Filmul crimelor comise de Armata Roşie în România după 23 august… Dupa ce francmasonii au spus că „numai cel care controlează hrana, controlează lumea,ei au pus bazele unui proiect MORTAL de implementare, la nivel global, a unui Codex Alimentar”,dar … Fostul director al SRI Radu Timofte, a fost iradiat …Au fost infiintate companii care sa domine alimentaţia în lume,pentru a introduce dictatura mortala in farfurie! În care Adunare (Biserică) să merg? ( 1-4) Răspuns la întrebări speciale-SoundWords …Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (1-7) Care este orientarea de viaţă a celui întors la Dumnezeu? Charles Henry Mackintosh
Domnilor “păstori”- guvernanţi, preoţi, patroni şi alţi slujbaşi, vi s-a luat turma, pentru care a sângerat Iisus, dar pe care voi o batjocoriţi , OAMENI care suferă prin Diaspora, PRIN SATE SI ORASE- PRETUTINDENI. Dintre oamenii “încreştinaţi” de voi, numai cine se face Una cu Învăţătura, gândirea, răstignirea, învierea, întruparea şi credinţa Lui, este socotit neprihănit! Pentru că El a absorbit în sine, a pironit şi a îngropat pentru totdeauna minciuna, HOŢIA, curvia, cearta, credinţa omenească, idolatria, vinovăţia fiecăruia, voi de ce dezgropaţi oasele păcătuirilor şi le mancaţi pe pâine? Nu stiţi că “…prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Ştim bine că… (Rom.6)
Dictatorii digitali – sau cum inteligența artificială dăunează grav libertății… Afganistan, cronica unui fiasco previzibil de APOCALIPTIC …Cine sunt”noii talibani” și ce vor ei? O informaţie îngrijorătoare: Olanda se scufundă literalmente! Ce se va întâmpla cu acestă ţară în viitor?DATORITA PACATUIRII care strapunge Cerul, dar SI A NEPOCAINTEI, iata un ”Cod roșu pentru umanitate” : presa internațională despre apocalipsa climatică și alte crize care stau să lovească… Rusia a început să construiască un nou „avion al Apocalipsei”. Aeronava va fi folosită în cazul unui război nuclear…Apocalipsa lui Ioan, o profeţie a catastrofei ecologice?

Domnilor “păstori”- guvernanţi, preoţi, patroni şi alţi slujbaşi, vi s-a luat turma, pentru care a sângerat Iisus, dar pe care voi o batjocoriţi , OAMENI care suferă prin Diaspora, PRIN SATE SI ORASE- PRETUTINDENI. Dintre oamenii “încreştinaţi” de voi, numai cine se face Una cu Învăţătura, gândirea, răstignirea, învierea, întruparea şi credinţa Lui, este socotit neprihănit! Pentru că El a absorbit în sine, a pironit şi a îngropat pentru totdeauna minciuna, HOŢIA, curvia, cearta, credinţa omenească, idolatria, vinovăţia fiecăruia, voi de ce dezgropaţi oasele păcătuirilor şi le mancaţi pe pâine? Nu stiţi că “…prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Ştim bine că… (Rom.6)
Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: “Fiul omului, proroceşte împotriva păstorilor sufleteşti ai lui Israel (Dumnezeu s.n.)! Proroceşte şi spune-le lor, păstorilor: “Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: “Vai de păstorii lui Israel, care se pasc pe ei înşişi! Nu trebuie păstorii să pască turma?
Voi mâncaţi grăsimea, vă îmbrăcaţi cu lâna, tăiaţi ce e gras, dar nu paşteţi oile. Nu întăriţi pe cele slabe, nu vindecaţi pe cea bolnavă, nu legaţi pe cea rănită; n-aduceţi înapoi pe cea rătăcită, nu căutaţi pe cea pierdută, ci le stăpâniţi cu asuprire şi cu asprime! Astfel ele s-au risipit pentru că n-aveau păstor; au ajuns pradă tuturor fiarelor câmpului şi s-au risipit. Turma Mea rătăceşte pe toţi munţii şi pe toate dealurile înalte; oile Mele sunt risipite pe toată faţa ţării şi nimeni nu îngrijeşte de ele, nici nu le caută! De aceea, păstorilor, ascultaţi cuvântul Domnului! Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, pentru ca oile Mele au ajuns de jaf şi sunt pradă tuturor fiarelor câmpului, din lipsă de păstor, pentru că păstorii Mei n-au nicio grijă de oile Mele, ci se păşteau numai pe ei înşişi, şi nu păşteau oile Mele, de aceea, păstorilor, ascultaţi Cuvântul Domnului!
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Iată, am necaz pe păstori! Îmi voi lua înapoi oile din mâinile lor, nu-i voi mai lăsa să-Mi pască oile, şi nu se vor mai paşte nici pe ei înşişi; căci Îmi voi izbăvi oile din gura lor, şi nu le vor mai sluji ca hrană!” Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: “Iată, Mă voi îngriji Eu însumi de oile Mele şi le voi cerceta!
Cum îşi cercetează un păstor turma când este în mijlocul oilor sale împrăştiate, aşa Îmi voi cerceta Eu oile şi le voi strânge din toate locurile pe unde au fost risipite în ziua plină de nori şi negură. Le voi scoate dintre popoare, le voi strânge din felurite ţări şi le voi aduce înapoi în ţara lor; le voi paşte pe munţii lui Israel, de-a lungul râurilor şi în toate locurile locuite ale ţării. Le voi paşte pe o păşune bună, şi stâna lor va fi pe munţii cei înalţi ai lui Israel; acolo se vor odihni într-un staul plăcut şi vor avea păşuni grase pe munţii lui Israel. Eu însumi Îmi voi paşte oile, Eu le voi duce la odihnă, zice Domnul Dumnezeu. Voi căuta pe cea pierdută, voi aduce înapoi pe cea rătăcită, voi lega pe cea rănită şi voi întări pe cea slabă. Dar voi păzi pe cele grase şi pline de vlagă: vreau să le pasc cum se cade.” “Şi voi, oile Mele, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: “Iată, voi judeca între oaie şi oaie, între berbeci şi ţapi. Este prea puţin pentru voi că paşteţi în păşunea cea bună, de mai călcaţi în picioare şi cealaltă parte a păşunii voastre? Că beţi o apă limpede, de mai tulburaţi şi pe cealaltă cu picioarele? Şi oile Mele trebuie apoi să pască ce aţi călcat voi cu picioarele voastre şi să bea ce aţi tulburat voi cu picioarele voastre!”
De aceea, aşa le vorbeşte Domnul Dumnezeu: “Iată că voi judeca între oaia grasă şi oaia slabă. Pentru că aţi izbit cu coasta şi cu umărul şi aţi împuns cu coarnele voastre toate oile slabe până le-aţi izgonit, voi veni în ajutorul oilor Mele, ca să nu mai fie de jaf, şi voi judeca între oaie şi oaie.
Voi pune peste ele un singur păstor care le va paşte, şi anume pe Robul Meu David; El le va paşte, El va fi păstorul lor. Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor, şi Robul Meu David va fi voievod în mijlocul lor. Eu, Domnul, am vorbit! Voi încheia cu ele un legământ de pace şi voi îndepărta din ţară toate fiarele sălbatice; ele vor locui în linişte în pustiu şi vor putea dormi în mijlocul pădurilor. Le voi face, pe ele şi împrejurimile dealului Meu, o pricină de binecuvântare; le voi trimite ploaie la vreme, şi aceasta va fi o ploaie binecuvântată! Pomul de pe câmp îşi va da rodul, şi pământul îşi va da roadele. Ele vor fi liniştite în ţara lor şi vor şti că Eu sunt Domnul, când voi rupe legăturile jugului lor şi când le voi izbăvi din mâna celor ce le asupresc. Nu vor mai fi de jaf între neamuri, nu le vor mânca fiarele din ţară, ci vor locui în linişte şi nu le va mai tulbura nimeni. Le voi pune un răsad căruia i se va duce faima; nu vor mai fi mistuite de foame în ţară şi nu vor mai purta ocara neamurilor. Şi vor şti astfel că Eu, Domnul Dumnezeul lor, sunt cu ele şi că ele sunt poporul Meu, ele, casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu. Voi sunteţi oile Mele, oile păşunii Mele, şi Eu sunt Dumnezeul vostru, zice Domnul Dumnezeu.”
(Ezechiel 34)
“Vai de păstorii care nimicesc şi risipesc turma păşunii Mele, zice Domnul.” De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel împotriva păstorilor care pasc pe poporul meu: “Pentru că Mi-aţi risipit oile, le-aţi izgonit şi nu v-aţi îngrijit de ele, iată că vă voi pedepsi din pricina răutăţii faptelor voastre, zice Domnul. Şi Eu însumi voi strânge rămăşiţa oilor Mele din toate ţările în care le-am izgonit;
le voi aduce înapoi în păşunea lor şi vor creşte, şi se vor înmulţi. Voi pune peste ele păstori care le vor paşte; nu le va mai fi teamă, nici groază, şi nu va mai lipsi niciuna din ele, zice Domnul. Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune şi va face dreptate şi judecată în ţară. În vremea Lui, Iuda va fi mântuit, şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care i-L vor da: “Domnul, Neprihănirea noastră!” De aceea iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: “Viu este Domnul care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!” Ci se va zice: “Viu este Domnul care a scos şi a adus înapoi sămânţa casei lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările în care îi risipisem!” Şi vor locui în ţara lor.” Asupra prorocilor. Inima îmi este zdrobită în mine, toate oasele îmi tremură; sunt ca un om beat, ca un om ameţit de vin, din pricina Domnului şi din pricina sfintelor Lui cuvinte.
Căci ţara este plină de preacurvii şi ţara se jeleşte din pricina jurămintelor; câmpiile pustiului sunt uscate. Toată alergătura lor ţinteşte numai la rău şi toată vitejia lor este pentru nelegiuire! “Prorocii şi preoţii sunt stricaţi; le-am găsit răutatea chiar şi în Casa Mea, zice Domnul.
De aceea, calea lor va fi lunecoasă şi întunecoasă, vor fi împinşi şi vor cădea; căci voi aduce nenorocirea peste ei în anul când îi voi pedepsi, zice Domnul. În prorocii Samariei am văzut următoarea nebunie: au prorocit pe Baal şi au rătăcit pe poporul Meu, Israel! Dar în prorocii Ierusalimului am văzut lucruri grozave. Sunt preacurvari, trăiesc în minciună, întăresc mâinile celor răi, aşa că niciunul nu se mai întoarce de la răutatea lui, toţi sunt înaintea Mea ca Sodoma, şi locuitorii Ierusalimului, ca Gomora.” De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor despre proroci: “Iată, îi voi hrăni cu pelin şi le voi da să bea ape otrăvite; căci prin prorocii Ierusalimului s-a răspândit nelegiuirea în toată ţara.” Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: “N-ascultaţi cuvintele prorocilor care va prorocesc! Ei vă leagănă în închipuiri zadarnice; spun vedenii ieşite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului. Ei spun celor ce Mă nesocotesc: “Domnul a zis: “Veţi avea pace” şi zic tuturor celor ce trăiesc după aplecările inimii lor: “Nu vi se va întâmpla niciun rău.” Cine a fost de faţă la sfatul Domnului ca să vadă şi să asculte cuvântul Lui? Cine a plecat urechea la cuvântul Lui şi cine l-a auzit?
Iată că furtuna Domnului, urgia izbucneşte, se năpusteşte vijelia şi cade peste capul celor răi! Mânia Domnului nu se va potoli până nu va împlini şi va înfăptui planurile inimii Lui. Veţi înţelege în totul lucrul acesta în cursul vremurilor.
Eu n-am trimis pe prorocii aceştia, şi totuşi ei au alergat; nu le-am vorbit, şi totuşi au prorocit. Dacă ar fi fost de faţă la sfatul Meu, ar fi trebuit să spună cuvintele Mele poporului Meu şi să-i întoarcă de la calea lor rea, de la răutatea faptelor lor! Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt Eu şi un Dumnezeu de departe? Poate cineva să stea într-un loc ascuns fără să-l văd Eu? – Zice Domnul. Nu umplu Eu cerurile şi pământul? – Zice Domnul. Am auzit ce spun prorocii care prorocesc minciuni în Numele Meu zicând: “Am avut un vis! Am visat un vis!” Până când vor prorocii aceştia să proroceasc ă minciuni, să proroceasc ă înşelătoriile inimii lor? Cred ei oare că pot face pe poporul Meu să uite Numele Meu prin visele pe care le istoriseşte fiecare din ei aproapelui său, cum Mi-au uitat părinţii lor Numele din pricina lui Baal? Prorocul care a avut un vis să istorisească visul acesta, şi cine a auzit cuvântul Meu să spună întocmai cuvântul Meu! Pentru ce să amesteci paiele cu grâul? – Zice Domnul. Nu este cuvântul Meu ca un foc, zice Domnul, şi ca un ciocan care sfărâmă stânca?
De aceea, iată, zice Domnul, am necaz pe prorocii care îşi ascund unul altuia cuvintele Mele. Iată, zice Domnul, am necaz pe prorocii care iau cuvântul lor şi-l dau drept cuvânt al Meu. Iată, zice Domnul, am necaz pe cei ce prorocesc vise neadevărate, care le istorisesc şi rătăcesc pe poporul Meu cu minciunile şi cu îndrăzneala lor; nu i-am trimis Eu, nu Eu le-am dat porunca şi nu sunt de niciun folos poporului acestuia, zice Domnul.
Dacă poporul acesta sau un proroc, sau un preot te va întreba: “Care este ameninţarea Domnului?”, să le spui care este această ameninţare: “Vă voi lepăda, zice Domnul.” Şi pe prorocul, pe preotul sau pe acela din popor care va zice: “O ameninţare a Domnului” îl voi pedepsi, pe el şi casa lui! Aşa să spuneţi însă fiecare aproapelui său, fiecare, fratelui său: “Ce a răspuns Domnul?” sau: “Ce a zis Domnul?” Dar să nu mai ziceţi: “O ameninţare a Domnului”, căci cuvântul fiecăruia va fi o ameninţare pentru el, dacă veţi suci astfel cuvintele Dumnezeului celui Viu, cuvintele Domnului oştirilor, Dumnezeului nostru! Aşa să zici prorocului: “Ce ţi-a răspuns Domnul?” sau: “Ce a zis Domnul?” Dar dacă veţi mai zice: “O ameninţare a Domnului”, atunci aşa vorbeşte Domnul: “Pentru că spuneţi cuvintele acestea: “O ameninţare a Domnului”, măcar că am trimis să vă spună: “Să nu mai ziceţi: “O ameninţare a Domnului”, din pricina aceasta, iată, vă voi uita şi vă voi lepăda, pe voi şi cetatea pe care v-o dădusem vouă şi părinţilor voştri, vă voi arunca dinaintea Mea şi voi pune peste voi o veşnică ocară şi o veşnică necinste, care nu se va uita.” (Ieremia 23)
Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (7)
Care este orientarea de viaţă a celui întors la Dumnezeu?
Charles Henry Mackintosh
Cei întorşi la Dumnezeu aşteaptă pe Domnul
1 Tesaloniceni 1.10: … cum v-aţi întors … la Dumnezeu, ca … să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat dintre cei morţi, pe Isus, care ne scapă de mânia care vine.
Ne mai rămâne să studiem pe scurt ultimele cuvinte ale capitolului nostru. Ele sunt pentru noi o dovadă convingătoare despre mărturia credincioasă şi cuprinzătoare a apostolului faţă de tesaloniceni, precum şi despre realitatea şi profunzimea lucrării în cei întorşi de curând la Dumnezeu din locul acela. Ei nu numai s-au întors de la idoli la Dumnezeu, ca să slujească Dumnezeului cel viu şi adevărat. Aceasta ei au făcut-o prin har; şi anume cu o putere neobişnuită, prospeţime şi ardoare.
Dar acolo mai era ceva; dar insistăm cu toată prudenţa posibilă, că în convertirea şi în viaţa de creştini a acestor ucenici preaiubiţi ar fi fost o lipsă mare, dacă le-ar fi lipsit un lucru. Ei erau întorşi la Dumnezeu „ca să aştepte din ceruri pe Fiul Său”.
Cititorul să acorde toată atenţia acestei realităţi importante. Aşteptarea fericită a venirii Domnului alcătuia o parte principală a Evangheliei, pe care o predica Pavel, şi a creştinismului acelora, care prin slujba lui s-au întors la Dumnezeu. Acest rob binecuvântat al lui Dumnezeu a predicat o Evanghelie deplină. El nu a vestit numai că Fiul lui Dumnezeu a venit în lume ca să înfăptuiască lucrarea mare de împăcare şi să pună baza veşnică a împlinirii planurilor minunate ale lui Dumnezeu, ci şi, că El S-a reîntors în cer şi ca Om biruitor, înălţat şi glorificat a ocupat locul Său la dreapta tronului lui Dumnezeu. Şi că El va reveni, în primul rând ca să ia pe ai Săi la Sine şi să-i ducă în casa Tatălui Său, unde El a pregătit un loc pentru ei, şi apoi ca să apară împreună cu ei şi să facă judecata asupra duşmanilor Săi, să strângă din împărăţia Sa toate pricinile de poticnire şi pe cei care fac răul şi să întemeieze domnia Sa glorioasă de la o mare la alta, de la o margine a pământului până la cealaltă margine a pământului.
Toate acestea erau partea Evangheliei de preţ, pe care o predica Pavel şi pe care au primit-o tesalonicenii întorşi la Dumnezeu. În privinţa aceasta găsim o aluzie indirectă, dar foarte interesantă în Faptele apostolilor 17, unde scriitorul inspirat redă ceea ce iudeii necredincioşi gândeau şi spuneau despre predica apostolului.
- Faptele apostolilor 17.5-7: Dar iudeii, fiind plini de invidie şi luând cu ei pe nişte oameni răi din rândul celor de jos şi strângând o mulţime, tulburau cetatea. Şi, venind la casa lui Iason, căutau să-i aducă afară la popor. Şi, negăsindu-i, îi târau pe Iason şi pe unii fraţi înaintea magistraţilor, strigând: „Aceştia, care au răscolit lumea, au venit şi aici; pe aceştia Iason i-a primit; şi toţi aceştia lucrează împotriva decretelor Cezarului, spunând că este un alt împărat: Isus“.
Acesta era felul părerilor acestor necredincioşi sărmani, ignoranţi, cu păreri preconcepute, cu privire la predicile slujitorului lui Dumnezeu; şi noi putem vedea în ele exact elementele adevărurilor mari şi solemne – renunţarea completă la sistemul actual al lucrurilor şi introducerea Împărăţiei veşnice a Domnului nostru şi Salvatorul Isus Hristos.
- Ezechiel 21.32: O voi răsturna, o voi răsturna, o voi răsturna! Aceasta de asemenea nu va mai fi până nu va veni acela căruia îi aparţine dreptatea, şi lui i-o voi da.
Însă arătarea Domnului şi Împărăţia Sa nu numai au ocupat un loc important în predica apostolului, ci ele strălucesc în toată învăţătura lui. Cei întorşi la Dumnezeu din Tesalonic nu numai s-au întors la această speranţă binecuvântată, ci prin aceasta au fost zidiţi spiritual, au prosperat în ea şi au fost călăuziţi de ea. Ei au fost învăţaţi să trăiască fiecare oră a zilei în strălucirea ei. Nu era o dogmă seacă, aspră, pe care trebuia s-o primeşti ca o parte a unei mărturisiri de credinţă lipsită de putere şi fără valoare, ea era o realitate vie, o putere morală puternică în suflet, o speranţă preţioasă, curăţitoare, sfinţitoare şi înălţătoare, care desprindea total inima de lucrurile acestui pământ şi o antrena să aştepte în fiecare clipă revenirea Domnului nostru preaiubit şi Mântuitorului Isus Hristos, care ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi.
Este deosebit de interesant să observăm că în ambele epistolele adresate tesalonicenilor se vorbeşte mult mai mult de revenirea Domnului decât se vorbeşte în toate celelalte epistole luate împreună. Aceasta este cu atât mai remarcabil, cu cât ele sunt primele epistole pe care le-a scris Pavel şi pe care le-a adresat unei adunări, care era foarte tânără în credinţă.
Dacă cititorul vrea să arunce o privire fugară peste aceste epistole, el va găsi că speranţa venirii Domnului se găseşte în fiecare din cele opt capitole şi este adusă în legătură cu tot felul de lucruri. În primul capitol ea este prezentată ca marele subiect, care permanent ar trebui să stea înaintea inimii fiecărui creştin, oricare ar fi forma poziţiei şi relaţiei lui în lumea aceasta. Ea este lumina strălucitoare care străluceşte la sfârşitul lungii lui călătorii prin pustia întunecată şi obositoare. „V-aţi întors de la idoli la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului viu şi adevărat şi să aşteptaţi …” – Ce să aştepte? Momentul morţii lor? O, nu, apostolul nu se gândeşte nici pe departe la aceasta. Moartea a fost nimicită pentru credincios şi niciodată ea nu este prezentată ca subiect al speranţei lui. Dar ce trebuiau tesalonicenii să aştepte? „… din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat dintre cei morţi …”.
Şi să observăm ce cuvinte frumoase adaugă apostolul: „… pe Isus, care ne scapă de mânia care vine.” Aceasta este Persoana, pe care noi o aşteptăm, Mântuitorul nostru, Marele nostru Eliberator, El, Cel care a lucrat ca să ne salveze din starea noastră lipsită de speranţă; Cel care din cauza noastră a primit paharul mâniei din mâna dreptăţii dumnezeieşti şi l-a golit pentru totdeauna şi până la ultima picătură; care a îndepărtat orice nor, aşa că noi putem privi în sus spre cer, fără ca să vedem altceva decât numai strălucirea şi mărimea gloriei şi dragostei Sale, care vor fi partea noastră în toată veşnicia.
De ai putea tu, iubitul meu cititor creştin, ca tot timpul, dimineaţa, la prânz, seara şi noaptea să priveşti după venirea Salvatorului nostru! Cum s-ar despărţi inimile noastre de toate lucrurile vizibile şi s-ar ridica peste lucrurile fără valoare ale lumii acesteia, dacă în fiecare zi ne-am începe lucrul, oricare ar fi el, cu gândul că noi, înainte să se întindă umbrele nopţii, probabil vom fi ridicaţi în văzduh, ca să întâmpinăm pe Domnul nostru preaiubit!
Este acesta un simplu vis al unui fanatic sau al unui visător emoţionat? Nu, este un adevăr netrecător, care se bazează pe acelaşi fundament ca şi întreaga clădire a creştinismului nostru. Este adevărat, că Fiul lui Dumnezeu a umblat pe pământul acesta în Persoana lui Isus din Nazaret? Este adevărat, că El a trăit şi a lucrat în mijlocul păcătoşilor şi al unei omeniri sărmane, decăzute? Este adevărat că El a suspinat şi a plâns şi a fost îngrozit în duhul la sentimentul pustiirii, pe care păcatul a provocat-o în lumea aceasta? Este adevărat că El a mers la cruce şi acolo S-a jertfit lui Dumnezeu fără pată, ca să satisfacă maiestatea dumnezeiască, ca să împlinească toate cerinţele tronului lui Dumnezeu, să nimicească lucrările diavolului, să facă de ocară puterile iadului, să îndepărteze păcatul prin jertfa de tăiere a Sa Însăşi şi să poarte păcatele tuturor acelora care vor crede în El de la începutul şi până la sfârşitul veacurilor? Este adevărat, că El a fost trei zile şi trei nopţi în inima pământului şi în prima zi a săptămânii s-a ridicat triumfător din mormânt, ca şi Cap al noii creaţii, şi S-a înălţat la cer, după ce a fost văzut de mai mult de cinci sute de martori? Este adevărat, că la cincizeci de zile după învierea Sa a trimis pe Duhul Sfânt, ca să umple pe apostolii Săi şi să-i facă capabili să ducă Evanghelia până la marginile pământului? Este adevărat că începând din ziua de Rusalii şi până în clipa de faţă El este Apărător la Tatăl şi Mare preot la Dumnezeu pentru poporul Său? Este adevărat că El intervine pentru noi la toate greşelile, păcatele şi neajunsurile noastre şi are milă cu noi în slăbiciunile şi în toate întristările noastre? Este adevărat că El aduce permanent jertfele noastre de rugăciune şi laudă în buna plăcere a Persoanei Sale minunate?
Sunt toate aceste lucruri adevărate? Da, mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, ele toate sunt dumnezeieşte adevărate şi ele ne sunt făcute cunoscut în cărţile Noului Testament cu o claritate, cu putere şi plinătate demne de admirat. Ele se bazează pe fundamentul tare al Sfintei Scripturi, Cuvântul lui Dumnezeu, un fundament pe care nici o putere a pământului şi a iadului nu poate să-l atace. Şi pe acest fundament de nezguduit se bazează şi marea speranţă a revenirii Domnului. Pe cât este de adevărat că Domnul Isus Hristos a fost copilaş într-o iesle în Betleem, că El a crescut la statura de Om matur, că El a mers din loc în loc făcând bine, că a fost răstignit pe cruce şi pus într-un mormânt, că acum El S-a aşezat pe tronul Maiestăţii în cer, tot aşa este de adevărat că El va reveni ca să ia pe ai Săi la Sine. El poate veni chiar astăzi. Nimeni nu ştie când va veni, dar revenirea Lui poate fi în orice clipă. Singurul lucru care Îl reţine este îndelunga Lui răbdare, dragostea şi îndurarea. Deja de optsprezece secole a amânat să vină şi a aşteptat, şi în tot acest timp fericirea era gata să fie descoperită şi Dumnezeu era pregătit să judece. Însă El a aşteptat şi mai aşteaptă şi astăzi cu îndurare şi răbdare.
Domnul va reveni. Noi ar trebui să trăim tot timpul cu această speranţă. Aşa a învăţat apostolul pe iubiţii lui tesaloniceni. El însuşi trăia în această speranţă. El o aducea în legătură cu tot ce se petrecea în viaţa lui zilnică. Să ascultăm ce spune el, când era vorba să recolteze rodul muncii lui: „Pentru că cine ne este speranţă, sau bucurie, sau cunună a laudei? Nu sunteţi chiar voi, înaintea Domnului nostru Isus, la venirea Sa?” (1 Tesaloniceni 2.19) În această zi el îi va întâlni pe toţi. Niciunui vrăjmaş nu îi va fi permis atunci să împiedice această unire. „De aceea am dorit să venim la voi, chiar eu, Pavel, o dată şi chiar de două ori; dar ne-a împiedicat satan.” (1 Tesaloniceni 2.18) Ce minunat şi tainic este aceasta! Însă cu toate acestea era aşa. Satan a împiedicat în zilele lui Daniel pe un înger al lui Dumnezeu în împlinirea misiunii sale şi el a împiedicat în timpul acela pe un apostol al lui Hristos în împlinirea dorinţei lui plăcute, să viziteze pe fraţii săi din Tesalonic. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, el nu va fi în stare să împiedice unirea fericită a lui Hristos cu ai Săi, pe care noi o aşteptăm. Ce clipă va fi aceasta! Ce scene de întâlnire fericită! Dar înainte de toate, ce va fi, să-L vedem pe El Însuşi, pe Isus al nostru, să vedem faţa Lui prietenoasă şi să auzim urarea de bun venit, să auzim de la El „Bine rob bun şi credincios!”.
Ce speranţă înviorătoare a inimii! Trebuie noi să ne mirăm, că ea a ocupat un loc aşa de important în gândurile şi învăţăturile apostolului? El revine mereu la aceasta. Dacă este vorba de progrese în viaţa dumnezeiască şi în evlavia practică, atunci el spune. „Domnul să vă facă să sporiţi şi să prisosiţi în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi, după cum facem şi noi faţă de voi, ca să vă întărească inimile, ca să fie fără vină în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus cu toţi sfinţii Săi!” (1 Tesaloniceni 3.12,13).
Să observăm înainte de toate sfârşitul acestor cuvinte frumoase şi mişcătoare: „cu toţi sfinţii Săi”. Ce înţelepciune demnă de admirat străluceşte aici! Apostolul era pregătit să trateze direct o problemă, în care căzuseră credincioşii din Tesalonic cu privire la prietenii lor mirţi. Ei se temeau că aceia care adormiseră deja, nu vor avea parte de bucuria venirii Domnului. Această problemă este pe deplin înlăturată prin fraza scurtă „cu toţi sfinţii Săi”. Niciunul nu va fi lipsit de această întâlnire bucuroasă, de această scenă festivă. Binecuvântată certitudine! Cum triumfă acest răspuns peste toate afirmaţiile acelora, care vor să ne facă să credem, că nu toţi credincioşii vor avea parte de bucuria venirii minunate a Domnului! Niciunul din cei mântuiţi nu va lipsi, indiferent de neştiinţa lor, de rătăcirea lor, de inducerile în eroare, de lipsurile şi cusururile lor. Salvatorul nostru nu va exclude pe niciunul din preaiubiţii Lui.
Efectul aşteptării venirii Domnului
Să ne facă acest har de nepătruns, să fim fără griji şi indiferenţi? Dumnezeu să ne păzească de aceasta! Nu, tocmai conştienţa permanentă a harului de care avem parte este cea care menţine treaz în noi sentimentul responsabilităţii noastre sfinte, aşa că noi judecăm şi condamnăm tot ce pe căile noastre stă în contradicţie cu gândurile şi felul de gândire al lui Hristos. Şi nu numai aceasta; speranţa în revenirea Domnului, dacă ea rămâne proaspătă şi vie în inimile noastre, trebuie să sfinţească, să cureţe şi să înalţe tot caracterul nostru şi umblarea noastră. „Şi oricine are speranţa aceasta în El se curăţeşte, după cum El este curat” (1 Ioan 3.3).
Este imposibil pentru cineva, care trăieşte în speranţa să vadă în orice moment pe Domnul său, ca cu toate acestea să-şi îndrepte inima spre lucrurile lumeşti – spre bani, lux, desfătări, vanitate, nebunie. Să nu ne înşelăm singuri. Dacă zilnic aşteptăm pe Fiul lui Dumnezeu din cer, atunci lucrurile veacului acesta nu vor avea nici o valoare pentru noi. Aşteptarea Domnului nu este o chestiune a minţii, ci a inimii.
Mai mult decât o învăţătură, la care noi ţinem cu tărie
S-ar putea ca mintea noastră să fi înţeles deplin învăţătura despre venirea Domnului, s-ar putea ca tot spectrul adevărului profetic să fie clar înaintea ochilor noştri spirituali, fără ca prin aceasta să fi exercitat cel mai mic efect asupra inimii, asupra caracterului şi asupra vieţii practice. Dar este o cu totul altă chestiune, dacă întreaga noastră existenţă morală, umblarea noastră practică este condusă de speranţa bucuroasă şi binecuvântată de a-L vedea pe El, Cel care ne iubeşte şi ne-a curăţit de păcatele noastre în sângele Său preţios.
Facă Dumnezeu ca toate acestea să se găsească tot mai mult printre noi! Este de temut, că mulţi dintre noi şi-au pierdut prospeţimea şi puterea speranţei noastre cereşti. Adevărul despre venirea Domnului a devenit o simplă învăţătură aşa de cunoscută, că noi vorbim deseori despre ea şi putem purta discuţii cu alţi în privinţa aceasta, în timp ce în acelaşi moment acţiunile noastre, comportarea noastră şi tot felul nostru de gândire contrazic ceea ce noi mărturisim că respectăm.
Nu vrem să ne ocupăm mai departe cu această parte tristă şi umilitoare a subiectului nostru. Domnul să privească cu îndurare spre noi şi să vindece sufletele noastre, să le reabiliteze şi să le învioreze din nou. Fie ca El să retrezească în inimile tuturor preaiubiţilor Săi adevărata speranţă a creştinului, speranţa de a vedea Luceafărul strălucitor de dimineaţă! Fie ca expresia inimii şi a vieţii noastre întregi să fie: «Amin, vino, Doamne Isus!»
Cuvânt de încheiere
Aici trebuie să încheiem studiul nostru. Am sperat ca împreună cu cititorii noştri să prelucrăm cele două epistole adresate credincioşilor din Tesalonic, ca să dovedim şi să ilustrăm afirmaţia că speranţa în revenirea Domnului era legată cu inima apostolului, cu toate scenele, împrejurările şi legăturile vieţii creştine. Însă trebuie să lăsăm în seama cititorului să facă aceasta pentru sine însuşi. Suntem convinşi că s-a spus destul, ca să se arate că adevărata întoarcere la Dumnezeu în concordanţă cu învăţătura apostolică nu poate înceta scurt înainte de venirea Domnului.
O persoană cu adevărat întoarsă la Dumnezeu s-a întors de la idoli, a rupt-o cu lumea, cu eul lui vechi şi s-a îndreptat spre Dumnezeu, pentru ca în El să găsească tot ce el ar putea vrea să aibă pentru timpul de acum şi pentru veşnicie, ca să-I slujească, şi anume, numai Lui – şi în continuare „să aştepte pe Fiul lui Dumnezeu din cer”. După părerea noastră aceasta este adevărul adevărat şi potrivit la întrebarea „Ce este întoarcerea la Dumnezeu?”
Cititorule, eşti tu întors la Dumnezeu? Dacă nu, ce mai aştepţi? Dacă da, mărturiseşti tu aceasta cu viaţa ta?
Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (6)
Cum trăieşte un om întors la Dumnezeu?
Charles Henry Mackintosh
Pot eu sluji lui Dumnezeu în profesia mea?
Trecem acum să studiem partea practică a temei noastre. Ea este cuprinsă în cuvintele: „ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat”. Aceasta are o foarte mare importanţă pentru fiecare credincios. Noi am fost chemaţi „să slujim”. Viaţa noastră toată, începând din clipa întoarcerii noastre la Dumnezeu şi până la sfârşitul drumului nostru pe pământ, ar trebui să se caracterizeze prin duhul unei slujiri adevărate, serioase şi devotate. Acesta este privilegiul nostru mare, da, datoria noastră sfântă. Nu are importanţă cât de mare sau cât de mic este cercul activităţii noastre sau ce profesie avem noi în viaţă; dacă ne-am întors la Dumnezeu, atunci avem un lucru de făcut, şi anume, să slujim lui Dumnezeu. Dacă este ceva în profesia noastră care este în contradicţie cu voia descoperită a lui Dumnezeu şi cu învăţăturile clare ale Cuvântului Său, atunci trebuie să renunţăm la ea, oricât ne-ar costa. Primul pas al unui slujitor ascultător constă în a părăsi o poziţie greşită, să se depărteze de rău.
Imaginează-ţi de exemplu un proprietar de cârciumă, care se întoarce la Dumnezeu. Ce va face el? Va putea să continue el o astfel de profesie? Poate el rămâne în apropierea lui Dumnezeu cu o astfel de profesie? Va putea el continua să vândă ceea ce ruinează, produce necaz, înjosire, moarte şi pierzare miilor şi sutelor de mii de oameni? Poate el să slujească Dumnezeului viu şi adevărat stând la barul unei cârciumi?
Nu putem crede aceasta. Suntem consideraţi că suntem prea duri, prea severi şi mărginiţi, când scriem aşa ceva. Dar nu putem altfel. Trebuie să scriem ceea ce credem că este adevărul. Suntem convinşi că prima acţiune a unui posesor de cârciumă întors la Dumnezeu trebuie să fie închiderea localului său şi cu toată hotărârea să întoarcă spatele acestei profesii îngrozitoare şi păcătoase. A spune că într-o astfel de profesie slujeşti lui Dumnezeu este după părerea noastră o amăgire îngrozitoare.
Fără îndoială aceasta se poate spune şi despre multe alte meserii, aşa că cititorul este mişcat să se întrebe: „Ce are atunci un creştin credincios de făcut? Cum poate el constata aceasta?” Răspunsul nostru este simplu: Noi suntem chemaţi să slujim lui Dumnezeu, şi totul trebuie măsurat şi verificat cu acest etalon. Creştinul trebuie să-şi pună numai o întrebare: „Pot eu să împlinesc obligaţiile legate de profesia mea, pentru a glorifica pe Dumnezeu?” Dacă nu, atunci el trebuie să renunţe la ea. Dacă noi nu putem uni Numele lui Dumnezeu cu profesia noastră – dacă dorim să mergem pe drumul nostru împreună cu Dumnezeu şi să trăim plăcut pentru El – atunci trebuie să părăsim profesia şi să rugăm pe Dumnezeu să ne deschidă o cărare, pe care noi putem merge un drum spre gloria Sa.
El va face aceasta, preamărit să-I fie Numele! El nu lasă niciodată de ruşine un suflet care se încrede în El. Tot ce avem noi de făcut este să ne agăţăm de El cu toată hotărârea inimii, şi El va deschide drumul înaintea noastră. El ar putea să ni se pară îngust, zgrunțuros şi singuratic, însă datoria noastră simplă este să stăm înaintea lui Dumnezeu şi nici măcar pentru o oră să nu fim în legătură cu ceea ce este în contradicţie evidentă cu voia Lui revelată. O conştiinţă gingaşă, un ochi simplu şi o inimă supusă vor răspunde la unele întrebări, vor rezolva anumite probleme şi vor înlătura unele greutăţi din cale. Chiar şi roadele naturii dumnezeieşti, dacă le permitem să lucreze, ne vor ajuta în anumite situaţii de derută. „Lumina trupului este ochiul; când ochiul tău este curat, tot trupul tău este, de asemenea, plin de lumină” (Matei 6.22). Dacă inima noastră este caldă pentru Hristos şi bate pentru lucrarea Sa, pentru Numele Său, pentru slujirea lui Dumnezeu, atunci Duhul Sfânt deschide sufletului comorile multiple ale revelaţiei dumnezeieşti şi revarsă un fluviu de lumină vie peste înţelegere, aşa că noi vedem înaintea noastră drumul slujirii tot aşa de clar ca soarele şi trebuie numai să păşim cu paşi hotărâţi pe el.
Noi nu avem voie să uităm nici măcar o clipă, că ne-am întors la Dumnezeu, ca să slujim lui Dumnezeu. Revelarea vieţii, pe care o posedăm, trebuie să ia permanent forma slujiri dedicate Dumnezeului viu şi adevărat. În starea noastră de oameni neîntorşi la Dumnezeu ne-am închinat la idoli şi am slujit la tot felul de pofte şi plăceri; acum dimpotrivă adorăm pe Dumnezeu în Duhul şi suntem chemaţi să-I slujim cu toate puterile. Noi ne-am întors la Dumnezeu, ca să găsim în El liniştea şi satisfacţia noastră deplină. Nu este nici măcar o singură chestiune în tot spectrul nevoilor de bază ale unei creaturi din timpul de acum şi din veşnicie, pe care noi nu le putem găsi în Dumnezeul nostru infinit de bun şi Tată al nostru. El a pus în Hristos, Fiul dragostei Sale, tot ce poate satisface dorinţele vieţii noi din noi. Este privilegiul nostru să avem pe Hristos locuind prin credinţă în inimile noastre şi să fim înrădăcinaţi şi întemeiaţi în dragoste, ca să putem pe deplin înţelege împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea şi lungimea şi adâncimea şi înălţimea, şi să cunoaştem dragostea lui Hristos, care întrece cunoştinţa, ca să fim umpluţi până la toată plinătatea lui Dumnezeu (Efeseni 3.17-19).
Întreaga viaţă o slujbă pentru Dumnezeu
Umpluţi, satisfăcuţi şi întăriţi în felul acesta suntem chemaţi să ne dedicăm cu duh, suflet şi trup lucrării lui Hristos şi să fim tari, nemişcaţi, tot timpul sporind în lucrarea Domnului. Noi nu ar trebui să avem altceva de făcut în lumea aceasta. Ce nu se poate face ca lucrare pentru Hristos ar trebui să fie total înlăturat. Aceasta face chestiunea deosebit de simplă. Este marele nostru privilegiu să facem totul în Numele Domnului şi spre onoarea lui Dumnezeu. Se vorbeşte uneori de o chemare lumească, în opoziţie cu chemarea sfântă. Însă noi nu credem că este corect să se facă o astfel de diferenţiere. Pavel a făcut corturi şi a înfiinţat adunări, dar în ambele a slujit Domnului Isus.
Tot ce face un creştin, trebuie să fie sfânt, deoarece este făcut ca o lucrare pentru Dumnezeu. Dacă ne-am gândi permanent la aceasta, atunci aceasta ne-ar face capabili, ca cele mai simple obligaţii ale vieţii noastre zilnice să le aducem în legătură cu Domnul Însuşi şi în felul acesta să acordăm o demnitate sfântă şi un interes sfânt tuturor lucrurilor pe care le facem de dimineaţa şi până noaptea. În loc să vedem în obligaţiile profesiei noastre un obstacol pentru părtăşia cu Dumnezeu, vom face din ele o ocazie pentru a aştepta instruirea şi călăuzirea Sa şi apoi să le împlinim într-un fel în care Numele Său sfânt va fi glorificat.
Slujire pentru Dumnezeu în exemplul unei servitoare
Slujirea lui Dumnezeu este în realitate o chestiune mult mai simplă decât noi gândim deseori. Ea nu constă în aceea, că noi facem fapte mari, care depăşesc limitele stabilite de Dumnezeu pentru cercul nostru de acţiune. Să luăm ca exemplu o servitoare. Cum poate ea să slujească Dumnezeului cel viu şi adevărat? Ea nu poate merge din casă în casă să facă vizite, ca să vestească unuia sau altuia Evanghelia. Cercul ei de acţiune este în casa stăpânului ei. Dacă ea ar începe să meargă de la o casă la alta, atunci ea ar neglija efectiv lucrarea încredinţată ei de Dumnezeu. Să ascultăm următoarele cuvinte ale apostolului:
- Tit 2.9,10: Îndeamnă-i pe robi să fie supuşi stăpânilor lor, să fie plăcuţi în toate, necontrazicând, nefurând, ci arătând toată buna credincioşie, ca în toate să împodobească învăţătura Dumnezeului nostru Mântuitor.
Vedem din aceasta că un slujitor prin ascultare, smerenie şi sinceritate poate să împodobească învăţătura lui Dumnezeu tot aşa de bine ca şi un evanghelist, care călătoreşte în toată lumea, ca să-şi împlinească misiunea lui înaltă şi sfântă.
Şi în continuare citim:
- Efeseni 6.5-8: Robilor, ascultaţi de stăpânii pământeşti, cu teamă şi tremur, în simplitatea inimii voastre, ca de Hristos, nu în slujire de ochii lor, ca unii care caută să placă oamenilor, ci ca robi ai lui Hristos, făcând voia lui Dumnezeu din suflet, slujind cu bunăvoinţă ca Domnului, şi nu ca oamenilor, ştiind că orice bine va face fiecare, aceasta va primi de la Domnul, fie rob, fie liber.
Cât de plăcut sunt toate acestea! Ce câmp vast deschid aceste cuvinte pentru slujirea noastră! Dar unde se găseşte astăzi această simplitate a inimii? Unde este această teamă şi acest tremur? Unde este o slujire aşa de devotată? Cu regret foarte des descoperim mândrie, egoism, orgoliu şi interes personal. Cât de mult trebuie aceste lucruri să dezonoreze pe Domnul şi să întristeze pe Duhul Său Sfânt! Fie ca în sufletele noastre să se trezească un sentiment profund cu privire la ce se cuvine celor care sunt chemaţi să slujească Dumnezeului viu şi adevărat! Nu este pentru fiecare creştin adevărat o dovadă deosebită a harului lui Dumnezeu, că el poate să-I slujească şi să-L glorifice, chiar şi în obligaţiile obişnuite din casă? Dacă nu ar fi aşa, ce va fi din nouăzeci şi nouă de creştini dintr-o sută?
Am ales cazul unui slujitor obişnuit din casă, ca să ilustrăm această parte a realizării practice a adevărului care stă înaintea noastră. Nu este nespus de binecuvântat pentru noi să ştim că Dumnezeul nostru în harul Său Se coboară, ca să lege Numele Său şi gloria Sa cu cele mai de jos obligaţii pe care le avem în viaţa noastră obişnuită de familie? Aceasta acordă a tot ce noi facem, de dimineaţa şi până seara, un adevărat interes şi o însemnătate de neimaginat.
- Coloseni 3.23.24: Orice faceţi, lucraţi din suflet, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni, ştiind că de la Domnul veţi primi răsplata moştenirii; slujiţi Domnului Hristos.
În aceasta constă secretul întregii chestiuni. Nu este o lucrare pentru plată, ci o slujire pentru Domnul Isus Hristos şi o privire spre El, ca să primim răsplata moştenirii.
Fie ca el să fie mai mult practicat şi revelat între noi! Ce putere morală ar oferi aceasta întregii vieţi creştine! Ce răspuns triumfător ar fi la toate batjocurile şi rafinamentul excesiv al necredinţei! Ar avea mai multă putere decât zece mii de argumentări dintre cele mai inteligente. Nici o dovadă nu este aşa de tare şi concludentă ca viaţa serioasă, devotată, sfântă şi gata de a se sacrifica a unui creştin, şi o astfel de viaţă poate fi revelată printr-o persoană al cărei cerc de acţiune este limitat de patru pereţi ai unei bucătării.
(Este remarcabil că atât în Efeseni 6 cât şi în Coloseni 3 pasajele scrise slujitorilor sunt mult mai detaliate decât pasajele adresate tuturor celorlalte clase. În Tit 2 găsim numai slujitorii. Nu sunt indicaţii pentru soţi, pentru stăpâni şi pentru copii. Nu vrem să explicăm aceasta, dar nu putem să nu constatăm că este o realitate foarte interesantă; şi cu siguranţă ne învaţă ce loc deosebit în creştinătate a fost prevăzut pentru cineva care în zilele de început ale istoriei Bisericii a ocupat locul unui slujitor. Duhul Sfânt foloseşte multă osteneală să arate unei astfel de persoane cum ea se poate mişca într-un mediu de lucru aşa de ispititor. Lui i se arată cu multă dragoste că prin faptul că el îşi îndeplineşte obligaţiile, din punctul de vedere al lui Dumnezeu el poate împodobi învăţătura despre Dumnezeu Salvatorul şi face onoare Numelui lui Isus. Nimic nu poate întrece harul care străluceşte din aceasta.)
Nu este vorba despre ceea ce fac, ci despre felul cum fac
Însă viaţa practică a unui creştin adevărat furnizează nu numai răspunsul cel mai bun la batjocurile celui necredincios şi la reproşurile scepticului, ci iese în întâmpinare în mod larg afirmaţiilor celor care vor să aducă pe creştin sub Lege. Dacă ni se reproşează că noi nu stimulăm la fapte şi nu predicăm despre ele, atunci întrebăm simplu: Pentru ce să facem aceasta? Omul, care nu s-a întors la Dumnezeu, nu poate face nici o lucrare, în afară de „fapte rele” sau „fapte moarte”. Toate gândurile lui, cuvintele şi faptele lui merită chinul veşnic şi focul care nu se stinge niciodată. „Cei care sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu” (Romani 8.8). Ce scop ar avea să se vestească astfel de „lucrări”? Ele pot numai să-i ducă în rătăcire, să-i înşele şi să-i orbească şi îi trimite în iad cu minciuna în mâna lor dreaptă.
Trebuie să aibă loc adevărata întoarcere la Dumnezeu. Ea este de la început şi până la sfârşit o lucrare divină. Dar ce are de făcut cel care se întoarce la Dumnezeu? Cu siguranţă nu are nimic de lucrat, ca să obţină viaţa, căci el posedă viaţa veşnică ca dar liber al lui Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos. El nu are nimic de lucrat, ca să devină mântuit, căci el este deja mântuit pentru toată veşnicia. Pentru ce este el atunci chemat? „Ca să slujească Dumnezeului cel viu şi adevărat”. În ce, când şi unde? În toate lucrurile, în tot timpul şi în toate locurile. Cel întors la Dumnezeu nu are nimic altceva de făcut, decât să slujească lui Dumnezeu. Dacă face altceva, atunci se dovedeşte necredincios faţă de Domnul şi Stăpânul său, care l-a dotat, înainte ca El să-l cheme să slujească, cu viaţa, cu harul şi cu puterea, numai prin care se poate exercita slujirea.
Da, cititorul meu drag, creştinul este chemat să slujească. Să nu uităm niciodată aceasta. El are privilegiul să aducă trupul său ca pe o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu, aceasta fiind slujirea sa înţeleaptă (Romani 12.1). Aceasta înlătură toate greutăţile, reduce la tăcere toate obiecţiile şi pune toate la locul potrivit. Nu este vorba de ceea ce fac eu, ci cum fac eu, nu de locul unde mă aflu, ci de felul cum mă comport. Creştinismul, aşa cum este el prezentat în Noul Testament, este expresia vieţii lui Hristos în cel credincios, este Hristos, prezentat prin puterea Duhului Sfânt în viaţa zilnică a creştinului. Tot ce stă în legătură cu creştinul, tot ce el spune şi face, întreaga lui viaţă practică, începând din dimineaţa zilei Domnului şi până sâmbătă noaptea, ar trebui să poarte amprenta şi duhul acestei fraze măreţe, cu care ne-am ocupat – „slujirii Dumnezeului viu şi adevărat”.
Fie ca tot mai mult să fie aşa! Fie ca toţi cei iubiţi de Domnul, indiferent unde se află, să fie cu adevărat înflăcăraţi de un entuziasm pentru Hristos mai serios, mai deplin şi din toată inima şi să caute să facă lucrarea Lui preţioasă.
Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (5)
Spre ce trebuie să ne convertim
Charles Henry Mackintosh
- Partea pozitivă a întoarcerii la Dumnezeu
- Aduşi la Dumnezeu
- Plinătate de binecuvântări cereşti
- Care este răspunsul tău la binecuvântarea lui Dumnezeu?
- Ce înseamnă binecuvântările pământeşti faţă de cele cereşti?
- Dacă nu ne încredem numai în Dumnezeu
- Ce înseamnă să te încrezi în Dumnezeu?
- Izvoare de ajutor omeneşti
Partea pozitivă a întoarcerii la Dumnezeu
Ajungem acum la ceea ce putem numi partea pozitivă a unei adevărate întoarceri la Dumnezeu. Am văzut că este o întoarcere la Dumnezeu de la idoli, o întoarcere la Dumnezeu de la toate acele lucruri care stăpâneau inimile şi sentimentele noastre, de la deşertăciunile şi nebuniile, de la poftele şi plăcerile din care consta viaţa noastră în zilele de întuneric şi orbire. Este, aşa cum citim în Faptele apostolilor 26.18, o întoarcere la Dumnezeu de la întuneric şi de sub puterea satanei şi aşa cum spune apostolul în Galateni 1.4, o întoarcere la Dumnezeu din acest veac rău.
Dar o adevărată întoarcere la Dumnezeu este mai mult decât aceasta. Aceasta este numai partea negativă a întoarcerii la Dumnezeu. Fără îndoială este un har demn de admirat, să fi eliberat o dată pentru totdeauna de răutatea şi decăderea morală a vieţii noastre de odinioară, de sclavia îngrozitoare a dumnezeului şi stăpânitorului lumii acesteia, să fi scos dintr-o lume care zace în cel rău, eliberat de plăcerea faţă de păcat – de toate preferinţele josnice, care ne stăpâneau odinioară. Noi nu putem fi destul de mulţumitori pentru toate aspectele legate de această latură a întrebării.
Ddar repetăm încă o dată: adevărata întoarcere la Dumnezeu este mai mult decât aceasta. Dar dacă am rupt-o cu lumea şi cu eul propriu, dacă am renunţat la plăcerile şi desfrâul nostru de odinioară, dacă noi, într-un cuvânt, am spus adio la tot ce alcătuia viaţa noastră în lumea aceasta, ce obţinem în locul tuturor acestor lucruri?
Aduşi la Dumnezeu
Capitolul nostru ne dă cu un cuvânt un răspuns clar, precis şi suficient la această întrebare: „V-aţi întors la Dumnezeu”.
Măreţ răspuns! Da, nespus de mare pentru toţi care au înţeles ceva din însemnătatea şi dimensiunea lui. Ce am primit eu pentru idolii mei de odinioară? Pe Dumnezeu. Pentru plăcerile deşarte şi păcătoase ale lumii acesteia? Pe Dumnezeu. Pentru bogăţiile, onoarea şi distincţiile ei? Pe Dumnezeu. Ce a primit fiul pierdut în locul zdrenţelor din ţara îndepărtată? Haina cea mai de preţ din casa tatălui. În locul roşcovelor, pe care le mâncau porcii? Viţelul îngrăşat. În locul slujbei josnice din ţara îndepărtată? Sărutările, inima şi masa tatălui.
Nu este aceasta un schimb minunat? Nu posedăm noi în cunoscuta, dar neschimbat de frumoasă istorisire despre fiul pierdut o prezentare potrivită şi insistentă despre adevărata întoarcere la Dumnezeu? Ce schimbare, ce întoarcere desăvârşită descoperim în ea! Nici o limbă omenească nu poate descrie sentimentele care trebuie să fi copleşit pe cel întors înapoi, atunci când tatăl l-a strâns la inima lui şi i-a descoperit toată dragostea şi bunătatea lui. Zdrenţele, roşcovele, sclavia, lipsa, foamea, necazul, toate, absolut toate s-au sfârşit pentru totdeauna; şi în locul acestora a savurat bucuria de nespus de a fi în casa tatălui, în patrie, şi el a avut conştienţa fericită că toată bucuria solemnă, care îl înconjura, a fost provocată de întoarcerea sa, da, că ea a făcut fericit pe tatăl său, că el l-a primit înapoi.
Probabil cineva va vrea să reproşeze, că toate acestea sunt numai un tablou. Pe drept este aşa, dar ce prezintă acest tablou? El prezintă o realitate dumnezeiască, măreaţă; este un tablou a cea ce are loc la fiecare întoarcere la Dumnezeu, din momentul în care noi o privim din punctul de vedere ceresc. Întoarcerea la Dumnezeu nu este numai o simplă renunţare la lume cu toate deşertăciunile şi nebuniile ei. Desigur ea include şi acestea, dar este mult mai mult decât aceasta. Ea este o legătură cu Dumnezeu, o introducere în casa Tatălui, în familie; făcut – nu numai în vorbirea unei cărţi de ritualuri inutile, ci în puterea Duhului şi prin lucrarea puternică a Cuvântului – un copil al lui Dumnezeu, un mădular al lui Hristos şi un moştenitor al Împărăţiei.
Aceasta este adevărata întoarcere la Dumnezeu. Fie ca cititorul să înţeleagă pe deplin adevărul celor spuse! Fie ca el să nu se dea mulţumit cu ceva mai puţin decât cu marea realitate a acestei întoarceri la Dumnezeu din întuneric la lumină, de sub puterea lui satan şi a slujirii la idoli la Dumnezeu. Creştinul a fost adus acum aşa de realmente la Dumnezeu, ca şi cum el ar fi deja în cer. Aceasta ar putea apărea unora prea exagerat, dar este un adevăr binecuvântat. Apostolul Petru spune cu privire la acest punct: „Hristos, de asemenea, a suferit o singură dată pentru păcate, Cel Drept pentru cei nedrepţi, ca să ne ducă” – în cer, când vom muri? O, nu, ci: „la Dumnezeu” (1 Petru 3.18), acum, în timpul prezent. Tot aşa citim şi în Romani 5.10,11: „Pentru că, dacă, fiind vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult, fiind împăcaţi, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. Şi nu numai atât, dar ne şi lăudăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am primit acum împăcarea.”
Aceasta este o bază minunată. Vorbirea omenească nu poate exprima tot ce se cuprinde în afirmaţia „întors” sau „adus la Dumnezeu”.
Domnul nostru demn de adorare aduce pe toţi, care cred în Numele Său, în prezenţa lui Dumnezeu, şi anume în propria Sa plăcere desăvârşită. El ne aduce în aceeaşi poziţie pe care o are El înaintea lui Dumnezeu.
Plinătate de binecuvântări cereşti
El ne uneşte cu Sine Însuşi şi ne face să avem parte de tot ce are El şi ce este El, desigur cu excepţia dumnezeirii Sale. Noi am fost făcuţi pe deplin una cu El.
- Ioan 14.19: Încă puţin şi lumea nu Mă va mai vedea; dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc şi voi veţi trăi.
Şi iarăşi:
- Ioan 14.27: Vă las pacea; vă dau pacea Mea: Eu nu vă dau cum dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.
- Ioan 15.11: V-am vorbit acestea pentru ca bucuria Mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină.
- Ioan 15.15: Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscut.
Aşa citim şi în acea rugăciune a Domnului din Ioan 17:
- Ioan 17.18-24: Cum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume; şi pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi în adevăr. Şi nu cer numai pentru aceştia, ci şi pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor; pentru ca toţi să fie una, după cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi Eu le-am dat gloria pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum Noi suntem una: Eu în ei şi Tu în Mine; pentru ca ei să fie făcuţi desăvârşiţi spre a fi una, ca să cunoască lumea că Tu M ai trimis şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine. Tată, doresc ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu să fie şi ei cu Mine unde sunt Eu, ca să privească gloria Mea pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru că M-ai iubit mai înainte de întemeierea lumii.
O binecuvântare mai înaltă şi mai mare nu se poate imagina. Să fi făcut una pe deplin cu Fiul lui Dumnezeu, să ai parte de dragostea cu care El a fost iubit de Tatăl, să ai parte de pacea Sa, de bucuria Sa şi de gloria Sa, aceasta este caracterul cel mai înalt, măsura cea mai înaltă a binecuvântării cu care poate fi binecuvântată o creatură. Să fi salvat de groaza unei condamnări veşnice, curăţit, spălat, îndreptăţit; şi să fi introdus în tot ce a pierdut Adam şi să fi introdus cer având un caracter deosebit – aceasta ar fi deja un har demn de admirat, o bunătate şi o dragoste de nemăsurat. Dar să fi adus la Dumnezeu în toată favoarea singurului Său Fiu preaiubit, să fi strâns unit cu Fiul Său în poziţia Sa înaintea lui Dumnezeu şi odată să fi în slava Lui, aceasta este într-adevăr ceva ce numai inima lui Dumnezeu putea să gândească şi numai puterea Sa putea să realizeze.
Deci toate acestea sunt incluse în întoarcerea la Dumnezeu, despre care vorbim. Aşa de minunat este harul lui Dumnezeu, aşa de mare este dragostea, cu care El ne-a iubit, pe când eram încă morţi în păcatele şi greşelile noastre, vrăjmaşi în gândirea noastră prin fapte rele, când slujeam tuturor feluri de pofte şi plăceri, când eram slujitori la idoli, sclavi orbi ai lui satan şi copii ai mâniei şi umblam pe calea largă, care se sfârşeşte în condamnarea veşnică.
Dar cel mai mare dintre toate este faptul că atât Numele lui Dumnezeu este glorificat cât şi inima Sa se bucură să ne introducă pe acest loc al binecuvântărilor de negrăit, al dragostei şi slavei. Dragostea inimii Lui nu ar fi satisfăcută să ne dea un loc mai jos decât al Fiului Său. Apostolul putea să exclame cu privire la această bogăţie minunată a harului:
- Efeseni 1.3-7: Binecuvântat fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Hristos; după cum ne-a ales în El mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără pată înaintea Lui, în dragoste; El ne-a rânduit dinainte pentru înfiere, pentru Sine, prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda gloriei harului Său, în care ne-a făcut plăcuţi în Cel Preaiubit; în El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greşelilor, după bogăţiile harului Său
Ce dragoste de nepătruns, ce plinătate de binecuvântare găsim aici! Este planul lui Dumnezeu să Se glorifice pe Sine Însuşi în veacurile de nesfârşit ale veşniciei prin căile şi acţiunile Sale cu noi. El vrea să arate înaintea întregului univers bogăţia nespus de mare a harului Său în bunătate faţă de noi în Hristos Isus. Iertarea şi îndreptăţirea noastră, eliberarea noastră deplină, faptul că suntem plăcuţi înaintea lui Dumnezeu, toate binecuvântările care ne-au fost dăruite în Hristos Isus, toate acestea vor sluji în veacurile viitoare la desfăşurarea slavei dumnezeieşti. Aşa cum am remarcat deja, nu ar fi suficient pentru cerinţele slavei lui Dumnezeu şi nu ar corespunde sentimentelor inimii Sale, dacă noi am ocupa un alt loc decât acela pe care îl are Fiul Său preaiubit.
Toate acestea sunt aşa de minunate, că aproape par de necrezut. Însă ele sunt demne de Dumnezeu şi este plăcerea Sa să acţioneze în felul acesta faţă de noi. Aceasta este suficient pentru noi. Desigur ar fi prea mare şi prea minunat, da, imposibil, dacă noi înşine ar trebui să le obţinem sau să le câştigăm, dar nu este prea mare pentru Dumnezeu, ca să ni le dăruiască. El acţionează cu noi potrivit cu dragostea inimii Lui şi pe baza demnităţii lui Hristos. Fiul pierdut ar putea să ceară să fie făcut un argat; dar aceasta era total imposibil. Nu ar fi corespuns sentimentelor inimii tatălui să-l aibă ca argat în casa sa. El trebuia să fie acolo ca fiu, sau să nu fie deloc acolo. Dacă ar fi vorba de meritele noastre, nu am putea avea pretenţia de a poseda un loc de argat, şi tot aşa de puţin ca fiu. Dar, Dumnezeu fie preamărit!, El nu acţionează după meritul nostru, ci potrivit cu dragostea care se revarsă a inimii Sale şi spre lauda slavei Numelui Său.
Aceasta este, deci, adevărata întoarcere la Dumnezeu. Noi am fost aduşi la Dumnezeu şi nimic mai puţin decât aceasta. Noi nu ne-am întors numai de la idolii noştri, de orice natură ar fi aceştia, ci noi am fost aduşi realmente în prezenţa lui Dumnezeu Însuşi, ca să ne găsim bucuria în El, să ne lăudăm cu El, să umblăm cu El, să ne găsim în El toate izvoarele noastre, să ne desfătăm din fântâna care nu seacă a dragostei Sale şi să găsim în El răspuns la toate nevoile şi problemele noastre, aşa că sufletele noastre sunt pentru totdeauna şi veşnic satisfăcute.
Care este răspunsul tău la binecuvântarea lui Dumnezeu?
Să ne reîntoarcem la idoli? Niciodată! Mai avem vreo dorinţă după lucrurile care ne preocupau odinioară? Dacă cunoaştem poziţia noastră şi practicăm partea noastră în Hristos, cu siguranţă nu le vom mai dori. Mai avea fiul pierdut vreo dorinţă după porci şi roşcovele lor, atunci când era în braţele tatălui, când a fost îmbrăcat cu haina cea mai bună şi şedea la masa tatălui? Este imposibil să credem aceasta. Nu ne putem imagina că de pe buzele lui a ieşit un singur oftat după ţara îndepărtată, atunci când se afla în acea casă minunată şi binecuvântată a dragostei.
Noi vorbim în concordanţă cu principiile divine. Cu regret sunt în zilele noastre aşa de mulţi care mărturisesc că s-au întors la Dumnezeu şi care un timp înaintează bine, după cum se pare, dar care apoi încep repede să se răcească tot mai mult, să obosească şi să devină nemulţumiţi. Lucrarea în inima lor nu era una reală. Ei nu au fost aduşi cu adevărat la Dumnezeu. Au renunţat un timp la idolii lor, dar nu au ajuns la Dumnezeu Însuşi. Ei nu au găsit niciodată în El partea care să satisfacă inimile lor, nu au cunoscut niciodată adevărata însemnătate a părtăşiei cu El, nu au gustat niciodată satisfacţia şi liniştea inimii în Hristos. De aceea sărmana inimă nesatisfăcută a început după un timp să dorească după lume; s-au întors înapoi şi au decăzut mult mai mult decât au fost vreodată în nebunia şi deşertăciunea lor.
Astfel de cazuri aduc foarte multă întristare şi descurajare. Ele aduc ocară mare Numelui lui Hristos şi deseori sunt un obstacol pentru sufletele care caută. Însă ele nu schimbă cu nimic adevărul; ele lasă neatinsă întrebarea cu privire la adevărata întoarcere la Dumnezeu. Un suflet întors cu adevărat la Dumnezeu nu este unul care s-a întors numai de la lumea actuală rea cu toate promisiunile şi pretenţiile ei, ci este unul care prin lucrarea preţioasă a Duhului Sfânt a fost călăuzit să găsească totul în Dumnezeul viu şi în Fiul Său Isus Hristos, tot ceea ce el vrea să aibă pentru timpul de acum şi pentru veşnicie. O astfel de persoană a sfârşit-o cu lumea în chip dumnezeiesc. Ea a rupt-o cu ea pentru totdeauna. Ea a lăsat să i se deschidă ochii, aşa că ea poate vedea tot mai mult întreaga situaţie. Ea s-a judecat pe sine însăşi în lumina prezenţei lui Dumnezeu. Ea a măsurat situaţia cu etalonul crucii lui Hristos. Ea a cântărit-o cu cântarul sfinţeniei şi i-a întors spatele pentru totdeauna, ca să găsească un ţel captivant şi dominant în Persoana acestui Unicul binecuvântat – care a fost pironit pe lemnul blestemat, pentru ca nu numai s-o elibereze de focul veşnic, ci şi de lumea actuală rea.
Ce înseamnă binecuvântările pământeşti faţă de cele cereşti?
Cu cât ne vom preocupa mai mult cu 1 Tesaloniceni 1.9, cu atât mai mult va trebui să admirăm profunzimea, plinătatea şi puterea acestui verset. Ce mult cuprind cuvintele: „întors de la idoli la Dumnezeu”! Înţelegem noi cu adevărat însemnătatea şi puterea lor deplină? Este un lucru minunat pentru suflet să fie adus la Dumnezeu – să-L cunoaştem ca locul nostru de refugiu în toate slăbiciunile şi nevoile noastre, ca izvor al bucuriei noastre, ca putere a noastră şi scut al nostru, ca Conducător şi Mângâietor al nostru, ca Cel ce este totul şi în toate pentru noi, să te sprijini cu totul de El şi să fi în totul dependent de El.
Cititorul meu drag, cunoaşte inima ta măreţia tuturor acestor lucruri? Dacă eşti un copil al lui Dumnezeu, un suflet care s-a întors cu adevărat la Dumnezeu, atunci este privilegiul tău fericit să cunoşti aceste lucruri, şi să nu fi mulţumit fără ele. Nimic altceva nu poate face inima omenească mulţumită şi fericită, decât numai Dumnezeu. Lumea întreagă nu este în stare să satisfacă dorinţele inimii şi să liniştească poftele ei. Dacă am poseda toate bogăţiile şi toate comorile lumii şi dacă ne-ar sta la dispoziţie toate desfătările, pe care le poate oferi bogăţia, inima ar dori totuşi mai mult; ar rămâne permanent în urmă un gol trist, pe care nimic de pe pământ nu-l poate umple.
Să privim istoria lui Solomon. Să-l auzim ce ne împărtăşeşte din experienţa lui:
- Eclesiastul 1.12-2.11: Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel în Ierusalim. Şi mi-am pus inima să caut şi să cercetez cu înţelepciune despre tot ce se face sub ceruri: aceasta este o preocupare neplăcută pe care a dat o Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să fie chinuiţi cu ea. Am văzut toate lucrările care se fac sub soare; şi, iată, totul este deşertăciune şi goană după vânt! Ce este strâmb nu se poate îndrepta şi ce lipseşte nu se poate număra. Am vorbit cu inima mea, zicând: „Iată, am ajuns mare şi am dobândit înţelepciune mai mult decât toţi cei care au fost înainte de mine peste Ierusalim şi inima mea a văzut multă înţelepciune şi cunoştinţă“. Şi mi-am pus inima la cunoaşterea înţelepciunii şi la cunoaşterea nebuniei şi a prostiei; am aflat că aceasta de asemenea este goană după vânt. Pentru că în multă înţelepciune este mult necaz; şi cel care înmulţeşte cunoştinţa înmulţeşte durerea. Am zis în inima mea: „Vino acum să te încerc cu bucurie: deci bucură-te de plăcere!“ Dar, iată, aceasta de asemenea este deşertăciune. Am zis despre râs: „Nebunie!“ Şi despre bucurie: „Ce foloseşte aceasta?“ Am căutat în inima mea cum să-mi înveselesc trupul cu vin, în timp ce îmi voi conduce inima cu înţelepciune, şi cum să stăpânesc nebunia, până voi vedea ce este bine pentru fiii oamenilor să facă sub ceruri în toate zilele vieţii lor. Mi-am făcut lucruri mari: mi-am construit case, mi-am plantat vii. Mi-am făcut grădini şi parcuri şi am plantat pomi în ele, de orice fel de rod. Mi-am făcut iazuri de apă, să ud cu ele pădurea unde cresc arborii. Am dobândit robi şi roabe şi am avut robi născuţi în casa mea; am avut de asemenea mari averi de cirezi şi turme, mai mult decât toţi cei care au fost înainte de mine în Ierusalim. Mi-am adunat argint şi aur şi comori ca de împăraţi şi de provincii; mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe şi desfătările fiilor oamenilor: o soţie şi ţiitoare. Şi am devenit mare şi i-am întrecut pe toţi cei care au fost înainte de mine în Ierusalim; totuşi înţelepciunea mea a rămas cu mine. Şi orice au dorit ochii mei nu le am refuzat, nu mi-am oprit inima de la nici o bucurie; pentru că inima mea s-a bucurat de toată truda mea şi aceasta mi-a fost partea din toată truda mea. Apoi am privit la toate lucrările pe care mâinile mele le-au lucrat şi la truda cu care m-am trudit ca să le fac; şi, iată, totul era deşertăciune şi goană după vânt şi nu am avut nici un folos sub soare.
Aceasta este sentinţa asupra tuturor surselor pământeşti, venită din gura unui om care a posedat tot ce poate oferi pământul; căruia i-a fost îngăduit să golească paharul bucuriilor omeneşti şi pământeşti. Ce au fost toate acestea? „Deşertăciune şi goană după vânt.” – „Toate lucrurile sunt pline de frământare, aşa cum nimeni nu poate spune. Ochiul nu se satură văzând, nici urechea nu se mulţumeşte auzind” (Eclesiastul 1.8). Sărmana inimă omenească nu se poate sătura niciodată cu ceea ce pământul acesta îi poate da. Apele pământeşti nu pot linişti setea sufletului nemuritor. Lucrurile pământului acesta nu pot, chiar dacă ele ar fi nepieritoare, face cu adevărat fericiţi. „Totul este deşertăciune şi goană după vânt.”
Fiecare om, mai devreme sau mai târziu, trebuie să cunoască adevărul acestor cuvinte. Omul ar putea acum să-şi închidă urechea înaintea acestora, ar putea să refuze să asculte de vocea care atenţionează a Duhului; el ar putea să-şi închipuie, că lumea aceasta îi poate oferi adevărata mângâiere şi adevărata fericire; el ar putea să alerge cu înflăcărare după bogăţiile ei, onoarea ei, decoraţiile ei şi plăcerile ei, dar el va trebui să facă experienţa, că nimic nu-l poate satisface, că totul este deşertăciune. Cât de îngrozitor însă, dacă el ajunge prea târziu la această cunoaştere, dacă el, asemenea omului bogat din pildă, îşi deschide ochii în chinurile focului veşnic! Cine ar putea descrie groaza unui suflet care se vede pentru veşnicie alungat dinaintea prezenţei lui Dumnezeu şi în întunericul cel mai de afară, în locul unde este plânsul, ţipetele şi scrâşnirea dinţilor? Chiar şi gândul la aceasta este îngrozitor. Ce va fi atunci realitatea? Ce va fi să te regăseşti cândva în chinurile schingiuitoare ale iadului, de partea cealaltă a prăpastiei de netrecut, unde niciodată nici măcar o singură rază de speranţă nu va străpunge întunericul dens, îngrozitor, al veşniciei?
Vai! Dacă oamenii s-ar gândi la timp la aceste lucruri îngrozitoare şi să fugă de mânia care va veni, înainte de a fi prea târziu! Însă dumnezeul lumii acesteia le-a orbit mintea, „ca lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu, să nu strălucească peste ei” (2 Corinteni 4.4). El îi încătuşează cu lucrurile prezentului – afaceri, goana după câştig, plăceri, îngrijorări, pofte, cu tot ce este posibil, dar numai cu un lucru nu, cu care dacă sunt comparate toate lucrurile pământeşti, acestea nu sunt nimic pe cântar, decât numai praf.
Dacă nu ne încredem numai în Dumnezeu
Dar să revenim la subiectul nostru. Este dorinţa noastră fierbinte să punem pe inima cititorului creştin, să înţeleagă cât de deosebit de important este să-şi găsească în Dumnezeul cel viu toate sursele lui de ajutor. Noi ne-am îndepărtat numai pentru o clipă de la acest punct, ca să adresăm o atenţionare fiecărui om neîntors la Dumnezeu şi nepăsător, căruia îi cad în mână aceste rânduri. Noi îl rugăm cu toată stăruinţa, să se întoarcă la Dumnezeu. Pe cititorul creştin însă îl rugăm să caute o părtăşie mai profundă cu Dumnezeu, la care el s-a întors prin har. În timp ce scriem aceste pagini despre tema măreaţă a „întoarcerii la Dumnezeu”, avem două lucruri înaintea ochilor. Putem spune cu adevărat că dorim fierbinte să vedem suflete preţioase întoarse la Dumnezeu şi suflete întoarse la Dumnezeu bucuroase.
Simţim tot mai mult cât este de necesar, ca creştinii credincioşi să dovedească în viaţa lor zilnică, că au găsit în Dumnezeu liniştea desăvârşită pentru inima lor. Aceasta este foarte important în relaţiile cu lumea. Este un mare câştig, dacă prin har noi am fost făcuţi capabili să spunem lumii că noi suntem independenţi de ea; însă noi putem spune aceasta numai dacă suntem permanent conştienţi de ce avem în Dumnezeu. Aceasta oferă întregii noastre comportări o putere morală. Ne eliberează pe deplin de înclinaţia noastră să ne rezemăm pe sprijinitori omeneşti şi să ne găsim refugiu la izvoarele de ajutor omeneşti. În privinţa aceasta noi toţi ne putem acuza mai mult s-au mai puţin; cât de sigur aceasta conduce la dezamăgire pentru noi şi dezonorare pentru Dumnezeu.
Cât de mult suntem înclinaţi să căutăm la semenii noştri ajutor, sfat şi mângâiere, în loc să ne îndreptăm privirea exclusiv spre Dumnezeu! Aceasta este o mare greşeală din partea noastră. În principiu atunci uităm izvorul apei vii şi ne construim puţuri crăpate, care nu ţin apă (Ieremia 2.13). La ce ne mai putem atunci aştepta? Care va trebui să fie urmarea? Uscăciune şi secetă. Dumnezeul nostru va permite în marea Sa credincioşie, ca semenii noştri să ne părăsească, ca prin aceasta să ne arate cât de nebunesc este să te sprijini pe un braţ de carne.
Să ascultăm ce spune profetul despre această întrebare importantă cu privire la umblarea noastră practică:
- Ieremia 17.5-8: Aşa zice Domnul: „Blestemat este omul care se încrede în om şi care îşi face carnea braţ al său şi a cărui inimă se depărtează de D Şi va fi ca un tufiş în pustiu şi nu va vedea când va veni binele; ci va trăi în locurile arse ale pustiului, într-un pământ sărat şi nelocuit. Binecuvântat este omul care se încrede în Domnul şi a cărui încredere este Domnul! Pentru că el va fi ca un copac plantat lângă ape şi care îşi întinde rădăcinile spre râu şi nu va vedea când va veni arşiţa, ci frunza lui va fi verde; şi nu se va îngrijora în anul de secetă, nici nu va înceta să dea rod“.
Este deosebit de bine să te sprijini pe braţul Dumnezeului cel viu, în toate timpurile, în toate locurile şi în toate împrejurările să-ţi găseşti refugiu şi ajutor în El. El niciodată nu dezamăgeşte o inimă care se încrede în El. El nu ne va părăsi niciodată. Probabil că El consideră că este bine să ne lase să aşteptăm răspunsul la strigătul nostru; dar timpul, pe care îl petrecem în aşteptare, este un timp petrecut bine, şi când apoi vine răspunsul, inimile noastre se umplu de laudă şi mulţumire, şi noi suntem capabili să spunem: „Ce mare este bunătatea Ta pe care ai păstrat-o pentru cei ce se tem de Tine, pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, înaintea fiilor oamenilor!” (Psalmul 31.19).
Este un lucru minunat, să fi capabil, să te încrezi în Dumnezeu în faţa fiilor oamenilor şi să mărturiseşti a-tot-suficienţa Sa pentru toate nevoile noastre. Dar aceasta trebuie să fie o realitate, şi nu o simplă mărturisire. Nu are nici o valoare să vorbeşti de faptul că noi ne sprijinim pe Dumnezeu, dacă noi în acelaşi timp privim într-un fel sau altul la un sărman muritor, ca să primim ajutor de la el. Dar, vai! Cât de des ne înşelăm singuri în felul acesta! În timp ce vorbim limba încrederii în Dumnezeu, privim la un om şi îi facem cunoscut nevoile noastre. Ne înşelăm singuri şi dezonorăm pe Dumnezeu; şi sfârşitul este întotdeauna dezamăgirea şi ruşinarea feţei.
Ce înseamnă să te încrezi în Dumnezeu?
Să ne gândim cu toată seriozitatea la aceste lucruri şi cu toată sinceritatea, dragul meu cititor creştin! Să căutăm să înţelegem adevărata însemnătate a acelor cuvinte importante „întors la Dumnezeu”! Ele conţin, dacă avem voie să spunem aşa, natura propriu-zisă a adevăratei fericiri şi sfinţenii. Dacă inima s-a întors cu adevărat la Dumnezeu, ea a descoperit taina dumnezeiască a păcii, a linişti şi a satisfacerii desăvârşite; ea îşi găseşte totul în Dumnezeu.
Sunt eu într-o situaţie oarecare dificilă? Eu pot privi spre Dumnezeu, ca să fiu călăuzit de El. El a făgăduit să mă călăuzească cu privirea ochilor Săi. Şi ce Conducător desăvârşit este El!
Pot oamenii să-mi facă ceva mai bun? Cu siguranţă nu! El vede finalul de la început. El cunoaşte toate legăturile şi relaţiile mele. El este un Călăuzitor care nu înşeală. Înţelepciunea Lui nu poate niciodată duce în rătăcire, şi pe lângă aceasta El mă iubeşte în chip desăvârşit. Unde aş putea să găsesc un Conducător mai bun?
Sunt în necaz? Eu pot merge cu necazul meu la Dumnezeu. El este posesorul cerului şi al pământului. Comorile universului stau la dispoziţia Lui. El mă poate ajuta, dacă El consideră că este bine; şi dacă nu mă ajută, atunci întristarea va fi mult mai bună pentru mine, decât eliberarea din ea. „Iar Dumnezeul meu vă va împlini orice trebuinţă, potrivit bogăţiilor Sale, în glorie, în Hristos Isus” (Filipeni 4.19). Nu este aceasta suficient?
Izvoare de ajutor omeneşti
De ce să caut ajutoare omeneşti? De ce să mă depărtez de un astfel de Dumnezeu şi să merg cu nevoile mele la o fiinţă omenească? Aceasta înseamnă de fapt să renunţ la terenul credinţei şi al unei vieţi de dependenţă de Dumnezeu. În sens strict este o dezonorare a Tatălui nostru.
Dacă cer ajutor de la un prieten, aceasta înseamnă totodată că spun, că Dumnezeu m-a dezamăgit. Este o înşelăciune la Tatăl meu iubit, care m-a primit cu trup, suflet şi duh, pentru ca să acţioneze pentru mine în timp şi veşnicie. Dumnezeu S-a obligat să poarte grijă de toate nevoile mele, oricât ar fi ele de mari, de numeroase, de diferite. „El, care, în adevăr, nu L-a cruţat pe propriul lui Fiu, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va dărui, de asemenea, toate împreună cu El?”
Însă uneori auzim oameni spunând că Domnul le-a poruncit sau le-a pus pe inimă, să se adreseze la surse omeneşti. Aceasta este realmente foarte îndoielnic. Nicidecum nu este posibil ca Dumnezeul nostru să ne călăuzească vreodată să părăsim izvorul apelor vii şi să ne folosim de fântâni care nu ţin apă. Cuvântul Său este: „Cheamă-Mă în ziua necazului: Eu te voi salva şi tu Mă vei glorifica!” (Psalmul 50.15).
Desigur, Dumnezeu foloseşte creaturile Sale ca unelte, ca să ne ajute în vremuri de nevoie; dar aceasta este cu totul altceva. Apostolul putea spune: „Dar Cel care îi mângâie pe cei smeriţi, Dumnezeu, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit” (2 Corinteni 7.6). Pavel aştepta mângâiere de la Dumnezeu, şi Dumnezeu l-a trimis pe Tit, ca să-l mângâie. Dacă Pavel ar fi privit la Tit, cu siguranţă ar fi fost dezamăgit.
Aşa este întotdeauna. De aceea în toate greutăţile şi nevoile noastre ochii noştri ar trebui să fie îndreptaţi numai spre Dumnezeu. Noi ne-am întors de la idoli „la Dumnezeu”, şi El ar trebui să fie în toate împrejurările singurul nostru loc de refugiu. Noi ne putem adresa Lui pentru sfat, ajutor, călăuzire, compasiune, cu un cuvânt, pentru tot ce ne trebuie. „Dar tu, suflete al meu, odihneşte-te în pace în Dumnezeu, pentru că de la El vine ce aştept. Numai El este stânca mea şi mântuirea mea, turnul meu înalt: nu mă voi clătina” (Psalmul 62.5,6).
Dar probabil cineva ar putea întreba, nu ne va face această obişnuinţă, de a privi numai la Dumnezeu, să subapreciem canalele prin care El lasă harul să curgă spre noi? Tocmai opusul. Cum aş putea eu să subapreciez pe cineva, care tocmai a fost trimis de Dumnezeu la mine ca unealtă a Sa, ca să împlinească nevoile mele? Imposibil. Eu îl preţuiesc ca pe un canal, însă fără să mă îndrept spre el ca spre o sursă de ajutor. În aceasta constă toată diferenţa. Noi nu avem voie niciodată să uităm ce înseamnă adevărata întoarcere la Dumnezeu; noi am fost aduşi la Dumnezeu, şi este deosebit de sigur, că noi, dacă am fost aduşi la Dumnezeu, am venit la El ca să găsim în El o protecţie desăvârşită pentru ochii noştri, un ţel desăvârşit pentru inima noastră, o bogăţie desăvârşită pentru toate nevoile noastre, începând de la prima şi până la ultima nevoie. Un suflet cu adevărat întors la Dumnezeu s-a îndepărtat de la orice încredere în creaturi, în speranţe omeneşti şi aşteptări lumeşti, pentru ca tot ce el are nevoie să găsească în Dumnezeul viu şi adevărat – şi aceasta pentru totdeauna.
Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (4)
De la ce trebuie noi să ne întoarcem
Charles Henry Mackintosh
Ultimele două versete ale capitolului nostru solicită atenţia noastră deosebită.
1 Tesaloniceni 1.9,10: pentru că ei înşişi istorisesc despre noi ce intrare am avut la voi şi cum v-aţi întors de la idoli la Dumnezeu, ca să slujiţi unui Dumnezeu viu şi adevărat şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat dintre cei morţi, pe Isus, care ne scapă de mânia care vine.
Ele ne oferă o explicaţie remarcabilă a adevăratei întoarceri la Dumnezeu. Ele arată foarte nimerit profunzimea, claritatea, plinătatea şi natura lucrării Duhului lui Dumnezeu în tesalonicenii întorşi la Dumnezeu. Acolo nu era nici o îndoială. Lucrarea se recomanda singură. Nu era o lucrare cu nesiguranţă. Nu era necesară o verificare atentă, pentru ca lucrarea să poată fi recunoscută. Era o lucrare neîndoielnică a lui Dumnezeu, ale cărei roade erau evidente pentru toţi.
Aici avem deci o descriere dumnezeiască a întoarcerii la Dumnezeu: pe scurt, dar cuprinzătoare şi completă. Tesalonicenii s-au întors de la idoli la Dumnezeu. Ei au rupt-o totalmente cu trecutul şi s-au întors o dată pentru totdeauna de la viaţa şi obiceiurile lor de odinioară şi au renunţat la toate acele lucruri, care odinioară au pus stăpânire pe inimile şi puterile lor. Aceşti tesaloniceni iubiţi au fost călăuziţi, ca în lumina adevărului dumnezeiesc să condamne toată viaţa lor de odinioară, şi nu numai s-o condamne, ci şi fără întârziere să renunţe la ea. Nu era o lucrare pe jumătate. Era o perioadă bine determinată din istoria lor, un punct mare de întoarcere în viaţa lor morală şi practică. Nu era o simplă schimbare de păreri, o acceptare de principii noi sau o schimbare a unora din concepţiile lor intelectuale. Era descoperirea serioasă, că tot felul lor de vieţuire de până atunci era o minciună mare, întunecoasă şi monstruoasă. Era convingerea veritabilă a inimii. Lumina dumnezeiască a luminat în inimile lor şi în puterea acestei lumini ei s-au judecat pe ei înşişi şi tot ce aparţinea istoriei lor din trecut. Era o renunţare totală la lume, care până atunci a pus stăpânire pe sentimentele inimii lor; nici o scânteie din ea nu trebuia cruţată..
Întoarcere la Dumnezeu nu prin lucrarea omului
Şi ce a dat naştere, am putea noi întreba, la această schimbare minunată? Simplu, Cuvântul lui Dumnezeu, care a fost adus în sufletele lor prin puterea mare a Duhului Sfânt. Ne-am referit la relatarea inspirată a vizitei apostolului în Tesalonic. Ni se spune că „a stat de vorbă cu ei din Scripturi” (Faptele apostolilor 17.2). El s-a străduit să aducă sufletele lor în contact direct cu Cuvântul lui Dumnezeu viu şi veşnic. Nu exista necesitatea să lucreze la simţămintele şi la fantezia lor. Toate acestea au fost considerate fără valoare de către lucrătorul binecuvântat. El nu avea nici o încredere în ele. Siguranţa lui era în Cuvântul şi în Duhul lui Dumnezeu. El îi asigură pe tesaloniceni de această realitate într-un mod impresionant: „Pentru aceasta”, spune el, „mulţumim lui Dumnezeu neîncetat că, după ce aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu auzit de la noi, aţi primit nu un cuvânt al oamenilor, ci, aşa cum este, în adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu, care şi lucrează în voi care credeţi” (1 Tesaloniceni 2.13).
Tocmai aceasta am denumi-o punctul esenţial şi de bază. Cuvântul lui Dumnezeu, şi nimic altceva decât acesta, a dat naştere la tesaloniceni prin puterea Duhului Sfânt la acele rezultate mari, rezultate care au umplut inima plină de dragoste a apostolului cu mulţumire sinceră. El s-a bucurat că ei au fost aduşi nu în legătură cu el însuşi, ci cu Dumnezeul cel viu, şi anume prin intermediul Cuvântului Său. Aceasta este o bandă care nu se rupe; ea este aşa de tare şi neschimbabilă ca şi Cuvântul Însuşi. Cuvântul omului trece, ca şi omul însuşi, dar Cuvântul Domnului rămâne în veci. Apostolul, ca un lucrător credincios, a înţeles şi a simţit aceasta, şi de aceea preocuparea lui permanentă a fost ca sufletele să nu se sprijine şi să se bazeze în vreun fel oarecare pe el, ci pe Unul, al cărui mesager şi slujitor era el.
Să ascultăm ce spune corintenilor: „Şi eu, când am venit la voi, fraţilor, n-am venit cu superioritatea cuvântului sau a înţelepciunii, vestindu-vă mărturia lui Dumnezeu. Pentru că m-am hotărât să nu ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit. Şi eu am fost la voi în slăbiciune şi în teamă şi în mare tremur; şi cuvântul meu şi predicarea mea nu stăteau în cuvintele convingătoare ale înţelepciunii, ci în dovada Duhului şi a puterii, încât credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2.1-5).
Avem aici adevărata temelie spirituală – „taina lui Dumnezeu” – şi „în dovada Duhului” -: Cuvântul şi Duhul Sfânt. Nimic altceva nu are vreo valoare. Orice influenţă pur omenească, orice putere omenească şi rezultatele produse prin înţelepciunea şi energia omenească sunt total fără valoare – da, sunt chiar dăunătoare. Lucrătorul se umflă de mândrie prin rezultatele aparente ale lucrării sale, care sunt prezentate şi discutate public, în timp ce sufletele sărmane, asupra cărora se exercită aceste influenţe false, sunt înşelate şi sunt conduse într-o poziţie şi convingere total greşită. Cu un cuvânt: întreaga chestiune este catastrofală în toată dimensiunea ei.
Cu totul altfel este când Cuvântul lui Dumnezeu, în puterea Lui morală imensă, şi energia Duhului Sfânt se întâlnesc ca să lucreze la inimă şi la conştiinţă. Atunci vedem rezultate dumnezeieşti, aşa cum era în cazul tesalonicenilor. Atunci devine deosebit de clar, realmente şi fără nici o îndoială, cine este lucrătorul. Nu este Pavel sau Apolo sau Chifa, ci Dumnezeu Însuşi, a cărui lucrare se confirmă prin ea însăşi şi va rămâne pentru totdeauna; toată onoarea Numelui Lui sfânt! Apostolul nu avea nevoie să socotească şi să prezinte public rezultatele lucrării sale, sau mai bine spus ale lucrării lui Dumnezeu prin el. Ea vorbea pentru ea însăşi. Era dumnezeiască. Ea purta cu claritate de netăgăduit pecetea lui Dumnezeu şi aceasta era destul pentru Pavel; şi este suficient pentru orice lucrător fidel şi altruist.
Eliberat de slujirea la idoli
Apostolul Pavel, aşa cum tocmai am văzut, a vestit tesalonicenilor Cuvântul lui Dumnezeu cu putere vie, şi Duhul Sfânt a creat acces Cuvântului în inimile lor. El a căzut pe un teren bun, a dat rădăcini şi a adus rod însutit. Şi în ce a constat acesta?
1 Tesaloniceni 1.9: Pentru că ei înşişi istorisesc despre noi ce intrare am avut la voi şi cum v-aţi întors de la idoli la Dumnezeu,
În acest singur cuvânt „idoli” este prezentată toată viaţa fiecărui om neîntors la Dumnezeu, care trăieşte pe pământ. Ca să fi un slujitor la idoli nu înseamnă numai să te pleci înaintea unei bucăţi de lemn sau de piatră. Toată mulţimea lucrurilor de nimic, care umplu şi domină inima omului, sunt idoli, şi oricine îşi leagă inima de aceste lucruri este un slujitor la idoli. Aşa spune mărturia clară, precisă a Sfintei Scripturi.
Idolul bani
Să ne gândim numai la păcatul dominant general „setea de câştig”. Ce nume îi dă apostolul inspirat? El îl numeşte „slujire la idoli”. Cât de multe sunt inimile, care sunt stăpânite de bani!
Cât de mulţi sunt cei care se pleacă în ţărână înaintea idolului de aur! Ce este setea de câştig? Este pe de o parte dorinţa de a avea cât mai mult, şi pe de altă parte este dragostea faţă de ceea ce ai. Noi o găsim în aceste două forme în Noul Testament. În limba greacă sunt cuvinte să le descrie pe ambele. Dar fie că este lăcomia de a aduna, sau lăcomia de a strânge (a îngrămădi), ambele sunt slujire la idoli.
Şi cu toate acestea noi putem diferenţia între ele aceste două stări în evoluţia lor exterioară. Lăcomia de bani, aceasta înseamnă dorinţa de a poseda cât mai mult, nu rareori este însoţită de solicitudinea şi bunăvoinţa de a dărui; iubirea de bani dimpotrivă este în mod obişnuit legată de dorinţa fierbinte de a acumula şi a îngrămădi. Este de exemplu un bărbat cu mare iscusinţă în afaceri. În mâinile lui pare totul să prospere. El este, aşa cum se obişnuieşte să se spună, cu trup şi suflet comerciant. Singurul lui scop, singura lui ţintă, spre care năzuieşte, este să câştige bani, să adauge o mie la celelalte, să-şi extindă afacerile tot mai mult şi să facă un renume numelui său în lumea de afaceri. El trăieşte şi se mişcă numai în atmosfera comerţului.
Şi-a început cariera cu câţiva cenţi în buzunar şi acum este unul dintre cei dintâi de seama lui. El nu este un zgârcit. El este tot aşa de gata să împrăştie precum strânge. El trăieşte într-un lux risipitor, este deosebit de primitor de oaspeţi şi sprijină de bunăvoie toate asociaţiile publice, etc. El este onorat de toate clasele societăţii umane. Dar aspiraţia lui este îndreptată să primească mai mult. El este un bărbat lacom, un slujitor la idoli.
Realmente el dispreţuieşte pe sărmanul zgârcit, care îşi petrece nopţile aplecat asupra sacilor lui de bani, care „întreţine părtăşie deosebită cu aurul lui”, aşa cum a formulat poetul Robert Pollock; care îşi bucură inima şi ochii privind la strălucirea fascinantă a aurului şi totodată el şi familia lui renunţă la nevoile stringente ale vieţii; care preferă să umble în haine cârpite şi suferinţă, decât să dea un cent din comoara lui preţioasă; care iubeşte banul nu pentru că acesta îl face în stare să-şi împlinească toate dorinţele, ci din pricina banului însăşi; care iubeşte să adune, şi nu să dea, ci să îngrămădească; a cărui poftă dominantă este să moară într-o grămadă strălucitoare a nenorocirii – străduinţă umilitoare şi demnă de dispreţ! [Remarca redacţiei: astăzi ar fi acela care vrea să vadă cum conturile în bancă cresc şi imobilele se înmulţesc.]
Aparent aceste două persoane sunt foarte diferite între ele, şi cu toate acestea ele stau înaintea lui Dumnezeu pe acelaşi fundament, ele iubesc şi doresc acelaşi lucru, banul; amândouă sunt slujitori la idoli. [Cele două cuvinte greceşti, la care ne-am referit în text, sunt: pleonexia = dorinţa, de a primi mai mult; şi philarguria = iubirea de bani. Prima se întâlneşte în Coloseni 3.5: „lăcomia, care este idolatrie”; şi ea stă acolo în categoria îngrozitoare, împreună cu păcatele cele mai dezgustătoare, care colorează aspectele istoriei omului.] S-ar putea ca aceasta să pară aspru şi sever, dar este adevărul lui Dumnezeu, şi noi trebuie să ne plecăm înaintea autorităţii lui sfinte. Este foarte greu să convingi conştiinţa omului de păcatul lăcomiei, de păcatul pe care Duhul Sfânt îl numeşte slujire la idoli. Sunt mii de oameni care nici o clipă nu şi-ar bate capul să pună celui zgârcit acest păcat ca o povară, dar ei ar considera o mare nedreptate, dacă prima persoană descrisă ar fi învinuită de acest păcat.
Este una, să vezi acest păcat în alţii, dar este cu totul alta să-l judecăm în noi înşine. Fapt este, că numai lumina lui Dumnezeu luminând în sufletele noastre pătrunde în fiecare cămăruţă a existenţei noastre morale şi ne face capabili să descoperim în noi păcatul hidos al lăcomiei. Alergarea după câştig, dorinţa de a poseda tot mai mult, dorinţa nestăpânită de a înainta în lume şi de a realiza ceva, toate acestea sunt aşa de preţuite de oameni în general, că numai puţini sunt capabili să vadă că aceasta este o urâciune în ochii lui Dumnezeu. Inima omenească iubeşte şi onorează lucrurile care sunt în lume, da, ea se închină lor. Fiecare inimă are propriul ei idol. Idolul unuia este banul, al altuia este plăcerea, al altuia este onoarea şi puterea. Fiecare om neîntors la Dumnezeu este un slujitor la idoli; şi că nici măcar cel credincios nu stă în afara domeniului influenţelor idolatre o dovedeşte atenţionarea apostolului Ioan: „Copiilor, păziţi-vă de idoli” (1 Ioan 5.21)!
Cât de mare este diferenţa faţă de un om al lumii?
Cititorule, ne vei permite, ca înainte de a merge mai departe, să-ţi punem în întrebare simplă şi concretă? Eşti tu întors la Dumnezeu? Mărturiseşti tu, că te-ai întors la Dumnezeu? Îşi revendici tu numele de a fi creştin? Dacă da, te-ai întors tu de la idoli? Ai rupt-o tu cu adevărat cu lumea şi cu eul tău de odinioară? A cucerit Cuvântul lui Dumnezeu inima ta şi te-a făcut El să judeci toată viaţa ta trecută, indiferent dacă ea a fost o viaţă de veselie şi nebunie nechibzuită sau o viaţă preocupată cu câştigul de bani sau o viaţă cu povară îngrozitoare şi suferinţă îngrozitoare sau o viaţă de pură rutină religioasă – o religie fără Hristos, fără credinţă, fără valoare?
Spune, cum stau lucrurile? Fii temeinic şi serios. Fii sigur, că această întrebare nu este numai neapărat necesară, ci ea este şi o întrebare foarte serioasă. Nu putem ascunde de tine faptul că suntem dureros conştienţi, că lipsesc hotărâri veritabile. Noi nu ne-am îndepărtat suficient de hotărât şi clar de idoli. Sunt păstrate obiceiuri vechi; plăcerile de odinioară şi lucrurile de odinioară stăpânesc inima. Buna dispoziţie, felul de a fi, atmosfera pe care o prezentăm şi comportarea nu mărturisesc despre întoarcerea la Dumnezeu. Suntem foarte asemănători cu eul nostru vechi şi cu oamenii deschişi, lumeşti din jurul nostru.
Toate acestea sunt într-adevăr îngrozitoare. Ne temem că este un motiv trist de împiedicarea răspândirii Evangheliei şi al mântuirii sufletelor. Mărturia ajunge fără putere la urechile acelora cărora le vorbim, deoarece nu se vede că noi credem cu adevărat cele despre care vorbim. Apostolul nu ne-ar putea spune, ce a spus tesalonicenilor: „Pentru că, de la voi, Cuvântul Domnului a răsunat … încât nu avem nevoie să vorbim ceva” (1 Tesaloniceni 1.8). În întoarcerea noastră la Dumnezeu este cuprinsă o nevoie după profunzime, putere şi reliefare. Schimbarea nu este suficient de vizibilă. Chiar şi acolo unde lucrarea este vizibilă este moliciune, slăbiciune şi nehotărâre, care cu adevărat este jalnică şi descurajatoare.
Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (3)
Adevărata întoarcere la Dumnezeu
Charles Henry Mackintosh
Unele întoarceri la Dumnezeu nu sunt reale
Până aici am văzut necesitatea inevitabilă, absolută a întoarcerii la Dumnezeu şi într-o oarecare măsură să arătăm ce nu este întoarcerea la Dumnezeu; acum trebuie să descoperim ce este ea. Pentru aceasta trebuie să rămânem aproape la învăţătura adevărată a Sfintei Scripturi. Noi nu putem accepta nici mai puţin nici mai mult decât este ea.
Este foarte de temut că multe din cele care în timpul nostru sunt numite întoarceri la Dumnezeu nicidecum nu sunt întoarceri la Dumnezeu. În public sunt prezentate şi acolo se vorbeşte de multe cazuri de întoarcere la Dumnezeu care la un test pe baza Cuvântului lui Dumnezeu nu pot fi dovedite a fi reale. Mulţi simulează că sunt întorşi la Dumnezeu şi sunt recunoscuţi ca atare, însă dovedesc că sunt numai ascultători cu teren al inimii pietros. Nu este o pătrundere adâncă în lucrarea spirituală a inimii, nici un efect real al adevărului lui Dumnezeu asupra conştiinţei, nici o rupere completă cu lumea. S-ar putea ca simţămintele să fie marcate de influenţe omeneşti şi anumite păreri evanghelistice iau gândurile în stăpânire.; însă eul nu este judecat; este o agăţare strânsă de pământ şi natură, o lipsă a pătrunderii profunde a seriozităţii şi realităţii sincere, care sunt aşa de specifice întoarcerilor la Dumnezeu prezentate în Noul Testament şi pe care le putem constat pretutindeni acolo unde întoarcerea la Dumnezeu este o lucrare dumnezeiască.
Vrem să vedem neapărat rezultate la evanghelizările noastre?
Nu încercăm aici să analizăm fiecare caz superficial; ne referim numai la el, pentru ca toţi aceia care se ocupă cu lucrarea binecuvântată a evanghelizării să fie călăuziţi să se gândească la tema aceasta în lumina Scripturii şi să vadă în ce măsură lucrarea lor proprie are nevoie în anumite situaţii de corecturi sfinte. Este posibil să fie prea mult din fiinţa omenească în lucrarea noastră. Noi nu lăsăm Duhul lui Dumnezeu să lucreze. Ne lipseşte credinţa cu privire la puterea şi eficacitatea lucrării simple a lui Hristos. Este posibil să fie mult prea multe străduinţe să se lucreze la simţăminte, prea mult efect emoţional şi spectacular. Probabil în dorinţa de a obţine rezultate – o dorinţă care în sine însuşi poate fi corectă – suntem gata să recunoaştem multe cazuri ca întoarceri la Dumnezeu şi să le facem cunoscut, care cu regret sunt numai de scurtă durată.
Nici o enumerare a cazurilor noastre de întoarcere la Dumnezeu!
Toate aceste necesită atenţia noastră serioasă. Este de cea mai mare posibilă importanţă ca noi să permitem Duhului lui Dumnezeu să lucreze şi să dea la iveală roadele Duhului – ceea ce cu siguranţă El vrea. Tot ce face El este bine şi la timpul potrivit vor vorbi pentru sine. Nu este nici o necesitate să facem cunoscut public cazurile noastre de întoarcere la Dumnezeu. Tot ceea ce este cu adevărat dumnezeiesc va străluci spre lauda Aceluia căruia I se cuvine toată lauda; atunci lucrătorul va avea bucuria lui profundă şi sfântă. El va vedea rezultatele lucrării lui şi se va gândi la ele adorând şi onorând plin de devotament la picioarele Stăpânului lui. Acesta este singurul loc sigur şi bucuros, ca să ne gândim la el.
Va diminua aceasta seriozitatea noastră? Dimpotrivă; seriozitatea noastră se va intensifica foarte mult. Vom deveni mai serioşi în implorări tainice înaintea lui Dumnezeu şi în rugăciuni publice împreună cu fraţii noştri şi cu surorile noastre.
Vom înţelege mai profund seriozitatea divină a lucrării şi slăbiciunea noastră totală. Vom preţui tot mai mult principiul binefăcător, că lucrarea de la început şi până la sfârşit trebuie să vină de la Dumnezeu. Aceasta ne va menţine la locul care ni se cuvine de drept, locul dependenţei depline de Dumnezeu, Acela care este Cel care face toate lucrările care se fac pe pământ. Cu privire la lucrarea măreaţă a întoarcerii la Dumnezeu vom sta înaintea tronului de har mai mult culcaţi cu faţa la pământ, atât în cămăruţele noastre cât şi în adunare. Şi atunci când apar snopii aurii şi strugurii copţi, când apar cazuri de întoarcere la Dumnezeu – cazuri, care vorbesc pentru ele însele şi poartă în sine scrisoarea de recomandare spre aceia care sunt capabili să le evalueze -, atunci inimile noastre vor fi umplute cu adevărat cu laudă pentru Dumnezeul oricărui har, care a făcut mare Numele Fiului Său Isus Hristos în mântuirea sufletelor preţioase.
Cu cât mai bine este aceasta, decât dacă inimile noastre se umflă de mândrie şi mulţumire de sine prin enumerarea cazurilor noastre de întoarcere la Dumnezeu. Este cu mult mai bine, mai sigur şi mai producător de bucurie să fii plecat în adorare înaintea tronului, decât să fi preamărit până la marginile pământului ca mare predicator şi evanghelist minunat. În evaluarea unui om cu adevărat spiritual aceasta este incomparabil mai bine. Demnitatea, veridicitatea şi seriozitatea lucrării va fi observată; amabilitatea, siguranţa morală şi utilitatea reală a lucrătorului se vor vedea, aşa cum onoarea lui Dumnezeu va fi asigurată şi păstrată.
Dar ce este întoarcerea la Dumnezeu?
Aud pe cititorul meu întrebând: Dar ce este întoarcerea la Dumnezeu? Să ne îndreptăm spre 1 Tesaloniceni 1, acolo vom găsi un răspuns complet la această întrebare. Scrisoarea începe cu cuvintele:
1 Tesaloniceni 1.1-4: Pavel şi Silvan şi Timotei, către adunarea tesalonicenilor care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos: Har vouă şi pace. Mulţumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi, amintind de voi în rugăciunile noastre, aducându-ne aminte neîncetat de lucrarea credinţei voastre şi de osteneala dragostei şi de răbdarea speranţei în Domnul nostru Isus Hristos, înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru, ştiind, fraţi preaiubiţi de Dumnezeu, alegerea voastră.
Cum putea Pavel să ştie alegerea tesalonicenilor? Prin dovezile clare şi neîndoielnice date de ei în viaţa lor practică. Aceasta este singura cale pe care se poate recunoaşte alegerea unui om. „Pentru că Evanghelia noastră nu a fost adusă la voi numai în cuvânt, ci şi în putere şi în Duh Sfânt şi în siguranţă deplină, după cum ştiţi ce fel de oameni am fost între voi, pentru voi” (1 Tesaloniceni 1.5).
Solicitat prin puterea Duhului
Apostolul era în viaţa lui zilnică totodată expresia Evangheliei, pe care el o predica. El nu a cerut nimic de la ei. El nu le era o povară. El le-a vestit gratis Evanghelia preţioasă a lui Dumnezeu şi, ca să poată face aceasta, a lucrat noaptea şi ziua cu mâinile lui proprii. El era în mijlocul lor ca o doică care îşi îngrijeşte cu drag copiii. El nu s-a lăudat cu cuvinte pline de mândrie cu sine însuşi sau cu slujba sa, cu puterea sa, cu darurile sale, cu predicile sale sau cu faptele sale mari. El era lucrătorul plin de dragoste, smerit, modest, serios şi devotat, a cărui lucrare vorbea în favoarea ei însăşi şi a cărui viaţă întreagă, al cărui duh întreg, al cărui fel de a fi, a cărui comportare şi ale cărui toate obiceiuri erau în concordanţă plăcută cu cuvintele sale.
Cât de necesar este pentru toţi slujitorii Domnului să se gândească la aceste lucruri! Putem fi siguri că superficialitatea lucrării este în mare parte rodul superficialităţii lucrătorului. Unde este puterea? Unde este arătarea Duhului Sfânt? Unde este „marea certitudine”? Nu este deseori în predicile noastre o lipsă mare a tuturor acestor lucruri? Probabil cineva are o elocvenţă cursivă, probabil el are o inteligenţă mare. Multe din vorbirea lui gâdilă urechile, au efect asupra fanteziei şi trezesc un interes de moment şi servesc ca hrană pentru curiozitatea simplă. Dar unde este ungerea sfântă, seriozitatea vie, veridicitatea profundă? Şi unde este expresia vie în viaţa noastră zilnică şi în toate deprinderile noastre? Fie ca Domnul să trezească tot mai mult inimile tuturor slujitorilor Săi! Cu siguranţă vom vedea rezultate mai frumoase ale lucrării lor.
S-ar putea însă să pară, că noi am vrea să facem lucrarea întoarcerii la Dumnezeu dependentă de lucrător. Departe de noi un astfel de gând! Lucrarea depinde exclusiv de Duhul Sfânt, aşa cum ne dovedeşte clar capitolul de faţă. În orice parte şi stadiu al lucrării trebuie ţinut cu tărie, că lucrarea „nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu [se înfăptuieşte], zice Domnul oştirilor” (Zaharia 4.6).
Cu toate acestea rămâne pentru noi o întrebare importantă, ce unelte foloseşte în mod obişnuit Duhul Sfânt. Care vase sunt „folositoare stăpânului casei” (2 Timotei 2.21)? Vase goale şi vase curăţite. Suntem noi astfel de vase? Ne-am golit noi de noi înşine? Ne-am vindecat noi de preocuparea regretabilă cu propriul eu? Suntem noi vase curăţite? Este lucrarea şi umblarea noastră curată? Dacă nu, cum poate Domnul să ne folosească în slujba Sa sfântă? Să medităm la toate aceste întrebări în prezenţa lui Dumnezeu! Fie ca Domnul să ne trezească pe toţi şi să ne facă astfel de vase, pe care El le poate folosi spre glorificarea Sa!
Rodul devine vizibil
Să revenim la capitolul nostru. În timp ce pe de o parte ni se arată caracterul lucrătorului adevărat, credincios, descoperim pe de altă parte lucrarea însăşi:
1 Tesaloniceni 1.5-8: Pentru că Evanghelia noastră nu a fost la voi numai în cuvânt, ci şi în putere şi în Duh Sfânt şi în siguranţă deplină, după cum ştiţi ce fel de oameni am fost între voi, pentru voi. Şi voi v-aţi făcut imitatori ai noştri şi ai Domnului, primind Cuvântul în mult necaz, cu bucuria Duhului Sfânt, încât voi aţi devenit modele tuturor credincioşilor din Macedonia şi din Ahaia. Pentru că, de la voi, Cuvântul Domnului a răsunat nu numai în Macedonia şi Ahaia, ci credinţa voastră faţă de Dumnezeu s-a răspândit în orice loc, încât nu avem nevoie să vorbim ceva;
Aceasta era o lucrare reală, veritabilă. Ca să spunem aşa, purta confirmarea scrisă pe frunte. Aici nu era nimic nesigur, nimic nesatisfăcător, nimic care să fi provocat o reţinere cu privire la rostirea unei sentinţe referitoare la lucrare. Totul era clar, precis şi neîndoielnic. Toată lucrarea purta pecetea mâinii Maestrului şi ea trebuia să convingă orice inimă capabilă de a da o sentinţă. Lucrarea întoarcerii la Dumnezeu era realizată şi roadele întoarcerii la Dumnezeu se revărsau din plin. Mărturia s-a răspândit în lung şi în lat, aşa că lucrătorul nu avea nevoie să vorbească despre lucrarea lui. Nu era nici un motiv pentru el să socotească numărul întoarcerilor la Dumnezeu în Tesalonic şi să le prezinte public. Totul era autentic divin. Era o lucrare a Duhului lui Dumnezeu, în care nu putea fi nici o greşeală şi era de prisos să vorbeşti despre ea.
Apostolul le-a vestit Cuvântul în toată simplitatea, dar totodată în puterea Duhului Sfânt şi cu mare certitudine. În mărturia lui nu era nimic dubios sau nesigur. El predica ca unul care nu numai credea pe deplin ceea ce predica, ci şi înţelegea pe deplin. Nu era numai o redare elocventă a anumitor adevăruri cunoscute şi recunoscute sau o expunere seacă a unor dogme. Nu, era comunicarea vie a Evangheliei minunate a lui Dumnezeu, care venea dintr-o inimă ce simţea profund orice cuvânt, şi care ajungea la inimile care erau pregătite prin Duhul lui Dumnezeu pentru primirea Evangheliei.
Predica despre Isus Hristos
Lucrarea în Tesalonic nu a constat dintr-o simplă iritare a sentimentelor, ea era exclusiv o lucrare dumnezeiască profundă, temeinică. Apostolul Pavel a venit, aşa cum ni se spune în Faptele apostolilor 17, „în Tesalonic, unde era sinagoga a iudeilor. Şi Pavel, după obiceiul său, a intrat la ei şi, în trei sabate, a stat de vorbă cu ei din Scripturi, descoperind şi lămurind că Hristosul trebuia să pătimească şi să învieze dintre morţi şi că «Acesta este Hristosul, Isus pe care vi-L vestesc eu»”, (Faptele apostolilor 17.1-3).
Ce simplu, să vesteşti pe Isus din Scripturi! Da, în aceasta consta marea taină a predicii lui Pavel! El vestea o Persoană vie cu putere vie, întemeiat pe Cuvântul lui Dumnezeu viu; şi această predică a fost primită cu credinţă vie şi a dat naştere la roade divine în viaţa celor întorşi la Dumnezeu. Aceasta este predica, pe care Dumnezeu a hotărât-o şi pe care El o foloseşte. Ea nu este o prelegere de moralizare, nu este o discuţie religioasă, ci este predica despre Hristos prin Duhul Sfânt, care vorbeşte prin oameni, care ei înşişi stau sub puterea a ceea ce ei predică. Dumnezeu să ne dea mai mulţi lucrători de felul acesta!
Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (1)
Necesitatea întoarcerii la Dumnezeu
Charles Henry Mackintosh
Versete călăuzitoare: 1 Tesaloniceni 1.1-10
1 Tesaloniceni 1.1-10: Pavel şi Silvan şi Timotei, către adunarea tesalonicenilor care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos: Har vouă şi pace. Mulţumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi, amintind de voi în rugăciunile noastre, aducându-ne aminte neîncetat de lucrarea credinţei voastre şi de osteneala dragostei şi de răbdarea speranţei în Domnul nostru Isus Hristos, înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru, ştiind, fraţi preaiubiţi de Dumnezeu, alegerea voastră. Pentru că Evanghelia noastră nu a fost la voi numai în cuvânt, ci şi în putere şi în Duh Sfânt şi în siguranţă deplină, după cum ştiţi ce fel de oameni am fost între voi, pentru voi. Şi voi v-aţi făcut imitatori ai noştri şi ai Domnului, primind Cuvântul în mult necaz, cu bucuria Duhului Sfânt, încât voi aţi devenit modele tuturor credincioşilor din Macedonia şi din Ahaia. Pentru că, de la voi, Cuvântul Domnului a răsunat nu numai în Macedonia şi Ahaia, ci credinţa voastră faţă de Dumnezeu s-a răspândit în orice loc, încât nu avem nevoie să vorbim ceva; pentru că ei înşişi istorisesc despre noi ce intrare am avut la voi şi cum v-aţi întors de la idoli la Dumnezeu, ca să slujiţi unui Dumnezeu viu şi adevărat şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat dintre cei morţi, pe Isus, care ne scapă de mânia care vine.
- Introducere
- Naşterea, educaţia şi religia niciodată nu înlocuiesc întoarcerea la Dumnezeu
- Întrebarea referitoare la întoarcerea la Dumnezeu este dată la o parte
- Moartea vine inevitabil
- După moarte vine judecata
- Ia seama la pericol
- Întoarcere la Dumnezeu aici pe pământ sau condamnare după aceea
- Fără întoarcere la Dumnezeu nu este intrare în Împărăţia cerurilor
- Comportarea fără cusur nu este întoarcere la Dumnezeu
- Sunt eu cu adevărat întors la Dumnezeu?
- Un întors la Dumnezeu
Introducere
Primul capitol al epistolei către Tesaloniceni ne oferă o descriere frumoasă şi exactă a ceea ce noi putem numi adevărata întoarcere la Dumnezeu. Propunem să studiem această descriere împreună cu cititorul. Cu siguranţă va fi un studiu interesant şi aducător de câştig. El va da un răspuns categoric şi clar la întrebarea din titlul acestui articol: „Ce este întoarcerea la Dumnezeu?”
Nicidecum nu este vorba de o temă fără importanţă. Este bine ca tocmai în zilele noastre să avem un răspuns divin la această întrebare. Auzim în zilele noastre tot felul de lucruri despre întrebarea referitoare la întoarcerea la Dumnezeu; şi noi vom mulţumi lui Dumnezeu din toată inima pentru fiecare suflet întors cu adevărat la El.
Naşterea, educaţia şi religia niciodată nu înlocuiesc întoarcerea la Dumnezeu
Aproape că nu este nevoie să spunem, că noi credem în necesitatea absolută a unei întoarcerii la Dumnezeu lucrată divin. Oricine ar fi omul, iudeu sau grec, protestant sau catolic, oricare ar fi naţionalitatea lui, poziţia lui bisericească, oricare ar fi mărturisirea lui de credinţă şi orice conţinut ar avea ea: el trebuie să fie întors la Dumnezeu, altfel el se află pe calea largă spre condamnarea veşnică.
Nimeni nu este, în sensul dumnezeiesc al acestui cuvânt, din naştere un creştin şi nici nu poate fi educat spre a deveni un creştin. Este o greşeală fatală şi o înşelăciune a duşmanului de moarte al sufletelor, când cineva crede că este creştin prin naştere sau prin educare, sau prin botezul în apă, sau ar putea fi făcut creştin prin oarecare ceremonii religioase. Un om devine creştin numai prin aceea că el se întoarce la Dumnezeu într-un mod recunoscut de Dumnezeu. În ce constă această întoarcere la Dumnezeu vom vedea pe parcursul studiului nostru. Înainte de toate dorim să îndreptăm atenţia cititorului, fie el întors la Dumnezeu sau nu, spre necesitatea stringentă şi absolută a adevăratei întoarceri la Dumnezeu.
Întrebarea referitoare la întoarcerea la Dumnezeu este dată la o parte
Aceasta nu poate fi trecută cu vederea. Nebunia cea mai mare, de care se poate face vinovată o fiinţă nemuritoare, care merge în întâmpinarea unei veşnicii fără sfârşit, constă în aceea că ea neglijează întrebarea serioasă cu privire la propria ei întoarcere la Dumnezeu şi caută s-o uite sau să diminueze importanţa ei. În comparaţie cu această temă deosebit de importantă toate celelalte au importanţă neînsemnată. Lucrurile măreţe, care preocupă gândurile omului şi solicită toate puterile lui, nu sunt nimic altceva decât puţin praf pe talerul cântarului, dacă sunt comparate cu întrebarea mare, importantă a întoarcerii sufletului la Dumnezeu. Toate speculaţiile vieţii de afaceri, toate metodele diferite de investiţii de capital, întrebarea captivantă a investiţiilor profitabile, toată alergătura vânătorilor de plăceri – teatru, concert, sala de bal, sala de biliard, masa de cărţi, paharul de zaruri, pista de concurs, districtul de vânătoare, cârciuma [remarca redacţiei: astăzi ar sta aici cinematograful, stadionul de fotbal, concerte, barul, concerte de muzică pop] – toate aceste lucruri nenumărate şi enorme, pe care le doreşte sărmana inimă nesatisfăcută şi de care ea se agaţă, toate acestea sunt ca norul de dimineaţă, ca spuma mării, asemenea fumului care se ridică din coşul de fum; trec şi nu lasă în urmă decât un gol pustiu în inima omului. Inima rămâne nemulţumită, sufletul nemântuit, deoarece nu s-a întors la Dumnezeu.
Moartea vine inevitabil
Şi ce urmează apoi? Da, ce urmează? O întrebare zguduitoare. Ce rămâne la sfârşitul tuturor acestor alergări, al acestei lupte după titluri şi onoare, al acestei lăcomii de bani şi de plăceri? Vai! Omul trebuie să întâmpine moartea. „Este rânduit omului să moară o singură dată” [Evrei 9.27] . În privinţa aceasta nu există nici o excepţie, nici o scăpare. Toate comorile universului nu sunt în stare să obţină amânarea pentru o clipă dinaintea acestui duşman nemilos. Nici cea mai mare îndemânare medicală, nici cea mai grijulie îngrijire din partea rudelor şi prietenilor iubitori, nici lacrimile lor, nici suspinele şi nici plângerile lor nu pot să amâne clipa îngrozitoare sau să-l facă pe împăratul groazei să-şi bage sabia îngrozitoare în teacă. Moartea nu poate fi înlăturată prin nici o artă a oamenilor. Trebuie să vină momentul în care toate legăturile, care sunt între inimă şi toate aspectele frumoase şi fascinante ale vieţii omeneşti, vor fi întrerupte. În mod nebunesc, iubite prieten, preocupările provocatoare, obiectele mult dorite, la toate trebuie să se renunţe. Mii de lumi nu pot împiedica lovitura. Morţii trebuie să-i priveşti în ochi. Aceasta este o taină îngrozitoare – un fapt enorm – o realitate cruntă. Ameninţător stă înainte fiecărui om neîntors la Dumnezeu de sub cer, fie el bărbat, femeie sau copil; şi este numai o întrebare de timp – ore, zile, luni sau ani – când trebuie depăşită linia de graniţă care desparte timpul cu toate absurdităţile lui goale, cu toate aspiraţiile lui sumbre, de veşnicia cu realitatea ei uimitoare.
După moarte vine judecata
Şi când vine moartea, ce se întâmplă atunci? Lasă Scriptura să răspundă. Nimic altceva nu poate da răspuns. Oamenii ar vrea să răspundă aşa cum corespunde imaginaţiilor lor deşarte. Omul vrea să ne convingă că după moarte vine nimicirea. Şi dacă vine moartea, ce se întâmplă atunci? Omul vrea cu plăcere să creadă, că după moarte are loc o nimicire totală, şi de aceea strigă: „Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri!” [Isaia 22.13] Ce eforturi zadarnice, inutile! Un vis nebun al închipuirii omeneşti, care a fost orbită de dumnezeul lumii acesteia. Cum ar putea un suflet nemuritor să fie nimicit? În grădina Eden omul a intrat în posesiunea unui duh veşnic viu. „Omul a devenit un suflet viu” (Geneza 2.7). Sufletul trebuie să trăiască veşnic. Fie întors la Dumnezeu, fie neîntors la Dumnezeu, el are veşnicia înaintea lui. Ce putere copleşitoare este gândul acesta! Nici o gândire omenească nu poate înţelege mărimea lui. Ea depăşeşte cu mult înţelegerea, dat nu depăşeşte credinţa.
Să luăm seama la glasul lui Dumnezeu. Ce învaţă Scriptura despre starea după moarte? Un singur rând din Sfânta Scriptură este absolut suficient să alunge zeci de mii de dovezi şi afirmaţii ale minţii omeneşti. Urmează după moarte o nimicire totală? Nu! „Omului îi este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.” [Evrei 9.27]. Să luăm bine seama la aceste cuvinte „după aceea vine judecata”. Ele se referă însă numai la aceia care mor în păcatele lor, deci numai la cei necredincioşi. Pentru creştinul credincios judecata a fost îndepărtată pentru totdeauna, aşa după cum învaţă Scriptura în nenumărate locuri. Este important să se ţină seama de aceasta, deoarece oamenii îndrăznesc să afirme, că deoarece viaţa este numai în Hristos, toţi cei care nu sunt în Hristos vor fi nimiciţi.
Însă Cuvântul lui Dumnezeu nu vorbeşte aşa. Este o judecată după moarte. Şi care va fi urmarea acestei judecăţi? Iarăşi Scriptura este cea care ne informează în privinţa aceasta cu o vorbire pe cât de clară şi solemnă tot pe atât de insistentă: „Şi am văzut un scaun de domnie mare şi alb şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după cele scrise în cărţile acelea, potrivit faptelor lor. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea, Moartea şi Locuinţa Morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Şi Moartea şi Locuinţa Morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Şi dacă cineva n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.” (Apocalipsa 20.11-15)
Toate acestea sunt aşa de clare, cum nu se poate mai mult şi nu este nici un motiv de îndoială sau de nesiguranţă. Pentru toţi, ale căror nume sunt în cartea vieţii, nu este nici o judecată. Însă aceia, ale căror nume nu se găsesc în cartea aceasta, vor fi judecaţi după faptele lor. Şi care este soarta lor? Nimicirea? O, nu, ci «iazul de foc», «chinul veşnic».
Toate acestea sunt aşa de clare, cum nu se poate exprima mai bine în cuvinte, şi nu oferă nici un prilej de îndoială sau nesiguranţă. Pentru toţi aceia ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii, nu este nicidecum judecată. Însă aceia, ale căror nume nu se vor găsi în această carte, vor fi judecaţi după faptele lor. Şi care este soarta lor? Nimicirea? O, nu, ci „iazul de foc”; şi aceasta pentru totdeauna şi veşnic.
Cât de îngrozitor este acest gând! Desigur ar trebui să facă pe orice suflet să se gândească serios cât de stringentă este întoarcerea lui la Dumnezeu. Aceasta este singura cale de a scăpa de judecata viitoare. O persoană neîntoarsă la Dumnezeu, oricine ar fi ea, are înaintea ei moartea, judecata şi iazul de foc şi fiecare bătaie a inimii o aduce mai aproape de acea realitate îngrozitoare. Pe cât este de sigur că soarele va răsări mâine la o anumită oră, tot atât de sigur este că fiecare cititor al acestor rânduri mai devreme sau mai târziu va trece în veşnicie; şi dacă numele lui nu este scris în cartea vieţii, dacă nu s-a întors la Dumnezeu şi nu este în Hristos, cu toată certitudinea va fi judecat după faptele lui şi urmarea inevitabilă a acestei judecăţi va fi iazul, „iazul care arde cu foc şi pucioasă” [Apocalipsa 19.20], şi aceasta pe toată durata anilor nesfârşiţi ai veşniciei întunecate şi lipsită de mângâiere. Vai, monotonia îngrozitoare a veşniciei.
Ia seama la pericol
Probabil cititorul se va mira că zăbovim aşa de mult la această temă îngrozitoare. S-ar putea să se simtă ispitit să întrebe: „Va întoarce aceasta pe oameni la Dumnezeu?” Desigur, nu; poate însă să-i determine să recunoască, că este necesar, ca ei să se întoarcă la Dumnezeu. Ei poate conduce să vadă pericolul mare în care se află. Îi poate determina să vrea să fugă de mânia care va veni. De ce apostolul Pavel a îndreptat atenţia lui Felix la „mânia care va veni” [Faptele apostolilor 24.25]? Desigur ca să-l convingă să se întoarcă de pe căile lui rele şi să trăiască. De ce Domnul a prezentat aşa de des ascultătorilor Lui realitatea serioasă a veşniciei? De ce a vorbit El aşa de des despre viermele care nu moare, şi despre focul care nu se stinge [Marcu 9.44,46,48]? Fără îndoială, ca să trezească în ei sentimentul faţă de pericolul care îi ameninţa, şi să-i facă să-şi ia refugiu în singurul loc de scăpare.
Suntem noi mai înţelepţi decât El? Să ne dăm noi înapoi şi să nu prezentăm cititorilor, sau ascultătorilor noştri, cu toată seriozitatea aceleaşi adevăruri solemne? Să nu avem curajul, de teamă de a nu răni urechea unei lumi civilizate, să explicăm deschis şi tare, că toţi cei care mor neîntorşi la Dumnezeu vor sta odată, fără nici o excepţie, înaintea marelui Tron alb şi îşi vor avea locul în iazul de foc? Să ne ferească Dumnezeu de aşa ceva! Noi strigăm fiecărui cititor al acestor rânduri, neîntors la Dumnezeu: acordă toată atenţia ta, neîmpărţită, celei mai importante întrebări referitoare la mântuirea sufletului tău! Nu te lăsa ademenit de nimic, ca s-o neglijezi! „Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” [Matei 16.26]
Întoarcere la Dumnezeu aici pe pământ sau condamnare după aceea
Iubite cititor, dacă nu eşti mântuit şi nu te-ai întors la Dumnezeu, atunci primeşte cu seriozitate sfatul nostru să te gândeşti la aceste lucruri şi să te întorci la Dumnezeu, să te laşi mântuit. Aceasta este singura cale pentru a fi părtaşi la Împărăţia Sa. Aceasta ne-o spune foarte clar Domnul nostru Isus Hristos; niciodată nu se va pierde vre-o iotă din afirmaţiile Lui sfinte. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Lui niciodată nu vor trece. Nici o putere de pe pământ şi din iad, a oamenilor şi a diavolului nu va putea vreodată să nimicească cuvintele Domnului nostru Isus Hristos. Pentru tine este una din aceste două posibilităţi: întoarcere la Dumnezeu aici pe pământ sau condamnare după aceea.
Aşa stau lucrurile când suntem călăuziţi de Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, am putea noi să atenţionăm mai serios, mai vehement, mai aspru un suflet neîntors la Dumnezeu, cu care suntem în contact, verbal sau în scris, cu privire la necesitatea de neînlocuit să scape de momentul mâniei care va veni? Ca el să caute refugiu la Salvatorul binecuvântat, care stă cu braţele deschise, ca să primească pe fiecare care vine; acest Salvator spune în harul Său minunat: „pe cel care vine la Mine nicidecum nu-l voi scoate afară” [Ioan 6.37].
Fără întoarcere la Dumnezeu nu este intrare în Împărăţia cerurilor
Deci întoarcerea la Dumnezeu este o necesitate absolută. În studiul anterior am încercat să prezentăm necesitatea absolută a întoarcerii la Dumnezeu, indiferent de situaţia fiecăruia. Pentru oricine, care se pleacă sub autoritatea sfântă a Cuvântului lui Dumnezeu, nu există nici o greutate cu privire la acest punct. „Adevărat vă spun, dacă nu vă întoarceţi şi nu veţi deveni ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” [Matei 18.3].
Acest loc din Scriptură se referă în toată puterea lui morală la orice fiu şi la orice fiică a lui Adam cel decăzut. Nu există nici măcar o singură excepţie de la regulă între miile de milioane care populează pământul acesta. Fără întoarcere la Dumnezeu este imposibil să fie vorba de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Nu contează absolut deloc cine sau ce sunt eu. Dacă nu sunt întors la Dumnezeu, atunci mă aflu în „împărăţia întunericului”, sub puterea lui satan, în păcatele mele şi pe drumul spre iad.
Probabil sunt o persoană cu o morală ireproşabilă, cu renume nepătat, probabil un erudit profesor în teologie, un lucrător în via Domnului, un predicator, un diacon, un bătrân, un învăţător în şcoala duminicală, probabil fac multe lucrări de caritate, fac donaţii mari la toate fundaţiile religioase şi de caritate, sunt căutat şi onorat de toţi din cauza valorii mele personale şi a influenţei mele morale – pot fi toate acestea şi pot face toate acestea, şi totuşi să nu fiu întors la Dumnezeu şi drept urmare să fiu în afara Împărăţiei cerului, să fiu în împărăţia lui satan şi să mă aflu pe drumul care se sfârşeşte în iadul care arde cu foc şi pucioasă.
Comportarea fără cusur nu este întoarcere la Dumnezeu
Aceasta este însemnătatea simplă şi evidentă a cuvintelor Domnului din evanghelia după Matei 18.3. Nu există nici-o posibilitate să o ocoleşti. Cuvintele sunt aşa de clare ca o rază de soare. Nu putem să trecem peste ele. Ele apasă, în adevăratul sens al cuvântului, cu mare seriozitate asupra oricărui suflet neîntors la Dumnezeu, de pe întreg pământul. „Dacă nu vă veţi întoarce, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” Cuvintele Domnului se îndreaptă cu toată puterea spre cel mai stricat beţiv, care se clatină pe stradă, ca şi spre adeptul cumpătării, care nu este întors la Dumnezeu, care se laudă cu abstinenţa lui şi se bate în piept, că atâtea şi atâtea luni şi ani s-a reţinut total de la consumul de băuturi ameţitoare. Amândoi sunt în aceeaşi măsură în afara Împărăţiei cerurilor, amândoi sunt în păcatele lor, amândoi sunt pe drumul spre condamnarea veşnică.
Probabil unul a trecut de la abuz la cumpătare, şi aceasta este cu siguranţă un lucru mare în ceea ce priveşte aspectul moral şi social, dar trecerea de la abuz la cumpătare nu este întoarcere la Dumnezeu. Nu este întoarcere din întuneric la lumină, nu este intrare în Împărăţia Fiului preaiubit al lui Dumnezeu. Este numai o singură diferenţă între cei doi, şi anume că antialcoolicul se bazează pe abstinenţa lui, se bate în piept lăudându-se cu corectitudinea lui morală şi prin aceasta se înşală cu gândul lipsit de sens, că la el totul ar fi corect, ceea ce nu corespunde realităţii. Beţivul este în mod evident şi neîndoielnic greşit. Oricine ştie că un beţiv nu va moşteni Împărăţia lui Dumnezeu; dar nici un antialcoolic neîntors la Dumnezeu. Amândoi stau în afara ei.
Întoarcerea la Dumnezeu este absolut necesară atât pentru unul, cât şi pentru celălalt; şi aceasta este valabil pentru toate clasele, stările sociale şi straturile societăţii omeneşti. Cu privire la această întrebare mare nu este nici o diferenţă. Este valabil pentru toţi, oricare ar fi caracterul lui exterior sau statutul social – „Dacă nu vă veţi întoarce, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.”
Sunt eu cu adevărat întors la Dumnezeu?
Cât de deosebit de importantă este de aceea pentru fiecare om întrebarea: „M-am întors eu la Dumnezeu?” Nici un om nu este capabil să exprime gravitatea solemnă a acestei întrebări. Şi cu toate acestea mii de oameni, da, chiar milioane, lasă să treacă săptămână după săptămână, an după an, fără să se gândească măcar o singură dată serios să rezolve această întrebare. Nu trădează aceasta gradul cel mai înalt de indiferenţă? Dacă un om nu s-ar interesa de treburile lui pământeşti şi ar lăsa afacerile lui să se degradeze în mare dezordine, atunci cu siguranţă l-am învinui de nepăsare şi delăsare gravă, dar ce sunt cele mai importante treburi temporale în comparaţie cu mântuirea veşnică şi interesele sufletului nemuritor? Dar ce sunt interesele temporale cele mai urgente şi mai importante comparate cu mântuirea sufletului? Toate interesele timpului sunt ca pleava de pe aria din timpul verii, dacă ele sunt comparate cu interesele sufletului nemuritor – marea realitate a veşniciei.
Drept urmare este pentru fiecare cea mai mare măsură de lipsă de înţelepciune să laşi să treacă o singură oră fără să ai siguranţa clară şi tare, că eşti cu adevărat întors la Dumnezeu.
Un întors la Dumnezeu
Un suflet întors la Dumnezeu a trecut linia de demarcare, care desparte pe cei mântuiţi de cei pierduţi, pe copiii luminii de copiii întunericului, Biserica lui Dumnezeu de veacul acesta rău. Cel întors la Dumnezeu are moartea şi judecata înapoia sa şi gloria înaintea sa. El este aşa de deplin sigur, că va fi în cer cândva, ca şi cum el s-ar găsi deja acum acolo; da, în duh el este deja acolo. El are un drept incontestabil la aceasta. El cunoaşte pe Hristos ca Mântuitor al său, pe Dumnezeu ca Tată şi Prieten al său, pe Duhul Sfânt ca Mângâietor al său, Conducător şi Învăţător, şi cerul ca patrie a sa minunată şi fericită. Cine este în stare să descrie plinătatea binecuvântării de a fi întors la Dumnezeu! „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc. Nouă [celor credincioşi] însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său; căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu” [1 Corinteni 2.9-10].
Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (2)
Ce nu este întoarcerea la Dumnezeu
Charles Henry Mackintosh
Să devii religios?
Să cercetăm acum, după ce am dovedit necesitatea întoarcerii la Dumnezeu, ce este întoarcerea la Dumnezeu. Este realmente important pentru noi să fim învăţaţi în chip dumnezeiesc în privinţa aceasta. Numeroase rătăciri domină cu privire la această temă şi s-au spus şi s-au scris multe lucruri greşite în privinţa aceasta. Tocmai din cauza importanţei deosebit de mari a acestei teme a fost străduinţa permanentă a marelui duşman al sufletelor să încurce pe om în toate felurile posibile în rătăciri. Dacă nu-i reuşeşte să-l facă total indiferent şi fără griji cu privire la întoarcerea la Dumnezeu, atunci încearcă să-i orbească ochii şi să ascundă faţă de el caracterul adevărat al întoarcerii la Dumnezeu. Dacă de exemplu cineva într-un fel sau altul ajunge să aibă sentimentul deşertăciunii totale şi al neîndestulării plăcerilor lumeşti şi recunoaşte necesitatea stringentă a schimbării vieţii lui, atunci înşelătorul de moarte va încerca în mod obişnuit să-l convingă pe un astfel de om să devină religios, să se preocupe cu rânduielile, prescripţiile şi ceremoniile, să renunţe la baluri, teatru, concerte, beţii şi jocuri, pe scurt, la orice formă de goană după distracţii şi să se străduiască să ducă o viaţă evlavioasă, onorabilă, să respecte cu stricteţe prescripţiile religioase, să citească Biblia, să dea de pomană şi să facă donaţii de sprijinire a marilor instituţii religioase şi de caritate ale ţării.
Dar aceasta nu este adevărata întoarcere la Dumnezeu. Cineva poate face toate acestea, şi cu toate acestea să fie total neîntors la Dumnezeu. Un religios zelos, a cărui viaţă întreagă constă din veghere, post, rugăciuni, trai ascetic şi fapte bune, poate pe deplin să nu fie întors la Dumnezeu şi să fie tot aşa de departe de Împărăţia lui Dumnezeu ca şi omul de petreceri, uşuratic, nechibzuit, care trăieşte numai în chefuri. Fără îndoială aceste două caractere sunt total diferite unul de altul, diferenţa însă nu ar putea fi mai mare. Dar cu toate acestea amândoi nu sunt întorşi la Dumnezeu, amândoi stau în afara cercului binecuvântat al mântuiţilor lui Dumnezeu, amândoi se află încă în păcatele lor. Desigur unul se preocupă cu „fapte rele”, în timp ce celălalt se munceşte în „fapte moarte”; dar amândoi sunt fără Hristos, nu sunt mântuiţi, ci amândoi se află pe calea spre chinul veşnic, fără speranţă. Atât unul cât şi celălalt, dacă nu se întoarce cu adevărat, îşi va avea partea în iazul care arde cu foc şi pucioasă.
Schimbarea religiei?
Întoarcerea la Dumnezeu nu este nici trecerea de la un sistem religios la alt sistem religios. Cineva se poate despărţi de iudaism, de păgânism, de islam sau de catolicism şi să treacă la protestantism şi cu toate acestea să fie pe deplin neîntors la Dumnezeu. Fără îndoială, privit din punct de vedere social şi moral, este mult mai bine să fi un protestant decât un mahomedan; dar amândoi stau de la natură pe acelaşi fundament, amândoi nu sunt întorşi la Dumnezeu. Despre amândoi se poate spune că ei, dacă nu se întorc la Dumnezeu, nu pot intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Întoarcerea la Dumnezeu nu este legătura cu un sistem religios, oricât de drept-credincios ar fi acesta. Cineva poate fi membru al celei mai respectabile părtăşii creştine a creştinătăţii, şi cu toate acestea să fie un om nemântuit, neîntors la Dumnezeu, aflat pe drumul spre pierzarea veşnică.
O mărturisire de credinţă?
Aceasta este valabil şi despre mărturisirile de credinţă teologice. Cineva poate cunoaşte pe de rost toate acele aşa-numite articole de credinţă, el se poate declara de partea învăţăturii lui Luther, Calvin, Wesley sau a unui alt om şi cu toate acestea să fie neîntors la Dumnezeu şi mort în păcate şi fărădelegi şi pe drumul spre locul unde din cauza întunericului veşnic, îngrozitor niciodată nu va pătrunde vrei rază de speranţă.
Ce foloase are un sistem religios sau o mărturisire de credinţă teologică pentru un om care nu posedă nici o urmă a vieţii dumnezeieşti? Sistemele şi crezurile nu pot nici să învieze, nici să salveze şi nici să dea viaţa veşnică. Poţi depune eforturi an după an în tot felul de lucrări creştine şi cu toate acestea să sfârşeşti acolo unde ai început – în monotonia lipsită de mângâiere a faptelor moarte. Ce valoare au toate acestea? Care este sfârşitul tuturor acestor eforturi fără odihnă şi fără pauză? Este moartea şi o veşnicie întunecată, îngrozitoare. Ce valoare au toate acestea? Care este sfârşitul tuturor acestora? Moartea! Da, şi după aceea? Aceasta este întrebarea. Să dea Dumnezeu ca importanţa şi gravitatea acestei întrebări să fie mai mult înţeleasă corect, şi înainte de toate lucrurile. Însă cu regret este aşa, că creştinismul însuşi, în toată prezentarea lui, este primit numai ca sistem de credinţă religios.
Predicator al Evangheliei şi totuşi pierdut?
Este chiar posibil, ca un om să aibă cunoştinţă de planurile minunate ale harului lui Dumnezeu, de mântuirea prin credinţă, de îndreptăţirea fără fapte, ca el să mărturisească, că el crede în aceste lucruri şi se bucură de ele, da, că el apără prin cuvânt şi scriere învăţătura creştină şi este un predicator elocvent al Evangheliei. Toate acestea sunt posibile, şi cu toate acestea persoana să fie total neîntoarsă la Dumnezeu, moartă în păcate şi greşeli şi împietrită. Ea se poate înşela şi distruge singură cu familiarizarea ei cu principiile de bază cele mai de preţ ale adevărului curat, dar care niciodată nu a ajuns mai adânc de nivelul înţelegerii, niciodată nu a ajuns la conştiinţa lui, nu a atins niciodată inima lui şi nu a mântuit sufletul lui.
Acesta este cel mai înspăimântător caz dintre toate. Nimic nu poate fi mai îngrozitor, mai teribil decât starea unui om care simulează că el crede Evanghelia lui Dumnezeu, se bucură de ea, da, chiar o predică şi învaţă pe alţii adevărurile cele mai mari specifice creştinătăţii şi cu toate acestea este total neîntors la Dumnezeu, nu este răscumpărat şi se află pe drumul său spre o veşnicie de chinuri de nespus – chinuri care fără discuţii vor fi intensificate până la extrem prin amintirea că odinioară el a simulat că el crede şi chiar a predicat mesajele cele mai minunate, pe care urechea muritoare le-a auzit vreodată.
Iubite cititor, oricine ai fi, te rugăm insistent, să-ţi îndrepţi atenţia spre aceste lucruri. Nu te odihni nici măcar un ceas, până nu eşti sigur de întoarcerea ta la Dumnezeu reală şi neîndoielnică.
În care Adunare (Biserică) să merg? (4)
Răspuns la întrebări speciale
SoundWords
Toţi sunt înrudiţi şi sunt foarte puţini fraţi şi foarte puţine surori
Probabil cineva va spune: ei bine, singura biserică, pe care am găsit-o, are puţine persoane şi toţi sunt înrudiţi unii cu alţii. Îmi vine foarte greu să merg acolo.
Probabil această situaţie este din cauză că timp de decenii au fost total neglijate evanghelizările şi sunt pe deplin mulţumiţi cu ei înşişi. În acest caz acolo este cu siguranţă nevoie de o trezire. Însă noi cunoaştem şi cazuri în care cu toate eforturile sârguitoare de evanghelizare situaţia nu s-a schimbat.
Plasează-te cu câteva mii de ani în urmă. Noe intră cu rudele lui în corabie. Sunt numai opt persoane. Ai fi rămas tu afară? În corabie erau de asemenea toţi înrudiţi unul cu altul! Dacă ne gândim că este Adunarea Domnului, şi nu a noastră, atunci nu ne va mai deranja că sunt puţini şi noi dimpotrivă ne vom bucura să vedem că dorinţa Domnului este să ai alături întreaga părtăşie a casei, şi nu numai persoane individuale.
Desigur, în mod deosebit pentru tineri nu este uşor să meargă într-o astfel de biserică, deoarece contacte mai strânse cu fraţii şi surorile de credinţă le pot găsi în multe cazuri numai prin biserică. Dacă apoi se merge într-o biserică unde sunt puţine şanse pentru contacte sociale (deoarece ceilalţi prin relaţiile lor de rudenie sunt orientaţi spre ei înşişi) sau dacă în grupa lor de vârstă nu sunt fraţi şi surori, deseori devine o încercare mare să te aduni cu astfel de fraţi şi de surori, în mod deosebit când suplimentar este vorba şi de găsirea unui partener de căsnicie. Am întâlnit pe unii care sau adunat un timp cu anumiţi fraţi şi anumite surori; când însă a devenit clar că acolo nu se putea găsi un partener de căsnicie, s-au mutat. Pe cât de înţeles este aceasta pe de o parte, pe atât de fals este să renunţi din astfel de motive pământeşti la drumul prevăzut de Scriptură.
Cântatul lasă de dorit
Alţii au un simţământ muzical deosebit. Însă în biserică toţi cântă foarte rău, şi pe lângă aceasta sunt cântări străvechi. Aceasta poate însemna desigur pentru urechile tale un deranj permanent. Dar dacă ne gândim, că este Biserica Lui, atunci ne putem totuşi bucura că şi în cazul vocilor rele Domnul Se bucură de ceea ce se înalţă din inimă către El. Şi în cazul cântărilor nu întrebăm în primul rând de vechimea lor sau de felul interpretării lor, ci de conţinut.
Pe de altă parte, şi în acest caz te poţi întreba de ce cântatul este aşa de rău. Sunt într-adevăr vocile aşa de rele sau de fapt nu se acordă importanţă cântărilor care se cântă, şi de aceea cântatul este lipsit de putere? Şi dacă nu se cântă cântări noi, se pune la fel întrebarea: Sunt respinse cântările noi cu argumente biblice, sau este numai obositor să se exerseze o cântare nouă?{{}Se poate constata repede dacă este numai slăbiciune sau este indiferenţă şi lipsă de putere, dacă se ia seama la reacţia la propunerea să se rămână regulat zece minute după ora de adunare, ca să se exerseze unele cântări. Dacă au loc numai comentarii însoţite de văicăreli, pare mai degrabă să fie vorba de o biserică adormită. O biserică trezită s-ar bucura să ridice cântarea de laudă adusă lui Dumnezeu pe un nivel normal.}
Principii false ale bisericii
S-ar putea spune: grupa de fraţi şi de surori, pe care am găsit-o acum, îndeplineşte într-adevăr premisele minime numite de voi, însă principiile lor referitoare la biserică nu corespund criteriilor găsite de voi mai sus în epistolele. Cum să mă comport?
Da, sunt desigur biserici care se ţin departe de răul fundamental, dar care tolerează totuşi nedreptatea (lucruri care contrazic adevărul revelat) în practica bisericii lor, prin aceea că ei de exemplu au un păstor pus pe funcţie, îşi aleg bătrânii lor pe baza buletinelor de vot sau tolerează slujba femeilor în strângerile laolaltă ale bisericii. Desigur în acest caz trebuie mai întâi să se aştepte până se constată dacă această comportare este din cauza lipsei de cunoaştere, respectiv a lipsei de înţelegere a Cuvântului lui Dumnezeu, care poate fi întâmpinată cu învăţătură plină de dragoste, sau dacă este vorba de un pragmatism conştient, care stă în legătură cu indiferenţa faţă de textele biblice. În primul caz se poate desigur tolera un timp această comportare. În ultimul caz te-ai face părtaş cu indiferenţa, dacă ai merge împreună cu aceşti fraţi şi cu aceste surori pe drumul biserici.
Comportare sectantă
Probabil că cineva ar spune acum: Toate acestea sunt bune şi frumoase, şi eu am mers până acum într-o astfel de biserică, unde s-a căutat să se corespundă criteriilor prezentate. Însă acum m-am mutat şi nu găsesc nici o biserică care are aceleaşi convingeri. Am găsit într-adevăr o biserică în care nu este nici o legătură cu răul, şi nu pot descoperi practici false mari, dar mi s-a spus că posedă o scrisoare despre biserica la care am mers unde locuiam odinioară, în care se spune că nu se poate avea părtăşie cu ea la frângerea pâini. Când am întrebat, ce rău ar putea fi acolo, mi s-a putut spune numai că sunt alte scrisori de la alte biserici, care nu recunosc biserica aceea. Deci eu ar trebui să rup legăturile cu această biserică, înainte de a putea lua parte cu ei la Cină. Acum nu ştiu, ce trebuie să fac. Să „reneg” biserica mea de odinioară împotriva conştiinţei mele, sau să merg la noua biserică fără să iau parte la masa Domnului? Sau să caut altceva? Sau trebuie să renunţ la o biserică, dacă nu găsesc alta?
Aceasta este o întrebare grea. Noi înşine am urmărit astfel de cazuri şi cu regret nu rareori se întâmplă că se găsesc astfel de biserici, care nu au numai cele patru criterii numite mai înainte. Ele mai au şi un al cincilea criteriu nenumit deschis: şi anume, că trebuie recunoscute şi un teanc de scrisori, pe care ele le au într-un dosar. Astfel de biserici vor deseori să fie deosebit de prudente cu privire la părtăşia cu răul. Aceasta este într-adevăr un fel de gândire demn de remarcat, şi cu toate acestea prin aceasta ele promovează tocmai ceea ce ele vor să evite. Ele resping părtăşia cu fraţii şi cu surorile, care la fel ca ele resping legătura cu răul. Urmarea acestui fapt este că ele determină pe aceşti fraţi şi pe aceste surori să caute un alt domiciliu spiritual la aceia care nu sunt aşa de severi în această privinţă. La întrebarea, ce este de făcut în acest caz, desigur nu este uşor de răspuns. Şi noi vrem să ne reţinem să facem prescrieri în această privinţă. Aici este o problemă de conştiinţă, cât de pregnant se evaluează comportarea sectantă şi cum stau lucrurile cu conştiinţa. În afară de aceasta mai este valabil, că trebuie să se ţină seama de cuvântul Scripturii: „Orice nu este din credinţă este păcat”. Un lucru însă trebuie exclus: că se merge într-o biserică unde cerinţele minime prezentate mai sus nu sunt respectate, cu toate că şi în acest caz pot fi situaţii unde domină multă necunoaştere şi prin discuţii făcute cu răbdare se poate îndruma spre schimbarea modului de gândire.
Cuvânt de încheiere
Când Pavel vorbeşte despre ultimele zile ale creştinătăţii, atunci spune, că vor fi „timpuri grele” (compară cu 2 Timotei 3.1). Cu toate că noi astăzi nu trecem prin timpuri cu prigoane mari, rândurile acestui articol arată că şi timpurile noastre sunt cu adevărat grele. Dublu greu devine în mod deosebit pentru fraţii tineri şi pentru surorile tinere, deoarece aceste întrebări vin deseori într-un timp în care ei au de luptat cu întrebări grele referitoare la alegerea profesiei, la căutarea locului de muncă, la alegerea partenerului de căsnicie şi la căutarea locuinţei. Însă înainte ca Pavel să vorbească despre „timpurile grele”, el încurajează pe tânărul împreună-lucrător cu el, şi cu aceste cuvinte dorim să încheiem acum: „Tu deci, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus” (2 Timotei 2.1).
În care Adunare (Biserică) să merg? (3)
Cum găsesc eu o biserică potrivită?
SoundWords
Este deosebit de important să-ţi fie clar, că nu tu poţi alege biserica. Dumnezeu a ales locul spiritual. Şi tu nu găseşti locul acesta mergând de la o biserică la alta, ci prin aceea că mai întâi tu cauţi în Sfânta Scriptură biserica adevărată. Abia după aceea poate avea loc cealaltă căutare.
Este foarte important să-ţi fie clar, că într-adevăr în timpul nostru pare aşa, ca şi cum într-o localitate ar fi mai multe biserici, însă noi nu găsim aceasta în Cuvântul lui Dumnezeu. În Biblie găseşti întotdeauna numai gândul că într-o localitate a fost numai o singură biserică. Probabil în Ierusalim s-au strâns în case diferite, însă era numai o singură biserică în Ierusalim. Această biserică consta din toţi creştinii din localitatea respectivă născuţi din nou şi pecetluiţi cu Duhul Sfânt.
Desigur este important că o biserică are principii bune şi sănătoase, dar punctul cel mai important este, ca noi să înţelegem: în ochii Domnului este numai o singură Biserică, şi noi ne putem aştepta la prezenţa Lui numai acolo unde această unitate este realizată şi practic, adică, unde toţi copiii adevăraţi ai lui Dumnezeu sunt primiţi cordial şi nu se pun bariere sectante conform mottoului: „Tu poţi deveni membru la noi, dacă …” Primirea în părtăşia copiilor lui Dumnezeu se face numai pe baza apartenenţei ca mădular al trupului lui Hristos şi a curăţiei în umblare, învăţătură şi legături. Dacă ai pus gândul acesta adânc în inima ta, atunci poţi începe căutarea după această strângere laolaltă.
În privinţa aceasta vrem să ne amintim mereu că năzuinţa după un drum comun cu alţii are ca premisă că noi nu numai personal ne depărtăm de orice necurăţie, ci şi de aceia pe care Cuvântul lui Dumnezeu îi numeşte „vase spre dezonoare”. Înainte să se spună: „urmăreşte … cu cei …”, mai întâi se spune: „Deci, dacă cineva se va curăţi pe sine însuşi de acestea [vasele spre dezonoare] …” (compară cu 2 Timotei 2.21,22).
Premisele minime, pentru a alege o strângere laolaltă de credincioşi, sunt deci, că acolo nu este nimeni tolerat care,
- nu este cu adevărat născut din nou,
- trăieşte în rău moral,
- ţine cu tărie la o învăţătură greşită de bază (de exemplu, tăgăduirea Dumnezeirii Domnului, tăgăduirea naşterii din fecioară, negarea inspiraţiei, şi aşa mai departe),
- stă în legătură cu aceia care aduc învăţături greşite fundamentale sau tolerează răul moral.
Desigur aceasta nu înseamnă că şi necredincioşii nu ar fi invitaţi cordial la orele de vestire a Cuvântului sau la studiul săptămânal al Cuvântului. Dar trebuie spus cu certitudine, că la Cină iau parte numai copiii lui Dumnezeu, care nu se exclud pe ei înşişi printr-un stil de viaţă morală rău, învăţătură fundamentală falsă sau indiferenţă faţă de aceste lucruri, respectiv au fost deja excluşi de o altă biserică locală.
În afară de aceasta mai este un alt punct important: este gata o biserică să se supună ordinii cuvenite Bisericii, aşa cum ea ne este prezentată înainte de toate în epistolele Noului Testament (vezi partea a 2-a: Incursiune de recunoaştere în Noul Testament)?
În multe domenii sunt desigur diferite diferenţe de cunoaştere. Probabil o biserică are o altă înţelegere a Scripturii în anumite domenii ale ordinii în casa lui Dumnezeu. În privinţa aceasta se pune întrebarea, în ce măsură în acest caz este vorba de o lipsă de cunoaştere a Scripturii sau este vorba de o înţelegere greşită a Scripturii sau este vorba de neascultare conştientă şi marcată de pragmatism faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, cu care noi nu putem avea părtăşie, căci este vorba de rău moral.
Probabil spui după incursiunea noastră de recunoaştere în Noul Testament şi la multele puncte care se găsesc acolo: Unde găsesc eu o astfel de biserică? Nu descrieţi voi un ideal? – Mai întâi trebuie spus, că noi am descris aici efectiv o stare ideală. Însă noi nu avem voie să ne dăm mulţumiţi cu mai puţin, chiar dacă probabil niciodată noi nu vom corespunde acestui etalon. Ar trebui să ne rugăm serios, ca să năzuim sincer după acest etalon înalt.
Cu toate acestea nici o strângere laolaltă din timpul nostru nu va corespunde în toate acestui ideal înalt. Domnul Isus voia să clădească Biserica Sa, şi acesta este un proces. Noi suntem încă pe drum, şi mereu trebuie corectate anumite lucruri, atât în viaţa personală cât şi în viaţa de biserică. Trebuie să ne aşteptăm ca în Adunarea lui Dumnezeu să fie şi multă slăbiciune şi eşec. Biserica din Corint era caracterizată de multă slăbiciune şi mult eşec. În prima epistolă aproape că nu este nici un capitol în care să nu se exprime acest eşec al credincioşilor din Corint, şi cu toate acestea apostolul Pavel a denumit biserica din Corint ca „Adunarea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1.2). Această biserică nu era într-o stare bună şi cu toate acestea apostolul o numeşte Adunarea lui Dumnezeu. Cu toate că credincioşii din Efes au pierdut dragostea lor dintâi, Domnul le-a oferit ocazia de pocăinţă şi nu a luat imediat sfeşnicul.
O biserică locală ar trebui să fie conştientă înaintea Domnului de slăbiciunea ei şi să lupte pentru o cale potrivit Sfintei Scripturi. Dacă se merge într-o biserică şi se observă cum sunt tratate diverse probleme, se primeşte repede o impresie dacă se stă indiferent faţă de probleme sau se caută stăruitor o rezolvare a lor. Se este cu adevărat pregătit să înveţe şi să se transpună în faptă cele învăţate? Cerinţele minime numite mai înainte nu trebuie desigur în nici un caz minimalizate.
Probabil gândeşti şi că noi am putea numi anumite grupări creştine, unde se poate merge fără a sta la îndoială. Dar chiar şi faptul în sine că ar fi „unii”, deci diferite grupări, contrazice gândul Sfintei Scripturi că Biserica este una singură şi este deschisă pentru toţi creştinii, care nu trebuie respinşi pe baza premiselor minime numite mai înainte. Este o mare dilemă a zilelor noastre, că noi suntem aşa de familiarizaţi cu gândul că într-o localitate sunt multe biserici, aşa că noi nici nu mai pătrundem la adevărul, aşa cum el ne este descris în Noul Testament.
Pentru propria înţelegere este mult mai important să se recunoască cât de mult noi ca creştini ne-am îndepărtat de Sfânta Scriptură, şi această decădere s-o simţim adânc în inima noastră. Domnul Isus a murit ca să-i adune într-unul singur pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi (compară cu Ioan 11.52), şi aproape două mii de ani mai târziu Biserica este total împrăştiată şi despărţită, aşa că nu se mai vede nimic din acest plan al Său – cel puţin privit din punct de vedere practic.
Dar dacă odată am înţeles aceasta, nu ne va fi greu să vorbim despre decăderea Biserici, căci în timpul nostru este imposibil să se corecteze această decădere, chiar nici printr-o mişcare a alianţei sau ecumenism.[1] Cu privire la această decădere ar trebui să ne pocăim mereu, personal şi în comun, chiar dacă tu eşti încă tânăr şi nu eşti răspunzător în primul rând de această decădere. Daniel la timpul lui şi-a plecat genunchii şi a mărturisit păcatele poporului şi ale părinţilor, cu toate că el probabil a contribuit cel mai puţin la această stare de nevoie (citeşte Daniel 9). Dacă ne-am făcut una cu această decădere şi ruinare, atunci ne putem gândi cum se aplică şi astăzi principiile din timpul de la început.
Când Domnul Isus a lăsat să se pregătească paştele, El nu a spus ucenicilor că ei trebuie să meargă pe strada fraţilor 85 sau pe strada lui Petru 9, ci că ei vor întâlni pe drum un om care are pe cap un urcior de apă; în casa în care el va intra, acolo ar trebui ei să pregătească paştele. Un lucru este în orice caz clar: Domnul Isus nu a uşurat pe ucenici. Conform cu Efeseni 5.26 apa este o imagine a Cuvântului lui Dumnezeu. Atunci – dacă vrem să aplicăm la noi cuvintele Domnului – omul cu urciorul de apă trebuie să fie în ultimă instanţă o imagine a Duhului Sfânt. Desigur Duhul Sfânt poate să ne facă lucrurile clare conform Cuvântului Său şi printr-un frate sau printr-o soră. Noi trebuie să citim personal Cuvântul lui Dumnezeu şi să aşteptăm călăuzirea Duhului Său la locul corect.
Desigur sunt multe întrebări în acest context, care sunt foarte individuale. Dezbinările poporului lui Dumnezeu, în mod deosebit şi între aceia care vor cu adevărat să meargă pe un drum fidel Bibliei, aduc cu sine unele nevoi şi exerciţii. Într-adevăr este uşor să găseşti o biserică în registrul de adrese al oraşului, dar nu este uşor să găseşti o biserică care încearcă să transpună în practică cel puţin premisele minime de mai sus.
Noi trăim în timpul din urmă şi trebuie să gândim din nou, că Domnul Isus a spus: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu …”. Ai găsit tu alţi fraţi şi alte surori care au aceeaşi problemă ca tine? „Doi sau trei” este mesajul aici. Oare a lăsat Domnul acest cel mai mic număr al unei grupe să fie scris pentru timpuri ca ale noastre? El nu aşteaptă, aşa cum facem noi uneori cu regret, douăzeci sau treizeci de persoane. Uneori poate fi aşa, că Domnul doreşte simplu ca noi să începem cu doi sau trei şi să ne adunăm simplu în Numele Său, şi întotdeauna să avem înaintea privirii întreaga Biserică a lui Dumnezeu de pe pământ. Desigur aceasta poate fi aşa numai atunci când nu sunt alte grupe în locul acela care se adună cu adevărat conform principiilor nou-testamentale.[2] Probabil este adecvat ca mai întâi să se înceapă cu o strângere în casă, în care se discută despre întrebările referitoare la strângere, sau poate chiar fi necesar ca mai întâi să fie vestită Evanghelia în localitatea respectivă. Astfel de activităţi depind desigur şi de darurile pe care le-a primit cineva. Aceasta nu va fi o rezolvare pentru fiecare.
Uneori drumul corect poate fi să te muţi într-o altă localitate, unde nu sunt aceste probleme în biserică.
Cu regret trebuie tot mai mult să ne consolăm că trăim în timpul din urmă, în care urmările decăderii Biserici sunt tot mai mult simţite şi noi ajungem într-o situaţie în care cu toate eforturile nu ne mai putem aduna. Atunci putem face aşa cum au făcut fiii lui Core în Psalmul 42, să ne gândim cu durere sufletească la un timp trecut, când era altfel: „Mi-aduc aminte şi-mi vărs tot focul inimii în mine: cum mergeam înconjurat de mulţime, cum înaintam împreună cu ea spre casa lui Dumnezeu, cu strigăte de bucurie şi de laudă ale unei mulţimi în sărbătoare” (Psalmul 42.4). Însă chiar şi în acest caz nu trebuie să deznădăjduim, oricât de dureros este aceasta; părtăşia personală cu Domnul nostru nu ne-o poate răpi decăderea, oricât de mare ar fi ea: „Pentru ce te mâhneşti, suflete al meu, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda: Faţa Lui este mântuirea. … de aceea de Tine îmi amintesc … Ziua, Domnul va porunci îndurarea Sa, iar noaptea cântarea Lui va fi cu mine, o rugăciune Dumnezeului vieţii mele” (Psalmul 42.5-8).
Este de asemenea interesant, că credincioşilor din Laodiceea, care aud bătaia Domnului şi deschid, nu li se făgăduieşte un alt drum al părtăşiei, ci „numai” – aceasta nu este spus minimalizând (deoarece făgăduinţa în sine este minunată), ci numai restrictiv – părtăşia personală cu Domnul singur. Acolo în părtăşia Lui ei simt interesul Lui pentru problemele lor, prin aceea că inima Lui Se preocupă cu ei – El nu numai mănâncă cina cu ei, ci şi ei cu El.
Desigur se poate face şi mai simplu, şi multe par aici să fie naive pentru aceia care încă nu s-au preocupat aşa mult cu afirmaţiile Sfintei Scripturi despre principiile Bisericii creştine. Ei merg simplu când aici când acolo, liberi, după mottoul: important este că eu primesc undeva ceva pentru viaţa mea. În cele din urmă sunt multe „biserici” în care se predică un cuvânt bun. – Noi nu contestăm aceasta. Însă prin acest articol trebuie să fi devenit clar, că acesta nu poate fi singurul criteriu, dacă citim atenţi Sfânta Scriptură.
Ar trebui însă să ne fie spre mângâiere, că Sfânta Scriptură are pentru fiecare situaţie o încurajare, numai de am vedea-o. Nici apostolul Pavel nu a permis să i se răpească bucuria în Domnul prin aceea că el era în închisoare (şi prin aceasta desigur nu putea merge la orele de adunare) şi chiar a trebuit să spună: „Toţi care sunt în Asia, s-au întors de la mine” (2 Timotei 1.5).
Dorim din toată inima cititorului un drum, pe care Domnul l-a trasat – un drum, pe care împreună cu alţii poate aspira după dreptate, credinţă, dragoste şi pace, „cu cei care-L cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată” (2 Timotei 2.22).
Într-o ultimă parte dorim să răspundem la unele întrebări speciale, care probabil nu sunt interesante pentru toţi.
În care Adunare (Biserică) să merg? (2)
Incursiune de recunoaştere în Noul Testament
SoundWords
- Evangheliile
- Faptele apostolilor
- Epistolele
- Epistola către Romani
- Epistola întâi către Corinteni
- A doua epistolă către Corinteni
- Epistola către Galateni
- Epistola către Efeseni
- Epistola către Filipeni
- Epistola către Coloseni
- Prima epistolă către Tesaloniceni
- A doua epistolă către Tesaloniceni
- Epistola întâi către Timotei
- Epistola a doua către Timotei
- Epistola către Tit
- Epistola către Filimon
- Epistola către Evrei
- Epistola lui Iacov
- Prima epistolă a lui Petru
- Epistola a doua a lui Petru
- Epistola întâia a lui Ioan
- Epistola a doua a lui Ioan
- Epistola a treia a lui Ioan
- Epistola lui Iuda
- Apocalipsa
- Rezultat final
Evangheliile
Întâlnim Biserica pentru prima dată în capitolul 16 al evangheliei după Matei: „Pe această stâncă voi zidi Adunarea Mea” (Matei 16.18), şi acolo ne sunt făcute cunoscut imediat cele mai importante patru elemente ale Bisericii:
- Baza Bisericii este Fiul Dumnezeului celui viu – nu Petru, nu un învăţător al Bibliei, nu o mărturisire de credinţă („pe această stâncă”).
- Este o singură Biserică; deci această Biserică este mondială („Adunarea” [singular], nu „adunările” [plural]).
- Este Adunarea Lui, nu a noastră; de aceea El hotărăşte, nu noi („Adunarea Mea”).
- Adunarea era atunci încă ceva de viitor, deci nu exista, atunci când Domnul Isus era pe pământ, aceasta înseamnă, ea este ceva cu totul nou („voi zidi …”).
Două capitole mai departe Domnul Isus promite ucenicilor Săi: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor” (Matei 18.20). Deci El va fi prezent personal („acolo Eu sunt”), dacă credincioşii se adună în Numele Lui. Aici găsim un indiciu serios, cu privire la ceea ce trebuie să caracterizeze biserica: totul trebuie să aibă loc în Numele Lui; cu alte cuvinte, El trebuie să aibă acolo toate drepturile. În afară de aceasta El trebuie să fie centrul şi mijlocul strângerii laolaltă. Totul trebuie să se desfăşoare în jurul Lui. Noi nu ne strângem laolaltă pentru predica unui predicator dotat. Hristos trebuie să fie singurul punct central, singurul punct de atracţie, independent de darurile pe care Domnul le-a dăruit. Se caută o biserică, cum am spus, nu pentru că acolo sunt mulţi tineri sau multe familii cu copii mici sau pentru că acolo unuia îi place cel mai mult închinarea muzicală. Întrebarea cea mai importantă, pe care trebuie să şi-o pună cineva, este: Stă acolo Domnul Isus cu adevărat în centru? Decide El totul acolo sau oamenii au stabilit deja dinainte totul?
În afară de aceasta în Matei 18 găsim un răspuns la întrebarea, cui aparţine autoritatea deplină, atunci când este vorba de tratarea răului: ea este a bisericii, deoarece Domnul leagă prezenţa Sa cu biserica. Biserica nu are autoritate în sine însăşi, ci ea îşi derivă autoritatea de la Domnul prezent în mijlocul ei.
Deja înainte de ora de naştere a Bisericii Domnul a arătat deci spre aceste lucruri fundamentale. După aceea El a mers pe drumul greu spre Golgota, unde S-a lăsat răstignit pentru noi. Da, noi putem spune împreună cu apostolul Pavel: „El m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (Galateni 2.20b). Aceasta este cu totul personal! Dar există şi partea colectivă: „Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea” (Efeseni 5.25b). Deci Domnul Isus a murit nu numai pentru fiecare credincios în parte, ca să-l posede, ci şi pentru Biserică, ca s-o dobândească pentru Sine.
Moartea Domnului Isus a fost necesară, pentru ca El să poată să-Şi dobândească Biserica. El a plătit un preţ foarte mare pentru aceasta (compară cu 1 Petru 1.18,19). Despre acest preţ se vorbeşte în două parabole. El descrie această Biserică ca fiind o comoară şi o perlă foarte preţioasă (Matei 13.44-46). Valoarea Bisericii arată apoi totodată ce înseamnă ea pentru El şi cât de importantă este ea pentru El. Lucrul pentru care eu sunt dispus să plătesc cel mai mult este evident lucrul cel mai preţios pentru mine. La fel este şi la Domnul Isus: nu este nimic pe pământ care să fie mai de preţ pentru El decât Biserica Sa.
Vrem să înţelegem aspectul acesta adânc în inima noastră; aceasta ne va păzi să nu gândim dispreţuitor despre Biserică şi să avem părerea că noi ne-am descurca şi fără o biserică locală. Dimpotrivă, ne vom ridica şi vom întreba ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre tema Biserică. Biserica este interesul principal al Domnului pe pământ. Când El priveşte spre pământ, ce vede El atunci? El vede o mulţime de oameni, care nu întreabă de El, care Îl resping şi care şi astăzi s-ar uni în cuvintele: „Răstigneşte-L!” Apoi El vede o mulţime de indiferenţi, care nu sunt impresionaţi despre ceea ce s-a petrecut cu aproape două mii de ani în urmă pe crucea de pe Golgota. Însă El vede şi din aceia care Îl iubesc, care Îl caută, care îşi amintesc cu plăcere de El şi care au numai o singură dorinţă: ca El să vină în mijlocul lor. Sunt aceia care cu plăcere vor să aibă parte împreună cu El de lepădarea Lui. Ei sunt ca Abigail, care a devenit mireasa împăratului David într-un timp când David nu era recunoscut ca împărat. Ea a văzut în împăratul lepădat David pe adevăratul împărat al lui Israel. Toată atenţia Lui este îndreptată astăzi spre această societate, pe care Domnul o numeşte „Biserica Sa” (Matei 16.18). El este acolo ca Fiu peste „casa Sa” (Evrei 3.6), şi cine vine acolo la El, acela se supune cu plăcere drepturilor Lui.
Faptele apostolilor
Domnul Isus a făgăduit că El va clădi Biserica Sa. Prin moartea Sa El a pus temelia pentru această construcţie. Moartea Sa pe cruce nu era încă ora naşterii Bisericii. Mai întâi trebuia să vină Duhul Sfânt pe pământ şi să locuiască în credincioşi (compară cu 1 Corinteni 3.16). Prin acest botez cu Duhul Sfânt credincioşii din Israel şi cei dintre naţiuni au fost adunaţi la un loc într-un trup. Aceasta a avut loc la Rusalii, ora naşterii Bisericii. Înainte ei erau credincioşi individuali, însă acum ei aparţineau unui organism viu: trupului lui Isus Hristos. Adevărul acesta ne este făcut cunoscut de prima epistolă către Corinteni: „Noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh într-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi; şi tuturor ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh” (1 Corinteni 12.13). Faptul că noi „am fost botezaţi într-un singur trup” nu are nimic a face cu botezul în apă. Aşa cum credincioşii au fost botezaţi cu apă, la fel ei au fost botezaţi cu Duhul prin coborârea Duhului Sfânt la Rusalii. Duhul a venit – ca şi apa la botez – peste credincios, dar Duhul a venit şi în el – el a fost pecetluit cu Duhul Sfânt. De aceea se spune aici suplimentar, că nouă „ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh”.
Rezumăm pe scurt: Domnul Isus a vorbit despre faptul că El va clădi Biserica Sa. El Însuşi va fi prezent, atunci când ei se adună în Numele Lui. După aceea Domnul Isus a pus pe Golgota temelia pentru această construcţie unică în felul ei a Biserici, şi prin coborârea Duhului Sfânt la Rusalii a început această construcţie.
Credincioşii au înţeles imediat că ei ar trebui să se adune, ca să-şi împărtăşească reciproc credinţa lor. Cu toate că atunci ei nu ştiau că Biserica, care tocmai se formase, era trupul lui Hristos (aceasta a devenit cunoscut mai târziu prin apostolul Pavel), ei au înţeles instinctiv că ei erau un organism viu. Ei au simţit profund, că ei aparţineau împreună şi că ei trebuiau de asemenea să exprime aceasta. Faptul că ei se adunau era urmarea directă a acestor simţăminte. Citim despre primii creştini, care nu primiseră nici un exemplar al învăţăturii creştine, căci epistolele nou-testamentale nu erau încă scrise: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Faptele apostolilor 2.42). Alături de criteriile numite mai înainte (punctele 1-3 de la titlul „Evangheliile”), o biserică creştină este caracterizată de aceste patru elemente:
- învăţătura biblică a apostolilor, pe care o găsim în epistolele lor
- părtăşia credincioşilor
- frângerea pâinii
- timpuri de rugăciune împreună
Deci o biserică nu are neapărat nevoie de o grupă de tineri, o şcoală duminicală, o întâlnire a bărbaţilor sau a femeilor şi un dejun al seniorilor. Desigur toate acestea nu sunt greşite, însă aceste lucruri trebuie să joace un rol secundar la alegerea unei bisericii. Aceste întâlniri şi ore pot chiar avea efectul, că biserica se împarte în grupuleţe şi prin aceasta unitatea practică şi unanimitatea fraţilor şi surorilor au de suferit. De aceea este bine dacă în aceste grupe se caută întotdeauna ceea ce leagă cu biserica întreagă. Astfel, de exemplu, copiii în ora copiilor ar putea exersa ceva care este spre bucuria fraţilor şi surorilor în vârstă.
Deci Biserica de la început venea regulat laolaltă. Faptul că ei au fost botezaţi împreună să alcătuiască un singur trup trebuia acum să se vadă şi practic. Dacă citim Faptele apostolilor, vom constata că una din dorinţele cele mai mari ale apostolului Pavel era să continue construirea Bisericii. Pretutindeni în Asia Mică şi până în Europa au luat fiinţă biserici. În fiecare localitate era numai o singură biserică. Întotdeauna când cineva venea la credinţă şi era pecetluit cu Duhul Sfânt, el aparţinea bisericii din locul respectiv. Aceasta nu este altfel astăzi. Însă întrebarea este astăzi nu numai cărei biserici locale îi aparţine cineva, ci care este locul concret pe care se adună credincioşii. Această strângere laolaltă trebuie să aibă loc fiind conştient că există numai această una singură biserică locală şi că strângerea laolaltă are loc conform îndrumărilor lui Dumnezeu.
Epistolele
Ca să se cunoască aceste îndrumări dorim să continuăm incursiunea noastră de cercetare cu epistolele Noului Testament, ca să adunăm indicaţii care ne arată însuşirile unei biserici nou-testamentale. În privinţa aceasta nu este atât de important să se adune simplu aceste puncte sau chiar să ia naştere o listă cu acestea, care apoi să fie bifate, ci mai degrabă ca aceste puncte să fie realmente însuşite personal. Intenţionat am renunţat să redăm locuri din Biblie. Trebuie neapărat să înţelegi aceste puncte în inima ta – cel mai bine în aşa fel, ca să le poţi explica şi altora. Pentru aceasta este necesar să studiezi personal Biblia şi să ai atitudinea credincioşilor din Bereea, care „au cercetat zilnic Scripturile, să vadă dacă lucrurile erau aşa” (Faptele apostolilor 17.11).
Am văzut mai înainte ceva din ceea ce găsim în evanghelii referitor la tema Biserică şi cum a vorbit Domnul Isus despre Biserică. După aceea am văzut pe scurt în Faptele apostolilor ora naşterii Bisericii şi extinderea ei. Acum dorim să ne ocupăm succesiv cu epistolele nou-testamentale. Multe epistole au fost adresate bisericilor. De regulă ele au servit la descoperirea defectelor şi la înlăturarea lor cu autoritate apostolică.
Epistola către Romani
După Faptele apostolilor mergem acum la epistola către Romani. Biserica din Roma – şi noi împreună cu ei – avea nevoie să fie învăţaţi cu privire la profunzimea Evangheliei. O biserică creştină nu poate trăi şi nu se poate dezvolta sănătos, dacă ea are numai o imagine ştearsă despre dimensiunea Evangheliei. Apostolul Pavel face mai întâi clar credincioşilor din Roma cât de stricat şi pierdut fără speranţă este omul. O biserică care nu recunoaşte stricăciunea totală a omului natural nu a îndeplinit nici măcar premisa de bază să poată fi numită Biserica lui Dumnezeu din localitatea X.
Omul natural nu poate sta înaintea unui Dumnezeu drept. Apostolul arată clar, că dreptatea înaintea lui Dumnezeu niciodată nu poate veni din faptele proprii, ci că noi devenim mântuiţi numai prin credinţa în lucrarea făcută de Domnul. O biserică care nu stă clar în punctul acesta, nu este, cum s-a spus, o biserică în sensul nou-testamental.
În ultimul capitol găsim câteva alte indicaţii practice importante pentru fiecare care merge la o biserică, de exemplu, că nu Biserica trebuie să slujească credinciosului, ci invers, credinciosul trebuie să slujească Bisericii. Mulţi credincioşi caută o biserică care le slujeşte lor şi nevoilor lor sau cel puţin nevoilor copiilor lor. În acest capitol al epistolei către Romani apostolul Pavel aminteşte numai credincioşi care s-au evidenţiat tocmai prin aceea că ei au slujit bisericii.
Epistola întâi către Corinteni
După epistola către Romani găsim cele două epistole către Corinteni. Ele au fost adresate direct bisericii din Corint, nu la persoane individuale. Din aceste epistole putem învăţa foarte multe pentru viaţa noastră de biserică. În primele două versete citim: „Pavel, apostol chemat al lui Isus Hristos prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sosten, către Adunarea lui Dumnezeu care este în Corint, către cei sfinţiţi în Hristos Isus, sfinţi chemaţi, împreună cu toţi cei care, în orice loc, cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos, Domn şi al lor şi al nostru.” (1 Corinteni 1.1,2). Deci epistola a fost scrisă nu numai pentru corinteni, ci şi pentru noi! Aceasta este foarte interesant, căci în zilele noastre se doreşte ca multe învăţături din această epistolă să fie privite ca fiind valabile pentru timpul acela şi să fie date la o parte ca fiind depăşite.
Corint era un oraş de comerţ cu un port mare. În oraş trăiau oameni din multe ţări sau erau acolo ca oaspeţi. Era multă imoralitate, care era privită ca fiind ceva normal. Apostolul a trebuit să corecteze foarte multe lucruri în această Biserică. Dacă ei voiau să rămână (respectiv să devină din nou) o biserică vie spre onoarea Domnului, atunci anumite lucruri trebuiau aduse în ordine. Din prima epistolă către Corinteni putem deduce următoarele principii pentru o biserică creştină:
- Sciziunile şi grupările nu ar trebui tolerate, prin aceea că un învăţător biblic este pus mai presus de altul.
- Înţelepciunii lumii nu trebuie să i se ofere loc.
- Invidia şi cearta între fraţi şi surori dă pe faţă caracterul lor carnal.
- Greşelile morale mari trebuie tratate cu disciplinare din partea bisericii.
- Litigiile între credincioşi nu trebuie duse înaintea tribunalelor lumii.
- Căsnicia trebuie ţinută cu demnitate, divorţarea credincioşilor nu este permisă.
- Nu este permis să se ia parte la Masa Domnului şi la masa demonilor (masa idolilor).
- Participarea la Masa Domnului exprimă părtăşia cu Domnul şi unii cu alţii. De aceea participarea la Cină nu se face ca individ, ci ca parte a unei comuniuni.
- Învăţăturile referitoare la Masa Domnului arată responsabilitatea comună.
- La Cină trebuie să se aştepte unul pe altul, şi fiecare trebuie să se verifice înainte de a lua parte.
- Femeile trebuie să poarte părul lung şi să-şi acopere capul la rugăciune.
- Bărbaţii nu trebuie să poarte părul lung şi nu trebuie să se acopere la rugăciune.
- Soţul să fie conştient de poziţia lui ca şi cap al soţiei şi soţia să fie conştientă de poziţia ei subordonată soţului.
- Credincioşii trebuie să fie conştienţi că biserica este un organism viu şi că mădularele trupului au nevoie unul de altul.
- Duhul Sfânt doreşte să lucreze în Biserică, aşa cum vrea El; deci El trebuie să aibă toată libertatea să se folosească de acela pe care El îl vrea.
- Dragostea, fără de care toate în biserică ar fi pierdute, ar trebui să impulsioneze pe toţi fraţii şi pe toate surorile.
- În lucrarea de slujire trebuie să se năzuiască în mod deosebit după darul profeţirii.
- Strângerile laolaltă nu trebuie să fie conduse de un păstor sau de un conducător al bisericii, ci Duhul Sfânt vrea să preia conducerea.
- Femeile trebuie să tacă în biserică.
Această enumerare ne arată multe principii, la care Domnul Isus Se aşteaptă de la o biserică sănătoasă, şi se merită să se mediteze intensiv la fiecare principiu. Într-adevăr credincioşii din Corint nu erau desăvârşiţi, dar ei erau o biserică care voia să înveţe. Vom vedea aceasta în epistola a doua.
A doua epistolă către Corinteni
Să mergem acum la a doua epistolă către Corinteni. Am văzut în prima epistolă către Corinteni că o biserică creştină este caracterizată printre altele şi prin aceea că ea exercită disciplinarea şi, dacă trebuie, exclude pe cineva din părtăşie. În a doua epistolă către Corinteni învăţăm acum că cineva trebuie să fie reprimit, dacă el şi-a mărturisit păcatul. Corintenilor li se cere să practice dragostea. În afară de aceasta ei ar trebui să fie conştienţi de responsabilitatea lor mare, care este legată cu aceea că ei sunt „o scrisoare a lui Hristos”. Deci în ei ar trebui să se citească ca într-o carte deschisă. În general oamenii nu mai citesc în Biblie, dar ce pot citi ei în biserica creştină? În afară de aceasta credincioşii din Corint au trebuit să înveţe că tot ce aveau ei era darul lui Dumnezeu şi că ei de aceea aveau răspunderea să facă parte altora de acest dar, şi astfel să sprijine pe fraţii aflaţi în nevoie şi pe surorile aflate în nevoie. Pentru aceasta este neapărat important să se recunoască că Dumnezeu a creat Biserica din lumea întreagă ca unitate.
Epistola către Galateni
După a doua epistolă către Corinteni urmează epistola către Galateni. Unii credincioşii au considerat Evanghelia despre Isus Hristos ca fiind foarte bună, gândeau însă că Evanghelia mai trebuia ornamentată cu faptele Legii. În privinţa aceasta apostolul Pavel foloseşte un mod de exprimare foarte sever: el blestemă pe aceia care răstălmăcesc Evanghelia în felul acesta. Probabil că aceasta nu este problema multor biserici de astăzi. S-ar putea într-adevăr ca o biserică să aibă anumite tradiţii (bune), dar dacă ele devin dogmă, biserica aceasta pierde însuşirile unei biserici creştine.
Epistola către Efeseni
Urmează acum epistola către Efeseni. Apostolul Pavel revelează în epistola către Efeseni tot planul lui Dumnezeu. O biserică sănătoasă trebuie să ştie să spună ceva despre taina, „care în alte generaţii n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor” şi care a fost revelată abia de Pavel. Aceasta înseamnă, abia Pavel a făcut cunoscut „taina lui Hristos”, care până atunci era necunoscută. El ne arată în epistola către Efeseni, că noi ca şi credincioşi avem deja astăzi locul nostru în locurile cereşti şi că binecuvântările noastre nu au a face cu pământul acesta, ci în totalitate sunt cereşti. Ni se arată o bogăţie de nepătruns, prin aceea că noi suntem legaţi cu Hristos într-un singur trup şi am venit pe locul unde El Însuşi este. O biserică care nu cunoaşte poziţia ei cerească şi chemarea ei aproape că nu poate fi numită sănătoasă. Mădularele bisericii au obligaţia şi răspunderea să trăiască această poziţie cerească în relaţiile lor pământeşti ca biserică, familie şi profesie. O biserică creştină, care este conştientă de poziţia ei înaltă şi cerească, nu pluteşte doi centimetri deasupra pământului, ci ea aduce lumina cerească în sarcinile şi împrejurările ei zilnice. Ea ţine de asemenea seama, că este numai o singură Biserică, un singur trup al lui Hristos, aşa cum este numai un singur Duh al lui Dumnezeu. Chiar şi cele mai mari diferenţe – aşa cum erau atunci cele între iudei şi păgâni – nu mai joacă nici un rol în Biserică. Noi suntem legaţi în modul cel mai strâns unii cu alţii şi cu Capul în cer, asemenea unui trup. Dar dacă fundamentele doctrinare sau morale sunt date peste cap, atunci trebuie desigur să fie aplicate învăţăturile primei epistole către Corinteni (referitoare la disciplinarea din partea bisericii) şi cele din epistola către Galateni.
Epistola către Filipeni
Epistola către Filipeni ne ajută să înţelegem cum pot fi înlăturate problemele şi certurile între credincioşi. În Filipi erau evident neînţelegeri, pe care apostolul doreşte să le înlăture, prin aceea că el le cere să aibă acelaşi fel de gândire ca Domnul Isus, şi prin aceea că el le prezintă exemplul unic al smeririi Domnului. O biserică sănătoasă a pornit pe drumul de a face progrese în smerenie, de a nu se mai considera pe sine însuşi aşa de importantă şi să considere pe alţi mai presus de sine însuşi. O biserică sănătoasă exprimă bucuria ei pentru Domnul. Ea nu permite ca împrejurările să se interpună între ea şi Domnul, ci ea pune întotdeauna pe Domnul între ea şi împrejurări. În felul acesta te poţi bucura întotdeauna în Domnul.
Epistola către Coloseni
După epistola către Filipeni urmează epistola către Coloseni. Credincioşii din Colose erau înclinaţi să pună alte lucruri alături de Hristos. Pentru ei Hristos nu era suficient. Hristos era sublim, dar nu era destul. Ei gândeau că ar putea alege ce este mai bun din filozofia lumească. În afară de aceasta considerau că ar trebui să se acorde importanţă mai mare tradiţiilor oamenilor. Nici la experienţe nu ar trebui să se renunţe; astfel, ar trebui să se acorde importanţă mai mare arătărilor de îngeri. Apostolul întâmpină această problemă într-un mod grandios: el ne pictează probabil cel mai frumos tablou din Noul Testament despre gloria lui Hristos: el ni-L descrie, între altele, ca şi Creator, ca şi Cap al Bisericii, ca Răscumpărător, ca Acela în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi în care locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii. Dacă El este Capul Bisericii, atunci toate învăţăturile şi orice ajutor vin de la acest Cap. De aceea credincioşilor din Colose li se cere să se ţină strâns de Capul. O biserică, care este ţinută laolaltă prin tehnici de management, a renunţat să se ţină strâns de Cap. La orice problemă în biserică nu mergem la conducătorul bisericii noastre sau studiem dinamica grupului, ci noi mergem la Capul Bisericii şi Îl rugăm pentru ajutor. Dacă întreaga plinătate a Dumnezeirii locuieşte realmente în Hristos, ce căutau atunci credincioşii din Colose la filozofia lumii sau la tradiţiile oamenilor? Mesajul simplu pentru biserica de astăzi este: Hristos este suficient pentru toate.
Prima epistolă către Tesaloniceni
În continuare sunt cele două epistole către Tesaloniceni. În prima epistolă către Tesaloniceni apostolul Pavel scrie unei biserici foarte tinere. Această biserică tânără era caracterizată prin aceea că toţi credincioşii „s-au întors de la idoli la Dumnezeu” şi au exprimat aceasta prin slujirea de bună voie pentru Domnul. Convertirea fermă este astăzi aproape necunoscută şi nu este predicată. Nu este destul, dacă cineva spune, el vrea „să meargă cu Isus” sau că el „simte tot mai mult pe Dumnezeu”. Trebuie să aibă loc o îndepărtare totală de la viaţa de odinioară şi o condamnare a răului şi să fie vizibilă o dedicare clară pentru etaloanele lui Dumnezeu.
Nu numai că credincioşii din Tesalonic slujeau Domnului, ci totodată ei aşteptau revenirea Lui pentru răpirea credincioşilor. Ei puteau şti că înainte de revenirea Domnului nu mai trebuiau să aibă loc evenimente deosebite. O biserică creştină sănătoasă este conştientă de faptul că Domnul Isus poate reveni în orice moment. Această cunoaştere este impulsul pentru o slujire de bună voie şi un stil de viaţă sfânt.
A doua epistolă către Tesaloniceni
În epistola a doua către Tesaloniceni apostolul Pavel a trebuit să combată învăţătura falsă referitoare la timpul din urmă. Prin aceasta învăţăm, că Domnul aşteaptă de la o biserică sănătoasă ca ea să aibă şi o înţelegere cu privire la ultimele lucruri. Preocuparea cu aceste lucruri este interzisă în multe cercuri şi este chiar respinsă. Chiar şi cu profeţia aproape că nu se mai preocupă. Însă prin aceasta se uită că mai mult de jumătate din Biblie poartă caracter profetic. Noi nu trebuie să putem ordona corect în detaliu toate întrebările referitoare la timpul din urmă, însă ar trebui să ne ostenim să avem o imagine sănătoasă cu privire la aşteptările noastre şi la speranţa noastră de viitor.
În afară de aceasta apostolul dă indicaţii practice, cum trebuie să se comporte cu credincioşii care umblă în dezordine. O biserică, care nu este atentă la membrii bisericii, nu este o biserică după modelul nou-testamental. Credincioşii trebuie să fie încurajaţi, atenţionaţi şi mustraţi, şi s-ar putea chiar să fie necesară o mustrare publică sau chiar o însemnare.
Epistola întâi către Timotei
După epistolele adresate bisericilor urmează acum epistole adresate persoanelor individuale. Epistola întâi către Timotei într-adevăr nu este adresată unei biserici, însă ea ne arată foarte clar cum trebuie să se comporte cineva în biserică, care este „casa lui Dumnezeu”.[1]Sunt multe indicaţii practice pentru trăirea creştină în comun: astfel, bărbaţii au răspunderea să îndemne pe credincioşi să se roage în orice loc; femeile să se îmbrace cuviincios şi în afară de aceasta să nu dea învăţătură. O biserică în care femeile păşesc tot mai mult pe prim plan, contrazice învăţăturile Noului Testament. În afară de aceasta apostolul explică premisele pentru slujba de bătrân şi atenţionează cu privire la învăţăturile false între credincioşi, respectiv arată prin ce pot fi ele cunoscute. El se ocupă de asemenea foarte practic cu îngrijirea celor aflaţi în nevoie. O biserică creştină sănătoasă trebuie să se ocupe şi cu aceste teme.
Epistola a doua către Timotei
Din epistola a doua către Timotei învăţăm ceva despre tema punere deoparte (separare) şi despre comportarea noastră în timpuri de decădere, deci într-un timp în care creştinătatea se îndepărtează tot mai mult de credinţa biblică adevărată. Fiecare credincios este obligat să se îndepărteze de nedreptate. În cazul întrebărilor fundamentale aceasta poate merge aşa de departe, că trebuie să te curăţi şi de persoane, care aici sunt numite „vase spre dezonoare”. O biserică în care învăţăturile rele, deci în care sunt tolerate învăţături false fundamentale, nu poate fi privită ca fiind sănătoasă.
Pavel îl atenţionează pe tânărul Timotei, că timpurile vor deveni tot mai grele spre sfârşit. Biserica creştină sănătoasă se aşteaptă ca în zilele din urmă să apară tot mai mulţi învăţători, care vor aduce o învăţătură, care gâdilă urechile. Învăţătura sănătoasă nu va mai putea fi suportată. Dacă o biserică nu mai numeşte clar păcatul cu numele, poţi fi sigur că ea nu va fi recunoscută de Dumnezeul sfânt ca fiind Biserică a Sa. Bisericile aparent cu succes angajează de cele mai multe ori predicatori, care vorbesc glumeţ şi pot întreţine pe oamenii. Aceasta nu este o însuşire a unei biserici sănătoase, ci mai degrabă este un semn că decăderea nu numai a pătruns în creştinătate în general, ci şi în biserici care se consideră fidele Bibliei şi că noi trăim în ultimele zile dinaintea venirii Domnului.
Epistola către Tit
Epistola către Tit arată înainte de toate premisele pentru a sluji Domnului în biserică într-o poziţie de răspundere. Învăţăm aici de asemenea, că bătrânii nu au fost aleşi de biserică, ci că ei au fost hotărâţi de apostoli, respectiv de trimişii acestora, care au primit autoritate de la Dumnezeu pentru aceasta. Epistola conţine şi o încurajare pentru femei şi le îndrumă, unde ele pot să facă lucrarea lor. Este o problemă cunoscută în bisericile creştine, că oamenii dezvoltă învăţături false sau se folosesc de anumite puncte împotriva altora, aşa că prin aceasta sunt provocate despărţiri şi partide. Astfel de persoane sectante trebuie mai întâi să fie mustrate şi, dacă nu ascultă, să fie respinse.
Epistola către Filimon
Şi epistola către Filimon este o epistolă foarte practică. Aici putem învăţa că noi (ca biserică) nu suntem chemaţi să schimbăm legile veacului acesta. Apostolul Pavel a trimis înapoi la Filimon pe sclavul dezertat. Nu că Pavel ar fi susţinut ţinerea de sclavi, dar el a respectat situaţiile culturale şi politice din timpul acela. Biserica creştină nu are misiunea să se amestece în evenimentele politice.
Epistola către Evrei
În epistola către Evrei învăţăm ce înseamnă că Hristos este astăzi în cer pentru noi Marele preot al nostru. În privinţa aceasta ne gândim nu numai că El ne ajută în slăbiciunile noastre, ci şi că El vrea să ne introducă spre lauda Sa în Locul Preasfânt al lui Dumnezeu ca o oştire de fii de preoţi. Epistola către Evrei se referă foarte des la Vechiul Testament. O biserică creştină trebuie să înveţe să folosească corect modelele Vechiului Testament. Vechiul Testament este ca o carte cu ilustraţii pentru Noul Testament. Jertfele din Vechiul Testament sunt legate cu lucrarea Domnului Isus pe Golgota. În jertfele Vechiului Testament găsim o îndrumare pentru închinarea nou-testamentală în duh şi adevăr. Multe biserici au în strângerile lor laolaltă într-adevăr un „timp de închinare”, în care se cântă muzică preise-&-worship, însă în cântări rareori este vorba de jertfa Domnului Isus. O biserică creştină sănătoasă se va ocupa în închinare în mod deosebit cu moartea ca jertfă a lui Isus.
Epistola lui Iacov
Epistola lui Iacov conţine unele lucruri foarte practice pentru viaţa noastră zilnică de creştini. Ea face însă totodată clar, că păcatele în viaţa unui credincios pot aduce cu sine boli. Dacă boala credinciosului este urmarea păcatelor lui, atunci el să le mărturisească înaintea celor care au responsabilitatea în biserică, pentru ca el prin rugăciunea lor să devină iarăşi sănătos.
Prima epistolă a lui Petru
Din prima epistolă a lui Petru dorim să subliniem dintre toate lucrurile ceea ce noi am văzut deja în epistola către Evrei: noi suntem denumiţi o preoţie sfântă, care trebuie să aducă jertfe spirituale. Aceasta confirmă cele spuse deja: când este vorba de închinarea creştină, atunci „jertfele spirituale” ale noastre, pe care Petru ni le cere să le aducem, se referă la serviciul preoţesc şi de jertfire din Vechiul Testament. Modelele Vechiului Testament conţin multe îndrumări pentru adorarea noastră creştină. În bisericile creştine închinarea adusă lui Dumnezeu Tatăl trebuie să aibă cea mai mare prioritate; de la aceasta se deduc toate celelalte. Mulţi se întreabă de ce Noul Testament aproape că nu conţine nici o îndrumare pentru închinarea creştină. Deci, Noul Testament trimite la Vechiul Testament şi legat de acesta la serviciul preoţesc şi de jertfire. Cine a înţeles aceasta găseşte de exemplu în modelele din Leviticul capitolele 1-7 îndrumări multe pentru închinarea creştină. Fără aceste epistole, cum este întâia epistolă a lui Petru şi epistola către Evrei, nu am putea spune cu siguranţă dacă noi avem voie să aplicăm modelele vechi-testamentale la închinarea creştină.
Epistola a doua a lui Petru
Epistola a doua a lui Petru ne atenţionează că decăderea creştinătăţii se arată în mod deosebit în relaţiile sociale ale bisericii.
Epistola întâia a lui Ioan
În epistola întâia a lui Ioan este vorba de întrebarea, prin ce putem noi cunoaşte un creştin adevărat, născut din nou. Aceste învăţături sunt foarte importante pentru o biserică sănătoasă, căci astăzi mulţi oameni se numesc creştini şi prin aceasta cer primirea în părtăşie, în timp ce ei în realitate nu sunt creştini născuţi din nou.
Epistola a doua a lui Ioan
Epistola a doua a lui Ioan descrie cum ar trebui noi să procedăm cu un învăţător fals. În privinţa aceasta credincioşii ar trebui să fie foarte veghetori şi foarte consecvenţi. Chiar dacă noi numai salutăm pe un învăţător fals, prin aceasta devenim părtaş la lucrări rele. Învăţăm aici, că şi indiferenţa faţă de rău poate avea un efect stricător asupra vieţii noastre, cu toate că noi înşine nicidecum nu credem în această învăţătură rea. De aceea este uimitor, dacă trebuie să se constate că o biserică, care ea însăşi se numeşte fidelă bibliei, nu numai că nu are nici o problemă cu o alianţă cu o biserică evanghelică, ci că ea prezintă această alianţă ca pe o însuşire pozitivă, deosebită.
Epistola a treia a lui Ioan
Epistola a treia a lui Ioan atenţionează cu privire la pericolul, că într-o biserică cineva se consideră conducător de biserică, nu permite nici o critică şi împiedică ca să fie primiţi credincioşi care nu-i convin lui. Abuzul de putere în biserică distruge în timp viaţa comună creştină.
Epistola lui Iuda
Epistola scurtă a lui Iuda exprimă încă o dată o atenţionare. Ea arată că biserica din timpul din urmă ar trebui să fie foarte veghetoare. Decăderea creştinătăţii de la credinţă este un pericol şi pentru creştinii care vor să se orienteze după Biblie.
Apocalipsa
Biblia se încheie cu cartea Apocalipsa. Ea este o altă mărturie pentru faptul că evenimentele din timpul din urmă ar trebui să ocupe loc în învăţătura bisericii. Scrisorile deschise din prima parte a Apocalipsei conţin multe indicii, de care bisericile pot profita şi astăzi. Cum stau lucrurile de exemplu cu dragostea noastră dintâi? Credincioşii din Efes au renunţat la ea şi acum erau în pericol să piardă sfeşnicul ca mărturie pentru Domnul. Smirna dă un exemplu bun pentru faptul, că noi nu ar trebui să privim prigoana ca ceva nenormal. În Pergam nu s-a condamnat învăţătura străină şi stătea în pericol să piardă mărturia ca biserică, prin aceea că se tolerau oameni în biserică, care ademeneau la amestecul cu lumea. În Tiatira s-au dedat idolatriei, şi se învăţa chiar amestecul cu lumea. Biserica din Sardes avea numai numele că trăieşte, dar era moartă. În Laodiceea nu erau nici reci nici în clocot; şi pentru că au devenit o părtăşie aşa de căldicel, care era total indiferentă faţă de Hristos, Domnul putea numai să-i verse din gura Lui. Ei pretindeau că posedă foarte mult, însă nu voiau să onoreze pe Domnul, ci se lăudau pe ei înşişi şi se prezentau ca fiind buni – într-un cuvânt, erau mândri cu aparentele lor realizări spirituale. Însă Hristos stătea afară înaintea uşii. Dacă o biserică este caracterizată de mândrie şi aroganţă, atunci aceasta este un indiciu că Domnul stă înaintea uşii.
Biserica din Filadelfia dimpotrivă nu a fost mustrată. De aceea trebuie să citim exact ce se spune despre ea, căci acestea sunt însuşirile unei biserici de care Domnul Isus Se poate bucura. Despre Filadelfia se spune, că avea puţină putere, nu a tăgăduit Numele Domnului şi a păzit Cuvântul Său. Deci o biserică nu se laudă cu numărul membrilor ei, cu activităţile pentru fiecare grupă de vârstă şi tot felul de interese, ci ea este conştientă de slăbiciunea ei şi de dependenţa ei de Domnul. Ea ţine Numele Domnului mai presus de toate şi ţine cu tărie la Cuvântul lui Dumnezeu infailibil şi inspirat. Sunt acestea însuşirile şi ale bisericii tale? Filadelfia era o biserică compusă din credincioşi care aşteptau pe Domnul lor, şi ea considera făgăduinţa Domnului ca fiind personală: „Eu vin curând.”
Şi un alt aspect este foarte interesant: Domnul începe la două biserici (Efes şi Tiatira) să enumere o listă lungă de activităţi (pozitive) („lucrări”, „slujire”, „răbdare”, „osteneală”, „dragoste”, etc.), însă imediat după aceea face clar că toate acestea au numai o valoare foarte redusă, dacă alte lucruri fundamentale din Adunare nu sunt în ordine. Aceasta confirmă încă o dată că o biserică care face multe oferte diferite pentru diferite grupe de interese, nu este neapărat pentru Dumnezeu o biserică sănătoasă conform gândurilor Sale.
Rezultat final
În incursiunea noastră de recunoaştere prin cărţile Noului Testament am învăţat multe despre natura unei biserici sănătoase. Pe baza acestor puncte suntem acum mult mai bine în stare să evaluăm care strângere laolaltă de credincioşi este plăcută lui Dumnezeu şi prin aceasta ar trebui să fie pentru noi locul unde să ne strângem.
În partea următoare ne vom preocupa cu întrebarea: În care strângere laolaltă trebuie eu acum să merg efectiv?
În care Adunare (Biserică) să merg? (1)
Gânduri introductive
SoundWords
Eu nu am nevoie de nici o Adunare (Biserică)
S-ar putea să fie cititori care la întrebarea din titlu spun: Această întrebare nu este pentru mine. Eu vin dintr-o Adunare (Biserică) foarte bună. – Realmente se pot constata următoarele: dacă acum treizeci până la patruzeci de ani în urmă era de la sine înţeles ca şi creştin să mergi la o Adunare sau Biserică[1], mulţi gândesc în zilele noastre că pot trăi foarte bine ca şi creştin fără o Adunare (Biserică). Deseori aceasta are a face cu dezamăgirile de care au avut parte într-o biserică. Desigur este în legătură şi cu duhul timpului, care este marcat tot mai mult de izolarea individuală. Aceasta se remarcă în viaţa socială normală de exemplu prin multele gospodării individuale. Sunt mulţi care nu ştiu cum se numesc vecinii lor.
De aceea mai întâi trebuie să răspundem la întrebarea: De ce un creştin credincios ar trebui din principiu să meargă la o biserică creştină?
Apelul adresat ascultării noastre
Vrem să citim un pasaj din epistola către Evrei:
Evrei 10.23-27: 23. Să ţinem cu tărie mărturisirea speranţei neclintite (deoarece credincios este Cel care a promis); 24. şi să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune, 25. nepărăsind strângerea noastră laolaltă, după cum obişnuiesc unii, ci încurajându-ne, şi cu atât mai mult cu cât vedeţi apropiindu-se ziua. 26. Pentru că, dacă noi păcătuim voit, după primirea cunoştinţei adevărului, nu mai rămâne jertfă pentru păcate, 27. ci o înfricoşătoare aşteptare sigură a judecăţii şi văpaie de foc care-i va mistui pe cei împotrivitori.
Este evident, că erau unii, care aveau obiceiul să nu mai meargă la strângerile laolaltă. Fenomenul acesta apare în zilele noastre tot mai mult pe prim plan. Însă deja acum două mii de ani era obiceiul la unii să nu (mai) meargă la strângerile laolaltă. Creştinii credincioşi evrei erau în pericol să se reîntoarcă la iudaism. Presiunea venită din partea lumii politice şi religioase era imensă. Unora li s-au răpit toate bunurile (compară cu Evrei 10.34). Nu toţi au rezistat presiunii. Omeneşte privind era foarte uşor de înţeles că ei au rămas mai bine acasă şi voiau să practice viaţa de credinţă în ascuns. Scriitorul epistolei către Evrei pune toată severitatea pe conştiinţele credincioşilor, atunci când scrie, că evreii au renunţat la „mărturisirea speranţei”, atunci când nu au mai mers la strângerile laolaltă.
Ce este deci „mărturisirea speranţei”? O speranţă se referă întotdeauna la ceva care este în viitor. Ce aşteptăm noi ca şi creştini pentru viitor? Noi aşteptăm pe Domnul Isus „din cer” (compară cu Filipeni 3.20; 1 Tesaloniceni 1.10). Domnul Isus va veni din cer şi noi vom merge în întâmpinarea Lui, pentru ca să fim pentru totdeauna la El (compară cu 1 Tesaloniceni 4.17; 5.10). Evreii au dat această mărturisire, adică, ei au crezut în ea, şi acum ei erau încurajaţi să ţină realmente cu tărie această mărturisire şi să nu renunţe la ea.
Însă această părtăşie cu Domnul era posibilă pentru evrei (şi pentru noi) nu abia atunci când ei (noi) vor fi în cer la El. Şi aici pe pământ ei puteau (putem noi) să aibă părtăşie cu Domnul şi să trăiască în mod deosebit prezenţa Sa, şi anume acolo unde credincioşii se adună: „Pentru că unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu{textual: „pentru Numele Meu”}, acolo Eu sunt în mijlocul lor” (Matei 18.20). Deci nu se potrivea „mărturisirii speranţei” lor, dacă evreii neglijau strângerile laolaltă. Într-adevăr ei voiau să fie în viitor la Domnul Isus, şi de asemenea mărturiseau că ei Îl aşteaptă şi au ieşit în întâmpinarea Lui, dar pe pământ nu voiau să meargă la locul unde Domnul Isus va fi prezent.
Deci dacă am mărturisit că noi aşteptăm pe Hristos din cer şi mergem în întâmpinarea Lui, ca să fim la El, dar nu arătăm nici un interes să ne strângem pe pământ „în Numele Lui”, atunci ceva nu este în ordine. Atenţionarea ca noi „să nu părăsim strângerea noastră laolaltă” stă chiar în legătură directă cu pericolul căderii de la credinţă. Sfârşitul va fi atunci numai „o înfricoşătoare aşteptare a judecăţii şi văpaia de foc”. Deci dacă deja atunci aceşti credincioşi evrei aveau nevoie de o astfel de atenţionare, cu cât mai mult noi: să ne încurajăm „şi cu atât mai mult cu cât vedeţi apropriindu-se ziua [Domnului].” Vrem noi să luăm această atenţionare din nou la inimă?
După ce am văzut apelul adresat ascultării noastre, vrem să vedem şi apelul adresat inimii noastre.
Apelul adresat inimilor noastre
1 Corinteni 11.23-26: 23. Pentru că eu [Pavel] am primit de la Domnul ce v-am şi dat, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine 24. şi, mulţumind, a frânt şi a spus: „Acesta este trupul Meu, care este frânt pentru voi: faceţi aceasta spre amintirea Mea“. 25. Tot astfel şi paharul, după cină, spunând: „Acest pahar este noul legământ în sângele Meu: faceţi aceasta, ori de câte ori îl beţi, spre amintirea Mea“. 26. Pentru că, ori de câte ori mâncaţi pâinea aceasta şi beţi paharul, vestiţi moartea Domnului, până vine El.
Apelul adresat inimilor noastre spune: este o ultimă dorinţă a Domnului nostru. Nu numai noi oamenii ne bucurăm când cineva se gândeşte la noi şi simţim profund, când cineva ne uită, ci şi Domnul Isus. Când Iosif era în închisoare, el a interpretat visul paharnicului. Când acesta a fost eliberat din închisoare, aşa cum Iosif a tălmăcit, Iosif i-a spus: „Dar adu-ţi aminte de mine când îţi va fi bine şi arată bunătate faţă de mine, te rog, şi aminteşte de Mine la faraon” (Geneza 40.14). Fiind eliberat, se spune apoi despre paharnic: „Dar mai-marele paharnicilor nu şi-a adus aminte de Iosif şi l-a uitat” (Geneza 40.23). Vedem în Iosif o imagine foarte frumoasă a Domnului Isus. Întrebarea adresată inimilor noastre este: Ne gândim noi la Domnul? Ne amintim noi regulat despre ce a făcut El pentru noi? Vestim noi moartea Sa? Ultima dorinţă a Domnului nostru nu ar trebui să ne lase reci. El a rostit-o în acea noapte în care ura omului s-a arătat cel mai clar şi L-au prins, ca să-L omoare.
Dacă cercetăm mai exact 1 Corinteni 10.16,17, vom constata că Masa Domnului este o masă de părtăşie. O astfel de masă o putem sărbători numai într-o strângere laolaltă ca Biserică (Adunare). Dragostea pentru Domnul ne va determina să împlinim ultima Lui dorinţă şi să nu-L ignorăm. Poate apelul acesta să atingă inima ta?
Sunt mult mai multe motive, care arată clar cât de important este să mergi într-o biserică creştină, însă în cadrul acestui articol vrem să ne limităm la cele spuse.
De ce merg eu în biserica (adunarea) aceasta sau aceea?
Până acum ne-am ocupat cu grupa acelora care sunt de părere că ei nu au nevoie de biserică. Mai sunt alte trei grupe:
- Cineva aparţine deja din copilărie unei biserici, unde părinţii lui l-au luat cu ei. În această grupă socotim şi pe toţi aceia care au mers la biserica în care ei au venit la credinţă.
- Cineva şi-a căutat intenţionat biserica la care merge.
- Cineva caută încă o biserică potrivită.
Toate cele trei grupe stau înaintea aceleiaşi probleme: sunt foarte multe diferite biserici (libere), comunităţi şi părtăşii creştine, că ei primesc impresia, că trebuie să facă o alegere.
Creştinii din prima grupă ar putea gândi, că ei nu stau sub această constrângere de a alege. În realitate ei au ales numai o cale simplă şi lasă alegerea pe seama altora, în care ei se încred. Cu toate acestea şi ei trebuie să se întrebe: este biserica, în care eu merg, o biserică bazată pe principii conform Scripturii? Pot eu realmente să las decizia pe seama altora sau nu am eu o răspundere personală înaintea Domnului? – Probabil niciodată nu ţi-ai pus această întrebare sau niciodată nu ai căutat un răspuns la ea. Însă cândva vei sta înaintea scaunului de judecată al lui Hristos şi probabil va trebui să constaţi ruşinat că tu niciodată nu te-ai întrebat ce înseamnă să fi adunat „în Numele Său”.
Ne gândim în mod deosebit la copiii părinţilor credincioşi. Atâta timp cât ei sunt încă mici, este corect ca ei să meargă la biserică împreună cu părinţii lor. Dar când ajung majori, fiecare din ei trebuie să caute din nou locul unde Domnul doreşte să adune pe ai Săi (compară cu Matei 18.20; Deuteronomul 12).
Este important să te preocupi serios cu această întrebare, în care biserică mergi. Aceasta va avea o influenţă majoră asupra vieţii tale creştine de viitor. Aproape nimic altceva nu ne marchează aşa de mult ca strângerile laolaltă în care mergem.
Dar probabil tu spui: da, cu biserica este ca şi cu un buchet de flori mare cu tot felul de flori, acolo este câte ceva pe gustul fiecăruia. Unul iubeşte trandafirii, altul garoafele, al treilea lalelele. Fiecare poate să-şi aleagă ceva, ce îi place. – Tu aparţii probabil grupei a doua şi ai luat o hotărâre conştientă, însă după gustul tău. Unul acordă valoare mare muzicii bune, respectiv cântatului şi de aceea merge în biserica A. Acolo sunt activităţi corale bune şi în „serviciul divin” cântă o bandă. Alţii acordă valoare mare unei lucrări bune cu copiii şi cu tinerii şi de aceea merg în biserica B, deoarece copiii lor sunt acolo „bine trataţi”. Alţii acordă valoare unei predici bune şi merg în biserica C, unde ei pot auzi pe predicatorul dotat X. Şirul ar putea fi continuat. Te recunoşti tu pe tine? Ţi-ai pus vreodată întrebarea dacă criteriile tale de alegere sunt corecte? Deseori aceste întrebări se pun (abia) atunci când cineva trebuie să meargă în altă localitate din cauza schimbării locului de muncă sau al studiului şi acolo trebuie să caute o nouă biserică.
Noi nu citim niciodată în Noul Testament despre diferite „forme de biserici”, aşa cum noi în timpul nostru cunoaştem diferite biserici libere sau părtăşii creştine. Dimpotrivă: întotdeauna citim numai despre o singură Biserică, de exemplu despre „biserica tesalonicenilor” (1 Tesaloniceni 1.1) sau despre „Adunarea lui Dumnezeu care este în Corint” (1 Corinteni 1.2). Dacă ne gândim la imaginile din Noul Testament care ilustrează Biserica, atunci citim despre „o perlă” (Matei 13.46), despre „un singur trup” (Efeseni 4.4; 1 Corinteni 10.17), despre „o singură turmă” (Ioan 10.16), despre „casa lui Dumnezeu” (Evrei 10.21; 1 Petru 4.17), despre „mireasa” (Apocalipsa 21.2,9) şi aşa mai departe. Sciziunile şi fărâmiţările, pe care le găsim astăzi în creştinătate (sub forma multor biserici şi părtăşii diferite), în nici un caz nu sunt în sensul Sfintei Scripturi. În aceasta constă desigur şi întreaga problematică a zilelor noastre. Chiar şi din acest motiv trebuie să ne gândim bine astăzi, cu care creştini ne strângem laolaltă, şi să ştim care biserică doreşte să se orienteze cu hotărâre după principiile Noului Testament. Probabil tu eşti de acord cu toate şi spui: da, dar astăzi trebuie în cele din urmă să faci o alegere.
Trebuie noi să facem o alegere?
Vrem mai întâi să vedem dacă într-adevăr noi putem alege.
Deci, Dumnezeu nu ne-a dat o listă, pe care stau „cele şapte puncte” ale noastre, pe care le putem bifa repede. Noi trebuie astăzi să căutăm locul la fel ca israeliţii atunci când Dumnezeu le-a poruncit: „Să căutaţi locuinţa Sa la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru dintre toate seminţiile voastre, ca să-Şi pună Numele acolo, şi să vii acolo” (Deuteronomul 12.5). În locul acesta din Vechiul Testament se foloseşte cuvântul ebraic pentru „a căuta” (darasch), tradus prin „a căuta”. Înseamnă efectiv „a căuta”. Aşa este tradus în aceeaşi carte şi în Deuteronomul 4.29, şi este interesant că imediat după aceea citim încurajarea minunată, că cei care „caută” vor „găsi”. Deci pentru a găsi locul, pe care Domnul l-a ales, unde El doreşte să fie în mijlocul alor Săi (compară cu Matei 18.20), noi trebuie să studiem Biblia şi să găsim în ea locul; aceasta înseamnă, noi trebuie să ştim cum este caracterizat locul acesta. Este important că în privinţa aceasta noi nu acţionăm după cum gândim noi că este bine şi căutăm o biserică „după gustul nostru”. Aceasta devine clar şi prin cuvintele, pe care Dumnezeu le-a adăugat în cartea Deuteronomul: „Ia aminte să nu aduci arderile tale de tot în orice loc pe care-l vei vedea!” (Deuteronomul 12.13).
Probabil vei spune: voi autorilor sunteţi marcaţi prin mişcarea fraţilor şi vedeţi totul prin aceşti ochelari. Priviţi la sciziunile din cadrul acestei mişcări, şi atunci veţi vedea ce se întâmplă dacă se urmează învăţătura acestei mişcări. – Este într-adevăr ruşinos, trebuie recunoscut aceasta, câte despărţiri au avut loc tocmai în cadrul acestei mişcări. Însă cu toate acestea nu înseamnă neapărat că toate învăţăturile (sau numai o parte din ele) sunt false. Întotdeauna este pericolul să practici cu mijloace false un anumit principiu corect. Etalonul poate fi întotdeauna numai Cuvântul lui Dumnezeu.
De aceea vrem acum să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să ne vorbească. Pentru aceasta vrem în partea a doua a seriei de articole să parcurgem scrierile Noului Testament, ca să învăţăm cum este caracterizată Biserica în evanghelii şi în epistole. Nu vrem să „bifăm” unul după altul un pasaj biblic, ci pentru noi este importantă impresia de ansamblu, pe care o câştigăm dacă cercetăm Noul Testament cu privire la această temă. (Ar fi foarte de recomandat, să se studieze personal această temă pe baza Bibliei.) Acest parcurs prin Noul Testament ne va arăta clar, că noi nu trebuie să căutăm o biserică după criterii carnale sau nespirituale sau după presupuse criterii spirituale. Motivele carnale şi nespirituale pentru alegerea unei biserici pot fi de exemplu: preferinţele mele muzicale trebuie satisfăcute; un presupus argument spiritual este de exemplu: biserica este plină de râvnă în lucrarea de evanghelizare, lucrul cu copiii, lucrul cu emigranţii, etc.
Probabil vei spune: aceasta este o chestiune anevoioasă. – Israeliţii au gândit evident la fel. Scurt înainte de intrarea lor în ţara făgăduită Dumnezeu a lăsat să li se spună prin Moise, că ei ar trebui să caute locul unde ei ar trebui să se închine lui Dumnezeu. Cu toate acestea au trecut aproape patru sute de ani, până când un om a plecat să caute locul acesta. Citim despre David: „Doamne, aminteşte-Ţi de David, de toate necazurile lui! … ‚ nu voi intra în cortul casei mele, nu mă voi sui pe aşternutul patului meu, nu voi îngădui ochilor mei să doarmă, pleoapelor mele să dormiteze, până nu voi găsi un loc pentru Domnul, locaşuri pentru Puternicul lui Iacov’” (Psalmul 132.1-5). Ce valoare are pentru tine această căutare? Sau pentru tine această căutare este „osteneală” mare? Ai început tu deja această căutare? Cu plăcere dorim să te ajutăm în această privinţă.
Am întrebat mai înainte: Trebuie noi să facem o alegere? Dorim acum să întrebăm: Avem voie de fapt să vorbim despre o alegere? În cartea Deuteronomul Dumnezeu foloseşte un capitol întreg ca să facă pe poporul Său să înţeleagă că este numai un singur loc, unde Dumnezeu doreşte să aibă pe poporul Său adunat la Sine: Ierusalim. Căci locul acesta va fi locul pe care El l-a ales şi unde El voia să lase Numele Său să locuiască. Deci israeliţii nu erau liberi să caute după bunul lor plac un loc pe o colină frumoasă sau sub un copac verde impunător. Ei trebuiau mai degrabă să caute locul pe care Domnul l-a ales. Şi astăzi aceasta nu este altfel. Nu noi avem voie să alegem o biserică, ci Dumnezeu a ales.
Desigur astăzi nu mai este nici un loc geografic ca atunci în Ierusalim. Cu toate acestea Dumnezeu a arătat clar în Cuvântul Său, ce premise trebuie îndeplinite, pentru ca noi să găsim locul spiritual, pe care El l-a ales pentru Sine. Dacă Dumnezeu a ales un loc spiritual, atunci este treaba noastră să căutăm locul acesta. Atunci nimeni nu s-a interesat de locul acesta, multe secole, până a venit David. Nu numai din cauza aceasta el a fost numit „omul după inima lui Dumnezeu”.
În partea următoare dorim cu plăcere, cum am spus, să facem o incursiune de recunoaştere în Noul Testament şi să discutăm unele aspecte importante, care ar trebui să caracterizeze o biserică nou-testamentală.
PROCESUL STIINTIFIC IMPOTRIVA EVOLUTIONISMULUI ( II )- autor Henry Morris
Procesul ştiinţific împotriva evoluţionismului – Partea a II-a
Autor: Henry Morris
Am observat din declaraţiile unor savanţi evoluţionişti de marcă faptul că nici o adevărată evoluţie verticală a unui organism către un altul mai complex nu a fost observată, în întreaga istorie a umanităţii.
Alte declaraţii asemănătoare ale evoluţioniştilor recunosc faptul că nici un exemplu de asemenea tranziţii evolutive nu a fost încă documentat în miliardele de rămăşiţe fosile din presupusele ere geologice din trecut.
De fapt, aceste dovezi negative împotriva evoluţiei reprezintă, în acelaşi timp, puternice dovezi pozitive ale creaţiei. Ele sunt, de fapt, predicţii specifice bazate pe modelul creaţionist al originilor.
Creaţioniştii, în mod evident, ar prezice goluri omniprezente între genurile de creaturi, cu multe variaţii capabile de a apare înăuntrul fiecărui gen, pentru a permite fiecărei specii să facă faţă schimbărilor de mediu fără a dispare. Creaţioniştii ar anticipa, de asemenea, că orice „schimbare verticală” în complexitatea organizată ar fi retrogradă, din moment ce Creatorul (prin definiţie) ar crea lucrurile „bune foarte”. Astfel, argumentele şi dovezile împotriva evoluţiei sunt, în acelaşi timp, dovezi pozitive pentru creaţie.
Dovezile echivoce din genetică
Cu toate acestea, din cauza lipsei oricărei dovezi directe pentru evoluţie, evoluţioniştii îşi îndreaptă atenţia din ce în ce mai mult către dovezi circumstanţiale dubioase, cum ar fi similitudini în ADN sau alte componente biochimice, în căutarea „dovezii” că evoluţionismul ar fi un fapt ştiinţific. Un număr de evoluţionişti au susţinut chiar că ADN-ul însuşi este în sine o dovadă, deoarece este comun tuturor organismelor. Mai des folosit este argumentul că structuri ADN similare în două organisme diferite dovedesc descendenţa evolutivă comună.
Nici unul dintre argumente nu este valid. Nu există nici un motiv pentru care Creatorul să nu poată sau să nu dorească să folosească acelaşi tip de cod genetic bazat pe ADN pentru toate formele de viaţă create de El. Aceasta reprezintă un argument pentru design-ul inteligent şi pentru creaţie, iar nu pentru evoluţie. Cel mai frecvent citat exemplu de acest fel este „similaritatea” dintre om şi cimpanzeu, avînd în vedere că cimpanzeii au mai mult de 90% din ADN-ul lor în comun cu oamenii. Acest lucru nu este însă deloc surprinzător, avînd în vedere multele asemănări fiziologice dintre oameni şi cimpanzei. De ce ar fi anormal ca ei să aibă structuri ADN similare, în comparaţie cu, să spunem, diferenţele în ADN dintre oameni şi păianjeni?
Similitudinile – fie ale ADN-ului, ale anatomiei, ale dezvoltării embrionare, sau de orice alt fel – sunt explicate mai bine în termenii unei creaţii de către un Designer comun decît în termenii unei relaţii evoluţionare. Marile diferenţe dintre organisme au o semnificaţie mai mare decît similitudinile, iar evoluţionismul nu are nici o explicaţie pentru acestea dacă ele toate sunt presupuse a fi avut acelaşi strămoş. Cum ar putea apare, în primul rînd, aceste goluri imense între tipuri, prin orice proces natural?
Aparentele mici diferenţe între ADN-ul uman şi cel al cimpanzeului produc în mod evident diferenţe foarte mari în respectiva lor anatomie, inteligenţă etc. Similitudinile superficiale dintre toate maimuţele şi fiinţele umane nu reprezintă nimic în comparaţie cu diferenţele, în orice sens: practic sau observabil.
Cu toate acestea, evoluţioniştii, devenind din ce în ce mai nemulţumiţi de refuzul arhivei fosilifere de a se constitui într-un martor al evoluţiei din cauza omniprezenţei golurilor acolo unde ar trebui să fie forme tranziţionale, au promovat recent ADN-ul şi alte probe genetice ca dovezi ale evoluţiei. Totuşi, acest demers este deseori inconsistent, nu doar cu arhiva fosiliferă, ci si cu morfologia comparativă a creaturilor. Comentînd pe marginea cîtorva dintre numeroasele anomalii din istoria geneticii, Dr. Roger Lewin rezumă astfel situaţia, aşa cum am luat aminte şi în partea I a acestei serii:
„Efectul general este că filogenetica moleculară nu este în nici un fel atît de cinstită şi limpede pe cît credeau pionierii ei… Dinamica schimbării genomului are multe alte consecinţe pentru filogenetica moleculară, inclusiv faptul că gene diferite dezvăluie lucruri diferite.” [1]
Lewin menţionează doar cîteva contradicţii tipice produse de acest tip de dovezi în relaţie cu mai tradiţionalele „probe” darwiniste.
„Scorpia elefant, aşezată de analiza tradiţională la ordinul insectivorelor… este de fapt mult mai înrudită cu… adevăratul elefant. Vacile sunt mai aproape înrudite cu delfinii decît sunt cu caii. Ornitorincul… se află pe aceeaşi treaptă evolutivă cu cangurii şi urşii koala.” [2]
Există multe alte comparaţii şi mai bizare produse de această abordare. Abundenţa aşa-numitului „ADN rezidual” în codul genetic a fost oferit de asemenea ca un tip special de dovadă pentru evoluţie, în special acele gene care, cred ei, au suferit mutaţii, uneori numite „pseudogene”3. Cu toate acestea, astăzi se acumulează dovezi care arată că aceste gene, presupuse a fi inutile, îndeplinesc de fapt funcţii utile.
„Au fost deja descoperite suficiente gene pentru a arăta că ceea ce s-a crezut odată a fi gunoi este cu siguranţă transmis în cod ştiinţific”. [4]
Este deci greşit a decide că ADN-ul rezidual, chiar şi aşa-numitele „pseudogene”, nu au nici o funcţie. Aceasta este doar o recunoaştere a ignoranţei şi un obiect al cercetării fructuoase. Precum aşa-numitele „organe vestigiale” ale omului, odată considerate ca dovezi ale evoluţiei, sunt astăzi cunoscute ca avînd funcţii specifice, şi ADN-ul rezidual şi pseudogenele sunt foarte probabil folositoare în mod specific organismului, chiar dacă acele funcţii au fost sau nu descoperite încă de oamenii de ştiinţă.
În cel mai bun caz, acest tip de dovezi este strict circumstanţial şi poate fi explicat la fel de bine în termenii unei creaţii primordiale suplimentată în unele cazuri de o deteriorare ulterioară, aşa cum ne şi aşteptam conform modelului creaţionist.
Adevărata problemă este, aşa cum s-a amintit anterior, dacă există vreo dovadă observabilă a faptului că evoluţia are loc acum sau a avut vreodată loc în trecut. Aşa cum am văzut, chiar şi evoluţioniştii sunt nevoiţi să recunoscă faptul că acest tip de dovadă ştiinţifică reală pentru evoluţie nu există.
O bună întrebare este: De ce toate schimbările observabile sunt orizontale şi minore (aşa-numita microevoluţie) sau regresive către deterioare şi extincţie? Răspunsul pare a fi de găsit în legile universal aplicabile ale ştiinţei termodinamicii.
Evoluţia este imposibilă
Principalul motiv ştiinţific pentru care nu există nici o dovadă pentru evoluţie, fie în trecut fie în prezent (cu excepţia imaginaţiei creatoare a oamenilor de ştiinţă evoluţionişti) este pentru că una dintre legile fundamentale ale naturii o împiedică. Legea creşterii entropiei – de asemenea cunoscută ca a doua lege a termodinamicii – stipulează faptul că toate sistemele din lumea reală au tendinţa de a se merge spre dezorganizare şi complexitate scăzută. Această lege a entropiei este, după orice standard, una dintre cele mai bine dovedite, universal, legi ale naturii. Ea se aplică nu doar în sistemele fizice şi chimice, ci de asemenea în sistemele biologice şi geologice – de fapt, în toate sistemele, fără excepţie.
„Nici o excepţie de la a doua lege a termodinamicii nu a fost vreodată găsită – nici măcar una minusculă. Precum conservarea energiei („prima lege”), existenţa unei legi atît de precise şi atît de independentă faţă de detaliile modelelor trebuie să aibă o fundaţie care este independentă de faptul că materia este compusă din particule în interacţiune.” [5]
Autorul acestui citat se referă în primul rînd la fizică, dar atrage atenţia că a doua lege a termodinamicii este „independentă faţă de detaliile modelelor”. Mai mult, practic toţi biologii evoluţionişti sunt reducţionişti – adică, ei insistă că nu există nici o forţă „vitală” în toate sistemele vii, şi că toate procesele biologice sunt explicabile în termenii fizicii şi chimiei. Aşa stînd lucrurile, procesele biologice trebuie să opereze, de asemenea, în concordanţă cu legile termodinamicii, şi practic toţi biologii sunt de acord cu acest lucru.
Evoluţioniştii susţin cu tărie, de obicei, că evoluţia este oricum un fapt, şi că conflictul este rezolvat avînd în vedere că pămîntul este un „sistem deschis”, energia solară fiind capabilă să susţină evoluţia pe parcursul erelor geologice, în ciuda tendinţei naturale a tuturor sistemelor de a se deteriora către dezorganizare. În acest fel, un entomolog evoluţionist a respins impresionanta carte recentă a lui W.A. Dembski, Design-ul inteligent. Acest om de ştiinţă apără ceea ce el numeşte „capacitatea proceselor naturale de a creşte complexitatea” punînd în vedere ceea ce el numeşte un „defect” în „argumentaţia împotriva evoluţiei bazată pe cea de a doua lege a termodinamicii”. Şi care este acest defect?
„Deşi cantitatea generală de dezordine într-un sistem închis nu poate scădea, ordinea locală înăuntrul unui sistem deschis poate creşte chiar şi fără acţiunea unui agent inteligent.” [6]
Acest răspuns naiv la legea entropiei este tipic disimulării evoluţioniste. Dacă este adevărat că ordinea locală poate creşte într-un sistem deschis dacă anumite condiţii sunt îndeplinite, realitatea este că evoluţia nu îndeplineşte aceste condiţii. Doar afirmînd că pămîntul este „deschis faţă de energia solară” nu spune nimic despre cum această căldură solară brută este convertită în creşterea complexităţii în orice sistem, deschis sau închis.
Realitatea este că cea mai cunoscută şi fundamentală ecuaţie a termodinamicii spune că influxul de căldură într-un sistem deschis va creşte entropia în acel sistem, nu o va scădea. Toate cazurile cunoscute de scădere a entropiei (adică de creştere a organizării) în sisteme deschise implică un program de dirijare de vreun fel şi unul sau mai multe mecanisme de conversie a energiei.
Evoluţia nu posedă nici unul din aceste lucruri. Mutaţiile nu sunt mecanisme „organizatoare”, ci dezorganizatoare (în acord cu a doua lege). Ele sunt, în mod comun, dăunătoare, cîteodată neutre, niciodată benefice (cel puţin în cazul mutaţiilor observate). Selecţia naturală nu poate genera ordine, ci poate doar „tria” mutaţiile dezorganizatoare care îi sunt prezentate, prin urmare conservînd ordinea existentă, dar niciodată generînd ordine nouă. În principiu, de-abia se poate concepe că evoluţia ar putea avea loc în sisteme deschise, în ciuda tendinţei tuturor sistemelor de a se dezintegra mai devreme sau mai tîrziu. Dar nimeni, încă, nu a putut să arate că ea are, într-adevăr, capacitatea de a depăşi această tendinţă universală, şi acesta este principalul motiv pentru care nu există încă nici o dovadă bona fide a evoluţiei, în trecut sau în prezent.
Din declaraţiile evoluţioniştilor înşişi, în consecinţă, am învăţat că nu există nici o dovadă ştiinţifică pentru adevărata evoluţie. Singura dovadă observabilă este aceea a unor schimbări foarte limitate orizontal (sau retrograde) înăuntrul unor limite stricte. Evoluţia nu a avut loc niciodată în trecut, nu are loc în prezent, şi nu ar putea avea loc niciodată.
Referinţe
1. Roger Lewin, „Family Feud,” New Scientist (vol. 157, January 24, 1998), p. 39.
2. Ibid., p. 36.
3. Rachel Nowak, „Mining Treasures from ‘Junk DNA’,” Science (vol. 263, February 4, 1994), p. 608.
4. Ibid.
5. E. H. Lieb and Jakob Yngvason, „A Fresh Look at Entropy and the Second Law of Thermodynamics,” Physics Today (vol. 53. April 2000), p. 32.
6. Norman A. Johnson, „Design Flaw,” American Scientist (vol. 88. May/ June 2000), p. 274.
Sursa articolului: Impact, #330, December 2000. Traducere de Paul Cocei
Cu permisiune
Sursa: www.creationism.info.ro
Cauzele conflictelor sociale din Romania
Scurt istoric.
Stafia comunismului, a ideologiei utopice, iluzorie, creata de K. Marx si F. Engels, a fost oferita rebelului rus V. I. Lenin si finantata pentru aplicare in Rusia Tarista, ca unica solutie pentru restabilirea ordinei si dreptatii sociale la sfarsitul secolului XIX.
In lupta dintre clasele sociale revoltate si conducerea statului rus, Lenin a mobilizat clasa muncitoare, clasa fara pregatirea necesara preluarii functiilor in stat, fapt ce a declansat lupta pentru putere transformata in razboi civil, eliminarea fizica a tarului si a sustinatorilor lui.
La masacru, a contribuit si revolutionarul I.V.Stalin, cu sete de putere aplicand sloganurile ,,dezbina si condu’’si ,,cine nu este cu noi este impotriva noastra si trebue sa dispara’’, astfel au disparut toti contracandidatii lui la functia suprema in Rusia, printre care si V I Lenin.
Aceasta lupta, o regasim dupa anul 1945 si in Romania, cand activistul PCR Gheorghiu Dej pentru preluarea puterii politice in Romania a executat miseleste contracandidatul sau intelectualul Lucretiu Patrascanu, ca si in 25 dec.1989 cand activistul PCR Ion I Iliescu la executat pe Nicolae Ceausescu si sotia lui in urma unui simulacru de proces, continuand cu jefuirea intregii avutii a economiei nationale, generand somaj, saracie, foamete, coruptie, crime, lasand fara sperante milioane de romani obligati sa plece in pribegie.
Dupa 1989, noul for legislativ instalat la putere, a desfiintat toate scolile tehnice si profesionale, licee si facultati lasate fara manuale pentru literatura si limba romana, fara istoria adevarata a romanilor scrisa de profesorul Constantin C Giurescu predata in scoli pana in 1945, interzisa de comunisti ca si Seminarul Teologic, lasand romanii fara hrana spirituala dupa datina strabuna, fara sapte ani de acasa in care se dezvolta germenul iubirii fata de tara si neam indiferent de etnie, fara instruire civica si respect fata de semenii lui, cum se spune la romani fara nici un Dumnezeu.
In Romania, lupta se duce intre majoritatea romanilor harnici si demni si o minoritate de oameni STUPIZI, lipsiti de sentimentul iubirii fata de semenii lor, necultivati din frageda pruncie, in scoala, in familie si societate, implicati in luarea deciziilor fara a fi competenti, producand conflicte in societate la nivel local si national si cel mai grav, imaginea in lume, prin conflicte violente intre etnicii majoritari romani si etniile minoritare migratoare .
Oamenii cultivati, pregatiti si cinstiti, nu sunt acceptati ca factori de decizie in societate, fiind acceptati doar cei corupti cu doi arginti, ca o garantie a sustinerii flagelului coruptiei.
Romania a fost si este bantuita inca de la 1893 de Marxisti-Leninistii uniti in primul USL (PSD.MR+PNL) la 20.05.1899, ca si PSD, PMR, PCR dupa 1916 pana in 25 dec.1989,cand ascunsi sub sigla CPUN, PDSR, PSDR, PSD au domnit pana in 2012, cand se reface un nou USL (PSD+PNL+PC), sper si ultimul in dec. 2016 (PSD+ALDETariceanu+UDMR), aliate pentru producerea cu premeditare a crizei materiale, morale si de imagine a romaniei in lume prin incalcarea premeditata a juramantului de credinta depus la drapel si in fata Presedintelui Romaniei, pentru cucerirea puterii de decizie in relatiile externe cu EURASIA. (dovezi scrise).
Intrucat Legile Sig. Nationale a Romaniei din 1991, 1992 sau 1998 nu fac fata amenintarii la adresa Romaniei, Presedintele Romaniei a cerut Primului Ministru CP.Tariceanu in sedinta CSAT din 24.07.2006, trimiterea urgenta in Parlament a legii Sigurantei Nationale propusa, care nici pana azi 26.10.2017 nu a fost trimisa, incalcand ordinal, juramantul de credinta, cat si Art.82 si 109(2) din Constitutie si Art.1, 2 si 3 legea 51/1991, lasand tara prada hotilor.
! Cine pleaca, USLul de la guvernare sau Romania in EURASIA SOCIALISTA ?
Doar oamenii politici romanii uniti in cuget si simtiri, luptand pentru prosperitate cu demnitate in economia capitalista de piata, NU in actuala economia socialista de piata, prevazut in art. 10 (1) din Statutul PSD, pentru politicienii actionari majoritari ascunsi in economia Nationala, cu sprijin impus Serviciilor Secrete conform programului PSD in relatiile oficiale cu EURASIA si Internationala Socialista. (cu dovezi scrise, la cerere)
26 oct. 2017. Lt.Col.(r) Prichici Dumitru
Contact. 0745.870840.
Comunicat de presă, privind trădarea perseverentă a lui Tăriceanu, faţă de Naţiunea Romană-prin Formaţiunea ALDE Tariceanu -de când a fost prim Ministru până în prezent, prin încălcarea cu premeditare a Jurământului de credinţa, depus la investire, încălcând şi consitutia şi Legile Ţării,fara sa-l traga nimeni la raspundere
24.07.2006
Astazi, 24 iulie a.c., a avut loc, la Palatul Cotroceni, sedinta Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, la care au participat primul ministru Calin Popescu Tariceanu, ministrul de externe, Mihai Razvan Ungureanu, ministrul de interne, Vasile Blaga, ministrul Apararii Nationale, Teodor Atanasiu, ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, ministrul Justitiei, Monica Macovei, seful Statului Major General, Eugen Badalan, fostii sefi ai SRI si SIE, Radu Timofte si Gheorghe Fulga, prim adjunctul SRI, Florian Coldea, directorul adjunct SIE, Silviu Predoiu, precum si consilierii prezidentiali Sergiu Medar, Stefan Deaconu si Adriana Saftoiu.
Principalul punct pe ordinea de zi, in cadrul sedintei CSAT, au fost aspecte referitoare la demisia celor doi directori ai Serviciului Roman de Informatii si Serviciului de Informatii Externe.
Presedintele Basescu a informat CSAT ca, in momentul de fata, din cauza contradictiei dintre Constitutie si Legea de functionare a SIE, numirea sefului SIE nu este posibila.
Seful statului a semnalat ca legile Sigurantei Nationale, cu accent pe Legea nr. 14/1992, care vizeaza functionarea SRI, Legea 1/1998, care vizeaza functionarea SIE, si Legea Sigurantei Nationale nr. 51/1991 nu mai corespund nevoilor de securitate nationala ale Romaniei. „Cu aceasta ocazie, am rugat Guvernul sa accelereze procesul de transmitere catre Parlament a pachetului de legi care vizeaza siguranta nationala”, a declarat presedintele Basescu, apreciind ca, in baza unei legislatii din anii 1991, 1992 sau 1998, nu se mai poate face fata amenintarilor la adresa sigurantei nationale si a cetateanului.
„In acest context, am informat CSAT ca nu voi face nominalizarea directorilor SRI si SIE pana cand nu vor fi adoptate in Parlament legile Sigurantei Nationale si pusa in acord legea SRI si SIE cu Constitutia si cu pericolele reale, care se constituie in amenintari la siguranta nationala si la siguranta cetateanului”, a spus seful statului. Presedintele Basescu a adaugat ca, in functie de continutul acestor legi, rezultat prin votul din Parlament, va adopta o decizie cu privire la desemnarea directorilor celor doua servicii, considerand ca va fi nevoie de tipuri diferite de directori ai serviciilor pentru fiecare dintre cele doua variante ale legislatiei.
Seful statului a reamintit faptul ca legislatia propusa la inceputului acestui an viza demilitarizarea, ca o ultima etapa in procesul de reformare a serviciilor de informatii romanesti, si cresterea atributiilor in ceea ce priveste supravegherea persoanelor susceptibile de a atenta la siguranta nationala.
De asemenea, presedintele Basescu a apreciat ca dezbaterea publica, ce a urmat trimiterii catre Parlament, dupa sedinta CSAT din luna februarie, a proiectelor de legi aflate si acum in discutie, a fost una “incorecta”, prin faptul ca a accentuat ca aceste legi sunt indreptate impotriva a 22 milioane de romani: “Vreau sa precizez, inca o data, ca proiectele de legi, cu destule deficiente, dar care intareau capacitatea structurilor de siguranta nationala in lupta impotriva celor care fac acte care afecteaza siguranta nationala si a cetateanului, vizau numai pe aceia care incalcau legea si nu pe cei 22 de milioane de romani sau nu pe cetatenii cinstiti ai tarii.”
Seful statului a considerat ca aceasta dezbatere „nu a fost decat o motivatie de discreditare, pe de o parte, a Institutiei Prezidentiale, iar pe de alta parte, o motivatie de a amana introducerea unei legislatii adaptate la realitatile zilei de astazi, de a intarzia cresterea eficientei institutiilor statului in lupta impotriva terorismului, a criminalitatii economice, a criminalitatii transfrontaliere.”
Presedintele Basescu a atras atentia ca, „dupa ce s-au facut toate incriminarile cu putinta si cei care apareau la televiziuni pareau a sti exact ce trebuie facut”, pana la urma, in sase luni, aceste proiecte de lege nici macar nu au fost promovate in forma dorita de acestia.
In context, seful statului a amintit ca in luna februarie a oferit aceste proiecte comisiilor de specialitate, afirmand ca trebuie perfectionate: „S-a organizat un frumos show televizat, iar in CSAT-ul din aprilie le-am transmis Guvernului; s-au organizat din nou mese rotunde si show-uri, iar astazi nu avem legislatia de care avem nevoie pentru a raspunde amenintarilor la adresa sigurantei nationale si a cetatenilor”.
Presedintele Basescu si-a afirmat speranta ca, o data cu trecerea prin Parlament a legilor Sigurantei Nationale, se va inlatura atavismul dublei sau triplei atributiuni. Presedintele a explicat ca intr-un caz, cum este cel al lui Zaher Iskandarani sau al lui Omar Hayssam, dupa actuala legislatie, niciunul dintre cele trei servicii cu atributii in zona antiterorismului nu stie daca un alt serviciu a primit din partea procurorului sau a judecatorului mandat sa supravegheze un om aflat in libertate. “Intr-o asemenea situatie de disipare a atributiunilor este clar ca suntem in situatia in care institutiile statului nu pot fi eficiente. Situatii ca cea a lui Zaher Iskandarani si a lui Omar Hayssam care vizeaza mare criminalitate economica sau terorism mai sunt 74, in momentul de fata, cu oameni care au fost arestati si pusi in libertate si serviciile nu au mandat de supraveghere asupra lor”, a afirmat seful statului.
Al doilea punct al ordinii de zi l-a constituit propunerea Presedintelui tarii privind desecretizarea Arhivelor Dunarea. In cadrul sedintei, seful statului a propus ca CSAT sa solicite Arhivelor Statului desecretizarea dosarului Dunarea pentru a facilita accesul la arhiva economica ce reuneste aproximativ 680 de dosare care au fost predate anterior de catre SIE. “CNSAS-ul, daca are nevoie sa se documenteze si in acesta arhiva, poate sa gaseasca raspunsurile de care are nevoie”, a adaugat presedintele Basescu.
In aceeasi sedinta, la propunerea Presedintelui, CSAT a stabilit ca toate dosarele care se afla la categoria dosare de securitate nationala, apartinand unor oameni politici de la nivel parlamentar pana la nivel de consilier local, sa fie desecretizate. “Din acest punct de vedere, SRI asteapta delegatia CNSAS, in zilele ce urmeaza, pentru a fi predate”, a subliniat seful statului.
Intrebat de catre reprezentantii mass media daca cunoaste informatii despre imprejurarile in care Omar Hayssam a parasit tara, Presedintele a asigurat ca daca ar fi detinut informatii le-ar fi facut publice, pentru ca astfel s-ar fi putut identifica vinovatii in cazul disparitiei lui Omar Hayssam. “Va rog sa nu confundati Institutia Prezidentiala nici cu o institutie care are atributiuni de urmarire, nici cu o institutie care are atributiuni de a judeca. Am vazut ca s-a stabilit astazi la Parlament sa se constituie o Comisie. Personal vad ca este o formidabila zvonistica si toata lumea stie exact, doar serviciile nu”, a precizat seful statului.
In context, Presedintele a tinut sa sublinieze ca a apreciat reactia sefilor celor trei servicii de informatii care au demisionat, “As vrea sa fac o corectie fata de o afirmatie facuta astazi. In momentul in care le-am spus ca in cazul Omar Hayssam nu am incredere in activitatea serviciilor pe care le conduceau au demisionat, ceea ce nu inseamna ca in activitatea lor nu au facut lucruri bune. Modul meu de a fi este ca atunci cand o structura a statului face un lucru bun sa-mi manifest multumirea si atunci cand o structura a statului greseste sa sanctionez public si greseala”, a aratat presedintele Basescu.
Departamentul de Comunicare Publica
PSD=PCR (Pile-Cunoștințe-Relații),au intronat rudele și apropiații lor în funcții-cheie ale statului român
Inca din primele șapte luni cu PSD la putere se dovedesc benefice pentru clientela partidului. Social–democrații au luat cu asalt instituțiile de stat, transformând numirea rudelor și apropiaților într-o strategie politică.
In timp ce tradatorii neamului au ajutat in cei peste 20 de ani sa fie avortati aproape 30 de milioane de prunci si au alungat peste 7 milioane de tineri in gura lupilor occidentali,restul Populatiei din Romania este otravita cu alimente!”
Achim Irimescu, a facut o afirmatie, asa cum putine persoane au avut curaj s-o faca, acesta recunoscand ca, „populatia Romaniei este otravita cu alimente”. Trebuie sa amintim ca,toti cei care ne otravesc sunt nu numai capitalistii SUA-UE, cei care au creat Codex Alimentarius si Monsanto – cu scopul deliberat de a reduce populatia Planetei, asa cum Henry Kissinger, fost Secretar de Stat in timpul Administratiilor Nixon si Ford, a afirmat de cateva ori. In 1974, Henry Kissinger a trasat planul de reducere al populatiei Planeta, sugerand ca, „o populatie de 500 de milioane sunt suficiente , pentru a intra in Noua Ordine Mondiala”. In acest moment exista o lupta intre oameni si Codex Alimentarius/Monsanto,fapt pentru care , Rusia a interzis cultivarea Organismelor Modificate Genetic si importul acestor otravuri mentionand totodata ca, „cine va incalca legea va fi acuzat de terorism”.
„Am să fac tot ce este posibil să promovez produsele românești, pe de o parte, iar pe de altă parte să asigur o protecție corespunzătoare producătorului și consumatorului român pentru că, din păcate, multe produse care ajung în România se vând pentru că ajung din segmentul cel mai ieftin și efectiv otrăvim populația și omorâm producătorul român. Repet: orice guvern are datoria să își apere și producătorul și consumatorul. Din cauza aceasta cred că nu am făcut suficient până acum și eu vă promit că voi face tot ce îmi stă în putință pentru a ajuta românul să consume cât mai multe produse românești”, a spus Achim Irimescu. Acesta a afirmat că va reintroduce controlul la frontieră pentru reziduurile de pesticide, de produse chimice, pe considerentul că în cazul multor produse din ”gama de jos” care ajung pe piața românească sunt utilizate pesticide interzise pe piața europeană. „Sunt persoane care au zăcut zile întregi din cauza unor pepeni cumpărați din piață. E vorba și despre anumite specii de pești care trăiesc în Atlanticul de Nord care au un vierme Anisakis, un pește poate veni cu 6-7 viermi în el. Este foarte toxic. Dacă se consumă viu, el perforează stomacul”, a mai spus ministrul Agriculturii.”
CODEXUL ALIMENTAR:CEL MAI NOU SI MAI EFICACE MOD DE EPURARE SI EXTERMINARE A UMANITATII
Dupa principiul tulbura,dezbina si cucereste,globalistii satanisti au mai infiintat un brat puternic al caracatitei mortale.Au pus la baza Codex-ului Alimentarius înfiinţarea Trustului Mondial al Chimiei Farmaceutice.In felul acesta are la mina pe oameni si prin medicamente,dar si prin alimente de otravire in masa.Aţi auzit vreodată de Codex Alimentarius? Dacă nu, să nu fiţi surprinşi. Este unul din cele mai bine păstrate „secrete deschise” ale guvernanţilor din umbra,fiind cel mai mare dezastru pentru sănătatea noastră, aşa cum lumea nu a mai văzut. Codex Alimentarius va seta standardele , regulile şi reglementările în vigoare în peste 160 de ţări, adică 97% din populaţia lumii.
Sa traiasca si sa infloreasca adeptii celebrei directive a Guvernului Nastase – privind introducerea sarii de bucatarie iodate-mortale
O masura care, in loc sa amelioreze starea de sanatate a romanilor, mai mult a inrautatit-o , a fost introdusa pentru cresterea numarului cu hiper sau hipotiroidie . Iodul in exces a condus la alte boli, la dereglari de hormoni etc. Iodul din sare este instabil in mod natural asa ca se stabilizeaza prin iodura de potasiu si prin iradiere. Pentru ca sarea fina iodata sa nu se aglomereze la umiditate se pun antiaglomeranti ca E535 si E536. Acestia sunt cianhidre (ferocianuri) care la temperaturi de 80-90 de grade Celsius (cand se prepara mancarea) se descompun, iar impreuna cu potasiul eliberat se transforma in cianhidra de potasiu, sau altfel cunoscuta ca cianura. Un component extrem de toxic, o otrava.
Sarea iodata este toxica
In anul 2002, Guvernul Romaniei a emis HG 568, o ordonanta care impunea ca toata sarea din comert sa fie iodata. Se afirma ca, in acest fel, vor fi combatute afectiunile tiroidiene produse de deficientele de iod. Numerosi cercetatori si medici, din Romania si din strainatate, familiarizati cu aceasta problema, afirma insa cu totul altceva decat aceasta versiune oficiala.
Studii minutioase in acest sens au revelat ca un consum sporit de compusi sintetici ai iodului creste incidenta unor afectiuni tiroidiene autoimune, favorizeaza supradezvoltarea si chiar aparitia unor procese inflamatorii la nivelul glandei tiroide. Consumul de compusi sintetici ai iodului (ioduri si iodati) produce alergie si mareste intoleranta la substantele care contin acest element (de exemplu, cele folosite in radiologie).
Din experienta altor tari, precum Anglia, Zair, Argentina, Australia, unde s-a practicat iodarea partiala a sarii, in unele orase sau comunitati, s-a demonstrat ca procedeul trebuie intrerupt imediat, deoarece a crescut ingrijorator numarul cazurilor de hipotiroidie, hipertiroidie (inclusiv Basedow), cancer tiroidian, precum si numarul cazurilor de alergie la iod.
In tari care au “beneficiat” de iodarea obligatorie a sarii si a altor alimente, s-a remarcat faptul ca rata cancerului tiroidian a crescut de trei ori
Din moment ce mai mult de 99% din locuitorii Romaniei sunt eutiroidieni, adica normali din punct de vedere tiroidian, nu se justifica deloc administrarea pe trei cai a iodului… S-a constatat ca dupa introducerea ordonantei bartos, in cei opt ani de aplicare, numarul celor cu hipotiroidie a crescut cu 13%, iar cel al celor cu hipertiroidie cu 27%. Timp in care maladiile neurologice carora ii era adresata iodarea nu au scazut ci dimpotriva au crescut si acestea cu 3-7%, in fiecare an.
Adeptii teoriei conspiratiei considera ca masura iodarii sarii, care este la nivel mondial, in India chiar se pedepseste cu inchisoarea daca nu e consumata, e menita sa imbolnaveasca si sa reduca populatia planetei, alaturi de alte masuri care sunt introduse, sau cele care vor fi introduse prin celebrul Codex Alimentarius
Moartea din sare este pecetluita de Codex Alimentarius
Codex Alimentarius intenţionează să pună în afara legii orice metodă alternativă în domeniul sănătăţii cum ar fi terapiile naturiste, folosirea suplimentelor alimentare şi a vitaminelor şi tot ceea ce ar putea constitui mai mult sau mai puţin un potenţial concurent pentru industria chimiei farmaceutice.
Originile si orgiile chimiei farmaceutice
În jurul anului 1860, „bătrânul Bill” Rockefeller, comerciant de petrol cu specializarea în farmaceutică, vindea ţăranilor naivi flacoane cu petrol brut, făcându-i să creadă că era un leac eficient în tratarea cancerului. El a denumit acest produs (care de fapt era petrol brut ambalat în flacoane): Nujol (New Oil – un nou tip de ulei). Afacerea sa era prosperă, cumpăra o fiolă de petrol brut de 30 grame prin Standard Oil la un preţ de 21 cenţi şi o vindea pentru 2 dolari. Fără prea multă cultură, fără scrupule, fără cunoştinţe sau studii în domeniul medical, cu puţine noţiuni de contabilitate şi de o aviditate feroce, Rockefeller a reuşit să se impună. Noului produs Nujol i s-a atribuit „meritul” de „cură împotriva constipaţiei” şi a fost foarte comercializat la acea vreme. Între timp, medicii au descoperit că Nujol era nociv şi că ducea în timp la maladii grave, eliminând vitaminele liposolubile din corp. Standard Oil s-a luptat să evite pierderile prea mari care ar fi putut surveni din această cauză şi a adăugat rapid petrolului brut caroten pentru a elimina aceste carenţe. Senatorul Rozal S. Coperland era plătit 75.000 dolari pe an pentru a promova acest produs.
Imperiul Rockefeller a fost construit graţie acestei formidabile şmecherii care consista în a convinge oamenii să ingereze un derivat de petrol brut îmbogăţit cu caroten. Aşa au fost puse bazele industriei chimiei farmaceutice. Suntem deci foarte departe de fundamentele medicinii chineze, tibetane vedice sau persane, care erau în mod tradiţional bazate pe cunoştinţe extrem de precise legate de corpul uman şi erau centrate (ca preocupare) pe binele şi sănătatea fiinţelor umane.
Succesul comercial al produsului Nujol a permis diversificarea producţiei chimiei farmaceutice şi atingerea unui nivel ridicat al beneficiilor financiare. În 1948, cifra de afaceri anuală a lui Rockfeller se ridica la 10 miliarde de dolari. Medicamentul Nujol încă mai poate fi găsit sub formă de ulei de parafină pură, clasificat drept laxativ uşor şi recomandat împotriva constipaţiei cronice rebele în terapiile igieno-dietetice obişnuite. Este fabricat la ora actuală de laboratorul Fumouze.
Rockefeller şi IG Farben
Trustul chimiei farmaceutice pe care îl cunoaştem a fost conceput de către o asociaţie condusă de Rockefeller şi IG Farben din Germania nazistă. Compania Standard Oil aparţinând aşadar lui John D. Rockefeller, deţinea în 1939 15% din acest nou trust germano-american. Obiectivele industriale ale IG Farben din Germania nu au fost bombardate în timpul războiului tocmai pentru a proteja interesele lui Rockefeller. Încă din 1932, industria chimiei farmaceutice IG Farben îl finanţa pe Adolf Hitler cu până la 400.000 de mărci germane. Fără acest sprijin, aşa cum afirma tribunalul de la Nürenberg: „cel de al doilea război mondial nu ar fi avut loc…”
În 1941, IG Farben construieşte cea mai mare industrie chimică din lume la Auschwitz, profitând de mâna de lucru din lagărul de concentrare pentru fabricarea gazului Zyklon B. La procesul de la Nürenberg au fost declaraţi vinovaţi de genocid, sclavie, furt şi alte crime, 24 de responsabili ai Companiei IG Farben. Tribunalul de la Nürenberg a divizat Compania IG Farben în BASF, BAYER şi HOECHST. Toţi aceşti responsabili au fost însă eliberaţi în 1952, la numai un an după ce fuseseră condamnaţi, cu ajutorul lui Nelson Rockefeller, fostul lor patron comercial, la vremea aceea ocupând funcţia de Ministru al Afacerilor Externe al SUA. O dată eliberaţi, cei care se aflaseră în conducerea Companiei IG Farben s-au infiltrat în economia germană, ocupând funcţii foarte importante. Până în anii ‘70 consiliul director pentru societăţile BASF, BAYER şi HOECHST era constituit din membrii ai partidului nazist. Începând cu 1959 aceştia îl finanţau pe tânărul Helmut Kohl. Prin susţinerea politică a acestuia din urmă, cele trei filiale rezultate din IG Farben erau la momentul acela de 20 de ori mai puternice decât societatea mamă înfiinţată în 1941. Organizaţia nazistă de mondializare asociată lui Rockefeller, a constituit o reuşită totală, şi deja de multă vreme piaţa chimiei farmaceutice a planetei a fost şi este controlată, organizată şi administrată pentru a asigura expansiunea industrială mondială a chimiei farmaceutice.
IG Farben şi Codex
„Tradiţia” cartelului de la IG Farben a continuat sub un alt nume: „Asociaţia pentru Industria Chimică”. În 1955, industria chimică farmaceutică mondială a fost regrupată sub auspiciile Camerei de Comerţ Internaţional a Naţiunilor Unite şi Guvernului German. Eforturile lor comune au fost camuflate sub numele de cod CODEX ALIMENARIUS. Un mare număr de partide politice europene aşa-zise de stânga şi de dreapta au fost finanţate de această industrie pentru a se asigura o legislaţie favorabilă industriei farmaceutice.
Obiectivul Codex-ului
Codex Alimentarius intenţionează să pună în afara legii orice metodă alternativă în domeniul sănătăţii cum ar fi terapiile naturiste, folosirea suplimentelor alimentare şi a vitaminelor şi tot ceea ce ar putea constitui mai mult sau mai puţin un potenţial concurent pentru industria chimiei farmaceutice. Starea de spirit care predomină în cazul mondializării chimiei farmaceutice explică în mare parte desfiinţarea sistematică a inovatorilor ştiinţifici independenţi din ultimii 50 de ani. Această industrie foloseşte orice mijloc pentru a-şi păstra locul pe piaţă în ceea ce priveşte tratamentul cancerului, al SIDA, al maladiilor cardio-vasculare etc. De zeci de ani este posibilă tratarea şi vindecarea în majoritatea cazurilor a acestor maladii prin terapii naturiste alternative, dar sunt aplicate procedee de dezinformare în forţă pentru a se ascunde publicului aceste adevăruri.
Scoaterea în afara legii a oricărei informaţii referitoare la medicina alternativă va bloca eradicarea anumitor maladii, asigurând astfel profituri şi mai mari acestei industrii mondiale care tratează doar simptomele bolilor, fără a se îngriji de cauze.Doctorul Matthias Rath, un specialist german care duce campanii la nivel mondial pentru folosirea tratamentelor naturiste în cazul multor boli grave, descrie această situaţie astfel: „Adevăratul scop al industriei farmaceutice mondiale este de a câştiga bani pe seama bolilor cronice, şi nu de a se ocupa de prevenirea sau eradicarea acestor boli… Industria farmaceutică are un interes financiar direct în perpetuarea acestor maladii, pentru a-şi asigura menţinerea şi chiar creşterea pieţei de medicamente. Pentru acest motiv medicamentele sunt făcute pentru a alina simptomele şi nu pentru a trata adevăratele cauze ale bolilor… Trusturile farmaceutice sunt responsabile de un genocid permanent şi răspândit, ucigând în acest mod milioane de oameni…”
Codex-ul pus sub acuzare
O adevărată ,,legiune” de indivizi care să facă lobby pentru industria farmaceutică a fost angajată pentru a influenţa legislatorii, pentru a controla organismele de reglementare, pentru manipularea cercetării în domeniul medical şi educaţional. Numai în 1961, trusturile farmaceutice au făcut donaţii pentru marile universităţi din SUA în valoare de: Harvard – 8 milioane de dolari, Yale – 8 milioane de dolari, John Hopkins – 10 milioane de dolari, Stanford – 1 milion de dolari, Columbia din New York – 1,7 milioane de dolari etc.
Informarea medicilor este integral finanţată de către trusturi, care ascund cu grijă un mare număr de efecte secundare periculoase şi chiar mortale ale medicamentelor, negându-le public. După ce a stabilit clar originea acestor crime şi a dovedit responsabilitatea industriei farmaceutice în ceea ce priveşte instalarea unei politici mondiale de genocid extins, doctorul Matthias Rath a înmânat în data de 14 iunie 2003 Curţii Internaţionale de Justiţie de la La Haye (Olanda) un act de acuzare pentru crime împotriva umanităţii.
Sute de milioane de petiţii au fost trimise către Parlamentul European
La data de 13 martie 2002 europarlamentarii au adoptat legi în favoarea industriei farmaceutice, fixate prin dispoziţii ale Codex-ului Alimentarius şi care vizau elaborarea unei reglementări constrângătoare pentru toate terapiile naturiste şi suplimentele alimentare – o manieră mai indirectă de a desfiinţa concurenţii care ar putea să ocupe un anumit loc pe piaţă, pentru că sănătatea se vinde şi se cumpără.
Un val de petiţii din partea populaţiei a inundat mesageria europarlamentarilor, într-o asemenea măsură încât comunicaţiile interne au fost blocate. În ciuda a o jumătate de miliard de petiţii, directivele Codex-ului Alimentar au fost adoptate. Acest vot a fost o veritabilă denigrare a democraţiei, prevestind şi alte viitoarele dificultăţi în respectarea acesteia.
Aplicaţii ale directivelor Codex Alimentarius
Începând cu iulie 2005, directivele Codex-ului Alimentarius enunţate de către Directiva Europeană în ceea ce priveşte suplimentele alimentare trebuie aplicate sub ameninţarea sancţiunilor financiare. Iată în ce constau acestea:
1) Este vorba de a elimina orice supliment alimentar natural. Toate aceste suplimente vor fi înlocuite de 28 de produşi de sinteză farmaceutică (aşadar toxici), care vor fi dozaţi şi vor fi disponibili numai în farmacii, pe bază de prescripţie medicală. Clasificate ca toxine, vitaminele, mineralele şi plantele medicinale vor fi pe piaţa numai în doze care NU au impact asupra nimănui. Magazinele noastre de produse naturiste şi suplimente alimentare vor rămâne pe raft numai cu 18 produse, atâtea câte sunt pe lista Codex-ului. Tot ceea ce NU este pe listă, de exemplu coenzima Q10, glucosamine etc., vor fi ilegale şi asta nu înseamnă ca vor fi numai cu prescripţie, ci vor fi ILEGALE adică „foloseşte-le şi te duci la închisoare”.
2) Medicina naturistă cum ar fi acupunctura, medicina energetică, ayurvedică, tibetană etc, va fi progresiv interzisă.
3) Agricultura şi alimentaţia animalelor vor fi reglementate conform normelor fixate de trusturile chimiei farmaceutice, interzicând din principiu aşa numita agricultură bio. Aceasta implică, de exemplu, ca fiecare vacă de lapte de pe planetă să fie tratată cu hormonul de creştere bovin recombinat genetic produs de Monsanto. Mai mult, potrivit Codexului, orice animal de pe planetă folosit în scopuri de hrană TREBUIE tratat cu antibiotice şi cu hormoni de creştere. Regulile Codexului permit ca produsele ce conţin organisme modificate genetic (OMG) să nu mai fie etichetate corespunzător. Mai mult, în 2001, 12 substanţe chimice despre care se ştie că sunt cauzatoare de cancer, au fost interzise în mod unanim de 176 de ţări, inclusiv de SUA. Ei bine, Codex Alimentarius aduce înapoi 7 dintre aceste substanţe interzise, precum hexachlorobenzene, dieldrin, aldrin etc, care vor putea fi folosite la liber din nou.
4) Alimentaţia umană certificată legal va trebui să fie iradiată cu Cobalt. Sub regulile Codexului, aproape toate alimentele trebuie iradiate. Si nivelurile de radiaţie vor fi mult mai mari decât cele permise anterior.
Codex Alimentarius va controla accesul asupra acizilor aminaţi esenţiali, asupra vitaminelor şi mineralelor. Extinderea controalelor va acţiona progresiv eliminând orice medicină alternativă naturistă ancestrală.
Este vremea solidarităţii
NU-ul masiv faţă de Constituţia Europeană înseamnă totodată un NU faţă de Codex Alimentarius, organ de propagandă al industriei chimiei farmaceutice, care vizează obţinerea unui monopol mondial de un despotism nemaiîntâlnit până acum. A nu lua în considerare opinia a sute de milioane de cetăţeni este o gravă lipsă de respect din partea oamenilor politici. Sute de milioane de cetăţeni din întreaga lume nu vor să permită ca medicina naturistă milenară să fie interzisă pentru ca pseudoştiinţa chimiei farmaceutice să îşi păstreze şi să îşi întărească poziţia pe piaţă.
Pericolele chimiei farmaceutice
În fiecare an, 800.000 persoane mor în America de Nord în urma prescripţiilor medicale alopate. Chimia farmaceutică mai mult ucide decât vindecă. Un raport al ONU menţionează că numai 26 din cele 205.000 de medicamente ale acestei industrii sunt indispensabile. Dintre cele 26, numai nouă ar trebui să beneficieze de prioritate absolută. Dar dacă se recurge la medicina chineză, persană sau indiană, acele nouă componente chimice nu mai au aproape nicio utilitate! Altfel spus, fără chimia farmaceutică lumea ar fi mai sănătoasă.
Rezistenţă Internaţională faţă de Codex Alimentarius
– Africa de Sud a afirmat că nu se va conforma directivelor Codex-ului Alimentarius. Ministrul Sănătăţii Manto Tshabalala-Msimang a declarat că ţara sa este în dezacord cu această dihotomie între medicina naturistă şi medicina alopată. Conform concluziilor sale, aceste dispoziţii vizează doar obţinerea banilor de pe urma remediilor brevetate şi de aceea urmăresc să discrediteze folosirea produselor naturiste.
– India nu se va conforma directivelor Codex-ului Alimentarius pentru că acest Codex a promovat formule ce conţin ingrediente chimice care cauzează inflamaţii extrem de distructive la nivelul creierului copiilor. Delegatul indian însărcinat pentru a pleda împotriva Codex-ului a fost ignorat, iar când acesta a insistat pentru o dezbatere, a fost dar afară din cameră.
– Asociaţia medicilor şi chirurgilor americani şi-a exprimat opoziţia faţă de Codex Alimentarius, pentru a putea continua să se folosească de remediile naturiste, alături de cele medicamentoase.
– În Marea Britanie, practicanţii medicinii naturiste, susţinuţi de membrii Camerei Lorzilor s-au opus ferm politicii pro-codex a lui Tony Blair. Acesta din urmă a fost taxat pentru ipocrizie, întrucât a afirmat public că familia lui foloseşte remedii naturiste, suplimente alimentare şi produse homeopatice.
Două ideologii diferite
Avem de a face cu o luptă între două concepţii antagoniste. Pe de o parte ideologia francmasonică a lui Rockefeller, în care unicul obiectiv este de a vinde fără scrupule, de a instaura hegemonia şi o unică putere mondială. A reface totul în molecule sintetice, a nega orice altă medicină diferită de cea alopată, este ideea de progres susţinută de către toate trusturile farmaceutice. Această politică nu are nimic democratic şi vizează modelarea maselor după voia ei şi în funcţie de propriile necesităţi (fundaţii, educaţie, false norme ştiinţifice, propagandă, desfiinţarea diferitelor forme de medicină naturistă ancestrală). Elita francmasonică crede că poate nega opinia populaţiei, deoarece crede că poate modela masele după voinţa ei.
În 1962 francmasonii au afirmat că: „Cel care controlează hrana, controlează lumea. Vom pune bazele unui proiect de implementare, la nivel global, a unui Codex Alimentar până pe 31 decembrie 2009”
Erau un fel de linii directoare. Comisia Codexului Alimentarius e administrată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi de Organizaţia pentru Agricultură şi Hrană. Aceste două organizaţii finanţează Codexul şi îl pun în aplicare la cererea Naţiunilor Unite. În 1994, Codexul a declarat nutrienţii a fi toxine. Incredibil ce-i drept dar perfect adevărat. Sunt otrăvuri. Până aici a mers alienarea celor care promovează aceste măsuri aberante.
Pe de altă parte există adevăraţii biologi, medici autentici, adevăraţi terapeuţi sau cercetători, adesea violentaţi de aroganţa cartelului chimiei farmaceutice. Aceştia au stabilit conceptul de bio-individualitate fondat pe libertatea pacientului de a-şi alege singur terapia. Acest concept trezeşte în pacient spiritul de cercetare, îi oferă alternative în maniera de a se vindeca. Această abordare se adaptează mai degrabă individualităţii specifice a fiecărui pacient, decât impunerea unui protocol terapeutic de masă neindividualizat. Maladia are o conotaţie specifică în viaţa fiecărui individ; fără să se ţină cont de acest lucru, fiinţa umană este adusă la rangul de maşină fizico-chimică. Ori fiinţa umană este mult mai mult decât asta…
Dincolo de toate aceste consideraţii, ne aflăm în faţa a două concepţii umane, pe de o parte a omului-robot, parte integrantă a unui sistem, iar pe de altă parte a fiinţei holistice, reflexie microcosmică a întregului univers. Gandhi spunea despre occidentali: „omul alb (un occidental) nu trăieşte, ci funcţionează.” Astăzi ni se dă şansa de a trăi în loc de a funcţiona…
MODIFICAREA GENETICA A CULTURILOR
“Adoptarea organismelor modificate genetic pune omenirea pe un drum sigur catre cel mai mare dezastru ecologic din istorie”, a avertizat Printul Charles intr-un interviu pentru The Daily Telegraph. Printul Charles a mai adaugat ca “bazandu-ne pe producatorii giganti de alimente, in loc de micii fermieri, ne vom indrepta spre un mare dezastru. Ar trebui sa vorbim despre siguranta alimentelor, nu doar producerea lor. Asta conteaza cu adevarat si asta e ceva ce lumea nu intelege”.
Mostenitorul tronului Marii Britanii si-a manifestat convingerea ca micii fermieri vor fi fortati sa-si paraseasca terenurile de catre marii producatori de alimente care se vor orienta spre culturi modificate genetic. “Vom ajunge sa avem milioane de mici fermieri izgoniti de pe pamanturile lor catre zone periferice degradate si nefolosibile”, a declarat Charles, citat de The Guardian.
Pentru a proba cele declarate, Charles a dat exemplul problemelor ecologice in tari care au folosit culturile modificate genetic sa-si sporeasca productia de alimente: “Priviti la Australia de Vest. Mari probleme de salinizare. Am fost acolo si am vazut cateva din abordarile excesive ale agriculturii moderne”.
Declaratiile Printului Charles vin intr-un moment in care lumea isi exprima ingrijorarea fata de cresterea preturilor la alimente. The World Bank estimeaza ca preturile la alimente s-au dublat in ultimii trei ani, iar presedintele sau Robert Zoellick sustine ca peste doua miliarde de oameni sunt afectati de criza alimentara.
Una din cele mai controversate tehnologii pe care Monsanto (liderul mondial in OMG) o are in dezvoltare este tehnologia V-GURT, prin care plantele sunt modificate sa aiba semintele sterile astfel fermierul este in mod efectiv facut dependent de corporatie. Cand vezi cum gandesc cei care au putere si bani si “ne salveze”, este cinic si periculos sa lipesti eticheta marioneta si extremist pe cineva care este printre putinii care mai gandeste pe termen lung si in ansamblu.
Mutantii mortali din farfurie:
Criza economica internationala, care a dus la scaderea puterii de cumparare, readuce in discutie un subiect care a generat discutii aprinse : alimentele modificate genetic(OMG). Astfel de produse sunt o alternativa mai ieftina la alimentele ecologice, care s-au scumpit semnificativ in ultimii ani.
OMG-urile sunt respinse de organizatiile de mediu si cele sanitare, care reclama influenta negativa asupra sanatatii. Folosirea unor termeni de « concentrat » sau « congelat » ascunde de multe ori prezenta unui organism modificat genetic. Ce mancam, de fapt ? Cat sunt de daunatoare aceste alimente ? Europarlamentarul liberal Magor Csibi va raspunde la intrebarile cititorilor HotNews.ro in legatura cu acest subiect, vineri, la ora 11.00. Cele mai interesante intrebari vor fi reluate in emisiunea Bucuresti Punkt Bonn, realizata de HotNews.ro si Radio Deutche Welle.
* Produsele modificate genetic sunt cu pana la 30-35% mai profitabile decat cele natrale, acesta fiind unul dintre cele mai puternice motive pentru care marii producatori alimentari fac lobby pentru “legalizarea” lor la nivel mondial.
* Comisia Europeana spune ca OMG pot pune capat crizei alimentare mondiale, dar subliniaza ca utilizarea acestor culturi trebuie atent monitorizata si analizata.
* Romania este al treilea mare cultivator de porumb modificat genetic (MG) din Uniunea Europeana, cu o suprafata semanata anul trecut de 7.146 hectare, comparativ cu 350 hectare cultivate in 2007, potrivit Serviciului International de Achizitionare a Aplicatiilor Agricole Biotehnologice (ISAAA), informeaza Reuters. Numarul tarilor care cultiva porumbul MG a scazut anul trecut la sapte, dupa interzicerea acestuia in Franta. Tara noastra a urcat trei locuri fata de 2007, cand se situa pe penultima pozitie, inaintea Poloniei.
* Germania, Marea Britanie si Olanda se declara in favoarea OMG-urilor, iar Austria sau Grecia considera ca nu trebuie sa promoveze acest tip de culturi.
Ce sunt organismele modificate genetic?
Recent au fost create plante transgenice cu importanta majora in alimentatie, cum sunt porumbul si cartofii reyistenti la insecte, fasolea, soia toleranta la glifosfat, rosiile cu coacere intarziata, etc. Toate aceste produse, nou create de om, nu exista in natura, iar impactul lor asupra mediului, ecosistemului si implicit asupra fiintei umane nu este cunoscut in totalitate.
Alimentele modificate genetic ar putea reprezenta un risc pentru sistemul imunitar uman, declara Stanley Ewan, patologist la Aberdeen University Medical School din Anglia. In urma experientelor facute pe sobolani, acestia au prezentat importante modificari cerebrale in urma hranirii lor cu cartofi modificati genetic.
OREZUL FRANKENSTEIN modificat cu gene umane :
Astfel, orezul modificat genetic in laboratoarele Ventria Bioscience, din California, este capabil sa produca doua proteine care se gasesc in laptele matern, saliva si lacrimi.
Aceste proteine, spun creatorii orezului cu gene umane, vor putea fi utilizate pentru a incetini ritmul deshidratarii care intervine in cazurile severe de diaree la copii. Diarea infantila este un ucigas de temut mai ales in randul tarilor lumii a treia, unde se inregistreaza anual doua milioane de decese infantile.
Ventria Bioscience a primit o aprobare preliminara pentru a-si cultiva orezul pe aproximativ 1200 hectare in Kansas, compania intentionand sa introduca proteinele astfel obtinute in bauturi, iaurt si batoane de musli.
Noutatile anuntate de laboratoarele Ventria Bioscience i-au intrigat insa pe criticii alimentelor modificate genetic din intreaga lume. Acestia sustin ca societatea californiana a incalcat o regula nescrisa care nu permite amestecarea genelor umane cu cele ale plantelor. Departamentul american de Stat pentru Agricultura da insa semne ca va permite si cultivarea la scara larga a asa-numitelor ‘alimente Frankenstein’.
Cercetatorii britanici s-au declarat tulburati de aceasta veste. ‘Exista riscuri imense pentru sanatatea noastra, iar oamenii trebuie sa trateze aceasta problema cu toata seriozitatea’, a precizat cercetatoarea britanica Becky Price, de la GeneWatch UK, care se ocupa cu monitorizarea noilor alimente modificate genetic.
‘Dorim sa facem pretul produselor medicale abordabil (…) mai ales in tarile slab dezvoltate’, explica Scott Deeter, presedintele Ventria Bioscience, o companie cu numai 16 angajati, cu sediul central la Sacramento, California. ‘Pentru ca acest lucru sa devina realitate, ne gandim sa folosim plantele pentru a produce proteine, mai ales anticorpi, scopul final fiind fabricarea de medicamente’, mai declara Deeter.
Criticii spun insa ca folosirea ‘recoltelor si a suprafetelor agricole pe post de fabrici de medicamente este un lucru extrem de ingrijorator. Daca aceste culturi farmaceutice vor ajunge in cele din urma pe masa consumatorilor, sanatatea oamenilor ar putea fi afectata iremediabil’, precizeaza Clare Oxborrow, reprezentanta organizatiei ‘Friends of the Earth’ (Prietenii Pamantului).
Si in Statele Unite, initiativa Ventria Bioscience are numerosi contestatari. ‘Union of Concerned Scientists’, una din cele mai puternice organizatii de etica ale oamenilor de stiinta, avertizeaza: ‘este absolut o imprudenta sa cultivi medicamente. Astfel nu va exista nici un control asupra dozelor la care vor fi expusi oameni, iar unii ar putea fi alergici la aceste proteine’.
Ventria a produs trei sortimente de orez, fiecare cu o gena umana diferita care determina plantele sa produca trei proteine umane. Doua dintre acestea – lactoferrina si lizozima – sunt proteine cu puternica activitate enzimatica asupra unor germeni patogeni. Genele, cultivate in laborator pentru a produce o versiune sintetica a acestor proteine, sunt introduse in embrionii plantelor prin intermediul unei bacterii.
Pana in momentul de fata plantele cu gene de origine umana au fost utilizate doar pentru realizarea unor teste de laborator. Ventria planuia initial sa-si cultive orezul in sudul statului Missouri, dar s-a izbit de opozitia categorica a fabricantului de bere Anheuser-Busch, un important cumparator de orez, care a amenintat cu boicotul pentru ca exista riscul ca orezul ‘natural’ sa vina in contact cu cel modificat genetic.
Acum Departamentul american de Stat pentru Agricultura considera ca nu exista nici un risc pentru ca Ventria poseda echipamentul necesar pentru a stoca si procesa orezul in conditii de maxima siguranta, astfel incat semintele acestuia sa nu se amestece cu altele.
Compania sustine ca folosind proteinele orezului modificat genetic ar putea fi salvate vietile a doua milioane de copii care mor anual din cauza deshidratarii provocate de diaree. Un studiu efectuat recent in Peru, pe banii Ventria, a aratat ca micutii cu diaree severa s-au vindecat cu o zi si jumatate mai repede daca lichidele care le-au fost administrate au inclus si proteinele mentionate mai sus.
FOARTE IMPORTANT DE STIUT :
In toate tarile se adauga E-uri alimentelor in scopul conservarii lor o perioada mai lunga. Problema este ca in Romania se depaseste doza admisa pentru aceste adaosuri. Iata deci o trecere in revista a acestor ‘otravuri’ care se strecoara in hrana copiilor nostri. Morala este simpla : incercati sa ii dati copilului dvs cit mai multe alimente naturale si feriti-i atit cit puteti de alimentele ‘dubioase’.
Mini-dictionar de E-uri
E555 (silicatul de aluminiu si potasiu) este folosit in sare, lapte praf si faina. Desi se cunoaste ca aluminiul este cauza unor probleme placentare in timpul sarcinii si ca este asociat cu boala Alzheimer, este permis in Romania.
E210 (acidul benzoic) se adauga la bauturi alcoolice, produse de brutarie, branzeturi, condimente, dulciuri, medicamente. Poate provoca crize de astm, in special la persoane dependente de medicatie, si poate reactiona, provocand hiperaciditate la copii. In urma testarii pe animale de laborator, a fost asociat si cu cancerul.
E211 (benzoatul de sodiu) este folosit ca antiseptic, conservant alimentar si pentru a masca gustul unor alimente de calitate slaba; bauturile racoritoare cu aroma de citrice contin o cantitate mare de benzoat de sodiu (pana la 25 mg/250 ml); se mai adauga in lapte si produse din carne, produse de brutarie si dulciuri, este de asemenea prezent in multe medicamente; se cunoaste ca provoaca urticarie si agraveaza astmul. Asociatia consumatorilor din Piata Comuna Europeana il considera cancerigen, insa este permis in Romania.
E250 (nitritul de sodiu) este utilizat in stabilizarea culorii rosietice a carnii conservate (fara nitrit, hot dogs si bacon ar arata gri) si da o aroma caracteristica. Adaugarea de nitriti in alimente poate duce la formarea de cantitati mici de substante cu potential cancerigen, in special in bacon. Companiile care proceseaza carnea adauga acum, pe langa nitrit, acid ascorbic sau izoascorbic pentru a impiedica formarea de nitrozamine. Industria carnii justifica utilizarea nitritilor pentru efectul lor inhibitor asupra dezvoltarii bacteriilor producatoare de toxina botulinica.
E132 (indigotina) este un colorant care se adauga in tablete si capsule, inghetata, dulciuri, produse de patiserie, biscuiti; poate provoca greata, voma, hipertensiune arteriala, urticarie, probleme de respiratie si alte reactii alergice. Este permis in Romania.
E123 (amaranthul) este obtinut din planta cu acelasi nume; este folosit in amestecuri pentru prajituri, umpluturi cu aroma de fructe, cristale pentru jeleuri, poate provoca astm, eczema si hiperaciditate; in teste pe animale a provocat defecte neonatale si moarte fetala.
E122 (azorubina) este un colorant rosu, obtinut din gudron, care se adauga la dulciuri, martipan, cristale pentru jeleuri, peltea. Poate produce reactii adverse la persoanele astmatice si la cele alergice la aspirina. Este interzis in Japonia, Suedia, SUA, Austria si Norvegia. Este permis in Romania.
E155 (brun HT) este utilizat in ciocolata si prajituri. Poate produce reactii adverse la persoanele alergice la aspirina si la cele astmatice. Se cunoaste, de asemenea, ca poate produce sensibilitate dermica. Este interzis in Danemarca, Belgia, Franta, Germania, Elvetia, Suedia, Austria, SUA, Norvegia. Este permis in Romania.
E952 (ciclamat) este un indulcitor artificial care poate produce migrene si alte reactii adverse; unele testari au aratat ca poate fi cancerigen; este interzis in SUA (din 1970) si Anglia din cauza potentialului cancerigen. Este permis in Romania.
E312 (galat de dodecil) se foloseste pentru a preveni rancezirea alimentelor grase; poate provoca iritatie gastrica sau cutanata; nu este permis in alimente pentru sugari si copii mici deoarece provoaca tulburari hematologice; este asociat, de asemenea, cu tulburari nervoase; se foloseste in uleiuri, margarina, untura, sosuri de salate. Este permis in Romania.
E420 (sorbitol si sirop de sorbitol) este un indulcitor artificial si umectant care se obtine din glucoza sau prin sinteza; se foloseste in dulciuri, fructe uscate, hrana saraca in calorii, siropuri farmaceutice si este printre primii sapte conservanti utilizati la produsele cosmetice; nu este permis in hrana pentru sugari si copii mici deoarece poate provoca tulburari gastrice. Este permis in Romania.
Atentie – colorantii din sucuri si dulciuri produc cancer
Dulciurile si produsele racoritoare sunt destinate in special copiilor si, pentru a fi mai ispititoare, au nevoie de coloranti cat mai atragatori. Acestia, desi valorosi prin proprietatile lor intrinsece, sunt vatamatori pentru sanatate, determinand deficiente in vitamina B6 si zinc si chiar aparitia, in timp, a unor tumori. Un astfel de colorant este tartrazina – E102, acceptat de legislatia romaneasca, dar interzis pentru produse alimentare in Suedia, Elvetia, Marea Britanie si Olanda.
Conform unui studiu al Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor (APC) din Romania, s-a constatat ca pe piata romaneasca exista anumite produse, destinate in special copiilor, care contin acest colorant: bomboanele Ciclete cu aroma de zmeura (producator C.M. Chimica Daily Bucuresti), bauturile racoritoare Kick de portocale (sub licenta Royal Crown Company), Prigat Orange Light (Sigat Beverage Company), Fanta Exotic (SC Coca-Cola HBS Rom) si Mirinda Orange (imbuteliata la Quadrant-AMRoQ Beverages), bomboanele Kathy Lemon (Confiseue Kathy, Bruges), budinca cu gust de vanilie (Euro Food Prod), bomboanele gumate Sugus Exotic (Kraft Foods Romania), acadelele Chupa Chups (Elkeka Romania), Bega – baton cu spuma si jeleu de lamaie (Kandia Timisoara Romania) si Kroky Mania (jeleuri Silvana drajate de caise, zmeura sau portocale, produse de Kraft Jacobs Suchard Romania).
Efecte negative asupra sanatatii
Acest colorant determina o reactie de intoleranta la aproximativ zece oameni din o mie, care se manifesta prin edeme ale buzelor, urticarie, rinite, astm, purpura si chiar soc anafilactic. Persoanele alergice la aspirina sunt alergice si la tartrazina. Acest colorant se elimina preponderent prin bila, deci persoanele cu afectiuni la nivelul acestui organ pot avea probleme cu sanatatea din cauza consumului unor produse colorate cu tartrazina. Consumul acestor produse determina deficiente in vitamina B6 si zinc, ceea ce declanseaza probleme mai ales femeilor. S-a constatat ca vitamina B6 este implicata in metabolismul progesteronului, care la randul sau are un rol in procesarea excesului de estrogen. In acest fel, femeile cu probleme hormonale (hipersecretii de estrogeni) pot sa dezvolte in timp diferite tipuri de tumori (fibroame etc.).
Doza maxima admisa
APC Romania solicita autoritatilor de resort interzicerea folosirii acestui compus, cel putin pentru produsele frecvent consumate de copii, deoarece s-a constatat ca dozele mari de tartrazina determina modificari histologice ireversibile ale ficatului. Tinand cont ca acest compus este frecvent folosit in bauturile racoritoare pe perioada verii, problemele cauzate de tartrazina pot deveni extrem de grave. Doza maxima admisa pentru consum este de 0,75 mg/kg corp, iar in produsele alimentare 70 mg/kg corp, cu exceptia rahatului, unde doza admisa este de 30 mg/kg. Cu alte cuvinte, daca un producator introduce in bauturi racoritoare cantitatea maxima de colorant – 70 mg/kg (echivalent litru) – atunci o persoana de 30 kg care bea doi litri de suc va ingera 140 mg colorant, in timp ce doza maxima admisa pentru o persoana de 30 kg este de 22,5 mg.
Asadar recapitulam…
-aditivi alimentari care produc cancer: E131, 142, 211, 213, 214, 215, 216, 217, 218, 239, 330;
-aditivi alimentari care afecteaza vasele de sange: E250, 251, 252;
-aditivi alimentari care produc boli de piele: E230, 231, 232, 233;
-aditivi alimentari care ataca sistemul nervos: E311, 312;
-aditivi alimentari care pot produce tulburari digestive: E338, 339, 340, 341, 363, 465, 466, 450, 461, 407;
-aditivul care distruge vitamina B12: E200.
E123 – este interzis in SUA si in fostele state sovietice. Se gaseste in bomboane, jeleuri, dropsuri mentolate, branzeturi topite si creme de branza. Este considerat cel mai puternic cancerigen dintre aditivi. In aceeasi categorie face parte si E110, care intra in componenta dulciurilor (mai ales a prafurilor de budinca), colorandu-le in acel galben de „apus de soare”, de care vorbeam ceva mai sus.
E330 – produce afectiuni ale cavitatii bucale si are actiune cancerigena puternica. Se gaseste in aproape toate sucurile din comert.
E102 – este un alt colorant care se gaseste in dulciuri, mai ales in budinci. Are actiune cancerigena si el.
Conservantii, aromele, colorantii – intr-un cuvant aditivii – sunt indicati pe ambalaj cu litera „E”, urmat de un numar format din trei sau patru cifre. Unele dintre aceste substante sunt nocive, toxice, chiar cancerigene. Oamenii de stiinta afirma ca, in cantitati mici, consumul lor nu constituie un pericol pentru organism. Totusi, pentru a preveni eventualele pericole, Statele Unite ale Americii si Uniunea Europeana au interzis o parte din „E”-uri. In Romania, laboratoarele nu pot detecta toti aditivii ce sunt introdusi in alimente, iar de multe ori produsul este introdus pe piata doar prin datele furnizate de producator. Exista astfel riscul de a nu se respecta cantitatea adaosurilor sintetice conform reglementarilor legale.
„E”-urile, sinonime cu otrava
Conform normelor oficiale, prin aditivi alimentari se intelege orice substanta care, in mod normal, nu este consumata ca aliment in sine si care nu este utilizata ca ingredient alimentar caracteristic – avand sau nu o valoare nutritiva, prin a carei adaugare intentionata la produsele alimentare in scopuri tehnologice pe parcursul procesului de fabricare, prelucrare, preparare, tratament, ambalare a unor asemenea produse alimentare, devine o componenta a produselor alimentare respective.
E-urile sunt acei aditivi adaugati in alimente cu rol de indulcitori, coloranti, emulgatori, conservanti. Alinierea la normele Uniunii Europene a presupus folosirea codurilor de tip „E” pentru aditivii alimentari.
Numeroase organisme internationale de sanatate au tras insa serioase semnale de alarma cu privire la aceste adaosuri sintetice, declarandu-le toxice. Folosirea lor indelungata sau improprie poate duce, in timp, la formarea unor afectiuni grave, care nu mai pot fi tratate.
Potrivit rapoartelor organizatiilor internationale, mortalitatea in randul populatiei globului, cauzata de consumul alimentelor imbogatite cu substante artificiale, se afla pe locul al treilea, dupa consumul de droguri si medicamente si dupa accidentele de circulatie.
Organismul, supus la bombardamente chimice
Consumul indelungat de alimente care au in compozitie aditivi obtinuti pe cale sintetica supune organismul la un adevarat bombardament chimic care afecteaza organele interne. Pentru a se apara, acesta ajunge sa produca anticorpi peste masura, care in cele din urma participa si ei la vatamarea organelor. In cazurile nefericite, rezultatul acestor procese este distrugerea iremediabila a sistemului imunitar si aparitia unor tumori maligne sau benigne.
Studiile de specialitate arata ca sunt cateva produse a caror folosire indelungata favorizeaza crearea unui astfel de dezechilibru in organism. Folosirea lor intamplatoare, pentru o perioada limitata de timp, nu are efect daunator. Pe Internet sunt site-uri care vorbesc despre nocivitatea acestor produse.
Margarina afecteaza sistemul imunitar
Este un produs aparut in al doilea razboi mondial, atunci cand untul incepuse sa devina inaccesibil. Cercetatorii americani au descoperit accidental ca daca se incalzeste la 150 de grade Celsius un amestec de uleiuri vegetale, in prezenta hidrogenului si folosind catalizatori de nichel, se obtine un produs alb, asemanator untului, cu o structura moleculara identica cu cea a plasticului, pe care l-au botezat „margarina”, dupa numele sotiei (Margot) unuia dintre savanti. Din acel moment si pana acum, progresul tehnologic a permis ca produsul, cu ajutorul substantelor sintetice, sa fie din ce in ce mai apetisant si mai atragator. Mirosul de lapte al margarinei e obtinut pe cale chimica. Grasimile care se afla in compozitia ei sunt insa greu asimilate de organism, care, pentru a face fata solicitarii, utilizeaza o cantitate mare de energie.
Sistemul imunitar este astfel neglijat si se creeaza o mai mare sensibilitate la infectii, la intoxicatii si la imbolnavirea de cancer. De asemenea, in procesul de metabolizare a grasimilor, ficatul este solicitat excesiv, favorizand hepatita.
Aspartamul, un indulcitor criminal
Este unul dintre alimentele cele mai controversate. Fiind deosebit de concentrat, el lezeaza organele digestive, pe care le obliga sa prelucreze o cantitate prea mare de energie. Pentru ca nu poate fi prelucrat tot, o parte din substanta trece imediat in sange, prin intestinul subtire, provoaca hiperglicemie, ceea ce obliga pancreasul sa produca in exces insulina. In acest fel, organismul este dereglat, creandu-se stari de oboseala si de agitatie. Pe termen lung, consumul in exces de aspartam expune la gripa, boli de plamani, infectii urinare si intestinale. Lipsa de calciu apare si ea in timp.
Cunosc situatia alimentelor din Romania si cunosc si situatia alimentelor din strainatate, .Fiind unul dintre acele persoane careia ii pasa ce mananca, pot spune ca nu cumpar nimic pana nu sunt sigur ca este 100% natural sau organic. Si nu pot sa spun ca sunt foarte scumpe,(vorbesc de Franta) din contra in ultimul timp am observat ca sunt din ce in ce mai accesibile, pe masura ce producatorii pun acum pe prim plan sanatatea consumatorului.(aici majoritatea E-urilor sunt interzise, iar cand sunt folosite, produsul contine un fel de „avertisment”) Altfel n-ar mai face fata concurentei.
Sotia e insarcinata acum si, cu atat mai mult inteleg grija fata de copii, avand in vedere ca sunt principalii consumatori de bomboane, sucuri, prajituri care, din pacate, in Romania contin cantitati enorme de substante artificiale. Insa cred ca poti sa-ti protejezi copilul, invatandu-l de mic sa nu consume asa ceva, dar in acelasi timp avand grija sa-i asiguri portia de „dulciuri” facandu-i in casa prajituri cu ingrediente naturale, sucuri din fructe, etc., dar si mai bine, sa-l obisnuiesti de mic cu fructe cat mai multe si variate.
Adio medicina naturista,cacise va interzice medicamentele homeopate
Desi nu este foarte mediatizat, targul e ca si facut. Suntem pe cale de a vedea cum toate medicamentele naturiste vor disparea, iar medicilor le va fi interzis sa le mai prescrie.
Big Pharma, organizatia din care fac parte cele mai mari companii farmaceutice, este aproape de finalul bataliei impotriva medicamentelor homeopate. Astfel ca, din 1 Aprilie 2011 toate medicamentele bazate pe plante ar putea fi interzise in Uniunea Europeana, informeaza site-ul gaia-health.com. Si in Statele Unite, abordarea este putin diferinta, insa cu aceleasi efecte devastatoare.
Potrivit site-ului, Big Pharma si Agribusiness au ajus aproape de finalul planului de a detine monopolul pe intreagul domeniu al sanatatii, de la ceea ce mancam, pana la felul in care ne tratam cand suntem bolnavi. “Sa nu aveti dubii, aceasta <preluare> ne va fura si putina sanatate care ne-a mai ramas”, scriu jurnalistii gaia-health.Mai exact, Directiva Europeana privind Medicamentele Traditionale din Plante (THMPD) a stabilit cateva reguli privind modul de folosire a produselor din plante, care pana acum au fost comercializate in mod liber.Potrivit acestei directive, toate produsele naturiste vor trebui sa treaca prin aceleasi proceduri ca si cele farmaceutice, fara sa tina cont daca o anumita planta sau preparat din plante s-a folosit fara probleme de sute de ani. Costurile acestor proceduri, estimate intre 80.000 si 120.000 de lire sterline pentru fiecare planta, sunt prea mari pentru ca micii producatori, in afara de companiile Big Pharma, sa le poata suporta.
Nu va conta ca o planta a fost folosita cu succes si in siguranta de sute de ani, potrivit noii legi, aceasta va fi tratata ca si cum ar fi un drog, fiindca este folosita in forma naturala si nu este purificata – ceea ce ar schimba complet natura plantei si efectele pe care acesta le-ar avea.
Au fost infiintate companii care sa domine alimentaţia în lume,pentru a introduce dictatura mortala in farfurie!
Această fotografie a fost făcută în februarie 2014 pe insulele Borneo din Indonesia şi prezintă enormul teren deforistificat cu scopul creerii plantaţiei pentru obţinerea uleiuriurilor de palmieri.
În agricultură şi industria alimentară sunt angajaţi peste un miliard de lucrători sau o treime din forţa globală de muncă. Cu toate că această industrie este impunătoare, doar un număr mic de companii deţin influenţa asupra acestui domeniu. În raportul său, “Behind the Brands,” Oxfam Internationals-a focusat asupra 10 cele mai mari şi influente companii de produse alimentare şi băuturi. Aceste corporaţii sunt într-atât de puternice, încât politicile şi deciziile acestora pot avea un impact major asupra condiţiilor de muncă din întreaga lume şi în mod special asupra mediului înconjurător.
Agenţia de ştiri 24/7 Wall St. a efectuat o analiză şi a obţinut datele despre venituri, profit net, active şi numărul angajaţilor din top 10 cele mai mari companii din indistria alimentară. Cifrele au fost recalculate în dolari SUA. Aceste companii sunt considerate cele mai mari datorită câtorva indicatori. Toate au venituri calculate în zeci de miliarde de dolari SUA încă în 2013. Cinci din ele au active de minim 50 miliarde US, pe cînd patru au înregistrat profit de peste 6 miliarde. Sumar, în aceste 10 companii sunt angajaţi peste 1,5 milioane de oameni, iar despre cei contractaţi nici nu se mai pomeneşte.
Associated British Foods PLC
Venit: 21.1 mlrd USD Cheltuieli pentru publicitate: N/A Profit: 837 milioane USD Nr. angajaţilor: 112 652
Associated British Foods este o companie din Marea Britanie, care şi-a făcut prezenţa globală prin achiziţii. Corporaţia operează cu fabrici de zăhar, comercializează angro ingrediente şi produse alimentare.
The Coca-Cola Co.
Venit: 46.9 mlrd USD Cheltuieli pentru publicitate: 3.0 mlrd USD Profit: $8.6 mlrd USD Nr. angajaţilor: 130 600
Coca-Cola este unul din cel mai recunoscut brand din lume. Practic jumătate din băuturele vândute erau sub marca comercială Coca-Cola.
Groupe Danone S.A.
Venit: 29.3 mlrd USD Cheltuieli pentru publicitate: 1.2 mlrd USD Profit: 2.0 mlrd USD Nr. angajaţilor: 104 642
Acest grup francez chiar merită titlul de “prezenţă globală”. Cele mai mari pieţe (după vânzări) sunt Rusia, apoi Franţa, Statele Unite, China şi Indonezia. Cea mai mare parte a produselor prezintă produsele lactate.
General Mills, Inc.
Venit: 17.9 mlrd USD Cheltuieli pentru publicitate: 1.1 mlrd USD Profit: 1.8 mlrd USD Nr. angajaţilor: 43 000
General Mills este mai uşor recunoscut pe piaţa Americii de Nord cu brand-uri ca Betty Crocker, Green Giant şi Pillsbury. Cu toate acestea, compania obţine materie primă şi din alte ţări, iar cifra de afaceri o plasează cu succes în Top 10.
Kellogg Co. 
Venit: 14.8 mlrd USD Cheltuieli pentru publicitate: 1.1 mlrd USD Profit: 1.8 mlrd USD Nr. angajaţilor: 30 277
Printre topul companiilor de produse alimentare, Kellogg este cea mai mică după venit. Cu toate acestea, compania a obţinut aproape 15 miliarde de dolari SUA din vânzări, având la dispoziţie 30 mii de angajaţi. În 2012, compania a achiziţionat Keebler şi Pringles la un preţ de 2.7 mlrd USD. Conform informaţiei prezentate de Kellogg, aceasta produce peste 1600 diferite tipuri de produse alimentare, inclusiv cereale şi biscuiţi, care sunt comercializate în peste 180 ţări ale lumii.
Mars, Inc.
Venit: 33.0 mlrd USD Cheltuieli pentru publicitate: 2.2 mlrd USD Profit: N/A Nr. angajaţilor: 60 000
Mars este unica companie din această listă care este de tip închis. Marsdeţine câteva mărci de ciocolate cu renume, printre care: M&Ms, Milky Way, Snickers şi Twix. În portofoliul său mai sunt şi o serie de mărci de alimentaţie generală ca Uncle Ben’s, la fel şi seria de gume de mestecat Wrigley.
Mondelez International, Inc.
Venit: 35.3 mlrd USD Cheltuieli pentru publicitate: 1.9 mlrd USD Profit: 3.9 mlrd USD Nr. angajaţilor: 107 000
În 2012, Kraft Foods s-a divizat în două companii separate, Kraft Foods Group şi Mondelez. Pe când Kraft Foods Group a luat brand-urile nord-americane de produse alimentare, Mondelez şi-a luat snack-urile şi dulciurile, care includ Cadbury, Nabisco, Oreo, Trident şi multe altele. Compania a obţinut venituri peste 35 miliarde dolari SUA şi deţine active în valoare peste 72 miliarde USD.
Nestlé S.A.
Venit: 103.5 mlrd USD Cheltuieli pentru publicitate: 3.0 mlrd USD Profit: 11.2 mlrd USD Nr. angajaţilor: 333 000
Această companie după mai mulţi criterii îşi merită locul în acest top. Nestlé este cea mai mare din lista companiilor prezentate, cu peste 92 miliarde franci elveţienii venit obţinut în anul precedent. Iar numărul enorm de angajaţi demonstrează cât de mare este această corporaţie. Nu cred că este nevoie de menţionat portofoliul vast de branduri cunoscute în lumea întreagă.
PepsiCo Inc.
Venit: 66.4 mlrd USD Cheltuieli pentru publicitate: $2.5 mlrd USD Profits: 6.7 mlrd USD Nr. angajaţilor: 274 000
Pe lângă brandurile deţinute de apă dulce ca Pepsi, Mountain Dew şi Gatorade, PepsiCo deţine şi câteva alimentare ca Tostitos, Doritos, Quaker şi multe altele.
Unilever Group
Venit: 68.5 mlrd USD Cheltuieli pentru publicitate: 7.4 mlrd USD Profits: 6.7 mlrd USD Nr. angajaţilor: 174 381
Produsele Unilever nu sunt limitate doar la categoria băuturilor şi mâncării. Compania mai comercializează şi produse de igienă personala şi pentru uz casnic. Dar, numai în 2013 business-ul cu băuturi răcoritoare şi alimentare a adus companiei 23 miliarde Euro din totalul venitului de 50 miliarde Euro. Printre brandurile cunoscute se includ Lipton tea, maioneza Hellmann’s şi îngheţata Ben & Jerry’s.
Evident, informaţia prezentată este doar ceva superficial şi n-am reuşit să Vă prezentăm mai detaliat despre fiecare corporaţie sau brand în parte. Chiar şi aşa, Vă puteţi deja crea o imagine clară despre sutele de miliarde obţinute într-oo industrie strategică, care până la urmă este gestionată de către un număr mic de companii internaţionale
Fostul director al SRI Radu Timofte, a fost iradiat
Radu Timofte s-a nascut la 7 aprilie 1949, in judetul Neamt. El a absolvit Academia de Inalte Studii Militare din Bucuresti, Facultatea de Comanda si Stat Major, fiind ofiter activ in Ministerul Apararii Nationale pana in anul 1988, cand a fost trecut in rezerva, ca urmare a ramanerii ilegale in strainatate a surorii sale.
Radu Timofte a facut parte din conducerea comitetului FSN din municipiul Roman, dupa Revolutia din 1989.
Radu Timofte a fost senator in perioada 1990-2001, pe listele FSN, FDSN si PDSR. In februarie 2001, a demisionat din Parlament, fiind numit director al Serviciului Roman de Informatii, functie pe care a ocupat-o pana in 2006, cand a demisionat in urma scandalului legat de eliberarea si fuga din tara a lui Omar Hayssam.
In iunie acelasi an i s-au gasit pretexte…si Radu Timofte a fost trimis in judecata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, intr-un dosar legat de achizitionarea, de catre acesta, a locuintei de serviciu. Timofte era acuzat de fals si abuz in serviciu, dupa ce si-ar fi achizitionat locuinta la un pret sub cel al pietei.
Radu Timofte era casatorit si avea 3 copii.
De ce a fost omorat Radu Timofte fostul sef al SRI?
Problema e mai spinoasa dar voi dedica un articol pentru aceasta problema in incercarea de a o rezolva, in stilul caracteristic al acestui site. Radu Timofte a fost sef al SRI intre anii 2001 – 2006, adica mai exact in regimurile Iliescu dar si putin din regimul Basescu.
El a ramas cunoscut conspirationistilor cu o afirmatie anti-masonica, in Evenimentul zilei nr. 1466 din 22 aprilie 1997:
„Tendinţa din ce în ce mai vizibilă a masoneriei (paravan al spionajului iezuit) de a acapara toate funcţiile importante în stat reprezintă un pericol pentru România.
Masoneria are tendinta sa ocupe toate functiile importante in Stat din Romania. Vicepresedintele Comisiei de aparare a Senatului, Radu Timofte, ne-a declarat ieri ca tendinta masoneriei – din ce in ce mai vizibila – de a acapara toate functiile importante in stat reprezinta un pericol pentru Romania. “Este de remarcat ca atat presedintele comisiei senatoriale de aparare cat si ministrul apararii Victor Babiuc sunt masoni si probabil ca mai sunt multi altii nu doar in Ministerul respectiv, ci si in celelalte.
Mi-e teama insa ca acesti asa-zisi “frati” nu urmaresc altceva decat de a pune mana pe tot ceea ce inseamna putere in Stat, asa cum au reusit in alte tari. Mi-e teama ca vom ajunge intr-o zi sa fim condusi numai de catre cei care fac parte din astfel de organizatii si atunci s-a dus naibii si identitatea noastra nationala si tot ce inseamna cultura si traditie romaneasca”.[1]
Teribilele secrete de stat ale lui Radu Timofte!
Si Antonie Iorgovan care intr-o polemica cu masonul Olimpian Ungherea i-a dat peste nas cu mai multe replici anti-masonice una fiind:
“Articolul 40 din Constitutia Romaniei interzice existenta organizatiilor cu caracter SECRET.”
Dar si Antonie Iorgovan a murit, tot de cancer la scurt timp dupa declaratiile anti-masonice.
In continuare, prezentam intr-un articol anterior abordand protocolul bilateral romano-american cu privire la tainuirea descoperirii din Bucegi din 2003 ca Radu Timofte a fost si el prezent atunci in cadrul sedintei de urgenta a CSAT care s-a incheiat cu niste pumni in masa din partea delegatiei americane sosite de urgenta la Bucuresti pentru a prolifera cu amenintari la adresa Romaniei daca se va face publica descoperirea.
Mai multe cititi aici despre epocala descoperire de sub Masivul Bucegi ->http://www.fara-secrete.ro/protocolul-bilateral-de-colaborare-dintre-americani-si-romani-semnat-de-iliescu-si-bush-in-august-2003-pentru-ca-americanii-sa-fie-siguri-ca-romania-nu-va-face-publica-descoperirea-din-masivul-bucegi
Aici aveti o galerie uriasa cu tot felul de imagini sugestive cu privire la descoperirea din Muntii Bucegi -> http://www.imagini.fara-secrete.ro/index.php/Descoperirea-din-Masivul-Bucegi-August-2003—cea-mai-mare-descoperire-de-pe-Planeta
Fara indoaia Radu Timofte a avut acces la tot dosarul pe masa cu privire la datele descoperirii de sub Bucegi, iar moartea sa subita este un semn de intrebare pentru mine care gaseste oarecum raspunsul printre ceata densa asternuta.
În Jurnalul Naţional din 23 mai 1997, vicepreşedintele Comisiei de Apărare a Senatului, Radu Timofte declară că:
“Masoneria are ca scop să deţină controlul în domeniul economic, politic, cultural şi mai nou militar. Masoneria îşi propune să finanţeze şi să controleze principalele instituţii de decizie, naţionale şi internaţionale […] şi chiar reuşeşte să deţină controlul în domeniul economic, politic, cultural şi mai nou militar. Şi, mai mult decât atât, jurământul masonic are în conţinutul său pedepse foarte severe pentru membrii care divulgă secretele, organizaţia având caracter secret.
Protocoalele masoneriei, care au fost publicate, reprezintă pentru majoritatea celor care le citesc, motive foarte serioase de reflecţie, de reţinere, de tăcere şi de teamă. Nici măcar membrii sus-puşi nu ştiu mare lucru. Bănuiesc că activităţile secrete nu sunt cunoscute decât de un grup foarte restrâns, iar celorlalţi mai mici şi mai mulţi nu le sunt prezentate adevăratele intenţii ale masoneriei, aceştia fiind simple unelte care doar îşi imaginează că ştiu ceva.”[1]
Pentru a exemplifica ce spune senatorul Radu Timofte în legătură cu jurământul masonic vom prezenta în continuare conţinutul acestui jurământ:
“Jur, în numele Arhitectului Suprem al tuturor lumilor (Satana) să nu divulg niciodată secretele, semnele, cuvintele, învăţăturile sau practicile francmasoneriei şi să păstrez tăcere veşnică asupra lor.
Făgăduiesc şi jur să nu trădez niciodată nimic din acestea nici prin scris, nici prin grai, nici prin gesturi, nici să pun altcineva să scrie, să litografieze, să graveze, să tipărească ceva, să nu dau în vileag în vreun fel ceea ce mi s-a descoperit până în această clipă sau mi se va descoperi în viitor. Dacă nu mă voi ţine de cuvânt, mă oblig să mă supun la următoarea pedeapsă:
– să mi se ardă buzele cu fier înroşit
– să mi se taie o mână
– să mi se smulgă limba din gură
– să mi se reteze gâtul
– cadavrul meu să fie spânzurat în lojă în timpul primirii unui nou frate, iar după aceea să fie ars şi cenuşa aruncată în vânt.”
Radu Cinamar raspunde celor care il criticau pe motiv ca nu dezvaluie locatia secreta din Muntii Bucegi, pe unde s-a forat si unde este mini-baza romano-americana!
RADU CINAMAR IN ATENTIA SERVICIILOR SECRETE DE CONTRAINFORMATII DIN ROMANIA!
Radu Cinamar le raspunde fanilor sai si criticilor sai in cartea “Pergamentul Secret” volumul 4, la pagina 19:
“Cititorul nu trebuie să se simtă frustrat din acest motiv. De-a lungul timpului am fost informat de acuzele aduse mie, referitoare la faptul că nu dezvălui locaţia exactă a descoperirii din munţii Bucegi. După toate cele relatate în primul volum, o astfel de idee mi se pare chiar infantilă. Cititorul poate să înţeleagă foarte uşor că, într-un astfel de caz, societatea noastră nu ar mai avea nevoie de servicii secrete, că nu ar mai exista niciun fel de bariere în colaborarea cu marile puteri, că oamenii i-ar primi cu braţele deschise pe membrii altor civilizaţii din cosmos şi că orice astfel de descoperire ar deveni un fel de muzeu care este deschis oricui şi oricând.
Am explicat faptul că, pe lângă forţele de rezistenţă manifestate la dezvăluirile fulminante pentru umanitate – şi aici nu mă refer doar la Sala Proiecţiilor şi la cele trei tuneluri subpământene -, există de asemenea o facţiune puternică ce sprijină curentul opus, al binelui, al informării populaţiei, însă această informare trebuie realizată într-un mod just şi adecvat realităţii de moment. A judeca simplist astfel de situaţii complicate nu aduce niciun beneficiu pentru inteligenţă şi îi privează pe cei grăbiţi şi aroganţi de o cunoaştere mai profundă. Totuşi, sunt sigur că cititorul atent va reuşi să înţeleagă în mod corect motivele care nu îmi permit să dezvălui informaţii extrem de importante şi nu va cădea în plasa unor observaţii ieftine şi concluzii năstruşnice privitoare la acest subiect. Unele lucruri pot fi spuse, altele nu, cel puţin deocamdată.
Dar chiar şi cele care sunt dezvăluite, sunt doar parţial menţionate,pe deoparte datorită intereselor guvernamentale, iar pe de altă parte datorită impactului neprevăzut asupra societăţii. Am înţeles de la factorii de răspundere că acestea sunt aspecte foarte delicate, care nu pot şi nu trebuie să fie tratate cu uşurinţă.”[2]
PROBLEME POLITICE IN CADRUL GUVERNULUI ROMANIEI DUPA PUBLICAREA ACESTOR CARTI!
O TENTATIVA ESUATA DE CENZURARE A CARTILOR LUI RADU CINAMAR DIN PARTEA UNUI POLITICIAN PSD-ist (Adrian Nastase)!
DIRECTORUL SRI, ANTIMASONUL RADU TIMOFTE, REUSESTE SA-L OPREASCA PE ACEL POLITICIAN (Adrian Nastase)!
“Generalul Obadea şi Cezar trebuiau să facă faţă unei situaţii care, fără a fi deocamdată prea complicată, era totuşi tracasantă. Dacă nu era tratată cu seriozitate, risca să declanşeze ceva la scară mai mare, punând în pericol statutul bine definit şi destul de ocultat al Departamentului Zero. Cezar mi-a spus că au avut loc trei rânduri de convorbiri între membrul respectiv al comisiei şi generalul Obadea; la două dintre ele asistase personal. Politicianul ameninţase aproape direct că sesizează comisia şi demarează procedura de analiză, dacă nu se operează modificările cerute. Prin aceasta se referea la trimiterea mea în SUA, dar totul era doar un pretext. Nici măcar nu ascundea că vorbeşte în numele unui grup de interese ascunse; astfel de aspecte sunt deja obişnuite la un anumit nivel.
Lucrurile erau şi mai mult complicate de faptul că unul dintre motivele pe care persoana îşi baza atacul era acela că eu scriam despre anumite subiecte cu caracter secret şi publicam acele elemente. Era un aspect delicat, care apăruse deja cu câteva luni în urmă, dar fusese înăbuşit la o şedinţă secretă a directorilor SRI. Nu am avut niciodată multe elemente în legătură cu acest aspect. Dar atât Cezar cât şi generalul Obadea m-au asigurat că puteam scrie în continuare, fireşte în anumite limite, pe care de altfel eu le-am respectat întru totul.
Acum, însă, problema era din nou pusă pe tapet, semn că “deranjul” nu numai că nu fusese uitat, dar chiar se amplificase. Pe lângă obstrucţionarea volumelor scrise de mine, se urmărea în paralel ca micul “scandal” să creeze chiar o breşă în actualul sistem din SRI, pentru a se putea prelua controlul asupra Departamentului Zero. În aceste condiţii era evident că nu puteam să pun gaz pe foc şi să public acest al patrulea volum al seriei imediat după evenimentele care constituie subiectul lui. Am fost nevoit deci să aştept, sperând la anumite intervale de timp că totul se va linişti şi voi putea să fac în continuare cunoscute principalele aspecte cu care m-am confruntat în cadrul Departamentului Zero. Numai că aşteptarea mea s-a prelungit destul de mult şi iată că numai acum, la doi ani după apariţia pe piaţă a volumului 3 al seriei, am primit aprobarea lui Cezar de a scrie în continuare.
Îl rog pe cititor să aibă înţelegere faţă de această situaţie complicată în care eu, metaforic vorbind, am fost legat de mâini şi de picioare. Dacă nu ar fi existat un anumit grup redutabil de persoane cu o mare putere politică şi economică, ce îmi era favorabil, nu ar fi fost şanse ca aceste cărţi să ajungă pe piaţă.
Desigur, eu nu pot expune aici toate aspectele de culise care există şi pe care le cunosc. În afară de acestea, sunt unele elemente despre care Cezar mi-a spus că e mai bine să nu le ştiu; ele fac parte din incredibilul păienjeniş de interese şi ţeluri, care cuprinde o mare parte a oamenilor puternici în această ţară. Mi s-a permis să subliniez doar unele chestiuni, pentru a păstra un relativ echilibru într-o situaţie în care “apele fierb” mai mereu.
Am primit cu puţin timp în urmă o notă informativă: ducesa de Halberg vine în vizită la Bucureşti. Exact acum, în aceste momente tensionate. Parcă se pregăteşte ceva.
Şi, vrând să mă asigur că nu vorbesc la pereţi, am întrebat-o direct pe Shirt Li:
– Cred că ştii că e membru marcant al Nobilimii Negre?
Shin Li înclină capul în sens afirmativ…”[3]
RADU CINAMAR IN ATENTIA SERVICIILOR SECRETE DE CONTRAINFORMATII DIN ROMANIA!
“Cezar făcu o pauză şi apoi, fără nicio introducere, îmi spuse brusc:
— Am fost solicitat de la nivel înalt să te contactez într-o problemă mai delicată. Nu trebuie să te îngri¬jorezi, deoarece poate fi o ocazie minunată pentru tine. Acum câteva zile am primit la baza noastră o notă cu antet special, prin care mi se cereau anumite date despre doctorul Xien. Structurile noastre secrete sunt foarte interesate de legătura cu el şi se pare că la vârf s-au „mişcat” puţin apele, mai ales în perioada aceasta. De fapt, cererea a fost chiar mai specifică; mi s-a trasat sarcina să te contactez, întrucât tu ai fost cel implicat în translaţia spaţială de anul trecut, realizată de doc¬torul Xien.4
Eram stupefiat. L-am întrebat cum era posibil să se ştie că eu am fost cel care a scris despre acel subiect. Cezar a râs cu poftă şi mi-a răspuns:
— Să nu subestimezi niciodată puterea serviciului de contrainformaţii. Îţi imaginai că după acele dezvăluiri vei rămâne absolut necunoscut?
Tăcu pentru un timp, privind spre podea.
— De fapt, departamentele noastre trebuie să lucreze foarte strâns; de aceea eu ştiam că eşti vizat. În fine, jocul este mult mai complicat decât ceea ce îţi relatez eu acum. Important este faptul că, aşa după cum îţi spuneam, există totuşi în acest segment al structurii statale unele persoane oficiale care au o ori¬entare foarte benefică şi prin unele „artificii”, ca să le numesc aşa, s-a decis să nu fi blocat în cele ce ţi-ai pro¬pus. Intenţia iniţială, conform unei proceduri standard foarte rapide, era aceea de a te scoate imediat din cir¬cuitul editorial. Sigur, nu ţi-ar fi fost deloc uşor. Însă unele persoane sus-puse au întrezărit cumva impor¬tanţa informaţiilor pe care le oferi şi mai ales au intu¬it efectul lor posibil în mintea şi în sufletul omului de rând. Ştii prea bine că se duce o „luptă” acerbă între interese colosale, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.
Am vrut să intervin, dar Cezar mi-a făcut un semn să nu-1 întrerup.
— Aici, la noi, există un punct-focar extrem de important pentru înclinarea balanţei victoriei într-o parte sau alta. Mă refer la gradul de „trezire” a popu¬laţiei şi la complexul descoperit în interiorul Munţilor Bucegi. Mai sunt, desigur, şi alte aspecte, dar acestea mi se par cele mai importante. Trebuia deci să fii susţinut. Şi crede-mă, au fost destule tensiuni interne şi discuţii între departamentele noastre pe acest subiect. Putem spune chiar „lupte” interne, argumente şi contraargumente, dar până la urmă ai primit un gen de „undă verde”; adică eşti lăsat în pace. Normal, m-am aşteptat la astfel de reacţii şi de aceea am pregătit oarecum terenul împreună cu generalul Obadea şi alţi câţiva subordonaţi de încredere. Acum câteva zile am primit nota secretă de care îţi spuneam şi am fost con¬vocat într-un anumit loc. Nu-ţi pot spune cine era per¬soana şi cred că înţelegi foarte bine de ce. Dar am con¬siderat acea situaţie foarte potrivită pentru a face ast¬fel încât să te ajut să ajungi mai aproape de anumite puncte „fierbinţi”. Sper că sunt în asentimentul tău.
Deşi nu înţelegeam la ce se referă, am înclinat capul repede, afirmativ. Eram puţin năucit de cele ce aflam. Aveam iluzia că reuşisem să păstrez un secret desăvârşit asupra persoanei mele, în legătură cu faptul că sunt autorul acestor cărţi. În mod evident, deconspirarea secretului ar crea „valuri” mari şi ar putea duce la rezultate imprevizibile. Dar scopul serviciilor de informaţii şi contrainformaţii nu este deloc acela de a divulga mai departe ceea ce ele ajung să cunoască, decât dacă interesele o impun. în cazul meu, desco¬peream încă o dată ce important este să fie cineva care să te sprijine în viaţă, în momentele importante.
— Persoana avea un mandat special de informare şi primise sarcini foarte precise, a continuat Cezar să-mi vorbească. Am fost întrebat dacă este posibil ca doctorul Xien să fie contactat cât mai repede cu putinţă. Atunci am intuit o oportunitate foarte intere¬santă şi te-am indicat pe tine; în felul acesta te puteai bucura şi de un fel de imunitate în plus. Pe scurt, mi s-a cerut să-ţi propun o poziţie în schema Departa¬mentului Zero, deoarece am lansat ideea că în acest fel, graţie experienţei speciale pe care ai trăit-o împreună cu doctorul Xien, era posibil să ai mai mult succes pen¬tru a lua legătura cu el. Se ştia că noi suntem prieteni şi mi s-au cerut unele informaţii despre tine, dar aces¬tea au fost mai mult generice. A contat foarte mult fap¬tul că nu ai nicio obligaţie socială, iar garanţia mea a fost suficientă ca să obţin aprobarea de care aveai nevoie.
Nu credeam că toate acestea mi se întâmplă mie.
— Vrei să spui că acum fac parte din Depar¬tamentul Zero?
— Nu te bucuri? Ştiam că-ţi doreşti foarte mult să afli amănunte cu privire la descoperirea din Bucegi, mă tachina Cezar cu un zâmbet uşor.
Dintr-o dată, situaţia devenea clară: fusesem chemat în Departamentul Zero, mă bucuram prin aceasta de o anumită protecţie şi aveam în continuare libertatea de a scrie despre anumite subiecte, dar nu despre toate, după cum mi-a specificat Cezar. Totuşi, nu înţelegeam cu ce aş fi putut eu contribui la realizarea planului organismelor superioare, care solicitau o întâl¬nire cu doctorul Xien. Nu vedeam cum aş fi putut ajuta mai mult la aceasta, făcând parte din Departamentul Zero.
— Situaţia îmbină, ca mai totdeauna, unele avanta¬je şi unele dezavantaje, a început Cezar să-mi explice. Este o luptă între anumite interese de stat şi faptul că eşti un civil care dezvăluie unele informaţii impor¬tante. Până la urmă, după cum vezi, a precumpănit interesul de stat. Dar aceasta s-a întâmplat în special pentru că rapoartele au indicat o percepţie de nişă, ca să mă exprim tehnic, adică aceste informaţii sunt asi¬milate doar de o anumită categorie de persoane, care însă pare să se diversifice tot mai mult. Noi am accen¬tuat asupra faptului că lucrările tale sunt încadrate în curentul SF şi prin urmare nu constituie un factor de risc. Strategia a dat roade şi în felul acesta ai obţinut chiar accesul la alte informaţii extraordinare.”[4]
Haideti dragi cititori nu-l mai criticati si voi. Dupa ce ca ne-a expus atat de multe lucruri, acum il criticati pentru ca in mod deliberat a omis cea mai importanta piesa a acestui puzzel?
Radu Cinamar nu poate sa va dezvaluie locatia secreta din Muntii Bucegi (de langa Valea Obarsiei). Motivul invocat de el este oarecum logic. Hai sa zicem ca eu as sti aceste date si le-as expune pe internet, oamenii din zona montana care-mi urmaresc aceste postari mai mult ca orice stire s-ar duce imediat acolo si rezultatul ar fi IMPREVIZIBIL
Acum serios vorbind daca am sti exact locatia unde sint ei, n-am putea sa navalim acolo, nici macar cu televiziunea, desi s-ar crea un scandal uriasa, tam-tam ceea ce nu vor masonii ca ii expune pe acesti ticalosi in lumina publica, insa repercursiunile ar putea fi destul de grave, iar o astfel de situatie trebuie bine gandita inainte de a face un astfel de pas.
Ca sa o spun in altfel TREBUIE ASTEPTAT MOMENTUL PRIELNIC, iar Radu Cinamar are dreptate in afirmatiile sale de mai sus
Faptul ca Radu Cinamar intarzie cu finalizarea celui de-al 5-lea volum al sau este un semn ca actualul director al SRI, George Maior & Victor Ponta (cumetrii PSD-isti) n-ar prea vrea sa-i mai dea voie in a-l publica, dar eu consider ca nu va mai dura mult pana cand asteptarea o sa ia sfarsit, iar Radu va trimite materialul spre publicare catre Editura Daksha.
SURSE
- Evenimentul zilei nr. 1466 din 22 aprilie 1997
- Radu Cinamar – “Pergamentul Secret” volumul 4, la pagina 19
- Radu Cinamar – “Pergamentul Secret” volumul 4
- Radu Cinamar – “Misterul din Egipt – primul tunel” volumul 3, la pagina 42
Tunelurile secrete ale Romaniei: Triunghiul de Aur al Daciei – reteaua dintre Bucegi, Egipt, Tibet si Centrul Pamantului, dar si Masivul Ceahlau, Godeanu si Sureanu ! Peste 500 de km de tuneluri secrete detine Romania
Acest articol va fi unul mai amplu decat toate celelalte, asta deoarece va contine informatii despre tunelurile secrete si mai putin secrete ale Romaniei, despre care doar o parte din romani au habar, restul neavand cunostinte de ele. Ca Romania este singura tara cu sapte chakre de pe Planeta, s-a prezentat asta intr-un articol anterior. De asemeni, Romania, este tara cu cele mai multe puncte energetice din lume, lucru demonstrat de cei care se ocupa de stiinta radiesteziei.
Peste 500 de kilometri de tuneluri secrete. Aceasta este concluzia la care au ajuns Ionuţ Vlad Musceleanu şi gen. dr. Emil Străinu, după o amplă documentare, în volumul “Secretele României subterane” , o lucrare singulară, care abordează un domeniu despre care se vorbeşte foarte puţin: tunelurile secrete din ţara noastră.
Ca termen de comparatie, putem spune ca numarul de kilometri de autostrada din tara noastra, mult mai usor de construit, se ridica la 590 de kilometri. Libertatea va prezinta cele mai interesante tuneluri din lucrarea mai sus-mentionata, la care adauga, pe scurt, Bucurestiul – din date obtinute prin propriile investigatii.
In acest articol veti afla legatura dintre ansamblul descoperit in August 2003, de satelitii geostationari ai SUA, in interiorul Masivului Bucegi, dar si alte tuneluri alcatuind astfel o harta completa cu privire la aceste tuneluri.
Publicatia Adevarul prezinta niste informatii destul de vagi, pe care le vom lamuri imediat, dupa prezentarea altor informatii pentru a se putea face conexiune importante:
„Subteranul României ar fi străbătut de aproximativ 500 de kilometri de tuneluri şi catacombe săpate încă din timpuri străvechi, conform autorilor unui volum intitulat “Secretele României subterane”. Numeroase legende s-au păstrat până astăzi despre galeriile săpate în munţi sau sub cetăţi, cu rol de cale de refugiu a populaţiei din calea cotropitorilor.
Reţeaua secretă de tuneluri şi „Triunghiul de aur” al Daciei !
Ipoteza existenţei unei reţele de galerii subterane în interiorul Bucegilor circulă de ani de zile. Unii spun că ar fi o reţea care comunică pe sub pământ cu piramidele din Egipt, alţii, că acolo se ascund baze secrete pe care nimeni nu ar trebui să le cunoască. O altă categorie merge chiar până într-acolo încât susţine că ar fi o reţea construită de civilizaţii extraterestre care monitorizează atent tot ce se întâmplă pe pământ.
Despre aceste tuneluri, a căror existenţă este amplu dezbătută, dar nu a fost confirmată, se spune că nu ar exista doar sub munţii Bucegi, ci în întregul arc carpatic, iar de ele se leagă mai multe legende. În vremea dacilor se spune că acestea erau cunoscute doar de preoţi şi de câteva căpetenii. Tunelurile aveau fie un rol strategic, fie ascundeau tezaurul neamului, iar secretul reţelei subterane din Bucegi a ajuns doar la cei care aveau menirea de a-l proteja.
Anumite măsurători au arătat că există două tuneluri care traversează munţii din zona masivului Bucegi până în apropiere de Peştera Urşilor, din Carpaţii Occidentali. Se spune, de asemenea, că există galerii care comunică prin munte cu Retezatul şi Rarăul, din masivul Ceahlău, pe ale căror vârfuri ar fi fost, la fel ca pe Vârful Omu, sanctuare care formau „Triunghiul de aur” al Daciei.
Cei care s-au ocupat cu măsurătorile în Bucegi dar şi în celelalte masive din Carpaţi au întocmit o posibilă hartă a reţelei subterane din munţii noştri şi au constatat cu uimire că tunelurile nu sunt dispuse haotic, ci formează conturul unui lup imens, cu gura căscată, al cărui cap este în Munţii Apuseni, iar coada coboară până aproape de Pietroşiţa, judeţul Dâmboviţa.”[1]
1. Descoperirea din Masivul Bucegi, din August 2003 – cea mai mare descoperire in toate timpurile !
Structura tunelului din interiorul Masivului Bucegi este urmatoarea: acesta se afla intr-o pozitie perfect paralela cu baza Masivului Bucegi, plecand de la o treime de baza, are o lungime de 280 m, dupa care coteste brusc spre stanga intr-un unghi de 26 de grade, continuand apoi cu 200 m lungime, terminandu-se in interiorul unei aule gigantice in interiorul Masivului Bucegi. Aula are un diametru de 100 m si o inaltime de 30 m. Verticala la suprafata corespunde stancilor de pe creasta care poarta denumirea de Babele, verticana iesind astfel intre Sfinx si Babele
Climatul politic era „fierbinte” in noiembrie 2004, aceea fiind chiar perioada critică înainte de alegeri.
Este chiar posibil ca anumiţi factori politici să fi fost radical influenţaţi de noile descoperiri şi dovezi care au fost aduse. Am aflat că membrii comisiei de audiere au fost atât de bulversaţi de datele raportului şi de dovezile care le-au fost prezentate, încât ore în şir ei nu au fost capabili să ia vreo hotărâre şi nici să transmită în mod coerent informaţiile la vârf de stat. Întregul lor sistem de valori a fost atunci complet răsturnat şi nu se întrezăreau alte puncte de sprijin care să le susţină vechile concepţii. Poate tocmai de aceea s-a ajuns la concluzia că era nece¬sară o modificare radicală a sistemului şi a influenţelor oculte în ţară.
Este uimitor cum lanţul de evenimente care a început cu marea descoperire din Munţii Bucegi, din August 2003 şi a continuat cu expediţia de amploare prin tunelurile subpământene a modificat aproape integral atât gândirea, cât şi destinul unor oameni.
Descoperirea din Masivul Bucegi a zguduit efectiv eşafodajul politic, ştiinţific şi religios al celei mai mari puteri actuale, care sunt Statele Unite ale Americii. A instituit imediat cel mai teribil secret mondial şi a impli¬cat o luptă diplomatică teribilă şi presiuni politice extra¬ordinare, deoarece România a dorit să prezinte această descoperire lumii întregi.
Prin specificul ei, descoperirea ameninţă însăşi influenţa politico-ideologică a Vaticanului şi spulberă iremediabil atât concepţia antropologică a ştiinţei moderne, cât şi ideile despre isto¬ria planetei noastre şi a omenirii. Felul în care s-au precipitat însă evenimentele, incredibilele conexiuni şi sursele care au concurat la realizarea descoperirii îmi dau posibilitatea acum, când cunosc toate elementele implicate, să am o viziune fascinantă şi de ansamblu a întregului angrenaj, uluitor de complex, care a condus la momentul epocalei descoperiri. Ea apare astfel ca un punct-focar, ca o primă „staţie” foarte importantă pe calea transformării conştiinţei umanităţii şi mi se pare cu atât mai remarcabil şi sugestiv faptul că ea s-a produs în România.
Aşa după cum se va vedea, descoperirea reprezintă de fapt o „antecameră” la alte realităţi chiar mai tulburătoare, pe care Cezar, împreună cu o echipă de specialişti formată din reprezentanţi ai SUA şi ai României, le-a investigat în cadrul unei „mari expediţii” pe parcursul unui an (din luna octombrie 2003, până în luna iulie 2004). Problema publicării acestor informaţii rămâne totuşi foarte controversată. Iniţial, statul român a vrut să anunţe această descoperire lumii în¬tregi şi să o pună la dispoziţia cercetătorilor. Se considera că aceasta nu mai reprezenta neapărat o problemă de interes naţional, ci una de interes mondial. Lupta de culise pentru a împiedica această dezvăluire de o importanţă excepţională pentru omenire a fost determinată de intervenţia majoră a SUA. Deliberările diplomatice, argu¬mentele pro şi contra, precum şi promisiunile sau ameninţările au durat aproximativ două luni
(august-septembrie, 2003).
în urma unui acord ultra-secret care a fost semnat între cele două state, România s-a angajat să nu prezinte lumii întregi descoperirea de pe teritoriul ei. Probabil că, printre altele, primirea în NATO care s-a efectuat în grabă, în primăvara lui 2004, a făcut şi ea parte din pachetul secret de „compensaţii” pentru această hotărâre, în acest context, plasarea unor baze militare americane pe teritoriul României poate să devină o certitudine în următorii ani, constituind o „pavăză” puternică pentru locaţia din Munţii Bucegi. Aspectele sunt foarte complicate şi secrete. Nu cunosc deocamdată care sunt avantajele ţării noastre în raporturile bilaterale cu SUA, dar anumite semne clare de ciudată bunăvoinţă la cel mai înalt nivel diplomatic au început deja să apară.
Cu toate acestea, „mişcările de culise” ale SUA tre¬buie să se desfăşoare cu mare precauţie, pentru a nu atrage prea repede nedumeriri şi întrebări stânjenitoare din partea celorlalte state şi puteri ale lumii, care ar putea observa dar nu ar înţelege interesul Americii pentru România. Secretul descoperirii este practic absolut. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva, „sarcina” asigurării lui fiind preluată în mare parte de americani. Voi descrie la timpul potrivit aceste aspecte, dar pot să afirm anticipat că nu există nici un document, scris, filmat sau fotografiat, care să fi părăsit zona descoperirii. A fost construit un hangar subteran imens, pentru depozitarea şi manipularea echipamentului tehnic precum şi a dovezilor. Este ca o adevărată uzină, complet utilată, iar ideea construirii lui s-a dovedit foarte inspirată.
Totuşi, din informaţiile pe care le deţin, România nu şi-a luat un angajament definitiv în ceea ce priveşte menţinerea secretului marii descoperiri, însă termenii contractuali nu îmi sunt deocamdată cunoscuţi, în prezent, metodele care sunt folosite pentru anihilarea oricărei tentative de a cunoaşte ceva despre această descoperire sunt dezinformarea şi lipsa oricăror dovezi materiale. Sarcina nu este uşoară, însă din câte ştiu, ea a fost realizată cu succes până în prezent, în opinia mea, însă, această stare de lucruri nu poate continua mult timp de acum înainte. Vom analiza însă aceste aspecte după ce voi prezenta toate elementele care au condus în mod gradat la efectuarea acestei descoperiri de excepţie pe teritoriul României.
Practic ansamblul descoperit sub Masivul Bucegi in 2002, de catre
cercetatorii de la Pentagon folosind satelitii geostationari care au la baza tehnologia bionica si cea a undelor de forma. La data de 11 August 2003, dupa o pregatire ca la carte o echipa romano-americana patrunde in interiorul Masivului Bucegi (nu mai descriu toata povestea), asta dupa ce foreaza de mai multe ori in incercarea vehementa de a patrunde in interior desi barajele energetice nu permiteau. Intr-un final s-a reusit
strapungerea barierei energetice si unificarea galeriilor.
Baza secretă din munţi (Unitatea militara Dichiu)
Clipa mult aşteptată a sosit puţin după mijlocul lunii august, într-o dimineaţă însorită am fost contactat prin fi¬liera obişnuită, dar curând aveam să realizez că măsurile de precauţie erau de acea dată mult mai severe. Nu voi intra în amănunte, care oricum nu interesează prea mult. Puţin după prânz am ajuns la una din bazele militare secrete de la poalele munţilor, de unde am fost preluat cu elicopterul Departamentului Zero, fiind însoţit de doi mi¬litari cu uniformă specială, care erau înarmaţi, încă de la Bucureşti, după consemnele ştiute, nici unul dintre cei care mă escortau nu a rostit o vorbă. Schimbările de vehicul şi de pază erau însoţite doar de ordine scurte, la obiect, întreaga acţiune se dovedea a fi rapidă şi precisă.
Deşi cunoşteam prea bine aspectele implicate şi motivele pentru care era necesară asigurarea unei maxime secu¬rităţi, mărturisesc totuşi că eram puţin contrariat de stricteţea măsurilor de siguranţă care erau luate, consi-derându-le exagerate. Mi-am dat însă repede seama că nu eram aproape deloc în măsură să apreciez la adevărata ei valoare întreaga operaţiune şi că trebuia să mă consider un tip foarte norocos pentru că mi se oferea nesperata şansă de a avea acces la ceea ce consideram a fi, probabil, cea mai importantă descoperire din timpurile moderne. Faptul că am fost chemat de Cezar şi că măsurile de securitate erau extraordinare îmi oferea certitudinea că, într-adevăr, acolo fusese descoperit ceva de o importanţă colosală. Reflectam la faptul că, în timp ce imensa majoritate a oamenilor îşi duceau traiul zilnic, de multe ori într-un mod cât se poate de banal, această descoperire ar fi putut să transforme radical concepţiile tuturor într-o perioadă foarte scurtă de timp.
Zâmbeam amar la gândul că, în conjunctura mondială prezentă, părerea mea era probabil mult prea idealistă. Pentru a determina o trans¬formare de proporţii care să implice o justă analiză şi înţelegere atât a trecutului umanităţii cât şi a semnificaţiei profunde a vieţii, este nevoie de o abilă diplomaţie, de inteligenţă şi de virtuţi nobile pentru a te „strecura” print¬re numeroasele piedici de natură mentală, psihică sau chiar materială care încă domină masele de oameni.
Cufundat în aceste gânduri aproape că nu am obser¬vat coborârea elicopterului, care se apropia de noua bază ce fusese construită în munţi. Reflecţiile mele s-au eva¬porat ca prin farmec la vederea ansamblului care se afla la câţiva zeci de metri sub mine. Deşi eram oarecum fami¬liarizat cu operaţiunile de tactică militară şi cu tehnica folosită în astfel de ocazii, totuşi ceea ce puteam să văd atunci întrecea cu mult orice închipuire. In primul rând am realizat prezenţa masivă a forţelor americane datorită numărului mare de vehicule de teren care le sunt caracte¬ristice şi a unor ansambluri masive , ascunse sub nişte prelate uriaşe pe care se vedea desenat steagul SUA.
Puteam, de asemenea, să observ singurul drum amenajat, destul de larg, care venea din vale prin pădure, precum şi cele două centuri de securitate militară a accesului în bază; ele apăreau ca un fel de hotare late, formând fiecare aproape un cerc complet înjurul unei intrări mari în peretele stâncos al muntelui, între cele două centuri con¬centrice de securitate exista un parc de camioane militare, câteva autovehicule de teren, precum şi două trei vehicule a căror formă şi scop nu le-am putut identifica pe loc. Am estimat că de-a lungul celor două centuri erau plasaţi aproximativ două sute de militari. Cei de pe centura inte-rioră purtau o uniformă specială, de culoare neagră, iar militarii de pe centura exterioară purtau uniformă obişnuită. Fiecare dintre aceştia avea armă automată, iar distanţa dintre ei era de doar câţiva metri. Am văzut că barăcile soldaţilor erau plasate între cele două hotare, iar cele ale echipei speciale se aflau imediat în spatele celei de-a doua centuri. Drumul era blocat de bariere duble şi masive în dreptul fiecărei centuri, cu dublu pichet de con¬trol de fiecare parte a lui. Am apreciat distanţa între cele două centuri de securitate la aproximativ cincizeci de metri. Se pare că activitatea era frenetică, deoarece obser¬vam un du-te-vino continuu între cele două comanda¬mente, dar mai ales în interiorul perimetrului-focar, până la peretele care fusese tăiat în munte. Observaţiile mele generale au fost întrerupte de ateri¬zarea elicopterului pe un loc amenajat în interiorul perimetrului principal, după a doua centură de securitate. Am coborât şi imediat am fost încadrat de doi militari , care de această dată erau americani. Ne-am deplasat doar vreo douăzeci de metri de la elicopter, cei doi din echipa specială fiind în faţă, iar americanii în spatele meu. Mi s-a spus să mă opresc şi am rămas acolo în picioare, toţi cinci, cam o oră; în mod evident, aşteptau ordinul de pre¬luare a mea.
Abia atunci am început să realizez cu adevărat pro¬porţiile operaţiunii care se desfăşura în zonă şi să intuiesc importanţa ei excepţională. Iniţial am fost mirat de „trata¬mentul” la care eram supus; nu pentru că m-aş fi simţit jignit, ci mai ales pentru stricteţea aproape incredibilă cu care se desfăşurau acţiunile în cadrul bazei, îi priveam pe cei patru care mă încadrau politicos, dar foarte ferm; nu s-au clintit din poziţia în care se aflau, nu s-au relaxat, nu au vorbit şi aproape că nici nu au clipit timp de o oră, cât am aşteptat acolo. Complet impasibili, îmi dădeau mai mult impresia unor roboţi, decât a unor făpturi umane. Neavând încotro, am rămas şi eu aproape nemişcat între ei, îndoindu-mă doar din când în când pentru a nu amorţi. Am încercat să aflu motivul aşteptării noastre, precum şi alte amănunte, dar era ca şi cum aş fi vorbit la patru stâlpi de beton. Am înţeles atunci că ordinele erau extrem de severe şi stricte şi nu am mai pus alte întrebări, aşteptând resemnat venirea lui Cezar.
Cu toate că era relativ obositor să rămân în picioare un timp destul de îndelungat în acelaşi loc, am folosit acel prilej pentru a observa cu atenţie ceea ce se afla în jurul meu. Emoţia de care fusesem cuprins încă de la plecarea din Bucureşti se amplificase şi mai mult. Mă aflam, prac¬tic, la mai puţin de o sulă de metri de ţinta viselor şi pre¬supunerilor mele, de o fenomenală descoperire care aştepta poate de zeci de mii de ani să fie revelată. Fiorul necunoscutului care plutea în aer cuprindea parcă întrea¬ga bază, insuflând în mod tainic fiecărei persoane de acolo un aer aparte, grav, de enigmatică focalizare
inte¬rioară.
În faţa mea, puţin lateral dreapta de la locul în care mă aflam, se deschidea în munte gura largă a unui tunel. Puteam să văd sistemul modern de iluminare care fusese montat la intrare şi care continua în interiorul tunelului. Din nefericire, unghiul în care mă aflam şi prezenţa unui mare cort de campanie şi a două construcţii modulare ultramoderne, în formă de emisferă, îmi bloca perspecti¬va, în aceeaşi zonă principală în care mă aflam existau mai multe jeep-uri şi vehicule americane, iar în marginea din stânga mea erau două ansambluri uriaşe, acoperite fiecare cu câte o prelată, care după formă sugerau că adă¬posteau lăzi uriaşe, al cărui conţinut nu îl cunoşteam. Gura tunelului era blocată de o barieră lată din metal, fiind păzită de o parte şi de alta de doi militari americani; uniforma lor sugera că făceau parte din trupele de elită ale puşcaşilor marini.
Insă ceea ce mi-a atras îndeosebi privirea era uriaşul hangar săpat în piatra muntelui, care se afla în dreapta tunelului păzit. Era imens, măsurând cam zece metri înălţime şi, din câte am putut eu aprecia, cam cincizeci de metri adâncime. Era perfect realizat, cu pereţii finisaţi şi bolta curbată în mod impecabil. M-am întrebat ce tehnologie au folosit dacă au reuşit să construiască tot ceea ce vedeam în aproximativ o lună. Ulterior aveam să aflu cu stupoare că realizarea forajului în cazul hangaru¬lui nu durase decât o singură zi.
În interiorul halei erau stivuite multe lăzi pe o parte, iar pe cealaltă parte se aflau trei construcţii speciale, ca nişte camere lungi al căror scop, cred, nu putea fi decât cel de analiză şi cercetare. De altfel, în interiorul hangaru¬lui era o relativă agitaţie, deoarece puteam să observ multe persoane cu halate albe, care intrau sau ieşeau grăbite din acele mini-laboratoare, purtând în mâini diferite obiecte sau hârtii. Atât pe culoarul din mijloc al hangarului, cât şi afară, aproape de gura tunelului, am văzut mai multe vehicule mici cu motor electric, pe care unii dintre cei de acolo le foloseau pentru a se deplasa în interior. Nici tunelul şi nici hangarul nu erau prevăzute cu uşi culisante, probabil datorită complicaţiilor construc¬tive, care nu erau momentan necesare. Hangarul avea totuşi, în partea de sus, un sistem mecanic de „perdea”, confecţionat dintr-un material semitransparent, care nu era lăsat decât pe un sfert din înălţimea intrării. Sistemul de iluminat era impecabil şi am observat două mari ge¬neratoare care funcţionau undeva mai jos, pe coasta muntelui, între cele două centuri de securitate şi control. La o oarecare depărtare de marele cort de campanie, în stânga mea, se afla un şir de barăci moderne iar în spatele lor mai multe corturi de campanie de dimensiuni medii, care cu siguranţă reprezentau adăposturile de noapte pen¬tru personalul de cercetare şi pentru militari. Nu am observat însă nimic care să semene a loc în care se pregăteşte hrana; concluzia mea a fost că aceasta este adusă zilnic cu un camion, probabil cu o pază foarte se¬veră.
Ulterior aveam să aflu că bucătăria fusese amenajată câţiva kilometri mai la vale şi că, într-adevăr, un grup de militari din echipa specială a DZ făcea zilnic drumul cu un camion, aducând hrana pentru cei din bază. Această soluţie a fost preferată pentru a reduce şi mai mult activi¬tatea periferică a personalului şi pentru a micşora, de asemenea, riscurile de securitate. Masa era servită separat de fiecare grupă de militari, la barăcile lor. în perimetrul-focar ea era servită în cortul mare de campanie, atât pen¬tru militarii români şi americani, cât şi pentru echipele de cercetători. Am aflat că americanii veniseră cu alimente proprii şi cu bucătarii lor, însă aceştia fuseseră trimişi la un loc cu cei români, în bucătăria de la poalele muntelui.
Cele două construcţii semisferice erau reşedinţele staff-ului român şi, respectiv, al celui american. Cezar mi-a dezvăluit ulterior că în una dintre acestea, care era mai mică, locuia el şi generalul Obadea, iar în cealaltă se aflau doi generali de la Pentagon şi un consilier pe probleme de securitate naţională de la Washington. Aceste clădiri extraordinar de ergonomice semănau mai mult cu clădirile unor staţii de cercetare de pe alte planete şi lăsau o impresie foarte plăcută, de comfort şi mare siguranţă. Materialul din care erau făcute avea culoarea albă şi era delimitat în suprafeţe hexagonale, iar în apropierea vâr¬fului exista o bandă lată dintr-un material de culoare albastru închis. Pe această bandă erau dispuse un fel de leduri luminoase uriaşe, despre care mi s-a spus că, atunci când luminau noaptea, creau o atmosferă calmă şi deosebit de frumoasă.
Am urmărit un anumit timp activitatea din perimetru; fiecare persoană se mişca rapid şi dădea senzaţia că ştie cu precizie ce are de făcut. Din când în când venea sau pleca un jeep, ori militarii descărcau ceva din lăzile de sub prelată. Din păcate, distanţa şi obstacolele nu mi-au per¬mis să observ cu claritate obiectele care erau deplasate. Eram totuşi mirat de prezenţa relativ masivă a ameri¬canilor, deoarece Cezar mă lăsase să înţeleg că va fi doar o echipă care să mânuiască dispozitivul de forare cu plasmă.
Chiar în momentele în care făceam diferite supoziţii cu privire la acest aspect, am remarcat faptul că unul din¬tre militarii români, care se afla în faţa mea a dus o mână la urechea dreaptă, a ascultat cu atenţie şi apoi a rostit repede câteva cuvinte. Imediat după aceea ne-am îndrep¬tat spre gura întunecată a tunelului, care pe măsură ce mă apropiam îmi părea tot mai mare şi mai ameninţătoare.
Ne-am oprit în aceeaşi formaţie lângă una dintre cele două construcţii semisferice, la doar câţiva metri în late¬rala tunelului. Inima a început să-mi bată cu putere; din¬colo de bariera lată, păzită de cei doi militari americani inflexibili, se afla poate cel mai teribil mister de pe
pla¬netă. Ce se petrecuse în intervalul de o lună şi jumătate de la ultima discuţie pe care am avut-o cu Cezar? Ce s-a descoperit în acea zonă a muntelui? Am observat atunci că prin faţa tunelului şi în interiorul lui, pe o fâşie lată de aproximativ doi metri exista o bandă de cauciuc canelat, pe care erau înşiruite câteva vehicule electrice de pro¬ducţie americană. Vedeam acum interiorul tunelului, luminat discret de
instalaţiile cu neon plasate pe tavan şi pe pereţii laterali, însă tunelul se curba spre stânga după doar zece metri, astfel că nu puteam să observ mai mult.
Atunci a apărut Cezar. Venea din interiorul coridoru¬lui, conducând un vehicul electric. Lângă el se afla un bărbat în vârstă, cărunt, dar cu un chip având trăsături ferme, pline de hotărâre. Amândoi erau serioşi şi tăcuţi. Cezar a coborât lângă mine şi abia atunci cei patru mili¬tari s-au retras discret, după ce au salutat. Am făcut cunoştinţă cu generalul Obadea, care m-a privit pătrunză¬tor câteva clipe; mi-a strâns mâna cu putere şi după ce am schimbat câteva amabilităţi s-a retras în construcţia se¬misferică. Era evident pentru mine că generalul ştia totul de la Cezar în ceea ce mă privea şi că îşi dăduse con¬simţământul să fiu adus în acel loc. Probabil că această mişcare făcea parte din planul lor de demascare a ac¬ţiunilor masonice şi au considerat că este necesar să fiu şi eu în acel loc. Chiar dacă mă simţeam doar o rotiţă în acest imens angrenaj de elemente misteriose, aspecte şi intrigi, eram foarte bucuros că aveam acea şansă extraor¬dinară şi eram hotărât să mă achit cu cea mai mare responsabilitate de sarcina pe care mi-o asumasem.
Panica si groaza dupa moartea unor militari romani care au atins barajul energetic din greseala !
— In acel moment discutam împreună cu generalul Obadea şi cu generalii de la Pentagon anumite aspecte legate de securitatea bazei. Am fost anunţaţi că s-a realizat străpungerea şi unificarea celor două galerii. Până să sosim şi noi, militarii începuseră deja să retragă dispoz¬itivul de plasmă din galerie. Cei trei din prima echipă de intervenţie specială a Departamentului s-au strecurat înăuntru pentru a vedea condiţiile din noua galerie. Aceasta a fost o mare greşeală, deoarece au ignorat protocolul de acţiune. Au sărit treapta de nivel de un metru între cele două galerii şi au început să cerceteze zona de aproximativ patru metri pe care ştiau că o au la dispoziţie până la bariera de energie, care era invizibilă. Din păcate nimeni nu a putut să explice cum s-au petrecut lucrurile.
Probabil
că cei trei s-au apropiat foarte mult de barajul energetic, deoarece câteva clipe mai târziu s-a auzit un zgomot ciudat, dar puternic, ca un scurt-circuit. I-am găsit prăbuşiţi la baza inferioară a barierei invizibile, cu trupurile ciudat contorsionate, ca şi cum ar fi fost delimitate de marginea precisă a unui perete. Toţi trei erau morţi. Medicii au declarat moartea lor instantanee prin stop cardiac. Acest lucru a creat o oarecare panică, deşi noi ne-am străduit să aplanăm incidentul. După cum aveam să-mi dau seama imediat, panica era determinată mai mult în rândul staff-ului american şi se datora faptu¬lui că temerile iniţiale ale membrilor săi începeau să se adeverească, într-adevăr, în acel moment nu aveam practic nici o cale de acces în galeria antică.
Forarea laterală eşuase datorită materialului necunoscut care rezista la orice tentativă de străpungere, iar barajul energetic se dovedea a fi inexpugnabil.
Venerabilul Massini era şi el prezent acolo şi mi-a cerut părerea, în acea perioadă, detaşamentul de comando american încă nu venise. Erau doar specialiştii cu dispozitivul de forare, o echipă de cercetători şi reprezen¬tanţii lui senior Massini, care sunt şi acum: doi generali de la Pentagon şi consilierul prezidenţial.
“O a doua întâlnire cu marele mason Massini a avut loc în vila luxoasă a unei diplomaţii străine. Deşi întâlnirea a ţinut mai puţin de o oră, informaţia oferită de Massini a fost ca o bombă. El a spus că dispune de o informaţie ultrasecretă care provine direct de la Statul Major al Pentagonului, şi că acea informaţie se referă la un anumit loc din România.
Mărturisind că grupul Bilderberg are reprezentanţi în cele mai importante dintre organismele politice, economice şi militare ale SUA, a afirmat că există câteva grupuri oculte a căror putere este foarte mare. Dincolo chiar si de aceste grupări foarte puternice, există formaţiuni de elită care supervizează viaţa ştiinţifică şi tehnologia pe întreaga planetă, economia mondială şi curentele politice globale. Deasupra tuturor se află grupul Bilderberg. Tot ceea ce e mai important şi se descoperă pe planetă este adus imediat la cunoştinţa celor din elita mondială. Acesta a fost şi cazul observaţiilor secrete în ceea ce priveşte teritoriul României.
Pentagonul spionează cu sateliţi !
Pentagonul are mai multe programe militare secrete şi de spionaj geodezic, folosind mai mulţi sateliţi geostaţionari de înaltă tehnologie. Unul dintre aceştia, care se bazează pe tehnologia bionică şi pe cea a undelor de formă, a reperat în anul 2002 o structură aparte într-o anumită zonă a munţilor Bucegi. În primul rând, spaţiul gol identificat în interiorul muntelui nu comunica cu exteriorul, ci începea direct din interiorul muntelui, la o anumită distanţă de panta acestuia. În al doilea rând, avea forma unui tunel foarte regulat care cotea brusc spre centrul muntelui, sub un unghi de 26 de grade. Traseul tunelului era perfect plan. Cel de-al treilea element a pus pe gânduri echipa Pentagonului.
Scanarea din satelit a muntelui a evidenţiat două blocaje majore ale structurii din interiorul solid de piatră care mărgineau începutul tunelului şi sfârşitul lui şi respingeau orice tip de sondare sau analiză, ca şi cum ar fi protejat ceva în acel loc. Erau baraje energetice artificiale: primul era plan, drept ca un zid, ca un perete care bloca accesul în tunel. Al doilea era imens, ca o cupolă sau semisferă, care se afla la capătul opus tunelului, aproape de centrul muntelui. Massini a recunoscut că acolo se afla ceva extrem de important şi care era foarte bine protejat. Ansamblul tunel-hemisferă se afla într-un plan paralel cu solul, iar barajul hemisferic se află pe verticala ce corespunde stâncilor de pe creastă numite Babele. De fapt, verticala ieşea la aproximativ 40 de metri între Babele şi Sfinxul din Bucegi.
O amforă misterioasă !
După tabloul de comandă există un pătrat mare cu latura de trei metri pe care se află o amforă. Conţinutul ei reprezintă unul dintre punctele forte ale descoperirii. Aceasta este ceea ce îşi dorea cu atâta ardoare venerabilul Massini pentru el şi pentru elita masonilor. Amfora conţine un praf alb foarte fin. Cercetătorii americani au rămas consternaţi să constate că substanţa are o structură cristalină necunoscută a aurului monoatomic care este foarte dificil de obţinut mai ales în formula de puritate foarte mare.
Venerabilul Massini era informat încă înainte de a pătrunde în sală de existenţa amforei. Pulberea de aur în forma ei pură stimulează foarte mult anumite fluxuri şi schimburi energetice la nivel celular şi neuronal. Adică provoacă un proces accelerat de întinerire. Teoretic, un om poate să trăiască în acelaşi corp fizic timp de mai multe mii de ani cu condiţia să consume, la anumite intervale de timp, şi în cantitate bine determinată, pulbere de aur monoatomic. Aşa se explică multe aspecte enigmatice legate de longevitatea incredibilă a unor personaje importante şi arată intenţiile ascunse ale elitei mondiale ale masonilor.
Declaraţia oficială a României !
Când diplomaţia americană a fost informată că România va transmite un comunicat mondial de presă de o importanţă crucială pentru omenire, totul a devenit un haos. Nimeni nu ştia, dar toţi bănuiau că se întâmplă ceva foarte grav şi important. Preşedintele a fost chemat pentru o convorbire telefonică directă cu Casa Albă. În câteva ore fuseseră blocate toate tranzacţiile şi înţelegerile statului român cu organismele financiare internaţionale. Se aştepta din clipă în clipă ordinul de declarare a stării de urgenţă în zona montană şi în capitală.
Discuţiile dintre oficialii americani care sosiseră de urgenţă la Bucureşti şi partea română s-au făcut fără translator. Au fost atât de violente încât nu puţine au fost momentele de criză în care diplomaţii strigau unii la alţii cât puteau de tare, proferând multiple ameninţări cu represalii. Celelalte state ale lumii nu cunoşteau nimic din această problemă, iar americanii ştiau bine că existau oricând câteva ţări foarte puternice care s-ar fi coalizat imediat cu România pentru susţinerea declaraţiei publice.
Declaraţia ar fi cuprins principalele date ale descoperirii din munţii Bucegi, punând la dispoziţia întregii lumi dovezi, fotografii şi alte elemente esenţiale pentru clarificare. Ar fi fost invitaţi cei mai mari oameni de ştiinţă pentru studii şi cercetări. Dar cel mai important aspect l-ar fi constituit dezvăluirile despre trecutul extrem de îndepărtat al omenirii şi despre istoria reală care a fost aproape complet contrafăcută.
“În nici-un caz!”
Americanii au reacţionat cu vehemenţă pentru că acea declaraţie ar fi spulberat într-o clipă influenţa lor planetară, şi poate ar fi aruncat în haos economia şi societatea ţării lor. Acesta a fost motivul principal invocat de ei, acela de a nu crea panică. Dar au uitat să recunoască că această posibilă stare de angoasă şi perturbare socială ar fi apărut ca rezultat direct al minciunii şi manipulării realizată deliberat de-a lungul secolelor de către francmasonerie. S-a primit şi o intervenţie specială a Papei care îndemna la o mare cumpătare înainte de acest pas fundamental pentru omenire. Papa a transmis chiar că va pune la dispoziţia statului român anumite documente străvechi din arhiva secretă papală care sunt de o mare importanţă pentru România şi sprijină dovezile descoperirii din munţi. După 24 de ore de discuţii s-a ajuns la un acord final de colaborare româno-american în nişte termeni precişi. Poziţia statului român a fost aceea de amânare a dezvăluirilor, de prezentare a lor în mod gradat omenirii.”
2. Tunelul secret din interiorul Masivului Ceahlau: acolo se afla un tezaur informational identic cu cel descoperit in Masivul Bucegi, in August 2003
Teoria existenţei unor tuneluri şi săli secrete sub muntele Ceahlău a fost puternic alimentată de mărturia unui profesor din Iaşi, care susţine că ar fi pătruns într-un astfel de tunel. Profesorul de fizică Constantin Bursuc, în vârstă de 71 de ani, cunoscut în mediul inventatorilor din Iaşi, este cel care a lansat povestea reţelei subterane, pe baza unor experienţe pe care susţine că le-a avut în anii ’90.
Acesta spune că cercetarea a realizat-o cu ajutorul unor metode neconvenţionale, precum salturi în spaţiu, dedublare sau telepatie, dar că nu a mai continuat să studieze tunelurile subterane în ultimii ani. „Cercetările le-am început din judeţul Suceava, unde există o poartă de intrare în această reţea de tuneluri subterane artificiale. De acolo, reţeaua porneşte în trei direcţii: una pe direcţia Rădăuţi – Suceava, o alta pe sub munţii Retezat, Bucegi, Ceahlău şi Satu Mare, iar o a treia trece pe sub muntele Godeanu, la vest de mănăstirea Tismana.
Nu tunelurile m-au interesat efectiv, ci pentru mine a fost curiozitatea dacă am avut o civilizaţie străveche care le-a creat, şi ce rost aveau acestea. Cred că prin ele se făceau transferuri de populaţie, dar se transportau şi minereuri”, spune Constantin Bursuc.
Profesorul septuagenar păstrează misterul în privinţa localizării intrării în tunel, singurul indiciu dat fiind baza vârfului Toaca. „Tunelul respectiv era în pantă, avea cam 10 metri lăţime şi 15 metri înălţime, cu boltă, iar în el gravitaţia se anula parţial, astfel că deplasarea în interior se făcea în salturi.
Am bănuit că aceste tuneluri aparţin unei reţele construite de civilizaţia hiberboreană, cu drumuri interioare care se parcurg pe principiul antigravitaţiei, unde un corp de 100 de kg ajunge să cântărească doara 6-a parte. Sălile interioare erau luminate cu aplice cu fosfor din loc în loc”, mai spune Constantin Bursuc.
Grotele din Ceahlău, singurele căi de intrare în subteran Misterioasa poveste a profesorului Bursuc nu îşi găseşte corespondent în realitate, cei care cunoscut muntele Ceahlău neavând cunoştinţă despre astfel de tuneluri subterane. Singurele formaţiuni care duc în subsolul masivului sunt cele câteva grote adânci de câteva zeci de metri. „O astfel de grotă, sau cavenă cum sunt denumite în speologie, este în zona cabanei Dochia, mai precis la Detunate.
Coborârea se face pe o cădere în gol de circa 40 de metri, asigurat în corzi de susţinere. Urmează apoi un culoar descendent de circa 20 de metri, după care se ajunge într-o sală foarte îngustă care adăposteşte un pilon de gheaţă. Acolo este vorba de un gheţar activ. În total sunt circa 96 de metri de coborâre, iar o ieşire foarte îngustă te scoate între Detunate”, spune Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.
Acesta mai spune că alte căi de a pătrunde în subteranul muntelui sunt prin intrarea de pe Ocolaşul Mare, unde există un aven de circa 40 de metri cunoscut sub numele popular „Grota lui Savu”, sau grota din Piciorul Şchiop , unde coborârea se face pe două ramuri fără ieşire, lungi de 25 de metri.„[1]
3. Tunelul Groazei dintre Castelul Corvinilor si Cetatea Devei !
„Despre tunelul subteran care ar lega Castelul Corvinilor de Cetatea Devei se vorbeşte în Hunedoara, dar şi în Deva, de câteva decenii, însă nimeni nu a găsit vreodată vreuna dintre intrări. Au fost hunedoreni care au încercat să desluşească povestea tunelului, însă mărturiile vreunui succes nu au apărut până în prezent.
Alţi localnici au încercat să explice construcţia tunelului pe baza unor mărturii vechi de secole, despre un tunel care ar fi legat castelul de o cetate, dar nu de Cetatea Devei, situată la 20 de kilometri distanţă de castel, ci de o fortificaţie aflată în trecut pe Dealul Sânpetru, în apropierea castelului. O altă legendă urbană spune că tunelul ar fi construit în urmă cu câteva secole şi că aici şi-ar fi găsit sfârşitul un detaşament de soldaţi, dat dispărut. Nimeni nu poate spune când a avut loc evenimentul.”[1]
4. Tunelul secret ce leaga judetele Dambovita si Prahova pe sub Bucegi !
„Construcţia celebrului Tunel „Izvor” care ar lega judeţele Prahova de Dâmboviţa, prin Masivul Bucegi, a început în 1913. CFR a aprobat atunci, cu acceptul regelui Ferdinand, construirea magistralei Târgovişte – Pietroşiţa – Sinaia, iar varianta cea mai scurtă era prin munte. Aşa s-a decis spargerea Masivului Bucegi, în zona „Păduchiosu”, pentru a scurta distanţa dintre Moroieni şi Sinaia.
Tunelul de şase kilometri ar fi trebuit construit în line dreaptă şi a fost a fost gândit ca o cale strategică în contextul istoric al începutului de secol XX, care asigura o trecere rapidă şi sigură între Ţara Românească şi Ardeal. S-a decis începerea tunelului din ambele direcţii, atât dinspre Sinaia şi dinspre Moroieni. Locul de străpungere dinspre Sinaia a masivului muntos a fost ales chiar înainte de intrarea în oraş, pe Platoul Izvor, în apropierea cimitirului oraşului.
Această cale de acces trebuia să asigure transportul petrolier din zona Prahova până în Bucureşti, fiind foarte aproape de DN 71, care leagă Sinaia de Bucureşti. Din păcate, războil mondial din 1914 a oprit repede lucrarea, reluată abia în 1938 şi abandonată din nou. „Exista deja o zonă conflictuală. El în principal a fost gândit ca un element de strategie, pentră că chiar s-a dovedit că Valea Prahovei, care era principala furnizoare de petrol pentru Germania a fost bombardată şi circulaţia întreruptă.Acest tunel ar fi realizat o cale secundară de legătură între Bucureşti şi Sinaia”, a spus arhitectul Dan Niţescu. În 1941, trupele naziste de ocupaţie au reluat construcţia cu cel mai rapid ritm de până atunci, dar finalul celei de-a doua conflagraţii mondiale, însemnând şi finalul lucrărilor, nu şi al lucrării. În partea dâmboviţeană a tunelului au fost realizaţi 480 de metri, din care doar 100 au fost betonaţi. La vremea aceea au muncit acolo peste 2000 de oameni: germani, ruşi, cehi, ţigani, unguri, bulgari. Dacă s-ar fi construit până la capăt, ar fi avut 20 de kilometri şi ar fi fost cel mai mare tunel din România.
Nu se cunoaşte nici până în ziua de astăzi adevăratul motiv pentru care a fost închisă această gură de tunel. Circulă însă, o serie de legende locale, potrivit cărora, siguranţa naţională ar fi fost invocată de autorităţile de atunci, dar şi faptul că nemţii aveau îngropată aici o locomotivă unică în toată Europa, iar tehnica nu trebuia să intre sub nicio formă pe mâna ruşilor. În 1985, două echipe de la securitate au detonat intrarea.
Unele voci spun că regimul a vrut să ascundă faptul că înăuntru nemţii, aflaţi pe picior de plecare, au executat 100 de localnici care lucrau la tunel. Alţii spun că singura raţiune a fost cea a siguranţei, întrucât doar o parte era betonată. În Sinaia, tunelul există încă, dar a intrat în proprietate privată, după ce zeci de ani a fost depozit de brânză al societăţii de profil din judeţ. Acum, în incinta tunelului funcţionează o ciupercărie.”[1]
5. Tunelul de la Teliu din Intorsura Buzaului – pazit de fantoma unui inginer !
„Multă lume nu ştie că una din cele mai de amploare lucrări de infrastructură din ţară datează din 1929 şi este tunelul de la Teliu, care măsoară 4.369,5 metri lungime. Construit cu gândul că va lega oraşele Braşov şi Buzău, apoi Ardealul de Dobrogea, acesta e acum folosit doar de câţiva localnici navetişti pentru a ajunge la Întorsura Buzăului sau de puţinii turişti care ajung în zonă.
Construcţia pasajului care deserveşte linia de cale ferată către Întorsura Buzăului a început în jurul anului 1920, din ambele capete şi era considerat un proiectul extrem de îndrăzneţ pentru acele timpuri, cu o investiţie de 100 de milioane de lei şi cu implicarea unei companii germane, a cărei conducere a hotărât ca lucrările să fie dirijate de iniţiatorul proiectului, inginerul Colţână şi de un neamţ.
Localnicii încă îşi mai amintesc clipele înfiorătoare trăite de părinţii său bunicii lor, care au lucrat în galeriile din munte. “Oamenii au fost aduşi din toată ţara pentru a fi terminat tunelul, bunicul meu venise de la Cluj şi locuia într-o cabană. Pe perioada lucrărilor s-au surpat pereţi, au fost emanaţii de gaz metan, care le-au provocat arsuri minerilor, iar când lucrările la tunelul mare ajunseseră la jumătate, galeria s-a surpat, sub pământ fiind prinşi 30 de muncitori.
A fost o minune că nu au murit”, a povestit Gabi, un bărbat de 38 de ani, care locuieşte în zonă. Nenorocirile s-au ţinut însă lanţ până în ziua inaugurării, la începutul anului 1929, când chiar inginerul Colţână, cel care a supervizat realizarea tunelului, a murit sub privirile îngrozite ale celor adunaţi.
Din cele povestit de-a lungul anilor de martori, Colţână s-a urcat pe o scenă amplasată la intrarea în tunel, a tăiat panglica inaugurală, iar apoi, într- un gest ce ar fi trebuit să simbolizeze conectarea tunelului la energie electrică, a unit două fire. “S-a făcut flamă, iar inginerul a căzut secerat! Toată lumea ştie!”, a spus serios Gabriel, căruia bătrânii i-au povestit că de-a lungul anilor fantoma inginerului ar fi fost văzută plimbându-se prin tunel.„[1]
6. Tunelurile si grotele secrete ale Brasovului: reteaua misterioasa de Dupa Ziduri si Saua Tampei !
„Cetatea medievală a Braşovului avea o reţea de tuneluri, care făcea legătura între bastioanele de apărare ale vechiului burg. În decursul timpului, pornind de la tunelurile şi grotele descoperite, s-au ţesut multe legende controversate. Există mai multe intrări în mai multe zone din centrul Braşovului, majoritatea fiind închise sau impracticabile în prezent. În decursul timpului, au fost găsite astfel de guri de intrare.
Ultima descoperire pe această temă s-a făcut în 2008, când a fost demolată o casă în cartierul Bartolomeu, pe str. Lanurilor. Aici exista o uşă metalică, închisă cu un lacăt şi sigilată. Înainte de 1989, în fiecare an, reprezentanţii Armatei veneau şi controlau sigiliul. Mai mult, se pare că tunelul făcea legătura cu cel mai vechi monument de arhitectură al Braşovului şi din Ţara Bârsei, Biserica Sf. Bartolomeu, a cărei construcţie a început pe la 1223.
Cele mai cunoscute sunt cele două tuneluri de După Ziduri, o adevărată reţea de galerii, unite între ele. Au fost „cartografiate“ de voluntari care au făcut igieniarea acestora, existând ideea de a fi folosite ca atracţie turistică. Tuneluri au fost descoperite şi către Biserica Neagră, în zona Piaţei Sfatului, unde sunt mai mutle guri de tunel. Unul dintre acestea se spune că ducea către curtea Liceului de Artă.
De asemenea, în pivniţa Casei Mureşenilor se află intrarea astupată a unui tunel subteran, care se zvonea că trece pe sub Piaţa Sfatului şi de acolo spre Republicii, până sub Tâmpa, dar nimeni nu confirmă aceast lucru. De asemenea, în primii ani de după Revoluţia din 1989, presa locală scria că şi din Biserica Neagră s-ar face acces către trei tuneluri.
Un fost paroh al bisericii ar fi recunoscut existenţa acestora, dar nu a vrut să dea amănunte despre ele, iar locatarii unei case de pe strada Ştefan Ludwig Roth (lângă Biserica Neagră) povesteau că, în copilărie, se jucau prin tunelul care pornea din pivniţă şi ducea înspre Tâmpa. Mai mult, şi Cetăţuia de pe Dealul Straja, ar avea trei tuneluri. Cetăţuia, monument istoric emblematic pentru Braşov construit în anul 1524, a intrat în patrimoniul Aro Palace SA.”[1]
7. Tunelul din Suceava – sapat la ordinul lui Stefan cel Mare pentru evacuarea de urgenta in caz de pericol !
„Cetatea de scaun a lui Ştefan cel Mare este monumentul istoric reprezentativ al Sucevei şi, în acelaşi timp, motiv de fală al locuitorilor oraşului în faţa străinilor. Legendele urbane, predate din generaţie în generaţie prin viu grai, vorbesc despre tunelurile subterane săpate de oamenii lui Ştefan cel Mare şi care ar fi servit pentru evacuarea de urgenţă în caz de cucerire a cetăţii.
Aproape fiecare sucevean chestionat are varianta lui privitoare la tunelurile misterioase. „Am auzit eu de mic că de la cetate pleacă un tunel care duce până la Staţiunea de Cercetare (n.r. – situată la ieşirea din Suceava spre localitatea Fălticeni, la distanţă de 5 kilometri). Şi se mai vorbeşte că în tunel era ascuns şi tezaurul ţării“, ne-a explicat Doru Vizitiu, pensionar.
Un alt tânăr spune că a auzit despre un tunel care duce la Zamca (n.r. – aproximativ 4 kilometri), dar recunoaşte că este sceptic cu privire la existenţa construcţiei. „Eu vă spun ce ştiu eu. Tunelul de la cetate iese pe undeva pe lângă Biserica «Sfântul Dumitru» (n.r. – centrul oraşului, 3 kilometri distanţă)“, a spus Alina Stanciu, o doamnă trecută de prima tinereţe.
Sunt cel puţin trei variante ale traseului tunelului de fugă !
Legenda locală mai spune că Ştefan cel Mare chiar a folosit soluţia de avarie şi că, atunci când a ajuns la capătul tunelului, a lăsat blestem ca oricine va mai intra vreodată după el, să nu mai iasă viu niciodată. Ceva mai târziu, pe la 1675, slugile lui Dumitraşcu Cantacuzino, un domnitor meteoric al Moldovei, care a şi distrus în final construcţia, ar fi fost trimise în subteranul cetăţii să verifice dacă blestemul aruncat de Ştefan ar fi real.
Legenda spune că oamenii lui Dumitraşcu, speriaţi să intre în grote, ar fi trimis nişte pisici în „inspecţie“, însă animalele n-ar mai fi ieşit vii niciodată. „Atunci au apărut şi aceste legende, cum că sub Cetatea de Scaun a Sucevei s-au găsit tuneluri pline cu vin, că de la cetate plecau tuneluri ba către Curtea Domnească, ba către Cetatea Zamca sau chiar către Cetatea Şcheia.
Dacă ar fi existat aceste tuneluri, în 1538, când cetatea a fost ocupată de Suleiman Magnificul, fără a întâmpina rezistenţă, garnizoana ar fi scăpat pe acolo cu tezaurul ţării. Însă nu s-a întâmplat aşa, tezaurul Moldovei a ajuns pe mâna otomanilor“, a precizat istoricul Emil Ursu, directorul la Complexul Muzeal Bucovina.”[1]
8. Tunelul de sub orasul Satu Mare ce traverseaza raul Somes, folosit de Pintea Viteazul si loc de ascunzis al Principelui Rakoczi al II-lea al Transilvaniei !
„Scriitorul Felician Pop a relatat în volumul intitulat “Istoria Secretă a Sătmarului” una dintre legendele locale care spune că un tunel secret face legătura, încă din Evul Mediu, între castelele din comuna Medieşul Aurit şi Carei şi cetatea din Ardud. Tunelul străbate oraşul Satu Mare pe sub râul Someş, prin zona podului Decebal. „Se spune că tunelul era folosit de nobilime pentru a fugi din calea cotropitorilor.
Din Medieş puteau ajunge la Ardud iar, de acolo, la Carei. Ba, mai mult, tunelul ar fi fost folosit şi de Pintea Viteazul după ce a evadat din închisoarea Sătmarului”, precizează scriitorul Felician Pop. Scriitorul Felician Pop povesteşte că tunelul porneşte de sub castelul Lonyai din Medieşu Aurit, traversează râul Someş, cam pe unde se află podul Decebal şi face legătura cu cetatea din Ardud care, la rândul ei, este legată, tot printr-un tunel, de castelul din Carei.
“Îmi amintesc că după ce pirotehniştii aduşi din Baia Mare au aruncat în aer podul vechi, la piciorul podului s-a găsit tunelul. Era cam în zona unde acum se află actualul sediu al Finanţelor Publice”, spune acesta. Tunelul era construit din cărămidă, sub formă de boltă, şi avea înălţimea de aproximativ un metru şi jumătate, suficient ca să încapă un atelaj tras de cai.
Scriitorul Felician Pop spune că aceste legende sunt cât se poate de adevărate. ”Există tuneluri subterane, dar lungimea lor este de câteva sute de metri şi reprezentau calea de salvare a celor din cetăţile asediate”, este de părere scriitorul.
Potrivit legendei, Francisc Rakoczi al II-lea, principe al Transilvaniei între 1648-1660, a fugit prin tunelul secret de sub cetatea Ardud de urmăritorii săi din armata austriacă. Acesta ar fi avut trei căi de acces şi a fost în aşa fel conceput încât să servească la luarea prin surprindere a duşmanilor.
Prin acelaşi tunel legenda spune că austriecii au trimis la cetate un ofiţer tânăr şi chipeş, care să o seducă pe prinţesa Vilma, fiica lui Francisc Rakoczi al II-lea. Ofiţerul a câştigat inima tinerei prinţese şi a aflat secretul pivniţei. Fiica principelui, învinsă de remuşcări, i-a mărturisit în cele din urmă tatălui greşeala făcută, dar a fost prea târziu.
Austriecii au atacat cetatea şi s-au folosit de secretul proaspăt descoperit. Rakoczi al II-lea a reuşit totuşi să fugă, însă înainte de asta a aruncat un blestem crunt asupra fiicei sale: ferecată în adâncuri, aceasta îşi aşteaptă şi acum salvatorul, care, pentru a o dezlega de blestem, trebuie să sărute fantoma de trei ori şi să pătrundă în pivniţă fără a privi îndărăt. Dacă o face, se transformă pe loc într-o stană de piatră.”[1]
9. Tunelul Blestemat, de 4 km, din Alba !
„Pe Valea Aiudului, în Munţii Trascău, în apropierea satului Colţeşti se află ruinele unei cetăţi cu o istorie de peste 700 de ani şi legende pe măsură. Cetatea Colţeşti a fost construită în jurul anilor 1296 de contele Thoroczkay din Trascău, ca cetate locuibilă şi de refugiu.
A fost ridicată pe vârful abrupt al unui deal calcaros, în urma invaziei tătare (mongole) din anul 1241, când au fost produse pagube însemnate localităţilor Trascău şi Sângiorgiu. La mai puţin de patru kilometri de castel, pe dealul Rîmeţi, a fost construită încă o fortificaţie identică, din care acum mai există doar urme vagi, având acelaşi scop, de supraveghere şi apărare a populaţiei din zonă şi a căii comerciale care traversează valea, de atacurile migratorilor.
Între cele două ar exista un tunel, care, conform legendei, avea o a treia intrare, la mijlocul distanţei, în catedrala romano-catolică din Rîmetea, comună cunoscută de maghiari sub numele de Toroczko. Întreaga zonă se afla sub tutela contelui Thoroczkay, cunoscut ca mare colecţionar de vinuri şi despre care se spune că avea o pivniţă plină cu butoaie de vin nobil. Conform legendei, pivniţa respectivă comunica cu tunelul care lega cele două fortăreţe.
În timpul unui atac asupra satului Rimetea, contele a ascuns-o pe fiica să Enikö, împreună cu femeile şi copii din zonă în tunel, iar el a plecat cu bărbaţii apţi de luptă să oprească năvala duşmanilor. Atacatorii au măcelărit trupele, iar contele înconjurat de câţiva mineri a reuşit să se retragă în păduri. Legenda, pe care bătrânii din Colţeşti o spun la ceas de taină, doar membrilor familei lor, relatează că Enikö, disperată că nu a primit nici o veste de la tatăl său, a străbătut tunelul până la castelul de pe dealul Secuiului, unde a ieşit la suprafaţă şi unde a dat peste atacatorii care ocupaseră fortăreaţa.
Speriată de gândul că tatăl său a fost ucis, iar zona invadată, Enikö s-a aruncat de pe zidul castelului, s-a rostogolit până în vale, unde s-a izbit de stânci şi a murit. La câteva zile după aceasta, contele Thoroczkay s-a întors cu ajutoare şi a reuşit să îi învingă pe atacatori şi să elibereze atât castelul de pe dealul Secuiului cât şi zona localităţilor Colţeşti şi Rîmetea.
Când a aflat că fiica sa a murit, povestesc bătrânii, contele a astupat toate intrările în tunel, cu excepţia uneia singure, prin care doar el avea acces, iar după câţiva ani, din cauza supărării, contele a trecut în lumea celor drepţi. Legenda vorbeşte despre strania apariţie a fantomei lui Enikö, care, însetată de răzbunare vrea să ia viaţa celor care se avântă pe deal pentru a dezlega secretul tunelului.”[1]
10. Tunelurile din Centrul Vechi al Brailei, folosite secole la rand de catre turci !
„Oraşul Brăila poartă în pântece urmele celui mai mare sistem defensiv construit vreodată de-a lungul Dunării, de către turcii care au stăpânit-o aproape trei sute de ani: catacombele, numite aici hrube. Secole la rând, bogăţiile raialei şi ale Ţării Româneşti luau drumul Stambulului prin portul „Ibrailei” şi nu puţini au fost cei care au râvnit la aurul păzit cu străşnicie de ieniceri.
Legendele ţesute aici de-a lungul timpului i-au făcut pe mulţi să asedieze şi să prade oraşul apărat de turci. Chiar şi aşa, cetatea Brăilei – azi rasă de pe faţa pământului – a fost cucerită de numai şapte ori, după ce garnizoana depunea armele, pentru că rămânea fără provizii şi muniţie. Porţiuni ale hrubelor, un păienjeniş de tuneluri folosite de otomani, se mai găsesc şi astăzi, ascunse la mai bine de zece metri sub caldarâm, uneori pe două-trei niveluri, în Centrul Vechi.
În anii ’50, autorităţile au decis închiderea hrubelor şi astuparea lor cu pământ, ca să nu se mai surpe clădirile noi. Porţiunile rămase sunt inaccesibile sau ţinute în secret. Se ştie că, în unele locuri, hrubele se întindeau pe câte două sau trei niveluri şi că unele duceau până hăt, departe, dincolo de zidurile cetăţii. Se spune chiar că exista o hrubă pe sub Dunăre, pe unde se ajungea la Ghecet, în Tulcea.
„Hruba de la Grădina Mare şi-a dovedit eficacitatea în anul 1595 când, învinsă de oştenii lui Mihai Viteazul, garnizoana turcească a reuşit să salveze mare parte din comorile Brăilei. Avem relatarea că turcii se retrăgeau şi că încearcă să plece cu aurul, în timp ce valahii stăteau la pândă. Probabil că aceste bogăţii, lingourile de aur şi galbenii, au fost ascunse în pâini şi încărcate în bărci, ajungând în Dobrogea”, a precizat prof. dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei.
Biserica fortificată Precista, din Galaţi, locul de unde ar pleca tuneluri pe sub Dunăre !
Restaurată după al Doilea Război Mondial, biserica-fortăreaţa Maica Precista constituie un veritabil monument de arhitectură şi artă, fiind unul dintre principalele puncte de atracţie turistică din Galaţi. O legendă a oraşului Galaţi spune că acesta ar fi fost legat de malul tulcean al Dunării printr-un tunel săpat în urmă cu peste 300 de ani pe sub albia fluviului, iar intrarea în acesta cale de refugiu se făcea prin altarul Bisericii Precista. Legenda spune că, de pe malul gălăţean, se intră în tunel prin altarul Bisericii Precista situată pe Faleză.”[1]
11. Biserica fortificată Precista, din Galati, locul de unde ar pleca tuneluri pe sub Dunăre !
„Restaurată după al Doilea Război Mondial, biserica-fortăreaţa Maica Precista constituie un veritabil monument de arhitectură şi artă, fiind unul dintre principalele puncte de atracţie turistică din Galaţi. O legendă a oraşului Galaţi spune că acesta ar fi fost legat de malul tulcean al Dunării printr-un tunel săpat în urmă cu peste 300 de ani pe sub albia fluviului, iar intrarea în acesta cale de refugiu se făcea prin altarul Bisericii Precista. Legenda spune că, de pe malul gălăţean, se intră în tunel prin altarul Bisericii Precista situată pe Faleză.
Tot în această încăpere, s-ar fi aflat şi intrarea secretă în tunelul, care, conform legendei, din motive necunoscute, în urmă cu un secol, a fost astupat cu pământ la ambele capete. „Totul a pornit de la faptul că a fost descoperită o galerie, cu o lungime de 300 de metri, între Biserica Precista şi Biserica Sfântul Gheorghe. De aici a apărut legenda conform căreia ar exista un asemenea tunel şi pe sub albia Dunării, tunel prin care se putea ajunge pe malul tulcean al fluviului.
Nu există nicio dovadă în acest sens, este doar o poveste”, afirmă Cristian Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie din Galaţi. „Totul este o legendă şi aşa va rămâne. La cum a fost răscolită Faleza Dunării în acea zonă este greu de crezut că vom mai găsi vreodată vreun tunel. N-am ştiut să ne conservăm istoria, iar acum trebuie ne mulţumim cu legende”, spune la rândul lui consilierul Marius Mitrof, de la Direcţia pentru Cultură.”[1]
12. Buncarele lui Stalin, din Timis !
„Cei care călătoresc cu maşina pe drumul spre vama sârbească pot zări pe o parte şi alta a şoselei cocoaşele care ascund buncărele militare construite în anii ’50, de teama unui eventual atac din partea Iugoslaviei lui Tito. Începând cu 1952, la ordinul lui Stalin, România a construit 30 de kilometri de buncăre în jurul localităţilor Voiteg şi Jebel, judeţul Timiş, lângă graniţa cu Iugoslavia.
În acea vreme, Stalin considera că Iugoslavia lui Tito era duşmanul de moarte al comunismului şi al lui personal. Adăposturile militare din anii `50 au fost proiectate să reziste la bombe de 1.000 de kilograme, care ar fi putut fi lansate de iugoslavi. Ulterior, tunelurile subterane construite în Banat, lângă graniţa cu fosta Iugoslavie, au fost folosite de săteni pe post de colibă, stână, cramă sau chiar debara.
La începutul anilor ’50, relaţiile dintre Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Iosif Broz Tito s-au răcit după ce acesta din urmă a adoptat o politică independentă faţă de cea a blocului sovietic. Pentru că Tito a ales liberalismul, Dej s-a temut de un atac armat din partea Iugoslaviei. Astfel, în 1952, a început construcţia de fortificaţii din judeţul Timiş. Buncărele de diferite mărimi şi utilităţi au răsărit ca muşuroii pe câmpurile din apropierea graniţei, pe o lungime de 30 de kilometri, în jurul localităţilor Jebel şi Voiteg.
În Jebel a fost înfiinţată şi o unitate militară de mitraliere şi artilerie, iar soldaţii şi-au ocupat poziţiile în buncărele de pe câmp. Locul fostei unităţi militare, părăsite în anii ’60, a fost luat de actualul Spital de Psihiatrie din Jebel. „Acum 20 de ani se putea intra în toate. Ştiu că unele au fost curăţate, dar e greu să le găsim. E păcat că aceia care au buncărele nu fac ceva cu ele.
Pot măcar să-şi facă un loc răcoros vara. A mai fost odată un cioban care a folosit buncărele ca stână”, povesteşte Gheorghe Gemănariu. În sat se află însă câteva din buncărele care se văd în toată splendoarea lor. În urmă cu opt ani, un localnic şi-a transformat buncărul din fundul grădinii în baracă.”[1]
13. Beciul descoperit sub actualul parc “Eugen Ionescu” din Slatina !
„Descoperirea, care a ajuns să reprezinte principalul subiect de discuţie în Slatina vreme de câteva luni şi despre care se mai vorbeşte şi astăzi, a avut loc în vara anului 2007.
La începutul lunii iunie a anului menţionat, municipalitatea efectua de zor lucrări de modernizare a parcului “Eugen Ionescu” (fosta Grădina Publică inaugurată în onoarea Reginei Maria în anul 1892, n.a.) situat în partea istorică a urbei, la intrarea în cartierul istoric al Slatinei.
Muncitorii au dat întâmplător peste ceea ce părea o groapă destul de adâncă şi care nu fusese înghiţită de pământ. Văzând că “groapa” se adâncea undeva în adâncurile parcului, lucrătorii au anunţat inginerul de şantier, iar acesta, la rându-i, pe reprezentanţii Primăriei.
Vreme de luni bune, acesta a fost principalul subiect de discuţie, subiect despre care se mai discută şi astăzi. Imaginaţia localnicilor a reprezentat izvorul multor zvonuri puse pe seama catacombelor.
Astfel, acestea au fost “date” ca loc de întâlnire secret al revoluţionarilor de la 1848, în vreme ce alţii spuneau că auziseră de când erau copii despre asemenea beciuri îngropate folosite de soldaţii români în primul şi al doilea război mondial.
Un alt zvon, crezut de mulţi slătineni şi acum, spune că locul menţionat ar fi fost folosit inclusiv de Securitate înainte de 1989 şi că acest adevăr nu trebuie să se afle.
Modul cum se prezenta sala subterană de 100 metri pătraţi, prea mare pentru o simplă pivniţă sau beci de casă şi prevăzută şi cu o latură ce dădea impresia unui tunel lateral, a alimentat şi mai mult închipuririle localnicilor şi nu numai. Ulterior, la câteva luni de la descoperire, a venit şi verdictul specialiştilor.
“Iniţial, am crezut că ar putea fi vorba despre nişte catacombe deoarece prezenta un început de tunel pe o latură a sa, dar, la acest moment, suntem de părere că a fost una dintre pivniţele caselor deţinute de către boierul Ioan Varipati, cel care a donat Slatinei zona centrului din prezent (teren între fostul magazin “Oltul” şi parcul “Eugen Ionescu”, n.r.).
Aceste case au fost demolate pentru a face loc Grădinii Publice inaugurate în 1892 şi credem că ceea ce am descoperit noi în anul 2007 reprezintă beciul uneia dintre casele sale, mai ales că acesta deţinea imobile mari – inclusiv actualul sediu al Oficiului Poştal nr. 2 din zonă -, deci nu erau simple case”, afirmă Aurelia Grosu, şefa secţiei Istorie şi Artă a Muzeului Judeţean Olt.„[1]
14. Tunelul secret din Muntii Buzaului – una dintre cele mai paranormale zone a Romaniei !
Muntii Buzaului, are un loc fruntas in fata celorlalte locatii, chiar si in fata Bucegilor, pentru fenomenele absolut uluitoare ce se manifesta aici: Ceata Albastra (responsabila pentru disparitii si teleportari), dar si „cerul fara stele”, observat adesea de oameni in renumita „Tara Luanei”.
„În unele zone din munţii României se întâmplă lucruri incredibile. Dispariţii misterioase, tuneluri secrete, apariţii stranii, energii inexplicabile, cutremure de neînţeles- toate acestea au fost în atenţia serviciilor secrete româneşti încă de pe vremea lui Ceauşescu. Despre acest departament secret al dictatorului, specializat în tehnici paranormale vorbim în acestă seară. Unul dintre oamenii selectaţi de însuşi fratele dictatorului, relatează întâmplări nemaipomenite despre cele mai bine păzite secrete ale securităţii.
Alegerea munţilor Buzăului ca loc de antrenament al Departamentului Zero, nu a fost deloc întâmplătoare. Sfătuitorii securităţii, oameni iniţiaţi, ştiau foarte multe despre încărcătură ezoterică a acestor locuri. Fenomenele stranii, apariţiile miraculoase, unele considerate fenomene UFO, cât şi legendele locului care vorbesc despre existenţa unor uriaşi, au fost argumente care au convins până şi conducerea materialist dialectica a securităţii să pună aici bazele celui mai secret proiect al securităţii.”[2]
Disparitia din 1981 din Muntii Buzaului (comuna Bozioru, satul Nucu)
Unul dintre fraţi a urcat pană pe la trei sferturi din înălţimea stâncii, unde a observat nişte semne bizare săpate în piatră şi aproape complet erodate de tre¬cerea timpului. Când a ajuns sus, pe platforma îngustă a stâncii, s-a aplecat şi a ridicat un obiect ciudat de culoare galbenă, care semăna cu un lanţ, dar în clipa următoare a dispărut brusc sub privirea înmărmurită a fratelui său care se afla pe sol, la baza stâncii.
A fost alertată Miliţia locală şi au fost anunţaţi părinţii, la Brăila. Iniţial, autorităţile l-au bănuit pe cel care i-a chemat că le ascunde adevărul. Chiar 1-au ameninţat, crezând că-şi bate joc de ei. însă tatăl, fost alpinist, a escaladat şi el stânca, a ridicat obiectul respectiv şi a dispărut instantaneu în faţa a mai mult de zece martori.
Cazul a luat o turnură periculoasă; au sosit imediat la faţa locului mai mulţi ofiţeri de Securitate de la Bucureşti, care au anunţat DZ în aceeaşi seară. Zona a fost izolată de către o echipă militară pe o rază de o sută de metri în jurul stâncii. Reprezentanţii unei alte Direcţii din Securitate s-au ocupat în următoarele zile cu dezin¬formarea sătenilor şi liniştirea martorilor oculari. Cunosc toate aceste detalii din dosarul ultrasecret al evenimentului respectiv, pe care 1-am studiat ulterior, după Revoluţie. Acum douăzeci de ani încă nu aveam acces la astfel de operaţiuni, fiind doar un copil care venise la baza din B… de puţin timp. Se pare totuşi că unele aspecte au mai „transpirat” prin presă la mulţi ani după aceea, probabil datorită faptului că în acel loc au venit atunci câteva personalităţi politice şi din domenul ştiinţei.
Situaţiile de acest gen, care nu pot fi blocate informaţional în mod complet de la început, sunt înregis¬trate cu un cod special şi sunt numite „evenimente de tip K”. Ele reprezintă de obicei situaţii limită, care nu pot fi prevăzute în totalitate sau care dau naştere la diverse alte complicaţii.
În zilele următoare au survolat cu elicopterul stânca respectivă; „obiectul” era, de fapt, un gen de pârghie ancorată în piatra stâncii, fără a se putea stabili însă cine, cum şi de ce a realizat aceasta. Scrierea de pe peretele stâncii a rămas complet necunoscută, chiar dacă au fost trimise numeroase fotografii cu semnele respective, pentru a fi studiate la cele mai prestigioase instituţii de profil din lume. Deşi existau anumite similitudini de formă, nimeni nu a putut totuşi să găsească o corespondenţă clară cu vreuna dintre scrierile din antichitate.
Păreau foarte vechi, dar încă se mai observau, fiind în mare parte acoperite de muşchi de stâncă. Fiind pe atunci oarecum lipsiţi de experienţă şi presaţi de panica creată, cei responsabili au decis să dinamiteze stânca, însă ulterior s-a aflat că acela a fost un ordin dat de puterea de la Bucureşti, în prezent, la două¬zeci de ani de la dramaticul incident, locul este complet curăţat. Cei doi bărbaţi dispăruţi nu au mai revenit niciodată. Foarte interesant a fost faptul că, după ce au aruncat stânca în aer, în locul ei a continuat să rămână un contur străveziu de culoare verde deschis, ca un abur uşor. După câteva zile, însă, a dispărut şi el.
O confirmare a acestor evenimente (descrise de Radu Cinamar în cartea sa, aparuta în vara anului 2004) o gasim chiar într-un cotidian (ziarul Ziarul) unde se relateaza pe larg despre misterioasele disparitii. Interesant este faptul ca articolul respectiv de pe ziarul “ziarul”, nu mai este disponibil, oare de ce?
Iata un citat semnificativ: “O prima referire la astfel de disparitii face Dan Fodor, în Monitorul de Iasi. El relateaza despre doi braileni (sursa reporterului i-a cerut sa nu le dezvaluie numele), care, în anul 1980, au plecat spre catunul Nucu, dar, într-un loc numit “La Tâharie”, unul dintre ei s-a gândit sa faca o urcare pe una dintre stâncile cu forme ciudate din zona. Folosind echipamente de alpinism, tânarul a urcat pâna în vârf, de unde a strigat la prietenul sau:
“Uite ce am gasit!”
S-a aplecat, a ridicat ceva ce parea a fi un lant metalic si… a disparut. O vreme, cel ramas jos a asteptat ca prietenul sau sa termine cu glumele, apoi s-a convins ca s-a întâmplat ceva cumplit. L-a anuntat pe fratele disparutului, care a sosit din Braila cu o echipa de zece insi, câtiva dintre ei lucrând în Ministerul de Interne. Chiar fratele disparutului a urcat pe stânca. A gasit si el lantul metalic, pe care l-a ridicat si… a disparut si el. Nimeni n-a mai îndraznit sa repete “figura”. Cei doi frati, cautati în zadar prin împrejurimi, n-au mai aparut niciodata.”
În primavara anului 1990, Cezar Brad a fost numit director tehnic al DZ, iar în 1992 au fost clarificate raporturile dintre DZ si Presedintia României. Seful statului, carpa KGB-ista, Iliescu, a ordonat subordonarea totala si politizarea DZ; însa Cezar i-a prezentat câteva din realitatile socante care au fost descoperite de-a lungul timpului si implicatiile lor enorme în stabilitatea tarii, astfel încât buimaceala Presedintelui a facut loc unui acord asemanator celui vechi, în care DZ este cvasi-independent.”
Pornind de la aceste date concrete, dezvaluite si de alte persoane implicate la vremea respectiva in astfel de activitati, descoperim ca „evenimentele K“ ale misteriosului Departament Zero al Securitatii se confunda cu activitatile acelei unitati de paranormali a Armatei, cu baza in Muntii Buzaului, subordonata generalului Ilie Ceausescu. Cercetatorul Vasile Rudan, specialist in perceptie extrasenzoriala, a lucrat sub contract strict pentru aceasta unitate. A condus experimente extrasenzoriale cu copii superdotati, iar rapoartele, fotografiile si negativele, precum si filmele erau predate unitatii respective. Nu avea voie sa opreasca nimic. La inceputul anilor ’80, Vasile Rudan s-a aflat intr-o situatie de-a dreptul jenanta. Tocmai terminase un experiment, pregatise raportul si filmele, cum facea de obicei, urmand sa le predea.
Dar, surpriza! Si-a gasit camera unde se cazase in Bozioru – catun Nucu – devastata si toate materialele disparute, in mapa fiind pusa maculatura. Cine i le furase? Norocul lui a fost ca si cei din unitate observasera niste personaje foarte curioase, dotate cu jeep-uri Aro si statii de comunicatie, dotari specifice Securitatii, care monitorizau activitatile din Bozioru. Cine erau acesti „men in black”, de isi permiteau sa supravegheze o unitate ultrasecreta a Armatei, care raporta direct lui Ceausescu ?!
Ceata Albastra – cea vinovata de toate aceste disparitii si teleportari !
Site-ul bzi.ro abordeaza cu mult tupeu, ceea ce ma bucura, acest subiect, avand astfel in prim-plan, subiectul „ceata albastra”:
„In urma unor teste experimentale efectuate intre 1978 – 1981, in regiunea Bozioru, a rezultat ca in anumite situatii cand se intruneste un numar nedeterminat de factori electromagnetici (geomagnetici, biofizici si de alta natura) este posibila disparitia instantanee a unor persoane. In aceasta zona au loc unele fenomene paranormale ce inca nu pot fi explicate prin legile fizicii asa cum le cunoastem in prezent. Inexplicabila este si „ceata albastra”, stralucitoare, cu irizari ciudate, care se manifesta sub forma de cupola, masurata cu un dispozitiv pentru radiatii luminoase si avand 28.000 de grade Kelvin.
Acest fenomen este insotit de o concentrare a infrasunetelor de foarte joasa frecventa (3, 4 Hz) si de un zgomot de fond foarte suparator pentru fiintele vii. Omul poate avea stare de greata, cefalee, simte ca ii vibreaza toate celulele. In acele momente pot aparea halucinatii, vizuale si auditive. In cazul in care subiectul uman depaseste o limita de siguranta, el poate fi „aspirat” violent in interiorul acelei ceti albastre, care ia forma unui vartej relativ orizontal. Doi subiecti umani voluntari, dintre care un fizician, au descris in mod similar ce li s-a intamplat in timpul „aspiratiei”, experimentele fiind facute la un interval de doi ani.
Apropierea de ceata albastra creeaza o stare de teama ce se transforma treptat in spaima incontrolabila, cand subiectul este aspirat cu violenta intr-un tunel energetic turbionar, la capatul caruia se vede o lumina alba, stralucitoare. Invitat in 2006 la emisiunea „Miezul problemei” , domnul Vasile Rudan a relatat experimentele, intamplarile si misterele din Muntii Buzaului.
Dilatarea timpului !
In acel tunel energetic, timpul se dilata. Omul este supus unor solicitari fizice si psihice foarte puternice, simte ca se sufoca. La „expulzarea” subiectului uman din tunelul turbionar, cerul este senin, stralucitor, este o liniste totala, omul se simte bine, are senzatia ca se afla in stare de imponderabilitate.
Dincolo de starea de bine, subiectul uman este total dereglat. Pierde simtul orientarii in teren pentru un interval de maximum doua ore, vede peisajul inversat, ca in oglinda si crede ca cei din jurul sau nu sunt cum ar trebui sa fie.
In zona respectiva s-au facut si experimente de comunicatie telepatica, efectuate pe grupe de subiecti copii, pentru un studiu solicitat de Ministerul Apararii Nationale. S-a constatat ca in timpul cetii albastre turbionare, comunicatiile telepatice au o acuratete de 96-98 la suta in perceptia mesajului.
Testele au fost repetate si in prezenta unei comisii militare. Fenomenul cetii albastre este insotit si de fenomenul descarcarii temporare a pilelor electrice. Nu mai functiona dozimetrul pentru raze gamma, nici electromotorul aparatului de filmat.
Dupa disiparea cetii albastre, aparatele si-au reluat functionabilitatea. Un astfel de fenomen este comparabil cu cel relatat intr-un documentar difuzat pe Discovery, despre Triunghiul Bermudelor.
In documentar, ceata albastra este denumita „ceata electronica” sau „vartej electronic”, fiind responsabila de devierea unui avion cu 160 de km fata de ruta initiala.
Experimente militare !
In anii ’80, in Muntii Buzaului s-au efectuat o serie de experimente militare de catre cercetatori angajati pe baza de contract de catre Ilie Ceausescu, care avea o unitate de paranormali langa lacul Gotes.
Experimentele de la lacul Gotes priveau aparitia unui fenomen straniu, un vortex energetic ce se instala in anumite condicii geo-magnetice, fiind insotit de tulburari energetice care favorizau transmisia telepatica.
Furati de rusi !
In timpul aparitiei „norului gri”, pe un fond de un albastru intens imposibil de descris in cuvinte, au fost raportate disparitii de persoane, uneori acestea aparand in alte locuri. Atasatii militari sovietici au facut „schimb de experienta” cu cercetatorii romani, uneori furandu-le pur si simplu rapoartele secrete.
Aspirat de norul gri !
Unul dintre cercetatorii angajati de Ilie Ceausescu s-a lasat aspirat de norul gri. El a disparut din fata observatorilor timp de 4 ore, fiind gasit la o distanta apreciabila. A descris o calatorie intr-un univers paralel straniu, asemanator ca peisaj cu cel din care „plecase”. I s-a parut ca incursiunea sa a durat pana in 10 minute. La revenire, vedea totul inversat, ca in oglinda, si a slabit 8 kilograme in urmatoarele zile. Cercetatorii au numit fenomenul norului gri „poarta timpului”, o poarta energetica spre un univers paralel, potrivit romananiatv.net.”[3]
15. Tunelul din Masivul Sureanu: Descoperirea din Masivul Sureanu din anul 1994: Un munte plin cu filoane foarte lungi si masive de aur pur !
In mai 2006, Generalul Roddey, venise in Romania pentru a solicita serviciilor secrete „protocoalele complete ale cu privire la Muntii Orastiei”, acuzand totodata SRI-ul ca le ascunde ceva. A urmat apoi o sedinta secreta, cu usile inchise la Guvern, condusa de Calin Popescu Tariceanu, Premier al Romaniei, acesta imperativ sefilor de servicii secrete sa le prezinte americanilor totul, sub directa amenintare ca vor fi demisi !
„Tezaurul lui Decebal” nu este o „simpla legenda” asa cum au incercat istoricii mincinosi si propagandisti sa ne minta!
In 1994, s-au deschis mai multe situri arheologice in Muntii Orastiei pentru a se intelege mai bine structura de organizare militara si administrativa a activitatii vechilor daci in acele zone. Ideea parea sa fie promitatoare, intrucat sapaturile scosesera la iveala relicve ale unei vieti mult mai complexe decat se banuia pana atunci.
La sfarsitul unei zile, intr-un astfel de sit arheologic in Masivul Sureanu, s-a petrecut un eveniment care a „inghetat” serviciile secrete romane: unul dintre muncitori a alunecat din greseala intr-o incapere subterana si apoi, din aproape in aproape, s-a ajuns la un ansamblu aflat la o adancime mult mai mare (30 m).
Ce s-a gasit acolo, a fost de ajuns sa bulverseze in cel mai inalt grad conducerea tarii, reunita de urgenta intr-o sedinta a CSAT condusa la acea vreme de Ion Iliescu. A urmat apoi o ancheta de urgenta a SRI si o investigare mult mai complexa la fata locului. Daca alte tari ale lumii ar afla despre asta, am fi invadati direct, pentru ca un asemenea aur, nu se stie sa mai existe in lume si mai mult ca sigur, ar lua mintea oricui. Veti vedea imediat despre ce este vorba !
Cronologie importanta a evenimentelor !
I. Operatiunea „Punct fierbinte in Antarctica” – parteneriatul dintre SRI si Pentagon pentru a rezolva o mare enigma!
MACOR – ANTARCTICA FACILITY – EYES ONLY !
Misterioasa Baliza Cosmica din Antarctica care face o triangulatie cu Muntele McKinley (Alaska) si Muntii Orastiei (Masivul Sureanu) care are legatura cu satelitul Europa al planetei Jupiter dar si cu tot Sistemul Solar!
Antarctica-muntii Orastiei-Alaska-Jupiter !
Piramida de foc !
La data de 22 ianuarie 2007, echipamentul bazei militare americane Macor din sud-vestul Antarcticii a inregistrat o activitate neobisnuita pe unul din varfurile muntilor de joasa inaltime, aflat la o departare de aproximativ 20 de kilometri. Astfel de semnale ciudate se inregistrasera si in anul precedent, indicand o triangulatie dubla, speciala: cu muntii Orastiei din Romània si cu muntele McKinley din Alaska. In niciuna din acele regiuni Serviciul de Contrainformatii Militare al SUA nu avea referinte despre activitati dubioase, asa ca nimeni nu intelegea care este semnificatia acelor zone. Surpriza a venit deci in luna ianuarie cand cele trei puncte au fost legate la randul lor prin indicarea unei rezultante in spatiul cosmic, avand ca tinta satelitul Europa al lui Jupiter. Atunci, o zona precisa a calotei ce acoperea acea zona muntoasa din Antarctica, de langa baza Macor, se topise in doua ore, dand la iveala un dispozitiv tehnologic de o complexitate extraordinara.
Din fotografii se vedea ca obiectivul avea o forma de trunchi de con, cu baza o elipsa; in mod evident, functiona ca un fel de “baliza cosmica”. Ca dimensiuni, era cam cat o cladire cu trei etaje, iar aproape de varf, cam la doua treimi de baza, prezenta un fel de “guler”, ca un evantai amplu, posibil un fel de antena. Americanii nu au putut identifica sursa exceptionala de energie care a putut topi o masa gigantica de gheata in doar doua ore, baliza fiind acoperita cu un strat de 210 metri de gheata, dar in mod evident acea sursa provenea din interiorul dispozitivului. Dupa topirea ghetii, baliza incepuse sa emita niste semnale luminoase de o intensitate colosala, intr-un ritm foarte rapid, asemanator pulsarilor.
La 72 de ore dupa declansare, in dimineata zilei de 24 ianuarie 2007, orice manifestare de acest gen a incetat. Dispozitivul a continuat totusi sa functioneze emitand energie si pastrand perfect uscat spatiul care-l inconjura. Baliza era luminata si in mod evident exista o anumita activitate interioara, insa emisiile energetice puternice incetasera.
Cercetarile au stabilit putine lucruri. Problema cea mai spinoasa era ca din primele analize ale codurilor luminoase, era clar ca se intampla ceva, in directa legatura cu locatiile din Romània si Alaska. Chestiunea se complica si mai mult atunci cand se analiza rezultanta spre satelitul Europa al lui Jupiter. Nimeni nu a inteles care era natura “amenintarii”, dar toti au fost de acord ca ceva avea sa se intample. Simetria luminoasa extrem de complicata reprezenta, dupa calculele savantilor, un fel de “numaratoare inversa”. Dar explicatiile puteau fi cu totul altele decat cele legate de ideea unei distrugeri in masa, cataclismice. ”Radarul antarctic” a fost un incident planetar, observabil din multe state si care nu poate fi negat, cel putin la nivelul serviciilor secrete. Ramane totusi misterul concluziilor finale la care s-a ajuns.
În ultimii ani, știri tulburătoare despre descoperirea unui vortex spațio-temporal în Antarctica au răzbătut în presa din Statele Unite. Deși informația a fost rapid cenzurată de armata americană, s-a aflat că americanii au început, în secret, excavarea cu dispozitive super-tehnologice a locului acestei descoperiri senzaționale.
Tunelul timpului de deasupra Antarcticii !
Totul a început în anul 1995, când oamenii de știință britanici și americani care studiau vremea din Antarctica în cadrul unui proiect comun, au făcut o descoperire extraordinară. Fiziciana americană Mariann McLein le-a relatat cercetătorilor că în apropierea Polului Sud a observat în data de 27 ianuarie un vârtej de ceață cenușiu, pe care l-a luat drept un simplu vortex caracteristic furtunilor polare. Totuși, vârtejul și-a păstrat neschimbată forma, rămânând staționar. S-a decis cercetarea fenomenului, fiind lansat în acest scop un balon meteorologic garnisit cu echipamente de măsurare a vitezei vântului, a temperaturii și a umidității. Balonul s-a ridicat imediat și a dispărut brusc în ceață.
După un timp, cercetătorii au readus balonul la sol cu ajutorul frânghiei legate în prealabil de acesta. Surprinderea a venit din măsurătorile citite pe aparate: ceasul balonului indica data de 27 ianuarie 1965, dată situată în timp cu 30 de ani în urmă. Experimentul a fost repetat de câteva ori, după ce savanții s-au asigurat că echipamentul balonului este în stare bună de funcționare. De fiecare dată, ceasul indica o dată aflată cu 30 de ani în urmă. Straniul fenomen a fost denumit „poarta temporală“ și a fost raportat la Casa Albă. Se presupune că acel vârtej de deasupra Polului Sud este un sui generis tunel al timpului ce permite trecerea în alte dimensiuni temporale. Există voci care susțin că s-au demarat în secret programe de cercetare a posibilităților de realizare a călătoriilor în timp, programe ce sunt controlate de către CIA și FBI. Nu există însă nicio confirmare oficială din partea autorităților federale americane.
Cutremure şi anomalii magnetice puternice în zonă…
În anul 2001, în timpul iernii australe, o urgență medicală a forțat o evacuare de personal de la bazele din Antarctica, primul eveniment de acest gen ce a avut loc în plină iarnă polară. Tot atunci, întreaga regiune a fost zguduită de un cutremur neobișnuit de puternic. Seismologii au localizat epicentrul cutremurului la o adâncime ce corespunde cu cea a unei bizarei structuri îngropate sub gheață, descoperite ulterior.
Un alt eveniment important al anului 2001 a fost apariția unei anomalii magnetice puternice în acea zonă, care s-a întins până în vecinătatea bazei rusești Vostok din Antarctica. Cercetătorii ruși au fost șocați și uimiți de ceea ce au observat atunci.
Americanii au transportat în Antarctica o gigantică maşinărie sfredelitoare !
Imediat după aceea, conform unor surse demne de încredere, Forțele Aeriene Americane au trimis dispozitive și mașini de înaltă tehnologie, precum gigantica lor mașină sfredelitoare „Subterrene“ (alimentată cu energie nucleară), către o bază secretă din Antarctica, ce este situată în apropierea locului în care a avut loc ciudata descoperire rusească din aprilie 2001.
„Subterrene“ este o mașinărie complexă capabilă să efectueze adevărate călătorii subpământene, căci ea poate fora în toate rocile dure de pe suprafața Pământului. Pentru „Subterrene“ este posibil și să perforeze un strat de gheață, oricât de gros ar fi acesta.
O echipă de televiziune a dispărut misterios în Antarctica !
În momentul în care opinia publică internațională începuse să fie interesată din ce în ce mai mult de misterioasele săpături din Antarctica, o echipă de televiziune din California a pornit, în noiembrie 2002, către această destinație, pentru a realiza un reportaj. Această echipă de televiziune a dispărut însă la fel de misterios. Ulterior, forțele speciale SEAL ale Marinei Americane au descoperit o înregistrare video ce a aparținut echipei. Înregistrarea confirma prezența unui artefact uriaș, aflat sub gheață – o mașinărie preistorică, posibil de origine extraterestră.
Cităm dintr-o declarație de presă ce a apărut pentru scurt timp pe site-ul televiziunii: „Guvernul SUA urmărește să blocheze difuzarea înregistrării video găsite de echipele de salvatori SEAL în Antarctica, înregistrare ce ar conține dovada unei descoperiri arheologice de importanță colosală, ce s-ar afla îngropată la 3 kilometri sub gheață.“
Fosta preşedintă a parlamentului francez confirmă că este vorba de o structură veche de peste 12.000 de ani.
Unele țări europene au protestat împotriva lucrărilor de excavație întreprinse de armata SUA, întrucât se știe că Antarctica este un teritoriu internațional, ce este protejat de orice exploatări făcute de mâna omului. Nicole Fontaine, fost președinte al Parlamentului francez, chiar a declarat următoarele: „Dacă armata americană a construit ceva acolo, atunci ea violează Tratatul internațional privind Antarctica. Dacă nu, trebuie să vedem despre ce descoperire este vorba. Pare să fie ceva ce are o vechime de cel puțin 12.000 de ani, și a fost acoperit de ghețurile Antarcticii. Aceasta ar putea fi cea mai veche structură realizată de mâna omului de pe planeta noastră. Pentagonul trebuie să dezvăluie public ceea ce ascunde.“ Există oare vreo legătură între acea poartă temporală și mașinăria veche de cel puțin 12.000 de ani de sub gheața Antarcticii? Dacă se va descoperi că este vorba despre o structură construită de mâna omului la sfârșitul Paleoliticului, acest fapt semnificativ va modifica cursul istoriei.”
II. Secret mortal !
In anii ’90 a existat un program arheologic vast, in zona muntilor Orastiei, in scopul stabilirii mai precise a identitatii poporului romàn in spatiul carpatic, dar si pentru intelegerea mai buna a sistemului de fortificatii si de trai a populatiei din acea vreme. Dupa Revolutia din ’89, autoritatile au manifestat o anumita deschidere in acest sens, pana cand a fost obturata de interese ascunse si de interese politice. In acea vreme, arheologii au depus o activitate destul de intensa si rezultatele au inceput sa apara, multe dintre ele uimitoare. Au fost publicate unele lucrari despre descoperirile facute, dupa care totul a incetat brusc. Ca de obicei, s-a invocat lipsa de fonduri si a conditiilor necesare pentru continuarea sapaturilor.
De fapt, atunci a avut loc o descoperire formidabila, considerata secret de stat la cel mai inalt nivel. In plus, descoperirea i-a speriat atat de tare pe oficialii romàni, incat au actionat orbeste si au ascuns atat de bine locul, incat nu a mai putut fi gasit ulterior! Nu au fost capabili sa inteleaga ce au vazut la fata locului si cu atat mai putin sa studieze problema. Desi era cea mai importanta descoperire facuta vreodata, capabila sa dea peste cap nu doar aceasta tara, ci chiar echilibrul socio-politic si economic mondial, a fost inchisa cel mai repede si ascunsa atat de bine incat a disparut cu totul. Fara a se urma protocolul obisnuit in astfel de cazuri, cercetarile initiale s-au rezumat la cateva intrebari si au fost realizate doar de structura locala de Politie. Au venit apoi trei agenti SRI care au contactat repede Bucurestiul, dar reprezentatul trimis a clacat, decizional vorbind.
Au fost atat de speriati, incat au considerat ca, pentru o mai mare siguranta, trebuie sa astupe locul pana la sosirea echipajelor de specialisti. Au adus imediat o betoniera si au sigilat chiar ei intrarea, asternand pe deasupra un strat de pamant cu vegetatie. Abia au avut timp sa faca niste fotografii; restul dosarului, foarte subtire, il constituie declaratia unui profesor de istorie si lingvistica. Mai mult, masina in care se aflau cei trei ofiteri de securitate a fost implicata intr-un teribil accident, pe drumul de intoarcere la Bucuresti. Au murit toti! Abia a putut fi salvat putinul material de dosar. Prin urmare, un singur martor a ramas in viata, profesorul Constantin, de la care nu s-a putut afla mare lucru. Parca fusese lovit de dambla; nu vorbea sau vorbea foarte rar, cu lungi intreruperi. Macar avusese prezenta de spirit de a face noua fotografii, agentii de securitate facusera si ei alte patru, dar doua fusesera distruse in accident.
16. Misterele Targovistei – tunelurile ce leaga Curtea Domneasca de Manastirea Dealu si comorile care s-ar ascunde acolo !
Targoviste, oras resedinta de judet si cel mai mare oras al judetului Dambovita, a fost resedinta domneasca si capitala intre anii 1396 si 1714, fiind in acele timpuri cel mai important centru economic, politico-militar si cultural-artistic al Tarii Romanesti.
Mai multe aflam de pe site-ul Dacic Cool:
„Curtea Domneasca din Targoviste reprezinta cel mai bine pastrat ansamblu medieval apartinand curtii unui suveran de pe teritoriul Romaniei, avand o suprafata de 3 hectare. A fost resedinta si scaun domnesc timp de 3 veacuri pentru 33 de voievozi, incepand cu Mircea cel Batran si incheind cu Constantin Brancoveanu. Curtea Domneasca a fost construita de Mircea cel Batran pe malul Ialomitei.
Materialul principal pentru constructie a fost piatra de rau. In zilele noastre, ruinele palatului se pot admira de pe o scara metalica, iar din loc in loc gasim panouri explicative pentru turisti.
Turnul Chindiei, inalt de 27 de metri, a fost construit de Vlad Dracul, tatal lui Vlad Tepes, fiind un turn-clopotnita. Mai tarziu devine turn de supraveghere, aparare si refugiu. Numele lui provine de la arhaismul chindie, care inseamna inserare. De fapt anunta momentul cand se stingeau toate luminile pentru ca turnul sa nu fie observat de la distanta mare.In curtea Palatului Domnesc se afla si Biserica Mare Domneasca, construita pe vremea domniei lui Petru Cercel si poarta hramul Adormirea Maicii Domnului. Exista si o legenda potrivit careia in tunelul sapat sub Curtea Domneasca domnitorul Brancoveanu ar fi ascuns o careta cu aur. O alta legenda spune ca Vlad Dracul a strans in cetate toti vagabonzii si cersetorii pentru un ospat, dupa care a inchis portile si i-a incendiat.”[4]
De pe blog-ul lui Adrian Melicovici aflam o informatie despre o comoara:
„Târgovişte, cetatea medievală care a uimit Europa vreme de peste trei secole, cetate eternă, cetate a misterelor şi legendelor. Bătrânii spun că oraşul ascunde comori în tunelul a cărui gură poate fi văzută în Complexul de la Curtea Domnească, acolo unde domnitorul Brâncoveanu ar fi ascuns o caretă cu aur, rămasă ca o fascinantă speranţă în inchipuirile oamenilor…Târgovişte, locul unde valul şi şanţul cetăţii tronează şi astăzi precum o mărturie a celei mai puternice fortificaţii de apărare din Europa de Est.
Târgovişte este o cetate reală, cu ziduri de cărămidă, puternic amplasate, dăinuind şi astăzi peste veacuri, ba chiar peste milenii, după cum amintesc reputaţii istorici ai vremii, Neagu Djuvara sau cei de prin partea locului. Târgovişte, capitală spirituală, prin nenumăratele biserici şi mănăstiri care aduc aminte prin energia formidabilă, benefică, de Strabon, care a vorbit despre Axis Mundi, adică legătura oamenilor cu cerurile. Târgovişte, loc legendar, despre care se spune că în urmă cu câteva mii de ani ar fi fost printre primele aşezări ale legendei coborâtorilor din cer, urmaşii atlanţilor…”[5]
Tunelurile din Târgovişte !
Dacă, în articolul precedent, am vorbit despre tunelurile care ar exista în Bucureşti, un cititor a propus o interesantă discuţie despre galeriile subterane dintr-o fostă capitală a Ţării Româneşti, Târgovişte.
„În Târgovişte, au existat tuneluri ce legau curtea domnească de Mănăstirea Dealu’ (aflată la aprox 5 km depărtare de oraş). Intrările în tunel există şi astăzi, însă tunelurile s-au surpat odată cu trecerea timpului. Totuşi, nu am auzit pe nimeni vorbind despre aceste pasaje, deşi intrările sunt la vedere, putând fi observate de oricine”[6], a spus Horas.
17. Tunelurile de sub Sarmisegetusa: acolo se afla un oras al atlantilor unde se regasesc carti din metal, cristale si aur monoatomic ! BBC scaneaza Sarmisegetusa folosind tehnologia LIDAR !
Agitatie mare in jurul Sarmizegetusei. Se foloseste tehnologie de varf, dar se pastreaza secretele. Orasul secret de sub Sarmizegetusa? BBC şi Discovery scanează Sarmizegetusa ascunsă! Ministrul Culturii se agita si el. Ce sa fie, totusi?
In 1993, Romania demara o ampla campanie de punere in valoare a cetatilor dacice de la Gradistea.Un studiu multidisciplinar efectuat la fata locului a pus in evidenta faptul ca sub ceea ce este acum decopertat exista un urias ansamblu arhitectonic, un ansamblu militaro – civil compact, cu mai multe nuclee, intins pe o suprafata de peste 200 de kilometri patrati.
Acest oras ingropat este predacic si e foarte bogat in aur. Specialistii romani au intocmit niste planuri de detaliu cu siturile subterane nedecopertate, pe care le-au strans intr-un dosar trimis Ministerului Culturii si Cultelor. O copie a planurilor a ajuns insa si la cautatorii clandestini de comori, care au relatii puternice in zona clasei politice. Hotii stiu acum cu exactitate unde sa caute.
In mod ciudat, posibilitatea ca vestigiile din Muntii Orastiei sa fie scoase de pe lista UNESCO, merge mana in mana cu deja celebrul scandal al bratarilor dacice. Dupa cum se stie, ele au fost gasite in siturile de la Gradistea de catre hotii de comori si scoase apoi clandestin din Romania. Au ajuns in Statele Unite, unde un colectionar american de buna credinta a anuntat oficialitatile ca aceste artefacte se comercializeaza pe piata neagra. Ulterior statul roman a recuperat o parte din ele si a demarat o ancheta. In mod uluitor, numele unor politicieni de calibru, precum Adrian Nastase si Dan Iosif au fost asociate cu disparitia bratarilor. Cei doi au fost banuiti ca ar fi intermediat traficarea in tara a doua tezaure sustrase din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, respectiv 15 bratari dacice de aur.
Conform unor informatii neoficiale, subsolul din zona Gradistei a fost sondat din satelit de catre rusi pe la inceputul anilor ‘90. Rusii vorbeau despre situri antice, dar si preistorice necunoscute inca in zona Gradistei. Coroborand aceste date cu informatiile unor scriitori antici, care spuneau ca dacii au taiat si au zidit muntii, Guvernul Romaniei a cerut aflarea adevarului. Astfel, intre anii 1993 si 1999, in perimetrul fortificatiilor dacice de la Gradistea s-au desfasurat cercetari pe mai multe discipline, pentru realizarea unui studiu de ansamblu privind zona arheologica. Cercetarile au fost demarate deMinisterul Lucrarilor Publice, Ministerul Culturii si Ministerul Cercetarii. Ele aveau drept scop delimitarea fizica a complexului de fortificatii prin alte metode decat sapaturile arheologice, si chiar elaborarea unei strategii de punere in valoare a constructiilor preistorice de la Gradistea.
Mai multe informatii aflam din cartea Aryanei Havah, in care un copil, pe care aceasta il intervieveaza, venit de pe o planeta numita Inua, in apropiere de Constelatia Orion, si-a pastrat memoria ancestrala, asadar beneficiaza de intreaga cunoastere pe care a acumulat-o in viata anterioara.
Redau mai jos interviul cu „David” (pseudonim), care ne ofera niste informatii esentiale pentru a sti despre secretul de sub Sarmisegetusa:
„Aryana: De Burebista imi poti spune ceva ?
David: Si el a fost un initiat. Cunostea taina Muntelui Sacru si a Codului Legilor. El a fost cel ce a ridicat cetatea de care vorbeai, Sarmisegetusa Regia.
Aryana: Locul pe care este ridicata cetatea este un loc special ?
David: Da, sub ea, adanc, se afla canale subterane sapate de primii atlanti, care adapostesc cunoasterea acestora.
Aryana: Sub ce forma este aceasta cunoastere ?
David: Vad multe carti din metal. Sunt puse in niste scobituri, in pereti. Unele din galerii s-au surpat si nu se mai poate ajunge la ele. Pacat! Acolo se afla scrisa sosirea atlantilor. Mai vad si multe inscriptii pe pereti. In mijlocul unei sali mari vad un fel de lada din piatra verde deschis, in interiorul ei se afla recipiente cu un praf ca de aur (n.ed. aur monoatomic) si cateva cristale mari. Mai vad si ceva ce seama cu un aparat.
Aryana: la ce foloseau aceste lucruri ?
David: Cu ajutorul aparatului poti citi ce este scris in cristale. Aghton nu vrea sa spuna la ce era folosit praful.
Aryana: Cum au sapat aceste canale ?
David: Cu ajutorul unor aparate. Dar nu le-au sapat, ci au topit roca. Arata ca pe Inua.
Aryana: A locuit vreodata cineva acolo ?
David: Da. Mult timp.
Aryana: Si aveau aer ?
David: Erau construite niste canale verticale de diverse grosimi si lungimi, care erau dispuse in anumite puncte, in special, in locul unde se intretaiau coridoarele. Acestea aduceau aer de la suprafata si il introduceau in interior. La fel si apa. O lua dintr-un rau din apropiere si o aduceau in interior cu ajutorul unor canale special construite, care strabateau intreaga constructie. Din cauza unui canal de genul acesta s-a prabusit partea de care iti vorbeam.
Aryana: De ce ?
David: Din cauza ca o piatra mare a cazut si a blocat partea in care apa iesea asa ca o parte din coridoare s-au inundat si datorita unui cutremur s-au surpat.
Aryana: Daca am sapa acolo, am ajunge la aceste grote subterane?
David: Nu stiu! Daca am avea voie, probabil am ajunge.
Aryana: Sarmisegetusa era o cetate obisnuita sau era un loc special ?
David: Era un loc special. Era locul de intalnire al luptatorilor. Tot aici se pastrau si rezerve de hrana. In timpuri grele aici se refugiau oamenii spre a fi protejati. Cetatea este construita intr-un anume fel. Cei ce paseau in ea erau protejati de atacuri din exterior.
Aryana: Te referi la atacuri fizice ?
David: La toate atacurile.
Aryana: Ce forma avea cetatea ?
David: Este pe rotund, deoarece este conceputa pe una din chakrele Romaniei. Cei ce au ridicat-o stiau acest lucru. In mijlocul ei era o coloana uriasa pe varful careia se afla un dispozitiv special. Acesta prelua energia ce venea din inima pamantului si o transmitea amplificata mai departe.
Tot aici se faceau si anumite ritualuri speciale cu scopul de a avea recolte bogate sau ploaie, sau orice era necesar. Strabunii nostri cunosteau importanta planetelor si a anotimpurilor. De aceea Sarmisegetusa Regia avea in interiorul ei un urias cadran solar, facut din piatra. Era asezat in centrul cetatii. Cu ajutorul lui se urmarea rotatia pamantului si miscarea astrelor.”[7]
Ceea ce spuneau cei citati mai sus, confirma David! Este ceva extraordinar. David ne vorbeste despre ce se regaseste in acel oras subteran si anume: mai multe carti din metal, cristale si aur monoatomic. In cazul descoperirii din Bucegi, aurul monoatomic, a fost punctul fierbinte al acelei descoperiri, dupa cum a prezentat si Radu Cinamar.
Sarmisegetusa pazita intens de jandarmi ce amendeaza pe oricine o viziteaza fara sa anunte !
Este posibil ca acesta sa fie si unul dintre motivele pentru care zona Sarmisegetusei a devenit ultrapazita. De exemplu, avem de-a face cu niste abuzuri incalificabile din partea jandarmilor, care au amendat deoarece a vizitat Sarmisegetusa cu o ora mai tarziu decat prevede programul, iar abuzurile nu se opresc aici.
18. Secretele tunelurilor de sub Marea Neagra care duc pana in Bulgaria si Turcia !
In anii ’80 soldatii care munceau la Canalul Dunare-Marea Neagra au descoperit o gura de acces in aceste tuneluri !
„Într-o cronică scrisă înaintea Primului Război Mondial apare o poveste misterioasă în care se vorbește de faptul că țăranii din Dobrogea foloseau tuneluri subterane de mii de kilometri lungime, săpate sub Marea Neagră doar pentru a-și duce oile până în Turcia.
Deocamdată nu există informaţii legate de cine a construit aceste două tuneluri și nici despre motivul pentru care ele traversează prin subteran Marea Neagră.
În anii ’80, soldații care munceau pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, au descoperit din pură întâmplare o altă gură de acces a acestor tuneluri. Aceasta, aflându-se într-un cimitir din Murfatlar, era folosită în dese rânduri de muncitorii de la canal pentru a trece în Bulgaria.
Exportul nu se realiza pe uscat sau cu vasele, ci prin două tuneluri de dimensiuni impresionante, potrivit cronicii menționate. Cele două tuneluri ar porni din sudul Dobrogei actuale și din Cadrilater și traversează Marea Neagră, scrie obiectiv.info.
În timpul războiului, aceste guri de acces au fost astupate din motive de siguranță națională și au fost păzite.
Există bănuieli cum că Securitatea era la curent cu existența acestor tuneluri megalitice și nimănui nu îi era permis să se apropie de căile de acces.”[8]
19. Misterele Muntilor Apuseni: tunelurile secrete care duc catre comorile lui Decebal ! Legenda uriasilor care le pazeau !
„Munţii Apuseni sunt, înainte de toate, sălbatici. Sunt locuri unice, de o frumuseţe rară, cu peşteri ale căror formaţiuni îţi rămân întipărite în memorie. Cu multă linişte şi o îmbinare armonioasă între plaiuri şi abrupturi, aşa îi întâmpină Apusenii pe cei care le trec pragul. Munţii Apuseni sunt cuprinşi între valurile de coline ale Câmpiei Transilvaniei şi Câmpia Tisei şi constituie veriga care închide spre apus arcul Carpaţilor.
Apar ca o insulă muntoasă de formă aproape rotundă şi fac parte din grupa Carpaţilor Occidentali, reprezentând comapartimentul cel mai mare şi cel mai înalt al Carpaţilor Occidentali. “Numele lor este dat de poziţia lor geografică. Au primit denumirea de Munţii Apuseni pentru că se găsesc în zona de Apus, în partea de Vest. În Munţii Apuseni întâlnim o combinaţie între relieful sedimentar, vulcanic şi cristalin.
Astfel s-au format rocile dure. Datorită reliefului vulcanic sunt şi zăcămintele de aur şi argint, în zona în care au existat vulcanii”, ne-a explicat prof. univ. dr. Alexandru Ilieş, decanul facultăţii de Geografie, Turism şi Sport Carstul întâlnit în Apuseni dă faimă acestor munţi. “Relieful carstic se împarte în exocarst-cheile şi endocarst-peşterile. Este relieful carstic cu cea mai mare suprafaţă, cu cea mai mare densitate de formaţiuni carstice din România”, a mai precizat prof. univ. dr. Alexandru Ilieş.
Uriaşii din Apuseni !
Legendele din jurul Munţilor Apuseni nu sunt puţine. Cea mai răspândită este cea a uriaşilor care şi-au dus veacul aici. Astfel, mitul spune că Decebal a fost de acord să-i lase pe uriaşi să trăiască în Apuseni, cu condiţia să-i păzeazcă toate comorile. Dintr-o întâmplare nefericită au apărut dealurile din Ardeu.
Bătrânii din zona satului hunedorean Ardeu spun că pe vremuri trăia o familie de uriaşi care a fost însărcinată de Decebal să păzească un plug de aur în mărime naturală, la care erau legaţi doi boi, tot din aur, şi tot din mărime naturală, piese la care căpetenia dacilor ţinea tare mult şi pe care le-a ascuns într-o peşteră, a cărei intrare a fost apoi zidită, scrie timetv.ro.
Aflând de comoara de sute de kilograme de aur, un grup de flăcăi ce doreau să devină bogaţi peste noapte s-au încumetat în munţi. Au luat cu ei săbii, coase, furci şi tarnacoape, plus trei căruţe trase de boi, ca sa aibă cu ce-şi căra înapoi prada. Peştera era păzită, cu rândul, de tatăl şi fiul cel mare din familia uriaşilor.
În ziua în care grupul de prădători a ajuns în apropierea peşterii, de pază era fiul cel mare al uriaşilor. Cu mâncare la el, părintii l-au trimis pe cel mai mic. Acesta a uitat însă să ia cu el şi cele trei pâini de care fratele său avea nevoie ca să se sature. Înfometat, flăcăul uriaş a plecat după mâncare.
Prădătorii au ajuns la peşteră când era doar mezinul, care a fost ademenit să mănânce dintr-un bou otrăvit, astfel că la scurt timp a murit, iar prădătorii au intrat în peşteră. Imediat ce au intrat, tavanul peşterii s-a prăbuşit şi au murit cu toţii. Când a ajuns la peşteră şi a văzut că băiatul i-a fost înghiţit de pământ, uriaşa a început să răscolească pământul, şi aşa ar fi apărut dealurile din Ardeu.
Legenda urşilor înfometaţi !
Când vine vorba despre Peştera Urşilor, legenda spune că, în urma căderii unei stânci peste gura peşterii, au fost închişi aproximativ 140 de urşi înfometaţi. În cele din urmă ei s-au atacat reciproc pană când au murit toţi. Tot legenda spune că în actual Peşteră a Urşilor ar fi trăit zmei, creature cu puteri supranaturale.
Are o lungime de 1.500 metri şi este compusă din galerii aflate pe două nivele (galeria uperioara lungă de 488 metri, aceasta este destinată turiştilor) si cea inferioară cu o lungime de 521 m, pentru cercetări ştiinţifice. Apa a fost cea care a modelat calcarul care seamănă cu marmura din peşteră. Cu o răbdare care se măsoară în zeci de mii de ani, a sculptat stalactite şi stalagmite cum rar ai ocazia să mai vezi altundeva.
Vălul Miresei !
Cascada Vălul Miresei este învăluit în legendă. Astfel, se spune că numele îi provine de la o mireasă cu mulţi ani în urmă, care a avut dorinţa de a se poza la cascadă, înainte de nuntă, şi din nefericire, a căzut şi s-a înecat şi a murit. Nuntaşii care au plâns-o ar fi dat naştere cascadei din lacrimile lor.
Nunta Zmeului !
Legenda Peşterii Onceasa, sau Huda Zmeilor, spune că zmeul îşi sărbătorea nunta cu mare alai pe Vârful Briciei, bucurându-se de lumina frumoasă a lunii. Deodată apare un nor obraznic care acoperă faţa lunii şi întunecă cerul. Mirele supărat înghite norul, ca urmare, o furtună năprasnică, cu trăznete peste trăznete, se repede peste alaiul de nuntă.
Zmeul îşi ia mireasa şi nuntaşii, se repede în carul său de foc şi dă fuga într-o peşteră din apropiere, cautând refugiu. O parte din nuntaşi şi carul sfărâmat de trăznete sunt transformaţi în pietrele ce aparţin Briciei. O altă parte a alaiului scapă pe jos până la peşteră, dar mânia trăznetelor îi ajunge şi acolo.
Peştera cu Lapte !
O altă legendă se referă la Vârful Piatra Boghii, caracterizat de un perete de calcar impozant ce coboară până în vale. La partea superioară a peretelui se află intrarea în Peştera Boghii sau Peştera cu Lapte, nume datorat „laptelui de munte” care s-ar găsi în interior. În faţa acestei peşteri apare figura voluminoasă şi întunecată a unui urs şi, tot în faţa peşterii, există o gradină neobişnuit de verde şi plină de flori. Aceasta grădină, denumită şi „Grădina peşterii”, se află sub protecţia a două drăcoaice frumoase, care se pot vedea udând florile la lumina lunii, mai spune legenda.”[8]
20. Tunelurile misterioase de sub Bucuresti: construite acum aproximativ 2.300 de ani !
De la daci, trecand pe la Vlad Tepes si culminand cu Ceausescu, labirintul tunelelor secrete de sub Bucuresti – si povestile despre ele – nu au incetat sa creasca. Cititi mai jos un amplu material despre tunelele si catacombele pe care le ascunde Bucurestiul si imprejurimile sale.
O istorie mai putin cunoscuta !
„La 12 metri sub platoul Pieţei Revoluţiei există o reţea de catacombe prin care se circulă cu barca. E vorba de culoare betonate, cu lăţimea de aproximativ 2 metri, prin care curge un rîu subteran adînc de 1 metru. Cu apă curată. Debitul rîului secret e de aproximativ 1,5 metri cubi pe secundă. La intrare, aceste căi navigabile, care străbat Capitala, sînt utilate cu bărci pneumatice. Informaţiile ne-au fost furnizate de Dan Falcan, şeful Secţiei de Istorie a Muzeului Municipiului Bucureşti.
Istoricul a cules toate datele existente despre catacombele Bucureştilor, mai vechi şi mai noi, şi le-a pus cap la cap, pentru a-şi face o imagine asupra istoriei oraşului. Capitala României are o tradiţie de secole în materie de tainiţe şi coridoare secrete. Din datele pe care le deţin istoricii, primele coridoare subterane demne de luat în seamă au fost beciurile producătorilor de vinuri. Acestea aveau zeci de metri şi erau atît de largi, încît se circula prin ele cu carele. În Secolul al XIX-lea au apărut edificiile care aveau tuneluri de refugiu, cum e tunelul care leagă Palatul Ghica Tei de Mînăstirea Plumbuita, lung de mai bine de 1 kilometru.
În nordul Parcului Cişmigiu, Biserica Schitu Măgureanu e lagată prin subterane de Palatul Kretzulescu. Sub Palatul Golescu, situat lîngă Stadionul Giuleşti, a fost depistat un coridor subteran care da înspre lunca Dîmboviţei. Coridorul a fost folosit şi de Tudor Vladimirescu. “De pe la 1826 ne-au rămas cîteva relatări, care ne dau o imagine asupra catacombelor de sub Capitala Ţării Româneşti. La acea vreme haiduceau în zonă vestiţii Tunsu şi Grozea. Timp de mulţi ani, ei au băgat spaima în boierii din Bucureşti, în special în cei care aveau casele în zona actualei Şosele Panduri.
Îi călcau mereu, iar poterele nu puteau face nimic. Deşi reuşeau să îi localizeze, cînd să pună mîna pe ei, haiducii dispăreau «intrînd în pămînt», adică coborau în subteran. Astăzi, putem afirma că, sub această şosea, erau o mulţime de coridoare subterane, late de 3 metri şi înalte de 2 metri. dar toate datele acestea au pălit atunci cînd am intrat în contact cu alte informaţii recente. Labirintul subteran vechi al oraşului pare neînsemnat pe lîngă cel construit din ordinul lui Ceauşescu. Datele mi-au parvenit de la militarii care au intrat în subteranele fostului Comitet Central, actualul Senat al României, respectiv de la maiorul Gheorghe Grigoraş şi căpitanul Nicolae Grigoraş, de la unitatea specială de luptă antiteroristă.
Ei au intrat în aceste catacombe chiar pe 25 decembrie 1989, împreună cu un grup de genişti şi pirotehnişti”, explică muzeograful Dan Falcan. Conform relatării militarilor, la subsolul clădirii au găsit un tunel, nu prea lung, care coboară într-un fel de cazarmă. Opt camere cu paturi pliante. Din aceste camere pornesc mai multe culoare, unul ducînd chiar pînă la etajul II al clădirii. Pe un alt culoar se poate ajunge la un buncăr mai larg, la 7 metri adîncime.
Se trece, apoi, de o uşă blindată şi se ajunge la un apartament spaţios, la adîncimea de 9 metri. Militarii au căutat, apoi, camera în care se afla sistemul de ventilaţie şi s-au trezit pe un nou culoar. După ce au străbătut aproximativ 30 de metri, au găsit o nişă cu o ladă mare, în care erau 16 bărci din cauciuc, cu pompe de umflare. După alţi 20 de metri, militarii au observat că pereţii tunelului au altă culoare, sînt mai noi şi sînt acoperiţi cu un fel de răşină sintetică. După încă 10 metri, culoarul se înfundă. Chiar la capăt se afla un piedestal din lemn pe care era aşezat un capac de WC.
Au ridicat capacul, iar sub el au găsit un chepeng de fier. L-au ridicat şi au găsit… un rîu cu apă curată, care curge într-o matcă artificială din beton. Are lăţimea de cca. 1,5 metri şi adîncimea de aproximativ 1 metru. Rîul se află cam la 12 metri sub platforma Pieţei Revoluţiei. Cele 16 bărci erau folosite, de fapt, pentru această cale de navigaţie. Albia amenajată are pe lateral bare metalice făcute pentru oprirea sau impulsionarea bărcilor. “În opinia militarilor, rîul secret duce către unul dintre lacurile din afara oraşului, în nord, şi Dîmboviţa, în sud-est”, subliniază Falcan. Ofiţerii au vorbit, însă, de existenţa unui alt canal similar, la capătul unui alt tunel, precum şi de un sistem de inundare a labirintului, pe secţiuni.
În cazul în care un eventual fugar e urmărit, el poate inunda porţiuni de tunel în spatele lui, pentru a-i opri pe următori. A mai fost găsită o gură de ieşire din labirint în curtea interioară a fostului CC, de unde, printr-o reţea de canale, se poate intra în canalizarea oraşului, de unde se poate ieşi către Dîmboviţa. Reţeaua are guri de ieşire în Palatul Regal, Biserica Kretzulescu şi Magazinul Muzica. “În urma unor cercetări ulterioare a reieşit că ramificaţiile subterane au corespondenţă cu circa 80 de obiective din Bucureşti, cum ar fi clădirea ASE, Casa Enescu, Opera Română etc. Subliniez, relatările sînt ale unor ofiţeri din cadrul Armatei.
Lucru foarte interesant, nimeni nu neagă existenţa acestor căi de navigaţie secrete, dar, cînd am încercat să le explorăm, nu ni s-a permis, pe motiv că… nu se poate. Despre aceste galerii ale lui Ceauşescu ne-a vorbit şi Rădulescu Dobrogea, preşedintele Asociaţiei Eco-civica, fost inspector de mediu în Primăria Capitalei, omul care s-a ocupat mulţi ani de pînza freatică a oraşului. El susţine că ştie de aceste galerii ale lui Ceauşescu şi că aşa apa limpede care curge prin ele este pînza freatică de sub oraş. Administratorii Senatului au văzut numai intrarea în catacombe: “Pot să vă spun că am auzit despre aceste lucruri, dar nu le-am văzut.
Există o cale de comunicaţie subterană care ple acă din Senat către Piaţa Revoluţiei, o cale care pleacă de la Palatul Regal către Piaţă şi încă una, tot din Palatul Regal, către Biserica Kretzulescu. Intrările în aceste căi de acces le-am văzut, dar unde se opresc, nu ştiu, nu este treaba noastră să cotrobăim pe acolo”, ne-a declarat inginer Constantin Bratu, directorul tehnic al administraţiei clădirii fostului CC, apoi a Senatului României, iar acum a Ministerului de Interne.
Ceausescu vroia sa umble cu masina pe sub Bucuresti. Casa Poporului are un singur buncăr antiatomic, legat de principalele instituţii ale statului prin 20 de kilometri de catacombe. Aceste secrete ale Bucureştiului au fost dezvăluite pentru Libertatea de colonelul în rezervă Nicolae Kovacs. “Ceauşescu voia să demonstreze prin Casa Poporului că e cel mai tare conducător din blocul socialist. Şi a reuşit”, spune colonelul în rezervă Nicolae Kovacs (82 de ani), omul care a condus partea cea mai secretă a lucrărilor de la Casa Poporului. Kovacs, absolvent al secţiei de construcţii speciale din Academia Militară, a avut comanda celor 12.000 de militari rezervişti care au lucrat la acest edificiu gigantic.
Colonelul dezvăluie că în Casa Poporului sunt 5.000 de încăperi şi că în subteran există şapte etaje, ultimul fiind ocupat de buncărul antiatomic al lui Ceauşescu, o incintă cu pereţi din beton de 1,5 metri grosime, acoperiţi cu o placă de eclatare, care nu poate fi penetrată de radiaţii. Adăpostul e compus din sala principală, adică punctul de comandă – cartierul general care trebuia să aibă legături telefonice cu toate unităţile militare din România – şi mai multe apartamente de locuit, destinate conducerii statului, în caz de război.
“Sala principală urma să fie dotată cu o masă mare în mijloc şi pe pereţi, cu un sistem de hărţi ale României, în relief. Pentru ventilaţie s-au adus pompe suedeze, cu filtre speciale, care au fost încastrate în pereţi. Aveam vreo 12 camere mari cu filtre de rezervă, stivuite pe rafturi. Acestea au fost singurele componente străine din Casa Poporului”, ne-a declarat Kovacs. Kovacs a lucrat la toate tunelurile Ca ofiţer superior specializat în construcţii speciale, Kovacs a lucrat la tot ce înseamnă pasaje secrete realizate în timpul lui Ceauşescu. “Este vorba de aproximativ 20 de kilometri de tuneluri realizate în aşa fel încât să se poată circula prin ele cu maşini cu motor electric.
Tunelurile principale leagă Palatul Cotroceni de Academia Militară, pe aceasta de Casa Poporului, iar de aici pleacă două tuneluri mari: unul spre fostul Comitet Central (actualul Minister de Interne din Piaţa Revoluţiei – n.r.) şi unul spre actualul Minister al Apărării. Cele dinspre Piaţa Revoluţiei sunt întrerupte din loc în loc de uşi de şapte tone greutate fiecare, pentru a închide etanş zona în caz de necesitate. Au fost înglobate în acest sistem şi catacombele mai vechi, realizate în perioada interbelică, cum e cea din zona Cotroceni, a lui Carol al II-lea. Sunt şi multe tuneluri secundare, cum e cel dintre Casa Poporului şi staţia de metrou Izvor, care probabil că vor fi folosite, la un moment dat, pentru utilităţi publice”, ne-a explicat colonelul Kovacs.
Unele catacombe, ţinute secrete până acum – mai precis cele situate în zona Pieţei Victoria -, vor fi amenajate pentru parcaje subterane. Al doilea buncăr al lui Ceauşescu… a fost început de Hitler Concomitent cu şantierul de la Casa Poporului, Kovacs a lucrat şi la clădirile “speciale” din apropiere, actualul Hotel Marriott şi Ministerul Apărării. “Pe locul ales pentru minister era deja un buncăr cu un planşeu din beton de 1,2 metri grosime, construit de nemţi prin 1942. De acolo, armata germană dislocată în România avea legătură telefonică directă cu Hitler.
Am încercat să demolăm acea structură, dar era prea greu şi am hotărât să o înglobăm în noul imobil. Aşa a devenit construcţia lui Hitler al doilea buncăr antiatomic al lui Ceauşescu, care nu este sub Casa Poporului, cum s-a spus mereu, ci, repet, sub Ministerul Apărării”, a detaliat Nicolae Kovacs. La mijlocul anilor ’80, colonelul Kovacs (rândul de jos, primul din dreapta) era în relaţii foarte bune cu generalul Ion Coman (rândul de jos, al patrulea din dreapta), consilierul special al lui Ceauşescu la şantierul Casei Poporului Casa Poporului este pe locul doi în lume ca mărime Casa Poporului, astăzi Palatul Parlamentului, este pe locul doi în lume ca mărime, după Pentagon, şi are 86 de metri înălţime, de la nivelul solului, şi încă 90 de metri sub pământ.
Face parte din zona sistematizată de Ceauşescu, în care sunt cuprinse Ministerul Apărării, Hotel Marriott, Casa Radio, Casa Academiei şi bulevardul Unirii. O opinie gasita pe un forum Odata cu construirea Palatului Peles, s-a tinut seama de formatiunile subterane iar constructiile realizate in regiune au intrat in cadrul unor scheme de amenajari ce cuprindeau atat obiective aflate la suprafata cat si in subsol. Odata cu venirea comunistilor obiectivele acestea strategice au fost preluate de noua ordine si administratie care a numit persoane ce urmau sa le conserve si administreze, PENTRU A LE TINE DEPARTE DE MANA COMISARILOR SOVIETICI. Stiu ca este pentru unii greu de crezut, dar pana si comunistii romani s-au ferit de amestecul prea „adanc” al rusilor in treburile Romaniei.
Bunicul subsemnatului (pe linie materna) s-a ocupat de preluarea Castelului Peles, inventarierea, conservarea si administrarea acestui obiectiv; cu aceasta ocazie fostii agenti ai serviciilor secrete regale (ai Sigurantei) au prezentat tot felul de rapoarte si evident, s-au oferit sa-si exercite pe mai departe atributiile in slujba noului regim. De la ei s-au aflat informatii care i-au socat pe noii administratori, acestia la randul lor intocmind rapoarte detaliate pe care le-au trimis catre conducerea de Partid.
S-a decis conservarea imediata a obiectivelor respective (fapt pentru care intrarile in subterane au fost zidite si mascate cu diverse constructii de suprafata, nu doar la Peles ci si la toate manastirile si asezarile fortificate din Carpati si Moldova, acestea FIIND TOATE asezate in schema unor amenajari subterane strategice) si mentinerea lor in stare de neutilizare, precum si stergerea oricaror urme si dovezi, fapt pentru care majoritatea fostilor agenti secreti care aveau astfel de informatii, au fost omorati. Iar cei trimisi de comunisti sa administreze Pelesul, dupa luarea masurilor de baza (de conservare) au fost imprastiati prin tara (ca sa nu mai aiba legatura intre ei) si numiti in functii de comanda (asta pentru a-i incarca cu responsabilitati care sa-i faca sa fie permanent supravegheati si deci sa inteleaga ca este cazul sa taca) la alte obiective similare.
Bunicul meu a fost trimis la conducerea unor santiere pentru obiective strategice, cum ar fi de pilda construirea marilor baraje si lacuri de acumulare, tuneluri transmontane, mine si prospectiuni miniere, etc – acestea toate nu au facut altceva decat sa mascheze o serie de lucrari de foarte mare amploare (ce implicau dislocarea unor mari cantitati de pamant) si care trebuiau mascate cu ceva. La fel s-a procedat si mult mai tarziu in cazul asa-numitului „canal Dunare-Marea Neagra” care nici nu va trece voua prin minte ce a mascat de fapt, la fel si in cazul „Casei Poporului” despre care toata lumea e impresionata de dimensiunile EXTERIOARE ale acesteia – hi,hi,hi, stati asa sa le vedeti pe-alea INTERIOARE !
Ce s-a publicat pana acum despre Casa Poporului- partea subterana, este o nimica toata; regiunea Bucurestiului de astazi, in vechime era o regiune alternanta de padure si mlastini, cu dealuri calcaroase si un bogat bazin de ape curgatoare; de la regiunea Calugareni si pana in Bucurestiul de acum se intindeau o serie de munti calcarosi de mici dimensiuni, scobiti in subteran si traversati de numeroase canale dintre care unele inundate; acest lant de munti calcarosi (despre care astazi nici nu se sopteste in scoli…) se intindea pe aproape mai multe sute de kilometri, plecand de la Dunare din regiunea Orsova, mergand apoi pe o linie neregulata, cand mai aproape cand mai departe de cursul Dunarii, urcand la un moment dat putin spre nord si trecand prin regiunea Calugareni si Bucuresti, apoi cotind iarasi catre sud si mergand aproape paralel cu Dunarea.
Regiunea de padure, mlastini si munti calcarosi tociti pe care s-a amplasat mai tarziu Bucurestiul, a atras atentia dacilor pentru numeroasele ascunzatori subterane de mari dimensiuni dar si canale lungi sapate in peretele de calcar, acestea putand fi usor amenajate si adaptate diverselor scopuri. La inceput, dacii au utilizat aceste cavitati si galerii pentru a stoca rezerve strategice de alimente, piei si blanuri, etc. Cu timpul, la suprafata s-a format inca din perioada antica staulul si mai tarziul targul de animale, pe care in Evul Mediu avea sa se dezvolte la un moment dat si asezarea omeneasca de mai tarziu.
Primul care a sesizat potentialul strategic al Bucurestiului a fost Domnitorul Vlad Tepes, cel care a facut si primele amenajari „moderne” ale tunelurilor subterane. Mai tarziu, peste amenajarile facut de Tepes alti domnitori au construit obiective de mascare si prelungiri sau altfel de amenajari. Retineti de pilda, ca de la Curtea Domneasca a lui Tepes pleaca un canal care trece pe sub Hanul lui Manuc dupa care se ramifica in trei directii diferite- unul merge inspre Universitate cotind spre Cismigiul de azi (fost munte calcaros si impadurit care avea la baza o mlastina de dimensiune medie) loc unde mai tarziu (incepand din perioada regelui Carol I) s-au amenajat obiective strategice de foarte mare importanta, alaturi de „centura fortificata” a Bucurestiului si altele; un alt canal pleaca de la Curtea Domneasca inspre ceea ce azi numim „Palatul Parlamentului” iar cel mai important si mai lung canal ducea catre cel mai mare din muntii calcarosi pe care este asezat Bucurestiul de astazi si ale carui ramasite se mai pot vedea si astazi in regiunea Parcul Tineretului (fosta Mlastina Cocioc); pe vremea lui Tepes, era un munte de dimensiuni mai mari, partial impadurit si inconjurat de cea mai mare mlastina din aceasta regiune, deci o fortareata inexpugnabila !
Acolo, pe varful muntelui si in mijlocul padurii, tunelul lui Tepes avea iesirea- astazi, locul iesirii este mascat de Crematoriul Cenusa, despre care unii din voi se mira de ce e aparat ca un obiectiv militar si nu poate nimeni la ora actuala sa se apropie la mai putin de 300 de metri si nici sa fotografieze/filmeze… Mai retineti totodata ca toate manastirile din apropierea Bucurestiului sunt de fapt amplasate pe schema unr importante galerii subterane, ale caror porti de acces le si mascheaza cu aceasta ocazie; de pilda, fostul Sanatoriu TBC si actualul Palat si Restaurantul Lebada.
Obiective care sunt pozitionate pe importante galerii subterane- Palatul Cotroceni (fondat de Printul Serban Cantacuzino, amenajat ulterior si extins de Ferdinand, cand s-a extins legatura subterana pana la Clinceni, via Fortul Domnesti); Palatul Mogosoaia(la 14 km de Bucuresti, fost construit in anul 1702 de Constantin Brancoveanu); Palatul Ghica(ridicat de domnitorul Grigore Dimitrie Ghica in anul 1822); Palatul Stirbei (construit in anul 1835); Palatul Sutu (a apartinut marelui postelnic Costache Grigore Sutu, fiind realizat in 1834, astazi Muzeul de Istorie si Arta a Municipiului Bucuresti dupa ce fusese muzeul PCR, punct nodal aflat deasupra stravechilor galerii subterane, in apropierea locului unde comunistii au construit obiective subterane strategice de dimensiuni foarte mari, situate astazi sub Intercontinental/TNB);Palatul Universitatii – (1857-1869) constructie ridicata dupa planurile arhitectului Al.
Orascu si K. Storck, universitatea de astazi- impreuna cu Palatul Sutu, s-a amplasat pe una din cele mai mari cavitati subterane naturale care a fost amenajata si utilizata succesiv incepand cu perioada antica a dacilor, ale caror urme se pot gasi aproape peste tot in Bucuresti si apropierea acestuia (de pilda sit-uri arheologice importante sunt in comuna Pantelimon, in apropiere de Palatul de pe insula); Palatul de Justitie (1890-1895) si Palatul Cantacuzino.
Toate acestea sunt amplasate in schema marilor galerii subterane,- de pilda de la Insula Sfantul Pantelimon, unde Grigore Ghica a construit la 1735 manastirea si spitalul Pantelimon (partial fost demolate de Ceausescu) unde e acum complexul de agrement si hotelul Lebada,- pleaca un canal de mari dimensiuni (sosea pietruita) care leaga acest palat de alte obiective similare, respectiv Palatul Ghica si Manastirea Plumbuita. Retineti ca TOATE aceste manastiri si palate, desi au fost contruite la intervale mari de timp unul de altul, NU AU FOST AMPLASATE INTAMPLATOR ele fiind in schema unor galerii subterane de mari dimensiuni,- Palatul ASE (cladirea veche), palatele si manastirile dintre care o parte le-am mentionat mai sus, regiunile in care au existat dealuri calcaroase de dimensiuni relativ mari si mlastini importante (Cismigiul si Parcul Tineretului de azi, dar si fostul munte tocit pe care este amplasata actualul Palat al Parlamentului, etc), toate acestea sunt asezate pe obiective subterane strategice si mascheaza porti de acces in ele.”[10]
21. Pestera de la Limanu din Dobrogea: Un labirint plin de mistere, de unde multi nu s-au mai intors ! Intamplari parapsihologice ce trebuiesc investigate !
Iata ca in apropiere de Mangalia, exista o pestera, numita Pestera Limanu, care mai are inca doua nume si anume: Pestera Caracicola si Pestera la Icoane! Dupa cum o sa vedeti aceasta pestera intra in categoria celor „paranormale”, intrucat acolo se manifesta tot felul de fenomene ce pot fi explicate numai prin intermediul stiintei parapsihologice.
Citez de pe site-ul Financiarul.ro, un articol din 13 August 2013:
„Pestera de la Limanu din Dobrogea: Un labirint plin de mistere, de unde multi nu s-au mai intors ! Intamplari parapsihologice ce trebuiesc investigate !
La numai câţiva kilometri de Mangalia, există o peşteră misterioasă în care cei mai mulţi care au păşit acolo, nu s-au mai întors. Ascunsă în pântecele unui deal, o lume străveche şi plină de mister încă nu se arată la faţă pentru a fi înţeleasă: Peştera de la Limanu.
Locul de sub dealul de la marginea comunei Limanu nu a putut fi niciodată explorat în întregime, din cauza labirintului întortocheat de peşteri, în care mulţi dintre cei care s-au aventurat mai mult decât trebuia s-au pierdut şi nu au mai găsit drumul la întoarcere. Legendele localnicilor spun că peştera aceasta ciudată este o poartă către lumea de dincolo de moarte.
O lume plină de istorie şi mister !
Puţini dintre turiştii care vin vara pe plajele însorite ale Mării Negre de la Mangalia şi Vama Veche, ştiu că un pic mai încolo de asfaltul şoselei pe care păşesc, drumul duce către o lume plină de istorie şi abundă de mister încă nedesluşit de minţile înţelepte.
Intrarea în peşteră se face printr-o poartă metalică de la poalele dealului, mai jos de o pădurice de pini şi este străjuită de câteva pietre mari. Chipurile din piatră care se pot vedea la intrare au făcut ca peştera să primească şi denumirea de „La Icoane”,figuri care se presupune că ar fi fost scrijelite în piatră pentru locul prin care se intră în pământ. “Icoana înseamnă în limba veche “chip”, “imagine”. Nu e vorba de icoane în sensul creştin. Acolo erau nişte chipuri din piatră, chiar la intrare. Bolovanii de la intrare au fost sculptaţi, când am facut eu cercetări se vedeau clar trăsăturile umane, ochii, nasul, gura. Acum sunt răsturnaţi, nu cred că se mai vede ceva. Deci erau nişte capete de piatră care vegheau la intrarea în peşteră. De aceea sătenii au numit peştera “La Icoane”. Figurile astea au fost făcute probabil demult, în vremea dacilor, poate ca un semn de recunoaştere pentru locul prin care se intra sub pământ, ori cine ştie din ce alte motive”, povesteşte profesorul Vasile Boroneant, expert în arheologia peşterilor.
Acesta vorbeşte cu tristeţe de inscriptiile pe care le-a descoperit acum treizeci de ani şi care acum nu mai există, fiind acoperite de mâzgâlituri moderne. Întreaga peşteră este vandalizată, acoperită de sute de graffiti ale vizitatorilor inconştienţi.
Totuşi, la aproape 200 de metri de cum păşeşti în Peştera de la Limanu, se mai pot vedea şi astăzi altare ale preoţilor daci şi un cap de om sculptat în calcar. După ce se înaintează tot mai mult în peşteră, drumurile se întretaie de mai multe ori. Uneori, chiar pământul se surpă, astupând intrarea deja folosită şi deschide o alta de a cărei existenţă nu se ştia.
Peştera are o lungime de aproape 4 kilometri şi sute de galerii care şerpuiesc pe sub sat. Se spune că în această peşteră s-au adăpostit dacii împreună cu toate bunurile lor mai de preţ, pentru că erau prigoniţi de către romani. Tot aici s-au adăpostit mai apoi primii creştini, în căutarea însingurării şi a unui loc de rugăciune departe de zgomotul lumii de afară.
Pământul sacru al lui Zamolxis !
De Peştera de la Limanu se leagă şi o serie de descoperiri ştiinţifice, printre care cea mai amănunţită a fost făcută de profesorul Vasile Boroneant, expert în arheologia peşterilor (cel care a scris lucrarea “Labirintul subteran de la Limanu”).
Deşi descurajat de cei care auziseră că vrea să facă cercetări la Limanu, profesorul Boroneant a pornit, în anii ’70, în mare descoperire. El a găsit aici ceramică, atât romană, cât şi grecească, însă majoritatea era specific dacică, şi, totodată, a mai descoperit desene rupestre, figuri de oameni şi de animale.
Dintre ele se distinge, prin factura sa aparte, o figură umană, probabil un bărbat stând în picioare sau eventual pe un scaun. Capul este un pătrat umplut cu puncte, trunchiul un oval umplut tot cu puncte. Mâna dreaptă se sfârşeşte ca o pată neagră în formă circulară neregulată; în mâna stângă, personajul pare a ţine un scut pătrat. Demn de reţinut este faptul că, şi la celelalte figuri umane, mâinile se termină cu câte o pată de culoare neagră, lasând impresia unor obiecte ţinute în palmă.
La aproximativ 35 m de la intrare se află şi un bloc de piatră pe care sunt gravate trei figuri umane. Din păcate, reprezentarea a fost distrusă parţial.
Un interes deosebit prezintă figurile de călăreţi; caii văzuţi din profil sunt redaţi în galop, iar călăreţii au chipurile privite din faţă. Ca siluete şi mod de prezentareseamană în mod izbitor călăreţilor daci de pe ceramica descoperită în multe aşezări de pe aria locuită de traco-daci.
Celelalte desene – simbolurile religioase creştine, literele sau cuvintele în caractere chirilice – aparţin perioadei romano-bizantine şi celei ulterioare, fiind o dovadă că peştera de la Limanu a constituit un adăpost pentru populaţia locală până târziu către sec. X-XI e.n.
Cele mai vechi desene aparţin însă foarte probabil perioadei de maximă înflorire a culturii geto-dacice (sec. I i.e.n.) de când datează, conform arheologilor, amenajarea peşterii.
În jurul acestui loc de mister s-au ţesut, aşa cum era de aşteptat, câteva legende ale locului. Astfel că, se spune că peştera este străjuită de însuşi Zamolxis, care păzeşte intrarea în tărâmul sacru până când strămoşii daci se vor întoarce. Localnicii povestesc că bătrânii satului spuneau că înlănţuirea de peşteri ar trece pe sub Dunăre până în apropiere de oraşul bulgăresc Varna.
O altă legendă spune că aici se aud câteodată nişte vaiete stranii şi înspăimântătoare care vin din străfundurile pământului, iar cei care le aud sunt de-a dreptul hipnotizaţi de ele şi pornesc în căutarea glasului. Se spune că acest glas ar fial paznicului porţii metalice de la intrare, care vrea să îi ademenească pe cei neiniţiaţi şi care, din curiozitate, păşesc cu blasfemie pe pământul sacru al lui Zamolxis.
Explicaţia ştiinţifică a acestor sunete ciudate, dată de speologi, este că vaietele sinistre sunt făcute de vântul care străbate numeroasele galerii de peşteri subterane de la Limanu, zgomot care, se pare, influenţează psihicul omului.
Aici, în peştera de sub deal, s-a dezvoltat o faună bogată, datorită lipsei curenţilor de aer, care au făcut ca galeriile din sectorul doi al peşterii să fie populate de lilieci.
Atât cât a fost exploatată de speologi, peştera dă impresia unui oraş imens, organizat pe trei cartiere, în care galeriile seamănă cu nişte străduţe care comunică între ele sau, din contră, se înfundă brusc.
Peştera de la Limanu seamănă cu Peştera Mamut din Statele Unite, care este cea mai lungă peşteră din lume. Unele reprezentaţii ce se găsesc la Limanu sunt unice şi tipice, fiind de fapt cel mai mare labirint subteran din România.
Datorită unicităţii ei, Peştera de la Limanu a fost declarată în anul 1959 rezervaţie speologică.”[11]
Aceasta ramane de studiat cat mai intens !
22. Grota misterioasa din Masivul Piatra Craiului: un loc plin de fenomene paranormale ! Oamenii care s-au aventurat acolo au raportat tot felul de fenomene stranii, fenomene, care se pot explica cu ajutorul Fizicii Cuantice !
Muntii Piatra Craiului, este un lant muntos aflat in sud-vestul Carpatilor Orientali, dar care apartine Carpatilor Meridionali, gasindu-se in nord-estul acestora. Parcul National Piatra Craiului este situat in Carpatii Meridionali incluzand Creasta Pietrei Craiului, in totalitate si spatii din culoarele intramontane limitrofe, Rucar-Bran si Rucar-Zarnesti.
Parcul National Piatra Craiului se extinde pe raza judetelor Brasov si Arges, incluzand suprafete apartinand localitatilor Zarnesti, Moeciu (satele Magura si Pestera), Bran, Rucar si Dambovicioara. PNPC se intinde intre coordonatele de 450 22’ 1.73’’ si 450 34’ 49.55’’ latitudine nordica si 250 08’ 51.61’’ si 250 21’ 57.21’’ longitudine estica. Suprafata totala a Parcului National Piatra Craiului este de 14773 ha din care 7806 ha in jud. Brasov si 6967 in judetul Arges.
Publicatia Universul Argesan ne ofera o serie de informatii despre fenomenele paranormale ce se manifesta intr-o grota din Masivul Piatra Craiului:
„Munţii mândri şi semeţi, dar duri cu cei ce nu îi respectă, dar şi poveştile mai mult sau mai puţin realiste despre fenomenele paranormale ce se petrec în unele locuri, au stârnit mereu interesul celor curioşi în legătură cu aceste chestiuni.
Dacă Bucegii sunt deja binecunoscuţi în mediile celor pasionaţi de esoterism, care consideră că aici există un adevărat centru energetic informaţional al planetei şi o cale de comunicare cu alte lumi, astfel de informaţii circulă acum şi despre Piatra Craiului.Puţin cunoscut lumii largi, dat fiind că nu este un munte uşor de cucerit, masivul Piatra Craiului ascunde, se pare, la fel de multe mistere. Datorită, sau din cauza, depinde cum priveşti problema, a durităţii sale, adevărată piatră de încercare chiar şi pentru cei mai buni alpinişti, a rarităţii adăposturilor şi a reliefului necesită un simţ al orientării deosebit, muntele îi descurajează pe cei mai mulţi turişti de ocazie să se aventureze pe traseele sale.
De aceea, Piatra Craiului a rămas o zonă destul de sălbatică, naturală, ce aminteşte de timpurile imemoriale în care puţini oameni călcau pe aici şi fiarele sălbatice stăpâneau ţinutul.
Tocmai de aceea, multe locuri sunt încă pline de mister, iar în jurul lor se ţes poveşti, unele chiar destul de speciale.Dacul împietrit din grota necunoscută
O astfel de istorie se referă la o misterioasă grotă descoperită nu de mult, unde, spun localnicii, se aud glasuri şi râsete stranii iar cei ce îndrăznesc să se aventureze pentru a o cerceta sunt terifiaţi.
Legendele spun că acesta se găseşte dincolo de Plaiul Foii, mergând pe o cărare către duce direct pe munte, spre Vârful. Cu vreo jumătate de oră înainte de vârf, ascunsă de privirile turiştilor, se găseşte, se spune, poate cea mai ciudată grotă din România.
Se ajunge la ea doar părăsind traseul marcat şi ocolind peste 200 de metri versantul. Apoi se coboară o stâncă abruptă, înaltă de vreo 30 de metri, până la baza ei. Unii spun că ar fi vorba de o peşteră adevărată, alţii susţin că e doar o grotă ceva mai mare. Cert este însă că nimeni nu a putut pătrunde dincolo de intrare.
Nu din lipsă de curaj, ci pentru că nu se poate! Intrarea în grotă este străjuită de un bloc de granit în care au fost săpate, de apă, sau, poate, chiar de mâna omului nişte ferestre înalte şi înguste. Au cam 10-15 cm grosime, dar nu pare a fi posibil să fie distanţate mai mult.
Poveştile localnicilor spun că cei ce au avut curajul de a se aventura şi a cerceta grota au avut prilejul de a descoperi cu proprii ochi ceva fascinant. Interiorul este aproape perfect rotund, iar spre capătul ei, pe un fel de piedestal necioplit, se poate vedea o statuie de vreo doi metri şi ceva înălţime.
Chipul nu se poate vedea, pentru ca este întors spre partea din spate a grotei, dar se poate vedea aproape perfect că poartă iţari iar în mână are un fel de sabie curbată, aşa cum apar în desenele istorice personajele ce întruchipează vechii daci.
Însă, întrebarea este: dacă grota a fost locuită în urmă cu mii de ani de vechii daci, iar statuia este doar o sculptură, oare cum a ajuns aceasta înăuntru? Cine a făcut-o şi pe cine reprezintă?
În zonă circulă două legende. Prima, varianta cea mai răspândită, anume că este statuia unui stăpânitor al munţilor din primele secole de după Hristos. Alta, care e cunoscută încă din bătrâni spune că bărbatul din grotă ar fi marele zeu dac Gebeleizis, care s-a retras în această grotă, care era ultimul altar închinat lui. A zidit singur gura grotei şi apoi s-a transformat în statuie, promiţind că va reveni cândva la viaţă.
Nimeni nu a reuşit să filmeze sau să fotografieze
Un alt mister ce înconjoară grota respectivă este faptul că, deşi stânca aceea este cunoscută de mulţi ani de oamenii din zonă, nimeni nu a vazut grota până acum câţiva ani. De aceea, oamenii se tem şi unii spun că e semn că vechiul zeu s-ar trezi la viaţă! Alţii susţin că în preajma stâncii li se întâmplă tot felul de lucruri ciudate.
Unii chiar jură că, odată ajunşi în zonă, sentimentul că nu eşti singur devine extrem de puternic, chiar înfiorător! Iar orice încercare de a înregistra în vreun fel imagini din zonă a fost sortită eşecului.
Ba, mai mult camerele video pornesc de unele singure, dar nu înregistrează nimic, iar de câte ori cineva încearcă acest lucru, din interiorul grotei se aud sunete ciudate, asemenea unui râs înspăimântător!
De aceea, cei ce au ajuns acolo pot jura că, deşi nu ştiu ce poate fi, sigur nu e lucru curat!
În plus, grota nu are nume şi nimeni nu se încumetă să îi dea vreunul…”[12]
23. Tunelul secret al lui Mircea cel Batran din interiorul Manastirii Cozia, care trece pe sub raul Olt !
„Un tunel misterios care pleacă din interiorul Mănăstirii Cozia, trece pe sub Olt şi ajunge pe malul celălalt al râului? Greu de crezut, dar…
Una dintre multele legende legate de acest loc încărcat de istorie se referă la un tunel săpat pe sub biserica mănăstirii, care traversează Oltul, până la Poiana Bivolari. Se spune că domnitorul Mircea cel Bătrân ar fi „gândit” Cozia nu numai ca loc de închinăciune, ci şi ca refugiu în caz de pericol.
A scăpat !
Se spune că mai mulţi boieri vânduţi turcilor ar fi plănuit asasinarea voievodului şi închinarea Tării Româneşti sultanului otoman. Într-una din serile pe care Mircea le-ar fi petrecut în tihnă, la Cozia, aceştia ar fi venit cu o ceată de mercenari polonezi şi unguri ca să îl omoare. Garda, puţin numeroasă a domnitorului, nu a făcut faţă atacului, iar acesta a scăpat tocmai prin acest tunel secret pe sub Olt.
Deşi nimeni nu a găsit niciun tunel de-a lungul timpului, localnicii spun că ar exista şi că „porneşte” din… strana dreaptă a bisericii. Mănăstirea Cozia, „locul de mormânt al voievodului valah Mircea cel Bătrân” şi unul dintre punctele de atracţie a vizitatorilor din toată lumea, rămâne mereu un izvor de legende.”[13]
24. Tunelul roman dintre Romania si Ungaria !
„Între localităţile Cenad, judeţul Timiş, şi Szeged, Ungaria, este menţionat, într-o lucrare din 1935, un tunel roman lung de 35 de kilometri.”[14]
25. Catacombele lui Iancu de Hunedoara de la Siria !
„În timpul luptelor cu turcii, în jurul anului 1444, Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei şi regent al Ungariei, a săpat, în scopuri militare, două tuneluri. Acestea legau cetatea Şiria din judeţul Arad, fostă davă dacică transformată apoi în cetate medievală, cu Timişoara, pe o distanţă de 58 de kilometri, şi cu Aradul, pe o lungime de 28 de kilometri.”[14]
26. Tunelul «Castelului din Carpaţi» !
„Este vorba despre cetatea cnezilor Cândeşti, din satul Râu de Mori, judeţul Hunedoara, care l-a inspirat pe Jules Vernes în romanul “Castelul din Carpaţi”. Este legat de satul Brazi printr-un tunel lung de 5 kilometri, care apare şi în carte.”[14]
27. Tunelurile Craiovei !
„Zona Craiovei e foarte bogată în vestigii ale unor căi subterane, demonstrate arheologic sau doar înregistrate de memoria comunităţilor locale. Cetatea dacică Pelendava, de lângă Craiova, avea un tunel care ieşea la malul drept al Jiului, lung de 2 kilometri.
De asemenea, în satul Lemnea de Sus există o gură de tunel care lega localitatea de centrul Craiovei pe un traseu lung de 13 kilometri. Sub municipiul Craiova există o reţea de tuneluri, descoperită în 1974, care leagă fostele case boiereşti.”[14]
28. Hunedoara medievală e plină de catacombe !
„Castelul Bathory de la Ilia, judeţul Hunedoara, ridicat în 1582, era legat printr-o reţea de tuneluri lungă de 70 de kilometri de Cetatea Corvineştilor, Cetatea Devei, comuna Zam şi comuna Săcămaş.”[14]
29. «Izvorul Iubirii» de la Sucidava !
„Lângă fosta cetate dacică a Sucidavei, de lângă oraşul Corabia, judeţul Olt, se află un tunel care coboară 18 metri sub nivelul solului, până la un ochi de apă numit de localnici Izvorul Iubirii. Înainte de căsătorie, femeile din zonă se duc şi beau din această apă rece şi limpede, pentru a avea o căsnicie fericită.”[14]
30. «Turnul slăninilor» şi frigiderele medievale !
“Turnul slăninilor” este un turn-clopotniţă al bisericii din satul Dumitra, judeţul Bistriţa Năsăud, care era legat, în trecut, printr-un tunel subteran de 3,5 km, de o cetate a domnitorului moldovean Petru Rareş (1487-1546). Turnul şi tunelul funcţionau ca un frigider medieval, în care localnicii îşi depozitau hrana.”[14]
31. Tunelul dacic de la Stânceşti !
„Este cea mai veche cale subterană din România şi a fost descoperită întâmplător în zona celor două cetăţi dacice (secolul VI î.H.) de la Stânceşti, judeţul Botoşani. Încă nu i se cunoaşte lungimea, dar traiectoria tunelului dacic duce către comuna Mihai Eminescu, aflată la aproximativ 5 kilometri depărtare.
Tot în judeţul Botoşani există o hrubă lungă de 10 kilometri, numită şi “Şanţul lui Ştefan cel mare”, care leagă cetatea domnească din Cotnari, a lui Ştefan (1433-1504), de localitatea Hârlău. Acest tunel a fost construit pentru una din iubitele domnitorului moldovean.”[14]
32. Ceauşescu, obsedat de hrubele de la Panciu !
„În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, trupele germane au dislocat în spatele frontului, la Panciu, o companie de arheologie care a cercetat hrubele cu vinuri. Nu se ştie ce au descoperit, dar în 1987, Ceauşescu a însărcinat armata să cerceteze amănunţit hrubele de vin din Panciu. Scopul era determinarea originii şi întinderii, inclusiv cartarea acestora.
Se considera că galeriile, de o vechime foarte mare, se întind pe o lungime de zeci, poate chiar 100 de kilometri şi că aici se află o reţea de comunicare secretă, cu valoare strategică şi de cult, având o ieşire dincolo de munţi, în Transilvania. Există indicii că în aceste caverne ale actualei podgorii Panciu s-ar afla vechi temple ale dacilor, iar apariţia unor mănăstiri în aceste hrube, cum e Schitul Brazi, nu e deloc întâmplătoare.”[14]
33. Complexul rupestru al haiducilor de la Adamclisi
„Este vorba despre complexul rupestru de la Dumbrăveni, în sudul judeţului Constanţa, legat de localitatea Adamclisi printr-un tunel lung de 19 kilometri. Aici ar fi ascuns haiducii comori în timpurile stăpânirii turceşti.”[14]
34. Tunelul din Sala Proiectiilor de sub Masivul Bucegi ce duce pana in Sala Inregistrarilor de sub platoul Gizeh !
Aceasta Camera Oculta se afla „plantata” sub platoul Gizeh, la 260 m adancime !
Binecunoscutul profet, Edgar Cayce, a vorbit despre existenta unor „amfiteatre ale inregistrarilor eterne”, despre care spunea, intr-una sedintele sale de hipnoza ca, „ar contine istoria secreta a omenirii dupa distrugerea Atlantidei”. Cayce, spunea ca astfel de „amfiteatre” s-ar afla in apropierea insulei Bimini (Bahamas, in Oceanul Atlantic, la 80 de kilometri de Peninsula Florida), alta in jungla din Yutacan (peninsula a Mexicului), iar ultima sub labele Marelui Sfinx din Egipt.
Desigur, cel mai usor ar fi de explorat zona situata sub labele Marelui Sfinx din Egipt. Interesant e faptul ca, folosindu-se de niste echipamente senzitive, arheologii au descoperit cateva anomalii, inclusiv ceea ce pare a fi o camera situata sub labele Marelui Sfinx. Desigur ca ar putea fi o simpla formatiune geologica, dar daca Edgar Cayce avea dreptate? Autoritatile egiptene stiu asta din 2001, dar au fost „convinsi” de SUA, sa nu spuna nimic, asa cum au „convins diplomatic” si Romania sa nu faca publica descoperirea din Masivul Bucegi.
Imediat dupa Marea Descoperire din Masivul Bucegi, din august 2003, americanii pregateau deja o expeditie printr-unul dintre cele trei tuneluri ce pleaca din interiorul Masivului Bucegi. Expeditia a avut loc intre octombrie 2003 si iulie 2004, fiind formata din 16 oameni (6 americani si 10 romani). Dupa efectuarea expeditiei acestia au ajuns tocmai intr-o camera, numita „Camera Oculta”, care era „plantata” la 260 m
adancime sub Marea Piramida. Nu exista nicio alta cale de acces catre acea Camera decat cea prin tunelul virtual indigo.
Tunelul virtual indigo, este descris ca fiind unul special. In primul rand termenul de „virtual”, ar trebui sa ne ridice multe semne de intrebare, pentru ca el, exista, cand este activat, te poti deplasa efectiv prin el, dar dupa ce il deconectezi din Bucegi, el dispare pur si simplu.
Dupa ce echipa stiintifica americana, a reusit sa seteze parametrii de acces in tunel, el imediat a luat forma fizica. Interesant mai este de adaugat faptul ca dupa ce dispare, cand reapare, revine la forma initiala, demonstrand in acelasi timp ca este o „memorie” care inregistreaza orice modificare.
Chiar si pentru americani este greu de inteles cum au putut crea asa ceva, diferit fata de toate cele trei tuneluri. Se poate specula folosirea cristalelor de cuart sau a altor tipuri de cristale inca necunoscute, pentru ca stim bine, lumea antica si tot ce tine de aceste aspecte, aveau la baza, nimic altceva decat cristalele ori stiinta moderna a demonstrat ca ele desi sint niste fiinte vii, energia pe care o pot stoca si ulterior, genera, este imensa.
In acea Camera Oculta, au descoperit un dispozitiv de calatorit in timp, la nivel de constiinta, nu cu corpul fizic. Alaturi de acest artefact, au mai fost descoperite sute de tablite, care proiectau holograme cu informatii din istoria omenirii (stiintifice, religioase, geologice, cosmologice etc.) O parte din ele au fost transferate in SUA pentru cercetari mult mai amanuntite.
35. Tunelul din Sala Proiectiilor de sub Masivul Bucegi, ce duce catre, Muntii Buzaului, subsolul Irakului (langa Bagdad), Podisul Gobi (Mongolia), Muntele Kailasa si capitala Lhasa !
In Sala Proiectiilor, exista trei tuneluri principale ce pleaca de acolo catre diferite zone din aceasta lume. Tunelul „indigo” (cel virtual”) catre Egipt, ati vazut mai sus despre el, insa acum vorbim de cel catre Podisul Tibet. în zona Tibetului, pornind din tunelul care conducea acolo, se forma o ramificaţie spre suprafaţă, care era însă complet blocată.
Din acest al doilea tunel există ramificaţii secundare care conduc într-o zonă din subsolul Buzăului, aproape de curbura Carpaţilor, iar o alta se îndreaptă spre şi face conexiunea cu structura din subsolul Irakului, lângă Bagdad. De la aceasta, în continuare, mai există o ramificaţie până în subsolul podişului Gobi din Mongolia.
Studiile topometrice au indicat faptul că acea ramificaţie se împărţea, la rândul ei, în două direcţii: una către muntele Kailasa, unde exista o foarte veche lamaserie, iar a doua către capitala Lhasa, având probabil o legătură secretă cu palatul regal. Cealaltă mare ramificaţie, pornind de la tunelul principal spre Tibet, se orienta către podişul Gobi, însă expediţia nu a înaintat la prima deplasare pe acea ramură.
36. Tunelul din Sala Proiectiilor de sub Masivul Bucegi, ce duce catre Centrul Pamantului in Agartha – locul unde traiesc uriasii atlanti, astazi !
Al treilea tunel, care era plasat central în Sala Proiecţiilor, face obiectul – aşa după cum mi-a spus Cezar – unui secret la nivel mondial, asupra căruia SUA dorea garanţii foarte ferme. La acel moment, nici Cezar şi nici generalul Obadea nu cunoşteau elementele noi ale dis¬cuţiilor româno-americane, însă cert era faptul că se perfecta un fel de „schimb” reciproc avantajos.
Cunoscând teribila influenţă politică a masonilor şi relaţiile venera¬bilului Massini în structurile politice ale celor două ţări, puteam bănui că se încearcă o „preluare” treptată a con- trolului asupra bazei de către factori externi intereselor statului nostru.
Din fericire, Cezar mi-a mărturisit că există totuşi şi persoane foarte importante în aparatul nos¬tru politic şi administrativ care în prezent cunosc maşinaţiile odioase ale masoneriei mondiale şi care se opun cu vehemenţă influenţei acesteia, mai ales în ceea ce priveşte controlul asupra marii descoperiri din Munţii Bucegi. El mi-a mai spus că tunelul central coboară în interiorul scoarţei planetei şi chiar că o depăşeşte pe aceasta, dar nu a vrut să-mi ofere mai multe elemente.
A remarcat că imaginile hologramei care corespundeau acelui gigantic coridor în munte erau aproape incredibile dar că, în acelaşi timp, ele puteau oferi un posibil răspuns cu privire la originea structurii din interiorul muntelui în care ne aflam noi şi a celor care au construit-o.
Înainte de a părăsi sala, Cezar mi-a spus că se efectu¬au deja, în cel mai mare secret, pregătiri intense pentru o expediţie mai întâi prin tunelul spre Egipt, apoi către cel din Tibet şi abia în final urma să se organizeze marea expediţie către interiorul Pământului prin tunelul central.
Discuţiile bilaterale româno-americane au decis să se formeze o echipă de şaisprezece oameni de elită, care de fapt provenea din fuziunea unei echipe de şase americani şi a unei echipe de zece români. Conducerea operaţiunii -i-a fost încredinţată lui Cezar, căruia cu acea ocazie i-a fost atribuit imediat gradul de colonel-SRI. Mi-a explicat că investirea în grad era importantă mai ales în contextul psihologic al echipei.
Plecarea urma să aibă loc la sfârşitul lunii septembrie, 2003, deoarece pregătirile erau complexe. Cezar nu mi-a dezvăluit nimic din ceea ce se afla în aces¬te tuneluri, deşi structura lor era diferită de cea a Marii Galerii din Munţii Bucegi. El nu mi-a spus nici cum se va efectua deplasarea prin tuneluri, având în vedere că trebuiau parcurşi mii de kilometri, în sfârşit nu mi-a oferit nici un detaliu cu privire la imaginile holografice care corespundeau fiecărei ţinte de deplasare în parte.
Mai multe despre faptul ca Pamantul este gol in interior cititi pe larg aici ->
37. Tunelul secret din Muntii Retezat (Masivul Godeanu/Gugu): tezaurul ce se ascunde in interiorul acestui munte, care este un pol energetic al Planetei !
Profetia reformatorului tibetan, Guru Rimpoche Padmasambhava, despre viitorul luminos al unui taram la vest, cu o mare de apa, langa un triunghi de munti. Oare ce taram se afla la vest de zona Tibetului, are o mare de apa si un triunghi de munti?
In acei munti se ascund mari mistere care vor fi descoperite si revelate la un moment dat. Muntele Goratri, care este menţionat în textul profeţiilor marelui înţelept Padmashambhava, este, de fapt, muntele Godeanu, denumirea actuală fiind o transformare firească pe care a suferit-o numele iniţial în decursul mileniilor anterioare.
Acest munte are o importanţă foarte mare în echilibrul energetic regional şi deţine, de asemenea, unele secrete care vor ului lumea. Vârful Gugu ascunde multe mistere, vechi de mii de ani, care în parte vor fi descoperite destul de curând, iar în subsolul acestui munte există o sursă formidabilă de energie.
Site-ul Realitatea TV a prezentat un articol, unde se vorbeste despre Muntele Gugu, din Muntii Retezat-Godeanu, prezentand niste intamplari cu totul si cu totul spectaculoase:
„Vârful Gugu se află în Munţii Godeanu în proximitatea Masivului Retezat la o altitudine de 2291 metri, la confluența Olteniei, Banatului şi Transilvaniei, la o distanţă de 25 de kilometri de Poiană Mărului din Caransebeş.
Mulţi turişti vin anual să viziteze unul dintre cei mai ciudaţi munţi din Valea Jiului, dar care este recomandat doar celor tari de inimă. Este vorba despre Muntele Gugu, sau Vârful Gugu, cum este cunoscut, un masiv înconjurat de mistere încă neelucidate, scrie worldwideromania.com.
Se spune că la anumite ore din zi, muntele dispare privirii, şi, în plus, au fost semnalate tot felul de fenomene stranii. Legenda spune că pe Muntele Gugu şi-ar fi avut sălaşul Zamolxe şi din acest motiv, muntele era considerat un loc sfânt de către daci. Tot aici, se spune că Decebal şi-a ascuns o mare parte din comoară, fiind convins că spiritul Înaltului Preot o va păzi de urgiile vremurilor.
Legendele vin din moşi-strămoşi, dar chiar şi în zilele noastre sunt destui care mai cred în veridicitatea lor. Dovadă că şi astăzi te poţi întâlni cu căutătorii de comori, care speră să dezgroape mult râvnitul tezaur. Locuitorilor de la baza muntelui li se mai spune şi „gugulani“, fiind renumiţi pentru longevitatea lor, aceştia punând totul pe seama zonei misterioase în care locuiesc şi a încărcării energetice mari.
Mulţi dintre turiştii veniţi în zonă pot să jure că au văzut vârful dispărând sau că au văzut explozii de lumină ţâşnind chiar din munte. La începutul anilor 90, au aflat şi cercetătorii despre misterele Gugului şi au venit în zonă. La finalul expediţiei, au declarat că au văzut luminile (de fapt, nişte fulgere globulare), care „au furat” vârful spre cer şi nu au putut dormi deloc din cauza unor „energii inexplicabile”, spun pasionaţii de misterul vârfului.
Vârful Gugu este amintit şi de Victor Kernbach în lucrarea sa „Enigmele miturilor astrale”, care spune că acest vârf este centrul unuia dintre „punctele energetice esenţiale” ale Planetei. De asemenea, despre Vf.Gugu a scris și Jules Verne în romanul său intitulat „Castelul din Carpaţi”, plasând acţiunea romanului în această zonă, fără ca vreodată să fi vizitat acest loc.
„[15]
Aceste lucruri au fost demonstrate prin tot felul de masuratori radiestezice. Cei care cunosc radiestezia inteleg asta. Faptul ca multi oameni vorbesc despre acele „explozii de lumina tasnind din munte”, putem face o comparatie cu hologramele care se proiecteaza anual pe Masivul Caraiman din Muntii Bucegi, dar si holograma unei piramide perfect regulate, ce se proiecteaza pe Masivul Ceahlau, mai exact pe Varful Toaca.
Ei bine, aici nu vorbim de niste jocuri de lumini ale soarelui, pentru ca totul se intampla anual, la aceeasi data, ar fi prea tare „coincidenta”, in schimb, sintagma „lumina care tasneste din munte”, se pare cea mai corecta afirmatie, care poate da o explicatie cu privire la aceste lucruri. Ne putem intreba, ce-am gasi, daca am fora in toti muntii din Romania ? Ce artefacte ? Ce tehnologie ? Similara probabil cu cea descoperita in Bucegi, de catre americani.
38. Tunelurile de sub Piramidele de la Sona !
„Sătenii din Şona spun că, în decembrie 2009, nişte hoţi au intrat în piramidele de la Şona. Au săpat cu aparatură sofisticată nopţi la rînd, în căutarea comorilor antice despre care se spune că s-ar afla îngropate în movilele de pămînt. Dar braconierii de vestigii arheologice n-au reuşit nici ei să desluşească misterul piramidelor, aşa cum nu au reuşit nici istoricii.
Iar localnicii nici atîta nu ştiu ce să spună despre ele, cine le-a făcut, cu ce scop şi de ce tocmai la Şona. De ani buni, oamenii de ştiinţă se întreabă oare ce o fi înăuntrul acestor ridicături de pămînt cu formă geometrică perfectă? Investigaţiile sumare s-au încheiat fără răspunsuri. Hoţii, însă, ne-au oferit primele indicii. Un alpinist a reuşit să meargă pe urmele lor şi să facă fotografii, înainte ca autorităţile să astupe intrările. Monitorul Expres vă prezintă în premieră imagini din interiorul piramidelor de la Şona.
„Moviliţe posibil antropogene“
Sînt opt, iţite din senin în şesul neted ca-n palmă şi aliniate pe două rînduri perfect paralele, la marginea satului Şona. E greu de crezut că piramidele de pămînt sînt jocuri întîmplătoare ale naturii. Misterul lor i-a fascinat dintotdeauna pe localnici, care au ţesut în jurul lor legende cu tîlc. Oamenii de ştiinţă au făcut săpături pe lîngă piramide, dar n-au pătruns în ele.
Pentru că sînt acoperite cu vegetaţie, piramidele au fost comparate cu tumulii sub care celţii şi sciţii îşi îngropau căpăteniile, alături de podoabe de preţ şi arme. Cum aceste popoare au trecut şi pe plaiurile noastre, arheologii cred că piramidele sînt morminte. Conform Repertoriului Descoperirilor Arheologice din România, aici s-au găsit: o brăţară de aur presupus celtă, un inel de bronz, un topor de fier, un vas de ceramică şi nişte săgeţi presupus scitice, un mormînt de incineraţie, o rotiţă de bronz, două brăţări de bronz, mărgele de sticlă şi o urnă cu cenuşă, din epoca migraţiilor.
Toate vestigiile sînt împrăştiate pe la muzeele din Sibiu sau Mediaş, niciuna nu a rămas în Braşov. În acelaşi document, se arată că vestigiile de la Şona sînt de tip Wietenberg (epoca bronzului). „Se observă cîteva moviliţe posibil antropogene, numite guruieţi“. Cam atît se ştie despre Şona. Nimic concret, doar presupuneri. Piramidele există şi rezistă timpului, întocmai ca surorile lor celebre din Valea Regilor. Şi tot ca ele ne uimesc prin precizia unor date astronomice.
Valea dintre cele două şiruri de movile piramidale este orientată pe direcţia Est-Vest. La momentul echinocţiului de primăvară, soarele răsare dintre movile exact în dreptul acestui culoar. Şi cum venirea primăverii astronomice este celebrată de toate seminţiile pămîntului, e uşor să ne imaginăm că la Şona, pe malul Oltului, acum 5.000 de ani, se ţineau ritualuri dedicate morţii şi învierii.
Simple alunecări de teren ?!
Geologii au încercat să explice formarea lor, în cazul în care piramidele ar fi formaţiuni naturale. Ei au ajuns la concluzia că movilele au rezultat în urma alunecării în trepte a unui versant, proces combinat cu acţiunea torentelor care au individualizat aceste dîmburi. Totul s-a petrecut acum 12.000 de ani, între Pleistocenul Tîrziu şi Holocenul Timpuriu.
Forma piramidelor e creaţia agenţilor externi, eroziunea de suprafaţă şi microalunecările. Rocile au durităţi diferite. La suprafaţă e argilă, care nu permite infiltrarea apei în straturile interioare, despre care se presupune că ar fi un amestec mai dur de argile, marne, nisipuri cimentate. Ipoteza geologilor nu-i poate linişti însă pe curioşi, care cred în misterul absolut al piramidelor de la Şona.
Pentru că, dacă formarea lor poate fi explicată geologic, mai greu poate fi explicată unicitatea complexului de piramide. De ce nu e presărată întreaga Transilvanie cu astfel de formaţiuni? În toponimia locală există o denumire ciudată şi aparent ilogică, dar care face trimitere tot la piramidele înălţate în mijlocul cîmpiei: Dealul Şesului.
Sătenii le spun guruiete sau guruieţi, termeni care se folosesc numai la Şona, nefiind prezenţi în niciun dicţionar. Tot referitor la toponimia locală, mai merită amintit şi că la 6 kilometri de piramide se află vîrful La Comoara (637 m), denumire care face trimitere la legendarul tezaur pe care l-ar ascunde piramidele în pîntecele lor.
Morminte de căpetenii scite !
Sătenii au explicaţii mai simple, nu-şi bat capul cu teorii ştiinţifice, preferă legendele. Se povesteşte că din terenul mlăştinos de pe malul Oltului s-a ridicat un balaur care a scuipat pămînt, creînd astfel ridicăturile de astăzi. O altă legendă vorbeşte de o frumoasă prinţesă pe nume Şona care stăpînea peste acest ţinut.
Într-o zi, nişte uriaşi au venit de peste Munţii Făgăraş, trecînd prin apa Oltului, şi au atacat regatul. Cînd au ajuns, şi-au scuturat noroiul de pe picioare şi astfel au apărut movilele. Se mai spune că guruieţii ar fi fost făcuţi de turci, care şi-au lăsat aici pămîntul cărat de acasă în turbane. Oricum, localnicii sînt convinşi că nu-s făcute de Dumnezeu, ci de mîna omului. Şi, în absolut toate variantele, în adîncurile piramidelor trebuie să fie ascunse comori.
Istoricii amintesc de faptul că sciţii obişnuiau să-şi îngroape sub movile mari de pămînt conducătorii şi averile lor. Iar ca tezaurul să nu fie descoperit şi somnul căpeteniilor să rămînă netulburat, ridicau mai multe movile, ca să-i deruteze pe jefuitori. Poate că din acest motiv căutătorii de comori din decembrie 2009 n-au găsit niciun gram de aur. În schimb, au lăsat în urma lor un guruiete perforat de tuneluri.
Interiorul piramidelor de la Şona a fost dintotdeauna un vis la care au sperat şi oamenii simpli, şi cercetătorii. Cu toţii şi-au imaginat acest spaţiu, dar nimeni nu a ajuns înăuntru. Hoţii de obiecte arheologice au reuşit. N-au dat peste morminte scite, nici peste comori. Dar, din tunelurile săpate în toate direcţiile, se vede că le-au căutat cu îndîrjire.
Nu există jefuitori de comori, doar urmele lor !
Fotografiile din interiorul piramidei au fost făcute de Radu Tănase, speolog, alpinist şi salvamontist braşovean. În decembrie 2009, sătenii din Şona i-au povestit că, în urmă cu cîteva zile, hoţii ar fi dat iama la piramide. Veneau seara şi plecau la prima geană de lumină. Oamenii au vrut să afle ce fac străinii la guruieţii lor. Au văzut vreo cinci maşini de teren, 15-20 de persoane, două generatoare de curent şi nişte utilaje. Imediat au anunţat autorităţile.
Au venit jandarmi şi poliţişti, care i-au prins pe infractori. Aceasta este versiunea lui Radu Tănase, aşa cum a auzit-o de la localnici. Dar Inspectoratul Judeţean de Poliţie Braşov nu confirmă că ar fi fost vreun jaf la Şona în decembrie 2009. „A existat o reclamaţie, dar conflictul a fost aplanat. Nu s-a întocmit niciun dosar penal pentru niciun fel de hoţi de comori“, spune comisarul-şef Liviu Naghi, purtător de cuvînt al Poliţiei Braşov. Orice s-ar fi petrecut, atunci cînd braşoveanul a ajuns cu familia să facă poze la piramide, intrările fuseseră acoperite.
Un ciobănel s-a oferit să-i fie ghid. „Mi-a arătat exact pe unde s-a dat spargerea în urmă cu o săptămînă. Greutatea lutului prăbuşise intrarea, eram gata să renunţ. Am riscat mult, dar am intrat. La început, pe burtă, apoi spaţiul s-a lărgit. Mi-a fost foarte greu să respir, aerul era închis. Pe bîjbîite, doar cu o lanternă, am înaintat pînă la capătul tunelului şi am făcut pozele pe care le vedeţi“, povesteşte Tănase. Cînd a ieşit, înţelegînd că interiorul piramidelor e un pericol pentru oricine ar intra nepregătit, alpinistul a astupat intrarea. Peste doi ani, revenind la Şona, a văzut că „natura sau altcineva a astupat-o şi mai bine“.
Din piramidă ies gaze şi sunete !
Galeriile par făcute de mîna omului, ceea ce confirmă spusele sătenilor despre tehnologia avansată a celor ce au explorat piramida. Iar faptul că sînt scurte şi au direcţii diferite demonstrează că s-au făcut măsurători şi direcţia a fost corectată din mers. Aceasta este părerea speologului care e convins că „au fost foarte aproape să găsească acea cameră de care se tot vorbeşte, dar n-au avut noroc“.
El crede că piramida nu e un joc al naturii, ci o construcţie făcută cu un scop. Este treaba arheologilor să desluşească enigma piramidelor de la Şona, dar pînă acum, nu au publicat nimic. „Încă de pe vremea colectivului, s-a încercat pătrunderea în movilă. După primele săpături, au ieşit nişte gaze urît mirositoare care au împînzit tot satul. Şi a început să se audă un vuiet. După ce au astupat, s-a terminat cu vuietul. Asta mi-au povestit sătenii“, mărturiseşte Tănase.
Stelian Coşuleţ, şeful secţiei de Arheologie a Muzeului de Istorie Judeţean Braşov, apreciază că în fotografiile lui Tănase se vede o grotă săpată de mîna omului în gresie. Ceea ce ar contrazice ipoteza geologilor care afirmă că piramidele sînt din argilă. Cercetări nu s-au făcut. În schimb, arheologul confirmă că „unii autori consideră aceste formaţiuni de la Şona ca fiind de natură antropică şi le leagă de religia şi astronomia dacilor. În acest caz, ar data din secolele V î.H.- I d.H. Certe sînt doar aşezările din epoca bronzului, de pe malul Oltului“.
Şi totuşi, piramidele sînt cunoscute pe dinăuntru !
Umblă o vorbă prin Şona că, în preajma piramidelor, trebuie să mergi cu grijă, ca nu cumva să-i trezeşti pe uriaşi. Iar dacă încerci să sapi mai adînc te apucă o frică de moarte şi o rupi la fugă. Vulpile care găsesc intrările în piramide nu mai ies niciodată. Şi încă multe alte poveşti deapănă localnicii despre Complexul de la Şona. Unii, însă, au păreri mai serioase. Că piramidele lor au legătură cu sanctuarul de la Sarmizegetusa şi cu cetatea Rîşnovului.
Cercetătorul Andrei Vartic a unit punctul unde se află piramidele cu punctul sanctuarului dacic de la Racoş şi cu vîrful Omu. A obţinut un triunghi dreptunghic cu unghiurile de 30 şi 60 de grade. Pe linia Şona-Omu se află templul dacic de la Şinca Veche. Se pare că zona este încărcată de istorie antică, dar încă nedescoperită. Cum este cazul comorii lui Decebal, pe care toată lumea o caută de cîteva decenii încoace fără rezultat. Braşoveanul Valentin Thrcaar, pasionat de paleoastronautică, conspiraţii şi tot ce e încă nedescoperit, a spus că la Şona este îngropat însuşi Decebal.
Este convins că acei căutători de comori au fost stimulaţi de afirmaţia lui, publicată în august 2009 în Monitorul Expres, iar în decembrie au încercat să dea lovitura. Din moment ce nu există hoţi, nu putem găsi nici răspunsuri. Dar dovezi există. Fotografiile lui Radu Tănase, primul şi singurul care a imortalizat interiorul unei piramide de la Şona, demonstrează că misterioasele construcţii nu sînt chiar atît de neexplorate pe cît se susţine oficial. Dacă oamenii de ştiinţă au aflat ce este aici, de ce rezultatele cercetărilor rămîn secrete?”[16]
Sursa: Departamentul Zero
CELE MAI MARI SECRETE ALE ROMANIEI – Adevaruri care ne-au fost ASCUNSE de-a lungul anilor
Fie că vorbim de detalii legate de siguranţa naţională, de evenimente istorice sau de obligaţii diplomatice, nu sunt deloc puţine secretele care îi despart pe români de un tablou complet al istoriei şi prezentului acestor locuri.
Ciudata dispariţie a izvoarelor scrise despre geto-daci
Un pasionat de istorie arată, pe blogul Rumania Military, cum au fost pierdute sau au dispărut misterios cărţi importante despre istoria geţilor. Primul exemplu este o carte intitulată „Getica”, scrisă de Dion din Prusa, un mare istoric grec care a trăit în secolul I şi s-a ocupat în mare parte de istoria Imperiului Roman. Însă, „Getica”, alături de alte lucrări ale lui Dion din Prusa, au fost distruse de-a lungul anilor.
Cartea aceast a servit drept inspiraţie pentru enciclopedistul Casiodor, din secolul al VI-lea, care a scris o mare istorie a geţilor. Însă şi aceasta a dispărut, cum avea să dispară şi lucrarea „Getica” scrisă de nepotul lui Dion din Prusa, Dio Cassius Coceianus.
Însuşi împăratul Traian ar fi scris o lucrare despre poporul dac, arată unele mărturii. Intitulată „DACICA” sau „De Bello Dacico” (Despre Războiul Dacic), doar cinci cuvinte din această lucrare au răzbătut în timp. Acestea sunt „Inde Berzobim, diende Aixim processiamus” („De aici am mers la Berzobis, apoi la Aixis”), propoziţie referindu-se la drumul prin Banat al armatei romane. În timp ce lucrarea lui Traian a dispărut – a fost căutată, fără succes, de sute de arheologi şi istorici – propoziţia a supravieţuit timpului deoarece a fost inclusă într-un tratat de gramatică semnat de Priscian în secolul al VI-lea. Marea miză a documentului era obţinerea de informaţii despre cultura şi civilizaţia dacică, învăluite în mister.
Să vorbim puţin despre unul dintre aceste mistere. Se spune că dacii nu au dezvoltat un limbaj scris şi nu aveau alfabet, dar, oarecum paradoxal, aveau unul dintre cele mai evoluate calendare din Europa acelor vremuri. Explicaţia acestui paradox nu a fost găsită în niciuna dintre puţine lucrări despre daci.
Revenind la cărţile dispărute, sunt demne de prezentat alte două exemple. Mai întâi, lucrarea „Getica” scrisă de medicul personal al lui Traian, care a călătorit împreună cu împăratul roman inclusiv în campania din Dacia. Doar câteva fragmente au fost păstrate, într-un lexicon din secolul al X-lea.
Ultimul exemplu este pierderea, în întregime, a cărţii a XIII-a din „Istoria Romei” a lui Appianus, unul dintre cei mai importanţi istorici ai secolului al II-lea. Aţi ghicit, este tocmai cartea care se referă la luptele cu dacii.
Teoria tunelurilor subterane de sub Bucureşti
Subiectul este amplu analizat pe forumuri şi pe internet. Singura galerie care există cu siguranţă este tunelul de refugiu de la Conacul Golescu-Grant. Construit la 1870, pe locul unui fost conac al lui Dinicu Golescu, clădirea a aparţinut consulului britanic Effingham Grant şi găzduieşte astăzi Centrul de Plasament al sectorului 6.
Tunelul măsura iniţial câţiva kilometri, mergând de-a lungul Dâmboviţei, până la Cotroceni şi Mănăstirea Chiajna. Astăzi, doar câţiva metri din tunel s-au păstrat, restul distrugându-se.
Cu excepţia acestui tunel, niciun altul nu există, oficial vorbind. Însă, dovezi şi mărturii apar an de an, cea mai valoroasă fiind cea a lui Camil Roguski, arhitect-şef în timpul dictaturii Ceauşescu. Acesta a vorbit, după 1989, despre câteva tuneluri şi traseele acestora.
Tunelul 1. Comitetul Central (sediul Ministerului de Interne) – Sala Palatului – Cişmigiu
Tunelul 2. Universitate – Victoriei (pe un traseu paralele cu linia de metrou) – buncăr de sub Guvern – Herăstrău (printr-un culoar subteran)
CITESTE SI:
Închisoarea secretă a CIA în România
O anchetă a presei americane şi germane a scos la iveală locul în care s-ar fi aflat închisoarea secretă a CIA: o clădire ascunsă din nordul Capitalei, mai exact sediul Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS).
Ancheta, condusă de AP şi de postul german de televiziune ARD, arăta că deţinuţii erau transferaţi destul de uşor la închisoarea secrete. După ce avionul ateriza pe Otopeni, deţinuţii erau transportaţi la închisoare cu microbuzele.
Agenţi CIA îi duceau apoi pe un drum lateral şi intrau în bază pe poarta din spate, de unde erau duşi la închisoarea propriu-zisă, situată la subsol.
Închisoare ar fi fost deschisă în anul 2003 şi închisă în 2006. Autorităţile române au negat existenţa acestei închisori. În 2015, Ion Iliescu a admis pentru revista germană Der Spiegel existența unui centru administrat de americani, dar a spus că nu cunoștea destinația facilității.
CITESTE SI:
Sacalii Globalisti ne alunga in lumea (ne)buna ,pentru a ne “cumpara” TARA , caci, printre altele, are si cele mai multe puncte energetice de pe Planeta !
Cand spunem ca Romania e un loc unicat pe Planeta, exista persoane care considera ca, „astfel de aprecieri sunt destul de exagerate si ca ar trebui sa ramanem intr-o limita rezonabila, fara a ne umfla in pene”. Dar ce ne facem cu absolut toate aceste dovezi, atat de ordin subtil (energetic), dar mai ales cele de ordin istorico-arheologic ? Raspunsul este ca trebuie sa le prezentam, chiar daca asta contravin convingerilor unor persoane, care au interes sa tina acest adevar intr-o stare de necunoastere.
Faptul ca Romania are cea mai veche civilizatie de pe aceasta Planeta, rezulta direct si nu indirect, din vestigiile descoperite de arheologi, iar unele descoperite din intamplare, chiar daca in Univers, ideea de „coincidenta”, nu exista.
Afirmatiile fostului Consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, Miceal Ledwith, care a spus ca, „nu limba romana e o limba latina, ci limba latina e o limba romaneasca”, au zguduit destul de mult esafontul unei mari minciuni propagandistice: Latinizarea Dacilor ! Odata zdruncinat acest mit, istoria reala a Romaniei (Daciei), incepe sa intre pe fagasul ei normal, fiind cunoscuta de cat mai multi oameni, chiar daca in scoli, universitatii si medii asa-zis „academice”, continua sa se speculeze niste mituri demontate, chiar de straini.
In continuare, vom vedea ce reprezinta aceste puncte energetice, foarte multe, fata de alte zone din lume, potrivit site-ului AM Press:
„Exista zone in Romania unde, inexplicabil pentru omul de rand, turistii simt o stare de bine, liniste si echilibru, unde plantele cresc miraculos si clima este echilibrata.
Sunt locuri cu o incarcatura energetica extraordinara, locuri in care pamantul “pulseaza”. Cercetatorii le-au studiat ani la rand si au scris tratate peste tratate, ajungand la concluzia ca Romania beneficiaza de unul dintre cele mai puternice scuturi energetice de pe planeta.
Stramosii nostri cunosteau toate punctele energetice de mare putere ale Romaniei si le insemnasera cu megaliti si altare ciclopice, dedicandu-le zeilor primordiali. Cercetatorul Gheorghe Serbana si un fost ofiter in unitatea de extrasenzoriali ai generalului Ilie Ceausescu ne ajuta sa construim aceasta harta energetica a Romaniei.
Cum se formeaza energiile !
Din punct de vedere bioenergetic, Pamantul este o formatiune cu linii geoenergetice care se intretaie, se leaga in noduri si se modifica sub influenta proceselor geofizice si cosmice. Aceste linii de putere ating forta maxima in anumite zone, care emit radiatii numite “curenti de inteligenta”.
Locurile in care “biocurentii inteligenti” ai Terrei se intalnesc cu emisiile energetice cosmice de aceeasi valoare sunt considerate puncte privilegiate sau “puncte de dragoste” si sunt marcate, in general, de megaliti.
Deloc intamplator, in acele zone a existat ocultata civilizatie a uriasilor si, mai tarziu, au aparut nucleele civilizatiei oamenilor, care au construit temple, schituri, biserici, manastiri, aparand aceste locuri divine. Asa cum constatase regretatul bioenergoterapeut Dan Seracu, deasupra Romaniei se intinde una dintre cele mai puternice “umbrele” protectoare de pe intreaga planeta.
Ce invatau paranormalii generalului Ilie Ceausescu ?
Unul dintre ofiterii “paranormali” ai generalului Ilie Ceausescu a precizat ca intregul lor antrenament urmarea sa le amplifice aptitudinile extrasenzoriale. Iar pentru asta erau dusi in anumite centre energetice. Din punct de vedere al randamentului extrasenzorial, aceste centre sunt: COZIA – FRUNTI – NEGOIU, GHITU – NEGOIU, IEZER – NEGOIU, denumit si TRICORNUL DACIC.
Acesta este cel mai activ si cel mai anihilant pentru multitudinea centrelor de negativare. Urmeaza NEHOIASU – PENTELEU, GORU – LACAUTI; PETROSANI – TISMANA; ABRUD – CAMPENI; INA – CALIMANI; BARGAU – GIUMALAU; TOROIAGA – ROTUNDA; GRINTIESU – RARAU; SLANIC MOLDOVA; SOVEJA – LA GROTE(!). In acest ultim punct ajungeau ofiterii care trecusera la un stadiu superior al cursurilor de perceptie extrasenzoriala.
Triunghiul divin Omu – Babele – Sfinxul !
In Romania, cel mai cunoscut triunghi energetic este Omu – Babele – Sfinxul, de o putere incalculabila. In jurul acestuia apar, la anumite intervale, conuri de lumina alb-laptoasa, care se rotesc ca un vortex de nori, amplificand perceptia extrasenzoriala.
Tot atunci se inregistreaza semnale radio venite dinspre interiorul muntelui. Un alt loc geoenergetic este Polovragi, Targu Jiu, cu a sa “pestera fara capat”, unde se crede ca Zamolxis ii invata pe vraci tehnici de tamaduire a sufletului si trupului (poli-vraci).
Bioenergoterapeutii de azi spun ca Polovragiul este cea mai buna zona pentru tonifierea generala a organismului. Sarmizegetusa era un adevarat panteon al cunoasterii spirituale. Acolo, pe un platou aproape inaccesibil, imprejmuit pe trei parti de prapastii adanci, se afla un altar megalitic pe care sunt inscriptii intr-o limba nedescifrata. Pentru bioenergoterapeuti, Sarmizegetusa este o zona ce activeaza creativitatea si aptitudinile pentru educatie.
Panteonul de la Cascioarele !
Cercetatorul Gheorghe Serbana indica o alta zona a “uriesilor”, Panteonul de la Cascioarele, o vatra primara a civilizatiei. “La Cascioarele a inceput Istoria, care se trage de la Istru!”, spune Gheorghe Serbana. “Aici a existat o minunata civilizatie a zeilor tatani ai omenirii. Aici au fost gasite necropole de uriesi si pietre cu inscriptii ciudate, cu linii ce parca delimiteaza zone numai de stravechi stiute.
Cu aparatura moderna se poate constata o zona geoenergetica deosebita si o acustica nemaipomenita. Cine doarme noaptea aici, in zona Panteonului de la Cascioarele, aude clar si Soaptele oamenilor de pe malul celalalt al Baltii Izvorului Catalui”.
Muntii Retezat, respectiv Masivul Godeanu (varful Gugu), reprezinta un alt punct energetic, fiind amintit chiar in scrierile tibetane, ale lui Guru Rimpoche Padmansambava. Apoi avem Masivul Ceahlau, cu varful Toaca, unde se proiecteaza anual, la inceputul lunii August, holograma unei piramide perfect regulate, asta fiind un semnal ca se afla un tezaur informational in interiorul muntelui, asa cum s-a descoperit si in Masivul Bucegi, in August 2003 de catre americani.
Descoperirea din Masivul Bucegi din August 2003 !
BUCEGI FACILITY – EYES ONLY!
Structura tunelului din interiorul Masivului Bucegi este urmatoarea: acesta se afla intr-o pozitie perfect paralela cu baza Masivului Bucegi, plecand de la o treime de baza, are o lungime de 280 m, dupa care coteste brusc spre stanga intr-un unghi de 26 de grade, continuand apoi cu 200 m lungime, terminandu-se in interiorul unei aule gigantice in interiorul Masivului Bucegi. Aula are un diametru de 100 m si o inaltime de 30 m. Verticala la suprafata corespunde stancilor de pe creasta care poarta denumirea de Babele, verticana iesind astfel intre Sfinx si Babele!
Climatul politic era „fierbinte” in noiembrie 2004, aceea fiind chiar perioada critică înainte de alegeri.
Este chiar posibil ca anumiţi factori politici să fi fost radical influenţaţi de noile descoperiri şi dovezi care au fost aduse. Am aflat că membrii comisiei de audiere au fost atât de bulversaţi de datele raportului şi de dovezile care le-au fost prezentate, încât ore în şir ei nu au fost capabili să ia vreo hotărâre şi nici să transmită în mod coerent informaţiile la vârf de stat. Întregul lor sistem de valori a fost atunci complet răsturnat şi nu se întrezăreau alte puncte de sprijin care să le susţină vechile concepţii. Poate tocmai de aceea s-a ajuns la concluzia că era nece¬sară o modificare radicală a sistemului şi a influenţelor oculte în ţară.
Este uimitor cum lanţul de evenimente care a început cu marea descoperire din Munţii Bucegi, din August 2003 şi a continuat cu expediţia de amploare prin tunelurile subpământene a modificat aproape integral atât gândirea, cât şi destinul unor oameni.
Descoperirea din Masivul Bucegi a zguduit efectiv eşafodajul politic, ştiinţific şi religios al celei mai mari puteri actuale, care sunt Statele Unite ale Americii. A instituit imediat cel mai teribil secret mondial şi a impli¬cat o luptă diplomatică teribilă şi presiuni politice extra¬ordinare, deoarece România a dorit să prezinte această descoperire lumii întregi.
Prin specificul ei, descoperirea ameninţă însăşi influenţa politico-ideologică a Vaticanului şi spulberă iremediabil atât concepţia antropologică a ştiinţei moderne, cât şi ideile despre isto¬ria planetei noastre şi a omenirii. Felul în care s-au precipitat însă evenimentele, incredibilele conexiuni şi sursele care au concurat la realizarea descoperirii îmi dau posibilitatea acum, când cunosc toate elementele implicate, să am o viziune fascinantă şi de ansamblu a întregului angrenaj, uluitor de complex, care a condus la momentul epocalei descoperiri. Ea apare astfel ca un punct-focar, ca o primă „staţie” foarte importantă pe calea transformării conştiinţei umanităţii şi mi se pare cu atât mai remarcabil şi sugestiv faptul că ea s-a produs în România.
Aşa după cum se va vedea, descoperirea reprezintă de fapt o „antecameră” la alte realităţi chiar mai tulburătoare, pe care Cezar, împreună cu o echipă de specialişti formată din reprezentanţi ai SUA şi ai României, le-a investigat în cadrul unei „mari expediţii” pe parcursul unui an (din luna octombrie 2003, până în luna iulie 2004). Problema publicării acestor informaţii rămâne totuşi foarte controversată. Iniţial, statul român a vrut să anunţe această descoperire lumii în¬tregi şi să o pună la dispoziţia cercetătorilor. Se considera că aceasta nu mai reprezenta neapărat o problemă de interes naţional, ci una de interes mondial. Lupta de culise pentru a împiedica această dezvăluire de o importanţă excepţională pentru omenire a fost determinată de intervenţia majoră a SUA. Deliberările diplomatice, argu¬mentele pro şi contra, precum şi promisiunile sau ameninţările au durat aproximativ două luni
(august-septembrie, 2003).
în urma unui acord ultra-secret care a fost semnat între cele două state, România s-a angajat să nu prezinte lumii întregi descoperirea de pe teritoriul ei. Probabil că, printre altele, primirea în NATO care s-a efectuat în grabă, în primăvara lui 2004, a făcut şi ea parte din pachetul secret de „compensaţii” pentru această hotărâre, în acest context, plasarea unor baze militare americane pe teritoriul României poate să devină o certitudine în următorii ani, constituind o „pavăză” puternică pentru locaţia din Munţii Bucegi. Aspectele sunt foarte complicate şi secrete. Nu cunosc deocamdată care sunt avantajele ţării noastre în raporturile bilaterale cu SUA, dar anumite semne clare de ciudată bunăvoinţă la cel mai înalt nivel diplomatic au început deja să apară.
Cu toate acestea, „mişcările de culise” ale SUA tre¬buie să se desfăşoare cu mare precauţie, pentru a nu atrage prea repede nedumeriri şi întrebări stânjenitoare din partea celorlalte state şi puteri ale lumii, care ar putea observa dar nu ar înţelege interesul Americii pentru România. Secretul descoperirii este practic absolut. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva, „sarcina” asigurării lui fiind preluată în mare parte de americani. Voi descrie la timpul potrivit aceste aspecte, dar pot să afirm anticipat că nu există nici un document, scris, filmat sau fotografiat, care să fi părăsit zona descoperirii. A fost construit un hangar subteran imens, pentru depozitarea şi manipularea echipamentului tehnic precum şi a dovezilor. Este ca o adevărată uzină, complet utilată, iar ideea construirii lui s-a dovedit foarte inspirată.
Totuşi, din informaţiile pe care le deţin, România nu şi-a luat un angajament definitiv în ceea ce priveşte menţinerea secretului marii descoperiri, însă termenii contractuali nu îmi sunt deocamdată cunoscuţi, în prezent, metodele care sunt folosite pentru anihilarea oricărei tentative de a cunoaşte ceva despre această descoperire sunt dezinformarea şi lipsa oricăror dovezi materiale. Sarcina nu este uşoară, însă din câte ştiu, ea a fost realizată cu succes până în prezent, în opinia mea, însă, această stare de lucruri nu poate continua mult timp de acum înainte. Vom analiza însă aceste aspecte după ce voi prezenta toate elementele care au condus în mod gradat la efectuarea acestei descoperiri de excepţie pe teritoriul României.
Practic ansamblul descoperit sub Masivul Bucegi in 2002, de catre
cercetatorii de la Pentagon folosind satelitii geostationari care au la baza tehnologia bionica si cea a undelor de forma. La data de 11 August 2003, dupa o pregatire ca la carte o echipa romano-americana patrunde in interiorul Masivului Bucegi (nu mai descriu toata povestea), asta dupa ce foreaza de mai multe ori in incercarea vehementa de a patrunde in interior desi barajele energetice nu permiteau. Intr-un final s-a reusit
strapungerea barierei energetice si unificarea galeriilor. (sursa: Departamentul Zero)
Moastele, inchinarea la sfinti si la icoane: idolatria intrata in crestinism – Iosif Ton

Cit nu ni se baga pumnul in gura, sa nu ne rusinam de mizeria trecutului
Filmul crimelor comise de Armata Roşie în România după 23 august: femei împuşcate în cap sau călcate cu camionul de sovietici, execuţii mafiote, violuri
Un număr impresionant de crime, jafuri şi violuri, comise asupra populaţiei civile, au lăsat în urmă trupele sovietice care au tranzitat sau au staţionat în vestul ţării, după 23 august 1944. Arhivele judeţului Hunedoara păstrează sute de documente de anchetă şi plângeri privind infracţiunile grave comise de ostaşii Armatei Roşii în cei trei ani în care au ajuns în judeţ. Multe dintre ele au rămas nepedepsite de autorităţi Povestea celui mai sângeros atac terorist petrecut vreodată în România… Timp de trei ani, începând cu toamna anului 1944, trupele sovietice au tranzitat şi au staţionat, în anumite intervale, în vestul României. În perioada în care s-au aflat în judeţul Hunedoara, soldaţii ruşi le-au lăsat localnicilor amintiri înfiorătoare. Au ucis zeci de oameni nevinovaţi, au fost acuzaţi de sute de acte de violenţă, de tâlhării, accidente mortale, furturi şi violuri. Un număr impresionant de plângeri depuse de români împotriva sovieticilor au ajuns la Parchetul Tribunalului Deva. Multe au rămas nesoluţionate, una dintre cele mai întâlnite motivări fiind faptul că autorii infracţiunilor nu au putut fi identificaţi, în afară de faptul că erau soldaţi ruşi.
EPISODUL 1: DISPĂRUŢI FĂRĂ URMĂ O sesizare a Postului de Jandarmi din Brănişca, adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Deva arăta cum a fost ucisă soţia unui localnic din Brănişca, pentru că s-a opus soldaţilor ruşi care au vrut să întreţină relaţii sexuale cu ea. „Raportăm că în noaptea de 13 septembrie 1944, pe la orele 23, doi soldaţi sovietici înarmaţi au intrat în locuinţa lui Nistor David, din cătunul Bejan, comuna Târnoviţa, unde au cerut mâncare şi ţuică. După ce s-au turmentat de băutură, au sărit să îşi bată joc de femeia acestuia, anume Petruţa, de 37 de ani, care se ascunsese în grajd, şi opunându-se violenţei acestor bărbaţi au împuşcat-o pe loc cu un foc de armă în cap, mortal. Cazul a fost adus la cunoştinţă de soţul victimei. Sovieticii, după ce au comis crima, au dispărut“, informa şeful de post, plutonier Ilca, în notificarea adresată Parchetului. Într-un alt dosar, jandarmii din satul Făgeţel au comunicat Parchetului că o tânără de 20 de ani a fost împuşcată în piept cu trei gloanţe, de un soldat care încercase să o violeze. „În apropiere de un pârâu, femeia a fost ajunsă din urmă de soldat, care a încercat a o silui. Văzând că victima se împotriveşte, a ucis-o“, se arată în rechizitoriul păstrat la Arhivele judeţului Hunedoara.
EPISODUL 2: MOARTE ÎN PĂPUŞOI Ileana Dobrei, o femeie de 23 de ani, a trecut la rândul ei prin momente cumplite, după ce a fost agresată de doi militari ruşi, în locuinţa sa din Câinelul de Jos. Femeia era căsătorită şi avea doi copii, iar soţul ei se afla pe front. „În ziua de 3 octombrie 1944, când începea să se întunece, au intrat la mine în casă doi sovietici, dintre care unul ofiţer şi unul soldat. Ofiţerul avea arma cu el şi venind lângă mine a spus că are nevoie de hazaică (n.r. – femeie) şi să mă culc cu el. Cum eram singură în casă, cu doi copii, dintre care unul de 3 ani şi altul de 5 luni, bărbatul meu fiind concentrat, am început să strig după ajutor. Întrucât am văzut că ambii erau beţi, mi-am luat copiii şi am fugit în grădină. În acest timp, nefiind nimeni în casă, am auzit o împuşcătură, iar apoi au ieşit şi soldaţii din casă. Eu crezând că lucrurile s-au liniştit, m-am întors în casă împreună cu copiii mei, însă la scurt timp au sosit din nou cei doi soldaţi ruşi. Ofiţerul s-a trântit în pat, iar celălalt soldat a ieşit afară. La strigătele mele a venit Dionisie Pârva, iar ofiţerul, când l-a văzut, i-a pus arma în piept şi l-a ameninţat că-l împuşcă, deoarece el are treabă cu hazaica“, declara femeia, în timpul audierilor de la Parchet. Tânăra afirma că alţi localnici au intervenit în ajutorul ei, implorându-l pe ofiţer să o lase în pace, însă militarul a continuat să o ameninţe cu arma. Unul dintre vecinii femeii l-a scos afară. La puţin timp, declara femeia, sovieticul a fost găsit legat de un copac, după ce fusese snopit în bătaie de persoane necunoscute. Ofiţerul rus a fost dezlegat şi culcat apoi în casă, iar între timp au fost anunţaţi jandarmii. Câteva ore mai târziu, a fost găsit cadavrul soldatului care îl însoţise, într-un lan de porumb. Bărbatul fusese înjunghiat în stomac de persoane neidentificate.
EPISODUL 3: SÂNGE PE RINGUL DE DANS De o soartă cruntă a avut parte soţia altui hunedorean, în timpul unei petreceri cu ocazia anului nou, la care au apărut neinvitaţi mai mulţi soldaţi ruşi. Femeia, din Zam, a fost împuşcată mortal, de ruşi, în locul de dans. „În seara zilei de 30-31 decembrie, mă aflam şi eu împreună cu soţia mea, Leontina, în localul domnului Popescu Ioan din Zam, unde era organizată o serbare urmată de dans, la care au participat mai mulţi locuitori din comuna noastră şi din alte comune, printre care au venit şi şase soldaţi sovietici de la Telefoane Zam, Ilia şi Vărădia. La un moment dat, în timpul dansului, s-a ivit un scandal între cei şase soldaţi sovietici şi tinerii din comuna Zam, de unde mai departe s-au apucat la bătaie, terminându-se cu focuri de armă trase de soldaţii sovietici, care cu primul foc ce l-au tras au lovit-o pe soţia mea. Voind a-i da ajutor, am fost împiedicat de cei şase soldaţi sovietici, care m-au lovit şi pe mine şi mi-au pus arma în piept voind să mă împuşte. Am reuşit să fug într-o sală din dos“, declara Ioan Tocoi, soţul femeii. Potrivit relatării acestuia, scandalul s-a iscat de la faptul că, după ce femeia a fost aleasă regina balului, soldaţii sovietici nu au mai vrut să lase niciun român să danseze cu ea.
EPISODUL 4: EXECUŢIE ÎN STIL MAFIOT Doi militari ruşi neindentificaţi au fost acuzaţi de asasinarea unui căpitan român, pentru a-i fura maşina. Într-o notă trimisă de Legiunea de Jandarmi Hunedoara, către Parchet, erau precizate următoarele: „Raportăm că în ziua de 24 octombrie 1944, între orele 19:30-20.00, căpitanul Sârbu Ioan, cu şoferul Anghel Constantin, mergând cu maşina Pontiak, culoare închisă, pe direcţia Deva-Sebeş, au luat cu ei de la postul de control rus, din marginea Devei, doi ofiţeri ruşi. La trei kilometri de oraşul Deva, ofiţerul român a fost împuşcat în ceafă, mortal, iar la podul Strei-Simeria, a fost aruncat în apa Streiului. Şoferul a fost dus cu maşina în direcţia Sebeş, iar în apropierea Orăştiei, a fost dat jos, dându-i-se suma de 4.000 de lei, iar maşina a dispărut cu cei doi ofiţeri ruşi. Ofiţerii ruşi au declarat şoferului că merg în Ucraina. Am luat măsuri pentru pescuirea cadavrului şi cercetarea cazului“, informa comandantul de legiune lt. colonel Lovin, în declaraţia dată anchetatorilor. Accidente provocate de ruşi, clasate Zeci de accidente în care au fost implicate maşini de armată, conduse de sovietici, au fost înregistrate pe teritoriul Hunedoarei, după 1944. Unele s-au soldat cu tragedii colective, însă de cele mai multe ori, dosarele erau clasate, pe motiv că şoferii vinovaţi nu erau identificaţi. Un proces verbal înregistrat de Parchet în 9 octombrie 1944, ora 12.00, de Comisariatul de Poliţie Orăştie prezenta accidentul mortal suferit de o adolescentă din Orăştie, lovită de un camion militar rus. „După comiterea accidentului, şoferul maşinii ruseşti care era îmbrăcat în uniformă militară a oprit maşina, a coborât şi luând-o pe accidentată de pe marginea drumului a aşezat-o pe trotuar, după care a plecat mai departe cu maşina”, relata o martoră, adăugând că nu reţinuse numărul maşinii. Părinţii fetei ucise nu au putut formula nicio pretenţie, întrucât maşina nu a putut fi identificată. „Cu toate investigaţiunile şi cercetările făcute de noi nu s-a putut identifica maşina militară rusă, acest fapt datorându-se marei treceri de circulaţiune militară rusă prin acest oraş şi faptului că accidentul s-a produs înspre marginea oraşului în timp ce autocamionul ieşea din oraş”, informa Parchetul Tribunalului Deva. Cum au ajuns soldaţii sovietici în Hunedoara Potrivit cercetătorului Dan Simion Grecu, militarii sovietici s-au aflat pe teritoriul judeţului Hunedoara în trei circumstanţe. În lunile septembrie-decembrie 1944, judeţul Hunedoara a servit drept punct de trecere pentru unităţile militare, venite de pe frontul din Moldova, prin Craiova şi judeţul Gorj. Intrarea lor a avut loc din Gorj pe Valea Jiului, prima unitate sovietică a fost semnalată la orele 7.00 ale zilei de 10 septembrie 1944 la Livezeni (fiind vorba de coloane motorizate aparţinând Corpului 18 Tancuri) şi la Petrila. În după-masa aceleiaşi zile, capetele de coloană ajunseseră deja în zona Haţegului. Din Valea Jiului, trupele sovietice s-au deplasat pe liniile de comunicaţii ale judeţului, spre fronturile de luptă, astfel: de la Haţeg spre Caransebeş şi frontul din Banat, de la Săcămaş prin Zam, spre frontul de la Arad, iar prin Brad, spre frontul din Nordul Ardealului. Câteva unităţi s-au deplasat şi prin Orăştie, spre Sibiu, tot spre frontul ardelean. „Aşadar, judeţul Hunedoara a fost în acele luni ca un fel de placă turnantă pentru unităţi ale Frontului 2 Ucrainean, grosul fiind format de Armata 27 şi Armata 53 Sovietică. Teritoriul judeţului Hunedoara a fost exclusiv de tranzit, nu au existat confruntări militare. Ca idee generală, autorităţile româneşti au fost în mare parte prinse nepregătite pentru acest aflux masiv, mai ales din punct de vedere al aprovizionării“, a explicat cercetătorul Dan Grecu.
AU PLECAT LA SFÂRŞITUL LUI ’47 A doua circumstanţă în care trupele sovietice au ajuns în vestul României şi au traversat din nou judeţul Hunedoara, potrivit specialistului, a fost cea care a urmat marii demobilizări a Armatei Sovietice din Germania după încheierea războiului (iunie-iulie 1945), atunci când trupele sovietice au traversat din nou judeţul, de astă dată dinspre vest spre est, în majoritate pe Valea Mureşului. Iar a treia ipostază în care trupele sovietice sunt înregistrate pe teritoriul Hunedoarei este aceea a unităţilor care şi-au stabilit baze permanente în judeţ, începând chiar cu luna septembrie 1944 (primele au fost spitalele militare, câteva localizate chiar în Deva) şi până spre sfârşitul anului 1947. „Ca un singur exemplu, din iunie 1945 şi până în februarie 1946, în oraşul Deva a fost stabilită Divizia 7 Artilerie sovietică, mai precis, Brigada 11 Artilerie Uşoară, Brigada 25 Obuziere, Brigada 3 Mortiere, comandamentul Diviziei fiind localizat în edificiul Prefecturii Hunedoara. De la sfârşitul anului 1947 nu au mai existat trupe sovietice în judeţul Hunedoara, ele se vor concentra în marile zone industriale cum erau Braşov, şi Dobrogea“, a precizat Dan Simion Grecu.
SOLDAŢII LUAŢI PRIZONIERI, UCIŞI PRIN ÎNFOMETARE Înainte de a fi judeţ de tranzit pentru armatele sovietice, la începutul anilor 1940, în Hunedoara au existat centre de detenţie pentru prizonierii ruşi. Între 1941 şi 1943, ani în care România era aliata Germaniei în Al Doilea Război Mondial, circa 5.000 de ruşi au fost aduşi în lagărele înfiinţate în judeţ. Primul lagăr de prizonieri din judeţ a fost creat în toamna anului 1941, la Crăciuneşti, în apropiere de Deva, iar sutele de ruşi care erau ţinuţi aici au lucrat la construirea liniei de cale ferată dintre Deva şi Brad. Comandantul lagărului, Nicolae Stavrescu, a fost cercetat pentru abuzuri asupra prizonierilor. „Raţia de pâine care trebuia să se dea prizonierilor a fost redusă numai la jumătate. Astfel, din cauza subalimentaţiei, au murit 700 prizonieri. O sumă de bani a fost destinată pentru scânduri de sicrie pentru prizonierii ruşi care mor. Din aceşti bani, însă, nu s-a cumpărat niciun sicriu, prizonierii fiind înmormântaţi câte 5-6 într-o singură groapă“, se arată într-o notă informativă a Poliţiei Deva, prezentată de Dan Grecu. În august 1942, lagărul de la Crăciuneşti a fost desfiinţat, iar prizonierii ruşi au fost mutaţi într-un alt lagăr, la Vulcan, pentru a munci în minerit. Fostele clădiri şi grajduri ale unor ferme din Petroşani şi Lupeni, puse sub paza jandarmilor, au fost transformate în adăposturi. Lagărele de muncă au fost desfiinţate după 23 august 1944, când noul regim a dispus eliberarea prizonierilor.
CUM SE PROCEDA ÎN CAZUL INFRACŢIUNILOR Pentru că Marele Stat Major primea un număr prea mare de reclamaţii, s-a hotărât în octombrie 1944 ca, ulterior, toate reclamaţiile şi informaţiile privind incidente dintre trupele sovietice şi instituţii, autorităţi sau populaţia civilă să fie comunicate direct ministrului Ion Christu, preşedintele Comisiei Române pentru Aplicarea Armistiţiului (CRAA), iar Marele Stat Major să fie informat numai asupra cazurilor de omucideri şi ridicări ilegale de autovehicule. Datele oficiale arată că între 10 septembrie şi 31 octombrie 1944, în întreg judeţul Hunedoara au fost omorâţi şi grav răniţi 12 ofiţeri şi soldaţi sovietici. „Comandamentul Militar Sovietic din Deva îi mustră cu nemulţumire pe români pentru faptul că până azi nu s-a descoperit de organele poliţieneşti şi jandarmereşti niciun făptuitor. Comandantul Sovietic susţine că criminalii sunt acoperiţi de anumite organe de poliţie şi jandarmerie care nutresc sentimente potrivnice naţiunilor unite“, se arată într-un alt document, de la Arhivele Naţionale, cercetat de istoric. În acelaşi timp, la data de 19 decembrie 1944 pe teritoriul rural al judeţului se înregistrau 13 români omorâţi de sovietici, între care un căpitan, un subofiţer şi 3 soldaţi români. Crime au avut loc şi în perioada următoare. Infracţiunile erau cercetate de organele româneşti (Poliţie, Jandarmerie) în colaborare cu reprezentantul Comandamentului Sovietic din Deva sau al Comisiei Aliate de Control. În unele cazuri, afirmă Dan Grecu, atunci când organele sovietice permiteau cercetarea penală, dosarul se înainta Parchetului local (Deva, Haţeg), de unde putea ajunge la Curtea Marţială Sibiu sau la alte instanţe. „Au fost situaţii în care sovieticii au împiedicat orice fel de cercetări ale românilor, ridicându-şi făptaşii şi ducându-i în direcţie necunoscută, fără ca rezultatul cercetărilor să mai fie comunicat românilor. De asemenea, au fost şi rare situaţii de procese expeditive, publice, instrumentate de sovietici, cu sentinţe capitale executate pe loc. Au fost doar două cazuri, unul cu făptaşul român, unul sovietic“, a precizat Dan Simion Grecu. A fost cazul ucigaşului unei femei, un soldat sovietic care şi-a împuşcat victima, după ce aceasta nu a vrut să întreţină relaţii sexuale cu el. Bărbatul a fost împuşcat, la ordinul superiorului său, chiar în faţa familiei decedatei, afirma Dan Grecu
Citeste mai mult: adev.ro/nwd186
Istorie interzisă: Dacii care au ajuns pe tronul Imperiului Roman
Nu apar în manualele de istorie, însă povestea lor este spusă, în mod explicit, de istoricii antici. Este vorba de împăraţii de origine dacă ai Romei. Sunt consemnaţi trei dintre aceştia, doi dintre ei simplii uzurpatori ai tronului imperial, în timp ce al treilea a fost un respectat tetrarh şi cel care a trecut prin foc şi sabie Italia.
În secolul al III lea d. HR., în măreţul imperiu roman de odinioară domnea haosul. Marii împăraţi reformatori sau războinici precum Octavian Augustus,Traian, Hadrian sau Marcus Aurelius erau doar o amintire. Ultimul împărat care a reuşit să restaureze o efemeră ordine a fost Aurelian, în perioada 270-275 d.HR. Prin legea lui Caracalla din 212, toţi oamenii liberi din imperiu primeau cetăţenia. Conservatorismul şi exclusivismul roman dispăruseră. Se ridicau din rândul soldaţilor generali barbari de diferite neamuri care ajungeau chiar pe tronul imperial, fie prin ascensiuni sociale şi politice misterioase, fie ridicând legiunile la revoltă şi stârnind haos pentru doar câteva luni de domnie. Printre barbari care au ajuns împăraţi pe tronul Romei se numără şi trei daci. Toţi de condiţie joasă, s-au ridicat în mod misterios de la ciobani la cei mai puternici oameni ai celui mai întins imperiu. Povestea lor este relatată mai mult de istoricii occidentali, inspirându-se din izvoarele antice.
Regalianus, împăratul dac din neamul lui Decebal
Între 253 şi 268 d HR, pe tronul imperial se afla Gallienus, care o vreme a condus alături de tatăl său, Valerian. Domnia sa a fost marcată de aşa-numita criză a secolului al treilea, momentul de cumpănă când imperiul a fost la un pas de dizolvare. Atât Gallienus, cât şi Valerian, au încercat să promoveze oameni din provincii, de multe ori barbari în fruntea armatei sau în aparatul de stat, pentru a asimila mai uşor populaţiile existente în imperiu, dar şi pentru a preveni revoltele. Efectul a fost contrar: barbarii ajunşi în funcţii importante tânjeau după deminitatea imperială. Gallienus s-a confruntat cu numeroase revolte şi a trebuit să facă faţă multor uzurpatori de neam barbar. Unul dintre aceştia a fost Regalianus, un comandant de armată de origine dacă. Despre acesta aflăm din Historia Augusta, dar şi din scrierile lui Eutropius şi Aurelius Victor. În Historia Augusta, Regalianus este prezentat în partea intitulată „Tyranni Triginta”
O informaţie îngrijorătoare: Olanda se scufundă literalmente! Ce se va întâmpla cu acestă ţară în viitor?

Turiştii care vizitează Olanda se opresc adesea să își facă selfie-uri în fața uneia dintre cele peste 1.000 de mori de vânt ale țării. Apoi, ei se opresc să guste unul dintre numeroasele soiuri de brânză pentru care este cunoscut „tărâmul lalelelor”. Dar, cei mai mulți nu știu că aceste două simboluri ale Olandei sunt responsabile pentru scufundarea ţării.
Morile de vânt au fost folosite de secole pentru drenarea turbăriilor, necesare pășunării bovinelor, dar și pentru agricultură, în general; astăzi, drenarea este realizată prin stații de pompare. Dar, morile de vânt determină ca terenurile din unele locuri să se scufunde cu o viteză medie de 8 mm pe an; în unele zone, cercetătorii au determinat viteza de scufundare la câţiva centimetri pe an.
Aceast înseamnă că într-o ţară şi aşa joasă, terenul se scufundă și mai mult, creând probleme uriașe pentru structurile construite. La un moment dat, fundațiile de construcție încep să crape, apar găuri, drumurile se destabilizează și riscul de inundații crește.
Un raport din 2016 al Agenției de Evaluare a Mediului din Olanda a estimat că daunele totale aduse clădirilor și infrastructurii din țară, precum și costurile pentru restaurarea fundațiilor slăbite, ar putea atinge 22 de miliarde de dolari până în 2050.
Ce este mai rău este faptul că această scufundare poate contribui şi la schimbările climatice: o scădere a solului cu doar 1 cm duce la emisia a aproximativ 9 tone de dioxid de carbon pe 1 acru de pământ.
Situaţia este destul de gravă, pentru că, de exemplu, s-a ajuns ca în oraşul-port Rotterdam, clădirile să se scufunde 1-1,5 centimetri pe an. În prezent, există circa 20.000 de clădiri în Rotterdam care au nevoie de lucrări de reconsolidare a fundaţiilor, costurile pe fiecare apartament fiind enorme: până la 100.000 de dolari! Iar daunele nu sunt limitate doar la clădiri, ci şi la copaci, care, ca urmare a scufundării, putrezesc.
Olanda este situată în mare parte în turbării. În jurul anului 500 î.Hr., locuitorii au început să construiască dealuri artificiale, numite terpen, care au permis populației să crească și așezările să devină mai permanente.
Întrucât aproximativ o treime din țară este sub nivelul mării, olandezii au început să construiască diguri sau ziduri joase, pentru a proteja culturile împotriva inundațiilor. În cele din urmă, digurile au devenit mai mari și mai elaborate și erau tot mai des folosite pentru a împinge înapoi marea. Până în 1250, țara crease un sistem conectat de diguri.
Pentru a avea o agricultură care să sprijine o populație mai mare, olandezii au creat șanțuri pentru a scurge apa de pe turbă; de asemenea, mori de vânt au fost construite în acelaşi scop.
De-a lungul timpului, olandezii au dezvoltat un sistem sofisticat de gestionare a apei; dar acest sistem s-a concentrat mult mai puțin pe împiedicarea terenului să se scufunde.
Scufundarea se poate produce în mod natural – în jur de 0,03 milimetri pe an. Dar, activitatea umană poate determina, de asemenea, scufundarea pământului. În general, acest lucru se întâmplă din trei motive: extragerea resurselor naturale precum apa sau gazele; o greutate excesivă a clădirilor și drumurilor şi drenarea apei subterane, care, în Olanda, expune turba la aer și o determină să se descompună prin oxidare.
Olandezii au câmpuri de gaze naturale în partea de nord a țării, iar extracția de gaze a fost responsabilă pentru probleme precum cutremurele. Drept urmare, guvernul a încetinit rata de extracție și o va opri în întregime până în 2022. Dar drenarea, acum prin stații de pompare, este un factor mult mai mare care a contribuit la scufundarea pământului.
Ce se va întâmpla cu această ţară în viitor? Se va scufunda total?
https://www.fiti-oameni.ro/editorial/moastele-inchinarea-la-sfinti-si-la-icoane-idolatria-intrata-in-crestinism-iosif-ton/
Dictatorii digitali – sau cum inteligența artificială dăunează grav libertății…
ai.png

”După aparentul triumf al democrației liberale odată cu sfârșitul Războiului rece, reapariția statelor de tip polițienesc părea ceva neverosimil. Noile tehnologii apărute la începutul mileniului, internetul și telefoanele mobile, păreau să vină în folosul cetățenilor, oferindu-le acestora un acces mai bun la informație, la interconectare și posibilitatea formării de comunități viabile, într-un cadru și mai democratic.
Dar speranțele în acest sens s-au dovedit a fi naive. S-a dovedit că noile tehnologii oferă liderilor autoritari metode noi prin care își pot menține puterea, permițându-le de exemplu să-și supravegheze oponenții într-un mod mult mai puțin intruziv decât prin metodele tradiționale ale polițiilor politice, de tip STASI de exemplu.
Regimurile autocrate, în frunte cu China, folosesc acum internetul, rețelele sociale, Inteligența Artificială și alte noi tehnologii, pentru a rămâne cât mai mult timp la putere.
Camerele de supraveghere cu rezoluție mare, recunoașterea facială, virușii, programele de analizare automată a textelor fac parte acum din noile metode de supraveghere.
Partidul Comunist chinez colectează în prezent o cantitate incredibilă de date personale ale cetățenilor și ale afacerilor lor: taxe, declarații bancare, istoricul achizițiilor, dosare medicale, caziere juridice…. Cu ajutorul Inteligenței artificiale, toate aceste date sunt compilate pentru a stabili anumite ”scoruri de credit social”, pe baza cărora se stabilește nivelul de comportament al cetățeanului și gradul în care acesta trebuie supravegheat.
Astfel, regimul își permite să controleze (sau să blocheze dacă e nevoie), accesul cetățenilor la practic toate tipurile de servicii, de la pașapoarte și abonamente de transport în comun până la educație.
Represiunea de tip digital care are loc în țări precum China nu face decât să sporească drepturile statului și să reducă incontinuu libertățile individuale. Dar acesta este poate doar un punct de vedere pesimist. În perioada următoare schimbările foarte rapide din lumea tehnologiei vor crea poate o dinamică de tipul jocului de-a șoarecele și pisica, iar dacă ar fi să ne luăm după istorie, creativitatea și responsabilitatea caracteristice societăților deschise vor permite, pe termen lung, ca democrațiile să treacă cu bine peste această eră a transformărilor tehnologice”, estimează Foreign Affairs.
Armata americană și războiul hibrid al coronavirusului
Newsweek scrie că armata americană bănuiește agenții guvernamentale rusești de dezininformare pe tema coronavirusului din China.
Așa reiese din documente ale Departamentului american al apărării obținute în exclusivitate de Newsweek.
Sunt urmărite campanii de dezinformare lansate pe rețele sociale de conturi operate de guvernul rus sau apropiate acestuia. În perioada 28 ianuarie – 3 februarie, hashtagul #coronavirus a fost folosit de cele mai multe ori de conturi rusești de Twitter, potrivit documentelor citate.
Documentele scot în evidență eforturile forțelor armate americane de a supraveghea rețelele sociale într-un an electoral care se anunță foarte tensionat, în condițiile în care se anticipează noi acțiuni rusești de influențare a alegerilor prezidențiale americane, comparabile cu cele din 2016.
Documentele arată că primele 10 cele mai accesate tweet-uri postate de pe conturile rusești se refereau la noul coronavirus.
Primul, care a înregistrat 17 5000 de interacțiuni, a fost cel cu următorul conținut: ”Rusia închide frontiera cu China din cauza coronavirusului”. În al doilea cel mai accesat tweet, cu 6500 de interacțiuni, se spune: ”Primele două cazuri de coronavirus confirmate în Rusia, ambele persoane sunt cetățeni chinezi”.
Alte două postări detaliază unele comentarii ale Secretarului pentru comerț Wilbur Ross, din care reiese că epidemia ar putea avea efecte pozitive asupra economiei și ”Cea mai mortală zi pentru China” când numărul de victime raportate într-un interval de 24 de ore a atins un nou record.
Ungaria: neașteptata influență a extremei drepte americane
Mergem la publicația Hungarianspectrum, care arată cum a putut influența dreapta extremă americană realitățile dintr-un sat din Ungaria:
Pe 22 ianuarie, angajați ai Oficiului de Protecție a Copilului, însoțiți de poliție, au descins în satul Dusnok, din sudul Ungariei și au luat de la părinți un băiețel de patru ani și jumătate. Părinții săi păreau să refuze să coopereze în vreun fel cu statul maghiar. Nu i-au înregistrat nașterea, prin urmare, copilul nu a primit niciuna dintre imunizările obligatorii, iar familia nu deține vreunul dintre documentele emise în mod normal după înregistrare.
Biroul de asistență pentru copii a aflat despre nașterea copilului la jumătatea lunii noiembrie și, după ce nu i-a înduplecat pe părinți să coopereze, a ordonat luarea copilului de la părinți pentru propria-i siguranță.
Localnicii spun despre cuplu că este parte a unei secte care are o prezență vizibilă în comunitate. Într-adevăr, un mic grup de protestatari au împiedicat autoritățile să intre în casa cuplului la prima tentativă. Apoi, după ce copilul a fost totuși luat, au fost organizate două manifestații.
Oamenii din Dusnok aveau dreptate. Era vorba despre membrii unei organizații numite pe scurt MAG, care în maghiară înseamnă „sămânță”, dar numele oficial al organizației,care vine din Statele Unite, s-ar putea traduce prin Mișcarea Aplicată ca Providență.
Până acum, autoritățile maghiare știau câteva detalii despre MAG, pe care o descriu drept „o subcultură radicală care nu recunoaște jurisdicția instituțiilor și consideră statul ilegitim”.
Pentru membrii MAG, un certificat de naștere este „dovada sclaviei”, deoarece identifică nou-născutul drept proprietatea statului – care oricum, nu mai există. Țara și-a pierdut suveranitatea, și acum – susțin membrii organizației – nu este altceva decât „o firmă israeliană înregistrată la New York”.
Un jurnalist de la 24.hu a sugerat că cuplul nu este periculos; acesta „trăiește doar într-o realitate alternativă”. Poate că așa este.
Dar despre ce este vorba în realitate? Publicația ungară Index publica în urmă cu aproape doi ani un articol despre un grup american numit Mișcarea Cetățenilor Suverani, ai cărui membri nu recunosc guvernul federal și, prin extensie, legile sale. Index indică acum că „filozofia” MAG are o asemănare suspectă cu acest grup anti-globalist și anti-federalist american, pe care FBI îl consideră terorist.
Cei mai mulți dintre locuitorii satului ungar aprobă decizia autorităților de a interveni, amintindu-și și de un caz din 2016 în care un copil de un an și jumătate a murit de foame după ce Oficiul pentru Protecția Copilului nu a reușit să-l smulgă de la părinți. De atunci, legile au fost înăsprite, ceea ce explică acțiunea mai hotărâtă a autorităților.
Potrivit unor informații, copilul a fost deja pus în procedura de adopție. Dar – spune Hungarianspectrum, cazul nu este încă închis.
https://www.rfi.ro/presa-internationala-118101-dictatori-digitali-inteligenta-artificiala-dauneaza-libertate
…Cine sunt”noii talibani” și ce vor ei?
”Acești bărboși care spun că s-au schimbat sunt noii talibani”, notează L’Obs. ”Ei folosesc în mod eficient rețelele de socializare și fac turul redacțiilor, de cele mai multe ori golite, pentru a ajunge să se pozeze cu reprezentanții mass-mediilor străine din Kabul, câți au mai rămas pe loc. Acești noi talibani stăpânesc comunicarea mai bine decât vechii luptători atât de impulsivi”, remarcă revista franceză.
La Libre Belgique observă la rândul său că Talibanii au promis că vor lucra pentru reconciliere în Afganistan, afirmând că și-au iertat adversarii și că vor să protejeze drepturile femeilor, în conformitate cu legea islamică. Dar țările occidentale așteaptă să judece „fapte și nu cuvinte”, pentru a-și defini atitudinea față de ei.
”Sub regimul taliban anterior, jocurile, muzica, fotografia și televiziunea erau interzise. Hoților li s-au tăiat mâinile, asasinii au fost executați în public și homosexualii au fost uciși. Femeilor li s-a interzis să iasă fără un însoțitor de sex masculin și să muncească, fetelor să meargă la școală. Femeile acuzate de crime precum adulterul au fost biciuite și ucise cu pietre.
Acum, purtătorii de cuvânt ai talibanilor s-au angajat să lase femeile să lucreze în conformitate cu principiile Islamului”.
O primire internațională mai puțin ostilă
Un alt purtător de cuvânt al talibanilor din Doha a mai declarat pentru Sky News că purtarea burqa, voalul care acoperă întregul corp și fața, cu o rețea de pânză la nivelul ochilor, nu ar fi mai obligatorie de această dată pentru femei. Talibanii au avut o primire internațională mai puțin ostilă decât în urmă cu două decenii, când doar trei țări – Pakistan, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită – le-au recunoscut regimul însă nimeni nu a mers încă atât de departe.
”Cine sunt talibanii și ce vor?” – întreabă și The New York Times.
”Până în prezent, liderii talibani par să evite retorica inflamatorie și au cerut comandanților să conducă corect și să evite represaliile și abuzurile. Au dat asigurări că oamenii vor fi în siguranță. Dar au apărut suficiente rapoarte privind brutalități și intimidări. În Kunduz, prima capitală de provincie majoră care a căzut în mâinile talibanilor, rezidenții nu au fost convinși de promisiunile de pace ale noilor lor conducători. Ei declară că sunt speriați și se tem pentru viitorul lor”.
”Vor restabili talibanii un regim de teroare bazat pe Sharia?” – se întreabă și corespondentul The Times, citat de Courier International.
”Ei susțin că s-au schimbat. Dar, dacă s-au schimbat cu adevărat, este mai ales prin stăpânirea lor perfectă a comunicării.
Talibanii 2.0 se vând, într-adevăr, mult mai bine, dar de fapt nu s-a schimbat nimic în misiunea lor de a-și impune viziunea distorsionată asupra legii Sharia. Întreaga lor legitimitate, oricât de slabă ar fi, se bazează pe promisiunea lor de a restabili versiunea proprie a legii islamice.
Negociatorii talibani din Qatar vorbesc despre lecțiile învățate, dar faptele de pe teren prezintă un tablou diferit, cu povești despre fete tinere luate cu forța ca „soții” de luptătorii cuceritori și cu dușmani măcelăriți fără milă”.
Cu toate acestea, bazele cooperării cu talibanii sunt deja puse, observă Süddeutsche Zeitung, citat de Eurotopics:
„Talibanii dau impresia că vor face câteva concesii tactice, că ar putea chiar permite școlilor de fete să rămână deschise deocamdată ca și facilităților din marile orașe, pe care Occidentul le poate urmări. Dar este probabil acum că va începe un dans în jurul liniilor roșii – o trecere a frontierei de către talibani aici, o crimă dincolo. Deci, Occidentul va trebui să vină cu explicații elocvente asupra motivelor pentru care ar trebui să coopereze acum cu extremiștii pe care i-a desemnat drept inamici în ultimii 20 de ani. Dar, la urma urmei, nu există nicio alternativă ”, conchide ziarul german
Afganistan, cronica unui fiasco previzibil de APOCALIPTIC

Imaginile de ieri cu elicopterele militare evacuând în grabă ambasada Statelor Unite din Kabul, vor rămâne cu siguranță în cărțile de istorie. Ele rezonează perfect cu imaginile din 1975, atunci când forțele armate americane, împreună cu serviciile de intelligence, evacuau la fel de rapid ambasada Statelor Unite din Saigon, la căderea Vietnamului.
Cronica unui fiasco previzibil
DATORITA PACATUIRII care strapunge Cerul,dar SI A NEPOCAINTEI,IATA UN ”Cod roșu pentru umanitate” : presa internațională despre apocalipsa climatică și alte crize care stau să lovească…
incendii.jpg

După publicarea raportului GIEC, care vorbește de ”un cod roșu pentru umanitate”, The Guardian insistă într-un editorial asupra imensei responsabilități ”care apasă pe umerii actualilor lideri mondiali”, mai ales că aceștia ar fi demonstrat în contextul pandemiei de COVID că actuala clasă politică este capabilă să ia măsuri curajoase în situații excepționale. În absența unei reduceri accelerate a emisiilor de gaze cu efect de seră în următorii zece ani, obiectivul Acordului de la Paris din 2015 de a limita cu 1,5 grade creșterea temperaturilor nu va mai putea fi atins iar eșecul va avea un preț : lumea va suporta efectele ireversibile și colosale ale încălzirii planetare, scrie The Guardian care adaugă :”inundațiile vor deveni tot mai frecvente, caniculele tot mai feroce și frecvente iar seceta le va acompania cu efecte distructive, conchide The Guardian.
Pentru că vorbim de acordul de la Paris, Politico publică un editorial în care subliniază că ultimele incendii devastatoare din estul Mediteranei sunt un reflector care pune în lumină vulnerabilitățile regiunii și mai ales ale unei țări precum Turcia, care ar trebui să își regândească politicile climatice. ”Nu am avut niciodată în istorie astfel de incendii”, a admis președintele turc Recep Tayypp Erdogan. Ankara a recunoscut că a fost luată pe nepregătite iar acum i se cere nu doar să se pregătească mai bine dar și să regândească strategia de combatere a încălzirii globale. Turcia este printre cele șase state care nu au ratificat încă Acordul de la Paris argumentând că ar fi fost greșit înscrisă pe lista statelor dezvoltate. Turcia a cerut să fie clasificată astfel ca stat în curs de dezvoltare care nu a contribuit așadar masiv la schimbările climatice și care ar trebui să primească fonduri pentru a le combate. În realitate, scrie Politico, citând surse oficiale europene, Turcia contribuie cu aproape 2 la sută la încălzirea globală și nu pare să dorească să renunțe între altele la activități cu grad ridicat de poluare precum extracția de cărbune. Mai grav, autoritățile par să pună incendiile mai mult în spatele unor persoane cu intenții criminale sau chiar să le politizeze punându-le în cârca Partidului Muncitorilor din Kurdistan, decât să recunoască problema climei. ”În locul unei astfel de propagande a dezastrului avem nevoie de politici publice și de soluții”, spune un expert climatolog citat de Politico. Altfel, avertizează acesta, în 2100 regiunile sudice ale Turciei se vor transforma în deșert iar clima Turciei va deveni similară celei din Egipt sau Irak.
EU Observer scrie despre o altă criză : cea a imigranților, care lovește acum și Polonia după ce regimul președintelui bielorus Alexandr Lukașenko a lăsat refugiații să treacă frontierele în direcția Occidentului, pedepsit astfel pentru că a sancționat acțiunile Belarusului de reprimare a protestatarilor pașnici și a opoziției. Mai trist este că, pentru imigranții care visează la Europa, condițiile din centrele și taberele de refugiați europene au devenit și mai paupere decât înainte de criza COVID, potrivit unei analize apărute în Politico. Mai mult, pandemia a agravat situația imigranților care, neputând fi repatriați în perioadele cu restricții de călătorie, au fost închiși pe perioade lungi în tabere, o posibilă încălcare a legislației Uniunii Europene, scrie Politico. Pentru unii dintre refugiați, perioadele în care au stat în centrele speciale europene s-au prelungit peste perioadele admise de legislațiile statelor membre : în Cipru și Grecia limita e de 18 luni, în Ungaria, Țările de Jos, Austria, Italia și Germania, de șase luni. Rezultatul : majoritatea taberelor și centrelor s-au supraaglomerat și chiar și țările care obișnuiau să ofere condiții decente, nu au mai făcut-o. Despre aceasta a scris și Parlamentul European într-un raport critic care menționează încălcarea legislației europene în domeniu. Cu toate acestea, scrie Politico, statele membre s-au folosit de pandemie ca de pretextul ideal pentru a nu mai procesa sau chiar a suspenda analiza cererilor de azil, pentru detenții abuzive și alte decizii care au dus la deteriorarea considerabilă a condiției de solicitant de azil în Europa.
Rusia a început să construiască un nou „avion al Apocalipsei”. Aeronava va fi folosită în cazul unui război nuclear…

- Rusia construiește un nou „avion al Apocalipsei”.
- Va fi folosit drept centru aerian de comandă și control în cazul unui război nuclear.
- Noile avioane ar fi versiuni modificate ale avionului Ilyushin Il-96-400M.
Rusia lucrează la un nou avion „Doomsday” (n.r. – „Avionul Apocalipsei”), o aeronavă militară care poate servi drept centru de comandă și control zburător în cazul unui dezastru, cum ar fi un conflict cu arme nucleare, potrivit presei de stat ruse.
Lucrările sunt în curs de desfășurare la Voronej, potrivit agenției de știri de stat RIA Novosti, care a citat o sursă din cadrul complexului militar-industrial de stat.
După cum a raportat toamna trecută Tass, o altă publicație rusă de stat, noile avioane ar fi versiuni modificate ale avionului Ilyushin Il-96-400M, notează Business Insider.
TOP ARTICOLE
Se așteaptă ca forțele ruse să primească cel puțin două dintre noile avioane, dintre care unul este deja în producție, a dezvăluit sursa RIA Novosti.
Avioanele „Doomsday”, așa cum sunt numite în mod obișnuit aceste aparate, sunt aeronave de comandă și control care pot fi folosite pentru a evacua înalți oficiali în caz de urgență și sunt echipate cu tehnologia necesară pentru a dirija forțele armate în cazul unui dezastru precum un război nuclear.
Noile avioane rusești ar urma să înlocuiască vechile modele IL-80, versiuni militarizate ale avionului de pasageri IL-86. Spre deosebire de avioanele civile care au stat la baza proiectării lor, modelele IL-80 nu au ferestre pentru a-i proteja pe pasagerii de la bord de o explozie nucleară.
La aproape 2000 de ani de la scrierea sa, din inspiraţie divină, Apocalipsa păstrează însă şi un imens interes deopotrivă literar, politic, conjectural, profetic şi ecologic. Acesta din urmă, manifestat mai ales în ultimele decenii, prezintă o semnificaţie deosebită, în condiţiile în care încălzirea globală şi schimbările climatice provocate de om ameninţă cu o catastrofă ecoplanetară, în perspectiva anilor care vin.
Ea se grefează, totodată, pe deschiderea manifestată de bisericile creştine în ultima perioadă spre problematica mediului şi în contextul afirmării unui veritabil ecocreştinism. Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, revelată autorului celei de-a patra Evanghelii în scurtul său exil din anul 95 d.Hr., din insula Patmos (Grecia), este, conform teologiei creştine, opera care conduce la pocăinţă şi la salvarea sufletului. Din acest motiv, ea a fost introdusă în canonul Sfintei Scripturi şi este ultima carte a Noului Testament.
Ioan Evanghelistul şi Teologul (5-104 d.Hr.)
Născut în jurul anului 5 e.n., ca fiu al lui Zevedeu şi al Salomeei, în Betsaida, Ioan a fost la origine un simplu pescar, ca mulţi alţii de pe malul lacului Tiberiada din Galileea. Atras de învăţăturile lui Iisus din Nazaret din fragedă tinereţe, se distinge alături de fratele său Iacob, prin caracterul impetuos, ceea ce îl determină pe Mântuitor să-i denumească „fii tunetului”.Cei doi fraţi şi Petru au făcut parte din cercul restrâns de persoane care i-au fost aproape lui Hristos în toate momentele importante ale vieţii sale pământeşti:ei asistă la Schimbarea la faţă, la învierea fiicei lui Iair, la rugăciunea din grădina Ghetsimani. Mai mult decât atât, Ioan este considerat drept discipolul preferat al lui Iisus, iar ca semn al încrederii, ar fi fost cel căruia îi încredinţează spre grijă, în preajma crucificării lui, pe mama sa, Fecioara Maria. Va juca un rol major în cristalizarea teologiei şi răspândirea creştinismului. Astfel, predică în Samaria, se dovedeşte deosebit de activ în Iudeea.
După capturarea Ierusalimului şi distrugerea Templului de către trupele romane conduse de Titus, Ioan se refugiază la Efes unde îşi asumă responsabilitatea de a sprijini şi administra bisericile din Asia.
Momentul redactarii Apocalipsei
În 92 e.n., împăratul Domiţian declanşează un nou val de prigoniri ale creştinilor din Asia. Porunca cezarului a fost îndeplinită cu zel în mai multe cetăţi care se întreceau în persecutarea adepţilor lui Hristos, pentru a câştiga favoarea imperială. În Efes persecuţiile au atins apogeul.
Aici a fost construit un templu consacrat cultului imperial, având în centru o uriaşă statuie a împăratului, căreia să i se aducă onoruri divine. Creştini care refuzau să o facă erau torturaţi, omorâţi sau expulzaţi. Numărându-se printre oponenţi, Ioan avea să fie surghiunit în insula Patmos din apropiere, unde a scris Apocalipsa.
Tradiţia spune că aici au rămas urme materiale ale trecerii apostolului, cum ar fi scobitura făcută în piatră unde şi-ar fi sprijinit capul, precum şi o altă cavitate în locul în care s-a sprijinit pentru a se ridica în picioare. Lângă acestea, la înălţimea unui stat de om se află o strană, unde, potrivit legendei, Prochoros, ucenicul sfântului, a scris, la dictarea apostolului, textul revelat al Apocalipsei
În privinţa personajului care a redactat efectiv textul apocaliptic sunt o serie de discuţii. Conform părerii teologice, el era unul dintre cei șapte diaconi care fuseseră numiţi de apostoli si care va deveni ulterior episcopul Nicodim. El l-a însoţit pe Ioan relatând în scris aspecte ale vieţii, miracolelor şi activităţii misionare ale acestuia. Unii se îndoiesc de calitatea lui de discipol, arătând că numele său nu este pomenit de autorii ecleziaşti de la începutul erei creştine şi că textele sale conţin erori şi inexactităţi. Tradiţionaliştii replică însă că nepotrivirile respective sunt cauzate de copiile ulterioare ale textelor în cauză.
După asasinarea lui Domiţian, în anul 96, urmaşul său i-a amnistiat pe creştini, astfel că evanghelistul a putut să se întoarcă în Efes, unde va scrie Evanghelia care îi poartă numele şi cele trei soborniceşti epistole. Va trăi până în 104 e.n., când se stinge din viaţă la vârsta de 99 de ani, supravieţuind, astfel, tuturor apostolilor. Deasupra mormântului său s-a ridicat o somptuoasă catedrală.
Tradiţia scrierilor apocaliptice
Apocalipsa lui Ioan este precedată de o întreagă tradiţie în domeniu. Astfel, în perioada elenistică (323-63 î.Hr.) legendele revelaţiilor (ori apocalipsele) apar odată cu lucrarea apocrifă a lui Enoch şi cea a lui Daniel, singura carte din Vechiul Testament care poate fi încadrată în această categorie. Conţinutul lor priveşte lumea celestă şi sfârşitul veacurilor. O altă serie de scrieri apocaliptice, din care în unele se aşteaptă reinstaurarea regatului lui Israel pe pământ, sub sceptrul unui Mesia, datează din perioada următoare distrugerii Templului din Ierusalim (70 e.n.). Totuşi, de multe secole, scrierile apocaliptice au dispărut din iudaism.
Dimpotrivă, sub auspiciile Apocalipsei lui Ioan, acestea continuă să înflorească în cadrul creştinismului. Printre ele, chiar dacă într-o redactare şi sub titluri mai puţin explicite ca atare, se înscriu şi previziunile privind o posibilă catastrofă ecoclimatică.
Apocalipsa – un mesaj prevestitor de violenţă
Cartea Apocalipsei poate fi citită în mai multe registre, se pretează la cele mai diverse interpretări şi cuprinde semnificaţii inepuizabile.
Desigur, textul sacru are o valoare poetică intrinsecă, fiind perceput adeseori ca unul cu caracter suprarealist, după cum, din punct de vedere politic, reprezintă „o dramă care se derulează pe tărâm terestru, în timp ce corurile sale psalmodiază în spaţiul celest al scenei, în scop consolatoriu”. (V. Stagiamos). Este de la sine înţeles că el îndeplineşte oarecum o funcţie de blestem la adresa persecutorului momentan atotputernic şi exprimă o speranţă a victoriei pe termen lung şi a judecării şi răzbunării pentru faptele de prigonire nedreaptă.
Dar viziunea promovată depăşeşte cadrul istoric al prezentului, descriind un viitor de opresiune şi de frământări, cel al Antichristului, care propune şi promite omenirii o (amăgitoare) fericire, pur terestră, şi reuşeşte să unifice lumea sub biciul său. Vrând să treacă drept Mesia, persecută pe toţi cei care i se opun şi îi denunţă impostura. În cele din urmă este distrus prin intervenţie divină şi, după multe întâmplări şi o ultimă înfricoşătoare luptă, vine judecata de pe urmă, care alungă răul de pe suprafaţa pământului.
Ideea unui „regat de o mie de ani”, care ar preceda Judecata de Apoi, a intrigat generaţii de teologi. Care ar fi semnificaţia lui a rămas o întrebare fără răspuns definitiv.
Unii, precum călugărul calabrez Joachim de Flore (1130-1202) ori pastorul anglican John Nelson Darby (1800-1882), i-au dat o interpretare milenaristă şi vedeau în aceasta o epocă paşnică şi înfloritoare, intermediară între tribulaţiile Antichristului şi Judecata de Apoi. Dar majoritatea confesiunilor creştine cred, preluând consideraţiile Sfântului Augustin (354-430), că această epocă se referă simbolic la era actuală în care Răul rămâne legat de Sacramentele creştine. Alţi teologi, ca Henri de Lubac (1896-1991), acceptând milenarismul ca idee, îl consideră drept sursa derivelor politice din veacul trecut.
În sfârşit, Apocalipsa a fost adesea interpretată ca un mesaj prevestitor de violenţă şi de distrugere.
Apocalipsa ecologică, o nouă interpretare
Citirea Apocalipsei Sfântului Ioan Teologul în termeni ecologici, din perspectiva „dezastrului natural” prevăzut, dă naştere la concluzii surprinzătoare. Sunt prezentate şi analizate astfel cauzele marii catastrofe. Este vorba de puternica poluare a aerului prin foc, sulf şi fum, precum şi cea a apelor, cu consecinţa distrugerii bogăţiei de viaţă acvatică, prin „vărsarea celor şapte cupe ale mâniei şi cele şapte urgii ce vin asupra pământului”, „…marea s-a prefăcut în sânge ca de mort, şi orice suflare de viaţă a murit…”, „la fel în râuri şi în izvoare apele s-au prefăcut în sânge” (Ap.16, 2-4).
Cauzele revărsării dezastrului ar consta în slăvirea atotputerniciei „celor 10 cununi împărăteşti”, aflate pe coarnele de acelaşi număr ale fiarei, simbolul statului, ca autoritate seculară, omenească. Altfel spus, un sistem politic absolutist, care implică negarea creaţiei divine, prin venerarea autorităţii de stat şi strâns legată de controlul total al vieţii economice şi sociale a cetăţenilor (13, 1-3).
Acţiunea de devastare a vieţii de pe planetă, încredinţată îngerilor (primului, celui de-al doilea, al treilea, al cincilea şi al şaselea) este zugrăvită în scene şi culori care prezintă similitudini cu previziunile pesimist alarmiste ale ecologiştilor de astăzi.
Astfel, primul înger declanşează distrugerea vegetaţiei:„Şi a trâmbiţat întâiul înger, şi s-a pornit grindină şi foc amestecat cu sânge şi au căzut pe pământ;şi a ars din pământ a treia parte, şi a ars din copaci a treia parte, iar iarba verde a ars de tot” (8, 7). Cel de-al doilea şi al treilea trâmbiţează poluarea mărilor şi a apelor curgătoare, având drept consecinţă pierirea unei treimi „din făpturile cu viaţă în ele, care sunt în mare…” (8, 9) şi, respectiv, transformarea a „a treia parte din ape”, care s-a făcut „ca pelinul, şi mulţi dintre oameni au murit din pricina apelor, pentru că se făcuseră amare” (8, 11).
Al cincilea înger declanşează poluarea aerului:„Şi a deschis fântâna adâncului şi fum s-a ridicat din fântână, ca fumul unui cuptor mare, şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii” (9, 2).
Trâmbiţa a 6-a dezlănţuie puterile punitive, „pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel mare, Eufratul”, pregătiţi „ca să omoare a treia parte din oameni” (9, 15). Aceştia îşi îndeplinesc misiunea prin poluare:„De aceste trei plăgi:de focul şi de fumul şi de pucioasa care ieşea din gurile lor (cailor, n.n.), a fost ucisă a treia parte din oameni” (9, 16).
Urmează apoi un glas puternic prin care se porunceşte vărsarea celor șapte cupe ale mâniei Domnului pe pământ. Drept urmare, viaţa marină este distrusă, izvoarele sunt poluate, clima se schimbă, oricare autoritate terestră piere, Eufratul seacă şi, în sfârşit, marile aşezări urbane cad (16, 1-21). Mesajul ecologist avant la lettre este evident. Dorinţa de a controla natura în mod absolut şi încrederea oarbă în puterile „zeului om” şi a capacităţii lui de a rezolva toate problemele în legătură cu mediul reprezintă o încălcare gravă a poruncii divine, o metodă de înrobire a fiinţelor umane şi, în cele din urmă, o cauză a dezastrului ecologic.
Apocalipsa ecoclimatică
Dacă aşa pot fi citite rândurile Apocalipsei lui Ioan din perspectivă ecologică, datele diferitelor scenarii stabilite de oamenii de ştiinţă privind schimbările climatice în curs le confirmă din plin.
Numai 40°C ne mai despart de haosul climatic, după care nimic nu va mai semăna cu ceea ce a fost, afirma acum doi ani fostul vicepreşedinte al SUA Al Gore, laureat al premiului Nobel pentru Pace. Iar un studiu publicat în numărul din 25 februarie 2009 al revistei „New Scientist” aduce elemente noi:90% din populaţia planetei ar dispărea, la fel şi marea majoritate a speciilor de plante şi animale. Topirea gheţii din vestul Antarcticii ar determina ridicarea cu 1-2 m a nivelului mărilor şi oceanului şi, astfel, „înghiţirea” unor mari suprafeţe de uscat.
Fluviile şi râurile din Europa ar seca, de la Dunăre la Rin. S-ar crea astfel două enorme fâşii latitudinale în care supravieţuirea umană ar fi imposibilă. Singurele zone cu apă se vor întâlni la altitudini înalte. Pământul va deveni, astfel, un imens deşert, cu câteva oaze răspândite pe întreaga sa suprafaţă.
Ultima dată când pe Terra s-au înregistrat aceleaşi temperaturi cu cele preconizate peste câteva decenii a fost acum 55 de milioane de ani. Atunci pădurile tropicale explodau în zonele polare fără gheaţă, apa oceanelor era acidă, nivelul mărilor era mai înalt cu 10 m decât cel din prezent, iar deşertul se întindea din sudul Africii şi până în nordul Europei.
Biserica, mai aproape de mediu
În anii 1990, aniversările legate de redactarea Apocalipsei sau de fondarea Mănăstirii Sfântul Ioan Teologul, în contextul deschiderii Bisericii Ortodoxe spre noile probleme globale, în frunte cu cele ecologice, au condus la o veritabilă „instituţionalizare” a preocupărilor eclesiastice environmentale. Patriarhia ecumenică de la Constantinopol, din iniţiativa fostului său înaintestătător, Patriarhul Dimitrios (1914-1991), a stabilit 1 septembrie ca zi de rugăciune pentru protecţia mediului şi cu ocazia sa se desfăşoară o ceremonie la biserica Sf. Gheorghe din Fanar.
Patriarhul Bartolomeu a introdus la şcoala de teologie de la Halki un seminar anual privind mediul, la care a participat şi prinţul Phillip al Angliei. Dar semnificaţiile ecologice ale Apocalipsei au fost analizate pentru prima dată în termeni post-moderni cu ocazia seminarului tematic organizat în Patmos, în cinstea aniversării a 1900 de ani de la scrierea celebrei Scripturi. Patriarhul ecumenic Bartolomeu I şi-a expus punctul de vedere asupra problemei ecoclimatice, în mesajul transmis cu ocazia marcării, la 5 iunie 2009, a zilei mondiale a mediului, apreciind că „criza ecologică şi în special realitatea schimbării climei constituie cea mai mare ameninţare pentru orice formă de viaţă pe Terra”.
Cu alte cuvinte, ecoapocalipsa!