Scopul elitei mondiale urmareste reducerea la jumătate a populaţiei globului şi controlul prin implantul de microcipuri …Cine trage sforile pentru elita potopista /globalista! MULTINATIONALELE DIN ROMANIA, INEFICIENTE PENTRU ECONOMIE. CUM FRAUDEAZA CORPORATIILE ROMÂNIA…CINE CONDUCE LUMEA? – PIRAMIDA PUTERII…Nick Rockefeller recunoaşte că scopul elitei mondiale este reducerea la jumătate a populaţiei globului şi controlul prin implantul de microcipuri;Rockefeller a făcut aceste afirmaţii în conversaţiile avute cu regizorul american Aaron Russo,pe care a încercat să-l recruteze în această elită;SCOPUL CRIZEI: Un STAT mondial, un presedinte unic, o armata unica…Quo vadis Europa? Liderii lumii şi ruşinile continentului
De la Marx la Ceausescu si Iliescu s-a intrupat Anticrist… ANTICRISTUL, IDENTITATE ȘI NUME… FIARA STACOJIE ȘI BABILONUL CEL MARE, MAMA PROSTITUATELOR ȘI A URÂCIUNILOR PĂMÂNTULUI…SĂ ÎNȚELEGEM CINE ESTE ANTICRISTUL, FIUL PIERZĂRII… Cine este Antichristul ?PIERDEREA CREDINŢEI, UN SEMN AL VENIRII ANTIHRISTULUI… Fiţi atenţi la spiritul lui Antihrist,scris de : Zac Poonen… Realitatea Trecută Cu Vederea…GRIJA DE FRAŢI, de Simon Schrock
GRIJA DE FRAŢI
de Simon Schrock
A venit vremea să ne întoarcem la un stil de viaţă simplu şi practic…
la bune relaţii cu ceilalţi… la omenie şi la într-ajutorare frăţească!
Cuprins:
Introducere
- “Îndemnaţi-vă unii pe alţii”
- „Zidiţi-vă unii pe alţii”
- „Fiţi buni unii cu alţii”
- „Supuneţi-vă unii altora”
- „Iubiţi-vă unii pe alţii”
- „Fiţi primitori de oaspeţi”
- „Iertaţi-vă unii pe alţii”
- „Mângâiaţi-vă unii pe alţii”
- „Rugaţi-vă unii pentru alţii”
- „Purtaţi-vă sarcinile”
- „Spuneţi-vă sănătate”
- „Nu vă minţiţi unii pe alţii”
- „Nu vă mâncaţi unii pe alţii”
- „Nu vă vorbiţi de rău”
- „Nu vă duşmăniţi”
- Îngrijire duhovnicească
- Urcând mereu spre culmile părtăşiei
Introducere
Epoca modernă a adus în inimile oamenilor multă teamă şi incertitudine. Astăzi am ajuns să-i cunoaştem foarte bine şi să-i îndrăgim pe aceia care au păşit în spaţiul cosmic, dar rămânem orbi faţă de suspinurile celor ce calcă alături de noi în praful pământului. Revistele ne spun totul despre „personalităţile” lumii, despre regi şi regine, despre actori şi cântăreţi, despre sportivi şi recordmeni, dar cine-i mai bagă în seamă pe aceia care n-au încăput încă sub lumina reflectoarelor?
Societatea citadină ne-a adunat în complexe de apartamente betonate, în care ne ducem existenţa ca în veritabile cazemate. Odinioară, când trăiam la sate sau la mahala, îi ştiam pe toţi cei de pe stradă. Astăzi nu ne mai cunoaştem nici măcar vecinii de palier. Am reuşit paradoxul de a ne aduna pentru a ne înstrăina şi mai mult unul de altul. Ne înghesuim în autobuz, în tramvaie, aşteptând la cozi sau pe stadioane, dar trăim singuratici, nebăgaţi în seamă de alţii şi neluându-i în seamă pe cei din jur.
Ceea ce-i şi mai trist, am ajuns să ne simţim singuri şi în Biserici. Avem săli spaţioase, coruri mari, orchestre numeroase, staţii de amplificare, dar nu ne mai auzim gemând unul pe celălalt şi nu ne mai cunoaştem. Am ajuns să confundăm calitatea cu cantitatea şi ne-am pierdut în eforturi dedicate lucrurilor exterioare. Suntem obosiţi, epuizaţi şi totuşi conştienţi că n-am făcut încă ceea ce trebuie. Ceva lipseşte din viaţa noastră. Abundenţa exterioară ne-a sărăcit lăuntric. Trăim cu ochii pe ceas, cu mâna pe portofel şi cu inima rece şi golită de sentimente. Suntem avizi după filme şi cărţi de aventură ieftine care să compenseze lipsa noastră de ataşament sentimental şi de participare. Ne obsedează rubricile de ştiri scandaloase, avem o curiozitate morbidă să aflăm ce fac alţii în casele lor, în familiile lor, în dormitoarele lor, dar nu găsim timp sau preocupare pentru vecinul de dincolo de perete, de gard sau de stradă. Ne trăim fiecare egoismul nostru îngust şi nedând nimic altora ne sărăcim în mod tragic pe noi înşine. Ce-i de făcut?
Eu cred că ne mai putem încă întoarce din drum şi că suntem chemaţi spre o altă formă de viaţă în care să ne simţim toţi membrii unei familii armonioase şi pline de iubire. Ghidul spre această binecuvântată realitate este Biblia. Ea ne cheamă pe toţi la picioarele unui singur Tată, numindu-ne fii de Dumnezeu şi fraţi unii cu alţii.
Din păcate, în ultimele decenii am fost învăţaţi de dascăli crescuţi la şcoala evoluţionismului crud şi competitiv. Ni s-a repetat până la obstinaţie că doar „cel mai tare supravieţuieşte” şi am fost îndemnaţi să strângem din dinţi şi să ascuţim „lupta de clasă”. Ne-am bătut cu pumnii în vânt, bănuindu-ne reciproc şi denunţându-ne laş. Am fost obligaţi să ne sacrificăm pentru un viitor nebulos şi iluzoriu. Ni s-a răpit cerul şi credinţa în Dumnezeu şi am fost lăsaţi să credem că ne putem descurca singuri. Când ne-a ars seceta, ni s-au închis casele de rugăciune şi am fost împinşi prin muncă „voluntară” să săpăm canale de irigaţii. Ce a urmat se ştie…
Eşecul societăţii dinainte de 1989 a lăsat urme adânci în fiecare dintre noi. Încercăm să scăpăm de nălucile lui, dar ne este şi mai greu să scăpăm de noi înşine. Trăim acum o perioadă de tranziţie între ceea ce am fost şi nu am vrea să mai fim şi ceea ce vom fi, dar nu ştim cum arată încă. Avem nevoie de o reeducare personală şi naţională. Dacă ea nu se va produce, prăbuşirea va continua, dureroasă şi păgubitoare. Nu putem reclădi o societate cu oameni prăbuşiţi lăuntric. Vidul lăsat de înlăturarea comunismului trebuie umplut cu un sistem de valori autentic. Astăzi ni se propun mai multe. Dintre toate însă, noi vrem să ne întoarcem la unul deja încercat şi cu rezultate garantate. Oriunde a fost aplicat acest sistem a dat naştere unei societăţi progresiste cu rezultate extraordinare. Tot ceea ce se numeşte astăzi civilizaţie, moralitate şi decenţă îşi are originea în valorile acestui sistem. Care este el?
Creştinismul!
O întoarcere la valorile lui este sinonimă cu întoarcerea „fiului risipitor” acasă. Chiar şi pentru cei ajunşi „la porci”, Dumnezeu păstrează încă şi astăzi o casă primitoare, o haină nouă, un inel în deget, încălţăminte nouă şi… o inimă plină de iubire.
Dumnezeu ne-a creat să fim fiinţe sociabile. Chiar şi venirea noastră pe lume nu s-a făcut singură, ci ne-a legat de existenţa unor alte fiinţe. Pruncia şi copilăria noastră ne-au arătat cu prisosinţă că depindem de alţii şi că avem nevoie de căldura părtăşiei. Pe măsura trecerii anilor, am deprins aptitudini care ne pot ajuta să supravieţuim singuri, dar toată existenţa noastră continuă să fie influenţată de cei din jurul nostru.
Deplorăm conflictele internaţionale şi actele de terorism. Suferim împreună sub ameninţarea forţelor animalice care se declanşează în unii odată cu căderea nopţii. Străzile noastre au devenit periculoase. Uşile nu mai marchează căile de acces către casa şi inima altuia, ci locul unde ne ferecăm cu şapte lacăte, protejându-ne existenţa.
Cum ne poate ajuta Biblia în toate acestea?
Mai întâi ar trebui să spunem că ea nu ne poate ajuta să schimbăm societatea, decât dacă acceptăm ca ea să înceapă această lucrare cu noi înşine. Societatea nu se poate schimba decât schimbând câte un om o dată, unul după celălalt. Şi această lucrare trebuie să înceapă cu mine şi cu tine.
Al doilea lucru pe care trebuie să-l spunem este că Biblia nu poate schimba pe nimeni. Ea ne poate doar conduce la Acela care ne-a creat, care ne-a căutat prin Isus Cristos şi care vrea acum să ne reaşeze în armonia universală a întregii Lui creaţii: Dumnezeu. Biblia este doar atât: vocea prin care Dumnezeu îi cheamă pe oameni la Sine.
La acest tulbure sfârşit de secol douăzeci, cartea aceasta ne pune înainte „ce putem deveni”, dacă acceptăm să ne întoarcem la Dumnezeu cu toată fiinţa noastră, devenind copiii Lui reintraţi sub imperiul dragostei: „Să-L iubeşti pe Dumnezeul tău cu toată inima ta…, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.
Suntem acum în anul 1993 şi privim cu îngrijorare la lucrurile care se desfăşoară în ţară. Departe de a judeca şi de a osândi, încercarea noastră este să fim de folos spre mai bine. Împreună cu rugăciunile noastre, trimitem spre dumneavoastră o lucrare de asistenţă duhovnicească. Sunt pagini scrise şi traduse de la inimă la inimă, de oameni care au simţit pe propria lor piele, şi suferinţa înstrăinării şi bucuria umblării în părtăşia copiilor lui Dumnezeu.
Anul trecut am ţinut în Biserica noastră un studiu despre relaţiile dintre fraţi. Mulţi m-au îndemnat să scriu toate cele spuse în paginile unei cărţi. Apoi altcineva mi-a dat să citesc „One-Anothering”, scrisă de Simon Schrock. Cartea mi-a plăcut şi am luat legătura cu autorul, pentru o eventuală traducere. Primind permisiunea lui de a adapta conţinutul la realităţile româneşti, am combinat cele două lucrări într-o singură carte. Contribuţiile mele cu ilustraţii „româneşti” la cartea lui Simon Schrock apar în mai toate capitolele cărţii şi sunt puse între paranteze.
Nu am nici o îndoială, această carte poate influenţa o generaţie. Citiţi-o şi daţi-o mai departe, rugându-vă ca Dumnezeu să-Şi facă prin ea lucrarea Lui desăvârşită.
Daniel Brânzei
CAPITOLUL 1
„Îndemnaţi-vă unii pe alţii”
Copiii noştri merg la o şcoală creştină administrată de adunarea din care facem parte. Uneori, părinţii sunt invitaţi să ia masa de prânz la şcoală şi să participe apoi după-amiaza la câteva jocuri sportive. Sunt alese cu precădere acele întreceri în care taţii şi fiii pot face echipe comune. Scopul acestor activităţi nu este succesul, ci mărirea spiritului de echipă în fiecare familie.
Ori de câte ori cineva „face galerie” pentru cineva din familia lui, el cimentează şi mai mult spiritul de echipă.
Biblia le cere celor care fac parte din familia lui Dumnezeu să întreţină acest spirit de echipă şi să participe la eforturile pe care le fac cei din jurul lor: “Îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi”, pentru ca nici unul dintre voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului” (Evrei 3:13).
„Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie” (Evrei 10:25).
Scriptura nu lasă nici un dubiu asupra faptului că cei din familia lui Dumnezeu trebuie să se încurajeze unii pe alţii. Acest lucru nu este lăsat la latitudinea noastră. El este o poruncă. Dumnezeu consideră această atitudine într-atât de importantă încât ne-a dat un dar spiritual specific pentru a o putea îndeplini: „Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat,… cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare” (Romani 12:6,8). S-ar putea ca darul tău să fie acela de a-i îmbărbăta pe alţii. Aceasta înseamnă că o vei face mai mult ca ceilalţi şi cu mai bune rezultate. Dar aceasta nu înseamnă că ceilalţi nu trebuie să se ţină de îmbărbătare. Nu există scuză ca să nu ne îndemnăm unii pe ceilalţi. Dumnezeu ne-a poruncit să ne încurajăm unii pe alţii.
Apostolul Pavel a cunoscut valoarea îmbărbătării. El a folosit-o aproape întotdeauna când şi-a început scrisorile destinate bisericilor din Asia Mică.
Iată ce le scrie celor din Corint: „Mulţumesc Dumnezeului meu totdeauna, cu privire la voi” (1 Corinteni 1:4).
Celor din Colose le scrie: „Mulţumim lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, căci ne rugăm neîncetat pentru voi, şi am auzit despre credinţa voastră în Cristos Isus şi despre dragostea, pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii” (Coloseni 1:3,4). Apostolul îi încurajează lăudându-le credinţa.
Apostolul îi îndeamnă pe cei din Filipi cu cuvintele: „Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi… sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos” (Filipeni 1:3-6). Este clar că Pavel îşi exprimă aprecierea sa pentru ei şi încrederea în valoarea pe care o au ei înaintea Domnului.
Pe cei din Tesalonic îi laudă „pentru lucrarea credinţei, osteneala dragostei şi tăria nădejdii” lor (1 Tesaloniceni 1:3).
Acest principiu al încurajării se vede foarte bine din felul în care se apropie Pavel de Timotei. În cea de a doua scrisoare către acest tânăr colaborator, Pavel laudă credinţa lui Timotei (1:5), stabileşte o legătură a iubirii (1:2), laudă spiritul de consacrare al lui Timotei (1:4-5) şi trece apoi la îndemnarea propriu zisă: „De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mâinilor mele” (1:6). Vă rog să remarcaţi ordinea: mai întâi stabilirea unei punţi de simpatie şi de iubire reciprocă prin câteva aprecieri sincere şi entuziaste şi numai după aceea îndemnarea spre mai bine şi spre mai sus.
Acelaşi fel de a lucra se vede şi în cazul în care Pavel a trebuit să corecteze ceva în viaţa colaboratorilor săi. Iată-l pe apostol scriindu-i lui Filimon: „Pavel, întemniţat al lui Isus Cristos, şi fratele Timotei, către prea iubitul nostru Filimon, tovarăşul nostru de lucru.” Este clar că apostolul urmăreşte să clădească mai întâi o punte de simpatie către inima lui Filimon. Pavel nu face economie de cuvinte atunci când este vorba să-l încurajeze pe un frate al său să progreseze în facerea binelui: „Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu, ori de câte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele, pentru că am auzit despre credinţa pe care o ai în Domnul Isus şi dragostea faţă de toţi sfinţii. Frate… în adevăr, am avut o mare bucurie şi mângâiere, pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile sfinţilor au fost înviorate prin tine” (Filimon 1:4-5,7).
Apostolul trece la subiectul său dificil, numai după ce această punte de simpatie reciprocă este stabilită: „Te rog pentru copilul meu, pe care l-am născut în lanţurile mele: pentru Onisim care altă dată ţi-a fost nefolositor, dar care acum îţi va fi folositor, şi ţie şi mie” (Filimon 10-11). Întreaga scrisoare este o bijuterie de strategie spirituală. Problema lui Pavel era grea. El trebuia să-l convingă pe un stăpân de sclavi să-şi ierte sclavul fugar şi să-l trimită înapoi ca să-l slujească pe apostolul aflat întemniţat la Roma. Faptul că această scrisoare s-a păstrat dovedeşte că cererea lui Pavel a fost ascultată şi că Duhul Sfânt a vrut ca întreaga situaţie să fie un model pentru felul în care creştinii trebuie să ştie să se apropie unii de ceilalţi şi să se îndemne unii pe alţii la facerea binelui.
Multe sfaturi date de păstorii bisericilor de astăzi nu sunt primite, nu pentru că argumentele ar fi rele sau cuvintele nu ar fi cele mai potrivite, ci doar pentru simplul motiv că înainte de atacarea problemei, cel ce dă sfaturi nu a ştiut să construiască o punte de simpatie şi preţuire reciprocă. Ar trebui să ştim să pregătim mai întâi inima celui ce ne ascultă. Câteva cuvinte de apreciere sinceră pot fi exact cheia care să descuie lacătul de indiferenţă. Aduceţi-vă aminte că în toate scrisorile scrise celor şapte biserici din cartea Apocalipsei. Domnul Isus începe prin a spune ceva bun despre ele: „Ştiu faptele tale… etc.” Critica şi îndemnul spre mai bine urmează numai în partea a doua a scrisorilor: „Dar ce am împotriva ta…”
Adu-ţi aminte de acest principiu ori de câte ori vrei să întorci pe cineva care s-a depărtat de Domnul. Caută mai întâi să clădeşti o punte de legătură. Spune câteva cuvinte izvorâte din dragoste şi simpatie sinceră. Obişnuieşte-te să vezi întotdeauna şi partea bună din oameni. Accentuează calităţile lor, laudă-le pornirile înspre bine şi atunci ei vor accepta cu supunere şi criticile tale justificate.
Cum ne putem îndemna unii pe alţii? Iată mai jos şase sugestii pe care vi le propun:
Întâi, îndeamnă prin cuvinte. Alege-ţi cu grijă cuvintele, tot aşa cum îşi alege şi grădinarul seminţele primăvara. Sunt ele „cu har şi drese cu sare”? Se „potrivesc ele cu învăţătura sănătoasă” (Tit 2:1)?
„Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud” (Efeseni 4:29).
Adu-ţi aminte de ceea ce le-ai spus celor din jurul tău în ultima săptămână. Au fost vorbele tale pline de optimism şi de încurajare?
Unii jonglează cu cuvintele ca şi scamatorul cu cuţitele. Nu uita însă că este un joc periculos. De multe ori, glume şi ironii „nostime” ating puncte dureroase şi lasă răni adânci. Cântăreşte-ţi cu atenţie cuvintele. Ele pot aduce în vieţile celor din jur sau raiul, sau iadul.
În al doilea rând, însoţeşte-ţi cuvintele cu o călduroasă strângere de mână. Când eram doar un copil, mă jucam mereu cu ceilalţi copii pe o movilă de pământ înainte de începerea serviciului divin din Biserică. Când sosea ora, ne înşiruiam unul după celălalt şi treceam pe rând prin faţa uşierului. N-am să uit niciodată cum acel om simplu şi modest ne strângea la fiecare pe rând mâna şi ne rostea cu dragoste numele. Cumva, acea strângere de mână şi sunetul propriului meu nume: „Simon”, mă făcea să mă simt important şi acceptat în Biserică. Chiar dacă era mult mai în vârstă, uşierul era prietenul preferat al tuturor copiilor Bisericii. El împlinea cuvintele Scripturii: „Spune sănătate prietenilor, fiecăruia pe nume” (3 Ioan 14).
Îmi aduc aminte acum şi de un alt frate mai în vârstă, care este de mult la Domnul. Şi el îmi strângea cu căldură mâna şi se bucura sincer de câte ori ne întâlneam.
Învaţă şi tu să întinzi mâna celor din jur şi să le spui pe nume. Nu există nici o colecţie de sunete mai melodioasă şi mai plăcută decât aceea a sunetelor care alcătuiesc propriul nostru nume.
În al treilea rând, îndeamnă-i pe alţii prin spiritul de mângâiere. Fii deschis la durerile altora. Caută să te pui în locul lor şi să le simţi necazurile. Deprinde-te să-i priveşti pe oameni în ochi şi să le spui câteva cuvinte de încurajare.
Prima mea soţie a murit când eu aveam 25 de ani. Nu mai trebuie să vă spun că mă prăbuşisem sub lovitură şi mi se părea că se sfârşeşte lumea. N-am să uit niciodată mângâierea pe care a ştiut să mi-o dea mama mea. De câte ori mă duceam pe acasă, ea găsea cele mai potrivite cuvinte ca să mă facă să cred în viitor. Câteva astfel de cuvinte pe care ea le-a spus sorei mele despre mine în prezenţa mea, mi-au dat măsura încrederii ei în mine şi m-au alimentat cu puterea necesară să o iau de la capăt. Chiar şi astăzi, când mi-e greu, mă gândesc mereu la acele cuvinte de încurajare ale mamei mele. Ele sunt adierea de mângâiere de care am nevoie.
În al patrulea rând, îndeamnă printr-o acţiune potrivită. Nu ajuta numai cu vorba, ci şi cu fapta. Amaleciţii invadaseră iarăşi ţara şi Israel se afla în bătălie. Sus pe munte, Moise stăruia în rugăciune pentru biruinţa poporului Domnului. Mâinile lui înălţate în rugăciune i-au făcut pe evrei să biruiască. Când mâinile coborau în jos, Amalec era mai tare. Văzând că trupul lui Moise a obosit, Aaron şi Hur nu s-au mulţumit doar să-l îndemne să continue, ci au luat o piatră, l-au aşezat pe Moise pe ea şi i-au sprijinit amândouă mâinile înălţate spre cer.
Şi astăzi, cei credincioşi trec prin multe bătălii teribile. Satan şi oştile lui vor să-i târască spre iad. Trebuie să ne deprindem să ne îndemnăm unii pe ceilalţi prin lucrări concrete ale iubirii.
În al cincilea rând, încurajează cu un zâmbet. El este ca o rază de soare care alungă norii. Îmi aduc aminte că un astfel de zâmbet dăruit mie de unul din fraţii mei m-a ajutat să pot trece cu bine momentul în care am văzut pentru ultima oară trupul unei fiinţe dragi în capela cimitirului.
Când predicatorul vesteşte Cuvântul de la amvon, ascultă-l cu un zâmbet pe buze. Fă-l să ştie că îl asculţi cu interes şi cu plăcere. Un zâmbet sincer dă aripi, în timp ce căscatul pune lanţuri pe elanul predicatorului. S-a constatat că trebuie să pui în mişcare cam şaizeci şi şase de muşchi ca să te încrunţi, în timp ce pentru zâmbet este suficientă acţiunea a numai doi. Este mult mai uşor să zâmbeşti! Este mult mai folositor şi… te face şi să arăţi mult mai bine. De ce vrei să faci riduri? Zâmbeşte!
În al şaselea rând, îndeamnă şi încurajează prin rugăciune. Gândeşte-te la cei nemântuiţi. Mijloceşte la Domnul pentru ei. Cere mântuirea lor. Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului, ci ca el să se întoarcă cu pocăinţă şi să găsească viaţa.
Adu-ţi aminte de pastorul tău. El nu este doar pastorul Bisericii, ci şi pastorul tău personal. Dumnezeu ţi l-a dăruit ca şi ajutor şi călăuză. Roagă-te pentru integritatea şi înţelepciunea lui. Cere ca Dumnezeu să-i dea Cuvânt şi să-l ferească de învăţăturile periculoase. Roagă-te pentru fericirea ta şi pentru fericirea lui. Adu-ţi aminte de alţi credincioşi din adunare. Roagă-te pentru cei ce au probleme sau trec prin suferinţe. Ajută-i, purtând şi sarcinile lor înaintea Domnului.
De ce să-i îndemnăm pe ceilalţi? Există o întreită motivaţie. Mai întâi, pentru că trebuie să-i ajutăm pe alţii să-şi pună în rânduială relaţia lor cu Dumnezeu prin Domnul Isus. Credincioşii trebuie să-i îndemne pe cei necredincioşi să vină la Domnul cât încă mai este vreme de har. Îndemnare mai înseamnă şi stăruinţa ca cineva să-şi supună viaţa sub autoritatea Domnului şi a Cuvântului Său.
A doua raţiune a îndemnării este lucrarea de zidire a trupului lui Cristos. Mădularele din trupul Bisericii trebuie să se slujească unele pe altele în vederea creşterii: „Din El, tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste” (Efeseni 4:16). Remarcaţi că apostolul ne numeşte “încheieturi”, subliniind şi mai mult faptul că nici unul din noi nu trebuie să trăiască singur, ci trebuie să întreţină legături cu ceilalţi, în vederea binelui reciproc.
Al treilea motiv pentru îndemnare este că trebuie să-i împingem pe ceilalţi spre o viaţă cu rost şi cu rezultate duhovniceşti. “Îndemnaţi-vă unii pe alţii la dragoste şi la fapte bune”. Trebuie să învăţăm să ne apreciem pozitiv activităţile unii altora. Fiecare în parte este un fragment dintr-un mecanism social complicat. Învaţă să apreciezi eforturile făcute de ceilalţi. Laudă-i pe cei ce clădesc case, pe cei ce muncesc în fabrici, pe cei ce repară maşini. Încurajează-i pe cei ce se străduiesc să fie buni părinţi, buni soţi şi soţii.
Îndemnaţi-vă unii pe ceilalţi! Mă gândesc la cei care m-au încurajat pe mine pe cale. Mă gândesc la învăţătoarea aceea care a văzut tot răul din mine, dar a văzut şi suficient bine ca să-mi spună că într-o zi s-ar putea să mă cheme Domnul să fiu un predicator. Încurajarea ei mi-a făcut bine.
Mă gândesc la mătuşa mea Ema, care şi-a petrecut o bună parte din viaţă aşezată într-un cărucior de invalizi. Ea m-a îndemnat să caut să fac ceva bun în viaţă. Ea a ştiut să vadă în mine ceva ce alţii n-au văzut şi mi-a spus mereu că o să ajung „cineva”.
Mă gândesc apoi la toţi prietenii mei, la editorii mei care m-au învăţat şi m-au propulsat înainte. Mă gândesc la toţi aceia care m-au încurajat să scriu. Cartea aceasta este şi rezultatul încurajărilor lor optimiste.
Gândeşte-te ce Biserică extraordinară aţi avea dacă fiecare ar fi preocupat să-i îndemne şi să-i încurajeze pe ceilalţi! Fireşte, nu putem face lucrul acesta cu resursele noastre. Trebuie ca Duhul Sfânt să ne folosească pentru o aşa lucrare. Dar tocmai pentru aceasta a venit El să locuiască în inimile noastre! Nu degeaba se numeşte El, Mângâietorul!
Stai pe loc şi mai gândeşte-te odată la cuvintele pe care le-ai rostit ieri. Dar săptămână trecută? Vei fi surprins ce puţine cuvinte de încurajare ai spus altora. Încearcă săptămână viitoare să te concentrezi asupra acestei atitudini. Preocupă-te să observi în viaţa fiecăruia dintre cei dragi câte ceva pentru care să-i lauzi sincer. Fă ceva deosebit săptămână viitoare – îndeamnă şi încurajează! Entuziasmează-te pentru alţii.
Credincioşii sunt toţi în aceeaşi echipă: familia lui Dumnezeu. Fă galerie pentru ceilalţi.
CAPITOLUL 2
„Zidiţi-vă unii pe alţii”
Zidirea unei case este o treabă serioasă. În viaţa mea am ajutat şi la construirea de case şi la demolarea lor. Ca să ridici o casă îţi trebuie pricepere, dar să o dărâme poate oricine.
Nu toţi oamenii pot fi constructori. Îţi trebuie timp, forţă şi pricepere. Se cere multă muncă, dar când totul este gata, simţi în suflet un sentiment de satisfacţie şi de mândrie.
Să dărâmi nu este greu. Oricine poate lua un ciocan şi o rangă şi foarte curând, dintr-o mare construcţie nu mai rămân decât bucăţi de moloz şi surcele. N-am văzut încă pe nimeni care să fi fost lăudat pentru priceperea cu care a demolat o casă.
În 1896, după mii de ore în muncă, studiu şi experimentări, Henry Ford a construit primul său model de automobil. Ceva mai târziu, Ford a produs „Modelul T”, o maşină cu performanţe medii, suficient de ieftină ca să poată fi cumpărată de majoritatea americanilor. Înainte de apariţia acestui tip, maşina fusese un articol de lux rezervat doar celor bogaţi. Prin muncă susţinută şi ingeniozitate, Henry Ford „a pus America pe roate”. Străduinţele lui au propulsat omenirea spre realităţi nemaiîntâlnite.
Puştiul anonim care-şi îngrijeşte plin de dragoste câinele realizează şi el ceva: îşi câştigă un prieten. Celălalt puşti, neastâmpăratul care aruncă pisica de la etaj ca s-o vadă căzând mereu în picioare, nu clădeşte, ci dărâmă: pierde simpatia pisicii şi-şi face un duşman.
Credincioşii în Dumnezeu trebuie să se deprindă să clădească! Ei sunt copiii Creatorului acestui univers! În Biblie, o asemenea atitudine este exprimată astfel: „Zidiţi-vă unii pe alţii”.
„Aşadar, să urmărim lucrurile care duc la pacea şi zidirea noastră” (Romani 14:19).
O altă chemare la edificarea altora o găsim în Romani 12:1,2: „Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi, şi să nu ne plăcem nouă înşine. Fiecare dintre noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora”.
A zidi pe cineva înseamnă a edifica, a construi, a întări, a îmbunătăţi, a desăvârşi mental sau moral.
Celor credincioşi le-a fost încredinţată o sarcină serioasă şi importantă, dar, de multe ori, această lucrare este trecută cu vederea. În loc să ne zidim unul pe celălalt, căutăm să ne demolăm unul pe celălalt. În loc să ne aplecăm în slujire, ne călcăm în picioare unul pe celălalt, căutând să ne căţărăm fiecare pe cadavrul altuia. Neputând să ne înălţăm, îi tragem cu furie pe ceilalţi în jos, înjosindu-i şi murdărindu-i cu noroi. Asemenea preocupări nu sunt demne de laudă.
Dumnezeu ne vrea preocupaţi cu zidirea altora, iar noi îi „zidim” cam tot aşa cum şi-a zidit meşterul Manole nevasta în pereţii mănăstirii.
Ar trebui să ne preocupăm ca toţi cei din jurul nostru să urce în fiecare zi cu o treaptă mai sus în procesul lor de apropiere de Dumnezeu. Când eram copil la ţară, aveam un câine pe care-l chemam: Fido. Eram prieteni buni şi mergeam pretutindeni împreună. Ajutat de bunăvoinţa lui, l-am învăţat pe Fido să facă tot felul de lucruri pe care un câine obişnuit nu le putea face. Unul dintre aceste lucruri era să se caţere împreună cu mine pe scara şurei. Îl aşezam binişor înaintea mea cu picioarele pe prima treaptă şi-i spuneam: „Sus, Fido, sus!” La îndemnurile mele, el sălta tremurând tot pe treapta următoare. Ca să nu-i fie frică, îi sprijineam picioarele din spate şi-i repetam mereu: „Foarte bine, Fido. Hai! Mai sus, mai sus!” Şi tot aşa, treaptă cu treaptă, sprijinindu-l mereu de la spate, Fido al meu ajungea sus şi ne cuibăream împreună în finul şurii.
Acesta este lucrul pe care doreşte Dumnezeu să-l facem şi noi unul pentru celălalt. Trebuie să învăţăm să ne sprijinim mereu de la spate şi să ne ajutăm unul pe celălalt să urcăm mai sus, şi mai sus, cu fiecare experienţă a vieţii noastre. A edifica pe altul înseamnă a te preocupa ca el să urce pe scară înaintea ta. Cu cât urcă el mai sus, cu atât te înalţi şi tu însuţi. Îţi poţi închipui ce giganţi duhovniceşti am deveni dacă am şti să ne edificăm unii pe ceilalţi? „De aceea, mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr” (1 Tesaloniceni 5:11).
Fii un om al mângâierii
S-ar putea ca cineva să creadă că ceea ce face el este neimportant şi plicticos: s-ar putea ca el sau ea să-şi fi pierdut tot cheful şi să nu mai albe nici o tragere de inimă. Atunci este momentul ca să treci la treabă şi să îi suporţi cu toată inima. Caută cuvinte de apreciere. Subliniază importanţa şi calitatea lucrării lor. Nu arăta că ceea ce faci tu este mult mai important şi mai vrednic de cinste. Spune o vorbă bună şi vei culege curând roadele. Obişnuiam să stau plictisit la rând la cantină ca să-mi primesc porţia de mâncare. Am observat că toţi erau cam plictisiţi, dar că cea mai plictisită şi mai acră era bucătăreasa care ne aşeza mâncarea în farfurie. Când am ajuns în dreptul ei, i-am zâmbit şi i-am spus: „Vai ce coafură frumoasă ai astăzi! Ce cinste am eu să fiu servit de o doamnă aşa de elegantă! Mulţumesc frumos”. Care credeţi că a fost rezultatul cuvintelor mele? Am lăsat în urma mea o femeie fericită, iar eu am plecat din faţa ei cu o farfurie mult… mai plină ca a celorlalţi! Politeţea este răsplătită.
Dacă stai de vorbă cu un constructor, respectă-l. Cine aşează un acoperiş deasupra capului altora este un om vrednic.
Dacă stai de vorbă cu un ţăran, mulţumeşte-i că prin el dă Dumnezeu de mâncare lumii.
Dacă stai de vorbă cu o soră de la spital, mulţumeşte-i că prin mâinile ei dă Dumnezeu alinare celor aflaţi în suferinţe. (Fratele Wurmbrand se afla internat în spitalul din Fullerton şi era îngrijit de o infirmieră negresă. Într-o dimineaţă, fratele i-a zis: „Ştii că scrie despre tine în Biblia mea?” Mirată, femeia a crezut că glumeşte, dar l-a întrebat cu un zâmbet: „Unde?” „Vino să-ţi arăt!” Şi fratele i-a citit din Cântarea Cântărilor lui Solomon: „Sunt neagră, dar sunt frumoasă, fiice ale Ierusalimului, cum sunt corturile Chedarului. şi cum sunt covoarele lui Solomon” (Cântarea Cântărilor 1:5). După aceasta, fratele a adăugat: „Sunt fericit să fiu îngrijit de cineva care este preţuit aşa de mult de Dumnezeu. Probabil că nici un pacient nu s-a bucurat vreodată de mai multă atenţie ca fratele nostru, după ce a rostit aceste cuvinte. Puţină atenţie şi preţuire, au dat sens şi frumuseţe unei rutine de fiecare zi.)
Dacă stai de vorbă cu un tată preocupat de împotrivirile fiului său adolescent, spune-i că te rogi pentru el şi că ai toată încrederea că Dumnezeu a dat acel copil pe mâini bune. Spune-i că toţi copiii ar trebui să aibe un asemenea tată.
Dacă vizitezi o mamă obosită să tot aşeze lucrurile aruncate de copiii ei prin toată casa, ajut-o să se vadă ca împingând în sus pe scară pe aceia care vor fi o binecuvântare în lumea de mâine.
Tatăl meu avea un siloz vechi şi prăpădit pe care-l îndesa cu grâne în fiecare toamnă. Cu cât era mai mult grâu în siloz, cu atât era o presiune mai mare la baza silozului. Îmi amintesc că într-o toamnă, când toţi vecinii ne dădeau o mână de ajutor să umplem silozul, presiunea dinăuntrul lui a devenit prea mare pentru scândurile vechi şi silozul a pornit să se aplece periculos într-o parte. Imediat, vecinii au sărit cu nişte prăjini şi l-au proptit ca să stea în picioare. Am înţeles încă de pe atunci valoarea „proptelor”.
Ori de câte ori cineva simte presiunea periculoasă a crizelor vieţii, trebuie ca ceilalţi să sară în ajutor şi să pună umărul la sprijinirea lui. Ar trebui să ştim că cel care se clatină are nevoie de sprijin, nu de „un brânci la vale”.
Sunt într-o continuă mirare să observ conversaţiile pe care le poartă oamenii atunci când sunt la masă în public. Majoritatea dialogurilor sunt distructive: subalterni care-şi „demolează” şeful, credincioşi care-şi bârfesc fraţii şi surorile, lucrători care-şi batjocoresc colegii, cetăţeni care-şi înjură conducătorii politici, etc. Mi-aduc aminte că odată am asistat la o discuţie incendiară în care membrii unei anumite adunări „şi-au pus pe rug” predicatorul. O asemenea tendinţă este proprie naturii umane decăzute, dar trebuie osândită ca neplăcută şi mai ales, neprofitabilă. Nimeni nu iese mai bun dintr-o astfel de discuţie. Nici cele mai noi silozuri nu ar rezista la asemenea presiuni distructive. Aşa ceva nu este „propteală”, ci „demolare”.
Nu întâmplător Biblia ne îndeamnă să ne cenzurăm conversaţiile: „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia” (Coloseni 4:6). O vorbire cu har este una care încurajează, văzând dincolo de aparenţele triste de azi, realizările bune de mâine. O vorbire cu sare este un dialog care împiedică stricăciunea şi păstrează gustul plăcut, dând farmec vieţii.
Cele îngăduite nu sunt întotdeauna şi de folos
Biblia ne atrage atenţia că anumite lucruri care par bune nu sunt întotdeauna spre edificarea altora: „Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate lucrurile zidesc” (1 Corinteni 10:23).
S-ar putea să am voie să fac anumite lucruri, dar făcându-le să-i rănesc pe alţii.
S-ar putea să îmi fie îngăduit să am anumite lucruri, dar posesia lor să nu-mi aducă nici un bine.
Orice lucru care nu-mi aduce nici un bine şi nu face bine celor din jurul meu nu este un lucru folositor. Unii spun: „E treaba mea ce fac şi ce am. De ce m-ar interesa ce spun alţii?” Asta nu este valabil într-un grup în care fiecare este preocupat de progresul şi bunăstarea celorlalţi. Într-un astfel de grup, „ce gândesc ceilalţi” trebuie să fie preocuparea noastră numărul unu.
Oare este chiar numai treaba noastră ce fel de muzică ascultăm, ce cărţi citim sau cum ne cheltuim banii? Dumnezeu este împotriva egoismului îngust. El vrea ca tot ce facem să fie subordonat scopului înalt al construirii Împărăţiei Lui în ceilalţi. În această problemă nu există neutralitate. „Cine nu adună cu Cristos, risipeşte” şi „Cine nu este cu El, este împotriva Lui”.
Conversaţii care înalţă
Discuţiile pe care le purtăm trebuie să fie ziditoare. Biblia spune: „Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire, după cum este nevoie, ca să dea har celor ce-l aud” (Efeseni 4:29).
Eu pot spune că am fost ajutat de vorbele altora. Îmi amintesc mai ales de un om în vârstă cu care făceam naveta spre şcoala la care amândoi eram profesori. Unul din grupul de navetişti punea de obicei câte o întrebare şi omul acesta în vârstă făcea să ne pară călătoria mai scurtă, ţinându-ne de vorbă cu întâmplări şi explicaţii pline de farmec. Fără să ne dăm seama, eram cu toţii nişte ucenici în şcoala acestui erudit vârstnic. Discuţiile purtate cu el mi-au rămas adânc în memorie şi mi-au influenţat mult viaţa.
(Fratele Sfatcu, prezbiterul Bisericii din Iaşi, a avut pentru mine un rol asemănător. De multe ori, când treceam dealul spre Repedea, sau când ne aflam în drum spre Scânteia, discuţiile purtate cu el s-au transformat în veritabile lecţii de istorie, botanică, teologie şi… viaţă. Am învăţat aşa despre rolul galilor în colonizarea oraşului Galaţi şi în construirea mănăstirii Galata; despre specificul florei moldave, despre lucrurile frumoase din Scriptură şi despre… multe altele.)
Din păcate, am asistat şi la conversaţii cu efecte distructive. Am asistat mai ales la dialoguri ironice şi la glume tăioase care au cauzat răni adânci şi dureroase. Nu ştiu de ce au unii plăcerea de a-i lua la „mişto” pe alţii. De dragul unei vorbe isteţe cu două înţelesuri, de dragul unei glume reuşite, oameni în toată firea i-au călcat în picioare pe ceilalţi şi au intrat cu cizmele în suflete duioase şi sensibile. „Lasă, bă, că am glumit. Ce, nu ştii de glumă?” încearcă în zadar să mai repare ceva dând vina pe lipsa de umor a ascultătorului.
Există unii predispuşi la pesimism. Conversaţia cu astfel de oameni nu-ţi lasă nici un fel de speranţă pentru viitor: ţara se duce de râpă, guvernul este corupt, conducătorii Bisericii sunt toţi corupţi şi vânduţi, iarna este prea frig şi vara este prea călduroasă. Când plouă este pericol de inundaţii, când este senin, suntem ameninţaţi de secetă. Tovărăşia unor astfel de oameni te predispune la ulcer.
Alţii sunt palavragii de profesie. Le place să-şi asculte propria voce şi se produc în public cu aceeaşi râvnă cu care alţii dau recitaluri de operă. Din potopul lor de vorbe nu rămâi de obicei cu nimic şi eşti încercat de o chinuitoare plictiseală. Nu în zadar spune Biblia: „Să nu se ţină de basme şi de înşirări de neamuri fără sfârşit, care dau naştere mai mult la certuri de vorbe, decât fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credinţă” (1 Timotei 1:4), „Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti: căci cei ce le ţin, vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu” (2 Timotei 2:14).
„Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Cristos şi de învăţătura care duce la evlavie, este plin de mândrie, şi nu ştie nimic: ba încă are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din care se naşte pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele. zadarnicele ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi care cred că evlavia este un izvor de câştig. Fereşte-te de astfel de oameni” (1 Timotei 6:3-5).
Daruri pentru zidire
Dumnezeu a dat copiilor Săi daruri duhovniceşti folositoare pentru zidirea trupului lui Cristos: „Şi El a dat pe unii apostoli: pe alţii, prooroci: pe alţii, evanghelişti; pe alţii păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Cristos” (Efeseni 4:11,12).
Capacitatea de a-i zidi pe ceilalţi vine din lucrarea pe care o face Duhul Sfânt în inimile noastre. Dacă vrei să fii mai folositor altora, roagă-te Domnului ca El să-ţi dăruiască tot ceea ce ai nevoie. Caută să-ţi foloseşti toate talentele date de Dumnezeu pentru zidirea celor din jur. Spune împreună cu apostolul Pavel: „Şi toate aceste lucruri, le spunem, prea iubiţilor, pentru zidirea voastră” (2 Corinteni 12:19).
Darurile pe care le ai pot fi folosite în multe feluri. Am să-ţi atrag atenţia doar asupra câtorva sectoare în care îi poţi sluji pe alţii.
Zideşte-i pe ceilalţi în Cristos Domnul. Îmi amintesc de un vânzător care, pe lângă că vindea ouă, căuta să le spună tuturor clienţilor săi şi câte ceva despre Cristos. Nu ştiu câţi s-au îngrăşat cu ouăle lui, dar ştiu că unii îşi vor aduce aminte de vorbele lui şi în veşnicie.
Zideşte-i pe ceilalţi în Scripturi. Sunt multe probleme în lume şi multe întrebări care nu şi-au găsit încă răspunsul. Suntem confruntaţi cu situaţii pe care bunicii noştri nici nu le-au visat. Totuşi, problemele fundamentale ale vieţii au rămas peste secole aceleaşi. Numai Scriptura ne poate spune cine suntem, de unde venim şi spre ce ne îndreptăm. Ştiinţa, cu toate progresele ei, ne poate spune „ce” şi „din ce” este lumea. La întrebarea „cine” şi „pentru ce” nu poate răspunde însă decât Scriptura. Caută să cunoşti ce spune Biblia şi apoi spune şi altora. Nu te bizui pe înţelepciunea ta, ci sprijineşte-te întotdeauna pe principiile Scripturii, căutând să memorezi cât mai mult textul Bibliei.
Zideşte-i pe ceilalţi în valorile familiei. Batjocoritorii de astăzi fac glume despre structura tradiţională a familiei şi despre rolul pe care trebuie să-l joace mama şi tata în viaţa copiilor. Emanciparea modernă a dus la ruinarea legăturilor familiale. Generaţia de acum a pornit cu o râvnă nebună la dărâmarea temeliei pe care le-a fost clădită propria lor existenţă. Părinţii care-şi neglijează astăzi copiii ca să se „distreze”, vor fi bătrânii de mâine aruncaţi şi părăsiţi pe paturile azilurilor!
Zideşte-i pe ceilalţi în edificiul Bisericii. Clădeşte respect şi suport pentru cei ce se ostenesc în adunare. Oare când vom învăţa că cine critică fără încetare Biserica îşi va vedea cu disperare copiii căutându-şi realizarea în altă parte? Nu vorbi cu uşurătate despre preoţi, păstori şi predicatori. Nu face glume proaste pe seama lor. Nu semăna vânt, ca să nu ajungi să seceri furtună. Dă-te pe tine însuţi ca exemplu de consacrare faţă de cei ce fac parte din familia Domnului.
Zideşte prin legături personale. Fii prietenos, ascultă cu atenţie şi simpatie, plângi cu cei ce plâng şi bucură-te cu cei ce se bucură. Caută-i mai ales pe cei lăsaţi pe margine şi câştigă-le prietenia.
Pentru toţi cei ce zidesc acum cu râvnă este pregătită o reuniune în viitor. Dumnezeu îi va strânge pe toţi acasă în cer. Închipuieşte-ţi ce minunat va fi unde vor fi toţi aceştia împreună! Un Congres al optimiştilor, al încurajatorilor şi al prietenilor. Va fi ceva din altă lume, ceva atât de minunat că trupul acesta nu va putea rezista. Ne vor fi dăruite trupuri noi în care vom continua să ne bucurăm veşnic alături de Marele Constructor.
Şi cei ce nu zidesc acum se vor întâlni. Gândeşte-te la iad. Acolo vor sta împreună toţi aceia care s-au specializat să se demoleze unii pe alţii; toţi aceia care au fost mândri, batjocoritori, egoişti şi fără milă. Nu-i de mirare că Scriptura ne spune că acolo va fi: „Plânsul şi scrâşnirea dinţilor”. Iadul va fi iad şi pentru faptul că cei de acolo vor continua să se chinuiască unii pe alţii. Cei dedaţi distrugerii vor fi daţi la rândul lor pe mâna Distrugătorului şi vor fi chinuiţi pentru veşnicie.
Ştiind toate acestea, eu am ales să fiu unul care zideşte. Este mult mai dătător de fericire acum şi va fi mult mai dătător de răsplată în veşnicie. Prin puterea lui Dumnezeu şi prin Duhul Sfânt, caută şi tu să-i zideşti pe ceilalţi. Intră în rândul zidarilor! Ei sunt poporul Celui ce zideşte.
Gândeşte-te bine la un lucru: ce ar fi Biserica ta, dacă toţi ar lua în serios lucrarea de zidire? Ce-ar fi dacă ne-am face toţi datoria? Nu-i aşa că ar fi o Biserică neobişnuită? Priveşte la această întrebare ca la o provocare sfântă. Fă din lucrarea de zidire chemarea ta numărul unu.
CAPITOLUL 3
„Fiţi buni unii cu alţii”
Închipuiţi-vă că aţi avea un copil căruia îi place să se joace cu un căţel favorit şi că într-o bună zi, căţeluşul sare pe stradă şi este călcat de un camion. Imaginaţi-vă băieţelul stând lângă trupul câinelui zdrobit şi alături de el imaginaţi-vi-l pe şoferul camionului, care a oprit maşina să vadă ce s-a întâmplat. Imaginaţi-vă că-l auziţi pe şofer spunând: „Bine că a fost doar câinele acesta nebun. Mi-era teamă de altceva mai rău. Altă dată să-ţi ţii câinele în curte.” Şi trăgând o înjurătură a plecat mai departe cu camionul lui. În urma lui, copilul a rămas cu lacrimi în ochi. Lângă căţelul zdrobit s-a aşezat între timp şi inimioara lui zdrobită.
În faţa acestui tablou tragic se opreşte încă un trecător. Este un om cu inima bună. El ridică trupul câinelui de pe carosabil şi-l aşează cu grijă pe iarbă. Deşi. grăbit, el găseşte suficient timp ca să stea de vorbă cu copilul şi să-i spună câteva vorbe de mângâiere. Înainte de a pleca, întreabă: „Este tatăl tău acasă?” Cuvintele lui au ceva din căldura unei mângâieri duioase.
Imaginaţi-vă acum că sunteţi pe drum cu maşina şi v-a explodat un cauciuc. Din păcate nu aveţi nici unul de rezervă. Din goana traficului, un alt şofer lasă geamul jos şi vă strigă ironic: „Norocosule!”. Un altul se opreşte şi se apropie spunând: „Vă pot ajuta cu ceva?” Cuvintele celui dintâi apasă cu nesimţire pe o rană deja făcută, în timp ce vorbele celui de al doilea sunt ca un balsam alinător.
De mult, un om a căzut între tâlhari în timp ce călătorea între două oraşe. Tâlharii l-au bătut bine şi l-au jefuit de tot ce avea, lăsându-l aproape mort la marginea drumului. Fără ajutor, omul acesta ar fi murit. Mi-l imaginez cum stătea aşa, zdrobit în trup şi în suflet şi se întreba singur: „Mor sau vine cineva să mă scape?” Mi-l imaginez auzind cu bucurie paşii cuiva care se apropia pe drum şi parcă simt că tresare de bucurie distingând în silueta trecătorului persoana unui preot. Cu siguranţă că acest trimis al cerului îi va sări în ajutor, dar… preotul a trecut speriat şi grăbit pe alături… Şi omul nostru a mai primit în inima lui încă o rană…
Dar stai! Se aud iarăşi paşi… Numai să nu fie iarăşi hoţii! Nu-s ei, e un Levit! Omul acesta obişnuit cu slujirea la Templu se va grăbi să-l ajute! Vai, nu! Levitul şi-a strâns şi el haina înfiorat de grozava privelişte şi s-a furişat pe drum mai departe. Imaginaţi-vă cât de trist trebuie să fi fost omul nostru văzând că cei doi reprezentanţi ai religiei l-au lăsat să moară şi şi-au văzut egoişti de drum.
După un timp, un alt om s-a coborât pe acelaşi drum. Era un Samaritean, unul dintr-aceia dispreţuiţi de evrei. Probabil că nici prin cap nu-i va trece să ajute un evreu aflat pe moarte. Dar nu!… Iată cum acest Samaritean se opreşte, se apleacă cu milă. Îl ridică pe cel căzut şi-l aşează pe asinul său. Amândoi ajung la primul han, unde Samariteanul îi unge atent rănile şi-l lasă hangiului spre îngrijire, promiţând ca va suporta toate cheltuielile la întoarcere.
Toată credinţa muribundului în bunătatea omenească, crunt zdruncinată de atitudinea preotului şi Levitului, a fost acum restaurată de fapta de omenie a Samariteanului milostiv. Răutatea, indiferenţa, egoismul, cruzimea dărâmă. Numai bunătatea zideşte şi vindecă rănile sufletului. Nu-i de mirare că Biblia ne spune: „Fiţi buni unii cu alţii” (Efeseni 4:32).
Bunătatea nu este opţională, ci o poruncă
Biblia ne porunceşte să fim buni unii cu alţii. Dumnezeu vrea ca noi să ne arătăm buni unii cu ceilalţi. După ce ne spune: „Fiţi buni unii cu alţii”, Dumnezeu adaugă: „şi miloşi” (Efeseni 4:32). Bunătatea creştină trebuie să se manifeste în toate aspectele vieţii noastre de fiecare zi. Acasă, părinţii trebuie să fie buni cu copiii lor, iar copiii trebuie să înveţe să fie buni cu părinţii. La locul de muncă, salariaţii trebuie să se deprindă să fie buni unii cu alţii. Relaţiile de muncă trebuie să fie bazate pe stimă şi respect reciproc. În Biserică, fraţii şi surorile trebuie să fie plini de bunătate între ei. Diferenţele de opinii nu sunt o scuză pentru lipsa de bunătate şi pentru obrăznicii.
Familiarismul poate fi adesea un inamic al bunătăţii. Avem tendinţa să socotim că nu mai trebuie să fim atenţi cu cei din familie. Cu aceştia ne permitem să fim ironici şi acri, crezând că ei ne cunosc foarte bine şi nu se vor supăra pe noi. În felul acesta, bunătatea noastră devine doar o mască pe care ne-o punem atunci când ne aflăm la Biserică sau în alte locuri publice. O asemenea stare duce la ipocrizie şi la pierderea adevăratei bunătăţi. În locul ei nu ne mai rămâne decât un surogat artificial de politeţe falsă. Omul bun este bun oriunde şi cu oricine. El nu poate fi altfel… şi nici nu vrea să înveţe să fie altfel. Cine nu reuşeşte să fie bun cu soţia, soţul sau cu ceilalţi dintre cei mai apropiaţi prieteni ai lui, nu este un om bun în realitate.
Cineva dădea acest exemplu: „O marnă s-a obişnuit să fie cicălitoare şi rea cu cei din familia ei. Când nu erau acasă, ci în vizită la o altă familie, aceeaşi femeie se transforma dintr-o dată în cea mai dulce şi mai grijulie mamă. Totul revenea însă la „normal” de îndată ce ajungeau acasă. Glasul devenea iarăşi tăios şi faţa morocănoasă. Într-o seară, aceasta mamă şi-a auzit băieţaşul rugându-se cam aşa: „Doamne, te rog fă-o pe mama să fie şi cu noi la fel de bună cum este cu ceilalţi oameni”.
La început, i s-a părut că rugăciunea copilului este hazlie şi a istorisit totul soţului ei. În loc să zâmbească, acesta a privit-o cu seriozitate în ochi şi i-a spus: „M-am gândit şi eu că ar fi mai bine să stăm mereu în vizite şi să nu ne mai întoarcem niciodată acasă”. Seara aceea a fost momentul pocăinţei în inima acelei femei.”
O definiţie a bunătăţii
A fi bun înseamnă a fi folositor altora, a te pune la dispoziţia lor ca să-i ajuţi, a fi generos şi cu inima deschisă pentru suferinţele altora. Domnul Isus a fost bun atunci când a luat asupra Lui suferinţele şi durerile noastre (Isaia 53:4-5). Samariteanul milos este un exemplu de bunătate. Tot la fel este şi omul care se opreşte din drum ca să mângâie un băieţaş căruia i-a fost omorât câinele şi la fel este şi şoferul amabil oprit din trafic pentru a da o mână de ajutor.
Bunătatea este dragostea care se manifestă în lucrurile mici şi aparent neînsemnate; este respectul faţă de simţămintele şi personalitatea altuia; este înţelepciunea constructivă pusă în practică. Bunătatea este spiritul constructiv care leagă prieteniile şi toarnă balsamul liniştii peste situaţii care altfel ar deveni explozive. Bunătatea rodeşte binecuvântare şi fericire acolo unde inimile sunt atacate de putregaiul amărăciunii şi al răutăţii.
Bunătatea se manifestă în dialogul care scoate în relief calităţile interlocutorului, trecând sub tăcere defectele. Ea tace când nu găseşte ceva bun de spus, şi devine guralivă când este vorba să laude pe alţii.
Bunătatea este dărnicia neinteresată care începe cu o cană de ceai sau de cafea.
Dacă mila este ceea ce se „simte” înăuntrul inimii, bunătatea ar putea fi definită ca mila care se vede în afară. Un simplu gest al ei poate însenina feţele întristate. Înfăptuirile bunătăţii sunt instrumentele pe care le poate folosi Duhul Sfânt pentru a-i atrage pe alţii înspre Cristos. Bunătatea creştină este condiţia normală a naturii duhovniceşti aşezate în noi prin naşterea din nou. Fiind o roadă a Duhului, bunătatea înfloreşte în noi doar în măsura în care ne lăsăm umpluţi de Dumnezeu şi folosiţi de El „pentru faptele bune pregătite mai dinainte pentru noi ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10).
Bunătatea exemplificată în Cristos
Iată ce-i scrie apostolul Pavel lui Tit: „Căci şi noi eram altă dată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă, vrednici să fim urâţi şi urându-ne unii pe alţii. Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea lui de oameni, El ne-a mântuit. nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul” (Tit 3:3-6). Apostolul mai scrie despre bunătate şi în epistola către Efeseni: „El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Cristos, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Cristos Isus” (Efeseni 2:6-7).
Domnul Isus a arătat ce este bunătatea atunci când a venit să trăiască printre noi, când a acceptat să poarte crucea, când a murit în locul nostru şi când a înviat pentru îndreptăţirea noastră. El a fost gata să meargă alături de cei aruncaţi în afara societăţii. Le-a dat lumină orbilor, i-a hrănit pe cei flămânzi. I-a vindecat pe cei cu neputinţe şi le-a iertat păcatele celor care au venit la El cu credinţă.
Priviţi-L cum este aşezat pe cruce între cei doi tâlhari. Cuiele Îi străpung carnea, spinii Îi încununează fruntea cu picături de sânge. Din mijlocul durerii şi batjocorii El găseşte însă resurse să fie bun. Gândul Său este la soarta celor ce-L chinuiesc, la fericirea lor eternă. De aceea, El strigă fără încetare: „Tată, iartă-i, căci ei nu ştiu ce fac”.
Ridicat între pământ şi cer, făcut o privelişte pentru gloata sălbatică, Domnul Isus Se întoarce către tâlharul pocăit şi se grăbeşte să-i dea o veste bună: „Astăzi vei fi cu Mine în rai”.
Nu există o altă ilustrare mai mare a bunătăţii decât Crucea de la Golgota. Acolo, Domnul Isus a acceptat să moară pentru păcatele mele. El S-a făcut jertfă de ispăşire pentru mine. Bunătatea Lui nemărginită mi-a dat dreptul să mă fac un copil al lui Dumnezeu.
Biblia spune: „Dragostea este plină de bunătate” (1 Corinteni 13:4). Domnul Isus este bunătatea întruchipată. Cei care-L primesc în vieţile lor sunt chemaţi şi ei să arate lumii această bunătate.
Bunătatea este o roadă a Duhului Sfânt
„Roadă Duhului… este: bunătatea” (Galateni 5:22). Un vechi proverb scoţian spune: „Ţine minte că cine nu este foarte bun, nu este foarte spiritual”.
Bunătatea este opusul răutăţii. Cine ştie să răspundă cu bunătate atunci când este întâmpinat cu răutate face dovada unui om de caracter. Cei mânioşi, uşuratici şi superficiali se grăbesc să răspundă repede cu aceeaşi măsură celor ce le fac rău. Aceasta este o dovadă de lipsă de personalitate. Cine răspunde cu aceeaşi monedă seamănă cu oglinda, incapabilă să ne arate altceva decât ceea ce îi este aşezat în faţă. Un om matur ştie că faptele lui trebuie să-l caracterizeze pe el însuşi, nu pe cei care-l atacă. De aceea, el va răspunde celor din jur nu după cum merită ei, ci după cum este el.
Cineva spunea că: „Bunătatea este un dar pe care-l putem da oricui, oriunde şi în orice circumstanţe. Oricine poate fi rău, dar numai sufletele cu adevărat alese ştiu să dovedească bunătate”.
Bunătatea este o roadă a Duhului şi apare ca o consecinţă a umblării noastre cu Domnul Isus. Nu o putem produce prin strădaniile noastre, ci trebuie să o cultivăm, tot aşa cum se cultivă pomii fructiferi. Bunătatea vine de la Dumnezeu şi izvorăşte din plinătatea lucrării Duhului în viaţa noastră.
Pe măsura maturizării lor, creştinii cresc şi în bunătate, mutându-se dinspre scaunul „de judecată” înspre „tronul îndurării”. Ei se deprind astfel să fie răbdători, prietenoşi şi plini de milă. Dacă te mai observi încă plin de asprime şi duritate în relaţiile cu alţii, să ştii că eşti încă un creştin nevârstnic. Este semn că roadă bunătăţii nu a fost cultivată îndeajuns. Stai cu sinceritate înaintea Domnului şi recunoaşte-ţi vina. Du-te apoi şi stai de vorbă cu cel pe care l-ai tratat rău. Cel ce îndreaptă un rău făcut este o persoană care face progrese înspre bunătate.
Îmbrăcaţi cu bunătate
„Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare” (Coloseni 3:12).
Îmbrăcămintea este partea exterioară care ne caracterizează în ochii celorlalţi. Se zice chiar: „Haina îl face pe om”. Biblia ne spune că bunătatea noastră trebuie să se vadă din felul nostru de comportament. N-ar trebui să se poată spune: „Are gură rea, dar are o inimă bună”. Biblia ne spune că: „Din prisosul inimii vorbeşte gura”. Nu este potrivit ca un creştin născut din nou să fie întrecut în bunătate de un necreştin care manifestă doar bunătatea firească. Un funcţionar creştin ar trebui să fie mult mai amabil decât unul necredincios; o vânzătoare creştină trebuie să arate mai multă bunătate în relaţiile ei cu clienţii decât o vânzătoare care este doar politicoasă. Trebuie să ne deprindem să punem pe noi haina bunătăţii în fiecare dimineaţă şi s-o arătăm tuturor.
(Îmi aduc aminte că eram în agenţia Tarom cu fratele Curtis Nims şi, jenat de obrăznicia „românească” a unei funcţionare de acolo, i-am spus câteva cuvinte aspre şi am cerut să stau de vorbă cu responsabila unităţii. Credeam că fratele Nims nu mi-a înţeles vorbele, dar el înţelesese totul din tonul vocii mele. Ca urmare, m-a luat deoparte şi mi-a spus blând: „Cine ştie ce probleme are şi ea! Poate că s-a certat cu bărbatul azi dimineaţă; sau poate că are un copil bolnav. Săraca de ea; n-are nici un fel de bucurie. Las-o în pace, nu mai adăuga încă un necaz la starea ei.” Când a venit în sfârşit responsabila, i-am mulţumit că ne-a acordat această atenţie şi am adăugat: „Funcţionara dumneavoastră şi-a dat toată silinţa, dar probabil că numai dumneavoastră ne puteţi ajuta. etc. etc.” A fost o ocazie în care am învăţat de la un om de peste şaptezeci de ani cum trebuie să te porţi când eşti îmbrăcat cu bunătate.
Este şi mai trist când cei ce lucrează cu sufletele în Biserică nu sunt îmbrăcaţi cu bunătate. Când a aflat pentru prima oară că am de gând să mă duc la Seminar ca să ajung păstor, fratele Simion Cure m-a căutat şi mi-a zis: „Chiar vrei să te faci predicator, ca tată-tu?” „Da”, am răspuns eu timid. „Atunci, roagă-te Domnului ca să-ţi dea o beregată largă”. Confuz încă, credeam că face aluzie la boala mea de ficat şi la faptul că nu pot mânca decât mâncare de regim special. Fratele Cure a continuat însă, dând răspuns nedumeririi de pe faţa mea: „Pe copiii Domnului trebuie să-i înghiţi aşa cum sunt, cu pene cu tot. Nu-i de loc uşor să-i înghiţi pe unii!” A fost prima şi una dintre cele mai bune lecţii de „teologie pastorală” din întreaga mea pregătire.
Altă dată mă aflam în cercul Bisericilor de pe coasta de vest a Americii şi am avut privilegiul să lucrez alături de oameni ca Petru Popovici, Simion Cure, Liviu Olah, Aurel Popescu şi Richard Wurmbrand. Îmi amintesc că într-una din localităţile de pe coasta Pacificului apăruse o ceartă între două Biserici şi o stare de conflict între cei doi predicatori. Ca şi în alte daţi, păstorii celorlalte Biserici au format o comisie şi ne-am dus la faţa locului ca să încercăm să-i îndemnăm pe fraţi spre bine. Ne-am împărţit în două grupe şi ne-am dus să stăm de vorbă cu fiecare Biserică şi predicator în parte. Eu am făcut parte din aceeaşi grupă cu fratele Petru Popovici. N-am să uit niciodată cuvintele rostite atunci de dânsul. Stând de vorbă cu unul dintre predicatori, fratele Petru Popovici i-a spus: „De ce nu eşti înţelept? Nu aşa se câştigă o luptă. Fii bun şi vei câştiga! V-aţi învrăjbit unii împotriva altora şi toţi credincioşii suferă. Dacă vrei să câştigi, fii bun! Arată dragoste şi vei aduna toată comunitatea de români la tine. Dacă vrea cineva să plece dincolo, la cealaltă adunare, cheamă-l pentru o ultimă duminică şi dă o masă de despărţire în cinstea lui. Mulţumeşte-i pentru tot ce a făcut până atunci în adunare şi spune-i că eşti convins că va continua să fie un mădular bun şi în cealaltă adunare. Oamenii au nevoie de cineva care să-i iubească. Chiar mai mult decât să le predice. Arată-le dragoste şi bunătate şi ţi i-ai câştigat pentru totdeauna. Vor veni înapoi şi de la capătul pământului, dacă vor şti că eşti un om care-i iubeşti sincer şi le vrei binele. Fii categoric cu păcatul, dar plin de iubire cu păcătoşii. Dacă vrei să câştigi, poartă-te cu bunătate!”
Am înţeles atunci care a fost secretul succesului slujirii fratelui „Pitt”. Bunătatea poate pierde pe termen scurt, dar în final, câştigă întotdeauna!)
Bunătatea creştină trebuie să ne însoţească pretutindeni. Chiar şi animalele din jurul casei trebuie să afle că noi suntem copii ai Domnului. Îmi aduc aminte cu câtă dragoste le vorbea mama mea orătăniilor de la fermă. Chiar şi câinii veneau pe lângă ea să se gudure bucuroşi. Am ajuns să cred că cine nu este bun cu animalele, nu va reuşi să fie bun nici cu oamenii. Este o convingere a mea pe care mi-a întărit-o şi mai mult scurgerea anilor. Tânărul care-şi loveşte cu cruzime câinele, nu va fi un soţ şi un tată gingaş. Adolescentul care ţipă obraznic la mama sa, va fi la fel de dur şi cu viitoarea sa soţie. Nu te bucura când, de dragul tău, prietenul tău se ceartă cu toată lumea. S-ar putea foarte bine ca să simţi curând pe pielea ta lipsa lui de bunătate!
Bunătatea creştină trebuie să crească. Experienţele vieţii şi umblarea noastră cu Dumnezeu trebuie să ne maturizeze în bunătate. Iată ce scrie apostolul Petru: „De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni” (2 Petru 1:5-7).
Cum creşte bunătatea?
Creştem în bunătate atunci când cei din jur se poartă frumos cu noi? Nu cred. Adevărata bunătate se dezvoltă nu numai atunci când este doar o reflexie a bunătăţii din jur, ci în situaţiile când ea există întocmai ca o undă de lumină într-un loc întunecos. Bunătatea creşte pe măsură ce alţii au nevoie de ea.
Este bunătatea un semn de slăbiciune?
Probabil că aţi auzit spunându-se: „Sunt bun, dar nu sunt şi prost”. Cine spune aşa, dă deja semne de răutate.
Oricine poate fi rău, dar se cere multă putere ca să te manifeşti întotdeauna ca un om bun. Deşi pare paradoxal, Biblia spune că „cei blânzi vor moşteni pământul” (Matei 5:5). Nimeni n-ar spune despre un ţânţar care n-a strivit un elefant, că a făcut-o din bunătate, dar un elefant care a ales să nu facă rău unui ţânţar poate fi categorisit drept bun.
Bunătatea nu este o dovadă de slăbiciune, ci de putere. Iată ce a reuşit să facă o tânără fată bună la suflet. Istoria noastră începe pe vremea când ea lucra ca angajată la unul dintre cei mai „imposibili” şefi. Orice ar fi făcut, din partea lui nu veneau decât replici nemulţumite şi pline de nervi. Lucrul în subordinea acestui om devenise un coşmar insuportabil. Tânără noastră ajunsese să se întrebe dacă banii câştigaţi meritau sănătatea zdruncinată şi nervii încordaţi. Aceasta până într-o zi în care ea s-a hotărât să-i joace nesuferitului şef o farsă. Începând cu acea dimineaţă, tânără s-a hotărât să-i facă în fiecare zi şefului câte un compliment. A început cu: „Vai ce stofă frumoasă este în costumul dumneavoastră” şi a trecut prin toată gama de complimente posibile. Care a fost rezultatul? Şeful a devenit încet, încet mai potolit şi nu după multă vreme… a luat-o de soţie. Bunătatea ei a biruit. Tăria ei de caracter i-a câştigat admiraţia şi… inima lui.
Un compliment te poate face să ajungi departe.
Creştinii au intrat în imperiul bunătăţii la Crucea de la Golgota. Acolo, ei s-au întâlnit cu Bunătatea în persoană. De atunci, ei cresc mereu în bunătate, făcând tuturora bine, până în ziua în care Bunătatea îi va lua la Sine acasă, ca să aibă parte veşnic de ea.
Pe de altă parte, cei care nu s-au dus la Golgota să se întâlnească cu Bunătatea lui Dumnezeu, vor continua să trăiască în răutatea inimii lor, până ce într-o zi vor intra pe deplin în părtăşia celei mai răutăcioase persoane din univers – Satan însuşi. Împreună cu el şi cu ceilalţi oameni răi, ei se vor chinui pe vecie unii pe ceilalţi, provocându-şi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
„Preaiubiţilor, fie-vă groază de rău şi alipiţi-vă tare de bine”.
Creştinii trebuie să fie o oglindire a bunătăţii lui Dumnezeu către ceilalţi oameni. „Fiţi buni unii cu alţii”.
CAPITOLUL 4
„Supuneţi-vă unii altora”
„Mie nu-mi dictează nimeni. Să nu-mi spuneţi mie ce să fac. Mă descurc eu şi singur. Fac ce vreau şi fac ce-mi place!” Nu vi se pare că aţi mai auzit undeva aceste cuvinte?
Să ne închipuim că tocmai aţi terminat de expus seria de motive pentru care propuneţi ca o oarecare lucrare să se facă în biserică şi sunteţi foarte convins că aveţi perfectă dreptate, numai că… ceilalţi văd altfel şi nu sunt de acord. Ce veţi face? Oare nu gândiţi: „La şedinţa următoare nici nu mai vin!”?
Aţi văzut vreodată doi oameni care se invită reciproc să păşească primul în faţa unei uşi deschise şi nici unul nu vrea să cedeze? Aparenta lor politeţe s-a poticnit în încăpăţânarea amândoura: nici unul nu vrea să fie primul!
Ce este rău cu cele trei atitudini de mai sus? Nu avem dreptul să mergem de capul nostru? Nu avem dreptul să ne supărăm când nu se ţine seama de părerea noastră? Nu avem dreptul să fim cei mai smeriţi şi să fim „mândri” de smerenia noastră?
Biblia ne spune că cei care vor să placă Domnului trebuie să renunţe de bună voie la toate aceste „drepturi” ale mândriei: Şi toţi în legăturile voastre să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har” (1 Petru 5:5).
La o ultimă analiză, nimeni nu poate face chiar tot ce vrea şi nimeni nu poate trăi singur. (Îmi aduc aminte că poetul şi profesorul Ioan Alexandru ne povestea la Universitatea Populară din Bucureşti despre dialogul pe care-l avusese cu un „liber cugetător”. Tânărul se apropiase de profesor politicos, dar oarecum categoric în critica sa: „Domnule profesor, nu înţeleg de ce legaţi dumneavoastră fericirea de cunoaşterea lui Dumnezeu şi de trăirea în ascultare de El. Eu sunt un ateu „liber cugetător” şi sunt foarte fericit şi fără Dumnezeul de care vorbiţi dumneavoastră. Nu înţeleg cum aş putea fi fericit dacă ar trebui să mă supun unei forţe superioare mie şi să trăiesc în dependenţă totală de voinţa ei”. Replica profesorului a venit repede şi plină de… poezie: „Data viitoare când ţi-e foame să nu te mai duci la cantină, ci să mănânci din tine. Altfel, de fiecare dată când treci pragul cantinei, semnezi prin chiar faptul acesta declaraţia ta de dependenţă; depinzi de bucătăresele de la cantină. Du-te la ele şi întreabă-le de unde au mâncarea pe care ţi-o pun în farfurie. Ele te vor trimite la plantele şi animalele câmpului. Întreabă-le pe ele de unde vin şi te vor trimite la vânt, la soare şi la ploaie. Întreabă vântul, soarele şi ploaia de unde vin şi-ţi vor răspunde: „De la Dumnezeu!” Dacă nu vrei să depinzi de Dumnezeu, când ţi-e foame data viitoare încearcă să mănânci… din tine. Mănâncă-ţi degetele mâinii, urechile şi pulpa de la picior, ateule!”)
Depindem cu toţii unii de ceilalţi şi cu toţi depindem de Dumnezeu şi de bunăvoinţa Lui.
Dacă vrem să fim după voia lui Dumnezeu trebuie să învăţăm să ne supunem Lui şi să ne supunem şi unii altora. Iată care este îndemnul pe care ni-l dă Biblia: „Mulţumiţi întotdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Cristos. Supuneţi-vă unii altora în frica lui Cristos” (Efeseni 5:20-21).
Cine reuşeşte să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru toate lucrurile înţelege că trebuie să accepte viaţa aşa cum este ea rânduită de Dumnezeu. Acesta este primul pas spre supunere. Al doilea pas este să învăţăm să ne supunem şi unii altora, căutând ceea ce este bine în faţa Domnului (“în frica lui Cristos”).
A te supune vine de la expresia greacă: „hupo meno” care se poate traduce prin: „a te aşeza în linie”, a te subordona, a asculta de glasul superiorului în armată. Dumnezeu a rânduit ca lumea aceasta să fie guvernată de anumite forme de autoritate şi noi trebuie să ne subordonăm lor. Lumea s-ar prăbuşi în anarhie şi-n haos dacă nu ar exista aceste forme de subordonare şi de cooperare.
Autoritatea supremă
Cea dintâi şi cea mai mare autoritate este Dumnezeu. Psalmistul scrie: „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra” (Psalm 37:5). Noul Testament reia această temă: „Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu, împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi” (Iacov 4:7). Biblia ne atrage atenţia că există două puteri cosmice: Dumnezeu şi Satana. Lui Dumnezeu trebuie să ne supunem, iar lui Satana trebuie să ne împotrivim.
Există o categorie de naivi care cred că pot trăi într-o neutralitate comodă: nici supunându-se lui Dumnezeu şi nici împotrivindu-se prea mult diavolului. O astfel de stare este iluzorie, născută din lucrarea de înşelăciune desfăşurată în lume de Satana. Ne-am născut într-un univers sfârtecat de o înfruntare cosmică, căreia, chiar dacă nu o înţelegem pe deplin trebuie să-i facem faţă. Nu există independenţă. Trebuie să ne supunem sau lui Dumnezeu, sau lui Satana şi sistemului său, numit „lumea de acum”.
„Dar fac ce vreau şi nu ascult de nimeni!” Dragul meu, aşa ceva nu se poate. Sau eşti cu Dumnezeu sau cu Satana. Domnul Isus clarifică lucrul acesta când zice: „Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, şi cine nu strânge cu Mine, risipeşte” (Matei 12:30). Este absurd să crezi că se poate să fi neutru. Nu depinde de tine: „Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea”.
Supunerea faţă de Dumnezeu şi acceptarea lui Isus ca Domn sunt lucruri de cea mai mare însemnătate. Cei care se dau acum de partea Lui, vor gusta în final cu El din cupa victoriei. Cei care I se împotrivesc acum, vor îngenunchea odată înaintea Lui la marea Judecată. Biblia spune: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor, şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi, de toate faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit, şi de toate cuvintele de ocară, pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi” (Iuda 14,15). Cine vrea să vadă că nu există neutralitate, să examineze cu atenţie conţinutul “înjurăturilor” de care este plin vocabularul oamenilor din lume. Nu este clar că cele mai multe sunt îndreptate împotriva lui Dumnezeu şi a lucrurilor Lui sfinte? Va veni o vreme când aceşti ignoranţi atei vor plăti pentru naivitatea lor vinovată. Biblia spune: „Pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domnul” (Filipeni 2:10-11). Îndemnul subînţeles în acest text este următorul: „Supune-te Celui biruitor acum, pentru ca să ai în final parte de biruinţă. Dacă faci aceasta, în ziua Domnului vei fi de partea celor binecuvântaţi.
Respectă-i pe cei mai în vârstă
Cea de a doua bază de autoritate în Biserică şi în societate sunt cei mai în vârstă. Iată îndemnul pe care-l găsim în 1 Petru 5:5: „Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci, Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”.
Tinerii închipuiţi, care vor să aibă ultimul cuvânt şi vor să răstoarne lumea cu susul în jos, aruncându-i la coşul istoriei pe cei bătrâni, se nenorocesc singuri. Proverbul românesc înţelept spune: „Cine nu are bătrâni să şi-i cumpere”. Adolescenţii care cred că pot înlocui experienţa de o viaţă a bătrânilor cu „cunoştinţele” acumulate în şcoli n-au nici un habar de viaţă. Şcolile lumii nu fac doi bani în comparaţie cu şcoala vieţii! Din punct de vedere creştin, orice batjocorire a celor mai în vârstă şi orice rebeliune împotriva ordinii stabilite este o violare a unui principiu fundamental al Scripturii.
În practică, aşa numitul „conflict între generaţii” nu este nimic altceva decât o dovadă a faptului că nu ne “împodobim cu smerenie în legăturile noastre” şi că nu vrem „să ne supunem unii altora”. Avem la fel de multă nevoie şi de înţelepciunea echilibrată a bătrânilor şi de entuziasmul debordant şi neformalist al tinerilor. Aceste două realităţi sunt ca frâna şi motorul automobilului. Vai de maşina care nu are motor, dar vai şi de maşina care nu are frâne!
Supune-te Bisericii
Cea de a treia autoritate rânduită de Dumnezeu este Biserica: „Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos” (Evrei 13:17). Biserica este familia copiilor lui Dumnezeu şi în această familie unii sunt rânduiţi să conducă. Dumnezeu ne îndeamnă să acceptăm această ordine pentru ca activitatea acestor lideri spirituali să poată fi făcută cu bucurie. Nu-i necesar ca să le mai îngreunăm şi noi lucrarea. Au şi aşa o sarcină destul de grea. Chiar şi atunci când un astfel de conducător al Bisericii este greşit într-o anumită privinţă, mult mai mult se poate îndrepta dacă cei ce vor să-l ajute fac aceasta într-un spirit de supunere, decât dacă o fac într-un duh de împotrivire. Majoritatea impasurilor care au dus şi duc la ruperi de Biserici şi la suferinţe nenecesare provin nu dintr-o problemă de „dreptate”, ci din una de atitudine. Relaţiile de supunere sunt la fel şi în Biserică şi în familie. Când vrei să faci o „limpezire” a treburilor din Biserică întreabă-te: „Mi-ar plăcea ca soţia mea să încerce să rezolve problemele de acasă prin aceeaşi metodă pe care o folosesc eu faţă de conducătorii Bisericii?”
Supune-te formelor de guvernământ
A patra autoritate rânduită de Dumnezeu este forma de guvernământ a ţării: „Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul; atât împăratului, ca înalt stăpânitor, cât şi dregătorilor, ca unii care sunt trimişi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei ce fac bine” (1 Petru 2:13-14).
Cele patru forme de supunere enumerate mai sus sunt importante şi numai cel care se încadrează în ele poate deveni ceea ce vrea Dumnezeu să-l facă. Totuşi, în afara celor patru, mai există una fără de care nu vom putea să mergem prea departe în viaţă şi nu vom reuşi să facem prea multe: supunerea unii către alţii: „Supuneţi-vă unii altora în frica lui Cristos” (Efeseni 5:21). „Şi toţi în legăturile voastre să fiţi împodobiţi cu smerenie” (1 Petru 5:5). Împărăţia lui Dumnezeu este un regat al iubirii şi nicăieri nu se exprimă mai frumos această iubire ca într-un caracter smerit, gata să se pună la dispoziţia altora în slujire.
Exemplul suprem
Domnul Isus este modelul suprem al supunerii şi slujirii din iubire. Din pruncie şi până la Golgota, Domnul Isus a fost „unul venit ca să slujească” (Marcu 10:45).
Priviţi-L ducându-şi crucea spre dealul Căpăţânii. Auziţi-l cum oftează şi înfioraţi-vă când cade sub povara ei. De crucea aceea erau atârnate toate păcatele lumii de la Adam şi până la ultimul om care se va naşte în lume. Admiraţi-L cum ştie să ne slujească nouă şi cum ştie să se supună hotărârii Tatălui din ceruri. Ar fi putut să cheme legiunile de îngeri ca să-L scape, dar n-a făcut-o. Era Atotputernic, dar a acceptat să fie scuipat şi schingiuit de oamenii pe care i-a creat din dragoste. Din cauză că m-a iubit pe mine, a suferit ruşinea şi a murit moarte de tâlhar pe cruce.
Imaginaţi-vă cum a arătat lucrarea Domnului Isus privită din ceruri. Căutaţi să pătrundeţi dincolo de slavă şi să-L vedeţi pe Isus stând pe tron, în toată splendoarea şi strălucirea dumnezeirii Sale. Are frumuseţea şi desăvârşirea slavei de Dumnezeu. Nimic nu-i lipseşte. Căutaţi să vă imaginaţi apoi o scară lungă care coboară din cer spre pământ şi priviţi-L pe acest Isus cum coboară, treaptă după treaptă, părăsind slava cerului şi intrând în atmosfera poluată de păcat a pământului. Omenirea zace în cel rău şi miroase urât în starea ei de putrefacţie. El se umileşte atât de mult încât acceptă să spele picioarele acestei umanităţi murdărite de păcat. La picioarele scării, imaginaţi-vă lupii vicleni, răi şi cruzi care aşteaptă să-L sfâşie. El vine să se umilească şi să spele picioarele mânjite ale omenirii. Apoi, se lasă prins de ei, ca un Miel blând, acceptă să fie scuipat de această haită nebună şi li se dă în mâini de bună voie ca să fie schingiuit şi apoi sfâşiat pe lemnul crucii. Toate acestea le-a făcut pentru că te-a slujit pe tine şi pe mine, făcându-se „urzitorul unei mântuiri veşnice”. Acesta este Domnul care ne cheamă în Împărăţia Lui şi ne îndeamnă să învăţăm şi noi să ne supunem unii altora şi „să fim împodobiţi cu smerenie în legăturile noastre”.
Cei mai mulţi dintre noi nu am vrea să ne supunem nimănui. Ni se pare că suntem prea deştepţi şi prea pricepuţi ca să ne umilim înaintea altora. Educaţia noastră, diplomele cucerite, nivelul de civilizaţie şi mai ales… străvechea mândrie nu ne lasă să ne mai îmbrăcăm cu smerenie în legăturile noastre. Nu mai avem între noi slujirea în spiritul Mielului lui Dumnezeu. Ne-am însuşit mai degrabă încăpăţânarea catârului care se întoarce cu spatele la stăpân şi face praf, căutând să-l lovească cu copita.
Cum va putea măgarul acesta violent să se încadreze în lucrarea Bisericii? Trebuie să ne pocăim cu toţii şi să ne întoarcem la simplitatea şi autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu. Chiar dacă trăim într-o lume complexă, principiile Bibliei au rămas aceleaşi. Biserica n-ar trebui să coboare standardul la nivelul pornirilor membrilor fireşti. Liderii duhovniceşti trebuie să dea tonul unei vieţi de smerenie şi supunere, iar ceilalţi trebuie să se supună lor, „din pricina lui Cristos”.
Testul supunerii
Iată cum este pus la încercare în Biserică spiritul nostru de supunere. Adunarea stabileşte un anumit standard de sfinţenie şi imediat unul sau doi dintre membrii Bisericii nu vor să-l urmeze. „Nu suntem de acord” spun ei cu tărie. Reacţia lor seamănă mai mult cu lovitura de măgar, decât cu spiritul blând al mielului. Credincioşii s-au deprins să fie mai încăpăţânaţi în lucrurile „mici” ale disciplinei Bisericeşti, decât a fost Domnul Isus când I s-a propus să lase slava şi să „ia chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor”. Cunosc tinere din Biserică care s-au supărat mai mult pentru câţiva centimetri la lungimea rochiei, decât s-a supărat Cristos că a trebuit să moară pentru această încăpăţânare la Cruce. Fraţi s-au jignit mai mult unul pe celălalt pentru un anumit fel de tuns sau pieptănătură, decât s-a jignit Domnul când a trebuit să se aşeze între doi tâlhari ca să-i mântuiască. Loviturile încăpăţânate de copite marchează viaţa Bisericilor de azi mai mult decât dovezile minunate de supunere. Toţi suferim şi, în străfundul sufletului, toţi ştim că „nu se merită”.
(Fratele Richard Wurmbrand îmi povestea odată că tocmai vizitase o adunare creştină divizată din cauza părerii despre libertatea femeii de a purta pălărie în locul tradiţionalului batic. „Le-am spus repede care este soluţia”. a spus dânsul. „Nu avea rost să se certe pentru asemenea fleacuri. Le-am spus să poarte de-acum încolo şi batic şi pălărie: cele care vor pălărie să poarte baticul sub pălărie, iar cele care vor batic, să poarte pălăria sub batic!” Probabil că nu v-a scăpat ironia din sfatul fratelui Richard. Ea marca de fapt mustrarea pentru o adunare care se împiedica în „fleacuri”, când lumea păcătoasă îi aştepta afară cu Evanghelia.)
Ce vrem să spunem cu aceasta? Vrem să spunem că de-acum nimeni nu mai are voie să gândească şi să-şi spună părerea de frică să nu intre în conflict cu Biserica şi să fie acuzat de nesupunere? Fireşte că nu. Poţi gândi şi poţi vorbi cât vrei şi cu cine vrei. Dar trebuie să înveţi să faci toate acestea într-un spirit de smerenie şi de supunere. De pe poziţia mielului, poţi oricând zice: „Ajută-mă în această problemă. Nu înţeleg de ce este aşa”. Nu spune în încăpăţânarea măgarului: „Regula aceasta stupidă nu are nici un sens”.
Mulţi credincioşi din Biserică se lipsesc singuri de binecuvântări, nefiind niciodată gata să ceară lămuriri sau să se lase ajutaţi de ceilalţi. S-ar putea ca problema ta să fie de natură financiară sau de natură spirituală; nu contează. Du-te la fraţii tăi şi cere-le ajutorul. Dacă-ţi oferă bani, nu fi prea mândru ca să-i primeşti. Dacă-ţi atrag atenţia că te afli pe un drum greşit, supune-te lor şi urmează-le sfatul. Nu te grăbi să contrazici, ascultă, caută să înţelegi şi împlineşte. Aceasta este cea mai sigură cale spre binecuvântare.
Supunerea te scuteşte
De ce să mă supun autorităţii? De ce să ascult de tata? De ce să ascult de cei ce conduc Biserica? De ce să mă supun altora? Supunerea ne aduce o formă de protecţie, ea ne scuteşte de atacurile spirituale ale diavolului. Supunerea este ca o umbrelă care te poate scuti de torentele ploii. Supunerea ne scuteşte să înfruntăm singuri săgeţile arzătoare ale celui rău. Dacă tatăl tău îţi spune: „Mai bine nu te duce seara aceasta…”, fă bine şi ascultă-l. S-ar putea să fie sfatul care te scuteşte de o primejdie nebănuită. Dacă autorităţile îţi spun: „Condu cu maximum 65 de mile pe oră”, stai în această viteză, considerând-o limita care desparte o călătorie plăcută de una care ţi-ar putea lăsa un gust amar în gură. Dacă cei din Biserică îţi spun că nu este bine să asculţi un anume fel de muzică, ascultă-i, căci va fi spre binele tău. Cei cărora le-a dat Dumnezeu autoritate asupra ta nu-ţi vor răul, ci dimpotrivă, să te păzească de primejdie.
Când răspunzi obraznic: „Ba mă duc tată, regulile acestea fixate de tine n-au nici o noimă” sau „Fac ce vreau cu viaţa mea” sau „Sunt destul de mare ca să mă conduc şi singur”, nu faci altceva decât să ieşi singur de sub umbrela protectoare şi să te aşezi în calea atacurilor diavolului. Lipsa de supune faţă de autoritatea protectoare stabilită de Dumnezeu este responsabilă pentru majoritatea suferinţelor inutile pe care ni le-am provocat singuri. Dacă am fi ascultat, am fi avut parte de bucurie şi de biruinţă.
CAPITOLUL 5
„Iubiţi-vă unii pe alţii”
Mary avea cinci anişori când a trebuit să treacă printr-o operaţie majoră, care i-a pus serios viaţa în cumpănă. Doctorii şi-au dat repede seama că o transfuzie de sânge era absolut necesară. După ce au testat toţi membrii familiei, singurul care avea acelaşi tip de sânge era fratele ei mai mic, Jimmy.
„Jimmy, vrei să-i dai sângele tău lui Mary?” l-a întrebat doctorul.
Jimmy a strâns nervos din dinţi şi a spus după un răstimp: „Da, domnule doctor, dacă trebuie…”
S-au apucat repede de lucru şi l-au pregătit pe băieţaş pentru transfuzia de sânge. Nu începuseră însă bine procedeul şi obrajii lui Jimmy s-au albit deodată. Doctorul şi-a dat seama că nu transfuzia este de vină şi i-a făcut semn asistentei să stea de vorbă cu băiatul.
„Nu te simţi bine, Jimmy?” l-a întrebat asistenta.
„Ba da, dar mă întreb când am să încep să mor”?
„Să mori?” a tresărit asistenta. „Tu crezi că va trebui să mori dacă-i vei da sorei tale sânge?”
„Da, cu siguranţă”.
„Şi eşti gata să mori pentru sora ta?”
„Da, doar am acceptat să-i dau sângele meu.”
Doctorul şi asistenta au privit cu uimire şi admiraţie spre micul erou. Apoi i-au explicat lui Jimmy că nu va trebui să moară, deoarece Mary avea nevoie numai de o mică cantitate de sânge.
Întâmplarea aceasta este o ilustraţie a sacrificiului de care este în stare dragostea.
Biblia ne spune că: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi” (Ioan 15:13).
Întreaga Scriptură nu este altceva decât o carte de dragoste. Ea ne istoriseşte cum s-a manifestat cea mai copleşitoare iubire din istoria cosmosului: dragostea lui Dumnezeu pentru rasa umană. Deşi L-am părăsit prin neascultarea protopărinţilor noştri, Dumnezeu a ales să ne iubească şi să ne recâştige pentru Sine. Dragostea lui Dumnezeu s-a manifestat pentru noi pe vremea când noi Îi eram încă străini şi vrăjmaşi. Biblia ne spune că Dumnezeu este dragoste. Nu este de mirare deci că ea cere tuturor celor care au intrat în familia lui Dumnezeu să manifeste o dragoste intensă unii pentru alţii.
Iată ce ne-a spus Domnul Isus despre dragoste: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” (Ioan 13:34-35).
„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu. Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi” (Ioan 13:34,35; 15:12,13).
Biblia mai spune: „Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii” (Romani 13:8).
„Căci voi singuri aţi fost învăţaţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii” (1 Tesaloniceni 4:9).
„Să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima” (1 Petru 1:22).
Epistolele lui Ioan duc şi mai departe această poruncă a iubirii:
„Căci vestirea, pe care aţi auzit-o de la început, este aceasta: să ne iubim unii pe alţii”.
„Şi porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său Isus Cristos, şi să ne iubim unii pe alţii, cum ne-a poruncit El”.
„Prea iubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii… dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi, şi dragostea Lui a ajuns desăvârşită în noi” (1 Ioan 3:11,23; 4:11,12).
Iubirea unul pentru altul nu este o opţiune, ci o poruncă a Domnului. Oricine face parte din familia lui Dumnezeu manifestă această trăsătură comună.
Un anume fel de iubire
Cei ce au studiat fenomenul dragostei au remarcat patru feluri de iubire: iubirea romantică, iubirea de frate, iubirea din cadrul familiei şi iubirea divină. Biblia le cere celor credincioşi să se ridice deasupra iubirii omeneşti şi să practice iubirea divină. Bineînţeles că împreună cu această poruncă, Dumnezeu ne dăruieşte prin Duhul şi resursele necesare pentru a trăi la acest nivel înalt, căci nu există în nici unul din noi suficiente resurse ca să putem iubi ca Dumnezeu.
Biblia foloseşte cuvântul „agape” pentru a deosebi iubirea divină de celelalte forme ale iubirii. Iubirea de tipul „agape” caută întotdeauna binele suprem pentru fiinţa iubită. Ea nu se limitează doar la aprinderea sentimentelor, ci se ridică la nivelul minţii şi subordonează întreaga voinţă în procesul de slujire al celor pe care-i cuprinde. Agape este iubirea care se sacrifică şi care se oferă să ajute şi acolo unde ajutorul nu este meritat.
Cea mai bună ilustraţie a acestui fel de iubire este Domnul Isus Cristos: „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Romani 5:8).
Este nevoie de multă iubire ca să putem să ne slujim unii altora. De prea multe ori, comportamentul nostru dovedeşte cât de copilăroşi şi imaturi suntem. Dacă un frate din Biserică este sănătos din punct de vedere spiritual, cu o familie care-i face cinste şi cu o activitate care-l scoate în evidenţă în faţa tuturor, atunci noi îi acordăm toată iubirea noastră. Toţi îl considerăm „unul de-al nostru” şi ne înghesuim să-l invităm pe acasă.
Dar să ne închipuim că acest frate începe să treacă prin clipe mai grele. Poate că cineva i-a spus ceva care l-a rănit sau poate că Dumnezeu a îngăduit ca ceva rău să i se întâmple în familie. Ce se întâmplă cu dragostea noastră? Exact când el are mai mult nevoie de ea, noi îi întoarcem spatele. Dacă începe să vină mai rar pe la Biserică, îl socotim “înstrăinat” şi-l scoatem din inimile noastre. Bineînţeles că el va căuta refugiu în prieteniile unor oameni din lume şi probabil că-l vom vedea curând în situaţii şi circumstanţe „discutabile”. Atunci ne vom grăbi să-l arătăm cu degetul şi să nu ne mai socotim datori să-i sărim în ajutor. Comportamentul nostru este un fel de negustorie: suntem gata să investim doar în prieteniile din care nădăjduim să ne întoarcem cu o oarecare doză de profit. Când nu ni se răspunde după aşteptări, ne retragem „capitalul” şi-i tratăm pe ceilalţi cu răceală.
Cât de diferită a fost dragostea lui Cristos! El ne-a iubit pe vremea când noi îi eram vrăjmaşi şi cu cât îl răneam mai mult, cu atât El Îşi deschidea braţele mai larg, până ce le-a întins atotcuprinzător pe cruce.
Iubirea de tipul agape este iubirea care se dăruieşte pe sine, cheltuindu-se pentru binele şi fericirea celor din jur.
Ştiu că este greu să mai rămâi prieten cu cineva care a părăsit standardul sfinţeniei creştine şi că o eventuală afiliere cu el poate ruina o reputaţie cu greu câştigată. Dar, ce este mai important: orgoliul şi poziţia noastră în ochii celorlalţi sau salvarea celui care se află într-o stare de criză? Ce te-ar costa dacă l-ai invita acum la masă în familia ta?
Ştiu că, din punct de vedere uman, el nu mai merită atenţia ta, dar din punct de vedere al iubirii divine?
Una din ilustraţiile hazlii din cântecele creştine ale negrilor spune că, încercând să participe la un serviciu divin într-o Biserică a albilor, un negru a fost luat pe sus şi aruncat grămadă în praful drumului. Pe când se ştergea încetişor, scuturându-şi hainele, cel umilit a auzit glasul Domnului: „Ce ţi s-a întâmplat Pete?” „M-au aruncat în stradă, Doamne”. „Ştiu, Pete”, a continuat Domnul, „şi Eu caut să intru în această Biserică de 15 ani şi nu am reuşit încă!”
Domnul Isus este întotdeauna afară cu cei care suferă şi gem.
După cel de al doilea război mondial, un grup de credincioşi francezi din teritoriile Alsaciei şi Lorenei au luat hotărârea ca să nu ia Cina Domnului împreună cu populaţia de origine germană. În prima duminică de după această hotărâre, francezii i-au trimis pe germani să ia Cina la subsolul Bisericii. Când a fost însă să înceapă cu rugăciune, pastorul adunării a simţit că cerul este închis deasupra lui şi nu s-a putut ruga. După câteva minute de linişte, el le-a spus celorlalţi: „Cred că ştiu ce se întâmplă: Domnul Isus este la subsol cu fraţii germani. Chemaţi-i înapoi aici, altfel nu putem lua Cina Domnului”.
Întâmplări ca acestea ilustrează cât de important este să ne dăm seama că noi suntem chemaţi să depăşim dimensiunile înguste ale sentimentalismelor firii, pentru a păşi dincolo de ele, în nesfârşitele dimensiuni ale iubirii divine. Dragostea lui Dumnezeu nu ţine seama de greutăţile care-i stau în cale. Ea se manifestă chiar şi acolo unde este greu să treci peste resentimente. Agape este mai mult decât o simţire a inimii; ea este o încordare neînduplecată a voinţei. Iubirea aceasta se manifestă atunci când cineva este hotărât să acţioneze chiar împotriva sentimentelor sale, sacrificându-le de dragul celui care a greşit.
Există o răsplată a iubirii „agape”: bucuria care vine după sacrificiul slujirii. Sentimentele împlinirii nu vin înaintea acţiunilor, ci după ele, ca o răsplată binemeritată.
S-ar putea ca tu să spui: „Bine, dar nu-l mai iubesc de loc. Nu mai simt nimic pentru el”.
Aşa ceva se poate întâmpla în relaţiile de familie, în relaţiile de la lucru şi chiar în relaţiile dintre membrii Bisericii. Iubirea divină va continua însă să acţioneze printr-un act de voinţă. Când sentimentele s-au evaporat, nestatornice, trebuie să ne învăţăm să-l iubim pe celălalt printr-un act de voinţă. Aduceţi-vă aminte ce i-a spus Domnul Isus bisericii care-şi părăsise dragostea dintâi: „Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi” (Apocalipsa 2:5). Nu ne putem întoarce la sentimente pierdute decât atunci când suntem gata să facem faptele iubirii. Faptele noastre făcute cu hotărârea neclintită a voinţei vor readuce la viaţă şi sentimentele de care ducem acum lipsă. Aceasta înseamnă că trebuie să ne purtăm frumos şi atunci când nu simţim simpatie pentru cineva.
Domnul Isus ne-a arătat prin viaţa Sa ce înseamnă iubirea divină care se jertfeşte pentru binele altora. La sfârşitul vieţii Sale, El Şi-a îndemnat urmaşii să stăruiască în practicarea iubirii divine. Iată ce le-a spus în predica de pe munte:
„Aţi auzit că s-a spus: ‚Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău’. Dar Eu vă spun: ‚Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă bleastemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel?” (Matei 5:43-47).
Cum poate dobândi cineva o asemenea iubire? Apare ea odată cu maturizarea? O poţi dobândi prin frecventarea unei anumite Biserici? O poţi obţine ca rezultat al unei rezoluţii de Anul Nou? Există un studiu biblic care să te ajute să o cunoşti? Nu! Dragostea divină este o rodire a Duhului Sfânt: „Roadă Duhului dimpotrivă este dragostea…” (Galateni 5:22). Nimeni nu poate produce de la sine dragoste de calitatea veşniciei. Numai Dumnezeu poate iubi dumnezeieşte. Duhul Sfânt este singura persoană care ne poate face părtaşi unor asemenea trăiri. Orice credincios care trăieşte o viaţă de ascultare şi supunere faţă de Domnul Isus poate avea în inima lui rodirea aceasta minunată: iubirea divină. Mlădiţa nu poate rodi de la sine, însă când mlădiţa rămâne în viţă, rodirea se face de la sine: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5).
Domnul Isus este izvorul din care curge dragostea divină. Când eşti născut din nou prin Duhul Său, Duhul Sfânt intră în contact cu duhul tău şi din această legătură primeşti puterea de a rodi într-o iubire divină. Nu uita că Domnul Isus este viţa şi că tu eşti numai mlădiţa roditoare. Dacă nu te vei lipi de Cristos cu toată inima ta, nu vei fi în stare să aduci roadă iubirii divine.
Cum este această roadă?
Binecunoscutul text din 1 Corinteni 13 ne descrie dragostea „agape” astfel:
Dragostea divină este îndelung răbdătoare. Ea rezistă la tăvăleală văzând în celălalt o persoană cu potenţial de la Dumnezeu. Ea vede dincolo de păcat pe păcătosul iubit de Dumnezeu. Această iubire mai dă cu bucurie încă o şansă celui greşit.
Dragostea divină nu se umflă de mândrie şi nu invidiază. Ea se bucură de succesul altora şi-i încurajează continuu pe ceilalţi, acordându-le o permanentă atenţie.
Dragostea divină nu se poartă necuviincios. Ea nu este isterică, nu vorbeşte urât, nu ţine minte la nesfârşit greşelile altora pentru a le răspunde cu aceeaşi monedă la vremea prielnică.
Dragostea divină nu se dă bătută. Ea acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.
Poporul Domnului este chemat să rodească această calitate înaltă a iubirii divine. Nu-i de mirare că Scriptura ne îndeamnă să avem „rădăcina şi temelia pusă în dragoste” (Efeseni 3:17), să „rămânem în dragostea Lui” (Ioan 15:9) şi să creştem „tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii” (1 Tesaloniceni 3:12).
Şi sunt conştient că nu am în mine puterea să iubesc aşa, dar sunt hotărât să mă alipesc şi mai tare de Domnul, pentru ca El să poată să rodească prin mine din iubirea Sa minunată. Vreau să fiu un vas purtător de mireasmă dumnezeiască înspre o lume suferindă şi flămândă după iubire. Iată de ce, cuvintele din 1 Tesaloniceni 3:12 şi 13 mi se par aşa de minunate: „Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi, cum facem şi noi înşine pentru voi, ca să vi se întărească inimile şi să fie fără prihană în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Cristos împreună cu toţi sfinţii Săi” .
Fie ca Dumnezeu să ne facă pe toţi să sporim neîncetat în iubire.
CAPITOLUL 6
„Fiţi primitori de oaspeţi”
Daţi-mi voie să vă povestesc încă o întâmplare din copilăria mea. Eram cam de treisprezece ani când un vânzător de la magazinul de maşini agricole s-a oferit să-i vândă lui tata un tractor. Îmi aduc aminte că tata nu prea voia să facă târgul acela atunci, dar vânzătorul s-a oferit să vină personal acasă la noi şi ne-a luat pe toţi cu maşina lui luxoasă. Pe drum, vânzătorul ne-a oprit la un restaurant şi s-a oferit să ne cumpere ceva de mâncare. Tata a zis că un suc este de ajuns, dar vânzătorul nu s-a lăsat până ce nu ne-a dat tuturor o masă pe cinste. Ce mai, nu trebuie să vă mai spun că ne-am împrietenit cu vânzătorul şi că tata a cumpărat chiar în ziua aceea tractorul!
Iată o altă întâmplare: cu câtva timp în urmă, o companie de discuri ne-a invitat să participăm la o expoziţie de produse organizată în incinta unui mare restaurant. Credeţi că-mi amintesc ceva despre calitatea produselor? Foarte puţin. N-am să uit însă curând extraordinara varietate de produse… alimentare cu care ne-am îndopat toţi, delectându-ne. Bineînţeles că masa a fost „gratuită”. Contractele încheiate au acoperit însă mult mai mult decât preţul ei.
Cei ce ştiu să vândă au învăţat bine un principiu: câştigă mai întâi simpatia clientului şi vei avea după aceea parte şi de banii lui. Ei sunt ca pescarul care „cheltuieşte” o rimă, pentru ca apoi…
Să ştiţi că „negustoria” aceasta nu este străină de spiritul Bibliei. Principiul este acelaşi chiar dacă lumea şi Biblia îl folosesc în scopuri diferite. Dumnezeu vrea să ne apropiem de oameni nu pentru a trage foloase de la ei, ci pentru a le fi de folos. Ospitalitatea şi prietenia sunt căi de acces spre inimile oamenilor. Şi noi avem aşa de multe de oferit! Îl avem pe Domnul Isus în care sunt ascunse toate comorile lumii şi care poate da ajutor tuturor celor care sunt în lipsuri sau necazuri.
Lumea de astăzi a stabilit relaţii bazate pe egoism. De obicei “îi foloseşti pe alţii sau eşti folosit de ei”, uneori „o mână spală pe alta” din dorinţa stabilirii unui compromis cu avantaje duble.
Familia copiilor lui Dumnezeu trebuie să fie călăuzită de principiul binefacerii altruiste. Noi trebuie să fim prietenoşi pentru că Dumnezeu ne-a învăţat să fim aşa. Acţiunile noastre sunt motivate de dragostea faţă de Dumnezeu şi de iubirea faţă de aproapele nostru.
Ospitalitatea biblică
„Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi înţelepţi dar şi vegheaţi în vederea rugăciunii. Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii faţă de alţii, căci dragostea acopere o sumedenie de păcate. Fiţi primitori de oaspeţi între voi, fără cârtire” (1 Petru 4:7-9). Aceasta este o chemare la trăirea în dragoste, la ignorarea greşelilor şi la acceptarea celorlalţi într-o atmosferă de toleranţă iubitoare.
În altă parte a Scripturii putem citi: „Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. Ajutaţi pe sfinţi, când sunt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi” (Romani 12:10a,13).
Conducătorii Bisericii trebuie să fie „primitori de oaspeţi” (1 Timotei 3:2; Tit 1:8).
„Stăruiţi în dragostea frăţească. Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea au găzduit, fără să ştie, pe îngeri” (Evrei 13:1,2).
Semnificaţiile ospitalităţii
Dicţionarele spun că ospitalitatea este: „o atitudine binevoitoare faţă de oameni, plăcerea de a avea musafiri; prietenie oferită din toată inima şi dezinteresată; bucuria de a folosi bunurile trecătoare pentru a dobândi prietenii care să dureze veşnic”.
Webster scrie că ospitalitatea este: „Obiceiul de a primi oaspeţi şi de a-i trata cu toată bunătatea şi curtoazia”.
Definiţiile de mai sus ne pot da o idee despre ceea ce se aşteaptă de la noi ca să facem pentru alţii. O Biserică ospitalieră este un grup de oameni care nu se mulţumesc să se întâlnească doar la Biserică, ci îşi deschid cu bucurie casele unii altora, stau la mese împreună, se bucură de prezenţa celorlalţi şi au o aşa de mare bucurie când sunt împreună încât cei ce au scăpat prilejul simt că au pierdut o mare ocazie.
(Îmi aduc aminte de vremea când ne întâlneam ca Biserică într-un fost garaj din California. Condiţiile erau modeste, dar dragostea şi buna dispoziţie făceau ca sala aceea mică să ne pară un somptuos palat, iar întrunirile erau adevărate banchete de dragoste şi părtăşie creştină. Unul dintre noi, Emil Dumitru, lucra uneori Duminica dimineaţa la magazinul de optică medicală, dar venea pe la ora 12 când se termina serviciul divin spunând: „N-am putut să nu mă reped să vă văd măcar şi să vă strâng în braţe. Care veniţi astăzi la mine la masă?” Era şi aceasta o dovadă de ospitalitate şi prietenie.)
Din păcate, societatea modernă, deşi ne-a adunat mai mulţi într-un loc, nu ne-a învăţat şi să dorim să ne cunoaştem unii pe ceilalţi. Trăim fiecare în pătrăţica noastră, nederanjând şi nevrând să fim deranjaţi de nimeni. Când apar neînţelegeri sau conflicte, oamenii îşi dau seama cât de puţin se cunosc unii pe ceilalţi şi cei mai mulţi au tendinţa să plece în altă parte. Este interesant că cei care au practicat ospitalitatea sunt şi cei care acum rezistă crizei şi reuşesc să clădească punţi între oameni.
Avraam este un exemplu de personaj biblic care a practicat ospitalitatea. Pentru el, găzduirea celor trei drumeţi a însemnat mult mai mult decât ce înseamnă pentru noi astăzi deschiderea frigiderului sau aprinderea aragazului. El a trebuit să aducă apă şi să-i spele pe cei trei musafiri pe picioare. Apoi, împreună cu Sara, „au luat trei măsuri de făină, au frământat şi au pregătit trei turte. Avraam a dat fuga la vite, a luat un viţel tânăr şi bun şi l-a dat unei slugi ca să-l pregătească în grabă. Apoi a luat unt şi lapte, împreună cu viţelul pe care-l pregătise şi l-a pus înaintea lor. El însuşi a stătut lângă ei, sub copac, şi le-a slujit până ce au mâncat” (Geneza 18:1-10). A fost o osteneală demnă de unul care „a găzduit pe îngeri”. Tot ce a făcut Avraam ilustrează ce înseamnă ospitalitatea. Avraam a fost răsplătit pentru lucrarea sa: „La anul, pe vremea asta, Mă voi întoarce la tine; şi iată că Sara, nevastă-ta, va avea un fiu”. Ce s-ar fi întâmplat dacă Avraam nu le-ar fi arătat trimişilor cerului ospitalitate?
Pilde de ospitalitate
Biblia ne dă şi alte exemple de ospitalitate. Laban a ştiut să se poarte frumos cu slujitorii trimişi de Avraam. Iosif i-a primit cum se cuvine pe fraţii săi când s-au pogorât în Egipt. Faraon l-a întâmpinat cu amabilitate pe bătrânul Iacov, tatăl lui Iosif. Ietro l-a găzduit pentru o vreme pe Moise. Rahab a adăpostit iscoadele trimise în Canaan. Văduva din Sarepta Sidonului l-a găzduit pe proorocul Ilie. Sunamita s-a dovedit o excelentă gazdă pentru Elisei. Iov a fost un „tată al străinilor”. Lidia a stăruit de Pavel să intre în casa ei. Zacheu l-a primit în casa sa pe Domnul Isus. Domnul Isus Însuşi le-a arătat ce înseamnă ospitalitatea atunci când a spălat picioarele ucenicilor.
Un alt exemplu minunat este cazul celor doi ucenici care se îndreptau spre Emaus. Ei vorbeau pe drum despre evenimentele triste petrecute în Ierusalim. Un străin s-a apropiat de ei, a intrat în vorbă cu ei şi ei l-au acceptat imediat ca tovarăş de călătorie. Apoi străinul s-a simţit liber să le pună întrebări şi să le ţină un adevărat studiu biblic. Inimile acestor doi oameni s-au manifestat asemenea unei case primitoare. Nu este de mirare că, înspre seară, ei au stăruit de străinul, devenit între timp prieten, să intre şi să rămână cu ei peste noapte în satul în care poposiseră. Străinul a stat, a frânt pâinea înaintea lor şi, văzându-i probabil semnele rănilor de la mâini, cei doi au înţeles în sfârşit cu uimire că străinul fusese chiar… Domnul. „Atunci li s-au deschis ochii şi L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor” (Luca 24:13-35).
Aspecte practice ale ospitalităţii
Ospitalitatea ne face să trăim în unitate. Ea ne ajută să ne sprijinim unul pe celălalt şi să putem sta în picioare până în „Ziua Domnului”. O cântare creştină spune:
„Spic cu spic se ţine-n vânt
Cine-i singur cade frânt”.
Ospitalitatea ne transformă dintr-o mulţime individualistă într-o familie, Pavel vorbeşte despre persoane care i-au devenit „rude” în familia mare a copiilor lui Dumnezeu: „Spuneţi sănătate lui Ruf, cel ales în Domnul, şi mamei lui, care s-a arătat şi mama mea” (Romani 16:13).
Dar, va zice cineva, noi nu suntem pregătiţi pentru oaspeţi! „Sunt pânze de păianjen pe la colţuri, este praf peste tot, parchetul nu este dat cu ceară, geamurile nu sunt curate, curtea nu este aranjată. Copiii fac prea multă gălăgie, iar noi pur şi simplu nu ştim să purtăm o discuţie îndelungată”. Celor care spun astfel de cuvinte trebuie să le amintim că ospitalitatea nu este o ocazie pentru a ne etala pe noi înşine şi pentru a ne lăuda cu casele sau cu mobila noastră, ci o oportunitate de a ne lăsa cunoscuţi de alţii aşa cum suntem şi de a ne pune la dispoziţia lor cu tot ceea ce avem. Pânzele de păianjen şi praful vor trece, dar prietenia sinceră şi dezinteresată va rămâne pe veşnicie. Ferestrele murdare pot fi trecute foarte uşor cu vederea atunci când inima este curată şi plină de iubire.
(Îmi amintesc cu duioşie de o casă modestă aşezată lângă Grădina Botanică din Iaşi. În ea şi-au găsit alinarea multe inimi călătoare şi multe generaţii de studenţi. Familia lui nea Culiţă Sfatcu, fratele prezbiter al Bisericii, a ştiut ce înseamnă ospitalitatea. „Mama” şi „tata” Sfatcu au crescut mulţi copii ai Bisericii în casa lor de pe Copou. Dacă nu pot spune că s-a ridicat tavanul din cauza cântecelor şi râsetelor gălăgioase, pot spune că odată s-a rupt patul cu noi de atâta râs şi zbenguială.
Au fost şi alte familii în Iaşi. Mai bogate, cu case mai mari şi mai spaţioase, dar, nu ştiu de ce, paşii noştri nu se opreau în pragurile lor, ci se grăbeau întotdeauna să ajungă în dealul Copoului, unde masa nu era întotdeauna bogată, dar era garnisită cu iubire. Care a fost secretul familiei Sfatcu? Dacă mă întrebaţi pe mine, cred că l-am putea formula cam aşa: „O casă mică, dar cu o inimă mare şi încăpătoare, care ne-a cuprins pe toţi în ea, aşa cum eram, cu stângăciile şi cu toanele noastre, cu crizele şi cu momentele noastre de devastatoare veselie. Parcă mai aud şi acum în urechi ecoul vorbelor „mamei Sfatcu”: Costică, Tudorică, daţi, mamă, muzica aia mai încet că mă doare capul”.
Neamul românesc a fost obişnuit cu ospitalitatea. Spre deosebire de alte neamuri, la noi şi-au făcut casă bună şi bulgarii şi ruşii şi nemţii şi ungurii şi tătarii şi sârbii şi ţiganii şi evreii şi… cine mai ştie câţi. Pe când treceam cu maşina pe dealurile de la Cotnari, un turist străin a vrut să cumpere un strugure, „aşa de poftă”. Ţin minte că gospodarul s-a dus în vie şi l-a adus pe cel mai mare şi mai frumos. Când străinul a întrebat cât îl costă, gospodarul s-a simţit jignit şi n-a vrut să primească nimic.
Neospitalitatea este o boală mai recentă a românilor. Ea ni s-a strecurat în suflet odată cu ateismul care a căutat să ne închidă cerul de deasupra noastră şi să ne transforme în fiinţe animalice preocupate numai cu supravieţuirea egoistă de fiecare zi. Crescut în tinda Bisericii, românul se va întoarce curând la obiceiul de a-i primi pe musafiri cu pâine şi cu sare; în casele şi în inima lui. Aşa să dea Domnul!
Daţi-mi voie să vă mai povestesc ceva din viaţa aproape legendarului evanghelist care a fost Marcu Nichifor. Pe când locuia într-o casă din Caransebeş, dânsul a invitat o haimana de pe stradă să locuiască cu el şi să se adăpostească de frigul de afară. Din vorbă în vorbă, fratele a aflat că „musafirul” lui se îndeletnicea de obicei cu furtişagul. Fără să se lase doborât de vestea aceasta, fratele Marcu i-a vorbit în continuare despre Domnul Isus, l-a pus să se roage şi apoi l-a rugat să rămână la el în casă până se va întoarce dintr-o vizită pe care le-o promisese celor dintr-o Biserică de departe. Celor cu care se întâlnea, fratele Marcu le spunea cu haz: „Ce crezi?! Eu mă plimb şi hoţul îmi păzeşte casa! Ai mai văzut aşa minune?” La întoarcere, fratele a constatat cu bucurie că nădejdea nu-i fusese înşelată. Nu-i lipsea într-adevăr nimic din casă.
Altădată, un musafir mai nevoiaş a înnoptat şi el în casa fratelui Marcu. La plecare, gazda l-a rugat stăruitor să ia plapuma cu el şi să o ducă copiilor. Văzându-l că şovăie, fratele Marcu a adăugat: „Nu-mi purta grija. Ţie nu-ţi dă nimeni o plapumă, dar fraţii vor vedea că nu am şi se vor îndura mai repede de mine decât de tine”.
L-am găsit odată îndesând, în lipsa lemnelor, pagini rupte din cărţi în godinul care duduia, aruncând pe pereţi reflexiile flăcărilor vesele. După o vreme, fratele Marcu a izbucnit în râsul dumnealui tumultos şi caracteristic, comentând: „Ce interesant, cărţile astea m-au încălzit de două ori: când le-am citit m-au încălzit pe dinăuntru, iar acum mă încălzesc pe dinafară. Ha, ha, ha!”. În loc de stânjeneală, veselia lui a transformat întreaga împrejurare într-o sărbătoare, iar eu m-am simţit dintr-o dată, nu ştiu cum, înconjurat de o aureolă mistică care emana din gazda mea binevoitoare.)
Lipsa de ospitalitate lasă un gust amar şi o amintire tristă. Un asociat al meu a fost invitat să facă turul unei organizaţii creştine. Gazda sa şi-a turnat cafea într-un pahar şi l-a condus prin secţii sorbind cu voluptate din licoarea aromată fără să-i pese că musafirului îi lăsa gura apă după conţinutul mult râvnit. Veţi spune că acestea sunt lucruri mici şi neînsemnate, dar vă voi atrage atenţia că viaţa întreagă este alcătuită mai ales din astfel de lucruri mici şi aparent neînsemnate. Lucrurile mari, evenimentele radicale vin doar la răstimpuri şi sunt clădite pe temelia unor astfel de lucruri mici şi doar aparent fără consecinţe.
Într-o zi am primit vizita unui om care s-a interesat să viziteze Biserica noastră. După serviciul de la Biserică, diaconul Bisericii ne-a invitat pe toţi la el la masă. Gazda ne-a ospătat regeşte. În jurul mesei, am avut o discuţie interesantă despre ce înseamnă să trăieşti prin credinţă. Peste un timp am primit o scrisoare de la cel ce ne fusese musafir pentru o jumătate de zi. Ne mulţumea tuturor pentru ospitalitate şi dorea să ştim cu toţii că părtăşia noastră a fost ocazia în care Dumnezeu i-a schimbat toată concepţia lui despre viaţă. Ospitalitatea creştină poate avea mereu astfel de rezultate.
În multe ţări ale lumii, creştinii au în sufragerie un carnet cu însemnări pus la dispoziţia musafirilor. La plecare, fiecare lasă pe lângă adresa de acasă şi un mic mesaj de dragoste. Aşa este şi la noi acasă. Să ne închipuim că ai şi tu un astfel de jurnal al musafirilor. Dacă l-ai deschide acum, pe cine ai găsi pe paginile lui? Pe mătuşa Marta, pe mama şi tata, pe nepotul Ion şi familia lui şi pe mai cine? Nu-i aşa că sunt cam toţi „dintre ai noştri”? Suntem ospitalieri mai ales cu rudele noastre, cu prietenii noştri şi cu cei de aceeaşi nuanţă religioasă cu noi.
Există trei categorii de oameni pe care nu-i invităm de obicei „la o cafea”. Întâi sunt cei pe care, deşi sunt creştini, i-am etichetat că „nu sunt dintre al noştri”. Ei sunt sau prea liberali sau prea legalişti sau prea… altfel. Apoi este grupa celor care sunt „din lume”. Uităm prea ades că Domnul Isus a venit „să caute şi să mântuiască ce era pierdut”. Nu ne-am dus încă să învăţăm ce înseamnă: „Milă voiesc, nu jertfă, şi bunătate mai mult decât ardere de tot” (Matei 9:13). Învăţătorul din Nazaret a fost numit „prietenul păcătoşilor” şi noi ne bucurăm că El a fost aşa, căci altfel El nu s-ar fi apropiat de nici unul dintre noi! Ce facem noi însă? Cât de mult semănăm noi cu El în această privinţă şi cât întoarcem altora din binele care ni s-a făcut nouă?
A treia categorie care nu mănâncă de obicei la masa noastră este grupa celor „din pătura de jos”. Ei sunt cei care au hainele murdare, nu cunosc bunele maniere şi n-au cum să ne răsplătească invitându-ne apoi la mesele lor. Ospitalitatea noastră este de obicei selectivă, şi din acest punct suntem departe de asemănarea cu felul de comportament recomandat de Domnul Isus (Luca 14:12-14).
Trebuie să învăţăm să fim primitori de oaspeţi. Casele noastre sunt la fel de mult „ale Domnului” ca şi clădirile în care ne ţinem adunările. De ce să nu învăţăm să ne folosim casele pentru a clădi punţi între oameni şi Dumnezeul pe care-L slujim? Şi acesta este un fel de a contribui la zidirea Împărăţiei lui Dumnezeu.
Ospitalitatea este un proces care începe acum şi aici, dar are ramificaţii până în ziua veşniciei. Iată ce le spune Domnul Isus celor care sunt primitori de oaspeţi: „Atunci Împăratul va zice celor din dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin şi M-aţi primit; am fost gol şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă şi aţi venit pe la Mine. Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de băut? Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit? Sau gol şi Te-am îmbrăcat?”… Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut” (Matei 25:34-40).
Ospitalitatea este o ocazie să învăţăm să ne bucurăm unul de celălalt. Ea ne pregăteşte pentru marele eveniment care ne aşteaptă, când vom auzi zicându-se: „Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!” (Apocalipsa 19:9).
Mă întreb: Dacă nu simţim bucuria să arătăm ospitalitate aici, cum vom fi bucuroşi să ni se arate ospitalitate acolo? Ar fi mai bine să învăţăm încă de pe acum să ne simţim bine în compania sfinţilor. „Sfinţii din ţară sunt plăcerea mea”. „Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi”.
CAPITOLUL 7
„Iertaţi-vă unii pe alţii”
Când copiii noştri erau mici, am avut în casă un pisoi pe care-l numisem: Flafi. El era blând şi liniştit. Flafi era bucuria întregii case. Puştiul nostru de doi ani îl mângâia toată ziua; îl trăgea de urechi, de coadă şi-l plimba prin toate camerele. Nu există nici o jucărie mai fascinantă pentru copii, decât un motan înfoiat care „toarce” de îndată ce te apropii de el. Chiar şi mie îmi plăcea „motoraşul” cu blană pufoasă. Ce mai, toţi ai casei erau îndrăgostiţi de el. Totul a fost frumos şi bine până într-o zi nefastă când Flafi a avut o experienţă neplăcută cu noi pentru care nu a mai putut să ne ierte.
S-a întâmplat atunci când turnam ciment în curte. Nu ştiu cum, Flafi şi-a murdărit lăbuţele în cimentul moale. Soţia mea a fost de părere că nu se cade ca un pisoi de casă să umble cu lăbuţele murdare, aşa că ne-am grăbit să-l ducem spre cadă şi să-i facem o baie. Am văzut repede că Flafi nu era prea încântat cu această idee. S-a zbătut din răsputeri şi a scheunat jalnic. Cum nu era decât o pisică, nu l-am prea luat în seamă şi am continuat cu opera noastră de caritate. Eram siguri că va supravieţui supliciului şi că va uita repede toată întâmplarea.
N-a fost însă să fie aşa. Flafi nu a mai fost niciodată ca mai înainte. Instinctul lui de conservare l-a marcat cu un resentiment categoric faţă de noi. Pur şi simplu nu a mai putut să ne ierte. L-am mângâiat, i-am dat să mănânce mâncarea lui favorită, l-am scărpinat după urechi, i-am răsfăţat părul şi înainte şi înapoi, dar degeaba: Flafi nu mai vroia să „toarcă”. Ne-am speriat că şi-a ruinat corzile vocale cu ocazia „concertului” din cadă.
Schimbarea lui s-a manifestat şi în alt fel. Nu mai permitea nimănui să se mai joace cu el ca mai înainte. Când ne apropiam de el, se ridica şi pleca să se aşeze în altă parte. Experienţa neplăcută cu nedorita îmbăiere l-a transformat într-un motan arţăgos şi iritabil. Nu mai era nici un farmec să-l avem în casă.
Viaţa ar fi putut să fie aşa de frumoasă şi pentru el şi pentru noi, dacă ar fi uitat totul şi s-ar fi comportat la fel ca mai înainte. Măcar de şi-ar fi putut da seama că făcusem totul de dragul lui. Dar n-a priceput. Era doar o pisică fără minte. Dacă n-a putut să ierte, cu atât mai rău pentru el. Lasă-l să sufere! Nu există un rai al pisicilor în care să rişte să nu ajungă. Dacă nu vrea să „toarcă” aici, asta n-are nici o influenţă asupra veşniciei.
Totuşi, era ceva trist în toată această experienţă a noastră cu Flafi. Ea mi-a amintit de felul în care se complac să trăiască anumiţi creştini fireşti care nu pot nici ei să ierte. Şi ei şi-au pierdut capacitatea sau plăcerea de a „toarce”. Nu mai simt plăcerea să fie în compania altora. Sunt suspicioşi şi nesiguri. A fost suficientă o singură experienţă neplăcută cu cineva din adunare pentru ca melodia din inima lor să înceteze. Nu mai pot cânta Domnului cu bucurie. Sunt posomoriţi şi cârtitori. Viaţa lor şi a celor din jurul lor este asemănătoare unui armistiţiu tensionat umbrit de bănuiala reizbucnirii conflictelor.
Flafi n-a mai ieşit niciodată din starea lui rea. L-am lăsat în voia lui şi a trăit pe lângă casa noastră trist până la sfârşitul vieţii lui. Aşa cum am spus, nu era decât o pisică fără speranţa veşniciei.
Dar tu şi cu mine suntem altfel! Noi suntem creaţi de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa. Noi vom trăi veşnic, nu vom sfârşi totul la moarte asemenea unei pisici prăpădite. Capacitatea ta de a ierta are o mare importanţă asupra calităţii vieţii pe care o duci aici pe pământ şi mai ales asupra vieţii pe care o vei duce în veşnicie.
Reflectând asupra vieţii, apostolul Iacov scrie: „Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur care se arată puţintel şi apoi piere” (Iacov 4:14). Asta înseamnă că până şi cea mai lungă viaţă de pe pământ este scurtă, în comparaţie cu veşnicia, ea aproape că nici nu poate fi luată în seamă. Viaţa seamănă cu aburul care se ridică din ceainicul pe care l-a aşezat bunica pe plită: se ridică puţin în atmosferă şi apoi se risipeşte dispărând cu totul. Aşa este şi viaţa – prea scurta ca să o iroseşti bombănind şi cârtind. Iadul este un loc prea groaznic şi existenţa în el prea îndelungată pentru ca să riscăm să ajungem în el datorită unei neînţelepte şi stupide lipse de iertare.
Biblia îi cheamă insistent pe cei credincioşi să se ierte grabnic unii pe alţii. Este imposibil să fii un creştin fără să fi gustat dulceaţa iertării dăruită nouă de Dumnezeu prin Cristos, iar cine a fost iertat simte datoria de a ierta şi el pe ceilalţi. Dumnezeu ne-a iertat greşelile noastre cât un munte, iar noi suntem chemaţi să iertăm „grămăjoarele” de greşeli pe care ni le fac ceilalţi. Biblia spune: „Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Cristos” (Efeseni 4:32). “Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Cristos, aşa iertaţi-vă şi voi” (Coloseni 3:13).
Dicţionarele biblice ne spun că, în Scriptură, a ierta înseamnă: a uita, a nu lua în seamă, a omite, a trece cu vederea. În Epistolele Noului Testament, a ierta înseamnă: „a acorda un favor, a graţia”. Există o singură excepţie de la această regulă: textul din Luca 6:37 unde ni se spune: „Iertaţi şi vi se va ierta”. Termenul folosit acolo de Domnul Isus este mult mai puternic. El se poate traduce prin: „Daţi libertate, dezrobiţi, rupeţi lanţurile”.
În viaţa de toate zilele, a ierta înseamnă a renunţa la învinuirea pe care o faci altora. De exemplu: tu mi-ai greşit cu ceva, poate că m-ai jignit sau mi-ai luat ceva care era al meu. Te pot considera un hoţ şi un om rău, dar dacă te iert, astfel de calificative nu-şi mai au rostul. Dumnezeu a trecut cu vederea felul nostru de a fi pentru că vinovăţia noastră a fost plătită cu vârf şi îndesat de jertfa depusă de Cristos la Golgota. Noi suntem şi astăzi tot cei care am fost şi mai înainte, dar Dumnezeu ne vede acum altfel: Îi suntem dragi şi ne iubeşte cu o dragoste care ne vede desăvârşiţi în procesul de mântuire.
A ierta mai înseamnă şi a renunţa la despăgubire. Pretenţii ca acestea: „Trebuie mai întâi să-ţi pară rău, să plângi, să vii la mine în genunchi, etc.” şi „Dă-mi mai întâi înapoi cei cinci mii de lei şi apoi mai vorbim noi” sau „Schimbă-ţi mai întâi purtarea!” nu au ce căuta în procesul iertării. Cine iartă nu are asemenea pretenţii.
Pe de altă parte, iertarea nu este sinonimă cu toleranţa.
Ea nu înseamnă să te faci că nu vezi sau a prefera să priveşti în altă parte. Ea este mai mult decât politeţea, decât tactul sau diplomaţia. Iertarea nu înseamnă neglijenţă. A ierta înseamnă a fi gata să suferi paguba de dragul ridicării celui ce greşeşte. Iertarea nu este un cec alb pentru continuarea în nelegiuire. (Nicolae Iorga spunea despre justiţie că „o iertare acordată prea uşor este mama unei noi fărădelegi”.) Iertarea nu trebuie să fie de suprafaţă, exterioară. Ea se revarsă ca un balsam asupra caracterului celuilalt încercând să-l vindece de răutate.
Cel mai mare specialist în problema iertării este Domnul Isus. El a părăsit cerul şi a venit la noi ca să ne ierte. Când unul dintre ucenici l-a întrebat dacă trebuie să-l ierte pe cel greşit de şapte ori pe zi, Domnul a răspuns: „De şaptezeci de ori câte şapte” (Matei 18:21,22). Ca să ilustreze mai bine ce vrea să spună cu aceasta, Domnul a mers mai departe şi i-a dat pilda robului nemilostiv. Ea spune că un rob a ajuns să-i fie dator împăratului cu echivalentul a două milioane de lei (la valoarea dinainte de 1989). Pentru că nu putea plăti nicicum această sumă, împăratul ar fi trebuit să dispună ca să fie vândut robul, nevasta lui, copiii lui şi tot ce avea. Împăratului i s-a făcut însă milă de tânguielile robului şi i-a dat drumul, iertându-i datoria. Până aici vedem partea de har a iertării. Domnul Isus continuă însă pilda spunând că există şi o altă faţetă a problemei. Ieşind de la împărat, robul iertat a întâlnit pe un alt om care-i datora lui o sumă echivalentă cu două zeci de lei. Neînduplecat de tânguirile datornicului, robul l-a aruncat în temniţă, până va plăti datoria. Când tovarăşii robului au văzut cele întâmplate, s-au întristat foarte mult. Ei s-au dus de au spus împăratului toate cele petrecute. Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acela şi i-a zis: „Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut şi eu milă de tine?” Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora. „Tot aşa va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său” (Matei 18:35). Iertarea divină are puteri terapeutice. Ea urmăreşte să ne transforme caracterul. Pavel întreabă retoric: Ce urmează de aici? Să păcătuim mereu ca să se înmulţească harul? Nicidecum!” („Doamne fereşte!” – în original)
Cine pătrunde adâncimea pildei date de Cristos va înţelege că Dumnezeu ne judecă, nu atât faptele, cât caracterul nostru. Cine nu a fost schimbat de iertarea dată de Dumnezeu este un om care rămâne sub ameninţarea pedepsei eterne. „Cui i se iartă mult, iubeşte mult” a spus Domnul. Iertarea divină are puteri terapeutice şi urmăreşte transformarea noastră în imitatori ai lucrării lui Cristos.
Cine este iertat de Dumnezeu pentru sumedenia lui de păcate ar trebui să ştie că se aşteaptă de la el să fie iertător cu ceilalţi. Uneori trecem cu vederea acest lucru şi lăsăm ca lucruri mici să ne transforme în judecători lipsiţi de milă. Solomon spunea: „Prindeţi vulpile mici care strică viile în floare” (Cântarea Cântărilor 2:15). Puţin aluat dospeşte toată plămădeala şi prea ades, fleacuri mici ne fac viaţa amară. Curăţaţi cu linguriţa iertării muştele moarte care pot strica uşor vinul bucuriilor noastre.
Cinci puncte ale iertării
1) Necesitatea iertării vine din faptul că ne-am rupt relaţia naturală cu Creatorul nostru. Fiul risipitor a hotărât să plece de acasă. Acesta este motivul pentru care a ajuns să aibă nevoie de iertare. Nu pentru că a cheltuit averea cu prieteni uşuratici şi cu femei stricate, nu pentru că a ajuns la porci, ci pentru că a plecat de acasă. Toată omenirea este infectată de vinovăţia acestei îndepărtări de Dumnezeu. Ne-am născut cu toţi în această stare. O „avem în sânge”, cum se spune. Ea este sursa tuturor celorlalte greşeli ale noastre. Iată de ce trebuie să începem prin a ne întoarce acasă la Dumnezeu. Inima Lui de Tată ne aşteaptă. Braţele întinse la Golgota o arată cu prisosinţă.
2) Iertarea este costisitoare. În Geneza 5:15-21 găsim redat dialogul dintre Iosif şi fraţii săi. Conştiinţa lor era apăsată greu de faptul că în tinereţe se purtaseră aşa de urât cu Iosif şi-i făcuseră atât de mult rău. Acum, după moartea tatălui lor, ei se tem că Iosif se va răzbuna şi vor să se asigure că, măcar de dragul celui mort, Iosif nu le va face rău.
Realitatea este că Iosif avea de ce să se răzbune pe ei. Probabil că în urechile lor mai răsunau încă ţipetele lui când îl coborâseră în groapă sau plânsetul lui când îl vânduseră ca rob madianiţilor. Acum Iosif îi avea în mână. Oare ce va face cu ei?
Caracterul frumos al lui Iosif se vede din faptul că el a ales să nu se răzbune. El i-a iertat şi i-a asigurat că nu li se va întâmpla nimic rău din partea sa. Prin iertarea acordată, Iosif a restabilit relaţiile frăţeşti din cadrul familiei. El a preferat să fie păgubit fără să-şi ceară plata, luând asupra lui durerea, chinurile robiei, agonia dorului de casă şi anii pierduţi între zidurile reci ale temniţei. Drept răsplată pentru nelegiuirea lor, el este gata acum să continue să le dea mâncare şi adăpost.
La fel se întâmpla ori de câte ori iertăm şi noi pe cineva. Calomniatorul răspândeşte cu neruşinare o minciună. Lumea o crede, reputaţia îţi este distrusă şi viaţa intră în agonia ruşinii. Ca să-l ierţi, tu trebuie să fii gata să plăteşti oalele sparte. Tu rămâi cu paguba şi el pleacă de parcă n-ar fi făcut nimic. Cel care iartă „plăteşte”. Aşa a făcut şi Domnul Isus când a acceptat să poarte cununa de spini, crucea şi ruşinea înstrăinării de Tatăl. Păcatele mele au stat în ziua aceea asupra Lui şi prin rănile Lui eu am fost tămăduit. Da, iertarea este costisitoare. Trebuie să mărturisesc că nu am putere să iert aşa cum se cuvine. Trebuie să mă rog Domnului să mă facă în stare de aşa ceva prin puterea prezenţei Duhului Sfânt în mine.
3) Ca să fim iertaţi, trebuie să-i iertăm şi noi pe alţii. Domnul Isus a spus-o clar: „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6:13,14).
4) Iertarea restaurează relaţiile. Când Fiul risipitor s-a întors acasă, Tatăl său a fost gata să-l ierte şi să-l reaşeze în drepturile lui de fiu.
Când nu există iertare, relaţiile sunt rupte. Ca cei doi negustori care se bănuiau unul pe celălalt de necinste. Ei se evitau unul pe altul nu numai în afaceri, dar, chiar şi în locurile publice, preferau să stea cât mai departe unul de celălalt. Lipsa de iertare face mizerabilă şi viaţa celui neiertat şi viaţa celui ce nu poate ierta. Nu-l poţi ţine pe cineva în noroi, decât dacă te cobori şi tu alături de el în mocirlă.
(Îmi aduc aminte de un caz petrecut într-una din Bisericile din provincie. Două surori nu vorbeau de ani de zile una cu alta, pentru că în tinereţe una dintre ele îi furase celeilalte iubitul. Cea „păgubită” nu se mai căsătorise niciodată şi trăia o viaţă total lipsită de orice fel de bucurie. Fratele Marcu Nichifor s-a apropiat de ea şi i-a spus: „Vezi tu ce nepricepută ai fost. Te-ai nenorocit singură ascultând de şoapta Satanei: „N-o ierta, n-o ierta!” Acum ea este bine mersi, doarme liniştită noaptea, iar tu te-ai uscat ani de zile pe picioare, ai făcut ulcer şi n-ai dormit nopţile. Spune-mi, nu este caraghios: Tu cu paguba şi tot tu şi cu suferinţa! Dacă ai fi fost mai înţeleaptă, ai fi iertat de mult, înţelegând că ce vine cu adevărat de la Dumnezeu, nu putem pierde niciodată. Hai să ne rugăm acum ca Domnul să te dezlege de această neputinţă care ţi-a amărât viaţa”.
Au făcut aşa şi, minune, după ani de zile inima acelei femei s-a umplut de lumină. Dumnezeu a rupt lanţul Satanei şi pentru prima dată după multă vreme, femeia a zâmbit, s-a dus la cealaltă femeie, a iertat-o şi… a început să doarmă noaptea ca un nou născut.
Altădată eram la Chicago şi sora Ana Raslău, punând telefonul înapoi în furcă, a venit la mine cu lacrimi în ochi să-mi povestească cum a folosit-o Dumnezeu ca să împace două surori care s-au duşmănit vreme îndelungată, făcându-şi viaţă amară una alteia. Ochii sorei erau luminaţi de bucuria unei mari biruinţe. Se restabilise legătura dintre două fiinţe din familia lui Dumnezeu şi era mare sărbătoare în toată „casa Domnului”.
Într-o altă bisericuţă de la ţară, prezbiterul a rugat două surori care se certaseră în sat să rămână la urmă ca să stea puţin de vorbă. Omul era mai în vârstă şi ajunsese să fie respectat de toată comunitatea. El şi-a dat seama că în joc nu era numai prestigiul celor două femei, ci şi imaginea „pocăiţilor” în ochii sătenilor şi o dată cu ea simpatia sau antipatia lor faţă de Evanghelie. După ce a stăruit de ele în fel şi chip ca să se împace şi să şteargă ruşinea, moşul, văzând că nu ajunge la nici un rezultat, le-a spus suspinând: „No, voi vă puteţi duce acasă, că acum eu am să stau aici în genunche până ce Domnul vă va muia inimile”. Pe când vorbea, el s-a plecat în genunchi şi pe obraji au început să-i curgă la vale două lacrimi mari. Ruşinate, femeile s-au repezit să-l ridice de jos spunând: „Nu, bade Ioane, nu fă una ca asta. Dumneata nu ai nici o vină”. Moşul nu s-a lăsat însă ridicat de jos şi le-a spus blând: „D-apoi Isus a stat pe cruce pentru voi şi voi tot nu vreţi să-i faceţi vrerea. Ce vă mai înmilaţi acum de mine. Şi El a suferit fără să fie vinovat. A murit în locul vostru ca să vă ierte şi amu voi nu puteţi să vă iertaţi una pe cealaltă”.
Mai de ruşine, mai de mila bătrânului sau poate străluminate de un gând venit de sus, femeile s-au uitat una la alta şi le-a fost mai mare ruşinea. Cu ruşinea aceea a început ceasul pocăinţei lor adevărate. Cum satul nu era mare, ce s-a întâmplat în adunare s-a aflat repede şi oamenii au dat buzna să vadă femeile împăcate şi pe moşul cu o inimă atât de iubitoare de Domnul.)
5) Trăieşte într-un spirit al iertării. Adevărata iertare nu se dă după ce cel greşit şi-a cerut iertare, ci chiar mai înainte ca el să ne fi greşit. Obişnuieşte-te să fi gata să ierţi. Iată ce spune Biblia despre Dumnezeu: „Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător, şi bogat în bunătate şi că Te căleşti de rău” (Iona 4:2). Fii asemenea lui Dumnezeu şi umpleţi inima de iertare. Dacă te gândeşti bine, este imposibil să nu recunoşti că şi tu vei greşi altora. La fel de rezonabil este şi să crezi că va fi cu neputinţa că alţii să nu-ţi greşească ţie, aşa că este foarte bine să te înarmezi dinainte cu o mare doză de iertare.
De fapt, Dumnezeu nu ne iartă în momentul în care greşim. El ne-a iertat acum două mii de ani, la crucea de la Calvar. Cristos a purtat deja pedeapsa pentru toate păcatele noastre trecute, prezente şi viitoare. Tatăl îşi aşteaptă acum pe fiii risipitori să-şi vină în fire şi să se întoarcă acasă. Anticipând greşelile noastre, Dumnezeu este deja gata să ne ofere iertarea.
Îmi amintesc de o istorie cu doi fraţi de corp care erau de profesie constructori de case. Într-o zi tocmai aveau de terminat acoperişul unei case şi s-au luat la întrecere care termină primul partea lui. Unul a fost mai rapid cu câteva minute şi celălalt s-a supărat foc, că a fost făcut de ruşine. Inima lui mândră n-a putut înghiţi înfrângerea.
Haideţi să nu ne asemănăm cu el şi să fim întotdeauna pregătiţi să ieşim mai umiliţi din confruntările pe care le vom avea cu cei din jurul nostru. Dacă ne vom înarma cu o inimă gata să ierte, nu vom avea ocazia să ne facem de ruşine în văzul tuturor stând ca barza înfoiată pe vârful acoperişului. Să nu uităm că Dumnezeu „ne-a scos de sub puterea întunerecului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor” (Coloseni 1:13-14). În Psalmul 103:3, David aşează iertarea pe primul loc în lista binecuvântărilor primite de la Dumnezeu: „… şi nu uita niciuna din binefacerile Lui! El îţi iartă toate fărădelegile tale…” Dumnezeu iartă! Şi El aşteaptă de la noi să ne facem parte unul altuia din această iertare.
CAPITOLUL 8
„Mângâiaţi-vă unii pe alţii”
Cine vrea să ajute pe alţii trebuie s-o facă „astăzi”. Amânarea este „actul de deces” al unei hotărâri luate. Dumnezeu nu ne garantează niciodată ziua de mâine. „Astăzi, dacă auziţi glasul Său…” O zicală înţeleaptă spune: „Drumul spre iad este pavat cu intenţii bune”.
Există o răsplătire binecuvântată pentru toţi aceia care s-au hotărât să le dea o mâna de ajutor celorlalţi. Nici măcar un pahar de apă dat cuiva în numele Domnului Isus nu va rămâne nerăsplătit: „Şi oricine vă va da de băut un pahar cu apă, în Numele Meu, pentru că sunteţi ucenici ai lui Cristos, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata” (Marcu 9:41).
Câtă vreme vom rămâne în această lume, vom avea ocazia să ajutăm şi să fim ajutaţi de alţii. Deşi ne-am dori o viaţă fără probleme, realitatea este că nu există viaţă fără o oarecare doză de necazuri. Vorbind ironic, un predicator a spus că toţi ne vom muta în locul unde nu ne mai supărăm şi nu ne mai deranjăm unii pe alţii. Ba mai mult, intrarea în acel loc se va face fiind purtaţi pe braţe de alţii. Unde va fi acel loc? În cimitirul oraşului.
Până atunci însă, Dumnezeu ne-a aşezat aici ca să ne putem ajuta şi sluji unii pe alţii. Cine înţelege aceasta va găsi în curând multă satisfacţie în ceea ce face. Nimeni n-ar trebui să trăiască asemeni unei insule izolate din largul mării. Dumnezeu ne-a făcut să trăim împreună şi ne-a dăruit o satisfacţie lăuntrică la care nu putem ajunge decât atunci când ne simţim de folos şi de ajutor celorlalţi.
M-am uitat cu atenţie în jur şi mi-am dat seama că cei mai fericiţi oameni, cei care pot trece mai uşor peste adversităţile vieţii, sunt tocmai cei care ştiu să întreţină relaţii bune cu ceilalţi şi care ştiu să înghită o anumită doză de adversitate şi critică.
Astăzi, trăim într-o lume care a plonjat nebuneşte cu capul înainte înspre judecată şi pedeapsă. Sunt războaie şi veşti de războaie. Un grup etnic se ridică împotriva altui grup etnic. O parte însemnată a bugetului naţional al fiecărui stat se cheltuieşte pentru înarmare. Cantitatea de exploziv existentă pe planetă ar putea să arunce de câteva ori în aer toată populaţia lumii. Ne îndreptăm spre stadiul în care, după profeţiile Bibliei, „cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde” (2 Petru 3:10).
Trăim într-o societate dominată din ce în ce mai mult de legea junglei. Fiecare se străduieşte să se înalţe cât mai sus, chiar dacă aceasta înseamnă să se caţere pe cadavrele altora care-i stau în cale. Ne băgăm la coadă înaintea altora, ne strecurăm cu maşina prin trafic fără să mai ţinem seama de regulile de circulaţie, minţim şi înşelăm „pentru un pumn de iluzii”. Ajungem să cumpărăm înaintea altora, câştigăm câteva minute în trafic, câţiva dolari în negoţ, dar ne pierdem între timp fără să observăm „demnitatea” de fiinţe făcute după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Trăim o existenţă la fel de periculoasă ca a cercetătorilor marini care studiază viaţa rechinilor. Nimeni nu mai are încredere în nimeni şi fiecare se aşteaptă cu anticipată teamă să fie „tras pe sfoară” sau „ars”.
În mijlocul acestei lumi ostile, Dumnezeu Şi-a chemat la Sine un popor mântuit prin jertfa Domnului Isus. El îi numeşte popor „al nădejdii”: lumina şi sarea pământului. Chemarea lor este să trăiască într-un aşa mod încât lumea să afle de existenţa lui Dumnezeu, să înţeleagă oferta Lui şi să dorească ei înşişi să devină membri într-o comunitate aşa de altruistă şi de plină de mângâiere: „Să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentru ca în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune, pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării” (1 Petru 2:12).
Viitorul acestei lumi este întunecat. Moartea planează deasupra noastră ameninţătoare. Pentru cel credincios însă există nădejde. Chiar şi în faţa dureroasei despărţiri prin moarte, noi avem nădejdea revederii în slavă. Va veni o zi în care Dumnezeu ne va aduna pe toţi împreună la Sine. Iată ce ne spune apostolul Pavel:
„Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El.
Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte” (1 Tesaloniceni 4:13-18).
Dumnezeu ne dă motive de mângâiere chiar şi în mijlocul unei lumi care se îndreaptă ireversibil către moarte.
În anul 1960 au fost inundaţii teribile în provincia Nelson din statul Virginia. După ce s-au retras apele, eu am participat la căutarea cadavrelor printre dărâmăturile rămase în urma şuvoaielor ucigaşe. În afara amintirilor triste am rămas şi cu un set de poze pe care le-am făcut atunci. Fetiţa mea avea cam trei anişori când s-au petrecut toate acestea. Pentru o bună bucată de vreme după acele inundaţii, ea nu putea să mai suporte ploaia. De fiecare dată când începea să picure, se ghemuia în mine şi mă întreba printre sughiţuri: „Tăticule, vor fi iar inundaţii?” De fiecare dată, când se înnora, avea nevoie să audă cuvintele mele dătătoare de speranţă.
Tot aşa stau lucrurile şi cu societatea de astăzi. Lumea este înspăimântată de ceea ce s-ar putea să se întâmple. Locuitorii ei au nevoie de un mesaj al speranţei. Inimile lor au o disperată nevoie de mângâiere.
Într-o predică despre importanţa mângâierii, cineva spunea: „Mângâierea este o necesitate universală. Aceasta este atât de adevărat, cât este de adevărat că trăim toţi într-o lume nevrozată de ameninţarea unor pericole, reale sau imaginare. Toţi ne gândim la boală, la suferinţă şi la moarte. În fiecare dintre noi geme inima şi tremură sufletul. Ne consolăm greu unul pe celălalt şi ne este şi mai greu să ne consolăm singuri. Aceasta este cauza, pentru care, una dintre lucrările pe care a venit să le facă Duhul lui Dumnezeu în inima noastră, este mângâierea. Biblia Îl numeşte pe Duhul Sfânt chiar aşa: „Mângâietorul” (Ioan 14:16-17; 16:7,13). Toţi aceia care au primit vizita lui minunată sunt chemaţi acum să intre în slujba de mângâiere a celor nenorociţi.
A mângâia pe cineva înseamnă a consola, a da încurajare, a îmbărbăta, a suferi alături şi a da speranţă în mai bine. Cel care dă mângâiere ia o parte de suferinţă asupra lui şi dă în schimb putere şi speranţă. Iată ce găsim scris despre această într-ajutorare creştină:
„Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Cristos, care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El. De aceea, mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr… Vă rugăm, de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe cei care trăiesc în neorânduială; să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi” (1 Tesaloniceni 5:9-11,14). Poporul Domnului este un popor chemat la slujba mângâierii.
Cum poţi ajunge un om al mângâierii?
1) Fii un om al nădejdii. Trăieşte tu însuţi în aşa fel încât să dai celor din jur credinţă în Dumnezeu, speranţă în viitor. Capacitatea noastră de a-i întări pe alţii vine din propriile noastre experienţe cu Domnul. Necazurile personale sunt şcoala calificării noastre:
„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz! Căci după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Cristos, tot aşa, prin Cristos avem parte din belşug şi de mângâiere. Aşa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; dacă suntem mângâiaţi, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi. Şi nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângâiere” (2 Corinteni 1:3-7).
Trăieşte în aşa fel încât, fie că rămâi, fie că pleci la Domnul, viaţa ta să depună mărturie despre nădejdea creştină.
(Îmi amintesc că prin anul 1990, fratele Richard Wurmbrand a căzut leşinat în casă şi sora Binţea s-a grăbit să cheme salvarea şi să-l ducă la spital. Când am auzit, m-am repezit şi eu acolo ca să văd ce s-a întâmplat. Când am ajuns în salon, fratele Richard m-a întâmpinat zâmbind „şotios” şi spunându-mi, aparent revoltat: „Brânzei, să-mi aduci nişte haine şi să mă iei acasă. Nu ştiu ce a apucat-o pe nevasta asta a mea de m-a băgat în spital şi nu vrea să mă lase să plec de aici. Să-ţi spun ceva: Am un frate care a leşinat şi el tot aşa ca mine şi Dumnezeu l-a dus până în al treilea cer şi i-a arătat lucruri minunate care nu se pot spune. Pe el nu l-a băgat nimeni în spital pentru aceasta. Şi mai am un frate, tot aşa, a leşinat şi el şi Dumnezeu i-a dăruit Apocalipsa. Nimeni nu l-a băgat în spital pentru aceasta. Nu ştiu ce a apucat-o pe Binţea. Cum am leşinat puţin, a chemat Salvarea. Ce ştie ea ce revelaţii mi-a dat Dumnezeu mie în timpul acela. Poate că n-am voie să le spun la nimeni! Te rog să-mi aduci hainele şi să mă iei acasă”. M-am uitat curios la sora Binţea. Zâmbea. Nu pentru ce spusese fratele Richard, ci pentru că Richard glumea. Iar dacă dânsul glumea, ea simţea că toate se vor termina cu bine.)
Trăieşte şi tu în aşa fel încât toţi din jurul tău să aibă parte de lumina speranţei.
În cartea Faptele Apostolilor, Barnaba este chemat un fiu al mângâierii. Faptele lui au arătat că nu purta degeaba numele acesta. Anania şi Safira au vrut să imite ce făcuse Barnaba, dar n-au avut în ei resurse să o facă. Minciuna şi prefăcătoria lor au avut picioare scurte şi nu i-au dus prea departe. Mulţi dintre noi ne asemănăm mai mult cu Anania şi Safira decât cu Barnaba. Nu avem în noi suficiente resurse ca să-i putem mângâia pe alţii. Ar trebui să ne apropiem mai mult de Domnul Isus şi să-L lăsăm să ne umple inima cu Duhul Său cel Sfânt. Numai El ne poate face oameni ai mângâierii: „Şi Însuşi Domnul nostru Isus Cristos, şi Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat, prin harul Său, o mângâiere veşnică şi o bună nădejde, să vă umple inimile şi să vă întărească în orice lucru şi cuvânt bun!” (2 Tesaloniceni 2:16-17).
2) Fii un om al optimismului. Lumea este plină de profeţi ai dezastrului. Sigur, Biblia vorbeşte despre Armaghedon şi despre judecata divină, dar Dumnezeul nostru este la cârma universului şi a pregătit o cale de ieşire din pericol pentru toţi aceia care se încred în El. Nu te concentra prea mult asupra a ceea ce „se vede”. Oamenii credinţei aşteaptă veşnicia fericită: „Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea. De aceea, prea iubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace” (2 Petru 3:13-14).
(În anul 1985, studiam la institutul biblic „Logos” de pe lângă Biserica Harului păstorită de John MacArthur în Los Angeles. Prin mijlocirea fratelui Iosif Ţon, fusesem cooptat şi în grupul celor 43 de păstori ai Bisericii şi mă pregăteam să scriu ceea ce avea să fie mai târziu cartea despre „Biserica Locală”. Mama mea tocmai venise din România ca să fie operată de cancer în Statele Unite. În fiecare marţi dimineaţa, grupul de prezbiteri se aduna pentru rugăciune, studiu şi împărtăşirea de probleme ale lucrării. Văzându-mă mai trist ca de obicei, m-au îndemnat să le spun ce mă apasă, ca să se poată ruga pentru mine. Când au aflat despre ce e vorba, şi ştiind că am o mare admiraţie pentru John MacArthur, prezbiterii l-au îndemnat să se roage el pentru mama mea şi pentru mine. N-am să uit niciodată rugăciunea lui scurtă şi caldă: „Doamne, Tu eşti Stăpânul universului şi Tatăl nostru. Mulţumim pentru ceea ce vei face şi în această situaţie. Te rog să-l convingi pe Daniel că Tu eşti prea mare ca să se poată întâmpla ceva fără ştirea Ta şi prea bun că să laşi să se întâmple ceva rău cu mama lui. Mulţumesc frumos în Numele Domnului Isus. Amin”. Tonul, cuvintele şi optimismul acestui om au turnat în inima mea şi mângâiere şi întărire şi speranţă.)
3) Fii un vas purtător de balsamul mângâierii. Domnul Isus a spus: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului,… voi îl veţi cunoaşte, căci rămâne în voi, şi va fi în voi” (Ioan 14:16-17). Devenim oameni ai mângâierii numai în măsura în care ne lăsăm umpluţi de Duhul lui Dumnezeu. Cu cât vom fi mai plini, cu atât vasul nostru va da pe afară şi va răspândi mângâiere asupra celor ce ne înconjoară.
(În anul 1984, doctorul a descoperit un nodul în corpul soţiei mele. Vestea aceasta ne-a adus agonia suferinţei în inimi. Am pus repede mâna pe telefon şi am sunat la familia Wurmbrand. Când mi-a simţit panica, fratele m-a îndemnat să ne rugăm împreună: „Doamne, Tu ţii în mâna Ta galaxiile universului. Iartă-ne că Te deranjăm cu o problemă aşa de mică, cu un boţ de carne care a crescut unde nu trebuie. Dar, Doamne noi nu putem să rezolvăm nici măcar această problemă fără Tine, Te rugăm să o rezolvi Tu şi să ne izbăveşti din încercare. Mulţumim frumos. Amin.” A fost o rugăciune scurtă, dar cu o mare doză de intimitate şi credinţă. Dumnezeu a fost bun şi a ascultat-o, spre fericirea noastră.
În predicile rostite în Biserica din Anaheim, fratele Richard ne-a spus odată: “Încă n-a venit nimeni la mine să-mi povestească despre bucuriile lui. Toţi vin să-mi spună de necazurile lor. Toţi avem necazuri. Şi eu am acum mai multe necazuri decât oricând altădată în viaţa mea. Vreau să vă spun ceva: Mulţumiţi Domnului că aveţi necazuri de California! Există şi alt fel de necazuri. Necazuri de India, unde copiii se nasc, trăiesc şi mor pe trotuar, în cea mai deplină sărăcie; necazuri de Africa, necazuri de închisoare, etc. Mulţumiţi lui Dumnezeu că aveţi necazuri de California. Şi încă ceva: „Mulţumiţi lui Dumnezeu că aveţi parte de necazurile copiilor Lui. Există şi necazuri ale robiei păcatului, necazuri ale pedepsei iadului de care noi nu vom avea niciodată parte. Slavă Domnului!”
Acestea sunt cuvinte care răspândesc în jur aroma mângâierilor creştine. Un om greu şi îndelung încercat în timpul vieţii sale, a ajuns astăzi să poată răspândi mângâiere peste inimile altora.)
Ce înseamnă a da mângâiere la modul cel mai practic? Înseamnă a fi gata să te duci în vizită la un om bătrân şi să-l asculţi ca pe un înţelept; a-l convinge că mai este încă important şi că părerea lui încă mai contează. A mângâia nu înseamnă întotdeauna a da sfaturi. Uneori, mângâierea se manifestă în capacitatea de a asculta până la capăt jelania neputincioasă şi plicticoasă a celui ce suferă. Cel ce mângâie este în primul rând un om care ascultă. În al doilea rând, el este un om care înţelege. Aşa de puţini oameni sunt gata saşi exprime înţelegerea faţă de ceilalţi! Un om care mângâie este numai în al treilea rând un om care ştie să vorbească alinător. Vorbele sunt ca balsamul care nu trebuie pus pe rană decât după ce puroiul infecţiei a fost scurs şi plaga a fost curăţată cu grijă.
Mângâierea este de multe ori manifestată, nu prin vorbe, ci prin fapte. Îmi aduc aminte şi acum cu multă plăcere de un preot tânăr care a câştigat inima sătenilor cu un gest simplu: în fiecare primăvară ieşea să sape parcela unei văduve bătrâne şi neputincioase. Lucrarea lui era o manifestare a grijii pe care ar trebui să ştim să ne-o arătăm mereu unii altora. „Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul” (1 Ioan 3:18).
Am experimentat ce înseamnă să primeşti mângâiere cu ocazia unui incendiu care ne-a cuprins casa într-o Duminică geroasă de Februarie. Tocmai terminasem predica de dimineaţă şi încheiasem serviciul divin, când unul dintre diaconi mi-a spus că se pare că ne-a luat foc casa. M-am grăbit să sun repede la telefon pe vecinul meu şi el mi-a confirmat cele întâmplate. Când am ajuns acasă, mi-am dat seama că pierdusem aproape totul; focul, fumul şi apa pompierilor distrusese majoritatea lucrurilor pe care le aveam.
În împrejurarea aceea am văzut ce bine este să ai fraţi şi surori care fac parte din familia creştină. Vecinii şi prietenii noştri ne-au mângâiat dându-ne adăpost în casele lor, punând mână de la mână să adune nişte fonduri de reconstrucţie şi venind apoi ei înşişi să dea o mână de ajutor pe şantier. Sub gerul nemilos, în numai şase zile, casa noastră a fost reparată până la acoperiş. Apoi, timp de săptămâni şi luni de zile, am continuat să primim cadouri şi ajutoare băneşti, care ne-au înlesnit să ne refacem întreaga gospodărie.
Cred că aceasta este lucrarea la care s-a referit Cristos când a vorbit de mângâierea pe care trebuie să ne-o dăruim unii altora.
Există un loc în Scriptură în care Domnul Isus vorbeşte despre un om bogat care a trăit toată viaţa doar pentru el însuşi. Săracii şi cerşetorii nu primeau niciodată măcar rămăşiţele de la masa lui bogată. Câinii străzii erau mai drăguţi cu cerşetorul Lazăr, decât bogatul acela. Mângâierea altora nu intra în calculele vieţii sale. După clipa morţii, bogatul a ajuns în iad şi a îndurat chinuri cumplite. În zadar cerea el mângâiere de la părintele Avraam. Cel ce refuzase altădată să dea altora mângâiere nu avea în iad nici un drept la mângâiere: „Fiule”, i-a zis Avraam, „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit” (Luca 16:25).
Nici un creştin nu ar trebui să trăiască asemeni bogatului din pilda Domnului. Un copil al lui Dumnezeu este un om care a gustat el însuşi mângâierea pe care i-a dat-o Domnul. Viaţa lui este luminoasă pentru că a fost luminată prin adevărul şi promisiunile Bibliei: „Pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde” (Romani 15:4). El ştie că într-o bună zi, Dumnezeu „va şterge orice lacrimă din ochii lor”.
Gândeşte-te bine: viaţa ta este sau o sursă de mângâiere pentru alţii sau un izvor de amărăciune. Prin ceea ce faci, tu sau ajuţi sau distrugi. Dumnezeu este Tatăl mângâierilor! Fii un copil al lui astăzi şi dă altora din mângâierea primită. O lume care suferă şi geme te aşteaptă.
CAPITOLUL 9
„Rugaţi-vă unii pentru alţii”
Camera sa de rugăciune nu a avut niciodată carpetă pe jos, dar el s-a rugat ca nimeni altul. Nici măcar temniţa rece a închisorii nu i-a putut domoli fierbinţeala rugăciunilor. Dragostea faţă de ceilalţi l-a ţinut mereu activ şi i-a alimentat neîncetat focul cererilor mijlocitoare.
Celor din Filipi le-a scris: „Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere” (Filipeni 1:9).
Către tesaloniceni a scris: „Mulţumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi, pe care vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre”… De aceea ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui, şi să împlinească în voi, cu putere, orice dorinţă de bunătate şi orice lucrare izvorâtă din credinţă” (1 Tesaloniceni 1:2; 2 Tesaloniceni 1:11).
Celor din Roma le-a scris: „Vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele” (Romani 1:9).
Lui Timotei i-a spus: „…te pomenesc neîntrerupt în rugăciunile mele, zi şi noapte” (2 Timotei 1:3).
Apostolul Pavel a fost un om al rugăciunii. El s-a rugat ziua şi noaptea. Viaţa lui de rugăciune a fost o viaţă de soldat al cerului. Pavel s-a rugat în închisoare, în butuci şi în lanţuri. Limitările trupului nu i-au îngrădit cu nimic aria de activitate a spiritului său dedicat lucrării. „Performerii” contemporani al aşa ziselor adunări de rugăciune nu se pot asemăna cu Pavel. Ce păcat că ei „maimuţăresc” o lucrare pe care nici măcar nu o cunosc în realitate. Cei ce stau pe scenele stadioanelor şi se „roagă” pentru mii de suflete sau cei care se produc în săli de spectacole înţesate cu drogaţi emoţionali, îngânând „semi-descântece” pseudo-creştine nu sunt urmaşii lui Pavel!
„Dar tu, când te rogi, intră în cămăruţa ta… şi Dumnezeu, care vede în ascuns…”, aceste reglementări puse de Domnul Isus în calea „circului” religios dat de pioşii timpului au rămas şi astăzi la fel de valabile.
Rugăciunea este un fel de răsuflare a sufletului şi un fel de lucrare fundamentală peste care se clădeşte apoi tot edificiul lucrării creştine. Pavel ştie că are nevoie nu numai să se roage pentru alţii, dar şi ca alţii să se roage pentru el: „Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi”. “Încolo, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi ca, Cuvântul Domnului să se răspândească şi să fie proslăvit cum este la voi, şi să fim izbăviţi de oamenii nechibzuiţi şi răi, căci nu toţi au credinţa” (1 Tesaloniceni 5:25; 2 Tesaloniceni 3:1,2).
Pavel este un luptător care le cere şi celorlalţi să se coboare în luptă alături de el: „Vă îndemn dar, fraţilor, pentru Domnul nostru Isus Cristos, şi pentru dragostea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine, în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine” (Romani 15:30).
Apostolul Pavel le spune tuturor celor cu care este în legătură: „Eu mă rog pentru voi, rugaţi-vă şi voi pentru mine”. Rugăciunea este cea mai importantă legătură pe care o avem cu Tatăl ceresc şi unii cu alţii. Cel mai bun exemplu de rugăciune este bineînţeles Însuşi Domnul Isus Cristos. El S-a rugat ziua şi S-a rugat şi noaptea. Domnul Isus a considerat ajutorul prin rugăciune superior ajutorului pe care ni-l putem da unul altuia prin simpla sfătuire: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi” (Luca 22:31-32). Deşi ştia că Petru se va lepăda de El, Domnul Isus nu-l ia pe Petru deoparte ca să stea de vorbă cu el şi să-l pregătească să nu cadă, ci se roagă pentru el ca să nu i se piardă credinţa.
Toţi apostolii Domnului au fost războinici ai rugăciunii. Iacov ne scrie: „Rugaţi-vă unii pentru alţii” (Iacov 5:16).
Biblia vrea să ne transforme pe toţi în oameni legaţi direct cu cerul şi implicaţi mereu în lucrarea de avansare a Împărăţiei: „Vreau ca bărbaţii să se roage în orice loc, şi să ridice spre cer mâini curate, fără mânie şi fără îndoieli. Vreau de asemenea ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială” (1 Timotei 2:8-9). „Rugaţi-vă fără încetare” (1 Tesaloniceni 5:17).
Domnul Isus a dat odată o pildă ca să arate că oamenii „trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase” (Luca 18:1-8). El a aşezat rezultatul secerişului de suflete în balanţa vieţii de rugăciune: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său” (Luca 10:2).
Rugăciunea sinceră şi curată nu va rămâne niciodată neauzită: „Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor” (1 Petru 3:12). Dumnezeu doreşte din toată inima să stea de vorbă cu copiii Săi şi să le îmbogăţească cunoştinţa. Iată ce i-a spus Domnul profetului Ieremia: „Cheamă-Mă şi-ţi voi răspunde, şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti” (Ieremia 33:3).
Pentru ce să te rogi? Pentru că sufletele merg cu miile în iad şi nimănui nu-i pasă. Rugăciunea este ca un ecou peste spaţiu şi timp. Ea amplifică chemarea lui Dumnezeu la mântuire. Întregul pământ este întunecat de prezenţa pervertitoare a demonilor. În această beznă a păcatului, rugăciunea este farul luminos care cheamă vasele rătăcite înspre portul care le poate oferi siguranţa salvării. Roagă-te ca mii de suflete să vină acasă la Domnul.
(Prin 1947 în târgul Ieşilor existau doar câţiva credincioşi evanghelici. Doi dintre ei sunt şi astăzi socotiţi printre pionierii lucrării din Biserica creştină baptistă: Neculai Sfatcu şi Pricop Tărniceriu. Duminică dimineaţa, aceşti doi oameni simpli se întâlneau în sala de lângă Hală, unde rânduiseră să găzduiască viitoarea Biserică. După ce se rugau împreună, fratele Sfatcu obişnuia să spună: “Începe matale, frate Pricop ora de rugăciune, că eu m-oi duce prin piaţă să văd pe cine îmi scoate Dumnezeu în cale ca să-l aduc aici la Evanghelie”. Sutele de credincioşi baptişti din Iaşul zilelor noastre nu ştiu, dar existenţa lor a început aşa: cu un frate care pleca prin piaţă şi cu altul care stătea pe genunchi luptând din greu pentru câştigarea de suflete.)
Roagă-te pentru că mânia lui Dumnezeu este gata să se dezlănţuiască! „Cerul s-a strâns ca o carte de piele, pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locul lor. Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi, cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi, şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce sade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?” (Apocalipsa 6:14-17)
„Oamenii vor intra în peşterile stâncilor şi în crăpăturile pământului, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui, când se va scula să îngrozească pământul” (Isaia 2:19).
De ce să te rogi? Pentru că se apropie judecata! Domnul este aproape! S-ar putea ca doar peste câteva minute să înceapă veşnicia! „Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi înţelepţi dar, şi vegheaţi în vederea rugăciunii” (1 Petru 4:7). Rugaţi-vă „pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită” (1 Petru 5:8). Având în vedere aceste lucruri, trebuie să spunem împreună cu apostolul: „Ne rugăm lui Dumnezeu să nu faceţi nimic rău” (2 Corinteni 13:7).
Pentru ce să te rogi? Pentru miile de mici probleme prin care trecem în fiecare zi. Domnul Isus ne-a avertizat că „despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5). Există probleme pentru care este necesară o concentrare specială în rugăciune. Vorbind după vindecarea unui anumit om, Domnul Isus a zis: „Acest soi de draci nu poate ieşi decât prin rugăciune şi post” (Marcu 9:29).
Pentru ce să te rogi? Iată încă câteva din preocupările care l-au îndemnat pe Pavel la rugăciune. Iată cum s-a rugat el:
„Dumnezeul păcii să vă sfinţească El Însuşi pe deplin; şi, duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Cristos” (1 Tesaloniceni 5:23).
„De aceea ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui, şi să împlinească în voi, cu putere, orice dorinţă de bunătate şi orice lucrare izvorâtă din credinţă, pentru ca Numele Domnului nostru Isus Cristos să fie proslăvit în voi, şi voi în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Isus Cristos” (2 Tesaloniceni 1:11-12).
Iată acum pentru ce i-a spus Pavel lui Timotei să se roage: „Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţămiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea” (1 Timotei 2:1,2).
În Coloseni 1:9-12, Pavel ne învaţă ce să ne rugăm pentru alţii. Apostolul mijloceşte pentru ei înaintea lui Dumnezeu dorind ca ei „să se umple de cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească”, „să se poarte într-un chip vrednic de Domnul, ca să-i fiţi plăcuţi în orice lucru: aducând roade în tot felul de fapte bune, şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu: întăriţi, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie, mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină”.
Roagă-te şi tu ca fraţii, şi mai ales fraţii predicatori, să fie plini de cunoştinţa voii lui Dumnezeu.
(Biserica de pe Şoseaua Nicolae Titulescu din Bucureşti a avut în rândul membrilor ei şi pe sora Buşilă, soţia pastorului Buşilă. După arestarea şi ducerea soţului ei în Siberia, sora Buşilă a continuat să fie ani de zile organista Bisericii. Cea mai mare lucrare a ei a fost însă viaţa de rugăciune. Tatăl meu i-a cumpărat într-o zi un glob în miniatură, pentru că sora dorea să se roage pentru fiecare ţară a lumii, în parte. Punea degetul pe ţara respectivă şi mijlocea la tronul Stăpânului ceresc pentru cetăţenii ei.
Sora obişnuia să se roage pentru fiecare frate şi soră din Biserică pe nume. Stăruia mai ales pentru tinerii şi tinerele Bisericii. Locuinţa ei modestă, lipită de peretele adunării, a fost pentru mulţi „sfânta” cameră a cortului în care se întâlneau cu altarul rugăciunii. Viaţa şi activitatea sorei Buşilă nu a fost băgată în seamă de prea mulţi. Moartea ei a lăsat însă în urmă un gol imens şi un dezechilibru care s-a simţit adânc în viaţa Bisericii. Era de parcă se întâmplase un accident la centrala electrică şi lumina nu se mai răspândea ca altădată pe dealuri şi prin casele oamenilor.)
Roagă-te pentru părinţii cu copii neascultători care s-au depărtat şi de casa părintească şi de Domnul. În societatea de astăzi este din ce în ce mai dificil să creşti copii ascultători şi alipiţi de Domnul. Şcoala, presa şi televiziunea şi-au dat parcă mâna într-un complot nemărturisit care urmăreşte nimicirea valorilor tradiţionale ale familiei.
(Mama unui copil care a plecat de acasă asemeni „fiului risipitor” a avut, după aproape douăzeci de ani, bucuria să-l vadă întorcându-se acasă pocăit. Fără să-i spună nici un cuvânt, mama l-a luat de mână şi l-a dus să-i arate două mici adâncituri în pământul de lângă pat. Acolo erau urmele genunchilor care trudiseră din greu pentru mântuirea lui.
Pornită pe plâns, mama i-a mărturisit: „Dragul mamei, dacă s-ar fi putut strânge lacrimile vărsate pentru sufletul tău, astăzi te-aş putea îmbăia în ele”. Sângele Domnului Isus şi lacrimile mamei făcuseră din copilul acela un om născut din nou. După moartea mamei, cele două adâncituri au devenit locul preferat în care fiul îşi pleca genunchii pentru rugăciune.)
Roagă-te pentru familiile care stau de multe ori prăbuşite între zidurile casei şi bântuite de spectrul divorţului. Roagă-te ca Dumnezeu să le readucă la dragostea dintâi.
Roagă-te pentru tinerii care stau în pragul vieţii şi trebuie să ia hotărâri importante. Cere o călăuzire specială de la Dumnezeu pentru fiecare răscruce de drumuri care le stă înainte. Roagă-te ca ei să cunoască ce înseamnă să umble cu Domnul.
(Unul dintre fraţii care au stăruit mult asupra importanţei vieţii personale de rugăciune a fost fratele Marcu Nichifor. De curând l-am auzit iarăşi povestind despre experienţele sale cu copiii. Pentru cei care nu ştiţi, fratele Marcu este spaima copiilor care nu vor să se pocăiască. Şi nu numai a copiilor… Au fost ocazii când acest frate iubitor i-a întrerupt pe copii în timpul rugăciunii, exclamând dojenitor: „Mai sincer, dragă! Mai sincer. Nu bate câmpii cu generalităţi. Cere-i iertare Domnului pentru faptele tale de astăzi. Spune-i cum te-ai uitat în portofelul mamei sau cum l-ai minţit pe tata. Nu te ascunde de Domnul că şi aşa El ştie. Hai, mai roagă-te o dată. Mai sincer. Şi mulţumeşte-i că te-a şi iertat”.
Puteţi să vă imaginaţi „coşmarul” unora dintre copii care nu ştiau decât „rugăciunea de Duminica”. Au fost unii dintre copii care s-au supărat pe nenea Marcu. Alţii s-au furişat afară în timp ce fratele ţinea ochii închişi. Au existat şi cazuri când unii s-au băgat sub pat, ca să scape de rândul lor la rugăciune. Culmea însă, cred că a ajuns-o acel tânăr care s-a întâlnit cu fratele Marcu pe peronul unei gări de provincie. Fratele Marcu i-a propus să nu piardă vremea şi să se roage amândoi acolo, cu glas tare. Tânărul a privit cu spaimă în jur, a încercat să spună ceva, dar era deja prea târziu căci fratele Marcu începuse deja să se roage. După “Amin”-ul fratelui, tânărul a continuat sfios: „Şi te rog, Doamne, să-i dai mai multă înţelepciune fratelui Marcu. Amin”. Săracul de el! I-a fost frică să deschidă ochii crezând că fratele este supărat pe el. Da de unde! Fratele Nichifor l-a luat numaidecât în braţe, râzând şi exclamând: „Mulţumesc frumos! Toţi vor să mă rog eu pentru ei. Numai tu te-ai rugat pentru mine. Ha, ha, ha! Domnul să te asculte şi să-ţi răsplătească!”)
Roagă-te ca şi Pavel ca să ne purtăm toţi în chip vrednic de Domnul. El „ne-a izbăvit de sub puterea întunerecului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui” (Coloseni 1:13).
Biblia ne îndeamnă să nu pregetăm să ne rugăm unii pentru alţii. Noi însă suntem de multe ori prea ocupaţi ca să mai avem timp şi pentru rugăciune.
Mi s-a spus că şi germanii au fost, nu cu mult timp în urmă, oameni foarte ocupaţi. Conducătorul lor cucerea lumea, bucată cu bucată. Afacerile le mergeau din ce în ce mai bine, aveau ferme înfloritoare şi se plimbau pretutindeni ca la ei acasă. Banii curgeau din toată lumea înspre Germania. Oamenii de acolo erau foarte ocupaţi. Nu este de mirare că nu au mai avut timp de rugăciune. Dintr-o dată însă, scena lumii s-a schimbat şi germanii au început să-şi părăsească toate lucrurile agonisite în încercarea lor disperată de a scăpa cu viaţă. Sub bombe, în vagoane de tren, în câmpuri de concentrare şi în închisori au început din nou să se roage. Dintr-o dată au avut suficient timp şi pentru rugăciune.
Şi noi trăim într-o lume grăbită. Suntem ocupaţi până peste cap să ne clădim o viaţă de belşug şi de distracţii. Vai de noi dacă şi din lumea noastră se va alege la sfârşit praful. Ce bine ar fi dacă am învăţa în lumea asta prea ocupată să ştim să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu rugându-ne fierbinte unii pentru alţii.
Dumnezeu ne vrea giganţi care din genunchi pot să atingă cerul. Pe picioarele tale vei vedea ce eşti tu în stare, din genunchi vei avea privilegiul să vezi de ce e în stare Dumnezeu.
Să învăţăm să ne rugăm mai mult unii pentru alţii.
CAPITOLUL 10
„Purtaţi-vă sarcinile”
cont pe :
Realitatea Trecută Cu Vederea
Anticrist. Însuși cuvântul evocă imagini mentale ale răului absolut: o persoană viitoare sau o entitate, fascinând omenirea printr-o înșelătorie autoritară și copleșitoare. Pentru că nimeni nu vrea să-i fie mintea controlată sau înșelată, au fost oferite, o varietate de teorii, sugerând posibilități diferite cu privire la identitatea lui Anticrist.
Au fost oferite o varietate de teorii, sugerând posibilități diferite cu privire la identitatea lui Anticrist. Nici unul nu trebuie să fie înșelat, totuși. Biblia este foarte clară în ceea ce privește identitatea anticristului. |
Miile de culte care alcătuiesc protestantismul, au oferit cele mai multe sugestii. Ideile referitoare, variază de la, foarte generale (Anticristul este un principiu rău, un Musulman sau un demon) la foarte specifice (Anticristul este diavolul întrupat în om sau președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama).
Alte sugestii au fost că Anticristul este papa sau o persoană din trecutul îndepărtat, cum ar fi un împărat roman cunoscut pentru persecutarea creștinilor (Nero, Dioclețian, Julian, Caligula, etc.)
Romano-catolicii, care constituie cea mai mare confesiune creștină, au afirmat că Anticristul este o ființă umană adevărată. Ei declară:
Anticrist este o persoană individuală, unicul dușman al lui Hristos. Aceasta exclude afirmația celor care explică Anticristul, fie ca o întreagă colecție a celor care se opun lui Isus Hristos, fie ca Papalitate . . . Persoana fizică a lui Anticrist nu va fi un demon, așa cum credeau unii dintre scriitorii antici; și nici nu va mai fi persoana diavolului întrupat în natura umană a lui Anticrist. El va fi o persoană umană, poate, de extracție evreiască . 1
De fapt, există un anumit adevăr pentru fiecare dintre aceste sugestii. Cuvântul “Anticrist” provine din cuvântul grecesc, ἀντίχριστος (# 500: anticristos).
Anticristos poate însemna “împotriva lui Hristos” 2 sau “în locul lui Hristos”, sau, poate, combinând cele două [cuvinte rădăcină], “unul care, presupunând că ia masca lui Hristos, se opune lui Hristos și ia locul Lui. . . . Cei anticristos neagă că Isus în trup este Hristos (2 Ioan 1: 7); pseudocristosul (5580), el însuși afirmă a fi Christ.3
Problema cu fiecare dintre aceste interpretări este, că sugerează ca acestea sunt prea înguste în domeniul de aplicare. Un studiu atent al profeției dezvăluie doar cine/ce este Anticristul, și este imens.
World’s Last Chance crede că probele acumulate, prezentate în Scriptură, arată că Biserica Romano-Catolică în sine reprezintă sistemul anticrist prezis în Biblie. Tentaculele lui ajung la fiecare țară din lume. Sistemul său educațional influențează mintea și are legile fasonate de secole. Sistemul său de confesionale constituie cea mai mare infrastructură de colectare de informații de pe pământ. Anticristul însuși este încorporat în persoana papei Francisc, care, credem cu tărie că, este al optulea papă și ultimul menționat în Apocalipsa 17.
Ideea că papa este Antihrist a apărut pentru prima dată în secolul al 11-lea, deși nu a câștigat în importanță până când a fost predată de reformatorii protestanți din secolul al 16-lea. Martin Luther a scris că papalitatea nu este “nimic altceva decât împărăția Babilonului și chiar Anticristul. Căci cine este omul păcatului și fiul pierzării, care, prin învățătura și legile sale sporește păcatul și pierzarea sufletelor în biserică; în timp ce încă stă în biserică, ca și cum ar fi Dumnezeu? Toate aceste condiții au fost îndeplinite în nenumăratele secole ale tiraniei papale.”4.
Sistemul lui Anticrist este, în primul rând, Biserică-mamă Romano-Catolică și, în al doilea rând, toate “fiicele ei“ – bisericile Protestante care-l omagiază pe papa, agățându-se de zilele de închinare, calculate pe calendarul papal. Din pricina Mamei cât și a fiicelor ei diferite, cuvântul lui Yahuwah poruncește de urgență: “Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu!”
Catolicismul care se potrivește definiției “anticrist”, în doctrinele pe care le are (care au condus la înrobirea întregii rase umane și sacrificarea a nenumărate milioane de oameni) este “împotriva lui Hristos.” Aceste doctrine sunt opusul învățăturilor Celui Blând și Smerit care a fost trimis: “Să vestesc robilor de război slobozirea și să redau orbilor vederea, să dau drumul celor apăsați.” (Luca 4:18)
Papa Francis, de asemenea, este Anticristul profețit pentru că el este literalmente “în locul lui Hristos.” Catolicii învață că papa este sfânt, “vicarul lui Hristos” sau “Hristos pe pământ.” Vicarul este forma limbii engleze a cuvântului latin, vicarius, sau “în loc de”. Enciclopedia Catolică afirmă:
Vicar al lui Hristos (lat. Vicarius Christi), un titlu al papei implicând primatul suprem și universal, ambele de onoare și de competență, asupra Bisericii lui Hristos. . . . Titlul, Vicarul lui Hristos este [mai] expresiv capul suprem al Bisericii de pe pământ, titlul pe care-l poartă în virtutea misiunii lui Hristos și cu puterea vicarială derivată de la El. . . . Vicarul lui Dumnezeu din titlul folosit pentru papă, de către Nicholas al-III-lea… este utilizat ca un echivalent pentru Vicar al lui Hristos.5
Cel Atotputernic nu a autorizat pe nimeni să-L înlocuiască pe El sau pe Fiul Său pe pământ. Aceia care pretind acest lucru, comit o blasfemie împotriva Împărăției Cerurilor.
Reforma protestantă a strălucit lumina cerească asupra multor adevăruri care au zăcut mult timp sub gunoiul acumulat al erorii și tradiției. Puterea adevărului a luminat mințile întunecate și a convins pe mulți să lase în urmă erorile catolicismului. Contra-Reforma a fost o încercare a papalității, care să oprească progresul protestantismului prin oferirea unor explicații alternative pentru a răspunde acuzațiilor reformatorilor. In plus, ea a oferit interpretări alternative ale profeției pentru a devia dezvăluirile reformatorilor că papa însuși ar fi Anticrist.
Click aici pentru a citi Jurământul Iezuit demonic! |
Societatea lui Isus sau Ordinul Iezuit, a fost înființat în 1540 cu scopul expres de a răspândi versiunea romano-catolică a Creștinismului în lume. Convertirea musulmanilor a fost un obiectiv timpuriu. Fondați de către Ignatious Loyola, un fost soldat, și Francis Xavier, iezuiții au fost denumiți “Soldații lui Dumnezeu.” Deși nu s-au format în mod expres pentru a contracara Protestantismul, 6 acest nou ordin și-a îndreptat rapid atenția spre combaterea învățăturii protestante și reconvertirea adepților acestei biserici.
Ordinul iezuit a câștigat rapid în putere si în influența din spatele cortinei, dar ei nu au avut niciodată un papă din numărul lor . . . până la 13 martie, 2013, când Jorge Mario Begoglio din Argentina a depus jurământul ca Sanctitatea Sa, Francisc I, Episcop al Romei, Vicar al lui Isus Hristos, al 266-lea papă. Francisc I, al optulea și ultimul papă prezis în Apocalipsa 17, este unic într-un număr de feluri. El este primul papă din America, primul papă din “emisfera sudică,” primul papă Iezuit, și primul papă non-european în 1.272 de ani!
Corelația între: Francisc ca primul papă iezuit, și al optulea papă al profeției nu pot fi trecute cu vederea. NBC World News a fost rapid în observație cu privire la semnificația urcării lui Bergoglio pe tronul papal: “Papa Francis este unic, nu doar pentru că este primul papă din America Latină. El este, de asemenea, primul papă iezuit, biserica semnalând, eventual, punerea unui nou accent pe teologia catolică tradițională.” 7
“În plus, promit și declar că, atunci când voi avea ocazia, voi duce un război neobosit, în secret sau în mod deschis, împotriva tuturor ereticilor, protestanți și liberali, așa cum eu sunt îndrumat să o fac, să-i extirp și să-i extermin de pe fața întregului pământ și nu voi cruța nici vârstă, sex sau stare socială, și-i voi atârna, ca pe gunoaie, îi voi opări, îi voi pedepsi aspru, îi voi sugruma și îngropa de vii pe acești eretici infami; le voi tăia stomacul și voi scoate din pântecele femeilor lor, sugarii și le voi strivi capetele de pereți, cu scopul de a anihila pentru totdeauna rasa lor dezgustătoare.” |
Michael J. Sheeran, preot iezuit și președinte al Asociației iezuite Colegii și Universităti, a fost citat în articol NBC-ului, comentând viața liniștită, simplă a lui Francisc ca și cardinal în Argentina.
Dar, acea simplitate ascunde o determinare de otel pentru promovarea principiilor iezuite, în special cu privire la importanța învățăturilor tradiționale Catolice și protecția celor săraci și oprimați, a spus Sheeran.
Despre aceea determinare care a apărut în timpul slujirii lui Bergoglio ca lider superior iezuit din Argentina, începând din 1973, Sheeran nu a spus, nimic, “A fost un tip dur, care a avut grijă ca oamenii lui să-și atingă ținta.”
“Cred că veți găsi un om care este conservator teologic, dar foarte puternic pe probleme de justiție socială,”a spus Sheeran.8
Acestea sunt, cu adevărat, cuvinte prevestitoare. Iezuiții au fost primii în propagarea explicației alternative despre Anticrist, care a deviat atenția de la papă și de la catolicism. Un papă conservator, din punct de vedere teologic, este cu mult mai probabil să conducă pe calea spre revenirea la persecuțiile papale din trecut “în apărarea credinței” decât cel care este mai moderat în vederile sale.
Papalitatea a primit o rană de moarte în 1798 când un hughenot francez, generalul Louis Alexandre Berthier, l-a luat prizonier pe papă. Cu toate acestea, “procesul de a da papalității o rană de moarte a început în 1793, odată cu introducerea unui calendar al cărui principal scop a fost să se distrugă orice legătură cu creștinismul.”9 Dovada principală a puterii Papalității este faptul că ea a schimbat ziua de închinare din Sabatul biblic în Duminică. Un calendar care a îndepărtat Duminica din calendar, așa cum a făcut calendarul Republicii Franceze, a fost o adevărată lovitură orientată direct către puterea și autoritatea papalității.
Odata cuvenirea secolului 20, a devenit incorect din punct de vedere politic, etichetare papei, drept cap al sistemului anticrist, că el este Anticrist. Astfel, mulți protestanți au venit cu supozițiile alternative la cine (sau ce) ar fi Anticristul, atunci când el ar trebui să apară.
Acest lucru se află direct în mâinile diavolului. Doctrine și credințe care pun pe seama viitorului ceea ce este actual și prezent în lumea de astăzi, induc în eroare masele. Acestea se uită după acest lucru sau așteaptă să apară cei ce prevestesc revenirea Mântuitorului. În tot acest timp, acel eveniment binecuvântat, atât de mult timp căutat, este din ce în ce mai aproape. Creștinătatea privește în viitor apariția lui Anticrist, când el este deja aici.
Pavel a declarat: “Nimeni să nu vă amăgească în vreun fel; căci nu va veni înainte să fi venit lepădarea de credință, și de ase fi descoperit omul păcatului, fiul pierzării, care se împotrivește și se înalță mai presus de tot ce se numește sau de ce este vrednic de închinare, așa că se va așeza ca și Yahuwah în templul lui Eloah [Dumnezeu], pretinzându-se drept Eloah “(2 Tesaloniceni 2: 3,4).
Lumea este înșelată în așteptarea apariției iminente a lui Anticrist, în timp ce, adevaratul Anticrist își consolidează baza și puterea lui și se pregătește să îndeplinească rolul lui Satana! Aceasta va fi o renaștere a persecutiilor din trecut, după cum toți sunt forțați să primească semnul fiarei prin amenințarea cu moartea.
Lumea este înșelată în așteptarea apariției iminente a lui Anticrist, pe când adevaratul Anticrist își consolidează statutul și puterea și se pregătește să-și îndeplinească rolul lui dat de Satana! |
Vizionarul Ioan a arătat o fiară, călărită de o prostituată. Semnele de identificare ale acestui moment profetic au arătat către papalitate. În explicarea simbolurilor către Ioan, îngerul a declarat: “Cele șapte capete sunt șapte munți pe care șade femeia. Există, de asemenea, șapte regi. Cinci au căzut, unul este, iar celălalt nu a venit încă. Iar când va veni, va rămâne puțin timp. Fiara care era și nu mai este, ea însăși este al optulea; este din cei șapte și merge la pierzare “(Apocalipsa 17: 9-11)
WLC și-a ridicat glasul în avertizare, ani de zile, ca să atragă atenția asupra acestui pasaj semnificativ. Pactul Lateran din 1929 a fost o evoluție semnificativă în vindecarea “rănii de moarte” a papalității.
După ratificarea Tratatului de la Lateran, papalitatea a recunoscut situația Italiei, cu Roma drept capitală. În schimb, Italia a recunoscut suveranitatea papală asupra Cetății Vaticanului, un teritoriu minuscul de 44 de hectare (109 acri), și a asigurat independența deplină a papei.10
Așa cum s-a subliniat și în alte articole, WLC crede cu tărie că cei opt regi se referă la ultimii opt papi, care vor domni pe pământ înainte de revenirea Mântuitorului.
1. Primul rege: Pius XI (1922-1939) |
5. Al cincilea rege: Ioan Paul I (1978) |
Papalitatea, este astăzi mai populară ca oricând. Prin urmare, este mai puternică ca oricând. Protestanții care, mai întâi, l-au denunțat pe papă ca fiind Anticrist, devin furioși sau expeditivi atunci când subiectul este abordat. Astfel, viceregele lui Satana câștigă tiptil în putere și influență, în timp ce masele sunt distrase cu interpretări alternative, incorecte, căutând o împlinire viitoare a ceea ce se împlinește sub ochii lor.
WLC crede cu tărie că, în viitorul foarte apropiat, Papa Francis va folosi SUA pentru a impune Sabatul contrafăcut întregii lumi. El va duce un război neobosit împotriva adevăraților urmași ai lui Yah care susțin Sabatul adevărat al lui Yah și adevăratul calendar.
Scriptura ne avertizează: “Un om chibzuit ocolește răul și se ascunde; dar cei nechibzuiți trec înainte și sunt pedepsiți. “(Proverbe 27:12)
12:12) Toți cei care-L iubesc pe Yahuwah, luați aminte la cuvintele Scripturii: “Vai de voi pământ și mare! Căci diavolul a coborât la voi, cuprins de o mânie mare, pentru că el știe că are puțină vreme.” (Apocalipsa 12:12)
Ieșiți afară! Ieșiți afară din Babilon, și din fiecare dintre fiicele sale. Pășiți liberi de tradiție și eroare. Îmbrățișați adevărul așa cum este în Yahuwah
Continut Asemanator:
- Cine este fiara din Cartea Apocalipsei?
- Mortul care Umblă: Yahushua Prevesteste Ultimul Papă!
- Noua Ordine Mondială: Sculptând Chipului Fiarei
- Timpul sfârșitului: Interpretarea lui Daniel 11: 31-45; 12: 1-13
- 7 trompete din Apocalipsa | Invazia Demonică Primul Vai (Trompeta 5)
- Anticristul Indentificat!
- Confidențial catolic/Secrete Iezuite Condamnabile Dezvăluite!
- Strategia Iezuită:Ascunde Sabatul Lunar și Pământul Plat!
- Trăind Sub Ultimul Papă: 12 Lucruri Pe Care Trebuie Să Le Știți Trăind Sub Ultimul Papa
1 http://www.catholic.org/encyclopedia/view.php?id=863
2 “Hristos” provine din cuvântul “Christos”, care este echivalentul grecesc al ebraicului “Mesia”.
3 Noul Dicționar Extins Strong, de cuvinte biblice, # 500, p. 965.
4 Martin Luther, În Primul Rând Principiile, pp. 196-197.
5 http://www.catholic.com/encyclopedia/vicar-of-christ
6 http://www.newadvent.org/cathen/14081a.htm
7 http://worldnews.nbcnews.com/_news/2013/03/13/17300861-pope-francis-breaks-another-barrier-as-first-jesuit-pontiff? sublinieri.
8 Ibidem.
9 http://4angelspublications.com/articles/French_Calendar_Reform.pdf
10 http://www.britannica.com/EBchecked/topic/331566/Lateran-Treaty
Fiţi atenţi la spiritul lui Antihrist
Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: Cine se poate asemăna cu fiara, şi cine se poate lupta cu ea? (Apocalipsa 13:4).
Întregul pământ se închină acum lui Satan. Este ceea ce Satan şi-a dorit întotdeauna, de la bun început. În Isaia 14:14, citim că Lucifer a vrut să fie ca Dumnezeu. Dumnezeu îi dăduse deja lui Lucifer multe daruri minunate – înţelepciune, frumuseţe, inteligenţă şi daruri supranaturale. Ce-şi putea dori mai mult? El a vrut să fie adorat aşa cum era adorat Dumnezeu. Şi, în felul acesta, a devenit diavol. Ori de câte ori doreşti admiraţia oamenilor, aminteşte-ţi că şi tu ai aceeaşi dorinţă ca Satan. A căuta onoarea oamenilor este ceva satanic. La sfârşit, vedem aici că Satan va atrage întreaga lume să i se închine. Evident că acest lucru se întâmplă chiar şi astăzi, într-o mică măsură. Dar urmează să fie ceva mult mai extins.
Ei s-au închinat şi lui Antihrist. Închinarea înaintea lui Antihrist închinarea înaintea oamenilor devine, de asemenea, larg răspândită în zilele noastre. Ei se închinau lui Antihrist spunând: Cine se poate asemăna cu fiara? La fel cum ne închinăm noi astăzi înaintea lui Dumnezeu, spunând: Cine este ca Tine, O, Dumnezeule?, oamenii se închină lui Satan şi lui Antihrist spunând acelaşi lucru. Oamenii nu-l vor numi pe Antihrist, Antihristul. Nu. Ei îi vor da un nume respectabil.
În 1 Ioan 2:18-19, citim: Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. Ei au ieşit din mijlocul nostru (din mijlocul bisericii). Acest lucru ne arată că erau oameni care aveau spiritul lui Antihrist chiar în mijlocul bisericii primare. Astfel de oameni se află şi în creştinătatea din zilele noastre. Oameni cu spiritul lui Antihrist se găsesc în lumea politică, în lumea afacerilor, în lumea religiilor păgâne şi, de asemenea, printre aşa-numitele biserici creştine.
Care este nota distinctivă a spiritului Antihristului? Sunt multe. Dar una dintre caracteristicile principale este următoarea: Cei cu spiritul Antihristului doresc ca alţii să-i admire şi să-i ridice în slăvi ceea ce este totuna cu a primi închinarea oamenilor. Dacă o biserică nu luptă împotriva acestei umblări după onoarea oamenilor, ea se va trezi foarte curând că este dominată de spiritul lui Antihrist.
Dorinţa după onoarea oamenilor se află în carnea noastră. Ea începe să crească la fel ca o mică sămânţă, ca un bebeluş doar o dorinţă micuţă după admiraţie, căutând aprobarea sau lauda cuiva. Şi sfârşeşte, în cele din urmă, în a dori închinare. Acesta este spiritul lui Antihrist. De aceea, oricând vedem acest ou micuţ de şarpe în noi, trebuie să-l zdrobim; altminteri, într-o bună zi, va da naştere la un şarpe. Dacă acest spirit s-a putut manifesta în cei mai înalţi îngeri, de ce nu s-ar putea manifesta în oricare dintre noi? Cine are urechi de auzit să audă.
Întreaga lume, ni se spune, îl va urma pe Antihrist. Lumea nu L-a urmat pe Hristos. Ei au strigat: Ia-L, ia-L, răstigneşte-L. Dar îl vor urma pe Antihrist, pentru că le va spune vorbe dulci, la fel ca prorocii mincinoşi de odinioară.
Spiritul lui Hristos ne aduce reproş, batjocură şi împotrivire din partea oamenilor. Când creştinii caută popularitate în această lume, ei se află pe un teren periculos teritoriul lui Antihrist. Isus nu S-a entuziasmat când oamenii au dorit să-L încoroneze rege. El ştia că opiniile oamenilor nu sunt bune decât de aruncat la gunoi. Astfel că S-a întors şi le-a spus: Trebuie să urăşti pe tată, pe mamă, pe frate şi pe soră, pe soţie şi pe copii, să urăşti posesiunile tale şi propria viaţă, înainte ca să Mă poţi urma (Luca 14:26-33). Acelea au fost cuvinte dure ce au ofensat pe mulţi din cei care le-au auzit. Astăzi, adevărata biserică a lui Isus Hristos predică aceleaşi cuvinte şi ele sună la fel de dur şi ele îi ofensează pe oameni la fel cum au făcut şi în timpul lui Hristos. Şi, drept urmare, ocara lui Hristos vine asupra noastră. În felul acesta suntem protejaţi de spiritul lui Antihrist. Dar creştinătatea babiloniană nu va predica acest mesaj şi aşa va fi onorată, pavând astfel drumul pentru ca Antihrist să se manifeste.
PIERDEREA CREDINŢEI, UN SEMN AL VENIRII ANTIHRISTULUI
Antihristul este asociat cu Apocalipsa. Este vrăjmaşul lui Hristos, este falsul învăţător. Prima formă de Antihrist este cea a regelui Gog care apare în Cartea lui Iezechil și în Apocalipsă, unde întruchipează o creatură pământeană a lui Satana.
În Biblie, Antihristul este prezentat ca un rege malefic, care se va ridica împotriva lui Dumnezeu, va spune lucruri nemaiauzite. În profeţiile lui Daniel și ale lui Ioan, Antihristul este asociat cu zece conducători care îi închina regatele și i se supun pentru a crea un imperiu efemer.
Chiar Iisus le vorbește ucenicilor despre falşii Mesia care vor înșela multe neamuri cu privire la sfârșitul lumii. Unii teologi considera ca Antihristul va avea o ascensiune care va declanşa Armagedonul, bătăliile dintre armatele lui Hristos și ale Satanei.
De-a lungul timpului, oamenii au încercat să identifice Antihristul în conducători sau papi. În anul 1888, Nietzsche scria cartea Antihristul, în care ridica în slăvi spiritul bărbătesc al păgânismului. În una din scrierile sale, Nietzsche scria, eu sunt Antihristul, ceea ce i-a făcut pe unii să creadă acest lucru.
Unii au identificat Antihristul cu Revoluția roșie. Este cunoscut faptul că regimurile comuniste au omorât peste 96 de milioane de persoane, dintre care 65 de milioane în China și 20 de milioane în URSS.
Aleister Crowley și-a revendicat titlul de Fiară sau 666. Președintele SUA Roosevelt a deținut funcţia timp de 12 ani și mulți dintre criticii săi, conservatori creştini, în considerau Antihristul.
Fostul preşedinte Saddam Hussein a fost considerat a fi Antihristul, mai ales atunci când a decis să restaureze vestigiile Babilonului, considerat orașul desfrâului.
În anul 2007, George Bush a fost numit antihrist de către cei care au contestat decizia lui de a organiza o cină de Ramadhan în Biroul Oval de la Casa Albă.
Cu 600 de ani în urmă, Sfântul Nil, de la Muntele Athos a făcut o previziune despre venirea Antihristului. Pierderea credinţei este un semn al venirii lui, spunea Sfântul Nil. Omul va pierde harul lui Dumnezeu primit la botez.
Nu vor mai fi conducători evlavioşi ai Bisericii și cât de trist va fi pentru creştini care își vor pierde credința complet, pentru că nu va mai fi nimeni care să-i îndrume.
Atunci ei vor pleca din lume spre locurile sfinte, ca să caute mângâiere duhovnicească pentru durerile lor, și peste tot vor fi numai dureri și necazuri.
Despre Anticrist !!!
2Tesaloniceni 2:1-12, SCC: „Vă rugăm însă, fraţilor, referitor la venirea Domnului nostru Iesus Christos şi strângerea noastră împreună cu El; să nu fiţi repede clătinaţi din minte; nici să fiţi înspăimântaţi; nici printr-un spirit, nici printr-o cuvântare, nici printr-o scrisoare ca fiind de la noi, ca şi cum ziua Domnului este aici. Să nu vă amăgească cineva în nici un fel; pentru că ziua nu va veni dacă nu are să vină întâi apostazia şi să fie dezvăluit omul nelegiuirii, fiul pierzării; cel împotrivându-se şi ridicându-se mai presus de orice este zis: „Dumnezeu”, sau de ce orice obiect al închinării; încât el se aşează în templul lui Dumnezeu, demonstrând că este Dumnezeu. Nu vă amintiţi că, fiind încă la voi, vă spuneam acestea? Şi acum ştiţi ce îl opreşte, pentru a fi el dezvăluit la timpul lui. Pentru că misterul nelegiuirii lucrează deja, dar numai până când cel oprind acum, are să fie luat din mijloc; şi atunci va fi dezvăluit cel nelegiuit, pe care Domnul Iesus îl va înlătura cu suflarea gurii Lui şi îl va desfiinţa cu arătarea prezenţei Sale; pe cel a cărui prezenţă este potrivit lucrării lui Satan, în orice lucrare puternică şi semne şi miracole false; şi în orice amăgire a nedreptăţii pentru cei pieritori, pentru că nu au primit dragostea adevărului, pentru a fi ei salvaţi. Şi de aceea, Dumnezeu a trimis o putere lucrătoare de rătăcire, pentru ca ei să creadă minciuna, ca să fie judecaţi toţi cei necrezând adevărul, ci bineplăcându-le în nedreptate”.
Majoritatea oamenilor care spun că sunt creştini, declară că „Isus” poate veni la „noapte”, sau „mâine”, ei nu cunosc Cuvântul profetic, care explică că înainte de a veni Domnul: „are să vină întâi apostazia şi să fie dezvăluit omul nelegiuirii”! De aceea, mulţi sunt rătăciţi cu învăţături false, ca de pildă cu teoria potrivit căreia răpirea biserici are loc înainte de venirea lui anticrist şi înainte de necazul cel mare, ce întunceric!
Apostul Pavel prin inspiraţie divină precizează clar: „referitor la venirea Domnului nostru Iesus Christos şi strângerea noastră împreună cu El; să nu fiţi repede clătinaţi din minte; nici să fiţi înspăimântaţi; nici printr-un spirit, nici printr-o cuvântare, nici printr-o scrisoare ca fiind de la noi, ca şi cum ziua Domnului este aici. Să nu vă amăgească cineva în nici un fel; pentru că ziua nu va veni dacă nu are să vină întâi apostazia şi să fie dezvăluit omul nelegiuirii”.
Să vedem în continuare:
- Ce este apostazia?
Termenul grecesc: „apostasía” vine din verbul „aphístemi” care înseamnă „a se îndepărta”. Substantivul are sensul de: lepădare, dezertare, abandonare, răzvrătire. Conducătorii religioşi de la Ierusalim l-au acuzat pe Pavel de apostazie (lepădare) faţă de legea mozaică (Fapte 21:21).
Pasajul din 2Tesaloniceni 2:3, tradus de unii cu: „depărtarea” (N.T. Smirna 1857); „răzvrătirea” (Noua Traducere Românească 2007), „lepădarea de credinţă” (versiunea D. Cornilescu), În versiunea: Scripturile Calea Creştină: „apostazia”.
Iar apostazia din 2Tesaloniceni cap. 2, este îndepărtarea oamenilor dintre naţiuni de Tatăl ceresc, pe care toţi Îl au în cunoştinţa lor, prin mărturia creaţiei (Romani 1:19-20,Romani 1:28), şi închinarea la anticrist (Apocalipsa 13:8), care se va ridica „mai presus de orice este zis: „Dumnezeu” !
Dar mai ales îndepărtarea evreilor de la Iehova, şi acceptarea lui Anticrist, ca Dumnezeu, deoarece „el se aşează în templul lui Dumnezeu, demonstrând că este Dumnezeu”. Această aşezare în templu se referă la aşezarea lui în templul din Ierusalim reconstruit, prin care va înşela persoane din poporul Israel să creadă că el este Dumnwezeu. Evreii care nu au crezut adevărul predicat de Iehoşua (Iesus) când a fost pe pământ, vor fi înşelaţi de Anticirist!!!
- Cine esteomul nelegiuirii, fiul pierzării?
Aşa cum indică textul: „omul nelegiuirii” nu este „clerul creştinătăţii”, aşa cum intepretează martorii, nu este nici papa, nici un grup de oameni. Ci el este un om, descris ca fiind: „omul nelegiuirii, fiul pierzării”, similar aşa cum a fost descris Iuda Iscarioteanul în Ioan 17:12 SCC: „fiul pierzării”.
Satan prin acest om va încerca să imite lucrarea divină!!!
Dacă Tatăl ceresc a făcut prin Fiul Său: semne, minuni şi lucrări puternice (Fapte 2:22).
Satan face prin acest om (anticrist), semne, minuni şi lucrări de putere, dar false!!! – 2Tesaloniceni 2:9.
Dacă Isus a fost înviat de Tatăl şi i-a dat toată autoritatea în cer şi pe pământ (Fapte 2:31-33; Matei 28:18).
Satan îl va învia pe anticrist (fiara cu şapte capete), şi îi va da toată puterea lui (Apocalipsa 13:2-3; Apocalipsa 17:8).
Regii păgâni sunt descrişi în Biblie ca fiare (Daniel 7:1-8), deoarece în spatele lor din punct de vedere spiritual erau demoni, fiare!!! Omul nelegiuirii sau Anticristul este descris ca fiară în Biblie (Apocalipsa cap. 13), ca cornul cel mic (Daniel 8:9), ca rege (Daniel 8:23), regele nordului (Daniel 11:21-45).
Deci în viitor, în necazul cel mare care va dura 42 de luni, 1260 de zile (cca. trei ani şi jumătate – Apocalipsa 12:6,Apocalipsa 12:14; Apocalipsa 13:5), lumea va fi condusă de acest om, această fiară, el devenind prin puterea satanei un lider mondial la care se vor închina toţi cu excepţia celor scrişi în cartea vieţii!!!
El va controla mulţimile de oameni prin: 1. viclenie şi intrigi (Daniel 11:21-23,Daniel 11:27); 2. linguşiri (Daniel 11:32); 3. semene, minuni şi lucrări de putere dar false (2Tesaloniceni 2:9); 4. intimidare, printr-o mare putere de a se război (Apocalipsa 13:4); 5. pe cei ce nu va reuşi să-i seducă vor fi persecutaţi, unii chiar ucişi (Apocalipsa 13:7-10; Daniel 11:31-35).
Noi nu trebuie să confundăm diferiţi lucrători falşi, gen: papa, sau alţi lideri religioşi cu Anticristul ce va conduce lumea! Apostolul Ioan în prima sa epistolă, în 1Ioan 2:18, face o diferenţă între anticrişti religioşi ce acţionau contra adevărului lui Christos, şi Anticrist ce urmează să vină, ce va conduce lumea: politic, economic, comercial şi nu doar religios!!!
1Ioan 2:18, SCC: „Copilaşilor, este ora din urmă; şi, după cum aţi auzit că vine Antihristul, şi acum s-au făcut mulţi Antihrişti, de la aceasta cunoaştem că este ora din urmă”. Iată în timpul lui Ioan, când deja de zeci de ani a început zilele din urmă (Evrei 1:2) sau „ora din urmă”, unii oameni s-au abătut de la credinţa sfinţilor (Iuda 1:3), au ieşit din rândurile lor (v.29) şi au învăţat lucruri stricate, care erau contra lui Christos! Unul din ele era erezia că Fiul nu a fost carne, ci doar duh, ceea ce era echivalent cu a nega răscumpărarea, pe care Domnul Iesus a plătit-o cu propriul Său corp de carne! – 1Ioan 4:1-3; Ioan 6:51.
În contrast cu aceşti anticrişti (eretici), ce acţionau în timpul apostolul Ioan, el vorbeşte despre viitor spunând: „că vine Antihristul”, în mod similar cu ceea ce Pavel a dezvăluit când a spus: „Pentru că misterul nelegiuirii lucrează deja”! Misterul nelegiuirii, lucra încă din timpul lui Pavel, doar că ea nu s-a dezvăluit public, lucrarea anticristică era şi atunci prin eretici, dar urma ca cel ce oprea dezvăluirea lui Anticrist să fie dat la o parte „şi atunci va fi dezvăluit cel nelegiuit”, atunci urma să fie dezvăluit nu doar misterul nelegiuirii care lucrează din primul secol d.C., ci omul nelegiuirii, sau „cel nelegiuit”!!!
Se ridică deci întrebarea:
- Cine este cel care Îl opreşte pe anticrist ca să nu fie dezvăluit decât la timpul lui?
În primul secol cel care l-a oprit pe omul nelegiuirii în primă fază au fost apostolii, ei erau temelia adunării (Efeseni 2:20-22). Ei au combătut ereziile, ei au oprit misterul nelegiuirii să nu se dezvăluie (arate) atunci!
Ei au predicat pe Christosul Cel adevărat, Domnul a lucrat prin ei: semne, minuni şi lucrări de putere (Evrei 2:4). Ei au primit adevărata evanghelie (Galateni 1:11-12). Ei au trezit credincioşi din Israel la o închinare vie la adevăratul Dumnezeu: Iehova prin Fiul Său (Galateni 2:9; Iacob 1:1).
Ei erau lumina lumii şi sarea pământului (Matei 5:13-14).
Ei au detronat pe satan şi pe demoni (Luca 9:1-2; Luca 10:1-19).
Ei au condus ca regi şi preoţi din locurile cereşti (Apocalipsa 1:5-6; Efeseni 2:6).
În viitor, ceea ce îl va opri pe anticrist să nu se dezvăluie decât la timpul lui, vor fi doi profeţi din Israel care vor fi un ultim obstacol ca Anticristul să nu se dezvăluie, ca să nu intre mai repede în templul din Ierusalim prezentându-se drept: „Dumnezeu”!!!
Lucrarea celor doi martori ai Domnului, va fi cu 42 de luni înainte de domnia lui Anticrist şi este descrisă în Apocalipsa 11:1-13.
Dar după aşa zisa „înviere” a lui Anticrist care iasă din abis (Apocalipsa 11:7), el omoară pe cei doi martori, atunci nimic nu îl va mai opri ca el să intre „în templul lui Dumnezeu, demonstrând că este Dumnezeu”, şi va înşela pe mulţi evrei şi nu numai, că el este Dumnezeu şi că merită închinare!!!
- Care este scopul pentru care Creatorul trimite lucrarea de rătăcire?
Scopul pentru care Adevăratul Dumnezeu Iehova, trimite lucrarea de înşelare a lui Anticrist, este descris în 2Tesaloniceni 2:10-12, SCC „…pentru că nu au primit dragostea adevărului, pentru a fi ei salvaţi. Şi de aceea, Dumnezeu a trimis o putere lucrătoare de rătăcire, pentru ca ei să creadă minciuna, ca să fie judecaţi toţi cei necrezând adevărul, ci bineplăcându-le în nedreptate”.
Inima oamenilor nu este la adevăr şi dreptate; ci, la cum să le meragă bine, cum să prospere fără Dumnezeu, cum să trăiască o viaţă fără Cuvântul adevărului, dar în prosperitate! Oamenii vor să fie salvaţi dar fără a asculta de legea divină!!!
Şi atunci pentru că inima lor nu este la Tatăl ceresc, El le trimite o lucrare de rătăcire, ce îi va testa, şi va împărţi oamenii în două tabere: cei ce se închină Lui şi fac voinţa Lui (Ioan 4:23-24; 1Ioan 2:17). Şi cei ce se închină la satan, anticrist, imaginea fiarei şi acceptă modul de conducere al fiarei prin semnul fiarei şase sute şaizeci şi şase, toţi aceştia vor fi condamnaţi etern! – Apocalipsa 13:2-18; Apocalipsa 14:9-11.
Ce se poate spune despre tine care citeşti acest articol? În care tabără vei fi? Trăieşti adevărul chiar când acesta implică sacrificii din partea ta, urăşti nedreptatea, sau îţi place de ea când este în avantajul tău? Ai primit tu dragostea adevărului?
Cine este Antichristul ?
Întrebarea din titlu a ajuns o declamare retorică plină de scepticism, alimentată de faptul că numeroase încercări făcute în trecut de a identifica anumite persoane cu acest personaj ar fi fost … false. Napoleon, Papa de la Roma, Ceaușescu, Voltaire ar fi deci, zic aceștia, victime nevinovate.
Oare așa să fie? Ce ne spune Biblia?
1. Biblia ne spune că, înainte de a fi o anumită Persoană, antichrist este un duh care mână din umbră anumiți oameni pentru a bloca sau nega lucrarea lui Christos. Probabil că ceamai bună definiție este cea dată de apostolul Ioan:
,,Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă“ (1 Ioan 2:18).
,,Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Christosul? Acela este Antichristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul“ (1 Ioan 2:22-23).
,,Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Christos a venit în trup, este de la Dumnezeu; şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este dela Dumnezeu, ci este duhul lui Antichrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum“ (1 Ioan 4:2-4).
,,Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, cari nu mărturisesc că Isus Christos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antichristul! Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.
Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Christos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul.
Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă, şi să nu-i ziceţi: ,,Bun venit!“ Căci cine-i zice: ,,Bun venit!“ se face părtaş faptelor lui rele“ (2 Ioan 8-11).
Punând cap la cap informațiile pe care ni le dă Ioan, putem spune că:
– antichriștii erau mulți
– antichriștii erau deja și pe vremea lui
– antichristul este în lume ACUM
– antichristul denaturează învățătura lui Dumnezeu despre întruparea Fiului lui Dumnezeu ca să fie Christosul pregătit pentru salvarea lumii.
Pluralitatea de antichriști de pe vremea lui Ioan ne lasă să credem că astfel de oameni au fost și atunci și de atunci încoace pe pământ, până în zilele noastre. Asta înseamnă ceea ce am spus deja, că ,,Antichrist, înainte de a fi o Persoană singulară cu un rol special în istorie, este un duh de rătăcire, a atitudine împotrivitoare față de Christos și de învățătura Lui.“
2. După ce am identificat o definiție, trebuie să spunem ceva despre însemnătatea termenului în sine.
Anti – Christ este un nume compus și se poate traduce în două forme:
a. împotrivitor al lui Christos
b. înlocuitor al lui Christos
Termenul folosit în Biblie înseamnă literal pe cineva sau ceva care se oferă ,,în locul lui Christos“ sau ,,în oponență cu Christos“.
,,Antichrist“, înseamnă deci ,,cineva care stă ca înlocuitor sau ca oponent“ al adevăratului Christos.
1. Poate fi cineva care chiar se numește Antichrist
2. Poate fi cineva care se pretinde în mod fals că este Christos
3. Poate fi cineva pe care alții îl propun în locul celui adevărat
4. Poate fi cineva care pretinde în mod fals că vorbește și exercitează autoritate în locul Christosului adevărat.
5. O variantă mai puțin băgată în seamă este că termenul poate descrie o formă de religie care în ceremonii se pretinde creștină, folosește chiar Biblia și numele lui Isus din Evanghelie, dar o face pentru ca să propună lumii un Christos fals, ale cărui învățături sunt foarte îndepărtate de învățăturile adevăratului Christos, de multe ori chiar în contradicție cu ele.
3. Semnificația teologică a termenului ,,Antichrist“
Care este învățătura pe care o refuză sau pervertește duhul antichristic? Pe scurt spus, Dumnezeu a hotărât ca Isus Christos să fie soluția finală și desăvărșită pentru toate problemele omenirii. Oricine nu primește soluția lui Dumnezeu și propune o ALTĂ soluție lumii este mânat de o atitudine și un duh antichristic.
Dacă înțelegem această definiție teologică, va fi foarte ușor să înțelegem ce ne spune Ioan în epistolele lui: ,,Oricine nu râmâne în învățătura despre întruparea Fiului lui Dumnezeu ca Mesia (Christos) cel pregătit de Dumnezeu pentru salvarea lumii este un antichrist. Orice om religios care caută să pervertească învățătura evanghelică despre realitatea venirii lui Isus ,,în trup“, ca Fiu al lui Dumnezeu, poate fi o filosofie atrăgătoare, dar este plină de spiritul lumii care respinge soluția finală hotărâtă de Dumnezeu. Toți ,,învățătorii mincinoși“ (foarte mulți pe vremea aceea și de-atunci încoace) pot fi numiți deci pe drept cuvânt ,,antichriști“.
În sens la fel de real, orice persoană care se prezintă pe sine sau învățătura sa drept o soluție pentru problemele lumii este ,,antichristică“. Lumea aceasta, cu toți filosofii, economiștii, artiștii, politicienii și militarii ei, dacă susțin că pot rezolva problemele planetei fără Isus Christos este mânată de un duh și o atitudine ,,antichristică“. Deci și Napoleon, și Hitler și oricare alt om care a îndrăznit să se propună ca soluție alternativă la soluția dată lumii de Dumnezeu prin Christos poate și trebuie să fie numit un ,,antichrist“!
Secularismul modern la un loc cu toate celelalte religii în afara aceleia a Bibliei, sunt toate elementele unui sistem antichristic. Acesta este motivul pentru care ele au ,,alergie“ până și la pomenirea numelui lui Christos. L-au scos din școli, l-au scos din instutuțiile juridice, l-au scos din artă și administrație și vor să scoată din oricare sector al vieții publice. Sloganul ei și deviza sub care-și exercită persecuția este acesta: ,,religia este ceva privat, care nu trebuie adus în sfera socială!“
Slavă Domnului! Și acesta este un semn, în logica lui Ioan, ,,că suntem în ceasul de pe urmă“!
Antichristul – un personaj de la sfârșitul istoriei
Când Ioan scrie: ,,Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, …“ (1 Ioan 2:18), el a făcut aluzie la alte pasaje din Biblie, atât din Vechiul cât și din Noul Testament.
Profețiile biblice anunță cumularea tuturor tendințelor antichristice din lume în apariția unui Personaj real, adulat de întreaga planetă și declarat drept o alternativă viabilă la viața, învățăturile și soluțiile propuse de Christos.
El va apare pe scena lumii numai după ,,lepădarea de credință“, ca fenomen generalizat. Aceasta ,,lepădare de credință“ nu este totuna cu apostaziile minore și parțiale din timpul istoriei. Va veni o vreme când toată omenirea se va lepăda de ,,moștenirea creștină“ și va plonja cu capul în abis entuziasmați pentru o iluzorie societate nouă, progresivă, în care TOTUL se va face INVERS decât în sistemul produs de Dumnezeu prin Isus Christos. Până și calendarul universal va fi schimbat (,,se va încumeta să schimbe și vremurile“) pentru ca viața socială să nu mai comemoreze nimic din datele istorice legate de istoria amintită în Biblie.
Omul acesta, numit generic Antichrist, este menționat în Biblie atât în Noul cât și în Vechiul Testament. El este ,,omul păcatului“ (2 Tes. 2:3), ,,fiara din adânc“ (Apocalipsa 17), ,,Împăratul fără rușine și viclean“ (Daniel 8:23), ,,cornul cel mic“ (Daniel 7:24-25), cel care va face un Legământ cu Israelul în vremea celei de a șaptezecea săptămână de ani (Daniel 9:27), ,,împăratul din nord“ (Daniel 11:35-45), ,,împăratul Babilonului“ (Isaia 14:4) și omul cu identitatea ascunsă sub numărul 666“ (Apocalipsa 13:17-18).
Această ultimă identificare, numărul 666, a dat mult de furcă oamenilor. Ea apare în Apocalipsa scrisă tot de … Ioan!
,,Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei. Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şase zeci şi şase“ (Apoc. 13:16-18).
Textul ne îndeamnă să ,,socotim“ numărul fiarei, el fiind un număr de om. Surprinzător, următoarea propoziție nu ne lasă să așteptăm prea mult răspunsul: 666. Aii e înțelepciunea! Există două școli de interpretare la acest text:
a. Unii se folosesc de faptul că limbile vechi n-au avut semne deosebite pentru sunete și numere. Semnele grafice aveau și valoare de sunet și valoare de număr. Acești oameni au dreptate. Numerele pe care le folsim noi azi sunt ,,arabe“ și au venit la noi din lumea arabă. Limbile în care au fost scrise și traduse textele Scripturilor aveau ,,numere“ latine, grecești și evreiești. Orice nume scris cu litere-numere poate fi pronunțat ca o succesiune de sunete sau ca o cifră matematică. Credincioși acestui sistem de interpretare, mulți oameni au căutat să-l identifice pe Antichrist, căutând să vadă care este valoarea numerică a numelui purtat de ei. Făcând astfel de socoteli, diferiți oameni, de la Napoleon la Papa de la Roma (VICARIVS FILII DEI = 5+1+100+1+5+1+50+1+1+500+1 = 666), au fost identificați pentru o vreme cu fiara din Apocalipsa.
Necazul cu această metodă de interpretare este că ea lasă mulți nepricepuți să facă scamatorii matematice pentru a identifica drept ,,Antichriști“ pe mai toți aceia pe care nu-i pot ei suferi. Nu toți oamenii ale căror litere-numere totalizează valoarea 666 sunt antichriști dar, vorba românului, ,,până ce se află că nu toți urecheații sunt măgari, și iepurii umblă potcoviți!“
b. A doua școală de interpretare ține cont de maniera în care erau folosite literele-cifre în contextul vremii. Există o simbolistică a literelor-cifre care a dus la formarea unei școli de inițiați în Ghemara și numerologie. În această școală de interpretare, fiecare cifră are un corespondent spiritual. (Dacă vreți să citiți mai mult pe această temă, o puteți face aici). ,,Unu“ stă pentru Dumnezeul unic, pentru Originea tuturor lucrurilor, etc. Trei este numărul pentru natura divinității, în timp ce Șapte este simbolul desăvârșirii divine. Cifra șase este ceva neajuns la desăvărșirea divină (7-1) și este aplicat mai cu seamă omului în starea de creatură căzută.
Dacă ținem cont de aceste lucruri, în această școală de interpretare, numărul ,,șase sute șaizeci și șase“ este scris prin trei cifre de 6 (666) și anunță apariția celui nedesăvârșit (6 -omul) care își va aroga natură divină (3), altfel spus ,,a omului care se va da drept Dumnezeu“!
Această interpretare își găsește sprijinul în felul în care Domnul Isus profețește apariția lui Antichrist:
,,Drept răspuns, Isus le-a zis: ,,Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: ,,Eu sunt Christosul!“ Şi vor înşela pe mulţi. …
Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi, şi vor înşela pe mulţi. …
Atunci dacă vă va spune cineva: ,,Iată, Christosul este aici, sau acolo“, să nu-l credeţi. Căci se vor scula Christoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. …
De aceea, când veţi vedea ,,urâciunea pustiirii“, despre care a vorbit proorocul Daniel, ,,aşezată în locul sfânt“ – cine citeşte să înţeleagă! – atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi; … “ (Mat. 24:4-5,11, 23-24, 15-16).
Profeția din cartea lui Daniel la care a făcut aluzie Domnul Isus este aceasta:
,, … Dela vremea când va înceta jertfa necurmată, şi de când se va aşeza urâciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile“ (Dan. 12:11).
Această tălmăcire a fost însușită și de apostolul Pavel. Iată ce la scrie el tesalonicenilor:
,,Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci (ziua Domnului) nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii (Sau: omul păcatului), fiul pierzării, protivnicul, care se înalţă mai pe sus de tot ce se numeşte ,,Dumnezeu“, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu“ (2 Tes. 2:3-4).
Oare de ce a folsit apostolul Ioan vălul Ghamarei și a Cabalei pentru a anunța semnul (666) după care va putea fi identificat Antichrist?
Răspunsul trebuie să țină seama de contextul istoric și religios în care a fost scrisă cartea. Ioan se afla în exil pe insula Patmos. S-ar putea ca dușmanii săi să fi fost mulți și din multe neamuri, dar cei care au avut autoritatea finală de a-l pune acolo au fost romanii, iar la Roma fusese deja instituționalizat … ,,cultul Cezarului“. Creștinismul propovăduit de Ioan vestea lumii că Dumnezeu S-a făcut om ca să salveze lumea. Roma vestea lumii că omul de pe tronul Romei putea și trebuia să fie considerat ,,divin“. Cezarul se autoproclamase … ,,Augustus“! Una din lunile anului nostru calendaristic comemorează și astăzi această obrăznicie (luna August).
(Pentru cei ce doriți să cunoașteți originea numelor pentru lunile anului, …
Only a few names of the month were derived from Roman deities. Most simply came from the numbers of the months or — in two cases — in honor of Roman emperors.
January – Named after the Roman god of beginnings and endings Janus (the month Januarius).
February – The name comes either from the old-Italian god Februus or else from februa, signifying the festivals of purification celebrated in Rome during this month.
March – This is the first month of the Roman year. It is named after the Roman god of war, Mars.
April – Called Aprilis, from aperire, “to open”. Possible because it is the month in which the buds begin to open.
May – The third month of the Roman calendar. The name probably comes from Maiesta, the Roman goddess of honor and reverence.
June – The fourth month was named in honor of Juno. However, the name might also come from iuniores (young men; juniors) as opposed to maiores (grown men; majors) for May, the two months being dedicated to young and old men.
July – It was the month in which Julius Caesar was born, and named Julius in his honor in 44 BCE, the year of his assassination. Also called Quintilis (fifth month).
August – Originally this month was called Sextilis (from sextus, “six”), but the name was later changed in honor of the first of the Roman emperors, Augustus (because several fortunate events of his life occurred during this month).
September – The name comes from septem, “seven”.
October – The name comes from octo, “eight”
November – The name comes from novem, “nine”.
December – The name comes from decem, “ten”.)
De ce îmi place mai mult cea de a doua școală de interpretare?
Pentru că este în spiritul vremii de atunci și pentru că îmi mai oferă încă o veste de excepție. Numele Domnului Isus este ,,111“. Adunat cu ,,666“ el dă ,,777“, adică ,,Dumnezeu care s-a făcut om, poate pune capăt nedesăvârșirii noastre ridicând-o pe culmile părtășiei cu desăvârșirea divină!
După cum ați văzut, profețiile Domnului Isus despre antichrist au și ele un caracter dublu. Pe deoparte vor veni ,,mulți“, iar pe de altă parte, va apare ,,unul“ care va intra în Templu la o dată precisă și se va propune lumii ca înlocuitor al lui Christos.
Profeția este despre mulți ,,falși“ imitatori ai Lui, care vor propune multe forme false de creștinism, acceptate de foarte mulți (și păcăliți) ,,falși creștini“. Numele Domnului Isus Christos va fi folosit de ei doar ca o perdea sub care vor înșela lumea.
O aplicație istorică a lui Antichrist
Poate că acum îi puteți înțelege mai bine pe Luther și pe ceilalți reformatori care ,,au îndrăznit“ să spună că Papa de la Roma este un antichrist, iar catolicismul este curva din Apocalipsa. În ochii celor care se întorseseră cu toată inima la textul Bibliei (Sola Scriptura), lepădând urâciunile unei tradiții în care ,,vânzarea de indulgențe“ pusese capac mormanul de nelegiuiri, Biserica Catolică era o biserică apostată, care folosea numele lui Christos doar pentru a-și vinde cu profit marfa indulgențelor din sistemul ei antichristic.
Pentru Luther, o Biserică ce pretindea că ,,are autoritatea“ să mântuiască și să piardă sufletele oamenilor era ,,antichristică“ în învățătură și practică. Un papă care și-a abrogat cu dela sine putere titlul de ,,vicar al lui Christos“ nu putea fi acceptat, ci trebuia dat pe față ca ,,antichrist“!
(The Vatican officially teaches that the Pope is the substitute for Christ Jesus; the words of the official pronouncement are, “The Pope, Bishop of Rome and Peter’s successor, ‘is the perpetual and visible source and foundation of the unity both of the bishops and of the whole company of the faithful.’ ‘For the Roman Pontiff, by reason of his office as Vicar of Christ, and as pastor of the entire Church has full, supreme, and universal power over the whole Church, a power which he can always exercise.” –
Catechism of the Catholic Church Catechism of the Catholic Church, Second Ed. (Washington, DC: US Catholic Conf., 1994, 1997) #882.)
Singurul pe care L-a lăsat Domnul Isus cu această misiune este … Duhul Sfânt!
,,Antichristică“ poate deveni însă și oricare altă ramură a familiei bisericilor creștine care deformează învățătura lui Christos și nu-L prezintă pe El drept singura soluție finală dată de Dumnezeu pentru salvarea oamenilor. Iată care a fost proclamarea apostolică:
,,În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.“ (Fapte 4:12).
Soarta finală a lui Antichrist
,,Minciuna are picioare scurte“, pentru că universul este a lui Dumnezeu și este clădit pe adevăr. Lucrarea Antichristului face parte din planul lui Dumnezeu și își are și ea motivația ei. Intensitatea ei crește în societățile secrete și se manifestă prin direcția dată de decretele oamenilor progresiști care vor să despartă lumea de Dumnezeu. Elitele s-au lepădat de Christos atunci când au proclamat în Franța ,,Renașterea“. Ea era o lepădare de moștenirea creștinismului medieval și o întoarcere (opusă și substituită ,,nașterii din nou“) spre ordinea socială propusă în epoca precreștină de societatea greacă. Clocită în laboratoarele elitelor, o ,,nouă ordine mondială“ fără Christos și fără Biblie va fi promulgată curând locuitorilor ,,satului global“ (Mai degrabă un lagăr mondial al morții)! Nimeni nu i se va putea opune. Nimeni nu i se va putea sustrage. Mijloacele de supraveghere și control sunt deja instaurate în mai statele lumii. Avem deja o Bancă mondială și moșim nașterea unui Guvern Mondial, cu o armată mondială și cu o ,,cetățenie planetară“ (dacă n-ați auzit încă toți termenii aceștia și nu sunteți familiarizați cu ei, aveți puțintică răbdare și-i veți citi când vor fi publicizați dincolo de zidurile laboratoarelor de macroinginerie socială).
,,Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.
Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru ceice sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimete o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi“ (2 Tes. 2:7-12).
Activitatea și iluzoria biruință a Antichristului va fi însă de scurtă durată. Copia contrafăcută va fi nimicită de apariția ,,originalului“. Lumina va spulbera întunerecul. Adevărul va birui minciuna, iar uzurpatorul va fi umilit la apariția adevăratului Christos și aruncat de pe tron tocmai în fundul iazului de foc și pucioasă:
,,Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale“ (2 Tes. 2:8).
,,Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu cari amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă“ (Apoc. 19:20).
Redus la esențe, studiul nostru spune că ,,cine nu este cu Christos este împotriva Lui“, așa că nu poți fi decât ,,în Christos“, cum scrie adesea apostolul Pavel, sau în duhul lui ,,antichrist“. Alegerea îți aparține.
SĂ ÎNȚELEGEM CINE ESTE ANTICRISTUL, FIUL PIERZĂRII
- 2 Tesaloniceni 2:1-4 „Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Cristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.”
- 1 Ioan 2:18-22 „Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti – prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri. Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi orice lucru. V-am scris nu că n-aţi cunoaşte adevărul, ci pentru că îl cunoaşteţi şi ştiţi că nicio minciună nu vine din adevăr. Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Cristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.”
Acum să citim ce a spus Domnul Isus despre Anticrist:
- Marcu 13:19-27 „Pentru că în zilele acelea va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost de la începutul lumii pe care a făcut-o Dumnezeu până azi şi cum nici nu va mai fi vreodată. Şi dacă n-ar fi scurtat Domnul zilele acelea, nimeni n-ar scăpa, dar le-a scurtat din pricina celor aleşi. Dacă vă va zice cineva atunci: ‘Iată, Cristosul este aici’ sau ‘Iată-L acolo’, să nu-l credeţi. Căci se vor scula cristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Păziţi-vă; iată că vi le-am spus toate dinainte. Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate. Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă. Atunci va trimite pe îngerii Săi şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului.”
Domnul ne-a avertizat să nu ne lăsăm înșelați de nimeni de pe acest Pământ, care zice despre sine, că este „Mesia”. Domnul a spus care vor fi semnele când El, adevăratul și unicul Cristos se va întoarce: Pământul, Soarele, Luna și stelele se vor întuneca, cerurile și Pământul se vor cutremura, și toți oamenii Îl vor vedea venind cu mare putere și cu slavă, pe norii cerului, pentru că Isus va lumina cerurile și îi va ridica pe sfinți la El.
Ca să putem înțelege Biblia așa cum vrea Dumnezeu, avem nevoie de revelație divină. Isus a vorbit în așa fel, încât doar „cei care au urechi de auzit,” să audă, adică să înțeleagă și să primească adevărul.
În timp ce studiem Biblia, trebuie să auzim ce ne descopere Duhul Sfânt. El va face ca anumite lucruri să iasă în evidență, ca să ne rugăm pentru ele sau să medităm asupra lor, ca să ni se descopere esența versetelor respective.
Să remarcăm ce spune Domnul Isus, citat de Marcu în pasajul dFe mai sus: „‘Iată, Cristosul este aici.’” Isus a spus „Cristosul”. Mesia sau Cristosul sunt termeni sinonimi. Ce zice de fapt este „Iată, Mesia este aici, Cristosul este aici.”
Apoi, în versetele următoare, Isus ne avertizează să fim atenți, pentru că vor fi mulți impostori care se vor da drept Mesia.
- Marcu 13:5-6 „Isus a început atunci să le spună: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: ‘Eu sunt Cristosul!’ Şi vor înşela pe mulţi.“
Aici sunt două avertismente. Primul este că vor apărea impostori, care se vor auto-intitula Mesia. Nu e același lucru ca cineva să spună despre sine că e Mesia, sau ca cineva să fie numit de alții Mesia.
Al doilea avertisment este mai greu de remarcat, și anume, că vor fi unii care vor zice că nu Isus era Mesia, ci ei sunt!
Dumnezeu L-a trimis pe Cristos Evreilor, ca să fie Mântuitorul lor. Dar ei așteptau „un Mesia eliberator,” așa că L-au respins. (mulți evrei L-au urmat pe Isus și ei au pus bazele creștinismului, dar larga majoritate l-a respins).
Evreii care L-au respins pe Isus, continuă să-L aștepte pe „Cristos”. Așteaptă să vină Mesia sub forma unui mare lider politic, care să le rezolve toate problemele. Unii evrei contemporani nouă, cred că trebuie să reconstruiască Templul din Ierusalim, pentru ca Mesia să poată veni, iar alții cred că va veni Mesia și el îi va ajuta să reconstruiască Templul.
„Fiul pierzării” va trebui să poată juca rolul lui Mesia. Cea mai importantă zonă pentru construcții imobiliare, este Muntele Templului din Ierusalim. Următoarea zonă este restul Ierusalimului și apoi teritoriul Israelului.
În încercarea de a înțelege „cine este fiul pierzării,” se face o greșeală comună. Oamenii caută să-l identifice, potrivit gândirii occidentale, în locul gândirii biblice. Dumnezeu lucrează prin evrei. Isus nu s-a referit la un Mesia chinez sau american. Acest fals Mesia, trebuie să pară, sau chiar să fie evreu.
Mulți cred că va fi papă catolic. Ați auzit vreodată de un papă evreu? Aici nu e vorba despre un mesia catolic sau musulman. Budiștii, Musulmanii, cei care-l urmează pe Krishna și multe alte religii, așteaptă un „mesia” al lor. Dar dacă acest „fals – Mesia” nu se potrivește cu așteptările evreilor, nu va fi cel despre care ne-au avertizat Domnul Isus, Pavel și Ioan.
Deci, cum poate cineva să fie „anticrist” și „falsul – mesia” sau „falsul-Cristos” în același timp? Isus ne-a spus să fim atenți când alții vor zice „‘Iată, Cristosul este aici.’” Ioan a folosit termenul de anticrist. De fapt ce înseamnă „anticrist?”
Apostolul Ioan a explicat ce înseamnă a fi „anticrist.” A fi anticrist, înseamnă să negi că Isus din Nazaret a venit ca Fiul Lui Dumnezeu și Mesia.
- 1 Ioan 2:22 „ Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Cristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.”
Deci, cine neagă că Isus este Cristosul, Mesia este anticrist. Cine face asta, neagă și relația de Tată-Fiu, dintre Dumnezeu și Isus.
- 2 Ioan 1:7 „Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Cristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată anticristul!”
Numele Domnului pentru noi este Isus Cristos… dar „Cristos” este de fapt „calitatea, rangul” Lui. Amăgitorii, cei care nu vor mărturisi că Isus, Cristosul (Mesia), a venit ca Fiul Lui Dumnezeu sunt anticristul.
Deci acest fiu al pierzării, acest anticrist, nu va pretinde că este Isus din Nazaret care s-a întors pe Pământ, ci va declara că Isus nu a fost Cristosul (Mesia), Fiul lui Dumnezeu care s-a întrupat. Acesta va fi pentru poporul evreu, mult așteptatul Mesia. Va fi un lider global și mulți vor cădea în capcana lui, inclusiv evreii, altfel Biblia nu ne-ar fi arătat că acesta va împlini aceste profeții.
De ce vor cădea oamenii de la credința în adevăratul Mesia și vor ajunge să creadă că cel fals e adevărat? Apostazia, marea lepădare de credință care va veni înaintea anticristului, va fi un timp de îndepărtare de adevăr, pentru că întunericul spiritual va crește pe tot Pământul. Gândirea pervertită de păcat a celor care resping adevărul Lui Dumnezeu îi va face victime ușoare ale acestui fiu al pierzării.
De ce este numit „fiul pierzării?” Ce înseamnă „pierzare?” Înseamnă dezastru, distrugere, deci este „fiul distrugerii.”
Strong’s Greek & Hebrew Dictionary definește termenul ca fiind: „cuvânt derivat din apollumi; care înseamnă, ruină sau pierdere (fizică, spirituală sau veșnică): – condamnare, distrugere, moarte, pierzare, pieire, fatalitate.”
Ni se spune în 2 Tesaloniceni 2:3-4, că „se (va) descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.” Mulți trag concluzia din aceste versete, că, anticristul va apărea pe scena lumii, ca unul care „se opune lui Isus și se înalță pe sine…”. Această concluzie este doar de suprafață.
Pavel face un portret clar al fiului pierzării, și cum se va purta spre final. De fapt, anticristul nu va dezvălui adevărul despre sine, de la începutul apariției sale în spațiul public. În inima lui, va fi anti-creștini și anti-evrei. Pare foarte evident că nu își va arăta „adevărata față” decât după ce va fi sigur că are asigurat fotoliul de lider mondial. Dacă n-ar face așa, evreii nu l-ar crede că el e Mesia.
Liderii răi, de cele mai multe ori, încep părând buni. Acest „fiu al pierzării” va apărea călare pe „un cal alb,” cu haine albe … este o prezentare alegorică, care de fapt confirmă ce scriam mai sus. Liderii malefici, sunt experți în a „ademeni și a păcăli” masele de oameni. Știu să spună ce așteaptă mulțimile să audă, iar după ce i-au prins în capcană, „le vor injecta veninul.” Cel mai vechi truc al campaniilor electorale e schimbul de cadouri sau favoruri, contra voturi.
Anticristul îi va înșela pe mulți, pentru că îi va face să creadă că le vrea binele și va fi un lider pentru oameni. Dar odată ajuns la putere, adevărata lui față va începe să fie arătată.
Deci, acest lider global, va fi și un „fals-Mesia” pentru evrei? Va fi un om posedat de diavolul? Sau va fi 100% demon care va apărea în formă umană? Din ce țară va veni? Este el pe scena lumii acum? Toți avem multe întrebări, dintre care multe sunt încă fără răspuns. Un lucru este cert, Biblia spune multe pentru cei care vor să afle, și voi mai scrie și alte articole pe această temă.
FIARA STACOJIE ȘI BABILONUL CEL MARE, MAMA PROSTITUATELOR ȘI A URÂCIUNILOR PĂMÂNTULUI
- Apocalipsa 17:1-2 „Apoi unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari. 2 Cu ea au curvit împăraţii pământului şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!”
- Apocalipsa 17:3-4 „Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă şi avea şapte capete şi zece coarne. 4 Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu, era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei.”
- Apocalipsa 17:5 „Pe frunte purta scris un nume, o taină: „BABILONUL CEL MARE, MAMA CURVELOR ŞI SPURCĂCIUNILOR PĂMÂNTULUI”.”
- Apocalipsa 17:6 „Şi am văzut pe femeia aceasta îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele martirilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare.”
În capitolul 16, Ioan scria că i-a văzut pe cei șapte îngeri, care aveau cele șapte potire ale mâniei Lui Dumnezeu și că unul dintre acei îngeri a venit să vorbească cu el. Se pare că Ioan era în rai și de acolo vedea totul, ceea ce în sine, este un fapt extraordinar. Îngerul pare că i-a spus: „ai văzut desfășurarea evenimentelor celor șapte potire ale mâniei, iar acum o să-ți arăt ce mai urmează”.
Așa că, îngerul l-a luat pe Ioan din locul unde era și l-a dus în Duhul ca să-i arate ceea ce am citit în versetele 3 la 6, de mai sus.
Decât să încercăm să dezbatem aceste versete, mai bine să vedem ce i-a explicat îngerul lui Ioan, despre ceea ce văzuse.
- Apocalipsa 17:7-8 „Şi îngerul mi-a zis: „De ce te miri? Îţi voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne. 8 Fiara pe care ai văzut-o era şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni”
Îngerul a spus: „Îţi voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă.” Se pare că mulți o consideră doar pe femeie ca fiind „taina Babilonului”, dar de fapt taina este mult mai amplă, implicând-o nu doar pe femeie ci și pe fiara care o purta.
Cele două participante cheie în ceea ce unul dintre îngerii celor șapte potire, i-a arătat lui Ioan sunt:
1. O fiară stacojie și blasfematoare cu 7 capete și 10 coarne.
2. O prostituată îmbrăcată cu purpură și stacojiu, împodobită cu multă strălucire și care avea un potir plin de spurcăciuni și necurățiile curviei ei; purta o inscripție sau un tatuaj pe frunte care arăta că este maximul răului: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului”. Și era „îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus”.
Înainte de a trece mai departe, să mai luăm ceva în considerare. În versetul 5, punctuația este foarte importantă. Pentru că în manuscrisul original nu s-au folosit semne de punctuație, se pare că teologii tuturor timpurilor au întâmpinat greutăți în traducerea acestui text. În versiunea Dumitru Cornilescu, corectată (VDCC) citim:
- „Pe frunte purta scris un nume, o taină: „BABILONUL CEL MARE, MAMA CURVELOR ŞI SPURCĂCIUNILOR PĂMÂNTULUI””
Și acum alte traduceri:
- „Şi pe fruntea ei era scris un nume: MISTER, BABILONUL CEL MARE, MAMA CURVELOR ŞI A URÂCIUNILOR PĂMÂNTULUI.” (BTF).
- „Pe fruntea ei era scris un nume, o taină: „MARELE BABILON, MAMA PROSTITUATELOR ŞI A URÂCIUNILOR PĂMÂNTULUI“” (NTLR).
- „Pe fruntea ei era scris un nume misterios: „Marele oraş al Babilonului, mama prostituatelor şi a (tuturor) faptelor urâte de pe pământ” (BVA).
Chiar dacă de-a lungul vremii, „Babilonul cel mare” a fost numit de către unii teologi „misterul Babilonului”, eu personal cred că inscripția de pe fruntea femeii, spune de fapt că este un „mister” despre Babilon, această „mamă a prostituatelor şi a (tuturor) faptelor urâte de pe pământ”. Este un singur loc în cartea Apocalipsa unde cuvântul „Babilon” este precedat de cuvântul „taină” (sau „mister”), și anume în Apocalipsa 17:5. În capitolul 18, apare doar ca și: „Babilonul cel mare” și „Babilonul cetatea cea mare”, dar niciodată nu este denumit „misterul Babilon”.
În limbaj modern, ar putea fi scris: „… și pe frunte avea scris un nume: „Un mister: Babilonul cel mare, mama prostituatelor și a urâciunilor Pământului””. Nu este clar dacă numele era tatuat pe frunte sau purta o inscripție, dar un lucru este sigur: femeia reprezenta „decadența și răutatea umană”, și ca mamă a răului, aș spune că putea fi numită chiar „Mama Babilonului” sau „Mama prostituției spirituale și a imoralității umane”.
Din punct de vedere istoric, „Babilonul” reprezintă „rebeliunea extremă” a „omului care-i spune „nu” Lui Dumnezeu”, sub conducerea unuia dintre pionii diavolului, Nimrod (Geneza 11:1-8). Isus l-a numit pe diavol „tatăl minciunii” (Ioan 8:44). Iar acum îl găsim ca „mamă a prostituatelor şi a (tuturor) faptelor urâte de pe pământ”, deci ale întregii omeniri.
Este foarte interesant că îngerul spune: „Îţi voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă şi care are şapte capete şi zece coarne.” Să remarcăm că nu spune că femeia o conduce pe fiară. Ioan a scris clar că „fiara” este cea „care o poartă”. Când au loc inundații, spunem că un râu „poartă” o mașină în aval, măturând totul în calea sa. Sau un câine poate fi „un purtător” de căpușe și purici. Este deosebit de important dacă fiara o poartă pe femeie sau dacă femeia o conduce pe fiară. Iar aici, este scris clar că fiara o poartă pe prostituată și nu că aceasta o conduce pe fiară.
Sunt și alte detalii din descrierea fiarei stacojii „cu şapte capete şi zece coarne”, care trebuie luate în considerare. În alte articole, am arătat mai multe despre cele 7 capete și 10 coarne. În capitolul 17, nu găsim nici o mențiune despre coroane pe coarne sau pe capete, chiar dacă le găsim în Apocalipsa 12:3 înainte ca balaurul să-i cedeze fiarei (lui Anticrist) stăpânirea lui și în Apocalipsa 13:1 când balaurul îi dă autoritatea sa fiarei sau lui Anticrist. Fiara reprezintă de fapt „ierarhia malefică” a lui Satan. Fiara stacojie, este condusă de un demon puternic, care a păcătuit odată cu Satan și împreună au fost aruncați jos din rai. Acestuia, Satan i-a dat un rang înalt în ierarhia sau în sistemul lui de operare, în împărăția întunericului.
- Efeseni 6:12b „… ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.”
Satan și-a format „ierarhia” sau „sistemul de operare” din îngerii căzuți sau răi, care au fost aruncați împreună cu el din rai, jos pe Pământ. În mod natural, nu-i putem vedea (dacă nu ne deschide Dumnezeu ochii spirituali), dar putem fi siguri că există.
Ceea ce a spus îngerul, în continuare, face parte tot din mister. În versetul 8, citim:
- Apocalipsa 17:8a „Fiara pe care ai văzut-o era şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni.”
Această parte din „taină” este explicată pe larg în articolele „Care est identitatea și numele lui Antichrist“ și „Anticristul revelat în trei secțiuni biblice.“
Ca să rezumăm în câteva cuvinte, putem spune că „fiara pe care a văzut-o era şi nu mai este” este de fapt „Anticrist”. Când îngerul a spus că „era şi nu mai este”, el spune de fapt că fiara a mai fost acolo, înainte, dar nu era prezentă acum. Când citim ce a spus în continuare, vedem că este așa. Îngerul a spus că fiara „are să se ridice din Adânc şi are să se ducă la pierzare”. În Apocalipsa 11:7 vedem că cel care „are să se ridice din Adânc” este Anticristul, și era numit Abadon în ebraică sau Apolion în greacă (Apocalipsa 9:11).
Să remarcăm că fiara „are să se ridice din Adânc şi are să se ducă la pierzare” (sau „distrugere” în versiunea NTLR). Tot ce face diavolul are ca scop distrugerea și la fel vor fi și acțiunile „împăratului din adânc”, când va fi lăsat să iasă de acolo.
- „ Şi locuitorii pământului ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni.” (Apocalipsa 17:8b)
Să remarcăm două lucruri. Primul este faptul că cei pierduți se vor mira de fiară și nu credincioșii. Adevărații creștini vor fi persecutați de acesta și vor recunoaște cine este în realitate. Al doilea este confirmarea adevărului că este fiara care „era, nu mai este, şi va veni.”
Termenul de „fiară” este folosit interschimbabil în cadrul „ierarhiei demonice”. Uneori reprezintă „întreaga entitate”, iar alteori „unul” dintre „capetele sau coarnele” acesteia, în funcție de circumstanțe. Este similar cu a spune că „taurul l-a străpuns pe toreador” sau că „cornul l-a străpuns pe toreador”; ambele variante sunt același lucru.
- Apocalipsa 17:9-11 „Aici este mintea plină de înţelepciune. – Cele şapte capete sunt şapte munţi pe care şade femeia. 10 Sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă şi, când va veni, el va rămâne puţină vreme. 11 Şi fiara, care era şi nu mai este, ea însăşi este al optulea împărat: este din numărul celor şapte şi merge la pierzare”
Aceste versete sunt uneori înțelese greșit. Unii încearcă să spună că „mama urâciunilor” este biserica catolică iar cei 7 munți sunt cele 7 coline din jurul Romei. Aceste versete nu spun deloc așa ceva. Cei 7 munți, sunt împărății care fac parte din imperiul diavolului, adevăr confirmat de cuvintele care spun că sunt 7 împărați. Aceștia reprezintă cele 7 capete ale fiarei. Cinci au domnit mai înainte, unul este la putere (adică în timpul vieții lui Ioan) și unul urmează să vină. Cel care urmează să vină, va conduce pentru „puţină vreme”. Menționez din nou, că expunerea în timp a acestor împărați, este raportată la timpul vieții lui Ioan, când a primit aceste descoperiri. Mai citim că, „fiara, care era şi nu mai este”, ea însăşi este al optulea împărat: este din numărul celor şapte şi merge la pierzare”. Deci mai este un al optulea împărat, care nu este numai al optulea, pentru că a mai fost împărat și va mai fi încă o dată. Acesta este Abadon.
Un alt considerent. Dacă ar exista un animal cu 7 capete, numai un singur cap l-ar putea conduce la un moment dat, pentru că în caz contrar nu s-ar putea mișca. Este la fel și în sistemul de operare al diavolului, reprezentat de fiara cu 7 capete. Nu putem știi sigur ce se întâmplă în împărăția întunericului, dar nu e nevoie de o „minte genială” ca să știm că doar un singur cap poate conduce la un moment dat.
- Apocalipsa 17:12-14 „Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara. 13 Toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor. 14 Ei se vor război cu Mielul, dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui.”
De aceea fiara stacojie nu are și 10 coroane (numite și diademe în unele traduceri), de fiecare dată când a văzut-o Ioan. Nu pot să vă spun exact de ce este așa. Oricum, important este ca aceste capete să conlucreze în unitate și fiecare să se supună fiarei cu „puterea şi stăpânirea” pe care le vor avea la un moment dat.
Aceasta înseamnă că vor fi conducători într-„o împărăție” sau în „zece împărății”? Termenul „conducător” este deseori tradus prin „împărat”. Indiferent peste ce „conduc”, aceștia se vor uni și o vor ajuta pe fiară ca să stea împotriva Lui Isus Cristos. Aici se face referire, cel mai probabil, la bătălia de la Armaghedon, când Domnul se întoarce pentru A doua Sa venire, călare pe un cal alb, însoțit de oastea cerească, care va călări tot cai albi. Mulți se întreabă din cine va fi formată „oastea cerească” care-L va însoți pe Isus, și citim în versetul 14 că Isus va fi însoțit de „cei chemaţi, aleşi şi credincioşi”. Nu cred că se îndoiește cineva că este vorba despre creștini!
Aceiași 10 împărați care se vor uni împotriva Domnului la Armaghedon, vor fi cei 10 împărați care vor distruge „Babilonul, prostituata”.
- Apocalipsa 17:15-18 „Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi. 16 Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urî pe curvă, o vor pustii şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca şi o vor arde cu foc. 17 Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se învoiască pe deplin şi să dea fiarei stăpânirea lor împărătească, până se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu. 18 Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului.”
Acum vedem că aceste zece coarne ale fiarei, se vor întoarce împotriva „prostituatei, Babilonul cel mare”. Când fiara, sau Anticristul se declară pe sine drept Dumnezeu în Templul din Ierusalim și-și va pune acolo „icoana sa” la care-i va da viață și toți vor trebui să i se închine, iar „fără semnul fiarei nimeni nu va putea nici vinde nici cumpăra”, acesta nu va mai avea nevoie „sistemul de conducere uman” de care se va fi folosit ca să ajungă la vârf. Atunci îl va înlocui cu „propriul lui sistem”. Anticristul va crede că el este Dumnezeu și va înlocui vechiul mod de a face afaceri, cu al său. Se va impune tuturor oamenilor să i se supună și să i se închine, sau vor fi uciși.
Fiara se va folosi de prostituată, de „conducătorii răi ai omenirii, comercianții și aleșii lor”, ca să ajungă la putere. Odată ajuns sus și-a atins scopul și va avea ce și-a dorit.
Dușmanul a fost dintotdeauna un specialist al manipulării liderilor, comercianților și a persoanelor influente, pentru a-și atinge scopurile. Acest sistem demonic, este fiara care este de fapt balaurul însuși și Abadon este capul lui. „Sistemul uman al răului”, este „femeia, Babilonul, prostituata”. Ea mai este numită și „cetatea”, tocmai pentru că este formată din oameni. Din păcate, Israel face și el parte din Babilon. Ca și popor ales al Lui Dumnezeu, va fi comis cel mai grav adulter spiritual. Israel L-a insultat pe Dumnezeu când L-a respins pe Fiul Lui, Isus Cristos și când îl va accepta pe Anticrist (falsul Mesia) și va crede minciunile lui.
- Apocalipsa 18:1-3 „După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui. 2 El a strigat cu glas tare şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte, 3 pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei şi împăraţii pământului au curvit cu ea şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.””
Prosperitatea financiară este o mare binecuvântare, dar poate deveni oricând un blestem. America a fost fondată pe principii creștine și pe dorința de libertate, ceea ce include libertatea de închinare a creștinilor înaintea Lui Dumnezeu, indiferent ce formă de închinare aleg aceștia. Și Dumnezeu a binecuvântat America. Dar de-a lungul anilor, mulți locuitori ai Americii au început să caute mai mult binecuvântările, decât pe Cel care binecuvântează. Și acesta este Isus Cristos căruia Îi aparține tot Pământ și toți locuitorii lui. Am văzut de atâtea ori, cum dorința de prosperitate financiară poate conduce la păcat. Nu este greșit să ne dorim o viață confortabilă și să avem lucruri frumoase, dar când această dorință ia locul dorinței de a-i face pe plac Lui Dumnezeu, devenim lacomi, iar lăcomia este păcat și o urâciune înaintea Lui Dumnezeu. Lăcomia nu este o noutate, își are originea la începutul lumii și este o unealtă puternică a sistemului global de guvernare, care-i va aduce pieirea, făcându-l să cadă în mâinile fiarei. În ultima secțiune de versete de mai sus, vedem că „a căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte”. Ceea ce omul a crezut că-i aparține, va dispărea ca un fum. Și adevărul va fi că „„… toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei şi împăraţii pământului au curvit cu ea şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.””
Este important să remarcăm că „toate neamurile (adică oamenii) vor fi băut din vinul mâniei curviei ei” dar numai „împăraţii pământului au curvit cu ea şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei”.
Când diavolul este cel care ține și arată „ceva strălucitor”, putem fi siguri că acel ceva nu este aur. Ce sunt și ce vor oferi fiara și prostituata, sunt doar amăgiri. A alege contra Lui Dumnezeu este cea mai costisitoare alegere pe care o poate face oricine.
- Apocalipsa 18:4-8 „ Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! 5 Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei. 6 Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea şi întoarceţi-i de două ori cât faptele ei. Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea! 7 Pe cât s-a slăvit pe sine însăşi şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire! Pentru că zice în inima ei: ‘Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea!’ 8 Tocmai pentru aceea într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare.”
Întotdeauna este un apogeu al păcatului. O veche zicală spune: „când mirosul urât ajunge la cer, am face bine să avem grijă!” Dumnezeu va folosi ierarhia diavolului ca să aducă judecata peste prostituata acestuia. Nu doar că aceasta va fi condusă de lăcomie, sete de putere și pofte, dar va fi persecutat și ucis creștinii și va avea mult sânge pe mâinile ei. Am auzit unele păreri care spun că de aceea fiara are culoare stacojie… de la sângele sfinților și martirilor Domnului.
- Apocalipsa 18:9-14 „Şi împăraţii pământului, care au curvit şi s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, o vor plânge şi o vor boci. 10 Ei vor sta departe de frică să nu cadă în chinul ei şi vor zice: ‘Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ţi-a venit judecata!’ 11 Negustorii pământului o plâng şi o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa: 12 marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in subţire, de purpură, de mătase şi de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase de fildeş, tot felul de vase de lemn foarte scump, de aramă, de fier şi de marmură; 13 nici scorţişoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămâia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grâul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruţele, nici robii, nici sufletele oamenilor. 14 Şi roadele atât de dorite sufletului tău s-au dus de la tine. Toate lucrurile alese, strălucite, sunt pierdute pentru tine şi nu le vei mai găsi.”
O veche zicală spune: „stingeți luminile, petrecerea s-a încheiat”. Va veni ziua când se va termina sistemul prosper al Babilonului. Atunci va începe să conducă sistemul balaurului și al fiarei sale, care va impune ca toți să-i primească semnul (numărul) și să-i plătească taxe. Viața prosperă a celor care formau sistemul Babilonului, va fi doar amintire.
- Apocalipsa 18:15-20 „Cei ce fac negoţ cu aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de frica chinului ei. Vor plânge, se vor tângui 16 şi vor zice: ‘Vai! vai! Cetatea cea mare, care era îmbrăcată cu in foarte subţire, cu purpură şi cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare! 17 Atâtea bogăţii într-un ceas s-au prăpădit!’ Şi toţi cârmacii, toţi cei ce merg cu corabia pe mare, marinarii şi toţi cei ce câştigă din mare stăteau departe 18 şi, când au văzut fumul arderii ei, strigau: ‘Care cetate era ca cetatea cea mare?’ 19 Şi îşi aruncau ţărână în cap, plângeau, se tânguiau, ţipau şi ziceau: ‘Vai! Vai! Cetatea cea mare, al cărei belşug de scumpeturi a îmbogăţit pe toţi cei ce aveau corăbii pe mare, într-o clipă a fost prefăcută într-un pustiu!’ 20 Bucură-te de ea, cerule! Bucuraţi-vă şi voi, sfinţilor, apostolilor şi prorocilor! Pentru că Dumnezeu v-a făcut dreptate şi a judecat-o.”
Sunt mai multe de spus pe tema „petrecerii care s-a terminat”, dar ultima parte din aceasta secțiune, este cea mai bună, „bucură-te de ea, cerule! Bucuraţi-vă şi voi, sfinţilor, apostolilor şi prorocilor! Pentru că Dumnezeu v-a făcut dreptate şi a judecat-o”.
- Apocalipsa 18:21-24 „Atunci, un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat-o în mare şi a zis: „Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu va mai fi găsit! 22 Şi nu se va mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cântece din instrumente, nici cântători din fluiere, nici cântători din trâmbiţe; nu se va mai găsi la tine niciun meşter în vreun meşteşug oarecare. Nu se va mai auzi în tine vuietul morii. 23 Lumina lămpii nu va mai lumina în tine şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei, pentru că negustorii tăi erau mai-marii pământului, pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta 24 şi pentru că acolo a fost găsit sângele prorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost înjunghiaţi pe pământ.”
Sfârșitul unui sistem în care „a fost găsit sângele prorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost înjunghiaţi pe pământ.” Nu doar creștinii vor fi suferit și vor fi murit în acest sistem. La fel se va întâmpla și cu victimele fiarei și ale războaielor malefice ale Babilonului. Pe parcursul întregii istorii, negustorii răi au făcut bani pe urma „războaielor”. Și vor mai pieri multe vieți ca urmare a lăcomiei Babilonului.
De-a lungul istoriei și chiar și în zilele noastre, putem vedea efectele minciunilor promovate de socialism și comunism. Aceste sisteme promit „egalitate și libertate pentru toți” dar în realitate egalitatea este doar în opresiune. În schimb, cei care au puterea, sunt cei care prosperă și beneficiază cu adevărat de sistem. Negustorii care „cooperează” cu sistemul, prosperă. Capitolul 18, arată că ei sunt cei care vor deplânge căderea cetății Babilonului cel mare. Cei care vor fi profitat de pe urma sistemului, deplâng dispariția acestuia: liderii, comercianții și cei care câștigau de pe urma transportului de mărfuri pe mare. Nu găsim nici o mențiune despre faptul că „locuitorii Pământului” ar fi plâns că a fost distrus Babilonului.
- Apocalipsa 19:1-7 „După aceea, am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea: „Aleluia! Ale Domnului, Dumnezeului nostru, sunt mântuirea, slava, cinstea şi puterea! 2 Pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei, şi a răzbunat sângele robilor Săi din mâna ei.” 3 Şi au zis a doua oară: „Aleluia! Fumul ei se ridică în sus în vecii vecilor!” 4 Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni şi cele patru făpturi vii s-au aruncat la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu, care şedea pe scaunul de domnie. Şi au zis: „Amin! Aleluia!” 5 Şi din scaunul de domnie a ieşit un glas care zicea: „Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi care vă temeţi de El, mici şi mari!” 6 Şi am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească. 7 Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit”
Cerurile se vor bucura de distrugerea Babilonului. Versetul 2, de mai sus, spune „pentru că judecăţile Lui Dumnezeu sunt adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei, şi a răzbunat sângele robilor Săi din mâna ei.” Aceșția vor fi cei din „trupului Lui Cristos” care se vor bucura la unison după răpire și după distrugerea prostituatei!
Este interesant să remarcăm că Isus a avut 3 ani și ½ de slujire și și-a construit întreaga biserică pe baza a ceea ce a făcut atunci. Isus a refăcut legătura ruptă dintre om și Dumnezeu prin jertfirea propriei sale vieți și vărsarea propriului sânge. Nenumărate vieți au fost salvate datorită dragostei și sacrificiului Domnului. Dumnezeu Tatăl ne-a iubit întotdeauna și vrea tot ce e mai bun pentru noi.
Și dușmanului i se vor da tot 3 ani și ½. Diavolul va depune toate eforturile ca să zădărnicească planurile Lui Dumnezeu și să distrugă cât de mulți oameni poate și chiar o mare parte a Pământului. Va avea șansa lui. Dar la final, toate planurile și urzelile lui rele, nu-i vor ajuta la nimic.
Pe de altă parte, Domnul Își va împlini dorința inimii Lui. Isus a făcut posibil acest lucru. Sistemul jertfelor din Vechiul Testament, a oferit credinciosului o cale de îndepărtare a păcatelor, înainte de Cristos. Isus, „a împlinit legea”, a finalizat sistemul jertfelor. El s-a adus jertfă pe Sine Însuși, o singură dată și a fost suficient pentru iertarea și îndepărtarea păcatelor întregii omeniri, trecute, prezente și viitoare. După jertfa Lui Isus, toți credincioșii care au fost în Paradis (numit și „sânul lui Avram”), au fost duși în rai. Acum toți au doar haine albe. Dar vine ziua când toți cei care ne-au precedat (care au trăit curat pentru Dumnezeu și au murit înainte de jerfa Lui Isus, și toți cei care s-au pocăit și L-au avut pe Isus cu adevărat ca Domn cât au trăit pe Pământ, de la venirea Lui Isus) și cei care vor fi în viață, vom deveni ca Isus, cu trupuri noi nesupuse putrezirii, fără să mai avem natura umană decăzută. Și această schimbare se va face la Răpire, „într-o clipă, într-o clipeală din ochi”.
Domnul și-a dorit un popor care să fie al Lui, cu sinceritate și dedicare totală. De aceea ne-a creat „după chipul și asemănarea Sa”, de la început. Dumnezeu știa că îngerul lui prețuit, Lucifer, urma să cadă și să devină diavolul. Satan a căzut victimă propriei sale mândrii, geloziei pe bărbați și urii contra femeilor. „Alergarea” lui se va încheia în iazul de foc pentru eternitate.
Iar noi, toți oamenii care au trăit pe Pământ la un moment dat, am avut parte de a cunoaște cu adevărat ce înseamnă binele și răul. Fiecare dintre noi am aflat cine suntem… devotați sincer Lui Dumnezeu sau răzvrătiți contra Lui.
Ne așteaptă viața veșnică sau condamnarea eternă, depinde ce alegem fiecare dintre noi.
Și victoria este a Lui Dumnezeu!
*** Dacă doriți să înțelegeți mai bine la ce fac referire termenii biblici de curvie, puteți citi articolul „Să înțelegem „curvia spirituală” așa cum o prezintă cartea Apocalipsa”.
ALTE ARTICOLE DESPRE ANTICRIST, FIUL PIERZARII
ANTICRISTUL ȘI PROROCUL MINCINOS – VERSETE BIBLICE
Versete biblice pe acest subiect pentru studiu și meditație.
ANTICRISTUL, IDENTITATE ȘI NUME
Ce spune Biblia despre identitatea și semnificația numelui lui Anticrist în Apocalisa 17 și alte versete.
ANTICRISTUL REVELAT ÎN TREI SECȚIUNI BIBLICE
Daniel 7, Daniel 8 și Apocalipsa 17 sunt toate profeții care au același subiect – Anticristul.
CE ESTE „URÂCIUNEA PUSTIIRII”?
Ce ne spune BIblia despre urâciunea pustiirii. Se poate să se fi întâmplat deja?
„URÂCIUNEA PUSTIIRII”- VERSETE BIBLICE
Versetele biblice despre urâciunea pustiirii, pentru studiu și analiză.
SĂ ÎNȚELEGEM CINE ESTE ANTICRISTUL, FIUL PIERZĂRII
Anticristul este de fapt un fals Mesia care vine împotriva Lui Isus Cristos.
SATAN NU ESTE ANTI-CRISTUL
Dovezile Biblice care arată că cei doi au identități diferite.
VA FI MESIA EVREILOR, ANTICRISTUL CREȘTINILOR?
Merită să ne gândim la aceste lucruri, pentru a ne forma o imagine corectă despre Anticrist.
RĂPIREA – ARTICOLE DE BAZĂ
CE ESTE RĂPIREA?
De unde știm că va fi o răpire a bisericii.
CUVÂNTUL „RĂPIRE” ÎN BIBLIE
Ce înseamnă „harpazo” termenul din greacă tradus prin răpire și unde apare în Scriptură.
OPINII DESPRE RĂPIRE
Enumerarea diferitelor opinii despre vremurile din urmă, inclusiv vremea ultimului mileniu, numit domnia de 1000 de ani.
MISTERUL CELOR 70 DE SĂPTĂMÂNI
Prorocia despre ultima săptămână de ani și ce este această perioadă.
NECAZUL ŞI MÂNIA LUI DUMNEZEU
Mânia Lui Dumnezeu, este doar a doua jumătate din Necazul cel mare.
NECAZUL ŞI MÂNIA DEFINIȚII BIBLICE
Versete biblice pe acest subiect pentru studiu și meditație.
CE SPUNE BIBLIA DESPRE MODUL CORECT DE GÂNDIRE ÎN ZILELE DIN URMĂ
Epistolele către Tesaloniceni, ne revelează modul corect de gândire în aceste vremuri pe care le trăim.
ANTICRISTUL, IDENTITATE ȘI NUME
Vă rog să citiți versetele care urmează, fără să căutați similitudini cu împărații și liderii lumii din trecut sau prezent și fără să vă gândiți că cei șapte munți din Apocalipsa 17 reprezintă munți fizici. Aceste versete vorbesc despre o fiară demonică și despre împărății demonice.
Să analizăm versetele din Apocalipsa și apoi pe cele corespunzătoare din cartea lui Daniel.
- Apocalipsa 17:1-2 „Apoi, unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari. Cu ea au curvit împăraţii pământului; şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!””
Îngerul i-a spus lui Ioan ce urma să-i descopere: 1. Judecata prostituatei celei mari; 2. Faptul că șade pe ape mari, (în sens profetic, „ape” semnifică oameni); 3. „Împărații Pământului” au comis adulter spiritual, iar „locuitorii Pământului” sunt cei care s-au desfătat cu plăcerile nelegiuite ale păcatului.
În capitolul 17, îngerul explică mai multe despre cine sunt prostituata și fiara, iar în capitolul 18, spune mai multe despre judecata în sine.
- Apocalipsa 17:3 „Şi m-a dus, în Duhul, într-un pustiu. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne.”
Îngerul l-a luat pe Ioan din lumea fizică și l-a dus în cea spirituală, „în Duhul”, pentru că vroia ca el să vadă „în Duhul”.
Apoi a văzut o femeie, care ședea pe fiara care conduce lumea spirituală demonică. Notă: această fiară are 7 capete și 10 coarne.
- Apocalipsa 17:4 „Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei.”
Femeia, marea prostituată, reprezintă acea parte a umanității care s-a vândut pe sine diavolului. Ea este cea care ține potirul de aur împodobit cu nestemate, frumos la exterior, dar plin cu toate spurcăciunile, mizeriile și urâțeniile adulterului spiritual pentru că acesta este de fapt adevărul despre ea.
- Apocalipsa 17:5-6 „Pe frunte purta scris un nume, O TAINĂ: „BABILONUL CEL MARE, MAMA CURVELOR ŞI SPURCĂCIUNILOR PĂMÂNTULUI.” Şi am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus.“
Pe fruntea ei (unul dintre cele două locuri unde oamenii pierduți vor primi semnul fiarei) avea scris numele ei. Ea nu este o prostituată oarecare, ea reprezintă culmea prostituției, mama prostituatelor, cea mai mare dintre toate (Apocalipsa 18:7).
Oare de ce în numele ei este inclus Babilonul cel mare? Vă mai amintiți de turnul Babel și răzvrătirea oamenilor care îl construiau? Acel teritoriu a ajuns ulterior să fie numit Babilon și acel loc există și astăzi. Chiar și după ce Dumnezeu le-a distrus turnul, i-a împrăștiat în locații diferite și le-a schimbat limbile, oamenii au continuat să rămână răzvrătiți. Atitudinea și demonii din spatele răzvrătirii sunt de fapt spirituale.
Dinainte de potop, diavolul a căutat să distrugă omenirea și să nimicească planurile Lui Dumnezeu și la fel face și azi. Satan, șarpele cel vechi, balaurul, lucrează de mult la zidirea unui alt „turn Babel al răzvrătirii”.
„Babilonul cel Mare” va face ca primul turn Babel al răzvrătirii, să pară insignifiant; primul a fost la doar patru generații după potop, când omenirea avea mult mai puțini indivizi decât are în zilele noastre.
Această prostituată răzvrătită se va îmbăta de „sângele sfinţilor şi de sângele martirilor lui Isus“ – arătând că sfinții nu doar că vor fi prezenți în acea perioadă, dar vor fi persecutați, uciși și martirizați. Aceasta se va întâmpla pe parcursul primilor 3 ani și ½, perioadă în care violența contra creștinilor va crește tot mai mult, până când evenimentul Răpirii îi va pune capăt, la mijlocul ultimei săptămâni de ani.
- Apocalipsa17:6b-7 „Când am văzut-o, m-am mirat minune mare. Şi îngerul mi-a zis: „De ce te miri? Îţi voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne”
Îngerul începe cu descrierea fiarei și continuă cu descrierea prostituatei. Această „fiară” este „o fiară spirituală” cu 7 capete și 10 coarne.
- Apocalipsa 17:8 „Fiara pe care ai văzut-o era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în Cartea Vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni.”
Această fiară are șapte capete, fiecare cap având rol de conducător la momente diferite. Fiecare cap reprezintă o împărăție spirituală, condusă de un singur demon, dar în perioade diferite ale istoriei. Fiara la care se face referire aici, este un anumit demon care a fost rege peste un regat în trecut.
Îngerul face referire la aceeași fiară pe care Ioan o văzuse mai devreme. Descrierea din Apocalipsa 17:7 este la unison cu ceea ce a descris despre fiara pe care o văzuse mai înainte, în:
- Apocalipsa 13:1 „Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă.”
Îngerul i-a spus lui Ioan că cei pierduți (cei ale căror nume nu sunt scrise în Cartea Vieții), se vor mira de fiara, care „era, şi nu mai este.” (pe parcursul viziunii lui Ioan) „Ea are să se ridice din Adânc şi are să se ducă la pierzare.” (pierzare înseamnă distrugere… el este distrugătorul) (Apocalipsa 17:8).
Aceasta este o fiară spirituală; nu este om, ci un demon spiritual. Era liberă înainte, dar la momentul viziunii era legată și va fi eliberată din Adânc în viitor (față de vremea viziunii).
- Apocalipsa 17:9 „Aici este mintea plină de înţelepciune. – Cele şapte capete sunt şapte munţi pe care şade femeia.”
Femeia, prostituata Babilonul cel Mare, șade pe cele 7 capete, care sunt cei 7 munți. În domeniul spiritual, munții reprezintă împărății, deci sunt șapte împărății spirituale.
Unii teologi au crezut că acești munți sunt colinele din jurul Romei sau munții din jurul Ierusalimului, dar nu e așa.
- Apocalipsa 17:10-11 „Sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă, şi când va veni, el va rămâne puţină vreme. Şi fiara, care era, şi nu mai este, ea însăşi este al optulea împărat: este din numărul celor şapte, şi merge la pierzare.”
Acum vedem ceva uimitor. Fiecare cap (munte), fiecare împărăție demonică din domeniul spiritual va fi avut un împărat demonic, spiritual. Dar acesta „care va veni” este unul din cei șapte, dar nu cel care este la putere în vremea în care scrie Ioan. Nu e ușor de descifrat cine este, pentru că în primul caz se referea la fiară, ca un întreg, iar acum este vorba despre împărații acestor împărății spirituale.
Înainte, Ioan a scris că o singură fiară „a fost, nu este acum, dar va veni din nou” și chiar se va ridica din Adânc.
Îngerul putea spune: vor fi opt împărați și opt împărății, dar de fapt sunt șapte împărați și șapte împărății, pentru că unul din cei șapte împărați și una din cele șapte împărății vor reveni. Dar nu așa a spus.
Îngerul a spus că va fi un al optulea împărat (și deci o a opta împărăție, peste care acesta să împărățească) și acesta va fi de fapt, unul dintre cei șapte împărați, dar nu cel care era la conducere când primea Ioan profeția de la înger.
Nu putea să fie la putere în timpul viziunii primite de Ioan, pentru că era deja legat în Adânc. Deci putem deduce că era unul dintre cei cinci care au fost înainte de timpul în care Ioan a primit ceea ce a scris.
Biblia ne descopere unele dintre strategiile diavolului, în Daniel 10:13,10:20; Efeseni 6:12. Daniel numea duhurile demonice „prinți.” Arhanghelii Mihail și Gavril au trebuit să lupte contra lor. Dicționarul „Strong’s Concordance” spune că cuvântul în ebraică, folosit de Daniel pentru prinț, înseamnă și „conducător”.
Cinci împărați (cu cinci împărății), erau înaintea lui Ioan, al șaselea împărat (împreună cu împărăția lui) era în timpul lui Ioan, al șaptelea împărat (cu împărăția lui) urma să vină pentru puțin timp, iar al optulea împărat va fi unul dintre cei șapte care au fost deja și care va avea din nou o împărăție.
Un împărat demonic, „și fiara, care era, şi nu mai este, ea însăşi este al optulea împărat: este din numărul celor şapte, şi merge la pierzare” (Apocalipsa 17:11). Acest demon va fi la conducere de două ori și tocmai acest împărat demonic este numit aici. Unii spun că este vorba de unul dintre imperiile Babilonian, Roman, Grec, Caldean sau Turc; dar de fapt aici e vorba de lumea spirituală, sunt șapte împărați demonici, dintre care unul a fost legat, ca să fie eliberat mai târziu, ca să mai conducă o împărăție. Acesta este personajul negativ, „fiara” care este de fapt Anticristul. El a mai avut o împărăție, a fost legat în Adânc și i se va da drumul ca să mai conducă încă o dată..
- Apocalipsa 17:12-14 „Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara. Toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor. Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui.”
Aceste versete fac referire la bătălia de la Armaghedon care va avea loc la sfârșitul săptămânii de ani, când demonii și oamenii se unesc ca să lupte contra Lui Isus Cristos, care va veni călare pe un cal alb, în fruntea oștirii cerești, și îi va birui pe cei răi, într-o bătălie scurtă.
- Apocalipsa 17:15-16 „Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi. Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urî pe curvă, o vor pustii şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca şi o vor arde cu foc.”
Se reconfirmă faptul că apele reprezintă mulțimi de oameni. Cele 10 coarne (care-i reprezintă pe cei care au puterea), urăsc omenirea și fac tot ce pot ca s-o distrugă. Acesta este urâtul adevăr despre diavol. El nu este prietenul nimănui, nu vrea binele nimănui; cei din tabăra lui nu sunt prieteni unii cu alții și chiar nu contează care dintre minciunile lor aleg oamenii să le creadă, adevărul este că în preajma diavolului este doar ură, dezbinare și distrugere. Diavolul și ai lui sunt întuneric, iar întunericul înseamnă absența luminii. Sunt răi, malefici și se bucură de orice reușesc să distrugă, încercând astfel să-i facă rău Lui Dumnezeu.
- Apocalipsa 17:17-18 „Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se învoiască pe deplin şi să dea fiarei stăpânirea lor împărătească, până se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu. Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului.”
Am putea spune că prostituata care șade pe fiară, Babilonul, este „rețeaua răului”. Îngerul i-a spus lui Ioan, că femeia este „cetatea cea mare care stăpânește peste împărații Pământului”. Rețeaua răului lucrează prin oameni, îi manipulează și-i controlează, pentru că diavolul se folosește de mândria, lăcomia și poftele lor ca să-și atingă scopurile lui malefice.
Să privim la versetele din Daniel. Apoi vom dezvălui numele care i-a fost dat lui Ioan.
- Daniel 7:1-8 „În anul întâi al lui Belşaţar, împăratul Babilonului, Daniel a visat un vis şi a avut vedenii în mintea lui, pe când era în pat. În urmă a scris visul şi a istorisit lucrurile de căpetenie. Daniel a început şi a zis: „În vedenia mea de noapte am văzut cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe Marea cea Mare. Şi patru fiare mari au ieşit din mare, deosebite una de alta.Cea dintâi semăna cu un leu şi avea aripi de vultur. M-am uitat la ea, până în clipa când i s-au smuls aripile; şi, sculându-se de pe pământ, a stat drept în picioare ca un om şi i s-a dat o inimă de om. Şi iată că o a doua fiară era ca un urs şi stătea într-o rână; avea trei coaste în gură între dinţi; şi i s-a zis: „Scoală-te şi mănâncă multă carne!” După aceea m-am uitat mai departe şi iată o alta ca un pardos, care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea şi patru capete şi i s-a dat stăpânire. După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fier, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte şi avea zece coarne. M-am uitat cu băgare de seamă la coarne şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om şi o gură care vorbea cu trufie.”
(4 fiare, 7 capete… 10 coarne – 3 coarne = 7 coarne; plus al 11-lea, deci Daniel a văzut în total 8 coarne)
Și acum interpretarea:
- Daniel 7:15-22 „Eu, Daniel, m-am tulburat cu duhul, şi vedeniile din capul meu m-au înspăimântat. M-am apropiat de unul din cei ce stăteau acolo şi l-am rugat să-mi dea lămuriri temeinice cu privire la toate aceste lucruri. El mi-a vorbit şi mi le-a tâlcuit astfel:“
Cineva din tărâmul ceresc, a auzit cererea lui Daniel pentru a înțelege ce a văzut.
- Daniel 7:17-20 „„Aceste patru fiare mari sunt patru împăraţi care se vor ridica pe pământ. Dar sfinţii Celui Preaînalt vor primi împărăţia şi vor stăpâni împărăţia în veci, din veşnicie în veşnicie.” În urmă am dorit să ştiu adevărul asupra fiarei a patra, care se deosebea de toate celelalte; şi era nespus de grozavă: avea dinţi de fier şi gheare de aramă, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce rămânea; şi asupra celor zece coarne pe care le avea în cap, şi asupra celuilalt corn care ieşise şi înaintea căruia căzuseră trei; asupra cornului acestuia care avea ochi, o gură care vorbea cu trufie şi avea o înfăţişare mai mare decât celelalte coarne.”
Sfântul din cer i-a spus lui Daniel despre cele patru fiare care se vor ridica din pământ. Când le-a văzut Daniel, se ridicau din mare. Să însemne oare că marea era de fapt o mulțime de oameni? Poate, dar e mai probabil că aceștia nu erau oameni, ci demoni. Marea poate însemna lumea spirituală și oricum, nu cred că s-a auzit vreodată ca un om să arate conform descrierii lui Daniel.
Daniel se mira de a patra fiară. Această fiară înfricoșătoare avea 10 coarne… din care trei i-au căzut înainte să-i crească al 11-lea, care, după pierderea celor trei, devine cornul al 8 – lea. Putea acest corn să fie cel despre care a scris Ioan că este împăratul spiritual sau fiara Babilonului?
- Daniel 7:21-22 „am văzut, de asemenea, cum cornul acesta a făcut război sfinţilor şi i-a biruit, până când a venit Cel Îmbătrânit de zile şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Preaînalt, şi a venit vremea când sfinţii au luat în stăpânire împărăţia.”
Ce mult seamănă fiara pe care a văzut-o Ioan cu cea văzută de Daniel.
- Apocalipsa 13:1 „Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă.”
(Când Ioan vede fiara, cele 10 coarne au deja coroane pe ele).
- Apocalipsa 13:2 „Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard; avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare.”
- Apocalipsa 13:3 „Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară.”
Să remarcăm că este un cap care părea rănit de moarte. Capetele fiarei i-au fost deja arătate lui Ioan ca fiind împărății. Deci această împărăție părea că a dispărut, dar a reușit să-și revină. Și toată lumea o urma pe fiara care conducea împărăția și căreia îi aparținea „capul” rănit.
- Apocalipsa 13:4-7 Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?” I s-a dat o gură care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruie. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.”
Daniel a văzut același lucru. Fiara a făcut război cu sfinții. Interpretarea acestor texte duce la mari diferențe de opinii. Unii spun că sfinții numiți aici sunt evrei. Deci Daniel și Ioan i-au văzut pe evrei urmându-L pe Dumnezeu? Evreii sunt poporul Lui Dumnezeu. Dacă oamenii vor să intre în detalii, ca să poată argumenta, atunci, da, tehnic vorbind, toți creștinii suntem evrei, pentru că am fost altoiți în „măslinul” lor. Isus este măslinul, un măslin evreiesc. Dacă acești evrei sunt sfinții din aceste versete, atunci ei au mărturia Lui Isus Cristos. Deocamdată să rămânem la concluzia că sfinții sunt oamenii Lui Dumnezeu și vom dezbate ulterior mai pe larg, acest subiect.
Revenim la Daniel și interpretarea primită de el.
- Daniel 7:23-28 „El mi-a vorbit aşa: „Fiara a patra este o a patra împărăţie care va fi pe pământ. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfâşia tot pământul, îl va călca în picioare şi-l va zdrobi.”
Va devora și va călca în picioare tot pământul… și îl va zdrobi.
- Daniel 7:24a „Cele zece coarne înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi.”
Al 11-lea împărat.
- Daniel 7:24b-25 „Iar după ei se va ridica un altul care se va deosebi de înaintaşii lui şi va doborî trei împăraţi. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme”
Trei împărați cu împărățiile lor vor fi cucerite de el și va vorbi foarte vehement contra Lui Dumnezeu. Îi va persecuta pe sfinți și va încerca să răstoarne lucrurile, schimbând vremurile și legea. Va conduce pentru „o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme,” adică timp de trei ani și jumătate (vedeți articolul „Misterul celor 70 de săptămâni”, pentru o înțelegere mai profundă).
- Daniel 7:26-28 „„Apoi va veni judecata şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna. Dar domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt. Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică, şi toate puterile Îi vor sluji şi-L vor asculta! Aici s-au sfârşit cuvintele. Pe mine, Daniel, m-au tulburat nespus de mult gândurile mele şi mi s-a schimbat culoarea feţei; dar am păstrat cuvintele acestea în inima mea.””
Nu vă lăsați tulburați de ce va veni. Chiar dacă veți ajunge să trăiți acele timpuri, sub conducerea celui rău, oamenii Lui Dumnezeu vor învinge la final. Biserica primară a suferit prigoniri, martiraje, persecuții extreme, timp de peste 300 de ani. În vremea sfârșitului vor fi doar 3 ani și ½ de îndurat. Nu ne ajută la nimic să ne temem și să plângem îngroziți de ce va veni. Trebuie să ne încredem în Domnul, că El știe întotdeauna ce este mai bine pentru noii. Fie că vom fi între cei care vor învia din morți, fie că vom fi înălțați la cer de pe pământ când va suna trâmbița, vom birui și ne vom întâlni cu Domnul Isus în văzduh!!!
Atât Daniel cât și Ioan au scris multe despre acest al 11-lea corn și al 8-lea împărat, care a fost dintre cei 7. Deocamdată să dezvăluim cine este cel rău.
- Apocalipsa 11:7-12 „Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adânc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî. Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” şi „Egipt,” unde a fost răstignit şi Domnul lor.”
Cei doi martori și-au încheiat misiunea de a-L mărturisi pe Isus și a-L declara ca fiind Mântuitorul și Salvatorul întregii lumi și vor fi uciși în Ierusalim.
Cine îi ucide? Fiara care se ridică din Adânc și care este numărul 8 și este dintre cei 7.
- Apocalipsa 11:9-12 „Şi oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam vor sta trei zile şi jumătate şi vor privi trupurile lor moarte şi nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt. Şi locuitorii de pe pământ se vor bucura şi se vor înveseli de ei; şi îşi vor trimite daruri unii altora, pentru că aceşti doi proroci chinuiseră pe locuitorii pământului. Dar, după cele trei zile şi jumătate, duhul de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei şi s-au ridicat în picioare, şi o mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut. Şi au auzit din cer un glas tare, care le zicea: „Suiţi-vă aici!” Şi s-au suit într-un nor spre cer; iar vrăjmaşii lor i-au văzut.”
Deci, cine este „împăratul din Adânc” care a fost și ajunge să fie din nou un împărat demonic?
- Apocalipsa 9:11 „Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adâncului, care pe evreieşte se cheamă Abadon, iar pe greceşte, Apolion”
Ce înseamnă numele Abadon în ebraică? Înseamnă „înger distrugător”. În greacă, Apolion, înseamnă ”distrugător.”
În concluzie, va avea acesta un trup uman? Va lua formă umană? Este el deja eliberat din Adânc? Are ceva de-a face cu Zeus sau Apolo? A fost el împăratul demonic care a dus la distrugerea omenirii înainte de potop? A fost el împăratul demonic al lui Nimrod, de la turnul Babel? Sau a fost demonul care a domnit peste împărăția Babiloniană a lui Nebucadnețar? A fost el împăratul demonic peste Grecia și peste cele patru împărății în care s-a divizat imperiul Greciei? Numai Domnul știe cu certitudine aceste lucruri și El alege cui și când să i le descopere. Să rămânem aproape de Domnul și Cuvântul Lui să rămână în noi, să ne păstrăm credința fermă în El, pentru că diavolul va veni cu mânie, înșelăciuni și minciuni. Abadon va părea o persoană plăcută, minunată, la început, dar după ce-i va „cădea masca”, se va vedea că în realitate e un personaj sinistru, înfiorător. El va declara că Isus Cristos nu a fost adevăratul Mesia, iar Evreii vor crede și vor spune că fiara este adevăratul Mesia. Oricine va continua să creadă că Isus Cristos este adevăratul Mesia, nu va fi iubit de ceilalți și va ajunge persecutat.
De ce se vor derula lucrurile în acest fel? Uneori răspunsul e chiar în fața noastră, alteori este ascuns. Un lucru este cert, toate se vor întâmpla așa cum spune Dumnezeu că se întâmplă. Dumnezeu Îi va păzi pe copiii Lui, în ceasul încercării și-i va ajuta să rămână lângă El, indiferent cât de greu va fi, atâta timp cât aceștia Îl ascultă și au credință în El.
ALTE ARTICOLE DESPRE ANTICRIST, FIUL PIERZARII
ANTICRISTUL REVELAT ÎN TREI SECȚIUNI BIBLICE
Daniel 7, Daniel 8 și Apocalipsa 17 sunt toate profeții care au același subiect – Anticristul.
ANTICRISTUL ȘI PROROCUL MINCINOS – VERSETE BIBLICE
Versete biblice pe acest subiect pentru studiu și meditație.
BALAURUL ȘI FIARA CU 7 CAPETE ȘI 10 COARNE
Este posibil ca balaurul din Apocalipsa 12, fiarele din Apocalipsa 13 și 17, precum și cele patru fiare din Daniel 7, să fie oarecum aceeași entitate?
CEA DE-A DOUA FIARĂ SAU PROROCUL MINCINOS
Cine este, ce face și care sunt consecințele acțiunilor celei de-a doua fiare, conform Scripturii.
CINE POATE LUPTA CONTRA FIAREI CARE PĂREA RĂNITĂ DE MOARTE ȘI A FOST VINDECATĂ?
Ce impact va avea atentatul de asasinat asupra popularității lui Anticrist despre care citim în Apocalipsa 13.
FIARA STACOJIE ȘI BABILONUL CEL MARE, MAMA PROSTITUATELOR ȘI A URÂCIUNILOR PĂMÂNTULUI
Versete biblice cu comentarii care arată multe despre cine sunt fiara și prostituata, precum și relația dintre acestea.
CE ESTE „URÂCIUNEA PUSTIIRII”?
Ce ne spune BIblia despre urâciunea pustiirii. Se poate să se fi întâmplat deja?
„URÂCIUNEA PUSTIIRII”- VERSETE BIBLICE
Versetele biblice despre urâciunea pustiirii, pentru studiu și analiză.
SĂ ÎNȚELEGEM CINE ESTE ANTICRISTUL, FIUL PIERZĂRII
Anticristul este de fapt un fals Mesia care vine împotriva Lui Isus Cristos.
SATAN NU ESTE ANTI-CRISTUL
Dovezile Biblice care arată că cei doi au identități diferite.
VA FI MESIA EVREILOR, ANTICRISTUL CREȘTINILOR?
Merită să ne gândim la aceste lucruri, pentru a ne forma o imagine corectă despre Anticrist.
RĂPIREA – ARTICOLE DE BAZĂ
CE ESTE RĂPIREA?
De unde știm că va fi o răpire a bisericii.
CUVÂNTUL „RĂPIRE” ÎN BIBLIE
Ce înseamnă „harpazo” termenul din greacă tradus prin răpire și unde apare în Scriptură.
OPINII DESPRE RĂPIRE
Enumerarea diferitelor opinii despre vremurile din urmă, inclusiv vremea ultimului mileniu, numit domnia de 1000 de ani.
MISTERUL CELOR 70 DE SĂPTĂMÂNI
Prorocia despre ultima săptămână de ani și ce este această perioadă.
NECAZUL ŞI MÂNIA LUI DUMNEZEU
Mânia Lui Dumnezeu, este doar a doua jumătate din Necazul cel mare.
NECAZUL ŞI MÂNIA DEFINIȚII BIBLICE
Versete biblice pe acest subiect pentru studiu și meditație.
CE SPUNE BIBLIA DESPRE MODUL CORECT DE GÂNDIRE ÎN ZILELE DIN URMĂ
Epistolele către Tesaloniceni, ne revelează modul corect de gândire în aceste vremuri pe care le trăim.
Ramul: încolțit exact când trebuie să … ‘fie tăiat’
Am explorat deja tema Ramurii, aceea extindere a mai multor scrieri ale profeților Vehicul Testament. Am văzit că Ieremia, care a trăit în anul 600 î.e.n. (î.H.) preluând tema de la Isaia care a trăit cu 150 de ani înainte, în recunoașterea că această Ramură va deveni Rege. În ultimul articol am văzut că Zaharia a continuat după Ieremia și a prevăzut că această Ramura avea să fie chiar Isus și că el va avea rol de Rege și Preot, ceva ce nu s-a mai întâlnit vreo dată în întreaga istorie a Israelului.
Ghicitoarea lui Daniel despre timpul în care va apare Unsul
Ceea ce se întâmpla mai departe nu este întâmplător. Daniel, care este pus între Ieremia și Zaharia, se referă direct la ‘Unsul’ (vom vedea imediat că ‘Hristos’ înseamnă ‘Mesia’), fiind de asemenea timpul în care se vorbește clar de tema Ramului. Această ghicitoare este fascinantă pentru că ne spune când va veni Mesia. Anul în care Daniel a vorbit despre asta era anul 538 î.e.n. (sau înainte de Hristos sai î.H.):
25. Să știi, dar, și să înțelegi că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul, la Cârmuitorul, vor trece șapte săptămâni; apoi timp de șaizeci și două de săptămâni, piețele și gropile vor fi zidite din nou, și anume în vremuri de strâmtorare.
26. După aceste șaizeci și două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, și nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea și Sfântul Locaș, și sfârșitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ține până la sfârșit, și împreună cu el, și pustiirile. (Daniel 9)
De vreme ce Unsul = Hristos = Mesia, asa cum am văzut deja, înțelegând că Daniel a scris despre Hristosul care avea sa vină. Daniel specifică anume când (”decretând” zidirea din nou a Ierusalimului”) și specifică intervalul de timp (”șapte săptămâni; apoi timp de șaizeci și două de săptămâni”) și care va culmina cu revelația lui Hristos (=Unsul) și misterioasa ‘tăiere din Ram’. Toată structura profeției este destul de clară, dar ca să înțelegem fiecare parte și să găsim revelația lui Hristos, este mai greu. Haideți să vedem cum a început sa ticăie acest ceas profetic.
Cum au reconstituit și reconstruit Ierusalimul prin decret
După Daniel, aproximativ cu o sută de ani mai târziu, Neemia devine paharnicul împăratului Persan Artaxerxes și care avea acces la cele mai mai înalte fețe din Imperiului Persan. În acest context el a întrebat dacă este posibil să refacă Ierusalimul și împăratul a aprobat acest lucru prin decret. Iată ce ne se pune:
1. În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe …
5. și am răspuns împăratului: „Dacă găsește cu cale împăratul și dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinților mei, ca s-o zidesc din nou.”
6. Împăratul, lângă care ședea și împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cât va ține călătoria ta și când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, și i-am hotărât o vreme.
7. Apoi am zis împăratului: „Dacă găsește împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Râu, ca să mă lase să trec și să intru în Iuda,
8. și o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile cetățuii de lângă casă, pentru zidul cetății și pentru casa în care voi locui.” Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.
9. M-am dus la dregătorii de dincolo de Râu și le-am dat scrisorile împăratului, care pusese să mă însoțească niște mai mari ai oștii și nişte călăreți. (Neemia 2)
Observăm deci, că în decretul regesc, sprijinit printr-o scrisoare către militarii din Imperiul Persan se decide reclădirea Ierusalimul. Împăratul Artaxerxes (în varianta lui Cornilescu – în Biblie – este Artaxerxe) al Imperiului Persan este cunoscut în istorie seculară de când s-a specificat acel decret în perioada lui Artaxerxes (în al 20-la an de domnie, în luna Nisan). Artaxerxes care a devenit împărat imediat după ce tatăl lui – Xerxes – a murit în decembrie 465 î.e.n. (î.H.) (A) iar decretul a fost emis în luna Nisan 1 (martie/aprilie) în al 20-le an de domniei în Martie 5, 444 î.e.n. (î.H.) (A).
Șapte ‘Șeptari’ și Șaizeci și doi de ‘Șeptari’
Cine sunt acești ‘șeptari’ pe care Daniel îl utilizează pentru a ține minte scurgerea timpului? În Legea lui Moise, se vorbește de ciclul celor șapte ani, prin care pământul se odihnea fără a mai fi cultivat. Lucrul aceasta este consemnat astfel:
2. „Vorbeşte copiilor lui Israel și spune-le: „Când veți intra în țara pe care v-o dau, pământul să se odihnească, să țină un Sabat în cinstea Domnului.
3. Șase ani să-ți semeni ogorul, șase ani să-ți tai via și să strângi roadele. (Leviticul 25)
În contextul lui Daniel se înțelege ‘ani’ și urmărind linia aceasta, iar raționamentul ar fi al ‘șaptelea’ el scriind de altfel, despre ciclul de șapte ani. În cazul acesta, Șapte ‘al șaptelea’ și Șaizeci și doi de ‘Șapte’ aritmetic înseamnand (7+62)x7 = 483 de ani.
360 de zile
Complicând lucrurile s-ar părea ca este vorba de anii utilizați. Astăzi anul este de 365,24219879 de zile solare pentru că știm exact orbita de revoluție a pământului în jurul soarelui. În acele vremuri era normal să se numere anul prin revoluția lunii (ca de exemplu calendarul islamic care este în continuare utilizat) fiind de 354 de zile pe an sau prin 12 luni de 30 de zile, adică 360 de zile pe an. Ori cum s-ar calcula, trebuie să se ‘fixeze’ diferența, din cauza revoluției. În calendarul apusean, anul are 365 de zile și din doi în doi ani 366 de zile se compensează fragmentul diferit de revoluție. În vechia civilizație, în Egipt, în Babilon, India și Grecia, anul era totdeauna de 360 de zile. Daniel a folosit acelaș an (360 de zile).
Felul în care s-a spus când la veni Hristos
Știind acum informația despre calendar, este simplu să calculăm când a apărut Hristos, după cum a spus Daniel în ghicitoare, 483 de ani cu 360 de zile pe an însemnând:
483 de ani x 360 de zile pe an = 173.880 de zile
În calendarul apusean înseamnă 476 de zile solare, cu încă 25 de zile rămase. (173.880 de zile/365,24219879 = 476 cu încă 25 de zile rămase)
Bineînțeles începând cu decretul lui Artaxerxes, pe 5 martie, 444 î.e.n. Dacă se adaugă 476 de ani solari cu data de 5 martie, se obține 33 e.n. (după Hristos sai d.H.) (Nu este anul 0, calendarul merge de la 1 î.e.n. (î.H.) la 1 era noastră (d.H.) fiind făcute aritmetic: -444 + 476 + 1 = 33 (sau mai simplu 476 – 444 + 1 = 33).
Dacă acum mai adaugăm zilele rămase, adică 25 plus cele 5 zile (din martie) înseamnă 30 de zile, adică 33 e.n. (d.H.), așa cum vom vedica imediat. H.W. Hoehner spune (este ceia ce am înțeles eu):
”Dacă se adaugă 25 de zile la 5 martie (444 i.e.n. (î.H.)) se ajunge la 30 martie (33 e.n. sau d.H.), ceia ce înseamnă ziua a 10 în Nisan. Aceasta a fost ziua când a intrat Isus triumfător în Ierusalim… (H.W. Hoehner, Chronological Aspects of the Life of Christ Part VI, p.16, 1977 – nu cred că este tradus în românește)
Intrarea triumfală a lui Isus în ziua aceia
Isus a intrat triumfător în Ierusalim, chiar în ziua în care era Duminica Floriilor. Asta însemnând că am calculat folosind aritmetica elementară și am înțeles ce a vrut să spună Daniel – prin ghicitoare – anume ‘al șaptelea’ an. În ziua aceea Isus a fost prezentat ca Rege sau Hristos în poporul evreu. Știm aceasta pentru că Zaharia (care a prezis că va fi chemat Hristos) a scris următoarele:
Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe. (Zaharia 9: 9)
Această lungă răbdare a fost realizată în vremea în care Regele a mers la Ierusalim calare pe fiul unei măgărițe și poporul striga și se bucura. În ziua aceea când Isus a intrat Triumfător în Ierusalim era exact ziua în care Daniel a spus ghicitoarea – anume ‘al șaptelea’ – atunci când Isus a mers pe fiul unei măgărițe. Iată ce spune Luca:
37. Și când S-a apropiat de Ierusalim, spre coborâşul Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră.
38. Ei ziceau: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer și slavă în locurile preaînalte!”…
41. Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a plâns pentru ea
42. și a zis: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi. (Luca 19)
În această scriere Isus plânge pentru că oamenii nu au înțeles chiar ziua aceia, pe care Zaharia cât și Daniel au prezis-o mai înainte vreme. Dar pentru că n-au înțeles că Hristos era deja revelat, ceva neașteptat s-a întâmplat. Daniel, exact în același pasaj în care se spune ghicitoarea cu ‘al șaptelea’, și prezice următoarele:
… șaizeci și două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, și nu va avea nimic. (Daniel 9: 26)
În loc să fie la tron, Hristos a fost ‘tăiat’ și nu a avut ‘nimic’. Prin utilizarea acestei fraze, ‘tăiat’ (unele Biblii spun ‘va muri’) Daniel face aluzie la tema Ramului, adică din Isai, cu mult înainte de Isaia, apoi elaborat prin Ieremia, urmând prezicerea numelui prin Zaharia și apoi timpul și semnătura prezisă de Daniel și Zaharia. Ramul a fost ‘tăiat’. Dar cum a fost ‘tăiat’ Ramul? O să vedem într-o nouă postare scrisa de proorocul Isaia și cât de adevărată este ea.
A) În referință la Chronological Aspects of the Life of Christ Part VI: Harold W. Hoehner
Anticristul şi anticristologia
Denumirea „Anticrist” apare pentru prima dată în Epistola întîi a lui Ioan 2, 18 : „Copii, este ceasul de pe urmă; aţi auzit că vine (erchetai) un Anticrist; ei bine, acum (nyn) s-au ivit mulţi anticrişti (antichristoi polloi) şi de aici ştim că este ceasul de pe urmă”.
Pasajul citat este important din cel puţin două puncte de vedere. În primul rînd, el defineşte, prin binomul „vine acum”, tensiunea eschatologică tipic creştină (prezentă mai cu seamă în epistolele pauline) şi care se va generaliza începînd cu secolul al IV lea (a se vedea studiile lui Oscar Cullmann consacrate subiectului). Anticristul va veni şi, în acelaşi timp, se află deja printre noi. El aparţine atît timpului viitor, eschaton-ului, cît şi prezentului (nyn). Pentru sectele creştine de nuanţă gnostică, de pildă, tema sfîrşitului lumii nu prezintă nici un interes. Învierea a doua se săvîrşeşte în sufletul „pneumaticului” sau al „desăvîrşitului”; eschatologia se consumă aici şi acum, prin iluminarea personală.
În al doilea rînd, pasajul citat introduce o ambiguitate – ce se va menţine de a lungul întregii istorii a creştinismului – privind natura Anticristului. Este vorba, se vor întreba mai toţi Părinţii Bisericii, de un singur Anticrist, întrupare a răului absolut la sfîrşitul veacurilor, sau de o serie de anticrişti presăraţi în epoci diverse şi de care Biserica se va împiedica la tot pasul?
În general răspunsurile vor conţine două secţiuni: una, rezervată anticriştilor de mai mică anvergură (în cadrul polemicilor antieretice); alta, Anticristului final, sumă, recapitulare, chintesenţă a tuturor anticriştilor anteriori (în viziunea lui Irineu, de pildă). Există însă şi unele poziţii tranşante. În articolul său „Anticristul” publicat în Supplément du Dictionnaire de la Bible (vol. I, pp. 297 305), D. Buzy susţine teza conform căreia Anticristul nu reprezintă un personaj individual premergător celei de-a doua veniri a lui Cristos, ci constituie simbolul unui grup de personaje malefice, un grup care şi reînnoieşte componenţa cu fiecare epocă.
Epistola ioanică presupune deja cunoscut personajul despre care vorbeşte. Cititorii ei potenţiali vor fi auzit, prin urmare, anumite relatări despre Anticrist. Autorul nu face decît să aplice la o situaţie contemporană un avertisment al lui Isus însuşi (procedeu curent în iudaism, utilizat sistematic şi de către autorii creştini). Anticriştii sînt, în cazul de faţă, cei care îi neagă, în bloc: pe Cristos, pe Tatăl şi pe Fiul.
Anticristul se caracterizează, aici, prin manevrarea minciunii, fiind un descendent direct al „modelului pseudoprofetului” din Vechiul Testament: „Cine este mincinosul (pseustes) dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Cristosul?”. În capitolul 4 al aceleiaşi epistole, Anticristul este numit „profet mincinos” (pseudoprophetes), după tradiţia deuteronomică, un „profet” inspirat de un duh mincinos (pneuma pseudes), cu consimţămîntul lui Dumnezeu. Credincioşii autentici ştiu să distingă între adevăr şi pseudoadevăr, între „duhul lui Dumnezeu” şi „duhul Anticristului”. Tot aici Anticristul pare să stea în opoziţie directă cu Dumnezeu, iar nu cu Cristos. Avem de-a face aşadar mai degrabă cu un „antitheos” (termen folosit pentru prima dată în sens peiorativ de către Philon din Alexandria), decît cu un „antiChristos”. De altfel, aşa cum remarcă Peerbolte, spre deosebire de tradiţia sinoptică, primele două scrisori ale lui Ioan îl „concep pe Anticrist ca pe o fiinţă metafizică”, supranaturală, iar nu umană.
A doua epistolă a lui Ioan insistă asupra unei alte trăsături a personajului – capacitatea de a amăgi, de a-i duce cu vorba pe creştini. Ca în textul precedent, Ioan vorbeşte alternativ despre anticrişti şi despre un singur Anticrist. Merită să ne oprim o clipă asupra cuvîntului grec prin care el îi caracterizează pe anticrişti: planoi. Planoi se traduce îndeobşte prin „amăgitori”, „înşelători”. În unele texte antice el apare cu sensul, puternic colorat, de „şarlatan”, „individ care trage lumea pe sfoară”. Dar sensul primordial al lui planos conţine ideea de „rătăcire”. Verbul planein înseamnă „a rătăci”, iar plane (de unde şi neologismul „planetă”) desemnează pur şi simplu „rătăcirea fără noimă”, „devierea de la o anumită direcţie”, „deriva absolută”. Prin urmare, amăgitorul (planos) este el însuşi un amăgit, un „rătăcit” care, incapabil să intre pe orbita normală, naturală, amăgeşte şi rătăceşte – insuflîndu-le o credinţă oarbă, o pseudocredinţă – pe cei din jurul său.
În scrisorile ioanice, aşadar, Anticristul este un mincinos, un fals profet şi un rătăcit/amăgitor. Nu trebuie pierdut din vedere dublul „statut” al personajului. „Anticriştii”, la plural, se referă sistematic la ereticii în opoziţie cu care comunitatea ioanică întrupează o regula fidei apostolică; „Anticristul”, la singular, se referă la adversarul istorico-metafizic al Mîntuitorului în preajma sfîrşitului lumii. Exegeţii au scos în evidenţă faptul că, spre deosebire de alte fragmente apocaliptice ale Noului Testament, cele ioanice nu lasă deloc senzaţia unui apel angoasat. Autorul pune accentul nu pe iminenţa sfîrşitului lumii şi a parusiei, ci pe urgenţa şi fermitatea contracarării denigratorilor lui Cristos. Comunitatea ioanică de la sfîrşitul secolului I (data redactării scrisorilor) se află în pragul divizării. Pentru a menţine teafăr nucleul credincioşilor autorul aruncă în luptă cel mai teribil argument: „Nu vă lăsaţi păcăliţi – pare că vrea să zică el – de falşii învăţători, căci ei sînt semnul sfîrşitului. Credeţi în Isus, Cristosul, acum ori niciodată!”
Am dat prioritate epistolelor 1, 2 ale lui Ioan (deşi cronologic ele sînt posterioare celor pauline), întrucît aici întîlnim pentru prima dată menţionat ca atare cuvîntul „Anticrist” (la singular şi plural). Nu este mai puţin adevărat însă că unul dintre cele mai importante texte despre personajul nostru aparţine (paternitatea rămîne însă îndoielnică) apostolului Pavel. Am în vedere capitolul al doilea din A doua epistolă către tesaloniceni.
Aproape toţi autorii creştini care au scris despre sfîrşitul lumii, despre Anticrist şi despre a doua venire a lui Cristos comentează, analizează sau invocă numai, autoritativ, acest pasaj. Pavel îi avertizează pe credincioşii din Tesalonic – cărora, zice-se, le prezentase subiectul îndelung şi prin viu grai cu cîtva timp înainte – să nu se lase tulburaţi de „profeţíi”, „discursuri” sau „scrisori” false propovăduind venirea „zilei Domnului” (hemera tou kyriou), expresie ce calchiază expresia ebraică yôm YHWH (ziua lui YHWH).
Această zi glorioasă nu se va arăta decît anunţată de anumite semne speciale; venirea ei reprezintă ultimul act al unei drame ce se va consuma în preajma sfîrşitului lumii. Drama va cuprinde: 1) apostasia – „apostazia” şi 2) apariţia „omului nelegiuirii”, a „fiului pierzării”.
Ultimele două expresii (ebraisme) îl desemnează pe adversarul eschatologic, nenumit ca atare în 2 Tesaloniceni. (Merită remarcat faptul, măcar în paranteză, că prin aceeaşi expresie – „fiu al pierzării” – evanghelistul Ioan îl stigmatizează pe Iuda, în 17, 12.)
Ideea de adversitate, de rebeliune faţă de Dumnezeu e puternic sugerată în trei rînduri: 1) personajul malefic se numeşte „om al ne legiuirii” (anomia); 2) el „se pune împotrivă” (antikeimenos, adjectiv substantivizat în context, avînd în mod clar valoarea unui nume propriu); 3) „el se dă pe sine drept Dumnezeu” (aşezîndu-se în templul lui Dumnezeu din Ierusalim). Şi, pentru a accentua şi mai mult analogia între Anticrist/Pseudocrist şi adevăratul Cristos, Pavel vorbeşte de o „parusie” a răului, precedînd parusia cristică (o „parusie prin lucrarea lui Satan” – he parousia kata energeian tou satana). Parusia Anticristului, survenită „în toată puterea”, va fi însoţită de „semne şi minuni” (mincinoase, dar eficiente pe termen scurt). Ea va fi îngăduită de Dumnezeu pentru a le da şi „fiilor pierzării” (dintre oameni) satisfacţia unei „antimîntuiri”.
Deocamdată însă (şi aici ne aflăm în faţa unuia dintre cele mai misterioase pasaje din Noul Testament) Anticristul e „ţinut în frîu”, „întîrziat”, „reţinut” de o putere stranie, pe care Pavel o numeşte în două rînduri, dar extrem de vag şi impersonal: 1) „acum ştiţi ce-l reţine (to katechon), ca să nu se arate decît la vremea lui”; 2) „taina fărădelegii deja lucrează; ajunge să fie dat la o parte cel care o ţine în frîu (ho katechon). Atunci se va arăta nelegiuitul (anomos)” etc. Trei interpretări aduse acestui dublet to katechon–ho katechon s-au perpetuat în timp, dar ele nu fac decît să sporească, în nici un caz să desluşească, misterul. Participiul neutru („ceea ce-l ţine în frîu” pe Anticrist), s-a spus, desemnează Imperiul roman, versetul următor referindu-se la împăratul roman. Alţi exegeţi au propus pentru ho katechon chiar persoana apostolului Pavel (cel mai recent, Oscar Cullmann), neutrul făcînd aluzie la misiunea sa de creştinare a tuturor păgînilor (oare nu spune Isus însuşi în Evanghelia după Marcu 13, 10 că sfîrşitul nu va veni decît atunci cînd vestea cea bună va fi predicată întregii lumi păgîne?). A treia interpretare, tîrzie, identifică pe to katechon cu Biserica, iar pe ho katechon cu Întîistătătorul Bisericii. Uneori prima şi a treia interpretare s-au confundat, personajul care se opune venirii Anticristului reprezentînd o sinteză a împăratului roman (bizantin, german, rus etc.) şi a Întîistătătorului Bisericii (ortodoxe ori catolice). Schema aceasta nu are pretenţii de aplicabilitate la fiecare caz particular; ea reprezintă o simplă schemă-robot menită să sistematizeze cît de cît lucrurile.
Pentru interpretarea pasajului din 2 Tesaloniceni poate s-ar cuveni invocate şi cele cîteva versete din capitolul 20 al Apocalipsei lui Ioan, unde se vorbeşte despre eliberarea lui Satan din iad după mileniul fericit. Aşadar, o altă soluţie (foarte improbabilă însă şi aceasta, dar singura strict teologică) ar fi următoarea: înfrîngerea lui Satan şi azvîrlirea lui în iad pînă la sfîrşitul lumii ar reprezenta piedica „impersonală” a parusiei anticristice, Iadul (păzitorul lui Satan) fiind personajul care se opune deocamdată manifestării lui Anticrist în toată puterea lui destructivă. Soluţia însă omite cîteva date esenţiale din textul paulinic şi se referă mai degrabă la acţiunea diavolului (Anticristul aflîndu-se deja în „balta de foc şi de pucioasă”).
Ultima interpretare (cronologic vorbind) – propusă de Lietaert Peerbolte – merită privită cu toată seriozitatea. Pentru explicarea misterului, cercetătorul olandez insistă, argumentat, asupra caracterului pseudoepigrafic al scrisorii paulinice.
Miza principală a fragmentului respectiv este justificarea întîrzierii celei de a doua veniri a lui Cristos înaintea creştinilor din Tesalonic. „De ce Cristos întîrzie să vină şi să aducă pacea şi mîntuirea făgăduite?” se va fi întrebat comunitatea cuprinsă de nerăbdare. Pentru că, răspunde autorul epistolei, venirea lui Cristos se înscrie într-un scenariu mai amplu, ale cărui etape se cuvin respectate. Înaintea lui Cristos trebuie să apară „omul nelegiuirii”. Şi de ce acesta, la rîndul său, întîrzie să-şi facă apariţia? Întrucît există ceva, răspunde autorul epistolei, o putere misterioasă, ori cineva, un personaj misterios, care-l ţine deocamdată pe „nelegiuit” în frîu (to sau ho katechon). Peerbolte trage concluzia că acest katechon, la neutru sau la masculin, nu trimite la nici un referent concret (putere impersonală sau personaj istoric). Autorul l-a introdus numai pentru a explica prelungirea, devenită insuportabilă, a aşteptării parusiei, iar pretinsa complicitate între Pavel şi tesaloniceni a fost montată anume pentru a spori gradul de veridicitate al raţionamentului.
Oricare ar fi fost însă intenţia cu care autorul epistolei va fi inserat aceste cuvinte misterioase şi nu mai puţin intrigante, interpretarea katechon-ului ca figură a împăratului roman, apărător al creştinismului s-a bucurat de cel mai mare succes de-a lungul vremii, bineînţeles după Constantin cel Mare. Anticristul îşi va face apariţia direct – fără mască, fără să-i pese de nimeni şi de nimic – pe scena lumii abia după dispariţia ultimului împărat. Vom întîlni frecvent acest topos în apocaliptica medievală, atît bizantină, cît şi occidentală.
Recapitulez: Anticristul din 2 Tesaloniceni întruchipează în primul şi în primul rînd „nelegiuirea” (înţeleasă ca „impietate”, „profanare”). El se consideră pe sine Dumnezeu şi se proclamă ca atare în faţa lumii întregi. Acţionează prin „puterea lui Satan” (neconfundîndu-se cu acesta) şi-i amăgeşte pe necredincioşi prin minuni, farmece şi semne mincinoase. Cristos îl va ucide prin „suflarea gurii Sale”.
Împreună cu Cartea lui Daniel, din care se şi inspiră în bună măsură, Apocalipsa lui Ioan reprezintă textul cel mai des invocat sau comentat de către Părinţii Bisericii, în legătură cu evenimentele de la sfîrşitul lumii. Mai multe capitole merită analizate: 11: cei „doi martori eschatologici”; 12: „femeia, dragonul şi copilul”; 13: „ apariţia celor două fiare”; 17: „judecarea Marii tîrfe”. În această sinteză mă voi opri doar asupra celui mai des invocat de tradiţia patristică, e vorba de capitolul 13.
Primele zece versete descriu manifestarea unei prime fiare, „a mării”, în vreme ce următoarele nouă versete creionează portretul monstruos al unei a doua fiare, „ieşită din pămînt”. Înainte de a trece la analiza fragmentului aş dori să remarc, în trecere, un element extrem de interesant. Capitolul precedent din Apocalipsă adusese în scenă figura dragonului, monstru divin, al cărui sălaş originar se afla în ceruri. Capitolul al 13-lea invocă două fiare, una ţîşnind din apele mării, cealaltă ivindu-se ca o plantă hidoasă din pămînt. Autorul viziunii poartă în subconştient imaginea arhetipală a întregului cosmos posedat de rău. Atît cerul, cît şi apa – abisul, în imaginarul anticilor – şi pămîntul oploşesc, fiecare dintre ele, o fiinţă malefică. Răul se află aşadar împrăştiat pretutindeni, el infestează toate nivelurile cosmice. În plus, dragonul, fiara din mare şi fiara din pămînt alcătuiesc o Treime a răului, mai bine spus o antiTreime, care maimuţăreşte Treimea divină.
Descrierea celor două fiare are drept model scripturistic descrierea celor patru fiare teribile din Cartea lui Daniel, capitolul 7. Acestea reprezintă, conform interpretării de la sfîrşitul viziunii, cele patru imperii sub stăpînirea cărora s-a aflat veacuri de-a rîndul poporul lui Israel: babilonian, med, pers şi grec macedonean. În interpretările creştine perioada stăpînirilor medă şi persă vor fi confundate, iar al patrulea imperiu blestemat va deveni cel roman (de pildă, în interpretarea lui Hipolit). În Apocalipsa 13 portretul primei fiare a rezultat din contopirea trăsăturilor tuturor celor patru figuri teriomorfe descrise în Daniel. Avem de a face cu un uriaş monstru marin dotat cu zece coarne şi şapte capete, pe fiecare corn purtînd cîte o diademă, iar pe fiecare cap, cîte o blasfemie. Chipul lui seamănă cu al unui leopard, picioarele sînt de urs, iar botul ca de leu. Fiara acţionează posedată de balaur (drakon). Unul dintre capete e rănit mortal, dar îşi revine, înviind printr un miracol şi stîrnind uimire printre toţi locuitorii pămîntului. Drept urmare, oamenii încep să i se închine (prosekynesan) balaurului, „întrucît de la acesta îşi trage fiara puterea extraordinară de a înfăptui minuni”.
Domnia fiarei „ieşite din apă” durează patruzeci şi două de luni (durată împrumutată, şi ea, din Cartea lui Daniel şi adoptată de majoritatea Părinţilor Bisericii). În tot acest răstimp ea rosteşte „lucruri enorme” (megala) şi împroaşcă cerul cu blasfemii. Tot prin putere diavolească şi cu îngăduinţa lui Dumnezeu îi va învinge pe sfinţi şi va pune stăpînire pe triburile lui Israel, precum şi pe neamurile păgîne. Puţinii credincioşi care vor mai fi rămas vor înfrunta martiriul, singura posibilitate de mîntuire.
Pînă aici autorul Apocalipsei şi-a găsit „materia primă” în portretul fiarei a patra din Daniel. „Fiara anticristică” însă, personaj creştin, are cîteva trăsături inedite şi foarte importante. Prin urmare, Ioan s-a văzut obligat într-un fel să inventeze o a doua fiară, complementară, cu funcţie de auxiliar, de „scutier” (va spune Irineu) al celei dintîi. Aceasta se iveşte din pămînt, fiind o amestecătură bizară/„oximoronică” între Miel şi balaur. Poartă pe creştet două corniţe ca ale Mielului, dar vorbeşte precum balaurul. Cum spuneam, ea joacă rolul de „ministru cu propaganda” al fiarei dintîi, căci menirea ei principală este de a-i sili pe toţi locuitorii pămîntului să i se închine stăpînului său. Pentru a-şi atinge scopul îşi foloseşte virtuţile magice: coboară focul din cer, insuflă duh pietrelor. Caracteristica ei principală, care nu apare în viziunea fiarelor din Daniel 7, este însă şmecheria, darul amăgirii şi al rătăcirii semenilor. Regăsim aici una din caracteristicile „falşilor profeţi” din 2 Tesaloniceni. Fiara apărută din ţărînă face reclamă fiarei născute din apă luînd ca pretext principal tămăduirea miraculoasă a acesteia. În plus, ea stăpîneşte meşteşugul de a însufleţi statuia primei fiare, obligîndu-i pe oameni să i se închine. Cine refuză este omorît. De asemenea, porunceşte ca o pecete (charagma) să se înscrie pe mîna dreaptă sau pe fruntea fiecărei persoane. Fără pecetea respectivă (antisphragis, desigur) nimeni nu poate vinde sau cumpăra. Autorul nu dezvăluie direct numele fiarei, livrîndu-ne în schimb o parolă, un cod al adevăratului nume: 666.
Să ne oprim asupra cîtorva aspecte! Întrebare capitală: ce deosebiri există între imaginea fiarelor din Daniel 7 şi imaginea primei fiare din Apocalipsa 13? În primul rînd, aşa cum remarcă Peerbolte, blasfemiile înscrise pe cele şapte capete. Acestea se referă – majoritatea exegeţilor sînt de acord – la epitetele atribuite îndeobşte împăraţilor (augustus sau dius). Cultul imperial nu se putea bucura de simpatie în ochii creştinilor, care foloseau asemenea epitete exclusiv în legătură cu Dumnezeul lor unic şi transcendent. Al doilea element inedit îl constituie episodul morţii şi învierii unuia dintre cele şapte capete („Şi unul dintre capete era ca înjunghiat de moarte, dar rana lui cea de moarte fu vindecată” v. 3). Despre ce rană se vorbeşte aici? Cu siguranţă ni se sugerează o moarte năpraznică, prin ucidere, a unui cap încoronat. Trei împăraţi romani au suferit o asemenea moarte: Iulius Caesar, Nero şi Domiţian. Primul nu poate intra la socoteală, fiind mult prea îndepărtat în timp. Al treilea rămîne în joc doar dacă se recunoaşte o dată foarte tîrzie a redactării Apocalipsei (Peerbolte lasă chestiunea în suspensie; totuşi e mai mult ca sigur că Apocalipsa a fost redactată sub Domiţian). Cea mai plauzibilă soluţie ar fi identificarea „capului înjunghiat şi apoi vindecat” cu Nero. În epoca respectivă, mult timp după moartea sa, mitul lui Nero redivivus se bucura de o mare celebritate, cu deosebire în Asia Mică. Circula zvonul cum că Nero nu ar fi murit, ci s-ar afla ascuns la curtea regelui part, pregătindu-şi întoarcerea triumfală la Roma. Revenirea lui pe tron echivala deci cu o înviere. Observăm şi aici paralelismul între saga anticristică şi cea cristică: Anticristul va mima învierea Mielului.
Al treilea aspect: cultul consacrat Răului. Balaurul este adorat întrucît operează minuni cu ajutorul primei fiare, iar acest sentiment de adoraţie se răsfrînge şi asupra primei fiare, ca „mînă dreaptă a celei de a doua”. Treimea răului instituie aşadar, în mod silit, un cult analog cultului Treimii cu adevărat sfinte.
Unul dintre pasajele cele mai misterioase şi mai discutate de-a lungul veacurilor se referă la cifrul numelui fiarei: „Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei; căci este numărul unui om. Şi numărul lui este 666” (v. 18). S-au propus nenumărate soluţii pentru desluşirea sensului. Numărul 666 ar trebui înţeles prin analogie cu 888, numărul perfecţiunii cereşti (Irineu), sau cu 777, numărul perfecţiunii pămînteşti. De altminteri, cifra 7 joacă un rol esenţial în economia simbolică a întregii Apocalipse (7 trîmbiţe, 7 plăgi, 7×3 bătrîni aşezaţi împrejurul tronului divin etc.).
Dacă 888 şi 777 simbolizează perfecţiunea, în ipostaza ei cerească şi pămîntească, atunci 666 nu poate fi decît simbolul imperfecţiunii, dar nu al unei imperfecţiuni smerite, aşadar pozitive (999), ci al unei imperfecţiuni orgolioase, distructive, esenţialmente negative. Soluţia algebrică nu se justifică, în cazul de faţă, prin nimic. Unii autori au propus, într-adevăr, penetrarea misterului numărului diabolic prin recurgerea la aritmologia pitagoreică, utilizată de Philon din Alexandria, spre exemplu. Numai că textul nostru spune limpede: „cine are pricepere, să socotească (psephisato) numărul fiarei!”. Speculaţiile aritmologice nu-şi au deci rostul aici. Autorul Apocalipsei vrea să sugereze, indirect, printr-un truc destul de elementar, numele însuşi al Tiranului de la sfîrşitul Istoriei (denumirea de „Anticrist” nefiind niciodată utilizată). Soluţia cea mai plauzibilă propune identificarea numelui a cărui valoare numerică este 666 cu Nero. Ştim că atît evreii, cît şi grecii şi latinii socoteau cu ajutorul literelor. Dacă adunăm valoarea numerică a literelor/consoanelor ebraice din „Neron” şi „Caesar” obţinem exact numărul 666. Intenţionat am scris Neron, şi nu Nero, întrucît lipsa ultimei consoane coboară valoarea numărului obţinut la 616 (variantă discutată şi respinsă categoric de Irineu).
Rezum citînd un fragment din Beasley Murray: în Apocalipsă „Anticristul este înfăţişat ca şi Cristul (Unsul) Satanei. El poartă zece coroane (13, 1), asemenea lui Cristos poartă mai multe diademe (19, 12). Are un nume de hulă (13, 1) contrar numelui slăvit al lui Cristos. Îi îmbie pe oameni să i se închine lui Satan, în vreme ce Cristos îi cheamă să i se închine lui Dumnezeu. E rănit de moarte, dar continuă să trăiască, într un fel de imitaţie monstruoasă a lui Cristos, care moare şi învie din moarte. Deţine puterea, tronul şi autoritatea Răului, precum Cristos însuşi se împărtăşeşte din puterea, autoritatea şi tronul lui Dumnezeu”. Foarte multe caracteristici ale celor două fiare apocaliptice vor fi preluate în descrierea Anticristului „clasic” de mai tîrziu.
De la Marx la Ceausescu si Iliescu s-a intrupat Anticrist
Ce pot avea in comun personalitati politice atat de diferite precum Marx, Lenin, Stalin, Ceausescu? Un erudit vizionar, larg deschis catre filozofia anticilor si catre hegelianism, un fondator de stat cultivat, devorator de teorie marxista, dar …
RL ONLINE0 comentarii
14.10.2006 – 00:00
Desi in finalul Razboiului Rece s-a dovedit ca secera si ciocanul nu au reusit sa umbreasca stralucirea crucii, sa ne amintim de pilda de aparitia pentru prima oara in 1961 a bibliei comuniste “Manualul ateului” publicata de Academia de stiinte din Moscova, o adevarata “Evanghelie dupa Sfantul Marx” (diametral opusa in spiritul ei “Liturghiei ateului” de Honore de Balzac) sau a pandantivului ei din China Rosie, cartea asa-zisei “gandiri” a marelui ucigas zeificat Mao Tse Dung, cel mai odios volum vomitat vreodata de gura spurcata a iadului.
In fata iminentei sale apocalipse, hidra comunista a plasmuit din otrava rosie o noua teologie a impacarii dintre Dumnezeu si Satan. Episcopul sau preotul revolutionar insemnau calul troian in Biserica, un Mantuitor despuiat de apartenenta sa divina, un Hristos privit ca un mare reformator, primul dintre comunisti.
Toate acestea ne descopera o noua privire asupra paradoxurilor acestei lumi, in care marele razboi anticrestin dus de fortele satanice s-a purtat de fapt intre cei ce cred in Iisus si cei ce cred in Marx. Dar din anii ’80 mai ales, tabara ateilor incepuse sa simta ca Biblia continea adevarul suprem. Practicat in clandestinitate in lagarul rosu, exact ca in primele veacuri, crestinismul a triumfat prin iubirea profunda si mila evanghelica.
Caci dincolo de colapsul economic manifest, nici un comunist nu canta, spre exemplu, in amintirea infricosatorului seminarist, fiu al unui cizmar betiv, Stalin (ce murise in culmea paranoii de ani buni), “Stalin, iubitul sufletului meu”; sau “Hrusciov, cu dragoste la tine vin”; si cu atat mai putin “Brejnev, de tine simt nevoie”!!!
Spiritul taliban
Pe teren filozofic, lucrurile sunt circumscrise la lumea intelectualilor, indiferent de semnul lor politic. In momentul cand in arena intra factorii de decizie, situatia se schimba radical. Sa ne amintim de distrugerea celor doua imense statui ale lui Buddha din Afganistan, nimicite de talibani in numele Islamului. Grozavia a fost infaptuita de fanatici motivati de o ideologie religioasa reductionista. De ce invocam acest intristator episod? Fiindca, in opinia noastra, in actiunile demolatorilor de asezaminte religioase, indiferent de numele lor si de statul in care au actionat, exista resorturi psihologice tinand de mentalitatea talibana. Adica de barbari. Pe langa implicatiile de ordin ideologic expuse, in furia unor dictatori comunisti impotriva asezamintelor religioase intra si o componenta amintind de recea determinare dementiala cu care hoardele mongole au distrus inegalabile monumente de cult si laice. In cele ce urmeaza, ne vom referi doar la cateva dintre crimele savarsite de comunism impotriva constructiilor cultice – in primul rand pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice.
Lenin: “Victoria impotriva clerului este asigurata”
La 16 ani, Lenin s-a declarat ateu convins: “Inca din clasa a cincea de liceu am rupt-o cu toate problemele de religie: mi-am smuls crucea de la gat si am aruncat-o in lada de gunoi.” “In principiu, Lenin recunostea libertatea de constiinta – dar nu si libertatea de credinta, pentru ca vedea religia ca “o forma de asuprire spirituala” si, repetand papagaliceste dupa Marx ca “opiumul popoarelor””. Imediat dupa preluarea puterii, Lenin a ordonat transformarea ansamblului manastiresc Trotki – Serghievski de langa Moscova in muzeu al ateismului. In timpul primei cumplite perioade de foamete (1921-1922), cand “oamenii se hraneau cu hoituri desi Biroul Politic a interzis sa se pomeneasca de canibalism in presa”, Patriarhul Tihon a apelat la popor: “Intindeti mana si ajutati-i pe fratii si pe surorile voastre aflati in suferinta! Cu asentimentul credinciosilor, puteti folosi tezaurele din biserici ca sa curmati foametea (inele, lanturi si bratari care impodobesc sfintele icoane, odoare de argint si de aur”. Lenin a sesizat imediat ocazia de a pune mana pe odoarele lacasurilor de cult, mai ales ca bolsevicul Unsliht (Unszlicht? – n.n.) ii spusese ca in Rusia “erau aproximativ 80 de mii de biserici, majoritatea ortodoxe”. “La 23 februarie 1922, ziarele au anuntat emiterea unui decret al guvernului referitor la confiscarea cu forta a tuturor obiectelor de valoare apartinand bisericilor ruse. Nu se spunea ca decretul respectiv fusese mai intai aprobat de Lenin si confirmat de Biroul Politic.” Preotii au consimtit sa dea odoarele bisericilor, mai putin obiectele folosite la cuminecatura. Cu ajutorul delincventilor de drept comun, bisericile au fost, insa, integral jefuite. Nu au lipsit crimele, ca in orasul Suia (in apropiere de Ivanovo), unde locuitorii au protestat impotriva jefuirii a trei biserici si a sinagogii, armata tragand in multime. La 4 mai 1922 Politbiroul a votat un decret “care consfintea pedeapsa cu moartea pentru preoti.” “In intreaga tara s-au organizat expeditii in stil militar impotriva bisericilor si a clerului. Sinagogile evreiesti, geamiile musulmane si bisericile romano-catolice nu au fost nici ele crutate. Noaptea, in subsolurile CEKA sau in padurile din apropiere se puteau auzi focuri de arma. Preotii si laicii executati erau apoi stivuiti in prapastii si rape. Pe tot cuprinsul tarii, clopotele bisericilor au incetat sa mai bata. Liderii locali ai partidului, cekistii si membrii comisiilor numarau infrigurati aurul si obiectele de pret pe care le indesau in lazi. Nu se cunoaste cantitatea totala de obiecte de valoare stranse atunci, dar continutul unei liste de obiecte stranse pana la 1 noiembrie 1922 ne ofera o imagine de ansamblu cu privire la scara intregii operatiuni: 610 kg aur, 4.141.375 kg argint, 35.670 diamante, 71.762 obiecte de valori nespecificate, 268 geme, 3115 ruble de aur, 19.155 ruble de argint, 1902 diverse obiecte de pret.” Piese de mobilier din biserici au fost duse in casele confiscate de la burghezia moscovita de catre ierarhia de partid. Au fost profanate moastele Sf. Barnabas din Vetluga si confiscata racla de argint; la fel racla cu moastele Sf. Serghei din Radonej, simbol al rezistentei din sec. XIV-lea impotriva tatarilor. (Informatiile sunt oferite de volumul “Lenin – O noua biografie”, de istoricul Dmitri Volkogonov, aparut la editurile Orizonturi si Lider, Bucuresti, 1994, trad. de Anca Irina Ionescu dupa “Lenin. A New Biography”.)
Sa mai mentionam din aceeasi sursa ca, in timp ce rusii mureau de foame, Lenin si ceilalti capi ai partidului au trimis, in 1922, obiecte de aur in majoritate furate din patrimoniul Bisericii, in valoare de peste 19 milioane de ruble – aur in China, India, Persia, Ungaria, Italia, Franta, Anglia, Germania, Finlanda si in alte tari “din dorinta de a da un nou impuls procesului revolutionar”.
Catedrala ucisa
La moartea lui Stalin (05.03.1953), din 80 mii de biserici ruse mai existau – inactive – 19.000 din care 13.000 “erau folosite ca depozite, restul ca ateliere industriale sau cluburi”. Clopotele fusesera topite; de ex., in 1933 “in scopul asigurarii bronzului necesar pentru industria tractoarelor, planul anual de productie a acestuia va fi marit de la 5.200 tone la 6.300 tone” (cf. D. Volkogonov, op. cit., p. 417). Sub dictatura celui mai mare criminal al istoriei, razboiul impotriva Bisericii, initiat de Lenin, a fost dus la paroxism (cu o scurta intrerupere impusa de nevoia de a uni poporul in fata invaziei germane). Printre cei ucisi de NKVD, cu un glont in ceafa, se afla Pavel Florenski (1882-1938), unul dintre cei mai importanti teologi ai secolului al XX-lea, deopotriva matematician, fizician, filozof, specialist in istoria Bisericii. Un geniu, “rar si exceptional spirit universal (…). El ne aduce aminte de titanii Renasterii, de Leonardo da Vinci si de altii, poate si de Pascal” (Serghei Bulgakov, aflat in exil in 1943, in prefata la “Iconostasul”, opera de mare valoare a lui Florenski, aparuta la Ed. Fundatia Anastasia, 1994, in traducerea lui Boris Buzila dupa originalul in limba rusa editat de YMCA-PRESS, Paris, 1985). Numele marelui intelectual crestin a supravietuit genocidului – dar cine stie cati marturisitori intru Hristos vor fi pierit nestiuti, in gulagul stalinist?
Stalin nu a ucis, insa, numai oameni. La ordinul lui, au fost ucise si monumente si, printre acestea, unul dintre cele mai impunatoare si reprezentative edificii ale crestinatatii: Catedrala inchinata Mantuitorului Hristos, salvatorul Moscovei, in anul teribil 1812. Informatiile care urmeaza le datoram autorului polonez Ryszard Kapuscinski (“Agonia imperiului”, ed. Nemira, Bucuresti, 1996, trad. de Olga Zaicik, dupa “Imperium”, Ed. Czytelnik, Varsovia, 1993). Amintind intrucatva de durata edificarii domurilor Apusului, constructia a durat 45 de ani, fara intrerupere. Ridicat dupa planurile arhitectului Konstantin Ton, in apropierea Kremlinului, lacasul a fost sfintit la 26 mai 1883. Dimensiunile erau gigantice: inaltime echivalenta cu a unui turn de 30 de etaje, cu ziduri placate cu marmura de Altai si granit finlandez, cu douasprezece porti de bronz cizelat (in total 140 de tone), peste care trona cupola imbracata in arama (176 de tone) si cele patru clopotnite cu 14 clopote insumand 65 de tone. “Impunator este mai ales interiorul, luminat de lumanari fixate in trei mii de sfesnice. Si deoarece, dupa datina provoslavnica, drept-credinciosii isi aprind, cand intra in biserica, propria lumanare, iar in biserica incap peste zece mii de credinciosi, vapaia se vede batand in geamuri de la mare distanta. In momentul intrarii in biserica iti atrage privirea un iconostas imens si stralucitor pentru a carui lucrare s-au folosit 422 de kilograme de aur.” Pe placile de marmura (177 la numar) din partea inferioara a peretilor era rezumata intreaga istorie militara a Rusiei pravoslavnice. Cei mai mari pictori rusi ai timpului, printre care Serov, Surikov si Veresceaghin, au zugravit, intr-o tehnica speciala, frescele, o minune a arhitecturii religioase, de o grandoare extraordinara! Care n-a durat decat 48 de ani fiindca, in 1931, Stalin a hotarat sa fie daramata, iar in locul ei sa fie construit Palatul Sovietelor. De ce tocmai acolo? “Explicatia ca se impune ateismul, ca se poarta o lupta continua impotriva religiei, ca se inchid numeroase biserici si manastiri era adevarata, dar insuficienta”, afirma scriitorul polonez. Intentia dictatorului era de a face ceva care sa sfideze America, stat imposibil de depasit economic “Asadar, la 4 iunie 1933, Stalin semneaza proiectul lui Jofon si Sciuko. Prin urmare, Palatul Sovietelor va fi de sase ori mai greu decat Empire State Building, iar statuia lui Lenin din varful lui de trei ori mai inalta (peste o suta de metri) si de doua ori si jumatate mai grea decat Statuia Libertatii. Si alte dimensiuni stabilite de Stalin fac sa te cuprinda ameteala.” (Este vorba de o inaltime de 415 m, de o greutate a edificiului de 1,5 milioane tone, de un volum de 7 milioane m.c., echivalentul a sase dintre cei mai mari zgarie-nori din New York, iar, in ce priveste statuia, lungimea degetului aratator al lui Vladimir Ilici trebuia sa fie de 6 metri, latimea umerilor de 32 m, iar greutatea statui de 6 mii de tone.)
Iunie 1933
“Trebuie amintita data fiindca este esentiala: e vorba de iunie 1933. Este luna cand campurile si drumurile Ucrainei sunt asternute cu zeci de mii de cadavre de oameni morti de foame, iar cazurile de canibalism cand mamele, iesite din minti si inconstiente, isi mananca propriile progenituri nu mai sunt o raritate… Da, toate se petreceau simultan – si demolarea sanctuarului, si milioane de oameni asasinati, si Palatul care trebuia sa-i uluiasca pe americani si canibalismul.”
Dar de ce trebuia ridicat Palatul Sovietelor tocmai pe locul unde fusese Catedrala inchinata Mantuitorului? “Bolsevismul este un uzurpator, dar unul care merge mai departe: nu mai este doar imaginea lui Dumnezeu pe pamant, este Dumnezeu insusi. Pentru a se preface in noul Dumnezeu, trebuie sa darame lacasele Dumnezeului dinainte (sau sa le degradeze din rangul lor de locuri sfinte, preschimbandu-le in depozite), iar pe temeliile lor trebuie inaltate noi locuri sfinte, noi obiective de adoratie si cult – Case ale Partidului, Palate ale Sovietelor si altele. Prin aceasta transformare, mai exact spus prin aceasta revolutie, se opereaza un simplu si radical transfer de simboluri. Iata, aici in acest loc (a fost o biserica) unde plin de credinta ai adus un omagiu Celui Atotputernic (care se afla in ceruri), acum (aici sta Casa Partidului) vei aduce un omagiu celui Atotputernic (de pe pamant). Intr-un cuvant, se schimba punerea in scena, dar ramane neschimbat principiul esential: cultul.” Istoria a vrut ca de proiectul lui Stalin sa se aleaga praful: au venit epurarile, razboiul fierbinte, Razboiul Rece… Dupa 5 decembrie 1931, cand s-a terminat demolarea, pe locul maretului lacas al Domnului rasarise o groapa imensa, cu apa “acoperita de o mazga verde”, “in care se prasisera broastele”. Finalmente Hrusciov a ordonat sa se amenajeze un bazin. Interesant este si epilogul naratiunii lui Kapuscinski: “Seful comisiei instituite de Stalin in vederea demolarii si a inlaturarii de pe harta Moscovei si a Rusiei a bisericii cu hramul lui Cristos Mantuitorul a fost Viaceslav Molotov. Acelasi care, cativa ani mai tarziu, a semnat (impreuna cu Ribbentrop) pactul prin care Polonia era stearsa de pe harta lumii.” Sa adaugam ca manastiri vestite in toata lumea ortodoxa precum Vladimir, Suzdal sau Oranki-Manastarka (ctitorie a lui Dimitrie Cantemir) au fost transformate, dupa 1942, in lagare de prizonieri de razboi. (De notat ca o buna parte din sarma ghimpata care le-a inconjurat a fost furnizata de SUA, in cadrul ajutorului de razboi.) In acest sens sunt de mare interes memoriile unuia dintre cei mai cunoscuti detinuti politici romani, o legenda vie a gulagului sovietic si a temnitelor Romaniei bolsevizate, Aurel Gulan (colegul de celula cu Al. Mihalcea la Jilava si Gherla): “Lagarul avea cateva zeci de baraci grupate in jurul punctului central care era o manastire imensa, transformata in locas sfant de tortura, in cea mai mare incapere de locuit a lagarului, paturile suprapuse, “cracile”, cum le spuneam noi, priciurile, ocupand tot spatiul interior al manastirii, pe patru-cinci niveluri. Seara, inainte de culcare, rugaciunea mea se termina cu scuze, imi ceream iertare de la Sfanta Fecioara ca trebuia sa dorm cu spatele la ea, chipul Preacuratei pictat pe peretele manastirii reaparand, dupa ce stersesem cu fundurile varul alb cu care fusese acoperita.” Bagat la carcera pentru ironizarea politrucului care il imbia cu inrolarea in divizia “Tudor Vladimirescu”, “un propagandist din Chisinau, cu multe stele pe umar”, descopera, uluit si tulburat, ca fusese aruncat in osuarul unde fusesera pastrate ramasitele calugarilor care vietuisera, timp de secole, in manastirea Greazovat (cf. lucrarii memoralistice “Marturii din Iadul Rosu. De la Vorkuta la Gherla”, ed. Petrion, 1995).
Despre Oranki de dinainte si de dupa ciuma rosie, avem marturia preotului prizonier Dimitrie Bejan din care spicuim: “Sus, pe locul unde a fost crucea, pe turla centrala, a crescut un mesteacan. In biserica este un depozit de alimente. Pana unde s-a putut, s-a dat cu voi peste icoane. Intreaga pictura, de la bolta in jos, pana la jumatatea inaltimii, s-a pastrat intacta. Mana pictorului, venit din sud, si-a lasat cu maiestrie amprenta luminozitatii albastrului cer mediteranean (…). In fata, pe peretele catapetesmei, sus (…) se afla icoana Invierii, o capodopera: e momentul nasterii zilei, in zori, cand ceturile acopera vaile si padurile de maslini (…). In jurul lui Iisus cel inviat din mormant, parca plecand din trupul transfigurat al Mantuitorului, o lumina ireala, diafana, suprapamanteana. Iar ochii, ochii lui Iisus, privesc adanc la tine si peste tine, pana la marginea pamantului. Revolutia i-a tras lui Iisus un foc de arma drept in frunte” (cf. “Oranki, – Amintiri din captivitate”, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1998).
Ceausescu sau “Uraciunea pustiirii”
Bisericile nu sunt construite oriunde, la intamplare, ci pe “axis mundi”, locul de unde tasnesc din maruntaiele Pamantului fascicule de forte magice, indreptate catre Cer. In mediul urban, sec, geometrizant, uscat, verdeata din jurul lacasurilor de cult alcatuieste, impreuna cu spatiul sacru, un colt de rai. Un element stenic intr-o lume pandita de alienare. In aceste “colturi de rai” a lovit cuplul infernal Ceausescu, distrugand un crampei din sufletul Bucurestilor. De fapt faradelegea acelor criminali este extinsa dincolo de atacul impotriva bisericilor caci, in furia lor demolatoare, au poruncit si distrugerea Spitalului Brancovenesc si a Institutului Medico-Legal “Mina Minovici”, ca sa nu mai vorbim de cartierul istoric Uranus pe al carui loc a fost ridicata “Casa Poporului”, o ciudatenie faraonica.
Ce a pierdut cultura romana din pricina distrugerilor din timpul dictaturii ceausiste deducem din cazul manastirii Vacaresti – “ultima ctitorie domneasca – una dintre cele mai frumoase ale secolului al XVIII-lea si cea mai mare manastire din Balcani. Calatorul Flachat, care a vazut-o in 1740, arata ca avea aerul unei cetati, iar biserica era cea mai frumoasa din cate vazuse. Arhitectul G.M. Cantacuzino, fermecat de ansamblul Vacaresti, scrie in “Izvoare si popasuri”: “Jocul maselor si al volumelor a fost intotdeauna subordonat unei stricte si ermetice discipline de un riguros geometrism. De aici, o mare muzicalitate de volume nascute dintr-o conceptie de o mare discretiune, in care geometrismele abile si gingasiile florale alternau sau se completau”” (cf. lucrarii colective “Bisericile osandite de Ceausescu, Bucuresti, 1977-1989”, Ed. Anastasia, 1995). Numai in Capitala in perioada 1977-1989, au fost mutate (si mutilate) 8 biserici si distruse 20 (in total 28 de lacasuri ortodoxe, 6 sinagogi si temple mozaice si 3 case de rugaciune neoprotestante). Sub dictatura comunista (care a lovit si in sate) nu au suferit numai lacasurile de cult din Capitala. La Constanta, de pilda, au fost rase de pe fata pamantului sinagoga de rit sefard de pe str. Mircea si Biserica Evanghelica existenta candva pe str. Carol (azi B-dul. Tomis). Despre primul asezamant, Marian Moise scrie: “Autorii ghidului “Constanta si Techirghiol” din 1924, Th. Ionescu si I.N. Duployen, descriu mai intai templul israelit de rit spaniol din str. Mircea nr. 18 (…). Alte surse scriu ca (…) templul (care din pacate nu mai exista) a fost construit in 1908″ (cf. “Constanta veche. Restituiri necesare”, Ed. Memora, Constanta, 2001). Citat de M. Moise, ghidul “Constanta si imprejurimile ei” (Ed. Stiintifica, 1960) descrie astfel edificiul: “O constructie gotica, cu forme austere (…) azi monument de arhitectura, zidit in anul 1908 pe plan bazilical. Nava principala prezinta in fata o larga ogiva cu bolta inalta. Micile firide albe, cu arcade ogivale si pinaclurile accentueaza ritmica elegantelor contraforturi ale fatadei, dandu-i vizitatorului o impresie de solemnitate severa. Cele doua rozete cu lobi dantelati, in spatele carora straluceau vitralii decoreaza si mai mult fatada principala (…). Acest monument de arhitectura a suferit avarii in ultimul razboi; acum este in curs de renovare.” Bijuterie arhitectonica a Constantei, ce ar fi putut fi amenajata ca sala de concerte, a sfarsit in “iepoca de aur”, in apatia generala sub lama buldozerului. Orasul, cu zona peninsulara abandonata si, in general, cu putine edificii notabile, a mai pierdut o cladire reprezentativa. In cateva ore! Cat priveste Biserica Evanghelica a comunitatii germane, M. Moise scrie: “In imediata apropiere a actualului sediu al Comunitatii, pe str. Carol (B-dul. Tomis), pe locul unui bloc a existat Biserica Evanghelica (zisa si Protestanta sau Lutherana), o cladire supla, alba, pe frontispiciul careia scria “Eine feste Burg ist unser Gott”. A fost demolata prin 1963 deoarece (spune un martor) in fata ei, anume pe trotuarul de langa Sala Sporturilor, se ridica tribuna unde stateau autoritatile la defilarile de 1 Mai si 23 August.” (op. cit., p. 361). Privelistea lacasului de cult “nu cadra” cu elanul revolutionar al nomenclaturistilor din tribuna, calauziti la aceea vreme de “Vulpea din Carpati” cum ii placea sa fie supranumit sangerosul tiran rosu Gheorghiu-Dej.
De la doamna Heide Vlasceanu, curator al Bisericii Evanghelice din Constanta, aflam amanunte despre drama acelor ani. Initial totul s-a desfasurat cu binecunoscuta rigoare nemteasca. Adica, la sfarsitul secolului al XIX-lea pe un teren de 2800 mp delimitat de perimetrul actualelor strazi Sarmisegetuza, Dacia si B-dul. Tomis, primit de la statul roman, comunitatea germana si-a edificat un asezamant compus din acel triptic de cladiri indispensabil spiritului german: scoala, stabilimentul socio-sanitar si nu in ultimul rand biserica.
La 30 ianuarie 1949 aceasta biserica care devenise ortodoxa odata cu plecarea in masa a enoriasilor etnici germani din 1940, a fost resfintita ca Evanghelica, in ea tinandu-si de atunci slujbele evlaviosul pastor luteran Gotthilf Weing’rtner. Dar cosmarul rosu era abia la inceput. Arestat si trimis in puscariile comuniste in repetate ori pentru credinta sa intr-un final, in 1963, greu incercatul pastor impreuna cu ceilalti cinci membri ai consiliului bisericesc cedeaza presiunilor enorme ale balaurului rosu si isi dau astfel acordul fortat pentru demolarea acestui lacas de cult unicat in Constanta, in fata motivului hilar impus ca edificiul nu ar mai fi prezentat siguranta…
Doi ani mai tarziu, adica in 1965, acelasi nefericit pastor este obligat sa consimta instrainarea catre Consiliul orasenesc comunist, fireste pe mai nimic, a stabilimentului socio-sanitar de pe str. Dacia, ce a fost apoi transformat in policlinica stomatologica. In acelasi timp sediul scolii germane de pe str. Sarmisegetuza, odata eliberat de rusii plecati din tara in 1958, a fost “bineinteles inchiriat” fireste tot pentru o chirie simbolica (ce ajungea in final la Episcopia din Sibiu) fostului mare trust de constructii T.C.Ind., aceasta fiind de altfel si singura cladire din patrimoniul sau constantean pe care comunitatea germana a mai reusit sa o recupereze dupa revolutie.
***
Marx, Lenin, Stalin, Ceausescu: niveluri de educatie, cultura, putere de decizie diferite, in epoci diferite. O trasatura comuna: ura fata de religie, indiferent de care religie este vorba. De fapt, ura se indreapta impotriva lui Dumnezeu. Ideea si Prezenta Vie, care constituie miezul confesiunilor in cadrul carora Omul isi cauta mantuirea. Fireste ca exista o distanta incomensurabila intre inteligentul si cinicul filozof care rupe cu traditia unui lung sir ereditar de rabini si ignarul balbait dezlantuit, intr-un soi de pol-potism in varianta damboviteana, impotriva edificiilor de cult. Ironia si razbunarea Istoriei ii asaza, insa, pe amandoi, ca si pe Lenin si Stalin intr-o zona a monstrilor care au generat, au propagat si au instapanit, pe o mare parte a Pamantului, bolsevismul. Cu consecinte incalculabile pentru omenire. Marele gazetar Pamfil Seicaru are dreptate cand scrie despre comunism, incarnat in colonelul sovietic Narischin, politrucul din Armata Rosie invadatoare, personaj malefic in jurul caruia se structureaza actiunea din “Jurnalul colonelului Cosma Rura”: “Are ideea fixa a dialecticii care justifica orice crima sub pretextul proceselor de transformare. Am retinut una din definitiile sale: “Coeziunea ideologica si intelectuala a bolsevicilor arata mai curand disciplina unui cler decat pe aceea a unui partid. Daca vrem sa admitem disciplina dogmatica a catolicismului, trebuie sa intelegem si necesitatea disciplinei dogmatice a bolsevismului”. Bolsevismul este deci o religie, religia diavolului (…) bolsevicii sunt Anticristul” (cf. vol. “Dotla. Sa ramana, doar cenusa”, Ed. Fronde, Alba Iulia-Paris, 1996, pag. 139).
Iar mai tarziu, dupa ce Armata Rosie se retrasese, nu inainte de a proba din plin atotputernicia microbului sau infernal adanc implantat aici, un zelos jurnalist autohton astfel indoctrinat tuna si fulgera impotriva unuia din marii nostri teologi ce indurase cu stoicism martiriul rosu in “obsedantul deceniu” si se afla acum in fruntea organizatiei reactionare “Iisus, pentru lumea comunista”: Richard Wurmbrand a slujit cu zel siguranta statului burghezo-mosieresc intre cele doua razboaie mondiale, fapt pentru care a fost condamnat dupa 23 August 1944 la 25 de ani inchisoare. Destul de putin…
… Sa aiba cumva in vedere crima rasplatita cu cei 30 de arginti ai tradarii sale? Daca da, atunci e mai bine sa-si vada de propriile remuscari. Nu mai e cazul “sa tremure” pentru… ateismul nostru!” (Art. “Cavalerii “libertatii de constiinta”… cu otrava in portbagaj” scris de Ilie Tanasache in Scanteia, pg. 2 din 11.11.1982).
Islanda arestează bancherii vinovati de criză
Islandezii au reuşit să răstoarne un guvern corupt până în măduva oaselor, au pus bazele unei Constituţii corecte şi au arestat bancherii… iată că se poate!
Islanda aruncă la gunoi guvernul corupt, şi apoi arestează toţi bancherii supuşi familiei Rothschild
Încă din secolul trecut marea majoritate a americanilor au visat să spună NU criminalilor bancheri corupţi conduşi de familiile Rothschild şi Rockefeller, dar nimeni nu a îndrăznit să o facă. De ce?
Dacă numai jumătate din naţiunea americană şi 1% din cei care plătesc taxe şi impozite ar fi spus “AJUNGE! GATA CE-I PREA MULT E PREA MULT!”, atunci guvernul s-ar fi schimbat. De ce este oare atât de greu pentru unii oameni să înţeleagă că printr-un simplu REFUZ de a plăti taxele către un sistem corupt se poate obţine mult mai mult decât prin violenţă?
Cu alte cuvinte, URMĂREŞTE SĂ DESCOPERI UNDE AJUNG BANII TĂI! E chiar atât de greu?
Adevărul în această privinţă este că doar islandezii au fost în stare să o facă… deocamdată. Nu numai că au reuşit să răstoarne un guvern corupt până în măduva oaselor, dar au pus bazele unei Constituţii corecte care va asigura ca toate aceste dezastre naţionale nu vor mai putea să se repete niciodată.
Dar asta nu e totul… Cea mai bună veste abia acum urmează!
Ei bine, islandezii AU ARESTAT pe toţi bancherii supuşi lui Rothschild şi Rockefeller, care s-au dovedit că sunt răspunzători de haosul şi prăbuşirea economică a Islandei. Nouă persoane au fost arestate în Reykjavik şi Londra pentru fapte de criminalitate financiară care au determinat prăbuşirea economică a Islandei în anul 2008, criza profundă care a făcut să apară o REACŢIE PUBLICĂ FĂRĂ PRECEDENT care schimbă destinul ţării.
În Islanda s-a desfăşurat o REVOLUŢIE FĂRĂ ARME, ţara cu cea mai veche democraţie (anul 930), şi ai cărei cetăţeni au reuşit să impună schimbări fundamentale (nu doar de faţadă) prin demonstraţii ferme. Dar de ce oare restul ţărilor occidentale nu au auzit nimic despre asta? Mass-media oficială occidentală este sub controlul Cabalei criminale, aşa că nu e de mirare că există această cenzură strictă.
La presiunea cetăţenilor islandezi, nu numai că guvernul a demisionat, dar s-a demarat elaborarea unui proiect pentru noua Constituţie şi s-a început procesul penal prin care bancherii vinovaţi de declinul economic al ţării au fost puşi sub acuzare. Acest proces revoluţionar liniştit, fără violenţă, îşi are originile în anul 2008 când guvernul islandez a decis să NAŢIONALIZEZE cele mai mari 3 bănci din ţară (Landsbanki, Kaupthing şi Glitnir) ai căror clienţi erau în principal englezi şi americani. După această măsură, moneda locală (krona) s-a devalorizat puternic, iar bursa financiară islandeză a fost închisă temporar atunci când scăderea ajunsese la 76 % (vedeţi în prezent bursa din Shanghai, care într-o singură zi prin căderea acţiunilor China a pierdut 4.500 de miliarde de dolari – este semnul prăbuşirii acestui sistem financiar malefic, n.b.).
Islanda devenise falimentară, şi pentru a salva situaţia FMI a oferit 2,1 miliarde USD, iar ţările nordice au oferit în plus 2,5 miliarde USD.
În timp ce băncile şi autorităţile căutau soluţii la situaţia economică dezastruoasă a Islandei, cetăţenii islandezi au ieşit în stradă şi au manifestat paşnic zeci de zile în şir în faţa Parlamentului Islandei, astfel că primul ministru Geir Haarde a demisionat. Cetăţenii au cerut în plus alegeri anticipate, şi au reuşit! În luna aprilie 2012 a fost aleasă o coaliţie de guvernământ, formată din Alianţa Social Democrată şi Mişcarea Verde de stânga, iar prim ministru a fost numit Johanna Siguroardottir (iată cum energia feminină salvează o ţară şi se manifestă pentru crearea Noii Lumi, n.b.).
Pe parcursul anului 2009, economia Islandei a continuat să fie într-o stare precară, dar Parlamentul a propus ca ţara să plătească Angliei şi Olandei suma de 3,5 miliarde de EURO, eşalonata pe 15 ani, la o dobândă de 5,5 % !!! Această propunere a aprins din nou scânteia populară în Islanda, oamenii s-au întors pe străzi cerând ca această decizie să fie supusă unui referendum. În martie 2010, acest referendum a avut loc şi 93 % din populaţia Islandei a REFUZAT să plătească datoria în condiţiile propuse. Asta a determinat creditorii să îşi re-gândească strategia şi să o îmbunătăţească, oferind o rată de numai 3 % şi eşalonarea pe o perioadă de 37 de ani.
Ei bine, nici asta nu a mers. Actualul Preşedinte al Islandei, văzând că Parlamentul aprobase propunerea cu o marjă foarte mică de voturi, a decis să nu o ratifice, şi a chemat poporul islandez din nou la referendum pentru ca oamenii să aibă ultimul cuvânt.
Bancherii tremură de frică
Revenind la situaţia tensionată din anul 2010, în timp ce islandezii refuzau să-şi plătească datoriile către rechinii financiari fără să fie consultaţi, coaliţia de guvernare a lansat o investigare financiară care să determine responsabilităţile legale pentru criza economică brutală ce a afectat ţara, astfel că a arestat deja câţiva bancheri şi directori executivi care erau implicaţi în operaţiuni financiare de mare risc. Între timp, Interpolul a emis un mandat de arestare internaţional pe numele lui Sigurdur Einarsson, fostul preşedinte al uneia dintre bănci. Această situaţie a făcut ca bancherii şi directorii speriaţi să părăsească ţara în masă, ca şobolanii. În acest context de criză, a fost aleasă o adunare care să pună bazele unei noi Constituţii care să reflecte lecţiile învăţate şi să o înlocuiască pe cea în funcţiune, fiind inspirată de Constituţia Daneză.
Pentru asta, în loc să apeleze la experţi şi politicieni, Islanda a decis să apeleze direct la popor, din moment ce poporul are putere asupra legii, şi nu invers. Mai mult de 500 de islandezi s-au prezentat ca şi candidaţi pentru a participa în acest exerciţiu de DEMOCRAŢIE DIRECTĂ şi a scrie o nouă Constituţie. Au fost aleşi 25 dintre ei, fără niciun fel de afiliere politică, printre aceştia fiind studenţi, avocaţi, jurnalişti, fermieri şi sindicalişti.
Una dintre prevederile importante ale acestei noi Constituţii a fost protejarea expresă a libertăţii de informare şi de expresie, având numele de Iniţiativa Mediei Moderne Islandeze (IMMI), o lege care are scopul să facă din Islanda un paradis pentru jurnalismul de investigaţie, pentru libertatea de informare, în care sursele, jurnaliştii şi furnizorii de internet care găzduiesc site-uri de ştiri, sunt protejaţi prin această lege.
Oamenii, din nou, vor decide viitorul Islandei, în timp ce politicienii şi bancherii vor privi de pe margine transformarea acestei naţiuni.
Islanda este un exemplu curajos pentru toate naţiunile lumii !!
Unde este Islanda în prezent
Spre deosebire de alte ţări europene, economia Islandei a revenit la nivelul anului 2008. Reţeta ţării a fost diferită faţă de cea promovată de cele două părţi ale Atlanticului, băncile fiind lăsate să se prăbuşească, iar bancherii trimişi la închisoare. The Independent relata reţeta islandeză : ,,o taxă de 39% pe repatrierea de capital ale nerezidenţilor, lăsarea băncilor să se prăbuşească şi arestarea bancherilor a căror activitate criminală a pus economia pe butuci.
Directorul executiv al uneia dintre cele mai mari bănci, Kaupthing împreună cu acţionarul principal al acesteia au primit pedepse de 4 respectiv 5 ani de închisoare. Spre deosebire de SUA şi Marea Britanie care au folosit banii contribuabilului pentru a salva mari instituţii financiare precum AIG, Freddie Mac,Fannie Mae, Lloyds sau Royal Bank of Scotland, guvernul islandez, cu oamenii în stradă, a lăsat băncile să se prăbuşească, pasând pierderile către creditorii săi în cea mai mare parte străini.
,,Băncile nu sunt sfinte biserici ..” îşi şoca auditoriul în urmă cu doi ani la Forumul Economic de la Davos, preşedintele Islandei Ragnar Grimsson. ,,Teoria potrivit căreia trebuie salvate băncile este o teorie despre bancheri bucurându-se de profiturile lor în perioadele de succes, pentru ca apoi să lase oamenii de rând să le suporte eşecul prin taxe şi austeritate”, declara acesta pentru postul TV Al-Jazeera.
Planul islandez a funcţionat deşi şocul financiar iniţial a fost unul foarte puternic. Inflaţia a fost de peste 16% în prima fază, dar a scăzut sub 5% până în 2011 şi este tangenţial peste zero în prezent. Datoria publică raportată la PIB nu a atins cote alarmante în condiţiile în care statul nu şi-a asumat pierderi bancare ca în cazul altor ţări occidentale. De la nivelul de 95% din PIB, creditul guvernamental va mai reprezenta până la finele acestui an 74%, iar proiecţia pentru anul 2020 este ca nivelul de îndatorare să nu fie mai mare de 54%. Somajul de 4% pune Islanda într-o situaţie mai bună decât cea a SUA. Lecţia pe care ar trebui să o învăţăm toţi este cea a unui control al capitalului. Taxa de 39% pentru repatrierea nerezidenţilor a fost caracterizată de către ministrul de finanţe Bjarni Benediktsson ca fiind o bombă de referinţă şi încă una fericită.
Concluzie bloger
Iată deci dragi conaţionali cât de simplă este schimbarea unui sistem din rădăcini, fără revoluţii şi vărsări de sânge ce s-au demonstrat întotdeauna a fi fost deturnate de către clasele conducătoare, neschimbandu-se defapt nimic din esentă ci doar la suprafată. Acesta instaurat de către islandezi este cu adevărat un sistem democratic conform principiilor meritocrate, unde cei care conduc destinele unei naţinuni vin la recomandarea maselor populare, ca nişte cetăţeni oneşti, morali şi responsabili privind viitorul naţiei lor. Fără partide politice care nu sunt altceva decât nişte bârloguri arhaice mafiote ce prăduie banii poporului extorcaţi printr-o legislaţie subiectivă şi înrobitoare.
Acesta este următorul pas în evoluţia societăţii umane care trebuie făcut. Omenirea trebuie să evolueze, iar acest sistem bazat pe partide, parlament, etc. este unul învechit care nu a dus decât la polarizare socială, sărăcire în masă, corupţie şi degradare planetară prin exploatarea abuzivă prin furt a resurselor naturale ale planetei. Trebuie pus capăt pentru totdeauna ! Acest sistem nu se schimbă de la sine, noi trebuie să o facem şi nu vă aşteptaţi să o facă cei care beneficiază de toate foloasele acestuia. Trebuie pornit de jos, de la nivel micro-comunităţi, prin schimbarea primarilor cu oameni morali, cu spirit de sacrificiu şi devotaţi comunităţii, pentru ca apoi din exemplul acelei micro-comunităţi să se răspândească ca un virus şi să ajungă până la nivel central. Iar aceasta va produce bascularea conştiinţei oamenilor că există alternativă de o mie de ori mai bună la actualul sistem, că nu este utopie cum afirmă unii şi asta va duce la schimbarea planetară pe care o dorim cu toţii.
Acţionaţi şi împărtăşiţi aceste idei, pentru că Islanda ne-a dat exemplu. Trebuie să spargem această paradigmă pentru a putea fi înlocuită cât mai rapid. Altă soluţie nu există decât pieirea ca specie dacă o continuăm…
Adevărul pe care mass-media şi instituţiile statului vi-l ascund : Mafia străină scoate din țară miliarde de euro pe an
„Zilele trecute, m-a vizitat un cunoscut finanţist, fost preşedinte-director general al unei mari bănci. Realmente, omul e un profesionist redutabil şi are proprietatea cuvintelor. Ce am aflat de la el? Că Mafia străină scoate din România, an de an, fabuloasa sumă de 20 de miliarde de euro! Am întrebat dacă e vorba, cumva, de valoarea unor materii prime (aur, hidrocarburi, material forestier etc.). Nu, alea sînt separate – mi-a răspuns oaspetele. Cele 20 de miliarde sînt bani ghiaţă, transferaţi de cei de la Petrom, de la ALRO Slatina, de la SIDEX Galaţi, de la DACIA, din bănci etc. Oaspetele a insistat că nu sînt bani furaţi, ci profituri.”
Această sumă reprezintă doar profiturile realizate legal,adică declarate,dar închipuiți-vă câți bani se mai scot din țară din economia subterană și din profiturile nedeclarate realizate de speculanții și afaceriștii străini și autohtoni!
Nu-i aşa că vi se taie respiraţia? Cine le permite acestor „asasini economici” să tîlhărească România în halul ăsta? Ce complicităţi sînt între Mafia străină şi Mafia băştinaşă? Au ajuns românii, în Secolul XXI, mai rău decît negrii şi pieile roşii din secolele anterioare, fraieriţi cu „apă de foc“ şi mărgele colorate? Cum e posibilă o asemenea crimă prelungită? Nu poate opri nimeni această hemoragie bestială? Nu, nu o poate opri. Deocamdată. Toată clasa stă în genunchi, cu gura căscată la şliţul „licuricilor” mai mari sau mai mici.
Mai citiţi o dată suma: miliarde de euro! Dacă aceşti bani, care sînt ai românilor, ar rămîne în ţară, s-ar putea rezolva şi problema pensiilor, şi problema burselor studenţeşti, şi bugetele Sănătăţii, Educaţiei, Culturii. Nici nu mai trebuie demonstrat. Adăugaţi şi zecile de miliarde de euro pe care rechinii străini și autohtoni le au în băncile străine şi veţi înţelege de ce e ţara săracă şi de ce sîntem ultimii oameni din Europa.
Invazia SUA, UE, FMI si privatizarile inseamna saracie, hotie si sclavie (neo-dictatura) pentru poporul român si Romania
Mi-a plăcut un comentariu scurt, aşa că îl pun şi eu aici pentru că prezintă foarte pe scurt ce se întâmplă cu ţara noastră, dar şi cam care e situaţia la nivel mondial în prezent. Aşa zisa “democraţie” promovată de SUA şi UE însemnă de fapt o neo-dictatură în care cei bogaţi conduc lumea iar cei săraci muncesc pentru cei bogaţi:
“UE, PRIVATIZARI = HOTIE, SCLAVIE
Nelegiuitii occidentului capitalist : ue, usa, nato, fmi(oculta iudeo-masonica) vor cu orice pret indobitocirea omului, controlul total, si puterea globala, pentru a distruge natiunea, cultura, familia, religia, traditia popoarelor, si a forma o babilonie globala anticristica, antiumana.
Pentru asta au inventat doua ideologii satanice : capitalismul si comunismul. Capitalismul, societatea de consum paine si circ(mai mult circ decit paine) are mai mult succes decit comunismul pentru ca mizeaza pe slabiciunile si viciile omului. Pentru indobitocirea omului folosesc mijloacele de control si manipulare, informatice, media, pe care au pus monopol(tv, radio, ziare, internet…)si mijloace financiare si economice(privatizari, liberalizari, investitori…bancheri, asigurari private, pensii private…) pentru acapararea resurselor, si a fi dependenti economic si financiar de politica lor anticristica, cu concursul javrelor, vasalilor, tradatorilor de neam.
Acolo unde nu reusesc indobitocirea, ocuparea si jefuirea popoarelor, iar acestea isi apara prin nationalism si patriotism resursele economia cultura traditia familia…nelegiuitii din occident provoaca conflicte, revolte, razboaie pentru a invada si jefui acele popoare (Irak, Afganistan, Iran, Siria, Egipt, Libia…) Astfel omul indobitocit, bulversat, cu “crize“, paine si circ, grija zilei de maine, infractiuni, va fi controlat ca un animal, dupa ce ei vor veni ca “salvatori“ in conditiile si cu mijloacele lor (capitalism, paine si circ, cip, card etc…) !!!”
Raspuns al cuiva:
Citi gandesc asa in Romania ? Totusi ,ceea ce e la noi ,nu e capitalism ,este fascism sionist.Economie ,societate ,familie,individ , toti controlati orwelian ,rizind indobitociti si inconstienti.Diferenta dintre socialism si fascism este ca in socialism investesc ei ,iti dau ei de lucru si nu platesti taxe ,in fascism investesti tu ,iti creezi tu locul de munca si le dai si taxe ca sa iti dea dreptul sa existi.
TREZIREA ROMÂNI!!! Măcar în primă etapă să înţelegeţi ce se întâmplă în jurul nostru! Poate iniţia populaţia din statele UE proiecte legislative? NU! Poate vota direct populaţia proiecte legislative? NU! Poate sancţiona populaţia pe cei care iau decizii în numele ei? NU! Poate vota populaţia membrii Comisiei Europene, organismul care conduce de facto UE? NU! Atunci unde e democraţia? Materiale preluate si prelucrate !!
Ne dati economia va dam aderarea!
Circ!!Emotiile pre-aderare au fost un circ de prost gust,un circ care a durat 5 ani.U.E. ne-a tinut in suspans in timp ce guvernele de la Bucuresti, simulau ingrijorarea fata de pericolele aderarii care intr-un final sunt depasite…Care au fost criteriile de aderare ale Romaniei la U.E.?Clasa politica,economia,justitia?Praf!!!Un singur criteriu am avut ,,eligibil”si anume coruptia.Un bun criteriu pentru colonizarea Romaniei,ni se fura tot,sub ochii nostri si aparent legal:distributia de gaze si energie electrica,banci,industria petrolului,s.a.m.d. Se pare ca procesul fraudulos de privatizare ,din tara noastra,face parte din procesul normal si democratic al aderarii la ,,marea familie europeana”,tranferul din propietatea Statului Roman in propietatea altor state.(Petrom,Dacia).Aderarea Romaniei la UE s-a bazat pe sondaje,pe celeasi tip de sondaje frauduloase cu care se bat partidele politice intre ele. Romania este singura tara din cele membre ale uniunii europene in care nu s-a organizat un referendum cu privire la dorinta cetatenilor de a adera pe post de ,,vaca de muls ” la aceasta organizatie hidoasa si treptat,treptat totalitara care-si are sediul la Bruxelles. Aderarea implica costuri sociale,costuri economice,care la randul lor genereaza cresteri masive de preturi..bun,ne aliniem normelor europene la ,taxe si impozite ,la preturile produselor alimentare,etc.Dar cu salariile actuale subeuropene ce facem ?!Exigentele impuse determina costuri si suferinta,costuri nejustificate pentru cetateanul de rand.Deci…,munca,consum,acasa….munca,consum,acasa,taxe….ah,era sa uit ..ENTERTAINMENT!!!! daaa,de asta avem parte,noi suntem viitorii cetateni robotizati in functia elitei globale. ,, Trebuie să munciţi, să munciţi în continuare, să muncim împreună pentru a rezolva problemele pe care încă le mai are România”, Pierre Moscovici.(Raportor al Parlamentului European pentru Romania). Romania trebuie sa contribuie cu multe miliarde de euro la ,,cheta europeana”,cu fonduri pentru modernizarea infrastucturii,investitii in protectia mediului,legale sau mai putin legale(taxa auto).Costurile aderării României vor fi mai mari decât în alte ţări, cel mai important motiv fiind însă situaţia din agricultură. Reforma structurală a agriculturii ar trebui să aibă un dublu obiectiv: în primul rând, reducerea populaţiei care îşi câştigă existenţa din agricultură.
Capitalismul prăduială ne-a adus
Oamenii nu sunt capabili sa identifice corect sursa problemelor lor si de aici se ajunge la concluzii false. Capitalismul e acelasi peste tot in lumea. O industrie capitalista,adica in proprietatea privata a capitalistilor,in general a capitalistilor occidentali,deoarece ei sunt cei mai puternici! Exista industrie si acum! Dar nu in proprietatea noastra,a cetatenilor,ci in proprietatea capitalistilor straini! Oameni buni,din PIB ul Romaniei adica din ceea ce produce tara asta,munca,adica voi cei care munciti primiti 30 la suta,in timp ce capitalul,sau patronatul ia 70 la suta! Sigur ca vectorul principal de propagare a capitalismului la nivel global a fost si este SUA si occidentul,mai exact burghezia din aceste zone! Si mai intelegeti un lucru,politicienii pe care ii votati,ei nu sunt cei care va fura direct,ei sunt reprezentantii politici ai alora care iau 70 la suta din ce produceti voi! Ei,politicienii,in capitalism,sunt pusi acolo ca sa reprezinte in primul rand interesele lor! Dar tocmai de asta comunistii sunt marginalizati,ei evident ca nu primesc bani de la capitalisti pentru campanii electorale,ei nu au televiziuni care sa va spele creierele in favoarea lor,caci televiziunile sunt ale capitalistilor,deci voi clasa muncitoare sunteti efectiv ciuruiti! Voi nu aveti reprezentanti care sa va apere drepturile,de aici aveti impresia ca politicienii fura si de aia va merge rau! Dar nu ei va fura direct ci clasa capitalista,politicianul fiind doar reprezentantul acestei clase! Desi e adevarat ca multi politicieni sunt ei insusi capitalisti!
Cum au motivat tehnocratii refuzul de a marii salariul minim? Pai au spus ca nu vom mai fi competitivi! Ce inseamna asta practic? Inseamna ca daca s-ar mari salariul minim,nu ar mai veni capitalisti sa deschida afaceri in Romania. Inseamna ca Romania nu mai e atat de atractiva pentru a face afaceri,caci in alte state muncesc pe 2 lei si asta atrage afacerile! A spus-o chiar ministrul ,nu eu! Deci ce ne spun profesionistii tradus ? Ne spun ca motorul economiei in sistemul capitalist e antreprenoriatul,ca,in primul rand e capitalistul si apoi muncitorul! Ori in contextul asta in care va repet inca o data,ca in Romania,din tot ceea ce se produce ,clasa muncitoare ia doar 30 la suta ,iar clasa capitalista ia 70 la suta,adica din 10 cartofi,aia multi care muncesc iau 3 pe care ii impart la multi,in timp ce patronatele,adica aia putini iau 7 cartofi pe care ii impart la putini,in contextul asta cum vrei sa-ti mearga bine in tara asta?
Profesionistii cu diplome la Harvard,fac o politica conforma cu sistemul ,deci sistemul conteaza mai mult! E o furie oarba ,daca nu reusesti sa o canalizezi in directia corecta!
Multinationalele străine scot anual zeci de miliarde de euro din România
Pe lânga profiturile pe care firmele straine le obtin cu ajutorul filialelor din România, multinationalele scot bani de la aceste subsidiare practicând transfer care de cele mai multe ori sunt extrem de mari.Am ajuns vai de mama noastra. Destul ca suntem la pamant cu economia. Bugetul Statului Român este păgubit, an de an, de existenţa unor companii care raportează pierderi uriaşe.
Multinaţionale marchează profitul în ţara de origine, sau în paradisuri fiscale, iar în România nu plătesc impozit pe profit,căci raportează că nu scot profit, nu sînt în faliment şi nici măcar în insolvenţă. Pierderile suferite de economia românească pe seama acestor hoți în ultimii ani se ridică la mii de miliarde de euro.
Multinaţionalele şi băncile care operează în România scot anual din ţară zeci de miliarde de euro şi la stat contribuie cu mai nimic. Acolo se duc banii, nu în ajutoarele pentru amărâţi!
România s-a transformat într-un paradis al multinaţionalelor care controlează industria, agricultura, transporturile, construcţiile, comerţul, sectorul financiar-bancar etc. şi care îşi promovează reglementări legale în interes propriu.
Americanilor le plac trucurile ieftine din categoria „să-i prostim pe proști”. Unul dintre trucurile iubite de ei este transferarea vinei pentru crimele comise de ei.
Să luăm un exemplu mai vechi: americanii au fost beneficiarii morții lui Ceaușescu care a fost executat de către agenții lor din România, dar (culmea tupeului!) ei doresc ca românii să perceapă execuția lui Ceașescu ca o crimă comisă de Rusia.
Economia României s-a privatizat în beneficiul bancherilor străini şi nu intereselor naţionale
Ce stie românii dupe ce rade cand sa uita la Bendeag,Times New Morman Kamikaze ce se intampla in tara ? E un fapt real ca 90% din economia romana e controlata de straini iar DNA-ul nu a deschis nici macar nici un dosar de coruptie vreunui strain, in timp ce romanii minoritari au umplut puscariile. Bancile straine conduc lumea asta e clar si nimeni nu i mai poate opri pentru ca au corupt tot. Tiparesc bani din nimic si cer dobanda tarilor prin impunerea de taxe. Cine li se opune il mierlesc ca pe Ghadafi care avea moneda proprie si nu voia sa ia bani imprumut de la nimeni. In acest moment iranul nu asculta de ei Coreea de nord si bineinteles Rusia. Economia Romaniei este formata 90% din capital strain. Cati straini ati vazut anchetati in Romania pentru coruptie de catre DNA ? dar romani? Hai ca nu e greu nici chiar pentru un cetatean al tarii de pe antipenultimul loc la IQ sa inteleaga. Doar putin, ia-ti gandul de la hamburgeri McDonald,KFC,Coca cola si gandeste-te.
Din pacate toata Romania este condusa de SRI, care este o fililala a CIA. Chiar si armata este subordonata intereselor SRI, ceea ce este absolut umilitor. Este foarte simplu SRI-ul vrea sa creeze un popor inert total subjugat fara reactie in fata monopolului strain in Romania, si distrugerea capitalului romanesc prin orice mijloace. La fel, si distrugerea oricarei persoane cunoscute de origine romana nesubordonata intereselor straine, spre vesnica adorare a unui străin sau român vandut.
De ce trebuie salvate băncile străine cu banii românilor?
Sistemul bancar din România este doar o extensie a sistemului bancar occidental şi, prin urmare, beneficiază de un tratament special din partea statului. România, fiind o colonie, este forţată să acorde prioritate intereselor bancherilor străini şi nu intereselor naţionale.
De ce în România s-a instalat un sistem în care pierderile băncilor sunt suportate de cetăţeni, iar profiturile băncilor se duc în străinătate?
Veniturile statului nu sunt garantate, veniturile cetăţeanului de rând nu sunt garantate, de ce venitul băncilor trebuie să fie garantat? Nu e capitalism pentru toţi? Sau capitalismul dur şi crud este pentru cetăţeanul de rând, iar băncile străine au dreptul inerent de a trăi într-un paradis socialist finanţat din banii publici?
Asa ar trebui sa judece oamenii…
MULTINATIONALELE DIN ROMANIA, INEFICIENTE PENTRU ECONOMIE. CUM FRAUDEAZA CORPORATIILE ROMÂNIA
Multinaţionalele execută transferuri masive de zeci de miliarde de euro spre străinătate de sevă economică – de valoare adăugată – realizată în România. De ce nu sunt performante multinationalele in economia romaneasca? Pentru ca rolul lor, aici, nu este sa faca economie, productie, si sa contribuie, astfel, la bunastarea locala, ci sa dreneze venituri si resurse catre tarile de origine.
Faptul ca si multinationalele de la noi practica un tip de evaziune si de drenaj similar celui din Africa.Din structura PIB-ului reiese însă că masa profitului este de vreo 65-70 miliarde de euro la nivelul actual al PIB-ului României. Unde sunt sau unde dispar anual 50-60 miliarde de euro până ca profitul să ajungă a fi impozitat?! Este vorba de aproape jumătate din PIB!
Singurul lucru cert este că sunt sume care nu ajung să fie fiscalizate ca profit şi deci nu sunt impozitate ca profit. Probabil, cea mai mare parte iau calea străinătăţii sub diferite forme dintre care grosul reprezintă transferuri camuflate de valori în reţelele internaţionale de producţie şi comercializare ale corporaţiilor multinaţionale. Produse şi servicii realizate de multinaţionale în România, în valoare de zeci de miliarde de euro, sunt subfacturate în proporţii de până la 50% când sunt scoase ca exporturi din România, în timp ce produse şi servicii realizate de multinaţionale în afara ţării sunt suprafacturate în proporţii tot până la 50% când sunt aduse ca importuri în România.
Cu această foarfecă neiertătoare a subfacturării la export şi suprafacturării la import, multinaţionalele execută transferuri masive de zeci de miliarde de euro spre străinătate de sevă economică – de valoare adăugată – realizată în România. Să nu ne amăgim că asemenea cifre ar fi propagandă, stigmatizată desigur ca naţionalistă sau comunistă! După studii efectuate chiar de investitorii străini din România, participarea acestora la cifra de afaceri totală ajunge spre 40%, în timp ce contribuţia la bugetul României este doar de 20%. Repetăm, sunt calcule făcute chiar de investitorii străini! O ţară care pierde controlul propriu asupra următoarelor trei sectoare – exploatarea resurselor minerale principale, distribuţiile de energie şi băncile – ajunge inevitabil o colonie. Si nu din alt motiv decât din acela că prin aceste sectoare se ruleasă banul, indiferent de ciclul politic sau economic. Este strict cazul românesc!
Toate intrările în şi ieşirile din actul productiv sau comercial aparţin capitalului străin. Întreaga axă majoră a economiei este deţinută de către acesta şi, ca urmare, decizia îi aparţine. Sunt câţiva ani de când deja există această situaţie. S-a dovedit în contextul referendumului că, pentru puterile coloniale, nu este vorba cumva de Traian Băsescu ori USL sau, cum cu neruşinare au sugerat, de democraţie, ci pur şi simplu de interese economice oneroase, şi anume de a deţine controlul integral şi necondiţionat asupra resurselor, banilor şi chiar asupra vieţii oamenilor, în chipul cel mai iobăgist posibil, din spaţiul numit România. Chiar dacă pentru aceasta erau încălcate şi cele mai elementare norme şi reguli de democraţie, mai precis – şi ca să nu existe răstălmăciri – chiar dacă era nevoie ca voinţa puterii coloniale să înfrângă voinţa votului popular.
Că a fost vorba de aşa ceva o dovedeşte poziţia troicii FMI-CE-BM la revizuirea a acordului cu România. În plin proces cu fostul angajator ING Bank, economistul Florin Cîțu a reclamat faptul că bonusurile pe care le primea de la bancă erau ținute într-un cont offshore,cele mai mari salarii din România merg către cetățeni străini. Se estimează că sunt 10.000 de manageri străini în companiile multinaționale din România, iar salariile lor însumează 1.2 miliarde de euro. Echivalentul a 1.2 miliarde de euro îl reprezintă salariile anuale a 250.000 de profesori ce încasează un salariu lunar de 200 de euro. Pachetele salariale ale managerilor străini includ locuințe de serviciu, taxele pentru şcoala privată a copiilor, vizite periodice in țara de origine si asigurări medicale în clinici private. Cea mai ieftină şcoală privată din Bucureşti costă 3.250 de euro anual. În cele 102 licee private din România învață 25.000 de elevi iar taxele ajung şi la 19.000 de euro pe an la American International School of Bucharest.
Managerii din România sunt privilegiați în raport cu managerii din Vestul Europei din perspectiva costului relativ redus de trai dar şi a fiscalității reduse asupra veniturilor. “Creşterile salariale pe pozitii de management, stagnarea preturilor la imobiliare si recesiunea economica de pe pietele intenationale au propulsat Romania pe locul 8 lume in functie de puterea de cumparare a managerilor”, nota Ziarul Financiar.
În timp ce managerii români urcau în topul veniturilor reale, statul căuta cum să ia bani de la cei mai săraci dintre români, oferea deductibilități fiscale pentru asigurări private de sănătate, limita contribuțiile de pensii pe care le plăteau angajații cu venituri mari la 1000 de RON pe lună şi introducea un mecanism (prin Legea Educației) pentru ca şcolile private din România să primească finanțare de la stat.
Consiliul Investitorilor Străini prididea guvernul Boc să reducă contribuțiile de asigurări sociale, să excepteze de la plata impozitului în România fondurile de investiții cu sediul în străinătate şi saluta schimbările de “flexibilizare” de pe piața muncii care permiteau reducerea costurilor pentru patroni.
Ce oferea Consiliul Investitorilor Stăini în schimb? Dacă profiturile sunt repatriate mai mult sau mai puțin transparent, dacă bonusurile sunt în firme offshore, dacă România nu taxează veniturile progresiv şi oferă atâtea deductibilități, cum contribuie investitorii străini la dezvoltarea societății în care operează? Cele mai mari venituri din România sunt cheltuite într-un regim paralel, în care şcolile şi spitalele sunt private. Expații petrec câțiva ani în România dar sunt relativ feriți de realitățile societății româneşti. De la şcoli private în Elveția la spitale private în Austria, dregătorii români urmează acelaşi sistem. Mai mult, se gândesc cum să dividă sistemele de educație şi de sănătate în sisteme pentru bogați şi pentru săraci, cu un minim de redistribuire.
Pe baza datelor,constatam că în România aceste venituri crescuseră în criză: percentila 100 de venituri avea în medie venituri de 2.500 de euro în 2007 dar de nu mai putin de 5.285 de euro pe lună în 2009, în timp ce veniturile restului populației scădeau în termeni reali. Încercând să urmăresc evoluția acestor venituri în ultimii ani. Cînd corpul politic comunist nu a mai fost capabil să-şi ia pulsul, a venit o putere externă care a pus diagnosticul: tranziţie, adică moarte cerebrală. Ce face medicul într-un astfel de caz? Am spus mai sus: îi menţine respiraţia şi circulaţia sîngelui, în timp ce face transfer de organe către alte corpuri politice.
FMI şi Banca Mondială & co au îndeplinit și încă mai îndeplinesc aceeaşi funcţie ca cea a mediculului transplantolog: pompează, pe de o parte, bani pentru a menţine circulaţia sanguină şi respiraţia statului mort cerebral şi, în paralel, are loc un amplu proces de transplant al tuturor organelor vitale ale corpului-stat (de la controlul asupra circuitului sanguin-bancă, la cel asupra rinichilor, ţesuturilor etc. – fabrici, uzine, sisteme energetice, căi ferate etc.) către corpurile-politice care au puterea economică și politică de control asupra acestor morţi cerebrali politici.
În ultimii 20 de ani, am asistat la destramarea instituţiilor statului şi la o luptă fără precedent împotriva lui. Părinţii noştri, care au trăit în anii ’50-’70, construiau infrastructura acestei ţări, de la drumuri la fabrici şi uzine, de la dispensare şi şcoli la cinematografe şi stadioane. Acea generaţie (şi tot ce au constuit ei) a devenit o generaţie-donor pentru viaţa socială, politică şi economică a perioadei postcomuniste. Dincolo de ideologie, aceasta este realitatea cinică şi tragică. Ce a construit acea generaţie într-un an, noi nu am reuşit să facem în 20 de ani. Din acele resurse umane, economice şi realităţi sociale am trăit şi am consumat (după 90) pînă la epuizare, fără a pune mai nimic în loc. Ce s-a construit atunci, după anii ’90, am vîndut sau dat altora, care nu contribuiseră la aceste avuții, cu un patos nemaiîntîlnit. În locurile uzinelor şi fabricilor care produceau au apărut compexe comerciale, vapoarele s-au transformat în iahturi, iar căile ferate se vînd la fier vechi. Şcolile şi spitalele se închid din cauză că nu sînt profitabile. Singurul adevăr valabil rămas este profitul. Aceasta este convingerea şi practica cotidiană a fiecărui cetăţean ieşit din comunism. Singurul lucru real pe care l-am realizat este distrugerea coeziunii sociale, am distrus ultima fărîmă de sensibilitate socială, lucru care a dus la dispariția sensului politic. Şi aşa am transformat totul în ghetouri: ghetouri imense şi mici ghetouri de lux, aşa cum şi populaţia acestei ţări a fost împărţită în două grupuri: unul mare, al „răilor paraziţi, necivilizaţi şi ineficienţi“, şi unul mic, al „bunilor cetăţeni civilizaţi şi eficienţi“.
Iar visul copiilor din anii ’70 de a deveni medici, profesori, ingineri şi cosmonauţi este azi privit ca unul desuet și ridicol. Majoritatea au renunţat demult la visul lor, la meseriile pe care şi le-au însuşit cu mult efort, făcînd tot soiul de munci fantasmagorice (publicitate, PR, marketing etc.). Singurul vis al generaţiei aflate în plină maturitate astăzi e acela de a avea acces la împrumuturi pentru a-şi achiziţiona lucruri de care nu vor avea cu adevărat nevoie niciodată.
Am luptat pentru capitalism pînă nu ne-a mai rămas de vîndut decît propriile suflete. Ba mai rău, am mers mult mai departe: am luat împrumuturi pentru generaţiile care încă nu s-au născut. Cînd se vor naşte, se vor naşte înrobiţi de lanţurile datoriilor făcute de părinţii lor. Şi aşa treptat, treptat am devenit sclavii care dăm naștere unor noi sclavi nevinovați. In acest moment marile tari europene profita de context si de actiunea lui Traian Basescu pentru a ne impinge si la mai margine, si tot acum apare si cantecul de sirena al Rusiei. Oamenii de la Bruxelles nu sunt straini de acest joc geopolitic.
Basescu a facut un joc perfect pentru niste cercuri din afara UE. A oferit pretext celor din Vest sa ne marginalizeze si alibi Rusiei sa fie suparata pe noi. Iar Vocea Rusiei, prin opiniile sale, ii ofera, de fapt, lui Basescu, pretextul de a spune ca USL face jocul Moscovei. E o mare mistificare aici…Pentru aceasta, la alegeri, slujbașii lui băsescu vor participa sub forma unei alianțe de dreapta, grupate în jurul noilor/vechi vedete Ungureanu-Neamțu-Macovei. Scopul este acapararea a cel puțin 30% din voturi. Cum ei vor fi cei care organizează alegerile, vor obține lejer acest scor. Atomizarea țării slujește multor interese atât din interiorul UE cât și din exteriorul său. La urma urmei, trebuie cumva efectuată plata pentru faptul că România și Bulgaria au fost admise. Pentru mine unul nu a fost cumva vreo surpriză amestecul grosolan, de tip sovietic, al comisarilor de la Bruxelles în treburile României în ultimi ani. De câţiva ani spun – şi spun în ciuda multora şi în ciuda criticilor şi chiar persiflărilor unora – că România a ajuns o colonie, iar ceea ce s-a întâmplat până acum a fost doar o demonstraţie a centrului vest-european că România de la periferie este o colonie şi n-are dreptul la vreun alt statut. România trebuie să rămână o anexă de consum a centrului! România trebuie să nu deţină controlul propriilor resurse! Banii din România – adică cei ce se strâng în distribuţiile de energie si cei care se rulează prin bănci – trebuie să fie în continuare sub controlul străinilor, al centrului! Programul de cedare a controlului naţional asupra brumei ce a mai rămas în mâna statului român (adică filiera minerit/electricitate, energia hidro, căile ferate) trebuie să opereze mai departe, aşa cum este prevăzut în acordul cu FMI şi CE.
Democraţia de tip nou nu funcţionează pe bază de majoritate, ci prin dictat politic extern. Până la urmă, votul vostru chiar nu mai contează. Dacă o fi contat vreodată. Sunteţi cetăţeni de rangul doi. Umăr la umăr, aţi fi o forţă. Dar nu funcţionaţi ca grup.
Eşti iritat, la fel ca încă vreo şapte milioane juma’ de votanţi, că soarta ţi-e decisă prin dictate emise la Bruxelles, Berlin şi Budapesta. Că România nu e tratată de UE ca un stat cu drepturi egale. Ai contribuit financiar la realizarea unui recensământ naţional. Ţi-au bătut unii la uşă. Le-ai dat drumul în casă. Le-ai oferit o cafea. Coborând în profunzime la nivelul factorilor de producţie şi nerămânând la suprafaţă la nivelul semnelor exterioare precum creşterea economică, inflaţia sau cursul de schimb, analiza merita să ajungă în atenţia îndeosebi a experţilor de la FMI şi a celor de la BNR care au conceput programul de înfruntare a crizei. Deşi cu totul inutil! Pentru că aceştia sunt şi ei tobă de carte, dar obiectivul lor, de altfel atins, a fost nu cumva revenirea economiei, ci, într-o primă fază să-i zicem macroeconomică, ajutorarea băncilor străine pe seama unor nevinovaţi (salariaţi, pensionari, contribuabili), iar, într-o a doua fază, să-i zicem microeconomică, eliminarea brumei de economie românească din România prin ţintite privatizări şi prin aşa-numita liberalizare, de fapt o banală dar dramatică creştere, a preţurilor în energie.
Am însă o întrebare, rezultând probabil din capacitatea mea mai slabă de a surprinde lucrurile în profunzime: de fapt ce are (sau nu are) actualul model economic că nu permite obţinerea de creştere economică ridicată şi, implicit, ce ar trebui să fie concret un nou model care să permită obţinerea acesteia (desigur, nu o creştere economică falsă, ci una cu impact asupra nivelului de trai)?
Actualul model economic al României este un clasic – repetăm, un clasic! – model de tip colonial, cu valoare adăugată joasă şi control integral al capitalului străin în axa majoră a economiei, model rezervat periferiilor de către centrul colonial (în cazul în speţă Vestul Europei). României îi este de fapt rezervat cel mai de jos dintre stadiile modelului de tip colonial: cel de anexă de consum, care nu este nici măcar integrat centrului precum este atelierul. Cum s-a ajuns aici doar cei ce vor să nu vadă evită subiectul: prin rapt de tip colonial, prin preluarea de către capitalul centrului a punctelor strategice şi sectoarelor de forţă ale economiei.
Cum se poate ieşi din această situaţie? Căci, dacă se admite a se discuta despre un nou model economic, înseamnă că se presupune că se poate ieşi din această situaţie! Apelând la istorie, nu există vreun dubiu că, din situaţia de colonie, nu se poate ieşi decât într-o anumită conjunctură internaţională, iar în momentul de faţă conjunctura internaţională nu este favorabilă nici chiar unei încercări, darămite unei reuşite!
Un nou model economic pentru România este înafara discuţiei în conjunctura actuală. Dar să admitem că putem aspira nestingheriţi la un nou model economic! Atunci însă întrebarea firească este cine ar urma să-l construiască. Desigur, cineva interesat într-un asemenea model şi care să aibă şi putinţa s-o facă! Să fie vorba de statul român?! Deposedat de controlul direct şi indirect asupra economiei, statul, şi să vrea, nu mai poate! Nu mai dispune nici de resurse, nici de pârghii care să redirecţioneze resursele aflate în mâna altora! Fără resurse şi fără pârghii, statul este ca şi inexistent din punctul de vedere al construirii unui nou model economic. Cine ar mai putea fi interesat şi cu potenţe de implementare? Singura forţă aptă de a construi un nou model economic ar fi fost capitalul privat autohton la spate cu capitalul public, dar, prin dispariţia practic a statului, această şansă nu mai există.
Nu întâmplător, tocmai cei cu contribuţia cea mai mare la demolarea economiei româneşti vorbesc de rolul precumpănitor al capitalului străin. A aştepta însă mântuirea sau un nou model economic de la capitalul străin este o pură naivitate. Capitalul străin a fost cel care a adus România unde România este acum din punct de vedere economic! Nici nu se pune problema dacă capitalul străin este interesat sau nu de un nou model economic în România! Căci, pur şi simplu, nu este treaba lui! Treaba lui este profitul. De aceea a venit în România şi asta va urmări în România, în veacul vecilor! Pe mâna capitalului străin, România va rămâne mereu o colonie şi va muri subdezvoltată cu dragul ei de capital străin de gât! Numărul grupurilor de firme româneşti a fost în 2012 de 5.689. În aceeași perioadă la noi în țară activau 31.718 multinaționale, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
CULMEA NEOCOLONIALISMULUI: Ajutoare de stat de 67 MILIOANE EURO pentru marile CORPORATII IT! IBM, Deutsche Bank, Dell, Microsoft – “bietii” intreprinzatori stipendiati din banii romanilor-cersetori…
IBM, Endava, DB Global Technology (Deutsche Bank), Dell, SCC Services, Telecom Global Services Center si Microsoft au primit in 2013 acorduri de finantare in baza schemei de ajutor de stat in proiecte IT care creeaza minim 200 de locuri de munca, conform datelor Guvernului. Valoarea totala a acestor proiecte de investitii depaseste 160,5 milioane euro, ajutorul de stat pe care il vor primi este de 67 milioane de euro, 3.151 de locuri de munca urmand sa fie create in cel mult 3 ani de la finalizarea investitiilor.
Guvernul a aprobat ajutoare de stat in valoare de peste 215,4 milioane euro in 2013 in baza a trei scheme de ajutor administrate in prezent de Ministerul de Finante, a anuntat joi institutia.
“Printre principalii beneficiari de ajutor de stat in care au primit acorduri de finantare in anul 2013, in baza schemelor administrate de Ministerul Finantelor Publice, se afla companii cu capital strain de renume international precum: Daimler, IBM, Microsoft, Dell, Delphi, Continental Anvelope etc. dar si companii cu capital romanesc precum Adeplast etc. Principalele proiecte finantate cu ajutor de stat si finalizate in anul 2013 sunt cele ale companiilor Pirelli, Dacia-Renault, Rombat, Contitech (parte a grupului Continental) etc.“, se arata in comunicatul Ministerului de Finante.
Ministerul de Finante administreaza in prezent trei scheme de ajutor de stat, reglementate prin:
– H.G. nr.1680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltarii economice durabile
– H.G. nr.753/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind dezvoltarea regionala prin stimularea investitiilor
– H.G. nr.797/2012 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investitiilor care promoveaza dezvoltarea regionala prin utilizarea tehnologiilor noi si crearea de locuri de munca.
Schema de ajutor de stat reglementata prin Hotararea de Guvern din iulie 2012 vizeaza investitiile care promoveaza utilizarea tehnologiilor noi (ITC) si crearea a cel putin 200 de locuri de munca. Locurile de munca trebuie create in cel mult 3 ani de la data finalizarii investitiei, iar firma are obligatia de a mentine posturile create cel putin 5 ani de la data efectuarii primei plati a ajutorului de stat aferent fiecarui loc de munca creat.
Guvernul a publicat pe site-ul sau lista companiilor care au primit in 2013 acorduri de finantare in baza acestei scheme de ajutor de stat, precum si detalii despre proiectele de investitii si locurile de munca pe care si-au asumat ca le vor crea.
Iata mai jos aceste proiecte, in functie de numarul de locuri de munca ce urmeaza sa fie create:
1. IBM a primit acordul de finantare in data de 05.07.2013. Proiectul, in valoare de 51,2 milioane de euro, vizeaza ‘extinderea activitatii IBM ROMANIA prin realizarea unei investitii initiale constand in achizitia de echipamente si crearea de noi locuri de munca’. Proiectul va fi implementat in localitatile Bucuresti si Brasov, IBM asumandu-si crearea a 900 de locuri de munca. Valoarea ajutorului de stat pentru acest proiect este de 21 milioane de euro.
2. Endava Romania a primit acordul de finantare in data de 14.06.2013. Valoarea totala a proiectului de investitii este de 20,7 milioane de euro si vizeaza activitati de realizare a softului la comanda ‘Dezvoltare regionala Endava 1000+’. Proiectul este implementat in Bucuresti, Iasi si Cluj, iar compania si-a asumat crearea a 500 de locuri de munca. Valoarea ajutorului de stat este de 9,5 milioane de euro.
3. DB Global Technology (Deutsche Bank) a primit acordul de finantare in data de 20.12.2013. Proiectul, in valoare de 39,24 milioane de euro, vizeaza “Centrul de tehnologie din Europa de Est al Deutsche Bank AG” si crearea a 500 de locuri de munca. Proiectul va fi implementat in Bucuresti, iar valoarea ajutorului de stat este de 15,69 milioane de euro.
4. Dell a primit acordul de finantare in data de 20.12.2013. Proiectul, in valoare de 21,09 milioane de euro, vizeaza “extinderea activitatii curente prin investitii in tehnologii noi si crearea de noi locuri de munca” si crearea a 455 de locuri de munca. Proiectul va fi implementat in Bucuresti, iar valoarea ajutorului de stat este de 8,43 milioane de euro.
5. SCC Services a aprimit acordul de finantare in data de 17.10.2013. Proiectul are o valoare totala de 7,74 milioane de euro si vizeaza “extinderea si diversificarea activitatii SC SCC SERVICES ROMANIA prin realizarea unei investitii initiale constand in achizitia de echipamente si crearea de noi locuri de munca’. Proiectul va fi implementat la Bacau, compania asumandu-si crearea a 376 de locuri de munca.
6. TELECOM GLOBAL SERVICES CENTER a primit acordul de finantare in data de 02.09.2013. Proiectul, denumit Umanis, este o investitie greenfiled, care va fi implementata in Bucuresti si va crea 220 de locuri de munca. Valoarea totala a proiectului este de 8,6 milioane de euro, iar valoarea ajutorului de stat este de 3,44 milioane de euro.
7. Microsoft a primit acordul de finantare in data de 05.07. 2013. Proiectul, in valoare de 11,91 milioane de euro, vizeaza “extinderea si diversificarea Diviziei de Suport si Servicii pentru clienti si parteneri a Microsoft Romania’ si crearea a 200 de locuri de munca. Proiectul va fi implementat in Bucuresti si Timisoara. Valoarea ajutorului de stat pentru acest proiect este de 5,06 milioane de euro. Iata insa ca banii romanilor, altfel cersetorii Europei care isterizeaza cancelariile “lumii bune”, sunt foarte buni si, dupa toate aparentele, foarte usor de acordat ca ajutor de stat unor “bieti” intreprinzatori ca Microsoft, Dell sau Deutsche Bank! Numai daca alaturam numele acestor giganti ai corporatiilor cu notiunea de “ajutor de stat” si punem in context, adica ne gandim la isteria anti-cheltuieli publice, anti-finantare companii nationale, la regimul de taxe la care este supus intreprinzatorul autohton, rezulta o nepotrivire sfidatoare, batjocoritoare.
Dar este doar inca o dovada a regimului periferic, neocolonial, pe care il are tara noastra, care pentru 200 locuri de munca (doua sute!) plateste de-i iese pe nas corporatiilor hraparete, care sunt nimic altceva decat niste jigănii ciorditoare.
Ceea ce a urmarit capitalul strain in privinta relatiilor de munca din Romania a fost obtinut. Noul Cod al Muncii – scris integral de Consiliul Investitorilor Straini si Camera de Comert Romano-Americana – a vizat si, prin asumarea guvernamentala in parlament, a realizat o fragilizare totala a pozitiei angajatilor si o intarire corespondenta a pozitiei angajatorilor, care, la nivelul salariilor mici practicate in Romania, scot complet relatiile de munca de aici din spatiul european, din care pretind ca ar face parte. Fragilizare urmarita si obtinuta indeosebi in trei domenii sau privinte!
Pe de o parte, in precarizarea relatiei institutionale in sine (contractul de munca), prin campul larg deschis folosirii contractelor de munca pe perioada determinata. Prin manevre abile si putin abuz, care oricum nu este taxat, un angajat poate fi folosit la nesfarsit cu contract de munca pe perioade determinate, deci cu un salariu mai mic si cu permanenta amenintare a pierderii automate a locului de munca. Pe de alta parte, in privinta stabilirii timpului de lucru, care ajunge – complet neeuropean – la discretia totala a angajatorului.
Acesta poate forta angajatul sa lucreze 12-14 ore pe zi, iar posibilitatea de recuperare in decursul unei perioade exagerat de lungi face aceasta recuperare. In plus, formularile deliberat laxe in domeniu lasa la dispozitia patronului fara vreo justificare orice reducere a timpului de lucru cu scaderea corespondenta a salariului. In sfarsit, in privinta concedierii angajatilor, ajunsa si aceasta la discretia angajatorului, printr-o inventie parsiva care, pe cat suna de pompos pe atat este goala de continut si isi dezvaluie adevarata natura!
Angajatul va fi legat de indeplinirea unor criterii de performanta. Ce inseamna criterii de performanta, caci de stabilit stim cine le stabileste: angajatorul?! Criterii de performanta se stabilesc pentru un manager, nu pentru un angajat intr-o functie de executie. Acestuia din urma i se pot trasa sarcini de productie sau, dupa caz, sarcini de serviciu, adica ceea ce depinde de el. Performanta depinde de organizarea interna si de un context extern firmei, a caror valorificare intra in atributiile unui manager, dar n-au nici o legatura cu un simplu angajat.
Eliminarea din ecuatie a sarcinii de munca si a vreunui cuvant de spus din partea sindicatelor in stabilirea acestor sarcini deschide un teren vast de abuz in materie de concedieri in numele neindeplinirii performantei, pe care legea nu o precizeaza si deci pe care patronul o poate invoca in locul bunului plac, fara ca legea sa-l poata apara pe angajat cu ceva. De fapt, asta a urmarit capitalul strain si a obtinut: scoaterea de sub jurisdictia legii a litigiilor de munca. Firmele straine s-au plans si s-au tot plans ca, in baza vechiului Cod al Muncii, pierdeau procese cu salariatii in instanta. Ei bine, s-a pus capat acestui lucru!
Mark Gitenstein, fost ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, a cerut,Guvernului României, să liberalizeze piaţa energiei. Din discursul ţinut la Bursa de Valori Bucureşti, reiese că Gitenstein s-a referit, implicit, la liberalizarea preţului energiei electrice pentru populaţie.
“Pentru ca România să-şi poată valorifica deplin resursele energetice, guvernul trebuie de asemenea să-şi respecte angajamentul de a liberaliza piaţa energiei. Înţeleg îngrijorarea cu privire la impactul asupra consumatorilor individuali, mai ales asupra celor aflaţi sub pragul sărăciei.
Rothschild, Morgan şi Rockefeller – bancherii care au subordonat lumea
Pentru a-şi duce la îndeplinire planul, bancherul şi-a răspândit fiii prin Europa, creând diverse sucursale ale societăţii sale. Se poate aprecia că, de-a lungul secolului al XlX-lea, familia Rothschild a influenţat mare parte din conflictele europene. Profesorul de economie Stuart Crane scria: „Dacă privim în urmă, ne dăm seama că fiecare război din Europa secolului al XIX-lea s-a încheiat prin realizarea unui echilibru de putere. De fiecare dată când se împărţeau cărţile, se realiza un astfel de echilibru în interiorul unui grup din jurul Casei Rothschild din Anglia, Franţa sau Austria… Analiza situaţiei naţiunilor pe timp de război arăta, în general, cine va fi cel care va pierde.”
Ulterior şi alte familii de bancheri şi-au îndreptat atenţia în direcţia aceluiaşi joc de influenţe ce implica state şi naţiuni. Ne referim în special la familiile Warburg, Schiff, Morgan, Kuhn, Loeb sau Rockefeller care, alături de clanul Rothschild, au fost adevăraţii arhitecţi ai istoriei secolelor al XIX-lea şi al XX-lea.
Printre avantajele acordate în schimbul împrumuturilor către naţiuni se numărau concesionarea exploatărilor de resurse naturale, facilităţi în cadrul diferitelor sectoare industriale etc; în realitate însă, marile familii de bancheri aspirau la controlul monedei naţionale. Pentru realizarea acestui scop, au obţinut de la principalele puteri europene controlul asupra băncilor centrale, ca plată a împrumuturilor. Astfel au luat fiinţă băncile centrale din Germania, Anglia sau Franţa. Cu privire la acest aspect, ediţia din 26 septembrie 1921 a ziarului London Financial Times publica informaţia potrivit căreia „o mână de oameni, aflaţi la cel mai înalt nivel în cadrul celor cinci mari bănci, ar putea anihila întreaga activitate financiară a guvernului”.
în Statele Unite, temându-se de ceea ce se prefigura, preşedintele Thomas Jefferson scria într-o epistolă adresată lui John Adams: „La fel ca si tine, cred sincer că instituţiile bancare sunt mai periculoase decât o armată pusă pe atac.”
Un număr din ce în ce mai mare de politicieni îşi dădeau seama că, în loc să lupte între ele, marile familii de bancheri erau interesate să formeze alianţe spre a-şi duce la îndeplinire planul comun de acţiune. Aceste alianţe nu erau realizate prin fuziuni bancare, aşa cum ar putea crede unii cititori, ci cu ajutorul unor legături mult mai puternice. Ne referim la legăturile matrimoniale. Astfel, odată cu uniunile de sânge, începe adevărata istorie a puterii mondiale şi a globalizării. Iată câteva exemple: Paul Warburg s-a căsătorit cu Nina Loeb, Fehx Warburg cu Fiedra Schiff; fiica lui Nelson Aldrich, agent al băncii Morgan, a devenit soţia lui John D. Rockefeller etc.
Odată cucerită puterea în Europa, conspiratorii şi-au aţintit privirea asupra Statelor Unite, o piesă fundamentală în obţinerea puterii absolute. Planul lor era să sprijine crearea unei bănci centrale în SUA, pe care să o controleze în totalitate, la fel cum făceau cu marile bănci europene. Să reţinem faptul că senatorul Nelson Aldrich, agent al familiei Morgan, a promovat împreună cu Paul Warburg ideea unei „reforme bancare” în Statele Unite. În 1907 se produce o însemnată cădere bancară, susţinută de banca Morgan, în urma căreia Aldrich obţine sprijinul Senatului pentru a prezida Comisia Monetară Naţională din Senat. La sfârşitul anului 1910, aflat în această poziţie privilegiată, Aldrich a organizat cea mai importantă reuniune secretă din istoria Statelor Unite şi, probabil, a lumii. Pe insula Jekyl s-au reunit Faul Warburg; Benjamin Strong, preşedintele Banker’s Trust, proprietate a familiei Morgan; Henry P. Davinson, membru al companiei J.P. Morgan; Frank A. Vandelip, preşedinte al National City Bank, proprietatea Rockefeller şi P. Piatt Andrew, adjunctul secretarului trezoreriei Statelor Unite. După cum mărturisea Vanderlip în memoriile sale, aici s-a hotărât crearea Băncii Centrale a SUA. Participanţii au căzut de acord să evite acest nume pentru a nu ridica suspiciuni din partea publicului şi au hotărât să denumească instituţia Rezerva Federală. În timpul aceleaşi reuniuni au fost elaborate şi raportul Comisiei Monetare şi legea de funcţionare a Rezervei Federale.
Cu toate acestea, legea Aldrich nu a fost aprobată de către Congres şi conspiratorii au fost nevoiţi să mai aştepte câţiva ani pentru a îşi duce la îndeplinire planurile. Problema a fost rezolvată la alegerile prezidenţiala la care au candidat T. Roosevelt, Wilson şi Taft. Primii doi au fost sprijiniţi în campanie de către cei care au conceput legea privind Rezerva Federală. Imediat ce Wilson a câştigat alegerile, el a obţinut aprobarea legii în Congres. „Conspiratorii” controlau deja Banca Centrală a Statelor Unite.
Wright Patman, preşedintele Comisiei Bancare a Congresului, atrăgea atenţia în privinţa creării Rezervei Federale: „În prezent, în Statele Unite avem de fapt două guverne… Unul legal constituit şi altul independent, care nu poate fi nici controlat, nici coordonat; acesta este sistemul Rezervei Federale.” La rândul său, senatorul CA. Lindberg afirma: „acest act bune bazele celui mai puternic trust de pe planetă… Când preşedintele va semna acest act, guvernul invizibil al puterii monetare va intra în legalitate.” Astfel, toate crizele economice au fost de fapt bine plănuite dinainte, inclusiv faimosul „crah” din 1926, după cum a recunoscut Louis MacFadder, preşedintele Comisiei Bancare şi al Comitetului pentru Capital Circulant din Congres.
Conspirato rii au reuşit, prin crearea Rezervei Federale, să ridice datoria exterrtiă a Statelor Unite la miliarde de dolari pe care poporul american trebuia să îi plătească marilor familii de bancheri, adevăraţii stăpâni ai marii puteri. Sursa : Lovendal.net
Nick Rockefeller recunoaşte că scopul elitei mondiale este reducerea la jumătate a populaţiei globului şi controlul prin implantul de microcipuri
Rockefeller a făcut aceste afirmaţii în conversaţiile avute cu regizorul american Aaron Russo,
pe care a încercat să-l recruteze în această elită
Rockefeller chiar l-a asigurat pe Russo că dacă ar intra în elită, cipul său ar fi marcat special astfel încât să se evite controlul nedorit de către autorităţi.
Bancile si corporatiile care operează în România se îmbogăţesc pe spinarea săracilor
Teoriile cu statul parazitar şi statul care cheltuieşte pe criterii sociale, nu economice, e propagandă soroşistă globalistă. Statul cheltuie pentru el şi pentru corporaţii şi bănci, nu pentru populaţie. Şi asta se întâmplă pentru că este corupt şi trădător, nu pentru că nu e nevoie de el. Statul suntem noi, dar câţiva ne-au trădat şi s-au erijat ei în statul român. Teoriile cu statul parazitar sunt aduse in fata pentru a se justifica genocidul populatiilor.
Marea păcăleală pe care a tras-o Băsescu fraierilor a fost să-i convingă de faptul că problemele României vin din faptul că statul cheltuie prea mult cu salariile, serviciile publice şi ajutoarele sociale. Aceste cheltuieli sunt nesemnificative în realitate. Prin această minciună a reuşit să învrăjbească cetăţenii de diferite categorii sociale unii împotriva altora, pentru a-i face să nu observe cauza adevărată.
În realitate două treimi din PIB, adică vreo 80 de miliarde de euro intră în buzunarele băncilor şi corporaţiilor străine, iar din restul fură cei aflaţi la putere. Din ce mai rămâne se plătesc salariile bugetarilor, ajutoarele sociale, pentru sănătate, învăţământ etc. Tehnica asta de prostire a populaţiei pe care Băsescu împreună cu Isărescu şi FMI o aplică în România este practicată şi în alte ţări unde operează cămătarii internaţionali.
Bancile si corporatiile privatizeaza profiturile si nationalizeaza datoriile, dupa care dau vina pe statul social si cheltuielile cu protectia sociala.
http://dantanasescu.ro/2013/03/17/minciuna-neoliberala-a-falimentului-statului-social.html
Ceea ce se întâmplă azi cu ţara noastră şi cu fosta economie este în cel mai pur şi corect stil capitalist şi se desfăşoară după toate regulile capitalismului financiar globalist. Numai că în cazul nostru noi nu suntem o putere occidentală care exploatează o colonie, ci o colonie care este exploatată de puterile occidentale. De aceea totul pare pe dos. Corupţia nu este o tară a comunismului, ci este mecanismul de bază al capitalismului, fără de care nu ar putea funcţiona!
Este o idee total greşită să crezi că ceea ce se întâmplă azi în România are vreo legătură cauzală cu comunismul, cu foştii comunişti şi cu mentalitatea comunistă.
Dan Tănăsescu
Multinaţionalele marchează profitul în ţara de origine, sau în paradisuri fiscale, iar în România nu plătesc impozit pe profit căci raportează că nu scot profit, nu sunt în faliment şi nici măcar în insolvenţă.
Pierderile suferite de economia românească pe seama acestor hoţi în ultimii ani se ridică la mii de miliarde de euro. Multinaţionalele şi băncile care operează în România scot anual din ţară zeci de miliarde de euro şi la stat contribuie cu mai nimic.
România s-a transformat într-un paradis al multinaţionalelor care controlează industria, agricultura, transporturile, construcţiile, comerţul, sectorul financiar-bancar etc. şi care îşi promovează reglementări legale în interes propriu. Americanilor le plac trucurile ieftine din categoria „să-i prostim pe proşti”.
Să luăm un exemplu mai vechi: americanii au fost beneficiarii morţii lui Ceauşescu care a fost executat de către agenţii lor din România, dar (culmea tupeului!) ei doresc ca românii să perceapă execuţia lui Ceauşescu ca o crimă comisă de Rusia.
România şi-a pus resursele pe tavă acelor mari companii străine,contra unor redevenţe minuscule. Este acesta comportamentul unui stat independent, care îşi urmăreşte interesul strategic? Nu, este comportamentul unei colonii, din păcate! Un start dezastruos pentru România…
Având în vedere acest start, este clar că marile companii americane, având în spate administraţia de la Washington, nu au intenţia de a negocia cu guvernanţii de la Bucureşti, ci de a-şi impune voinţa în faţa acestora. Şi îşi impun această voinţă. Şi pretenţiile.
Economie de piaţă reală? Să fim serioşi! Când corporaţiile americane dictează cine vinde şi cine cumpără, la ce preţ, când întreprinzătorii mici şi mijlocii sunt azvârliţi cât colo de pe piaţă, când ne este blocat accesul la o piaţă tradiţională-cea din est-nu mai avem o economie de piaţă reală, ci avem o economie dirijată de bunul plac al celui mai tare!
Transparenţă şi încredere ca între parteneri egali… Cu cine? Cu americanii? Cine crede asta este un naiv! Americanii sunt “excepţionali”, nu se consideră egalii nimănui! Ei se consideră stăpâni ! Cei ce visează un parteneriat cu aceştia nu au decât două opţiuni: fie devin supuşii, fie ajung duşmanii lor! Iar transparenţa şi încrederea nu vin decât din partea supuşilor! Din partea stăpânilor nu vine decât negura secretului şi a confidenţialităţii!
Practic, acești investitori poartă clipă de clipă cu ei și oferta pe care țara lor de origine, America, o face țării lor gazdă, România: vă vom sprijini să îmbrățișați modelul nostru de dezvoltare economică, socială, politică și de securitate. Unul, aș adăuga eu, de un remarcabil succes.
Rezumând, deci, se înțelege că prin companiile americane-gigant, prezente pe piața din România, America însăși ne face o anumită ofertă de dezvoltare.
În centrul ei stă statul de drept (restul urmând a decurge de la sine).
Dezvoltare economică? Ştim deja ce înseamnă asta: dominaţia transnaţionalelor, în mare parte americane. Dezvoltare socială? Este vorba de o polarizare socială, din ce în ce mai accentuată. Vor fi două mari grupe de oameni: cei “care au”, în număr mic versus marele număr al celor care “nu au”. În acest sistem, ai dreptul la sănătate, învăţământ, cultură etc numai dacă îţi permiţi să plăteşti! Dacă nu…toţi dau din umeri!
Iar statul de drept, ce stă în centrul “generoasei oferte” americane, va fi releul prin care deciziile Washingtonului vor fi aplicate fără şovăire în “spaţiul mioritic”. Fireşte, restul va decurge de la sine…
Marian Rădulescu
Marius Mina :
Statul de drept invocat de infractorul nr. 1 al neamului, Basescu Traian, a functionat ca o bomba de compromitere in masa. Putere Legislativa, Guvern, Sistem Juridic, Servicii Secrete, Economie, totul s-a redus la scrum radioactiv. Va place sau nu, metastaza s-a declansat din Palatul de Justitie care la inceput a mers complice cu faptuitorii marilor tunuri pina la inalta tradare. Ajuns la capatul puterilor, statul de drept ne arunca praful diversiunilor in ochi, dosare de mare coruptie care ar fi trebuit sa imparta mii de ani de puscarie pentru Devalizarea Romaniei, s-au inecat in faza de cercetare penala (BANCOREX, ALRO, FLOTA, imprumuturile externe, de zeci de miliarde evaporate fara urma etc.). Ne-au servit, la schimb, rechizitorii contrafacute, cu prejudicii de cateva milioane, arestari de telenovela cu concurs mediatic frate cu dementa, circ pentru Balaceanca cu efecte nucleare pe termen scurt, mediu si lung. Romania lucrului bine facut a intrat in coma indusa, decuplarea de la aparate e doar o chestiune de timp …
Văd că mai funcţionează clişeul a făcut Băsescu. A făcut, dar nu era de capul lui, el a fost doar un executant. Ca şi SRI, care culege date economice pentru factorul extern.
Îmbogăţirea bogaţilor prin speculaţii financiare fără precedent
Globalismul nu are nevoie de proprietari, însă are nevoie de indivizi care lucrează mult peste program în corporații ca sa-și plătească datoriile făcute pe zeci de ani la bănci.
Cea mai mare parte dintre cei cu averi mari îşi plasează banii în paradisuri fiscale, sustrăgându-se de la obligația civică de a plăti taxe, iar prin sărăcirea clasei de mijloc statul, lipsit de resurse, intră în colaps. Soluţia este, în afara celei extreme, războiul, de a se îndatora la organismele internaţionale de credit.
Cum s-a văzut din precedentele doua războaie mondiale, băncile prosperă chiar și în aceste situații dramatice.
Nu trebuie uitat că Federal Reserve, banca guvernamentală a SUA, care se substituie unei bănci naţionale, este o bancă privată. Cei care o deţin pot, în principiu, controla guvernul şi implicit Banca Mondială şi FMI, deci pot lua decizii care să aibă impact geopolitic. Ajungem atunci la principiul care a fost enunţat de fondatorul imperiului Rothschild, Mayer Amschel Bauer: “Give me control of a nation’s money and I care not who makes it’s laws” – Daţi-mi controlul banilor unei naţiuni şi nu mă mai interesează cine-i face legile.
Spectrul sărăcirii (crizei) despre care am amintit deja, ca şi spectrul războiului, sunt cele două prăpăstii între care se duce viaţa umanităţii în zilele noastre, supusă operației de mancurtizare și în care se induce metodic ideologia LGTB, încă din scoală sau, mai nou, din grădiniță.
LICHIDAREA CAPITALULUI ROMÂNESC
Ca și în cazul Colectiv, în cazul care ține atenția publicului,asistăm la o imensă manipulare a unor forțe lipsite de scrupule dar care au o agendă precisă.
Dacă de primul caz s-au folosit pentru (impunerea unui guvern dependent de structuri politico-economice externe, globaliste) și atacul împotriva Bisericii Ortodoxe, acum moartea copiilor este montată diversionist împotriva firmelor cu capital românesc din domeniul lactatelor. În colonia România nu mai sunt decât puține ferme rămase, noi fiind doar o piață de desfacere pentru Occident. Chiar și așa, micul producător deranjează interesele coloșilor, care-i vor zdrobiți complet. Vedem iarăși periculozitatea puiului de casă, care este nesigur alimentar, contaminat de bacili, mult mai sigur fiind puiul dopat cu hormoni din supermarket.
În același timp, observăm că se fac asupra copiilor noștri experimente vacciniste, întrucât hexavaccinul făcut de curând era destinat pieții din Kazahstan, firma importatoare atrăgând oficial atenția că “acest medicament face obiectul unei monitorizări suplimentare”.
Se atinge permanent siguranța națională alimentară, sanitară, nu mai vorbim de cea economică.
Și asta în țara cu cele mai mari servicii secrete din NATO, care nu știm exact în slujba cui sunt puse, a cetățeanului sau a globalismului, a corporatocrației bancare.
Iulian Capsali
În plus, mulți membri ai guvernului sunt recrutați din managementul multinaționalelor. Asocierea dintre guvern şi interesele străine se face imediat în mintea românilor! S-ar putea ca alegerile de anul acesta să ofere surprize, care nu au nimic de-a face cu pulsul feisbucului. Să nu uităm prezidențialele.
Gabriel Bintia
Oamenii de afaceri romanesti sunt nemultumiti ca firmele autohtone sunt vizate de anchetele DNA, in timp ce companii straine sunt ocolite de parchetul anticoruptie, condus de Laura Codruta Kovesi, ea insasi decorata de state straine. Parchetul Codrutei Kovesi nu se atinge de firmele straine intrucat acestea se bucura de protectia ambasadorilor, care insa nu se sfiesc sa dea lectii de anticoruptie. Dar firmele straine de ce nu sunt anchetate? Stiti de ce nu sunt anchetate? Pentru ca firmele straine se bucura de protectia ambasadorilor, care, pe de o parte, protejeaza firmele straine, dar, pe de alta parte, vin sa dea lectii ca sa continue lupta impotriva coruptiei. Este o dubla masura.
Tehnocrații, în concediu all inclusive la Guvern
Miniştrii Raluca Prună, Anca Dragu, Cristiana Palmer şi Dragoş Tudorache şi-au luat concediu de la Bruxelles ca să poată fi “angajaţi” în Guvernul Cioloş. Cei patru se pot întoarce oricând să lucreze pe posturile ocupate în trecut la Comisia Europeană. Pe cererile de concediu, tehnocraţii lui Cioloş au invocat “motive personale”.
Potrivit Regulamentului european, reprezentanţii Comisiei Europene au dreptul la un an de concediu “din motive personale”, însă acesta poate fi prelungit la cerere. Este fix anul în care tehnocraţii lui Cioloş îşi vor exercita mandatul de ministru în cabinetul de la Bucureşti. Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, ministrul Finanţelor, Anca Dragu, ministrul Mediului, Cristiana Palmer şi şeful Cancelariei premierului, Dragoş Tudorache, sunt oficial în concediu. Ei şi-au luat vacanţă de la Bruxelles ca să poată lucra all-inclusive în Guvernul lui Dacian Cioloş. În actele de concediu, românii din Comisia Europeană au trecut “motive personale”, ceea ce înseamnă că pot reveni în orice moment în posturile ocupate anterior. Practic, în cazul în care ar fi demişi sau în clipa în care mandatul Executivului va lua sfârşit, “concediul” miniştrilor se va încheia automat, iar ei se vor întoarce în birourile de la Bruxelles.
SCOPUL CRIZEI: Un STAT mondial, un presedinte unic, o armata unica
Criza trece ca o plaga de la un stat la altul, spre disperarea oamenilor. Insa pericolul cel mai mare care ne ameninta nu este lipsa hranei, ci capcana in care vor sa cadem cei ce au planuit CRIZA, aceea de a protesta pe strazi si de a crea haos. In acel moment, statul va fi nevoit sa foloseasca arme si sa impuna noile metode de securizare (cip-uri RFID, camere de supraveghere). Daca MAREA CRIZA va avea loc si situatia va degenera la nivel mondial, atunci tot un STAT va fi nevoit sa ia masuri. Tot mai multe voci vorbesc in aceste zile de aceasta posibila “solutie”, cat si de persoana care ar putea ocupa functia de presedinte a unui STAT MONDIAL. Iata cateva articole pe aceasta tema:
Cine ar fi liderul suprem? Conform unor teoreticieni si politicieni, cel care ar conduce Noua Ordine Mondiala ar fi nimeni altul decat Barack Obama, presedintele SUA. Ce e, de fapt, Noua Ordine Mondiala (NOM)? Nimeni nu a confirmat vreodata existenta ei, insa din ce in ce mai multe voci sustin cu tarie ca exista o “grupare” bine organizata de lideri mondiali, bancheri, personalitati religioase si afaceristi de top care vor un “pamant unit”. Senatul SUA vrea sa controleze ajutorul FMI pentru tarile indatorate
Cu 94 de voturi „pentru” si niciunul „impotriva”, senatorii americani au aprobat un amendament destinat sa blocheze ajutoarele deblocate de Fondul Monetar International (FMI), precum cel destinat Greciei, in absenta unor garantii de rambursare. Documentul, anexa la vasta reforma a sistemului financiar al SUA, a fost elaborat din initiativa republicanului John Cornyn.Textul cere Administratiei presedintelui Barack Obama sa evalueze daca fondurile alocate de FMI unui stat a carui datorie depaseste produsul lui intern brut pot fi restituite. In cazul in care Casa Alba nu ofera o asemenea garantie, amendamentul mentionat o obliga sa se opuna acordarii sprijinului solicitat. Criza si pandemiile ne apropie de „guvernarea mondiala”
Directorul Fondului Monetar International, Dominique Strauss-Kahn, spune ca marea criza care ne bantuie este si “o oportunitate”. Haosul financiar mondial ar putea facilita crearea unei “noi monede mondiale si a unei banci centrale mondiale”, afirma directorul FMI. […]„Istoria ne invata ca omenirea nu evolueaza semnificativ decat atunci cand ii e, intr-adevar, frica”. […] Iata la ce sunt bune pandemiile si crizele, dar si terorismul international, si incalzirea globala. Adica: (si) prin toate acestea, catre un guvern mondial. Caci toate acestea ofera „oportunitati” IN ATENTIA REVOLUTIONARILOR…PAPUSARII au declansat voit criza (Criza financiara din SUA, etapa principala in edificarea NOII ORDINI MONDIALE), pentru a urma masive miscari de strada, foamete si razboi, pentru ca tot ei sa pregateasca revolutia ce va aduce „salvatorul”, pe antihrist, ce nu va figura in ochii multimilor ca un dictator venit in fruntea unei mega structuri statale totalitare, ci ca un minunat invatator carismatic, aducator de iubire si pace … ce-i scapa de toate necazurile: DIAVOLUL este REVOLUTIONAR.Ce este, de fapt, Noua Ordine Mondiala? In ultimii zece ani, sintagma «noua ordine mondiala» a cunoscut o larga circulatie in mass media occidentala odata cu «lansarea» sa de catre fostul presedinte american George Bush. In discursul din 11 septembrie 1990, pronuntat intr-o sesiune a Congresului american, George Bush rostea profetic: «Out of these troubled times, our… objective – a new world order – can emerge… Today, that new world is struggling to be born, a world quite different from the one we have known» (Din mijlocul acestor timpuri tulburi, obiectivul nostru – o noua ordine mondiala – poate sa apara…
Astazi acea lume noua se chinuie sa se nasca, o lume mult diferita de cea pe care o cunoastem). Intr-un alt discurs din 16 ianuarie 1991, fostul presedinte american se referea la o «noua ordine mondiala» in care «domnia legii sa guverneze natiunile», iar «Organizatia Natiunilor Unite, devenita credibila, sa-si foloseasca rolul sau de mentinere a pacii cu scopul de a implini promisiunea si viziunea fondatorilor Natiunilor Unite».In discursul rostit in fata Natiunilor Unite din 7 decembrie 1988, Gorbaciov se referea si el la o noua ordine mondiala sub umbrela protectoare a unui ONU consolidat: «Viitorul progres global este posibil acum doar printr-o ajungere la un consens universal in actiunile intreprinse in vederea constituirii unei noi ordini mondiale». Daca George Bush nu a clarificat in luarile sale de pozitie sensul sintagmei «domnia legii», Gorbaciov nu a lasat loc nici unui dubiu. In aceeasi cuvantare, rostita in fata Adunarii Generale a ONU, presedintele Uniunii Sovietice dadea glas noului ideal al perestroicii:«Idealul nostru este o comunitate mondiala de state bazate pe domnia legii, state care sa-si subordoneze activitatile de politica externa legii internationale». Uniunea Sovietica se prabuseste, dar idealurile gorbacioviene incep sa se materializeze; in anii ’90, suveranitatea nationala devine subit un concept anacronic. Boutros Boutros-Ghali, fostul secretar general al ONU, in documentul «O Agenda pentru pace» (iunie 1992) afirma fara nici un echivoc: «Timpul suveranitatii absolute si exclusive a trecut». (In treacat fie spus, articolul 2, Sectia 7 a Cartei Natiunilor Unite interzice interventia ONU in «chestiuni care tin in mod esential de jurisdictia interna a fiecarui stat»).In tara Statuii Libertatii, arhitectura Noii Ordini Mondiale, in care natiunile lumii, inclusiv Statele Unite, ar urma sa-si subordoneze suveranitatea unor organisme suprastatale internationale, nu a starnit entuziasmul general. Chiar inainte ca pruncul Noii Ordini Mondiale sa se fi nascut, distinsul senator Jesse Helms, presedintele importantei comisii pentru relatii externe din cadrul Senatului american, a tras un semnal de alarma: (15 Decembrie 1987): «[O] examinare atenta a ceea ce se petrece in spatele usilor inchise arata ca grupuri de interese de pe langa Departamentul de Stat, Departamentul de Comert, marile centre bancare, marile retele mass media, universtitati, industria filmului, mari fundatii non-profit, actioneaza impreuna cu stapanii de la Kremlin in slujba a ceea ce unii numesc Noua Ordine Mondiala.Organizatii private precum Council on Foreign Affairs, The Royal Institute of International Affairs, The Trilateral Commission, The Darmouth Conference, The Aspen Institute for Humanistic Studies, The Atlantic Institute si grupul Bilderberge sunt puse sa raspandeasca si sa coordoneze planurile in vederea realizarii asa-numitei Noi Ordini Mondiale in marea finanta, marile centre de afaceri, cercurile universitare si guvernamentale […] Astazi ideologia acestor grupuri se numeste globalism […] Din punctul de vedere globalist, statele si granitele nationale nu mai conteaza. Filozofiile si principiile politice par sa devina o chestiune relativa. Chiar si constitutiile devin irelevante in exercitarea puterii. Libertatea si tirania nu mai sunt privite ca fiind in mod necesar rele sau bune, si in nici un caz nu sunt o componenta a politicii. Globalismul considera ca activitatile fortelor financiare si industriale trebuie sa fie orientate spre transpunerea in viata a proiectului unei singure societati globale. Aceasta se va realiza in principal prin convergenta sistemelor american si sovietic. Singurul lucru care conteaza cu adevarat pentru aceste grupuri este obtinerea de profituri maxime, profituri rezultate dintr-o practica pe care eu o numesc capitalism financiar, un sistem bazat pe doi mari piloni: indatorarea tarilor si politica de monopol. Acesta nu este capitalismul real, este drumul spre concentrarea monopolista a activitatii economice si spre sclavie politica».Daca ipoteza convergentei celor doua sisteme sociale este corecta, nu ne ramane decat sa acceptam un paradox uluitor. In timp ce pe scena istoriei se juca piesa «Razboiul rece», iar actorii – americani si sovietici – isi numarau unii altora focoasele nucleare, in culise se faceau repetitii pentru o noua drama mondiala: trecerea la infaptuirea Statului planetar.Desi exista suficiente informatii accesibile publicului larg privitoare la «marea convergenta», imbinarea lor intr-o teorie coerenta pare un act de temeritate intelectuala. Motivul este lesne de inteles. Orice studiu serios al «marii convergente» ar releva fata ascunsa a Noii Ordini Mondiale. Intr-o carte de mare succes, «Creatura din Insula Jekyll» (The Creature from the Jekyll Island), autorul american Edward Griffin ne atrage atentia: «Fraze cum ar fi mecanisme de coordonare monetara, ordinea economica mondiala moderna, convergenta valorilor politice, noua ordine mondiala nu au un inteles foarte concret. Ele ii suna placut si nevinovat omului de rand. Totusi, pentru cei care cunosc dedesubturile, ele sunt fraze codificate, care au un inteles specific: inlaturarea suveranitatii nationale si crearea guvernului mondial». La o prima vedere, ipoteza ca unii dintre superbogatii Occidentului ar fi batut palma cu comunistii si socialistii pentru a impune lumii intregi o societate globala, mai mult sau mai putin autoritara, tine de domeniul purei fantezii. La o analiza atenta, se confirma zicala: nu iese fum fara foc… sauIn functia sa economica de sistem de producere eficienta a bogatiei, comunismul este un zero absolut. In chip de sistem expansionist mondial, de control social si concentrare a bogatiei in mana unei «elite», comunismul poseda insa o eficienta diabolica. «Eficienta» metodelor comuniste nu putea sa nu starneasca interesul presupusului sau inamic: capitalismul financiar international. Nascuta la mijlocul secolului trecut, marea finanta mondiala a fost dintotdeauna dedicata conceptului de «economie globala» controlata din marile centre financiare. Intr-o monumentala «istorie a lumii din timpurile noastre» (peste 1300 de pagini) intitulata «Tragedie si Speranta», aparuta in 1966 – Carroll Quigley, profesor la Universitatea din Georgetown, analizeaza modul si mijloacele prin care «coteria financiara internationala» si-a propus inca din 1914 «nici mai mult nici mai putin decat sa creeze un sistem mondial de control financiar in maini private in stare sa domine sistemul politic al fiecarei tari si intreaga economie mondiala.» Marturiile lui Carroll Quigley – (presedintele american Clinton i-a fost unul dintre studenti la Universitatea Georgetown) – sunt cu atat mai importante, cu cat Quigley se pretinde un «insider» al cercurilor de putere asociate finantei mondiale.In timp ce dinastiile monarhice se prabuseau si lumea descoperea gustul libertatii politice, mari familii de bancheri americani si europeni, precum Rotschild, Morgan, Warburg etc., au creat «un singur sistem financiar la scara mondiala care manipuleaza cantitatea si fluxurile de capital asa incat sunt capabili sa influenteze, sau chiar sa controleze guvernele, pe de o parte, si industriile, pe de alta parte». Datele furnizate de Dr. Quigley, coroborate cu multe altele din surse demne de toata increderea, dovedesc ca marii titani ai finantelor internationale au creat fraternitati si aliante semisecrete din eterna «pasiune pentru bani si putere». Nici religia, nici originea etnica nu a stat la baza acestor aliante. Este clar ca lumina zilei ca nu ne aflam in fata unei «conspiratii mondiale evreiesti». Aceasta teorie nefasta, construita pe baza unui document fals, Protocoalele batranilor intelepti din Zion, a fost folosita de propaganda hitlerista pentru a justifica prigoana impotriva evreilor. Din pacate, chiar astazi teoria «conspiratiei evreiesti» continua inca sa fie vehiculata in cercurile extremei drepte din Occident.
Discutiile dintre FOSTUL premier Boc si vicepresedintele Bancii Mondiale pentru regiunea Europa si Asia Centrala, Philippe Le Hourerou (foto), au fost axate pe un proiect confidential pe care apropiatii premierului l-au confirmat pentru HotNews, dar au refuzat sa ofere prea multe detalii.Este vorba de formarea unui „Centru al Guvernului” dupa model britanic, format din economisti straini (profesori la facultati celebre) si romani, reprezentanti ai unor partide politice (pentru a asigura sustinerea politica a proiectului) si persoane publice cu o foarte buna reputatie. „Acest nucleu se va ocupa de strategia Romaniei pe termen mediu si lung”, au declarat pentru HotNews.ro, surse guvernamentale.Obama, strategia Cloward-Piven, şi Noua Ordine Mondială
Pe 9 Martie, Brannon Howse de la Worldview Radio l-a intervievat pe autorul James Simpson. Intitulat “Barack Obama ne distruge economia intenţionat”, interviul lui Howse adresat lui Simpson s-a referit la profesorii Richard Andrew Cloward şi Frances Fox Piven de la Universitatea Columbia care au scris un articol în 1966 pentru revista The Nation. “Articolul a fost publicat pe 2 Mai 1966 şi a expus ceea ce este cunoscut ca Strategia Cloward-Piven. Planul atrage după sine distrugerea capitalismului în America prin creşterea bunăstării până la punctul de colaps al economiei pentru ca apoi să fie implementat socialismul prin naţionalizarea multor instituţii private”, explică un rezumat de pe website-ul Worldview Radio. „Cloward şi Piven l-au studiat pe Saul Alinsky, la fel ca şi Hillary Clinton şi Preşedintele Obama” .
Alinsky este considerat ca fiind întemeietorul organizării comunităţii moderne în America. Învăţăturile lui Alinsky l-au influenţat pe Obama încă de timpuriu în cariera lui de organizator al comunităţii din sudul indepartatului Chicago. Obama a lucrat pentru proiectul de dezvoltare a comunităţilor al lui Gerald Kellman unde a învăţat şi a predat metodele lui Alinsky de organizare a comunităţilor. Obama va lucra mai târziu pentru ACORN (the Association of Community Organizations for Reform Now).
Potivit lui Sol Stern de la Institutul Manhattan, ACORN este un succesor modern al radicalei “Noua Stângă” din anii 1960 şi ca scop ca “agenda anti-capitalismului din anii 1960” să fie implementată prin “socialism autoritarist nedeghizat”.
Este un marca a “socialismului autoritarist nedeghizat” susuţinut de instituţii. După cum a relatat Union News în octombrie anul trecut, ACORN a primit finanţare de la Fundaţia Robin Hood, o donaţie caritabilă – în valoare de 9,859,453$ – a lui George Soros, adept al globalismului, şi fundaţia lui de caritate Soros Fund.
“Soros este partea vizibilă a unei reţele vaste şi maliţioase de interese financiare pivate, controlată de familiile conducătoare, regale si aristocrate ale Europei, care îşi are centrul în Casa Britanică de Winsdor”, scrie William Engdahl.
În conformitate cu Engdahl, Soros „este parte strâns legata de o mafie financiară – mafie, in sensul unei masonerii secrete – ca fraternitate a unor familii care urmăresc ţeluri comune” .
Aşa cum a documentat Antony Sutton (Wall Street & Revoluţia Bolşevică), izvorul “socialismului autoritarist” a fost creat şi susţinut cu generozitate de către bancheri. “Implicarea familiei Rockefeller cu presupuşii lor duşmani de moarte, comuniştii datează de la Revoluţia Bolşevică”, notează Gary Allen (Nimeni nu îndrăzneşte să o numească Conspiraţie, capitolul 6). “Oameni bine informaţi din CFR – Rezerva Federală, au început să facă presiuni ca Rusia comunistă să îşi deschidă porţile comercianţilor U.S. imediat dupa revoluţie”.
În completare, bankerii au sprijinit „comunismul” în Statele Unite. Având în vedere toate acestea, nu ar fii trebuit să surprindă pe nimeni că a fost publicată “Strategia Clower-Piven” anti-comunistă de către The Nation, o revistă cu conexiuni bine ştiute cu CIA. Ca şi cercetător, Bob Feldman notează, The Nation este în strânsă legătură cu National Endowment for Democracy, un grup de acţiune al CIA implicat în destabilizarea ţărilor din lumea întreagă prin intermediul “revoluţiilor colorate”. CIA are un istoric al colaborării cu Ford Fundation (a se vedea James Petras:”Fundaţia Ford şi CIA: un caz documentat de colaborare filantropică cu poliţia secretă”).
În 1954, Rowan Gaither de la Ford Fundation i-a spus lui Norman Dodd de la Reese Commission că “directiva sub care operăm este aceea că ne vom folosi puterea de a oferi subvenţii pentru a altera viaţa în Statele Unite astfel încât să putem confortabil să ne unim cu Uniunea Sovietică”.
Această unire cu Uniunea Sovietică (sau mai exact “socialism autoritarist”) nu are nimic de-a face cu felul de comunismul învăţat din manualele de la şcoală – o dictatură a proletariatului şi a muncitorilor – ci mai degrabă este un sistem de control autoritarist inventat de bancheri şi de elita globală. “Această revoluţie nouă şi desăvârşită pe care o considerăm poate fi definită în câteva cuvinte. Este… indiscutabil socialism mondial planificat ştiinţific şi fără ezitare”, a scris H.G.Wells în Noua Ordine Mondială.
Este o greşeală să credem că Strategia Clower-Piven este o schemă pregătită de academicieni marxişti ai Noii Stângi dedicaţi distrugerii capitalismului în numele unui umanitarism vag definit. De fapt, “distrugerea capitalismului din America prin creşterea ajutoarelor sociale până la punctul de colaps al economiei, iar apoi implementarea socialismului prin naţionalizarea multor instituţii private” este un plan meticulos al unei parţi al elitei globale pentru a-şi consolida puterea şi pentru distrugerea opoziţiei.
Nu are nici o legatura cu eliberarea proletariatului, dimpotrivă este vorba despre subjugarea acestuia bancherilor implicati in „socialismu mondial, planificat ştiinţific şi fără ezitare” şi gândit pentru a transforma planeta întro închisoare tehnologizată controlată de către un bancher. Cititi și MAREA ZECIUIALĂ EUROPEANĂ http://dantanasescu.ro/2014/03/13/marea-zeciuiala-europeana.htmlsurse :
gandeste.org
Confesiunile unui bancher toxic
Cine trage sforile pentru elita potopista /globalista!
Este adevarat ca un grup de elita “indecent” de bogata controleaza lumea? Este adevarat ca barbati si femei care detin o multime de bani conduc cu adevarat lumea din spatele scenei? Raspunsul ar putea sa va surprinda. Cei mai multi dintre noi tind sa considere banii ca un mod convenabil de a face tranzactii, dar adevarul este ca de asemenea banii reprezinta putere si control. Iar astazi traim intr-un sistem neo-feudal in care cei extrem de bogati trag toate sforile. Cand vorbesc despre cei extrem de bogati, nu vorbesc doar de oamenii care au cateva milioane de dolari.
Dupa cum veti vedea mai tarziu in cadrul acestui articol, cei ultra-bogati au destui bani depozitati in banci offshore (din “paradisuri fiscale”) pentru a cumpara toate bunurile si serviciile produse in Statele Unite in timpul unui intreg an si inca sa fie capabili sa lichideze intreaga datorie nationala a Statelor Unite. Asta inseamna o cantitate atat de uriasa de bani incat este aproape de neinteles. In acest sistem neo-feudal, noi toti restul suntem sclavi ai datoriilor, inclusiv propriile noastre guverne. E destul sa priviti in jur- toata lumea se afunda in datorii si toate acele datorii ii fac pe ultra-bogati si mai bogati. Dar ultra-bogatii nu stau pur si simplu cu banii in buzunar. O parte din bani ii folosesc pentru a controla afacerile natiunilor.
Ultra-bogatii detin practic fiecare banca si corporatie importanta de pe planeta. Ei folosesc o vasta retea de societati secrete, think tank-uri si organizatii caritabile pentru a propune interesele ascunse si pentru a-i face pe membrii acestora sa se conformeze. Ei controleaza modul in care privim lumea prin faptul ca detin mass-media si controleaza sistemul nostru educational. Ei finanteaza campaniile a majoritatea dintre politicienii nostri si exercita o influenta enorma asupra unor organizatii internationale cum sunt: Natiunile Unite, Fondul Monetar International, Banca Mondiala si Organizatia Mondiala a Comertului. Cand faci un pas in spate si arunci o privire de ansamblu, nu exista prea multe indoieli asupra a cine conduce lumea. Doar ca cei mai multi dintre oameni nu vor sa recunoasca adevarul.
Ultra-bogatii nu se “coboara” sa-si depoziteze banii in banca locala ca mine si ca tine. In schimb, ei tind sa-si puna deoparte bunurile in locuri in care nu vor fi impozitati, cum ar fi Insulele Cayman. Conform unui raport care a fost lansat vara trecuta, elita globala detine in jur de 32 de TRILIOANE de dolari puse deoparte in banci offshore din jurul lumii.
Produsul intern brut al Statelor Unite pentru anul 2011 a fost in jur de 15 trilioane de dolari, iar datoria nationala a Statelor Unite se invarte in jurul a 16 trilioane de dolari, astfel incat chiar daca le adunam tot nu insumeaza 32 de trilioane de dolari.
Bineinteles ca asta nici macar nu include banii care sunt pusi deoparte in alte locatii care nu au fost relevate de studiul efectuat, si nici nu include toate bogatiile pe care elita globala le detine in active mobiliare si imobiliare, cu exceptia activelor circulante.
Elita globala a depozitat in mod real o multime incredibila de bogatii in aceste timpuri grele. Urmatoarele informatii sunt luate dintr-un articol publicat pe website-ul Huffington Post…
“Persoanele bogate si familiile lor detin nu mai mult de 32 de trilioane de dolari ascunsi in active financiare in “paradisuri fiscale” offshore, reprezentand pana la 280 de miliarde de dolari din impozitele pe venit pierdute, conform cercetarii publicate duminica.
Studiul care estimeaza dimensiunea bogatiei financiare private la nivel global depozitata in conturi offshore- excluzand bunurile care nu sunt financiare cum sunt proprietatile imobilare, aurul, iacht-urile si caii de cursa- situeaza suma intre 21 si 32 de trilioane de dolari.
Cercetarea a fost facuta pentru grupul de presiune numit Tax Justice Network, care militeaza impotriva “paradisurilor fiscale”, de catre James Henry, fost economist-sef la firma de consultanta McKinsey &Co.
El a folosit informatii provenite de la Banca Mondiala, Fondul Monetar International, Natiunile Unite si bancile centrale.”
Dar, dupa cum am mai mentionat, elita globala nu doar detine o multime de bani. Ea pur si simplu detine de asemenea aproape fiecare banca importanta si fiecare corporatie importanta de pe intreaga planeta.
Conform unui articol exceptional din New Scientist (revista britanica de stiinta, fondata in 1956, n. tr.), un studiu facut asupra a mai mult de 40.000 de corporatii transnationale de catre Institutul Federal Elvetian de Tehnologie din Zurich a descoperit ca un nucleu foarte mic de banci uriase si corporatii gigant pradatoare domina intregul sistem economic global.
O analiza a relatiilor dintre 43.000 de corporatii transnationale a identificat un grup relativ mic de companii, in principal banci, care aveau o putere disproportionata asupra economiei globale.
Cercetatorii au descoperit ca acest nucleu este format din doar 147 de companii cu legaturi foarte stranse intre ele.
Atunci cand o echipa a descurcat itele retelei de proprietari, a descoperit ca multe dintre ele duceau la o “super entitate” compusa din 147 companii inca si mai strans legate intre ele- toate proprietatile lor erau detinute de alti membri ai “super-entitatii”- care controla 40 la suta din bogatia totala in cadrul retelei. “De fapt, mai putin de 1 la suta din companii erau capabile sa controleze 40 la suta din intreaga retea,” afirma Glattfelder. Cele mai multe dintre ele erau institutii financiare. In top 20 se aflau Barclays Bank, JPMorgan Chase & Co si The Goldman Sachs Group.
Acesta este top 25 banci si corporatii din nucleul acestei “super-entitati”. Veti recunoaste multe din numele de pe lista…
1. Barclays plc
2. Capital Group Companies Inc
3. FMR Corporation
4. AXA
5. State Street Corporation
6. JP Morgan Chase & Co
7. Legal & General Group plc
8. Vanguard Group Inc
9. UBS AG
10. Merrill Lynch & Co Inc
11. Wellington Management Co LLP
12. Deutsche Bank AG
13. Franklin Resources Inc
14. Credit Suisse Group
15. Walton Enterprises LLC
16. Bank of New York Mellon Corp
17. Natixis
18. Goldman Sachs Group Inc
19. T Rowe Price Group Inc
20. Legg Mason Inc
21. Morgan Stanley
22. Mitsubishi UFJ Financial Group Inc
23. Northern Trust Corporation
24. Société Générale
25. Bank of America Corporation
Elita ultra-bogata se ascunde de multe ori in spatele a straturi si straturi de proprietari, dar adevarul este ca datorita angrenajului de relatii dintre corporatii, elita controleaza de fapt aproape fiecare corporatie din Fortune 500 (clasament al celor mai mari companii publice americane după cifra de afaceri, intocmit de prestigioasa revista Fortune, n. tr.)
Totalul de putere si control care le revine din acest angrenaj este greu de descris.
Din pacate, acelasi grup de oameni au condus lucrurile pentru multa vreme. De exemplu, primarul orasului New York, John F. Hylan a rostit urmatoarele in timpul unui discurs tinut prin anul 1922…
Adevarata amenintare pentru Republica noastra este guvernul invizibil care, ca o caracatita uriasa isi intinde picioarele sale lipicioase peste orasele, statele si natiunea noastra. Pentru a porni de la simple generalizari, dati-mi voie sa afirm ca la capatul acestei caracatite se afla interesele companiei Rockefeller-Standard Oil si un grup mic de filiale ale unor banci puternice, denumiti in mod generic bancheri internationali. Mica clica de bancheri internationali influenti conduce de fapt guvernul Statelor Unite pentru a-si urmari propriile sale scopuri egoiste.
Practic ei controleaza ambele partide, elaboreaza platforme politice, transforma in pioni liderii politici, se folosesc de conducatorii unor organizatii private si apeleaza la orice instrument pentru a numi in pozitii de oficiali publici asemenea candidati potriviti cerintelor marilor afaceri corupte.
Acesti bancheri internationali si interesele companiei Rockefeller-Standard Oil controleaza majoritatea ziarelor si a revistelor din aceasta tara. Ei se folosesc de editorialele acestor ziare pentru a-i forta sa fie obedienti sau pentru a-i da afara pe acei oficiali publici care refuza sa se supuna cerintelor puternicii clici corupte care compune guvernul invizibil. Acest guvern actioneaza la adapostul unui paravan creat de el insusi si se foloseste de oficialii nostri din executiv, legislativ, scoli, curti de justitie, ziare si fiecare agentie creata pentru protectia publica.
Acesti bancheri internationali au creat bancile centrale mondiale (inclusiv Rezerva Federala), si se folosesc de bancile internationale prinse in capcana unui ciclu fara sfarsit de datorii de care nu se poate scapa. Datoria guvernamentala este un mod de a “legitima” faptul ca se iau bani de la noi toti, se transfera guvernului si apoi in buzunarele celor ultra-bogati.
Astazi, Barrack Obama si aproape toti membrii Congresului refuza in mod absolut sa critice Rezerva Federala, dar in trecut au existat unii membri curajosi ai Congresului care au fost dispusi sa adopte o pozitie. De exemplu, urmatorul citat este dintr-un discurs tinut in fata Camerei Reprezentantilor de catre congresmanul Louis T. McFadden pe 10 iunie 1932…
“Domnule Presedinte, avem in aceasta tara una dintre cele mai corupte institutii pe care le-a cunoscut lumea. Ma refer la Comisia Rezervei Federale si la Bancile Rezervei Federale. Comisia Rezervei Federale, comisie guvernamentala, a inselat guvernul Statelor Unite si pe cetatenii sai cu destui bani pentru a plati datoria nationala. Ravagiile si inechitatile Comisiei Rezervei Federale au costat aceasta tara destui bani pentru a plati datoria nationala de mai multe ori chiar. Aceasta institutie diabolica a saracit si a ruinat poporul Statelor Unite, s-a falimentat singura si practic a dus la falimentul guvernului nostru. A reusit sa faca asta prin intermediul imperfectiunilor legii dupa care functioneaza, prin proasta administrare a acelei legi de catre Comisia Rezervei Federale si prin practicile corupte ale vulturilor bogati care o controleaza.”
Din pacate, majoritatea americanilor inca mai cred ca Rezerva Federala este o “agentie federala”, dar asta pur si simplu nu este corect. Urmatorul fragment este preluat de pe site-ul factcheck.org…
“Actionarii din cele 12 Banci ale Rezervei Federale regionale sunt bancile private care apartin Sistemului Rezervei Federale. Acestea includ toate bancile nationale (acreditate de guvernul federal) si acele banci acreditate de stat care doresc sa se alature si sa indeplineasca anumite cerinte. In jur de 38 la suta din mai mult de 8000 de banci nationale sunt membri ai sistemului si astfel, detin Bancile Rezervei Federale.
Conform cercetatorilor care au studiat proprietarii marilor banci de pe Wall Street care domina Rezerva Federala, aceleasi nume apar mereu: familia Rockefeller, Rothschild. Warburg, Lazard, Schiff si familiile regale din Europa.”
Dar bancherii internationali ultra-bogati nu au facut aceste lucruri doar in Statele Unite. Scopul lor era sa creeze un sistem financiar global pe care sa-l domine si sa-l controleze. Iata ce a scris odata profesorul de istorie Carrol Quigley de la Universitatea din Georgetown…
“Puterile capitalismului financiar au avut o alta tinta vasta, nici mai mult nici mai putin decat crearea unui sistem mondial de control financiar aflat in maini private, capabil sa domine sistemul politic al tarii noastre ca un intreg. Acest sistem urma sa fie controlat intr-o maniera feudala de catre bancile centrale mondiale, actionand concertat, prin intermediul unor acorduri incheiate in urma unor frecvente intalniri private si conferinte. Apogeul sistemului urma sa fie Banca pentru Acorduri Internationale din Basle,
Elvetia, o banca privata detinuta si controlata de bancile centrale mondiale care erau ele insele corporatii private.”
Din pacate, cei mai multi americani nu au auzit vreodata de Banca pentru Acorduri Internationale, dar se afla chiar in inima sistemului global financiar. Urmatorul fragment este preluat de pe Wikipedia…
Fiind o organizatie de banci centrale, Banca pentru Acorduri Internationale BIS cauta sa faca politicile monetare mai predictibile si transparente printre cele 58 de banci centrale membre. In timp ce politica monetara este determinata de fiecare natiune suverana, este supusa scrutinului bancilor centrale si private si probabil speculatiei care afecteaza ratele de schimb ale valutei straine si in mod special soarta economiilor exportatoare. Esuarile in a face politica monetara sa corespunda cu realitatea si in a face reforme monetare la timp, de preferat ca o politica simultana printre cele 58 de banci membre si implicand de asemenea Fondul Monetar International, au dus de-a lungul istoriei la pierderi de ordinal miliardelor in timp ce bancile incearca sa mentina o politica folosind metodele pietei deschise care s-au dovedit a fi bazate pe supozitii nerealiste.
Ultra-bogatii au jucat de asemenea un rol important la infiintarea altor institutii international importante, ca de exemplu: Natiunile Unite, Fondul Monetar International, Banca Mondiala si Organizata Mondiala a Comertului. De fapt, terenul pentru sediul Natiunilor Unite din orasul New York a fost achizitionat si donat de catre John D. Rockefeller.
Bancherii internationali sunt “internationalisti” si sunt foarte mandri de acest lucru.
Elita controleaza de asemenea si sistemul educational din Statele Unite. De-a lungul anilor, Fundatia Rockefeller si alte organizatii elitiste au varsat cantitati uriase de bani in universitati de top. Astazi, aceste universitati de top sunt considerate a fi standardul dupa care sunt masurate celelalte colegii si universitati din America, iar ultimii patru presedinti ai Statelor Unite au fost educati in universitati de top.
Elita exercita de asemenea o influenta uriasa si prin intermediul unor societati secrete (Skull and Bones, Francmasoneria, etc.), prin intermediul unor think tank-uti puternice si cluburi sociale (Consiliul pentru Relatii Externe, Comisia Trilaterala, Grupul Bilderberg, Bohemian Grove, Chatham House, etc.), printr-o retea vasta de organizatii de caritate si non-guvernamentale (Fundatia Rockefeller, Ford, World Wildlife Fund, etc.).
Dar pentru un moment as dori sa ma axez pe influenta pe care o are elita asupra mass-media. In articolul precedent, am detaliat modul in care sase corporatii monolitice uriase controleaza mare parte din ceea ce vedem, auzim sau citim in fiecare zi. Aceste corporatii uriase detin retele de televiziune, canale Tv prin cablu, studio-uri de filme, ziare, reviste, edituri, case de discuri si chiar multe din website-urile noastre preferate.
Luand in considerare faptul ca americanul de rand petrece 153 de ore pe luna la televizor, influenta acestor sase corporatii uriase nu ar trebui sa fie subestimata. Urmatoarele sunt doar cateva dintre companiile media detinute de aceste corporatii uriase:
Time Warner
Home Box Office (HBO)
Time Inc.
Turner Broadcasting System, Inc.
Warner Bros. Entertainment Inc.
CW Network (proprietate partiala)
TMZ
New Line Cinema
Time Warner Cable
Cinemax
Cartoon Network
TBS
TNT
America Online
MapQuest
Moviefone
Castle Rock
Sports Illustrated
Fortune
Marie Claire
People Magazine
Walt Disney
ABC Television Network
Disney Publishing
ESPN Inc.
Disney Channel
SOAPnet
A&E
Lifetime
Buena Vista Home Entertainment
Buena Vista Theatrical Productions
Buena Vista Records
Disney Records
Hollywood Records
Miramax Films
Touchstone Pictures
Walt Disney Pictures
Pixar Animation Studios
Buena Vista Games
Hyperion Books
Viacom
Paramount Pictures
Paramount Home Entertainment
Black Entertainment Television (BET)
Comedy Central
Country Music Television (CMT)
Logo
MTV
MTV Canada
MTV2
Nick Magazine
Nick at Nite
Nick Jr.
Nickelodeon
Noggin
Spike TV
The Movie Channel
TV Land
VH1
News Corporation
Dow Jones & Company, Inc.
Fox Television Stations
The New York Post
Fox Searchlight Pictures
Beliefnet
Fox Business Network
Fox Kids Europe
Fox News Channel
Fox Sports Net
Fox Television Network
FX
My Network TV
MySpace
News Limited News
Phoenix InfoNews Channel
Phoenix Movies Channel
Sky PerfecTV
Speed Channel
STAR TV India
STAR TV Taiwan
STAR World
Times Higher Education Supplement Magazine
Times Literary Supplement Magazine
Times of London
20th Century Fox Home Entertainment
20th Century Fox International
20th Century Fox Studios
20th Century Fox Television
BSkyB
DIRECTV
The Wall Street Journal
Fox Broadcasting Company
Fox Interactive Media
FOXTEL
HarperCollins Publishers
The National Geographic Channel
National Rugby League
News Interactive
News Outdoor
Radio Veronica
ReganBooks
Sky Italia
Sky Radio Denmark
Sky Radio Germany
Sky Radio Netherlands
STAR
Zondervan
CBS Corporation
CBS News
CBS Sports
CBS Television Network
CNET
Showtime
TV.com
CBS Radio Inc. (130 stations)
CBS Consumer Products
CBS Outdoor
CW Network (50% ownership)
Infinity Broadcasting
Simon & Schuster (Pocket Books, Scribner)
Westwood One Radio Network
NBC Universal
Bravo
CNBC
NBC News
MSNBC
NBC Sports
NBC Television Network
Oxygen
SciFi Magazine
Syfy (Sci Fi Channel)
Telemundo
USA Network
Weather Channel
Focus Features
NBC Universal Television Distribution
NBC Universal Television Studio
Paxson Communications (proprietate partiala)
Trio
Universal Parks & Resorts
Universal Pictures
Universal Studio Home Video
Si bineinteles, elita detine de asemenea si pe cei mai multi dintre politicienii nostri. Urmatorul fragment este un citat al jurnalistului Lewis Lapham…
“Modelarea vointei Congresului si alegerea presedintilor americani a devenit un privilegiu rezervat claselor “ecvestre” ale tarii, adica acelei 20 la suta din populatie care detine 93 la suta din bogatii, acei putini si fericiti care conduc corporatiile si bancile, care detin si manevreaza stirile si media de divertisment, elaboreaza legile si guverneaza universitatile, controleaza fundatiile filantropice, institutele de politici, casino-urile si arenele sportive.”
V-ati intrebat de ce lucrurile par sa nu se schimbe vreodata la Washington D.C. indiferent pentru cine votam?
Ei bine, asta e pentru ca ambele partide sunt detinute de sistem.
Ar fi frumos sa ne gandim ca poporul American controleaza cine conduce lucrurile in Statele Unite, dar nu asa functioneaza lucrurile in lumea reala.
In lumea reala, 80 la suta din politicienii care castiga alegerile nationale sunt cei care aduna cei mai multi bani.
Politicienii nostri nu sunt prosti- ei vor fi foarte amabili cu oamenii care le pot furniza sumele uriase de bani de care au ei nevoie pentru campanii. Iar oamenii care pot face asta sunt ultra-bogatii si corporatiile uriase pe care acestia le controleaza.
Incepeti sa intelegeti?
Exista un motiv pentru care ultra-bogatii sunt numiti “sistemul”. Ei au creat un sistem care le aduce multe beneficii si care le permite sa traga sforile.
Deci, cine conduce lumea?
Ei o conduc. De fapt, chiar recunosc ca o fac.
David Rockefeller a scris urmatoarele in cartea sa din 2003 intitulata “Memorii”….
“Pentru mai mult de un secol, extremistii ideologici aflati la polul oricarui spectru politic au profitat de intamplari foarte popularizate, ca de exemplu intalnirea mea cu Castro, pentru a ataca familia Rockefeller in baza influentei nemasurate pe care ei sustin ca o exercitam asupra institutiilor politice si economice. Unii chiar cred ca suntem parte dintr-o clica secreta care actioneaza impotriva celor mai bune interese ale Statelor Unite, caracterizand familia mea si pe mine ca fiind ‘internationalisti’ si conspirationisti impreuna cu altii din jurul lumii pentru a construi o structura globala economica si politica integrata- o singura lume, daca vreti. Daca asta e acuzatia, pledez vinovat si sunt mandru de asta.”
Sunt mult mai multe lucruri care ar putea fi spuse despre asta. De fapt, o biblioteca plina cu carti ar putea fi scrisa despre puterea si influenta bancherilor internationali ultra-bogati care conduc lumea.
Dar sa speram ca ceea ce am scris aici este destul pentru a da tonul unor conversatii.
Care este parerea voastra despre toate astea? Va rugam sa postati un comentariu cu opiniile voastre mai jos..
Autor: Michael Snyder, Economic Collapse
Sursa: theeconomiccollapseblog.com
Traducere: Alina Stredie
Seful Bilderberg, “papusarul” care conduce lumea din umbra, la Bucuresti: ce a transmis in 2013 versus 2011
Seful Grupului Bilderberg, vicontele Etienne Davignon, considerat a fi un fel de “papusar” ce conduce lumea din umbra, a revenit la Bucuresti fix la doi ani de la prima sa vizita, din octombrie 2011. A vorbit din nou in fata unei audiente formate din bancheri, economisti, avocati, academicieni si manageri romani. Ce s-a schimbat in Uniunea Europeana in acesti doi ani si ce a transmis diferit Etienne Davignon in cea de-a doua vizita in Romania?
Prima vizita a lui Etienne Davignon, despre care se spune ca ar conduce din umbra lumea, a avut loc in plina criza a datoriilor suverane, cu Grecia in prim-plan. El avertiza la Bucuresti in octombrie 2011 ca “povestea Greciei” trebuie sa ia sfarsit, dar statul lovit puternic de criza datoriilor ar trebui sa ramana in zona euro, pentru ca acest scenariu ar putea sa se repete si in cazul altui stat si atunci ar exista un precedent periculos. Cum arata economia elena in octombrie 2013, la doi ani de la prima vizita a lui Etienne Davignon in Romania? Desi partenerii europeni ai tarii sunt decisi sa pastreze Grecia in zona euro, datoria guvernamentala si cea externa a economiei raman uriase, iar provocarile economice si politice dificile. Practic, Grecia se afla in al saselea an de recesiune, dupa ce criza financiara a lovit puternic capacitatea statului de a-si refinanta pe piata internationala datoriile foarte ridicate, in timp ce pachetele de imprumuturi de la statele zonei euro si FMI, folosite ca alternativa, au fost conditionate de masuri dure de austeritate, cu impact imediat negativ asupra economiei.
A doua vizita la Bucuresti a sefului Grupului Bilderberg, organizatie care a contribuit decisiv la crearea euro, s-a produs in timp ce Statele Unite ale Americii trec printr-o criza fiscala uriasa desi Barack Obama a semnat un acord de compromis aprobat de Congres dupa mai multe saptamani de blocaj. Au iesit in evidenta doua comentarii ale lui Etienne Davignon pornind de la situatia actuala din America: in primul rand, Romania este in acest moment mai stabila decat Statele Unite ale Americii, si, in al doilea rand, pozitia americanilor in comertul mondial este in declin, in timp ce Uniunea Europeana este constanta la acest capitol. Ambele declaratii au ca scop, evident, promovarea ideii ca proiectul european este unul sanatos economic. Totusi, doua dintre realitatile fundamentale pe care Etienne Davignon nu le-a mentionat si pe care nu le-ar recunoaste niciun membru al Grupului Bilderberg ori al Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma sunt ca 1. UE ramane o constructie cu obiective politice si 2. Aparitia euro reprezinta o interventie a statului asupra monedei. Practic, “politizarea monedei are la baza urmarirea sporirii veniturilor statului”.
Oamenii din afara tarii voastre au mai multa incredere in viitorul Romaniei decat au cetatenii romani.
Considerat a fi unul dintre principalii sustinatori ai proiectului Uniunii Europene, vicontele Etienne Davignon nu putea sa rateze nici acum o peroratie despre “importanta cruciala a institutiilor pentru dezvoltarea societatii”. Daca in 2011 el afirma ca nu este necesara o redefinire a institutiilor UE pentru a rezolva criza, acum pledeaza pe rolul crucial al institutiilor, care “trebuie sa fie de incredere”. “Este important ca institutiile europene sa iasa din perceptia conform careia sunt birocrate. De fapt, institutiilor le pasa de oameni si creeaza sustenabilitate. Romania are nevoie de institutii care creeaza sustenabilitate. De fapt, oamenii din afara tarii voastre au mai multa incredere in viitorul Romaniei decat au cetatenii romani”, a spus Etienne Davignon, la conferinta organizata la BNR de Asociatia Romana pentru Clubul de la Roma. Evenimentul a fost deschis de un discurs al omului de afaceri Liviu Tudor, secretar general al Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma.
Discursul lui Etienne Davignon a fost preponderent optimist, presarat cu profetii, desi a precizat in gluma la inceputul conferintei ca nu va mai reveni in Romania daca prognozele sale nu se vor adeveri: el a spus ca in 2014 Uniunea Europeana va resimti finalul recesiunii. Chiar si tarile puternic afectate de criza vor reveni pe crestere economica, desi somajul ramane o problema serioasa, mai ales in randul tinerilor.
Pana atunci realitatea macroeconomica are nuante cenusii: economia zonei euro inregistreaza o crestere economica timida, de 0,3%, dupa un an si jumatate de contractie, somajul este de peste 12%, cu niveluri alarmante in sudul zonei euro, mai ales in Grecia si Spania, iar diferentele dintre economiile stabile din nord si tarile din sud aflate in criza s-au adancit semnificativ. Tabloul este completat de nivelul euroscepticismului in crestere din Franta, Germania, Italia si Spania, in paralel cu o crestere a nivelului neincrederii fata de euro.
Cine este Etienne Davignon si ce reprezinta Bilderberg
Bilderberg este un grup privat format din oameni de afaceri si politicieni, care se intalnesc in cea mai mare discretie sa discute si sa caute rezolvari pentru problemele de ordin mondial. Grupul poarta in acelasi timp stigmatul de a fi perceput o organizatie secreta ce conduce lumea din umbra.
Potrivit lui Etienne Davignon, presedintele Grupului Bilderberg, tot timpul vor exista persoane care sa creada in teoria conspiratiei, dar “lucrurile se intampla intr-o maniera mult mai incoerenta”. Davignon este un politician belgian, de origine maghiara, care a ocupat si functia de vicepresedinte al Comisiei Europene. De asemenea, vicontele a fost primul sef al Agentiei Internationale pentru Energie, presedinte al Societe Generale de Belgique, iar in prezent este vicepresedintele subsidiarei Suez-Tractebel.
Grupul Bilderberg se reuneste in fiecare an din 1954 si este considerat a fi cea mai puternica structura a marilor lideri din lume
MARI DINASTII ALE LUMII/ Familia Rothschild – poate CEI MAI BOGAŢI de pe Pământ
Familia Rothschild este o dinastie internaţională de bancheri şi mari finanţişti de origine germano-evreiască, care are afaceri în toată lumea şi a fost înobilată de către guvernul austriac şi cel britanic. Numele dinastiei semnifică, cu aproximaţie, “scut roşu”.
Ascensiunea către avere
Creşterea puterii şi influenţei familiei a început cu bancherul Mayer Amschel Rothschild (1744 – 1812), ale cărui sfaturi şi strategii pentru succes vizau păstrarea controlului afacerilor în sânul familiei, alături de menţinerea unei discreţii absolute cu privire la dimensiunea averii clanului. Primul membru notabil al dinastiei era un dealer de monezi rare şi vechi, medalii, antichităţi şi fel de fel de curiozităţi. A avut foarte mulţi copii, dar doar zece dintre ei au supravieţuit. Mayer a abuzat în oarecare măsură de schimbul valutar, acordând credite şi împrumuturi către guvern. Până la începutul secolului XIX, el deja nu mai era un dealer de lucruri vechi, ci se transformase într-un bancher în toată regula.
Apogeul financiar
Copiii lui Mayer au fost îndemnaţi să se stabilească în mai multe oraşe cheie din Europa: Londra, Paris, Viena, Napoli şi Frankfurt. Nathan Mayer Rothschild şi-a început afacerile în capitala Angliei în anul 1811, prin lansarea propriei firme, N. M. Rothschild & Sons. Compania şi-a stabilit centrul în New Court St. Swithin’s Lane, în plin City, centrul financiar al Londrei, unde există şi funcţionează şi în prezent. In anul 1818, Nathan Mayer a acordat guvernului Prusiei un împrumut de 5 milioane de lire sterline, o sumă imensă în acele vremuri, cerând în schimb garanţii imobiliare cu ajutorul cărora şi-a intensificat afacerile. N.M. Rothschild a devenit atât de potent financiar în mijlocul City-ului, încât între anii 1825 – 1826, putea să susţină întreaga emisie monetară a Băncii Angliei doar din propriile lichidităţi.
Cât de bogată e dinastia
Copiii lui Mayer au investit în fel de fel de afaceri de viitor: metale preţioase, căi ferate, dar, cel mai important aspect – s-au specializat în acordarea de împrumuturi către guverne. Familia Rothschild a deschis bănci în majoritatea tărilor europene, având o influenţă deosebită în Austria, Franţa, Germania, Napoli şi Elveţia. Apogeul financiar al familiei a avut loc la mijlocul secolului XIX, când averea cumulată a dinastiei s-ar fi ridicat la câteva mii de miliarde de euro, în banii de astăzi.
Diversitate
Nu toţi membrii dinastiei Rothschild s-au ocupat cu făcutul banilor. E adevărat că aşa s-au adunat banii în familie, dar se pare că lucrurile au deviat pe parcursul anilor.
Charlotte de Rothschild a înfiinţat Casa pentru Bătrânii care suferă de Boli Incurabile şi Societatea Evreilor Emigranţi, Nathaniel de Rothschild a cumpărat pământul de lângă Bordeaux care a devenit podgoria Château Mouton Rothschild. Arthur de Rothschild a fost filatelist – colecţionar de mărci poştale şi timbre.
Lionel Walter Rothschild a fost pasionat de zoologie, organizând pe domeniul locuinţei sale, din Hertfordshire, un vast muzeu de istorie a naturii. Miriam Rothschild, care a decedat în 2005, a fost un pionier în biologie şi etiologie, iar pe durata celui de-Al Doilea Război Mondial s-a ocupat cu decodificarea transmisiilor ascunse pentru armata britanică.
Nathaniel Rothschild – moştenitorul “imperiului”
Nathaniel Philip Victor James “Nat” Rothschild s-a născut pe 12 iulie 1971 în Anglia, dar s-a stabilit în cele din urmă în Elveţia. Este considerat singurul moştenitor al dinastiei Rothschild, având în prezent o afacere care oferă consultaţă financiară pentru pieţele emergente, metale, minerit şi sectorul de resurse. Pe lângă aceasta, Nat mai are numeroase investiţii în fel de fel de afaceri pe plan internaţional, printre care şi investiţii subtanţiale într-o companie care se ocupă cu exploatarea resurselor petroliere ale Irakului.
Pe lângă numeroasele poziţii înalte pe care le-a ocupat de-alungul anilor în cadrul a foarte multe companii, Nathaniel Rothschild a moştenit, oficial, o avere de 50 de milioane de lire sterline. Neoficial, se zvoneşte că moştenirea este cu mult mai mare, ascunsă în o serie de trusturi din Elveţie, ajungând până la valoarea de 40 de miliarde de lire sterline.
Personalitate controversată
Având o avere atât de mare şi un nume atât de notoriu, era inevitabil ca moştenitorul imperiului Rothschild să nu fie o personalitate controversată. Cel mai “interesant” aspect al vieţii sale private este reprezentat de o acuzaţie care i s-a adus în 2009. Se pare că în acel an, fiul fostului lider libian Muammar Gaddafi, Saif, şi-a făcut o petrecere de naştere în Muntenegru la care au participat numeroase personalităţi extrem de importante: CEO-ul Arcelor Mittal Lakshmi Mittal, magnatul aurului Peter Munk, omul de afaceri rus Oleg Deripaska şi Nathaniel Rothschild.
În 2012, Nat a pierdut procesul de calomnie intentat împotriva publicaţiei Daily Mail care l-a numit un “păpuşar”.
Membrii misteriosului GRUP BILDERBERG, “oamenii care conduc lumea”, se întâlnesc în Anglia
Există tot felul de teorii ale conspiraţiei, de stânga, de dreapta sau sărite din orice sistem cartografiabil al convingerilor omeneşte posibile. Astfel, dinspre dreapta, Grupul Bilderberg este o mare conspiraţie în vederea instaurării comunismului global şi/sau statismului şi colectivismului globale prin intermediul corporaţiilor, băncilor şi organismelor internaţionale (ONU), care vor să răpească drepturile democratice naţiunilor, pe care să le supună Guvernului Mondial, care va fi, inevitabil, marxist. Las’ că printre iniţiatorii Grupului, în 1954, se număra şi prinţul Bernhard al Olandei, viitor prinţ consort, motiv pentru care prima reuniune a avut loc chiar în Olanda, la un hotel care se numea chiar Bilderberg, de unde şi numele. Las’ şi că fiica lui Bernhard, regina Beatrix, a participat la reuniunile Grupului şi la fel regele Juan Carlos al Spaniei şi chiar Prinţul Charles. Pentru dreapta extremă, Bilderberg este o conspiraţie marxistă.
Dinspre stânga lucrurile se văd… cam la fel. Scopul Grupului este stabilirea Noii Ordini Mondiale, dominată de… bancheri şi corporaţii, care sunt hotărâte să oprime cetăţenii pentru ca bogaţii să devină şi mai bogaţi etc. Criza economică? Provocată de oculta mondială în scopurile amintite. Austeritatea? O schemă diabolică de transfer al avuţiei de la săraci la bogaţi la săraci, şi tot aşa. Aflăm de pe site-ul unei organizaţii antiglobalizare că la Watford se întâlnesc „înalţii preoţi ai globalizării“, pe a căror agendă s-ar afla, printre altele, distrugerea facilităţilor nucleare iraniene, în trei ani, prelungirea războiului din Siria prin înarmarea elementelor anti-Assad, ameninţarea cu o pandemie (în beneficiul marilor companii farmaceutice, desigur), controlul asupra tehnologiei printării 3D, controlul Internetului, crearea de „oraşe inteligente“ pentru a asigura supravegherea în masă, alimentarea protestelor sociale induse de austeritate, prevenirea Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană, susţinerea monedei unice europene, creştere economică minimă în 2013, creşterea puterii băncilor centrale, transferul a şi mai multă avuţie de la oamenii obişnuiţi către corporaţii şi elita superbogată şi, cireaşa de pe tort, în patria lui Orwell, crearea unui Minister al Adevărului.
”FRATIA BANCHERILOR” si experimentul global prin care conduc lumea/ UNIUNEA BANCARA – primul pas catre STATUL FEDERAL EUROPEAN
- Romania Libera: DEZVĂLUIRE. Un grup restrâns de şefi de bănci centrale a declanşat un experiment global pe care nu îl poate controla.Frăţia bancherilor care decide soarta lumii
Cele mai importante decizii privind soarta economiei mondiale se iau într-un cerc restrâns de bancheri care se întâlnesc o dată la două luni, la Basel, pentru a coordona politicile monetare ale celor mai mari bănci centrale ale lumii.
În mod remarcabil, cei mai importanţi membri ai acestui conclav, în frunte cu preşedinţii Fed, Ben Bernanke, şi BCE, Mario Draghi, provin de laMassachusetts Institute of Technology. Soluţiile lor, scrie Wall Street Journal, sunt un experiment ale cărui rezultate nu le cunosc nici măcar autorii lui.
Cel mai important ziar de specialitate, The Wall Street Journal, este numit adesea „Biblia lumii financiare”. Era mai mult decât adecvat, aşadar, ca WSJ să pătrundă în „Sânta Sfintelor” sistemului financiar mondial, Banca Reglementelor Internaţionale (BIS), cu sediul la Basel, în Elveţia. Aici, din două în două luni, 18 şefi de bănci centrale se întâlnesc, într-o duminică, la etajul al 18-lea al clădirii BIS, pentru o cină prelungită, într-o sală decorată de firma Herzog&De Meuron, aceeaşi care a proiectat „Cuibul de pasăre“, bazinul olimpic al Jocurilor de la Beijing. Pereţii albi sunt decoraţi cu orhidee albe, iar tavanul este negru. Participanţii au locuri prestabilite la o masă rotundă, dar toţi au vedere panoramică asupra lumii care se întinde la picioarele lor. În total, ţările pe care le reprezintă produc 51.000 miliarde de dolari anual, trei sferturi din producţia economică globală.
Printre ei se află preşedintele şi guvernatorul Federal Reserve, Ben Bernanke, şi Jeremy Stein, guvernatorul Băncii Angliei, Mervyn King, preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, sau şefii băncilor centrale din Japonia, China ori Brazilia. La cină nu este admis personal auxiliar, nu se fac înregistrări, nu se iau notiţe şi nu se alcătuiesc minute, iar după aceea nu se difuzează comunicate de presă. Ce se decide în intervalul celor trei ore rămâne acolo. A doua zi, grupul celor 18 – cunoscuţi sub numele mai degrabă anost de Comitetul Economic Consultativ – participă la o reuniune extinsă împreună cu şefii altor bănci centrale, care se desfăşoară la un etaj inferior. La aceste reuniuni participă de multe ori Stanley Fischer, fost profesor de economie la Massachusetts Institute of Technology şi guvernator al Băncii Naţionale a Israelului.
Wall Street Journal a descoperit că Fischer i-a fost coordonator al dizertaţiei de doctorat lui Ben Bernanke şi că, printr-un accident al istoriei, toate numele amintite mai sus sunt legate de MIT, fie că au studiat, fie că au predat la vestita universitate americană. WSJ îl numeşte grupul „inginerilor”. Termenul nu se referă numai la faptul că membrii grupului sunt legaţi de MIT, ci şi la convingerea comună că intervenţia guvernamentală poate preveni declinul pieţelor şi îndrepta imperfecţiunile acesteia. În virtutea acestei convingeri, de la declanşarea crizei financiare globale, aceşti oameni au fost în măsură să determine instituţiile pe care le conduc să pompeze mii de miliarde de dolari în sistemul financiar mondial – 11.000 de miliarde din 2007 până acum – investind masiv în titluri de stat, ipoteci şi oferind cu generozitate împrumuturi pentru companiile private.Confruntate cu indecizia guvernelor care nu ştiu, nu pot sau, din motive ideologice, nu vor să adopte politici fiscale de echilibrare a balanţei de venituri şi cheltuieli, bancherii şi-au asumat rolul de a ocoli guvernele şi de a urma propria cale, indiferent de politicieni.
Dar în felul acesta, scrie WSJ, nu numai că bancherii au scurtcircuitat procesele politice, dar s-au angajat într-un experiment de inginerie socială ale cărui rezultate nu le pot prevedea nici ei înşişi. Bancherii se bazează pe modele şi simulări matematice testate în laboratoarele MIT, dar niciodată testate în lumea reală. WSJ citează în acest sens mai mulţi specialişti în finanţe, care atrag atenţia că această inundare a pieţelor cu bani, în loc să ducă la reducerea şomajului, poate, tot atât de bine, să ducă la o spirală inflaţionistă mondială necontrolabilă şi la o nouă criză financiară.
Un alt efect nedorit al acestui experiment este însă politic. Susţinerea pieţelor financiare şi diminuarea costurilor creditelor le oferă guvernelor un alibi pentru a amâna la nesfârşit deciziile politice – uneori dureroase – de a rezolva probleme cu costuri politice mari, cum ar fi reducerea deficitelor. După cum declară chiar şeful departamentului monetar al BIS, Stephen Cecchetti, „băncile centrale nu pot rezolva problemele structurale ale economiei”. Nu pot, dar, în lipsa unor politici guvernamentale responsabile, încearcă şi nimeni nu ştie cu ce rezultat.
Supravegherea centralizată a unei părţi din băncile zonei euro şi nu numai va intra în vigoare în 2014-iată compromisul găsit miercuri noapte de miniştrii de Finanţe, la Bruxelles. Ei au deschis astfel calea unor discuţii mai relaxate, pe care le vor avea începând de joi seară liderii UE, reuniţi tot în capitala belgiană.
Doar circa 200 de bănci ale zonei vor fi direct supravegheate de aşa-numita Autoritate Bancară Europeană, lipită de Banca Centrală Europeană (BCE). Germania are câştig de cauză aici, întrucât au fost selecţionate doar băncile având peste 30 de miliarde de euro în active.
Restul, pentru a face pe plac Franţei, va putea fi supravegheat de la caz la caz, atunci când situaţia o cere. Dacă nu, ele rămân sub observaţia autorităţii naţionale de supraveghere, ca şi în prezent. În plus, după 14 ore de negociere, miniştrii europeni de Finanţe au fost de acord să deschidă această nouă arhitectură bancară şi ţărilor din afara zonei euro, care doresc să participe. Era ceea ce-şi dorea România.
Astfel, cu câteva luni întârziere faţă de un calendar iniţial propus, în 2014 va lua naştere prima etapă a aprofundării Uniunii Monetare, necesare ieşirii din actuala criză şi prevenirii viitoarelor crize.
Supravegherea centralizată a băncilor este menită să taie legătura directă între bănci şi datoriile statelor, respectiv se va evita îngreunarea acestor datorii. Astfel, dacă o bancă este supravegheată de o autoritate centrală şi deci ţinută mereu pe o linie de plutire, ea poate fi recapitalizată direct de UE şi BCE, fără a trece prin intermediul statului gazdă, ca până acum.
Acordul, considerat drept istoric, va fi aprobat joi de cei 27 de lideri ai UE, aşteptaţi să sosească la Bruxelles în câteva ore. Fără aceasta, summit-ul european părea compromis. Anul viitor, statele membre, reunite în spatele documentului ce va fi parafat joi seară, vor deschide negocierile cu Parlamentul European, pentru a face din supravegherea bancară literă de lege.
Legaturi:
- FAMIGLIA GOLDMAN SACHS: reteaua tehnocratilor bancari plasati in roluri cheie: PAULSEN (Federal Reserve), DRAGHI (BCE), PAPADEMOS (Grecia), Romano PRODI (Comisia Europeana), MONTI (Italia), ZOELLICK (Banca Mondiala)
- Seful BCE, Draghi, premierul Italiei Monti, Papademos si altii: RETEAUA SUBTERANA A “GUVERNULUI” GOLDMAN SACHS DIN EUROPA
- Creditul si datoria publica: NOUL SISTEM SCLAVAGIST
- TEORIA “SUPER-ORGANISMULUI” sau despre cum ARATA MATEMATIC COMPLEXUL FINANCIARO-BANCAR PRIN CARE SE DOMINA LUMEA
- Cand secretul devine doar discret. AGENDA DE MODELARE SOCIALA SI CENTRALIZARE GLOBALA ESTE ACUM LA VEDERE.La ce ar trebui sa fim mai atenti cand “dezvaluirile” curg, care ar putea fi noile capcane si ce avem de facut?
- FALSII PROFETI AI NOII ORDINI ECONOMICE
- Max Keiser: CRIZA DATORIILOR SUVERANE, O CONSPIRATIE MONDIALA
- “TRILATERALUL” MUGUR ISARESCU A SPUS ADEVARUL: sunt in aceste cercuri in care se discuta de viitorul omenirii, dar nimeni nu stie clar unde se indreapta lumea. CUGETARI DESPRE MINTI BOLNAVE DE CONSPIRATIE SI LOGICA SANATOASA
*
- Mario Draghi, seful BCE: MULTE TARI NU REALIZEAZA CA SI-AU PIERDUT SUVERANITATEA!/ Euroforicii, cei mai periculosi/ FMI, Banca Mondiala si “SAMARITENII” RAI
-
Ce nu spune Traian Basescu despre UNIUNEA BANCARA/ Germania isi oficializeaza DOMINATIA asupra EUROPEI/ Bulgarii si romanii, CETATENI DE MANA A DOUA IN UE
- Polonia si Suedia RESPING proiectul UNIUNII BANCARE EUROPENE avansat de Barroso si preluat slugarnic de Traian Basescu
Bancherii conduc lumea. Documentar – guvernul din umbra, istorie adevarul despre razboaie, planuri oculte, sclavia moderna prin indatorare (nom33)
Urmăriţi când aveţi timp documentarul pus mai jos (All wars are banker’s wars). Este o lecţie de 44 de minute de istorie, economie şi realitate globală pe care nu o învăţaţi în şcoli, şi care are o legătură directă cu situaţia vieţii noastre din prezent. Este prezentată pe scurt şi pe înţelesul oricui cauza reală a relelor ce se petrec în prezent societăţii umane la nivel global. Este un documentar ideal pentru a înţelege mai bine ce se întâmplă în jurul nostru.
Iată subiectele abordate în filmuleţ:
Istoria relevantă a SUA;
Cum au apărut primele bănci în SUA până la Federal Reserve de azi, şi adevărul din spatele lor;
Bancherii conduc lumea prin controlul asupra monedei;
Şefii de stat / guvern care au vrut ca naţiunea să aibă control asupra monedei au fost asasinaţi de bancheri. (Menţiune Ce-i cu noi? : Exact asta s-a întâmplat şi la noi – dasta a fost omorât Ceauşescu – citiţi materialele despre Ceauşescu din partea de jos de AICI)
Statele sunt subjugate (controlate) prin stăpânirea monedei lor de către bancheri şi prin sisteme de îndatorare;
Motivele pornirii războaielor mondiale. Despre distrugerea premeditată a Germaniei lui Hitler care era foarte puternică fără să fie îndatorată la băncile bancherilor privaţi;
Winston Churchill – citate INCREDIBILE;
Interesele de pe Wallstreet şi războaiele pornite în diferite părţi ale lumii pentru îmbogăţirea şi mai mare a bancherilor;
Mărturii Smedley Butler, fost comandant în Marina SUA – armata este folosită pentru scopuri financiare oculte, nicidecum pentru a ajuta vreo ţară sau vreun popor străin;
Motivul asasinării lui Kennedy;
Premisele celui De-al Treilea Război Mondial;
Tipărirea de “mai multi bani” înseamnă pe scurt furtul de produse reale de la alte naţiuni, în schimbul cernelei şi hârtiei;
“Mişcarea mediului” iniţiată de Nixon (instituirea de arii protejate inaccesibile cetăţenilor SUA spre deţinere în proprietate) a fost făcută NU pentru protejarea mediului ci pentru garantarea cu bogăţiile subsolului din acele zone;
SUA face o înţelegere cu statele bogate în petrol prin care le convinge să vândă petrolul doar pe dolari americani, şi nu mai garantează dolarul cu aur, ci cu PETROL;
Statele bogate în petrol îşi dau seama că au luat ţeapă, refuză să mai vândă petrolul doar pe dolari, aşa că prima ţară invadată este IRAK şi Saddam Hussein asasinat;
Gaddafi a lansat dinarul din aur, o bancă de stat şi a impus comercializarea petrolului Libiei doar pe dinarii lui. Schema a fost un succes pt Libia aşa că Gaddafi a trebuit să fie asasinat;
7 ţări care îşi gestionează singure economiile şi care nu se supun bancherilor centrali privaţi trebuie “cucerite”;
Manipularea prin sistemul de educaţie şi mass media privind războaiele;
Războaiele de “instaurare a democraţiei” reprezintă de fapt instaurarea unei dictaturi Pro-Afaceri, Pro-WallStreet, Pro-SUA;
Adevăratul scop al bancherilor este foarte simplu: înrobirea popoarelor prin crearea unui sistem fals de obligaţie;
Dictatura financiară;
Sclavia modernă;
Noua Ordine Mondială – dictatură fascistă globală;
În spatele fluturării drapelului, propagandei, asasinilor singuratici nebuni, armelor de distrugere în masă, tuturor invaziilor moderne, se află războaie făcute de şi pentru bancherii privaţi, luptate şi însângerate de terţe părţi necunoscătoare ale motivului real;
Războiul este cea mai bogată recoltă a bancherilor;
Camăta a fost interzisă în istorie pentru că distrugea societatea;
Trebuie conştientizată cauza tuturor cauzelor: duşmanul comun al omenirii sunt băncile centrale private care emit monedă publică drept împrumut cu dobândă;
NU suntem o societate liberă, SUNTEM SCLAVI!
Calea către pace mondială veritabilă este eliminarea tuturor băncilor centrale private şi întoarcerea la o monedă emisă de stat, bazată pe valoare, care permite naţiunilor şi oamenilor să devină prosperi prin propria muncă şi propriile eforturi.
CINE CONDUCE LUMEA? – PIRAMIDA PUTERII
Cine conduce de fapt lumea? Cine detine puterea absoluta pe planeta? Statele Unite? Rusia, China, Japonia, U.E? Toate aceste puteri economice si militare nu sunt decat niste piese de joc, manuite din umbra de adevaratii stapani ai planetei.
Cei care conduc cu adevarat planeta sunt un grup de oameni extrem de bogati, foarte bine organizati si care nu apar niciodata in vazul tuturor.
De acolo, din anonimat, ei leaga si dezleaga mersul lucrurilor. Cei care au auzit de ei, ii numesc Oculta Mondialasau Illuminati. Cine sunt acesti oameni? Cum sunt ei organizati? Cum conduc planeta? Ce scopuri au?
Sunt intrebari la care incercam sa dam un raspuns in cele ce urmeaza.
De la cel mai inalt nivel imaginabil al puterii, acesti Illuminati necunoscuti celor multi, guverneaza aproape nestingherit. Ei fac legi si revolutii, ei instaureaza guverne, ei hotarasc ce tari dispar pentru ca altele sa le ia locul. Ei “fabrica” noi ideologii si chiar religii. Se spune ca ei au creat oranduirea capitalista, tot ei au creat-o si pe cea comunista. Ei fauresc tratatele militare si economice internationale, ei schimba regimuri politice si presedinti de state, ca pe niste simple piese uzate ale unei masini.
Metoda lor de lucru este simpla dar eficienta si poate fi descrisa in 3 pasi: PROBLEMA, REACTIE, SOLUTIE.
1. In primul rand ei creaza o PROBLEMA (conflicte, razboaie, revolutii, dezastre, etc.) Creaza conflicte si razboaie in care cele doua parti provocate, lupta una impotriva celeilalte si nu contra adevaratului instigator. Tot ei finateaza toate partile implicate in conflict.
2. Apoi prin intermediul mass-media si a manipularii determina o REACTIE in randul populatiei, care solicita o rezolvare a PROBLEMEI aparute.
3. In final tot ei vin cu SOLUTIA care aproape intotdeauna se lasa cu efecte dure asupra populatiei (saracie, restrangerea unor drepturi si libertati, etc. – vezi atentatele din 9/11, armele lui Saddam, criza financiara…) Ei trec intotdeauna drept instanta impaciuitoare care pune capat conflictelor.
CARE ESTE SCOPUL LOR?
Practic scopul lor este sa controleze si sa conduca intreaga planeta prin crearea unei Noi Ordini Mondiale si a unui Guvern Mondial unic. Acesti oameni nu sunt interesati sa castige bani, deoarece “fabrica de bani” este a lor. Ei pot avea oricati bani doresc. Ce isi mai poate dori cineva care are toti banii din lume? PUTERE si CONTROL ! Acesta este scopul lor.
De ce doresc ei sa stapaneasca lumea? Pentru ca avand putere si bogatie, pot face asta. Peste 90% din oamenii din prezent ar face acelasi lucru daca ar avea acces la bogatie si putere.
Pentru a detine puterea absoluta si controlul intregii planete ei intentioneaza sa realizeze urmatoarele obiective:
1. Stabilirea unui Guvern Mondial unic si a unei Noi Ordini Mondiale.
2. Distrugerea identitatii nationale a statelor lumii.
3. Distrugerea tuturor religiilor lumii (in special a crestinismului) si inlocuirea lor cu o religie unica de tip New Age.
4. Controlul total al populatiei globului si a fiecarui individ in parte precum si transformarea lor in “sclavi de tip modern”.
5. Reducerea masiva a populatiei globului pana la o limita usor de sustinut de catre mediul si resursele planetei.
6. Promovarea depravarii si a obiceiurilor rele pentru indepartarea moralei crestine.
7. Distrugerea modelului actual de societate si a celulei ei de baza, familia.
8. Distrugerea libertatii de exprimare si restrangerea unor drepturi fundamentale ale indivizilor.
Toate acestea se intampla chiar ACUM si intr-un ritm tot mai accelerat.
GUVERNUL MONDIAL
Guvernul Mondial functioneaza pe ipoteza că un guvern alcătuit din familii vechi şi noi, bazat pe inteligenta si puterea creierului este de preferat dreptului popoarelor de a-si alege propriul destin. Cine doreste mai multe detalii poate studia acest document rar:
(Important: Faceti download la acest document caci nu se stie cat timp va mai fi disponibil pe internet…SOPA, PIPA, ACTA vor reduce drastic accesul la astfel de materiale)
Utilizand harta se poate urmari pe ce directii si in ce zone se propaga efectele unor decizii luate de diverse structuri componente.
Sunt detaliate relatiile si zonele de influenta la nivel mondial ale principalelor dinastii si familii care conduc lumea. Guvernul Mondial este prezentat in acest document ca fiind un complex intelectual, capabil să coordoneze, acumuleze şi să se concentreze toate mijloacele de definire si stabilire a normelor de dezvoltare a unei societati de tip nou.
Acest complex este format din nuclee financiare, politice, strategice şi diplomatice, birouri ştiinţifice şi tehnice, de planificare de cercetare, servicii de culegere a informatiilor, inclusiv retele de tip mafiot.
De mentionat faptul ca integrarea europeana si “cedarea de suveranitate” a statelor au ca scop final crearea acestui Guvern Mondial care va fi singurul suveran peste toate tarile.
CUM SUNT ORGANIZATI SI CUM CONTROLEAZA LUMEA?
Organizarea lor si modul prin care controleaza lumea este de tip piramidal. Sistemul se numeste Piramida Puterii (Pyramid of Power) si este descris mai jos:
Dupa cum se observa in varful piramidei se gaseste OCHIUL CARE VEDE TOT. Este un simbol Illuminati si reprezinta Ochiul lui Lucifer sau Ochiul Satanei. Cine are control asupra lui, are control asupra banilor lumii. De aceea acest simbol (piramida si ochiul apare si pe dolarul american).
Oculta Mondiala (de pe nivelele 1, 2 si 3 ale piramidei) se considera supusii Satanei si i se inchina. De aceea ei incearca sa controleze nivelele inferioare ale piramidei ca sa le aduca sub conducerea Ochiului Satanei.
Pare absurd in zilele noastre ca oameni atat de importanti ai planetei, atat de bogati si de influenti sa creada in puterile Satanei si sa i se inchine, dar va asigur ca exact asa stau lucrurile. Este foarte greu sa iti faci o imagine de ansamblu asupra intregului mecanism (care se desfasoara de la cele mai inalte nivele pana la noi, oamenii de rand, poporul lui Boc si al lui Basescu), dar voi incerca sa lamuresc cateva aspecte esentiale.
NIVELELE PIRAMIDEI
0. Nivelul 0 – Forta superioara reprezentata prin Ochiul Care Vede Tot.
Foarte Important : Intelegerea Fortei din varful Piramidei Puterii iti da posibilitatea sa “spargi” piramida si sa te sustragi controlului ei.
Ca sa poti intelege cu adevarat forta care se afla in varfului piramidei, trebuie in primul rand sa te intelegi pe tine insuti. Trebuie sa intelegi de unde vi, de unde ai aparut si incotro te indrepti, unde vei dispare. Raspunsurile la aceste intrebari sunt in interiorul tau, iar cheile de descifrare se gasesc peste tot in jurul tau, inclusiv in lumea materiala, palpabila. Din pacate indiciile pe care le gasesti in diverse surse de informare sunt amestecate cu o multime de minciuni. Ca sa afli raspuns la aceste intrebari trebuie sa iti urmezi nu inima si nici creierul ci pe amandoua in egala masura.
Pentru intelegerea Fortei trebuie sa existe un balans perfect intre suflet si ratiune, fara separare intre ele. Cine e ghidat doar de sentimente e usor de indus in eroare, de asemenea cine se ia doar dupa ratiune e usor sa se insele. Dar e foarte greu sa inseli pe cineva care are un perfect echilibru intre cele doua.
Pentru a intelege ce este in varful piramidei trebuie sa vezi realitatea din exterior, sa intelegi natura realitatii imediate. Numai asa vei putea intelege natura controlului pe aceasta planeta. Si tine minte: Daca nu faci parte din SOLUTIE, vei face mereu parte din PROBLEMA.
1. Nivelul 1 – Familiile regale
In varful Piramidei Puterii, pe nivelul 2 se afla familiile regale europene care toate sunt inrudite intre ele. Actualul rege al Belgiei, regele Suediei şi al Norvegiei, precum şi reginele Marii Britaniei, Olandei şi Danemarcei sunt cu totii rude de sange, tragandu-se din familia Windsor. Mai mult decât atât, ultimii regi care au fost înlăturaţi de la putere prin revoluţii în Italia, România, Iugoslavia, Bulgaria şi Grecia, făceau şi ei parte din aceeaşi familie Windsor, regăsindu-se absolut toţi în arborele ei genealogic.
Aici poate fi menţionat faptul că si în SUA, marea majoritate a preşedinţilor americani aleşi „democratic” prin vot popular din 1776 şi până în prezent sunt înrudiţi între ei. Toţi aceştia sunt rude de sânge şi prin urmare se poate afirma că ei alcătuiesc un fel de „casă regală” sau dinastie.
Conform unor surse, tot pe acest nivel al piramidei se mai situeaza un grup de oameni extrem de influenti, dar a caror identitate nu se cunoaste.
2. Nivelul 2 – Consiliul celor 13 familii
Pe nivelul 2 se afla asa numita Aristocratie Neagra compusa din 13 familii, cele mai bogate din lume.
David Icke scrie în lucrarea „Secretul Suprem” că aceste 13 familii alcătuiesc „o rasă de oameni care nu se încrucişează decât între ei (cu o linie genealogică aproape continuă), un fel de „rasă în interiorul rasei”. Aceasta a fost creată în antichitate, în Orientul Mijlociu şi în Orientul Apropiat. De-a lungul miilor de ani care au urmat, această rasă şi-a extins continuu puterile, acaparând practic întregul glob.[…] Practic, procesul a durat mii de ani. Structurile instituţiilor moderne de control: guvernele, sistemul bancar, lumea afacerilor, armatele şi mass-media nu au fost infiltrate de această forţă, ci au fost chiar create de ea, de la bun început.”
Aceste familii sunt (in ordine alfabetica):
1. Dinastia Astor
2. Dinastia Bundy
3. Dinastia Collins
4. Dinastia DuPont
5. Dinastia Freeman
6. Dinastia Kennedy
7. Dinastia Li
8. Dinastia Onassis
9. Dinastia Reynolds
10. Dinastia Rockefeller
11. Dinastia Rothschild
12. Dinastia Russell
13. Dinastia Van Duyn
Membrii acestor familii ocupa cele mai înalte poziţii în toate ierarhiile existente, sunt cu toţii extrem de bogaţi şi se află „deasupra legii”. Cu toate acestea, majoritatea dintre ei nu apar niciodată pe listele cunoscute de noi cu cei mai bogaţi oameni din lume. Ceea ce îi interesează pe ei nu este nicidecum să fie cunoscuţi, ci doar să deţină bogăţiile şi controlul planetei, precum şi să îşi urmeze planurile de dominare a umanităţii. Mass media controlata aproape in intregime de aceste familii ne spune ca Bill Gates e cel mai bogat om din lume cu 54 miliarde dolari, sau, Carlos Slim Helú din Mexic cu 74 miliarde de dolari.
De fapt acesti miliardari nu pot concura nici pe departe cu Sir Evelyn de Rothschild (Dinastia Rothschild) care detine incredibila suma de 500 trilioane de dolari (mai mult de jumatate din averea totala a lumii !!!). Cu averea acestei familii poate fi hranita si imbracata TOATA populatia globului.
Familia Rothschild,500 de trilioane avere!
3. Nivelul 3 – Comitetul celor 300
Comitetul celor 300 (numiti si Olimpienii) a fost fondat in 1727 de catre aristocratia britanica si este compus din cele mai puternice “sub-familii”.
Acest comitet coordoneaza direct o multime de institutii si organizatii majore din intreaga lume, printre care: Comisia Trilaterala, Consiliul pentru Relatii Externe, Grupul Bilderberg, Masa Rotunda, British Petroleum, Ordinul Skull and Bones, Compania Royal Dutch Shell, Socialista Internationala, Francmasoneria Universala, Ordinul Magna Mater, Zionismul Universal, Consiliul Bisericilor Mondiale, Ordinul Cavalerilor Templieri, Institutul American de Presa, Societatea Regala Britanica, Universitatea Harvard, Institutul pentru Droguri, Crima si Justitie, MIT, NATO, Crucea Rosie Internationala, Universitatea Priceton, Banca Mondiala, American Express, Citibank, Credit Suisse, etc.
Lista este prea lunga pentru a fi prezentata aici, dar cine doreste sa afle toate detaliile cunoscute despre Comitetul celor 300 poate descarca acest document intocmit de Dr. John Coleman, fost ofiter al serviciului de spionaj britanic:
THE STORY OF THE COMMITTEE OF 300.
(Important: Faceti download la acest document caci nu se stie cat timp va mai fi disponibil pe internet…SOPA, PIPA, ACTA vor reduce drastic accesul la astfel de materiale)
4. Nivelul 4 – Centrul de comanda
Pe acest nivel se gasesc cele 6 structuri care reprezinta centrul de comanda la nivel global:
– Comisia Trilaterala,
– Consiliul Relatiilor Externe (CFR),
– Grupul Bilderberg,
– Clubul de la Roma,
– Organizatia Natiunilor Unite
– Institutul Regal pentru Afaceri Internationale
Toate aceste structuri sunt unite intre ele prin intermediul Mesei Rotunde.
Masa Rotunda, creaţia omului de afaceri britanic Cecil Rhodes este o structura atat de complexa, incat Dr. Coleman spunea despre ea: “Masa Rotunda insasi este alcatuita dintr-o adevarata increngatura de companii, institutii, banci si unitati de invatamant; ea le-ar ocupa timpul specialistilor de inalta calificare vreme de un an, numai pentru a o descalci si intelege“.
1. Comisia Trilaterala este o “asociatie particulara” infiintata in 1973 din initiativa lui David Rockefeller cu scopul de a “intari cooperarea economica si politica intre continentele american, european si asiatic”. De aceea se numeste Trilaterala. In componenta acestei comisii intra directori de concerne, bancheri, politicieni (printre care si fosti presedinti ai Statelor Unite), economisti, etc. – in general cei mai influenti oameni din America de Nord, Europa si Asia. Practic aceasta organizatie privata in care se intra doar cu invitatie speciala pe baza unor merite deosebite, conduce lumea peste capetele guvernelor. Dupa luarea unor decizii, membrii organizatiei le transmit guvernelor, iar acestea le aplica la nivelul fiecarui stat. Toate natiunile lumii sunt conduse de aceasta entitate suprastatala. In fiecare an Comisia Trilaterala are o intrunire in plenul ei si cate o intrunire zonala. In perioada 15-17 octombrie 2010 intrunirea sectiei europene a Comisiei Trilaterale a avut loc la Bucuresti, intr-o discretie aproape totala. 170 din cei mai puternici oameni ai lumii au venit la Bucuresti si presa abia a semnalat acest lucru. Totusi exista o inregistrare Antena 3 pe care daca o vizualizati, veti intelege ce putere imensa are aceasta Comisie.
2. Consiliul pentru Relatii Externe (CFR) (din engleză Council on Foreign Relations) a fost fondată în 1921 si este o organizație americană non-profit nepartizană specializată în politică externă a Statelor Unite și afaceri internaționale. “Consiliul pentru Relatii Externe este un organ al ceea ce C.Wright Mills numea “Elita puterii” – un grup de bărbaţi, cu interese şi concepţii similare, care pun la cale cursul evenimentelor din poziţii intangibile, situate în spatele scenei.” declara Charles Kraft, membru CFR şi al Comisiei Trilaterale.
3. Grupul Bilderberg este o organizație cu agendă globalistă, ce include lideri politici din lumea occidentală, oameni de afaceri și academicieni. Reuniunile au loc anual, începând din 1954. Fondatorii grupului au fost magnații David Rockefeller și familia de bancheri Rotschild. Grupul este puternic exclusivist și se reunește anual pentru a promova o apropiere între Europa și Statele Unite ale Americii. Organizația are o agendă globalistă și afirmă că noțiunea de suveranitate națională este depășită.
Din cauza caracterului secret al întâlnirilor și a refuzului de a emite comunicate de presă, grupul a fost acuzat adesea de comploturi la nivel mondial. Grupul nu are pagină de internet și nicio întâlnire nu este înregistrată.
Din Grupul Bilderberg fac parte cam 180 de personalități politice, culturale, economice, universitare, ce se întrunesc în fiecare an în luna mai, alternativ în Europa și America, în aproape 50 de țări.
4. Clubul de la Roma, a fost infiintat in aprilie 1968 de către Aurelio Peccei, om de stiinta şi afacerist italian şi Alexander King, un om de stiinta scotian. Doctrina clubului se bazeaza in special pe raportul Limitele Cresterii (The Limits to Growth) publicat in 1972. Conform acestui raport orice crestere are o limita care trebuie prevazuta si preintampinata. Cresterea economica este limitata, resursele sunt limitate si la fel, cresterea populatiei globului are o limita. De aceea trebuie luate masuri din timp pentru a preveni atingerea acestor limite. In acest context, unul din obiectivele Illuminati, reducerea populatiei globului pare a fi o masura necesara. De remarcat Ochiul Care Vede Tot care apare in spotul publicitar al Clubului de la Roma (vezi pe pagina oficiala).
5. Organizatia Naţiunilor Unite reprezintă calul troian al guvernului mondial în pregătire şi au în subordine o vastă reţea de organizaţii care se pretind în slujba popoarelor, dar care nu reprezintă decât o acoperire a unei manipulări groteşti, legată – printre altele – de ţările în curs de dezvoltare din Africa, Asia, America Centrală şi de Sud. Din reţeaua ONU face parte si Organizaţia Mondială a Sănătăţii, o filială aflată în proprietatea cartelului farmaceutic anglo-american-elveţian. Ori de câte ori această organizaţie avertizează lumea că se va produce o epidemie, cei care o controlează, corporaţiile farmaceutice, asigură vaccinul necesar. Este un nou exemplu al mecanismului de creare a problemei – reacţie – soluţie, deşi vaccinurile provoacă mari probleme de sănătate, afectând bunăstarea fizică şi psihică a miliarde de oameni.
6. Institutul Regal pentru Afaceri Internationale, cunoscut si sub numele de Chatham House este unul dintre cele mai importante cluburi de reflecţie in materie de afaceri internationale, din lume, ocupând locul întâi în clasamentul „Non-US Think Tank” al Foreign Policy. Dezbaterile din acest club sunt structurate sub forma unor analize independente pe domenii diverse precum Energie, Mediu, Resurse Guvernamentale, Politici Economice Internaţionale, Securitate, Sănătate. Una din regulile clubului este ca membri trebuie sa pastreze confidentiala identitatea celor care emit ideile.
Consiliul Relatiilor Externe şi Comisia Trilaterală controlează aproape sută la sută opinia publică.Toate marile cotidiene, agenţiile de ştiri şi principalele canale de televiziune, ale căror ştiri şi emisiuni sunt urmărite de opinia publică au în poziţii de conducere membrii acestor organizaţii.
Daca pe primele 3 nivele se gasesc doar cei care sunt inruditi cu familiile si sub-familiile Ocultei Mondiale, pe nivelul 4, precum si la nivelele inferioare ale Piramidei Puterii pot avea acces si oameni care nu sunt rude de sange cu familiile si sub-familiile conducatoare de la nivelele 1, 2 si 3.
Chiar si politicieni/demnitari romani pot fi gasiti in structurile de comanda de pe nivelul 4. De exemplu in Comisia Trilaterala tara noastra are doi membri cu drepturi depline: Mugur Isarescu (Guvernatorul BNR) siMihai Tanasescu(reprezentantul Romaniei la FMI).
In acelasi timp, Mugur Isarescu este si presedintele ARCOR, filiala romana a Clubului de la Roma.
Din ARCOR fac parte printre altii: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Calin Georgescu, Daniel Daianu, Mircea Malita, Sergiu Celac. (vezi lista completa).
Asa ca putem dormi linistiti: prin aceste persoane, Ochiul Care Vede Tot este prezent si in tara noastra.
Centrul de Comanda de la nivelul 4, controleaza intreaga populatie a globului prin intermediul structurilor de pe nivelele 5, 6 si 7.
5. Nivelul 5 – Controlul financiar mondial
Toate instrumentele prin care Illuminati controleaza financiar populatia globului, se gasesc pe acest nivel. Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Banca Reglementarilor Internationale, Bancile Centrale precum si mecanismele de impozitare a populatiei. Probabil este cel mai diabolic sistem de control al populatiei conceput vreodata. Control prin intermediul banului. Oare de ce banul se mai numeste si Ochiul Dracului? “Dati-mi pe mana moneda unei tari si nu ma mai intereseaza cine face legile in acea tara” este un celebru citat al lui Rothschild. Probabil de aceea o tara nu este condusa de un guvern sau presedinte, ci este condusa din umbra de cel care controleaza moneda tarii respective. Probabil de aceea o tara nu se poate gospodari singura ci are nevoie de sfatul celor de la FMI. Nu mai conteaza cine face legile si ce legi face, caci oricum se aplica numai directivele FMI.
6. Nivelul 6 – Controlul resurselor mondiale
Pe acest nivel se situeaza marile corporatii internationale care urmaresc controlul populatiei prin controlul asupra resurselor. Toate resursele de pe pamant sunt darul naturii (sau al lui Dumnezeu) facut tuturor oamenilor care traiesc pe fata pamantului.
Astăzi însă, deşi ni se spune că trăim în lumea tuturor libertăţilor, drepturilor şi a democraţiei, ele ne sunt confiscate în numele unor stranii raţionamente sau înşelătorii. Peste tot pe glob unde pamanturile sunt roditoare apar companii de tip Monsanto care ii corup pe politicieni sa reglementeze cultivarea si comercializarea produselor.
Intentia este de a-i distruge pe mici producatori sau de ai scoate in ilegalitate, ceea ce inseamna ca nici cel mai inofensiv producator nu va mai putea sa cultive nimic in gradina proprie fara aprobarea guvernului.
Prin reglementările orchestrate de astfel de companii la nivel mondial în materie de calitate şi siguranţă a hranei, prin impunerea unor aşa-zişi parametri ştiinţifici după care producătorii trebuie să se ghideze nu se urmăreşte altceva decât distrugerea micilor producători. Iar aceasta, în favoarea marilor producători de hrană multă şi proastă! Vestitul Codex Alimentarius reprezintă chintesenţa acestui sistem, la implementarea căruia au lucrat zeci de ani reprezentanţii celor mai mari interese politice şi financiare.
De la 31 decembrie 2009, Guvernul Romaniei a inceput, alaturi de alte 165 de state semnatare (reprezentand aproape 85 % din populatia planetei), implementarea temutului Codex Alimentarius. Un compendiu de legi alimentare, de factura nazista, introdus de AG Farben si care va stabili regulile de alimentatie ale natiunilor. Implementarea, prevazuta pe mai multe etape, porneste de la faptul ca populatia globului este mult prea numeroasa ca Terra sa poata sustine o alimentatie naturala. Astfel, produsele trebuie modificate genetic, construite in laborator, aditivate si iradiate. Toate aceste date pot fi studiate pe site-ulwww.codexalimentarius.com.
7. Nivelul 7 – Controlul populatiei globului
Structurile situate pe acest nivel sunt cele care au contact direct cu populatia. Toate directivele venite de sus sunt implementate la nivelul populatiei prin aceste 4 componente: Religie, Invatamant, Guverne si Media. Practic stapanii lumii se ascund in spatele acestui paravan (nivelul 7) pentru a-si indeplini planurile. Populatia este indoctrinata prin religie, indobitocita prin sisteme de invatamant care nu sunt decat o fabrica de produs oameni pe care statul sa-i intrebuinteze apoi dupa scopurile sale, tinuta in frau de catre institutiile guvernamentale si prostita de catre massmedia.
Rezultatul este o populatie lipsită de energie şi de entuziasm, lipsită de putinţa de a acţiona şi de a reacţiona, incapabila sa isi dea seama ce se intampla cu ea, astfle incat orice banda politica se poate face stapanul ei.
8. Nivelul 8 – Populatia globului sau unitatile de munca
Pe ultimul nivel, cel mai de jos, ne aflam noi popuatia globului, oamenii de rand, turma de oi sau sclavii moderni ai timpurilor noastre. Ciclul nostru este limitat la ceea ce am fost indoctrinati ca trebuie sa facem: ne nastem, facem scoala, muncim pentru stapanii nostrii, le platim taxe si impozite si apoi iesim la pensie. Chestia cu pensia s-ar putea sa dispara din acest ciclu, caci nu-i ajuta cu nimic pe cei de sus.
Interesant este ca din turma unii dintre noi pot sa se ridice temporar pe nivele superioare, sa faca parte din institutiile guvernului, sa ajunga pe nivelul 5 bancheri pe la Banca Mondiala sau FMI sau chiar pe nivelul 4 in Clubul de la Roma. Dar cand ei devin inutili pentru stapani, sunt aruncati din nou in turma de jos.
De pe nivelele 5, 6 si 7 se produc cele mai dure atacuri si cele mai mari presiuni asupra populatiei. Este atacata siguranta financiara si alimentara a fiecaruia dintre noi, este atacat sistemul de sanatate public, invatamantul, religia, cultura, identitatea nationala.
In fata acestor forte colosale care domina planeta, guvernul nostru si conducatorii nostri “alesi de popor” nu au practic nici o sansa. Ei trebuie sa execute intocmai ordinele pe care le primesc si sa puna tara la dispozitia celor ce conduc lumea. Singura problema este ca acesti conducatori ai nostri pe langa faptul ca fura, sunt si incompetenti si nu stiu sa negocieze mai dur conditii avantajoase pentru poporul roman. Este clar ca Romania nu se poate izola si dezvolta separat in afara contextului regional si global. Vrem sau nu, ea face parte din planul Noii Ordini Mondiale, si daca intreaga lume se indreapta intr-o directie, noi nu avem cum sa mergem in directie opusa. Pozitia pe care o vom avea in acest nou plan global, depinde doar de cei care ne conduc.
Un om din interiorul sistemului financiar recunoaşte că nu guvernele conduc lumea, ci bancherii
Un trader bancar s-a dus la BBC News, luni, 26 septembrie 2011, şi a recunoscut că băncile conduc lumea, şi nu politicienii sau guvernele. Lucrul acesta se ştia deja, dar încă o confirmare din partea cuiva care lucrează în domeniu a întărit şi mai mult presupunerea.Povestea este următoarea: un trader, pe nume Alessio Rastani, a şocat lumea declarând la BBC News următoarea frază:“Guvernele nu conduc lumea, ci Goldman Sachs conduce lumea” (Goldman Sachs este unul dintre cel mai mare holding bancar din lume, fiind reprezentativ pentru lumea bancară). Rastani a mai avertizat că “economiile a milioane de oameni vor dispărea”, spunându-le telespectatorilor să fie pregătiţi, întrucât “criza economică e asemenea unui cancer. Aştepţi, crezând că o să dispară, numai că acest cancer o să crească şi o să fie prea târziu.”
Afirmaţia conform căreia “bancherii conduc lumea şi nu guvernele” a produs vii reacţii în mass-media internaţională. S-a ajuns până la punctul de a acuza BBC că tot interviul a fost o farsă (!!), uitând de fapt că o instituţie serioasă ca BBC nu-şi permite să realizeze farse într-o emisiune de ştiri. BBC chiar a emis un comunicat de presă privind acest interviu şoc:
BBC are de făcut următoarele precizări cu privire la interviul cu trader-ul Alessio Rastani difuzat luni, 26 septembrie: am făcut investigaţii detaliate şi nu am găsit vreo dovadă că acest interviu ar fi fost vreo farsă. El este un trader independent, fiind una din vocile care a vorbit despre recesiune.
Au în mâna lor 51.000 MILIARDE şi conduc lumea dintr-o cameră. Grupul bancherilor, descris în “Biblia Lumii Financiare”
Se întâlnesc o dată la două săptămâni într-o cameră luxoasă a Băncii Reglementelor Internaţionale din Basel Elveţia, iar la masa discuţiilor tranşează lumea, la propriu. Bancherii celor mai importante bănci centrale ale lumii conduc din umbră marile guverne şi dirijează luarea deciziilor la nivel mondial.
Wall Street Journal, sau “Biblia Lumii Financiare”, are acces în această încăpere, înainte de începerea discuţiilor oficiale, iar jurnaliştii celebrei publicaţii economice iau pulsul.
Încăperea este impozantă şi încă de la intrare dă impresia unei camere sobre: pereţii albi sunt decoraţi cu orhidee, iar tavanul este negru. La picioare este o hartă uriaşă cu întreaga lume, iar în mijlocul încăperii este o masă la care fiecare participant îşi ştie locul.
Bancherii care se întâlnesc la Basel “conduc” ţări care produc împreună 51.000 de MILIARDE de dolari anual, aproape trei sferturi din producţia economică mondială.
Nume sonore din domeniul bancar fac parte din acest “cerc de conducători”, precum Ben Bernake, preşedintele Rezervei Federale, Jeremy Stein, guvernatorul Rezervei Federale, Mervyn King, guvernatorul Băncii Angliei sau Mario Draghi, preşedintele BCE.
Preşedinţi ai băncilor centrale din China, Japonia sau Brazilia stau şi ei la această masă.
În timpul cinei nimeni nu ia notiţe, nu există personal auxiliar, nu se fac înregistrări, şi nu se emit comunicate de presă. După această întâlnire are loc o întrevedere cu şefii altor bănci centrale, cărora li se prezintă deciziile şi principalele subiecte discutate.
Un lucru straniu, pe care l-au descoperit cei de la Wall Street Journal este acela că toţi cei 18 bancheri au studiat la MIT, iar cei din anturajul lor îi poreclesc “inginerii”.
De la declanşarea crizei financiare globale, “inginerii” au fost în măsură să determine instituţiile pe care le conduc să pompeze mii de miliarde de dolari în sistemul financiar mondial – 11.000 de miliarde din 2007 până acum – investind masiv în titluri de stat, ipoteci şi oferind cu generozitate împrumuturi pentru companiile private.
Aşadar, grupul celor 18 ingineri de la MIT ţine în mâini soarta acestei lumi, iar întâlnirile lor de duminică influenţează deciziile luate la nivel înalt de marile guverne ale lumii
Toate războaiele sunt create de bancheri
Principala cauză a Revoluției din Statele Unite a fost „Legea privind moneda”, emisă de regele britanic George al III-lea, prin care coloniștii au fost forțați să își desfășoare afacerile doar cu bancnote imprimate de Banca Angliei, contra unei dobânzi. După Revoluție, SUA au adoptat un sistem monetar radical diferit, în care guvernul emitea propria monedă, astfel încât băncile private – precum Banca Angliei – să nu mai poată „sifona” bani prin dobânzile practicate.
Însă unica preocupare a bancherilor este să elaboreze noi scheme prin care să producă profit, iar aceștia cunosc foarte bine cât este de ușor să corupi conducătorii unei națiuni. La doar un an după ce Mayer Amschel Rotschild rostea odiosul motto „Dați-mi controlul asupra banilor unei națiuni și nu îmi pasă cine face legile”, bancherii au reușit să înființeze o nouă bancă centrală privată, numită First Bank of the United States (Prima Bancă a SUA).
Acest lucru a fost posibil, în mare parte, prin eforturile susținătorului principal din SUA al familiei Rothschild, Alexander Hamilton. Pe scurt, All Wars Are Bankers’ Wars este un film documentar care explică modul în care bancherii folosesc banii pentru a crea războaie și pentru a controla guvernele
FAMILIILE CARE CONDUC LUMEA, IN FRUNTE CU FAMILIA ROTSCHIELD !!
“Se spune ca familia Rothschield,cea care se afla in varful piramidei,detine direct sau indirec jumatate din averea lumii !”
Inainte sa cititi articolul de mai jos,articol tradus de pe un site de specialitate strain,as vrea sa precizez faptul ca cea mai puternica si cea mai influenta familie din cele care conduc lumea este familia Rothschield.Aceasta familie este cea care a pus bazele actualului cerc denumit “Illuminati” .La ora actuala, intr-adevar,exista un grup sau cerc din care fac partea cei mai puternici,cei mai bogati ,cei mai influenti oameni dar si persoane pe care poate nu le vedem decat odata la 5 ani prin ziare sau la TV .Acestui Cerc i se mai spune si Elita iar oficial este cunoscut ca fiind grupul Bilderberg.Dar sa revenim la familia Rothschield.
La 1 mai 1776, sub conducerea lui Mayer Amscher Rotschield (in traducere SCUTUL ROSU – inainte chemandu-l Mayer Amschel Bauer, dar si-a schimbat numele in mod special pentru ce avea in plan sa faca), cu sprijinul altor familii de evrei germani bogati – Wessely, Moses, Mendelsson – si a unor bancheri (Itzig, Friedlander) -, Weishaupt fondeaza in secret societatea “Vechii cautatori de lumina din Bavaria”, care va deveni mai cunoscuta sub denumirea “Ordinul Iluminatilor”. Weishaupt a sustinut ca numele provenea din vechi scrieri si insemna “cei care detin lumina”.
Practic,acesti doi oameni ,Mayer Rotschield (Bauer) si Adam Weishaupt ,au reusit sa uneasca toate ordinele si lojele masonice care existau la aceea vreme,sub o singura ideologie:Cea a supunerii totale a planetei in fata lor.Cele mai importante obiective pe care acestia si le-au propus sa realizeze pe termen lung,sunt:1) Abolirea monarhiei si a oricarei puteri ordonate; 2) Abolirea proprietatii private; 3) Abolirea mostenitorilor;4) Abolirea patriotismului;5) Abolirea familiei (a casniciei si instruirea in comun a copiilor);6) Abolirea tuturor religiilor.Mai tarziu,Rotschield avea sa sponsorizeze si sa sprijine familia Rockefeller ,care sub conducerea lui John Rockefeller ,detinea inca de la sfarsitul anilor 1800 cea mai puternica companie petroliera din lume.Si la ora actuala,Rockefeller este sub conducerea si influenta Rothschield.
Asadar,mai pe scurt,totul a inceput in 1776 ,atunci cand Mayer Rotschield(Bauer) si Adam Weishaupt au pus bazele Organizatiei Illuminati ,cea care conduce Planeta si la ora acuala.
Articolul:
Cele Mai mari companii din lume sunt acum: Bank of America, JP Morgan, Citigroup, Wells Fargo, Goldman Sachs şi Morgan Stanley.
Să revizuim acum care sunt acţionarii lor.
Bank of America:State Street Corporation, Vanguard Group, BlackRock, FMR (Fidelitate), Paulson, JP Morgan, T. Rowe, Capital Investors Mondială, AXA, Bank of New York, Mellon.
JP Morgan:
State Street Corp, Vanguard Group, FMR, BlackRock, T. Rowe, AXA, capitala mondială investitor, cercetare Global investitor de capital, Northern Trust Corp si Banca Mellon.
Citigroup:State Street Corporation, Vanguard Group, BlackRock, Paulson, FMR, Capital investitor Mondial, JP Morgan, Northern Trust Corporation, Fairhome Capital Mgmt şi Bank of New York Mellon.
Wells Fargo:
Berkshire Hathaway, FMR, State Street, Vanguard Group, investitorii de capital Mondial, BlackRock, Wellington Mgmt, AXA, T. Rowe şi Davies Selected Advisers.
Putem vedea că acum ca pare a exista un nucleu prezent în toate băncile: State Street Corporation, Vanguard Group, BlackRock şi FMR (Fidelity). Pentru a evita repetarea lor, le vom numi acum “Big Four(Cei patru mari)”
Goldman Sachs:
“Big Four”, Wellington, Capital World Inverstors, AXA, Massachusetts Financialand Service şi T. Rowe.
Morgan Stanley:”Big Four”, Mitsubishi UFJ, Franklin Resources, AXA, T. Rowe, Bank of New York Mellon, e Associates Jennison. Rowe, Bank of New York Mellon si Asociatii Jennison.
Am putea doar să întotdeauna sa verificam numele acţionarilor majoritari. Dar,pentru a merge mai departe, putem încerca acum să aflam acţionarii acestor societăţi şi acţionarii marilor bănci la nivel mondial.
Bank of NY Mellon:Davis Selected, Massachusetts Financial Services, Capital Research Global Investor, Dodge, Cox, Southeatern Asset Mgmt. şi … “Big Four”.
State Street Corporation (unul din “Big Four”):Massachusetts Financial Services , Capital Research Global Investor, Barrow Hanley, GE, Putnam Investor şi … “Big Four” (acţionarii înşişi!).
BlackRock (un alt “Big Four”):PNC, Barclays e CIC.
Cine este în spatele PNC? FMR (Fidelity), BlackRock, State Street, etcŞi în spatele Barclays? BlackRock
Şi am putea continua ore, trecând prin paradisurile fiscale din Insulele Cayman, Monaco sau domiciliul legal al societăţilor Shell în Liechtenstein. O reţea ,în cazul în care companiile sunt mereu aceleaşi, dar niciodată un nume de familie.
Pe scurt: cele mai mari opt companii financiare din SUA (JP Morgan, Wells Fargo, Bank of America, Citigroup, Goldman Sachs, US Bancorp, Bank of New York Mellon şi Morgan Stanley) sunt 100% controlate de zece actionari si avem patru societăţi întotdeauna prezente în toate deciziile: BlackRock, State Street, Vanguard si Fidelity.
În plus, Federal Reserve este compus din 12 bănci, reprezentat de către o comisie de şapte persoane, care cuprinde reprezentanţi ai “Big Four”, care, la rândul lor sunt prezente în toate celelalte entităţi.
Pe scurt, Federal Reserve este controlată de patru mari companii private: BlackRock, State Street, Vanguard si Fidelity. Aceste companii americane controleaza politica monetara a SUA (şi a lumii), fără nici o restrictie sau alegeri “democratie” .Aceste companii au lansat şi au participat la criza economică actuală la nivel mondial şi a reuşit să devină chiar mai îmbogăţite.
Pentru a încheia, haideti sa aruncam o privire la unele dintre companiile controlate de acest grup”Big Four”.
Alcoa Inc
Altria Group Inc
American International Group Inc
AT & T Inc
Boeing Co
Caterpillar Inc
Coca-Cola Co
DuPont & Co
Exxon Mobil Corp
General Electric Co
General Motors Corporation
Hewlett-Packard Co
Home Depot Inc
Honeywell International Inc
Intel Corp
International Business Machines Corp
Johnson & Johnson
JP Morgan Chase & Co
McDonalds Corp
Merck & Co Inc
Microsoft Corp
3M Co
Pfizer Inc
Procter & Gamble Co
United Technologies Corp
Verizon Communications Inc
Wal-Mart Stores Inc
Time Warner
Walt Disney
Viacom
Corporation Rupert Murdoch News.,
CBS Corporation
NBC Universal
Acelaşi “Big Four” controleaza marea majoritate a companiilor europene numărate la bursa de valori.
În plus, toţi aceşti oameni detin marile instituţii financiare, cum ar fi FMI, Banca Centrală Europeană sau Banca Mondială, şi s-au “antrenat” şi să rămână “angajaţi”a “celor patru mari” care le-au format.
Numele de familii care controleaza grupul “The Big Four” niciodată nu apar…(Am raspuns insa partial la aceasta intrebare ..)
De la turnul babel al nebunilor -la …
Turnul din Basel. Istoria obscura a bancii secrete care conduce lumea |
|
O istorie palpitantă a celei mai enigmatice bănci a lumiiNumele lui Adam LeBor este binecunoscut cititorilor unor publicații prestigioase (“The Times”, “The Economist”, “Monocle”, “Financial Times” ș.a) dar și amatorilor de cărți bune. A scris despre războaiele din fosta Iugoslavie, a cercetat în amănunt prăbușirea comunismului și a acordat o atenție necruțătoare modului în care bancherii au închis ochii – cu tot profitul de rigoare! – asupra genocidului orchestrat de Hitler. Despre “Turnul din Basel” spune că “este o carte despre rețele, conexiuni și despre exercitarea puterii sub acoperire (…), o cronică de investigație neautorizată a Băncii Reglementelor Internaționale”. Pe lângă bibliografie și documente din arhive – într-o cantitate impresionantă! – LeBor a reușit, ca orice bun jurnalist de investigații, să se informeze din surse directe, din interiorul BIS (Bank for International Settlements = Banca Reglementelor Internaționale). Primul președinte al BIS, Gates McGarrah, spunea, în 1931: „Banca este complet exclusă de la orice formă de control guvernamental sau politic.” Se pare că nici astăzi nu are un alt statut… Dacă pe la începuturile istoriei sale, BIS își masca intrarea discret, pe lângă o ciocolaterie, astăzi ocupă un bloc circular, cu 18 etaje, care domină arogant și somptuos peisajul orașului Basel. Ce se întâmplă acolo? Iată: “Cel mai exclusivist club din lume are optsprezece membri. Aceştia se adună o dată la două luni, într-o duminică seara la ora şapte, în sala de conferinţe „E” a unui bloc-turn circular ale cărui ferestre au vedere spre gara din Basel. Discuţia lor durează o oră, poate o oră şi jumătate. (…) ” Aici se înnoadă și se deznoadă finanțele lumii, căci BIS nu se rezumă doar la Europa, tentaculele sale se întind până în Japonia, Hong Kong sau SUA. Și asta încă de la începuturile existenței sale, când aurul stocat aici provenea din surse deloc acceptabile. Cum ar fi dinții, ochelarii și ceasurile evreilor asasinați în lagărele de exterminare. Adam LeBor demonstrează cu argumente inatacabile că BIS ar putea fi comparată cu o distinsă aristocrată care, sub rochia scumpă, strălucitoare, are desuuri foarte murdare. Dar acesta este un secret păstrat cu strășnicie! La fel cum este păstrat și secretul deviațiilor mintale sau comportamentale de care au suferit unii dintre “corifeii” BIS.
|
Bancherii conduc lumea
Din istoria ,,clasica” am fost invatati ca la baza tuturor razboaielor au fost anumiti conducatori care doreau expansiunea imperiilor lor si mai multa bogatie. In epoca moderna am fost invatati sa nu credem altceva. De exemplu Hitler a fost catalogat excesiv ca raul suprem, omul dezumanizat pana la stadiul de bestie, care a reusit sa supuna si nimiceasca aproape jumatate din omenire. Asa, de unul singur. V-ati gandit vreodata , cum a putut sa se ridice, asa, dintr-un caporal, in timpul Primului Razboi Mondial, fara merite deosebite, la rangul de fuhrer al celui de-al treilea Reich, fara un sprijin financiar, iar Germania, dupa ce i s-a interzis, sa aiba armata dupa Primul Razboi Mondial, sa devina tara cu cea mai moderna si mobila armata din lume ?
David Icke in conferintele si cartile sale, spunea ca atunci cand nu intelegi un lucru, ia urma banilor.
Exact despre asta este vorba aici. Bancherii sunt ,,papusarii” din umbra care au orchestrat cele mai mari razboaie ale lumii moderne, in timp ce bunicii si strabunicii nostri mureau pe diverse fronturi, flamanzi, inghetati, schingiuiti si ,,spalati pe creier” ca este o datorie de onoare sa lupti, sa ucizi semenii tai, cu care nu aveai practic nimic de impartit, avand la randul lor parinti, sotii, copii, care-i asteptau cu teama sa se intoarca acasa.
Toată economia americană , se află în mîna unui cerc restrîns de indivizi, o mînă de oameni care controlează un sistem extrem de centralizat. Toată lumea, cetățeni, companii, stat, țări străine , toate și toți au devenit sclavi în lanțurile datoriei către bancheri. Sistemul se menține în mîinile acestor “king bankers” prin 3 principii esenţiale: În primul rînd, ascunzînd marea concentrare de bogăție. Apoi, exercitarea controlului prin pîrghii, de pildă: contopirea unor companii, achiziționarea de companii sau acțiunilor altor companii etc. Ultimul principiu, exercitarea unui strict management și control folosind un minimum număr de inițiați și oameni de fațadă, aceștia avînd cunoștințe limitate despre sistemului în ansamblu. Scopul bancherilor este de a creea un sistem financiar privat capabil să domine sistemul politic al țărilor și economia mondială. Acest sistem este conceput să fie controlat în manieră feudală prin intermediul băncilor centrale acționînd coordonat prin înțelegeri secrete. Acești “bancheri internationali” nu sunt legați prin rasă, religie sau naționalitate ci numai prin pasiunea de a exercita control asupra altor oameni. Cheia succesului lor este de a manipula sistemul financiar al națiunilor, în timp ce, creează impresia că statele sunt în control. Sistemul bancar modern creează banii din nimic, procesul este poate cea mai mare scamatorie inventată. Bancherii stăpînesc lumea. Toate razboaiele au fost sponsorizate, creditate, sustinute de banci, in interesul bancilor. Familia Rothschild prin intermediul Vaticanului, și a sionistilor din spita Rotschild si a fortei militare americane, a NATO și UE vor sa stapaneasca tot pamantul.
Un documentar de exceptie in care autorul ne prezinta foarte explicit interesele bancherilor in starnirea diferitelor conflicte, mai mari sau mai mici, in vederea atingerii proprilor interese.
Cine conduce lumea? Dovezi despre elita foarte bogata care trage sforile
Este adevarat ca un grup de elita “indecent” de bogata controleaza lumea? Este adevarat ca barbati si femei care detin o multime de bani conduc cu adevarat lumea din spatele scenei? Raspunsul ar putea sa va surprinda. Cei mai multi dintre noi tind sa considere banii ca un mod convenabil de a face tranzactii, dar adevarul este ca de asemenea banii reprezinta putere si control. Iar astazi traim intr-un sistem neo-feudal in care cei extrem de bogati trag toate sforile. Cand vorbesc despre cei extrem de bogati, nu vorbesc doar de oamenii care au cateva milioane de dolari.
Dupa cum veti vedea mai tarziu in cadrul acestui articol, cei ultra-bogati au destui bani depozitati in banci offshore (din “paradisuri fiscale”) pentru a cumpara toate bunurile si serviciile produse in Statele Unite in timpul unui intreg an si inca sa fie capabili sa lichideze intreaga datorie nationala a Statelor Unite. Asta inseamna o cantitate atat de uriasa de bani incat este aproape de neinteles. In acest sistem neo-feudal, noi toti restul suntem sclavi ai datoriilor, inclusiv propriile noastre guverne. E destul sa priviti in jur- toata lumea se afunda in datorii si toate acele datorii ii fac pe ultra-bogati si mai bogati. Dar ultra-bogatii nu stau pur si simplu cu banii in buzunar. O parte din bani ii folosesc pentru a controla afacerile natiunilor.
Ultra-bogatii detin practic fiecare banca si corporatie importanta de pe planeta. Ei folosesc o vasta retea de societati secrete, think tank-uri si organizatii caritabile pentru a propune interesele ascunse si pentru a-i face pe membrii acestora sa se conformeze. Ei controleaza modul in care privim lumea prin faptul ca detin mass-media si controleaza sistemul nostru educational. Ei finanteaza campaniile a majoritatea dintre politicienii nostri si exercita o influenta enorma asupra unor organizatii internationale cum sunt: Natiunile Unite, Fondul Monetar International, Banca Mondiala si Organizatia Mondiala a Comertului. Cand faci un pas in spate si arunci o privire de ansamblu, nu exista prea multe indoieli asupra a cine conduce lumea. Doar ca cei mai multi dintre oameni nu vor sa recunoasca adevarul.
Ultra-bogatii nu se “coboara” sa-si depoziteze banii in banca locala ca mine si ca tine. In schimb, ei tind sa-si puna deoparte bunurile in locuri in care nu vor fi impozitati, cum ar fi Insulele Cayman. Conform unui raport care a fost lansat vara trecuta, elita globala detine in jur de 32 de TRILIOANE de dolari puse deoparte in banci offshore din jurul lumii.
Produsul intern brut al Statelor Unite pentru anul 2011 a fost in jur de 15 trilioane de dolari, iar datoria nationala a Statelor Unite se invarte in jurul a 16 trilioane de dolari, astfel incat chiar daca le adunam tot nu insumeaza 32 de trilioane de dolari.
Bineinteles ca asta nici macar nu include banii care sunt pusi deoparte in alte locatii care nu au fost relevate de studiul efectuat, si nici nu include toate bogatiile pe care elita globala le detine in active mobiliare si imobiliare, cu exceptia activelor circulante.
Elita globala a depozitat in mod real o multime incredibila de bogatii in aceste timpuri grele. Urmatoarele informatii sunt luate dintr-un articol publicat pe website-ul Huffington Post…
“Persoanele bogate si familiile lor detin nu mai mult de 32 de trilioane de dolari ascunsi in active financiare in “paradisuri fiscale” offshore, reprezentand pana la 280 de miliarde de dolari din impozitele pe venit pierdute, conform cercetarii publicate duminica.
Studiul care estimeaza dimensiunea bogatiei financiare private la nivel global depozitata in conturi offshore- excluzand bunurile care nu sunt financiare cum sunt proprietatile imobilare, aurul, iacht-urile si caii de cursa- situeaza suma intre 21 si 32 de trilioane de dolari.
Cercetarea a fost facuta pentru grupul de presiune numit Tax Justice Network, care militeaza impotriva “paradisurilor fiscale”, de catre James Henry, fost economist-sef la firma de consultanta McKinsey &Co.
El a folosit informatii provenite de la Banca Mondiala, Fondul Monetar International, Natiunile Unite si bancile centrale.”
Dar, dupa cum am mai mentionat, elita globala nu doar detine o multime de bani. Ea pur si simplu detine de asemenea aproape fiecare banca importanta si fiecare corporatie importanta de pe intreaga planeta.
Conform unui articol exceptional din New Scientist (revista britanica de stiinta, fondata in 1956, n. tr.), un studiu facut asupra a mai mult de 40.000 de corporatii transnationale de catre Institutul Federal Elvetian de Tehnologie din Zurich a descoperit ca un nucleu foarte mic de banci uriase si corporatii gigant pradatoare domina intregul sistem economic global.
O analiza a relatiilor dintre 43.000 de corporatii transnationale a identificat un grup relativ mic de companii, in principal banci, care aveau o putere disproportionata asupra economiei globale.
Cercetatorii au descoperit ca acest nucleu este format din doar 147 de companii cu legaturi foarte stranse intre ele.
Atunci cand o echipa a descurcat itele retelei de proprietari, a descoperit ca multe dintre ele duceau la o “super entitate” compusa din 147 companii inca si mai strans legate intre ele- toate proprietatile lor erau detinute de alti membri ai “super-entitatii”- care controla 40 la suta din bogatia totala in cadrul retelei. “De fapt, mai putin de 1 la suta din companii erau capabile sa controleze 40 la suta din intreaga retea,” afirma Glattfelder. Cele mai multe dintre ele erau institutii financiare. In top 20 se aflau Barclays Bank, JPMorgan Chase & Co si The Goldman Sachs Group.
Acesta este top 25 banci si corporatii din nucleul acestei “super-entitati”. Veti recunoaste multe din numele de pe lista…
1. Barclays plc
2. Capital Group Companies Inc
3. FMR Corporation
4. AXA
5. State Street Corporation
6. JP Morgan Chase & Co
7. Legal & General Group plc
8. Vanguard Group Inc
9. UBS AG
10. Merrill Lynch & Co Inc
11. Wellington Management Co LLP
12. Deutsche Bank AG
13. Franklin Resources Inc
14. Credit Suisse Group
15. Walton Enterprises LLC
16. Bank of New York Mellon Corp
17. Natixis
18. Goldman Sachs Group Inc
19. T Rowe Price Group Inc
20. Legg Mason Inc
21. Morgan Stanley
22. Mitsubishi UFJ Financial Group Inc
23. Northern Trust Corporation
24. Société Générale
25. Bank of America Corporation
Elita ultra-bogata se ascunde de multe ori in spatele a straturi si straturi de proprietari, dar adevarul este ca datorita angrenajului de relatii dintre corporatii, elita controleaza de fapt aproape fiecare corporatie din Fortune 500 (clasament al celor mai mari companii publice americane după cifra de afaceri, intocmit de prestigioasa revista Fortune, n. tr.)
Totalul de putere si control care le revine din acest angrenaj este greu de descris.
Din pacate, acelasi grup de oameni au condus lucrurile pentru multa vreme. De exemplu, primarul orasului New York, John F. Hylan a rostit urmatoarele in timpul unui discurs tinut prin anul 1922…
Adevarata amenintare pentru Republica noastra este guvernul invizibil care, ca o caracatita uriasa isi intinde picioarele sale lipicioase peste orasele, statele si natiunea noastra. Pentru a porni de la simple generalizari, dati-mi voie sa afirm ca la capatul acestei caracatite se afla interesele companiei Rockefeller-Standard Oil si un grup mic de filiale ale unor banci puternice, denumiti in mod generic bancheri internationali. Mica clica de bancheri internationali influenti conduce de fapt guvernul Statelor Unite pentru a-si urmari propriile sale scopuri egoiste.
Practic ei controleaza ambele partide, elaboreaza platforme politice, transforma in pioni liderii politici, se folosesc de conducatorii unor organizatii private si apeleaza la orice instrument pentru a numi in pozitii de oficiali publici asemenea candidati potriviti cerintelor marilor afaceri corupte.
Acesti bancheri internationali si interesele companiei Rockefeller-Standard Oil controleaza majoritatea ziarelor si a revistelor din aceasta tara. Ei se folosesc de editorialele acestor ziare pentru a-i forta sa fie obedienti sau pentru a-i da afara pe acei oficiali publici care refuza sa se supuna cerintelor puternicii clici corupte care compune guvernul invizibil. Acest guvern actioneaza la adapostul unui paravan creat de el insusi si se foloseste de oficialii nostri din executiv, legislativ, scoli, curti de justitie, ziare si fiecare agentie creata pentru protectia publica.
Acesti bancheri internationali au creat bancile centrale mondiale (inclusiv Rezerva Federala), si se folosesc de bancile internationale prinse in capcana unui ciclu fara sfarsit de datorii de care nu se poate scapa. Datoria guvernamentala este un mod de a “legitima” faptul ca se iau bani de la noi toti, se transfera guvernului si apoi in buzunarele celor ultra-bogati.
Astazi, Barrack Obama si aproape toti membrii Congresului refuza in mod absolut sa critice Rezerva Federala, dar in trecut au existat unii membri curajosi ai Congresului care au fost dispusi sa adopte o pozitie. De exemplu, urmatorul citat este dintr-un discurs tinut in fata Camerei Reprezentantilor de catre congresmanul Louis T. McFadden pe 10 iunie 1932…
“Domnule Presedinte, avem in aceasta tara una dintre cele mai corupte institutii pe care le-a cunoscut lumea. Ma refer la Comisia Rezervei Federale si la Bancile Rezervei Federale. Comisia Rezervei Federale, comisie guvernamentala, a inselat guvernul Statelor Unite si pe cetatenii sai cu destui bani pentru a plati datoria nationala. Ravagiile si inechitatile Comisiei Rezervei Federale au costat aceasta tara destui bani pentru a plati datoria nationala de mai multe ori chiar. Aceasta institutie diabolica a saracit si a ruinat poporul Statelor Unite, s-a falimentat singura si practic a dus la falimentul guvernului nostru. A reusit sa faca asta prin intermediul imperfectiunilor legii dupa care functioneaza, prin proasta administrare a acelei legi de catre Comisia Rezervei Federale si prin practicile corupte ale vulturilor bogati care o controleaza.”
Din pacate, majoritatea americanilor inca mai cred ca Rezerva Federala este o “agentie federala”, dar asta pur si simplu nu este corect. Urmatorul fragment este preluat de pe site-ul factcheck.org…
“Actionarii din cele 12 Banci ale Rezervei Federale regionale sunt bancile private care apartin Sistemului Rezervei Federale. Acestea includ toate bancile nationale (acreditate de guvernul federal) si acele banci acreditate de stat care doresc sa se alature si sa indeplineasca anumite cerinte. In jur de 38 la suta din mai mult de 8000 de banci nationale sunt membri ai sistemului si astfel, detin Bancile Rezervei Federale.
Conform cercetatorilor care au studiat proprietarii marilor banci de pe Wall Street care domina Rezerva Federala, aceleasi nume apar mereu: familia Rockefeller, Rothschild. Warburg, Lazard, Schiff si familiile regale din Europa.”
Dar bancherii internationali ultra-bogati nu au facut aceste lucruri doar in Statele Unite. Scopul lor era sa creeze un sistem financiar global pe care sa-l domine si sa-l controleze. Iata ce a scris odata profesorul de istorie Carrol Quigley de la Universitatea din Georgetown…
“Puterile capitalismului financiar au avut o alta tinta vasta, nici mai mult nici mai putin decat crearea unui sistem mondial de control financiar aflat in maini private, capabil sa domine sistemul politic al tarii noastre ca un intreg. Acest sistem urma sa fie controlat intr-o maniera feudala de catre bancile centrale mondiale, actionand concertat, prin intermediul unor acorduri incheiate in urma unor frecvente intalniri private si conferinte. Apogeul sistemului urma sa fie Banca pentru Acorduri Internationale din Basle,
Elvetia, o banca privata detinuta si controlata de bancile centrale mondiale care erau ele insele corporatii private.”
Din pacate, cei mai multi americani nu au auzit vreodata de Banca pentru Acorduri Internationale, dar se afla chiar in inima sistemului global financiar. Urmatorul fragment este preluat de pe Wikipedia…
Fiind o organizatie de banci centrale, Banca pentru Acorduri Internationale BIS cauta sa faca politicile monetare mai predictibile si transparente printre cele 58 de banci centrale membre. In timp ce politica monetara este determinata de fiecare natiune suverana, este supusa scrutinului bancilor centrale si private si probabil speculatiei care afecteaza ratele de schimb ale valutei straine si in mod special soarta economiilor exportatoare. Esuarile in a face politica monetara sa corespunda cu realitatea si in a face reforme monetare la timp, de preferat ca o politica simultana printre cele 58 de banci membre si implicand de asemenea Fondul Monetar International, au dus de-a lungul istoriei la pierderi de ordinal miliardelor in timp ce bancile incearca sa mentina o politica folosind metodele pietei deschise care s-au dovedit a fi bazate pe supozitii nerealiste.
Ultra-bogatii au jucat de asemenea un rol important la infiintarea altor institutii international importante, ca de exemplu: Natiunile Unite, Fondul Monetar International, Banca Mondiala si Organizata Mondiala a Comertului. De fapt, terenul pentru sediul Natiunilor Unite din orasul New York a fost achizitionat si donat de catre John D. Rockefeller.
Bancherii internationali sunt “internationalisti” si sunt foarte mandri de acest lucru.
Elita controleaza de asemenea si sistemul educational din Statele Unite. De-a lungul anilor, Fundatia Rockefeller si alte organizatii elitiste au varsat cantitati uriase de bani in universitati de top. Astazi, aceste universitati de top sunt considerate a fi standardul dupa care sunt masurate celelalte colegii si universitati din America, iar ultimii patru presedinti ai Statelor Unite au fost educati in universitati de top.
Elita exercita de asemenea o influenta uriasa si prin intermediul unor societati secrete (Skull and Bones, Francmasoneria, etc.), prin intermediul unor think tank-uti puternice si cluburi sociale (Consiliul pentru Relatii Externe, Comisia Trilaterala, Grupul Bilderberg, Bohemian Grove, Chatham House, etc.), printr-o retea vasta de organizatii de caritate si non-guvernamentale (Fundatia Rockefeller, Ford, World Wildlife Fund, etc.).
Dar pentru un moment as dori sa ma axez pe influenta pe care o are elita asupra mass-media. In articolul precedent, am detaliat modul in care sase corporatii monolitice uriase controleaza mare parte din ceea ce vedem, auzim sau citim in fiecare zi. Aceste corporatii uriase detin retele de televiziune, canale Tv prin cablu, studio-uri de filme, ziare, reviste, edituri, case de discuri si chiar multe din website-urile noastre preferate.
Luand in considerare faptul ca americanul de rand petrece 153 de ore pe luna la televizor, influenta acestor sase corporatii uriase nu ar trebui sa fie subestimata. Urmatoarele sunt doar cateva dintre companiile media detinute de aceste corporatii uriase:
Time Warner
Home Box Office (HBO)
Time Inc.
Turner Broadcasting System, Inc.
Warner Bros. Entertainment Inc.
CW Network (proprietate partiala)
TMZ
New Line Cinema
Time Warner Cable
Cinemax
Cartoon Network
TBS
TNT
America Online
MapQuest
Moviefone
Castle Rock
Sports Illustrated
Fortune
Marie Claire
People Magazine
Walt Disney
ABC Television Network
Disney Publishing
ESPN Inc.
Disney Channel
SOAPnet
A&E
Lifetime
Buena Vista Home Entertainment
Buena Vista Theatrical Productions
Buena Vista Records
Disney Records
Hollywood Records
Miramax Films
Touchstone Pictures
Walt Disney Pictures
Pixar Animation Studios
Buena Vista Games
Hyperion Books
Viacom
Paramount Pictures
Paramount Home Entertainment
Black Entertainment Television (BET)
Comedy Central
Country Music Television (CMT)
Logo
MTV
MTV Canada
MTV2
Nick Magazine
Nick at Nite
Nick Jr.
Nickelodeon
Noggin
Spike TV
The Movie Channel
TV Land
VH1
News Corporation
Dow Jones & Company, Inc.
Fox Television Stations
The New York Post
Fox Searchlight Pictures
Beliefnet
Fox Business Network
Fox Kids Europe
Fox News Channel
Fox Sports Net
Fox Television Network
FX
My Network TV
MySpace
News Limited News
Phoenix InfoNews Channel
Phoenix Movies Channel
Sky PerfecTV
Speed Channel
STAR TV India
STAR TV Taiwan
STAR World
Times Higher Education Supplement Magazine
Times Literary Supplement Magazine
Times of London
20th Century Fox Home Entertainment
20th Century Fox International
20th Century Fox Studios
20th Century Fox Television
BSkyB
DIRECTV
The Wall Street Journal
Fox Broadcasting Company
Fox Interactive Media
FOXTEL
HarperCollins Publishers
The National Geographic Channel
National Rugby League
News Interactive
News Outdoor
Radio Veronica
ReganBooks
Sky Italia
Sky Radio Denmark
Sky Radio Germany
Sky Radio Netherlands
STAR
Zondervan
CBS Corporation
CBS News
CBS Sports
CBS Television Network
CNET
Showtime
TV.com
CBS Radio Inc. (130 stations)
CBS Consumer Products
CBS Outdoor
CW Network (50% ownership)
Infinity Broadcasting
Simon & Schuster (Pocket Books, Scribner)
Westwood One Radio Network
NBC Universal
Bravo
CNBC
NBC News
MSNBC
NBC Sports
NBC Television Network
Oxygen
SciFi Magazine
Syfy (Sci Fi Channel)
Telemundo
USA Network
Weather Channel
Focus Features
NBC Universal Television Distribution
NBC Universal Television Studio
Paxson Communications (proprietate partiala)
Trio
Universal Parks & Resorts
Universal Pictures
Universal Studio Home Video
Si bineinteles, elita detine de asemenea si pe cei mai multi dintre politicienii nostri. Urmatorul fragment este un citat al jurnalistului Lewis Lapham…
“Modelarea vointei Congresului si alegerea presedintilor americani a devenit un privilegiu rezervat claselor “ecvestre” ale tarii, adica acelei 20 la suta din populatie care detine 93 la suta din bogatii, acei putini si fericiti care conduc corporatiile si bancile, care detin si manevreaza stirile si media de divertisment, elaboreaza legile si guverneaza universitatile, controleaza fundatiile filantropice, institutele de politici, casino-urile si arenele sportive.”
V-ati intrebat de ce lucrurile par sa nu se schimbe vreodata la Washington D.C. indiferent pentru cine votam?
Ei bine, asta e pentru ca ambele partide sunt detinute de sistem.
Ar fi frumos sa ne gandim ca poporul American controleaza cine conduce lucrurile in Statele Unite, dar nu asa functioneaza lucrurile in lumea reala.
In lumea reala, 80 la suta din politicienii care castiga alegerile nationale sunt cei care aduna cei mai multi bani.
Politicienii nostri nu sunt prosti- ei vor fi foarte amabili cu oamenii care le pot furniza sumele uriase de bani de care au ei nevoie pentru campanii. Iar oamenii care pot face asta sunt ultra-bogatii si corporatiile uriase pe care acestia le controleaza.
Incepeti sa intelegeti?
Exista un motiv pentru care ultra-bogatii sunt numiti “sistemul”. Ei au creat un sistem care le aduce multe beneficii si care le permite sa traga sforile.
Deci, cine conduce lumea?
Ei o conduc. De fapt, chiar recunosc ca o fac.
David Rockefeller a scris urmatoarele in cartea sa din 2003 intitulata “Memorii”….
“Pentru mai mult de un secol, extremistii ideologici aflati la polul oricarui spectru politic au profitat de intamplari foarte popularizate, ca de exemplu intalnirea mea cu Castro, pentru a ataca familia Rockefeller in baza influentei nemasurate pe care ei sustin ca o exercitam asupra institutiilor politice si economice. Unii chiar cred ca suntem parte dintr-o clica secreta care actioneaza impotriva celor mai bune interese ale Statelor Unite, caracterizand familia mea si pe mine ca fiind ‘internationalisti’ si conspirationisti impreuna cu altii din jurul lumii pentru a construi o structura globala economica si politica integrata- o singura lume, daca vreti. Daca asta e acuzatia, pledez vinovat si sunt mandru de asta.”
Sunt mult mai multe lucruri care ar putea fi spuse despre asta. De fapt, o biblioteca plina cu carti ar putea fi scrisa despre puterea si influenta bancherilor internationali ultra-bogati care conduc lumea.
Dar sa speram ca ceea ce am scris aici este destul pentru a da tonul unor conversatii.
Care este parerea voastra despre toate astea? Va rugam sa postati un comentariu cu opiniile voastre mai jos..
Autor: Michael Snyder, Economic Collapse – Traducere: Alina Stredie
Întemeierea Uniunii Europene prin fraudă Actul de întemeiere al Uniunii Europene s-a bazat pe o fraudă grosolană, fiind una dintre cele mai mari operaţiuni de manipulare colectivă din istoria omenirii. Tratatul de la Roma, semnat în urmă cu o jumătate de secol, a fost de fapt un document cu pagini goale, parafat cu mare pompă de lideri care au interpretat magistral commedia dell’arte pusă în scenă în capitala Italiei. Dezvăluirile şocante făcute de unul dintre protagoniştii ceremoniei desfăşurate la 25 martie 1957 au confirmat cele mai sumbre temeri ale celor ce văd în proiectul construcţiei europene materializarea unei utopii pentru subiecţii expuşi consecinţelor acesteia. Existenţa atâtor momente controversate în procesul de constituire a Uniunii Europene, marcat de la punctul zero şi până în prezent de fraude, conspiraţionism şi eludarea regulilor democratice naşte în mod legitim următoarea întrebare: ce forţe se află la cârma proiectului UE şi ce scopuri sunt urmărite? Un posibil răspuns la această întrebare este dat de prestigiosul istoric César Vidal, potrivit căruia, pentru a înţelege ce se întâmplă în Europa trebuie luat în considerare fenomenul francmasoneriei. În cartea “Masonii: Istoria celei mai puternice societăţi secrete”, apărută la editura Planeta, 2005, Vidal documentează rolul discret dar imens jucat de francmasoni în formarea Uniunii Europene. Spre exemplu, istoricul spaniol afirmă că “proiectul Constituţiei Europene a fost elaborat de un francmason, Valéry Giscard D’Estaing” (fost preşedinte al Franţei în perioada 1974-1981, preşedintele Convenţiei Europene care a redactat textul tratatului constituţional – n.a.), că “masonii controlează Internaţionala Socialistă şi s-au infiltrat puternic în partidele de dreapta” şi că aceştia exercită “o influenţă masivă în lumea comunicaţiilor şi în special în educaţie, justiţie şi forţele armate.” Referirile privind rolul jucat de Valery Giscard d’Estaing în geneza tratatului UE şi-au găsit o confirmare şi în mărturiile celebrului fost dizident sovietic, Vladimir Bukovsky, care a avut acces la arhivele Partidului Comunist al URSS. Într-o alocuţiune rostită în acest an la Bruxelles, Bukovsky a dezvăluit că, în ianuarie 1989, o delegaţie a Comisiei Trilaterale (organizaţie privată care grupează aproximativ 300-350 dintre cei mai influenţi lideri politici şi economici ai planetei), formată din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-preşedintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David Rockefeller şi fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger, s-a întâlnit cu Mihail Gorbaciov pentru a-l convinge că URSS trebuie să se integreze în marile instituţii financiare ale lumii, GATT, FMI şi Banca Mondială. Potrivit lui Bukovsky, la un moment dat Giscard d’Estaing a luat cuvântul şi i-a spus lui Gorbaciov: “Domnule preşedinte, nu pot să vă spun exact când se va întâmpla – probabil într-un interval de 15 ani – dar Europa va fi un stat federal şi trebuie să vă pregătiţi pentru aceasta.” Bukovsky nu şi-a putut reţine uimirea faţă de capacităţile profetice ale lui d’Estaing:”Asta se întâmpla în ianuarie 1989, într-o vreme în care tratatul de la Mastricht din 1992 nici măcar nu fusese schiţat. Cum de ştia Giscard d’Estaing ce se va întâmpla în următorii 15 ani? Şi, surpriză-surpriză, cum de a devenit autorul constituţiei europene în 2002-2003? Iată o întrebare foarte bună. Miroase a conspiraţie, nu-i aşa?”
În toamna anului 2004, un imens scandal bulversa scena politică europeană. Rocco Buttiglione, candidatul nominalizat de preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, pentru portofoliul Justiţiei, Libertăţii şi Securităţii, era respins de una din comisiile Parlamentului European, pe motiv că este mult prea conservator. În viziunea grupurilor euro-parlamentarilor socialişti şi ecologişti, “vina” lui Buttiglione, un catolic practicant, a fost afirmaţia făcută în cadrul audierilor cum că homosexualitatea este un păcat. Confruntat cu opoziţia furibundă a majorităţii Parlamentului European, care a ameninţat cu un vot de blam la adresa întregii Comisii, Barroso a retras candidatura lui Buttiglione. În locul acestuia, Italia l-a nominalizat pe ministrul de externe Franco Frattini, şi se părea că toate controversele vor fi date repede uitării. Înainte însă de a pleca de la Bruxelles, Buttiglione a aruncat bomba, acuzându-l pe înlocuitorul său de apartenenţă la o societate secretă. În momentul felicitării pentru candidatura lui Frattini la postul de comisar european, politicianul creştin-democrat a afirmat: ”Sper ca audierile lui să meargă bine şi nimeni să nu îl întrebe dacă este francmason. Dacă vor face aceasta nu va fi decât repetarea aceleiaşi injustiţii care mi s-a făcut şi mie”. Ulterior, în cadrul unei dezbateri desfăşurate la Milano, Buttiglione a spus că principiul după care funcţionează instituţiile europene este “Afară cu creştinii, înăuntru cu francmasonii”. Declaraţiile lui Buttiglione au atins un subiect-tabu în mass-media oficiale, deşi la nivelul elitelor politico-economico-financiare acesta face parte din categoria “secretul lui Polichinelle”, adică a acelor realităţi pe care toată lumea le cunoaşte, dar aproape nimeni nu vorbeşte în public despre ele. Cu alte cuvinte, marea “taină” a procesului de construcţie a Europei Unificate este paternitatea sa masonică, recunoscută cu mândrie chiar de arhitecţii din umbră ai edificiului UE
Cei mai puternici bancheri ai lumii se intalnesc in fiecare luna la Banca Reglementelor Internationale din Basel Elvetia, iar de la masa discutiilor iau decizii care au efect in toata lumea
Bancherii apartinand celor mai importante banci centrale ale lumii conduc din umbra marile guverne si dirijeaza ceea ce se intampla la nivel mondial.
Wall Street Journal a reusit sa intre in lumea ermetica a celor mai mari finantisti ai planetei, inainte de demararea unor dezbateri de natura economica, ale caror decizii schimba viata multor semeni, in fiecare an.
Camera bancii din Elvetia, in care se poarta discutiile, este una impunatoare, dar extrem de sobra: peretii acesteia sunt de culoare alba si sunt decorati cu orhidee, iar tavanul este negru. Basorelieful de pe podea arata o harta a lumii, iar in mijlocul salii este o masa, unde fiecare participant isi stie locul.
Bancherii care se intalnesc la Basel “conduc” tari care produc impreuna produc 51.000 de miliarde de dolari anual, adica aproape trei sferturi din productia economica mondiala.
Printre acestia se regasesc persoane celebre din domeniul bancar precum Ben Bernake, presedintele Rezervei Federale, Jeremy Stein, guvernatorul Rezervei Federale, Mervyn King, guvernatorul Bancii Angliei sau Mario Draghi, presedintele BCE. La discutii participa in fiecare luna si sefii bancilor centrale din China, Japonia sau Brazilia.
Wall Street Journal scrie ca, din motive de confidentialitate, in timpul cinei niciun participant nu are voie sa noteze vreun amanunt despre discutii, nu exista chelneri, nu se fac inregistrari, si nu se emit comunicate catre presa.
Toate amanuntele care sunt discutate raman acolo, intre cei patru pereti impunatori. Dupa intalnirea celor 18 bancheri, are loc o intrevedere cu sefii altor banci centrale, carora li se prezinta succint deciziile si principalele subiecte discutate, potrivit sursei citate.
Jurnalistii americani au descoperit ca toti cei 18 bancheri care iau parte la dezbateri, au studiat la universitatea MIT, iar cei din anturajul lor ii poreclesc “inginerii”, formand o adevarata casta, cu o mare influenta globala.
Din momentul in care s-a declansat criza financiara in intreaga lume, “inginerii” au luat decizii care au condus la pomparea de catre bancile lor a unei sume de mii de miliarde de dolari in sistemul financiar mondial, de circa 11.000 de miliarde din 2007 pana acum.
Finantistii din umbra au investit masiv in titluri de stat, ipoteci si au oferit imprumuturi pentru marile corporatii private. Grupul celor 18 bancheri de la MIT ia decizii radicale, de care depinde soarta intregului Glob, iar intalnirile lor influenteaza hotararile strategice luate la nivel inalt de marile guverne ale lumii, de care depinde evolutia tuturor statelor
Quo vadis Europa? Liderii lumii şi ruşinile continentului
Quo vadis Europa? Liderii lumii s-au reunit fie la Davos, în Elveţia, fie la Ierusalim, în Israel. Unii se întreţin despre climă. Alţii despre Holocaust şi antisemitism. Toţi au multe de spus. Şi mai mult bine de făcut.
Problema e că, în loc să-l facă, unii dintre ei se ţin de prostii. Şi iau decizii dintre cele mai discutabile.
Dar oare cine sunt liderii lumii? Pentru mare parte din stânga progresistă e clar. În fruntea globului ar trebui plasată adolescenta suedeză Greta Thunberg. Căreia îi place din cale afară nu doar să chiulească de la şcoală spre a face greve ecologice şi să schimbe lumea cu ele, ci şi să rostească în faţa şefilor de stat ample cuvântări, toate panicarde, cerând, întru stoparea emisiilor de carbon, aruncarea în aer a lumii aşa cum o ştim. La Davos s-a văzut contrată fără nicio deferenţă şi consideraţie de preşedintele SUA. Care a şocat lumea bună, ecologistă, vituperându-i mai convingător decât le-ar fi plăcut verzilor germani pe profeţii apocalipsei, spre a elogia optimismul, America şi pe sine însuşi.
În revanşă, i s-a reproşat „ignoranţă” şi „insolenţă”, iar popularul lider al stângii şi al verzilor din Germania, nu tocmai religiosul Robert Habeck, a recurs, revoltat la culme, la un limbaj escatologico-demonologic, calificându-l pe Donald Trump, scurt pe doi, drept „Adversarul”.
Nu mai lipsea mult şi îi spunea Anticristul. Ceea ce se potriveşte de minune tendinţelor progresiste de a idolatriza şi canoniza icoana Gretei Thunberg. Episcopul catolic al Berlinului, Koch, nu se dăduse în lături s-o compare la un moment dat cu Mântuitorul, afirmând că grevele elevilor intitulate Fridays for future îi ”amintesc de intrarea lui Iisus în Ierusalim”.
Ceea ce pare a nu pricepe Habeck este că, între marii păcătoşi ai lumii industrializate care scuipă sistematic, de ani şi decenii, pe mai orice măsuri riguroase de protecţie a mediului, se află tiranii precum Rusia şi China comunistă, pe care stânga le abordează, de regulă, duios. Deşi China calcă în picioare violent şi drepturile omului, spălând pe creier un milion de uiguri. Ori maltratându-i pe oamenii din Hongkong pentru că insistă să lupte pentru democraţie şi respectarea principiului „o ţară, două sisteme”. Ori monitorizând la sânge viaţa particulară a mai bine de un miliard de chinezi. Ori edificând în toată lumea un sistem draconic de supraveghere şi control informaţional.
Cu toate acestea, pentru Habeck, pe care mulţi germani îl consideră un demn urmaş al Angelei Merkel în funcţia de cancelar şi al cărui partid a înlocuit la stânga spectrului politic odinioară popularul partid social-democrat, „Adversarul” cu majusculă e Trump. Nu Xi Jinping, nu Putin, nu aliatul ţarului, criminalul în masă sirian Assad, nu dictatorul turc Erdogan, nu venezueleanul Maduro, care-şi înfometează poporul, ori nord-coreeanul Kim, care face la fel şi mai ameninţă şi întreaga lume cu bombele sale nucleare. Şi nici măcar ayatolahul Khamenei, care le forţează pe iranience să poarte basma şi le trimite după gratii dacă nu-l ascultă, împânzeşte Orientul cu miliţii şiite şi teroare şi dispune de gărzi revoluţionare care exportă islamism şi doboară avioane de pasageri.
Oricât de popular ar fi liderul ecologist, notorietatea lui nu se compară, desigur, cu a lui Thunberg. Despre care până şi editorialistul unui ziar în genere serios ca Die Welt afirma că ar fi „schimbat lumea”. În fapt, a băgat planeta în sperieţi, dar tot repetându-şi obsesiile spre a răspândi panica, în loc să mizeze pe tehnologie şi consens politic, ar putea lesne păţi ruşinea băieţelului de cioban care tot striga „lupul”!
Dar până atunci, unii de genul capitaliştilor despre care Lenin afirma că ”ne vor vinde şi funia cu care să-i spânzurăm” o vor încuraja, semnalizându-i o prezumtivă înţelegere pentru ca nu cumva să-şi pericliteze profiturile. Mai greu de priceput e că Trump şi Thunberg nu sunt, de fapt, decât faţa şi reversul aceleiaşi medalii. Care e dorul nostru de un crez, chiar şi fanatic, oricât de alăturea cu drumul ar fi. Din unghiul prea multor occidentali debusolaţi, extremismele par sexy. Iată de ce se tace asiduu din gură ori se aderă chiar, cu entuziasm, la fenomene conexe cum sunt islamizarea, comunismul, fascismul şi ideologia corectitudinii politice, cuplate cu relativism, rasism şi ecologism radical.
Aşa se explică şi cireaşa otrăvită de pe greţosul tort antidemocratic care este erupţia de antisemitism mutilând Europa inclusiv în zonele cândva foarte civilizate ale Bătrânului Continent. A contracara tenebroasa ură împotriva evreilor care, proprie naziştilor, legionarilor şi altor extremişti de dreapta, a scris cele mai negre pagini ale istoriei umanităţii şi, totodată, ale istoriei germane, româneşti şi europene, e scopul întâlnirii de la Ierusalim a numeroşi şefi de stat şi de guvern din lume.
Dar nici liderii israelieni nu sunt la adăpost de îndreptăţite critici cu privire la organizarea acestei extrem de importante ceremonii internaţionale aniversând 75 de ani de la eliberarea de nazişti a lagărului de la Auschwitz. Prinse în capcana vanităţilor personale, a unor rivalităţi şi certuri intestine, precum şi a dorinţei de a nu-l contraria pe preşedintele Rusiei, care se dedă la tot mai jenante exerciţii revizioniste, gazdele israeliene ale ceremoniei s-au văzut boicotate de preşedintele Poloniei.
Andrezj Duda a preferat să nu se deplaseze la Ierusalim, unde, spre deosebire de Putin, nu i s-a alocat timp spre a rosti o alocuţiune. Potrivit gazdelor de la Yad Vashem, discursurile sunt rezervate şefilor de state care au contribuit (cu trupe) la eliberarea de nazism. Să fim serioşi. Există ţări care au contribuit deopotrivă la cuceririle naziste ca şi la eliberarea de ele. De pildă România. Apoi, polonezii au luptat din greu. Iar Germania nu s-a eliberat singură, dar preşedintele ei a fost invitat să ţină un discurs.
Duda nu e, desigur, un îngeraş. Revizionismul, negaţionismul în variile sale versiuni şi nu mai puţin versatilul antisemitism fac ravagii şi în fostele state comuniste, nu în ultimul rând în Polonia, Ungaria, Ucraina şi Lituania. Dar a-l prefera pe ţar unui preşedinte ales democratic nu poate fi moral, politic eficient pe termen lung și nu poate aduce servicii anti-antisemitismului. E timpul recalibrării liderilor de pretutindeni. Şi al congruenţei dintre vorbe cumpănite şi fapte realmente bune.