului şi să întreb despre El în templul Său. Pentru că, în ziua cea rea, El mă va ascunde în coliba Sa, mă va păstra ascuns în taina cortului Său, El mă va înălţa pe o stâncă. Şi acum mi se va înălţa capul deasupra vrăjmaşilor mei care sunt în jurul meu; şi voi aduce în cortul Său jertfe în strigăte de bucurie; voi cânta şi voi cânta psalmi Domnului. Ascultă, Doamne; cu glasul meu strig: îndură-Te de mine şi răspunde-mi. Inima mea spune din partea Ta: căutaţi faţa Mea. Voi căuta faţa Ta, Doamne!

Apocalipsa 22.4: [Ei] vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.

Ioan 17.24: Tată, vreau ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu să fie şi ei cu Mine unde sunt Eu, ca să privească gloria Mea pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru că M-ai iubit mai înainte de întemeierea lumii.

 

Cât de binecuvântat este faptul, că Domnul Însuşi a devenit „Lumina” noastră. El nu ne este prezentat aşa de des în Vechiul Testament în felul acesta, căci fără revelarea dragostei Lui nu am putea suporta lumina. De aceea aceasta se întâlneşte mai frecvent în Noul Testament. Acela, care a devenit Lumina noastră, care în mod necesar dă pe faţă toată stricăciunea noastră, a devenit şi „mântuirea” noastră, şi noi putem spune: „De cine să mă tem?” Toate frământările inimii noastre îşi găsesc mângâierea în aceasta. „El este tăria vieţii noastre”, aşa că nu trebuie să ne mai temem de vrăjmaş. Noi avem încredere şi îndrăzneală.

Dar ceea ce m-a condus la acest Psalm, sunt cuvintele: „Un lucru I-am cerut Domnului, pe acesta îl voi căuta.” Este inima neîmpărţită, care ajunge aici în lumină. „Un lucru I-am cerut Domnului”; care este acest lucru? „Să locuiesc în casa Domnului toate zilele vieţii mele.” Nu abia atunci când voi intra în cer. Prezenţa Lui a devenit Locul Preasfânt al inimilor noastre; intrarea fără obstacole ne-a fost deschisă. Nu mai este nici o perdea. În duhul ne putem afla acolo, „ca să vedem frumuseţea Domnului”. El nu era încă revelat atunci când au fost scrise aceste cuvinte. În timpul acela El nu luase încă înfăţişarea unui Rob. Faţa Lui, odinioară mult mai desfigurată decât faţa oricărui om, străluceşte acum în gloria lui Dumnezeu. Noi Îl cunoaştem, dar înaintea psalmistului nu era o înfăţişare vizibilă, atunci când acesta a rostit cuvintele acestea. Nouă însă ne-a fost revelat ceea ce El a primit dinainte. Era un timp, în care înfăţişarea Lui nu avea nimic „ca să-L dorim”, însă acum El este „Cel dintâi între zece mii”, „toată fiinţa Lui este plină de farmec”. În ce măsură inimile noastre stau în prezenţa Lui, în ce măsură privesc ele frumuseţea Lui şi Îl caută în Templul Său? „Un lucru doresc fierbinte”. Dorim aceasta şi probabil îl căutăm dimineaţa în rugăciune, însă foarte curând îl pierdem din vedere. Neglijăm să căutăm cu toată energia credinţei ceea ce ne-am dorit de la Domnul.

Vrem să studiem versetul 5: „El mă va păstra ascuns în taina cortului Său.” Cât de des sunt necesare strâmtorări, pentru ca inimile noastre să găsească din nou pe Domnul! La psalmist nu era aşa. El nu trebuia să fie constrâns de necaz, pentru a căuta pe Domnul. El a făcut aceasta de bună voie. Şi când a venit necazul, l-a găsit în cortul Său, în taina cortului Său.

Ce îmbărbătare este pentru noi să vedem cum Dumnezeu întăreşte dorinţa inimii noastre de a-L căuta. „Căutaţi faţa Mea”, ne strigă El. Este plăcut pentru El să facem aceasta. Ce minunat, dacă inima noastră este îndreptată spre a fi în prezenţa Lui, pentru a privi frumuseţea Lui. El satisface o astfel de dorinţă, după ce El a trezit-o, şi odată cu satisfacerea vine o dorinţă mai mare de a-L cunoaşte. Este foarte preţios să ştim, că această dorinţă este trezită divin în sufletele noastre. În felul acesta El stimulează creşterea spirituală alor Săi.

Apocalipsa 22 ne conduce la împlinirea deplină: „Ei vor vedea faţa Lui.” Aceasta nu este gloria văzută public, aceasta aparţine intimităţii sentimentelor divine.

În Ioan 17.22,23 El vorbeşte despre gloria văzută public. În ziua aceea lumea uimită ne va vedea în aceeaşi glorie în care va fi revelat Mântuitorul şi Domnul nostru Isus Hristos. Însă pentru satisfacerea inimii este necesar încă ceva. „Tată, vreau ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu să fie şi ei cu Mine unde sunt Eu, ca să privească gloria Mea.” Aceasta nu este public, aceasta este mai presus de orice prezentare. El ne introduce în acest cerc, ca să împlinească în chip desăvârşit dorinţa inimii noastre de a vedea faţa Lui.

Acum el ne spune: „Căutaţi faţa Mea!” Ce va fi, dacă pe pământ putem răspunde la această dorinţă, şi apoi în cer vom avea parte de împlinirea ei în toată profunzimea ei!

O, de ar fi dorinţa inimii noastre neîmpărţite, de a dori fierbinte „să locuiesc în casa Domnului toate zilele vieţii mele, ca să văd frumuseţea Domnului”!


Tradus de la: Sucht mein Angesicht

Titlul original: „Seek Ye My Face“
din Truth for Believers, Anul 2, Londra (Central Bible Truth Depot), 1910; pag. 68–69

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre cuvântul cheie Încurajare (7)

Mai multe articole despre locul din Biblie Apocalipsa 22 (2)

Mai multe articole despre locul din Biblie Ioan 17 (10)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

   Consecinţa umplerii cu Duhul
Apocalipsa 22.16,17

John Thomas Mawson

© SoundWords, Online începând de la: 21.09.2018, Actualizat: 21.09.2018

Versete călăuzitoare: Apocalipsa 22.16,17

Apocalipsa 22.16,17: Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu, ca să vă mărturisească acestea în adunări. Eu sunt rădăcina şi vlăstarul lui David, Steaua strălucitoare de dimineaţă. Şi Duhul şi Mireasa spun: „Vino!” Şi cine aude să spună: „Vino!” Şi cine însetează să vină; şi cine vrea, să ia apa vieţii fără plată.

Introducere

Aici avem ultima menţionare a Duhului Sfânt în Biblie, şi este o revelare pentru noi despre activitatea Lui neobosită. Ea ne arată de asemenea ce este „unitatea Duhului” în sens practic, exprimată în strigătul întreit din gura şi inima acelora în care El locuieşte şi pe care El îi aduce în armonie cu Sine Însuşi.

Strigătul Duhului este adresat lui Isus, Domnul nostru. El luminează în cer ca Luceafărul strălucitor de dimineaţă. „Duhul şi Mireasa [Îi] spun: Vino!”, atunci când gloria Lui răsare în suflet. Al doilea strigăt este îndreptat spre aceia care Îl iubesc pe Isus şi a căror dragoste El o doreşte foarte mult, dar ale căror inimi au devenit somnoroase; lor le strigă: „Cine aude să spună: Vino!” Al treilea strigăt se îndreaptă spre cercul mare din afară al unei lumi nevoiaşe. Inima lui Dumnezeu este plină de compasiune faţă de ea, şi aceasta este exprimat în ultimul strigăt al Evangheliei din Biblie: „Cine însetează să vină; şi cine vrea, să ia apa vieţii fără plată.”

Strigătul adresat Domnului

Duhul adevărului, Mângâietorul, a venit ca să ne arate lucrurile referitoare la Isus Hristos şi să-L onoreze. El are succes în lucrarea Sa, şi Hristos este glorificat, dacă inimile poporului Său răscumpărat sunt captivate de El aşa de mult, că celelalte lucruri pierd tot mai mult puterea lor de atracţie şi ele au nevoie numai de El şi îşi unesc pe deplin glasul cu ceilalţi având marea dorinţă, ca El să vină curând. Dacă inimile sfinţilor lui Dumnezeu se unesc în strigătul „Vino!”, atunci nu este nici un dezacord şi nici o contradicţie între dorinţa Duhului şi dorinţa acelora în care El locuieşte. Aceasta este unitatea Duhului. Duhul doreşte în orice moment ca Hristos să vină, şi începând din zilele de Rusalii El a lucrat neîncetat în privinţa aceasta, însă au trecut secole şi Hristos încă nu a venit. Oamenii au batjocorit mereu această speranţă măreaţă, însă Duhul nu S-a descurajat din cauză că a trecut aşa mult timp, ci El Îşi continuă lucrarea şi o va face până în momentul când ea va fi încununată definitiv şi veşnic cu succes, şi această ultimă menţionare în Cuvântul lui Dumnezeu a eforturilor Sale pune clar înaintea noastră această zi a gloriei.

Motivul principal, pentru care Hristos încă nu a venit, este, pentru că în primul rând El Îşi revendică dreptul asupra miresei Sale. La timpul potrivit El va primi Împărăţia, gloria şi omagierea generală, dar mai înainte El trebuie să aibă mireasa Sa, o Biserică desăvârşită şi corespunzătoare Lui. Până acum aceasta nu a fost posibil, căci Biserica nu este încă completă; însă Duhul nu va înceta lucrul Lui, până se va realiza aceasta şi ea va fi gata pentru a fi prezentată lui Hristos „fără pată sau zbârcitură sau ceva de felul acesta”. Atunci nu va mai fi nici o amânare. Domnul va răspunde strigătului Duhului şi miresei cu o izbucnire de bucurie şi triumf, care va trezi pe sfinţii adormiţi şi va transforma pe cei în viaţă şi îi va strânge pe amândoi într-un întreg, Biserica nedivizibilă, pentru ca ea să-L întâmpine în văzduh. Este evident că această zi s-a apropiat. Noi credem că realitatea vorbeşte pentru aceasta, că dorinţa după venirea Domnului a crescut foarte mult şi astăzi mai mult decât oricând mai multe inimi spun: „Vino, Doamne Isus”! Duhul uneşte sentimentele Bisericii şi face ca ele să se contopească împreună în această unitate, al cărei urzitor şi susţinător este El. Şi El va continua această lucrare, până când El va fi străpuns nenumăratele oştiri care vor înconjura pe Miel, încununat cu bucurie şi lumină nepieritoare, ca să-L salute, pe El, marele „Eu sunt”.

Strigătul îndreptat spre cei care Îl iubesc

Este imposibil ca Duhul să Se fi putut odihni de lucrarea Sa, în timp ce aşa de mulţi, pentru care Hristos au murit şi pe care El îi iubeşte cu o dragoste care niciodată nu poate înceta, să fie indiferenţi faţă de El şi de venirea Lui. El trebuie să lucreze, ca să zguduie inimile din această stare de indiferenţă, pentru ca ei să se unească în strigătul Duhului. Şi aceia, care sunt în concordanţă cu Duhul lui Dumnezeu, vor spune: Duhul lucrează până acum, şi de asemenea şi noi trebuie să lucrăm; noi nu ne putem deda la odihnă până când toţi cei care au urechi de auzit vor fi aduşi în aceeaşi unitate a inimii şi cu acelaşi glas spun: Vino, Doamne Isus!

Cât de străin ne pare acea stare a inimii, pe care o găsim uneori, care este aşa de indiferentă cu privire la sentimentul credincioşilor noştri faţă de Hristos. Cât de total în afara unităţii practice a Duhului este aceasta, şi cât de mult trebuie aceasta să descurajeze pe slujitorii Domnului, care merg la nord şi la sud, la răsărit şi la apus cu strigătul: „Iată, Mirele. Ieşiţi în întâmpinarea Lui!” O astfel de indiferenţă faţă de o chestiune de cea mai mare importanţă arată că inima nu este în concordanţă cu Duhul Sfânt şi are puţină înţelegere pentru dorinţa Domnului pentru sfinţi. Fie ca scriitorul şi cititorul să fie păziţi prin marea îndurare a lui Dumnezeu de o astfel de stare. Să auzim adevărul şi să ne bucurăm de el: „Este un singur trup şi un singur Duh, după cum aţi şi fost chemaţi la o singură speranţă a chemării voastre.” Biserica lui Dumnezeu este o singură Biserică, un singur Duh locuieşte în ea, şi Mielul, care a murit ca s-o răscumpere, este singura ei speranţă măreaţă. Fie ca această realitate mare să cuprindă inimile noastre şi să-i acorde locul ei adevărat în viaţa noastră; atunci vom fi activi  pentru înviorarea strigătului Duhului în inimile tuturor sfinţilor.

Strigătul adresat lumii

Inima care este în unison cu Duhul va fi nu numai fidelă faţă de Hristos şi va aştepta venirea Lui, şi totodată va purta grijă de cei care cred împreună cu ea, ca ei să nu adoarmă, aşa cum adorm unii, ci ea se va osteni pentru salvarea sufletelor, va da lumii lipsită de mângâiere şi de speranţă o invitaţie solemnă. S-a spus că un bărbat al bisericii fidel va fi şi un evanghelist fidel, şi aceasta este adevărat. Nimeni nu a intrat mai mult în unitatea Duhului decât apostolul Pavel; nimeni nu a lucrat şi a slujit cu râvnă mai mare, pentru ca sfinţii să fie aduşi într-o stare potrivită pentru venirea Domnului. Căci din ce inimă caldă, plină şi totuşi îngrijorată trebuie să fi venit strigătul: „Sunt gelos faţă de voi cu o gelozie a lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un singur bărbat, ca să vă înfăţişez ca pe o fecioară curată lui Hristos. Dar mă tem ca nu cumva, după cum şarpele a amăgit pe Eva în viclenia lui, aşa şi gândurile voastre să fie stricate, îndepărtându-se de la simplitatea faţă de Hristos.”! Şi totuşi el era bărbatul care din cetate în cetate, dintr-o ţară în alta a îndurat necazuri nespus de mari, ca să predice vestea bună fiecărei făpturi de sub cer. Mântuitorul şi Domnul lui dorea să salveze suflete, atunci când El era aici pe pământ, şi la Pavel a fost la fel, căci viaţa Domnului Isus a devenit vizibilă în trupul lui muritor, şi compasiunea lui Dumnezeu a umplut sufletul său. El era un vas predat pe deplin Domnului său, prin care Duhul putea vorbi şi lucra; el era un om umplut cu Duhul Sfânt.

Au trecut aproape două mii de ani de când Duhul a încredinţat prin acel vas mesajul harului urechilor unei lumi lipsită de speranţă, şi El caută încă oameni care în concordanţă cu El lasă să răsune strigarea: „Cine însetează să vină; şi cine vrea, să ia apa vieţii fără plată.” Inima lui Dumnezeu nu este încă satisfăcută, izvorul apei vieţii ţâşneşte încă proaspăt ca întotdeauna. Până când Domnul va răspunde strigătului Duhului şi miresei, această sferă de influenţă stă deschisă pentru toţi cei care caută să păstreze unitatea Duhului. Sunt realmente aceste două sfere: Biserica şi lumea, şi binecuvântat va fi slujitorul pe care Domnul la venirea Lui îl va găsi preocupat cu interesele Sale în aceste două sfere de acţiune.


Tradus de la: Auswirkung einer Erfüllung mit dem Geist

Titlul original: „Der dreifache Ruf des Geistes“
din Der Dienst des Wortes, ediţia 8, 1930, pag. 175–179

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre cuvântul cheie Duhul Sfânt: umplerea (1)

Mai multe articole despre cuvântul cheie Duhul Sfânt: natura (4)

Mai multe articole despre cuvântul cheie Duhul Sfânt: lucrarea (4)

Mai multe articole ale autorului John Thomas Mawson (11)

Mai multe articole despre locul din Biblie Apocalipsa 22 (2)

 

Culegem doar ce am semănat…

„Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera”.

Viaţa noastră este o continuitate a uneia dinaintea noastră. Este o prelungire a muncii şi efortului celor din faţa noastră. Ceea ce noi culegem acum, a fost semănat în mod planificat sau natural.

Acest principiu are un aspect pozitiv dar şi unul negativ.

Partea pozitivă este că noi culegem rodul muncii altora. Nu am făcut nimic pentru a ajunge la acel rod, dar ajungem să ne bucurăm de el. Alţii au trudit şi au semănat, iar noi doar culegem rodul. Ne bucurăm de ceea ce părinţii şi bunicii noştri au semănat. Ne bucurăm de ceea ce păstorii dinaintea noastră au semănat. Dascălii. Politicienii. Cu toţii semănăm şi alţii de după noi vor culege.

Partea negativă este că noi culegem şi răul semănat de alţii de dinaintea noastră şi de lângă noi. Culegem o parte de rău moştenit de la părinţii noştri. Culegem şi răul semănat de liderii corupţi şi fără frică de Dumnezeu. Am cules, culegem şi vom continua să culegem ceea ce liderii şi dascălii noştri astăzi seamănă. Să avem grijă ce semănăm astăzi! Se va culege doar ce am semănat. Nu putem semăna minciună şi să culegem adevăr. Nu putem semăna ipocrizie şi să culegem integritate. Dacă punem sămânţă rea ( chiar dacă o facem cu motivaţii bune ) vom culege rodul a ceea ce am semănat.

Unii spun că nu trebuie să ne intereseze ce fac politicienii noştri. Oare?

Edward Gibbon, după 20 de ani de studiu, în 1878 a terminat cartea „Declinul şi prăbuşirea Imperiului Roman”. El atribuie căderea acestui mare şi straşnic imperiu următoarelor cauze:

  • creşterea rapidă a divorţului, subestimarea demnităţii şi a importanţei căsniciei, care este baza societăţii.
  • taxe din ce în ce mai mari şi cheltuirea banilor publici pentru pâine gratuită şi circuri pentru distracţie.
  • nebunia după plăcere. Sportul devine din an în an mai excitant şi mai brutal.
  • construirea unor armamente gigantice în timp ce duşmanul era în interior.
  • decadenţa populaţiei.
  • corupţia religiei. Credinţa s-a transformat într-o formă fără efect asupra vieţii de zi cu zi, devenind impotentă de a-i conduce pe oameni.

Nu vi se pare şocantă asemănarea?

Glasul celui ce striga in pustie

“Ioan acesta este acela care fusese vestit prin proorocul Isaia, cand zice: `Iata glasul celui ce striga in pustie: `.” Matei 3,3

Profetii Vechiului Testament prezisesera misiunea lui Ioan, atunci cand scrisesera: “Iata, voi trimite pe solul Meu; el va pregati calea inaintea Mea” (Maleahi 3,1). “Un glas striga in pustie: `Pregatiti calea Domnului; neteziti in locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!” (Isaia 40,3). Ioan s-a referit la sine ca fiind “glasul” din Isaia 40.3 (Ioan 1,23) iar Isus l-a numit “solul” din Maleahi 3,1 (Matei 11, 7-14).
Domnitorii din vechime isi trimiteau soli ca sa le spuna supusilor lor ca planuiau sa-i viziteze. Ei se asteptau ca satenii sa organizeze lucrul in amanunt, pentru a “pregati” calea pe care urma sa calatoreasca monarhul. Drumurile, erau de obicei, intr-o stare jalnica, astfel ca echipele de lucratori trebuia sa astupe gropile si sa netezeasca denivelarile, pana cand calea era suficient de neteda pentru trasura regelui. Poporul a inteles solia lui Ioan, dar lucrarea despre care vorbea el implica o pregatire a inimii lor.
Lucrarea lui Ioan a inceput in Iudeea, pentru a le oferi mai intai preotilor si conducatorilor ocazia de a auzi si accepta solia sa. Multimile de ascultatori cresteau pe masura ce aceia care il ascultasera duceau inapoi rapoarte favorabile. Atat puterea mesajului, cat si curiozitatea ii determinau pe oameni sa calatoreasca prin pustie, pentru a auzi si pentru a fi botezati de noul profet. Botezul nu era ceva nou; nu Ioan inventase acest ritual. Evreii le cereau prozelitilor lor sa-si scufunde trupul in intregime in apa. Botezul acela era acceptat asa cum era administrat, din moment ce delegatia trimisa sa-l interogheze pe Ioan “Botezatorul” nu a contestat catusi de putin ritualul, ci doar autoritatea lui de a-l oficia (Ioan 1, 19-28). Oamenii din timpul Vechiului Testament intelegeau botezul ca simbolizand spalarea de pacat. Solia lui Ioan era cu totul diferita de conceptul larg acceptat al Noului Testament ca botezul era rezervat neamurilor care se converteau la iudaism. Ioan ii chema pe iudei sa fie botezati! Doar descendenta din Avraam nu mai era indeajuns pentru un evreu. “El spunea ca toti aceia care deveneau supusi ai Imparatiei lui Hristos trebuia sa dea dovada de credinta si de pocainta… In viata lor de toate zilele se vor vedea dreptatea, mila si iubirea lui Dumnezeu.”

Adevarata dovada a convertirii, si atunci ca si astazi, este o viata transformata.

Sfântul Ioan Botezătorul, glasul celui ce striga: „Pocăiți-vă!”

Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului Iisus, cel care L-a botezat pe Fiul lui Dumnezeu, este prăznuit de credincioşii ortodocşi în ziua de 7 ianuarie, a doua zi după Bobotează. Totodată, Sfântul Ioan este ultimul profet de seamă din Vechiul Testament, el făcând trecerea spre etapa Noului Testament.

Strigătul său, „Pocăiți-vă!”, a avut un mare efect asupra națiunii ebraice ce gemea sub jugul invadatorilor romani, mari mulțimi de oameni urmându-l în pustie.

Părinții Sf. Ioan Botezatorul au fost un preot numit Zaharia, din ceata preoțească a lui Abia, iar mama sa a fost Elisaveta, din fetele lui Aaron, rudenie a Fecioarei Maria, după cum ne spune Evanghelia după Luca. Amândoi erau neprihăniți înaintea lui Dumnezeu, erau oameni în vârstă, dar Elisaveta nu putea avea copii căci era stearpă.

În timp ce oficia slujba, în rândul cetei sale, lui Zaharia i s-a arătat Arhanghelul Gavril, care îl înștiințează că nevasta sa, Elisaveta va avea un copil ce va merge „în duhul și puterea lui Ilie”, ce nu va pune gura pe vin și pe băutura amețitoare, și înca din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt. Arhanghelul îi mai spune că numele copilului său va fi Ioan. Zaharia, mirat de spusele trimisului lui Dumnezeu, are unele îndoieli, motiv pentru care Arhanghelul Gavril îi spune că va fi mut până în ziua când se vor implini aceste lucruri.

Despre tinerețea Sf. Ioan Botezătorul sunt date destul de putine. În Sf. Scriptură, ni se arată că el evita așezările omenești, trăind în pustie și hrănindu-se cu lăcuste și miere sălbatică. Pustia în care a locuit se afla la apusul Mării Moarte, o regiune foarte sălbatica, de unde putea să vadă Muntele Nebo, de pe ale cărui înălțimi a privit Moise spre Țara Promisă, râul Iordan, pe care-l traversase Iosua. Vizitase probabil și râul Cherit, unde Ilie a fost hrănit de corbi. Modul său de viață, îmbrăcămintea semănau foarte mult cu cele ale lui Sf. Ilie.

La vârsta de 30 de ani, Ioan Botezătorul a primit chemarea. Evanghelistul Luca ne spune că acest eveniment a avut loc „în anul al 15-lea al domniei lui Tiberiu Cezar, pe când Pilat din Pont era dregător în Iudeea, Irod cârmuitor în Galileea, Filip, fratele lui, cârmuitor al Ituriei și al Trahonitei, Lisania cârmuitor al Abilenei, în zilele marilor preoți Ana și Caiafa”.

Ioan Botezatorul și-a început predica în ținutul din împrejurimile râului Iordan, propovăduind botezul pocăinței, un botez cu apă, pentru iertarea păcatelor. Ioan Botezătorul, era „glasul celui ce striga din pustie”, cel ce trebuia să netezească calea Domnului. Accentul strigătului său era concentrat în cuvântul „Pocăiți-vă”!

Propovăduirea lui a avut un succes imens. Mulțimi mari de oameni au venit pentru a primi botezul lui, un botez premergător botezului creștin. Istoricul Flavius Iosefus ne spune că predica lui Ioan, a avut o mare influență asupra poporului, asupra oamenilor simpli, care păreau gata să facă orice le spunea el. Veștile au ajuns și la Irod, cârmuitorul Galileei.
Cu toate acestea, predica lui nu era foarte atrăgătoare pentru majoritatea oamenilor. Propovăduia postul, pocăința, privațiunile, mărturisirea păcatelor personale. Propune o viață complet lipsită de plăceri profane și cu totul închinată lui Dumnezeu, cerând purificarea sufletului și a trupului.

Ioan Botezătorul se adresa mulțimilor, care veneau să fie botezate, îndemna oamenii să facă fapte bune, să fie cinstiți, milostivi, morali.
Întrebat fiind de popor și de farisei dacă el este Hristosul, Ioan le răspundea zicându-le că botezul său este cu apă, dar va veni mai apoi Acela care va boteza cu Duh Sfânt și care îi este cu mult superior, el nefiind vrednic nici măcar să deslege cureaua încălțămintelor Sale.

Evanghelistul Matei arată cum, văzând că mulți din farisei și saduchei vin să primească botezul lui, Ioan îi mustră și îi avertizează că pocăința lor trebuie să fie adevărată, sinceră, cu roadă vrednică de aceasta. Dar cînd a văzut pe mulți din Farisei și din Saduchei că vin să primească botezul lui, le -a zis:

Pui de năpîrci, cine v’a învățat să fugiți de mânia viitoare?
Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră.
Și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: ,Avem ca tată pe Avraam!` Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
Iată că securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care nu face roadă bună, va fi tăiat și aruncat în foc.
Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăință; dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decît mine, și eu nu sînt vrednic să-I duc încălțămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc.
Acela Își are lopata în mână, Își va curăți cu desăvîrșire aria, și Își va strânge grîul în grânar; dar pleava o va arde într’un foc care nu se stinge.(Mat3.7-12)

Fariseii au vrut să afle astfel mai multe despre Ioan Botezătorul, având în vedere că nici un profet nu mai apăruse de mai bine de 400 de ani. Preoții, erau îngrijorați de activitatea lui Ioan, crezând că este o amenințare la stabilimentul religios al poporului evreu.

Iisus Hristos, fiind la începutul lucrării Sale, a venit din Galileea la râul Iordan, pentru a primi botezul lui Ioan. Ioan Botezătorul, fusese înștiințat de Dumnezeu că Acela asupra căruia se va pogorî Duhul Sfșnt, Acela este Hristosul.
Iisus Hristos a venit deci la Ioan pentru a primi botezul. Ioan I-a spus că nu el trebuia să Îl boteze pe Hristos, ci Hristos trebuia să îl boteze pe el. Dar Iisus a insistat să primească botezul lui Ioan, ”pentru a se împlini Scripturile”. În momentul în care Ioan îl boteza pe Iisus Hristos, cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt s-a pogorât deasupra lui Iisus în chip de porumbel, iar o voce s-a auzit: ”Tu ești Fiul meu preaiubit în care îmi găsesc toată plăcerea Mea”. Ioan a avut acum confirmarea că Iisus era Mantuitorul, Fiul lui Dumnezeu. Misiunea lui Ioan era încheiată. El trezise națiunea, deschisese calea Mântuitorului.

Ioan Botezătorul a mai continuat să predice câteva luni, pe măsură ce Iisus se făcea din ce în ce mai remarcat, mulți dintre ucenicii lui Ioan au devenit ucenici ai lui Iisus. Dintre ucenicii lui Ioan, care au devenit ucenici ai lui Hristos, sunt Petru, Andrei, Ioan Evanghelistul și Iacov.

În vremea lui Ioan Botezătorul, tetrarh al Galileei era Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare, autorul uciderii copiilor din Betleem. Nu reușeste însă să obțină de la romani titlul de rege al Galileei, titlu pe care l-a avut tatăl său. Îsi face cunoscută evlavia, mergând în pelerinaj la Ierusalim, și apărând iudaismul în fața procuratorului roman, lucru ce îl ridică în ochii supușilor săi. Cultivă însă și relațiile cu romanii, punând numele noului oraș de pe malul lacului Ghenezaret, Tiberiada. A avut ca nevastă pe fiica regelui Aretas, însă o repudiază pentru a se căsători cu Irodiada, cumnata lui, soția fratelui său, Filip. Acest lucru scandalizează opinia publică, cât și pe Ioan Botezătorul.

Irod recunoaște sfințenia lui Ioan, dar este deranjat de faptul că Ioan îi reproșează mereu lui și Irodiadei incestul și destrăbălarea în care trăiesc. Ioan este opusul lor. Ioan Botezătorul a fost un sfânt, un ascet, un om al lui Dumnezeu, în timp ce Irod și Irodiada erau desfrânați, trăind numai pentru plăcerile lumești. Conflictul era inevitabil.

Pe lângă diferențele de comportament și moralitate, lui Irod îi era teamă oarecum de Ioan, căci Ioan avea numeroși adepți, și Irod considera că acești adepți ar putea creea tulburări. Din aceste motive Ioan Botezătorul a fost întemnițat de Irod.

Nu se știe exact locul în care a fost întemnițat Ioan, dar se bănuiește că ar fi vorba de fortăreața Machaerus, aflată pe malul răsăritean al Mării Moarte, într-un ținut sumbru și izolat. Nici un drum nu lega acest colț cu lumea din afară. Poteci înguste duceau din valea Iordanului spre munții dezgoliți ai Moabului. Nu departe de râul Arnon, o culme înaltă se ridica deasupra celorlalți munți. Beduinii numesc acest loc „El Masnaka”-palatul suspendat. Aici a fost locul unde se presupune că a fost închis Ioan Botezătorul.

În timp ce se afla în închisoare, Ioan Botezătorul trimite pe câțiva dintre ucenicii lui la Iisus, ca să īl întrebe dacă El este cu adevarat Mesia. Ne întrebăm de ce s-a îndoit Ioan? Când el primise o mărturie atât de pozitivă și de încrezătoare că Iisus este Mântuitorul. Se pare însă că Dumnezeu nu îi revelase totul cu privire la Împărăția Mesianică. Ioan Botezătorul, ca orice evreu din acele vremuri, aștepta probabil un Mesia politic. Acest lucru, chiar și cei 12 ucenici l-au înțeles cu dificultate.

Din familia lui Irod, Irodiada nutrea o ură adâncă împotriva lui Ioan Botezătorul. Irodiada era o femeie mondenă, al cărui unic scop în viață era plăcerea, puterea și orgoliul. Ea ar fi vrut să îl vadă mort pe Ioan, dar lui Irod îi era teamă să-l ucidă din cauza mulțimilor. De aceea, Irodiada se vede nevoită sa recurgă la vicleșuguri.

Când Irod a oferit o petrecere, fiica sa vitregă, Salomeea, a dansat pentru Irod, în văzul tuturor curtenilor și oficialităților aflate la petrecere. În Noul Testament, nu este pomenit numele acestei prințese, iar în istoria vieții lui Ioan Botezătorul, ea este numită „fata Irodiadei”. Însă istoricul Flavius Iosefus ne oferă informații mai amănunțite. Chipul prințesei Salomeea a fost păstrat pe o mică monedă, în care apare alături de soțul ei, Aristobul. Moneda poartă următoarea inscripție: ”Regele Aristobul-Regina Salomeea”. Aceasta este fiica Irodiadei, care știa să confere curții tatălui său vitreg acel gust de tinerețe și erotism, atât de prețuit de suveranii Orientului.

Irod, cu totul subjugat de dansul voluptos al fiicei sale vitrege, îi făgăduiește în fața dregătorilor de la curte, a ofițerilor și a oamenilor celor mai de seamă din Galileea că îi va da orice îi va cere, până la jumătate din împărăție, ca și cum nimic nu ar fi fost mai presus de această plăcere pământeană. Salomeea, sfătuită de mama ei, Irodiada, cere capul lui Ioan Botezătorul pe o tipsie. Din pricina jurământului făcut în fața atâtor oameni de vază, regele este nevoit să își țină promisiunea. Ioan Botezătorul este decapitat.

Presupunând că Ioan Botezătorul și-a început lucrarea înainte de a-L boteza pe Iisus Hristos, atunci înseamnă că activitatea lui a durat un an și jumătate. 30 de ani petrecuți în pustie și singurătate, un an și jumătate de propovăduire publică, un an și patru luni de temniță. Apoi, moartea. Cât despre ucenicii lui Ioan, o parte din ei s-au alăturat rebelilor zeloți iar alții au devenit ucenici ai lui Iisus.

Pentru personalitatea sa bine conturată, pentru virtuţile alese dumnezeieşti, Biserica i-a rânduit mai multe zile de pomenire, cele mai importante fiind: pe 7 ianuarie, când se prăznuieşte Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului (în sobor Sfântul este sărbătorit de oameni împreună cu îngerii); pe 24 iunie- ziua Naşterii sale (Sânzienele, în tradiţia populară) şi pe 29 august – decapitarea Sa (Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul).

„Un slujitor de folos”
Din viaţa evanghelistului Marcu

Clifford Henry Brown

© SoundWords, Online începând de la: 23.09.2018, Actualizat: 24.09.2018

Doresc în după-masa acestei zile să spun ceva despre Ioan Marcu, şi anume pe baza relatării din Scriptură despre viaţa sa. Cuvântul lui Dumnezeu dă învăţătură prin prescripţii, proverbe, istorie şi modele. Dumnezeu explică astfel în diferite feluri drumul credinţei. De aceea vom face bine să ţinem seama de fiecare element al adevărului, oricât de mic ar fi el, căci referirile indirecte ne sunt deosebit de folositoare.

Ioan Marcu este amintit pentru prima dată în Faptele apostolilor 12.11,12:

Faptele apostolilor 12.11,12: Şi Petru, revenindu-şi, a spus: „Acum ştiu cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său şi m-a scos din mâna lui Irod şi din toată aşteptarea poporului iudeilor”. Şi, după ce şi-a dat bine seama, a venit la casa Mariei, mama lui Ioan, numit şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi şi se rugau.

Să fim atenţi aici la împrejurări. Petru a fost luat captiv. Împăratul Irod voia să-l omoare, aşa cum a făcut puţin înainte cu apostolul Iacov; însă în această hotărâre nu a ţinut seama de Dumnezeu. Cu toate că mai târziu Petru trebuia să moştenească o cunună de martir – acum timpul lui nu venise încă. Încă nu, căci Dumnezeu a considerat oportun ca nici o armă să nu poată fi construită împotriva lui, ca să-i ia viaţa.

După ce Petru a fost eliberat prin puterea şi prezenţa îngerului, el stă în oraş complet singur pe stradă. Este noapte. El se opreşte, să gândească ce să facă. Pot să mi-l imaginez adâncit în gânduri: „Ce să fac acum?” După aceea se hotărăşte: „Voi merge la casa mamei lui Ioan Marcu.” De ce el a ales tocmai această casă? Deoarece el cunoştea atmosfera acestei case. El nu era un necunoscut acolo. Ştia foarte bine, că acolo se susţinea cauza lui Isus. El era sigur, că ei se îngrijorau pentru el, că este în închisoare. Da, acolo se va duce.

Să ne oprim aici, şi să ne întrebăm singuri? Dacă cineva este cufundat în greutăţi şi se întreabă: „Unde aş putea să mă duc, ca să primesc ajutor spiritual?”, se va hotărî el atunci să vină la tine? Nu este aceasta o întrebare serioasă pentru fiecare din noi?

Să privim mai îndeaproape casa lui Ioan Marcu. Ce se face acolo? Se roagă. De curând am fost mişcat de o idee călăuzitoare, pe care am citit-o undeva: „Familia care se roagă împreună rămâne unită.” Ce privilegiu mare, să creşti într-un astfel de cămin! Ioan Marcu avea un fundal demn de invidiat: el avea o mamă care se ruga. Ai tu o mamă, care te-a învăţat să re rogi? Este viaţa ta astăzi un răspuns la rugăciunile ei? Tatăl lui Marcu nu este amintit aici. Probabil murise. Oricum ar fi, rămâne faptul, că aici este amintită în mod deosebit mama. Ea pare să fie răspunzătoare pentru casă. Eşti tu o mamă, care poartă singură răspunderea să educe pe copiii ei pentru Domnul? Atunci fii curajoasă! Gândeşte la mama lui Ioan Marcu.

O altă referire la această situaţie găsim în prima epistolă a lui Petru, care a fost scrisă la mult timp după această noapte. Acolo Petru scrie în ultimul capitol în versetul 13:

1 Petru 5.13: Vă salută cea împreună-aleasă, care este în Babilon, şi Marcu, fiul meu.

Deduc că Ioan Marcu a venit la credinţă prin slujba personală a lui Petru. Aceasta ne conduce la un alt gând: dacă Dumnezeu te foloseşte ca să conduci pe cineva la Isus, atunci între voi va rămâne o legătură deosebită cât timp veţi trăi. Vei fi totdeauna interesat de creşterea în credinţă a lui sau a ei. Fără îndoială mama lui Ioan Marcu l-a crescut în disciplina şi sub mustrarea Domnului şi s-a rugat mult pentru el. Prin slujba lui Petru el a fost condus la o hotărâre concretă pentru Hristos. De aceea niciunul dintre noi să nu gândească, că, dacă noi am condus pe cineva la Hristos, hotărârea acestuia se datorează numai nouă. Foarte probabil alţii înaintea noastră au lucrat şi noi am continuat lucrarea lor. Numai Dumnezeu ştie şi El va răsplăti pe cel căruia i se cuvine plata.

Să citim acum în capitolul 11 din Faptele apostolilor, versetele 29 şi 30 şi la sfârşitul capitolului 12, versetele 24 şi 25:

Faptele apostolilor 11.29,30: Şi ucenicii au hotărât ca, după prosperitatea fiecăruia, să trimită fiecare ceva, spre slujire, fraţilor care locuiau în Iudeea, ceea ce au şi făcut, trimiţând acestea bătrânilor prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul.

Faptele apostolilor 12.24,25: Dar Cuvântul lui Dumnezeu creştea şi se înmulţea. Şi Barnaba şi Saul, după ce şi-au împlinit slujba, s-au întors la Ierusalim, luând cu ei şi pe Ioan, care era numit Marcu.

Aici întâlnim din nou pe tânărul nostru Marcu. Dintr-un alt loc din Biblie aflăm că Barnaba era unchiul lui Ioan Marcu (Coloseni 4.10). Judecând după ceea ce găsim în alte pasaje din Biblie, cred că Marcu a fost foarte preţuit de unchiul său. Aceasta este uşor de înţeles, căci între ei erau nu numai legături naturale, ci şi spirituale.

Barnaba şi Saul au plecat la Ierusalim, ca să ducă colecta pentru săraci. Înainte de întoarcerea lor, ei au considerat bine să ia pe nepotul lui Barnaba cu ei la Antiohia. Foarte probabil s-au dus la casa mamei lui, unde s-au făcut rugăciuni intense pentru Petru. Desigur mama lui Ioan Marcu a fost mulţumitoare Domnului că fratele ei şi Saul au acordat o încredere aşa de mare fiului ei, ca să-l aleagă ca însoţitor al călătoriei lor.

Barnaba, unchiul lui Ioan Marcu, era un om deosebit. Nu ştiu, ca Scriptura să spună despre un altul: „Pentru că era un om bun şi plin de Duh Sfânt” (Faptele apostolilor 11.24). Aceasta nu se poate spune despre fiecare credincios. Un credincios poate fi un om fidel şi cu toate acestea nu poate fi numit un „om bun”. În această expresie este cuprins un sens deosebit, de care ai plăcere, dar pe care nu-l poţi explica. Noi toţi cunoaştem astfel de oameni, ne gândim cu plăcere la ei şi vorbim cu plăcere despre ei.

În Faptele apostolilor 13.1-4 regăsim pe aceşti trei bărbaţi, Barnaba, Saul şi Marcu, şi anume activ legaţi cu adunarea din Antiohia. Desigur Ioan Marcu a învăţat mult prin slujbele felurite, care au avut loc în această adunare binecuvântată. Adunarea din Antiohia a avut cu adevărat o poziţie cheie între adunările constituite dintre păgâni. În acest timp a devenit clar printr-o revelaţie divină, că era voia lui Dumnezeu, ca Barnaba şi Saul să plece într-o slujbă misionară deosebită. În versetele 3 şi 4 se spune: „Atunci, după ce au postit şi s-au rugat şi au pus mâinile peste ei, le-au dat drumul. Ei deci, fiind trimişi de Duhul Sfânt, au coborât la Seleucia şi de acolo au plecat cu corabia spre Cipru.” Adunările credincioşilor din primele secole au trimis fraţi pentru o slujbă specială pentru Domnul şi prin aceasta au dovedit solidaritatea lor. Nu era o instalare oficială pe funcţie, ci mai mult o dovadă de identificare cu slujba misionarilor.

„Fiind trimişi de Duhul Sfânt …”. Să observăm că era Duhul Sfânt, Cel care îi trimitea, nu fraţii. Îmi amintesc de o soră, care deseori întreba, de ce fraţii nu o trimit în misiune peste ocean. I-am spus, că ea ar putea să aştepte aceasta până la sfârşitul vieţii ei, dar ea nu va vedea împlinită dorinţa ei. Noi nu trimitem misionari. Ce autoritate avem noi din Cuvântul lui Dumnezeu, ca să trimitem pe cineva? Dumnezeu este Acela care prin Duhul Sfânt trimite pe lucrătorii Săi la seceriş. Noi ne putem identifica cu ei, dar nu putem să-i trimitem.

Versetul 5 spune: „Şi, fiind în Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Şi aveau şi pe Ioan, ca slujitor.” Să nu supraevaluăm cuvântul „slujitor”. Cuvântul tradus din greacă aici înseamnă în original „ajutorul unui vâslaş”. Din acest înţeles textual  s-a transformat cu timpul în ajutor al altuia în slujbă (în traducerea lui Darby: attendant).

De aceea Ioan Marcu a însoţit pe Barnaba şi Saul ca ajutor al lor. Cred că cei mai mulţi din aceia care au intrat în slujba permanentă au început pe treapta cea mai de jos. Primele lor încercări le-au făcut în mod obişnuit sub supravegherea şi sfatul fraţilor mai în vârstă. Tot aşa şi Marcu a făcut aici, ca să zicem aşa, practica. El era într-o tovărăşie minunată. Imaginaţi-vă aceasta: să ai ocazia să călătoreşti cu „un om bun, plin de Duhul Sfânt”, şi cu Pavel, marele apostol al naţiunilor! De aceea Ioan Marcu a ocupat o poziţie demnă de invidiat. Unul din lucrurile triste din viaţa noastră este, că deseori noi nu cunoaştem privilegiul nostru mare. Noi nu numărăm totdeauna binecuvântările, pe care le-am primit. Noi nu cunoaştem totdeauna „ziua cercetării noastre”. Probabil acum ne dorim mult poienile verzi din depărtare şi nu observăm că suntem înconjuraţi de binecuvântarea bogată a Domnului.

Grupa celor trei, constituită din Barnaba, Pavel şi Marcu, porneşte. Ei îşi iau timp, ca pe drumul lor să vestească Evanghelia. Probabil Ioan Marcu şi-a dat seama că pentru viaţa unui misionar aparţine mai mult decât el şi-a imaginat. Se pare că mai înainte el nu s-a aşezat să estimeze cheltuielile. Gândurile la acasă şi la cei dragi păreau să devină prea tari pentru el, decât ca el să poată continua cu lucrarea. În Perga în Pamfilia a ajuns la punctul culminant al descurajării lui. Citim:

Faptele apostolilor 13.13: Şi, mergând cu corabia de la Pafos, Pavel şi cei cu el au venit la Perga Pamfiliei. Şi Ioan s-a despărţit de ei şi s-a reîntors la Ierusalim.

Dar acesta nu este sfârşitul istoriei. Când Dumnezeu ne prezintă viaţa unui sfânt, atunci El nu trece nimic sub tăcere; El ne dă o imagine completă – spre câştigul nostru şi spre învăţătura noastră. Când citesc Biblia mea, mulţumesc lui Dumnezeu, că Lui I-a plăcut să folosească instrumente imperfecte. Aceasta îmi dă curaj să merg mai departe pe drumul credinţei. Nu este tot aşa şi cu voi? La citirea atentă a relatărilor despre viaţa slujitorilor lui Dumnezeu în Cuvântul Său constatăm că ei toţi într-un fel sau altul aveau greşeli. A fost numai un singur Slujitor desăvârşit.

După ce Marcu s-a hotărât să se întoarcă acasă, şi Pavel şi Barnaba au mers singuri mai departe, i-a întâmpinat o furtună puternică. Pavel o fost lovit brutal cu pietre şi lăsat la marginea drumului, deoarece considerau că era mort. Într-adevăr, Ioan Marcu a scăpat prin plecarea lui de multe greutăţi, însă ce pată de ruşine era pe el! Însă aceasta nu era totul; comportarea lui trebuia mai târziu să conducă la consecinţe şi mai triste.

Să citim Faptele apostolilor 15.35,36:

Faptele apostolilor 15.35,36: Şi Pavel şi Barnaba au stat în Antiohia, învăţându-i şi vestind Cuvântul Evangheliei Domnului, împreună cu mulţi alţii. Dar, după câteva zile, Pavel i-a zis lui Barnaba: „Să ne întoarcem acum şi să-i vizităm pe fraţii din fiecare cetate în care am vestit Cuvântul Domnului şi să vedem cum se află.”

Aceasta era o hotărâre bună, nu-i aşa? Dacă ai condus oameni la Isus, atunci responsabilitatea noastră faţă de ei nu s-a terminat. Cuvântul lui Dumnezeu confirmă aceasta. Pavel şi Barnaba au hotărât să viziteze pe aceşti oameni convertiţi, ca să vadă cum le mergea. Caracteristica unui păstor adevărat este să se îngrijească de bunăstarea oilor.

Acum ajungem la un eveniment dureros în viaţa acestor bărbaţi iubiţi ai lui Dumnezeu, Barnaba şi Pavel. În slujba pentru Domnul se întâmplă ca noi să ajungem în situaţii la care noi am fi renunţat mai bine. Năzuim după cineva care să ne preia hotărârea; cu toate acestea observăm, că nu putem s-o ocolim. Într-o astfel de situaţie trebuie să fim curajoşi. Aici stau doi bărbaţi faţă în faţă: Barnaba, un om al lui Dumnezeu, şi Pavel, slujitorul cel mai consacrat, pe care Dumnezeu l-a avut vreodată. Ei s-au împotmolit cu privire la utilitatea luării lui Ioan Marcu împreună cu ei în călătorie. Să citim mai departe relatarea din Faptele apostolilor 15:

Faptele apostolilor 15.38-40: dar Pavel considera că nu este bine să-l ia cu ei pe acela care îi părăsise în Pamfilia şi nu mersese cu ei în lucrare. A apărut deci o astfel de neînţelegere între ei, încât s-au despărţit unul de altul; şi Barnaba, luând cu sine pe Marcu, a plecat cu corabia spre Cipru; iar Pavel, alegând pe Sila, a plecat, încredinţat de fraţi harului lui Dumnezeu.

Ambele părţi păreau hotărâte să-şi impună voinţa. Ce trist! Pe baza relatării putem presupune că neînţelegerea s-a desfăşurat în felul următor: Barnaba a propus: „Luăm cu noi pe nepotul meu.” Pavel a replicat: „Nu-l luăm cu noi; îl cunosc. El ne-a părăsit, atunci când aveam cea mai mare nevoie de el. Nu, nu vreau ca el să vină cu noi.” Dar Barnaba nu a cedat: „El este nepotul meu şi el vine cu noi.” Astfel cearta a escalat. Îmi pot imagina, că nici Barnaba şi nici Pavel nu au folosit cuvinte plăcute. Dar oricum ar fi: potrivit relatării, rămâne realitatea tristă, că aceşti doi bărbaţi dedicaţi lui Dumnezeu niciodată nu vor mai lucra împreună. Nu este tragic aceasta? Şi cu toate acestea istoria Bisericii lui Dumnezeu arată multe exemple de felul acesta.

Deci Barnaba a plecat cu corabia împreună cu nepotul său; însă nu se aminteşte, că rugăciunile sfinţilor i-ar fi trimis. Când citim aşa ceva, inimile noastre se împovărează. Un bărbat aşa de credincios şi o greşeală aşa de mare! Doresc aici să fac o remarcă, pe care o consider foarte potrivită şi importantă. Care a fost motivul greşelii lui Barnaba? Era rudenia de sânge, legăturile naturale. În timpul celor cincizeci de ani ai vieţii mele în adunările sfinţilor am văzut multe frecuşuri şi greutăţi. O parte, nu deloc neînsemnată, a constituit-o această chestiune: legăturile de sânge. Incapacitatea unui sfânt de a judeca real lucrurile, atunci când este vorba de carnea proprie şi sângele propriu, este sfâşietoare. Nimeni dintre noi nu este scutit de aceasta.

În contrast cu aceasta citim în Vechiul Testament un exemplu pozitiv, şi anume din Exodul capitolele 32-33. Moise era suit pe munte, ca să primească Legea din gura lui Dumnezeu. Când s-a reîntors în tabără a văzut că fratele său Aaron a ademenit poporul la rebeliune şi idolatrie. Sub conducerea lui Aaron şi cu ajutorul lui au făcut un viţel din aur şi i s-au închinat. Moise a făcut o cercetare imparţială şi a constat că fratele lui era încurcat în contravenţie. Dar aceasta nu l-a împiedicat pe Moise de la o faptă curajoasă şi hotărâtă. El a făcut cunoscut cu voce tare: „Cine este pentru Domnul: la mine!” Seminţia lui Levi s-a strâns la el şi el i-a dat porunca: „Fiecare să-şi pună sabia la coapsă … şi fiecare să ucidă pe fratele său … Consacraţi-vă astăzi pentru Domnul, fiecare împotriva fiului său şi împotriva fratelui său” (Exodul 32.26-29). Ei au fost ascultători. Legăturile de sânge nu i-a reţinut.

Dacă citim Deuteronomul 33.1, vom vedea cum a evaluat Dumnezeu această ascultare imediată: „Şi aceasta este binecuvântarea cu care a binecuvântat Moise, omul lui Dumnezeu, pe fiii lui Israel înaintea morţii sale.” Acum versetul 8: „Şi despre Levi a zis: Tumim al tău şi Urim al tău sunt pentru bărbatul evlavios al tău, pe care l-ai încercat la Masa, cu care te-ai certat la apele Meriba.” Aceasta este o afirmaţie foarte deosebită, pe care Domnul a lăsat-o să fie scrisă aici cu privire la această ascultare dezinteresată. În versetele 9 până la 11 Dumnezeu vorbeşte direct despre acest caz: „Care a zis despre tatăl său şi despre mama sa: «Nu i-am văzut!» Şi n-a recunoscut pe fraţii săi şi n-a cunoscut pe fiii săi; pentru că ei au păzit cuvântul Tău şi au ţinut legământul Tău. Ei vor învăţa pe Iacov judecăţile Tale şi pe Israel Legea Ta; ei vor pune tămâie înaintea nărilor Tale şi arderea-de-tot pe altarul Tău. Binecuvântează, Doamne, tăria lui şi să-Ţi fie plăcută lucrarea mâinilor lui.” Nu se ridică aici un monument deosebit leviţilor pentru credincioşia necondiţionată cu privire la cauza lui Dumnezeu? Când ei au dat la o parte puterea legăturilor naturale, nici pe departe nu s-au gândit că Dumnezeu le va acorda o astfel de poziţie de încredere înaltă şi responsabilitate.

Fie ca noi toţi să învăţăm din acest eveniment o lecţie importantă! Vai, câte necazuri au luat naştere în adunările sfinţilor, deoarece ei au neglijat să dea la o parte legăturile de sânge, atunci când a fost vorba de decizii majore în biserică! Acest loc slab al nostru ne împiedică deseori să practicăm în biserică disciplina necesară. Să rezumăm: între noi sunt relativ puţini leviţi adevăraţi.

Mântuirea o primim gratis, dar noi trebuie să plătim un preţ, ca să devenim ucenici. Să citim Luca 14.26,27: „Dacă vine cineva la Mine şi nu-şi urăşte tatăl, şi mama, şi soţia, şi copiii, şi fraţii, şi surorile, şi chiar propria sa viaţă, nu poate fi ucenic al Meu; şi oricine nu-şi poartă crucea sa şi vine după Mine nu poate fi ucenic al Meu.” Fie ca noi toţi să învăţăm din comportarea greşită regretabilă a lui Barnaba: că pe drumul credinţei noastre legăturile de sânge niciodată să nu fie mai importante decât voia lui Dumnezeu!

Nu este semnificativ că Duhul a acoperit complet cu un văl lucrarea lui Barnaba şi a nepotului său? Faptele apostolilor 15.39 relatează, că Barnaba a luat cu sine pe Marcu şi au plecat cu corabia spre Cipru. Acesta era acelaşi drum, pe care a mers Marcu atunci când a devenit descurajat şi s-a întors înapoi. În contrast cu tăcerea despre călătoria lor citim o relatare detaliată despre călătoria reuşită a lui Pavel şi a noului său însoţitor Sila. Abia câţiva ani mai târziu auzim ceva despre Ioan Marcu.

Vrem acum să ne îndreptăm spre partea luminoasă a istoriei şi citim Coloseni 4.10:

Coloseni 4.10: Vă salută Aristarh, cel împreună-întemniţat cu mine, şi Marcu, vărul lui Barnaba, despre care aţi primit porunci (dacă va veni la voi, primiţi-l!)

După anii mulţi, care au trecut de când am auzit ultima dată despre Ioan Marcu, putem presupune cu siguranţă că el a devenit mult mai matur şi mai înţelept în slujba sa. Şi Pavel este acum bătrân; el se apropie de finalul slujbei sale de mărturie pentru Hristos. Cât de îndurător este totuşi Duhul lui Dumnezeu, că El ne lasă să ştim, că acela, care a întors spatele lui Pavel şi prin aceasta a pierdut încrederea lui, după mult timp savurează din nou recunoştinţa lui. Pavel roagă în mod deosebit pe credincioşii din Colose, să primească pe Marcu, dacă el va veni la ei. Să observăm cât de atent este Duhul Sfânt să identifice pe acest „Marcu”, pentru ca noi să nu tragem grăbit concluzia că ar fi vorba de o altă persoană cu acelaşi nume. Nu, este aceeaşi persoană, nepotul lui Barnaba, care acum şi-a recăpătat încrederea la Pavel. Pavel era unul care a parcurs şcoala lui Dumnezeu. De îndată ce el a descoperit că un slujitor al Domnului, care a eşuat, şi-a recunoscut greşelile, el era primul care să-l ierte. Versetul 10 din Coloseni 4 este asemenea unei scrisori de recomandare pentru Marcu semnată de mâna apostolului Pavel.

Este şi o scrisoare mai târzie. Să deschidem la 2 Timotei 4.6: „Pentru că eu sunt deja turnat ca o jertfă de băutură şi timpul plecării mele a venit.” El scrie aceasta în a doua sa întemniţare, scurt înainte de moartea sa. Prin aceasta această scrisoare este deosebit de emoţionantă. Citim versetele 7-11:

2 Timotei 4.7-11: M-am luptat lupta cea bună, am terminat alergarea, am păzit credinţa; de acum îmi este pusă înainte cununa dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, dreptul Judecător, în ziua aceea; şi nu numai mie, ci şi tuturor celor care iubesc arătarea Sa. Străduieşte-te să vii curând la mine; pentru că Dima m-a părăsit, iubind veacul de acum, şi a plecat la Tesalonic; Crescens, în Galatia, Tit în Dalmaţia; numai Luca este cu mine. Ia-l pe Marcu şi adu-l cu tine, pentru că îmi este folositor pentru slujbă.

Am îndrăznit să scot în evidenţă ultima frază. Cât de minunate sunt totuşi căile lui Dumnezeu! El a vegheat cu credincioşie, ca această recomandare neîngrădită despre Ioan Marcu să se găsească în Scriptură ca ajutor folositor. Nu este măreţ lucrul acesta? „El îmi este folositor”. Această expresie adaugă valoare acestei exprimări de laudă, deoarece ea este aproape ultimele rânduri ale textului inspirat, care [ne-]au fost date vreodată prin apostolul Pavel.

Iubite creştin, iubite slujitor al Domnului, tu şi eu, noi am făcut greşeli, probabil greşeli dureroase. Să nu ne descurajăm; să nu renunţăm; să nu gândim, că Dumnezeu nu vrea să ne mai folosească! Cum poţi fi reabilitat? Să ne plecăm şi să ne smerim înaintea Lui şi să-I mărturisim eşecul nostru şi păcatul nostru. Să nu ne îndreptăţim şi să nu ne retragem indiferenţi de la responsabilitatea noastră. Să recunoaştem simplu: „Am acţionat fals!” Recunoaşte totul şi vei fi uimit cât de îndurători şi îngăduitori sunt fraţii tăi şi surorile tale. Îmi amintesc de un frate bătrân, care la începutul unei ore de rugăciune s-a ridicat şi a mărturisit pe faţă atitudinea lui necorespunzătoare într-o anumită situaţie, care a întristat pe fraţii şi surorile lui. El a spus: „Eu n-am avut dreptate, fraţii mei au avut dreptate.” Când după aceea sfinţii s-au plecat pe genunchi la rugăciune, nu a fost nici măcar o singură rugăciune, în care să nu se recunoască o reacţie profundă la mărturisirea smerită a fratelui nostru, că el a făcut o greşeală. Mult timp ne-am gândit la această întâmplare.

Acum vine partea cea mai frumoasă a studiului nostru cu privire la viaţa lui Ioan Marcu:

Matei 23.12: Şi oricine se va înălţa pe sine însuşi va fi smerit.

Primul (privit în timp), cel căruia Dumnezeu i-a încredinţat relatarea inspirată despre viaţa lui Isus, nu a fost altul decât Ioan Marcu. Şi mai remarcabilă este realitatea, că evanghelia sa este cea care ne prezintă pe Domnul nostru ca Slujitorul desăvârşit. Tot aşa Marcu descrie pe Domnul ca jertfă pentru păcat. Fără jertfă pentru păcat Dumnezeu nu ar fi luat pe nimeni ca slujitor al Său (în afară de Hristos). Dacă Hristos nu ar interveni pentru noi ca Preot, Dumnezeu ar fi renunţat deja demult la noi. Cât de încurajatoare este totuşi cunoaşterea: „El îmi înviorează sufletul; mă conduce pe cărări ale dreptăţii, datorită Numelui Său” (Psalm 23.3).

Încheiem studiul nostru cu ultimele două versete ale evangheliei după Marcu: „Domnul deci, după ce le-a vorbit, a fost înălţat la cer şi S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu. Şi ei, plecând, au predicat pretutindeni, Domnul lucrând cu ei şi întărind cuvântul prin semnele care-l urmau. Amin.”


Tradus de la: Ein nützlicher Diener

Dintr-o predică din 02.01.1956 ţinută în Los Angeles
Sursa: http://bibletruthpublishers.com/a-profitable-servant-john-mark/clifford-henry-brown/christian-truth-volume-11/la52277

Traducere: Ion Simionescu

https://www.soundwords.de/ro/un-slujitor-de-folos-a11258.html

Cum au furat Tariceanu si Nastase un miliard de euro prin retehnologizarea hidrocentralei Portile de Fier

 

Una din cele mai mari afaceri, aducătoare de bani pentru ‘băieţii deştepţi’ din România, a fost retehnologizarea hidrocentralei Porţile de Fier 1. Aceasta a început în 1997, pe vremea când Tăriceanu era ministru al Industriilor. Ceea ce a demarat, timid, Tăriceanu a fost adus la rang de ‘hoţie artistică’ pe vremea maeştrilor şmenurilor, adică Adrian Năstase şi Dan Ioan Popescu.

Aceştia au ‘furat’ peste un miliard de euro, adică preţul plătit de stat a fost cu un miliard de euro mai mare decât preţul normal al lucrărilor la hidrocentrală. Dar haideţi să vedem cum ne aburea Tăriceanu în 2008: “Încheierea unui contract pentru retehnologizarea hidrocentralei Porţile de Fier 1 era absolut necesară în 1997, în condiţiile în care se stabilise iminenţa producerii unor defecţiuni majore la hidroagregate. Producerea acestora ar fi periclitat sistemul energetic naţional şi ar fi determinat efecte economice greu de evaluat”.

Acest răspuns este parte din complicitatea la infracţiune. Cum Porţile de Fier 1 este doar jumătate din hidrocentrala Porţile de Fier, dacă este bolnavă jumătatea noastră, înseamnă că la fel de bolnavă este şi jumătatea aflată la sârbi. Numai că, aici, surpriză: sârbii au început retehnologizarea jumătăţii lor de hidrocentrală de-abia în 2008. Adică mai bine de zece ani jumătatea de la sârbi a funcţionat bine-mersi, cot la cot cu cea care se retehnologiza pe bani grei. Mai mult, partea sârbă (neretehnologizată) a furnizat cu 20% mai multă energie electrică decât asta reparată. Şi mai mult: în mulţi ani partea noastră de hidrocentrală a avut câte un grup (nou) defect.

Cam aşa s-au cheltuit bani publici în România lui Năstase şi Tăriceanu. Iar în această Românie s-au îmbogăţit indivizi precum Bogdan Buzoianu, al cărui firmă (Energy Holding) s-a ocupat de retehnologizarea Porţilor de Fier 1.

Epilog
În 2009 (sau 2010) Antena 1, a securistului Voiculescu, îl prezenta pe fiul lui Bogdan Buzoianu, care tocmai împlinise 18 ani. Cu această ocazie, tăticul s-a ocupat să aibă o tipă, frumoasă ca orice manechin, pentru că, nu-i aşa, o dată în viaţă împlineşti 18 ani. În tot acest timp, fraierii care plătesc facturile la energie electrică se gândesc la ce grea este viaţa în România şi privesc, normal, la Antena 1.

Citeste si articolele:

Tun de 3 miliarde de euro dat de clica lui Tariceanu Ministerului Educatiei

 

TariceanuCel mai mare tun imobiliar din România a început în anul 2000. Atunci Ministerul Educaţiei avea în patrimoniu un teren, pe domeniu public al statului, de 226 ha, în nordul Capitalei, pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr.42-44. Terenul era dat în folosinţa Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti (USAMVB) şi era, în fapt, mai mult decât un teren, fiindcă pe el funcţiona o fermă-model în care-şi făceau practică studenţii agronomişti. Pe 25 aprilie 2000, USAMVB face o manevră dibace şi-şi intabulează pe numele ei acest teren domeniu public al statului. USAMVB se asociază apoi cu o societate privată, oferind ca aport la capitalul social tocmai hectarele din nordul Capitalei. Societatea privată în care a intrat Ministerul Educaţiei se numeşte Băneasa Investments şi-l are ca patron pe Puiu Popoviciu, ginerele lui Ion Dincă (cel care, la Revoluţie, spăla străzile de sânge, ca să nu se mai vadă crimele comise în numele lui Ceauşescu). În contract se spunea că asocierea s-a produs pentru dezvoltarea unor activităţi agricole.

La doi ani de la asociere (2002), obiectul de activitate s-a schimbat din “Cultură vegetală” în “Activităţi imobiliare”, iar activitatea principală din “Pomicultura şi cultura plantelor fructifere” în “Dezvoltare (promovare) imobiliară”. Peste alţi doi ani (2004), cele 226 de hectare de teren au fost scoase din circuitul agricol. Ca să-l poată scoate din circuitul agricol, s-a făcut un raport de expertiză. Care e de mai mare râsul. Experţii evaluatori au făcut tot posibilul să arate că terenul nu e bun deloc pentru agricultură. În raport se spune că, în zona acestui teren (deci în Bucureşti), “temperature medie a lunii celei mai calde (iulie) din an e de 22 de grade Celsius”. Vă daţi seama, în luna în care temperaturile se învârt în jurul a 35 de grade, de cazi pe stradă, termometrul experţilor evaluatori a căzut lat pe la 22 de grade! Apoi, zic experţii că, “în zonă, cantitatea de precipitaţii căzute în timpul anului este considerată submijlocie”. Deşert, frate! Dar şi că “zona este supusă unei poluări cu substanţe purtate în aer, în special de hidrocarburi provenite de la mijloacele auto cu circulaţie foarte intensă” şi că, fiind poluare, e mai bine să se renunţe la livada de pomi fructiferi. Adică tocmai la ce mai ţinea poluarea în frâu în zonă. În concluzie, e prea frig vara, prea secetă, prea mare poluarea ca să se facă agricultură, să crească pomi în nordul capitalei. Experţii evaluatori au considerat terenul de o calitate scăzută pentru agricultură şi au stabilit că preţul lui nu sare de 11 euro pe metro pătrat. Adică de vreo 30 de ori mai mic decât în realitate. În loc de agricultură, pe terenul ăsta ieftin şi deşertificat s-au plantat cele mai mari magazine din România, cunoscute sub numele generic de “complexul Băneasa”.

Şi totuşi, cum a fost posibil? Cum spuneam, terenul era domeniul public al statului. Andrei Marga, fost ministru al Educaţiei, cunoştea situaţia terenului, din moment ce cu mânuţa lui semna o notă pe care o transmitea în 1998 Tribunalului Bucureşti, în procesul intentat de nişte angajaţi ai universităţii care locuiau cu chirie în nişte imobile din incinta fermei şi care doreau să le cumpere; nota, deci: “Potrivit Decretului Regal nr. 2.746, de la 31 iulie 1929 (Legea pentru înfiinţarea Academiilor de Înalte Studii Agronomice), Academiile de Înalte Studii Agronomice au primit în administrare construcţii şi terenuri pe care nu au voie să le înstrăineze nici în total şi nici în parte pentru orice destinaţie ar fi”. Iar rectorul USAMVB de la acea dată, Nicolai Pomohaci, spunea la tribunal acelaşi lucru: “Noi am susţinut în faţa instanţelor de judecată că terenurile existente nu ne aparţin ca proprietate, susţinând permanent că sunt proprietatea statului, respective aparţinând domeniului public”. Deci atât la nivel de rectorat, cât şi la nivel de minister se ştia că terenul e domeniu public. Să trecem la un nivel mai sus. Terenul era menţionat ca domeniu public al statului şi în Hotărârea de Guvern 517 şi apoi în Hotărârea de Guvern 776 din 1999. Apoi, la un an de la aşa-zisa trecere în proprietatea universităţii, terenul e amintit tot ca domeniu public al statului şi într-o lege, Legea 290 din 2002. În 2004, la modificarea HG 517/1999, este iar trecut drept domeniu public, proprietate a statului. Deci avem o hotărâre dată de Guvern la patru ani şi o lege dată de Parlament la un an de când s-a tras tunul imobiliar, în care terenul e considerat în continuare domeniu public al statului. Cum de nu ştiau nici Guvernul, nici Parlamentul de schimbarea survenită, anume că imensul teren din nordul Bucureştiului a intrat între timp în capitalul social al unei companii private? Instituţiile fundamentale ale ţării erau, sărăcuţele, atât de năuce pentru că, după cum citiseră ele în Constituţie şi în legile de bază, precul Legea 213/1998, în cazul de faţă trecerea din domeniul public al statului în cel privat se putea face numai printr-o hotărâre de Guvern specială. Am transmis Guvernului României (Guvernul Tăriceanu – n.m.) întrebarea dacă pentru acest teren s-a emis HG specială de schimbare a statutului. De la Direcţia Generală Juridică a Cancelariei Prim-ministrului ni s-a răspuns că, în temeiul legii, “bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, nu pot fi înstrăinate”. Juriştii guvernamentali ne-au dat dreptate voalat, evitând să răspundă direct că nici Guvernul Năstase, nici Guvernul Tăriceanu nu au emis un astfel de act normative şi că, deci, terenul e în continuare domeniu public al statului.

Apropo de Tăriceanu, acesta îşi face afacerile pe terenul Ministerului Educaţiei, întrucât firma sa de importat automobile, “Automotive Trading Services SRL”, are punctul principal de lucru fix pe terenul de pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 42-44. Adică pe terenul care de drept era domeniu public al statului, aflat în administrarea Ministerului Educaţiei, dar cedat ilegal firmei Băneasa Investments. Când au apărut în presă aceste date, Tăriceanu a negat că e implicat în afacerea Automotive-Băneasa Investments. Ulterior, au ieşit la iveală dovezi clare din “Monitorul Oficial”, care arătau că premierul minte, că doar cu mâna lui a semnat contractul prin care “Automotive Trading Services SRL” îşi înfiinţează sediul pe terenul primit de la Băneasa Investments. De ce a minţit premierul? Ca să ascundă cumva tunul de peste trei miliarde de euro dat Ministerului Educaţiei de firma Băneasa Investments?

Tăriceanu are deci Automotive serioase să nu vadă ilegalitatea, deşi presa a semnalat-o, iar Direcţia Generală Juridică a Guvernului i-ar fi putut da cu legile şi Constituţia în cap. Surse din Parchetul General ne-au declarat (se întâmpla în 2008-n.m.) că afacerea Băneasa Investments este cel mai flagrant caz de încălcare a legilor fundamentale de după ’89. Guvernul şi Parlamentul ar fi putut de mult să sesizeze ilegalitatea. Iar cei care se fac vinovaţi de ea ar putea să fie rapid condamnaţi, întrucât principiul că au acţionat cu bună-credinţă şi au fost doar neştiutori în ale legii nu funcţionează. În cazul furtului unui teren domeniu public al statului nu se poate invoca buna-credinţă.

Cât a pierdut Ministerul Educaţiei cu ajutorul premierului afacerist? Pe terenul statului, administrat de Ministerul Educaţiei, de pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 42-44, s-a construit cel mai mare complex commercial şi rezidenţial din România. Terenul valorează peste trei miliarde de euro. Dacă ar fi fost concesionat de stat şi banii ar fi intrat la Ministerul Educaţiei, ar fi adus învăţământului românesc peste 40 de milioane de euro anual. Deci s-ar fi putut mări salariile cadrelor didactice nu cu 50%, ci cu 500%.

Preluat din “Academia Caţavencu”, nr. 42/2008 (autor Alexandru Căutiş).

P.S. Păi, să nu-l credem pe Tăriceanu atunci când ne explica, la televiziunile mogulilor, că mărirea salariilor profesorilor (300.000 de oameni) ar crea grave disfuncţionalităţi economice (pentru firmele lui, probabil). Dar mărirea pensiilor la 6.000.000 de oameni, fără suport în economie, nu creează disfuncţionalităţi economice grave? Dar cheltuirea, în lunile septembrie, octombrie, noiembrie 2008, a patru miliarde de euro, pentru voturi şi clientela politică, nu creează disfuncţionalităţi economice grave?

Citeste si articolele:

 

Ciuma Roşie = PSD a populat cu infractori dintotdeauna Parlamentul României

Ciuma roşie este un grup infracţional organizat care, de-a lungul timpului, a promovat infractori în cele mai înalte funcţii ale statului român, cică democratic. Nu este de mirare, aşadar, faptul că aceşti borfaşi au văzut în fotoliul de parlamentar nu un prilej de a face bine acestei ţări, ci o metodă de a scăpa de puşcărie, după ce au furat miliarde de euro. Şi pentru a nu uita istoria recentă, haideţi să ne amintim cine erau o parte dintre parlamentarii PSD în legislatura 2000 – 2004, atunci când mafia politică vindea bogăţiile tării pe nimic pentru bugetul de stat (Petrom, Sidex etc.), dar mafioţii PSD încasau şpăgi consistente din aceste “privatizări”. În listă mai apar şi parlamentari UDMR, aliaţii ciumaţilor roşii în anumite momente ale istoriei.
  • Dan Grigore Raşovan – autorul unui accident de circulaţie soldat cu moartea unui copil.
  • Luca Ştefănoiu – a călcat şi el băieţel de 5 ani.
  • Dumitru Buzatu – a accidentat un bătrân pe trecerea de pietoni.
  • Robert Raduly (UDMR) – a jutat o bătrână ce traversa neregulamentar să ajungă mai repede la spital.
  • Iulian Ţocu – bănuit că a destituit un procuror ce a făcut “prostia” de a-i băga finul la puşcărie (cu alte cuvinte, Mafia TV – Antena 3 şi România TV – nu vine cu nimic nou atunci când atacă procurorii care-şi fac treaba şi vor puşcărie pentru mafioţi; Ciuma Roşie = PSD a făcut dintotdeauna aşa ceva: eliminarea procurorilor care-i împiedică să fure – n.m.).
  • Viorel Hrebenciuc – avere de un miliard de euro din ce-a furat în România, adică banii de spitale, drumuri, şcoli etc.
  • Ristea Priboi – a activat în structurile Securităţii comuniste, care ucidea, tortura şi teroriza oameni.
  • Viorel Gheorghiu – acuzat să şi-a furat singur maşina pentru a încasa banii de la compania de asigurări.
  • Ionel Olteanu – şi-a însuşit ilegal casa unor oameni, pe care i-a lăsat pe drumuri. (Informaţii preluate din “Academia Caţavencu”, nr. 553/2002)

Aşadar, puşcăriaşul Adrian Năstase sau borfaşul Liviu Dragnea nu sunt cazuri izolate în PSD. Ciuma roşie are hoţia în sânge, fiind un grup infracţional organizat, care încalcă legea la adăpostul imunităţii parlamentare.

Citeste si articolele:

Cum a căpuşat ciuma roşie, şi apoi a vândut pe nimic, Sidex Galaţi, cel mai mare combinat metalurgic din Europa de Est

 

PSDIată, mai jos, un material din 2001, atunci când România nu era membră NATO şi UE, dar la Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria era doi siniştri, care au asasinat, la propriu, această ţară: KGB-istul criminal Ion Iliescu, respectiv puşcăriaşul mafiot Adrian Năstase.

Pentru îngroparea SIDEX-ului se depun mari eforturi (era în 2001 – n.m.)

După împărţirea ciolanului întreprinderilor aflate în custodia statului, guvernul Năstase a demarat în forţă acţiunea SIDEX. Aici, în perioada de tristă amintire a FPS-ului Radu Sârbu, poziţia firmelor-căpuşă de pe greabănul mamutului fusese puţintel deranjată. Deranj, adică diluarea densităţii, în Consiliul de Administraţie al SIDEX a trompiţelor SIDEX INTERNAŢIONAL, BALI şi SIDERMAN. Cel mai dureros a fost momentul eliminării accesului firmei SIDERMAN la deciziile manageriale ale SIDEX. Decizii extrem de importante, odată ce vorbim despre soluţii care să permită menţinerea ratei de un milion de dolari pe zi pierdere. Cineva trebuia să menţină hemoragia, cât să-i asigure a judicioasă direcţionare.

SIDERMAN a fost tumora cerebrală care a determinat asocierea combinatului cu trustul BALI, moşind naşterea firmei mixte SIDEX INTERNAŢIONAL. Cum nu ne îndoim că aţi mai citit despre toate acestea, nu vom mai aminti aici decât faptul că intermediarul SIDEX INTERNAŢIONAL practica nişte comisioane pentru intermedierea afacerilor SIDEX de câteva ori mai gogonate decât alte case de comerţ. Or, până în 2000, atât SIDERMAN cât şi SIDEX INTERNAŢIONAL fuseseră îndepărtate de milionul de dolari pe zi pierdere.
Ei, dar se regrupară pesedereii (= PeSeDeii) rapid şi, la câteva luni de la recuperarea guvernării, s-au îngrămădit din nou în creierul combinatului. Şi asta ca să mai sugă iute-iute până la de-acu’ inevitabila privatizare. La începutul anului 2001 s-a constituit comisia de privatizare, în care-l regăsim pe principalul motoraş pedeserist al reformei, ministrul Ovidiu Muşetescu. Agenţia acestuia, cu un nume pe care istoria nu-l va reţine (APAPS), a produs, pe lângă caietul de sarcini pentru privatizare, şi noul Consiliu de Administraţie al SIDEX. Cine credeţi că a apărut pe puntea de comandă a gigacombinatului? Exact firma privată SIDERMAN, cea care a parazitat SIDEX. Dar haideţi să deschidem cu bisturiul structura internă a firmei SIDERMAN. Pe cine găsim printre asociaţi? Pe domnul Sandu Florentin, deputat PDSR (= PSD) de Galaţi, pe Dumitru Nicolae, primarul PDSR al Galaţiului şi fost director general al combinatului, pe Viorel Munteanu, directorul institutului de proiectări şi alţi foşti directori ai combinatului. Vedeţi că n-au trecut degeaba 10 ani de tranziţie? Dacă la începutul perioadei firmele-căpuşă ale directorilor marilor combinate fiinţau doar ca parteneri de afaceri ai instituţiei parazitate, azi (în 2001 – n.m.) au promovat ca membri în chiar centrul decizional al întreprinderilor de stat.

Revenind la Consiliul de Administraţie, îl descoperim pe dl. Dan Nicolae Şoiman tronând în respectabila funcţie de preşedinte. Acolo unde îl aşezase taman Radu Sârbu, pe vremea când dl. Şoiman încă nu-şi depusese cererea de intrare în PDSR. Poziţia dlui Şoiman este dependentă de căpetenia absolută a partidului de guvernământ PDSR (= PSD) în regiunea Galaţi, respectiv senatorul Plătică Vidovici. Aţi mai văzut vreodată plătică-căpuşă? Ei bine, sunteţi norocoşi, pentru că, iată, dl. Vidovici este o plătică proprietar al firmei MIMS, firmă care, între altele, a supt şi ea nişte tablă de la combinat. Bine-bine, veţi spune, dar ce vă face să credeţi că dl. Vidovici nu e un cetăţean onest, cu firmă, baston şi cravată? Păi, ne uităm şi cu cine este domnia-sa asociat în firma MIMS … Cu un cetătean la fel de onest, care poartă numele deja familiar de Maricel Păcuraru.

Ce spune dosarul numitului Păcuraru, dosar care nu apucă să prindă praf la noi în redacţie: în urmă cu două săptămâni, aţi avut prilejul să citiţi în paginile noastre despre participarea dlui Maricel Păcuraru la demolarea Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR). El a practicat o inginerie financiară elegantă care merită să fie amintită pe scurt aici: a împrumutat un milion de dolari pentru care şi-a lăsat garanţie o făbricuţă care valora cam un sfert din sumă; apoi, după ce n-a plătit niciun sfanţ, a anunţat BIR să-i reţină garanţia; în sfârşit, a venit rândul Băncii să simuleze că vrea să-şi recupereze banii prin vânzarea gajului, ceea ce s-a comis cât ai zice Maricel, pentru că Păcuraru s-a înfipt în calitate de cumpărător, prin alte firme, firme care au achitat un aconto de aproximativ 5.000 de dolari după care s-au oprit. Considerăm că performanţa de a cumpăra cu 5.000 de dolari un milion de dolari îl califică pe dl. Maricel la demnitatea de asociat al unui senator PDSR. Cum? Nu e suficient? Ei bine, atunci hai să adăugăm că pedigree-ul respectabilului conţine şi o condamnare penală la mai mulţi ani de închisoare, pedeapsă din care a efectuat câteva luni; dar, ce să vezi, când să se bucure omul de restul pedepsei, sare Constantinescu şi-i trage o graţiere, de să-şi bage minţile-n cap. Dar asta încă nu e totul. Ar mai fi un episod romantic, legat de o altă activitate profesională cu acelaşi caracter onest, când, fiind domnia-sa din nou înghesuit, a sifonat un autodenunţ plin de bule de aur. Ia ascultaţi ce declară la 4 septembrie 1996 în faţa procurorilor: “Generalul Medrea a cerut să-i dau 150 milioane de lei” … “de asemenea, la locuinţa lui Victor Opaschi (consilier prezidenţial al cârpei KGB-iste Ion Iliescu) a mai fost Munteanu Radu (fost deputat PDSR, fost şef OJT Timiş) care i-a dat din partea mea în mai multe rânduri suma de 150 milioane lei (echivalentul a 75.000 dolari); suma respectivă a fost dată atât în dolari cât şi în lei … în jurul datei de 1 martie 1996 m-am dus la locuinţa lui Victor Opaschi şi i-am dat cadou două ceasuri, unul de damă şi unul de bărbat, ambele din aur şi pot să le descriu … Victor Opaschi m-a condus la miniştrii Novac şi Cozmâncă cărora le-am prezentat ofertele mele de afaceri, dar nu au finalizat nimic până în acest moment … mai arăt că Victor Opaschi m-a prezentat şi lui Adrian Năstase pentru ca acesta să intervină în legătură cu convenţia cu SNCFR. (matrapazlâcul pentru care era anchetat) Lui Adrian Năstase nu i-am dat bani sau foloase materiale … m-am înţeles cu Viorel Ivanov (fost, pe vremuri, şmenar folosit de securiştii timişoreni, care încasa şpăgi de la persoanele care aveau nevoie de vize) să-i dăm lui Bebe Ivanovici suma de 50.000 de dolari … ei mi-au spus că i-au dat banii şi că acesta le-a şi dat nişte numere de telefon din Bulgaria şi Iugoslavia pentru ca noi să încheiem afaceri. Pe de altă parte, trebuie să semnalăm că tot în 1996 un alt penal – Alexandru Răducanu/SANCA – dădea o declaraţie care semăna aproape ca două picături de otravă cu cea reprodusă mai sus; regăseam atunci aproape acelaşi “lanţ al slăbiciunilor” – Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Victor Opachi şi Ion Iliescu.

Poate că vă veţi întreba de ce v-am purtat pe atât de întortocheate căi ale destinelor unor gălăţeni. Am făcut-o pentru a vă ilustra pe ce anume teren pluteşte sau, mai bine zis, se scufundă combinatul SIDEX. Şi, dacă acceptaţi să ne însoţiţi la un chef, veţi avea imaginea societăţii româneşti post-revoluţionare. Suntem la Galaţi, restaurantul “Pibunni”, Pădurea Gârboavele, proprietatea consilierului PDSR Ionel Borcea, cu prilejul mixt al meciului România – Italia şi al aniversării dlui Plătică Vidovici. La chermeză i-am regăsit pe: colonelul Luca Iamandi, numit comandant al IJP pe vremea CDR, pe gen. Nicolae Ionescu, care se spune că-l va înlocui în funcţie pe anteriorul comesean; col. Luca a fost eroul unui moment hazliu, el intrând pe uşă deodată cu patronul Eugen Grosu, personaj pe numele căruia poliţia emisese în urmă cu puţin timp o ordonanţă de reţinere; Grosu, acuzat că ar fi prejudiciat SIDEX cu câteva miliarde bune şi abia eliberat din arest, a avut posibilitatea să participe la petrecerea prietenului Plătică pentru că a solicitat să fie pus în libertate fiind grav bolnav; el a avut ocazia să-l întâlnească la bairam pe Dan Şoiman, preşedintele ţepuitului SIDEX; o apariţie insolită a fost procurorul Dinu, favoritul PDSR pentru fotoliul de procuror-şef al Galaţiului, care a venit însoţit de – ehehei – Mariceeel Păcuraruuu; pentru a întregi pestriţul peisagiu, pe lângă primar, prefect, preşedintele Consiliului Judeţean, la petrecere a participat şi arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţia-sa Cassian Crăciun. Infractori, poliţişti, politicieni, popi şi, într-un cuvânt, societatea postsecuristică a unei caracatiţe mafiote ce cuprindea România. (“Academia Caţavencu”, nr. 489/2001)

Citeste si articolele:

 

Au fost vandute sau distruse 2300 de intreprinderi in perioada guvernarii PSD – Adrian Nastase

 

PSDFostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calității”, demnitarul PSD putând face recurs la această decizie (se intampla odata – n.m.). Potrivit minutei de ședință, lui Adrian Năstase i-au fost interzise timp de 2 ani drepturile de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
 Sentința nu va fi pusă în executare în acest moment, ci doar dacă recursul la Completul de 5 judecători de la Înalta Curte va menține condamnarea lui Adrian Năstase. În acest dosar, Năstase a fost acuzat că și-a finanțat campania electorală din fondurile colectate în cadrul simpozionului Trofeul Calității, organizat de Inspectoratul de Stat în Construcții.

Iată şi un comentariu la acest material:”Remus Truica, asta cu divortul, a fost seful de cabinet a lui Nastase Adrian, in perioada 2000-2004, cit timp a fost prim ministru Nastase. A venit sarac si a plecat enorm de bogat. Este cel care ducea cu valiza banii din spagi si coruptie, peste hotare, in Elvetia si Monte Carlo. Acum acest Truica are insule in Cariabe, domenii in Romania, case in Franta pe Coasta de Azur, are sute de milioane de euro, avere. Daca acest Truica are aceasta avere, va inchipuiti citi bani are Nastase? Sa va aduc aminte niste privatizari, Petrom vinduta cu 600 milioane euro, cind valoarea de piata era peste 10 milarde euro. Petromidia data pe degeaba lui Patriciu, ALRO Slatina la fel, Sidex la fel si altele si altele. Au fost vindute sau distruse 2300 de intreprinderi in perioada guvernarii PSD.”

Citeste si articolele:

 

Sistemul ticalos si ticalosit al mafiotului Adrian Nastase

 

Deşi printre capetele de acuzare aduse guvernării din perioada 1996 – 2000 a fost şi emiterea ordonanţelor de urgenţă, guvernul Năstase îşi începe în forţă mandatul (cel vizibil, şpăgile luate încă nu le-au făcut publice cei de la DNA). Astfel, numirea securistului de Ristea Priboi la cancelaria primului ministru şi arestarea lui Mugur Ciuvică pentru Raportul Armaghedon a fost începutul sfârşitului pentru libertatea din România.

Au urmat patru ani în care cu greu găseai 5 % articole negative la adresa partidului-stat PSD, apariţia baronilor locali, teama asemănătoare cu cea din dictatura comunistă, cumpărarea conştiinţelor. Clientela pesedistă a fost marea beneficiară a acelei perioade. Chiar şi posturile de televiziune erau păsuite de la anumite dări către stat în funcţie de numărul de limbi bine postate în fundul celui care a uitat că pe acest popor cu greu îl mai pui în lanţuri. “Dacă nu poţi să-i convingi, zăpăceşte-i!” şi-a spus la un moment dat, probabil, cel pentru care comunismul a însemnat o frumoasă perioadă în care totul era bine, mai ales dacă erai ginere de ministru ceauşist.

Aşa a apărut Ordonanţa 2/2001 emisă de infractori, pentru infractori. În mare, legea prevede plata amenzii. Mai exact, dacă ai lovit din iubire creştin-ortodoxă pe unul din apropiaţi, eşti amendat de poliţie. Iar amenda n-o plăteşti, doar nu eşti fraier. Ce se poate întâmpla ? Păi, mai nimic. Organele fiscale, din primării sau de la circumscripţiile financiare, sunt puţin interesate de încasarea amenzilor. Aşa încât, mulţumită celui cu n dosare penale aflate în lucru la DNA, contravenientul încalcă în continuare legea şi amenzile nu şi le plăteşte niciodată. Ceea ce nu a înţeles acest Năstase – 10 case (plus alte vile construite sau cumpărate din şpăgi grase) este faptul că într-o ţară legea aplicată îi protejează pe cei care muncesc şi produc mult visata creştere economică, nu pe infractorii care încalcă legea şi nu produc decât suferinţă celor apropiaţi.

La răcoarea unei celule aceste adevăruri s-ar înţelege. Având în spate însă un partid urmaş al PCR-ului, un partid pentru care România este doar un teritoriu ce trebuie furat şi lăsat în voia soartei, un partid care a produs mineriade ce au distrus vieţi şi au dus la izolarea României, un partid numit impropriu PSD (social-democraţia este altceva decât propun şi fac aceşti tovarăşi), un partid care nu-şi poate elimina puroiul numit Ion Iliescu, un partid care a făcut din România o ţară de asistaţi sociali, un partid care, prin firmele căpuşă, a falimentat tot ce mai mişca prin România, un partid care a propus agramati în functii de conducere, dând dovadă de un dispreţ profund faţă de limba română, un partid ce a refuzat constant să recunoască crimele dictaturii comuniste, un partid care s-a opus întotdeauna aflării adevărului despre turnătorii la securitate şi despre revoluţie, un partid datorită căruia cei mai de seamă tineri ai acestei ţări au emigrat, psd-ul fiind preocupat de pensionari, aceştia aducându-i voturi, ei bine, un asemenea partid nu putea să ridice imunitatea parlamentară lui Năstase Adrian, pentru a afla, în justiţie, adevărul: cât de corupt este un fost prim-ministru al României.

Citeste si articolele:

 

Adrian Nastase, mafiotul care a furat milioane de euro din banii tarii (I)

 

Adrian NastaseScurtă introducere

Adrian Năstase are câteva momente “memorabile” ce merită amintite, înainte de a înşirui anchetele jurnaliştilor din presa vremii, cei care au trecut peste căluşul guvernării pesediste. Astfel Năstase Adrian este cel care:

  • Odată cu a doua căsătorie a devenit ginerele unui fost ministru ceauşist al agriculturii.
  • A dat numele socrului său unei săli de şedinţe din Ministerul Agriculturii (parcă Revoluţia din ’89 a fost anticomunistă?!).
  • A întrerupt o şedinţă a Guvernului României pentru a participa la lansarea (de către un pupincurist notoriu al dictaturii comuniste, adică Adrian Păunescu) unei cărţi de poezie (cei care au suferit în temniţele comuniste în timpul dictaturii, elogiată în cel mai deşănţat mod de Adrian Păunescu, sunt total neimportanţi pentru Năstase Adrian).
  • A numit în funcţii cheie ale aparatului de stat foşti nomenclaturişti comunişti, precum Octav Cozmâncă, sau foşti ofiţeri de securitate, precum Ristea Priboi.
  • A pus căluş presei libere, în special celei audio-vizuale, prin numirea în funcţii a unor lachei ai regimului şi persecutarea celor neînregimentaţi politic.
  • A trimis după gratii pentru trei zile pe autorii Raportului Armaghedon, printre care şi Mugur Ciuvică, mai ceva ca-n-tr-o ţară bananieră.
  • A intervenit în justiţie pentru mafiotul Tarău din Bihor (fiul prefectului pesedist din acea perioadă) printr-o afirmaţie celebră: “Nu cred în arestările de vineri după-amiază!”. Consecinţa: mafiotul Tarău a putut fugi în America, iar un procuror trimis să ancheteze alt procuror s-a sinucis (Năstase Adrian nu-l are pe conştiinţă?).
  • Ne-a pus să-i numărăm ouăle.
  • A făcut din România o ţară de asistaţi sociali, sugrumând libera iniţiativă, mai ales dacă respectivii nu cotizau la partidul-stat PSD
  • La referendumul din 2003 pentru modificarea Constituţiei a adus votanţi cu autobuzele, plus morţii de pe liste, pentru a obţine acel procent de jumătate plus unu necesar validării referendumului (ce n-a făcut Băsescu în toamna lui 2007, iar referendumul pentru votul uninominal n-a trecut).
  • A încercat să fure şi alegerile din 2004, dar a renunţat la întervenţia ambasadorului SUA la Bucureşti, plus organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului, care i-au cerut să fie corecte alegerile, altfel consecinţele putând fi dezastroase pentru România.
  • Este în spatele marilor tunuri financiare din acea perioadă, pe care le vom descrie pe larg în episoadele următoare.

Citeste si articolele:

  • Un pesedist încalcă legea – pleonasm evident (VII)
  • Limba română nu-i pentru “valorile” pesedeului
  • Parlamentar PSD în “slujba poporului”
  • Lupul în haine de oaie
  • Un pesedist încalcă legea – pleonasm evident (VI)

    Lupul în haine de oaie

    Liviu Dragnea si Victor PontaPentru cei care-au uitat, PSD-ul apare în România pe filiera PCR – FSN – FDSN – PDSR – PSD. Văzând promisiunile acestor “imaculaţi” politicieni ai partidului baronilor locali şi corupţiei care a speriat o ţară întreagă şi chiar o lume te apucă râsul. Pentru ei, cei care-au furat ca-n codru şi se ascund în spatele imunităţii parlamentare, nu există lege. Au transformat România în ţara fărădelegii, în ţara asistaţilor sociali, considerându-ne pe toţi nişte incapabili, deoarece n-am putut fura cât au furat ei. Aşa cum Elena Ceauşescu nutria un dispreţ profund pentru “nesătuii” care formau cozi interminabile la magazinele alimentare, tot aşa lui Adrian Năstase gloata nu-i spune nimic, din moment ce şi-a permis să încalece bugetul ţării, pe care nu electoratul asistat social al PSD-ului îl alimentează cu bani, ci clasa de mijloc care l-a debarcat în 2004 pe Năstase Adrian. Iar din acest buget public alimenta baronii locali, deci corupţia la nivel naţional. Să nu uităm că sărăcia este efectul, iar corupţia cauza. Votând partidul corupţilor din România, vom trăi din firimiturile viitorilor baroni locali şi vom respecta legi pe care ei, pesediştii “cinstiţi”, nu le-au respectat niciodată.

    Sistemul ticalos si ticalosit al mafiotului Adrian Nastase

     

    PSDDeşi printre capetele de acuzare aduse guvernării din perioada 1996 – 2000 a fost şi emiterea ordonanţelor de urgenţă, guvernul Năstase îşi începe în forţă mandatul (cel vizibil, şpăgile luate încă nu le-au făcut publice cei de la DNA). Astfel, numirea securistului de Ristea Priboi la cancelaria primului ministru şi arestarea lui Mugur Ciuvică pentru Raportul Armaghedon a fost începutul sfârşitului pentru libertatea din România.

    Au urmat patru ani în care cu greu găseai 5 % articole negative la adresa partidului-stat PSD, apariţia baronilor locali, teama asemănătoare cu cea din dictatura comunistă, cumpărarea conştiinţelor. Clientela pesedistă a fost marea beneficiară a acelei perioade. Chiar şi posturile de televiziune erau păsuite de la anumite dări către stat în funcţie de numărul de limbi bine postate în fundul celui care a uitat că pe acest popor cu greu îl mai pui în lanţuri. “Dacă nu poţi să-i convingi, zăpăceşte-i!” şi-a spus la un moment dat, probabil, cel pentru care comunismul a însemnat o frumoasă perioadă în care totul era bine, mai ales dacă erai ginere de ministru ceauşist.

    Aşa a apărut Ordonanţa 2/2001 emisă de infractori, pentru infractori. În mare, legea prevede plata amenzii. Mai exact, dacă ai lovit din iubire creştin-ortodoxă pe unul din apropiaţi, eşti amendat de poliţie. Iar amenda n-o plăteşti, doar nu eşti fraier. Ce se poate întâmpla ? Păi, mai nimic. Organele fiscale, din primării sau de la circumscripţiile financiare, sunt puţin interesate de încasarea amenzilor. Aşa încât, mulţumită celui cu n dosare penale aflate în lucru la DNA, contravenientul încalcă în continuare legea şi amenzile nu şi le plăteşte niciodată. Ceea ce nu a înţeles acest Năstase – 10 case (plus alte vile construite sau cumpărate din şpăgi grase) este faptul că într-o ţară legea aplicată îi protejează pe cei care muncesc şi produc mult visata creştere economică, nu pe infractorii care încalcă legea şi nu produc decât suferinţă celor apropiaţi.

    La răcoarea unei celule aceste adevăruri s-ar înţelege. Având în spate însă un partid urmaş al PCR-ului, un partid pentru care România este doar un teritoriu ce trebuie furat şi lăsat în voia soartei, un partid care a produs mineriade ce au distrus vieţi şi au dus la izolarea României, un partid numit impropriu PSD (social-democraţia este altceva decât propun şi fac aceşti tovarăşi), un partid care nu-şi poate elimina puroiul numit Ion Iliescu, un partid care a făcut din România o ţară de asistaţi sociali, un partid care, prin firmele căpuşă, a falimentat tot ce mai mişca prin România, un partid care a propus agramati în functii de conducere, dând dovadă de un dispreţ profund faţă de limba română, un partid ce a refuzat constant să recunoască crimele dictaturii comuniste, un partid care s-a opus întotdeauna aflării adevărului despre turnătorii la securitate şi despre revoluţie, un partid datorită căruia cei mai de seamă tineri ai acestei ţări au emigrat, psd-ul fiind preocupat de pensionari, aceştia aducându-i voturi, ei bine, un asemenea partid nu putea să ridice imunitatea parlamentară lui Năstase Adrian, pentru a afla, în justiţie, adevărul: cât de corupt este un fost prim-ministru al României.

    Citeste si articolele:

    • Faptele de arme ale celui mai corupt dintre prim-miniştrii României de după ‘89 (I)
    • Faptele de arme ale celui mai corupt dintre prim-miniştrii României de după ‘89 (II)
    • Un pesedist încalcă legea – pleonasm evident (VII)
    • Limba română nu-i pentru “valorile” pesedeului
    • Parlamentar PSD în “slujba poporului”

      Cum s-au imbogatit din furt sefii Politiei si fostii securisti in regimul KGB-istului Ilici Iliescu

      Ion IliescuAnii 1992 – 1994: KGB-istul Ilici Iliescu la Cotroceni coordona formarea mafiei care va distruge România, mafie formată, în principal, din foștii nomenclaturiști comuniști și foștii securiști

      Mafia din Poliția Română, zona Galați, în regimul KGB-istului Ilici Iliescu

      Șeful mafiei locale a poliției gălățene este domnul colonel Nicolae Ionescu, șef al Ispectoratului Județean. Domnul colonel începe ca șef al poliției Galați. Este mutat la scurt timp în comun de baștină a abuziv-împușcatului, Scornicești Olt. După revoluție, este avansat și revine la Galați pe funcția de șef al Inspectoratului. În civil, locuiește în blocul “Egreta” din centrul orașului, vecin cu Ștefania Sandu, director economic la PECO, care se ocupă cu buteliile poporului. Domnul colonel și-a tras nu de mult un cumătru în persoana domnului Iulian Vârgolici, patronul pseudolegalului cazinou LAS VEGAS. Pe cealaltă parte, soția domnului colonel se ocupă de contabilitatea firmei SIFA, care aprovizionează cele trei consignații la familiei Ionescu puse în circulație pe numele rudelor. Din salariul de polițist bugetar domnul colonel și-a construit o vilă cu 12 camere, 3 garaje, piscină și grădină.

      Sub domnul colonel Nicolae Ionescu stă colonelul Chiriloaie. Posesor al vilei “Mon Caprice” de pe strada Domnească, vis-à-vis de Biserica Catolică, domnul colonel satisface capriciile clienților într-un bar select pe care l-a amenajat la parter.
      Mai jos de colonelul Chiriloaie s-a așezat domnul căpitan Răducanu Oprea, șeful Serviciului Economic din poliția locală Galați, care a fost recent promovat, în locul maiorului Călin Tudoran, pe motiv de nevastă contabilă la Abatorul Șendreni și proaspăt naș de cununie al fiicei domnului colonel Dumitru Culcea, șefulm poliției locale Galați, fost secretar PCR (Partidul Comunist Român) cu propaganda pe Inspectoratul Județean de Miliție Galați în ultima duzină de ani, de sub domnia lui Ody. Cuibușorul de nebunii al domnului căpitan se înalță pe strada Scânteii, lângă IIRUC, vis-à-vis de filiala Băncii Agricole Galați. “Căsuța” a înghițit până acum 30 de milioane de lei. Urmează restul, evident tot din salariul de bugetar.

      Fost CI-ist (securist) la Brăila, căpitanul Vasile Stoian devine peste noapte șeful Serviciului de Informații și Protecția Cadrelor din Inspectoratul Județean de Poliție Galați. Un viloi de pe strada Rizer, din spatele spitalului, a ajuns deja până la nivelul trei, construit fiind tot din salariul de bugetar al domnului căpitan Vasile Stoian. Ceva mai la vale, alte două superconstrucții executate tot din salariu, își ridică spre soare mustățile de beton. Prima, a directorului ICMRSG (Îtreprinderea de Construcții-Montaj și Reparații Siderurgice Galați), și a doua, corect, a maiorului Marcel Cristea, șeful politiei Sidex Galați. Avansat excepțional de la căpitan la maior pentru “merite deosebite”, printr-o intervenție la fostul Ministru de Interne a directorului combinatului, domnul maior își mai construiește încă o viluță cu jde’ mii de camere pe bulevardul Coșbuc, colț cu strada Tecuci. Materialele de construcție au fost practic donate la prețuri de nimic de SIDEX și ICMRSG, prin șeful depozitelor de cherestea și materiale de construcție Gheorghe Burcea. Fiind ieftină, domnul maior a cumpărat cărămidă refractară cât pentru zece vile, pe care apoi a revândut-o cu profit gras. A fost plata pentru neînceperea urmăririi penale împotriva directorilor de la ICMRSG, acuzați de deturnare de fonduri, sustrageri de materiale de construcție, trafic de influență și concurență neloială. Numele pârâților: Prică, Smărăndescu, Ciubotaru, Ciocârlan, Ciucă, Tănase și Stanciu. În 1992, în Combinatul siderurgic se înfiripase cu greu datorită stângii lui Durbacă, câștigătoare în alegeri, sindicatul ZEUS, care, cu sprijinul domnului maior și coordonarea juridică a șefului onorific al poliției SIDEX Nicolae Tudorel, a fost marginalizat. Anchetele declanșate în combinat poartă următoarea parafă: există corupție, dar nu pot fi nominalizați corupții. Asta în timp ce vila domnului maior Marcel Cristea costă, în actualul stadiu de construcție, peste 40 milioane de lei, din salariul de bugetar, firește.

      Informații preluate din “Academia Cațavencu”.

      Citeste si articolele:

      • Mafiotul PSD-ist Nastase Adrian a primit de la Bechtel un comision de 80 milioane de dolari
      • 43 de senatori PSD-isti, din 61, au spus NU confiscarii averilor infractorilor
      • Infractorul Adrian Nastase a primit o spaga de 7 milioane de lire sterline
      • Puscariasii escroci, care ne-au furat de ne-au rupt 25 de ani, trandavesc in vile de protocol
      • Mircea Dinescu a primit peste jumatate de milion de euro de la mafiotul Sorin Ovidiu Vantu

        Dupa mega-tunul „Vanzarea Petrom”, Nastase si clica sunt liberi si bogati

        Adrian NastaseStatul roman a vandut aproape pe degeaba pachetul majoritar de actiuni ale Societatii Nationale a Petrolului Petrom SA (SNP PETROM SA), companiei OMV AKTIENGESELLSCHAFT – Austria, in care 35% din actiuni erau detinute de Guvernul Austriei. Initial, s-au vandut, conform contractului, doar 33,34% din actiuni contra sumei de 668,8 milioane euro (adica mai putin cu cateva milioane euro decat profitul pe care OMV Austria l-a obtinut din primul an de exploatare).

        Majorare de capital cu bani ramasi in conturile societatii – asa s-a dat resursa petrolifera a Romaniei pe mana austriecilor.

        In doar cateva luni de la incheierea contractului, companiei OMV Austria i s-a permis sa majoreze capitalul social al SNP PETROM SA cu 830 milioane euro (suma ramasa in conturile SNP PETROM SA) astfel incat, prin noul calcul al capitatului social, OMV Austria sa obtina inca 17,55% la suta din actiuni, si sa ajunga sa detina 51% din capitalul social al SNP PETROM SA.

        Conform unei evaluari anterioare privatizarii, valoarea SNP PETROM SA era cotata la 1,8 miliarde euro (la valoarea istorica a activelor), pentru ca imediat dupa privatizare Guvernul Romaniei sa anuleze toate datoriile acumulate de SNP PETROM SA, ceea ce a reprezentat o facilitate nemaintalnita, acordata OMV Austria.

        Mai mult, OMV Austria a primit si dreptul, prin concesiune, sa exploateze, timp de 99 de ani, resursele petrolifere ale Romaniei (mai exact, campul petrolifer Suplacu de Barcau). Asta, contra unei redevente situata intre 3,5-13,5% in timp ce, in alte state europene, valoarea redeventei era dubla, respectiv, intre 5-35%.

        Si chiar daca artizanii privatizarii – din timpul Guvernarii Adrian Nastase – au pretins, ca sa justifice pretul mult subevaluat, ca SNP PETROM SA a fost privatizata cu tot cu datorii, Guvernul Romaniei a anulat toate datoriile SNP PETROM SA. In plus, SNP PETROM SA detinea, la momentul privatizarii, numeroase sume de bani.

        Anumite conditii contractuale pot fi interpretate ca favoritisme facute OMV Austria de catre Statul roman, precum:

        -nivelul redeventei sa nu se modifice timp de 10 ani – sunt informatii ca, pana in prezent, nimeni nu s-a invrednicit, incepand cu 2014, (la expirarea celor 10 ani) sa mareasca redeventa, astfel incat Statul roman sa castige cu adevarat de pe urma exploatarii resurselor petrolifere de pe teritoriul Romaniei.

        -in cadrul contractului de privatizare, OMV Austria a primit unda verde sa vanda Rafinariile Arpechim si Petrobrazi, de pe urma carora poate obtine alte importante sume de bani, de ordinul zecilor de milioane de euro.

        In fiecare an, OMV a obtinut profituri mai mari decat pretul platit

        Conform datelor oficiale obtinute de la Ministerul Finantelor, OMV PETROM SA – agent economic cu codul unic de identificare 1590082 – a obtinut profituri uriase, din care statul nu a incasat decat cota legala de 16%. Restul banilor s-au scurs, evident, in conturi straine, sub forma de dividende.

        Iata profiturile anuale obtinute de OMV PETROM SA.

        -Anul 2006 – profit 671 milioane euro (suma platita pentru privatizare a fost 668 milioane euro), conform datelor existente intr-un Raport al Comisiei de ancheta a Senatului privind privatizarea SNP PETROM SA;

        -Anul 2008 – profit de peste 1,6 miliarde lei

        -Anul 2009 – profit de 1,7 miliarde lei

        -Anul 2010 – profit de 2,2 miliarde lei

        -Anul 2011 – profit de 4,5 miliarde lei

        -Anul 2012 – profit de 4,6 miliarde lei

        -Anul 2013 – profit de 5,6 miliarde lei

        In toti acesti ani, reprezentantii OMV Austria aflati in functii de conducere din cadrul companiei au incasat lefuri exorbitante de zeci de mii de euro/lunar, ca si cand ar fi fost sefi de mari banci internationale.

        Problema care se ridica la ora actuala, din punctul de vedere al intereselor Romaniei, este redeventa pe care OMV Petrom o plateste pentru exploatarea resurselor petrolifere nationale. Aceasta redeventa trebuia renegociata in 2014, la expirarea clauzei de 10 ani, conform prevederilor din contract, insa pana la acest moment niciun guvernant nu a manifestat vreo intentie in sensul acesta.

        Numeroase voci publice care au studiat privatizarea Petrom in favoarea OMV au apreciat ca prejudiciul suferit de Romania de pe urma acestui contract vadit dezavantajos ar fi de peste 20 miliarde euro.

        Sursa (citeste materialul integral)

        Citeste si articolele:

 

Mafia padurilor din Romania are sigla PSD

PSDCine a dat padurile Romaniei pe mana lui Schweighofer? Adrian Năstase și Ilie Sârbu. Iată dovada!

Tatiana Niculescu Bran, fostul purtator de cuvant al preşedintelui Klaus Iohannis, a subliniat pe facebook ca guvernul Adrian Nastase a adoptat o ordonanta de urgenta prin care incuraja Romsilva sa incheie contracte de vanzare de masa lemnoasa, de pana la 10 ani, cu firme mari, precum Schweighofer Holzindustrie…

Aşa ca am cautat şi am dat peste OUG 71 2002 privind incheierea de catre Regia Nationala a Padurilor a contractelor de vanzare-cumparare a masei lemnoase pe termen lung, publicata in Monitorul Oficial nr. 435 din 21 iunie 2002.

Şi semnata de prim-ministru de atunci, Adrian Nastase, dar şi de… Ilie Sarbu, tata socrul şi, pe atunci, ministrul agriculturii, alimentatiei si padurilor…

Şi pentru cine nu crede poate citi şi pasajele din raspunsul ministrului Laszlo Borbely catre un deputat din parlamentul Romaniei, undeva in 2011…

Conform contractelor semnate cu Romsilva in 2002 si 2003, firma austrica a primit dreptul de a exploata in jur de 1 milion de metri cubi de padure anual.

Tatiana Niculescu Bran:

”In caz ca nu se ştie sau se uita, in 2002, guvernul Adrian Nastase a adoptat o ordonanta de urgenta prin care incuraja Romsilva sa incheie contracte de vanzare de masa lemnoasa, de pana la 10 ani, cu firme mari, precum Schweighofer Holzindustrie.
Conform contractelor semnate cu Romsilva in 2002 si 2003, firma austrica a primit dreptul de a exploata in jur de 1 milion de metri cubi de padure anual”.

OUG 71 2002 privind incheierea de catre Regia Nationala a Padurilor a contractelor de vanzare-cumparare a masei lemnoase pe termen lung, publicata in Monitorul Oficial nr. 435 din 21 iunie 2002

OUG 71 2002 actualizata prin:
Legea 654/2002 – privind aprobarea OUG 71/2002 pentru incheierea de catre Regia Nationala a Padurilor a contractelor de vanzare-cumparare pe termen lung privind masa lemnoasa Monitorul Oficial 937/2002
In temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constitutia Romaniei,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

Art. 1

(1)Regia Nationala a Padurilor, in calitatea sa de administrator al fondului forestier aflat in proprietatea publica a statului, este abilitata sa incheie contracte pe termen lung pentru asigurarea vanzarii masei lemnoase pe picior cu agentii economici care au activitate in domeniul prelucrarii lemnului in produse finite.
(2)Contractele prevazute la alin. (1) se incheie intre Regia Nationala a Padurilor si agentii economici care au dobandit acest drept prin licitatie publica, pentru volume minime de 20 mii m3/an/agent economic si pentru o perioada de minimum 3 ani si maximum 10 ani.
(3)Anual se va incheia un act aditional la contractul prevazut la alin. (1), prin care se stabilesc volumul masei lemnoase pe picior si pretul acesteia.
(4)Masa lemnoasa de pe terenurile cu destinatie forestiera aflate in prezent in domeniul public al statului, dar care fac obiectul retrocedarii conform legilor fondului funciar, nu cade sub incidenta prezentei ordonante de urgenta.

(…)

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE

Contrasemneaza:
Ministrul dezvoltarii si prognozei,
Gheorghe Romeo Leonard Cazan

Ministrul agriculturii, alimentatiei si padurilor,
Ilie Sarbu

p. Ministrul finantelor publice,
Maria Manolescu,
secretar de stat

Ministrul industriei si resurselor,
Dan Ioan Popescu

Sursa (citeste mai mult)

Citeste si articolele:

  • Cum a bagat statul PSD-ist 180 de milioane de dolari intr-o rafinarie, iar apoi a vandut-o cu 13
  • Alte detalii inedite despre infractorul de drept comun Nastase Adrian
  • De ce ex-premierul Nastase Adrian nu-i decat un spagar ce trebuie impuscat
  • Cum au scos PeSeDistii valize de bani din Romania
  • O alta realizare PSD + Puie Monta: Oltchim se vinde la fier vechi

    Milionarii de azi ai Romaniei sunt fosti membri ai clanului Ceausescu sau urmasii acestora

    Clanul CeausescuIn noul sistem, aparut dupa 1989, asamblat de Ion Iliescu cu sprijinul rezidentilor GRU si KGB din Romania, acesti capitalisti originali au declansat devalizarea bugetului de stat, transferand, prin off shore-uri, miliarde de euro in conturi private, prin coruptie, evaziune fiscala, spalare de bani, retrocedari si restituiri frauduloase, afaceri oneroase cu statul etc. Asadar, prabusirea comunismului a reprezentat, pentru activistii si securistii conectati la realitatile geopolitice contextuale, o uriasa oportunitate de a strange averi fabuloase, saracind economia nationala si condamnand milioane de pensionari la foamete si alte milioane de tineri la lipsa de perspectiva si emigrare.

    Incercam sa desenam o harta, un relational al fostilor mari nomenclaturisti PCR, a urmasilor lor si a celor mai paguboase afaceri pentru statul roman, prin protejarea grupurilor infractionale de catre politicienii tuturor regimurilor post decembriste.

    • Raposatul Ion Dinca, fosta mana de fier a regimului Ceausescu, a lucrat, in ultima parte a vietii, la o firma de IT ca si consilier. Compania a fost fondata de ginerii sai Nicolae Badea si Gabriel Popoviciu. Ginerii fostului satrap comunist, instruiti bine de catre Securitate, in anii 1980, pentru a sti cum sa faca fata realitatilor capitaliste, au construit un adevarat imperiu financiar: imobiliare, fotbal, IT, constructii, comert, transporturi etc. Puiu Popoviciu impreuna cu Radu Dimofte, ambii membrii de vaza ai Gruparii Monaco, au adus in Romania branduri „imperialiste” precum Pizza Hut sau KFC. Astazi, ei doi, impreuna cu Nicolae Badea au in conturi aproximativ un miliard de euro. Afacerile lor apar la Registrul Comertului, pe numele parintilor lor: Zerlin Dimofte si Ligia Popoviciu. Imperiul ginerilor lui Dinca s-a remarcat si prin diverse afaceri profitabile cu statul, iar cei doi sunt actionari in Clubul Vinului, alaturi de nume sonore precum Calin Popescu-Tariceanu.
    • Tudor Postelnicu, fostul sef al Departamentului Securitatii Statului, vestitul DSS, iar din 1987 a fost ministru de Interne. In evenimentele din 1989, a fost capturat de revolutionari si deferit Procuratorii Militare. Tranzitia i-a prins bine. Dupa ce a fost retinut o perioada scurta, noile autoritati coordonate de Ion Iliescu, Silviu Brucan si Nicolae Militaru (agent demonstrat al GRU), l-au eliberat. Tiberiu Bica Postelnicu, nepotul „dobitocului” are o avere de aproximativ 50 de milioane de dolari si este asociat in nu mai putin de 35 de companii din Romania. Are opt procente din actiuniile Romanian International Bank. A fost asociat cu magnatul Ioan Niculae, la Asirom, dar si-a vandut cota de zece la suta. Impreuna au detinut, prin Total Distribution Group SRL, si activitatea de distributie a tigarilor produse de Societatea Nationala a Tutunului Romanesc. Mai e si distribuitor de bauturi alcoolice si, de asemenea, actionar in IATSA, firma desprinsa din Dacia Pitesti. Printre activitatile economice ale fostului tartor comunist se numara si parteneriatul cu fostul primar al capitalei Adriean Videanu in firma Equity Invest SA, care se ocupa de intermedieri financiare. In schema mai apare si multimilionarul Raul Doicescu (24 la suta), a carui firma, Bog’art, a dezvoltat controversatul proiect „Cathedral Plaza”. De remarcat ca Videanu si Doicescu sunt membrii Gruparii Monaco.
    • Un alt pilon pe care s-a sustinut monstruosul experiment al comunismului national, exprimat pana la esecul final de regimul ceausist, a fost Paul Niculescu Mizil. Dupa o judecata sumara, a fost condamnat in lotul CPEx, dar eliberat dupa numai doi ani de detentie. Anul 1992 este foarte ofertant si generos cu membrii familiei fostului nomenclaturist, desi intreaga Romanie abia intra intr-o lunga, chinuitoare si paupera tranzitie. Asa a aparut compania Getteco din care s-au multiplicat nenumarate firme care aveau ca obiect de activitate: comert, imobiliare, alimentatie publica, prelucrarea lemnului. Fiul, celebrul grobian care ragaie pe la televizor, Serghei Mizil si nepoata Oana Niculescu Mizil detin actiuni la mai multe companii care deruleaza afaceri interesante cu tari din orientul apropiat. Inainte de a se abandona in bratele lui Vanghelie, Oana a fost casatorita cu Tohme Jamil, un libanez apartinand grupului de interese din jurul familiei Hariri.
    • Alt vlastar al Epocii de Aur a fost Cornel Burtica. Marginalizat de Ceausescu in 1982 intrucat era suspect de relatii prea apropiate cu KGB-ul, trece cu bine pragul lui decembrie 1989. Se privatizeaza repede si foarte putina lume mai stie astazi ca firmele sale au iluminat zona Piata Unirii si au lucrat la modernizarea metroului bucurestean. A murit in 2013. Dupa prabusirea dictaturii comuniste, intr-o carte de convorbiri cu jurnalista Rodica Chelaru, si-a asumat responsabilitatea pentru participarea la un regim criminal.A fost un om de stanga, sedus de mitul egalitarist al comunismului. Fusese influentat, in mare masura, de ideile comunistilor italieni (la fel ca si prietenul sau, Stefan Andrei). La un moment dat a inteles ca sistemul era putred chiar in inima sa, ca ideologia oficiala era doar o tesatura de minciuni. Intr-un interviu acordat unui ziar central a spus ca s-a descurcat mai bine in capitalism decat in epoca in care era activist comunist, avand afaceri cu Italia, importand grupuri electrogene.
    • Un alt alintat si asistat al tranzitiei este Constantin Bostina, presedintele Consiliului de Administratie de la Bursa Romana de Marfuri. A fost secretarul personal al lui Nicolae Ceausescu si adjunct la Ministerul Economiei si la Ministerul Industriei Usoare. Dupa moartea Ceausestilor se converteste la capitalism, dar se ocupa si cu incalcarea embargoului impus fostei Yugoslavii.La jumatatea anilor 1990, afacerile lui Bostina, doctor in stiinte economice, au fost radiografate de o ancheta privind cazul de contrabanda cu combustibili „Jimbolia”. Astazi compania lui Bostina are o avere de peste 30 de milioane de euro, facuta din industrie si consultanta.
    • Pe lista marilor favorizati ai „democratiei noastre originale” si a capitalismului de carton a fost si Carol Dina, prim-secretar al PCR Galati, fost membru al CC al PCR, fost membru supleant al CPEx. Evenimentele din decembtrie 1989 l-au impins cateva luni in arest la Galati. Iese alt om, animat de ganduri creative in economia de piata. Pregatirea intelectuala a fostului tovaras, desi precara l-a ajutat sa se imbogateasca si sa parvina in politica. In anul 2000 a devenit senator din partea PRM. De profesie ajutor mecanic, Dina avea 80 la suta din firma Grup DIC din Galati, la care mai sunt asociati membri ai familiei sale. Compania a fost implicata, potrivit unui raport al Coalitiei pentru un Parlament Curat, in tranzactii paguboase pentru stat la Sidex, inainte de privatizarea combinatului.

     

    Citeste si articolele:

    • Foștii nomenclaturiști comuniști și urmașii acestora au strâns averi imense după 1989
    • Falimentarea băncii Bancorex, unul dintre succesele mafiei comuniste in lupta cu Romania democratica
    • Anii 1990: SRI-ul si Politia furau cot la cot cu infractorii
    • Cum au asigurat Ion Iliescu si KGB-istii sai perpetuarea comunismului dupa 1989
    • Fetele criminale ale comunismului

      Anii 1990: SRI-ul si Politia furau cot la cot cu infractorii

      De la stanga: Petre Roman, Virgil Magureanu, Ion IliescuPreambul

      Încă dinainte de decembrie 1989, Ardealul şi în special municipiul Cluj-Napoca au reprezentat zone de interes maxim atât pentru serviciile secrete româneşti (şi nu numai), cât şi pentru conducerea ţării. După 1989, structurile consolidate în perioada comunistă au continuat acţiunile de diversiune în zonă, obţinând totodată şi importante averi în folosul propriu, desigur prin acţiuni ilegale, de contrabandă, care au generat pierderi enorme bugetului. Un rol important în consolidarea unor reţele de tip mafiot l-au avut şi îl au în continuare factorul politic şi cel social. Nu este deloc întâmplător faptul că în Cluj-Napoca se află (era iunie 1998 – n.m.) sediul central a două partide care speculează intens sentimentul naţionalist (UDMR, PUNR şi, mai nou, AUR), că în Cluj-Napoca păstoreşte Înalt Preasfinţitul în grad Bartolomeu Anania (mitropolitul Ardealului, la acea vreme, fost turnător la Securitatea comunistă – n.m.), că în Cluj-Napoca este sediul central al Băncii Dacia Felix (bancă a SRI-ului din anii 1990, creată cu bani negri – n.m.), că în Cluj-Napoca a luat cea mai mare amploare Caritasul (afacere de tip piramidal din anii 1990, ce a lăsat mii de români cu buzunarele goale, banii fiind luaţi de foştii securişti şi politicieni ai momentului – n.m.), că Cluj-Napoca este localitatea cu cel mai bizar primar în persoana lui Gheorghe Funar (primar al Clujului în anii 1990 de orientare naţionalist-comunistă, n.m.) etc. Să revenim însă în prezent (era iunie 1998 – n.m.) pentru a vedea cum se împletesc interesele politice cu cele ale organelor plătite să vegheze asupra respectării legilor în vederea obţinerii de foloase necuvenite.

      Vulpea cel bătrân şi cărţile de aur

      Să începem aşadar cu un binecunoscut personaj, generalul Virgil Ardeleanu – şeful Poliţiei Capitalei. Încă de pe vremea guvernării PDSR (actualul PSD – n.m.), Ardeleanu este bun tovarăş cu colonelul Ielceanu – fost şef al Serviciului Crimă Organizată din IJP Cluj (trecut în rezervă imediat după numirea colonelului Blaga la comanda IJP Cluj), cu un armurier din cadrul poliţiei budapestane, cu numitul Roland Caruso – cunoscut proxenet din Cluj şi cu IYAD ARAFAT SHEDADEH DIAB, prin intermediul lui Ardos Gyuri – cetăţean maghiar. Tovarăşi, tovarăşi, dar la ce, ne veţi întreba. N-o să vă răspundem. Că atâta minte avem şi noi să nu ne apucăm să susţinem că ar fi vorba despre trafic de arme, proxenetism, maşini furate sau stupefiante. Nu. Cei numiţi mai sus schimbau câte un volum de Heidegger, Bertolt Brecht şi Rodica Ojog-Braşovaenu. Reţeaua de cititori este internaţională şi acţionează pe teritoriul Austriei, Germaniei, Ungariei, Croaţiei, Iugoslaviei, Ucrainei, Rusiei şi României. Lecturile s-au derulat şi se derulează prin intermediul firmelor SACRAMENTO şi DIAB (de la parterul Casei de Modă Cluj-Napoca) ale lui IYAD ARAFAT, cu care col.(r) Ielceanu s-a şi asociat imediat după ce a fost trecut în rezervă. De altfel, sunt binecunoscute ieşirile ilegale din ţară, în Ungaria (pentru care nu şi-a anunţat niciodată superiorii), ale col. Ielceanu, atunci când Ardeleanu avea probleme şi de unde se întorcea cu importante sume în valută. Importante sume de bani au fost obţinute şi din traficul de cărţi furate şi înmatriculate ilegal de către cei doi ofiţeri enumeraţi mai sus, prin intermediul lui IYAD (de citit cazul cetăţeanului german Peter Bild al cărui volum a fost furat şi înmatriculat de către IYAD, deşi actele cărţii se află şi în prezent în posesia lui Bild, iar procuratura a dat, bineînţeles, soluţie de neîncepere a urmăririi penale întrucât nu sunt destule elemente (?). Prin intermediul şefului restaurantului Rapsodia, domnul Pop. Cei doi au achiziţionat apartamente şi imobile naţionalizate (pe strada Moţilor şi pe strada Bisericii Ortodoxe), pe care apoi le-au valorificat la preţuri mult mai mari, constatând că spaţiile nu sunt potrivite pentru biblioteci. După venirea colonelului Grigore Blaga la comanda IJP Cluj, o serie de ofiţeri din reţeaua lui Ardelean (care făceau legătura cu cercurile de lectură) au fost trecuţi în rezervă, mulţi dintre ei la cerere (vezi cazul colonelului Ielceanu, pensionat pe caz de boală). Totuşi, în poliţia clujeană , Ardeleanu a reuşit să-şi menţină câteva piese tari cum ar fi: colonelul Pop Toader – adjunctul şefului IJP Cluj, lt. col. Apahidean – adjunctul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca (prieten la cataramă cu Roland Caruso), căpitanul Dănuţ Boloş – şeful Biroului Anticorupţie din cadrul Serviciului economic.

      Întâlnire de grad superior

      În urmă cu o lună (mai 1998 – n.m.), în Cluj-Napoca, a avut loc o întâlnire extrem de interesantă. În weekend s-au aflat ca din întâmplare la Cluj şi s-au întâlnit tot din întâmplare următorii: Virgil Măgureanu, Virgil Ardeleanu, Ioan Mircea Paşcu (zis şi Puiu) şi Cornel Caraba – şeful SRI Cluj (de remarcat că aceasta se întâmpla înainte de izbucnirea scandalului Ţigareta 2), subiectele fiind de natură beletristică, precum şi sprijinirea lui Gheorghe Funar în acţiuni antimaghiare (vezi cazul plăcuţei cu poetul Alexandru Petrovici), având în vedere că, oricum, în curând primarul nu le va mai fi de niciun folos.

      Paranteză cu schepsis

      Şi dacă tot am pomenit cuvântul Caraba, să dăm câteva detalii, să nu se creadă că ar fi vorba despre vreun substantiv comun. Precedentul scandal al serviciilor secrete din Cluj l-a ocolit pe dl. Cornel Caraba, şeful SRI local. Nu este o surpriză, pentru că este un ofiţer antrenat să supravieţuiască. Unul dintre primele exerciţii de salvare l-a trăit în 1986, când a apărut la Cluj, venind din UM 0544, aşa-zisa “Antena DIE”, imediat după antentatul de la sediul “Europei Libere” – poate să ne mai ajute dl. Cătălin Harnagea sau securistologul Mihai Pelin, că e democraţie. A doua supravieţuire reuşită a fost în 1989, în timpul vânzolului. Dl. Caraba a participat activ la revoluţie, refugiindu-se la Armata IV din Cluj unde a făcut mărturisiri despre securiştii care au avut ordine clare să tragă în populaţie. Deh, trebuia să pârască cineva şi securişti, că prea trăsese numai armata. Buun. Fiind el dovedit om de bază al regimului democrat, a fost recuperat de Virgil Măgureanu care şi l-a înregimentat. A fost, aşadar, încadrat mai întâi la compartimentul Antitero, condus de Ioan Medan, apoi a fost avansat de două ori succesiv la excepţional şi numit şef al SRI Cluj. Misiunea lui, aşa cum este apreciată de analişti, a fost de ştergere a urmelor mai vechi ale dlui profesor Măgureanu. Era, cum ar veni, rândul altora să supravieţuiască: au zburat, pe rând, Ioan Medan, col. I. Bura şi col. Ioan Pop. În locul lor, au fost angajaţi, cu colaborarea şefului cadrelor SRI-Cluj, Cornea, diverşi civili, apropiaţi ai lui sau ai familiilor prietene (vezi, de ex., nepoata col. Neciu, fost 0215, o fostă chelneriţă, Ana Rotariu etc.). La promovări nu mai era, însă, la fel de uşor. Trebuia să mai contribui cu ceva materiale de construcţie la vila lui Caraba din staţiunea Beliş, precum maiorul Constantin Popovici sau Pavel Leoca, promovat şef la Antitero. Dar nimeni nu e ca lt. col. Mureşan, şeful protecţiei informative a cadrelor, care este pentru Caraba ceea ce Caraba a fost, sau mai este, încă, pentru Măgureanu. Dar dacă tot am povestit despre staţiunea Beliş, trebuie să povestim puţin şi despre frumuseţile patriei, puse cu mult gust în valoare de vila dlui Caraba, atât cât i-a permis salariul său de bugetar. La Beliş, şeful SRI a cunoscut-o, pe furiş, pe Mirela. Mai exact, că lucrăm în informaţii, pe Mirela Dan, ospătăriţă la complexul Beliş Fântânele. Idila a fost atât de puternică încât domnul Caraba, galanton, a dus-o la Cluj, cu ajutorul lui Apahidean de la SC Transilvania Turism, fratele colonelului Apahidean de la Poliţia Cluj. Iubiţica a aterizat direct pe funcţia de şefă de complex la Casa Albă, de pe strada Racoviţă. Ca să dea culoare amorului lor, cei doi şi-au petrecut, se zice, două săptămâni de vis într-una din cele trei vile de protocol ale SRI de la mare. O umbră mică era să le stăvilească amorul pentru că un echipaj al Poliţiei Huedin a prins-o pe Mirela cu portbagajul plin de obiecte de inventar furate de la Beliş. Totul s-a muşamalizat la intervenţia discretă dar fermă a unui mare ştab al Poliţiei la colonelul Rusu, şeful Poliţiei Huedin. Aşa că totul pare să se fi aranjat. Astăzi (iunie 1998 – n.m.), având multe pe cap, domnul Caraba ţine la dsipoziţia sa trei autoturisme de serviciu, ajungându-se ca unii ofiţeri din subordine să plece în misiune cu autobuzul! Dar asta nu o să-i împiedice pe mai marii ţării să ţină în funcţie un om atât de devotat!

      Ai noştri se văd cu ai lor

      O altă întâlnire i-a avut ca protagonişti pe Virgil Măgureanu, Ioan Mircea Paşcu, Virgil Ardeleanu şi colonelul Neciu, privind informările trimise la Bucureşti despre “activitatea” ca ofiţer şi nu numai a lui Virgil Ardeleanu şi care nu fac decât să slăbească reţeaua şi încasările. O a treia întâlnire i-a avut ca protagonişti pe Ion Ţiriac, Ioan Rus – fost prefect PDSR de Cluj şi reprezentant Mercedes pe Cluj -, Ioan Mircea Paşcu, Virgil Ardeleanu şi Radu Sârbu – directorul FPS Cluj. Întâlnirea a avut loc la sediul reprezentanţei Mercedes de pe Calea Turzii şi a avut ca subiect de discuţie posibilităţi de achiziţionare a unor societăţi comerciale într-un mod avantajos, adică prin divizarea unor societăţi, rămânând la stat societatea nerentabilă şi care urmează să preia toate datoriile şi al băieţii veseli societatea rentabilă (exemplu: Combinatul de Celuloză şi Hârtie de la Dej pentru care domnul Saizu – director DRP din cadrul FPS Bucureşti – şi-a dat avizul în sensul expus mai sus). Băieţii veseli care ar urma să pună banii pentru achiziţionarea acestor societăţi sunt: Ion Ţiriac – cu grosul, Ioan Mircea Paşcu, Ioan Rus, Virgil Ardeleanu şi, la propunerea acestuia din urmă, un personaj de la Bucureşti care nu a fost de faţă şi anume domnul procuror Griga de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, cel care l-a scos din arest, după numai 5 zile (deşi primise mandat de arestare pe 30 zile), pe Costică Pocol – unul din capii mafiei clujene, întrucât era pe punctul (şi chiar i s-a propus) de a da declaraţii despre afacerile lui cu Ardeleanu şi Funar.

      Vulpea scoasă din bârlog şi-a lăsat oameni zălog

      Se pare că anchetele asupra activităţii domnului Virgil Ardeleanu nu au rămas fără efect, descoperindu-se că este bun prieten cu un armurier din cadrul poliţiei Capitalei urmărit de mai multă vreme pentru implicare într-o reţea de trafic de cărţi. Foarte stresat de faptul că este departe de afacerile lui din Cluj şi că oamenii lui din Poliţia Cluj cad unul câte unul, în urma unei informaţii cum că domiciliul de pe strada Eminescu este filat din maşini de oamenii lui Neciu, în urmă cu două săptămâni (mai 1998 – n.m.), Ardeleanu l-a sunat iritat pe Neciu, solicitându-i să-şi retragă imediat maşinile care-i filează casa că, de nu, o să dea de dracu’. În fapt, informaţia era greşită întrucât cele trei maşini, care supravegheau în schimburi, aparţineau unor tineri PNŢCD-işti din Cluj, mai curioşi, cu lecturi poliţiste.
      Ardeleanu însă nu doarme. Cu puţin timp în urmă, a reuşit să-l reangajeze în Poliţia Cluj (fără acordul IJP local) pe col. Antonesei, unul dintre oamenii lui pe care vrea să-l plaseze în funcţia lui Neciu, adică şef la UM 0215 Cluj, deşi col. Antonesei a fost trecut în rezervă în urmă cu câţiva ani pentru construirea unei cabane pe malul lacului Tarniţa fără să deţină niciun fel de acte pe materialele de construcţii şi folosind subofiţeri din poliţie la ridicarea edificiului. Între timp, Antonesei a scăpat de tinichea întrucât i-a vândut cabana baschetbalistului Roşnavschi, fost jucător la U Cluj. (“Academia Caţavencu”, nr. 342/1998)

      Citeste si articolele:

      • Cum s-a implicat SRI-ul lui Virgil Măgureanu în menţinerea mafiei PSD-iste la guvernare
      • De ce Coldea este un ingeras in comparatie cu ofiterii SRI-ului condus de Magureanu
      • Ofiterii SRI incalcau de o mie de ori mai mult legea, fata de ce fac azi, in timpul regimului KGB-istului criminal Ion Iliescu
      • SRI-ul lui Magureanu participa indirect la jefuirea AZOMURES-ului
      • Foștii nomenclaturiști comuniști și urmașii acestora au strâns averi imense după 1989

        Cum au asigurat Ion Iliescu si KGB-istii sai perpetuarea comunismului dupa 1989

        Elena Ceausescu si Ion IliescuÎn timp ce Polonia a tăiat pensiile securiștilor și privilegiile nomenclaturii comuniste, după căderea comunismului, în România foștii comunisti au devenit miliardarii de azi, pensionarii de lux de azi, parlamentarii de ieri și de azi etc.

        România de după 1989 a însemnat o trecere rapidă a fostei nomenclaturi bolșevice la statutul de afaceriști privați, de politicieni de stânga sau dreapta, de ziariștii cărora democrație le pute rău, de membri în tot soiul de structuri, special înființate pentru comuniștii criminali, spre binele și prosperitatea acestor jeguri care au ținut România în întunericul bolșevic vreme de 45 de ani. Dacă nu erau cazurile mediatizate de o parte a presei românești, cu siguranță niciun torționar comunist nu ar fi ajuns după gratii. Oricum, aceștia sunt extrem de puțini, Vișinescu, de exemplu, este excepția care confirmă regula de aur a democrației instaurate în Românica de clica KGB-istă condusă de criminalul Ion Iliescu: “Niciun comunist nu trebue să dea socoteală pentru crimele sale, niciun securist nu trebuie condamnat”, ci dimpotrivă făcut erou al revoluției anticomuniste, revoluționar cu toate drepturile ce decurg din acest statut, luptător pentru binele României înainte de 1989, atunci când securiștii au asigurat protecția unei clici criminale, clica Nicolae Ceaușescu, cea care a asuprit acest popor, izolând România, aducând foamea, frigul, întunericul, lipsurile, cenzura, teama etc. în viețile românilor.

        Revoluția “anticomunistă” din 1989 a adus la putere foști comuniști, a adus bunăstare totală nomenclaturii comuniste, cea care a putut jefui în voie această țară

        Copii, nepoți, gineri ai foștilor membri ai Comitetului Central (CC) al Partidului Comunist Român (PCR) au devenit oameni de afaceri de succes, dupa 1989, îmbogățindu-se rapid din afaceri cu statul, din privatizări dubioase, din distrugeri controlate și planificate, din vânzarea patrimoniului către firmele străine, în schimbul unor comisioane de ordinul zecilor sau chiar sutelor de milioane de euro. Foștii comuniști infiltrați în politică și afaceri au distrus România.

        Dacă în decembrie 1989 erau puși la zid, alături de Ceaușești, măcar 1000 de membri ai cremei dictaturii comuniste, astăzi România ar fi arătat altfel. Așa însă, prin grija KGB-istului Ion Iliescu, protectorul mafiei bolșevice ce a distrus România, avem o țară făcută praf, dar avem foști comuniști cu averi imense, multimilionari în euro, care ne râd în nas și gândesc ceva de genul “Proștilor, dacă ați vrut democrație, v-am dat democrație: tot noi, comuniștii, ne-am îmbogățit, în timp ce voi, care v-ați sacrificat în 1989, o duceți greu, doar nu v-ați imaginat că țara va prospera și noi vom sărăci”.

        Câteva exemple de lichele comuniste promovate după 1989 (de către regimul criminalului Ion Iliescu, secondat de evreul Petre Roman), atunci când a avut loc, cică, o revoluție anticomunistă (hăăă, hăăăă, hăăăăă)

        • Primul ministru de externe post decembrist a fost Sergiu Celac, nimeni altul decât fostul translator al lui Nicolae Ceaușescu. Supus la puternice presiuni pe timpul dictaturii, traducătorul Sergiu Celac nu era lăsat de tradusul său să mănânce în timpul dineurilor oficiale. Prima legătură cu adevărata democrație occidentală a avut-o tovarășul Celac atunci când un funcționar al Casei Albe i-a dat să ronțăie câteva alune imperialiste, care, din cauza emoției, i-au și stat în gât. Această disidență l-a și promovat pe Sergiu Celac în fruntea ambasadei de la Londra, după renunțarea la funcția de ministru de Externe. Probabil că Regina Marii Britanii a fost plăcut impresionată de revederea celui care îi tălmăcea suav bâlbâielile cuplului din Scornicești, atunci când acesta s-a nimerit prin caleașca Majestății Sale.
        • Chițac, nimeni altul decât criminalul care a dat ordin să se tragă la Timișoara, condamnat prin 1999, parcă, la niște ani de pușcărie, din care a făcut foarte puțini, a fost numit de gașca lui Ion Iliescu ambasador al României la Ankara, după Loviluția din 1989.
        • Nicu Bujor, funcționar al CC al PCR, a ajuns, după 1989, ambasador al României în Nigeria, doar nu era să stea săracu’ acasă, pentru a se căi și a-i plânge pe cei care au murit în decembrie 1989, pentru a avea, noi românii, vreme de 11 ani, un KGB-ist criminal în funcția de Președinte al României.

        Citeste si articolul:

        • Cum au fost asasinati martorii Evenimentelor din 1989 de catre regimul KGB-istului Ion Iliescu
        • Anchetarea lui Ion Iliescu, in dosarul Mineriadei din iunie 1990, nu s-a filmat deoarece procurorii n-au avut mijloace probatorii audio-video
        • Cum a umplut criminalul Ilici Iliescu Parlamentul Romaniei de minoritari
        • Romania tribala, voteaza cu Iliescu si-l pupa-n fund pe Ceausescu
        • Intr-o tara comunista ca Romania, Iliescu nu va fi condamnat niciodata

          Cum au fost asasinati martorii Evenimentelor din 1989 de catre regimul KGB-istului Ion Iliescu

          Ion Ilici IliescuS-au ocupat de aceste asasinate structuri ale fostei Securități, specializate în crime la comandă, precum: Secția K din Direcția VI Cercetări Penale a DSS (Departamentul Securității Statului), numărând, în 1989, 72 de cadre, dintre care 36 de ofițeri; UM 0195 de Contrainformații externe, cu 451 cadre, dintre care 386 ofițeri, comandată de gral. mr. Ioan Moț și comasată cu DIE/CIE (UM 0544). Aici avem ca reper dosarul K/103/0666 – 143/1987; grupul Z al DIE din Berlinul de Est, aflat sub comanda KGB (Spețbiuro).

          Morți suspecte sau, dacă vreți, persoane incomode pentru regimul KGB-istului Ion Iliescu

          Martori importanți ai Evenimentelor din 1989 au fost găsiți morți în zilele, săptămânile, lunile și anii următori așa-zisei Revoluții din 1989. Și sunt doar o parte dintre ei, cei cunoscuți și care au putut fi identificați. O altă parte necunoscută rămâne învăluită în mister. Așa s-a clădit regimul mafiot PSD-ist de azi, început de Ilici Iliescu și continuat de Adrian Năstase, Victor Ponta și Liviu Dragnea. Haideți să ne amintim de cei uciși pentru că puteau vorbi despre adevărații vinovați de masacrul din 1989.

          • Constantin Nuță
            Fost gral. mr. adjunct al Ministerului de Interne și șef al Inspectoratului General al Miliției (IGM), doborât la 23.12.1989 de tirurile unei baterii antiaeriene, lângă Alba Iulia, în timp ce se deplasa cu elicopterul. În acelasi elicopter se afla și fostul gral. mr. Velicu Mihaela, adjunct al șefului IGM, ucisă și ea în aceleași condiții.
          • Petre Moraru
            Colonel, locțiitor al șefului IGM, fost comandant al Direcției VI Cercetări penale din DSS, spânzurat în arest la Timișoara.
          • Marin Ceaușescu
            Șeful Agenției Comerciale Române din Viena, placa turnantă a tuturor afacerilor valutare ale dictatorului. L-au sinucis prin spânzurare la 28.XII. 1989 și hoitul a fost ciopârțit de dr. Bauer din Viena și apoi la IML, de medicul legist Valer Popa. În urma sa au rămas pe drumuri câteva miliarde de dolari, despre care se presupune că aua juns la fosti securiști, astăzi foarte bogați, precum Dan Voiculescu. Mai mult, din acești bani au fost finanțate toate campaniile electorale ale KGB-istului ce a pus mâna pe putere în 1989, Ion Iliescu.
          • Emil Macri
            Gral. mr., șef al Direcției II Contrainformații economice din DSS, decedat în condiții suspecte la 18.04.1991.
          • Gică Popa
            Gral. mr., fost președinte al completului de judecată al Ceaușeștilor, a fost sinucis într-o unitate militară, la un an și jumătate de la pronunțarea sentințelor. Au pățit la fel avocatului lui Ceausescu și medicul care i-a transportat pe Ceaușești de la Titu la Târgoviște, iar mai mulți militari din unitatea de la Târgoviște, unde au fost împușcați Ceaușeștii, au murit în condiții suspecte, după lăsarea la vatră.
          • Cerbu și Marin Bălteanu
            Ambii gral. mr. au făcut au fost ajutați să faca infarct și au decedat.
          • Ștefan Ispas
            Gral. mr., comandantul Academiei Militare Tehnice, a facut, în mod suspect, comoție cerebrală și a murit.
          • Petre Ioniță
            Colonel, comandantul Trupelor de jandarmi, mort în condiții suspecte.
          • Gheorghe Bărbieru
            Căpitan, cercetaș în Batalionul 404 DIA și care i-a asigurat garda generalului Gușă la revoluție, a murit în aprilie 1990, într-un bizar accident de circulație. Încă un cercetaș din Batalionul 404, care i-a asigurat generalului Gușă legătura la Timișoara, s-a înecat la malul Mării Negre, într-o apă de o jumătate de metru.
          • Au decedat în condiții suspecte, începând din 1990, peste 20 de revoluționari, dintre cei care au luptat în CC al PCR, între 22 – 26 (28) decembrie 1989.
          • Darian Ionescu
            Maior în Direcția V a DSS, anchetat pentru terorism într-o unitate de aviație. Eliberat din lipsă de probe este ucis prin înjunghiere la 12.02.1990.
          • Ștefan Gușă
            Gral. col., fost șef al MStM, fost comandant al Armatei a II-a Buzău, a decedat în mod suspect la 28.03.1994, în urma unui cancer osos.
          • Gheorghe Ardelean
            Colonel în CIE (DIE) și din 1986 șef la USLA, decedat în condiții suspecte la 15.06.1993, într-un spital din județul Bihor.
          • Nicolae Doicaru
            Gral. mr., fost director DIE, sinucidere suspectă în 1993.
          • Ion Lazăr
            Maior în Direcția V a DSS, a pilotat la 22.12.1989 unul din cele două elicoptere MI-17, care au asigurat fuga dictatorului. A decedat într-un accident de mașină la 13.06.1990.
          • Vasile Maluțan
            Col. (r) în Direcția V a DSS, pilotul care i-a transportat la 22.12.1989 pe Ceaușești la Boteni, via Snagov. S-a prăbușit cu elicopterul la 26.05.1995, la Fundulea.
          • Ștefan Andreescu
            Întreprinzător, probabil ofițer acoperit în fosta DSS, participant la revoluție, prieten al generalului Cernat, împușcat cu 9 gloanțe în fața locuinței din str. Precupeții Vechi, în primăvara anului 1992. Asasinatul n-a fost elucidat și nici revendicat.
          • Alexandru Stark
            Readctor TVR, implicat în revoluție și decedat de cancer la Paris, în 1993.
          • Virgil Tatomir
            Redactor TVR, implicat în revoluție, coautor la serialului “Revoluția română în direct”, decedat în 1992 de infarct miocardic.
          • Victor Pleșcan
            Secretar II al Ambasadei Federației Ruse la București, implicat, probabil, la revoluție, a fost înecat la Neptun, la 21.08.1992.
          • I. Șpan
            Locotenent, șeful Serviciului Circulație din Poliția județului Maramureș, s-a împușcat în 1990, fiind implicat într-o afacere cu pașapoarte în alb.
          • Ioan Târpea
            Colonel, fost șef al Serviciului Circulație din Poliția județului Maramureș, sinucis prin împușcare de la 20 de metri, la 23.04.1993.
          • Dragoș Trașcu
            Lt. col., adjunct al Direcției Pașapoarte și Poliție Frontieră din IGP, se împușcă în cap cu o armă de vânătoare, la 13.05.1995.
          • Mircea Juravle
            Șef al Secției Cercetări Penale din Inspectoratul județean al Poliției Botoșani, se spânzură la 15.05.1995.
          • Gheorghe Ungureanu
            Lt. col., ofițer în Secția Cercetări Penale din IJP Iași și fost șef al Poliției Municipiului Iași între 1991-1994, se spânzură la sfârșitul lunii mai 1995.
          • Toți cei 6 polițiști amintiți mai sus erau implicați în afacerile de frontieră ale partidului de guvernământ din acea vreme (PDSR, actualul PSD), asigurând bani negri pentru finanțarea partidului.
          • A mai decedat în condiții suspecte și Cornelia Pinta – avocata lui Ioan Stoica în procesul CARITAS.
          • Ion Radu
            Viceprim-ministru în 1989, sinucis cu armă de vânătoare la 10.05.1995.
          • Radu Bălan
            Membru supleant al CPEx (Comitetul Politic Executiv), răpus de cancer.
          • Ioan Totu
            Membru supleant al CPEx, fost ministru de externe, externat prin spânzurare.
          • Nicolae Giosan
            Fost președinte MAN (Marea Adunare Națională), atac de cord.
          • Gogu Rădulescu
            Membru CPEx, răpus pur și simplu.
          • Miu Dobrescu
            Membru CPEx, căzut din dragoste de țară etccccccccccc

          Articol preluat din “Academia Catavencu”, nr. 187/1995, autor Cornel Ivanciuc.

          Citeste si articolele:

          • Anchetarea lui Ion Iliescu, in dosarul Mineriadei din iunie 1990, nu s-a filmat deoarece procurorii n-au avut mijloace probatorii audio-video
          • Filiera mafiei PSD-iste: Ceausescu, Iliescu, Nastase, Ponta, Dragnea
          • Cum a umplut criminalul Ilici Iliescu Parlamentul Romaniei de minoritari
          • Fiul lui Iosif Boda, spagarul ce a obligat Romania sa importe vaccinuri
          • Mircea Diaconu a votat pentru legalizarea casatoriilor homosexualilor si a semnat pentru desfiintarea statelor nationale

            Mircea Dinescu a primit peste jumatate de milion de euro de la mafiotul Sorin Ovidiu Vantu

            Mircea DinescuFoștii colegi ai lui Mircea Dinescu dezvăluie suma uriașă pe care acesta încasat-o de la Sorin Ovidiu Vântu

            Intr-un articol publicat in 2011 in revista Kamikaze, jurnalistul Alexandru Cautis, fost coleg cu Mircea Dinescu la Academia Catavencu, a dezvaluit cati bani a incasat scriitorul de la Sorin Ovidiu Vantu.

            „Va mai amintiti cum l-a descris poetul Mircea Dinescu pe Vintu la precedenta arestare? L-a catalogat drept “literat fin”, de parca instanta avea de judecat in zilele alea valoarea cartilor citite de Vintu, nu valoarea furturilor lui Vintu. Fusese arestat cica un carturar, saracul de el.

            De pseudonimul “Nus”, cu care acelasi “literat fin” semna pagini proprii de turnatorii la Securitate, membrul CNSAS Mircea Dinescu a uitat sa zica vreodata ceva. Un amanunt insignifiant. Pentru Mircea Dinescu, faptul ca Vintu a furat si a turnat ceva mai mult decit a citit trece pe planul doi, poate fi ignorat. Vintu e un “literat”, care accidental, in pauzele dintre reprizele de citit se mai odihnea si el un pic dind in git la Secu si, mai apoi, delapidind fonduri de investitii si companii de sindicalisti.

            Ca din intimplare, cind Vintu lua pauze de lectura, poetul Mircea Dinescu primea de citit din partea “literatului fin”. Din raportul de expertiza contabila depus la dosarul FNI rezulta ca Mircea Dinescu a primit din banii sustrasi de Vintu din respectivul fond teancuri de file insumind 2.973 milioane de lei (daca impartim la 4,5 inseamna aproximativ 660.000 euro – n.m.). Asta a fost partea lui Dinescu din jaful FNI.

            Din probele depuse la dosarul Petrom Service, rezulta ca acelasi Mircea Dinescu a primit de citit de la “literatul fin” un alt teanc de hirtii de 100.000 de euro. Asta a fost partea lui Dinescu din jaful Petrom Service. Sa aiba ce citi trei vieti.

            Cu alte cuvinte, Mircea Dinescu s-a bucurat de fiecare data cind Sorin Ovidiu Vintu lua pauze de la lecturi, si acest lucru se vede in dosarele penale FNI si Petrom Service, nu sint fantezii literare. Daca va numarati printre zecile de mii de pagubiti FNI sau sindicalisti pacaliti ai Petrom Service, puneti repede mina pe telecomanda si cautati emisiunea lui Mircea Dinescu, difuzata pe postul TV al lui Vintu. Banii vostri vorbesc, vorba cintecului, prin gura lui Dinescu. Fara banii vostri, Mircea Dinescu n-ar fi avut ocazia sa va povesteasca despre “literatul fin” Sorin Ovidiu Vintu”, scria Alexandru Cautis in 2011.

            Sursa

            Citeste si articolele:

            • Cum ii lingea talpile Stelian Tanase mafiotului Sorin Ovidiu Vantu
            • Sorin Ovidiu Vantu: „Dorulet, eu hotarasc ce scrieti voi si ce nu in Academia Catavencu”
            • Sorin Ovidiu Vantu: „L-am suspendat pe Basescu in 2007 pentru ca mi-a deschis dosarul cu Banca Agricola”
            • Inca nu am scapat de ucigasul de destine Sorin Ovidiu Vantu
            • Mircea Dinescu turnător la Securitate?

              Puscariasii escroci, care ne-au furat de ne-au rupt 25 de ani, trandavesc in vile de protocol

              Dan VoiculescuPușcăriașii VIP trândăvesc în „vile de protocol”

              Un pușcăriaș demn de toată isprava a povestit ce bine o duc în penitenciarele patriei câțiva condamnați de rang înalt – escrocii care ne-au furat de ne-au rupt vreme de 25 de ani! Printre VIP-urile ce au petrecut sau petrec ceva timp în „vilele de protocol” din pușcării s-ar număra Adrian Năstase, Gigi Becali și frații Becali, Cristi Borcea, Dan Voiculescu, Copos, Cocoș, Sandu, Iacubov etc.

              Probabil că v-ați închipuit că cei enumerați mai sus, dar și multe alte VIP-uri, ar suporta alături de alți pușcăriași toate rigorile legii. Greșeală totală! VIP-urile au statut special, care se îndepărtează enorm de regimul de detenție normal pentru plebea condamnată!

              Iată despre ce este vorba: ca să-l cităm pe fostul pușcăriaș, pe lângă penitenciarele din Deva, Jilava sau Poarta Albă ar funcționa și “vile de protocol”. Dar aceste oaze de liniște și relaxare nu sunt pentru cazarea șefilor din administrația penitenciarelor numiți cu delegație, ci pentru pușcăriașii de top. Printre cei de prin rang se numără judecători, procurori, șefi ANAF, politicieni, oameni de afaceri de top etc. Se spune că prima „vilă de protocol” a fost inaugurată în zona Bragadiru, de celebrul contrabandist Truțulescu.

              În “vilele de protocol” trândăvesc în camere doi, trei sau maxim cinci “refugiați”. Aceleași om de bine ne-a relatat că în timp ce Borcea comandă zeci de kile de carne direct de la VacaMuuu, Voiculescu este procupat să facă rost de brânză franțuzească, frații Becali primesc trabuce tocmai din Cuba, Iacubov scrie mereu și nu vorbește cu nimeni, iara alții joacă table și remi în draci etc.

              Evident, supravegherea “vilelor de protocol” nu respectă în totalitate regulamentul penitenciarelor. Stingerea se dă când vrea clientul, plasmele îmbogățesc toate camerele – pentru ca VIP-urile să fie bine informate -, frigiderele duduie ca să nu se strice bunătățile, aparatele de aer condiționat țin la răcoare corpurile ce poartă în dânsele caracterul escrocilor care ne-au jefuit în ultimii 25 de ani.

              Mai mult, pușcăriașii de lux se pot plimba printre rondurile de flori “când vrea mușchii” lor de VIP-uri iar dacă au chef ies la muncă; dacă nu, lenevesc în camerele inundate de lux. Și multe alte minunății se întâmplă în asemenea spații cu regim special.

              Culmea, la una dintre “vilele de protocol” facturile la curentul electric și satelit sunt achitate de o firmă particulară! Da, ați citit bine, doamna ministru Raluca Prună! Renumita “vilă de protocol” care deservește penitenciarul Poarta Albă, cea din Valu lui Traian, dispune de sistem video alimentat de la o antenă de satelit iar o firmă deținută de un om “milos” plătește factura lună de lună!

              Acum înțelegeți de ce Năstase, Becali sau Copos au ieșit din pușcărie la fel cum au intrat: plini de tupeu, obraznici și lipsiți de respect față de omul onest? Păi după ce au furat zeci de milioane de euro și apoi au trândăvit câțiva anișori într-un așa-zis voiaj de pușcăriaș pe banii contribuabililor în “vile de protocol”, cum ați vrea să ne trateze VIP-urile patriei? Cu sictir, evident! (Sursa)

              Citeste si articolele:

              Mafiotul PSD-ist Nastase Adrian a primit de la Bechtel un comision de 80 milioane de dolari

              Ion Iliescu si Adrian NastaseAsta explică de ce contractul dintre statul român și firma Bechtel s-a pierdut în timpul celui mai cinstit guvern de hoți, guvernul Viorel Ponta. Un american de origine română, fost angajat al firmei Bechtel, susține că americanii i-au plătit mafiotului PSD-ist Năstase Adrian, pe atunci prim-ministru al României, în avans, un comision de 80 de milioane de dolari, cu doar câteva zile înainte de semnarea contractului. Același fost angajat Bechtel susține că există și o investigație a autorităților americane în acest caz, iar lichidarea acțiunilor Bechtel în România s-ar datora acestei investigații. Tot fostul angajat mai spune că fostul premier Victor Ponta s-a întâlnit cu reprezentanți ai companiei în SUA.

              România a pierdut din cauza mafiotului PSD-ist Nastase Adrian peste 1 miliard de euro

              Proiectul de construire a Autostrăzii Transilvania, pe traseul Braşov – Borş, a început în anul 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde de euro acordat companiei americane Bechtel. Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când noile autorităţi au început reanalizarea contractelor încheiate de guvernarea mafiotului PSD-ist Năstase Adrian. Pe 29 mai 2013 contractul dintre statul român și firma Bechtel a fost reziliat. Bechtel a finalizat doar 52 km de autostradă (Turda – Câmpia Turzii), din totalul de 415 km, și a încasat de la statul român 1,4 miliarde de euro. Aplicând regula de trei simplă, dacă pentru 415 km autostradă trebuia plătiți 2,2 miliarde euro, pentru 52 km de autostradă (ce reprezintă aproximativ o optime din 415) trebuia plătiți 2,2:8 = aproximativ 0,3 miliarde euro. Cu alte cuvinte, Bechtel a încasat de la statul român, adică de la noi toți, peste 1,1 miliarde euro fără să construiască nimic de acești bani, oferind doar un comision de 80 de milioane de dolari mafiotului PSD-ist Năstase Adrian. Iată de ce avem spitale cu viermi și drumuri de rahat. Nu-i așa că partidul de mafioți numit impropriu PSD merită votat?!

              Sursa

              Citeste si articolele:

              Cum s-au imbogatit din furt sefii Politiei si fostii securisti in regimul KGB-istului Ilici Iliescu

              Mafiotul PSD-ist Nastase Adrian a primit de la Bechtel un comision de 80 milioane de dolari

              Puscariasii escroci, care ne-au furat de ne-au rupt 25 de ani, trandavesc in vile de protocol

              Ion IliescuAnii 1992 – 1994: KGB-istul Ilici Iliescu la Cotroceni coordona formarea mafiei care va distruge România, mafie formată, în principal, din foștii nomenclaturiști comuniști și foștii securiști

              Mafia din Poliția Română, zona Galați, în regimul KGB-istului Ilici Iliescu

              Șeful mafiei locale a poliției gălățene este domnul colonel Nicolae Ionescu, șef al Ispectoratului Județean. Domnul colonel începe ca șef al poliției Galați. Este mutat la scurt timp în comun de baștină a abuziv-împușcatului, Scornicești Olt. După revoluție, este avansat și revine la Galați pe funcția de șef al Inspectoratului. În civil, locuiește în blocul “Egreta” din centrul orașului, vecin cu Ștefania Sandu, director economic la PECO, care se ocupă cu buteliile poporului. Domnul colonel și-a tras nu de mult un cumătru în persoana domnului Iulian Vârgolici, patronul pseudolegalului cazinou LAS VEGAS. Pe cealaltă parte, soția domnului colonel se ocupă de contabilitatea firmei SIFA, care aprovizionează cele trei consignații la familiei Ionescu puse în circulație pe numele rudelor. Din salariul de polițist bugetar domnul colonel și-a construit o vilă cu 12 camere, 3 garaje, piscină și grădină.

              Sub domnul colonel Nicolae Ionescu stă colonelul Chiriloaie. Posesor al vilei “Mon Caprice” de pe strada Domnească, vis-à-vis de Biserica Catolică, domnul colonel satisface capriciile clienților într-un bar select pe care l-a amenajat la parter.
              Mai jos de colonelul Chiriloaie s-a așezat domnul căpitan Răducanu Oprea, șeful Serviciului Economic din poliția locală Galați, care a fost recent promovat, în locul maiorului Călin Tudoran, pe motiv de nevastă contabilă la Abatorul Șendreni și proaspăt naș de cununie al fiicei domnului colonel Dumitru Culcea, șefulm poliției locale Galați, fost secretar PCR (Partidul Comunist Român) cu propaganda pe Inspectoratul Județean de Miliție Galați în ultima duzină de ani, de sub domnia lui Ody. Cuibușorul de nebunii al domnului căpitan se înalță pe strada Scânteii, lângă IIRUC, vis-à-vis de filiala Băncii Agricole Galați. “Căsuța” a înghițit până acum 30 de milioane de lei. Urmează restul, evident tot din salariul de bugetar.

              Fost CI-ist (securist) la Brăila, căpitanul Vasile Stoian devine peste noapte șeful Serviciului de Informații și Protecția Cadrelor din Inspectoratul Județean de Poliție Galați. Un viloi de pe strada Rizer, din spatele spitalului, a ajuns deja până la nivelul trei, construit fiind tot din salariul de bugetar al domnului căpitan Vasile Stoian. Ceva mai la vale, alte două superconstrucții executate tot din salariu, își ridică spre soare mustățile de beton. Prima, a directorului ICMRSG (Îtreprinderea de Construcții-Montaj și Reparații Siderurgice Galați), și a doua, corect, a maiorului Marcel Cristea, șeful politiei Sidex Galați. Avansat excepțional de la căpitan la maior pentru “merite deosebite”, printr-o intervenție la fostul Ministru de Interne a directorului combinatului, domnul maior își mai construiește încă o viluță cu jde’ mii de camere pe bulevardul Coșbuc, colț cu strada Tecuci. Materialele de construcție au fost practic donate la prețuri de nimic de SIDEX și ICMRSG, prin șeful depozitelor de cherestea și materiale de construcție Gheorghe Burcea. Fiind ieftină, domnul maior a cumpărat cărămidă refractară cât pentru zece vile, pe care apoi a revândut-o cu profit gras. A fost plata pentru neînceperea urmăririi penale împotriva directorilor de la ICMRSG, acuzați de deturnare de fonduri, sustrageri de materiale de construcție, trafic de influență și concurență neloială. Numele pârâților: Prică, Smărăndescu, Ciubotaru, Ciocârlan, Ciucă, Tănase și Stanciu. În 1992, în Combinatul siderurgic se înfiripase cu greu datorită stângii lui Durbacă, câștigătoare în alegeri, sindicatul ZEUS, care, cu sprijinul domnului maior și coordonarea juridică a șefului onorific al poliției SIDEX Nicolae Tudorel, a fost marginalizat. Anchetele declanșate în combinat poartă următoarea parafă: există corupție, dar nu pot fi nominalizați corupții. Asta în timp ce vila domnului maior Marcel Cristea costă, în actualul stadiu de construcție, peste 40 milioane de lei, din salariul de bugetar, firește.

              Informații preluate din “Academia Cațavencu”.

              Citeste si articolele:

A) Încă nu ne-am săturat de învăţătura socialistă, comunistă, fesenistă- globalistă, deci demonistă, (căci toate au ca tată “profesor” pe diavol)? De ce mai acceptaţi ca hrana- hoţia, minciuna, viclenia, răzbunarea, manipularea, curvia, cearta, bârfa, sclavia, prostia, sărăcia şi alte mizerii ale gunoierului cosmic (Rom.1/29-32)? Nu mai amânaţi nici o clipă golirea, ELIBERAREA, prin moartea cristică şi prin naşterea din Sămânţa, din Învăţătura Duhovnicească, dăruite gratis de Iisus, în Ioan, cap. 3, prin “pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos” (F.A.20/21) căci prin botezul în Moartea Lui, numai El îngroapă (inneacă ) firea veche, (Rom. cap.6) demonică, a fiecărui om care-L primeşte şi-L crede, pentru a fi umplut cu Plinătatea Lui! Nimeni… nu-l poate birui… pe satan, decât dacă ne facem Una cu Iisus-toţi Oştenii Lui de pretutindeni, uniţi sub Căpetenia Biruitorului care, deja i-a zdrobit capul la Golgota… căci fără Atotputernicia Lui ramanem nimicuri (Ioan, cap. 15)

Deşi Iisuss a sângerat pentru eliberarea de sub dictatura amăgitorului, lumea de azi zace în cel rău, pentru că îi place să se hrănească din datini, tradiţii, idolatrii, formalisme, false învăţări şi proaste obicee. Libertinajul de azi al vicleanului nimicitor înălţă până la Cer zidul despărţitor al mâniei lui Dumnezeu, şi-I duce de nas pe oameni-din rău în mai rău, neştiind că Tata ne are în inima Sa, căci viaţa noastră este ascunsă cu Iisus în Dumnezeu. Deşi Iisuss ne-a spus Adevărul, că noi avem ca tată  pe diavol, nu credem Adevărul, şi nu ne place să recunoaştem, că nimic bun nu locuieşte în omul neinnoit; de aceea nu suportăm, nu iubim, nu venim să ne oglindim în Lumina lumii, pentru a vedea cine suntem,prin … “faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute ÎN Dumnezeu.” (Ioan 19-21) Iată de ce ne place să rămânem ÎN satan… Deşi Iisuss a ridicat păcatul lumii, a deschis uşa de ieşire din “cazemata” celui rău, şi ne-a strămutat ÎN sine ca să intrăm prin El la Tatăl, care ne aşteaptă de mii de ani, căci Hristos este Uşa Împărăţiei Cereşti;

 

 

Deşi a absorbit în Sine şi a topit orice păcat, fără a abandona vreunul,   când l-am ţintuit pe cruce, noi nu avem plăcere fată de Invătătura Lui,nu credem şi nu primim Biruinţa Lui asupra oricărei pofte, inclusiv   asupra celei sexuale… şi ne lăsăm păcăliţi de ispite! Totuşi,” El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi” (1 Petru  2/24); Chiar dacă prin moartea Lui a pironit şi îngropat zapisul împotrivitor nouă şi orice fărădelege, făcând robia roabă, noi dezgropăm aceste mortăcini, le “savurăm” şi ne ştergem pe picioare cu Învăţătura Lui.

 

 

Gândul Dumnezeiesc, Învăţătura lui desăvârşită, Dragostea, iubirea Lui, intrupate in  El, bat dimpreună cu El  la uşa minţii şi inimii oricărui păcătos, dar noi, mai rău decât evreii, nu avem timp pentru El, nu-l primim nici în ieslea cu fân, nu-L băgăm în samă, nu intrăm în graţia, în odihna si impăcarea  Lui… “Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” Ei I-au răspuns: “Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: “Veţi fi slobozi!”?”

  “Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, “că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului.Şi robul nu rămâne pururi în casă; fiul, însă, rămâne pururi. Deci dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi… Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan, cap 8) În timp ce Iisuss a venit să ne unim,sa devenim una  cu El în simţire, gândire, vorbire, privire, făptuire, noi îl ţinem sub obroc, ca pe o roata de rezervă, şi ne folosim de El în funcţie de placeri, de interese…

 

 

Noi ne facem una cu amanta lume, dar spunem că îl aşteptăm cu nerăbdare… De ce nu vrem să ne facem una cu răstignirea Lui, eliberându-ne de matricea oricărui păcat, pentru ca toată veşnicia să rămânem morţi faţă de orice mizerie, inclusiv faţă de plăcerile de o clipă ale sexualităţii?!

 

DACĂ nu ne facem Una cu moartea Lui, nu putem învia dimpreună cu El şi nu putem conveţui şi rodi împreună… Degeaba vrem să ne facem una cu El, printr-o înviere asemănătoare cu a Lui, dacă nu murim  impreună cu  El faţă de orice păcat!De ce  îl facem pe El coadă, nu Căpetenie… El a fost, este şi va fi  prioritar, suveran, integru, integral,   complet, în  totalitate  Cap, în omul născut din nou, aşa cum Tatăl ni l-a dăruit să-l primim cu toate darurile din care este plămădită “Pâinea vieţii”… Nu ÎL PUTEM FRAGMENTA, nu ne putem despărţi sporadic de El, nu putem face negoţ cu El, cerându-I, când pocăinţă, iertare, vindecare, când… în funcţie de gusturi, pofte, interese, placeri  căci, doar o secundă dacă-l abandonăm, dând curs unei ispite, nu putem face nimic bun fără El… Noi putem birui prin El- totul, doar numai în Hristos, unde nu este păcat, tristeţe, lacrimă,intuneric ; Dar nu omul poate totul, ci Harul Lui, care s-a îndurat  să locuiască în omul înnoit… Căci până şi cele mai bune fapte ale omului nenăscut din nou, sunt ca o cârpă mânjită; În El este singurul loc din cosmos unde nu are acces cel rău, şi nu se păcătuieşte! Astfel dar, să ne comportăm aidoma. Numai în El avem iertare, înviere, înfiere, înălţare, rodire, conveţuire, neprihănire şi alte bunătăţi pe care ni le dă credinţa care duce la Credinţa Cristică, nu neprihănirea sau pocăinţa, ori credinţa pe care o dă religia sau  Legea…

 

 

...” şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi.” (Fil.3/9-11)

 

Pentru că religioşii de azi sunt mai răi decât răstignitorii de ieri,aceştia  nu cred că El deja ne-a dat TOTUL, ca să credem că Eliberatorul ne- a scos din robia păcatului,intunericului,idolatriei,formalismelor,pomenilor,tradiţiei,datinei şi altor prigoniri: “Cine eşti, Doamne?”, am răspuns eu. Şi Domnul a zis: “Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. Dar scoală-te şi stai în picioare; căci M-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le. Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor la care te trimit, ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.” (F.A. 26/15-18) “Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă, ca şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.” (Rom 8/20-21)

 

Aşa cum Poporul Evreu a fost eliberat  din cuptorul incins al păcătuirii egiptene,  cu atât mai mult, cine se goleşte de sine, este ingropat-prin “Botezul mortal”,apoi inviat şi umplut  cu Plinătatea Frumuseţilor şi  Bunătăţilor Sale ,căci “Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să n-ai alţi dumnezei afară de Mine.” (Deut.6/6-7)… Aşadar, de ce ne place să rămânem muribunzi in plăcerile şi amăgirile nimicitorului,   jucându-ne cu păcătuirea? De ce ne hrănim din cadavrul păcatului, intrat în putrefacţie, noi care, cu vorba, spunem că suntem morţi faţă de satan, dar îi jefuim mizeriile gunoierului cosmic şi le mâncăm pe pâine!? “Ce vom zice, dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?

 

 

Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna; iar prin viaţă pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.

 

 

  Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum. Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?

 

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii pe care aţi primit-o. Şi, prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii. Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră! Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire. Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade de care acum vă este ruşine: pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea. Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi că rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică. Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Rom .6)

 

d8

B) Aşa cum  preoţimea din toată lumea a pus în minţile şi ţarina inimii seminţele idolatriei, formalismelor, surogatelor, vicleniilor, câştigurilor mârşave şi falselor învăţături, acum, să recolteze ce a semănat. Dacă vă plac “roadele duhovniceşti “ale oamenilor, nu aveţi decât să continuati “lucrătura”. Dar dacă vă doare starea lumii şi a fiecărui om în parte, pentru care a sângerat Isus, dar voi îl taxaţi şi stricaţi pe nemerit, intoarceti- vă de pe calea fiului risipitor.Cât încă se mai poate, reveniţi-vă, pocăiţi-vă precum Patriarhul IOV şi naşteţi-vă din nou, precum Patriarhul Nicodim (Ioan, cap 3).Vă reamintesc, invitaţia oferită de Duhul Sfânt, prin “sfântul “vostru Petru:” Căci suntem în clipa când judecata sta să înceapă de la Casa lui Dumnezeu. Şi, dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Şi, dacă cel neprihănit scăpa cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos? Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor şi să facă ce este bine.1 Petru 4/17-19

 

“Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca şi ei, un martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei care va fi descoperită: păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine.”

 

Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţire, ci făcându-vă pilde turmei. Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa care nu se poate veşteji, a slavei.” (1 Petru 5/1-4) Dacă aveţi măcar cei 7 ani de acasă, revenitri-vă din rătăcirile şi câştigurile risipitoare, şi puneţi la suflet îndemnul lui Isus: “Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe izlaz şi se duce după cea pierdută până când o găseşte? După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri; şi, când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii şi vecinii săi şi le zice: “Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.” Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă.” (Luca 15/4-7)8y

 

Poporule aghezmuit cu esente trandafirii de hibernare, asa cum Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit că dispoziţiile articolului 13 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind privatizarea (FURAREA ) “Roman” SA Braşov şi constituirea parcului industrial pe platforma societăţii sunt neconstituţionale, la fel-“privatizarea” Avutiei Obstesti a tuturor amarastenilor , a fost  neconstituţională

Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit că dispoziţiile articolului 13 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind privatizarea “Roman” SA Braşov şi constituirea parcului industrial pe platforma societăţii sunt neconstituţionale.

Potrivit unui comunicat al CCR, joi, Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 13 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 115/2003 privind privatizarea SC “Roman” SA Braşov şi constituirea parcului industrial pe platforma societăţii.

“În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 13 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 115/2003 privind privatizarea Societăţii Comerciale ‘Roman’ – SA Braşov şi constituirea parcului industrial pe platforma Societăţii Comerciale ‘Roman’ – SA sunt neconstituţionale”, se precizează în comunicat.

“În acest sens, în calitate de autoritate a administraţiei publice locale, consiliul local exercită atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv comune, oraşe şi municipii. Pe de altă parte, conform articolului 21 alineatul 1 din Legea administraţiei publice locale numărul 215/2001, unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte. Rezultă, aşadar, că, în calitatea sa de autoritate deliberativă a administraţiei publice locale, consiliul local nu are personalitate juridică şi prin urmare nu poate avea patrimoniu propriu, astfel încât nu poate exercita drepturi şi obligaţii proprii în cadrul raporturilor juridice”, se menţionează în comunicat.

Guvernul SUA  a “nascut” copii modificaţi genetic,zamisliti in eprubeta,fara de …pacate

 Sub patronajul Administraţiei de Alimente şi Medicamente a Statelor Unite (Food and Drug Administration) a avut loc o întâlnire publică în care a fost  dezvaluita  crearea unor fiinţe umane modificate genetic! Acum, cercetătorii au anunțat crearea unui organism uman cu ADN-ul complet artificial!

 

Toată viața de pe pământ înmagazinează informații genetice în același fel, cu ADN-ul format din patru baze chimice: adenina (A), guanina (G), citozina (C) și timina (T). Aceste baze formează unități numite perechi de baze. A întotdeauna se împerechează cu T, iar G întotdeauna cu C. Asta, până în prezent. Astfel, oamenii de știință au creat cu succes două noi baze, pe care le numesc X și Y, formând astfel o pereche. Și au folosit această pereche de bază nefirească pentru a crea o nouă bacterie de OMG (organisme modificate genetic), bazată pe o structură genetică care nu se găseşte nicăieri pe pământ. Cercetătorii au facut acest lucru prin “păcălirea” bacteriei E.coli în asimilarea și reproducerea perechii de bază XY, care a fost adoptată în mod automat de la o generație la alta.

 

Floyd Romesberg, cercetător principal al proiectului, susține că această descoperire va permite intrarea într-o nouă eră de antibiotice mai bune și medicamente anti-cancer. În acest scop, următoarea etapă a proiectului său va fi aceea de a folosi gene artificiale bazate pe acest ADN nefiresc în a face proteine care nu au fost realizate înainte, transformând aceste proteine în medicamente vii, auto-producătoare.xx

 

În timp ce mass-media oficială pare uimită de această perspectivă, îngrijorarea mai mare ar trebui să stea în implicațiile unei asemenea tehnici asupra oamenilor modificaţi genetic. Aceste invenții nu vor avea loc în viitorul îndepărtat; embrionii de organisme modificate genetic au fost deja creaţi prin experimente în vitro.

 

În mod îngrijorător, Administraţia de Alimente şi Medicamente a Statelor Unite care a discutat despre manipularea genetică a embrionilor în cadrul reuniunii sale din februarie 2014, nu vede nimic anormal: “Controale adecvate ale producției sunt esențiale pentru a proteja siguranța subiecţilor și pentru a reduce la minimum riscurile pentru copii, care ar putea rezulta din studiile clinice, folosind tehnologii de manipulare mitocondriale.” Da, aţi citit bine: e vorba de producţia de copii manipulaţi genetic!

 

Pentru mai multe informații cu privire la implicatiile organismelor modificate genetic la nivel mitocondrial, vă rugăm să citiți articolul de pe această temă de pe site-ul anh-usa.org.


zaq

Ce parere aveti despre PREOTUL Sf. Grigore Dialogul (Papă al Romei la 590-604), care a scris despre icoane că reprezintă o “Scriptură pentru analfabeţi,” pentru manipulat oamenii , pentru bani- Ce ne scrie Dumnezeu (in Biblie) despre icoană!

isus O icoană este o imagine BOLNAVA a omului Pacatos  (de obicei bi-dimensională) reprezentând pe Hristos, sfinţi, îngeri, evenimente biblice importante, pilde sau evenimente din istoria bisericii, dar toate sunt reprezentări iconate greșit, icoane eronate, făcute de mintea omului păcătos.

“Ceea ce scrisul prezintă cititorilor, imaginea icoanei prezintă celor neînvăţaţi o falsă arătare, pe care o privesc oameni. În ea şi cei ignoranţi văd si inteleg ca este o falsitate. Icoana este ca o “Scriptură pentru analfabeţi,”a spus fostul PAPAo minciună pentru analfabeţii”. Citiți vă rog și alte falsuri despre icoană în Epistola către Episcopul Serenus din Marsilia, NPNF 2, Vol. XII, p. 53.

“Un creştin adevărat nu primeşte, şi nu păstrează în inimă nici un idol sau ura, pentru că idolatriile sunt roadele diavolului” (Sf. Ioan de Kronst). Lipsa de putere a ortodoxiei rezulta din ORTODOXIA DE AZI, cea a preoţilor, teologilor, şi a enoriaşilor, pentru că a devenit lumească, iconată”(Părintele Serafim Roşe 1934-1982).

Ce  ne scrie  Dumnezeu (in Biblie) despre  icoană!hg

Din mulţimea pericolelor păcătoase ale idolatriei consemnăm doar câteva: “Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucrare făcută de mâinile oamenilor.Au gură, şi nu vorbesc, au ochi, şi nu văd,Au urechi, şi totuşi n-aud, da, n-au suflare în gură.Ca ei sunt cei ce-i fac, toţi cei ce se încred în ei.” (Psalmul 135/15-18). (Isaia 41/29) Iată că toţi sunt nimic, lucrările lor sunt zadarnice, idolii lor sunt o suflare goală!” (Isaia 41/29). “Cei ce fac idoli, toţi sunt deşertăciune, şi cele mai frumoase lucrări ale lor nu slujesc la nimic. Ele însele mărturisesc lucrul acesta: n-au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca să rămână de ruşine.” (Isaia 44/9-11).Ca să vedem pericolul otrăvitor al idolului – icoană vă rog să citiţi din capitolul 1, Romani.

 

Marine Le Pen: “Globalizarea este o barbarie, corporaţiile multinaţionale conduc lumea”ppp

 

Marine Le Pen: "Globalizarea este o barbarie, corporaţiile multinaţionale conduc lumea" 479

Globalizarea este o barbarie, susţine Marine Le Pen, şefa partidului francez de extremă-dreapta, Frontul Naţional. Tot ea adaugă că acum lumea este în mâinile corporaţiilor multinaţionale şi a finanţelor internaţionale.

 

“Globalizarea este o barbarie, ea ar trebui limitată în abuzuri şi reglementată cumva”, a scris Le Pen pe contul său de Twitter.

 

Problemele generate de corporaţiile multinaţionale şi influenţa lor la nivel mondial au fost şi ele evedenţiate de lederul extremei-dreapta.

 

“Astăzi, lumea este în mâinile corporaţiilor multinaţionale şi a finanţelor internaţionale”, a precizat Le Pen.

 

Hipermarketurile ne distrug economia, iar noi ne facem că nu observămhh

 

 

 După 2000, România a început să fie asaltată de super și hipermarketuri. Acestea au apărut în orașele mari, cu o putere de cumpărare peste media națională și, cu timpul, s-au extins în toată țara. Ideea de hipermarket este destul de simplă: un singur loc unde găsești tot ce ai nevoie, de la mancare la haine sau materiale de contrucții.

 

Românii au îmbrățișat repede noile ”supermagzine”, iar acestea s-au extins, astfel rețelele Lidl, Kaufland sau Mega Image au depășit 150 de magazine la nivel național. Spre deosebire de statele vestice, în România, această dezvoltare a hipermarketurilor s-a făcut haotic, iar marii investitori externi au sufocat piața produselor autohtone, deoarece guvernul, indiferent de culoare politică, a fost, tot timpul, mai atent la lobby-ul făcut de supermarketuri decât la nevoile cetățenilor.

 

Cum ne fentează hipermarketurile economia?ll

 

Supermarketurile nu sunt companii românești, profitul nu rămâne în România.

Furnizorii locali sunt dependenți de supermarketuri și forțați să accepte prețuri derizorii pentru produsele lor.

Hipermarketurile pot șantaja statul. Spre exemplu, Schwarz Group, care deține Lidl și Kaufland, deci peste 30.000 de angajați, poate decide să se retragă din România, în acest fel guvernul se alege cu 30.000 de șomeri. Poziția Schwarz Group este una de forță, iar în aceste condiții își poate impune hotărârile în fața decidenților politici. Această metodă de șantaj este deja aplicată de Renault, care amenință guvernul cu mutarea liniilor de producție din România.

Hipermarketurile sunt direct interesate de distrugerea economiei locale. Micile magazine, furnizorii sau producătorii autohtoni sunt vizați, deoarece cresc concurența.

Hipermarketurile refuză mulți furnizori autohtoni de fructe și legume deoarece produsele lor nu arată ”perfect”, iar aceștia nu mai au unde să-și vândă produsele, deoarece piețele și micile magazine sunt pe cale de dispariție.

Marile magazine ne limitează alegerile, suntem obligați să cumpărăm ce găsim în standuri, deoarece alte variante nu mai există.

Corporația face legislația

gg

 

Deoarece decidenții politici români au fost mereu mai interesați de ce zice Înalta Poartă, fie că aceasta s-a numit Imperiul Otoman, Franța, Uniunea Sovietică, Uniunea Europeană sau Washingtonul, decât de părerile propriilor cetățeni, problema hipermarketurilor este greu de pus pe agenda publică, deoarece lobby-ul extern este foarte activ, iar presa românească este ușor de cumpărat.

 

În acest moment asistăm la apogeul hipermarketurilor. Acestea au distrus producătorii autohtoni, au băgat în faliment micile magazine iar acum urmează, cel mai probabil, o luptă între ele, care va duce, inevitabil la monopol.

 

Schwarz Group pare că are prima șansă deoarece Kaufland și Lidl sunt foarte bine fixate atât în piață cât și în mentalul cumpărătorului iar relațiile dintre Dieter Schwarz, proprietarul grupului  și președintele Klaus Iohannis sunt de notorietate (Dieter Schwarz l-a sprijinit în campania electorală pe Klaus Iohannis).

 

Pe piața românească de retail alimentar se confruntă două state, Franța cu Auchan și Carefour și Germania cu Kaufland și Lidl, iar ultimele evenimente (Kaufland a devenit compania cu cei mai mulți angajați, 20.386 de salariati și relația apropiată dintre Dieter Schwarz și Klaus Iohannis) prefigurează un monopol german.

In România la fiecare 5 minute, un om  pleacă din țară din motive economice

 si din 3 in 3 minute este avortat un pruncrr

 

Institutul Național de Statistică a publicat un document din care reise că la fiecare 5 minute un român părăsește țara. Conform aceluiași raport, populația rezidentă a scăzut cu un trei procente, de la recensământul din 2011, ajungând în momentul actual la 19.535.841 de cetățeni.

 

Totodată, INS informează că, la fiecare 2 minute și 42 de secunde, se naște un copil și la fiecare 2 minute și trei secunde moare cineva.

 

Pentru prima dată în studiu este cuprins și fenomenul migrator, „la fiecare 5 minute și 27 de secunde, un român pleacă din țară din motive economice”, se arată în studiu, arată gazetaromaneasca.com.

 

Principalele destinații ale românilor care aleg să lucreze în altă țară sunt: Italia, Spania, Anglia și Germania.

 

 

“Nu vad Romania de astazi, ca pe o mostenire de la parintii nostri, ci ca pe o tara pe care am luat-o cu imprumut de la copiii nostri. Asa sa ne ajute Dumnezeu! “

Daca din 1958 pana in anul 2011, Romania si-a mai avortat inca un popor, ce s-a ales de restul, mai ales ca Iliescu a votat Legea pentru…!8

Numărul întreruperilor de sarcină care au avut loc între 1958 şi 2008 este mai mare decât populaţia actuală a României. Această statistică înfiorătoare demonstrează politicile demografice dezastruoase pe care le-a avut România în perioade diferite ale istoriei sale recente.

“Ar fi trebuit să mai am azi încă şase fraţi, mai mari decât mine. Dar în viaţă nu suntem decât eu şi un frate de-al meu. Ceilalţi sunt în Cer. I-a avortat mama”. Aceste cuvinte, ce aparţin unei femei de 40 de ani, definesc 50 de ani de politică demografică haotică a acestei ţări. Cifrele vorbesc de la sine – 22.178.906 avorturi, făcute în intervalul cuprins între 1958 şi 2008. Datele aparţin Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din Ministerul Sănătăţii. Şi mai interesant este faptul că la sfârşitul acestui interval, adică în 2008, populaţia României, conform datelor oficiale, era de 21.504.442 de locuitori. Deci numărul avorturilor din 50 de ani este mai mare decât populaţia actuală a ţării.

Trei avorturi, în medie, de femeie

“Nu ştiu să se mai fi petrecut un asemenea fenomen, într-o altă ţară europeană. Poate doar în Rusia numărul avorturilor să fie mai mare”, ne-a spus Vasile Gheţău, profesor de Demografie la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti şi director al Centrului de Cercetări Demografice “Vladimir Trebici”, din cadrul Institutului Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române. La care Borbala Koo, director executiv al Societăţii de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală, adaugă diverse statistici, la nivel european, pe o perioadă istorică îndelungată, care arată că media întreruperilor de sarcină din România o depăşeşte pe cea din Vest. La noi revin, în medie, trei avorturi în viaţa unei femei, pe când în Occident o femeie a făcut, tot în medie, cel mult un avort.

1957- legalizarea avorturilor

Specialiştii de la Centrul de Statistică al Ministerului Sănătăţii ne-au spus despre contabilizarea avorturilor din România că operaţiunea a început în 1958. Nu există date mai vechi. An de an se consemna numărul lor – fie că erau la cerere, fie din cauze medicale. Făcute în spitalele sau maternităţile de stat. Anul 1958 are o semnificaţie anume. Pentru că în 1957 s-a emis Decretul 463, prin care a fost legalizat avortul la cerere. Propaganda din anii ’50, pentru avort, desfăşurată în România după tipare sovietice, ne-a fost confirmată de profesorul Gheţău. Rusia sovietică militase, încă de pe vremea lui Lenin, pentru această idee. “Era un ciudat mod de a vedea emanciparea femeii”, remarcă Bogdan Stanciu, preşedintele Asociaţiei “Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi” – filiala Bucureşti. După al doilea război mondial, când România a intrat în sfera de influenţă sovietică, pe lângă multe alte “binefaceri” băgate de Moscova pe gâtul românilor, a fost şi politica în favoarea avortului. Urbanizarea şi industrializarea forţată au distrus practic familia tradiţională românească, plină de copii. Noile principii socialiste o scoteau pe femeia română din gospodăria ei şi o expediau direct pe şantiere şi în fabrici.

1965 – record absolut la întreruperi de sarcină

E la noi o legendă, nefondată, cum că anul de vârf al avorturilor din România a fost 1990, primul an de după căderea comunismului românesc. Atunci s-au făcut 992.265 de întreruperi de sarcină. Dar recordul este în cu totul altă perioadă, tocmai în plin comunism. Mai precis în 1965, când s-au făcut 1.115.000 de avorturi. Legale. Acela a fost anul cu cele mai multe avorturi din România, din totalul statisticii realizate la noi, între 1958 şi 2008. Fuseseră încă două “vârfuri”, mai mici, în 1964 – 1.100.000 de avorturi, şi în 1963 – 1.037.000 de cazuri. Decretul 463 a “produs” 7.521.100 de avorturi, în numai nouă ani, din 1958 până în 1966. Sunt cei mai “prolifici” nouă ani, din acest punct de vedere, ai României!

15.000 de femei ucise de pruncii lor

A urmat o perioadă confuză şi în acelaşi timp tragică pentru românce. Anul 1966 aduce Decretul 770, de care mulţi îşi amintesc ca fiind momentul interzicerii avorturilor. Mai nimerit ar fi să spunem că s-a redus numărul lor. O femeie era obligată să dea naştere copilului, dacă a rămas însărcinată înainte de 40 de ani. Putea să avorteze numai dacă avea deja patru copii sau din motive strict medicale. Numărul avorturilor a scăzut semnificativ, după 1966. Dacă urmărim statistica oficială din intervalul 1967 – 1989, vedem că numărul lor a fost, în fiecare an, de cel puţin 200.000, dar nu mai mare de 430.000 de cazuri. O mare necunoscută este legată de avorturile clandestine. Din datele strânse de Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală rezultă că cel puţin 15.000 de femei si-au pierdut viaţa, până în 1989, din această cauză. Unele foloseau tije, andrele, sonde urinare, altele apelau la “babe”, pentru “tratamente” din plante. Orice cale, numai să scape de sarcină. Multe femei s-au ales, în schimb, cu infecţii grave. Doar cele cu adevărat norocoase au scăpat cu viaţă.

Piaţa neagră a contraceptivelor

Cat despre mijloacele contraceptive, acestea au apărut la noi abia în anii ’70, dar se dădeau numai pe reţetă. Au dispărut însă după 1980, când s-a strâns “şurubul” în politica pro-natalitate. Nu mai găseai marfa asta decât pe piaţa neagră, mai ales în localităţile din vestul ţării, unde se făcea aprovizionarea din Ungaria şi Serbia. Regimul de atunci mergea pe ideea de a creşte populaţia României. Femeile erau ţinute sub strictă observaţie, prin controale ginecologice periodice, obligatorii la locul de muncă. Cele depistate ca fiind gravide erau imediat luate la ochi de autorităţi, să nu cumva să avorteze. Datele oficiale raportau, cu mândrie patriotică, la 1 iulie 1989, că ţara noastră atinsese cota de 23.151.564 de locuitori.

Mai multe avorturi decât naşteri, în anii ’80

E ciudat totuşi un lucru, după cum ne atrage atenţia statistica Ministerului Sănătăţii. Din toată perioada 1967 – 1989, anii 1981 şi 1983 s-au remarcat cu cele mai multe avorturi. În 1981 au fost 427.081 întreruperi de sarcină. Oficiale! Ne uităm apoi la numărul de născuţi vii din acelaşi an – 381.101 copilaşi. Se vede clar ca lumina zilei că în 1981 au fost mai multe avorturi, decât naşteri. Aceeaşi situaţie şi în 1983. Atunci au fost 421.306 avorturi şi numai 321.498 de născuţi vii. E clar că propaganda anti-avort şi “ţării cât mai mulţi copii” nu dădea roadele scontate. Oricum, statistica e cât se poate de clară : în perioada 1967 – 1989, deci pe parcursul a 23 de ani, în România s-au făcut 7.398.210 avorturi.

Liberalizarea de după 1990

O altă etapă în istoria avorturilor a început în 1990, cu Decretul din 26 decembrie 1989, al noii puteri revoluţionare. A patra hotărâre luată de noul regim, după căderea lui Ceauşescu, s-a referit la liberalizarea avorturilor. Aproape un milion de întreruperi de sarcină au fost înregistrate în 1990, în clinicile de stat. Numărul lor a început să scadă, pe parcursul timpului, ajungând la mai puţin de 500.000 – în 1996, sub 200.000 – din 2004, pentru ca în 2008 să fie înregistrate 127.907 cazuri. Cifra totală a întreruperilor de sarcină, din perioada 1990 – 2008, aşadar în 19 ani, se ridică la 7.259.596.

Femeia care a avortat de 35 de ori

“Moda” avorturilor persistă şi azi în România, în ciuda statisticilor care arată scăderea acestei practici. Doctorul Călin Soporean de Spitalul Universitar spune că majoritatea pacientelor sale vin din medii sărace, cu un nivel de cultură limitat. “Mai întâi trec pe la mine, să discutăm. Sunt de toate vârstele. Eu încerc să le fac să-şi schimbe opţiunea. Unele spun că n-au bani să-şi crească copiii, dacă i-ar face. Decizia de-a avorta e de nezdruncinat”, zice medicul. După această discuţie, femeile se programează la sala pentru întreruperi de sarcină. Aici vin zilnic şapte-opt “cliente”. “Vin la noi frecvent femei care au deja la activ câte opt-zece avorturi. Le ştiu deja din vedere. Apar la noi o dată la câteva luni. Când le văd în spital ştiu pentru ce au venit”, ne dezvăluie medicul. Am descoperit o femeie care se “laudă” cu nu mai puţin de 35 de avorturi. Acum s-a oprit, după ce viaţa ei sexuală a ieşit la pensie. “N-am avut nimic. Mă duceam şi lepădam. Parcă bărbatul ştie cum e? El te trimite la spital şi gata. Am făcut şi înainte de ’89, şi după ’89. Şi la spital, şi la babe. Am avut noroc, că nu s-a lipit nicio boală de mine”, oftează doamna. Consolându-se totuşi cu cei patru copii ai ei pe care i-a născut. Unul din cele mai dure canoane bisericeşti, în privinţa avortului, spune că femeia care îşi leapădă pruncul cu ierburi otrăvitoare nu mai are voie să vină la Sfânta Împărtăşanie timp de 20 de ani. Ştiaţi de asta? “M-o ierta Dumnnezeu”, speră cucoana, şi-şi drege baticul negru pe cap. De parcă ar purta doliu…

Operaţia oarbă

Femeile de peste 35 de ani sunt sfătuite de doctori să-şi pună sterilet, pentru a evita “operaţia oarbă”, cum este cunoscut avortul. “Operaţia are un anumit grad de risc, cu precădere la femeile cu avorturi multiple, la care colul uterin devine flasc, după întreruperile de sarcină precedente. Riscul de perforare a colului este mare, în asemenea cazuri”, ne explică specialistul. Categoriile sărace preferă avortul, din câte am observat. Dar operaţiunea nu-i nici pe departe ieftină. Un avort costă, oficial, 300 de lei. E taxa de la Spitalul Universitar din Capitală. Mai plăteşti încă 40 de lei pentru consultaţie. Contraceptia, în schimb, e mult mai convenabilă, financiar vorbind, ne-a explicat acelaşi medic – cel puţin 20 de lei pentru cel mai ieftin sterilet şi tot atât pentru o folie cu pilule. “Sunt fete tinere care cred că pilulele îngraşă şi atunci nu le iau. Iar femeilor mature le e teama să folosească steriletul, de teama unor boli”, explică doctorul Soporean, plusând cu informatii pe care le ştie de la colegi de-ai săi din mediul rural – mai sunt şi azi femei, la ţară, care ajung pe patul de spital cu infecţii grave, după ce au încercat, singure sau ajutate de cine ştie ce “experţi” locali, să-şi lepede fătul, prin metode primitive.

Record la adolescente însărcinate

Mentalitatea pro-avort pare să se transmită de la o generaţie la alta. România e la ora actuală una din ţările “de top” ale Europei, în privinţa adolescentelor care rămân însărcinate, arată un studiu din 2009 al Societăţii de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală. Numărul cazurilor ajunge la 47.000, în fiecare an. Aproape jumătate din ele avortează. Aceeaşi organizaţie arată că, pe de-o parte, aproape toate româncele cunosc cel puţin un mijloc de contracepţie, dar, pe de altă parte, numai 40% dintre ele folosesc o astfel de metodă, pentru a evita o sarcină nedorită. “Avortul s-a banalizat, ca emoţie. E o lipsă de atitudine faţă de propriul corp, o desconsiderare faţă de propria ta fiinţă. Sunt femei care, mergând azi să avorteze, reproduc de fapt comportamentul mamei, care, la rândul ei, a fost pe vremuri la chiuretaj”, ne explică profesor universitar doctor psiholog Aurora Liiceanu.

Nu se mai dau contraceptive gratuite

Doctorul Călin Soporean, de la Spitalul Universitar, se ocupă de cabinetul de planificare familială din această unitate sanitară. El spune că de anul trecut, din luna octombrie, nu s-au mai primit contraceptive gratuite. Astfel de materiale sunt distribuite categoriilor defavorizate – şomere, studente, eleve. De peste zece ani există această prevedere legală. “Sper să se rezolve cât mai curând problema, pentru că, de când nu se mai dau, a scăzut adresabilitatea la cabinet”, zice medicul. O ştire similară, din martie anul trecut, de la Maternitatea “Bega” din Timişoara, referitoare la lipsa contraceptivelor gratuite, demonstrează că ceea ce se întâmplă acum la Spitalul Universitar din Bucureşti nu e un fapt izolat. De la Ministerul Sănătăţii nu ne-a venit o clarificare în privinţa acestei situaţii, deşi am solicitat-o.

“Aoleo, aşa multe avorturi?” – exclamă politicienii

Ce am învăţat, ca popor, după cei 50 de ani în care a existat în ţara asta o adevarată “industrie” a întreruperilor de sarcină? Primul răspuns a venit de la Bogdan Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro-Vita Bucureşti. El s-a dus cu statistica asta la Parlament, pe la diverse comisii sociale şi economice. “Toţi exclamau – aoleo, aşa de mulţi?”, povesteşte Bogdan reacţia politicienilor noştri, când au aflat de cele peste 22 de milioane de avorturi făcute în România. Şi s-a luat vreo măsură? “Nimic. Se discută, se fac comisii”, conchide şeful asociaţiei, care solicită autorităţilor o schimbare de atitudine în privinţa susţinerii familiilor cu copii.

“N-am învăţat nimic, după 50 de ani”

La întrebarea noastră a răspuns şi Borbala Koo, director executiv al Societăţii de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală. “Ce s-a învăţat, de la revoluţie încoace? Nimic! În şcoală nu se face educaţie sanitară. Sloganurile legate de educaţia sanitară, sexuală, sunt în continuare sterile. Cât timp au fost bani din UE şi din SUA pentru campanii în favoarea contracepţiei, pentru evitarea avortului, s-au organizat acţiuni la nivel naţional pentru informarea populaţiei, s-au înfiinţat cabinete de planificare familială. Dar şi acestea au fost reduse, ca număr, în ultimii ani. De la 400 au mai rămas 160, toate la oraş, iar cele existente sunt din ce în ce mai puţin vizibile, în cadrul clinicilor”, mi se spune.


Cifre ascunse de clinicile private

Statistica oficială, de după 1990, este pusă totuşi între “paranteze” de o asociaţie care militează împotriva avorturilor. Avem datele întreruperilor de sarcină din unităţile sanitare de stat. Nu există, în schimb, rapoarte similare din clinicile private. Specialiştii de la Centrul de Statistică al Ministerului Sănătăţii ne-au confirmat problema. Ei solicită clinicilor private statistica anuală. Dar informaţiile nu ajung la autorităţi. Legile actuale nu prevăd o constrângere pentru cei care refuză acest lucru. De situatia asta ne-a vorbit şi Bogdan Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro-Vita Bucureşti. Organizaţia sa a început, cu trei ani în urmă, să strângă informaţii despre numărul întreruperilor de sarcină care se fac anual în România, în spitalele de stat şi în clinicile particulare. Concluzia e că cifrele Ministerului Sănătăţii sunt subraportate, la nivelul întregii ţări. “Situaţia este cauzată de lipsa de comunicare sau de comunicarea incompletă a datelor de către mediul sanitar privat, cu o pondere în creştere, în ultimii ani, dar şi de tendinţa de ocultare permanentă, observată de noi în timpul documentării. Metodele sunt felurite, de la îngreunarea accesului, până la răspunsul în bătaie de joc, la întrebări adresate în baza liberului acces la informaţiile de interes public”, susţine interlocutorul nostru.

“Nu mai văd nicio ieşire”

Previziunile făcute de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare arată că populaţia României ar putea ajunge, în anul 2050, la vreo 14 milioane de locuitori. La rândul ei, Organizaţia Naţiunilor Unite pare ceva mai optimistă – 15, 9 milioane. În 2007, profesorul Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române, a publicat un studiu care tratează această problemă dureroasă – “Declinul demografic şi viitorul populaţiei României”. Expertul a recomandat atunci autorităţilor o serie de măsuri, pentru a se evita un viitor sumbru. “România are nevoie de o politică familială elaborată cu multă grijă şi responsabilitate, clară, stabilă, orientată spre perspectivă, care să nu urmarească efecte imediate şi care să aibă consensul clasei politice, al societăţii civile, al opiniei publice şi al specialiştilor. Alocaţia de stat pentru copii, diferenţiată ca nivel şi orientată prioritar spre familia cu doi şi trei copii, ca şi alte forme de stimulare financiară, ar trebui să constituie componente ale unei astfel de politici “, arăta expertul în lucrarea sa. La patru ani de când a scris aceste rânduri, profesorul Gheţău ne-a spus acum că “după toate amputările ajutoarelor pentru mame şi pentru copii, din ultima vreme, nu mai văd nicio ieşire din situaţia dezastruoasă în care ne aflăm”. Practic, pe măsură ce trece timpul, lucrurile vor fi tot mai greu de schimbat.

În 2010 s-au născut 209.000 copii, cel mai mic număr din 1955.

Topul anilor cu cele mai multe avorturi (efectuate în clinici de stat) din perioada 1958 – 2008 :

1965 – 1.115.000

1964 – 1.100.000

1963 – 1.037.000

1990 – 992.265

1962 – 967.000

Sursa : Centrul de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare al Ministerului Sănătăţii

 

DEZVALUIRI SOCANTE DESPRE CARDUL DE SANATATEgt

 

 Acestea sunt informaţiile din microcipul cardului:

 

– numele, prenumele şi CNP-ul asiguratului;

 

– codul unic de identificare în sistemul de asigurări;

 

– numărul cardului naţional de sănătate;

 

– diagnostice medicale cu risc vital şi boli cronice;

 

– grupa sanguină şi RH-ul;

 

– acceptul exprimat în timpul vieţii de a dona organe după deces;

 

– numele medicului de familie şi datele lui de contact.

 

* Citiţi şi spuneţi şi altora, poate aşa realizăm cât este de grav ceea ce ni se întâmplă, fără informarea corectă şi fără acordul nostru.

 

Incepem prin prezentarea opiniei unui medic român, nu unul oricare, despre cardul de sănătate:

 

 

Dr. Vasile Astărastoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România declară:

 

– Cardul de sănătate cu microcip este un abuz din partea statului şi comporta riscuri pe toate planurile !!!

 

– Cardul este numai APARENT in favoarea asiguraţilor.

 

– Este periculos sa fie puse informaţiile medicale personale pe microcip, deoarece acesta nu este protejat . Oricine are un cititor de cipuri compatibil poate sa afle tot. Acest lucru violează

drepturile la intimitate si la demnitate ale persoanei si poate sa aduca mari prejudicii.

 

– La Consiliul Europei există o presiune imensă din parteafirmelor de asigurări pentru a deveni legal accesul la informaţiile despre sănătatea oamenilor.

 

– Forţa financiara uriaşă a acestor “rechini” face ca datele despre posibilele boli ale oamenilor să ajungă la ei pe birou pentru ca ei sa ştie dacă fac sau nu poliţele de asigurare şi la ce preţ .

 

– Există riscul discriminării persoanelor, pe baza informaţiilor personale asupra stării de sănătate, atâta vreme cât acestea nu mai sunt protejate.

– Datele medicale pot sa fie utilizate inclusiv pentru a distruge o persoana , mai ales intr-o societate conflictuală ca cea din România!!!

 

– Este o incercare de abuz din partea statului si nu exista dezbateri publice !!!

– Se introduce o noua taxa , fara ca populaţia sa fie intrebata, deşi românii plătesc asigurările de sănătate.

 

– In privinţa donării de organe : vom intra in circuitul european şi vom trimite numărul de organe disponibile spre alte ţări.

 

– Cui vor folosi organele luate de la romani ??? Ce bani si ce organizaţii sunt in joc ???

 

– Cine va apăra “prostimea” de cei care vor dori să le comercializeze organele, pe milioane şi milioane de euro sau dolari ?

 

– Ca să înţelegem mai bine: in Spania (unde exista acordul prezumat din partea familiei pentru prelevarea de organe), s-a ajuns la puternice discriminări împotriva imigranţilor , care nu au familiile alături de ei.

 

– Deci nu are cine să-i apere de reţelele de “transplant de organe” !!!

 

– Exista un comerţ ilicit de organe de transplant , este dovedit, iar acordul prezumat, aşa cum este prevăzut în România, ridică mari semne de întrebare.

 

– Medicii sunt şi ei oameni. Dacă ne uităm la istoria sec. XX, vedem că medicii erau cei care făceau experimente în lagărele de concentrare naziste, medicii erau cei care făceau abuzuri in în domeniul psihiatric. Si în cazul transplantului de organe tot medicii pot sa ajunga la abuzuri daca legea si autorităţile permit şi încurajează. Cardul cu microcip asta face !!!

 

– Ultimul exemplu este A1H1 ( gripa porcină ). In acest moment s-a dovedit ca cei care au întreţinut spaima au avut contracte cu firmele care au produs vaccinurile .

 

– Cardul de sănătate cu microcip (putea sa fie si o varianta fără) creează mari dificultăţi şi poate chiar împiedica accesul la serviciile medicale .

 

– Cardul de sănătate este “arma” cu care guvernanţii vor să scoată de la români sume uriaşe de bani, un ” furt al secolului ” săvârşit în dauna celor care plătesc legal asigurările de sănătate, dar NU VOR CARD DE SĂNĂTATE!!!

 

– Decizia guvernanţilor noştri, pe care nu o contestă vehement nici televiziunile, nici opoziţia parlamentară, este halucinantă:CEI CARE PLĂTESC DIN SALARIU SAU PENSIE SERVICIILE MEDICALE DE STAT, DAR NU VOR CARD DE SĂNĂTATE, VOR PLĂTI TOATE SERVICIILE MEDICALE DE CARE AU NEVOIE !!!

 

– Altfel spus, românii care nu vor cardul cu microcip vor plătide 2 ori asistenţa medicală.

 

– Şi românii tac, românii se uită cum începe un nou jaf naţional şi stau ca mieii la tăiere .

 

– Televiziunile vorbesc de Egipt, politicienii se bat pentru funcţii în Parlament . Ce minunăţie de neam suntem!!!

– Potrivit hotărârii de Guvern, contravaloarea cardului de sănătate va fi suportată de asigurat, adică si obligatoriu şi plătit de “prostime”!!!

– Medicii de familie vor trebui să plătească şi ei pentru cititoarele de carduri şi să aibă şi internet de banda largă pentru a avea legătură cu sistemul informatic !!!

 

– Forul Ortodox Român vine cu exemple ale unor ţări care au clacat în acest experiment:

 

– În Marea Britanie, s-au pierdut datele a 93% din asiguraţi.

 

Germania a dat 1,7 miliarde de euro pentru implementareaparţială a unui astfel de sistem şi acum l-au stopat.

– De ce pornim noi ceva ce nemţii au stopat ?

 

Cine are interese în a controla românii  si  la capitolul sănătate şi organe ?

 

Dr. Florin J. RussuBIODERM

Laser Clinic

Harta salariilor minime în Europa. În ce țări e INTERZIS să fii plătit sub 1.500 euror3

 

Salariul minim din România a urcat la 231 de euro, la cursul oficial al BNR de la sfârșitul anului. Dacă Guvernul va lua decizia de a majora salariul minim la 1.250 lei începând din 1 mai 2016, românii vor ajunge la 265 euro. Suma este de 7 ori mai mică decât cea din Luxemburg și de 5 ori mai mică decât în Germania.

 

Cele mai mari salarii minime din Europa se plătesc în 2015 în Luxemburg – 1.923 euro, Belgia şi Olanda – 1.502 euro, însă nu toate statele europene au un salariu minim reglementat prin lege, ci doar 22 dintre cele 28 de state membre ale UE.

 

Practic, în Luxemburg este interzis să fii plătit sub 1.900 euro, în timp ce în România salariul minim e de 7 ori mai mic. n Germania, ţară care a introdus salariul minim de anul acesta, salariul minim este de circa 68% din salariul mediu la nivel naţional, respectiv 1.473 euro.

 

În șapte state membre, salariile minime depășesc 1.000 de euro pe lună: Marea Britanie (1.379 euro), Franța (1.458 euro), Irlanda (1.462 euro), Germania (1.473 euro), Belgia și Olanda (ambele cu 1.502 euro) și Luxemburg (1.923 euro).

 

Cele mai apropiate de România sunt salariile minime din Lituania (300 euro), Cehia (332 euro), Ungaria (335 euro), Letonia (360 euro), Slovacia (380 euro), Estonia (390 euro), Croația (396 euro) și Polonia (410 euro).

 

În alte state membre salariile minime se situează între 500 și 1.000 de euro pe lună: Portugalia (589 euro), Grecia (684 euro), Malta (720 euro), Spania (757 euro) și Slovenia (791 euro).

 

LISTA SALARIILOR MINIME

 

Luxemburg – 1923 euro brut/lună;

Belgia – 1502 euro brut/lună;

Olanda – 1502 euro brut/lună;

Germania – 1473 euro brut/lună;

Irlanda -1462 euro brut/lună;

Franța – 1458 euro brut/lună;

Marea Britanie – 1379 euro brut/lună;

Slovenia – 791 euro brut/lună;

Spania -757 euro brut/lună;

Malta – 720 euro brut/lună;

Grecia – 684 euro brut/lună;

Portugalia – 589 euro brut/lună;

Polonia – 410 euro brut/lună;

Croația – 396 euro brut/lună;

Estonia – 390 euro brut/lună;

Slovacia – 380 euro brut/lună;

Letonia – 360 euro brut/lună;

Ungaria – 333 euro brut/lună;

Cehia – 332 euro brut/lună;

Lituania – 300 euro brut/lună;

România – 231 euro brut/lună;

Bulgaria – 184 euro brut/lună;

 

Spre deosebire de Isus ,care a singerat pentru noi , ca sa fim puternici,destepti,vii  si biruitori,altii ne prostesc din fasa  pentru bani murdari ,ne “educa” si ne paseaza politrucilor,boierilor  si altor jnapani,manipulatori , prin MTP – Metode de Tâmpire a Populaţieilenin

 

V-aţi întrebat vreodată de ce nu va ajung banii, de ce copiii dumneavoastră par de necontrolat, de ce plătiţi rate insuportabile la bancă, de ce nu vă mai place nimic din ce aveţi în casă, de ce vă vine mereu să vă certaţi cu toată lumea, de ce vă simţiţi neglijat, ignorat, umilit, strivit de cei care ar trebuiâ să vă servească, de ce nu sunteţi fericit şi nici măcar mulţumit, sau pur şi simplu de ce fetele poartă de aproape 2 ani cisme în miezul verii ? Sunt convins că v-aţi întrebat. Dar v-aţi întrebat de ce nu faceţi nimic pentru ca aceste nemernicii să nu mai continue? În cele ce urmează voi încerca să vă ofer 5 motive pentru care raspunsul la această ultimă întrebare este, de obicei, “Nu pot”.

 

Le-am numit Metode pentru Tâmpirea Populaţiei pe scurt MTP-uri. Precizez că în cele ce urmează cuvintele “citititor” , “telespectator” şi “cetăţean român” vor fi înlocuite cu “bizon” şi/sau “fraier”

 

MTP -1

 

În fiecare zi pe toate canalele media oferă-i fraierului un exemplu de personaj realizat d.p.d.v. financiar şi insistă pe câţi de mulţi bani are respectivul, câte chestii misto îşi cumpără în fiecare zi, cu ce femei sau bărbaţi bine umblă, în ce casă luxoasă trăieşte şi cât de simpatic e în discuţiile cu presa. În acest fel, puţin câte puţin, fraierul ajunge să fie, în mod real, interesat de viaţa acestui personaj. Apoi oferă-i informaţii despre situaţii conflictuale din viaţa acestui personaj realizat, de genul: divorţ cu scântei sau despărţire violentă, dispute pe moşteniri, corupţie, exprimări colorate. Nu la fel de bine dar destul de eficiente sunt şi informaţiile despre aspecte pozitive: căsătorie, o nouă cucerire, un act caritabil. Toate aceste situaţii au menirea de a fi comentate de către fraier împreună cu ceilalţi fraieri din lumea lui. Astfel bizonul se regăseşte în acele situaţii, iar distanţa între el şi acel personaj i se pare insignifiantă, deşi duhoarea de la ghenă îi ia nasul, rahaţii de câini din faţa blocului i se lipesc de tălpi, se sufocă în autobuz, şeful urlă la el ca la un animal, iar la cumpărături face calcule mai abitir decât Gheba.

 

MTP – 2

 

În fiecare zi pe toate canalele media explică-i bizonului de unde să îşi ia cel mai avantajos credit, care sunt bancile care au comisioane ascunse şi, prin excludere, care sunt cele mai sigure şi unde trebuie să dea fuga să ia bani. Apoi, spune-i ce lucruri rele i se pot întâmpla dacă nu îşi plăteşte ratele. După ce te-ai asigurat că a înţeles toate astea combină totul cu MTP -1 astfel: Dan Bitman, personaj de succes, consilier al Ministerului de Finanţe este garanţia pentru creditul tau imobiliar (deşi în reclama TV, el cântă şi se scălămbăie împreună cu o babă sclerozată şi cu nişte spălaţi pe creier), doctoriţa lu’ peşte este cea care te sfătuieşte să cumperi medicamentul de cap chiar dacă nu te doare atât de tare încât să te îndopi cu antinevralgice, Anna Lesko, cântăreaţa de succes (deşi o parvenită, complet lipsită de talent artistic) sau marele baschetbalist Gică Mureşan(un semianalfabet care abia zice două vorbe) îţi arată de ce trebuie să vorbeşti aiurea de sute de euro pe lună la mobil. Apoi nu uita să mănânci margarină de care Nadia Comăneci nu s-ar atinge în veci, dar pe care ţi-o recomandă cu căldură. După asta ia-ţi haine ca piţipoanca cu fruntea îngustă şi ţăţe mari la preţuri de trei ori mai mari decât în orice ţară din occident, dar produse sub franciză la noi.

 

MTP – 3

 

În fiecare zi pe toate canalele media dezvăluie-i bizonului prin ştiri repetitive sau talk-show-uri interminabile ce răutăţi fac autorităţile, cât de mult şi prin ce metode ingenioase fură banul public. După ce îi întipăreşti asta în minte uimeşte-l : fă un spectacol din orice realizare a ministrului sau primarului prezentat drept hoţ în zeci de rânduri. Arată-i de o sută de mii de ori ce bine se circulă pe podul sau şoseaua abia inaugurate, ce sisteme de siguranţă super-performante pentru siguranţa bizonului a cumpărat, ce evenimente artistice de înaltă ţinută şi popularitate va organiza. În acest mod, fraierul, deşi îndrăcit de zecile de nereguli prezentate în legătură cu acel politician, nu va simţi că e totul pierdut, ci dimpotrivă, că acolo sus, cineva lucrează şi pentru el. Totul se poate rezuma prin fraza cretinoidă: “A furat el dar şi face!” Prin această metodă, se legitimează deturnarea sistematică a banilor publici în buzunarele unora, prezentă în toate structurile de stat de la noi. Apoi, ca toate lucrurile să aibă un pic de sare şi piper arată-i fraierului câţiva barosani încătuşaţi, dar uită subiectul sau tratează-l cu superficialitate când aceştia sunt achitaţi de justiţie sau primesc pedepse cu suspendare.

 

MTP – 4

 

În fiecare zi pe toate canalele media arată-i fraierului informaţii ultra-detaliate despre clanuri de cămătari, tâlhari, bătăuşi, spărgători de banci, elevi bătuţi de alţi elevi sau de profesori, pietoni omorâţi de şoferi recalcitranţi. Arată-i bizonului că nu mai este în siguranţă nicăieri şi că nu mai trebuie să îşi lase copilul în faţa blocului. După aceea combină această metodă cu MTP – 2 şi MTP -3. Vei obţine un mesaj beton prin care fraierul va întreprinde treptat următoarele acţiuni : îşi va cumpăra o uşă metalică, va face contract de monitorizare cu o firmă de pază, îşi va lua pistol cu bile, îşi va asigura casa, maşina, partenerul de viaţă, copilul şi pe sine. Apoi, acesta aparent liniştit se va uita cu aviditate la cum îi explică Ciocan despre eficienţa oamenilor legii atunci când au descins în casa traficanţilor din Ferentari şi au confiscat “uriaşa” cantitate de 200 de grame de cocaină (deşi anual la noi se trafichează tone)

 

MTP – 5

 

În fiecare zi pe toate canalele media convinge fraierul că toată lumea este îngrijorată de soarta educaţiei. Apoi arată-i prin mii de alte exemple de ce în România nu are rost să faci şcoală. Combină cu MTP – 1 şi prezintă-i “vedeta” (o femeie independentă care ţine la principii) care are de toate pentru că a fost sponsorizată de “iubi” cel potent financiar, bătrân dar generos. Arată-i profesoare de română care dansează la bairamuri organizate de Vanghelie, sau care fac striptease la webcam. Apoi, îndrumă fraierul să se culturalizeze cu un roman imbecil de-al divei Mihaela Rădulescu şi să citească cărţi despre: cum să ajungi bogat, vedetă sau fotomodel când el e de fapt un sărăntoc, un nimeni şi un urât.

 

Aceste lucruri consider că descriu cel mai bine parteneriatul “stat + privat + media” care acţionează , de ani buni, pentru indobitocirea indivizilor din această ţară. Lista de MTP-uri poate continua aproape la nesfârşit dar sper că prin acestea am surprins o parte din esenţial. Aş dori să precizez că nu aş avea aroganţa să pretind că eu nu mă încadrez în această categorie a “fraierilor”. Ce îmi place să cred este însă că aceste metode nu m-au prins în totalitate. Mulţumesc “pe această cale” propriei mele conştiinţe care m-a ajutat să fiu măcar un “fraier conştient“. Dacă nu v-am plictisit deja, voi reveni pe viitor şi cu alte Metode pentru Tâmpirea Populaţiei şi vă invit şi pe dumneavoastră să povestiţi în ce mod v-aţi simţit fraieriţi. Unii vor spune că nu ajută la nimic să ne dăm seama. Eu zic că ajută, şi ajută chiar unde doare mai mult: la cap şi la buzunar.

 

Sursa – http://conspiratiisimistere.wordpress.com/2013/06/16/metode-pentru-tampirea-populatiei/

 

MULTINATIONALELE  EVAZIONEAZA, ROMANIA FALIMENTEAZA!

  TAXA DE 2 LEI/KG DE AMBALAJ SCUMPESTE ALIMENTELE AMARATILOR, PUNE LACATUL PE MULTE FABRICI SI BAGA ROMANIA IN INFRIGEMENT

 

In vara anului trecut, inspectorii antifrauda fiscala au investigat o retea frauduloasa formata din 41 firme specializate in colectarea si reciclarea deseurilor, care prin intermediul unui lant tranzactional fraudulos au prejudiciat bugetul Fondului pentru Mediu cu 56 milioane euro, ca urmare a sustragerii de la plata TVA si a impozitului pe profit prin disimularea reciclarii a 120.952,2 tone de deseuri de ambalaj. Conform ANAF, in circuitul fraudulos au fost folosite inclusiv companii ”fantoma” care aveau obiecte de activitate gen ”Comert cu flori si plante” sau ”Pescuit in ape dulci”, ori care nu dispuneau de personal sau mijloacele tehnice necesare prelucrarii deseurilor si care tranzactionau tona de deseuri din ambalaje cu preturi subevaluate, de chiar 1 leu.

Dupa mai multe luni de controale, ANAF a sesizat procurorii Parchetului de pe lânga Inalta Curte de Casatie si Justitie, iar acestia, au dispus (n.r. – avand suportul de suportul tehnic si informativ al SRI) in data de 17.11.2015 efectuarea a 59 de perchezitii la sediile sociale si punctele de lucru ale unor firme, precum si la domiciliile si locuintele unor persoane fizice, situate pe raza municipiului Bucuresti si a 11 judete (Arges, Braila, Cluj, Constanta, Ilfov, Mehedinti, Mures, Prahova, Valcea, Vrancea si Tulcea).

Procurorii Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul PICCJ au demarat deja cercetari intr-un dosar penal având ca obiect savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala, fals in inscrisuri sub semnatura privata si fals in declaratii si abuz in serviciu comise in prioada 2012 – 2014 in legatura cu activitatea de reciclare a deseurilor de ambalaje reglementata de Directiva 94/62/CE/1998 a Parlamentului European si a Consiliului.  Din actele de urmarire penala efectuate deja in cauza a rezultat ca vinovati de savarsirea acestui prejudiciu imens sunt reprezentantii unor operatorilor licentiati in Romania in vederea preluarii contra cost a deseurilor de la agenti economici care au introdus pe piata nationala bunuri ambalate si ambalaje de desfacere. In acest dosar complex, sunt anchetati si oficiali ai Ministerului Mediului care au licentiat respectivele “fantome” intitulate pompos Organisme de Transfer a Responsabilitatii (OTR) reciclarii deseurilor (n.n. – SRL-uri care au ca asociati societati cu capital multinational). Desi autoritatile cunosteau inca de prin 2012 ca operatorii straini licentiati pentru reciclarea deseurilor nu isi indeplinesc obligatiile legale si fraudeaza bugetul de stat, acest lucru a iesit la iveala inainte cu doar doua saptamani de sesizarea PIICCJ de catre ANAF. Mai precis la data de 28.10.2015. Atunci, sub pretextul alinierii la Directivele europene in materie de reciclarea deseurilor, presedintele Romaniei, Klaus Johannis, a promulgat (n.n. – prin Decretul nr. 783/2015) Legea nr. 249/2015 fara a sesiza implicatiile economice nocive acestui document emanat de Guvernul Ponta si aprobat la foc automat in Parlament.

Rezultatul respectivei legi ? Prejudiciul cauzat de respectivele mutinationale evazioniste a fost pasat catre toti producatorii romani din industria alimentara care realizeaza produse cu valoare adaugata (conserve de legume-fructe, sucuri, vin, miere de albine, bere, apa minerala, peste, etc), implicit catre consumatorul amarat. Conform noii legislatii in materia reciclarii deseurilor, incepand cu 25 ianuarie 2016 producatorii romani din industria alimentara care realizeaza produse cu valoare adaugata sunt obligati sa achite Administratiei Fondului pentru Mediu o taxa de 2 lei pe kilogramul de ambalaj, sub pretextul ca aceste companii autohtone polueaza prin ambalajele pe care le produc. Rezultatul: preturile produselor alimentare ambalate (n.n. – in special cele ieftine) se vor majora cu pana la 30%, iar multi producatori romani din industria alimentara vor pune lacatul pe usa.

EVAZIUNE DE 56 DE MILIOANE DE EURO PRIN RECICLAREA FICTIVA A DESEURILOR IN ATENTIA PROCURORILOR P.I.C.C.J.

Vreme de mai bine de doi ani o retea frauduloasa compusa din 41 firme specializate în colectarea si reciclarea deseurilor, avand in spate companii multinationale cunoscute de la noi, au uzat de un “ingenios” lant tranzactional blindat cu societati “fantoma” infiintate pe tot teritoriul Romaniei, fapt ce a prejudiciat bugetul Fondului pentru Mediu cu peste 56 milioane euro. Cazul, anchetat acum de catre procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ), arata ca in acest lant infractional au fost implicate companii licentiate de Ministerul Mediului, dar si oficiali la nivel inalt ai acestui minister care nu au verificat daca societatile multinationale licentiate ca operatori de transfer a responsabilitatii (OTR) reciclarii deseurilor si-au onorat obligatia legala a asigurarii reciclarii unui procent cuprins intre 55% și 60% din deseurile provenite din amabalajele produselor introduse pe piata interna, ori, daca acestea au platit contributia de 2 lei/kg ambalaj nereciclat in cazul in care nu si-au respectat respectivele obligatii.

Primele calcule ale procurorilor arata ca prin sustragerea de la obligatia legala de reciclare a deseurilor de ambalaje preluate in sistemul de transfer de responsabilitate, lantul fraudulos format din cele 41 firme specializate (vezi FOTO) in colectarea si reciclarea deseurilor a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 252 de milioane de lei (n.n. – peste 10,63 milioane lei reprezinta TVA si impozit pe profit), la care se adauga alte circa 242 milioane lei reprezinta contributia datorata Fondului pentru Mediu (2 lei x 120.952.299 kg. deseuri reciclate doar scriptic prin societati tip ”fantomă”).

GUVERNUL, PARLAMENTUL SI PRESEDINTIA AU APROBAT LA FOC AUTOMAT MODIFICAREA LEGISLATIEI DESEURILOR, ARUNCAND PREJUDICIILE GENERATE DE OTR-urile MULTINATIONALE IN CARCA PRODUCATORILOR AUTOHTONI SI A NEVOIASILOR

In mod surprinzator, in timp ce evaziunea produsa de OTR-urile licentiate de Ministerul Mediului era demantelata de ANAF, in data de 15 iulie 2015, din motive necunoscute (inca!) ex-premierul Victor Ponta inainteaza Senatului o Hotarare de Guvern pentru supunerea spre aprobare a unui proiect de modificare a Legii privind modalitatea de gestionare a ambalajelor si deseurilor provenite din ambalaje (gasiti istoricul actului normativ AICI). Respectivul proiect de act, extrem de controversat in contextul in care nivelul de taxare preconizat a fi instituit era si de 10 ori mai mare fata de ce platesc alte state din zona noastra, survenea pe fondul demararii anchetarii mutinationalelor care fraudasera in perioada 2012-2014 economia autohtona. Cu toate acestea, inainte cu doar doua saptamani ca ANAF sa sesizeze PIICCJ cu privire la activitatea infractionala a OTR-urilor, sub pretextul alinierii la Directivele europene in materie de reciclarea deseurilor, presedintele Romaniei, Klaus Johannis, a promulgat (n.n. – prin Decretul nr. 783/28.10.2015) Legea nr. 249/2015 aprobata la foc automat in Parlament (n.n. – in doar trei luni) lapropunerea Guvernului Ponta.

Ca urmare a aplicarii noului act normativ care a modificat modalitatea de gestionare a ambalajelor si a deseurilor de ambalaje, incepand cu 25 ianuarie 2016, preturile produselor alimentare ambalate (n.n. – in special cele ieftine) se vor majora cu pana la 30%, afectand astfel atat producatorii autohtoni din industria alimentara, cat si categorii sociale defavorizate (pensionari si familii nevoiase).

“TRANSFER DE RESPONSABILITATE” GIRAT AUTORITATI: OTR-urile FURA, PRODUCATORII AUTOHTONI OBLIGATI SA PLATEASCA DE DOUA ORI

Potrivit legislatiei anterioare, producatorii din industria alimentara, dar si importatorii, aveau la dispozitie doua metode prin care se puteau achita de obligatia de a reintroduce in circuitul economic 60% din ambalajele pe care le generau: fie incheiau un contract cu o Organizatie de Transfer de Responsabilitate (OTR) licentiata de Ministerul Mediului si care se obliga sa valorifice/recicleze deseurile de ambalaje, fie sa achite direct catre bugetul Fondului de Mediul o suma de 2 lei/kg. deseu pentru 60% din totalul ambalajelor pe care le produceau. Din acest motiv, pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 249/2015, producatorii din industria alimentara au preferat sa incheie contracte cu unul dintre cele 10 OTR-uri licentiate pe teritoriul Romaniei de catre Ministerul Mediului pentru preluare, depozitarea si reciclarea deseurilor, platind un pret mediu de 65 lei/tona de ambalaj pus in piata. In acest mod, OTR-urile isi asumau responsabilitatea de a recicla/valorifica deseurile provenite de la ambalajele produselor alimentare in locul producatorilor.  Numai ca banii platiti de producatori au fost “dositi” de OTR-urile multinationalele licentiate de Ministerul Mediului. Desi potrivit legii cel care a savarsit o infractiune trebuie sa suporte consecintele, acum cei obligati sa suporte furtul sunt producatorii autohtoni din industria alimentara si consumatorii. Practic, cele 56 de milioane euro “ascunse” de OTR-uri vor trebui acoperite de producatorii romani, care au mai platit o data! Iar noua plata a producatorilor se va reflecta si in buzunarele romanilor amarati…

GUVERNUL CIOLOS TREBUIE SA GASEASCA O SOLUTIE INAINTE CA INDUSTRIA AUTOHTONA DE CONSERVE SA INTRE IN FALIMENT SI ROMANIA IN INFRIGEMENT

Anual, in Romania se pun pe piata peste 132.000 tone de ambalaje (n.n. – 30.000 tone pentru industria de conserve, 80.000 tone pentru industria vinului si 22.000 tone pentru bauturile spirtoase).

Astfel, in urma aplicarii noii legislatii, diferenta de cost intre tariful de 65 lei/tona (cat plateau producatorii catre OTR-uri pentru 60% din totalul ambalajelor pe care le produceau) si actualul nivel instituit, de 2.000 lei/tona (cat vor fi obligati sa plateasca acum) va duce la o crestere a costurilor cu ambalajul de peste 255,4 milioane lei, doar pentru cele trei sectoare amintite.

Produsele cele mai afectate ca urmare a introducerii costului suplimentar pe ambalaj vor fi insa cele ieftine, care se adreseaza amaratilor, pentru ca acolo impactul costului pe ambalaj va fi mult mai mare (un borcan de zacusca si tocana de legume se va scumpi cu 25%, respectiv 19%).

In cazul in care totusi producatorii din industria alimentara vor decide sa nu scumpeasca produsele, acestia isi vor asuma pierderi imense care, intr-un final, vor genera un colaps. Adica, FALIMENT!

Tinand cont de implicatiile majore a ”crizei reciclarii ambalajelor” generata de multinationalele licentiate de Ministerul Mediului, Guvernul Ciolos ar trebui sa proroge cu cel putin un semestru aplicariea Legii 249/2015 pana pana la rezolvare si clarificarea problemelor legislative. In plus, Executivul ar trebui sa agreeze inchiderea anului 2015 fara obligatii de plata a contributiei de 2 lei/kg. pentru operatorii economici ce pun pe piata produse ambalate, in conditiile in care acestia au platit catre OTR-uri in baza unor avut contracte comerciale valabile. Doar aceste doua masuri, adoptate cumulativ, ar proteja interesele economiei nationale si capitalul autohton. Insa, comportamentul halucinant de pana acum al Guvernului “tehnocrat” lasa sa se inteleaga ca la mijloc nu este doar ignoranta, ci exista probabil anumite interese externe asumate care aduc un atac frontal menit sa contribuie la falimentarea industriei de conserve din România – sector in care lucreaza peste 4.000 de suflete si in care s-au facut in ultimii ani investitii pentru echiparea fabricilor cu linii de productie perfomante de circa 150 de milioane de euro.

Afectati vor fi si agentii economici care proceseaza laptele, producatorii de vinuri si cei de ape minerale. De exemplu: un producator poate vinde un litru de vin cu 6 lei, din care profitul lui este de 85 bani. La un cuantum al taxei de 2 lei/ kg. pentru sticla de vin vanduta, producatorul ar plati o taxa de poluare de 1 lei, ceea ce este mai mult decât profitul obtinut.

Asta fara a pune la socoteala faptul ca intr-un final orice masura se va lua, oricum Romania va intra intr-o procedura de infringement in domeniul mediului, tinand cont ca autoritatile nu au acut ordine in acest sector. Iar penalitatile rezultate respectiva procedura (circa 200.000 euro/zi) vor fi suportate tot de catre populatie.

Pana cand Guvernul va gasi o solutie (daca va dori!), sa vedem insa care sunt implicatiile colaterale imediate.

In primul rand, procentele de nerealizare a reciclarii de catre OTR-uri vor fi distribuite, in mod aleatoriu, catre anumiti producatori. Practic o firma din industria alimentara va fi penalizata cu 100% prin aplicarea taxei de 2 lei/kg. deseu, in timp ce OTR-urile care nu si-au indeplinit obligatiile legale nu vor primi nicio penalizare.

In al doilea rand, in contextul in care productia primara are parteneriate cu industria alimentara in incercarea de a atrage fonduri europene menite a genera locuri de munca si valoare adaugata in România, aceste doua tinte vor fi demolate.

Nu in ultimul rand, intr-un final, o data cu instituirea procedurii de infrigement, piata autohtona va fi bombardata cu importuri din state in care “taxa pe ambalaj” (ce seamana mai mult a “amenda”) promovata de fostul cabinet Ponta, adoptata de Parlament, promulgata de presedintele Johannis si mentinuta de Guvernul Ciolos  fie nu exista, fie este de pana la 7-8 ori mai mica (Bulgaria – 0,45 lei/kg., Ungaria – 0,27 lei/kg.).

6 DIN 10  OTR-uri AUTORIZATE IN ROMANIA PRINSE CU MATA IN SAC, DAR TOT ROMANII TRAG

Din motive necunoscute (inca!), Ministerul Mediului si Agentia pentru Mediu nu au controlat riguros toate OTR-urile vreme de mai multi ani, lasand astfel sa se formeze un sistem dual fara ca nimeni sa se asigure ca acesta isi deruleaza activitatea in conformitatea cu legislatia. Astfel 6 din 10 companii licentiate ca si Organizatii de Transfer de Responsabilitate (OTR) si-au vazut bine mersi de “treaba”, fara ca nimeni sa observe. Doar anul trecut, fortata de controalele ANAF si de interventia PICCJ, Administratia Fondului pentru Mediu a amendat cu aproximativ 84 de milioane lei mare parte dintre OTR-uri pentru ca au raportat can­titati de deseuri colectate si re­ci­clate mai mari decat in realitate. Conform unor date care au “transpirat” in mass-media, cele mai mari amenzi au fost apli­cate Eco-Rom Ambalaje – 9,6 mil. euro (companie care are ca actionari Ursus, Coca-Cola sau Unilever),  Sotagrup 21 – 5 milioane euro (companie con­tro­lata de Com­pa­nia de Ges­tio­nare a De­seu­rilor din Pitesti), Ecologic 3R – 1,3 milioane euro (companie la care I’Dor Found Invest Braila de­tine pachetul majo­ritar de actiuni).

DE LA 1 IANUARIE SI TARANII VOR PLATI 80 LEI / TONA / AN PENTRU BALEGARUL DEPOZITAT LA GROAPA DE GUNOI

In afara acestei taxe de mediu aplicata alimentelor, incepand cu 1 ianuarie 2016 in Romania se aplica si o taxa de 80 lei/tona pentru deseurile organice depuse la groapa de gunoi. Taxa respectiva, care din 2017 va creste la 120 lei/tona, vizeaza, in principal, fermierii, fabricile si primariile. Introducerea acestui nou bir sub pretextul alinierii la directivele europene  va anula in buna masura subventiile primite de taranii romani de la UE si va contribui la majorarea preturilor produselor agricole.

 

Cum s-a furat din bugetul de stat în ultimii 10 ani – Schema prin care au dispărut  miliarde de euro din bani publici12

Bugetul de stat a fost fraudat în ultimii zece ani de 2,1 miliarde de euro, a declarat, vineri, Nicolae Văcăroiu, principalele cauze fiind corupţia, neglijenţa în serviciu şi schimbarea permanentă a legislaţiei, scrie gandul.info.

675 de dosare şi un prejudiciu de 2,1 miliarde de euro, acesta este bilanţul fraudării banului public constatat de Curtea de Conturi în perioada 2005-2010.

„În perioada 2005-2015 au fost înaintate Ministerului Public 675 de solicitări pentru declanşarea procedurii de cercetare penală : cazuri în care prejudiciile produse bugetului statului depăşesc 500.000 de euro, o a doua anexă cele care sunt sub Toate acestea la un loc însumează un prejudiciu total de 2,1 miliarde de euro. O parte, vreo 200 au fost soluţionate, cele cu impact cel mai mic, altele sunt în curs. Ca să vă dau un exemplu, avem situaţii în care prejudiciul produs depăşeşte 500 de milioane de euro pe un caz. E vorba într-un caz de vânzarea de proprietăţi din domeniul public sau privat la preţuri mult inferioare sau situaţii în care s-au produs modificări prin norme prin legislaţie fără ca nomele să fie publicate în Monitorul Oficial, fiind nule de drept, producând prejudicii de dimensiunea asta”, a declarat preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, într-un interviu la Europa Fm.

De asemenea, şeful Curţii de Conturi a precizat că multe cazuri de cheltuire ineficientă a banilor publici sunt făcute cu bună ştiinţă, chiar şi la nivel guvernamental. De exemplu, numai în 2014, Guvernul, condus de Victor Ponta, a luat de la bugetul de investiţii 2 miliarde de lei. Banii au fost transferaţi la fondul de rezervă al Guvernului şi împărţiţi nejustificat primăriilor şi consiliilor judeţene prin ordonanţe de urgenţă. În acest caz însă, situaţia nu este însă una „penală”, a spus el, în condiţiile în care aceste „transferuri” sunt făcute în baza unor acte normative, singura posibilitate în acest caz fiind semnalarea publică  cazurilor de către Curtea de Conturi.

„Este îngrijorător faptul că aceşti două miliarde s-au dus la creşterea rezervei Guvernului şi au plecat către primării şi s-au dus spre alte destinaţii. Deci au majorat fondul ăla de rezervă. Ceea ce mă îngrijorează (este – n.r.) că restul de valoare de investiţii, prevăzut în buget, daţi afară din 26 de miliarde trei sau şase şi rămân 20 de miliarde. Banii aceia trebuie utilizaţi cu maximă eficienţă”, a declarat  Văcăroiu.

„Este o practică a ultimelor 3-4 guverne. De fiecare dată sesizăm acest aspect pentru că creează mari probleme şi o inechitate în cheltuirea acestor sume din acest fond de rezervă”, a mai spus şeful Curţii de Conturi.

O altă fraudă majoră adusă la bugetul de stat este rambursarea ilegală de TVA. „Aici este un teren teribil. Suntem şi noi implicaţi, şi ANAF. Sper ca ANAF să intre în forţă mult mai bine în acest sector”, a mai spus Văcăroiu.

– See more at: http://www.nasul.tv/exploziv-cum-s-a-furat-din-bugetul-de-stat-in-ultimii-10-ani-schema-prin-care-au-disparut-21-miliarde-de-euro-din-bani-publici/#sthash.dVGT5LA2.dpuf

 


jjj

u8

 

 Agricultorii  din Romania,alungați la muncă si  în Danemarca, sunt grav UMILIȚI de patroni și FORȚAȚI să muncească în condiții INSALUBRE

Majoritatea celor care au plecat la munca în ferme, se plâng de condiţiile insalubre şi de patronii care îi tratează ca pe nişte sclavi. Aceştia s-au unit pe reţelele de socializare şi schimbă informaţii despre fermele unde lucrează, arată B1.ro.

 

Odată ajunşi la destinaţie, românii înţeleg că realitatea este departe de promisiuni. Oameii ajung să locuiască în rulote în loc de case, muncesc chiar şi câte 14 ore pe zi, fără să fie plătiţi în plus sau sunt jigniţi.

 

”Românii care au plecat la muncă în Danemarca sunt exploatați la fel. Unde sunt parcele, domenii mari, se doarme în corturi, nu se respctă nicio prevedere legislativă a UE la cazare și mâncare.

 

Sunt foarte deranjante pentru cetățenii români care muncesc în străinătate. În Sicilia persoanele sunt exploatate după modelul mediaval al sclavului pe plantație, în Anglia sunt considerați principalii beneficiari ai sistemului de asigurări sociale, categoria de oameni care prăbușește acest sistem”, a declarat Dan Goldiș, președintele SOCINRO.

 

Pentru a evita aceste situaţii, românii care au plecat la muncă în Danemarca au luat măsuri. S-au unit pe reţelele de socializare şi se avertizează în legătură cu patronii care nu își respectă promisiunile. Au făcut chiar şi o listă neagră a angajatorilor.

 

”A auzit cineva de Jesper Lund Jensen? Are o ferma de 500 scroafe. Eu am lucrat la el opt luni și am observat că niciodată nu e mulțumit. În perioada mai 2015-noiembrie 2015 a schimbat șase muncitori. Eu sincer nu îl recomand nimănui. Fiți cu băgare de seamă înainte de a vă angaja la el”, a scris o persoană pe internet.

 

”Feriți-vă de Per Schmidt! Nu plătește ore suplimentare, muncești câte 12 ore pe zi, de cele mai multe ori și 14 ore, și niciodată nu e mulțumit. Țipă și jignește de câte ori are ocazia! Nu primești nici zile libere! Eu muncesc aici de șase luni și prietenul meu de un an de zile și nu a plătit niciodată o ora extra! Nu mai spun de condiții mizere!”, este un alt mesaj postat pe rețeaua de socializare.

 

Iar pe lângă faptul că trebuie să îngrijească animalele, românii ajung să se ocupe de toate treburile din fermă.

 

”Evitați fermeierul Anders Kjaer Poulsen! Condiții mizere de ședere și fermă la fel foarte veche. Am avut o experiență foarte neplăcută!”, s-a mai plâns cienva.

 

”Evitați pe Kristian Korsgaard Thomsen, fermă vaci de abator. Ferma e o dărăpănătură, toate sunt vechi și munca acolo e destul de rudimentară. Nu există zi în care să nu se strice ceva. Cea mai minunată zi: au rămas toate utilajele fără motorină sub pretextul că „a uitat” să plătească factura la furnizor. Și mi se sugerează să hrănesc peste 100 de vaci cu roaba”, este o altă postare a unui român nemulțumit.

 dee

1

In timp ce parlamentarii au votat legi pentru vanzarea pamantului,fapt pentru care strainii pun stapanire pe agricultura Romaniei ,Cioloş  a declarat,   că nu este de acord ca terenurile să fie vândute cetățenilor străini pentru că, în opinia sa, pământul trebuie valorificat de comunitățile locale .

 

„S-a tot vorbit de vânzarea pământului la străini. Vreau să vă spun un mesaj foarte clar: nici eu nu îmi doresc ca pământul să fie vândut la străini, îmi doresc ca pământul să fie utilizat de comunitățile locale, pentru că e o resursă pe care greu o puteți obține din altă parte, nu puteți practic să o obțineți din altă parte. Dacă o pierdeți, odată ce ați renunțat la o astfel de resursă, cu greu puteți s-o obțineți înapoi. Însă, oricâte legi am da noi la nivel național pentru a legifera vânzarea pământului către străini, nu pot aceste legi să înlocuiască dorința dvs, a proprietarilor de a vinde sau nu pământul, de a-l vinde sau a-l valorifica la nivel local”, a afirmat Cioloș, la prezentarea programului de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate.

 

2nn

66

 

Italieni, danezi, spanioli, olandezi, americani, francezi, libanezi si, mai nou, bogatanii din Quatar,pun stapanire pe terenul arabil al tariivf

 

Toti sunt pusi pe treaba si au inteles ca Romania are un imens potential agricol. In Mircea Voda, o localitate din judetul Braila, un francez a investit cateva milioane de euro in porumb si rapita, iar profitul este direct proportional. Il enerveaza ca romanii nostri muncesc putin, vor bani multi si recolte nemaipomenite peste noapte, relateaza stirileprotv.ro. In sudul tarii  , un libanez   a arendat aproape tot terenul din Giurgiu si Calarasi. Acum numara 10 milioane de euro profit pe an. In tara noastra vor ajunge si investitori din Abu Dhabi, interesati de orz, porumb, grau, oi si capre romanesti. Si cativa oameni de afaceri din Qatar au pus ochii pe Romania. Ar avea bani sa cumpere tot pamantul nostru arabil, dar pentru inceput se vor multumi cu 10.000 de hectare, iar tranzactia este pe cale sa se incheie. Dincolo de profit, cei din Qatar gasesc in Romania mai multa liniste pentru afaceri decat in Rusia sau Ucraina

 ff

 

Ministrul agriculturii  dezvaluie ca „În România sunt cazuri în care salamul se spală cu oţet şi se pune iar în vânzare. România este o piaţă de mâna a zecea în care se aduc produse din străinătate cu termene expirate“. 

 

„Aici este o piaţă în care importa­to­rii se orientea­ză şi aduc produ­se la sfârşit de ter­men de valabili­tate sau chiar de­păşit. În România sunt cazuri în care salamul se spală cu oţet; se schimbă saramura la brânză, iar brânza se bagă din nou la vânzare. Statul nu-şi face dato­ria, ANPC-ul nu şi-o face. Alţii con­trolează ce intră din România, noi de ce să nu controlăm ce primim de la alţii?“, spune ministrul Irimescu, în­tr-un interviu pentru ZF.

 

Ajuns ministru în urma pro­tes­telor de stradă, odată cu instaurarea gu­ver­nului tehnocrat, Irimescu nu este străin de ce se întâmplă în România.

 

La Bruxelles, de unde vine, ocupa funcţia de şef al secţiei de agricultură, la Reprezen­tanţa Per­ma­nen­tă a Ro­mâniei la UE. A fost secre­tar de stat în Minis­terul Agri­culturii (2012 – 2014), consilier al ministrului agriculturii între 1990 şi 1998. Un om care ştie deci ce spune atunci când afirmă că impor­turile sunt de slabă calitate pentru că România este consi­derată „o piaţă de mâna a zecea“.

 

În ultimele luni industria ali­men­tară locală a fost atinsă de mai multe scan­daluri legate de calitatea produ­selor ce se vând în magazinele din România.

 

Fie că s-a numit „Brădet“ în care a fost implicată o companie lo­cală în pro­dusele căreia a fost descoperită bac­teria E- coli, fie că vorbim despre un alt caz în analiză legat de calitatea apei îmbuteliate, sau de recentul scan­dal în care şeful suspendat al unui ma­gazin Profi din Arad acuză conducerea magazi­-nelor că l-ar fi obligat să vândă carne expirată pe care să o spele cu detergent şi oţet, toate aceste dosare au o victimă sigură: cel care consu­mă. Care plăteşte, dar care nu este apărat. Cine trebuie să-l apere?

 

„Statul nu-şi face datoria, ANPC (Agenţia Naţinală pentru Protecţia Consumatorului – n.red.) nu-şi face datoria“, spune ministrul.

 

Profi respinge acuzaţiile că ar fi vândut carne expirată, cum a susţinut un fost angajat. „Ce lanţ serios de retail credeţi că s-ar preta la o înşelătorie care îi poate pune clienţii în pericol?“

 

„La PROFI nu se fac astfel de presiuni. Dacă oricine ar face un astfel de pas, acea persoană încetează să mai lucreze la noi chiar din ziua când se dovedeşte că a făcut o astfel de tentativă. Ce lanţ serios de retail credeţi ca s-ar preta la o înşelătorie care îi poate pune clienţii în pericol? Este păcat că afirmaţii nefondate, ca aceasta, afectează activitatea şi chiar locurile de muncă ale câtorva mii de angajaţi!“, a comentat pentru ZF Gabriel Pâslaru, reprezentant relaţii publice la Profi România, acuzaţiile potrivit cărora un magazin al lanţului, din Arad, şi-ar fi obligat angajaţii să vândă carne exirată.

 

Un fost şef de magazin Profi din Arad, Gabor Ciprian, a lansat o serie de acuzaţii grave la adresa lanţului de magazine Profi, potrivit cărora managementul companiei a pus presiune asupra angajaţilor săi să vândă carne expirată, atât sub formă de carne proaspătă, cât şi sub formă de carne preparată (prăjită).

 

„Şeful meu direct mi-a spus sub formă obligatorie să pun la vânzare carne şi mezeluri expirate şi i-am spus că îl scot afară cu poliţia dacă mai vine cu astfel de lucruri la mine. După ce eu am refuzat, a doua zi, a cerut angajatului de la vitrina asistată să nu mai ţină cont de indicaţiile mele şi să vândă produse expirate în locul celor proaspete. Le-a pus să pună carne expirată în tăvi şi carne proaspătă în frigider ca să fie cât mai puţine pierderi  în magazin. Angajatele au refuzat şi au venit şi mi-au spus mie ceea ce le-a propus directorul zonal, să spele carnea cu detergent şi oţet“, a declarat pentru ZF Gabor Ciprian, fost şef de magazin Profi, care acum este suspendat din funcţie, după ce alături de alţi 11 angajaţi a făcut o plângere către toate autorităţile de control din municipiu, inclusiv la poliţie.

 

Profi este controlată de fondul de investiţii Entreprise Investors şi are o reţea de peste 370 de magazine. În 2015 a avut o cifră de afaceri de 500 mil. euro, fiind unul din retailerii străini cu cea mai mare expansiune. Recent compania a luat un împrumut de 40 mil. euro de la BERD şi Raiffeisen Bank pentru a deschide în următorii trei ani încă cel puţin 100 de magazine anual.

 

Fostul angajat a declarat că nu se teme de ameninţările Profi de a-l da în judecată şi speră că autorităţile îşi vor face corect datoria. Printre produsele expirate scoase la vânzare, fostul anagajat al Profi aminteşte de aripi picante şi scăriţă de porc marca Smithfield, care deşi era un produs ce trebuia comercializat la vrac, proaspăt, era vândut gătit: „Sunt foarte mulţi angajaţi Profi cărora le este frica să vorbească public de ceea ce se întâmplă“, a spus Gabor Ciprian.

 

Reprezentanţii Profi neagă acuzaţiile lansate de fostul şef de magazin din Arad şi afirmă că în urma controalelor interne au constatat că Gabor Ciprian ar fi solicitat gratuităţi furnizorilor pentru a plasa comenzi la ei sau că ar fi „falsificat inventarul“, precum şi alte nereguli. În urma controalelor efectuate în magazinul de pe strada Lucian Blaga din Arad, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad declară că deocamdată nu au găsit nimic, iar controalele continuă în toate cele 6 magazine Profi din judeţ.

 

Pe perioada iernii doar 30% din mâncare este produsă în România, ceea ce e foarte grav Diferenţa între corupţia de la noi şi corupţia din vest este că acolo corupţia este umană“ Statul va cumpra terenuri pentru tinerii care vor să se întoarcă în ţară Subvenţiile se egalează cu cele din vest în 2016.

 

Despre România s-a spus în nemumărate rânduri că este o ţară capabilă să hrănească 80 de milioane de locuitori. Totuşi, România este un importator net de produse alimentare. În 1990, în România erau 5,3 milioane de bovine şi 13 milioane de porci, faţă de 2,8 milioane de bovine şi 5 milioane de porci acum. Producţia mergea la export, e adevă­rat. Acum România nu mai suferă de foame, dar în ultima vreme, piaţa locală a fost invadată de produsele lactate din Polonia sau Ungaria sau de carne, în special de porc, din alte ţări ale UE. De pildă, din totalul produselor lactate importate de România, în valoare de 260 de milioane de euro, anual, o treime vine din vine Polonia şi Ungaria. România exportă lapte şi produse lactate de doar 90 de milioane de euro. De ce?

 

În primul rând pentru că agricultura este încă slabă şi în al doilea rând pentru că produsele de import sunt ieftine; dar sunt ieftine pentru că unele sunt aproape de termenul de expirare, dacă nu expirate.

 

„Pe perioada iernii doar 30% din mâncarea este produsă în România, ceea ce e foarte grav. Nu pot să fiu de acord că România nu poate să-şi asigure hrana. Dar când a ieşit Irimescu (ministrul vorbeşte despre el la persoana a treia – n.red.) şi a spus că trebuie să facem controale la frontieră ca să ne apărăm producătorii români, câţi dintre producători au sărit atunci?“

 

„Uniunea Europeană este o chestie strict economică, e o piaţă unică unde cel mai bun rezistă. Eu nu pot să-i blochez (pe importatori – n.red.), dar pot să-i verific, chiar dacă e piaţă europeană“, mai spune ministrul.

 

Cunoaşte ministrul cazuri de importuri neadecvate?

 

Achim Irimescu: „Când vameşii au oprit un camion la frontieră cu carne de porc din Polonia, şoferul a luat-o la fugă, nici măcar actele nu le avea la el, pentru că mulţi importatori nu sunt polonezi, ci români «descurcăreţi». În Marea Nordului este un vierme care stă în stomacul peştelui. Pentru pieţele din Europa acesta se eviscerează şi se scoate. În România, care e piaţă de mâna a zecea, nu se eviscerează, pentru că asta ar însemna mână de lucru. Aşadar pentru România se lasă aşa, se congelează în principiu, doar că, până ajunge să se congeleze, viermii pot să migreze în muşchi şi ăsta e un peşte contaminat. Până la aderare, irlandezii aduceau un astfel de peşte în România la un preţ foarte scăzut şi am reuşit să-i blochez atunci. Acum două luni discutam cu importator şi mi-a zis: «Dacă asta se cere, asta aduc; când mi-l găseşte cineva îl ducem şi facem făină de peşte. Nimeni nu-i controlează (pe importatori – n. red.). A fost carne de vită congelată de 40 de ani care a ajuns în România“.

 

Statul cumpără pământ pentru fermierii tineri

 

Agricultura românească este slab pentru că trecutul ei este unul confuz. Comunismul a distrus proprietatea şi spiritul de iniţiativă. Iar nedeprins, după căderea comunismului spiritul de iniţiativă s-a refăcut greu. Au existat nenumărate planuri de refacere a agriculturii, dar rezultatele se lasă aşteptate. Şi guvernul actual are un plan pentru o agricultură ce înseamnă a şaptea piaţă din UE.

Achim Irimescu spune fără să clipească: Da, cred că mediul rural poate fi salvat.

Cum? Prin sprijinirea clasei de mijloc de la sate!

Ministrul spune că guvernul internţionează să acorde gratuit câte cinci hectare de teren tinerilor care vor să lucreze în agricultură, program care ar permite românilor de până în 40 de ani să îşi înfiinţeze un start-up în agrobusiness.

Această „donaţie“ ar urma să fie realizată prin intermediul Agenţiei Domeniile Statului (ADS), care are în portofoliu achiziţia de terenuri agricole, suprafeţe pe care statul le deţine predominant în estul ţării.

„Sunt convins că mediul rural mai poate fi salvat, în acest sens avem în plan să aducem tinerii românii din străinătate, care au până în jur de 40 de ani, oferindu-le nişte pachete clare de măsuri. Ei, dacă au cinci hecatre, fie şi le cumpară, fie le arendează, pot să ia 40.000 de euro fonduri europene pentru «Instalarea tinerilor în agricultură». Statul prin ADS poate să achiziţioneze terenuri, iar ulterior dă cu titlu gratuit cinci hectare de teren tinerilor care se stabilesc în agricultură şi care dovedesc că au studii de specialitate“, spune ministrul. El crede că poate să acorde aceste hectare şi din cele 500.000 de hectare degradate câte există în România, terenuri care nu au o calitate bună a solului care să permită un randamant bun al producţiei, dar pentru care fermierii pot încasa în jur de 170 euro pe hectar, sub formă de subvenţie.

Programul „Clasa de mijloc la sate“ mai are în vedere acordarea de consultanţă privată privind accesare fondurilor europene, înfiinţarea unui fond de creditare de 92 milioane de euro prin PNDR, care să asigure împrumuturi avantajoase fermierilor, precum şi un fond mutual cu cotizaţie obligatorie.

Ministrul mai spune că guvernul va modifica legislaţia astfel încât să existe un singur fond mutual cu cotizaţie obligatorie – 3-5 euro pe hectar. „Fermierul are un fond pe care îl constituie, iar în caz de despăgubire 65% din sumă îl pune la dispoziţie UE şi bugetul naţional, 35% îl pune la dispoziţie fondul mutual din contri­buţie sau ia un credit.“

 

Subvenţiile se egalează în 2016

 

La aderarea la UE, ţările nou-intrate în Uniune au primit doar o parte a subvenţiei directe acordate agriculturii vest-europene – începând cu o cotă de 25%. (În 2016 se va ajunge la 100%.) Aşa au fost vremurile.

 

Actualul ministru, expert la acea vreme, aminteşte că a fost în prima linie a negocierii cotelor. Sunt de atunci vreo 12 ani, ani în care acuzaţiile au tot curs şi care susţineau că România nu ar fi negociat la sânge. Nici vorbă să avem cele mai mici subvenţii din UE, susţine acum ministrul, care, din spatele biroului spaţios, face pe o foaie A4 calculul potrivit căruia România a primit cotele de subvenţii. „Nu avem cele mai mici subvenţii din UE, sunt subvenţiile care au ieşit dintr-un calcul foarte simplu. S-a stabilit pe perioada 1998 – 2002 producţia medie rezultată la hectar la grâu şi noi am avut 2,67 tone pe hectar, care se înmulţeşte cu 63 euro pe tonă şi rezultă subvenţia 100 şi ceva de euro. Nemţii având în medie cinci tone la hectar au subvenţia peste 300 de euro. Olandezii având 7 tone la hectar au peste 400 de euro.“

 

Pe de altă parte, arată el, dacă România a primit mai puţine subvenţii directe, a primit mai mulţi bani pentru dezvoltare rurală şi, una peste alta, lucrurile s-au compensat,

 

Ministrul adaugă că acum doreşte să introducă decuplarea subvenţiei de producţie pentru ca sectoarele defavorizate, cum ar fi zonele montane, să nu dispară şi că are în plan să mărească subvenţia pe cap de vacă:“ Noi am apreciat că sunt 300.000 de bovine şi am stabilit o sumă din bani europeni alocaţi României şi din Ajutoarele Naţionale Tranzitorii (ANT) care sunt din bani naţionali. Întrucât fermierii noştrii nu au fost în stare să înregistreze la timp animalele pentru ca noi am impus termene limita, nu o sa avem 300.000, ci maxim 150.000, aşa că am de ales: fie să le dau plata dublă ca sumă, fie dau banii înapoi la UE. Nu o să fiu tâmpit să dau banii înapoi al UE, şi atunci o sa acopar aproape toate fermele comerciale din România. „, a spus ministrul.

 

Scandalul Brădet: Fabrica nu trebuie să aibă mari probleme

 

În ceea ce priveşte priveşte scandalul de la fabrica de produse lactate Brădet, ministrul spune că fabrica nu va avea mari probleme – şi, de altfel, o fabrică într-o astfel de situaţie nu are mari probleme -, pentru că aceasta are nevoie doar de o igienizare completă. În schimb cei afectaţi vor fi furnizorii la lapte pe care îi consideră nevinovaţi. Achim Irimescu susţine că primul-ministru Dacian Cioloş care a spus că ministrul său s-a grăbit când a numit fabrica la care a fost descoperită bacteria a greşti când a făcut o astfel de afirmaţie: „Trebuia să mă întrebe!“

 

„Cea mai mare problema nu e pentru ei (compania Brădet – n.red.), ci pentru cele două ferme mari care au fost corecte, cinstite şi care îi dădeau lui lapte, una din Dolj şi una din Neamţ, şi care au ajuns la mine plângând pentru că ele nu au nicio vină pentru ca ele au dat laptele la procesare.“

 

Despre corupţia rea şi corupţia umană

 

După terminarea mandatului, Achim Irimescu spune că va reveni în Bruxelles unde a ocupat din 1998 până în 2012 mai multe funcţii (consilier, şef secţie Agricultură) ca reprezentant al României în Comitetul Special pentru Agricultură din Consiliul European.

 

„De ce m-am întors? Eu sunt convins că există şi oameni care merită apăraţi în România. Asta şi să se facă lucrurile corect! Eu sunt omul care nu ia ciubuc, şi nu dă ciubuc, iar asta deranjează! „. Întrebat de ce aminteşte de „ciubuc“ şi dacă ştie că cei dinaintea lui luau „ciubuc“, ministrul a răspuns: „Ei la partid au nevoie de bani.“

 

„Diferenţa între corupţia de la noi şi corupţia din vest, asta îmi explicau mie cei din vest, că acolo corupţia este umană. Toate hoţiile mari se fac cu statul, din bani de la buget, asta este peste tot. Străinii când fac o afacere cu statul pentru un milion de euro, banii aceia nu îi duc în alta ţară să-şi facă casă sau să-i păstreze în cont, ci fac o fabrica şi dau şi la amărât să mănânce o pâine. Or, românii scot banii din ţară. S-au scos în ultimii cinci ani, de pe vremea lui Băsescu, 35 miliarde de euro din România, cu camionul, în Elvetia – îmi supuneau mie băieţii, confidenţial. Cu banii aia produceau pentru noi, nu pentru Elveţia.“

 

Înainte să ocupe funcţia de ministru al agriculturii în guvernul lui Cioloş, Achim Irimescu a deţinut funcţia de ministru plenipotenţiar (diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului învestit cu puterea de a încheia acorduri internaţionale) în reprezentanţa permanentă a României la UE, Bruxelles, precum şi funcţia de şef al secţiei de agricultură şi  reprezentant al României la Comitetul special pentru agricultură.

 

În perioada 2012-2014, Achim Irimescu a  fost secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), după ce anterior a lucrat timp de 4 ani tot în Belgia, ca ministru-consilier în reprezentanţa permanentă a României la UE, Bruxelles, perioadă în care a deţinut funcţia de şef al secţiei agricultură.

 

Cea mai lungă perioadă din cariera sa a petrecut-o la MADR, unde a deţinut timp de 8 ani funcţia de consilier superior.

  Autori: Iulian Anghel , Roana Rotaru

Carne expirată spălată cu detergent la supermarket, în Arad7t

Șeful magazinului Profi de pe Lucian Blaga, suspendat de către superiori între timp, a mers la mai multe instituții cu atribuții de control, susținut de alți zece angajați (aproximativ jumătate din personalul magazinului), lansând acuzații foarte grave la adresa superiorilor săi.

 

Atentat la sănătatea publică sau o răfuială între angajați și șefi? Autoritățile din Arad trebuie să facă lumină într-un caz complicat, după ce șeful unui supermarket a reclamat că a fost pus de superiori să vândă produse expirate. Scandalul are loc la magazinul Profi de pe strada Lucian Blaga. Șeful unității, Ciprian Gabor, care între timp a fost suspendat de către superiori, a mers la mai multe instituții cu atribuții de control, susținut de alți zece angajați (aproximativ jumătate din personalul magazinului), lansând acuzații foarte grave.

 

Cei 11 angajați au depus sesizări la Poliție, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor  și Inspectoratul Teritorial de Muncă, acuzând abuzuri din partea unor superiori. Aceștia i-ar fi cerut să vândă carne expirată, spălată cu oțet și detergent Cif. El susține că la alte magazine se practică asta, însă a refuzat să se întâmple și în unitatea sa, astfel că directorul zonal ar fi făcut presiuni asupra altor angajați.

 

Acuzațiile relatate în plângeri semnate de grupul de 11 angajați nu se opresc aici. Conform lui Ciprian Gabor, șeful său direct i-a cerut, în trecut, și să reeticheteze unele mezeluri expirate, dar că el a refuzat să facă asta. Ordinul ar fi venit de mai sus, de la directorul regional.

 

Protest în stradă

 

Nemulțumiții vor să protesteze în stradă, joi, solicitând pentru asta o autorizație de la Primăria Arad. Ei vor ca opinia publică să afle despre ”abuzuri” comise în lanțul de magazine.

 

Oamenii mai acuză că angajatorul nu le-a plătit ore suplimentare. Numai șeful suspendat al magazinului de pe strada Lucian Blaga ar fi acumulat peste 1500 de ore neplătite, pentru care bărbatul spune că are de încasat aproximativ 15.000 de lei.

 

Ce spune Profi România?

 

Toate aceste presupuse practici ilegale sunt dezmințite categoric de către reprezentanții Profi România. Directorul de comunicare al lanțului de magazine, Gabriel Pâslaru, ne-a declarat că așteaptă cu interes rezultatul verificărilor autorităților, fiind convins că nimic nu este adevărat. Acesta susține că Ciprian Gabor este la originea tensiunilor din magazinul pe care-l conducea și pentru că a fost suspendat (în baza unor plângeri venite de la angajați care nu-l susțin), ar fi decis să lanseze acuzații grave la adresa șefilor.

 

Reacţie în 30 de zile

 

Rămâne de văzut ce vor spune autoritățile, care sunt obligate, în urma petițiilor și sesizărilor înregistrate, să facă cercetări și să le transmită răspunsuri nemulțumiților în cel mult 30 de zile


665

 7y

Fermierii o duc rau ,pentru ca samsarii globali si regionali  merg mana in mana cu bancile si corporatiile care mulg  România si se îmbogăţesc pe spinarea amaratilor

   Statul cheltuie pentru el şi pentru corporaţii şi bănci, nu pentru populaţie.  Două treimi din PIB, adică vreo 80 de miliarde de euro intră în buzunarele băncilor şi corporaţiilor străine, iar din restul fură cei aflaţi la putere. Din ce mai rămâne se plătesc salariile bugetarilor, ajutoarele sociale, pentru sănătate, învăţământ etc.  Bancile si corporatiile privatizeaza profiturile si nationalizeaza datoriile, dupa care dau vina pe statul social si cheltuielile cu protectia sociala. Numai că în cazul nostru noi nu suntem o putere occidentală care exploatează o colonie, ci o colonie care este exploatată de puterile occidentale.   Corupţia  este mecanismul de bază al capitalismului, fără de care nu ar putea funcţiona! Pe lângă profiturile pe care firmele străine le obţin cu ajutorul filialelor din România, multinaţionalele scot bani de la aceste subsidiare practicând transferuri care, de cele mai multe ori, sunt extrem de mari. Bugetul Statului Român este păgubit, an de an, de existenţa unor companii care raportează pierderi uriaşe.Multinaţionalele marchează profitul în ţara de origine, sau în paradisuri fiscale, iar în România nu plătesc impozit pe profit căci raportează că nu scot profit, nu sunt în faliment şi nici măcar în insolvenţă.Pierderile suferite de economia românească pe seama acestor hoţi în ultimii ani se ridică la mii de miliarde de euro. Multinaţionalele şi băncile care operează în România scot anual din ţară zeci de miliarde de euro şi la stat contribuie cu mai nimic.România s-a transformat într-un paradis al multinaţionalelor care controlează industria, agricultura, transporturile, construcţiile, comerţul, sectorul financiar-bancar etc. şi care îşi promovează reglementări legale în interes propriu. Americanilor le plac trucurile ieftine din categoria „să-i prostim pe proşti”.

 

Să luăm un exemplu mai vechi: americanii au fost beneficiarii morţii lui Ceauşescu care a fost executat de către agenţii lor din România, dar (culmea tupeului!) ei doresc ca românii să perceapă execuţia lui Ceauşescu ca o crimă comisă de Rusia.

 

România şi-a pus resursele pe tavă acelor mari companii străine,contra unor redevenţe minuscule. Este acesta comportamentul unui stat independent, care îşi urmăreşte interesul strategic? Nu, este comportamentul unei colonii, din păcate! Un start dezastruos pentru România…

 

Având în vedere acest start, este clar că marile companii americane, având în spate administraţia de la Washington, nu au intenţia de a negocia cu guvernanţii de la Bucureşti, ci de a-şi impune voinţa în faţa acestora. Şi îşi impun această voinţă. Şi pretenţiile.

 

Economie de piaţă reală? Să fim serioşi! Când corporaţiile americane dictează cine vinde şi cine cumpără, la ce preţ, când întreprinzătorii mici şi mijlocii sunt azvârliţi cât colo de pe piaţă, când ne este blocat accesul la o piaţă tradiţională-cea din est-nu mai avem o economie de piaţă reală, ci avem o economie dirijată de bunul plac al celui mai tare!

 

Transparenţă şi încredere ca între parteneri egali… Cu cine? Cu americanii? Cine crede asta este un naiv! Americanii sunt “excepţionali”, nu se consideră egalii nimănui! Ei se consideră stăpâni ! Cei ce visează un parteneriat cu aceştia nu au decât două opţiuni: fie devin supuşii, fie ajung duşmanii lor! Iar transparenţa şi încrederea nu vin decât din partea supuşilor! Din partea stăpânilor nu vine decât negura secretului şi a confidenţialităţii!

 

Practic, acești investitori poartă clipă de clipă cu ei și oferta pe care țara lor de origine, America, o face țării lor gazdă, România: vă vom sprijini să îmbrățișați modelul nostru de dezvoltare economică, socială, politică și de securitate. Unul, aș adăuga eu, de un remarcabil succes.

 

Rezumând, deci, se înțelege că prin companiile americane-gigant, prezente pe piața din România, America însăși ne face o anumită ofertă de dezvoltare.

 

În centrul ei stă statul de drept (restul urmând a decurge de la sine).

 

Dezvoltare economică? Ştim deja ce înseamnă asta: dominaţia transnaţionalelor, în mare parte americane. Dezvoltare socială? Este vorba de o polarizare socială, din ce în ce mai accentuată. Vor fi două mari grupe de oameni: cei “care au”, în număr mic versus marele număr al celor care “nu au”. În acest sistem, ai dreptul la sănătate, învăţământ, cultură etc numai dacă îţi permiţi să plăteşti! Dacă nu…toţi dau din umeri!

 

Iar statul de drept, ce stă în centrul “generoasei oferte” americane, va fi releul prin care deciziile Washingtonului vor fi aplicate fără şovăire în “spaţiul mioritic”. Fireşte, restul va decurge de la sine…

 In timp ce bolnavii mor cu zile si pensionarii duc dorul banilor, bisericile primesc de la Primăria Capitalei 10 milioane de lei în 20167e

 

CGMB a aprobat   un amendament la proiectul de buget din acest an care prevede alocarea a 10 milioane de lei pentru lucrările necesare bisericilor din Capitală.

 

Astfel, Catedrala Mântuirii Neamului, cel mai mare lăcaş de cult care va fi construit în România, a primit în acest an o finanţare în valoare de aproximativ două milioane de lei. Restul banilor au fost împărţiţi între mai multe biserici din Bucureşti care au nevoie de lucrări de reabilitare şi consolidare.

 

“A fost un amendament propus de comun acord de către toate grupurile din Consiliu. Este vorba despre unele lucrări în curs care au nevoie de finanţare pentru a putea fi terminate şi pentru a nu se pierde investiţia de până acum. Bine, mai este şi frica de cele sfinte”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Silviu Văduva, consilier general PNL.

 

Costurile pentru realizarea Catedralei Mântuirii Neamului, într-o primă fază, au fost estimate la 100 de milioane de euro, dar după realizarea infrastructurii Catedralei acestea au scăzut cu 20% pentru că materialele de construcţii s-au ieftinit.

 Guvernantii si-au batut joc de agricultura,pentru ca fostul granar al europei – sa importe tot mai multa   mancaremk

Importurile de alimente au fost de 8,5 milioane de tone şi în sumă de 5,82 miliarde euro, depăşind  hrana  importată în 2014 şi cu 19 procente valoarea de 4,89 miliarde de euro înregistrată în 2014, potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, citate de Agerpres. În acest context, deficitul României cu produse agroalimentare a totalizat 89,02 milioane de euro.

   România a rămas în continuare ‘campioană’ la importul de carnea proaspătă de porc, în condiţiile în care anul trecut au fost aduse din spaţiul comunitar şi de pe pieţele terţe o cantitate de 188.689 tone, în valoare de 295,7 milioane de euro.

 

Potrivit datelor MADR, chiar dacă anul trecut, România a exportat cantităţi importante de porumb a şi importat cantităţi semnificative, respectiv 1,62 milioane de tone pentru care a cheltuit aproape 294 de milioane de euro. Tutunurile brute sau neprelucrate au ocupat poziţia a treia la importuri cu 220 de milioane de euro pentru o cantitate de 39.488 tone.

Apocalipsa alimentara  prezisa de  Banca Mondiala8u

Trebuie sa ne pregatim pentru si mai rau, daca e sa dam ascultare celui mai recent raport al Bancii Mondiale. Vor urma scumpiri masive ale produselor alimentare, iar atunci cand nu au ce manca oamenii au trei optiuni: revolta, imigratia sau moartea.

 

Banca Mondiala a dat publicitatii un raport potrivit caruia indicele preturilor alimen­tare a ajuns la valoarea-record, ceea ce inseamna scumpiri masive, in special la produsele alimentare, scrie Fin.ro. Producatorii din industria alimentara avertizeaza ca  urmeaza  anul alimentelor scumpe. Potrivit ultimului raport al Bancii Mondiale, preturile alimentelor la nivel global au crescut cu 29 de procente in ultimul an.

 

 

Costurile au depasit nivelul din 2008, cand majorarea pretului alimentelor si titeiului a avut un impact devastator asupra saracilor, apre­ciaza Banca Mondiala. Astfel, in luna ianua­rie, indicele preturilor la alimente a atins valoa­rea-record de 231 de puncte, cu opt puncte mai mult decat in decembrie 2015. Indicele preturilor la alimente masoara modificarile preturilor, din luna in luna, pentru un cos compus din cereale, oleaginoase, lactate, carne si zahar.

 

„Intram intr-o era a penuriei de alimente si a intreruperii in aprovizionare. Aceasta este o problema foarte mare pentru toata lumea. Daca oamenii nu au suficienta man­care au doar trei optiuni: revolta, imigratia sau moartea”, a declarat directorul executiv al pro­gramului alimentar mondial Josette Sheeran. Nici Fondul Monetar Inter­national nu vine cu vesti prea bune, anticipand si pentru 2011 riscuri de crestere a preturilor pentru ali­mente si energie in Romania.

 

Agricultorii sunt  pastoriti de lupi imbracati in  blanuri de oi ,care nu ii reprezinta ;Iata de ce există doar 20 de organizaţii de producători în sectorul de fructe şi legume   gg

Agricultorii din Romania fug de reprezentanti,ca raul de tamaie ,pentru ca ii mint,ii cotizeaza si ii trag in tepuse.De aceea România are o mare problemă din punct de vedere al organizării.Spre exemplu, în sectorul de legume şi fructe,  la ora actuală există doar 20 de organizaţii de producători, a declarat,   la Piaţa de Gros “Abundia”, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, prezent la lansarea Caravanei privind asocierea fermierilor din sectorul horticol, organizată de Ambasada Olandei la Bucureşti.

 

“La Bruxelles au fost multe discuţii privind slaba organizare în ţările Europei Centrale şi de Est. Nu este doar cazul României, nici chiar Polonia nu stă foarte bine, iar subvenţiile europene sau sprijinul european se acordă prin intermediul organizaţiilor de producători. Din păcate, în România, avem puţine organizaţii de producători în acest sector, în jur de 20 de organizaţii. Cea mai importantă a avut în anii de la aderare investiţii pe fonduri europene şi naţionale undeva la 16 -17 milioane lei, iar cifra de afaceri a organizaţiei celei mai importante este de 70 de milioane de lei anual. O cifră îmbucurătoare, dar este un caz unic pentru că ceilalţi sunt de mică capacitate”, a spus ministrul Agriculturii.

 

În opinia acestuia, România are de învăţat din experienţa Olandei în condiţiile în care această ţară este al doilea exportator al lumii pe fructe şi legume, deşi deţine o suprafaţă agricolă redusă, sub două milioane de hectare.

 

“Olanda este numărul doi în lume la exportul de fructe şi legume şi în general la produse agroalimentare, deşi are o suprafaţă agricolă de mai puţin de două milioane de hectare. Are o suprafaţă cât 4-5 judeţe ale României, dar este suprinzător de performantă. Avem foarte multe de învăţat de la acest stat membru care deţine şi preşedinţia Uniunii Europene. Olanda a reuşit să aducă experţi de bună calitate, iar modelele prezentate aici şi tehnologiile denotă faptul că este în top în acest sector. Cu sprijinul lor cred că vom putea să punem în practică, în câţiva ani, acest potenţial al României despre care vorbim. Credem că dacă ne inspirăm din experienţa dânşilor vom reuşi să progresăm pentru că în ziua de azi fără asociaţii şi fără cooperative nu se poate progresa. Le mulţumesc pentru această iniţiativă, această caravană care duce mai departe experienţa producătorilor olandezi”, a spus Irimescu.

 

Şeful MADR a adăugat că sistemul cooperatist nu aparţine doar perioadei comuniste, deoarece reprezintă şi la ora actuală cheia succesului în foarte multe sisteme agricole moderne, chiar dacă “românul simplu nici nu vrea să audă de acest termen”.

 

“Mi-a dat cineva un anuar al agriculturii din anul 1938, foarte interesant. Atunci aveam 500 de cooperative în toate sectoarele, aşa ca nu văd de ce se crede că am avut cooperative numai în perioada comunismului. (…) De exemplu, în Belgia, 70% din lapte se colectează prin cooperative. De aceea este de datoria noastră să încurajăm stabilirea cooperativelor şi asociaţiilor, sigur sunt două sectoare, fructe-legume şi viticultura, unde cooperaţia are o semnificaţie extraordinară pentru că fondurile se distribuie prin cooperative. De multe ori românul simplu nici nu vrea să audă de acest termen, dar este cheia succesului în foarte multe sisteme agricole moderne. Nu este exclus ca după 2020, viitoarea Politică Agricolă Comună să ajungă la o soluţie care s-a mai propus şi în trecut, respectiv ca fondurile europene să nu mai fie distribuite de către stat ci de cooperative şi asociaţiile de grupuri de producători”, a adăugat Irimescu.

 

Ambasada Olandei la Bucureşti a organizat  Caravana: “Importanţa asocierii pentru succesul de piaţă al fermierilor din sectorul horticol”, în patru zone de referinţă pentru sector, respectiv în Bucureşti, Ruse (Bulgaria), Tecuci şi Iaşi. Experţii Olandezi vor împărtăşi fermierilor români experienţa lor în acest sector şi rolul asocierii producătorilor agricoli

 Resursele  daruite de intregul pamant pentru acest an le terminam mai devreme,adica,in august ,cand  intreaga omenire va trai pe  ” datorie”!1s

Populatia globului va consuma pana in    august  resursele pe care planeta le poate produce PENTRU ACEST AN  . sustine organizatia neguvernamentala Global Footprint Network.Dar se atrage  atentia ca,   omenirea incepe sa traiasca “pe datorie”.

 

“Ziua depasirii” (Earth Overshoot Day) este un concept elaborat de think tank-ul britanic New Economics Foundation, calculat anual de organizatia internationala Global Footprint Network. Aceasta data apare tot mai devreme in calendar: in 1993, a fost la 21 octombrie, in 2000 era la inceputul lunii octombrie,     iar in 2015, la 13 august.

 

Calculul se bazeaza pe raportul dintre doua aspecte esentiale: cererea omenirii in materie de resurse, numita amprenta ecologica (Ecological Footprint), si capacitatea planetei de a raspunde la aceasta solicitare, denumita biocapacitate. Ziua depasirii este data de la care consumul de resurse depaseste posibilitatea planetei de a-si reface resursele si de a absorbi deseurile, cum ar fi emisiile de gaz de sera.

 

In acest context, Global Footprint Network trage in fiecare an un semnal de alarma referitor la consecintele pe care le are acest consum in exces a resurselor: cresterea concentratiei de CO2 in atmosfera, care duce la schimbari climatice, reducerea resurselor de apa, despaduriri, pierderi in privinta biodiversitatii. Prin urmare, organizatia pledeaza pentru masuri viguroase pentru stoparea acestei tendinte.

 

 

Earth Overshoot Day se refera la situatia intregului glob, dar intre regiuni si tari exista diferente foarte mari, dupa cum arata o harta interactiva (cu date din 2011) de pe portalul www.footprintnetwork.org.

 

Potrivit acesteia, Canada, statele din Peninsula Scandinava, Rusia, Tarile Baltice, Australia, cea mai mare parte a Americii de Sud si unele state din Africa pot fi catalogate drept “creditori”, biocapacitatea lor fiind cu 150% mai mare decat amprenta lor ecologica.

 

La polul opus se situeaza SUA, China si mai multe state europene, “debitorii”, a caror amprenta biologica este cu 150% mai mare decat biocapacitatea. Romania, ca si Bulgaria, se numara printre “creditori”

 

 

Omul „consumă”, în medie,echivalentul a  4,1 litri de motorină, 29 de kilograme de pământ şi 2,2 tone de apă pe zi,traind pe datorie

 

„Acestea sunt resursele consumate pentru hrănirea unei singure persoane. Înmulţiţi aceste numere cu 7 miliarde de oameni şi veţi realiza că toată această cantitate imensă de resurse consumate este aproape imposibil de înlocuit” a declarat cercetătorul Julian Cribb în cadrul unei conferinţe de la Academia de Ştiinţe din Canberra.

 

În lucrarea sa, intitulată „Venirea foametei. Cum poate fi evitată criza alimentară mondială”, Julian Cribb spune că cel mai mare impact personal al oamenilor pe planetă este modul în care consumă alimente. Acesta susţine că cea mai mare parte a oamenilor nu realizează ce impact are acest consum pentru planetă.

 

Cercetătorul avertizează că, în mai puţin de jumătate de secol, sistemul de alimentaţie global va atinge „un punct de la care nu se va mai putea întoarce”, în cazul în care nu vor fi luate măsuri drastice.

 

„Să dăm drept exemplu pământul. Potrivit Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul Naţiunilor Unite, planeta se degradează într-un ritm alert şi pierdem până la 100 de miliarde de tone de pământ în fiecare an. Pământul are nevoie de mii de ani pentru a se regenera.

 

În ciuda progreselor făcute în state precum Australia, degradarea terenurilor devine din ce în ce mai gravă. Oamenii de ştiinţă susţin că peste cel mult 70 de ani, ne vom confrunta cu o criză a terenurilor agricole” spune Cribb, citat de Science Alert.

 

Julian Cribb susţine că situaţia este similară şi în cazul apei. Peste 4.000 de kilometri cubi de apă sunt extraşi din sol în fiecare an, extracţia fiind în cea mai mare parte nesustenabilă. Regiuni ale planetei precum China sau Orientul Mijlociu se vor confrunta cu o criză severă a apei până în 2030.

 

Cu toate acestea, spune cercetătorul, cele mai multe dintre guvernele lumii şi dintre autorităţile care se ocupă de siguranţa alimentaţiei nu au recunoscut în mod public lipsa resurselor precum apa şi terenurile cultivabile.

 

“Mai este timp să facem ceva, dar măsurile trebuie luate rapid şi în mod universal” avertizează cercetătorul.

 

Cribb spune că există oportunităţi de dezvoltare a producţiei alimentare. „Există până la 25.000 de plante comestibile pe Terra, dintre care 99% nici măcar nu sunt cunoscute de oameni. Aşa că nici nu am început să explorăm potenţialul culinar al planetei pe care trăim. Australia, de exemplu, are 6.100 de plante comestibile din care se mănâncă numai cinci sau şase” explică cercetătorul.

 7o

 

Poporule,ai dreptul sa-ti  pedepsesti   alesii neamului care scot la mezat  agricultura,tocmai in pragul crizei agro-globale

 Dupa ce ai  nostri  au negociat cu picioarele cele mai mici subventii;Dupa  ce au fost furate SMA-uri,Romcereal-uri,CAP-uri , pamanturile statiunilor de cercetasre etc;Deci dupa  ce s-a votat ,intentionat, o lege a pamantului pentru farimitarea lui,pentru disparitia performantei si a humusului,globalistii produc alimente modificate genetic sa ne imbolnaveasca,pentru a rentabiliza industria lor de medicamente mortale.

Financial Times avertizează că întreaga lume este „periculos de aproape” de o nouă criză alimentară, în timp ce raportul bianual al ONU atrage atenția: „Comunitatea internaţională trebuie să rămână vigilentă la viitoare şocuri ale rezervelor alimentare.”

Raportul oferit de agenția ONU The Food and Agricultural Organization (FAO) avertizează că anul viitor se va simți o creștere în prețurile alimentelor, în special de către cei mai săraci oameni ai lumii. Raportul previzionează o creștere cu 11% pentru cele mai sărace țări și cu 20% pentru țările cu deficit alimentar din pricina veniturilor scăzute.

  La ora actuală, conform estimărilor ONU, un miliard de oameni din întreaga lume suferă de foamete. Acesta este cel mai mare număr înregistrat vreodată în istorie.

Criza estimată ar putea rivaliza cu cea din 2007-2008. Cauzele principale sunt scăderea stocurilor de cereale, datorată condițiilor meteo-hidrologice fără precedent, restricționarea exporturilor și un dolar scăzut care a favorizat inflația. Dacă untul a ajuns la cel mai mare preț din istorie, zahărul este la un record al utimilor 30 de ani, în timp ce prețul la grâu sau porumb a crescut cu 40% anul acesta. La cerealele majore, producția anului viitor va trebui să se dezvolte, pentru a face față cererii și pentru a suplini rezervele mondiale consumate.

Se estimează că importurile de produse la nivel mondial vor fi cu 15% mai mari decât în 2009, depășind pragul de 1000 de miliarde de dolari. Ar fi a doua oară în istorie când se întâmplă asta, după ce în 2008 valoarea importurilor de alimente la nivel mondial a fost de 1.031 miliarde de dolari, un record absolut la vremea respectivă. Prin comparație, în perioada 1997-2007 valoarea importurilor era la jumătate, nedepășind 500 de milioane. „Preţurile sunt periculos de aproape de nivelul din 2007-2008″, a declarat Abdolreza Abbassian, economist al FAO. Astfel, lumea ar trebui „să fie pregătită” pentru preţuri şi mai mari începând cu anul viitor, se arată în raportul Food Outlook.

 

Profesorul Alyson Warhurst, director al Maplecroft indică importanța alimentelor: „Securitatea alimentelor este o chestiune geopolitică critică și un factor important pentru investitorii interesați de riscul național, de afacerile cu alimente și alte produse agricole care depind de un lanț de aprovizionare și investiții străine directe.”

 

Beijingul ia în considerare controlarea preţurilor la produsele de bază în vederea scăderii inflaţiei. Moscova a suspendat livrările externe de grâu sesizând pericolul ca acestea să fie insuficiente pentru a acoperi cererea internă a statului.  ONU avertiza asupra situației din Coreea de Nord, țară care îndrepta spre o nouă fază e crizei alimentare „cronice”. Un top al țărilor cu cel mai mare risc indică Afganistan, Congo, Burundi, Eritrea sau Sudan pe primele 5 poziții. La polul opus se află țări precum Finlanda, Suedia, Danemarca, Canada sau SUA.

 

Datoria întregii lumi a  depasit  200.000 de miliarde de dolari, la sfârşitul lui 2014 ,,Copii se nasc deja datori,caci  suma  creşte  mereu98

Datoria globală a atins pragul de 286% din PIB-ul mondial, potrivit unui studiu al McKinsey Global Institute, citat de presa franceză. Aceasta depasea 200.000 de miliarde de dolari, la sfârşitul lui 2014. Iar suma  creşte rapid.

Guverne, gospodării, companii, instituţii financiate, toată lumea trăieşte pe datorie, iar cifrele cresc într-un ritm ameţitor.Ritmul de îndatorare este mai rapid decât ritmul de creştere economică. În termeni absoluţi, datoriile întregii lumi au crescut cu 57.000 de miliarde de dolari între 2007 şi 2014, şi a ajuns la pragul de 200.000 de miliarde de dolari.

“În loc să reducă din datorii, toate marile economii ale lumii se îndatorează şi mai tare. Raportul dintre datorie şi PIB a crescut faţă de 2007, iar asta presupune noi riscuri pentru stabilitatea financiară şi ar putea afecta creşterea economică globală” se arată în raport.

 

Datoria Japoniei, ţară care deţine recordul global în termeni absoluţi, va urca de la 234% din PIB la 258% din PIB în 2019. Dar îngrijorările vin din China. În termeni nominal, datoria a crescut, în intervalul amintit, de la 7.000 de miliarde de dolari la 28.000 de miliarde de dolari, ajungând la 282% din PIB, ca urmare a împrumuturilor acordate sectorului bancar reglementat (aşa numitul “shadow banking”) dar şi a speculei imobiliare. Cel mai mare pericol vine însă de aici: datoriile companiilor chineze ajung la 125% din PIB-ul celei de-a doua economii a lumii, cel mai ridicat nivel la nivel global

 

Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. 

 

Numai Banca franceza Societe Generale –care  se numara printre primele cinci banci “sfinte” are  numarul  cel mai mare  de companii offshore prin intermediul cabinetului de avocatura panamez Mossack Fonseca, a informat cotidianul le Mondetr

 

„In total, Societe Generale detine 979 de companii offshore, inregistrate de firma Mossack Fonseca, clasandu-se mai jos de grupul bancar britanic HSBC (2.300 de companii) si grupurile bancare elvetiene UBS (1.100 de companii) si Credit Suisse (1.105 companii), toate trei fiind urmarite in scandalul fraudei fiscale”, a mai scris jurnalul, in urma unei analize a datelor provenind de la firma de avocatura din Panama.

 

Grupul Societe Generale este prezent si in Romania prin BRD, a doua banca de pe piata locala din punct de vedere al activelor.

 

Sefi de stat, politicieni influenti, miliardari, nume mari ale sportului mondial si celebritati din intreaga lume folosesc paradisuri fiscale pentru a isi ascunde averile, arata o investigatie jurnalistica realizata in comun de 107 institutii media, dupa ceea ce pare a fi cea mai mare scurgere de informatii despre afacerile off-shore din istorie – asa-numita afacere „Panama Papers”.

 

Un numar record de 11,5 milioane de astfel de documente s-au scurs din arhivele secrete ale societatii de consultanta Mossack Fonseca din Panama, o societate de avocatura specializata in consultanta pentru crearea companiilor off-shore.

 

Documentele arata cum peste 214 mii de societati off-shore, crete sau administrate de Mossack Fonseca in 21 de paradisuri fiscale in perioada 1977-2015, au avut ca beneficiari pe unii dintre cei mai influenti si bogati oameni din lume.Sursa : hotnews.ro

Doar unu la suta din smecherii lumii detin  mai mult decât ceilalţi 99%  , intronana si dictatura “ paradisurilor fiscale”, unde, 9 întreprinderi din 10  figurează   în cel puţin un paradis fiscal”88

 

Patrimoniul cumulat de 1 % dintre cei mai bogaţi oameni din lume l-a depăşit anul trecut pe cel deţinut de restul de 99% din populaţia Terrei, cu un an înaintea previziunilor, a indicat   organizaţia neguvernamentală britanică Oxfam, propunându-le astfel o temă pentru dezbateri participanţilor la Forumul economic mondial de la Davos, informează AFP

 

 

“Distanţa între grupul celor mai bogaţi şi restul populaţia s-a mărit în mod spectaculos în cursul ultimelor 12 luni”, constată un raport al acestei organizaţii, intitulat “O economie în serviciul a 1 %’ de persoane, publicat în legătură cu apropierea Formului economic mondial

 

“Anul trecut, Oxfam estimase că 1 % vor poseda mai mult decât restul lumii în 2016. Această predicţie s-a realizat, de fapt, în 2015, cu un an mai devreme”, subliniază raportul.

 

Ilustrare a adâncirii spectaculoase a inegalităţilor din aceşti ultimi ani, organizaţia a calculat că “62 de persoane posedă tot de mult atât cât jumătate din cea mai săracă populaţie mondială”, în timp ce “această cifră era de 388 în urmă cu cinci ani”.

 

Oxfam invită participanţii la formul de la Davos să acţioneze: “Nu putem continua să lăsăm sute de milioane de persoane să sufere de foame, în timp ce resursele care i-ar putea ajuta sunt îngrămădite la câteva persoane din vârful ierarhiei”, afirmă Manon Aubry, responsabilă de probleme ale justiţiei fiscale şi inegalităţi în cadrul filialei franceze a organizaţiei, citată într-un comunicat.

 

“De la începutul secolului al XXI-lea, jumătatea cea mai săracă a umanităţii a beneficiat de mai puţin de 1% din creşterea totală a averilor mondiale, în timp ce 1% dintre cei mai bogaţi şi-au împărţit jumătate din această creştere”, potrivit ONG.

 “Trebuie să interpelăm guvernele, întreprinderile şi elitele economice prezente la Davos pentru ca ele să se angajeze să pună capăt erei paradisurilor fiscale care alimentează inegalităţile mondiale şi împiedică sute de milioane de persoane să iasă din sărăcie”, afirmă Winnie Byanyima, director general al Oxfam International, care va fi prezentă la Davos.

 In timp ce ai nostri au demolat,lichidat si au pus pe chituci agricultura,  altii o computerizeaza !7h

Mai multe tari din  Europa au trecut la robotisarea activitatii Deja  Comisia Europeană a trecut în programul său de lucru pentru 2016-2017 un proiect de cercetare ce vizează realizarea unor roboţi care să lucreze în locul fermierilor într-un tip de agricultură pe care tot mai multe state dezvoltate o implementează deja: agricultura de precizie. Este vorba despre un tip de cultivare a plantelor şi de creştere a animalelor în care absolut totul este minuţios controlat de tehnologii, sisteme informatice de ultimă generaţie şi, nu în ultimul rând, de roboţi.

 Proiectul de robotizare face parte din “Orizont 2020″ cel mai mare program de cercetare din istoria UE ce presupune investiţii totale de 80 de miliarde de euro pe o perioadă de 7 ani, din care 3,85 de miliarde de euro au fost alocaţi sectorului agricol şi alimentar. Pentru realizarea roboţilor necesari în agricultură, Comisia Europeană a estimat că este nevoie între 2 şi 4 milioane de euro. “Provocarea este de a atinge un nivel foarte înalt de precizie în fermele moderne prin utilizarea inteligentă a roboticii”, se menţionează în programul de lucru  al Orizont 2020 aferent anilor 2016-2017.

 

Ce rol vor avea roboţii

 Practic, cu scopul de a elimina orice eroare, roboţii vor înlocui operatorii umani care controlează maşinile. “Multe ferme moderne din Europa folosesc deja soluţii high tech precum cele care permit controlul digital sau cele care folosesc maşini controlate de la distanţă (fără şofer). Există deja echipamente complet sau parţial automatizate care realizează mare parte dintre lucrările agricole, de la altoire, la însămînţare, plantare, recoltare, sortare, împachetare, etc. Cu toate acestea, actualele sisteme au numeroase neajunsuri, mai ales în ceea ce priveşte flexibilitatea, eficienţa, robusteţea, costuri de achiziţie şi de de operare mari. Agricultura de precizie care foloseşte robotica utilizează sistemele anterioare, dar la o scală unu la unu, ceea ce duce la un consum mai eficient de resurse şi o exploatare mai prietenoasă faţă de mediu. Creşte productivitatea prin optimizarea proceselor de creştere şi de recoltare a plantelor, duce la reducerea cantităţilor de fertilizatori şi pesticide folosite şi îmbunătăţeşte calitatea solului prin intervenţii precis direcţionate.  Mai mult, aceşti roboţi pot interpreta o cantitate mai mare de informaţii decât o poate face un operator uman”, se menţionează în documentul citat.

 

Cum vor arăta roboţii

 

Cercetătorii se vor concentra, spun documentele, asupra designului, dezvoltării şi testării acestor roboţi care pot fi autonomi sau semi-autonomi, dar şi asupra dezvoltării unor echipamente ce funcţionează pe bază de senzori. Practic, toate aceste tehnologii îi vor spune fermierului când anume şi ce anume să culeagă mai întâi, ce şi cât fertilizator să folosească, când şi cum să intervină în cultură. Mai mult, aceştia vor putea transmite informaţii unor baze de date care, în urma analizelor, vor putea optimiza întregul proces agricol.

 De ce este nevoie de aceşti roboţi

 

Toate aceste schimbări tehnologice care au loc continuu şi care se vor intensifica sunt absolut necesare în contextul în care solul tot mai erodat al pământului trebuie să hrănească tot mai mulţi oameni. Comisia Europeană atrage atenţia că procesele de producţiei a hranei trebuie schimbate în mod radical, ţinând cont şi de efectele acestora asupra mediului. Populația mondială va ajunge la 9,6 miliarde de oameni până în anul 2050, ceea ce înseamnă hrănirea a 2,4 miliarde de persoane în plus. Practic, producția de alimente la nivel mondial trebuie să crească cu 60-110 % pentru satisfacerea necesarului, în condiţiile în care disponibilitatea apei constituie deja o limitare majoră a producției agricole în anumite regiuni din cadrul UE și de la nivel mondial.  Aceasta întrucât 70 % din consumul de apă dulce din lume este utilizat în agricultură. Pacat ca noi falimentam agricultura,in timp ce Europa se pregăteşte pentru momentul 2050 când lumea va trebui să producă o cantitate cel puţin dublă de mâncare pentru a-şi hrăni oamenii. Are un proiect de 3,5 miliarde de euro pentru cercetarea din agricultură, din care în jur de 4 milioane de euro se vor aloca dezvoltării unor roboţi.

i mare de informaţii decât o poate face un operator uman”, se menţionează în documentul citat.rrr

 

Oameni buni,nu mai votati  parlamentari hoti si proști

lucian-avramescuCe întrebare mi-am pus! Cum am ajuns la ea? Adăugând, cu pipeta, picătură cu picătură, seva revoltei umoristice a românilor mei. Puteam înlocui cărămizile silabelor până ieșeau alte cuvinte. Popor cinstit, cu parlamentari hoți? – ar fi putut fi, după răsuciri pe cubul cu pătrățele, rezultatul nimerit. Variantele cu popor prost și parlamenteri deștepți trebuie date din start la gunoi, poporul neîngăduindu-și niciodată luxul imbecilității în turmă. ”Mă”, scuzați, ”bă” – așa a zis intelectualul care m-a vizitat la Sângeru, însoțit cu dame cu ifose –  ”suntem conduși de boi!” Citesc pe facebook – așa se cheamă lectura obligatorie, tema pentru acasă, matematica de exerciții ale zilei de azi – intervențiile pline de savori stilistice ale unor domni care-mi figurează ca amici, cu toate că nu ne-am văzut niciodată. Se poartă, însă, măritișurile virtuale, amorul închipuit, prietenia la distanță. Am nevoie de ea, are nevoie de mine. Suntem – scrie amicul productiv – conduși de niște boi! Cineva – am avut curiozitatea să deschis adresa lui de amic – scrie zilnic despre AMPress și, cu precădere, despre mine. Ce scrie despre mine e că sunt un bou. Și-n zilele când nu scot un diftong. Boul din mine, fără funcție publică, fără atingere – așa cred – cu interesele sale directe, alimentează nervii zilnici ai acestui personaj care nu poate viețui pe pământ cât exist eu. Mă uit la chip. Nu pare dintre cei cu care vrei să te întâlnești, singur, pe o cărare în codru. Lombrozian cu asimilări profund asasine. Că eu aș putea fi demn de tratamente patibulare, înțeleg. Dar cum de a ajuns – nu ăsta, care are simpatii politice clare, vizibile ca limbricii în plastilina maronie a rahatului –  la convingerea că toți care ne conduc sunt boi? Dacă unul, măcar unul, nu-i bou?

 

Și apoi, dacă suntem un popor deștept, de ce ne lăsăm conduși de proștii proștilor sau de hoții hoților? Nu cumva deșteptăciunea noastră i-a fătat electoral? Nu cumva noi am pus deștul ștampilei? Dacă – Doamne ferește! – e o ștampilă-deșt de hoți și de proști care se aleg între ei? Hoții îl aleg pe hoțul cel mai mare, proștii, pe tatăl proștilor?

 

În Parlament e așteptat Iohannis, peste un ceas, iar plenul rediscută acum nu știu ce pedepse pe care domnul Dragnea vrea să mi le aplice mie, vinovat că umblu cu condeiul cum ai umbla cu barda, pieptănând frizura puțină a bietului politician. Aud – iar? – și numele Ponta, care nu se vrea uitat. Orban, cel de la București, se vrea la Primărie. Toți sunt prezenți. Doar eu, alegătorul, sinonim al imbecilității fără ștaif, mă găsesc, în toată această tevatură vânzolită, absent!

 

Parlamentul e un cuib de hoţi: A face bani a devenit mod de viaţă și cadou generaţiilor următoare. Hrebenciuc, un model pentru acest gen de comportament

Economistul Constantin Cojocaru acuză Banca Națională a României de asasinat economic, afirmând că toate falimentele bancare și privatizările frauduloase din ultimii douăzeci și șase de ani s-au făcut cu intenție1;

  Cozile de topor şi trădătorii au vândut interesele naţionale pe arginţi pentru a avea acces rapid la funcţii de conducere în stat şi pentru a pune mâna pe pradă, în colaborare cu capitalul străin, afirmă Constantin Cojocaru într-un dialog purtat la București cu jurnalistul din Republica Moldova Iurie Roşca.

 

Economistul român Constantin Cojocaru acuză Banca Națională a României de asasinat economic, afirmând că toate falimentele bancare și privatizările frauduloase din ultimii douăzeci și șase de ani s-au făcut cu intenție. El se sfiește să spună lucrurilor pe nume și, făcând referire la datele Institutului Național de Statistică, menționează că 88% din întreprinderile din România sunt controlate din afară.

 

“În ultimii douăzeci şi șase de ani în România au fost făcute investiţii în valoare de circa 500 miliarde de euro. Din aceste 500 de miliarde, conform Institutului Naţional de Statistică, 5 miliarde au fost din capital strain. Deşi investiţiile din capital sunt de 1%, străinii controlează 88% din economia românească. Înţelegeţi dimensiunile jafului?”, a precizat Cojocaru.

 

Cântecul investiţiilor străine este auzit în Romania de 26 de ani. Să vină capitalul străin, să vindem fabricile, uzinele şi băncile pentru că sunt falimentare, dar cei care conduc ţara de douăzeci şi şase de ani le-au adus în stare de faliment, arată economistul.

 

Din avuţia care se creează anual în România, de aproximativ 150 de miliarde de euro, 90 de miliarde sunt profituri, iar 88% din aceste profituri sunt încasate de străini, deci pleacă afară, aici rămânând salarii și pensii de mizerie care nu permit să facem investiții, nu permit să facem locuri de muncă, a mai menţionat economistul.

 

“Banca Naţională a României a pus tiparniţa în funcţiune, a aruncat cantităţi uriaşe de bani în circulaţie. Inflaţie de 100, 200, 250 %. Inflaţia a generat, prin creşterea salariilor şi pensiilor mai încet decât creşterea preţurilor, reducerea puterii de cumpărare, deci restrângerea cererii. Astfel întreprinderile nu au mai avut cui să vândă; neavând cui să vândă, au intrat în faliment. A fost o crimă pusă la cale cu ştiinţă de Banca Naţională a României”, a subliniat Constantin Cojocaru.

 

Privatizarea a făcut distrugeri mai mari decât cele două războaie mondiale

 

FMI și Banca Mondială nu își justifică existența, singura cale de dezvoltare fiind producția proprie de capital, a spus economistul Constantin Cojocaru în dialog cu jurnalistul Iurie Roșca.

  Constantin Cojocaru a vorbit despre Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Organizația Mondială a Comerțului, dar și despre secretul bunăstării în Elveția, în cadrul unui dialog cu jurnalistul de la Chișinău Iurie Roșca.

 

Fiind solicitat să se refere la activitatea celor trei instituții mondiale Cojocaru a spus că doar Organizaţia Mondială a Comerţuluiîşi justifică oarecum existenţa cu condiţia să fie democratizată.

 

“După cunoştinţele mele, una singură din cele trei s-ar justifica oarecum.Organizaţia Mondială a Comerţului, cu condiţia să fie democratizată. De celelalte două popoarele n-au nevoie. Ele suntnişte instrumente prin care îşi exercită interesele transnaţionale — FMI şi BM. Lumea poate să traiască foarte fericită fără aceste douăinstituţii”, a menționat economistul.

 

El a mai adăugat că munca proprie, capitalul propriu și investițiile proprii în economie sunt singurele căi de a ajunge la bunăstare.

 

“Noi trebuie să le spunem oamenilor căsingura cale de a ajunge la bunăstare e munca proprie, producţia, economisirea unei părţi din ce produci pentru a investi şi a crea capitalul nostru propriu. Nu e nevoie nici de FMI să vină să ne spună că trebuie să privatizăm, adică să vindem şi fabrici,şi uzine, şi terenuri, şi păduri, şi servicii publice. Nu avem nevoie de asta. Noi avem nevoie numai de muncă, producţie, economisire, investiţii, capitalul nostru”, a precizat Cojocaru.

 

Economistul român a precizat că privatizarea a făcut distrugeri mult mai mari decât cele două războaie mondiale în ceea ce înseamnă pierderile de capital şiconsecinţele sociale. Elveţia, spre exemplu, este dezvoltată nu datorită băncilor, ci datorită producţiei proprii de capital în mod democratic.

 

“Elveţia este un exemplu. Este o economie puternic tehnologizată. Important e căelveţienii au acumulat capital,au reuşit să şi-l şi păstreze. Acest capital odată acumulat el rămâne şi tot creşte. Şi nu există altă soluţie pe lume să creşti bunăstarea decât crescând valoarea capitalului utilizat în economie. El în mod natural creşte de la un an la altul dacă nu intervin factori destructivicum ar fi un război sau cum ar fi ceva mai rău decât războiul — privatizările din fostele ţări comuniste. Privatizarea a făcut distrugeri mult mai mari decât cele două războaie mondiale; mă refer la pierderile de avuţie, pierderile de capital. Asta este explicaţia. Nu are nicio legătură cu faptul că în Elveţia băncile sunt foarte solide şi din cauza asta foarte mulţideţinători de lichidităţiîşi depun banii acolo. Asta se datorează stabilităţii economice a Elveţiei care provine din caracterul democratic al capitalului”, a punctat Constantin Cojocaru.

 

Economistul a mai subliniat că în Elveția, stat de la care România ar trebui să ia exemplu, capitalul nu este concentrat, nu este oligarhizat, dar este distribuit la o masă mare de oameni.

dd

 

dr

 

 

 

Mihai Neamțu, autorul singurei biografii europene a președintelui SUA: Americanii l-au ales pe Trump într-o încercare disperată de a restaura firescul lucrurilor |

„România liberă“ vă oferă, începând cu 4 iulie, o carte-eveniment despre omul momentului în politica mondială. „Fenomenul Trump și America profundă“ este singura biografie a lui Donald Trump scrisă în Europa. Mihai Neamțu, autorul acestui volum unic, a explicat pentru RL de ce l-a impresionat miliardarul care a șocat lumea când a reușit să câștige președinția celei mai importante puteri a lumii, în ciuda opoziției masive.

 

RL: De ce aţi decis să scrieţi o carte despre Donald Trump? Ce se mai poate spune nou despre omul a cărui alegere în fruntea SUA a uimit planeta?

 

Mihai Neamțu: Din copilărie, cred, sunt pasionat de istoria politică americană. Am trăit în Statele Unite și simt patria lui Jefferson ca pe a doua mea țară. După ce am prognozat victoria neașteptată a lui Donald Trump, cu două zile înaintea scrutinului din 8 noiembrie 2016, aveam obligația să explic cititorilor de ce am pariat pe calul socotit pierzător de întreaga elită globalistă sau presă corporatistă. Noutatea cărții „Fenomenul Trump“ vine din analiza filozofiei antreprenoriale care a făcut dintr-un businessman de succes un foarte controversat președinte. În plus, cititorul român va descoperi elemente biografice inedite: istoria europeană a familiei Trump, relația lui Donald cu unii pastori creștini nonconvenționali (de exemplu, Norman Vincent Peale), prezentarea fără perdea a scandalurilor sexuale etc. Cartea e plină de surprize și voi lăsa cititorii să le descopere singuri!

 

„Este victoria unui gladiator: singur împotriva establishmentului de la Washington“, aceasta este prima propoziţie din prefaţa volumului „Fenomenul Trump“. De ce credeţi că a avut actualul președinte al SUA o opoziţie atât de puternică din partea presei nord-americane şi chiar mondiale, dar şi a unui segment al societăţii civile?

 

 Donald Trump n-a intrat în politică pentru faimă, putere sau avere. Un miliardar își poate oricând cumpăra influența pe lângă cercurile politicienilor corupți din Washington DC. Să nu uităm că Trump era foarte curtat și foarte iubit de toate televiziunile atât timp cât și-a propus să fie un showman pentru serialul „Ucenicul“. Toți l-au iubit când se prezenta în lume ca un personaj histrionic. Când și-a propus să schimbe regulile de joc, Donald Trump i-a enervat pe mulți. Gândiți-vă la prăbușirea dinastiei Clinton: după eșecul electoral, Fundația Clinton n-a mai avut deloc încasările fabuloase de bani din afara Americii. Furia lui George Soros (adică tatăl falsei societăți civile) e, iarăși, explicabilă: omul a cheltuit sute de milioane și a pierdut meciul. În același timp, Donald Trump a atras prietenia multor lideri occidentali sau est-europeni. Președintele Klaus Iohannis a fost încântat de vizita la Casa Albă, ca și ziariștii din delegația română. Percepțiile se schimbă și pentru că faptele ne obligă să recunoaștem că România a avut de câștigat din politica Administrației Trump/-Pence la Marea Neagră.

 

Scrieţi în carte: „Donald Trump n-a atras admiraţia elitei intelectuale pentru că, în mare măsură, filosofia de viaţă a unui om de afaceri apreciază direct acţiunea şi mult mai puţin colocviile despre concepte abstracte“. Dumneavoastră sunteţi un intelectual. De ce îl admiraţi pe Donald Trump?

 

Respect orice om care îndrăznește să facă lucruri mărețe. Sunt intelectual, da, însă nimic nu mă împiedică să admir patronul unei firme de transporturi care rezolvă problema curieratului rapid într-o țară unde serviciile publice sunt catastrofale. Formația academică nu m-a împiedicat să dezvolt prietenii cu antreprenori, ingineri constructori sau dezvoltatori imobiliari. Îmi plac oamenii practici și admir cu precădere capacitatea oamenilor de afaceri de a transforma un tărâm netocmit și gol (cu alte cuvinte: maidanul) într-o grădină înfloritoare. Donald Trump e un ambițios constructor de case, nu vreun retor iscusit. Evident, viața lui Trump are lumini și umbre, dar nici biografiile intelectualilor moderni, de la Sartre la Chomsky, nu sunt vreun solfegiu angelic.

 

”Americanii s-au săturat de corectitudinea politică și m-aș bucura ca și europenii să redescopere frumusețea libertății de conștiință.“, Mihai Neamțu

 

Vorbiţi în carte despre America patrioţilor şi Europa frustraţilor. Nu e o raportare cam dură la europeni, la noi, în cele din urmă?

 

Cartea începe cu povestea reală a întâlnirii dintre un soldat yancheu și un student macaronar într-un tren din Elveția. Nu-mi plac generalizările, dar mi se pare că Europa Occidentală a uitat prea repede rolul providențial pe care America l-a avut după prăbușirea nazismului și a comunismului. Germania ignoră astăzi faptul că Procesul de la Nürnberg și Planul Marshall au provocat miracolul economic al anilor 1960. Franța nu mai cinstește așa cum se cuvine eroii trupelor anglo-americane din Normandia. Ascultați discursurile liderilor apuseni: Angela Merkel, Emmanuel Macron, Jean-Claude Juncker au un dinte împotriva Statelor Unite. Nu vi se pare? Evident, excepția o reprezintă Țările Baltice, Polonia și România. Sunt încântat de acest lucru.

 

Spuneţi că Donald Trump a fost alegerea Americii profunde. Ce înseamnă, de fapt, acest concept: America profundă?

 

Între momentul alegerii lui Barack Obama și cel al înfrângerii doamnei Hillary Clinton, Partidul Democrat a pierdut zece milioane de oameni. O asemenea hemoragie electorală n-are decât o explicație: ruptura totală între elita politicienilor multimilionari din Washington DC și clasa muncitoare, condamnată la stagnare și sărăcie, dar și iritată moral de ingineriile sociale și propaganda neo-marxiștilor din Administrația Obama/Clinton. America profundă o veți găsi în cluburile de muzică din Nashville, în bisericile din Arizona, pe schelele unor zgârie-nori din Miami sau la un rodeo din Texas. America liberal-progresistă o găsiți în redacțiile celor de la New York Times, CNN sau Huffington Post.

 

Cartea „Fenomenul Trump şi America profundă” va fi distribuită din 4 iulie, la chioşcuri, în exclusivitate cu România liberă, la preţul de numai 14.9 lei. Mai multe detalii aici.

Cum vedeţi faptul că foarte mulţi dintre românii care locuiesc în America s-au exprimat public în favoarea lui Donald Trump? Nu e o contradicţie, având în vedere faptul că în campania electorală, dar şi prin primele acţiuni ca preşedinte al SUA, acesta  s-a exprimat împotriva migraţiei?

 

Românii care au stat mai mult de cinci ani în SUA pot fi socotiți deja americani. Cei care au plecat din țara stăpânită de Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu și baronii partidelor de tranziție n-au trecut Oceanul Atlantic pentru a cere pomeni. Românii educați respectă principiul legalității și se bucură de protecția statului american printr-un sistem de vize care recunoaște meritele profesionale ale tuturor celor care aduc valoare adăugată. Românii din America au votat copleșitor în favoarea lui Donald Trump întrucât ei erau deja vaccinați împotriva socialismului. Migrația care exportă criminalitate enervează pe toată lumea. Să nu uităm că Hillary Clinton a pierdut votul din statul Florida, chiar dacă a promis o țară fără frontiere.

 

Cum trataţi în volumul „Fenomenul Trump“ acuzaţiile tot mai consistente cu privire la o posibilă intervenţie rusească în sistemul de vot american? Poate că fără această intervenţie Donald Trump nu ar mai fi ajuns preşedinte.

 

Intervenții sau interferențe din partea Rusiei au tot existat de-a lungul timpului, cel mai recent în Republica Moldova. America nu-i însă o țară bananieră. Întrebarea mea este: cum a contracarat Barack Obama încercările de obstrucție venite din partea lui Vladimir Putin? Fostul director al FBI, dl James Comey, a spus public, de cel puțin trei ori, că Donald Trump nu este sub nicio investigație federală. În contrast, Hillary Clinton a fost în vara anului 2016 sub investigația FBI pentru acuzația de încălcare a legii spionajului (Espionage Act, 1917). N-aș vrea să-l confundăm pe Donald Trump cu Igor Dodon: ar fi penibil, chiar ridicol. Toate politicile de până acum ale Administrației Trump/Pence au iritat Moscova, de la intervenția împotriva lui Bashar al-Assad până la menținerea sancțiunilor împotriva Rusiei sau propunerea de creștere a cheltuielilor militare cu până la 40% pentru flancul estic al NATO. Din acest motiv, românii, polonezii, estonienii sau letonienii se simt mai bine cu Trump decât cu Obama.

 

”Noutatea cărții «Fenomenul Trump» vine din analiza filozofiei antreprenoriale care a făcut dintr-un businessman de succes un foarte controversat președinte. În plus, cititorul român va descoperi elemente biografice inedite: istoria europeană a familiei Trump, relația lui Donald cu unii pastori creștini nonconvenționali (de exemplu, Norman Vincent Peale), prezentarea fără perdea a scandalurilor sexuale.“, Mihai Neamțu

Vorbiți în carte despre „contradicţiile lui Donald Trump“. La ce vă referiți?

 

Președintele Statelor Unite este un personaj inclasabil: un tip opulent, dar apropiat de taximetriști, oameni simpli sau creștini fără mulți bani; un proprietar de cazinouri, dar posesor al unei Biblii în traducere protestantă; un businessman cu investiții globale, dar îndârjit apărător al excepționalismului american. Donald Trump e un lider construit pentru a stârni contradicții. După triumful de la Casa Albă, milioane de oameni și-au curățat lista de prieteni pe Facebook. Tensiunea socială e reală, dar tocmai din acest motiv organizăm dezbateri de idei. Pe 3 iulie, ora 18.30, la Hotelul Hilton, vom dezbate „Fenomenul Trump“ împreună cu Ludovic Orban, Teodor Baconschi, Sabin Orcan, Radu Moraru. E nevoie să înțelegem cel mai spectaculos produs al democrației americane din ultimele patru decenii.

 

 De ce aţi ales să includeţi în volum şi fotografii color din viaţa lui Donald Trump?

 

Mi-au plăcut fotografiile Getty care surprind evoluția lui Trump din copilărie până la momentul inaugurării din 20 ianuarie 2017. Am ales să le publicăm color pentru că viața lui Trump e… colorată!

 

Ultimul capitol al volumului se numeşte „Merry Christmas“. Ce aţi vrut să transmiteţi prin această alegere?

 

Într-un anumit sens, America profundă l-a ales pe Trump într-o încercare disperată de a restaura firescul lucrurilor. Înainte de 25 decembrie, a spune semenilor tăi „Crăciun fericit!“ este un gest de curtoazie și civilitate; e absurd să interzici o formulare religioasă doar pentru că un cuvânt (Christmas) evocă rădăcinile iudeo-creștine ale civilizației euro-atlan-tice. Americanii s-au săturat de corectitudinea politică și m-aș bucura ca și europenii să redescopere frumusețea libertății de conștiință. Nu există viață fără libertate sau fără demnitate.

 Terra, din ce în ce mai poluată de lumina artificială

Terra este din ce în ce mai inundată de lumină artificială, un fenomen agravat de noua tehnologie a diodelor care emit lumină (Light Emitting Diode, LED), arată o analiză a observațiilor din satelit care confirmă o poluare în creștere cu lumină care afectează sănătatea umană, animalele și plantele, relatează miercuri AFP.

Cercetătorii, ale căror lucrări sunt publicate miercuri în revista Science Advances, au determinat că iluminatul planetar a sporit, atât în cantitate, cât și în intensitate, cu circa 2% pe an din 2012 până în 2016.

Creșterea luminii artificiale se produce aproape peste tot pe glob, existând regiuni puțin iluminate anterior unde luminescența a sporit considerabil, atrage atenția Christopher Kyba, cercetător din cadrul Centrului GFZ de cercetare în geofizică de la Potsdam, Germania, principalul autor.

Acest studiu este unul dintre primele care examinează din spațiu efectele tranziției în curs în lume spre iluminatul cu LED-uri, care consumă mult mai puțină energie. Rezultatele indică faptul că economiile de electricitate care rezultă din această nouă tehnologie sunt mai scăzute decât se anticipa.

Având în vedere că lămpile LED produc aceeași cantitate de lumină cu mult mai puțină electricitate, experții credeau că vor scădea cheltuielile orașelor din lume consacrate iluminatului public.

Cercetătorii au ajuns însă la concluzia că economiile de energie realizate datorită tehnologiei LED au fost investite, se pare, pentru a instala încă și mai multe lămpi pentru iluminatul exterior.

„Există un bun potențial pentru o veritabilă revoluție a iluminării care permite, în același timp, economisirea energiei și reducerea poluării luminoase, dar numai dacă nu consacrăm economiile realizate creării a și mai multă lumină”, a spus Christopher Kyba.

În studii precedente el a arătat că emisiile de lumină pe cap de locuitor sunt de trei până la patru ori mai ridicate în SUA decât în Germania. Asta arată că este posibil să atingem același nivel de prosperitate și de securitate cu o utilizare mai restrânsă a luminii artificiale, subliniază cercetătorul.

Dar din nefericire, spune el, lumina artificială va continua să crească pe timp de noapte în lume, cu consecințe nefaste asupra mediului.

„Sperăm că rezultatele acestei cercetări vor da și mai mult alarma în ceea ce privește numeroasele consecințe asupra naturii ale unei utilizări excesive a luminii artificiale pe timp de noapte”, a declarat la rândul lui Scott Feierabend, director al International Dark-Sky Association.

El atrage atenția asupra faptului că lămpile LED emit multă lumină albastră pe care instrumentul utilizat de satelitul NASA pentru acest studiu nu o poate detecta. Este posibil, astfel, ca studiul să fi subestimat amploarea poluării cu lumină.

În plus, acest tip de lumină se răspândește mai mult în atmosfera terestră decât alte surse luminoase de alte culori, ceea ce face ca satelitul să nu fi captat toată intensitatea luminii orașelor pe timp de noapte, care par să fie mai puțin strălucitoare decât înainte de adoptarea dispozitivelor de iluminat LED, explică Christopher Kyba.

Potrivit noului atlas mondial al poluării luminoase publicat în 2016, peste 80% din umanitate trăiește sub un cer inundat de lumină artificială și o treime din populația planetei nu poate vedea niciodată Calea Lactee.

Această hartă permite studierea iluminatului artificial ca pe un poluant cu un potențial impact asupra sănătății și ecologiei, explica atunci echipa internațională care a întocmit-o.

Oamenii de știință conduși de Fabio Falci, cercetător din cadrul Institutului italian al tehnologiei și al științei poluării cu lumină (ISTIL), explicau că „nivelurile luminoase ale tehnologiei LED și culorile acesteia ar putea duce la o dublare sau chiar o triplare a luminiscenței cerului în timpul nopților întunecate”.

 

Lucruri extraordinare pe care nu le știai despre corpul uman

 Corpul uman ascunde încă multe taine şi continuă să-i uimească pe cercetători. Site-ul efemeriade.ro a prezentat o serie de curiozităţi cu privire la organismul uman. 1. Când o persoană moare, auzul este ultimul simţ perceput. Văzul este primul care dispare.   2. Celulele care compun creierul uman pot absorbi de până la 5 ori mai multă informaţie decât cuprinde toată Enciclopedia Britanica.   3. Corpul omenesc eliberează în 30 de minute destulă energie cât să încălzeşti un litru de apă. 4. Cea mai mare celulă a corpului este ovulul, iar cea mai mica spermatozoidul.   5. Corpul unui om are: destul potasiu pentru a provoca explozia unui tun de jucărie; destul zahăr pentru a umple un borcan; destulă grăsime pentru a face şapte bucăţi de săpun; destul fier pentru a face un cui; destul sulf pentru a deparazita un câine.   6. Corpul utilizează 300 muşchi pentru a ţine corpul în poziţie stabilă, dreaptă.   7. Creierul continuă să transmită semnale sub forma de impulsuri electrice timp de aproximativ 37 de ore după moarte.   8. Când cantitatea de apă din corpul omenesc este redusa cu 1% îţi va fi sete, iar dacă este redusă cu 10% vei muri.   9. Dacă toţi cei 600 de muşchi ai corpului uman s-ar încorda în acelaşi timp şi în aceeaşi direcţie, omul ar putea ridica o greutate de 25 de tone.   10. De-a lungul unei vieţii, o persoană îşi petrece şase ani visând.   O femeie poate naşte 35 de copii  11. Din punct de vedere fizic o femeie poate naşte treizeci şi cinci de copii de-a lungul vieţii.   12. Dinţii unui om sunt tari aproape ca piatra.   13. Durata vieţii unei celule intestinale este de 12 ore, iar cea a unei celule a peretelui stomacului este de doua zile. O celulă din piele trăieşte patru săptămâni. O celulă nervoasă poate trăi pâna la 60 de ani.   14. Durerea de cap nu este o scuză bună pentru a nu face sex, pentru ca endorfinele eliberate în timpul actului sexual au efect analgezic.   15. Fătul visează aproape tot timpul. Cei care sunt născuţi prematur vor visa mai mult la maturitate.   16. Femeile care citesc romane de dragoste fac sex de două ori mai des decât cele care nu acceptă acest tip de literatură.   17. Femurul este mai tare decât betonul.   18. Greutatea corpului omenesc este de 50 de ori mai mare decat a cea a creierului.   19. În corpul uman există suficient fosfor pentru a crea 250 de chibrituri.   20. În corpul uman sunt mai mult de 12.000 de kilometri de vase de sânge.   Cât de mare trebuie să fie penisul  21. În timpul unui orgasm obişnuit consumi 112 calorii, iar un orgasm mimat consumă 315 calorii.   22. Înălţimea omului variază în timpul zilei. Dimineaţa suntem cu un centimetru mai înalţi decât seara. Acest lucru se întâmplă deoarece discurile intervertebrale se „tasează” atunci când stam in picioare, datorita greutatii propriului corp.   23. Inima bate de aproximativ 2.700.000.000 de ori de-a lungul vieţii.   24. Inima femeii bate mai repede decât cea a bărbatului.   25. Inima continuă să bată după ce este scoasă din corp. Chiar dacă este tăiată în bucăţi, muşchii inimii vor continua să se contracte o perioadă.   26. Lungimea medie a penisului este de 3 ori lungimea degetului mare de la mână.   27. Mai mult de un miliard de bacterii sunt pe fiecare labă a piciorului.   28. Majoritatea bărbaţilor petrec 3.300 ore din viaţă pentru a se bărbieri. Dacă nu ar fi rasă, barba ar putea ajunge la nouă metri într-o viaţăa de om.   29. Mandibula este cel mai dur os din organism.   30. Muşchiul ochiului este cel mai rapid din organism. El se contractă în mai puţin de o sutime de secundă.   Cât cântăreşte pielea 31. Nu se poate strănuta cu ochii deschişi. 32. Numărul de neuroni din creierul uman este astronomic. Acesta ajunge la 100 de miliarde de celule nervoase.   33. Omul are aproximativ 76.000 de fire de păr pe cap.   34. O persoană obişnuită respiră cam 74 de milioane de litri de aer de-a lungul vieţii.   35. Oamenii sunt singurii care fac sex stând faţă în faţă.   36. Pe un centimetru pătrat de piele se află aproximativ şase milioane de celule, 5000 de receptori, 15 glande sebacee, 200 fibre nociceptive (pentru durere), 10-25 receptori tactili şi corpusculi termosensibili, patru metri de fibre nervoase, un metru de vase sanguine, şi peste 100 de glande sudoripare.   37. Persoanele dreptace trăiesc, în medie, cu nouă ani mai mult decât cele stângace.   38. Pielea cântăreşte în medie cam de două ori cât creierul aceleiaşi persoane.   39. Puse cap la cap, venele, arterele şi capilarele unui adult ar ajunge pentru înconjurul Pământului de aproape patru ori   40. Sunt necesare aproximativ 200.000 de încruntări pentru apariţia unui rid permanent deasupra sprâncenelor.   Viteza unui strănut 41. Toti bebeluşii se nasc cu ochii albaştri. După câteva ore de la naştere, culoarea se poate schimba. Majoritatea oamenilor ajung, până la urmă, să aibă ochi de altă culoare.   42. Un creier uman generează mai multe impulsuri electrice într-o zi decât toate telefoanele din lume.   43. Un strănut iese din gură cu o viteză de peste 965 km/h.   44. Urechile pot distinge peste 300.000 de tonalităţi.   45. Dacă saliva nu poate dizolva ceva, atunci nici nu putem simţi gustul.   46. După mesele bogate se spune că auzul nostru scade. Nu mai percepem sunetele din jurul nostru la fel de bine, chiar şi atenţia scade.   47. Îţi foloseşti aproximativ 200 de muşchi când faci un pas mergând.   48. Matematicianul John von Neumann a calculat că mintea umană poate înmagazina 280 de catralioane de biţi de memorie.   49. Mozart îşi scria întreaga operă muzicală în minte, auzind şi perfecţionând fiecare notă în parte, şi abia apoi o aşternea pe hârtie.   50. O persoană din două miliarde va trăi până la varsta de 116 ani sau mai mult.

Zece lucruri pe care ar trebui să le ştii despre sare

Auzim cu toţii mesajul că este bine să consumăm mai puţină sare.

Şi totuşi, ce cantitate se recomandă să mâncăm şi ce ar mai trebui să ştim despre sare?..

1. Sarea este esenţială pentru organism, ea este responsabilă pentru sute de funcţii vitale.
2. Adultul obişnuit consumă zece grame de sare în fiecare zi.
3. Specialiştii sugerează un consum care să nu depăşească o greutate de şase grame în fiecare zi (aproximativ o linguriţă). Este echivalentul a 2,5 g de sodiu. Copiii au nevoie de mai puţin, iar bebeluşii sub un an nu ar trebui să aibă sare adăugată în alimentaţie.
4. Pe etichetă sarea ar putea fi descrisă ca sare sau sodiu. Deseori acest produs este descris ca fiind sodiu, deoarece cifrele sunt mai mici, iar mâncarea pare că are mai puţină sare în compoziţie.
5. 75-90% din aportul de sare provine din mâncărurile procesate. Dacă eviţi mâncărurile procesate şi găteşti acasă, e acceptabil să adaugi sare în compoziţie, dar moderat.
6. Industria alimentară a fost reticentă în reducerea nivelului de sare din cauza faptului că va scădea consumul de băuturi răcoritoare.
7. Un aport mare de sare poate conduce la creşterea presiunii arteriale (hipertensiune). În Marea Britanie, 1/3 din populaţie are tensiune mărită, iar riscul de apariţie a bolilor de inimă şi atacurilor de cord este de trei ori mai mare. E posibil ca hipertensiunea să nu aibă niciun simptom, aşa că e nevoie de verificarea constantă a presiunii sanguine.
8. Pâinea este cea mai importantă sursă de sare. Acum există pe piaţă variante cu un conţinut redus de sare. Dacă suferi de hipertensiune, ar fi bine să îţi prepari pâine în casă fără sare.
9. Apa de mare conţine 2,5 grame de sare la 100 ml, aşa că ai grijă ce mănânci. E posibil ca cerealele de la micul dejun să fie o sursă ascunsă de sare. Cerealele din grâu sau ovăz conţin urme de sare.
10. Sarea naturală de mare conţine aproximativ 80 de minerale necesare organismului uman. Sarea de masa rafinată, disponibilă în numeroase supermarketuri, este tratată chimic, iar mineralele benefice sunt îndepărtate.

 

 

Preotul care s-a masturbat în fața copiilor, a demisionat

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu şi cei ai Mitropoliei Ardealului fac anchetă comună în cazul unui preot din Copşa Mică, după ce acesta ar fi fost filmat în timp ce s-ar fi masturbat în faţa elevilor cărora le predă religie la Liceul Tehnologic din oraş.   Preotul profesor de religie a demisionat şi nu le va mai preda elevilor, a confirmat, pentru Agerpres, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Sibiu, Teodor Dumitru Fîrţonea.

Poliţia şi Parchetul au declanşat cercetări privind acuzele aduse profesorului preot după ce mama uneia dintre eleve a depus plângere.

“În urma apariţiei imaginilor în media, ne-am sesizat din oficiu şi, împreună cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş, am declanşat cercetări privind circumstanţele producerii incidentului, încadrarea juridică a faptei urmând a fi stabilită. Între timp, mama uneia dintre eleve a depus plângere înregistrată la nivelul Poliţei Oraşului Copşa Mică”, a anunţat IPJ Sibiu.

 

Imaginile cu preotul care se masturbează în clasa, la ora de religie, au fost filmate de o elevă din clasa a XII-a a Liceului Tehnologic ”Nicolae Teclu” din Copşa Mică, iar aceasta le-a distribuit colegilor săi. Mama unei eleve le-a găsit în telefonul fiicei sale şi aşa au fost făcute publice.

 

Reprezentanţii Mitropoliei Ardealului au plecat, joi dimineaţa, către Copşa Mică, împreună cu cei de la Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru a vedea dacă ceea ce apare în imagini este real.

 

”În momentul de faţă vrem să vedem împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi cu cei de la Episcopia Mediaş care este situaţia la faţa locului. E prematur să spunem ceva pentru că nu am avea şi poziţia preotului care este acuzat de aceste fapte. Vrem să vedem ce spune şi şi părintele, şi conducerea şcolii. Într-o echipă comună – Inspectorat – Mitropolie vom face o anchetă mai bună. ÎPS Mitropolit ştie situaţia. Tot ce vă pot spune este că nu au fost probleme până acum cu acest preot”, a spus prof.dr. Sorin Joantă, inspector pe învăţământ la Mitropolia Ardealului.

 

Nici reprezentanţii Inspectoratului Şcolar, nici conducerea Liceului Tehnologic ”Nicolae Teclu” din Copşa Mică nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere în acest caz.

 

Preotul care apare în imagini predă de aproape 15 ani şi s-a hirotonit, devenind preot în urmă cu peste 10 ani.

 

Ministrul Educaţiei declară că imaginile sunt şocante.

 

”Şi pentru mine sunt şocante imaginile. Am vorbit cu inspectorul general din Sibiu, s-a deschis o anchetă, deja inspectorii sunt acolo. A adevărat, e profesor acolo, profesor titlular de aproape 15 ani. Am discutat şi cu Mitropolia, am văzut şi reacţia doamnei diriginte care nu a informat nici conducerea şcolii, nici a inspectoratului. Preotului îi cer public demisia din învăţământ”, a declarat ministrul Educaţiei la Antena 3.

 

Întrebat dacă poate fi suspendat pe perioada cercetării Inspectoratului Şcolar, Liviu Pop a răspuns ”Îi cer public demisia, iar conducerea va asigura la ora de religie un alt cadru didactic cu avizul cultului respectiv”.

 

DE CE numai Poporul Roman accepta sa fie manipulat si de “sefii sindicali”?România furată | Pețitorii averii sindicatelor

hotel sindicate

Averea sindicatelor comuniste, adică paradisul pierdut al clasei muncitoare, este şi acum disputată, la aproape trei decenii de la Revoluţie. Zecile de hoteluri, complexuri balneare, case de vacanţă şi tratament sunt atât de valoroase încât doritorii aruncă în luptă comisioane ce ajung chiar şi la 50 de milioane de euro.

Zeci de hoteluri, case de tratament şi odihnă, vile, pe scurt patrimoniul sindicatelor de dinainte de 1989, sunt disputate şi acum, la aproape 27 de ani de la Revoluţie.

Cu o valoare de inventar de aproape 40 de milioane de euro, mult inferioară celei reale, de piaţă, fosta avere a sindicatelor comuniste atrage, şi azi, mulţi doritori: de la confederaţii sindicale post-decembriste, până la autorităţi locale şi centrale şi rechini imobiliari.

În 1989, sindicatele controlau zeci de hoteluri şi chiar staţiuni întregi: pe litoral, la Eforie Nord, hotelurile Petrolul şi Traian şi la Năvodari, Delfinul şi Tabăra Internaţională de Copii şi Tineret. Pe valea Prahovei, la Predeal, hotelul Carpaţi din Predeal. Pe valea Oltului, la Căciulata, Traian şi Vila Flora. Pe valea Cernei, la Băile Herculane, aveau două – Domogled şi Dacia.

Sindicaliştii mai administrau şi hotelul Montana din Covasna, Lebăda de la Amara, Parâng din Băile Olăneşti, Muncel şi Padiş din Băile Felix, Crăiasca de la Ocna Sugatag Marmaţiei,Venus din Slănic Moldova, Complexul Sanatorial din Sângeorz-Băi, cel hotelier Oltenia din Băile Govora, şi două case de odihnă la Vatra Dornei.

Staţiunile Voineasa, Vidra şi Soveja erau în folosinţa sindicatelor. Voineasa ridicată chiar de la zero.

Toate au fost administrate, până în Decembrie 1989, de Uniunea Generală a Sindicatelor din România – UGSR, singura confederaţie din statul comunist.

Nu trebuie să uităm că acest patrimoniu este creat de generaţii de salariaţi, unde marea majoritate astăzi sunt pensionari. La momentul 1989 erau 7,5 milioane de membri de sinidcat, iar azi 4,7 sunt pensionari, din asigurările sociale de stat. În momentul 89 erau 17 baze de tratament, balnear şi odihnă, cu peste 20.000 de locuri pe serie, 37 de case de cultură în toate reşedinţele de judeţ şi nu numai, şi un număr foarte mare de terenuri sportive, baze sportive, mii şi mii de hectare, vorbim de 4,7 milioane de lei aflate în conturile băncilor şi 2,7 milioane de dolari”, spune Marin Iancu,

preşedinte UGSR.

Marin Iancu conduce actualul UGSR. El susţine că uniunea nu a fost niciodată desfiinţată şi consideră că întregul patrimoniu i-ar aparţine.

La fel susţine şi Dragoş Frumosu, preşedintele Confederaţiei Generale a Muncii – Uniunea Generală a Sindicatelor din România, pe scurt CGM-UGSR. Şi această organizaţie sindicală cere zecile de hoteluri, vile şi case de vacanţă. Dragoş Frumosu spune că întreaga avere a sindicatelor comuniste a fost fraudată.

„De-a lungul timpului există și sunt pe rol dosare, sunt pe rol rezoluții DNA care scot la iveală această fraudă şi cred că aceste instituţii ale statului sunt singurele în măsură să ia anumite decizii împotriva celor care au gestionat fraudulos acest patrimoniu, el trebuie refăcut în totalitate, văzut ce a fost în 1990 şi lucrurile puse pe adevărul rol. În mod normal este proprietatea UGSR, el ar trebui să se întoarcă aici pentru că deposedarea de acest patrimoniu a fost făcută în mod ilegal”, spune Dragpș Frumosu.

Mişcarea sindicală apare prima data în Romania în 1906, când este înfiinţată Uniunea Generală a Sindicatelor. În 1945, UGSR devine Confederaţia Generală a Muncii (CGM), pentru ca, în anul 1966, să revină la denumirea de UGSR, păstrată până în decembrie 1989. În 1990 apar Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România (CNSLR), Confederaţia Frăţia şi Cartel Alfa. Ele îşi împart patrimoniul UGSR.

În 1997, după divizări, fuziuni şi reorganizări, instanţele recunosc drept reprezentative la nivel naţional patru organizaţii sindicale: CNSLR Frăţia, Confederaţia Naţională a Sindicatelor (CNS) Cartel Alfa, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) şi Blocul Naţional Sindical (BNS). Patrimoniul UGSR este reîmpărţit în baza unui arbitraj internaţional. În prezent, pe lângă cele patru organizaţii au mai apărut CNS Meridian, dar şi UGSR şi CGM-UGSR. Acestea din urmă se declară continuatoarele mişcării sindicale din 1906. Ele revendică întreg patrimoniul UGSR, din 1989. În acelaşi timp, organizaţiile sindicale apărute după Revoluţie nu recunosc legitimitatea UGSR.

În 2016, Uniunea Generală a Sindicatelor din România mai deţine un singur activ, şi acela câştigat în instanţă: o clădire de patrimoniu, amplasată pe bulevardul Regina Elisabeta din Capitală. Aici, UGSR îşi are oficial sediul. Restul activelor se află în administrarea confederaţiilor sindicale post-revoluţionare şi sunt contestate în instanţe.

Se autointitulează ca şi continuatorii de drept ai UGSR. În felul accesta au reuşit să păcălească judecătorii şi au pus mâna pe acest patrimoniu înstrăinând o parte, rămând în paragină altă parte – CNSLR Frăţia şi Cartel ALFA. Ulterior cele două au fuzionat şi au apărut în 94 CSDR şi BNS. Şmecheria e foarte simplă: UGSR nu a fost desfiinţat niciodată. Această denumire nu a fost înregistrată. După 90 s-a profitat de pe urma neînregistrării şi la fiecare acţiune cele patru confederaţii sindicale interveneau spunând că nu au calitatea, că UGSR nu există”, spune Dragoș Frumosu.

Apariţia unor persoane care după 25 de ani inventează diferite structuri ca să justifice, pare destul de speculativ. Întrebarea simplă este ce au făcut 25 de ani. Astăzi încearcă fictiv, pe structuri care arată democraţia în construcţia sindicală, că fac nişte fantome organizaţii, care nu au o structură solidă, ele nici nu sunt măcar reprezentantive conform legislaţiei în vigoare pentru că nu au calitatea şi capacitatea de a atrage membrii în structura respectivă şi care au o singură temă – recuperarea patrimoniului”, spune Bogdan Hossu, preşedintele CNS Cartel Alfa.

Reprezentanţii UGSR au sesizat şi Direcţia Naţională Anticorupţie în legătură cu preluarea patrimoniului sindical din 1990. UGSR susţine că s-a ajuns la conflictul actual după ce averea sindicatelor comuniste ar fi fost preluată în baza a două documente falsificate, intitulate „Proces-verbal de predare-primire a patrimoniului” şi „Tranzacţie Generală”. Documentele au fost semnate pe vremea când la conducerile celor mai mari confederații sindicale, CNSLR, CNS Cartel Alfa şi CSI Frăţia, erau Victor Ciorbea, Liviu Luca şi Miron Mitrea.

Procurorii au stabilit că există probe şi indicii temeinice, constând în înscrisuri şi hotărâri judecătoreşti, care atestă comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri oficiale, cu referire la documentul intitulat Tranzacţie Generală, datat noiembrie 1991. Acest document prezintă menţiuni vădit contrare realităţii, fiind întocmit cu scopul precis de preluare fără bază legală a patrimoniului UGSR. De asemenea, documentul fiind accesoriu unui proces-verbal din 1990, este fals şi din acest punct de vedere”, spune Livia Săplăcan, purtător de cuvânt DNA.

Plângerea a fost înaintată, însă, prea târziu, astfel că anchetatorii nu au putut decât să constate că faptele s-au prescris. Miron Mitrea şi Victor Ciorbea nu au dorit să comenteze situaţia. Liviu Luca se află, în prezent, în penitenciar. El a fost condamnat definitiv la şase ani de închisoare, în iulie 2016, în dosarul Petromservice în care a fost acuzat de fraudarea bugetului sindical.

CNSLR, Confederaţia Frăţia şi Cartel Alfa fondează, în 1992, societatea comercială Sind România. Firma preia în administrare întreg patrimoniul UGSR. Fiecare dintre organizaţii deţine 33,3% din acţiuni. Acestea sunt reîmpărţite în 1997, ca urmare a reorganizării mişcărilor sindicale: CNSLR Frăţia deţine 36,87% din acţiuni, CNS Cartel Alfa – 27,9%, iar CSDR şi BNS – câte 17,44%. În acţionariat ajunge şi Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România (ANCCSR), cu 0,35%. În 2010, fiecare dintre cele patru confederaţii îşi înfiinţează propria societate comercială, iar acestea primesc în administrare, de la Sind România, un număr de hoteluri aferent procentului de acţiuni deţinute. SC BN Sind (deţinută de BNS), SC Alfa Hotels (CNS Cartel Alfa), SC Sind Tour Trading (a CNSLR Frăţia) şi SC CSDR Sind (a CSCD) administrează fiecare câte cinci mari hoteluri, cărora se adaugă vile şi case de vacanţă.

Directorul SIND România susţine, însă, că preluarea activelor nu s-ar fi făcut în baza procesului-verbal incriminat, ci printr-o hotărâre judecătorească.

Predarea patrimoniului s-a produs în baza statutului CNSLR şi nu în baza procesului-verbal contestat. Constatarea nulităţii acestui proces-verbal nu produce niciun folos, practic, reclamantei, atâta timp cât preluarea patrimoniului de către CNSLR s-a făcut în baza statutului Confederaţiei, ce nu a fost desfiinţat sau anulat printr-o hotărâre judecătorească, ci, dimpotrivă, legalitatea sa a fost recunoscută printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă”, spune Adrian Boaje, director general Sind România.

Fără a avea un proprietar clar, ci doar administratori care sunt contestaţi în instanţe, patrimoniul sindicatelor a atras şi interesul altor actori: administraţii publice locale şi diverşi afacerişti dispuşi să se asocieze cu acestea, ba chiar şi autorităţi centrale.

Astfel de situaţii se întâlnesc la Amara, la Soveja, la Voineasa şi Vidra.

„I s-a reconstituit Obştei Berceşti-Vlădoi toată suprafaţa de teren pe care noi o deţinem în staţiunea Vidra. În aceste condiţii, evident, am fost puşi în situaţia de a contesta actele respective administrative. Litigiul pe care îl avem la staţiunea Soveja, cu reprezentanţii Consiliului Judeţean, Cazul Amara, şi acolo ne aflăm în litigiu în două cauze, în care s-au demolat nişte construcţii de pe plajă, constucţii care, evident, ne aparţin nouă”, spune Adrian Boaje, director general Sind România.

Gheorghe Sohodoleanu, viceprimarul staţiunii Amara, care ocupă şi funcţia de primar interimar, nu a dorit să comenteze situaţia.

Fostul primar al Amarei, Victor Moraru, ajuns, între timp, preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa, s-a dovedit a fi de negăsit.

La Năvodari, autorităţile au decis, în 2011, prin hotărâre de consiliu local, să preia tabăra internaţională de copii. Sind România a chemat în judecată autorităţile locale.

„Tribunalul Galaţi a anulat, în al doilea ciclu procesual, după rejudecare şi după strămutare, a anulat hotărârea 144 din 2011, prin care au fost preluate în mod samavolnic, printr-un act de naţionalizare, aceste bunuri, de către o unitate administrativ-teritorială”, spune Adrian Boaje.

Decizia nu este definitivă. Fără un administrator clar, bunurile aflate în litigiu, printre care cel mai valoros – Hotelul Delfinul, se degradează. Împotriva primarului din Năvodari, Nicolae Matei, dar şi a predecesorului său, Tudorel Calapod, au fost depuse plângeri penale la DNA. De altfel, ambii sunt trimişi în judecată în dosare ce vizează proprietăţi imobiliare de pe malul Mării Negre.

Preşedintele Blocului Naţional Sindical susţine că şi autorităţile centrale au încercat să preia patrimoniul sindicatelor.

„Au făcut un grup de lucru şi se apucaseră, deja, să găsească o soluţie pentru naţionalizarea tuturor acestor active. Adică le luăm pe toate la stat. Am arătat nişte convenţii internaţionale, ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ratificate de România, care, conform prevederilor Constituţiei României sunt superioare oricărei norme legale naţionale, care ne-ar fi dus, acest abuz de putere, la un proces internaţional care obliga statul român să le dea înapoi”, spune Dumitru Costin, preşedinte Blocului Naţional Sindical.

Au existat şi sindicalişti care au fost acuzaţi că au încercat să obţină foloase în interes propriu, de pe urma activelor în discuţie. Este cazul lui Liviu Luca, fost prim-vicepreşedinte al CNSLR Frăţia, trimis în judecată de DNA și pentru acuzația de a fi înlesnit încheierea unui contract de management între societatea sindicatului, Sind Tour Trading, şi o firmă privată. Acesta ar fi dus la prejudicierea societăţii sindicatelor cu 732.000 de euro, arată DNA. Liviu Luca a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, dar decizia nu este definitivă.

„În momentul în care vom avea o hotărâre definitivă, ca de fiecare dată, vom supune Consiliului de Administraţie al societăţii şi Adunării Generale a asociaţilor şi ceea ce va stabili instanţa se va aplica negreşit”, Adrian Boaje, director general Sind România.

Acesta este contextul în care Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a reluat, recent, în discuţie, un proiect de lege care vizează stabilirea unui regim de proprietate clar asupra patrimoniului sindicatelor. Proiectul nu este unul nou, ci a fost iniţiat de senatorul Mircea Geoană încă din 2009, în vreme ce Guvernul condus atunci de Călin Popescu Tăriceanu l-a avizat pozitiv. El a fost adoptat de Senat, în mod tacit, prin expirarea termenului până la care trebuia luat în dezbatere. Camera Deputaţilor nu a luat, însă, in cei şapte ani scurşi, nicio decizie. Nici măcar în această toamnă, mai ales că Guvernul condus de Dacian Cioloş a anunţat că nu susţine proiectul din 2009. Vicepreşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, Ciprian Nica, le-a spus sindicaliştilor că nu îşi asumă avizarea proiectului.

„S-ar putea să nu mă ocup eu, că mi-e frică de ce e acolo. Eu sunt civilist şi, totuşi, privesc problemele altfel”, spunea el.

Confederaţiile sindicale post-revoluţionare susţin proiectul.

„Legea care trebuie să rezolve problema de retrocedare la care s-a lucrat între 2005 şi 2008 cu toate instituţiile statului şi care avea o rezolvare sau cel puţin rezolva o problemă, stă la ora actuală de peste 7 ani şi jumătate în parlamentul României. Deci începând cu 2009 până astăzi în continuare este în parlament şi nu se ajunge la o rezolvare deşi suntem ultima ţară din cele 28 ale Uniunii care nu au rezolvat şi nu au rezolvat retrocedarea patrimoniului sindical din perioada comunistă”, spune Bogdan Hossu, preşedintele CNS Cartel Alfa.

„E un subiect prin care ar putea să ne momească sau să transmită un mesaj către oamenii noştri, uite, mă, o să rezolve ăştia problema patrimoniului şi o să puteţi să gestionaţi, să administraţi o infrastructură de calitate care să facă serviciile de care să beneficiaţi”, spune Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical.

Reprezentanţii Uniunii Generale a Sindicatelor se opun, însă, proiectului de lege şi sunt de părere că litigiile ar trebui tranşate în instanţe.

„E o altă modalitate de prostituţie sindicală sau politică sau amândouă, 25 de ani patrimoniul dacă a fost gestionat în mod legal nu mai aveam nevoie de această lege. De ce mai e nevoie de această lege? Pentru a acoperi fraudele uriaşe făcute de unii lideri de sindicat, pentru a acoperi implicarea unor politicieni în aceste fraude, pentru a şterge cu buretele şi a da ceea ce a mai rămas din patrimoniu unor confedratii aşa zise reprezentative”, spune Dragoş Frumosu, preşedinte CGM-UGSR.

„Niciun Guvern nu a putut să ia o decizie privind reglementarea patrimoniul sindical şi nici nu era posibil pentru că sunt reglementări clare atât statutare dar şi ale organizaţiei internaţionale a muncii, respectiv rezoluţia 87 la care România a aderat şi este parte. Această rezoluţie interzice imixtiunea guvernului, a statului în problemele sindicale în general şi cele de patrimoniu în special. Iată de ce nici guvernul Văcăroiu, Năstase şi toate celelalte n-au putut să ia o deiczie”, Marin Iancu, preşedinte UGSR.

Valoarea patrimoniului sindicatelor este demonstrată şi de sumele angrenate în operaţiunile juridice de revendicare a acestuia.

„Una dintre tabere a angajat o casă de avocaţi căreia, pentru care a semnat un angajament de plată de 50 de milioane de euro. Despre ce discutăm aici. În ţara asta cine-şi poate permite să semneze un angajament de plată de 50 de milioane de euro. Da, e un comision în caz de câştig”, spune Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical.

Pe lângă hotelurile aflate în litigiu şi în paragină, firmele sindicatelor administrează şi complexuri balneare evaluate la două, trei şi chiar patru stele. Aici, susţin sindicatele, că au fost făcute investitii în reabilitarea lor din veniturile încasate din exploatarea lor. Este cazul celor din Eforie Nord, Predeal, Valea Oltului şi Băile Herculane. În celelalte, au considerat că nu e cazul să investească.

„Acolo unde există litigiu, nu poţi să investeşti, pentru că există această incertitudine, se poate întâmpla oricând cazul Năvodari. Noi nu avem nicio certitudine că nu se va mai repeta cazul Năvodari. Există un precedent şi oricând poate să apară un alt caz de acest gen”, spune Adrian Boaje, director Sind România.

În lipsa unui regim de proprietate clar definit, administratorii nu pot accesa nici credite bancare şi nici fonduri europene pentru reabilitarea hotelurilor şi reclasificarea lor superioară. Staţiunile sindicatelor atrăgeau, înainte de 1989, milioane de turişti anual.

Ambasada SUA l-a pus pe Ciordache pe lista neagra: „Cei care au participat si au ajutat la privarea poporului roman de statul de drept si care s-au pretat la fapte de coruptie nu vor avea sprijinul nostru!”

Cei care au participat si au ajutat la privarea poporului roman de statul de drept si care s-au pretat la fapte de coruptie nu vor avea sprijinul Statelor Unite ale Americii, a declarat ambasadorul SUA la Bucuresti, Adrian Zuckerman.

Diplomatul a participat joi la conferinta anuala „Provocari globale in domeniul securitatii cibernetice”, organizata de CERT-RO.

El a vorbit, in discursul sau, publicat pe site-ul misiunii diplomatice, despre importanta statului de drept si despre situatia din Romania.

„‘Incredere’ este un cuvant important! Aplicarea principiului statului de drept este esentiala pentru libertate si democratie! Ca sa restauram respectarea principiului statului de drept nu putem regresa de pe calea progreselor pe care le-a facut Romania in ultimul an! Coruptia din guvernul anterior, care s-a concretizat in relaxarea legilor justitiei doar pentru a-i ajuta pe fostul lider PSD Liviu Dragnea si pe altii sa evite pedeapsa cu inchisoarea, nu va fi acceptata! Cei care au participat si au ajutat la privarea poporului roman de statul de drept si care s-au pretat la fapte de coruptie nu vor avea sprijinul nostru!„, a punctat ambasadorul, citat de Agerpres.

El a apreciat ca „numeroasele progrese facute de Guvernul Orban in ultimul an ar putea fi subminate cu usurinta”.

„Aplicarea principiului statului de drept este esentiala si are prioritate in toate initiativele noastre comune; nimeni sa nu uite acest lucru! Multe persoane din afara, si, din pacate, cateva din interior, continua sa incerce sa submineze democratia si libertatea Romaniei, precum si progresele realizate de poporul roman. Nu vom consimti niciodata la asa ceva!”, a evidentiat Zuckerman.

Ambasadorul a vorbit si de recentele angajamente de parteneriat Romania – SUA, inclusiv foaia de parcurs in materie de cooperare in domeniul Apararii, pe urmatorii 10 ani, semnata de ministrul Nicolae Ciuca si omologul sau american.

De asemenea, ambasadorul a amintit ca, in aceeasi perioada, in urma cu doua saptamani, a fost semnata initierea unui Acord Interguvernamental care prevede ca Statele Unite si Romania vor coopera in vederea reconditionarii unui reactor si a construirii a doua alte reactoare la Cernavoda. Proiectul, evaluat la aproximativ 8 miliarde de dolari, va include contributii din partea SUA, Canadei si Frantei, precum si o suma semnificativa din continutul acestui proiect din partea Romaniei.

„Proiectul de la Cernavoda reprezinta si o paradigma a viitoarelor colaborari romano-americane pentru imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii Romaniei. Acest proiect reprezinta un exemplu fantastic al potentialului pe care Romania il are pentru a deveni o „sursa de energie” la nivel regional, atat pentru productie, cat si pentru export”, a spus ambasadorul.

Diplomatul a mentionat si proiectul de dezvoltare a unei autostrazi si de cai ferate care sa lege Marea Neagra de Marea Baltica, realizat in colaborare cu Polonia. Potrivit ambasadorului, respectivul proiect „va continua dezvoltarea economiei Romaniei si a tarilor din regiune”.

Adrian Zuckerman a spus ca se gandeste la cei doi militari romani aflati in misiune in Afganistan, raniti miercuri.

„Ma rog pentru insanatosirea lor grabnica! Vreau sa multumesc, din nou, femeilor si barbatilor curajosi, membri ai Fortelor Armate Romane si femeilor si barbatilor curajosi din armata noastra care lupta cot la cot pentru a apara democratia si libertatea in lume!”, a spus diplomatul.

 

 

Editorul Andrei Ruse: „Lucia Hossu-Longin mi-a confirmat ca Alexandru Rafila este fiul ucigasului din anii ’50. E strigator la cer sa ascunzi asa ceva”

Andrei Ruse, editor de carte la editura Hyperliteratura, confirma ca Alexandru Rafila, noua imagine a PSD, este fiul lui Alexandru Rafila, fost sef al Securitatii Arad in perioada 1948-1949. De numele maiorului de Securitate Alexandru Rafila se leaga masacrarea taranilor din comunele de pe Calea Crisului Alb care s-au opus colectivizarii.

„Nu are treaba fiul cu tatal, ok, dar sa ascunzi asa ceva e dincolo de strigator la cer. Iar eu, citind cartea Luciei Hossu, care m-a transfigurat efectiv, nu am putut sa tac, sorry”, subliniaza Ruse.

„Fiul nu trebuie neaparat sa aiba treaba cu tatal, principial vorbind, dar cand candidezi la parlamentare si esti un tip extrem de influent (mai ales zilele-astea), cred ca trebuie sa ai minimul bun simt de a nu-ti ascunde istoria familiei. Intr-un interviu dat recent, dl. Alexandru Rafila spune ca a devenit doctor influentat de tatal sau, medic si el la randul sau. Bun…

Mi s-a parut la inceput o coincidenta stranie de nume intre acest Alexandru Rafila si fostul sef al Securitatii din Arad in anii 50 (ajuns medic ulterior…), Alexandru Rafila, la al carui ordin au fost executati si torturati tarani care s-au opus colectivizarii.

Toate informatiile astea apar in cartea abia scoasa de noi la Hyperliteratura, din seria Memorialul Durerii, ‘Reeducarea de la Pitesti. Cerberii penitenciarelor’. In a doua parte, a ‘cerberilor’, avem un intreg capitol despre marile ‘realizari’ inumane ale lui Alexandru Rafila. Este si capitolul care inchide cartea si este, credeti-ma, odios…

‘Tatal meu era medic de familie, avea foarte multi pacienti si era foarte dedicat activitatii lui, iar eu auzeam multe relatari despre problemele pe care oamenii le au legat de starea de sanatate si cum poti sa-i ajuti ca medic. Acesta cred ca a fost lucrul care m-a influentat mult in alegerea profesiunii.’

In CV-ul sau si in orice am cautat, nu apare nimic legat de trecutul sau inainte de facultate, ceea ce mi se pare (foarte) suspect. Am incercat sa sap mai adanc, fara rezultate, asa ca singura chestie care mi-a venit in minte a fost s-o sun chiar pe autoare, s-o intreb daca stie ceva de aceasta ‘coincidenta’ (Lucia Hossu-Longin a realizat un interviu cu Alexandru Rafila la inceputul anilor 90, pentru Memorialul Durerii – mare parte din el este transcris si in cartea de care pomeneam). Si mi-a confirmat azi nu doar ca ar fi rude, ci ca Alexandru Rafila, marele medic de astazi, este, se pare, chiar fiul ucigasului din anii ’50… Am ramas mut…

‘Bilantul tragic al rascoalei anticomuniste din judetul Arad:
– 29 tarani executati pe loc,
– 340 de ani de munca silnica si temnita grea,
– peste 100 de familii deportate,
– alti ucisi sau raniti in cursul ocuparii satelor.’

Repet, nu are treaba fiul cu tatal, ok, dar sa ascunzi asa ceva e dincolo de strigator la cer. Iar eu, citind cartea Luciei Hossu, care m-a transfigurat efectiv, nu am putut sa tac, sorry”, a scris Ruse pe pagina sa de Facebook.

Tatal lui Alexandru Rafila avea patru clase si a fost sef al Securitatii Arad in perioada 1948-1949. Acesta s-a nascut in URSS. Iata documentul CNSAS:

Despre maiorul de Securitate Alexandru Rafila a relatat Lucia Hossu Longin in serialul „Memorialul Durerii”.

„Alt absolvent de patru clase primare Alexandru Rafila ajuns comandantul Securitatii din Arad care a executat 27 de tarani, in mijlocul satelor ce se opuneau colectivizarii mi-a marturisit ca in anii aceia ‘cu timbrul acesta de revolutionara m-ar fi arestat’… (ep. 6 al seriei)”, se afirma pe siteul TVR.

Se pare ca maiorul Rafila a devenit „doctor” dupa ce a fost inlocuit de comunisti, inspaimantati chiar si ei de brutalitatea sa extrema, de la sefia Securitatii Arad.

„A reprimat cu gloante opozitia la colectivizare in masacrul din 1949 de pe Valea Crisului Alb”, se arata in Memorialul Durerii despre Alexandru Rafila.

Iata episodul complet din Memorialul Durerii privindu-l pe Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila s-a prezentat joi, alaturi de Marcel Ciolacu, drept un tehnocrat care a facut cu greu pasul spre politica. Ciolacu l-a laudat ca „s-a alaturat echipei noastre”, insa Rafila era membru al „echipei” de aproape zece ani.

In urma cu zece ani, Alexandru Rafila era membru al PSD cu functie importanta. El era vicepresedinte al Departamentului de Sanatate al PSD si a fost implicat in redactarea programului de guvernare al USL.

Joi, Ciolacu l-a prezentat ca pe o „prospatura” in politica.

„Azi as dori sa multumesc dl doctor Rafila ca s-a alaturat echipei noastre. Lupta cu pandemia este una de durata, atunci Romania si romanii si Parlamentul au nevoie de specialisti in parlament pentru a face legislatia pentru aceasta lupta cu pandemia. E a doua zi cu o raportare de peste 4.000 de infectari. E clar ca Guvernul nu gestioneaza aceasta pandemie. (…) Oameni precum doctorul Rafila trebuie sa se regaseasca in viitorul Parlament al Romaniei. Domnule Rafila sunt convins ca veti face ceea ce trebuie in Parlament”, a spus Marcel Ciolacu intr-o conferinta de presa.

Rafila, la randul sau, a sustinut ca a fost „un pas dificil” sa intre in partidul din care deja facea parte, de fapt.

„Ii multumesc domnului presedinte Ciolacu pentru incredere. A fost un pas dificil pentru mine, recunosc, dar avand o cariera adiministrativa in spate, am considerat ca pot sa ajut aceasta tara, impreuna cu alte colegi, incat sa putem sa avem o legislatie in domeniul sanatatii care sa faca posibil un deziderat pe care noi nu l-am atins. accesul la servicii de sanatate”, a spus Alexandru Rafila.

„Nu il cunosc demult pe domnul presedinte Ciolacu si a fost o intalnire deschisa, sincera, fara conditii. Un lucru care m-a determinat sa faca acest pas. Eu mai intai sunt medic si voi respecta intotdeauna lucrurile care tin de constiinta mea profesionala si in al doilea rand voi fi membru al PSD. Dl Ciolacu a inteles asta si m-a incurajat sa am aceasta atitudine. De ce PSD? Pentru ca dupa aceasta propunere si dupa aceasta discutie care mi s-a parut nu numai sincera, dar una care schimba mentalitatea in politica romaneasca, nu am primit o alta propunere in acest sens. Nu cred ca apartenenta la un partid politic trebuie sa fie considerata o vina. Pana la urma, cred ca daca suntem seriosi putem sa realizam lucruri impreuna”, a mai spus Alexandru Rafila.

Lucia Hossu Longin: „Tortionarul Rafila mi-a spus ca fiul lui este tot doctor. L-a ucis in bataie pe social-democratul Stefan Zarea. Acum, dupa ani de zile, iata fiul lui, social-democrat”

Lucia Hossu Longin, realizatoarea documentarului „Memorialul Durerii”, a declarat sambata ca Alexandru Rafila (tatal) l-a ucis in bataie pe fruntasul social-democrat Stefan Zarea. Alexandru Rafila (fiul) este acum membru de seama al Partidului Social Democrat, a tinut sa remarce Longin.

„Eu am facut interviul cu el. Pe parcursul interviului mi-a spus ca fiul lui este tot doctor si n-am insistat ca nu aveam nimic cu fiul lui, ca se poate intampla uneori ca fiii sa fie oameni nevinovati si parintii sa fie criminali. Dar faptul ca nu isi asuma acest destin al tatalui lui este de comentat”, a declarat Longin pentru Ziar de Cluj.

„Ceea ce este mai strigator la cer este ca este acuzat de uciderea social-democratului, fruntasului social-democrat Stefan Zarea, care in urma batailor a decedat. Aplicate de oamenii lui Rafila si de Rafila probabil, dar el este factor raspunzator. Era seful Securitatii. Acum, dupa ani de zile, iata fiul lui, social-democrat. Social-democratii il tin la icoana pe Stefan Zarea, ca fiind un om exceptional, si el l-a omorat. A murit la 30 de ani, omorat in bataie”, a subliniat realizatoarea TV.

„Eu spun acolo ca Rafila Alexandru a devenit medic in Bucuresti, dupa ce a plecat din Securitate a devenit medic. (…) Nu ma gandeam atunci ca fiul lui va ajunge un demnitar”, a mai mentionat Longin.

Longin a mai relatat ca, in timpul represiunii coordonate de Alexandru Rafila, „29 de tarani au fost executati pe loc, fara judecata, fara nimic, in anul 1947. (…) Tarani scosi din case si impuscati in mijlocul ulitei”

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a avut duminica o prima reactie fata de informatiile conform carora tatal lui Alexandru Rafila, noua imagine a PSD, a fost sef al Securitatii Arad in perioada 1948-1949.

„Am constatat si eu, dupa venirea domnului profesor Rafila, un atac la familia domnului profesor Rafila, stiind atat si eu cat si premierul Orban foarte bine adevarul, mai ales domnul prim-ministru Orban pentru ca este mai bine informat decat mine”, a declarat Ciolacu, intr-o conferinta de presa.

Ciolacu i-a transmis apoi lui Adrian Streinu Cercel, prezent la conferinta, in calitate de proaspat candidat PSD pentru Senat, ca si familia sa va fi atacata.

„Sunt ferm convins ca si dumneavoastra, personal, si familia dumneavoastra vor fi atacate de acesti oameni mici si care nu vad dimensiunea dezastrului sanitar din acest moment din Romania. Eu imi cer scuze dumneavoastra, familiei dumneavoastra, imi cer scuze domnului profesor Rafila, familiei dansului, pentru acest inconvenient pe care trebuie sa-l suportati prin faptul ca v-ati decis sa faceti parte din viitorul Parlament, dar sunt ferm convins ca, punand in balanta legamantul fata de romani, este un lucru mult prea minor, dar este o nota de plata pe care cu totii, si eu, si doamna Gbriela Firea, o platim la un moment dat. Vreau public sa cer scuze atat familiei dvs. cat si a familiei domnului profesor Rafila”, a declarat Ciolacu.

 

 

Ciolacu anunta ranjind ca Ciordache a fost votat de PNL si USR: „Eu stiu ca grupul PNL are peste 100 de membri”

Presedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat ranjind, miercuri noapte, ca Florin Iordache a fost votat de parlamentarii PNL si USR.

Intrebat despre anuntul USR si PNL privind contestarea la CCR a alegerii lui Iordache la Consiliul Legislativ, Ciolacu a raspuns: „Nu mai bine nu il votau?”.

„Eu stiu ca grupul PNL are peste 100 de membri. Iar domnul Zegrean a avut 41 de voturi. Eu nu am fost la Parlament in ziua respectiva, s-a intamplat ceva”, a mai spus Ciolacu.

Intrebat daca PSD a avut negocieri cu PNL sau USR, Ciolacu a negat.

„Nu a existat negociere cu PNL sau USR pentru Florin Iordache, din cate stiu eu”, a mai spus Ciolacu.

 

Iti mai recomandam si

Memorialul Dureriia tinut loc de manual de istorie intr-o vreme in care trecutul demn al democratiei romanesti a fost ignorat si chiar ingropat cu buna stiinta. Sa ne imaginam cat de abstract si sters ar fi fost acest trecut fara portretele de neuitat, inscrise pe pelicula, ale atator fosti detinuti politici, stiuti doar cu numele sau nici macar atat, ori ale partizanilor care au ales libertatea muntilor, ori, dimpotriva, ale unor tortionari ca Nicolschi, Craciun sau Borcea. si ce putin s-ar fi stiut despre rascoalele taranesti impotriva colectivizarii, despre hartuirea si rezistenta Bisericii, despre intelectualii care au platit cu inchisoarea sau chiar cu viata impotrivirea la comunism, despre geografia si infatisarea locurilor de detentie sau tortura. Sunt anii din care multi contemporani ai nostri vin fara sa-i fi cunoscut in adevarul lor.Memorialul Dureriil-a recuperat si inapoiat.”(Romulus Rusan)

Poporule,cum poti vota  in cunostinta de cauza pe satanistii  -teroristii-hotii,muitii,ostro/tontii  acestei tari ????!!  https://adevarul.ro/locale/constanta/rolul-securistului-alexandru-rafila-tatal-marturii-teribile-oponentilor-regimului-comunist-1_5f902a2e5163ec427116c5b2/index.html?utm_source=onesignal&utm_medium=push&utm_campaign=2020-10-21-Rolul-securistu

Vă recomandăm să mai citiţi:   Destinul crâncen al copiilor de luptători anticomunişti români: născuţi în peşteri şi-n puşcării. „Animalele de ţărani mă scuipau. Le era greaţă de mine“     Destine de luptători anticomunişti: „Haiducii Dobrogei“, aromânii care şi-au vărsat sângele în numele libertăţii. „Nouă ani nu am ştiut nimic de tatăl meu“   Povestea de film a lui Zoe Rădulescu, fiica de partizan născută în beciurile Securităţii: „Credeam că port genele unui criminal“

 

 

https://magnanews.ro/2020/10/papa-francisc-sustine-parteneriatul-civil-intre-homosexuali-sunt-copiii-lui-dumnezeu/

 

Papa Francisc susține parteneriatul civil între homosexuali: Sunt co

 

Poporule,cum poti vota  in cunostinta de cauza pe satanistii  -teroristii-hotii,muitii,ostro/tontii  acestei tari ????!!  https://adevarul.ro/locale/constanta/rolul-securistului-alexandru-rafila-tatal-marturii-teribile-oponentilor-regimului-comunist-1_5f902a2e5163ec427116c5b2/index.html?utm_source=onesignal&utm_medium=push&utm_campaign=2020-10-21-Rolul-securistu

Vă recomandăm să mai citiţi:   Destinul crâncen al copiilor de luptători anticomunişti români: născuţi în peşteri şi-n puşcării. „Animalele de ţărani mă scuipau. Le era greaţă de mine“     Destine de luptători anticomunişti: „Haiducii Dobrogei“, aromânii care şi-au vărsat sângele în numele libertăţii. „Nouă ani nu am ştiut nimic de tatăl meu“   Povestea de film a lui Zoe Rădulescu, fiica de partizan născută în beciurile Securităţii: „Credeam că port genele unui criminal“

piii lui Dumnezeu

Papa Francisc a anunțat că susține parteneriatul civil între persoanele de același sex, în opoziție cu poziția oficială a Vaticanului în această privință, dar și cu cea a predecesorilor săi, potrivit Agenției Catolice de Știri.

„Homosexualii au dreptul să fie parte a unei familii. Ei sunt copiii lui Dumnezeu și au dreptul la o familie. Nimeni nu ar trebui să fie alungat sau să fie făcut să sufere din această cauză”, a declarat Papa Francisc, vorbind despre abordarea sa în ce privește grija pastorală a Bisericii Catolice față de comunitatea LGBT.

Papa a spus, potrivit TVR, că se referă la implementarea prin lege a parteneriatului civil:

„Trebuie să creăm o lege a parteneriatului civil. În acest fel, ei vor avea protecția legii. Eu m-am implicat în susținerea unor astfel de legi”.

Papa a discutat despre parteneriatul civil în documentarul „Francesco”, care a avut premiera pe 21 octombrie, ca parte a Festivalului de Film de la Roma. Documentarul prezintă abordarea Papei în legătură cu mai multe probleme sociale importante.

 

Tortionarii Poporului(actuali parinti ai Pesedeului) au facut dintr-o  eleva o eroina pentru Cer-Niculina Moica

n. 21 octombrie 1943, Ploieşti
A fost arestată la 15 iunie 1959, pe când era elevă, la numai 16 ani şi condamnată la 20 ani muncă silnică pentru că făcuse parte, alături de alţi tineri, din organizaţia anticomunistă Uniunea Tineretului Liber din România.
După cinci ani, în care a trecut prin penitenciarele Târgu Mureş, Jilava, Botoşani, Arad, Oradea, a fost graţiată la 23 iunie 1964.
La scurt timp după arestarea sa, la 13 iulie 1959, a fost ridicat şi tatăl său, Petru Moica, condamnat, la rândul său, la 20 ani muncă silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale”.
În prezent, Niculina Moica trăieşte în Bucureşti şi este membru activ al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici.
Şi, într-adevăr, ne-am întâlnit de câteva ori câteva persoane, am discutat – eram tineri, aveam 15-16 ani. Şi aveam nişte discuţii din astea contra regimului, este foarte adevărat. Dar concret,n-am făcut nimic. Erau intenţii mai mult. Nicolae Muntu, care era liderul organizaţiei, făcuse un fel de statut al acesteia, în care o denumise ,,Uniunea Tineretului Liber’’. (…) Şi în aceeaşi noapte ne-au şi arestat pe toţi. A început ancheta…
Pe toţi ne-au arestat. Plus că în boxă, la proces, din 3-4, 5 maxim, câţi ştiam, m-am trezit că eram 21 de persoane. Şi erau câţiva din liceu de la noi. 
Cel mai cumplit a fost pentru mine la Securitate în Târgu-Mureş, că de la Reghin, de unde ne-au arestat, ne-au transportat la Securitatea din Târgu-Mureş. După vreo lună pe culoarele Securităţii de acolo am recunoscut o statură, a lui taică-miu. A fost cea mai cumplită durere pentru mine, asta m-a chinuit toţi anii de detenţie, m-a chinuit şi restul vieţii şi cred c-o să mă chinuiască câte zile voi avea. Că… mi-am zăpăcit toată familia, totul s-a întors pe dos de-atunci, a început nenorocirea. Pe maică-mea a dat-o afară din casă, i-au confiscat toate lucrurile…”
Fragment din interviul nr. 2552 din Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei
În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie.

 

 https://www.economica.net/veniturile-liderilor-sindicali-din-romania-sunt-si-de-10-ori-mai-mari-decat-ale-celor-pe-care-ii-reprezinta_128984.html

Gargaragii care au manipulat  si privati/hotia si mineriada etc sunt rasplatiti

 

Lista veniturilor liderilor sindicali: sunt şi de 10 ori mai mari decât ale celor pe care îi reprezintă Principalele sindicate şi confederaţii sindicale din domeniul sănătăţii şi educaţiei, la care sunt afiliaţi majoritatea salariaţilor din spitale, policlinici, şcoli sau licee, asigură liderilor sindicali venituri anuale de sute de mii de lei, în unele cazuri mai mari decât ale preşedintelui României. Mediafax a publicat veniturilor încasate anul trecut de liderii sindicali din România. Iată-le. 20 noi, 2016 | Mediafax Leonard Bărăscu, preşedintele SANITAS, a avut, în medie, un venit lunar de circa 6.000 euro în anul 2015 din poziţia de lider a trei sindicate Preşedintele SANITAS, Leonard Bărăscu, a încasat, potrivit declaraţiei sale de avere, în 2015 aproape 143.000 de lei ca lider al Federaţiei, la care s-au adăugat alţi aproape 98.000 pe care i-a primit ca preşedinte al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România – Frăţia (C.N.S.L.R. Frăţia) şi încă aproximativ 90.000 de lei încasaţi de la Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (O.A.M.G.M.A.M.R.), al cărui vice-preşedinte este. În total, 331.000 de lei câştigaţi anul trecut ca lider al celor trei sindicate, ceea se înseamnă un venit lunar de peste 27.500 de lei, echivalentul a aproximativ 6.000 de euro. Cu toate acestea, conform declaraţiei de avere, Leonard Bărăscu s-a împrumutat anul trecut de la Casa de Ajutor Reciproc Sanitari (C.A.R. Sanitari) cu suma de 15.000 de lei. Marius Sepi, Prim-vicepreşedintele SANITAS, a încasat, în medie, circa 3.300 euro lunar din activitatea sindicală Şi prim-vicepreşedintele SANITAS, Marius Sepi, are un venit peste media salarială din România. Potrivit declaraţiei sale de avere pentru anul 2015, acesta a încasat peste 87.300 de lei pentru funcţia pe care o ocupă în cadrul federaţiei la nivel naţional, la care s-au adăugat 55.900 de lei primiţi în calitate de preşedinte al SANITAS Alba, 4.800 de lei ca preşedinte al C.N.S.L.R. Frăţia – filiala Alba şi alţi aproape 28.000 de lei în baza contractului individual de muncă (C.I.M.) încheiat cu Federaţia SANITAS. În total, 176.000 lei câştigaţi anul trecut din activitatea sindicală, ceea ce înseamnă un venit lunar de peste 14.600 de lei, echivalentul a aproximativ 3.300 de euro. La fel ca şi preşedintele SANITAS, şi Marius Sepi a făcut un împrumut la CAR, în valoare de 27.000 de lei. Agenţia de ştiri MEDIAFAX a încercat să obţină un punct de vedere de la cei doi lideri ai Federaţiei SANITAS pentru a-i întreba cum sunt stabilite veniturile liderilor organizaţiei, cât reprezintă aceste salarii din totalul cotizaţiilor plătite de membri şi care sunt beneficiile obţinute de medicii, asistentele şi personalul medical pe care îi reprezintă. Leonard Bărăscu nu a putut fi contactat, iar Marius Sepi nu a oferit până în momentul redactării acestui articol un răspuns solicitării scrise înaintate de MEDIAFAX. Viorel Rotilă, preşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară din România, a avut, în medie, un venit lunar de circa 2.600 euro Un alt lider sindical care reprezintă interesele medicilor, Viorel Rotilă, preşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară din România, a avut un venit total de peste 142.000 de lei în 2015, echivalentul a 2.600 de euro lunar. De la Federaţia sindicală a primit puţin sub 43.000 de lei, iar de la Centrul de Cercetare şi Dezvoltare ,,Solidaritatea” a încasat aproape 81.000 de lei, ca manager al unui proiect POSDRU şi expert cercetare în cadrul aceluiaşi proiect, la care s-au mai adăugat 17.300 de lei, de la Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galaţi, unde este conferenţiar universitar, şi o indemnizaţie de 1.880 de lei, fiind membru al Consiliului Consultativ al AJOFM. Viorel Rotilă nu a oferit, până la momentul transmiterii ştirii, un răspuns la solicitarea înaintată de MEDIAFAX pe email. Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ,,Spiru Haret”, a avut, în medie, un venit total de circa 3.300 euro pe lună În topul câştigurilor financiare se află şi liderii sindicatelor din educaţie şi a federaţiilor care reprezintă interesele profesorilor. Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ,,Spiru Haret” (F.E.N.), a avut în 2015 un venit total de peste 181.700 de lei, ceea ce înseamnă un câştig lunar de aproximativ 15.000 de lei, adică puţin peste 3.300 de euro. Acesta se compune din 65.100 de lei salariul de preşedinte al F.E.N., 46.300 de lei de la Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ Bucureşti, venit salarial în afara funcţiei de preşedinte, 29.200 de lei salariul de profesor, 22.000 de lei de la Consiliul Economic şi Social al cărui membru este, 12.000 de lei drepturi de autor încasate de la Federaţia sindicală pe care o conduce şi trei diurne în valoare totală de 6.800 de lei. ,,Nivelul salariilor este stabilit de către organele de conducere conform statului organizaţiei în cauză. Există un statul al organizaţiei. Acolo se stabileşte foarte clar care sunt organismele care se ocupă de cheltuielile organizaţiei. Eu pot să îl consider în momentul de faţă că nu acoperă în totalitate responsabilităţile pe care presupune o astfel de funcţie, dar este suficient şi nu este nevoie de nimic mai mult. În momentul în care eşti implicat în toate activităţile privind ceea ce se întâmplă din punct de vedere legislativ în educaţie, în momentul în care activitate este în judeţe, în şcolile în care ai organizaţii sindicale, în momentul în care nu ai niciun fel de viaţă personală, atunci faceţi dumneavoastră o apreciere. Ca lider de sindicat ai o activitate care te răsfrânge la nivel naţional. Este ca şi când am vrea să îl comparăm pe domnul preşedinte Klaus Iohannis cu profesorul Iohannis. Şi atunci întreb, salariul preşedintelui cum este, raportat la salariul cadrului didactic? Dacă cineva îşi imaginează că poţi obţine rezultate deosebite cu un salariu foarte mic, este greu de crezut acest lucru. Numai cine nu cunoaşte în ce constă această activitate poate să spună acest lucru”, a declarat pentru MEDIAFAX Marius Nistror. Liderul sindical a mai explicat că datorită liderilor de sindicat din educaţie, profesorii au câştigat drepturi salariale de miliarde de lei, ceea ce e o dovadă de performanţă. ,,Ideea că cineva care are un salariu de 10 ori mai mare nu ar putea înţelege nevoile celui pe care îl reprezintă este o gândire pur şi simplu populistă şi rău intenţionată şi nu cred că a fost lansată de un membru de sindicat. Când jumătate din viaţă ţi-o faci în maşină, mergând în judeţe şi în şcoli, haideţi să facem o analiză la rece. Oricum este cu mult mai puţin decât are un ministru al cabinetului sau alte funcţii de o asemenea răspundere, numai că apare o mică diferenţă: ministrul nu va răspunde niciodată pentru ceea ce face, primeşte un salariu şi nu îl întreabă nimeni de sănătate, dacă a făcut bine sau rău, în timp ce noi suntem obligaţi să răspundem pentru fiecare pas pe care îl facem”, a mai spus Marius Nistor. Simion Hăncescu, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, a avut, în medie, un venit total de circa 2.200 euro pe lună Şi liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (F.S.L.I.), Simion Hăncescu, face parte din elita liderilor sindicali plătiţi bine, cu un venit anual total declarat în 2015 de peste 122.000 de lei, ceea ce înseamnă că în fiecare lună a încasat aproximativ 10.000 de lei, echivalentul a puţin peste 2.200 de euro. Cel mai important venit a fost generat de salariul încasat ca preşedinte al F.S.L.I., aproximativ 76.000 de lei, la această sumă adăugându-se salariul de profesor, 28.100 de lei, şi banii primiţi ca preşedinte al Comisiei de Învăţământ din cadrul C.E.S. (Consiliul Economic şi Social). Anton Hadăr, preşedintele Alma Mater, nu încasează niciun ban din activitatea sindicală Anton Hadăr, preşedintele Alma Mater, sindicatul salariaţilor din mediul universitar, este unul dintre puţinii lideri sindicali din România, dacă nu chiar singurul, aşa cum declară, care nu primeşte niciun ban din activitatea sindicală pe care o desfăşoară. ,,Păi cum adică, să iau banii şi de la catedră, şi de la sindicat? Nu merge! Ştiu că alţii aşa fac, dar nu mă interesează, probabil că ei pun pe primul plan activitatea sindicală, eu pun pe acelaşi plan şi activitatea didactică şi cea sindicală. Pentru mine e o onoare şi un privilegiu să fiu liderul celor care lucrează în învăţământul superior, înseamnă că te apreciază şi te susţin. Nu are nimeni salariu în cadrul sindicatului, e doar o reprezentare voluntară”, explică Hadăr. Deşi nu încasează niciun ban din activitatea sindicală, este unul dintre cei mai bine plătiţi români, datorită veniturilor din activitatea didactică şi de cercetare. În 2015 a obţinut aproape 300.000 de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 5.500 de euro lunar. Cei mai mulţi bani, 232.000 de lei, au venit din activitatea ştiinţifică şi de cercetare desfăşurată în cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti. De aceea, explică Anton Hadăr, presiunea financiară nu există, astfel încât îşi permite să desfăşoare acţiuni sindicale fără a fi remunerat din cotizaţiile plătite de cei din sindicat. ,,Cred că sunt printre puţinii din România, dacă nu chiar unicul, care nu are salariu pe linie sindicală. Cât timp celelalte structuri sindicale au trecut în statut salarizarea liderilor, atunci banii se dau legal. Iar dacă ne referim la învăţământul preuniversitar, e nevoie de mult mai mult timp pentru a merge de la o şcoală la alta, din judeţ în judeţ. La nivel European toţi liderii sindicali au salarii bunicele, în unele cazuri chiar 10.000 euro -15.000 de euro în mână”, a mai spus Hadăr. Iacob Baciu, preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România, a a avut, în medie, un venit total de circa 3.000 euro lunar Preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (C.S.D.R.), Iacob Baciu, care reprezintă 20 de federaţii profesionale din învăţământ, industria alimentară, industria textilă, minerit sau agricultură, a avut în 2015 un venit total de aproximativ 164.000 de lei, adică peste 3.000 de euro lunar. Cu excepţia a 21.000 de lei pe care i-a încasat ca membru C.E.S., şi 18.000 de lei obţinuţi din chirii, restul banilor au venit de la C.S.D.R. şi S.C. SIND-România SRL, ca membru al Consiliului de Administraţie. ,,Salariul meu este echivalent cu al unui secretar de stat, acolo trebuie să ajungă. Banii ăştia sunt în funcţie de cotizaţia care intră, poţi să îi iei, poţi să nu îi iei. Au fost ani de zile în care nici jumătate din banii ăştia nu i-am luat. Ştiţi care e problema? Văd că toată lumea vă ocupaţi de sindicate, iar dacă puneţi problema aşa, ar trebui stabilit un nivel de salariu, pentru că în momentul de faţă sunt 2,2 milioane de oameni cu salariul minim pe economie. Vă tot raportaţi la salariile liderilor de sindicat, dar cu Patriciu nu a avut nimeni treabă, cu Păunescu nu a avut treabă, vă luaţi de ăştia de la sindicate care e vai de capul lor şi nu ştiu cum să resolve lucrurile. Eu pot, de mâine, să nu mai fiu, că nu m-a făcut tata lider de sindicat. În primul rând sunt pentru că iubesc patria, neamul, sărăcia şi oamenii. Că dacă voiam să mă fac patron, mă făceam, nu era asta o problemă. Nu mi se pare correct nici cum se pune problema parlamentarilor, chiar dacă sunt huliţi. Atâta timp cât ei sunt cei care legiferează, păi pentru 5.000 de lei ăla nu e plătit pentru munca pe care o face. Un avocat care merge în instanţă, ia între 5.000 şi 6.000 de lei grila, iar ăla stă şase ore în Parlament şi are un salariu de mizerie. Nu e un echilibru în ceea ce priveşte salariul în România. Dumneavoastră trăiţi cu impresia că pentru mine e uşor să stau şi cu ceilalţi colegi din învăţământ, şi cu Hăncescu şi cu ceilalţi câte şase ore, zilnic, cât au fost negocierile, ziua, noaptea, de câte ori ne-au chemat, să ţin steagul sus?”, a declarat Baciu. Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical, venit mediu lunar de aproximativ 2.500 de euro Preşedintele Blocului Naţional Sindical (B.N.S.), Dumitru Costin, a obţinut în 2015, pentru activitatea sindicală, peste 134.000 de lei, 88.800 lei provenind din fondurile BNS, iar 45.000 de lei de la Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România (A.F.A.N.), ceea ce înseamnă un venit mediu lunar de aproximativ 2.500 de euro. Dar aproape jumătate din banii încasaţi anul trecut de Dumitru Costin au fost împrumutaţi B.N.S. deoarece, spune acesta, organizaţia avea nevoie de sprijin financiar. ,,Organizaţia a trecut prin anumite dificultăţi financiare şi am renunţat să îmi mai iau acele drepturi salariale care mi se cuveneau şi aşa s-a constituit acest împrumut. Spre deosebire de ceea ce percep alţii, din exterior, unii dintre liderii de sindicat, nu toţi, nu trăiesc ca în sânul lui Avram. Efectiv luptăm în fiecare zi pentru existenţa entităţii noastre, ne constituim buget, care reprezintă într-o mică măsură venitul din cotizaţii, pentru că grosul rămâne la sindicatul de bază şi doar o mică parte din contribuţii ajung la federaţie sau confederaţie. Aşa că atragem resurse din diverse tipuri de fonduri structurale, din consultanţă, facem cercetare ştiinţifică şi în ţară şi în străinătate. Bugetul anual este aprobat de Consiliul Naţional al BNS şi dacă e cazul, la jumătatea anului tot consiliul face rectificările necesare”, a precizat pentru MEDIAFAX Dumitru Costin. Liderul sindical a mai arătat că a luptat permanent pentru ca organizaţia să se dezvolte, s-au făcut investiţii pentru ca BNS să poată oferi servicii de consultanţă şi consiliere nu doar la nivel intern, iar banii pe care îi primesc cei aflaţi în vârful ierarhiei sindicale au rolul de a asigura un statut social decent, pentru a diminua astfel tentaţia de a se lăsa corupt. ,,Din păcate sunt şi unii lideri sindicali ,,stăpâni pe moşie”, pe conturi, pe resurse. Şi unii, într-adevăr, abuzează atâta timp cât membrii nu au reacţie. Membrii sunt primii care ar trebui să sancţioneze comportamentul abuziv al liderilor de sindicat. Sunt ca nişte acţionari la o companie, dacă managerul a luat-o razna, tu, ca acţionar, nu îl laşi să distrugă compania. Dacă eşti plătit cu un salariu de mizerie, atunci tu care reprezinţi comunităţi mari de oameni eşti în permanenţă supus riscului coruperii, eşti în permanenţă vulnerabil. Un angajator dintr-o mare companie este oricând dispus să-ţi dea bani negri sau să te cumpere pe tine, ori familia ta, ca să ,,vinzi” salariaţii la negocieri. De aia trebuie să aibă un statut social rezonabil, nu unul de lux, să aibă o independenţă financiară care să îi asigure această indepenţă absolut necesară în activitatea sa sindicală”, a mai explicat preşedintele BNS. Unul dintre cele mai mici venituri ca lider sindical îl are Bogdan Hossu, preşedintele confederaţiei Cartel ALFA, care a câştigat în 2015 puţin peste 70.000 de lei. Din această sumă a donat 6.400 de lei Cartel ALFA, bani pe care i-a încasat în calitate de membru al Comitetului de Administrare al S.C. SINDROMANIA SA, astfel, venitul lunar brut a fost de aproximativ 5.300 de lei. ,,La Cartel ALFA am decis ca raportul dintre cel mai mare venit şi salariul minim pe economie să nu fie mai mare de 1 la 8, iar în cazul liderilor acest raport este de aproximativ 1 la 6. Considerăm că raportul acesta este suficient ca să nu stimuleze celui ales ideea de corupţie sau de trădare a mişcării sindicale. De fapt, aici este problema, dacă salarizarea nu este minimal satisfăcătoare, te poţi trezi că anumiţi lideri de sindicat, pentru interesul propriu, încearcă să facă compromisuri, ceea ce înseamnă trădarea salariaţilor. Am văzut şi eu că sunt lideri de sindicat care au 300.000 lei – 400.000 de lei salariu, dar asta probabil că ţine de o reglementare internă a organizaţiei. Evident însă că astfel de lideri nu fac bine mişcării sindicale pentru că membrul de sindicat se simte profund ofuscat de acest lucru”, a declarat Bogdan Hossu.

https://www.economica.net/veniturile-liderilor-sindicali-din-romania-sunt-si-de-10-ori-mai-mari-decat-ale-celor-pe-care-ii-reprezinta_128984.html

Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii doar în limita a 500 de caractere, cu două link-uri active către sursă, din care unul în lead. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Dupa   ce s-au pricopsit cu bogatiile fostilor muncitori-sindicalisti,furate la praznicul comunismului,pentru a manipula si prosti oamenii,iata acum,AVERILE LIDERILOR SINDICALI DIN ROMÂNIA

În vizorul inspectorilor de integritate se află: Vasile Marica, Bogdan Hossu, Marius Nistor, Ion Popescu, Anton Hadăr, Gheorghe Isvoranu, Vasile Lincu, Ion Albu, Liviu Luca, Marius Petcu, Dumitru Costin.

 

Cum arată declaraţiile de avere ale liderilor sindicali

 

  • Bogdan Hossu de la “Cartel Alfa”: un teren de 10 hectare în comuna Milaj (moştenire) şi un apartament de 86 mp. La rândul său, soţia sa are un apartament de 51 mp. Hossu are două depozite bancare în euro, unul de 29.000 euro şi altul de 12.500 euro. În contul curent are 5600 euro. De asemenea, are un plasament pentru pensie privată, care are soldul de 24.000 ron. Bogdan Hossu este membru în patru consilii de administraţie, dar în declaraţia de avere a precizat că valoarea indemnizaţiilor a donat-o la CNS “Cartel Alfa”. Ca angajat al CNS “Cartel Alfa”, Hossu a încasat, potrivit declaraţiei de avere, 64.427 ron.
  • Dumitru Costin de la Blocul Naţional Sindical are un apartament în Bucureşti şi unul în Piteşti. Deţine 1447 părţi sociale la un SRL, iar valoarea la zi a acestora este de 36.196 ron. Are un credit contractat în 2005, scadent în 2020, în valoare de 85.000 ron. Pe lângă funcţia de preşedinte al BNS, pentru care a încasat 18.975 ron, mai deţine şi alte funcţii, inclusiv de membru în consilii de administraţie, de unde a încasat următoarele sume: 139.283 ron, 14.323 ron, 10.395 ron, 35.427 ron, 21.420 ron

 

  • Marius Petcu de la Federaţia Sanitas are un teren agricol în Teleorman, trei terenuri intravilane în Bucureşti şi Ilfov şi un terent agricol la Snagov. Are un apartament în Bucureşti, o casă de vacanţă în Ilfov şi o casă de locuit în Bucureşti. La capitolul bunuri mobile a notat în declaraţia de avere: o motocicletă Honda, un autoturism Toyota, un ATV SYM. Lista ar putea continua cu bijuterii şi ceasuri în valoare 10.000 de euro, precum şi tablouri şi icoane în valoare de 10.000 de euro. Marius Petcu are 10 conturi, fie în lei, fie în euro. Cele mai mari dintre acestea sunt: 221.624 ron şi 150.000 ron. Şi soţia sa are 10 conturi, cele mai mari ca valoare fiind tot cele în ron, respectiv: 221.624 ron, 32.469 ron, 10.787 ron. Petcu are acţiuni la cinci societăţi comerciale. El are şi un credit de 180.000 de euro, scadent în 2022. Veniturile sindicalistului Petcu sunt următoarele: 129.998 ron – pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Sanitas; 86.781 ron – pentru funcţia de preşedinte CNSRL Frăţia; 8700 ron – preşedinte IESS; 82.352 ron – preşedinte de onoare OAMMR; 14.383 ron – membru CA; 35432 – membru CA. Marius Petcu mai are venituri şi din “implementare proiecte” cu finanţare europeană, acestea ridicându-se la circa 150.000 ron.

 

  • Vasile Lincu, de la Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor “Pro Lex”, are un teren, un apartament şi un Audi A6. Are un cont bancar de 20.000 euro. Veniturile sale din activitatea sindicală sunt de 8375 ron ca preşedinte al sindicatului; 11.036 ron – director, 4224 ron – economist, 45611 ron – director şi redactor la Revista Pro Lex.

 

  • Nistor Marius de la Federaţia Spiru Haret are un teren extravilan şi un apartament. La capitolul datorii, a notat trei credite, în valoare de 13000 euro şi, respectiv, 8100 euro şi 5000 euro. Ca profesor, a încasat 21780 ron, iar ca lider sindical – 21.231 ron şi 27960 ron. Este, de asemenea, membru în CES.

 

  • Ion Popescu de la Meridian are trei terenuri intravilane, un apartament şi trei case. Ca preşedinte la Meridian a încasat 6876 ron, iar ca preşedinte al unei confederaţii miniere – 39.266 ron.

 

  • Vasile Marica are un teren intravilan la Otopeni, un apartament şi o casă. Maşini: Toyota Yaris şi un Volkswagen Golf, cumpărat în 2010. Are un împrumut de 150.000 de euro, scandent în 2038. Veniturile ca preşedinte al două sindicate sunt de 44.436 ron, respectiv – 44.514 ron.

 

  • Anton Hadăr, preşedinte Federaţia Naţională Sindicală “Alma Mater”, are un apartament în Bucureşti, un Logan, un Renault Megane, mai multe conturi în ron, a căror valoare este de circa 270.000 ron. Veniturile sale provin din mai multe surse: profesor universitar, cercetător, membru într-o Comisie de doctorat, preşedinte de federaţie sindicală.

 

Ce spun liderii sindicali despre averile lor

 

Vasile Lincu, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor “Pro Lex”, a declarat pentru gândul: “Această autosesizare a ANI nu are temei juridic în ceea ce mă priveşte. Legea spune că sunt verificaţi doar preşedinţii de federaţii şi confederaţii, nu şi preşedinţii de sindicat, cum sunt eu. Oricum, eu nu am nimic de acuns, pot să îmi justific averea. Tatăl meu munceşte de unsprezece ani în Germania şi anul trecut, de sărbători, mi-a făcut cadou 10.000 de euro, prin transfer bancar, tocmai ca să nu existe probleme. I-a dat şi fratelui meu 10.000 de euro”.

 

Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale “Alma Mater”, a declarat pentru gândul: “Declaraţiile le-am depus la timp. Nu am nici o problemă, nu am nimic de ascuns, toate amănuntele sunt la vedere. Câştigurile sunt menţionate în declaraţia de avere. Nu sunt deranjat că îmi verifică averea, care este modestă pentru un profesor universitar”.

 

Vicepreşedintele CNSLR-Frăţia, Marius Nistor, a declarat, pentru Mediafax, că este mândru că face parte dintre cei mai importanţi lideri sindicali şi nu are nici o problemă cu verificarea ANI, dar i se pare suspect momentul ales: “ANI este datoare să verifice, trebuie să fie respectată legea, mi se pare ciudat însă momentul ales. De ce nu au făcut-o când au primit declaraţiile”.

Liderul BNS, Dumitru Costin, a declarat, pentru Mediafax, că Agenţia Naţională de Integritate este doar o unealtă în această campanie “a unor băieţi” care urmăresc să manipuleze opinia publică pentru a scoate vinovaţi toţi liderii sindicali în cazul corupţiei din vămi.

 

Potrivit procedurii, în cazul în care ANI constată neconcordanţe între veniturile şi averile sindicaliştilor, urmează să fie sesizată Comisia de cercetare a averilor care funcţionează în cadrul fiecărei curţi de apel. Comisia este alcătuită din doi judecători şi un procuror. După ce primeşte sesizarea de la ANI, Comisia demarează o altă acţiune de control. În cazul în care se constată că nu există o justificare pentru anumite bunuri, Comisia trimite cauza spre soluţionare Curţii de Apel în raza căreia domiciliază persoana cercetată. Din acest moment, începe procesul propriu-zis, care se desfăşoară după procedura comună de judecată

Calea ecumenismului, presărată cu spini

Dan Nicolaie

Calea ecumenismului, presărată cu spini

Vizita papală, purtată sub îndemnul “Să mergem împreună”, a născut vii discuţii legate de viitorul mişcării ecumenice. Nu toate părţile îmbrăţişează atât de uşor ideea unei uniri, existând respingeri totale dinspre unele Biserici Ortodoxe. Recentele vizite ale Papei în Bulgaria şi Macedonia de Nord dovedesc că această cărare este presărată cu spini de tot felul.

Venirea Papei Francisc la noi este doar una diplomatică, în cadrul căreia vor fi ascultate imnuri corale, dar nu va fi oficiată o Liturghie comună.

La nivel internaţional, au existat voci care au susţinut faptul că aceste vizite balcanice reprezintă dorinţa Vaticanului de a vindeca schisma de 1.000 de ani care a împărţit creştinismul. Dar fiecare vizită a dovedit că există numeroase puncte sensibile.

Liderii ortodocşi din Bulgaria au respins din start participarea la slujbe comune sau rugăciuni cu Papa, care, totuşi, s-a întâlnit cu Patriarhul Ortodox Neofit şi a vizitat o catedrală ortodoxă din capitala Sofia. Călătoria spre Macedonia de Nord a fost prima efectuată de către un papă şi a venit la doar câteva luni după ce ţara a încheiat o dispută de zeci de ani cu Grecia, acceptând să-şi schimbe numele.

Papa a evitat o întâlnire în privat cu primatul ortodox nord-macedonean, Ştefan. Motivul a fost acela de a nu deranja bisericile ortodoxe, care nu au recunoscut Biserica ortodoxă macedoneană, care şi-a declarat autocefalia în 1967.

În această zonă a Europei, suvernul Pontif a mai vizitat Albania în 2014 şi Bosnia în 2015, fiind ştiut că vizitele sale se concentrează în special pe zonele mai sărace.

Pe de altă parte, anul trecut, în iulie, Vaticanul a organizat “Ziua de reflecţie şi rugăciune pentru pace în Orientul Mijlociu”, convocată de papa Francisc în oraşul italian Bari. Cu această ocazie s-a observat ce Biserici Ortodoxe au acceptat contactul cu papalitatea, deşi acest lucru nu înseamnă neapărat că acestea îmbrăţişează ideea unirii într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat. Din partea Bisericilor Ortodoxe, au mers la “Rugăciunea pentru pace” de la Bari patriarhul ecumenic Bartolomeu şi patriarhul Bisericii greco-ortodoxe egiptene Theodoros al II-lea, în timp ce au trimis reprezentanţi patriarhul greco-ortodox al Ierusalimului Teophilos al III-lea, patriarhul Kirill al Bisericii ortodoxe ruse şi arhiepiscopul Ciprului Chrysostomos al II-lea. Au mai participat Bisericile ortodoxe răsăritene, prin patriarhul Bisericii copto-ortodoxe egiptene Tawadros al II-lea, patriarhul Bisericii siro-ortodoxe Ignatius Aphrem al II-lea, patriarhul de Cilicia Armenilor catholicosul Aram I şi reprezentantul patriarhului suprem al armenilor catholicosul Karekin al II-lea, Biserica ortodoxă asiriană, prin patriarhul Mar Gewargis al II-lea, catolicosul Bisericii asiriene.

Legat de această dorinţă de unire, după Paul al VI-lea şi Ioan Paul al II-lea, papa Francisc este al treilea suveran pontif care a vizitat Consiliul Ecumenic al Bisericilor (World Council of Churches), cu sediul la Geneva, în Elveţia. Vizita a fost prilejuită de împlinirea a 70 de ani de la fondarea Consiliului Ecumenic al Bisericilor, care numără 348 de Biserici şi comunităţi ecleziale: anglicane, evanghelice, ortodoxe şi vetero-catolice, ai căror credincioşi – ce depăşesc o jumătate de miliard – sunt prezenţi în 110 ţări din cele cinci continente. În discursul rostit în 2017 de Crăciun, Papa Francisc a susţinut că este convins că diferenţele teologice şi ecleziologice care încă îi despart pe creştini vor fi depăşite numai de-a lungul unui “drum” împărtăşit: “Ne întâlnim ca fraţi, ne rugăm împreună, colaborăm împreună în vestirea Evangheliei şi în slujirea celor din urmă, suntem deja uniţi”.

Toate aceste contacte din ultimii ani pot fi considerate paşi înainte pe calea reconcilierii, dar este evident că drumul este lung.

Ecumenismul – o schizofrenie sufletească (II)

Ca exemplu de rătăcire în spirit ecumenist, putem aduce manifestările din vara lui 1998 de la Vulcana-Băi, judeţul Tîrgovişte, cînd mesajul răspîndit a fost următorul: „Ecumenismul este religia secolului XXI, este o religie a speranţei. Nu dorim decît o religie cu chip sustras dogmelor, un chip viu şi convingător…”

Un alt eveniment, care constituie o ruşine pentru noi, românii este Conferinţa Mondială a Religiilor Lumii pentru Pace, care a avut loc la Bucureşti, în acelaşi 1998. Atunci chiar s-a aprins un „foc sacru” împreună cu schizmaticii şi păgînii, şi mai mult, chiar s-au ţinut rugăciuni împreună atît cu eterortodocşii, cît şi reprezentanţi ai cultelor păgîne asiatice.

Nici nu mai face să amintim despre slujirea împreună a Patriarhului Teoctist cu Papa Ioan Paul al II-lea, în 1999, fapt ce contravine învăţăturii creştine. De asemenea, este un lucru grav participarea activă a majorităţii patriarhilor ortodocşi la reuniunile ecumeniste ale CMB.

Sau, ce să mai spunem despre recenta întîmplare, cînd în la Constatinopol, în timpul unei slujbe, Papa de la Roma a fost pomenit ca episcop creştin?

În acest sens, pentru a lămuri puţin lucrurile, putem cita din Sf. Ciprian al Catarginei: „În afara Bisericii nu există mîntuire: casa lui Dumnezeu este una singură şi este imposibil să se mîntuiască cineva decît în Biserică (…) oricine se depărtează de Biserică devine străin de testamnetul Bisericii. Cel ce strică pacea şi unitatea in Hristos lucrează contra lui Hristos.”

Astfel, toate aceste aşa zise „biserici”, începînd cu catolicii, protestanţii, baptiştii, adventiştii, şi alte asemenea erezii, odată ce s-au desprins de trupul Bisericii „soborniceşti şi apostoleşti”, nu mai fac parte din ea. Ei sunt schismatici, fiindcă s-au răsculat contra dogmei ortodoxe. Ei sunt eretici şi păcătuiesc cu mult atunci cînd schimbă dogmele după bunul lor plac.

Ei fac păcate mari atunci cînd se roagă împreună cu păgînii. La fel, ei păcătuiesc cînd hirotonesc femei în preoţie. Nici nu mai face să amintim cazul cînd o femeie travestit a ajuns episcop al „bisericii anglicane.”

Pur şi simplu, este de neînţeles menirea pe care şi-o propune mişcarea ecumenistă: ea vrea să unească toate credinţe într-una. Cum poţi împăca şi amesteca Adevărul cu sutele de erezii şi păgînisme care sunt în toată lumea? Din start observăm absurditatea pericolul ecumenismului.

Un argument „puternic” al ecumenismului este că eretici sunt doar acei care s-au desprins de Biserică în primele veacuri creştine. Dar, noi trebui să luăm în consideraţie că la Sinoadele Ecumenice IV, V, VI, VII s-au condamnat ereticii care nu sfinţeau icoanele, care nu îi cinsteau pe Sfinţii Părinţi, precum şi pe cei care nu o cinsteau pe Fecioara Maria ca pe  Născătoare de Dumnezeu. Oare, prostestanţii nu intră în această categorie de eretici?

Mai mult: Canoanele 10, 11, 45, 47, 65 Apostolice opresc rugăciunea în comun cu schismaticii şi ereticii. Spre exemplu, în Canonul 45 Apostolic se spune: „Episcopul sau Preotul sau Diaconul care numai s-ar ruga cu ereticii să se afurisească.”

Şi acum să vedem ce face CMB. Această organizaţie îii consideră creştini şi pe cei mai înverşunaţi eretici şi schismatici. CMB, şi ecumenismul pe care-l propagă, pune pe aceeaşi treaptă Ortodoxia cu protestantismul şi alte aşa-numite „biserici”. Deci, putem lesne observa că menirea ecumenismului este de a transforma noţiunea de Biserică în ceva ordinar, sau într-o abstracţie ce reuneşte după principiul „Libertate! Egalitate! Fraternitate!” diferite „biserici”. Altfel spus, ecumenismul îşi propune să formeze o Biserică de tip post-modernist, în care să intre fel de fel de eretici.

Cred că următorul citat pune punct la tot: „Ecumenismul este pan-erezia secolului XX” (Părintele Dumitru Stăniloae). De altfel, Părintele Dumitru Stăniloae a luat parte la unele reuniuni ecumeniste, dar le-a observat îndată spiritul anti-creştin, şi chiar a afirmat într-un interviu luat în ultimul an din viaţă, că ecumenismul este o mişcare afiliată masoneriei mondiale.

Trebuie să concluzionăm că nu este deloc justificată participarea ortodocşilor la mişcarea ecumenistă, pentru că „ortodocşii nu pot influienţa activitatea CMB, fiindcă ei reprezintă o minoritate acolo” (Preotul Ilarion Alfeev, Biserica Ortodoxă Rusă).

De asemenea, trebui să conştientizăm că „în materie de dogmă nu există concesie” (Sf. Marcu al Efesului), şi trebui să respingem ecumenismul, fiindcă el se ridică contra dogmei creştine.

În final, noi, ortodocşii, ne rugăm pentru cei căzuţi în rătăcire, ne manifestăm faptele de iubire către aceştia. Dar, respingem categoric rugăciunea în comun cu ei, şi mai ales ecumenismul ca mişcare care încearcă să ne fure ceea ce ne-a mai rămas: Biserica.

De la dictatura religioasă la libertate

 https://yorick.ro/de-la-dictatura-religioasa-la-libertate/

Mama e specialistă în cafea la ibric și nu ratează nicio ocazie de a-și face cunoștințe  ca o ceașcă preparată la ea acasă, în Teheran, unde viața are reguli stricte, unde totul are reguli stricte. Nu e medic, așa cum i-ar fi plăcut. Nu duce existența pe care și-ar dori-o și în general stă sub semnul lui „nu”. Tata e diplomat, o vreme chiar primar al capitalei Iranului, e îndrăgostit de poezie și de literatura persană, îl farmecă pe generalul De Gaulle cu franceza lui și crede în dreptul omului la fericire. Nezhat și Ahmad Nafisi sunt personajele cu care începe povestea. „Majoritatea bărbaților își înșală soțiile ca să aibă amante. Tata a înșelat-o pe mama ca să aibă și el o viață fericită de familie. Îmi era milă de el și, într-un fel, mi-am asumat eu sarcina de a umple golul din viața lui.” Iată primele rânduri din „Lucruri nespuse”, a doua carte a lui Azar Nafisi, scriitoare despre care a aflat o lume întreagă imediat ce a publicat, acum cincisprezece ani, „Citind Lolita în Teheran”.

Și, mai mult decât oricând, e limpede, e vremea scriitoarelor. Peste tot. În martie, luna femeii, cărțile lor se străduiesc care mai de care să ocupe primele locuri din rafturile librărilor, din paginile publicațiilor de toate felurile, din concursuri și festivaluri. Descoperiri interesante sau recuperări necesare, târzii, se fac tot timpul. Așa cum au loc debuturi demne de a fi semnalate și de a ajunge la cât mai mulți cititori. Doamnele se întrec să-și câștige un loc în viața cititorilor, iar criticii, jurnaliștii sau pur și simplu influencerii insistă și ei cu recomandări numeroase. În luna femeilor, cu toate clișeele ei înțepenite, lunga confesiune a unei iranience excepționale poate învia reflexe de cititor, întrebări, gânduri și sentimente, indiferent de preferințele de lectură pe care le-ați afirmat în ultima vreme. Priviți în jur, mai aproape și mai departe, citiți, trageți aer în piept și intrați în viața unei femei pentru care libertatea rămâne supremul ideal. Banal, ați spune. Dar mai întâi citiți „Lucruri nespuse” și sigur după aceea cuvântul va fi altul.

Dacă ai unghii lăcuite și un supus credincios al regiumului Khomeini bagă de seamă, s-ar putea să ajungi la închisoare. În Republica Islamică Iran, femeilor le este strict interzis: să umble fără văl, să lase vreo șuviță rebelă să scape de sub văl, să-și arate cumva glezna sau vreo altă porțiune de piele în afară de cea cuprinsă în ovalul feței, să umble pe stradă în compania unui bărbat care nu le este soț, tată sau frate ori să atingă un alt bărbat decât aceștia, să danseze la petreceri private sau oriunde altundeva. La școală, fie ea gimnaziu, liceu sau universitate, nu ai voie să muști din vreun măr în pauză, stând pe iarbă, sub ochii gardienilor. E un gest „lasciv”, tulbură simțurile și trebuie pedepsit. Dacă ai vreo urmă, cât de vagă de rimel pe gene, riști, căci s-ar putea să te controleze și nu e în regulă să folosești așa ceva ca să ispitești. Studentele înveșmântate în negru care vin acasă la profesoara lor Azar Nafisi ca să vorbească despre Vladimir Nabokov, F. Scott Fitzgerald sau Jane Austen în lumea asta trăiesc. La Teheran, cărți în limbi străine nu se găsesc, la cinematograf nu au voie să meargă, așa cum nu au voie, de fapt, mai nimic. E o lume în care fiecare ascunde câte ceva și prin asta se definește, o lume în care Big Brother știe tot, desigur, pătrunde peste tot, vrea tot, o lume din care orice femeie tânără își dorește să plece. Portretul sumbru al Republicii Islamice Iran îl știți din „Citind Lolita în Teheran” și îl veți regăsi în „Lucruri nespuse”, volum de memorialistică tradus de Sânziana Dragoș și publicat recent la Polirom. De data aceasta însă, autoarea, care locuiește în SUA din 1997, când a părăsit definitiv Iranul, fără însă ca Iranul să o părăsească pe ea, cum mărturisește, se întoarce în propria familie, în propria viață, în propria intimitate cu o directețe și o asumare care nu pot să fie decât salvatoare într-o lume liberă

Respectate atât cât „a permis memoria”, întâmplările existenței sale traumatizate de fundamentalismul religios din țara natală, băltind în aura legendar-mistică a șahilor care au născocit odinioară un basm, înlocuiți de ayatollahii care impun credința cu biciul și cu pușca, încep dintr-o copilărie în care familia, metonimia lumii, era ceva atât de banal, că nici nu se putea povesti. Vocea adolescentei care privește de pe copertă aparent sfios, dar mai degrabă subversiv, se aude în fiecare pagină din acest roman al propriei vieți, pentru că, într-un fel, Azar Nafisi asta a și rămas: o adolescentă rebelă, care încearcă să înțeleagă și, mai ales, să trăiască liber. Ceea nu va fi posibil decât în altă parte.

În timpul „vârstei de aur”, când tirania are chipul mamei care visează la fostul soț și la profesia pe care nu a putut s-o aibă, Iranul este un ținut contrariant, determinat de „ascetismul complicat” din familia tatălui, pe de o parte, și de „insistența familiei mamei asupra bunelor maniere și a prestigiului social”, pe de altă parte. Teheranul, care avea să trăiască ani cumpliți de teroare, era încă… tânăr și avea speranță: „Isfahanul era la fel de diferit de Teheran ca familia tatei de cea a mamei. În Isfahan coexistau într-un fel de armonie asimetrică straturi ale trecutului îndepărtat: ruine ale unui templu zoroastru, desăvârșitul dom albastru al unei moschei, un monument al bravilor regi safavizi. Spre deosebire de Tabriz, Shiraz sau Hamedan, Teheranul nu se putea lăuda cu o istorie prea bogată. Până în secolul al XVIII-lea, când Agha Mohammad Khan, fondatorul dinastiei Qajar, l-a ales drept capitală, Teheranul era un sătuc cunocut mai degrabă pentru livezile de pomi fructiferi și pentru aprigii săi locuitori. Teheranul nu purta amintirea cuceririlor sau a înfrângerilor străvechi și a fost transformat într-un oraș modern de-abia în vremurile noastre de către șahul Reza Pahlavi și fiul său Mohammad Reza. Teheranul nu era împovărat de greaua strălucire a Isfahanului și dădea iluzia că, neavând un trecut la care să se raporteze, ar putea fi transformat după imaginația oricui. Față de frumusețea austeră a Isfahanului, era asemenea unui vagabond sfidător”. Vagabondul acesta și ravagiile pe care le face în vieților celor care se străduiesc să-și găsească sensul și fericirea între granițele lui se conturează relevant în cele câteva sute de pagini care, structurate în patru părți – „Povești de familie”, „Lecții și învățăminte”, „Tata la închisoare”, „Revolte și revoluții” –, trasează destinul unei femei în căutarea libertății.

Crescută într-un spirit în care se întâlnesc tradiționalismul patriarhal și unele valori ale Occidentului modern, cu un tată cosmopolit și deschis și o mamă tiranică, dar care devine una dintre primele femei care ajung în parlamentul Iranului, copila, adolescenta și apoi femeia matură Azar Nafisi se dezvoltă, potrivit propriei rememorări, între imaginația fără limite din cărți și realitatea limitată din viața de zi cu zi. Între figura permisivă a tatălui și figura maternă constrângătoare, niciodată conciliate, se decupează iranianca rebelă care descoperă devreme literatura și forța ei și se îndrăgostește de poezia neconvenționalei Forugh Farrokhzâd („Mama spunea că ea nu m-a crescut ca să apuc pe urmele unei femei <dintr-astea>. Și notam mai departe în jurnal că, dacă mama s-ar fi comportat mai mult ca o <femeie dintr-astea>, am fi avut și noi cu toții o viață mai bună.”)

Descoperă marea literatură, în ciuda înverșunării cu care mama, „zeița veștilor proaste”, se opune pasiunii pentru cărți, și ajunge pe propriul drum, dar asta în special după divorțul de soțul cu care se căsătorise la optsprezece ani. Odată intrată pe o cale a ei, tânără intelectuală merge în căutarea valorilor în anii în care țara ei intră sub dictura religioasă și trăiește, în anii 1978-1979, Revoluția Islamică. După ce studiază în Anglia și în Elveția, se întoarce în Iran și este martoră la arestarea, multă vreme de neînțeles, a tatălui său, iar după încheierea studiilor devine profesoară de literatură engleză la Universitatea din Teheran și, de asemanea, la Universitatea Allameh Tabatabai, de unde este alungată în 1981 pentru că refuză să poarte vălul tradițional. În „Ultimul dans”, capitolul cu care se încheie lunga ei confesiune, se descifrează „desenul din covor” și autoarea îi dă glas în câteva rânduri sintetice, după care, se pare, nu mai e nimic de spus: „După moartea lor (a părinților – n. red.) am ajuns să-mi dau seama că, în felul lor, amândoi îmi dăduseră un cămin mobil care părtrează amintirile și reprezintă o rezistență nesfârșită împotriva tiraniei omului și a timpului”.

Evident, „Lucruri nespuse” invită la o întoarcere la cartea care a făcut-o celebră pe autoare, „Citind Lolita în Teheran”, și de care s-au bucurat atâția cititori așa cum s-ar bucura de jurnalul unei eliberări, căci asta și este, poveste a unei inițieri, în care virtuțile literaturii strălucesc cu o forță nouă, și cronică a unor vremuri atroce, în care câteva studente și profesoara lor se întâlnesc în spațiul privat pentru a vorbi despre literatură și despre toate lucrurile interzise care le interesează: relațiile între oameni, dragostea, corpul și bucuriile lor, strict interzise de dictatura religioasă. „Lucrăm în întuneric – facem tot ce putem –, dăruim ce avem. Îndoiala e pasiunea noastră, iar pasiunea este îndatorirea noastră. Restul este nebunia artei”, scria Henry James, unul dintre scriitorii discutați acasă la doamna Nafisi, cu ale cărui cuvinte începe unul dintre capitolele acestei cărți atât de importante a anilor 2000. Am putea spune că destinul scriitoarei și ambele sale cărți cuprind mai multe lecții, dar asta ar însemna să-i contrazicem, cumva spiritul liber, căci profesoara nu crede în lecții și joacă adesea, la propriile cursuri, rolul de elevă. Și „Lucruri nespuse”, și „Citind Lolita în Teheran”, reușite remarcabile ale literaturii de graniță, au înscris niște pagini în povestea universală a libertății, a femeii și a pasiunii ca îndatorire, exact cum decreta cândva americanul Henry James.

Francezii protestatari au denunţat o “dictatură a sănătăţii”

https://www.bursa.ro/corespondenta-din-paris-francezii-protestatari-au-denuntat-o-dictatura-a-sanatatii-47198342

 

Mircea Ciucu
Ziarul BURSA #Miscellanea #Sănătate

Francezii protestatari au denunţat o "dictatură a sănătăţii"

Spre sfârşitul lunii iulie, mai bine de două sute de milioane de europeni, adică 55% dintre persoanele care trăiesc în Uniune, au trecut printr-un plan complet de vaccinare.

Mai mult de două treimi dintre adulţi au primit deja prima doză, iar Comisia Europeană a stabilit un obiectiv de 70%, în această vară.

Franţa se află la mijlocului acestui clasament, cu aproximativ 40 de milioane de persoane dublu vaccinate (plus încă zece milioane cu o singură doză pentru moment), adică mai mult de 60% din populaţie, dar care suferă (ca şi Italia, de altfel) de mişcări “antivaccin” ce par mai puternice ca în alte ţări.

Explicaţia este legată de hotărârea Guvernului (anunţul fiind făcut chiar de Preşedintele Emmanuel Macron) de a impune obligativitatea vaccinării personalului medical (ca şi condiţie sine qua non a exersării profesiilor respective) şi a faimosului “pass sanitar” ca o condiţie de acces în locurile publice unde ar fi prezente mai mult de 50 de persoane, inclusiv restaurante, muzee, teatre etc., cu excepţia – deocamdată – a centrelor comerciale.

Mişcările includ de fapt persoane cu motivaţii diferite, unele “anti vaccin”, pentru ca nu au încredere în compoziţia lor şi în laboratoarele care le produc, altele “anti pass”, pentru că ar fi un motiv de excludere şi o dovadă a lipsei de libertate sau, pur şi simplu, “anti sistem”, pentru lipsa de măsuri potrivite şi “neadevărurile” vehiculate de clasa politică aflată la guvernare etc.

Interesul comun al acestor manifestări rămâne, totuşi, acela de a protesta în general împotriva guvernului şi preşedintelui, ţintele preferate ale mişcărilor de protest numite “veste galbene”, din noiembrie 2018 încoace, şi din ce în ce mai mult ale partidelor de extremă dreaptă sau stângă.

La mijlocul lunii, în toată Franţa, peste 110.000 de persoane au manifestat, iar în weekendul trecut, numărul lor a ajuns la peste 160.000, câteva centre de vaccinare au fost atacate şi mai mulţi jurnalişti agresaţi…

În general, s-a denunţat o “dictatură a sănătăţii”, uneori chiar printr-o comparaţie a guvernului cu sistemul nazist şi chiar o paralelă nefericită cu cei “însemnaţi” cu steaua lui David (cum a fost cazul evreilor în timpul celui de-al doilea război mondial).

Această radicalizare îngrijorează până la vârful statului, iar, potrivit unui sondaj recent (Ecoscope OpinionWay – “Les Echos”), 16% dintre francezi nu au “nicio intenţie de a fi vaccinaţi”, în special femeile sub 35 de ani şi o majoritate de francezi din categoriile clasei muncitoare, care se regasesc de fapt în compoziţia celor ce fac parte din mişcarea “gilets jaunes”.

De altfel, statisticile vaccinării zonei pariziene arată clar că în cartierele “bogate” procentajul celor vaccinati este mult mai mare faţă de zonele unde locuiesc persoane cu o situaţie mai modestă.

Cu toate acestea, printre cei vădit “antivacin” se numără şi câţiva actori, cântăreţi sau alte persoane ce pot influenţa fie prin simpla lor notorietate, fie prin intermediul reţelelor sociale.

Societatea franceză suferă o fractură importantă şi autorităţile încearcă cu disperare să explice şi să convingă pe cât mai mulţi că vaccinarea este singura soluţie posibilă pentru a conteni valurile succesive ale virusului Covid 19.

În mod evident, fenomenul nu este limitat la Franţa, dar aici spiritul “revoluţionar” face parte din AND-ul ( nu ARN-ul mesager) al acestui popor, sau cel puţin încă valabil pentru o minoritate agitată ce se face auzită mai mult decat o majoritate tăcută şi atentă la argumentele adevăraţilor specialişti, care nu lipsesc în ţara lui Louis Pasteur…

• Curtea Constituţională din Franţa, aşteptată să se pronunţe asupra obligativităţii vaccinării

* Protestele din ţară vor continua

Curtea Constituţională din Franţa este aşteptată să se pronunţe săptămâna viitoare, la data de 5 august, asupra noii legislaţii adoptate luni de Parlamentul de la Paris, care va face ca vaccinul anti-Covid să devină obligatoriu pentru angajaţii din anumite sectoare de activitate din ţară, iar persoanele care nu au un certificat Covid-19 (“Green Pass”, permis de sănătate) să nu poată intra în anumite locuri.

Premierul francez Jean Castex i-a cerut Curţii să se pronunţe în favoarea noilor norme, însă parlamentarii de stânga, care se opun regulilor în cauză, au depus, la rândul lor, o plângere.

Amintim că, în acest context, la finele săptămânii trecute, peste 160.000 de persoane au protestat în mai multe oraşe din Franţa faţă de obligativitatea vaccinării şi a certificatelor necesare pentru participarea la evenimente, iar o altă serie de demonstraţii este aşteptată la sfârşitul acestei săptămâni. Certificatele sunt dovada vaccinări cu ambele doze împotriva Covid sau a unui test negativ la boală.

Noi proteste sunt anunţate pentru sâmbătă – ultima zi în care cei fără certificate Covid-19 vor mai putea intra în centre comerciale, săli de sport, restaurante, baruri, muzee, cinematografe şi chiar spitale, dacă nu sunt cazuri urgente.

Pe de altă parte, după declaraţiile oficialilor de la Paris, campania de vaccinare din Franţa continuă accelerat. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macorn, a informat că aproape 60% din populaţia adultă a ţării a primit cel puţin prima doză de vaccin, ceea ce face ca guvernul să-şi atingă deja ţinta avută în vedere pentru finele lunii august.

Macron a informat că în Franţa au fost administrate primele doze de vaccin unui număr de 40 de milioane de persoane, din care 4 milioane în ultimele două săptămâni.

Conform Ministerului Sănătăţii de la Paris, 33,26 de milioane de persoane din totalul populaţiei de 67 de milioane au fost vaccinate cu ambele doze de vaccin anti-Covid. De la izbucnirea pandemiei, în 2020, Franţa a raportat 5.999.244 de cazuri confirmate cu Covid-19, respectiv 111.667 decese din cauza bolii. (V.R.)

99,2% dintre americanii care au murit din cauza Covid-19 nu erau vaccinați, avertizează Anthony Fauci

Anthony Fauci s-a vaccinat în direct împotriva Covid-19. Momentul în care primește serul produs de Moderna. VIDEOProfimedia
  • 99,2% dintre americanii care au murit din cauza Covid-19 nu erau vaccinați.
  • Anthony Fauci: „Nu ne mai putem complace. Milioane de americani nu sunt încă vaccinaţi şi protejaţi“.

99,2% dintre americanii care au murit din cauza Covid-19 în iunie 2021 nu erau vaccinaţi, spune imunologul Anthony Fauci, citat de The Guardian.

Nu ne mai putem complace. Milioane de americani nu sunt încă vaccinaţi şi protejaţi. Din această cauză, comunităţile lor sunt în pericol, prietenii lor sunt în pericol, persoanele care le sunt dragi sunt în pericol“, avertizează Anthony Fauci.

Situația este mai gravă în unele state americane, spre exemplu în Maryland, unde toate persoanele care au murit în iunie erau nevaccinate.

Vinovați de stagnarea campaniei de vaccinare sunt considerați alegătorii lui Donald Trump și ai Partidului Republican, care, potrivit unui sondaj recent, se opun vaccinării în proporţie de 40%.

Totodată, numărul de infectări crește în state în care situația vaccinării este sub media naţională, iar în unele cazuri contaminările au crescut cu 300%.

Varianta Delta se răspândește cu rapiditate în SUA, dar și în lume, motiv pentru care soluția este vaccinarea, spune guvernatorul statului Arkansas Asa Hutchinson: „Ne aflăm într-o cursă împotriva variantei delta, care se răspândeşte foarte rapid, iar fiecare stat se confruntă cu asta“.

https://alephnews.ro/sanatate/992-dintre-americanii-care-au-murit-din-cauza-covid-19-nu-erau-vaccinati-avertizeaza-anthony-fauci/

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*