Apocalipsa este răspunsul pe care ni-l dă Dumnezeu la ceea ce-i cerem noi în rugăciunea Tatăl nostru:

„Tatăl nostru care ești în ceruri
Sfințească-se Numele Tău!
Vie împărăția Ta;
Facă-se voia Ta,
precum în cer și pe pământ!“ (Mat. 6:9-20).

Cartea se încheie cu instaurarea Împărăției și intrarea ei în starea eternă. Capitolul 5 ne arată momentul în care este declanșat acest proces în slava cerească. Este momentul în care se vorbește despre necesitatea răscumpărării pământului și Domnul Isus este singura persoană din univers vrednică și calificată pentru acest lucru:

„Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi. Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?” Şi nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea. Şi am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea. Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei. Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul. El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie. Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută şi potire de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor. Şi cântau o cântare nouă şi ziceau:

Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ!” (Apoc. 5:1-10).

Impasul ceresc

Există crize pe pământ, dar există crize și în cer? Apostolul Ioan a asistat la una și l-a podidid plânsul:

„Şi am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea“ (Apoc. 5:4).

În lacrimile lui Ioan erau lacrimile tuturor celor ce au sperat, de la Adam și Eva până la contemporanii lui Ioan, ca Dumnezeu să facă ceva pentru a reașeza pe pământ împărăția Lui glorioasă. Acesta a fost mesajul apostolic. Ei L-au crezut pe cuvânt pe Isus Christos când le-a spus că se va întoarce la ei. Ioan se afla exilat în insula Patmos și speranțele creștinilor din generația aceea chinuită sub prigoană îl apăsau amarnic.

În cer erau de față arhanghelul Mihail, dar el a tăcut neputincios. Tot acolo erau ceilalți arhangheli și cele patru făpturi vii, dar nimeni n-a fost găsit în stare să ia cartea din mâna lui Dumnezeu și să-i rupă pecețile …

De ce nu putea nimeni face această răscumpărare? Care erau reglementările ei imposibil de împlinit?

Ca să pătrundem înțelesul scenei din cer trebuie să recitim una din cărțile Vechiului Testament și să învățăm ce însemna procesul de răscumpărare în Israel. Scena din cer se conformează acestui proces bine definit și riguros stabilit. Trebuie să recitim cartea Rut.

Primul și cel mai important motiv pentru care trebuie să o recitim este finalul ei, care ne vorbește despre bucuria împărtășită de toți cei de atunci la nașterea unui copil care a fost, istoric vorbind, strămoșul împăratului David, iar pentru noi strămoșul Fiului lui David, Isus Christos.

Cartea Rut a fost pusă deoparte din seria de întâmplări descrisă în cronica Judecătorilor tocmai pentru motivul acesta providențial: să ilustreze și să anunțe răscumpărarea printr-o linie mesianică care și-a împlinit menirea în Isus Christos:

„Boaz a luat pe Rut, care i-a fost nevastă, şi el a intrat la ea. Domnul a făcut-o să zămislească şi ea a născut un fiu. Femeile au zis lui Naomi:

„Binecuvântat să fie Domnul, care nu te-a lăsat lipsită azi de un bărbat cu drept de răscumpărare şi al cărui nume va fi lăudat în Israel! Copilul acesta îţi va înviora sufletul şi va fi sprijinul bătrâneţilor tale, căci l-a născut noră-ta, care te iubeşte şi care face pentru tine mai mult decât şapte fii.” 

Naomi a luat copilul, l-a ţinut în braţe şi a văzut de el. Vecinele i-au pus nume, zicând: „Un fiu s-a născut lui Naomi!” Şi l-au numit Obed. Acesta a fost tatăl lui Isai, tatăl lui David.

Iată sămânţa lui Pereţ.

Pereţ a fost tatăl lui Heţron;
Heţron a fost tatăl lui Ram; Ram a fost tatăl lui Aminadab;
Aminadab a fost tatăl lui Nahşon; Nahşon a fost tatăl lui Salmon;
Salmon a fost tatăl lui Boaz; Boaz a fost tatăl lui Obed;
Obed a fost tatăl lui Isai şi Isai a fost tatăl lui David.

Naomi, unul din personajele din cartea Rut, este o rămășiță a unei familii de evrei care au încercat să scape de pedeapsa trimisă de Dumnezeu printr-o secetă în Israel, dar care au murit în Moab, departe de casă. Naomi s-a decis să se întoarcă în perimetrul ascultării de providența divină, țara lui Israel și, ca răsplată pentru pocăința ei a fost răsplătită din plin. Împreună cu ea a venit și una din nurorile ei, moabita Rut. printr-o serie de „coincidențe“ rânduite de Dumnezeu, această Rut capătă trecere înaintea unei rude bogate, Boaz, căruia îi cere să inițieze procesul de răscumpărare și de ridicare a unui urmaș pentru Naomi.

Din spusele lui Boaz înțelegem că pentru răscumpărarea unui ogor trebuiau împlinite câteva condiții: (1) răscumpărătorul (Goel) să fie rudă de aproape, (2) răscumpărătorul să vrea să facă lucrul acest lucru și (3) răsumpărătorul să vrea să facă lucrul acesta. În cazul lui Naomi, înaintea lui Boaz a existat o rudă mai apropiată de ea decât Boaz, dar acesta n-a vrut să o răscumpere. Pedeapsa poetică aplicată de Dumnezeu este cu numele lui n-a fost înscris în carte, ci va rămâne pentru totdeauna un „cutare“:

„Boaz s-a suit la poarta cetăţii şi s-a oprit acolo. Şi iată că cel ce avea drept de răscumpărare, şi despre care vorbise Boaz, trecea. Boaz i-a zis: „Hei, cutare, apropie-te, stai aici.” Şi el s-a apropiat şi s-a oprit.
Boaz a luat atunci zece oameni dintre bătrânii cetăţii şi a zis: „Şedeţi aici.” Şi ei au şezut jos. Apoi a zis celui ce avea drept de răscumpărare: „Naomi, întorcându-se din ţara Moabului, a vândut bucata de pământ care era a fratelui nostru Elimelec. Am crezut de datoria mea să te înştiinţez despre aceasta şi să-ţi spun: ‘Cumpăr-o în faţa locuitorilor şi în faţa bătrânilor poporului meu. Dacă vrei s-o răscumperi, răscumpăr-o, dar dacă nu vrei, spune-mi, ca să ştiu. Căci nu este nimeni înaintea ta care să aibă dreptul de răscumpărare, şi după tine eu am dreptul acesta.’ ”
Şi el a răspuns: „O voi răscumpăra”. Boaz a zis: „În ziua în care vei cumpăra ţarina din mâna Naomei, o vei cumpăra în acelaşi timp şi de la Rut, Moabita, nevasta celui mort, ca să ridici numele mortului în moştenirea lui.”
Şi cel ce avea drept de răscumpărare a răspuns: „Nu pot s-o răscumpăr pe socoteala mea, de frică să nu-mi stric moştenirea mea; ia tu dreptul de răscumpărare, căci eu nu pot s-o răscumpăr.”
Odinioară în Israel, pentru întărirea unei răscumpărări sau a unui schimb, omul îşi scotea încălţămintea şi o dădea celuilalt: aceasta slujea ca mărturie în Israel.
Cel ce avea drept de răscumpărare a zis dar lui Boaz: „Cumpăr-o pe socoteala ta!” Şi şi-a scos încălţămintea. Atunci, Boaz a zis bătrânilor şi întregului popor: „Voi sunteţi martori azi că am cumpărat din mâna lui Naomi tot ce era al lui Elimelec, al lui Chilion şi al lui Mahlon, şi că mi-am cumpărat, de asemenea, de nevastă pe Rut, Moabita, nevasta lui Mahlon, ca să ridic numele mortului în moştenirea lui şi pentru ca numele mortului să nu fie şters dintre fraţii lui şi din poarta locului lui. Voi sunteţi martori azi despre aceasta!”
Tot poporul care era la poartă şi bătrânii au zis: „Suntem martori! (Rut 3:12; 4:1-11).

Fără să știe la vremea aceea, Samuel ne-a dat în carte schema mântuirii săvârşite de Dumnezeu „la plinirea vremurilor“ (Efes. 1:10). Este „răscumpărarea“ adusă de către Fiul Său, Domnul Isus Cristos. În descrierile din textul cărţii, Boaz este figura profetică pentru acel „Goel“ după care suspina patriarhul Iov, ruda cu drept de răscumpărare.

„Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu
şi că Se va ridica la urmă pe pământ“ (Iov 19:25).

Prin răscumpărarea lui Naomi şi a moabitei Rut, Boaz este un tip care îl prevestește pe Domnul Isus Cristos. Lucrarea Lui de răscumpărare este descrisă într-un mod strălucit în capitolul cinci din Apocalipsa.

Soluția divină

Scena descrisă de apostolul Ioan în capitolul cinci din Apocalipsa subliniază câteva lucruri care se suprapun peste tiparul din cartea Rut. Mai întâi, vedem o carte pecetluită cu șapte peceți. Este documentul care arată că pământul se află în proprietatea temporară a cuiva și trebuie răscumpărat.

Asta ne aduce aminte că, neînțeles de cei din jur, pe drumul către răstignire Fiul lui Dumnezeu a rostit aceste cuvinte:

„Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară“ (Ioan 12:31).

El știa că declanșează ceva ce va fi finalizat într-o vreme viitoare. În zilele acelea, Fiul lui Dumnezeu le-a spus ucenicilor:

„Nu voi mai vorbi mult cu voi, căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine, dar vine pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi că fac aşa cum Mi-a poruncit Tatăl. Sculaţi-vă, haidem să plecăm de aici!” (Ioan 14:30-31)

Iar în capitolul 16 al aceleiași evanghelii citim o altă exprimare care anticipează Crucea:

„ … în ce priveşte judecata, fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat.“ (Ioan 16:11).

Înainte de a-Și supune toate Neamurile, Fiul lui Dumnezeu a trebuit să-l înfrângă pe Satan, domnul lumii acesteia, stăpânitorul oamenilor înrobiți, așa cum scrie în epistola către Evrei:

„Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe Diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor. Căci, negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ceea ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului“ (Evrei 2:14-17).

În moartea de la Cruce, Fiul lui Dumnezeu a zdrobit capul șarpelui din Eden (Gen. 3:15) și i-a frânt dreptul la domnie asupra oamenilor, căpătând acolo dreptul de răscumpărare asupra lumii:

„Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi“ (Apoc. 4:1).

Este aceeași imagine descrisă și în cartea profetului Ezechiel:

„M-am uitat şi iată că o mână era întinsă spre mine şi ţinea o carte în chip de sul. A desfăşurat-o înaintea mea şi era scrisă şi pe dinăuntru, şi pe dinafară; în ea erau scrise bocete, plângeri şi gemete“ (Ezec. 2:9).

Scris „pe dinăuntru și pe dinafară“  înseamnă că tot ce trebuia scris s-a scris și nu mai putea fi adăugat nimic. Cartea reprezintă „dreptul de proprietate“ la tot ceea ce i-a promis Tatăl Fiului Său pentru sacrificiul de la cruce:

„Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire
şi marginile pământului în stăpânire!
Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier
şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar’.” (Psalm 2:8-9).

Isus Christos este „moștenitorul tuturor lucrurilor“ (Evrei 1:2). Preaiubitul răscumpărător care a binevoit să plătească răscumpărarea noastră (vezi Lev. 25:23–46; toată cartea Rut și Ieremia 32:6–15).

Dar de ce „nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea. Şi am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea“ ? De ce nu s-a găsit nimeni?

Pentru că nu era nimeni care să fie înrudit cu noi de aproape, în stare să plătească cu moartea vina păcatelor noastre și să poată trăi după aceea ca să ne răscumpere. Numai un „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat“ a putut face acest lucru!

„Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi; aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10:17-18).

Desfășurarea de planuri suprapuse din scena cerească este fascinant redată de Ioan:

„Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei. Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul. El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie (Apoc. 5:5-7).

Anunțat ca un leu în profețiile Vechiului Testament (Gen. 49:8-10), răscumpărătorul a venit mai întâi ca un Miel junghiat. El are șapte coarne, simbol al atotputerniciei, șapte ochi, simbol al atotștiinței și era plin de Duhul în tot ce făcea. El stătea acum în picioare, deși fusese junghiat. Era totuși un Leu și restul cărții Apocalipsa ne va arăta ce face „Suveranul“ când își dezlănțuie puterea asupra dușmanilor Săi.

„El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie“ (Apoc. 5:7)

Dacă s-ar face o reprezentare grafică a acțiunii din Apocalipsa, acesta ar fi unul din punctele de maxim al acțiunii, punctul în care a început totul, momentul solemn în care s-a făcut tranziția de autoritate de la Dumnezeu Tatăl la Dumnezeu Fiul:

„Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl“ (Ioan 5:22).

Pricina de laudă

Cea mai glorioasă încheiere a acestui comentariu la capitolul 5 din Apocalipsa este să spunem că Fiul lui Dumnezeu își va ține promisiunea făcută celor ce-L urmează și-i va lua alături de El să domnească pe pământ. Din punctul Lui de vedere și din perspectiva făpturilor cerești, creștinii sunt deja așezați în locurile cerești „în Christos“ și vor domni împreună cu El în Împărăția viitoare:

„Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ!“ (Apoc. 5:5:9-10).

Este o reluare a temei proclamată deja în primul capitol al cărții:

„Ale Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: ale Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin. Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin“ (Apoc. 1:5-7).

Domnia noastră pe pământ împreună cu Christos este un imperativ al planului lui Dumnezeu cu lumea:

„El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui„ (Evrei 10:12-13).

„În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea. Dumnezeu, în adevăr, „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totul. Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi“ (1 Cor. 15:24-28).

Profețiile ocupă a cincea parte din textul Scripturii. Din această a cincea parte, o treime vorbesc despre cea de a doua venire a Domnului Isus. Există 650 de profeții cu caracter general din care cam jumătate Îl privesc pe Isus Christos, iar din cele aproximativ 330 de profeții mesianice, 225 sunt despre cea de a doua venire. Din cei 46 de profeți din Vechiul Testament, mai puțini de 10 vorbesc despre prima lui venire, dar 36 vorbesc despre cea de a doua venire. Pentru cei ce vor să le numere, în Scriptură există mai mult de 1.500 de pasaje care vorbesc despre a doua venire a lui Christos; cam unul din douăzeci și cinci de versete. Ca proporție, pentru fiecare verset care vorbește despre prima venire a lui Mesia există opt care vorbesc de cea de a doua Lui venire. Pentru fiecare dată când este menționată lucrarea de ispășire săvârșită de Christos există cel puțin care vorbesc despre revenirea Sa glorioasă. În Noul Testament ni se spune de peste 50 de ori că Isus Christos va reveni. Totuși, foarte mulți teologi și predicatori nu sunt preocupați cu acest lucru!

(înapoi la Cuprins)

I. Christos – încununat în slavă
a. Fiul Omului între cele şapte sfeşnice, 1:10-20
b. Scrisorile către cele şapte Biserici, 2:1-3:22
c. Tronul slavei şi închinarea din cer, 4:1-5:14

Apocalipsa – capitolul 1.

I. Poate o carte să ne dea fericirea?

Ce carte! Ce autor! Ce mesaj!
Cartea aceasta este cea mai importantă lectură pe care o poate face un creștin! Mai mult decât orice ziar, mai mult decât orice buletin de știri de la televiziune, mai mult decât orice masă rotundă la care discută specialiștii în sociologie și educație, cartea Apocalipsei este singura în stare să-ți dea o bucurie constantă, consolidată și certă despre ceea ce trebuie să fii și să ști.

Teologii îți vor spune și ei să nu citești Apocalipsa că s-ar putea să te rătăcești … Interesant este că Dumnezeu ne spune de exact șapte ori în cuprinsul textului că celor ce citesc și se conformează poruncilor din această carte le este rezervată o ,,fericire specială“ (Apoc. 1:3; 14:13; 16:15; 19:9; 20:6; 22:7, 14). De cine să asculți? De diavol, de ,,teologi“ sau de Dumnezeu?

Apocalipsa este singura carte din Biblie care are îndrăzneala să spună: „Citește-mă și vei afla fericirea“:

,,Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!“ (Apoc. 1:3)

Ce motive de fericire ne oferă Apocalipsa?

Mai întâi este fericirea de a auzi glasul lui Dumnezeu. Multe alte cărți ale Bibliei conțin mesaje venite de la Dumnezeu, dar niciuna nu este ca Apocalipsa. Ea este 100%, de la primul la ultimul cuvânt un mesaj nemijlocit de la Dumnezeu. Celelalte cărți ale Biblie conțin pe lângă glasul lui Dumnezeu și narațiuni istorice, pasaje de dialoguri între oameni și chiar vorbe rostite de Satana, dușmanul lui Dumnezeu. Apocalipsa este însă altfel. Ea are cea mai mare densitate de mesaj direct din gura lui Dumnezeu. Ea strigă către noi și se oferă ca sursă de fericire supremă, fericirea de a auzi vocea lui Dumnezeu.

La Sinai, glasul lui Dumnezeu a fost așa de puternic că poporul a cerut ca să nu le mai vorbească, temându-se că vor muri. În Apocalipsa, Dumnezeu vorbește altfel! Șansa de a auzi glaul divin nu trebuie luată însă în chip ușuratec. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu gelos și nu-și împarte slava cu nimeni. Acum două mii de ani s-a petrecut un eveniment care ne servește drept avertizare:

,,Irod era foarte mâniat pe cei din Tir şi din Sidon. Dar aceştia au venit toţi într-un gând la el şi, după ce au câştigat de partea lor pe Blast, care era mai mare peste odaia de dormit a împăratului, au cerut pace, pentru că ţara lor se hrănea din ţara împăratului.
Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărăteşti, a şezut pe scaunul lui împărătesc şi le vorbea. Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!”
Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Şi a murit mâncat de viermi“ (Faptele Apostolilor 12:20–23).

Apocalipsa ne promite fericirea de a asculta ce ne spune Dumnezeu, nici mai mult, nici mai puțin, iar cei care ar îndrăzni să adauge ceva sau să scoată ceva din acest mesaj divin este întâmpinat cu o avertizare teribilă:

,,Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.  Cel ce adevereşte aceste lucruri, zice: „Da, Eu vin curând”. Amin! Vino, Doamne Isuse!

Apocalipsa ne oferă șansa unei fericiri solemne și responsabile. Primul capitol este îmbibat cu prezența Dumnezeului Triun. Toate persoanele Trinității sunt prezentate. Dumnezeu Tatăl este aici. Dumnezeu Fiul este aici și Dumnezeu Duhul Sfânt este aici:

,,Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine şi din partea celor şapte duhuri care stau înaintea scaunului Său de domnie şi din partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, Cel întâi născut din morţi, Domnulîmpăraţilor pământului!“ (Apoc. 1:4-5a)

,,Cele șapte duhuri“ sunt probabil o referire la plinătatea de lucrare a diafanei persoane a Duhului Sfânt. O posibilă certificare a acestei păreri se află în cele șapte caracteristici ale Duhului prezentate în cartea profetului Isaia:

„(1) Duhul Domnului Se va odihni peste El, (2) duh de înţelepciune şi (3) de pricepere, (4) duh de sfat şi (5) de tărie, (6) duh de cunoştinţă şi (7) de frică de Domnul“ (isaia 11:2).

A treia motivație pentru care Apocalipsa dă fericire celor ce o citesc și ascultă este certitudinea unui ,,Happy End“, a unui sfârșit fericit al istoriei despre care aflăm din cuprinsul cărții. Odată cu aflarea ,,scorului final“, participarea noastră la istorie capătă o dimensiune de anticipare și de relaxare. Siguranța pe care ne-o dă Apocalipsa ne așează pe un palier existențial al optimismului.

Cu siguranță, Diavolul nu vrea ca tu să citești Apocalipsa! ,,Ori de câte ori Diavolul îți aduce aminte de trecutul tău, adu-i și tu aminte de …viitorul lui.“  Diavolul știe că citirea Apocalipsei înseamnă o încărcare cu un optimism al credinței și vrea să ne țină departe de această ,,stație de alimentare“.

Cartea Apocalipsa cere adeziunea noastră totală. Ea nu trebuie citită cu răceala unui savant, ci cu evlavia unui ucenic. Ea ne invită să retrăim copilărește trăirile extraordinare pe care le-a avut apostolul Ioan! Trebuie să privim cu ochii lui Ioan, dar și să simțim cu inima lui Ioan. În cuprinsul textului din Apocalipsa există șapte ocazii în care ni se spune să participăm cu câte un ,,Amin“-ul la cele descrise acolo (Apoc. 1:6-7,18; 3:14; 5:14; 7:12; 19:4; 22:20-21).

Al treilea motiv de fericire este să descoperim ce forțe extraordinare, extraterestre și eterne are Dumnezeu la dispoziție pentru împlinirea planurilor Sale. Apocalipsa nu este descrierea unui conflict dintre Dumnezeu și altcineva care are forțe egale sau măcar comparabile cu ale Lui. Nu! Apocalipsa ni-L prezintă pe Dumnezeu suveran absolut peste crație, infinit de mare și de puternic, căruia nimeni și nimic nu poate să i se împotrivească. Apocalipsa ni-L arată pe Creator făcând ordine și curățenie în creație.

II. O mărturie din afara spațiului și timpului

Nu-i lăsați să vă spună că Apocalipsa nu are legătură cu realitatea pe care o trăim, ci este doar o culegere de metafore poetice imposibil de înțeles. Dimpotrivă! Apocalipsa este singura carte care vorbește despre realitate, despre toată realitatea, nu doar cea închisă îngust în sfera de spațiu și timp în care existăm noi acum.

Apocalipsa ne ia de mână și ne duce să vedem întreaga realitate a existenței, dincolo de limitele umane.  Cu fiecare capitol al cărții suntem când pe pământ, când în cer, când aici și acum, când acolo și atunci. Autorul ni se adresează din afara timpului, fiind singurul capabil să alunece pe axa vremii înainte și înapoi. De la El aflăm lucruri din trecut, din prezent și din viitor.

,,Scrie dar lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele“ (Apoc. 1:19).

Autorul o poate face pentru că El însuși locuiește concomitent în trecut, în prezent și în viitor. Dumnezeu este ,,atemporal“, etern, capabil să vadă totul complet și instantaneu.

,,Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine“ (Apoc. 1:4b).

Dintre toate pasajele pe care le-aș putea cita în sprijinul celor scrise mai sus am să aleg această extraordinară ,,benedicție“ așezată, neobișnuit, chiar la începutul cărții:

,,A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său, a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin. Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.“ (Apoc. 1:5b-7).

Trăim o vreme în care ,,împărățiile lumii“ se află într-un conflict permanent. Cu care dintre ele să ții? Care va birui până la urmă? America? Rusia? Țările islamice? China?

Apocalipsa ne prezintă, ca și realizată, o altă împărăție, lucrarea desăvârșită a lui Dumnezeu. Ea este cea care va birui. Ea și le va supune pe toate celelalte. De unde știm? Din această aparentă greșeală gramaticală care există în anunțul de mai sus. Autorul Apocalipsei nu ne spune că Dumnezeu ,,va face“ din noi o împărăție și preoți“, ci că ,,a făcut“ aceasta. Timpul verbal folosit este perfectul compus care identifică „o acțiune petrecută în trecut și încheiată la momentul vorbirii“.

Noi nu vedem încă aceste două promisiuni realizate, dar Dumnezeu vorbește despre ele la timpul trecut. Pentru El, ele sunt deja realitate. Putem fi absolut siguri de aceasta. Cât de siguri? Atât de siguri încât să izbucnim în strigăte de laudă! Pasajul cuprinde două ,,benedicții“. Ele sunt așezate în epistolele Noului Testament la finalul scrierilor, dar în Apocalipsa apar  chiar de la început, pentru că începutul este extraordinar!

Anticiparea aceasta profetică are o ilustrație în ceea ce facem noi la Cina Domnului.  Gândiți-vă bine! Ce înțeleg cei ,,din afară“ când văd că ne strângem în jurul a două simboluri care ilustrează un trup zdrobit și o baie de sânge? Imaginea sugerează că stăm lângă rămășițele unuia care a fost înfrânt, care a pierdut lupta, care a fost făcut praf de adversar. Prin credință însă, noi știm că n-a fost așa. Deși nu L-am văzut față în față, noi știm că Cel răstignit trăiește! A biruit moartea și este acum ,,Domn“ așezat de Dumnezeu deasupra tuturor lucrurilor. Îi cântăm cântări de laudă și comemorăm nu doar moartea, ci și biruințele Sale.

Același Dumnezeu care L-a făcut pe Isus ,,Domn și Salvator“ (Fapte 5:31), ne-a făcut deja și pe noi și din noi ,,o împărăție și preoți pentru Dumnezeu“. Amin și iar Amin! De două ori Amin și o dată, cât ne țin puterile ,,Aleluia!“

Ca să fim și mai exacți însă, promisiunea aceasta este ,,par excellence“ pentru credincioșii evrei. Apocalipsa încununează șirul cărților din secțiunea evreiască a Noului testament, după cum 2 Tesaloniceni încununează cu vestea despre Răpire secțiunea Neamurilor. Putem să ne includem însă și pe noi în promisiunea împărăției, așa cum ne învață apostolul Petru, unul din ,,stâlpii“ (Gal. 2:79) bisericii celor tăiați împrejur:

,,Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare“ (1 Petru 2:9-10).

Apocalipsa deci este un mesaj trimis din eternitate de eternul Dumnezeu despre scopul pe care-L are El cu noi: să ne facă (ne-a și făcut!) o împărăție și preoți ai Săi.

III. Descoperirea lui Isus Christos

Traducerea românească a preferat să păstreze ca titlu al cărții termenul din limba greacă: ,,Apocalipsa“. El este o transliterare, adică o preluare fără traducere. În alte limbi, titlul este ,,descoperirea“ (Revelation în limba engleză). Este vorba despre un obicei strict evreiesc.

Pentateucul, (πεντάτευχος), primele cinci cărți ale canonului evreiesc sunt identificate prin primele cuvinte cu care încep. Cărțile erau scrise atunci pe papirus sau pe piei de animale și făcute sul. Pentru identificarea lor era suficent să se deschidă puțin sulul și să se citească primele cuvinte ale cărții. Cu timpul, aceste prime cuvinte au devenit titlul cărții respective:

– Geneza – Bereishit (בְּרֵאשִׁית). Bereishit înseamnă ,,La început“ (Gen. 1:1)
– Exodul – Shemot (שְׁמוֹת): Shemot înseamnă „numele“ (Exod 1:1)
– Leviticul – Vayikra (וַיִּקְרָא): Vayikra înseamnă ,,A chemat“ (Leviticul 1:1)
– Numeri – BaMidbar (בְּמִדְבַּר): BaMidbar înseamnă „în pustia“ (Numeri 1:1)
– Deuteronomul – Devarim (דְּבָרִים): Devarim înseamnă „cuvintele“ (Deuteronom 1:1)

După același obicei evreiesc, Apocalipsa este numită la evrei ,,Descoperirea“, după primul cuvânt din primul ei capitol:

,,Descoperirea lui Isus Hristos, pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând“ (Apocalipsa 1:1).

Cartea Apocalipsa ni-L arată pe Dumnezeu la lucru, în toată desăvîrşirea înţelepciunii Lui, contestat, dar nebiruit, atacat, dar mereu la cârma istoriei, fără să se grăbească şi fără să întârzie, conducând totul spre împlinirea planurilor Lui măreţe şi desăvârşite. Apostolul Pavel a anunțat la Atena că Dumnezeu va judeca lumea prin Christos (Fapte 17:30-31). Apostolul Ioan ne descopere modul în care El o va face:

Cartea Apocalipsei poate şi trebuie să fie înţeleasă. Nici o altă carte a Bibliei nu este mai clară în desfăşurarea mesajului ei.

Primele cinci capitole descriu prima mişcare a acţiunii prin care Cristos este încununat pe tronul din ceruri.

Partea cuprinsă între capitolele 6 şi 20 descrie cea de a doua mişcare a acţiunii spre încununarea lui Cristos ca Domn pe tronul terestru.

Finalul cărţii înalţă acţiunea spre apogeul încununării lui Cristos peste toată „noua creaţie”. Cu planul acesta în minte, elementele particulare ale cărţii îşi găsesc repede locul şi semnificaţia.

În Vechiul Testament Îl întâlnim pe Christos în profeții. În Evanghelii, Christos intră în istorie. În Faptele Apostolilor, Christos trăiește prin Biserică. În Epistole, Christos este experiența noastră de fiecare zi. În Apocalipsa, Christos se întoarce personal în glorie să împărătească pe pământ.

Vechiul Testament spune: „Iată El vine“. Evangheliile Noului Testament spun „Iată El a murit“. Faptele Apostolilor spune „El a înviat“. Epistolele spun „El salvează oameni“, dar numai Apocalipsa spune „El domnește peste toți“.

Apocalipsa înseamnă ,,descoperirea“ lui Isus Christos. Cele 404 de versete ale cărții cuprind opt sute de aluzii și citate din Vechiul Testament. N-ar trebui să ne surprindă pentru că toate temele descrise acolo își trăiesc împlinirea în Apocalipsa, asemenea râurilor acestei lumi care se varsă până la urmă în imensitatea oceanelor planetare. Aceasta este o simetrie supranaturală a Bibliei care pretinde celui ce dorește să înțeleagă Apocalipsa un studiu prealabil al străvechilor Scripturi evreiești.

IV. Un altfel de Christos

Pentru a înţelege bine cartea Apocalipsei, cititorul trebuie să ştie că ea este scrisă într-o formă literară specifică. Ezechiel, Daniel, Isaia şi unii dintre profeţi cuprind şi ei pasaje „apocaliptice”. Acest gen de literatură este caracterizat de elemente profund simbolice prin care se încearcă să ni se transmită cunoştinţe despre realităţi care ne depăşesc în mod normal limitele cunoaşterii noastre bazată pe experienţă şi simţuri.

Cu toate că la prima vedere viziunile şi imaginile descrise de Ioan par stranii pentru cititorul modern, cartea se poate înţelege deoarece textul însuşi ne pune la dispoziţie „cheia” unora dintre simbolurile cărţii (de exemplu: stelele sunt îngeri, sfeșnicele sunt Biserici – Apoc 1:20 – „curva cea mare” este Babilonul, iar Ierusalimul ceresc este mireasa Mielului – Apoc 21:9 – 10).

Fiul lui Dumnezeu descris în Apocalipsa nu mai este Fiul lui Dumnezeu cu față umană din Evangheliile întrupării Lui. Descrierea pe care o găsim în capitolul 1 ni-L prezintă în dimensiunile Lui cosmice. Nu-i de mirare că apostolul Ioan, obișnuit să stea plecat cu capul pe pieptul lui Isus din Nazaret, cade la pământ în fața Christosului cosmic. În Evanghelii L-am văzut pe Isus Christos la noi acasă. În Apocalipsa Îl privim pe același Fiu al lui Dumnezeu ,,la El acasă“:

,,În Ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe, care zicea: „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Ce vezi, scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea”. M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur.

Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.
Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada, ochii Lui erau ca para focului, picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.
În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui.
Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor“ (Apoc. 1:10-18).

Avem de a face cu Christosul de după înviere, cu Christosul proslăvit și îmbrăcat în slava pe ,,care o avea la Tatăl, înainte de a fi lumea“ (Ioan 17:5).

Este foarte important să citim cu atenție această descriere pentru că așa se raportează Domnul Isus la cele șapte biserici. Câte un element al descrierii Lui va fi prezent în felul în care se prezintă fiecăreia în parte. Elementele descrierii lui Isus Christos sunt prezente și în alte porțiuni profetice ale revelației Scripturilor.

Descrierea părului Său mai apare și în cartea profetului Daniel:

,,Mă uitam la aceste lucruri până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc şi roţile Lui, ca un foc aprins“ (Dan. 7:9).

Descriera ochilor Săi mai apare și în epistola către Evrei:

,,Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face“ (Evrei 4:13).

Picioarele Lui sunt ,,de aramă aprinsă și arsă în foc“, ceea ce este o aluzie la șarpele de aramă al pedepsei din cartea Numeri:

„Domnul a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi.” Moise a făcut un şarpe de aramă şi l-a pus într-o prăjină şi oricine era muşcat de un şarpe şi privea spre şarpele de aramă trăia“ (Numeri 21:8-9).

Glasul Lui, „ca vuietul unor ape mari“ mai apare și în vedeniile din cartea profetului Ezechiel:

,, …ca vâjâitul unor ape mari și ca glasul Celui Atotputernic“ … (Ezec. 1:24)

,,M-a dus la poartă, la poarta dinspre răsărit. Şi iată că slava Dumnezeului lui Israel venea de la răsărit. Glasul Său era ca urletul unor ape mari şi pământul strălucea de slava Sa. Vedenia aceasta semăna cu aceea pe care o avusesem când venisem să nimicesc cetatea şi vedeniile acestea semănau cu aceea pe care o avusesem lângă râul Chebar. Şi am căzut cu faţa la pământ“ (Ezec. 43:1-3).

Sabia Cuvântului Său mai apare și în epistola către Evrei:

„Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii“ (Evrei 4:12).

Fiecare dintre elementele acestei descrieri ale Fiului lui Dumnezeu apar apoi una după alta în fiecare dintre cele șapte scrisori scrise de Isus Christos celor șapte biserici. Ne vom reîntâlni cu ele în capitolele 2 și 3 ale Apocalipsei. Ele subliniază trăsături ale persoanei lui Isus Christos în acțiunile prin care Își manifestă puterea și judecata.

Christosul cosmic sau ,,ceresc“ este același cu Fiul lui Dumnezeu întrupat printre oameni. Ceva din slava Lui a fost întrezărită de trei dintre ucenicii Lui pe Muntele Schimbării la Față:

„După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus singuri de o parte pe un munte înalt. Acolo S-a schimbat la faţă înaintea lor. Hainele Lui s-au făcut strălucitoare şi foarte albe, de o albeaţă pe care niciun înălbitor de pe pământ n-o poate da“ (Marcu 9:2-3).

Această descriere nu trebuie în nici un fel să ne împingă la idolatria unor reprezentări materiale ale Fiului lui Dumnezeu. Ele sunt doar niște palide reprezentări ale celei de a doua Persoane a Dumnezeului triun. Citind-o ne putem face totuși o idee a slavei după care tânjea Isus Christos în timpul anilor ,,dezbrăcării de Sine“, când s-a făcut asemenea oamenilor:

,,Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea“ (Ioan 17:5).

,,Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii“ (Ioan 17:24).

Apostolul Ioan, care a căzut atunci ca mort la pământ înaintea Lui, ne asigură că va veni o vreme când vom sta și noi înaintea Lui și-L vom vedea așa cum este:

,,Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este“ (1 Ioan 3:2).

Apocalipsa ne descoperă un altfel de Christos și prin faptul că-L vedem acum stăpân deplin peste cei vii și peste cei morți:

,,El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă,  Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor“ (Apoc. 1:17-18).

Pavel Nicolescu avea dreptate! „Nimeni nu moare de o boală! Toți murim de Dumnezeu! Ochii noștri văd doar foarfeca ce taie firul vieții, dar ea este întotdeauna în mâna lui Dumnezeu. Toți oamenii mor de Dumnezeu! El decide cine trăiește, cine moare și când moare!“

Este un altfel de Christos și pentru faptul că stăpân peste ce a fost, peste ce este și peste ce va fi și păstrează o legătură activă cu fiecare biserică:

,,Scrie dar lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele. Taina celor şapte stele, pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea, şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte Biserici şi cele şapte sfeşnice sunt şapte Biserici“ (Apoc. 1:19-20).

(înapoi la Cuprins)

Foarte rar am simțit greutatea unui mesaj ca axesata. Am sa-i dau drumul si am să mă simt mai ușor cu câteva mari pietre care-mi stăteau până acum pe inimă. Primiți-l, citiți-l și vedeți dacă nu va avea și asupra voastră același efect. Nu mă adresez doar liderilor din biserici, dar mai ales lor. Fiți siguri că va ajunge și la cei din eklesia voastră.

++++

„Intră în bucuria stăpânului tău” (Matei 25:21)

Nicole Unice, responsabilă cu lucrarea femeilor din Biserica Speranța, spune: „Există idei care știu că vor fi folositoare și cu toate acestea ezit să le împărtășesc sau să visez prea departe. Dacă nu funcționează? Sau dacă nu vor fi pe placul oamenilor? Dacă cei ce sunt deasupra mea critică lucrarea mea?

Într-o zi am mâzgălit pe unul din pereții biroului meu: Și ce dacă nu va funcționa? Întrebare: Ce ai tânjit să faci și nu ai încercat pentru că ți-a fost teamă să nu dai greș? Care sunt programele pe care le mai ții în viată chiar dacă nu servesc nimănui? Ce tehnologie eviți? Cărei lecții te sustragi pentru că te simți bătrân și ruginit?

Dacă nu vezi nimic la orizont ce ar putea da greș, ai dat deja greș ca lider. Dacă nu mergi în direcția inovației și a creativității, vei atrage în permanentă aceleași persoane.

Când începi sa îndeplinești „sarcinile pe care ți le-a dat Dumnezeu” va trebui să lărgești granițele și să încerci lucruri care s-ar putea să eșueze.” John Mason scrie: „Nu-ți fie teamă de eșec. Cine nu greșește, nu crește.

Când oamenii de succes încetează să mai crească și să învețe este pentru că devin din ce în ce mai puțin dispuși să îsi asume riscul eșecului. Eșecul este o amânare, nu o înfrângere. O ocolire temporară, nu o stradaă înfundată. Cu toții facem greșeli – mai ales cei care fac ceva. Cum spune Pavel: „Dumnezeu … ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Corinteni 15:57), iar eșecul este deseori primul pas spre biruință.

Dacă nu ești dispus să-ți asumi riscul, nu vei avea șansa de a reuși.” Roagă-te pentru curajul de a păși prin credință și asumă-ți riscul!

coordonatori Bob & Debby Gass

Unul din amănuntele neglijate din viața lui Moise este faptul că a avut parte de un socru înțelept și iubitor. Ce știm despre Ietro?

I. A fost preot în Madian (Exod 2:16).

Biblia ne spune că, Madian a fost unul din fiii lui Avraam, prin Chetura:

,,Avraam a mai luat o nevastă, numită Chetura. Ea i-a născut pe Zimran, pe Iocşan, pe Medan, pe Madian, pe Işbac şi Şuah“ (Gen. 25:1).

Amestecul acesta rasial a dat astfel ,,dreptul“ multor popoare să se considere descendenți din Avraam. Ținutul lui Madian a fost la sud de Canaan, în zona nordică a Arabiei Saudite de azi, a Iordanului de sud și a peninsulei egiptene Sinai.

În câteva pasaje, Ietro mai este numit și Reuel, care înseamnă ,,păstor al Domnului“ (Exod 2:16-18). Nu m-aș supăra dacă toți cei ce ocupă poziția de păstor în biserică ar fi ca omul acesta. Providențial, Dumnezeu a făcut ca Moise să nu se piardă în pustie, ci să ajungă în casa unui slujitor de-al Său care să-i alimenteze credința în Dumnezeul cel adevărat. Deși este dinafara perimetrului poporului Israel, Ietro slujește Dumnezeului cel viu și adevărat, așa cum au făcut-o Iov și prietenii lui, împreună cu o mulțime de alți oameni care păstrau încă cunoștințe reziduale din revelația divină.

II. A fost gata să accepte un fugar din Egipt în familia sa (Exod 2:19-22).

Moise era un fost prinț exilat de bună voie, dar și amenințat de răzbunarea lui faraon. S-ar prea puta ca ,,ospitalitatea“ lui Ietro să fi fost parte din caracterul lui sau să fi fost motivată de faptul că el avea doar … fete. Puterea și curajul dovedite de Moise au cântărit probabil mult în balanță:

,,Preotul din Madian avea şapte fete. Ele au venit să scoată apă şi au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor. Dar au venit păstorii şi le-au luat la goană. Atunci, Moise s-a sculat, le-a ajutat şi le-a adăpat turma. Când s-au întors ele la tatăl lor, Reuel, el a zis: „Pentru ce vă întoarceţi aşa de curând azi?” Ele au răspuns: „Un egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor şi chiar ne-a scos apă şi a adăpat turma.” Şi el a zis fetelor: „Unde este? Pentru ce aţi lăsat acolo pe omul acela! Chemaţi-l să mănânce pâine!” (Exod 2:16:20).

Dacă ne lăsăm puțin imaginația să lucreze, parcă îl vedem pe Ietro dorindu-și un urmaș la preoție. Iar fi trebuit un băiat, dar au venit, rând pe rând, … șapte fete. Probabil că după prima a zis: ,,Nu-i nimic! Vine și băiatul!“ și tot așa după a doua, după a treia, după a patra, a cincea, a șasea și … după a șaptea. Băiatul în care-și pusese nădejdea n-a mai venit … Dumnezeu avea însă ceva mult mai bun pentru acest om al preoției dumnezeiești. El i l-a trimis pe … Moise, pentru că el face întotdeauna mult mai mult decât putem noi crede sau gândi. Moise este prima persoană din Biblie despre care este scris că a fost ,,un om al lui Dumnezeu“ (Deuteronom 33:1). Din perspectiva secolelor, Ietro poate spune împreună cu apostolul Pavel:

,,Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, … a Lui să fie slava … din neam în neam, în vecii vecilor! “ (Efeseni 3:20).

Momentul confirmării depline că acst Moise, ,,străinul dintr-o țară străină“, este băiatul-urmaș după care oftase mereu Ietro, omul care să-i țină pe cei din jur în credința părintelui lor Avraam, a fost când cei doi s-au reîntâlnit la muntele lui Dumnezeu (Exod. 3:1-10). Ietro a venit cu fata lui și cu nepoții, iar Moise i-a povestit despre minunile făcute de Dumnezeu pentru popor. Două lucruri ne arată lucrul acesta: declarația lui Ietro și jertfa de care a fost urmată.

Iată declarația în care trebuie să subliniem cuvântul ,,acum“:

„Binecuvântat să fie Domnul, care v-a izbăvit din mâna egiptenilor şi din mâna lui Faraon, El, care a izbăvit poporul din mâna egiptenilor! Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toţi dumnezeii, căci în lucrul în care s-au purtat cu trufie, El a fost mai presus de ei” (Exod 18:10-11).

Jertfa este semnificativă prin faptul că nu Moise și nici Aaron n-o aduc. O aduce .. Ietro însuși. Este momentul în care el stă la altar împreună cu ,,egipteanul“ devenit ,,om al lui Dumnezeu“, cu Aaron, cel sortit să ajungă Mare Preot și cu bătrânii lui Israel. Ietro slujește îmreună cu ginerele său la ,,altarul credinței în Dumnezeul strămoșului său, Avraam:

,,Ietro, socrul lui Moise, a adus lui Dumnezeu o ardere-de-tot şi o jertfă de mâncare. Aaron şi toţi bătrânii lui Israel au venit şi au luat parte la masă cu socrul lui Moise, înaintea lui Dumnezeu“ (Exod 18:12).

III. A avut grijă de nevasta și copiii lui Moise în timp ce acesta făcea lucrarea lui Dumnezeu în Egipt (Exod 18:1-12).

Omenește vorbind, întorcându-se în Egipt, Moise a riscat să nu se mai întoarcă acasă. Ietro a acceptat această variantă și a avut grijă de soția și copiii lui Moise. Între timp, Moise îi vorbise cu siguranță despre cine este și ce a făcut în Egipt și, mai ales, despre faptul că Dumnezeu i s-a arătat la tufișul arzând și l-a înduplecat să meargă înapoi în Egipt.

,,Și dacă mori, i-a fi spus Ietro, ce se va alege de nevasta ta și nepoții tăi?“
,,Nici eu n-am vrut să mă duc, dar Dumnezeu n-a ținut seama de niciuna din scuzele mele și mă trimite … Trebuie să credem amândoi că Cel ce mă trimite are puterea să mă aducă viu înapoi“.

Cel care își însușise credința în destinul lui Moise era acum, la muntele lui Dumnezeu, curios să vadă ce se întâmplase:

,,Ietro, socrul lui Moise, a venit cu fiii şi nevasta lui Moise în pustie, unde tăbăra el, la muntele lui Dumnezeu. A trimis vorbă lui Moise să-i spună: „Eu, socrul tău Ietro, vin la tine cu nevastă-ta şi cu cei doi fii ai tăi.” Moise a ieşit înaintea socrului său, s-a aruncat cu faţa la pământ şi l-a sărutat. S-au întrebat unul pe altul de sănătate şi au intrat în cortul lui Moise. Moise a istorisit socrului său tot ce făcuse Domnul împotriva lui Faraon şi împotriva Egiptului din pricina lui Israel, toate suferinţele care veniseră peste ei pe drum şi cum îi izbăvise Domnul din ele. Ietro s-a bucurat pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul lui Israel şi pentru că-l izbăvise din mâna egiptenilor“ (Exod 18:5-9).

IV. A simțit oboseala lui Moise și i-a păsat (Exod 18:13-18).

La urma urmei nu era treaba lui dacă Moise se ostenește sau nu, dacă poporul se ostenește sau nu. Putea trece pe lângă această problemă fără să se amestece în treburile lor. Ietro n-a făcut-o însă. Era obișnuit să păstorească oamenii, să caute binele și folosul lor.

V. A avut înțelepciune, dar mai ales a avut tact să propună o soluție mai bună (Exod 18:19-26).

Oricine se poate crede unic și de neînlocuit! Ietro l-a învățat pe Moise principiu delegării responsabilităților. Soluția propusă de el n-a fost o fugă de activitate, ci o așezare corectă a priorităților în așa fel ca cele mai importante să nu fie neglijate, iar cele mai neimportante să nu rămână nefăcute. Ietro a avut tact.

Nu e totul să ai dreptate, trebuie să știi cum să dai un sfat! Nu avem dreptul, nici responsabilitatea să trăim viețile altora, nici măcar viețile copilor și a celorlalți din familile noastre. Singurul lucru pe care-l putem face pentru ei este să le dăm sfaturi. Dar se cere o artă întreagă, mult respect și mută dragoste să știi să dai un sfat care să fie primit cu plăcere. Sfatul dat de Ietro lui Moise nu-l obligă pe acesta la nimic. Este doar o ofertă cu care este îndemnat să meargă personal înaintea lui Dumnezeu. Nu putem fi conștiința nimănui! Tot ce putem face este să-i îndemnăm să meargă mereu cu problemele lor înaintea Domnului:

,,Acum ascultă glasul meu; am să-ţi dau un sfat, şi Dumnezeuva fi cu tine! … (Exod 18:19a).

,,Dacă vei face lucrul acesta şi dacă Dumnezeu îţi va porunci aşa, vei putea face faţă lucrurilor, şi tot poporul acesta va ajunge fericit la locul lui“ (Exod 18:23).

Fără nici o îndoială că Moise a regretat când a trebuit să-l lase pe socrul său să plece în țara lui (Exod 18:27). Oamenii mari știu însă când trebuie să dispară ca să nu fie nimănui în cale. Unul din cele mai înțelepte principii pentru părinți și socri este acesta: ,,Întotdeauna la dispoziție. Niciodată în cale“.

Dumnezeu ne surprinde chir și atunci când face ceea ce avem nevoie. Ar trebui să ne alteptăm, dar El face întotdeauna ,,altfel“ decât ne trece nouă prin minte.

Lidia este un foarte bun exemplu.

I. Ea apare în viața apostolului Pavel când se aștepta cel mai puțin. Văzuse în vis un bărbat care-l chema să treacă în Macedonia și să-i ajute. Se uita deci după un bărbat, dar … Dumnezeu i-a scos în cale o femeie. Lidia era vânzătoare de purpură. De oc era din Tiatira, dar acum era la Filipi, probabil din cauza afacerilor. Era o femeie bogată, dar și temătoare de Dumnezeu. Asta a făcut-o să vină în dimineața aceea lângă râu, unde era un loc de rugăciune al iudeilor (Fapte 16:13-14).

II. Ea este exact ceea ce are nevoie Pavel. Pentru că apostolului nici nu-i trecea prin cap soluția adusă de Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu trebuie s-o facă pe Lidia să ia ea inițiativa și să-l forțeze pe Pave să vină să stea la ea acasă (Fapte 16:15). Dacî stăm să numărăm bine grupul apostolicera compus din Pavel, Sila, Tmotei, pe care-l luseră cu ei de curând din Listra și Luca, cel care scrie întâmplarea la persoana întâia plural. Asta ne dă un total de patru persoane. Numi închipui că petrecuseră noaptea pe la vreun Hilton și nici că avea mulți bani pentru mâncare … Și Lidia îi invită în casa ei. Nu-i minunat? marile sunt resursele Domnului și ele dau buzna peste noi atunci când suntem gata să-i împlinim planurile! Lidia este deci exact ceea ce le trebuia lor atunci și acolo. O casă mare, o bucătărie bună și o gazdă primitoare. Slavă Domnului!

III. Ea devine nu numai gazda grupului apostolic, dar și gazda mici adunări creștine în formare. Există în text un amănunt care ne scapă deobicei. El se află în utimul verset din acest capitol. Acolo ne întâlnim iar cu Lidia. După schingiuirea din închisoare, și după toată tărășenia cu dregătorii cetății, Pavel și Sila sunt iar liberi. ce să facă? Unde să se ducă? Mi-l imaginez pe Sila zicându-i lui Pavel: ,,Știu unde să mergem. La Lidia. La ea poți merge oricând fără s-o deranjezi, la orice oră din zi și din noate.“

Textul ne mai face o surpriză. Când ajung acolo, cei doi n-o găsesc pe Lidia singură. Era ,,cu frații“. Își pusese casa și tot ce avea la dispoziția lui Dumnezeu. Nu-i minunat?

,,Ei au ieşit din temniţă şi au intrat în casa Lidiei; şi, după ce au văzut şi mângâiat pe fraţi, au plecat“ (Fapte 16:40).

Lidia este instrumentul pregătit de Dumnezeu pentru lucrarea apostolului pavel. Nici el însă și cu atât mai puțin ea, n-au știut lucrul acesta. Avem un Dumnezeu al surprizelor! Întotdeauna anticipând următorul nostru pas și așezând deja acolo tot ceea ce vom avea nevoie. Curaj! Înainte!

Luca 19

Introducere: Fără nici o îndoială, Luca este atent la context atunci când așează întâmplarea cu Zacheu exact înainte de pilda polilor. În felul acesta, învățătura Domnului Isus despre responsabilitatea noastră financiară în fața lui Dumnezeu iese și mai clar la suprafață.

Întâmplarea cu Zacheu ne dă o pildă de schimbare a atutudinii față de bani, iar pilda polilor generalizează această schimbare la viața tuturor urmașilor lui Christos.

Pe care dorinți să o luăm mai întâi? Eu mă limitez aici la întâmplarea cu Zacheu, un om mic care a trăit o schimbare mare.

I. Și-a schimbat părerea față de Isus Christos și de Dumnezeu

Este una să-L privești pe Isus de la distanță și cu totul alta să-l primești în casa și în viața ta. Curiozitatea și simpatia l-au suit pe Zacheu în dud (sycamor), dar ele au fost doar mugurii unei înfloriri care s-a produs atunci când Domnul Isus a intrat la el în casă. Tu L-ai primit pe Isus Christos la tine acasă? Ce efect a avut venirea Lui în viața ta?

II. Și-a schimbat părerea față de săracii din jur

Săracii existaseră și până atunci în jurul lui Zacheu, dar nu-l preocupaseră. Dintr-o dată, ei au devenit preocuparea lui arzătoare. Oare de ce?

Eu cred că zacheu a început să-i vadă pe oameni prin prisma musafirului, prin prisma lui Dumnezeu. Este tema ,,împăratului“ pe care o va dezvolta Domnul în pilda polilor …

III. Și-a schimbat părerera față de bani.

Omul acesta a ajuns în sfârșit bogat! Până atunci era ,,sărac“ și căuta să-și ascundă goliciunea cu banii adunați. După întâlnirea cu Domnul Isus, bani nu l-au mai tentat. Avea deja ceva mult mai prețios. Era bogat și a putut da din preaplinul inimi lui tuturor celor din jur.

Tu ești sărac și strângi sau bogat și dai?

Text: Exodul 35:20-29; 2 Corinteni 9:6-8

Verset de aur: 2 Corinteni 9:6

Prezentarea lecției:

Scopul – Să ne amintim modul în care poporul lui Israel a demonstrat generozitate în finanțarea construcției cortului întâlnirii. Să comparăm texte din Vechiul și din Noul Testament despre dărnicie. Să identificăm un mod de a ne exprima mai bine generozitatea și să plănuim să îl punem în aplicare.

Contextul lecției:

Ieșirea din Egipt și primirea legii la Sinai au constituit începuturile națiunii israelite. Să nu uităm că urmași lui Avraam au trăit timp de mai mult generații în Egipt și au învățat unele dintre tradițiile religioase ale acestui popor. Și din acest motiv, primele două porunci ale decalogului subliniau devoțiunea poporului față de Dumnezeu. Tot pentru a reeduca poporul din punct de vedere religios, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să construiască un sanctuar, un centru național de închinare, care s-a numit Cortul Întâlnirii. În mod surprinzător, Dumnezeu nu furnizat materialele de construcție pentru acest sanctuar, ci a cerut ca poporul să dăruiască resursele necesare construcției. Principiile dărniciei sunt astfel stabilite. Mai târziu, Apostolul Pavel descrie aceste principii și ne încurajează să le punem în aplicare în viețile noastre.

Dărnicia în Vechiul Legământ (Exodul 35:20-29)

• Dătător de bunăvoie (v. 20-22a)

• Daruri valoroase (v. 22b-28)

• Dătător ascultător (v. 29)

Dărnicia în Noul Legământ (2 Corinteni 9:6-8)

• Legea secerișului (v. 6)

• Decizia dătătorului (v. 7a)

• Dragostea lui Dumnezeu (v.7b)

• Abilitatea lui Dumnezeu (v. 8)

Aplicație practică

1 Cele două provocări la dărnicie: cea a lui Moise pentru poporul lui Israel, și cea a lui Pavel pentru corinteni, au motive diferite. Israeliților li s-a cerut să dăruiască pentru un loc de închinare pe care să-l folosească ei, corintenilor li s-a cerut să dăruiască pentru beneficiul altor persoane, pe care ei nici nu le cunoșteau. Chiar dacă cele două situații sunt diferite, ele au un factor comun: dorința de a dărui.

2 Când suntem confruntați cu o cerere de dărnicie, trebuie să ne evaluăm atitudinea înainte de a ne verifica contul bancar. Atitudinea corectă este cea demonstrată de Domnul Isus (2 Corinteni 8:9).

David ar fi putut să se uite la oricare dintre fecioarele lui Israel și s-o ceară de nevastă, dar a ales văduva unui om care murise de curâd … Cum se explică aceasta?

,,David a trimis vorbă Abigailei că vrea s-o ia de nevastă“ (1 Sam. 25:40b).

Ce vede un bărbat la o fameie ca s-o dorească de soție? Ce vede o femeie la un bărbat ca să-l dorească de soț?

Iată un pasaj care ne dă răspunsuri la aceste întrebări delicate. Întâmplarea cu David și Abigail poate fi un seminar pentru viața de familie.Să vedem mai întâi …

I. Contextul întâmplării

David se afla într-una din cele mai dificile perioade din viață.

(1) Uns de Samuel ca împărat, dar prigonit și urmărit de Saul, David nu știa ce să mai creadă: va fi sau nu va fi împărat în Israel.

(2) Alături de fostul general al lui Saul se adunaseră în pustie la început 400 și apoi 600 de oameni:

,,David a plecat de acolo şi a scăpat în peştera Adulam. Fraţii lui şi toată casa tatălui său au aflat şi s-au pogorât la el. Toţi cei ce se aflau în nevoie, care aveau datorii sau care erau nemulţumiţi s-au strâns la el şi el a ajuns căpetenia lor. Astfel, s-au unit cu el aproape patru sute de oameni“ (1 Sam. 22:1-2)

Nu se poate spune că David era înconjurat de oameni de mare calitate! Nu este ușor să conduci o ceată alcătuită din ,,Toţi cei ce se aflau în nevoie, care aveau datorii sau care erau nemulţumiţi …“. Mai târziu, comentatorul biblic avea să-i numească pe unii dinre ei ,,oameni de nimic“:

,,Toţi oamenii răi şi de nimic dintre cei ce merseseră cu David au luat cuvântul şi au zis: „Fiindcă n-au venit cu noi, să nu le dăm nimic din prada pe care am scăpat-o, ci doar să-şi ia fiecare nevasta şi copiii şi să plece” (1 Samuel 30:22).

(3) Este greu să supraviețuiești în pustie singur, darămite să mai ai și grija a 600 de oameni care te însoțesc. dacă aceasta era ,,împărăția“ pe care i-o pregătise Domnul, soarta lui David nu era tocmai ușoară …

Întâmplarea a făcut ca ceata lui david să stea în pustie în proximitatea turmelor unui om bogat, numit Nabal. Ar fi fost ,,normal“ ca ,,oameni de nimic“ să fure din când în când din turmele lui nabal, dar n-a fost așa. Influența lui David asupra lor a fost covârșitoare. Caracterul lui s-a imprimat în comportamentul lor și ei s-au comportat adimirabil:

,,Şi totuşi oamenii aceştia au fost foarte buni cu noi; nu ne-au ocărât şi nu ni s-a luat nimic în tot timpul cât am fost cu ei în câmp. Ne-au fost zid şi zi, şi noapte în tot timpul cât am fost cu ei, la păscutul turmelor“ (1 Sam. 25:15-16).

Nu numai că oamenii lui David n-au furat din turmele lui Nabal, dar prin simpla lor prezență, averile lui Nabal au fost neatinse de hoți și tâlhari.

După ce am văzut contextul, să vedem acum

II. Criza dintre David și Nabal

Între oameni cu bun simț, anumite lucruri sunt înțelese de la sine. Nabal a ftras foloase din prezența oamenilor lui david. Se cuvenea deci să le fie recunoscător și să o dovedească cu prima ocazie. Ea s-a ivit la sărbătoarea anuală a ,,tunsului oilor“, așezată anual la schimbarea anotimpurilor. iarna, oile aveau nevoie de blană, dar vara, blana le era mai mult o povară, așa că pririetarii le tundeau și-și măsurau astfel una din principalele surse de venit: lâna. Era o ocazie de veselie și sărbătoare. David s-a gândit că venise vremea ca Nabal să-și arate recunoștința pentru oamenii lui. Ca semn că nu vrea să-l forțeze să facă această binefacere, David trimite la Nabal ,,zece tineri“, nu zece războinici:

,,A trimis la el zece tineri, cărora le-a zis: „Suiţi-vă la Carmel şi duceţi-vă la Nabal. Întrebaţi-l de sănătate în numele meu şi să-i vorbiţi aşa:

‘Să trăieşti în pace şi pacea să fie cu casa ta şi cu tot ce este al tău. Şi acum, am auzit că tunzi oile. Păstorii tăi au fost cu noi; nu i-am ocărât şi nu li s-a luat nimic în tot timpul cât au fost la Carmel. Întreabă pe slujitorii tăi, şi-ţi vor spune. Să capete trecere dar tinerii aceştia înaintea ta, fiindcă venim într-o zi de bucurie. Dă dar, te rog, robilor tăi şi fiului tău David ce te lasă inima’.” (1 Sam. 25:5-8).

N-a fost însă să fie așa. În loc să-și arate recunoștința, Nabal nu numai că i-a refuzat ope oamenii lui David, dar a foloist ocazi să-l batjocorească pe David:

,,Nabal a răspuns slujitorilor lui David: „Cine este David şi cine este fiul lui Isai? Astăzi sunt mulţi slujitori care fug de la stăpâni. Şi să-mi iau eu pâinea, apa şi vitele mele, pe care le-am tăiat pentru tunzătorii mei, şi să le dau unor oameni care sunt de nu ştiu unde?” (1 Sam. 25:10-11).

Obrăznicia lui Nabal nu l-a prins pe David într-o zi bună și ,,regele-fugar“ a sărit să se răzbune singur. În logica lui David, un om ca Nabal nu avea dreptul să existe.

,,Atunci, David a zis oamenilor săi: „Fiecare din voi să-şi încingă sabia!” (1 Sam. 25:13a).

Sentința dreptății lui David decretase:

,,David zisese: „În zadar am păzit tot ce are omul acesta în pustie de nu s-a luat nimic din tot ce are, căci mi-a întors rău pentru bine. 22 Dumnezeu să pedepsească pe robul său David cu toată asprimea dacă voi mai lăsa să rămână până la lumina zilei pe cineva de parte bărbătească din tot ce este al lui Nabal!“ 

,, … n-ar mai fi rămas nimic din ce este al lui Nabal până la lumina zilei de mâine“ (1 Sam. 25:21-22; 34b).

III. Comportamentul într-o situație de criză

Crizele sunt ocazii de identificare a caracterului cuiva. Ea nu ne schimbă, ci doar dau pe față ceea ce era de mult în noi.

Un înțelept a primit odată vizita unui tânăr  venit să caute explicații pentru ieșirile lui nesăbuite. Înțeleptul l-a invitat la o cafea. Când s-au așezat, înțeleptul a mișcat violent masa, iar cafeaua s-a vărsat pe fața de masă curată. ,,Înțelegi tu ce am făcut eu? Unde se afla cafeaua înainte ca eu să mișc masa? Eu n-am creat cafeaua! Am mișcat doar masa și cafeaua a dat pe afară. Ce este înăuntru, dă pe afară. Stările de criză nu fac altceva decât să ne arate din ce suntem plini pe dinăuntru“.

În criza dintre David și Nabal se interpune Abigail, soția lui Nabal. Cei doi se cunosc deci într-o situație de criză și descoperă din ce erau făcuți fiecare dintre ei. Revenim acum la întrebările din introducerea acestui mi studiu. Ce a văzut David la Abigail ca s-o dorească de soție? Ce a văzut Abigail la David ca să-l dorească de soț?

Ce a văzut David la Abigail?

(1) Abigail a făcut ce a putut ea mai bine într-o situație rea
Nu știm cum a ajuns această femeie ,,cu judecată și frumoasă la chip“ să fie nevasta unui om ,,aspru și rău în faptele lui“ (1 Sa. 25:3). S-o fi atras bogăția lui? Naba l ,,era un om foarte bogat“ care ,,avea trei mi de oi și o mie de capre“ (1 Sam. 25:2).S-o fi cumărat el de la părinții ei săraci? Nu știm, dar știm că Abigail s-a atrăduit din răsputeri să facă ceva bun șintr-o căsnicie rea.

Din punctul acesta de vedere, Abigail seamănă foarte mult cu Ana, mama lui Samuel (1 Samuel 1:1-28) și seamănă cu o sumedenie de femei care nu știu nici ele prea bine azi cum de au ajuns în căsnicii așa de nefericite …

(2) Abigail a fost gata să scape viața unui soț ,,nebun“
Nu era prima oară că nabal făcea prosii. Abigail văzuse multe! Experiența ei o convinsese că nu erau prea mute speranțe ca soțul ei să se schimbe. Ascultați-o cum îi vorbește despre bărbatul ei lui David:

,,Să nu-şi pună domnul meu mintea cu omul acela rău, cu Nabal, căci, cum îi este numele, aşa este şi el – Nabal (Nebun) îi este numele – şi este plin de nebunie“ (1 Sam. 25:25).

O soție care să vrea să scape viața bărbatului ei, când avea î sfârșit șansa să scape de el, nu este de aruncat. david și-a dat seama foarte repede de aceasta. Nu există bărbat care să nu greșească, iar o nevastă care să țină la ,,omul ei“ chiar și când acesta calcă în străchini era atunci (și este și astăzi) o ,,raritate“.

(3) Abigail a fost o femeie de inițiativă
Există situații în care o femeie trebuie să stea și altele n care o femeie trebuie să acționeze. O nevastă care știe să facă deosebirea dintre unele și celelalte este cu adevărat ,,o femeie cu judecată“. Din faptul că slugile lui Nabal au venit să-i spună problema lui Abigail putem înțelege foarte multe lucruri …

,,Unul din slujitorii lui Nabal a venit şi a zis către Abigail, nevasta lui Nabal: „Iată că David a trimis din pustie nişte soli să întrebe de sănătate pe stăpânul nostru, şi el s-a purtat rău cu ei. Şi totuşi oamenii aceştia au fost foarte buni cu noi; nu ne-au ocărât şi nu ni s-a luat nimic în tot timpul cât am fost cu ei în câmp. Ne-au fost zid şi zi, şi noapte în tot timpul cât am fost cu ei, la păscutul turmelor. Să ştii acum şi vezi ce ai de făcut, căci pierderea stăpânului nostru şi a întregii lui case este hotărâtă şi el este aşa de rău încât nimeni nu îndrăzneşte să-i vorbească” (1 Sam. 25:14-17).

Deși nu era obișnuit și nici recomandabil, Abigail n-a sta de vorbă cu bărbatul ei (1 sam. 25:19b), ci, fără știrea lui, s-a dus singură să rezolve problema. Cum a rezolvat-o?

(4) Abigail a știut că ,,dragostea unui bărbat trece prin stomac“ și că ,,un bărbat flămând este un bărbat nervos“.
Abigail a reparat greșeala soțului ei:

,,Abigail a luat îndată două sute de pâini, două burdufuri cu vin, cinci oi pregătite, cinci măsuri de grâu prăjit, o sută de turte de stafide şi două sute de legături de smochine. Le-a pus pe măgari şi a zis slujitorilor săi: „Luaţi-o înaintea mea şi eu voi veni după voi” (1 sam. 25:18-19).

(4) Abigail a știut să se smerească înaintea lui David

,,Când a zărit Abigail pe David, s-a dat jos repede de pe măgar, a căzut cu faţa la pământ înaintea lui David şi s-a închinat până la pământ“ (1 Sam. 25:23).

Prea multe femei refuză ,,să se dea jos de pe măgar“ atunci când vorbesc. Abigail a știut cum să-l ia pe David și în ce poziție să stea ca să-i capete bunăvoința.

(5) Abigail a luat asupra ei vinovăția soțului ei
,,Cine este de vină?“ este întrebarea care a distrus nenumărate căsnicii. O femeie cu judecată știe că este de preferat să piardă o ceartă și să câștige un soț, nu invers.

,,Apoi, aruncându-se la picioarele lui, a zis: „Eu sunt de vină, domnul meu! “ (1 Sam. 25:24a).

(6) Abigail s-a arătat preocupată de imaginea publică a lui David
Dacă i-ar fi vorbit în public, oamenii din jur ar fi putut spune că o femeie a fost mai deșteaptă decât David! Nici un bărbat n-ar fi acceptat o asemenea situație! Cu atât mai puțin David. Știind acestea, Abigail a spus:

,,Îngăduie roabei tale să-ţi vorbească la urechi şi ascultă cuvintele roabei tale“ (1 Sam. 25:24b).

Înțelepciunea de familie spune: ,,O femeie înțeleaptă îi lasă întotdeauna bărbatului ei iluzia că el conduce“. Cuvintele au fost ale lui Abigail, dar hotărârea a trebuit să fie a lui David.

(7) Abigail i-a ajutat pe David să-și redobândească credința în planul lui Dumnezeu pentru viața lui.
Ea i-a atrs atenția lui David că un om ca el trebuie să se ridice la înălțimea chemării lui. Venită într-o perioadă de mari lupte lăuntrice și de chinuitoare îndoieli, confirmarea venită prin cuvintele Abigailei i-au căzut foarte bine lui David. În Abigail, el a întâlnit o femeie care i-a întărit credința. Încurajările unei femei fac minuni pentru un bărbat aflat într-o situație de cumpănă:

,,Să nu-şi pună domnul meu mintea cu omul acela rău, cu Nabal, căci, cum îi este numele, aşa este şi el – Nabal (Nebun) îi este numele – şi este plin de nebunie. Şi eu, roaba ta, n-am văzut pe oamenii trimişi de domnul meu.

Acum, domnul meu, viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că Domnul te-a oprit să verşi sânge şi să te ajuţi cu mâna ta. Vrăjmaşii tăi, cei ce vor răul domnului meu, să fie ca Nabal! Primeşte darul acesta pe care-l aduce roaba ta domnului meu şi să se împartă oamenilor care merg după domnul meu.

Iartă, te rog, vina roabei tale, căci Domnul va face domnului meu o casă trainică; iartă, căci domnul meu poartă războaiele Domnului şi niciodată nu va fi răutate în tine.

Dacă se va ridica cineva care să te urmărească şi să vrea să-ţi ia viaţa, sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii la Domnul, Dumnezeul tău, şi să arunce cu praştia sufletul vrăjmaşilor tăi. Când va face Domnul domnului meu tot binele pe care ţi l-a făgăduit şi te va pune mai-mare peste Israel, atunci nu va avea domnul meu nici mustrări de cuget şi nici nu-l va durea inima că a vărsat sânge degeaba şi că s-a răzbunat singur. Şi când va face Domnul bine domnului meu, adu-ţi aminte de roaba ta” (1 Sam. 25:25-31).

Nu degeaba se spune că ,,în spatele unui bărbat de succes se află o femeie înțeleaptă, o mamă sau o soție, câteodată amândouă“.

Fără să vreau să forțez textul, găsesc în cuvintele Abigailei (,,Și când va face Domnul bine domnului meu, adu-ți aminte de roaba ta“) un ecou prevestitor al cuvintelor rostite de tâlharul care l-a mângăiat pe cruce pe Domnul Isus cu credința lui: ,,Doamne, adu-Ți aminte de mine când vei veni în împărăția Ta“ (Luca 23:42).

Toate aceste șapte lucruri pe care le-a făcut Abigail l-au impresionat profund pe David! Nu mai întâlnise niciodată o astfel de femeie. Răsplata Abigailei a fost să audă aprecierea pe care i-a făcut-o David. În esență, el spune: ,,Astăzi, tu ai fost o mare binecuvântare pentru mine!“

,,David a zis Abigailei: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea! Binecuvântată să fie judecata ta şi binecuvântată să fii tu, că m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge şi mi-ai oprit mâna!“ … Şi David a luat din mâna Abigailei ce-i adusese şi i-a zis: „Suie-te în pace acasă; vezi că ţi-am ascultat glasul şi te-am primit bine.” (1 Sam. 25:32-33, 35).

Ce a văzut Abigail la David? Observându-l cu mintea ei înțeleaptă, Abigail a înțeles de la David că …

(1) Un om drept va face întotdeauna dreptate.

Abigail cunoștea destule despre David ca să știe cu cine are de a face. Se spună că ,,în fiecare bărbat dorm un câine blând și un tigru necruțător. Depinde de fiecare femeie să știe pe care dintre cei doi să-i trezescă“.

(2) Un om puternic este și un om care știe să asculte.
Un alt bărbat în situația lui David ar fi putut-o repezi pe Abigail, spunând: ,,Prea târziu, doamnă. N-am timp să mai stăm de vorbă. N-am nimic cu tine. Am ce am cu bărbatul tău. N-am timp să discut cu femeile.“

Abigail a mizat însă pe faptul că david nu era un bărbt obișnuit, rudimentar. Ea a sperat că David se va opri și o va asculta. N-a dat greș. Speranțele ei au fost răsplătite.

(3) Un om în planul lui Dumnezeu va izbândi întotdeauna.
Nu, Abigail n-a crezut doar în David! Ea a crezut în Dumnezeul lui David. Tot poporul lui Israel fusese martor la biruințele pe care i le-a dat lui David Domnul. Abigail știa și ea de uciderea lui Goliat și cântase probabil și ea refrenul popular:

,,Femeile care cântau îşi răspundeau unele altora şi ziceau: „Saul a bătut miile lui, iar David, zecile lui de mii.” (1 Samuel 18:7).

(4) Un om care primește smerirea, știe și când să înalțe pe alții.
Smerenia n-a fost niciodată o piedică în fața unei femei care știe să biruiască. Abigailei nu i-a fost greu să ,,se dea jos de pe măgar“, ,,să se arunce cu fața la pământ“ și ,,să se arunce la picioarele lui“ David. orice ,,femeie cu judecată“ este gata să le facă. Să te smerești înaintea celui care te poate înălța este un act de mare înțelepciune. Se spune că ,,orice soție care știe să-și trateze soțul ca pe un rege, va ajunge să fie tratată ca o regină“.

David și-a zis: ,,O femeie ca această Abigail nu trebuie scăpată din mână“. Departe de a mai aștepta ca profeția din cuvintele ei să se împlinească și el s-o bage în seamă numai după ce va ajunge pe tron, David a chemat-o nerăbdător să i se alăture de îndată ce a scăpat de legământul care o lega de Nabal. O femeie ca Abigail nu este doar o nevastă de palat! Una ca ea îți este necesară mai ales când te îndoiești că vei ajunge vreodată la palat, în stările de criză și de îndoială, când toți și totul par că-ți stau împotrivă.

Ce să scrii despre acest om excepțional (aici termenul îl identifică ,,par excellance“ drept o excepție de la regulă)!

Ar trebui să încep cu sfârșitul și să vă spun că Ilie a fost unul din cei doi nemuritori care i s-au arătat Domnului Isus pe Muntele Schimbării la față, iar dintre aceștia doi numai Ilie este singurul care n-a văzut moartea!

Este imposibil să ,,citim“ importanța întâmplării de atunci. Comentatorii vorbesc despre cei doi ca despre cei care au reprezentat Legea (Moise) și profeții (Ilie), ambele ținând doar până la apariția lui Isus Christos (Matei 11:13). Nu cred însă că Dumnezeu a ales să-i trimită tocmai pe ei doar ca să se țină de anumite simbolisme … Cred că în ceea ce s-a petrecut atunci este mult mai mult decât ceea ce izbește privirea.

,,Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfăţişarea feţei, şi îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare. Şi iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbaţi: erau Moise şi Ilie, care se arătaseră în slavă, şi vorbeau despre sfârşitul Lui, pe care avea să-l aibă în Ierusalim“ (Luca 9:29-31).

Ar trebui apoi să continui, în ordine inversă, adică în ordine evreiască ,,de la dreapta la stânga“, prin a vă aduce aminte că Vechiul Testament se termină cu mențiunea că  Iehova le-a promis evreilor că li-l va trimite (iar) pe profetul Ilie înainte de a veni El însuși pe pământ.

,,Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!” (Maleahi 4:5-6).

De atunci și până astăzi, evreii evlavioși pun la sărbători un scaun și un tacâm în plus, semn că îl așteaptă și sunt gata pentru venirea prorocului Ilie. Alții, chiar în vremurile lui Zaharia, se îmbrăcau ca Ilie pentru a poza în trimiși ai Domnului:

,,În ziua aceea, prorocii se vor ruşina, fiecare, de vedeniile lor când vor proroci şi nu se vor mai îmbrăca într-o manta de păr ca să mintă pe oameni. Ci fiecare din ei va zice: ‘Eu nu sunt proroc, ci sunt plugar, căci am fost cumpărat din tinereţea mea!’“ (Zaharia 13:4-5).

Ar trebui să vă spun despre marea controversă care a marcat misiunea lui Ioan Botezătorul: a fost el Ilie cel promis sau n-a fost. Nu există nici un muritor în stare să răspundă la această întrebare. Suntem forfecați între cele două răspunsuri pe care le-au dat la această întrebare Domnul Isus și Ioan Botezătorul însuși.

,,Iată mărturisirea făcută de Ioan când iudeii au trimis din Ierusalim pe nişte preoţi şi leviţi să-l întrebe: „Tu cine eşti?” El a mărturisit şi n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul. Şi ei l-au întrebat: „Dar cine eşti? Eşti Ilie?” Şi el a zis: „Nu sunt!” (Ioan 1:19-21).

,,Pe când se duceau ei, Isus a început să vorbească noroadelor despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? O trestie clătinată de vânt? Dacă nu, atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraţilor. Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc; căci el este acela despre care s-a scris:

‘Iată , trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta’.

Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea. Căci până la Ioan au prorocit toţi prorocii şi Legea.  Şi, dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, care trebuia să vină. Cine are urechi de auzit să audă“ (Matei 11:7-15).

Pe cine să credem? Și dacă au avut amândoi dreptate? Faptul că țara evreilor a fost blestemată la prima venire și a fost o ruină timp de douzeci de secole pare a confirma afirmația Domnului Isus. Pe de altă parte, faptul că n-asistăm încă la ,,ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată“, îi dă dreptate lui Ioan Botezătorul …

Și dacă Ioan n-a fost atunci în mod deplin Ilie, înseamnă asta că venirea lui ,,plenară“ este încă în viitor? Este oare Ilie unul din cei doi martori despre care ne spune cartea Apocalipsa că vor face semne mari pe pământ (Apocalipsa 11) ? Înainte de venirea Domnului trebuie să așteptăm și noi venirea lui Ilie?

După cum vedeți, problema lui Ilie nu este simplă. El este un personaj care străbate dincolo de limitele noastre obișnuite de spațiu și de timp, sfidează moartea și este instrumentul prin care Dumnezeu a făcut, face și va face lucrări supranaturale?

Tot ceea ce a făcut Ilie a fost la superlativ. Să-mi fie îngăsuit să subliniez acest fapt prin titlurile care urmează:

I. Cel mai mare profet pentru cel mai păcătos împărat din Israel!

,,Și unde s-a înmulțit păcatul s-a înmulțit și harul!“

Frumusețea harului divin constă în faptul că Dumnezeu îi caută până și pe cei care nu-L caută pe El și nu vor să stea de vorbă cu El. 1 Regi 18 ne ajută să vedem că mai toate căutările noastre sunt greșite; în loc să-L căutăm pe Dumnezeu care ne-ar putea scăpa din toate crizele noastre, noi căutăm adeseori soluții la crize, neglijându-L cu desăvârșire tocmai pe Dumnezeu.

Putem împărți capitolul în trei secțiuni distincte:

1 Regi 18:2-6 – Ahab și Obadia pleacă disperați să caute apă.
1 Regi 18:7-18 – Ahab pleacă să-l caute pretutindeni pe … Ilie.
1 Regi 18:19-46 – Ahab este silit să caute adevăratul Dumnezeu.

Două lucruri sunt foarte clare: (1) Ahab era mai mult preocupat de soarta „cailor și catârilor“, decât de soarta oamenilor și (2) Ahab nu se încrede în Dumnezeu pentru protecția poporului sfânt. Caii și catârii erau „animalele de război“ și preocuparea prioritară a împăratului este să nu slăbească din punct de vedere militar și să ajungă o țintă ușor de cucerit de dușmanii din afara țării. Oamenii, vacile, caprele și oile pot să moară pentru Ahab, dar caii și catârii sunt „de interes strategic militar“. Ce tristă este soarta celui care se încrede mai mult în cai și măgari decât în Dumnezeul cel atotputernic! Ce încăpățânat este omul plecat să sfideze providența divină! Câte eforturi și suferințe are parte cel care-L scoate pe Dumnezeu și ascultarea de El din ecuația vieții sale!

Cautarea după apă era numai una din ultimele întreprinderi ale lui Ahab. Până atunci căutase acul în carul cu fân, încercând să dea de urma profetului Ilie.

Furia lui Ahab amenința nu numai viața lui Ilie, ci și viața tuturor celorlalți profeți ai Domnului. Obadia reușise să-i ascundă pe unii, riscându-și prin aceasta viața. Răspunsul dat de acest om lui Ilie arată că Obadia era de părere că riscase destul, credincioșia lui față de Iehova nu era fără limite, iar viața lui îi era acum mai scumpă decât ascultarea de vorbele lui Ilie. Omul acesta este portretul slujitorilor de curte, compromiși, dar nu de tot, credincioși, dar nu chiar până la capăt. Obadia este tipul omului cu inima împărțită în vremuri de persecuție religioasă. El încearcă să slujească la doi stăpâni. Vocabularul lui îl dă de gol. În versetul 7, Obadia îl numește pe Ilie „domnul meu“, dar în versetul următor Ilie îi atrage atenția că Ahab este „stăpânul“ său.  Obadia încerca să slujească Domnului „în ascuns“, în timp ce „pe față“ îi slujea lui Ahab. Un astfel de om trăiește într-o continuă nesiguranță. Îndoindu-se de el însuși, Obadia aproape că ajunge să nu mai aibă încredere nici în Ilie, omul lui Dumnezeu.

Cea de a doua secțiune se încheie cu o scenă de paroxism nervos, după cum cea de a treia secțiune se va încheia cu o scenă de paroxism religios.

Întâlnirea dintre Ilie și Ahab este ca înfruntarea a doi cocoși. Niciunul nu vrea să se dea înapoi, niciunul nu vrea să cedeze. Ilie se sprijinea pe puterea lui Dumnezeu, Ahab, pe puterea și autoritatea regală. Acuzația pe care și-o aruncă unul asupra celuilalt este, nici mai puțin, nici mai mult decât, „trădare“. Unul dintre ei era vinovat de nenorocirea secetei care venise peste Israel:

„Obadia, ducându-se înaintea lui Ahab, l-a înştiinţat despre lucrul acesta. Şi Ahab s-a dus înaintea lui Ilie. Abia a zărit Ahab pe Ilie, şi i-a zis: ,,Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel?“ Ilie a răspuns: ,,Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu, şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului şi te-ai dus după Baali“ (1 Regi 18:16-18).

Este clar că niciunul nu avea vreo șansă să-l convingă pe celălalt că are dreptate. Singura ieșire din impas era o intervenție divină care să arate tuturor cine este cel care era vinovat de nenorocirea care venise peste țară. Aceasta este exact ceea ce a propus Ilie:

„Strânge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel, pe cei patru sute cincizeci de prooroci ai lui Baal, şi pe cei patru sute de prooroci ai Astarteei, cari mănâncă la masa Izabelei.“ Ahab a trimes soli la toţi copiii lui Israel, şi a strâns pe prooroci la muntele Carmel. Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul, şi a zis: ,,Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!“ Poporul nu i-a răspuns nimic“ (1 Regi 18:19-21).

Carmel este un promotoriu muntos aflat la granița dintre ținutul lui Israel și ținutul fenicienilor (filistenilor). Înălțimea era considerată drept locuința lui Baal. Culmea muntoasă era deseori acoperită de nori de furtună veniți dinspre mare, iar ploile reversau apele spre văile mănoase de la poale. Numele „Carmel“ înseamnă „ținutul grădinii“ și regiunea era faimoasă pentru fertilitatea agricolă deosebită.

II. Cel mai mare obstacol aduce cea mai mare biruință

Acesta este un studiu, nu o culegere de predici. Dacă ar fi vorba de o predică, aș remarca din acest pasaj că:

(1) Majoritatea n-a fost niciodată dovada că cineva are dreptate. Ilie era … singur, dar singur cu Dumnezeu!

(2) Un om al lui Dumnezeu este un om al harului. Ilie nu-l atacă în mod direct pe Ahab, dându-i până la sfârșit șansa unuia care … a fost dus în eroare de alții. Observați că Ilie spune despre „proorocii lui Baal care mănâncă la masa Izabelei“, nu „la masa lui Ahab“, măcar că aceasta era, în fond, realitatea.

(3) Dragostea devărată confruntă, nu cocoloșește. Cuvintele lui Ilie pentru popor sunt cumpătate, dar aspre. El îi compătimește pentru viață chinuită pe care o duc și le oferă calea ieșirii din compromisuri. Ca și seceta, evenimentul propus de Ilie nu are ca scop „nenorocirea lui Israel“ și reașezarea poporului într-o poziție în care Dumnezeu să-l poată binecuvânta, pentru că Dumnezeu nu ne poate binecuvânta oricând, oriune și oricum am fi noi. Confruntarea este neapărat necesară pentru că de îndreptare depinde fericirea noastră.

(4) Tăcerea este uneori cel mai mare semn de acuzare. Cât de tristă și tragică este constatarea din finalul versetului 21: „Poporul nu i-a răspuns nimic“. Nu întotdeauna „tăcerea este de aur“. Uneori este numai … galbenă. Iar lipsa de reacție a celor din Israel era un foarte pronunțat semn de boală sufletească. Să le fi fost oare teamă de Ahab? Să le fi fost oare teamă de Izabela? Oare nu s-ar fi cuvenit să se teamă cu mult mai mult de … Iehova? Hotărât lucru „Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are dece să se teamă“ (Proverbe 29:25). Ce imagine stranie! Oamenii tac în fața celui ce putea închide sau deschide cerul și să le dea mult dorita ploaie. De ce să ne mirăm însă? Oare nu tac astăzi milioane de oameni în fața Celui care le dă viață și face să cadă ploaia și peste cei buni și peste cei răi?

Cea de a treia secțiune este scena înfruntării de pe Carmel. Ea se petrece pe pământ, dar adevărații adversari sunt în sferele cerești. Pe munte se confruntă Ilie, omul lui Dumnezeu, și mulțimea de profeți ai lui Baal. Concursul este însă între Baal, zeul cerului care se spunea că poate aduce ploaia, și Iehova, Domnul cerului și al pământului. Este interesant că înfruntarea nu este între preoții celor două religii, ci între profeții lor.

Ca unul care știa deja rezultatul, Ilie este politicos și regizează întreaga scenă pentru a scoate mai întâi în relief impotența lui Baal și tragica soartă a celor care îl slujesc. Vă rog să remarcați că, în toată întâmplarea, Ilie negociază de pe poziția de autoritate și nimeni nu cutează să-l înfrunte sau să-i spună să facă altfel:

„Şi Ilie a zis poporului: ,,Eu singur am rămas din proorocii Domnului, pe când prooroci ai lui Baal sunt patru sute cincizeci. Să ni se dea doi junci. Ei să-şi aleagă un junc, pe care să-l taie în bucăţi, şi să-l pună pe lemne, fără să pună foc. Şi eu voi pregăti celalt junc, şi-l voi pune pe lemne fără să pun foc. Apoi voi să chemaţi numele dumnezeului vostru; şi eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, acela să fie adevăratul Dumnezeu. Şi tot poporul a răspuns, şi a zis: ,,Bine!“ Ilie a zis proorocilor lui Baal: ,,Alegeţi-vă un junc din cei doi, pregătiţi-l voi întâi, căci sunteţi mai mulţi, şi chemaţi numele dumnezeului vostru; dar să nu puneţi foc.“ Ei au luat juncul pe care li l-au dat, şi l-au pregătit. Şi au chemat numele lui Baal, de dimineaţă până la amează, zicând: ,,Baale, auzi-ne!“ Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns. Şi săreau împrejurul altarului pe care-l făcuseră“ (1 Regi 18:22-26).

Râvna și credința, oricât de mari ar fi ele, nu pot avea răspuns atunci când sunt îndreptate în mod greșit către o divinitate care … nu există. Vorbele lui Ilie, rostite cu această ocazie, par aspre și lipsite de politețe. În vremea aceea, chiar dacă nu îmbrățișai credința cuiva, te fereai să i-o ironizezi. Lumea era „politeistă“ și îngăduia loc pentru credințele fiecăruia. Ilie, din râvnă pentru Domnul și pentru Israel, iese din tiparele obișnuite și rostește provocări tăioase:

„La amează, Ilie şi-a bătut joc de ei, şi a zis: ,,Strigaţi tare, fiindcă este dumnezeu; se gândeşte la ceva, sau are treabă, sau este în călătorie, sau poate că doarme, şi se va trezi“ (1 Regi 18:27).

Răspunsul proorocilor lui Baal a fost să intensifice incantațiile lor, dar toată larma lor n-a reușit să-l convingă nici pe Baal și nici pe cei ce se aflau pe munte:

„Ei au strigat tare, şi, după obiceiul lor, şi-au făcut tăieturi cu săbiile şi cu suliţele, până ce a curs sânge pe ei. Când a trecut ameaza, au aiurat, până în clipa când se aducea jertfa de seară. Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns, nici semn de luare aminte“ (1 Regi 18:28-29).

Eșecul lor lamentabil i-a creat lui Ilie circumstanța prielnică pentru demonstrația unei credințe vii pusă într-un Dumnezeu autentic, viu și care își ține promisiunile:

„Ilie a zis atunci întregului popor: ,,Apropiaţi-vă de mine“! Tot poporul s-a apropiat de el. Şi Ilie a dres altarul Domnului care fusese sfărâmat. A luat douăsprezece pietre, după numărul seminţiilor fiilor lui Iacov, căruia Domnul îi zisese: ,,Israel îţi va fi numele“, şi a zidit cu pietrele acestea un altar în Numele Domnului. A făcut împrejurul altarului un şanţ, în care încăpeau două măsuri de sămânţă. A aşezat apoi lemnele, a tăiat juncul în bucăţi, şi l-a pus pe lemne. Apoi a zis: ,,Umpleţi patru vedre cu apă, şi vărsaţi-le pe arderea de tot şi pe lemne.“ Şi au făcut aşa. Apoi a zis: ,,Mai faceţi lucrul acesta odată.“ Şi l-au făcut încă odată. Apoi a zis: ,,Mai faceţi-l şi a treia oară.“ Şi l-au făcut şi a treia oară. Apa curgea în jurul altarului, şi au umplut cu apă şi şanţul“ (1 Regi 18:30-35).

Deși Israelul experimenta realitatea tristă a divizării împărăției în Regatul de Nord și Regatul de Sud, Ilie procedează profetic, arătând tuturor cum își vede Dumnezeu poporul. Ca și Moise la altarul de la Sinai (Exod 24:4) și întocmai ca și Iosua la Ghilgal (Iosua 4:3), Moise ia douăsprezece pietre și zidește cu ele „altarul națiunii“.  Douăsprezece pietre, adică câte o piatră pentru fiecare din cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Probabil că și numărul de douăsprezece vedre (de trei ori câte patru) este legat de aceeași semnificație.

Rugăciunea rostită de Ilie cu această ocazie merită o privire mai atentă:

„În clipa când se aducea jertfa de seară, proorocul Ilie s-a apropiat şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău, şi că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta. Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu, şi să le întorci astfel inima spre bine!“ (1 Regi 18:36-37).

Ilie se roagă (1) după rânduiala stabilită de Iehova, (2) făcând apel la alegerea suverană făcută de Dumnezeu prin patriarhi, (3) cerând să-i fie validată misiunea și Ahab și poporul să înțeleagă că el n-a „nenorocit pe Israel“, ci că a fost doar un instrument nevinovat al pedepsei trimisă din cer, (4) și pentru ca Dumnezeu să le miște inimile pentru ca scopul acestei pedepse să fie atins prin pocăința și întoarcerea celor din popor la adevăratul lor Dumnezeu.

Pogorârea focului din cer mai fusese odată actul supranatural prin care Dumnezeu validase alegerea și activitatea lui Aaron și a casei lui ca preoți ai Domnului (Lev. 9).

„Atunci a căzut foc dela Domnul, şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pământul, şi a supt şi apa care era în şanţ. Când a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu faţa la pământ, şi au zis: ,,Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!“ (1 Regi 18:38-39).

A fost momentul apoteotic al lui Ilie. Omul acesta se născuse cu un destin special, fiind predestinat pentru această clipă. Pentru cei ce știu subtilitățile limbii originale, textul prezintă un extraordinar joc de cuvinte. În evreiește, ,,Domnul este adevăratul Dumnezeu!“ se spune „Eli-Iahu“, iar acesta este într-adevăr numele lui … Ilie! Părinții lui l-au numit, fără să știe de ce, „Ilie“ – Eliahu“. Sau poate că nașterea lui s-a produs într-o familie care ofta dureros sub idolatria generală impusă de Izabela și
l-au numit așa cu o speranță propagandistică. Ori de câte ori îl strigau pe copilul lor, oamenii aveau ocazia să li se mai reamintească odată: ,,Domnul este adevăratul Dumnezeu!“

Imaginați-vă ce scenă i-a fost dat lui Ilie să trăiască: un munte întreg, ca un stadion uriaș, scanda de răsunau tăriile … numele lui! Ce răsplată dumnezeiască! Ce om deosebit! Ce plan măreț și ce slujire exemplară! Putem spune cu adevărat că acest om s-a făcut una cu mesajul care i-a fost încredințat de Dumnezeu și a trăit cu un singur scop, să-și împlinească cu scumpătate menirea. Nu este de mirare că biruința de pe Carmel se transformă într-o râvnă dezlănțuită violent:

„Puneţi mâna pe proorocii lui Baal“, le-a zis Ilie: ,,niciunul să nu scape!“ Şi au pus mâna pe ei. Ilie i-a pogorât la pârâul Chison şi i-a junghiat acolo“ (1 Regi 18:40).

Plin de o supraomenească putere, Ilie s-a dus la Ahab, l-a absolvit parcă de toată vinovăția idolatră de până atunci și i-a spus că a venit vremea bucurie: Dumnezeu dorea să deschidă cerul și să-și reverse binecuvântarea:

„Apoi Ilie a zis lui Ahab: ,,Suie-te de mănâncă şi bea; căci se aude vuiet de ploaie.“ Ahab s-a suit să mănânce şi să bea“ (1 Regi 18:41-42a).

Spre surprinderea extaziatului Ilie, luat parcă de un vărtej al râvnei necontrolate, Dumnezeu nu s-a mișcat așa de repede cum se aștepta Ilie. A fost de parcă Dumnezeu ar fi vrut să-i spună bunului Său slujitor: „Ilie, ia-o mai ușor … Liniștește-te puțin. Nu tu faci lucrarea aceasta, ci Eu o fac. Și o fac … când vreau eu, nu după valul tău de pripeală“. Proorocul care a devenit vedeta întâmplării, adulat de popor, a trebuit să trăiască umilirea celui care stăruiește parcă zadarnic și … așteaptă neputincios. Și Ilie și poporul aveau nevoie să-L aștepte pe … Iehova:

„Dar Ilie s-a suit pe vârful Carmelului, şi plecându-se la pământ, s-a aşezat cu faţa între genunchi, şi a zis slujitorului său: ,,Suie-te şi uită-te înspre mare.“ Slujitorul s-a suit, s-a uitat, şi a zis: ,,Nu este nimic!“ Ilie a zis de şapte ori: ,,Du-te iarăş.“ A şaptea oară, slujitorul a zis: ,,Iată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om“ (1 Regi 18:42b-44a).

Atâta a fost deajuns. După trei ani și jumătate, zăgazurile cerului aveau să se deschidă, iar ploaia, parcă acumulată în tot acest timp, avea să se reverse în torente peste Israel:

„Ilie a zis: ,,Suie-te, şi spune lui Ahab: „Înhamă, şi pogoară-te, ca să nu te oprească ploaia.“ Peste câteva clipe, cerul s-a înegrit de nori, a început vântul, şi a venit o ploaie mare. Ahab s-a suit în car, şi a plecat la Izreel. Şi mâna Domnului a venit peste Ilie, care şi-a încins mijlocul, şi a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel“ (1 Regi 18:44b-46).

Ultima demonstrație de putere a fost necesară pentru ca Ahab să înțeleagă faptul că un om al lui Dumnezeu poate fi mai tare și mai eficient decât un car regal de luptă. A fost, probabil, metafora din care s-a născut o poreclă pentru Ilie, „armata de un singur om“, rostită de Elisei, slujitorul său, când l-a văzut înălțându-se la cer:

„Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vârtej de vânt. Elisei se uita şi striga: ,,Părinte! Părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui!“ (2 Regi 2:11-12a).

III. Cea mai mare biruință aduce cea mai mare depresie

Cine lucrează cu mușchii face febră mușchiulară. Cine lucrează cu sufletul face … depresie.

Afirmația de mai sus este foarte adevărată. Vă propun un studiu în capitolul 19 din 1 Regi ca să vedem un om intrat într-o stare depresivă, Ilie, și tratamentul pe care i l-a aplicat Dumnezeu.

Depresia lui Ilie a survenit după extraordinarul efort de pe muntele Carmel. Tensiunea sufletească a atins acolo cote maxime. Credința și acțiunile unui singur om, Ilie, a întors convingerile unui întreg popor la Dumnezeu. Profetul Ilie și-a trăit momentul apoteotic al destinului pe Carmel, când toată suflarea care a asistat la coborârea focului din cer și la mistuirea altarului cu tot ce era pe el și împrejurul lui a izbucnit în strigătul: „Domnul este adevăratul Dumnezeu!“ În ebraica vremii, oamenii aceeia strigau: „Eli-Iahu, Eli-Iahu!“, iar Eliiahu era chiar … numele lui Ilie! Extraordinara încleștare spirituală l-a făcut pe Ilie să experimenteze puteri supra-umane:

„ … mâna Domnului a venit peste Ilie, care şi-a încins mijlocul, şi a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel“ (1 Regi 18:46).

O asemenea ispravă trebuie să fi implicat o uriașă descărcare de … adrenalină. Ilie a fugit mai tare decât caii înhămați la carul regal! O asemenea fugă este urmată apoi simetric și semnificativ de o alta, fuga de Izabela. Deși autorul nu ne spune, reacția lui Ahab în fața celor petrecute pe Carmel nu a fost la fel de entuziastă ca a poporului. Cel puțin așa reiese din relatarea textului biblic:

„Ahab a spus Izabelei tot ce făcuse Ilie, şi cum ucisese cu sabia pe toţi proorocii.  Izabela a trimes un sol la Ilie, să-i spună: ,,Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia din ei.“  Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat şi a plecat, ca să-şi scape viaţa. A ajuns la Beer-Şeba, care ţine de Iuda, şi şi-a lăsat slujitorul acolo“ (1 Regi 19:1-3).

I. Simptomatica depresiei

Este clar că asistăm la simptomatologia unei despresii foarte răspândită și în zilele noastre:

1. Ilie începe să gândească ne-logic.
Cel care era purtătorul glasului Dumnezeului Atotputernic n-ar fi trebuit să se teamă de glasul unei femei păgâne. Gândirea lui Ilie face derapaje periculoase.

Amenințarea Izabelei nu l-ar fi dat peste cap altădată pe Ilie. Experiențele lui supranaturale din cei trei ani în care Dumnezeu îl ascunsese și-l păstrase în viață ar fi trebuit să-l facă tare. Amenințarea Izabelei este însă numai „paiul“ care rupe spinarea cămilei, și așa prea încărcată cu solicitările extraordinare trăite în ajun.

Depresia ne împiedică să gândim corect. Organul cu care gândim este el însuși afectat de maladie! În zadar te ții ca orbul de bâtă de indicațiile busolei, când busola însăși este defectă și-ți arată aiurea. Primul lucru pe care trebuie să-l înțelegi în depresie este că nu trebuie să ai încredere în propriile tale gânduri. Din păcate, foarte puțini oameni ajunși în această stare își dau seama de această realitate.

2. Ilie caută singurătatea.
Depresia caută însingurarea. Textul ne spune că, ilogic și spre paguba sa, Ilie a ales să se despartă de singurul om care-l însoțea pretutindeni și care avea menirea să-l … slujească! Cel ce sufere de depresie se retrage ca un melc în propria cochilie, singur cu gândurile gândirii lui defecte, victimă a propriilor perspective pesimiste puternic deformate de afecțiunea care l-a cuprins. El preferă să se separe chiar și de persoanele care l-ar putea ajuta cel mai mult: de părinți, de prieteni și chiar de partenerul de viață.

3. Ilie cochetează cu ideea morții.

……

(despre cum se tratează o depresie puteți citi la: https://barzilaiendan.com/2012/02/08/cum-se-trateaza-depresia-iii/

Scris de Richard Wumbrand 

Categorie: Rev. Richard Wumrbrand 

Publicat: 15 Noiembrie 2008

Scris de Richard Wumbrand 

Categorie: Rev. Richard Wumrbrand 

Publicat: 17 Decembrie 2008

Pierderi (Fiti cu voie buna)

Scris de Slavomir Almajan Categorie: Slavomir Almajan Publicat: 21 Ianuarie 2017

Duhul Sfânt vă strigă vouă, tuturor celor ce suferiți pagubă: fiți cu voie bună, furtunile sunt prea intense, suficient de intense ca să scuture tot ceea ce este vremelnic și corabia mâinilor voastre nu va rezista. Fiți cu voie bună, există un liman pe aproape, patria mai bună pe care ne-a pregătit-o Domnul… Să nu uităm dar de toți aceia care au împărțit puntea cu noi, strigați-le, frângeți pâinea pentru ei, dați-le hrană…
Da… Praful războaielor mondiale s-a așezat de mult, macii din câmpia Normandiei înfățișează un roșu, un cu totul altfel de strigăt decât cel al cărui vise și aspirații s-au spulberat în țărâna de sub ei… Cumva rugina de pe crucea de fier a unui mormânt pare a pecetlui ceva, un text șters de mult, o poveste rostită cândva într-o limbă veche, atât de veche încât emoțiile noastre de azi nici nu mai încap în tezaurul ei. Undeva, în mijlocul satului meu, un mormânt sau un monument al unor morți fără nume, al unor întâmplări uitate de mult și-a urlat albul lui, generație după generație, nimeni nu-i mai știe istoria, nimeni nu-i mai știe rostul. Vecinii din preajma ei, an de an, mai așează un strat de var doar așa ca un lucru care trebuie făcut fără ca nici în treacăt să-i obosească întrebarea unui “de ce?”.

Treci pe lângă un cimitir de mașini ca o înfățișare bizară a oțelului nelalocul lui printre buruienile înalte și uscate și nu poți să nu vezi aceste buruieni înalte și uscate ca înfățișare a unei creșteri și a unei morți nelalocul lor… Numitorul comun la toate acestea poate fi rostit într-un singur cuvânt: pierderi. Ramificațiile acestuia în contextul celor de mai sus sunt cel puțin vrednice de meditații dacă nu de mirare… “Pierderi” în sensul laic al cuvântului exprimă vacuumul or vidul lăsat în urmă de lucruri sau atitudini sau relații… Și când vorbim de vid, acesta tinde să se umple fără efort cu tot ce ne este aproape în clipa pierderii. Este doar atitudinea noastră care face ca acest vacuum să persiste cauzând în ultima instanță alte pierderi și apoi altele și apoi altele… Și această atitudine este, nu în ultima instanță, generată de cunoaștere sau, mă rog, de un anume fel de cunoaștere… Vorbeam de vacuumul sau vidul care datorită atitudinii noastre poate persista cauzând pirderi în lanț devenind astfel nerecuperabile.

“Acum dar vă sfătuiesc să fiți cu voie bună pentru că nici unul din voi nu va pieri; și nu va fi o altă pierdere decât ce a corabiei.” (Fapte 27:22)

Atitudinea prescrisă de Scriptură vis-a-vis cu o pierdere: “fiți cu voie bună”!

Vă rog să observati că în cazul de mai sus nu este vorba de o pierdere minoră. Corabia este rostul corăbierului! Ea este singurul lor mijloc pentru ei de a ajunge la destinația dorită și poate chiar singurul mijloc de supraviețuire. “Și cum, Pavele,” par să strige ei, “tu vrei ca noi să fim cu voie bună? Să săltăm de bucurie că noi corăbierii nu mai avem corabie?” De fapt, o analiză mai atentă ne arată că nu numai că nu există un prilej de intristare având în vedere circumstanțele ci există un prilej de bucurie, de “voie bună” în situația lor și pierderea pe care romanii credeau că au suferit-o este de fapt un câștig, și nu orice fel de câștig ci unul cu valoare eternă! Nici unul din cei de pe corabie n-a pierit (vorbim despre osânda păcatului) ci prin prezeța lui Pavel s-au făcut părtași la viața veșnică. Vedeți? Aici avem un îndemn determinat de o cunoaștere divină rezultat în roade eterne. Pe de altă parte nici chiar Pavel nu a pătruns adâncimea acestui fapt pentru că vorbește romanilor astfel:

“Oamenilor, trebuia să ma ascultați, și să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie și de această pagubă.” (Fapte 27:21)

Hmm… Iata o atidudine determinată de natura umană chiar și la apostolul neamurilor! Dacă sfatul de mai sus al lui Pavel ar fi fost ascultat, harul lui Dumnezeu nu s-ar fi manifestat într-un fel atât de glorios.

Observăm două posibile rezultate la aceeași situație. Numai unul este pozitiv și anume cel cauzat de acceptarea circumstanțelor aduse de Dumnezeu. Ce s-ar fi întâmplat dacă primul sfat al lui Pavel ar fi fost ascultat? Nu știm dar laudat să fie Domnul pentru înțelepciunea Lui dovedită cu putere atunci când numai corabia a pierit și asta înspre un destin vrednic de slavă al tuturor celor de pe corabie!

Traim niște vremuri și niște împrejurări aparent tulburi, vremuri de incertitudine și de frică, vremuri când ceea ce noi omenește numim pierderi sunt atât de rampante atât de acute și atât de adânci… Cunosc familii care și-au văzut peste noapte agoniseala vieții lor dusă, dusă pentru întotdeauna. Ceea ce ne-a fost cândva, tot omenește vorbind, sprijin și nădejde s-a dus… Ceea ce milioane de oameni au câștigat prin sudoare de-a lungul unei vieți a fost înghițit peste noapte de vârtjurile de pe Wall Street… Casele impunătoare pentru care am visat și am trudit s-au dus. Suntem cu toții pe o mare învolburată pe o corabie pe a cărei cârmă nu mai suntem stăpâni și aruncăm cu disperare peste bord lucruri pentru care am trudit și ne-au devenit povară, într-o vagă nădejde că poate vom salva corabia… Nopți de-a rândul, pleoapele nu ni se mai închid, ne sleim în post în nădejdea că vom salva ceva…

Vine cuvântul Domnului și ne strigă: “Fiți cu voie bună! Nu va fi o altă pierdere decât a tot ce aveți! Si, da, este pe aproape un liman pregătit de mult pentru salvarea voastră!”

Conformându-ne cu spiritul acestui veac am uitat de mult că noi suntem de fapt eșuați pe acest pământ, că suntem străini și călători… Cine știe? Poate că am uitat de mult că fără credință este cu neputință să-i fim plăcuți lui Dumnezeu…

“În credință au murit toți aceștia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut și le-au urat ce bine de departe, mărturisind că sunt străini și călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta arată deslușit că sunt în căutarea unei patrii” (Evrei 11:13,14)

Duhul sfânt vă strigă vouă, tuturor celor ce suferiți pagubă: fiți cu voie bună, furtunile sunt prea intense, suficient de intense ca să scuture tot ceea ce este vremelnic și corabia mâinilor voastre nu va rezista. Fiți cu voie bună, există un liman pe aproape, patria mai bună pe care ne-a pregătit-o Domnul… Să nu uităm dar de toți aceea care au împărțit puntea cu noi, strigați-le, frângeți pâinea pentru ei, dați-le hrană…

PERSECUTIILE CRESTINE ALE SECOLULUI XXI

Scris de Nelu Ciorba

Pentru majoritatea oamenilor de azi, imagini cu persecuția creștină din primul secol – credincioși reuniți pe furiș în case izolate, creștini târâți prin închisori de maximă siguranță, creștini capturați, arși de vii, răstigniți sau aruncați la fiare le sunt familiare doar prin vizionarea de filme specifice persecuției creștinilor.
Imagini de acest gen sunt văzute și azi, reprezintă realitatea cumplită cu care se confruntă milioane de credincioși creștini – bărbați, femei și copii – în multe părți ale lumii noastre, chiar acum, în secolul 21.

Așa cum bine știm în zilele din urmă vor fi timpuri grele, vor fi timpuri cumplite. Lansez o întrebare provocatoare: ”Unde este Dumnezeu în timpurile cumplite?”
De aproape un an de zile, am marele privilegiu din partea Domnului să lucrez pentru o companie a Departamentului de Energie a Guvernului American. Deși e companie de guvern, un grup de creștini, care lucrează în această companie au format Grupul Resurselor Valorilor Creștine (Christian Values Resource Group)(CVRG). Anul acesta, 2015, perioada între Sărbătoarea Învierii Domnului (în America, 5 aprilie) și Ziua Națională de Rugăciune (7 mai) este declarată Luna Moștenirii Creștine (Christian Heritage Month). În această perioadă și numai în această perioadă a anului au loc întâlniri creștine în săli de conferințe, sunt afișe cu mesaj creștin, liber postate, pe proprietățile companiei. Tema de studiu al acestui an este
Unde este Dumnezeu în Timpurile Cumplite?

(Where is God in the Hard Times?)
Această temă a fost și este dezbătută pe următoarele subiecte, și după următorul orar, între orele 12-1 PM: Tue. April 7 “Where is God when evil appears to prevail?” – Author Mary Carroll; / Wed. April 8:“Where is God when you’ve lost a child?” – Cece Wilson & Zepure Shahumyan; / Thu. April 9: “Where? The same place He is in the good times!” – Chaplain Al Egg, TrailBlazers; / Tue. April 14: “Heaven” – (film screening); / Wed. April 15: “Where is God when a parent gets dementia?” – Carol Olsen; / Thu. April 16: “Where is God in financial hardship?” – Victoria Sleeman & Zepure Shahumyan; / Tue. April 21: “God is my Helper and the Redeemer of my soul” – Charlie Goessler; / Thu. April 23: “God is Faithful in times of temptation”; / Tue. April 28: “Where is God when loved ones fall ill?” – Bob Zerfing; / Wed. April 30: “Where is God in the midst of persecution?” – Joe Chhuth; / Thu. May 7: “Lord, Hear Our Cry” – National Day of Prayer.
Vi le-a relatat doar titlurile. Acțiunea poate fi o inspirație și pentru alte companii, grupuri, chiar biserici. Particip ori de câte ori am ocazia, fie direct, fie online.
M-au marcat mărturiile lui All Egg, capelanul echipei locale de basketbal, TrailBlazers. S-a pus întrebarea: Când trecem prin timpuri grele cum definim pacea, liniștea lăuntrică, la care All a răspuns, pacea autentică este Siguranța că în mijlocul conflictului este Dumnezeu, pentru că numai El este Dumnezeul păcii și numai El este Cel ce dă pacea care întrece orice pricepere, specifică pentru fiecare individ în parte. O spun asta cu toată convingerea realității în care trăim. O spune și Apostolul Pavel când îi scrie lui Timotei spunându-i lui și nouă: ”Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, (oameni care caută să-și atingă scopurile, neținând cont de cei de lângă ei, sau de urmări); iubitori de bani (neținând cont cum obține acești bani furând, mințind), lăudăroşi, (care au obiceiul de a se lăuda, cărora le place să se laude cu orice prilej, să se laude cu realizările lor), trufaşi (mândri, îngâmfați), hulitori (calomniatori, defăimători), neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie (fără comportament respectuos și admirativ față de cineva sau de ceva); fără dragoste firească, neînduplecaţi (care vădesc lipsă de milă), clevetitori, (care vorbesc de rău pe alții, chiar mergând din casă-n casă, de la om la om numai ca să spună rău de cineva indiferent dacă are justificare sau nu), neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.
Așa cum spune Pavel nu ne putem aștepta în vremurile din urmă, decât la timpuri cumplite. Care este metoda de verificare a individului că atunci când trece prin timpuri grele experimentează sau nu prezența lui Dumnezeu. Ar fi multe de zis, și aici, dar cred că cel mai bun test este cum dormi. Din moment ce ai închis ochii, în situația normală, fără a avea dureri fizice, somnul liniștit este dovada clară a prezenței lui Dumnezeu în frământarea prin care treci, pentru că numai El este cel ce dă pacea care întrece orice pricepere pentru că numai El este Domnul păcii.
V-am prezentat subiectele ca și titluri și pentru că vom încheia luna aprilie cu subiectul: ”Unde este Dumnezeu în mijlocul persecuțiilor?”, subiect la care vreau să rețin atenția în această ediție.
Aș putea să vin cu prezentarea multor realități cutremurătoare, ce se petrec astăzi, ceva de neimaginat în secolul XXI, persecuții ale oamenilor care poartă o singură vină, sunt creștini. Iată câteva din ele:
<<< Doi musulmani care erau în drum spre moschee, au oprit un băiat de 14 ani pe stradă și l-au întrebat ce religie urmează. Băiatul le-a spus că este creștin. Atunci cei doi musulmani au aruncat pe băiat petrol și i-au dat foc. Peste 55 la sută din corpul băiatului a fost ars.
Cu câteva ore mai târziu, organizația FMI a raportat un alt incident similar in care s-a dat foc unui alt băiat pentru motivul ca era creștin. Ambele incidente au avut loc vineri 10 Aprilie 2015.
FMI a menționat că creștinii nu pot să apeleze la guvern pentru ajutor, pentru că guvernul este parte a acestor probleme. Sâmbătă 4 aprilie 2015 un bărbat creștin a murit din cauza torturilor pe care le-a suferit după ce a fost arestat de poliția pakistaneză datorită incidentelor din luna martie 2015. Bătăile ce i-au fost administrate, au fost așa de severe încât i-au provocat moartea. Cu toate că creștinii nu au pus la cale aceste revolte, ei sunt acuzați de acestea și zeci de creștini sunt în continuare arestați.
In ultimele săptămâni, (n.e. ale lunii aprilie 2015), atacurile împotriva creștinilor au crescut tot mai mult, timp în care au fost bombardate biserici și școlile creștine au fost amenințate cu atacuri.

Să ne rugăm pentru creștinii din Pakistan și pentru toți creștinii din întreaga lume care sunt persecutați pentru credința lor in Isus Christos. Joi 16 aprilie 2015 – Sursa: Charisma News Traducere: Agnus Dei >>>
Pregătind articolul destinat persecuțiilor am primit prin email articolul domnului Cristian Unteanu, pe care-l prezint, în mare parte, fiind limitat de spațiu. (Citește mai mult: adev.ro/nmj44t).

Domnul Cristian Unteanu, corespondentul de presă al Holdingului ADEVĂRUL la Bruxelles. Ziarist începând cu 1973, a lucrat la Radio televiziunea Română apoi, din 1998, este acreditat pe lângă instituțiile europene și NATO din partea mai multor ziare sau televiziuni românești. A fost editorialist pe probleme europene al ziarului ZIUA, a realizat sute de emisiuni de televiziune printre care ciclul MILLENNIUM sub egida Clubului de la Roma, Academiei Franceze și a Academiei Române.

GLOBALIZAREA PERSECUŢIEI ÎMPOTRIVA CREŞTINILOR…
<<< E vorba despre o realitate tragică, într-atât de importantă încât analiştii specializaţi în descifrarea tendinţelor geostrategice vorbesc acum despre un fenomen global în continuă agravare şi extensie geografică. La aceasta se referă un raport recent realizat de organizaţia Portes Ouvertes. Se intitulează Indicele Mondial al Persecuţiei – Persecuţia creştinilor în lume 2015. Nu sunt multe de comentat, important, cred, este să încercăm să redăm datele esenţiale conţinute în acest document. În consecinţă, în cele ce urmează, cităm din documentul respectiv pe care, dacă doriţi, îl puteţi accesa integral.
Persecuţia se caracterizează prin două tipuri de violenţă: – violenţa bruscă, fizică şi materială…adesea este cea mai evidentă deoarece este posibil de redat în cifre şi este spectaculoasă – violenţa rezultată din oprimare, ca urmare a respingerii, discriminării excluziunii, trimiterii la închisoare…ca fenomene care fac parte din cotidian. Afectează toate domeniile vieţii creştinilor (viaţă privată, de familie, socială, civilă şi cea de cult). Este mai puţin vizibilă decât cea dintâi, dar, adesea, are impactul cel mai nefast asupra unei minorităţi.
Pentru prima oară, trei ţări intră în „zona neagră a Indexului”. Persecuţia se amplifică şi cel mai înalt punct pare să nu fie niciodată atins.
Începând cu 2002, Coreea de Nord se află pe locul 1 în Indexul Mondial al Persecuţiei, totalizând de fiecare dată peste 86 de puncte pe o scară de 10… A ajuns acum la 92 de puncte, urmată îndeaproape de Somalia (90 de puncte) şi Irak (86 de puncte).

Persecuţie pe 4 continente: Africa, Asia, America, Europa, chiar în ţări unde majoritatea populaţiei este creştină. Principala ameninţare: extremismul islamic. Din cele 10 ţări unde creştinii sunt supuşi celor mai multe violenţe, 8 cunosc acum un fenomen de profundă radicalizare islamică: Nigeria, Irak, Siria, Republica Centrafricană, Sudan, Pakistan, Egipt, Kenya, Myanmar şi Mexic.
Creşte numărul creştinilor alungaţi de la casele lor. Alţii fug din calea persecuţiilor, în acest moment existând un flux fără precedent de refugiaţi şi migranţi interni care trăiesc în condiţii de sărăcie extremă. În Siria, 40% din populaţia creştină a părăsit deja ţara. Înainte de război erau recenzaţi 1,8 milioane de creştini, acum au plecat peste 700.000. Din vara trecută, în Irak au fost mutaţi peste 10.000 de creştini şi 5.000 de familii creştine au emigrat.
Anul trecut, în 2014, cel puţin 4.344 de creştini au fost ucişi din cauza religiei pe care o profesau, de două ori mai mult decât în 2013 (2.123 de victime) şi în creştere enormă faţă de 2012 (1.201 victime)! În Nigeria au avut loc cele mai multe masacre – au fost ucişi 2484 de oameni, cifră multiplicată de 4 ori faţă de nivelul anului precedent. În 2014, un număr de cel puţin 1.062 de locaşuri de cult creştine au fost atacate în scopul de a fi distruse, sau de a se provoca daune într-atât de importante încât să fie nevoie să fie abandonate sau închise.

Motoarele persecuţiei le reprezintă tribalismul excesiv, laicitatea extremă şi puterile publice abuzive. Instigatorii persecuţiei: – autorităţile locale, cele religioase sau cele la nivel naţional – conducătorii de grupuri sau clanuri – preoţii unor culte altele decât creştine – preoţi ai unor biserici revendicându-se de la creştinism – mişcări fanatice – persoane din societatea civilă, mulţimi de oameni – familia (în sens larg) – partide politice, la nivel local sau naţional – grupări revoluţionare sau paramilitare – carteluri, clanuri sau reţele de crimă organizată – organizaţii şi societăţi secrete.
… Din nou, semnale de alarmă extrem de serioase: în 55 de ţări din totalul celor 196 luate în calcul situaţia se deteriorează, doar în şase (Iran, Emiratele Arabe Unite, Cuba, Quatar, Zimbabwe şi Taiwan) înregistrându-se o ameliorare a situaţiei.
…Vedem cum, în viziunea autorilor raportului, extremismul musulman pune o problemă foarte serioasă căci, dintre cele 20 de ţări clasate în categoria „cu intoleranţă ridicată”, 14 au căzut pradă persecuţiilor intense cauzate de exacerbarea intoleranţei legate de fundamentalismul islamic. Aceste state sunt: Afganistan, Republica Centrafricană, Egipt, Iran, Irak Libia, Maldive, Nigeria, Pakistan, Arabia Saudită, Somalia, Sudan, Siria, Yemen. În plus, în alte şase ţări (Myanmar, China, Eritreea, Coreea de Nord, Azerbadkian şi Uzbekistan) există piedici serioase în exercitarea cultului creştin din cauza limitărilor legale impuse de regimuri autoritare… >>>
Revista virtuală, WND.net, sub tema ”Cresc Persecuțiile” a prezentat în mijlocul lui aprilie 2015 un amplu articol despre persecuțiile de azi, și care luându-l ca exemplu pe eroul nostru român, Richard Wurmbrand, dă câteva din cuvintele lui de aur: ”Urâţi sistemele rele, dar iubiţi-i pe persecutori, şi încercaţi să-i câştigaţi pentru Christos”.
Cartea ”Torturat pentru Christos” vândută și dăruită în milioane de exemplare e foarte actuală azi. “Torturat pentru Christos este încă la fel de importantă astăzi, așa cum a fost acum 30 de ani în urmă, atrăgând atenția la situația creștinilor persecutați în epoca modernă.” – a spus Frank R. Wolf, fostul congresman US.
Ce e de făcut? În primul rând să ne rugăm intens și zilnic: Rugăciunea străpunge orice perdea de întuneric. Rugăciunea surpă orice bastion al întunericului. Rugăciunea demolează toate fortărețele iadului. Rugăciunea este arma atotbiruitoare și în același timp, invincibilă a oștirii lui Dumnezeu” Dr.Weslay Duewel. Rugăciunea poate primi răspuns în secunda cererii și la locul cerut, indiferent de distanță și împrejurare.
În al doilea rând să fim mai darnici și ori de câte ori avem posibilitatea, să dăm din ce avem la cei ce sunt persecutați, și să dăm cu mână largă. Una din organizațiile pe care v-o recomand este organizația fondată de eroul Richard Wurtbrand, ”Vocea Martirilor” (The Voice of Martyrs): (877) 337-0302; Mailing Address – P.O. Box 443 – Bartlesville, OK 74005-0443. Pe site-ul organizației http://www.persecution.com/ puteți găsi noutăți și posibilități de implicare.

Ce vă zic vouă, zic tuturor: VEGHEAŢI ! a spus Domnul Isus prin Marcu 13:37.

Revin cu informații referitoare la evoluţia tehnicii sistemului de identificare numit RFID (Radio Frequency IDentification). Bătrânul Ioan, apostolul, exilat pe insula Patmos în descoperirea pe care o are cu privire la vremurile din urmă a scris că semnul de identificare ce va fi elaborat de fiară va fi aplicat PE mână sau PE frunte.

”Fiarei care se ridica din pământ I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn PE mâna dreaptă sau PE frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei. Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase”. (Apocalipsa 13.15-18).

În capitolul următor din Apocalipsa găsim că un al treilea înger i-a zis lui Ioan: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei PE frunte sau PE mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei!” (Apocalipsa 14:9-11).

RFID este o tehnologie care utilizează un mic dispozitiv electronic care cuprinde un cip și o antenă. Cipul poartă un identificator unic pentru obiectul sau ființa la care este aderent. Folosind RFID, elementele pot fi scanate la câțiva metri de un cititor, putând citi simultan sute de articole.

Pentru un exemplu conceptual al eficienței dobândite prin tehnologia RFID, luați în considerare o linie de plată a supermarketurilor. Fiecare element trebuie să fie scanat individual pentru a fi procesat. Folosind tehnologia RFID, toate produsele alimentare ar putea fi plasate pe un scanner RFID și vor fi citite imediat, reducând în mod semnificativ timpul necesar pentru procesarea articolelor și pentru stabilirea prețurilor. Un studiu al Universității din Arkansas a constatat că scanarea a 10.000 de articole cu tehnologie cu coduri de bare a durat 53 de ore; în comparație cu tehnologia RFID, aceleași 10.000 de articole au fost procesate în doar 2 ore.

În 2018 vânzările de tehnologie RFID au generat un venit estimat la peste 10 miliarde de dolari. Majoritatea aplicațiilor RFID de astăzi sunt găsite în serviciile de sănătate, serviciile cu comercianții cu amănuntul care demonstrează succese semnificative în implementarea acestei tehnologii, în special pentru integritatea lanțului de aprovizionare. De fapt, comercianții cu amănuntul de mari dimensiuni au raportat îmbunătățiri ale preciziei de urmărire a stocurilor de la 60% la mai mult de 95% după implementarea tehnologiei RFID.

Etichetele RFID pot de asemenea să stocheze mai multe informații decât este posibil în prezent cu tehnologia codurilor de bare. Cu complexitatea din ce în ce mai mare a inventarelor – de exemplu, dimensiunile și culorile multiple ale produselor – tehnologia RFID poate urmări elementele specifice produsului, ceea ce ajută la menținerea unui inventar precis. Aceste beneficii au inspirat alte industrii să integreze tehnologia RFID în fluxurile de lucru. RAID RFID este o alianță globală care promovează adoptarea universală a tehnologiei RFID (similar cu alte inițiative care există pentru tehnologiile populare, cum ar fi Bluetooth, WiFi și comunicarea în apropierea câmpului [NFC]). RAID RFID utilizează tehnologia bazată pe serviciul cloud pentru conectarea dispozitivelor RFID prin integrarea wireless, pentru a facilita adoptarea universală. RAIN poate ajuta la aplicarea mai largă a beneficiilor RFID într-o varietate de domenii.

Deși tehnologia RFID poate simplifica fluxurile de lucru cu forță de muncă intensă, ea există, în mod obișnuit, în combinație cu tehnologia codurilor de bare, nu în locul acesteia. Ambele tehnologii au avantaje și dezavantaje specifice care le fac practic integrate în diferite sisteme de management.

Beneficiile tehnologiei RFID în domeniul medical sunt experimentate în servicii de asistență, special în ceea ce privește eficiența, siguranța și integritatea lanțului de aprovizionare. Scanarea în timp real influențează în mod pozitiv lanțul de aprovizionare farmaceutică, asigură gestionarea precisă a inventarului și crește eficiența operațională și siguranța medicamentelor, managementul sistemului de aprovizionare și nevoia de urgență a medicamentelor. Gestionarea robustă a inventarului și obținerea comenzilor precise, combinate cu tehnologia RFID, pot ajuta sistemele de sănătate să reducă semnificativ riscurile și pierderile. Tehnologia RFID poate ajuta, de asemenea, în gestionarea medicamentelor rare, deoarece tehnologia indică localizarea precisă a inventarului. În plus, tehnologia oferă date exacte, în timp real, permițând farmaciei să analizeze rapid și să redistribuie stocul după cum este necesar.

Pentru intrarea în procesul RFID, majoritatea articolelor trebuie să fie etichetate manual și încărcate în sistem; totuși, timpul necesar pentru a îndeplini această sarcină este de obicei compensat de timpul salvat prin asamblarea și verificarea datelor cu ajutorul tehnologiei. Sute de elemente pot fi codificate cu etichete RFID simultan, ceea ce îmbunătățește eficiența. Pe măsură ce tehnologia RFID devine mai răspândită, producătorii de medicamente frecvent utilizate încep să introducă inventar pre-etichetat cu capabilități RFID care conțin deja NDC a produsului, data expirării, numărul lotului etc. Odată ce elementele sunt etichetate, asamblate cutiile pot fi scanate și aprobate în mai puțin de 1 minut.

RFID simplifică procesele complexe, elimină asamblarea manuală și sporește siguranța pacienților și angajaților prin reducerea potențialului de eroare umană.

Tehnologia RFID este o resursă încă neutilizată la maxim, în farmaciile din sistemul de sănătate pentru a obține eficiență totală, a permite practici inteligente de gestionare a inventarului și a îmbunătăți siguranța medicamentelor. Dat fiind că această tehnologie devine mai răspândită și din ce în ce mai flexibilă din punct de vedere al costurilor și al ușurării implementării, RFID ar trebui explorat ca o oportunitate de a îmbunătăți fluxul de lucru și operațiunile farmaciei.

Informațiile și tehnologia biometrică înregistrează o creștere a popularității, iar la începutul anului 2018 o companie de transport feroviar suedez a început să ofere pasagerilor opțiunea de a folosi un cip implantat în mâna lor, în locul unui bilet de tren de hârtie.

Am fost surprins când John Brandon | Fox News, în 3 noiembrie 2018 a publicat aspecte motivatoare de folosirea cipului. Intri într-un magazin alimentar și ridici ouă. Nu ai iPhone sau smartphone. Nici o problemă. Miști mâna peste un cititor și plata este extrasă din contul tău bancar.

Dacă vi se pare exagerat, evident că nu ați fost recent în Suedia, unde mii de oameni au prezentat cipuri implantate în corpul lor. Compania Biohax a instalat deja în jur de 4.000 de cipuri în clienți, introduse chiar sub degetul mare. Aceștia pot utiliza implantul pentru a deschide ușile securizate, pentru a plăti biletele și a comunica informații de urgență personalului medical. Cipul este de aproximativ mărimea unui bob de orez, iar procedura – care costă 180 de dolari – este similară cu obținerea unei fotografii tetanice.

“Implantarea cipului este o modalitate sigură de a asigura că identitatea digitală a unei persoane este legată de identitatea fizică a acesteia. Permite gestionarea accesului într-un mod care protejează suveranitatea individuală și permite utilizatorilor să controleze confidențialitatea activității lor online “, a declarat pentru Fox News Dr. Stewart Southey, Chief Medical Officer la Biohax International.

Un alt medic este de acord că obținerea de “cipuri” este practică și chiar avantajoasă. Încă din 2014, experții au subliniat o serie de beneficii, unele medicale și unele bazate pe consum. “Din punct de vedere medical, în ER avem pacienți care vin în fiecare zi care sunt confuzi sau inconștienți și nu putem obține nici un istoric medical de la ei”, spune Dr. Larry Burchett, expert medical și autor care conduce DoctorLarry.com. “Dacă am avea acces la acele informații având implantat un cip în pielea lor, am putea salva vieți”. El am mai spus că “Există riscuri de infecție, dar sunt scăzute. Nu cred că aceste riscuri sunt mari. ” În SUA state, precum California și Missouri, au implementat deja reglementări privind implanturile cu cip.

Firma din Marea Britanie, BioTeq, care oferă implanturi ale întreprinderilor și persoanelor fizice, a instalat recent 150 de implanturi în Marea Britanie. Steven Northam, fondatorul și proprietarul companiei BioTeq din Hampshire, a declarat pentru Guardian că cele mai multe dintre cele 150 de implanturi au fost pentru persoane fizice, în timp ce unele firme financiare și de inginerie au avut, de asemenea, cipurile implantate în personalul lor.

Un purtător de cuvânt al companiei britanice CBI și-a exprimate îngrijorarea: “În timp ce tehnologia este îmbunătățită se intră în invadarea vieții private. Întreprinderile ar trebui să se concentreze pe priorități imediate și apoi pe protejarea angajaților lor “. Secretarul general Frances O’Gradysaid a spus: “Știm că angajații sunt deja preocupați de faptul că unii angajatori folosesc tehnologie pentru a controla și micromenaja, diminuând dreptul personalului la viață privată”. “Microciparea ar oferi șefilor și mai multă putere și control asupra angajaților”.

Jowan Österlund, fondatorul companiei Biohax, a declarat pentru Telegraph că microcipurile sale, care costă fiecare 150 de lire sterline, ar putea ajuta firmele financiare și juridice să îmbunătățească securitatea. “Aceste companii au documente sensibile cu care se confruntă. [Cipurile] i-ar permite să impună restricții pentru oricine.” Österlund a spus ca marile companii, cu 200.000 de angajați, ar avea nevoie de așa ceva, dar trebuie început ca și o opțiune.

Anul trecut, 2017, trei companii din Wisconsin au încheiat un parteneriat cu Biohax, printre care compania americană Three Square Market care a microcipat angajații, pe bază de voluntariat.

Tehnologia RFID permite gestionarea accesului într-un mod care protejează suveranitatea individuală și permite utilizatorilor să controleze confidențialitatea activității lor online “, a declarat pentru Fox News Dr. Stewart Southey,

Desigur, odată ce această tehnologie începe să fie pusă în aplicare, vor exista unii lucrători care vor obiecta. Dar dacă se va ajunge să alegeți între implantarea sau pierderea locului de muncă, câți lucrători credeți că vor alege să devină șomeri? Da, vor exista unii care își vor sacrifica locul de muncă. Nu vor lăsa pe nimeni să le pună un cip în corp, dar, se pare că majoritatea populației va alege pur și simplu să accepte “noua tehnologie”. Din păcate, mass-media curentă ne spune în mod deschis că acest lucru este aproape.

Nu cu mult timp în urmă, afiliatul NBC din Tampa a dat publicității experiența unei mame care dorea cu disperare să implanteze un microcip în copilul ei cu handicap din motive de siguranță … Pentru Steffany Rodriguez-Neely, viața este mai aglomerată ca niciodată. Mâinile ei sunt pline 24 de ore pe zi. Vârstele copiilor ei sunt între nou-născut și adolescent. În timp ce această mamă Lutz se mândrește cu faptul că este o mamă atentă, activă și dedicată, ea este de asemenea realistă. Știe că o urgență se poate întâmpla în câteva secunde, chiar și celor mai buni părinți. Când Steffany a văzut tragedia recentă din județul Pasco unde un copil a rătăcit într-un iaz și s-a înecat, inima ei a fost prăbușită. În timp ce vorbește despre ea, își scutură din cap tristețea, își închide ochii și suspină: – A fost groaznic, atât de trist. Știi, părinții buni se lovesc de lucruri rele care li se întâmplă “, a spus Steffany. În cazuri de accident sunt folosiți copiii pentru a ne face să ne simțim vinovați. Cu alte cuvinte, în curând, dacă vă opuneți microcipurilor implantabile, atunci sunteți împotriva siguranței copiilor și sunteți rău intenționați.  Va veni vremea când nu va mai fi vorba despre potențiala tiranie pe care microcipurile de identitate emise de guvern ar putea să le dezlănțuiască. În schimb, toate discuțiile vor fi despre “beneficiile potențiale” și despre modul în care acest lucru va face lucrurile mult mai sigure “pentru copii”.

Așa cum se observă din cele de mai sus, cipul a devenit o necesitate pentru monitorizarea produselor și oamenilor. E folosit pe scară largă pe tot globul. În curând vine vremea când va fi folosit pentru împlinirea celor ce a scris bătrânul Ioan în Apocalipsa.

”Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheați !” v-o spun eu pentru că de fapt a spus-o Domnul Isus (Marcu 13:37).