PREFAŢĂ

S-a văzut a fi necesară publicarea acestei broşuri datorită faptului că în ultimul timp se observă o creştere a manifestărilor şi activităţilor paranormale chiar printre creştini. Ziarele, cărţile, radioul, televiziunea, internetul, expun fără oprelişte asemenea idei şi practici care, în pofida pretenţiei lor contrare, îndepărtează pe om de Dumnezeu.

În căutarea unei soluţii simple şi rapide la dificultăţi şi uneori chiar la plăcerile şi la înclinaţiile egoiste, unii oameni cad pradă uşoară prezicătorilor, ghicitorilor, vrăjitoarelor, astrologilor, vindecătorilor de tot felul, precum şi celor care le promit fericirea veşnică fără contribuţia lor personală.

Deşi broşura se referă la fapte şi întâmplări petrecute cu mai bine de o sută de ani în urmă, fiind scrisă în 1897, găsim că pericolul spiritismului este încă actual, pentru că autorul lui, Şarpele cel vechi, şi-a adaptat metodele ca să poată ţine mai bine în ghiare pe cei creduli, pe care îi poate înşela.

Îndemnăm pe toţi oamenii temători de Dumnezeu să urmeze mai degrabă cuvântul Scripturii şi metodele Domnului, care întotdeauna apelează la o credinţă inteligentă, nu oarbă, care lucrează în lumină, nu în întuneric.

“Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” Ps. 119:105.

“El învaţă pe cei smeriţi calea Sa. Ps. 25:9.

Studenţii Bibliei

Cluj-Napoca

2007

Traducere din limba engleză

Titlul original:

What say the Scriptures about spiritism?”

Scrisă de Ch. T. Russell şi apărută în 1879

Publicată sub îngrijirea

Studenţilor Bibliei Cluj-Napoca

Str. Sunătoarei nr. 4

 

Dovezi cĂ ACESTA este demonism

Adevărul despre spiritism aşa cum îl credem noi întâmpină împotrivire, şi aceasta din două motive: (1) Majoritatea oamenilor nu au nici o încredere în spiritism, ci ei cred că manifestările şi dovezile aduse în sprijinul lui sunt înşelări. (2) Un număr tot mai mare de oameni sunt dispuşi să nege existenţa fiinţelor spirituale rele numite demoni, precum şi a prinţului demonilor numit în Scripturi Diavolul şi Satan.

Bine a spus Rev. Adam Clark, doctor în teologie:

“Satan ştie bine că acei care neagă existenţa lui nu se vor teme de puterea şi de influenţa lui; nu vor veghea împotriva uneltirilor şi a şiretlicurilor lui; nu se vor ruga lui Dumnezeu pentru eliberare de Cel Rău; nu vor aştepta ca el să fie zdrobit sub picioarele lor dacă el nu există; şi, în consecinţă, ei vor deveni o pradă uşoară şi neîmpotrivitoare pentru vrăjmaşul sufletelor lor. Conducându-i pe oameni spre necredinţă şi spre negarea existenţei lui, Satan îi lasă fără apărare. Apoi el devine stăpânul lor deplin, iar ei sunt făcuţi prizonierii voinţei sale la bunul său plac. Este bine ştiut că printre cei care fac vreo mărturisire de credinţă religioasă, cei care neagă existenţa Diavolului sunt cei care se roagă puţin sau nu se roagă deloc; şi se pare că aceştia sunt tot atât de nepăsători în privinţa existenţei lui Dumnezeu cum sunt şi în privinţa existenţei Diavolului. Pentru ei datoria faţă de Dumnezeu nu intră în discuţie; căci aceia care nu se roagă, mai ales în particular — şi dintre cei care-l neagă pe Diavol n-am văzut niciodată pe vreunul să se roage — aceia deci, n-au nici o religie de nici un fel, decât o formă, oricare le-ar fi pretenţia pe care o ridică”.

Dacă se pune întrebarea cum poate dăuna spiritismul celor care consideră că ceea ce se pretinde despre el nu sunt decât înşelări şi fraude, iar adepţii lui sunt naivi, noi răspundem că marea majoritate a adepţilor lui sunt cei care odată au negat complet şi din toată inima că ceea ce pretinde spiritismul este adevărat, considerând că sunt înşelări. Cei care nu cred deloc în spiritism sunt adesea cei mai dispuşi să verifice dacă ceea ce pretinde acesta este adevărat; şi când se conving că multe din pretenţiile lui sunt adevărate şi multe din manifestările lui sunt supranaturale, aceşti neîncrezători sunt cei mai predispuşi să devină adepţii lui, în timp ce, dacă ar fi ştiut ce este spiritismul, cum şi prin ce forţă operează, ei ar fi fost în gardă şi judecata lor ar fi avut un sprijin şi o îndrumare care altfel le lipsesc. Lipsa cunoştinţei adevărate despre spiritism (comunicată prin Scripturi şi confirmată de dovezi incontestabile din afara Scripturilor) îi face pe atâţia să cadă pradă acestei înşelări.

Este adevărat, se comit fraude în numele spiritismului, dar acestea sunt în principal în legătură cu încercările de “materializare”. Faptul că spiritiştii pot face şi au făcut, prin ceva putere sau mijloc, multe lucruri uimitoare care depăşesc puterea umană, a fost dovedit cu prisosinţă în multe cazuri — unele dintre ele în faţa oamenilor de ştiinţă total necredincioşi. O putere nevăzută a cântat la tamburine suspendate în aer, fără să le atingă vreo mână omenească, prea sus pentru a putea fi atinse de mâini omeneşti; au fost ridicate în aer scaune cu oameni aşezaţi pe ele şi fără nici o legătură cu vreo putere sau mijloc vizibil; mediile pluteau prin aer etc. Au fost dovedite tot mereu probele de batere în masă, mişcarea mesei, autografe, scriere pe tăbliţă, spre satisfacţia sutelor de oameni inteligenţi din diferite părţi ale lumii. Spiritismul numără printre aderenţii săi judecători, avocaţi, oameni de afaceri şi multe femei capabile. Aceşti oameni au verificat pretenţiile spiritismului şi au mărturisit sincer credinţa lor în el. Şi este neînţelept, ca să nu zicem mai mult, să zâmbim dispreţuitor considerându-i nechibzuiţi sau escroci — nechibzuiţi dacă au fost numai înşelaţi prin şiretlicuri sau iuţeală de mână, escroci dacă de bună voie şi cu bună ştiinţă îşi folosesc timpul şi influenţa pentru comiterea unor fraude.

Autorul acestei scrieri a fost înclinat să fie sceptic în privinţa diferitelor pretenţii ale spiritismului până când un creştin, în a cărui mărturie era îndreptăţit să aibă deplină încredere, l-a convins de contrariu. Acest prieten nu credea în spiritism, dar într-o seară nimerind în tovărăşia unor spiritişti, unul dintre ei a sugerat: “Haideţi să ţinem o şedinţă”. Grupul prezent a încuviinţat, iar prietenul nostru a rămas din curiozitate. S-au aşezat la o masă, şi-au pus mâinile pe masă ca de obicei, şi unul dintre cei prezenţi fiind mediu a întrebat: “Sunt spirite prezente?” Răspunsul a fost indicat prin bătăi în masă — una pentru A, două pentru B, trei pentru C etc., dând informaţia că spiritele erau prezente, dar că nu vor avea nici o comunicare în acea seară. Mediul a întrebat: “De ce?” Răspunsul indicat prin bătăi a fost: “Pentru că au fost stabilite medii noi în Statele Unite”. Grupul a fost dezamăgit, dar a cerut prin mediu să se comunice un nume al unei persoane celebre care murea în acea seară. Cererea a fost satisfăcută şi a fost dat un nume al unui demnitar rus, pe care nu ni-l putem aminti acum. Aceasta s-a întâmplat înainte de a se fi instalat cablul transatlantic, şi prietenul meu, curios să verifice chestiunea, a urmărit ziarele şi în cele din urmă cu aproape o lună mai târziu (timpul necesar pentru poşta rusească în zilele acelea), a văzut anunţul morţii acelei notorietăţi ruse chiar cu acel nume.

Prietenul nostru s-a convins că spiritismul nu era chiar o “păcăleală” şi a fost curios să mai meargă la o întâlnire. Când aceasta a avut loc, având în vedere răspunsul de la întâlnirea precedentă, mediul a întrebat: “Este vreun mediu prezent? Şi dacă da, câte?” Răspunsul a fost: “Patru”. Mediul l-a rugat pe spirit să indice care dintre cei prezenţi erau medii, şi în timp ce fiecare îşi spunea numele, mediul era indicat printr-o bătaie în masă, prin ceva mijloc invizibil. Prietenul nostru a fost unul dintre cei indicaţi şi s-a simţit chiar mândru de onoarea ce i s­­-a făcut. Aceasta a avut loc în Wheeling, statul Virginia de Vest. Curând după aceea, acest prieten a venit în Allegheny, Pennsylvania, şi a vizitat o mătuşă, o văduvă, care locuia aici cu familia ei. Nerăbdător să­-şi demonstreze noile puteri conferite ca mediu, el le-a cerut mătuşii şi fiicei ei să i se alăture într-o “şedinţă”. Ele au fost surprinse şi fiica a zis: “Ei, eşti mediu? Şi eu sunt mediu prin bătăi în masă, fratele meu Harry este mediu prin mişcări ale mesei, iar mama este mediu prin scris şi transă”. Prietenul nostru nu fusese martor la alte puteri decât la cele prin bătăi, şi s-a arătat foarte curios ca mătuşa lui să-şi arate puterile ei de mediu, şi a făcut-o scriind cu mâna ei semnătura exactă de pe cecuri a unchiului său decedat. Şi straniu, de asemenea, unchiul scria frumos, dar mătuşa nu ştia să scrie deloc, decât atunci când se afla sub această influenţă.

Dorind să-i încerce puterile ca mediu vorbitor, cei trei s-au adunat în jurul unei măsuţe şi mătuşa a chemat un spirit ca să comunice prin ea. Răspunsul dat a fost că nu va avea loc nici o comunicare pentru că nu era prezent nici un necredincios pe care să-l convingă. Ei însă au insistat şi au cerut mătuşii să cheme din nou spiritul. De această dată răspunsul a fost că mâinele ei vor fi ridicate de pe masă forţat şi apoi vor cădea pe masă cu zgomot. Aceasta a fost ceva surprinzător pentru toţi. Evident că spiritele au fost provocate de stăruinţa de a fi chemate a doua oară după ce au refuzat. Dar după ce au discutat problema vreo zece minute, prietenul nostru a convins-o pe mătuşă să cheme din nou spiritele ca să vadă ce se va mai întâmpla. Ea a fost de acord şi ca răspuns mâinele ei au fost ridicate de pe masă şi apoi făcute să cadă cu un zgomot îngrozitor, de trei ori la rând, rapid, sunând ca şi cum i s-ar frânge toate oasele; şi cu o privire sălbatică privind ţintă şi ţipând, O! O! O! ea a sărit de la masă într-o stare semidelirantă.

Acel spirit, oricine a fost el, evident a fost supărat şi a vrut să se înţeleagă că nu era de glumit cu el. Prietenul nostru ne-a informat că de atunci mătuşa lui n-a mai avut nimic de-a face cu spiritismul ca mediu — ea a fost prevenită destul ca să nu mai aibă de-a face cu el. Dar prietenul nostru a fost preocupat să vadă puterile unui “mediu prin mişcarea mesei”, şi seara când vărul său Harry s-a întors acasă, el a insistat să-şi demonstreze puterea de mediu. Harry a încuviinţat, şi printre alte probe a fost şi următoarea: A pus o măsuţă uşoară în mijlocul camerei şi a zis: “Chem spiritul bătrânului nostru câine Dash să vină în această masă”. Apoi adresându-se mesei a zis: “Vino, Dash!” Masa s-a balansat pe două picioare şi a mers şchiopând după el prin cameră.

Aici trebuie să menţionez că prietenul nostru care a fost martor la aceste lucruri nu mai practică acum nici una din puterile sale ca mediu. El este un creştin proeminent şi locuieşte în acest oraş; acum opinia lui cu privire la spiritism este aceasta pe care noi ne străduim s-o prezentăm aici.

Spiritismul pretinde că aceste manifestări şi comunicări din partea unor fiinţe inteligente nevăzute sunt de la fiinţe umane care au trăit cândva în lume, dar care, când doar se părea că au murit, au devenit mai vii, mai inteligente, mai libere şi în toate modurile mai capabile şi mai competente decât au fost înainte. Se pretinde că scopul acestor manifestări este să dovedească faptul că morţii nu sunt morţi, ci sunt vii — că nu este nevoie de nici o înviere a morţilor, pentru că nu există morţi — morţii fiind mai vii decât oricând, după ce intră în ceea ce se numeşte moarte. Nu ne vom opri aici să arătăm cât de lipsite de armonie cu mărturia Scripturilor asupra acestui subiect sunt toate acestea, dar vom trimite pe cititor la Cuvântul Domnului, amintindu-i că “Dacă nu este o înviere a morţilor … atunci, într-adevăr, cei care au adormit în Hristos au pierit”. 1 Cor. 15:13, 18; Iov 14:21; Ps. 146:4; Ecl. 9:5, 6.

Aici este punctul orbirii. Imediat ce unul care crede în spiritism este convins că prin mediu comunică o inteligenţă nevăzută, acesta devine foarte interesat. Nimic altceva în afară de spiritism nu-i oferă astfel de dovezi de la sursele invizibile; şi mulţi sunt nu numai dispuşi, ci chiar nerăbdători să umble prin vedere şi nu prin credinţă. Fiecare om are prieteni care au murit şi mii dintre ei sunt curioşi să comunice cu aceştia dacă este posibil, şi să primească de la ei un mesaj sau un sfat. De aceea, nu este surprinzător că-i găsim pe oameni atât de absorbiţi de aceste chestiuni şi foarte dispuşi să fie îndrumaţi de către cei pe care ei îi consideră cei mai buni prieteni şi cei mai competenţi sfătuitori.

Ei vizitează un mediu cu scopul de a stabili legătura cu morţii. Mediul descrie părul, ochii etc., şi unele particularităţi mici, cum ar fi o aluniţă sau un deget sau un picior rănit ori deformat (pe care tatăl sau fiul sau sora sau soţia le recunoaşte ca aparţinând celui iubit care a decedat) şi dă un mesaj care, chiar dacă este vag sau nedefinit, este interpretat ca să apară foarte important. Novicii sunt umpluţi de un fel de bucurie reverenţioasă amestecată cu un sentiment umil de inferioritate a condiţiei lor, şi cu o mândrie că au fost socotiţi vrednici să primească acele comunicări din “lumea spirituală”, în timp ce atâţia oameni buni şi nobili nu sunt favorizaţi în acest fel, ci sunt “orbi faţă de minunatele fapte ale spiritismului”. Sentimentele astfel începute sunt cumva asemănătoare cu un anumit gen de sentimente religioase, şi imediat “convertiţii” sunt gata să creadă şi să asculte sfatul şi instrucţiunile celor despre care cred că sunt mult mai înţelepţi şi mai sfinţi decât ei, şi care sunt atât de adânc interesaţi de bunăstarea lor actuală şi eternă, încât sunt gata să lase bucuriile şi slujirile cerului pentru a comunica cu ei şi a-i instrui.

Majoritatea oamenilor n-au credinţa creştină adevărată, zidită pe temelia Cuvântului lui Dumnezeu; ei au dorinţă după o viaţă viitoare şi speranţă cu privire la morţii lor, mai degrabă decât credinţă cu privire la acestea. Ca urmare, mintea lor fiind convinsă că ei au comunicat cu cei de dincolo de mormânt, totul în legătură cu viaţa viitoare devine mai real şi mai interesant pentru ei decât înainte. Şi mulţi dintre aceştia, complet în necunoştinţă de sentimentele religioase, îşi zic: acum ştiu ce înseamnă să ai credinţă şi sentiment religios cu privire la viitor, şi se felicită că au primit o mare binecuvântare spirituală.

Dar aceasta este numai prima lecţie; şi experienţele relativ înălţătoare care au fost menţionate mai sus sunt legate mai cu seamă de această primă lecţie. Experienţele de mai târziu însă vor demonstra, după cum toţi spiritiştii vor recunoaşte deschis, că există “duhuri rele”, “duhuri înşelătoare”, care-i înşeală tot mereu, iar mesajele şi descoperirile, adesea nechibzuite şi lipsite de sens, conduc treptat pe căutător spre necredinţa în Biblie şi în Creator, în timp ce dau învăţătură şi înalţă “duhurile” ca fiind unica sursă de cunoaştere pe lângă natură; şi astfel este pavat drumul spre lecţii mai avansate despre “afinităţile spirituale”, despre “amorul liber” etc. Dar după prima decepţie şi clătinare a încrederii, explicaţia că există “duhuri bune şi duhuri rele” este în general satisfăcătoare şi sărmana victimă merge orbeşte mai departe, fiindcă este asigurată că are comunicare cu o putere supranaturală.

Ca ilustraţie a acestui fapt menţionăm cazul unui domn bătrân din Pittsburg, un spiritist declarat şi un apărător serios al spiritismului. Ştim câte ceva despre povestea lui de la un prieten comun, cum că, în timp ce avea o comunicare printr-un mediu, presupusa lui soţie “evoluată” i-a spus: “John, sunt perfect fericită cu excepţia unui singur lucru, şi anume din pricina ta”. El a răspuns: “O, Mary, nu lăsa ca afacerile mele să-ţi tulbure fericirea! Eu sunt relativ fericit ca om în vârstă ce sunt şi mă simt relativ confortabil”. Dar răspunsul a venit: “O, nu, John, eu ştiu mai bine. Eu ştiu că te simţi singur, foarte singur, că îmi simţi lipsa foarte mult şi suferi de lipsa multor atenţii mici, şi casa ta este relativ tristă”. Domnul N. avea deplină încredere în judecata lui Mary şi mesajul a avut mare greutate; şi casa şi afacerile lui au devenit treptat tot mai nefericite, iar el a devenit treptat nemulţumit; şi astfel la o “şedinţă” următoare a întrebat-o pe Mary ce putea face ca să-i uşureze ei sarcina şi să-i facă fericirea completă. Ea a răspuns să-şi găsească o parteneră potrivită şi să se recăsătorească. Dar bătrânul domn (de şaptezeci de ani) a obiectat că chiar dacă ar găsi o parteneră potrivită, aceasta n-ar vrea să-l ia. Dar la interviuri repetate presupusul spirit al soţiei lui a insistat, şi gândindu-se tot mai mult la această chestiune el a devenit tot mai singur şi în cele din urmă i-a cerut lui Mary să aleagă ea pentru el, deoarece ea avea o judecată mai bună în această privinţă decât orice fiinţă pământeană. Mediul s-a arătat a fi foarte indignat de acest răspuns şi n-a vrut să-l comunice imediat. Cu cât ea obiecta mai mult la darea unui răspuns, cu atât mai nerăbdător devenea domnul N. să cunoască acel răspuns, şi în sfârşit mediul a explicat că spiritul soţiei sale a zis că domnul N. trebuia să se căsătoarească cu ea (cu mediul), dar ea era indignată că spiritul se gândea că ea s-ar căsători cu un om bătrân ca el.

Dar cu cât domnul N. se gândea mai mult la problemă, cu atât era mai înclinat, aşa cum presupunea el, să fie condus de spiritul bun al soţiei sale pe căi plăcute şi pe cărări de pace, şi îndemna pe mediu că este de datoria oamenilor să asculte de sfaturile celor mai buni prieteni ai lor din “lumea spirituală”. În cele din urmă mediul a consimţit ca în cazul în care el îi va lăsa prin document toată proprietatea pe care o poseda, ea va fi de acord să urmeze îndrumările spiritului şi se va căsători cu el. Chestiunea a fost îndeplinită legal şi domnul N. cu soţia sa mediu şi cu fiica ei şi-au propus să facă din casa rece şi tristă ceea ce soţia-spirit dorise pentru el. A trecut însă foarte puţin timp până când bietul domn a fost foarte bucuros să părăsească acea casă şi totul, ca să se elibereze de cele două “diavoliţe”, cum şi-a dat seama mai târziu.

Dar acest lucru nu i-a mişcat oare încrederea domnului N. în spiritism? Nicidecum. El a comunicat prin alt mediu cu soţia sa şi a fost informat că un spirit amăgitor a interpretat-o total greşit şi că ea nu-i dăduse un sfat atât de rău. Cunoscând aceste fapte despre istoria lui, când l-am întâlnit, la scurtă vreme după aceea, i-am spus: “Domnule N., noi admitem că spiritismul este sprijinit de fenomene supraomeneşti, dar negăm că puterile care comunică sunt cu adevărat ceea ce se prezintă a fi. Ele pretind că sunt prieteni şi rude care au trăit odată în această lume, dar Scripturile ne asigură de contrariul acestui lucru, că în mormânt nu este nici lucrare, nici cunoştinţă şi că morţii nu ştiu nimic (Ecl. 9:5, 10). Scripturile declară că singura speranţă de viaţă viitoare este prin învierea din morţi. Tu ştii, domnule N., că orice ar fi aceste puteri care pretind a fi spiritele prietenilor noştri, mărturia lor este total nedemnă de încredere. Nu poţi crede nici în cele mai solemne declaraţii ale lor. Sunt ceea ce Scripturile numesc “duhuri înşelătoare””. Am continuat să-i dăm, aşa cum suntem pe cale să dăm în acest articol, identitatea acestor spirite în modul cum sunt prezentate în Scripturi. El a fost de acord în inima sa că unele dintre spirite sunt nedemne de încredere, sunt “cu totul rele”, dar a pretins că altele sunt foarte bune, foarte adevărate, şi adesea i-au dat sfaturi bune care i-au fost de mare ajutor.

Mulţi spiritişti, în special novicii, pretind că influenţa spiritismului este înălţătoare, dar cei care au trecut prin diferitele etape ale experienţei în acest aşa-zis sistem religios au găsit, şi au declarat public, că influenţa acestuia este chiar opusă înălţării — este demoralizantă.

Metoda de operare este explicată de The Banner of Light, un ziar spiritist de frunte, ca răspuns la chestiune, astfel:

“Întrebare: Când un spirit controlează mâna unui mediu să scrie, impresia se face întotdeauna prin creier?

Răspuns: Câteodată controlul este ceea ce numim control mecanic, atunci legătura dintre braţ şi creier este total întreruptă, şi totuşi manifestarea se face prin ceea ce numim fluide nervoase, din care o anumită parte este reţinută în braţ pentru scopul acţiunii. Dar când manifestarea este ceea ce numim manifestare impresională, atunci este folosit creierul şi întregul sistem nervos”.

Explicând deosebirea între mesmerism şi control spiritual, altă revistă, Spiritual Age, spune:

“Să presupunem că astăzi te magnetizez, şi eu, cel care te magnetizez, vorbesc, scriu, acţionez prin tine, tu fiind inconştient — acesta este mesmerism. Să presupunem mai departe că la noapte eu mor şi că mâine sunt spirit, şi vin şi te magnetizez, iar apoi vorbesc, scriu, acţionez prin tine; acesta este spiritism”.

Valoarea spiritismului pentru lume este astfel rezumată de binecunoscutul Horace L. Hastings:

“Potrivit teoriei spiritiştilor, în jurul nostru se află de o sută de ori mai multe spirite fără corp decât oameni în corp. Printre ei se află toţi poeţii, autorii, oratorii, muzicienii şi inventatorii din veacurile trecute. Ei ştiu tot ce au ştiut când erau în trup şi au învăţat cu mult mai mult de atunci încoace; şi cu puterile lor crescute şi cu experienţa lărgită ei trebuie să fie în stare să facă ceea ce muritorii n-au făcut niciodată. Au acces liber la gândirea publică şi la presa publică, şi au medii fără număr gata să le primească comunicările, şi mii şi mii de persoane curioase care le-au pus întrebări şi au dorit să obţină de la ei informaţii. Au mese şi tăbliţe şi peniţe şi creioane şi banjouri şi piane şi dulapuri şi clopoţei şi viori şi chitare; şi ce avem noi de arătat în locul acestora? Treaba lor în această lume este să instruiască pe oameni, să-i ajute, să-i facă mai înţelepţi şi mai buni. Ei au vorbit şi au bătut în masă, au mişcat masa şi au zornăit, au cântat la vioară şi au scris, s-au materializat şi s-au dematerializat, au intrat în transă şi au făcut demonstraţii, ne-au spus multe lucruri pe care le-am ştiut înainte, multe lucruri pe care nu le ştim încă şi multe alte lucruri care nu contează că nu le-am ştiut; dar când ajungem la instruire adevărată, la informaţie demnă de încredere sau cunoştinţă folositoare şi valoroasă, spiritismul este sterp ca şi Sahara şi gol ca un dovleac fără miez”.

Cine sunt aceste spirite care personifică morţii?

Avem în Scripturi cea mai abundentă şi cea mai clară mărturie că de la cei morţi nu poate veni nici o comunicare până după înviere. Mai mult, avem mărturia scripturală clară că nu numai unele, ci toate aceste duhuri sunt “duhuri rele”, “duhuri mincinoase”, “duhuri înşelătoare”. Scripturile interzic oamenilor să caute la aceştia informaţii şi ne spun clar că aceşti demoni sau “diavoli” sunt “îngerii care nu şi-au păstrat starea de la început” — unii dintre îngerii cărora le-a fost încredinţată supravegherea omenirii înainte de potop, pentru a li se permite să ridice omenirea din păcat; pentru ca prin eşecul lor toţi să înveţe că există un singur remediu eficient pentru păcat, şi anume, acela pregătit prin Cristos. Aceşti îngeri, în loc să ridice omenirea, au fost ei înşişi ademeniţi la păcat şi au folosit incorect puterea dată lor, de a se materializa în formă umană, începând o rasă nouă (Gen. 6:1-6). Urmaşii lor rezultaţi din legături nepermise au fost înlăturaţi complet prin potop, iar ei au fost restrânşi de la libertatea de a-şi lua corpuri fizice şi au fost izolaţi de îngerii sfinţi care şi-au păstrat starea îngerească neschimbată.

Apostolul Petru (2 Petru 2:4) îi menţionează zicând: “Dumnezeu n-a cruţat pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în cel mai mare adânc de întunecime îîn Tartarş, păstraţi pentru judecată, în lanţurile întunericului”. Iuda versetul 6 de asemenea menţionează această clasă, zicând: “El păstrează pentru judecata zilei celei mari, în lanţuri veşnice, în întuneric, pe acei îngeri care nu şi-au păstrat starea de la început, ci şi-au părăsit locuinţa îstarea lor cuvenităş”. Să notăm trei puncte referitoare la aceşti îngeri răi.

(1)  Ei sunt întemniţaţi în Tartar, restrânşi dar nu distruşi. Cuvântul Tartar este redat prin iad numai în acest pasaj îîn unele traduceri ale Bibliei — n. e.ş. Acesta nu înseamnă mormânt, nici Moartea a Doua, simbolizată prin “iazul care arde cu foc şi pucioasă”, ci înseamnă aerul sau atmosfera pământului.

(2)  Ei au unele libertăţi în această stare de închisoare, totuşi într-o privinţă sunt în lanţuri sau restrânşi — nu le este permis să-şi exercite puterile la lumină, fiind “în lanţurile întunericului”.

(3)  Această restricţie urma să continue — în total o perioadă de peste 4000 de ani, până la “judecata zilei celei mari”, marea Zi Milenară. Deoarece suntem acum în zorile Zilei Milenare — “ziua cea mare” — este posibil să se înţeleagă că unele dintre aceste limitări în ceea ce priveşte “întunericul” să fie în curând înlăturate treptat. Dacă este aşa, dacă “lanţurile întunericului” trebuie să fie dezlegate, aceasta va permite acestor spirite rele să practice amăgiri sau “puteri mincinoase” la lumina zilei (cum încearcă să facă acum) pentru a înşela omenirea mai mult decât au făcut-o de la potop încoace.

Aceşti îngeri decăzuţi, sau demoni, nu trebuie confundaţi cu Satan, prinţul demonilor, sau al diavolilor, a cărui cale rea a început cu mult înainte — care a fost primul şi un timp îndelungat singurul duşman al guvernării divine, şi care, fiind creat înger de grad superior, a căutat să se posteze ca rival al Atotputernicului, să înşele şi să prindă în capcană pe Adam şi rasa lui ca să fie servitorii săi; şi în mare măsură el a reuşit, cel puţin pentru un timp, după cum ştim cu toţii. Ca “dumnezeu al veacului acestuia” care “lucrează acum în fiii neascultării”, el are într-adevăr o mulţime de urmaşi înşelaţi şi înrobiţi. Natural că el a apreciat abaterea “îngerilor care nu şi-au păstrat starea de la început” şi care au fost restrânşi la potop; şi ca atare el este numit şeful lor, “prinţul demonilor”; şi ca fiinţă de rang superior fără îndoială că el exercită o măsură de control asupra celorlalţi.

Aceşti îngeri decăzuţi, “demonii”, au probabil foarte puţin interes faţă de cei care sunt ca ei — fiinţele rele preferă întotdeauna să-şi bată joc de cei curaţi şi evident le face plăcere să-i corupă şi să-i degradeze. Istoria acestor demoni, aşa cum este redată în Scripturi, pare să arate că senzualitatea rea care i-a dus la cădere înainte de potop încă mai continuă în ei. Aceştia îşi află încă plăcerea principală în senzualitate şi degradare; şi tendinţa generală a influenţei lor printre oameni este spre răutate împotriva celor cu o dispoziţie bună şi spre desfrânarea celor peste care câştigă control absolut.

Noi suntem conştienţi că mulţi creştini au ajuns la concluzia că Domnul şi apostolii s-au înşelat când au atribuit lucrării demonilor purtarea care astăzi este considerată înclinaţie umană,dezechilibru şi criză mentală. Dar toţi trebuie să admită că dacă Domnul nostru ar fi greşit în acest subiect, învăţăturile Sale ar fi un ghid nesigur în oricare alt subiect.

Observaţi personalitatea şi inteligenţa atribuite acestor demoni în următoarele Scripturi: “Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi demonii cred … şi tremură!” (Iacov 2:19). Oare “cred şi tremură” înclinaţiile umane? Demonii I-au zis Domnului nostru: ““Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!” Dar El îi mustra şi nu-i lăsa să vorbească, pentru că ştiau că El este Hristosul” (Luca 4:41). Altul a zis: “Pe Isus Îl cunosc şi pe Pavel îl ştiu; dar voi, cine sunteţi?” (Fapte 19:15). Femeia tânără din care Pavel a scos duhul de prezicere şi de ghicire este o ilustraţie bună (Fapte 16:16-19). Poate pretinde cineva că apostolii au lipsit-o pe femeie de vreun talent sau de vreo putere proprie? Nu trebuie oare recunoscut că un spirit i-a posedat şi i-a folosit corpul — un spirit rău care nu era potrivit să fie tolerat în corpul ei?

Mulţi dintre cei ce pretind că demonii din Scripturi au fost spirite ale unor bărbaţi răi şi femei rele care au murit, şi că acestea sunt “duhurile înşelătoare” recunoscute de spiritişti, au încă o dificultate — pentru că în general ei pretind că spiritele celor răi care mor merg în chinurile iadului, aşa cum interpretează ei în mod greşit sensul cuvintelor şeol şi hades.* Dacă este aşa, cum pot avea ele aşa o libertate?

“Vrăjitoria”, “necromanţia”, “magia neagră” etc., sunt considerate de către mulţi ca înşelări. Dar când aflăm că acestea au avut o mare putere asupra egiptenilor şi că Dumnezeu a făcut pentru Israel o prevedere specială împotriva lor, suntem satisfăcuţi că El n-a pus astfel de restricţii nici împotriva a ceea ce este bun, nici împotriva a ceea ce n-are existenţă. Instrucţiunea către Israel a fost foarte explicită: ei nu trebuiau să aibă nici o comuniune cu necromanţii (cei care pretind că vorbesc cu morţii, adică mediile spiritiste), nici să pună întrebări prin vrăjitori sau vrăjitoare, prin cei care au puteri oculte, care fac farmece, sau prin cei care fac minuni prin vrăjitorie şi incantaţie. Citiţi cu atenţie următoarele scripturi: Exodul 22:18; Deuteronomul 18:9-12; Leviticul 19:31; 20:6, 27; 2 Împăraţi 21:2, 6, 9, 11; 1 Cronici 10:13, 14; Fapte 16:16-18; Galateni 5:19-21; Apocalipsa 21:8; Isaia 8:19, 20; 19:3.

Relatarea biblică despre “şedinţa” de spiritism a împăratului Saul cu vrăjitoarea din Endor, o necromantă sau un mediu spiritist, cum este redată în 1 Samuel 28:7-20, este o ilustraţie a ceea ce se petinde că se face astăzi. Cu toate că legea cu privire la aceste medii era foarte strictă şi pedeapsa era moartea, au fost unii care au fost dispuşi să-şi rişte viaţa pentru câştigurile care puteau fi astfel obţinute de la oamenii care credeau că primesc informaţii supranaturale de la prietenii lor morţi — întocmai ca mediile spiritiste de astăzi. Împăratul Saul ştia bine că în Israel erau multe medii de felul acesta, contrar poruncii divine din legea Sa, şi evident servitorilor săi nu le-a fost greu s-o găsească pe cea din Endor. Saul s-a deghizat pentru acea întrevedere, dar fără îndoială că femeia şireată cunoştea statura impunătoare a lui Saul — mai înalt decât orice bărbat din Israel (1 Samuel 9:2). De aceea ea a avut grijă deosebită să se asigure de o promisiune şi un jurământ de pe buzele lui că nu i se va întâmpla nici un rău pentru acest serviciu.

Metodele folosite de spiritele rele prin mediul din Endor erau asemănătoare cu cele folosite astăzi. Ele au făcut să treacă prin faţa vederii mentale a mediului asemănarea familiară a bătrânului profet Samuel, purtând o mantie lungă cum îi era obiceiul. Când ea a descris imaginea mentală (sau “astrală”), Saul a recunoscut imediat că era descrierea lui Samuel; dar Saul n-a văzut nimic — el a “înţeles” din descriere că era Samuel. Fiind uşor convins, aşa cum sunt oamenii de obicei în astfel de împrejurări, Saul nu s-a oprit o clipă să întrebe cum se putea ca Samuel să arate la fel de bătrân şi de gârbovit cum fusese în viaţa aceasta, dacă acum era o fiinţă spirituală şi o ducea mai bine; nici n-a întrebat de ce Samuel purta în lumea spirituală aceeaşi mantie veche pe care o purtase pe când era fiinţă pământeană. Saul fusese părăsit de Domnul şi acum era uşor înşelat de aceste “duhuri înşelătoare” care l-au personificat pe profet şi i-au vorbit lui Saul în numele lui, prin “mediul” lor, vrăjitoarea, necromanta, spiritista.

Spiritele decăzute nu numai că sunt bine informate cu privire la toate afacerile pământului, ci ele sunt şi experte în înşelare. Răspunzându-i lui Saul, ele au adoptat manierele şi stilul, şi, după cât se poate judeca, chiar şi sentimentele profetului mort — pentru a putea înşela cât mai bine. (Astfel aceste “duhuri înşelătoare” întotdeauna caută să imite înfăţişarea, manierele şi dispoziţia celor morţi.) Răspunsul a fost: “Pentru ce m-ai tulburat făcându-mă să mă ridic?” Acest răspuns corespunde cu credinţa evreilor — şi anume că o persoană când moare devine inconştientă în “şeol”, mormânt, aşteptând învierea. (Iov 14:12-15, 21; Psalmul 90:3; Eclesiastul 9:5, 6.) Ca atare, avem aici imaginea că Samuel a fost ridicat din mormânt, şi nu adus jos din cer; şi că odihna sau “somnul” său liniştit a fost deranjat sau “tulburat”. Psalmul 13:3; Iov 14:12; Psalmul 90:5; Ioan 11:11, 14.

Saul a fost uşor înşelat să creadă că profetul Samuel care refuzase să-l viziteze şi să vorbească cu el pe vremea când era în viaţă, fusese forţat să comunice cu el prin puterile uimitoare ale vrăjitoarei. (Vezi 1 Samuel 15:26, 35.) Însăşi mărturia lui Saul a fost: “Dumnezeu S-a depărtat de la mine, nu mi-a răspuns nici prin proroci, nici prin vise”. 1 Samuel 28:6, 15.

Orice persoană informată corect va vedea uşor absurditatea presupunerii că Samuel ar fi avut vreo convorbire cu Saul în acele împrejurări. (1) Samuel (când trăia) era conştient că Dumnezeu îl părăsise pe Saul şi de aceea Samuel n-avea nici un drept să-i vorbească şi nici un drept să-i dea vreo informaţie pe care Domnul nu voia să i-o dea. Şi Samuel n-ar fi făcut aceasta. (2) Este cu totul absurd să presupunem că un mediu spiritist sub condamnarea Domnului şi fără drept de a locui în Israel putea să aibă puterea ca la insistenţa unui împărat rău, pe care Dumnezeu îl părăsise, să-l “tulbure” pe Samuel şi să-l “ridice” din şeol. A fost Samuel jos în pământ, sau a fost sus în cer? Şi în oricare din cazuri, a avut vrăjitoarea putere să-i poruncească să se prezinte în faţa împăratului Saul ca să-i răspundă la întrebare? Sau este oare raţional să presupunem că orice medii spiritiste au puterea să “tulbure” şi “să ridice” morţii, sau să facă în vreun alt mod să pară că morţii răspund la întrebările speculative ale celor vii?

“Spiritul familiar” al vrăjitoarei, care-l personifica pe Samuel, n-a prezis nimic ce să nu anticipeze Saul. El ştia că se transmisese prin Cuvântul lui Dumnezeu că împărăţia va fi luată de la el şi de la familia lui, şi el a căutat-o pe vrăjitoare din pricina fricii de oştile filistene aşezate în linie de bătaie pentru a doua zi. El nu aştepta nici o milă pentru sine şi pentru familia sa, fiindcă Dumnezeu îi spusese că David avea să fie succesorul lui. Prin urmare, el chiar a anticipat declaraţia, “Mâine tu şi fiii tăi veţi fi împreună cu mine şi Domnul va da tabăra lui Israel în mâinele filistenilor”, singurul aspect din această poveste care ar indica în vreo măsură o cunoştinţă supranaturală. Demonii bine informaţi ştiau mult mai bine decât Saul puterea poziţiei şi armatei filistenilor şi slăbiciunea poziţiei şi armatei lui Saul, şi că el însuşi era în panică şi punea această întrebare vrăjitoarei-mediu pentru că era tulburat din pricina situaţiei. Oricine este familiar cu luptele din acel timp ştie: (1) că o zi de luptă rezolva situaţia; (2) că moartea regelui şi a casei sale era singurul rezultat logic. Totuşi, “spiritul familiar” a greşit, pentru că doi fii ai lui Saul au scăpat şi au trăit ani de zile. Cercetătorii chiar neagă că lupta şi moartea lui Saul au avut loc în primele zile după vizita la vrăjitoare.

Nu este surprinzător că Satan şi îngerii decăzuţi, tovarăşii lui la rău, ştiu mai mult decât oamenii despre multe din afacerile vieţii. Să nu uităm că prin natură ei sunt de un grad mai înalt, mai inteligenţi decât oamenii; pentru că omul a fost făcut “cu puţin mai prejos decât îngerii” (Ps. 8:5). Pe lângă aceasta, să ne amintim miile de ani de experienţă a lor, neatinşi de slăbire şi moarte, în comparaţie cu “viaţa scurtă dar plină de necazuri” a omului, şi aceasta repede scurtată în moarte. Ne putem oare mira că omenirea nu poate face faţă abilităţii acestor “duhuri rele” şi că unica noastră siguranţă stă în prevederea divină că oricine vrea poate refuza să aibă comunicare cu aceşti demoni? Cuvântul Domnului este: “Împotriviţi-vă Diavolului şi el va fugi de la voi” (Iacov 4:7). “Fiţi treji şi vegheaţi, pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu îfuriosş care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă”. 1 Petru 5:8, 9.

Dar în timp ce sunt în stare să spună lucruri trecute şi actuale, aceste inteligenţe rele nu sunt în stare să facă mai mult decât să ghicească viitorul. Aceste ghiceli sunt adesea atât de abil declarate, încât să satisfacă pe cel care întreabă şi totuşi să pară adevărate dacă rezultatul ar fi opus aşteptărilor sale. Astfel, fiind consultat de către Cresus, oracolul de la Delfi i-a demonstrat acestuia o cunoştinţă supraomenească despre lucrurile care se întâmplau atunci, şi după ce a căpătat încredere, când a întrebat prin mediile lui “dacă să conducă o armată împotriva persanilor”, răspunsul, aşa cum este consemnat de istoricul Herodot, a fost: “Prin trecerea Halysului, Cresus va distruge o putere mare!”. Bazându-se pe aceasta, Cresus a atacat pe persani şi a fost înfrânt. Propria sa putere mare a fost distrusă! Istoria este plină de astfel de dovezi că demonii nu cunosc viitorul; şi Cuvântul lui Dumnezeu îi provoacă pe toţi aceştia, spunând:

““Apăraţi-vă cauza”, zice Domnul, “arătaţi-vă dovezile cele mai tari”, zice Împăratul lui Iacov. “Să le arate şi să ne spună ce se va întâmpla; să spună cele din trecut îlucrurile trecuteş, cele ce sunt, ca să le vedem împlinirea; sau, faceţi-ne să le ştim pe cele ce vor veni îlucrurile viitoareş. Spuneţi-ne ce se va întâmpla mai târziu, ca să ştim că sunteţi dumnezei”.” Isaia 41:21-23.

Dar unde era Samuel, profetul, dacă Saul avea să fie cu el în ziua următoare? Este clar că locul de întâlnire nu avea să fie cerul, pentru că Saul cel rău sigur nu era potrivit să intre acolo (Ioan 3:5); locul de întâlnire nu putea fi nici un loc de flăcări şi chin, pentru că desigur Samuel nu era într-un astfel de loc. Nu, “spiritele   familiare” i-au vorbit lui Saul din punctul de vedere al credinţei generale din acel timp, învăţată de Samuel şi de toţi patriarhii şi profeţii — şi anume, că toţi cei care mor, buni şi răi, la fel, merg în şeol, în mormânt, starea morţii, somnul din care nimic nu-i poate trezi decât puterea învierii lui Mihail, arhanghelul (Daniel 12:1, 2); dar s-a pretins că “spiritul familiar” al vrăjitoarei putea trezi morţii înainte de timpul învierii — şi aceasta, după cum am arătat, era o înşelare, o fraudă, “spiritul înşelător” personificându­-l pe cel mort şi răspunzând în locul lui Samuel.

Despre acest pasaj Charles Wesley a scris:

“Ce prevestesc aceste cuvinte solemne?

O rază de speranţă când viaţa se sfârşeşte?

Tu şi fiii tăi sigur veţi muri,

Mâine cu mine vă veţi odihni;

Nu într-o stare dureroasă de iad,

Dacă Saul rămâne cu Samuel;

Nu într-o stare condamnată de disperare,

Dacă iubitul Ionatan acolo va fi”.

Un lucru remarcabil în legătură cu manifestările acestor îngeri decăzuţi sau “demoni” este că oamenii în general sunt aşa de uşor înşelaţi de ei şi acceptă dovezi aşa de slabe în privinţa celor morţi, cum n-ar accepta în privinţa celor vii. Cel care apelează la mediu va accepta o descriere care se potriveşte individului, purtării, îmbrăcămintei şi înfăţişării lui cu ani înainte, şi va considera sfânt mesajul presupus a veni de la el, în timp ce aceeaşi persoană ar fi mult mai atentă împotriva unei înşelări din partea unui impostor în viaţă şi a mesajului său printr-un servitor.

Menţionarea în Scripturi a acestor necromanţi, vrăjitoare şi medii, ne face să deducem că de secole spiritele rele căutau părtăşie cu israeliţii prin medii. Dar se pare că ele au obiceiul de a-şi schimba modul de manifestare din când în când: întocmai cum vrăjitoria a înflorit un timp în New England şi în Ohio şi în toată Europa, apoi a dispărut şi a fost urmată de spiritism, ale cărui manifestări prin bătăi, mişcarea mesei, dau treptat locul altora, clarauzirea şi materializarea fiind acum străduinţele principale; cele din urmă însă fiind dificile şi condiţiile fiind adesea nefavorabile, sunt însoţite de ajutorul mediilor şi de înşelare.

Obsesia la prima venire

În zilele Domnului nostru şi ale Bisercii timpurii, metoda de operare a acestor demoni se schimbase cumva faţă de practicile din zilele lui Saul, şi nu citim nimic în Noul Testament despre vrăjitoare, vrăjitori şi necromanţi, dar citim multe despre persoane posedate de draci — obsesie. Se pare că erau mulţi posedaţi astfel în Israel: sunt menţionate multe cazuri în care Domnul nostru a scos afară draci; şi puterea de a-i scoate afară le-a fost conferită şi apostolilor, iar mai târziu şi celor şaptezeci care au fost trimişi. Apostolul Pavel a avut şi a folosit aceeaşi putere. Vezi Luca 9:1; 10:1; Fapte 13:8-11; 16:18.

Maria Magdalena, ne amintim, fusese posedată de şapte demoni (Luca 8:2), şi fiind eliberată de stăpânirea lor, ea a devenit o slujitoare foarte loială Domnului. Mai este menţionat un caz în care o legiune de spirite puseseră stăpânire pe un om (Luca 8:30; 4:35, 36, 41). Nu este de mirare că bietul său creier, asaltat şi agitat de o legiune întreagă de minţi diferite, era dement. Această tendinţă a spiritelor decăzute de a se aduna într-o persoană indică dorinţa de a-şi exercita puterea dată lor iniţial, şi anume, puterea de a se materializa ca oameni. Lipsiţi de această putere, se pare că au relativ puţine ocazii să pună stăpânire pe fiinţele umane. Evident că voinţa umană trebuie să consimtă înainte ca aceste spirite rele să aibă puterea de a pune stăpânire pe cineva. Dar când pun stăpânire, evident că puterea voinţei este atât de slabă încât individul nu se poate împotrivi prezenţei lor şi atacurilor ulterioare din partea lor chiar dacă ar dori aceasta. Domnul nostru sugerează o astfel de stare (Matei 12:43-45), zicând că după ce un spirit rău a fost scos afară şi inima a fost curăţată şi împodobită, dacă ar fi goală ar exista totuşi pericolul întoarcerii spiritului rău împreună cu altele ca să pună din nou stăpânire pe acel om; de aceea există necesitatea ca Cristos să fie întronat în inimă, dacă vrem să fim păstraţi pentru folosul Stăpânului şi să fim folosiţi în serviciul Lui.

Se vede că aceste spirite rele nu au puterea să se impună, nici măcar asupra animalelor, dacă nu li se permite într-un fel, fiindcă atunci când “legiunii” i s-a poruncit să iasă din omul pe care-l posedau, demonii au cerut privilegiul să posede corpurile unei turme de porci; iar porcii fiind, potrivit legii, animale necurate pentru evrei şi neîngăduit a fi folosiţi ca hrană, Domnul le-a permis să intre în ei, fără îndoială prevăzând rezultatele şi cu scopul de a ne da o învăţătură.

Acelaşi apostol care vorbeşte despre spiritele rele numindu-le “duhuri înşelătoare” (1 Tim. 4:1; 2 Tes. 2:9; compară cu Ezec. 13:6; 1 Împ. 22:22, 23), ne spune că păgânii jertfeau acestor demoni (1 Cor. 10:20). Şi într-adevăr, aflăm că în diferite părţi ale lumii există manifestări demonice. Printre chinezi aceste puteri demonice sunt recunoscute adesea şi li se aduc jertfe; de asemenea în India şi în Africa. Printre indienii nord-americani în starea lor de sălbăticie au lucrat în acelaşi mod ca în alte părţi. O ilustraţie este dată de Missionary din Brainard într­-un “Raport către Distinsa Societate pentru răspândirea cunoştinţelor creştine”, care explică dificultăţile şi obstacolele care stau în calea răspândirii creştinismului printre indieni, pentru care s-a depus străduinţă, după cum urmează:

“Ceea ce mai contribuie la aversiunea lor faţă de creştinism este influenţa pe care powaws (vrăjitorii sau ghicitorii) o au asupra lor. Aceştia sunt un fel de indivizi care se presupune că au o putere de a prezice evenimentele viitoare, sau de a vindeca adesea pe bolnavi şi de a face vrăji, farmece, sau de a ucide prin preziceri magice. Spiritul lor, în diferitele lui operări, pare să fie o imitare satanică a spiritului profeţiei cu care a fost favorizată Biserica în veacurile timpurii. Unii dintre aceşti prezicători sunt dotaţi cu acest spirit în copilărie, alţii la vârsta adultă. Acesta nu pare să fie dependent de voinţa lor, nici nu pare să fie obţinut prin străduinţele persoanei care-l are. … Ei nu sunt sub influenţa acestui spirit întotdeauna la fel, ci acesta vine peste ei din când în când. Cei care sunt înzestraţi cu el sunt socotiţi în mod special favorizaţi.

M-am străduit să obţin o anumită cunoştinţă despre această invocare magică a lor, şi în acest scop m-am consultat şi am întrebat pe omul menţionat în jurnalul meu zilnic, la 9 mai, care, de la convertirea sa la creştinism, s-a străduit să-mi dea cele mai bune informaţii posibile asupra acestei chestiuni. Dar pare să fie aşa o taină a fărădelegii, încât n-o pot înţelege bine şi adesea nu ştiu ce idei să atribui termenilor pe care-i foloseşte. După câte îmi pot da seama, nici el însuşi nu are noţiuni clare despre acest lucru, iar acum spiritul lui de ghicire s-a depărtat de la el.

Au fost ocazii când acest spirit a venit peste el într­-un mod special. Apoi a zis că el era cu totul lumină, şi nu numai el însuşi era lumină, ci totul în jurul lui era lumină, aşa încât putea să vadă prin oameni şi ştia gândurile inimii lor. Las aceste “adâncimi ale Satanei” pentru alţii să le sondeze sau să se afunde în ele cum le place, şi nu pretind că ştiu ce idei să atribui acestor termeni, şi nu pot presupune ce concepţie despre lucruri au aceşti oameni în astfel de împrejurări când spun că sunt cu totul lumină. Dar interpretul meu îmi spune că a auzit pe unul din ei spunându-i unui indian gândurile secrete ale inimii lui, pe care nu i le divulgase niciodată. …

Când am înţeles că le era frică să accepte creştinismul pentru a nu fi vrăjiţi şi otrăviţi, m-am străduit să le uşurez mintea de această frică întrebându-i de ce vrăjitorii lor nu m-au vrăjit şi nu m-au otrăvit pe mine, văzând că aveau tot atâtea motive să mă urască pe mine fiindcă le predicam şi doream să devină creştini, cum aveau să-i urască pe ei în cazul că într-adevăr deveneau creştini. Pentru a putea avea o dovadă a puterii şi bunătăţii lui Dumnezeu angajată pentru protecţia creştinilor, m-am aventurat să provoc pe toţi vrăjitorii lor şi marile lor puteri să-mi facă tot ce-i mai rău mie mai întâi, şi astfel m-am străduit să le zdrobesc influenţa”. Amintiri din Brainard, paginile 348-351.

Sunt trei luni de când New York Sun a publicat relatarea următoare, a experienţelor căpitanului C. E. Denny, agent indian pentru guvernul canadian printre indienii Picioare-Negre. Căpitanul Denny spune:

“La sosirea mea în teritoriile din nord-vest cu poliţia călare, în 1874, am fost curios cât de departe au dus aceşti “vraci” meşteşugurile lor şi de asemenea în ce constau aceste meşteşuguri. Am auzit de la indieni multe poveşti despre minuni făcute de ei, dar a trecut mult până când am avut ocazia să fiu prezent la una dintre ceremoniile lor. Când m-am familiarizat mai bine cu câteva triburi, mai ales cu Picioare-Negre, am avut multe şanse să aflu adevărul în privinţa celor auzite despre ei şi am fost cu adevărat uimit de cele văzute cu diferite ocazii. Multe din vindecările făcute de ei nu permiteau nici o jonglerie, omul fiind gol, cu excepţia unei fâşii de pânză în jurul şoldurilor, iar eu stând la câteva picioare distanţă de el.

Toţi indienii cred în spiritele lor familiare, care-şi iau tot felul de forme: uneori ca o bufniţă, alteori ca un bizon, castor, vulpe sau alt animal. Acest spirit le dădea puterea să facă minunile pe care le făceau şi toţi credeau cu tărie în el.

Odată stăteam într-un cort indian cu unul dintre “vracii” indienilor Picioare-Negre. Era noapte şi în tabără era linişte. Noaptea era liniştită şi luna strălucea. Deodată indianul a început să cânte şi imediat cortul, care era mare, a început să se mişte; mişcarea a crescut până la aşa grad încât se clătina violent, chiar ridicându-se de la pământ, întâi de o parte, apoi de cealaltă, ca şi cum mai multe mâini îl ridicau din afară. Aceasta a durat cam două minute, după care am ieşit în fugă afară aşteptându-mă să găsesc ceva indieni care-mi jucau o festă, dar, spre uimirea mea, nu era nici ţipenie de om în jur; şi ceea ce m-a nedumerit şi mai tare a fost să văd că cortul era bine fixat cu ţăruşi în pământ, fiind imposibil ca orice număr de oameni să-l mişte şi să-l refixeze în ţăruşi într-un timp atât de scurt. N-am mai intrat în cort în noaptea aceea, deoarece chestiunea părea, ca să nu zicem mai mult, nefirească.

Cu altă ocazie am vizitat un cort unde se desfăşura o şedinţă de “fumat ritual”. În cort erau cam o duzină de indieni. După ce şedinţa s-a terminat, un vas mare de aramă, cam de două picioare adâncime (1 picior = 30 cm) şi cam la fel de mare sau puţin mai mare în diametru, a fost pus gol pe un foc ce ardea viu în mijlocul cortului. Vraciul, care era gol, cu excepţia unei pânze în jurul şoldurilor, cânta în acest timp cu voce scăzută “un cântec ritual”.

După puţin timp vasul s-a înroşit; i s-a trecut un baston prin mâner, a fost ridicat şi aşezat pe pământ atât de aproape de mine încât abia suportam căldura. Când bastonul a fost scos, vraciul a sărit în picioare şi cântându-şi cântecul a păşit cu picioarele goale în vasul înroşit şi a dansat cam trei minute în el, cântând în acompaniamentul tobelor indiene. Eram atât de aproape, cum ziceam mai înainte, încât căldura vasului era aproape insuportabilă, şi am urmărit cu atenţie ce s-a întâmplat şi am văzut pe indian dansând câteva minute cu picioarele goale în vas. Când a păşit afară din vas nu avea nici o arsură; dar cum a făcut aceasta, este un mister pentru mine”.

Lucruri asemănătoare fac şi fetişiştii din India “sub control”; şi probele date de “mediile spiritiste” “sub control” includ uneori mânuirea focului, a sticlei înroşite etc. cu mâinile goale fără a fi lezaţi. Dumnezeu a protejat pe cei credincioşi în mijlocul flăcărilor (Dan. 3:19-27), şi se pare că El nu întotdeauna îl împiedică pe Satan să folosească astfel de putere.

Dr. Ashmore, cu o lungă experienţă ca misionar în India, spune:

“N-am nici o îndoială că chinezii au comunicări directe cu spiritele din altă lume. Ei niciodată nu pretind că acestea sunt spiritele prietenilor lor plecaţi. Ei ajung într-o anumită stare şi caută să fie posedaţi de aceste spirite. I-am văzut în anumite stări când invitau spiritele să vină şi să locuiască în ei. Ochii lor deveneau sălbatici, trăsăturile li se strâmbau şi vărsau din gură cuvinte care ziceau că sunt cuvintele spiritelor”.

Un număr vechi din Youth’s Day Spring conţine o scrisoare de la un misionar care descrie condiţia africanilor de pe râul Gabon la apropierea morţii. El spune:

“Încăperea era plină de femei care plângeau cu jale şi chemau spiritele părinţilor lor, ale altor morţi şi ale tuturor celor în care credeau: Ologo, Njembi, Abambo şi Miwii, ca să-l salveze pe om de moarte”.

Un misionar wesleyan, d-nul White, spune:

“Există în Noua Zeelandă o clasă de oameni numiţi Eruku, sau preoţi; aceşti oameni pretind că au relaţii cu spiritele plecate”.

Nici o parte din omenire n-a fost scutită de atacurile acestor demoni şi influenţa lor este întotdeauna dăunătoare. India este plină de această influenţă. Atât de general acceptată era odată credinţa în posesia demonică încât Biserica Romano-Catolică, prin preoţii ei, a practicat în mod regulat “exorcismul”, sau alungarea demonilor.

Cea mai timpurie manifestare a spiritelor a fost în Eden, când Satan, dorind să ispitească pe mama Eva, l-a folosit sau l-a “posedat” pe şarpe. Mama Eva a pretins că ea a fost înşelată de denaturările şarpelui. Dumnezeu a admis că pretenţia ei era adevărată şi l-a condamnat pe şarpe, care a devenit atunci reprezentarea simbolică a lui Satan. Ca tată al minciunilor, a pus stăpânire pe şarpe ca s-o înşele pe Eva şi s-o facă să conteste porunca lui Dumnezeu, prin asigurarea mincinoasă “Hotărât că nu veţi muri”, aşa că începând de atunci, chiar dacă şi-a schimbat metodele şi mijloacele, toate sunt pentru a înşela — a orbi minţile oamenilor, pentru ca lumina bunătăţii lui Dumnezeu, aşa cum străluceşte în faţa lui Isus Cristos Domnul nostru, să nu strălucească peste ei.

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru făgăduinţa că la timpul cuvenit Împărăţia lui Dumnezeu va fi stabilită pe pământ în mâinile Domnului nostru Isus şi ale Bisericii Sale, atunci completată şi glorificată, şi că una dintre primele lucrări ale Împărăţiei, pregătitoare pentru “binecuvântarea tuturor familiilor pământului”, va fi să lege pe Şarpele cel Vechi, Diavolul şi Satan, ca să nu mai înşele neamurile în mia de ani de domnie a lui Cristos, până când toţi oamenii vor fi aduşi la o cunoştinţă clară a adevărului şi la o deplină ocazie de a se folosi de prevederile îndurătoare ale Noului Legământ, care se pecetluieşte cu sângele preţios al lui Cristos vărsat la Calvar.

Deşi numele Şarpele cel Vechi îl indică pe Satan, “prinţul demonilor”, aici evident este folosit ca un sinonim pentru toate mijloacele şi puterile păcătoase care şi-au avut originea în el. De aceea include şi legiunile de “duhuri rele”, “duhuri familiare”, “duhuri înşelătoare”.

Spiritismul, ca influenţă înşelătoare sub controlul lui Satan, a fost prezis de apostolul Pavel. După ce vorbeşte despre lucrarea lui Satan prin marea apostazie al cărei centru principal este papalitatea, “omul păcatului”, “taina fărădelegii”*, apostolul încheie acest subiect arătând că spre sfârşitul acestui veac, lui Satan îi va fi acordată o îngăduinţă specială să înşele prin metode deosebite pe toţi aceia care, după ce au fost mult favorizaţi cu Cuvântul lui Dumnezeu, nu l-au apreciat şi nu l-au folosit. El spune: “Din această cauză, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire îputere mincinoasăş, ca să creadă o minciună îdoctrinară sau practicăş, pentru ca toţi cei care nu au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie judecaţi”. 2 Tes. 2:11, 12.

Să nu fim deloc surprinşi dacă mai târziu unele manifestări ale puterilor întunericului, prefăcute să apară ca îngeri de lumină şi progres, vor fi mult mai amăgitoare şi mai înşelătoare decât orice a fost încercat până acum. Facem bine dacă ne amintim cuvintele apostolului: “Căci lupta noastră nu este împotriva sângelui şi cărnii, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor acestor întunecimi, împotriva duhurilor răutăţii în locurile cereşti”. Efes. 6:12.

În 1842, cu şase ani înainte ca “spiritismul modern” să înceapă să lucreze, Edward Bickersteth, un slujitor al lui Dumnezeu şi cercetător al Cuvântului Său, scria:

“Când mă uit la semnele timpului, la îndelungata neglijare şi nefireasca negare a tuturor slujirilor îngereşti sau a influenţelor spirituale, precum şi la prezicerile clare în privinţa Cristoşilor mincinoşi şi a prorocilor mincinoşi, care vor arăta semne şi minuni până acolo încât dacă ar fi posibil să înşele chiar şi pe cei aleşi, şi când oamenii nu vor primi iubirea de adevăr ca să poată fi mântuiţi, şi de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire pentru ca ei să creadă o minciună, nu pot să nu mă gândesc că există o dureroasă perspectivă a unei retrageri neaşteptate şi a unei întoarceri religioase de la necredinţa şi credinţa greşită actuală, la o credulitate nefirească şi fără discernământ”.

Satan este inspiratorul şi susţinătorul oricărui Anticrist; şi aşa cum el a condus pe cei care au găsit plăcere în eroare mai degrabă decât în adevăr pentru organizarea marelui Anticrist, papalitatea, “fiara” simbolică din Apocalipsa 13, şi aşa cum el lucrează acum ca să producă o “icoană a fiarei” protestantă, cu viaţă, care va coopera cu principalul Anticrist, tot aşa, în combinaţie cu aceştia vor fi puterile întunericului, puterile văzduhului, duhurile mincinoase şi înşelătoare, care vor lucra într-un fel sau în mai multe feluri: spiritismul, ştiinţa creştină, teosofia, hipnotismul etc.

Părintele Rev. Coppens, M. D. îromano-catolicş, profesor la Universitatea Creighton, a ţinut recent un discurs despre “Zona de frontieră a ştiinţei”, din care extragem cele ce urmează asupra fenomenului spiritismului:

“Ce trebuie să gândim despre natura spiritismului, cu bătăile, mişcarea meselor, apariţiile duhurilor şi aşa mai departe? Pot faptele, care nu sunt impostură ci realităţi, să fie explicate prin legile naturii, prin puterile agenţilor materiali şi ale oamenilor? Tot ce au putut face oamenii de ştiinţă cei mai pricepuţi, materialiştii cei mai hotărâţi, care nu cred nici în Dumnezeu nici în demoni, precum şi creştinii cei mai conştiincioşi, a servit numai ca să demonstreze dovada perfectă că se produc efecte care nu pot fi atribuite mijloacelor naturale, la fel cum nici vorbirea şi intenţia nu pot fi atribuite unei bucăţi de lemn. Un principiu al ştiinţei aruncă multă lumină asupra naturii acestor fenomene, şi anume, că fiecare efect trebuie să aibă o cauză corespunzătoare. Când efectul arată cunoştinţă şi intenţie, cauza trebuie să fie inteligentă. Multe din aceste minuni arată vizibil cunoştinţă şi intenţie, de aceea cauza este desigur inteligentă.

O masă nu poate înţelege şi răspunde la întrebări; nu se poate mişca la cererea unei persoane. Un mediu nu poate vorbi într-o limbă pe care n-a învăţat-o, nici nu poate cunoaşte boala secretă a unui pacient de departe, nici nu-i poate prescrie remediile potrivite fără să cunoască medicina. De aceea, aceste efecte, când într-adevăr există, sunt datorate unor agenţi inteligenţi, alţii decât persoanele de faţă, şi ca atare, agenţi invizibili, spirite din altă lume.

Cine sunt aceşti agenţi? Dumnezeu şi îngerii Săi buni nu pot înfăptui aceste nenorocite minuni, hrana unei curiozităţi bolnăvicioase, nici nu se pot pune la dispoziţia unor oameni pioşi ca să fie expuşi ca maimuţele pe scenă. Spiritele care sunt făcute să apară la şedinţe sunt spirite degradate. Spiritiştii înşişi ne spun că sunt spirite mincinoase. Aceste spirite mincinoase spun că sunt sufletele celor morţi, dar cine le poate crede mărturia, dacă sunt spirite mincinoase cum sunt recunoscute a fi? Această combinaţie de impostură şi superstiţie este pur şi simplu revenirea într-o haină modernă a unei înşelări foarte vechi a omenirii, prin joaca cu dorinţele oamenilor după minuni. Mulţi îşi imaginează că acestea sunt descoperiri recente, specifice acestui veac de progres. Ei bine, acest spirit de scriere este şi a fost extensiv practicat de secole în întunecata Chină, în timp ce africanii şi hinduşii sunt mari adepţi ai rotirii mesei. Este numai revenirea vechii vrăjitorii pe care Simon Magul a parcticat-o pe vremea sfântului Petru, care a înflorit în Efes în timp ce sfântul Pavel propovăduia Evanghelia acolo. Este chiar mai veche încă. Acestea sunt urâciuni pentru care Dumnezeu i-a însărcinat pe evreii de pe timpul lui Moise să-i extermine pe canaaniţi şi pe ceilalaţi locuitori ai ţării promise”.

 

Spiritismul modern şi tendinţele lui

Pretenţia spiritiştilor este că spiritismul este evanghelia nouă care în curând va revoluţiona lumea — din punct de vedere social, religios şi politic. Dar, după cum am văzut, spiritismul, sub diversele lui veşminte, ţine în stăpânire de multă vreme lumea şi a dat roade rele în orice climat. Sunt aproape cincizeci de ani de când au avut loc în Rochester, N.Y. (1848) primele manifestări prin bătăi şi mişcări ale mesei, şi a dat naştere la ceea ce în prezent este cunoscut în Statele Unite ca “spiritism”. A început cu nişte zgomote ciudate dintr-o “casă bântuită” şi prima dată a răspuns o fetiţă care s-a adresat autorului nevăzut al zgomotelor numindu-l “Bătrână Copită Despicată”. Acest lucru a avut mare popularitate, şi judecători, doctori, avocaţi, slujitori bisericeşti şi alte sute de mii de oameni au devenit neîntârziat adepţii lui, până când prietenii şi duşmanii lui au pretins că aceştia numărau peste zece milioane. Crezând în starea de conştienţă a morţilor, ignorând învăţăturile Scripturii despre subiectul morţii şi despre interdicţia de a ţine legătura cu “mediile”, şi în mod foarte general necrezând că există spirite rele, nu este de mirare că femei şi bărbaţi inteligenţi, convinşi şi satisfăcuţi că în mijlocul lor se aflau puteri supranaturale care se manifestau prin bătăi uşoare, scrieri pe tăbliţe, răspunsuri la întrebări prin medii, clarviziune etc., au crezut că aceste puteri invizibile care doreau să converseze cu ei erau ceea ce ele pretindeau — prietenii lor decedaţi. Chiar admiţând că prin prestidigitaţie se fac anumite trucuri şi anumite înşelătorii pe această linie, nu ne putem mira că unii oameni inteligenţi cred în propriile lor simţuri în privinţa cazurilor pe care le-au cercetat personal.

Drept rezultat, un timp mulţi din poporul lui Dumnezeu au fost în mare pericol, din cauză că au neglijat să dea atenţie Cuvântului sigur al mărturiei lui Dumnezeu (Biblia) asupra acestui subiect. Într-adevăr, se pare că la început spiritele care s-au personificat au fost foarte atente la toate referirile lor la Biblie, uneori sfătuindu-i pe cei religioşi care participau la şedinţe să citească mai mult din Biblie, să se roage mai mult etc. Dar aceasta era numai ca să le potolească suspiciunile şi temerile şi să ajungă mai deplin sub influenţa lor. Treptat învăţăturile deveneau tot mai uşoare şi celui care căuta să ştie mai mult i se dădea de înţeles că pentru lumea neiniţiată Biblia era mai bună decât nimic, dar pentru cei care ajungeau să aibă legătură directă cu spiritele, Biblia era nefolositoare — şi mai rău, era un obstacol.

Bine a spus un scriitor capabil despre spiritism:

“Un sistem care începe cu lucruri şi comunicări uşoare, inocente, şi cu trucuri mărunte şi lipsite de importanţă, dar care sfârşeşte prin a-i conduce pe adepţii lui să se lepede de “Stăpânul care i-a cumpărat” şi să respingă Cuvântul lui Dumnezeu care este viu şi rămâne pentru totdeauna, dovedeşte că sub toate trucurile lui fantastice poate exista un scop adânc; şi că viclenia Şarpelui cel Vechi, care a fost un mincinos de la început, poate sta la baza acelor comunicări mărunte şi nesemnificative, care, stimulând curiozitatea şi inspirând încrederea, adoarme suspiciunile sufletelor cinstite dar fără discernământ, până când ajung în laţul fatal al Duşmanului dreptăţii”.

Aceşti demoni care personifică morţii, văzând că se deschide o nouă dispensaţie, au fost prompţi în a-şi pune în aplicare cunoştinţa pe cât posibil spre propăşirea cauzei lor, şi au vestit nestingheriţi că o nouă dispensaţie era aproape, iar spiritismul era îngerul călăuzitor care să introducă omenirea în siguranţă în această dispensaţie; şi n-au ezitat să declare că noua dispensaţie înseamnă ruina totală a ordinii sociale actuale şi stabilirea spiritismului ca ordine nouă. În unele cazuri, unde au gândit că le serveau scopurile, n-au ezitat să declare a doua venire a lui Cristos; şi cel puţin cu o ocazie s-a afirmat clar că Cristos venise a doua oară şi s-a dat de înţeles că ei erau gata dacă cineva dorea să comunice cu Cristos printr-un mediu.

Mulţi din poporul lui Dumnezeu au fost salvaţi din situaţia de a fi prinşi în capcana acestui mare rău, prin ceea ce am putea numi simţul lor spiritual, prin care au observat că spiritismul are ceva total diferit de spiritul Domnului nostru şi de sentimentele Cuvântului Său. Putem foarte bine deduce însă, în virtutea promisiunii Domnului, că nu este îngăduit ca vreunul dintre cei pe deplin consacraţi — dintre “aleşi” — să fie complet prinşi în cursă. Mat. 24:24.

Tendinţa puternic marcată a spiritismului spre amorul liber a servit spre a-şi pierde în general reputaţia printre cei cu un suflet mai curat, care au ajuns la concluzia că, dacă influenţa morţilor este reprezentată prin unii susţinători vii ai spiritismului, atunci condiţiile sociale dincolo de valea morţii trebuie să fie cu mult mai rele, cu mult mai impure decât cele din viaţa actuală, în loc să fie cu mult mai bune, după cum pretind aceste spirite demoni.

Am putea da citate voluminoase din scrierile spiritiste, dovedind că acesta neagă total Biblia şi că este în directă opoziţie cu învăţăturile ei; că neagă însăşi existenţa lui Dumnezeu, învăţând doar un principiu bun şi că fiecare om este un dumnezeu. Respinge ispăşirea şi calitatea de Domn a lui Cristos, pretinzând că El a fost un mediu spiritist de un grad mai jos; şi mai mult, pot fi citate mărturii din belşug din spiritişti proeminenţi dovedind că tendinţele spiritismului sunt extrem de demoralizante. Ne vom mulţumi cu prezentarea uneia.

Iată mărturia lui J. F. Whitney, editor la Pathfinder (N. Y.). Fiind de multă vreme un apărător şi susţinător cald şi onest al spiritismului şi familiar cu adepţii lui, mărturia lui este greu de pus la îndoială. El spune:

“Acum, după o veghere lungă şi constantă, văzând luni şi ani la rând progresul şi lucrările asupra adepţilor lui, a credincioşilor şi a mediilor lui, suntem obligaţi să spunem sincer părerea noastră, şi anume, că manifestările care vin prin mediile recunoscute, care sunt numite medii prin bătăi, prin mişcări ale mesei, prin scriere şi prin intrare în transă, au o influenţă dăunătoare asupra credincioşilor şi creează discordie şi confuzie; că generalitatea acestor învăţături insuflă idei false, aprobă actele individuale de egoism şi sprijină teorii şi principii care, dacă sunt puse în practică, îl degradează pe om şi-l fac doar cu puţin mai bun decât un animal. Acestea sunt unele dintre roadele spiritismului modern. …

Văzând deci progresul treptat pe care îl face în cei care cred în el, în special în mediile lui, de la vieţi morale la vieţi senzuale şi imorale, subminând treptat şi cu grijă temelia principiilor bune, privim înapoi cu uimire la schimbarea radicală pe care câteva luni o produc în indivizi; pentru că tendinţa lui este să aprobe şi să sprijine fiecare act şi caracter individual, oricât de bune sau rele ar putea fi acestea”.

El încheie spunând: “Noi dorim să facem cunoscută vocea noastră de avertizare, şi dacă poziţia noastră umilă, de conducător al unui ziar public, cunoscuta noastră susţinere îanterioarăş a spiritismului, experienţa noastră şi rolul evident pe care l-am jucat printre cei care cred în el, onestitatea şi curajul cu care am apărat acest subiect, dacă acestea vor cântări ceva în favoarea noastră, noi dorim ca opiniile noastre să fie primite, şi cei care merg pasiv spre distrugere odată cu şuvoiul rapid, să se oprească înainte de a fi prea târziu şi să se salveze de influenţa distrugătoare pe care o cauzează aceste manifestări”.

Atât de îndrăzneţi şi făţiş imorali au devenit unii dintre reprezentanţii proeminenţi ai spiritismului, în special mediile femei (şi cele mai multe dintre medii sunt femei) încât simţul moral al civilizaţiei a fost şocat, şi pentru un timp demonismul sub numele de “spiritism” a stagnat. Acum că trecutul lui este în mare măsură uitat şi negat, el revine la viaţă dar cumva sub alte aspecte. Noua metodă pare să folosească mai puţine mişcări ale mesei şi bătăi şi mai puţine medii speciale; pare mai degrabă să facă din fiecare adept al lui un mediu, prin folosirea unor instrumente mecanice. Într-adevăr, aproape toţi care investighează sunt asiguraţi că ei ar putea fi medii excelente: această flatare este fără îndoială intenţionată să-i ademenească pentru a merge mai departe, capacitatea de a face “minuni” exercitând mare fascinaţie, în special asupra oamenilor cu talente naturale mediocre. Afirmaţia că nimeni în afară de idioţi nu este atât de prost sau atât de   ignorant încât să nu poată fi folosit ca mediu, este o afirmaţie adevărată; şi oamenii pot deveni medii puternice în măsura în care se supun “controlului” acestor “duhuri înşelătoare” şi “învăţăturilor demonilor” (vezi 1 Tim. 4:1) şi sunt “prinşi în cursă” de Satan cum voieşte el. 2 Tim. 2:26.

Termenul “duhuri înşelătoare” se potriveşte exact cazului. Prin satisfacerea curiozităţii şi prin răspunsuri la întrebări, uneori foarte adevărate, ele încep să câştige încrederea victimelor şi într-un mod plauzibil să frângă puterea voinţei şi să-i facă sclavi. Apoi îi tiranizează în cel mai diabolic mod, ducându­­-­i la excese de tot felul. Dacă conştiinţa se răzvrăteşte sau se face o încercare de a se elibera din această sclavie, orice reţinere este lăsată deoparte şi victimei i se fac reproşuri că este decăzută, o conving că nu este speranţă pentru ea şi că singura plăcere viitoare trebuie să fie în satanism — fiind indicate şi citate în mod abil Scripturi care în aparenţă să dovedească aceasta.

Un astfel de caz a ajuns în atenţia autorului în 1895. Un domn care ocazional venea să asculte predicile a cerut să i se acorde o întrevedere surorii lui, pe care urma s-o aducă din Cleveland. Ea se chinuia, spunea el, sub înşelarea că săvârşise un păcat de neiertat, şi el spera ca noi să-i putem elibera mintea de gândul care uneori o făcea “sălbatică”. Am consimţit şi ea a venit. A vorbit destul de raţional, dar ne-a asigurat că acest caz al ei era fără speranţă. I-am explicat Scripturile referitoare la “păcatul care duce la moarte” şi ne-am străduit să-i arătăm că ea n-a avut niciodată destulă lumină pentru a fi în această situaţie, dar n-am putut face nici un progres. Ea a declarat că fusese odată în starea în care să poată fi mântuită, dar acum nu mai era.

Ne-a povestit cum a întâlnit în California un om care avea un spirit familiar şi puteri oculte: la început n-a crezut, dar după aceea a devenit conlucrătoare la aceste “mistere” care semănau cu vrăjitoria, şi în final a fost antrenată, aducându-i prejudicii unei prietene dragi. De atunci a pus stăpânire pe ea remuşcarea şi a fost torturată şi uneori înnebunită, şi speranţa a părăsit-o pentru totdeauna. Înainte de a pleca de la noi părea mângâiată puţin de ceea ce i-am spus despre mila divină şi despre prevederea îmbelşugată făcută prin marea răscumpărare pentru toţi dată la Calvar. Dar am aflat pe urmă că şi-a pierdut din nou speranţa şi a fost dusă la un ospiciu pentru a o împiedica să-şi pună capăt zilelor. Nu putea fi lăsată singură: încerca să se arunce pe fereastră, sau în timp ce mergea liniştită pe stradă încerca să se arunce sub vehiculele care treceau, amintindu-ne de cazul menţionat în Marcu 9:22. Am regretat că în loc doar să vorbim cu biata femeie, n-am încercat, în numele Domnului, să scoatem spiritul rău care evident o poseda; nescoţându-l afară însă, am informat-o şi am ajutat­-o să-şi folosească puterea voinţei măcar să se împotrivească demonului.

Există spirite bune, după cum declară clar Scripturile; şi aceşti îngeri sfinţi sunt însărcinaţi cu grija tuturor celor care sunt pe deplin consacraţi Domnului. Aceştia însă nu lucrează în întuneric, nici prin “medii”, şi au ocupaţii mai bune decât să mişte masa şi să bată în ea răspunsuri la întrebări absurde şi să distreze pe oameni. “Nu sunt ei oare toţi duhuri slujitoare trimise să slujească pentru cei care vor moşteni mântuirea?” (Evr. 1:14.) Nu există nici o autorizare să se caute sau să se aştepte comunicări de la aceşti îngeri păzitori sfinţi: voia lui Dumnezeu fiind ca “aleşii” Săi să umble prin credinţă şi nu prin manifestări sau viziuni sau sunete neobişnuite. În acest scop El a pregătit Cuvântul Său ca o magazie de cunoştinţă din care credincioşii Săi vor fi aprovizionaţi cu “hrană la timp potrivit”; şi El spune că aceasta va fi suficientă “pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul pregătit pentru orice lucrare bună”. 2 Tim. 3:17.

Mai mult, încercarea cuiva de a prelua controlul voinţei şi minţii altuia, poate fi stabilit ca un semn sigur al răului (care ori încolţeşte ori este dezvoltat) — ca în mesmerism, mediere spiritistă, hipnoză şi altele de felul acesta. Domnul respectă individualitatea noastră şi apelează la ea, şi ne cere autocontrol în armonie cu principiile dreptăţii aşezate în Cuvântul Său. Dar spiritismul cere o abandonare a autocontrolului în favoarea controlului spiritelor. Nici o persoană cu o prudenţă obişnuită n-ar îndrăzni să-şi predea altor oameni folosirea şi controlarea minţii şi voinţei sale, cu atât mai puţin puterilor nevăzute care numai pretind a fi bune, mari şi înţelepte. Nici un creştin care are chiar şi cea mai mică doză de încredere în Biblie ca fiind Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu nu trebuie să se supună acestor influenţe ca “mediu”, sau chiar să “întrebe” în legătură cu ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu ne-a dat preveniri atât de clare — căci este un mod care conduce de la Dumnezeu şi de la dreptate spre păcat şi ruină intelectuală, morală şi fizică.

Unul dintre mecanismele moderne simple pentru a trezi interesul şi a-i conduce pe oameni ca să devină “medii”, să fie “posedaţi” şi “controlaţi” mai deplin, este descris într-o scrisoare tocmai primită, datată 11 martie 1897, de la o doamnă creştină, o profesoară din Georgia care este adânc interesată în studierea planului veacurilor al lui Dumnezeu. Ea ne spune:

“Am avut de curând o experienţă cam ciudată şi poate neînţeleaptă. Fratele soţului meu este spiritist, citeşte Progressive (?) Thinker şi este total pătruns de învăţăturile lui, şi când îl vizitez îmi citeşte articole din el şi îmi cere părerea; în special pe cele de la persoane care pretind că au primit mesaje prin medii de la “prieteni morţi”. Ei bine, eu niciodată n-am socotit acest lucru “cu totul înşelătorie” cum fac mulţi, deşi există multă escrocherie legată de el — pentru că mie mi se pare că Biblia învaţă clar că spiritele au avut şi vor avea putere de comunicare cu oamenii. I-am spus că eu cred că acele comunicări vin de la îngerii decăzuţi care personifică morţii în scopul înşelării oamenilor ca să creadă vechea minciună a lui Satan, “Hotărât că nu veţi muri”. Dar cum cumnatul meu nu acceptă Biblia ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, părerea mea a însemnat foarte puţin pentru el. Soţia lui (care crede ferm ce se învaţă în Zorile) este foarte deranjată de ceea ce crede el; şi amândoi găsesc că diferenţa lor de opinie numai plăcută nu este, chiar dacă soţia lui evită acest subiect cât poate de mult, din fidelitate faţă de adevăr. Cu câtva timp în urmă, el a cumpărat un psihograf, un instrument folosit de medii pentru a comunica cu spiritele, dar nu l-a putut folosi.

Cu câteva zile în urmă mi-a fost pus în mâini, şi de îndată ce am aflat că sunt mediu am hotărât să “cercetez duhurile”. îAceasta este o folosire greşită a Scripturii, după cum este arătat mai târziu — Editorul.ş Primul lucru care mi s-a spus a fost că unde locuim noi există o mină preţioasă de aur: aceasta nu m-a surprins, deoarece ni se spusese că a fost descoperit un “filon” de-a curmezişul acelui loc. A descris exact locul unde trebuia săpat; spunea că este numai la şapte picioare şi jumătate adâncime. Deci nu era greu de dovedit. Apoi mi-a dat câteva mesaje din Scriptură: Coloseni 1:4, 5 şi 2:4. Am întrebat ce se înţelegea prin “cuvinte înduplecătoare” şi mi s-a răspuns: Bellamy, Ştiinţa Creştină, Spiritism, Ingersolism etc. Am întrebat cine vorbea şi mi s-a spus: Epafra. Se pare că aceasta nu i-a plăcut cumnatului meu foarte mult şi a spus că i-ar plăcea să audă de la cineva pe care-l cunoscuserăm în trup, astfel că am întrebat dacă unul din aceştia era prezent şi mi s-a spus: “Da, Eastman” (un necunoscut pentru mine, dar cumnatul meu şi soţia lui, numai ei fiind prezenţi, îl cunoşteau amândoi). Când a fost întrebat ce doreşte să spună, ne-a citat din Tit 3:5, spunând că doctrina Zorilor Mileniului este adevărată şi că averea lui l-a împiedicat să câştige premiul chemării de sus. Eu, a spus Eastman, n-am fost considerat un foarte bun creştin, pentru a fi un membru al Bisericii.

În ziua următoare am încercat din nou ruleta sau psihograful şi mi s-a spus că îmi vorbea o bună prietenă de-a mea care locuise câţiva ani la mare distanţă de mine. Ea mi-a cerut să-i scriu soţului ei şi să-i spun din partea ei că un anume băiat (dându-i numele) avea o influenţă rea asupra băiatului lor. Mi-a spus că soţul meu (care este în Florida) a fost rănit şi este şchiop, şi am primit o scrisoare de la el alaltăieri confirmând aceasta. A mai spus că îi pare rău că n-a dat atenţie Zorilor aşa cum dorisem eu să-i dea, că avea viaţă pe planul îngeresc; mi-a mai spus şi despre “mină”. Am întrebat-o dacă cunoaşte pe cel care pretinde a fi Eastman, şi ea a spus că da, că un spirit înşelător îl personifica şi că era mai bine să nu folosesc mijloacele prin care să primesc astfel de comunicări. Unul pretinzând a fi Cefa mi-a citat primul capitol din Daniel. Altul, pretinzând că este tatăl meu, a spus de fapt acelaşi lucru. Toţi au spus acelaşi lucru despre “mina” de aur şi toţi au pretins a crede în Cristos şi că Zorile sunt un exponent corect al Cuvântului lui Dumnezeu, şi mi-au spus că nu foloseam cel mai bine unul din “darurile” mele — darul de a învăţa pe alţii; că ar trebui să învăţ atât public cât şi în particular, dar am fost avertizată cu 1 Corinteni 3:7 şi Efeseni 4:2.

În acest scurt timp cât am experimentat acest instrument mi s-au spus multe lucruri (câteva din ele nu erau adevărate), aşa că mi-ar lua prea mult timp să vi le spun pe toate; şi câteva dintre spirite au pretins că ar putea să vindece bolnavi prin mine, dacă doar m-aş încrede în ele. S-au dat multe Scripturi şi toate foarte potrivite situaţiilor pentru care au fost date; dar Diavolul I-a citat din Scriptură şi lui Cristos; şi acum cred la fel cum am crezut înainte de a “cerceta duhurile” — numai că nu eram sigură că îngerii decăzuţi vor admite, chiar cu scopul de a înşela, că Cristos “a venit în trup”; dar se pare că acum admit. Probabil că 1 Ioan 4:1-3 se referă în întregime la doctrinele oamenilor. Desigur, ar fi posibil pentru cei care vor avea “parte de întâia înviere” să vorbească prin astfel de dispozitiv, dar există probabilitate ca ei s-o facă? M-aş bucura să aflu de la tine în legătură cu acest subiect.

îAcest pasaj se referă la oameni — doctrine printre oameni. Se poate observa aici că spiritele rele nu numai că au cunoştinţă despre evenimentele actuale, ci printr-o anumită putere adeseori pot aproxima destul de bine şi viitorul. Într-un caz aflat sub observaţia noastră au fost prezise două morţi într-un an: unul a murit şi celălalt s-a îmbolnăvit grav, dar s-a refăcut. Satan are în mână o oarecare putere, dar cu limite. Comparaţi Evrei 2:14; Psalmul 97:10; 116:15 şi Iov 2:3-6 — Editorul.ş

Experienţa pe care o am tinde să confirme învăţătura ta — că aceste comunicări sunt de la îngerii decăzuţi. Ele nu sunt demne de încredere. Putem să ne dăm seama că acela care nu are o temelie tare pentru credinţă va fi imposibil “să stea în picioare” în aceste zile de sfârşit ale Veacului Evanghelic”.

Iată o ilustraţie a metodelor ascunse ale acestor demoni. Asemenea lui Satan şi a spiritelor rele din zilele Domnului nostru, ele vor mărturisi pe Cristos şi adevărul. În mod asemănător, femeia “posedată” i-a urmărit pe Pavel şi pe Sila câteva zile spunând adevărul (Fapte 16:16-18): “Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc calea mântuirii”. Dar în privinţa acelei chestiuni, ar putea fi aduse dovezi din belşug că ei ar confirma şi ar aproba aproape orice doctrină sau teorie preţuită de către persoana interesată pentru a-i câştiga încrederea şi astfel a avea o putere mai deplină asupra acesteia.

În ceea ce priveşte “mina” — aceasta este o   momeală pentru a atrage şi a menţine interesul. Este discutabil dacă îngerii decăzuţi pot vedea mai adânc în pământ decât omul. Desigur că se poate întâmpla să se găsească aur în cantităţi apreciabile în oricare din filoanele aurifere din Georgia, dar experienţele minerilor în general şi ale sondorilor după petrol care au fost “îndrumaţi de spirite”, sau care au folosit “vergele magice” au fost acelea că la urmă au pierdut banii urmând astfel de indicaţii. Presupunerea deci trebuie să fie că, dacă “duhurile înşelătoare” nu înşeală prezentându-se că au cunoştinţă când de fapt nu au, atunci aceeaşi reavoinţă care le conduce ca “duhuri înşelătoare” ca să amăgească omenirea spre ruină morală şi mentală, le conduce şi să găsească plăcere în a îndruma spre ruină financiară. Duhurile mincinoase, asemenea oamenilor mincinoşi, nu trebuie crezute sau să li se acorde încredere sub nici o formă.

Privitor la sfatul de “a învăţa pe alţii”: venind dintr-o astfel de sursă, ar trebui mai degrabă să ne facă să ne temem că demonii au văzut la acea soră o slăbiciune în direcţia din care ea ar fi foarte uşor de atacat. Este bine să tragem dinainte concluzia că sfatul lor este intenţionat, direct sau indirect, să ne facă rău. Şi observaţi viclenia care căuta să apere împotriva suspiciunii, citând texte care să atragă atenţia asupra smereniei!

Este adevărat, oamenii au nevoie de instruire şi toţi cei care instruiesc sunt “învăţători”; dar este foarte periculos ca cineva să se socotească învăţător. Planul de preferat este, de departe, ca fiecare să fie elev în şcoala lui Cristos, marele Învăţător, şi să fie gata să înveţe de la El pe orice cale, sau să fie folosit de El ca ajutor pentru a explica altora învăţăturile Lui. Toţi cei care învaţă ceva de la Domnul trebuie să spună şi altora, nu ca propria lor înţelepciune şi învăţătură, ci a Domnului, iar ei fiind numai canale care bucuros înmânează apa vieţii şi altora. Nu este de mirare că Spiritul sfânt ne previne: “Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră îsau o încercare mai severăş”. Iacov 3:1.

Ideea de a învăţa pe alţii este strâns asociată cu ideea de înţelepciune superioară; şi de la început aceasta a fost momeala lui Satan. Promisiunea făcută de el mamei Eva ca răsplată a neascultării a fost: “Veţi fi ca nişte dumnezei îînţelepţi, asemenea lui Dumnezeuş”. Şi ispita a constat în aceea că ea a înţeles din argumentele lui că fructul oprit era de dorit “ca s-­o facă înţeleaptă”. Dar, vai, înţelepciunea pe care o dă Satan este foarte de nedorit. Ea este: “(1) pământească, (2) sufletească, (3) demonică”; după cum mulţi au descoperit prea târziu. Dar dimpotrivă, “înţelepciunea de sus este mai întâi curată, apoi (2) paşnică, (3) blândă, (4) uşor de înduplecat, (5) plină de îndurare şi de roade bune, (6) fără părtinire şi nefăţarnică” (Iacov 3:15-17). Nu este de mirare că apostolul inspirat a spus: “Dar mă tem ca nu cumva, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu viclenia lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la simplitatea şi curăţia faţă de Hristos” (2 Cor. 11:3). Să nu pierdem deci nici o ocazie de a spune “veştile bune de mare bucurie” — dar să ne pierdem pe noi înşine din vedere ca învăţători şi să raportăm totul, ca fraţi şi peregrini, la cuvintele şi la exemplul marelui Învăţător şi al celor doisprezece apostoli inspiraţi pe care El i-a numit ca instructori ai noştri, învăţătorii noştri.

Am mai sfătuit-o pe soră că era foarte neînţelept să nu asculte de instrucţiunile divine (Isa. 8:19, 20) având de-a face cu aceste “duhuri înşelătoare”. Nu acestea sunt duhurile pe care trebuie să le “cercetăm” “dacă sunt de la Dumnezeu”, pentru că Dumnezeu ne-a prevenit deja că ele nu sunt de la El, ci sunt “duhuri rele”. La fel am putea folosi cuvintele apostolului ca o scuză pentru a încerca toate felurile de băuturi alcoolice ca să vedem dacă putem găsi una care să nu ne îmbete. Aceste spirite rele, “familiare” pretind că sunt numeroase, o “legiune” care stăpânesc un om: ele nu vor cere mai mult decât ca omul să le “cerceteze” pe toate. O cercetare sau o “încercare” corectă este tocmai ceea ce vor cere ele, şi mai devreme sau mai târziu vor reuşi să înrobească pe cei mai mulţi dintre cei care le încearcă.

În textul care spune: “Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu” (1 Ioan 4:1-6), cuvântul duhuri este folosit în sensul învăţăturii sau doctrinei şi nu are nici o legătură cu fiinţele spirituale. Acest lucru este arătat de versetele următoare, care declară că noi trebuie să “cercetăm” sau să discernem între “duhul adevărului şi duhul rătăcirii”. Şi acest lucru poate fi făcut repede, pentru că toate doctrinele false neagă direct sau indirect că “Hristos a murit pentru păcatele noastre”, că “Omul Hristos Isus … S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi”.

Desigur că noi nu trebuie să ne aşteptăm ca Domnul, sau alţii care sunt în armonie cu El, să folosească metodele pe care le folosesc “duhurile înşelătoare” şi pe care Dumnezeu în Cuvântul Său le-a condamnat şi le-a interzis. A face în felul acesta ar expune poporul lui Dumnezeu la toate “amăgirile celui rău”.

Sora ne-a trimis o reclamă pentru psihograf care spune:

“Vrei să cercetezi spiritismul? Vrei să dezvolţi calitatea de mediu? Doreşti să primeşti comunicări? Psihograful este un ajutor nepreţuit. Mulţi care n-au fost conştienţi de darul lor de mediu, după câteva şedinţe au putut primi mesaje încântătoare. Mulţi care au început prin a-l folosi ca pe o jucărie amuzantă, au găsit că inteligenţa care deţine controlul ştie mai mult decât ei şi s-au convertit la spiritism”.

Astfel se foloseşte Satan de credinţa comună tuturor denominaţiilor de creştini precum şi lumii păgâne, că morţii nu sunt morţi, ci sunt îngeri plutind în jurul nostru; şi ce poate fi mai bine calculat pentru a-i “seduce” decât o asemenea jucărie?

Cu aceeaşi trimitere poştală au venit exemplare din The Progressive Thinker (Gânditorul progresist), o publicaţie spiritistă de tipul cel mai proeminent. Le-am examinat în vederea unor idei pentru această scriere, şi spre surprinderea noastră am aflat că un număr din articolele de fond recunoşteau fără rezerve că marea majoritate a spiritelor care comunică sunt spirite rele, care caută să influenţeze fiinţele umane pentru a produce ruina lor, şi dacă este posibil să pună stăpânire pe ele pentru a-i înnebuni. Publicaţia spunea despre comunicări scrise lăsate într-o cameră cu semnătura “Belzebul” şi “Diavolul”. Într-o coloană sub titlul “Un studiu critic asupra obsesiei”, era o relatare despre o sărmană femeie care era atât de asaltată de spiritele rele încât a fost trimisă la un ospiciu, şi care în cele din urmă a scăpat de chinuirile din partea lor, şi se dădea declaraţia ei: “M-am rugat pentru înlăturarea lor”. Întrebată, “Cui te-ai rugat?” răspunsul ei a fost: “Dumnezeului veşnic. Numai El poate răspunde la rugăciune”. Şi totuşi în altă coloană numele lui Dumnezeu este hulit, sub titlul “Petru şi Pavel”, de unde cităm aceste cuvinte: “Moise, despre care deşi se spune că era învăţat în toată iscusinţa egipteană, a fost cel mai josnic dintre oameni, pentru că el şi-a luat în mod eronat ca Dumnezeu al lui pe Iehova, un spirit al unui egiptean mort dezamăgit, candidat la o funcţie lucrativă sau religioasă”.

În acelaşi număr (3 aprilie 1897), sub titlul “Gânduri care ilustrează statutul spiritismului şi pericolele care asaltează pe căutătorul sincer”, de Charles Dawbran, avem o notă despre o carte a unui cleric englez intitulată “Marele secret sau taina modernă a spiritismului”. Prezentându-l pe autor, articolul spune:

“Experienţele lui au început odată cu dezvoltarea soţiei sale ca mediu prin scriere, prin care, din când în când, el primea probe care desfătau inima închinătorului acestui fenomen. De asemenea se pare că el a făcut cunoştinţă cu aproape fiecare mediu public care fusese cândva mare preot sau preoteasă a ocultismului pentru vrednicii cetăţeni ai Londrei. Şi se pare că a fost un oaspete bineprimit în casele şi la şedinţele fiecărui căutător distins sau credincios dezvoltat, din acel oraş, în timpul celor patruzeci de ani în care a scris. În cercetările sale el a inclus şi hipnotismul, şi a avut succes atât ca operator cât şi ca subiect. A intrat puţin chiar şi în “magia neagră”, suficient cel puţin pentru a demonstra temuta-i realitate. Astfel că avem în acest autor un om neobişnuit de calificat să se ocupe în mod inteligent de subiect. Faptul că el este acum şi a fost aproape în toţi aceşti ani adept credincios este evident, pentru că relatează întâmplări şi dovezi care ar fi convingătoare pentru orice minte inteligentă şi fără prejudecată. Dar necazul lui a fost acela al oricărui căutător cu experienţă. Nu numai că a fost martor la multe fenomene care puteau fi explicate ca datorându-se puterilor normale şi anormale ale muritorilor, dar acolo unde a acţionat o “stafie” evidentă, greşelile şi uneori o înşelătorie evidentă i-au tulburat sufletul său eclesiastic.

Astfel avem puţin în afară de experienţele amestecate ale unui căutător cu o inteligenţă medie. Spiritiştii pretind că un bob de grâu la o baniţă de pleavă este o compensare abundentă pentru truda şi necazul multor ani de aşeptare a “iubitelor spirite”. Şi poate pentru unele minţi este. Dar pentru altele au existat întotdeauna încercări susţinute de a creşte recolta de adevăr. Şi prin aceasta devin interesante experienţele acestui cleric pentru fiecare iubitor al adevărului din întreaga lume. După cum am văzut, el a avut multe experienţe atât în şedinţele publice cât şi în cele private, dar drumul său spre progres părea a fi blocat. A fost la fel de expus la imperfecţiunile obişnuite ale comunicării spirituale după mulţi ani de căutare ca şi în primele şedinţe cu soţia sa şi cu câţiva prieteni aleşi.

Aşa că s-a ridicat întrebarea: “Este posibil progresul?” Şi pentru a rezolva aceasta a încercat un experiment care-l inspiră pe cel care scrie acum să atragă atenţia asupra cărţii acestui om. Pentru că, după cum am văzut, restul a fost ceea ce aproape fiecare poate susţine şi poate spune “şi eu”. El a hotărât să caute legături spirituale de la planul cel mai înalt posibil până la cel muritor, astfel încât dacă este adevărată maxima “cei de acelaşi fel se atrag”, el să poată atrage pe cei mai de sus şi respinge pe cei care vin din nevăzut pentru a necăji şi a dezorienta pe muritorii osteniţi. A dedicat o casă acestui scop. Nu numai că acolo existau camere pentru a fi folosite de medii şi de cercurile de începători sau de avansaţi, dar a fost pregătită şi o capelă unde chiar el conducea un serviciu religios de două ori pe săptămână, şi la încheierea acestui serviciu credincoşii prezenţi ţineau o şedinţă specială. Ambianţa era foarte solemnă. Atitudinea neserioasă era cu totul absentă. Spiritele promiseseră rezultate mari. Aceste adunări au continuat uneori timp de mai bine de un an şi alteori timp de câteva luni. Dar n-a fost împlinită nici o promisiune. Rugăciunile către Dumnezeu pentru lumină şi adevăr s-au dovedit a nu fi mai eficiente decât veşnicul “Mai aproape, Doamne, către Tine” de la obişnuita şedinţă publică, cu mulţimea ei amestecată.

Aşa că bietul nostru cleric are singurul lui bob de grâu după patruzeci de ani de încercare sinceră de a produce cel puţin o halbă. El se ţine de acel atom de adevăr cu tot sufletul lui, dar serioasa lui încercare de a progresa s-a dovedit o nereuşită de o viaţă, deşi aparent toate condiţiile erau favorabile pentru succes. Deoarece aceasta este experienţa a mii de oameni odată zeloşi, care au devenit adepţi “tăcuţi” din aceeaşi cauză, am putea foarte bine întreba: Este spiritismul modern fixat şi stabilit asemenea sistemelor teologice din trecut şi din prezent? Nu este nici o speranţă de a rezolva problemele lui, învingând barierele lui şi ajungând la o maturitate mai mare de această parte a liniei vieţii? Trebuie căutătorul onest şi convins să se descurajeze imediat, aproape în mod normal?”

Pretenţia spiritiştilor că spiritele bune comunică cu oamenii buni, iar spiritele rele cu oamenii răi îşi dovedeşte astfel netemeinicia. Ar putea fi adusă oare o mărturie mai tare ca dovadă că toate comunicările cu spiritele sunt de la spirite rele şi sunt cu totul nevrednice de încredere? Scriitorul, mai departe în acelaşi ziar spiritist, dă următoarea relatare despre experienţele unui “adept” pentru care el garantează:

“Timp de douăzeci de ani el fusese credincios convingerilor sale, străduindu-se să reducă orice crez la o bază de fapte concrete. Sensibilitatea lui permitea o abordare spirituală, şi uneori cerurile păreau că se deschid ca să verse binecuvântări peste sufletul său. Dar duşmanii veneau la fel de repede ca prietenii ori de câte ori uşa era întredeschisă, astfel încât, în cea mai mare parte, siguranţa l-a obligat să evite experienţa personală a întoarcerii spiritului. Mintea activă oferă o bază slabă pentru un spirit, astfel că el a acceptat o funcţie publică şi a trudit cu zel pentru bunăstarea publică. Dar din când în când experienţele reapăreau şi bătălia trebuia dusă continuu. El n-a reuşit să găsească o cauză directă care să justifice prezenţa duşmanilor săi. Dar se părea că ei aveau anumite puncte de întâlnire. De exemplu, rareori putea să viziteze o bibliotecă publică pentru a alege o carte când nu era urmărit şi sâcâit ore întregi de fiinţe “invizibile”, care căutau să-l stăpânească. Este adevărat, fiecare bătălie, când era câştigată, era de obicei urmată de o reuniune scurtă şi fericită cu îngerii prieteni, dar simţul pericolului l-a făcut cu atât mai sârguincios să închidă uşa oricărei întoarceri a spiritelor. Metoda lui de a respinge influenţele a fost aceea de a-şi fixa hotărât mintea asupra unei probleme de interes din afacerile lui zilnice. Şi aceasta s-a dovedit mai devreme sau mai târziu a avea succes de fiecare dată. Orice încercare de a primi ajutor din partea spirituală a vieţii părea numai să dea mai multă putere duşmanului”.

Acest om evident a progresat în spiritism aşa încât a devenit un “mediu clarauzitor”. Presupusele spirite bune sau “prieteni îngeri” care îl vizitau uneori nu erau decât aceleaşi spirite rele denumite de scriitor “duşmani”; dar ele s-au transformat pentru mintea sa prin aceea că au luat o atitudine opusă când au văzut că se desprindea de influenţa lor, pentru a-l împiedica să le abandoneze cu totul şi în speranţa că în scurt timp vor obţine o astfel de influenţă asupra lui încât îi va fi imposibil să scape.

Din acelaşi ziar, sub titlul “Întâmplări cu sfaturi bune”, după ce dă două cazuri de alienare mintală accentuată, rezultatul direct al “controlului spiritelor”, găsim următorul sfat:

“Lecţia pe care o voi scoate este următoarea: Nu staţi niciodată singuri dacă există şi cea mai mică probabilitate ca vreun control din afară să vă biruie judecata. Chiar dacă intenţiile lui ar putea fi bune, ca şi în cazul domnului B., totuşi experienţa lui este insuficientă în ceea ce priveşte folosirea mediilor şi acţiunile acestui control pot deveni foarte nechibzuite. Nu permiteţi niciodată unui control să vă determine să faceţi ceea ce judecata voastră nu poate aproba, indiferent sub ce promisiune. Numai controlul cu intenţii rele poate recurge la astfel de măsuri.

Aceste cazuri ne duc cu gândul la faptul că fără îndoială sunt încă mulţi alţii în ospicii, care sunt pur şi simplu victime ale posesiunii. Aş putea cita încă un caz, acela al unei femei tinere căreia în timpul primei perioade de privare de libertate i s-a dat cloroform şi încă un tratament care i-a slăbit organismul în aşa măsură, încât un spirit degradat a pus stăpânire pe organismul ei; şi spiritul a făcut-o pe acea fată, care înainte era morală, să folosească un limbaj deplorabil. În aceste condiţii ea a fost încredinţată ospiciului unde se află în prezent, şi după ultimele rapoarte, uneori este în stare să-şi controleze corpul, şi desigur că în acele perioade ea este socotită “raţională” de către autorităţi.

Toţi spiritiştii să se asigure să prevină persoanele care încep investigarea singure să fie foarte atente — şi să facă o practică regulată din a raporta, pentru ca aceia cu experienţă să ştie ce se întâmplă şi să dea sfaturi în consecinţă. Mai mult, să ne obişnuim să examinăm toate cazurile de aşa-zisă “alienare mentală” înainte de a fi trimise la ospiciu; poate este un caz asemenea celui amintit”.

Cu adevărat Spiritismul este o “putere mincinoasă”, o “energie de la Satan”, când cu toate aceste dovezi în faţa lor oamenii se întorc la el tot mereu, chiar şi după ce au fost prejudiciaţi — aşa cum se întorc fluturii de vară noaptea după ce odată au fost pârliţi de strălucirea ucigătoare care-i fascinează. Este un întuneric dens astăzi în lume în privinţa adevărului divin; şi oamenii cugetători, când se trezesc din amorţeala care le-a ţinut insensibile atâta timp facultăţile de gândire în ceea ce priveşte religia, strigă după “Lumină, mai multă Lumină”; şi dacă nu primesc adevărata lumină a cunoştinţei lui Dumnezeu (care străluceşte doar pentru   credinciosul în răscumpărare onest şi consacrat), ei sunt gata pentru luminile false cu care “dumnezeul veacului acesta”, Satan, caută să-i prindă în cursă pe toţi — Critica Radicală altfel numită Agnosticism, sau Spiritismul, sau Ştiinţa Creştină sau Teosofia. Acestea, dacă ar fi posibil, ar înşela chiar şi pe cei aleşi, şi sunt bine reprezentate ca slujitori ai lui Satan transformaţi să pară îngeri de lumină.

O altă foaie populară spiritistă este Philosofical Journal. Aceasta îndeamnă în mod continuu să fie încercată evanghelia lui, a spiritismului, şi declară că acesta este singurul lucru de care are nevoie lumea; dar totuşi admite şi înşelătoriile practicate de “spirite” prin medii. Se admite că atunci când sunt descoperite ca “spirite rele”, “spirite mincinoase”, prin denaturare, înşelare, sugestii sau fapte rele, stârnind victima la rezistenţă sau la eliberare prin rugăciune, în mod evident aceleaşi spirite se întorc ca moralişti, cu dojană, cu declaraţii de simpatie şi cu promisiuni de ajutor în împotrivirea la spiritele rele etc., numai pentru a folosi prima ocazie de slăbiciune sau ispită ca să zdrobească orice rezistenţă a voinţei şi să obţină o posesie completă — obsesie. În sprijinul acesteia extragem o declaraţie din numărul din 22 aprilie 1897, semnată de A. N. Waterman, una din luminile spiritiste de frunte. Sub titlul “Adevărata paternitate a comunicărilor spirituale”, el spune:

“Mi se pare imposibil ca în această viaţă să putem şti de la cine este comunicarea spirituală din cealaltă lume. Putem avea dovada, cum este aceea pe care o avem cu privire la autorul unei telegrame, dar nu mai mult”.

Oamenii cu o “minte sănătoasă”, şi-ar pune oare în joc tot ce este al lor, ar risca ei o alienare mintală care conform relatărilor lor este cu mult mai rea ca tortură decât demenţa obişnuită, şi şi-ar petrece ei viaţa încercând să-i facă şi pe alţi oameni să rişte în mod asemănător tot ce au, când pentru toate acestea nu au mai multe dovezi decât ar fi o telegramă? Ar proceda ei astfel când experienţele amare a patruzeci de ani de încercare le-ar spune că cele veritabile sunt cel mult numai ca “un bob de grâu într-o baniţă”, după cum ne-a spus unul dintre ei?

Nu, nu; numai oamenii teribil de înşelaţi ar urma astfel de cale. Evident că după cum Spiritul sfânt produce în oameni “spiritul minţii sănătoase” (2 Timotei 1:7; Proverbe 2:6, 7), tot aşa, pe de altă parte, spiritul diavolilor produce “spiritul unei minţi nesănătoase”.

Altă scrisoare primită recent din Florida, de la un frate în Cristos, cititor al Turnului, bine educat în cunoaşterea câtorva limbi, ne informează cu privire la câteva experienţe ciudate pe care le-a avut recent cu aceste “spirite înşelătoare”. El a ajuns să fie conştient de prezenţa fiinţelor spirituale invizibile, şi ele păreau să manifeste un interes curios faţă de munca sa: traducea STUDIILE ÎN SCRIPTURI într-o limbă străină.

Bine informat pe linia scripturală prezentată anterior în legătură cu aceste “spirite înşelătoare” şi cine sunt acestea, el a uitat totuşi, sau a neglijat să acorde atenţie instrucţiunilor divine — că omenirea nu trebuie să întreţină nici o comunicare cu aceste “duhuri înşelătoare” şi să “nu ia deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului”. Neglijarea acestei instrucţiuni i-a cauzat necazuri serioase; şi dacă nu era intervenţia milei divine, ca răspuns la rugăciunile lui şi ale noastre, putea să facă din el o epavă — suflet şi trup.

A fost ispitit la discuţii dintr-un amestec de curiozitate şi dorinţă binevoitoare de a le face bine, predicându-le evanghelia glorioasă a iubirii şi milei divine care acţionează prin Cristos pentru toată omenirea, precum şi speranţa finală a unei judecăţi (încercări probatorii) pentru îngerii decăzuţi, declarată în Scripturi (1 Corinteni 6:3). La început ei au acordat mare atenţie şi păreau să aibă un interes profund şi reverenţios faţă de acest mesaj; dar după puţină vreme au devenit foarte “familiari”, intervenind cu întrebări şi observaţii oricând şi oriunde, contrazicându-se cu el şi unii cu alţii într-un mod şi pe teme departe de a fi edificatoare, aşa că el a protestat: în final le-a cerut să plece, dar fiindcă i-au câştigat “urechea interioară” (fiindcă au făcut din el ceea ce spiritiştii numesc “mediu clarauzitor”), ei n-au fost dispuşi să plece şi numai prin rugăciune stăruitoare a fost în final eliberat. El trebuia să fi fost în gardă împotriva influenţelor înşelătoare ale lor; trebuia să-şi fi amintit că oricare ar fi mesajul harului pe care Domnul îl are totuşi pentru aceşti îngeri decăzuţi, El nu l-a trimis încă, şi că nimeni nu este autorizat să vorbească în numele Domnului fără împuternicire. “Cum vor predica dacă n-au fost trimişi?” Mesajul mântuirii este până acum numai pentru omenire; şi chiar şi aici el este limitat, pentru că deşi toţi trebuie să fie sfătuiţi să se căiască de păcat şi să se reformeze, totuşi evanghelia mântuirii este restrânsă numai la “credincioşii” care se căiesc — la cei blânzi de pe pământ.

 

Preveniri din partea unui spiritist şi swedenborgian

Joseph Hartman a publicat o carte de 378 de pagini în care relatează experienţele sale ca mediu spiritist (condus de învăţăturile lui Swedenborg), degradarea lui până aproape de pierderea raţiunii prin obsesie spiritistă şi recuperarea sa finală din capcana în care era voinţa sa; dar ciudat lucru, el crede încă cu fermitate în swedenborgianism şi în spiritism, deşi, asemenea altora, el previne pe fiecare să fie în gardă împotriva uneltirilor lor rele. Bietul om înşelat, el crede că acestea sunt spirite bune.

Domnul Hartman a venit în contact cu “planşeta”, un dispozitiv din lemn la care este ataşat un creion ce se mişcă uşor sub mâna anumitor medii sau anumitor “sensibili”, chiar şi copii, scriind răspunsuri la întrebările care i se pun; şi el fusese la câteva şedinţe cu manifestări de mişcare şi batere în masă, şi a fost convins că acestea nu erau înşelări, ci operaţiuni ale spiritelor invizibile, inteligente. El a devenit în mod activ interesat în timp ce se străduia să convingă de autenticitatea acestor manifestări pe unii prieteni de-ai săi care se îndoiau. Apoi a încercat în familia sa şi a constatat faptul că fiul lui era mediu care desena şi scria. Apoi a fost curios să cerceteze fenomenul materializării spiritelor. Cam în acelaşi timp a murit fiica sa “Dolly” şi l-au interesat foarte mult apariţiile sau materializările care pretindeau a fi “Dolly”. Totuşi era neîncrezător, şi după cum declară chiar el, “l-a lăsat la o parte sub suspiciunea că era o înşelare”. Dar după cinci ani de experienţă el spune: “Orice îndoieli aş fi putut nutri în privinţa acestui fenomen, sunt în mod clar de părerea că materializările oneste au loc acum în mod frecvent. Cine sunt formele sau de unde vin, este o întrebare care se pune în discuţie”. Tocmai am văzut că dacă manifestările sunt “oneste” în ceea ce priveşte mediul, ele sunt înşelări în ceea ce priveşte persoanele reprezentate — simulări ale morţilor, de către îngerii decăzuţi.

Mai târziu probele de mişcare şi bătăile în masă, desenarea şi scrierea au fost reluate în casa domnului Hartman, doi dintre copiii săi devenind medii experte şi în final chiar el devenind mediu prin scriere, spre propria sa surpriză şi fără să aştepte sau să solicite acest lucru. Acum el putea susţine şi susţinea conversaţii frecvente cu presupusa lui fiică “Dolly”, dar de fapt cu demonii care o personificau şi cu alţii care l-au făcut să miroase miresme plăcute etc. Ca o constatare ulterioară, el a devenit mediu vorbitor, şi “sub control” vorbea şi acţiona fără voinţa sau intenţia sa; dar cu deplină putere de a refuza să fie mediu pentru “spiritele” pe care dorea să le refuze, din cauza grosolăniei sau neruşinării lor anterioare. Apoi i-a fost acordată “urechea interioară”, “clarauzirea”, sau capacitatea de a auzi sunete pe care alţii nu le auzeau, şi astfel să converseze cu “spiritele” fără vreun mijloc exterior, cum ar fi scrierea, baterea etc.

Despre “prietenii săi spirite” el spune: “Ei mi-au spus că cercul lor de control era constituit din “douăsprezece daruri sau virtuţi spirituale” care alcătuiau o “ceată” cu o putere foarte mare; şi sub îndrumarea lor, ziceau ei, voi deveni unul dintre cele mai mari medii cunoscute vreodată. M-am revoltat — n-aveam nici cea mai mică ambiţie după faimă de acest fel. Ei au fost cu atât mai hotărâţi”.

Aşa a fost atras d-nul Hartman, împotriva voinţei lui, tot mai mult sub “controlul” spiritelor rele care în final l-au obsedat. Următoarea experienţă a fost cu o “voce” clarauzitoare deosebită care se prezenta a fi Domnul şi care a pus stăpânire completă pe el, conducându-i fiecare acţiune. Aceasta i-a înfăţişat toate greşelile şi slăbiciunile în cele mai întunecate nuanţe şi s-a străduit să-i distrugă orice speranţă. I s-a spus să se roage, şi când a încercat să se roage i s-au dat sugestii atât de contradictorii în privinţa cuvintelor încât i-a fost imposibil. El a ajuns repede în cursa “spiritelor rele”, “posedat” şi stăpânit prin “mesmerism spiritual”, după cum îl numeşte el.

Dar în final a scăpat de robia lor; voinţa odată puternică s-a reafirmat şi a scris relatarea pentru a împiedica pe alţii să fie prinşi în mod asemănător în capcană. Dar el nu înţelege chestiunea, în ciuda remarcabilelor sale experienţe. Experienţele lui au dovedit că toate “spiritele” cu care venise în contact erau “rele”, mincinoase, profanatoare şi majoritatea vulgare şi dezgustător de obscene. Totuşi, crezând că acestea sunt spirite ale bărbaţilor şi femeilor morţi, el a presupus că întâlnise o ceată numai din cei răi, şi că existau şi alte cete de spirite bune, adevărate şi pure, ale oamenilor buni. Dacă ar fi cunoscut mărturia Domnului asupra acestui subiect, ar fi privit întreaga chestiune în altă lumină.

După ce şi-a câştigat autocontrolul voinţei, a fost încă vizitat de aceste spirite rele al căror caracter îl cunoştea acum pe deplin; şi ele au încercat în mod repetat să aducă puterea voinţei lui iarăşi sub “control”, dar el nu le-a dat nici o putere. Le-a dat însă libertatea să-i folosească mâna ca să scrie comunicări, şi ca răspuns la întrebările lui cum sau de ce au abuzat de încrederea lui, l-au minţit, au fost obscene şi au căutat să-l lege şi să-l rănească, au răspuns că prin constituţie erau completamente rele şi că erau “diavoli” — apoi contrazicând aceasta şi declarând că erau spirite ale fiinţelor umane moarte. Dar pentru a-l întări în swedonborgianism i-au spus că nu existau swedenborgieni printre ei. Şi evident că Hartman a crezut în aceste “spirite mincinoase” mărturisite, pentru că el îşi încheie cartea citând dovezi cum că Swedenborg a trecut prin experienţe de obsesie cumva asemănătoare cu ale sale. El citează din Jurnalul lui Swedenborg, 2957-2996, după cum urmează:

“Adesea când cineva vorbea cu mine, spiritele vorbeau prin mine. … Aceasta s-a întâmplat de multe ori; de exemplu azi de două ori. Nu pot să număr de câte ori, pentru că sunt aşa de multe. … Mai mult, ele au râs prin mine şi au făcut multe lucruri. … Ele introduc aceste lucruri în gândurile mele şi în timp ce sunt inconştient îmi conduc mâna să scriu astfel”.

Hartman mai spune despre Swedenborg:

“Este o chestiune de istorie că duşmanii lui Swedenborg, neînţelegând ispitele interioare sau controlul spiritelor, au spus că este nebun şi că a făcut câteva lucruri absurde şi nesăbuite în timp ce locuia în Londra. … El era sub controlul spiritelor care acţionau prin corpul său, vorbind prin el şi mişcându-i corpul ca şi cum ar fi fost al lor. … O parte din această perioadă de tranziţie a fost fără îndoială controlat de spirite rele. El spune că “tremura şi că era scuturat din cap până în picioare, şi a fost aruncat din pat cu faţa în jos”. … “Eram în ispită”, spune el, “m-au invadat gânduri pe care nu le-am putut controla … şi li s-a dat libertate deplină. … În timp ce aveam cele mai condamnabile gânduri, cele mai rele care puteau fi, Isus Cristos a fost prezentat în faţa vederii mele interioare””.

Domnul Hartman comentează: “Noi credem că acesta a fost un spirit rău care pretindea că era Cristos, după cum în cazul nostru spiritul a pretins a fi Dumnezeu”.

Ni se pare clar că Swedenborg a fost un mediu spiritist şi un mijloc avansat pentru promulgarea şi instalarea “doctrinei diavolilor” în privinţa “celor şapte ceruri şi şapte iaduri” etc., etc., până la dezgust. Totuşi d-nul Hartman îşi încheie cartea cu un elogiu adus lui Swedenborg, care, deşi recunoscut a fi uneori posedat de diavoli, credea că uneori era posedat şi controlat de spirite bune; în timp ce experienţa lui Hartman a confirmat Scripturile, că toate aceste spirite sunt “rele”, “înşelătoare”, “mincinoase”.

Mulţi sunt posedaţi de demoni acum

Într-o broşură intitulată “Natura alienării mintale; cauzele şi tratamentul ei”, de J. D. Rhymus, autorul arată că în multe cazuri alienarea mintală este numai o posesie demonică sau “obsesie”. El spune:

“În propriul meu caz ştiu că creierul nu era bolnav deloc; întreaga mea dispoziţie părea să fie intensificată de emoţii contradictorii care vuiau în pieptul meu. Eram complet învăluit şi invadat de gânduri, sau cu alte cuvinte gândul îmi venea ca ceva ce mă izbea, căutând să se exprime prin mine, fără a fi format sau generat prin acţiunea creierului meu, deşi complet conştient la timpul acela, cum sunt acum, că aveam în mine o putere care nu era voinţa mea sau puterea creierului meu, cum s-ar zice — totuşi era aşa de combinată şi manifestată prin puterile mele de acţiune, încât simţeam o mare epuizare a forţei nervoase şi o extenuare mintală când aceste stări scădeau”.

După ce îşi relatează cazul şi eliberarea lui din robia spiritelor rele, pe care el le presupunea a fi spiritele oamenilor răi morţi (se pare că şi el a fost un urmaş al lui Swedenborg), citează o scrisoare de la un medic din Filadelfia, datată 12 noiembrie 1884, după cum urmează:

“Domnişoara la care te referi în scrisoarea ta este o anumită domnişoară S ____ care a fost odată pacienta mea şi foarte intimă cu familia mea. Tatăl ei a fost căpitan de vas şi s-a pierdut pe mare, nimeni nu ştie când şi unde. Dorinţa ei de a afla ceva despre soarta lui a făcut-o să apeleze la un mediu spiritist. Ea a fost descoperită a fi un mediu foarte “sensibil” şi remarcabil. Ea n-a făcut nimic pentru a încuraja apropierea spiritelor, dar ele au venit cu toate acestea. I-au chinuit viaţa mult timp — cât de mult nu-mi amintesc. O făceau adesea să se dea jos din pat noaptea şi să facă tot felul de caraghioslâcuri groteşti. În final le-a îndepărtat repetând Rugăciunea Domnului la fiecare tentativă a lor. Al tău prieten sincer, ________”.

Acelaşi scriitor spune:

“Judecătorul Edmonds din New York îun spiritist renumit şi un mediu clarvăzător şi clarauzitor — acum decedatş, şi-a exprimat recent părerea că mulţi aşa-numiţi lunatici din ospicii sunt numai sub influenţa spiritelor. Judecătorul a spus: “Am fost folosit la tratarea a cincisprezece cazuri de alienare mintală sau mai degrabă de obsesie. Aceasta am spus-o la Academia de Ştiinţe din New York”.

Judecătorului i-au fost trimişi de către nişte preoţi catolici, după o încercare minuţioasă cu “rugăciuni şi apă sfinţită”, membri de-ai lor care erau medii, când erau rău tulburaţi, pentru a fi demagnetizaţi şi eliberaţi din strânsoarea spiritelor obsesive”.

 

Revigorarea spiritismului

Puţini sunt conştienţi în ce măsură este activ spiritismul acum; cum se revigorează treptat. Iată o relatare a vizitei Dr. Peebles din Melbourne, Australia, din acest an, 1897. El scrie pentru The Philadelphia Journal după cum urmează:

“Deşi venisem pentru odihnă, am fost imediat solicitat în serviciu activ şi am ţinut prelegeri în fiecare duminică seara, fie în sala Masonică (care are 1.300 de locuri), fie la Lyceum (700 de locuri), ambele fiind pline câteodată până la refuz. Am vorbit de asemenea în bisericile Unitariană şi Swedenborgiană, şi în biserica Australiană (presbiteriană), despre vegetarianism şi alte subiecte reformatoare.

Câteva medii spun că vor veni în Australia. Înainte de a pleca, permiteţi-mi să vă spun că presa din Melbourne spune că sunt deja 500 de medii în oraş şi în suburbii, în timp ce alţii spun că sunt 200, dar nu văd pe nici unul care să se compare cu doamna Freitag şi cu alţii. Nu pot, în mod conştient, să încurajez mediile să vină în Australia, decât dacă sunt în mod absolut medii cu probe de primă clasă. Pentru aceasta vociferează poporul — probe, probe, probe. Vechii spiritişti pleşuvi, care au avut probe în anii trecuţi, vreau să le reînnoiască, şi astfel caută probe în loc să treacă pe un plan mai înalt de armonie, frumuseţe şi adevăr spiritual, devenind propriile lor medii”.

Da; probele, bătăile, scrisul, mişcarea mesei şi chiar probele de materializare sunt numai începuturile spiritismului, şi nu scopurile dorite, căutate de spirite. Scopul căutat este posedarea, “obsesia”; şi cei care prin autocontrol puternic rezistă în mod constant controlului absolut al spiritelor sunt folosiţi ca “medii cu probe”, pentru a-i prinde pe alţii şi a-i îndemna pe alţii, ca şi în cazurile de mai sus, să treacă “pe un plan mai înalt de armonie” cu spiritele înşelătoare, amăgitoare, înrobitoare şi demonizante.

Un ziar englezesc numit Black and White dă o relatare detaliată şi ilustrată a apariţiilor recente din oraşul Tilly-sur-Seulles, Normandia, Franţa. El spune că apariţiile sunt ale Fecioarei Maria şi au continuat timp de câteva luni şi sunt pe deplin confirmate. El continuă:

“Apariţiile, care arareori sau niciodată nu seamănă una cu alta chiar şi pentru aceiaşi văzători, întotdeauna fie se ridică de la pământ, ca şi în cazul celor ale vrăjitoarei din Endor, sau apar treptat, puţin câte puţin, întâi un picior, apoi o mână, şi aşa mai departe, la mică înălţime. Totul este o prezentare foarte bizară.

Câmpul de ovăz călcat în picioare, ulmii jupuiţi de ramuri de către vânătorii de relicve, gardul viu rupt, protejat de sârmă ghimpată şi decorat cu statui, chipuri, rozarii, ghivece de flori şi lumânări votive, rămân ca să atesteze o credinţă în supranatural nu mai puţin puternică decât a fost în timpurile medievale”.

Black and White, după ce citează din Croix du Calvados (organul de presă oficial al episcopului Romano-Catolic al diocezei), că, “Deşi nu se poate îndoi de faptul apariţiilor, este înclinat tot mai mult să le atribuie intervenţiei diavoleşti”, adaugă:

“Dacă este ceva calculat, acesta este calculat ca să le facă de un interes şi mai mare în ochii lumii care, la sfârşitul secolului al 19-lea, se arată în mod special gata să se bălăcească în satanism, în ghicirea în cristal, în astrologie, teosofie, spiritism şi magie, atât neagră cât şi albă. Punctele principale în favoarea acestei decizii clericale par să fie că unul pe nume Vintras, care locuia într-o moară veche, care mai există pe malurile Seulles-ului, mai jos de vechiul sat Tilly, a profeţit aceste apariţii în jurul anului 1830. Vintras a fost condamnat ca vrăjitor şi încarcerat la Caen la cererea Papei Grigore al XVI-lea. El a pretins că a fost “inspirat” de Arhanghelul Mihail. Destul de curios, un alt “profet”, pretinzând a fi inspirat de un alt Arhanghel, adică de Gabriel — şi anume d-ra Cuedon, care a făcut senzaţie în ultimul timp la Paris şi pe care un anumit abate o declară a fi “posedată” mai degrabă decât “inspirată”, a profeţit aceleaşi apariţii la Tilly cu două săptămâni înainte ca ele să înceapă”.

Deviza lui Satan pare a fi: orice pentru a înşela şi a dezorienta omenirea şi a împiedica să le parvină adevărul acum potrivit pentru ei. Dintr-un ziar spiritist englezesc, The Light, cităm o declaraţie recentă de la o şedinţă, după cum urmează:

“La o şedinţă care a fost ţinută într-o seară la invitaţia unei mame care tocmai îşi pierduse un fiu iubit, printre alte fenomene a fost văzută o lumină deosebită. Era în forma unui frumos glob strălucitor, al cărui centru era o strălucire albastră de mare intensitate. Părea a fi la o distanţă nemăsurată, peretele camerei neoferind nici o piedică pentru cei care-l priveau, şi a rămas acolo cam o jumătate de oră, apoi s-a pierdut treptat din vedere.

Toţi cei prezenţi au fost cuprinşi de un sentiment de adâncă reverenţă şi veneraţie. Controlul îadică, spiritul care stăpânea mediulş a explicat că aceasta a fost într-adevăr Lumina lui Cristos, care, spre dovedirea credinţei care este acum foarte general susţinută de creştinii din fiecare denominaţie, se apropie treptat de Pământ; şi în împlinirea cuvintelor Sale, spuse cu două mii de ani în urmă, El vine să-Şi stabilească Împărăţia, domnia iubirii şi fraternităţii universale printre noi.

Controlul a mai spus: “Scrie astfel editorului publicaţiei The Light, spune-i că lumina vine la toţi oamenii. Ea devine mai strălucitoare zi după zi. Aceasta este Lumina care trebuie să lumineze pe toţi oamenii care vin în lume. Iubirea este întrupată în ea. Adevărul o aduce. Înţelepciunea o învaţă. Credinţa o dezvăluie. Speranţa o nutreşte. Justiţia o râvneşte. Gloria o însoţeşte. Pacea o cere. Puterea o aşteaptă. Această lumină remarcabilă este însoţită de oştiri de îngeri; de locuitori din sferele Celui Binecuvântat; de cuceritori puternici; de cei ale căror păcate, fiind ca stacojiul, acum strălucesc tare în această Lumină. Bine desăvârşit, om desăvârşit, lumină desăvârşită.”

Îngeri minunaţi au înconjurat mediul. Lumina a apărut în spatele ei; dar plăcerea ei a fost să ştie că cea mai mare slavă a strălucit atunci când a vorbit de puterea lui Cristos. Deşi n-a văzut cea mai mare slavă a Luminii, ea a văzut-o departe, departe, având o strălucire de stea”.

Întocmai cum la prima venire a lui Isus spiritele rele L-au recunoscut, spunând: “Te ştiu cine eşti”. “Ce avem noi cu Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu?”, şi după cum au mărturisit despre apostoli: “Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc calea mântuirii”, la fel astăzi, după cum am văzut, unii din ei vor mărturisi ocazional pentru adevăr, vor recomanda Studiile în Scripturi etc.; dar toţi oamenii vor fi în siguranţă dacă vor presupune că toate acestea sunt cu un scop: ca o “momeală” pentru cei care sunt interesaţi sau caută lumina în aceste moduri, pentru a-i conduce în cele din urmă într-un întuneric dens. Să ne amintim tot timpul că aceste înşelări vor deveni atât de îndrăzneţe şi se pare că vor fi susţinute de adevărul avansat, încât să “înşele, dacă ar fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi”. Matei 24:24-26.

În aceste împrejurări există doar o singură cale sigură. Nu trebuie să staţi nemişcaţi cu ochii închişi, copleşiţi de panică: aceasta va fi imposibil, foarte curând. Trebuie să-L acceptaţi pe deplin pe Isus Cristos răscumpărătorul rasei ca Mântuitorul şi Învăţătorul vostru, şi să fiţi stăpâniţi numai de spiritul Său al adevărului exprimat omului prin Cuvântul Său — Biblia. Dacă veţi face astfel veţi fi păziţi prin puterea lui Dumnezeu de toate capcanele celui rău; căci Evanghelia “este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (şi se supune).

Putem judeca la ce mare pericol se expun oamenii din creştinătate când ne amintim că aproape toţi se ostenesc sub înşelarea lui Satan, prima dată enunţată către mama Eva în Eden — spre înşelarea şi căderea ei. El a spus atunci: “Hotărât că nu veţi muri”. De atunci încoace el şi-a menţinut poziţia şi majoritatea din poporul lui Dumnezeu crede afirmaţia lui Satan şi nu crede Cuvântul Domnului — susţinând că de fapt nimeni nu moare, ci atunci când aparent are loc moartea, persoana este astfel făcută “mai vie ca oricând”. Crezând că nimeni nu este de fapt mort, nu ne putem mira că creştinătatea respinge total doctrina Bibliei, că singura speranţă pentru o viaţă viitoare stă în promisiunea lui Dumnezeu a unei “învieri a MOR|ILOR”, şi o face absurdă pretinzând că este numai o înviere a corpului care a murit — despre care apostolul declară că nu va fi înviat niciodată — ci că este înlocuit cu un corp nou atunci când sufletul, fiinţa este înviată. 1 Corinteni 15:12-18 şi 36-38.

Ca dovadă a pericolelor din această direcţie observăm faptul că într-un număr foarte recent al publicaţiei “Ram’s Horn”, un ziar ortodox radical din Chicago, a fost publicată pe copertă, la exterior, o gravură colorată reprezentând o mamă creştină cu mâinile împreunate, rugându-se lângă un mic mormânt decorat cu flori, în timp ce chiar înaintea ei era arătat conturul ca o umbră al copilului ei apropiindu-se de ea. Editorul lui Ram’s Horn şi cititorii lui, la fel ca toţi ceilalţi creştini nominali care neglijează învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu asupra acestui subiect, sunt chiar pregătiţi pentru ca înşelările lui Satan să-i prindă în cursă.

Observaţi de asemenea următoarele, extrase din numărul din 2 ianuarie 1897 al publicaţiei The Philosofical Journal (spiritist). Sub titlul “Gândire Progresistă”, redactorul citează din discursul Rev. T. DeWitt Talmage din 6 decembrie 1896, după cum urmează:

“Chiar şi Talmage a progresat de la vechea credinţă şi acum crede în întoarcerea spiritului în această lume a noastră după moarte. În 6 decembrie el a ţinut o predică la Washington despre “Lumea Cerească”, arătând slujirea “celor plecaţi” în acea stare de existenţă. Ca răspuns la întrebarea: “Ce fac cei plecaţi acum?” el a spus: “La întrebarea aceasta este mai uşor de răspuns decât aţi putea presupune”, şi adaugă:

“Mâna lor şi-a uitat îndemânarea, dar spiritul are aptitudini tot atât de superioare celor cinci degete, după cum supranaturalul este superior umanului. Motivul pentru care Dumnezeu le-a luat ochiul şi mâna şi creierul a fost pentru a le da ceva mai flexibil, mai uşor de mânuit, mai îndemânatic, mai spornic”.

Dr. Talmage spune că spiritele, eliberate din corpul material, sunt “mai flexibile, mai îndemânatice”, şi “sunt tot la vechile lor ocupaţii”, dar cu aptitudini foarte mult îmbunătăţite. El argumentează acestea astfel:

“Vă puteţi imagina că acea afluenţă de aptitudini a dispărut şi s-a sfârşit la moarte? Cum să fie aşa, când ei se pot aştepta la mai mult şi când au o apreciere mai profundă a frumosului, şi stau chiar în mijlocul războaielor unde se ţes apusurile, curcubeele şi dimineţile de primăvară.

Sunteţi atât de mărginiţi încât să presupuneţi că deorece pictorul îşi lasă şevaletul, iar sculptorul dalta şi gravorul cuţitul, de aceea acel gust pe care şi l-au extins sau l-au intensificat timp de patruzeci sau cincizeci de ani este şters complet?

Aceşti artişti, sau prieteni ai artei, au lucrat pe Pământ cu material brut, cu un creier imperfect şi cu o mână slabă. Acum ei şi-au dus arta în libertăţi mai mari şi în perimetre mai largi.

Ei sunt încă la vechile lor ocupaţii, dar fără oboseală, fără limitări, fără piedicile atelierului terestru”.

Ca răspuns la întrebarea cu ce se ocupă medicii de când au trecut “dincolo”, el spune că “sunt ocupaţi în vechea lor profesie”, şi adaugă:

“Nu există nici o boală în cer, dar multă boală pe Pământ, multe răni în diferitele părţi ale domeniului lui Dumnezeu care să fie vindecate şi îngrijite. Acele suflete glorioase coboară, nu în cabrioleta înceată a doctorului, ci cu viteza fulgerului.

Nu puteţi înţelege de ce acel pacient s-a făcut bine după ce toţi doctorii pricepuţi au spus că trebuie să moară. Poate că l-a atins Abercrombie. Nu m-aş mira dacă s-ar fi întors să-i vadă pe unii din vechii săi pacienţi. Cei care s-au bucurat să vindece bolile şi vaiurile de pe Pământ, plecaţi la cer au revenit ca remedii bune”.

Apoi el propune altă întrebare: Ce fac acum toţi cei plecaţi — care în viaţa pământească au fost “ocupaţi şi şi-au găsit bucuria principală în a face bine”. El răspunde: Ei “îşi continuă munca”.

“John Howard vizitează închisori; femeile moarte din nordul şi sudul câmpurilor de luptă caută încă peste tot răniţi; George Peabody încă îi veghează pe cei săraci; Thomas Clarkson încă are grijă de cei înrobiţi — toţi cei care au făcut bine pe Pământ sunt mai ocupaţi de când au murit decât înainte. Piatra funerară nu este sfârşitul, ci punctul de plecare”.

După aceea el conchide cu acest limbaj foarte categoric:

“Am ţinut această predică pentru a vă arăta că prietenii voştri morţi sunt mai vii ca oricând; pentru a vă face să tânjiţi după cer; pentru a vă da o vedere lărgită a gloriilor care vor fi descoperite”.

Fără nici cea mai mică îndoială deci, Dr. DeWitt Talmage este spiritist. El nu pretinde acest nume, dar învaţă marile doctrine ale filosofiei noastre şi admite fenomenele logice ale întoarcerii spiritului ca să-i viziteze pe muritori — medicii spirite să-i atingă şi să-i vindece pe cei care au fost abandonaţi morţii de către medicii muritori — să-i viziteze pe cei din închisori pentru a le alina suferinţa — să-i vegheze pe cei săraci — să aibă grijă de cei înrobiţi — şi în această lucrare să fie “mai activi de la moarte încoace decât înainte!”

Dacă “cei plecaţi sunt mai vii decât au fost vreodată” — după cum afirmă Dr. Talmage în remarcile sale de încheiere — atunci este evident că el n-a greşit când a spus că “piatra funerară nu este finalul, ci punctul de plecare” — “uşa” spre viaţa pe un plan mai înalt, intrarea în starea activităţii fără sfârşit, a marilor posibilităţi şi a înaintării veşnice.

Dacă Dr. Talmage s-a gândit mai mult la aceste mari adevăruri decât la poziţia sa clericală, atunci ar trebui să se declare în mod deschis ca spiritist.

În toate bisericile se infiltrează repede filosofia spiritistă, şi curând ele trebuie, fie să adauge la crezul lor fundamental aceste mari şi însufleţitoare adevăruri, fie să se afunde în uitare în secolul al 20-lea, când ciclul evoluţiei va fi complet încheiat”.

Cine poate contesta logica redactorului spiritist când susţine că Dr. Talmage este un spiritist care se abţine de la recunoaşterea completă a identităţii sale? Cine se poate îndoi că sutele de mii de oameni care au citit acel discurs în numeroasele ziare care publică în mod regulat discursurile Dr. Talmage, au acceptat fiecare punct al sugestiei lui otrăvitoare, nescripturale, ca evanghelie; fiindcă este în deplin acord cu ceea ce au fost învăţaţi de la alte amvoane şi în special la serviciile funerare? Vai! Milioanele de creştini sunt gata, copţi pentru lucrarea rea a acestor spirite înşelătoare.

Observaţi următorul anunţ despre prestaţiile şi probele spiritiste date recent în Muskegon, Michigan: este prezentat cu litere de tipar şi ilustrat cu gravuri reprezentând forme neclare etc. — şi ne-a fost trimis prin providenţa Domnului chiar la timp pentru a-l menţiona aici. Sună astfel:

“Sala Operei, sub auspiciile Societăţii Filosofico-Religioase din Boston, Massachusetts, duminică seara, 11 aprilie 1897.

Materializări ale spiritelor, minunate viziuni supranaturale, bătăi spiritiste, scriere pe tăbliţe, mese şi scaune plutitoare, remarcabile dovezi ale minţii umane, o fiinţă umană izolată de obiectele înconjurătoare plutind în aer. Iată minunile de astăzi! Reflectaţi asupra marii întrebări a acestui ceas: Există o lume a spiritelor? Şi care este destinul omului? Vreţi să vă convingeţi că există o viaţă de apoi? Credeţi în nemurire? Credeţi într-o lume a sufletului? Sau credeţi că moartea sfârşeşte totul?

Dr. Loyd Cooke, asociat neîntrecut al mediilor spiritiste, asistat de mai multe medii renumite, va realiza la scenă deschisă unele dintre cele mai uimitoare materializări văzute vreodată în această ţară.

Unele dintre probele care au loc de obicei în prezenţa acestor medii sunt următoarele: O masă se ridică la 4-5 picioare de la podea şi pluteşte în aer. Mâini şi feţe de spirite sunt văzute clar şi sunt recunoscute de prietenii lor. O putere nevăzută cântă la chitară şi o trece împrejurul camerei. Mâini care se văd aduc flori şi le dau spectatorilor. Sună clopoţei, se cântă la harpe, şi alte probe de natură uimitoare au loc în prezenţa acestor medii minunate, dacă sunt respectate cu stricteţe condiţiile.

O noapte de manifestări uimitoare! Se trage vălul aşa încât toţi să poată privi în lumea spiritelor şi să vadă multe lucruri stranii şi senzaţionale.

Clerul, presa, eruditele sinoade şi concilii, filosofi şi oameni de ştiinţă înţelepţi, de fapt întreaga lume a calificat aceste idealisme filosofice a fi un lucru uluitor. Sunteţi puşi faţă în faţă cu spiritele. Un pian mare cântă fără să fie atins de vreun suflet viu. Şi multe forme spirituale pe scenă — uneori opt sau zece deodată — sunt o dovadă clară a autenticităţii acestor medii. Ele s-au perfecţionat timp de trei ani pentru scopul special de a demonstra faptele puterii spiritelor în plină lumină de gaz!

Puterile invizibile produc în mod constant manifestări noi şi uimitoare pentru a converti pe cei sceptici şi pentru a întări pe cei care cred. Vino şi convinge-te. Nu te lua după vorbele nimănui. Cercetează şi convinge-te cu ochii tăi. Lasă-te condus de propria ta raţiune. Nu crede nimic din ce auzi! Fiecare bărbat şi fiecare femeie are dreptul să vadă şi să gândească.

Mulţi întreabă: “Există vreun adevăr în spiritism?” Dacă veţi participa la această şedinţă cu aceste medii noi, nu vă veţi mai îndoi niciodată că spiritele revizitează Pământul şi pot fi văzute şi recunoscute de prietenii lor. Ele vor sta lângă voi şi vor da mâna cu oricine le va cere. Nu uitaţi, această şedinţă nu este ca celelalte la care aţi fost. Formele văzute aici nu se tem de voi, ci vor veni atât de aproape de voi încât nu vă veţi putea îndoi de identitatea lor şi vă vor convinge că nu sunt carne de pe acest Pământ. Nimeni care a participat vreodată la aceste şedinţe nu se poate îndoi de autenticitatea acestor medii. Nu uitaţi, acestea sunt medii dezvoltate de curând, tocmai sosite în acest loc, şi sunt recunoscute de către toţi cei care le-au văzut, că au cel mai puternic cerc care a fost adus vreodată în această ţară. Nu la întuneric, ci în plină lumină. Veţi simţi atingerea lor. Veţi vedea formele lor imateriale. În lumină clară, deplină! Vor fi folosite toate mijloacele posibile pentru a lămuri pe spectatori dacă aceste aşa-zise minuni sunt puse în scenă cu ajutorul spiritelor sau sunt rezultatul mijloacelor naturale.

Vor fi alese de către spectatori comitete pentru a ajuta şi pentru a raporta opiniile lor în ceea ce priveşte scopul şi provenienţa multor lucruri foarte ciudate care vor fi arătate în timpul serii. Aceasta se va face pentru ca fiecare persoană care va participa să poată afla adevărul cu privire la aceste probe, dacă ele sunt autentice sau sunt rezultatul unor trucaje experte. Uşile se deschid la ora 7:15. Programul începe la ora 8. Se va percepe o taxă mică de intrare”.

 

Spiritele organizează acum biserici

Constatând că bisericismul este popular şi că oamenii pe care ei încearcă să-i prindă în cursă cer o anumită doză de formalism, spiritiştii organizează “biserici” pentru “închinarea” şi “lauda Atotbunului” — numele pe care ei îl folosesc în loc de Dumnezeu. Dar deoarece spiritiştii avansaţi nu cred într-un Dumnezeu personal, acest nume reprezintă pentru ei doar toate spiritele bune, printre care îi numără pe Thomas Paine, Shakespeare, Iuda şi Nero, precum şi pe Cristos, Confucius şi Buda. În aceste “biserici” — “Spiritiste ”, “Teosofice ” şi “Creştin Ştiinţifice”, toate de acelaşi cult şi toate îndrumate (mulţi dintre adepţii lor fără să ştie) de acelaşi spirit conducător — Satan — predicatorii şi evangheliştii sunt în general femei, în contrast marcant (oricare ar fi explicaţia) cu acea cale urmată de Capul singurei şi adevăratei Biserici, Domnul nostru Isus — care a numit doisprezece apostoli şi şaptezeci de evanghelişti, toţi fiind bărbaţi.

Ziarele au dat o relatare a serviciului de botez spiritist de la “Prima Biserică a Spiritiştilor”, Pittsburg, duminică 13 decembrie 1896, de d-na Ida Whitlock din Boston, după cum urmează:

“Când părinţii şi naşii copiilor erau adunaţi, diaconii bisericii au adus o frânghie lungă împodobită cu flori, cu care i-au legat pe participanţii la ceremonie. D-na Whitlock i-a dat fiecărui copilaş un mic bucheţel de garoafe, luându-l dintr-un vas de argint. După ce a terminat această ceremonie, d-na Whitlock a luat alt vas de argint, şi, înaintând spre fiecare copil, a înmuiat în vas un trandafir şi a stropit feţele celor care urmau să fie botezaţi, spunând în acelaşi timp: “Eu, Ida Whitlock, printr-o putere încredinţată mie, te botez pe tine, Anna Marie Klotz, în numele Atotbunului”. Alderman Klotz, din Allegheny, este tatăl acestui copil”.

Puterea încredinţată doamnei Whitlock cu siguranţă nu era de la Tatăl, nici de la Fiul, nici de la Spiritul sfânt; şi suntem încredinţaţi că era de la cel care susţine toate probele, scamatoriile, minciunile şi obsesiile: “Potrivnicul vostru, Diavolul”. 1 Petru 5:8.

“În cămăruţe interioare”

Fratele Thori din St. Paul, Minn., ne-a trimis cartea de vizită a unui anume Dr. Snyder din acel oraş, care se prezintă a fi un spiritist creştin şi care pretinde că el şi alţii ţin şedinţe regulate în care Domnul ca fiinţă spirituală se arată ochilor lor muritori. El spune că aceste manifestări au fost văzute de aproximativ patruzeci de persoane. Trei dintre ei au primit “comuniunea” direct din mâna Domnului. Cartea de vizită primită conţine şaisprezece texte din Biblie, printre care sunt următoarele:

“Dumnezeu este duh”.

“Eu sunt Lumina lumii”.

“Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.” Ioan 14:21.

În partea de sus a cărţii de vizită sunt scrise cu litere mari de tipar aceste cuvinte:

“L-A|I VĂZUT PE DOMNUL? DACĂ NU, DE CE?”

Fratele Thori remarcă faptul că doctorul pare a fi foarte pios şi declară credinţă în răscumpărare şi în restabilire. Această întâmplare i-a amintit imediat fratelui Thori de afirmaţia din Studii în Scripturi, Volumul 2, pagina 158, care sună după cum urmează:

“Printre alte asemenea lucruri unii dintre ei învaţă că Cristos este prezent, şi nu ne îndoim că nu va trece mult şi vor ţine şedinţe la care vor pretinde că-L arată “în cămăruţe interioare”” (Mat. 24:26). Fratele T. a atras atenţia doctorului asupra acestei Scripturi şi asupra acestei aplicări a ei; dar el era atât de vrăjit de spiritele înşelătoare încât n-a putut face nici o aplicare a ei la propriile sale experienţe. A declarat că aceasta se referea la unii escroci ridicoli cum ar fi Schweinfurth.

Aici vedem mai mult din tactica lui Satan: el pune pe un escroc împotriva altuia. Câţiva oameni slabi la minte sunt amăgiţi ca să gândească şi să pretindă că ei sunt “unii dintre cei mari” ­— Cristoşi etc. — şi prin puteri hipnotice amăgindu-i pe unii la “cerurile” lor, dezgustă astfel pe oamenii mai raţionali, care, crezând că aceste înşelări împlinesc sfera avertizării Domnului nostru, nu sunt în gardă împotriva înşelărilor mult mai subtile ale spiritismului, care atrag tot mai mult pe zi ce trece.

Apoi iarăşi, credincios caracterului lui de înşelător ce este, Satan începe toate aceste prestaţii cu cei pe dinafară evlavioşi. El pune momeală în cârligul său când pescuieşte oameni. Se va constata că acei creştini care se conduc după propria lor voinţă, indiferent de moralitatea sau de credinţa lor, vor fi expuşi curselor marelui vrăjmaş. Supunerea totală a voinţei lor voinţei lui Dumnezeu, aşa cum este exprimată în Cuvântul Său, este absolut necesară pentru a învinge lumea, trupul şi diavolul.

 

“Nu suntem în neştiinţă de planurile lui”

Fără îndoială că unii vor fi surprinşi când vom afirma că după înţelegerea noastră “Ştiinţa Creştină”, “Teosofia”, “Mesmerismul”, “Clarviziunea” şi “Hipnotismul”, precum şi “Swedenborgianismul” sunt toate înrudite cu spiritismul şi sunt intenţionate de “spiritele înşelătoare” să subjuge şi să “aibă trecere” la diferite clase din omenire care se trezesc acum din amorţeala minţii, şi să le orbească ochii faţă de adevărul cu privire la Domnul şi la Cuvântul Său. 2 Corinteni 4:4.

“Ştiinţa Creştină” prin numele ei atractiv dar înşelător, nu mai puţin prin afirmaţiile ei mincinoase că nu există durere, nici boală, nici moarte, nici păcat, nici diavol, nici Mântuitor — şi nici nu este nevoie de unul — prin însăşi absurditatea pretenţiilor ei atrage pe cei curioşi; şi prin nevinovăţia ei aparentă şi prin “fapte bune” îi prinde în cursă pe cei care nu sunt în gardă şi care nu sunt instruiţi, care nu cunosc “adâncimile Satanei” (Apoc. 2:24). Procedurile lor pentru tratarea bolilor “imaginare” par inofensive, dar sunt oare tratamentele lor mai puţin de la demoni şi mai mult de la Dumnezeu decât cele ale spiritiştilor? În timp ce o credinţă curată în primele principii ale doctrinei lui Cristos nu trebuie înlocuită cu bunele moravuri, acestea din urmă trebuie totuşi considerate ca însoţitori ai fiecărei manifestări a favorii şi puterii divine. De aceea, toţi cei care tăgăduiesc pe Domnul nostru Isus ca Răscumpărătorul omenirii, “care Şi-a dat viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi”, nu sunt ai lui Dumnezeu, iar “lucrările lor uimitoare”, fie că sunt bune sau rele, nu trebuie puse pe seama puterii divine.

Unii ar putea întreba dacă Satan şi asociaţii lui pot fi acuzaţi pe de o parte de cauzarea bolii şi a morţii (Evrei 2:14), iar pe de altă parte de vindecarea bolnavilor şi scoaterea demonilor. N-ar părea aceasta să fie împotriva propriei sale împărăţii, ceea ce nici o fiinţă inteligentă nu poate presupune. “Dacă Satan scoate afară pe Satan, este dezbinat împotriva lui însuşi; deci, cum va dăinui împărăţia lui?” Matei 12:25, 26; Marcu 3:24-26.

Foarte adevărat; şi aceasta arată la ce strâmtoare este adus “stăpânitorul lumii acesteia” prin marea creştere a inteligenţei care a strălucit peste lume în ultimul secol. Demonii trebuie să se prefacă a fi “îngeri de lumină”, învăţători ai adevărurilor avansate şi medici buni, atât ai sufletului cât şi ai trupului, pentru a prinde din nou în capcană pe cei care caută pe Dumnezeu bâjbâind, poate Îl vor găsi (Fapte 17:27). Cuvintele inspiraţiei ne dau de înţeles că lupta lui Satan pentru a păstra controlul asupra omenirii va fi în mod deosebit disperată la sfârşit — înainte de a fi “legat” pentru o mie de ani ca să nu mai poată înşela neamurile. Apoc. 20:1, 2.

Aici va fi una din “puterile mincinoase” menţionate de apostolul Pavel, cărora poporul Domnului pentru a le face faţă va avea nevoie de “toată armătura a lui Dumnezeu, ca să se poată împotrivi în ziua cea rea” (2 Tes. 2:9-12; Efes. 6:11-13). Noi suntem acum în perioada în care apostolul ne previne să fim în mod special în gardă împotriva “duhurilor înşelătoare şi a unor învăţături ale demonilor” (1 Tim. 4:1). Aici apostolul Petru ne spune, să “aveţi grijă să nu vă lăsaţi târâţi îînşelaţiş de rătăcirea acestor nelegiuiţi şi să nu vă pierdeţi tăria” (2 Pet. 3:17). Prin urmare, Domnul ne spune să veghem şi să ne rugăm ca să scăpăm de amăgirile care vor fi atât de puternice încât “să înşele, dacă ar fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi” (Mat. 24:24). În vederea acestor preveniri, nu ne aşteptăm noi oare la “puteri mincinoase”, la minciuni din partea spiritelor rele? Ba mai mult; ne aşteptăm la mult mai multe în următorii câţiva ani decât au visat chiar şi spiritiştii până acum.

Puterile satanice, malefice

Dar dacă Satan şi credincioşii lui au cunoştinţă de mijloacele tămăduitoare şi de pricepere în aplicarea lor, să nu uităm că el are şi o mare putere malefică. Acest lucru a fost deja demonstrat. Să luăm cazul lui Iane şi al lui Iambre, al celebrelor medii şi magicieni din Egipt, care în prezenţa lui faraon au reprodus multe din minunile făcute de puterea divină prin Moise şi Aaron. Ei au putut să-şi transforme toiegele în şerpi; de asemenea au transformat apa în sânge; au făcut şi broaşte, deşi n-au putut reproduce plăgile păduchilor etc. Exodul 7:11, 22; 8:7.

Avem toate motivele să credem că spiritele decăzute au învăţat considerabil în cei patru mii de ani trecuţi, şi ele au astăzi o sferă a puterii mult mai mare. Suntem înclinaţi să credem că plăgile lăcustelor şi mulţimea dăunătorilor agriculturii, şi sporii şi microbii care îmbolnăvesc şi afectează viaţa omului şi a animalelor în timpurile recente, pot fi manifestări ale aceleiaşi puteri a răului. În mod asemănător, Satan este “domnul puterii văzduhului” şi este destul de răuvoitor aşa încât să-şi exercite puterile în măsura permisiunii divine. Aceasta poate justifica în parte marile inundaţii, cicloane şi tornade din anii recenţi.

Dar desigur, ar întreba unii, astfel de forţe ale naturii nu sunt lăsate în seama demonilor, nu?

Nu în întregime — desigur că nu; altfel ne-am putea îndoi că lumea ar mai putea fi locuită. Să luăm cazul lui Iov: de îndată ce restricţiile divine asupra lui Satan au fost retrase, el i-a mişcat pe sabeeni să fure vitele lui Iov şi să-i ucidă servitorii; a făcut să vină foc din cer, care a ucis şi a ars turmele de oi ale lui Iov; i-a trimis pe caldeeni să fure cămilele lui Iov şi în final a produs un ciclon care a lovit casa în care copiii lui Iov petreceau împreună, a distrus casa şi i-a ucis pe cei care o locuiau, şi de îndată ce i s-a permis, a atacat persoana lui Iov cu boală. Iov 1:9-2:7.

Nu există nici o îndoială că Satan şi legiunile lui sunt la fel de capabile şi dispuse ca în trecut să facă tot răul pe care înţelepciunea divină ar vedea potrivit să-l permită. De aceea rămâne numai să observăm că Dumnezeu a prezis că le va permite să aibă putere mare la sfârşitul acestui veac, şi a arătat motivul pentru care face aceasta. El ne spune că este pe punctul de “a-Şi vărsa mânia, va sufla focul furiei Sale” peste omenire, ca pedeapsă pentru păcat şi ca o corecţie în dreptate; pentru a umili omenirea şi a o pregăti pentru binecuvântările Împărăţiei Milenare. Toţi suntem familiari cu pedepsele prezise în cartea Apocalipsei care sunt pe punctul de a fi vărsate peste lume la sfârşitul şi în timpul judecăţii acestui veac. Plăgile care au venit peste Egipt au fost ilustraţii ale acestora — chiar dacă plăgile care vin sunt descrise în simboluri. Dar să ne amintim întotdeauna de grija lui Dumnezeu pentru poporul Său, de a-l păzi de orice calamitate care n-ar produce sub supravegherea divină unele lecţii sau experienţe valoroase; şi să ne amintim că El poate şi vrea să ţină sub control mânia oamenilor şi a demonilor şi să restrângă restul care ar împiedica marile Sale scopuri.

Următoarele cuvinte ale Rev. A. B. Simpson sunt chiar la subiect:

“Se spune de asemenea că practicile spiritismului şi ale magnetismului animal, ale clarviziunii etc. sunt urmate de vindecarea bolilor. Nu vom nega că în timp ce unele din manifestările spiritismului sunt escrocherii, există unele care fără îndoială sunt supranaturale şi sunt produse de forţe pentru care ştiinţa fizicii nu are nici o explicaţie. N-are nici un rost a se încerca înfruntarea acestui monstru înspăimântător al spiritismului, în care, după cum spune Joseph Cook, se află, poate, marele DACĂ al viitorului imediat al Angliei şi al Americii, cu o negare grăbită şi superficială a faptelor, sau cu o explicare a lor ca trucuri ale prestidigitaţiei. Ele sunt adesea fără îndoială reale şi supranaturale. Ele sunt “duhuri de demoni care fac semne”, adunând pe oameni pentru Armaghedon. Ele sunt forţele reînsufleţite ale magicienilor egipteni, ale oracolelor greceşti, ale haruspiciilor romani, ale vracilor indieni. Ele nu sunt divine, nu sunt atotputernice, dar sunt mai mult decât omeneşti. Domnul nostru ne-a avertizat în mod expres în privinţa lor, şi ne-a spus să le încercăm, nu după puterea lor, ci după roadele lor, după sfinţenia lor, după umilinţă şi după omagierea numelui lui Isus şi a Cuvântul lui Dumnezeu; şi însăşi existenţa lor face, cu atât mai imperativ, ca noi să fim în stare să prezentăm împotriva lor forţele vii ale unui creştinism sfânt — asemenea toiagului lui Moise care le-a înghiţit pe ale vrăjitorilor şi la sfârşit a redus la tăcere puterea lor limitată”.

În concluzie, să asculte Israelul spiritual Cuvântul DOMNULUI către Israelului trupesc:

“După ce vei intra în ţara pe care DOMNUL Dumnezeul tău ţi-o dă, să nu te înveţi să faci după UR<CIUNILE NEAMURILOR ACELORA. Să nu se găsească printre voi nimeni care … FOLOSEŞTE GHICIREA, nici un prezicător al viitorului, sau care face farmece, sau cititor în stele, sau descântător, nimeni care să întrebe pe cei care cheamă duhurile sau spiritist, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea DOMNULUI; şi din cauza acestor urâciuni, DOMNUL Dumnezeul tău îi va izgoni dinaintea ta”. Deuteronomul 18:9-12.

“Dacă vi se zice însă: “Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc şi care mormăie”, răspundeţi: “Nu va ÎNTREBA OARE un popor PE DUMNEZEUL SĂU? Va întreba el pe cei MOR|I pentru cei VII? La lege şi la mărturie!” Căci, dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.” Isaia 8:19-20.

 

Rapoarte recente asupra spiritismului

Cele ce urmează au fost publicate în Turn pe părţi, în câteva numere din iunie şi iulie 1897. De atunci, mulţi care le-au citit au trimis rapoarte de confirmare. Printre cele suficient de interesante pentru publicare sunt cele pe care le dăm în continuare.

În Allegheny Record din 9 septembrie 1897 este raportată o adunare religioasă în aer liber a spiritiştilor şi teosofilor, de către o doamnă din Allegheny care spune:

“Mărturisesc sincer că n-am petrecut două săptămâni mai fericite decât cele petrecute în aşa­-zisa “pepinieră a spiritismului, de la Cassadaga Camp, Lily Dale, N. Y.”

Dacă noi ca creştini ne-am putea deschide inimile faţă de adevărul prezentat acolo în această sesiune a unor astfel de intelecte uriaşe cum sunt Lyman C. Howe din Fredonia, judecătorul Richmond din Meadville, Dr. Hicks din New York, d-na Carrie E. Twing din Westfield, N. Y.; d-na Sheets din Michigan, Annie Besant şi alţii — dacă, repet, învăţăturile tuturor acestor reprezentanţi ai credinţei ar putea fi primite în inimi sincere, fără prejudecăţi, atunci ar fi aşa o expansiune sufletească, încât ar trece de limitele înguste ale inteligenţei ortodoxe medii, iar spiritismul, în loc să fie evitat ca ceva anormal sau sinistru, nevrednic de gândirea şi atenţia unei minţi inteligente, ar primi cel puţin avantajul unei încercări corecte.

Mă întreb câţi din cei care sunt legaţi de prejudecăţile ortodoxe ştiu că această credinţă este fondată pe principii fixe asemenea timpului însuşi, şi că cercetătorii sinceri vor găsi că aceşti ucenici ai spiritismului depăşesc sfera de cunoştinţe a criticilor lor creştini (?) în chestiuni care aparţin de dezvăluirea vieţii pe un plan mai înalt?”

Despre învăţătorii teosofi actuali ea spune:

“Printre instructorii cei mai renumiţi erau domnul şi doamna de’Ovies, Julian Segunda de’Ovies, delegat pentru America al Ordinului Bhagavat-Gita, cunoscut mai bine ca “Ordinul celor Optzeci”, cel mai vechi ordin al adepţilor ocultelor din lume, care este maestrul suprem al ordinului Cairo, Egipt. El învaţă psihologia practică, puritatea, cumpătarea în toate lucrurile, iubirea pentru omenire şi sinceritatea; să ne cunoaştem pe noi înşine, ca să putem atinge starea perfectă de bărbaţi şi femei, şi să ne apropiem tot mai mult de lumina cosmică, din care noi suntem doar scântei; să dezvoltăm divinitatea în noi, pentru a putea vindeca pe bolnavi şi a mângâia pe suferinzi, exact cum a făcut marele mediu, Isus din Nazaret.

Prin meditaţie şi concentrare pentru a avea viziuni şi a primi impresii, omul poate fi inspirat divin şi îndrumat de înţelepciune în toate lucrurile. Spaniolul Mahatma de’Ovies învaţă meditaţia, concentrarea, psihometria, magnetismul şi arta vindecării, citirea caracterului, hipnotismul, clarviziunea, ştiinţa respiraţiei, ştiinţa mâncatului şi orice altă ramură a psihologiei oculte. După fiecare curs de lecţii se formează cercuri pentru dezvoltarea acestor puteri. Această ştiinţă împrăştie eroarea orbirii, aşa încât omul să poată vedea fără ochi — domnul de’Ovies poate dovedi aceasta oricând şi în orice condiţii. Mahatma pretinde că puterile sale sunt universale, că fiecare bărbat şi fiecare femeie, în afară de debilii mintal sau degeneraţi, posedă aceste daruri oculte. Bhagavat Gita are în prezent peste 2.000 de membri în Statele Unite. Domnul de’Ovies a fondat câteva societăţi de cercetare în America, ultima la Buffalo, N. Y.”

Aşa sunt “pruncii în Hristos” ademeniţi la rău de către cei care “cunosc “adâncimile Satanei”” şi uneltirile lui ca să-i prindă în capcană.

 

Creşterea spiritismului

O corespondenţă de presă în privinţa altei reuniuni religioase spiritiste, publicată în Toledo Blade, spune după cum urmează:

“Anderson, Ind., 2 august. Statistici primite recent la tabăra de stat a spiritiştilor din Chesterfield arată creşterea spiritismului în Statele Unite în ultimii patru ani. Această creştere a fost foarte rapidă, şi acum spiritismul este reprezentat de 52 de asociaţii de stat cu un număr de membri activi de 235.000 şi 400 de medii recunoscute. Statele în care există asociaţii sunt: Ohio, Indiana, Michigan, Massachusetts, Connecticut, Wisconsin, Minnesota, Colorado, Maine, Oregon, California, Florida, Louisiana, Vermont, New York şi New Hampshire. Spiritiştii pretind a fi 2.000.000 de credincioşi”.

 

Înşelarea unui tată

Un cititor al Turnului, după ce a citit articolele despre spiritism, scrie după cum urmează:

“După moartea mamei mele, tatăl meu s-a căsătorit cu o femeie care era mediu spiritist, şi de atunci a încercat să mă convingă în legătură cu spiritismul. Mi-a dat în mod repetat relatări de la şedinţele de materializare la care a participat el, atât în casa lui cât şi în alte locuri. El a spus că a văzut până la cincisprezece spirite prezentându-se deodată, atât adulţi cât şi copii, în timp ce mediul stătea în cabinetul ei în prezenţa audienţei. A spus că uneori vedea un nor ceţos care apărea lângă tavan şi care cobora treptat spre podea, prinzând formă în timp ce cobora, până când stătea pe podea o fiinţă umană solidă, palpabilă, şi îţi strângea mâna. Mâna era la fel de palpabilă la strângere ca şi a mea. El spune că fiicele sale moarte (surorile mele) şi alţi prieteni care sunt morţi i s-au arătat lui astfel, îmbrăcaţi în alb curat. Uneori ele materializau o eşarfă de dantelă sclipitoare şi o ţineau sus şi o scuturau în faţa lui; acestea stăteau alături de el sau pe genunchii lui şi îşi puneau braţele în jurul gâtului lui şi discutau cu el despre casa lor cerească, despre frumuseţile ei, despre florile ei frumoase etc., şi despre viitorul lui şi despre grija lor pentru el. În final ele spuneau: “Ei bine, trebuie să plecăm” — şi mâna pe care el o ţinea strâns într-a sa începea să se piardă, corpul se rarefia până când obiectele din cameră puteau fi discernute prin corpul aproape transparent; apoi dispăreau, uneori coborând prin podea. Tatăl lui (bunicul meu) care a fost medic la viaţa sa, spune el, a scris prin medii reţete de medicamente pentru el etc.

Tatăl meu ne-a spus lucruri pe care i le-a spus soţia sa mediu — chestiuni despre familia noastră — care într-adevăr ne-au surprins, deoarece ştiam că n-avea de unde să le ştie decât prin mijloace supranaturale, dar am văzut de-a lungul anilor de observare a spiritismului destul din urâciunile lui pentru a ne convinge de originea lui satanică, şi ca atare eu n-am avut niciodată mare credinţă în el şi în final am învăţat să-l detest. Şi de când am văzut lumina adevărului actual, aşa cum o vedem acum, ne dăm seama mai bine decât oricând de răutatea şi de natura lui demonică. Am văzut de mai multe ori medii “sub control” şi am observat ce deplin sunt făcute acestea victime ale demonilor care le posedă în astfel de momente — nefiind conştiente de starea lor sau cel puţin în stare să-şi controleze cuvintele şi acţiunile. Expresia lor facială în acele momente este foarte stranie”.

Un cleric episcopal scrie:

“Turnul vorbeşte în câteva numere trecute despre spiritism şi menţionează mediile clarauzitoare. Trăiesc singur ca misionar în Burma de câţiva ani; şi de când soţia şi băieţelul meu au adormit, în 1889 şi 1890, am fost singur şi m-am ocupat într-un fel de cercetarea magnetismului animal în legătură cu transmiterea gândului la distanţă şi, îmi pare rău să adaug, de “transferarea senzaţiilor”. După ce am practicat aceasta (detestând spiritismul, deşi nu ştiu de ce şi fără să fac legătura între acestea două) am auzit deodată într-o după-amiază voci în jurul meu, care au continuat de atunci mai mult sau mai puţin; şi acum vă scriu să-L imploraţi pe Iehova să aibă milă de trupul meu şi să-l facă “sanctuarul lui Dumnezeu prin spirit”, înlăturând orice spirit necurat care ar putea locui în el şi dându-mi har şi putere să rezist, să fug sau să mă eliberez de orice influenţă sau putere sau control pe care Satan le-ar putea avea asupra mea”.

 

Opiniile unui fost spiritist binecunoscut

Rev. W. H. Clagett, preşedintele Consiliului de Împuterniciţi ai Universităţii Presbiteriene din Texas, care odată a fost spiritist, a ţinut recent o conferinţă în Sala Asociaţiei de la Brooklyn, N. Y., în faţa unui public larg. Brooklyn Eagle dă următorul raport asupra conferinţei:

“Dr. Clagett a spus că el nu venise doar să amuze pe spectatori, nici să le spună poveşti. El voia să meargă mai adânc de atât. “În mod deschis”, a continuat el, “n-am nici o speranţă să convertesc pe spiritiştii convinşi. Din fericire sau din nefericire, soarta a făcut să văd multe în legătură cu spiritismul. Am crezut ferm în el timp de ani de zile, adesea fiind mediu în şedinţele mai private. În această chestiune există un interes mai adânc decât cred mulţi creştini. Spiritismul este una din cele mai mari puteri pentru rău în lume. Cei mai mulţi dintre voi veţi fi surprinşi când vă voi spune că în Statele Unite sunt între 900.000 şi 1.000.000 de adepţi. Nu ne putem scăpa de acest rău incipient numai denunţându-l; trebuie să-i informăm pe oameni. Eu cred că există astfel de lucru cum este comunicarea între oameni şi spirite. Cred că există spirite reale în legătură cu spiritismul modern. Mulţi s-au mirat de puterea spiritismului de a induce în eroare oameni inteligenţi. Unii dintre voi vă veţi aminti că acum câţiva ani Dr. Kettles, supraveghetorul tuturor şcolilor publice din New York, şi-a recunoscut credinţa în spiritism. Acesta apelează la unul din cele mai puternice simţăminte ale inimii omului — iubirea noastră pentru cei morţi. Unde sunt aceşti iubiţi? Mai există ei încă? Care este natura acelei existenţe? Pentru cel care respinge Biblia aceste întrebări nu au răspuns. Totul este întuneric, şi când sufletul încearcă să pătrundă întunericul, strigă cu cea mai intensă dorinţă: “Unde eşti?” Satan, sub forma spiritismului, se oferă să-l aducă pe cel iubit înapoi ca să-i putem auzi vocea şi să-i vedem faţa în realitate”.

Apoi iarăşi, spiritismul vine la noi ca o religie nouă. El îşi propune să fie un sistem de filosofie religioasă. Îşi ia sarcina să rezolve întrebarea: “Dacă un om moare, va trăi el iarăşi?” Atacând sufletul în acest fel subtil şi plauzibil, nu este surprinzător că Satan sub forma spiritismului îi duce pe mulţi în rătăcire. …

Dr. Clagett a caracterizat spiritismul ca absurd şi degradant. “A gândi”, a spus el, “că o soţie sau o mamă, chiar dacă ar putea comunica cu noi cei de pe pământ, s-ar duce la o femeie pe care n-a cunoscut-o, şi cu care nu s-ar fi asociat chiar dacă ar fi cunoscut-o, şi i-ar spune lucrurile cele mai sacre — ideea este degradantă şi dezonorantă! Spiritismul este o escrocherie, două treimi din el fiind diavolul la a doua mână, iar restul diavolul la prima mână””.

 

Experienţele unui autor, fost spirit­ist

Într-o carte publicată recent, intitulată “Puterile Văzduhului”, autorul, un fost mediu, relatează câteva experienţe ciudate cu spiritele. Dăm această relatare a experienţelor lui cu un spirit care pretindea a fi Domnul şi care i-a dat de înţeles că el, mediul, urma să fie foarte folosit pentru convertirea lumii, şi că va ocupa o poziţie foarte asemănătoare cu aceea a Domnului la prima Sa venire, cu excepţia faptului că el va fi binecuvântat cu succese minunate şi miraculoase. Cităm:

“M-am simţit fericit, foarte fericit cu Isus lângă mine, cum am crezut eu cu adevărat. Pe măsură ce înaintam cu scrisul, mă simţeam cu atât mai sigur că era adevărat, deoarece stilul şi dicţia indicau o minte şi o inimă curate”. Mai târziu spiritul a spus: “Eu sunt Tatăl şi Dumnezeul tău. … Sunt Atotputernicul, Creatorul tuturor lucrurilor. În acest fel am vorbit patriarhilor din vechime — lui Adam, lui Noe, lui Avraam, lui Moise şi altora”. Aceste cuvinte l-au făcut pe mediu să tremure de frică. Spiritul a spus apoi: “Nu-ţi fie frică … eu sunt Creatorul şi Tatăl tău, şi tu eşti fiul meu — dragul meu fiu; fiu prin creaţie dar şi prin răscumpărare; de aceea nu trebuie să te temi”. Apoi spiritul a continuat zicând: “Te-am ales ca să-mi fii cel de-al doilea Cristos; L-am ales pe Isus, Fiul meu, să te înveţe şi să-ţi dea înţelepciune în toate lucrurile — ca să-mi faci voia în marea lucrare de mântuire a omului”.

Apoi spiritul l-a instruit pe mediu să se asocieze cu un anumit prieten cleric în calitate de ajutor al său în marea lucrare de mântuire a sufletelor şi a spus: “Deoarece rasele anglo-saxonă şi germană au devenit atât de sensibile încât spiritele pot să le influenţeze minţile şi în multe cazuri să le controleze trupurile, am hotărât să introduc o nouă dispensaţie şi în acest scop te-am chemat pe tine şi pe prietenul tău ca să deschideţi şi să pregătiţi calea pentru introducerea ei. Fii smerit, roagă-te şi fii credincios şi totul va fi bine. Să-ţi mai spun încă o dată: fii smerit, smerit ca un copil înaintea lui Dumnezeu”. Spiritul cel rău s-a străduit să-l facă să creadă în “convertirea lumii la Dumnezeu” prin mijloacele sale, acest om fiind dintr-o dată reprezentantul lui Cristos ca să facă lucrarea de mântuire a lumii la a doua venire a Lui. Ca să-l facă să nu vegheze, l-a prevenit spunând:

“Spiritele rele sunt pretutindeni în jurul tău. Locul în care stau ele până la judecată este aerul sau atmosfera pământului; şi ele lucrează în fiii neascultării imprimând sau introducând în mintea lor gânduri şi dorinţe rele şi egoiste; şi de asemenea aprinzându-le pasiunile, făcându-i adesea să comită cele mai atroce fapte. … În lume există un conflict continuu, după cum ştii, între aşa-zisele puteri ale întunericului şi puterile luminii. … Din cele spuse se poate deduce progresul lent făcut în lume de evanghelia mea de la înălţarea mea. … Preaiubitul meu servitor, Judson, a petrecut mulţi ani în ţinuturi păgâne până să fi salvat şi să fi adus la Dumnezeu un singur păgân”.

Mediul a gândit că numai o fiinţă bună ar vorbi în acest fel, de aceea spiritul trebuia să fie ceea ce pretindea a fi, ori altfel era un mare înşelător şi o fiinţă foarte rea. Totuşi el continua să fie tulburat de îndoieli în privinţa comunicărilor remarcabile pe care le primea. Atunci spiritul a continuat spunându-i:

“Se pare că te îndoieşti în privinţa chemării tale; nu trebuie, nici o clipă. Lansează-ţi bărcuţa pe oceanul mare al iubirii infinite a lui Dumnezeu şi vei găsi ajutor şi mângâiere. Adevăratul secret al succesului în orice afacere este să arzi de zel. Nu trebuie să-ţi fie frică să începi. Acum înţelegi legea care controlează forţele morale, care poate fi exercitată asupra copiilor oamenilor.

În concluzie, voi spune că plănuiesc să-i chem mai întâi pe evrei şi apoi neamurile. Aşa că mai întâi vei începe la New York. Acolo vei fi ajutat de domnul Beecher şi de alţii, şi apoi vei continua în Palestina unde ne vom întâlni şi îţi voi da succes”.

“În timp ce meditam la aceste lucruri, acea “voce blândă” a venit iarăşi la mine spunându-mi: “Eu sunt Domnul Dumnezeul tău şi am o lucrare să-ţi încredinţez. Trebuie să-mi chem poporul, pe evrei, pentru a pregăti marele eveniment care va avea loc în curând, şi am aranjat ca tu să mergi la New York şi să te întâlneşti acolo cu domnul Beecher, care te va ajuta mult în munca ta de adunare a vechiului meu popor la Ierusalim, ca să-i pregătesc pentru convertire şi să-i fac potriviţi pentru Împărăţia cerului. Vei pleca de acasă fără să ştie familia ta şi vei porni spre un loc spre care te voi îndruma eu.

Eu sunt judecătorul întregului pământ; eu, Domnul, te-am chemat ca să avertizezi pe toţi oamenii să fugă de mânia care va veni. Ziua judecăţii se apropie, când toţi oamenii, mici şi mari, vor sta în faţa tronului meu. De aceea fii harnic, fii credincios şi fă cum îţi poruncesc, şi mare-ţi va fi răsplata. I-ai părăsit pe cei pe care i-ai iubit, dintre care mulţi se află în lanţurile nelegiuirii. Acum fixează-ţi atenţia asupra acelora a căror convertire o doreşti atât, şi în timp ce te rogi eu voi pecetlui inima lor cu convingere şi vor fi convertiţi de dragul tău chiar în timp ce vorbeşti”.

Mi-am concentrat mintea cu adâncă şi copleşitoare emoţie asupra unei persoane faţă de care aveam un interes deosebit. M-am rugat până când lacrimile şi suspinele mi-au înăbuşit glasul, când aceeaşi şoaptă solemnă, blândă, a venit la mine iarăşi distinctă zicând: “Rugăciunea ţi-a fost ascultată: prietenul tău este convertit şi acum se bucură cu o bucurie de negrăit şi plină de slavă”.

“Fiul meu”, a spus vocea solemnă iarăşi, “concentrează-te asupra unei alte persoane şi o voi binecuvânta din nou de dragul tău”. Am început iarăşi cu aceeaşi simplitate copilărească a rugăciunii ca înainte, concentrându-mă în mod distinct asupra persoanei care doream să fie convertită, şi după câteva momente de implorare adâncă am auzit iarăşi vocea spunând: “Fiule, rugăciunea ţi-a fost ascultată şi prietenul tău este fericit în iubirea mea”.

Astfel am continuat timp de multe ore, inima mea devenind din ce în ce mai interesată de lucrare şi umflându-se de iubirea lui Dumnezeu pe măsură ce continuam să mă concentrez asupra celor a căror mântuire a sufletelor îmi era scumpă. La urmă vocea solemnă mi-a spus: “Nu mai ai alte rude şi prieteni asupra cărora să-ţi fixezi mintea în rugăciune?” I-am răspuns: “Nu mă măi pot gândi la nimeni altcineva”. “Atunci”, mi-a spus vocea, “concentrează-te asupra oricărui om neevalvios pe care ţi-l alegi şi eu te voi asculta şi îl voi binecuvânta de dragul tău”.

Mi-am reînnoit atunci rugăciunea cu lacrimi în ochi, concentrându-mă asupra unuia, apoi a altuia din cei pe care-i ştiam că sunt cei mai răi în nelegiuire. La sfârşitul fiecărei cereri a venit răspunsul: “Cererea ta a fost ascultată şi cel pentru care te-ai rugat este printre răscumpăraţi”. Aceasta a continuat poate încă o oră, când, nemaiputând din cauza extenuării, m-am retras şi am dormit ca un prunc la sânul mamei.

Pe când lumina slabă a dimineţii se furişa pe fereastră, am auzit iarăşi vocea blândă spunându-mi: “Scoală-te, fiule, şi ascultă veştile cele bune. Cei pentru care te-ai rugat sunt fericiţi în dragostea mea, se bucură în speranţă şi au auzit despre misiunea ta şi vin să se bucure cu tine şi să-ţi ureze drum bun”.

După ce mi-am făcut toaleta şi am aprins focul, am cerut să mi se servească micul dejun în cameră. Când m-am aşezat la masă şi fiind pe punctul de a-mi începe masa, vocea a spus în cel mai amabil şi mai dulce mod: “Nu trebuie să te simţi jenat de prezenţa mea; n-am fost eu mereu cu tine? Nu-ţi cunosc fiecare gând, fiecare cuvânt şi faptă? Cere binecuvântarea asupra mesei ca de obicei, exact ca şi cum n-aş fi prezent personal, fiindcă, deşi nu sunt prezent pretutindeni în persoană, totuşi sunt prezent pretutindeni prin puterea şi înţelepciunea mea omnipotente”.

Terminându-mi masa, vocea Atotputernicului, cum credeam eu, a spus: “Această zi va fi pentru acest loc o zi cum n-au mai fost altele înainte. Dumnezeu este în acest loc şi ei nu ştiu. Acum am să şoptesc în mintea fiecărui om, aşa cum ţi-am şoptit ţie prin vocea blândă, şi le voi spune: “Pregătiţi-vă să vă întâlniţi cu Dumnezeul vostru la judecată”, şi auzind aceasta ei se vor aduna în două biserici diferite ca să se roage; în acelaşi timp cei convertiţi pentru care te-ai rugat noaptea trecută vor sosi acolo şi se vor alătura bucuriei generale şi vor striga după milă, şi astfel valul mântuirii, început atât de uimitor în locul acesta, se va extinde asupra întregului pământ, fiindcă ziua aceea se apropie, ziua cea mare şi înfricoşătoare, când toţi oamenii vor primi potrivit cu faptele făcute în trup. Între timp tu poţi să mergi şi să-l chemi pe domnul A——, care este slujitorul meu şi un om evlavios. Îl vei găsi la biserica sa pregătindu-se pentru adunarea cea mare a oamenilor”.

Am fost atât de mişcat de aceste veşti bune şi de promisiunea mântuirii atâtor suflete aflate pe calea pierzării, încât lacrimile îmi curgeau din ochi în voie. În această stare a minţii am coborât la intrarea principală a hotelului, cea dinspre stradă. Uitându-mă împrejur, n-am văzut nici o agitaţie deosebită; dar gândindu-mă că Dumnezeu lucrează în linişte cu fiecare inimă, am mers mai departe cu aşteptarea certă că voi găsi pe slujitorul bisericesc la biserica numită şi mulţi adunaţi pentru închinare.

Ajungând la biserică, spre uimirea mea, am găsit uşile închise şi nici măcar o persoană înăuntru sau în apropierea clădirii. L-am găsit curând pe slujitor acasă la el, şi spre uimirea mea şi mai mare, m-a informat că nu trebuia să fie nici o adunare în acea zi. M-am întors la hotel, aşteptându-mă ca până atunci cei pentru care m-am rugat şi care, credeam eu, se bucurau în speranţa conştientă a păcatelor iertate, să fie sosiţi, dar din nou am fost amarnic dezamăgit.

Urcând la mine în cameră, l-am întrebat pe Domnul de ce acest eşec ciudat. La care vocea mi-a răspuns cu aceeaşi şoaptă distinctă şi clară: “Eşecul este pricinuit de conduita răutăcioasă a spiritelor rele, care în ultima vreme şopteau în urechile oamenilor, ceea ce i-a încurcat şi nu recunosc în şoapta mea susurul blând al Atotputernicului”.

“Dar”, am zis eu, “ce va fi cu numele tău cel mare?”

Vocea a răspuns zicând: “Voi înlătura din minţile lor toată amintirea acestui eşec şi vor şti că eu sunt Domnul; că la mine nu există schimbare sau umbră de mutare. Dar tu, fiule, îţi vei continua misiunea chemându-i pe evrei, ca şi cum acest aparent eşec n-ar fi avut loc”.

“Dar”, am răspuns eu, “nu am cele necesare ca să ajung la New York”.

“Da, fiule, dar eu am luat toate măsurile necesare împotriva tuturor împrejurărilor de acest fel, influenţându-l pe un om bogat din oraşul New York să telegrafieze la banca din acest loc ca să-ţi furnizeze toate fondurile necesare. Nu fi necredincios, ci crede”.

Aceasta mi-a liniştit mintea, mi-a redat încrederea şi am plecat imediat la bancă. Păşind spre ghişeu, am întrebat dacă o anumită persoană, şi i-am spus numele, care locuieşte acum în New York, a telegrafiat băncii lui pentru a pune bani în contul meu. Omul m-a asigurat că nu s-a primit nici o telegramă.

Din nou am întrebat de cauza eşecului. Aceeaşi voce misterioasă mi-a răspuns zicând: “Cauza eşecului este aceeaşi care le-a produs şi pe celelalte; dar”, a urmat vocea, “eu sunt Atotputernicul. Am putere să omor şi să dau viaţă, şi am să-i judec pe aceia care s-au opus scopurilor mele; de aceea păstrează-ţi speranţa şi toate vor fi îndreptate”.

Totuşi aveam încredere în simţurile mele. Eram sigur că auzisem vocea şi nu mă puteam forţa să cred că se putea găsi vreo făptură de sus sau de jos care să îndrăznească să personifice sau să pretindă a fi Atotputernicul Însuşi. M-am gândit de asemenea la comunicările pe care le primisem. Mi-am amintit de mila adâncă ce le însoţea şi de asigurările blânde care mi s-au dat; şi însumându-le pe toate, am avut impresia profundă că nu puteam fi înşelat.

În timp ce meditam astfel, vocea a rostit aceste cuvinte: “Întoarce-te acasă şi totul va fi bine”. Ascultând de poruncă, pusesem imediat în vânzare locuinţa unde stătusem.

Brusca mea dispariţie de acasă produsese nu puţină mirare printre prieteni şi rude, dar prezenţa mea i-a liniştit repede. Cât de puţin înţelegeau ei adevărata cauză a absenţei mele, m-am gândit eu”.

Mediul a ajuns în cele din urmă la concluzia că fusese înşelat de spiritele rele. El continuă:

“Cititorul ar putea presupune că aşa-zisa inteligenţă divină care m-a urmărit atâta vreme şi care m-a înşelat într-un mod atât de grosolan, fiind descoperită că nu erau decât draci îmbrăcaţi ca îngeri de lumină, m-a lăsat şi n-a mai apărut niciodată. Dar nu aşa s-a întâmplat. În ceea ce priveşte abilitatea lor de a-mi influenţa mintea, am aflat că ei aveau chiar mai multă putere şi că aceasta creştea cu fiecare zi.

îAceasta reprezintă o parte din pericol: voinţa care la început este puternică şi pe deplin în stare să reziste la astfel de avansuri îşi pierde treptat puterea şi devine din ce în ce mai slabă cu fiecare cedare.ş

Imediat ce mi-am dat seama că am fost înşelat, m-am scufundat în însăşi groapa deznădejdii. Speranţele mele, care se ridicaseră până la al şaptelea cer, au fost spulberate în cea mai adâncă groapă. Înşelătorul meu invizibil a continuat să mă flateze încă câteva zile — că Dumnezeu se găsea atât în întunericul acestei dezamăgiri, cât şi a celor mai luminoase speranţe din zilele dinainte”.

În cele din urmă fiind pe deplin convins de înşelăciunea acestor spirite, el a refuzat să se mai lase sub controlul lor. Atunci ele, ca răspuns la întrebările alăturate, au făcut confesiunea următoare:

“Mai întâi prin primele comunicări te-au făcut să crezi că spiritismul nu este decât solul gloriei milenare. Acestea au fost într-adevăr mari şi au fost făcute cu scopul precis de a te face să crezi că erau din partea lui Isus Cristos şi a lui Dumnezeu Însuşi. Ar fi trebuit să bănuieşti aceasta. În toate cârligele se află o momeală foarte poleită.

Întrebare: Învăţăturile pe care le învaţă spiritiştii nu sunt în general numite în Scripturi doctrinele demonilor şi ale dracilor?

Răspuns: Da, într-adevăr, sunt învăţături ale dracilor şi ale demonilor, deoarece în general resping învăţăturile lui Isus Cristos şi ale apostolilor şi ale urmaşilor lor. A. J. D. a fost inspirat după cunoştinţa mea certă de către prinţul demonilor, sau, cu alte cuvinte, de către cel mai inteligent demon care aparţine puterilor văzduhului. “Filosofia lui armonioasă” a fost scrisă în întregime sub influenţă demonică. În lucrările lui nu există Isus Cristos sau vreo altă doctrină învăţată de Isus — ele sunt fără Cristos, sau anti-Cristos. … spiritismul a fost conceput în păcat şi a fost născut în nelegiuire. Este un stârv — un stârv care va fi o duhoare, pentru binele întregului pământ.

Întrebare: Dar nu vă aşteptaţi să fiţi mai buni?

Răspuns: Niciodată. Suntem cioburile creaţiei morale a lui Dumnezeu, lepădaţi ca să fim nimiciţi, după câte ştim noi.

Întrebare: Dar morţii pioşi nu îi înconjoară pe cei aflaţi încă în trup păzindu-i de influenţele răului?

Răspuns: Dacă o fac, noi nu-i vedem niciodată. Nu vedem nimic în jurul celor pioşi, după cum nu vedem nici lângă cei răi. Dar noi suntem adesea în jurul lor, insuflându-le în minte unele gânduri necredincioase sau atee, ca să vedem cum le vor primi. Ne desfătăm când îi tulburăm şi îi enervăm, aşa cum facem cu tine.

Întrebare: Cum îşi petrec cea mai mare parte a timpului locuitorii lumii tale?

Răspuns: Cea mai mare parte a timpului o petrecem, de la descoperirea comunicării prin medii, pentru dezvoltarea mediilor, făcând experimente pishologice cu ele şi comunicând prin ele.

Întrebare: Nu credeţi că şi spiritele bune dezvoltă medii şi comunică prin ele ca şi voi?

Răspuns: Cred că nu: credem că suntem justificaţi la concluzia că nici oamenii pioşi morţi, nici spiritele oamenilor drepţi făcute desăvârşite, nici îngerii n-au nimic de-a face cu controlul mediilor în prezent.

Aceste manifestări ale spiritelor sunt profeţite explicit de către apostolul Pavel în 2 Tesaloniceni: “Şi atunci se va descoperi acel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va desfiinţa cu arătarea venirii Sale. Venirea lui este prin lucrarea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi de puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nedreptăţii pentru cei care pier, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi”. Acest pasaj indică semnele acestor timpuri atât de limpede încât orice om drept sau pios poate să le înţeleagă clar.

Am fost provocaţi să vă descoperim faptul că toate revelaţiile prin medii, referitor la faptul că toţi oamenii înaintează spre o stare de sfinţenie şi fericire sunt false, total şi absolut false. Noi avem tot atât de bună ocazie să cunoaştem faptele legate de revelaţiile moderne, cum au oricare spirite din această lume, şi ştim cu certitudine că acestea nu sunt de la Dumnezeu ci de la spirite, dintre care unele sunt vinovate de abuzuri şi mai mari, dacă este posibil să fie comise mai mari decât cele comise asupra ta.

Ne pui întrebarea, cum ştim că demonstraţiile spiritiste moderne nu sunt de la Dumnezeu? Îţi răspundem că ştim din următoarele motive: Aceste demonstraţii spiritiste sunt făcute de spirite care-L urăsc pe Dumnezeu şi n-au deloc părtăşie cu ceea ce este bun … ele resping în mod general Biblia ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, acuzând-o că este un basm nevrednic de încredere. Toate descoperirile făcute deja prin manifestările spiritiste nu au atâta adevăr evanghelic în ele cât a rezultat până acum din regenerarea unui singur suflet, în sensul în care Isus Cristos a predicat regenerarea. Revelaţiile acestor spirite sunt exact ceea ce ai putea aştepta de la fiinţe care n-au în ele dragostea lui Dumnezeu.

îAvem aici o exemplificare a cuvintelor Domnului nostru: “Dacă Satan scoate afară pe Satan, este dezbinat împotriva lui însuşi; deci, cum va dăinui împărăţia lui?” (Matei 12:26; Marcu 3:23-27). Tot aşa, vindecările făcute de spiritişti, teozofi şi creştinii ştiinţifici credem că sunt dovezi că împărăţia lui Satan este presată puternic şi va cădea în curând înaintea Regelui nostru Emanuel.ş

Întrebare: Biblia vorbeşte despre domnul puterii văzduhului sau din văzduh; ce putem înţelege prin aceasta?

Spiritul: Poţi înţelege că domnul este numele spiritului conducător al răului. Există în văzduh multe spirite conducătoare, aşa cum şefii indieni conduc triburile cărora le aparţin.

Întrebare: În ce măsură au puterile văzduhului stăpânire şi conducere peste fiii oamenilor?

Răspuns: Ele au puterea de a produce în mintea mediilor sensibile imagini veridice. Adesea mediile înţeleg că aceasta este o vedere reală a unui obiect real. Aceasta duce la o mare varietate de înşelări.

Cei care sunt numiţi lideri ai spiritismului şi care cunosc falsitatea acestor impresii, permit înşelărilor să continue şi de aceea sunt participanţi la escrocherie. Aceasta pune pe ei pecetea infamiei. Spiritele au puterea de a se folosi de corpul omenesc, cu toate organele şi funcţiile sale. Aceasta are loc în cazul vorbitorilor în transă şi a mediilor care personifică pe altcineva. Probabil că ele intră în corp prin intermediul influenţelor electrice şi galvanice, şi odată intraţi, folosesc organele vocale.

Ele au de asemenea puterea să mute obiecte grele, cum ar fi mese, scaune etc. Acestea se fac în general prin intermediul zecilor şi sutelor de lucrători nevăzuţi”.

Acest scriitor explică în continuare:

“Ele au putut imita felul de a vorbi specific al rudelor şi cunoştinţelor mele, şi atât de exact au redat intonaţia specifică şi inflexiunile vocii, încât aş fi fost obligat să cred că imitaţia era vocea reală dacă n-ar fi imitat şi vocile unora despre care ştiam că trăiesc. Într-o împrejurare care-mi vine în mod special în minte, vocea, modul de a se adresa şi intonaţia au fost atât de exact imitate, încât pentru moment am fost sigur că domnul şi doamna reprezentaţi decedaseră şi că spiritele lor imateriale se aflau înaintea mea. Dar când am ştiut prin dovezile simţurilor mele fizice că nu este aşa, atunci am fost convins că spiritele prezentau persoane pretinse.

Pentru ca cititorul să poată fi convins asupra fiecărui punct şi niciodată să nu fie atras să creadă că vreo comunicare din lumea spirituală poate fi în vreun sens de la Dumnezeu (deşi poate părea de-a dreptul cerească şi să fie caracterizată de sentimente înalte şi de cea mai elegantă frazeologie şi puritate clasică a stilului), să nu uite că dacă aceste comunicări sunt date prin el însuşi ca mediu, sau prin orice alt mediu, acesta nu va fi decât preludiul sau introducerea în ceva monstruos şi absurd. Toate experienţele mele cu aceste fiinţe care ne înconjoară în aer însumează această concluzie distinctă: că ele se desfătează în rău ca obiectiv major al lor, şi mai ales în acea ramură a răului numită înşelare. Dacă este un lucru care le place mai mult decât orice, acela este să-i facă pe pământeni să credă cele mai monstruoase şi mai absurde teorii. L-aş îndemna pe cititor, aşa cum a făcut-o apostolul Pavel, cu aceste cuvinte: “Dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă vestească o altă evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am vestit-o noi, să fie anatema”.

Cea mai subtilă metodă pe care aceste puteri ale văzduhului o folosesc ca să insufle credinţă în absurdităţile lor monstruoase constă în a face aluzii prieteneşti la Isus Cristos şi la Evanghelia Sa, şi în a vorbi cu mult respect despre doctrinele acesteia; ar putea chiar să ţină un mare discurs despre una din ele şi între timp să ţeasă în pânza acestui discurs o filosofie subtilă care să submineze consecvenţa întregului şi să-l facă înşelător”.

 

Ce evident este din cele anterioare că poporul lui Dumnezeu trebuie să se sprijine tot mai mult pe Cuvântul Tatălui lor, şi nu pe simţăminte, pe impresii şi pe “voci” care în general, dacă nu întotdeauna, înşeală. Deşi trebuie căutat spiritul Adevărului şi nu doar litera lui, totuşi este necesară şi cercetarea atentă a literei Cuvântului lui Dumnezeu, împreună cu o sinceritate a inimii care se desfătează în a cunoaşte şi a face voia Domnului — cu orice preţ, cu sacrificarea oricărei preferinţe şi prejudecăţi omeneşti etc.

Cuvântul lui Dumnezeu este destul ca omul lui Dumnezeu să fie cu totul pregătit. 2 Tim. 3:16, 17.

 

“Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.” Ioan 17:17.

 

DUHURILE DIN ÎNCHISOARE

Şi de ce sunt ele acolo

 

 

“ÎNGERII CARE NU ŞI-AU PĂSTRAT

STAREA DE LA ÎNCEPUT”

 

“Fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de soţii pe acelea pe care şi le-au ales … şi ele le-au născut copii; aceştia erau eroii care au fost în vechime, oameni cu renume.” Geneza 6:2, 4.

Scripturile vorbesc despre veacul viitor şi numesc guvernământul spiritual al lui Cristos care va exista atunci “ceruri noi”, iar societatea şi instituţiile umane care vor fi stabilite atunci “un pământ nou”, precum şi despre conducerea spirituală actuală (subordonată lui Satan, “stăpânitorul lumii acesteia”), cu instituţiile pământeşti subordonate acestei conduceri, numindu-le “acest veac rău”, dispensaţia sau epoca de acum.*

Mai mult, suntem informaţi că stăpânirea actuală a răului n-a existat dintotdeauna, ci a fost precedată de o dispensaţie sau o epocă diferită, despre care se spune că este “lumea de atunci”, dinainte de potop, care a avut de asemenea ceruri sau puteri spirituale conducătoare şi un pământ sau o condiţie a oamenilor supusă acelei stăpâniri spirituale.

Cele “trei lumi” menţionate de Petru (2 Petru 3:6, 7, 13) arată aceste trei epoci mari. În fiecare din acestea, planul lui Dumnezeu cu privire la om are un contur distinct şi separat, totuşi fiecare nu este decât o parte a acelui singur plan mare care, atunci când va fi complet, va arăta înţelepciunea, dreptatea, iubirea şi puterea Sa, spre uimirea şi admiraţia tuturor creaturilor Sale.

Deoarece prima “lume” (sau ordine de lucruri) a trecut la potop, rezultă că trebuie să fi fost o ordine diferită de cea actuală, şi prin urmare stăpânitorul lumii rele de acum n-a fost stăpânitorul epocii precedente, oricât de larg şi-a exercitat Satan influenţa atunci.

Câteva Scripturi aruncă lumină asupra procedurilor lui Dumnezeu în timpul acelei prime dispensaţii şi dau o înţelegere mai clară a planului Său în ansamblu. Ideea sugerată de acestea este că “lumea” dintâi (dispensaţia dinainte de potop) a fost sub supravegherea şi administrarea specială a anumitor îngeri sfinţi cărora li s-a permis să facă ce puteau şi ce doreau ca să conducă şi să recupereze specia decăzută care, din cauza păcatului, avea nevoie de o conducere, alta decât a sa proprie.

Faptul că îngerii au fost conducătorii acelei epoci este indicat de toate referirile la acea perioadă; şi în mod raţional se poate trage concluzia din remarca apostolului când pune în contrast dispensaţia actuală cu cea trecută şi cu cea viitoare. El se străduieşte să arate dreptatea şi caracterul durabil al viitoarei conduceri a lumii, spunând: “În adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea viitoare”. Nu, ci a pus-o sub controlul Domnului nostru Isus şi a moşternitorilor împreună cu El, şi ca atare nu numai că va fi mai dreaptă decât stăpânirea actuală a lui Satan, ci va avea şi mai mult succes decât stăpânirea anterioară, cea a îngerilor. Evrei 2:2, 5.

În starea lor originară se pare că toţi îngerii au avut capacitatea de a se arăta în forme pământeşti. Astfel Satan i s-a arătat Evei ca şarpe, sau a acţionat printr-un şarpe. Alţi îngeri s-au arătat frecvent ca oameni, îndeplinindu-şi misiunea în acest fel, apărând şi dispărând, după cum cerea lucrarea.

Se pare că atunci au căzut unii dintre îngeri. Există o presupunere generală, deşi noi credem că este nefondată, că asociaţii lui Satan, îngerii decăzuţi, au căzut înainte de crearea omului. Ni se spune că Satan a fost un ucigaş (ucigaş de oameni) de la început (Ioan 8:44). Cu siguranţă nu de la începutul existenţei sale, deoarece fiecare creaţie care iese din mâna lui Dumnezeu este perfectă; nici nu ne putem gândi că se referă la un alt început decât la începutul omului în Eden. Dar, după câte suntem informaţi, atunci el era singur şi nu avea urmaşi sau îngeri.

Ambiţia lui Satan, unul dintre îngerii puternici, de a deveni un stăpânitor, se pare că s-a dezvoltat când a văzut prima pereche umană cu puterile ei de procreare şi marile posibilităţi ale unei stăpâniri întinse prin urmaşii lor. Probabil el s-a gândit că obţinând control asupra acelui om, ar avea stăpânire peste toţi urmaşii lui şi ar avea putere şi influenţă asupra altora — un rival al lui Iehova însuşi; şi în ambiţia lui tot mai mare a spus: “Voi fi ca Cel Prea Înalt”. Isaia 14:14.

Izbutind să contamineze curentul la izvorul lui, Satan a câştigat o mare influenţă asupra speciei; dar puterea sa asupra lor a fost limitată din cauza competiţiei marii mulţimi a îngerilor care, în calitatea lor de păzitori, au învăţat şi au condus omenirea o vreme în armonie cu voinţa lui Dumnezeu. Dar corupţia omului a fost contagioasă şi în cele din urmă unii dintre aceşti conducători îngereşti au căzut victime flagelului păcatului şi şi-au părăsit propria lor locuinţă, sau stare ca fiinţe spirituale, nu şi-au păstrat starea de la început sau originară. Au folosit greşit puterile pe care le-au avut, acelea de a-şi lua formă umană, şi au dobândit o minte dezaprobată şi imorală copiind pe omul degenerat, începând o rasă nouă de oameni în lume, după cum afirmă textul nostru. Geneza 6:2-4.

îAceastă scriptură este aplicată de către unii la două clase de oameni. Ei presupun că o clasă, mai dreaptă decât cealaltă, sunt numiţi aici “fiii lui Dumnezeu”. Dar astfel de interpretare nu ţine, deoarece nu este păcat ca un om să ia în căsătorie pe fiica altui om. În Scripturi căsătoria printre oameni nu este niciodată condamnată ca fiind păcătoasă. Dimpotrivă, a fost rânduită de Dumnezeu şi a avut întotdeauna aprobarea Lui (Geneza 2:24; Evrei 13:4). Domnul nostru Şi-a dovedit aprobarea prin prezenţa Sa la nunta din Cana (Ioan 2:1-11). Nici înmulţirea speciei umane, în condiţii potrivite, nu este condamnată ca fiind păcătoasă. Dumnezeu a poruncit ca Pământul să fie umplut cu o specie de fiinţe provenite dintr-o pereche şi pentru ca ulterior răscumpărarea speciei să poată fi asigurată prin ascultarea şi jertfa unuia — Cristos (Geneza 1:28; Romani 5:19). Totuşi, sunt unii dintre cei cărora Domnul le-a acordat o cunoştinţă din adevărul Său care hotărăsc dinainte să nu se căsătorească, după cum ei îşi neagă multe alte drepturi şi privilegii pe care le au “pentru Împărăţia cerurilor” (Matei 19:12), dacă ei consideră că prin aceasta pot aduce Domnului o slujire mai eficientă.

Mai mult, dacă aceasta ar fi doar o unire a două clase din aceeaşi specie, de ce urmaşii lor ar fi numiţi în mod special “oameni cu renume”? Dacă astăzi se căsătoresc cei drepţi cu cei răi, sunt prin aceasta copiii lor uriaşi sau mai puternici sau mai renumiţi? Desigur că nu!ş

După o degenerare de câteva sute de ani, omenirea a pierdut mult din vigoarea şi perfecţiunea originară a minţii şi a trupului; dar cu îngerii lucrurile au stat altfel: puterile lor au rămas perfecte şi neştirbite. Prin urmare, este clar că copiii lor au avut parte de vitalitatea taţilor şi s-au asemănat mai mult cu primul om decât cei din jurul lor, printre care ei erau uriaşi, atât în puterea mentală cât şi în cea fizică.

Pe acei îngeri care nu şi-au păstrat starea iniţială ci au căutat nivelul oamenilor păcătoşi, părăsindu-şi propria lor locuinţă sau stare spirituală, Dumnezeu i­-a pus în lanţuri veşnice. Aceasta înseamnă că Dumnezeu le-a restrâns sau le-a limitat puterile, luându-le puterea sau privilegiul de a se arăta în formă pământească, umană sau altfel. Aşadar, deşi ştim că s-au arătat astfel înainte de potop, nu este menţionat nici un caz în care ei au putut să se elibereze de atunci încoace din această restricţie sau lanţ. Dimpotrivă, îngerii care nu şi-au părăsit starea de la început nu sunt astfel legaţi şi s-au arătat frecvent ca oameni, ca o flacără de foc, ca un stâlp de nor etc., aşa cum este consemnat atât în Scripturile Vechiului cât şi ale Noului Testament.

Devenind depravaţi în gusturile lor şi fiind lăsaţi în voia minţii lor dezaprobate, şi fiind opriţi de la orice tovărăşie cu Dumnezeu şi cu lucrările şi planul Său, aceşti îngeri decăzuţi nu mai au nici o plăcere în lucrurile de pe planul spiritual, ci râvnesc la asociere cu omenirea depravată şi la participare cu oamenii în păcat. Cât de înţeleaptă şi bună a fost atotputernica mână care le-a restrâns puterea şi influenţa asupra oamenilor, prin aceea că i-a oprit de la legături personale! Acum ei pot de fapt intra şi pot acţiona prin oricine le doreşte tovărăşia ca medii spiritiste, dar nu pot face mai mult. Până acolo poţi merge, le spune Atotputernicul, dar nu mai departe. Aceasta este explicaţia în legătură cu spiritismul.

Domnul nostru şi ucenicii Săi au întâlnit în misiunea lor pe unii din această clasă posedată de diavoli. Din unul dintre aceştia El a scos o legiune de diavoli (Marcu 5:1-15). Doritori să fie asociaţi în vreun fel cu omul, dar neputându-şi lua formă umană din cauza restricţiei, când au găsit un om dispus să aibă astfel de tovărăşie, o legiune s-a înghesuit în el, făcându-l astfel maniac. Chiar şi atunci când şi-au dat seama că Domnul avea să-l elibereze pe om din posesia lor, în disperare ei au cerut ca favoare să li se permită să locuiască şi să folosească corpurile unei turme de porci aflate în apropiere. Dar porcii au înnebunit şi s-au aruncat turbaţi în mare.

Iuda (6, 7) dă dovezi concludente asupra acestui subiect şi arată în mod clar natura păcatului pentru care îngerii căzuţi au fost condamnaţi şi restrânşi, când, după ce menţionează despre îngerii care au păcătuit, spune: “Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi celelalte cetăţi din jurul lor, care se dăduseră ca şi ele cu totul desfrânării şi umblau după trup străin”. Că Dumnezeu interzice orice amestec sau combinare a naturilor şi vrea ca fiecare să-şi păstreze starea originară sau primară este arătat clar de acest pasaj şi de Leviticul 18:23; 20:15, 16. Iar faptul că rasa noastră aşa cum este astăzi, venind prin Noe, este tulpină pur adamică şi nu conţine nici un amestec, este arătat de expresia: “Iată care sunt urmaşii lui Noe. Noe era un om drept şi integru printre cei din timpul lui” — adică, nu era contaminat în felul descris mai sus. Geneza 6:9.

Privind înapoi deci, vedem prima epocă sub controlul îngerilor, incapacitatea lor de a ridica omul din starea sa decăzută şi influenţa corupătoare pe care degradarea umană continuă o avea asupra unora dintre îngeri. Aceştia au fost cu totul incapabili să îndeplinească marea lucrare de ridicare a omului. Fără îndoială ei erau doritori s-o facă, fiindcă au cântat şi au strigat de bucurie la crearea lui. Dumnezeu i-a lăsat să încerce, şi aceasta a fost parte din educarea, încercarea şi disciplinarea lor, dar au eşuat. Unii au intrat în rândurile răului, în timp ce restul n-au avut putere să pună capăt cursului groaznic al păcatului. Mai târziu îi găsim pe îngerii cei buni încă tot interesaţi, doritori să privească în planul pe care de atunci Dumnezeu îl duce la împlinire prin Cristos, şi fiind gata întotdeauna să facă ce le cere El în servciul nostru (1 Petru 1:12). Astfel li s-a dovedit atât îngerilor cât şi oamenilor incapacitatea puterii îngereşti de a mântui pe oameni.

La începutul “acestui veac rău”, în pofida străduinţei lui Noe de a sluji lui Dumnezeu şi de a-şi învăţa urmaşii să-i urmeze exemplul, precum şi a manifestării judecăţii lui Dumnezeu la potop, tendinţa a fost mereu în jos şi curând răutatea Sodomei i-a adus acesteia nimicirea. Omenirea era aplecată spre o cale rea şi Dumnezeu i-a permis s-o urmeze. Apoi slujirea îngerilor pentru copiii lui Dumnezeu a fost retrasă, cu excepţia a puţini dintre ei; şi acum, în loc să ne trimită mesageri cereşti ca să ne spună voia Sa, ne-a dat Cuvântul Său “pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul pregătit pentru orice lucrare bună”. 2 Timotei 3:16, 17.

De la căderea omului, planul lui Dumnezeu s-a desfăşurat treptat şi în linişte, şi la timpul potrivit va aduce roadă îmbelşugată spre viaţă veşnică; şi în cele din urmă va dovedi tuturor creaturilor Sale că planul lui Dumnezeu este singurul care poate să îndeplinească marea lucrare. El alege şi probează mai întâi “turma mică”, Preoţimea Împărătească, şi apoi se extinde ca să ridice şi să restabilească pe toţi ceilalţi doritori să accepte viaţa veşnică în baza condiţiilor lui Dumnezeu.

“Adevărul vă va face liberi.”

A predicat “duhurilor din Închisoare”

 

“Hristos, de asemenea, a suferit o singură dată pentru păcate, Cel Drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă la Dumnezeu; fiind omorât în trup, dar făcut viu în duh, în care S-a dus şi a predicat duhurilor care sunt în închisoare îpe lângă lucrarea care a făcut-o pentru noiş, care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe.” 1 Petru 3:18-20. 

De mult s-a căutat o interpretare satisfăcătoare a acestei scripturi şi doar puţini au găsit o soluţie perfect consecventă şi satisfăcătoare chiar şi pentru ei înşişi. Dar având în vedere adevărul care reiese din capitolul precedent, declaraţiile de mai sus ale apostolului Petru devin clare.

Vom expune mai întâi cele două opinii susţinute în general cu privire la acest pasaj, apoi vom da propria noastră opinie.

Cea mai obişnuită opinie este că, în timp ce Isus era în mormânt, El a plecat într-un turneu misionar pentru a predica păcătoşilor de dinainte de potop, care sufereau chinuri într-un presupus loc numit iad.

Dacă susţinătorii acestei interpretări ar analiza-o, ar găsi că aceasta favorizează ideea unei încercări viitoare a celor de dinainte de potop, idee la care ei se opun cu vehemenţă. Căci dacă Cristos le-a predicat trebuie s-o fi făcut cu un scop. Cu siguranţă n-a făcut-o doar ca să-Şi bată joc de ei. Prin urmare trebuie să fi predicat un mesaj de speranţă — o parte din binecuvântatele Sale “veşti bune care vor fi o mare bucurie”. Şi dacă există un viitor pentru cei de dinainte de potop, de ce n-ar accepta poziţia noastră ca fiind cea corectă — că în Cristos “toate familiile pământului vor fi binecuvântate”?

Aceasta este obiecţia pe care consecvenţa ar prezenta-o împotriva acestei opinii, din punctul de vedere al celor care o susţin. Dar dacă o privim din punct de vedere scriptural şi cu ideea corectă despre moarte şi despre “iad”, trebuie să ne gândim că dacă Isus a fost într-adevăr mort în timpul celor trei zile, aşa cum declară apostolii, atunci El n-a putut să predice; fiindcă “cei morţi nu ştiu nimic” (Eclesiastul 9:5) şi “în Locuinţa Morţilor în care mergi, ne este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune” (Eclesiastul 9:10). Apoi, dacă Isus a fost o excepţie de la regulă şi a putut predica, cei de dinainte de potop n-ar fi putut auzi, fiindcă, evident, în mormânt ei n-au nici înţelepciune, nici cunoştinţă. Aşadar, această opinie se dovedeşte a fi în general atât nesatisfăcătoare cât şi nescripturală.*

A doua opinie — şi cea care ni s-a părut cea mai raţională până când analizarea materialului precedent a aruncat lumină şi asupra acestei scripturi — trimite la ideea unei predicări aşa cum a făcut-o Noe sub îndrumarea spiritului lui Dumnezeu celor de dinainte de potop, care atunci se găseau în marea închisoare, mormântul. Obiecţia la această opinie ţine de faptul că predicarea nu s-a făcut oamenilor, nici duhurilor oamenilor, ci “duhurilor”, fiinţelor spirituale; iar predicarea n-a fost făcută de Noe, nici de spiritul lui Dumnezeu, nici înainte de potop, ci după ce aceştia au fost înlănţuiţi. Iar predicarea, susţinem noi, s-a făcut prin fapte — prin moartea şi învierea Domnului nostru.

De aceea pare foarte clar că duhurile sunt acele fiinţe spirituale care au fost neascultătoare în zilele lui Noe, şi pe care, prin urmare, Dumnezeu le-a închis sau le-a limitat de la o parte din libertăţile şi privilegiile iniţiale; “El păstrează pentru judecata zilei celei mari, în lanţuri veşnice îrestricţiiş, în întuneric, pe acei îngeri care nu şi-au păstrat starea de la început, ci şi-au părăsit locuinţa îsau starea normalăş”. Iuda 6.

Până aici această interpretare pare să satisfacă toate condiţiile acestui caz. Acum se pune întrebarea: În ce mod a putut Domnul să predice spiritelor cât timp a fost mort? Răspundem că declaraţia nu este aşa. El a predicat prin fapte, aşa cum spunem uneori că “faptele vorbesc mai bine dacât cuvintele”. Predicarea Lui s-a făcut prin suferinţele, prin moartea şi învierea Sa. Astfel, pe măsură ce Isus înainta pas cu pas în lucrarea Sa, calea Sa ţinea o predică bună acelor îngeri care odinioară fuseseră puşi să conducă pe om şi care ei înşişi au căzut în loc să ridice omenirea. Au văzut exemplificată în Isus ascultarea chiar până la moarte şi răsplata ei — învierea la existenţă spirituală de natură divină. Acesta a fost marele text al predicii; şi învăţătura din ea este declarată de către apostol (1 Petru 3:22), şi anume, că Isus este acum mult înălţat şi I s-a dat un nume (titlu) mai presus de orice nume; că “stă la dreapta lui Dumnezeu îpoziţia celei mai înalte favoriş, după ce S-a înălţat la cer şi Şi-a supus îngerii, stăpânirile şi puterile”. Ei L-au cunoscut pe Isus încă înainte de a lăsa gloria stării cereşti ca să devină om. Ei au ştiut obiectivul sacrificiului Său ca om. L-au văzut ascultător până la moarte şi apoi marea înălţare care I s-a dat ca răsplată (Filipeni 2:9). Ei trebuie să-şi fi simţit adânc pierderea suferită prin neascultare, fiind îndepărtaţi de la comuniune cu Dumnezeu, îngrădiţi ca nevrednici de libertatea şi comuniunea iniţială cu cei mai curaţi la minte din omenire, şi propriul lor viitor fiind o taină.

Ne putem doar imagina că durerea şi necazul le-au umplut inimile când au comparat cursul neascultării şi rezultatele lui nefericite, cu viaţa de ascultare a Domnului şi cu marile ei rezultate. Ne putem imagina cel puţin pe unii dintre ei spunând: Dacă doar ne-am fi dat seama înainte, aşa cum ne dăm seama acum, de marea deosebire dintre rezultatele ascultării şi ale neascultării. Dacă doar ar fi posibil să avem o altă încercare: cu cunoştinţa noastră mai mare, cursul nostru ar fi foarte diferit.

Ar trebui să facem o distincţie clară între Satan şi aceşti îngeri. Satan evident a păcătuit împotriva unei lumini mari, aşa încât înţelepciunea infinită nu găseşte că mai poate face ceva pentru el şi nimicirea lui finală este în mod clar prezisă. Evrei 2:14.

Dar oare nu spune Domnul în Matei 25:41 că pedeapsa care le aşteaptă pe aceste fiinţe spirituale decăzute este pedeapsa veşnică? Nu: acest verset nu poate fi folosit ca argument împotriva speranţei unei judecăţi a spiritelor legate sau întemniţate; fiindcă, deşi prin forţa împrejurărilor şi a limitării lor de la orice alt serviciu ei sunt acum îngerii — mesagerii sau servitorii — lui Satan, totuşi este posibil ca ei să nu continue tot aşa, dacă li se va da posibilitatea să se întoarcă la serviciul lui Dumnezeu şi să fie îngerii lui Dumnezeu. Acest pasaj se referă la “iazul de foc” sau la nimicirea (Apocalipsa 20:10)* în care, la sfârşitul Veacului Milenar, vor fi aruncaţi toţi cei care nu vor fi în armonie cu Dumnezeu. Satan va fi unul dintre cei aruncaţi în nimicire veşnică, şi împreună cu el toţi cei care vor comite nedreptate sau vor găsi plăcere în ea — toţi care vor fi socotiţi a fi îngerii sau mesagerii lui, îngeri spirituali sau oameni. Toţi răufăcătorii vor fi îndepărtaţi de la viaţă. De la început planul lui Dumnezeu a fost să-i îndepărteze pe aceştia şi numai pe aceştia. Când se spune că “DOMNUL nimiceşte pe toţi cei răi”, se referă la cei răi cu voia, şi nu la cei doar neştiutori, doar greşit îndrumaţi, orbiţi sau înşelaţi.

 

Încercarea îngerilor

Acele “duhuri care sunt în închisoare”, “acei îngeri care nu şi-au păstrat starea de la început” şi care au primit o mărturie atât de plină de forţă dar tăcută despre misiunea morţii şi învierii Domnului nostru Isus, vor avea oare vreodată ocazia să profite de acele lecţii? Vor avea oare vreodată ocazia să se căiască de păcatul lor, să părăsească serviciul lui Satan şi să se întoarcă la loialitate faţă de Dumnezeu?

Dacă mai înainte am crezut că Scripturile nu spun nimic referitor la acest subiect, ne-am dat seama că ne-am înşelat; şi când Dumnezeu vorbeşte, putem conchide în mod raţional că are de spus ceva folositor pentru noi. De aceea, să plecăm urechea ca să aflăm orice ar considera Tatăl potrivit să ne comunice.

Iuda (versetul 6) ne informează că pe acei îngeri care au comis desfrânare şi au umblat după trup străin, “tot aşa”, “în acelaşi fel” ca sodomiţii (versetele 7 şi 8), Dumnezeu îi ţine sub restricţie (ca pedeapsă sau sancţiune) “pentru îsau până laş judecata zilei celei mari”. “Ziua cea Mare” este Ziua Milenară, şi omenirea de asemenea aşteaptă această judecată (krisis — proces de judecată). Mărturia apostolului Petru este în armonie (2 Pet. 2:4); şi Sf. Pavel confirmă că aceşti îngeri decăzuţi şi în prezent fiinţe spirituale întemniţate, la fel ca omenirea, vor avea o judecată sub domnia lui Cristos şi a Bisericii, “Împărăţia lui Dumnezeu” înălţată în putere. Vorbind despre faptul că este nepotrivit ca sfinţii să apeleze la tribunale pământeşti pentru reglementarea dificultăţilor dintre ei, el spune: “Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? … Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri?” 1 Corinteni 6:1-4.

Cuvântul grecesc redat aici “judeca” este krino, având aceeaşi rădăcină cu krisis, redat prin “pedeapsă” în Iuda 7, şi înseamnă a guverna, a proba — a împărţi fiecărui individ binecuvântări sau lovituri, potrivit cu ceea ce merită când este adus la deplina lumină a adevărului şi sub toate binecuvântările domniei lui Cristos. Astfel se vede că parte din lucrarea lui Cristos va fi să stăpânească şi să îndrume atât pe oamenii păcătoşi cât şi pe îngerii păcătoşi —”să judece lumea”, pe oamenii decăzuţi, acum sub restricţia morţii, din care au fost răscumpăraţi, şi de asemenea să judece pe îngerii decăzuţi, spiritele, vii dar sub restricţie până la judecata sau încercarea Marii Zile Milenare, când Biserica sub conducerea Domnului ei va judeca şi cazul lor, dându-le viaţă veşnică şi favoare celor care atunci se vor dovedi vrednici de ea, şi nimicire veşnică celor care sub lumină şi ocazie deplină se vor fi dovedit nevrednici.

În afara acestor referiri la subiect, găsim referiri frecvente la o lucrare pe care o va face Cristos pentru a supune atât puterile cereşti sau spirituale cât şi cele umane, după ce va fi aleasă Biserica şi va începe lucrarea de judecare şi binecuvântare. De exemplu, citim (Efeseni 1:10): “ … pentru administrarea plinătăţii timpurilor, spre a uni îsub stăpânirea şi legea lui Dumnezeuş în Hristos toate lucrurile care sunt în ceruri îspiritualeş şi lucrurile care sunt pe pământ îumaneş”. Apoi: “Căci toată plinătatea şi-a găsit plăcerea să locuiască în El, şi prin El să împace toate lucrurile cu Sine, atât lucrurile de pe pământ cât şi lucrurile din ceruri îîncălcătorii pământeşti şi spiritualiş, făcând pace prin sângele crucii Lui”. Coloseni 1:19, 20.

În Efeseni 3:8-10, ni se arată că Dumnezeu a ascuns lungimea şi lăţimea planului Său de mântuire până în Veacul Evanghelic, când apostolii au fost însărcinaţi să spună oamenilor condiţiile în baza cărora puteau deveni părtaşi cu Cristos în executarea planului iubitor al lui Dumnezeu; şi intenţia este ca, în cele din urmă, toate fiinţele pământene şi cereşti sau spirituale să cunoască, prin intermediul Bisericii, bogăţia nemărginită care se află în marele dar al lui Dumnezeu — Fiul Său — şi diferitele metode şi paşi pe care înţelepciunea Sa i-a marcat pentru toate creaturile Sale. Cităm pasajul din traducerea Diaglott:

“Da, mie, cel mai mic dintre toţi sfinţii, mi-a fost dată această favoare — să vestesc printre neamuri veştile bune — bogăţia nemărginită a Celui Uns: să luminez pe toţi în legătură cu îmetoda deş administrarea îsau funcţionareaş acestei taine îplanş care a fost ascunsă de veacuri de către Dumnezeu care a creat toate; pentru ca acum îde acum înainteş să fie făcută cunoscută domniilor şi autorităţilor din locurile cereşti, prin adunare îprin intermediul Bisericiiş, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după un plan al veacurilor, pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru”.

Ar părea, aşadar, că planul generos al lui Dumnezeu şi înţelepciunea Lui felurită cuprind ceva de interes pentru îngeri, şi de un interes special pentru cei limitaţi sau restrânşi şi care aşteaptă o încercare în judecata marii Zile Milenare. Aceştia văd pe sfinţi şi caută să privească în lucrurile descoperite lor de Spirit şi de Cuvânt; dar în nici un alt fel nu pot afla despre viitorul lor sau ce pregătiri au fost făcute pentru ei în bogăţia nemărginită şi în înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, fiindcă, aşa cum s-a afirmat aici, aceasta trebuie să fie “făcută cunoscută” “prin Biserică”.

Aceşti îngeri condamnaţi au învăţat mult începând de la primele cuvinte şi prima predică; nu numai lecţia ascultării şi înălţării Domnului nostru (1 Petru 3:18-20; 1 Timotei 3:16), dar şi a urmaşilor Lui; fiindcă citim că “am ajuns o privelişte pentru lume, pentru îngeri şi pentru oameni” (1 Cor. 4:9). Priveliştea şi învăţătura sunt atât pentru oameni cât şi pentru îngeri, deoarece atât îngerii cât şi oamenii vor fi curând judecaţi de Biserică şi binecuvântaţi de ea, dacă vor fi găsiţi ascultători şi vrednici de viaţă. Când se va da mărturia, la timpul potrivit, toate lucrurile din cer (starea spirituală) şi de pe pământ (cea umană), se vor închina în faţa Unsului lui Iehova şi-L vor mărturisi ca Domnul şi Stăpânitorul lor; şi cei care vor refuza să se supună autorităţii Sale drepte vor fi îndepărtaţi de la viaţă — nimiciţi ca fiind nevrednici de viaţă. Isaia 45:23; Romani 14:11; Fapte 3:23.

Îngerii care au păcătuit în zilele lui Noe au avut de atunci încoace o experienţă amară: fără îndoială moartea ar fi fost de preferat în multe privinţe. Îndepărtaţi de la legătura cu îngerii buni şi având tovărăşie numai unul cu altul şi cu Satan, fără Dumnezeu şi fără speranţă, trebuie să fi avut o experienţă cumplită cu efectele triste ale păcatului, în vreme ce observarea faptului că omenirea moare din cauza păcatului, îi putea face să presupună că moartea va fi în cele din urmă şi plata lor. Că aceasta era temerea spiritelor necurate este dovedit de protestul unuia dintre ei pe care Domnul l-a scos afară: “Ai venit să ne pierzi?” (Marcu 1:24; Luca 4:34; Matei 8:29). Dar aceasta nu dovedeşte că presupunerile lor erau corecte, după cum nu dovedeşte nici că este corectă credinţa milioanelor de creştini pretinşi, că nouă zecimi din omenire vor fi chinuiţi veşnic. Faptul este că Satan, care a învăţat pe oameni să hulească astfel caracterul lui Dumnezeu prin denaturarea planului divin, a fost învăţătorul şi mai-marele acestor spirite respinse; şi în mod evident el a prezentat acestor spirite întemniţate în lumină falsă planul lui Iehova, aşa cum l-a prezentat şi omului. El este tatăl minciunilor.

Nu putem uita nici purtarea plină de respect a îngerilor decăzuţi faţă de Domnul şi faţă de apostolii Săi şi de mesajul pe care l-au dat; într-adevăr cu mult mai respectuoasă decât a celei mai stricte secte evreieşti. În timp ce aceştia din urmă îşi băteau joc de El spunând: “Nu este Acesta Isus, fiul lui Iosif?” (Ioan 6:42), spiritele decăzute au exclamat: “Tu eşti Fiul lui Dumnezeu” (Marcu 3:11). În timp ce primii ziceau: “Are demon şi este nebun”, cei din urmă ziceau: “Te ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu”. Marcu 1:24.

“Legiunea” care înnebunise pe gadareni s-a închinat în faţa lui Cristos, recunoscându-L ca “Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt”. Marcu 5:6, 7.

În timp ce au respectat pe cei adevăraţi, s-au opus celor falşi, spunând unora care pretindeau că-i scot afară: “Pe Isus Îl cunosc şi pe Pavel îl ştiu; dar voi, cine sunteţi?” Fapte 19:15.

Atât evreii cât şi neamurile, când trimişii lui Dumnezeu au venit la ei cu veştile bune ale mântuirii, i-au bătut şi i-au ucis cu pietre, dar unii dintre aceşti îngeri decăzuţi au părut doritori să răspândească veştile de bucurie. Unul l-a urmat pe apostolul Pavel şi pe Sila, spunând: “Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc îvouă, oamenilor, şi îngerilorş calea mântuirii”. Fapte 16:17.

 

Baza speranţei pentru îngerii decăzuţi

Dar acum se ridică o întrebare importantă. Scripturile ne arată că speranţa oamenilor se centrează în faptul că s-a dat un preţ de răscumpărare pentru păcatul lui Adam; dar care este baza speranţei pentru aceşti îngeri decăzuţi? Pe ce bază li se poate acorda o încercare cu speranţa vieţii veşnice? A murit Domnul Isus pentru ei?

Nu aşa ni se spune. Jertfa de răscumpărare a fost umană, o jertfă pentru om. “Căci negreşit”, spune Pavel, “nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam” etc. (Evrei 2:16). Mai mult, îngerii nu s-au aflat sub condamnarea morţii şi ca atare nu şi-au pierdut viaţa în nici o măsură şi n-au nevoie de răscumpărare din moarte. Din cauză că sentinţa morţii a trecut asupra oamenilor a fost necesară răscumpărarea pentru ca să ne putem recâştiga viaţa. Acei îngeri care nu şi-au păstrat starea de la început n-au fost condamnaţi la moarte, ci să fie restrânşi şi limitaţi până la ziua judecăţii, când Dumnezeu va judeca cu dreptate pe oameni şi pe îngeri prin Omul pe care L-a rânduit (Fapte 17:31). De aceea ei îşi suportă pedeapsa lor, la fel cum omul îşi suportă pedeapsa lui, deşi pedepsele sunt de natură foarte diferită — potrivit “înţelepciunii nespus de felurite a lui Dumnezeu”.

Şi totuşi îngerii decăzuţi au avut un mare interes faţă de jertfa Domnului nostru; fiindcă, deşi ei n-au fost răscumpăraţi, cumpăraţi cu sângele preţios, aşa cum a fost omul, şi nici n-au avut nevoie să fie, nefiind sub condamnarea morţii, totuşi speranţa lor se centra în puterea cu care El a fost răsplătit prin înălţarea la natura divină, drept urmare a ascultării Sale chiar până la moarte. El este acum Domn şi judecător atât al celor vii cât şi al celor morţi — cei morţi şi cei aflaţi pe calea morţii, şi îngerii vii, necondamnaţi niciodată la moarte. Romani 14:9.

Repetăm, dacă privim corect problema, că aceşti îngeri au fost ispitiţi şi seduşi în mare măsură de răul din oameni, care devenise foarte mare (Geneza 6:5), putem vedea cum împăcarea realizată pentru om prin sângele crucii se putea aplica şi putea anula atât vina directă, cât şi cea indirectă, dacă rezulta din neascultarea unui singur om. Aşa că acum suntem asiguraţi prin cuvintele apostolului: I-a plăcut Tatălui ca “prin El să împace toate lucrurile îcare nu sunt în armonieş cu Sine, atât lucrurile de pe pământ îumaneş cât şi lucrurile din ceruri îîngereştiş, făcând pace îispăşire — satisfacţieş prin sângele crucii Lui”. Coloseni 1:20.

Acestea sunt scrise “ca să puteţi înţelege pe deplin împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă”, şi crezând să vă puteţi bucura cu o bucurie de negrăit. “O, adâncul bogăţiei şi înţelepciunii lui Dumnezeu!” Efeseni 3:18; Romani 11:33.

* * * * *