ALDE Tariceanu -de când a fost prim Ministru până în prezent… Domnilor “păstori”: guvernanţi, preoţi, patroni şi alţi slujbaşi, vi s-a luat turma pentru care a sângerat Iisus, dar pe care voi o batjocoriţi ,OAMENI care suferă prin Diaspora. Dintre oamenii “încreştinaţi” de voi, numai cine se face Una cu Învăţătura, gândirea, suferinţa, răstignirea, învierea, întruparea şi credinţa Lui, este socotit neprihănit! Doar El a absorbit în sine, a pironit şi a îngropat pentru totdeauna minciuna, HOŢIA, curvia, cearta, credinţa omenească, vinovăţia fiecăruia, căci nu este om care să nu fie robul păcatului de care este biruit… De aceea, prin Botezul în Moartea lui Iisuss, omul născut din nou, este Îndumnezeit… “Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Ştim bine că… (Rom.6)

Comunicat de presă, privind trădarea perseverentă a lui Tăriceanu, faţă de Naţiunea  Romană-prin Formaţiunea ALDE Tariceanu -de când a fost prim Ministru până în prezent, prin încălcarea cu premeditare a Jurământului de credinţa, depus la investire, încălcând şi consitutia şi Legile Ţării,fara sa-l traga nimeni la raspundere 
ggnmm


Cauzele conflictelor sociale din Romania…Dupa ce  francmasonii au spus  că „numai cel care controlează hrana, controlează lumea,ei au  pus bazele unui proiect MORTAL  de implementare, la nivel global, a unui Codex Alimentar”,dar  Fostul director al SRI Radu Timofte, a fost iradiat; 


Au fost infiintate   companii care sa  domine alimentaţia în lume,pentru a introduce  dictatura mortala in farfurie!

 

Această fotografie a fost făcută în februarie 2014 pe insulele Borneo din Indonesia şi prezintă enormul teren deforistificat cu scopul creerii plantaţiei pentru obţinerea uleiuriurilor de palmieri.

În agricultură şi industria alimentară sunt angajaţi peste un miliard de lucrători sau o treime din forţa globală de muncă. Cu toate că această industrie este impunătoare, doar un număr mic de companii deţin influenţa asupra acestui domeniu. În raportul său, “Behind the Brands,” Oxfam Internationals-a focusat asupra 10 cele mai mari şi influente companii de produse alimentare şi băuturi. Aceste corporaţii sunt într-atât de puternice, încât politicile şi deciziile acestora pot avea un impact major asupra condiţiilor de muncă din întreaga lume şi în mod special asupra mediului înconjurător.

Agenţia de ştiri 24/7 Wall St. a efectuat o analiză şi a obţinut datele despre venituri, profit net, active şi numărul angajaţilor din top 10 cele mai mari companii din indistria alimentară. Cifrele au fost recalculate în dolari SUA. Aceste companii sunt considerate cele mai mari datorită câtorva indicatori. Toate au venituri calculate în zeci de miliarde de dolari SUA încă în 2013. Cinci din ele au active de minim 50 miliarde US, pe cînd patru au înregistrat profit de peste 6 miliarde. Sumar, în aceste 10 companii sunt angajaţi peste 1,5 milioane de oameni, iar despre cei contractaţi nici nu se mai pomeneşte.

Associated British Foods PLC

Venit: 21.1 mlrd USD Cheltuieli pentru publicitate: N/A Profit: 837 milioane USD Nr. angajaţilor: 112 652

Associated British Foods este o companie din Marea Britanie, care şi-a făcut prezenţa globală prin achiziţii. Corporaţia operează cu fabrici de zăhar, comercializează angro ingrediente şi produse alimentare.

The Coca-Cola Co.

Venit: 46.9 mlrd USD Cheltuieli pentru publicitate: 3.0 mlrd USD Profit: $8.6 mlrd USD Nr. angajaţilor: 130 600

Coca-Cola este unul din cel mai recunoscut brand din lume. Practic jumătate din băuturele vândute erau sub marca comercială Coca-Cola.

Groupe Danone S.A.

Venit: 29.3 mlrd USD Cheltuieli pentru publicitate: 1.2 mlrd USD Profit: 2.0 mlrd USD Nr. angajaţilor: 104 642

Acest grup francez chiar merită titlul de “prezenţă globală”. Cele mai mari pieţe (după vânzări) sunt Rusia, apoi Franţa, Statele Unite, China şi Indonezia. Cea mai mare parte a produselor prezintă produsele lactate.

General Mills, Inc.

Venit: 17.9 mlrd USD Cheltuieli pentru publicitate: 1.1 mlrd USD Profit: 1.8 mlrd USD Nr. angajaţilor: 43 000

General Mills este mai uşor recunoscut pe piaţa Americii de Nord cu brand-uri ca Betty Crocker, Green Giant şi Pillsbury. Cu toate acestea, compania obţine materie primă şi din alte ţări, iar cifra de afaceri o plasează cu succes în Top 10.

Kellogg Co. 

Venit: 14.8 mlrd USD Cheltuieli pentru publicitate: 1.1 mlrd USD Profit: 1.8 mlrd USD Nr. angajaţilor: 30 277

Printre topul companiilor de produse alimentare, Kellogg este cea mai mică după venit. Cu toate acestea, compania a obţinut aproape 15 miliarde de dolari SUA din vânzări, având la dispoziţie 30 mii de angajaţi. În 2012, compania a achiziţionat Keebler şi Pringles la un preţ de 2.7 mlrd USD. Conform informaţiei prezentate de Kellogg, aceasta produce peste 1600 diferite tipuri de produse alimentare, inclusiv cereale şi biscuiţi, care sunt comercializate în peste 180 ţări ale lumii.

Mars, Inc.mars

Venit: 33.0 mlrd USD Cheltuieli pentru publicitate: 2.2 mlrd USD Profit: N/A Nr. angajaţilor: 60 000

Mars este unica companie din această listă care este de tip închis. Marsdeţine câteva mărci de ciocolate cu renume, printre care: M&Ms, Milky Way, Snickers şi Twix. În portofoliul său mai sunt şi o serie de mărci de alimentaţie generală ca Uncle Ben’s, la fel şi seria de gume de mestecat Wrigley.

Mondelez International, Inc.

Venit: 35.3 mlrd USD Cheltuieli pentru publicitate: 1.9 mlrd USD Profit: 3.9 mlrd USD Nr. angajaţilor: 107 000

În 2012, Kraft Foods s-a divizat în două companii separate, Kraft Foods Group şi Mondelez. Pe când Kraft Foods Group a luat brand-urile nord-americane de produse alimentare, Mondelez şi-a luat snack-urile şi dulciurile, care includ Cadbury, Nabisco, Oreo, Trident şi multe altele. Compania a obţinut venituri peste 35 miliarde dolari SUA şi deţine active în valoare peste 72 miliarde USD.

Nestlé S.A.

Venit: 103.5 mlrd USD Cheltuieli pentru publicitate: 3.0 mlrd USD Profit: 11.2 mlrd USD Nr. angajaţilor: 333 000

Această companie după mai mulţi criterii îşi merită locul în acest top. Nestlé este cea mai mare din lista companiilor prezentate, cu peste 92 miliarde franci elveţienii venit obţinut în anul precedent. Iar numărul enorm de angajaţi demonstrează cât de mare este această corporaţie. Nu cred că este nevoie de menţionat portofoliul vast de branduri cunoscute în lumea întreagă.

PepsiCo Inc.

Venit: 66.4 mlrd USD Cheltuieli pentru publicitate: $2.5 mlrd USD Profits: 6.7 mlrd USD Nr. angajaţilor: 274 000

Pe lângă brandurile deţinute de apă dulce ca Pepsi, Mountain Dew şi Gatorade, PepsiCo deţine şi câteva alimentare ca Tostitos, Doritos, Quaker şi multe altele.

Unilever Group

Venit: 68.5 mlrd USD Cheltuieli pentru publicitate: 7.4 mlrd USD Profits: 6.7 mlrd USD Nr. angajaţilor: 174 381

Produsele Unilever nu sunt limitate doar la categoria băuturilor şi mâncării. Compania mai comercializează şi produse de igienă personala şi pentru uz casnic. Dar, numai în 2013 business-ul cu băuturi răcoritoare şi alimentare a adus companiei 23 miliarde Euro din totalul venitului de 50 miliarde Euro. Printre brandurile cunoscute se includ Lipton tea, maioneza Hellmann’s şi îngheţata Ben & Jerry’s.

Evident, informaţia prezentată este doar ceva superficial şi n-am reuşit să Vă prezentăm mai detaliat despre fiecare corporaţie sau brand în parte. Chiar şi aşa, Vă puteţi deja crea o imagine clară despre sutele de miliarde obţinute într-oo industrie strategică, care până la urmă este gestionată de către un număr mic de companii internaţionale

 

liFostul director al SRI Radu Timofte, a fost iradiat

ij

Radu Timofte s-a nascut la 7 aprilie 1949, in judetul Neamt. El a absolvit Academia de Inalte Studii Militare din Bucuresti, Facultatea de Comanda si Stat Major, fiind ofiter activ in Ministerul Apararii Nationale pana in anul 1988, cand a fost trecut in rezerva, ca urmare a ramanerii ilegale in strainatate a surorii sale.

Radu Timofte a facut parte din conducerea comitetului FSN din municipiul Roman, dupa Revolutia din 1989.

 

Radu Timofte a fost senator in perioada 1990-2001, pe listele FSN, FDSN si PDSR. In februarie 2001, a demisionat din Parlament, fiind numit director al Serviciului Roman de Informatii, functie pe care a ocupat-o pana in 2006, cand a demisionat in urma scandalului legat de eliberarea si fuga din tara a lui Omar Hayssam.

In iunie acelasi an i s-au gasit pretexte…si  Radu Timofte a fost trimis in judecata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, intr-un dosar legat de achizitionarea, de catre acesta, a locuintei de serviciu. Timofte era acuzat de fals si abuz in serviciu, dupa ce si-ar fi achizitionat locuinta la un pret sub cel al pietei.

Radu Timofte era casatorit si avea 3 copii.

De ce a fost omorat Radu Timofte fostul sef al SRI?

Problema e mai spinoasa dar voi dedica un articol pentru aceasta problema in incercarea de a o rezolva, in stilul caracteristic al acestui site. Radu Timofte a fost sef al SRI intre anii 2001 – 2006, adica mai exact in regimurile Iliescu dar si putin din regimul Basescu.

El a ramas cunoscut conspirationistilor cu o afirmatie anti-masonica, in Evenimentul zilei nr. 1466 din 22 aprilie 1997:

„Tendinţa din ce în ce mai vizibilă a masoneriei (paravan al spionajului iezuit) de a acapara toate funcţiile importante în stat reprezintă un pericol pentru România.

Masoneria are tendinta sa ocupe toate functiile importante in Stat din Romania. Vicepresedintele Comisiei de aparare a Senatului, Radu Timofte, ne-a declarat ieri ca tendinta masoneriei – din ce in ce mai vizibila – de a acapara toate functiile importante in stat reprezinta un pericol pentru Romania. “Este de remarcat ca atat presedintele comisiei senatoriale de aparare cat si ministrul apararii Victor Babiuc sunt masoni si probabil ca mai sunt multi altii nu doar in Ministerul respectiv, ci si in celelalte.

Mi-e teama insa ca acesti asa-zisi “frati” nu urmaresc altceva decat de a pune mana pe tot ceea ce inseamna putere in Stat, asa cum au reusit in alte tari. Mi-e teama ca vom ajunge intr-o zi sa fim condusi numai de catre cei care fac parte din astfel de organizatii si atunci s-a dus naibii si identitatea noastra nationala si tot ce inseamna cultura si traditie romaneasca”.[1]

Teribilele secrete de stat ale lui Radu Timofte!

Si Antonie Iorgovan care intr-o polemica cu masonul Olimpian Ungherea i-a dat peste nas cu mai multe replici anti-masonice una fiind:

“Articolul 40 din Constitutia Romaniei interzice existenta organizatiilor cu caracter SECRET.”

Dar si Antonie Iorgovan a murit, tot de cancer la scurt timp dupa declaratiile anti-masonice.

In continuare, prezentam intr-un articol anterior abordand protocolul bilateral romano-american cu privire la tainuirea descoperirii din Bucegi din 2003 ca Radu Timofte a fost si el prezent atunci in cadrul sedintei de urgenta a CSAT care s-a incheiat cu niste pumni in masa din partea delegatiei americane sosite de urgenta la Bucuresti pentru a prolifera cu amenintari la adresa Romaniei daca se va face publica descoperirea.

Mai multe cititi aici despre epocala descoperire de sub Masivul Bucegi ->http://www.fara-secrete.ro/protocolul-bilateral-de-colaborare-dintre-americani-si-romani-semnat-de-iliescu-si-bush-in-august-2003-pentru-ca-americanii-sa-fie-siguri-ca-romania-nu-va-face-publica-descoperirea-din-masivul-bucegi

Aici aveti o galerie uriasa cu tot felul de imagini sugestive cu privire la descoperirea din Muntii Bucegi -> http://www.imagini.fara-secrete.ro/index.php/Descoperirea-din-Masivul-Bucegi-August-2003—cea-mai-mare-descoperire-de-pe-Planeta

Fara indoaia Radu Timofte a avut acces la tot dosarul pe masa cu privire la datele descoperirii de sub Bucegi, iar moartea sa subita este un semn de intrebare pentru mine care gaseste oarecum raspunsul printre ceata densa asternuta.

În Jurnalul Naţional din 23 mai 1997, vicepreşedintele Comisiei de Apărare a Senatului, Radu Timofte declară că:

Masoneria are ca scop să deţină controlul în domeniul economic, politic, cultural şi mai nou militar. Masoneria îşi propune să finanţeze şi să controleze principalele instituţii de decizie, naţionale şi internaţionale […] şi chiar reuşeşte să deţină controlul în domeniul economic, politic, cultural şi mai nou militar. Şi, mai mult decât atât, jurământul masonic are în conţinutul său pedepse foarte severe pentru membrii care divulgă secretele, organizaţia având caracter secret.

Protocoalele masoneriei, care au fost publicate, reprezintă pentru majoritatea celor care le citesc, motive foarte serioase de reflecţie, de reţinere, de tăcere şi de teamă. Nici măcar membrii sus-puşi nu ştiu mare lucru. Bănuiesc că activităţile secrete nu sunt cunoscute decât de un grup foarte restrâns, iar celorlalţi mai mici şi mai mulţi nu le sunt prezentate adevăratele intenţii ale masoneriei, aceştia fiind simple unelte care doar îşi imaginează că ştiu ceva.”[1]

Pentru a exemplifica ce spune senatorul Radu Timofte în legătură cu jurământul masonic vom prezenta în continuare conţinutul acestui jurământ:

“Jur, în numele Arhitectului Suprem al tuturor lumilor (Satana) să nu divulg niciodată secretele, semnele, cuvintele, învăţăturile sau practicile francmasoneriei şi să păstrez tăcere veşnică asupra lor.

Făgăduiesc şi jur să nu trădez niciodată nimic din acestea nici prin scris, nici prin grai, nici prin gesturi, nici să pun altcineva să scrie, să litografieze, să graveze, să tipărească ceva, să nu dau în vileag în vreun fel ceea ce mi s-a descoperit până în această clipă sau mi se va descoperi în viitor. Dacă nu mă voi ţine de cuvânt, mă oblig să mă supun la următoarea pedeapsă:

– să mi se ardă buzele cu fier înroşit

– să mi se taie o mână

– să mi se smulgă limba din gură

– să mi se reteze gâtul

– cadavrul meu să fie spânzurat în lojă în timpul primirii unui nou frate, iar după aceea să fie ars şi cenuşa aruncată în vânt.”

Radu Cinamar raspunde celor care il criticau pe motiv ca nu dezvaluie locatia secreta din Muntii Bucegi, pe unde s-a forat si unde este mini-baza romano-americana!

RADU CINAMAR IN ATENTIA SERVICIILOR SECRETE DE CONTRAINFORMATII DIN ROMANIA!

Radu Cinamar le raspunde fanilor sai si criticilor sai in cartea “Pergamentul Secret” volumul 4, la pagina 19:

“Cititorul nu trebuie să se simtă frustrat din acest motiv. De-a lungul timpului am fost informat de acuzele aduse mie, referitoare la faptul că nu dezvălui locaţia exactă a descoperirii din munţii Bucegi. După toate cele relatate în primul volum, o astfel de idee mi se pare chiar infantilă. Cititorul poate să înţeleagă foarte uşor că, într-un astfel de caz, societatea noastră nu ar mai avea nevoie de servicii secrete, că nu ar mai exista niciun fel de bariere în colaborarea cu marile puteri, că oamenii i-ar primi cu braţele deschise pe membrii altor civilizaţii din cosmos şi că orice astfel de descoperire ar deveni un fel de muzeu care este deschis oricui şi oricând.

Am explicat faptul că, pe lângă forţele de rezistenţă manifestate la dezvăluirile fulminante pentru umanitate – şi aici nu mă refer doar la Sala Proiecţiilor şi la cele trei tuneluri subpământene -, există de asemenea o facţiune puternică ce sprijină curentul opus, al binelui, al informării populaţiei, însă această informare trebuie realizată într-un mod just şi adecvat realităţii de moment. A judeca simplist astfel de situaţii complicate nu aduce niciun beneficiu pentru inteligenţă şi îi privează pe cei grăbiţi şi aroganţi de o cunoaştere mai profundă. Totuşi, sunt sigur că cititorul atent va reuşi să înţeleagă în mod corect motivele care nu îmi permit să dezvălui informaţii extrem de importante şi nu va cădea în plasa unor observaţii ieftine şi concluzii năstruşnice privitoare la acest subiect. Unele lucruri pot fi spuse, altele nu, cel puţin deocamdată.

Dar chiar şi cele care sunt dezvăluite, sunt doar parţial menţionate,pe deoparte datorită intereselor guvernamentale, iar pe de altă parte datorită impactului neprevăzut asupra societăţii. Am înţeles de la factorii de răspundere că acestea sunt aspecte foarte delicate, care nu pot şi nu trebuie să fie tratate cu uşurinţă.”[2]

PROBLEME POLITICE IN CADRUL GUVERNULUI ROMANIEI DUPA PUBLICAREA ACESTOR CARTI!

O TENTATIVA ESUATA DE CENZURARE A CARTILOR LUI RADU CINAMAR DIN PARTEA UNUI POLITICIAN PSD-ist (Adrian Nastase)!

DIRECTORUL SRI, ANTIMASONUL RADU TIMOFTE, REUSESTE SA-L OPREASCA PE ACEL POLITICIAN (Adrian Nastase)!

“Generalul Obadea şi Cezar trebuiau să facă faţă unei situaţii care, fără a fi deocamdată prea complicată, era totuşi tracasantă. Dacă nu era tratată cu seriozitate, risca să declanşeze ceva la scară mai mare, punând în pericol statutul bine definit şi destul de ocultat al Departamentului Zero. Cezar mi-a spus că au avut loc trei rânduri de convorbiri între membrul respectiv al comisiei şi generalul Obadea; la două dintre ele asistase personal. Politicianul ameninţase aproape direct că sesizează comisia şi demarează procedura de analiză, dacă nu se operează modificările cerute. Prin aceasta se referea la trimiterea mea în SUA, dar totul era doar un pretext. Nici măcar nu ascundea că vorbeşte în numele unui grup de interese ascunse; astfel de aspecte sunt deja obişnuite la un anumit nivel.

Lucrurile erau şi mai mult complicate de faptul că unul dintre motivele pe care persoana îşi baza atacul era acela că eu scriam despre anumite subiecte cu caracter secret şi publicam acele elemente. Era un aspect delicat, care apăruse deja cu câteva luni în urmă, dar fusese înăbuşit la o şedinţă secretă a directorilor SRI. Nu am avut niciodată multe elemente în legătură cu acest aspect. Dar atât Cezar cât şi generalul Obadea m-au asigurat că puteam scrie în continuare, fireşte în anumite limite, pe care de altfel eu le-am respectat întru totul.

Acum, însă, problema era din nou pusă pe tapet, semn că “deranjul” nu numai că nu fusese uitat, dar chiar se amplificase. Pe lângă obstrucţionarea volumelor scrise de mine, se urmărea în paralel ca micul “scandal” să creeze chiar o breşă în actualul sistem din SRI, pentru a se putea prelua controlul asupra Departamentului Zero. În aceste condiţii era evident că nu puteam să pun gaz pe foc şi să public acest al patrulea volum al seriei imediat după evenimentele care constituie subiectul lui. Am fost nevoit deci să aştept, sperând la anumite intervale de timp că totul se va linişti şi voi putea să fac în continuare cunoscute principalele aspecte cu care m-am confruntat în cadrul Departamentului Zero. Numai că aşteptarea mea s-a prelungit destul de mult şi iată că numai acum, la doi ani după apariţia pe piaţă a volumului 3 al seriei, am primit aprobarea lui Cezar de a scrie în continuare.

Îl rog pe cititor să aibă înţelegere faţă de această situaţie complicată în care eu, metaforic vorbind, am fost legat de mâini şi de picioare. Dacă nu ar fi existat un anumit grup redutabil de persoane cu o mare putere politică şi economică, ce îmi era favorabil, nu ar fi fost şanse ca aceste cărţi să ajungă pe piaţă.

Desigur, eu nu pot expune aici toate aspectele de culise care există şi pe care le cunosc. În afară de acestea, sunt unele elemente despre care Cezar mi-a spus că e mai bine să nu le ştiu; ele fac parte din incredibilul păienjeniş de interese şi ţeluri, care cuprinde o mare parte a oamenilor puternici în această ţară. Mi s-a permis să subliniez doar unele chestiuni, pentru a păstra un relativ echilibru într-o situaţie în care “apele fierb” mai mereu.

Am primit cu puţin timp în urmă o notă informativă: ducesa de Halberg vine în vizită la Bucureşti. Exact acum, în aceste momente tensionate. Parcă se pregăteşte ceva.

Şi, vrând să mă asigur că nu vorbesc la pereţi, am întrebat-o direct pe Shirt Li:

– Cred că ştii că e membru marcant al Nobilimii Negre?

Shin Li înclină capul în sens afirmativ…”[3]

RADU CINAMAR IN ATENTIA SERVICIILOR SECRETE DE CONTRAINFORMATII DIN ROMANIA!

“Cezar făcu o pauză şi apoi, fără nicio introducere, îmi spuse brusc:

— Am fost solicitat de la nivel înalt să te contactez într-o problemă mai delicată. Nu trebuie să te îngri¬jorezi, deoarece poate fi o ocazie minunată pentru tine. Acum câteva zile am primit la baza noastră o notă cu antet special, prin care mi se cereau anumite date despre doctorul Xien. Structurile noastre secrete sunt foarte interesate de legătura cu el şi se pare că la vârf s-au „mişcat” puţin apele, mai ales în perioada aceasta. De fapt, cererea a fost chiar mai specifică; mi s-a trasat sarcina să te contactez, întrucât tu ai fost cel implicat în translaţia spaţială de anul trecut, realizată de doc¬torul Xien.4

Eram stupefiat. L-am întrebat cum era posibil să se ştie că eu am fost cel care a scris despre acel subiect. Cezar a râs cu poftă şi mi-a răspuns:

— Să nu subestimezi niciodată puterea serviciului de contrainformaţii. Îţi imaginai că după acele dezvăluiri vei rămâne absolut necunoscut?

Tăcu pentru un timp, privind spre podea.

— De fapt, departamentele noastre trebuie să lucreze foarte strâns; de aceea eu ştiam că eşti vizat. În fine, jocul este mult mai complicat decât ceea ce îţi relatez eu acum. Important este faptul că, aşa după cum îţi spuneam, există totuşi în acest segment al structurii statale unele persoane oficiale care au o ori¬entare foarte benefică şi prin unele „artificii”, ca să le numesc aşa, s-a decis să nu fi blocat în cele ce ţi-ai pro¬pus. Intenţia iniţială, conform unei proceduri standard foarte rapide, era aceea de a te scoate imediat din cir¬cuitul editorial. Sigur, nu ţi-ar fi fost deloc uşor. Însă unele persoane sus-puse au întrezărit cumva impor¬tanţa informaţiilor pe care le oferi şi mai ales au intu¬it efectul lor posibil în mintea şi în sufletul omului de rând. Ştii prea bine că se duce o „luptă” acerbă între interese colosale, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

Am vrut să intervin, dar Cezar mi-a făcut un semn să nu-1 întrerup.

— Aici, la noi, există un punct-focar extrem de important pentru înclinarea balanţei victoriei într-o parte sau alta. Mă refer la gradul de „trezire” a popu¬laţiei şi la complexul descoperit în interiorul Munţilor Bucegi. Mai sunt, desigur, şi alte aspecte, dar acestea mi se par cele mai importante. Trebuia deci să fii susţinut. Şi crede-mă, au fost destule tensiuni interne şi discuţii între departamentele noastre pe acest subiect. Putem spune chiar „lupte” interne, argumente şi contraargumente, dar până la urmă ai primit un gen de „undă verde”; adică eşti lăsat în pace. Normal, m-am aşteptat la astfel de reacţii şi de aceea am pregătit oarecum terenul împreună cu generalul Obadea şi alţi câţiva subordonaţi de încredere. Acum câteva zile am primit nota secretă de care îţi spuneam şi am fost con¬vocat într-un anumit loc. Nu-ţi pot spune cine era per¬soana şi cred că înţelegi foarte bine de ce. Dar am con¬siderat acea situaţie foarte potrivită pentru a face ast¬fel încât să te ajut să ajungi mai aproape de anumite puncte „fierbinţi”. Sper că sunt în asentimentul tău.

Deşi nu înţelegeam la ce se referă, am înclinat capul repede, afirmativ. Eram puţin năucit de cele ce aflam. Aveam iluzia că reuşisem să păstrez un secret desăvârşit asupra persoanei mele, în legătură cu faptul că sunt autorul acestor cărţi. În mod evident, deconspirarea secretului ar crea „valuri” mari şi ar putea duce la rezultate imprevizibile. Dar scopul serviciilor de informaţii şi contrainformaţii nu este deloc acela de a divulga mai departe ceea ce ele ajung să cunoască, decât dacă interesele o impun. în cazul meu, desco¬peream încă o dată ce important este să fie cineva care să te sprijine în viaţă, în momentele importante.

— Persoana avea un mandat special de informare şi primise sarcini foarte precise, a continuat Cezar să-mi vorbească. Am fost întrebat dacă este posibil ca doctorul Xien să fie contactat cât mai repede cu putinţă. Atunci am intuit o oportunitate foarte intere¬santă şi te-am indicat pe tine; în felul acesta te puteai bucura şi de un fel de imunitate în plus. Pe scurt, mi s-a cerut să-ţi propun o poziţie în schema Departa¬mentului Zero, deoarece am lansat ideea că în acest fel, graţie experienţei speciale pe care ai trăit-o împreună cu doctorul Xien, era posibil să ai mai mult succes pen¬tru a lua legătura cu el. Se ştia că noi suntem prieteni şi mi s-au cerut unele informaţii despre tine, dar aces¬tea au fost mai mult generice. A contat foarte mult fap¬tul că nu ai nicio obligaţie socială, iar garanţia mea a fost suficientă ca să obţin aprobarea de care aveai nevoie.

Nu credeam că toate acestea mi se întâmplă mie.

— Vrei să spui că acum fac parte din Depar¬tamentul Zero?

— Nu te bucuri? Ştiam că-ţi doreşti foarte mult să afli amănunte cu privire la descoperirea din Bucegi, mă tachina Cezar cu un zâmbet uşor.

Dintr-o dată, situaţia devenea clară: fusesem chemat în Departamentul Zero, mă bucuram prin aceasta de o anumită protecţie şi aveam în continuare libertatea de a scrie despre anumite subiecte, dar nu despre toate, după cum mi-a specificat Cezar. Totuşi, nu înţelegeam cu ce aş fi putut eu contribui la realizarea planului organismelor superioare, care solicitau o întâl¬nire cu doctorul Xien. Nu vedeam cum aş fi putut ajuta mai mult la aceasta, făcând parte din Departamentul Zero.

— Situaţia îmbină, ca mai totdeauna, unele avanta¬je şi unele dezavantaje, a început Cezar să-mi explice. Este o luptă între anumite interese de stat şi faptul că eşti un civil care dezvăluie unele informaţii impor¬tante. Până la urmă, după cum vezi, a precumpănit interesul de stat. Dar aceasta s-a întâmplat în special pentru că rapoartele au indicat o percepţie de nişă, ca să mă exprim tehnic, adică aceste informaţii sunt asi¬milate doar de o anumită categorie de persoane, care însă pare să se diversifice tot mai mult. Noi am accen¬tuat asupra faptului că lucrările tale sunt încadrate în curentul SF şi prin urmare nu constituie un factor de risc. Strategia a dat roade şi în felul acesta ai obţinut chiar accesul la alte informaţii extraordinare.”[4]

Haideti dragi cititori nu-l mai criticati si voi. Dupa ce ca ne-a expus atat de multe lucruri, acum il criticati pentru ca in mod deliberat a omis cea mai importanta piesa a acestui puzzel?

Radu Cinamar nu poate sa va dezvaluie locatia secreta din Muntii Bucegi (de langa Valea Obarsiei). Motivul invocat de el este oarecum logic. Hai sa zicem ca eu as sti aceste date si le-as expune pe internet, oamenii din zona montana care-mi urmaresc aceste postari mai mult ca orice stire s-ar duce imediat acolo si rezultatul ar fi IMPREVIZIBIL

Acum serios vorbind daca am sti exact locatia unde sint ei, n-am putea sa navalim acolo, nici macar cu televiziunea, desi s-ar crea un scandal uriasa, tam-tam ceea ce nu vor masonii ca ii expune pe acesti ticalosi in lumina publica, insa repercursiunile ar putea fi destul de grave, iar o astfel de situatie trebuie bine gandita inainte de a face un astfel de pas.

Ca sa o spun in altfel TREBUIE ASTEPTAT MOMENTUL PRIELNIC, iar Radu Cinamar are dreptate in afirmatiile sale de mai sus

Faptul ca Radu Cinamar intarzie cu finalizarea celui de-al 5-lea volum al sau este un semn ca actualul director al SRI, George Maior & Victor Ponta (cumetrii PSD-isti) n-ar prea vrea sa-i mai dea voie in a-l publica, dar eu consider ca nu va mai dura mult pana cand asteptarea o sa ia sfarsit, iar Radu va trimite materialul spre publicare catre Editura Daksha.

SURSE

  1. Evenimentul zilei nr. 1466 din 22 aprilie 1997
  2. Radu Cinamar – “Pergamentul Secret” volumul 4, la pagina 19
  3. Radu Cinamar – “Pergamentul Secret” volumul 4
  4. Radu Cinamar – “Misterul din Egipt – primul tunel” volumul 3, la pagina 42

Tunelurile secrete ale Romaniei: Triunghiul de Aur al Daciei – reteaua dintre Bucegi, Egipt, Tibet si Centrul Pamantului, dar si Masivul Ceahlau, Godeanu si Sureanu ! Peste 500 de km de tuneluri secrete detine Romania !

Tunelurile-secrete-ale-Romaniei-620x250

Acest articol va fi unul mai amplu decat toate celelalte, asta deoarece va contine informatii despre tunelurile secrete si mai putin secrete ale Romaniei, despre care doar o parte din romani au habar, restul neavand cunostinte de ele. Ca Romania este singura tara cu sapte chakre de pe Planeta, s-a prezentat asta intr-un articol anterior. De asemeni, Romania, este tara cu cele mai multe puncte energetice din lume, lucru demonstrat de cei care se ocupa de stiinta radiesteziei.

Peste 500 de kilometri de tuneluri secrete. Aceasta este concluzia la care au ajuns Ionuţ Vlad Musceleanu şi gen. dr. Emil Străinu, după o amplă documentare, în volumul “Secretele României subterane” , o lucrare singulară, care abordează un domeniu despre care se vorbeşte foarte puţin: tunelurile secrete din ţara noastră.

Ca termen de comparatie, putem spune ca numarul de kilometri de autostrada din tara noastra, mult mai usor de construit, se ridica la 590 de kilometri. Libertatea va prezinta cele mai interesante tuneluri din lucrarea mai sus-mentionata, la care adauga, pe scurt, Bucurestiul – din date obtinute prin propriile investigatii.

In acest articol veti afla legatura dintre ansamblul descoperit in August 2003, de satelitii geostationari ai SUA, in interiorul Masivului Bucegi, dar si alte tuneluri alcatuind astfel o harta completa cu privire la aceste tuneluri.

Publicatia Adevarul prezinta niste informatii destul de vagi, pe care le vom lamuri imediat, dupa prezentarea altor informatii pentru a se putea face conexiune importante:

„Subteranul României ar fi străbătut de aproximativ 500 de kilometri de tuneluri şi catacombe săpate încă din timpuri străvechi, conform autorilor unui volum intitulat “Secretele României subterane”. Numeroase legende s-au păstrat până astăzi despre galeriile săpate în munţi sau sub cetăţi, cu rol de cale de refugiu a populaţiei din calea cotropitorilor.

Reţeaua secretă de tuneluri şi „Triunghiul de aur” al Daciei !

Ipoteza existenţei unei reţele de galerii subterane în interiorul Bucegilor circulă de ani de zile. Unii spun că ar fi o reţea care comunică pe sub pământ cu piramidele din Egipt, alţii, că acolo se ascund baze secrete pe care nimeni nu ar trebui să le cunoască. O altă categorie merge chiar până într-acolo încât susţine că ar fi o reţea construită de civilizaţii extraterestre care monitorizează atent tot ce se întâmplă pe pământ.

Despre aceste tuneluri, a căror existenţă este amplu dezbătută, dar nu a fost confirmată, se spune că nu ar exista doar sub munţii Bucegi, ci în întregul arc carpatic, iar de ele se leagă mai multe legende. În vremea dacilor se spune că acestea erau cunoscute doar de preoţi şi de câteva căpetenii. Tunelurile aveau fie un rol strategic, fie ascundeau tezaurul neamului, iar secretul reţelei subterane din Bucegi a ajuns doar la cei care aveau menirea de a-l proteja.

Anumite măsurători au arătat că există două tuneluri care traversează munţii din zona masivului Bucegi până în apropiere de Peştera Urşilor, din Carpaţii Occidentali. Se spune, de asemenea, că există galerii care comunică prin munte cu Retezatul şi Rarăul, din masivul Ceahlău, pe ale căror vârfuri ar fi fost, la fel ca pe Vârful Omu, sanctuare care formau „Triunghiul de aur” al Daciei.

Cei care s-au ocupat cu măsurătorile în Bucegi dar şi în celelalte masive din Carpaţi au întocmit o posibilă hartă a reţelei subterane din munţii noştri şi au constatat cu uimire că tunelurile nu sunt dispuse haotic, ci formează conturul unui lup imens, cu gura căscată, al cărui cap este în Munţii Apuseni, iar coada coboară până aproape de Pietroşiţa, judeţul Dâmboviţa.”[1]

1. Descoperirea din Masivul Bucegi, din August 2003 – cea mai mare descoperire in toate timpurile !

Structura tunelului din interiorul Masivului Bucegi este urmatoarea: acesta se afla intr-o pozitie perfect paralela cu baza Masivului Bucegi, plecand de la o treime de baza, are o lungime de 280 m, dupa care coteste brusc spre stanga intr-un unghi de 26 de grade, continuand apoi cu 200 m lungime, terminandu-se in interiorul unei aule gigantice in interiorul Masivului Bucegi. Aula are un diametru de 100 m si o inaltime de 30 m. Verticala la suprafata corespunde stancilor de pe creasta care poarta denumirea de Babele, verticana iesind astfel intre Sfinx si Babele!

d1d2d3d4d5
d8

Climatul politic era „fierbinte” in noiembrie 2004, aceea fiind chiar perioada critică înainte de alegeri.
Este chiar posibil ca anumiţi factori politici să fi fost radical influenţaţi de noile descoperiri şi dovezi care au fost aduse. Am aflat că membrii comisiei de audiere au fost atât de bulversaţi de datele raportului şi de dovezile care le-au fost prezentate, încât ore în şir ei nu au fost capabili să ia vreo hotărâre şi nici să transmită în mod coerent informaţiile la vârf de stat. Întregul lor sistem de valori a fost atunci complet răsturnat şi nu se întrezăreau alte puncte de sprijin care să le susţină vechile concepţii. Poate tocmai de aceea s-a ajuns la concluzia că era nece¬sară o modificare radicală a sistemului şi a influenţelor oculte în ţară.

Este uimitor cum lanţul de evenimente care a început cu marea descoperire din Munţii Bucegi, din August 2003 şi a continuat cu expediţia de amploare prin tunelurile subpământene a modificat aproape integral atât gândirea, cât şi destinul unor oameni.

Descoperirea din Masivul Bucegi a zguduit efectiv eşafodajul politic, ştiinţific şi religios al celei mai mari puteri actuale, care sunt Statele Unite ale Americii. A instituit imediat cel mai teribil secret mondial şi a impli¬cat o luptă diplomatică teribilă şi presiuni politice extra¬ordinare, deoarece România a dorit să prezinte această descoperire lumii întregi.

Prin specificul ei, descoperirea ameninţă însăşi influenţa politico-ideologică a Vaticanului şi spulberă iremediabil atât concepţia antropologică a ştiinţei moderne, cât şi ideile despre isto¬ria planetei noastre şi a omenirii. Felul în care s-au precipitat însă evenimentele, incredibilele conexiuni şi sursele care au concurat la realizarea descoperirii îmi dau posibilitatea acum, când cunosc toate elementele implicate, să am o viziune fascinantă şi de ansamblu a întregului angrenaj, uluitor de complex, care a condus la momentul epocalei descoperiri. Ea apare astfel ca un punct-focar, ca o primă „staţie” foarte importantă pe calea transformării conştiinţei umanităţii şi mi se pare cu atât mai remarcabil şi sugestiv faptul că ea s-a produs în România.

Aşa după cum se va vedea, descoperirea reprezintă de fapt o „antecameră” la alte realităţi chiar mai tulburătoare, pe care Cezar, împreună cu o echipă de specialişti formată din reprezentanţi ai SUA şi ai României, le-a investigat în cadrul unei „mari expediţii” pe parcursul unui an (din luna octombrie 2003, până în luna iulie 2004). Problema publicării acestor informaţii rămâne totuşi foarte controversată. Iniţial, statul român a vrut să anunţe această descoperire lumii în¬tregi şi să o pună la dispoziţia cercetătorilor. Se considera că aceasta nu mai reprezenta neapărat o problemă de interes naţional, ci una de interes mondial. Lupta de culise pentru a împiedica această dezvăluire de o importanţă excepţională pentru omenire a fost determinată de intervenţia majoră a SUA. Deliberările diplomatice, argu¬mentele pro şi contra, precum şi promisiunile sau ameninţările au durat aproximativ două luni
(august-septembrie, 2003).

în urma unui acord ultra-secret care a fost semnat între cele două state, România s-a angajat să nu prezinte lumii întregi descoperirea de pe teritoriul ei. Probabil că, printre altele, primirea în NATO care s-a efectuat în grabă, în primăvara lui 2004, a făcut şi ea parte din pachetul secret de „compensaţii” pentru această hotărâre, în acest context, plasarea unor baze militare americane pe teritoriul României poate să devină o certitudine în următorii ani, constituind o „pavăză” puternică pentru locaţia din Munţii Bucegi. Aspectele sunt foarte complicate şi secrete. Nu cunosc deocamdată care sunt avantajele ţării noastre în raporturile bilaterale cu SUA, dar anumite semne clare de ciudată bunăvoinţă la cel mai înalt nivel diplomatic au început deja să apară.

Cu toate acestea, „mişcările de culise” ale SUA tre¬buie să se desfăşoare cu mare precauţie, pentru a nu atrage prea repede nedumeriri şi întrebări stânjenitoare din partea celorlalte state şi puteri ale lumii, care ar putea observa dar nu ar înţelege interesul Americii pentru România. Secretul descoperirii este practic absolut. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva, „sarcina” asigurării lui fiind preluată în mare parte de americani. Voi descrie la timpul potrivit aceste aspecte, dar pot să afirm anticipat că nu există nici un document, scris, filmat sau fotografiat, care să fi părăsit zona descoperirii. A fost construit un hangar subteran imens, pentru depozitarea şi manipularea echipamentului tehnic precum şi a dovezilor. Este ca o adevărată uzină, complet utilată, iar ideea construirii lui s-a dovedit foarte inspirată.

Totuşi, din informaţiile pe care le deţin, România nu şi-a luat un angajament definitiv în ceea ce priveşte menţinerea secretului marii descoperiri, însă termenii contractuali nu îmi sunt deocamdată cunoscuţi, în prezent, metodele care sunt folosite pentru anihilarea oricărei tentative de a cunoaşte ceva despre această descoperire sunt dezinformarea şi lipsa oricăror dovezi materiale. Sarcina nu este uşoară, însă din câte ştiu, ea a fost realizată cu succes până în prezent, în opinia mea, însă, această stare de lucruri nu poate continua mult timp de acum înainte. Vom analiza însă aceste aspecte după ce voi prezenta toate elementele care au condus în mod gradat la efectuarea acestei descoperiri de excepţie pe teritoriul României.

Practic ansamblul descoperit sub Masivul Bucegi in 2002, de catre
cercetatorii de la Pentagon folosind satelitii geostationari care au la baza tehnologia bionica si cea a undelor de forma. La data de 11 August 2003, dupa o pregatire ca la carte o echipa romano-americana patrunde in interiorul Masivului Bucegi (nu mai descriu toata povestea), asta dupa ce foreaza de mai multe ori in incercarea vehementa de a patrunde in interior desi barajele energetice nu permiteau. Intr-un final s-a reusit
strapungerea barierei energetice si unificarea galeriilor.

Baza secretă din munţi (Unitatea militara Dichiu)

Clipa mult aşteptată a sosit puţin după mijlocul lunii august, într-o dimineaţă însorită am fost contactat prin fi¬liera obişnuită, dar curând aveam să realizez că măsurile de precauţie erau de acea dată mult mai severe. Nu voi intra în amănunte, care oricum nu interesează prea mult. Puţin după prânz am ajuns la una din bazele militare secrete de la poalele munţilor, de unde am fost preluat cu elicopterul Departamentului Zero, fiind însoţit de doi mi¬litari cu uniformă specială, care erau înarmaţi, încă de la Bucureşti, după consemnele ştiute, nici unul dintre cei care mă escortau nu a rostit o vorbă. Schimbările de vehicul şi de pază erau însoţite doar de ordine scurte, la obiect, întreaga acţiune se dovedea a fi rapidă şi precisă.

Deşi cunoşteam prea bine aspectele implicate şi motivele pentru care era necesară asigurarea unei maxime secu¬rităţi, mărturisesc totuşi că eram puţin contrariat de stricteţea măsurilor de siguranţă care erau luate, consi-derându-le exagerate. Mi-am dat însă repede seama că nu eram aproape deloc în măsură să apreciez la adevărata ei valoare întreaga operaţiune şi că trebuia să mă consider un tip foarte norocos pentru că mi se oferea nesperata şansă de a avea acces la ceea ce consideram a fi, probabil, cea mai importantă descoperire din timpurile moderne. Faptul că am fost chemat de Cezar şi că măsurile de securitate erau extraordinare îmi oferea certitudinea că, într-adevăr, acolo fusese descoperit ceva de o importanţă colosală. Reflectam la faptul că, în timp ce imensa majoritate a oamenilor îşi duceau traiul zilnic, de multe ori într-un mod cât se poate de banal, această descoperire ar fi putut să transforme radical concepţiile tuturor într-o perioadă foarte scurtă de timp.

Zâmbeam amar la gândul că, în conjunctura mondială prezentă, părerea mea era probabil mult prea idealistă. Pentru a determina o trans¬formare de proporţii care să implice o justă analiză şi înţelegere atât a trecutului umanităţii cât şi a semnificaţiei profunde a vieţii, este nevoie de o abilă diplomaţie, de inteligenţă şi de virtuţi nobile pentru a te „strecura” print¬re numeroasele piedici de natură mentală, psihică sau chiar materială care încă domină masele de oameni.
Cufundat în aceste gânduri aproape că nu am obser¬vat coborârea elicopterului, care se apropia de noua bază ce fusese construită în munţi. Reflecţiile mele s-au eva¬porat ca prin farmec la vederea ansamblului care se afla la câţiva zeci de metri sub mine. Deşi eram oarecum fami¬liarizat cu operaţiunile de tactică militară şi cu tehnica folosită în astfel de ocazii, totuşi ceea ce puteam să văd atunci întrecea cu mult orice închipuire. In primul rând am realizat prezenţa masivă a forţelor americane datorită numărului mare de vehicule de teren care le sunt caracte¬ristice şi a unor ansambluri masive , ascunse sub nişte prelate uriaşe pe care se vedea desenat steagul SUA.

Puteam, de asemenea, să observ singurul drum amenajat, destul de larg, care venea din vale prin pădure, precum şi cele două centuri de securitate militară a accesului în bază; ele apăreau ca un fel de hotare late, formând fiecare aproape un cerc complet înjurul unei intrări mari în peretele stâncos al muntelui, între cele două centuri con¬centrice de securitate exista un parc de camioane militare, câteva autovehicule de teren, precum şi două trei vehicule a căror formă şi scop nu le-am putut identifica pe loc. Am estimat că de-a lungul celor două centuri erau plasaţi aproximativ două sute de militari. Cei de pe centura inte-rioră purtau o uniformă specială, de culoare neagră, iar militarii de pe centura exterioară purtau uniformă obişnuită. Fiecare dintre aceştia avea armă automată, iar distanţa dintre ei era de doar câţiva metri. Am văzut că barăcile soldaţilor erau plasate între cele două hotare, iar cele ale echipei speciale se aflau imediat în spatele celei de-a doua centuri. Drumul era blocat de bariere duble şi masive în dreptul fiecărei centuri, cu dublu pichet de con¬trol de fiecare parte a lui. Am apreciat distanţa între cele două centuri de securitate la aproximativ cincizeci de metri. Se pare că activitatea era frenetică, deoarece obser¬vam un du-te-vino continuu între cele două comanda¬mente, dar mai ales în interiorul perimetrului-focar, până la peretele care fusese tăiat în munte. Observaţiile mele generale au fost întrerupte de ateri¬zarea elicopterului pe un loc amenajat în interiorul perimetrului principal, după a doua centură de securitate. Am coborât şi imediat am fost încadrat de doi militari , care de această dată erau americani. Ne-am deplasat doar vreo douăzeci de metri de la elicopter, cei doi din echipa specială fiind în faţă, iar americanii în spatele meu. Mi s-a spus să mă opresc şi am rămas acolo în picioare, toţi cinci, cam o oră; în mod evident, aşteptau ordinul de pre¬luare a mea.

Abia atunci am început să realizez cu adevărat pro¬porţiile operaţiunii care se desfăşura în zonă şi să intuiesc importanţa ei excepţională. Iniţial am fost mirat de „trata¬mentul” la care eram supus; nu pentru că m-aş fi simţit jignit, ci mai ales pentru stricteţea aproape incredibilă cu care se desfăşurau acţiunile în cadrul bazei, îi priveam pe cei patru care mă încadrau politicos, dar foarte ferm; nu s-au clintit din poziţia în care se aflau, nu s-au relaxat, nu au vorbit şi aproape că nici nu au clipit timp de o oră, cât am aşteptat acolo. Complet impasibili, îmi dădeau mai mult impresia unor roboţi, decât a unor făpturi umane. Neavând încotro, am rămas şi eu aproape nemişcat între ei, îndoindu-mă doar din când în când pentru a nu amorţi. Am încercat să aflu motivul aşteptării noastre, precum şi alte amănunte, dar era ca şi cum aş fi vorbit la patru stâlpi de beton. Am înţeles atunci că ordinele erau extrem de severe şi stricte şi nu am mai pus alte întrebări, aşteptând resemnat venirea lui Cezar.

Cu toate că era relativ obositor să rămân în picioare un timp destul de îndelungat în acelaşi loc, am folosit acel prilej pentru a observa cu atenţie ceea ce se afla în jurul meu. Emoţia de care fusesem cuprins încă de la plecarea din Bucureşti se amplificase şi mai mult. Mă aflam, prac¬tic, la mai puţin de o sulă de metri de ţinta viselor şi pre¬supunerilor mele, de o fenomenală descoperire care aştepta poate de zeci de mii de ani să fie revelată. Fiorul necunoscutului care plutea în aer cuprindea parcă întrea¬ga bază, insuflând în mod tainic fiecărei persoane de acolo un aer aparte, grav, de enigmatică focalizare
inte¬rioară.

În faţa mea, puţin lateral dreapta de la locul în care mă aflam, se deschidea în munte gura largă a unui tunel. Puteam să văd sistemul modern de iluminare care fusese montat la intrare şi care continua în interiorul tunelului. Din nefericire, unghiul în care mă aflam şi prezenţa unui mare cort de campanie şi a două construcţii modulare ultramoderne, în formă de emisferă, îmi bloca perspecti¬va, în aceeaşi zonă principală în care mă aflam existau mai multe jeep-uri şi vehicule americane, iar în marginea din stânga mea erau două ansambluri uriaşe, acoperite fiecare cu câte o prelată, care după formă sugerau că adă¬posteau lăzi uriaşe, al cărui conţinut nu îl cunoşteam. Gura tunelului era blocată de o barieră lată din metal, fiind păzită de o parte şi de alta de doi militari americani; uniforma lor sugera că făceau parte din trupele de elită ale puşcaşilor marini.
Insă ceea ce mi-a atras îndeosebi privirea era uriaşul hangar săpat în piatra muntelui, care se afla în dreapta tunelului păzit. Era imens, măsurând cam zece metri înălţime şi, din câte am putut eu aprecia, cam cincizeci de metri adâncime. Era perfect realizat, cu pereţii finisaţi şi bolta curbată în mod impecabil. M-am întrebat ce tehnologie au folosit dacă au reuşit să construiască tot ceea ce vedeam în aproximativ o lună. Ulterior aveam să aflu cu stupoare că realizarea forajului în cazul hangaru¬lui nu durase decât o singură zi.

În interiorul halei erau stivuite multe lăzi pe o parte, iar pe cealaltă parte se aflau trei construcţii speciale, ca nişte camere lungi al căror scop, cred, nu putea fi decât cel de analiză şi cercetare. De altfel, în interiorul hangaru¬lui era o relativă agitaţie, deoarece puteam să observ multe persoane cu halate albe, care intrau sau ieşeau grăbite din acele mini-laboratoare, purtând în mâini diferite obiecte sau hârtii. Atât pe culoarul din mijloc al hangarului, cât şi afară, aproape de gura tunelului, am văzut mai multe vehicule mici cu motor electric, pe care unii dintre cei de acolo le foloseau pentru a se deplasa în interior. Nici tunelul şi nici hangarul nu erau prevăzute cu uşi culisante, probabil datorită complicaţiilor construc¬tive, care nu erau momentan necesare. Hangarul avea totuşi, în partea de sus, un sistem mecanic de „perdea”, confecţionat dintr-un material semitransparent, care nu era lăsat decât pe un sfert din înălţimea intrării. Sistemul de iluminat era impecabil şi am observat două mari ge¬neratoare care funcţionau undeva mai jos, pe coasta muntelui, între cele două centuri de securitate şi control. La o oarecare depărtare de marele cort de campanie, în stânga mea, se afla un şir de barăci moderne iar în spatele lor mai multe corturi de campanie de dimensiuni medii, care cu siguranţă reprezentau adăposturile de noapte pen¬tru personalul de cercetare şi pentru militari. Nu am observat însă nimic care să semene a loc în care se pregăteşte hrana; concluzia mea a fost că aceasta este adusă zilnic cu un camion, probabil cu o pază foarte se¬veră.

Ulterior aveam să aflu că bucătăria fusese amenajată câţiva kilometri mai la vale şi că, într-adevăr, un grup de militari din echipa specială a DZ făcea zilnic drumul cu un camion, aducând hrana pentru cei din bază. Această soluţie a fost preferată pentru a reduce şi mai mult activi¬tatea periferică a personalului şi pentru a micşora, de asemenea, riscurile de securitate. Masa era servită separat de fiecare grupă de militari, la barăcile lor. în perimetrul-focar ea era servită în cortul mare de campanie, atât pen¬tru militarii români şi americani, cât şi pentru echipele de cercetători. Am aflat că americanii veniseră cu alimente proprii şi cu bucătarii lor, însă aceştia fuseseră trimişi la un loc cu cei români, în bucătăria de la poalele muntelui.
Cele două construcţii semisferice erau reşedinţele staff-ului român şi, respectiv, al celui american. Cezar mi-a dezvăluit ulterior că în una dintre acestea, care era mai mică, locuia el şi generalul Obadea, iar în cealaltă se aflau doi generali de la Pentagon şi un consilier pe probleme de securitate naţională de la Washington. Aceste clădiri extraordinar de ergonomice semănau mai mult cu clădirile unor staţii de cercetare de pe alte planete şi lăsau o impresie foarte plăcută, de comfort şi mare siguranţă. Materialul din care erau făcute avea culoarea albă şi era delimitat în suprafeţe hexagonale, iar în apropierea vâr¬fului exista o bandă lată dintr-un material de culoare albastru închis. Pe această bandă erau dispuse un fel de leduri luminoase uriaşe, despre care mi s-a spus că, atunci când luminau noaptea, creau o atmosferă calmă şi deosebit de frumoasă.

Am urmărit un anumit timp activitatea din perimetru; fiecare persoană se mişca rapid şi dădea senzaţia că ştie cu precizie ce are de făcut. Din când în când venea sau pleca un jeep, ori militarii descărcau ceva din lăzile de sub prelată. Din păcate, distanţa şi obstacolele nu mi-au per¬mis să observ cu claritate obiectele care erau deplasate. Eram totuşi mirat de prezenţa relativ masivă a ameri¬canilor, deoarece Cezar mă lăsase să înţeleg că va fi doar o echipă care să mânuiască dispozitivul de forare cu plasmă.
Chiar în momentele în care făceam diferite supoziţii cu privire la acest aspect, am remarcat faptul că unul din¬tre militarii români, care se afla în faţa mea a dus o mână la urechea dreaptă, a ascultat cu atenţie şi apoi a rostit repede câteva cuvinte. Imediat după aceea ne-am îndrep¬tat spre gura întunecată a tunelului, care pe măsură ce mă apropiam îmi părea tot mai mare şi mai ameninţătoare.

Ne-am oprit în aceeaşi formaţie lângă una dintre cele două construcţii semisferice, la doar câţiva metri în late¬rala tunelului. Inima a început să-mi bată cu putere; din¬colo de bariera lată, păzită de cei doi militari americani inflexibili, se afla poate cel mai teribil mister de pe
pla¬netă. Ce se petrecuse în intervalul de o lună şi jumătate de la ultima discuţie pe care am avut-o cu Cezar? Ce s-a descoperit în acea zonă a muntelui? Am observat atunci că prin faţa tunelului şi în interiorul lui, pe o fâşie lată de aproximativ doi metri exista o bandă de cauciuc canelat, pe care erau înşiruite câteva vehicule electrice de pro¬ducţie americană. Vedeam acum interiorul tunelului, luminat discret de
instalaţiile cu neon plasate pe tavan şi pe pereţii laterali, însă tunelul se curba spre stânga după doar zece metri, astfel că nu puteam să observ mai mult.

Atunci a apărut Cezar. Venea din interiorul coridoru¬lui, conducând un vehicul electric. Lângă el se afla un bărbat în vârstă, cărunt, dar cu un chip având trăsături ferme, pline de hotărâre. Amândoi erau serioşi şi tăcuţi. Cezar a coborât lângă mine şi abia atunci cei patru mili¬tari s-au retras discret, după ce au salutat. Am făcut cunoştinţă cu generalul Obadea, care m-a privit pătrunză¬tor câteva clipe; mi-a strâns mâna cu putere şi după ce am schimbat câteva amabilităţi s-a retras în construcţia se¬misferică. Era evident pentru mine că generalul ştia totul de la Cezar în ceea ce mă privea şi că îşi dăduse con¬simţământul să fiu adus în acel loc. Probabil că această mişcare făcea parte din planul lor de demascare a ac¬ţiunilor masonice şi au considerat că este necesar să fiu şi eu în acel loc. Chiar dacă mă simţeam doar o rotiţă în acest imens angrenaj de elemente misteriose, aspecte şi intrigi, eram foarte bucuros că aveam acea şansă extraor¬dinară şi eram hotărât să mă achit cu cea mai mare responsabilitate de sarcina pe care mi-o asumasem.

Panica si groaza dupa moartea unor militari romani care au atins barajul energetic din greseala !

— In acel moment discutam împreună cu generalul Obadea şi cu generalii de la Pentagon anumite aspecte legate de securitatea bazei. Am fost anunţaţi că s-a realizat străpungerea şi unificarea celor două galerii. Până să sosim şi noi, militarii începuseră deja să retragă dispoz¬itivul de plasmă din galerie. Cei trei din prima echipă de intervenţie specială a Departamentului s-au strecurat înăuntru pentru a vedea condiţiile din noua galerie. Aceasta a fost o mare greşeală, deoarece au ignorat protocolul de acţiune. Au sărit treapta de nivel de un metru între cele două galerii şi au început să cerceteze zona de aproximativ patru metri pe care ştiau că o au la dispoziţie până la bariera de energie, care era invizibilă. Din păcate nimeni nu a putut să explice cum s-au petrecut lucrurile.

Probabil
că cei trei s-au apropiat foarte mult de barajul energetic, deoarece câteva clipe mai târziu s-a auzit un zgomot ciudat, dar puternic, ca un scurt-circuit. I-am găsit prăbuşiţi la baza inferioară a barierei invizibile, cu trupurile ciudat contorsionate, ca şi cum ar fi fost delimitate de marginea precisă a unui perete. Toţi trei erau morţi. Medicii au declarat moartea lor instantanee prin stop cardiac. Acest lucru a creat o oarecare panică, deşi noi ne-am străduit să aplanăm incidentul. După cum aveam să-mi dau seama imediat, panica era determinată mai mult în rândul staff-ului american şi se datora faptu¬lui că temerile iniţiale ale membrilor săi începeau să se adeverească, într-adevăr, în acel moment nu aveam practic nici o cale de acces în galeria antică.

Forarea laterală eşuase datorită materialului necunoscut care rezista la orice tentativă de străpungere, iar barajul energetic se dovedea a fi inexpugnabil.
Venerabilul Massini era şi el prezent acolo şi mi-a cerut părerea, în acea perioadă, detaşamentul de comando american încă nu venise. Erau doar specialiştii cu dispozitivul de forare, o echipă de cercetători şi reprezen¬tanţii lui senior Massini, care sunt şi acum: doi generali de la Pentagon şi consilierul prezidenţial.

“O a doua întâlnire cu marele mason Massini a avut loc în vila luxoasă a unei diplomaţii străine. Deşi întâlnirea a ţinut mai puţin de o oră, informaţia oferită de Massini a fost ca o bombă. El a spus că dispune de o informaţie ultrasecretă care provine direct de la Statul Major al Pentagonului, şi că acea informaţie se referă la un anumit loc din România.
Mărturisind că grupul Bilderberg are reprezentanţi în cele mai importante dintre organismele politice, economice şi militare ale SUA, a afirmat că există câteva grupuri oculte a căror putere este foarte mare. Dincolo chiar si de aceste grupări foarte puternice, există formaţiuni de elită care supervizează viaţa ştiinţifică şi tehnologia pe întreaga planetă, economia mondială şi curentele politice globale. Deasupra tuturor se află grupul Bilderberg. Tot ceea ce e mai important şi se descoperă pe planetă este adus imediat la cunoştinţa celor din elita mondială. Acesta a fost şi cazul observaţiilor secrete în ceea ce priveşte teritoriul României.

Pentagonul spionează cu sateliţi !

Pentagonul are mai multe programe militare secrete şi de spionaj geodezic, folosind mai mulţi sateliţi geostaţionari de înaltă tehnologie. Unul dintre aceştia, care se bazează pe tehnologia bionică şi pe cea a undelor de formă, a reperat în anul 2002 o structură aparte într-o anumită zonă a munţilor Bucegi. În primul rând, spaţiul gol identificat în interiorul muntelui nu comunica cu exteriorul, ci începea direct din interiorul muntelui, la o anumită distanţă de panta acestuia. În al doilea rând, avea forma unui tunel foarte regulat care cotea brusc spre centrul muntelui, sub un unghi de 26 de grade. Traseul tunelului era perfect plan. Cel de-al treilea element a pus pe gânduri echipa Pentagonului.
Scanarea din satelit a muntelui a evidenţiat două blocaje majore ale structurii din interiorul solid de piatră care mărgineau începutul tunelului şi sfârşitul lui şi respingeau orice tip de sondare sau analiză, ca şi cum ar fi protejat ceva în acel loc. Erau baraje energetice artificiale: primul era plan, drept ca un zid, ca un perete care bloca accesul în tunel. Al doilea era imens, ca o cupolă sau semisferă, care se afla la capătul opus tunelului, aproape de centrul muntelui. Massini a recunoscut că acolo se afla ceva extrem de important şi care era foarte bine protejat. Ansamblul tunel-hemisferă se afla într-un plan paralel cu solul, iar barajul hemisferic se află pe verticala ce corespunde stâncilor de pe creastă numite Babele. De fapt, verticala ieşea la aproximativ 40 de metri între Babele şi Sfinxul din Bucegi.

O amforă misterioasă !

După tabloul de comandă există un pătrat mare cu latura de trei metri pe care se află o amforă. Conţinutul ei reprezintă unul dintre punctele forte ale descoperirii. Aceasta este ceea ce îşi dorea cu atâta ardoare venerabilul Massini pentru el şi pentru elita masonilor. Amfora conţine un praf alb foarte fin. Cercetătorii americani au rămas consternaţi să constate că substanţa are o structură cristalină necunoscută a aurului monoatomic care este foarte dificil de obţinut mai ales în formula de puritate foarte mare.
Venerabilul Massini era informat încă înainte de a pătrunde în sală de existenţa amforei. Pulberea de aur în forma ei pură stimulează foarte mult anumite fluxuri şi schimburi energetice la nivel celular şi neuronal. Adică provoacă un proces accelerat de întinerire. Teoretic, un om poate să trăiască în acelaşi corp fizic timp de mai multe mii de ani cu condiţia să consume, la anumite intervale de timp, şi în cantitate bine determinată, pulbere de aur monoatomic. Aşa se explică multe aspecte enigmatice legate de longevitatea incredibilă a unor personaje importante şi arată intenţiile ascunse ale elitei mondiale ale masonilor.

Declaraţia oficială a României !

Când diplomaţia americană a fost informată că România va transmite un comunicat mondial de presă de o importanţă crucială pentru omenire, totul a devenit un haos. Nimeni nu ştia, dar toţi bănuiau că se întâmplă ceva foarte grav şi important. Preşedintele a fost chemat pentru o convorbire telefonică directă cu Casa Albă. În câteva ore fuseseră blocate toate tranzacţiile şi înţelegerile statului român cu organismele financiare internaţionale. Se aştepta din clipă în clipă ordinul de declarare a stării de urgenţă în zona montană şi în capitală.
Discuţiile dintre oficialii americani care sosiseră de urgenţă la Bucureşti şi partea română s-au făcut fără translator. Au fost atât de violente încât nu puţine au fost momentele de criză în care diplomaţii strigau unii la alţii cât puteau de tare, proferând multiple ameninţări cu represalii. Celelalte state ale lumii nu cunoşteau nimic din această problemă, iar americanii ştiau bine că existau oricând câteva ţări foarte puternice care s-ar fi coalizat imediat cu România pentru susţinerea declaraţiei publice.
Declaraţia ar fi cuprins principalele date ale descoperirii din munţii Bucegi, punând la dispoziţia întregii lumi dovezi, fotografii şi alte elemente esenţiale pentru clarificare. Ar fi fost invitaţi cei mai mari oameni de ştiinţă pentru studii şi cercetări. Dar cel mai important aspect l-ar fi constituit dezvăluirile despre trecutul extrem de îndepărtat al omenirii şi despre istoria reală care a fost aproape complet contrafăcută.

“În nici-un caz!”

Americanii au reacţionat cu vehemenţă pentru că acea declaraţie ar fi spulberat într-o clipă influenţa lor planetară, şi poate ar fi aruncat în haos economia şi societatea ţării lor. Acesta a fost motivul principal invocat de ei, acela de a nu crea panică. Dar au uitat să recunoască că această posibilă stare de angoasă şi perturbare socială ar fi apărut ca rezultat direct al minciunii şi manipulării realizată deliberat de-a lungul secolelor de către francmasonerie. S-a primit şi o intervenţie specială a Papei care îndemna la o mare cumpătare înainte de acest pas fundamental pentru omenire. Papa a transmis chiar că va pune la dispoziţia statului român anumite documente străvechi din arhiva secretă papală care sunt de o mare importanţă pentru România şi sprijină dovezile descoperirii din munţi. După 24 de ore de discuţii s-a ajuns la un acord final de colaborare româno-american în nişte termeni precişi. Poziţia statului român a fost aceea de amânare a dezvăluirilor, de prezentare a lor în mod gradat omenirii.”

2. Tunelul secret din interiorul Masivului Ceahlau: acolo se afla un tezaur informational identic cu cel descoperit in Masivul Bucegi, in August 2003 !

t1t2

„Teoria existenţei unor tuneluri şi săli secrete sub muntele Ceahlău a fost puternic alimentată de mărturia unui profesor din Iaşi, care susţine că ar fi pătruns într-un astfel de tunel. Profesorul de fizică Constantin Bursuc, în vârstă de 71 de ani, cunoscut în mediul inventatorilor din Iaşi, este cel care a lansat povestea reţelei subterane, pe baza unor experienţe pe care susţine că le-a avut în anii ’90.

Acesta spune că cercetarea a realizat-o cu ajutorul unor metode neconvenţionale, precum salturi în spaţiu, dedublare sau telepatie, dar că nu a mai continuat să studieze tunelurile subterane în ultimii ani. „Cercetările le-am început din judeţul Suceava, unde există o poartă de intrare în această reţea de tuneluri subterane artificiale. De acolo, reţeaua porneşte în trei direcţii: una pe direcţia Rădăuţi – Suceava, o alta pe sub munţii Retezat, Bucegi, Ceahlău şi Satu Mare, iar o a treia trece pe sub muntele Godeanu, la vest de mănăstirea Tismana.

Nu tunelurile m-au interesat efectiv, ci pentru mine a fost curiozitatea dacă am avut o civilizaţie străveche care le-a creat, şi ce rost aveau acestea. Cred că prin ele se făceau transferuri de populaţie, dar se transportau şi minereuri”, spune Constantin Bursuc.

Profesorul septuagenar păstrează misterul în privinţa localizării intrării în tunel, singurul indiciu dat fiind baza vârfului Toaca. „Tunelul respectiv era în pantă, avea cam 10 metri lăţime şi 15 metri înălţime, cu boltă, iar în el gravitaţia se anula parţial, astfel că deplasarea în interior se făcea în salturi.

Am bănuit că aceste tuneluri aparţin unei reţele construite de civilizaţia hiberboreană, cu drumuri interioare care se parcurg pe principiul antigravitaţiei, unde un corp de 100 de kg ajunge să cântărească doara 6-a parte. Sălile interioare erau luminate cu aplice cu fosfor din loc în loc”, mai spune Constantin Bursuc.

Grotele din Ceahlău, singurele căi de intrare în subteran Misterioasa poveste a profesorului Bursuc nu îşi găseşte corespondent în realitate, cei care cunoscut muntele Ceahlău neavând cunoştinţă despre astfel de tuneluri subterane. Singurele formaţiuni care duc în subsolul masivului sunt cele câteva grote adânci de câteva zeci de metri. „O astfel de grotă, sau cavenă cum sunt denumite în speologie, este în zona cabanei Dochia, mai precis la Detunate.

Coborârea se face pe o cădere în gol de circa 40 de metri, asigurat în corzi de susţinere. Urmează apoi un culoar descendent de circa 20 de metri, după care se ajunge într-o sală foarte îngustă care adăposteşte un pilon de gheaţă. Acolo este vorba de un gheţar activ. În total sunt circa 96 de metri de coborâre, iar o ieşire foarte îngustă te scoate între Detunate”, spune Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.

Acesta mai spune că alte căi de a pătrunde în subteranul muntelui sunt prin intrarea de pe Ocolaşul Mare, unde există un aven de circa 40 de metri cunoscut sub numele popular „Grota lui Savu”, sau grota din Piciorul Şchiop , unde coborârea se face pe două ramuri fără ieşire, lungi de 25 de metri.„[1]

3. Tunelul Groazei dintre Castelul Corvinilor si Cetatea Devei !

„Despre tunelul subteran care ar lega Castelul Corvinilor de Cetatea Devei se vorbeşte în Hunedoara, dar şi în Deva, de câteva decenii, însă nimeni nu a găsit vreodată vreuna dintre intrări. Au fost hunedoreni care au încercat să desluşească povestea tunelului, însă mărturiile vreunui succes nu au apărut până în prezent.

Alţi localnici au încercat să explice construcţia tunelului pe baza unor mărturii vechi de secole, despre un tunel care ar fi legat castelul de o cetate, dar nu de Cetatea Devei, situată la 20 de kilometri distanţă de castel, ci de o fortificaţie aflată în trecut pe Dealul Sânpetru, în apropierea castelului. O altă legendă urbană spune că tunelul ar fi construit în urmă cu câteva secole şi că aici şi-ar fi găsit sfârşitul un detaşament de soldaţi, dat dispărut. Nimeni nu poate spune când a avut loc evenimentul.”[1]

4. Tunelul secret ce leaga judetele Dambovita si Prahova pe sub Bucegi !

„Construcţia celebrului Tunel „Izvor” care ar lega judeţele Prahova de Dâmboviţa, prin Masivul Bucegi, a început în 1913. CFR a aprobat atunci, cu acceptul regelui Ferdinand, construirea magistralei Târgovişte – Pietroşiţa – Sinaia, iar varianta cea mai scurtă era prin munte. Aşa s-a decis spargerea Masivului Bucegi, în zona „Păduchiosu”, pentru a scurta distanţa dintre Moroieni şi Sinaia.

Tunelul de şase kilometri ar fi trebuit construit în line dreaptă şi a fost a fost gândit ca o cale strategică în contextul istoric al începutului de secol XX, care asigura o trecere rapidă şi sigură între Ţara Românească şi Ardeal. S-a decis începerea tunelului din ambele direcţii, atât dinspre Sinaia şi dinspre Moroieni. Locul de străpungere dinspre Sinaia a masivului muntos a fost ales chiar înainte de intrarea în oraş, pe Platoul Izvor, în apropierea cimitirului oraşului.

Această cale de acces trebuia să asigure transportul petrolier din zona Prahova până în Bucureşti, fiind foarte aproape de DN 71, care leagă Sinaia de Bucureşti. Din păcate, războil mondial din 1914 a oprit repede lucrarea, reluată abia în 1938 şi abandonată din nou. „Exista deja o zonă conflictuală. El în principal a fost gândit ca un element de strategie, pentră că chiar s-a dovedit că Valea Prahovei, care era principala furnizoare de petrol pentru Germania a fost bombardată şi circulaţia întreruptă.

Acest tunel ar fi realizat o cale secundară de legătură între Bucureşti şi Sinaia”, a spus arhitectul Dan Niţescu. În 1941, trupele naziste de ocupaţie au reluat construcţia cu cel mai rapid ritm de până atunci, dar finalul celei de-a doua conflagraţii mondiale, însemnând şi finalul lucrărilor, nu şi al lucrării. În partea dâmboviţeană a tunelului au fost realizaţi 480 de metri, din care doar 100 au fost betonaţi. La vremea aceea au muncit acolo peste 2000 de oameni: germani, ruşi, cehi, ţigani, unguri, bulgari. Dacă s-ar fi construit până la capăt, ar fi avut 20 de kilometri şi ar fi fost cel mai mare tunel din România.

Nu se cunoaşte nici până în ziua de astăzi adevăratul motiv pentru care a fost închisă această gură de tunel. Circulă însă, o serie de legende locale, potrivit cărora, siguranţa naţională ar fi fost invocată de autorităţile de atunci, dar şi faptul că nemţii aveau îngropată aici o locomotivă unică în toată Europa, iar tehnica nu trebuia să intre sub nicio formă pe mâna ruşilor. În 1985, două echipe de la securitate au detonat intrarea.

Unele voci spun că regimul a vrut să ascundă faptul că înăuntru nemţii, aflaţi pe picior de plecare, au executat 100 de localnici care lucrau la tunel. Alţii spun că singura raţiune a fost cea a siguranţei, întrucât doar o parte era betonată. În Sinaia, tunelul există încă, dar a intrat în proprietate privată, după ce zeci de ani a fost depozit de brânză al societăţii de profil din judeţ. Acum, în incinta tunelului funcţionează o ciupercărie.”[1]

5. Tunelul de la Teliu din Intorsura Buzaului – pazit de fantoma unui inginer !

„Multă lume nu ştie că una din cele mai de amploare lucrări de infrastructură din ţară datează din 1929 şi este tunelul de la Teliu, care măsoară 4.369,5 metri lungime. Construit cu gândul că va lega oraşele Braşov şi Buzău, apoi Ardealul de Dobrogea, acesta e acum folosit doar de câţiva localnici navetişti pentru a ajunge la Întorsura Buzăului sau de puţinii turişti care ajung în zonă.

Construcţia pasajului care deserveşte linia de cale ferată către Întorsura Buzăului a început în jurul anului 1920, din ambele capete şi era considerat un proiectul extrem de îndrăzneţ pentru acele timpuri, cu o investiţie de 100 de milioane de lei şi cu implicarea unei companii germane, a cărei conducere a hotărât ca lucrările să fie dirijate de iniţiatorul proiectului, inginerul Colţână şi de un neamţ.

Localnicii încă îşi mai amintesc clipele înfiorătoare trăite de părinţii său bunicii lor, care au lucrat în galeriile din munte. “Oamenii au fost aduşi din toată ţara pentru a fi terminat tunelul, bunicul meu venise de la Cluj şi locuia într-o cabană. Pe perioada lucrărilor s-au surpat pereţi, au fost emanaţii de gaz metan, care le-au provocat arsuri minerilor, iar când lucrările la tunelul mare ajunseseră la jumătate, galeria s-a surpat, sub pământ fiind prinşi 30 de muncitori.

A fost o minune că nu au murit”, a povestit Gabi, un bărbat de 38 de ani, care locuieşte în zonă. Nenorocirile s-au ţinut însă lanţ până în ziua inaugurării, la începutul anului 1929, când chiar inginerul Colţână, cel care a supervizat realizarea tunelului, a murit sub privirile îngrozite ale celor adunaţi.

Din cele povestit de-a lungul anilor de martori, Colţână s-a urcat pe o scenă amplasată la intrarea în tunel, a tăiat panglica inaugurală, iar apoi, într- un gest ce ar fi trebuit să simbolizeze conectarea tunelului la energie electrică, a unit două fire. “S-a făcut flamă, iar inginerul a căzut secerat! Toată lumea ştie!”, a spus serios Gabriel, căruia bătrânii i-au povestit că de-a lungul anilor fantoma inginerului ar fi fost văzută plimbându-se prin tunel.„[1]

6. Tunelurile si grotele secrete ale Brasovului: reteaua misterioasa de Dupa Ziduri si Saua Tampei !

„Cetatea medievală a Braşovului avea o reţea de tuneluri, care făcea legătura între bastioanele de apărare ale vechiului burg. În decursul timpului, pornind de la tunelurile şi grotele descoperite, s-au ţesut multe legende controversate. Există mai multe intrări în mai multe zone din centrul Braşovului, majoritatea fiind închise sau impracticabile în prezent. În decursul timpului, au fost găsite astfel de guri de intrare.

Ultima descoperire pe această temă s-a făcut în 2008, când a fost demolată o casă în cartierul Bartolomeu, pe str. Lanurilor. Aici exista o uşă metalică, închisă cu un lacăt şi sigilată. Înainte de 1989, în fiecare an, reprezentanţii Armatei veneau şi controlau sigiliul. Mai mult, se pare că tunelul făcea legătura cu cel mai vechi monument de arhitectură al Braşovului şi din Ţara Bârsei, Biserica Sf. Bartolomeu, a cărei construcţie a început pe la 1223.

Cele mai cunoscute sunt cele două tuneluri de După Ziduri, o adevărată reţea de galerii, unite între ele. Au fost „cartografiate“ de voluntari care au făcut igieniarea acestora, existând ideea de a fi folosite ca atracţie turistică. Tuneluri au fost descoperite şi către Biserica Neagră, în zona Piaţei Sfatului, unde sunt mai mutle guri de tunel. Unul dintre acestea se spune că ducea către curtea Liceului de Artă.

De asemenea, în pivniţa Casei Mureşenilor se află intrarea astupată a unui tunel subteran, care se zvonea că trece pe sub Piaţa Sfatului şi de acolo spre Republicii, până sub Tâmpa, dar nimeni nu confirmă aceast lucru. De asemenea, în primii ani de după Revoluţia din 1989, presa locală scria că şi din Biserica Neagră s-ar face acces către trei tuneluri.

Un fost paroh al bisericii ar fi recunoscut existenţa acestora, dar nu a vrut să dea amănunte despre ele, iar locatarii unei case de pe strada Ştefan Ludwig Roth (lângă Biserica Neagră) povesteau că, în copilărie, se jucau prin tunelul care pornea din pivniţă şi ducea înspre Tâmpa. Mai mult, şi Cetăţuia de pe Dealul Straja, ar avea trei tuneluri. Cetăţuia, monument istoric emblematic pentru Braşov construit în anul 1524, a intrat în patrimoniul Aro Palace SA.”[1]

7. Tunelul din Suceava – sapat la ordinul lui Stefan cel Mare pentru evacuarea de urgenta in caz de pericol !

„Cetatea de scaun a lui Ştefan cel Mare este monumentul istoric reprezentativ al Sucevei şi, în acelaşi timp, motiv de fală al locuitorilor oraşului în faţa străinilor. Legendele urbane, predate din generaţie în generaţie prin viu grai, vorbesc despre tunelurile subterane săpate de oamenii lui Ştefan cel Mare şi care ar fi servit pentru evacuarea de urgenţă în caz de cucerire a cetăţii.

Aproape fiecare sucevean chestionat are varianta lui privitoare la tunelurile misterioase. „Am auzit eu de mic că de la cetate pleacă un tunel care duce până la Staţiunea de Cercetare (n.r. – situată la ieşirea din Suceava spre localitatea Fălticeni, la distanţă de 5 kilometri). Şi se mai vorbeşte că în tunel era ascuns şi tezaurul ţării“, ne-a explicat Doru Vizitiu, pensionar.

Un alt tânăr spune că a auzit despre un tunel care duce la Zamca (n.r. – aproximativ 4 kilometri), dar recunoaşte că este sceptic cu privire la existenţa construcţiei. „Eu vă spun ce ştiu eu. Tunelul de la cetate iese pe undeva pe lângă Biserica «Sfântul Dumitru» (n.r. – centrul oraşului, 3 kilometri distanţă)“, a spus Alina Stanciu, o doamnă trecută de prima tinereţe.

Sunt cel puţin trei variante ale traseului tunelului de fugă !

Legenda locală mai spune că Ştefan cel Mare chiar a folosit soluţia de avarie şi că, atunci când a ajuns la capătul tunelului, a lăsat blestem ca oricine va mai intra vreodată după el, să nu mai iasă viu niciodată. Ceva mai târziu, pe la 1675, slugile lui Dumitraşcu Cantacuzino, un domnitor meteoric al Moldovei, care a şi distrus în final construcţia, ar fi fost trimise în subteranul cetăţii să verifice dacă blestemul aruncat de Ştefan ar fi real.

Legenda spune că oamenii lui Dumitraşcu, speriaţi să intre în grote, ar fi trimis nişte pisici în „inspecţie“, însă animalele n-ar mai fi ieşit vii niciodată. „Atunci au apărut şi aceste legende, cum că sub Cetatea de Scaun a Sucevei s-au găsit tuneluri pline cu vin, că de la cetate plecau tuneluri ba către Curtea Domnească, ba către Cetatea Zamca sau chiar către Cetatea Şcheia.

Dacă ar fi existat aceste tuneluri, în 1538, când cetatea a fost ocupată de Suleiman Magnificul, fără a întâmpina rezistenţă, garnizoana ar fi scăpat pe acolo cu tezaurul ţării. Însă nu s-a întâmplat aşa, tezaurul Moldovei a ajuns pe mâna otomanilor“, a precizat istoricul Emil Ursu, directorul la Complexul Muzeal Bucovina.”[1]

8. Tunelul de sub orasul Satu Mare ce traverseaza raul Somes, folosit de Pintea Viteazul si loc de ascunzis al Principelui Rakoczi al II-lea al Transilvaniei !

„Scriitorul Felician Pop a relatat în volumul intitulat “Istoria Secretă a Sătmarului” una dintre legendele locale care spune că un tunel secret face legătura, încă din Evul Mediu, între castelele din comuna Medieşul Aurit şi Carei şi cetatea din Ardud. Tunelul străbate oraşul Satu Mare pe sub râul Someş, prin zona podului Decebal. „Se spune că tunelul era folosit de nobilime pentru a fugi din calea cotropitorilor.

Din Medieş puteau ajunge la Ardud iar, de acolo, la Carei. Ba, mai mult, tunelul ar fi fost folosit şi de Pintea Viteazul după ce a evadat din închisoarea Sătmarului”, precizează scriitorul Felician Pop. Scriitorul Felician Pop povesteşte că tunelul porneşte de sub castelul Lonyai din Medieşu Aurit, traversează râul Someş, cam pe unde se află podul Decebal şi face legătura cu cetatea din Ardud care, la rândul ei, este legată, tot printr-un tunel, de castelul din Carei.

“Îmi amintesc că după ce pirotehniştii aduşi din Baia Mare au aruncat în aer podul vechi, la piciorul podului s-a găsit tunelul. Era cam în zona unde acum se află actualul sediu al Finanţelor Publice”, spune acesta. Tunelul era construit din cărămidă, sub formă de boltă, şi avea înălţimea de aproximativ un metru şi jumătate, suficient ca să încapă un atelaj tras de cai.

Scriitorul Felician Pop spune că aceste legende sunt cât se poate de adevărate. ”Există tuneluri subterane, dar lungimea lor este de câteva sute de metri şi reprezentau calea de salvare a celor din cetăţile asediate”, este de părere scriitorul.

Potrivit legendei, Francisc Rakoczi al II-lea, principe al Transilvaniei între 1648-1660, a fugit prin tunelul secret de sub cetatea Ardud de urmăritorii săi din armata austriacă. Acesta ar fi avut trei căi de acces şi a fost în aşa fel conceput încât să servească la luarea prin surprindere a duşmanilor.

Prin acelaşi tunel legenda spune că austriecii au trimis la cetate un ofiţer tânăr şi chipeş, care să o seducă pe prinţesa Vilma, fiica lui Francisc Rakoczi al II-lea. Ofiţerul a câştigat inima tinerei prinţese şi a aflat secretul pivniţei. Fiica principelui, învinsă de remuşcări, i-a mărturisit în cele din urmă tatălui greşeala făcută, dar a fost prea târziu.

Austriecii au atacat cetatea şi s-au folosit de secretul proaspăt descoperit. Rakoczi al II-lea a reuşit totuşi să fugă, însă înainte de asta a aruncat un blestem crunt asupra fiicei sale: ferecată în adâncuri, aceasta îşi aşteaptă şi acum salvatorul, care, pentru a o dezlega de blestem, trebuie să sărute fantoma de trei ori şi să pătrundă în pivniţă fără a privi îndărăt. Dacă o face, se transformă pe loc într-o stană de piatră.”[1]

9. Tunelul Blestemat, de 4 km, din Alba !

„Pe Valea Aiudului, în Munţii Trascău, în apropierea satului Colţeşti se află ruinele unei cetăţi cu o istorie de peste 700 de ani şi legende pe măsură. Cetatea Colţeşti a fost construită în jurul anilor 1296 de contele Thoroczkay din Trascău, ca cetate locuibilă şi de refugiu.

A fost ridicată pe vârful abrupt al unui deal calcaros, în urma invaziei tătare (mongole) din anul 1241, când au fost produse pagube însemnate localităţilor Trascău şi Sângiorgiu. La mai puţin de patru kilometri de castel, pe dealul Rîmeţi, a fost construită încă o fortificaţie identică, din care acum mai există doar urme vagi, având acelaşi scop, de supraveghere şi apărare a populaţiei din zonă şi a căii comerciale care traversează valea, de atacurile migratorilor.

Între cele două ar exista un tunel, care, conform legendei, avea o a treia intrare, la mijlocul distanţei, în catedrala romano-catolică din Rîmetea, comună cunoscută de maghiari sub numele de Toroczko. Întreaga zonă se afla sub tutela contelui Thoroczkay, cunoscut ca mare colecţionar de vinuri şi despre care se spune că avea o pivniţă plină cu butoaie de vin nobil. Conform legendei, pivniţa respectivă comunica cu tunelul care lega cele două fortăreţe.

În timpul unui atac asupra satului Rimetea, contele a ascuns-o pe fiica să Enikö, împreună cu femeile şi copii din zonă în tunel, iar el a plecat cu bărbaţii apţi de luptă să oprească năvala duşmanilor. Atacatorii au măcelărit trupele, iar contele înconjurat de câţiva mineri a reuşit să se retragă în păduri. Legenda, pe care bătrânii din Colţeşti o spun la ceas de taină, doar membrilor familei lor, relatează că Enikö, disperată că nu a primit nici o veste de la tatăl său, a străbătut tunelul până la castelul de pe dealul Secuiului, unde a ieşit la suprafaţă şi unde a dat peste atacatorii care ocupaseră fortăreaţa.

Speriată de gândul că tatăl său a fost ucis, iar zona invadată, Enikö s-a aruncat de pe zidul castelului, s-a rostogolit până în vale, unde s-a izbit de stânci şi a murit. La câteva zile după aceasta, contele Thoroczkay s-a întors cu ajutoare şi a reuşit să îi învingă pe atacatori şi să elibereze atât castelul de pe dealul Secuiului cât şi zona localităţilor Colţeşti şi Rîmetea.

Când a aflat că fiica sa a murit, povestesc bătrânii, contele a astupat toate intrările în tunel, cu excepţia uneia singure, prin care doar el avea acces, iar după câţiva ani, din cauza supărării, contele a trecut în lumea celor drepţi. Legenda vorbeşte despre strania apariţie a fantomei lui Enikö, care, însetată de răzbunare vrea să ia viaţa celor care se avântă pe deal pentru a dezlega secretul tunelului.”[1]

10. Tunelurile din Centrul Vechi al Brailei, folosite secole la rand de catre turci !

„Oraşul Brăila poartă în pântece urmele celui mai mare sistem defensiv construit vreodată de-a lungul Dunării, de către turcii care au stăpânit-o aproape trei sute de ani: catacombele, numite aici hrube. Secole la rând, bogăţiile raialei şi ale Ţării Româneşti luau drumul Stambulului prin portul „Ibrailei” şi nu puţini au fost cei care au râvnit la aurul păzit cu străşnicie de ieniceri.

Legendele ţesute aici de-a lungul timpului i-au făcut pe mulţi să asedieze şi să prade oraşul apărat de turci. Chiar şi aşa, cetatea Brăilei – azi rasă de pe faţa pământului – a fost cucerită de numai şapte ori, după ce garnizoana depunea armele, pentru că rămânea fără provizii şi muniţie. Porţiuni ale hrubelor, un păienjeniş de tuneluri folosite de otomani, se mai găsesc şi astăzi, ascunse la mai bine de zece metri sub caldarâm, uneori pe două-trei niveluri, în Centrul Vechi.

În anii ’50, autorităţile au decis închiderea hrubelor şi astuparea lor cu pământ, ca să nu se mai surpe clădirile noi. Porţiunile rămase sunt inaccesibile sau ţinute în secret. Se ştie că, în unele locuri, hrubele se întindeau pe câte două sau trei niveluri şi că unele duceau până hăt, departe, dincolo de zidurile cetăţii. Se spune chiar că exista o hrubă pe sub Dunăre, pe unde se ajungea la Ghecet, în Tulcea.

„Hruba de la Grădina Mare şi-a dovedit eficacitatea în anul 1595 când, învinsă de oştenii lui Mihai Viteazul, garnizoana turcească a reuşit să salveze mare parte din comorile Brăilei. Avem relatarea că turcii se retrăgeau şi că încearcă să plece cu aurul, în timp ce valahii stăteau la pândă. Probabil că aceste bogăţii, lingourile de aur şi galbenii, au fost ascunse în pâini şi încărcate în bărci, ajungând în Dobrogea”, a precizat prof. dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei.

Biserica fortificată Precista, din Galaţi, locul de unde ar pleca tuneluri pe sub Dunăre !

Restaurată după al Doilea Război Mondial, biserica-fortăreaţa Maica Precista constituie un veritabil monument de arhitectură şi artă, fiind unul dintre principalele puncte de atracţie turistică din Galaţi. O legendă a oraşului Galaţi spune că acesta ar fi fost legat de malul tulcean al Dunării printr-un tunel săpat în urmă cu peste 300 de ani pe sub albia fluviului, iar intrarea în acesta cale de refugiu se făcea prin altarul Bisericii Precista. Legenda spune că, de pe malul gălăţean, se intră în tunel prin altarul Bisericii Precista situată pe Faleză.”[1]

11. Biserica fortificată Precista, din Galati, locul de unde ar pleca tuneluri pe sub Dunăre !

„Restaurată după al Doilea Război Mondial, biserica-fortăreaţa Maica Precista constituie un veritabil monument de arhitectură şi artă, fiind unul dintre principalele puncte de atracţie turistică din Galaţi. O legendă a oraşului Galaţi spune că acesta ar fi fost legat de malul tulcean al Dunării printr-un tunel săpat în urmă cu peste 300 de ani pe sub albia fluviului, iar intrarea în acesta cale de refugiu se făcea prin altarul Bisericii Precista. Legenda spune că, de pe malul gălăţean, se intră în tunel prin altarul Bisericii Precista situată pe Faleză.

Tot în această încăpere, s-ar fi aflat şi intrarea secretă în tunelul, care, conform legendei, din motive necunoscute, în urmă cu un secol, a fost astupat cu pământ la ambele capete. „Totul a pornit de la faptul că a fost descoperită o galerie, cu o lungime de 300 de metri, între Biserica Precista şi Biserica Sfântul Gheorghe. De aici a apărut legenda conform căreia ar exista un asemenea tunel şi pe sub albia Dunării, tunel prin care se putea ajunge pe malul tulcean al fluviului.

Nu există nicio dovadă în acest sens, este doar o poveste”, afirmă Cristian Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie din Galaţi. „Totul este o legendă şi aşa va rămâne. La cum a fost răscolită Faleza Dunării în acea zonă este greu de crezut că vom mai găsi vreodată vreun tunel. N-am ştiut să ne conservăm istoria, iar acum trebuie ne mulţumim cu legende”, spune la rândul lui consilierul Marius Mitrof, de la Direcţia pentru Cultură.”[1]

12. Buncarele lui Stalin, din Timis !

„Cei care călătoresc cu maşina pe drumul spre vama sârbească pot zări pe o parte şi alta a şoselei cocoaşele care ascund buncărele militare construite în anii ’50, de teama unui eventual atac din partea Iugoslaviei lui Tito. Începând cu 1952, la ordinul lui Stalin, România a construit 30 de kilometri de buncăre în jurul localităţilor Voiteg şi Jebel, judeţul Timiş, lângă graniţa cu Iugoslavia.

În acea vreme, Stalin considera că Iugoslavia lui Tito era duşmanul de moarte al comunismului şi al lui personal. Adăposturile militare din anii `50 au fost proiectate să reziste la bombe de 1.000 de kilograme, care ar fi putut fi lansate de iugoslavi. Ulterior, tunelurile subterane construite în Banat, lângă graniţa cu fosta Iugoslavie, au fost folosite de săteni pe post de colibă, stână, cramă sau chiar debara.

La începutul anilor ’50, relaţiile dintre Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Iosif Broz Tito s-au răcit după ce acesta din urmă a adoptat o politică independentă faţă de cea a blocului sovietic. Pentru că Tito a ales liberalismul, Dej s-a temut de un atac armat din partea Iugoslaviei. Astfel, în 1952, a început construcţia de fortificaţii din judeţul Timiş. Buncărele de diferite mărimi şi utilităţi au răsărit ca muşuroii pe câmpurile din apropierea graniţei, pe o lungime de 30 de kilometri, în jurul localităţilor Jebel şi Voiteg.

În Jebel a fost înfiinţată şi o unitate militară de mitraliere şi artilerie, iar soldaţii şi-au ocupat poziţiile în buncărele de pe câmp. Locul fostei unităţi militare, părăsite în anii ’60, a fost luat de actualul Spital de Psihiatrie din Jebel. „Acum 20 de ani se putea intra în toate. Ştiu că unele au fost curăţate, dar e greu să le găsim. E păcat că aceia care au buncărele nu fac ceva cu ele.

Pot măcar să-şi facă un loc răcoros vara. A mai fost odată un cioban care a folosit buncărele ca stână”, povesteşte Gheorghe Gemănariu. În sat se află însă câteva din buncărele care se văd în toată splendoarea lor. În urmă cu opt ani, un localnic şi-a transformat buncărul din fundul grădinii în baracă.”[1]

13. Beciul descoperit sub actualul parc “Eugen Ionescu” din Slatina !

„Descoperirea, care a ajuns să reprezinte principalul subiect de discuţie în Slatina vreme de câteva luni şi despre care se mai vorbeşte şi astăzi, a avut loc în vara anului 2007.

La începutul lunii iunie a anului menţionat, municipalitatea efectua de zor lucrări de modernizare a parcului “Eugen Ionescu” (fosta Grădina Publică inaugurată în onoarea Reginei Maria în anul 1892, n.a.) situat în partea istorică a urbei, la intrarea în cartierul istoric al Slatinei.

Muncitorii au dat întâmplător peste ceea ce părea o groapă destul de adâncă şi care nu fusese înghiţită de pământ. Văzând că “groapa” se adâncea undeva în adâncurile parcului, lucrătorii au anunţat inginerul de şantier, iar acesta, la rându-i, pe reprezentanţii Primăriei.

Vreme de luni bune, acesta a fost principalul subiect de discuţie, subiect despre care se mai discută şi astăzi. Imaginaţia localnicilor a reprezentat izvorul multor zvonuri puse pe seama catacombelor.

Astfel, acestea au fost “date” ca loc de întâlnire secret al revoluţionarilor de la 1848, în vreme ce alţii spuneau că auziseră de când erau copii despre asemenea beciuri îngropate folosite de soldaţii români în primul şi al doilea război mondial.

Un alt zvon, crezut de mulţi slătineni şi acum, spune că locul menţionat ar fi fost folosit inclusiv de Securitate înainte de 1989 şi că acest adevăr nu trebuie să se afle.

Modul cum se prezenta sala subterană de 100 metri pătraţi, prea mare pentru o simplă pivniţă sau beci de casă şi prevăzută şi cu o latură ce dădea impresia unui tunel lateral, a alimentat şi mai mult închipuririle localnicilor şi nu numai. Ulterior, la câteva luni de la descoperire, a venit şi verdictul specialiştilor.

“Iniţial, am crezut că ar putea fi vorba despre nişte catacombe deoarece prezenta un început de tunel pe o latură a sa, dar, la acest moment, suntem de părere că a fost una dintre pivniţele caselor deţinute de către boierul Ioan Varipati, cel care a donat Slatinei zona centrului din prezent (teren între fostul magazin “Oltul” şi parcul “Eugen Ionescu”, n.r.).

Aceste case au fost demolate pentru a face loc Grădinii Publice inaugurate în 1892 şi credem că ceea ce am descoperit noi în anul 2007 reprezintă beciul uneia dintre casele sale, mai ales că acesta deţinea imobile mari – inclusiv actualul sediu al Oficiului Poştal nr. 2 din zonă -, deci nu erau simple case”, afirmă Aurelia Grosu, şefa secţiei Istorie şi Artă a Muzeului Judeţean Olt.„[1]

14. Tunelul secret din Muntii Buzaului – una dintre cele mai paranormale zone a Romaniei !

Muntii Buzaului, are un loc fruntas in fata celorlalte locatii, chiar si in fata Bucegilor, pentru fenomenele absolut uluitoare ce se manifesta aici: Ceata Albastra (responsabila pentru disparitii si teleportari), dar si „cerul fara stele”, observat adesea de oameni in renumita „Tara Luanei”.

„În unele zone din munţii României se întâmplă lucruri incredibile. Dispariţii misterioase, tuneluri secrete, apariţii stranii, energii inexplicabile, cutremure de neînţeles- toate acestea au fost în atenţia serviciilor secrete româneşti încă de pe vremea lui Ceauşescu. Despre acest departament secret al dictatorului, specializat în tehnici paranormale vorbim în acestă seară. Unul dintre oamenii selectaţi de însuşi fratele dictatorului, relatează întâmplări nemaipomenite despre cele mai bine păzite secrete ale securităţii.

Alegerea munţilor Buzăului ca loc de antrenament al Departamentului Zero, nu a fost deloc întâmplătoare. Sfătuitorii securităţii, oameni iniţiaţi, ştiau foarte multe despre încărcătură ezoterică a acestor locuri. Fenomenele stranii, apariţiile miraculoase, unele considerate fenomene UFO, cât şi legendele locului care vorbesc despre existenţa unor uriaşi, au fost argumente care au convins până şi conducerea materialist dialectica a securităţii să pună aici bazele celui mai secret proiect al securităţii.”[2]

Disparitia din 1981 din Muntii Buzaului (comuna Bozioru, satul Nucu)

Unul dintre fraţi a urcat pană pe la trei sferturi din înălţimea stâncii, unde a observat nişte semne bizare săpate în piatră şi aproape complet erodate de tre¬cerea timpului. Când a ajuns sus, pe platforma îngustă a stâncii, s-a aplecat şi a ridicat un obiect ciudat de culoare galbenă, care semăna cu un lanţ, dar în clipa următoare a dispărut brusc sub privirea înmărmurită a fratelui său care se afla pe sol, la baza stâncii.

A fost alertată Miliţia locală şi au fost anunţaţi părinţii, la Brăila. Iniţial, autorităţile l-au bănuit pe cel care i-a chemat că le ascunde adevărul. Chiar 1-au ameninţat, crezând că-şi bate joc de ei. însă tatăl, fost alpinist, a escaladat şi el stânca, a ridicat obiectul respectiv şi a dispărut instantaneu în faţa a mai mult de zece martori.

Cazul a luat o turnură periculoasă; au sosit imediat la faţa locului mai mulţi ofiţeri de Securitate de la Bucureşti, care au anunţat DZ în aceeaşi seară. Zona a fost izolată de către o echipă militară pe o rază de o sută de metri în jurul stâncii. Reprezentanţii unei alte Direcţii din Securitate s-au ocupat în următoarele zile cu dezin¬formarea sătenilor şi liniştirea martorilor oculari. Cunosc toate aceste detalii din dosarul ultrasecret al evenimentului respectiv, pe care 1-am studiat ulterior, după Revoluţie. Acum douăzeci de ani încă nu aveam acces la astfel de operaţiuni, fiind doar un copil care venise la baza din B… de puţin timp. Se pare totuşi că unele aspecte au mai „transpirat” prin presă la mulţi ani după aceea, probabil datorită faptului că în acel loc au venit atunci câteva personalităţi politice şi din domenul ştiinţei.

Situaţiile de acest gen, care nu pot fi blocate informaţional în mod complet de la început, sunt înregis¬trate cu un cod special şi sunt numite „evenimente de tip K”. Ele reprezintă de obicei situaţii limită, care nu pot fi prevăzute în totalitate sau care dau naştere la diverse alte complicaţii.

În zilele următoare au survolat cu elicopterul stânca respectivă; „obiectul” era, de fapt, un gen de pârghie ancorată în piatra stâncii, fără a se putea stabili însă cine, cum şi de ce a realizat aceasta. Scrierea de pe peretele stâncii a rămas complet necunoscută, chiar dacă au fost trimise numeroase fotografii cu semnele respective, pentru a fi studiate la cele mai prestigioase instituţii de profil din lume. Deşi existau anumite similitudini de formă, nimeni nu a putut totuşi să găsească o corespondenţă clară cu vreuna dintre scrierile din antichitate.

Păreau foarte vechi, dar încă se mai observau, fiind în mare parte acoperite de muşchi de stâncă. Fiind pe atunci oarecum lipsiţi de experienţă şi presaţi de panica creată, cei responsabili au decis să dinamiteze stânca, însă ulterior s-a aflat că acela a fost un ordin dat de puterea de la Bucureşti, în prezent, la două¬zeci de ani de la dramaticul incident, locul este complet curăţat. Cei doi bărbaţi dispăruţi nu au mai revenit niciodată. Foarte interesant a fost faptul că, după ce au aruncat stânca în aer, în locul ei a continuat să rămână un contur străveziu de culoare verde deschis, ca un abur uşor. După câteva zile, însă, a dispărut şi el.

O confirmare a acestor evenimente (descrise de Radu Cinamar în cartea sa, aparuta în vara anului 2004) o gasim chiar într-un cotidian (ziarul Ziarul) unde se relateaza pe larg despre misterioasele disparitii. Interesant este faptul ca articolul respectiv de pe ziarul “ziarul”, nu mai este disponibil, oare de ce?

Iata un citat semnificativ: “O prima referire la astfel de disparitii face Dan Fodor, în Monitorul de Iasi. El relateaza despre doi braileni (sursa reporterului i-a cerut sa nu le dezvaluie numele), care, în anul 1980, au plecat spre catunul Nucu, dar, într-un loc numit “La Tâharie”, unul dintre ei s-a gândit sa faca o urcare pe una dintre stâncile cu forme ciudate din zona. Folosind echipamente de alpinism, tânarul a urcat pâna în vârf, de unde a strigat la prietenul sau:

“Uite ce am gasit!”

S-a aplecat, a ridicat ceva ce parea a fi un lant metalic si… a disparut. O vreme, cel ramas jos a asteptat ca prietenul sau sa termine cu glumele, apoi s-a convins ca s-a întâmplat ceva cumplit. L-a anuntat pe fratele disparutului, care a sosit din Braila cu o echipa de zece insi, câtiva dintre ei lucrând în Ministerul de Interne. Chiar fratele disparutului a urcat pe stânca. A gasit si el lantul metalic, pe care l-a ridicat si… a disparut si el. Nimeni n-a mai îndraznit sa repete “figura”. Cei doi frati, cautati în zadar prin împrejurimi, n-au mai aparut niciodata.”

În primavara anului 1990, Cezar Brad a fost numit director tehnic al DZ, iar în 1992 au fost clarificate raporturile dintre DZ si Presedintia României. Seful statului, carpa KGB-ista, Iliescu, a ordonat subordonarea totala si politizarea DZ; însa Cezar i-a prezentat câteva din realitatile socante care au fost descoperite de-a lungul timpului si implicatiile lor enorme în stabilitatea tarii, astfel încât buimaceala Presedintelui a facut loc unui acord asemanator celui vechi, în care DZ este cvasi-independent.”

Pornind de la aceste date concrete, dezvaluite si de alte persoane implicate la vremea respectiva in astfel de activitati, descoperim ca „evenimentele K“ ale misteriosului Departament Zero al Securitatii se confunda cu activitatile acelei unitati de paranormali a Armatei, cu baza in Muntii Buzaului, subordonata generalului Ilie Ceausescu. Cercetatorul Vasile Rudan, specialist in perceptie extrasenzoriala, a lucrat sub contract strict pentru aceasta unitate. A condus experimente extrasenzoriale cu copii superdotati, iar rapoartele, fotografiile si negativele, precum si filmele erau predate unitatii respective. Nu avea voie sa opreasca nimic. La inceputul anilor ’80, Vasile Rudan s-a aflat intr-o situatie de-a dreptul jenanta. Tocmai terminase un experiment, pregatise raportul si filmele, cum facea de obicei, urmand sa le predea.

Dar, surpriza! Si-a gasit camera unde se cazase in Bozioru – catun Nucu – devastata si toate materialele disparute, in mapa fiind pusa maculatura. Cine i le furase? Norocul lui a fost ca si cei din unitate observasera niste personaje foarte curioase, dotate cu jeep-uri Aro si statii de comunicatie, dotari specifice Securitatii, care monitorizau activitatile din Bozioru. Cine erau acesti „men in black”, de isi permiteau sa supravegheze o unitate ultrasecreta a Armatei, care raporta direct lui Ceausescu ?!

Ceata Albastra – cea vinovata de toate aceste disparitii si teleportari !

 

Site-ul bzi.ro abordeaza cu mult tupeu, ceea ce ma bucura, acest subiect, avand astfel in prim-plan, subiectul „ceata albastra”:

„In urma unor teste experimentale efectuate intre 1978 – 1981, in regiunea Bozioru, a rezultat ca in anumite situatii cand se intruneste un numar nedeterminat de factori electromagnetici (geomagnetici, biofizici si de alta natura) este posibila disparitia instantanee a unor persoane. In aceasta zona au loc unele fenomene paranormale ce inca nu pot fi explicate prin legile fizicii asa cum le cunoastem in prezent. Inexplicabila este si „ceata albastra”, stralucitoare, cu irizari ciudate, care se manifesta sub forma de cupola, masurata cu un dispozitiv pentru radiatii luminoase si avand 28.000 de grade Kelvin.

Acest fenomen este insotit de o concentrare a infrasunetelor de foarte joasa frecventa (3, 4 Hz) si de un zgomot de fond foarte suparator pentru fiintele vii. Omul poate avea stare de greata, cefalee, simte ca ii vibreaza toate celulele. In acele momente pot aparea halucinatii, vizuale si auditive. In cazul in care subiectul uman depaseste o limita de siguranta, el poate fi „aspirat” violent in interiorul acelei ceti albastre, care ia forma unui vartej relativ orizontal. Doi subiecti umani voluntari, dintre care un fizician, au descris in mod similar ce li s-a intamplat in timpul „aspiratiei”, experimentele fiind facute la un interval de doi ani.

Apropierea de ceata albastra creeaza o stare de teama ce se transforma treptat in spaima incontrolabila, cand subiectul este aspirat cu violenta intr-un tunel energetic turbionar, la capatul caruia se vede o lumina alba, stralucitoare. Invitat in 2006 la emisiunea „Miezul problemei” , domnul Vasile Rudan a relatat experimentele, intamplarile si misterele din Muntii Buzaului.

Dilatarea timpului !

In acel tunel energetic, timpul se dilata. Omul este supus unor solicitari fizice si psihice foarte puternice, simte ca se sufoca. La „expulzarea” subiectului uman din tunelul turbionar, cerul este senin, stralucitor, este o liniste totala, omul se simte bine, are senzatia ca se afla in stare de imponderabilitate.

Dincolo de starea de bine, subiectul uman este total dereglat. Pierde simtul orientarii in teren pentru un interval de maximum doua ore, vede peisajul inversat, ca in oglinda si crede ca cei din jurul sau nu sunt cum ar trebui sa fie.

In zona respectiva s-au facut si experimente de comunicatie telepatica, efectuate pe grupe de subiecti copii, pentru un studiu solicitat de Ministerul Apararii Nationale. S-a constatat ca in timpul cetii albastre turbionare, comunicatiile telepatice au o acuratete de 96-98 la suta in perceptia mesajului.

Testele au fost repetate si in prezenta unei comisii militare. Fenomenul cetii albastre este insotit si de fenomenul descarcarii temporare a pilelor electrice. Nu mai functiona dozimetrul pentru raze gamma, nici electromotorul aparatului de filmat.

Dupa disiparea cetii albastre, aparatele si-au reluat functionabilitatea. Un astfel de fenomen este comparabil cu cel relatat intr-un documentar difuzat pe Discovery, despre Triunghiul Bermudelor.

In documentar, ceata albastra este denumita „ceata electronica” sau „vartej electronic”, fiind responsabila de devierea unui avion cu 160 de km fata de ruta initiala.

Experimente militare !

In anii ’80, in Muntii Buzaului s-au efectuat o serie de experimente militare de catre cercetatori angajati pe baza de contract de catre Ilie Ceausescu, care avea o unitate de paranormali langa lacul Gotes.

Experimentele de la lacul Gotes priveau aparitia unui fenomen straniu, un vortex energetic ce se instala in anumite condicii geo-magnetice, fiind insotit de tulburari energetice care favorizau transmisia telepatica.

Furati de rusi !

In timpul aparitiei „norului gri”, pe un fond de un albastru intens imposibil de descris in cuvinte, au fost raportate disparitii de persoane, uneori acestea aparand in alte locuri. Atasatii militari sovietici au facut „schimb de experienta” cu cercetatorii romani, uneori furandu-le pur si simplu rapoartele secrete.

Aspirat de norul gri !

Unul dintre cercetatorii angajati de Ilie Ceausescu s-a lasat aspirat de norul gri. El a disparut din fata observatorilor timp de 4 ore, fiind gasit la o distanta apreciabila. A descris o calatorie intr-un univers paralel straniu, asemanator ca peisaj cu cel din care „plecase”. I s-a parut ca incursiunea sa a durat pana in 10 minute. La revenire, vedea totul inversat, ca in oglinda, si a slabit 8 kilograme in urmatoarele zile. Cercetatorii au numit fenomenul norului gri „poarta timpului”, o poarta energetica spre un univers paralel, potrivit romananiatv.net.”[3]

15. Tunelul din Masivul Sureanu: Descoperirea din Masivul Sureanu din anul 1994: Un munte plin cu filoane foarte lungi si masive de aur pur !

In mai 2006, Generalul Roddey, venise in Romania pentru a solicita serviciilor secrete „protocoalele complete ale cu privire la Muntii Orastiei”, acuzand totodata SRI-ul ca le ascunde ceva. A urmat apoi o sedinta secreta, cu usile inchise la Guvern, condusa de Calin Popescu Tariceanu, Premier al Romaniei, acesta imperativ sefilor de servicii secrete sa le prezinte americanilor totul, sub directa amenintare ca vor fi demisi !

„Tezaurul lui Decebal” nu este o „simpla legenda” asa cum au incercat istoricii mincinosi si propagandisti sa ne minta!
In 1994, s-au deschis mai multe situri arheologice in Muntii Orastiei pentru a se intelege mai bine structura de organizare militara si administrativa a activitatii vechilor daci in acele zone. Ideea parea sa fie promitatoare, intrucat sapaturile scosesera la iveala relicve ale unei vieti mult mai complexe decat se banuia pana atunci.

La sfarsitul unei zile, intr-un astfel de sit arheologic in Masivul Sureanu, s-a petrecut un eveniment care a „inghetat” serviciile secrete romane: unul dintre muncitori a alunecat din greseala intr-o incapere subterana si apoi, din aproape in aproape, s-a ajuns la un ansamblu aflat la o adancime mult mai mare (30 m).

Ce s-a gasit acolo, a fost de ajuns sa bulverseze in cel mai inalt grad conducerea tarii, reunita de urgenta intr-o sedinta a CSAT condusa la acea vreme de Ion Iliescu. A urmat apoi o ancheta de urgenta a SRI si o investigare mult mai complexa la fata locului. Daca alte tari ale lumii ar afla despre asta, am fi invadati direct, pentru ca un asemenea aur, nu se stie sa mai existe in lume si mai mult ca sigur, ar lua mintea oricui. Veti vedea imediat despre ce este vorba !

Cronologie importanta a evenimentelor !

I. Operatiunea „Punct fierbinte in Antarctica” – parteneriatul dintre SRI si Pentagon pentru a rezolva o mare enigma!

MACOR – ANTARCTICA FACILITY – EYES ONLY !

Misterioasa Baliza Cosmica din Antarctica care face o triangulatie cu Muntele McKinley (Alaska) si Muntii Orastiei (Masivul Sureanu) care are legatura cu satelitul Europa al planetei Jupiter dar si cu tot Sistemul Solar!

Antarctica-muntii Orastiei-Alaska-Jupiter !
Piramida de foc !

La data de 22 ianuarie 2007, echipamentul bazei militare americane Macor din sud-vestul Antarcticii a inregistrat o activitate neobisnuita pe unul din varfurile muntilor de joasa inaltime, aflat la o departare de aproximativ 20 de kilometri. Astfel de semnale ciudate se inregistrasera si in anul precedent, indicand o triangulatie dubla, speciala: cu muntii Orastiei din Romània si cu muntele McKinley din Alaska. In niciuna din acele regiuni Serviciul de Contrainformatii Militare al SUA nu avea referinte despre activitati dubioase, asa ca nimeni nu intelegea care este semnificatia acelor zone. Surpriza a venit deci in luna ianuarie cand cele trei puncte au fost legate la randul lor prin indicarea unei rezultante in spatiul cosmic, avand ca tinta satelitul Europa al lui Jupiter. Atunci, o zona precisa a calotei ce acoperea acea zona muntoasa din Antarctica, de langa baza Macor, se topise in doua ore, dand la iveala un dispozitiv tehnologic de o complexitate extraordinara.

Din fotografii se vedea ca obiectivul avea o forma de trunchi de con, cu baza o elipsa; in mod evident, functiona ca un fel de “baliza cosmica”. Ca dimensiuni, era cam cat o cladire cu trei etaje, iar aproape de varf, cam la doua treimi de baza, prezenta un fel de “guler”, ca un evantai amplu, posibil un fel de antena. Americanii nu au putut identifica sursa exceptionala de energie care a putut topi o masa gigantica de gheata in doar doua ore, baliza fiind acoperita cu un strat de 210 metri de gheata, dar in mod evident acea sursa provenea din interiorul dispozitivului. Dupa topirea ghetii, baliza incepuse sa emita niste semnale luminoase de o intensitate colosala, intr-un ritm foarte rapid, asemanator pulsarilor.

La 72 de ore dupa declansare, in dimineata zilei de 24 ianuarie 2007, orice manifestare de acest gen a incetat. Dispozitivul a continuat totusi sa functioneze emitand energie si pastrand perfect uscat spatiul care-l inconjura. Baliza era luminata si in mod evident exista o anumita activitate interioara, insa emisiile energetice puternice incetasera.

Cercetarile au stabilit putine lucruri. Problema cea mai spinoasa era ca din primele analize ale codurilor luminoase, era clar ca se intampla ceva, in directa legatura cu locatiile din Romània si Alaska. Chestiunea se complica si mai mult atunci cand se analiza rezultanta spre satelitul Europa al lui Jupiter. Nimeni nu a inteles care era natura “amenintarii”, dar toti au fost de acord ca ceva avea sa se intample. Simetria luminoasa extrem de complicata reprezenta, dupa calculele savantilor, un fel de “numaratoare inversa”. Dar explicatiile puteau fi cu totul altele decat cele legate de ideea unei distrugeri in masa, cataclismice. ”Radarul antarctic” a fost un incident planetar, observabil din multe state si care nu poate fi negat, cel putin la nivelul serviciilor secrete. Ramane totusi misterul concluziilor finale la care s-a ajuns.

În ultimii ani, știri tulburătoare despre descoperirea unui vortex spațio-temporal în Antarctica au răzbătut în presa din Statele Unite. Deși informația a fost rapid cenzurată de armata americană, s-a aflat că americanii au început, în secret, excavarea cu dispozitive super-tehnologice a locului acestei descoperiri senzaționale.

Tunelul timpului de deasupra Antarcticii !

Totul a început în anul 1995, când oamenii de știință britanici și americani care studiau vremea din Antarctica în cadrul unui proiect comun, au făcut o descoperire extraordinară. Fiziciana americană Mariann McLein le-a relatat cercetătorilor că în apropierea Polului Sud a observat în data de 27 ianuarie un vârtej de ceață cenușiu, pe care l-a luat drept un simplu vortex caracteristic furtunilor polare. Totuși, vârtejul și-a păstrat neschimbată forma, rămânând staționar. S-a decis cercetarea fenomenului, fiind lansat în acest scop un balon meteorologic garnisit cu echipamente de măsurare a vitezei vântului, a temperaturii și a umidității. Balonul s-a ridicat imediat și a dispărut brusc în ceață.

După un timp, cercetătorii au readus balonul la sol cu ajutorul frânghiei legate în prealabil de acesta. Surprinderea a venit din măsurătorile citite pe aparate: ceasul balonului indica data de 27 ianuarie 1965, dată situată în timp cu 30 de ani în urmă. Experimentul a fost repetat de câteva ori, după ce savanții s-au asigurat că echipamentul balonului este în stare bună de funcționare. De fiecare dată, ceasul indica o dată aflată cu 30 de ani în urmă. Straniul fenomen a fost denumit „poarta temporală“ și a fost raportat la Casa Albă. Se presupune că acel vârtej de deasupra Polului Sud este un sui generis tunel al timpului ce permite trecerea în alte dimensiuni temporale. Există voci care susțin că s-au demarat în secret programe de cercetare a posibilităților de realizare a călătoriilor în timp, programe ce sunt controlate de către CIA și FBI. Nu există însă nicio confirmare oficială din partea autorităților federale americane.

Cutremure şi anomalii magnetice puternice în zonă…

În anul 2001, în timpul iernii australe, o urgență medicală a forțat o evacuare de personal de la bazele din Antarctica, primul eveniment de acest gen ce a avut loc în plină iarnă polară. Tot atunci, întreaga regiune a fost zguduită de un cutremur neobișnuit de puternic. Seismologii au localizat epicentrul cutremurului la o adâncime ce corespunde cu cea a unei bizarei structuri îngropate sub gheață, descoperite ulterior.

Un alt eveniment important al anului 2001 a fost apariția unei anomalii magnetice puternice în acea zonă, care s-a întins până în vecinătatea bazei rusești Vostok din Antarctica. Cercetătorii ruși au fost șocați și uimiți de ceea ce au observat atunci.

Americanii au transportat în Antarctica o gigantică maşinărie sfredelitoare !

Imediat după aceea, conform unor surse demne de încredere, Forțele Aeriene Americane au trimis dispozitive și mașini de înaltă tehnologie, precum gigantica lor mașină sfredelitoare „Subterrene“ (alimentată cu energie nucleară), către o bază secretă din Antarctica, ce este situată în apropierea locului în care a avut loc ciudata descoperire rusească din aprilie 2001.

„Subterrene“ este o mașinărie complexă capabilă să efectueze adevărate călătorii subpământene, căci ea poate fora în toate rocile dure de pe suprafața Pământului. Pentru „Subterrene“ este posibil și să perforeze un strat de gheață, oricât de gros ar fi acesta.

O echipă de televiziune a dispărut misterios în Antarctica !

În momentul în care opinia publică internațională începuse să fie interesată din ce în ce mai mult de misterioasele săpături din Antarctica, o echipă de televiziune din California a pornit, în noiembrie 2002, către această destinație, pentru a realiza un reportaj. Această echipă de televiziune a dispărut însă la fel de misterios. Ulterior, forțele speciale SEAL ale Marinei Americane au descoperit o înregistrare video ce a aparținut echipei. Înregistrarea confirma prezența unui artefact uriaș, aflat sub gheață – o mașinărie preistorică, posibil de origine extraterestră.

Cităm dintr-o declarație de presă ce a apărut pentru scurt timp pe site-ul televiziunii: „Guvernul SUA urmărește să blocheze difuzarea înregistrării video găsite de echipele de salvatori SEAL în Antarctica, înregistrare ce ar conține dovada unei descoperiri arheologice de importanță colosală, ce s-ar afla îngropată la 3 kilometri sub gheață.“

Fosta preşedintă a parlamentului francez confirmă că este vorba de o structură veche de peste 12.000 de ani.

Unele țări europene au protestat împotriva lucrărilor de excavație întreprinse de armata SUA, întrucât se știe că Antarctica este un teritoriu internațional, ce este protejat de orice exploatări făcute de mâna omului. Nicole Fontaine, fost președinte al Parlamentului francez, chiar a declarat următoarele: „Dacă armata americană a construit ceva acolo, atunci ea violează Tratatul internațional privind Antarctica. Dacă nu, trebuie să vedem despre ce descoperire este vorba. Pare să fie ceva ce are o vechime de cel puțin 12.000 de ani, și a fost acoperit de ghețurile Antarcticii. Aceasta ar putea fi cea mai veche structură realizată de mâna omului de pe planeta noastră. Pentagonul trebuie să dezvăluie public ceea ce ascunde.“ Există oare vreo legătură între acea poartă temporală și mașinăria veche de cel puțin 12.000 de ani de sub gheața Antarcticii? Dacă se va descoperi că este vorba despre o structură construită de mâna omului la sfârșitul Paleoliticului, acest fapt semnificativ va modifica cursul istoriei.”

II. Secret mortal !

In anii ’90 a existat un program arheologic vast, in zona muntilor Orastiei, in scopul stabilirii mai precise a identitatii poporului romàn in spatiul carpatic, dar si pentru intelegerea mai buna a sistemului de fortificatii si de trai a populatiei din acea vreme. Dupa Revolutia din ’89, autoritatile au manifestat o anumita deschidere in acest sens, pana cand a fost obturata de interese ascunse si de interese politice. In acea vreme, arheologii au depus o activitate destul de intensa si rezultatele au inceput sa apara, multe dintre ele uimitoare. Au fost publicate unele lucrari despre descoperirile facute, dupa care totul a incetat brusc. Ca de obicei, s-a invocat lipsa de fonduri si a conditiilor necesare pentru continuarea sapaturilor.

De fapt, atunci a avut loc o descoperire formidabila, considerata secret de stat la cel mai inalt nivel. In plus, descoperirea i-a speriat atat de tare pe oficialii romàni, incat au actionat orbeste si au ascuns atat de bine locul, incat nu a mai putut fi gasit ulterior! Nu au fost capabili sa inteleaga ce au vazut la fata locului si cu atat mai putin sa studieze problema. Desi era cea mai importanta descoperire facuta vreodata, capabila sa dea peste cap nu doar aceasta tara, ci chiar echilibrul socio-politic si economic mondial, a fost inchisa cel mai repede si ascunsa atat de bine incat a disparut cu totul. Fara a se urma protocolul obisnuit in astfel de cazuri, cercetarile initiale s-au rezumat la cateva intrebari si au fost realizate doar de structura locala de Politie. Au venit apoi trei agenti SRI care au contactat repede Bucurestiul, dar reprezentatul trimis a clacat, decizional vorbind.

Au fost atat de speriati, incat au considerat ca, pentru o mai mare siguranta, trebuie sa astupe locul pana la sosirea echipajelor de specialisti. Au adus imediat o betoniera si au sigilat chiar ei intrarea, asternand pe deasupra un strat de pamant cu vegetatie. Abia au avut timp sa faca niste fotografii; restul dosarului, foarte subtire, il constituie declaratia unui profesor de istorie si lingvistica. Mai mult, masina in care se aflau cei trei ofiteri de securitate a fost implicata intr-un teribil accident, pe drumul de intoarcere la Bucuresti. Au murit toti! Abia a putut fi salvat putinul material de dosar. Prin urmare, un singur martor a ramas in viata, profesorul Constantin, de la care nu s-a putut afla mare lucru. Parca fusese lovit de dambla; nu vorbea sau vorbea foarte rar, cu lungi intreruperi. Macar avusese prezenta de spirit de a face noua fotografii, agentii de securitate facusera si ei alte patru, dar doua fusesera distruse in accident.

16. Misterele Targovistei – tunelurile ce leaga Curtea Domneasca de Manastirea Dealu si comorile care s-ar ascunde acolo !

Targoviste, oras resedinta de judet si cel mai mare oras al judetului Dambovita, a fost resedinta domneasca si capitala intre anii 1396 si 1714, fiind in acele timpuri cel mai important centru economic, politico-militar si cultural-artistic al Tarii Romanesti.

Mai multe aflam de pe site-ul Dacic Cool:

„Curtea Domneasca din Targoviste reprezinta cel mai bine pastrat ansamblu medieval apartinand curtii unui suveran de pe teritoriul Romaniei, avand o suprafata de 3 hectare. A fost resedinta si scaun domnesc timp de 3 veacuri pentru 33 de voievozi, incepand cu Mircea cel Batran si incheind cu Constantin Brancoveanu. Curtea Domneasca a fost construita de Mircea cel Batran pe malul Ialomitei.

Materialul principal pentru constructie a fost piatra de rau. In zilele noastre, ruinele palatului se pot admira de pe o scara metalica, iar din loc in loc gasim panouri explicative pentru turisti.
Turnul Chindiei, inalt de 27 de metri, a fost construit de Vlad Dracul, tatal lui Vlad Tepes, fiind un turn-clopotnita. Mai tarziu devine turn de supraveghere, aparare si refugiu. Numele lui provine de la arhaismul chindie, care inseamna inserare. De fapt anunta momentul cand se stingeau toate luminile pentru ca turnul sa nu fie observat de la distanta mare.

In curtea Palatului Domnesc se afla si Biserica Mare Domneasca, construita pe vremea domniei lui Petru Cercel si poarta hramul Adormirea Maicii Domnului. Exista si o legenda potrivit careia in tunelul sapat sub Curtea Domneasca domnitorul Brancoveanu ar fi ascuns o careta cu aur. O alta legenda spune ca Vlad Dracul a strans in cetate toti vagabonzii si cersetorii pentru un ospat, dupa care a inchis portile si i-a incendiat.”[4]

De pe blog-ul lui Adrian Melicovici aflam o informatie despre o comoara:

„Târgovişte, cetatea medievală care a uimit Europa vreme de peste trei secole, cetate eternă, cetate a misterelor şi legendelor. Bătrânii spun că oraşul ascunde comori în tunelul a cărui gură poate fi văzută în Complexul de la Curtea Domnească, acolo unde domnitorul Brâncoveanu ar fi ascuns o caretă cu aur, rămasă ca o fascinantă speranţă în inchipuirile oamenilor…Târgovişte, locul unde valul şi şanţul cetăţii tronează şi astăzi precum o mărturie a celei mai puternice fortificaţii de apărare din Europa de Est.

Târgovişte este o cetate reală, cu ziduri de cărămidă, puternic amplasate, dăinuind şi astăzi peste veacuri, ba chiar peste milenii, după cum amintesc reputaţii istorici ai vremii, Neagu Djuvara sau cei de prin partea locului. Târgovişte, capitală spirituală, prin nenumăratele biserici şi mănăstiri care aduc aminte prin energia formidabilă, benefică, de Strabon, care a vorbit despre Axis Mundi, adică legătura oamenilor cu cerurile. Târgovişte, loc legendar, despre care se spune că în urmă cu câteva mii de ani ar fi fost printre primele aşezări ale legendei coborâtorilor din cer, urmaşii atlanţilor…”[5]

Tunelurile din Târgovişte !

Dacă, în articolul precedent, am vorbit despre tunelurile care ar exista în Bucureşti, un cititor a propus o interesantă discuţie despre galeriile subterane dintr-o fostă capitală a Ţării Româneşti, Târgovişte.

„În Târgovişte, au existat tuneluri ce legau curtea domnească de Mănăstirea Dealu’ (aflată la aprox 5 km depărtare de oraş). Intrările în tunel există şi astăzi, însă tunelurile s-au surpat odată cu trecerea timpului. Totuşi, nu am auzit pe nimeni vorbind despre aceste pasaje, deşi intrările sunt la vedere, putând fi observate de oricine”[6], a spus Horas.

17. Tunelurile de sub Sarmisegetusa: acolo se afla un oras al atlantilor unde se regasesc carti din metal, cristale si aur monoatomic !  BBC scaneaza Sarmisegetusa folosind tehnologia LIDAR !

Agitatie mare in jurul Sarmizegetusei. Se foloseste tehnologie de varf, dar se pastreaza secretele. Orasul secret de sub Sarmizegetusa? BBC şi Discovery scanează Sarmizegetusa ascunsă! Ministrul Culturii se agita si el. Ce sa fie, totusi?

In 1993, Romania demara o ampla campanie de punere in valoare a cetatilor dacice de la Gradistea.Un studiu multidisciplinar efectuat la fata locului a pus in evidenta faptul ca sub ceea ce este acum decopertat exista un urias ansamblu arhitectonic, un ansamblu militaro – civil compact, cu mai multe nuclee, intins pe o suprafata de peste 200 de kilometri patrati.

Acest oras ingropat este predacic si e foarte bogat in aur. Specialistii romani au intocmit niste planuri de detaliu cu siturile subterane nedecopertate, pe care le-au strans intr-un dosar trimis Ministerului Culturii si Cultelor. O copie a planurilor a ajuns insa si la cautatorii clandestini de comori, care au relatii puternice in zona clasei politice. Hotii stiu acum cu exactitate unde sa caute.

In mod ciudat, posibilitatea ca vestigiile din Muntii Orastiei sa fie scoase de pe lista UNESCO, merge mana in mana cu deja celebrul scandal al bratarilor dacice. Dupa cum se stie, ele au fost gasite in siturile de la Gradistea de catre hotii de comori si scoase apoi clandestin din Romania. Au ajuns in Statele Unite, unde un colectionar american de buna credinta a anuntat oficialitatile ca aceste artefacte se comercializeaza pe piata neagra. Ulterior statul roman a recuperat o parte din ele si a demarat o ancheta. In mod uluitor, numele unor politicieni de calibru, precum Adrian Nastase si Dan Iosif au fost asociate cu disparitia bratarilor. Cei doi au fost banuiti ca ar fi intermediat traficarea in tara a doua tezaure sustrase din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, respectiv 15 bratari dacice de aur.

Conform unor informatii neoficiale, subsolul din zona Gradistei a fost sondat din satelit de catre rusi pe la inceputul anilor ‘90. Rusii vorbeau despre situri antice, dar si preistorice necunoscute inca in zona Gradistei. Coroborand aceste date cu informatiile unor scriitori antici, care spuneau ca dacii au taiat si au zidit muntii, Guvernul Romaniei a cerut aflarea adevarului. Astfel, intre anii 1993 si 1999, in perimetrul fortificatiilor dacice de la Gradistea s-au desfasurat cercetari pe mai multe discipline, pentru realizarea unui studiu de ansamblu privind zona arheologica. Cercetarile au fost demarate deMinisterul Lucrarilor Publice, Ministerul Culturii si Ministerul Cercetarii. Ele aveau drept scop delimitarea fizica a complexului de fortificatii prin alte metode decat sapaturile arheologice, si chiar elaborarea unei strategii de punere in valoare a constructiilor preistorice de la Gradistea.

Mai multe informatii aflam din cartea Aryanei Havah, in care un copil, pe care aceasta il intervieveaza, venit de pe o planeta numita Inua, in apropiere de Constelatia Orion, si-a pastrat memoria ancestrala, asadar beneficiaza de intreaga cunoastere pe care a acumulat-o in viata anterioara.

Redau mai jos interviul cu „David” (pseudonim), care ne ofera niste informatii esentiale pentru a sti despre secretul de sub Sarmisegetusa:

„Aryana: De Burebista imi poti spune ceva ?

David: Si el a fost un initiat. Cunostea taina Muntelui Sacru si a Codului Legilor. El a fost cel ce a ridicat cetatea de care vorbeai, Sarmisegetusa Regia.

Aryana: Locul pe care este ridicata cetatea este un loc special ?

David: Da, sub ea, adanc, se afla canale subterane sapate de primii atlanti, care adapostesc cunoasterea acestora.

Aryana: Sub ce forma este aceasta cunoastere ?

David: Vad multe carti din metal. Sunt puse in niste scobituri, in pereti. Unele din galerii s-au surpat si nu se mai poate ajunge la ele. Pacat! Acolo se afla scrisa sosirea atlantilor. Mai vad si multe inscriptii pe pereti. In mijlocul unei sali mari vad un fel de lada din piatra verde deschis, in interiorul ei se afla recipiente cu un praf ca de aur (n.ed. aur monoatomic) si cateva cristale mari. Mai vad si ceva ce seama cu un aparat.

Aryana: la ce foloseau aceste lucruri ?

David: Cu ajutorul aparatului poti citi ce este scris in cristale. Aghton nu vrea sa spuna la ce era folosit praful.

Aryana: Cum au sapat aceste canale ?

David: Cu ajutorul unor aparate. Dar nu le-au sapat, ci au topit roca. Arata ca pe Inua.

Aryana: A locuit vreodata cineva acolo ?

David: Da. Mult timp.

Aryana: Si aveau aer ?

David: Erau construite niste canale verticale de diverse grosimi si lungimi, care erau dispuse in anumite puncte, in special, in locul unde se intretaiau coridoarele. Acestea aduceau aer de la suprafata si il introduceau in interior. La fel si apa. O lua dintr-un rau din apropiere si o aduceau in interior cu ajutorul unor canale special construite, care strabateau intreaga constructie. Din cauza unui canal de genul acesta s-a prabusit partea de care iti vorbeam.

Aryana: De ce ?

David: Din cauza ca o piatra mare a cazut si a blocat partea in care apa iesea asa ca o parte din coridoare s-au inundat si datorita unui cutremur s-au surpat.

Aryana: Daca am sapa acolo, am ajunge la aceste grote subterane?

David: Nu stiu! Daca am avea voie, probabil am ajunge.

Aryana: Sarmisegetusa era o cetate obisnuita sau era un loc special ?

David: Era un loc special. Era locul de intalnire al luptatorilor. Tot aici se pastrau si rezerve de hrana. In timpuri grele aici se refugiau oamenii spre a fi protejati. Cetatea este construita intr-un anume fel. Cei ce paseau in ea erau protejati de atacuri din exterior.

Aryana: Te referi la atacuri fizice ?

David: La toate atacurile.

Aryana: Ce forma avea cetatea ?

David: Este pe rotund, deoarece este conceputa pe una din chakrele Romaniei. Cei ce au ridicat-o stiau acest lucru. In mijlocul ei era o coloana uriasa pe varful careia se afla un dispozitiv special. Acesta prelua energia ce venea din inima pamantului si o transmitea amplificata mai departe.

Tot aici se faceau si anumite ritualuri speciale cu scopul de a avea recolte bogate sau ploaie, sau orice era necesar. Strabunii nostri cunosteau importanta planetelor si a anotimpurilor. De aceea Sarmisegetusa Regia avea in interiorul ei un urias cadran solar, facut din piatra. Era asezat in centrul cetatii. Cu ajutorul lui se urmarea rotatia pamantului si miscarea astrelor.”[7]

Ceea ce spuneau cei citati mai sus, confirma David! Este ceva extraordinar. David ne vorbeste despre ce se regaseste in acel oras subteran si anume: mai multe carti din metal, cristale si aur monoatomic. In cazul descoperirii din Bucegi, aurul monoatomic, a fost punctul fierbinte al acelei descoperiri, dupa cum a prezentat si Radu Cinamar.

Sarmisegetusa pazita intens de jandarmi ce amendeaza pe oricine o viziteaza fara sa anunte !

Este posibil ca acesta sa fie si unul dintre motivele pentru care zona Sarmisegetusei a devenit ultrapazita. De exemplu, avem de-a face cu niste abuzuri incalificabile din partea jandarmilor, care au amendat deoarece a vizitat Sarmisegetusa cu o ora mai tarziu decat prevede programul, iar abuzurile nu se opresc aici.

18. Secretele tunelurilor de sub Marea Neagra care duc pana in Bulgaria si Turcia !
In anii ’80 soldatii care munceau la Canalul Dunare-Marea Neagra au descoperit o gura de acces in aceste tuneluri !

„Într-o cronică scrisă înaintea Primului Război Mondial apare o poveste misterioasă în care se vorbește de faptul că țăranii din Dobrogea foloseau tuneluri subterane de mii de kilometri lungime, săpate sub Marea Neagră doar pentru a-și duce oile până în Turcia.

Deocamdată nu există informaţii legate de cine a construit aceste două tuneluri și nici despre motivul pentru care ele traversează prin subteran Marea Neagră.

În anii ’80, soldații care munceau pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, au descoperit din pură întâmplare o altă gură de acces a acestor tuneluri. Aceasta, aflându-se într-un cimitir din Murfatlar, era folosită în dese rânduri de muncitorii de la canal pentru a trece în Bulgaria.

Exportul nu se realiza pe uscat sau cu vasele, ci prin două tuneluri de dimensiuni impresionante, potrivit cronicii menționate. Cele două tuneluri ar porni din sudul Dobrogei actuale și din Cadrilater și traversează Marea Neagră, scrie obiectiv.info.

În timpul războiului, aceste guri de acces au fost astupate din motive de siguranță națională și au fost păzite.

Există bănuieli cum că Securitatea era la curent cu existența acestor tuneluri megalitice și nimănui nu îi era permis să se apropie de căile de acces.”[8]

19. Misterele Muntilor Apuseni: tunelurile secrete care duc catre comorile lui Decebal ! Legenda uriasilor care le pazeau !

„Munţii Apuseni sunt, înainte de toate, sălbatici. Sunt locuri unice, de o frumuseţe rară, cu peşteri ale căror formaţiuni îţi rămân întipărite în memorie. Cu multă linişte şi o îmbinare armonioasă între plaiuri şi abrupturi, aşa îi întâmpină Apusenii pe cei care le trec pragul. Munţii Apuseni sunt cuprinşi între valurile de coline ale Câmpiei Transilvaniei şi Câmpia Tisei şi constituie veriga care închide spre apus arcul Carpaţilor.

Apar ca o insulă muntoasă de formă aproape rotundă şi fac parte din grupa Carpaţilor Occidentali, reprezentând comapartimentul cel mai mare şi cel mai înalt al Carpaţilor Occidentali. “Numele lor este dat de poziţia lor geografică. Au primit denumirea de Munţii Apuseni pentru că se găsesc în zona de Apus, în partea de Vest. În Munţii Apuseni întâlnim o combinaţie între relieful sedimentar, vulcanic şi cristalin.

Astfel s-au format rocile dure. Datorită reliefului vulcanic sunt şi zăcămintele de aur şi argint, în zona în care au existat vulcanii”, ne-a explicat prof. univ. dr. Alexandru Ilieş, decanul facultăţii de Geografie, Turism şi Sport Carstul întâlnit în Apuseni dă faimă acestor munţi. “Relieful carstic se împarte în exocarst-cheile şi endocarst-peşterile. Este relieful carstic cu cea mai mare suprafaţă, cu cea mai mare densitate de formaţiuni carstice din România”, a mai precizat prof. univ. dr. Alexandru Ilieş.

Uriaşii din Apuseni !

Legendele din jurul Munţilor Apuseni nu sunt puţine. Cea mai răspândită este cea a uriaşilor care şi-au dus veacul aici. Astfel, mitul spune că Decebal a fost de acord să-i lase pe uriaşi să trăiască în Apuseni, cu condiţia să-i păzeazcă toate comorile. Dintr-o întâmplare nefericită au apărut dealurile din Ardeu.

Bătrânii din zona satului hunedorean Ardeu spun că pe vremuri trăia o familie de uriaşi care a fost însărcinată de Decebal să păzească un plug de aur în mărime naturală, la care erau legaţi doi boi, tot din aur, şi tot din mărime naturală, piese la care căpetenia dacilor ţinea tare mult şi pe care le-a ascuns într-o peşteră, a cărei intrare a fost apoi zidită, scrie timetv.ro.

Aflând de comoara de sute de kilograme de aur, un grup de flăcăi ce doreau să devină bogaţi peste noapte s-au încumetat în munţi. Au luat cu ei săbii, coase, furci şi tarnacoape, plus trei căruţe trase de boi, ca sa aibă cu ce-şi căra înapoi prada. Peştera era păzită, cu rândul, de tatăl şi fiul cel mare din familia uriaşilor.

În ziua în care grupul de prădători a ajuns în apropierea peşterii, de pază era fiul cel mare al uriaşilor. Cu mâncare la el, părintii l-au trimis pe cel mai mic. Acesta a uitat însă să ia cu el şi cele trei pâini de care fratele său avea nevoie ca să se sature. Înfometat, flăcăul uriaş a plecat după mâncare.

Prădătorii au ajuns la peşteră când era doar mezinul, care a fost ademenit să mănânce dintr-un bou otrăvit, astfel că la scurt timp a murit, iar prădătorii au intrat în peşteră. Imediat ce au intrat, tavanul peşterii s-a prăbuşit şi au murit cu toţii. Când a ajuns la peşteră şi a văzut că băiatul i-a fost înghiţit de pământ, uriaşa a început să răscolească pământul, şi aşa ar fi apărut dealurile din Ardeu.

Legenda urşilor înfometaţi !

Când vine vorba despre Peştera Urşilor, legenda spune că, în urma căderii unei stânci peste gura peşterii, au fost închişi aproximativ 140 de urşi înfometaţi. În cele din urmă ei s-au atacat reciproc pană când au murit toţi. Tot legenda spune că în actual Peşteră a Urşilor ar fi trăit zmei, creature cu puteri supranaturale.

Are o lungime de 1.500 metri şi este compusă din galerii aflate pe două nivele (galeria uperioara lungă de 488 metri, aceasta este destinată turiştilor) si cea inferioară cu o lungime de 521 m, pentru cercetări ştiinţifice. Apa a fost cea care a modelat calcarul care seamănă cu marmura din peşteră. Cu o răbdare care se măsoară în zeci de mii de ani, a sculptat stalactite şi stalagmite cum rar ai ocazia să mai vezi altundeva.

Vălul Miresei !

Cascada Vălul Miresei este învăluit în legendă. Astfel, se spune că numele îi provine de la o mireasă cu mulţi ani în urmă, care a avut dorinţa de a se poza la cascadă, înainte de nuntă, şi din nefericire, a căzut şi s-a înecat şi a murit. Nuntaşii care au plâns-o ar fi dat naştere cascadei din lacrimile lor.

Nunta Zmeului !

Legenda Peşterii Onceasa, sau Huda Zmeilor, spune că zmeul îşi sărbătorea nunta cu mare alai pe Vârful Briciei, bucurându-se de lumina frumoasă a lunii. Deodată apare un nor obraznic care acoperă faţa lunii şi întunecă cerul. Mirele supărat înghite norul, ca urmare, o furtună năprasnică, cu trăznete peste trăznete, se repede peste alaiul de nuntă.

Zmeul îşi ia mireasa şi nuntaşii, se repede în carul său de foc şi dă fuga într-o peşteră din apropiere, cautând refugiu. O parte din nuntaşi şi carul sfărâmat de trăznete sunt transformaţi în pietrele ce aparţin Briciei. O altă parte a alaiului scapă pe jos până la peşteră, dar mânia trăznetelor îi ajunge şi acolo.

Peştera cu Lapte !

O altă legendă se referă la Vârful Piatra Boghii, caracterizat de un perete de calcar impozant ce coboară până în vale. La partea superioară a peretelui se află intrarea în Peştera Boghii sau Peştera cu Lapte, nume datorat „laptelui de munte” care s-ar găsi în interior. În faţa acestei peşteri apare figura voluminoasă şi întunecată a unui urs şi, tot în faţa peşterii, există o gradină neobişnuit de verde şi plină de flori. Aceasta grădină, denumită şi „Grădina peşterii”, se află sub protecţia a două drăcoaice frumoase, care se pot vedea udând florile la lumina lunii, mai spune legenda.”[8]

20. Tunelurile misterioase de sub Bucuresti: construite acum aproximativ 2.300 de ani !

De la daci, trecand pe la Vlad Tepes si culminand cu Ceausescu, labirintul tunelelor secrete de sub Bucuresti – si povestile despre ele – nu au incetat sa creasca. Cititi mai jos un amplu material despre tunelele si catacombele pe care le ascunde Bucurestiul si imprejurimile sale.

O istorie mai putin cunoscuta !

„La 12 metri sub platoul Pieţei Revoluţiei există o reţea de catacombe prin care se circulă cu barca. E vorba de culoare betonate, cu lăţimea de aproximativ 2 metri, prin care curge un rîu subteran adînc de 1 metru. Cu apă curată. Debitul rîului secret e de aproximativ 1,5 metri cubi pe secundă. La intrare, aceste căi navigabile, care străbat Capitala, sînt utilate cu bărci pneumatice. Informaţiile ne-au fost furnizate de Dan Falcan, şeful Secţiei de Istorie a Muzeului Municipiului Bucureşti.

Istoricul a cules toate datele existente despre catacombele Bucureştilor, mai vechi şi mai noi, şi le-a pus cap la cap, pentru a-şi face o imagine asupra istoriei oraşului. Capitala României are o tradiţie de secole în materie de tainiţe şi coridoare secrete. Din datele pe care le deţin istoricii, primele coridoare subterane demne de luat în seamă au fost beciurile producătorilor de vinuri. Acestea aveau zeci de metri şi erau atît de largi, încît se circula prin ele cu carele. În Secolul al XIX-lea au apărut edificiile care aveau tuneluri de refugiu, cum e tunelul care leagă Palatul Ghica Tei de Mînăstirea Plumbuita, lung de mai bine de 1 kilometru.

În nordul Parcului Cişmigiu, Biserica Schitu Măgureanu e lagată prin subterane de Palatul Kretzulescu. Sub Palatul Golescu, situat lîngă Stadionul Giuleşti, a fost depistat un coridor subteran care da înspre lunca Dîmboviţei. Coridorul a fost folosit şi de Tudor Vladimirescu. “De pe la 1826 ne-au rămas cîteva relatări, care ne dau o imagine asupra catacombelor de sub Capitala Ţării Româneşti. La acea vreme haiduceau în zonă vestiţii Tunsu şi Grozea. Timp de mulţi ani, ei au băgat spaima în boierii din Bucureşti, în special în cei care aveau casele în zona actualei Şosele Panduri.

Îi călcau mereu, iar poterele nu puteau face nimic. Deşi reuşeau să îi localizeze, cînd să pună mîna pe ei, haiducii dispăreau «intrînd în pămînt», adică coborau în subteran. Astăzi, putem afirma că, sub această şosea, erau o mulţime de coridoare subterane, late de 3 metri şi înalte de 2 metri. dar toate datele acestea au pălit atunci cînd am intrat în contact cu alte informaţii recente. Labirintul subteran vechi al oraşului pare neînsemnat pe lîngă cel construit din ordinul lui Ceauşescu. Datele mi-au parvenit de la militarii care au intrat în subteranele fostului Comitet Central, actualul Senat al României, respectiv de la maiorul Gheorghe Grigoraş şi căpitanul Nicolae Grigoraş, de la unitatea specială de luptă antiteroristă.

Ei au intrat în aceste catacombe chiar pe 25 decembrie 1989, împreună cu un grup de genişti şi pirotehnişti”, explică muzeograful Dan Falcan. Conform relatării militarilor, la subsolul clădirii au găsit un tunel, nu prea lung, care coboară într-un fel de cazarmă. Opt camere cu paturi pliante. Din aceste camere pornesc mai multe culoare, unul ducînd chiar pînă la etajul II al clădirii. Pe un alt culoar se poate ajunge la un buncăr mai larg, la 7 metri adîncime.

Se trece, apoi, de o uşă blindată şi se ajunge la un apartament spaţios, la adîncimea de 9 metri. Militarii au căutat, apoi, camera în care se afla sistemul de ventilaţie şi s-au trezit pe un nou culoar. După ce au străbătut aproximativ 30 de metri, au găsit o nişă cu o ladă mare, în care erau 16 bărci din cauciuc, cu pompe de umflare. După alţi 20 de metri, militarii au observat că pereţii tunelului au altă culoare, sînt mai noi şi sînt acoperiţi cu un fel de răşină sintetică. După încă 10 metri, culoarul se înfundă. Chiar la capăt se afla un piedestal din lemn pe care era aşezat un capac de WC.

Au ridicat capacul, iar sub el au găsit un chepeng de fier. L-au ridicat şi au găsit… un rîu cu apă curată, care curge într-o matcă artificială din beton. Are lăţimea de cca. 1,5 metri şi adîncimea de aproximativ 1 metru. Rîul se află cam la 12 metri sub platforma Pieţei Revoluţiei. Cele 16 bărci erau folosite, de fapt, pentru această cale de navigaţie. Albia amenajată are pe lateral bare metalice făcute pentru oprirea sau impulsionarea bărcilor. “În opinia militarilor, rîul secret duce către unul dintre lacurile din afara oraşului, în nord, şi Dîmboviţa, în sud-est”, subliniază Falcan. Ofiţerii au vorbit, însă, de existenţa unui alt canal similar, la capătul unui alt tunel, precum şi de un sistem de inundare a labirintului, pe secţiuni.

În cazul în care un eventual fugar e urmărit, el poate inunda porţiuni de tunel în spatele lui, pentru a-i opri pe următori. A mai fost găsită o gură de ieşire din labirint în curtea interioară a fostului CC, de unde, printr-o reţea de canale, se poate intra în canalizarea oraşului, de unde se poate ieşi către Dîmboviţa. Reţeaua are guri de ieşire în Palatul Regal, Biserica Kretzulescu şi Magazinul Muzica. “În urma unor cercetări ulterioare a reieşit că ramificaţiile subterane au corespondenţă cu circa 80 de obiective din Bucureşti, cum ar fi clădirea ASE, Casa Enescu, Opera Română etc. Subliniez, relatările sînt ale unor ofiţeri din cadrul Armatei.

Lucru foarte interesant, nimeni nu neagă existenţa acestor căi de navigaţie secrete, dar, cînd am încercat să le explorăm, nu ni s-a permis, pe motiv că… nu se poate. Despre aceste galerii ale lui Ceauşescu ne-a vorbit şi Rădulescu Dobrogea, preşedintele Asociaţiei Eco-civica, fost inspector de mediu în Primăria Capitalei, omul care s-a ocupat mulţi ani de pînza freatică a oraşului. El susţine că ştie de aceste galerii ale lui Ceauşescu şi că aşa apa limpede care curge prin ele este pînza freatică de sub oraş. Administratorii Senatului au văzut numai intrarea în catacombe: “Pot să vă spun că am auzit despre aceste lucruri, dar nu le-am văzut.

Există o cale de comunicaţie subterană care ple acă din Senat către Piaţa Revoluţiei, o cale care pleacă de la Palatul Regal către Piaţă şi încă una, tot din Palatul Regal, către Biserica Kretzulescu. Intrările în aceste căi de acces le-am văzut, dar unde se opresc, nu ştiu, nu este treaba noastră să cotrobăim pe acolo”, ne-a declarat inginer Constantin Bratu, directorul tehnic al administraţiei clădirii fostului CC, apoi a Senatului României, iar acum a Ministerului de Interne.

Ceausescu vroia sa umble cu masina pe sub Bucuresti. Casa Poporului are un singur buncăr antiatomic, legat de principalele instituţii ale statului prin 20 de kilometri de catacombe. Aceste secrete ale Bucureştiului au fost dezvăluite pentru Libertatea de colonelul în rezervă Nicolae Kovacs. “Ceauşescu voia să demonstreze prin Casa Poporului că e cel mai tare conducător din blocul socialist. Şi a reuşit”, spune colonelul în rezervă Nicolae Kovacs (82 de ani), omul care a condus partea cea mai secretă a lucrărilor de la Casa Poporului. Kovacs, absolvent al secţiei de construcţii speciale din Academia Militară, a avut comanda celor 12.000 de militari rezervişti care au lucrat la acest edificiu gigantic.

Colonelul dezvăluie că în Casa Poporului sunt 5.000 de încăperi şi că în subteran există şapte etaje, ultimul fiind ocupat de buncărul antiatomic al lui Ceauşescu, o incintă cu pereţi din beton de 1,5 metri grosime, acoperiţi cu o placă de eclatare, care nu poate fi penetrată de radiaţii. Adăpostul e compus din sala principală, adică punctul de comandă – cartierul general care trebuia să aibă legături telefonice cu toate unităţile militare din România – şi mai multe apartamente de locuit, destinate conducerii statului, în caz de război.

“Sala principală urma să fie dotată cu o masă mare în mijloc şi pe pereţi, cu un sistem de hărţi ale României, în relief. Pentru ventilaţie s-au adus pompe suedeze, cu filtre speciale, care au fost încastrate în pereţi. Aveam vreo 12 camere mari cu filtre de rezervă, stivuite pe rafturi. Acestea au fost singurele componente străine din Casa Poporului”, ne-a declarat Kovacs. Kovacs a lucrat la toate tunelurile Ca ofiţer superior specializat în construcţii speciale, Kovacs a lucrat la tot ce înseamnă pasaje secrete realizate în timpul lui Ceauşescu. “Este vorba de aproximativ 20 de kilometri de tuneluri realizate în aşa fel încât să se poată circula prin ele cu maşini cu motor electric.

Tunelurile principale leagă Palatul Cotroceni de Academia Militară, pe aceasta de Casa Poporului, iar de aici pleacă două tuneluri mari: unul spre fostul Comitet Central (actualul Minister de Interne din Piaţa Revoluţiei – n.r.) şi unul spre actualul Minister al Apărării. Cele dinspre Piaţa Revoluţiei sunt întrerupte din loc în loc de uşi de şapte tone greutate fiecare, pentru a închide etanş zona în caz de necesitate. Au fost înglobate în acest sistem şi catacombele mai vechi, realizate în perioada interbelică, cum e cea din zona Cotroceni, a lui Carol al II-lea. Sunt şi multe tuneluri secundare, cum e cel dintre Casa Poporului şi staţia de metrou Izvor, care probabil că vor fi folosite, la un moment dat, pentru utilităţi publice”, ne-a explicat colonelul Kovacs.

Unele catacombe, ţinute secrete până acum – mai precis cele situate în zona Pieţei Victoria -, vor fi amenajate pentru parcaje subterane. Al doilea buncăr al lui Ceauşescu… a fost început de Hitler Concomitent cu şantierul de la Casa Poporului, Kovacs a lucrat şi la clădirile “speciale” din apropiere, actualul Hotel Marriott şi Ministerul Apărării. “Pe locul ales pentru minister era deja un buncăr cu un planşeu din beton de 1,2 metri grosime, construit de nemţi prin 1942. De acolo, armata germană dislocată în România avea legătură telefonică directă cu Hitler.

Am încercat să demolăm acea structură, dar era prea greu şi am hotărât să o înglobăm în noul imobil. Aşa a devenit construcţia lui Hitler al doilea buncăr antiatomic al lui Ceauşescu, care nu este sub Casa Poporului, cum s-a spus mereu, ci, repet, sub Ministerul Apărării”, a detaliat Nicolae Kovacs. La mijlocul anilor ’80, colonelul Kovacs (rândul de jos, primul din dreapta) era în relaţii foarte bune cu generalul Ion Coman (rândul de jos, al patrulea din dreapta), consilierul special al lui Ceauşescu la şantierul Casei Poporului Casa Poporului este pe locul doi în lume ca mărime Casa Poporului, astăzi Palatul Parlamentului, este pe locul doi în lume ca mărime, după Pentagon, şi are 86 de metri înălţime, de la nivelul solului, şi încă 90 de metri sub pământ.

Face parte din zona sistematizată de Ceauşescu, în care sunt cuprinse Ministerul Apărării, Hotel Marriott, Casa Radio, Casa Academiei şi bulevardul Unirii. O opinie gasita pe un forum Odata cu construirea Palatului Peles, s-a tinut seama de formatiunile subterane iar constructiile realizate in regiune au intrat in cadrul unor scheme de amenajari ce cuprindeau atat obiective aflate la suprafata cat si in subsol. Odata cu venirea comunistilor obiectivele acestea strategice au fost preluate de noua ordine si administratie care a numit persoane ce urmau sa le conserve si administreze, PENTRU A LE TINE DEPARTE DE MANA COMISARILOR SOVIETICI. Stiu ca este pentru unii greu de crezut, dar pana si comunistii romani s-au ferit de amestecul prea „adanc” al rusilor in treburile Romaniei.

Bunicul subsemnatului (pe linie materna) s-a ocupat de preluarea Castelului Peles, inventarierea, conservarea si administrarea acestui obiectiv; cu aceasta ocazie fostii agenti ai serviciilor secrete regale (ai Sigurantei) au prezentat tot felul de rapoarte si evident, s-au oferit sa-si exercite pe mai departe atributiile in slujba noului regim. De la ei s-au aflat informatii care i-au socat pe noii administratori, acestia la randul lor intocmind rapoarte detaliate pe care le-au trimis catre conducerea de Partid.

S-a decis conservarea imediata a obiectivelor respective (fapt pentru care intrarile in subterane au fost zidite si mascate cu diverse constructii de suprafata, nu doar la Peles ci si la toate manastirile si asezarile fortificate din Carpati si Moldova, acestea FIIND TOATE asezate in schema unor amenajari subterane strategice) si mentinerea lor in stare de neutilizare, precum si stergerea oricaror urme si dovezi, fapt pentru care majoritatea fostilor agenti secreti care aveau astfel de informatii, au fost omorati. Iar cei trimisi de comunisti sa administreze Pelesul, dupa luarea masurilor de baza (de conservare) au fost imprastiati prin tara (ca sa nu mai aiba legatura intre ei) si numiti in functii de comanda (asta pentru a-i incarca cu responsabilitati care sa-i faca sa fie permanent supravegheati si deci sa inteleaga ca este cazul sa taca) la alte obiective similare.

Bunicul meu a fost trimis la conducerea unor santiere pentru obiective strategice, cum ar fi de pilda construirea marilor baraje si lacuri de acumulare, tuneluri transmontane, mine si prospectiuni miniere, etc – acestea toate nu au facut altceva decat sa mascheze o serie de lucrari de foarte mare amploare (ce implicau dislocarea unor mari cantitati de pamant) si care trebuiau mascate cu ceva. La fel s-a procedat si mult mai tarziu in cazul asa-numitului „canal Dunare-Marea Neagra” care nici nu va trece voua prin minte ce a mascat de fapt, la fel si in cazul „Casei Poporului” despre care toata lumea e impresionata de dimensiunile EXTERIOARE ale acesteia – hi,hi,hi, stati asa sa le vedeti pe-alea INTERIOARE !

Ce s-a publicat pana acum despre Casa Poporului- partea subterana, este o nimica toata; regiunea Bucurestiului de astazi, in vechime era o regiune alternanta de padure si mlastini, cu dealuri calcaroase si un bogat bazin de ape curgatoare; de la regiunea Calugareni si pana in Bucurestiul de acum se intindeau o serie de munti calcarosi de mici dimensiuni, scobiti in subteran si traversati de numeroase canale dintre care unele inundate; acest lant de munti calcarosi (despre care astazi nici nu se sopteste in scoli…) se intindea pe aproape mai multe sute de kilometri, plecand de la Dunare din regiunea Orsova, mergand apoi pe o linie neregulata, cand mai aproape cand mai departe de cursul Dunarii, urcand la un moment dat putin spre nord si trecand prin regiunea Calugareni si Bucuresti, apoi cotind iarasi catre sud si mergand aproape paralel cu Dunarea.

Regiunea de padure, mlastini si munti calcarosi tociti pe care s-a amplasat mai tarziu Bucurestiul, a atras atentia dacilor pentru numeroasele ascunzatori subterane de mari dimensiuni dar si canale lungi sapate in peretele de calcar, acestea putand fi usor amenajate si adaptate diverselor scopuri. La inceput, dacii au utilizat aceste cavitati si galerii pentru a stoca rezerve strategice de alimente, piei si blanuri, etc. Cu timpul, la suprafata s-a format inca din perioada antica staulul si mai tarziul targul de animale, pe care in Evul Mediu avea sa se dezvolte la un moment dat si asezarea omeneasca de mai tarziu.

Primul care a sesizat potentialul strategic al Bucurestiului a fost Domnitorul Vlad Tepes, cel care a facut si primele amenajari „moderne” ale tunelurilor subterane. Mai tarziu, peste amenajarile facut de Tepes alti domnitori au construit obiective de mascare si prelungiri sau altfel de amenajari. Retineti de pilda, ca de la Curtea Domneasca a lui Tepes pleaca un canal care trece pe sub Hanul lui Manuc dupa care se ramifica in trei directii diferite- unul merge inspre Universitate cotind spre Cismigiul de azi (fost munte calcaros si impadurit care avea la baza o mlastina de dimensiune medie) loc unde mai tarziu (incepand din perioada regelui Carol I) s-au amenajat obiective strategice de foarte mare importanta, alaturi de „centura fortificata” a Bucurestiului si altele; un alt canal pleaca de la Curtea Domneasca inspre ceea ce azi numim „Palatul Parlamentului” iar cel mai important si mai lung canal ducea catre cel mai mare din muntii calcarosi pe care este asezat Bucurestiul de astazi si ale carui ramasite se mai pot vedea si astazi in regiunea Parcul Tineretului (fosta Mlastina Cocioc); pe vremea lui Tepes, era un munte de dimensiuni mai mari, partial impadurit si inconjurat de cea mai mare mlastina din aceasta regiune, deci o fortareata inexpugnabila !

Acolo, pe varful muntelui si in mijlocul padurii, tunelul lui Tepes avea iesirea- astazi, locul iesirii este mascat de Crematoriul Cenusa, despre care unii din voi se mira de ce e aparat ca un obiectiv militar si nu poate nimeni la ora actuala sa se apropie la mai putin de 300 de metri si nici sa fotografieze/filmeze… Mai retineti totodata ca toate manastirile din apropierea Bucurestiului sunt de fapt amplasate pe schema unr importante galerii subterane, ale caror porti de acces le si mascheaza cu aceasta ocazie; de pilda, fostul Sanatoriu TBC si actualul Palat si Restaurantul Lebada.

Obiective care sunt pozitionate pe importante galerii subterane- Palatul Cotroceni (fondat de Printul Serban Cantacuzino, amenajat ulterior si extins de Ferdinand, cand s-a extins legatura subterana pana la Clinceni, via Fortul Domnesti); Palatul Mogosoaia(la 14 km de Bucuresti, fost construit in anul 1702 de Constantin Brancoveanu); Palatul Ghica(ridicat de domnitorul Grigore Dimitrie Ghica in anul 1822); Palatul Stirbei (construit in anul 1835); Palatul Sutu (a apartinut marelui postelnic Costache Grigore Sutu, fiind realizat in 1834, astazi Muzeul de Istorie si Arta a Municipiului Bucuresti dupa ce fusese muzeul PCR, punct nodal aflat deasupra stravechilor galerii subterane, in apropierea locului unde comunistii au construit obiective subterane strategice de dimensiuni foarte mari, situate astazi sub Intercontinental/TNB);Palatul Universitatii – (1857-1869) constructie ridicata dupa planurile arhitectului Al.

Orascu si K. Storck, universitatea de astazi- impreuna cu Palatul Sutu, s-a amplasat pe una din cele mai mari cavitati subterane naturale care a fost amenajata si utilizata succesiv incepand cu perioada antica a dacilor, ale caror urme se pot gasi aproape peste tot in Bucuresti si apropierea acestuia (de pilda sit-uri arheologice importante sunt in comuna Pantelimon, in apropiere de Palatul de pe insula); Palatul de Justitie (1890-1895) si Palatul Cantacuzino.

Toate acestea sunt amplasate in schema marilor galerii subterane,- de pilda de la Insula Sfantul Pantelimon, unde Grigore Ghica a construit la 1735 manastirea si spitalul Pantelimon (partial fost demolate de Ceausescu) unde e acum complexul de agrement si hotelul Lebada,- pleaca un canal de mari dimensiuni (sosea pietruita) care leaga acest palat de alte obiective similare, respectiv Palatul Ghica si Manastirea Plumbuita. Retineti ca TOATE aceste manastiri si palate, desi au fost contruite la intervale mari de timp unul de altul, NU AU FOST AMPLASATE INTAMPLATOR ele fiind in schema unor galerii subterane de mari dimensiuni,- Palatul ASE (cladirea veche), palatele si manastirile dintre care o parte le-am mentionat mai sus, regiunile in care au existat dealuri calcaroase de dimensiuni relativ mari si mlastini importante (Cismigiul si Parcul Tineretului de azi, dar si fostul munte tocit pe care este amplasata actualul Palat al Parlamentului, etc), toate acestea sunt asezate pe obiective subterane strategice si mascheaza porti de acces in ele.”[10]

21. Pestera de la Limanu din Dobrogea: Un labirint plin de mistere, de unde multi nu s-au mai intors ! Intamplari parapsihologice ce trebuiesc investigate !

Iata ca in apropiere de Mangalia, exista o pestera, numita Pestera Limanu, care mai are inca doua nume si anume: Pestera Caracicola si Pestera la Icoane! Dupa cum o sa vedeti aceasta pestera intra in categoria celor „paranormale”, intrucat acolo se manifesta tot felul de fenomene ce pot fi explicate numai prin intermediul stiintei parapsihologice.

Citez de pe site-ul Financiarul.ro, un articol din 13 August 2013:

„Pestera de la Limanu din Dobrogea: Un labirint plin de mistere, de unde multi nu s-au mai intors ! Intamplari parapsihologice ce trebuiesc investigate !

La numai câţiva kilometri de Mangalia, există o peşteră misterioasă în care cei mai mulţi care au păşit acolo, nu s-au mai întors. Ascunsă în pântecele unui deal, o lume străveche şi plină de mister încă nu se arată la faţă pentru a fi înţeleasă: Peştera de la Limanu.

Locul de sub dealul de la marginea comunei Limanu nu a putut fi niciodată explorat în întregime, din cauza labirintului întortocheat de peşteri, în care mulţi dintre cei care s-au aventurat mai mult decât trebuia s-au pierdut şi nu au mai găsit drumul la întoarcere. Legendele localnicilor spun că peştera aceasta ciudată este o poartă către lumea de dincolo de moarte.

O lume plină de istorie şi mister !

Puţini dintre turiştii care vin vara pe plajele însorite ale Mării Negre de la Mangalia şi Vama Veche, ştiu că un pic mai încolo de asfaltul şoselei pe care păşesc, drumul duce către o lume plină de istorie şi abundă de mister încă nedesluşit de minţile înţelepte.

Intrarea în peşteră se face printr-o poartă metalică de la poalele dealului, mai jos de o pădurice de pini şi este străjuită de câteva pietre mari. Chipurile din piatră care se pot vedea la intrare au făcut ca peştera să primească şi denumirea de „La Icoane”,figuri care se presupune că ar fi fost scrijelite în piatră pentru locul prin care se intră în pământ. “Icoana înseamnă în limba veche “chip”, “imagine”. Nu e vorba de icoane în sensul creştin. Acolo erau nişte chipuri din piatră, chiar la intrare. Bolovanii de la intrare au fost sculptaţi, când am facut eu cercetări se vedeau clar trăsăturile umane, ochii, nasul, gura. Acum sunt răsturnaţi, nu cred că se mai vede ceva. Deci erau nişte capete de piatră care vegheau la intrarea în peşteră. De aceea sătenii au numit peştera “La Icoane”. Figurile astea au fost făcute probabil demult, în vremea dacilor, poate ca un semn de recunoaştere pentru locul prin care se intra sub pământ, ori cine ştie din ce alte motive”, povesteşte profesorul Vasile Boroneant, expert în arheologia peşterilor.

Acesta vorbeşte cu tristeţe de inscriptiile pe care le-a descoperit acum treizeci de ani şi care acum nu mai există, fiind acoperite de mâzgâlituri moderne. Întreaga peşteră este vandalizată, acoperită de sute de graffiti ale vizitatorilor inconştienţi.

Totuşi, la aproape 200 de metri de cum păşeşti în Peştera de la Limanu, se mai pot vedea şi astăzi altare ale preoţilor daci şi un cap de om sculptat în calcar. După ce se înaintează tot mai mult în peşteră, drumurile se întretaie de mai multe ori. Uneori, chiar pământul se surpă, astupând intrarea deja folosită şi deschide o alta de a cărei existenţă nu se ştia.

Peştera are o lungime de aproape 4 kilometri şi sute de galerii care şerpuiesc pe sub sat. Se spune că în această peşteră s-au adăpostit dacii împreună cu toate bunurile lor mai de preţ, pentru că erau prigoniţi de către romani. Tot aici s-au adăpostit mai apoi primii creştini, în căutarea însingurării şi a unui loc de rugăciune departe de zgomotul lumii de afară.

Pământul sacru al lui Zamolxis !

De Peştera de la Limanu se leagă şi o serie de descoperiri ştiinţifice, printre care cea mai amănunţită a fost făcută de profesorul Vasile Boroneant, expert în arheologia peşterilor (cel care a scris lucrarea “Labirintul subteran de la Limanu”).

Deşi descurajat de cei care auziseră că vrea să facă cercetări la Limanu, profesorul Boroneant a pornit, în anii ’70, în mare descoperire. El a găsit aici ceramică, atât romană, cât şi grecească, însă majoritatea era specific dacică, şi, totodată, a mai descoperit desene rupestre, figuri de oameni şi de animale.

Dintre ele se distinge, prin factura sa aparte, o figură umană, probabil un bărbat stând în picioare sau eventual pe un scaun. Capul este un pătrat umplut cu puncte, trunchiul un oval umplut tot cu puncte. Mâna dreaptă se sfârşeşte ca o pată neagră în formă circulară neregulată; în mâna stângă, personajul pare a ţine un scut pătrat. Demn de reţinut este faptul că, şi la celelalte figuri umane, mâinile se termină cu câte o pată de culoare neagră, lasând impresia unor obiecte ţinute în palmă.

La aproximativ 35 m de la intrare se află şi un bloc de piatră pe care sunt gravate trei figuri umane. Din păcate, reprezentarea a fost distrusă parţial.

Un interes deosebit prezintă figurile de călăreţi; caii văzuţi din profil sunt redaţi în galop, iar călăreţii au chipurile privite din faţă. Ca siluete şi mod de prezentareseamană în mod izbitor călăreţilor daci de pe ceramica descoperită în multe aşezări de pe aria locuită de traco-daci.

Celelalte desene – simbolurile religioase creştine, literele sau cuvintele în caractere chirilice – aparţin perioadei romano-bizantine şi celei ulterioare, fiind o dovadă că peştera de la Limanu a constituit un adăpost pentru populaţia locală până târziu către sec. X-XI e.n.

Cele mai vechi desene aparţin însă foarte probabil perioadei de maximă înflorire a culturii geto-dacice (sec. I i.e.n.) de când datează, conform arheologilor, amenajarea peşterii.

În jurul acestui loc de mister s-au ţesut, aşa cum era de aşteptat, câteva legende ale locului. Astfel că, se spune că peştera este străjuită de însuşi Zamolxis, care păzeşte intrarea în tărâmul sacru până când strămoşii daci se vor întoarce. Localnicii povestesc că bătrânii satului spuneau că înlănţuirea de peşteri ar trece pe sub Dunăre până în apropiere de oraşul bulgăresc Varna.

O altă legendă spune că aici se aud câteodată nişte vaiete stranii şi înspăimântătoare care vin din străfundurile pământului, iar cei care le aud sunt de-a dreptul hipnotizaţi de ele şi pornesc în căutarea glasului. Se spune că acest glas ar fial paznicului porţii metalice de la intrare, care vrea să îi ademenească pe cei neiniţiaţi şi care, din curiozitate, păşesc cu blasfemie pe pământul sacru al lui Zamolxis.

Explicaţia ştiinţifică a acestor sunete ciudate, dată de speologi, este că vaietele sinistre sunt făcute de vântul care străbate numeroasele galerii de peşteri subterane de la Limanu, zgomot care, se pare, influenţează psihicul omului.

Aici, în peştera de sub deal, s-a dezvoltat o faună bogată, datorită lipsei curenţilor de aer, care au făcut ca galeriile din sectorul doi al peşterii să fie populate de lilieci.

Atât cât a fost exploatată de speologi, peştera dă impresia unui oraş imens, organizat pe trei cartiere, în care galeriile seamănă cu nişte străduţe care comunică între ele sau, din contră, se înfundă brusc.

Peştera de la Limanu seamănă cu Peştera Mamut din Statele Unite, care este cea mai lungă peşteră din lume. Unele reprezentaţii ce se găsesc la Limanu sunt unice şi tipice, fiind de fapt cel mai mare labirint subteran din România.

Datorită unicităţii ei, Peştera de la Limanu a fost declarată în anul 1959 rezervaţie speologică.”[11]

Aceasta ramane de studiat cat mai intens !

22. Grota misterioasa din Masivul Piatra Craiului: un loc plin de fenomene paranormale ! Oamenii care s-au aventurat acolo au raportat tot felul de fenomene stranii, fenomene, care se pot explica cu ajutorul Fizicii Cuantice !

Muntii Piatra Craiului, este un lant muntos aflat in sud-vestul Carpatilor Orientali, dar care apartine Carpatilor Meridionali, gasindu-se in nord-estul acestora. Parcul National Piatra Craiului este situat in Carpatii Meridionali incluzand Creasta Pietrei Craiului, in totalitate si spatii din culoarele intramontane limitrofe, Rucar-Bran si Rucar-Zarnesti.

Parcul National Piatra Craiului se extinde pe raza judetelor Brasov si Arges, incluzand suprafete apartinand localitatilor Zarnesti, Moeciu (satele Magura si Pestera), Bran, Rucar si Dambovicioara. PNPC se intinde intre coordonatele de 450 22’ 1.73’’ si 450 34’ 49.55’’ latitudine nordica si 250 08’ 51.61’’ si 250 21’ 57.21’’ longitudine estica. Suprafata totala a Parcului National Piatra Craiului este de 14773 ha din care 7806 ha in jud. Brasov si 6967 in judetul Arges.

Publicatia Universul Argesan ne ofera o serie de informatii despre fenomenele paranormale ce se manifesta intr-o grota din Masivul Piatra Craiului:

„Munţii mândri şi semeţi, dar duri cu cei ce nu îi respectă, dar şi poveştile mai mult sau mai puţin realiste despre fenomenele paranormale ce se petrec în unele locuri, au stârnit mereu interesul celor curioşi în legătură cu aceste chestiuni.
Dacă Bucegii sunt deja binecunoscuţi în mediile celor pasionaţi de esoterism, care consideră că aici există un adevărat centru energetic informaţional al planetei şi o cale de comunicare cu alte lumi, astfel de informaţii circulă acum şi despre Piatra Craiului.

Puţin cunoscut lumii largi, dat fiind că nu este un munte uşor de cucerit, masivul Piatra Craiului ascunde, se pare, la fel de multe mistere. Datorită, sau din cauza, depinde cum priveşti problema, a durităţii sale, adevărată piatră de încercare chiar şi pentru cei mai buni alpinişti, a rarităţii adăposturilor şi a reliefului necesită un simţ al orientării deosebit, muntele îi descurajează pe cei mai mulţi turişti de ocazie să se aventureze pe traseele sale.

De aceea, Piatra Craiului a rămas o zonă destul de sălbatică, naturală, ce aminteşte de timpurile imemoriale în care puţini oameni călcau pe aici şi fiarele sălbatice stăpâneau ţinutul.
Tocmai de aceea, multe locuri sunt încă pline de mister, iar în jurul lor se ţes poveşti, unele chiar destul de speciale.

Dacul împietrit din grota necunoscută

O astfel de istorie se referă la o misterioasă grotă descoperită nu de mult, unde, spun localnicii, se aud glasuri şi râsete stranii iar cei ce îndrăznesc să se aventureze pentru a o cerceta sunt terifiaţi.

Legendele spun că acesta se găseşte dincolo de Plaiul Foii, mergând pe o cărare către duce direct pe munte, spre Vârful. Cu vreo jumătate de oră înainte de vârf, ascunsă de privirile turiştilor, se găseşte, se spune, poate cea mai ciudată grotă din România.

Se ajunge la ea doar părăsind traseul marcat şi ocolind peste 200 de metri versantul. Apoi se coboară o stâncă abruptă, înaltă de vreo 30 de metri, până la baza ei. Unii spun că ar fi vorba de o peşteră adevărată, alţii susţin că e doar o grotă ceva mai mare. Cert este însă că nimeni nu a putut pătrunde dincolo de intrare.

Nu din lipsă de curaj, ci pentru că nu se poate! Intrarea în grotă este străjuită de un bloc de granit în care au fost săpate, de apă, sau, poate, chiar de mâna omului nişte ferestre înalte şi înguste. Au cam 10-15 cm grosime, dar nu pare a fi posibil să fie distanţate mai mult.

Poveştile localnicilor spun că cei ce au avut curajul de a se aventura şi a cerceta grota au avut prilejul de a descoperi cu proprii ochi ceva fascinant. Interiorul este aproape perfect rotund, iar spre capătul ei, pe un fel de piedestal necioplit, se poate vedea o statuie de vreo doi metri şi ceva înălţime.

Chipul nu se poate vedea, pentru ca este întors spre partea din spate a grotei, dar se poate vedea aproape perfect că poartă iţari iar în mână are un fel de sabie curbată, aşa cum apar în desenele istorice personajele ce întruchipează vechii daci.

Însă, întrebarea este: dacă grota a fost locuită în urmă cu mii de ani de vechii daci, iar statuia este doar o sculptură, oare cum a ajuns aceasta înăuntru? Cine a făcut-o şi pe cine reprezintă?

În zonă circulă două legende. Prima, varianta cea mai răspândită, anume că este statuia unui stăpânitor al munţilor din primele secole de după Hristos. Alta, care e cunoscută încă din bătrâni spune că bărbatul din grotă ar fi marele zeu dac Gebeleizis, care s-a retras în această grotă, care era ultimul altar închinat lui. A zidit singur gura grotei şi apoi s-a transformat în statuie, promiţind că va reveni cândva la viaţă.

Nimeni nu a reuşit să filmeze sau să fotografieze

Un alt mister ce înconjoară grota respectivă este faptul că, deşi stânca aceea este cunoscută de mulţi ani de oamenii din zonă, nimeni nu a vazut grota până acum câţiva ani. De aceea, oamenii se tem şi unii spun că e semn că vechiul zeu s-ar trezi la viaţă! Alţii susţin că în preajma stâncii li se întâmplă tot felul de lucruri ciudate.

Unii chiar jură că, odată ajunşi în zonă, sentimentul că nu eşti singur devine extrem de puternic, chiar înfiorător! Iar orice încercare de a înregistra în vreun fel imagini din zonă a fost sortită eşecului.

Ba, mai mult camerele video pornesc de unele singure, dar nu înregistrează nimic, iar de câte ori cineva încearcă acest lucru, din interiorul grotei se aud sunete ciudate, asemenea unui râs înspăimântător!

De aceea, cei ce au ajuns acolo pot jura că, deşi nu ştiu ce poate fi, sigur nu e lucru curat!
În plus, grota nu are nume şi nimeni nu se încumetă să îi dea vreunul…”[12]

23. Tunelul secret al lui Mircea cel Batran din interiorul Manastirii Cozia, care trece pe sub raul Olt !

„Un tunel misterios care pleacă din interiorul Mănăstirii Cozia, trece pe sub Olt şi ajunge pe malul celălalt al râului? Greu de crezut, dar…

Una dintre multele legende legate de acest loc încărcat de istorie se referă la un tunel săpat pe sub biserica mănăstirii, care traversează Oltul, până la Poiana Bivolari. Se spune că domnitorul Mircea cel Bătrân ar fi „gândit” Cozia nu numai ca loc de închinăciune, ci şi ca refugiu în caz de pericol.

A scăpat !

Se spune că mai mulţi boieri vânduţi turcilor ar fi plănuit asasinarea voievodului şi închinarea Tării Româneşti sultanului otoman. Într-una din serile pe care Mircea le-ar fi petrecut în tihnă, la Cozia, aceştia ar fi venit cu o ceată de mercenari polonezi şi unguri ca să îl omoare. Garda, puţin numeroasă a domnitorului, nu a făcut faţă atacului, iar acesta a scăpat tocmai prin acest tunel secret pe sub Olt.

Deşi nimeni nu a găsit niciun tunel de-a lungul timpului, localnicii spun că ar exista şi că „porneşte” din… strana dreaptă a bisericii. Mănăstirea Cozia, „locul de mormânt al voievodului valah Mircea cel Bătrân” şi unul dintre punctele de atracţie a vizitatorilor din toată lumea, rămâne mereu un izvor de legende.”[13]

24. Tunelul roman dintre Romania si Ungaria !

„Între localităţile Cenad, judeţul Timiş, şi Szeged, Ungaria, este menţionat, într-o lucrare din 1935, un tunel roman lung de 35 de kilometri.”[14]

25. Catacombele lui Iancu de Hunedoara de la Siria !

„În timpul luptelor cu turcii, în jurul anului 1444, Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei şi regent al Ungariei, a săpat, în scopuri militare, două tuneluri. Acestea legau cetatea Şiria din judeţul Arad, fostă davă dacică transformată apoi în cetate medievală, cu Timişoara, pe o distanţă de 58 de kilometri, şi cu Aradul, pe o lungime de 28 de kilometri.”[14]

26. Tunelul «Castelului din Carpaţi» !

„Este vorba despre cetatea cnezilor Cândeşti, din satul Râu de Mori, judeţul Hunedoara, care l-a inspirat pe Jules Vernes în romanul “Castelul din Carpaţi”. Este legat de satul Brazi printr-un tunel lung de 5 kilometri, care apare şi în carte.”[14]

27. Tunelurile Craiovei !

„Zona Craiovei e foarte bogată în vestigii ale unor căi subterane, demonstrate arheologic sau doar înregistrate de memoria comunităţilor locale. Cetatea dacică Pelendava, de lângă Craiova, avea un tunel care ieşea la malul drept al Jiului, lung de 2 kilometri.

De asemenea, în satul Lemnea de Sus există o gură de tunel care lega localitatea de centrul Craiovei pe un traseu lung de 13 kilometri. Sub municipiul Craiova există o reţea de tuneluri, descoperită în 1974, care leagă fostele case boiereşti.”[14]

28. Hunedoara medievală e plină de catacombe !

„Castelul Bathory de la Ilia, judeţul Hunedoara, ridicat în 1582, era legat printr-o reţea de tuneluri lungă de 70 de kilometri de Cetatea Corvineştilor, Cetatea Devei, comuna Zam şi comuna Săcămaş.”[14]

29. «Izvorul Iubirii» de la Sucidava  !

„Lângă fosta cetate dacică a Sucidavei, de lângă oraşul Corabia, judeţul Olt, se află un tunel care coboară 18 metri sub nivelul solului, până la un ochi de apă numit de localnici Izvorul Iubirii. Înainte de căsătorie, femeile din zonă se duc şi beau din această apă rece şi limpede, pentru a avea o căsnicie fericită.”[14]

30. «Turnul slăninilor» şi frigiderele medievale !

“Turnul slăninilor” este un turn-clopotniţă al bisericii din satul Dumitra, judeţul Bistriţa Năsăud, care era legat, în trecut, printr-un tunel subteran de 3,5 km, de o cetate a domnitorului moldovean Petru Rareş (1487-1546). Turnul şi tunelul funcţionau ca un frigider medieval, în care localnicii îşi depozitau hrana.”[14]

31. Tunelul dacic de la Stânceşti !

„Este cea mai veche cale subterană din România şi a fost descoperită întâmplător în zona celor două cetăţi dacice (secolul VI î.H.) de la Stânceşti, judeţul Botoşani. Încă nu i se cunoaşte lungimea, dar traiectoria tunelului dacic duce către comuna Mihai Eminescu, aflată la aproximativ 5 kilometri depărtare.

Tot în judeţul Botoşani există o hrubă lungă de 10 kilometri, numită şi “Şanţul lui Ştefan cel mare”, care leagă cetatea domnească din Cotnari, a lui Ştefan (1433-1504), de localitatea Hârlău. Acest tunel a fost construit pentru una din iubitele domnitorului moldovean.”[14]

32. Ceauşescu, obsedat de hrubele de la Panciu !

„În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, trupele germane au dislocat în spatele frontului, la Panciu, o companie de arheologie care a cercetat hrubele cu vinuri. Nu se ştie ce au descoperit, dar în 1987, Ceauşescu a însărcinat armata să cerceteze amănunţit hrubele de vin din Panciu. Scopul era determinarea originii şi întinderii, inclusiv cartarea acestora.

Se considera că galeriile, de o vechime foarte mare, se întind pe o lungime de zeci, poate chiar 100 de kilometri şi că aici se află o reţea de comunicare secretă, cu valoare strategică şi de cult, având o ieşire dincolo de munţi, în Transilvania. Există indicii că în aceste caverne ale actualei podgorii Panciu s-ar afla vechi temple ale dacilor, iar apariţia unor mănăstiri în aceste hrube, cum e Schitul Brazi, nu e deloc întâmplătoare.”[14]

33. Complexul rupestru al haiducilor de la Adamclisi

„Este vorba despre complexul rupestru de la Dumbrăveni, în sudul judeţului Constanţa, legat de localitatea Adamclisi printr-un tunel lung de 19 kilometri. Aici ar fi ascuns haiducii comori în timpurile stăpânirii turceşti.”[14]

34. Tunelul din Sala Proiectiilor de sub Masivul Bucegi ce duce pana in Sala Inregistrarilor de sub platoul Gizeh !

Aceasta Camera Oculta se afla „plantata” sub platoul Gizeh, la 260 m adancime !
Binecunoscutul profet, Edgar Cayce, a vorbit despre existenta unor „amfiteatre ale inregistrarilor eterne”, despre care spunea, intr-una sedintele sale de hipnoza ca, „ar contine istoria secreta a omenirii dupa distrugerea Atlantidei”. Cayce, spunea ca astfel de „amfiteatre” s-ar afla in apropierea insulei Bimini (Bahamas, in Oceanul Atlantic, la 80 de kilometri de Peninsula Florida), alta in jungla din Yutacan (peninsula a Mexicului), iar ultima sub labele Marelui Sfinx din Egipt.

Desigur, cel mai usor ar fi de explorat zona situata sub labele Marelui Sfinx din Egipt. Interesant e faptul ca, folosindu-se de niste echipamente senzitive, arheologii au descoperit cateva anomalii, inclusiv ceea ce pare a fi o camera situata sub labele Marelui Sfinx. Desigur ca ar putea fi o simpla formatiune geologica, dar daca Edgar Cayce avea dreptate? Autoritatile egiptene stiu asta din 2001, dar au fost „convinsi” de SUA, sa nu spuna nimic, asa cum au „convins diplomatic” si Romania sa nu faca publica descoperirea din Masivul Bucegi.

Imediat dupa Marea Descoperire din Masivul Bucegi, din august 2003, americanii pregateau deja o expeditie printr-unul dintre cele trei tuneluri ce pleaca din interiorul Masivului Bucegi. Expeditia a avut loc intre octombrie 2003 si iulie 2004, fiind formata din 16 oameni (6 americani si 10 romani). Dupa efectuarea expeditiei acestia au ajuns tocmai intr-o camera, numita „Camera Oculta”, care era „plantata” la 260 m
adancime sub Marea Piramida. Nu exista nicio alta cale de acces catre acea Camera decat cea prin tunelul virtual indigo.

Tunelul virtual indigo, este descris ca fiind unul special. In primul rand termenul de „virtual”, ar trebui sa ne ridice multe semne de intrebare, pentru ca el, exista, cand este activat, te poti deplasa efectiv prin el, dar dupa ce il deconectezi din Bucegi, el dispare pur si simplu.

Dupa ce echipa stiintifica americana, a reusit sa seteze parametrii de acces in tunel, el imediat a luat forma fizica. Interesant mai este de adaugat faptul ca dupa ce dispare, cand reapare, revine la forma initiala, demonstrand in acelasi timp ca este o „memorie” care inregistreaza orice modificare.

Chiar si pentru americani este greu de inteles cum au putut crea asa ceva, diferit fata de toate cele trei tuneluri. Se poate specula folosirea cristalelor de cuart sau a altor tipuri de cristale inca necunoscute, pentru ca stim bine, lumea antica si tot ce tine de aceste aspecte, aveau la baza, nimic altceva decat cristalele ori stiinta moderna a demonstrat ca ele desi sint niste fiinte vii, energia pe care o pot stoca si ulterior, genera, este imensa.

In acea Camera Oculta, au descoperit un dispozitiv de calatorit in timp, la nivel de constiinta, nu cu corpul fizic. Alaturi de acest artefact, au mai fost descoperite sute de tablite, care proiectau holograme cu informatii din istoria omenirii (stiintifice, religioase, geologice, cosmologice etc.) O parte din ele au fost transferate in SUA pentru cercetari mult mai amanuntite.

35. Tunelul din Sala Proiectiilor de sub Masivul Bucegi, ce duce catre, Muntii Buzaului, subsolul Irakului (langa Bagdad), Podisul Gobi (Mongolia), Muntele Kailasa si capitala Lhasa !

In Sala Proiectiilor, exista trei tuneluri principale ce pleaca de acolo catre diferite zone din aceasta lume. Tunelul „indigo” (cel virtual”) catre Egipt, ati vazut mai sus despre el, insa acum vorbim de cel catre Podisul Tibet. în zona Tibetului, pornind din tunelul care conducea acolo, se forma o ramificaţie spre suprafaţă, care era însă complet blocată.

Din acest al doilea tunel există ramificaţii secundare care conduc într-o zonă din subsolul Buzăului, aproape de curbura Carpaţilor, iar o alta se îndreaptă spre şi face conexiunea cu structura din subsolul Irakului, lângă Bagdad. De la aceasta, în continuare, mai există o ramificaţie până în subsolul podişului Gobi din Mongolia.

Studiile topometrice au indicat faptul că acea ramificaţie se împărţea, la rândul ei, în două direcţii: una către muntele Kailasa, unde exista o foarte veche lamaserie, iar a doua către capitala Lhasa, având probabil o legătură secretă cu palatul regal. Cealaltă mare ramificaţie, pornind de la tunelul principal spre Tibet, se orienta către podişul Gobi, însă expediţia nu a înaintat la prima deplasare pe acea ramură.

36. Tunelul din Sala Proiectiilor de sub Masivul Bucegi, ce duce catre Centrul Pamantului in Agartha – locul unde traiesc uriasii atlanti, astazi !

Al treilea tunel, care era plasat central în Sala Proiecţiilor, face obiectul – aşa după cum mi-a spus Cezar – unui secret la nivel mondial, asupra căruia SUA dorea garanţii foarte ferme. La acel moment, nici Cezar şi nici generalul Obadea nu cunoşteau elementele noi ale dis¬cuţiilor româno-americane, însă cert era faptul că se perfecta un fel de „schimb” reciproc avantajos.

Cunoscând teribila influenţă politică a masonilor şi relaţiile venera¬bilului Massini în structurile politice ale celor două ţări, puteam bănui că se încearcă o „preluare” treptată a con- trolului asupra bazei de către factori externi intereselor statului nostru.

Din fericire, Cezar mi-a mărturisit că există totuşi şi persoane foarte importante în aparatul nos¬tru politic şi administrativ care în prezent cunosc maşinaţiile odioase ale masoneriei mondiale şi care se opun cu vehemenţă influenţei acesteia, mai ales în ceea ce priveşte controlul asupra marii descoperiri din Munţii Bucegi. El mi-a mai spus că tunelul central coboară în interiorul scoarţei planetei şi chiar că o depăşeşte pe aceasta, dar nu a vrut să-mi ofere mai multe elemente.

A remarcat că imaginile hologramei care corespundeau acelui gigantic coridor în munte erau aproape incredibile dar că, în acelaşi timp, ele puteau oferi un posibil răspuns cu privire la originea structurii din interiorul muntelui în care ne aflam noi şi a celor care au construit-o.

Înainte de a părăsi sala, Cezar mi-a spus că se efectu¬au deja, în cel mai mare secret, pregătiri intense pentru o expediţie mai întâi prin tunelul spre Egipt, apoi către cel din Tibet şi abia în final urma să se organizeze marea expediţie către interiorul Pământului prin tunelul central.

Discuţiile bilaterale româno-americane au decis să se formeze o echipă de şaisprezece oameni de elită, care de fapt provenea din fuziunea unei echipe de şase americani şi a unei echipe de zece români. Conducerea operaţiunii -i-a fost încredinţată lui Cezar, căruia cu acea ocazie i-a fost atribuit imediat gradul de colonel-SRI. Mi-a explicat că investirea în grad era importantă mai ales în contextul psihologic al echipei.

Plecarea urma să aibă loc la sfârşitul lunii septembrie, 2003, deoarece pregătirile erau complexe. Cezar nu mi-a dezvăluit nimic din ceea ce se afla în aces¬te tuneluri, deşi structura lor era diferită de cea a Marii Galerii din Munţii Bucegi. El nu mi-a spus nici cum se va efectua deplasarea prin tuneluri, având în vedere că trebuiau parcurşi mii de kilometri, în sfârşit nu mi-a oferit nici un detaliu cu privire la imaginile holografice care corespundeau fiecărei ţinte de deplasare în parte.

Mai multe despre faptul ca Pamantul este gol in interior cititi pe larg aici ->

37. Tunelul secret din Muntii Retezat (Masivul Godeanu/Gugu): tezaurul ce se ascunde in interiorul acestui munte, care este un pol energetic al Planetei !

Profetia reformatorului tibetan, Guru Rimpoche Padmasambhava, despre viitorul luminos al unui taram la vest, cu o mare de apa, langa un triunghi de munti. Oare ce taram se afla la vest de zona Tibetului, are o mare de apa si un triunghi de munti?

In acei munti se ascund mari mistere care vor fi descoperite si revelate la un moment dat. Muntele Goratri, care este menţionat în textul profeţiilor marelui înţelept Padmashambhava, este, de fapt, muntele Godeanu, denumirea actuală fiind o transformare firească pe care a suferit-o numele iniţial în decursul mileniilor anterioare.

Acest munte are o importanţă foarte mare în echilibrul energetic regional şi deţine, de asemenea, unele secrete care vor ului lumea. Vârful Gugu ascunde multe mistere, vechi de mii de ani, care în parte vor fi descoperite destul de curând, iar în subsolul acestui munte există o sursă formidabilă de energie.

Site-ul Realitatea TV a prezentat un articol, unde se vorbeste despre Muntele Gugu, din Muntii Retezat-Godeanu, prezentand niste intamplari cu totul si cu totul spectaculoase:

„Vârful Gugu se află în Munţii Godeanu în proximitatea Masivului Retezat la o altitudine de 2291 metri, la confluența Olteniei, Banatului şi Transilvaniei, la o distanţă de 25 de kilometri de Poiană Mărului din Caransebeş.

Mulţi turişti vin anual să viziteze unul dintre cei mai ciudaţi munţi din Valea Jiului, dar care este recomandat doar celor tari de inimă. Este vorba despre Muntele Gugu, sau Vârful Gugu, cum este cunoscut, un masiv înconjurat de mistere încă neelucidate, scrie worldwideromania.com.

Se spune că la anumite ore din zi, muntele dispare privirii, şi, în plus, au fost semnalate tot felul de fenomene stranii. Legenda spune că pe Muntele Gugu şi-ar fi avut sălaşul Zamolxe şi din acest motiv, muntele era considerat un loc sfânt de către daci. Tot aici, se spune că Decebal şi-a ascuns o mare parte din comoară, fiind convins că spiritul Înaltului Preot o va păzi de urgiile vremurilor.

Legendele vin din moşi-strămoşi, dar chiar şi în zilele noastre sunt destui care mai cred în veridicitatea lor. Dovadă că şi astăzi te poţi întâlni cu căutătorii de comori, care speră să dezgroape mult râvnitul tezaur. Locuitorilor de la baza muntelui li se mai spune şi „gugulani“, fiind renumiţi pentru longevitatea lor, aceştia punând totul pe seama zonei misterioase în care locuiesc şi a încărcării energetice mari.

Mulţi dintre turiştii veniţi în zonă pot să jure că au văzut vârful dispărând sau că au văzut explozii de lumină ţâşnind chiar din munte. La începutul anilor 90, au aflat şi cercetătorii despre misterele Gugului şi au venit în zonă. La finalul expediţiei, au declarat că au văzut luminile (de fapt, nişte fulgere globulare), care „au furat” vârful spre cer şi nu au putut dormi deloc din cauza unor „energii inexplicabile”, spun pasionaţii de misterul vârfului.

Vârful Gugu este amintit şi de Victor Kernbach în lucrarea sa „Enigmele miturilor astrale”, care spune că acest vârf este centrul unuia dintre „punctele energetice esenţiale” ale Planetei. De asemenea, despre Vf.Gugu a scris și Jules Verne în romanul său intitulat „Castelul din Carpaţi”, plasând acţiunea romanului în această zonă, fără ca vreodată să fi vizitat acest loc.
„[15]

Aceste lucruri au fost demonstrate prin tot felul de masuratori radiestezice. Cei care cunosc radiestezia inteleg asta. Faptul ca multi oameni vorbesc despre acele „explozii de lumina tasnind din munte”, putem face o comparatie cu hologramele care se proiecteaza anual pe Masivul Caraiman din Muntii Bucegi, dar si holograma unei piramide perfect regulate, ce se proiecteaza pe Masivul Ceahlau, mai exact pe Varful Toaca.

Ei bine, aici nu vorbim de niste jocuri de lumini ale soarelui, pentru ca totul se intampla anual, la aceeasi data, ar fi prea tare „coincidenta”, in schimb, sintagma „lumina care tasneste din munte”, se pare cea mai corecta afirmatie, care poate da o explicatie cu privire la aceste lucruri. Ne putem intreba, ce-am gasi, daca am fora in toti muntii din Romania ? Ce artefacte ? Ce tehnologie ? Similara probabil cu cea descoperita in Bucegi, de catre americani.

38. Tunelurile de sub Piramidele de la Sona !

„Sătenii din Şona spun că, în decembrie 2009, nişte hoţi au intrat în piramidele de la Şona. Au săpat cu aparatură sofisticată nopţi la rînd, în căutarea comorilor antice despre care se spune că s-ar afla îngropate în movilele de pămînt. Dar braconierii de vestigii arheologice n-au reuşit nici ei să desluşească misterul piramidelor, aşa cum nu au reuşit nici istoricii.

Iar localnicii nici atîta nu ştiu ce să spună despre ele, cine le-a făcut, cu ce scop şi de ce tocmai la Şona. De ani buni, oamenii de ştiinţă se întreabă oare ce o fi înăuntrul acestor ridicături de pămînt cu formă geometrică perfectă? Investigaţiile sumare s-au încheiat fără răspunsuri. Hoţii, însă, ne-au oferit primele indicii. Un alpinist a reuşit să meargă pe urmele lor şi să facă fotografii, înainte ca autorităţile să astupe intrările. Monitorul Expres vă prezintă în premieră imagini din interiorul piramidelor de la Şona.

„Moviliţe posibil antropogene“

Sînt opt, iţite din senin în şesul neted ca-n palmă şi aliniate pe două rînduri perfect paralele, la marginea satului Şona. E greu de crezut că piramidele de pămînt sînt jocuri întîmplătoare ale naturii. Misterul lor i-a fascinat dintotdeauna pe localnici, care au ţesut în jurul lor legende cu tîlc. Oamenii de ştiinţă au făcut săpături pe lîngă piramide, dar n-au pătruns în ele.

Pentru că sînt acoperite cu vegetaţie, piramidele au fost comparate cu tumulii sub care celţii şi sciţii îşi îngropau căpăteniile, alături de podoabe de preţ şi arme. Cum aceste popoare au trecut şi pe plaiurile noastre, arheologii cred că piramidele sînt morminte. Conform Repertoriului Descoperirilor Arheologice din România, aici s-au găsit: o brăţară de aur presupus celtă, un inel de bronz, un topor de fier, un vas de ceramică şi nişte săgeţi presupus scitice, un mormînt de incineraţie, o rotiţă de bronz, două brăţări de bronz, mărgele de sticlă şi o urnă cu cenuşă, din epoca migraţiilor.

Toate vestigiile sînt împrăştiate pe la muzeele din Sibiu sau Mediaş, niciuna nu a rămas în Braşov. În acelaşi document, se arată că vestigiile de la Şona sînt de tip Wietenberg (epoca bronzului). „Se observă cîteva moviliţe posibil antropogene, numite guruieţi“. Cam atît se ştie despre Şona. Nimic concret, doar presupuneri. Piramidele există şi rezistă timpului, întocmai ca surorile lor celebre din Valea Regilor. Şi tot ca ele ne uimesc prin precizia unor date astronomice.

Valea dintre cele două şiruri de movile piramidale este orientată pe direcţia Est-Vest. La momentul echinocţiului de primăvară, soarele răsare dintre movile exact în dreptul acestui culoar. Şi cum venirea primăverii astronomice este celebrată de toate seminţiile pămîntului, e uşor să ne imaginăm că la Şona, pe malul Oltului, acum 5.000 de ani, se ţineau ritualuri dedicate morţii şi învierii.

Simple alunecări de teren ?!

Geologii au încercat să explice formarea lor, în cazul în care piramidele ar fi formaţiuni naturale. Ei au ajuns la concluzia că movilele au rezultat în urma alunecării în trepte a unui versant, proces combinat cu acţiunea torentelor care au individualizat aceste dîmburi. Totul s-a petrecut acum 12.000 de ani, între Pleistocenul Tîrziu şi Holocenul Timpuriu.

Forma piramidelor e creaţia agenţilor externi, eroziunea de suprafaţă şi microalunecările. Rocile au durităţi diferite. La suprafaţă e argilă, care nu permite infiltrarea apei în straturile interioare, despre care se presupune că ar fi un amestec mai dur de argile, marne, nisipuri cimentate. Ipoteza geologilor nu-i poate linişti însă pe curioşi, care cred în misterul absolut al piramidelor de la Şona.

Pentru că, dacă formarea lor poate fi explicată geologic, mai greu poate fi explicată unicitatea complexului de piramide. De ce nu e presărată întreaga Transilvanie cu astfel de formaţiuni? În toponimia locală există o denumire ciudată şi aparent ilogică, dar care face trimitere tot la piramidele înălţate în mijlocul cîmpiei: Dealul Şesului.

Sătenii le spun guruiete sau guruieţi, termeni care se folosesc numai la Şona, nefiind prezenţi în niciun dicţionar. Tot referitor la toponimia locală, mai merită amintit şi că la 6 kilometri de piramide se află vîrful La Comoara (637 m), denumire care face trimitere la legendarul tezaur pe care l-ar ascunde piramidele în pîntecele lor.

Morminte de căpetenii scite !

Sătenii au explicaţii mai simple, nu-şi bat capul cu teorii ştiinţifice, preferă legendele. Se povesteşte că din terenul mlăştinos de pe malul Oltului s-a ridicat un balaur care a scuipat pămînt, creînd astfel ridicăturile de astăzi. O altă legendă vorbeşte de o frumoasă prinţesă pe nume Şona care stăpînea peste acest ţinut.

Într-o zi, nişte uriaşi au venit de peste Munţii Făgăraş, trecînd prin apa Oltului, şi au atacat regatul. Cînd au ajuns, şi-au scuturat noroiul de pe picioare şi astfel au apărut movilele. Se mai spune că guruieţii ar fi fost făcuţi de turci, care şi-au lăsat aici pămîntul cărat de acasă în turbane. Oricum, localnicii sînt convinşi că nu-s făcute de Dumnezeu, ci de mîna omului. Şi, în absolut toate variantele, în adîncurile piramidelor trebuie să fie ascunse comori.

Istoricii amintesc de faptul că sciţii obişnuiau să-şi îngroape sub movile mari de pămînt conducătorii şi averile lor. Iar ca tezaurul să nu fie descoperit şi somnul căpeteniilor să rămînă netulburat, ridicau mai multe movile, ca să-i deruteze pe jefuitori. Poate că din acest motiv căutătorii de comori din decembrie 2009 n-au găsit niciun gram de aur. În schimb, au lăsat în urma lor un guruiete perforat de tuneluri.

Interiorul piramidelor de la Şona a fost dintotdeauna un vis la care au sperat şi oamenii simpli, şi cercetătorii. Cu toţii şi-au imaginat acest spaţiu, dar nimeni nu a ajuns înăuntru. Hoţii de obiecte arheologice au reuşit. N-au dat peste morminte scite, nici peste comori. Dar, din tunelurile săpate în toate direcţiile, se vede că le-au căutat cu îndîrjire.

Nu există jefuitori de comori, doar urmele lor !

Fotografiile din interiorul piramidei au fost făcute de Radu Tănase, speolog, alpinist şi salvamontist braşovean. În decembrie 2009, sătenii din Şona i-au povestit că, în urmă cu cîteva zile, hoţii ar fi dat iama la piramide. Veneau seara şi plecau la prima geană de lumină. Oamenii au vrut să afle ce fac străinii la guruieţii lor. Au văzut vreo cinci maşini de teren, 15-20 de persoane, două generatoare de curent şi nişte utilaje. Imediat au anunţat autorităţile.

Au venit jandarmi şi poliţişti, care i-au prins pe infractori. Aceasta este versiunea lui Radu Tănase, aşa cum a auzit-o de la localnici. Dar Inspectoratul Judeţean de Poliţie Braşov nu confirmă că ar fi fost vreun jaf la Şona în decembrie 2009. „A existat o reclamaţie, dar conflictul a fost aplanat. Nu s-a întocmit niciun dosar penal pentru niciun fel de hoţi de comori“, spune comisarul-şef Liviu Naghi, purtător de cuvînt al Poliţiei Braşov. Orice s-ar fi petrecut, atunci cînd braşoveanul a ajuns cu familia să facă poze la piramide, intrările fuseseră acoperite.

Un ciobănel s-a oferit să-i fie ghid. „Mi-a arătat exact pe unde s-a dat spargerea în urmă cu o săptămînă. Greutatea lutului prăbuşise intrarea, eram gata să renunţ. Am riscat mult, dar am intrat. La început, pe burtă, apoi spaţiul s-a lărgit. Mi-a fost foarte greu să respir, aerul era închis. Pe bîjbîite, doar cu o lanternă, am înaintat pînă la capătul tunelului şi am făcut pozele pe care le vedeţi“, povesteşte Tănase. Cînd a ieşit, înţelegînd că interiorul piramidelor e un pericol pentru oricine ar intra nepregătit, alpinistul a astupat intrarea. Peste doi ani, revenind la Şona, a văzut că „natura sau altcineva a astupat-o şi mai bine“.

Din piramidă ies gaze şi sunete !

Galeriile par făcute de mîna omului, ceea ce confirmă spusele sătenilor despre tehnologia avansată a celor ce au explorat piramida. Iar faptul că sînt scurte şi au direcţii diferite demonstrează că s-au făcut măsurători şi direcţia a fost corectată din mers. Aceasta este părerea speologului care e convins că „au fost foarte aproape să găsească acea cameră de care se tot vorbeşte, dar n-au avut noroc“.

El crede că piramida nu e un joc al naturii, ci o construcţie făcută cu un scop. Este treaba arheologilor să desluşească enigma piramidelor de la Şona, dar pînă acum, nu au publicat nimic. „Încă de pe vremea colectivului, s-a încercat pătrunderea în movilă. După primele săpături, au ieşit nişte gaze urît mirositoare care au împînzit tot satul. Şi a început să se audă un vuiet. După ce au astupat, s-a terminat cu vuietul. Asta mi-au povestit sătenii“, mărturiseşte Tănase.

Stelian Coşuleţ, şeful secţiei de Arheologie a Muzeului de Istorie Judeţean Braşov, apreciază că în fotografiile lui Tănase se vede o grotă săpată de mîna omului în gresie. Ceea ce ar contrazice ipoteza geologilor care afirmă că piramidele sînt din argilă. Cercetări nu s-au făcut. În schimb, arheologul confirmă că „unii autori consideră aceste formaţiuni de la Şona ca fiind de natură antropică şi le leagă de religia şi astronomia dacilor. În acest caz, ar data din secolele V î.H.- I d.H. Certe sînt doar aşezările din epoca bronzului, de pe malul Oltului“.

Şi totuşi, piramidele sînt cunoscute pe dinăuntru !

Umblă o vorbă prin Şona că, în preajma piramidelor, trebuie să mergi cu grijă, ca nu cumva să-i trezeşti pe uriaşi. Iar dacă încerci să sapi mai adînc te apucă o frică de moarte şi o rupi la fugă. Vulpile care găsesc intrările în piramide nu mai ies niciodată. Şi încă multe alte poveşti deapănă localnicii despre Complexul de la Şona. Unii, însă, au păreri mai serioase. Că piramidele lor au legătură cu sanctuarul de la Sarmizegetusa şi cu cetatea Rîşnovului.

Cercetătorul Andrei Vartic a unit punctul unde se află piramidele cu punctul sanctuarului dacic de la Racoş şi cu vîrful Omu. A obţinut un triunghi dreptunghic cu unghiurile de 30 şi 60 de grade. Pe linia Şona-Omu se află templul dacic de la Şinca Veche. Se pare că zona este încărcată de istorie antică, dar încă nedescoperită. Cum este cazul comorii lui Decebal, pe care toată lumea o caută de cîteva decenii încoace fără rezultat. Braşoveanul Valentin Thrcaar, pasionat de paleoastronautică, conspiraţii şi tot ce e încă nedescoperit, a spus că la Şona este îngropat însuşi Decebal.
Este convins că acei căutători de comori au fost stimulaţi de afirmaţia lui, publicată în august 2009 în Monitorul Expres, iar în decembrie au încercat să dea lovitura. Din moment ce nu există hoţi, nu putem găsi nici răspunsuri. Dar dovezi există. Fotografiile lui Radu Tănase, primul şi singurul care a imortalizat interiorul unei piramide de la Şona, demonstrează că misterioasele construcţii nu sînt chiar atît de neexplorate pe cît se susţine oficial. Dacă oamenii de ştiinţă au aflat ce este aici, de ce rezultatele cercetărilor rămîn secrete?”[16]

Sursa: Departamentul Zero

 

CELE MAI MARI SECRETE ALE ROMANIEI – Adevaruri care ne-au fost ASCUNSE de-a lungul anilor

secrete

Fie că vorbim de detalii legate de siguranţa naţională, de evenimente istorice sau de obligaţii diplomatice, nu sunt deloc puţine secretele care îi despart pe români de un tablou complet al istoriei şi prezentului acestor locuri.

Ciudata dispariţie a izvoarelor scrise despre geto-daci

Un pasionat de istorie arată, pe blogul Rumania Military, cum au fost pierdute sau au dispărut misterios cărţi importante despre istoria geţilor. Primul exemplu este o carte intitulată „Getica”, scrisă de Dion din Prusa, un mare istoric grec care a trăit în secolul I şi s-a ocupat în mare parte de istoria Imperiului Roman. Însă, „Getica”, alături de alte lucrări ale lui Dion din Prusa, au fost distruse de-a lungul anilor.

Cartea aceast a servit drept inspiraţie pentru enciclopedistul Casiodor, din secolul al VI-lea, care a scris o mare istorie a geţilor. Însă şi aceasta a dispărut, cum avea să dispară şi lucrarea „Getica” scrisă de nepotul lui Dion din Prusa, Dio Cassius Coceianus.

Însuşi împăratul Traian ar fi scris o lucrare despre poporul dac, arată unele mărturii. Intitulată „DACICA” sau „De Bello Dacico” (Despre Războiul Dacic), doar cinci cuvinte din această lucrare au răzbătut în timp. Acestea sunt „Inde Berzobim, diende Aixim processiamus” („De aici am mers la Berzobis, apoi la Aixis”), propoziţie referindu-se la drumul prin Banat al armatei romane. În timp ce lucrarea lui Traian a dispărut – a fost căutată, fără succes, de sute de arheologi şi istorici – propoziţia a supravieţuit timpului deoarece a fost inclusă într-un tratat de gramatică semnat de Priscian în secolul al VI-lea. Marea miză a documentului era obţinerea de informaţii despre cultura şi civilizaţia dacică, învăluite în mister.

Să vorbim puţin despre unul dintre aceste mistere. Se spune că dacii nu au dezvoltat un limbaj scris şi nu aveau alfabet, dar, oarecum paradoxal, aveau unul dintre cele mai evoluate calendare din Europa acelor vremuri. Explicaţia acestui paradox nu a fost găsită în niciuna dintre puţine lucrări despre daci.

Revenind la cărţile dispărute, sunt demne de prezentat alte două exemple. Mai întâi, lucrarea „Getica” scrisă de medicul personal al lui Traian, care a călătorit împreună cu împăratul roman inclusiv în campania din Dacia. Doar câteva fragmente au fost păstrate, într-un lexicon din secolul al X-lea.

Ultimul exemplu este pierderea, în întregime, a cărţii a XIII-a din „Istoria Romei” a lui Appianus, unul dintre cei mai importanţi istorici ai secolului al II-lea. Aţi ghicit, este tocmai cartea care se referă la luptele cu dacii.

Teoria tunelurilor subterane de sub Bucureşti

Subiectul este amplu analizat pe forumuri şi pe internet. Singura galerie care există cu siguranţă este tunelul de refugiu de la Conacul Golescu-Grant. Construit la 1870, pe locul unui fost conac al lui Dinicu Golescu, clădirea a aparţinut consulului britanic Effingham Grant şi găzduieşte astăzi Centrul de Plasament al sectorului 6.

Tunelul măsura iniţial câţiva kilometri, mergând de-a lungul Dâmboviţei, până la Cotroceni şi Mănăstirea Chiajna. Astăzi, doar câţiva metri din tunel s-au păstrat, restul distrugându-se.

Cu excepţia acestui tunel, niciun altul nu există, oficial vorbind. Însă, dovezi şi mărturii apar an de an, cea mai valoroasă fiind cea a lui Camil Roguski, arhitect-şef în timpul dictaturii Ceauşescu. Acesta a vorbit, după 1989, despre câteva tuneluri şi traseele acestora.

Tunelul 1. Comitetul Central (sediul Ministerului de Interne) – Sala Palatului – Cişmigiu

Tunelul 2. Universitate – Victoriei (pe un traseu paralele cu linia de metrou) – buncăr de sub Guvern –  Herăstrău (printr-un culoar subteran)

CITESTE SI:

Închisoarea secretă a CIA în România

O anchetă a presei americane şi germane a scos la iveală locul în care s-ar fi aflat închisoarea secretă a CIA: o clădire ascunsă din nordul Capitalei, mai exact sediul Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS).

Ancheta, condusă de AP şi de postul german de televiziune ARD, arăta că deţinuţii erau transferaţi destul de uşor la închisoarea secrete. După ce avionul ateriza pe Otopeni, deţinuţii erau transportaţi la închisoare cu microbuzele.

Agenţi CIA îi duceau apoi pe un drum lateral şi intrau în bază pe poarta din spate, de unde erau duşi la închisoarea propriu-zisă, situată la subsol.

Închisoare ar fi fost deschisă în anul 2003 şi închisă în 2006. Autorităţile române au negat existenţa acestei închisori. În 2015, Ion Iliescu a admis pentru revista germană Der Spiegel existența unui centru administrat de americani, dar a spus că nu cunoștea destinația facilității.

CITESTE SI:

Sacalii  Globalisti  ne alunga in lumea (ne)buna ,pentru a ne “cumpara” TARA , caci, printre altele, are si  cele mai multe puncte energetice de pe Planeta !

Cand spunem ca Romania e un loc unicat pe Planeta, exista persoane care considera ca, „astfel de aprecieri sunt destul de exagerate si ca ar trebui sa ramanem intr-o limita rezonabila, fara a ne umfla in pene”. Dar ce ne facem cu absolut toate aceste dovezi, atat de ordin subtil (energetic), dar mai ales cele de ordin istorico-arheologic ? Raspunsul este ca trebuie sa le prezentam, chiar daca asta contravin convingerilor unor persoane, care au interes sa tina acest adevar intr-o stare de necunoastere.

Intr-un articol anterior, au fost prezentate Chakrele Romaniei si locatiile unde aceste puncte energetice, identice cu chakrele corpului uman si cele ale Pamantului, se afla.

Faptul ca Romania are cea mai veche civilizatie de pe aceasta Planeta, rezulta direct si nu indirect, din vestigiile descoperite de arheologi, iar unele descoperite din intamplare, chiar daca in Univers, ideea de „coincidenta”, nu exista.

Afirmatiile fostului Consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, Miceal Ledwith, care a spus ca, „nu limba romana e o limba latina, ci limba latina e o limba romaneasca”, au zguduit destul de mult esafontul unei mari minciuni propagandistice: Latinizarea Dacilor ! Odata zdruncinat acest mit, istoria reala a Romaniei (Daciei), incepe sa intre pe fagasul ei normal, fiind cunoscuta de cat mai multi oameni, chiar daca in scoli, universitatii si medii asa-zis „academice”, continua sa se speculeze niste mituri demontate, chiar de straini.

schiller

In continuare, vom vedea ce reprezinta aceste puncte energetice, foarte multe, fata de alte zone din lume, potrivit site-ului AM Press:

 

chakrele-romaniei

puncte-energetice

„Exista zone in Romania unde, inexplicabil pentru omul de rand, turistii simt o stare de bine, liniste si echilibru, unde plantele cresc miraculos si clima este echilibrata.
Sunt locuri cu o incarcatura energetica extraordinara, locuri in care pamantul “pulseaza”. Cercetatorii le-au studiat ani la rand si au scris tratate peste tratate, ajungand la concluzia ca Romania beneficiaza de unul dintre cele mai puternice scuturi energetice de pe planeta.

Stramosii nostri cunosteau toate punctele energetice de mare putere ale Romaniei si le insemnasera cu megaliti si altare ciclopice, dedicandu-le zeilor primordiali. Cercetatorul Gheorghe Serbana si un fost ofiter in unitatea de extrasenzoriali ai generalului Ilie Ceausescu ne ajuta sa construim aceasta harta energetica a Romaniei.

Cum se formeaza energiile !

Din punct de vedere bioenergetic, Pamantul este o formatiune cu linii geoenergetice care se intretaie, se leaga in noduri si se modifica sub influenta proceselor geofizice si cosmice. Aceste linii de putere ating forta maxima in anumite zone, care emit radiatii numite “curenti de inteligenta”.

Locurile in care “biocurentii inteligenti” ai Terrei se intalnesc cu emisiile energetice cosmice de aceeasi valoare sunt considerate puncte privilegiate sau “puncte de dragoste” si sunt marcate, in general, de megaliti.
Deloc intamplator, in acele zone a existat ocultata civilizatie a uriasilor si, mai tarziu, au aparut nucleele civilizatiei oamenilor, care au construit temple, schituri, biserici, manastiri, aparand aceste locuri divine. Asa cum constatase regretatul bioenergoterapeut Dan Seracu, deasupra Romaniei se intinde una dintre cele mai puternice “umbrele” protectoare de pe intreaga planeta.

Ce invatau paranormalii generalului Ilie Ceausescu ?

Unul dintre ofiterii “paranormali” ai generalului Ilie Ceausescu a precizat ca intregul lor antrenament urmarea sa le amplifice aptitudinile extrasenzoriale. Iar pentru asta erau dusi in anumite centre energetice. Din punct de vedere al randamentului extrasenzorial, aceste centre sunt: COZIA – FRUNTI – NEGOIU, GHITU – NEGOIU, IEZER – NEGOIU, denumit si TRICORNUL DACIC.

Acesta este cel mai activ si cel mai anihilant pentru multitudinea centrelor de negativare. Urmeaza NEHOIASU – PENTELEU, GORU – LACAUTI; PETROSANI – TISMANA; ABRUD – CAMPENI; INA – CALIMANI; BARGAU – GIUMALAU; TOROIAGA – ROTUNDA; GRINTIESU – RARAU; SLANIC MOLDOVA; SOVEJA – LA GROTE(!). In acest ultim punct ajungeau ofiterii care trecusera la un stadiu superior al cursurilor de perceptie extrasenzoriala.

Triunghiul divin Omu – Babele – Sfinxul !

In Romania, cel mai cunoscut triunghi energetic este Omu – Babele – Sfinxul, de o putere incalculabila. In jurul acestuia apar, la anumite intervale, conuri de lumina alb-laptoasa, care se rotesc ca un vortex de nori, amplificand perceptia extrasenzoriala.
Tot atunci se inregistreaza semnale radio venite dinspre interiorul muntelui. Un alt loc geoenergetic este Polovragi, Targu Jiu, cu a sa “pestera fara capat”, unde se crede ca Zamolxis ii invata pe vraci tehnici de tamaduire a sufletului si trupului (poli-vraci).

Bioenergoterapeutii de azi spun ca Polovragiul este cea mai buna zona pentru tonifierea generala a organismului. Sarmizegetusa era un adevarat panteon al cunoasterii spirituale. Acolo, pe un platou aproape inaccesibil, imprejmuit pe trei parti de prapastii adanci, se afla un altar megalitic pe care sunt inscriptii intr-o limba nedescifrata. Pentru bioenergoterapeuti, Sarmizegetusa este o zona ce activeaza creativitatea si aptitudinile pentru educatie.

Panteonul de la Cascioarele !

Cercetatorul Gheorghe Serbana indica o alta zona a “uriesilor”, Panteonul de la Cascioarele, o vatra primara a civilizatiei. “La Cascioarele a inceput Istoria, care se trage de la Istru!”, spune Gheorghe Serbana. “Aici a existat o minunata civilizatie a zeilor tatani ai omenirii. Aici au fost gasite necropole de uriesi si pietre cu inscriptii ciudate, cu linii ce parca delimiteaza zone numai de stravechi stiute.

Cu aparatura moderna se poate constata o zona geoenergetica deosebita si o acustica nemaipomenita. Cine doarme noaptea aici, in zona Panteonului de la Cascioarele, aude clar si Soaptele oamenilor de pe malul celalalt al Baltii Izvorului Catalui”.

Muntii Retezat, respectiv Masivul Godeanu (varful Gugu), reprezinta un alt punct energetic, fiind amintit chiar in scrierile tibetane, ale lui Guru Rimpoche Padmansambava. Apoi avem Masivul Ceahlau, cu varful Toaca, unde se proiecteaza anual, la inceputul lunii August, holograma unei piramide perfect regulate, asta fiind un semnal ca se afla un tezaur informational in interiorul muntelui, asa cum s-a descoperit si in Masivul Bucegi, in August 2003 de catre americani.

Descoperirea din Masivul Bucegi din August 2003 !
BUCEGI FACILITY – EYES ONLY!

sfx

Structura tunelului din interiorul Masivului Bucegi este urmatoarea: acesta se afla intr-o pozitie perfect paralela cu baza Masivului Bucegi, plecand de la o treime de baza, are o lungime de 280 m, dupa care coteste brusc spre stanga intr-un unghi de 26 de grade, continuand apoi cu 200 m lungime, terminandu-se in interiorul unei aule gigantice in interiorul Masivului Bucegi. Aula are un diametru de 100 m si o inaltime de 30 m. Verticala la suprafata corespunde stancilor de pe creasta care poarta denumirea de Babele, verticana iesind astfel intre Sfinx si Babele!

Climatul politic era „fierbinte” in noiembrie 2004, aceea fiind chiar perioada critică înainte de alegeri.
Este chiar posibil ca anumiţi factori politici să fi fost radical influenţaţi de noile descoperiri şi dovezi care au fost aduse. Am aflat că membrii comisiei de audiere au fost atât de bulversaţi de datele raportului şi de dovezile care le-au fost prezentate, încât ore în şir ei nu au fost capabili să ia vreo hotărâre şi nici să transmită în mod coerent informaţiile la vârf de stat. Întregul lor sistem de valori a fost atunci complet răsturnat şi nu se întrezăreau alte puncte de sprijin care să le susţină vechile concepţii. Poate tocmai de aceea s-a ajuns la concluzia că era nece¬sară o modificare radicală a sistemului şi a influenţelor oculte în ţară.

Este uimitor cum lanţul de evenimente care a început cu marea descoperire din Munţii Bucegi, din August 2003 şi a continuat cu expediţia de amploare prin tunelurile subpământene a modificat aproape integral atât gândirea, cât şi destinul unor oameni.

Descoperirea din Masivul Bucegi a zguduit efectiv eşafodajul politic, ştiinţific şi religios al celei mai mari puteri actuale, care sunt Statele Unite ale Americii. A instituit imediat cel mai teribil secret mondial şi a impli¬cat o luptă diplomatică teribilă şi presiuni politice extra¬ordinare, deoarece România a dorit să prezinte această descoperire lumii întregi.

Prin specificul ei, descoperirea ameninţă însăşi influenţa politico-ideologică a Vaticanului şi spulberă iremediabil atât concepţia antropologică a ştiinţei moderne, cât şi ideile despre isto¬ria planetei noastre şi a omenirii. Felul în care s-au precipitat însă evenimentele, incredibilele conexiuni şi sursele care au concurat la realizarea descoperirii îmi dau posibilitatea acum, când cunosc toate elementele implicate, să am o viziune fascinantă şi de ansamblu a întregului angrenaj, uluitor de complex, care a condus la momentul epocalei descoperiri. Ea apare astfel ca un punct-focar, ca o primă „staţie” foarte importantă pe calea transformării conştiinţei umanităţii şi mi se pare cu atât mai remarcabil şi sugestiv faptul că ea s-a produs în România.

Aşa după cum se va vedea, descoperirea reprezintă de fapt o „antecameră” la alte realităţi chiar mai tulburătoare, pe care Cezar, împreună cu o echipă de specialişti formată din reprezentanţi ai SUA şi ai României, le-a investigat în cadrul unei „mari expediţii” pe parcursul unui an (din luna octombrie 2003, până în luna iulie 2004). Problema publicării acestor informaţii rămâne totuşi foarte controversată. Iniţial, statul român a vrut să anunţe această descoperire lumii în¬tregi şi să o pună la dispoziţia cercetătorilor. Se considera că aceasta nu mai reprezenta neapărat o problemă de interes naţional, ci una de interes mondial. Lupta de culise pentru a împiedica această dezvăluire de o importanţă excepţională pentru omenire a fost determinată de intervenţia majoră a SUA. Deliberările diplomatice, argu¬mentele pro şi contra, precum şi promisiunile sau ameninţările au durat aproximativ două luni
(august-septembrie, 2003).

în urma unui acord ultra-secret care a fost semnat între cele două state, România s-a angajat să nu prezinte lumii întregi descoperirea de pe teritoriul ei. Probabil că, printre altele, primirea în NATO care s-a efectuat în grabă, în primăvara lui 2004, a făcut şi ea parte din pachetul secret de „compensaţii” pentru această hotărâre, în acest context, plasarea unor baze militare americane pe teritoriul României poate să devină o certitudine în următorii ani, constituind o „pavăză” puternică pentru locaţia din Munţii Bucegi. Aspectele sunt foarte complicate şi secrete. Nu cunosc deocamdată care sunt avantajele ţării noastre în raporturile bilaterale cu SUA, dar anumite semne clare de ciudată bunăvoinţă la cel mai înalt nivel diplomatic au început deja să apară.

Cu toate acestea, „mişcările de culise” ale SUA tre¬buie să se desfăşoare cu mare precauţie, pentru a nu atrage prea repede nedumeriri şi întrebări stânjenitoare din partea celorlalte state şi puteri ale lumii, care ar putea observa dar nu ar înţelege interesul Americii pentru România. Secretul descoperirii este practic absolut. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva, „sarcina” asigurării lui fiind preluată în mare parte de americani. Voi descrie la timpul potrivit aceste aspecte, dar pot să afirm anticipat că nu există nici un document, scris, filmat sau fotografiat, care să fi părăsit zona descoperirii. A fost construit un hangar subteran imens, pentru depozitarea şi manipularea echipamentului tehnic precum şi a dovezilor. Este ca o adevărată uzină, complet utilată, iar ideea construirii lui s-a dovedit foarte inspirată.

Totuşi, din informaţiile pe care le deţin, România nu şi-a luat un angajament definitiv în ceea ce priveşte menţinerea secretului marii descoperiri, însă termenii contractuali nu îmi sunt deocamdată cunoscuţi, în prezent, metodele care sunt folosite pentru anihilarea oricărei tentative de a cunoaşte ceva despre această descoperire sunt dezinformarea şi lipsa oricăror dovezi materiale. Sarcina nu este uşoară, însă din câte ştiu, ea a fost realizată cu succes până în prezent, în opinia mea, însă, această stare de lucruri nu poate continua mult timp de acum înainte. Vom analiza însă aceste aspecte după ce voi prezenta toate elementele care au condus în mod gradat la efectuarea acestei descoperiri de excepţie pe teritoriul României.

Practic ansamblul descoperit sub Masivul Bucegi in 2002, de catre
cercetatorii de la Pentagon folosind satelitii geostationari care au la baza tehnologia bionica si cea a undelor de forma. La data de 11 August 2003, dupa o pregatire ca la carte o echipa romano-americana patrunde in interiorul Masivului Bucegi (nu mai descriu toata povestea), asta dupa ce foreaza de mai multe ori in incercarea vehementa de a patrunde in interior desi barajele energetice nu permiteau. Intr-un final s-a reusit
strapungerea barierei energetice si unificarea galeriilor. (sursa: Departamentul Zero)

 

Cit nu ni se baga pumnul in gura, sa nu ne rusinam de  mizeria trecutului

Filmul crimelor comise de Armata Roşie în România după 23 august: femei împuşcate în cap sau călcate cu camionul de sovietici, execuţii mafiote, violuri

Un număr impresionant de crime, jafuri şi violuri, comise asupra populaţiei civile, au lăsat în urmă trupele sovietice care au tranzitat sau au staţionat în vestul ţării, după 23 august 1944. Arhivele judeţului Hunedoara păstrează sute de documente de anchetă şi plângeri privind infracţiunile grave comise de ostaşii Armatei Roşii în cei trei ani în care au ajuns în judeţ. Multe dintre ele au rămas nepedepsite de autorităţi   Povestea celui mai sângeros atac terorist petrecut vreodată în România… Timp de trei ani, începând cu toamna anului 1944, trupele sovietice au tranzitat şi au staţionat, în anumite intervale, în vestul României. În perioada în care s-au aflat în judeţul Hunedoara, soldaţii ruşi le-au lăsat localnicilor amintiri înfiorătoare. Au ucis zeci de oameni nevinovaţi, au fost acuzaţi de sute de acte de violenţă, de tâlhării, accidente mortale, furturi şi violuri. Un număr impresionant de plângeri depuse de români împotriva sovieticilor au ajuns la Parchetul Tribunalului Deva. Multe au rămas nesoluţionate, una dintre cele mai întâlnite motivări fiind faptul că autorii infracţiunilor nu au putut fi identificaţi, în afară de faptul că erau soldaţi ruşi.

EPISODUL 1: DISPĂRUŢI FĂRĂ URMĂ O sesizare a Postului de Jandarmi din Brănişca, adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Deva arăta cum a fost ucisă soţia unui localnic din Brănişca, pentru că s-a opus soldaţilor ruşi care au vrut să întreţină relaţii sexuale cu ea. „Raportăm că în noaptea de 13 septembrie 1944, pe la orele 23, doi soldaţi sovietici înarmaţi au intrat în locuinţa lui Nistor David, din cătunul Bejan, comuna Târnoviţa, unde au cerut mâncare şi ţuică. După ce s-au turmentat de băutură, au sărit să îşi bată joc de femeia acestuia, anume Petruţa, de 37 de ani, care se ascunsese în grajd, şi opunându-se violenţei acestor bărbaţi au împuşcat-o pe loc cu un foc de armă în cap, mortal. Cazul a fost adus la cunoştinţă de soţul victimei. Sovieticii, după ce au comis crima, au dispărut“, informa şeful de post, plutonier Ilca, în notificarea adresată Parchetului. Într-un alt dosar, jandarmii din satul Făgeţel au comunicat Parchetului că o tânără de 20 de ani a fost împuşcată în piept cu trei gloanţe, de un soldat care încercase să o violeze. „În apropiere de un pârâu, femeia a fost ajunsă din urmă de soldat, care a încercat a o silui. Văzând că victima se împotriveşte, a ucis-o“, se arată în rechizitoriul păstrat la Arhivele judeţului Hunedoara.

EPISODUL 2: MOARTE ÎN PĂPUŞOI Ileana Dobrei, o femeie de 23 de ani, a trecut la rândul ei prin momente cumplite, după ce a fost agresată de doi militari ruşi, în locuinţa sa din Câinelul de Jos. Femeia era căsătorită şi avea doi copii, iar soţul ei se afla pe front. „În ziua de 3 octombrie 1944, când începea să se întunece, au intrat la mine în casă doi sovietici, dintre care unul ofiţer şi unul soldat. Ofiţerul avea arma cu el şi venind lângă mine a spus că are nevoie de hazaică (n.r. – femeie) şi să mă culc cu el. Cum eram singură în casă, cu doi copii, dintre care unul de 3 ani şi altul de 5 luni, bărbatul meu fiind concentrat, am început să strig după ajutor. Întrucât am văzut că ambii erau beţi, mi-am luat copiii şi am fugit în grădină. În acest timp, nefiind nimeni în casă, am auzit o împuşcătură, iar apoi au ieşit şi soldaţii din casă. Eu crezând că lucrurile s-au liniştit, m-am întors în casă împreună cu copiii mei, însă la scurt timp au sosit din nou cei doi soldaţi ruşi. Ofiţerul s-a trântit în pat, iar celălalt soldat a ieşit afară. La strigătele mele a venit Dionisie Pârva, iar ofiţerul, când l-a văzut, i-a pus arma în piept şi l-a ameninţat că-l împuşcă, deoarece el are treabă cu hazaica“, declara femeia, în timpul audierilor de la Parchet. Tânăra afirma că alţi localnici au intervenit în ajutorul ei, implorându-l pe ofiţer să o lase în pace, însă militarul a continuat să o ameninţe cu arma. Unul dintre vecinii femeii l-a scos afară. La puţin timp, declara femeia, sovieticul a fost găsit legat de un copac, după ce fusese snopit în bătaie de persoane necunoscute. Ofiţerul rus a fost dezlegat şi culcat apoi în casă, iar între timp au fost anunţaţi jandarmii. Câteva ore mai târziu, a fost găsit cadavrul soldatului care îl însoţise, într-un lan de porumb. Bărbatul fusese înjunghiat în stomac de persoane neidentificate.

EPISODUL 3: SÂNGE PE RINGUL DE DANS De o soartă cruntă a avut parte soţia altui hunedorean, în timpul unei petreceri cu ocazia anului nou, la care au apărut neinvitaţi mai mulţi soldaţi ruşi. Femeia, din Zam, a fost împuşcată mortal, de ruşi, în locul de dans. „În seara zilei de 30-31 decembrie, mă aflam şi eu împreună cu soţia mea, Leontina, în localul domnului Popescu Ioan din Zam, unde era organizată o serbare urmată de dans, la care au participat mai mulţi locuitori din comuna noastră şi din alte comune, printre care au venit şi şase soldaţi sovietici de la Telefoane Zam, Ilia şi Vărădia. La un moment dat, în timpul dansului, s-a ivit un scandal între cei şase soldaţi sovietici şi tinerii din comuna Zam, de unde mai departe s-au apucat la bătaie, terminându-se cu focuri de armă trase de soldaţii sovietici, care cu primul foc ce l-au tras au lovit-o pe soţia mea. Voind a-i da ajutor, am fost împiedicat de cei şase soldaţi sovietici, care m-au lovit şi pe mine şi mi-au pus arma în piept voind să mă împuşte. Am reuşit să fug într-o sală din dos“, declara Ioan Tocoi, soţul femeii. Potrivit relatării acestuia, scandalul s-a iscat de la faptul că, după ce femeia a fost aleasă regina balului, soldaţii sovietici nu au mai vrut să lase niciun român să danseze cu ea.

EPISODUL 4: EXECUŢIE ÎN STIL MAFIOT Doi militari ruşi neindentificaţi au fost acuzaţi de asasinarea unui căpitan român, pentru a-i fura maşina. Într-o notă trimisă de Legiunea de Jandarmi Hunedoara, către Parchet, erau precizate următoarele: „Raportăm că în ziua de 24 octombrie 1944, între orele 19:30-20.00, căpitanul Sârbu Ioan, cu şoferul Anghel Constantin, mergând cu maşina Pontiak, culoare închisă, pe direcţia Deva-Sebeş, au luat cu ei de la postul de control rus, din marginea Devei, doi ofiţeri ruşi. La trei kilometri de oraşul Deva, ofiţerul român a fost împuşcat în ceafă, mortal, iar la podul Strei-Simeria, a fost aruncat în apa Streiului. Şoferul a fost dus cu maşina în direcţia Sebeş, iar în apropierea Orăştiei, a fost dat jos, dându-i-se suma de 4.000 de lei, iar maşina a dispărut cu cei doi ofiţeri ruşi. Ofiţerii ruşi au declarat şoferului că merg în Ucraina. Am luat măsuri pentru pescuirea cadavrului şi cercetarea cazului“, informa comandantul de legiune lt. colonel Lovin, în declaraţia dată anchetatorilor. Accidente provocate de ruşi, clasate Zeci de accidente în care au fost implicate maşini de armată, conduse de sovietici, au fost înregistrate pe teritoriul Hunedoarei, după 1944. Unele s-au soldat cu tragedii colective, însă de cele mai multe ori, dosarele erau clasate, pe motiv că şoferii vinovaţi nu erau identificaţi. Un proces verbal înregistrat de Parchet în 9 octombrie 1944, ora 12.00, de Comisariatul de Poliţie Orăştie prezenta accidentul mortal suferit de o adolescentă din Orăştie, lovită de un camion militar rus. „După comiterea accidentului, şoferul maşinii ruseşti care era îmbrăcat în uniformă militară a oprit maşina, a coborât şi luând-o pe accidentată de pe marginea drumului a aşezat-o pe trotuar, după care a plecat mai departe cu maşina”, relata o martoră, adăugând că nu reţinuse numărul maşinii. Părinţii fetei ucise nu au putut formula nicio pretenţie, întrucât maşina nu a putut fi identificată. „Cu toate investigaţiunile şi cercetările făcute de noi nu s-a putut identifica maşina militară rusă, acest fapt datorându-se marei treceri de circulaţiune militară rusă prin acest oraş şi faptului că accidentul s-a produs înspre marginea oraşului în timp ce autocamionul ieşea din oraş”, informa Parchetul Tribunalului Deva.   Cum au ajuns soldaţii sovietici în Hunedoara Potrivit cercetătorului Dan Simion Grecu, militarii sovietici s-au aflat pe teritoriul judeţului Hunedoara în trei circumstanţe. În lunile septembrie-decembrie 1944, judeţul Hunedoara a servit drept punct de trecere pentru unităţile militare, venite de pe frontul din Moldova, prin Craiova şi judeţul Gorj. Intrarea lor a avut loc din Gorj pe Valea Jiului, prima unitate sovietică a fost semnalată la orele 7.00 ale zilei de 10 septembrie 1944 la Livezeni (fiind vorba de coloane motorizate aparţinând Corpului 18 Tancuri) şi la Petrila. În după-masa aceleiaşi zile, capetele de coloană ajunseseră deja în zona Haţegului. Din Valea Jiului, trupele sovietice s-au deplasat pe liniile de comunicaţii ale judeţului, spre fronturile de luptă, astfel: de la Haţeg spre Caransebeş şi frontul din Banat, de la Săcămaş prin Zam, spre frontul de la Arad, iar prin Brad, spre frontul din Nordul Ardealului. Câteva unităţi s-au deplasat şi prin Orăştie, spre Sibiu, tot spre frontul ardelean. „Aşadar, judeţul Hunedoara a fost în acele luni ca un fel de placă turnantă pentru unităţi ale Frontului 2 Ucrainean, grosul fiind format de Armata 27 şi Armata 53 Sovietică. Teritoriul judeţului Hunedoara a fost exclusiv de tranzit, nu au existat confruntări militare. Ca idee generală, autorităţile româneşti au fost în mare parte prinse nepregătite pentru acest aflux masiv, mai ales din punct de vedere al aprovizionării“, a explicat cercetătorul Dan Grecu.

AU PLECAT LA SFÂRŞITUL LUI ’47 A doua circumstanţă în care trupele sovietice au ajuns în vestul României şi au traversat din nou judeţul Hunedoara, potrivit specialistului, a fost cea care a urmat marii demobilizări a Armatei Sovietice din Germania după încheierea războiului (iunie-iulie 1945), atunci când trupele sovietice au traversat din nou judeţul, de astă dată dinspre vest spre est, în majoritate pe Valea Mureşului. Iar a treia ipostază în care trupele sovietice sunt înregistrate pe teritoriul Hunedoarei este aceea a unităţilor care şi-au stabilit baze permanente în judeţ, începând chiar cu luna septembrie 1944 (primele au fost spitalele militare, câteva localizate chiar în Deva) şi până spre sfârşitul anului 1947. „Ca un singur exemplu, din iunie 1945 şi până în februarie 1946, în oraşul Deva a fost stabilită Divizia 7 Artilerie sovietică, mai precis, Brigada 11 Artilerie Uşoară, Brigada 25 Obuziere, Brigada 3 Mortiere, comandamentul Diviziei fiind localizat în edificiul Prefecturii Hunedoara. De la sfârşitul anului 1947 nu au mai existat trupe sovietice în judeţul Hunedoara, ele se vor concentra în marile zone industriale cum erau Braşov, şi Dobrogea“, a precizat Dan Simion Grecu.

SOLDAŢII LUAŢI PRIZONIERI, UCIŞI PRIN ÎNFOMETARE Înainte de a fi judeţ de tranzit pentru armatele sovietice, la începutul anilor 1940, în Hunedoara au existat centre de detenţie pentru prizonierii ruşi. Între 1941 şi 1943, ani în care România era aliata Germaniei în Al Doilea Război Mondial, circa 5.000 de ruşi au fost aduşi în lagărele înfiinţate în judeţ. Primul lagăr de prizonieri din judeţ a fost creat în toamna anului 1941, la Crăciuneşti, în apropiere de Deva, iar sutele de ruşi care erau ţinuţi aici au lucrat la construirea liniei de cale ferată dintre Deva şi Brad. Comandantul lagărului, Nicolae Stavrescu, a fost cercetat pentru abuzuri asupra prizonierilor. „Raţia de pâine care trebuia să se dea prizonierilor a fost redusă numai la jumătate. Astfel, din cauza subalimentaţiei, au murit 700 prizonieri. O sumă de bani a fost destinată pentru scânduri de sicrie pentru prizonierii ruşi care mor. Din aceşti bani, însă, nu s-a cumpărat niciun sicriu, prizonierii fiind înmormântaţi câte 5-6 într-o singură groapă“, se arată într-o notă informativă a Poliţiei Deva, prezentată de Dan Grecu. În august 1942, lagărul de la Crăciuneşti a fost desfiinţat, iar prizonierii ruşi au fost mutaţi într-un alt lagăr, la Vulcan, pentru a munci în minerit. Fostele clădiri şi grajduri ale unor ferme din Petroşani şi Lupeni, puse sub paza jandarmilor, au fost transformate în adăposturi. Lagărele de muncă au fost desfiinţate după 23 august 1944, când noul regim a dispus eliberarea prizonierilor.

CUM SE PROCEDA ÎN CAZUL INFRACŢIUNILOR Pentru că Marele Stat Major primea un număr prea mare de reclamaţii, s-a hotărât în octombrie 1944 ca, ulterior, toate reclamaţiile şi informaţiile privind incidente dintre trupele sovietice şi instituţii, autorităţi sau populaţia civilă să fie comunicate direct ministrului Ion Christu, preşedintele Comisiei Române pentru Aplicarea Armistiţiului (CRAA), iar Marele Stat Major să fie informat numai asupra cazurilor de omucideri şi ridicări ilegale de autovehicule. Datele oficiale arată că între 10 septembrie şi 31 octombrie 1944, în întreg judeţul Hunedoara au fost omorâţi şi grav răniţi 12 ofiţeri şi soldaţi sovietici. „Comandamentul Militar Sovietic din Deva îi mustră cu nemulţumire pe români pentru faptul că până azi nu s-a descoperit de organele poliţieneşti şi jandarmereşti niciun făptuitor. Comandantul Sovietic susţine că criminalii sunt acoperiţi de anumite organe de poliţie şi jandarmerie care nutresc sentimente potrivnice naţiunilor unite“, se arată într-un alt document, de la Arhivele Naţionale, cercetat de istoric. În acelaşi timp, la data de 19 decembrie 1944 pe teritoriul rural al judeţului se înregistrau 13 români omorâţi de sovietici, între care un căpitan, un subofiţer şi 3 soldaţi români. Crime au avut loc şi în perioada următoare. Infracţiunile erau cercetate de organele româneşti (Poliţie, Jandarmerie) în colaborare cu reprezentantul Comandamentului Sovietic din Deva sau al Comisiei Aliate de Control. În unele cazuri, afirmă Dan Grecu, atunci când organele sovietice permiteau cercetarea penală, dosarul se înainta Parchetului local (Deva, Haţeg), de unde putea ajunge la Curtea Marţială Sibiu sau la alte instanţe. „Au fost situaţii în care sovieticii au împiedicat orice fel de cercetări ale românilor, ridicându-şi făptaşii şi ducându-i în direcţie necunoscută, fără ca rezultatul cercetărilor să mai fie comunicat românilor. De asemenea, au fost şi rare situaţii de procese expeditive, publice, instrumentate de sovietici, cu sentinţe capitale executate pe loc. Au fost doar două cazuri, unul cu făptaşul român, unul sovietic“, a precizat Dan Simion Grecu. A fost cazul ucigaşului unei femei, un soldat sovietic care şi-a împuşcat victima, după ce aceasta nu a vrut să întreţină relaţii sexuale cu el. Bărbatul a fost împuşcat, la ordinul superiorului său, chiar în faţa familiei decedatei, afirma Dan Grecu
Citeste mai mult: adev.ro/nwd186

Istorie interzisă: Dacii care au ajuns pe tronul Imperiului Roman

Nu apar în manualele de istorie, însă povestea lor este spusă, în mod explicit, de istoricii antici. Este vorba de împăraţii de origine dacă ai Romei. Sunt consemnaţi trei dintre aceştia, doi dintre ei simplii uzurpatori ai tronului imperial, în timp ce al treilea a fost un respectat tetrarh şi cel care a trecut prin foc şi sabie Italia.

În secolul al III lea d. HR., în măreţul imperiu roman de odinioară domnea haosul. Marii împăraţi reformatori sau războinici precum Octavian Augustus,Traian, Hadrian sau Marcus Aurelius erau doar o amintire. Ultimul împărat care a reuşit să restaureze o efemeră ordine a fost Aurelian, în perioada 270-275 d.HR.    Prin legea lui Caracalla din 212, toţi oamenii liberi din imperiu primeau cetăţenia. Conservatorismul şi exclusivismul roman dispăruseră. Se ridicau din rândul soldaţilor generali barbari de diferite neamuri care ajungeau chiar pe tronul imperial, fie prin ascensiuni sociale şi politice misterioase, fie ridicând legiunile la revoltă şi stârnind haos pentru doar câteva luni de domnie.    Printre barbari care au ajuns împăraţi pe tronul Romei se numără şi trei daci. Toţi de condiţie joasă, s-au ridicat în mod misterios de la ciobani la cei mai puternici oameni ai celui mai întins imperiu. Povestea lor este relatată mai mult de istoricii occidentali, inspirându-se din izvoarele antice.

Regalianus, împăratul dac din neamul lui Decebal

Între 253 şi 268 d HR, pe tronul imperial se afla Gallienus, care o vreme a condus alături de tatăl său, Valerian. Domnia sa a fost marcată de aşa-numita criză a secolului al treilea, momentul de cumpănă când imperiul a fost la un pas de dizolvare. Atât Gallienus, cât şi Valerian, au încercat să promoveze oameni din provincii, de multe ori barbari în fruntea armatei sau în aparatul de stat, pentru a asimila mai uşor populaţiile existente în imperiu, dar şi pentru a preveni revoltele. Efectul a fost contrar: barbarii ajunşi în funcţii importante tânjeau după deminitatea imperială. Gallienus s-a confruntat cu numeroase revolte şi a trebuit să facă faţă multor uzurpatori de neam barbar. Unul dintre aceştia a fost Regalianus, un comandant de armată de origine dacă. Despre acesta aflăm din Historia Augusta, dar şi din scrierile lui Eutropius şi Aurelius Victor. În Historia Augusta, Regalianus este prezentat în partea intitulată „Tyranni Triginta”

 

 

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*