Publicat la:
Decembrie 3, 2021
Renate Weber încasează lunar 3 pensii al căror cuantum depășește …FESENIA L-A FACUT BOIER PE iSARESCU SI PE ALTI POTOPISTI,PRIN PRIVATI-HOTIE SI A COMPENST pEsEdIA,PE BANII NOSTRI – Siegfried Muresan demonteaza punct cu punct argumentele BNR privind angajarea lui Dancila: „Dancila a fost un europarlamentar foarte slab, avand un singur raport legislativ incheiat in 9 ani de mandat”…2. Gura Alesului- Adevar graieste,prin Valeriu Zgonea: Suntem văzuţi ca hoţi, corupţi şi chiulangii. A venit timpul să fim responsabiliPreşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a adresat duminică o scrisoare deschisă deputaţilor ;DAR- DEGEABA,CACI SI DUPA 30 DE ANI SUNT…! E timpul sa-i aflam! Vanzatorii Romaniei. Episodul (Petre Roman)
Isus este Ușa, de David Brandt Berg; Confesiune si A sluji,de Peter Amsterdam; Să nu ai alţi dumnezei- Vârstnicul Dallin H. Oaks, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli; Lista de cărți în limba română; Predica de pe Munte (Comentarii biblice expozitive), de John R. W. Stott;Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se coborau pe scara aceea. Geneza 28:12… Romani- Capitolele 12 – 15; CONSTITUȚIA ÎMPĂRĂȚIEI LUI DUMNEZEUl ;
Sărbătorindu-L pe cel mai bun prieten al nostru; O inimă recunoscătoare: Un mesaj de Ziua Recunoștinței, de Dan Weaver-White ; Încrederea neclintită în lucrurile nădăjduite, de Virginia Brandt Berg ; Legea lui Dumnezeu a retribuției-Compilație; Angajamentul De La Cape Town – Mărturisirea de credinţă şi Apelul la acţiune; Explicatia Cartii: Efeseni; Sugestii de lectură – Crucea lui Cristos, de J.R.W.Stott, Societatea Misionară Română Wheaton, Illinois, USA;Norica Nicolai, cu trei pensii de peste 80.000 lei/lunar, este împotriva tăieri pensiilor speciale…În timp ce Pavel Abraham are nevoie de 3 ore pentru a-și număra cei 600.000.000 milioane reprezentând pensia nesimțită… Cu o avere ce depășește 5 milioane euro, Rovana Plumb reprezintă întruchiparea nesimțirii PSD-iste…Ion Iliescu? de Ion Coja; Iosif Țon-mărturie completă… Via Ut Roma. Fascismul, comunismul şi Noua Ordine Mondială; Programul de distrugere a României lansat de Petre Roman; Cum a fost jemulită România? Cele șase luni în care Ion Iliescu a distrus România; Ca să fie admisă în UE, României i s-a cerut să își distrugă economia. Cei care au condus țara n-au subminat-o, ci au distrus-o. Această infracțiune nu există în Codul Penal; 25 de politisti anchetati la Sibiu. Anuntul ministrului de Interne: „Facem curatenie in propria ograda”
E timpul sa-i aflam! Vanzatorii Romaniei. Episodul (Petre Roman)
Sursa:inforor.com
Ca şi domniile voastre, nici eu n-am ştiut de existenţa dlui Petre Roman până pe 22 decembrie 1989, când ne-am trezit cu el de-a dreapta dlui Ion Iliescu că ne este vârît pe gât ca să ne fie prim ministru în primul guvern zis democrat şi anticomunist.
Recunosc, în primele momente, când am crezut că chiar se petrece o revoluţie anti-comunistă, mi-a plăcut de dl Petre Roman, avea un aer atât de diferit de al activiştilor de teapa lui Bobu sau Postelnicu. Abia după câteva zile, când am aflat însă al cui fecior este, am intrat la griji. A fost pentru mine primul semn major că nimic din ce ni se arată la televizor nu este adevărat…
Să mă explic, să vă aduc aminte câteva din făcutele sau nefăcutele lui Petre Roman prin care el se face vinovat faţă de poporul român, faţă de ideea morală, faţă de Dumnezeu
1. … circa 3000(trei mii) de victime din decembrie 1989, victime nevinovate, majoritate copii şi tineri, care au ieşit cu piepturile goale să apere revoluţia şi Ţara de terorişti. Nu este admisibil ca pentru acel măcel nimeni să nu plătească, nimeni să nu fie pedepsit!…Cât rău să mai facă acest Petre Roman Ţării ca să ne decidem să-l tratăm aşa cum merită?! …Dacă Petre Roman se consideră nevinovat, putea demonstra asta într-un singur fel: ca prim ministru să fi susţinut ancheta care i-ar fi descoperit pe făptuitorii asasinatelor, dar mai ales pe cei care le-au pus la cale, pe liderii politici cu care ne-am pricopsit după decembrie 1989. Dar Petre Roman, din poziţia de prim ministru, nu a făcut decât să împiedice aflarea adevărului şi pedepsirea vinovaţilor.
2. …Decizia ca soţii Ceauşescu să fie condamnaţi la moarte şi executaţi nu s-a luat la Târgovişte, ci la Bucureşti, cu câteva ore înainte de proces. Autorii deciziei –Iliescu, Brucan şi Roman. Nici unul nu a negat această informaţie. La Petre Roman se adaugă o circumstanţă agravantă: cândva, cu ani în urmă, se străduise să intre în familia Ceauşescu, ca soţ al Zoei Ceauşescu, adică îşi dorise ca soţii Ceauşescu să-i fie socri şi bunici ai copiilor săi. Asta nu l-a împiedicat ca peste câţiva ani să le ia viaţa într-un mod deopotrivă laş şi criminal, dezonorant în cel mai înalt grad.
3. Petre Roman vorbeşte deseori despre tatăl său, vestitul Valter Roman, agent sovietic, fidel activist al Kominternului. E un lucru în sine meritoriu să-ţi venerezi tatăl. Dar cum mai privim acest lucru când istoricii noştri ne dezvăluie că Valter Roman este unul dintre cei care, imediat după 23 august 1944, a activat energic pentru ca Transilvania să se rupă de România şi să devină stat independent?! Teză pe care deunăzi a reluat-o Laszlo Tokes!…
Se spune că în meseria de spion – căci asta a fost Valter Roman, spion şi agent al unei puteri străine în România, copiii merg pe urmele părinţilor. Am colegi care, inainte de 1989, au lucrat în străinătate, împreună cu Petre Roman. După mărturiile acestora, comportamentul lui Petre Roman în Franţa i-a făcut să-l suspecteze de activităţi mai dubioase, altele decât cele pentru care, oficial, fusese trimis. Afacerea Airbus se pare că are legătură cu aceste acuzaţii.
4. Să ne aducem aminte că la prima sa apariţie publică Petre Roman a jucat, destul de bine, comedia că nu se cunoaşte cu Silviu Brucan, că atunci se vedeau prima oară. Se cunoşteau însă foarte bine amândoi, şi împreună cu Ion Iliescu au alcătuit troica KGBistă care a preluat puterea în România post-decembristă. Nu trebuie să fii rasist ca să te întrebi, totuşi, cum de nu era român, etnic român, nici unul dintre cei trei veritabili „crai de la Răsărit”? Atât Ion Iliescu, cât şi Brucam sau Valter Roman, fuseseră trecuţi de Ceauşescu pe linia moartă a PCRului deoarece fuseseră identificaţi ca agenţi ai Moscovei, ca kominternişti. Nu numai ei, ci şi alţii, precum generalul Militaru. Nu puteau fi arestaţi, căci doar eram fraţi cu sovieticii, dar Ceauşescu
i-a tras pe linia moartă, cum spuneam. Aceşti agenţi ai Moscovei şi feciorii lor au fost principalii autori ai loviturii de stat din decembrie 1989 şi principalii beneficiari ai răsturnării lui Ceauşescu. Altminteri, dacă în Decembrie 1989 s-ar fi produs o revoluţie anti-comunistă – aşa cum susţin guvernanţii noştri, cum se face că la guvernare au ajuns tot comuniştii, ba chiar nişte comunişti de o calitate inferioară celor înlăturaţi?! Ce defect au avut Ceauşescu şi cei de care acesta era înconjurat? Erau ei comunişti, dar mai înainte de a fi comunişti erau români! Ceea ce nu se poate spune despre cei ce l-au înlocuit în decembrie 1989! Comunişti, genul bolşevic, dar mai presus de orice nişte aventurieri corupţi, mercenari ai unor interese străine, anti-româneşti!
5. …A minţit mereu dl Petre Roman! A minţit când se declara comunist, a minţit şi atunci când se declara anti-comunist! A minţit şi atunci când se declara participant la Baricada din noaptea de 21-22 decembrie 1989! Nu l-a văzut nimeni pe acolo!
6. …Dezastrul economiei româneşti, din care nu se ştie dacă ne vom mai reveni vreodată, a început sub guvernarea Roman, care s-a priceput numai să distrugă!
Un exemplu puţin cunoscut: după primele săptămâni de guvernare, Petre Roman a emis un decret prin care se permitea înfiinţarea de turnătorii particulare pentru topirea şi prelucrarea metalelor neferoase! Nimeni nu a înţeles la început cine avea nevoie de aşa ceva. Apoi s-au văzut şi consecinţele dezastruoase ale acestei măsuri: s-au înfiinţat aceste turnătorii, iar materia primă a fost luată din agricultură: s-au furat ţevile de aluminiu de la irigaţii, s-au topit în lingouri şi au fost vândute la turci. S-au îmbogăţit ţiganii, iar România a rămas fără sistem de irigaţii. Din prostie sau din ticăloşie a dat Petre Roman acel decret? Mi-aduc bine aminte declaraţia dată de acesta despre irigaţii: ne costă mai ieftin să importăm grâul decât să irigăm! Absolut iresponsabil!
7. Nu din prostie şi nici din întâmplare a lansat Petre Roman mizerabila lozincă „industria românească este o grămadă de fier vechi”. A fost bine gândită şi a avut rostul să ne obişnuiască cu ideea aceasta, ca să acceptăm mai uşor modul criminal în care s-a făcut privatizarea: de cele mai multe ori aşa zişii investitori care au cumpărat fabricile şi uzinele noastre, multe dintre ele noi nouţe, au demontat fabricile, au vândut utilajele la fier vechi, şi s-au îmbogăţit din vânzarea terenurilor. Dar scopul principal urmărit nu era să se îmbogăţească, ci să distrugă potenţialul economic la care ajunsese România, un potenţial care îi permitea să nu depindă aproape deloc de importuri. Azi, după guvernarea Petre Roman şi a celorlalţi trădători de neam, România depinde total de importuri!
8. Peste noapte, Petre Roman a liberalizat toate importurile. Pretutindeni în lume guvernele protejează industria şi producţia internă. Noi am devenit campionii liberalismului, adică am devenit servitorii altora. Ne-am trezit copleşiţi de importuri de calitate proastă, dar până să-şi dea românul seama de asta, ţăranii au constatat că nimeni nu le mai cumpără lâna. Dar de ce să-l doară pe Petre Roman de necazurile ţăranului român când neam de neamul lui n-a arat măcar un metru pătrat de pământ românesc?!
Aşa a fost gândită şi distrugerea CAP-urilor, a GAS-urilor, precum şi legea prin care a fost mimată retrocedarea proprietăţilor funciare. Trebuia ca România să dispară de pe piaţa agricolă a Europei, unde concura ca şanse egale ţări ca Franţa, Italia etc. Sarcina aceasta şi-a asumat-o Petre Roman şi a dus-o la bun sfâşit! A distrus toate formele de cooperare agricolă, a proclamat iniţiativa privată, a ţăranului cu două-trei pogoane de pământ, adică a proclamat falimentul agriculturii româneşti.
9. Când eram senator PDAR(1992-1996) am aflat de una dintre cele mai mari ticăloşii ale numitului Petre Roman: prin anii ’80, România a acordat Libiei asistenţă tehnică şi ştiinţifică pentru prospecţiuni petroliere. Serviciile făcute de geologii şi petroliştii români au fost plătite prin acordarea în concesiune a unor terenuri dintre cele mai bogate în petrol, spre a fi exploatate de statul român. Dl Petre Roman, fără să ceară nimănui voie, de parcă moştenise acele terenuri de la bunică-su Neulander, rabinul de Oradea, le-a vândut unor spanioli, pe ascuns, fără să se sesizeze nimeni. Desigur, a avut grijă ca semnătura sa să nu apară nicăieri. Ca senator am făcut o interpelare pe acest subiect şi nimeni nu a avut curajul să-mi răspundă.
Ion Coja, fost senator PDAR 1992-96
(Cititi întreg articolul aici )
*****
România s-a confruntat cu o situatie destul de ciudată cu aproximativ 200 de ani în urmă.
Pare incredibil din punct de vedere practic, dar,după spusele unora, ar fi existat un plan de a implementare a Statului Israel pe teritoriul României.Mai mult,acest lucru a fost expus de Vasile Alecsandri și dezbătut în Senatul României cu politicienii de atunci.
Cititi mai multe detalii aici.
Ce nu s-a spus despre angajarea Vioricai Dancila la BNR. Analist economic: “Nu stiu in ce masura se pricepe la politici monetare si bancare”
Dancila va ocupa functia de consultant pe Strategia de Sustenabilitate si Energie Verde la BNR Anuntul ca Viorica Dancila, fostul premier al Romaniei, a intrat in echipa Guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, a produs ample reactii in randul opiniei publice.“Pe termen scurt afecteaza imaginea BNR”
Nu in ultimul rand, analistul politic a atras atentia ca inclusiv economisti care nu sunt pregatiti in politici monetare sau in econometrie “nu au ce sa caute la BNR”. Potrivit acestuia, postul pe care Viorica Dancila a fost angajata ar putea fi unul important, iar pe termen scurt ar putea afecta imaginea BNR.
“Chiar si economisti care nu sunt pregatiti in politici monetare sau in econometrie nu au ce sa caute acolo. Banca Nationala are niste obiective precise, o anumita specialitate si banuiesc ca are nevoie de anumite competente pe o specialitate foarte stricta pe care doamna Dancila nu cred ca o are.
Parerea mea este ca e jenant. Daca o luam in serios, ar putea sa fie o functie de consiliere importanta, dar eu nu vad cum ar putea doamna Dancila sa il consilieze pe domnul guvernator in probleme strategice. Dansul stie foarte bine jocul politic pe plan national, dar si pe plan international. Evident ca doamna Dancila nu are competenta necesara pentru ocupa un post in structura Bancii Nationale a Romaniei.
Imi pare rau pentru dumneaei, poate dansa se pricepe la petrol. Sau a fost profesoara. Ar fi bine sa se intoarca intr-un domeniu pe care il cunoaste foarte bine. De data aceasta avem doua parti, nu avem o singura parte. In sensul ca, daca dumneaei e obisnuita sa cada in ridicol, de aceasta data se pare ca nu e singura in aceasta postura si este pacat.
Pe termen scurt afecteaza imaginea BNR aceasta mutare. Pe termen lung, nu imi dau seama. Dumneaei nu o sa se amestece in politici monetare, dar stai si te intrebi pe ce baza s-a facut angajarea. Ce este acolo, Crucea Rosie pentru toate persoanele care provin din PSD si care nu isi gasesc un loc de munca sau un viitor?”, a conchis acesta.
Dancila va ocupa la Banca Nationala a Romaniei functia de consultant pe Strategia de Sustenabilitate si Energie Verde, birou in cadrul unui departament care se va ocupa de trecerea la moneda euro.
CEL MAI NAIV POPOR
Am trăit, ca într-un vis, un sfert de secol de speranţe neîmplinite.
Când s-au dus anii? actualmente director la Institutul de Economie al Academiei Române, Constantin Ciutacu, are curajul să pună degetul pe multe dintre rănile care ne dor de 25 de ani.
În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa.
Mulţi au uitat, alţii n-au ştiut niciodată…
Cum stătea România, din punctul de vedere al integrării economice cu
ţările dezvoltate, în 1989?
În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa:
· exista platforma Pipera, creată de francezi, unde se construiau calculatoare;
· autocamioanele şi autobuzele fabricate la Braşov şi Bucureşti erau
patente germane;
· avioanele Rombac erau cumpărate de la englezi;
· locomotivele de la Electroputere Craiova erau patent elveţian;
· la Reşiţa se fabricau motoare de vapoare după licenţa Renk din Germania;
· centrala nucleară de la Cernavodă provenea din Canada.
Putem spune, şi nu suntem nostalgici, că începusem să ne integrăm acceptabil cu economiile mari ale lumii. România era a treia ţară din lume, după SUA şi Japonia, care fabrica anvelope gigant, pentru autobasculante de peste 110 tone.
Doar două ţări din lume făceau şuruburi cu bile: România şi Japonia.
Acestea se foloseau în industria nucleară şi aerospaţială.
În 1990, Petre Roman a afirmat că industria românească era un „morman de fiare vechi”.
Ce am avut şi ce am pierdut în ultimii 25 de ani, domnule ministru?
A fost cea mai nefericită declaraţie de politician de după 1989, care ne urmăreşte până azi.
Referindu-se la industrie, că e de dat la fier vechi, fostul prim ministru petre roman dorea să spună lumii că întreaga economie a României comuniste nu merita doi bani. Ale cui interese le-a servit această etichetă?
Ca să combatem această viziune, cităm date statistice la întâmplare,
din diferite domenii:
· România producea 14 milioane de tone de oţel în 1985; azi, doar 3 milioane;
· producea 400.000 tone de aluminiu, azi produce pe jumătate;
· în 1980 ieşeau pe poarta fabricilor 1.600 de excavatoare, niciunul azi;
· ieşeau 71.000 de tractoare niciunul azi (am construit fabrici de
tractoare în Egipt şi Iran, care funcţionează şi acum, în timp ce în
România au murit);
· în 1984 fabricam 600 de vagoane de pasageri pe an, azi, niciunul.
Cât despre vagoanele de marfă, construiam 14.000 de bucăţi pe an;
azi, abia 800 (cel puţin 100.000 vagoane de marfă au fost tăiate şi
vândute la fier vechi în ultimii ani). În fine, produceam 144 de nave
de tonaje diferite; azi, după cum se ştie, nu mai producem niciuna.
Industria sticlăriei e prăbuşită. Industria cosmetica (săpun,
deodorante, creme) a dispărut.
Potrivit statisticii oficiale, după anul 2000, au fost exportate
50 de milioane de tone de „fier vechi”, „deşeuri” de cupru, aluminiu
şi alte neferoase, în valoare de peste 10 miliarde de euro !!!
Am exportat lemn brut, în valoare de peste 8 miliarde de euro, şi
alte produse brute (cereale, fructe, animale vii etc.) în valoare de
alte 5 miliarde de euro!
Prelucrarea acestora în România ar fi însemnat crearea a milioane de
locuri de muncă!
Practic, întreaga economie naţională a fost oferită pe tavă, fără nicio logică ! Ameţitoare cifre…
Cum stau lucrurile în domeniul petrolului?
România producea 13 milioane de tone de petrol în 1970, şi numai…
6 milioane azi.
Suspect!? Cineva nu raportează corect.
Nu am nicio încredere în această cifră, atât timp cât nu ştiu dacă
toate sondele au contoar.
Au contoar, domnilor? Trebuie să plătească redevenţe la tona de ţiţei
brut, dar dacă scoţi 8-10 milioane de tone şi raportezi numai 6? Cu
cât păgubeşti statul?
Petrolul se scoate mult şi se rafinează în alte ţări. De aici,
deduceţi consecinţele.
Înainte de 1989, produceam 8,5 milioane de tone de motorină şi acum mai producem doar 2 milioane; produceam 10 milioane de tone de păcură si nu mai producem nimic; produceam 500.000 de tone de uleiuri minerale, azi, nimic.
Pe de altă parte, aţi observat că nici distribuţia gazelor nu mai este a noastră.
Cine măsoară producţia? Cine măsoară distribuţia?
După 1990, s-a schimbat peisajul industrial. S-a creat o falie între marea şi mica industrie.
De ce s-a întâmplat acest fenomen?
Au venit „sfaturi” de la competitorii noştri europeni: faceţi IMM-uri(întreprinderi mici şi mijlocii), daţi afară muncitorii din marile uzine, închideţi mamuţii industriali, produceţi kit-uri, componente, nu produse integrale, faceţi cabluri, radiatoare, sisteme de frânare şi anvelope, nu locomotive şi tractoare.
Parcă intenţionat, nu a exista o viziune politică de dezvoltare, ci
doar una pentru distrugere; guvernanţii şi-au îndeplinit misiunea cu exces de zel. Nu mă poate convinge nimeni pe mine că nu a fost totul pe bază de program, o teorie a conspiraţiei.
UE a fost creată pe baza Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului. Deci, România nu putea să intre în grila europeană cu industria ei siderurgică, de 14 milioane tone de oţel. A trebuit lichidată, ca un „bonus” pentru admiterea în UE.
Care au fost primele mari greşeli istorice ale politicienilor, în urma cărora s-a dat startul la jaful naţional?
Prima mare eroare a fost restituirea „părţilor sociale”, o privatizare pe bani adevăraţi, începută surprinzător de Ceauşescu. FSN-ul a restituit aceşti bani, pentru a cumpăra bunăvoinţa oamenilor, chiar cu banii lor! Această măsură anti-economică, din cauza căreia fabricile şi uzinele au rămas fără capital lichid, a condus, de fapt, la excluderea cetăţenilor de la un drept de proprietate plătit cu munca lor; a fost o re-naţionalizare a unei părţi a capitalului social, destinată ulterior şi cedării controlului economiei către interese de grup, mai ales străine.
A doua mare eroare a fost privatizarea „de masă”, fără proceduri şi fără reguli de protecţie a acţionarilor minoritari; viitoarele certificate de acţionar au fost cumpărate pe nimic, de cei care ştiau ce va urma. Atunci s-a spus că se privatizează numai 30% din capitalul societăţilor comerciale, lăsându-se de înţeles că vor mai primi şi restul de 70% în viitor, care viitor nu a sosit încă nici în anul 2014!
S-a anunţat, totodată, că sectoarele strategice nu se vor privatiza.
Dar au venit pe urmă FMI, Banca Mondială şi societăţile externe de
consultanţă, care au dictat, şi guvernele au promovat controlul
total, fără luptă şi fără niciun câştig, asupra întregii economii.
Practic, economia naţională a fost oferită pe tavă, fără nicio logică şi fără a se spune, cel puţin, că este cadou sau pradă de război, celor care, chipurile, au făcut lobby pentru integrarea României în Uniunea Europeană.
Fiecare program de guvernare anunţat a fost, de fapt, un program de „neguvernare”.
A dispărut întreg sectorul industriei de textile, confecţii, tricotaje
(filaturi, ţesătorii, fabrici de stofă şi postavuri, întreprinderi de
pielărie şi încălţăminte, toate concepute într-un sistem integrat).
A fost închis sectorul agroalimentar (36 de fabrici de zahăr,
fabricile de ulei, de preparate din carne, de lapte şi produse
lactate, zeci de fabrici de nutreţuri combinate etc.).
Nu mai există majoritatea fabricilor din industria lemnului şi mobilei, din industria cimentului, a lacurilor şi vopselelor, a medicamentelor, din sectorul construcţiilor de maşini, al exploatărilor miniere de feroase şi neferoase, de cărbune etc.
S-au desfiinţat întreprinderile agricole de stat şi cele de mecanizare a agriculturii, staţiunile de cercetări agricole şi, în general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare.
Au dispărut industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină, optică, automatizări, etc.
Baza naţională de soiuri de plante şi rase de animale a fost pulverizată. România nu mai are astăzi un pachet naţional de seminţe, soiuri, hibrizi, de culturi cerealiere, plante tehnice, legume etc. A fost distrus, aproape în totalitate, sistemul de irigaţii (construit prin îndatorarea dureroasă de la Banca Mondială!), pentru a cărui plată românii au contribuit zeci de ani; au fost abandonate programele de combatere a eroziunii solului, de îndiguiri şi desecări, dar şi cele de irigaţii în curs (canalul Siret-Dunăre sau Bucureşti-Dunăre).
Întreaga economie naţională a fost, pur şi simplu, pulverizată şi lăsată fără nicio logică structurală.
Care sunt consecinţele asupra populaţiei, derivate din acest peisaj apocaliptic, desprins parcă dintr-un film S.F.?
Treptat, România s-a transformat într-un paradis al multinaţionalelor care controlează industria, agricultura, transporturile, construcţiile, comerţul, sectorul financiar-bancar etc. şi care îşi promovează reglementări legale în interes propriu.
Românilor le-au rămas întreprinderile mici şi mijlocii – de fapt,
microîntreprinderile; dintre cele aproximativ 500.000
înregistrate, peste 200.000 nu au niciun angajat!
Românii au astăzi libertatea să se ocupe de economia şi afacerile de subzistenţă (avem şi industrie de subzistenţă, nu doar agricultură!) şi construcţii şi transporturi şi alte servicii de subzistenţă, pretinzând că acţionăm pentru dezvoltare inteligentă, inovativă şi durabilă.
Nimic nu este mai durabil decât subzistenţa, aceasta este strategia
noastră naţională, după ce am făcut praf marile companii.
Brandul României este subzistenţa, atât în interiorul ţării, cât şi pe celelalte pieţe ale muncii, unde lucrează cetăţenii români.
Nici după 25 de ani, clasa politică – veritabil detaşament al legiunii străine, terminatorul României moderne, nu a realizat importanţa unei reglementări prin care salariaţii să-şi investească o parte din salariu în compania proprie.
Întreaga economie putea fi salvată prin participarea financiară a salariaţilor, printr-o reglementare prin care salariile reinvestite să fie scutite de impozite şi contribuţii.
A existat, în toţi aceşti ani, un fir roşu care să lege cele 13 guverne ce s-au perindat pe la Palatul Victoria, de un proiect minimal, coerent, de dezvoltare?
Fireşte că nu a existat! Zi de zi, guvernele şi clasa politică s-au ocupat numai de protejarea aşa-zişilor investitori strategici, prin scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, şi nu de promovarea facilităţilor destinate salariilor reinvestite.
Investitorii nu ar fi trebuit să primească niciun sprijin în România,
pentru a-i plăti pe angajaţii români cu salariul minim sau pentru a-i
angaja la negru, din raţiuni de competitivitate.
„Veniţi în România, că vă garantăm sclavia pe bani puţini şi vă menţineţi competitivitatea!”.
Acesta a fost, în esenţă, programul de guvernare al ultimilor 25 de ani. De altfel, se poate spune că fiecare program de guvernare anunţat a fost un program si cam atat! Harta, atarnata intr-un cui!
ATENȚIE! Cum a fost jefuită România prin hotărâri guvernamentale secrete. Metodologia funebră prin care groparii economiei naționale au îngenuncheat un întreg popor. Secretele Statului Mafiot Comunisto – Securist
Foarte puțină lume știe și chiar și mai puțină, înțelege ce conțin cele aproximativ 500 de Hotarari de Guvern, cu putere de lege, care au fost secretizate în cei 29 de ani, scurși din decembrie 1989. Anual sunt zeci de acte normative secrete, pentru care nu se publică nici macar titlurile HG-urilor, iar ce este cu adevarat bizar devine faptul ca mulți dintre înalții demnitari ai statului nu au habar de prevederile acestea cu statut special, care nu apar în Monitorul Oficial.
În primul an, dupa schimbarea paradigmei politice, în 1990, guvernarea a fost făcută exclusiv cu HG-uri clasificate. Procedural, declasificarea se poate realiza prin acte normative de același nivel, numai că nimeni până acum nu a dorit sau nu a fost curios să afle ce conțin aceste hotărâri de guvern secrete, deși legislația europeană prevede că acestea pot fi facute publice după o perioadă cuprinsă între 20 și 50 de ani.
Și acum, de ce ar trebui să se întâmple, de urgență procesul de declasificare a celor câteva sute de HG-uri, care nu au fost publicate niciodată și despre a caror conținut nu au știut decât câteva persoane din ierarhia guvernamentală? Păi doar astfel poate fi destructurat STATUL MAFIOT din România, această ocultă națională cu ramificații transfrontaliere care a prejudiciat economia națională cu peste 400 de MILIARDE de euro.
Peste 30 % dintre deciziile primului Cabinet Petre Roman sunt secrete și în acest moment. Conform datelor publicate pe site- ul Camerei Deputaților doar 888 sunt publice, restul de 479 au fost „ascunse”.
Să parcurgem plini de înfiorare o sinistră statistică care poate explica suficient de satisfacator cum a fost îngropat destinul României de o mână de trădători de Neam și Țară, adevărații gropari ai poporului român.
1. Petre Roman (premier 1990-1991): Chiar din prima decizie a Guvernului României de după Revoluție este o H.G. care nu a fost publicată nici astazi. Numărul HG-urilor clasificate, în perioada 1990-1992 a fost de 604; in 1990=479 H.G. secrete; în 1991=95 H.G. secrete; în 1992=30H.G.secrete.
2. Pe timpul Guv. Nicolae Văcăroiu (premier 1992-1996): În timpul lui Nicolae Văcăroiu s-au aprobat 70 de legi secrete și 434 de H.G.-uri clasificate. În perioada 1992-1996 au fost băgate la ”secret” un nr. de 434 H.G.-uri din care în 1993=29, în 1994=69, în 1995=78, în 1996=75, în 1997=39, în 1998=70, în 1999=74)
3. Pe timpul Guv. Adrian Năstase (premier 2000-2004): pentru aceasta perioada au fost elaborate 97 de legi secrete și 412 H.G.-uri secrete (in 2000=66, in 2001=39, in 2002=56, în 2003=97, în 2004=88, în 2005=39, în 2006=27)
4. Pe timpul Guv. Victor Ponta (premier 2012-2015): până-n august a.c. au fost emise 340 H.G.-uri secrete din care: în 2007=13, în 2008=32, in 2009=43, în 2010=117, în 2011=25, în 2012=17, în 2013=32, în 2014=23, în 2015=38).
Și acum o precizare tehnică, foarte importantă:
La toate HG-urile secrete emise “discreționar” numai destinatarul FIE EL ȘI FĂRĂ DREPT DE ADMINISTRARE A VREUNEI BAZE DE DATE CLASIFICATE știe continutul „secretului”. Procedura STANDARD a adoptării unei H.G. clasificate prevede ca doar miniștrii de specialitate (ai Apărării sau de Interne, în funcție de obiectul deciziei, S.R.I., S.I.E.) și primul-ministru sa fie la curent cu prevederile exacte ale inițiativei, restul miniștrilor CARE VOTEAZA văd doar cel mult un sumar AL INITIATIVEI. După aprobarea HG-ului, i se dă un număr și nu este publicat în secțiunea publică a Monitorului Oficial.
Conținutul hotărârilor secrete emise dupa 1989 care au schimbat țara noastră dintr-o țară fără datorii externe, într-una dintre cele mai neperformante economii din UE, se transmite numai instituțiilor publice interesate , așa s-au distrus prin privatizari DIRIJATE cele mai importante obiective ale economiei nationale, așa s-a înstrăinat avuția națională, AȘA A APĂRUT BURGHEZIA COMUNISTĂ și capitalismul sălbatic de cumetrie.
Dragi români,
dacă vrem să ne vindecăm, trebuie URGENT să depolitizăm actul administrativ și mai ales să desecretizăm acele HG-uri prin care s-a făcut transferul oneros al activelor statului în conturile Ticăloșilor din Partidele Parlamentului ILEGAL!
Petrică Folică,
Președintele Partidului REZIST
Cele șase luni în care Ion Iliescu a distrus România
Șase luni a durat lupta lui Ion Iliescu și a structurilor secundare ale partidului comunist și securității pentru a recâștiga controlul asupra României. Șase luni în care drumul României în aceeași direcție cu Polonia și Cehia a fost deturnat către un soi de Belarus sau Ucraina. Din ianuarie, până în 13-15 iunie 1990. Adica acum 25 de ani.
Totul a început după îndepărtarea lui Ceaușescu și apariția Frontului Salvării Naționale ca organism desemnat să administreze țara până la alegeri. La începutul lui ianuarie 1990, însă, Ion Iliescu și lighioanele scoase din găurile unde se oploșiseră pentru a se feri de mulțime și de schimbare, au transformat FSN în partid politic ignorând propriile promisiuni și în disprețul opoziției, formate din PNL, PNȚ și PSDR.
Aici poate ar fi interesantă o digresiune scurtă. Partidul Social Democrat Român, al lui Sergiu Cunescu, a făcut opoziție comuniștilor și securiștilor lui Ion Iliescu de la bun început. Cunescu a fost însă trădat și a părăsit partidul care s-a predat PDSR-ului lui Iliescu în 2000, și a devenit ulterior PSD-ul lui Victor Ponta de azi.
Revenind, deși partidele de opoziție au încercat să i se opună, Iliescu și-a văzut de treabă, România trebuia întoarsă pe drumul dezastruos care încă nu s-a sfârșit și alături de comuniști de eșalon doi și trei și securiști reșapați – mulți dintre ei acum oameni de afaceri – a chemat minerii încă de la demonstrațiile de protest din București din 28 ianuarie 1990. Brutele au devastat sediul PNL în 29 ianuarie și au făcut prăpăd și în Piața Victoriei.
Într-o atmosferă extrem de încordată, care a culminat și cu conflictul interetnic din Târgu Mureș din martie 1990, în aprilie s-a organizat Golaniada, mișcarea de rezistență din Piața Universității, care a rezistat 53 de zile, până la o nouă venire a minerilor, chemați din nou de Ion Iliescu care, ajuns președinte cu o majoritate covârșitoare, îi oprise între timp și accesul regelui Mihai în țară.
Românii își stâlciseră viitorul, pe 20 mai, cu o simplă apăsare de ștampilă.
Șase morți oficial, câteva zeci, poate o sută neoficial, sute de răniți și o Românie pierdută pentru mulți ani din cursa de refacere după 50 de ani de comunism.
Totul derulat într-o manipulare extraordinară venită din partea TVR și a ziarelor controlate de FSN, printre care cel mai sonor e Adevărul și cu aprobarea unei majorități a populației nedumerită, needucată democratic și îndobitocită după frica și învârtelile pentru supraviețuire din ultimele decenii. Evident, minerii erau coordonați de securiștii lui Virgil Măgureanu, șeful noii poliții secrete. Nouă doar ca prezentare.
Niciunul dintre oamenii care au făcut prăpăd atunci nu a plătit, deși conștiința oricui a prins acele vremuri și era la o vârstă care-i permitea să raționeze cât de cât, ar trebui să fie încărcată. Nu și a lui Ion Iliescu, Petre Roman sau Virgil Măgureanu. Ei poate vor plăti dacă vor fi acuzați în dosarul Mineridei pe care România a fost obligată de CEDO să-l redeschidă.
Noi ceilalți știm și plătim ce a urmat după 13-15 iunie 1990. În fiecare zi.
Ca să fie admisă în UE, României i s-a cerut să își distrugă economia. Cei care au condus țara n-au subminat-o, ci au distrus-o. Această infracțiune nu există în Codul Penal
https://olt-alert.ro/2018/06/17/ca-sa-fie-admisa-in-ue-romaniei-i-s-a-cerut-sa-isi-distruga-economia-cei-care-au-condus-tara-n-au-subminat-o-ci-au-distrus-o-aceasta-infractiune-nu-exista-in-codul-penal/
Uniunea Europeană nu avea nevoie de o țară în care industria și agricultura să funcționeze la parametri europeni. Ca să fie admisă în UE, României I s-a cerut să își distrugă economia și Iliescu & company au acceptat. Ei n-au subminat economia, ci au distrus-o. Această infracțiune nu există în Codul Penal.
Jalea din economie
În 1990 România avea o economie autarhică, suficient de dezvoltată ca să se poată descurca fără să importe mare lucru. În schimb aveam un export cu un excedent dintre cele mai mari din lume. România prin lege nu mai exporta materii prime de niciun fel, ci numai produse prelucrate, care incorporau în ele cât mai multă muncă şi creativitate, dând astfel de lucru la toată lumea. Bunăoară, de ani de zile din România Socialistă nu se mai exporta cherestea sau buşteni, ci numai mobilă sau alte produse rezultate din prelucrarea superioară a lemnului.
Simbolul şi imaginea cea mai grăitoare a potenţialului economic românesc ne-o oferă Casa Poporului, clădire gândită să fie cea mai mare din lume, aşa cum chiar şi este. Semnificativă este ambiţia lui Nicolae Ceauşescu de a folosi la construcţia acestui palat fără egal de majestuos şi de impozant, numai produse ale economiei româneşti, începând cu utilajele folosite în procesul de construcţie – macarale, escavatoare, camioane, benzi rulante etc., şi terminând cu materialele de finisaj: marmură, mobilier, covoare, candelabre etc. Această economie prosperă permisese statului român să se achite de datoria externă contractată în anii ’70. Nota bene: Acel împrumut a fost folosit numai pentru investiţii, pentru dezvoltare, pentru tehnologie de ultima generaţie.
În primăvara anului 1989 Nicolae Ceauşescu anunţă achitarea datoriilor externe şi emite una dintre cele mai ciudate legi, o lege care interzicea pe viitor guvernului român să mai contracteze împrumuturi externe. Iar pentru ca şocul produs astfel marii finanţe mondiale să fie complet, Ceauşescu iniţiază împreună cu Libia şi Iran înfiinţarea unei bănci care să dea credite ţărilor în curs de dezvoltare cu o dobândă de 3%. De ce 3%? Poate pentru că aceasta era dobânda percepută de CEC de la cetăţenii români!… O dobândă de vis în zilele noastre…
Succesul politicii economice duse de Ceauşescu avea în spate şi anii îndelungaţi în care biet românul a trebuit să strângă cureaua până le refuz, să dârdâie de frig şi să îndure o serie lungă de umilinţe. Dar aceasta era partea nevăzută a lucrurilor, cealaltă, spectaculoasă, evidentă în statistici şi în mulţimea de construcţii civile şi industriale de pe întreg cuprinsul României, ameninţa să devină un exemplu contagios pentru ţările aspirante la un statut de demnitate naţională! Unde ar ajunge marea finanţă mondială dacă toate ţările ar adopta modelul românesc şi ar interzice prin lege guvernului să mai aibă de-a face cu Fondul Monetar Internaţional sau cu Banca Mondială?!…
Ba mai mult, pentru ceea ce făcuse, Nicolae Ceauşescu trebuia şi pedepsit. Crezuse în capacitatea românilor de a-şi industrializa economia, de a o face performantă şi capabilă să concureze pe piaţa internaţională economii şi produse economice cu o mare tradiţie. Pentru potenţialul economic la care România ajunsese, Nicolae Ceauşescu se considera îndreptăţit să ceară pentru România un loc la masa sau în clubul ţărilor dezvoltate! Refuzul şi reţinerea acestora era evident. În primăvara aceluiaşi an fatidic 1989, presa internaţională face cunoscut că România este capabilă să producă arme nucleare, bombe atomice, aspirând astfel la intrarea în grupul atât de select şi de restrâns al ţărilor posesoare de armament atomic, alături de SUA, URSS, Anglia, Franţa, China, India, Pakistan, Israel şi… şi cam atât!
Repet: România lui Nicolae Ceauşescu devenise un exemplu periculos, care punea în discuţie sistemul financiar mondial, căci dovedea posibilitatea şi deopotrivă necesitatea ca o ţară care vrea să se dezvolte să o facă fără ajutorul şi asistenţa otrăvită a finanţei mondiale. De aceea experimentul românesc trebuia curmat, iar Ceauşescu pedepsit în mod exemplar: cine va mai face ca el, ca el s-o păţească! Cine va mai îndrăzni să conceapă o dezvoltare economică fără controlul şi asistenţa finanţei mondiale, internaţionale, nu va reuşi decât să-şi ducă ţara la dezastru! …Cam aceasta este învăţătura de minte, mesajul pentru liderii ţărilor mici şi mijlocii al spectacolului de la Târgovişte din 25 decembrie 1989.
Numai că asasinarea lui Ceauşescu nu avea niciun sens dacă România rămânea mai departe în posesia potenţialului economic la care o ridicaseră cei 25 de ani de dictatură ceauşistă. („Dictatură de dezvoltare”, după expresia lui Viorel Roman.) Aşa că după asasinarea aproape rituală a lui Nicolae Ceauşescu s-a trecut la distrugerea rezultatelor dobândite prin politica acestuia, adică s-a trecut la demolarea sau înstrăinarea obiectivelor economice construite de români după 1965. Acesta a fost scopul ultim şi propriu zis al „Revoluţiei” din decembrie 1989. Sub pretextul privatizării s-a produs un jaf fără egal în istoria României.
Dar, atenţie! Nu jaful a fost scopul principal al privatizării. Când în casă îţi intră hoţii şi îţi fură un tablou, îţi rămâne speranţa că poliţia va recupera tabloul şi îl vei primi înapoi. În cazul României, marii profitori ai privatizării nu au avut onestitatea şi comportamentul normal al …hoţului cinstit, de dintotdeauna, care fură ca să se folosească de obiectul furat, substituindu-se proprietarului. Ci noii proprietari, majoritatea „investitori străini”, au cumpărat pe bani puţini fabrici, uzine, clădiri etc., iar după ce s-au văzut proprietari au trecut la demolarea rapidă a acestora, astfel că în momentul de faţă dacă statul român ar încerca să ia înapoi fabricile şi uzinele care s-au privatizat în mod fraudulos, vom constata că acele uzine falnice au fost demult demontate şi vândute la fier vechi, inclusiv utilaje de mare tehnologie care în 1990 reprezentau ce era mai nou şi mai performant în domeniu.
Suntem victimele unei diversiuni şi manipulări cinice atunci când peste tot se vorbeşte de marii corupţi care au cumpărat de la stat pe mai nimic complexe industriale inestimabile. Adevărata tragedie a României o constituie mulţimea de obiective economice care au fost scoase din funcţiune, producând astfel milioane de şomeri, iar după aceea au fost demolate, distruse, astfel că azi, dacă am vrea, nu mai avem ce re-pune în funcţiune.
Un hoţ normal, când te fură, o face din lăcomie, din dorinţa câştigului uşor, nemuncit. Dar cine îţi intră în casă şi pleacă cu mâinile în buzunar fără să ia nimic, dar lasă în urmă prăpădul, distrugând tot ce aveai mai de preţ în casă, acela nu este un ins corupt, un ins stăpânit de o josnică lăcomie nesăţioasă, ci este un individ care te urăşte! Care nu poate suporta să te vadă în rândul lumii, căruia orice succes al tău „îi stă în gât”!
Încă o dată: privatizarea de după 1990 s-a transformat în jaf neruşinat! De pe urma căruia s-au îmbogăţit o mână de „întreprinzători”. Dar nu din pricina acestor delapidatori am ajuns azi în situaţia de faliment al statului. Azi statul român nu mai are de unde colecta la buget impozite şi alte dări către stat, azi statul român a ajuns să se împrumute la finanţa mondială ca să aibă din ce plăti pensiile şi salariile bugetarilor. Această catastrofă au produs-o acei „întreprinzători” care au sistat procesul de producţie, care au distrus sau au scos din ţară utilajele aflate în dotarea uzinelor vândute „cu un dolar”. Nu preţul mic cu care s-a vândut IMGB-ul contează cel mai mult, ci diminuarea producţiei acestui mare combinat industrial, al cărui aport la bugetul statului şi la fondul social a scăzut de zeci de ori. Singură producţia de şomeri a IMGB şi a întregii noastre economii a crescut după 1990 în cifre de neimaginat înainte de 1990.
Pe scurt, guvernanţii de după 1990 nu au urmărit privatizarea economiei româneşti, ci distrugerea acesteia. Dintr-o ţară industrială cu o economie autarhică prosperă, cu excedent în balanţa comerţului exterior, România post-decembristă s-a transformat într-o ţară bananieră de consum, piaţă pentru producţia de marfă a altor ţări, o ţară îndatorată până peste cap finanţei mondiale.
România este azi o colonie. Atât prin nivelul economiei, cât şi prin maniera în care este guvernată de partide şi politicieni aserviţi altor interese decât cele autentic naţionale.
România este o ţară ocupată. Ocupată şi redusă la ascultare nu de armatele altor state, nu prin forţa armelor, ci prin forţa tratatelor şi contractelor semnate de guvernanţii noştri. Ei se menţin la putere cu sprijinul discret, dar atât de eficient, al celor care beneficiază de pe urma trădării, a vânzării de Neam şi Ţară.
În acest context plasez răul pe care l-a provocat Petre Roman. Ca prim ministru, Petre Roman a declanşat planul de distrugere a economiei româneşti. Planul acesta l-au întocmit probabil alţii, în alte cancelarii, din străinătate. Petre Roman s-a făcut unealta acestui plan criminal, dar a pus şi multă pasiune personală, astfel că deseori a ţinut să asiste personal la casarea unor utilaje de mare performanţă. Probabil că a făcut-o şi de teama ca nu cumva să să se găsească vreun român care să saboteze demolarea economiei româneşti declanşată de fiul cominternistului Valter Roman, agent dovedit al antiromânismului bolşevic! Dezvăluirile făcute de istorici ca Gheorghe Buzatu despre sensul profund antiromânesc al activităţii lui Valter Roman în Comintern ne obligă ca din această perspectivă, a anti-românismului funciar şi dezgustător, să analizăm şi prestaţia ca prim ministru a lui Petre Roman. Declaraţia sa despre „industria românească, o grămadă de fiare vechi”, descalificantă pentru un inginer, nu era decât expresia programului de distrugere a industriei româneşti la care se angajase cu o dăruire de netrebnic!
Distrugerea sistemului de irigaţii este tot opera sa! „Ne costă mai puţin să importăm grâul, decât să-l irigăm!” a decretat marele economist în 1991… Ce căuta în fruntea guvernului României acest ins mediocru, activist slugarnic la Centrul Universitar PCR, fiu al unui duşman invederat al Neamului românesc?! De la cine primise curajul şi aplombul de a se cocoţa acolo unde nimeni nu-l aştepta?!
Complexitatea activităţii sale anti-româneşti se vede din detaliul că în ultimele momente ale exerciţiului său în funcţia de premier, când minerii îl fugăreau pe coridoarele Palatului Victoria, Petre Roman a găsit timp să semneze ultimul său decret, prin care era îndepărtat din funcţie directorul Arhivelor Naţionale, colonelul Munteanu, ofiţer cu o percepţie naţionalistă asupra istoriei şi a politicii. Pare absurd că de aşa ceva îi ardea lui Petre Roman în acele clipe! Dar acest gest denotă clar că Petre Roman a acţionat după un program, că a avut de îndeplinit un caiet de sarcini nocive pentru români şi România, misiune care includea şi îndepărtarea de la arhive a directorului patriot, căci curând după aceea urma să se producă prăpădul din Arhivele Naţionale, declanşat de căutătorii dovezilor că în România s-a produs un holocaust antievreiesc. Nu au fost găsite aceste dovezi, dar în schimb au fost sustrase ori distruse multe din dovezile că în România nu s-a produs niciun holocaust…
În concluzie: nu se poate vorbi de ravagiile corupţiei fără a evidenţia că mai presus şi mai dureros decât răul provenit de la marii jegmănitori şi profitori ai privatizării este răul produs de cei care au acţionat premeditat nu ca să fure, ci ca să distrugă economia românească. Distrugeri de dragul distrugerii, a căror raţiune de a se produce a fost una singură: să lovească de moarte în economia românească, să submineze orice aspiraţie românească la demnitate naţională, la independenţă economică. De ce ne-a urît atât de tare Petre Roman şi ceilalţi feciori de cominternişti instalaţi la guvernarea României după 1990?, este altă întrebare, adresată istoricilor. Poate şi psihologilor. Eu mă rezum pe terenul destul de ferm al unor observaţii şi deducţii accesibile oricărui cetăţean lucid şi sensibil la evidenţe şi-l mai acuz o dată pe Petre Roman de subminarea cu premeditare şi program a economiei naţionale. Îl acuz de anti-românism activ şi eficient! De complot împotriva Neamului românesc!
Sursa: stiri-extreme.ro
Petre Roman a spus cine au fost ”teroriștii” de la Revoluție! Dezvăluiri surprinzătoare în emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”
Petre Roman, fostul premier, a oferit detalii despre Revoluție în emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D.
Petre Roman, invitatul lui Denise Rifai la Kanal d[Sursa foto: Kanal D]In articol:
Petre Roman a fost unul dintre primii politicieni de după Revoluția din 89. A fost și revoluționar, a fost chiar pe celebra ”baricadă de la Inter”, la Universitate, acolo unde oamenii au fost împușcați și până astăzi nu se știe cine a tras în ei.
Invitat în emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, Petre Roman a fost întrebat cine au fost ”teroriștii” de la Revoluție.
”La baricadă am toate motivele să cred că au tras securiști și milițieni. Niciunul dintre cei care au fost acolo nu este cunoscut”, a spus Petre Roman.
Petre Roman a vorbit despre teroristii de la Revolutie[Sursa foto: Kanal D]
”Erau fără îndoială
profesioniști, militari. Căror unități au aparținut? În dosarul avansat de procurorul care a cercetat acest caz sunt anumite elemente pe care le-a găsit acolo unde trebuia să le găsească, adică în arhivele de la Ministerul Apărării Naționale și de la Securitate, atât cât a avut acces. Dar tot ce mi se pare logic în această chestiune este că prin felul în care au tras, omorând oameni la întâmplare, acesta era scopul: să creeze panică, să creeze dezordine, să creeze o stare de imposibilitate de a intra în normalitate, o stare incontrolabilă, și au reușit timp de
câteva zile”, a afirmat Petre Roman. Denise Rifai a insistat însă: ”Dar de cine erau puși, cine era în spatele lor?”
Citeste si: Anunțul lui Petre Roman, la scurt timp de la moartea lui Bogdan Niculescu Duvaz
Petre Roman, despre teroristii de la Revolutie ”Au fost ordine militare”
”Din cele ce au fost prezentate în acest dosar și din ceea ce, să zicem, am gândit eu că ar putea să fie, am putea spune că au fost ordine militare. Eu nu pot exclude având în vedere ce am trăit eu la ”baricadă”, cine a tras asupra noastră acolo și ne-a ucis 39 dintre camarazi, inclusiv copii de 15-16 ani, e clar că aceste ordine militare au venit și de la Ministerul Apărării Naționale, de la Armată, și de la Securitate.
Asta este ceea ce știu! Mai mult de atâta înseamnă să speculez. Și așa cum am scris și în cele două cărți despre ceea ce am trăit la Revoluție, exercițiul meu de sinceritate este să spun ce am trăit, nu să încep să-mi imaginez. Lucrurile care decurg în mod logic din ceea ce am trăit, acelea le pot spune. Dar ideea să încep să construiesc eu, fără să am o bază suficientă de date, de informații suficientă, nu mă caracterizează.
Gândiți-vă că sunt om de știință!”, a precizat Petre Roman la ”40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Ion Iliescu?
de Ion Coja
Ion Iliescu?
(I)
Multă lume m-a întrebat despre Ion Iliescu ce părere am! Evident, domnul Ion Iliescu este un subiect de discuții între mulți români, și mai ales de …dispuții, îmi vine să zic, inventând azi, 6 iunie 2014, acest nou cuvînt, o corcitură între discuții și dispute… Așadar, dispuție, dispuții… O efemeridă, probabil…
Zilele trecute am avut (din nou!) această …dispuție cu un fost consilier al domnului Iliescu, o persoană care, de cele mai multe ori, și-a arătat prețuirea pentru fostul său șef. E de luat în seamă părerea apropiaților, mai ales când pe aceștia îi prețuiești ca persoană. Cazul în care ne aflăm! … Domnul consilier este o peroană respectabilă pentru mine.
Din una într-alta, am formulat următoarea obiecție la adresa dlui Iliescu. Mi-am adus aminte de disputa dintre Alexandru Bârlădeanu și Petre Roman, în primele luni după ce s-a declanșat așa zisa „reformă” din societatea noastră post-decembristă. La vremea aceea am fost categoric de partea lui Alexandru Bârlădeanu și cred că nu sunt nici azi în altă poziție. Și i-am zis domnului consilier prezidențial: „De ce Ion Iliescu nu i-a luat apărarea lui Bârlădeanu?” De ce nu s-a arătat de partea cui este, mai ales că nu putea fi decât de partea bătrânului comunist, mare specialist economist, unul dintre puținii care avuseseră curajul să-l înfrunte pe Nicolae Ceaușescu, contrazicându-l într-o problemă importantă de construcție a societății socialiste multilateral dezvoltate: raportul dintre consum, acumulare și investiții. Deci, întrebarea, obiecția mea: De ce Ion Iliescu nu s-a raliat public poziției lui Bârlădeanu, de ce nu a avut tăria / curajul / demnitatea etc., de a i se opune aventurierului parașutat la guvernarea României.
Răpunsul pe care l-am primit a fost următorul, cu totul neașteptat: „Dacă i se alătura lui Bârlădeanu, Ion Iliescu pățea ce a pățit și Bârlădeanu: dispărea din viața publică, din politică!”
De câteva zile sunt pur și simplu obsedat de acest răspuns, al unui profesionist, informat asupra subiectului. Rândurile ce urmează decurg din acest răspuns!…
Așadar, dispărea din viața publică… Adică domnul Iliescu nu făcea ce voia în 1990? Nu dispunea de toată Țara după voia sa?… Nu avea deplina putere asupra evenimentelor?! Existau persoane sau entități de care să se teamă ori să asculte?!… Și a ascultat din convingere sau neavând încotro?…
…Acum pot spune, convins că am dreptate, că l-am judecat greșit deseori pe domnul Ion Iliescu pornind, conștient sau nu, de la premisa – simplist formulată, că poate să facă tot ce vrea și nu face, nu vrea ce trebuie!… Premisă complet greșită!
În definitiv, aceeași greșeală o făceam cu toții și pe vremea lui Ceaușescu. L-am considerat pe Ceaușescu că e liber să ia deciziile pe care le agreează, le consideră cele mai bune și eram supărați pe răposatul că nu lua decizia care ni se părea nouă corectă!…
În ecuația care se prefigurează mai trebuie introdusă și informația primită de la domnul Mircea Coșea, care, în auzul telespectatorilor de la OTV, în urmă cu vreo trei-patru ani, la emisiunea lui Tudor Barbu, a spus că textul legii 15 din 1990(1991?) nu a fost elaborat de „noi”, adică de specialiștii din guvern sau din partidul de guvernămînt, ci a fost adus în modul cel mai mafiot cu putință de trei inși necunoscuți, însoțiți de Silviu Brucan. Cei trei au trecut de filtrele de la intrarea în guvern fără să fie legitimați: erau însoțiți de marea mangafa mai sus numită Brucan! Și era destul! …
Au intrat în biroul lui Petre Roman și au depus textul legii!… Care apoi a ajuns în Parlament și a fost însușit fără multe discuții! Deși era textul de lege cel mai important, care a declanșat prăbușirea și distrugerea legală, legală și totală, a economiei noastre.
Trec peste faptul că Petre Roman a rămas dator măcar cu un comentariu al celor spuse de domnul Mircea Coșea… În lipsa unei reacții putem deduce că lucrurile stau așa cum le-a prezentat domnul Mircea Coșea, ceea ce ne obligă, pe unii ca mine, să-și …redimensioneze termenii în care au criticat, ba chiar au înfierat guvernarea lui Petre Roman.
Și mă opresc la semnificația care mă interesează pe mine acum: așadar nu cunoaștem identitatea celor care au decis un proces atât de important: deposedarea poporului și statului român de cele mai importante investiții făcute în ultimii 40 de ani!… Nu a făcut-o nici FSN-ul, nici altă entitate publică, nici măcar partidele din opoziți! Și nici specialștii din mediul academic, universitar! Cine, atunci, a elaborat textul acelei legi nenorocite?!
E de necrezut ce a povestit domnul Mircea Coșea, dar nu am motive să mă îndoiesc de cele spuse de domnul profesor, fost ministru etc. Și trag concluzia că nici Petre Roman nu a făcut ce „a vrut mușchii săi”! Ceea ce, firește, diminuează mult vinovația sa, deseori vecină trădarea.
Un individ onest ar putea comenta în felul acesta implicarea lui Ion Iliescu: de ce s-a mai băgat dacă nu avea libertatea de a acționa și de a decide?!
Așa aș fi zis și eu cu ceva vreme în urmă! Dar de o bucată de vreme, cum spuneam, privesc ușor altfel prestația lui Ion Iliescu în ultimii 30 de ani, includ deci și anii de pregătire a lui decembrie 1989.
În ianuarie 1989, adică la începutul anului 1989, am fost „invitat” de Aurel Dragoș Munteanu să vin alături de cei care pregăteau / complotau căderea lui Ceaușescu. Am refuzat! Am simțit destul de clar că comanda propriu zisă vine din afară, de la Moscova, dacă nu cumva și mai de departe, via Moscova! Și, român patriot cum mă știam, am refuzat! Ce a urmat se cunoaște, iar faptul că eu am refuzat să fac parte din echipă nu a împiedicat echipa să-și vadă de treabă!… Cui a folosit refuzul meu?!
Deci, ce am obținut prin refuzul meu? N-am obținut nimic pentru ceilalți, ci numai pentru mine am obținut liniștea sufletească de a nu mă fi compromis! De a nu fi pus umărul la săvârșirea răului! ….
De o vreme însă îmi pun și altfel aceeași întrebare: nu cumva dacă nu refuzam și participam și eu la evenimente, la derularea lor, aceste evenimente s-ar fi desfășurat cât de cât altfel, în proporție de 0,1% sau de 10%?! Nu cumva participând la planificarea și derularea evenimentelor din Decembrie aș fi putut influența în vreun fel lucrurile, starea la care s-a ajuns? Nu cumva aș fi putut limita efectele nefericite, tragice chiar?!
Ca să dau un exemplu, imaginându-mi că aș fi fost printre complotiști, cred că eu unul i-aș fi tăiat lui Sergiu Nicolaescu din aplombul și elanul „ostășesc” cu care a planificat moartea a sute de tineri!… Eu nu i-aș fi tăcut, căci nu aveam niciun complex de inferioritate față de înfumuratul scelerat! Eu cam știam ce-i poate pielea și i-aș fi făcut atenți și pe ceilalți complotiști că individul este prea periculos prin soiul ciudat de nebunie de care suferea! Am simțit la câțiva dintre complotiști un fel de reținere respectuoasă pentru „marele regizor”! Eu nu aveam așa ceva, din mai multe motive, care nu interesează acum. Și aș fi putut fi de folos, i-aș fi dat peste mână sau măcar l-aș fi tras de mânecă pe zăltatul comandant de oști, diminuând oareșicât proporțiile dezastrului post-decembrist provocat de regizorul dus cu pluta!
Supoziții contrafactuale, așa se numesc, mi se pare. Nu sunt inutile, sunt inevitabile!
Mi-aduc bine aminte de discuțiile la care asistam între Ghinea, Țuțea și alți legionari bătrâni, prin anii 1970. Trecuseră abia vreo 25 de ani de când, în 1945, un emisar al Moscovei, colonelul Romanov, venise la legionari din partea lui Stalin să-i invite la guvernare, alături de comuniști, din două motive: Stalin, atât cât cunoștea el Mișcarea Legionară, o aprecia, iar despre comuniștii din România avea o părere foarte proastă! Nu agrea ideea să lase Țara numai pe mâna lor!… Să te tot miri!
La vremea respectivă acea ofertă i-a împărțit pe legionari în două tabere: unii Pro și alții Contra ofertei, a ideii de colaborare politică cu comuniștii și cu Moscova. N-am știut niciodată care a fost poziția lui Petre Țuțea. El mi-a prezentat argumentele fiecărei opțiuni posibile și la sfârșit mi-a cerut părerea: eu cum aș fi procedat? Instinctul m-a făcut să răspund că refuzul dat de legionari a fost totuși cea mai bună soluție! Adică am răspuns în așa fel ca să nu sporesc amărăciunea insomniilor prin care se vedea bine că treceau bieții oameni!… Și cred că așa a fost și cel mai bine!
Să examinăm puțin fiecare răspuns posibil: dacă legionarii acceptau să intre la guvernare, probabil că guvernarea de după 1944 nu ar fi trecut prin ororile „obsedantului deceniu”, adică prin ororile guvernării kominterniste. Câștiga Țara, pe termen scurt, dar riscul era ca Mișcarea Legionară să se compromită definitiv prin această cooperare tovărășească și deloc camaraderească!…
Refuzând, chiar cu prețul sacrificiilor și suferințelor la care au fost supuși românii, Mișcarea Legionară și-a păstrat capacitatea de a oferi pentru viitorime un model neîntinat –vorba domnului Iliescu. Atât pentru viitorimea imediată, cât și pentru eternitate… Și, după cum ce observă ușor, forța de contagiune a modelului legionar crește, încet, dar sigur, temeinic, și nu numai printre români… Doamne, ajută!
Mă întorc la subiect, la domnul Ion Iliescu. Era evident că din toată gașca decembristă a fost insul cel mai echilibrat, mai bine orientat, mai „normal”. Nu era greu să-și dea seama că în jurul său erau o mulțime de exaltați, de nesăbuiți, impostori și infractori în toată legea unii dintre ei, mai ales printre cei ce i s-au atașat după 22 decembrie 1989.
E foarte probabil ca dl Iliescu să-și fi pus problema cine să-l înlocuiască în caz că! La cine se gândea? Avea la cine să se oprească cu gândul?… Mi-e ușor să-i pun pe listă pe cei la care ar fi greșit dacă s-ar fi gândit că i-ar putea succede! Cap de listă un Petre Roman, un Adrian Năstase… Am avut de mai multe ori sentimentul că domnul Ion Iliescu nu-și găsește succesorul…
Cum spuneam, i-am reproșat deunăzi domnului Ion Iliescu că nu l-a sprijinjit pe Bârlădeanu. Iar domnul X, fost consilier prezidențial, mă face atent: adevărații organizatori ai lui Decembrie 1989 s-ar fi debarasat imediat de Ion Iliescu dacă acesta i s-ar fi opus lui Petre Roman, căci ce făcea Petre Roman nu era din capul său, ci din al celor care acționau prin Brucan și mai știe naiba prin cine alții, din umbră și de la depărtare, probabil…
Adică, dacă, așa cum bănuiesc, dl Ion Iliescu nu era de acord cu ce făcea Petre Roman, posibilitățile sale de a-l contracara erau foarte limitate. Le limita însăși eventualitatea de a supăra astfel anumite entități prin care ajunsese personajul politic cel mai important din România! Iar supărându-le, putea să fie eliminat de pe scena politică și înlocuit! Cu cine înlocuit? Nu cumva prin persoane care se puteau opune într-o măsură încă mai mică răului?! Adică persoane care ar fi făcut încă și mai mult rău decât Ion Iliescu!
Cu alte cuvinte: a existat și există mai departe o forță sau forțe străine care au un control asupra derulării evenimentelor politice din România. Nu este suficientă voința de a te opune acestor forțe! Chiar și la un președinte al României, care deține puterea supremă la care are acces un român! Căci președinția României nu înseamnă puterea de a decide în toate problemele de politică internă și externă. Pe lângă voință, ar mai trebui și forță, iar această forță lipsește, este limitată, indiferent despre ce președinte de Țară ar fi vorba!
În cazul cel mai fericit, lipsa forței este suplinită prin abilitate, diplomație, viclenie etc. Le-a avut în mare măsură Ceaușescu. Nu i-au lipsit nici lui Ion Iliescu. Dar în condiții radical deosebite.
În concluzie, concluzie provizorie, căci voi reveni:
am greșit profund când i-am imputat lui Ion Iliescu că nu a luat atitudine fermă în anumite momente, în consens cu ce știam bine că este chiar și opțiunea sa. A existat un risc de care eu n-am știut, n-am ținut seamă: riscul de a-i supăra pe „unii” aceia și de a-și pierde poziția politică, poziție din care dacă nu putea să împiedice producerea dezastrului, putea totuși să limiteze proporțiile prăbușirii noastre. Am în vedere, ca exemplu, faptul că printre nenorocirile cele mai mari care ne-au lovit dur de tot, două sunt dintre cele mai nefaste: legiferarea vînzării pământului către străini și restitutio in integrum a proprietăților confiscate de comuniști. Aceste măsuri ciminale, în mod vădit contrare intereselor românești elementare, nu au putut fi impuse câtă vreme a fost președinte Ion Iliescu. S-a încercat, dar n-au reușit! Știu bine asta!
Așa că „unii” aceia au fost nevoiți să-l debarce pe Ion Iliescu în 1996. Deși a avut voturile majorității românilor, Ion Iliescu a trebuit să se recunoască învins și să lase președinția României în grija unui autentic trădător și vînzător de țară: Emil Constantinescu. Secondat de țărănistul Vasile Lupu, tembelul obsedat de hectarele rămase de la mă-sa, la care nu a găsit acces decât legiferând principiul restituirii în integrum a propietăților funciare și imobile! Sunt convins că dacă în 1996 se respecta voința electoratului, iar Emil Constantinescu nu ajungea președinte, căci nu a avut majoritatea voturilor!, Ion Iliescu ar fi găsit calea de a împiedica promovarea și votarea legilor respective! Ion Iliescu deja se arătase decis să nu accepte cele două măsuri atât de nefericite pentru Țară. Emil Constantinescu se pare că fusese pregătit îndelung să accepte orice din partea celor care l-au inventat!
Voi reveni și asupra domnului Emil!
http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/ion-iliescu/
Dr. Iosif Ton , papa Francisc, pacea mondială şi blocada islamică!
Via Ut Roma. Fascismul, comunismul şi Noua Ordine Mondială
Via Ut Roma -by Amazing Doscoveries
(redactare text, misucroitor- blog)
„Deceniu după deceniu, Roma s-a infiltrat în tăcere în cele mai înalte nivele ale societătii americane, până când, finalmente, caracteristicile de fiară ale Americii au început să se vadă. Intre timp, Roma, care nu şi-a uitat scopul de a-şi restabili autoritatea în Europa, folosind aceeaşi strategie din America [0:45:50 sec.] , şi-a propus să se infiltreze în cadrul puterilor religioase şi politice de pe continent. Sarcina a fost mai uşoară în acel mediu familiar şi foarte curând a început să dea roade. In timp ce era activ implicată în impunerea unui regim socialist în Rusia, a lucrat pentru a stabili un sistem ocult, inspirat de iezuiti în Germania nazistă a lui Adolf Hitler.
Eric Jon Phelps:
«Potrivit scrierii iezuite La Civilta Catolica, ei spun că FASCISMUL este forma de guvernământ care se aseamănă cel mai bine cu Biserica Romano-Catolică.
Aşadar, FASCISMUL este international, este expansiv, este dominat de corporatiile monopoliste ale Cavalerilor se Malta, şi vorbeşte despre Dumnezeu.
COMUNISMUL, pe de altă parte, este opresiv, are lagăre de concentrare la fel ca şi fasciştii, numai că neagă existenta lui Dumnezeu. Singura diferentă constă în mărturisirea religioasă; altfel, ambele sisteme sunt identice. [0:47:00 sec]
Şi astfel ajungem în locul în care extremele se întâlnesc.Aşadar, atât fascismul cât şi comunismul sunt conduse de Ordinul Iezuit.
Pe fată, iezuitii sustin fascismul; în secret, ei conduc comunismul. Controlează ambii lideri în acelaşi timp şi coordonează mişcările lor politice în beneficiul Ordinului Iezuit.
.
( Foto: The Jesuit Vatican New World Order)
Iezuitul Edwin Moe afirma în cartea sa Imperiul desăvârşit: « Căderea Imperiului Rus a fost cel mai mare eveniment singular, cu exceptia căderii Imperiului Roman în 476». Atât de mult şi-au dorit iezuitii acest lucru.
Ei au afirmat că «dacă nu vom reuşi acest lucru ar fi ca şi când am pierdut Reforma ».
– Adolf Hitler: « Am învătat multe de la Ordinul Iezuit. Până acum, nu a existat nimic mai grandios pe pământ, decât organizarea ierarhică a Bisericii Catolice. Am aplicat mult din această organizatie în propriul meu partid».(Smoke-screens, Chick Publications, p. 20, 1988)[0:47:50 sec.]
– Franz von Papen: «Al treilea Reich este prima putere care nu doar cunoaşte ci deasemenea pune în practică înaltele principii ale papalitătii».
(Smoke-screens, Chick Publications, p. 20, 1988)
– Adolf Hitler: « In ceea ce-i priveşte pe evrei, eu nu fac altceva decât să continui aceeaşi politică pe care Biserica Catolică a adoptat-o de 1500 de ani» ( Smoke-screens, Chick Publications, p. 23, 1988)
Cel de-al doilea război mondial a constituit o oportunitate pe care Roma nu şi-a permis să o rateze. In timp ce-l sprijinea în secret pe Hitler, etc. era de asemenea implicată în încercarea de a se stabili în Croatia.
VATICANUL ŞI CROATIA [0: 49: 20 sec.]
Mile Budak (Ustasha Minister of Education and Cults]:
« O treime din sârbi o vom ucide, o alta o vom deporta, iar a treia o vom forta să îmbrătişeze religia romano-catolică şi astfel îi vom preface în croati» (In a speech on June, 1941 explaining his policy of genocide)
Miroslav Filipovic-Majstorovich:
« Cadavrele copiilor lihniti de foame în lagărul de concentrare de la Jasenovac… unul dintre comandanti a fost hirotonisit… călugăr franciscan, Părintele Filipovic»
Ante Pavelic, preşedintele Croatiei în timpul celui de-al doilea război mondial a fost urmărit de Iuvoslavia pentru uciderea a 700 000 de sârbi şi evrei în timpul celor trei ani şi jumătate ca Axis Viceroy.( Chicago Daily News, Tuesday, Dec. 29, 1959)
« Până acum am lucrat pentru credinta catolică cu cartea de rugăciuni şi cu crucea. Acum a sosit timpul de a lucra cu puşcaşi cu revolverul»
(Franciscan priest, Mate Mogus- published in the Ustasha publication, Novi List, 24 july 1941. See Hitlers Pope, p.131)
ELEANOR ROOSEVELT
Când Eleanor Roosevelt a fost întrebată cum explică faptul că atrocitătile catolice nu sunt atât de cunoscute ca şi cele naziste, a răspuns:
« Germania nazistă nu mai există. Biserica Catolică este încă prezentă cu noi. Mai puternicä decât oricând. Având propria ei presă şi având presa întregii planete la îndemână. Orice va fi publicat despre atrocităti în viitor, nu vafi crezut.»
(Note: Eleanor Roosevelt, to author Avro Manhattan leading authority on the Vatican and world politics. Author of the Vatican’s Holocaust, Ozar Books, Library of Congress card number… 1 st publication 1986.[0:51:00sec.]
Cauza războiului, indiferent de victorie, nu era decât un alt stadiu în procesul de îndeplinire a scopului ultim al Romei. Războaiele mondiale au făcut parte din strategie, formulate în societătile secrete controlate de iezuiti.
Eric Jon Phelps: « Albert Pike şi Mazzini au fost folositi de iezuiti pentru a concepe trei războaie mondiale pentru a restaura Papei puterea universală. Unii neagă existenta acelei scrisori. Dar trebuie să retinem că ea a fost expusă la Muzeul Britanic timp de mai multi ani. Până când, cumva, a dispărut pur şi simplu!
Aşadar, cu adevărat ei au conceput trei războaie mondiale care au fost calculate să facă din Papa MONARHUL UNIVERSAL AL PLANETEI.
Edward Stanton, Abraham Lincoln’s Secretary of War:
«Războaiele nu sunt purtate pentru a înfrânge un duşman, ci pentru a crea o conditie.»
Urmările războiului au oferit Romei o ocazie de aur pentru a institui un alt mecanism care urma să conducă omenirea cu un pas mai aproape de NOUA ORDINE MONDIALĂ!”
Dr. Iosif Ton , papa Francisc, pacea mondială şi blocada islamică!
(Publicat în Ştiri Creştine, cu titlul „Iosif Ton- despre aberatiile Papei Francisc!”, 13 iunie 2015)
(dr. Iosif Ton)
„Cu siguranță putem spune că Papa Francisc este un om al păcii: el vrea să elimine războiul de pe pământ. Și pentru aceasta este de admirat și de felicitat. Sunt puțini oamenii care, ajunși în vârful piramidei (indiferent din ce-i construită), își păstrează modestia și bunătatea. Francisc, și le-a păstrat din plin,și după ce a ajuns la vârful piramidei autorității și a puterii!
Cea mai dificilă sarcină care ar putea să și-o imagineze cineva este să facă pace între islamiști si restul lumii.[…]
Papa Francisc este capul încoronat al unui miliard de credincioși. De dragul pacificării islamiștilor (ideal iluzoriu), Papa distruge imaginea Dumnezeului revelat al Sfintei Scripturi în mințile unei mari mulțimi dintre acești credincioși. Răul spiritual care li-l face este imens și este tragic…”
(Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Iosif Țon – despre aberațiile Papei Francisc! )
Comentariu misucroitor-blog:
Iosif Ton dezaprobă teologia greşită a papilor însă admiră intentiile lor de a realiza pacea mondială ( Love& Peace World, One God, One World Religion….), un sistem la care papii lucrează neobosit de decenii. Punctul de vedere al ecumenicilor coincide cu acela că învătătura centrată în Scripturi ar putea fi o piedică în realizarea acestui măret deziderat. Ştim asta pentru că papa Francisc a spus: „nu teologii ne vor aduce Unitatea”. Nu ştiu dacă îşi dau seama, dar doctorii în teologie precum Iosif Ton riscă să fie, şi sunt de fapt, nişte disidenti, o piedică în calea realizării Păcii Mondiale, motiv pentru care se vor urzi planuri pentru scoaterea din schemă a celor ghidati pe Sola Scriptura. Sau, rămâne de văzut care va fi limita la care se vor face compromisurile în creştinism, pentru ca sistemul World Peace să fie definitivat fără prea mult compromis. Pentru că, se pare, şi Iosif Ton visează la pacea mondială de vreme ce felicită intentiile papei. Astfel că, nu de mult, şi Iosif Ton a spus la rândul lui, că blocada islamică va cădea! Atunci va fi mai simplu ?
Opinia apostolului Pavel.
Apostolul Pavel spune, că în vremurile din urmă, înainte ca Hristos să revină, omenirea va reuşi şi implementarea acestui deziderat al Păcii Mondiale!
„Pentru că voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea. Când vor zice: «Pace și liniște!», atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată; și nu va fi chip de scăpare.”
(1Tes. 5:2,3)
Iosif Țon-mărturie completă
https://misucroitor.wordpress.com/2013/06/18/iosif-ton-marturie-completa/
Mărturia completă a preotului Iosif Ţon, aşa cum a fost transmisă către BBC:
“Eu şi securitatea .O explicaţie despre mine şi alţi pastori”
Mai mulţi credincioşi, printre care Petre Dugulescu şi Dănuţ Mănăstireanu, şi-au studiat dosarul de la securitate şi au constatat că vina lor principală a fost aceea că erau adepţii lui Iosif Ţon, care era un duşman al puterii comuniste. Pentru mai bine de 30 de ani, aceasta este imaginea despre mine pe care o vor descoperi cei care studiază documentele securităţii.
Şi totuşi, atunci când se vor publica numele tuturor celor care au colaborat cu securitatea ca informatori, între ei va apare şi numele meu şi lucrul acesta îi va şoca pe mulţi credincioşi. Cazuri similare vor fi şi cu alţi pastori.
Iată de ce cred că este necesară acum o explicaţie. Voi începe cu cazul meu. În anul 1957, pe când eram student la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti, mi-au căzut în mână cărţi de teologie liberală. Prin citirea lor şi prin interacţiunea pe această temă cu unul dintre profesori mi-am pierdut credinţa în Dumnezeu. În decembrie 1957 m-am retras de la Seminar şi am intrat în învăţământ ca profesor de limba şi literatura română în comuna Lupşa de lângă Câmpeni, în Munţii Apuseni (în 1955 absolvisem Facultatea de filologie din Cluj).
În luna mai, 1958, am scris o scrisoare unuia dintre studenţii la Seminarul din Bucureşti că am devenit ateu.
În anii care au urmat, am trăit ca un ateu, cu tot ce implică lucrul acesta. În anii aceia am dorit foarte mult să fiu acceptat pe deplin în societatea socialistă a vremii.
În anul 1963 am fost chemat la securitate în Cluj şi am fost întrebat dacă vreau să devin colaborator al lor ca informator. Eu am văzut în această invitaţie o nouă oportunitate să fiu pe deplin acceptat şi de aceea am acceptat să devin informator şi am semnat angajamentul pentru aceasta.
Pe baza aceasta, am fost acceptat ca să lucrez vara ca ghid la mare cu turiştii străini, deoarece vorbeam fluent limba engleză. Sarcina mea era să raportez orice lucru suspect aş observa la turiştii cu care lucram.
În anii aceia am scris şi câteva note informative despre câţiva credincioşi baptişti din Cluj, cu care mai eram în contact. Doi dintre ei au avut de suferit din cauza aceasta. La câţiva ani după căderea comunismului, am stat de vorbă cu fiecare dintre ei, i-am mărturisit urâţenia pe care am făcut-o faţă de ei şi mi-am cerut iertare. Amândoi m-au iertat şi de atunci am întreprins mai multe acţiuni împreună.
După ce Rihard Wurmbrand a ieşit din închisoare, în 1964, am fost la el şi el m-a întrebat cum de am ajuns să-mi pierd credinţa în Dumnezeu. I-am relatat cele întâmplate în 1957 şi atunci el mi-a explicat cu mare răbdare unde este eroarea liberalismului teologic şi care este adevărul biblic. Explicaţia lui a fost atât de clară încât am început să privesc cu un nou interes spre Biblie. Au mai urmat şi alte influenţe, de la alte persoane care au venit de la închisoare (Simion Cure, Traian Dorz ) şi în 1967 am început să merg pe furiş la Biserica Baptistă din Cluj-Mănăştur.
În vremea aceea, mi-a făcut o vizită pastorul Simion Cure. Acesta făcuse cinci ani de închisoare şi de lagăr de muncă (la tăiat de stuf în Delta Dunării) pentru faptul că nu voise să accepte restricţii asupra lucrării lui de pastor. Datorită ţinutei lui demne şi a suferinţelor prin care trecuse fiindcă nu a acceptat nici un fel de compromis, eu mă uitam la el cu mare admiraţie şi mi l-am făcut duhovnic şi consilier spiritual.
În cursul acelei vizite, i-am spus că toate problemele mele intelectuale cu privire la Biblie şi la Dumnezeu sunt clarificate, dar mai am o problemă: Mă uit în urmă la acei ani în care am fost departe de Dumnezeu şi la modul de viaţă pe care l-am trăit în acei ani, mi-e ruşine de foarte multe lucruri şi nu-mi pot ierta faptul că am putut să fac acele lucruri. Simion Cure mi-a dat un răspuns la care nu m-am aşteptat:
„Dar cine eşti tu de vrei să-ţi ierţi tu păcatele? Nu tu trebuie să ţi le ierţi! Păcatele tale trebuie să ţi le ierte Dumnezeu şi, după aceea, păcatele tale trebuie să ţi le ierte o Biserică. Când tu ai căzut de la credinţă, prin poziţia pe care o aveai de tânăr predicator extrem de promiţător, tu ai rănit pe foarte mulţi credincioşi şi pot spune că ai rănit toate Bisericile. De aceea, o Biserică trebuie să te judece şi să te dezlege. Numai atunci vei fi cu adevărat primit şi eliberat.”
Acesta a fost unul dintre cele mai înţelepte sfaturi pe care mi le-ar fi putut da cineva vreodată! El m-a aşezat cu totul pe o nouă traiectorie.
La începutul anului 1968, am avut o experienţă specială cu Dumnezeu – nu este cazul să intru aici în mai multe detalii – în care am înţeles clar că Domnul Isus Cristos a murit pentru toate păcatele mele şi că El mi le-a iertat pe toate. Am trăit atunci nu numai o mare eliberare ci am primit senzaţia clară că am fost făcut iarăşi om, că mi-a fost redată demnitatea de copil al lui Dumnezeu. Atunci am decis că Acela care a murit pentru mine trebuie să fie Stăpânul meu şi am hotărât că îmi voi trăi viaţa în slujba Lui şi că voi trăi în toate după călăuzirea Lui.
Primul lucru care am înţeles că este atunci voia Lui Dumnezeu pentru mine este să mă duc la o Biserică, să mă supun judecăţii ei şi să caut iertarea ei şi dezlegarea ei. Fiindcă eu fusesem membru în Biserica Baptistă din Cluj-Iris, am stat de vorbă cu pastorul ei, Iulian Tătaru, i-am spus despre iertarea pe care am primit-o de la Dumnezeu şi despre dorinţa mea ca să fiu primit înapoi în Biserică. El s-a bucurat foarte mult şi mi-a spus: Eu voi spune comitetului Bisericii şi apoi va trebui să vii să te examineze comitetul Dacă ei vor fi satisfăcuţi, ei vor recomanda adunării generale a Bisericii să te reprimească în sânul ei.”
Am fost de acord cu aceasta şi am fost chemat să stau de vorbă cu comitetul. Mă aşteptam să fie o examinare până în cele mai intime detalii. Dar mi-am zis că au tot dreptul să mă întrebe orice şi că eu le voi răspunde cu cea mai totală sinceritate. Conducătorul comitetului a început examinarea mea cu această întrebare neaşteptată de mine: „Frate Iosif, dumneata ştii că dacă vii în mod public în Biserica noastră îţi pierzi slujba? Şi, Doamne, bun serviciu ai!” (Eram atunci profesor la un liceu în Cluj!). Fiind luat prin surprindere de această întrebare, am răspuns brusc: „Frate Cuibus, eu ştiu că voi pierde acest serviciu, dar Domnul Isus a murit pentru păcatele mele şi a avut milă de mine şi m-a iertat; oare acum eu să nu fiu gata să pierd o slujbă bună pentru El? Eu sunt gata nu numai să pierd slujba, eu sunt gata şi să mor pentru El”
Fratele s-a uitat la ceilalţi membri ai comitetului şi le-a spus: „Eu cred că nu mai este nevoie de nici o altă întrebare. Eu propun să ne plecăm toţi în genunchi şi să mulţumim pentru întoarcerea fratelui Iosif la Dumnezeu.” Toţi au fost de acord cu aceasta şi ne-am plecat pe genunchi şi am plâns împreună de bucurie!
În primăvara anului 1968 a avut loc adunarea generală a Bisericii în care pastorul Iulian Tătarul a făcut o mişcătoare prezentare a vieţii mele, inclusiv căderea şi acum iertarea lui Dumnezeu, şi a propus Bisericii să fiu reprimit ca membru. Biserica a votat în unanimitate reprimirea mea în Biserică şi astfel am primit dezlegarea Bisericii. În prima duminică din iunie a acelui an am participat pentru prima dată după zece ani la Cina Domnului. Cu aceasta s-a încheiat procesul reabilitării mele spirituale.
Dragostea cu care m-au primit oamenii din această Biserică a făcut o extrem de profundă impresie asupra mea!
În acea vară, în mai multe Biserici baptiste din ţară, am făcut câte o scurtă mărturisire de întoarcere a mea la Dumnezeu, ştiind sigur că dintr-un loc sau altul se va afla la securitate şi în toamnă, la începutul anului şcolar voi fi dat afară din învăţământ.
Să ne amintim că era 1968, venise „primăvara de la Praga”, cu Dubcek şi cu „socialismul cu faţă umană”, şi cu Ceauşescu mergând pentru scurtă vreme pe aceeaşi linie de schimbare. În contextul acela, nu s-au luat măsuri împotriva mea. Fără să intru în alte detalii, prin octombrie am făcut cerere pentru a face o călătorie la Viena pentru un consult medical. În timpul acela am primit de la Dumnezeu călăuzirea ca de la Viena să merg în Anglia şi să studiez acolo teologia.
La 1 ianuarie 1969 am plecat la Viena şi de acolo am plecat în Anglia. Printr-un şir de minuni ale lui Dumnezeu, am primit o bursă de studii la Universitatea Oxford şi am rămas acolo pentru studii până în 1972.
În primul an de studii la Oxford, a venit acolo Rihard Wurmbrand, în cadrul unui turneu de predici. Am stat îndelung de vorbă şi el m-a invitat să merg cu organizaţia lui în America. I-am explicat atunci că eu simt că am o obligaţie pentru fraţii mei din România şi că, la terminarea studiilor, mă voi întoarce la fraţii mei. El a fost dezamăgit de refuzul meu, dar mi-a respectat decizia. Aici este locul unde trebuie să fac cea mai importantă explicaţie.
Când eu am căzut de la credinţă, mi-am dezamăgit fraţii. Nu prin modul de viaţă pe care l-am trăit în acei ani, incluzând aici faptul că devenisem informator al securităţii, ci faptul în sine că mi-am abandonat credinţa şi astfel mi-am abandonat fraţii. Ei bine, cu toate că eu i-am dezamăgit profund prin căderea mea, ei au avut totuşi dragostea să mă ierte şi să mă reprimească în Biserică. Faptul acesta mi-a creat o profundă obligaţie. Modul cum am formulat-o eu atunci, în Oxford, a fost aşa: „Odată eu i-am dezamăgit pe fraţii mei şi ei m-au iertat. Acum, dacă aş pleca în America, i-aş trăda a doua oară şi i-aş dezamăgi a doua oară! Pentru nimic în lume nu-i voi dezamăgi a doua oară!”
Ştiam că întorcându-mă în ţară mă întorc înapoi şi la o confruntare directă cu securitatea. Dar simţeam în mine că singurul mod în care îmi voi putea ispăşi vina de a fi devenit colaboratorul lor va fi să mă întorc înapoi, să lucrez pentru fraţii mei, să lupt pentru drepturile lor şi, dacă trebuie, să sufăr cu ei şi pentru ei. Eu m-am întors în România, printre altele, ca să-mi răscumpăr vina de a fi colaborat cu securitatea.
După ce m-am întors în ţară, pentru o scurtă vreme securitatea m-a lăsat în pace. În ianuarie 1973, am fost chemat să fiu profesor la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti. În martie a acelui an, am primit un telefon de la securitate şi mi s-a spus să merg în Cişmigiu ca să mă întâlnesc acolo cu două persoane. M-am dus şi m-au întâmpinat cele două persoane: un om mai în vârstă,un colonel (în civil), pe nume Ioan Banciu şi un om mai tânăr, un locotenent, al cărui nume nu-l divulg, deoarece este şi astăzi în viaţă. Colonelul Banciu mi-a spus în esenţă următoarele: „Domnule Ţon, dumneavoastră aţi lucrat cu noi înainte de plecarea în Anglia. Acum trebuie să reluăm legătura. De acum înainte omul umneavoastră de legătură va fi dl…”. S-a referit la omul tânăr care era lângă dânsul.
Eu i-am răspuns: „Domnule colonel, omul care a colaborat cu dumneavoastră nu mai există. Acela a murit. Acesta care stă de vorbă cu dumneavoastră este cu totul alt om şi acesta nu va mai colabora cu dumneavoastră.”
Banciu a replicat: „Hai, domnule, nu mă lua cu basme. Astea sunt poveşti. Dumneata trebuie să începi să lucrezi din nou cu noi.”
Am accentuat din nou în mod categoric că eu nu voi mai colabora cu ei. Au plecat fără să mai dea mâna cu mine.
La câteva zile am fost chemat la sediul securităţii. Am fost condus în biroul unui general. Acesta m-a ţinut în picioare în faţa biroului lui şi mi-a zis: „Acum să-mi spui mie: Colaborezi cu noi?”
I-am răspuns răspicat: „Nu, domnule.” La care el mi-a strigat: „Atunci să ştii că voi pune potera pe urmele tale!” Şi a făcut semn cu mâna să ies afară.
Cu aceasta a început războiul dintre securitate şi mine. Dar din clipa aceea eu m-am simţit un om liber! Legătura mea cu securitatea era oficial ruptă, şi aşa a rămas de atunci până astăzi.
După plecarea mea în exil în America în 1981, dosarul meu de la securitate a trecut de la ofiţerul care fusese „umbra” mea la un ofiţer de la externe. Acesta a adunat o echipă de experţi grafologi care au luat fragmente şi cuvinte disparate din multele mele declaraţii scrise la anchete, le-au pus laolaltă şi au alcătuit două declaraţii ca şi când ar fi fost ale mele prin care promit securităţii că după plecarea mea în străinătate îi voi sluji şi mai bine decât când am fost în ţară. Prin mijloace specifice (nu intru în detalii din lipsă de spaţiu) au răspândit aceste declaraţii în Statele Unite. Le-am văzut şi eu: era scrisul meu şi semnătura mea, dar eu nu am scris niciodată acele declaraţii.
De unde ştiu eu aceste lucruri? Iată de unde. Imediat după căderea comunismului, în prima mea vizită la Bucureşti, cel care fusese „umbra” mea m-a sunat la telefon şi mi-a cerut să ne întâlnim. Întâlnirea a avut loc în Biserica baptistă din str. Iuliu Valaori. Cu mine au mai venit la întâlnire încă doi pastori baptişti, care pot depune mărturie despre exactitatea a ceea ce relatez aici (nu am cerut permisiunea lor sa le dau numele aici si de aceea nu o fac).
Acolo, „umbra” mea ne-a povestit cum şi cine au alcătuit acele două declaraţii, cu scopul de a mă compromite în străinătate. Desigur, dacă asemenea declaraţii ar fi existat, securitatea le-ar fi ţinut la mare secret. Numai securitatea putea să facă să ajungă asemenea „declaraţii” în afară. Şi ea a făcut-o fiindcă avea interesul să mă compromită.
Ironia cea mai mare a acelei acţiuni a fost că în USA acele declaraţii fabricate de securitate au fost răspândite de doi dintre cei mai îndârjiţi dizidenţi români, duşmani ai comunismului, care, fără să-şi dea seama, făceau cel mai mare serviciu securităţii din România!
Îndrăzneala mea de a mă ridica acolo, în sistemul comunist, şi de a vorbi liber şi de a scrie chemări la trăire fără compromis a avut un puternic ecou în gândirea multor pastori care fuseseră frânţi şi deveniseră informatori.
Voi da câteva exemple, fără să dau numele, deoarece nu le-am cerut permisiunea să fac acest lucru.
Un pastor a venit la mine şi mi-a povestit cum a fost el frânt şi cum a devenit informator. I-am spus experienţa mea de eliberare de frica de securitate şi de frica de moarte şi, după ce a auzit relatarea mea, mi-a zis scurt: „Acum ştiu ce am de făcut.”
S-a dus acasă, a cerut o întâlnire cu securistul lui de legătură şi i-a spus: „M-aţi frânt şi aţi făcut din mine un rob al vostru şi un neom. Dar de acum s-a terminat cu aceasta. De acum încolo nu voi mai fi informatorul vostru.” Securistul a râs sarcastic şi i-a spus:” Domnule…, avem atâtea note informative scrise de dumneavoastră. Vom face câteva fotocopii ale celor mai compromiţătoare şi le vom pune în bănci la Biserica voastră. Ştii ce o să zică membrii Bisericii, nu?” La care pastorul a replicat: „Domnule…, nu-i ne voie să o faceţi dumneavoastră, deoarece duminica viitoare din amvon voi spune eu Bisericii cum m-aţi făcut robul vostru şi cum acum m-am pocăit de ce am făcut şi m-am eliberat din robie.”
Securistul i-a răspuns repede şi speriat: „Nu, nu, nu, domnule…, să nu faceţi aşa ceva şi să nu spuneţi nimănui lucrurile acestea. Uite, vă lăsăm noi în pace şi rămâne toată povestea între noi.” Aşa s-a eliberat acest pastor din robie.
Un alt pastor care într-un moment de slăbiciune a semnat angajament de informator la securitate, după ce ne-am împrietenit la Bucureşti şi după ce a înţeles lupta pe care vreau să o începem pentru eliberarea Bisericilor din compromis, s-a asociat cu lupta noastră şi s-a dovedit a fi unul dintre cei mai neînfricaţi luptători. Ştia că ar putea să fie omorât, dar s-a pregătit şi de moarte şi a pornit la acţiune. Securitatea l-a ameninţat în multe feluri, dar el n-a mai colaborat cu ei niciodată.
Cazurile acestea de pastori care au colaborat o vreme cu securitatea dar apoi au trăit o eliberare spirituală şi au intrat într-o nouă libertate şi într-o nouă lucrare cu Dumnezeu, care i-a făcut eroi, ar putea fi înmulţite. Dar nu este nevoie de mai mult.
Poate că ar fi bine să ne gândim şi la metodele folosite de securitate pentru a frânge oamenii. De exemplu, un pastor a fost acostat într-o seară pe stradă de câţiva bărbaţi, a fost împins într-o dubă şi a fost dus într-o pădure. Acolo l-au scos afară şi l-au bătut crunt. Apoi, unul dintre ei i-a spus: „Ascultă, am putea să te omorâm şi să te lăsăm aici între tufe şi aici vei putrezi. Dacă semnezi declaraţia că lucrezi cu noi, te lăsăm în viaţă.” I-au pus în faţă declaraţia şi… el a semnat-o. Apoi l-au dus şi i-au dat drumul în faţa casei.
Unul a fost urmărit multă vreme până când a fost prins că distribuie Biblii aduse din străinătate. L-au dus la securitate şi i-au spus că va fi acuzat că a comercializat literatură introdusă clandestin în ţară şi va intra la închisoare pe 15 ani. Credincioşii vor şti că a intrat la închisoare pentru comerţ ilicit. Copiii lui (doi elevi la liceu) nu vor mai merge la facultate. Când va ieşi de la închisoare va fi blamat de toată lumea. S-a îngrozit de această perspectivă şi… a semnat angajamentul.
Un altul a fost dus la securitate şi acolo i s-a spus că fratele lui a fost descoperit ca fiind agent al unei ţări capitaliste şi el, ca frate, va fi implicat în acest caz extrem de grav. Nu era adevărat nimic din toate acestea, dar el nu avea de unde să ştie aceasta. S-a îngrozit şi… a semnat angajamentul.
Sigur că acum, ca unii care n-aţi fost în atmosfera aceea de groază, veţi putea spune că nici într-un caz nu ar fi trebuit să cedeze. Eu nu caut să-i justific. Eu doar vă ajut să intraţi întrucâtva în istoria acestor oameni.
Aş putea continua cu exemplele, deoarece ştiu mai multe, dar acestea sunt suficiente pentru ca să trag următoarea concluzie.
Aceşti oameni au avut un moment de slăbiciune, când s-au frânt. Dar a venit un alt moment când au auzit chemarea lui Dumnezeu şi când s-au ridicat din prăbuşire şi au devenit eroi ai luptei pentru demnitate.
Aceasta n-au făcut-o după ce au ajuns în lumea liberă sau după ce a venit libertatea, ci acolo în iadul comunist şi când puteau fi literalmente exterminaţi de securitate, aşa cum li-a întâmplat unora (vezi cazul pastorului Cruceru şi a pastorului Gherman, care au fost ucişi în „accidente” de maşină şi cazul lui Petre Dugulescu, care a supravieţuit accidentului ).
Acum, vă rog gândiţi-vă bine. Pe de o parte, în ultimii cincisprezece ani de comunism, pastorii aceştia de care am vorbit mai sus şi alţii ca ei au fost eroi ai Bisericilor noastre. Dar, pe de altă parte, când se vor publica listele cu cei care au semnat angajament de informatori, veţi găsi şi numele lor pe această listă! Confuzia va fi extrem de tulburătoare şi de dureroasă, deoarece i-aţi privit pe aceşti pastori ca instrumente ale lui Dumnezeu şi ca modele de urmat. Va fi ca şi când s-a prăbuşit cel mai sfânt lucru din viaţa voastră!
Eu scriu lucrurile acestea tocmai ca să vă pregătesc şi să vă fac să înţelegeţi că aceşti oameni, după o cădere, au fost reabilitaţi de Dumnezeu, au fost iertaţi de Dumnezeu şi au devenit eroii pe care i-aţi cunoscut voi.
Faptul că ei au semnat un angajament la securitate, smuls prin mijloace diabolice de şantaj, nu este cel mai mare păcat şi nu este un păcat care nu se iartă.
Eu am stat odată şi m-am gândit la toate păcatele pe care le-am făcut în viaţă şi vreau să vă spun acum şi aici care este păcatul cel mai mare pe care l-am făcut eu. În anii 1951-1953 eram chemaţi la mari demonstraţii de stradă în care trebuia să strigăm: „Salvă lui Stalin!” Eu eram un tânăr proaspăt convertit şi eram sincer credincios. Dar aşa spunea toată lumea că putem să spunem ceva din buze dar să nu fie în inima noastră! Când am înţeles că primii creştini au fost condamnaţi la moarte numai pentru faptul că n-au vrut să declare: „Cezar este Domn” şi pentru că au declarat că numai „Cristos este Domn”, am înţeles că, de dragul de a trăi, am dat slavă unui om, slavă pe care nu se cuvine să I-o dăm decât lui Dumnezeu! Acesta a fost cel mai mare păcat pe care l-am făcut vreodată şi amintirea lui mă arde şi astăzi!
Am făcut multe alte mari păcate în vremea când am fost departe de Dumnezeu, dar pe acesta l-am făcut când eram credincios sincer. Iată de ce gravitatea lui este şi mai mare.
Se creează în zilele acestea impresia că cel mai mare păcat pe care l-ar fi putut comite cineva a fost păcatul de a fi fost informator. Eu cred că au fost păcate mult mai grave decât acesta. Dar oare avem noi dreptul de a face o ierarhie a păcatelor? Oare nu credem ce scrie în Biblie că „sângele Domnului Isus Cristos ne curăţă de orice păcat” ?
Eu mi-am pierdut credinţa după ce am citit cărţi de teologie liberală şi în momentul când, în cursul unei conversaţii cu unul dintre profesorii mei, am constatat că acesta nu este sincer în ceea ce predică. Atunci am avut următoarea senzaţie, aproape fizică. Mi-am văzut întreaga gândire creştină ca pe o uriaşă schelărie şi am văzut cum cineva loveşte acea schelărie la baza ei şi am văzut cum toată schelăria se prăbuşeşte. Când, după zece ani, am înţeles adevărurile teologiei biblice şi am înţeles că Domnul Isus m-a iertat şi m-a reprimit ca pe al Său, am simţit iarăşi aproape fizic cum toată acea schelărie se înalţă din nou şi totul în mine se pune la loc.
În multe dintre predicile mele am exprimat această trăire a mea printr-o altă metaforă. Iată cum am spus-o. Într-o zi mi-am luat viaţa, ca pe un vas preţios, în propriile mele mâini. Am constatat mai târziu că vasul acesta nu este în siguranţă în mâinile mele, deoarece l-am scăpat din mâini şi l-am făcut cioburi. Dar Domnul Isus s-a aplecat jos, a adunat cu dragoste cioburile şi mi-a refăcut vasul. Atunci am decis că vasul meu nu-i în siguranţă decât în mâinile Lui străpunse de cuie şi am decis că niciodată nu voi mai face nebunia să-mi iau viaţa în propriile mele mâini.
Şi printr-o metaforă şi prin cealaltă am vrut să pun în cuvinte faptul că după reabilitarea mea am simţit iarăşi foarte real că mi s-a redat demnitatea de om, demnitatea de copil al lui Dumnezeu.
Noi cei care am trăit prin iadul comunist, care a produs experţi în frângerea şi în pervertirea oamenilor, n-am fost destul de veghetori şi am lăsat să ni se surpe eşafodajul şi să ni se spargă vasul. Dar slavă bunătăţii, îndurării şi dragostei lui Dumnezeu! Domnul Isus ne-a refăcut eşafodajul şi ne-a reparat vasul. Ne-a redat demnitatea! Ne-a repus în slujba Lui!
Când veţi afla că am fost informatori, trebuie să vă gândiţi la toate cele de mai sus. Sper că ele vă vor face să înţelegeţi şi lumea monstruoasă prin care am trecut, şi slăbiciunea noastră şi bunătatea şi puterea de răscumpărare şi de reabilitate cu care a lucrat Dumnezeu în vieţile noastre.
Ceea ce am scris mai sus nu este o mărturisire (spovedanie publică). Ar fi mult prea târziu pentru aşa ceva. Mărturisirea am făcut-o înaintea lui Dumnezeu şi înaintea celor care trebuiau să audă această mărturisire.
De exemplu, în 1960, când eram pastor la Biserica baptistă din Braşov, după ce a apărut legea care cerea acest lucru, am făcut o declaraţie similară cu aceasta (cu excepţia referirilor la alţi pastori) şi am depus-o la conducerea Comunităţii Baptiste de Sibiu, de care aparţineam. Declaraţia se află acolo şi astăzi.
Nu am amintit toate locurile unde am mai făcut această mărturisire şi nici lucrul acesta nu cred că ar fi necesar.
Ceea ce am făcut aici este o explicaţie a unui fenomen care trebuie înţeles: După ce am luptat atâţia ani pentru libertatea Bisericilor noastre şi pentru cauza Evangheliei în România sub comunism, întreaga Românie va constata totuşi că numele noastre vor apare pe lista celor care au fost cândva informatori ai securităţii. Vor fi mulţi pastori în situaţia aceasta ciudată. Ceea ce scriu este tocmai un ajutor pentru a se înţelege de ce se va produce această aparentă contradicţie. Situaţia este simplă: Cândva am fost frânţi şi am cedat. Dar tot acolo, Dumnezeu ne-a iertat şi ne-a ridicat la luptă pentru cauza Lui. Dacă veţi putea privi cele două aspecte împreună, va dispare orice contradicţie sau confuzie.
Iosif Ţon
Post scriptum
Cine citeşte cele de mai sus poate căpăta impresia că eu îi disculp, îi justific, îi dezvinovăţesc, îi apăr pe toţi pastorii din generaţia mea care au trăit oroarea dictaturii comuniste, expertă în corupere de oameni, în frângere de voinţe, în pervertire de caractere, în a face din oameni neoameni.
Nu, nu-i cuprind în cele de mai sus pe toţi pastorii, deoarece au fost unii care, după ce au fost frânţi de securitate şi au acceptat să fie colaboratori, au constatat că această colaborare le aduce tot felul de privilegii: lauda autorităţilor, promovarea în funcţii cultice, beneficii financiare, călătorii în străinătate, etc. Şi unii, pentru toate acestea, au devenit instrumentele partidului comunist în politica acestuia perversă şi distructivă faţă de culte. Ei au implementat această politică în biserică, în cult şi în străinătate. Unii şi-au făcut chiar un titlu de glorie din a colabora cu autorităţile, spunând că aceasta este dovadă de „înţelepciune”, deoarece ei obţin „drepturi” pentru biserici şi pentru credincioşi. Unii au continuat să facă aceste justificări chiar şi după căderea comunismului!
Nu, pe aceştia nu-i justific. De aceştia mi-e o milă cumplită! Pentru că văd că Dumnezeu nu le mai „dă pocăinţa ca să aibă viaţa” (Faptele apostolilor 11:18) şi văd că astfel „este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă” (Evrei 6:6).
Nu că Dumnezeu nu i-ar ierta! Dumnezeu iartă şi pe cel mai mare criminal dacă se întoarce cu adevărat, cu sinceră şi totală pocăinţă, la Dumnezeu pentru iertare şi pentru schimbare.
Dar există unii care s-au împietrit în starea aceasta de înstrăinare de Dumnezeu. De aceştia mă doare şi mi-e milă.
Vă rog să observaţi că nici pe aceştia eu nu-i judec şi nu-i condamn. Cine sunt eu să fac ceea ce numai Dumnezeu va face la judecata de pe urmă?!
Chiar şi pentru aceştia eu nu pot decât să spun că mă doare şi că aş dori să se întoarcă, chiar şi în acest ceas târziu, la Dumnezeu cu pocăinţă.
Un pastor care a fost o vreme informator şi al cărui trecut a ieşit acum la iveală şi a trăit ruşinea expunerii şi a condamnării din partea multora, mi-a spus aşa: „Eu m-am rugat lui Dumnezeu să scoată aceste lucruri la iveală câtă vreme mai sunt în viaţă, ca să mă ruşinez acum, înaintea oamenilor, şi să nu mă mai ruşinez la judecata de pe urmă. Acum mi s-a împlinit această rugăciune.” „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea”, le-a zis Isus experţilor legii şi fariseilor.
sursa:
http://dezvaluiri.wordpress.com/1-marturia-lui-iosif-tson/
Renate Weber încasează lunar 3 pensii al căror cuantum depășește 110.000 lei, la care se adaugă salariul de avocat al poporului de 23.000 lei
Renate Weber, în vremurile de după revoluție s-a vrut să fie o militantă pentru apărarea drepturilor omului. Această poziție a fost una MIMATĂ, întrucât nu cunoaștem fapte răsunătoare pentru apărarea drepturilor omului săvârșite de Renate Weber, în schimb știm că, Renate Weber a încasat sume „GRASE” de la fundația Soroș. În funcțiile deținute, Renate Weber ar fi avut posibilitatea să facă multe pentru frageda democrație de după anii 90 și până în prezent, mai ales că a ocupat multe funcții la nivel internațional, care i-au oferit „vizibilitate” în mass-media, dar se pare că nu prea a fost interesată de acest lucru. Actualmente, Renate Weber încasează:
- O pensie pentru funcția de fost judecător CEDO
- O pensie pentru funcția de rector universitar pe care a deținut-o.
- O altă pensie o încasează pentru funcția de fost europarlamentar.
Toate aceste pensii însumate, au cuantumul total de 110.000 lei, adică 1 miliard o sută milioane lei vechi. La această sumă se adaugă și salariul de avocat al poporului în cuantum de 23.000 lei. Făcând o socoteală simplă, putem observa că, veniturile lunare ale lui Renate Weber sunt de 133.000 lei, adică 27.708 euro/lunar. Dacă considerați că, Renate Weber nu merită să ocupe funcția de avocat al poporului, vă rugăm distribuiți acest articol. Vă Mulțumim!
25 de politisti anchetati la Sibiu. Anuntul ministrului de Interne: „Facem curatenie in propria ograda”
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, miercuri seara, ca este vorba despre ”curatenie in propria ograda” in cazul de la Sibiu, unde 25 de politisti sunt anchetati pentru coruptie.
„Noi, MAI, ne facem curatenie in propria ograda. Am spus de la inceput ca sistemul imunitar al MAI trebuie sa fie unul functional si ceea ce vedem astazi, rezultatul actiunii Parchetului impreuna cu Directia Generala Anticoruptie, structura a MAI, ca s-a realizat la Sibiu, cu cele 17 mandate de perchezitie, 33 de mandate de aducere, pentru cei 25 de politisti de la Politia Rutiera, nu este altceva decat intentia noastra de a curata padurea de uscaturi”, a afirmat Bode la Antena3, citat de Agerpres.
Ministrul a adaugat ca nu este tolerata nicio abatere de la regulamentul Politiei Romane.
„Suntem 129.000 de angajati in toate structurile MAI, sunt aproximativ 49.000 de politisti, evident ca sunt si astfel de situatii si asa cum am procedat la Sectia 16, spre exemplu, unde tot la solicitarea noastra s-a demarat procedura (…), la fel cum s-a intamplat la Suceava, la celebrul caz de coruptie de la Serviciul de permise, la fel si aici, acest caz a fost documentat foarte mult timp si sigur, ramanand la prezumtia de nevinovatie, astazi au fost adusi in fata instantei, unii cu propunerea de retinere, altii cu cea de arestare. Nu toleram nicio abatere de la regulamentul Politiei Romane. Daca noi nu suntem un exemplu in societate si vrem in permanenta, asa cum e normal, sa transmitem siguranta si incredere, va fi greu sa demonstram acest lucru cand avem astfel de elemente”, a precizat Lucian Bode.
Potrivit acestuia, prin astfel de actiuni „Politia Romana va avea in final de castigat”.
Miercuri au avut loc 17 perchezitii domiciliare pentru probarea unor infractiuni de coruptie intr-o cauza penala in care sunt suspectati 25 de agenti de politie din cadrul IPJ Sibiu.
Cu o avere ce depășește 5 milioane euro, Rovana Plumb reprezintă întruchiparea nesimțirii PSD-iste
Cei care reprezintă și promovează social democrația, în toate țările civilizate sunt oameni modești, cu o conduită morală ireproșabilă. În contrast cu acest aspect, cei care se pretind social-democrați în România dau dovadă de nesimțire crasă și de comportament sfidător față de poporul român. Un exemplu în acest sens îl reprezintă Rovana Plumb, actualmente europarlamentar. Rovana Plumb din postura de bugetar social-democrat, nesimțit deține următoarele:
- O vilă în suprafața de 671 mp, construită pe un teren în suprafață de 1.898 mp pe care Rovana Plumb l-a cumpărat în comuna Pantelimon, încă din 2005. Această vilă a fost ridicată și finisată în perioada 2007-2008. Valoarea de piață a vilei și a terenului pe care a fost ridicată este estimată la peste 2 milioane de euro.
- Rovana Plumb mai deține 2 apartamente de lux în București, în zone exclusiviste a căror valoare de piață este estimată la peste 1 milion de euro. În plus de aceasta, Rovana Plumb deține și o casă de vacanță în comuna Buciumeni din Dâmbovița. De asemenea Rovana Plumb mai deține o casă în Comarnic, pe care o folosește în escapadele pe care le face în Poiana Brașov. Lista „cumpărăturilor” făcute de Rovana Plumb include și „accesorii” pentru beizadeaua sa Răzvan pe care l-a „dotat” cu un bolid de peste 250.000 euro, ceasuri de firmă de zeci de mii de euro și bani de buzunar de câteva mii de euro pe zi. La cele prezentate mai trebuie adăugat bijuteriile, ceasurile de lux și conturile banacare. În fața unei asemenea averi acumulate de un bugetar putem spune doar atât: RUȘINE PSD, RUȘINE ROVANA PLUMB.
Norica Nicolai, cu trei pensii de peste 80.000 lei/lunar, este împotriva tăieri pensiilor speciale
https://www.gazetacivica.ro/politica/cu-o-avere-ce-depaseste-5-milioane-euro-rovana-plumb-reprezinta-intruchiparea-nesimtirii-psd-iste/
Într-o intervenție avută la România TV, în data de 19 februarie 2021, Norica Nicolai s-a arătat foarte deranjată de faptul că, pensiile speciale ale parlamentarilor au fost tăiate, dânsa fiind unul dintre beneficiarii de pensii speciale. În intervenția pe care a avut-o, Norica Nicolai și-a exprimat speranța că, Renate Weber (încă avocat al poporului) va ataca decizia parlamentului la CCR. În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, Norica Nicolai solicită asociației foștilor parlamentari să atace decizia parlamentului. Pentru cine nu cunoaște, Norica Nicolai este beneficiară a trei pensii:
- Una de magistrat.
- Una de parlamentar.
- Una de europarlamentar.
Valoarea însumată a acestor pensii este de aproape 80.000 lei lunar. În aceste condiții, devine foarte limpede, de ce Norica Nicolai este împotriva tăierii pensiilor speciale. Toți cei care citiți acest articol și nu sunteți de acord cu veniturile obținute de Norica Nicolai, pe care le considerăm injuste și imorale, vă rugăm să distribuiți acest articol. Vă Mulțumim!
În timp ce Pavel Abraham are nevoie de 3 ore pentru a-și număra cei 600.000.000 milioane reprezentând pensia nesimțită, românii de rând abea adună bani pentru facturi
Toți cei care se simt sfidați de Pavel Abraham, care încasează lunar 600 milioane lei vechi pensie, vă rugăm să distribuiți acest articol. Mulțumim!
Jigodiile nenorocite, care timp de 30 de ani s-au aflat la conducerea acestei țări au avut ca primă grijă să își treacă ca venituri lunare, sume exorbitante pe care românul de rând și le-ar dori, ca un câștig la loto, măcar odată în viață. Unul dintre cei care cu nerușinare și nesimțire sfidează românul de rând, care trudește din greu pentru a-și plăti facturile, este Pavel Abraham, care lunar încasează 6 sute milioane lei vechi. Rezultă că acest nesimțit, trebuie să cheltuiască 20 milioane lei vechi pe zi. Acest individ are o prezență aproape Cotidiană la România Tv, unde „tună și fulgeră” să l-i se mărească pensiile românilor cu 40%. Noi putem spune că, la ora actuală, statul român are „de întreținut” 200.000 de nesimțiți, gen Pavel Abraham, la care se adaugă și alți nesimțiți cu „salarii speciale”. Dacă acestor indivizi le-ar fi plătite pensiile în raport cu, contribuția la bugetul asigurărilor sociale, ar rămâne suficienți bani pentru a plăti majorarea pensiilor cu 40%, pentru românii de rând. Din banii încasați ilegal de cei care și-au acordat singuri tot felul de privilegii, ar putea fi triplate și subliniem triplate și alocațiile copiilor. Pentru aceste motive merită să schimbăm actuala clasă politică și putem face acest lucru pe data de 6 decembrie. Reiterăm rugămintea de a distribui acest articol, ca o luare de poziție față de cei care, din munca românilor își permit venituri care sfidează orice logică a bunului simț.
FESENIA L-A FACUT BOIER PE iSARESCU SI PE ALTI POTOPISTI,PRIN PRIVATI-HOTIE SI A COMPENST pEsEdIA,PE BANII NOSTRI – Siegfried Muresan demonteaza punct cu punct argumentele BNR privind angajarea lui Dancila: „Dancila a fost un europarlamentar foarte slab, avand un singur raport legislativ incheiat in 9 ani de mandat”
Europarlamentarul PNL Siegfried Muresan demonteaza punct cu punct argumentele BNR privind necesitatea angajarii, in calitate de consilier pe strategie, a Vioricai Dancila. Astfel, Dancila nici nu are relatii bune cu europarlamentarii ecologisti si nici nu s-a remarcat cu ceva pe la Bruxelles cat timp a fost europarlamentar.
„In doi ani cat a fost prim-ministru, Viorica Dancila ne-a indepartat de aderarea la zona euro, in loc sa ne apropie.
Nu a facut progrese pe niciunul dintre cele 5 criterii pe care Romania trebuia sa le indeplineasca pentru aderarea la zona euro. Pe 4 criterii – stabilitatea preturilor, stabilitatea cursului de schimb, ratele dobanzilor pe termen lung si convergenta juridica – situatia la finalul guvernarii Dancila a fost la fel de proasta ca la inceputul guvernarii Dancila.
Pe ce de-al 5-lea criteriu de aderare la zona euro – finantele publice – lucrurile s-au inrautatit din cauza masurilor economice populiste din perioada guvernarii Dancila care au afectat deficitul bugetar.
De aceea, faptul ca Viorica Dancila a fost numit consultant al Bancii Nationale privind aderarea la zona euro este o decizie total gresita.
Argumentul Bancii Nationale cum ca Viorica Dancila ar avea relatii bune cu ecologistii din Parlamentul European este paralel cu realitatea. In timpul Guvernului Dancila, europarlamentarii ecologisti participau la proteste organizate fata de atacurile PSD la adresa justitiei, luau cuvantul in Parlamentul European fata de atacurile PSD la adresa justitiei si, in plus, toti europarlamentarii ecologisti, 51 din 51, au votat rezolutia Parlamentului European care condamna atacurile PSD la adresa justitiei in noiembrie 2018, cand Viorica Dancila era prim-ministru.
Dancila a fost un prim-ministru foarte slab si un europarlamentar foarte slab, avand un singur raport legislativ incheiat in Parlamentul European in 9 ani de mandat. De aderarea Romaniei la zona euro trebuie sa se ocupe economisti si oameni politici care stiu ce fac, nu politicieni incompetenti pusi sa conduca tara de infractori dovediti”, a anuntat marti Siegfried Muresan.
Adrian Vasilescu, consilier pe strategie al BNR, a sustinut ca BNR a angajat-o pe Dancila pentru ca aceasta va „deschide usi” la Bruxelles.
”BNR este preocupata de inaintarea Romaniei catre zona Euro. In aceasta privinta, BNR face eforturi de 12 ani, cand am infiintat Comitetul de trecere la Euro. Acum am intrat intr-o faza noua. Va fi nevoie de contacte directe si permanente cu Parlamentul European, cu Comisia Europeana si cu cabinete din zona euro. Pentru aceste intalniri BNR a organizat 5 departamente care se vor ocupa pregatirea pentru intrarea in zona Euro. Aceste departamente vor fi Departamentul Euro (coordonator), Departamentul Economiei Reale, Departamentul Banci Centrale, Departamentul Monede Digitale si Departamentul Economie Verde. Pentru toate aceste departamente se fac angajari.
Doamnei Dancila i-a fost semnat vineri contractul. Dansa nu e consiliera Guvernatorului ci este consultant in Departamentul Economie Verde. Pentru ca finantarile pentru economia verde vor forma o categorie speciala in batalia in intrarea in zona Euro. D-na Dancila a fost parlamentar, are blazon de fost premier, a avut relatii speciale cu ecologistii din Parlamentul European”, a declarat Vasilescu.
„Inainte de a fi prim ministru, a fost europarlamentar multa vreme. A fost functionar european. Cunoaste toate caile din Uniunea Europeana. Acolo cunoaste oameni mai ales din zona verde, ecologisti, oameni cu care a stat la masa, cu care a baut cafea, cu care a schimbat vorbe. (…) La Banca Nationala, pentru aceste cinci birouri se cauta oameni care au usi deschise la Parlamentul European. Asta este lucrul cel mai important. Fara usi deschise nu facem nimic pentru tara asta”, a mai sustinut Vasilescu.
IN STIL BARBAR-Spaga in sediul PSD. Dezvaluiri din rechizitoriul DNA, 40.000 de dolari au fost dati spaga chiar in sediul PSD la ordinul lui Dragnea
Europa Libera a publicat, miercuri, pasaje din rechizitoriul DNA in cazul vizitei lui Liviu Dragnea in Statele Unite. Procurorii DNA arata cum Dragnea, prin metode specifice mafiei, a livrat un plic cu 40.000 de dolari celui care urma sa intre in contact cu o firma de lobby din Statele Unite.
Astfel, conform rechizitoriului, Liviu Dragnea a acceptat ca, in schimbul postului de consul, Gheorghe Dimitrescu sa plateasca, in luna iulie 2017, o transa in cuantum de 45.000 euro din totalul sumei de 100.000 euro aferenta serviciilor de lobby. Firma cerea banii inainte, asa ca Dimitrescu a inceput sa se imprumute pe la cunoscuti. Refuzat in mai multe randuri, s-a adresat lui Dragnea care a facut rapid rost de bani.
„In data de 6 octombrie 2017 martorul (….) a fost chemat in biroul lui Liviu Dragnea de la Palatul Parlamentului, ocazie cu care martorul a fost informat de Liviu Dragnea ca in ziua respectiva o sa fie contactat telefonic de o persoana, martorul intelegand ca este vorba de primirea unei sume de bani in contul serviciilor de lobby”.
In aceeasi zi, soferul lui Dragnea l-a preluat pe acesta de la sediul Parlamentului Romaniei cu destinatia sediul PSD din Kiseleff, fara sa faca vreo oprire pe traseu.
„In momentul in care au ajuns la acea locatie, Liviu Dragnea i-a transmis martorului ca a lasat in masina, pe bancheta din spate, unde de altfel acesta statea in timpul deplasarilor, un plic, despre care i-a spus ca o sa vina cineva sa il ia. Liviu Dragnea i-a mai spus soferului sa ii dea acel plic, fara sa mai faca alte precizari. In plic se aflau 40.000 de euro”, se mai arata in documentul citat de Europa Libera.
Dupa aproximativ 30 de minute de la discutia avuta cu Liviu Dragnea, la sediul PSD din Kiseleff s-a prezentat o persoana care a ridicat plicul cu bani. Ulterior, acestia au ajuns la Dimitrescu.
Fostul presedinte al PSD Liviu Dragnea a fost trimis in judecata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie intr-un nou dosar, in care este acuzat de trafic de influenta si de folosire a influentei sau autoritatii in legatura cu prezenta sa la ceremonia de inaugurare a presedintelui Donald Trump de la inceputul anului 2017.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a infractiunilor asimilate celor de coruptie au dispus trimiterea in judecata a lui Nicolae-Liviu Dragnea, aflat in stare de detinere, la data faptelor presedinte al Camerei Deputatilor si presedinte al unui partid politic, pentru trafic de influenta (doua fapte) si folosire a influentei sau autoritatii de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, dar si alti trei oameni de afaceri, in sarcina carora s-au retinut infractiunile de cumparare de influenta, respectiv complicitate la cumparare de influenta.
In acelasi dosar a fost deferit justitiei si Gheorghe Dimitrescu, la data faptei consilier parlamentar al lui Florin Iordache, pe vremea cand acesta era deputat PSD, dar si fost consul al Romaniei la Bonn, pentru cumparare de influenta.
Procurorii anticoruptie noteaza in rechizitoriu ca, in perioada ianuarie 2017 – mai 2017, Nicolae-Liviu Dragnea ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri foloase necuvenite pentru sine si pentru partid, constand in asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de investire a presedintelui SUA, din perioada 17 – 21 ianuarie 2017, desfasurate la Washington DC (SUA), in baza unui pachet de beneficii in valoare de 250.000 dolari, acces obtinut prin intermediul unui om politic si de afaceri american, vicepresedinte al Comitetului Prezidential de Inaugurare, si asigurarea, cu ajutorul celorlalti doi oameni de afaceri, a unor servicii de lobby si consultanta politica in valoare de 30.000 USD, in favoarea partidului din care facea parte.
„Banii respectivi ar fi fost platiti, in luna mai 2017, de o societate offshore cu sediul in insulele Virgine Britanice si conturi bancare in Cipru, (controlata de omul de afaceri roman cu ajutorul celorlalti doi oameni de afaceri)”, arata DNA.
De asemenea, spun anchetatorii, Dragnea ar mai fi acceptat de la acelasi om de afaceri promisiunea unor foloase nepatrimoniale necuvenite constand in participarea, in perioada mai – iunie 2017, la doua intalniri (in final neconcretizate) cu inalti oficiali din SUA.
„In acest context, inculpatul Nicolae-Liviu Dragnea ar fi traficat, in favoarea omului de afaceri roman, influenta reala pe care o avea fata de prim-ministrul si alti membri ai Guvernului Romaniei, promitandu-i ca ii va determina pe acestia sa ii asigure interesele de afaceri, in special din domeniul militar si al intelligence, pe care respectivul le avea in Romania”, se precizeaza in comunicat.
De asemenea, afirma procurorii, in perioada mai – octombrie 2017, Nicolae-Liviu Dragnea si-ar fi folosit autoritatea si influenta ce decurg din calitatea de presedinte al unui partid politic fata de Gheorghe Dimitrescu, precum si fata de alte doua persoane, in scopul de a obtine, in aceeasi perioada de timp, foloase necuvenite pentru sine si pentru partid, cu incalcarea dispozitiilor Legii 334/2006 privind finantarea partidelor politice, constand in servicii de lobby in valoare de 100.000 USD (din care 45.000 de euro ar fi fost achitati de Gheorghe Dimitrescu). Serviciile respective ar fi fost prestate de o societate americana de lobby, pentru stabilirea si perfectarea unor vizite ale lui Nicolae-Liviu Dragnea cu inalti oficiali americani.
„In schimbul foloaselor primite de la Gheorghe Dimitrescu, in perioada iunie – iulie 2017, inculpatul Nicolae-Liviu Dragnea ar fi traficat in favoarea acestuia influenta reala pe care o avea asupra ministrului afacerilor externe, promitand ca il va determina pe inaltul demnitar sa il desemneze pe primul in functia de consul general al Romaniei la Bonn, lucru care s-a si intamplat”, afirma DNA.
Potrivit DNA, in cauza au fost dispuse masuri asiguratorii asupra mai multor bunuri imobile ce apartin lui Nicolae-Liviu Dragnea.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucuresti cu propunere de a se mentine masurile asiguratorii dispuse in cauza.
Filiala bancară elvețiană a HSBC a ajutat clienții bogați din lumea buna să eludeze taxele si să ascundă active de aproximativ 120 miliarde dolari , făcându-i nedetectabili şi a consiliat clienții cu privire la modul de a eluda autorităților fiscale naționale
Dosarele arată că filiala elvețiană a HSBC le permitea în mod regulat clienţilor să retragă cărămizi de bani ,prin care clienţii bogaţi puteau evita taxele europene; banca a colaborat cu unii clienti pentru a ascunde de autorităţile fiscale din ţara de origine conturi “negre” nedeclarate; a asigurat conturi criminalilor internaționali, oamenilor de afaceri corupți și altor persoane cu grad de risc ridicat.
Sunt implicaţi clienţi din 200 de ţări, inclusiv România. Investigaţia arată că România este pe locul 39 în topul clienţilor evazionişti.Numai intr-un singur cont al unui client român erau ascunse 829 de milioane de dolari.
Identitatea clientului din România nu a fost făcută încă publică. Investigaţia arată că peste 100.000 de clienţi din aproape 200 ţări şi peste 20.000 de firme au primit ajutor de la HSBC să-şi ascudă banii în conturi offshore.
În ce priveşte România, din 1974 până în 2007 şi-au deschis conturi la filiala elveţiană a băncii HSBC 219 persoane sau entităţi juridice. România se află în partea de sus a clasamentului ţărilor care s-au folosit de banca elveţiană, ocupând locul 39 din 203 ţări. În total, au existat 549 de conturi bancare, asociate cu 219 clienţi (firme, offshore-uri sau persoane private) care au legături cu România. Ei susţin totuşi că pe listă se află actuali sau foşti politicieni români, alături de politicieni din Marea Britanie, Rusia, Ucraina, Georgia, Kenya, India, Liechtenstein, Mexic, Liban, Tunisia, Congo, Zimbabwe, Rwanda, Paraguay, Djibouti, Senegal, Filipine şi Algeria.
Investigaţia numeşte 61 de persoane care au avut sau au conturi la banca elveţiană. Printre ei se numără actorul american Christian Slater, fotbalistul Diego Forlan (1,4 milioane dolari), fotomodelul Elle MacPherson (12,2 milioane dolari), pilotul de Formula 1 Fernando Alonso (42 milioane dolari), patriarhul Armeniei Karekin al II-lea (1,1 milioane dolari), actriţa Joan Collins, regele Iordaniei Abdullah al II-lea (41,8 milioane dolari), regele Marocului Mohammed al VI-lea (9,1 milioane dolari), jucătorul de tenis rus Marat Safin (4,87 milioane dolari), cântăreţul Phil Collins (peste 270.000 de dolari), prinţul Bahrain-ului Salman bin Hamad Al-Khalifa (2,2 milioane dolari), sultanul Omanului Qaboos Bin Said (44,6 milioane dolari), soţia sultanului din Malaezia sau pilotul de motociclism Valentino Rossi (23,9 Milioane dolari).
2. Gura Alesului- Adevar graieste,prin Valeriu Zgonea: Suntem văzuţi ca hoţi, corupţi şi chiulangii. A venit timpul să fim responsabiliPreşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a adresat duminică o scrisoare deschisă deputaţilor ;DAR- DEGEABA,CACI SI DUPA 30 DE ANI SUNT…!
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a adresat o scrisoare deschisă deputaţilor în care le atrage atenţia că Parlamentul suferă din cauza unui deficit de imagine şi că sunt văzuţi drept” hoţi”, “corupţi” şi “chiulangii”, el transmiţându-le că a venit timpul să fie responsabili.
Zgonea precizează că unii dintre parlamentari s-au considerat deasupra legii şi au crezut că se pot ascunde de Justiţie în spatele insignei de deputat sau senator, el admiţând şi faptul că există deputaţi care încă din prima zi de mandat au uitat că au fost votati pentru a veni la muncă şi a face legi doar în interesul celor care i-au ales.
“Am constatat cu tristeţe faptul că nu ne raportăm la regulamente şi norme, ci improvizăm sau încercăm să facem slalom printre reguli şi cutume instituţionale.Puterea mediatică a unor astfel de aşa-zise exemple, poate nesemnificative ca proporţie în raport cu numărul total al parlamentarilor, dar uriaşe la nivelul exemplulului de conştiinţă publică, a făcut ca de cele mai multe ori efortul şi munca noastră să se topească în apelative precum «hoţi», ,«corupţi»,«profitori» sau «chiulangii»”, a spus Zgonea.
El a arătat că, în opinia sa, aceste etichete sunt nedrepte şi descurajante pentru mulţi dintre deputaţi, care muncesc cu seriozitate şi înţeleg rolul pe care îl au în Parlament şi a făcut apel la responsabilitate şi la colaborare.
“A venit momentul să ne certăm mai puţin între noi, să dăm dovadă de mai multă responsabilitate şi să nu mai amânăm adoptarea unor legi şi măsuri pe care întreaga societate le aşteaptă de la noi”, a spus Zgonea.
El le-a propus deputaţilor ca în această sesiune parlamentară să aibă o colaborare reală şi în interes public între toate partidele politice pentru adoptarea cât mai rapidă a unei noi legislaţii electorale.
“Unul dintre principiile care trebuie să stea la baza acestor legi va fi să asigurăm un sistem de vot eficient si securizat (…) De asemenea, consider că trebuie să răspundem aşteptărilor cetăţenilor printr-o reducere semnificativă a numărului parlamentarilor”, a spus Zgonea.
El a spus că dialogul onest este singura cale prin care se va reuşi adoptarea unei noi legi de finanţare a partidelor politice, prin care să se transparentizeze circulaţia banilor şi să se taie fluxul de resurse necontrolate, precum şi «donaţiile» suspecte făcute în timpul campaniilor electorale şi în perioadele premergătoare.
“De asemenea, avem nevoie de o alocare clară a resurselor bugetare pentru fiecare partid politic şi să prevedem sancţiuni severe în caz că cineva îşi va mai permite să încalce regulile”, a spus Zgonea.
El a arătat că îşi doreşte finalizarea în acest an şi a procesului de revizuire a Constituţiei, unde, personal, printre alte modificări importante, ar vrea să existe prevederi clare în domeniul interzicerii traseismului politic.
Zgonea a mai arătat că alte priorităţi legislative în această sesiune se concentrează în jurul dezbaterii şi adoptării unui nou Cod fiscal, dar şi a Legii redevenţelor şi minelor.
“În paralel cu procesul legislativ, eforturile noastre trebuie să se concentreze pe nevoia transparentizării activităţii parlamentarilor şi a apropierii acestei instituţii de cetăţean. Iar acest lucru se poate realiza doar prin modificarea regulamentelor celor două Camere şi prin adoptarea unui Cod de conduită al parlamentarilor”, a mai spus Zgonea.
El a mai spus că toate dezbaterile din comisii şi de la plen trebuie să fie transmise în direct atât pe internet, cât şi la televiziunea publică, iar orarul şedinţelor şi ordinea de zi trebuie afişate public din timp şi a arătat că îşi doreşte şi reglarea unor aspecte care în ultimii ani au suscitat numeroase discuţii între partide referitoare la cvorum, absenteism sau a cazurilor de vot multiplu.
“Toate acestea sunt angajamente pe care ni le-am asumat în relaţia cu partenerii noştri europeni, iar îndeplinirea lor este importantă pentru felul în care Parlamentul va fi perceput atât de opinia pubică internă cât şi în viitoarele rapoarte MCV”, a conchis Zgonea.
Isus este Ușa
de David Brandt Berg
Cred că fiecare creștin care-L iubește pe Iisus, îl va mărturisi altora. Pare să fie una dintre condițiile mântuirii: trebuie măcar să-L mărturisești pe Hristos. “Și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.”1 Dacă-L mărturisim pe Hristos și credem că Dumnezeu L-a înviat din morți, vom fi mântuiți
Tu nu trebuie doar să crezi, ci să-L și primești pe Hristos prin credință, iar atunci cu siguranță că trebuie să-L mărturisești în vreun fel. Poate că distribuirea de literatură creștină nu este pe placul unora, dar ei pot să mărturisească la locul de muncă, acasă, prietenilor ori rudelor. Oricum L-ar propovădui, ei îl mărturisesc pe Hristos, faptul că sunt mântuiți și că sunt creștini acum. Ei îl vor mărturisi în vreun fel.
Cred că aceștia sunt cei patru pași ai mântuirii: mărturisirea întâi, că ești un păcătos care își mărturisește păcatele; pe urmă, pasul doi, să crezi în Hristos; pasul trei, să-L primești pe Hristos; iar cel de-al patrulea pas, să-L mărturisești pe Hristos altora. Aceștia sunt cei patru pași ai mântuirii. Pentru a fi mântuit trebuie să mărturisești că ești un păcătos pentru că altfel nici nu știi că trebuie să fii mântuit.
Acestea sunt singurele condiții impuse de către Dumnezeu. El n-a pus clanța prea sus pentru ca noi să nu putem deschide ușa. El deja ne-a deschis-o și ne invită să intrăm, să credem că este deschisă, să credem că El este ușa. Noi trebuie să credem că ușa este descuiată, nu doar descuiată, dar deschisă, și că este o ușă, că Isus este ușa. Noi trebuie să credem că că nu este doar o ușă, ci că este deschisă pentru fiecare dintre noi, iar noi putem să intrăm prin acea ușă.
După aceea trebuie să facem acel pas prin credință. Văzând și crezând, știind că intrând pe ușă ne va mântui, iar următorul lucru trebuie să-l facem singuri, să facem acel pas al credinței de a accepta, de a primi și de a face pasul de a intra pe ușă. Aceasta este mântuirea.
Într-un sens, acesta este lucrul pe care îl facem atunci când îl acceptăm pe Isus. El a spus, “Eu sunt ușa.”2 De aceea, dacă vrem să mergem în rai, trebuie să trecem prin Isus, ușa deschisă. El este o ușă deschisă, nu una închisă, ori încuiată, ori o ușă cu clanța prea sus, ci o ușă deschisă. Singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să intrăm pe ușă prin credință. Slavă Domnului!
Atunci când citim, ori scriem despre viețile eroilor credinței, trebuie să fim atenți să nu punem clanța prea sus și să nu-i facem pe oameni să creadă că acestea sunt țelurile, că acestea ar fi înălțimile la care trebuie să ajungă, iar pentru a fi un adevărat creștin, ar trebui să fie la fel. Asemenea sfinți măreți, sfinți care au suferit și care au trecut prin încercări extreme par să fie mai degrabă excepția decât regula. Dumnezeu nu se așteaptă de la tine să ajungi la acel standard, iar tu cel mai sigur că nu vei ajunge, Probabil că nu există o persoană într-o sută, ori într-o mie care ar putea face acele lucruri.
Dar ceea ce poți face tu este ceea ce se așteaptă Dumnezeu de la tine. Dumnezeu nu-ți va cere mai mult decât poți purta. El nu va îngădui să fii testat, ori ispitit peste puterile tale.3 El nu va cere mai mult de la tine decât ai putea să dai.
El a făcut mântuirea în așa fel încât ne necesită efort din partea ta deloc, nu trebuie să muncești pentru ea, trebuie doar să o primești și să o crezi. Singurul efort de care ai nevoie este de a întinde mâna credinței pentru a primi cadoul. Ori cel de a face pasul credinței prin ușă. Aceste este singurul lucru pe care trebuie să-l facem, așa cum a scris Dr. Ironside: “Harul lui Dumnezeu și credința ta” – iar El îți dă și credința – “plus nimic.”
Așa că haideți să nu facem sfințenia imposibilă, ori faptul de a fi creștin imposibil pentru majoritatea păcătoșilor. Să nu punem doar clanța îndeajuns de jos, ci să lăsăm și ușa deschisă larg pentru oricine vrea să vină la El.
Noi credem în cuvintele lui Iisus, și anume de a merge în toată lumea pentru a propovădui evanghelia la orice făptură, noi toți. Aceste este un standard destul de ridicat. Însă ridicându-i în slăvi pe eroii credinței din istoria bisericii, până la punctul de a fi venerați și dați ca exemple de ideal, ar putea ridica standarul prea sus. Biblia în schimb ne arată erorile umane și păcatele tuturor oamenilor descriși în ea. Mama mea obișnuia să spună că aceasta este dovada că Biblia este supranaturala, miraculoasa carte a lui Dumnezeu și nu a omului, deoarece atunci când omul scrie istoria, el tinde să treacă cu vederea anumite greșeli și păcate ale eroilor ei; pe când Dumnezeu le descrie așa cum au fost, toate greșelile și păcatele pe care le-au făcut. Cu toate acestea, ei s-au pocăit, iar Dumnezeu i-a iertat și i-a readus la starea lor anterioară; au fost folositori în ciuda tuturor imperfecțiunilor lor, ceea ce ne dă și nouă păcătoșilor speranță.
Să nu punem standardul prea sus. Să nu ridicăm clanța ușii prea sus pentru ca oamenii să nu poate să ajungă la ea. Ci mai degrabă să lăsăm ușa larg deschisă pentru ca ei să poată intra prin har, prin credință și nu prin fapte. Să arătăm oamenilor că oricine poate deveni creștin dacă doar cred și-L primesc pe Isus, își mărturisesc păcatele și-L mărturisesc pe Hristos.
Să o facem în așa fel încât oricine să poată reuși. Tot așa a făcut și Domnul. El a umblat drumurile acelea prăfuite, vorbind cu pescarii, cu vameșii, cu zeloții, cu toate categoriile sociale – cu toți – pentru a le arăta că Dumnezeu îi iubește și că și ei pot să-L iubească pe Dumnezeu; ei puteau să să iubească unul pe altul, să se ajute unul pe altul și să ajute lumea cu evanghelia.
El a venit să le arate că nu trebuie să urmezi regulile Vechiul Testament și a legii mozaice pentru a fi mântuit. Tot ceea ce trebuie să faci este să mărturisești că ești un păcătos și că ai nevoie de mântuire – crede, primește și mărturisește-L pe Hristos. El a spus că toată legea și proorocii se cuprind în legea de iubire a lui Dumnezeu: “Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, și cu tot cugetul tău, și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”4 Aceasta nu pune ștacheta prea sus, sfințenia prea sus, clanța prea sus; o pune astfel încât toată lumea să poată să ajungă la ea.
Singurul păcat care nu se poate ierta este respingerea Duhului Sfânt, păcatul refuzului de a asculta de vocea lui Dumnezeu. Nu există păcat impardonabil în afară de respingerea lui Iisus, dragostea lui Dumnezeu. El spune că nu va fi iertat în această viață și nici în lumea ce va veni, ei nu vor avea niciodată mântuirea pe care o avem noi.5
Dumnezeu a făcut mântuirea pentru noi cât se putea de simplă. Haideți să o facem și noi la fel de simplă pentru alții pentru ca și ei să poată fi parte din împărăția Sa. Amin?
1 Romani 10:10.
2 Ioan 10:9.
3 1 Corinteni 10:13.
4 Matei 22:37-39.
5 Matei 12:31-32.
Sugestii de lectură – Crucea lui Cristos, de J.R.W.Stott, Societatea Misionară Română Wheaton, Illinois, USA,
„Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie…” spune apostolul Pavel în 1 Corinteni 1,18 p.p. Despre această nebunie s-a apucat să scrie John Stott…
CRUCEA LUI CRISTOS, de J.R.W.Stott, Societatea Misionară Română Wheaton, Illinois, USA, 1992…
John Robert Walmsley Stott (1921 – 2011) a fost un preot anglican care a fost considerat conducătorul mișcării evanghelice mondiale. În 2005, Time l-a introdus în lista celor mai influenți 100 de oameni ai lumii. Tatăl său era agnostic, mama luterană. A studiat la unele dintre cele mai bune școli din Anglia. În 1938 a auzit o predică intitulată: Dar ce să fac cu Isus care se numește Hristos? Finalul predicii era Apocalipsa 3,21: „Iată Eu stau la ușă și bat…”. Acea predică i-a schimbat viața. Pastorul Nash, cel care ținuse predica, s-a ocupat de dezvoltarea spirituală a lui Stott, scriindu-i câte o scrisoare în fiecare săptămână, arătându-i cum să se dezvolte și să crească în viața de credință. A studiat teologie și franceză în colegiu și a a terminat cu rezultate excepționale. Apoi a mers la universitate pentru a se pregăti ca preot anglican.
A slujit din 1945 până în 1975 la All Souls Church, Langham Place. În această ipostază, Stott a devenit incredibil de influent atât pe plan național cât și internațional. În 1974 a fondat Langham Partnership International și în 1982 London Institute for Contemporary Christianity. Cât timp a condus cele două organizații a adunat lângă el intelectuali evanghelici de marcă pentru a organiza cursuri și programe prin care să transmită credința creștină într-o lume secularizată. A avut o influență atât de importantă în lumea evanghelică încât în 2004 într-un editorial din New York Times, scris de David Brooks, acesta l-a citat pe Michael Cromartie de la Ethics and Public Policy Center care spunea: „Dacă evanghelicii ar putea alege un papă, Stott este persoana pe care ar vrea s-o aleagă.”
A scris peste 50 de cărți, traduse în nenumărate limbi. Multe dintre ele au fost traduse în românește: Bazele creștinismului; Portretul predicatorului: câteva studii din Cuvânt (Noul testament); dar cea mai cunoscută dintre ele este CRUCEA LUI HRISTOS despre care J.I.Packer a spus: „Nici o altă tratare a acestui subiect suprem nu spune atât de mult, atât de adevărat și atât de bine.”
Zice autorul în Prefața cărții: „Socotesc că am avut parte de un privilegiu deosebit atunci când mi s-a propus de către Inter-Varsity Press să scriu o carte asupra celui mai mare și mai glorios subiect dintre toate, crucea lui Cristos. Am încheiat acei mulți ani de lucru pe care i-a cerut scrierea cărții îmbogățit din punct de vedere spiritual, cu convingeri mai clare și mai puternice, și cu o hotărâre de a petrece restul zilelor mele pe pământ (așa cum știu că toți cei răscumpărați vor petrece eternitatea în ceruri) în slujba eliberatoare a lui Cristos cel crucificat.” (p.7.).
Cartea este structurată în patru părți:
– Felul în care abordăm crucea;
– Esența crucii;
– Ce a realizat crucea;
– Trăirea sub cruce;
Și se încheie cu o concluzie despre: Influența atotpătrunzătoare a crucii.
Pentru o lectură avizată, vă ofer aici câteva repere privitoare la cele patru părți ale cărții: „preocuparea mea este aceea de a discuta subiectul (împăcării) mai pe larg, căci aceasta nu este o carte care să trateze numai problema împăcării, ci o carte despre cruce. După primele trei capitole introductive care formează Partea I, ajungem la Partea a II-a, la ceea ce am numit „esența crucii”, în care eu pledez pentru o înțelegere cu adevărat biblică a noțiunilor „satisfacere” și „substituire”. În Partea a III-a, eu merg mai departe și tratez cele trei mari realizări ale crucii, și anume faptul că îi mântuiește pe păcătoși, că Îl descoperă pe Dumnezeu și că biruiește răul. Partea a IV-a însă se ocupă de lucruri care deseori sunt omise în cărți care tratează subiectul crucii, și anume, ce înseamnă pentru comunitatea creștină faptul de a trăi „sub cruce”. Eu încerc să arăt cum crucea transformă totul. Ea ne dă o nouă relație de închinare cu Dumnezeu, ne ajută să ne înțelegem pe noi înșine într-un mod nou și echilibrat, ne dă un nou impuls să ne dedicăm misiunii, o nouă dragoste pentru vrăjmașii noștri și un nou curaj de a înfrunta dilemele suferinței.” (p.11).
Cartea este amănunțită și profundă, autorul punând întrebări fundamentale și căutând răspunsurile inatacabile ale Scripturii.
O lectură care îmbogățește sufletul, luminează mintea și… mișcă ceva în străfundul ființei…
A sluji
De Peter Amsterdam
Isus când a intrat în lume a luat chipul unui rob.1 Ca și creștini, noi, ca și El, suntem chemați să slujim. Asemenea slujbă este o formă de a lăsa lumina noastră să strălucească în fața oamenilor, care la rândul lor dau slavă lui Dumnezeu.2 Toată slujba creștină este frumoasă și o parte importantă a dragostei noastre pentru Dumnezeu, și cu toate că diferiți creștini oferă slujbe diferite, toate slujbele care-L onorează pe Dumnezeu sunt slujbe onorabile.
Slujba poate sluji unui scop dual – ajutându-i pe alții, dar în același timp ajutându-te pe tine să obții victoria în vreun aspect al vieții tale în care creșterea ta spirituală să fie limitată. De multe ori noi slujim exclusiv din dragoste pentru Domnul și pentru ceilalți. Cu toate acestea, cei care caută să crească spiritual, să se antreneze și să se întărească, pot găsi slujba ca pe un mod frumos, deși sacrificial, de a obține acest lucru.
Motivația pentru a sluji poate fi găsită în Scriptură. Noi suntem motivați de:3
*Recunoștință:A sluji este răspunsul corect față de bunătatea lui Dumnezeu față de noi. “Slujiți-I cu credincioșie din toată inima voastră; căci vedeți ce putere desfășoară El între voi.”4
*Bucurie:Noi slujim de bucurie și nu morocănoși: “Slujiți Domnului cu bucurie.”5
*Iertare:Ca și Isaia, ale cărui păcate fuseseră iertate și care imediat s-a oferit să slujească, noi slujim ca răspuns al iertării pe care ne-a arătat-o. “Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit. Am auzit glasul Domnului întrebând: “Pe cine să trimit, și cine va merge pentru Noi? Eu am răspuns: “Iată-mă, trimite-mă!”6
*Modestie:Noi slujim motivați de modestie: “Deci, dacă Eu, Domnul și învățătorul vostru, v-am spălat picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu.”7
*Dragoste:Noi slujim pentru că îl iubim pe Dumnezeu și pe ceilalți: “Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, și cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”8
Atunci când suntem motivați să slujim din recunoștință, bucurie, modestie și dragoste pentru Dumnezeu și pentru ceilalți, vom fi dispuși să slujim în orice situație și în orice fel ne conduce El să o facem – fie într-un mod extraordinar, ori obișnuit.
Atunci când Isus a spălat picioarele ucenicilor Săi, El a făcut ce face de obicei un sclav. Pe vremea Lui, nimeni decât un sclav ar fi spălat picioarele celor ce intrau în casa cuiva. În acea noapte, în acea cameră, Isus – Cel care a vindecat mulțimi de oameni bolnavi, care a scos draci, a liniștit furtuni și care a mers pe apă – a îngenuncheat și a spălat picioarele murdare a celor pe care-i iubea și pe care-i slujea.
“După ce le-a spălat picioarele, Și-a luat hainele, S-a așezat iarăși la masă și le-a zis: “Înțelegeți voi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiți:”Învățătorul și Domnul”, și bine ziceți, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul îi Învățătorul vostru, v-am spălat picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat să spun, că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decăt cel ce l-a trimis. Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceți.” – Ioan 13:12-17
Isus a clarificat faptul că indiferent de statutul tău spiritual, loc de muncă, bogății, ori orice altceva care te-ar plasa deasupra celorlalți, toate acestea trebuie puse deoparte atunci când îi slujești pe alții. Atunci când Iacov și ioan L-au întrebat despre poziții de autoritate peste alții, Isus le-a spus, “Știți că cei priviți drept cârmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, și mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Dar între voi să nu fie așa. Ci oricare va vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru.”9 Isus schimbă focusul de pe poziție, ori autoritate, și arată că măreția în ochii lui Dumnezeu este găsită slujindu-L pe Dumnezeu și pe ceilalți, din dragoste, modestie și dintr-o poziție de recunoștință și iertare.
Slujba făcută din dragoste pentru Dumnezeu și pentru ceilalți nu caută răsplăți externe. Nu condiționează ca alții să știe despre ea. Nu caută aplauzele, ori recunoștința altora. Îi este de ajuns să o facă pe ascuns și cu modestie. Nu face diferență între o slujbă “mică”, ori “mare”, din moment ce toate slujbele derivă din aceeași motivație. Accentul nu este pus pe rezultate. De asemenea, nu acceptă ca celui ce slujește să i se plătească înapoi. Bucuria este pur și simplu în sjulba însăși. Nu indiscriminează, nu caută să-i slujească pe cei mari și puternici, ci mai degrabă caută să slujească pe cei care au nevoie – care deseori sunt cei mici și fără apărare. Este făcută cu loialitate, indiferent de sentimente; nu este afectată de capricii ori modă. În schimb, disciplinează sentimentele și face ce este nevoie. Are grijă de nevoile celorlalți fără pretenții.10
Începe cu o atitudine de a servi. Înseamnă a ave o dorință de a servi, de a ajuta oricând și oriunde este nevoie de ajutor. Arată dragoste într-un mod tangibil și grijă pentru cei în nevoi. Dă o mână de ajutor la nevoie. Folosește atât talentul cât și darurile Duhului pentru a ajuta în orice fel poți acolo unde este nevoie.
“Purtați-vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel legea lui Hristos.”11 Dragostea este împlinită atunci când purtăm rănile și suferințele altora, atunci când plângem cu cei ce plâng, mai ales cu cei ce călătoresc prin valea umbrei morții. Noi putem ridica tristețea și durerea celorlalți în brațele puternice și delicate ale lui Isus.
Isus a spus:”Eu sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujește la masă.”12 Dacă dorim să fim ca și Hristos, atunci trebuie să învățăm să-i slujim pe alții în dragoste și modestie, așa cum a făcut și Isus, fără a căuta nimic altceva decât a-L slăvi pe Tatăl, este o disciplină ce merită exersată.
1 Filipeni 2:6-7.
2 Matei 5:16
3 Idei luate din cartea lui Donald S. Whitney, Spiritual Disciplines for the Christian Life (Colorado Springs, Navpress, 1991), 117-122
4 1 Samuel 12:24.
5 Psalmi 100:2.
6 Isaia 6:7-8.
7 Ioan 13:14-15.
8 Matei 22:37-39.
9 Marcu 10:42-44.
10 Richard J. Foster, Celebration of Discipline (New York: HarperOne 1998), 129-30.
11 Galateni 6:2.
12 Luca 22:27.
Confesiune
De Peter Amsterdam
Atunci când îl acceptăm pe Isus ca Mântuitor, păcatele noastre sunt iertate, iar ca urmare suntem priviți ca neprihăniți în fața lui Dumnezeu, fiind siguri de mântuire. În marea Sa dragoste pentru umanitate, Dumnezeu a creat o cale de a fi reconciliați cu El, iar acea cale era prin sacrificiul Fiului Său, Isus, care și-a dat viața pentru ca noi să putem fi născuți din nou ca membri ai familiei lui Dumnezeu. Mântuirea a schimbat relația noastră cu Dumnezeu – El este acum Tatăl nostru. Noi suntem etern parte a familiei Sale.
Fiind născut din nou nu înseamnă că nu mai păcătuim, ori că atunci când o facem, păcatele noastre nu au consecințe. Păcatul are efecte negative în viețile noastre și în viețile celorlalți, dar cea mai afectată este relația noastră personală cu Dumnezeu. Păcatul creează o ruptură în relația cu Tatăl nostru, iar mărturisirea păcatului repară acea ruptură. Este nevoie de efort din partea noastră pentru a repara lucrurile, la fel cum este nevoie de efort pentru a restabili o relație cu cineva pe care l-am ofensat.
Mărturisirea este modul de a contracara efectul păcatelor noastre asupra relației noastre cu Dumnezeu. Dacă nu reparăm ruptura prin mărturisirea păcatelor noastre, riscăm să devenim întăriți în inimile și spiritele noastre și să ne depărtăm de El. John MacArthur a scris:
În Tatăl Nostru, Isus ne învață să-L rugăm pe Tatăl să ne ierte păcatele (1). El nu ne-a spus să ne rugăm repetat pentru justificare, deoarece aceea o primim atunci cănd suntem mântuiți.(2) În schimb, El ne arăta modul de a ne restaura relația personală cu Dumnezeu atunci când aceasta a fost fisurată, ori stricată datorită păcatelor noastre.
Mărturisindu-ne păcatele și cerându-I lui Dumnezeu să ne ierte reprezintă calea spre restaurare. Atunci când venim la El și admitem că am păcătuit, când ne cerem iertare și avem o pocăință sinceră, ruptura este reparată, iar relația stricată este restaurată. Noi suntem curățați și putem din nou să fim în părtășie cu neprihănirea, Dumnezeu Însuși.
“Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele, și să ne curățească de orice nelegiuire.”(3) Dumnezeu dorește să ne ierte, iar mărturisirea este calea prin cale noi primim mila și compasiunea Sa.
Cuvântul grec pentru păcat este hamartia, ceea ce înseamnă să nu nimerești ținta, să rătăcești de la calea neprihănirii și a onoarei, să faci o greșeală. Ca și Creștini, noi nu vrem să rătăcim de la calea neprihănirii, ori să ratăm ținta. Scopul nostru este de a călători prin viață aproape de Isus, să nu ne depărtăm de El. Atunci când păcătuim, noi ne depărtăm de El, dar mărturisirea ne apropie de El. Mărturisirea este o expresie a dragostei și a dorinței noastre de a avea o relație apropiată cu Isus și să stăm conectați cu El.
Atunci când ne mărturisim păcatele, noi suntem de acord cu faptul că El condamnă păcatul și recunoaștem că păcătuind am făcut ceva împotriva lui Dumnezeu personal, împotriva Cuvântului Său și împotriva naturii Sale. Noi recunoaștem că păcatul este greșit și că am făcut ceva ofensator față de El.
Înseamnă a recunoaște că aceste acțiuni nu sunt pe placul lui Dumnezeu și că făcându-le, facem rău relației noastre cu El. Înseamnă a fi de acord că datorită păcatelor umanității, inclusiv a păcatelor noastre personale, Isus a suferit tortura și moartea pe cruce. Mărturisirea este recunoașterea că aceste lucruri sunt greșite, că noi personal le-am făcut, că l-am ofensat pe Dumnezeu, că ne pare rău și că avem nevoie de iertarea Sa. Este de asemenea o expresie a înțelegerii noastre că atunci când ne mărturisim păcatele, Dumnezeu, în dragostea și mila Sa, ne iartă.
Charles Spurgeon a subliniat faptul că, ca și copii ai lui Dumnezeu, noi nu venim în fața Sa să mărturisim precum un vinovat, ori un criminal în fața unui judecător. În schimb, ca și copii ai Săi, noi venim la Tatăl nostru iubitor care vrea să ne ierte.
Atunci când ne mărturisim păcatele, noi recunoaștem și ne admitem greșeala. Noi declarăm că indiferent față de cine am greșit, am greșit față de Dumnezeu, în fața căruia suntem răspunzători, ne pare sincer rău că am făcut-o și-I cerem iertarea.
Bine-nțeles că parte a mărturisirii este pocăința, însemnând schimbarea minții, o schimbare a perspectivei și a scopului. Pocăință înseamnă întoarcerea de la păcat spre Dumnezeu, tot așa cum fiul risipitor s-a întors din țara îndepărtată înapoi la casa tatălui său. Înseamnă a-ți părea rău pentru că ai păcătuit și decizând să te schimbi.
Fiecare dintre noi păcătuiește frecvent. Noi nu vrem, de regulă nu vrem, dar o facem. Și cu toate că unele păcate sunt mai serioase decât altele, toate păcatele fac rău spiritual. Mărturisirea este parte a procesului de reparare a răului făcut de păcat.
Înainte de a veni în fața lui Dumnezeu pentru a ne mărturisi păcatele, este bine să ne luăm puțin timp pentru o examinare de sine, gândindu-ne și rugându-ne despre modul în care ai păcătuit, ori despre anumite păcate pe care ți le amintești. Scopul nu este acela de a scoate din rădăcini fiecar detaliu al fiecărui păcat, ci mai degrabă de a-I îngădui Domnului să se miște în inima ta pentru a-ți arăta zone în care ai nevoie de iertarea Sa.
Scriptura ne spune să ne mărturisim păcatele lui Dumnezeu. “Atunci Ți-am mărturisit păcatul meu și nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: “Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile. Și Tu ai iertat vina păcatului meu.”(4) Noi mărturisim Domnului pentru că El este cel impotriva căruia am păcătuit.
Pe lângă mărturisirea păcatelor lui Dumnezeu, Scriptura de asemenea vorbește despre mărturisindu-ne păcatele altora. “Mărturisiți-vă unii altora păcatele și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.”(5) Dacă iertați păcatele cuiva, ele le vor fi iertate.”(6)
Unii Creștini – Romano Catolicii, Ortodocșii și unii Anglicani – pun în practică acest sfat de a mărturisi păcatele unii altora, ei mărturisindu-și păcatele preotului. În general, credința protestantă este aceea că mărturisirea se face numai către Dumnezeu în rugăciune privată. La unele slujbe protestante, pastorul va cere timp pentru ca unii membri să aibă ocazia să-și mărturisească păcatele Domnului.
În general mărturisirea păcatelor este o chestiune privată între individual și Dumnezeu, așa cum am văzut din versetele de mai sus, sunt ocazii în care suntem sfătuiți să ne mărturisim păcatele unii altora.
Sunt momente în care unii oameni își mărturisesc păcatele lui Dumnezeu, dar simt că nu este de ajuns; ei nu au pace că mărturisirea lor le-a restaurat relația cu Dumnezeu. În acele momente poate fi benefic să-ți mărturisești păcatul unui frate, ori unei surori în care ai încredere. Făcând o mărturisire verbală unui alt Creștin de încredere, este uneori necesară pentru a te face să realizezi iertarea, rezultând în pace a inimii, minții și spiritului.
Unul dintre scopurile noastre ca și Creștini este de a avea o relație profundă cu Dumnezeu prin Isus. Deoarece păcatul ne separă de Dumnezeu, încercăm să nu păcătuim; totuși, ca ființe umane, este imposibil să fim eliberați complet de păcat. Din această cauză, mărturisindu-ne păcatele și căutând iertarea lui Dumnezeu, sunt primordiale pentru a avea genul de relație cu Dumnezeu pe care ne-o dorim. Mărturisirea reprezintă modul lui Dumnezeu de a elimina efectele păcatului în relația noastră cu El. Dumnezeu dorește să ne ierte, iar El vrea să căutăm iertarea Sa.
Atunci când venim la Domnul să ne mărturisim păcatele, s-ar putea să venim triști, dar plecăm cu bucurie – Bucuria că suntem iertați, bucuria că relația noastră cu El este restaurată și că putem sta în prezența Sa fără greutatea păcatului. Mărturisirea duce la sărbătorire. Păcatele noastre sunt iertate, iar viețile noastre schimbate. Cu alte cuvinte, “Mărturisirea este bună pentru suflet.”
1 Luca 11:4.
2 Romani 8:1.
3 1 Ioan 1:9.
4 Psalmi 32:5.
5 Iacov 5:16.
6 Ioan 20:23.
Sărbătorindu-L pe cel mai bun prieten al nostru
Compilație
O regulă pe care o am de ani de zile este aceea de a-L trata pe Domnul Isus Hristos ca pe un prieten personal. El nu este un crez, ori o doctrină, ci este El însuși Cel pe care-L avem. – Dwight L. Moody
*
“Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.”(1)
Acesta este unul dintre versetele mele preferate din Biblie. Este de asemenea unul dintre lucrurile pe care le îngrăgesc cel mai mult la Isus. Isus este Prietenul meu!
Am foarte multe feluri de legături cu oamenii, dar Isus este Prietenul meu.
În întreaga mea viață, în toate călătoriile mele, Isus nu m-a lăsat niciodată. Isus este Prietenul meu.
Oh, te iubesc, Isus! Tu ești glorios, iar dragostea Ta, prezența Ta și prietenia Ta mi-au umplut inima de dragoste și adorație. Învață-mă, Isus, cum să fiu prietenul Tău.
În această viață, o persoană poate avea doar câțiva prieteni adevărați. Pentru a fi un prieten adevărat necesită a petrece timp împreună. De asemenea necesită deschidere și sinceritate. Alături de acestea este și dorința de a ști și de a împărtăși aventurile, durerile și călătoria vieții, indiferent de cost…
Diferența în cazul lui Isus este că El nu trebuie să se limiteze la câțiva prieteni, ci poate fi un prieten adevărat tuturor celor care doresc prietenia Sa, părtășia Sa, urmându-L. Acest lucru este glorios! Milioane, chiar miliarde de oameni îl pot avea pe Isus ca Prieten. Isus nu se va schimba niciodată. Poți conta pe El.
Un lucru interesant despre Isus este că El s-a numit “prieten al păcătoșilor.” Isus cel sfânt se caracterizează ca un prieten al păcătoșilor. Există speranță pentru tine și pentru mine!…
Isus va fi prietenul tău! Acum și pentru totdeauna! – Arthur Blessitt(2)
*
Cineva a definit prietenie ca “cunoscând inima celuilalt și împărtășind inima cuiva cu celălalt.” Noi ne împărtășim inimile cu cei în care avem încredere, și avem încredere în cei cărora le pasă despre noi. Noi ne destăinuim prietenilor noștri pentru că avem încredere că ei vor folosi acele informații pentru a ne ajuta, nu pentru a ne răni. Ei la rândul lor ni se destâinuiesc din același motiv.
Noi deseori ne referim la Isus ca la prietenul nostru deoarece știm că El vrea tot ce este mai bun pentru noi. Noi ne destăinuim Lui pentru că avem încredere în El. Dar te-ai gândit vreodată că și Isus se destăinuie oamenilor?
Isus a început să-și numească ucenicii mai degrabă prieteni decât robi, deoarece le-a destăinuit tot ce auzise de la Tatăl Său.(3) Isus a avut încredere în ucenicii Săi că vor folosi acele informații pentru binele împărăției Tatălui Său.
Cu toate că știm că Isus este prietenul nostru, putem oare spune că noi îi suntem prieteni? Îl ascultăm? Ori vrem doar ca El să ne asculte pe noi? Vrem să știm ce are pe inimă? Ori vrem doar să-I spunem ce avem noi pe a noastră? Pentru a fi un prieten al lui Isus, trebuie să-L ascultăm pentru a afla ceea ce vrea ca noi să știm, iar mai apoi să folosim acele informații pentru a-i aduce și pe alții în cercul Lui de prieteni.(4) – Din “Our Daily Bread”
*
A avea un prieten este important pentru mulți dintre noi. Noi toți avem rude, vecini, asociați și alte persoane cunoscute cu care lucrăm, ori cu care ne asociem uneori. Avem cunoștințe cu care vorbim din când în când. Dar cu prietenul cel mai bun, legătura este mult mai profundă. În multe cazuri, prietenul cel mai bun al cuiva este chiar soțul, ori soția.
Prietenul cel mai bun este o persoană în care ai încredere. De obicei, această persoană a făcut parte din viața ta de ceva vreme și înțelege cum gândești, reacționezi și simți. Ei deseori îți cunosc trecutul și experiențele vieții, și sunt la curent cu victoriile, provocările, durerile și lucrurile care te frământă. Ei sunt cei cărora te destăinui, cineva care este acolo atunci când ai nevoie de rugăciune, ori de o ureche care să asculte. Tu știi că ei vor fi alături de tine într-un mod altruist și te vor încuraja să nu renunți.
Legătura ta cu cel mai bun prieten al tău implică și faptul că vrei ca alții să-i cunoască. Tu vrei să-ți incluzi cel mai bun prieten în orice faci, și tu de asemenea vrei să te simți parte din tot ceea ce face el. Pe scurt, viața ta și viața celui mai bun prieten al tău sunt interconectate, iar voi vă înțelegeți și vă acceptați într-un mod profund și personal, mod pe care nu-l faci cu alte persoane.
Jack Zavada, o persoană care deține un site creștin(5), vorbește despre genul de prieten personal care este Isus:
Isus a simțit singurătatea de a fi uman și a văzut că pe cât de mult avem nevoie de un Mântuitor, noi de asemenea avem nevoie de un prieten.
Ce prieten mai bun ai putea avea? Isus este loial. El îți iartă toate greșelile. El te acceptă așa cum ești și te încurajează atunci când ai nevoie cel mai mult de încurajări, de asemenea te ascultă atunci când vrei să îi vorbești. El te poate asculta la nesfârșit fără să obosească. Isus te iubește ca un prieten care vrea să te vadă progresând și ajungând la potențialul tău maxim. În El nu există invidie. El vrea doar ce-i mai bun pentru tine.
Ce de motive bune pentru noi ca și Creștini să sărbătorim nașterea celui mai drag și perfect prieten, Isus. Un asemenea prieten merită împărtășit cu alții și luat ca model, făcând tot ce ne stă în putință pentru a ne face prietenia cu El și mai profundă. Vreau să-L implic pe Isus în fiecare parte a vieții mele. Sunt dispus să fac orice vrea El să facă, dacă El și cu mine putem să facem acel lucru împreună, deoarece ceea ce contează cel mai mult este prietenia noastră profundă. Dacă El este dispus să-mi fie prieten în orice situație, bine-nțeles că și eu la rândul meu vreau să-i fiu prieten.
Garanția Sa este aceea că, chiar și atunci când nu-i sunt credincios, El îmi va rămâne credincios.(6) Pentru o asemenea prietenie merită plătit orice preț, dar El ne-o oferă în dar. Ce putem face în retur este să împărtășim acest dar cu alții.
Să facem Crăciunul nu doar sărbătoarea nașterii Mântuitorului nostru, dar și sărbătoarea celui mai bun prieten al nostru! Să-i oferim ceea ce-și dorește cel mai mult: posibilitatea de a fi același Mântuitor minunat și prieten perfect și pentru alții – Maria Fontaine
1 Ioan 15:15.
2 http://www.blessitt.com/jesus-my-friend. Arthur Blessitt a purtat crucea în jurul lumii, în fiecare țară, și a apărut în Cartea Recordurilor Guinness pentru cel mai lung marș, peste 68,041 km în 324 de țări, grupuri de insule și teritorii în 50 de ani.
3 Ioan 15:15.
4 https://odb.org/2011/07/05/he-calls-me-friend/
5 vizi site’ul său aici.
6 2 Timotei 2:13.
O inimă recunoscătoare: Un mesaj de Ziua Recunoștinței
De Dan Weaver-White
În timp ce noi toți ne pregătim în fiecare an pentru Ziua Recunoștinței, observăm că folosim cuvinte ca recunoscător, ori mulțumit. Ele par să iasă din gurile noastre cu atâta ușurință de parcă le-am folosi în fiecare zi a anului. Este ceva special despre pregătirea celei mai mari mese a anului și invitarea prietenilor și familiei, care pune cuvintele recunoscător și mulțumit în prim planul minților noastre. Atunci când ne adunăm împreună de Ziua Recunoștinței, mulți dintre noi povestim celorlalți despre binecuvântările din viețile noastre. Facem înconjurul mesei, iar fiecare persoană recită o listă de lucruri pentru care este recunoscătoare, noi ne încurajăm elevii să ne spună lucrurile pentru care sunt recunoscători, iar în biserici cântăm imnuri și povestim despre toate binecuvântările pe care le-am primit de la Dumnezeu. Pare că credem că n-ar fi cu adevărat Ziua Recunoștinței dacă n-am repeta acest ritual anual.
Fiind recunoscător de Ziua Recunoștinței este un lucru foarte important, dar deseori, odată ce curcanul este mâncat și prăjitura de dovleac este tăiată, vasele spălate, ne întoarcem la a nu fi atât de recunoscători pe cât ar trebui să fim. Nu pentru că nu am avea lucruri pentru care să fim recunoscători, dar cotidianul vieților noastre și lucrurile negative din lume încep să ne tragă în jos, iar noi ne trezim concentrându-ne mai mult asupra lucrurilor negative asociate cu această viață decât asupra celor pozitive.
Având o inimă recunoscătoare, fiind mulțumiți cu tot ceea ce avem n-ar trebui să fie ceva ce facem odată ori de două ori pe an. Ar trebui să fie un mod de viață pentru fiecare dintre noi. Atunci când avem o inimă recunoscătoare, avem mai multă pace în viețile noastre. Atunci când avem o inimă recunoscătoare, avem mai puțină negativitate în viețile noastre, ceea ce ne ajută să vedem evenimentele și situațiile dintr-o perspectivă diferită. Atunci când ne trăim viețile cu o inimă recunoscătoare, ne simțim mai ușori și mai fericiți. Simțim că viața are însemnătate și că putem învinge toate obstacolele ce ne ies în cale.
Știu că și în viața mea au fost perioade în care îmi era greu să mă gândesc la ceva pentru care eram recunoscător, dar retrospectiv pot să văd că erau multe lucruri pentru care aș fi putut fi recunoscător. Dacă văile vieților noastre pot să ne învețe un lucru, acela ar fi de a ne arăta cât de multe lucruri sunt pentru care am putea fi recunoscători. Bine-nțeles că văile vieților noastre ne învață mult mai mult decât atât. Ele ne învață să avem credință, să fim puternici și să ne găsim ajutorul în Dumnezeu. Ele ne arată că Dumnezeu a rămas același făuritor de miracole, răspunzând fiecărei rugăciuni, iar curând ne dăm seama că dacă n-am fi umblat prin vale, acum n-am avea toate binecuvântările pe care le avem.
Și eu, ca mulți alții, am devenit foarte reflexiv în această perioadă a anului, și am început să devin din ce în ce mai recunoscător pentru văile din viața mea. Atunci când ne adunăm de Ziua Recunoștinței, observăm că suntem recunoscători pentru aceleași lucruri an după an. Lucrurile pe care le enumerăm sunt atât de importante, și cu siguranță că ele sunt binecuvântări de la Dumnezeu pentru care ar trebui să fim recunoscători, dar poate că anul acesta ar trebui să încercăm ceva diferit.
Poate că pe lângă lista obișnuită de lucruri pentru care suntem recunoscători, ar trebui să reflectăm asupra lucrurilor pe care inițial nu le-am considerat binecuvântări. Poate că ar trebui să să spunem că suntem recunoscători pentru văile și perioadele de turbulențe ale vieților noastre. Poate că ar trebui să spunem că suntem recunoscători pentru durerea pe care am îndurat-o anul acesta, fie fizică, mentală, ori emoțională. Poate că ar trebui să trecem pe listă perioadele în care am fost descurajați, ori în depresie, ca o binecuvântare care ni s-a întâmplat anul acesta. Cred că dacă noi toți am face asta, am vedea cât de departe am ajuns datorită acelor încercări. Cred că am vedea cât de mult a fost Dumnezeu cu noi în acele perioade și cred că și alți oameni ar începe să-și vadă propriile încercări într-o lumină nouă. Atunci când pot vedea că putem fi recunoscători pentru văile propriilor vieți, ei vor începe să vadă văile vieților lor dintr-o altă perspectivă.
Noi toți am fost chemați să aducem lumină în lume. Noi toți am fost chemați să arătăm miracolele pe care Dumnezeu poate să le facă, iar împărtășind propriile încercări ca lucruri pentru care suntem recunoscători este unul dintre modurile în care putem răspunde chemării noastre. Fiind recunoscători pentru încercările acestei vieți și realizând că cu ajutorul lui Dumnezeu putem să le învingem și să devenim mai buni, mai puternici din cauza lor, ne va ajuta pe toți să trăim în fiecare zi cu o inimă recunoscătoare. Ne vom trezi că vom împărtăși lucruri pentru care suntem recunoscători nu doar de Ziua Recunoștinței, dar în fiecare zi a vieților noastre. Fiind recunoscător și trăind cu adevărat cu această atitudine ne va duce la pace, iar pacea contează.
http://www.peace-matters.com/blog-native/2015/11/25/a-thankful-heart-a-thanksgiving-message
Încrederea neclintită în lucrurile nădăjduite
De Virginia Brandt Berg
Întrebarea este, când știi că nu mai trebuie să te rogi pentru ceva? Poți de fapt să știi când poți să te oprești să-L rogi pe Dumnezeu și să începi să-I mulțumești pentru ceea ce i-ai cerut? Eu cred că poți.
Să citim din nou definiția pe care Biblia o dă credinței. “Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare în lucrurile care nu se văd.”(1) De aceea cred că atunci când ajungi în acel loc vital în care ai acea încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, că nu mai trebuie să le ceri. Acela este momentul în care ajungi în locul în care ai încrederea. Aceasta este experiența credinței, și este prin această credință că Dumnezeu ne vorbește atunci când ne rugăm.
Acum intervine întrebarea: Cum poți să primești încredințarea de la Dumnezeu că ai fost ascultat, acea convingere vitală că ți se răspunde? Dacă te vei ruga sincer pentru ceea ce simți că îi este plăcut lui Dumnezeu și ții de acea rugăminte cu o determinare fixă, vei ajunge la convingerea că nu mai trebuie să te rogi pentru acel lucru. De ce? Deoarece încredințarea a venit în inima ta, pentru că știi că Dumnezeu te-a auzit și că nu mai trebuie să-L rogi din nou și din nou. De fapt, s-ar putea să simți că nici nu te mai poți ruga pentru acel lucru deoarece prin credință l-ai și primit.
Meditând asupra promisiunilor lui Dumnezeu până ce se naște în inima ta acea încredințare neclintită a lucrurilor nădăjduite, mai apoi vii cu modestie înaintea Domnului cu dorința ta, iar mai apoi intri în credința care-ți va aduce lucrul pe care l-ai cerut. Tu crezi, așa cum spune Cuvântul lui Dumnezeu, că “căci orișicine cere, capătă”(2). De asemenea crezi promisiunea, “Orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit, și-l veți avea.”(3) De asemenea crezi 1 Ioan 5:14, 15: “Îndrăzneala pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă, și dacă știm că ne ascultă, orice i-am cere, știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.”
Aceeași credință cu care ai început să te rogi devine din ce în ce mai puternică, iar încredințarea credinței vine și te oprește din a te mai ruga pentru dorința ta. Există o asemenea încredințare că Dumnezeu, Tatăl tău, te-a auzit, așa că credința ta a devenit realitate. Dar amintește-ți că credința este un dar de la Dumnezeu, iar El îți dă puterea de a primi în măsura în care te rogi și-i citești Cuvântul binecuvântat.
De atâtea ori cerem, iar mai apoi nu-L credem pe Dumnezeu, și nu primim ce am cerut. Odată I-am cerut lui Dumnezeu ceva pentru o perioadă foarte lungă și stăteam și mă gândeam. Dumnezeu mi-a vorbit inimii cu acea voce liniștită, “Ei bine, acceptă-l! Acceptă-l! De ce nu-l accepți?”
Cel mai important lucru pe care ar trebui să-l reținem de aici este că Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat. Trebuie să-l crezi în ciuda oricărei contradicții din partea oricui, ori a circumstanțelor și a condițiilor ce te-nconjoară. Dumnezeu este mereu loial, dar Diavolul, care este tatăl minciunilor, deseori ne ispitește să acceptăm și să credem în emoții și circumstanțe în loc de a crede în Cuvântul lui Dumnezeu.
Avem acea lecție despre vindecarea fiului unui nobil care auzise că Isus venise din Iudea în Galileea. El L-a căutat pe Isus și L-a rugat să vină să-i vindece băiatul, deoarece acesta era pe moarte. Adeseori se întâmplă cu noi că atunci când ni se oferă rugăciune, nu suntem dispuși să credem decât dacă simțim vreo senzație extraordinară. Uneori sunt asemenea senzații, dar deseori nu este nimic ce să vedem, să simțim, ori să auzim. Dar acest nobil nu a cerut nimic. Era foarte urgent. Fiul lui era pe moarte, iar el a spus, “Doamne, vino până nu moare micuțul meu.” Era o credință ce avusese curajul să preseze, urgent, dar modest, iar Domnul L-a răsplătit. El i-a spus: “Du-te, fiul tău trăiește.”(4)
Iar acel nobil și-a văzut de drum. Nu mai avea nimic de ce să se agațe decât să creadă cuvântul lui Hristos. El nu putea să-și vadă imediat fiul și să observe dacă se simțea mai bine sau nu. Nu era nicio confirmare vizibilă, iar el trebuia doar să creadă că fiul lui se însănătoșise doar pentru că Isus spusese asta, iar cuvăntul său era adevărat. Oh, dacă am putea doar să credem că Hristos și-a împlinit promisiunile atunci când le cerem în numele Lui, chiar mai înainte de a vedea orice confirmare pământească care să ne garanteze credința.
Mai avem de învățat cât de diferită este credința față de văz. Cum îl limităm pe Dumnezeu cu cele cinci facultăți senzoriale pe care le avem. Am citit că omul a crezut cuvântul pe care I l-a spus Isus și și-a văzut de drum. El nu a stat să vadă cum se simțea, ce văzuse, ori ce auzise. El doar a crezut cuvântul domnului. Stau și mă întreb dacă tu te-ai fi îndoit de cuvântul Domnului până în momentul în care ți-ai fi întâlnit slujitorul cu vestea cea bună despre însănătoșirea băiatului?
Să nu-l limităm pe Dumnezeu prin a-I cere să vedem, ori prin a-I cere să ne trimită un semn, ceva deosebit. Să-L credem doar pe cuvânt. Crede în cuvântul Său scump; nu te va dezamăgi niciodată. Poți sta pe Cuvânt căci Dumnezeu este pe tron. Rugăciunea schimbă lucruri și va schimba lucruri și pentru tine dacă doar vei crede.
1 Evrei 11:1.
2 Matei 7:8.
3 Marcu 11:24.
4 Ioan 4:47-50.
Legea lui Dumnezeu a retribuției
Compilație
Banii erau rari când eram copil. Nu mi-a lipsit nimic vital, dar niciodată n-am avut atât de mult încât să pot să dau fără să le simt lipsa.
Odată când aveam 17 ani, un om fără adăpost mi-a cerut niște bani. Am fost învățat că atunci când dai vei avea parte de lucruri bune, așa că am calculat de câți bani aveam nevoie pentru biletul de tren spre casă și i-am dat restul – în jur de 7 dolari. Mi-a fost greu să-mi dau toți banii de buzunar. Cu toate că nu pot spune că dăruind 7 dolari am primit înapoi x dolari, știu că de-a lungul anilor am primit înapoi îndeajuns încât să cred în “legea retribuției.”
Isus a exprimat legea retribuției în felul următor: “Dați, și vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura.”(1)
Observați cum nu spune că “ți se va da înapoi atât cât ai dat”. De fapt, atunci când dai, deseori primești înapoi mult mai mult decât ai dat, ca și copilul care și-a dat prânzul lui Isus.(2) Era o nevoie – 5000 de oameni flămânzi – și era darul unui băiețel – cinci pâini și doi pești. Nimic deosebit la o primă vedere, dar uite ce-a făcut Isus cu acel dar!
Nepoțelului meu de doi ani îi face plăcere să-și împartă mâncarea. Indiferent de ce mănâncă, fie că-i place sau nu, el vrea să o gust și eu, chiar dacă este mâncare lui preferată. Încrederea lui că de acolo de unde a venit mâncarea este mai multă face ca dăruirea să fie mai ușoară. Dar ca adulți, noi știm că uneori lucrurile se mai și termină, iar asta face dăruirea mai dificilă.
Dar atunci când am ajuns la ultima bucată de bunătate, de compasiune, de timp, ori orice altceva că ar trebui să ne amintim că Dumnezeu mai are de acolo de unde au venit acestea, iar Lui nu-i este teamă că se vor termina. – Ronald Waterson
Principiul recoltatului
“Să știți: cine samănă puțin, puțin va secera; iar cine samănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci “pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu.” – 2 Corinteni 9:6-7
Principiul semănatului și al culesului se aplică tuturor zonelor vieții, nu doar finanțelor. Ceea ce semeni în viață, aceea vei culege. Ceea ce depui îți va fi returnat. Dacă semeni criticism în viață, vei culege criticism de la alți oameni. Dacă semeni bunătate, vei culege bunătate. Este legea recoltatului. Dacă plantezi un măr, nu vei culege pere; vei culege mere. Dacă semeni cu generozitate, vei culege generos.
Acesta este principiul recoltatului. Oricând ai nevoie de ceva, plantează o sămânță. Atunci când țăranul se uită la câmpul gol, nu se plânge. El doar iese și începe să semene. Dacă are doar puține semințe, are de ales, ori le ține, ori le dă. Dacă le ține, le va avea doar pe acelea. Dacă le dă, Dumnezeu le va multiplica. Lucrul extraordinar este următorul: nu culegi doar ce ai sămănat. Întotdeauna culegi mai mult decât ai semănat!
Dumnezeu a făcut-o așa pentru că El vrea ca tu să fii ca El. Lui Dumnezeu îi place să dăruiască. Singurul mod în care vei învăța să fii ca El este să înveți să fii generos. Atunci când ești zgârcit, ești ca Diavolul. Atunci când ești generos, ești ca Dumnezeu. Atunci când dăruiești, Dumnezeu înmulțește darul tău.
Sună ilogic – să dăruiești atunci când ai nevoie de ceva pentru a primi mai mult înapoi. Dar de aceea ai nevoie de credință! Dumnezeu spune că pentru a primi trebuie să dai, nu să ții. – Rick Warren(4)
57 de cenți care au făcut istorie
O fetiță ce plângea stătea lângă o biserică. Ea fusese dată afară pentru că nu mai era loc. Nu mai pot să merg la școala de duminică se plânse ea pastorului în timp ce trecea pe lângă ea. Uităndu-se la ea, pastorul o luase de mânuță și-i găsise un loc înăuntru. Fetița fusese atât de mișcată de acest gest încât în acea seară se dusese la culcare găndindu-se la copiii care n-au un loc în care să se roage lui Isus.
Peste doi ani, acea fetiță zăcea moartă într-una din clădirile neîngrijite, iar părinții ei l-au chemat pe pastor pentru a organiza înmormântarea. În timp ce trupul ei firav era mutat, s-a găsit o poșetă lângă ea în care erau 57 de cenți și un bilețel cu scris de copil, “Acești bani sunt pentru a construi biserica puțin mai mare pentru ca mai mulți copii să poată să meargă la școala de duminică.”
Timp de doi ani economisise acei bănuți. Atunci când pastorul a citit bilețelul cu ochii înlăcrimați, a știut imediat ce avea de făcut. Luând poșetuța și bilețelul la pupitru, a spus povestea fetiței. El a cerut diaconului să înceapă lucrările pentru a mări biserica. Povestea însă nu se termină aici!
Unul dintre ziarele locale a auzit de poveste și a publicat-o. A fost citiă de un investitor care le-a oferit o parcelă de pământ ce valora câteva mii de dolari. Când a auzit că biserica nu poate plăti suma, le-a oferit-o pentru 57 de cenți. Au început să se strângă bani, iar în cinci ani darul copilei s-a înmulțit la 250.000 de dolari.
Dacă ajungi în Philadelphia, caută Temple Baptist Church, cu o capacitate de 3300 de locuri și Temple University, unde sute de studenți studiază. Uită-te și la Good Samaritan Hospital și la o școală de duminică care gășduiește sute de copii, astfel încât niciun copil din zonă să nu trebuiască să fie dat afară din lipsă de spațiu.
Într-una dintre camerele acestei clădiri poate fi văzută o poză cu fetița ai cărei 57 de cenți au făcut istorie. Lângă poza ei este și poza pastorului, Dr. Russell H. Conwell – o poveste adevărată oferită de Kay McCrary.
1 Luca 6:38.
2 Ioan 6:9-13.
3 Biblia
https://anchor.tfionline.com/ro/post/legea-lui-dumnezeu-retributiei/
Angajamentul De La Cape Town – Mărturisirea de credinţă şi Apelul la acţiune
CUPRINS
PARTEA I – DE DRAGUL DOMNULUI PE CARE ÎL IUBIM:MARTURISIREA DE CREDINTA DE LA CAPE TOWN
- Iubim pentru ca întâi Dumnezeu ne-a iubit
- Îl iubim pe Dumnezeul cel viu
- Îl iubim pe Dumnezeu Tatal
- Îl iubim pe Dumnezeu Fiul
- Îl iubim pe Dumnezeu Duhul Sfânt
- Iubim Cuvântul lui Dumnezeu
- Iubim lumea lui Dumnezeu
- Iubim Evanghelia lui Dumnezeu
- Iubim poporul lui Dumnezeu
- Iubim misiunea lui Dumnezeu
PARTEA II DE DRAGUL LUMII CAREIA ÎI SLUJIM: CHEMAREA LA ACTIUNE DE LA CAPE TOWN
IIA Marturisirea adevarului lui Cristos într-o lume pluralista, globalizata
IIB Promovarea pacii lui Cristos în lumea noastra dezbinata si zdrobita
IIC Trairea dragostei lui Cristos printre oamenii de alte credinte
IID Discernerea voii lui Cristos pentru evanghelizarea lumii
IIF Parteneriatul în trupul lui Cristos în vederea unitatii în misiune
CUVÂNT ÎNAINTE
Cel de-al treilea Congres Lausanne consacrat Evanghelizarii Mondiale (Cape Town, 16-25 octombrie 2010) a reunit 4.200 lideri evanghelici din 198 de tari împreuna cu câteva sute de mii de persoane care au participat la întâlniri în diverse alte locuri din lume si au urmarit transmisiile online. Obiectivul acestui congres a fost de a adresa Bisericii mondiale o noua chemare de a-l marturisi pe Cristos si întreaga sa învatatura în fiecare natiune, în toate sferele societatii, inclusiv în cea a ideilor.
Angajamentul de la Cape Town este tocmai rodul acestei stradanii, care continua o linie istorica, întemeiata atât pe Legamântul de la Lausanne, cât si pe Manifestul de la Manila. El are doua parti. Partea I prezinta convingerile biblice, care ne-au fost transmise prin Scripturi, iar Partea a II-a da glas chemarii la actiune.
Cum s-a materializat Partea I? Chestiunile abordate în prima parte au fost mai întâi discutate la Minneapolis, în decembrie 2009, în cadrul unei întâlniri la care au participat 18 teologi si lideri evanghelici de pe toate continentele. Unui grup mai restrâns, condus de Dr. Christopher J. H. Wright, presedintele Comisiei Teologice a Miscarii Lausanne, i s-a cerut sa pregateasca un document final, care sa poata fi prezentat plenului congresului.
Cum s-a materializat Partea II? Cu mai bine de trei ani înainte de congres a demarat un amplu proces de consultari. Toti vice-presedintii internationali ai Miscarii Lausanne au organizat întâlniri regionale în care liderilor crestini li s-a cerut sa identifice provocarile majore cu care se confrunta Biserica. Ca urmare a acestor întrevederi au rezultat sase chestiuni de baza. Acestea au dus la (i) stabilirea programului Congresului si (ii) au definit cadrul pentru chemarea la actiune. Acest proces de consultari a continuat pe parcursul Congresului, Chris Wright si Comisia pentru formularea Angajamentului înregistrând cu fidelitate toate contributiile care au constituit un volum de munca enorm.
Angajamentul de la Cape Town va constitui documentul director al Miscarii Lausanne pentru urmatorii zece ani. Chemarea sa profetica la actiune si rugaciune, speram noi, va convinge biserici, agentii misionare, scoli teologice, crestinii la locul de munca si organizatiile crestine studentesti din campusuri sa se identifice cu mesajul ei si sa-si gaseasca rolul în transpunerea ei în practica.
Multe declaratii doctrinare fac cunoscut ce crede Biserica. Noi am dorit sa mergem mai departe si sa facem legatura între credinta si practica. Ca urmare, modelul nostru a fost cel oferit de apostolul Pavel, a carui învatatura teologica a fost întrupata în instruirea practica. De pilda, în Epistola catre coloseni, descrierea profunda si impresionanta a suprematiei lui Cristos enunta printr-o învatatura simpla ce anume înseamna sa fii înradacinat în Cristos.
Noi facem distinctie între esenta Evangheliei lui Cristos, adica adevarurile fundamentale asupra carora cadem de acord si cele secundare referitoare la ceea ce cere sau învata Biblia, asupra carora crestinii sinceri nu au ajuns la un acord. În documentul de fata am urmarit sa reflectam principiul Miscarii Lausanne, „libertate în limitele acceptate”, iar în Partea I sunt definite clar aceste limite.
Pe parcursul acestui proces ne-am bucurat sa colaboram cu Alianta Evanghelica Mondiala, care este partenerul nostru în fiecare stadiu. Liderii AEM subscriu întru totul atât Marturisirii de credinta, cât si Chemarii la actiune.
Desi vorbim si scriem din perspectiva traditiei evanghelice prezente în Miscarea Lausanne, afirmam unitatea trupului lui Cristos si recunoastem cu bucurie ca si în alte traditii exista multi ucenici ai Domnului Isus Cristos. Ne-am bucurat de participarea – ca observatori în cadrul întrunirii de la Cape Town – a câtorva reprezentanti importanti ai unor biserici istorice apartinând altor traditii si ne manifestam încrederea ca Angajamentul de la Cape Town va fi folositor bisericilor din toate traditiile. Drept urmare prezentam acest angajament într-o atitudine de umilinta.
Care sunt sperantele noastre cu privire la Angajamentul de la Cape Town? Nadajduim ca se va vorbi despre acest text, ca va fi discutat si ca i se va acorda greutatea unei declaratii comune a evanghelicilor la nivel global; speram ca acest angajament va modela prioritatile slujirii crestine, va întari liderii de opinie în spatiul public si va da nastere unor initiative si parteneriate îndraznete.
Cuvântul lui Dumnezeu sa ne lumineze calea, iar harul Domnului Isus Cristos, iubirea Tatalui din ceruri si comuniunea Duhului Sfânt sa fie cu noi toti.
S. Douglas Birdsall
Presedinte executiv
Lindsay Brown
Director international
PREAMBUL
Ca membri ai Bisericii universale a lui Isus Cristos, afirmam cu bucurie dedicarea noastra fata de Dumnezeul cel viu si fata de planul sau mântuitor împlinit prin Domnul Isus Cristos. De dragul sau, ne reînnoim angajamentul fata de viziunea si de obiectivele Miscarii Lausanne.
Aceasta înseamna doua lucruri:
În primul rând, ramânem dedicati responsabilitatii de a-l marturisi în toata lumea pe Isus Cristos si întreaga sa învatatura. Primul Congres Lausanne (1974) a fost convocat în vederea misiunii de evanghelizare a lumii. Printre principalele realizari pe care acest congres le-a oferit Bisericii din întreaga lume s-au numarat: (i) Legamântul Lausanne; (2) o noua constientizare asupra numarului grupurilor etnice la care nu s-a ajuns cu Evanghelia si (iii) o redescoperire a naturii holistice a Evangheliei biblice si a misiunii crestine. Cel de-al doilea Congress Lausanne, desfasurat în Manila (1989), a dat nastere la peste 300 de parteneriate strategice în evanghelizarea mondiala, multe dintre acestea implicând cooperarea între natiuni în diferite parti ale lumii.
Iar în al doilea rând, ramânem fideli documentelor de baza ale Miscarii: Legamântul de la Lausanne (1974) si Manifestul de la Manila (1989). Aceste documente exprima într-un mod clar adevarurile esentiale ale Evangheliei biblice si le aplica la misiunea noastra practica, astfel încât acestea sunt relevante si provocatoare. Însa recunoastem ca nu am fost credinciosi angajamentelor luate în acele documente, dar recunoastem valoarea lor si dorim sa le împlinim, cautând sa discernem modul în care trebuie sa exprimam si sa aplicam adevarul etern al Evangheliei în lumea generatiei noastre, o lume aflata în continua schimbare.
REALITATILE SCHIMBARII
Aproape tot ce se refera la modul în care traim, gândim si ne raportam unii la altii este într-o continua schimbare. În mod pozitiv sau negativ, simtim impactul globalizarii, al revolutiei digitale si al instabilitatii puterii economice si politice în lume. Unele dintre aspectele cu care ne confruntam ne produc durere si neliniste: saracia globala, razboiul, conflictele etnice, boala, criza ecologica si schimbarile climaterice. Dar exista o schimbare în lumea noastra care constituie un motiv de bucurie, si anume, cresterea Bisericii lui Cristos la nivel mondial.
Faptul ca al treilea Congres Lausanne s-a desfasurat în Africa este o dovada a acestei realitati. Cel putin doua treimi dintre crestinii din întreaga lume se afla în prezent pe continentele aflate pe mapamond la sud si la est. Structura de participare în cadrul Congresului de la Cape Town a reflectat aceasta enorma schimbare în configuratia globala a crestinismului în secolul ce a urmat Conferintei Misionare din Edinburgh, din anul 1910. Ne bucuram de uimitoarea crestere a Bisericii din Africa, ca si de faptul ca fratii si surorile noastre în Cristos din Africa au gazduit acest congres. În acelasi timp, nu ne-am fi putut întâlni în Africa de Sud fara sa ne gândim la anii de suferinta din trecut, traiti sub regimul de apartheid. Asadar, suntem recunoscatori pentru înaintarea Evangheliei si pentru dreptatea suverana a lui Dumnezeu, care lucreaza în istoria contemporana în vreme ce ne luptam cu persistenta mostenire a raului si a nedreptatii. În aceasta consta dubla misiune si responsabilitate a Bisericii în orice loc.
Misiunea crestina trebuie sa caute solutii pentru realitatile propriei noastre generatii. De asemenea, trebuie sa învatam atât din întelepciunea si din greselile, cât si din reusitele si esecurile pe care le mostenim de la generatiile anterioare. Cinstim si deplângem trecutul, si totodata ne angajam în confruntarea cu viitorul, în Numele Dumnezeului care tine întreaga istorie în mâna sa.
REALITATI NESCHIMBATE
Dar într-o lume care se straduieste sa se reinventeze într-un ritm tot mai accelerat, unele lucruri ramân neschimbate. Aceste adevaruri importante constituie temeiul biblic al angajamentului nostru misionar.
- Oamenii sunt pierduti. Conditia umana, în esenta ei, coincide cu cea descrisa în Biblie: în starea noastra de pacat si razvratire, suntem sub incidenta dreptei judecati a lui Dumnezeu, iar fara Cristos nu avem nicio speranta.
- Evanghelia ne aduce o speranta. Evanghelia nu este un concept aflat în pana de noi idei, ci este nevoie sa fie comunicata în mod relevant. Ea descrie ce a facut Dumnezeu pentru a mântui lumea, mai ales prin evenimentele reale ale vietii, mortii, învierii si domniei lui Isus Cristos. În Cristos avem nadejdea.
- Misiunea Bisericii continua. Misiunea lui Dumnezeu continua pâna la marginile Pamântului si pâna la sfârsitul lumii. Va veni ziua când împaratiile lumii vor deveni Împaratia Dumnezeului nostru si a lui Cristos, Fiul sau, iar Dumnezeu va locui în noua creatie împreuna cu poporul lui rascumparat. Pâna atunci, participarea Bisericii la misiunea lui Dumnezeu continua cu acea bucurie ce însoteste caracterul urgent al misiunii în noile si captivantele oportunitati ale fiecarei generatii, inclusiv a celei proprii.
PASIUNEA DRAGOSTEI NOASTRE
Declaratia este formulata într-un limbaj al dragostei. Limbajul legamântului este dragostea. Legamintele biblice, cel vechi si cel nou, sunt expresia harului si a dragostei rascumparatoare manifestate de Dumnezeu fata de umanitatea pierduta si fata de creatia decazuta. Dragostea si harul lui Dumnezeu asteapta raspunsul dragostei noastre. Iubirea noastra se manifesta prin încredere, ascultare si dedicare plina de pasiune fata de Domnul legamântului nostru. Legamântul Lausanne a definit evanghelizarea ca fiind actiunea prin care „întreaga Biserica duce Evanghelia completa întregii lumi”. Aceasta continua sa ne mistuie. Prin urmare, înnoim acel legamânt enuntând din nou:
- Dragostea noastra pentru întreaga Evanghelie, care este glorioasa veste buna a lui Dumnezeu în Cristos, pentru toate domeniile creatiei sale, caci întreaga creatie a fost devastata de pacat si rautate.
- Dragostea noastra fata de întreaga Biserica, poporul lui Dumnezeu, rascumparat de Cristos din fiecare natiune de pe Pamânt si din fiecare perioada a istoriei, pentru a împartasi misiunea lui Dumnezeu în acest veac si pentru a-l glorifica pe el pe vecie în veacul care va veni.
- Dragostea noastra pentru întreaga lume, aflata atât de departe de Dumnezeu si, totusi, atât de apropiata inimii sale, aceasta lume pe care Dumnezeu a iubit-o atât de mult, încât a dat pe singurul sau Fiu pentru mântuirea ei.
Motivati de aceasta dragoste întreita, ne angajam din nou sa fim Biserica plenara, sa credem, sa ascultam si sa împartasim întreaga Evanghelie si sa mergem în toata lumea pentru a face ucenici din toate natiunile Pamântului.
PARTEA I
DE DRAGUL DOMNULUI PE CARE ÎL IUBIM: MARTURISIREA DE CREDINTA DE LA CAPE TOWN
1. Iubim pentru ca întâi Dumnezeu ne-a iubit
Misiunea lui Dumnezeu izvoraste din dragostea lui Dumnezeu. Misiunea poporului lui Dumnezeu izvoraste din dragostea noastra pentru Dumnezeu si pentru tot ceea ce el iubeste. Evanghelizarea lumii este revarsarea dragostei lui Dumnezeu catre noi si prin noi. Afirmam întâietatea harului lui Dumnezeu, la care noi raspundem prin credinta, pe care o demonstram prin ascultarea dragostei. Iubim pentru ca întâi Dumnezeu ne-a iubit si l-a trimis pe Fiul sau ca ispasire pentru pacatele noastre.[1]
A) A-l iubi pe Dumnezeu si pe aproapele tau constituie cea dintâi si cea mai importanta porunca, pe care sunt cladite în întregime legea si profetii. Dragostea este împlinirea legii, cea dintâi în lista roadelor Duhului. Dragostea este dovada faptului ca suntem nascuti din nou; este asigurarea faptului ca îl cunoastem pe Dumnezeu si, totodata, dovada faptului ca Dumnezeu locuieste în noi. Dragostea este noua porunca a lui Cristos, care le-a spus ucenicilor sai ca, doar în masura în care împlinesc aceasta porunca, misiunea lor va fi vizibila si credibila. Dragostea crestina manifestata unii fata de altii este modul în care Dumnezeul nevazut, care s-a revelat în mod vizibil prin Fiul sau întrupat, continua sa se reveleze lumii în mod vizibil. Atunci când Pavel se adreseaza unor credinciosi convertiti de curând, dragostea apare printre primele aspecte pe care el le discuta cu acestia si la care îi îndeamna, alaturi de credinta si de nadejde. Dragostea ramâne însa cea mai mare dintre toate, deoarece dragostea nu se sfârseste niciodata.[2]
B) O astfel de dragoste nu este slaba sau sentimentala. Întemeiata pe legamânt, dragostea lui Dumnezeu este loiala si credincioasa, se daruie, este dezinteresata, puternica si sfânta. De vreme ce Dumnezeu este dragoste, întreaga sa fiinta, toate actiunile sale, dreptatea, cât si îndurarea sa, sunt toate pline de dragoste. Dragostea lui Dumnezeu se rasfrânge asupra întregii sale creatii. Ni se porunceste sa iubim în asa fel încât sa reflectam dragostea lui Dumnezeu în acelasi mod. Aceasta înseamna a umbla în voia Domnului.[3]
C) Astfel, formulând convingerile si angajamentele noastre în termenii dragostei, raspundem celei mai solicitante si mai importante provocari biblice:
- a-l iubi pe Domnul Dumnezeul nostru cu toata inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul si cu toata puterea noastra;
- a-l iubi pe aproapele nostru (inclusiv pe strain si pe dusman) ca pe noi însine;
- a ne iubi unii pe altii asa cum Dumnezeu ne-a iubit pe noi în Cristos, si
- a iubi lumea cu dragostea celui care si-a dat singurul Fiu pentru ca, prin el, lumea sa poata fi mântuita.[4]
D) O astfel de dragoste este darul lui Dumnezeu turnat în inima noastra, dar totodata este si porunca lui Dumnezeu, care cere supunerea vointei noastre. O astfel de dragoste înseamna a fi asemenea lui Cristos însusi: tari în rabdare, dar si blânzi în smerenie; fermi în împotrivirea fata de rau, dar si plini de compasiune fata de cel ce sufera; plini de curaj în suferinta si credinciosi pâna la moarte. Modelul acestei iubiri este viata lui Cristos pe Pamânt, iar etalonul ei este Cristosul înviat în slava.[5]
Afirmam ca o asemenea dragoste plenara biblica ar trebui sa constituie identitatea si trasatura definitorie a ucenicilor lui Isus. Dorim ca aceasta sa ne defineasca si pe noi ca raspuns al rugaciunii si poruncii Domnului Isus. Din nefericire, marturisim ca mult prea adesea situatia nu sta asa. De aceea, ne angajam din nou sa facem tot ceea ce ne sta în putinta pentru a trai, a gândi, a vorbi si a ne comporta în asa fel încât sa exprimam ceea ce înseamna a umbla în dragoste – dragoste pentru Dumnezeu, dragoste unii fata de altii si dragoste fata de lumea din jur.
2. Îl iubim pe Dumnezeul cel viu
Dumnezeul nostru pe care îl iubim ni se reveleaza în Biblie ca singurul Dumnezeu, viu si vesnic, care conduce totul în conformitate cu voia sa suverana si în vederea realizarii planului sau mântuitor. În comuniunea desavârsita a Sfintei Treimi – Tatal, Fiul si Duhul Sfânt – Dumnezeu este singurul Creator, Suveran, Judecator si Mântuitor al lumii.[6] De aceea îl iubim pe Dumnezeu, multumindu-i pentru locul pe care îl avem în creatie, supunându-ne providentei sale suverane, încrezându-ne în dreptatea sa si laudându-l pentru mântuirea pe care a înfaptuit-o pentru noi.
A) Îl iubim pe Dumnezeu mai mult decât orice ar putea rivaliza cu el. Ni se porunceste sa-l iubim doar pe Dumnezeul cel viu si sa ne închinam numai lui. Dar, asemenea Israelului din Vechiul Testament, îngaduim ca dragostea noastra fata de Dumnezeu sa fie pervertita prin adulterul cu idolii acestei lumi, fata de dumnezeii celor din jurul nostru.[7] Alunecam în sincretism, lasându-ne amagiti de multi idoli, precum lacomia, puterea si succesul, slujind mai degraba lui Mamona decât lui Dumnezeu. Acceptam ideologiile dominante la nivel politic si economic, fara a le analiza critic din perspectiva Bibliei. Sub presiunea pluralismului religios, suntem ispititi sa compromitem credinta noastra în unicitatea lui Cristos. Asemenea poporului Israel, avem nevoie sa auzim glasul profetilor si al lui Isus însusi, prin care suntem chemati sa ne pocaim, sa abandonam orice ar putea rivaliza cu Dumnezeu si sa ne întoarcem, într-o atitudine de ascultare, la dragostea si la închinarea dedicata doar lui Dumnezeu.
B) Îl iubim pe Dumnezeu cu pasiune pentru gloria Numelui sau. Cea mai mare motivatie pe care o avem pentru misiune este aceiasi cu cea care guverneaza însasi misiunea lui Dumnezeu, si anume ca singurul Dumnezeu viu si adevarat sa fie cunoscut si glorificat prin întreaga sa creatie. Acesta este scopul final al lui Dumnezeu si ar trebui sa fie suprema noastra bucurie.
„Daca Dumnezeu doreste ca orice genunchi sa se plece în fata lui Isus si fiecare limba sa-l marturiseasca, si noi va trebui sa facem asa. Ar trebui sa fim „gelosi” (asa cum spune uneori Scriptura) pentru cinstea Numelui sau: ar trebui sa ne îngrijoram atunci când el nu este cunoscut, îndurerati atunci când este ignorat, indignati atunci când este hulit si în permanenta preocupati si hotarâti ca Numelui lui Dumnezeu sa i se dea cinstea si gloria care i se cuvin. Cea mai înalta dintre motivatiile misionare nu este nici ascultarea de Marea Însarcinare (în ciuda importantei sale), si nici dragostea fata de cei pacatosi, care sunt departe de Dumnezeu si care se îndreapta spre pierzare (oricât de puternic este acest imbold, în special atunci când ne gândim la mânia lui Dumnezeu), ci mai degraba zelul – un zel arzator si plin de pasiune – pentru slava lui Isus Cristos. …În fata acestui obiectiv suprem al misiunii crestine, toate motivatiile nedemne se vestejesc si pier.”[8] John Stott
Durerea noastra cea mai mare ar trebui sa fie faptul ca Dumnezeul cel viu nu este glorificat în lumea noastra. Dumnezeului celui viu i se neaga existenta printr-un ateism agresiv. Singurul Dumnezeu adevarat este înlocuit si deformat în practicile religiilor lumii. Domnul nostru Isus Cristos este prezentat deformat si eronat la nivel popular, în unele culturi. Iar chipul Dumnezeului revelat biblic este umbrit de caracterul nominal, de sincretismul si ipocrizia de care se face vinovat crestinismul.
A-l iubi pe Dumnezeu în mijlocul unei lumi care îl respinge si îl distorsioneaza, impune ca noi sa-l marturisim pe Dumnezeul nostru cu îndrazneala si smerenie, sa aparam adevarul Evangheliei lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cu putere dar si plini de har si într-un spirit de rugaciune, sa ne încredem în lucrarea de osândire si de convingere pe care o face Duhul sau cel Sfânt. Ne dedicam unei asemenea marturii, deoarece daca pretindem ca îl iubim pe Dumnezeu, trebuie sa împartasim cu el aceeasi prioritate suprema, si anume ca Numele si Cuvântul sau sa fie înaltate mai presus de orice.[9]
3. Îl iubim pe Dumnezeu Tatal
Prin Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu – si doar prin el, care este calea, adevarul si viata – ajungem sa-l cunoastem si sa-l iubim pe Dumnezeu ca Tata. Dupa cum Duhul Sfânt marturiseste duhului nostru ca suntem copiii lui Dumnezeu, tot astfel noi strigam cuvintele cu care s-a rugat Isus: „Abba, Tata”, si rostim rugaciunea „Tatal nostru”, ce ne-a învatat Isus. Dragostea noastra pentru Isus, dovedita în ascultarea fata de el, se întâlneste cu dragostea Tatalui fata de noi, atunci când Tatal si Fiul vin sa salasluiasca în noi, într-o relatie reciproca de daruire si primire a dragostei.[10] Aceasta relatie intima este înradacinata adânc în învatatura biblica.
A) Îl iubim pe Dumnezeu ca Parinte al poporului sau. Israelul din Vechiul Testament l-a cunoscut pe Dumnezeu ca Tatal care i-a dat viata, l-a purtat si l-a mustrat, care cerea ascultarea lui, tânjea dupa dragostea poporului lui si manifesta o iertare plina de compasiune si o dragoste statornica si rabdatoare.[11] În relatia noastra cu Dumnezeu, Tatal nostru, toate acestea sunt valabile si pentru noi, ca popor al lui Dumnezeu, în Cristos.
B) Îl iubim pe Dumnezeu ca Tatal care a iubit atât de mult lumea, încât si-a dat singurul sau Fiu pentru mântuirea noastra. Cât de mare este dragostea Tatalui fata de noi, de vreme ce ajungem sa fim numiti copiii lui Dumnezeu! Nemaipomenita este dragostea Tatalui, care nu l-a crutat pe singurul sau Fiu, ci l-a dat pentru noi toti! Dragostea prin care Tatal îsi daruieste Fiul s-a oglindit în dragostea Fiului, care se daruieste pe sine. S-a vazut o armonie deplina în voia divina a lucrarii de ispasire savârsita la cruce de Tatal si de Fiul, prin Duhul cel vesnic. Tatal a iubit lumea si l-a dat pe Fiul sau; „Fiul lui Dumnezeu m-a iubit si s-a dat pe sine însusi pentru mine.” Aceasta unitate dintre Tatal si Fiul, afirmata de Isus însusi, îsi gaseste ecoul în salutul pe care Pavel îl foloseste cel mai frecvent: „Har si pace voua de la Dumnezeu Tatal si de la Domnul nostru Isus Hristos, care s-a dat pe sine însusi pentru pacatele noastre… dupa voia Dumnezeului nostru si Tatal. A lui sa fie slava în vecii vecilor! Amin.”[12]
C) Îl iubim pe Dumnezeu ca Tata al carui caracter îl reflectam si în a carui grija ne încredem. În Predica de pe Munte, Isus arata în mod repetat spre Tatal ceresc, prezentat ca modelul si temelia modului în care actionam. Trebuie sa fim împaciuitori, deoarece suntem fii lui Dumnezeu. Trebuie sa facem fapte bune, pentru ca Tatalui nostru sa i se dea slava. Trebuie sa îi iubim pe dusmanii nostri, reflectând astfel dragostea parinteasca a lui Dumnezeu. Darnicia, rugaciunea si postul nostru trebuie facute în asa fel încât sa fie vazute doar de Tatal nostru. Trebuie sa îi iertam pe altii asa cum Tatal nostru ne iarta pe noi. Trebuie sa fim lipsiti de teama si sa ne încredem în purtarea de grija a lui Dumnezeu. Printr-un asemenea comportament care izvoraste din caracterul crestin, facem voia Tatalui nostru din ceruri, în Împaratia lui Dumnezeu.[13]
Marturisim ca adesea am neglijat adevarul referitor la identitatea lui Dumnezeu ca Tata si ne-am privat pe noi însine de bogatiile relatiei cu el. Ne angajam înca o data sa venim la Tatal prin Isus Fiul sau: sa primim si sa raspundem dragostei sale parintesti, sa traim în ascultare, acceptând disciplinarea sa ca Parinte, sa reflectam caracterul sau parintesc în comportamentul si atitudinea noastra, si sa ne încredem în purtarea sa parinteasca de grija, indiferent de circumstantele în care vom ajunge.
4. Îl iubim pe Dumnezeu Fiul
Dumnezeu i-a poruncit poporului Israel sa-l iubeasca pe DOMNUL Dumnezeu cu o loialitate absoluta. Si în cazul nostru, a-l iubi pe Domnul Isus Cristos înseamna a afirma cu fermitate ca numai el este Mântuitor, Domn si Dumnezeu. Biblia ne învata ca doar Isus înfaptuieste aceleasi actiuni suverane ca si Dumnezeu. Cristos este Creatorul universului, Cârmuitorul istoriei, Judecatorul tuturor popoarelor si Mântuitorul tuturor celor care îl cauta pe Dumnezeu.[14] El este partas identitatii lui Dumnezeu, în egalitatea si unitatea divina a Tatalui, Fiului si Duhului. Dupa cum Dumnezeu a chemat poporul Israel sa-l iubeasca, în credinta legamântului, în ascultarea si în marturisirea lui, si noi ne dovedim dragostea fata de Isus Cristos punându-ne încrederea în el, ascultându-l si facându-l cunoscut.
A) Noi ne încredem în Cristos. Noi credem marturia Evangheliilor, potrivit careia Isus din Nazaret este Mesia, cel ales si trimis de Dumnezeu pentru a împlini misiunea unica încredintata Israelului în vremurile Vechiului Testament, aceea de a aduce binecuvântarea mântuirii lui Dumnezeu tuturor neamurilor, asa cum i-a promis Dumnezeu lui Avraam.
- În Isus, care a fost zamislit din Duhul Sfânt si nascut din fecioara Maria, Dumnezeu s-a îmbracat cu trupul nostru omenesc si a trait printre noi, fiind pe deplin Dumnezeu si pe deplin om.
- În timpul vietii sale pe Pamânt, Isus a trait într-o desavârsita credinciosie si ascultare fata de Dumnezeu. El a vestit si a învatat despre Împaratia lui Dumnezeu, si le-a aratat ucenicilor cum trebuiau sa traiasca sub domnia lui Dumnezeu.
- Prin lucrarea si prin minunile sale, Isus a anuntat si a dovedit biruinta Împaratiei lui Dumnezeu asupra raului si a puterilor acestuia.
- Prin moartea sa pe cruce, Isus a luat asupra lui pacatul nostru, platind pretul pentru acesta, suferind pedeapsa si rusinea, a învins moartea si puterile întunericului, si a înfaptuit împacarea si rascumpararea întregii creatii.
- Prin învierea sa fizica, Isus a fost îndreptatit si înaltat de catre Dumnezeu, a desavârsit si a dovedit biruinta deplina a crucii si a devenit antemergatorul omenirii rascumparate si a creatiei restaurate.
- Dupa urcarea sa la cer, Isus domneste ca Domn asupra întregii istorii si creatii.
- La venirea sa, Isus va îndeplini judecata lui Dumnezeu, îl va nimici pe Satan, raul si moartea, si va instaura domnia universala a lui Dumnezeu.
B) Noi ne supunem lui Cristos. Isus ne cheama la ucenicie, la purtarea crucii si la urmarea lui pe calea lepadarii de sine, a slujirii si a ascultarii. „Daca ma iubiti, paziti poruncile Mele” a spus el. „De ce îmi spuneti Doamne, Doamne si nu faceti ce va poruncesc?” Suntem chemati sa traim asa cum a trait Cristos si sa iubim asa cum a iubit Cristos. A-l marturisi pe Cristos, dar a-i ignora poruncile dovedeste o imaturitate periculoasa. Isus ne avertizeaza ca multi dintre cei care invoca Numele lui si au lucrari spectaculoase însotite de minuni, se vor trezi respinsi de el pentru ca au înfaptuit faradelegea.[15] Noi tinem seama de acest avertisment al lui Cristos, pentru ca nimeni nu este imun în fata acestui pericol de temut.
C) Noi îl proclamam pe Cristos. Dumnezeu s-a revelat pe deplin si în mod definitiv numai în Cristos si tot numai prin Cristos a înfaptuit mântuirea lumii. De aceea, noi îngenunchem ca niste ucenici la picioarele lui Isus din Nazaret, spunându-i împreuna cu Petru: „Tu esti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu” si împreuna cu Toma: „Domnul meu si Dumnezeul meu!” Desi nu l-am vazut, noi îl iubim si ne bucuram în nadejde, tânjind dupa ziua revenirii sale, când îl vom vedea asa cum este. Pâna în ziua aceea, proclamam asemenea lui Petru si lui Ioan: „În nimeni altul nu este mântuire, caci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie sa fim mântuiti.”[16]
Din nou, ne angajam sa-l marturisim pe Isus Cristos si întreaga sa învatatura în toata lumea, stiind ca putem face aceasta doar daca noi însine traim în ascultare de învatatura lui.
5. Îl iubim pe Dumnezeu Duhul Sfânt
Îl iubim pe Duhul Sfânt, alaturi de Dumnezeu Tatal si de Dumnezeu Fiul în comuniunea Trinitatii. El este un Duh al misiunii, trimis de Tatal si de Fiul, care, la rândul lor, stau în spatele misiunii, pentru a sufla viata si putere asupra Bisericii misionare a lui Dumnezeu. Noi ne rugam pentru prezenta Duhului Sfânt, pe care-l iubim, fiindca fara marturia Duhului privitoare la Cristos, propria noastra marturie este zadarnica. Fara darurile, calauzirea si puterea Duhului, lucrarea noastra este doar efort omenesc. Iar fara roadele Duhului, viata noastra putin atragatoare nu poate reflecta frumusetea Evangheliei.
A) În Vechiul Testament observam ca Duhul Sfânt a fost implicat în creatie, în acordarea libertatii si în înfaptuirea dreptatii, precum si în alegerea si împuternicirea oamenilor pentru diferite slujbe. Profetii umpluti de Duhul Sfânt asteptau cu nerabdare venirea Împaratului si a Slujitorului, a carui persoana si lucrare aveau sa fie înzestrate cu Duhul lui Dumnezeu. Profetii asteptau, de asemenea, ca vremurile ce vor veni sa fie marcate de o revarsare a Duhului lui Dumnezeu, care avea sa aduca o noua viata, o reînoita ascultare de Dumnezeu si înzestrari profetice pentru cei ce faceau parte din poporul Domnului, fie ei tineri sau vârstnici, barbati sau femei.[17]
B) În ziua Cincizecimii, Dumnezeu si-a revarsat Duhul, asa cum promisesera profetii si Isus. Duhul sfinteniei produce roadele sale în viata credinciosilor, iar cea dintâi dintre acestea este întotdeauna dragostea. Duhul umple Biserica cu darurile sale, pe care noi „le râvnim”, ca pe o unealta indispensabila pentru slujirea crestina. Duhul ne da putere pentru misiune si pentru marea varietate a lucrarilor de slujire. Duhul ne înzestreaza pentru a putea proclama si pune în practica Evanghelia, pentru a discerne adevarul, pentru a ne ruga eficient si pentru a învinge fortele întunericului. Duhul ne inspira si însoteste închinarea noastra. Duhul îi întareste si îi mângâie pe ucenicii persecutati sau judecati din pricina marturiei lor despre Cristos.[18]
C) Prin urmare, implicarea noastra în misiune este zadarnica si lipsita de rod fara prezenta, calauzirea si puterea Duhului Sfânt. Afirmatia aceasta este adevarata cu privire la toate dimensiunile misiunii: evanghelizarea, marturisirea adevarului, ucenicia, împaciuirea, implicarea sociala, transformarea etica, grija fata de creatie, învingerea puterilor raului, alungarea duhurilor rele, vindecarea celor bolnavi si suferinzi, precum si rabdarea persecutiei. Tot ce facem în Numele lui Cristos trebuie sa se desfasoare sub calauzirea si împuternicirea Duhului Sfânt. Noul Testament arata clar acest fapt în viata Bisericii primare si în învatatura apostolilor. El este dovedit si astazi prin rodirea si cresterea bisericilor în care urmasii lui Isus actioneaza cu încredere, însotiti de puterea Duhului Sfânt, depinzând de el si nadajduind ca el sa lucreze.
Nu exista Evanghelie adevarata sau deplina si nici misiune biblica autentica fara Persoana, lucrarea si puterea Duhului Sfânt. Ne rugam ca acest adevar biblic sa fie luat tot mai mult în considerare si experimentarea prezentei sale sa fie o realitate în toate madularele trupului lui Cristos din întreaga lume. Suntem însa constienti de multe abuzuri si de mascarada facuta în Numele Duhului Sfânt, de numeroasele moduri în care sunt practicate si laudate diverse fenomene care nu sunt darurile Duhului Sfânt asa cum învata Noul Testament. Este mare nevoie de un discernamânt sporit, de un avertisment clar împotriva înselaciunii, de darea în vileag a manipularii care amageste oamenii ce se slujesc pe ei însisi, abuzând de puterea spirituala în vederea îmbogatirii necinstite. Mai presus de toate, exista nevoia profunda de o învatatura sustinuta si o predicare biblica, însotite de o rugaciune smerita, cu scopul echiparii credinciosilor obisnuiti de a întelege si a se bucura de adevarata Evanghelie, ajutându-i sa recunoasca si sa respinga evangheliile false.
6. Iubim Cuvântul lui Dumnezeu
Iubim Cuvântul lui Dumnezeu cuprins în Scripturile Vechiului si Noului Testament, oglindind desfatarea plina de bucurie a psalmistului, care scria în Tora: „Iubesc poruncile tale mai mult decât aurul… O, cât iubesc Legea ta!” Primim întreaga Biblie ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, inspirat de Duhul Sfânt, vestit si scris prin intermediul unor autori umani. Ne supunem lui, recunoscându-l ca autoritate unica si suprema, care ne guverneaza crezul si purtarea. Marturisim puterea pe care o are Cuvântul lui Dumnezeu de a împlini scopul sau mântuitor. Sustinem ca Biblia este Cuvântul scris suprem al lui Dumnezeu, nefiind depasit de vreo alta revelatie ulterioara, însa ne bucuram totodata ca Duhul Sfânt ilumineaza mintea poporului lui Dumnezeu, astfel ca Biblia continua sa transmita adevarul divin în cuvinte relevante oamenilor din fiecare cultura.[19]
A) Persoana pe care ne-o descopera Biblia. Noi iubim Biblia asa cum iubeste mireasa scrisorile sotului ei, nu de dragul hârtiei pe care sunt scrise, ci de dragul persoanei care ne vorbeste prin ele. Biblia ne prezinta identitatea, caracterul, scopurile si actiunile lui Dumnezeu. Ea este marturia de capatîi privitoare la Domnul Isus Cristos. Citind-o, îl întâlnim plini de bucurie, prin Duhul lui. Dragostea noastra fata de Biblie este o expresie a dragostei noastre pentru Dumnezeu.
B) Istorisirea pe care ne-o reveleaza Biblia. Biblia prezinta relatarea universala a creatiei, a caderii si a rascumpararii în istoria omenirii, precum si pe cea a noii creatii. Aceasta naratiune completa ne pune la dispozitie o conceptie biblica coerenta si ne modeleaza teologia. În centrul acestei relatari se afla evenimentele mântuitoare culminante ale crucii si învierii lui Cristos, care constituie esenta Evangheliei. Aceasta relatare (din Vechiul si din Noul Testament) ne spune cine suntem, care este scopul nostru pe Pamânt si încotro se îndreapta destinul nostru. Aceasta istorie a misiunii lui Dumnezeu defineste identitatea noastra, este motorul misiunii noastre si ne asigura ca finalul se afla în mâinile lui Dumnezeu. Aceasta istorisire trebuie sa îsi faca loc în memoria poporului lui Dumnezeu, sa sustina nadejdea sa si sa dicteze continutul marturiei sale evangheliste, ca urmare a transmiterii ei din generatie în generatie. Noi trebuie sa facem Biblia cunoscuta prin toate mijloacele posibile, caci mesajul ei este destinat tuturor oamenilor de pe Pamânt. De aceea, ne dedicam din nou sarcinii continue de traducere, de raspândire si de învatare a scripturilor în toate culturile si limbile, inclusiv în cele care sunt predominant orale sau nu au o forma scrisa.
C) Adevarul pe care îl proclama Biblia. Întreaga Biblie ne învata tot adevarul pe care Dumnezeu doreste sa-l cunoastem. Ne supunem lui, recunoscând ca adevarat si vrednic de încredere tot ce afirma, caci este Cuvântul lui Dumnezeu, care nu poate sa minta si care nu va ramâne neîmplinit. El este lamurit si îndeajuns pentru descoperirea caii spre mântuire. Este fundamentul pentru explorarea si întelegerea tuturor dimensiunilor adevarului lui Dumnezeu.
Însa noi traim într-o lume plina de minciuni, în care adevarul este respins. Multe culturi afiseaza un relativism predominant, care neaga existenta oricarui adevar absolut sau posibilitatea cunoasterii unui asemenea adevar. Daca iubim Biblia, atunci trebuie sa ne ridicam în apararea adevarurilor proclamate de ea. Trebuie sa gasim cai noi de a promova autoritatea biblica în toate culturile. Ne dedicam efortului de a apara adevarul revelatiei lui Dumnezeu, ca mod de exprimare a dragostei noastre fata de Cuvântul lui Dumnezeu.
D) Trairea pe care o cere Biblia. „Cuvântul este în gura ta si în inima ta, ca sa-l împlinesti.” Isus si Iacov ne cheama sa fim împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultatori.[20] Biblia descrie ce fel de viata trebuie sa caracterizeze credinciosul si comunitatea crestina. Începând de la Avraam, continuând cu Moise, cu psalmistii, cu profetii si cu scrierile despre întelepciune, apoi cu Isus si cu apostolii, învatam ca un asemenea mod de viata scriptural include dreptatea, compasiunea, smerenia, integritatea, buna credinta, puritatea sexuala, generozitatea, bunatatea, lepadarea de sine, ospitalitatea, împaciuirea, lipsa razbunarii, facerea binelui, iertarea, bucuria, multumirea si dragostea, îmbinate toate într-o viata de închinare si de credinciosie fata de Dumnezeu.
Marturisim ca pretindem cu usurinta ca iubim Biblia, fara sa iubim viata pe care ne-o cere aceasta: viata de ascultare practica fata de Dumnezeu, prin Cristos ce are un pret. Cu toate acestea,”nimic nu elogiaza Evanghelia mai elocvent decât o viata transformata si nimic nu o discrediteaza mai tare decât lipsa consecventei la nivel personal. Noi suntem chemati sa ne purtam într-un mod vrednic de Evanghelia lui Cristos si chiar sa o „împodobim”, sporindu-i frumusetea prin trairea noastra sfânta.”[21] De aceea, de dragul Evangheliei lui Cristos, ne dedicam din nou dovedirii dragostei noastre fata de Cuvântul lui Dumnezeu, crezându-l si supunându-ne lui. Nu exista misiune biblica fara o traire biblica.
7. Iubim lumea lui Dumnezeu
Noi împartasim dragostea lui Dumnezeu fata de lumea creata de el, iubind tot ce a întocmit Domnul, bucurându-ne de providenta lui Dumnezeu si de dreptatea sa pe care le întâlnim în creatie, proclamând vestea buna întregii creatii si tuturor popoarelor, si tânjind dupa ziua în care Pamântul va fi plin de cunoasterea slavei lui Dumnezeu, ca fundul marii de apele care-l acopera.[22]
A) Iubim lumea creatiei lui Dumnezeu. Dragostea aceasta nu se limiteaza la o afectiune sentimentala pentru natura (pe care Biblia nu o porunceste nicaieri) si nici nu se confunda cu o închinare panteista a naturii (pe care Biblia o condamna în mod explicit). Ea este mai degraba rezultatul logic al dragostei noastre pentru Dumnezeu, manifestata prin grija fata de ceea ce-i apartine. „Al Domnului este Pamântul si tot ce cuprinde el.” Pamântul este proprietatea Dumnezeului pe care spunem ca-l iubim si-l ascultam. Suntem interesati de soarta lui pentru simplul motiv ca îi apartine celui pe care-l numim Domnul nostru.[23]
Pamântul este creat, mentinut si rascumparat de Cristos.[24] Nu putem pretinde ca îl iubim pe Dumnezeu, atâta timp cât abuzam de ceea ce-i apartine lui Cristos de drept, facând obiectul creatiei, rascumpararii si mostenirii sale. Aratam ca ne pasa de Pamânt si îi folosim în mod responsabil bogatele-i resurse fara sa fim motivati de rationamentele lumii seculare, ci de dragul Domnului. Daca Isus este Domnul întregului Pamânt, nu putem separa relatia noastra cu el de modul în care actionam vizavi de planeta noastra, caci proclamarea Evangheliei care afirma: „Isus este Domn!” înseamna proclamarea unei Evanghelii care include Pamântul, întrucât domnia lui Cristos se extinde asupra întregii creatii. Asadar, grija fata de creatie este legata de domnia lui Cristos.
Aceasta dragoste fata de creatia lui Dumnezeu ne cere sa ne pocaim de aportul nostru la distrugerea, la irosirea si la poluarea resurselor Pamântului, si de concursul pe care l-am dat idolatriei toxice a consumului, angajându-ne grabnic cu o responsabilitate ecologica profetica. Îi sustinem pe crestinii a caror chemare speciala este aceea de a proteja mediul prin actiuni concrete, precum si pe cei dedicati îndeplinirii mandatului de a împlini nevoile umane prin exercitarea responsabila a stapânirii si administrarii Pamântului. Biblia prezinta scopul rascumparator al lui Dumnezeu cu privire la creatia însasi. Luata în ansamblu, misiunea înseamna discernerea, proclamarea si trairea adevarului biblic potrivit caruia Evanghelia este vestea buna a lui Dumnezeu, adusa prin cruce si prin învierea lui Cristos, pentru noi, ca indivizi, si pentru societate si pentru creatie. Toate acestea trei sufera din pricina pacatului; toate sunt incluse în dragostea si în misiunea rascumparatoare a lui Dumnezeu; toate trebuie sa faca parte din misiunea comprehensiva a poporului lui Dumnezeu.
B) Iubim lumea cu diferitele ei natiuni si culturi. „Dumnezeu a creat dintr-un singur om toate neamurile care traiesc pe întreaga fata a Pamântului.” Diversitatea etnica este darul lui Dumnezeu manifestat în creatie, iar el va fi mentinut si în noua creatie, în care va fi eliberat de dezbinarile si de rivalitatea lumii noastre decazute. Dragostea noastra fata de toate popoarele reflecta promisiunea lui Dumnezeu de a binecuvânta toate natiunile Pamântului si misiunea lui de a crea pentru sine un popor format din oameni de toate triburile, limbile, natiunile si popoarele. Suntem chemati sa iubim tot ce a ales Dumnezeu sa binecuvânteze, iar aceasta include toate culturile. De-a lungul istoriei, lucrarea misionara crestina, desi a fost întunecata de esecuri distructive, a jucat un rol important în protejarea si în conservarea culturilor indigene si a limbii acestora. Dragostea evlavioasa include însa si discernamântul, caci toate culturile prezinta nu doar dovezi pozitive ale chipului divin în viata membrilor lor, ci si amprenta negativa a Satanei si a pacatului. Tânjim sa vedem Evanghelia întrupata si înradacinata în toate culturile, rascumparându-le din interior, asa încât sa poata reflecta slava lui Dumnezeu si plinatatea stralucitoare a lui Cristos. Asteptam cu nerabdare ca bogatia, slava si splendoarea tuturor culturilor sa fie aduse în cetatea lui Dumnezeu, rascumparate si purificate de orice pacat, îmbogatind astfel noua creatie.[25]
O astfel de dragoste, pentru toate popoarele ne cere sa respingem nenorocirile aduse de rasism si etnocentrism si sa tratam fiecare grup etnic si cultural cu demnitate si cu respect, datorita valorii lor pentru Dumnezeu în ceea ce priveste creatia si rascumpararea.[26]
O astfel de dragoste ne cere, de asemenea, sa cautam sa facem Evanghelia cunoscuta fiecarui popor si fiecarei culturi de pe fata Pamântului. Niciun popor, fie iudeu, fie dintre neamuri, nu este exclus din Marea Trimitere. Evanghelizarea este actiunea fireasca a inimilor umplute cu dragostea lui Dumnezeu fata de cei care nu-l cunosc înca. Marturisim cu rusine ca exista înca multe grupuri etnice în lume care nu au auzit niciodata mesajul iubirii lui Dumnezeu, revelate în Isus Cristos. Ne înnoim angajamentul care a inspirat de la bun început Miscarea Lausanne sa foloseasca toate mijloacele posibile pentru ca mesajul Evangheliei sa ajunga la toate popoarele.
C) Iubim oamenii saraci si suferinzi din lume. Biblia ne spune ca Domnul este plin de dragoste fata de tot ce a creat, ca apara pricina celor asupriti, ca-i iubeste pe straini, ca-i hraneste pe cei flamânzi si ca ia partea orfanilor si a vaduvei.[27] Biblia ne mai arata ca Dumnezeu doreste sa faca toate acestea prin oameni care sunt dedicati unor asemenea lucrari. Dumnezeu îi considera responsabili îndeosebi pe cei care sunt alesi în societate în functii politice sau judecatoresti,[28] dar porunceste tuturor credinciosilor, prin lege si prin profeti, prin Psalmi si prin întelepciunea Bibliei, prin cuvintele lui Isus, ale lui Pavel, Iacov si Ioan, sa reflecte dragostea si dreptatea lui Dumnezeu, iubindu-i cu fapta pe cei nevoiasi si facându-le dreptate.[29]
O astfel de dragoste fata de cei saraci ne cere nu doar sa fim plini de milasi de compasiune, ci si sa le facem dreptate, dându-i în vileag si opunându-ne tuturor celor care-i asupresc si îi exploateaza pe saraci. „Nu trebuie sa ne fie teama sa denuntam raul si nedreptatea, oriunde s-ar gasi acestea.”[30] Marturisim cu rusine ca, în aceasta privinta, nu am izbutit sa împartasim compasiunea lui Dumnezeu, sa întrupam dragostea lui, sa reflectam caracterul sau si sa împlinim voia lui. Ne daruim din nou cauzei promovarii justitiei, incluzând solidaritatea cu cei oprimati si marginalizati, precum si sustinerea acestora. Recunoastem ca o astfel de lupta împotriva raului reprezinta o dimensiune a razboiului spiritual, care poate fi purtat prin biruinta dobândita odata cu rastignirea si cu învierea, în puterea Duhului Sfânt si prin rugaciune constanta.
D) Îi iubim pe semenii nostri ca pe noi însine. Isus si-a chemat ucenicii sa împlineasca aceasta porunca, considerata a fi a doua în ordinea importantei, însa în acelasi capitol si-a adâncit cerinta în mod radical, de la „iubeste-l pe strain ca pe tine însuti” la „iubeste-l pe vrajmasul tau”.[31]
O asemenea dragoste pentru semenii nostri ne cere sa ne purtam fata de toti oamenii asa cum ne învata esenta Evangheliei, ascultând de porunca lui Cristos si urmându-i exemplul. Aceasta dragoste fata de semenii nostri include oameni de toate credintele si chiar pe cei care ne urasc, ne ponegresc, ne prigonesc ori ne ucid. Isus ne-a învatat sa raspundem minciunilor cu adevarul, celor care ne fac rau cu fapte pline de bunatate, mila si iertare, violentei si uciderii ucenicilor sai cu spirit de sacrificiu, pentru a atrage oamenii la el si a frânge lanturile rautatii. Respingem cu tarie raspândirea Evangheliei pe calea violentei si tentatia de a ne razbuna pe cei ce ne fac rau. O asemenea neascultare ar fi incompatibila cu exemplul si cu învatatura lui Cristos si a Noului Testament.[32] În acelasi timp, datoria noastra plina de dragoste fata de semenii nostri aflati în suferinta ne cere sa cautam sa le facem dreptate, recurgând la mijloacele legale si la autoritatile statului, care functioneaza ca slujitori ai lui Dumnezeu pentru pedepsirea celor nelegiuiti.[33]
E) Lumea pe care nu o iubim. Lumea creatiei lui Dumnezeu a devenit lumea razvratirii omenesti si satanice împotriva lui Dumnezeu. Noua ni se porunceste sa nu iubim aceasta lume a dorintelor pacatoase, a lacomiei si a mândriei omenesti. Marturisim cu parere de rau ca tocmai aceste trasaturi ale lumii desfigureaza atât de des prezenta crestinilor si compromit marturia acestora privitoare la Evanghelie.[34]
Ne angajam din nou sa nu flirtam cu lumea decazuta si cu pasiunile ei trecatoare, ci sa iubim întreaga lume asa cum o iubeste Dumnezeu. De aceea, iubim lumea cu dorinta sfânta ca întreaga creatie si toate culturile sa fie rascumparate si înnoite în Cristos, ca poporul lui Dumnezeu din toate natiunile sa fie strâns laolalta, iar distrugerea, saracia si dusmania sa înceteze.
8. Iubim Evanghelia lui Dumnezeu
Ca ucenici ai lui Isus, suntem oameni ai Evangheliei. Esenta identitatii noastre este pasiunea pentru vestea buna a Scripturii privitoare la lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu, în Isus Cristos. Ne uneste experienta harului lui Dumnezeu, descoperit în Evanghelie, si motivatia de a face cunoscuta aceasta Evanghelie a harului pâna la marginile Pamântului, prin orice mijloc posibil.
A) Iubim vestea buna, într-o lume a vestilor rele. Evanghelia trateaza efectele cumplite ale pacatului, ale esecului si ale nevoilor omenirii. Oamenii s-au razvratit împotriva lui Dumnezeu, au respins autoritatea lui si nu i-au ascultat Cuvântul. În aceasta stare pacatoasa, noi ne-am înstrainat fata de Dumnezeu, unul de altul si de ordinea instituita de el. Pacatul merita condamnarea din partea lui Dumnezeu. Cei care refuza sa se pocaiasca si care „nu asculta de Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos… vor avea ca pedeapsa o pierzare vesnica de la fata Domnului.”[35] Efectele pacatului si puterea raului au afectat toate dimensiunile personalitatii umane (spirituala, fizica, intelectuala si relationala), au patruns în viata culturala, economica, sociala, politica si religioasa, în toate culturile si în toate generatiile, de-a lungul istoriei. Ele au provocat o suferinta nespusa rasei umane si au vatamat creatia lui Dumnezeu. În acest context întunecat, Evanghelia aduce, într-adevar, o veste foarte buna.
B) Iubim istorisirea relatata de Evanghelie. Evanghelia prezinta evenimentele istorice ale vietii, mortii si învierii lui Isus din Nazaret ca pe o veste buna. Ca fiu al lui David, Mesia si Împaratul promis, Isus este singurul prin care Dumnezeu si-a instaurat Împaratia si a asigurat mântuirea lumii, facând posibila binecuvântarea tuturor natiunilor Pamântului, dupa cum i-a promis lui Avraam. Pavel defineste Evanghelia afirmând ca Isus „a murit pentru pacatele noastre, dupa Scripturi; a fost îngropat si a înviat a treia zi, dupa Scripturi, si s-a aratat lui Chifa, apoi celor doisprezece.” Evanghelia declara ca, pe cruce, Dumnezeu a luat asupra lui însusi, în persoana Fiului sau si în locul nostru, judecata care se cuvenea pacatului nostru. În acelasi maret act mântuitor, desavârsit si declarat prin înviere, Dumnezeu a câstigat victoria decisiva asupra Satanei, a mortii si a fortelor raului, ne-a eliberat de sub puterea lor si de teama fata de ele, pregatind în final nimicirea lor. Dumnezeu a realizat împacarea credinciosilor si cu sine, trecând peste toate barierele si dusmaniile. Dumnezeu si-a împlinit totodata scopul împacarii cu întreaga creatie, iar prin învierea trupeasca a lui Isus, ne-a daruit primele roade ale noii creatii. „Dumnezeu era în Cristos, împacând lumea cu sine.”[36] Ce extraordinara este istorisirea Evangheliilor!
C) Iubim confirmarea data de Evanghelie. Daca ne încredem doar în Cristos suntem una cu el, prin Duhul Sfânt, si suntem socotiti neprihaniti în Cristos, în fata lui Dumnezeu. Fiind îndreptatiti prin credinta, avem pace cu Dumnezeu si nu mai suntem judecati; primim iertare pentru pacatele noastre; suntem nascuti din nou la o nadejde vie, fiind partasi vietii noi a lui Cristos. Suntem înfiati si împreuna mostenitori cu Cristos. Devenim cetateni ai poporului cu care Dumnezeu a facut legamânt, membri ai familiei sale si locasul în care salasluieste Dumnezeu. Asadar, punându-ne încrederea în Cristos, avem siguranta deplina a mântuirii si a vietii vesnice, întrucât mântuirea depinde în definitiv nu de noi însine, ci de lucrarea lui Cristos si de promisiunea lui Dumnezeu. Nimic nu va fi în stare „sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Cristos, Domnul nostru”.[37] Ce clara este promisiunea Evangheliei!
D) Iubim transformarea pe care o produce Evanghelia. Evanghelia este puterea lui Dumnezeu ce transforma vieti si actiuneaza în lumea noastra. „Este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecaruia care crede.”[38] Credinta este singurul mijloc prin care putem primi binecuvântarile si siguranta Evangheliei. Însa credinta mântuitoare nu ramâne niciodata singura, ci se poate vedea totdeauna în ascultarea noastra. Ascultarea crestina este „credinta care se manifesta prin dragoste”.[39] Noi nu suntem mântuiti prin faptele bune pe care le savârsim, ci, fiindca am fost mântuiti numai prin har, suntem „ziditi în Cristos ca sa facem fapte bune.”[40] „Neînsotita de fapte, credinta este moarta.”[41] Pavel a vazut transformarea etica pe care o savârseste Evanghelia ca pe o lucrare a harului lui Dumnezeu, har care a realizat mântuirea la prima venire a lui Cristos si care ne învata sa ducem o viata etica, în lumina celei de-a doua veniri.[42] Pentru Pavel, „ascultarea de Evanghelie” însemna deopotriva a ne pune încrederea în harul lui Cristos si a ne lasa învatati de acesta.[43] Scopul misiunii lui Pavel era acela de a aduce la „ascultarea credintei” toate neamurile.[44] Aceasta terminologie a legamintelor ne aminteste de Avraam. El a crezut promisiunea lui Dumnezeu, fapt care i-a fost socotit ca neprihanire, dupa care a ascultat porunca lui Dumnezeu, dovedindu-si credinta. „Prin credinta Avraam… a ascultat.”[45] Pocainta si credinta în Isus Cristos sunt primii pasi ai ascultarii pe care ni-i cere Evanghelia. Ascultarea continua de poruncile lui Dumnezeu este modul de viata pe care credinta prezentata în Evanghelii ne da putere sa-l traim, prin Duhul Sfânt care ne sfinteste.[46] Ascultarea este, asadar, dovada credintei mântuitoare si roada vie a acesteia. Ascultarea mai este si testul iubirii noastre fata de Isus. „Cine are poruncile mele si le pazeste, acela ma iubeste.”[47] „Prin aceasta stim ca îl cunoastem, daca pazim poruncile lui.”[48] Ce extraordinara este puterea Evangheliei!
9. Iubim poporul lui Dumnezeu
Poporul lui Dumnezeu este format din oameni de toate vârstele si din toate natiunile, pe care Dumnezeu i-a iubit, i-a ales, i-a chemat, i-a mântuit si i-a sfintit în Cristos, ca sa fie ai lui si sa devina partasi slavei lui Cristos, ca cetateni ai noii creatii. De aceea, fiind dintre cei pe care Dumnezeu i-a iubit din vesnicie-n vesnicie si de-a lungul întregii noastre istorii zbuciumate si razvratite, ni se porunceste sa ne iubim unii pe altii; caci, „daca astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie sa ne iubim si noi unii pe altii.” „Urmati dar pilda lui Dumnezeu… Traiti în dragoste, dupa cum si Cristos ne-a iubit si s-a dat pe sine pentru noi.” Dragostea pe care si-o poarta unii altora membrii familiei lui Dumnezeu nu este optionala, ci este o porunca absoluta. O astfel de dragoste este cea dintâi dovada a ascultarii de Evanghelie, este expresia necesara a supunerii noastre fata de domnia lui Cristos si motorul plin de forta al misiunii internationale.[49]
A) Îndeamnul dragostei la unitate. Porunca data de Isus ucenicilor de a se iubi unii pe altii este legata de rugaciunea lui ca ei sa fie una. Porunca si rugaciunea deopotriva au un scop misionar: „ca lumea sa creada ca tu [Tatal] m-ai trimis”.[50] Dovada cea mai convingatoare cu privire la adevarul Evangheliei este data atunci când credinciosii crestini se unesc în dragoste, dincolo de barierele adânc înradacinate ale lumii: cele ale rasei, ale culorii, ale sexului, ale clasei sociale, ale starii economice sau ale apartenentei politice. Însa putine lucruri compromit în mai mare masura marturia noastra ca situatiile în care crestinii oglindesc si amplifica aceleasi dezbinari între ei. Cautam cu prioritate crearea unui nou parteneriat global în cadrul trupului lui Cristos de pe toate continentele, înradacinat într-o profunda dragoste reciproca, în supunere reciproca si împartasirea resurselor economice fara încercarea de a le controla si fara o dependenta nesanatoasa a unora fata de altii. Urmarim acest obiectiv nu doar ca o dovada a unitatii noastre în ceea ce priveste Evanghelia, ci si de dragul Numelui lui Cristos si al misiunii lui Dumnezeu în întreaga lume.
B) Îndemnul dragostei la sinceritate. Dragostea spune adevarul învaluindu-l în har. Nimeni nu a iubit poporul lui Dumnezeu mai mult decât profetii lui Israel si Isus însusi. Cu toate acestea, nimeni nu a confruntat poporul evreu cu mai multa sinceritate cu adevarul privitor la neajunsurile lui, la idolatria si la razvratirea lui împotriva Domnului legamântului. Facând acestea, ei au chemat poporul lui Dumnezeu la pocainta, ca sa poata fi iertati si readusi în starea potrivita pentru a sluji misiunii lui Dumnezeu. Acelasi glas al dragostei profetice trebuie sa se faca auzit si astazi, din acelasi motiv. Dragostea noastra pentru Biserica lui Dumnezeu sufera din pricina durerii stârnite de urâtenia care se gaseste printre noi si care desfigureaza chipul Domnului nostru drag, Isus Cristos, ascunzându-i frumusetea tocmai de ochii lumii care are disperata nevoie sa ajunga la el.
C) Dragostea îndeamna la solidaritate. Iubirea pe care ne-o purtam unii altora include îndeosebi grija fata de cei care sunt prigoniti si închisi din pricina credintei si a marturiei lor. Daca un madular al trupului sufera, toate sufera împreuna cu el. Noi suntem, asemeni lui Ioan, „partasi la necaz, la Împaratie si la rabdarea în Isus Cristos”.[51] Ne angajam sa sustinem madularele trupului lui Cristos aflate în suferinta în întreaga lume, prin raspândirea de informatii despre starea lor, prin rugaciune, prin pledarea cauzei lor si prin alte moduri de sprijin. Vedem atitudinea aceasta nu doar ca pe o dovada a milei noastre, ci si ca pe o expresie a dorintei de a învata ce poate transmite Biserica ce sufera acelor madulare ale trupului lui Cristos care nu au parte de aceleasi încercari. Cunoastem avertismentul potrivit caruia Biserica pe care bunastarea si autosuficienta o fac sa se simta în largul ei s-ar putea, asemeni celei din Laodicea, sa fie biserica pe care Isus o descrie ca fiind oarba fata de propria saracie si în pragul careia el însusi se simte ca un strain.[52]
Isus îsi cheama ucenicii sa formeze în mijlocul tuturor popoarelor o singura familie, în a carei partasie toate barierele pacatoase sa fie înlaturate prin harul împacarii sale. Aceasta Biserica este o comunitate a harului, a ascultarii si a dragostei, în comuniune cu Duhul Sfânt, în care atributele slavite ale lui Dumnezeu si trasaturile pline de har ale lui Cristos sunt reflectate, iar întelepciunea felurita a lui Dumnezeu este manifestata. Ca cea mai vie expresie actuala a Împaratiei lui Dumnezeu, Biserica, reprezinta comunitatea celor împacati, care nu mai traiesc pentru ei însisi, ci pentru Mântuitorul care i-a iubit si care s-a daruit pe sine pentru ei.
10. Iubim misiunea lui Dumnezeu
Suntem dedicati misiunii mondiale, care este esentiala pentru modul în care îl întelegem pe Dumnezeu, Biblia, Biserica, istoria omenirii si viitorul. Întreaga Scriptura înfatiseaza misiunea lui Dumnezeu de a aduce toate lucrurile din cer si de pe Pamânt în unitate, sub domnia lui Cristos, împacându-le cu sine prin sângele crucii sale. Pentru îndeplinirea acestei misiuni, Dumnezeu va transforma creatia zdrobita de pacat si de rautate într-o noua creatie, în care nu va mai exista pacat sau blestem. Dumnezeu îsi va împlini promisiunea facuta lui Avraam de a binecuvânta toate natiunile Pamântului, prin Evanghelia lui Isus, Mesia, samânta lui Avraam. Dumnezeu va transforma lumea divizata a neamurilor împrastiate pe Pamânt, aflate sub judecata lui Dumnezeu, dându-le înfatisarea unei noi omeniri, rascumparate prin sângele lui Cristos si formata din oameni din orice neam si de orice limba, care se vor uni pentru a se închina Dumnezeului si Mântuitorului nostru. Domnul va pune capat domniei mortii, a coruptiei si a violentei, odata cu revenirea lui Cristos, pentru instaurarea stapânirii lui vesnice, care va fi una a vietii, a dreptatii si a pacii. Atunci Dumnezeu, Emanuel, va locui printre noi, iar împaratia lumii va deveni Împaratia Domnului nostru si a Cristosului sau, care va domni în ea pentru vesnicie.[53]
A) Participarea noastra la împlinirea misiunii lui Dumnezeu. Dumnezeu îsi cheama poporul sa fie partas misiunii sale. Prin Isus Mesia, Biserica formata din oameni din toate natiunile asigura continuitatea poporului lui Dumnezeu din Vechiul Testament. Noi am fost chemati alaturi de acesta, prin Avraam, si am fost însarcinati sa fim o binecuvântare si o lumina pentru popoare. Ca si ei, trebuie sa fim modelati si învatati, cu ajutorul legii si al profetilor, sa alcatuim o comunitate în care sa salasluiasca sfintenia, compasiunea si dreptatea, într-o lume a pacatului si a suferintei. Noi am fost rascumparati prin crucea si prin învierea lui Isus Cristos, iar apoi am fost împuterniciti de catre Duhul Sfânt sa fim martorii celor înfaptuite de Dumnezeu în Cristos. Biserica exista pentru a se închina lui Dumnezeu, pentru a-l slavi întreaga vesnicie si pentru a lua parte la misiunea transformatoare pe care o desfasoara Dumnezeu în cursul istoriei. Misiunea noastra deriva în întregime din cea a lui Dumnezeu, vizeaza toata creatia lui si se întemeiaza pe victoria rascumparatoare de la cruce. Acesta este poporul caruia îi apartinem, a carui credinta o marturisim si a carui misiune o împartasim.
B) Caracterul integral al misiunii noastre. Sursa misiunii noastre este ceea ce a înfaptuit Dumnezeu în Cristos pentru rascumpararea întregii lumi, asa cum este revelat în Scriptura. Sarcina noastra în domeniul evanghelizarii este de a face aceasta veste buna cunoscuta tuturor popoarelor. Contextul misiunii noastre este lumea în care traim, lumea pacatului, a suferintei, a nedreptatii, a dezordinii creatiei, în care Dumnezeu ne trimite sa iubim si sa slujim de dragul lui Cristos. Prin urmare, misiunea noastra trebuie sa reflecte integrarea evanghelizarii si implicarea noastra în lume, ambele fiindu-ne poruncite si motivate de revelatia plenara a Evangheliei lui Dumnezeu.
„Evanghelizarea este proclamarea lui Cristos, cel înfatisat de istorie si de Scriptura ca Mântuitor si Domn, pentru a-i convinge pe oameni sa vina la el în mod personal si sa fie împacati cu Dumnezeu… Rezultatele evanghelizarii includ ascultarea de Cristos, integrarea în Biserica sa si slujirea responsabila în lume… Afirmam ca evanghelizarea si implicarea socio-politica sunt deopotriva componente ale datoriei noastre crestine, caci ambele constituie expresia integrala a doctrinei noastre referitoare la Dumnezeu si la omenire, la dragostea fata de semeni si la ascultarea fata de Isus Cristos… Mântuirea pe care o proclamam ar trebui sa ne transforme în sfera tuturor responsabilitatilor noastre personale si sociale. Credinta fara fapte este moarta.”[54]
„Proclamarea si demonstrarea Evangheliei se face printr-o misiune completa. Nu este vorba doar de simplul fapt de a îmbina evanghelizarea cu implicarea sociala, ci misiunea integrala face ca proclamarea noastra sa aiba consecinte sociale, în vreme ce adresam oamenilor chemarea la iubire si la pocainta în toate domeniile vietii lor. Ca urmare, implicarea noastra sociala are consecinte în sfera evanghelizarii, în timp ce marturisim oamenilor harul transformator al lui Cristos. Daca ignoram lumea, tradam Cuvântul lui Dumnezeu, care ne trimite în mijlocul ei ca mesageri ai mântuirii. Daca ignoram Cuvântul lui Dumnezeu, nu avem ce oferi lumii.”[55]
Ne angajam în slujba exercitarii integrale si dinamice a tuturor dimensiunilor misiunii la care Dumnezeu cheama Biserica sa.
- Dumnezeu ne porunceste sa facem cunoscute tuturor natiunilor adevarul revelatiei sale si Evanghelia harului mântuitor al lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, chemând toti oamenii la pocainta, credinta, botez si ucenicie însotita de ascultare.
- Dumnezeu ne porunceste sa oglindim caracterul sau prin grija plina de compasiune fata de cei nevoiasi, demonstrând totodata valorile si puterea Împaratiei lui Dumnezeu, în lupta pentru dreptate si pace, si în grija fata de creatia lui Dumnezeu.
Ca raspuns la dragostea nemarginita a lui Dumnezeu, aratata fata de noi în Cristos, si ca urmare a preaplinului iubirii noastre fata de el, ne rededicam pe noi însine, cu ajutorul Duhului Sfânt, sa ascultam pe deplin tot ce ne porunceste Dumnezeu, cu lepadare de sine, cu smerenie, cu bucurie si curaj. Înnoim acest legamânt cu Domnul, cu cel pe care-l iubim fiindca el ne-a iubit întâi.
PARTEA II
DE DRAGUL LUMII CAREIA ÎI SLUJIM: CHEMAREA LA ACTIUNE DE LA CAPE TOWN
INTRODUCERE
Legamântul nostru cu Dumnezeu uneste dragostea cu ascultarea. Dumnezeu se bucura sa vada „lucrarea noastra, ca rezultat al credintei”, si „truda noastra determinata de dragoste”,[56] caci noi suntem „lucrarea lui si am fost ziditi în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam în ele”.[57]
Ca membri ai Bisericii lui Isus Cristos din întreaga lume, am cautat sa ascultam glasul lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt. Am ascultat vocea lui, care a razbatut din Cuvântul sau scris în expunerea din Efeseni si din glasul alesilor lui din lumea larga. Cele sase teme majore ale Congresului nostru ne ofera cadrul necesar pentru a discerne provocarile cu care se confrunta Biserica lui Cristos de pe întregul glob, precum si prioritatile noastre pentru viitor. Nu vrem sa sugeram ca Biserica ar trebui sa se limiteze doar la aceste angajamente ori ca pretutindeni prioritatile sunt identice.
IIA. Marturisirea adevarului lui Cristos într-o lume pluralista, globalizata
1. Adevarul si persoana lui Cristos
Isus Cristos este adevarul întregului univers. Fiindca Isus este adevarul, adevarul în Cristos este (i) atât personal, propozitional, (ii) universal, cât si contextual, (iii) ultim, si actual.
A) Ca ucenici ai lui Cristos, suntem chemati sa fim oameni ai adevarului.
- Noi trebuie sa traim adevarul. A trai adevarul înseamna a oglindi chipul lui Isus, prin care slava Evangheliei este revelata mintilor orbite de pacat. Oamenii vor vedea adevarul pe chipul celor care îsi traiesc viata pentru Isus, în credinciosie si în dragoste.
- Noi trebuie sa proclamam adevarul. Proclamarea verbala a adevarului Evangheliei ramâne esentiala pentru misiunea noastra. Aceasta nu poate fi separata de trairea adevarului. Faptele si cuvintele trebuie sa mearga mâna în mâna.
B) Îi îndemnam pe liderii bisericilor, pe pastori si pe evanghelisti sa predice si sa-i învete pe oameni Evanghelia deplina prezentata în Scripturi, aidoma lui Pavel, subliniind scopul si adevarul ei cosmic. Trebuie sa înfatisam Evanghelia nu doar ca pe o posibilitate individuala de a ajunge la mântuire sau ca pe o solutie mai buna pentru nevoile oamenilor decât cele oferite de alti zei, ci ca pe planul lui Dumnezeu pentru întregul univers, în Cristos. Uneori, oamenii vin la Isus pentru împlinirea unei nevoi personale, dar apoi ramân alaturi de Cristos, când descopera ca el este adevarul.
2. Adevarul si provocarea pluralismului
Pluralismul cultural si religios este o realitate pe care crestinii din Asia, de exemplu, au trait-o de secole. Fiecare dintre diferitele religii existente acolo afirma ca detine calea adevarului. Cele mai multe vor cauta sa respecte pretentiile celorlalte credinte ca ar detine adevarul si convietuiesc cu celelalte. Însa pluralismul postmodern, relativist, este diferit. Ideologia lui nu lasa loc unui adevar absolut sau universal. În vreme ce tolereaza pretentiile altora ca ar detine adevarul, le considera nimic altceva decât niste perspective culturale. (Pozitia adoptata de pluralism se submineaza singura, întrucât afirma ca singurul adevar absolut este acela ca nu exista un adevar absolut.) acest tip de pluralism promoveaza „toleranta” ca fiind valoarea suprema, însa poate îmbraca forme despotice în tari în care scena publica este dominata de o ideologie seculara ori de o forma agresiva de ateism.
A) Tânjim sa vedem o dedicare sporita în munca dificila din sfera apologeticii. Aceasta trebuie sa se desfasoare pe doua niveluri:
- Trebuie sa-i identificam, sa-i echipam si sa ne rugam pentru cei care se pot angrena în dezbaterile cele mai înalte din punct de vedere intelectual, pentru a prezenta si apara adevarul biblic pe scena publica.
- Îi îndemnam pe liderii bisericilor si pe pastori sa înzestreze toti credinciosii cu curajul si cu abilitatile necesare de a prezenta adevarul cu o relevanta profetica, în conversatiile publice de zi cu zi, implicându-se astfel în orice aspect al culturii în care traiesc.
3. Adevarul si locul de munca
Biblia prezinta adevarul lui Dumnezeu referitor la munca omului ca parte integranta a scopului sau legat de creatie. Biblia aduce ansamblul vietii noastre profesionale în sfera lucrarii crestine, în vreme ce-l slujim pe Dumnezeu potrivit chemarii noastre specifice. În contradictie cu aceasta, conceptul fals al „prapastiei dintre sacru si secular” a patruns si în modul de gândire si actiune al Bisericii. Aceasta separare afirma ca activitatea religioasa îi apartine lui Dumnezeu, iar activitatile de alta natura nu. Majoritatea crestinilor îsi petrec cea mai mare parte a timpului desfasurând o munca pe care s-ar putea sa o considere de mica valoare spirituala (asa-numita munca seculara). Însa Dumnezeu este Domn peste întreaga noastra viata. „Orice faceti sa faceti din toata inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni,”[58] spunea Pavel sclavilor crestini ce munceau pentru un stapân pagân.
În ciuda oportunitatilor uriase de a evangheliza si de a promova transformarea la locul de munca, acolo unde crestinii adulti au cele mai multe relatii cu necrestinii, putine biserici au viziunea echiparii membrilor lor pentru a fructifica aceasta ocazie. Nu am izbutit sa privim munca în sine ca pe un aspect important din punct de vedere biblic, dupa cum nu am izbutit nici sa aducem întreaga noastra viata sub domnia lui Cristos.
A) Consideram ca distinctia dintre sacru si secular este un obstacol major în calea mobilizarii tuturor copiilor lui Dumnezeu în misiunea lui si îi chemam pe crestinii din întreaga lume sa respinga ipotezele nebiblice ale acesteia si sa se opuna efectelor ei vatamatoare. Contestam tendinta de a vedea lucrarea crestina si misiunea (locala si transculturala) cazând cu precadere în sarcina slujitorilor si a misionarilor platiti de biserici, care reprezinta un procent minuscul din numarul membrilor trupului lui Cristos.
B) Îi încurajam pe toti credinciosii sa accepte si sa afirme ca lucrarea si misiunea lor zilnica se desfasoara oriunde Dumnezeu i-a chemat sa munceasca. Îi provocam pe pastorii si pe liderii bisericilor sa sustina oamenii în privinta aceasta, atât în slujirea desfasurata în cadrul comunitatii, cât si a celei de la locul de munca, „echipându-i pe sfinti în vederea lucrarii de slujire”, în fiecare domeniu al vietii lor.
C) Trebuie sa depunem eforturi intense pentru a pregati întreg poporul lui Dumnezeu sa adopte modelul uceniciei extinse la nivelul întregii vieti, adica sa traiasca, sa gândeasca, sa munceasca si sa vorbeasca având o perspectiva biblica asupra lumii si într-un mod eficient sub aspectul scopului lui misionar, în orice loc sau circumstanta a vietii si a muncii lui de fiecare zi.
Crestinii cu diferite abilitati sau meserii, implicati în diverse afaceri, având diferite profesii pot merge adesea în locuri în care plantatorii traditionali de biserici sau evanghelistii nu au acces. Ceea ce fac la locul de munca acesti „fauritori de corturi” sau oameni implicati în domeniul afacerilor, trebuie pretuit ca un aspect al lucrarii crestine a bisericilor locale.
D) Îi îndemnam pe liderii bisericilor sa înteleaga impactul strategic al lucrarii desfasurate la locul de munca si sa-i mobilizeze, echipeze si trimita pe membrii bisericii ca misionari acolo unde muncesc, atât în cadrul propriei comunitati locale, cât si în tari care sunt închise pentru formele traditionale de marturisire a Evangheliei.
E) Îi îndemnam pe liderii lucrarilor misionare sa integreze pe deplin conceptul „fauririi de corturi” în strategia misionara globala.
4. Adevarul si mass media globalizata
Ne angajam sa ne raportam într-un mod creativ si dintr-o perspectiva critica înnoita la mass media si la tehnologie, ca parte a promovarii adevarului lui Cristos în cultura noastra dominata de mijloacele de informare în masa. Trebuie sa facem aceasta în calitate de ambasadori ai adevarului, harului, dragostei, pacii si dreptatii lui Dumnezeu.
Identificam urmatoarele nevoi majore:
A) Constientizarea prin mass media: pentru a-i ajuta pe oameni sa discearna ce comunica media si perspectiva asupra lumii care sta în spatele mesajelor media. Mass media poate fi neutra si uneori chiar binevoitoare fata de Evanghelie. Însa, uneori, este folosita pentru a promova pornografia, violenta si lacomia. Încurajam pastorii si bisericile sa abordeze deschis aceste chestiuni si sa-si învete si sa-si îndrume credinciosii cum sa faca fata unor asemenea presiuni si ispite.
B) Prezenta în mass media: pentru a promova modele crestine autentice si credibile în domeniul audiovizualului, prezentând aceasta cariera ca pe un mijloc important de a exercita influenta lui Cristos.
C) Lucrari crestine în domeniul mass media: pentru a dezvolta folosirea creativa, combinata si interactiva a mijloacelor mass media „traditionale”, „vechi” si „noi”, în vederea comunicarii mesajului Evangheliei lui Cristos în contextul unei perspective biblice holistice.
5. Rolul adevarului si a artelor în misiune
Noi suntem înzestrati cu darul creativitatii, fiindca purtam chipul lui Dumnezeu. Arta, sub diversele ei forme, este o parte integranta a ceea ce facem noi, ca oameni, si poate reflecta într-o anumita masura frumusetea si adevarul lui Dumnezeu. Când îsi folosesc abilitatile asa cum se cuvine, artistii sunt mesageri ai adevarului; de aceea, artele reprezinta un mod important de a transmite adevarul Evangheliei. Teatrul, dansul, literatura, muzica si imaginile vizuale pot exprima atât realitatea decaderii noastre, cât si speranta emanata de Evanghelie, ca toate se vor înnoi.
În domeniul misiunii, artele reprezinta o resursa neexplorata. Încurajam în mod activ o implicare mai mare a crestinilor în domeniul artelor.
A) Tânjim sa vedem Biserica folosind cu elan artele în contextul misiunii, în toate culturile prin:
- readucerea artei în viata de credinta a comunitatii crestine, ca element valid si pretios al chemarii noastre la ucenicie;
- sustinerea celor înzestrati cu daruri artistice, îndeosebi a fratilor si a surorilor în Cristos, asa încât acestia sa poata propasi în lucrarea lor;
- folosirea artelor ca pe un mediu plin de ospitalitate, în care sa putem sa îl cunoastem pe aproapele nostru;
- respectarea diferentelor culturale si sustinerea exprimarilor artistice autohtone.
Secolul nostru este cunoscut sub numele de „secolul bio-tehnologiei”, fiind caracterizat de progresul înregistrat în sfera tehnologiilor de ultima ora (bio-tehnologia, tehnologia informatica/digitala, nano-tehnologia, realitatea virtuala, inteligenta artificiala si robotica). Aceasta are implicatii profunde asupra Bisericii si a misiunii, îndeosebi cu privire la adevarul biblic referitor la ce înseamna a fi om. Este nevoie sa promovam raspunsuri crestine autentice si totodata sa furnizam raspunsuri practice în sfera politicilor publice, sa ne asiguram ca tehnologia nu este folosita pentru a manipula, distorsiona si distruge umanitatea, ci pentru a proteja si a-i împlini mai bine rolul, ca oameni creati de Dumnezeu dupa chipul sau. Ne adresam:
A) Liderilor bisericilor locale, chemându-i sa (i) încurajeze, sa sustina si sa ceara informatii acelor membri ai congregatiei care sunt specialisti în domeniul stiintific, al tehnologiei, al sanatatii si al politicii, si (ii) sa prezinte credinciosilor preocupati de studiul teologic nevoia implicarii crestinilor în aceste domenii de activitate.
B) Seminariilor, chemându-le sa includa aceste aspecte în programa lor scolara, pentru ca viitorii lideri ai Bisericii si cei implicati în educatia crestina sa-si poata forma un punct de vedere crestin, informat si echilibrat, cu privire la noile tehnologii.
C) Teologilor si crestinilor prezenti în conducerea tarii, în sfera afacerilor, a educatiei si a tehnologiei, chemându-i sa formeze „grupuri consultative” nationale sau regionale, ori parteneriate menite sa dezbata problema noilor tehnologii si sa-si faca auzit glasul în vederea modelarii politicii privitoare la acest domeniu, promovând un punct de vedere biblic si relevant.
D) Tuturor comunitatilor crestine locale, chemându-le sa dea dovada de respect fata de unica demnitate si sanctitate a vietii umane, aratând un interes practic si holistic în acest sens, integrând aspectele fizice, emotionale, relationale si spirituale ale umanitatii noastre create de Dumnezeu.
7. Adevarul si scena publica
Sferele întrepatrunse ale guvernarii, afacerilor si domeniului universitar exercita o puternica influenta asupra valorilor fiecarei natiuni si, în termeni omenesti, definesc libertatea Bisericii.
A) Îi îndemnam pe urmasii lui Cristos sa se implice în mod activ în aceste sfere, atât în domeniul activitatilor publice, cât si în cel al initiativei private, pentru a modela valorile societatii si a influenta dezbaterile publice. Încurajam sprijinul în favoarea scolilor si a universitatilor care îl au în centru pe Cristos, promovând excelenta la nivel academic si adevarul biblic.
B) Coruptia este condamnata de Biblie. Ea submineaza dezvoltarea economica, distorsioneaza procesul decizional corect si distruge coeziunea sociala. Coruptia nu lipseste din nici o tara. Îi chemam pe crestini si îndeosebi pe întreprinzatorii tineri ca, la locul de munca, sa caute solutii creative pentru a se împotrivi cât mai eficient acestui flagel.
C) Îndemnam cadrele didactice crestine tinere sa ia în calcul alegerea unei cariere pe termen lung în cadrul unei universitati seculare, pentru (i) a preda si (ii) pentru a-si prezenta disciplina lor dintr-o perspectiva crestina, influentând în felul acesta domeniul lor. Nu se poate sa neglijam mediul academic.[59]
IIB. Promovarea pacii lui Cristos în lumea noastra dezbinata si zdrobita
1. Pacea adusa de Cristos
Împacarea cu Dumnezeu nu poate fi separata de împacarea oamenilor unul cu altul. Cristos, care este pacea noastra, a adus pacea prin cruce si a predicat pacea în lumea dezbinata a iudeilor si a neamurilor. Unitatea poporului lui Dumnezeu este deopotriva o realitate („din doi a facut unul”) si un deziderat („cautati sa pastrati unitatea Duhului, prin legatura pacii”). Planul lui Dumnezeu pentru cuprinderea întregii creatii în Cristos prinde contur în cadrul reconcilierii etnice din sânul noii omeniri, rascumparate de Dumnezeu. Aceasta este puterea Evangheliei, asa cum i s-a promis lui Avraam.[60]
Afirmam ca, desi iudeii nu erau straini de legamintele si de promisiunile lui Dumnezeu, în sensul în care descrie Pavel situatia neamurilor, ei au nevoie de împacarea adusa de Dumnezeu, prin Mesia Isus. Pavel spune ca nu este nici o deosebire între iudei si neamuri în ce priveste pacatul, dupa cum nu este nici în ce priveste mântuirea. Si unii, si altii au acces la Dumnezeu Tatal numai datorita crucii, printr-un singur Duh.[61]
A) Continuam, asadar, sa afirmam cu tarie nevoia ca întreaga Biserica sa împartaseasca vestea buna ca Isus este Mesia, Domnul si Mântuitorul poporului evreu. Si, în spiritul capitolelor 14 si 15 din Romani, îndemnam credinciosii dintre neamuri sa-i accepte, sa-i încurajeze si sa se roage pentru credinciosii evrei mesianici, cu privire la marturia lor propriului popor.
Împacarea cu Dumnezeu si a noastra unii cu altii este, de asemenea, fundamentul si motivatia cautarii dreptatii pe care o cere Domnul si fara de care, dupa cum spune el, nu poate exista pacea. Reconcilierea adevarata si de durata impune recunoasterea pacatului trecut si prezent, pocainta înaintea lui Dumnezeu, marturisirea în fata celui vatamat, cautarea si primirea iertarii. Ea mai include totodata angajamentul Bisericii de a cauta dreptatea si remedierea situatiei, când este cazul, pentru cei care au fost victimele violentei si ale asupririi.
B) Tânjim sa vedem Biserica lui Cristos din întreaga lume, care îi cuprinde pe cei ce au fost împacati cu Dumnezeu, traind în fapt aceasta împacare a unora cu altii si dedicându-se sarcinii si efortului de a promova împaciuirea biblica, în Numele lui Cristos.
2. Pacea lui Cristos în sânul conflictelor etnice
Diversitatea etnica este darul si planul lui Dumnezeu pentru creatie.[62] Aceasta s-a degradat datorita pacatului si mândriei omului, a caror urmare a fost confuzia, vrajba, violenta si razboiul dintre popoare. Însa diversitatea etnica va continua si în cadrul noii creatii, în care oameni din toate neamurile si de toate limbile se vor uni, alcatuind poporul rascumparat al lui Dumnezeu.[63] Marturisim ca deseori nu am luat în serios si nu am pretuit identitatea etnica în cadrul creatiei si rascumpararii, asa cum o face Scriptura. Nu am acordat respectul cuvenit identitatii etnice a altora si am ignorat ranile adânci provocate pe termen lung de aceasta lipsa de respect.
A) Îi îndemnam pe pastorii si pe liderii bisericilor sa dea o învatatura biblica în ce priveste diversitatea etnica. Suntem chemati sa prezentam în termeni pozitivi identitatea etnica a tuturor membrilor bisericii. Trebuie însa, sa aratam ca tendintele determinate de etnia noastra sunt afectate de pacat si sa spunem credinciosilor ca identitatea etnica a fiecaruia este subordonata identitatii noastre rascumparate, definite de noua natura omeneasca înradacinata în Cristos, prin cruce.
Plini de durere si rusine recunoastem complicitatea crestinilor în unele dintre cele mai distrugatoare împrejurari marcate de violenta si opresiune etnica, precum si tacerea regretabila a unei mari parti a Bisericii, când asemenea conflicte survin. Printre acestea enumeram istoria si mostenirea rasismului si a sclaviei populatiei de culoare, holocaustul împotriva evreilor, apartheidul, purificarea etnica, violenta sectara dintre diferite grupari crestine, decimarea populatiilor indigene, violenta interreligioasa, politica si etnica, suferinta populatiei palestiniene, opresiunea sistemului de caste si genocidul tribal. Crestinii care, prin actiunea sau prin pasivitatea lor, contribuie la decaderea lumii noastre, submineaza în mod grav marturia noastra cu privire la Evanghelia pacii. De aceea:
B) De dragul Evangheliei, plângem si chemam crestinii la a se pocai de participarea la violente etnice, de savârsirea nedreptatii sau a opresiunii. Îi chemam, de asemenea, la pocainta pentru desele situatii în care crestinii au fost complici acestor rele prin tacerea, apatia sau pretinsa lor neutralitate, ori prin justificarea teologica gresita.
Acolo unde Evanghelia nu este adânc înradacinata, provocând si transformând perspectiva asupra lumii, a sistemului întemeiat pe nedreptate, atunci când va surveni criza, aderenta la crestinism va fi lepadata ca o haina nedorita, iar oamenii se vor întoarce la modul lor vechi de a gândi si de a actiona. Evanghelizarea fara ucenicie sau trezirea fara supunerea deplina fata de poruncile lui Cristos nu sunt numai deficitare, ci chiar periculoase.
Tânjim dupa ziua în care Biserica va fi cel mai extraordinar model de reconciliere etnica si cel mai activ sustinator al solutionarii conflictelor.
O astfel de aspiratie, înradacinata în Evanghelie, ne cheama sa:
C) Acceptam plinatatea puterii de reconciliere a Evangheliei si sa o transmitem la rândul nostru ca atare. Aceasta include o întelegere biblica deplina a rascumpararii, adica a faptului ca Isus nu a purtat pacatul nostru pe cruce doar pentru a ne împaca pe noi cu Dumnezeu, ci a si nimicit dusmania dintre noi, pentru a ne împaca unii cu altii.
D) Adoptam un mod de viata care sa oglindeasca reconcilierea. În termeni practici, aceasta este dovedita atunci când crestinii:
- Îsi iarta prigonitorii, având totodata curajul sa se ridice în numele altora împotriva nedreptatii.
- Îsi ofera ajutorul si ospitalitatea semenilor aflati „în cealalta tabara” si în cazul unui conflict iau initiativa de a depasi barierele pentru a cauta reconcilierea.
- Continua sa-l marturiseasca pe Cristos în împrejurari marcate de violenta, mai degraba gata sa sufere si chiar sa moara decât sa se faca partasi unor acte de distrugere sau de razbunare.
- Se implica în procesul pe termen lung de vindecare a ranilor provocate de un conflict, Biserica devenind un refugiu sigur si un loc al tamaduirii tuturor, inclusiv a fostilor dusmani.
E) Sa fim unfar si purtatori ai sperantei. Noi îl marturisim pe Dumnezeu, care era în Cristos, împacând lumea cu sine. Numai în Numele lui Cristos si în victoria mortii si a învierii lui avem autoritatea de a confrunta fortele demonice ale raului, care agraveaza conflictele umane si detinem puterea de a raspândi dragostea si pacea Domnului, care aduc reconcilierea.
3. Pacea lui Cristos pentru cei saraci si asupriti
Fundamentul biblic al angajamentului nostru de a cauta dreptatea si pacea (shalom) pentru cei saraci si asupriti este rezumat în sectiunea 7 (C) a Marturisirii de credinta de la Cape Town. În temeiul acesteia, tânjim sa vedem o actiune mai eficienta a crestinilor în urmatoarele domenii:
Sclavia si traficul de fiinte umane
Existaastazi pe glob mai multe victime ale sclaviei (estimate la 27 de milioane) decât cu doua sute de ani în urma, când Wilberforce lupta pentru abolirea comertului cu sclavi peste Atlantic. Numai în India se estimeaza ca în jur de 15 milioane de copii sunt victime ale sclaviei. Sistemul castelor asupreste grupurile considerate inferioare si îi exclude cu totul pe daliti. Din pacate, chiar în Biserica din multe locuri se regasesc aceleasi forme de discriminare. Biserica de pe întreg Pamântul trebuie sa se ridice într-un glas, protestând împotriva unuia dintre cele mai vechi sisteme de sclavie. Însa, pentru ca aceasta pledoarie globala sa fie autentica, Biserica trebuie sa respinga orice forma de inegalitate si de discriminare din sânul ei.
Migrarea la o scara fara precedent în lumea noastra, stârnita din diverse motive, a avut ca urmare extinderea traficului de fiinte umane pe toate continentele, raspândirea sclaviei sexuale a femeilor si copiilor, precum si abuzarea copiilor prin munca sau recrutarea fortata.
A) Sa ne ridicam ca Biserica la nivel planetar pentru a lupta împotriva nelegiuirii traficului de fiinte umane, sa vorbim si sa actionam în mod profetic, pentru a „da drumul celor apasati”. Aceasta trebuie sa includa aducerea în discutie a factorilor sociali, economici si politici care favorizeaza traficul. Sclavii lumii noastre striga catre Biserica lui Cristos de pe întregul Pamânt: „Eliberati-ne copiii! Eliberati-ne femeile! Fiti glasul nostru! Aratati-ne societatea noua promisa de Isus!”
Saracia
Noi sustinem marturia întregii Scripturi, care ne arata dorinta lui Dumnezeu de a face dreptate economica la nivelul întregului sistem, cât si compasiunea sa la nivel personal, respectul si generozitatea fata de cei saraci si nevoiasi. Ne bucuram de faptul ca aceasta învatatura biblica prezentata pe larg în Scriptura a devenit o parte mai importanta a strategiei si a practicii noastre misionare, asa cum a fost pentru Biserica primara si pentru apostolul Pavel.[64]
Prin urmare, haideti:
B) Sa recunoastem marea oportunitate pe care a prezentat-o Bisericii locale si globale Millennium Development Goals. Chemam bisericile sa sustina obiectivele propuse în fata guvernantilor si sa ia parte la eforturile menite sa duca la îndeplinirea lor, asa cum este The Micah Declaration.
C) Sa avem curajul sa spunem ca lumea nu poate aborda, si cu atât mai putin solutiona, problema saraciei fara sa supuna dezbaterii subiectul bogatiei excesive si al lacomiei. Evanghelia aduce în discutie idolatria consumului exagerat. Noi suntem chemati, ca oameni care slujesc lui Dumnezeu si nu lui Mamona, sa recunoastem ca lacomia perpetueaza saracia, si sa renuntam la ea. În acelasi timp, ne bucuram ca Evanghelia adreseaza chemarea la pocainta si celor bogati, invitându-i sa se alature partasiei celor transformati de harul iertarii.
4. Pacea lui Cristos pentru persoanele cu dezabilitati
Oamenii cu dezabilitati formeaza unul dintre grupurile minoritare cele mai numeroase din lume, numarând mai bine de 600 de milioane. Majoritatea acestora traiesc în tarile lumii a treia, ei fiind cei mai saraci dintre saraci. Desi afectiunile fizice sau mintale fac parte din experienta lor zilnica, cei mai multi dintre ei sunt defavorizati si de atitudinea celor din jurul lor, de nedreptatea sociala si de lipsa accesului la resurse. Slujirea care îi vizeaza pe oamenii cu dezabilitati nu se limiteaza la asistenta medicala sau sociala, ci presupune sa luptam alaturi de ei si de familiile lor, pentru acceptare si egalitate, atât în societate, cât si în Biserica. Dumnezeu ne cheama sa dam dovada de prietenie, respect, dragoste si dreptate si în privinta acestor oameni.
A) Veniti sa ne ridicam pretutindeni, în calitate de crestini, pentru a respinge stereotipurile culturale, dupa cum afirma apostolul Pavel, sa „nu mai privim pe nimeni în felul lumii.”[65] Toti suntem creati dupa chipul lui Dumnezeu si avem daruri pe care el le poate folosi în slujba lui. Ne angajam nu doar sa slujim oamenilor cu dezabilitati, ci si sa acceptam slujirea pe care acestia o pot face.
B) Îndemnam liderii Bisericii si ai lucrarii de misiune sa se gândeasca nu numai la misiunea în rândul oamenilor cu dezabilitati, ci si sa recunoasca, încurajeze si faciliteze chemarea la lucrarea misionara a credinciosilor cu dezabilitati, ca parte a trupului lui Cristos.
C) Suntem îndurerati vazând ca atât de multor oameni cu dezabilitati li se spune ca afectiunea lor se datoreaza pacatului personal, lipsei de credinta sau absentei disponibilitatii lor de a fi vindecati. Respingem ideea ca Biblia învata asa ceva ca adevar universal.[66] O asemenea învatatura falsa este lipsita de sensibilitate din punct de vedere pastoral si vatamatoare din punct de vedere spiritual, adaugând povara vinovatiei si frustrarii cu care se confrunta cei cu dezabilitati.
D) Ne angajam sa facem din bisericile noastre locuri în care persoanele cu dezabilitati sa fie acceptate si sa se bucure de egalitate, sa le stam alaturi, împotrivindu-ne prejudecatilor pe care le au de înfruntat, sa pledam în favoarea nevoilor acestora în societatea noastra.
5. Pacea lui Cristos pentru cei ce sufera de HIV
HIV si SIDA constituie o criza de proportii în multe tari. Milioane de oameni, inclusiv din bisericile noastre, sunt infectati cu HIV, în vreme ce alte milioane de copii au ramas orfani din pricina SIDA. Dumnezeu ne cheama sa aratam dragostea si compasiunea lui profunda fata de toti cei infectati si afectati, depunând toate eforturile necesare pentru a salva vieti. Credem ca învataturile si exemplul lui Isus, ca si puterea transformatoare a mortii si a învierii sale sunt esentiale pentru oferirea unui raspuns holistic al Evangheliei fata de HIV si SIDA, raspuns de care lumea noastra are atâta nevoie.
A) Respingem si ne dezicem de orice condamnare, ostilitate, stigmatizare si discriminare împotriva bolnavilor de HIV-SIDA. Asemenea atitudini sunt un pacat si o rusine în trupul lui Cristos. Noi toti am pacatuit si suntem lipsiti de slava lui Dumnezeu; am fost mântuiti doar prin har si ar trebui sa nu ne pripim sa-i judecam pe altii, ci sa fim mai grabnici sa-i ajutam sa se reabiliteze si sa-i iertam. De asemenea, recunoastem cu durere si compasiune ca foarte multi dintre oamenii seropozitivi nu s-au infectat din vina lor, ci au contractat boala în timp ce-i îngrijeau pe altii.
B) Dorim ca toti pastorii sa dea exemplu în ce priveste castitatea si fidelitatea sexuala, asa cum poruncea Pavel, afirmând deseori si limpede în învatatura data credinciosilor ca singurul loc în care trebuie sa se desfasoare unirea sexuala este casatoria. Este nevoie de o asemenea pozitie nu numai fiindca aceasta este învatatura clara a Scripturii, ci si pentru ca înmultirea legaturilor sexuale în afara casatoriei reprezinta un factor major care determina raspândirea rapida a HIV în tarile cele mai afectate.
C) Ca Biserica a lui Isus de pe întreg Pamântul, veniti sa ne ridicam la înaltimea acestei provocari, în Numele lui Cristos si prin puterea Duhului Sfânt. Sa venim în sprijinul fratilor si surorilor noastre din zonele cele mai afectate de HIV-SIDA, prin ajutorarea lor în mod practic, prin grija plina de compasiune (inclusiv pentru vaduve si orfani), prin pledarea cauzei lor în domeniul politic si social, prin programe educative (îndeosebi prin cele care responsabilizeaza femeile) si prin strategii eficiente de preventie, potrivite contextului local. Ne dedicam acestei actiuni urgente si profetice, ca parte a misiunii integrale a Bisericii.
6. Pacea lui Cristos pentru creatia lui aflata în suferinta
Mandatul nostru biblic referitor la creatia lui Dumnezeu este prezentat în sectiunea 7 (a) a Marturisirii de credinta de la Cape Town. Toate fiintele umane sunt chemate sa fie administratori ai bogatiei îmbelsugate a creatiei lui Dumnezeu. Avem autoritatea de a exercita stapânirea asupra ei cu evlavie, folosind-o pentru bunastarea omenirii si pentru împlinirea nevoilor acesteia, în scopuri precum agricultura, pescuitul, mineritul, producerea energiei, ingineria, constructiile, comertul, medicina. În acest proces, ni se porunceste sa avem grija de Pamânt si de toate creaturile care-l locuiesc, întrucât planeta îi apartine lui Dumnezeu, nu noua. Noi facem aceasta de dragul Domnului Isus Cristos, care este Creatorul, Stapânul, Sustinatorul, Rascumparatorul si Mostenitorul întregii creatii.
Deplângem abuzul si distrugerea larg raspândite ale resurselor Pamântului, inclusiv ale bio-diversitatii planetei. Provocarea cea mai grava si mai urgenta cu care se confrunta lumea fizica este acum amenintarea schimbarii climatice. Aceasta îi va afecta în mod disproportionat pe locuitorii tarilor mai sarare, întrucât extremele climatice vor fi mai grave în acele zone, iar abilitatea acestor tari de a se adapta este mai scazuta. Saracia la nivel mondial si schimbarile climaterice trebuie abordate împreuna si la fel de grabnic.
Îi îndemnam pe crestinii din toata lumea sa:
A) Adopte un mod de viata care sa renunte la obiceiurile consumeriste ce sunt distrugatoare si poluante.
B) Exercite mijloacele legitime pentru a determina guvernele sa puna imperativele morale deasupra rezultatelor politice în ce priveste chestiunile legate de distrugerea mediului si de potentialele schimbari climatice.
C) Recunoasca si sa încurajeze deopotriva chemarea misionara (i) a crestinilor care se implica în folosirea corespunzatoare a resurselor Pamântului pentru împlinirea nevoilor oamenilor si pentru asigurarea bunastarii lor prin agricultura, industrie si medicina, si (ii) a crestinilor care se angreneaza în protectia si refacerea habitatului natural si a diferitelor specii, prin protejarea si prin militarea în favoarea protejarii acestora. Si unii, si altii sustin acelasi scop, slujind acelasi Creator, Sustinator si Rascumparator.
IIC. Trairea dragostei lui Cristos printre oamenii de alte credinte
1. „Iubeste-ti aproapele ca pe tine însuti” îi include si pe oamenii de alte credinte
În lumina afirmatiilor facute în sectiunea 7 (D) a Marturisirii de credinta de la Cape Town, raspundem înaltei noastre chemari ca ucenici ai lui Isus Cristos, de a vedea în oamenii de alte credinte pe aproapele nostru, în sensul biblic al cuvântului. Ei sunt fiinte create dupa chipul lui Dumnezeu, pe care el le iubeste si pentru pacatele carora a murit Cristos. Ne straduim sa nu-i vedem doar ca pe cei de lânga noi, ci sa respectam învatatura lui Cristos, fiind la rândul nostru aproapele lor. Noi suntem chemati sa fim blânzi, dar nu naivi, sa avem discernamânt, fara a fi creduli, sa fim prevazatori cu privire la orice amenintare care ne poate pândi, fara a fi stapâniti însa de frica.
Suntem chemati sa împartasim vestea cea buna prin evanghelizare, fara a ne angaja într-un prozelitism rusinos. Evanghelizarea, care include argumentele rationale persuasive, dupa exemplul apostolului Pavel, înseamna „a face o afirmatie sincera si onesta cu privire la Evanghelie, lasând ascultatorilor libertatea deplina de a hotarî cu privire la cele auzite. Dorim sa dam dovada de sensibilitate fata de oamenii de alte credinte si respingem orice abordare care cauta sa-i constrânga sa se converteasca.”[67] În contrast cu aceasta, prozelitismul reprezinta încercarea de a-i sili pe altii „sa intre în rândul nostru”, „sa ne accepte religia” sau chiar „sa se alature denominatiei noastre”.
A) Ne angajam sa dam dovada de o atitudine întru totul etica în evanghelizarea noastra. Marturia noastra trebuie sa fie caracterizata „de blândete si respect, asa încât sa ne pastram constiinta curata”.[68] De aceea, respingem orice forma de marturie coercitiva, lipsita de etica, înselatoare ori lipsita de respect.
B) În numele Dumnezeului dragostei, ne pocaim de inabilitatea noastra de a cauta stabilirea unor relatii de prietenie cu oamenii proveniti din medii musulmane, hinduse, budiste sau de alta factura religioasa. În spiritul lui Isus, vom lua initiativa de a le arata dragoste, bune intentii si ospitalitate.
C) În numele Dumnezeului adevarului, noi (i) vom refuza sa promovam minciuni si prezentari caricaturale privitoare la alte credinte, si (ii) vom denunta si ne vom opune prejudecatilor de natura rasiala, urii si fricii atâtate de mass media si de discursurile politice.
D) În numele Dumnezeului pacii, respingem calea violentei si a razbunarii în toate relatiile noastre cu oamenii de alte credinte, chiar si atunci când suntem atacati în mod agresiv.
E) Sustinem purtarea dialogului cu oamenii de alte credinte în locurile potrivite, asa cum Pavel s-a angajat în dezbateri cu iudeii si cu neamurile în sinagogi si în forurile publice. Ca parte legitima a misiunii noastre crestine, astfel de dialoguri împletesc încrederea în unicitatea lui Cristos si în adevarul Evangheliei cu ascultarea respectuoasa a altora.
2. Dragostea lui Cristos ne cheama sa suferim si, uneori, sa murim pentru Evanghelie
S-ar putea ca suferinta sa fie necesara în eforturile noastre misionare de a-l marturisi pe Cristos, asa cum a fost si pentru apostoli si pentru profetii Vechiului Testament.[69] Autenticitatea misiunii noastre va fi dovedita atunci când suntem gata sa suferim pentru Cristos. Dumnezeu poate folosi suferinta, persecutia si martirajul pentru înaintarea misiunii lui. „Martirajul este o forma de marturie pe care Cristos a promis ca o va cinsti într-un mod deosebit.”[70] Multi crestini care traiesc înconjurati de confort si prosperitate au nevoie sa auda din nou chemarea lui Cristos de a fi gata sa sufere pentru el, caci multi alti credinciosi traiesc în mijlocul suferintei, platind astfel pretul marturisirii lui Cristos în culturi religioase ostile. Acestia din urma se poate sa-i fi vazut pe cei dragi lor martirizati, suferind tortura sau persecutia din pricina ascultarii lor neclintite de Cristos, si, cu toate acestea, sa continue sa-i iubeasca pe prigonitorii lor.
A) Auzim si ne amintim cu ochii în lacrimi si cu rugaciuni pe buze marturiile celor care sufera pentru Evanghelie. Ne rugam alaturi de ei pentru harul si curajul de „a ne iubi dusmanii”, asa cum ne-a poruncit Cristos. Ne rugam ca Evanghelia sa aduca rod în locuri ostile mesagerilor ei. În timp ce suntem îndurerati pentru cei ce sufera, ne amintim durerea infinita pe care o simte Dumnezeu pentru cei care se opun si îi resping iubirea, Evanghelia si pe slujitorii ei. Tânjim ca acei oameni sa se pocaiasca, sa fie iertati si sa gaseasca bucuria împacarii cu Dumnezeu.
3. Dragostea în actiune întrupeaza si prezinta într-o lumina pozitiva Evanghelia harului
„Noi suntem mireasma lui Cristos.”[71] Chemarea noastra, de a trai si sluji printre oamenii de alte credinte, sa fie atât de saturata cu mireasma harului lui Dumnezeu, încât acestia sa simta aroma lui Cristos, sa vina, sa guste si sa vada ca Dumnezeu este bun. Prin aceasta întrupare a dragostei, Evanghelia devine atragatoare în orice context cultural si religios. Când crestinii îi iubesc pe oamenii de alte credinte, dovedindu-si dragostea prin viata si slujirea lor, ei întrupeaza harul lui Dumnezeu ce îl transforma pe om.
În culturi care pun accentul pe „onoare”, în care rusinea si razbunarea sunt legate de legalismul religios, „harul” este un concept strain. Într-un astfel de context, nu se discuta despre dragostea vulnerabila, plina de sacrificiu a lui Dumnezeu, ci este ceva strain, de-a dreptul respingator. Aici, gustul harului se formeaza în timp, în doze mici, pentru cei îndeajuns de flamânzi ce îndraznesc sa-l guste. Mireasma lui Cristos razbate încetul cu încetul pâna la toti cei cu care urmasii lui intra în contact.
A) Tânjim ca Dumnezeu sa ridice tot mai multe femei si barbati dedicati harului, care sa se angajeze pe termen lung sa traiasca, sa iubeasca si sa slujeasca în locuri anevoioase, dominate de alte religii, pentru a duce mireasma harului lui Cristos în culturi în care aceasta nu este binevenita si în care asemenea încercari sunt primejdioase. Aceasta cere rabdare si perseverenta, fiind un proces de o viata platita uneori cu moartea.
4. Dragostea respecta diversitatea în materie de ucenicie
Asa-numitele „miscari din interior” se regasesc în sânul mai multor religii. Acestea constau din grupuri de oameni care îl urmeaza pe Isus ca Domn si Mântuitor. Membrii lor se aduna în grupuri mici la partasie, învatatura, închinare si rugaciune, avându-l în centru pe Isus si Biblia, în vreme ce continua sa traiasca din punct de vedere social si cultural în comunitatile lor de bastina, fapt care implica si respectarea anumitor ceremonii religioase. Fenomenul acesta este unul complex, iar reactia potrivita fata de el face obiectul unor dezbateri contradictorii. Unii crestini apreciaza astfel de miscari. Altii avertizeaza cu privire la pericolul sincretismului. Dar sincretismul este un pericol care îi pândeste pe toti crestinii ce îsi exprima credinta în cadrul propriei culturi. Când îl vedem pe Dumnezeu lucrând în mod neasteptat si neobisnuit, ar trebui sa evitam tendinta (i) de a ne pripi sa etichetam sau sa promovam aceasta ca pe o noua strategie misionara, sau (ii) de a ne grabi sa le condamnam fara a analiza cu atentie contextul.
A) În spiritul lui Barnaba care, sosind în Antiohia, „a vazut harul lui Dumnezeu”, si „s-a bucurat si i-a îndemnat pe toti sa ramâna cu inima hotarâta alipiti de Domnul”[72], îi chemam pe toti cei preocupati de aceasta chestiune sa:
- Ia drept principiu calauzitor hotarârea si practica apostolilor: „sa nu se puna greutati acelora dintre neamuri care se întorc la Dumnezeu”.[73]
- Dea dovada de umilinta, rabdare si har, recunoscând diversitatea punctelor de vedere, si sa poarte dialogul renuntând la tonul agresiv si la condamnare.[74]
5. Dragostea întinde o mâna oamenilor dezradacinati
Oamenii se muta astazi dintr-un loc în altul ca niciodata înainte. Migrarea este una dintre marile realitati globale ale epocii noastre. Se estimeaza ca 200 de milioane de oameni traiesc în afara granitelor tarii lor de bastina, de bunavoie sau siliti de împrejurari. Termenul „diaspora” este folosit în acest document cu referire la oameni care s-au mutat din tara lor de origine, oricare ar fi motivul pentru aceasta. Un mare numar de oameni care provin din medii religioase diferite, inclusiv din cel crestin, traiesc în conditii specifice diasporei: pot fi emigranti mânati de conditiile economice precare, aflati în cautare de lucru, pot fi refugiati între propriile granite, din pricina razboiului sau a unor catastrofe naturale, oameni care solicita acordarea azilului, victime ale purificarii etnice, oameni care fug de violenta religioasa si de persecutie, victime ale foametei provocate fie de seceta, inundatii sau razboi, victime ale saraciei din mediul rural, care se muta la oras. Suntem convinsi ca emigrarea contemporana este integrata în scopul misionar suveran al lui Dumnezeu, fara a ignora raul si suferinta pe care le implica.[75]
A) Încurajam Biserica si liderii lucrarii misionare sa recunoasca si sa raspunda oportunitatilor de slujire oferite de migrarea globala si de comunitatile din diaspora, recurgând la o planificare strategica, la pregatirea specifica si la sustinerea celor chemati sa lucreze în rândul acelor oameni.
B) Îi îndemnam pe crestinii din natiunile-gazda, în care exista comunitati de emigranti proveniti din alte medii religioase, sa fie martori ai dragostei lui Cristos prin fapte si prin vorbe, împlinind poruncile Scripturii de a-si iubi semenii, de a apara pricina strainului, de a-i cauta pe cei întemnitati, de a practica ospitalitatea, de a dezvolta prietenii, de a invita alti oameni în casele lor si de a-si oferi ajutorul si serviciile.[76]
C) Îi îndemnam pe crestinii care fac parte la rândul lor dintr-o comunitate aflata în diaspora sa caute sa vada mâna lui Dumnezeu chiar si în circumstantele pe care poate ca nu si le-au dorit, sa caute sa foloseasca orice oportunitate oferita de Dumnezeu pentru a fi martori ai lui Cristos în comunitatea-gazda si sa urmareasca binele acesteia.[77] În cazurile în care în tara-gazda exista biserici crestine, îndemnam bisericile emigrantilor si pe cele autohtone sa ia aminte si sa învete unele de la altele, initiind eforturi menite sa duca Evanghelia tuturor segmentelor natiunii lor.
6. Dragostea urmareste libertatea religioasa a tuturor oamenilor
Sustinerea drepturilor omului prin apararea libertatii religioase nu este incompatibila cu urmarea lui Cristos, atunci când ne confruntam cu persecutia. Nu exista nicio contradictie între a fi gata sa suferim noi însine abuzul sau pierderea drepturilor proprii de dragul lui Cristos si efortul de a-i sustine si de a vorbi în numele celor care nu-si pot face glasul auzit, în vreme ce le sunt încalcate drepturile. Trebuie, de asemenea, sa facem distinctie între pledarea drepturilor oamenilor de alte credinte si aprobarea convingerilor acestora. Putem apara libertatea altora de a crede si de a-si practica religia fara sa acceptam ca aceasta e singura religie adevarata.
A) Veniti sa luptam pentru obtinerea libertatii religioase pentru toti oamenii. Aceasta necesita sustinerea ei în fata organelor de conducere ale statului, în numele crestinilor si al oamenilor de alte credinte care sunt persecutati.
B) Veniti sa ne supunem cu constiinciozitate învataturii biblice potrivit careia suntem chemati sa fim buni cetateni, sa cautam bunastarea natiunii în care traim, sa-i cinstim si sa ne rugam pentru cei aflati în pozitii de autoritate, sa ne platim taxele, sa facem bine si sa cautam sa traim o viata pasnica si linistita. Crestinul este chemat sa se supuna statului, câta vreme acesta din urma nu îi cere ceea ce Dumnezeu interzice sau nu interzice ceea ce Dumnezeu porunceste. Daca statul ne sileste sa alegem între loialitatea fata de el si cea mai înalta, fata de Dumnezeu, trebuie sa spunem „Nu” statului, fiindca i-am spus „Da” lui Isus Cristos, ca Domn.[78]
În cadrul eforturilor noastre legitime de a obtine libertatea religioasa a tuturor oamenilor, dorinta cea mai profunda a inimii noastre ramâne aceea ca toti oamenii sa ajunga sa-l cunoasca pe Domnul Isus Cristos, sa-si puna de bunavoie încrederea în el, sa fie mântuiti si sa intre în Împaratia lui Dumnezeu.
IID. Discernerea voii lui Cristos pentru evanghelizarea lumii
1. Oamenii care nu au auzit mesajul Evangheliei si la care misionarii nu ajung
Inima lui Dumnezeu tânjeste ca toti oamenii sa aiba acces la cunoasterea iubirii sale si a lucrarii lui mântuitoare prin Isus Cristos. Recunoastem cu durere si cu rusine ca în lume exista mii de grupuri etnice care înca nu au acces la acestea ca urmare a marturiei crestine. Aceste grupuri nu au auzit înca mesajul Evangheliei, în sensul ca nu exista în sânul lor credinciosi sau biserici cunoscute. Multe dintre aceste grupuri nu constituie un obiectiv misionar, în sensul ca nu cunoastem în prezent nici o biserica sau o agentie misionara care sa încerce macar sa le împartaseasca Evanghelia. Într-adevar, doar un mic procent al resurselor umane si materiale ale Bisericii este directionat spre grupurile ne-expuse Evangheliei. Prin definitie, acestea sunt formate din oameni care nu ne vor invita sa le ducem vestea buna, devreme ce nu stiu nimic despre ea. Cu toate acestea, prezenta lor printre noi în lume, la doua mii de ani dupa ce Isus a poruncit urmasilor lui sa faca ucenici din toate neamurile, constituie nu numai un repros la adresa neascultarii noastre, nu doar o forma de nedreptate spirituala, ci si un fel de „chemare tacuta venita din Macedonia”.
Veniti sa ne ridicam împreuna, ca Biserica a lui Cristos din întreaga lume, sa venim în întâmpinarea acestei nevoi si:
A) Sa ne pocaim de orbirea fata de prezenta continua în lumea noastre a unui numar atât de mare de grupuri de oameni care nu au auzit Evanghelia si de încetineala cu care este aceasta vestita în rândul lor.
B) Sa ne înnoim angajamentul de a merge la cei care nu au auzit înca mesajul Evangheliei, sa ne integram în cultura lor si sa le învatam limba, sa traim Evanghelia printre ei, întrupând dragostea si slujirea jertfitoare, sa transmitem lumina si adevarul Domnului Isus Cristos prin vorbe si prin fapte, facându-i sa vada, prin puterea Duhului Sfânt, harul surprinzator al lui Dumnezeu.
C) Sa urmarim eradicarea lipsei Scripturii în lume, întrucât Biblia ramâne indispensabila pentru evanghelizare. Pentru aceasta, trebuie:
- Sa grabim procesul de traducere a Bibliei în limba popoarelor care nu au înca nici o portiune a Cuvântului lui Dumnezeu în limba lor materna.
- Sa facem ca mesajul Scripturii sa fie disponibil pe scara larga prin mijloace orale. (Vedeti sectiunea Culturi orale de mai jos.)
D) Sa cautam sa punem capat ignorantei cu privire la Scriptura din sânul Bisericii, caci Biblia ramâne indispensabila pentru cresterea ucenicilor în asemanarea cu Cristos, în procesul uceniciei.
- Tânjim sa vedem în întreaga Biserica o convingere noua cu privire la necesitatea primordiala a învataturii din Scriptura, pentru cresterea Bisericii în domeniul lucrarii, unitatii si maturitatii.[79] Ne bucuram de darurile cu care au fost înzestrati cei pe care Cristos i-a asezat ca pastori-învatatori în Biserica. Vom depune toate eforturile necesare pentru a-i identifica, încuraja, pregati si sustine sa predice si sa dea învatatura din Cuvântul lui Dumnezeu. Însa, în demersul acesta trebuie sa respingem tipul de clericalism care limiteaza prezentarea Cuvântului la câtiva profesionisti platiti sau la predicarea formala de la amvon. Multi barbati si femei care sunt în mod evident înzestrati pentru pastorirea si învatarea credinciosilor îsi exercita darul în mod neoficial sau fara a face parte din structurile denominationale, însa cu binecuvântarea evidenta a Duhului lui Dumnezeu. Si acestia trebuie recunoscuti, încurajati si pregatiti sa mânuiasca asa cum se cuvine Cuvântul lui Dumnezeu.
- Trebuie sa promovam cunoasterea Scripturii în rândul generatiei mai familiarizata cu comunicarea digitala decât cu cartile, promovând metode digitale de studiere a Bibliei, care sa permita profunzimea cercetarii ce astazi necesita hârtie si creion.
E) Sa pastram evanghelizarea în centrul scopului deplin integrat al misiunii noastre, dat fiind ca Evanghelia însasi reprezinta sursa, continutul si autoritatea oricarei misiuni întemeiate pe Scriptura. Tot ce facem trebuie sa constituie deopotriva întruparea si exprimarea iubirii si harului lui Dumnezeu si lucrarii sale mântuitoare, împlinite prin Isus Cristos.
2. Culturile orale
Majoritatea populatiei lumii este formata din oameni care comunica oral, care nu pot sau nu au ocazia sa învete prin mijloace scrise, iar mai bine de jumatate dintre ei se afla în rândul celor care nu au fost expusi mesajului Evangheliei. Dintre acestia, se estimeaza ca exista 350 de milioane de oameni care nu au nici macar un singur verset din Scriptura tradus în limba lor. Pe lânga cei care învata „exclusiv pe cale orala”, exista multi oameni care, desi sunt alfabetizati din punct de vedere tehnic, prefera sa comunice prin mijloace orale, în contextul dezvoltarii învatarii pe cale vizuala si a dominarii imaginilor în cadrul comunicarii. În timp ce recunoastem si luam masuri vizavi de problema comunicarii orale, haideti:
A) Sa folosim în mai mare masura metodologiile orale în cadrul programelor de ucenicie, chiar si în rândul credinciosilor care pot citi.
B) Sa facem o prioritate din pregatirea unei Biblii cu povestiri în format oral, în limba grupurilor etnice neevanghelizate.
C) Sa încurajam agentiile misionare sa dezvolte strategii orale, inclusiv în ce priveste înregistrarea si distribuirea de istorisiri biblice orale, destinate pregatirii pentru evanghelizare, ucenicie si leadership, odata cu echiparea adecvata a pionierilor evanghelisti si a plantatorilor de biserici. Acestia ar putea folosi metode eficiente de comunicare, orale si vizuale, pentru a prezenta întreaga istorie biblica a mântuirii, întrebuintând inclusiv povestirea, dansul, arta, poezia, cântecul si teatrul.
D) Sa îndemnam bisericile locale din emisfera sudica sa se implice în ducerea mesajului Evangheliei la grupurile etnice din zona lor, prin metode orale specifice modului lor de a privi lumea.
E) Sa îndemnam scolile biblice sa includa în programa lor cursuri care sa pregateasca pastorii si misionarii pentru folosirea metodologiilor orale.
3. Lideri înradacinati în Cristos
Cresterea rapida a Bisericii în atât de multe parti ale lumii ramâne una superficiala si vulnerabila, pe de o parte din pricina lipsei de lideri care sa fi trecut printr-un proces de ucenicie, pe de alta din cauza ca multi dintre acestia îsi folosesc pozitia de dragul puterii pe care le-o confera, a mândriei statutului lor sau a îmbogatirii proprii. Ca urmare, poporul lui Dumnezeu sufera, Cristos este necinstit, iar misiunea Evangheliei subminata. „Pregatirea liderilor” este solutia propusa de obicei ca prioritate. Într-adevar, s-au înmultit programele de toate tipurile destinate pregatirii liderilor, însa problema persista, probabil din doua motive.
Mai întâi, pregatirea liderilor pentru a deveni oameni evlaviosi, al caror caracter sa semene cu al lui Cristos, nu este calea potrivita pentru solutionarea problemei. În realitate, numai cei în viata carora exista deja calitatile esentiale ale unui ucenic matur ar trebui desemnati de la bun început pentru pozitii de conducere.[80] Daca vedem astazi multi oameni care au ajuns sa conduca fara sa fi avut parte de un proces de ucenicie, atunci nu avem alta optiune decât sa includem elementele de baza ale uceniciei în dezvoltarea lor ca lideri. Dupa cum se poate observa, proportia liderilor lumesti, care nu oglindesc modelul lui Cristos si care conduc astazi Biserica la nivel global este dovada de netagaduit a generatiilor succesive în care s-a practicat evanghelizarea reductionista, s-a neglijat ucenicia, iar cresterea a fost una superficiala. Raspunsul la problema conducerii deficitare nu este intensificarea pregatirii liderilor, ci îmbunatatirea procesului de ucenicie. Liderii trebuie sa fie mai întâi ucenici ai lui Cristos însusi.
În al doilea rând, unele programe de pregatire a liderilor pun accentul pe pachetul de cunostinte, tehnici si abilitati, neglijând caracterul evlavios. În contrast cu aceasta, crestinii autentici trebuie sa semene cu Cristos, având o inima deschisa spre slujire, sa fie caracterizati de smerenie, integritate, puritate, lipsa lacomiei, de o viata de rugaciune, de dependenta de Duhul lui Dumnezeu si de o dragoste adânca pentru oameni. Mai mult, unora dintre programele destinate formarii liderilor le lipseste pregatirea specifica pentru dobândirea singurei abilitati cheie pe care Pavel o include pe lista competentelor lui, si anume abilitatea de a-i învata pe credinciosi Cuvântul lui Dumnezeu. Dar, învatatura biblica reprezinta cel mai bun mijloc de formare a ucenicilor, constituind totodata deficienta cea mai grava a liderilor Bisericii contemporane.
A) Dorim sa vedem o intensificare a eforturilor de formare a ucenicilor, printr-un proces de învatare pe termen lung si de hranire a noilor credinciosi, astfel ca cei pe care Dumnezeu îi cheama si îi daruieste Bisericii ca lideri sa fie calificati, potrivit criteriului biblic de maturitate si de slujire.
B) Ne înnoim angajamentul de a ne ruga pentru liderii nostri. Tânjim ca Dumnezeu sa înmulteasca, sa protejeze si sa încurajeze liderii care sunt credinciosi si ascultatori, dupa standardele biblice. Ne rugam ca el sa îi mustre, sa îi îndeparteze sau sa îi aduca la pocainta pe liderii care îi necinstesc Numele si discrediteaza Evanghelia. Ne mai rugam ca Dumnezeu sa ridice o noua generatie de lideri-slujitori, care au trecut prin procesul uceniciei si a caror pasiune este, mai presus de toate, aceea de a-l cunoaste pe Cristos si de a fi asemenea lui.
C) Aceia dintre noi care se numara printre liderii crestini trebuie sa-si recunoasca vulnerabilitatea si sa accepte darul tragerii la raspundere din sânul trupului lui Cristos. Sustinem practica supunerii liderilor fata de un grup însarcinat sa-i traga la raspundere.
D) Încurajam cu tarie scolile biblice si pe toti cei care ofera cursuri de pregatire a liderilor sa se concentreze mai mult asupra formarii spirituale si a caracterului, nu doar asupra transmiterii de cunostinte sau a evaluarii performantelor; ne bucuram din toata inima de cei care abordeaza deja dezvoltarea liderilor ca pe o slefuire comprehensiva a întregii fiinte a acestora.
4. Orasele
Orasele joaca un rol crucial pentru viitorul omenirii si misiunea mondiala. Jumatate din populatia lumii traieste în prezent în mediul urban. Orasele sunt locul unde este foarte probabil sa gasim patru tipuri de oameni: (i) viitoarea generatie de tineri; (ii) oamenii cel mai putin expusi Evangheliei, care au emigrat; (iii) factorii care modeleaza cultura; (iv) cei mai saraci dintre saraci.
A) Vedem lucrarea suverana a lui Dumnezeu în cresterea masiva a urbanizarii din zilele noastre si îndemnam Biserica si liderii lucrarii de misiune din lumea întreaga sa raspunda acestei realitati prin acordarea grabnica a unei atentii strategice fata de misiunea îndreptata spre centrele urbane. Trebuie sa ne iubim orasele asa cum o face Dumnezeu, având un discernamânt sfânt si o compasiune ca a lui Cristos, ascultând porunca lui de a urmari „bunastarea cetatii”, oriunde s-ar afla aceasta. Vom cauta sa deprindem metode potrivite si flexibile de misiune, pentru a raspunde realitatilor mediului urban.
5. Copiii
Toti copiii se afla în situatii de risc. Exista în jur de doua miliarde de copii în lume si jumatate dintre ei sufera din pricina saraciei. Alte milioane au de suferit din pricina prosperitatii. Copiii oamenilor care se bucura de bunastare si de siguranta au toate cele trebuincioase traiului, însa nu au pentru ce sa traiasca.
Copiii si tinerii sunt Biserica de astazi, nu doar cea de mâine. Tinerii au un mare potential ca agenti activi ai misiunii lui Dumnezeu. Ei reprezinta o uriasa resursa nefolosita, fiind cei care-i pot influenta pe altii, cei sensibili fata de vocea lui Dumnezeu si gata sa-i raspunda. Data fiind nevoia atât de mare ne bucuram de lucrarile deosebite care slujesc copiii si de cele desfasurate cu ajutorul copiilor, si dorim ca ele sa se dezvolte. Dupa cum vedem în Scriptura, Dumnezeu poate folosi copiii si tinerii, si chiar o face, întrebuintând rugaciunile, intuitia, cuvintele si initiativele lor pentru a schimba inimi. Ei reprezinta „noua energie” menita sa transforme lumea. Sa-i ascultam, fara a le înabusi spiritualitatea copilareasca sub greutatea abordarilor noastre prea rationale, de adulti. Ne angajam:
A) Sa îi luam în serios pe copii, printr-o abordare biblica si teologica proaspata, care oglindeste dragostea si scopurile pe care Dumnezeu le are de îndeplinit pentru ei si prin ei, si prin redescoperirea profundei semnificatii pe care o are cu privire la teologie si la misiune gestul provocator al lui Isus de a aduce un copilas în mijlocul ucenicilor.[81]
B) Sa cautam sa pregatim oameni si sa asiguram resursele necesare pentru a împlini nevoile copiilor din întreaga lume, oriunde este posibil, lucrând cu familiile si cu comunitatile din care fac ei parte, convinsi fiind ca slujirea holistica pentru si prin fiecare generatie urmatoare de copii si de tineri reprezinta o componenta vitala a misiunii mondiale.
C) Sa demascam, sa ne opunem si sa actionam contra tuturor abuzurilor îndreptate împotriva copiilor, inclusiv a violentei, a exploatarii, a sclaviei, a traficului de copii, a prostitutiei, a discriminarii în functie de sex si de etnie, a transformarii lor într-un obiectiv comercial si a neglijarii lor voite.
6. Rugaciunea
Având în vedere toate aceste prioritati, ne înnoim angajamentul de a ne ruga. Rugaciunea este o chemare, o porunca si un dar. Ea este temelia si resursa fundamentala a tuturor elementelor misiunii noastre.
A) Ne vom ruga în unitate, concentrându-ne, cu perseverenta si cu claritatea data de spusele Scripturii:
- Ca Dumnezeu sa trimita lucratori în toate colturile lumii, în puterea Duhului sau.
- Ca cei pierduti din fiecare popor si loc sa fie atrasi la Dumnezeu de catre Duhul lui, prin proclamarea adevarului Evangheliei si prin demonstrarea iubirii si a puterii lui Cristos.
- Ca slava lui Dumnezeu sa fie descoperita, iar Numele lui Cristos sa fie cunoscut si laudat datorita caracterului, a faptelor si a cuvintelor poporului sau. Vom striga înaintea Domnului pentru fratii si surorile noastre care sufera în Numele lui Cristos.
- Ca Împaratia lui Dumnezeu sa vie, ca voia lui sa se împlineasca pe Pamânt, ca si în cer, prin instaurarea dreptatii, prin buna administrare a creatiei, prin grija fata de aceasta, cât si prin binecuvântarea pacii lui Dumnezeu în comunitatile noastre.
B) Vom multumi neîncetat în timp ce vom vedea lucrarea lui Dumnezeu desfasurându-se printre popoare, asteptând cu nerabdare ziua în care împaratia acestei lumi va deveni Împaratia Dumnezeului nostru si a Fiului sau.
IIE. Chemarea adresata Bisericii lui Cristos de a se întoarce înapoi, la umilinta, integritate si simplitate
Umblarea este metafora biblica pentru modul de viata si pentru purtarea noastra de zi cu zi. În Efeseni, Pavel vorbeste de sapte ori despre felul în care ar trebui sau n-ar trebui sa umble crestinii.[82]
1. Umblareadiferita a crestinilor, ca unii care s-au îmbracat cu omul cel nou[83]
Poporul lui Dumnezeu fie umbla pe calea Domnului, fie pe cea a altor dumnezei. Biblia ne arata ca Dumnezeu nu are mari probleme cu natiunile Pamântului, ci cu poporul pe care l-a creat si l-a chemat sa fie instrumentul binecuvântarii celorlalte. Obstacolul cel mai de seama în calea împlinirii acestei misiuni este idolatria întâlnita chiar în rândul poporului lui Dumnezeu. Daca suntem chemati sa aducem popoarele la închinarea în fata singurului Dumnezeu viu si adevarat, vom da gres daca noi însine alergam dupa dumnezeii falsi ai celor din jurul nostru.
Când nu exista nici o deosebire între purtarea crestinilor si a celorlalti oameni – în domenii precum coruptia si lacomia, promiscuitatea sexuala, rata divortului, alunecarea în bratele practicilor religioase dinainte de convertire, atitudinea fata de oamenii de alta rasa, modul de viata axat pe consum sau prejudecatile sociale – atunci lumea este îndreptatita sa se întrebe daca într-adevar crestinismul nostru aduce vreo schimbare. Mesajul nostru nu va purta amprenta autenticitatii pentru lumea care îl asculta.
A) Lansam credinciosilor din toate culturile provocarea de a evalua masura în care, în mod constient sau inconstient, s-au lasat prinsi în mreaja idolatriei lumii înconjuratoare. Ne rugam pentru discernamânt spiritual în vederea identificarii si demascarii unor asemenea dumnezei mincinosi si prezentei lor în cadrul Bisericii însesi, precum si pentru curajul de a ne pocai si de a renunta la ei, invocând Numele si autoritatea lui Isus, ca Domnul Nostru.
B) Fiindca nu exista o misiune biblica fara o traire biblica, ne rededicam chiar acum si îi provocam pe toti cei care marturisesc Numele lui Cristos sa duca o viata care sa se deosebeasca în mod radical de cea a oamenilor din lume, sa se îmbrace cu „omul cel nou, facut dupa chipul lui Dumnezeu, de o neprihanire si sfintenie pe care o da adevarul”.
2. Umblarea în dragoste, respingând idolatria sexualitatii traite în neorânduiala[84]
Modelul creat de Dumnezeu în ce priveste casnicia este cel al relatiei de devotament si credinciosie dintre un barbat si o femeie, în care acestia devin „un sigur trup”, în cadrul unei noi celule sociale, care este distincta de cea a familiilor din care provin cei doi; în acelasi timp, relatia sexuala, ca expresie a unitatii trupesti, are menirea de a fi savurata doar în cadrul legaturii casatoriei. Aceasta unire sexuala în casnicie, prin care „cei doi devin una”, reflecta deopotriva relatia lui Cristos cu Biserica sa si unitatea dintre iudei si neamuri, existenta între cei rascumparati.[85]
Pavel prezinta puritatea dragostei lui Dumnezeu în contrast cu urâtenia iubirii contrafacute, ascunse sub masca sexualitatii traite în neorânduiala împreuna cu toate aspectelor legate de aceasta. Sexualitatea traita în dezordine de orice fel, prin practicarea intimitatii sexuale înaintea sau în afara casatoriei, asa cum este aceasta din urma definita de Scriptura, este în afara voii si binecuvântarii lui Dumnezeu în creatie si rascumparare. Abuzul si idolatria care înconjoara sexualitatea traita în dezordine contribuie la adâncirea declinului social, inclusiv la destramarea casniciilor si a familiilor, având ca efect suferinta de nedescris a singuratatii si a exploatarii. Aceasta problema grava se întâlneste si în cadrul Bisericii, fiind o cauza extrem de raspândita a esecului ce porneste de la nivelul conducerii.
Ne recunoastem nevoia de umilinta adânca pentru a ne constientiza deficientele în aceasta privinta. Dorim din toata inima sa vedem crestinii provocând cultura în care traiesc, prin viata lor conform standardelor la care ne cheama Biblia.
A) Îi îndemnam cu tarie pe toti pastorii:
- Sa faciliteze în bisericile lor discutii deschise privitoare la sexualitate, în cadrul carora sa prezinte vestea buna a planului lui Dumnezeu referitor la relatiile sanatoase din cadrul vietii de familie, abordând totodata cu sinceritate domeniile în care crestinii se fac partasi realitatilor disfunctionale ale culturii din jurul lor.
- Sa-i învete în mod clar pe credinciosi standardele lui Dumnezeu, având compasiunea lui Cristos pentru pacatosi si recunoscând cât de vulnerabili suntem cu totii în fata ispitei si a pacatului sexual.
- Sa se straduiasca sa constituie un exemplu pozitiv în ce priveste trairea dupa standardele biblice de credinciosie în domeniul sexual.
B) Ca membri ai Bisericii, ne angajam:
- Sa facem tot ce ne sta în putinta, în Biserica si în societate, pentru a întari casniciile întemeiate pe principiul credinciosiei, precum si viata sanatoasa de familie.
- Sa recunoastem prezenta si contributia celor necasatoriti, a celor vaduvi sau fara copii, pentru ca Biserica sa fie familia primitoare a lui Cristos, un adevarat sprijin, oferindu-le posibilitatea de a-si exercita darurile în întreaga paleta a lucrarilor Bisericii.
- Sa ne opunem multiplelor forme ale sexualitatii disfunctionale întâlnite în cultura care ne înconjoara, inclusiv pornografiei, adulterului si promiscuitatii.
- Sa cautam sa întelegem si sa abordam problemele delicate ale identitatii si ale experientelor care îi atrag pe unii oameni în practici homosexuale, sa le întindem o mâna plina de dragostea, compasiunea si dreptatea lui Cristos, în timp ce respingem si condamnam toate formele de ura, de abuz verbal sau fizic, precum si victimizarea homosexualilor.
- Sa ne amintim ca, prin harul rascumparator al lui Cristos, nici un om si nici o situatie nu sunt imposibil de schimbat si de adus la o stare dupa voia lui Dumnezeu.
3. Umblarea în umilinta, împletita cu respingerea idolatriei puterii[86]
În starea noastra decazuta si pacatoasa, puterea este deseori exercitata pentru a abuza de altii si pentru a-i exploata. Ne înaltam pe noi însine, pretindem ca suntem superiori, datorita genului, rasei ori statului nostru social. Pavel combate toate aceste semne ale idolatriei mândriei si puterii si cere celor umpluti de Duhul Sfânt sa se supuna unii altora de dragul lui Cristos. O astfel de supunere si dragoste reciproca trebuie sa fie exprimata în casnicie, în familie si în cadrul relatiilor socio-economice.
A) Tânjim sa-i vedem pe toti crestinii, soti si sotii, parinti si copii, angajatori si angajati, traind învatatura Scripturii despre cum „sa ne supunem unii unora, în frica lui Cristos”.
B) Îi îndemnam pe toti pastorii sa-i ajute pe credinciosi sa înteleaga, sa discute cu sinceritate si sa practice supunerea reciproca pe care o cere Dumnezeu copiilor lui. Într-o lume a lacomiei, a puterii si a abuzului, Dumnezeu îsi cheama Biserica sa fie un loc al umilintei pline de blândete si al dragostei lipsite de egoism.
C) Îi chemam îndeosebi pe sotii crestini sa acorde atentie echilibrului existent în cadrul responsabilitatilor mentionate de Pavel în învatatura sa privitoare la soti si sotii. Supunerea reciproca presupune ca sotul caruia i se supune sotia sa fie un om a carui dragoste si grija pentru ea oglindeste iubirea jertfitoare a lui Cristos pentru Biserica sa. Indiferent de cultura în care are loc, orice forma de abuz asupra sotiei, fie el verbal, emotional sau fizic, este incompatibil cu dragostea lui Cristos. Negam faptul ca vreun obicei cultural sau o interpretare a Scripturii ar putea justifica lovirea sotiei. Ne îndurereaza faptul ca asemenea tratamente se întâlnesc în rândul unora care se declara crestini, inclusiv în cel al pastorilor si al liderilor. Nu ezitam nici o clipa sa denuntam o astfel de practica si o consideram un pacat. Îi chemam pe cei ce o practica sa se pocaiasca si sa renunte la ea.
4. Umblarea în integritate, respingând idolatria succesului[87]
Nu putem zidi Împaratia Dumnezeului adevarului pe temelia necinstei. Cu toate acestea, în dorinta noastra de a avea „succes” si „rezultate”, suntem ispititi sa ne sacrificam integritatea, sa facem afirmatii distorsionate sau exagerate, care sunt în realitate minciuni. Însa, umblarea în lumina „sta în neprihanire si adevar”.[88]
Chemam întreaga Biserica si toti liderii lucrarii misionare sa se împotriveasca ispitei de a nu fi întru totul corecti în prezentarea lucrarii noastre. Suntem necinstiti când exageram în rapoartele noastre, incluzând în ele statistici care nu sunt sustinute de dovezi sau când deformam adevarul de dragul câstigului nostru. Ne rugam pentru un val purificator al corectitudinii si pentru încetarea distorsionarii adevarului, manipularii si exagerarii. Îi chemam pe toti cei care sustin lucrarea spirituala sa nu formuleze cerinte nerealiste pentru obtinerea unor rezultate cuantificabile si vizibile, dincolo de nivelul normal de responsabilitate. Veniti sa luptam pentru o cultura a integritatii si a transparentei. Vom alege sa umblam în lumina si în adevarul lui Dumnezeu, caci Domnul este cel ce încearca inima si lui îi place integritatea.[89]
5. Sa umblam în simplitate, sa respingem idolatria lacomiei[90]
Predicarea si învatatura larg raspândita despre „evanghelia prosperitatii” în întreaga lume determina o preocupare sporita fata de aceasta situatie. Definim evanghelia prosperitatii ca pe învatatura potrivit careia credinciosii sunt îndreptatiti sa fie binecuvântati cu sanatate si bunastare, pe care le pot dobândi printr-o marturisire pozitiva a credintei lor, precum si prin „semanarea semintelor ei” prin intermediul darurilor financiare sau materiale. Învatatura despre prosperitate este un fenomen care s-a raspândit în sânul multor denominatii de pe toate continentele.[91]
Noi sustinem harul si puterea miraculoasa a lui Dumnezeu, si ne bucuram de dezvoltarea bisericilor si a lucrarilor care îi îndeamna pe oameni sa practice o credinta care asteapta rezultate, credinta pusa în Dumnezeul cel viu si în puterea sa supranaturala. Credem în puterea Duhului Sfânt. Cu toate acestea, negam faptul ca puterea supranaturala a lui Dumnezeu poate fi tratata ca functionând în mod automat, ca este la dispozitia tehnicilor omenesti sau ca poate fi manipulata prin cuvinte, actiuni, daruri, obiecte sau ritualuri omenesti.
Afirmam ca Biblia vorbeste despre prosperitatea oamenilor si despre bunastarea lor (incluzând sanatatea si bogatia), în cadrul învataturii ei privitoare la binecuvântarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, consideram nebiblica învatatura potrivit careia bunastarea spirituala poate fi masurata în termenii celei materiale sau ca bogatia este întotdeauna un semn al binecuvântarii lui Dumnezeu. Biblia ne arata ca bogatia poate fi deseori obtinuta prin asuprirea altora, prin înselaciune sau coruptie. Negam, de asemenea, ca saracia, boala sau moartea prematura sunt întotdeauna un semn al blestemului lui Dumnezeu, o dovada a lipsei de credinta sau rezultatul blestemelor cuiva, întrucât Biblia respinge astfel de explicatii simpliste.
Acceptam faptul ca este bine sa preamarim puterea si biruinta lui Dumnezeu. Însa credem ca învataturile multora dintre cei care promoveaza cu tarie evanghelia prosperitatii distorsioneaza în mod semnificativ Scriptura, ca practicile si modul lor de viata sunt deseori lipsite de etica si nu oglindesc caracterul lui Cristos, ca înlocuiesc în mod frecvent evanghelizarea cu dorinta de a vedea minuni, si chemarea la pocainta cu cea de a da bani organizatiei predicatorului. Suntem îndurerati de faptul ca impactul acestei învataturi asupra multor biserici pagubeste lucrarea pastorala fiind si nesanatoasa din punct de vedere spiritual. Sustinem cu tarie si cu bucurie orice initiativa desfasurata în Numele lui Cristos, care cauta sa aduca vindecare celor bolnavi sau eliberare de durata de sub povara saraciei si a suferintei. Evanghelia prosperitatii nu ofera solutii de durata la problema saraciei si îi poate abate pe oameni de la adevaratul mesaj si de la calea spre mântuirea vesnica. Din aceste motive, ea poate fi descrisa în mod obiectiv ca o evanghelie falsa. Prin urmare, respingem excesele învataturii prosperitatii, ca fiind incompatibile cu crestinismul biblic, echilibrat.
A) Îndemnam grabnic bisericile si liderii lucrarii de misiune din zonele în care evanghelia prosperitatii este larg raspândita sa puna la încercare învatatura acesteia, comparând-o cu mare bagare de seama cu învatatura si cu exemplul lui Isus Cristos. În mod specific, cu totii trebuie sa interpretam si sa dam învatatura din textele biblice folosite de regula pentru a sustine evanghelia prosperitatii, prezentându-le în întregul lor context biblic si dintr-o perspectiva echilibrata. Acolo unde învatatura despre prosperitate s-a raspândit într-un mediu dominat de saracie, ea trebuie combatuta prin intermediul compasiunii autentice, menite sa faca dreptate si sa produca schimbari de durata în viata celor saraci. Mai presus de toate, noi trebuie sa înlocuim interesul propriu si lacomia cu învatatura biblica despre sacrificiul de sine si daruirea plina de generozitate, ca dovezi ale adevaratei ucenicii în slujba lui Cristos. Acceptam chemarea istorica de la Lausanne la o traire în simplitate.
IIF. Parteneriatul în trupul lui Cristos în vederea unitatii în misiune
Pavel ne învata ca unitatea crestina este creatia lui Dumnezeu, fiind întemeiata pe împacarea noastra cu Domnul si unii cu altii. Aceasta dubla împacare a fost înfaptuita la cruce. Când traim în unitate si lucram împreuna, dovedim puterea supranaturala a crucii ce merge împotriva curentului culturii noastre. Însa, când dam dovada de lipsa de unitate, neizbutind sa lucram împreuna, ne înjosim misiunea si mesajul, si negam puterea crucii.
1. Unitatea în Biserica
O Biserica dezbinata nu are de adus niciun mesaj unei lumi dezbinate. Esecul nostru de a trai într-o unitate creata de împacarea de care am avut parte reprezinta un obstacol major în calea unei misiuni autentice si eficiente.
A) Deplângem dezbinarea din sânul bisericilor si al organizatiilor noastre. Dorim din toata inima ca toti crestinii sa cultive un spirit al harului si sa împlineasca porunca lui Pavel de „a depune toate eforturile pentru a pastra unirea Duhului, prin legatura pacii”.
B) În vreme ce recunoastem ca unitatea cea mai profunda dintre noi este de natura spirituala, tânjim dupa o recunoastere mai mare a puterii misionare pe care o are unitatea vizibila, practica, pamânteasca. De aceea, îndemnam fratii si surorile crestine din întreaga lume, în numele marturiei si a misiunii noastre comune, sa se împotriveasca ispitei de a dezbina trupul lui Cristos si sa caute calea împacarii si a refacerii unitatii, ori de câte ori este posibil.
2. Parteneriatul în cadrul misiunii globale
Parteneriatul în misiune nu se refera numai la eficienta, ci si la dovedirea practica si strategica a supunerii noastre comune fata de Isus Cristos, ca Domn. Mult prea des ne-am implicat în misiune într-un mod ce acorda prioritate si ne protejeaza propria identitate (etnica, denominationala, teologica, etc.) si nu am izbutit sa ne supunem pasiunile si preferintele singurului nostru Domn si Stapân. Suprematia si locul central pe care îl ocupa Cristos în misiunea noastra trebuie sa fie mai mult decât o marturisire de credinta; ele trebuie sa ne guverneze totodata strategia, practica si unitatea.
Ne bucuram de dezvoltarea si de întarirea miscarilor misionare emergente în mai toata lumea si de încetarea vechiului tipar „dinspre vest spre ceilalti”, însa nu acceptam ideea ca stafeta responsabilitatii misionare a trecut dintr-o parte a lumii în alta. Nu ar avea sens înlocuirea triumfalismului din trecut al Occidentului doar pentru a stramuta acelasi spirit lipsit de evlavie în Asia, Africa sau America Latina. Niciun grup etnic, niciun popor sau continent nu poate pretinde ca are privilegiul exclusiv de a fi cel care duce la îndeplinire Marea Însarcinare. Dumnezeu este sigurul suveran.
A) Ne ridicam împreuna, ca Biserica si lideri ai lucrarii misionare din întreaga lume, chemati sa ne recunoastem si sa ne acceptam unii pe altii, având oportunitati egale sa contribuim împreuna la misiunea mondiala. Veniti ca, în supunere fata de Cristos, sa lasam deoparte suspiciunea, competitia si mândria, aratându-ne dispusi sa învatam de la cei pe care îi foloseste Dumnezeu, chiar daca nu sunt de pe continentul nostru, nu ne împartasesc orientarea teologica, nu fac parte din organizatia noastra sau din cercul nostru de prieteni.
B) Parteneriatul nu se limiteaza la bani, iar investirea neînteleapta a acestora are deseori ca urmare coruperea si dezbinarea Bisericii. Veniti sa dovedim odata pentru totdeauna ca Biserica nu functioneaza pe baza principiului potrivit caruia cei care au cei mai multi bani detin întreaga putere de decizie. Este vremea sa încetam sa mai impunem numele, sloganurile, programele, sistemele si metodele noastre preferate altor parti ale Bisericii. Haideti, în schimb, sa depunem eforturi pentru instaurarea reciprocitatii între nord si sud, est si vest, pentru reciprocitate în ce priveste daruirea si primirea, pentru respectul si demnitatea care îi caracterizeaza pe adevaratii prieteni si parteneri în misiune.
3. Parteneriatul între barbati si femei
Scriptura afirma ca Dumnezeu a creat barbatul si femeia dupa chipul sau si ca le-a dat stapânire amândurora peste Pamânt. Pacatul a intrat în viata omului si în istorie prin actiunea comuna de razvratire a celor doi fata de Dumnezeu. Prin crucea lui Cristos, Dumnezeu a adus mântuirea, acceptarea si unitatea pentru barbati si femei deopotriva. În ziua Cincizecimii, Dumnezeu si-a revarsat Duhul prorociei peste orice faptura, atât peste fiii, cât si peste fiicele Lui. Asadar, femeile si barbatii sunt egali în ce priveste creatia, pacatul, mântuirea si Duhul.[92]
Noi toti, femei si barbati, casatoriti sau necasatoriti, suntem responsabili de folosirea darurilor lui Dumnezeu în beneficiul altora, ca administratori ai harului divin, pentru slava si lauda lui Cristos. Prin urmare, noi toti suntem responsabili sa împuternicim întreg poporul lui Dumnezeu sa-si exercite toate darurile pe care Dumnezeu i le-a dat, în toate domeniile slujirii la care a chemat el Biserica.[93] Nu trebuie sa stingem Duhul prin dispretuirea lucrarii altora.[94] Mai mult, suntem hotarâti sa privim lucrarea în trupul lui Cristos ca pe un dar si o responsabilitate la care suntem chemati pentru a sluji, nu ca pe un statut sau un drept pe care-l revendicam.
A) Sustinem pozitia istorica de la Lausanne: „Afirmam ca darurile Duhului sunt împartite tuturor celor ce fac parte din poporul lui Dumnezeu, femei si barbati, si ca parteneriatul lor în evanghelizare trebuie sa fie acceptat pentru binele comun.”[95] Recunoastem contributia imensa plina de sacrificii adusa de femei în lucrarea de misiune la nivel mondial, slujind atât barbatilor, cât si femeilor, din vremurile biblice pâna în prezent.
B) Recunoastem ca exista puncte de vedere diferite si sincere în rândul celor care cauta sa fie credinciosi si ascultatori fata de Scriptura. Unii interpreteaza învatatura apostolica în sensul ca femeile nu ar trebui sa dea învatatura sau sa predice, ori ca ele au voie sa slujeasca, dar nu cu autoritate deasupra barbatilor. Altii interpreteaza egalitatea spirituala a femeilor, exercitarea darului ziditor al profetiei de catre femeile Bisericii Noului Testament si gazduirea Bisericii în casele lor în sensul ca darurile spirituale ale cârmuirii si învatarii altora pot fi primite si folosite în lucrare atât de barbati, cât si de femei.[96] Îi chemam pe cei aflati în ambele tabere ale acestei dispute:
- Sa se accepte unii pe altii fara a se condamna reciproc în privinta aspectelor care fac obiectul dezbaterii, caci, desi putem sa nu fim de acord, nu avem niciun temei care sa justifice dezbinarea, discutiile neconstructive sau ostilitatea unora fata de altii.[97]
- Sa studieze împreuna Scriptura, cu bagare de seama, acordând atentia cuvenita contextului si culturii autorilor ei si a cititorilor contemporani.
- Sa recunoasca faptul ca, acolo unde exista o durere autentica, trebuie sa aratam compasiune; acolo unde exista nedreptate si lipsa de integritate, trebuie sa ne ridicam împotriva acestora, iar unde exista împotrivire fata de lucrarea evidenta a Duhului Sfânt în viata unei surori sau a unui frate, trebuie sa ne pocaim.
- Sa ne angajam împreuna, barbati si femei, sa promovam un tipar de lucrare în care sa se oglindeasca spiritul de slujire al lui Isus Cristos, nu lupta lumeasca pentru putere si pozitie.
C) Îndemnam bisericile sa recunoasca femeile si barbatii evlaviosi, care sunt un bun exemplu si care îi învata pe altii ce este bine, asa cum a poruncit Pavel,[98] si sa ofere femeilor oportunitati în domeniul educatiei, al slujirii si al conducerii, îndeosebi în contextul în care Evanghelia reprezinta o provocare pentru traditiile culturale lipsite de justete. Dorim ca femeile sa nu fie împiedicate sa-si exercite darurile sau sa-si urmeze chemarea divina proprie.
4. Educatia teologica si misiunea
Noul Testament prezinta parteneriatul strâns dintre lucrarea de evanghelizare si de plantare de biserici (precum cea desfasurata de apostolul Pavel) pe de o parte, si cea de hranire a bisericilor (în care erau angrenati, de exemplu, Timotei si Apolo). Ambele sarcini fac parte din Marea Trimitere, în care Isus descrie facerea de ucenici în termenii evanghelizarii (care are loc înainte de „a-i boteza”) si învatarea acestora sa pazeasca tot ce poruncise el. Educatia teologica este parte a misiunii si este importanta dincolo de latura evanghelistica.[99]
Misiunea Bisericii pe Pamânt este de a împlini misiunea lui Dumnezeu, iar misiunea educatiei teologice este de a întari si de a însoti misiunea Bisericii. Educatia teologica slujeste mai întâi pentru pregatirea celor care conduc Biserica, în calitate de pastori-învatatori, înzestrându-i pentru a-i putea învata pe altii cu credinciosie, relevanta si claritate adevarul Cuvântului lui Dumnezeu, si în al doilea rând pentru pregatirea întregului popor al Domnului pentru sarcina misionara a întelegerii si comunicarii relevante a adevarului divin în orice context cultural. Educatia teologica se angajeaza în razboiul spiritual, în vreme ce noi „rasturnam izvodirile mintii si orice înaltime care se ridica împotriva cunostintei lui Dumnezeu; si orice gând îl facem rob ascultarii de Cristos.”[100]
A) Aceia dintre noi care conduc biserici si agentii misionare trebuie sa recunoasca faptul ca educatia teologica are un caracter misionar intrinsec. Cei care asigura educatia teologica trebuie sa se asigure ca ea va avea aceasta caracteristica, întrucât locul acesteia în cadrul paletei studiilor universitare nu este un scop în sine, ci rolul ei este de a sluji misiunii pe care o are Biserica în lume.
B) Educatia teologica formeaza un parteneriat cu toate formele de implicare în misiune. Îi încurajam si îi sustinem pe toti cei care asigura o educatie teologica bazata pe Scriptura, formala sau informala, la nivel local, national, regional sau international.
C) Îndemnam institutiile si programele de educatie teologica sa desfasoare un „bilant misionar” al programei lor, al structurii si al etosului lor, pentru a se asigura ca vin într-adevar în întâmpinarea nevoilor si oportunitatilor cu care are de-a face Biserica din cultura lor.
D) Dorim ca toti plantatorii de biserici si cei implicati în domeniul educatiei teologice sa aseze Scriptura în centrul parteneriatului lor, nu doar la nivelul declaratiilor teologice, ci si în practica. Evanghelistii trebuie sa foloseasca Biblia ca sursa suprema în ce priveste continutul si autoritatea mesajului lor. Cei implicati în educatia teologica trebuie sa faca iarasi din studierea Scripturii disciplina de baza a teologiei crestine, care sa integreze si sa patrunda în toate celelalte domenii de studiu, cât si în cele aplicative. Mai presus de toate, educatia teologica trebuie sa slujeasca pregatirii pastorilor-învatatori pentru responsabilitatea lor de capatâi, aceea de a predica si de a-i învata pe altii Scriptura.[101]
Concluzie
Dumnezeu era în Cristos, împacând lumea cu sine. Duhul lui Dumnezeu a fost în Cape Town si a chemat Biserica lui Cristos sa fie ambasadoarea dragostei lui Dumnezeu, care ne-a adus împacarea. Dumnezeu si-a tinut promisiunea din Cuvântul sau, în vreme ce poporul lui s-a strâns laolalta în Numele lui Cristos, caci însusi Domnul Isus Cristos a locuit printre noi si a umblat alaturi de noi.[102]
Am cautat sa ascultam glasul Domnului Isus Cristos si, în îndurarea sa, prin Duhul lui cel Sfânt, Cristos a vorbit poporului sau care era gata sa-l asculte. Prin numeroasele glasuri care s-au facut auzite, în expunerea Scripturii, în discursurile tinute în plen, în cadrul discutiilor de grup, s-au repetat doua teme:
- Nevoia unei ucenicii caracterizate de o ascultare radicala fata de Domnul, care sa conduca la maturitate, la cresterea în profunzime si la cresterea numerica.
- Nevoia unei reconcilieri radicale, concentrate în jurul crucii, care sa duca la unitate, la cresterea în dragoste, ca si în credinta si în nadejde.
Ucenicia si reconcilierea sunt indispensabile misiunii noastre. Deplângem rusinea superficialitatii noastre si a lipsei uceniciei veritabile, a unitatii si a dragostei, caci amândoua discrediteaza în mod considerabil marturia noastra cu privire la Evanghelie. În ambele provocari identificam glasul Domnului nostru Isus Cristos, caci ele corespund cu doua dintre cele mai staruitoare mesaje adresate de el Bisericii în Evanghelii. În Matei, Isus ne-a lasat mandatul nostru primordial: acela de a face ucenici din toate neamurile. În Evanghelia dupa Ioan, Isus ne-a pus la dispozitie metoda de baza pentru împlinirea mandatului: aceea de a ne iubi unii pe altii, pentru ca lumea sa creada ca suntem ucenicii lui. N-ar trebui sa fim surprinsi, ci mai degraba sa ne bucuram la auzul glasului Stapânului nostru, care, doua mii de ani mai târziu, spune aceleasi lucruri poporului sau strâns din întreaga lume: „Faceti ucenici. Iubiti-va unii pe altii.”
Faceti ucenici
Misiunea biblica cere ca aceia care invoca Numele lui Cristos sa fie asemenea lui, luându-si crucea, cu lepadare de sine, si urmându-l pe el pe calea umilintei, dragostei, integritatii, generozitatii si slujirii. A esua în ce priveste ucenicia si facerea de ucenici înseamna a esua la nivelul cel mai important al misiunii noastre. Chemarea lui Cristos adresata Bisericii lui rasuna iarasi de pe paginile Evangheliilor: „Vino si urmeaza-ma!” „Mergeti si faceti ucenici.”
Iubiti-va unii pe altii
Isus a repetat de trei ori: „Va dau o porunca noua: sa va iubiti unii pe altii; cum v-am iubit eu, asa sa va iubiti si voi unii pe altii.”[103] Isus s-a rugat de trei ori „ca toti sa fie una”.[104] Porunca si chemarea au amândoua legatura cu misiunea. „Prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii mei, daca veti avea dragoste unii pentru altii.” „…Ei sa fie în chip desavârsit una, ca sa cunoasca lumea ca tu m-ai trimis.” Isus nu si-ar fi putut exprima scopul mai apasat. Evanghelizarea lumii si recunoasterea dumnezeirii lui Cristos sunt sprijinite sau împiedicate de ascultarea noastra practica fata de el sau de lipsa acesteia. Chemarea lui Cristos si a apostolilor lui rasuna din nou în inima noastra: „Sa va iubiti unii pe altii… Cautati sa pastrati unirea Duhului, prin legatura pacii.”[105] De dragul misiunii lui Dumnezeu, ne înnoim angajamentul de a împlini mesajul acesta, pe care l-am auzit de la bun început.[106] Când crestinii traiesc în unitatea dragostei, în urma reconcilierii si prin puterea Duhului Sfânt, lumea va ajunge sa-l cunoasca pe Isus, ai carui ucenici suntem, si sa-l cunoasca pe Tatal, care l-a trimis.
În Numele lui Dumnezeu Tatal, al Fiului si al Duhului Sfânt, pe singurul temei al credintei în infinita îndurare a lui Dumnezeu si în harul lui mântuitor, tânjim din toata inima si ne rugam pentru o reformare a uceniciei biblice si pentru o revolutie a dragostei cristice.
Aceasta va fi rugaciunea si angajamentul nostru, de dragul Domnului pe care îl iubim si al lumii pe care o slujim în Numele sau.
[1]Galateni 5:6; Ioan14:21; 1 Ioan4:9,19.
[2] Matei 22:37-40, Romani 13:8-10, Galateni 5:22, 1 Petru 1:22; 1 Ioan 3:14; 4:7-21; Ioan 13:34-35; Ioan 1:18 & 1 Ioan 4:12; 1 Tesaloniceni 1:3; 1 Corinteni 13:8, 13.
[3] Deuteronom 7:7-9; Osea 2:19-20, 11:1; Psalmii 103; 145:9, 13, 17; Galateni 2:20; Deuteronom 10:12-19.
[4] Deuteronom 6:4-5; Matei 22:37; Leviticul 19: 18, 34; Matei 5:43-45, Ioan 15:12, Efeseni 4:32; Ioan 3:16-17.
[5] Romani 5:5; 2 Corinteni5:14;Apocalipsa2:4.
[6] Deuteronom 4:35, 39; Psalmul 33:6-9, Ieremia 10:10-12; Deuteronom 10:14; Isaia 40:22-24, Psalmul 33:10-11, 13-15; Psalmul 96:10-13 ; Psalmul 36:6, Isaia 45:22.
[7] Deuteronom4 si 6.
[8] John Stott, The Message of Romans, The Bible Speaks Today (Leicester and Downers Grove: IVP, 1994) p. 53.
[9] Psalmul 138:2.
[10] Ioan 14:6; Romani 8:14-15; Matei 6:9; Ioan 14:21-23.
[11] Deuteronom 32:6, 18; 1:31; 8:5; Isaia 1:2; Maleahi 1:6; Ieremia 3:4, 19; 31:9, Osea 11:2; Psalmul 103:13; Isaia 63:16 ; 64:8-9.
[12] Ioan 3:16; 1 Ioan 3:1; Romani 8:32, Evrei 9:14, Galateni 2:20; Galateni 1:4-5
[13]Matei 5:9, 16, 43-48; 6:4, 6, 14-15, 18, 25-32; 7:21-23.
[14] Ioan 1:3; 1 Corinteni 8:4-6, Evrei 1:2; Coloseni 1:15-17; Psalmul 110:1; Marcu 14:61-64, Efeseni 1:20-23, Apocalipsa 1:5, 3 : 14; 5:9-10; Romani 2:16; 2 Tesaloniceni 1:5-10; 2 Corinteni 5:10; Romani 14:9-12, Matei 1:21, Luca 2:30, Fapte 4:12; 15:11; Romani 10:9, Tit 2:13, Evrei 2:10, 5:9; 7:25; Apocalipsa 7:10.
[15] Luca 6:46; 1 Ioan2:3-6; Matei 7:21-23.
[16] Matei 16:16; Ioan 20:28; 1 Petru 1:8; 1 Ioan 3:1-3; Fapte 4:12.
[17] Geneza 1:1-2; Psalmul 104:27-30, Iov 33:4, Exod 35:30-36:1, judecatori 3:10; 06:34, 13:25, Numeri 11:16-17, 29; Isaia 63:11-14; 2 Petru 1:20-21; Mica 3:8; Neemia 9:20, 30; Zaharia 7:7-12, Isaia 11:1-5, 42:1-7, 61:1 -3; 32:15-18; Ezechiel 36:25-27; 37:1-14; Ioel 2:28-32.
[18] Fapte 2; Galateni 5:22-23; 1 Petru 1:2; Efeseni 4:3-6, 11-12; Romani 12:3-8, 1 Corinteni 12:4-11; 1 Corinteni 14:1; Ioan 20 :21-22; 14:16-17, 25-26; 16:12-15, Romani 8:26-27, Efeseni 6:10-18, Ioan 4:23-24; 1 Corinteni 12:3; 14: 13-17, Matei 10:17-20; Luca 21:15.
[19] Psalmul 119:47, 97; 2 Timotei 3:16-17; 2 Petru 1:21.
[20] Deuteronom 30:14; Matei 7:21-27, Luca 06:46; Iacov 1:22-24.
[21] Manifestul Manila Capitolul 7; Tit 2:9-10.
[22] Psalmul 145:9, 13, 17, Psalmul 104:27-30, Psalmul 50:6; Marcu 16:15; Coloseni 1:23; Matei 28:17-20; Habacuc 2:14.
[23] Psalmul24:1; Deuteronom10:14.
[24] Coloseni1:15-20; Evrei1:2-3.
[25] Faptele Apostolilor 17:26; Deuteronom 32:8; Geneza 10:31-32, 12:3; Apocalipsa 7:9-10; Apocalipsa 21:24-27.
[26]Fapte 10:35; 14:17; 17:27.
[27] Psalmii 145:9, 13, 17; 147:7-9; Deuteronom 10:17-18.
[28] Geneza 18:19; Exodul 23:6-9, Deuteronom 16:18-20, Iov 29:7-17; Psalmii 72:4, 12-14; 82, Proverbe 31:4-9; Ieremia 22:1-3 ; Daniel 4:27.
[29] Exodul 22:21-27; Leviticul 19:33-34, Deuteronom 10:18-19, 15:7-11, Isaia 1:16-17, 58:6-9, Amos 5:11-15, 21-24 ; Psalmul 112; Iov 31:13-23, Proverbe 14:31, 19:17, 29:7, Matei 25:31-46, Luca 14:12-14, Galateni 2:10, 2 Corinteni 8 – 9; Romani 15:25-27; 1 Timotei 6:17-19; Iacov 1:27; 2:14-17, 1 Ioan 3:16-18.
[30]Legamântul Lausanne,Paragraful5
[31] Levitic19:34; Matei5:43-4.
[32] Matei 5:38-39, Luca 6:27-29, 23:34, Romani 12:17-21; 1 Petru 3:18-23; 4:12-16.
[33]Romani 13:4.
[34] 1 Ioan 2:15-17.
[35]Genesis3;2Thessalonians 1:9
[36] Marcu 1:1, 14-15; Romani 1:1-4; Romani 4;1 Corinteni 15:3-5; 1 Petru 2:24; Coloseni 2:15; Evrei 2:14-15; Efeseni 2:14-18; Coloseni 1:20; 2 Corinteni 5:19.
[37] Romani 4; Filipeni 3:1-11; Romani 5:1-2; 8:1-4; Efeseni 1:7; Coloseni 1:13-14; 1 Petru 1:3; Galateni 3:26 – 4:7; Efeseni 2:19-22; Ioan 20:30-31; 1 Ioan 5:12-13; Romani 8:31-39.
[38] Romani 1:16.
[39] Galateni 5:6
[40] Efeseni 2:10
[41] Iacov 2:17
[42] Tit 2:11-14
[43] Romani 15:18-19; 16:19; 2 Corinteni 9:13
[44] Romani 1:5; 16:26
[45] Geneza 15:6; Galateni 6:6-9; Evrei 11:8; Geneza 22:15-18; Iacov 2:20-24
[46] Romani 8:4
[47] Ioan 14:21
[48] 1 Ioan 2:3
[49] 2 Tesaloniceni 2:13-14;1 Ioan 4:11; Efeseni 5:2; 1 Tesaloniceni 1:3; 4:9-10; Ioan 13:35
[50] Ioan 13:34-35; 17:21
[51]Evrei13:1-3;1Corinteni 12:26; Apocalipsa 1:9
[52] Apocalipsa 3:17-20
[53]Efeseni 1:9-10;Coloseni 1:20;Geneza1-12;Apocalipsa21-22
[54]Legamântul de la Lausanne, Paragrafele 4 si 5.
[55] The Micah Declaration on Integral Mission.
[56] 1 Tesalonicieni 1:3
[57] Efeseni 2:10
[58] Coloseni 3:23
[59] Pentru ca „Universitatea este un punct de sprijin clar cu care sa faci lumea sa se miste. Biserica nu-si poate face ei si cauzei Evangheliei un serviciu mai mare decât sa încerce sa recupereze universitatile pentru Cristos. Mai presus de orice, schimbarea universitatilor duce la schimbarea lumii.” Charles Habib Malik, fost presedinte al Adunarii Generale a ONU, 1981 Prelegerile lui Pascal, Critica crestina a universitatii.
[60] Efeseni 1:10; 2:1-16; 3:6; Galateni 3:6-8. (Vezi de asemenea Capitolul VI despre problema unitatii si a partneriatului din cadrul Bisericii.)
[61] Efeseni 2:11-22; Romani 3:23; 10:12-13; Efeseni 2:18
[62] Deuteronom 32:8; FA 7:26.
[63] Apocalipsa 7:9; 21:3, unde textul spune, ,,ei vor fi popoarele lui’ (plural).
[64] Faptele Apostolilor 4:32-37; Galateni 2:9-10; Romani 15:23-29; 2 Corinteni 8 – 9
[65] 2 Corinteni 5:16
[66] Ioan 9:1-3
[67] The Manila Manifesto, paragraful 12
[68] 1 Petru 3:15-16. Faptele Apostolilor 19:37
[69] 2 Corinteni 12:9-10; 4:7-10
[70] The Manila Manifesto, Capitolul 12
[71] 2 Corinteni 2:15
[72] Faptele Apostolilor 11:20-24
[73] Faptele Apostolilor 15:19
[74] Romani 14:1-3
[75] Geneza 50:20
[76] Levitic 19:33-34; Deuteronom 24:17; Rut 2; Iov 29:16; Matei 25:35-36; Luca 10:25-37; 14:12-14; Romani 12:13; Evrei 13:2-3; 1 Petru 4:9
[77] Ieremia 29:7
[78] Ieremia 29:7; 1 Petru 2:13-17; 1 Timotei 2:1-2; Romani 13:1-7; Exod 1:15-21; Daniel 6; Faptele Apostolilor 3:19-20; 5:29
[79] Efeseni 4:11-12
[80] 1 Timotei 3:1-13; Tit 1:6-9; 1 Petru 5:1-3
[81] Marcu 9:33-37
[82] Desi tradus în mod diferit, textele ce urmeaza folosesc verbul a umbla: Efeseni 2:2; 2:10; 4:1; 4:17; 5:2; 5:8; 5:15
[83] Efeseni 4:16-31
[84] Efeseni 5:1-7
[85] Efeseni 5:31; 2:15
[86] Efeseni 5:15 – 6:4
[87] Efeseni 5:8-9
[88] Efeseni 5:10
[89] 1 Cronici 29:17
[90] Efeseni 5:5
[91] Vezi de asemenea întregul text The Akropong Statement: A critique of the Prosperity Gospel produs de catre teologii africani convocati de catre Comisia Teologica a Miscarii Lausanne, la adresa: www.lausanne.org/akropong
[92] Geneza 1:26-28; Geneza 3; Faptele Apostolilor 2:17-18; Galateni 3:28; 1 Petru 3:7
[93] Romani 12:4-8; 1 Corinteni 12:4-11; Efeseni 4:7-16; 1 Petru 4:10-11
[94] 1 Tesalonicieni 5:19-20; 1 Timotei 4:11-14
[95] The Manila Manifesto, Afirmatia 14
[96] I Timotei 2:12; 1 Corinteni 14:33-35; Tit 2:3-5; Fapte 18:26; 21:9, Romani 16:1-5, 7, Filipeni 4:2-3; Coloseni 4:15 ; 1 Corinteni 11:5; 14:3-5
[97]Romani 14:1-13
[98]Tit 2:3-5
[99] Coloseni 1:28-29; Fapte 19:8-10; 20:20, 27; 1 Corinteni3:5-9
[100] 2 Corinteni 10:4-5
[101] 2 Timotei 2:2; 4:1-2; 1 Timotei 3:2 b; 4:11-14, Tit 1:9; 02:01
[102] Levitic26:11-12, Matei 18:20; 28:20
[103] Ioan 13:34; 15:12; 17
[104] Ioan17:21-23
[105] Efeseni 4:1-6; Coloseni 3:12-14; 1 Tesaloniceni 4:9-10; 1 Petru 1:22; 1 Ioan 3:11-14; 4:7-21
[106] 1 Ioan3:11
Translated by Alexandru Nadaban, PhD.
Explicatia Cartii: Efeseni
„Dar acum s-a arătat o altă neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără Lege… şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Cristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire” (Rom. 3:21-22).
Următoarele trei epistole de care ne vom ocupa în continuare, Efeseni, Filipeni şi Coloseni, ne pun în faţa unui tablou care depăşeşte cadrul mîntuirii personale, ajungînd să ne descopere, dincolo de poziţia noastră în Cristos şi a lui Cristos în noi, poziţia pe care o ocupă Domnul Isus Cristos în economia planului pe care-l are Dumnezeu cu lumea.
Ideea centrală a lor este prezentarea lui Cristos drept „Cap” al întregii creştinătăţi care-i formează „trupul”.
Titlul: Numirea „Pro Efesious” – „Către Efeseni” nu există în toate copiile găsite.
Autorul: Efeseni, Coloseni, Filimon şi Filipeni sînt supranumite şi „epistolele captivităţii”, deoarece au fost scrise de Pavel în timpul cînd se afla în închisoare.
Data: În timpul primei detenţii în închisoarea Romei (60-62 d.Cr.)
Contextul scrierii: Pavel se afla din nou închis. De data aceasta nu la Cezareea, ci la Roma. Apostolul se numeşte pe sine: „întemniţatul lui Isus Cristos pentru voi” (Efeseni 3:1). El îşi sfătuieşte cititorii cu autoritatea unuia care este „întemniţat pentru Domnul” (Efes. 4:1), devenind pentru Evanghelie „un sol în lanţuri” (Efes. 6:20). Epafra vine să-l viziteze şi-i aduce veşti nu prea bune despre Biserica din Colose. Pavel tocmai vroia să-l trimită la Colose pe Onisim, sclavul fugit de la stăpîn şi acum „încreştinat” de apostol. Profitînd de această „potrivire”, Pavel se aşterne iarăşi la masa de scris şi le adresează Colosenilor o scrisoare în care tratează „rătăcirea” care apăruse în această Biserică. În timpul scrierii, apostolul îşi dă seama însă că subiectul este mult prea important pentru a nu fi împărtăşit şi celorlalte Biserici. De aici se naşte hotărîrea lui de a dezvolta tema abordata în scrisoarea către Colose, amplificînd-o într-un fel de „scrisoare circulară” către toate bisericile. Iniţial, această scrisoare le-a fost adresată celor din Laodicea. Intenţia lui Pavel a fost ca între biserici să se facă apoi un schimb de scrisori, astfel ca toţi să le citească pe toate:
„După ce va fi citită această epistolă la voi, faceţi aşa ca să fie citită şi în Biserica Laodicienilor; şi voi, la rîndul vostru, să citiţi epistola care vă va veni din Laodicea” (Coloseni 4:16).
Manuscrisele cele mai timpurii nu păstrează precizarea: „către Efeseni”, iar noi sîntem îndreptăţiţi să credem că această epistolă este de fapt o copie a acelei scrisori adresate celor din Laodicea. Epistola ar putea purta de fapt orice nume ca destinaţie, căci ea nu se adresează unei situaţii locale, ci prezintă învăţături pe care trebuie să le cunoască Bisericile de pretutindeni şi din totdeauna.
Filimon, Coloseni şi Efeseni pleacă deci împreună din mîna lui Pavel într-un timp în care acesta se găsea în închisoare. Scrisorile sînt purtate probabil de Tihic despre care găsim scris şi în Efeseni şi-n Coloseni (Col. 4:7-9; Efeseni 6:21).
Conţinutul cărţii: Efeseni este cea mai profundă scriere a lui Pavel, „regina tuturor epistolelor” lui. Efeseni şi Coloseni seamănă foarte mult în limbaj una cu alta. Nu mai puţin de 75 de versete din cele 155 de versete ale scrisorii către cei din Efes se găsesc aproximativ identic în scrisoarea adresată Colosenilor. Şi acest fapt întăreşte convingerea noastră că, plecînd de la o problemă locală, apostolul a dezvoltat-o apoi într-o lucrare adresată tuturor Bisericilor.
Tema epistolei către Efeseni este strîns legată de tema epistolei scrisă Colosenilor. Gîndul central din scrisoarea către cei din Colose este „atotsuficienţa lui Isus Cristos”.
În Isus Cristos locuiesc „toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei”. (Col. 2:3) „Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătateasă locuiască în El”. (Col. 1:19) „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii”. (Col. 2:9) El este singurul prin „care avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor”. (Col. 1:14) Toată epistola adresată Colosenilor este clădită pe ideea că Cristos este „atotsuficient” pentru toate nevoile noastre.
Epistola scrisă Efesenilor este o dezvoltarea a acestei idei. Întreaga epistolă poate fi rezumată în două versete plasate în primul capitol:
„…căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi, ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Cristos, toate lucrurile; cele din ceruri şi cele de pe pămînt” (Efes. 1: 9-10).
Mesajul central al epistolei este: refacerea acelui „Unu” cosmic dinaintea căderii; redobîndirea unităţii prin Cristos; unirea cerului cu pămîntul prin poziţia şi lucrarea lui Isus Cristos.
Cristos este în acelaşi timp şi centrul în care trebuie să se întîlnească toate lucrurile şi substanţa care le leagă pe toate împreună. Toate sînt unite „în El”, dar şi „prin El”. Există în lume o „rupere” care a adus durere şi suferinţă. Păcatul neascultării i-a separat pe cei vinovaţi de Dumnezeu producînd o stare de tensiune, un dezechilibru în tot ceea ce există. Scrisoarea către Efeseni ne ajută să ne dăm seamă mai întîi de existenţa acestei stări de conflict care este în natură, în om, între oameni, în timp, în eternitate, între neamuri, între fiinţele cereşti, între om şi Dumnezeu şi ne îndreaptă apoi spre convingerea că această stare se poate îndepărta numai atunci cînd toate lucrurile, toate puterile şi toţi oamenii se vor uni „în Cristos”. Sarcina supremă a Bisericii, aşa cum o vede Pavel, este să spună tuturor celor vii că unitatea dintre toţi oamenii şi dintre oameni şi lumea în care trăim, unitatea după care tînjim cu toţii în familie şi în societate nu poate fi realizată în afara lui Cristos. Mesajul Bisericii trebuie însoţit de o demonstraţie practică a realizării unei vieţi noi în perimetrul celor ce l-au primit pe Cristos. Iată de ce Stott numeşte comentariul său în epistola către Efeseni: „Societatea cea nouă a lui Dumnezeu”.
Chiar şi un cititor superficial observă imediat că cele 6 capitole ale scrisorii sînt împărţite în două jumătăţi distincte. „Doxologia” de la sfîrşitul capitolului 3 este un fel de piatră de hotar între două secţiuni clar deosebite.
Prima parte a epistolei, cuprinzînd capitolele de la 1 la 3, este doctrinală, iar cea de a doua jumătate, aşezată în capitolele 4, 5 şi 6 este practică.
Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Prima jumătate a epistolei se ocupă cu dezvăluirea „poziţiei” noastre în Cristos, iar a doua jumătate ne arată „practica” în care trebuie să se evidenţieze această poziţie. În primele capitole vedem ceea ce a cîştigat Cristos pentru noi la Golgota, iar în cele de la urmă vedem ce fel de viaţă vrea El să desfăşoare în noi şi prin intermediul nostru. Fiecare din cele două secţiuni debutează cu cîte un verset care-i anunţă tema:
Despre POZIŢIA noastră în Cristos: „Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvîntat cu tot felul de binecuvîntări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Cristos” (Efes. l:3).
Despre PRACTICA pe care trebuie s-o manifestăm: „Vă sfătuiesc dar eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea, pe care a-ţi primit-o…” (Efes. 4:1)
Caracteristic epistolei către Efeseni este şi „Taina ascunsă de veacuri în Dumnezeu” despre care vorbeşte Pavel în cap. 3:4-10. Ea este o învăţătură despre care a vorbit Domnul Isus, dar nu a explicat-o în timpul vieţii Sale pămînteşti. Proclamarea acestei învăţături a fost misiunea specifică pentru care l-a ales Dumnezeu pe apostolul Pavel. Pusă în cuvinte foarte simple „taina” descoperită este vestea că Cristos, în loc să preia imediat după venirea pe pămînt „domnia” în împărăţia terestră pe care o aşteptau evreii, va accepta dimpotrivă să fie lepădat, să sufere, să moară pe o cruce şi după înviere şi înălţare, să dispară complet de pe scena lumii pămîntene. Taină fusese că, după ce se va aşeza la dreapta Tatălui, primind o autoritate şi o putere superioară tuturor creaturilor din veacul acesta sau din veacul viitor, El va strînge la Sine un număr de „aleşi” indiferent din ce neam fac parte, pe care îi va duce într-o intimitate atît de mare cu Sine însuşi, încît ei nu vor mai putea fi numiţi cu alţi termeni decît aceia de: „trupul” Său, „mireasa” Sa şi „Templul” Său. Aceste trei metafore definesc, fiecare, unitatea credincioşilor cu Cristos în viaţă („trupul”), în dragoste („mireasa”) şi în slavă („templul ).
Imaginea luptătorului îmbrăcat cu „toată armătura lui Dumnezeu” din finalul epistolei este un tablou cum nu se poate mai nimerit pentru încheierea epistolei. În faţa a tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi credincioşii, nu trebuie să ne culcăm pe perna moale a delăsării, ci trebuie să veghem şi să ne apărăm împotriva atacurilor Diavolului.
Apostolul Pavel ne spune tuturor: „Întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10).
CUPRINSUL CĂRŢII
Cuvînt de salut (cap.1:1, 2)
1. Poziţia noastră în Cristos (cap. 1-3)
a. Recunoştinţă pentru binecuvîntările duhovniceşti (1:3-14)
b. Rugăciune pentru pătrundere duhovnicească a lucrurilor (1:15-23)
c. O nouă poziţie în Cristos (2:1-10)
d. O nouă relaţie prin Cristos (2:11-22)
e. Priceperea Tainei divine (3:1-12)
f. Primirea Plinătăţii divine (3:13-21)
2. Practica unei vieţii în Cristos (cap. 4-6)
În viaţa Bisericii (4:1-16)
În viaţa fiecărui credincios (4:17-32)
Viaţa creştină este o viaţă:
a. trăită în dragoste (5:1-20)
b. trăită separat de imoralitate (5:3-7)
c. trăită în lumină (5:8-14)
d. trăită în înţelepciune (5:15-20)
e. trăită în supunere reciprocă (5:21-6:9)
f. trăită în biruinţă (6:10-20)
Cuvînt de încheiere (6:21-24)
Să nu ai alţi dumnezei
Slujim priorităţilor sau dumnezeilor în loc să slujim Dumnezeului pe care pretindem că Îl preaslăvim?
Cele zece porunci sunt fundamentale pentru religia creştină şi cea iudaică. Date de Dumnezeu copiilor lui Israel prin profetul Moise, primele două dintre aceste porunci ne ghidează preaslăvirea şi priorităţile. În prima, Domnul a poruncit: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine” (Exodul 20:3). Secole mai târziu, când Isus a fost întrebat: „Care este cea mai mare poruncă din Lege?”, El a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău” (Matei 22:36–37).
Cea de-a doua dintre cele zece porunci aprofundează îndemnul de a nu avea alţi dumnezei şi ne arată care trebuie să fie prioritatea supremă în vieţile noastre de copii ai lui Dumnezeu. „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor cari sunt sus în ceruri sau jos pe pământ” (Exodul 20:4). Porunca adaugă apoi: „Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti” (Exodul 20:5). Pe lângă faptul că porunca interzice idoli de natură materială, aceasta afirmă care trebuie să fie prioritatea fundamentală permanentă. Iehova explică: „Căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos… şi Mă îndur… de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele” (Exodul 20:5–6). Cuvântul gelos are un înţeles revelator. Cuvântul din limba ebraică înseamnă „a avea sentimente delicate şi profunde (Exodul 20:5, vezi nota de subsol b din ediţia Bibliei SZU în limba engleză). Aşadar, Îl ofensăm pe Dumnezeu când slujim altor dumnezei – când punem alte priorităţi pe primul loc.1
I.
Care sunt alte priorităţi pe care le aleg oamenii în loc să Îl aleagă pe Dumnezeu – chiar oamenii religioşi – în zilele noastre? Gândiţi-vă la următoarele posibilităţi, toate obişnuite în lumea noastră.
-
Tradiţiile culturale şi de familie
-
Imparţialitatea politică
-
Aspiraţiile profesionale
-
Posesiunile materiale
-
Modalităţile de relaxare
-
Puterea, proeminenţa şi prestigiul
Dacă niciunul dintre aceste exemple nu pare să se aplice vreunuia dintre noi, probabil putem oferi altele care se aplică. Principiul este mai important decât exemplele individuale. Întrebarea nu este dacă avem alte priorităţi. Întrebarea adresată de cea de-a doua poruncă este: „Care este cea mai mare prioritate?”. Slujim priorităţilor sau dumnezeilor în loc să slujim Dumnezeului pe care pretindem că Îl preaslăvim? Am uitat să-L urmăm pe Salvatorul care ne-a învăţat că, dacă Îl iubim, vom ţine poruncile Sale (vezi Ioan 14:15)? Dacă da, priorităţile noaste au fost inversate din pricina apatiei spirituale şi a poftelor nedisciplinate, atât de obişnuite în zilele noastre.
II.
Pentru sfinţii din zilele din urmă, poruncile lui Dumnezeu se bazează pe şi sunt inseparabile de planul lui Dumnezeu pentru copiii Săi – marele plan al salvării. Acest plan, numit uneori „marele plan al fericirii” (Alma 42:8), explică originea şi destinul nostru de copii ai lui Dumnezeu – de unde am venit, pentru ce suntem aici şi încotro ne îndreptăm. Explică scopul creaţiei şi condiţiile vieţii muritoare, inclusiv poruncile lui Dumnezeu, nevoia de a avea un Salvator şi rolul vital al familiilor muritoare şi eterne. Dacă noi, ca sfinţi din zilele din urmă, cărora ni s-a oferit această cunoaştere, nu ne stabilim priorităţile în acord cu acest plan, ne aflăm în pericolul de a le sluji altor dumnezei.
Cunoaşterea planului pe care îl are Dumnezeu pentru copiii Săi le oferă sfinţilor din zilele din urmă o perspectivă unică asupra căsătoriei şi familiei. Suntem cunoscuţi ca fiind o Biserică ce pune pe primul plan familia. Teologia noastră începe cu Părinţi cereşti şi aspiraţia noastră cea mai măreaţă este să obţinem plenitudinea exaltării eterne. Ştim că aceasta este posibilă doar într-o relaţie de familie. Ştim că unirea prin căsătorie dintre un bărbat şi o femeie este necesară pentru îndeplinirea planului lui Dumnezeu. Numai acest fel de căsătorie va îndeplini cerinţele necesare naşterii în viaţa muritoare şi pregătirii membrilor familiei pentru viaţa veşnică. Considerăm căsătoria, naşterea şi creşterea copiilor ca fiind o parte a planului lui Dumnezeu şi o datorie sacră a celor cărora li se oferă ocazia de a face aceste lucruri. Credem că cele mai preţioase comori pe pământ şi în cer sunt copiii şi urmaşii noştri.
III.
Datorită lucrurilor pe care le înţelegem despre posibilul rol etern al familiei, ne întristează să vedem numărul din ce în ce mai mic de naşteri şi căsătorii în multe ţări occidentale, ale căror culturi istorice sunt creştină şi iudaică. Surse oficiale raportează următoarele:
-
În prezent, Statele Unite înregistrează cea mai scăzută rată a natalităţii din istoria lor2 iar, în multe ţări din Uniunea Europeană şi în alte ţări dezvoltate, rata natalităţii se află sub nivelul necesar pentru a menţine mărimea actuală a populaţiilor lor.3 Acest lucru pune în pericol supravieţuirea culturilor şi chiar a naţiunilor.
-
În America, procentajul tinerilor adulţi căsătoriţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani, a scăzut de la 59% în 1960 la 20% înainte de sfârşitul anului 2010.4 Vârsta medie pentru prima căsătorie a crescut acum la cel mai mare nivel din istorie: 26 pentru femei şi aproape 29 pentru bărbaţi.5
-
În multe ţări şi culturi, (1) familia tradiţională formată dintr-o mamă şi un tată căsătoriţi şi copii devine mai degrabă o excepţie, decât o regulă, (2) formarea unei cariere în locul unei familii şi a aducerii copiilor pe lume este alegerea din ce în ce mai frecventă a multor tinere femei, iar (3) rolul necesar şi recunoscut al taţilor este în scădere.
În mijlocul acestor tendinţe care ne preocupă, suntem conştienţi că planul lui Dumnezeu este pentru toţi copiii Săi şi că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi copiii Săi de pretutindeni.6 Primul capitol al Cărţii lui Mormon declară că „puterea şi bunătatea şi îndurarea [lui Dumnezeu] sunt peste toţi locuitorii pământului” (1 Nefi 1:14). Un alt capitol declară că „El a oferit [salvarea Sa] fără plată tuturor oamenilor” şi că „toţi oamenii sunt privilegiaţi, unul la fel ca altul şi nimeni nu este oprit” (2 Nefi 26:27–28). În consecinţă, scripturile ne învaţă că suntem responsabili să fim plini de compasiune şi caritabili faţă de toţi oamenii (vezi 1 Tesaloniceni 3:12; 1 Ioan 3:17; D&L 121:45).
IV.
Respectăm, de asemenea, crezurile tuturor oamenilor religioşi, chiar pe ale celor din ce în ce mai mulţi care nu cred în Dumnezeu. Ştim că, prin puterea de a alege dată de Dumnezeu, mulţi au crezuri diferite de crezurile noastre, dar sperăm că ceilalţi vor fi la fel de respectuoşi faţă de crezurile noastre religioase şi vor înţelege că aceste crezuri ne impun să facem unele alegeri şi să avem o conduită diferite de ale lor. De exemplu, noi credem că Dumnezeu a stabilit ca parte fundamentală a planului Său de salvare un standard veşnic, acela că relaţiile sexuale trebuie să aibă loc doar între un bărbat şi o femeie căsătoriţi.
Puterea de a crea viaţa muritoare este cea mai sublimă putere pe care a oferit-o Dumnezeu copiilor Săi. Utilizarea ei a fost autorizată prin cea dintâi poruncă pe care a dat-o Dumnezeu lui Adam şi Evei (vezi Genesa 1:28), dar alte porunci au fost date pentru a interzice utilizarea ei nepotrivită (vezi Exodul 20:14; 1 Tesaloniceni 4:3). Accentul pe care îl punem pe legea castităţii se explică prin modul în care înţelegem scopul puterilor noastre de procreare în îndeplinirea planului lui Dumnezeu. În afara legăturilor de căsătorie dintre un bărbat şi o femeie, toate utilizările puterilor noastre de procreare sunt, într-o măsură sau alta, imorale şi contrare planului de exaltare pe care Dumnezeu îl are pentru copiii Săi.
Importanţa pe care o acordăm legii castităţii explică respectarea de către noi a tiparului căsătoriei, care a început cu Adam şi Eva şi a continuat de-a lungul timpului ca tipar al lui Dumnezeu pentru relaţia de procreare dintre fiii şi fiicele Sale şi pentru creşterea copiilor Săi. Din fericire, multe persoane care aparţin altor confesiuni sau organizaţii sunt de acord cu noi în ceea ce priveşte natura şi importanţa căsătoriei, unele bazându-se pe doctrine religioase, iar altele pe ceea ce consideră ele că este cel mai potrivit pentru societate.
Cunoaşterea noastră despre planul lui Dumnezeu pentru copiii Săi7 explică de ce ne frământă faptul că din ce în ce mai mulţi copii se nasc în afara căsătoriei – în prezent, 41% dintre toate naşterile din Statele Unite8 – şi că numărul cuplurilor care locuiesc împreună fără să fie căsătorite a crescut considerabil în ultima jumătate de secol. Acum cincizeci de ani, doar un număr foarte mic de cupluri trăiau în concubinaj înainte de prima căsătorie. Acum, concubinajul precede 60% din căsătorii.9 Iar acest fapt este din ce în ce mai mult acceptat, mai ales în rândul tinerilor. Datele recentelor sondaje arată că aproximativ 50% dintre tineri au afirmat că naşterea copiilor în afara căsătoriei este un „stil de viaţă demn de urmat”10.
V.
Sunt multe presiuni politice şi sociale care cer schimbări legale pentru a stabili comportamente contrare decretelor date de Dumnezeu cu privire la moralitatea sexuală, la natura eternă şi scopul căsătoriei şi aducerii pe lume a copiilor. Aceste presiuni au făcut deja ca, în multe state şi ţări, căsătoria persoanelor de acelaşi sex să fie permisă. Alte presiuni sunt menite să modifice noţiunea de gen sau să omogenizeze acele deosebiri dintre bărbat şi femeie care sunt esenţiale pentru a îndeplini marele plan al fericirii întocmit de Dumnezeu.
Înţelegerea pe care o avem despre planul lui Dumnezeu şi doctrina Sa ne oferă o perspectivă eternă care nu permite să tolerăm asemenea comportamente sau să găsim justificare în legile care le permit. Şi, spre deosebire de alte organizaţii care îşi pot schimba regulile şi chiar doctrinele, regulile noastre sunt determinate de adevăruri pe care Dumnezeu le-a declarat imposibil de schimbat.
Cel de-al doisprezecelea articol de credinţă afirmă credinţa noastră că trebuie să fim supuşi autorităţilor civile şi „să ne supunem, să onorăm şi să susţinem legea”. Dar legile oamenilor nu pot face un lucru moral dintr-un lucru pe care Dumnezeu l-a declarat imoral. Respectarea priorităţii noastre supreme – de a iubi şi a sluji pe Dumnezeu – ne cere să ne bizuim pe legea Sa când este vorba de standardul comportamentului nostru. Spre exemplu, rămânem sub porunca divină de a nu comite adulter sau de a nu preacurvi, chiar dacă aceste acte nu mai sunt considerate infracţiuni de legile statelor sau ţărilor în care trăim. În mod semănător, legile care legalizează aşa-numita „căsătorie între persoane de acelaşi sex” nu schimbă legile lui Dumnezeu cu privire la căsătorie sau poruncile Sale şi standardele noastre cu privire la ea. Rămânem sub legământul de a-L iubi pe Dumnezeu şi a ţine poruncile Sale şi de a nu ne închina sau sluji altor dumnezei sau priorităţi – chiar cele care devin populare în perioada şi locul în care ne aflăm.
În hotărârea noastră, putem fi înţeleşi greşit şi ni se pot aduce acuzaţii de bigotism, putem fi discriminaţi sau trebuie să facem faţă încălcării libertăţii de a ne exercita credinţa. Dacă este aşa, cred că trebuie să ne amintim prima noastră prioritate – de a-I sluji lui Dumnezeu – şi, asemenea înaintaşilor noştri pionieri, să facem faţă încercărilor personale cu acelaşi curaj de care ei au dat dovadă.
O învăţătură a preşedintelui Thomas S. Monson se aplică acestei împrejurări. Cu 27 de ani în urmă la o astfel de conferinţă, el a declarat cu îndrăzneală: „Fie ca noi să avem curajul să sfidăm consensul, curajul să apărăm principiile corecte. Curajul, nu compromisul, aduce zâmbetul aprobator al lui Dumnezeu. Curajul devine o virtute activă şi atractivă atunci când este considerat nu doar o dorinţă de a muri cu demnitate, ci o hotărâre de a trăi cu decenţă. Un laş cu principii morale este persoana căreia îi este frică să facă ceea ce crede că este drept, deoarece alţii îl vor dezaproba sau îl vor lua în derâdere. Amintiţi-vă că toţi oamenii au temerile lor, dar cei care-şi înfruntă temerile cu demnitate au, de asemenea, curaj”11.
Mă rog ca noi să nu permitem provocărilor temporale din viaţa muritoare să ne facă să uităm marile porunci şi priorităţile care ne-au fost date de Creatorul nostru şi Salvatorul nostru. Nu trebuie să ne fixăm inimile atât de mult asupra lucrurilor lumii şi să aspirăm la onorurile oamenilor (vezi D&L 121:35), încât să pierdem din vedere destinul nostru etern. Noi, cei care cunoaştem planul lui Dumnezeu pentru copiii Săi – noi, cei care am făcut legăminte pentru a ajuta la îndeplinirea acestui plan – avem o responsabilitate clară. Nu trebuie să uităm niciodată dorinţa noastră cea mai importantă, aceea de a dobândi viaţa veşnică.12 Nu trebuie să pierdem din vedere niciodată principala noastră prioritate – de a nu avea alţi dumnezei şi de a nu pune alte priorităţi înaintea lui Dumnezeu Tatăl şi a Fiului Său, Salvatorul nostru, Isus Hristos.
Mă rog ca Dumnezeu să ne ajute să înţelegem această prioritate şi să fim înţeleşi de alţii în timp ce căutăm să o respectăm în mod înţelept şi plin de dragoste, în numele lui Isus Hristos, amin.
Lista de cărți în limba română
http://biblia.md/ro/product/lista-de-carti-in-limba-romana/
Cărțile sunt adăugate pe site treptat, așa că mai jos este o listă cu toate cărțile în limba română disponibile pentru cumpărare. Pentru a găsi cartea dorită, utilizați căutarea (Ctrl + F). Pentru a comanda, scrieți-ne sau sunați.
10 minciuni pe care le cred barbatii (J. Lee Grady)
10 zile in Camera de Sus (Mark Finley)
1000 de intrebari si raspunsuri biblice Editura: Viata si Sanatate
2 Petru (Eric Scott)
2 Timotei – John MacArthur
3:16 Numerele sperantei (Max Lucado)
30 de zile pentru imblanzirea limbii (de Deborah Smith Pegues)
5 minute pauza! Cele Zece Porunci (Ovidiu Blaj)
50 de jocuri cu cuvinte incrucisate (Vechiul Testament) (Ovidiu Blaj)
7 argumente pentru a crede Biblia (Erwin W. Lutzer)
7 lucruri pe care el nu ti le va spune niciodata (Kevin Leman)
A doua venire a lui Cristos (Alec Passsmore)
A doua venire a lui Hristos (Charles H. Spurgeon)
A vinde e omeneste (Daniel Pink)
ABC-ul bunelor maniere pentru copii (Sylvie-Anne Chatelet)
Acasa in lumea Bibliei (Traian Aldea)
Acei metodisti uimitori. Un omagiu adus slujirii lui John si Charles Wesley (A.W. Tozer)
Actul periculos al inchinarii (de Mark Labberton)
Adeluta si lumea nevazuta a ingerilor (Geanina Constantin)
Adevarata dragoste asteapta (Nelu Muresan)
Adevarata valoare a unei femei (Lisa Bevere, ed. Succeed Publishing)
Adevaratii ucenici (Oswald Chambers)
Adevarul (cinstit) despre necinste (Dan Ariely)
Adevarul despre casatoria intre persoanele de acelasi sex (Erwin W. Lutzer)
Adio, nesiguranta! Ne-ai fost un prieten rau (Beth Moore)
ADN-ul relatiilor (Gary Smalley)
Adolescenti scapati de sub control (Dr. Scott P. Sells)
Afaceri bune (Mihaly Csikszentmihalyi)
Afaceri, munca si credinta (Eugen Jugaru)
Agentul dublu al lui Dumnezeu (Bob Fu)
Ai grija de clientii tai. 10 metode eficiente pentru fidelizarea (Shawn Doyle, Lauren Anderson)
Alege sa fii multumitor (Nancy Leigh DeMoss)
Alegeri morale. O introducere in etica (Scott B. Rae)
Amagirea islamului (Adrian Balan)
Amanda Musselman – misionara in Philadelphia la inceputul veacului trecut ( Velina Showalter)
Amvonul Marii Trimiteri (Cameron W. Wilson, ed. Succeed Publishing)
Anatomia si fiziologia omului in viziune creationist-biblica – Clasa a-Vll-a
Anne de la Green Gables. Vol. 1 – Anne casa cu frontoane verzi (de L.M Montgomery)
Anne din Avonlea. Seria „Anne de la Green Gables” (de L.M Montgomery)
Anticristul islamic – adevarul socant despre natura reala a fiarei (Joel Richardson)
Antilopa din camera de zi (de Melanie Shankle)
Antologie de Cantari Corale Crestine vol. 2 (Daniel Stauceanu)
Apocalipsa pentru toti, partea 1 (Tom Wright, ed. Succeed Publishing)
Apologetica in jurul mesei (de Vlad Criznic, ed. gen.)
Apologetica, pur si simplu (Alister McGrath)
Aproape de ingeri (Mina Ianovici)
Aprofundarea credintei. Indepartarea indoielilor. Trecerea prin incercari. (Peter Masters)
Apus (Saga Familiei Baxter – Seria Rasarit de soare – Cartea 4) (Karen Kingsbury)
Arheologia Bibliei (James K. Hoffmeier)
Armonia promisiunilor Sale (Elisabeth Elliot)
Arta comunicarii adevarului biblic (Haddon W. Robinson)
Arta vanzarii (Zig Ziglar)
Asa vei sti ca l-ai intalnit pe El (Alina Ilioi)
Asa…Si? (Mark Magnacca)
Asadar, care-i diferenta? (Fritz Ridenour)
Ascultare – Maria (Francine Rivers)
Asemenea lui Isus (Max Lucado)
Asteptarea (Cathy LaGrow)
Atitudine de lider (Keith Harrell)
Atitudinea este totul (Jeff Keller)
Atlas istoric al Reformei (Tim Dowley)
Avantajul increderii in propriile forte si abilitati (Brian Tracy)
Avantajul inechitabil. Puterea educatiei financiare (Robert T. Kiyosaki)
Aventuri in Cambodgia (Donna Vann)
Aventuri in Pacific (Jim Cromarty)
Aventuri in vestul salbatic (EGM)
Aventuri pe patru roti (EGM)
Azima, vin, adevar (R.Y.Trifu)
Baiatul cu pijamale in dungi (John Boyne)
Baieti de caracter care au devenit oameni de onoare (Archer Wallace)
Baptistii si Marea Unire din 1918 – Adevaruri si fapte (de Vasile Bel si Daniel)
Baraca (Wm. Paul Young)
Barbati si femei (de Larry Crabb)
Baza unitatii crestine (de Martyn Lloyd-Jones)
Ben-Hur (Lewis Wallace)
Biblia bilingva romana-engleza 077 TI (trad. D. Cornilescu / New King James Version)
Biblia ca literatura (Gordon D. Fee )
Biblia Catolica mare (Coord: Pr. Alois Bulai & Pr. Eduard Patrascu)
Biblia Catolica medie (Coord: Pr. Alois Bulai & Pr. Eduard Patrascu)
Biblia clasica pentru copii (Rhona Davies & Maria Cristina Lo Cascio)
Biblia dupa textul ebraic. Geneza (Francisca Baltaceanu (ed.), Monica Brosteanu)
Biblia in 365 de zile (Mary Joslin)
Biblia in fiecare zi pentru copii (Rhona Davies)
Biblia in imagini – Vol. 1: De la Adam la Avram (Iva Hoth)
Biblia mea cu activitati (Bethan James & Yorgos Sgouros)
Biblia pentru cei mici (Poligraf-Design)
Biblia pentru copii – Noul Testament (Penny Frank)
Biblia pentru copii – Vechiul Testament (Penny Frank)
Biblia piticilor (Bethan James & Yorgos Sgouros)
Biblia si Rugaciuni pentru cei micuti (Sarah Toulmin & Kristina Stephenson)
Biblia si stiinta – Cand cercetarea are intarziere (de Roger Liebi)
BIBLIA: confecţionăm şi învăţăm (Gillian Chapman)
Biblioteca ursului (Poppy Bishop & Alison Edgson)
Binecuvantarea familiei (Rolf Garborg)
Biologie in viziune creationist-biblica – Clasa a Xll-a (Maria Popa)
Biserica condusa de scopuri (Rick Warren)
Biserica frustrare si împlinire (Philip Yancey)
Biserica lui Hristos. Predici despre Biserica (Petru Vidu)
Biserica si lucrurile de pe urma, vol. 3. (Martyn Lloyd-Jones)
Biserica vie. Proiectul Arhitectului pentru Biserica Sa (de John F MacArthur)
Blestemul de moarte din Toco-Rey (Frank Peretti)
Bonhoeffer – pastor, martir, profet, spion (Eric Metaxas)
Botanica creationista // Creationist Botany (Maria Popa)
Bucuria de a fi femeie – si ceea ce poate face barbatul (Ingrid Trobisch)
Bucurie – (Saga Familei Baxter, Seria ‘Rascumparare’, vol. 4) (Karen Kingsbury & Gary Smalley)
Bucurie negraita si stralucita (Iosif Ton)
Bunatate adevar si dreptate (Iosif Ton)
Bunele maniere pentru copii in 365 de zile (Sheryl Eberly & Caroline Eberly)
Bunele maniere pentru prescolari (Geanina Constantin)
Bunicule, ce se întâmplă când murim? (Jan Godfrey şi Estelle Corke)
Busola crestinului (de Les Wheeldon)
Cadranul banilor (Robert T. Kiyosaki & Sharon L. Lechter)
Caiet-IN CAUTAREA ADEV. 10-12 ani AN 1
Caiet-IN CAUTAREA ADEV. 10-12 ani AN 2
Caiet-IN CAUTAREA ADEV. 10-12 ani AN 3
Caiet-IN CAUTAREA ADEV. 7-9 ani AN 1
Caiet-IN CAUTAREA ADEV. 7-9 ani AN 2
Caiet-IN CAUTAREA ADEV. 7-9 ani AN 3
Calatorie prin Vechiul Testament (Samuel J. Schultz)
Calcati pe urmele mele (Cheryl Dunlop)
Calea frangerii. Indrazneste sa pasesti spre viata din belsug (Ann Voskamp)
Calea implinirii personale (Todd Duncan)
Calea ingusta. Colectie de predici (Editura Agape)
Calomnierea lui Isus (Erwin W. Lutzer)
Calugarul care si-a vandut Ferrari-ul (Robin S. Sharma)
Campionii lui Isus. Lectii biblice bazate pe viata lui Ghedeon (Razvan Duminica)
Cand cancerul intrerupe viata (David Powlison)
Cand copilul tau Ii intoarce spatele lui Dumnezeu (Dorothy Eaton Watts)
Cand dorm copiii (Trena McDougal)
Cand Dumnezeu iti sopteste numele (Max Lucado)
Cand Dumnezeu iti taie calea (M. Craig Barnes)
Cand leul rage (de Silviu Tatu)
Cand munca si familia intra in conflict. Nu lasa munca sa-ti fure viata de familie (Andy Stanley)
Cand plange Dumnezeu (de Joni Eareckson Tada & Steven Estes)
Cand reinvie speranta Seria Vestul canadian, vol. 4 (Janette Oke)
Cand se incheie jocul, totul se intoarce in cutie (John Ortberg)
Cand ti s-a gresit (Erwin W. Lutzer)
Cand un Evreu va conduce lumea (Joel Richardson)
Cantarea Cantarilor (Watchman Nee)
Cantul inimii mele (Kim Vogel Sawyer)
Capcanele Facebook-ului – Comunicarea virtuala si efectele ei asupra relatiilor umane (Remus Runcan)
Captivanta. Descopera misterul sufletului unei femei (John, Stasi Eldredge)
Care este invatatura Bibliei despre Persoana lui Cristos (Stuart Olyott
Care este invatatura Bibliei despre Trinitate (Stuart Olyott)
Carte de colorat – Cain si Abel – Intamplari din Vechiul Testament (Ed. CLC Romania)
Cartea casatoriei (Nicky/Sila Lee, ed. Succeed Publishing)
Cartea de bucate a Centrului Lifestyle Herghelia (Valentina Dan & Dr. Nicolae Dan)
Cartea Pasarilor pentru copii. Carte de colorat (Thornton W. Burgess)
Casatoria – implinire sau frustrare (James Dobson)
Casnicia crestina. De la principii de baza la relatii transformate. (de Martyn Lloyd-Jones)
Casnicia pe care ti-ai dorit-o dintotdeauna (Gary Chapman)
Casnicia plina de har (Tim Kimmel, Darcy Kimmel)
Catre toate directiile… Cum vei sti incotro s-o apuci? (John Ortberg)
Cautandu-l pe Allah, L-am gasit pe Isus (Nabeel Qureshi)
Ce e de facut cand casnicia ta incepe sa se destrame (Jay E. Adams)
Ce este Educatia Financiara… de fapt? (Robert T. Kiyosaki)
Ce inseamna nasterea din nou (David Pawson)
Ce inseamna sa fii mama (Leslie Ludy)
Ce isi doreste fiecare fata. Iubire si intimitate in Cantarea Cantarilor (Lisa Harper)
Ce minunata e dragostea! – editia pentru nunta/aniversare (Editura: Casa Cartii)
Ce nume scump (Tudor Gradinaru)
Ce putem invata de la animale. Meditatii de 5 minute (Pamela Kennedy)
Ce relatie ai cu banii? (Ted Klontz, Rick Kahler, Brad Knontz)
Ce sa faci cand sunt prea multe de facut (Laura Stack)
Ce se intampla cand Dumnezeu raspunde la rugaciune (Evelyn Christenson)
Ce se intampla cand ne rugam pentru familiile noastre (Evelyn Christenson)
Ce se intampla cu cei care nu au auzit? Seria Teze si Antiteze (John Sanders, ed. – )
Ce stii si ce nu stii din Biblie vol. 2 (Ovidiu Blaj)
Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie (Cristian Barbosu)
Cei 7 ani. Cele 7 principii de leadearship (Alin Sebastian Ispas)
Cel care sfarama lanturile robiei (Neil T.Andersen, ed. Succeed Publishing)
Cel ce ridica rusinea (Marilyn Hontz)
Cel mai bogat om din Babilon. Secretele eterne ale succesului (George S. Clason)
Cel mai mare Dar. Dezvaluirea fascinantei povesti de iubire a Craciunului (Anne Voskamp)
Cel mai minunat dar (Max Lucado)
Cel mai vestit vanzator din lume (Og Mandino)
Cele 10 porunci ale casatoriei (Ed Young)
Cele 12 parghii ale succesului. Cum sa obtii excelenta primara (Jim Rohn, Chris Widener)
Cele 15 legi supreme ale dezvoltarii personale (John C. Maxwell)
Cele 21 de legi supreme ale liderului (John C. Maxwell)
Cele 3 calitati ale unui lider de succes (Travis Bradberry)
Cele 5 alegeri – Calea catre o productivitate extraordinara (Kory Kogon, Adam Merrill, Leena Rinne)
Cele 5 niveluri ale leadershipului (John C. Maxwell)
CELE 5 VISURI ALE ORICAREI FEMEI – si modul in care Dumnezeu vrea sa le implineasca (Sharon Jaynes)
Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace (Stephen R. Covey)
Cele 7 obisnuinte ale copiilor fericiti (Sean Covey)
Cele 7 pacate cardinale (Cristian Barbosu)
Cele 7 tipuri de personalitate financiara (Tommy Brown)
Cele cinci limbaje ale iubirii. Carte de colorat motivationala pentru adulti (Gary Chapman)
Cele mai bune lectii de leadership (Larry Winget, Sam Silverstein, Keith Harrell)
Cele mai eficiente 21 de minute din ziua unui lider (John C. Maxwell)
Cele patru anotimpuri ale casniciei (Gary Chapman)
Centralitatea lui Cristos. Prezentarea expozitiva a Epistolei lui Pavel catre coloseni Vol. 1
Centralitatea lui Cristos. Prezentarea expozitiva a Epistolei lui Pavel catre coloseni Vol. 2
Centre apostolice (Alain Caron)
Cetatea blestemata (John R. Carling)
Cheia succesului financiar e la tine (Brian Tracy)
Cheia succesului. Gandirea pozitiva (Napoleon Hill, W. Clement Stone)
Chemarea Evangheliei si adevarata convertire (Paul Washer)
Chemarea lui Isus (Sarah Young)
Chemarea sacra de a fi parinte (Gary Thomas)
Chemarea sofarului (Francine Rivers)
Chemati sa fie sfinti (Gordon T. Smith)
Cinci conceptii despre Cina Domnului (Gordon T. Smith)
Cincizeci de caracteristici ale fariseilor (Zac Poonen)
Cine este acest Babilon? (Don K. Preston)
Cine este Omul acesta? (John Ortberg)
Cine L-a creat pe Dumnezeu? (Norman L.Geisler & Ravi Zacharias)
Cine mi-a luat banii? (Robert T. Kiyosaki & Sharon L. Lechter)
Cine stie, raspunde! (Editura: Agape)
Cine sunt puritanii si care este doctrina lor? (Erroll Hulse)
Ciresul inflorit (Traian Dorz)
Civilizatii si tipare istorice (Neagu Djuvara)
Claudia – Sotia lui Pontiu Pilat (Diana Wallis Taylo)
Cleopatra – Regina Egiptului (seria Anii Tacerii) (Angela Hunt)
Clipe minunate prin creatia lui Dumnezeu- volumul 1, carte de colorat (Editura Anabaptisti)
Clipe minunate prin creatia lui Dumnezeu- volumul 2, carte de colorat (Editura Anabaptisti)
Clipe minunate prin creatia lui Dumnezeu- volumul 3, carte de colorat (Editura Anabaptisti)
Comentariu al Vechiului Testament (John F. Walvoord & Roy B. Zuck)
Comentariu cultural-istoric al Noului Testament
Comentariu cultural-istoric al Vechiului Testament (John H. Walton, Victor H. Matthews)
Comentariu la Efeseni (George R. Knight.)
Comentariu la Galateni (George R. Knight)
Comentariu la Romani (George R. Knight)
Comentariul Biblic al credinciosului – Noul Testament (William MacDonald)
Comentariul Biblic al credinciosului – Vechiul Testament (William MacDonald)
Comentariul lui Warren Wiersbe pe Noul Testament (Warren W. Wiersbe)
Comentariul lui Warren Wiersbe pe Vechiul Testament (Warren W. Wiersbe)
Comoara de mare pret (Olga Pilat)
Comunicare plus (Marita Littauer & Florence Littauer)
Comunicarea – cheia casniciei tale (H. Norman Wright)
Comunitatea buna si frumoasa.Calauzit de Duhul raspandind har manifestand dragoste.Trilogia ucenicului-3 (James Bryan Smith)
Conducerea bisericeasca in scrierile Noului Testament (Ciprian-Flavius Terinte)
Conducerea musulmanilor la Cristos (Rosemary Sookhdeo)
Conducerea spirituala (J. Oswald Sanders)
Conducta de milioane (Burke Hedges)
Conectarea interpersonala (Larry Crabb)
Confrunta fara sa ofensezi (Deborah Smith Pegues)
Confruntarea cu uriasii (Eric Wilson)
Consiliere crestina multidisciplinara. Model terapeutic si de aplicare (Vladimir Pustan)
Consiliere si psihoterapie pastorala (Sorin Sandulache)
Constiinta pe cale de disparitie (John MacArthur)
Conversatii decisive. Cum sa vorbesti cand miza e mare ( Kerry Patterson, Joseph Grenny, Ron McMillan, Al Switzler)
Conversatii intime (Linda Dillow)
Copilul meu – la varsta adolescentei (Ross Campbell)
Coplesit (Perry Noble)
Creat pentru a influenta (William L. Ford III)
Creatia in culori (Angelica Chirila, Ovidiu Blaj)
Crede in sotia ta si incurajeaza-o! (H. Norman Wright)
Credinciosi legamantului: repere isagogice si teologice in studiul cartii Estera (ed. 2)
Credinta – Rahav (Francine Rivers)
Credinta ei. Traieste viata pentru care ai fost creata (Debbie Lindell)
Credinta proaspata (Jim Cymbala)
Credinta si indoiala (John Ortberg)
Creierul si inteligenta emotionala (Daniel Goleman)
Creionul: Intrebari si raspunsului. Marcu. Volum 2 (Gatia Szongot)
Creste-i in puritate – ajutor pentru parinti in intelegerea perspectivei biblice ( Gerald Hiestand)
Cresterea copiilor in voia lui Dumnezeu (Martyn Lloyd-Jones)
Cresterea spirituala a copiilor. Formarea unei credinte personale de la o varsta frageda ( John Trent & Rick Osborne & Kurt Bruner)
Cresterea unui copil perfect de imperfect (Boris Vujicic)
Crestini intr-o lume @.com-ului. Sa ne conectam fara sa ne mistuim (Gene Edward Veith, Jr. & Chris)
Crestinul ateu (Craig Groeschel)
Crestinul impaciuitor (de Ken Sande)
Crestinul in armura completa. Vol. 1 (William Gurnall)
Crestinul in armura completa. Vol. 2 (William Gurnall)
Crucea este Cheia (Terry Moore)
Crucea radicala (A.W. Tozer)
Cu capul in nori (Karen Witemeyer)
Cu capul pe umeri. Cum sa te indragostesti dar sa ramai pe propriile picioare (James Dobson)
Cugetari asupra cartii profetului Zaharia. Viziune despre Imparatia lui Dumnezeu(James L. Goforth J)
Cugetari asupra Evangheliei dupa Ioan. Vol. 1 (John C. Ryle)
Cum arata dragostea (Josh McDowell)
Cum conduc cei mai buni lideri (Brian Tracy)
Cum e sa fii casatorit cu mine ? (Linda Dillow)
Cum sa crestem in viata de rugaciune (Mike Bickle)
Cum sa cresti niste copii minunati (Chuck & Jenni Borsellino)
Cum sa devii o noua persoana pana vineri (Kevin Leman)
Cum sa devii remarcabil (Dale Carnegie)
Cum sa fii cel mai bun prieten pentru totdeauna (John Townsend)
Cum sa fii umplut cu Duhul Sfant (A.W. Tozer)
Cum sa livrezi fericire. Calea catre profituri, pasiune si scop (Tony Hsieh)
Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile (Francois Lelord & Christophe Andre)
Cum sa ne rugam pentru copii. Vindecarea copilului tau prin rugaciune (Ruth Hawkey)
Cum sa scapi de ingrijorare pentru… totdeauna (Elizabeth George)
Cum sa te bucuri de viata si de slujba (Dale Carnegie)
Cum sa te pregatesti pentru a fi ajutorul potrivit (Debi Pearl)
Cum să vinzi inteligent (Keith Dugdale, David Lambert)
Cum sa vorbim in public (Dale Carnegie)
Cum sa-i evanghelizam pe martorii lui Iehova (Florin Pop)
Cum sa-i impartasesti unui budist credinta in Hristos (Madasamy Thirumalai, ed. A.G.-SUA)
Cum sa-ti binecuvantezi sotul. Modul in care iti poti intelege si sustine partenerul (Debra Evans)
Cum sa-ti depasesti trecutul (Erwin W. Lutzer)
Cum sa-ti schimbi adolescentul pana vineri (Kevin Leman)
Cum stii cand Dumnezeu iti vorbeste (Priscilla Shirer)
Cunoaste adevarul. Manual de doctrina crestina (Bruce Milne)
Cunoasterea prin traire a prezentei lui Dumnezeu. Invataturi din cartea Evrei (A.W. Tozer)
Curajosi (Randy Alcorn)
Curajul de a fi tu insuti (Jacques Salomé)
Curajul de a reusi (Ruben Gonzalez)
Curs de vanzari (Zig Ziglar)
Cuvant pentru cei intelepti (Henry Brandt & Kerry Skinner)
Cuvantul s-a vestit cu putere (Joanne Shetler & Patricia Purvis)
Cuvintele iti modeleaza creierul (Andrew Newberg, Mark Robert Waldman)
Da sens vietii (John C. Maxwell)
Daca m-as asculta, m-as intelege (Jaques Salome, Sylvie Galland)
Daniel in groapa cu lei (Carte puzzle, ed.SBIR)
Darul profetiei (Dr.Jack Deere, ed. Succeed Publishing)
Darul tau pretios (Max Lucado)
David – Omul pasiunii si al destinului (Charles Swindoll)
DAVID BRAINERD – Misionar printre triburile de indieni din America (John Thornbury)
David si Goliat (Carte puzzle, ed.SBIR)
De 70 de ori cate 7 cuvinte din Biblie (Ovidiu Blaj)
De ce ai crede Biblia? (Amy Orr-Ewing)
De ce imi place ziua de luni (John D. Beckett)
De ce Israel? (Willem J.J. Glashouwer)
De ce se tem femeile. Umblarea in credinta ce transforma (Angie Smith)
De ce sunt crestin (Norman Geisler & Paul Hoffman)
De ce vremurile de pe urma? (Willem J. J. Glashouwer)
De cer tot mai aproape (Iacob Coman)
De la Conflict la Comuniune (Antoaneta Sabau)
De la inima la inima, despre sfintenie (Samuel L. Brengle)
De-as avea un nas verde (Max Lucado)
Depresia, boala modernitatii (Dr. Samuel Pfeifer)
Descopera voia lui Dumnezeu (John F. MacArthur)
Deserturi vegetariene (Elena Pridie)
Despre Dumnezeu si oameni (A.W. Tozer)
Despre lucrurile care conteaza (A. Roger Merrill, Rebecca R. Merrill)
Despre Succes (Napoleon Hill)
Despre viata (Max Lucado)
Destainuiri (Corneliu Livanu)
Desteapta-te ca tara geme (Brian Tracy)
Detectivi pe planeta albastra (EGM)
Devenind barbatul visurilor ei (Melanie Chitwood)
Devenind o mama puternica (Heidi St. John)
Dezamagit de Dumnezeu (Philip Yancey)
Dezvolta liderii din jurul tau (John C. Maxwell)
Diavolul in fata instantei. Prezinta-ti cazul (Marjorie Cole)
Dictionar biblic. Editia a II-a (Colectiv, Editura Cartea Crestina Oradea)
Dictionar de imagini si simboluri biblice (Leland Ryken, James C. Wilhoit & Tremper Longman (editori)
Dictionar de studii biblice (Arthur G. Patzia & Anthony J. Petrotta)
Dictionar enciclopedic de personaje biblice (Richard R. Losch)
Dictionar evanghelic de teologie (Walter A. Elwell)
Dictionar pentru studiul limbii grecesti a Noului Testament (Compact) (Matthew S. DeMoss)
Dictionarul Noului Testament (Daniel G. Reid)
Diferit la fel ca mine (Ron Hall, Denver Moore, Lynn Vincent)
Diferiti prin design (John MacArthur)
Dilemele fidelitatii – conditionari culturale si teologice in traducerea Bibliei (Emanuel Contac)
Dimineata si seara (Charles H. Spurgeon)
Dincolo de apropiata furtuna Seria Vestul canadian, vol 5 (Janette Oke)
Dincolo de limite (John Townsend)
Disciplina harului. Rolul lui Dumnezeu si rolul nostru in urmarirea sfinteniei (de Jerry Bridges)
Disciplinele spirituale (Richard Foster)
Divin (Karen Kingsbury)
Doamne, invata-ma sa studiez Biblia in 28 de zile (de Kay Arthur)
Doamne, salveaza-mi copiii! (Richard O’Ffill)
Doamne, vreau sa Te cunosc (Kay Arthur)
Doar pentru fete (Shaunti Feldhahn & Lisa A. Rice)
Dobandirea unei inimi intelepte (Entrust)
Doctrina crestina (Alister McGrath)
Doctrina intruparii (Alister McGrath)
Doctrina justificarii (Alister McGrath)
Doctrina suveranitatii (Alister McGrath)
Doctrina trinitatii (Alister McGrath)
Doctrine fundamentale ale credintei crestine (Roger Weil)
Doctrinele gratiei divine (de James Montgomery Boice & Philipp Graham Ryken)
Documentele care stau la baza Noului Testament (Paul Barnett)
Doi pentru o copilarie. Povesti vechi si noi (Paul Grigoriu)
Doliul: Regasirea sperantei (Paul David Tripp)
Domnul Imparateste – Traducere si comentariu la Apocalipsa lui Ioan (Silviu Tatu)
Dor de cer (Elena Costandin)
Dorinta inimii tale (Sheri Rose Shepherd)
Dovezi ale existenţei lui Dumnezeu (Richard Wurmbrand)
Dovezi in favoarea invierii (Josh McDowell & Sean McDowell)
Dragoste – Rut (Francine Rivers)
Dragoste fara limite (Nick Vujicic)
Dragoste nebuna (Francis Chan)
Dragoste regasita. Seria „Cronicile de la Fountain Creek” * Cartea 3 (Tamera Alexander)
Dragoste si respect (Emerson Eggerichs)
Dragoste si respect in familie (Emerson Eggerichs)
Dragoste si respect. Pietre de temelie, DVD (Ghid de studiu in grup, Dr.Emerson Eggerichs)
Dragostea are intotdeauna dreptate (Josh McDowell)
Dragostea lui Dumnezeu pentru musulmani – Cum sa comunicam harul biblic si viata cea …(Ed. Faclia)
Dragostea nu este o intamplare – Ghid de studiu (Claudia & David Arp)
Dragostea si roadele ei (Jonathan Edwards)
Dragostea trebuie sa fie puternica (James Dobson)
Drive. Ce anume ne motiveaza cu adevarat (Daniel Pink)
Drumul spre leadership (John Fuhrman)
Duhul ne ajuta sa ne rugam (Robert L. Brandt & Zenas J. Bicket)
Duhul Sfant (Billy Graham)
Dulce sanctuar (Kim Vogel Sawyer)
Dumnezeu a facut lucruri mari. Volum omagial Petru Popovici la 95 de ani (Cristoph Von Schmid)
Dumnezeu cel bun si frumos (James Bryan Smith)
Dumnezeu Duhul Sfant (Volumul 2, Martyn Lloyd-Jones)
Dumnezeu e mai aproape decat crezi (John Ortberg)
Dumnezeu era cu el (Kristina Roy)
Dumnezeu Este Vrednic De Încredere (Jerry Bridges)
Dumnezeu imi cunoaste cararea Vol II (Tarniceru Silvia)
Dumnezeu imi cunoaste destinul Vol III (de Tarniceru Silvia)
Dumnezeu iubeste oamenii cu inima zdrobita (Sheila Walsh)
Dumnezeu puternic in China (Wilgot Fritzon, ed. Kraft Media Publishing)
Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul (Volumul 1, Martyn Lloyd-Jones)
Dumnezeu vorbeste limbajul iubirii tale (Gary Chapman)
Dumnezeul de care ai uitat (Francis Chan)
Ecologie in viziune creationista – Clasa a-VlIl-a (Maria Popa)
Economia sociala a grupurilor vulnerabile (Doru Buzducea)
El inca da pietre la o parte (Max Lucado)
Eliberat (Karen Kingsbury)
Eliberat de doua ori (Patricia St. John)
Eliberata pe viata (Rita Nightingale)
Emotiile religioase (Jonathan Edwards)
Enciclopedia Bibliei (Peter Atkinson)
Enciclopedia despre Isus (Lois Rock)
Enciclopedia iudaismului (Geoff King)
Epicentru (Joel C. Rosenberg)
Epistola catre galateni, comentariu biblic, vol. 13 (Heiko Krimmer)
Epistolele pastorale Comentariile Tyndale, vol. 14. (Donald Guthrie)
Epistolele timpurii pentru toti Iacov, Petru si Iuda (Tom Wright, ed. Succeed Publishing)
Estera. O femeie imbracata cu tarie si slava (Charles R. Swindoll)
Esti al meu (Max Lucado)
Esti pretios (Max Lucado)
Esti un manager de… modat (Mark Stevens)
Eternele poeme (Traian Dorz)
Etica crestina personala (Carl F. H. Henry)
Etica Vechiului Testament pentru comunitatea crestina (de Christopher J.H. Wright)
Eu Isaac ma casatoresc cu tine Rebeca
Eu si Isus: corpul meu si lumea (Natalie Vela & P.C. Martin)
Eu si Isus: mereu impreuna (Natalie Vela & P.C. Martin)
eu, Barbatul (John Eldredge)
Evadari palpitante in noapte (de Albert Lee)
Evanghelia dupa Pavel (John MacArthur)
Evanghelia pentru viata reala. Intoarce-te spre puterea eliberatoare a Crucii… (Jerry Bridges)
Evanghelia vesnica pentru o lume vesnic in schimbare (Jon Paulien)
Evanghelizarea hindusilor (Martin Alphonse, ed. Succeed Publishing)
Evanghelogie (Trandafir Sandru)
Evrei pentru toti (Tom Wright, ed. Succeed Publishing)
Evreii, Dumnezeu si istoria (Max I. Dimont)
Excelenta in afaceri (Jim Collins)
Excelenta in management (Linda A. Hill, Kent Lineback)
Excelenta in vanzari (Todd Duncan)
Excludere si imbratisare (Miroslav Volf)
Exegeza Noului Testament. Un manual pentru studenti si pastori. (Gordon D. Fee)
Exercitii de zbor (Cristian Dume)
Exodul musulmanilor in libertatea lui Hristos (Sobhi Malek)
Experiente sau coincidente? (Sorin Dumintru Cigher)
Extrem de ocupat (Kevin Deyoung)
Fa imposibilul! Cele 25 de legi ale realizarii imposibilului (Patrick Bet-David)
Faima – Seria ‘Intaiul nascut’, vol. 1 (Karen Kingsbury)
Familia pe care ti-ai dorit-o dintotdeauna (Gary Chapman)
Familia puternica (Charles Swindoll)
Familia sub stare de asediu (Cornel Avram)
Familie – Seria ‘Intaiul nascut’, vol. 4 (Karen Kingsbury)
Fara compromis, povestea vietii lui (Keith Green, ed. Succeed Publishing)
Fara limite. Trecutul este o amintire. Dumnezeu face toate lucrurile noi (de Jentezen Franklin
Fara rival (Lisa Bevere)
Fara rusine (Christine Caine)
Fara teama (Max Lucado)
Fascinat de maretia lui Dumnezeu (James MacDonald)
Fata care a atins cerul (Luca Di Fulvio)
Fata in fata cu Dumnezeu (Bill Johnson)
Fauritorul de cercuri (Mark Batterson)
Felinarul lui Trica (Helene Sehauf)
Femei in timpurile biblice (Miriam Feinberg Vamosh, ed. SBIR)
Femeia care muta muntii (Daniela Delibas)
Femeia care stie sa astepte (Debby Jones & Jackie Kendall)
Femeia placuta lui Dumnezeu (Dorothy Kelley Patterson)
Femeile Bibliei, prin ochii lui Dumnezeu (Jerram Barrs)
Femeile Bibliei. Un studiu biblic despre „femeile cu nume” (de Mia Oglice)
Fete inarmate cu sabii. Cum sa-ti porti crucea ca un erou ( Lisa Bevere)
Fii credincios. Intotdeauna este prea devreme sa renunti (Warren W. Wiersbe)
Fii in forma! Puterea implicarii totale (Jim Loehr & Tony Schwartz)
Fii maini si picioare pentru Dumnezeu (Nick Vujicic)
Fii matur (Warren Wiersbe)
Fii motivat! (Tamara Lowe)
Fii sociabil (John Maxwell)
Fii tare! (Nick Vujicic)
Fiii ratacitori si cei ce ii iubesc (Ruth Bell Graham)
Fiti oameni! (Iosif Ton)
Flacara reaprinsa. Seria Cronicile de la Fountain Creek * Cartea 1 (Tamera Alexander)
Flux. Psihologia fericirii (Mihaly Csikszentmihalyi)
Formarea de ucenici transforma Biserica (Greg Ogden)
Fortareata – invinge uriasii din viata ta (EGM)
Fructe, nuci si alte roade care cresc. Seria „Copiii Imparatiei” Vol. 1 (Kidzana)
Frumusete in loc de cenusa. Ajutor biblic pentru cei abuzati sexual (John Coblentz)
Frumusetea vesniciei (Corneliu Livanu)
Galateni (John Stott)
Gandesc, deci castig (Joey Reiman)
Gandeste optimist intr-o lume cenusie (Zig Ziglar)
Gasit – Seria ‘Intaiul nascut’, vol. 3 (Karen Kingsbury)
Gata cu durerile de cap. Cum sa te bucuri de sex si intimitate in casnicie (Dr. Juli Slattery)
Generatia instrainata (Josh McDowell)
Geneza antisemitismului (Jules Isaac)
Gesturile care va vor schimba viata. Castigati incredere si stima de sine! (Joseph Messinger)
Ghid al istoriei crestinismului (Jonathan Hill)
Ghid de arta crestina (Michelle P. Brown)
Ghid de slujire multiculturala (David A. Anderson, Margarita R. Cabellon)
Ghidul femeii pentru o viata plina de Duhul Sfant (Quin Sherrer & Ruthanne Garlock)
Ghidul unui cuplu ocupat. Cum sa impartasiti si munca, si bucuria (Kathy Peel)
Goliat trebuie sa cada. Cum sa castigi lupta impotriva uriasilor tai (Louie Giglio)
Greseli pe care le fac liderii (Dave Kraft)
Hadasa. O noapte cu regele (de Tommy Tenney
Hagai (Beniamin Faragau)
Hainele tale vorbesc pentru tine (de Elizabeth Rice Handford)
Harul care ne transforma (Jerry Bridges)
Havah: Povestea Evei (Tosca Lee)
Hermeneutica biblica (Gerhard Maier)
Hermie – Buzby albinutul nescultator (Max Lucado)
Hermie – Dumnezeu ma asculta cand ma rog (Max Lucado)
Hermie – Dumnezeu ma iarta si eu te iert (Max Lucado)
Hermie – Flo musca mincinoasa (Max Lucado)
Hermie – O simpla omida (Max Lucado)
Hotararile lui Jonathan Edwards (Jonathan Edwards)
Hristos – Comoara Psalmilor, vol. 1, ed. a II-a (Traian Dorz)
Hristos – Pastorul nostru (Traian Dorz)
Hudson Taylor – Un om in Hristos (Roger Steer)
Iarta-ma! (Norbert Landa & Tim Warnes)
Iata, ei stau la usa si bat (Michael Licona)
Idolul iubirii (Jennifer Dukes Lee)
Ieremia, profetul lacrimilor – carte de colorat si activitati (Lia Dana Leontiuc)
Iertat – Seria ‘Intaiul nascut’, vol. 2 (Karen Kingsbury)
Iisus pur si simplu: o noua viziune despre cine a fost, ce a facut si de ce conteaza (N.T. Wright)
Ilie. Un om al modestiei si al curajului (Charles R. Swindoll)
Imaginea de ansamblu a lucrurilor cu adevarat importante in viata (Ben Carson)
Imaginea de ansamblu a lui Dumnezeu. Panorama biblica (Vaughan Roberts)
Imparatia si Biserica in Evanghelia dupa Matei (Adrian C. Mocan)
Imparatul Solomon. Ispita banului, a sexului si a puterii (Philip G. Ryken)
Imperfect intr-o familie perfecta (Carol Cannon)
Implineste-mi sufletul insetat (Linda Dillow)
Impotriva culturii. O chemare plina de compasiune: Sa ne impotrivim culturii (David Platt)
Impreuna pentru totdeauna (Francis Chan & Lisa Chan)
In apararea lui Isus. O investigatie privind atacurile asupra identitatii lui Cristos (Lee Strobel)
In asteptarea zilei de maine Seria Vestul canadian, vol 6 (Janette Oke)
In cautarea certitudinii (Josh McDowell & Thomas Williams)
In cautarea Dumnezeului nevazut (Philip Yancey)
In cautarea ginerelui potrivit (Voddie Baucham jr)
In cautarea intimitatii in casatorie (Bryan Craig)
In lumina eternitatii: Viata lui Leonard Ravenhill (Mack Tomlinson)
In mana harului (Max Lucado)
In poarta lumii. Antologie de poezie crestina, vol. 57 (Colectiv)
In rolurile principale, Partea intai (Max Lucado)
In sfarsit acasa (Randy Alcorn)
Inainte de amin (Max Lucado)
Inalta chemare a femeii (Elizabeth George)
Inchinarea in Duh si adevar. Bucuria din locul tainic (Colin Dye)
Incursiune in cartea IOV (Ian S. McNaughton)
Indrazneste sa ceri mai mult! (Melody Mason)
Indurare – Batseba (Francine Rivers)
Influenta sacra (Gary Thomas)
Infrunta-ti uriasii (Max Lucado)
Inima si mainile pastorului (Daniel Muresan)
Inima sovaielnica, vol 2 („Anotimpurile Rascumpararii”, Andrea Boeshaar, ed. Succeed Publishing)
Inimioare pentru Domnul. Programe muzicale pentru copii Vol. 2 (Marilena Sarbu)
Instrumente in mainile Rascumparatorului. Ghid de consilierea crestina (Paul David Tripp)
Insula comorilor (EGM)
INTEGRAL:Regandind stiinta nutritiei (T. Colin Campbell dr., Howard Jacobson, dr.)
Intelepciune pentru o viata implinita (Bill Hybels)
Inteligenta emotionala in actiune (Marcia HughesJames, Bradford Terrell)
Inteligenta sociala (Daniel Goleman)
Interpretarea Vechiului Testament (Tremper Longman III)
Intimitate aprinsa. Descopera libertatea, sfintenia si frumusetea relatiilor sexuale. (Dillow & Pintus)
Intoarceti-va la Mine Seria Cronicile întoarcerii din exil – Volumul 1 (Lynn Austin)
Intre noi barbatii (T. D. Jakes)
Intr-o zi (Saga Familiei Baxter – Seria Rasarit de soare – Cartea 3) (Karen Kingsbury)
Introducere in Biblie. Istorisire, teme si interpretare (Phillip E. Johnson)
Introducere in hermeneutica (Moises Silva si Walter C. Kaiser Jr.)
Introducere în Noul Testament (D. A. Carson)
Introducere in studiul Vechiului Testament: Pentateuhul si cartile istorice (Silviu Tatu)
Intruparea credintei. Biserica vie, misionara, practicanta (Tim Morey)
Invata sa asculti (Gary & Joy Lundberg)
Invatand sa iubim. Pasiunea si compasiunea – esenta Evangheliei (Heidi & Rolland Baker)
Invatatura peste invatatura – Un studi..
Invatatura religiei crestine [Institutio Christianae Religionis]. Vol. 1-2 (de Jean Calvin)
Invataturi spirituale pentru familia ta (Robin S. Sharma)
Iov. Un om al rabdarii eroice (Charles R. Swindoll)
Irational in mod previzibil. Fortele ascunse care ne influenteaza deciziile (Dan Ariely)
Istoria anabaptistilor (William R. Estep)
Istoria Bisericii de la Rusalii pana in prezent (James North)
Isus Destinul nostru (Wilhelm Busch)
Isus intre dumnezei seculari. Afirmatiile contraculturale ale lui Cristos (Ravi Zacharias)
Isus. Cel mai mare Om din istorie (Charles R. Swindoll)
Iubire cat pentru doi (Jane Chapman)
Izbaveste-ne de cel rau (Cindy Jacobs)
Jihadul – Un raspuns crestin (Nabeel Qureshi)
Jocul cu copiii nu-i o joaca. Volumul 10 (Ovidiu Blaj)
Jocul ingerilor (Karen Kingsbury)
Jocuri biblice pentru copii. Activitati recreative (Toni Matas)
Jocuri pentru toti! (Peter si Cynthia Empson)
Jocuri si Activitati Biblice pentru Olimpiada Copiilor-vol 3 (Editura BebeDream/Marmota)
John Stott – conducatorul umil (Kay Kuzma)
Joni (Joni Eareckson Tada)
La bine si la rau – cand apar copii (Patrick & Ruth Schwenk
La cârma închinării (Dorel Pica Mengher)
La ce te asteptai? Cum sa faci fata realitatilor casniciei (Paul David Tripp)
La Cuibul de bufnita (W. Schippers)
La ivirea zorilor Seria Vestul canadian, vol. 3 (Janette Oke)
Lada cu zestre (Tiprigan Angela)
L-am vazut pe Dumnezeu (Klaus-Dietter John)
Lasa grijile, incepe sa traiesti (Dale Carnegie)
Leadership de aur (John C. Maxwell)
Lecturi zilnice din istoria Bisericii (Jane Isay)
Legamantul casniciei (Derek Prince)
Legamantul de la Cape Town (Lausana Committee, ed. Succeed Publishing)
Legea rasplatirilor (Randy Alcorn)
Liber de datorii (Ray & Shirley Noftsinger)
Libertate pentru tati (David Glenn)
Libertatea de a trai ca ucenic (Alastair Dickson)
Libertatea uitarii de sine. Calea spre adevarata bucurie crestina (Timothy Keller)
Lider pentru o noua generatie. 5 principii fundamentale pu cei care vor modela viitorul(Andy Stanly)
Liderii buni pun intrebari extraordinare. Bazele unui leadership de succes (John C. Maxwell)
Liderii mananca ultimii (Simon Sinek)
Liderul cu «carja» (Dan Allender)
Liderul poti fi tu (Dale Carnegie)
Limbajul dragostei si respectului (Emerson Eggerichs)
Limbajul trupului (Tonya Reiman)
Limite (Henry Cloud & John Townsend)
Linisteste-mi inima ingrijorata (Linda Dillow)
Locul femeii (Lynn Austin)
Lucrarea cu tinerii – scopuri si temelie (Doug Fields)
Lucrarea lui Cristos. Contururi ale teologiei crestine (Robert Letham)
Lucrarea Marelui nostru Preot in Cer – Un studiu istoric si doctrinar asupra (Dinu Moga)
Lucru manual la superlativ (Katherine Crowley, Kathi Elster)
Lumea: teren de joaca sau camp de lupta? (A.W. Tozer)
Lumina pentru pasul urmator. Incredere in Dumnezeu la vremuri grele (Stormie Omartian)
Lumina si glorie. O istorie a constituirii Americii (de Peter Marshall & David Manuel)
Lupta dragostei (J. B. Donovan)
Lupta fiecarei femei (Shannon Ethridge)
Lupta impotriva barfei (Matthew C. Mitchell)
Luptator impotriva curentului, vol1 („Anotimpurile Rascumpararii”, Andrea Boeshaar, ed. Succeed Publ
Luther – omul si reformatorul (Roland H. Bainton)
Mai mult decat simple pareri (Ravi Zacharias)
Mai mult decat un simplu tamplar (Josh McDowell)
Mai presus de stiinta (Rodica Malos)
Mai puternica decat crezi (Kim Gaines Eckert)
Maiestrie si stralucire divina in biosfera – Clasa a-IX-a (Maria Popa)
Maiestrie si stralucire divina in biosfera – Clasa a-X-a (Maria Popa)
Maine sau amanarea este hotul timpului (Maria Edgeworth)
Mama si fiu – Efectul respect (Emerson Eggerichs)
Managementul conflictelor in organizatie (Dan Safta)
Manageri si mentori (Chip R. Bell)
Manual biblic (edit. Casa Cartii)
Manual de greaca biblica (Constantin Georgescu)
Manual teologic (Paul Enns)
Manual-IN CAUTAREA ADEV. 10-12 ani AN 1 SEM 1
Manual-IN CAUTAREA ADEV. 10-12 ani AN 1 SEM 2
Manual-IN CAUTAREA ADEV. 10-12 ani AN 2 TRIM 1
Manual-IN CAUTAREA ADEV. 10-12 ani AN 2 TRIM 2
Manual-IN CAUTAREA ADEV. 10-12 ani AN 2 TRIM 3
Manual-IN CAUTAREA ADEV. 10-12 ani AN 3 TRIM 1
Manual-IN CAUTAREA ADEV. 10-12 ani AN 3 TRIM 2
Manual-IN CAUTAREA ADEV. 10-12 ani AN 3 TRIM 3
Manual-IN CAUTAREA ADEV. 4-6 ani AN 1 SEM 1
Manual-IN CAUTAREA ADEV. 4-6 ani AN 1 SEM 2
Manual-IN CAUTAREA ADEV. 4-6 ani AN 2 TRIM 1
Manual-IN CAUTAREA ADEV. 4-6 ani AN 2 TRIM 2
Manual-IN CAUTAREA ADEV. 4-6 ani AN 2 TRIM 3
Manual-IN CAUTAREA ADEV. 4-6 ani AN 3 TRIM 1
Manual-IN CAUTAREA ADEV. 4-6 ani AN 3 TRIM 2
Manual-IN CAUTAREA ADEV. 4-6 ani AN 3 TRIM 3
Manual-IN CAUTAREA ADEV. 7-9 ani AN 1 SEM 1
Manual-IN CAUTAREA ADEV. 7-9 ani AN 1 SEM 2
Manual-IN CAUTAREA ADEV. 7-9 ani AN 2 TRIM 1
Manual-IN CAUTAREA ADEV. 7-9 ani AN 2 TRIM 2
Manual-IN CAUTAREA ADEV. 7-9 ani AN 2 TRIM 3
Manual-IN CAUTAREA ADEV. 7-9 ani AN 3 TRIM 1
Manual-IN CAUTAREA ADEV. 7-9 ani AN 3 TRIM 2
Manual-IN CAUTAREA ADEV. 7-9 ani AN 3 TRIM 3
Manualul misionarului contemporan (Marjorie A.Collins, ed. Succeed Publishing)
Manualul Nelson de harti si schite biblice (Colectiv)
Marea carte a jocurilor pentru copii Editura: Noua Speranta
Marea carte de activitati biblice. Joaca-te si coloreaza (Tim Dowley)
Marea olimpiada pentru toti (EGM)
Marea provocare – Seria „Copiii Imparatiei” – Vol. 4 (Kidzana)
Mareste-ti credinta (Jerry Bridges)
Marirea si decaderea celor 5 imperii ale Bibliei: Asirian, Babilonian, Persan. Grec, Roman
Martin Luther: Ce ar trebui sa fac eu? (Catherine Mackenzie)
Martori fara grai (Garry Williams)
Martorul (Josh McDowell)
Marturisirea pacatelor. Invatatura si practica bisericilor penticostale romanesti (Daniel Maris)
Mary Jones si Biblia ei (Mark Hamby)
Masura credintei (Philip Yancey)
Matei pentru toti, partea 1 (Tom Wright, ed. Succeed Publishing)
Matei pentru toti, partea 2 (Tom Wright, ed. Succeed Publishing)
Materie cenusie (David Levy)
Matthew Henry’s Concise Commentary on the Whole Bible (Matthew Henry)
Meditatii zilnice (Wim Malgo)
Melania, ghici! (Ion Buciuman)
Mesajul Noului Testament (Mark Dever)
Mesajul pierdut al lui Isus (Steve Chalke & Alan Mann)
Mesajul Vechiului Testament (Mark Dever)
Miere si migdale (Valentin Popovici)
Minciuna in costumul de Duminica (Sorin Dumintru Cigher)
Minciuni pe care le cred femeile si Adevarul care le elibereaza (Nancy Leigh DeMoss)
Mireasa pe masura (Karen Witemeyer)
Mireasa trasa la sorti (Karen Witemeyer)
Misiunea bisericii ortodoxe ruse printre aleuti (James L. Goforth Jr.)
Misterele Bibliei. Noi perspective asupra unor vechi adevaruri
Misterul Cinei de pe urma. Isus si radacinile iudaice ale Euharistiei (Brant Pitre)
Misterul voii lui Dumnezeu. Ce vrea Domnul Dumnezeu pentru mine? (Charles R. Swindoll)
Moartea unui guru. Istoria extraordinara a unui om care a cautat adevarul (Rabi R. Maharaj si Dave)
Modelul lui Isus. Plantarea de biserici dupa modelul instituit de Isus (Dietrich Schindler)
Momente profunde – predici la evenimente speciale (Iosif Ton)
Mostenire de lider (Martha Brooks, Julie Stark, Sarah Caverhill)
Mostenirea lui Luther (R. C. Sproul)
Mostenitorii (Cameron W. Wilson)
Motive pentru a zambi (Zig Ziglar)
Mozambic – Dincolo de umbra (Ellie Heyn)
Munca are importanta (R. Paul Stevens)
Musai List (Octavian Pantis)
Muta muntii. O carte despre rugaciunea care da cu adevarat rezultate (John Eldredge)
Naum, Habacuc, Tefania – CEXEL (Palmer Robertson)
Neasteptata intorsatura a vietii (David Jeremiah)
Nebanuita carare spre succes. Cum foloseste Dumnezeu oameni imperfecti (Tony Evans)
Necenzurat (Josh McDowell)
Nici rece, nici fierbinte – Poezii crestine (Florin Laiu)
Noul cod al bunelor maniere (Silke Schneider-Flaig)
Nu am destula credinta ca sa fiu ateu (Norman Geisler & Frank Turek)
Nu iubiti lumea (Watchman Nee)
Nu ma poti obliga [dar ma poti convinge] (Cynthia Ulrich Tobias)
Nu mancati niciodata singuri (Keith Ferrazzi, Tahl Raz)
Nu scuzelor! Puterea autodisciplinei (Brian Tracy)
Nu sta degeaba! (Martin Goldsmith)
Nu sunt destul de buna…si alte minciuni pe care si le spun femeile (David Gooding)
Nu te ingrijora (Max Lucado)
Nu tot ce luceste este aur (John MacArthur)
Numele ei este femeie. Vol. 1 (Gien Karssen)
Numele ei este femeie. Vol. 2 (Gien Karssen)
Numeri (Beniamin Faragau
O aparare a sionismului crestin (David Pawson)
O atitudine ca a Mariei (Joanna Weaver)
O carte pierduta (S. Y. Agnon)
O casa cereasca (Zac Poonen)
O dragoste indrazneata (Dan B. Allender & Tremper Longman III)
O dragoste mai adanca decat marea (Dan Walsh)
O dragoste mai presus de ratiune (John Ortberg)
O femeie dupa inima lui Dumnezeu (Elizabeth George)
O femeie inteleapta spunea odata… (Shirley Rose)
O istorie a evreilor (Paul Johnson)
O istorie ilustrata a Tarii Sfinte (Peter Walker)
O lumina pe cararea mea (de Lynn Austin)
O mie de daruri. Indrazneste sa traiesti din plin acolo unde te afli (Ann Voskamp)
O noua speranta (Kim Vogel Sawyer)
O patrie noua si un neam mare. Exegeza naratiunilor despre patriarhi. (Silviu Tatu)
O preotie imparateasca (Kit Mays)
O prietenie aparte (Jane Chapman)
O saptamana in Corintul antic (Ben Witherington III)
O viata fara compromis (John F MacArthur)
Oameni din Biblie – pentru scolari, ed. bilingva (Ely Hentes)
Oameni obisnuiti, credinta extraordinara (Joni Eareckson Tada)
Oare ma vindeca Dumnezeu? Puterea si scopul lui Dumnezeu in suferinta (Ronald Dunn)
Obstacole in calea credintei (Cristian Barbosu)
October Baby (Eric Wilson & Theresa Preston)
Ortodoxie si evanghelism: trei perspective (Bradley Nassif, Michael Horton, Vladimir )
Pacate rascumparate. Seria „Cronicile de la Fountain Creek” Cartea 2 (Tamera Alexander)
Pacatul de moarte – pacatul cu voia sau hula impotriva Duhului Sfant (Beniamin Faragau)
Pacatul sexual. Combaterea inselarii si devierii (Jeffrey S. Black)
Pace cu Dumnezeu (Billy Graham)
Pagini alese vol1 (Corneliu Livanu)
Pana la capat (Craig Groeschel)
Pantec fara prunc, suflet incercat (Marlo Schalesky)
Parintele increzator (Jim Burns)
Parinti plini de har (Tim Kimmel)
Partea a doua a casniciei (Claudia & David Arp)
Pasind cu intelepciune – Seria „Copiii Imparatiei” – Vol. 3 (Kidzana)
Pasind in umbre. De ce se convertesc femeile la islam? (Rosemary Sookhdeo)
Pastorasul Miguel (Edith Witmer)
Pastorul si biserica – parteneri in lucrare (Floyd D. Carey)
Pavel pentru toti 1, 2 Timotei si Tit, epistole pastorale (Tom Wright, ed. Succeed Publishing)
Pavel pentru toti Galateni si Tesaloniceni (Tom Wright, ed. Succeed Publishing)
Pe urmele lui Nehustan. O poveste de (foarte) demult (Sarina Miron)
Pentru totdeauna – Seria ‘Intaiul nascut’, vol. 5 (Karen Kingsbury)
Pericolele unei credinte superficiale (A.W. Tozer)
Personalitate plus. Cum sa-i intelegi pe ceilalti, intelegandu-te pe tine (Florence Littauer)
Picuri de roua pentru suflet. 20 de eseuri crestine (Cristian Boariu)
Pietricele dintr-un ocol de nestemate (Valentin Popovici)
Planse-IN CAUTAREA ADEV. 4-6 ani AN 1 SEM 1
Planse-IN CAUTAREA ADEV. 4-6 ani AN 1 SEM 2
Planse-IN CAUTAREA ADEV. 4-6 ani AN 2 TRIM 1
Planse-IN CAUTAREA ADEV. 4-6 ani AN 2 TRIM 2
Planse-IN CAUTAREA ADEV. 4-6 ani AN 2 TRIM 3
Planse-IN CAUTAREA ADEV. 4-6 ani AN 3 TRIM 1
Planse-IN CAUTAREA ADEV. 4-6 ani AN 3 TRIM 2
Planse-IN CAUTAREA ADEV. 4-6 ani AN 3 TRIM 3
Planse-IN CAUTAREA ADEV. 7-9 ani AN 1 SEM 1
Planse-IN CAUTAREA ADEV. 7-9 ani AN 1 SEM 2
Planse-IN CAUTAREA ADEV. 7-9 ani AN 2 TRIM 1
Planse-IN CAUTAREA ADEV. 7-9 ani AN 2 TRIM 2
Planse-IN CAUTAREA ADEV. 7-9 ani AN 2 TRIM 3
Planse-IN CAUTAREA ADEV. 7-9 ani AN 3 TRIM 1
Planse-IN CAUTAREA ADEV. 7-9 ani AN 3 TRIM 2
Planse-IN CAUTAREA ADEV. 7-9 ani AN 3 TRIM 3
Plantarea de biserici
Planul Daniel – O viata mai sanatoasa in 40 zile (Rick Warren, Dr. Daniel Amen, Dr. Mark Hyman)
Pledoarie pentru har (Lee Strobel)
Pledoarie pentru viata (Lee Strobel)
Plictisit in epoca divertismentului (Richard Winter)
Poemele tatalui (Ghita Mocan)
Poftele. De ce fac ceea ce nu vreau sa fac? (de Marjorie Cole)
Pollyanna domnisoara (Eleanor H. Porter)
Portile orasului (David Adeola)
Portretul predicatorului (John Stott)
Porumbite albe (Costache Ioanid)
Poti reusi… orice ar fi! (Lisa Nichols)
Poti sa treci si peste asta (Max Lucado)
Povestea lui Dumnezeu, povestea ta (Max Lucado)
Povestea miracolului economic israelian Natiunea start-up (Dan Senor & Saul Singer)
Povestea unei coaste scrisa de un barbat. Ideea lui Dumnezeu despre familie (Toni Berbece)
Povestea vietii lui Isus (Timothy Dudley-Smith)
Povesti la gura sobei, vol. 1 (Editura: Little Lamb)
Povestiri amuzante despre lucruri serioase + CD (Bianca Timsa-Stoicescu)
Povestiri biblice pentru copii (J. C. Ryle)
Povestiri biblice: Cauta si Gaseste – Noul Testament (Charlotte Thoroe)
Povestiri biblice: Cauta si Gaseste – Vechiul Testament (Charlotte Thoroe)
Povestitorul de Parabole (Roberto Badenas)
Prada ispitei (de Joshua Harris)
Prea ocupat pentru a nu ma ruga (Bill Hybels)
Predici de actualitate pentru crestini (Martyn Lloyd-Jones)
Predici si scrisori (Robert Murray M’Cheyne)
Pregateste-ti casnicia pentru a rezista in vremuri grele (Dennis & Barbara Rainey)
Pregatirea inchinarii (David W. Patterson)
Pregatiti pentru a predica (Greg Scharf)
Preludiul zorilor. Seria „Cantec din Alaska”. Vol.1 (Tracie Peterson)
Preotul – Aaron (Fiii incurajarii #1) (Francine Rivers)
Prezenta mai presus de perfectiune (Shauna Niequist)
Primii pasi cu Dumnezeu (Beniamin Faragau)
Primul dar – Micul meu abecedar (Benone Burtescu)
Prin furtuna in bratele lui Dumnezeu. Adapost in vremuri tulburi (Jill Briscoe)
Principiile slujirii (Zac Poonen)
Printesa si Curdie (George MacDonald)
Printesa si goblinii (de George MacDonald)
Printul – Ionatan (Fiii incurajarii #3) (Francine Rivers)
Problema numita Dumnezeu (Armand M. Nicholi, Jr.)
Profetul – Amos (Fiii incurajarii #4) (Francine Rivers)
Proiectul INFINITY (EGM)
Provocarea dragostei (Stephen & Alex Kendrick)
Provocarea islamului pentru biserica si pentru misiunea ei (Patrick Sookhdeo)
Psalmul din inima mea (Elisabeth Mittelstadt)
Psihiatria lui Dumnezeu.Vindecare pentru inima tulburata (Dr.Charles L. Allen)
Psihologia adolescentei. Manualul Blackwell (Gerald R. Adams, Michael D. Berzonsky)
Psihologia copilului (Robin L. Harwood, Scott A. Miller, Ross Vasta)
Psihologia persuasiunii – totul despre influentare (Robert B. Cialdini)
Psihologia vanzarilor (Brian Tracy)
Pune-ti creierul in functiune (A. Dollman)
Pune-ti mintea cu mass-media(Stan Campbell si Randy Southern)
Punti de dialog intre Traditia Ortodoxa si Traditia Evanghelica (Eric Wilson)
Puterea atitudinii pozitive (Dennis E. Hensley)
Puterea cuvintelor tale (Robert Morris)
Puterea cuvintelor unei femei (Sharon Jaynes)
Puterea intentiei (Wayne W. Dyer)
Puterea laudei si a inchinarii (Terry Law şi Jim Gilbert)
Puterea lui Dumnezeu de a-ti schimba viata (Rick Warren)
Puterea postului si rugaciunii (Ronnie Floyd)
Puterea rugaciunii de a schimba casnicia ta (Stormie Omartian)
Puterea rugaciunii unei sotii (Stormie Omartian)
Puterea si mesajul Evangheliei (Paul Washer)
Quo vadis (Henryk Sienkiewicz)
Raiul ( Randy Alcorn)
Rapirea (Norbert Lieth)
Rapirea predicatorului (Karen Witemeyer)
Rasarit de soare Saga familiei Baxter – Seria Rasarit de soare – Cartea 1 (Karen Kingsbury)
Rascruci (Wm. Paul Young)
Rascumpararea memoriei (Vasilica Croitor)
Rascumparata prin iubire ed. 2 (Francine Rivers)
Raspunsuri la intrebarile vietii (Billy Graham)
Rasunetul secerisului (J. Nathan Corbitt)
Raul si dreptatea lui Dumnezeu (N.T. Wright)
Razboinicul – Caleb (Fiii incurajarii #2) (Francine Rivers)
Razboiul vorbelor (Paul David Tripp)
Rebeca si Daniel intr-un orasel numit Betleem (Graphe, ed. Bebedream)
Rebelutia. Rebeliunea si revolutia adolescentilor impotriva mediocritatii (Alex si Brett Harris)
Reconcilierea bazata pe credinta – O viziune morala care transforma oameni si societati (Brian Cox)
Reconcilierea bazata pe credinta – Un cadru religios pentru pacificare si solutionarea conflictelor (Brian Cox)
Refacerea dupa divort: sustinere si vindecare dupa voia lui Dumnezeu (Winston T. Smith)
Refrenul diminetii. Seria „Cantec din Alaska”. Vol. 2 (Tracie Peterson)
Refugiul (Corrie Ten Boom)
Regina (Christmas Carol Kauffman)
Relatari fascinante din viata unor personaje uitate (Charles Swindoll)
Relatiile – satisfactie si dezamagire (H. Norman Wright)
Remedii naturale (Phylis Austin & Agatha Thrash & Calvin Thrash)
Retete culinare pentru fiecare zi (Elena Iacob)
Reuniunea – (Saga Familei Baxter, Seria ‘Rascumparare’, vol. 5) (Karen Kingsbury & Gary Smalley)
Revendicarea mostenirii (Silviu Tatu)
Rugaciune creativa la superlativ (Judith Merrell)
Rugaciunea – de la datorie la incantare (J. I. Packer)
Rugaciunea care primeste raspuns (Edward McKendree Bounds)
Rugaciunea fierbinte (Priscilla Shirer)
Rugaciuni care aduc cerul pe pamant (John Eckhardt)
Sa ne rugam prin Duhul (Barry Chant)
Sa-i castige inima (Karen Witemeyer)
Sa-L cunoastem pe Dumnezeu (J. I. Packer)
Salvatorul de langa tine (Max Lucado)
Samuel Morris (Lindley Baldwin)
Savureaza: Traieste din abundenta asa cum esti, acolo unde esti (Shauna Niequist)
Scena a doua – Seria ‘Deasupra liniei’ (Karen Kingsbury)
Scena a patra – Seria ‘Deasupra liniei’ (Karen Kingsbury)
Scena a treia – Seria ‘Deasupra liniei’ (Karen Kingsbury)
Scena intai – Seria ‘Deasupra liniei’ (Karen Kingsbury)
Schimband gandirea iti schimbi viata (Brian Tracy)
Scoala de afaceri (Robert T. Kiyosaki & Sharon L. Lechter)
Scoala Fetilor-Frumosi (Florin Bica)
Scoala lui Cristos (Austin Sparks)
Scribul – Sila (Fiii incurajarii #5) (Francine Rivers)
Scrieri. Vol. 1, Colectia Reforma: Martin Luther (Martin Luther)
Scrieri. Vol. 2, Colectia Reforma: Martin Luther (Martin Luther)
Scrieri. Vol. 3, Colectia Reforma: Martin Luther (Martin Luther)
Scrierile Noului Testament. Context. Canon. Continut (Ciprian-Flavius Terinte)
Scrisori de la un sceptic. Un fiu infrunta intrebarile tatalui sau despre crestinism (Dr. Gregory A. Boyd si Edward K. Boyd)
Scrisori incredibile despre Jan Hus (Fra Poggius)
Sculptarea sufletului. Cu ce ii esti dator copilului tau (Edwyn & Lillian Harvey)
Secrete XXX (Craig Gross & Carter Krummrich)
Secretele celor trei maestri ai succesului pentru a-ti schimba viata (N. Hill, D.Carnegie, J.Murphy, ed. Curtea Veche)
Secretele mintii de milionar. Stapanirea jocului interior al bogatiei (T. Harv Eker)
Secretele parintelui deplin (Nancy L. Van Pelt)
Secretul eroilor. Seria „Copiii Imparatiei” – Vol 2 (Kidzana)
Secretul femeii de nota 10 (Ioana Daniela Andreica)
Secretul multumirii, vol. 1 (Harriet Lummis Smith)
Secretul multumirii, vol. 2 (Harriet Lummis Smith)
Secretul multumirii, vol. 3 (Harriet Lummis Smith)
Secretul succesului. De ce unii copii vor reusi in viata, iar altii vor esua (Paul Tough)
Semne ale dragostei Sale (Daniela Delibas)
Sensul casniciei. Cum sa faci fata aspectelor complexe ale relatiei conjugale… (Timothy Keller)
Serenada amurgului. Seria „Cantec din Alaska” – Vol.3 (Tracie Peterson)
Sezi, Umbla, Impotriveste-te (Watchman Nee)
Si a trait fericita… gasind fericirea ca femeie singura (Skip McDonald)
Si barbatii buni se manie (Bill Perkins)
Si tu poti avea succes (Paul Hanna)
Siguranta si avertismentele Evangheliei (Redescoperirea Evangheliei) (Paul Washer)
Simplifica (Bill Hybels)
Slalom prin viata (Nancy Ortberg)
Slava de fiecare zi (Don Piper, Cecil Murphey)
Slujba de rugaciune a adunarii (Watchman Nee)
Spatiu pentru Dumnezeu (Doug Pollock)
Speranta mamei ei (Francine Rivers)
Spicele lui Rut vol2 (Corneliu Livanu)
Spre etica Vechiului Testament (Walter C. Kaiser Jr.)
Spre redescoperirea Vechiului Testament (Walter C. Kaiser Jr.)
Spre Teologia Vechiului Testament (Walter C. Kaiser Jr.)
Sprijinitorul semenilor (Gary R. Collins)
Spune-mi mai multe despre Biblie (de Bert Cargill)
Spune-mi o poveste! – vol. 1 (Gabriela Banici)
Spurgeon C.H. – predicatorul poporului (Peter Morden)
Starea artelor (Gene Edward With, Jr.)
Statul evreu – de la problema la necesitate mondiala (Norbert Lieth)
Stiinta si credinta crestina (de Harry L. Poe & Jimmy H. Davis
Strigate de pe cruce (Erwin W. Lutzer)
Strigatul tigrului (Angela Little)
Stropi de roua divina (Elmer L. Towns & Dave Earley)
Studiu al Noului Testament (Merrill C. Tenney)
Sub ocrotirea aripilor Lui (Lynn Austin)
Sunetul anilor (Petru Dugulescu)
Sunt un tata bun? (Josh McDowell)
Surprinde lumea (Michael Frost)
Taine (Costache Ioanid)
Talentul nu este suficient (John C. Maxwell)
Tamaie, smirna si aloe (Valentin Popovici)
Tatal din oglinda (Patrick Morely)
Te iubesc pe nevazute (Alina Ilioi)
Te-as placea daca ai semana mai mult cu mine (John Ortberg)
Tehnici de redactare in presa scrisa (Sorin Preda)
Teme ale teologiei Vechiului Testament (William Dyrness)
Teme fierbinti (Norbert Lieth)
Temelia Credintei. Teologie sistematica din perspectiva reformata (Donald Macleod)
Teologia Noului Testament (Thomas R. Schreiner)
Teologia prima. Dumnezeu, Scriptura, hermeneutica (Kevin J. Vanhoozer)
Teologia reformatorilor. Editie revizuita si adaugita (Timothy George)
Teste din Biblie (Olimpiu S. Cosma)
Tezaurul promisiunilor lui Dumnezeu. Meditatii pentru fiecare zi (Charles H. Spurgeon)
Timpul meu cu Isus. Calendar si jurnal de rugaciune (Karen Holford & Linda )
Tinerii si biserica (Viorel Iuga)
Toate profetiile Bibliei (John F. Walvoord)
Torta marturiei (John W. Kennedy)
Tot ce am mai de pret pentru Cel Preainalt (Oswald Chambers)
Tot ce-i mai frumos (Traian Dorz)
Toti comunicam, dar putini stabilim relatii (John C. Maxwell)
Toti sunt normali pana ajungi sa-i cunosti (John Ortberg)
Toti, intotdeauna. Cum o mai duci cu oamenii din jurul tau? (Bob Goff)
Totul despre lideri, atitudine, echipa, relatii (John C. Maxwell)
Totul pentru inima ei – vol. 3 (de Tamera Alexander)
Tragedie in biserica. Lipsa darurilor (A.W. Tozer)
Tragedie si triumf (Ligia Seman)
Traieste cu pasiune! (Keith Abraham)
Traieste la inaltime. 12 niveluri de autoritate spirituala (Dr. R. Heard)
Traieste visul lui Dumnezeu. Ghid practic de ucenicizare si plantare de biserici Oivind Augland, Ter
Traind prezentul in lumina viitorului (Iosif Ton)
Trairea in prezenta lui Cristos (Dallas Willard)
Trairea unei vieti curate (John Coblentz)
Traista cu povestiri + CD (Elida Oncea)
Tratat de asistenta sociala (Editia 2011, George Neamtu)
Trezirea leoaicei (Lisa Bevere)
Tu ce poveste esti? 28 de intamplari inspiratoare (Editura Viata si Sanatate)
Turnul rugaciunii. Meditatii despre viata de rugaciune (Corneliu Livanu)
Ultima sansa (Jennifer Rees Larcombe)
Umblarea mea zilnica. Devotiuni pentru fiecare zi (A.W. Tozer)
Un an de intelepciune pentru femei: 365 de meditatii din Proverbe (Debbi Bryson)
Un an de meditații despre limbajele dragostei (Gary Chapman)
Un cuplu dupa inima lui Dumnezeu (Jim & Elizabeth George)
Un ecou in intuneric. Trilogia ‘Emblema leului’ Vol. 2 (Francine Rivers)
Un nou inceput (Lynn Austin)
Un singur Dumnezeu – Allah sau Isus? (Nabeel Qureshi)
Un stup de albinute harnice (Effie M. Williams)
Unde este Dumnezeu cand sufar? (Philip Yancey)
Unelte pentru libertate. Pentru depasirea problemelor dificile ale vietii (Andy Reese & Jennifer Barnett)
Uneori castigi, uneori inveti (John C. Maxwell)
Ungere divina pentru afaceri (Ed Silvoso)
Urmeaza-ti inima. Cum sa descoperi sensul vietii personale si profesionale (Andrew Matthews)
Usa deschisa (Eileen Heming)
Vant proaspat, foc proaspat (de Jim Cymbala)
Vara (Saga Familiei Baxter – Seria Rasarit de soare – Cartea 2) (Karen Kingsbury)
Varsta oportunitatilor (Paul David Tripp)
Vechiul testament (Ghid de studiu pentru tineri) (Jim Burns)
Vechiul Testament explicat si aplicat (Gareth Crossley)
Venirea Domnului (Beniamin Faragau)
Venirea primaverii Seria Vestul canadian, vol. 2 (Janette Oke)
Vesti incantatoare! Dumnezeu te iubeste, prietenul meu musulman (Samy Tanagho)
Vestiti moartea Domnului (Beniamin Faragau)
Viata condusa de scopuri (Rick Warren)
Viata fara limite (Nick Vujicic)
Viata impreuna; Psalmii – cartea de rugaciune a Bibliei (Dietrich Bonhoeffer)
Viata in Trinitate. O introducere in teologie cu ajutorul parintilor bisericii (Donald Fairbairn)
Viata pe care ti-ai dorit-o dintotdeauna (John Ortberg)
Viata, fara voia mea (Kristen Jane Anderson & Tricia Goyer)
Vin nou in burdufuri noi (Zac Poonen)
Vindecare prin Cuvantul lui Dumnezeu (Derek Prince)
Vindecarea familiei destramate a lui Avraam. Viata noua pentru musulmani (Don McCurry)
Vindecarea urmarilor accidentelor, socurilor si traumelor (Peter Horrobin)
Vindecarile divine. O abordare biblica pe intelesul tuturor (Daniel Muresan)
Vino, Doamne Isuse! (Watchman Nee)
Visul fiicei ei (Francine Rivers)
Visuri rascumparate (Sally John, ed. Succeed Publishing)
Viu in Duhul. Cunoasterea prezentei si puterii lui Dumnezeu (A.W. Tozer)
Viziunea apocaliptica (David Wilkerson)
Volanta (Eric Wilson)
Vreau cu adevarat sa ma schimb… Doamne, ajuta-ma! (James MacDonald)
Vreau sa ma casatoresc! (Adrian & Ema Ban si David & Claudia Arp)
Vremuri de restaurare (Harald Eckert)
Webster – paianjenul fricos (seria Hermie) (Max Lucado)
Yoneko, fiica fericirii (Yoneko Tahara & Bernard Palmer)
Zaharia (Beniamin Faragau)
Zece cantecele pentru zece degetele (Anca Ciora)
ZECE lectii biblice de nota 10 (J.Kraushaar, J.&H.Chapman, ed. EGM)
Zoologie creationista // Creationist Zoology (Maria Popa)
Predica de pe Munte (Comentarii biblice expozitive)
John R. W. Stott
Comentarii biblice expozitive
Subiectul
Contracultura creştină — chemarea la o permanentă alegere radicală.
„Predica de pe Munte prezintă o fascinaţie unică”, scrie John Stott. „Ea pare să întruchipeze chintesenţa învăţăturii lui Isus. Bunătatea devine atrăgătoare, trăirea noastră sărăcăcioasă este scoasă la iveală, iar în inimă se naşte visul unei lumi mai bune.”
Cucerit el însuşi de mesajul acestei predici, Stott îşi propune şi reuşeşte în acest comentariu să aducă în secolul nostru mesajul la fel de relevant al Predicii, fără a ocoli subiectele controversate din ea ori a trata superficial dificultăţile pe care le prezintă. Astfel, el discută pe rînd implicaţiile afirmaţiilor lui Isus pentru caracterul, influenţa în societate, neprihănirea, religia, rugăciunea, ambiţia, relaţiile şi devotamentul creştinului. Nu sunt ocolite subiecte ca răzbunarea, dărnicia, postul, problema securităţii materiale şi a economiilor, divorţul şi judecăţile, profeţii mincinoşi.
Dacă la început autorul discută autenticitatea şi relevanţa Predicii, el nu putea să încheie decît discutînd în final autoritatea Predicatorului, aşa cum reiese ea din Predică.
Impresionant prin profunzime, claritate, sensibilitate, preocupare egală pentru înţelegerea textului şi aducerea lui în lumea contemporană, îmbinarea aplicaţiilor pentru audienţa iniţială cu cele pentru audienţa modernă, comentariul lui John Stott cucereşte printr-o complexitate accesibilă şi o simplitate înălţătoare, prin respectul pentru cuvîntul Scripturii şi preocuparea pastorală pentru cel ce îl citeşte, prin exigenţa exegetului şi devoţiunea închinătorului, impunîndu-se ca o lucrare de referinţă la care, în egală măsură, lucrătorul creştin şi credinciosul iubitor de Cuvânt vor reveni mereu şi mereu, cu plăcere şi folos.
Grupuri ţintă
• predicatori, pastori, învăţători de şcoală duminicală, studenţi la colegii şi seminarii biblice
• laici doritori să înţeleagă mai bine mesajul epistolei — temele principale, elementele dificile din epistolă, principalele interpretări propuse în cursul istoriei şi aplicaţii relevante pentru vremea noastră.
Caracteristici speciale
• exegeza competentă, îmbinînd analizarea interpretărilor altora cu opţiunile proprii ale unui teolog deosebit de respectat
• argumentarea clară, plăcută, neagresivă, combinînd analiza lucidă cu respectul pentru părerea altora
• sintetizarea celor mai recente tendinţe în interpretarea conceptelor teologice pauline, fără a fi neglijate interpretările istorice, începînd de la Părinţii Bisericii, pînă la Reformatori şi Puritani
• stilul foarte plăcut, coerent, îmbinînd prezentarea generală cu analiza detaliată şi rezumarea, iar exegeza cu aplicaţia
• prezentarea unei munci titanice de cercetare într-o formă accesibilă unui public larg, concluziile specialiştilor fiind astfel puse la îndemîna tuturor celor interesaţi.
Cuprins
Prefata autorului
Principalele prescurtari
Matei 5:1,2 — Introducere: ce reprezinta aceasta predica?
1. Este Predica autentica?
2. Este Predica relevanta?
a. Caracterul crestinului (5:3-12)
b. Influenţa crestinului (5:13-16)
c. Neprihanirea crestinului (5:17-48)
d. Evlavia crestinului (6:1-18)
e. Ambitia crestinului (6:19-34)
f. Relatiile crestinului (7:1-20)
g. Devotamentul crestinului (7:21-27)
3. Este Predica practica?
Matei 5:3-12 — Caracterul crestinului: fericirile
1. Oamenii descrisi
2. Calitatile proslavite
3. Binecuvântarile promise
a. Cei saraci in duh (v. 3)
b. Cei ce plâng (v. 4)
c. Cei blânzi (v. 5)
d. Cei flamânzi si insetati dupa neprihanire (v. 6)
e. Cei milostivi (v. 7)
f. Cei cu inima curata (v. 8)
g. Cei impaciuitori (v. 9)
h. Cei prigoniti din pricina neprihanirii (v. 10-12)
Matei 5:13-16 — Influenta crestinului: sare si lumina
1. Sarea pamântului (v. 13)
2. Lumina lumii (v. 14-16)
3. Lectii pentru noi
a. Exista o diferenta fundamentala intre crestini si necrestini, intre biserica si lume
b. Trebuie sa acceptam responsabilitatea pe care aceasta deosebire o atrage dupa sine
c. Trebuie sa vedem indoita noastra responsabilitate crestina
Matei 5:17-20 — Neprihanirea crestinului: Hristos, crestinul si Legea
1.Hristos si Legea (v. 17, 18)
2.Crestinul si legea (v. 19, 20)
Matei 5:21-30 — Neprihanirea crestinului: evitarea mâniei si poftelor
1. Evitarea mâniei (v. 21-26)
2. Evitarea poftelor (v. 27-30)
Matei 5:31-37 — Neprihanirea crestinului: fidelitatea in casatorie si onestitatea in vorbire
1. Fidelitatea in casatorie (v. 31, 32)
a. Fariseii erau preocupati de temeiul pentru divort Isus era preocupat de institutia casatoriei.
b. Fariseii au numit prevederea din Legea Mozaica pentru divort o porunca Isus a numit-o o concesiune datorata impietririi inimii omului.
c. Fariseii tratau superficial problema divortului; Isus a privit-o atât de serios incât, cu o singura exceptie, a numit orice recasatorire dupa divort adulter.
2.Cinstea in vorbire (v. 33)
Matei 5:38-48 — Neprihanirea crestinului: non-razbunarea si dragostea activa
1.Non-razbunarea pasiva
2.Dragostea activa (v. 43-48)
Matei 6:1-6, 16-18 — Religia crestinului: nu fatarnica, ci veritabila
1. Darnicia crestina (v. 2-4)
2. Rugaciunea crestina (v. 5, 6)
3. Postul crestin (v. 16-18)
Matei 6:7-15 — Rugaciunea crestinului: nu mecanica, ci gândita
1. Tiparul pagân de rugaciune
2. Tiparul crestin de rugaciune
Matei 6:19-24 — O ambitie a crestinului: nu securitatea materiala, ci stapânirea lui Dumnezeu
1. O problema legata de comori (v. 19-21)
2. O problema de vedere (v. 22-23)
3. O problema de valoare (v. 24)
4. O problema de ambitie (v. 25-34)
a. Ambitia falsa ori seculara: propria securitate materiala
b. Ambitia adevarata sau crestina: stapânirea lui Dumnezeu si neprihanirea Lui
Matei 7:1-12 — Relatiile crestinului: cu fratii sai si cu Tatal sau
1. Atitudinea fata de fratele nostru (v. 1-5)
a. Crestinul nu trebuie sa fie un judecator (v. 1, 2)
b. Crestinul nu trebuie sa fie ipocrit (v. 3, 4)
c. Crestinul trebuie sa fie un frate (v. 5)
2.Atitudinea noastra fata de ”câini” si ”porci” (v. 6)
3.Atitudinea noastra fata de Tatal ceresc (v. 7-11)
a.Promisiunea facuta de Isus
b.Problemele ridicate de oameni
c.Lectiile invatate
4.Atitudinea noastra fata de toti oamenii (v. 12)
Matei 7:13-20 — Relatiile crestinului: cu profetii mincinosi
1.Inevitabila alegere (v. 13, 14)
2.Pericolul invatatorilor mincinosi (v. 15-20)
a.Asumptiile
b.Avertismente
c.Testele
Matei 7:21-27 — Devotamentul crestinului: alegerea radicala
1.Pericolul simplei profesiuni verbale (v. 21-23)
2.Pericolul simplei cunoasteri intelectuale (v. 24-27)
Matei 7:28-29 — Concluzie: cine este acest predicator?
1.Autoritatea lui Isus
2.Autoritatea lui Isus ca si Hristosul
3.Autoritatea lui Isus ca Domn
4.Autoritatea lui Isus ca Mântuitor
5.Autoritatea lui Isus ca Judecator
6.Autoritatea lui Isus ca Fiul lui Dumnezeu
7.Autoritatea lui Isus ca Dumnezeu
Fragment din carte
Matei 5:1, 2
Introducere: ce reprezinta aceasta predica?
Predica de pe Munte este, probabil, partea cea mai cunoscuta a invataturii lui Isus, desi se poate spune ca este si cel mai putin inteleasa si, fara indoiala, cel mai putin aplicata. Din tot ceea ce a spus El, aceasta Predica este cea care se apropie cel mai mult de un manifest, intrucit reprezinta propria Sa descriere a ceea ce a dorit sa fie si sa faca cei care-L urmeaza. Pentru mine, nu exista cuvinte care sa rezume mai bine intentia Sa, ori sa indice mai clar provocarea pe care o lanseaza lumii moderne, decit expresia ”contracultura crestina“. Permiteti-mi sa ma explic.
Anii care au urmat dupa incheierea Celui de-al Doilea Razboi Mondial, in 1945, au fost marcati de un idealism inocent. Cosmarul inspaimintator se sfirsise. Obiectivul universal era ”reconstructia“. Cei sase ani de distrugere si devastare tineau de trecut; sarcina care statea in fata oamenilor era acum construirea unei lumi noi caracterizate de cooperare si pace. Dar fratele geaman al idealismului este deziluzia — provocata de cei care nu impartasesc idealul respectiv sau (mai rau) i se opun sau (si mai rau) il tradeaza. Iar deziluzia cauzata de ceea ce este continua sa hraneasca idealismul a ceea ce ar putea fi.
Se pare ca am trait mai multe decade de deziluzie. Fiecare noua generatie este nemultumita de lumea pe care a mostenit-o. Uneori reactia a fost naiva, dar nu si nesincera. Ororile Vietnamului au fost oprite de cei care au marsaluit cu flori si au inventat sloganul ”Faceti dragoste, nu razboi!“ si ale caror proteste, cu toate acestea, n-au ramas neobservate. Altii repudiaza astazi afluenta lacoma a Vestului ce pare sa capete proportii tot mai mari fie prin distrugerea mediului inconjurator, fie prin exploatarea natiunilor in curs de dezvoltare, fie pe ambele cai; si isi manifesta completa respingere a unui asemenea sistem prin trairea unei vieti modeste, printr-o imbracaminte neformala, umblind desculti si evitind risipa. In locul prefacutelor relatii sociale de tip burghez, acestia tinjesc dupa relatii autentice, pline de dragoste. Desconsidera atit superficialitatea materialismului nereligios, cit si conformismul religios, intrucit simt ca exista o ”realitate“ coplesitoare, mult mai mare decit aceste nimicuri, si cauta aceasta dimensiune ”transcendentala“ prin meditatie, droguri si sex. Detesta insasi notiunea de lupta pentru existenta si considera ca abandonarea cursei este mai onorabila decit participarea la ea. Toate acestea sint simptome ale incapacitatii generatiei mai tinere de a se adapta la status quo-ul culturii dominante sau de a se impaca cu aceasta. Nu se simt acasa. Se simt alienati.
Cautind o alternativa, aceasta generatie vorbeste despre ”contra-cultura“. Expresia denota o gama larga de idei si idealuri, de experimente si obiective. O prezentare documentata a acestora gasim in scrierile lui Theodore Roszak — The making of a counter-culture (1969), Os Guinness — The dust of death (1973) si Kenneth Leech — Youthquake (1973).
Intr-un fel, crestinii vad in aceasta cautare a alternativei culturale unul dintre cele mai pline de speranta semne ale vremurilor — am putea spune chiar unul imbucurator. Caci vedem in ea lucrarea Duhului Sfint care, inainte de a fi Cel care mingiie, este Cel care tulbura si stim spre cine ii va conduce cautarea lor, daca doresc cu adevarat sa-si gaseasca implinirea. Intr-adevar, este semnificativ faptul ca, atunci cind Theodore Roszak gaseste cu dificultate cuvintele potrivite pentru a exprima realitatea cautata de tineretul contemporan alienat datorita accentului pe care omul de stiinta il pune asupra ”obiectivitatii“, se simte obligat sa recurga la cuvintele lui Isus: ”Si ce ar folosi unui om sa cistige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul?“1
Dar, impreuna cu speranta pe care aceasta atmosfera de protest si cautare le-o insufla crestinilor, exista (sau ar trebui sa existe) si sentimentul rusinii. Caci daca astazi tinerii cauta lucruri corecte (semnificatie, pace, dragoste, adevarul), le cauta in locuri nepotrivite. Primul loc inspre care ar fi trebuit sa se poata indrepta este tocmai locul pe care, de regula, il ignora — biserica. De prea multe ori ei vad in biserica nu contracultura, ci conformism, nu o societate noua care intruchipeaza idealurile lor, ci o alta versiune a vechii societati la care au renuntat, nu viata, ci moarte. Sint gata sa subscrie astazi la cuvintele pe care Isus le-a spus despre Biserica primului secol: ”Iti merge numele ca traiesti, dar esti moarta.“2
Este deosebit de important ca, in cel mai scurt timp, nu doar sa vedem imensitatea acestei tragedii, ci si sa ne simtim apasati de ea, caci in masura in care Biserica se conformeaza lumii, iar cele doua comunitati par unui spectator extern a fi doar doua versiuni ale unuia si aceluiasi lucru, Biserica va continua sa isi contrazica adevarata identitate. Nici un alt comentariu nu este mai devastator pentru un crestin decit vorbele: ”Dar tu nu te deosebesti cu nimic de toti ceilalti!“
Caci tema esentiala a intregii Biblii, de la inceput pina la sfirsit, este ca Dumnezeu urmareste in intreaga istorie chemarea unui popor care sa fie al Sau, ca acest popor este un popor ”sfint“, separat de lume, pus deoparte pentru a fi al Sau si a-L asculta si ca vocatia acestuia este sa-si traiasca identitatea, adica sa fie ”sfint“ sau ”diferit“ atit ca aspect, cit si in ce priveste comportamentul.
Iata ce le-a spus Dumnezeu copiilor lui Israel la scurta vreme dupa ce I-a izbavit din robia egipteana, facindu-i poporul Sau special, printr-un legamint: ”Eu sint Domnul, Dumnezeul vostru. Sa nu faceti ce se face in tara Egiptului unde ati locuit, si sa nu faceti ce se face in tara Canaanului unde va duc Eu: sa nu va luati dupa obiceiurile lor. Sa impliniti poruncile Mele, si sa tineti legile Mele: sa le urmati. Eu sint Domnul, Dumnezeul vostru.“3 Acest apel adresat de Dumnezeu poporului Sau, dupa cum putem remarca, a inceput si s-a incheiat cu afirmatia ca El este Domnul Dumnezeul lor. Chemarea de a fi diferiti de toti ceilalti se datora faptului ca El era Dumnezeul lor prin legamint si faptului ca erau poporul Sau special. Li se cerea sa urmeze poruncile Lui si sa nu copieze standardele popoarelor din jurul lor.
In decursul secolelor care au urmat, poporul Israel si-a uitat in repetate rinduri caracterul unic de popor al lui Dumnezeu. Desi, in cuvintele lui Balaam, era ”un popor care locuieste deoparte si nu face parte dintre neamuri“, in practica au fost neincetat asimilati de popoarele din jurul lor: ”S-au amestecat cu neamurile si au invatat faptele lor.“4 Asa ca au cerut sa aiba un imparat care sa domneasca peste ei ”cum au toate neamurile“, iar cind Samuel I-a mustrat pentru cererea lor, spunindu-le ca Dumnezeu era imparatul lor, au insistat cu incapatinare: ”Nu, ci sa fie un imparat peste noi, ca sa fim si noi ca toate neamurile“.5 Si mai rea decit instituirea monarhiei a fost idolatria lor. ”Vrem sa fim ca neamurile, […] vrem sa slujim lemnului si pietrei!“6 De aceea Dumnezeu le-a trimis in repetate rinduri profeti care sa le aminteasca cine sint si sa ii invite staruitor sa mearga pe drumul Sau. ”Nu va luati dupa felul de vietuire al neamurilor“, le-a spus El prin Ieremia, iar prin Ezechiel: ”Nu va spurcati cu idolii Egiptului! Eu sint Domnul, Dumnezeul vostru!“7 Dar poporul lui Dumnezeu a refuzat sa asculte glasul Sau si motivul concret pentru care ni se spune ca judecata Lui a venit mai intii peste Israel, iar aproximativ 150 de ani mai tirziu peste Iuda, a fost acelasi: ”Copiii lui Israel au pacatuit impotriva Domnul Dumnezeului lor […], au urmat obiceiurile neamurilor […], si chiar Iuda nu pazise poruncile Domnului Dumnezeului lui, ci se luase dupa obiceiurile rinduite de Israel“.8
Lucrurile discutate mai sus sint esentiale, ca si context, pentru intelegerea Predicii de pe Munte. Gasim aceasta predica in Evanghelia dupa Matei, la inceputul lucrarii publice a lui Isus. Imediat dupa ce a fost botezat si ispitit, a inceput sa proclame vestea buna cum ca imparatia lui Dumnezeu, indelung promisa in era vetero-testamentala, era acum gata sa se arate. El Insusi venise pentru a o inaugura. O data cu El se ivisera zorii unui veac nou, iar domnia lui Dumnezeu a irumpt in istoria umana. ”Pocaiti-va, propovaduia El, caci Imparatia cerurilor este aproape.“9 Intr-adevar, ”Isus strabatea toata Galileea, invatind pe norod in sinagogi, propovaduind Evanghelia Imparatiei“ (v. 23). Asadar, Predica de pe Munte trebuie inteleasa in acest context. Ea zugraveste pocainta (metanoia, completa transformare a mintii) si neprihanirea ce caracterizeaza aceasta imparatie. Adica descrie viata umana si comunitatea umana sub stapinirea milostiva a lui Dumnezeu.
Si cum arata acestea? Diferit! Isus a subliniat ca adevaratii Sai urmasi, cetatenii imparatiei lui Dumnezeu, trebuie sa fie complet diferiti de ceilalti. Ei nu trebuie sa invete de la oamenii din jurul lor, ci de la El si sa demonstreze astfel ca sint intr-adevar copii ai Tatalui lor ceresc. Pentru mine, textul-cheie al Predicii de pe Munte este 6:8: ”Sa nu va asemanati cu ei“. El ne aminteste imediat de cuvintele pe care Dumnezeu i le-a spus lui Israel in vechime: ”Sa nu va luati dupa obiceiurile lor“.10 Este aceeasi chemare la a fi diferiti. Aceasta tema este dezvoltata pe tot parcursul Predicii de pe Munte. Caracterul celor ce-L urmeaza pe Hristos trebuie sa fie complet diferit de cel admirat de lume (fericirile). Acestia trebuie sa straluceasca asemenea unor lumini in intunericul din jur. Neprihanirea lor trebuie s-o intreaca pe cea a carturarilor si fariseilor atit in ceea ce priveste comportamentul etic, cit si in privinta devotamentului religios, iar dragostea lor sa fie mai mare si ambitia lor mai nobila decit cele ale semenilor lor pagini.
Nu exista nici un paragraf in Predica de pe Munte in care acest contrast intre crestin si necrestin sa nu fie schitat. El reprezinta tema fundamentala si unificatoare a Predicii. Orice altceva este o variatie a sa. Uneori Hristos ii aseaza pe urmasii Sai in contrast cu neamurile sau cu popoarele pagine. Astfel, paginii se iubesc unii pe altii si se saluta, dar crestinilor li se cere sa si iubeasca vrajmasii (5:44-47); paginii se roaga dupa un anumit tipar, ”bolborosesc aceleasi vorbe“, dar crestinii trebuie sa se roage cu o chibzuinta smerita, ca unii care sint copiii Tatalui ceresc (6:7-13); paginii sint preocupati de nevoile materiale, dar crestinii trebuie sa caute mai intii imparatia si neprihanirea lui Dumnezeu (6:32, 33).
Alteori Isus vorbeste despre contrastul dintre ucenicii Sai si evrei, deci nu despre contrastul dintre ei si pagini, ci dintre ei si oamenii religiosi, indeosebi dintre ei si ”carturari si farisei“. Profesorul Jeremias are dreptate, fara indoiala, atunci cind evidentiaza ”caracterul complet distinct al acestor doua grupuri“ datorat urmatorului fapt: ”carturarii sint profesori de teologie, avind o educatie de mai multi ani in acest domeniu, in timp ce fariseii nu sint teologi, ci grupuri de laici evlaviosi din intregul spectru al comunitatii“.11 In mod cert, Isus prezinta morala crestina in contrast cu etica de tip cazuist a carturarilor (5:21-48) si devotamentul crestin in contrast cu evlavia fatarnica a fariseilor (6:1-18).
Asadar, urmasii lui Isus trebuie sa fie diferiti — diferiti atit de biserica nominala, cit si de lumea seculara, diferiti atit de oamenii religiosi, cit si de cei nereligiosi. Predica de pe Munte este cea mai completa descriere a contraculturii crestine din intregul Nou Testament. Gasim in ea sistemul de valori crestine, standardele etice, devotamentul religios, atitudinea fata de bani, telul care trebuie urmarit, stilul de viata si genul de relatii ce trebuie sa-i caracterizeze pe crestini — toate acestea fiind in completa contradictie cu cele ale lumii necrestine. Iar aceasta contracultura crestina este viata Imparatiei lui Dumnezeu, o viata pe deplin umana, cu adevarat, dar traita sub stapinire divina.
Romani- Capitolele 12 – 15
Cu capitolul 11 se încheie partea de învăţătură a scrisorii noastre. Urmează îndemnuri care se bazează pe cele spuse până aici şi credincioşii sunt solicitaţi prin îndurarea lui Dumnezeu să umble cu credincioşie faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Smerenia şi dragostea, unite cu harul, care se arată prin neprihănirea practică, trebuie să-i caracterizeze. Creştinul este un om între oameni, dar, corespunzător caracterului scrisorii, este un mântuit, un eliberat, un om despărţit de lume, care trebuie să se arate aşa în gândire şi umblare în diferitele împrejurări, în care se poate afla, fie în Casa lui Dumnezeu, fie în lume. Ceea ce i se cuvine este simplitatea, o gândire iubitoare de pace, care întâmpină pe alţii, niciodată nu caută interesele proprii şi nu se răzbună, ci năzuieşte să răsplătească răul cu bine.
În timp ce capitolul 12 priveşte pe cel credincios mai mult în poziţia sa ca mădular al trupului, ca copil în interiorul Casei, capitolul 13 ni-l prezintă în afara Casei, în relaţiile sale cu regimurile lumii acesteia, cu autorităţile puterii, care sunt rânduite de Dumnezeu. În orice ar consta ele şi orice formă ar putea să aibă, creştinul nu trebuie să li se împotrivească, ci să le fie supus şi să dea onoare fiecăruia, care i se cuvine; şi aceasta cu atât mai mult, cu cât noaptea este aproape pe sfârşite şi se apropie ziua, în a cărei lumină el trebuie să umble, şi care va aduce cândva totul la lumină.
În capitolul 14 sunt date îndemnuri cu privire la răbdare şi îngăduinţă frăţească, care erau de o deosebită importanţă pentru destinatarii scrisorii, deoarece în Roma veneau permanent împreună creştini dintre iudei şi dintre păgâni şi mereu apăreau probleme cu privire la mâncăruri, băuturi, respectarea zilelor şi altor lucruri asemănătoare. Trebuia să se ţină seama de conştiinţa fiecăruia, şi »cel tare« nu trebuia să desconsidere pe »cel slab«, şi invers, »cel slab« să nu judece pe »cel tare«. Aceste îndemnuri continuate la începutul capitolului 15 (versetele 1-7) se încheie cu indicarea spre El, care niciodată nu Şi-a plăcut Lui Însuşi, ci a luat asupra Sa batjocurele celor care Îl batjocoreau. În versetele 8-12 ale aceluiaşi capitol, apostolul face o sinteză scurtă a căilor lui Dumnezeu în Evanghelie, care sunt justificate prin referiri în Vechiul Testament. În cele din urmă, în a doua jumătate a capitolului, vorbeşte despre lucrarea sa printre naţiuni, precum şi despre unele călătorii în Vest, pe care el spera să le facă, după vizita sa la Ierusalim.
Capitolul 12
»Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească« (versetul 1). Involuntar aceste cuvinte ne amintesc de capitolul 6 al epistolei noastre, unde suntem solicitaţi să ne dăm lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eram, şi mădularele noastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii (versetul 13). Acolo auzim pentru prima dată, că noi, ca unii care am murit împreună cu Hristos, trebuie acum să umblăm în viaţa cea nouă. În capitolele următoare ne sunt prezentate adâncimile şi înălţimile îndurărilor lui Dumnezeu. Pe baza acestora ne îndeamnă acum apostolul să aducem trupurile noastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu. El numeşte aceasta »slujbă« duhovnicească, „înţeleaptă“ (logică), înţelegătoare, corespunzătoare învăţăturilor Duhului Sfânt. Nu numai sufletul nostru este mântuit şi aparţine lui Dumnezeu, ci şi trupul nostru a fost răscumpărat cu un preţ mare, şi dacă noi încă mai aşteptăm răscumpărarea „efectivă“ a trupului (capitolul 8, 23), totuşi deja acum »duhul nostru, sufletul nostru şi trupul nostru« sunt încredinţate lui Dumnezeu ca să fie păzite fără vină (1 Tesaloniceni 5, 23).
Deci nu poruncile sau cerinţele legaliste sunt temelia pe care am fost aşezaţi. Pe această temelie rezultatul ar fi acum, ca întotdeauna, o nereuşită totală. Numai harul şi îndurarea divină sunt în stare să formeze lăuntric şi în exterior pe credincios; numai prin ele poate el să prezinte cu toată inima trupul său lui Dumnezeu, astăzi, mâine, da, până la sfârşitul vieţii sale. Apostolul numeşte această prezentare jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu – vie în contrast cu jertfele din Vechiul Testament, care erau omorâte, sfântă în comparaţie cu caracterul lumesc, legalist al acelor jertfe, şi plăcute lui Dumnezeu, deoarece Îşi primeşte locul Lui adevărat în ele şi totodată omul îşi ia locul lui în ele potrivit cu gândurile lui Dumnezeu. Este de înţeles că o astfel de slujbă divină, care a terminat pentru totdeauna cu toate practicile unei religii omeneşti de respectare a regulilor şi rânduielilor firii pământeşti (a cărnii), este numită slujbă duhovnicească.
»Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită« (versetul 2). În aceste cuvinte apostolul adaugă consacrării personale pentru Dumnezeu încă un element; să te păzeşti de influenţele rele ale lumii, ale sistemului uriaş, pe care l-a instaurat Satana şi prin care noi trebuie să trecem. Nu este suficient să umbli în exterior despărţit de lume, noi avem nevoie de înnoirea permanentă a minţii (compară cu Efeseni 4, 23), prin aceea că ne păstrăm neîntinaţi de duhul timpului nostru, de obiceiurile şi părerile dominante, care nu cunosc pe Dumnezeu şi care trăiesc în întunericul inimii lor. Noi putem să creştem în cunoaşterea »voii lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită« numai aşa cum ea ne este oferită în creştinism. Făcând excepţie de creşterea, care este evidentă în cele trei cuvinte, recunoaştem totodată în ele marea diferenţă dintre poziţia unui creştin şi a unui om religios, fie el iudeu, sau creştin cu numele. Ca în toate celelalte, şi aici, Domnul nostru preaslăvit este exemplul nostru desăvârşit. El a venit în lumea aceasta, ca să facă voia lui Dumnezeu şi pe tot drumul Său plin de împotriviri şi încercări a făcut totdeauna »voia plăcută a Tatălui«, prin aceea că a învăţat ascultarea în tot ce a suferit. Tot aşa suntem şi noi chemaţi să facem voia lui Dumnezeu într-o lume, în care totul este împotriva lui Dumnezeu, şi prin faptul că înţelegerea noastră spirituală creşte permanent prin înnoirea minţii noastre, verificăm care este voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită. Rezultatul acestei energii spirituale este despărţirea permanentă, tot mai profundă, de principiile lumii. Noi facem progrese. Prin faptul că eul nostru este tot mai clar cunoscut şi judecat, drumul desăvârşit al Omului ceresc pe pământ apare tot mai clar înaintea ochilor noştri şi noi auzim chemarea Sa: »Vino, urmează-Mă!«
În această urmare, care include o permanentă lepădare de sine din partea noastră, nu apare părerea înaltă cu privire la persoana proprie. Mulţumit cu locul pe care îl dă Dumnezeu, cu drumul indicat de El, se depun toate eforturile ca »să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă, pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia« (versetul 3). Necredinţa năzuieşte mereu după lucruri înalte, sau mari şi trece cu vederea ceea ce este pe drum şi ceea ce arată Dumnezeu. Conştienţa de a fi primit o misiune direct de la Dumnezeu, oferă inimii statornicie şi trezeşte sentimentul responsabilităţii de a împlini această misiune cum se poate mai bine. Cu toate că se recunoaşte cu bucurie fratele şi misiunea încredinţată lui, se caută în acelaşi timp să se împlinească lucrarea proprie încredinţată, fiind bucuros conştient, că prin aceasta se face voia lui Dumnezeu.
Aceasta conduce pe apostol să vorbească pentru prima dată, şi singura dată în această scrisoare, despre »dragoste«, o temă bine cunoscută de noi din epistola 1 Corinteni şi din epistolele adresate Efesenilor şi Colosenilor. El o face aici numai sub un aspect practic, ca să scoată în evidenţă importanţa relaţiei dintre diferitele mădulare. »Căci«, aşa începe el, »după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă, tot aşa, şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora« (versetele 4-5).
Aceasta este tot ce el spune ca învăţătură despre Hristos, Capul, şi mădularele Sale. După aceea trece direct la îndatoririle pe care le are fiecare mădular în parte. Noi nu suntem numai un credincios, care slujeşte lui Dumnezeu, acolo unde El l-a aşezat în lumea aceasta ca viu dintre cei morţi, ci noi, cei mulţi, aparţinem unii altora, în Hristos alcătuim un trup, da, suntem »mădulare unii altora«. Ar lipsi ceva în scrisoarea noastră, dacă nu s-ar fi vorbit de relaţia noastră şi de responsabilitatea noastră, pe care noi ca întreg, ca un trup, o avem în mărturia noastră faţă de lume; căci trupul este în lumea aceasta.
»Deoarece avem felurite daruri« – cu privire la întrebarea, cum ne-au fost date aceste daruri, trebuie să cercetăm alte locuri din Scriptură – »după harul care ne-a fost dat: cine are darul prorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui« (versetul 6). Ultima expresie am întâlnit-o deja în versetul 3. Totul este »după harul care ne-a fost dat«, nimic nu este de la noi, toate darurile sunt »daruri ale harului«, şi totuşi stăm în mare pericol, să gândim despre noi mai mult decât se cuvine şi să trecem peste marginile măsurii credinţei noastre. În mod deosebit aceasta este aşa în lucrarea de vestire a Cuvântului. Prorocia, potrivit cu 1 Corinteni 14, 1, era darul cel mai de dorit pentru lucrarea de zidire, căci această lucrare aducea pe ascultător cel mai mult în legătură cu Dumnezeu. Dar ce a devenit ea, când cel care vorbea depăşea ceea ce Dumnezeu i-a dat, când el nu ţinea seama de călăuzirea Duhului? Şi ce se face astăzi din această lucrare, când omul intră pe scenă?
Dar există felurite daruri ale harului, şi toate sunt necesare. Nici un mădular nu poate spune altuia: »eu nu am nevoie de tine«. Unul are darul slujirii, un altul are darul de învăţător, un altul are darul de a îmbărbăta pe alţii (versetele 7-8). Toate sunt necesare pentru »creşterea trupului, pentru zidirea lui în dragoste«, toate sunt necesare şi sunt date mădularelor cu scopul de a se ajuta reciproc. Apostolul însuşi vorbeşte despre un dar al al vestirii Cuvântului şi de învăţătură, precum şi despre darul cârmuirii (compară cu 1 Tesaloniceni 5, 12; 1 Timotei 5, 17), da, al facerii de milostenii (versetul 8). Cel care vesteşte este îndemnat la simplitate, cine cârmuieşte este îndemnat la râvnă, cel care face milostenii este îndemnat la bucurie. Îndemnurile sunt aşa de simple, că nu necesită nici o explicaţie; ceea ce ne creează probleme, este, să ne verificăm în ce măsură le împlinim, fiecare la partea şi locul lui. Cât de mult ne arată locul acesta din nou nebunia castei preoţimii şi a laicilor, care a apărut după aceea şi ale cărei rezultate sunt fatale!
În îndemnurile care urmează, apostolul se referă la un domeniu mai larg, referindu-se la tot felul de obligaţii creştine, şi aceasta nu numai cu privire la comportarea noastră exterioară, care ni se cuvine, ci şi cu privire la duhul şi felul nostru de gândire, care ar trebui să ne însufleţească. Două persoane pot face acelaşi lucru, şi totuşi nu este acelaşi lucru. Felul unuia de a lucra este binefăcător, al celuilalt respingător.
Pe primul loc, înaintea tuturor celorlalte, este îndemnul: »Dragostea să fie fără prefăcătorie.« Dragostea este din Dumnezeu, de aceea ea trebuie întotdeauna să fie autentică şi fără prefăcătorie. Cine a fost născut din Dumnezeu, acela a devenit părtaşi naturii dumnezeieşti şi ca atare poate fi îndemnat, să fie un »imitator al lui Dumnezeu«. Dragostea este, aşa cum s-a spus de multe ori, activitatea naturii divine în bine, şi ea trebuie văzută în cei născuţi din Dumnezeu în lumea aceasta. Fără dragoste, nici cele mai frumoase daruri nu au valoare.
Dar ce misiune! Vai, cât de uşor poate o aparenţă înşelătoare de frumos să apară ca realitate! Cât de necesară este sinceritatea, unită cu o permanentă judecare de sine!
Şi iată, cel de-al doilea îndemn urmează imediat »Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine.« Dumnezeu este dragoste, dar primul mesaj, pe care El ne face să-l auzim, spune că »El este Lumină şi în El nu este nicidecum întuneric« (1 Ioan 1, 5). Cât de serios ne vorbesc aceste cuvinte în zilele de delăsare generală, saturaţie şi indiferenţă laodiceeană! Desigur, acolo unde o inimă bate cu adevărată dragoste pentru Dumnezeu se va găsi şi această despărţire categorică de tot ce este necurat, această detestare a oricărui rău. Un astfel de suflet umblă în lumină, aşa cum şi Dumnezeu este în lumină. El nu se poate mulţumi cu ceva mai puţin.
»Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia. În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului. Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune. Ajutaţi pe sfinţi, când sunt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi« (versetele 10-13). Dragostea de fraţi nu este acelaşi lucru cu dragostea. (compară 2 Petru 1, 7). Se poate spune, că ea îşi are izvorul în dragoste. Dar cercul ei, sau domeniul de exercitare al ei este mai restrâns; este familia lui Dumnezeu sau Adunarea. Nimic nu poate fi mai plăcut decât dragostea de fraţi intimă; dar ea se poate răci, poate să piardă în cordialitate, nu numai pentru că noi suntem slabi, ci şi pentru că în fraţii şi surorile noastre este una sau alta, care pot pune dragostea noastră la o probă obositoare. De aceea: »Iubiţi-vă unii pe alţii, cu o dragoste frăţească!« Apostolul Petru vorbeşte despre o dragoste de fraţi neprefăcută (1 Petru 1, 22).
Dar nu numai aceasta, fiţi smeriţi, fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuşi, fiţi un exemplu bun pentru ceilalţi, dând dovadă de multă sârguinţă, şi, călăuziţi de Duhul, slujiţi Domnului cu credincioşie şi perseverenţă!
Aceasta aminteşte scriitorului de viitorul minunat, care aşteaptă pe cei credincioşi: »Bucuraţi-vă în nădejde«, precum şi de greutăţile care sunt pe drum: »Fiţi răbdători în necaz«, şi în cele din urmă de marele mijloc de ajutor, care niciodată nu a dat greş: »Stăruiţi în rugăciune«. Făcând aşa, nu vom trece niciodată fără sentimente pe lângă nevoia altora, aşa cum nici apostolul nu a făcut, ci cu mâna deschisă »vom ajuta pe sfinţi, când sunt în nevoie«, şi vom găzdui oaspeţii nu numai »fără cârtire«, ci vom năzui să fim »primitori de oaspeţi«. – Cu aceasta se încheie partea de îndemnuri, şi privirea noastră este îndreptată spre felul cum Hristos a acţionat aici jos pe pământ: »Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvântaţi şi nu blestemaţi. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng« (versetele 14-15). Ce exemplu desăvârşit ne-a dat în toate acestea Domnul nostru preaslăvit! El a vărsat lacrimile celei mai adânci compasiuni faţă de cetatea plină de ucigaşi, S-a rugat pentru duşmanii Lui, şi dragostea Lui a fost suficient de mare ca să-L facă să ia parte intimă la bucuria şi suferinţa oamenilor din jurul Lui. Să facem şi noi tot aşa, contrar naturii noastre egoiste şi uşor iritabile!
»Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi« (versetul 16). Şi aceste toate lucruri sunt în opoziţie cu felul nostru de gândire firesc, mândru, care face foarte uşor diferenţieri. Cum le vedem desfăşurându-se pe cărarea Celui măreţ şi sublim, care S-a coborât la cei mai săraci din lumea aceasta, da, Cel care a devenit cel mai sărac şi cel mai umil dintre ei! Şi când robul Lui, Pavel, scrie mai târziu Filipenilor: »să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus«, atunci putem fi siguri, că El a umblat în acest gând, ca model pentru toţi. Numai aşa putea el să spună: »Călcaţi pe urmele mele (textual: fiţi imitatorii mei), întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos« (1 Corinteni 11, 1; compară cu Filipeni 3, 17). Dumnezeu să ne ajute să fim asemenea lui! Prin harul Său să ne păzească de orice încredere în mintea şi inteligenţa noastră! Unora li s-a întâmplat, aşa cum s-a întâmplat odinioară cetăţii mândre a caldeenilor, care a zis: »Eu, şi numai eu«, şi a cărei »înţelepciune şi ştiinţă a amăgit-o« (Isaia 47, 10).
Încheierea capitolului nostru ne prezintă încă o dată în trăsături impresionante tabloul celui de-al doilea Om şi felul de gândire care se cuvine pentru noi, ucenicii Săi. El nu a răsplătit niciodată răul cu rău, în gura Lui nu s-a găsit niciodată vicleşug; când a fost batjocorit nu a răspuns cu batjocoră, când a suferit nu a ameninţat, ci S-a supus Celui care judecă drept (1 Petru 2, 22-23). Acesta este şi drumul ucenicilor Săi, prin faptul că ei sunt atenţi cu privire la tot ce este onorabil înaintea oamenilor, sau aşa cum scrie apostolul Pavel Filipenilor, să-i însufleţească tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, orice faptă bună şi orice laudă. Umblând în felul acesta, în măsura care depinde de ei, să trăiască în pace cu toţi oamenii, căutând nu foloasele lor, ci pe ale altora (versetele 17-18).
În mod deosebit se cuvine pentru preaiubiţii lui Dumnezeu, niciodată să nu se răzbune singuri, căci mânia şi răzbunarea aparţin lui Dumnezeu. El va răsplăti la timpul Lui. Partea noastră este, atunci când mânia oamenilor se ridică împotriva noastră, să-i facem loc, adică să nu ne confruntăm, ci în linişte să lăsăm furtuna să treacă peste noi şi să încredinţăm totul lui Dumnezeu. »Căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul« (versetul 19). Ceea ce Dumnezeu aşteaptă de la noi, este nu numai ca tuturor oamenilor să le facem cunoscută blândeţea noastră, ci şi, învăţând de la Hristos, să dovedim dragoste faţă de vrăjmaşii noştrii, să dăm hrană celor flămânzi şi apă celor însetaţi. Probabil că în felul acesta vom reuşi să le câştigăm inima şi conştiinţa: »căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui« (versetul 20). Dacă el nu se ruşinează, va fi cu atât mai rău pentru el! În orice caz creştinul să nu se lase biruit de rău, urmând natura sa, ci să se silească să biruiască răul cu bine (versetul 21). În felul acesta se dovedeşte a fi un imitator al lui Dumnezeu, care în Hristos a biruit tot răul din noi prin înmiit bine şi a cărui bucurie este, atâta timp cât mai este timp de har, să acţioneze permanent după acest principiu.
Cât de mare este bucuria, să biruieşti în felul acesta un duşman şi probabil să salvezi un suflet de la moarte, poate să simtă numai acela căruia i-a fost dat harul să obţină o astfel de victorie. Desigur, costă, cu răbdare să te laşi dezavantajat, batjocorit, călcat în picioare, tratat ca „un gunoi”, dar răsplata va fi cu atât mai mare, cu cât a fost mai scump obţinută.
Scara cerului
Autor: Corneliu Livanu„Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se coborau pe scara aceea.” (Gen. 28.12)
Iacov pleca din casa părintească la sfatul mamei sale Rebeca. El a primit binecuvântarea lui Dumnezeu, dar lucrul acesta l-a înfuriat rău pe fratele său Esau, cel ce nu se uita la defectele sale prin care şi-a vândut dreptul de întâi-născut, ci îl condamna pe cel vinovat de vicleşug în felul cum se prezentase înaintea lui Isaac. Rebeca spera că timpul va rezolva problemele din familie. Se pare că ea n-a mai apucat să-şi vadă fiul care se va fi întors acasă după mai bine de douăzeci de ani. Viaţa îşi are, desigur, cotiturile şi surprizele ei mai puţin plăcute. Acum Iacov, fiul cu puţin mai tânăr decât Esau, este în drum spre Haran şi s-a oprit într-un asfinţit de soare ca să se odihnească. În locul unei perne la căpătâi îi stătea o piatră. A închis ochii pentru somn. Oricum nu-şi înţelegea prea bine singurătatea: şi-a pierdut pentru o vreme părinţii şi singurul său frate, pe Esau, cu care a intrat în conflict. Şi gândindu-se că poate prin somnul odihnitor şi meritat va uita aceste amărăciuni sufleteşti, deodată adoarme dus ca pe alte tărâmuri. Tărâmuri de vis, se înţelege. În visul său îi apare o scară uriaşă care leagă cerul de pământ. O astfel de imagine îţi poate oferi o mângâiere atunci când eşti însingurat şi trist într-o lume neprietenoasă şi străină. Dumnezeu vrea să-i demonstreze tânărului Iacov că îi este drag de el, cu toate că nu s-a comportat prea frumos cu fratele Esau. Îngerii cerului suiau şi coborau pe acea scară astfel încât pribeagul Iacov să nu se considere chiar atât de singur şi părăsit. Da, el nu mai este acasă cu familia în care se născuse, dar se pare că a primit în noaptea aceea o nouă familie, familia îngerilor ocrotitori care veneau direct de la Dumnezeu. Solii cereşti veniseră la Iacov să-l atenţioneze că, dacă Domnul îi va vorbi de la cel mai înalt capăt al scării, se merită să-şi întrerupă somnul. Într-adevăr era un nou început în viaţa tânărului fugar. El fugise de oameni dar L-a întâlnit pe Dumnezeu care avea să-i schimbe caracterul prin multele necazuri ce-l aşteptau pe calea vieţii. Fiecare dintre noi avem propriile noastre visuri, dar cel mai fericit vis este acela ce ni-L aduce pe Dumnezeu faţă în faţă. Adevărul este că avem nevoie să ne schimbăm şi noi perspectiva vieţii aşa cum i s-a întâmplat fiului lui Isaac. Când Dumnezeu vine să-i vorbească El îi descoperă mai întâi cartea Sa de identitate: “Eu sunt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam şi Dumnezeul lui Isaac.” Era foarte important ca Iacov să nutrească în mintea şi inima sa, nu gânduri de amărăciune faţă de părinţi, ci doar respectul şi preţuirea lui faţă de cei care i-au dat viaţa. Şi apoi dacă Dumnezeu a fost cu Avraam şi cu Isaac în periplul vieţii lor, în mod sigur, aceeaşi şansă o are acum şi Iacov oricât ar fi el de abătut şi însingurat. Dumnezeu a venit să-l încurajeze pe tânăr, deoarece era posibil ca în urechile sale încă să mai răsune batjocoritor cuvintele fratelui său Esau: “La ce-mi foloseşte dreptul acesta de întîi-născut? ! … ” Mă-ntreb de câte ori nu vine diavolul şi la noi atunci când suntem înghesuiţi de nereuşite în viaţa de credinţă, când trecem prin lipsuri materiale şi poate mai suntem şi bolnavi pe deasupra: “Dacă tu eşti copilul lui Dumnezeu de ce ţi se întâmplă toate acestea? … ” E foarte greu dacă nu chiar imposibil să găseşti răspunsuri la toate întrebările filozofice ale duşmanului. Dar Cuvântul lui Dumnezeu ne asigură, prin revelaţie, cea mai puternică protecţie în timpul războiului spiritual, cu noi înşine şi cu lumea din jurul nostru: “Iată, Eu sunt cu tine!” (Gen. 28.15a) Înaintea plecării în călătorie, Iacov a primit binecuvântarea tatălui său Isaac, binecuvântare înnoită de către Dumnezeu Însuşi care i-a făgăduit, lui şi urmaşilor săi, pământul în care se oprise. Fixându-i hotarele ţării pe care i-o va da în dar, Cel Sfânt extinde binecuvântările de la robul Său la toate familiile pământului. Alungându-i teama cu care probabil încă se mai lupta în sufletul său, Domnul îi spune: „Iată, Eu sunt cu tine!” Prezenţa lui Dumnezeu este pentru fiecare dintre noi cea mai sigură pază şi protecţie, răscumpărare precum şi grandioasa împlinire a scopului final „pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi” (1 Cor. 15.28). Când avem parte de revelaţia cerului, elementul cel mai important care urmează este felul în care reacţionăm şi-I răspundem Domnului. Închinarea plină de reverenţă trebuie să fie totdeauna răspunsul nostru dat prezenţei lui Dumnezeu. În Gen. 28.16-22 este descris felul în care s-a rugat Iacov copleşit de emoţia prezenţei lui Dumnezeu. Stând de vorbă cu sine însuşi el îşi reproşează faptul că n-a fost conştient de la început cu privire la prezenţa Domnului în acel loc în care se oprise peste noapte. Ar trebui să cugetăm zi şi noapte la Legea Domnului şi la lucrările Lui minunate ca să conştientizăm cum se cuvine prezenţa lui Dumnezeu. Din moment ce pământul acesta este „aşternutul picioarelor Lui” (Matei 5.35) înseamnă că Dumnezeu nu este departe de noi aşa cum nu era prea departe nici de Iacov. Gândind astfel frica l-a cuprins şi a exclamat: „Cât de înfricoşat este locul acesta! Aici este Casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!” (Gen 28.17) Temerea de Dumnezeu este cel mai important ingredient al închinării care însoţeşte viaţa de sfinţenie. Nu există evlavie fără temere de Dumnezeu. Observăm că Dumnezeu i-a dat în acea descoperire lui Iacov adresa locului unde se poate lua legătura cu El. În Casa lui Dumnezeu găsim întotdeauna „poarta cerurilor” pentru că această Casă este în primul rând o casă de rugăciune. Astfel viaţa tânărului avea să se schimbe sub imboldul direct al descoperirii divine. Prima măsură a fost transformarea pietrei care-i ţinuse loc de pernă într-un stâlp de-aducere aminte. Nu există o istorie a legăturilor noastre cu Dumnezeu fără acest stâlp de-aducere aminte unde El ne-a vorbit pentru prima oară şi unde noi I-am răspuns cu rugăciune. În Noul Legământ pietrele moarte devin „pietre vii” şi acestea formează împreună cu Isus „piatra vie” din 1 Petru 2.4 „o casă duhovnicească” în care să aducem jertfe „plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Cristos”. Dar acest lucru nu este posibil decât în măsura în care am primit în inima noastră uleiul Duhului Sfânt, ungerea care ne „învaţă… . toate lucrurile şi este adevărată” (1 Ioan 2.27) De aceea Iacov a turnat ulei peste vârful pietrei, uleiul fiind simbolul Duhului Sfânt care ne ajută în rugăciune şi în toate slăbiciunile naturii noastre umane. După aceste pregătiri necesare, rugăciunea lui Iacov s-a transformat într-o juruinţă puternică şi pilduitoare pentru toţi urmaşii săi, şi pentru toţi cititorii de astăzi ai Bibliei. Iacov a zis în rugăciunea sa: „Dacă va fi Dumnezeu cu mine… . Dacă-mi va da pâine şi haine… Dacă mă va întoarce în casa tatăului meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu şi piatra ca stâlp de-aducere aminte va fi Casa lui Dumnezeu… ” Rugăciunea până aici se încadra în promisiunea şi voia lui Dumnezeu pentru Iacov şi urmaşii săi, cu precizarea că autorul juruinţei i-a adăugat, aşa cum de fapt este şi normal, aspecte mai concrete cum ar fi: pâinea, hainele, revenirea acasă. La final însă Iacov, inspirat de Duhul Sfânt, promite să-I dea Domnului a zecea parte din tot ce va primi de la El. Zeciuiala are legătură directă cu Casa lui Dumnezeu şi prin ea Iacov devine partenerul Domnului. Iacov foloseşte expresia „dacă” de trei ori în rugăciunea sa, nu pentru a sugera îndoială faţă de Dumnezeu şi principiile clare ale legământului Său, ci doar pentru a confirma din capul locului faptul că voia lui Dumnezeu în viaţă are nevoie de ascultarea necondiţionată. Prin acest contract al zeciuielii juruinţa lui Iacov în rugăciune pune în lumină marea bunătate a lui Dumnezeu care dă totul pentru robul Său, dar pentru Sine, de fapt pentru Casa Lui, nu reţine decât zece procente. Biblia ne arată în Noul Testament, pe dealul Golgotei, că atunci când Dumnezeu n-a mai avut ce să dea pentru mântuirea noastră, S-a dat pe Sine în Persoana Fiului Său. Noi ce dăm pentru El astăzi? Cel ce a întocmit inimile tuturor oamenilor îţi zice: ”Fiule, dă-Mi inima ta şi să găsească plăcere ochii tăi în căile Mele!” (Prov. 23.26)
Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se coborau pe scara aceea. Geneza 28:12
Aceasta era cea mai amară şi cea mai neagră noapte de care avusese parte Iacov în ultima vreme. Dorindu-şi foarte mult binecuvântarea tatălui său, el s-a dedat la un şiretlic pus la cale de mama sa. Rezultatul a fost departe de aşteptări. Familia s-a divizat şi mai mult, iar resentimentele fratelui său înşelat erau gata să explodeze în orice moment. În aceste condiţii, scăparea era să plece pentru o vreme de acasă. Aceasta era prima noapte de peregrin şi Iacov era cumplit de singur şi descurajat.
Cum dormea rupt de oboseală cu capul pe o piatră, a fost surprins să descopere cât de aproape se afla chiar de intrarea principală a cerului. Iacov a visat o scară imensă, care pornea chiar din locul în care se afla el. Celălalt capăt se termina tocmai în cer. Era un vis prin care Dumnezeu îi transmitea un mesaj de speranţă.
Exact când Iacov se considera cel mai departe de ocrotirea şi călăuzirea divină, poarta cerului se afla foarte aproape de el. Îngerii lui Dumnezeu coborau şi urcau într-o forfotă continuă. Ei îi aduceau lui Iacov vestea cea bună a îndurării şi urcau pentru a ridica de la el povara vinovăţiei şi a descurajării.
Intrarea principală în cer se află totdeauna foarte aproape de locul descurajărilor şi pribegiei noastre. Cerul va continua să se reverse peste noi şi să ne înalţe până în slavă, asigurându-ne că nu am fost niciodată lăsaţi singuri şi ai nimănui.
Succesul la un pas de tine:
Cât de aproape crezi că este poarta cerului de inima ta? Când eşti într-un moment de descurajare, adu-ţi aminte că şi alţii au trecut pe acolo. Scara lui Iacov este încă operativă. Priveşte şi crede!
Scara cerului
Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor! (Geneza 28:17)
Iacov nu era desăvârșit în ce privește caracterul. El a păcătuit împotriva tatălui său, a fratelui său, împotriva propriului suflet și împotriva lui Dumnezeu. Inspirația raportează cu credincioșie greșelile oamenilor buni, acei oameni percepuți ca deosebiți în ochii lui Dumnezeu; cu adevărat, greșelile lor sunt raportate mai în detaliu decât virtuțile lor… Ei au fost asaltați de ispite și adesea au fost învinși de acestea, însă ei au fost doritori să învețe în școala lui Hristos. Dacă aceste personaje ne-ar fi fost prezentate ca fiind fără nicio vină, poate ne-am fi descurajat în dorința noastră de a ajunge la neprihănire… Reiese clar din aceasta că Dumnezeu nu trece nicidecum cu vederea păcatul. El vede păcatul la cei mai deosebiți dintre ai Săi și îi pedepsește chiar mai hotărât decât pe cei care au mai puțină lumină și responsabilitate. Însă, în contrast cu greșelile și păcatele oamenilor, este prezentat un caracter desăvârșit – acela al Fiului lui Dumnezeu, care Şi-a îmbrăcat divinitatea în umanitate și a devenit om printre fiii oamenilor. (…)
Iacov a obținut prin înșelăciune binecuvântarea care i se cuvenea fratelui său. Dumnezeu îi promisese lui dreptul de întâi născut și respectiva promisiune ar fi fost îndeplinită la timpul cuvenit dacă el ar fi avut răbdare să aștepte. Însă, la fel ca mulți dintre cei ce pretind acum că sunt copii ai lui Dumnezeu, lui i-a lipsit credința și s-a gândit să întreprindă ceva el însuși în loc să lase în supunere situația în mâinile Domnului.
Când a pornit singur pe cale, era foarte abătut și descurajat… Şi totuși Dumnezeu nu l-a uitat pe Iacov. Îndurarea Lui continua să se manifeste față de slujitorul Său care păcătuise, chiar dacă urma să îngăduie ca necazurile să vină încă asupra lui până când avea să învețe pe deplin lecția supunerii răbdătoare. Cu multă îndurare și milă, Domnul i-a descoperit lui Iacov exact ceea ce avea el nevoie, un Mântuitor. (…)
Istovit de călătorie, fugarul și-a plecat capul pe pământ, folosind o piatră ca pernă. Şi în timp ce dormea, Domnul i-a dat o vedenie. El a văzut o scară luminoasă și strălucitoare, a cărei bază se rezema pe pământ și al cărei vârf atingea cerul. Pe această scară urcau și coborau îngeri, iar deasupra Se afla Domnul slavei, care îi adresa lui Iacov cuvinte foarte încurajatoare. El l-a asigurat pe Iacov că se află sub protecția divină în acest timp cât era plecat de acasă și că țara din care plecase în exil ca fugar avea să le fie dată lui și urmașilor lui. – Signs of the Times, 31 iulie 1884
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
