Nu vă mulţumiţi numai cu firimituri, cerându-i iertare, vindecare, iubire, pocăire sau alte bunătăţi, în timp ce pe vindecător/dăruitor îl ţineţi la uşă, să se roage de voi, să-l primiţi integru şi integral, dimpreună cu toate ale Sale (Rom.8/32) În loc să-l păstrăm pe Creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute, ne lipim doar de unele creaturi, cum a făcut Adam, care s-a făcut una cu Eva, creată doar din coasta lui … În loc să rămânem Una cu El, facem comerţ cu Iisus, cerându-i când una, când alta, deşi El ştie mai dinainte şi mai bine decât noi ce ne trebuie şi ne dă destule… (Mat.6/7) De ce nu vrem să ne hrănim cu Pâinea vieţii, care este Totul Totului Tot, ca să nu mai umblăm anemici, atacaţi de gunoier? Chiar în preajma Venirii Lui, vom deveni ca Faraon, care s-a încrezut doar în cai şi în nişte care, dacă nu ne bizuim pe El şi pe zestrea Lui (inclusiv pe suferinţa Cristică admirată în 1 Petru 4/1-3), pentru a trece marea pe valuri spre Cananul Ceresc…

 (Pentru ca globalizarea hotiei, preacurviei (feseniei) il introneaza pe Anticrist ), Donald Trump sustine la ONU: “Viitorul nu aparţine globaliştilor, ci patrioţilor”…“Vă vom sodomiza fiii. Fiii voștri vor deveni slujitorii noștri…666SODOMIZAREA lui Gaddafi…De ce ne era frica,nu scapam…Pagini LGBT în literatura română…Pornografia infantilă…
uyCe spun Scripturile despre Spiritism?
Cunoaște-ți vrăjmașulCINCIZECIDE PARTICULARITĂŢI ALE FARISEILOR, scris de :   Zac Poonen  

 

Cunoaște-ți vrăjmașul

scris de :   Zac Poonen

DE CE TREBUIE SĂ ÎŢI CUNOŞTI VRĂJMAŞUL

Vreau să vă arăt câteva adevăruri din Cuvântul lui Dumnezeu pe care mulţi dintre voi, tinerii, poate niciodată nu le-aţi cunoscut până acum. Aceste realităţi se referă la vrăjmaşul sufletului nostru.

Aţi auzit foarte multe despre mântuire şi despre ceea ce a făcut Domnul Isus Hristos pentru noi. Însă probabil că nu aţi auzit multe despre Satan, fiindcă celor mai mulţi predicatori nu le place să predice despre acest vrăjmaş.

Vreau să vorbesc despre Satan, deoarece Biblia, în 1 Petru 5:8 , ne spune următoarele: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită” .

Unul dintre cele mai importante principii ale războiului este să îţi cunoşti vrăjmaşul. Dacă eşti în război şi ai o mulţime de informaţii despre inamic, aceste informaţii te vor face puternic şi lupta va fi mult mai uşoară pentru tine. Dacă, în schimb, ştii foarte puţine despre duşmanul tău atunci bătălia va fi cu mult mai grea.

Sau, folosind o altă ilustrare, dacă ştii dinainte toate întrebările care îţi vor fi puse la un examen, atunci examenul respectiv va fi unul foarte uşor pentru tine.


În viaţa creştină se întâmplă exact la fel. Dacă îţi cunoşti vrăjmaşul, poţi să-l învingi şi să fii mai mult decât biruitor în fiecare ispitire.

Sunt mulţi creştini care se luptă din răsputeri de-a lungul întregii vieţi, încercând să-L urmeze pe Isus, dar care eşuează. Cred că una dintre principalele cauze este că ei nu cunosc mai nimic despre vrăjmaşul lor.

Cunoaştem cu toţii importanţa cercetărilor medicale. Datorită cunoştinţelor din acest domeniu, în generaţia noastră s-au vindecat milioane de oameni de diferite boli şi multe vieţi au fost salvate de la o moarte prematură. Însă omenirea nu ar fi avut aceste beneficii dacă oamenii de ştiinţă nu ar fi făcut toate cercetările posibile în legătură cu vrăjmaşii corpului omenesc, descoperind metodele prin care aceşti duşmani atacă corpul uman. Numai printr-un studiu intensiv a bacteriilor şi a viruşilor, a duşmanilor sănătăţii, s-a ajuns la îmbunătăţirea sănătăţii omului. Prin studiu, cercetătorii au descoperit anumiţi compuşi chimici prin care i-au putut distruge pe duşmani şi i-au putut îndepărta din corpul omenesc.

Principiul care este valabil în legătură cu sănătatea corpului nostru fizic este valabil, cu atât mai mult, în cazul omului nostru lăuntric, duhovnicesc. În mod similar, dacă vrem să-l scoatem pe vrăjmaşul duhului nostru din poziţia lui strategică, pe care şi-a ocupat-o în viaţa noastră, iar apoi să ne păstrăm duhul neîntinat pentru Dumnezeu, avem nevoie să studiem şi despre acest vrăjmaş, care este Satan.

Biblia ne dă o mulţime de informaţii despre Satan. De fapt, imediat după ce ne spune că Dumnezeu i-a creat pe Adam şi pe Eva, următoarea persoană despre care ne vorbeşte Biblia este cea a lui Satan. Biblia nu ne spune nimic despre ce au făcut Adam şi Eva în grădina


Edenului. Însă, deja pe primele pagini, ne spune că Satan a venit în grădină, aducând păcat şi confuzie, şi curmând părtăşia pe care o aveau Adam şi Eva cu Dumnezeu.

Cauza tuturor păcatelor, a violenţelor şi a relelor care există astăzi în lume se află acolo, în acea intrare a lui Satan în Eden (Geneza 3).

De ce ne vorbeşte Biblia despre Satan imediat după istoria creaţiei bărbatului şi a femeii? Deoarece Dumnezeu vrea ca noi să ştim despre Satan şi să fim vigilenţi. Am văzut că Satan „dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită” . Dacă ziarele ar raporta că a scăpat un leu de la grădina zoologică şi hoinăreşte pe străzile oraşului tău, te-ar ajuta să ştii în ce zonă se află leul, pentru a putea evita zona respectivă? Bineînţeles, aceasta ar fi o informaţie vitală pentru tine. În acelaşi mod, dacă ştii zonele în care este activ Satan, cunoaşterea aceasta te poate ajuta să eviţi o mulţime de probleme.

Mulţi credincioşi trec în mod frecvent prin perioade de descurajare. Trebuie neapărat să înţelegem bine un adevăr, şi anume: că descurajarea nu vine niciodată de la Dumnezeu, ci vine întotdeauna de la diavol. În mod similar rivalitatea, violenţa, ura, invidia, amărăciunea, calomnierea, văicărelile, cârtirile, revolta împotriva autorităţilor şi orice altă formă de rău vin întotdeauna de la Satan. Pentru a putea birui toate aceste rele în viaţa noastră, trebuie să fim bine informaţi cu privire la vrăjmaşul nostru.

În Noul Testament, deja pe primele pagini, ni se dau informaţii despre Satan. Imediat după ce ni se relatează faptul că Isus a fost botezat în apă şi uns de către Duhul Sfânt, citim că Satan I s-a împotrivit în pustie şi L-a ispitit.


Prin faptul că ambele Testamente ne vorbesc – deja în primele capitole – despre vrăjmaş, putem vedea măsura importanţei pe care o acordă Biblia descrierii activităţilor lui Satan. De ce este atât de important să ne spună despre Satan de la bun început? Pentru ca noi să nu putem spune că n-am ştiut de viclenia sau de puterea amăgitoare a vrăjmaşului sufletelor noastre.

Este important să cunoşti, încă din tinereţe, lucrurile privitoare la vrăjmaşul tău, deoarece, odată ce ţi-ai dat bine seama ce spune Biblia despre Satan, îţi vei conduce viaţa cu mare atenţie şi, spre deosebire de mulţi oameni, nu-ţi va mai fi niciodată frică de diavol.

Mulţi se tem de Satan, fiindcă ei nu cunosc ceea ce ne învaţă Scriptura despre el. Deoarece ei nu ştiu că Domnul nostru, Isus, l-a învins pe Satan la crucea Golgotei, ei se tem de oamenii care practică magia neagră, care fac vrăjitorii împotriva lor, etc. Însă din momentul în care ochii tăi vor fi deschişi, spre a vedea ceea ce a înfăptuit Domnul pentru noi toţi, la cruce, nu îţi va mai fi niciodată teamă de Satan.

În adunările creştine, Satan încearcă uneori să distragă atenţia oamenilor prin comportamentul bizar al unor oameni posedaţi de demoni, aşa cum a făcut-o şi în sinagogile în care a predicat Isus. Însă lui Satan nu trebuie să i se permită niciodată să facă acest lucru. Odată s-a întâmplat şi în adunarea noastră că, în timpul unei conferinţe de studiu biblic, un om posedat de demoni s-a târât pe culoar ca un şarpe, înspre amvon, încercând să tulbure adunarea. Când demonul a fost mustrat în Numele lui Isus, omul a căzut imediat într-un somn adânc chiar acolo, pe podea. După ce s-a terminat studiul biblic, când noi toţi am spus „Amin”-ul final, omul s-a trezit, iar noi am vorbit cu el. Nu aveam de gând să-i permitem lui Satan să întrerupă studiul nostru biblic prin vreunul din agenţii lui.

La o altă conferinţă creştină mare, ţinută în aer liber, un om a început dintr-odată să danseze în faţa amvonului, dând parcă impresia că prin acest gest aproba ceea ce se predica în faţă. Când i-am cerut prin translator să se aşeze, el a continuat ca şi cum totul ar fi fost în regulă. Atunci noi am mustrat demonul din el în Numele lui Isus şi, ca urmare, omul a plecat înapoi la locul său şi a stat acolo liniştit.

Da, demonii trebuie să se supună atunci când li se porunceşte în Numele lui Isus, deoarece toate puterile întunericului sunt în cunoştinţă de cauză în privinţa înfrângerii lor de către Isus, la Calvar.

Este important de ştiut că în minunatul Nume al lui Isus Hristos există o putere colosală; şi aceasta deoarece Isus l-a înfrânt pe Satan la crucea Golgotei. Nu trebuie niciodată să te temi de Satan. Numai când nu îţi cunoşti vrăjmaşul trăieşti cu teama că ţi-ar putea face ceva; dar el nu te poate atinge dacă Îi permiţi lui Isus să fie Domnul întregii tale vieţi – fiindcă, aşa cum am spus, Satan a fost complet golit de orice putere atunci când Isus l-a înfrânt la cruce.

ORIGINEA LUI SATAN

Ştim că Dumnezeu a existat din veşnicii. Biblia începe cu afirmaţia: „La început Dumnezeu…” (Geneza 1:1). Acestea sunt primele trei cuvinte ale Bibliei. Ele se referă la veacurile din veşnicia trecută – veşnicie atât de îndepărtată, încât mintea noastră nici măcar nu o poate înţelege, deoarece mintea noastră poate gândi numai în temenii unor mărimi fizice, cum este şi timpul. Dumnezeu însă a existat înainte de a fi început timpul.

Satan însă nu a existat înainte de începerea timpului. Satan este o fiinţă creată. Aceasta să însemne oare că Dumnezeu a creat o fiinţă rea? Nu. Aceasta ar fi fost imposibil. Dumnezeu nu poate crea vreodată ceva rău. Tot ce creează El este desăvârşit. Chiar Adam şi Eva, când au fost creaţi, au fost desăvârşiţi. În acelaşi fel, şi Satan când a fost creat era desăvârşit. La acel moment era cunoscut ca„Luceafăr strălucitor [Lucifer] , fiu al zorilor” (Isaia 14:12). Acest nume are acum o conotaţie rea, însă nu a fost aşa în veşniciile trecute, când a fost creat Lucifer.

El a fost creat ca un lider al îngerilor, pentru a-i conduce pe aceştia în închinare înaintea lui Dumnezeu. Când a fost creat, Dumnezeu i-a dat multe abilităţi şi puteri supranaturale. Ulterior însă, Lucifer a căzut în păcat şi a devenit Satan.


Satan are încă şi astăzi acele puteri, pentru că Dumnezeu nu i le-a luat înapoi când Satan a decăzut.

Poate ne mirăm de faptul că Dumnezeu nu a luat înapoi acele puteri de la diavol; şi poate ne întrebăm: de ce? Motivul este acela că, de regulă, Dumnezeu nu ia înapoi darurile pe care le-a dat. Chiar şi noi, fiinţele umane, nu luăm înapoi un dar pe care l-am dat cuiva – chiar dacă acea persoană se întoarce, la un moment dat, împotriva noastră!

Astfel, Satan foloseşte acea putere pentru a face rău oamenilor; de aceea oamenii care intră în contact cu el pot face lucruri supranaturale, prin vrăjitorie.

Cu privire la Satan este scris: „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor [acela era numele lui – cel strălucitor], fiu al zorilor!” (Isaia 14:12).

Ca lider al îngerilor, Lucifer era permanent în prezenţa lui Dumnezeu. De ce a căzut el de acolo? Cauza este arătată în următoarele două versete: „Tu ziceai în inima ta: ‘Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu (…) voi fi ca Cel Prea Înalt’. Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor” (Isaia 14:13-15) .

Lucifer a fost mai înzestrat şi mai frumos decât toţi ceilalţi îngeri, şi a avut mai multe abilităţi supranaturale în comparaţie cu ei. El i-a condus pe îngeri în închinare înaintea lui Dumnezeu – până când mândria, această otravă, a intrat în inima lui. Atunci el a început să gândească: „Numai o Singură Persoană este deasupra mea şi această Persoană e Însuşi Dumnezeu. Voi prelua conducerea şi voi domni, la fel de bine, şi peste El.”

Acest gând, care i-a venit în inimă, a fost unul cu-adevărat stupid. Cum ar fi putut el, vreodată, să urce deasupra Creatorului său? Însă aşa este Satan – total necugetat în multe dintre lucrurile pe care le gândeşte şi


le face, chiar dacă este atât de deştept!!! Asemenea lui, mulţi oameni deştepţi din întreaga lume fac o mulţime de lucruri complet absurde din punct de vedere spiritual. Cu cât studiem mai mult despre Satan, cu atât vom vedea, mai mult, cât de stupid este el în multe dintre lucrările pe care le face.

Lucifer nu s-a mulţumit cu locul în care l-a pus Dumnezeu. El vroia să avanseze, înspre locul în care credea că va putea obţine închinarea tuturor! Şi reţineţi: el nu a afirmat că va face aşa, ci a început doar să aibă astfel de gânduri, în inima sa; citim aceasta în versetul 13.

Însă Dumnezeu se uită la inima noastră şi El S-a uitat şi la inima lui Lucifer şi a văzut scopul urmărit de acea inimă.

Există o diferenţă între ispită şi păcat.

La început ispita vine ca un gând, în minte. Totuşi,păcătuim numai atunci cândacceptăm acel gând şidecidem, în inima noastră, să acţionăm în conformitate cu el. Dacă, din contră, respingem imediat gândul acela, nu păcătuim (Iacov 1:14-15).

De exemplu: ai avut vreodată un gând rău, de a întreprinde ceva cu scopul de înjosi o persoană în faţa altora, pentru ca tu însuţi să apari o persoană mai bună?

Ştii care a fost prima persoană care a avut un astfel de gând? Lucifer. Pe cine a vrut el să înjosească? Nu pe îngeri, pentru că pe ei îi avea deja în subordine. El a vrut să-L înjosească pe Dumnezeu. Deci a-i înjosi pe oameni ca tu să urci în vârf este chiar spiritul lui Satan.

De ce spun că trebuie să îţi cunoşti vrăjmaşul? Pentru că, atunci când un astfel de gând intră în mintea ta, trebuie să îl identifici imediat pe vrăjmaşul tău, care


tocmai încearcă să pătrundă. Leul care răcneşte este pregătit să te devoreze.

Nu sunt necesari mulţi ani pentru ca Arhanghelul din gradul cel mai înalt să devină diavol. Nu. E necesar doar un singur moment. Lucifer nu a căzut treptat, încetul cu încetul. Nu.A căzut ca un fulger, aşa cum a spus Isus – într-o clipită (Luca 10:18). Cu un moment înainte, el a fost „cel strălucitor”. Însă imediat ce a început să nutrească gândul că va deveni ca Dumnezeu, el a devenit diavolul.

Cât durează până când un înger devine demon? Nici măcar o secundă. Doar un moment. Cât durează până când o persoană cu adevărat bună devine ca diavolul? Doar un moment. Atâta tot. Amintiţi-vă mereu de adevărul acesta.

Un alt pasaj din Scriptură care ne vorbeşte despre originea lui Satan este Ezechiel 28. Acolo îl vedem pe Satan numit „împăratul Tirului” (Ezechiel 28:12). În spatele conducătorilor acestei lumi se află puteri ale întunericului şi, la acea vreme, în spatele conducătorului Tirului era Satan însuşi; iar Domnul i-a vorbit lui Satan care îl manipula pe acel conducător.

Domnul îi aminteşte lui Satan de timpul când a fost în grădina Edenului (Ezechiel 28:13). Aceasta ne arată că Lucifer a fost în Eden înainte de Adam şi Eva; şi Domnul îi reaminteşte lui Satan cum a fost el „fără prihană în căile lui, din ziua când a fost creat până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în el” (versetul 15).

Inima lui Lucifer s-a înălţat, în primul rând, datorită frumuseţii lui. Se înalţă vreodată inima ta când te uiţi în oglindă şi vezi cât de bine arăţi comparativ cu alţii? Apariţia acestui sentiment să fie un avertisment pentru tine. Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru darurile bune pe care ţi le-a dat. Nu este nimic greşit să ai o înfăţişare


frumoasă, însă e total greşit să ai mândrie datorită acestei înfăţişări, fiindcă atunci deschizi uşa lui Satan.

Un alt motiv al mândriei lui Lucifer a fost inteligenţa lui. Ştiai că Satan este cel mai deştept dintre toate fiinţele create? Nu e nimic greşit să fii inteligent. Ne putem folosi inteligenţa pentru slava lui Dumnezeu. Însă nu avem nici un drept să fim mândri datorită ei. Nu este vorba că ar trebui să considerăm inteligenţa noastră un handicap, în slujirea Domnului. Nu. Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru inteligenţă şi pentru frumuseţe, dar nu fii niciodată mândru datorită acestora.

Al treilea motiv al îngâmfării lui Lucifer a fost acela că, dintre toate fiinţele create, el avea poziţia cea mai înaltă. Lucifer a eşuat în a recunoaşte faptul că toate aceste trei motive ale mândriei lui – frumuseţea, inteligenţa şi poziţia – erau de fapt daruri primite de la Dumnezeu. În privinţa acestei recunoaşteri eşuează multe dintre fiinţele create – şi mulţi dintre cei care cad sunt creştini. În acest mod, Satan obţine un punct de sprijin în viaţa lor şi prin acesta, în final, îi distruge.

Vedem, astfel, că toate păcatele din lume provin din atitudineamândriei. Nu crima sau adulterul le-a cauzat, ci mândria. De aceea, iertarea păcatelor şi mântuirea au venit tocmai prin atitudinea opusă, prin cea a smereniei lui Isus. Calea care duce la zădărnicirea tuturor planurilor viclene ale lui Satan este cea a smereniei.

Tot în Lucifer vedem şi originea spiritului de nemulţumire cu privire la propria-i soartă. Dacă am putea privi la această lume din punctul de vedere al lui Dumnezeu am putea vedea cum lumea este plină de oameni nemulţumiţi cu soarta lor, care tot timpul au ceva de care să se plângă, care mereu cârtesc – adică oameni care au un mod de raportare asimilat de la Satan.


Atitudinea de răzvrătire împotriva autorităţii provine, şi ea, din spiritul lui Lucifer. Exista o Singură autoritate pe care o avea Lucifer deasupra lui – aceea a lui Dumnezeu – dar nici pe aceea nu a suportat-o, ci s-a revoltat împotriva ei. El dorea să fie deasupra acelei Autorităţii şi, în acest scop, dorea să-L denigreze pe Dumnezeu.

Vedem noi, oare, manifestarea acestui spirit în rasa umană? De unde provin acele lupte sângeroase pentru putere în diferite ţări, dacă nu din spiritul de răzvrătire împotriva autorităţii? De asemenea, multe dintre conflictele de muncă din fabrici sunt cauzate de aceeaşi atitudine. Iar în zilele noastre, acest duh de răzvrătire i-a cuprins nu numai pe studenţi, dar şi pe elevii din şcoli şi se manifestă chiar şi prin copii mici, în familie.

Toate acestea sunt un semn sigur al faptului că lumea se înrăutăţeşte. Lipsa de respect faţă de profesori şi faţă de părinţi, şi chiar faţă de fraţii prezbiteri din biserică, este un fenomen des întâlnit în multe locuri în zilele noastre.

Nu uita niciodată că aceasta e atitudinea care a cauzat transformarea celui mai bun înger într-un diavol; şi acest spirit poate schimba şi astăzi un băiat bun sau o fată bună, într-un diavol.

Dumnezeu nu face pe nimeni rău, niciodată. Noi înşine ne facem răi, atunci când ne deschidem faţă de spiritul lui Satan.

În legătură cu Lucifer, aş dori să mai reţineţi un ultim aspect. Când a căzut, nu a căzut singur. A avut tovărăşia acelora pe care a reuşit să-i corupă. Citim în Apocalipsa 12:4 că Satan în momentul căderii „trăgea după el” o treime din îngeri. Aceştia, la rândul lor, după ce asimilaseră ideile lui Satan, i se alăturau prosteşte în atitudinea mândriei, a nemulţumirii şi a răzvrătirii.


Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi. Acolo unde o persoană este rea, nu se mulţumeşte să rămână în starea aceea de una singură. Vrea să tragă după sine în mizerie şi-n răutate şi pe alţii. De la o „rădăcină de amărăciune”, care este într-o persoană, pot fi „tulburaţi şi întinaţi mulţi”, dacă acei mulţi nu veghează (vezi Evrei 12:15).

ÎNŞELĂCIUNEA LUI SATAN

În Geneza capitolul 3 vedem atacul lui Satan şi putem învăţa multe despre tactica pe care o adoptă el în ofensivă. Ni se spune acolo că „şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului”. Satan a intrat în acel şarpe (la fel cum s-a întâmplat şi în ţinutul gadarenilor, când demonii pe care i-a scos Isus din omul îndrăcit au intrat în porci), iar Satan i-a vorbit Evei prin şarpe şi a întrebat-o: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: ‘Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină’?” Când Eva a răspuns că restricţia se referea numai la pomul din mijlocul grădinii şi că porunca avea legătură cu un pericol de moarte, Satan a afirmat contrariul Cuvântului lui Dumnezeu spunând: „Hotărât că nu veţi muri …”

Observaţi cum vine Satan: întâi de toate, el pune

sub semnul întrebării Cuvântul lui Dumnezeu.

La fel vine şi la noi. El pune întrebarea: „Oare a zis Dumnezeu cu-adevărat că nu e voie să procedezi aşa? Dar ce e rău în a face asta? Aceste porunci biblice sunt învechite. Ele au fost scrise pentru acel timp şi pentru acea cultură în care a trăit Pavel. Mai mult ca sigur că Dumnezeu nu a vrut ca noi, cei din secolul douăzeci şi unu, să interpretăm acele interdicţii în mod literal, etc., etc.”

Întâlnim tineri şi bătrâni care pun mereu astfel de întrebări, fără ca ei să-şi dea seama, câtuşi de puţin, că au


devenit purtătorii de cuvânt ai lui Satan. Chiar şi atunci când cugetul lor îi sensibilizează, că ceva este greşit, continuă să se bazeze pe propria lor argumentare şi iscodesc mereu, căutând posibilitatea comiterii unor fapte care sunt interzise de Dumnezeu.

Când există anumite porunci sau când anumite lucruri sunt interzise de Dumnezeu, în Cuvântul Său, putem fi siguri că El are motive bine întemeiate pentru emiterea acelor porunci sau acelor interdicţii. Satan însă întotdeauna ne face să ne întrebăm dacă Dumnezeu chiar s-a referit la aceasta, etc.

Care e scopul final spre care ţinteşte Satan atunci când ne face să ne îndoim de Cuvântul lui Dumnezeu? Exact acelaşi care a fost şi în cazul Evei – de a ne îndepărta de Domnul şi de a ne face să ajungem într-o stare în care Dumnezeu ne va respinge şi ne va alunga din prezenţa Lui, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul lui Adam şi a Evei.

Odată, Isus a spus că Satan este un hoţ. Satan nu fură bani, pentru că ştie că banii n-au nicio valoare în veşnicie. El fură numai ceea ce are valoare veşnică

– în primul rând sufletele oamenilor. Isus a mai spus în continuare că Satan nu numai că fură, dar mai apoiucide şi distruge ceea ce a furat (Ioan 10:10). În acelaşi verset, Isus a precizat că, prin contrast, El a venit să ne dea o viaţă abundentă.

Nu este uimitor faptul că din mulţimea celor peste 6 miliarde de oameni, care trăiesc astăzi în lume, mai mult de 99% preferă să creadă minciunile lui Satan şi să-l asculte pe el decât să creadă în Isus Hristos şi să se supună Cuvântului lui Dumnezeu? Aici putem vedea cât de teribilă este activitatea lui Satan prin care înşală masele largi de oameni, convingând-i că nu este grav să nu te supui Cuvântului lui Dumnezeu.


Când oamenii beau alcool pentru prima dată, fumează prima ţigară sau încep să ia droguri (ca heroina sau cocaina) crezi că îi avertizează Satan că aceste practici le vor distruge trupul şi mintea, aici pe Pământ, iar în final, în veşnicie, le va trimite sufletul în Iad unde vor fi chinuiţi în veci de veci? Nu. El nu le spune adevărul, deoarece informarea lor corectă i-ar trezi la realitate. Le spune ceea ce le place oamenilor să audă: că va fi ceva nostim, ceva distractiv, ceva de dorit. Aşa a lucrat şi în cazul Evei.

Aşa înşală el, în zilele noastre, milioane de tineri din întreaga lume. Indiferent dacă e vorba de comiterea unor păcate sexuale sau de furt, sau de altceva, Satan spune: „Ce-i rău în asta? Nu te lua după ideile demodate din secolul nouăsprezece”, etc. Când îţi apar astfel de gânduri, inoculate de Satan, să fii foarte atent. El vrea să te nenorocească. Acela e scopul lui final.

Vedem în versetul 6, din Geneza capitolul 3, că de-ndată ce Eva „a văzut că fructul era bun de mâncat”, trupul ei a fost atras înspre acel pom. Acel fruct oprit are multe reprezentări echivalente în secolul douăzeci şi unu. În viaţa de zi cu zi constatăm că trupurile noastre sunt atrase de multe lucruri pe care le-a interzis Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu continuă, spunând că Eva a constatat faptul că pomul era şi „plăcut de privit”. Constatăm că multe din lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a interzis sunt plăcute ochilor noştri.

Se spune mai departe că Eva a găsit atrăgător pomul şi pentru ceea ce promitea fructul acelui pom intelectului ei. A văzut fructul ca pe ceva care ar putea să o facă înţeleaptă. Mintea noastră, de asemenea, este atrasă de multe lucruri pe care le-a interzis Dumnezeu. Fii foarte atent când trupul şi mintea îţi sunt atrase de ceva despre care conştiinţa îţi spune că este greşit.


Sunt sigur că în acel moment conştiinţa Evei i-a spus clar că ceea ce intenţiona să facă era greşit. Ştia foarte bine că Dumnezeu îi spusese să nu mănânce din acel fruct. Însă acţiunea ei practică care a fost? Deoarece atât trupul, cât şi mintea ei doreau fructul, ea s-a convins pe sine însăşi că nu era nimic rău în a-l mânca. Şi-a ucis astfel conştiinţa, a luat fructul şi l-a mâncat.

Ce a realizat Satan prin faptul că a determinat-o pe Eva să păcătuiască? Cu mult timp în urmă, Satan însuşi căzuse din prezenţa lui Dumnezeu. Odată devenit rău, el era hotărât să-i facă răi şi pe alţii. Iar acum, acelaşi fenomen are loc şi în rasa umană: când un om face ceva rău, el nu se mulţumeşte să rămână singur în răul pe care l-a comis. El vrea să-i facă şi pe alţii să înfăptuiască răul acela.

Aş dori să-i încurajez pe toţi tinerii să citească cartea Proverbe din Scriptură. Aceasta e, într-adevăr, o carte bună pentru fiecare dintre voi. În Proverbe 1:10 ni se spune: „Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei!”

Satan a devenit rău şi a vrut să o atragă şi pe Eva în căderea lui. Iar când Eva a devenit părtaşă acelui spirit otrăvitor, ea a vrut să îl atragă în cădere şi pe soţul ei. Aşa că a luat un alt fruct şi i l-a dat soţului ei.

Aşa s-a multiplicat răul în lume de-a lungul secolelor. Un om devine rău şi îi atrage şi pe alţii în căderea lui.

Iată de ce trebuie să fim vigilenţi întotdeauna. Uneori Satan vine la noi ca un leu care răcneşte. Dacă ar veni întotdeauna ca un leu care răcneşte l-am recunoaşte cu uşurinţă. Însă el nu vine mereu în felul acesta. Uneori vine într-un mod linguşitor, ca un „înger de lumină” (2 Corinteni 11:14); şi atunci trebuie să fim noi cu-adevărat precauţi.


Gândiţi-vă la momentul în care Isus le-a spus ucenicilor Săi că El urma să sufere şi să moară pe cruce, iar Petru I-a răspuns: „nu, Doamne, nu lăsa să ţi se întâmple aşa ceva”. Ce a făcut atunci Isus? S-a întors imediat şi i-a spus lui Petru: „Înapoia Mea, Satano” (Matei 16:23). El a recunoscut faptul că sugestia de a evita moartea pe cruce era glasul lui Satan, chiar dacă glasul acela venea prin Petru.

Isus ştia că El trebuia să meargă la cruce, deoarece crucea era singura Cale prin care păcatele oamenilor puteau fi iertate. Însă Petru nu vedea clar adevărul acesta. El a fost bine intenţionat, dar nu şi-a dat seama că, în acel moment, cel care vorbea prin el era Satan care încerca să-L oprească pe Isus de la moartea Sa răscumpărătoare. Da, Satan poate să vină la noi chiar printr-un prieten apropiat şi să ne sugereze ceva care, omeneşte vorbind, pare a fi un sfat plin de afecţiune şi bun. Aşa că trebuie să fim vigilenţi tot timpul.

Cea mai importantă parte a omului nostru lăuntric este conştiinţa; şi este de o importanţă vitală, pentru fiecare dintre noi, să ne dorim cu ardoare o conştiinţă sensibilă – una care să ne dea avertismente puternice, chiar şi la greşeli mici.

Uitaţi-vă la tălpile picioruşelor unui bebeluş. Cât sunt ele de moi şi de delicate! Comparaţi-le cu tălpile propriilor voastre picioare. Câtă diferenţă! Ale voastre au devenit aşa de tari. Poate fi la fel şi în cazul conştiinţei voastre.

Când v-aţi născut aţi avut o conştiinţă delicată – exact ca acele tălpi gingaşe ale unui bebeluş; aceasta era sensibilă chiar şi la cel mai mic rău pe care-l făceaţi. Însă, pe măsură ce aţi crescut, aţi început să spuneţi minciuni, să înşelaţi, să furaţi lucruri, să-i răniţi pe alţii în multe feluri, să copiaţi la lucrările de control la şcoală, să vă


răzvrătiţi împotriva părinţilor voştri şi să faceţi multe alte lucruri rele. Aţi început, astfel, să vă ucideţi conştiinţa până când ea a devenit tare şi insensibilă la păcat – asemenea tălpilor picioarelor voastre.

Prin apostolul Pavel, Scriptura ne îndeamnă „să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi; căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui” (2 Corinteni 2:11) .

Satan a venit atât de ingenios la Eva, ispitind-o cu ceva ce arăta atât de atrăgător, iar în final a distrus-o. Astăzi Satan vine în acelaşi mod, pentru a ne distruge: nu numai cu lucrurile pe care le-am menţionat, dar şi cu forme mult mai directe de închinare satanică. El duce oamenii în rătăcire prin vrăjitorie, prin diverse jocuri pe calculator (cum ar fi „Închisori subterane şi diavoli”), prin chemarea duhurilor celor morţi, prin astrologie, prin horoscoape, prin ghiciri în palmă, etc., etc. Prin toate aceste mijloace, Satan încearcă să acapareze mintea şi inima oamenilor.

Idolatria, de asemenea, îi aduce pe oameni în legătură cu Satan, deoarece în spatele fiecărui idol este un diavol (vezi 1 Corinteni 10:19-20) – chiar dacă acel idol are un nume inofensiv ca „Pruncul Iisus”, „Maica Domnului” sau un alt nume înşelător. Dumnezeu urăşte idolatria tocmai datorită contactului care se realizează, prin ea, între om şi Satan şi ne porunceşte să evitămorice formă a închinării la idoli (Exodul 20:4-5; 1 Corinteni 10:14; 1 Ioan 5:21).

O altă metodă prin care Satan întinează minţile tinerilor este cea a filmelor video şi a programelor de televiziune. Când vedeţi toate acele scene de sex şi de violenţă nu aveţi, după aceea, visuri de noapte în legătură cu acele scene? În urma vizionării vă alegeţi atât cu coşmaruri înfricoşătoare, cât şi cu vise murdare. Prin


aceste căi, diavolul vă penetrează mintea atât cu frică, cât şi cu fapte obscene, astfel încât el vă poate distruge, treptat, întreaga viaţă.

Dacă Eva, simţindu-se ademenită să mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi a răului, L-ar fi chemat în ajutor pe Dumnezeu, succesiunea evenimentelor ar fi fost complet alta.

Când am devenit creştin, la vârsta de 19 ani, am ştiut că nu trebuie să mai merg niciodată la vreun film. Într-o zi însă au venit prietenii mei cerându-mi să merg cu ei la cinematograful din baza navală (unde lucram), la un film. Atunci am observat că nu aveam curajul să le spun că, datorită faptului că devenisem creştin, nu voi mai merge la film cu ei. Aşa că m-am dus cu ei, însă pe tot parcursul drumului, până am ajuns la cinematograf, m-am rugat Domnului în inima mea, spunând: „Doamne, te rog, ajută-mă. Scapă-mă din această situaţie. Eu nu vreau să merg la film.” Când, în sfârşit, am ajuns la cinematograf, la intrare era pus un afiş care anunţa că filmul nu putea fi vizionat în seara aceea, deoarece nu primiseră încă rola filmului. L-am lăudat pe Domnul, pentru că mi-a răspuns într-un mod atât de minunat la rugăciune. Însă Domnul mi-a vorbit după aceea, spunându-mi: „Te-am ajutat de data aceasta, însă data viitoare tu vei fi acela care va trebui să spui ‚Nu'”. Eram atât de încurajat de răspunsul miraculos pe care mi-l dăduse Dumnezeu la rugăciune, încât următoarea dată, când au venit prietenii să mă cheme la film, am putut spune cu uşurinţă: „Nu”.

Când Dumnezeu a venit în grădina Edenului şi le-a vorbit lui Adam şi Evei, confruntându-i cu păcatul lor, l-a blestemat pe Satan, spunându-i: „sămânţa ei [a femeii] îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul” (Geneza 3:15). Această dublă zdrobire a avut loc la


Golgota. Isus Hristos a fost născut dintr-o femeie şi a

„zdrobit capul” lui Satan, prin victoria Sa definitivă, la Calvar; iar Satan a „zdrobit călcâiul” lui Isus, prin piroanele care L-au ţintuit pe Isus pe cruce.

Vedem, astfel, că Geneza 3 se termină cu un mesaj al speranţei, şi anume: că Satan nu va stăpâni peste om pentru totdeauna. Isus a venit şi l-a înfrânt pe Satan. Din această cauză, Isus poate să-i elibereze acum pe toţi oamenii de sub stăpânirea lui Satan.

Fiind conştient de înfrângerea vrăjmaşului, tu trebuie să iei acum atitudine şi să nu îi mai permiţi vreodată lui Satan să aibă vreun control asupra vieţii tale. Conştiinţa ta care a ajuns nesimţitoare poate deveni din nou sensibilă, ca a unui copilaş, dacă crezi că Isus Hristos, murind pe cruce, a anulat orice putere a lui Satan asupra ta.

Biblia îl numeşte Pârâş (Acuzator) pe Satan (Apocalipsa 12:10) . El va continua să te acuze în legătură cu eşecurile şi păcatele tale din trecut, chiar dacă ai mărturisit acele căderi lui Dumnezeu, poate chiar de sute de ori până acum. Singura modalitate prin care poţi birui acuzaţiile lui Satan este prin mărturisirea tuturor păcatelor înaintea lui Dumnezeu şi prin credinţa că Dumnezeu va împlini ceea ce a promis – că te va curăţa pe deplin prin sângele lui Isus vărsat pentru tine la cruce (vezi 1 Ioan 1, versetele 7 şi 9). Principala metodă prin care Satan îi hărţuieşte pe copiii lui Dumnezeu este acuzaţia. Pentru a-l birui pe Acuzator trebuie să cunoşti Cuvântul lui Dumnezeu.

Nu este nevoie de multiple mărturisiri ale aceluiaşi păcat. De îndată ce ţi-ai mărturisit păcatul O SINGURĂ DATĂ, Dumnezeu este credincios să te ierte imediat. Iată cum îl poţi birui pe Satan la momentul prezent: spunându-i că TOT trecutul tău a fost şters prin sângele lui Hristos (vezi Apocalipsa 12:11).

Isus a murit nu numai pentru a-ţi ierta păcatele, ci şi pentru a te elibera de sub autoritatea lui Satan, care te-a înrobit prin atât de multe obiceiuri rele. Aminteşte-ţi: capul lui Satan a fost zdrobit cu desăvârşire de către Mântuitorul tău.

Aleluia!

DE CE NU L-A NIMICIT DUMNEZEU PE SATAN

Pentru început, să vedem ce anume îl degradează pe om, reducându-l până la nivelul unui animal?

Răspunsul îl găsim în atitudinea omului, de a fi interesat numai de nevoile lui trupeşti şi de existenţa lui materială. Care sunt interesele unui animal? Mâncarea, odihna şi satisfacerea sexuală – cam asta e tot ce îl interesează. Iar când un om este interesat numai de aceste lucruri putem să spunem că el a decăzut la o stare care este specifică animalelor.

Însă Dumnezeu nu l-a creat pe om pentru a fi doar un altfel de animal. Pe de altă parte, vedem că nici educaţia nu îl face pe om superior animalelor, deoarece chiar şi oamenii cu multă educaţie se comportă câteodată ca animalele.

Există o parte lăuntrică în noi care este mai profundă chiar şi decât mintea noastră. Această parte se numeşte duh sau spirit. Duhul nostru ne face conştienţi de Dumnezeu.

Când Dumnezeu l-a creat pe om, l-a creat cu o voinţă liberă. El i-a dat omului libertatea de alegere.

Când Lucifer a fost creat ca înger, şi el a fost înzestrat cu libertatea de alegere. De aceea a putut el să spună: „mă voi ridica deasupra tronului lui Dumnezeu”.


Existau multe alte făpturi create de Dumnezeu care nu aveau voinţă liberă. Stelele şi planetele, de exemplu. De mii de ani, planetele din sistemul nostru solar nu s-au revoltat niciodată împotriva legilor lui Dumnezeu. De ce? Pentru că ele nu au libertatea de alegere. Pe de altă parte, planetele nu pot deveni copii ai lui Dumnezeu. Pentru ca cineva să devină un copil al lui Dumnezeu, el trebuie să fie creat cu voinţă liberă ca să poată alege ceea ce vrea, într-un mod spontan.

Însă pericolul libertăţii de alegere este că poţi folosi această libertate pentru propria ta plăcere şi pentru a fi neascultător faţă de poruncile lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu a fost dispus să-Şi asume acest risc, deoarece El dorea copii ascultători; şi aici Satan are un anumit rol în planul lui Dumnezeu.

Tot haosul, confuzia, bolile şi răul din lume sunt rezultatul direct al nesupunerii omului faţă de Dumnezeu şi a ascultării de diavol în grădina Edenului.

Atunci ne putem întreba: „Dacă Satan este cauza fundamentală a tuturor problemelor din lume, atunci de ce nu-l distruge Dumnezeu pe Satan?”

Ei bine, sper să avem măcar atâta încredere în Dumnezeu, încât să acceptăm ideea că înţelepciunea Lui e mai mare decât a noastră. Înţelepciunea noastră este ca o ceşcuţă de apă, în timp ce a lui Dumnezeu este ca un ocean.

Putem fi siguri că Dumnezeu, dacă i-a permis lui Satan să existe şi să fie activ pe Pământ, trebuie să aibă un motiv bine întemeiat pentru aceasta.

De fapt, Dumnezeu face ca activitatea rea a lui Satan să fie întoarsă înspre realizarea anumitor lucrări bune în sfinţii Lui. De aceea îi permite lui Satan să existe.


Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu îi permite lui Satan să fie cauza atâtor rele, pagube şi suferinţe pe Pământ este acela că oamenii, ca o consecinţă a acestor rele, se vor întoarce la Dumnezeu. Ţinând seama de egocentrismul în care se află omul, în urma căderii în păcat, putem stabili cu uşurinţă o prognoză a comportamentului uman în condiţiile în care viaţa pe Pământ ar fi foarte confortabilă: fără boli, suferinţe, sărăcie sau mizerie. Este foarte probabil că în acele condiţii nu s-ar găsi nici un om care, cel puţin, să se gândească la Dumnezeu!

Tot ce permite Dumnezeu are un scop. Citim în Vechiul Testament că în pustie israeliţii, atunci când au uitat de Dumnezeu, au fost muşcaţi deodată de şerpi veninoşi. Atunci ei s-au întors imediat la Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a vindecat (Numeri 21). Nu a fost oare folositoare prezenţa acelor şerpi veninoşi, ca să-i determine pe oameni să se întoarcă la Dumnezeu?

Am auzit despre experienţa pe care a avut-o un om de afaceri, care cândva fusese aproape de Dumnezeu. Însă, pe măsură ce afacerea lui prospera, el s-a îndepărtat de Dumnezeu. Prezbiterii bisericii i-au vorbit în mod repetat şi au încercat să-l întoarcă înapoi la Domnul. Însă el era prea ocupat cu afacerea lui. Într-o zi, un şarpe veninos l-a muşcat pe cel mai mic dintre fiii lui şi copilul a ajuns grav bolnav. Chiar şi doctorii au renunţat la orice speranţă. Atunci tatăl a devenit foarte îngrijorat şi a trimis după unul din prezbiterii bisericii ca să se roage pentru copil. Prezbiterul respectiv era un om înţelept. A venit şi s-a rugat astfel: „Doamne, Îţi mulţumesc că ai trimis acel şarpe să-l muşte pe copilul acesta – pentru că eu n-aş fi putut să conving familia aceasta să se mai gândească la Tine; dar ceea ce n-am putut eu face în şase ani, a făcut acest şarpe într-un moment! Acum, că ei şi-au


învăţat lecţia, Doamne, vindecă-le, te rog, copilul şi ajută-i să nu mai aibă niciodată nevoie de şerpi care să le aducă aminte de Tine.”

Sunt oameni care nu se gândesc la Dumnezeu până când, într-o zi, ei se trezesc că au fost internaţi de urgenţă la spital cu cancer. Apoi, dintr-o dată, ei încep să se gândească la Dumnezeu şi se întorc la Hristos şi sunt născuţi din nou. Bolile incurabile, bolile cronice, sărăcia şi multe alte rele din această lume sunt toate folosite de Dumnezeu pentru a-i întoarce pe oameni de la păcatele lor, ca locuinţa lor veşnică să fie Cerul. Aşa foloseşte Dumnezeu tocmai lucrările rele ale lui Satan pentru a scoate suflete din ghearele lui, asigurând acelor suflete mântuirea pentru veci de veci. Astfel demonstrează Dumnezeu, din nou şi din nou, faptul că răul produs de Satan se întoarce, în final, împotriva lui Satan însuşi.

De asemenea în viaţa noastră, a credincioşilor, Dumnezeu întoarce lucrările rele ale lui Satan înspre curăţirea şi sfinţirea noastră.

Gândiţi-vă la exemplul focului. Ştim că, de-a lungul istoriei, milioane de oameni au murit arşi de foc. Cu toate acestea nimeni nu s-a oprit vreodată din folosirea focului, deoarece gătirea mâncării şi funcţionarea automobilelor, avioanelor, utilajelor, etc., se face cu ajutorul focului. Focul este folosit şi pentru curăţirea aurului – acesta nu ar putea fi curăţit prin nicio altă metodă. Aşadar, focul poate avea utilizări foarte bune.

De asemenea, gândiţi-vă la electricitate. Milioane de oameni au murit electrocutaţi. Putem afirma cu certitudine că electricitatea este foarte periculoasă. Cu toate acestea ştim cu toţii că ea poate fi pusă în slujba unor scopuri foarte utile. Aşa stau lucrurile şi în privinţa lui Satan.


Adam şi Eva, când au fost creaţi, erau inocenţi. Pentru a ajunge să fie sfinţi trebuiau să facă o alegere; şi pentru a face o alegere ei trebuiau să fie ispitiţi - ca să poată refuza neîncrederea faţă de Dumnezeu şi pofta, alegând, în schimb, încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu şi stăpânirea de sine. Acesta a fost motivul pentru care Dumnezeu i-a permis lui Satan să intre în grădina Edenului şi să îi ispitească.

Crezi că ar fi fost dificil pentru Dumnezeu să îl împiedice pe Satan să intre în acea grădină? Nu, deloc. Însă, fără ispitire, Adam nu ar fi putut deveni sfânt. Ar fi rămas inocent pentru totdeauna .

Există o mare diferenţă între inocenţă şi sfinţenie. Inocenţa este ceea ce vezi într-un copilaş. Dacă vrei să ştii cum a fost Adam când a fost creat, uită-te la un copilaş – inocent şi neştiutor în ce priveşte binele şi răul.

Un copil mic este inocent, dar nu este sfânt, nu este desăvârşit. Pentru ca să devină desăvârşit, acel copil va trebui să crească şi să facă anumite alegeri, refuzând răul şi alegându-L pe Dumnezeu.

Numai atunci ne dezvoltăm caracterul când, în mintea noastră, refuzăm să cedăm în faţa ispitei. Tu ai ajuns să fii ceea ce eşti, datorită alegerilor pe care le-ai făcut până acum în viaţa ta.

Dacă alţi oameni din jurul tău sunt mai buni decât tine, aceasta se datorează faptului că ei au luat decizii mai bune pentru viaţa lor decât deciziile pe care le-ai luat tu pentru viaţa ta. Noi toţi facem alegeri în fiecare zi – şi acele alegeri determină ceea ce vom deveni în final.

În grădina Edenului, Eva a făcut o alegere. Practic,

prin decizia luată, ea a spus în mod implicit următoarele:

„Mai degrabă îmi satisfac dorinţele trupeşti şi accept ceea

ce-mi oferă Satan decât să fiu limitată de restricţiile pe


care mi le-au impus poruncile lui Dumnezeu. Vreau să fiu liberă.”

Însă a devenit liberă? Nu. Ea a devenit o sclavă a lui Satan. Numai ascultarea de poruncile lui Dumnezeu ne poate face cu adevărat liberi.

În acea zi, în Eden, Adam şi Eva au luat o decizie foarte importantă care a produs efecte pe termen lung, atât pentru toată durata vieţii lor, cât şi pentru cea a generaţiilor următoare. Toate deciziile au consecinţe – uneori consecinţe care, din nefericire, îi afectează şi pe urmaşii noştri. Adam şi Eva, ca urmare a deciziei lor, au trăit experienţa amară de a fi îndepărtaţi din prezenţa lui Dumnezeu pentru tot restul vieţii lor.

Aşa că, să nu-ţi imaginezi că nu au importanţă acele mici alegeri din viaţa ta cotidiană şi nu te gândi că nu vei culege în viitor roadele atitudinilor şi faptelor pe care le semeni acum în ogorul vieţii tale. Dumnezeu va permite să fii încercat şi ispitit; şi în acest scop îl lasă liber şi activ pe Satan.

Permiteţi-mi să vă arăt un exemplu din Vechiul Testament, din cartea lui Iov. În capitolul 1 citim despre o conversaţie care a avut loc în Cer între Dumnezeu şi Satan. Această conversaţie a afectat într-un mod dramatic experienţa de viaţă a lui Iov. Din acest exemplu, noi putem învăţa multe despre lucrările lui Satan.

În Iov 1:6 citim că într-o zi fiii lui Dumnezeu (îngerii) au venit să se prezinte înaintea Domnului. Satan a venit şi el printre ei. Dumnezeu l-a întrebat de unde vine.

Ascultaţi răspunsul lui Satan. El a spus că a vizitat diferite locuri de pe Pământ. Ştiaţi că Satan este activ în lumea aceasta chiar şi acum?


Mulţi oameni trăiesc cu ideea că Satan locuieşte în Iad. Dacă ar fi adevărat, atunci n-ar putea să ne tulbure pe noi, aici pe Pământ.

Satan însă nu locuieşte în Iad.

Biblia ne învaţă că există trei ceruri. Primul cer este ceea ce noi numim „spaţiu cosmic”. Al treilea Cer este prezenţa nemijlocită a lui Dumnezeu (2 Corinteni 12:2). Când Satan a fost îndepărtat din prezenţa nemijlocită a lui Dumnezeu (al treilea Cer), el a fost dat jos în al doilea cer (Efeseni 6:12), şi nu în Iad. Din al doilea cer, el are libertatea să vină oricând pe Pământ. De aceea a putut el să vină în grădina Edenului; şi de aceea el şi demonii lui pot veni pe Pământ chiar şi astăzi.

Biblia spune că Satan dă târcoale ca un leu care răcneşte, căutând oameni pe care să-i devoreze. El caută tot timpul să ispitească tinerii, pentru ca aceştia să facă alegeri greşite. Astfel, Satan vrea să pătrundă în viaţa lor ca să-i jefuiască de puritatea, de sinceritatea şi de integritatea lor şi să le distrugă astfel caracterul, iar în final să-i ia cu el în chinurile veşnice ale Iazului de Foc.

Iată de ce cutreieră Satan de jur-împrejurul Pământului.

Poţi fi sigur că Satan îi ţine pe oameni sub observaţie; pe fiecare om în parte. Te-a urmărit din copilărie şi a căutat tot timpul să te ispitească să faci răul şi să faci alegeri greşite, ca să te poată nenoroci. El a fost acela care ţi-a şoptit să copiezi la lucrările de control, să porţi duşmănie împotriva altora, să spui minciuni părinţilor şi profesorilor tăi, să furi lucrurile altora, să citeşti cărţi obscene, etc.

În cartea Iov vedem, mai departe, că Dumnezeu i-a spus lui Satan: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi


curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău” . Aşa cum era de aşteptat, Satan ştia totul despre Iov. De fapt, Iov era numărul unu pe „lista neagră” a lui Satan. Aşa că Satan a răspuns, spunând: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi turmele lui acoperă ţara” (Iov 1:8-10) .

Aici avem o lecţie minunată pe care o putem învăţa: Dumnezeu pune un zid protector în jurul copiilor Săi – un zid triplu: în jurul trupului lor, în jurul familiilor lor şi în jurul posesiunilor lor.

Este un privilegiu binecuvântat de care ne putem bucura, în calitate de copii ai lui Dumnezeu, de a avea ridicată în jurul nostru această gardă care ne asigură protecţie divină în cele trei domenii. Scriptura ne spune în Proverbe 18:10 că Numele Domnului este un turn tare, în care cel neprihănit poate fugi şi poate găsi protecţie. Există o siguranţă enorm de mare în Numele lui Isus. Satan nu se teme de nici un alt nume decât de Numele lui Isus Hristos, Persoană care l-a înfrânt la crucea Golgotei. Când viaţa noastră este predată lui Hristos, putem folosi Numele Lui pentru a ne împotrivi lui Satan. Biblia spune:

„Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi” .

Citim mai departe, în cartea lui Iov, că Dumnezeu i-a permis lui Satan să îl atace pe Iov, provocând daune sănătăţii, familiei şi posesiunilor lui. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a deschis câte puţin, pentru o vreme, fiecare dintre zidurile protectoare, pentru a-i permite lui Satan să intre şi să-l încerce pe Iov. De ce a făcut Dumnezeu aceasta? Pentru ca Iov să poată „ieşi curat ca aurul” (Iov 23:10). După ce s-a terminat încercarea, citim că Iov a devenit un om mai smerit şi mai evlavios, având caracterul curăţit de toată autoîndreptăţirea pe care şi-o atribuise înainte.


Din acelaşi motiv ne lasă Dumnezeu şi pe noi să fim încercaţi: pentru ca, din aceste încercări, să ieşim mai curaţi, mai smeriţi, mai evlavioşi, mai iubitori şi mai buni, mai milostivi şi mai puţin autoîndreptăţiţi; deci mai asemănători cu Însuşi Isus.

Prin urmare, văzând cum agresiunile satanice sunt întoarse înspre binele copiilor lui Dumnezeu, putem înţelege că, dacă raportarea noastră este cea corectă, Satan nu poate face altceva decât să servească unui scop foarte util – acela de sfinţire a vieţii noastre.

Toate acestea ne învaţă cel puţin două lucruri:

În primul rând : fără permisiunea lui Dumnezeu, Satan nu se poate atinge niciodată de vreun copil al lui Dumnezeu – nici de trupul lui, nici de familia lui şi nici de posesiunile lui.

Iar în al doilea rând: oricând i se permite lui Satan să ne atingă sau să ne rănească în vreun fel, aceasta are întotdeauna scopul ca noi să putem deveni mai asemănători cu Hristos, mai liberi de lucrurile temporare, pământeşti şi cu mintea mai mult îndreptată înspre Cer.

Nu-i aşa că e o mare încurajare pentru noi să ştim că Tatăl nostru Ceresc are controlul deplin, chiar şi asupra acţiunilor rele pe care le întreprinde Satan împotriva noastră?

Vreau să vă spun vouă tuturor, tinerilor, că, dacă vă predaţi viaţa lui Dumnezeu, veţi avea întotdeauna acest zid de protecţie triplu în jurul trupurilor, a familiilor şi a posesiunilor voastre. Fără permisiunea lui Dumnezeu, Satan nu va putea trece prin nici unul dintre aceste ziduri; şi oricând i se va permite lui Satan să pătrundă, puteţi fi siguri că aceasta va fi înspre binele vostru.


Vedem deci că Biblia ne dă o învăţătură clară despre Satan şi despre lucrările lui – nu ca să ne înspăimânte, ci ca să ne ajute să vedem scopul pentru care Dumnezeu îl lasă pe Satan să existe.

METODELE LUI SATAN

Dacă tu, ca persoană tânără, nu ştii cum să i te împotriveşti diavolului în viaţa ta, această neştiinţă nu numai că îţi poate nenoroci viaţa pe acest Pământ, dar, mai mult decât atât, îţi poate distruge şi destinul veşnic. Satan nu va aştepta ca tu să te maturizezi, înainte de a porni atacurile împotriva ta . El a început deja să atace şi este activ chiar acum. Aşa că este de-o importanţă vitală pentru tine să cunoşti cât mai multe despre metodele lui.

Din nefericire, majoritatea oamenilor îşi formează

o idee despre diavol fiind inspiraţi mai degrabă din reclamele de la televizor decât din învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu. De aceea, ei se gândesc la Satan ca la un personaj hidos, inofensiv de altfel, cu coarne, cu gheare şi cu o coadă verde în formă de furcă. Însă nicăieri în Biblie nu citim că Satan ar avea o formă aşa de respingătoare. Satan este duh, o persoană din lumea spirituală, şi este mult prea şiret pentru a veni într-o asemenea formă care să-i facă pe oameni s-o ia la fugă dinaintea lui. Dacă ar veni aşa, cum ar putea el să-i ducă pe oameni în rătăcire?

Din contră, Satan este o persoană necinstită, care se aseamănă mai mult cu un şarlatan; el îţi câştigă mai întâi încrederea iar apoi te înşală. Biblia spune că Satan

„se preface într-un înger de lumină” - într-unul deosebit de atrăgător – şi pentru că el vine ca „înger de lumină” este numit cel „care înşeală întreaga lume” (Apocalipsa 12:9).


Permiteţi-mi să vă iau ca exemplu practicile de karate. Majoritatea oamenilor cred despre karate că este doar o formă a artelor marţiale, o metodă de autoapărare, etc. Însă adevărul întreg este altul. Exact ca yoga, care pare a fi doar un exerciţiu fizic şi care îi atrage însă pe oameni la idolatrie (învăţându-i să se închine Soarelui), în acelaşi fel şi în spatele practicii karate sunt forţe demonice. Există anumiţi demoni care sunt ataşaţi acestei practici, karate, şi eu am văzut manifestarea lor atunci când m-am rugat pentru oameni posedaţi de demoni. Însă, când aceşti demoni intră în oameni, ei se prezintă întotdeauna ca mesageri inofensivi ai unor lucruri aparent bune, cum ar fi autoapărarea.

În grădina Edenului, Satan a venit la Eva într-un mod fermecător şi foarte îmbietor. Dacă ar fi fost respingător, Eva ar fi fugit de el.

Observaţi faptul că atât la începutul Vechiului Testament, cât şi la începutul Noului Testament apare scena ispitirii de către Satan: ispitirea lui Adam şi Eva, la începutul Vechiului Testament (Geneza capitolul 3) şi ispitirea lui Isus, la începutul Noului Testament (Matei capitolul 4). Acest fapt ne arată importanţa pe care o acordă Biblia cunoaşterii de către noi a metodelor vrăjmaşului.

Dacă vom urma exemplul lui Adam şi Eva, în modul în care s-au confruntat ei cu Satan, vom cădea în mod sigur, dar dacă urmăm exemplul lui Isus, în modul în care S-a confruntat El cu Satan, vom birui.

Imediat după ce Isus a fost botezat în apă şi uns de Duhul Sfânt, chiar înainte de a începe lucrarea Sa publică, primul lucru pe care-l citim este că El a fost dus de Duhul Sfânt în pustie ca să fie ispitit de diavolul (Luca 4:1).


Este într-adevăr uimitor faptul că Duhul Sfânt l-a condus pe Isus să-l întâlnească pe diavol. Cineva s-ar putea gândi că Duhul Sfânt îi conduce pe oameni numai pe vârfuri de munte, pentru a le da viziuni şi revelaţii despre Dumnezeu şi despre Cer!!! Da, El ne conduce în astfel de locuri, dar El ne conduce şi în locuri unde putem fi ispitiţi de Satan.

Bineînţeles că Duhul Sfânt nu ne va călăuzi niciodată în locuri care sunt dăunătoare pentru noi. Putem astfel înţelege, din acel singur verset al Scripturii (Luca 4:1), că ispitirile, dacă le biruim, sunt folositoare pentru noi. Altfel, Duhul Sfânt nu L-ar fi dus pe Isus în pustie pentru a fi ispitit de Satan şi nu ne-ar călăuzi nici pe noi în situaţii în care să fim ispitiţi. Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, dar El permite să fim ispitiţi de Satan.


Satan:


Observaţi momentul, temporizarea, ispitirilor lui El a venit la Isus chiar după ce Isus postise timp de patruzeci de zile şi nopţi, când El a fost flămând. Satan încearcă să ne atace tocmai atunci când suntem extenuaţi din punct de vedere fizic sau când avem parte de unele presiuni mentale sau emoţionale în viaţa noastră.

În al doilea rând, observăm că Satan a venit la Isus după ce Domnul fusese uns cu Duhul Sfânt şi auzise vocea de aprobare din Ceruri. De aici învăţăm că Satan vine să ne ispitească de îndată ce am avut o perioadă de mari binecuvântări din partea lui Dumnezeu.

Deci haideţi să fim vigilenţi la diversele tactici ale lui Satan. După ce Dumnezeu ne-a binecuvântat într-un mod extraordinar, Satan va veni să ne testeze, încercând să ne înalţe în mândrie. Sau, când am căzut la un examen, când suntem bolnavi sau epuizaţi fizic, el va veni să ne testeze, încercând să ne cufunde în descurajare.


Ambele stări, pe care încearcă să ni le inducă Satan, au scopul de a ne face să păcătuim.

Ca un mare avantaj, Cuvântul lui Dumnezeu ne-a fost dat deja, astfel că putem cunoaşte dinainte uneltirile şi vicleşugurile lui Satan. Cuvântul lui Dumnezeu ne arată cum anume dă târcoale Satan şi cum atacă, ce fel de momente şi împrejurări foloseşte, cum îşi ademeneşte victimele şi ce le propune. Scriptura ne arată cum au fostînşelaţi alţii şi cum a biruit Isus.

Care sunt fronturile de atac ale lui Satan?

În primul rând, vedem că el L-a ispitit pe Isus prin dorinţele Sale trupeşti, legitime. Satan i-a sugerat lui Isus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să devină pâini”.

Aşa vine Satan şi la noi. Ne ispiteşte să ne satisfacem nevoile trupeşti legitime, prin modalităţi nelegitime. Însă Isus a fost vigilent şi a răspuns:

„Este scris…”

Cu mii de ani înainte de acest incident, când Satan a venit la Eva, el a pus sub semnul întrebării Cuvântul lui Dumnezeu, spunând: „Oare a zis Dumnezeu…?”.

Ştiai că există o singură carte în lume pe care Satan o urăşte din toată inima? Este Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Şi de ce o urăşte? Pentru că ea ne descoperă cum s-a transformat el, din Lucifer în Satan, îi demască toate vicleşugurile şi, lucrul cel mai important: ne spune totul despre înfrângerea lui definitivă la crucea Golgotei, precum şi despre judecarea lui finală, când va reveni Hristos pe Pământ.

De aceea urăşte Satan Biblia şi încearcă mereu, prin toate mijloacele, să-i împiedice pe oameni s-o citească; astfel că oamenii, decât să citească Biblia, mai degrabă citesc un roman sau o comedie. Vrăjmaşul ştie că


acele romane şi comedii nu te pot ajuta să ieşi biruitor asupra lui, pe când Biblia dispune de acest potenţial.

Când a venit Isus pe Pământ, El S-a făcut om, ca noi, şi „a fost ispitit în toate lucrurile ca şi noi” (Evrei 2:17; 4:15). De ce? Pentru a putea fi un exemplu pentru noi. Pentru ca porunca „Vino după Mine!” să fie una accesibilă pentru noi.

Iar în incidentul ispitirii Lui în pustie, care este exemplul pe care îl putem urma? Acela de a rosti numai Cuvântul lui Dumnezeu când suntem ispitiţi de Satan. Isus nu a stat la taifas cu Satan, aşa cum făcuse Eva. El nu a purtat o discuţie despre faptul că avea sau nu nevoie de hrană pentru trupul Său sau despre calitatea mâncării, despre necesitatea ei, etc. El a fost preocupat numai de ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său.

Dragii mei prieteni, vreau să vă spun că, dacă trăirea voastră, în viaţa de zi cu zi, va fi bazată pe acest principiu unic, care spune: „Vreau să ştiu ce anume a spus Dumnezeu în Cuvântul Său în privinţa lucrurilor aflate în discuţie! Numai acest Cuvânt este autoritatea finală pentru mine”, atunci întotdeauna îl veţi birui pe Satan, aşa cum l-a biruit Isus. De fapt, ca răspuns la toate cele trei ispitiri, cu care a venit Satan, Isus a citat Cuvântul lui Dumnezeu.

Aici vedem contrastul dintre Eva şi Isus. Atitudinea lui Isus a fost următoarea: „Cuvântul lui Dumnezeu pentru sufletul meu este cu mult mai important decât orice hrană pentru trupul meu”. Sau, cu alte cuvinte: „Nevoia de hrană nu este aşa de importantă ca nevoia de a citi, a înţelege şi a împlini Cuvântul lui Dumnezeu”. Aceasta e semnificaţia faptului că Isus, ca răspuns la ispitirea lui Satan, a citat Scriptura din Vechiul Testament: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” .


„Aţi înţeles voi toate aceste lucruri?” , dragii mei prieteni tineri? Primul principiu, prin care îl putem birui pe Satan, este acesta: Apreciem Cuvântul lui Dumnezeu la justa Lui valoare şi îl considerăm mai important pentru noi decât satisfacerea ORICĂROR nevoi trupeşti – fie de alimentaţie, fie de natură sexuală, fie de orice altă natură. Dacă nu adopţi această poziţie, chiar de la început, atunci cu siguranţă că vei fi înşelat, mai devreme sau mai târziu.

Poţi fi sigur că diavolul îţi va spune că este mai important să îţi mănânci mâncarea decât să citeşti Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi; şi sunt mulţi credincioşi care îl cred pe diavol.

Una dintre dovezile faptului că ei cred ceea ce le spune Satan este următoarea: ei nu uită niciodată şi îşi fac timp să ia masa (chiar de trei sau de mai multe ori pe zi), dar adeseori uită sau sunt prea ocupaţi să citească şi să cugete la Cuvântul lui Dumnezeu.

Cine a realizat această lucrare de înşelare a credincioşilor, făcându-i astfel slabi? Fără îndoială că însuşi Satan. Ce exemplu remarcabil avem în Isus care, chiar şi după ce a postit patruzeci de zile, a simţit totuşi că era mai important pentru El să împlinească un Cuvânt venit de la Dumnezeu decât să Îşi satisfacă nevoile trupeşti de nutriţie.

Nu-i de mirare că aceia care acordă locul întâi Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa lor au o trăire biruitoare, fără lacune. Apostolul Ioan le-a scris tinerilor (în 1 Ioan 2:14): „sunteţi tari, şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, şi aţi biruit pe cel rău” . Este imposibil să-l biruieşti pe Satan în vreun alt mod. Vreau să vă încurajez pe toţi să citiţi şi să cugetaţi la Scripturi în fiecare zi.

Haideţi să ne uităm acum la a doua ispitire.

Aici Satan L-a ispitit pe Isus să se arunce de pe acoperişul Templului şi să pretindă împlinirea


făgăduinţei de protecţie din partea lui Dumnezeu. Era o ispită care-L îndemna să facă ceva spectaculos şi astfel să-Şi câştige admiraţia mulţimilor, care se aflau jos în curte şi care L-ar fi văzut coborând nevătămat în mijlocul lor. Ceea ce I-a sugerat Satan lui Isus era de fapt un şiretlic prin care vrăjmaşul ar fi vrut să-L determine pe Isus să se sinucidă.

Satan te va ispiti adesea să faci ceva spectaculos pentru a obţine aclamaţiile altora sau, poate, pentru a-ţi da ifose că eşti o persoană importantă, etc. Observaţi că Satan a citat lui Isus chiar din Scriptură, spunând: „este scris: ‘El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră'” .

Aminteşte-ţi că Satan e în stare chiar să-ţi citeze din Scriptură, dacă în acest fel te poate duce în rătăcire; şi dacă nu cunoşti ceea ce învaţă cu-adevărat Scripturile, te va înşela.

„Fă ceva spectaculos în Numele lui Hristos”, sugerează Satan. S-a întâmplat adesea că creştinismul a fost vorbit de rău, datorită faptelor stupide comise de numeroşi credincioşi, care citau Scripturile şi Îl ispiteau pe Dumnezeu.

De exemplu, există credincioşi care, având motivaţii greşite, cum ar fi dorinţa de a avea un renume că trăiesc prin credinţă, aplică într-un mod mecanic atitudinea de a nu lua nici un tratament când sunt bolnavi. Ei, neavând în inima lor o credinţă autentică venită prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, doar îşi imaginează că „cred”. Aşa ceva este exact ca şi cum ai sări de pe Templu, aşteptând ca îngerii să-ţi asigure protecţie supranaturală! Ei încearcă să forţeze mâna lui Dumnezeu, dar în final mor în bolile lor; iar Numele lui


Isus Hristos este hulit printre neamuri, care rămân cu ideea că creştinismul este o religie de un fanatism stupid.

Iar Satan stă în umbră şi râde că a reuşit să atragă încă un credincios în cursa sinuciderii, nu prin luarea unei otrăvi, ci refuzând să combată otrăvurile din organismul său prin mijloacele naturale create de Dumnezeu. Mulţi dintre copiii lui Dumnezeu, care ar fi putut fi folositori în lucrarea Împărăţiei Lui pe Pământ, au fost ademeniţi în acest mod şi duşi la moarte de către Satan.

Diavolul îi ispiteşte mereu pe oameni să facă ceva prostesc, ceva care este contrar spiritului şi învăţăturii Cuvântului lui Dumnezeu sau să facă ceva spectaculos. Numai prin smerenie îl biruim pe Satan – printr-o ascultare smerită de Dumnezeu, când nu căutăm în niciun fel vreo slavă pentru noi înşine.

Când Satan I-a citat lui Isus din Scripturi, Isus a citat, ca răspuns, un alt pasaj din Scripturi. El a spus: „De asemenea este scris: ‘Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău'”. Nu trebuie să Îl ispitim pe Dumnezeu făcând lucruri prosteşti, stupide sau inutile, aşteptându-ne apoi ca Dumnezeu să ne protejeze de urmările unor astfel de nebunii!

Iar acum, în final, a treia ispitire.

Aici, în cele din urmă, Satan a ajuns la ceea ce şi-a dorit dintotdeauna – închinare. El i-a spus lui Isus:

„Dacă te vei arunca la pământ înaintea mea şi te vei închina mie, îţi voi da toată slava acestei lumi”.

Slava acestei lumi constituie o ispită colosală pentru fiecare dintre noi – bani, popularitate, onoare, poziţie socială, putere, etc. Iar diavolul spune: „Care dintre acestea ai dori să fie ale tale? Spune-mi, iar eu ţi le voi da. Doar pleacă-te, măcar puţin, înaintea mea şi ţi le voi da pe toate”.


Îţi va spune: „Vrei să iei acest examen? Vrei să fii primul din clasă? Îţi voi da ceea ce vrei. Doar pleacă-te înaintea mea – oferă o mită şi obţine întrebările dinainte, mituieşte-l pe profesor şi obţine nişte note mai bune, copiază la examen…”, etc.

Acestea sunt modalităţi prin care mulţi se închină

lui Satan în zilele noastre.

Este oare important pentru voi, tinerii, să ştiţi despre aceste tactici ale lui Satan? Cu siguranţă. Trebuie să ştiţi că, atunci când copiaţi la un examen, vă închinaţi în mintea voastră înaintea lui Satan, spunând, în mod implicit, următoarele: „Mă voi supune ordinelor tale, Satan. Când voi fi în sala unde se dă examenul, voi avea în buzunar o fiţuică”.

Există multe metode ingenioase de copiere la examene, pe care tinerii le-au descoperit în aceste zile – fiindcă Satan este foarte abil şi îşi oferă toate vicleşugurile pentru a-i “ajuta” pe cei care vor să trişeze.

Dacă Satan i-a oferit slava acestei lumi lui Isus, crezi că ţie nu ţi-o va oferi? Iar pe măsură ce înaintezi în vârstă vei descoperi că Satan îţi va face multe alte propuneri nemaipomenite. Sunt oameni care semnează declaraţii false, sunt necinstiţi în activităţile financiar- contabile şi se angajează în activităţi de escrocare – toate acestea doar pentru a câştiga nişte bani în plus, pentru a câştiga mai multă popularitate sau pentru a se căţăra la o poziţie mai înaltă pe scara socială a acestei lumi.

Diavolul le spune mereu oamenilor: „Spuneţi-mi ceea ce vreţi! Eu vă voi da acele lucruri”. Pentru astfel de ispite, Isus are un singur răspuns. El spune: „Pleacă, Satano! Căci este scris: ‘Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti'” (Matei 4:10).

Cât de minunat este faptul că avem Cuvântul lui Dumnezeu, care să ne avertizeze în privinţa tuturor


acestor planuri rele ale lui Satan. Cât de binecuvântaţi sunteţi voi, tinerilor, că puteţi învăţa toate acestea la o vârstă aşa de fragedă!

Ce ai de gând să faci, când eşti ispitit să câştigi ceva din această lume şi constaţi că pentru obţinerea acelui lucru trebuie să îţi sacrifici caracterulAminteşte-ţi de ceea ce i-a spus Isus lui Satan şi urmează exemplul lui Isus; răspunde şi tu prin Cuvântul lui Dumnezeu, pe care Duhul Sfânt ţi L-a descoperit şi pe care tot El ţi-L pune pe inimă în acea situaţie concretă.

Când Satan te ispiteşte, spunându-ţi: „’Nu fi prea neprihănit…’, nu e necesar să spui adevărul în acea chestiune. Spune o mică minciună şi poţi câştiga ceva în această lume”, atunci tu îndrăzneşte şi răspunde-i:

„Pleacă Satan! Nu te voi asculta. Este scris ‘Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti’ . Sunt, şi voi rămâne, hotărât să-L urmez pe Isus”.

Satan de multă vreme îşi doreşte ca alţii să i se închine. De aceea a vrut el să fie ca Dumnezeu – deoarece ştia că toată închinarea din Univers se îndreaptă către Dumnezeu. Vroia ca toţi ceilalţi îngeri să i se închine lui. De asemenea, el a vrut ca şi rasa umană, provenită din Adam, să i se închine; şi, ceea ce este şocant, el a vrut ca până şi Isus să i se închine!!!

Când Satan a încercat să-L corupă pe Isus, toate manevrele lui diabolice au rămas fără rezultat, însă acele manevre nu rămân la fel de nefolositoare şi în cazul multor oameni din zilele noastre – de fapt, prin tertipurile sale, Satan a reuşit să-i corupă pe cei mai mulţi dintre ei – chiar pe mulţi, foarte mulţi credincioşi, care-şi încalcă convingerile pentru obţinerea unor profituri pământeşti.

Astăzi sunt milioane de oameni care se închină lui

Satan. Ei nu-şi dau seama că, atunci când dau curs


păcatelor sau acţionează împotriva cugetului lor, ei de fapt îngenunchează înaintea lui Satan. Şi de ce fac asta? Ca să câştige ceva din slava acestei lumi.

Când vrei succesul, popularitatea sau puterea – poate succesul la un examen, faima numelui tău la şcoală ori o anumită poziţie în ierarhia socială – Satan va veni la tine şi îţi va spune: „Îţi voi da eu ceea ce vrei. Acum fă asta. Fă aia. Du-te şi spune asta. Mergi şi fă cealaltă…”

Iar tu ştii foarte bine că tot ce îţi sugerează este rău. Însă mergi, totuşi, înainte şi faci ceea ce îţi spune Satan, închinându-te astfel înaintea lui.

Crezi că te mai poţi numi creştin când faci astfel de lucruri? Categoric: nu. Nici unul nu este creştin dintre aceia care îngenunchează înaintea lui Satan.

Ce trebuie să facem, dacă în anii care au trecut ne- am plecat genunchii înaintea lui Satan? Trebuie să ne pocăim de toate acele situaţii în care am făcut-o, să dăm înapoi ceea ce am furat sau obţinut prin fraudă şi să-i cerem lui Isus să ne ierte şi să ne cureţe.

Haideţi să facem aceasta fără întârziere, ca nu cumva Satan să continue să mai aibă controlul în viaţa noastră.

ÎNFRÂNGEREA LUI SATAN

Acum vreau să vă împărtăşesc ceva despre

înfrângerea lui Satan.

În nici una dintre cărţile de istorie a lumii nu scrie despre cea mai grozavă bătălie care a avut loc vreodată pe acest Pământ. Această luptă s-a dat la crucea Golgotei, când Isus, prin moartea Sa, l-a înfrânt pe Satan, prinţul acestei lumi.

Unul dintre pasajele Scripturii pe care n-ar trebui să-l uitaţi niciodată în viaţă este cel din Evrei 2:14-15. Sunt sigur că lui Satan nu i-ar plăcea ca tu să cunoşti acest pasaj biblic. Nimănui nu-i place să audă despre propria sa înfrângere sau despre propriul lui eşec; tot aşa nici lui Satan nu-i place. Iată pasajul:

„Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El [Isus] însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte [prin moartea Lui pe cruce] , să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul şi să izbăvească pe toţi aceia care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor.”

Prin moartea Sa pe cruce, Isus l-a făcut pe diavol fără putere. Cu ce scop? Ca noi să fim eliberaţi, pentru totdeauna, din robia lui Satan şi din robia fricii cu care acesta ne ţinea legaţi toată viaţa. Temerile pe care le au oamenii în lume sunt multiple: teama de boală, teama de sărăcie, frica de eşec, frica de oameni, teama de viitor, etc.


Însă cea mai copleşitoare dintre toate acestea e frica de moarte. Orice altă frică este mai mică decât frica de moarte.

Frica de moarte conduce automat la frica de ceea ce se va întâmpla după moarte. Biblia ne învaţă foarte clar că aceia care trăiesc în păcat vor merge, în final, în Iad – în locul pe care l-a rezervat Dumnezeu acelora care nu se pocăiesc.

Diavolul, de asemenea, împreună cu cei care, pe acest Pământ, au fost înşelaţi de el şi duşi în păcat, va fi chinuit şi el în vecii vecilor, în Iazul de Foc.

Isus a venit pe Pământ să ne mântuiască de acest Iad veşnic, luând asupra Lui pedeapsa pentru păcatele noastre. Totodată, El a distrus puterea pe care o avea Satan asupra noastră, astfel că vrăjmaşul niciodată nu ne mai poate face vreun rău.

Vreau să ţineţi minte cu toţii, toată viaţa, acest adevăr: DUMNEZEU VA FI ÎNTOTDEAUNA DE PARTEA VOASTRĂ ŞI ÎMPOTRIVA LUI SATAN.

Acesta e un adevăr atât de glorios, care mi-a adus atâta încurajare, mângâiere şi biruinţă, încât doresc mă duc în orice loc din lume şi să-l vestesc fiecărui credincios.

Biblia spune: „Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi” (Iacov 4:7) . Numele lui Isus este Acela de care Satan va fugi întotdeauna.

Imaginea pe care o au în minte majoritatea creştinilor este aceea a unui Satan care-i vânează încontinuu, astfel că întreaga lor viaţă este o fugă continuă dinaintea vrăjmaşului. Însă această imagine este exact opusă acelei imagini pe care ne-o învaţă Biblia.


Ce credeţi? Satan era înfricoşat când avea de-a face cu Isus, sau nu? Ştim cu toţii că Satan era înspăimântat când a trebuit să stea înaintea Mântuitorului nostru. Isus este Lumina lumii, iar prinţul întunericului a trebuit să dispară dinaintea Lui.

Ei bine, dragii mei prieteni tineri, permiteţi-mi să vă încredinţez de faptul că Satan se teme, de asemenea, de fiecare credincios care se ridică cu autoritate divină împotriva lui, în Numele Domnului Isus Hristos.

Isus le-a spus ucenicilor Săi că l-a văzut pe Satan căzând din Cer. Isus a descris acolo şi asemănarea acelei căderi, spunând că, atunci când l-a alungat Dumnezeu, Satan a căzut „ca un fulger” (Luca 10:18). De asemenea, în pustie, când Isus i-a poruncit: „pleacă, Satano”, acesta din urmă a dispărut din prezenţa lui Isus cu aceeaşi viteză, în mod fulgerător. Iar când noi, astăzi, ne împotrivim lui Satan în Numele lui Isus, el va fugi şi dinaintea noastră, tot cu viteza fulgerului. Întunericul fuge dinaintea luminii.

Lui Satan îi este teamă de Numele lui Isus. Îi este teamă să-i fie amintit faptul că Isus este Domnul. Oamenii posedaţi de demoni nu vor mărturisi că

„Isus Hristos este Domnul” , nici faptul că Isus „a dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce” .

Există putere în Numele lui Isus Hristos: puterea de a scoate orice demon şi de a-l determina pe oricare dintre diavoli să fugă de la tine cu viteza fulgerului. Să nu uiţi asta niciodată.

Vreau să vă încurajez, tinerilor, ca, oricând în viaţă vă veţi afla într-o dificultate sau vă veţi confrunta cu probleme „fără ieşire” sau cu situaţii care îi „lasă pe oameni fără grai”, să chemaţi Numele Domnului Isus.


Spuneţi-I: „Doamne Isuse, eşti de partea mea, împotriva diavolului. Ajută-mă acum.” Iar apoi, întoarceţi-vă către Satan şi spuneţi-i: „Mă împotrivesc ţie, Satan, în Numele lui Isus”. Vreau să vă spun că Satan va fugi imediat de la voi, deoarece Isus l-a înfrânt la cruce. Satan nu are nici o putere împotriva ta, când tu umbli în lumina lui Dumnezeu şi i te împotriveşti în Numele lui Isus.

Evident că Satan nu vrea ca tu să afli despre faptul că el a fost înfrânt în mod definitiv şi de aceea te-a împiedicat mereu, de atâta timp, să auzi şi să asimilezi acest mesaj al victoriei. Din aceeaşi cauză i-a oprit Satan şi pe cei mai mulţi dintre predicatori să predice despre înfrângerea lui.

Vreau să ştiţi cu toţii în mod clar că Satan a fost înfrânt, odată pentru totdeauna, de către Domnul Isus Hristos la cruce. Nu trebuie să te mai temi vreodată de Satan. El nu îţi poate crea probleme. Nu te poate vătăma. Te poate ispiti. Te poate ataca. Însă, dacă te smereşti, te supui lui Dumnezeu şi umbli tot timpul în lumina Lui, atunci harul lui Dumnezeu care este în Hristos te va face mereu biruitor asupra lui Satan. Există o imensă putere în Lumină. Satan, prinţul întunericului, nu poate rezista niciodată pe tărâmul luminii.

Dacă Satan are putere asupra multor credincioşi, aceasta se datorează faptului că ei nu umblă în Lumină, ci în întuneric: trăiesc în păcate ascunse, nu-i iartă pe cei care le-au greşit, sunt invidioşi pe alţii, urmăresc în viaţa lor anumite ambiţii egoiste, etc. Astfel, Satan obţine un drept de stăpânire peste ei. Altfel nu i-ar putea atinge.

Niciodată să nu fii superstiţios, asemenea oamenilor din această lume. Ei se tem să facă anumite lucruri în anumite zile – cum ar fi, de exemplu, în ziua de 13 a lunii dacă ziua respectivă cade vinerea. Unii oameni se sperie când văd o pisică neagră trecând prin faţa lor.


Alţii verifică poziţia Lunii pe cer ca să determine care ar fi perioada nefastă, încercând să evite orice activitate importantă în acea perioadă.

De unde provin astfel de temeri superstiţioase? De la Satan. Isus a venit să ne elibereze de orice fel de frică. Nu trebuie să ne mai temem niciodată de nimic din această lume. Toate superstiţiile sunt de la diavol.

În cartea Apocalipsa ni se spune că într-o bună zi Isus va reveni, îl va lega pe Satan şi îl va arunca în Adânc, iar apoi Isus va domni pe acest Pământ o mie de ani. După acea perioadă, Satan va fi dezlegat, pentru puţină vreme, cu scopul de a arăta tuturor că el nu s-a schimbat nici după această lungă perioadă de detenţie. Atunci Satan va începe din nou să-i înşele pe oameni pe Pământ, însă pentru ultima oară. Atunci se va mai evidenţia şi faptul că nici rasa umană, provenită din Adam, nu s-a schimbat - nici chiar după ce a fost martoră la cei o mie de ani de pace sub domnia lui Isus Hristos.

Atunci Dumnezeu Se va ridica la judecarea lui Satan şi îl va arunca în Iazul de Foc pentru vecii vecilor. Iar toţi aceia care au trăit în păcat, care şi-au plecat genunchii înaintea lui Satan şi care s-au supus mai degrabă lui decât Cuvântului lui Dumnezeu, vor merge şi ei împreună cu Satan în Iazul de Foc.

Iată de ce predicăm noi această Evanghelie a înfrângerii lui Satan. E poate cel mai important adevăr pe care trebuie să-l audă credincioşii în aceste vremuri.

Însă reţineţi faptul că, dacă nu umblaţi în curăţie de inimă nu veţi avea nici o autoritate asupra lui Satan. Iar dacă nu învăţaţi să biruiţi acuzaţiile lui, prin sângele lui Hristos, nu puteţi fi executori efectivi ai sentinţei divine care a declarat înfrângerea diavolului. Nu îl puteţi birui pe Satan nici dacă iubiţi lumea, deoarece el este prinţul şi fruntaşul acestei lumi. De asemenea, nu puteţi


triumfa asupra lui dacă iubiţi vreun lucru sau vreo persoană pe acest Pământ mai mult decât pe Dumnezeu (vezi Apocalipsa 12:11).

Aş vrea deci să vă îndemn, tinerilor: nu-i daţi voie în niciun fel diavolului să vă murdărească vreodată mintea.

Dacă mintea voastră e întinată, nu veţi putea folosi eficient Numele lui Isus împotriva lui Satan. Numele lui Isus nu este o formulă magică care ar trebui repetată mereu pentru a vă feri de rele. Nu. Trebuie ca mai întâi să vă supuneţi lui Dumnezeu. Numai atunci va avea loc fuga diavolului de la voi, concomitent cu împotrivirea voastră. Însă diavolul nu se va teme de voi dacă nu supuneţi lui Dumnezeu toate domeniile din viaţa voastră.

Deci predaţi-vă complet viaţa lui Hristos – chiar acum – şi hotărâţi-vă că veţi trăi de-acum înainte, întru totul, numai pentru El.

Pot să vă asigur că peste douăzeci de ani veţi fi mulţumitori că aţi urmat această învăţătură a Cuvântului lui Dumnezeu pe care tocmai aţi auzit-o. Iar într-o bună zi, când veţi sta la Scaunul de Judecată al lui Hristos şi vă va veni rândul să daţi socoteală Domnului de viaţa voastră, veţi fi şi mai mulţumitori.

Fie ca Domnul să vă ajute să trăiţi în aşa fel, încât să nu aveţi niciun regret când veţi ajunge la sfârşitul călătoriei vieţii voastre pământeşti. Amin.

Cine are urechi de auzit, să audă.

CINCIZECIDE PARTICULARITĂŢI ALE FARISEILOR

scris de :   Zac Poonen

Introducere

Citim în evanghelii despre trei aluaturi, împotriva cărora Isus i-a avertizat pe oameni:

1. Aluatul lui Irod (Marcu 8:15)

2. Aluatul saducheilor (Matei 16:6)

3. Aluatul fariseilor (Matei 16:6)

Aceste aluaturi reprezintă trei tipuri de creştini:

Aluatul Împăratului Irod era lumescul. În Marcu 6:20, citim că lui Irod îi plăcea să-l asculte pe Ioan Botezătorul. Dar două versete mai departe citim că i-a plăcut totodată şi dansul Salomeei (care era probabil sumar îmbrăcată şi dansa într-un mod provocator). Există astfel de creştini şi astăzi, care duminica dimineaţa pot asculta o predică puternică şi apoi se delectează vizionând un film murdar, în aceeaşi după-amiază. Lui Irod îi plăcea să-l asculte pe Ioan Botezătorul pentru că Ioan era un predicator înflăcărat, spre deosebire de fariseii plictisitori. Dar plăcerea de a asculta un predicator înflăcărat nu-l califică pe un om ca fiind spiritual. Creştinii lumeşti nu sunt ipocriţi obişnuiţi ca fariseii. Lor le place distracţia lumească (spectacolul lumesc) şi nu ascund faptul acesta.

Aluatul saducheilor era doctrina falsă. Ei erau liberali în convingerile lor. Nu credeau în îngeri, în miracole sau în înviere, ori în lumea spirituală. Există şi astăzi creştini de acest fel, care sunt „cesaţionişti”. Ei nu cred că astăzi Dumnezeu mai face minuni şi ei nu cred că darurile supranaturale ale Duhului Sfânt sunt disponibile creştinilor din zilele de acum.

Aluatul fariseilor era, în primul rând, ipocrizia. Ei erau fundamentalişti în doctrină şi erau drepţi în viaţa exterioară. Isus Însuşi i-a certificat în aceste două domenii (Matei 23:3, 25). Plăteau zeciuiala, se rugau şi posteau regulat, ţineau poruncile exterioare ale Legii şi se angajau chiar în lucrarea misionară. Există astăzi creştini care fac toate acestea, dar care sunt totuşi la fel ca acei farisei.

Unii creştini pot fi o combinaţie din toate aceste trei aluaturi.

Din descrierea de mai sus, cineva ar putea crede că cel mai mare conflict pe care L-a avut Isus a fost cu adepţii lui Irod sau cu cei ai saducheilor. Dar n-a fost aşa. Conflictul lui cel mai mare a fost cu fariseii fundamentalişti, care predicau sfinţenia! Şi dintre toţi oamenii, fariseii au fost cei mai nerăbdători şi hotărâţi să-L răstignească pe Isus.

Astăzi, în creştinism, saducheii şi irodienii nu sunt atât de periculoşi ca fariseii. Un irodian poate ajunge în iad. Dar el nu-i poate rătăci pe alţii pentru că oricine vede că el este o persoană lumească. Cât despre saducheul liberal, e puţin probabil să amăgească pe cineva, atâta timp cât el nu crede în minuni sau nici măcar în învierea din morţi.

Cea mai periculoasă persoană din creştinismul de astăzi (la fel ca în timpul lui Isus) este fariseul, care are toate doctrinele corecte şi care predică „sfinţenia”. Dar

„sfinţenia” lui este o sfinţenie legalistă, produsă de legi şi reguli. Şi„neprihănirii” îi lipseşte „pacea şi bucuria Duhului Sfânt” (Romani 14:17). Un astfel de om este periculos, pentru că îi poate devia pe creştini înspre o sfinţenie falsă.

De aceea este important ca noi să înţelegem particularităţile fariseilor. Despre particularităţile adepţilor lui Irod sau ale saducheilor nu s-a scris mult, în afară de ceea ce am menţionat deja. Dar când vine vorba de farisei, în evanghelii este scris


foarte mult despre ei. Aşa că Dumnezeu trebuie să-Şi fi dorit ca noi să studiem trăsăturile lor.

Toţi credincioşii, ale căror doctrine sunt fundamentale şi care urmăresc sfinţenia, sunt în pericolul de a deveni farisei – chiar fără să ştie. Cum majoritatea dintre noi cădem în această categorie, haideţi să abordăm acest studiu cu adâncă umilinţă.

Există cel puţin cincizeci de trăsături ale fariseilor pe care le-am identificat în evanghelii. Dacă măcar una dintre ele ni se potriveşte, atunci suntem farisei, chiar dacă nu le avem pe celelalte 49 de trăsături. Aceasta nu este o listă completă. Dacă te uiţi la propria viaţă, poţi descoperi alte trăsături care nu sunt precizate în Biblie.

Spiritul fariseului este diametral opus spiritului lui Hristos. De aceea este aşa de grav. Exact aşa cum nu dorim niciun atom al spiritului iadului în noi, n-ar trebui să dorim să avem niciun atom al spiritului fariseic.

Un semn principal al binecuvântării lui Dumnezeu este faptul că Duhul Sfânt ne dă lumină asupra noastră. Dacă nu primim lumină în mod progresiv asupra domeniilor din viaţa noastră care nu sunt asemenea lui Hristos, înseamnă că nu suntem cu adevărat binecuvântaţi de Dumnezeu. Sănătatea şi prosperitatea nu sunt semnele binecuvântării lui Dumnezeu, deoarece mulţi necredincioşi le au pe amândouă – chiar într-o măsură mai mare decât majoritatea credincioşilor.

Când Dumnezeu ne arată zone din viaţa noastră care nu sunt asemenea lui Hristos, El doreşte să ne curăţim de ele (2 Corinteni 7:1), astfel încât să putem fi părtaşi naturii divine. Astfel, viaţa noastră personală, viaţa familială şi viaţa în biserică vor deveni din ce în ce mai strălucitoare. Vom fi atunci eliberaţi de legalism şi numai atunci vom putea să zburăm ca vulturii pe cer. Vom rămâne ţintuiţi la pământ dacă nu vedem „fariseul din lăuntrul nostru”.

Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Lui ca să putem avea lumină asupra nouă înşine - şi nu ca să vedem fariseimul din alţii. Numai atunci când vedem fariseismul din noi înşine şi ne curăţim de el putem să-I fim folositori lui Dumnezeu în lucrarea Lui.

TRĂSĂTURA 1

Fariseii se fălesc cu legăturile lor cu oamenii evlavioşi

„Şi să nu gândiţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” (Matei 3:9).

Un fariseu ştie că el însuşi nu este duhovnicesc şi de aceea caută să fie asociat cu „Fratele X”, care are o reputaţie de om duhovnicesc, aşa încât să poată pretinde sfinţenia prin asociere. Sunt mulţi creştini carnali astăzi care se laudă că sunt membrii într-o biserică călăuzită de un om care are o reputaţie pentru sfinţenie. Ei se ţin de acea reputaţie, chiar dacă sfinţenia lor este zero. Fariseii se amestecă cu oamenii duhovniceşti şi îşi imaginează că şi ei sunt sfinţi.

Poţi face parte dintr-o biserică foarte bună şi, cu toate acestea, să ajungi în iad, dacă în viaţa ta există păcat de care nu te-ai pocăit sau dacă porţi amărăciune împotriva cuiva. Dacă-ţi imaginezi că Dumnezeu va trece cu vederea şi va ignora toată vorbirea ta de rău şi loviturile pe la spate, doar pentru că eşti parte a unei biserici bune, te înşeli. Vei avea o mare surpriză în ziua judecăţii. Poate că odată ai fost mântuit. Dar probabil astăzi eşti pierdut. Deci, niciodată să nu te făleşti cu legătura ta cu oamenii duhovniceşti.

TRĂSĂTURA 2

Fariseii se laudă cu dreptatea lor exterioară

Isus a spus: „dacă dreptatea voastră nu va întrece pe cea a cărturarilor şi a


fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 5:20).

Ce a vrut să spună Isus aici? Trebuie să postim mai mult, să ne rugăm mai mult

şi să dăm mai multă zeciuială decât fariseii?

Isus nu vorbea nicidecum despre cantitate - ci despre calitate. Calitatea neprihănirii (dreptăţii) noastre trebuie să fie mult superioară celei a fariseilor, dacă dorim să intrăm în împărăţia cerurilor. Şi El a continuat să explice această afirmaţie în următoarele versete ale aceluiaşi capitol. Neprihănirea fariseilor era doar una exterioară. Ei se lăudau cu supunerea lor exterioară faţă de legile lui DumnezeuDar Isus a spus că neprihănirea interioară era cea pe care Dumnezeu o căuta – nu doar evitarea uciderii exterioare, dar de asemenea şi evitarea mâniei interioare; nu doar evitarea adulterului exterior, dar evitarea totodată a poftirii lăuntrice după femei.

Isus a spus că mânia şi pofta sexuală păcătoasă sunt aşa de grave, încât o persoană ar putea ajunge în iad pentru aceste păcate (Matei 5:22,29,30). Majoritatea creştinilor nu iau în serios aceste păcate lăuntrice – deoarece sunt farisei. Ei se fălesc cu mărturia lor exterioară înaintea oamenilor. Pot fi şi alte domenii unde neprihănirea noastră este doar una exterioară. „Omul se uită la ceea ce izbeşte ochiul, dar Domnul se uită la inimă” (1 Samuel 16:7). Ce cred alţi credincioşi despre spiritualitatea noastră, nu are nicio valoare înaintea lui Dumnezeu. El se uită la gândurile, motivele şi atitudinile tale. Nu te făli cu reputaţia ta înaintea oamenilor, dacă inima ta nu este curată.

TRĂSĂTURA 3

Fariseii nu se amestecă cu oamenii păcătoşi

Fariseii… au zis ucenicilor Lui: „Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?” (Matei 9:11).

Fariseii se vor amesteca numai cu propria lor mulţime de farisei „sfinţi”. Ei L-au criticat chiar şi pe Isus pentru amestecul cu păcătoşii. Sfinţenia ta este una care te împiedică să te amesteci cu rudele tale neconvertite? Este adevărat că putem avea părtăşie numai cu copiii lui Dumnezeu. Dar putem fi prietenoşi cu toţi. Isus a fost cunoscut ca „Prietenul păcătoşilor”. Dacă vrei să fii ca Isus, trebuie să fii un prieten al păcătoşilor.

Un fariseu nu va participa la nunta unei rude neconvertite, considerând că prin aceasta va fi pângărit. Totuşi, Isus ar fi mers bucuros la nunta unei rude neconvertite. El a mers în casele păcătoşilor, unde probabil se dansa şi se bea. El le-ar fi împărtăşit vestea bună acestor păcătoşi. Contactul cu ei nu L-au întinat, deoarece neprihănirea lui era interioară. Este adevărat că Şi-a petrecut majoritatea timpului cu ucenicii Lui. Dar mult timp Şi l-a petrecut vorbind la fel de bine cu oamenii păcătoşi. Cum să-i câştigăm pe cei păcătoşi pentru Domnul, dacă nu suntem prietenoşi cu ei?

O bună întrebare pe care ţi-o poţi pune este aceasta: Câţi oameni din biserica ta au fost aduşi de tine la Domnul? Chiar dacă poate eşti în biserică de 20 de ani, se poate să nu fi adus nici măcar o singură persoană la Hristos. Nu crezi că aceasta arată ceva despre viaţa ta? Mulţi bătrâni ai bisericii de asemenea n-au adus o singură persoană la Hristos, în mulţi, mulţi ani. Cauza poate fi faptul că sunt farisei. Dacă îţi recunoşti sincer fariseismul în acest domeniu, Dumnezeu te poate folosi să-i aduci pe alţii la El.

TRĂSĂTURA 4

Fariseii sunt asceţi

„De ce noi şi fariseii postim des, iar ucenicii Tăi nu postesc deloc?” (Matei 9:14).

Fariseii îi forţau pe oameni să postească şi să se roage. Ei accentuau disciplinele trupeşti, ca postul, drept mijloace de a deveni spiritual şi se mândreau cu ele. Isus postea chiar şi mai mult decât fariseii. Dar El nu postea ca să fie sfânt. Iar Isus nu se mândrea cu postul Lui, cum făceau fariseii. Nici nu-i forţa vreodată pe oameni să postească – nici când era pe pământ şi nici astăzi. Postul are valoare înaintea lui Dumnezeu numai atunci când este total voluntar. Altminteri, el devine o lucrare moartă.

Oamenii din toate religiile practică unele forme de ascetism, ca postul. Unii chiar încetează să mai aibă relaţii sexuale cu soţiile lor ca să fie sfinţi. Dar nu aceasta este calea pentru ca un creştin să devină sfânt. Particularitatea unui om perfect nu este faptul că se disciplinează în ceea ce priveşte mâncarea sau sexul, ci faptul că îşi poate controla limba (Iacov 3: 2). Apoi trebuie să ne controlăm gândurile şi ochii.

Isus se putea bucura de o mâncare bună. Ei L-au numit „om mâncăcios” (Luca 7:34). Chiar prima lui minune a fost să transforme apa în vin la o nuntă! Această minune a părut a fi una dintre cele mai inutile minuni pe care le-a făcut vreodată Isus. Acei nuntaşi băuseră deja prea mult vin; şi Isus a făcut încă 600 litri de vin pentru o nuntă de probabil 200 de invitaţi – ceea ce ar însemna că El a făcut 3 litri de vin de persoană!! De ce a fost necesar să facă atât de mult vin pentru ei? Ne-am fi aşteptat ca prima minune a lui Isus să fie una mai „spirituală”, ca învierea unui mort! Unul din motivele pentru care a făcut această minune a fost acela că El a venit să demonteze o religie a ceea ce este în exterior, care promova: „Nu atinge aceasta. Nu gusta aceasta.” etc.

Am întâlnit creştini (în special în anumite denominaţiuni) care, în conversaţiile lor, amintesc subtil de perioadele lor de post. Ei spun cuvinte de genul: „Vreau să-ţi împărtăşesc un cuvânt preţios pe care mi l-a dat Domnul când mă aflam în a 21-a zi de post”. Principalul aspect aici este să te impresioneze cu faptul că ei au postit pentru 21 de zile. Toate celelalte cuvinte sunt secundare. Oricum, Isus ne-a spus ca niciodată să nu spunem cuiva când postim. Dar fariseii se mândresc cu ascetismul lor.

Cu siguranţă că există în viaţa creştină un loc important pentru disciplina mâncării, a odihnei şi a nevoilor sexuale. Dar în mod categoric aceasta nu este o chestiune despre care să le vorbim altora sau cu care să ne lăudăm.

TRĂSĂTURA 5

Fariseii sunt foarte critici faţă de alţii în aspecte mărunte

Fariseii …I-au zis: „Iată, ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să se facă în ziua sabatului” (Matei.12:2).

Fariseii ştiau că Legea permitea israeliţilor să rupă spice ca să mânânce, atunci când treceau prin lanul cuiva. Dar ceea ce i-a contrariat pe ei aici a fost cum de făceau ucenicii această „muncă” într-o zi de sabat. În Matei 15:2, ei L-au întrebat pe Isus de ce ucenicii Lui nu-şi spălau mâinile ca ritual învăţat de tradiţiile bătrânilor. Fariseii îi urmăresc întotdeauna pe alţi credincioşi ca să găsească un lucru cât de mic ca să-i condamne.

Dacă eşti un bătrân al bisericii şi eşti aşa, atunci este probabil ca biserica ta să fie plină de farisei – pentru că majoritatea oamenilor din orice biserică asimilează obiceiurile mai marelui lor. Vedem aceasta în Apocalipsa capitolele 2 şi 3. Dacă


totuşi fratele bătrân este eliberat de fariseism, atunci există şanse ca majoritatea oamenilor din biserica lui să fie de asemenea eliberată de fariseism.

De aceea, i-aş spune fiecărui credincios: Nu-l urma pe bătrânul din biserica ta, dacă este un legalist şi un fariseu. Supunerea faţă de un bătrân este cerută numai în chestiunile legate de biserică, iar nu în cele personale. Prin aceasta vreau să spun că, dacă el anunţă că întâlnirile de duminică vor începe la 10 am, atunci ascultă-l şi du-te acolo la 10 am. În timpul adunării, când el anunţă Cântarea Nr. 45, atunci ascultă-l şi alătură-te celorlalţi ca să cânţi Cântarea Nr. 45. Când el cere congregaţiei să se ridice în picioare, ridică-te şi tu în picioare. Şi când le spune tuturor să stea, aşază-te şi tu. Iată tot ce înseamnă „supunerea faţă de un bătrân”. Dar nu trebuie să urmezi exemplul lui de viaţă, dacă nu este unul demn de urmat. Altminteri, te vei distruge şi pe tine însuţi. Urmează-L pe Isus Însuşi şi nu urma niciodată un bătrân legalist, fariseu – oricine ar putea fi el – chiar dacă este cel mai vârstnic din părtăşia ta. Trebuie să te supui unui bătrân în alte domenii ale vieţii tale, numai dacă ai încredere totală în el ca om al lui Dumnezeu.

TRĂSĂTURA 6

Fariseii trăiesc pe baza regulilor

Şi iată, era un om care avea o mână uscată. Ei, ca să poată învinui pe Isus, L-au întrebat: „este îngăduit a vindeca în zilele de sabat?” (Matei 12:10)

Fariseii trăiesc prin reguli. Ei nu trăiesc prin viaţa lui Isus. Regulile lor ridicole învăţau că un om bolnav nu trebuie să caute vindecare în ziua sabatului. Mulţi lideri ai bisericilor de astăzi au făcut de asemenea reguli ridicole care îngreuiază viaţa turmei lor. Acei farisei Îi puseseră lui Isus acea întrebare numai „ca să-L poată învinui”. Acelaşi lucru este adevărat în cazul multor lideri de biserici din zilele noastre care sunt de asemenea grabnici să acuze pe oricine violează o mică regulă pe care au făcut-o ei. Dumnezeu este singurul Dătător al Legii (sau Creator de reguli) din univers. Dacă faci reguli pentru alţii într-o biserică, pe care Dumnezeul Atotputernic Însuşi nu le-a făcut, atunci vei acţiona ca şi când eşti Dumnezeu – şi acesta este „spiritul lui antihrist” (Vezi 2 Tesaloniceni 2:4). Atunci, la fel ca acei farisei, vei sfârşi prin a-ţi da mâna cu Satan, „acuzatorul fraţilor” (Apocalipsa 12:10).

Ca exemplu, ia chestiunea femeilor care-şi acoperă capul. Biblia spune că femeile ar trebui să-şi acopere capul când se roagă sau prorocesc (1 Corinteni 11:5). Dar unii lideri de biserici învaţă că femeile trebuie să-şi acopere capul mereu (24 de ore în fiecare zi), deoarece trebuie să se „roage neîncetat”. Dar inconsecvenţa lor se vede în faptul că ei nu insistă (pe baza aceluiaşi principiu al „rugăciunii neîncetate”) că bărbaţii trebuie, din acelaşi motiv, să-şi ţină capul descoperit mereu (şi să nu poarte niciodată o şapcă sau o pălărie). Inconsecvenţa lor se vede de asemenea în faptul că le permit surorilor să-şi acopere doar 15% din cap (numai partea din spate a părului, deoarece este incomod să-ţi acoperi tot capul în timpul unei zile călduroase!!). Fariseii sunt complet inconsecvenţi dar sunt cu desăvârşire inconştienţi de inconsecvenţa lor. Singurele femei pe care le-am văzut că-şi acoperă capul complet sunt nişte călugăriţe romano-catolice, ca Maica Tereza. Am văzut că aproape toţi ceilalţi care accentuează aceasta ca lege (şi le judecă pe altele că nu se supun) sunt inconsecvenţi. Sunt ipocriţi şi farisei. Dumnezeu a intenţionat ca acoperirea capului femeii să fie un simbol, iar nu o regulă. Aşa că eu personal nu- mi pierd deloc timpul verificând dacă fiecare soră şi-a acoperit 100% din cap şi dacă se vede vreo şuviţă de păr ieşind de sub eşarfă!!

Bătrânii farisei sunt de asemenea îngăduitori cu membrii din familia proprie în multe aspecte de acest fel, însă sunt stricţi cu alţii. De aceea Isus le-a spus acelor farisei: „Dacă măgarul vostru cade într-o groapă în ziua de Sabat, ce veţi face?” Le


păsa de proprii măgari dar nu de un om bolnav. Liderii bisericii trebuie să fie foarte atenţi ca nu cumva să-şi scutească membrii propriei familii de regulile pe care le impun altora.

TRĂSĂTURA 7

Fariseii sunt motivaţi de gelozie şi ură

Dar fariseii, ieşind afară, s-au sfătuit împotriva Lui, cum să-L facă să piară (Matei 12:14).

Invidia ta pe cineva poate că nu ajunge în punctul în care să ucizi. Dar trebuie să-ţi aminteşti că invidia şi ura sunt primii paşi spre ucidere. Acesta a fost traseul lui Cain: Gelozie…ură…ucidere.

Fariseii erau invidioşi pe Isus pentru că El putea face multe lucruri pe care ei nu le puteau face şi de aceea era mai popular cu oamenii decât ei. Chiar Pilat (care cunoştea foarte puţin despre Isus) a putut vedea că fariseii doreau să-L răstignească pe Isus pentru că erau invidioşi pe El (Matei 27:18). Când eşti invidios pe cineva, acest lucru va fi foarte evident în vorbirea şi în comportamentul tău.

Poţi invidia pe cineva care predică mai bine decât tine, sau care are daruri materiale ori spirituale pe care tu nu le ai. Atunci îţi va fi foarte uşor să cauţi greşeli cât de mici ca să-l poţi critica. Şi vei tânji să-l vezi căzând cumva. Religia fariseilor este religia lui Cain.

Istoria rasei umane începe cu două curente – unul spiritual (Abel) şi celălalt religios (Cain). Păcatul primordial al lui Cain a fost invidia pe Abel. Aceste două curente sfârşesc, în final, unul în Ierusalim (biserica adevărată) respectiv, celălalt în biserica falsă (Babilon). Dacă urmăm curentul lui Cain, cel religios şi plin de invidie, vom sfârşi în final ca parte a Babilonului – chiar dacă toate doctrinele noastre sunt evanghelice.

TRĂSĂTURA 8

Fariseii sunt suspicioşi şi presupun ce este mai rău despre alţi oameni

Dar fariseii… au zis: „Omul acesta nu scoate demonii decât cu Beelzebul, domnul demonilor!” (Matei 12:24).

Când Isus a scos afară demonul dintr-un om, mulţimile au spus: „Nu cumva Acesta este Fiul lui David (Mesia promis)” (Matei 12:23). Dar fariseii au fost tulburaţi de faptul că Isus a făcut ceva ce ei înşişi nu puteau face. Aşa că au presupus ce putea fi mai rău.

Chiar şi atunci când cineva face ceva bun şi îi binecuvântează pe alţii, fariseii vor atribui acelei fapte un motiv rău. Dacă, totuşi, proprii lor copii ar fi făcut acelaşi lucru, s-ar fi fălit cu acest fapt şi l-ar fi atribuit celor mai bune intenţii – deoarece fariseii sunt părtinitori cu membrii familiei lor, dar foarte critici faţă de alţii. Fariseii sunt foarte suspicioşi faţă de alţii şi nu pot crede că cineva ar putea face ceva cu un motiv altruist – pentru că ei înşişi sunt foarte egoişti. Dacă eşti un fariseu, te vei trezi că atribui motive greşite binelui pe care-l fac alţii şi că eşti critic faţă de aceia pe care alţii îi apreciază.

TRĂSĂTURA 9

Fariseii sunt foarte neglijenţi în vorbire

Dar fariseii… au zis: „Omul acesta nu scoate demonii decât cu Beelzebul, domnul demonilor!” (Matei 12:24)

Fariseii spun vorbe aspre şi dureroase despre alţii în mod nepăsător şi emit


judecăţi despre ceilalţi în vorbirea lor. Imaginează-ţi, să-L numească pe Fiul lui Dumnezeu „domnul demonilor”!

Cum a răspuns Isus acelei critici răutăcioase a fariseilor? Isus a răspuns spunând: „Oricui va vorbi împotriva omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta, nici în cel viitor” (Matei 12:32). Isus i-a iertat pe acei farisei (ca un Om). Dar Dumnezeul din ceruri nu i-a iertat.

Când păcătuim împotriva cuiva, sunt două elemente ale acelui păcat – (1) un element orizontal – împotriva celeilalte persoane; şi (2) un element vertical – împotriva lui Dumnezeu. Acea persoană trebuie să te ierte; şi Dumnezeu trebuie de asemenea să te ierte, dacă e ca păcatul tău să fie şters. Dar înainte ca Dumnezeu să ierte pe cineva, acea persoană trebuie mai întâi să se pocăiască. Deci, chiar dacă o fiinţă umană îţi iartă elementul orizontal al păcatului tău, tu tot te vei confrunta cu judecata lui Dumnezeu pentru elementul vertical al păcatului tău, până când te pocăieşti şi ceri iertarea Lui. Dacă unul din acei farisei s-ar fi dus la Isus mai târziu şi I-ar fi spus: „Doamne, îmi pare rău că te-am numit Beelzebul. Te rog să mă ierţi” şi apoi I-ar fi cerut lui Dumnezeu să-l ierte, numai atunci păcatul lui ar fi fost şters şi nu altfel. Isus ne-a avertizat că la judecata finală vom fi condamnaţi prin cuvintele pe care le-am spus (Matei 12:37).

Ai vreo boală care nu se vindecă în ciuda tuturor rugăciunilor şi a tratamentului medical? Este posibil să nu fi dat ascultare poruncii lui Dumnezeu din Psalmul 105:15 „nu vă atingeţi de unşii mei şi nu faceţi niciun rău prorocilor Mei”? Ai vorbit ceva în mod nepăsător despre un frate evlavios? Poate de aceea boala ta nu este vindecată. Poate că ai judecat în mod neglijent oameni care sunt de zece mii de ori mai sfinţi decât eşti tu şi care au făcut de zece mii de ori mai mult pentru Dumnezeu decât ai făcut tu. Numai pocăinţa şi cererea iertării de la acea persoană îţi va aduce vindecarea.

TRĂSĂTURA 10

Fariseii îşi neglijează responsabilităţile familiale în numele religiei

„De ce călcaţi porunca lui Dumnezeu de dragul tradiţiei voastre? Căci Dumnezeu a poruncit, zicând: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” ….Dar voi ziceţi: „Cine va zice tatălui său sau mamei sale: „Ori cu ce te-aş fi putut ajuta, l-am dăruit lui Dumnezeu”, acela nu va mai cinsti pe tatăl său sau pe mama sa” (Matei15:1-9).

Fariseii au anulat porunca lui Dumnezeu de a cinsti părinţii, spunînd că o nu mai e necesar ca o persoană să-şi mai ajute părinţii aflaţi în nevoie dacă şi-a dat banii în visteria templului. Lasă-l pe tatăl sărac să fie bolnav şi să moară, pentru că fiul lui „sfânt” şi-a dat banii în lucrarea misionară!!

Un echivalent al timpului modern ar fi ceva de genul: Fariseul i-ar spune soţiei:

„Trebuie să merg la adunarea bisericii din această seară, aşa că nu te pot ajuta la treburile casei”. Sau ar putea sta dimineaţa cu Biblia lui studiind despre cortul întâlnirii (în Exodus 25), cerându-I lui Dumnezeu să-i vorbească, în timp ce soţia lui se luptă să pregătească copiii pentru şcoală, preparându-le micul dejun şi îngrijind de un alt copilaş plângăcios. Domnul va încerca să-i spună acestui fariseu:

„Închide-ţi Biblia şi uită de „studiul cortului” şi du-te să-ţi ajuţi soţia în bucătărie!” Dar el nu-L poate auzi pe Dumnezeu deoarece urechile lui fariseice au devenit surde la vocea lui Dumnezeu.

O parte majoră a spiritualităţii noastre este să ne asumăm responsabilitatea pentru orice activitate care necesită să fie făcută acasă. „Dacă cineva nu poartă de grijă de ai săi şi mai ales de cei din casa lui, a tăgăduit credinţa şi este mai rău decât un necredincios” (1 Timotei 5:8).

TRĂSĂTURA 11

Fariseii se ofensează uşor

Atunci, ucenicii Lui, apropiindu-se, I-au zis: „Ştii că fariseii au găsit pricină de poticnire, auzind cuvântul acesta?” Şi El, răspunzând, le-a zis: „…Lăsaţi-i…” (Matei 15:12-14)

Când Isus i-a corectat pe farisei în ce priveşte faptul că-i învăţau pe oameni să-şi necinstească părinţii (aşa cum am văzut mai sus), aceştia s-au ofensat. Fariseii se ofensează uşor de orice cuvânt de mustrare sau de corectare pe care Domnul poate că îl dă printr-un frate bătrân. Una din lecţiile de grădiniţă din viaţa creştină este să biruieşti „ofensarea”. Nu e nicio speranţă că vei fi vreodată eliberat de fariseism, dacă nu cauţi să te eliberezi total de a te simţi ofensat când eşti corectat.

Cunosc oameni care au fost odată în biserica noastră şi care au fost atât de ofensaţi de anumite corectări pe care le-au primit, încât au părăsit biserica cu totul. Astăzi rătăcesc prin sălbăticie şi este foarte posibil să fie pierduţi pentru veşnicie. Te pot asigura că, la fel ca fariseii, şi tu te poţi afla pe calea către iad, dacă te-ai simţit ofensat de vreo corectură pe care ai primit-o.

Isus le-a spus ucenicilor „să-i lase”. Noi nu trebuie să mergem după fariseii ofensaţi, încercând să-i aducem înapoi în biserică. Trebuie să-L ascultăm pe Domnul şi să-i lăsăm singuri. Dacă se pocăiesc, pot veni înapoi la Domnul şi în biserică. Nu altfel.

TRĂSĂTURA 12

Fariseii sunt orbi spiritual

Isus a spus: „sunt nişte călăuze oarbe ale orbilor; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, amândoi vor cădea în groapă” (Matei 15:14).

Fariseii sunt mari învăţaţi ai Bibliei. Dar ei sunt orbi spiritual şi de aceea nu au nicio revelaţie asupra realităţilor spirituale. Şi când aceşti lideri orbi conduc alţi oameni orbi, Isus a spus că „amândoi vor cădea în groapă (iad), ei înşişi şi cei care îi urmează (15:14).

Nu urma niciodată un om orb. Asigură-te că liderul bisericii tale este un om cu viziune spirituală, care iubeşte poporul lui Dumnezeu. Lipsa dragostei este cea care cauzează orbire spirituală şi îi face pe predicatori să predice într-un mod în care îi condamnă pe oameni. Un om care Îl iubeşte pe Isus îl înţelege atât de clar pe Domnul, încât Îl poate înălţa pe Isus în predica Lui şi ţi-L poate arăta şi ţie. Un astfel de lider este cel pe care ar trebui să-l urmezi şi să doreşti să-i fi asemenea.

TRĂSĂTURA 13

Fariseii sunt ipocriţi

„Păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este ipocrizia” (Luca 12:1).

Cuvântul „ipocrit” este un cuvânt grecesc importat în limba engleză şi înseamnă

„actor”. Dacă ai fi fost în Grecia primului secol şi i-ai fi întrebat pe oameni unde erau toţi ipocriţii, ei ţi-ar fi răspuns: „La teatru”. Ipocriţii vin pe scenă şi îşi pun în practică ipocrizia (actoria) pentru câteva ore şi apoi se duc acasă să-şi trăiască viaţa normală.

Într-un film Hollywoodian un om poate juca rolul lui Ioan Botezătorul şi, pentru o vreme, se poate purta foarte sfânt pentru că este expert în actorie. Dar în viaţa lui reală poate să fie un beţiv şi un curvar.

Astăzi, majoritatea ipocriţilor se găsesc în biserici, unde ei de asemenea îşi joacă


rolul câteva ore duminica dimineaţa. Ei fac ceva măreţ acolo, lăudându-L pe Domnul în acel timp, în fiecare Duminică. Dar dacă ar fi să te duci pe la ei pe acasă, ai descoperi curând că duminica dimineaţa ei joacă doar un rol. În viaţa lor normală, acasă, ei nu Îl laudă pe Dumnezeu, ci se plâng, murmură, bârfesc şi se ceartă unul cu celălalt.

Eşti tu aşa – jucând un rol ca alţii să te vadă în întâlnirile bisericii, dar de fapt eşti o persoană foarte diferită la birou şi acasă la tine?

TRĂSĂTURA 14

Fariseii caută să-i prindă pe alţii în cuvintele lor

Fariseii au venit la El şi, ca să-L ispitească, I-au zis: „oare este îngăduit unui soţ să-şi lase soţia pentru orice motiv?” (Matei 19:3).

Fariseii caută să-i prindă pe oameni în ceea ce spun ca să-i acuze înaintea altora.

Ei pot să-ţi pună întrebări să te încerce şi chiar să te încurce. Citim în Matei 22:15 că „fariseii s-au dus şi s-au sfătuit cum să-L prindă prin cuvintele Lui” (Vezi şi Luca 11:54).

Şi eu am avut experienţe similare. Uneori, credincioşi din unele biserici (care se simt condamnaţi de ceea ce predic şi doresc să mă acuze de erezie) m-au vizitat şi mi-au pus întrebări ca să mă prindă cu vreun cuvânt pe care l-aş putea spune. Nu sunt interesaţi să se elibereze de păcat în viaţa lor, ci doar să găsească greşeli în alţii. Exact aşa erau şi fariseii. Ei scoteau cuvintele lui Isus din context şi Îl acuzau de erezie. Fariseii zilelor moderne mi-au întors de asemenea cuvintele într-o manieră asemănătoare.

Dacă iubim pe cineva, întotdeauna vom argumenta cum se poate mai bine ceea ce spune. Vom spune: „Poate că am înţeles greşit ceea ce a spus. Probabil că glumea.” etc.. Totuşi un fariseu nu va face niciodată un astfel de rabat pentru nimeni. Este scris despre Isus că „Nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite” (Isaia 11:3). Acesta este exemplul pe care fiecare om cu frică de Dumnezeu îl va urma.

TRĂSĂTURA 15

Fariseii sunt cruzi

„Poporul acesta mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine” (Matei 15:8).

Inima unui fariseu este crudă deoarece este departe de Dumnezeu. Dacă apropii untul de foc se va topi imediat. Dar dacă-l pui în frigider, se va întări. Poate ajunge tare ca piatra, astfel că vei avea nevoie de o mică daltă ca să tai din el. Inima unui fariseu este aşa. Dumnezeu este un foc şi dacă trăieşti aproape de El inima ta va fi întotdeauna moale. Chiar şi stâncile se vor topi în prezenţa lui Dumnezeu.

Dacă eşti aspru faţă de ceilalţi, poţi fi sigur că trăieşti departe, departe de Dumnezeu. Fariseii erau duri cu alţii pentru că erau la milioane de mile depărtare de Dumnezeu. Fariseii Îl cinstesc pe Dumnezeu cu buzele şi cântă cântări frumoase de laudă, „O, Doamne, Tu eşti vrednic”, etc.. Dar nu se judecă pe ei înşişi. O persoană care Îl ascultă pe Dumnezeu se va judeca pe sine înseşi întotdeauna şi niciodată nu-i va judeca pe ceilalţi – acesta este un semn al omului care are o inimă moale.

Am observat însă că, deşi fariseii sunt foarte aspri cu oamenii, mulţi dintre ei sunt delicaţi cu membrii familiei lor. Ei fac reguli pentru alţii dar nu vor impune


acele reguli membrilor din propria familie. Sunt plini de părtinire şi ipocrizie.

Trebuie să avem convingeri. Eu am propriile mele convingeri cu privire la ceea ce îmi permit să deţin sau să fac. Dar nu-mi impun convingerile mele altora în aspecte în care Scriptura păstrează tăcerea. Nu le spun oamenilor dacă să aibă sau nu un televizor. Cred că o conexiune Internet este mult mai periculoasă decât orice televizor. Avertizez oamenii cu privire la pericolele amândurora dintre aceste două aplicaţii tehnice. Dar nu fac reguli pentru alţii, cum fac fariseii. Cunosc farisei care le-au spus altora ca niciodată să nu achiziţioneze astfel de echipamente, dar mai târziu au trebuit să-şi înghită cuvintele, când ei înşişi au fost nevoiţi să-şi cumpere computere.

TRĂSĂTURA 16

Fariseii nu pot aprecia lauda cu voce tare în public

Dar preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au văzut… pe copii strigând în Templu şi zicând: „Osana, Fiul lui David!” s-au umplut de mânie (Matei 21:15).

Fariseii sunt deranjaţi când oamenii îşi ridică vocile ca să-L laude pe Dumnezeu. Ei cred că venerarea lui Dumnezeu presupune ca oamenii să fie tăcuţi în prezenţa Lui sau cel puţin discreţi în lauda lor. Totuşi, Isus S-a bucurat când i-a auzit pe copii înălţând laude lui Dumnezeu pentru că îi aminteau de rai! Raiul este un loc unde e o laudă continuă şi tare – uneori la fel de tare ca tunetul (Apocalipsa 19:6). Nu am ajuns încă la acel nivel de decibeli în întâlnirile noastre de laudă. Dar aceasta este ţinta noastră. Fariseii vor fi deranjaţi şi dacă cineva spune „Amin” sau

„Aleluia” ca răspuns la ceva ce acel cineva aude într-un mesaj!! Se uită în jur să vadă cine a exclamat. Ei cred că astfel de cuvinte n-ar trebui rostite într-o adunare de biserică! Ei consideră că toată lumea ar trebui să stea la întânirile bisericii ca şi cum ar fi la un serviciu funeral. Privindu-i în timp ce cântă, ai putea crede că ei încă n-au auzit că Isus a înviat din morţi!!!

TRĂSĂTURA 17

Fariseii deţin o cunoaştere fără ascultare

Isus a zis: „Cărturarii şi fariseii şed pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile, pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac” (Matei 23:2,3).

În Matei 23,Isus a expus mai multe trăsături ale fariseilor decât găsim în orice alt capitol din Biblie. Matei 23 este un capitol total opus capitolului 1 Corinteni 13. Să fii condus de Lege este opusul călăuzirii de Dragostea Divină prin Duhul Sfânt. Aşa că, dacă dorim să fim conduşi din fariseism şi legalism către o viaţă de dragoste Divină, trebuie să studiem cu atenţie Matei 23.

Fariseii stau în scaunul lui Moise, ceea ce înseamnă că au fost la colegii Biblice, şi-au luat doctoratul şi au o mulţime de cunoştinţe exacte. Isus chiar le-a spus ucenicilor Lui să facă tot ceea ce i-au învăţat fariseii. Deci, ceea ce fariseii învăţau trebuie să fi fost corect. Dar ei nu ascultau de ceea ce ştiau a fi drept.

Cunoaşterea este un lucru foarte folositor, dar poate fi de asemenea foarte periculos. Numai cunoaşterea însoţită de ascultare va aduce viaţă spirituală. Cunoaşterea fără ascultare aduce, însă, moarte spirituală. Este mai bine să n-ai nicio cunoaştere, decât să ai cunoaştere şi să nu asculţi. Cunoaşterea poate fi comparată cu mâncarea pe care o mâncăm, iar procesul digestiv este ascultarea. Numai când mâncarea este digerată, ea devine parte din trupul nostru – Orezul şi curry sunt transformate în carne şi oase – un miracol care nu e mai mic decât apa transformată în vin. Şi trupurile noastre săvârşesc în fiecare zi acest miracol!!


Dar dacă mâncarea pe care o mâncăm nu este digerată, atunci acea mâncare ne poate ucide – deoarece mâncarea nedigerată se va descompune în stomacul nostru şi ne îmbolnăveşte. Ai observat că atunci când vomiţi, mâncarea care iese din stomacul tău miroase greu şi are gust de putreziciune? Poate să fi fost un pui cu curry delicios când ai mâncat. Dar a avut un gust foarte diferit când l-ai vomitat. Exact acelaşi lucru se întâmplă când acumulăm cunoaştere şi nu ascultăm. Şi de aceea mulţi creştini duhnesc din punct de vedere spiritual. Cei care miros mai mult sunt aceia care deţin maximum de cunoştinţe şi cea mai mică măsură de ascultare. Fariseii sunt aşa. Dar partea tristă este că ei înşişi nu realizezază că miros greu. O persoană spirituală însă simte acea putoare foarte repede. Un om duhovnicesc poate discerne un fariseu în cinci minute de conversaţie cu acesta. Ochii lor sunt ori trufaşi, ori plini de adulter (Proverbe 6:17; 2Petru 2:14). Multe femei care au trăit o viaţă de flirt, în zilele când nu erau întoarse la Dumnezeu, nu şi-au curăţat complet spiritul după convertire. Rezultatul este că şi după 20 de ani de la convertire, ochii lor sunt încă fâşneţi. Spun tuturor tinerilor: Staţi departe de astfel de surori.

TRĂSĂTURA 18

Fariseii nu practică ceea ce predică

„Cărturarii şi fariseii …. zic şi nu fac” (Matei23:3).

Acest verset este opusul celui din Faptele Apostolilor 1:1 unde este scris despre Isus că „a început să facă (mai întâi) şi (apoi) să înveţe”. Fariseii învăţau pe alţii dar ei nu făceau. Ei nu practicau ceea ce predicau. Isus, însă, mai întâi a făcut şi apoi a predicat numai ceea ce El deja făcuse!! Acestea sunt două spirite opuse. Cei care au spiritul fariseilor vor construi biserica prostituată Babilonul. Şi cei care au Spiritul lui Hristos vor zidi biserica mireasa Ierusalim.

Niciodată Isus n-a predicat ceea ce n-a făcut mai întâi. Cât de mult crezi că I-a luat lui Isus să pregătească Predica de pe Munte (Matei Capitolele 5, 6 şi 7) - cea mai frumoasă predică pe care a predicat-o vreodată cineva? I-a luat 30 de ani să pregătească acea predică. Ea a izvorât din viaţa Lui şi nu doar din mintea Lui.

Când ţii o predică pe care ai auzit-o de la altcineva, acea predică vine doar din mintea ta. Este simplă cunoaştere. Nu e nici viaţă, nici ungere în ea. Dacă doreşti să predici aşa cum a predicat Isus, atunci trebuie mai întâi să trăieşti Cuvântul şi apoi să-l predici. Unii oamenii m-au întrebat: „Frate Zac, pot să ţin predicile tale în lucrarea mea?” Şi le-am spus: „Da, dacă mai întâi le trăieşti şi eşti sincer să recunoşti de unde le-ai luat”. Dumnezeu spune: „Cine a fost de faţă la sfatul Domnului, ca să vadă şi să asculte cuvântul Lui? Cine a plecat urechea la cuvântul Lui şi cine l-a auzit? …. Eu n-am trimis pe prorocii aceştia, şi totuşi ei au alergat; nu le-am vorbit, şi totuşi au prorocit” (Ieremia 23:17, 18, 21).

Când predici mesajul altcuiva, fără ca tu însuţi să-l fi trăit mai întâi, sau fără să le spui oamenilor de unde îl ai, tu doar cauţi propria ta onoare. Acesta este un obicei periculos şi poate duce la moartea ta spirituală, pentru că Dumnezeu a spus:

„De aceea, iată,” zice Domnul, „sunt împotriva prorocilor care îşi fură unul altuia cuvintele Mele.” „Iată,” zice Domnul, „sunt împotriva prorocilor care iau cuvântul lor şi-l dau drept cuvânt al Meu” (Ieremia 23:30, 31).

De 30 de ani fac tot ce-mi stă în putinţă să mă asigur că predic numai ceea ce am practicat mai întâi în propria mea viaţă. Să vă dau un exemplu: Nicăieri n-am predicat oamenilor îndemnul de a merge ca misionari în Nordul Indiei. De ce n-am făcut aceasta când e nevoie de sute de misionari în Nordul Indiei? Numai pentru că eu însumi n-am trăit niciodată ca misionar în Nordul Indiei.

Ascultaţi acum ce spun şi vedeţi dacă nu e adevărat: Aproape fiecare lider de


societate misionară evanghelică din India trăieşte în confortul din Sudul Indiei şi îi provoacă pe alţii să meargă misionari în Nordul Indiei. Aceşti lideri îşi trimit copiii la şcoli şi colegii din Sudul Indiei. Dar le spun misionarilor din satele îndepărtate din Nordul Indiei (unde nu sunt şcoli) să-şi trimită copiii în unele pensioane şi mai îndepărtate. Nu sunt aici să-i judec pe aceşti lideri, pentru că Dumnezeu este Judecătorul lor. Dar spun aceasta ca să arăt că nu voi urma niciodată exemplul lor. Aş fi un fariseu dacă aş predica aşa cum o fac ei, pentru că aş cere altora să facă ceea ce eu însumi nu fac. Numai cineva care a trăit în Nordul Indiei şi şi-a crescut copiii în circumstanţele grele de acolo are dreptul să spună altora să facă acelaşi lucru. Tot restul sunt farisei. Acest principiu se aplică de asemenea în multe alte domenii.

Nu predica niciodată ceea ce tu nu ai făcut. Nu încerca să-i sfătuieşti pe părinţii care au adolescenţi cum să-i crească, dacă tu însuţi nu ţi-ai crescut copiii corect. Ar fi la fel de prostesc ca şi cum un burlac le-ar spune unor părinţi cum să-şi crească copiii. De cele mai multe ori îi putem binecuvânta pe alţii doar rugându-ne pentru ei şi ţinându-ne gura închisă atâta timp cât ni se cere un sfat.

Poţi preda chimia fără să studiezi mai întâi chimia? Nu. Dacă tu ai o pregătire în limba engleză, poţi preda engleza. Acesta este un adevăr atât de simplu, încât îl ştie fiecare profesor. Dar fariseii nu înţeleg ceva atât de simplu.

TRĂSĂTURA 19

Fariseii leagă sarcini grele asupra altora

„Ei leagă sarcini apăsătoare şi greu de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte” (Matei 23:4).

Fariseii încearcă să pară spirituali predicând standarde înalte pe care alţii să le urmeze, dar pe care ei înşişi nu le urmează.

Mi-amintesc de o tabără de tineret ţinută cu mulţi ani în urmă, la care eu am fost unul dintre cei doi vorbitori. Celălalt vorbitor a spus că fiecare trebuie să-I ofere lui Dumnezeu 10% din timpul lui (pe principiul zeciuielii), însemnând că fiecare ar trebui să petreacă 2 ore şi 24 de minute în fiecare zi în citirea Bibliei şi în rugăciune. În timpul întrebărilor care au urmat, unul din tineri l-a întrebat deschis pe celălalt frate: „Frate, tu petreci 2 ore şi 24 de minute în fiecare zi în citirea Bibliei şi în rugăciune?” A răspuns spăşit: „Nu”. Toată lumea a văzut atunci că era un fariseu ipocrit, care lega sarcini grele altora pe care el însuşi nu le purta. Acesta este doar un exemplu.

Sunt oameni care îi îndeamnă pe alţii să dea lui Dumnezeu 10% din venitul lor, dar care ei înşişi nu fac aceasta. Sunt farisei ipocriţi. Lumea creştină este plină de predicatori fariseici care fixează standarde imposibile înaintea altora, dar pe ca care ei înşişi nu şi le asumă. Aceştia sunt predicatorii care construiesc Babilonul şi care distrug lucrarea lui Dumnezeu. Ei folosesc Cuvântul lui Dumnezeu ca să-i împovăreze pe oameni, în loc să-i binecuvânteze.

Iubesc versiunea traducerii versetului Matei 23:4 care sună astfel: „În loc să vă dea Cuvântul lui Dumnezeu ca mâncare şi băutură cu care să vă ospătaţi din Dumnezeu, ei îl împachetează în maldăre de reguli, încărcându-vă ca pe animalele de povară. Se delectează privindu-vă cum vă împleticiţi sub aceste greutăţi, şi nici nu s- ar gândi să ridice un deget ca să vă ajute.” (Message Translation)

Astfel de predicatori îi tratează pe copiii lui Dumnezeu ca pe măgarii care trebuie să care poveri grele. Acelaşi mesaj din Biblie poate fi predicat în 2 feluri – ca o povară sau ca o binecuvântare. Totul depinde de predicator.


Datorită predicatorilor fariseici, mulţi tineri sunt sătui să participe la adunările bisericii. Isus predica din acelaşi Vechi Testament din care predicau fariseii. Dar El elibera oamenii cu acele Scripturi, în timp ce fariseii îi legau cu lanţuri şi mai grele cu aceleaşi Scripturi. Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi când predică fariseii.

TRĂSĂTURA 20

Fariseii caută să primească onoarea de la oameni

„Toate faptele lor le fac ca să fie văzuţi de oameni” (Matei 23:5)

Isus a spus că fariseii se roagă tare stând la colţurile străzii (Matei 6:1). Isus a exagerat în mod evident aici – dar cu un scop. Era un mare maestru al hiperbolizării ori de câte ori dorea să sublinieze o idee importantă. A vorbit de oameni având o bârnă în ochi şi de unii care înghit cămile! Am căutat şi eu să urmez exemplul lui Isus în ce priveşte exagerarea unui anumit aspect ca să ajung la ideea principală. Categoric nu trebuie să exagerăm atunci când oferim un raport al unei situaţii. Nu trebuie să spunem: „200 de oameni au venit la întâlnirea mea când, în realitate, au fost numai 150″! Dar tipul de exagerare folosit de Isus ca să ajungă la o idee anume este foarte valoros.

Isus a vorbit odată despre farisei care se roagă ca să primească cinste de la oameni. Oare nu ne-am rugat cu toţii în public ca să căpătăm cinste de la alţii? Adesea am fost atenţi în timp ce ne rugam să auzim dacă spune cineva vreun

„Aleluia” sau vreun „Amin” la rugăciunea noastră. Acesta este fariseisim pentru că atunci noi ne-am rugat oamenilor şi nu lui Dumnezeu. Trebuie să ne curăţim de acest păcat.

Se întâmplă ca predicatorii să predice ca să obţină onoare? Mă judec pe mine însumi după fiecare predică să văd dacă am căutat să-I plac lui Dumnezeu sau oamenilor şi să văd dacă pot îmbunătăţi calitatea predicării mele. Orice bucătar doreşte să perfecţioneze calitatea mâncării lui. Din nefericire, însă, sunt foarte puţini predicatori care să caute să-şi perfecţioneze calitatea predicării. De aceea, majoritatea predicatorilor sunt întotdeauna plictisitori. Sunt suficient de îngâmfaţi să-şi imagineze că oferă predici puternice, unse. Nici măcar nu-şi consultă soţiile cu privire la predicarea lor. În timpul acestor ani care au trecut, am căutat să mă perfecţionez continuu în modul de predicare pentru că doresc să predic în acelaşi mod captivant în care predica Isus şi cu acelaşi foc şi aceeaşi pasiune pe care le avea El.

Mai sunt şi ale domenii în care suntem tentaţi să căutăm onoarea de la oameni. Poţi scrie rapoarte ale activităţii tale, nu ca să-L glorifici pe Dumnezeu, ci ca să-i impresionezi pe alţii cu ceea ce faci tu pentru Dumnezeu. În bisericile noastre, de când am început în 1975, n-am trimis nimănui vreun raport sau vreo fotografie din lucrarea noastră, niciunde în lume. Am simţit că e suficient dacă Dumnezeu ştie ce facem noi.

Căutarea onoarei de la oameni este unul din păcatele despre care nu se vorbeşte niciodată în majoritatea bisericilor. Căutarea onoarei este ceea ce o face pe o persoană să fie fariseu. Şi fariseii vor construi numai Babilon.

Ca să zidim adevărata biserică a Domnului nostru Isus Hristos trebuie să ne curăţim pe noi înşine de căutarea onoarei de la oameni.

TRĂSĂTURA 21

Fariseii cred că sfinţenia stă în stilul de îmbrăcăminte al cuiva

„Fariseii… îşi fac filacteriile late (cutiuţe conţinând texte din Scriptură purtate pe frunte), îşi fac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi” (Matei 23:5)


O altă caracteristică a fariseilor este să se fălească cu „sfinţenia” hainelor lor!!

Dumnezeu le spusese israeliţilor să-şi facă un ciucure (o legătură de fire strânse la un capăt şi lăsate libere la celălalt capăt) la colţurile veşmintelor lor, legat cu un fir albastru – pentru ca, de fiecare dată când vedeau acel ciucure, să-şi amintească de poruncile lui Dumnezeu care au venit din ceruri (Numeri 15:38).

Fariseii îşi făceau ciucurii puţin mai lungi decât ai celorlalţi. Ei se puteau făli că, în timp ce ciucurii altora erau lungi de doar 7 cm, ai lor erau lungi de 14 cm – dovedind că ei erau mai sfinţi!!

Sunt mulţi farisei astăzi care se fălesc cu hainele „sfinte” pe care le poartă!! Cineva mi-a dat odată o cămaşă Hawaiană viu colorată. Ce aţi crede despre mine dacă m-aţi vedea purtând acea cămaşă? Ar şoca pe unii creştini. Acest fel de reacţie ar descoperi fariseimul lor. Avem atât de multe idei care sunt total opuse lui Hristos

– pentru că nu medităm suficient asupra Scripturilor. Ne temem de ceea ce vor gândi oamenii despre noi dacă purtăm o anumită culoare la cămaşă. Dar sfinţenia lui Isus nu stătea în hainele Lui.

Fariseii îi observă cu atenţie pe alţii ca să vadă ce poartă – haine, pantofi, cercei, etc. – ca să găsească ceva să critice. Au ochi de vultur pentru astfel de chestiuni.

Isus a vorbit împotriva bărbaţilor care poartă „haine moi” (în original „malako” (gr.) care, în traducere, înseamnă efeminate)(Matei 11:8). Şi Duhul Sfânt le îndeamnă pe femei să se îmbrace „modest, discret şi simplu” (1 Timotei 2:9; 1 Petru 3:3). Mai mult decât atât, sfinţenia nu se regăseşte în hainele pe care le purtăm. Sfinţenia este în primul rând interioară.

TRĂSĂTURA 22

Fariseii iubesc poziţiile şi titlurile de onoare

„Le place locul dintâi la ospeţe şi scaunele dintâi în sinagogi; le plac salutările prin pieţe şi să fie numiţi de oameni: „Rabi! Rabi!” (Matei 23:6-8).

Fariseii iubesc cinstea de a deveni mai-marii unei biserici. Şi soţiile fariseice ale bătrânilor sunt de asemenea mândre de cinstea pe care o are soţul lor. Dacă ai cea mai mică fărâmă de mândrie că eşti bătrân într-o biserică sau că soţul tău este un bătrân, atunci eşti în mod sigur un fariseu de primă mână. Astfel de bătrâni nu pot construi decât Babilon. Nu e nicio diferenţă între fariseii acelor zile, care iubeau să fie numiţi „rabi”, şi fariseii de azi, care iubesc să fie numiţi „Pastor”, „Reverend”,

„Prea Sfinţit”, „Părinte” şi toate celelalte titluri ridicole pe care liderii creştini şi le- au pus singuri. Poţi avea acest spirit chiar dacă te numeşti numai „Frate” – dar cu

„F” mare. Astfel de farisei iubesc să stea pe platforme şi în toate ceremoniile publice să fie recunoscuţi ca „Pastori”.

Acum câţiva ani am primit o scrisoare de la un Seminar Biblic din USA care-mi oferea un doctorat onorific pentru lucrarea mea pe Internet şi pentru toate cărţile pe care le-am scris. Mi-au cerut doar să completez un formular şi să-l returnez. N- am răspuns niciodată. Ar fi fost interesat Isus să obţină un doctorat onorific? Bineînţeles că nu.

Pasajul de mai sus continuă spunând: „Voi să nu vă numiţi Rabi, fiindcă unul singur este Îndrumătorul vostru: Hristos; şi voi sunteţi fraţi. Şi „Tată” să nu numiţi pe nimeni pe pământ, pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri. Să nu vă numiţi îndrumători, căci Unul singur este Îndrumătorul vostru: Hristosul. Şi cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat” (Matei 23:8-12).

Mulţi credincioşi din bisericile noastre au încercat să mă pună să am grijă de viaţa lor. Mă întreabă pe mine ce ar trebui să facă. Refuz să le spun. Le comunic


ideile mele şi apoi le spun: „Acum mergeţi şi întrebaţi-L pe Dumnezeu mai întâi dacă ar trebui sau nu să faceţi cum spun eu. Dacă El nu vă dă pace cu privire la răspunsul meu, aruncaţi atunci sfatul meu şi faceţi ce vă spune Dumnezeu să faceţi. Singurul vostru lider trebuie să fie Hristos.”

Sunt mulţi lideri de biserici care nu urmează învăţătura lui Hristos în acest domeniu, ci adoră să le spună oamenilor cum să-şi conducă viaţa privată. Astfel de bătrâni sunt farisei care construiesc Babilonul. Ei înşişi sunt sub lege şi îşi aduc şi turma sub lege. Ei nu cunosc libertatea Duhului, pentru că iubesc titlurile, poziţia şi onoarea.

TRĂSĂTURA 23

Fariseii îi corup pe alţii

„Dar vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici, pentru că voi închideţi oamenilor împărăţia cerurilor; nici voi nu intraţi în ea şi nici pe cei care vor să intre, nu-i lăsaţi să intre” (Matei 23:13).

Oamenii tineri, sinceri care devin credincioşi sunt stricaţi de către liderii fariseici. Poate că aceşti tineri au avut o mare râvnă să biruiască păcatul şi să trăiască pentru Dumnezeu, atunci când au fost pentru prima dată convertiţi. Dar apoi îi văd pe liderii lor suiţi pe platforme înalte ca actorii de film, predicând şi colectând o mulţime de bani de la oameni „în Numele lui Isus”, şi folosind acei bani ca să trăiască în viaţa lor privată la fel ca actorii de film. Astfel, aceşti tineri, care începuseră dorind să-L urmeze pe Isus şi să trăiască la fel ca El, sfârşesc acum dorind să trăiască exact la fel ca acei predicatori faimoşi. Şi-şi imaginează că, dacă sunt credincioşi, atunci într-o zi şi ei vor deveni faimoşi şi vor putea să trăiască la fel ca actorii de film. Iată cum aceşti lideri fariseici îi corup şi îi împiedică să-L urmeze pe Isus şi să intre în împărăţia lui Dumnezeu.

Tinerilor de astăzi le lipsesc modelele bune de urmat. Din nefericire, cu greu poate spune vreun predicator din timpul nostru: „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos” (1 Corinteni 11:1; Filipeni 3:17). Aşa că le spun tinerilor: Priviţi la Isus şi urmaţi Exemplul Lui. Şi dacă găsiţi pe cineva care Îl urmează în mod hătărât pe Isus uitaţi-vă atunci şi la el şi urmaţi şi exemplul lui.

TRĂSĂTURA 24

Fariseii profită de oamenii săraci

„Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi mâncaţi casele văduvelor…” (Matei 23:14)

Nu ştim cum anume fariseii „mâncau” casele văduvelor. Poate că presau văduvele sărace să-şi dea averile pentru „lucrarea Domnului”, spunându-le că Dumnezeu le va binecuvânta pentru aceasta – şi apoi intrau ei înşişi în posesia acelor averi. Astfel, ei le „făceau pe văduve prada lor”, aşa cum judecătorii nedrepţi ai lui Israel făcuseră în urmă cu 700 de ani (Isaia 10:2).

Exact aceeaşi exploatare a săracilor se întâmplă şi în secolul 21. Predicatorii creştini de televiziune sunt recunoscuţi prin faptul că îndeamnă văduvele sărace şi pensionarii să le dea sume mari de bani, asigurându-i că „Dumnezeu vă va binecuvânta şi vă va vindeca de bolile voastre, dacă daţi bani pentru lucrarea mea” . Cum majoritatea văduvelor şi pensionarilor au multe boli şi alte probleme, predicatorii TV cunosc cum să-i exploateze în propriul lor beneficiu. Ei folosesc orice şiretlic şi multe apeluri emoţionante şi versete din Biblie ca să stoarcă bani de la aceşti oameni săraci. Văduvele sărace îi cred pe aceşti înşelători lacomi şi le trimit măruntele lor economii. Dar, în realitate, predicatorii folosesc aceşti bani ca


să trăiască ei înşişi la un standard foarte ridicat – cumpărându-şi avioane personale, proprietăţi, etc.

Acest model de escrocare a săracilor a început recent în America dar s-a răspândit în întreaga lume, regăsindu-se acum şi printre mulţi predicatori indieni. Astfel de farisei sunt hoţi şi tâlhari în plină zi.

Ce mărturie a avut Pavel de a putut spune către sfârşitul vieţii sale: „N-am nedreptăţit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înşelat pe nimeni” (2 Corinteni 7:2) ! Aceasta ar trebui să fie mărturia fiecărui slujitor al lui Dumnezeu la sfârşitul vieţii lui.

Este rău şi demonic să profiţi de credincioşii săraci – în orice fel.

TRĂSĂTURA 25

Fariseii fac rugăciuni lungi, impresionante în public

„Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că… de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare pedeapsă” (Matei 23:14).

Am observat, de-a lungul anilor, că aceia care fac cele mai lungi rugăciuni în public sunt oameni care nu se roagă în singurătate. Ei toţi sunt farisei. Următoarea dată când auziţi pe cineva ţinând un discurs îndelungat într-o rugăciune publică, recunoaşteţi că este un fariseu. La un timp de rugăciune publică, dacă liderul cere ca fiecare să-şi limiteze rugăciunea la unul sau două minute, toată lumea trebuie să facă aşa. Dar fariseii nu vor asculta, nici nu se vor supune. Ei simt că rugăciunile lor trebuie să fie mai lungi decât ale celorlalţi. Singurul motiv este aroganţa lor, mândria şi opinia lor fantastic de înaltă despre ei înşişi!

Biblia porunceşte ca fiecare predicator să „prorocească după măsura lui de credinţă” (Romani 12: 6). Acest lucru înseamnă că lungimea predicilor noastre trebuie să fie proporţională cu maturitatea vieţii noastre spirituale. Însă, 90% dintre liderii de biserici pe care i-am întâlnit ţin predici lungi, plictisitoare şi desconsideră această poruncă în fiecare Duminică. Încă o dată, singura cauză a unei asemenea neascultări este opinia lor fantastic de înaltă despre ei înşişi!

TRĂSĂTURA 26

Fariseii se implică în lucrarea misionară şi îi fac pe oameni copii ai iadului de două ori mai răi

„Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici, pentru că voi înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un prozelit şi, când a devenit aşa, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă” (Matei 23:15).

Fariseii pot fi misionari, însă aşa-numiţii „convertiţi” merg în iad deoarece ei nu-i aduc la pocăinţă şi credinţă autentică.

Fariseii se pot angaja în „lucrări religioase” de amploare (o implicare în mod fundamental diferită de a face voia lui Dumnezeu) – şi chiar cu mare sacrificiu. Ei pot deveni „lucrători creştini permanenţi”, dar convertiţii lor vor fi copii ai iadului de două ori mai răi – pentru că ei nu predică pocăinţa şi îi asigură pe oamenii care nu s-au întors niciodată de la căile lor păcătoase că sunt născuţi din nou doar pentru că ei „cred”. De asemenea, ei îi conving pe oameni că sunt plini cu Duhul Sfânt (când nu sunt) doar pentru că au bolborosit un limbaj neînţeles – care este total diferit de darul autentic al vorbirii în limbi. În acest fel ei îi fac pe oameni copii de două ori mai răi ai iadului. Aceştia trăiau deja în păcat, ca şi copii ai iadului. Dar acum au fost convinşi de un predicator fariseic că sunt „siguri de veşnicie”, pentru că au repetat cuvintele „magice”: „Doamne Isuse vino în inima mea” – chiar dacă atitudinea lor faţă de păcat nu s-a schimbat. Acum li se spune să se asigure numai


că îşi plătesc zeciuielile regulat şi locul în rai le este asigurat. Aşa ajung să fie despărţiţi de evanghelie. Pentru că acum, când aud un mesaj evanghelic, nu simt că trebuie să-i răspundă, întrucât sunt „asiguraţi de veşnicie”. Ce înşelăciune teribilă are loc în zilele noastre! Le-am spus oamenilor din unele biserici ale noastre că nu sunt născuţi din nou, chiar dacă stau de mulţi ani în mijlocul nostru. Mulţi fraţi bătrâni fariseici au discernământ zero, când vine vorba să evalueze o persoană dacă este sau nu născută din nou. Ei permit tuturor tipurilor de oameni să se alăture bisericilor lor şi aceia sunt cei care le cauzează multe probleme mai târziu.

Unii bătrâni fariseici sunt părtinitori cu săracii. Îi fac pe oamenii săraci să se simtă importanţi în biserică doar pentru că sunt săraci. Şi aceşti bătrâni cred că sunt ca Isus! (Acest tip este opusul predicatorilor părtinitori faţă de bogaţi – Iacov 2:1-4.) Dumnezeu ştia că va exista această tendinţă rea printre „bătrânii super- spirituali” şi de aceea El i-a avertizat pe liderii lui Israel: „Să nu părtineşti pe sărac la judecată” (Exodul 23:3). Arătând o asemenea părtinire şi făcându-i pe aceşti săraci să se simtă importanţi în biserică, doar datorită sărăciei lor, ei îi fac pe aceşti săraci copii ai iadului de două ori mai răi. Isus n-a fost un comunist care a venit să egalizeze bogatul cu săracul. Nici eu nu sunt un comunist. Sunt un creştin. Îi respect pe oamenii care sunt smeriţi şi temători de Dumnezeu, indiferent dacă sunt bogaţi sau săraci. Însă, mulţi lideri de biserici confundă creştinismul cu comunismul.

Ca biserică, ne putem înşela singuri în două direcţii. O direcţie este să ne imaginăm că suntem o biserică minunată, deoarece avem mulţi oameni bogaţi, educaţi şi cultivaţi în poziţiile cheie din biserica noastră (dar dintre care majoritatea nu sunt evlavioşi). Cealaltă direcţie este să ne imaginăm că suntem o biserică minunată pentru că nu avem oameni bogaţi, educaţi, ci doar o mână de oameni săraci, needucaţi (dar dintre care majoritatea nu sunt evlavioşi)! Ambele biserici sunt babiloniene – având coloratură diferită. Nu-ţi imagina că oamenii săraci sunt toţi duhovniceşti sau că oamenii bogaţi sunt toţi nespirituali. Sărăcia nu este egală cu sfinţenia. Nu-i face pe oameni copii ai iadului de două ori mai răi.

TRĂSĂTURA 27

Fariseii interpretează Scriptura fără revelaţie de la Dumnezeu

„Vai de voi, călăuze oarbe, care ziceţi: „dacă cineva jură pe templu, nu este nimic, dar dacă jură pe aurul templului, este legat de jurământul lui”. Nebuni şi orbi! Care este mai mare: aurul sau templul care sfinţeşte aurul? Şi: „Dacă cineva jură pe altar, nu este nimic; dar dacă jură pe darul de pe altar, este îndatorat”. Nebuni şi orbi! Care este mai mare: darul sau altarul care sfinţeşte darul? Deci, cine jură pe altar, jură pe el şi pe tot ce este deasupra lui; cine jură pe templu, jură pe el şi pe Cel ce locuieşte în el; şi cine jură pe cer, jură pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi pe Cel care stă pe el” (Matei 23: 16-22).

Fariseii interpretau Scripturile cu mintea, fără nicio revelaţie de la Dumnezeu. Aşa că ei modificau Cuvântul lui Dumnezeu potrivit propriilor lor idei şi le predicau ca fiind legea lui Dumnezeu. Sunt şi astăzi predicatori fariseici care fac acelaşi lucru. Ei nu înţeleg spiritul din spatele Cuvântului lui Dumnezeu, dar îl predică potrivit literei - şi „litera omoară” (2 Corinteni 3:6). Aceşti predicatori nici măcar nu- şi văd inconsecvenţa, când desconsideră acelaşi cuvânt într-un alt domeniu.

Iată un exemplu. Unii lideri de biserici învaţă că purtatul bijuteriilor este un lux păcătos şi dispreţuiesc orice soră care poartă numai o imitaţie de bijuterie (foarte ieftină). Dar aceiaşi predicatori poate că au cheltuit extrem de mult ca să-şi construiască propria casă având multe adaptări luxoase. Însă ei nu-şi văd inconsecvenţa şi ipocrizia acolo. Îşi uşurează conştiinţa, spunând că Scriptura nu


vorbeşte împotriva folosirii podelelor de marmură dintr-o casă, ci doar împotriva bijuteriilor (1 Timotei 2:9; 1 Petru 3:3)!! Dar, de fapt, Scriptura ne îndeamnă să evităm tot luxul nenecesar.

Sunt multe alte exemple de genul acesta. Astfel de lideri de biserică nu au revelaţia Duhului Sfânt asupra Cuvântului. În schimb, ei interpretează Scriptura în aşa fel încât să fie în avantajul lor şi să-i poată judeca pe alţii

TRĂSĂTURA 28

Fariseii sunt tipicari cu litera legii

„Voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi aţi lăsat de o parte cele mai grele lucruri din Lege” (Matei 23:23).

Fariseii iau un aspect minor dintr-o poruncă a Scripturii şi îl accentuează. Ei

„fac din ţânţar armăsar” . În zilele noastre întâlnim foarte multă predicare de acest fel. O asemenea predicare va umple biserica de oameni legalişti care sunt mândri de ascultarea lor în aspectele minore, dar care nu sunt conştienţi de neascultarea lor făţişă în aspectele majore. Isus nu le-a spus fariseilor să nu dea zeciuială din mărar şi chimen etc.. Ceea ce spunea El era că aspectele majore din Legea lui Dumnezeu necesitau o mai mare accentuare decât zeciuiala.

Am cercetat odată în cele patru evanghelii toate subiectele pe care Isus le-a accentuat şi le-am notat: El a predicat despre pocăinţă, sărăcia duhului, blândeţe, puritate, jelirea păcatelor, plătirea taxelor, naşterea din nou, închinarea înaintea lui Dumnezeu în duh, dragostea, smerenia, credincioşia conjugală, despărţirea de tradiţiile omeneşti, etc.. Dar niciodată El n-a vorbit despre cum ar trebui să se îmbrace oamenii sau dacă femeile ar trebui să poarte bijuterii, ori batic pe cap. A vorbit totuşi despre trăirea unui stil de viaţă simplu şi despre lipsa iubirii banilor.

Am studiat apoi epistolele să văd ce subiecte au fost mult accentuate de Duhul Sfânt, şi ce subiecte au fost subliniate foarte puţin sau nemenţionate deloc.

Astfel, am descoperit ce ar trebui să accentuez şi eu mai mult în predicarea mea şi la ce să acord mai puţină importanţă. Dacă studiezi Scriptura aşa, vei fi echilibrat în învăţătura ta şi vei evita să devii un predicator fariseic.

TRĂSĂTURA 29

Fariseii n-au nicio dreptate, niciun strop de milă şi nicio credincioşie

„Farisei făţarnici… aţi lăsat de o parte cele mai grele lucruri din lege: dreptatea, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi…” (Matei 23:23)

Fariseii erau nedrepţi şi necinstiţi în relaţiile lor cu oamenii. Nu aveau nicio milă faţă de aceia care eşuaseră, dar ei înşişi nu erau credincioşi în viaţa privată. Cu toate aceste lipsuri din viaţa lor, ei tot se considerau sfinţi, datorită posturilor, rugăciunilor şi cunoştinţelor lor Biblice, etc.. Erau ca o mireasă care merge la nuntă, cărei rochie este toată pătată şi murdară, dar ea este preocupată numai cum să meargă graţios. Dacă avem egoism, mândrie, atitudini nemiloase şi necredincioşie în propria viaţă, atunci a ne făli cu activităţile noastre religioase înseamnă doar că ne înşelăm pe noi înşine că suntem spirituali. Avem nevoie să recunoaştem care sunt lucrurile mai grele ale vieţii creştine – şi să ne concentrăm în primul rând pe ele.

TRĂSĂTURA 30

Fariseii strecoară ţânţarul şi înghit cămila

„Călăuze oarbe, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!” (Matei 23:24).


Fariseii sunt foarte grijulii în lucrurile mici, neimportante (strecurarea ţânţarilor morţi). Dar ei neglijează ascultarea de poruncile din Scriptură (înghiţind cămile moarte). Isus nu le spunea prin aceasta că era bine să înghită ţânţarii morţi. El le arăta de fapt inconsecvenţa lor în neglijarea lucrurilor mai importante.

Astfel de farisei sunt grijulii cu aspectele mărunte cum ar fi purtatul hainelor curate, când merg la adunările bisericii, sau păstrarea locuinţelor curate şi aranjate. Acestea sunt obiceiuri bune. Dar când vine vorba de aspecte mai importante, cum ar fi căutarea în mod serios a lui Dumnezeu, ca să biruiască mânia şi pofta sexuală, sau ajutarea în activitatea practică din biserică ori întreprinderea de călătorii prin sate ca să aducă oameni la Hristos, ei nu sunt aşa de zeloşi – pentru că aceste lucruri necesită sacrificarea confortului propriu, a timpului şi a banilor.

O altă versiune a traducerii Scripturii parafrazează acest pasaj astfel: „Aveţi idee ce ridicoli păreţi scriind o biografie care este greşită de la început până la sfârşit, dar criticând virgulele şi alte semne de punctuaţie?” (Message Translation)

În Bangalore se ţin competiţii de memorizare a Bibliei la care participă mulţi creştini ca să câştige un premiu de câteva sute de rupii. Ca să câştige premiul, omul trebuie să redea cu acurateţe, nu numai toate cuvintele Scripturii, dar să pună şi toate virgulele şi semnele de punctuaţie în mod exact!! Unii credincioşi îşi petrec săptămâni în şir memorând locurile corecte ale acestor semne de punctuaţie, ca să câştige premiul. Dar în tot acest timp, la ei acasă, trăiesc în neascultare de Scriptură. Însă acest lucru nu-i tulbură. Poţi câştiga primul premiu în astfel de concursuri Biblice şi să fii tot un fariseu de primă clasă.

Dragostea este scopul decisiv şi ţelul evangheliei (1 Timotei 1:5) - să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima, sufletul şi puterea noastră şi să-i iubim pe credincioşi aşa cum ne-a iubit pe noi Hristos. Dacă urmărim această dragoste, vom şti instinctiv care sunt cele mai importante lucruri din viaţa creştină.

TRĂSĂTURA 31

Fariseii se concentrează să aibă o mărturie bună numai în exterior

„Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a farfuriei, dar înăuntru sunt pline de lăcomie şi de neorânduială. Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a farfuriei, pentru ca şi partea de afară să fie curată” (Matei 23:25,26)

Fariseii îşi curăţă exteriorul vieţii lor, dar nu se deranjează cu privire la starea inimii lor, care este plină de îngăduinţă şi lăcomie. Trăiesc având motive egoiste, gândindu-se numai la cum să câştige din ce în ce mai mulţi bani, onoare şi confort pentru ei înşişi şi pentru familiile lor. Dar în exterior sunt pioşi şi religioşi, chiar activi în tot felul de „lucrări” pe care alţi creştini le pot vedea. Astfel, ei obţin o bună reputaţie înaintea oamenilor.

Dumnezeu ne testează să vadă dacă noi căutăm aprobarea Lui sau a omului. Acela care este nepăsător cu privire la necurăţia din inima lui, dar care se concentrează numai să aibă o mărturie bună înaintea oamenilor, dovedeşte prin aceasta că nu are nicio teamă de Dumnezeu. El este un fariseu. Oamenii se uită la ceea ce văd în exteriorul nostru, dar Dumnezeu se uită la inimile noastre (1 Samuel 16:7). Primul semn al unui om evlavios este acela că el caută să-şi menţină inima curată şi pură înaintea lui Dumnezeu.

TRĂSĂTURA 32

Fariseii spun că ei n-ar face niciodată răul pe care l-au făcut alţii

„Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi zidiţi mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţie. Tot aşa şi voi: pe dinafară vă arătaţi oamenilor ca fiind drepţi, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege” (Matei 23:29, 30).

Feriseii se uită la păcatele şi la eşecurile altora şi spun: „Noi niciodată n-am face aşa ceva. Niciodată nu ne-am îmbrăca aşa. Niciodată nu ne-am comporta astfel. Niciodată nu am putea vorbi aşa”, etc..

Trebuie să recunoaştem că avem aceeaşi carne coruptă pe care o are orice copil al lui Adam, chiar dacă suntem cei mai buni creştini. Fariseii nu-şi recunosc putreziciunea din propria lor carne. Un om duhovnicesc admite că ar fi capabil de orice păcat pe care l-a comis vreodată cineva. Va recunoaşte că numai harul lui Dumnezeu este acela care l-a ţinut să nu comită multe păcate. Un sfânt bătrân al lui Dumnezeu, când a văzut pe un criminal condus la execuţie, a spus: „Acolo aş merge eu dacă n-ar fi harul lui Dumnezeu.” Acel sfânt a recunoscut că era capabil să comită oricare dintre crimele comise de acel criminal, dacă n-ar fi fost puterea stăpânitoare a harului lui Dumnezeu, pentru care el îşi deschisese inima să-l primească. Fiecare om duhovnicesc va recunoaşte aceasta. Dar un fariseu nu o va admite niciodată.

TRĂSĂTURA 33

Fariseii îi persecută pe prorocii lui Dumnezeu

„De aceea, iată, vă trimit proroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii dintre ei îi veţi omorî şi îi veţi răstigni, pe alţii îi veţi biciui în sinagogile voastre şi-i veţi prigoni din cetate în cetate, ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat care a fost vărsat pe pământ, de la sângele lui Abel, cel drept, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorât între templu şi altar” (Matei 23:34, 35).

Fariseii sunt ofensaţi când aud adevărul de la un proroc. Prin urmare, ei îi persecută pe astfel de predicatori, într-un fel sau altul. Îi apreciază pe predicatorii care îi laudă, dar îi urăsc pe aceia care-i mustră şi îi corectează. Prorocii din Vechiul Testament le vorbeau poporului Israel despre păcatul lor, direct în faţă – şi toţi au fost persecutaţi, unii dintre ei chiar ucişi. Dacă eşti ofensat de mustrarea sau corectarea venite din partea unui om duhovnicesc, este foarte probabil ca şi tu să fii un fariseu.

TRĂSĂTURA 34

Fariseilor le pasă mult de opiniile oamenilor

„Botezul lui Ioan de unde venea: din cer sau de la oameni?” Dar ei vorbeau între ei şi ziceau: „Dacă vom răspunde: „Din cer”, ne va spune: „Atunci de ce nu l-aţi crezut?” Şi dacă vom răspunde: „de la oameni”, ne temem de popor, pentru că toţi socotesc pe Ioan drept proroc.” Atunci au răspuns lui Isus: „Nu ştim” (Matei 21:25-27).

Fariseii au fost întotdeauna preocupaţi de ceea ce alţii ar gândi despre ei, dacă ar fi adoptat o anumită poziţie cu privire la o chestiune particulară. Convingerile lor erau determinate, nu de învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu, ci de ceea ce oamenii din jurul lor ar gândi despre ei. Nu erau preocupaţi de opiniile romanilor sau ale grecilor. Dar erau preocupaţi de opiniile fraţilor lor iudei.

Dacă eşti mai preocupat de ceea ce oamenii din biserica ta gândesc despre tine,


decât să faci ceea ce e drept, conform conştiinţei tale, atunci eşti un fariseu. Mulţi predicatori fac şi spun lucruri ca să facă pe placul unui anumit grup de oameni din biserica lor, al căror favor îl caută. Mulţi credincioşi îşi doresc de la copiii lor un comportament bun, nu pentru slava lui Dumnezeu, ci pentru onoarea lor ca părinţi. Şi aşa fac multe reguli prosteşti pentru copiii lor şi îi fac să se poarte ca

„soldaţii de tinichea” .

În 1987, fiul meu cel mai mare a terminat şcoala şi a fost admis la două colegii – la IIT în India şi la un colegiu mai bun în SUA (cu bursă). Când mi-a spus că preferă se meargă la colegiul din USA, i-am răspuns: „Bine. Te voi trimite acolo”. [Astăzi, numeroşi tineri din bisericile noastre din India s-au dus în SUA. Dar în 1987, nu exista nici măcar un singur caz de acest fel în biserici. Exista de asemenea în mintea multor fraţi o idee fariseică cum că „oamenii spirituali din India nu vor merge în străinătate şi nici nu-şi vor trimite copiii peste hotare – fie în Golful Persic sau în SUA”.] De aceea, fiul meu a fost surprins când am fost de acord să-l trimit şi m-a întrebat: „ce vor spune oamenii din bisericile noastre când vor auzi că ţi-ai trimis fiul în SUA?” Dar n-aveam de gând să-mi las copiii să trăiască potrivit regulilor pe care le făcuseră fariseii. Doream ca ei să trăiască liberi în Hristos. Aşa că i-am spus:

„Acest lucru va testa numai dacă sunt sau nu eliberat de opiniile celorlalţi”.

Interesant este că, unii care au fost critici cu privire la trimiterea fiului meu în America, câţiva ani mai târziu, şi-au trimis şi ei proprii copii în America. Aşa sunt fariseii: Le predică altora reguli foarte stricte, dar modifică acele reguli când vine vorba de membrii familiei proprii. Se întâmplă extrem de rar să găseşti chiar printre fraţii mai bătrâni pe unii eliberaţi total de atitudinea părtinitoare în raport cu membrii din familia proprie.

Ne putem pierde copiii în lume, dacă ne concentrăm asupra opiniilor altora. Nu ruina viitorul copiilor tăi ascultând de regulile prosteşti, legaliste pe care le fac bătrânii din biserica ta.

Pavel spunea: „lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume” (am fost eliberat din atmosfera sufocantă a mulţumirii altora şi potrivirii în tiparele lor mici pe care le dictează – versiunea Message Translation) (Galateni 6:14) . A căuta să placi oamenilor este ca şi cum ai trăi într-o cameră ticsită cu un miros rânced. Ieşi afară şi trăieşte în aerul proaspăt al libertăţii în Hristos.

TRĂSĂTURA 35

Fariseii iubesc banii

„Fariseii erau iubitori de bani” (Luca 16:14).

Când ne gândim la farisei, de regulă nu-i asociem cu iubirea de bani. Dar, în realitate, acesta este unul din semnele cele mai clare ale unui fariseu. Chiar dacă nu ai niciuna din celelalte 49 de trăsături ale unui fariseu, şi o ai doar pe aceasta, tot eşti un fariseu. Fariseii scotocesc după reguli mărunte din Lege, dar când vine vorba de bani îi iubesc imens. Isus spusese doar (în Luca 16:13)„Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona (bogăţiilor materiale)”. Şi la această afirmaţie, fariseii şi-au bătut joc (versetul 14), pentru că erau iubitori de bani şi considerau că şi ei Îl iubeau pe Dumnezeu. Un credincios poate folosi bunurile materiale ca slujitori (în orice măsură ar fi) dar în momentul în care începe să le iubească, el devine un fariseu.

Dumnezeu ne-a dat lucrurile materiale ca să le folosim şi pe oameni ca să-i iubim. Diavolul a reuşit să răstoarne această rânduială în rasa umană şi drept urmare oamenii iubesc lucrurile materiale şi-i folosesc pe oameni (în avantajul lor propriu). Isus a venit să ne întoarcă aşa cum trebuie – pentru ca noi să-i putem iubi pe oameni şi să folosim lucrurile materiale (ca să binecuvântăm oamenii). Oamenii


duhovniceşti îşi refuză multe lucruri materiale, aşa încât ei să-i poată binecuvânta pe alţi oameni cu acele lucruri. Iată cum a trăit Isus.

Mulţi predicatori, care sunt tipicari cu privire la nişte reguli mărunte pe care le impun altora, sunt ei înşişi iubitori de bani. Ei îşi neglijează chiar şi responsabilităţile din biserică pentru a face mai mulţi bani pentru ei – deoarece sunt farisei şi mintea lor este întotdeauna la bani.

TRĂSĂTURA 36

Fariseii îşi imaginează că sunt mai buni decât alţii

A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt drepţi şi dispreţuiau pe ceilalţi: „Doi oameni s-au suit la templu să se roage; unul era fariseu… Fariseul sta în picioare şi se ruga în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni….” (Luca 18:9-11).

În această pildă observăm înainte de toate că acest fariseu nu se ruga lui Dumnezeu. El se ruga sieşi (versetul 11). El I-a mulţumit lui Dumnezeu în inima lui că era mai bun decât alţii. N-a spus acest lucru cu voce tare, pentru că atunci şi-ar fi pierdut reputaţia de om smerit!!

Să presupunem că, într-o zi, cineva îşi pierde răbdarea şi se enervează pe tine. Dar tu te stăpâneşti şi rămâi liniştit. Apoi te feliciţi în secret şi spui: „Doamne, Îţi mulţumesc că nu sunt ca această persoană. Îţi mulţumesc că am stăpânire de sine”. În acel moment tu te-ai rugat la fel ca fariseul. Cealaltă persoană a căzut într-o groapă adâncă de 10 m numită „mânia”. Dar tu ai căzut într-o groapă mult mai adâncă de 1000 m adâncime care se cheamă „mândrie spirituală”. Care dintre voi a fost mai rău? Acea persoană se poate convinge mai târziu de mânia ei şi se pocăieşte, întorcându-se la Domnul. Dar tu poţi să nu-ţi vezi niciodată auto- îndreptăţirea – şi astfel să nu te mai pocăieşti niciodată de mândria ta spirituală! În final, în ochii lui Dumnezeu, acea persoană sfârşeşte mai bine decât tine.

Mândria spirituală este ca o ceapă. Când îi decojeşti un înveliş, crezi că ai terminat cu ea. Dar este un alt strat dedesubtul aceluia, şi încă un strat – şi tot aşa. Niciodată pe pământ nu vom elimina mândria spirituală din viaţa noastră în totalitate. Dar putem face ceapa să fie foarte subţire, dacă ne judecăm pe noi înşine în mod fidel – în loc să-i judecăm pe alţii!!

Mândria spirituală este de asemenea foarte subtilă şi se poate îmbrăca în straiul smereniei!! O învăţătoare de şcoală duminicală le-a spus copiilor povestea fariseului şi a vameşului. La sfârşit, ea a spus (cuvinte care au sunat exact la fel ca cele ale fariseului): „Copii, mulţumim lui Dumnezeu că noi nu suntem ca fariseul!! Noi râdem la aceasta şi spunem: „Mulţumim lui Dumnezeu că noi nu suntem ca învăţătoarea de şcoală duminicală!!” Da, mândria spirituală într-adevăr este ca o ceapă!!

Mândria şi egoismul sunt două păcate de care nu vom fi niciodată eliberaţi în totalitate până când se va întoarce Hristos şi devenim ca El. Aceste păcate sunt ca cepele cu învelişuri nenumărate. Dacă ne curăţim imediat ce vedem unul din aceste învelişuri în noi, putem reduce treptat mărimea acestor cepe. Năzuinţa noastră ar trebui să fie subţierea acestor „cepe” cât mai mult posibil, înaintea întoarcerii lui Hristos. Dacă faci astfel, eşti pe calea cea bună – şi niciodată nu vei fi un fariseu.

TRĂSĂTURA 37

Fariseii se încred în dreptatea lor proprie

A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt drepţi (Luca 18:9).


Există o îndreptăţire a credinţei care este un dar de la Dumnezeu. Şi mai există o îndreptăţire pe care ne-o putem procura singuri. Mijlocul prin care descoperi ce fel de îndreptăţire este aceea pe care tu o ai este să te întrebi dacă eşti mândru de dreptatea ta. Dacă-i aşa, atunci trebuie că ţi-ai procurat-o singur. Dacă ai avea îndreptăţirea lui Dumnezeu, primită ca un dar de la El, ai mulţumi pentru ea, dar n-ai putea să fii mândru de ea. Fariseii au o dreptate de care sunt mândri.

Poţi fi mândru de o carte pe care ai scris-o. Dar nu poţi fi mândru de o carte pe care altcineva a scris-o. Deci dacă eşti mândru de vreo calitate bună pe care o ai în viaţă – fie ea smerenie, generozitate, rugăciune, sau orice altceva, înseamnă că ţi-ai procurat-o singur. Dacă eşti generos şi primitor de oaspeţi şi eşti mândru de aceasta, atunci acele calităţi pot fi doar calităţi umane, iar nu unele de o natură divină. Pentru că dacă ar fi fost parte din natura lui Dumnezeu pe care El ţi-a dat-o în mod gratuit, cum ai putea să te mai făleşti cu ele? A fi primitor de oaspeţi este o virtute bună, dar dacă eşti mândru de ea, atunci ospitalitatea ta miroase greu înaintea lui Dumnezeu.

Acest principiu se aplică de asemenea şi în alte domenii – care nu au nimic de-a face cu dreptatea. Poate ai o voce mai bună decât alţii, sau cânţi mai bine la un instrument, sau predici mai bine. Sau poate că biserica ta este mai mare decât biserica altcuiva. Orice ai avea, care te face să fii mândru, înseamnă că este rezultatul efortului tău. Dacă ar fi fost lucrarea lui Dumnezeu, nu te-ai putea făli cu acel lucru.

Mulţi se laudă cu sacrificiile pe care ei le-au făcut pentru Domnul. Acest lucru arată clar că ei n-au văzut imensitatea sacrificiului lui Isus pentru ei pe cruce. Poţi vedea o singură stea atunci când străluceşte soarele? Nu. Când sacrificiul lui Isus de la Calvar devine la fel de luminos ca soarele în mintea noastră, toate sacrificiile noastre mărunte vor dispărea ca stelele la lumina zilei – şi nici măcar nu le vom mai numi „sacrificii“. Dacă-ţi poţi aminti toate sacrificiile tale, atunci trebuie să fii încă în întuneric – pentru că numai noaptea putem vedea stelele!!

Vino cu credinţă şi umilinţă şi primeşte dreptatea lui Dumnezeu pe care El ţi-o dăruieşte în Hristos – şi dă-I Lui toată gloria pentru aceasta, în toate zilele vieţii tale. Atunci nu vei fi niciodată un fariseu.

TRĂSĂTURA 38

Fariseii îi dispreţuiesc pe alţii

A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care… îi dispreţuiau pe ceilalţi (Luca 18:9).

Sunt diverse cauze care-i fac pe oameni să-i privească pe alţii cu dispreţ. Poate au fost învăţaţi de părinţii lor încă din copilărie să-i dispreţuiască pe alţii care sunt inferiori în ce priveşte poziţia socială, bunăstarea materială sau educaţia etc.. Sau dacă eşti foarte inteligent şi îi întreci pe toţi din şcoală, atunci poţi începe să-i priveşti pe alţii din clasa ta cu dispreţ. Dacă, în plus, eşti destul de nenorocos să ai şi părinţi necugetaţi, care te fac să-ţi imaginezi că eşti un geniu, atunci poate fi şi mai rău.

Permiteţi-mi să vorbesc cu toţi părinţii: Dacă copiii voştri sunt inteligenţi, vă rog nu-i ruinaţi mândrindu-vă cu ei. În căminul meu am stabilit regula ca fiii mei să nu spună niciodată nimănui informaţii despre poziţia lor în clasă sau despre premiile pe care le-au câştigat. Ştiam că dacă deveneau mândri, ar fi pierdut imediat harul lui Dumnezeu. Atunci ar fi căzut în păcat şi n-ar fi mai putut avea părtăşie cu fraţii obişnuiţi. Mi-e teamă că mulţi părinţi şi-au ruinat copiii în acest fel.

Este un obicei des întâlnit printre copii să râdă de cineva care nu poate vorbi engleza (sau orice altă limbă maternă ar avea) cu un accent bun. Fereşte-te să


încurajezi o asemenea atitudine în casa ta. A ieşit cineva din pântecele mamei vorbind cu un accent bun? Noi trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru orice abilitate pe care o avem. Dar niciodată n-ar trebui să fim mândri de ea. Ştii tu cu ce accent se vorbeşte în rai? Accentele smereniei şi dragostei. Haideţi să învăţăm acele accente în mod curat.

Poate că eşti o femeie care-şi ţine casa imaculat de curată, cu toate la locul lor. Vezi apoi casa altcuiva dezordonată şi neglijentă – şi o dispreţuieşti pe acea femeie. Tu eşti atunci un fariseu; în timp ce persoana a cărei casă este dezordonată poate fi o persoană evlavioasă.

Unii fraţi au o ureche muzicală foarte slabă şi dacă încep să cânte, întotdeauna vor cânta fals. Nu-i dispreţui pentru că Dumnezeu nu ascultă la muzică. El ascultă cuvintele. Şi acel frate care cântă fals poate fi mai sincer decât tine care cânţi corect. Personal I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru astfel de fraţi, pentru că ei îi umilesc pe toţi muzicienii deştepţi din biserică. Muzicanţii farisei sunt aceia care distrug biserica, nicidecum fraţii fără ureche muzicală. Dumnezeu îi iubeşte pe fraţii lipsiţi de ureche muzicală la fel de mult ca pe oricine altcineva – dar El îi respinge pe farisei. Când Domnul se va întoarce, multe surprize îi aşteaptă pe astfel de farisei.

Nu spun că n-ar trebui să fii primul în clasă, sau că n-ar trebui să-ţi ţii casa curată, sau că n-ar trebui să cânţi acordat. Nicidecum. Negreşit să facem toate acestea. Dar să fim umili cu privire la ele – şi să nu dispreţuim pe nimeni altcineva care nu poate face ceea ce putem noi.

Sunt multe domenii ca acesta unde îi putem dispreţui pe alţii foarte uşor. În Iov 36:5 ni se spune că: „Iată, Dumnezeu este puternic, dar nu dispreţuieşte pe nimeni”. Cu cât devenim mai asemenea lui Dumnezeu, cu atât mai mult îi vom stima pe oameni şi nu vom dispreţui niciodată pe nimeni – pentru nimic.

Să ne curăţim deci şi să învăţăm să ne uităm la oameni aşa cum se uită Dumnezeu la ei. „Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” (1 Corinteni 4:7).

TRĂSĂTURA 39

Fariseii se înalţă pe ei înşişi deasupra celorlalţi

„Eu vă spun că mai degrabă omul acesta (vameşul) s-a coborât acasă îndreptăţit decât celălalt (fariseul) . Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat” (Luca 18:14).

Fariseii nu pot fi îndreptăţiţi de Dumnezeu fiindcă ei se înalţă singuri. Dumnezeu îi smereşte pe toţi aceia care se înalţă deasupra altora.

Sunt multe moduri subtile prin care ne putem înălţa pe noi înşine deasupra celorlalţi. Ne putem comporta în moduri care să-i facă pe alţii să se simtă mici şi inferiori nouă. Oamenii talentaţi şi muzicienii se află în mare pericol aici. Într-o adunare de biserică nu trebuie să cânţi la un instrument muzical într-un mod care- i face pe oameni să te admire. Tu eşti acolo să-i ajuţi pe oameni să se închine lui Dumnezeu, iar nu să-i faci să se închine ţie!!

Uneori, cuplurile căsătorite vorbesc despre bucuriile vieţii conjugale în prezenţa surorilor necăsătorite, care sunt mai vârstnice. Atunci când vorbesc astfel îşi înalţă relaţia conjugală fără niciun menajament faţă de sentimentele acelor surori necăsătorite. Nu trebuie să-i rănim pe alţii prin asemenea mărturii. Fariseii sunt total neatenţi cu simţămintele altora. De aceea ei nu pot fi declaraţi drepţi (justificaţi) de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu îi justifică doar pe cei smeriţi.

Sunt multe alte moduri în care ne putem înălţa pe noi înşine deasupra celorlalţi.


Trebuie să-I cerem Duhului Sfânt să ne facă sensibili în acest domeniu.

TRĂSĂTURA 40

Fariseii se laudă cu realizările lor

„Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni: apucători, nedrepţi, adulteri… Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din tot ce câştig… … .” (Luca 18:11, 12).

Înfruntăm un mare pericol oricând vorbim despre ceea ce Domnul a făcut prin noi. Trebuie să ne oferim mărturia pentru slava lui Dumnezeu – dar trebuie să fim totdeauna foarte atenţi să nu ne mândrim cu realizările noastre aşa cum făceau fariseii. În special predicatorii se află în mare pericol aici. Multe rapoarte ale lucrării creştine, trimise de către lucrătorii creştini din India în ţările apusene, au adeseori un spirit de laudă de sine. Acei lucrători încearcă să dovedească că ei fac o mare lucrare pentru Dumnezeu – sugerând eventual, în mod subtil, că ei fac o lucrare mai mare decât orice altă misiune din India.

Dacă vrem să ne eliberăm de fariseism, fala cu ceea ce facem pentru Domnul trebuie să fie zero.

Lucrarea noastră pentru Domnul trebuie să o păstrăm ascunsă pentru ca numai El singur s-o vadă. Nu putem primi har de la Dumnezeu dacă este şi numai un mic miros de fală în viaţa noastră – pentru că Dumnezeu dă harul Lui numai celor smeriţi.

TRĂSĂTURA 41

Fariseii îi acuză pe ceilalţi

Atunci cărturarii şi fariseii I-au adus o femeie prinsă în adulter. Au pus-o în mijloc şi au zis lui Isus: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când făptuia adulterul. Moise, în lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe unele ca acestea. Tu dar ce zici?” Şi ei spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească şi să-L poată învinui (Ioan 8:3-6).

Fariseii nu înţeleseseră inima lui Dumnezeu din spatele legii care prevedea că femeile adultere trebuie ucise cu pietre. Dumnezeu nu dorea să vadă femeile ucise cu pietre, ci să pună o mare descurajare în calea adulterului. Totuşi, aici fariseii nu erau interesaţi de ascultarea Legii. Tot ceea ce doreau era să găsească nişte temeiuri în baza cărora să-L acuze pe Isus. Ei deja o acuzaseră pe femeia păcătoasă şi acum doreau la fel de bine să-L acuze şi pe Fiul fără de păcat al lui Dumnezeu. Aşa sunt fariseii. Ei nu au nicio frică de Dumnezeu şi ar putea acuza pe cel mai sfânt om la fel de mult ca pe oricine altcineva.

Fariseii credeau că aceasta era o situaţie fără ieşire în care, orice ar fi spus Isus, le-ar fi dat motive ca să-L acuze. Dacă ar fi spus: „Omorâţi-o cu pietre”, L-ar fi acuzat de lipsă de milă; şi dacă ar fi spus: „Nu. N-o omorâţi cu pietre”, atunci ei L- ar fi putut acuza că nu ţine Legea lui Moise. Era ca aruncarea unei monezi: „Cap, câştigăm noi, pajură, pierzi tu”. Oricum ar cădea, câştigăm. Dar n-au câştigat. Au pierdut! Isus n-a răspuns imediat, ci a stat jos şi a aşteptat un cuvânt de la Tatăl Lui. De îndată ce a auzit răspunsul Tatălui, El le-a spus: „Care dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea”. O propoziţie de la Tatăl a fost suficientă ca să rezolve problema.

Dacă asculţi Duhul Sfânt, nu va fi nevoie să ţii o predică lungă în situaţii ca aceasta. O propoziţie poate închide gurile vrăjmaşilor tăi. Dumnezeu dă cuvintele Lui de înţelepciune chiar şi astăzi acelora care nu sunt farisei şi care nu-i acuză pe alţii. Făgăduinţa lui Dumnezeu pentru astfel de oameni este: „vă voi da o gură şi o


înţelepciune căreia nu-i vor putea răspunde nici sta împotrivă toţi potrivnicii voştri” (Luca 21:15).

Era Isus împotriva adulterului? Da, cu siguranţă era. Dar se împotrivea mult mai mult legalismului decât adulterului. Vedem aceasta foarte clar aici: Femeia adulteră era de o parte a lui Isus şi fariseii legalişti se aflau de cealaltă parte. În final, o găsim doar pe femeia adulteră la picioarele lui Isus. Ceilalţi au fost alungaţi de cuvântul spus de Isus. Adulterul era numai un pai în ochiul femeii, comparativ cu bârnele uriaşe de legalism şi ură din ochii fariseilor.

Acum întreabă-te de câte ori ai acuzat fraţi şi surori, buni de altfel, de lucruri care nu sunt nici măcar la fel de rele ca adulterul. Gândeşte-te la lucrurile pe care le-ai spus despre ei pe la spate, în casa ta sau altundeva. De fiecare dată când te-ai afundat în astfel de acuzaţii, bârna din ochiul tău – atitudinea ta dură, critică, acuzatoare faţă de alţii – a devenit şi mai mare şi te-a făcut din ce în ce mai orb faţă de lucrurile spirituale. Pe cine ai rănit în ultimă instanţă? Pe tine însuţi, mai mult decât pe oricine altcineva.

Crezi că un om având o bârnă în ochi poate fi un doctor de ochi care să cureţe paiele din ochii celorlalţi? Ai nevoie să auzi cuvântul Domnului spunându-ţi: „Lasă- i în pace pe fraţii şi pe surorile tale. Ei au numai câteva paie în ochi. Bârna din ochiul tău este mai rea decât toate paiele lor adunate la un loc”.

De ce a fost Isus atât de ferm împotriva spiritului de acuzare? Pentru că, atunci când era în rai, El îl auzise pe Satan („Acuzatorul fraţilor”) acuzându-i pe oameni continuu „zi şi noapte” (Apocalipsa 12:10). Când Isus a venit pe pământ şi a văzut că oamenii au acelaşi spirit, ei I-au aminitit de Satan. Isus a urât acest spirit de acuzare atunci şi El îl urăşte chiar şi astăzi. Realizezi oare că atunci când îi acuzi pe alţii tu îi aminteşti lui Isus de Satan? Majoritatea credincioşilor nu văd acest lucru – pentru că bârna din ochi i-a orbit.

Dacă există un mesaj pe care l-am tot predicat timp de 30 de ani, atunci acesta este: dacă doreşti să creşti spiritual, încetează să-i judeci pe alţii şi judecă-te pe tine însuţi. Foloseşte-ţi microscopul pe tine însuţi, iar nu pe ceilalţi. Şi după ce te-ai judecat pe tine, îţi voi spune ce trebuie să faci. Judecă-te şi mai mult. Când ar trebui să te opreşti? Când ai devenit întru totul ca Isus Hristos. Apostolul Ioan, la sfârşitul vieţii lui, le-a spus credincioşilor: „Atunci când se va arăta El, vom fi ca El… Oricine are nădejdea aceasta în EL, se curăţeşte, după cum El este curat” (1 Ioan 3:2,3).

Cum ar trebui atunci să mai corecteze un lider de biserică pe cineva care este greşit? Cu milă – cu o milă grozavă, cu aceeaşi milă pe care Domnul i-a arătat-o lui. Isus n-a ignorat păcatul adulterului pe care îl comisese această femeie. Nu. El i-a spus mai întâi cu mare îndurare: „Eu nu te condamn”. Apoi a avertizat-o hotărât:

„să nu mai păcătuieşti” . Harul lui Dumnezeu nu poate trece cu vederea păcatul nostru! El iartă păcatele noastre şi apoi ne avertizezază să nu mai păcătuim şi ne ajută să nu mai păcătuim.

De ce au plecat toţi fariseii? Ar fi trebuit să vină la Domnul zdrobiţi şi să spună:

„Doamne, iartă-mă te rog. Acum am primit lumină asupra păcatelor mele ascunse şi asupra atitudinii mele legaliste. Văd acum că sunt mult mai rău decât această femeie. Te rog să ai milă de mine”. Dar niciunul dintre ei n-a venit la Isus în acest fel.

Dar tu, care ai judecat atât de mulţi oameni pentru o greşeală sau alta pe care o vezi în ei? Îl vei lăsa pe Domnul să te zdrobească oare astăzi?

Când unii oameni au venit la mine şi s-au scuzat pentru ceva ce au spus sau au făcut împotriva mea, am simţit că nu erau zdrobiţi. Aceasta dovedea că ei nu s-au pocăit cu adevărat de păcatul lor. Ei se supuneau doar unei legi ca să-şi menţină


conştiinţa curată. I-am iertat imediat. Dar sunt sigur că vor cădea din nou în acele păcate pentru că sunt legalişti. Ei au realizat în mod mecanic că n-au ascultat

„Legea Numărul 347 – Să nu vorbeşti de rău împotriva unui frate bătrân pe la spatele lui” şi au văzut că e nevoie să-şi ceară iertare. Aşa că au trecut prin formalismul unei scuze ca să asculte „Legea Numărul 9 – Trebuie să-i ceri iertare celui căruia i-ai făcut rău” !! Dar nimic nu s-a schimbat în ei. Ei îşi continuă viaţa la fel ca înainte.

Când Dumnezeu ne dă lumină asupra păcatelor noastre, vom fi atât de orbiţi de acea lumină, încât vom cădea la picioarele lui Isus ca un morţi(Apocalipsa 1:17) şi ne vom considera drept cei mai mari păcătoşi de pe pământ (1 Timotei 1:15). Te-ai simţit vreodată aşa? Sau simţi că doar ai alunecat uşor? Atunci eşti un fariseu şi nu poate să-ţi fie bine până când nu te pocăieşti de uciderea cu pietre a săracilor care au doar paie în ochii lor. Fie ca Dumnezeu să zdrobească inima ta încăpăţânată.

Iacov 2:13 ne aminteşte că „judecata (lui Dumnezeu) este fără milă pentru cel care n-a arătat milă”. Şi liderii de biserici sunt de obicei vinovaţii Numărul Unu în această zonă. Părinţii de asemenea trebuie să fie atenţi ca nu cumva să fie nemiloşi cu copiii lor.

Un lider de biserică ce cade în păcatul adulterului nu va putea distruge niciodată o biserică, deoarece fiecare credincios cunoaşte că adulterul este un păcat şi că acel lider va fi îndepărtat din poziţia lui imediat. Dar dacă un lider de biserică este legalist, atunci el reprezintă un pericol mult mai mare, fiindcă predică „sfinţenia”. Şi aceia care n-au lumină asupra legalismului îl vor urma şi vor deveni ei înşişi legalişti. Ca un fariseu orb, el îi va conduce totodată şi pe alţii în groapa adâncă a legalismului în care el însuşi a căzut.

Ai înţeles până acum că atitudinea ta de a-i judeca şi acuza pe alţii este mai rea decât dacă ai fi căzut de zece ori în păcatul adulterului? Cum te-ai pocăi dacă ai fi căzut în adulter de zece ori în ultima lună? Trebuie să te pocăieşti şi mai mult decât atât pentru spiritul acuzării.

TRĂSĂTURA 42

Fariseii îşi imaginează că Dumnezeu este Tatăl lor când, de fapt, Satan este tatăl lor

Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-aţi iubi… Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru” (Ioan 8:42, 44).

Isus le-a spus fariseilor în faţă că tatăl lor era diavolul. Unii predicatori cred că nicio fiinţă umană nu este un copil al diavolului. Dar Isus a susţinut altceva; şi El cunoştea adevărul despre aceasta mai bine decât oricare dintre noi. Acei farisei îşi imaginau că Dumnezeu era Tatăl lor, când în realitate Satan era tatăl lor. La fel se întâmplă cu fariseii de astăzi. Copiii manifestă natura tatălui lor; şi fariseii sunt

„acuzatorii fraţilor” , la fel ca tatăl lor diavolul. Este pur şi simplu uimitor cum atât de mulţi „creştini” continuă să-i acuze şi să-i condamne pe alţi credincioşi şi totuşi să nu realizeze să acestea sunt trăsături ale lui Satan. Aşa că el trebuie să fie tatăl lor! Cum îşi pot imagina astfel de oameni că tatăl lor este Dumnezeu? Aceasta este orbire totală! Fariseii din primul secol nu credeau ceea ce Isus le spunea. Nici fariseii de astăzi nu cred.

Le-am spus uneori oamenilor care vin în biserica noastră de mulţi ani că eu nu simt că ei Îl cunosc pe Domnul, în ciuda repetării cuvintelor: „Doamne Isuse, vino în inima mea” la un moment dat în trecutul lor – fiindcă nu am văzut nicio roadă în viaţa lor care să arate că ei Îl cunosc pe Domnul. Mulţi lideri de biserici nu sunt credincioşi (aşa cum era Isus) în a le spune oamenilor adevărul. Ei sunt mai interesaţi de propria reputaţie decât de salvarea oamenilor de la iad. Aşa că sângele


acelor oameni neconvertiţi este pe mâinile acestor lideri.

TRĂSĂTURA 43

Fariseii sunt mincinoşi şi ucigaşi

Isus le-a zis: „Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi n-a stat în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8:44).

Fariseii aveau o dorinţă ucigaşă faţă de femeia prinsă în adulter. Dar farisieii de astăzi au devenit mai civilizaţi şi îi ucid pe oameni numai cu limba.

Ai ucis reputaţia cuiva răspândind poveşti rele despre el – chiar dacă poveştile erau adevărate? Când Satan îi acuză pe credincioşi înaintea lui Dumnezeu, el nu-I spune niciodată minciuni lui Dumnezeu. El spune adevărul pentru că ştie că nu-L poate minţi pe Dumnezeu. El Îi spune lui Dumnezeu adevărul despre păcatele tale, dar cu un spirit de acuzaţie. În acelaşi fel, este posibil să spunem lucruri adevărate despre un credincios cu spiritul acuzării, ca să-i distrugem reputaţia. Niciunul dintre voi n-aţi putea răspândi astfel de poveşti despre proprii copii. Dacă fiica ta a căzut în adulter, vei spune tuturor celor din biserică, sau vei încerca să faci tot posibilul ca să ascunzi acest lucru? Mulţi dintre copiii voştri au făcut lucruri necugetatate în trecut. Dar voi, părinţii, i-aţi acoperit cu dragoste şi le-aţi protejat reputaţia. De ce nu faceţi acelaşi lucru când vine vorba despre fiul sau fiica unui alt frate? Trebuie să ne descotorosim de toate „crimele” din biserică.

Fariseii sunt de asemenea mincinoşi. Am tot observat un lucru în toţi aceşti ani: Ori de câte ori un credincios alunecă, el începe imediat să spună minciuni. Este aproape ca şi cum Satan îi preia imediat inima şi limba. Îşi îndulcesc minciunile şi au pretenţia că sunt sinceri. Umblă cu fofârlica şi vorbesc despre orice altceva în afară de adevăr. Nu te vor privi în ochi atunci când îţi vorbesc. Diavolul este tatăl minciunilor. Dar are nevoie de o mamă care să producă acele minciuni. Şi numai atunci când îţi dai inima diavolului el va putea să producă o minciună prin tine. Petru l-a întrebat pe Anania „Pentru ce ţi-a umplut Satan inima ca să minţi?” (Faptele Apostolilor 5:3). Predicatorul care spune o minciună dovedeşte că şi-a dat limba în acel moment lui Satan. Atunci nu se poate aştepta ca Dumnezeu să-i folosească limba şi să-l ungă ca să predice, până când nu-şi mărturiseşte păcatul, se pocăieşte şi părăseşte acel obicei.

Trebuie să urâm minciuna la fel de mult cum urâm uciderea.

TRĂSĂTURA 44

Fariseii îi persecută pe aceia care nu-i ascultă

Fariseii i-au spus (orbului din naştere care fusese vindecat) … „Tu eşti născut cu totul în păcat şi tu ne înveţi pe noi?” Şi l-au dat afară. (din sinagogă) (Ioan 9:34).

Fariseii nu l-au putut vindeca pe acel om sărman care se născuse orb. Dar când Isus l-a vindecat, ei s-au supărat şi l-au numit păcătos, alungându-l din sinagogă.

Liderii de biserici farisei îi ameninţă pe oameni cu scoaterea din biserică, dacă nu se supun ordinelor liderului. Bătrânii fariseici adoră să aibă autoritate asupra altora şi să-i controleze. Isus a spus că, dacă un frate păcătuieşte, noi trebuie să mergem şi să vorbim cu el şi să încercăm să-l câştigăm (Matei 18:15). Excomunicarea ar trebui să fie ultima opţiune. Scopul nostru trebuie întotdeauna să fie încercarea de a-l câştiga pe acel frate care a păcătuit.

Credincioşii pot să cadă în păcat şi să facă lucruri greşite. Când se întâmplă aceasta, liderul bisericii lui are o opţiune: Să vorbească cu el aşa cum ar face Isus,


sau cum ar face un fariseu. Isus ar căuta să-l câştige pe frate. Dar diavolul va dori să-l distrugă. Fariseii sunt în coaliţie cu diavolul şi îi va hărţui şi persecuta pe aceia care nu-i ascultă sau care nu se supun autorităţii lor.

TRĂSĂTURA 45

Fariseii sunt invidioşi pe aceia care pot face minuni pe care ei nu le pot face

Fariseii au zis … „Ce vom face? Omul Acesta face multe semne”. Din ziua aceea, deci, s-au sfătuit să-L omoare (Ioan 11:47, 53).

Aici, în Ioan 11, Isus tocmai îl înviase pe Lazăr din morţi. Fariseii ar fi trebuit să fie uimţi de acest fapt. Dar ei n-au fost – pentru că Omul care făcuse minunea nu era din grupul lor!! Isus aparţinea altei denominaţiuni!! Fariseii erau verzi de invidie pentru aceasta. Invidia este un lucru atât de evident, încât chiar şi o persoană din lume ca Pilat a putut s-o recunoască la farisei (Matei .27:18) . Fereşte-te de invidie.

Fariseii sunt geloşi pe aceia care fac minuni. Nu vorbesc despre „minunile” false, făcute de evangheliştii de televiziune din zilele noastre, care îi prostesc pe mulţi credincioşi. Cu toţii am văzut o mulţime de acest fel. Vorbesc despre minunile reale care au loc chiar în zilele noastre. Dar nu le vedeţi la televiziune sau la aşa- numitele „cruciade de vindecare”. Minunile reale care au loc astăzi (întocmai ca în Faptele Apostolilor) se întâmplă în locuri unde evanghelia este predicată pentru prima dată - de exemplu, în unele locuri din India de Nord. Mulţi nu realizează faptul că, în Faptele Apostolilor, minunile realizate de Dumnezeu au fost în locurile unde Evanghelia mergea pentru prima dată. Oamenii prin care Dumnezeu realizează astfel de minuni şi astăzi sunt credincioşi obişnuiţi, necunoscuţi; şi la fel ca Isus, nici ei nu trâmbiţează minunile pe care le-au văzut.

Dumnezeu este un Dumnezeu al minunilor şi dacă nu crezi că El poate face o minune pentru tine, atunci eşti un fariseu. Când eşti bolnav, trebuie să te rogi lui Dumnezeu pentru vindecare şi nu doar să accepţi boala. Noi avem anumite privilegii ca şi copii ai lui Dumnezeu pe care alţii nu le au. Putem „gusta puterile veacului viitor” (Evrei 6:5). Şi dacă nu este voia lui Dumnezeu să te vindece (oricare ar fi motivul), atunci Îi poţi cere să-ţi dea „ceva mai bun decât vindecarea“, aşa cum El i-a dat lui Pavel (2 Corinteni 12:7-10). Dacă eşti bătrân într-o biserică şi o persoană bolnavă vine la tine pentru rugăciune, trebuie să te rogi (cu credinţa pe care o ai) ca Dumnezeu să-o vindece şi să-o atragă mai aproape de El prin această experienţă. Şi când Dumnezeu răspunde rugăciunii tale, fii atent să-I dai Lui toată gloria şi să nu te lauzi cu aceasta – ori altfel vei sfârşi ca un fariseu mai mare.

TRĂSĂTURA 46

Fariseii îi judecă pe oamenii evlavioşi pentru faptul că nu fac ceva ce ei obişnuiesc să facă

Deci unii dintre farisei ziceau: „Omul Acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu

ţine sabatul” (Ioan 9:16).

Fariseii îi evaluează pe oameni nu pe baza sfinţeniei, ci pe baza faptului dacă observă sau nu la ei vreun ritual religios. Ei erau siguri că Isus nu putea fi de la Dumnezeu pentru că El nu ţinea Sabatul aşa cum îl ţineau ei. Noi de asemenea putem avea propriile idei despre cum ar trebui făcut ceva în biserică; şi dacă cineva nu face aşa, putem să-l catalogăm ca neduhovnicesc. Prejudecata este un rău puternic care poate distruge părtăşia.

Armata Salvării (fondată de William Booth în secolul 19 în Anglia) nu are

„frângerea pâinii” în serviciile lor divine. Unul din motivele lor a fost faptul că mulţi dintre convertiţi fuseseră beţivi şi erau tentaţi să se întoarcă la alcoolism, când ar fi


mirosit vinul la comuniune. Nu practicau nici botezul în apă, pentru că, spuneau ei, prea mulţi care au fost botezaţi nu s-au întors cu adevărat la Dumnezeu. Dar William Booth a fost unul dintre cei mai duhovniceşti oameni ai timpului său; şi el şi soţia lui au adus la Hristos mii de suflete dintre scursurile societăţii din întreaga lume. Ce ai crede despre un astfel de om? Fariseii l-ar respinge din start. Dar dacă aş fi trăit în Anglia acum 150 de ani, m-aş fi alăturat lui în lucrarea de a aduce beţivi, prostituate şi tâlhari la Hristos – o lucrare pe care nimeni altcineva nu o făcea. Nu sunt de acord cu doctrinele lor în aceste două aspecte. Dar n-aş evalua evlavia unui om prin prisma faptului dacă este sau nu de acord cu mine cu privire la botez şi la Cina Domnului.

Trebuie să fim atenţi să nu spunem vorbe goale de critică împotriva oamenilor evlavioşi ca William Booth. Este adevărat că Pavel l-a criticat pe Petru pentru o poziţie compromiţătoare pe care Petru şi-a asumat-o (Galateni 2:11). Dar Petru recunoscuse harul pe care Dumnezeu i-l dăduse lui Pavel (Galateni 2:9). Deci, când un om ca Pavel îl critică pe Petru, atunci este acceptabil.

Dar cine sunt cei care îi critică astăzi pe oamenii evlavioşi? Totdeauna sunt cei care n-au făcut nimic pentru Domnul şi cei pe care Dumnezeu nu i-a făcut martori în nici un fel. Astfel de credincioşi necugetaţi îndrăznesc să-i critice pe oamenii evlavioşi pe care Dumnezeu i-a folosit de o mie de ori mai mult decât pe ei. Acesta este fariseism.

TRĂSĂTURA 47

Fariseii Îl testează pe Dumnezeu cerându-I semne

Unii din farisei i-au zis: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine” (Matei 12:38).

Fariseii doresc întotdeauna să vadă un semn sau o minune ca să fie încredinţaţi de adevăr. Ei nu pot trăi prin credinţa simplă. Şi de aceea şarlatanii religioşi reuşesc să-i înşele pe astfel de farisei cu semnele şi minunile lor false din zilele noastre. Să nu-ţi imagineazi vreodată că a-i cere lui Dumnezeu un semn sau o minune este un semn al spiritualităţii. Este semnul unui fariseu. Vedem acest argument repetat şi în Matei 16:1.

TRĂSĂTURA 48

Fariseilor nu le pasă de păcătoşii pierduţi

Fariseii le-au răspuns: „… Dar mulţimea aceasta, care nu ştie legea, este blestemată” (Ioan 7:49).

Fariseii de astăzi pot avea aceeaşi atitudine faţă de aceia care merg în iad şi spun: „O, aceşti oameni care nu-L acceptă pe Hristos ca Mântuitor al lor vor merge în iad”. Este adevărat. Dar un asemenea comentariu îl demască totodată pe vorbitor ca fiind un fariseu, căruia nu-i pasă de cei pierduţi. Dacă nu-ţi pasă deloc de aceia care merg în iad, aceasta dovedeşte în mod clar că eşti un fariseu.

Când le mărturisim altora, grija noastră trebuie să fie salvarea lor şi nu teama ca sângele lor să nu fie pe mâinile noastre. Am văzut creştini distribuind oamenilor tractate în dreapta şi-n stânga şi umplând cutiile poştale şi maşinile oamenilor cu ele, arătându-se apoi mulţumiţi că şi-au făcut partea. „Căci Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El” (Ioan 3:17). Însă o mare parte din activitatea de distribuire de tractate care se face astăzi de către mulţi credincioşi nu duce decât la condamnarea acelor necredincioşi. Este făcută dintr-o motivaţie egoistă, de uşurare a conştiinţei credincioşilor, iar nu cu dragoste şi cu povara de a aduce oamenii pierduţi la picioarele Mântuitorului. Mulţi


dintre aceşti distribuitori de tractate îşi imaginează că le pasă de cei pierduţi. Dar nu le pasă. Sunt farisei.

TRĂSĂTURA 49

Fariseii îşi preţuiesc mai mult tradiţiile decât Cuvântul lui Dumnezeu

„Bine mai desfinţaţi porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi tradiţia voastră!” (Marcu 7:9).

Toate bisericile au tradiţii de un fel sau altul. Dacă acele tradiţii au devenit mai importante pentru tine decât Cuvântul lui Dumnezeu, atunci eşti un fariseu. Isus le-a spus fariseilor că, înălţând tradiţiile lor deasupra Cuvântului lui Dumnezeu, ei au (1)„neglijat Cuvântul lui Dumnezeu”, (2) „l-au lăsat deoparte” şi în final (3) „l-au desfiinţat” cu totul (Marcu 7: 8-13).

Noi toţi avem nevoie să ne întrebăm dacă nu cumva ne-am făcut vinovaţi de acelaşi păcat. Sunt tradiţiile tale mai importante decât iubirea lui Dumnezeu cu toată inima ta şi iubirea fraţilor tăi (din orice denominaţiune) la fel cum te-a iubit Isus pe tine? Respingi un copil al lui Dumnezeu doar pentru că nu ţine tradiţiile bisericii tale? Dacă-i aşa, atunci eşti un fariseu.

TRĂSĂTURA 50

Fariseii se autojustifică

Şi Isus le-a zis: „Voi sunteţi cei care vă îndreptăţiţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile: pentru că ce este înălţat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu” (Luca 16:15).

Un fariseu se autoîndreptăţeşte în orice situaţie. Nu-şi poate recunoaşte smerit greşeala, asumându-şi vina păcatelor şi a greşelilor sale.

Adam nu şi-a putut asuma vina pentru păcat. Când Dumnezeu l-a întrebat: „Ai mâncat din pom?” un singur răspuns era corect: „Da, Doamne”. Dar el n-a spus aşa. Mai întâi a învinovăţit-o pe soţia Lui că i-a dat fructul şi apoi L-a învinovăţit pe Dumnezeu că i-a dat o asemenea soţie!! (Geneza 3:12). Iată ce înseamnă să te îndreptăţeşti singur. Drept urmare, Adam a fost alungat din paradis.

Tâlharul de pe cruce care a fost salvat era total diferit. El a spus: „Îmi primesc răsplata cuvenită.” (Luca 23:41). Nu i-a învinovăţit pe părinţi că l-au crescut rău sau pe prietenii lui că l-au dus în rătăcire sau pe judecător că a fost corupt, părtinitor sau prea dur. El a spus simplu: „Îmi merit în totalitate pedeapsa.” Drept urmare a mers cu Isus în paradis chiar în acea zi – pentru că paradisul este făcut pentru aceia care îşi acceptă vina păcatelor lor şi care nu-i învinovăţesc pe alţii pentru ele.

Dacă eşti unul care aruncă vina pe soţie sau pe Dumnezeu sau pe orice altă persoană ca să te îndreptăţeşti pe tine însuţi, atunci eşti un fariseu şi te afli pe calea către iad.

Cuvintele de încheiere ale lui Isus adresate fariseilor sunt înfricoşătoare: „Şerpi, pui de vipere! Cum veţi scăpa de judecata gheenei?” (Matei 23:33).

„Fiindcă am primit o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem lui Dumnezeu o slujire care să-I fie plăcută, cu respect şi cu frică; fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor. Stăruiţi în dragostea frăţească.” (Evrei 12:28 la 13:1).

Fariseimul este ca puroiul dintr-un furuncul infectat aflat în pielea noastră. Pe măsură ce storci puroiul în fiecare zi, vei da peste puroi din ce în ce mai mult, până când va fi complet eliminat. Aşadar trebuie să stoarcem tot fariseismul din noi până când nu mai rămâne deloc.


Fie să recunoaştem în mod sincer: „Doamne, eu sunt persoana vinovată. Nu soţul sau soţia mea, fratele meu, sau sora mea sau oricine altcineva care e fariseu. E vorba de mine. Te rog ai milă de mine şi eliberează-mă complet de fariseimul meu. Dă-mi har să fiu un om al lui Dumnezeu şi un ucenic al Tău. Şi ajută-mă să fiu milostiv faţă de alţii tot timpul, la fel cum Tu ai fost milostiv faţă de mine.”

Fie ca Domnul să ne ajute să mergem pe această cale în toate zilele vieţii noastre, aşa încât, într-o zi, să avem intrare din belşug în împărăţia Lui.

Amin şi Amin.

Ce spun Scripturile despre Spiritism?

PREFAŢĂ

S-a văzut a fi necesară publicarea acestei broşuri datorită faptului că în ultimul timp se observă o creştere a manifestărilor şi activităţilor paranormale chiar printre creştini. Ziarele, cărţile, radioul, televiziunea, internetul, expun fără oprelişte asemenea idei şi practici care, în pofida pretenţiei lor contrare, îndepărtează pe om de Dumnezeu.

În căutarea unei soluţii simple şi rapide la dificultăţi şi uneori chiar la plăcerile şi la înclinaţiile egoiste, unii oameni cad pradă uşoară prezicătorilor, ghicitorilor, vrăjitoarelor, astrologilor, vindecătorilor de tot felul, precum şi celor care le promit fericirea veşnică fără contribuţia lor personală.

Deşi broşura se referă la fapte şi întâmplări petrecute cu mai bine de o sută de ani în urmă, fiind scrisă în 1897, găsim că pericolul spiritismului este încă actual, pentru că autorul lui, Şarpele cel vechi, şi-a adaptat metodele ca să poată ţine mai bine în ghiare pe cei creduli, pe care îi poate înşela.

Îndemnăm pe toţi oamenii temători de Dumnezeu să urmeze mai degrabă cuvântul Scripturii şi metodele Domnului, care întotdeauna apelează la o credinţă inteligentă, nu oarbă, care lucrează în lumină, nu în întuneric.

“Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” Ps. 119:105.

“El învaţă pe cei smeriţi calea Sa. Ps. 25:9.

Studenţii Bibliei

Cluj-Napoca

2007

Traducere din limba engleză

Titlul original:

What say the Scriptures about spiritism?”

Scrisă de Ch. T. Russell şi apărută în 1879

Publicată sub îngrijirea

Studenţilor Bibliei Cluj-Napoca

Str. Sunătoarei nr. 4

 

Dovezi cĂ ACESTA este demonism

Adevărul despre spiritism aşa cum îl credem noi întâmpină împotrivire, şi aceasta din două motive: (1) Majoritatea oamenilor nu au nici o încredere în spiritism, ci ei cred că manifestările şi dovezile aduse în sprijinul lui sunt înşelări. (2) Un număr tot mai mare de oameni sunt dispuşi să nege existenţa fiinţelor spirituale rele numite demoni, precum şi a prinţului demonilor numit în Scripturi Diavolul şi Satan.

Bine a spus Rev. Adam Clark, doctor în teologie:

“Satan ştie bine că acei care neagă existenţa lui nu se vor teme de puterea şi de influenţa lui; nu vor veghea împotriva uneltirilor şi a şiretlicurilor lui; nu se vor ruga lui Dumnezeu pentru eliberare de Cel Rău; nu vor aştepta ca el să fie zdrobit sub picioarele lor dacă el nu există; şi, în consecinţă, ei vor deveni o pradă uşoară şi neîmpotrivitoare pentru vrăjmaşul sufletelor lor. Conducându-i pe oameni spre necredinţă şi spre negarea existenţei lui, Satan îi lasă fără apărare. Apoi el devine stăpânul lor deplin, iar ei sunt făcuţi prizonierii voinţei sale la bunul său plac. Este bine ştiut că printre cei care fac vreo mărturisire de credinţă religioasă, cei care neagă existenţa Diavolului sunt cei care se roagă puţin sau nu se roagă deloc; şi se pare că aceştia sunt tot atât de nepăsători în privinţa existenţei lui Dumnezeu cum sunt şi în privinţa existenţei Diavolului. Pentru ei datoria faţă de Dumnezeu nu intră în discuţie; căci aceia care nu se roagă, mai ales în particular — şi dintre cei care-l neagă pe Diavol n-am văzut niciodată pe vreunul să se roage — aceia deci, n-au nici o religie de nici un fel, decât o formă, oricare le-ar fi pretenţia pe care o ridică”.

Dacă se pune întrebarea cum poate dăuna spiritismul celor care consideră că ceea ce se pretinde despre el nu sunt decât înşelări şi fraude, iar adepţii lui sunt naivi, noi răspundem că marea majoritate a adepţilor lui sunt cei care odată au negat complet şi din toată inima că ceea ce pretinde spiritismul este adevărat, considerând că sunt înşelări. Cei care nu cred deloc în spiritism sunt adesea cei mai dispuşi să verifice dacă ceea ce pretinde acesta este adevărat; şi când se conving că multe din pretenţiile lui sunt adevărate şi multe din manifestările lui sunt supranaturale, aceşti neîncrezători sunt cei mai predispuşi să devină adepţii lui, în timp ce, dacă ar fi ştiut ce este spiritismul, cum şi prin ce forţă operează, ei ar fi fost în gardă şi judecata lor ar fi avut un sprijin şi o îndrumare care altfel le lipsesc. Lipsa cunoştinţei adevărate despre spiritism (comunicată prin Scripturi şi confirmată de dovezi incontestabile din afara Scripturilor) îi face pe atâţia să cadă pradă acestei înşelări.

Este adevărat, se comit fraude în numele spiritismului, dar acestea sunt în principal în legătură cu încercările de “materializare”. Faptul că spiritiştii pot face şi au făcut, prin ceva putere sau mijloc, multe lucruri uimitoare care depăşesc puterea umană, a fost dovedit cu prisosinţă în multe cazuri — unele dintre ele în faţa oamenilor de ştiinţă total necredincioşi. O putere nevăzută a cântat la tamburine suspendate în aer, fără să le atingă vreo mână omenească, prea sus pentru a putea fi atinse de mâini omeneşti; au fost ridicate în aer scaune cu oameni aşezaţi pe ele şi fără nici o legătură cu vreo putere sau mijloc vizibil; mediile pluteau prin aer etc. Au fost dovedite tot mereu probele de batere în masă, mişcarea mesei, autografe, scriere pe tăbliţă, spre satisfacţia sutelor de oameni inteligenţi din diferite părţi ale lumii. Spiritismul numără printre aderenţii săi judecători, avocaţi, oameni de afaceri şi multe femei capabile. Aceşti oameni au verificat pretenţiile spiritismului şi au mărturisit sincer credinţa lor în el. Şi este neînţelept, ca să nu zicem mai mult, să zâmbim dispreţuitor considerându-i nechibzuiţi sau escroci — nechibzuiţi dacă au fost numai înşelaţi prin şiretlicuri sau iuţeală de mână, escroci dacă de bună voie şi cu bună ştiinţă îşi folosesc timpul şi influenţa pentru comiterea unor fraude.

Autorul acestei scrieri a fost înclinat să fie sceptic în privinţa diferitelor pretenţii ale spiritismului până când un creştin, în a cărui mărturie era îndreptăţit să aibă deplină încredere, l-a convins de contrariu. Acest prieten nu credea în spiritism, dar într-o seară nimerind în tovărăşia unor spiritişti, unul dintre ei a sugerat: “Haideţi să ţinem o şedinţă”. Grupul prezent a încuviinţat, iar prietenul nostru a rămas din curiozitate. S-au aşezat la o masă, şi-au pus mâinile pe masă ca de obicei, şi unul dintre cei prezenţi fiind mediu a întrebat: “Sunt spirite prezente?” Răspunsul a fost indicat prin bătăi în masă — una pentru A, două pentru B, trei pentru C etc., dând informaţia că spiritele erau prezente, dar că nu vor avea nici o comunicare în acea seară. Mediul a întrebat: “De ce?” Răspunsul indicat prin bătăi a fost: “Pentru că au fost stabilite medii noi în Statele Unite”. Grupul a fost dezamăgit, dar a cerut prin mediu să se comunice un nume al unei persoane celebre care murea în acea seară. Cererea a fost satisfăcută şi a fost dat un nume al unui demnitar rus, pe care nu ni-l putem aminti acum. Aceasta s-a întâmplat înainte de a se fi instalat cablul transatlantic, şi prietenul meu, curios să verifice chestiunea, a urmărit ziarele şi în cele din urmă cu aproape o lună mai târziu (timpul necesar pentru poşta rusească în zilele acelea), a văzut anunţul morţii acelei notorietăţi ruse chiar cu acel nume.

Prietenul nostru s-a convins că spiritismul nu era chiar o “păcăleală” şi a fost curios să mai meargă la o întâlnire. Când aceasta a avut loc, având în vedere răspunsul de la întâlnirea precedentă, mediul a întrebat: “Este vreun mediu prezent? Şi dacă da, câte?” Răspunsul a fost: “Patru”. Mediul l-a rugat pe spirit să indice care dintre cei prezenţi erau medii, şi în timp ce fiecare îşi spunea numele, mediul era indicat printr-o bătaie în masă, prin ceva mijloc invizibil. Prietenul nostru a fost unul dintre cei indicaţi şi s-a simţit chiar mândru de onoarea ce i s­­-a făcut. Aceasta a avut loc în Wheeling, statul Virginia de Vest. Curând după aceea, acest prieten a venit în Allegheny, Pennsylvania, şi a vizitat o mătuşă, o văduvă, care locuia aici cu familia ei. Nerăbdător să­-şi demonstreze noile puteri conferite ca mediu, el le-a cerut mătuşii şi fiicei ei să i se alăture într-o “şedinţă”. Ele au fost surprinse şi fiica a zis: “Ei, eşti mediu? Şi eu sunt mediu prin bătăi în masă, fratele meu Harry este mediu prin mişcări ale mesei, iar mama este mediu prin scris şi transă”. Prietenul nostru nu fusese martor la alte puteri decât la cele prin bătăi, şi s-a arătat foarte curios ca mătuşa lui să-şi arate puterile ei de mediu, şi a făcut-o scriind cu mâna ei semnătura exactă de pe cecuri a unchiului său decedat. Şi straniu, de asemenea, unchiul scria frumos, dar mătuşa nu ştia să scrie deloc, decât atunci când se afla sub această influenţă.

Dorind să-i încerce puterile ca mediu vorbitor, cei trei s-au adunat în jurul unei măsuţe şi mătuşa a chemat un spirit ca să comunice prin ea. Răspunsul dat a fost că nu va avea loc nici o comunicare pentru că nu era prezent nici un necredincios pe care să-l convingă. Ei însă au insistat şi au cerut mătuşii să cheme din nou spiritul. De această dată răspunsul a fost că mâinele ei vor fi ridicate de pe masă forţat şi apoi vor cădea pe masă cu zgomot. Aceasta a fost ceva surprinzător pentru toţi. Evident că spiritele au fost provocate de stăruinţa de a fi chemate a doua oară după ce au refuzat. Dar după ce au discutat problema vreo zece minute, prietenul nostru a convins-o pe mătuşă să cheme din nou spiritele ca să vadă ce se va mai întâmpla. Ea a fost de acord şi ca răspuns mâinele ei au fost ridicate de pe masă şi apoi făcute să cadă cu un zgomot îngrozitor, de trei ori la rând, rapid, sunând ca şi cum i s-ar frânge toate oasele; şi cu o privire sălbatică privind ţintă şi ţipând, O! O! O! ea a sărit de la masă într-o stare semidelirantă.

Acel spirit, oricine a fost el, evident a fost supărat şi a vrut să se înţeleagă că nu era de glumit cu el. Prietenul nostru ne-a informat că de atunci mătuşa lui n-a mai avut nimic de-a face cu spiritismul ca mediu — ea a fost prevenită destul ca să nu mai aibă de-a face cu el. Dar prietenul nostru a fost preocupat să vadă puterile unui “mediu prin mişcarea mesei”, şi seara când vărul său Harry s-a întors acasă, el a insistat să-şi demonstreze puterea de mediu. Harry a încuviinţat, şi printre alte probe a fost şi următoarea: A pus o măsuţă uşoară în mijlocul camerei şi a zis: “Chem spiritul bătrânului nostru câine Dash să vină în această masă”. Apoi adresându-se mesei a zis: “Vino, Dash!” Masa s-a balansat pe două picioare şi a mers şchiopând după el prin cameră.

Aici trebuie să menţionez că prietenul nostru care a fost martor la aceste lucruri nu mai practică acum nici una din puterile sale ca mediu. El este un creştin proeminent şi locuieşte în acest oraş; acum opinia lui cu privire la spiritism este aceasta pe care noi ne străduim s-o prezentăm aici.

Spiritismul pretinde că aceste manifestări şi comunicări din partea unor fiinţe inteligente nevăzute sunt de la fiinţe umane care au trăit cândva în lume, dar care, când doar se părea că au murit, au devenit mai vii, mai inteligente, mai libere şi în toate modurile mai capabile şi mai competente decât au fost înainte. Se pretinde că scopul acestor manifestări este să dovedească faptul că morţii nu sunt morţi, ci sunt vii — că nu este nevoie de nici o înviere a morţilor, pentru că nu există morţi — morţii fiind mai vii decât oricând, după ce intră în ceea ce se numeşte moarte. Nu ne vom opri aici să arătăm cât de lipsite de armonie cu mărturia Scripturilor asupra acestui subiect sunt toate acestea, dar vom trimite pe cititor la Cuvântul Domnului, amintindu-i că “Dacă nu este o înviere a morţilor … atunci, într-adevăr, cei care au adormit în Hristos au pierit”. 1 Cor. 15:13, 18; Iov 14:21; Ps. 146:4; Ecl. 9:5, 6.

Aici este punctul orbirii. Imediat ce unul care crede în spiritism este convins că prin mediu comunică o inteligenţă nevăzută, acesta devine foarte interesat. Nimic altceva în afară de spiritism nu-i oferă astfel de dovezi de la sursele invizibile; şi mulţi sunt nu numai dispuşi, ci chiar nerăbdători să umble prin vedere şi nu prin credinţă. Fiecare om are prieteni care au murit şi mii dintre ei sunt curioşi să comunice cu aceştia dacă este posibil, şi să primească de la ei un mesaj sau un sfat. De aceea, nu este surprinzător că-i găsim pe oameni atât de absorbiţi de aceste chestiuni şi foarte dispuşi să fie îndrumaţi de către cei pe care ei îi consideră cei mai buni prieteni şi cei mai competenţi sfătuitori.

Ei vizitează un mediu cu scopul de a stabili legătura cu morţii. Mediul descrie părul, ochii etc., şi unele particularităţi mici, cum ar fi o aluniţă sau un deget sau un picior rănit ori deformat (pe care tatăl sau fiul sau sora sau soţia le recunoaşte ca aparţinând celui iubit care a decedat) şi dă un mesaj care, chiar dacă este vag sau nedefinit, este interpretat ca să apară foarte important. Novicii sunt umpluţi de un fel de bucurie reverenţioasă amestecată cu un sentiment umil de inferioritate a condiţiei lor, şi cu o mândrie că au fost socotiţi vrednici să primească acele comunicări din “lumea spirituală”, în timp ce atâţia oameni buni şi nobili nu sunt favorizaţi în acest fel, ci sunt “orbi faţă de minunatele fapte ale spiritismului”. Sentimentele astfel începute sunt cumva asemănătoare cu un anumit gen de sentimente religioase, şi imediat “convertiţii” sunt gata să creadă şi să asculte sfatul şi instrucţiunile celor despre care cred că sunt mult mai înţelepţi şi mai sfinţi decât ei, şi care sunt atât de adânc interesaţi de bunăstarea lor actuală şi eternă, încât sunt gata să lase bucuriile şi slujirile cerului pentru a comunica cu ei şi a-i instrui.

Majoritatea oamenilor n-au credinţa creştină adevărată, zidită pe temelia Cuvântului lui Dumnezeu; ei au dorinţă după o viaţă viitoare şi speranţă cu privire la morţii lor, mai degrabă decât credinţă cu privire la acestea. Ca urmare, mintea lor fiind convinsă că ei au comunicat cu cei de dincolo de mormânt, totul în legătură cu viaţa viitoare devine mai real şi mai interesant pentru ei decât înainte. Şi mulţi dintre aceştia, complet în necunoştinţă de sentimentele religioase, îşi zic: acum ştiu ce înseamnă să ai credinţă şi sentiment religios cu privire la viitor, şi se felicită că au primit o mare binecuvântare spirituală.

Dar aceasta este numai prima lecţie; şi experienţele relativ înălţătoare care au fost menţionate mai sus sunt legate mai cu seamă de această primă lecţie. Experienţele de mai târziu însă vor demonstra, după cum toţi spiritiştii vor recunoaşte deschis, că există “duhuri rele”, “duhuri înşelătoare”, care-i înşeală tot mereu, iar mesajele şi descoperirile, adesea nechibzuite şi lipsite de sens, conduc treptat pe căutător spre necredinţa în Biblie şi în Creator, în timp ce dau învăţătură şi înalţă “duhurile” ca fiind unica sursă de cunoaştere pe lângă natură; şi astfel este pavat drumul spre lecţii mai avansate despre “afinităţile spirituale”, despre “amorul liber” etc. Dar după prima decepţie şi clătinare a încrederii, explicaţia că există “duhuri bune şi duhuri rele” este în general satisfăcătoare şi sărmana victimă merge orbeşte mai departe, fiindcă este asigurată că are comunicare cu o putere supranaturală.

Ca ilustraţie a acestui fapt menţionăm cazul unui domn bătrân din Pittsburg, un spiritist declarat şi un apărător serios al spiritismului. Ştim câte ceva despre povestea lui de la un prieten comun, cum că, în timp ce avea o comunicare printr-un mediu, presupusa lui soţie “evoluată” i-a spus: “John, sunt perfect fericită cu excepţia unui singur lucru, şi anume din pricina ta”. El a răspuns: “O, Mary, nu lăsa ca afacerile mele să-ţi tulbure fericirea! Eu sunt relativ fericit ca om în vârstă ce sunt şi mă simt relativ confortabil”. Dar răspunsul a venit: “O, nu, John, eu ştiu mai bine. Eu ştiu că te simţi singur, foarte singur, că îmi simţi lipsa foarte mult şi suferi de lipsa multor atenţii mici, şi casa ta este relativ tristă”. Domnul N. avea deplină încredere în judecata lui Mary şi mesajul a avut mare greutate; şi casa şi afacerile lui au devenit treptat tot mai nefericite, iar el a devenit treptat nemulţumit; şi astfel la o “şedinţă” următoare a întrebat-o pe Mary ce putea face ca să-i uşureze ei sarcina şi să-i facă fericirea completă. Ea a răspuns să-şi găsească o parteneră potrivită şi să se recăsătorească. Dar bătrânul domn (de şaptezeci de ani) a obiectat că chiar dacă ar găsi o parteneră potrivită, aceasta n-ar vrea să-l ia. Dar la interviuri repetate presupusul spirit al soţiei lui a insistat, şi gândindu-se tot mai mult la această chestiune el a devenit tot mai singur şi în cele din urmă i-a cerut lui Mary să aleagă ea pentru el, deoarece ea avea o judecată mai bună în această privinţă decât orice fiinţă pământeană. Mediul s-a arătat a fi foarte indignat de acest răspuns şi n-a vrut să-l comunice imediat. Cu cât ea obiecta mai mult la darea unui răspuns, cu atât mai nerăbdător devenea domnul N. să cunoască acel răspuns, şi în sfârşit mediul a explicat că spiritul soţiei sale a zis că domnul N. trebuia să se căsătoarească cu ea (cu mediul), dar ea era indignată că spiritul se gândea că ea s-ar căsători cu un om bătrân ca el.

Dar cu cât domnul N. se gândea mai mult la problemă, cu atât era mai înclinat, aşa cum presupunea el, să fie condus de spiritul bun al soţiei sale pe căi plăcute şi pe cărări de pace, şi îndemna pe mediu că este de datoria oamenilor să asculte de sfaturile celor mai buni prieteni ai lor din “lumea spirituală”. În cele din urmă mediul a consimţit ca în cazul în care el îi va lăsa prin document toată proprietatea pe care o poseda, ea va fi de acord să urmeze îndrumările spiritului şi se va căsători cu el. Chestiunea a fost îndeplinită legal şi domnul N. cu soţia sa mediu şi cu fiica ei şi-au propus să facă din casa rece şi tristă ceea ce soţia-spirit dorise pentru el. A trecut însă foarte puţin timp până când bietul domn a fost foarte bucuros să părăsească acea casă şi totul, ca să se elibereze de cele două “diavoliţe”, cum şi-a dat seama mai târziu.

Dar acest lucru nu i-a mişcat oare încrederea domnului N. în spiritism? Nicidecum. El a comunicat prin alt mediu cu soţia sa şi a fost informat că un spirit amăgitor a interpretat-o total greşit şi că ea nu-i dăduse un sfat atât de rău. Cunoscând aceste fapte despre istoria lui, când l-am întâlnit, la scurtă vreme după aceea, i-am spus: “Domnule N., noi admitem că spiritismul este sprijinit de fenomene supraomeneşti, dar negăm că puterile care comunică sunt cu adevărat ceea ce se prezintă a fi. Ele pretind că sunt prieteni şi rude care au trăit odată în această lume, dar Scripturile ne asigură de contrariul acestui lucru, că în mormânt nu este nici lucrare, nici cunoştinţă şi că morţii nu ştiu nimic (Ecl. 9:5, 10). Scripturile declară că singura speranţă de viaţă viitoare este prin învierea din morţi. Tu ştii, domnule N., că orice ar fi aceste puteri care pretind a fi spiritele prietenilor noştri, mărturia lor este total nedemnă de încredere. Nu poţi crede nici în cele mai solemne declaraţii ale lor. Sunt ceea ce Scripturile numesc “duhuri înşelătoare””. Am continuat să-i dăm, aşa cum suntem pe cale să dăm în acest articol, identitatea acestor spirite în modul cum sunt prezentate în Scripturi. El a fost de acord în inima sa că unele dintre spirite sunt nedemne de încredere, sunt “cu totul rele”, dar a pretins că altele sunt foarte bune, foarte adevărate, şi adesea i-au dat sfaturi bune care i-au fost de mare ajutor.

Mulţi spiritişti, în special novicii, pretind că influenţa spiritismului este înălţătoare, dar cei care au trecut prin diferitele etape ale experienţei în acest aşa-zis sistem religios au găsit, şi au declarat public, că influenţa acestuia este chiar opusă înălţării — este demoralizantă.

Metoda de operare este explicată de The Banner of Light, un ziar spiritist de frunte, ca răspuns la chestiune, astfel:

“Întrebare: Când un spirit controlează mâna unui mediu să scrie, impresia se face întotdeauna prin creier?

Răspuns: Câteodată controlul este ceea ce numim control mecanic, atunci legătura dintre braţ şi creier este total întreruptă, şi totuşi manifestarea se face prin ceea ce numim fluide nervoase, din care o anumită parte este reţinută în braţ pentru scopul acţiunii. Dar când manifestarea este ceea ce numim manifestare impresională, atunci este folosit creierul şi întregul sistem nervos”.

Explicând deosebirea între mesmerism şi control spiritual, altă revistă, Spiritual Age, spune:

“Să presupunem că astăzi te magnetizez, şi eu, cel care te magnetizez, vorbesc, scriu, acţionez prin tine, tu fiind inconştient — acesta este mesmerism. Să presupunem mai departe că la noapte eu mor şi că mâine sunt spirit, şi vin şi te magnetizez, iar apoi vorbesc, scriu, acţionez prin tine; acesta este spiritism”.

Valoarea spiritismului pentru lume este astfel rezumată de binecunoscutul Horace L. Hastings:

“Potrivit teoriei spiritiştilor, în jurul nostru se află de o sută de ori mai multe spirite fără corp decât oameni în corp. Printre ei se află toţi poeţii, autorii, oratorii, muzicienii şi inventatorii din veacurile trecute. Ei ştiu tot ce au ştiut când erau în trup şi au învăţat cu mult mai mult de atunci încoace; şi cu puterile lor crescute şi cu experienţa lărgită ei trebuie să fie în stare să facă ceea ce muritorii n-au făcut niciodată. Au acces liber la gândirea publică şi la presa publică, şi au medii fără număr gata să le primească comunicările, şi mii şi mii de persoane curioase care le-au pus întrebări şi au dorit să obţină de la ei informaţii. Au mese şi tăbliţe şi peniţe şi creioane şi banjouri şi piane şi dulapuri şi clopoţei şi viori şi chitare; şi ce avem noi de arătat în locul acestora? Treaba lor în această lume este să instruiască pe oameni, să-i ajute, să-i facă mai înţelepţi şi mai buni. Ei au vorbit şi au bătut în masă, au mişcat masa şi au zornăit, au cântat la vioară şi au scris, s-au materializat şi s-au dematerializat, au intrat în transă şi au făcut demonstraţii, ne-au spus multe lucruri pe care le-am ştiut înainte, multe lucruri pe care nu le ştim încă şi multe alte lucruri care nu contează că nu le-am ştiut; dar când ajungem la instruire adevărată, la informaţie demnă de încredere sau cunoştinţă folositoare şi valoroasă, spiritismul este sterp ca şi Sahara şi gol ca un dovleac fără miez”.

Cine sunt aceste spirite care personifică morţii?

Avem în Scripturi cea mai abundentă şi cea mai clară mărturie că de la cei morţi nu poate veni nici o comunicare până după înviere. Mai mult, avem mărturia scripturală clară că nu numai unele, ci toate aceste duhuri sunt “duhuri rele”, “duhuri mincinoase”, “duhuri înşelătoare”. Scripturile interzic oamenilor să caute la aceştia informaţii şi ne spun clar că aceşti demoni sau “diavoli” sunt “îngerii care nu şi-au păstrat starea de la început” — unii dintre îngerii cărora le-a fost încredinţată supravegherea omenirii înainte de potop, pentru a li se permite să ridice omenirea din păcat; pentru ca prin eşecul lor toţi să înveţe că există un singur remediu eficient pentru păcat, şi anume, acela pregătit prin Cristos. Aceşti îngeri, în loc să ridice omenirea, au fost ei înşişi ademeniţi la păcat şi au folosit incorect puterea dată lor, de a se materializa în formă umană, începând o rasă nouă (Gen. 6:1-6). Urmaşii lor rezultaţi din legături nepermise au fost înlăturaţi complet prin potop, iar ei au fost restrânşi de la libertatea de a-şi lua corpuri fizice şi au fost izolaţi de îngerii sfinţi care şi-au păstrat starea îngerească neschimbată.

Apostolul Petru (2 Petru 2:4) îi menţionează zicând: “Dumnezeu n-a cruţat pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în cel mai mare adânc de întunecime îîn Tartarş, păstraţi pentru judecată, în lanţurile întunericului”. Iuda versetul 6 de asemenea menţionează această clasă, zicând: “El păstrează pentru judecata zilei celei mari, în lanţuri veşnice, în întuneric, pe acei îngeri care nu şi-au păstrat starea de la început, ci şi-au părăsit locuinţa îstarea lor cuvenităş”. Să notăm trei puncte referitoare la aceşti îngeri răi.

(1)  Ei sunt întemniţaţi în Tartar, restrânşi dar nu distruşi. Cuvântul Tartar este redat prin iad numai în acest pasaj îîn unele traduceri ale Bibliei — n. e.ş. Acesta nu înseamnă mormânt, nici Moartea a Doua, simbolizată prin “iazul care arde cu foc şi pucioasă”, ci înseamnă aerul sau atmosfera pământului.

(2)  Ei au unele libertăţi în această stare de închisoare, totuşi într-o privinţă sunt în lanţuri sau restrânşi — nu le este permis să-şi exercite puterile la lumină, fiind “în lanţurile întunericului”.

(3)  Această restricţie urma să continue — în total o perioadă de peste 4000 de ani, până la “judecata zilei celei mari”, marea Zi Milenară. Deoarece suntem acum în zorile Zilei Milenare — “ziua cea mare” — este posibil să se înţeleagă că unele dintre aceste limitări în ceea ce priveşte “întunericul” să fie în curând înlăturate treptat. Dacă este aşa, dacă “lanţurile întunericului” trebuie să fie dezlegate, aceasta va permite acestor spirite rele să practice amăgiri sau “puteri mincinoase” la lumina zilei (cum încearcă să facă acum) pentru a înşela omenirea mai mult decât au făcut-o de la potop încoace.

Aceşti îngeri decăzuţi, sau demoni, nu trebuie confundaţi cu Satan, prinţul demonilor, sau al diavolilor, a cărui cale rea a început cu mult înainte — care a fost primul şi un timp îndelungat singurul duşman al guvernării divine, şi care, fiind creat înger de grad superior, a căutat să se posteze ca rival al Atotputernicului, să înşele şi să prindă în capcană pe Adam şi rasa lui ca să fie servitorii săi; şi în mare măsură el a reuşit, cel puţin pentru un timp, după cum ştim cu toţii. Ca “dumnezeu al veacului acestuia” care “lucrează acum în fiii neascultării”, el are într-adevăr o mulţime de urmaşi înşelaţi şi înrobiţi. Natural că el a apreciat abaterea “îngerilor care nu şi-au păstrat starea de la început” şi care au fost restrânşi la potop; şi ca atare el este numit şeful lor, “prinţul demonilor”; şi ca fiinţă de rang superior fără îndoială că el exercită o măsură de control asupra celorlalţi.

Aceşti îngeri decăzuţi, “demonii”, au probabil foarte puţin interes faţă de cei care sunt ca ei — fiinţele rele preferă întotdeauna să-şi bată joc de cei curaţi şi evident le face plăcere să-i corupă şi să-i degradeze. Istoria acestor demoni, aşa cum este redată în Scripturi, pare să arate că senzualitatea rea care i-a dus la cădere înainte de potop încă mai continuă în ei. Aceştia îşi află încă plăcerea principală în senzualitate şi degradare; şi tendinţa generală a influenţei lor printre oameni este spre răutate împotriva celor cu o dispoziţie bună şi spre desfrânarea celor peste care câştigă control absolut.

Noi suntem conştienţi că mulţi creştini au ajuns la concluzia că Domnul şi apostolii s-au înşelat când au atribuit lucrării demonilor purtarea care astăzi este considerată înclinaţie umană,dezechilibru şi criză mentală. Dar toţi trebuie să admită că dacă Domnul nostru ar fi greşit în acest subiect, învăţăturile Sale ar fi un ghid nesigur în oricare alt subiect.

Observaţi personalitatea şi inteligenţa atribuite acestor demoni în următoarele Scripturi: “Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi demonii cred … şi tremură!” (Iacov 2:19). Oare “cred şi tremură” înclinaţiile umane? Demonii I-au zis Domnului nostru: ““Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!” Dar El îi mustra şi nu-i lăsa să vorbească, pentru că ştiau că El este Hristosul” (Luca 4:41). Altul a zis: “Pe Isus Îl cunosc şi pe Pavel îl ştiu; dar voi, cine sunteţi?” (Fapte 19:15). Femeia tânără din care Pavel a scos duhul de prezicere şi de ghicire este o ilustraţie bună (Fapte 16:16-19). Poate pretinde cineva că apostolii au lipsit-o pe femeie de vreun talent sau de vreo putere proprie? Nu trebuie oare recunoscut că un spirit i-a posedat şi i-a folosit corpul — un spirit rău care nu era potrivit să fie tolerat în corpul ei?

Mulţi dintre cei ce pretind că demonii din Scripturi au fost spirite ale unor bărbaţi răi şi femei rele care au murit, şi că acestea sunt “duhurile înşelătoare” recunoscute de spiritişti, au încă o dificultate — pentru că în general ei pretind că spiritele celor răi care mor merg în chinurile iadului, aşa cum interpretează ei în mod greşit sensul cuvintelor şeol şi hades.* Dacă este aşa, cum pot avea ele aşa o libertate?

“Vrăjitoria”, “necromanţia”, “magia neagră” etc., sunt considerate de către mulţi ca înşelări. Dar când aflăm că acestea au avut o mare putere asupra egiptenilor şi că Dumnezeu a făcut pentru Israel o prevedere specială împotriva lor, suntem satisfăcuţi că El n-a pus astfel de restricţii nici împotriva a ceea ce este bun, nici împotriva a ceea ce n-are existenţă. Instrucţiunea către Israel a fost foarte explicită: ei nu trebuiau să aibă nici o comuniune cu necromanţii (cei care pretind că vorbesc cu morţii, adică mediile spiritiste), nici să pună întrebări prin vrăjitori sau vrăjitoare, prin cei care au puteri oculte, care fac farmece, sau prin cei care fac minuni prin vrăjitorie şi incantaţie. Citiţi cu atenţie următoarele scripturi: Exodul 22:18; Deuteronomul 18:9-12; Leviticul 19:31; 20:6, 27; 2 Împăraţi 21:2, 6, 9, 11; 1 Cronici 10:13, 14; Fapte 16:16-18; Galateni 5:19-21; Apocalipsa 21:8; Isaia 8:19, 20; 19:3.

Relatarea biblică despre “şedinţa” de spiritism a împăratului Saul cu vrăjitoarea din Endor, o necromantă sau un mediu spiritist, cum este redată în 1 Samuel 28:7-20, este o ilustraţie a ceea ce se petinde că se face astăzi. Cu toate că legea cu privire la aceste medii era foarte strictă şi pedeapsa era moartea, au fost unii care au fost dispuşi să-şi rişte viaţa pentru câştigurile care puteau fi astfel obţinute de la oamenii care credeau că primesc informaţii supranaturale de la prietenii lor morţi — întocmai ca mediile spiritiste de astăzi. Împăratul Saul ştia bine că în Israel erau multe medii de felul acesta, contrar poruncii divine din legea Sa, şi evident servitorilor săi nu le-a fost greu s-o găsească pe cea din Endor. Saul s-a deghizat pentru acea întrevedere, dar fără îndoială că femeia şireată cunoştea statura impunătoare a lui Saul — mai înalt decât orice bărbat din Israel (1 Samuel 9:2). De aceea ea a avut grijă deosebită să se asigure de o promisiune şi un jurământ de pe buzele lui că nu i se va întâmpla nici un rău pentru acest serviciu.

Metodele folosite de spiritele rele prin mediul din Endor erau asemănătoare cu cele folosite astăzi. Ele au făcut să treacă prin faţa vederii mentale a mediului asemănarea familiară a bătrânului profet Samuel, purtând o mantie lungă cum îi era obiceiul. Când ea a descris imaginea mentală (sau “astrală”), Saul a recunoscut imediat că era descrierea lui Samuel; dar Saul n-a văzut nimic — el a “înţeles” din descriere că era Samuel. Fiind uşor convins, aşa cum sunt oamenii de obicei în astfel de împrejurări, Saul nu s-a oprit o clipă să întrebe cum se putea ca Samuel să arate la fel de bătrân şi de gârbovit cum fusese în viaţa aceasta, dacă acum era o fiinţă spirituală şi o ducea mai bine; nici n-a întrebat de ce Samuel purta în lumea spirituală aceeaşi mantie veche pe care o purtase pe când era fiinţă pământeană. Saul fusese părăsit de Domnul şi acum era uşor înşelat de aceste “duhuri înşelătoare” care l-au personificat pe profet şi i-au vorbit lui Saul în numele lui, prin “mediul” lor, vrăjitoarea, necromanta, spiritista.

Spiritele decăzute nu numai că sunt bine informate cu privire la toate afacerile pământului, ci ele sunt şi experte în înşelare. Răspunzându-i lui Saul, ele au adoptat manierele şi stilul, şi, după cât se poate judeca, chiar şi sentimentele profetului mort — pentru a putea înşela cât mai bine. (Astfel aceste “duhuri înşelătoare” întotdeauna caută să imite înfăţişarea, manierele şi dispoziţia celor morţi.) Răspunsul a fost: “Pentru ce m-ai tulburat făcându-mă să mă ridic?” Acest răspuns corespunde cu credinţa evreilor — şi anume că o persoană când moare devine inconştientă în “şeol”, mormânt, aşteptând învierea. (Iov 14:12-15, 21; Psalmul 90:3; Eclesiastul 9:5, 6.) Ca atare, avem aici imaginea că Samuel a fost ridicat din mormânt, şi nu adus jos din cer; şi că odihna sau “somnul” său liniştit a fost deranjat sau “tulburat”. Psalmul 13:3; Iov 14:12; Psalmul 90:5; Ioan 11:11, 14.

Saul a fost uşor înşelat să creadă că profetul Samuel care refuzase să-l viziteze şi să vorbească cu el pe vremea când era în viaţă, fusese forţat să comunice cu el prin puterile uimitoare ale vrăjitoarei. (Vezi 1 Samuel 15:26, 35.) Însăşi mărturia lui Saul a fost: “Dumnezeu S-a depărtat de la mine, nu mi-a răspuns nici prin proroci, nici prin vise”. 1 Samuel 28:6, 15.

Orice persoană informată corect va vedea uşor absurditatea presupunerii că Samuel ar fi avut vreo convorbire cu Saul în acele împrejurări. (1) Samuel (când trăia) era conştient că Dumnezeu îl părăsise pe Saul şi de aceea Samuel n-avea nici un drept să-i vorbească şi nici un drept să-i dea vreo informaţie pe care Domnul nu voia să i-o dea. Şi Samuel n-ar fi făcut aceasta. (2) Este cu totul absurd să presupunem că un mediu spiritist sub condamnarea Domnului şi fără drept de a locui în Israel putea să aibă puterea ca la insistenţa unui împărat rău, pe care Dumnezeu îl părăsise, să-l “tulbure” pe Samuel şi să-l “ridice” din şeol. A fost Samuel jos în pământ, sau a fost sus în cer? Şi în oricare din cazuri, a avut vrăjitoarea putere să-i poruncească să se prezinte în faţa împăratului Saul ca să-i răspundă la întrebare? Sau este oare raţional să presupunem că orice medii spiritiste au puterea să “tulbure” şi “să ridice” morţii, sau să facă în vreun alt mod să pară că morţii răspund la întrebările speculative ale celor vii?

“Spiritul familiar” al vrăjitoarei, care-l personifica pe Samuel, n-a prezis nimic ce să nu anticipeze Saul. El ştia că se transmisese prin Cuvântul lui Dumnezeu că împărăţia va fi luată de la el şi de la familia lui, şi el a căutat-o pe vrăjitoare din pricina fricii de oştile filistene aşezate în linie de bătaie pentru a doua zi. El nu aştepta nici o milă pentru sine şi pentru familia sa, fiindcă Dumnezeu îi spusese că David avea să fie succesorul lui. Prin urmare, el chiar a anticipat declaraţia, “Mâine tu şi fiii tăi veţi fi împreună cu mine şi Domnul va da tabăra lui Israel în mâinele filistenilor”, singurul aspect din această poveste care ar indica în vreo măsură o cunoştinţă supranaturală. Demonii bine informaţi ştiau mult mai bine decât Saul puterea poziţiei şi armatei filistenilor şi slăbiciunea poziţiei şi armatei lui Saul, şi că el însuşi era în panică şi punea această întrebare vrăjitoarei-mediu pentru că era tulburat din pricina situaţiei. Oricine este familiar cu luptele din acel timp ştie: (1) că o zi de luptă rezolva situaţia; (2) că moartea regelui şi a casei sale era singurul rezultat logic. Totuşi, “spiritul familiar” a greşit, pentru că doi fii ai lui Saul au scăpat şi au trăit ani de zile. Cercetătorii chiar neagă că lupta şi moartea lui Saul au avut loc în primele zile după vizita la vrăjitoare.

Nu este surprinzător că Satan şi îngerii decăzuţi, tovarăşii lui la rău, ştiu mai mult decât oamenii despre multe din afacerile vieţii. Să nu uităm că prin natură ei sunt de un grad mai înalt, mai inteligenţi decât oamenii; pentru că omul a fost făcut “cu puţin mai prejos decât îngerii” (Ps. 8:5). Pe lângă aceasta, să ne amintim miile de ani de experienţă a lor, neatinşi de slăbire şi moarte, în comparaţie cu “viaţa scurtă dar plină de necazuri” a omului, şi aceasta repede scurtată în moarte. Ne putem oare mira că omenirea nu poate face faţă abilităţii acestor “duhuri rele” şi că unica noastră siguranţă stă în prevederea divină că oricine vrea poate refuza să aibă comunicare cu aceşti demoni? Cuvântul Domnului este: “Împotriviţi-vă Diavolului şi el va fugi de la voi” (Iacov 4:7). “Fiţi treji şi vegheaţi, pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu îfuriosş care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă”. 1 Petru 5:8, 9.

Dar în timp ce sunt în stare să spună lucruri trecute şi actuale, aceste inteligenţe rele nu sunt în stare să facă mai mult decât să ghicească viitorul. Aceste ghiceli sunt adesea atât de abil declarate, încât să satisfacă pe cel care întreabă şi totuşi să pară adevărate dacă rezultatul ar fi opus aşteptărilor sale. Astfel, fiind consultat de către Cresus, oracolul de la Delfi i-a demonstrat acestuia o cunoştinţă supraomenească despre lucrurile care se întâmplau atunci, şi după ce a căpătat încredere, când a întrebat prin mediile lui “dacă să conducă o armată împotriva persanilor”, răspunsul, aşa cum este consemnat de istoricul Herodot, a fost: “Prin trecerea Halysului, Cresus va distruge o putere mare!”. Bazându-se pe aceasta, Cresus a atacat pe persani şi a fost înfrânt. Propria sa putere mare a fost distrusă! Istoria este plină de astfel de dovezi că demonii nu cunosc viitorul; şi Cuvântul lui Dumnezeu îi provoacă pe toţi aceştia, spunând:

““Apăraţi-vă cauza”, zice Domnul, “arătaţi-vă dovezile cele mai tari”, zice Împăratul lui Iacov. “Să le arate şi să ne spună ce se va întâmpla; să spună cele din trecut îlucrurile trecuteş, cele ce sunt, ca să le vedem împlinirea; sau, faceţi-ne să le ştim pe cele ce vor veni îlucrurile viitoareş. Spuneţi-ne ce se va întâmpla mai târziu, ca să ştim că sunteţi dumnezei”.” Isaia 41:21-23.

Dar unde era Samuel, profetul, dacă Saul avea să fie cu el în ziua următoare? Este clar că locul de întâlnire nu avea să fie cerul, pentru că Saul cel rău sigur nu era potrivit să intre acolo (Ioan 3:5); locul de întâlnire nu putea fi nici un loc de flăcări şi chin, pentru că desigur Samuel nu era într-un astfel de loc. Nu, “spiritele   familiare” i-au vorbit lui Saul din punctul de vedere al credinţei generale din acel timp, învăţată de Samuel şi de toţi patriarhii şi profeţii — şi anume, că toţi cei care mor, buni şi răi, la fel, merg în şeol, în mormânt, starea morţii, somnul din care nimic nu-i poate trezi decât puterea învierii lui Mihail, arhanghelul (Daniel 12:1, 2); dar s-a pretins că “spiritul familiar” al vrăjitoarei putea trezi morţii înainte de timpul învierii — şi aceasta, după cum am arătat, era o înşelare, o fraudă, “spiritul înşelător” personificându­-l pe cel mort şi răspunzând în locul lui Samuel.

Despre acest pasaj Charles Wesley a scris:

“Ce prevestesc aceste cuvinte solemne?

O rază de speranţă când viaţa se sfârşeşte?

Tu şi fiii tăi sigur veţi muri,

Mâine cu mine vă veţi odihni;

Nu într-o stare dureroasă de iad,

Dacă Saul rămâne cu Samuel;

Nu într-o stare condamnată de disperare,

Dacă iubitul Ionatan acolo va fi”.

Un lucru remarcabil în legătură cu manifestările acestor îngeri decăzuţi sau “demoni” este că oamenii în general sunt aşa de uşor înşelaţi de ei şi acceptă dovezi aşa de slabe în privinţa celor morţi, cum n-ar accepta în privinţa celor vii. Cel care apelează la mediu va accepta o descriere care se potriveşte individului, purtării, îmbrăcămintei şi înfăţişării lui cu ani înainte, şi va considera sfânt mesajul presupus a veni de la el, în timp ce aceeaşi persoană ar fi mult mai atentă împotriva unei înşelări din partea unui impostor în viaţă şi a mesajului său printr-un servitor.

Menţionarea în Scripturi a acestor necromanţi, vrăjitoare şi medii, ne face să deducem că de secole spiritele rele căutau părtăşie cu israeliţii prin medii. Dar se pare că ele au obiceiul de a-şi schimba modul de manifestare din când în când: întocmai cum vrăjitoria a înflorit un timp în New England şi în Ohio şi în toată Europa, apoi a dispărut şi a fost urmată de spiritism, ale cărui manifestări prin bătăi, mişcarea mesei, dau treptat locul altora, clarauzirea şi materializarea fiind acum străduinţele principale; cele din urmă însă fiind dificile şi condiţiile fiind adesea nefavorabile, sunt însoţite de ajutorul mediilor şi de înşelare.

Obsesia la prima venire

În zilele Domnului nostru şi ale Bisercii timpurii, metoda de operare a acestor demoni se schimbase cumva faţă de practicile din zilele lui Saul, şi nu citim nimic în Noul Testament despre vrăjitoare, vrăjitori şi necromanţi, dar citim multe despre persoane posedate de draci — obsesie. Se pare că erau mulţi posedaţi astfel în Israel: sunt menţionate multe cazuri în care Domnul nostru a scos afară draci; şi puterea de a-i scoate afară le-a fost conferită şi apostolilor, iar mai târziu şi celor şaptezeci care au fost trimişi. Apostolul Pavel a avut şi a folosit aceeaşi putere. Vezi Luca 9:1; 10:1; Fapte 13:8-11; 16:18.

Maria Magdalena, ne amintim, fusese posedată de şapte demoni (Luca 8:2), şi fiind eliberată de stăpânirea lor, ea a devenit o slujitoare foarte loială Domnului. Mai este menţionat un caz în care o legiune de spirite puseseră stăpânire pe un om (Luca 8:30; 4:35, 36, 41). Nu este de mirare că bietul său creier, asaltat şi agitat de o legiune întreagă de minţi diferite, era dement. Această tendinţă a spiritelor decăzute de a se aduna într-o persoană indică dorinţa de a-şi exercita puterea dată lor iniţial, şi anume, puterea de a se materializa ca oameni. Lipsiţi de această putere, se pare că au relativ puţine ocazii să pună stăpânire pe fiinţele umane. Evident că voinţa umană trebuie să consimtă înainte ca aceste spirite rele să aibă puterea de a pune stăpânire pe cineva. Dar când pun stăpânire, evident că puterea voinţei este atât de slabă încât individul nu se poate împotrivi prezenţei lor şi atacurilor ulterioare din partea lor chiar dacă ar dori aceasta. Domnul nostru sugerează o astfel de stare (Matei 12:43-45), zicând că după ce un spirit rău a fost scos afară şi inima a fost curăţată şi împodobită, dacă ar fi goală ar exista totuşi pericolul întoarcerii spiritului rău împreună cu altele ca să pună din nou stăpânire pe acel om; de aceea există necesitatea ca Cristos să fie întronat în inimă, dacă vrem să fim păstraţi pentru folosul Stăpânului şi să fim folosiţi în serviciul Lui.

Se vede că aceste spirite rele nu au puterea să se impună, nici măcar asupra animalelor, dacă nu li se permite într-un fel, fiindcă atunci când “legiunii” i s-a poruncit să iasă din omul pe care-l posedau, demonii au cerut privilegiul să posede corpurile unei turme de porci; iar porcii fiind, potrivit legii, animale necurate pentru evrei şi neîngăduit a fi folosiţi ca hrană, Domnul le-a permis să intre în ei, fără îndoială prevăzând rezultatele şi cu scopul de a ne da o învăţătură.

Acelaşi apostol care vorbeşte despre spiritele rele numindu-le “duhuri înşelătoare” (1 Tim. 4:1; 2 Tes. 2:9; compară cu Ezec. 13:6; 1 Împ. 22:22, 23), ne spune că păgânii jertfeau acestor demoni (1 Cor. 10:20). Şi într-adevăr, aflăm că în diferite părţi ale lumii există manifestări demonice. Printre chinezi aceste puteri demonice sunt recunoscute adesea şi li se aduc jertfe; de asemenea în India şi în Africa. Printre indienii nord-americani în starea lor de sălbăticie au lucrat în acelaşi mod ca în alte părţi. O ilustraţie este dată de Missionary din Brainard într­-un “Raport către Distinsa Societate pentru răspândirea cunoştinţelor creştine”, care explică dificultăţile şi obstacolele care stau în calea răspândirii creştinismului printre indieni, pentru care s-a depus străduinţă, după cum urmează:

“Ceea ce mai contribuie la aversiunea lor faţă de creştinism este influenţa pe care powaws (vrăjitorii sau ghicitorii) o au asupra lor. Aceştia sunt un fel de indivizi care se presupune că au o putere de a prezice evenimentele viitoare, sau de a vindeca adesea pe bolnavi şi de a face vrăji, farmece, sau de a ucide prin preziceri magice. Spiritul lor, în diferitele lui operări, pare să fie o imitare satanică a spiritului profeţiei cu care a fost favorizată Biserica în veacurile timpurii. Unii dintre aceşti prezicători sunt dotaţi cu acest spirit în copilărie, alţii la vârsta adultă. Acesta nu pare să fie dependent de voinţa lor, nici nu pare să fie obţinut prin străduinţele persoanei care-l are. … Ei nu sunt sub influenţa acestui spirit întotdeauna la fel, ci acesta vine peste ei din când în când. Cei care sunt înzestraţi cu el sunt socotiţi în mod special favorizaţi.

M-am străduit să obţin o anumită cunoştinţă despre această invocare magică a lor, şi în acest scop m-am consultat şi am întrebat pe omul menţionat în jurnalul meu zilnic, la 9 mai, care, de la convertirea sa la creştinism, s-a străduit să-mi dea cele mai bune informaţii posibile asupra acestei chestiuni. Dar pare să fie aşa o taină a fărădelegii, încât n-o pot înţelege bine şi adesea nu ştiu ce idei să atribui termenilor pe care-i foloseşte. După câte îmi pot da seama, nici el însuşi nu are noţiuni clare despre acest lucru, iar acum spiritul lui de ghicire s-a depărtat de la el.

Au fost ocazii când acest spirit a venit peste el într­-un mod special. Apoi a zis că el era cu totul lumină, şi nu numai el însuşi era lumină, ci totul în jurul lui era lumină, aşa încât putea să vadă prin oameni şi ştia gândurile inimii lor. Las aceste “adâncimi ale Satanei” pentru alţii să le sondeze sau să se afunde în ele cum le place, şi nu pretind că ştiu ce idei să atribui acestor termeni, şi nu pot presupune ce concepţie despre lucruri au aceşti oameni în astfel de împrejurări când spun că sunt cu totul lumină. Dar interpretul meu îmi spune că a auzit pe unul din ei spunându-i unui indian gândurile secrete ale inimii lui, pe care nu i le divulgase niciodată. …

Când am înţeles că le era frică să accepte creştinismul pentru a nu fi vrăjiţi şi otrăviţi, m-am străduit să le uşurez mintea de această frică întrebându-i de ce vrăjitorii lor nu m-au vrăjit şi nu m-au otrăvit pe mine, văzând că aveau tot atâtea motive să mă urască pe mine fiindcă le predicam şi doream să devină creştini, cum aveau să-i urască pe ei în cazul că într-adevăr deveneau creştini. Pentru a putea avea o dovadă a puterii şi bunătăţii lui Dumnezeu angajată pentru protecţia creştinilor, m-am aventurat să provoc pe toţi vrăjitorii lor şi marile lor puteri să-mi facă tot ce-i mai rău mie mai întâi, şi astfel m-am străduit să le zdrobesc influenţa”. Amintiri din Brainard, paginile 348-351.

Sunt trei luni de când New York Sun a publicat relatarea următoare, a experienţelor căpitanului C. E. Denny, agent indian pentru guvernul canadian printre indienii Picioare-Negre. Căpitanul Denny spune:

“La sosirea mea în teritoriile din nord-vest cu poliţia călare, în 1874, am fost curios cât de departe au dus aceşti “vraci” meşteşugurile lor şi de asemenea în ce constau aceste meşteşuguri. Am auzit de la indieni multe poveşti despre minuni făcute de ei, dar a trecut mult până când am avut ocazia să fiu prezent la una dintre ceremoniile lor. Când m-am familiarizat mai bine cu câteva triburi, mai ales cu Picioare-Negre, am avut multe şanse să aflu adevărul în privinţa celor auzite despre ei şi am fost cu adevărat uimit de cele văzute cu diferite ocazii. Multe din vindecările făcute de ei nu permiteau nici o jonglerie, omul fiind gol, cu excepţia unei fâşii de pânză în jurul şoldurilor, iar eu stând la câteva picioare distanţă de el.

Toţi indienii cred în spiritele lor familiare, care-şi iau tot felul de forme: uneori ca o bufniţă, alteori ca un bizon, castor, vulpe sau alt animal. Acest spirit le dădea puterea să facă minunile pe care le făceau şi toţi credeau cu tărie în el.

Odată stăteam într-un cort indian cu unul dintre “vracii” indienilor Picioare-Negre. Era noapte şi în tabără era linişte. Noaptea era liniştită şi luna strălucea. Deodată indianul a început să cânte şi imediat cortul, care era mare, a început să se mişte; mişcarea a crescut până la aşa grad încât se clătina violent, chiar ridicându-se de la pământ, întâi de o parte, apoi de cealaltă, ca şi cum mai multe mâini îl ridicau din afară. Aceasta a durat cam două minute, după care am ieşit în fugă afară aşteptându-mă să găsesc ceva indieni care-mi jucau o festă, dar, spre uimirea mea, nu era nici ţipenie de om în jur; şi ceea ce m-a nedumerit şi mai tare a fost să văd că cortul era bine fixat cu ţăruşi în pământ, fiind imposibil ca orice număr de oameni să-l mişte şi să-l refixeze în ţăruşi într-un timp atât de scurt. N-am mai intrat în cort în noaptea aceea, deoarece chestiunea părea, ca să nu zicem mai mult, nefirească.

Cu altă ocazie am vizitat un cort unde se desfăşura o şedinţă de “fumat ritual”. În cort erau cam o duzină de indieni. După ce şedinţa s-a terminat, un vas mare de aramă, cam de două picioare adâncime (1 picior = 30 cm) şi cam la fel de mare sau puţin mai mare în diametru, a fost pus gol pe un foc ce ardea viu în mijlocul cortului. Vraciul, care era gol, cu excepţia unei pânze în jurul şoldurilor, cânta în acest timp cu voce scăzută “un cântec ritual”.

După puţin timp vasul s-a înroşit; i s-a trecut un baston prin mâner, a fost ridicat şi aşezat pe pământ atât de aproape de mine încât abia suportam căldura. Când bastonul a fost scos, vraciul a sărit în picioare şi cântându-şi cântecul a păşit cu picioarele goale în vasul înroşit şi a dansat cam trei minute în el, cântând în acompaniamentul tobelor indiene. Eram atât de aproape, cum ziceam mai înainte, încât căldura vasului era aproape insuportabilă, şi am urmărit cu atenţie ce s-a întâmplat şi am văzut pe indian dansând câteva minute cu picioarele goale în vas. Când a păşit afară din vas nu avea nici o arsură; dar cum a făcut aceasta, este un mister pentru mine”.

Lucruri asemănătoare fac şi fetişiştii din India “sub control”; şi probele date de “mediile spiritiste” “sub control” includ uneori mânuirea focului, a sticlei înroşite etc. cu mâinile goale fără a fi lezaţi. Dumnezeu a protejat pe cei credincioşi în mijlocul flăcărilor (Dan. 3:19-27), şi se pare că El nu întotdeauna îl împiedică pe Satan să folosească astfel de putere.

Dr. Ashmore, cu o lungă experienţă ca misionar în India, spune:

“N-am nici o îndoială că chinezii au comunicări directe cu spiritele din altă lume. Ei niciodată nu pretind că acestea sunt spiritele prietenilor lor plecaţi. Ei ajung într-o anumită stare şi caută să fie posedaţi de aceste spirite. I-am văzut în anumite stări când invitau spiritele să vină şi să locuiască în ei. Ochii lor deveneau sălbatici, trăsăturile li se strâmbau şi vărsau din gură cuvinte care ziceau că sunt cuvintele spiritelor”.

Un număr vechi din Youth’s Day Spring conţine o scrisoare de la un misionar care descrie condiţia africanilor de pe râul Gabon la apropierea morţii. El spune:

“Încăperea era plină de femei care plângeau cu jale şi chemau spiritele părinţilor lor, ale altor morţi şi ale tuturor celor în care credeau: Ologo, Njembi, Abambo şi Miwii, ca să-l salveze pe om de moarte”.

Un misionar wesleyan, d-nul White, spune:

“Există în Noua Zeelandă o clasă de oameni numiţi Eruku, sau preoţi; aceşti oameni pretind că au relaţii cu spiritele plecate”.

Nici o parte din omenire n-a fost scutită de atacurile acestor demoni şi influenţa lor este întotdeauna dăunătoare. India este plină de această influenţă. Atât de general acceptată era odată credinţa în posesia demonică încât Biserica Romano-Catolică, prin preoţii ei, a practicat în mod regulat “exorcismul”, sau alungarea demonilor.

Cea mai timpurie manifestare a spiritelor a fost în Eden, când Satan, dorind să ispitească pe mama Eva, l-a folosit sau l-a “posedat” pe şarpe. Mama Eva a pretins că ea a fost înşelată de denaturările şarpelui. Dumnezeu a admis că pretenţia ei era adevărată şi l-a condamnat pe şarpe, care a devenit atunci reprezentarea simbolică a lui Satan. Ca tată al minciunilor, a pus stăpânire pe şarpe ca s-o înşele pe Eva şi s-o facă să conteste porunca lui Dumnezeu, prin asigurarea mincinoasă “Hotărât că nu veţi muri”, aşa că începând de atunci, chiar dacă şi-a schimbat metodele şi mijloacele, toate sunt pentru a înşela — a orbi minţile oamenilor, pentru ca lumina bunătăţii lui Dumnezeu, aşa cum străluceşte în faţa lui Isus Cristos Domnul nostru, să nu strălucească peste ei.

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru făgăduinţa că la timpul cuvenit Împărăţia lui Dumnezeu va fi stabilită pe pământ în mâinile Domnului nostru Isus şi ale Bisericii Sale, atunci completată şi glorificată, şi că una dintre primele lucrări ale Împărăţiei, pregătitoare pentru “binecuvântarea tuturor familiilor pământului”, va fi să lege pe Şarpele cel Vechi, Diavolul şi Satan, ca să nu mai înşele neamurile în mia de ani de domnie a lui Cristos, până când toţi oamenii vor fi aduşi la o cunoştinţă clară a adevărului şi la o deplină ocazie de a se folosi de prevederile îndurătoare ale Noului Legământ, care se pecetluieşte cu sângele preţios al lui Cristos vărsat la Calvar.

Deşi numele Şarpele cel Vechi îl indică pe Satan, “prinţul demonilor”, aici evident este folosit ca un sinonim pentru toate mijloacele şi puterile păcătoase care şi-au avut originea în el. De aceea include şi legiunile de “duhuri rele”, “duhuri familiare”, “duhuri înşelătoare”.

Spiritismul, ca influenţă înşelătoare sub controlul lui Satan, a fost prezis de apostolul Pavel. După ce vorbeşte despre lucrarea lui Satan prin marea apostazie al cărei centru principal este papalitatea, “omul păcatului”, “taina fărădelegii”*, apostolul încheie acest subiect arătând că spre sfârşitul acestui veac, lui Satan îi va fi acordată o îngăduinţă specială să înşele prin metode deosebite pe toţi aceia care, după ce au fost mult favorizaţi cu Cuvântul lui Dumnezeu, nu l-au apreciat şi nu l-au folosit. El spune: “Din această cauză, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire îputere mincinoasăş, ca să creadă o minciună îdoctrinară sau practicăş, pentru ca toţi cei care nu au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie judecaţi”. 2 Tes. 2:11, 12.

Să nu fim deloc surprinşi dacă mai târziu unele manifestări ale puterilor întunericului, prefăcute să apară ca îngeri de lumină şi progres, vor fi mult mai amăgitoare şi mai înşelătoare decât orice a fost încercat până acum. Facem bine dacă ne amintim cuvintele apostolului: “Căci lupta noastră nu este împotriva sângelui şi cărnii, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor acestor întunecimi, împotriva duhurilor răutăţii în locurile cereşti”. Efes. 6:12.

În 1842, cu şase ani înainte ca “spiritismul modern” să înceapă să lucreze, Edward Bickersteth, un slujitor al lui Dumnezeu şi cercetător al Cuvântului Său, scria:

“Când mă uit la semnele timpului, la îndelungata neglijare şi nefireasca negare a tuturor slujirilor îngereşti sau a influenţelor spirituale, precum şi la prezicerile clare în privinţa Cristoşilor mincinoşi şi a prorocilor mincinoşi, care vor arăta semne şi minuni până acolo încât dacă ar fi posibil să înşele chiar şi pe cei aleşi, şi când oamenii nu vor primi iubirea de adevăr ca să poată fi mântuiţi, şi de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire pentru ca ei să creadă o minciună, nu pot să nu mă gândesc că există o dureroasă perspectivă a unei retrageri neaşteptate şi a unei întoarceri religioase de la necredinţa şi credinţa greşită actuală, la o credulitate nefirească şi fără discernământ”.

Satan este inspiratorul şi susţinătorul oricărui Anticrist; şi aşa cum el a condus pe cei care au găsit plăcere în eroare mai degrabă decât în adevăr pentru organizarea marelui Anticrist, papalitatea, “fiara” simbolică din Apocalipsa 13, şi aşa cum el lucrează acum ca să producă o “icoană a fiarei” protestantă, cu viaţă, care va coopera cu principalul Anticrist, tot aşa, în combinaţie cu aceştia vor fi puterile întunericului, puterile văzduhului, duhurile mincinoase şi înşelătoare, care vor lucra într-un fel sau în mai multe feluri: spiritismul, ştiinţa creştină, teosofia, hipnotismul etc.

Părintele Rev. Coppens, M. D. îromano-catolicş, profesor la Universitatea Creighton, a ţinut recent un discurs despre “Zona de frontieră a ştiinţei”, din care extragem cele ce urmează asupra fenomenului spiritismului:

“Ce trebuie să gândim despre natura spiritismului, cu bătăile, mişcarea meselor, apariţiile duhurilor şi aşa mai departe? Pot faptele, care nu sunt impostură ci realităţi, să fie explicate prin legile naturii, prin puterile agenţilor materiali şi ale oamenilor? Tot ce au putut face oamenii de ştiinţă cei mai pricepuţi, materialiştii cei mai hotărâţi, care nu cred nici în Dumnezeu nici în demoni, precum şi creştinii cei mai conştiincioşi, a servit numai ca să demonstreze dovada perfectă că se produc efecte care nu pot fi atribuite mijloacelor naturale, la fel cum nici vorbirea şi intenţia nu pot fi atribuite unei bucăţi de lemn. Un principiu al ştiinţei aruncă multă lumină asupra naturii acestor fenomene, şi anume, că fiecare efect trebuie să aibă o cauză corespunzătoare. Când efectul arată cunoştinţă şi intenţie, cauza trebuie să fie inteligentă. Multe din aceste minuni arată vizibil cunoştinţă şi intenţie, de aceea cauza este desigur inteligentă.

O masă nu poate înţelege şi răspunde la întrebări; nu se poate mişca la cererea unei persoane. Un mediu nu poate vorbi într-o limbă pe care n-a învăţat-o, nici nu poate cunoaşte boala secretă a unui pacient de departe, nici nu-i poate prescrie remediile potrivite fără să cunoască medicina. De aceea, aceste efecte, când într-adevăr există, sunt datorate unor agenţi inteligenţi, alţii decât persoanele de faţă, şi ca atare, agenţi invizibili, spirite din altă lume.

Cine sunt aceşti agenţi? Dumnezeu şi îngerii Săi buni nu pot înfăptui aceste nenorocite minuni, hrana unei curiozităţi bolnăvicioase, nici nu se pot pune la dispoziţia unor oameni pioşi ca să fie expuşi ca maimuţele pe scenă. Spiritele care sunt făcute să apară la şedinţe sunt spirite degradate. Spiritiştii înşişi ne spun că sunt spirite mincinoase. Aceste spirite mincinoase spun că sunt sufletele celor morţi, dar cine le poate crede mărturia, dacă sunt spirite mincinoase cum sunt recunoscute a fi? Această combinaţie de impostură şi superstiţie este pur şi simplu revenirea într-o haină modernă a unei înşelări foarte vechi a omenirii, prin joaca cu dorinţele oamenilor după minuni. Mulţi îşi imaginează că acestea sunt descoperiri recente, specifice acestui veac de progres. Ei bine, acest spirit de scriere este şi a fost extensiv practicat de secole în întunecata Chină, în timp ce africanii şi hinduşii sunt mari adepţi ai rotirii mesei. Este numai revenirea vechii vrăjitorii pe care Simon Magul a parcticat-o pe vremea sfântului Petru, care a înflorit în Efes în timp ce sfântul Pavel propovăduia Evanghelia acolo. Este chiar mai veche încă. Acestea sunt urâciuni pentru care Dumnezeu i-a însărcinat pe evreii de pe timpul lui Moise să-i extermine pe canaaniţi şi pe ceilalaţi locuitori ai ţării promise”.

 

Spiritismul modern şi tendinţele lui

Pretenţia spiritiştilor este că spiritismul este evanghelia nouă care în curând va revoluţiona lumea — din punct de vedere social, religios şi politic. Dar, după cum am văzut, spiritismul, sub diversele lui veşminte, ţine în stăpânire de multă vreme lumea şi a dat roade rele în orice climat. Sunt aproape cincizeci de ani de când au avut loc în Rochester, N.Y. (1848) primele manifestări prin bătăi şi mişcări ale mesei, şi a dat naştere la ceea ce în prezent este cunoscut în Statele Unite ca “spiritism”. A început cu nişte zgomote ciudate dintr-o “casă bântuită” şi prima dată a răspuns o fetiţă care s-a adresat autorului nevăzut al zgomotelor numindu-l “Bătrână Copită Despicată”. Acest lucru a avut mare popularitate, şi judecători, doctori, avocaţi, slujitori bisericeşti şi alte sute de mii de oameni au devenit neîntârziat adepţii lui, până când prietenii şi duşmanii lui au pretins că aceştia numărau peste zece milioane. Crezând în starea de conştienţă a morţilor, ignorând învăţăturile Scripturii despre subiectul morţii şi despre interdicţia de a ţine legătura cu “mediile”, şi în mod foarte general necrezând că există spirite rele, nu este de mirare că femei şi bărbaţi inteligenţi, convinşi şi satisfăcuţi că în mijlocul lor se aflau puteri supranaturale care se manifestau prin bătăi uşoare, scrieri pe tăbliţe, răspunsuri la întrebări prin medii, clarviziune etc., au crezut că aceste puteri invizibile care doreau să converseze cu ei erau ceea ce ele pretindeau — prietenii lor decedaţi. Chiar admiţând că prin prestidigitaţie se fac anumite trucuri şi anumite înşelătorii pe această linie, nu ne putem mira că unii oameni inteligenţi cred în propriile lor simţuri în privinţa cazurilor pe care le-au cercetat personal.

Drept rezultat, un timp mulţi din poporul lui Dumnezeu au fost în mare pericol, din cauză că au neglijat să dea atenţie Cuvântului sigur al mărturiei lui Dumnezeu (Biblia) asupra acestui subiect. Într-adevăr, se pare că la început spiritele care s-au personificat au fost foarte atente la toate referirile lor la Biblie, uneori sfătuindu-i pe cei religioşi care participau la şedinţe să citească mai mult din Biblie, să se roage mai mult etc. Dar aceasta era numai ca să le potolească suspiciunile şi temerile şi să ajungă mai deplin sub influenţa lor. Treptat învăţăturile deveneau tot mai uşoare şi celui care căuta să ştie mai mult i se dădea de înţeles că pentru lumea neiniţiată Biblia era mai bună decât nimic, dar pentru cei care ajungeau să aibă legătură directă cu spiritele, Biblia era nefolositoare — şi mai rău, era un obstacol.

Bine a spus un scriitor capabil despre spiritism:

“Un sistem care începe cu lucruri şi comunicări uşoare, inocente, şi cu trucuri mărunte şi lipsite de importanţă, dar care sfârşeşte prin a-i conduce pe adepţii lui să se lepede de “Stăpânul care i-a cumpărat” şi să respingă Cuvântul lui Dumnezeu care este viu şi rămâne pentru totdeauna, dovedeşte că sub toate trucurile lui fantastice poate exista un scop adânc; şi că viclenia Şarpelui cel Vechi, care a fost un mincinos de la început, poate sta la baza acelor comunicări mărunte şi nesemnificative, care, stimulând curiozitatea şi inspirând încrederea, adoarme suspiciunile sufletelor cinstite dar fără discernământ, până când ajung în laţul fatal al Duşmanului dreptăţii”.

Aceşti demoni care personifică morţii, văzând că se deschide o nouă dispensaţie, au fost prompţi în a-şi pune în aplicare cunoştinţa pe cât posibil spre propăşirea cauzei lor, şi au vestit nestingheriţi că o nouă dispensaţie era aproape, iar spiritismul era îngerul călăuzitor care să introducă omenirea în siguranţă în această dispensaţie; şi n-au ezitat să declare că noua dispensaţie înseamnă ruina totală a ordinii sociale actuale şi stabilirea spiritismului ca ordine nouă. În unele cazuri, unde au gândit că le serveau scopurile, n-au ezitat să declare a doua venire a lui Cristos; şi cel puţin cu o ocazie s-a afirmat clar că Cristos venise a doua oară şi s-a dat de înţeles că ei erau gata dacă cineva dorea să comunice cu Cristos printr-un mediu.

Mulţi din poporul lui Dumnezeu au fost salvaţi din situaţia de a fi prinşi în capcana acestui mare rău, prin ceea ce am putea numi simţul lor spiritual, prin care au observat că spiritismul are ceva total diferit de spiritul Domnului nostru şi de sentimentele Cuvântului Său. Putem foarte bine deduce însă, în virtutea promisiunii Domnului, că nu este îngăduit ca vreunul dintre cei pe deplin consacraţi — dintre “aleşi” — să fie complet prinşi în cursă. Mat. 24:24.

Tendinţa puternic marcată a spiritismului spre amorul liber a servit spre a-şi pierde în general reputaţia printre cei cu un suflet mai curat, care au ajuns la concluzia că, dacă influenţa morţilor este reprezentată prin unii susţinători vii ai spiritismului, atunci condiţiile sociale dincolo de valea morţii trebuie să fie cu mult mai rele, cu mult mai impure decât cele din viaţa actuală, în loc să fie cu mult mai bune, după cum pretind aceste spirite demoni.

Am putea da citate voluminoase din scrierile spiritiste, dovedind că acesta neagă total Biblia şi că este în directă opoziţie cu învăţăturile ei; că neagă însăşi existenţa lui Dumnezeu, învăţând doar un principiu bun şi că fiecare om este un dumnezeu. Respinge ispăşirea şi calitatea de Domn a lui Cristos, pretinzând că El a fost un mediu spiritist de un grad mai jos; şi mai mult, pot fi citate mărturii din belşug din spiritişti proeminenţi dovedind că tendinţele spiritismului sunt extrem de demoralizante. Ne vom mulţumi cu prezentarea uneia.

Iată mărturia lui J. F. Whitney, editor la Pathfinder (N. Y.). Fiind de multă vreme un apărător şi susţinător cald şi onest al spiritismului şi familiar cu adepţii lui, mărturia lui este greu de pus la îndoială. El spune:

“Acum, după o veghere lungă şi constantă, văzând luni şi ani la rând progresul şi lucrările asupra adepţilor lui, a credincioşilor şi a mediilor lui, suntem obligaţi să spunem sincer părerea noastră, şi anume, că manifestările care vin prin mediile recunoscute, care sunt numite medii prin bătăi, prin mişcări ale mesei, prin scriere şi prin intrare în transă, au o influenţă dăunătoare asupra credincioşilor şi creează discordie şi confuzie; că generalitatea acestor învăţături insuflă idei false, aprobă actele individuale de egoism şi sprijină teorii şi principii care, dacă sunt puse în practică, îl degradează pe om şi-l fac doar cu puţin mai bun decât un animal. Acestea sunt unele dintre roadele spiritismului modern. …

Văzând deci progresul treptat pe care îl face în cei care cred în el, în special în mediile lui, de la vieţi morale la vieţi senzuale şi imorale, subminând treptat şi cu grijă temelia principiilor bune, privim înapoi cu uimire la schimbarea radicală pe care câteva luni o produc în indivizi; pentru că tendinţa lui este să aprobe şi să sprijine fiecare act şi caracter individual, oricât de bune sau rele ar putea fi acestea”.

El încheie spunând: “Noi dorim să facem cunoscută vocea noastră de avertizare, şi dacă poziţia noastră umilă, de conducător al unui ziar public, cunoscuta noastră susţinere îanterioarăş a spiritismului, experienţa noastră şi rolul evident pe care l-am jucat printre cei care cred în el, onestitatea şi curajul cu care am apărat acest subiect, dacă acestea vor cântări ceva în favoarea noastră, noi dorim ca opiniile noastre să fie primite, şi cei care merg pasiv spre distrugere odată cu şuvoiul rapid, să se oprească înainte de a fi prea târziu şi să se salveze de influenţa distrugătoare pe care o cauzează aceste manifestări”.

Atât de îndrăzneţi şi făţiş imorali au devenit unii dintre reprezentanţii proeminenţi ai spiritismului, în special mediile femei (şi cele mai multe dintre medii sunt femei) încât simţul moral al civilizaţiei a fost şocat, şi pentru un timp demonismul sub numele de “spiritism” a stagnat. Acum că trecutul lui este în mare măsură uitat şi negat, el revine la viaţă dar cumva sub alte aspecte. Noua metodă pare să folosească mai puţine mişcări ale mesei şi bătăi şi mai puţine medii speciale; pare mai degrabă să facă din fiecare adept al lui un mediu, prin folosirea unor instrumente mecanice. Într-adevăr, aproape toţi care investighează sunt asiguraţi că ei ar putea fi medii excelente: această flatare este fără îndoială intenţionată să-i ademenească pentru a merge mai departe, capacitatea de a face “minuni” exercitând mare fascinaţie, în special asupra oamenilor cu talente naturale mediocre. Afirmaţia că nimeni în afară de idioţi nu este atât de prost sau atât de   ignorant încât să nu poată fi folosit ca mediu, este o afirmaţie adevărată; şi oamenii pot deveni medii puternice în măsura în care se supun “controlului” acestor “duhuri înşelătoare” şi “învăţăturilor demonilor” (vezi 1 Tim. 4:1) şi sunt “prinşi în cursă” de Satan cum voieşte el. 2 Tim. 2:26.

Termenul “duhuri înşelătoare” se potriveşte exact cazului. Prin satisfacerea curiozităţii şi prin răspunsuri la întrebări, uneori foarte adevărate, ele încep să câştige încrederea victimelor şi într-un mod plauzibil să frângă puterea voinţei şi să-i facă sclavi. Apoi îi tiranizează în cel mai diabolic mod, ducându­­-­i la excese de tot felul. Dacă conştiinţa se răzvrăteşte sau se face o încercare de a se elibera din această sclavie, orice reţinere este lăsată deoparte şi victimei i se fac reproşuri că este decăzută, o conving că nu este speranţă pentru ea şi că singura plăcere viitoare trebuie să fie în satanism — fiind indicate şi citate în mod abil Scripturi care în aparenţă să dovedească aceasta.

Un astfel de caz a ajuns în atenţia autorului în 1895. Un domn care ocazional venea să asculte predicile a cerut să i se acorde o întrevedere surorii lui, pe care urma s-o aducă din Cleveland. Ea se chinuia, spunea el, sub înşelarea că săvârşise un păcat de neiertat, şi el spera ca noi să-i putem elibera mintea de gândul care uneori o făcea “sălbatică”. Am consimţit şi ea a venit. A vorbit destul de raţional, dar ne-a asigurat că acest caz al ei era fără speranţă. I-am explicat Scripturile referitoare la “păcatul care duce la moarte” şi ne-am străduit să-i arătăm că ea n-a avut niciodată destulă lumină pentru a fi în această situaţie, dar n-am putut face nici un progres. Ea a declarat că fusese odată în starea în care să poată fi mântuită, dar acum nu mai era.

Ne-a povestit cum a întâlnit în California un om care avea un spirit familiar şi puteri oculte: la început n-a crezut, dar după aceea a devenit conlucrătoare la aceste “mistere” care semănau cu vrăjitoria, şi în final a fost antrenată, aducându-i prejudicii unei prietene dragi. De atunci a pus stăpânire pe ea remuşcarea şi a fost torturată şi uneori înnebunită, şi speranţa a părăsit-o pentru totdeauna. Înainte de a pleca de la noi părea mângâiată puţin de ceea ce i-am spus despre mila divină şi despre prevederea îmbelşugată făcută prin marea răscumpărare pentru toţi dată la Calvar. Dar am aflat pe urmă că şi-a pierdut din nou speranţa şi a fost dusă la un ospiciu pentru a o împiedica să-şi pună capăt zilelor. Nu putea fi lăsată singură: încerca să se arunce pe fereastră, sau în timp ce mergea liniştită pe stradă încerca să se arunce sub vehiculele care treceau, amintindu-ne de cazul menţionat în Marcu 9:22. Am regretat că în loc doar să vorbim cu biata femeie, n-am încercat, în numele Domnului, să scoatem spiritul rău care evident o poseda; nescoţându-l afară însă, am informat-o şi am ajutat­-o să-şi folosească puterea voinţei măcar să se împotrivească demonului.

Există spirite bune, după cum declară clar Scripturile; şi aceşti îngeri sfinţi sunt însărcinaţi cu grija tuturor celor care sunt pe deplin consacraţi Domnului. Aceştia însă nu lucrează în întuneric, nici prin “medii”, şi au ocupaţii mai bune decât să mişte masa şi să bată în ea răspunsuri la întrebări absurde şi să distreze pe oameni. “Nu sunt ei oare toţi duhuri slujitoare trimise să slujească pentru cei care vor moşteni mântuirea?” (Evr. 1:14.) Nu există nici o autorizare să se caute sau să se aştepte comunicări de la aceşti îngeri păzitori sfinţi: voia lui Dumnezeu fiind ca “aleşii” Săi să umble prin credinţă şi nu prin manifestări sau viziuni sau sunete neobişnuite. În acest scop El a pregătit Cuvântul Său ca o magazie de cunoştinţă din care credincioşii Săi vor fi aprovizionaţi cu “hrană la timp potrivit”; şi El spune că aceasta va fi suficientă “pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul pregătit pentru orice lucrare bună”. 2 Tim. 3:17.

Mai mult, încercarea cuiva de a prelua controlul voinţei şi minţii altuia, poate fi stabilit ca un semn sigur al răului (care ori încolţeşte ori este dezvoltat) — ca în mesmerism, mediere spiritistă, hipnoză şi altele de felul acesta. Domnul respectă individualitatea noastră şi apelează la ea, şi ne cere autocontrol în armonie cu principiile dreptăţii aşezate în Cuvântul Său. Dar spiritismul cere o abandonare a autocontrolului în favoarea controlului spiritelor. Nici o persoană cu o prudenţă obişnuită n-ar îndrăzni să-şi predea altor oameni folosirea şi controlarea minţii şi voinţei sale, cu atât mai puţin puterilor nevăzute care numai pretind a fi bune, mari şi înţelepte. Nici un creştin care are chiar şi cea mai mică doză de încredere în Biblie ca fiind Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu nu trebuie să se supună acestor influenţe ca “mediu”, sau chiar să “întrebe” în legătură cu ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu ne-a dat preveniri atât de clare — căci este un mod care conduce de la Dumnezeu şi de la dreptate spre păcat şi ruină intelectuală, morală şi fizică.

Unul dintre mecanismele moderne simple pentru a trezi interesul şi a-i conduce pe oameni ca să devină “medii”, să fie “posedaţi” şi “controlaţi” mai deplin, este descris într-o scrisoare tocmai primită, datată 11 martie 1897, de la o doamnă creştină, o profesoară din Georgia care este adânc interesată în studierea planului veacurilor al lui Dumnezeu. Ea ne spune:

“Am avut de curând o experienţă cam ciudată şi poate neînţeleaptă. Fratele soţului meu este spiritist, citeşte Progressive (?) Thinker şi este total pătruns de învăţăturile lui, şi când îl vizitez îmi citeşte articole din el şi îmi cere părerea; în special pe cele de la persoane care pretind că au primit mesaje prin medii de la “prieteni morţi”. Ei bine, eu niciodată n-am socotit acest lucru “cu totul înşelătorie” cum fac mulţi, deşi există multă escrocherie legată de el — pentru că mie mi se pare că Biblia învaţă clar că spiritele au avut şi vor avea putere de comunicare cu oamenii. I-am spus că eu cred că acele comunicări vin de la îngerii decăzuţi care personifică morţii în scopul înşelării oamenilor ca să creadă vechea minciună a lui Satan, “Hotărât că nu veţi muri”. Dar cum cumnatul meu nu acceptă Biblia ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, părerea mea a însemnat foarte puţin pentru el. Soţia lui (care crede ferm ce se învaţă în Zorile) este foarte deranjată de ceea ce crede el; şi amândoi găsesc că diferenţa lor de opinie numai plăcută nu este, chiar dacă soţia lui evită acest subiect cât poate de mult, din fidelitate faţă de adevăr. Cu câtva timp în urmă, el a cumpărat un psihograf, un instrument folosit de medii pentru a comunica cu spiritele, dar nu l-a putut folosi.

Cu câteva zile în urmă mi-a fost pus în mâini, şi de îndată ce am aflat că sunt mediu am hotărât să “cercetez duhurile”. îAceasta este o folosire greşită a Scripturii, după cum este arătat mai târziu — Editorul.ş Primul lucru care mi s-a spus a fost că unde locuim noi există o mină preţioasă de aur: aceasta nu m-a surprins, deoarece ni se spusese că a fost descoperit un “filon” de-a curmezişul acelui loc. A descris exact locul unde trebuia săpat; spunea că este numai la şapte picioare şi jumătate adâncime. Deci nu era greu de dovedit. Apoi mi-a dat câteva mesaje din Scriptură: Coloseni 1:4, 5 şi 2:4. Am întrebat ce se înţelegea prin “cuvinte înduplecătoare” şi mi s-a răspuns: Bellamy, Ştiinţa Creştină, Spiritism, Ingersolism etc. Am întrebat cine vorbea şi mi s-a spus: Epafra. Se pare că aceasta nu i-a plăcut cumnatului meu foarte mult şi a spus că i-ar plăcea să audă de la cineva pe care-l cunoscuserăm în trup, astfel că am întrebat dacă unul din aceştia era prezent şi mi s-a spus: “Da, Eastman” (un necunoscut pentru mine, dar cumnatul meu şi soţia lui, numai ei fiind prezenţi, îl cunoşteau amândoi). Când a fost întrebat ce doreşte să spună, ne-a citat din Tit 3:5, spunând că doctrina Zorilor Mileniului este adevărată şi că averea lui l-a împiedicat să câştige premiul chemării de sus. Eu, a spus Eastman, n-am fost considerat un foarte bun creştin, pentru a fi un membru al Bisericii.

În ziua următoare am încercat din nou ruleta sau psihograful şi mi s-a spus că îmi vorbea o bună prietenă de-a mea care locuise câţiva ani la mare distanţă de mine. Ea mi-a cerut să-i scriu soţului ei şi să-i spun din partea ei că un anume băiat (dându-i numele) avea o influenţă rea asupra băiatului lor. Mi-a spus că soţul meu (care este în Florida) a fost rănit şi este şchiop, şi am primit o scrisoare de la el alaltăieri confirmând aceasta. A mai spus că îi pare rău că n-a dat atenţie Zorilor aşa cum dorisem eu să-i dea, că avea viaţă pe planul îngeresc; mi-a mai spus şi despre “mină”. Am întrebat-o dacă cunoaşte pe cel care pretinde a fi Eastman, şi ea a spus că da, că un spirit înşelător îl personifica şi că era mai bine să nu folosesc mijloacele prin care să primesc astfel de comunicări. Unul pretinzând a fi Cefa mi-a citat primul capitol din Daniel. Altul, pretinzând că este tatăl meu, a spus de fapt acelaşi lucru. Toţi au spus acelaşi lucru despre “mina” de aur şi toţi au pretins a crede în Cristos şi că Zorile sunt un exponent corect al Cuvântului lui Dumnezeu, şi mi-au spus că nu foloseam cel mai bine unul din “darurile” mele — darul de a învăţa pe alţii; că ar trebui să învăţ atât public cât şi în particular, dar am fost avertizată cu 1 Corinteni 3:7 şi Efeseni 4:2.

În acest scurt timp cât am experimentat acest instrument mi s-au spus multe lucruri (câteva din ele nu erau adevărate), aşa că mi-ar lua prea mult timp să vi le spun pe toate; şi câteva dintre spirite au pretins că ar putea să vindece bolnavi prin mine, dacă doar m-aş încrede în ele. S-au dat multe Scripturi şi toate foarte potrivite situaţiilor pentru care au fost date; dar Diavolul I-a citat din Scriptură şi lui Cristos; şi acum cred la fel cum am crezut înainte de a “cerceta duhurile” — numai că nu eram sigură că îngerii decăzuţi vor admite, chiar cu scopul de a înşela, că Cristos “a venit în trup”; dar se pare că acum admit. Probabil că 1 Ioan 4:1-3 se referă în întregime la doctrinele oamenilor. Desigur, ar fi posibil pentru cei care vor avea “parte de întâia înviere” să vorbească prin astfel de dispozitiv, dar există probabilitate ca ei s-o facă? M-aş bucura să aflu de la tine în legătură cu acest subiect.

îAcest pasaj se referă la oameni — doctrine printre oameni. Se poate observa aici că spiritele rele nu numai că au cunoştinţă despre evenimentele actuale, ci printr-o anumită putere adeseori pot aproxima destul de bine şi viitorul. Într-un caz aflat sub observaţia noastră au fost prezise două morţi într-un an: unul a murit şi celălalt s-a îmbolnăvit grav, dar s-a refăcut. Satan are în mână o oarecare putere, dar cu limite. Comparaţi Evrei 2:14; Psalmul 97:10; 116:15 şi Iov 2:3-6 — Editorul.ş

Experienţa pe care o am tinde să confirme învăţătura ta — că aceste comunicări sunt de la îngerii decăzuţi. Ele nu sunt demne de încredere. Putem să ne dăm seama că acela care nu are o temelie tare pentru credinţă va fi imposibil “să stea în picioare” în aceste zile de sfârşit ale Veacului Evanghelic”.

Iată o ilustraţie a metodelor ascunse ale acestor demoni. Asemenea lui Satan şi a spiritelor rele din zilele Domnului nostru, ele vor mărturisi pe Cristos şi adevărul. În mod asemănător, femeia “posedată” i-a urmărit pe Pavel şi pe Sila câteva zile spunând adevărul (Fapte 16:16-18): “Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc calea mântuirii”. Dar în privinţa acelei chestiuni, ar putea fi aduse dovezi din belşug că ei ar confirma şi ar aproba aproape orice doctrină sau teorie preţuită de către persoana interesată pentru a-i câştiga încrederea şi astfel a avea o putere mai deplină asupra acesteia.

În ceea ce priveşte “mina” — aceasta este o   momeală pentru a atrage şi a menţine interesul. Este discutabil dacă îngerii decăzuţi pot vedea mai adânc în pământ decât omul. Desigur că se poate întâmpla să se găsească aur în cantităţi apreciabile în oricare din filoanele aurifere din Georgia, dar experienţele minerilor în general şi ale sondorilor după petrol care au fost “îndrumaţi de spirite”, sau care au folosit “vergele magice” au fost acelea că la urmă au pierdut banii urmând astfel de indicaţii. Presupunerea deci trebuie să fie că, dacă “duhurile înşelătoare” nu înşeală prezentându-se că au cunoştinţă când de fapt nu au, atunci aceeaşi reavoinţă care le conduce ca “duhuri înşelătoare” ca să amăgească omenirea spre ruină morală şi mentală, le conduce şi să găsească plăcere în a îndruma spre ruină financiară. Duhurile mincinoase, asemenea oamenilor mincinoşi, nu trebuie crezute sau să li se acorde încredere sub nici o formă.

Privitor la sfatul de “a învăţa pe alţii”: venind dintr-o astfel de sursă, ar trebui mai degrabă să ne facă să ne temem că demonii au văzut la acea soră o slăbiciune în direcţia din care ea ar fi foarte uşor de atacat. Este bine să tragem dinainte concluzia că sfatul lor este intenţionat, direct sau indirect, să ne facă rău. Şi observaţi viclenia care căuta să apere împotriva suspiciunii, citând texte care să atragă atenţia asupra smereniei!

Este adevărat, oamenii au nevoie de instruire şi toţi cei care instruiesc sunt “învăţători”; dar este foarte periculos ca cineva să se socotească învăţător. Planul de preferat este, de departe, ca fiecare să fie elev în şcoala lui Cristos, marele Învăţător, şi să fie gata să înveţe de la El pe orice cale, sau să fie folosit de El ca ajutor pentru a explica altora învăţăturile Lui. Toţi cei care învaţă ceva de la Domnul trebuie să spună şi altora, nu ca propria lor înţelepciune şi învăţătură, ci a Domnului, iar ei fiind numai canale care bucuros înmânează apa vieţii şi altora. Nu este de mirare că Spiritul sfânt ne previne: “Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră îsau o încercare mai severăş”. Iacov 3:1.

Ideea de a învăţa pe alţii este strâns asociată cu ideea de înţelepciune superioară; şi de la început aceasta a fost momeala lui Satan. Promisiunea făcută de el mamei Eva ca răsplată a neascultării a fost: “Veţi fi ca nişte dumnezei îînţelepţi, asemenea lui Dumnezeuş”. Şi ispita a constat în aceea că ea a înţeles din argumentele lui că fructul oprit era de dorit “ca s-­o facă înţeleaptă”. Dar, vai, înţelepciunea pe care o dă Satan este foarte de nedorit. Ea este: “(1) pământească, (2) sufletească, (3) demonică”; după cum mulţi au descoperit prea târziu. Dar dimpotrivă, “înţelepciunea de sus este mai întâi curată, apoi (2) paşnică, (3) blândă, (4) uşor de înduplecat, (5) plină de îndurare şi de roade bune, (6) fără părtinire şi nefăţarnică” (Iacov 3:15-17). Nu este de mirare că apostolul inspirat a spus: “Dar mă tem ca nu cumva, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu viclenia lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la simplitatea şi curăţia faţă de Hristos” (2 Cor. 11:3). Să nu pierdem deci nici o ocazie de a spune “veştile bune de mare bucurie” — dar să ne pierdem pe noi înşine din vedere ca învăţători şi să raportăm totul, ca fraţi şi peregrini, la cuvintele şi la exemplul marelui Învăţător şi al celor doisprezece apostoli inspiraţi pe care El i-a numit ca instructori ai noştri, învăţătorii noştri.

Am mai sfătuit-o pe soră că era foarte neînţelept să nu asculte de instrucţiunile divine (Isa. 8:19, 20) având de-a face cu aceste “duhuri înşelătoare”. Nu acestea sunt duhurile pe care trebuie să le “cercetăm” “dacă sunt de la Dumnezeu”, pentru că Dumnezeu ne-a prevenit deja că ele nu sunt de la El, ci sunt “duhuri rele”. La fel am putea folosi cuvintele apostolului ca o scuză pentru a încerca toate felurile de băuturi alcoolice ca să vedem dacă putem găsi una care să nu ne îmbete. Aceste spirite rele, “familiare” pretind că sunt numeroase, o “legiune” care stăpânesc un om: ele nu vor cere mai mult decât ca omul să le “cerceteze” pe toate. O cercetare sau o “încercare” corectă este tocmai ceea ce vor cere ele, şi mai devreme sau mai târziu vor reuşi să înrobească pe cei mai mulţi dintre cei care le încearcă.

În textul care spune: “Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu” (1 Ioan 4:1-6), cuvântul duhuri este folosit în sensul învăţăturii sau doctrinei şi nu are nici o legătură cu fiinţele spirituale. Acest lucru este arătat de versetele următoare, care declară că noi trebuie să “cercetăm” sau să discernem între “duhul adevărului şi duhul rătăcirii”. Şi acest lucru poate fi făcut repede, pentru că toate doctrinele false neagă direct sau indirect că “Hristos a murit pentru păcatele noastre”, că “Omul Hristos Isus … S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi”.

Desigur că noi nu trebuie să ne aşteptăm ca Domnul, sau alţii care sunt în armonie cu El, să folosească metodele pe care le folosesc “duhurile înşelătoare” şi pe care Dumnezeu în Cuvântul Său le-a condamnat şi le-a interzis. A face în felul acesta ar expune poporul lui Dumnezeu la toate “amăgirile celui rău”.

Sora ne-a trimis o reclamă pentru psihograf care spune:

“Vrei să cercetezi spiritismul? Vrei să dezvolţi calitatea de mediu? Doreşti să primeşti comunicări? Psihograful este un ajutor nepreţuit. Mulţi care n-au fost conştienţi de darul lor de mediu, după câteva şedinţe au putut primi mesaje încântătoare. Mulţi care au început prin a-l folosi ca pe o jucărie amuzantă, au găsit că inteligenţa care deţine controlul ştie mai mult decât ei şi s-au convertit la spiritism”.

Astfel se foloseşte Satan de credinţa comună tuturor denominaţiilor de creştini precum şi lumii păgâne, că morţii nu sunt morţi, ci sunt îngeri plutind în jurul nostru; şi ce poate fi mai bine calculat pentru a-i “seduce” decât o asemenea jucărie?

Cu aceeaşi trimitere poştală au venit exemplare din The Progressive Thinker (Gânditorul progresist), o publicaţie spiritistă de tipul cel mai proeminent. Le-am examinat în vederea unor idei pentru această scriere, şi spre surprinderea noastră am aflat că un număr din articolele de fond recunoşteau fără rezerve că marea majoritate a spiritelor care comunică sunt spirite rele, care caută să influenţeze fiinţele umane pentru a produce ruina lor, şi dacă este posibil să pună stăpânire pe ele pentru a-i înnebuni. Publicaţia spunea despre comunicări scrise lăsate într-o cameră cu semnătura “Belzebul” şi “Diavolul”. Într-o coloană sub titlul “Un studiu critic asupra obsesiei”, era o relatare despre o sărmană femeie care era atât de asaltată de spiritele rele încât a fost trimisă la un ospiciu, şi care în cele din urmă a scăpat de chinuirile din partea lor, şi se dădea declaraţia ei: “M-am rugat pentru înlăturarea lor”. Întrebată, “Cui te-ai rugat?” răspunsul ei a fost: “Dumnezeului veşnic. Numai El poate răspunde la rugăciune”. Şi totuşi în altă coloană numele lui Dumnezeu este hulit, sub titlul “Petru şi Pavel”, de unde cităm aceste cuvinte: “Moise, despre care deşi se spune că era învăţat în toată iscusinţa egipteană, a fost cel mai josnic dintre oameni, pentru că el şi-a luat în mod eronat ca Dumnezeu al lui pe Iehova, un spirit al unui egiptean mort dezamăgit, candidat la o funcţie lucrativă sau religioasă”.

În acelaşi număr (3 aprilie 1897), sub titlul “Gânduri care ilustrează statutul spiritismului şi pericolele care asaltează pe căutătorul sincer”, de Charles Dawbran, avem o notă despre o carte a unui cleric englez intitulată “Marele secret sau taina modernă a spiritismului”. Prezentându-l pe autor, articolul spune:

“Experienţele lui au început odată cu dezvoltarea soţiei sale ca mediu prin scriere, prin care, din când în când, el primea probe care desfătau inima închinătorului acestui fenomen. De asemenea se pare că el a făcut cunoştinţă cu aproape fiecare mediu public care fusese cândva mare preot sau preoteasă a ocultismului pentru vrednicii cetăţeni ai Londrei. Şi se pare că a fost un oaspete bineprimit în casele şi la şedinţele fiecărui căutător distins sau credincios dezvoltat, din acel oraş, în timpul celor patruzeci de ani în care a scris. În cercetările sale el a inclus şi hipnotismul, şi a avut succes atât ca operator cât şi ca subiect. A intrat puţin chiar şi în “magia neagră”, suficient cel puţin pentru a demonstra temuta-i realitate. Astfel că avem în acest autor un om neobişnuit de calificat să se ocupe în mod inteligent de subiect. Faptul că el este acum şi a fost aproape în toţi aceşti ani adept credincios este evident, pentru că relatează întâmplări şi dovezi care ar fi convingătoare pentru orice minte inteligentă şi fără prejudecată. Dar necazul lui a fost acela al oricărui căutător cu experienţă. Nu numai că a fost martor la multe fenomene care puteau fi explicate ca datorându-se puterilor normale şi anormale ale muritorilor, dar acolo unde a acţionat o “stafie” evidentă, greşelile şi uneori o înşelătorie evidentă i-au tulburat sufletul său eclesiastic.

Astfel avem puţin în afară de experienţele amestecate ale unui căutător cu o inteligenţă medie. Spiritiştii pretind că un bob de grâu la o baniţă de pleavă este o compensare abundentă pentru truda şi necazul multor ani de aşeptare a “iubitelor spirite”. Şi poate pentru unele minţi este. Dar pentru altele au existat întotdeauna încercări susţinute de a creşte recolta de adevăr. Şi prin aceasta devin interesante experienţele acestui cleric pentru fiecare iubitor al adevărului din întreaga lume. După cum am văzut, el a avut multe experienţe atât în şedinţele publice cât şi în cele private, dar drumul său spre progres părea a fi blocat. A fost la fel de expus la imperfecţiunile obişnuite ale comunicării spirituale după mulţi ani de căutare ca şi în primele şedinţe cu soţia sa şi cu câţiva prieteni aleşi.

Aşa că s-a ridicat întrebarea: “Este posibil progresul?” Şi pentru a rezolva aceasta a încercat un experiment care-l inspiră pe cel care scrie acum să atragă atenţia asupra cărţii acestui om. Pentru că, după cum am văzut, restul a fost ceea ce aproape fiecare poate susţine şi poate spune “şi eu”. El a hotărât să caute legături spirituale de la planul cel mai înalt posibil până la cel muritor, astfel încât dacă este adevărată maxima “cei de acelaşi fel se atrag”, el să poată atrage pe cei mai de sus şi respinge pe cei care vin din nevăzut pentru a necăji şi a dezorienta pe muritorii osteniţi. A dedicat o casă acestui scop. Nu numai că acolo existau camere pentru a fi folosite de medii şi de cercurile de începători sau de avansaţi, dar a fost pregătită şi o capelă unde chiar el conducea un serviciu religios de două ori pe săptămână, şi la încheierea acestui serviciu credincoşii prezenţi ţineau o şedinţă specială. Ambianţa era foarte solemnă. Atitudinea neserioasă era cu totul absentă. Spiritele promiseseră rezultate mari. Aceste adunări au continuat uneori timp de mai bine de un an şi alteori timp de câteva luni. Dar n-a fost împlinită nici o promisiune. Rugăciunile către Dumnezeu pentru lumină şi adevăr s-au dovedit a nu fi mai eficiente decât veşnicul “Mai aproape, Doamne, către Tine” de la obişnuita şedinţă publică, cu mulţimea ei amestecată.

Aşa că bietul nostru cleric are singurul lui bob de grâu după patruzeci de ani de încercare sinceră de a produce cel puţin o halbă. El se ţine de acel atom de adevăr cu tot sufletul lui, dar serioasa lui încercare de a progresa s-a dovedit o nereuşită de o viaţă, deşi aparent toate condiţiile erau favorabile pentru succes. Deoarece aceasta este experienţa a mii de oameni odată zeloşi, care au devenit adepţi “tăcuţi” din aceeaşi cauză, am putea foarte bine întreba: Este spiritismul modern fixat şi stabilit asemenea sistemelor teologice din trecut şi din prezent? Nu este nici o speranţă de a rezolva problemele lui, învingând barierele lui şi ajungând la o maturitate mai mare de această parte a liniei vieţii? Trebuie căutătorul onest şi convins să se descurajeze imediat, aproape în mod normal?”

Pretenţia spiritiştilor că spiritele bune comunică cu oamenii buni, iar spiritele rele cu oamenii răi îşi dovedeşte astfel netemeinicia. Ar putea fi adusă oare o mărturie mai tare ca dovadă că toate comunicările cu spiritele sunt de la spirite rele şi sunt cu totul nevrednice de încredere? Scriitorul, mai departe în acelaşi ziar spiritist, dă următoarea relatare despre experienţele unui “adept” pentru care el garantează:

“Timp de douăzeci de ani el fusese credincios convingerilor sale, străduindu-se să reducă orice crez la o bază de fapte concrete. Sensibilitatea lui permitea o abordare spirituală, şi uneori cerurile păreau că se deschid ca să verse binecuvântări peste sufletul său. Dar duşmanii veneau la fel de repede ca prietenii ori de câte ori uşa era întredeschisă, astfel încât, în cea mai mare parte, siguranţa l-a obligat să evite experienţa personală a întoarcerii spiritului. Mintea activă oferă o bază slabă pentru un spirit, astfel că el a acceptat o funcţie publică şi a trudit cu zel pentru bunăstarea publică. Dar din când în când experienţele reapăreau şi bătălia trebuia dusă continuu. El n-a reuşit să găsească o cauză directă care să justifice prezenţa duşmanilor săi. Dar se părea că ei aveau anumite puncte de întâlnire. De exemplu, rareori putea să viziteze o bibliotecă publică pentru a alege o carte când nu era urmărit şi sâcâit ore întregi de fiinţe “invizibile”, care căutau să-l stăpânească. Este adevărat, fiecare bătălie, când era câştigată, era de obicei urmată de o reuniune scurtă şi fericită cu îngerii prieteni, dar simţul pericolului l-a făcut cu atât mai sârguincios să închidă uşa oricărei întoarceri a spiritelor. Metoda lui de a respinge influenţele a fost aceea de a-şi fixa hotărât mintea asupra unei probleme de interes din afacerile lui zilnice. Şi aceasta s-a dovedit mai devreme sau mai târziu a avea succes de fiecare dată. Orice încercare de a primi ajutor din partea spirituală a vieţii părea numai să dea mai multă putere duşmanului”.

Acest om evident a progresat în spiritism aşa încât a devenit un “mediu clarauzitor”. Presupusele spirite bune sau “prieteni îngeri” care îl vizitau uneori nu erau decât aceleaşi spirite rele denumite de scriitor “duşmani”; dar ele s-au transformat pentru mintea sa prin aceea că au luat o atitudine opusă când au văzut că se desprindea de influenţa lor, pentru a-l împiedica să le abandoneze cu totul şi în speranţa că în scurt timp vor obţine o astfel de influenţă asupra lui încât îi va fi imposibil să scape.

Din acelaşi ziar, sub titlul “Întâmplări cu sfaturi bune”, după ce dă două cazuri de alienare mintală accentuată, rezultatul direct al “controlului spiritelor”, găsim următorul sfat:

“Lecţia pe care o voi scoate este următoarea: Nu staţi niciodată singuri dacă există şi cea mai mică probabilitate ca vreun control din afară să vă biruie judecata. Chiar dacă intenţiile lui ar putea fi bune, ca şi în cazul domnului B., totuşi experienţa lui este insuficientă în ceea ce priveşte folosirea mediilor şi acţiunile acestui control pot deveni foarte nechibzuite. Nu permiteţi niciodată unui control să vă determine să faceţi ceea ce judecata voastră nu poate aproba, indiferent sub ce promisiune. Numai controlul cu intenţii rele poate recurge la astfel de măsuri.

Aceste cazuri ne duc cu gândul la faptul că fără îndoială sunt încă mulţi alţii în ospicii, care sunt pur şi simplu victime ale posesiunii. Aş putea cita încă un caz, acela al unei femei tinere căreia în timpul primei perioade de privare de libertate i s-a dat cloroform şi încă un tratament care i-a slăbit organismul în aşa măsură, încât un spirit degradat a pus stăpânire pe organismul ei; şi spiritul a făcut-o pe acea fată, care înainte era morală, să folosească un limbaj deplorabil. În aceste condiţii ea a fost încredinţată ospiciului unde se află în prezent, şi după ultimele rapoarte, uneori este în stare să-şi controleze corpul, şi desigur că în acele perioade ea este socotită “raţională” de către autorităţi.

Toţi spiritiştii să se asigure să prevină persoanele care încep investigarea singure să fie foarte atente — şi să facă o practică regulată din a raporta, pentru ca aceia cu experienţă să ştie ce se întâmplă şi să dea sfaturi în consecinţă. Mai mult, să ne obişnuim să examinăm toate cazurile de aşa-zisă “alienare mentală” înainte de a fi trimise la ospiciu; poate este un caz asemenea celui amintit”.

Cu adevărat Spiritismul este o “putere mincinoasă”, o “energie de la Satan”, când cu toate aceste dovezi în faţa lor oamenii se întorc la el tot mereu, chiar şi după ce au fost prejudiciaţi — aşa cum se întorc fluturii de vară noaptea după ce odată au fost pârliţi de strălucirea ucigătoare care-i fascinează. Este un întuneric dens astăzi în lume în privinţa adevărului divin; şi oamenii cugetători, când se trezesc din amorţeala care le-a ţinut insensibile atâta timp facultăţile de gândire în ceea ce priveşte religia, strigă după “Lumină, mai multă Lumină”; şi dacă nu primesc adevărata lumină a cunoştinţei lui Dumnezeu (care străluceşte doar pentru   credinciosul în răscumpărare onest şi consacrat), ei sunt gata pentru luminile false cu care “dumnezeul veacului acesta”, Satan, caută să-i prindă în cursă pe toţi — Critica Radicală altfel numită Agnosticism, sau Spiritismul, sau Ştiinţa Creştină sau Teosofia. Acestea, dacă ar fi posibil, ar înşela chiar şi pe cei aleşi, şi sunt bine reprezentate ca slujitori ai lui Satan transformaţi să pară îngeri de lumină.

O altă foaie populară spiritistă este Philosofical Journal. Aceasta îndeamnă în mod continuu să fie încercată evanghelia lui, a spiritismului, şi declară că acesta este singurul lucru de care are nevoie lumea; dar totuşi admite şi înşelătoriile practicate de “spirite” prin medii. Se admite că atunci când sunt descoperite ca “spirite rele”, “spirite mincinoase”, prin denaturare, înşelare, sugestii sau fapte rele, stârnind victima la rezistenţă sau la eliberare prin rugăciune, în mod evident aceleaşi spirite se întorc ca moralişti, cu dojană, cu declaraţii de simpatie şi cu promisiuni de ajutor în împotrivirea la spiritele rele etc., numai pentru a folosi prima ocazie de slăbiciune sau ispită ca să zdrobească orice rezistenţă a voinţei şi să obţină o posesie completă — obsesie. În sprijinul acesteia extragem o declaraţie din numărul din 22 aprilie 1897, semnată de A. N. Waterman, una din luminile spiritiste de frunte. Sub titlul “Adevărata paternitate a comunicărilor spirituale”, el spune:

“Mi se pare imposibil ca în această viaţă să putem şti de la cine este comunicarea spirituală din cealaltă lume. Putem avea dovada, cum este aceea pe care o avem cu privire la autorul unei telegrame, dar nu mai mult”.

Oamenii cu o “minte sănătoasă”, şi-ar pune oare în joc tot ce este al lor, ar risca ei o alienare mintală care conform relatărilor lor este cu mult mai rea ca tortură decât demenţa obişnuită, şi şi-ar petrece ei viaţa încercând să-i facă şi pe alţi oameni să rişte în mod asemănător tot ce au, când pentru toate acestea nu au mai multe dovezi decât ar fi o telegramă? Ar proceda ei astfel când experienţele amare a patruzeci de ani de încercare le-ar spune că cele veritabile sunt cel mult numai ca “un bob de grâu într-o baniţă”, după cum ne-a spus unul dintre ei?

Nu, nu; numai oamenii teribil de înşelaţi ar urma astfel de cale. Evident că după cum Spiritul sfânt produce în oameni “spiritul minţii sănătoase” (2 Timotei 1:7; Proverbe 2:6, 7), tot aşa, pe de altă parte, spiritul diavolilor produce “spiritul unei minţi nesănătoase”.

Altă scrisoare primită recent din Florida, de la un frate în Cristos, cititor al Turnului, bine educat în cunoaşterea câtorva limbi, ne informează cu privire la câteva experienţe ciudate pe care le-a avut recent cu aceste “spirite înşelătoare”. El a ajuns să fie conştient de prezenţa fiinţelor spirituale invizibile, şi ele păreau să manifeste un interes curios faţă de munca sa: traducea STUDIILE ÎN SCRIPTURI într-o limbă străină.

Bine informat pe linia scripturală prezentată anterior în legătură cu aceste “spirite înşelătoare” şi cine sunt acestea, el a uitat totuşi, sau a neglijat să acorde atenţie instrucţiunilor divine — că omenirea nu trebuie să întreţină nici o comunicare cu aceste “duhuri înşelătoare” şi să “nu ia deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului”. Neglijarea acestei instrucţiuni i-a cauzat necazuri serioase; şi dacă nu era intervenţia milei divine, ca răspuns la rugăciunile lui şi ale noastre, putea să facă din el o epavă — suflet şi trup.

A fost ispitit la discuţii dintr-un amestec de curiozitate şi dorinţă binevoitoare de a le face bine, predicându-le evanghelia glorioasă a iubirii şi milei divine care acţionează prin Cristos pentru toată omenirea, precum şi speranţa finală a unei judecăţi (încercări probatorii) pentru îngerii decăzuţi, declarată în Scripturi (1 Corinteni 6:3). La început ei au acordat mare atenţie şi păreau să aibă un interes profund şi reverenţios faţă de acest mesaj; dar după puţină vreme au devenit foarte “familiari”, intervenind cu întrebări şi observaţii oricând şi oriunde, contrazicându-se cu el şi unii cu alţii într-un mod şi pe teme departe de a fi edificatoare, aşa că el a protestat: în final le-a cerut să plece, dar fiindcă i-au câştigat “urechea interioară” (fiindcă au făcut din el ceea ce spiritiştii numesc “mediu clarauzitor”), ei n-au fost dispuşi să plece şi numai prin rugăciune stăruitoare a fost în final eliberat. El trebuia să fi fost în gardă împotriva influenţelor înşelătoare ale lor; trebuia să-şi fi amintit că oricare ar fi mesajul harului pe care Domnul îl are totuşi pentru aceşti îngeri decăzuţi, El nu l-a trimis încă, şi că nimeni nu este autorizat să vorbească în numele Domnului fără împuternicire. “Cum vor predica dacă n-au fost trimişi?” Mesajul mântuirii este până acum numai pentru omenire; şi chiar şi aici el este limitat, pentru că deşi toţi trebuie să fie sfătuiţi să se căiască de păcat şi să se reformeze, totuşi evanghelia mântuirii este restrânsă numai la “credincioşii” care se căiesc — la cei blânzi de pe pământ.

 

Preveniri din partea unui spiritist şi swedenborgian

Joseph Hartman a publicat o carte de 378 de pagini în care relatează experienţele sale ca mediu spiritist (condus de învăţăturile lui Swedenborg), degradarea lui până aproape de pierderea raţiunii prin obsesie spiritistă şi recuperarea sa finală din capcana în care era voinţa sa; dar ciudat lucru, el crede încă cu fermitate în swedenborgianism şi în spiritism, deşi, asemenea altora, el previne pe fiecare să fie în gardă împotriva uneltirilor lor rele. Bietul om înşelat, el crede că acestea sunt spirite bune.

Domnul Hartman a venit în contact cu “planşeta”, un dispozitiv din lemn la care este ataşat un creion ce se mişcă uşor sub mâna anumitor medii sau anumitor “sensibili”, chiar şi copii, scriind răspunsuri la întrebările care i se pun; şi el fusese la câteva şedinţe cu manifestări de mişcare şi batere în masă, şi a fost convins că acestea nu erau înşelări, ci operaţiuni ale spiritelor invizibile, inteligente. El a devenit în mod activ interesat în timp ce se străduia să convingă de autenticitatea acestor manifestări pe unii prieteni de-ai săi care se îndoiau. Apoi a încercat în familia sa şi a constatat faptul că fiul lui era mediu care desena şi scria. Apoi a fost curios să cerceteze fenomenul materializării spiritelor. Cam în acelaşi timp a murit fiica sa “Dolly” şi l-au interesat foarte mult apariţiile sau materializările care pretindeau a fi “Dolly”. Totuşi era neîncrezător, şi după cum declară chiar el, “l-a lăsat la o parte sub suspiciunea că era o înşelare”. Dar după cinci ani de experienţă el spune: “Orice îndoieli aş fi putut nutri în privinţa acestui fenomen, sunt în mod clar de părerea că materializările oneste au loc acum în mod frecvent. Cine sunt formele sau de unde vin, este o întrebare care se pune în discuţie”. Tocmai am văzut că dacă manifestările sunt “oneste” în ceea ce priveşte mediul, ele sunt înşelări în ceea ce priveşte persoanele reprezentate — simulări ale morţilor, de către îngerii decăzuţi.

Mai târziu probele de mişcare şi bătăile în masă, desenarea şi scrierea au fost reluate în casa domnului Hartman, doi dintre copiii săi devenind medii experte şi în final chiar el devenind mediu prin scriere, spre propria sa surpriză şi fără să aştepte sau să solicite acest lucru. Acum el putea susţine şi susţinea conversaţii frecvente cu presupusa lui fiică “Dolly”, dar de fapt cu demonii care o personificau şi cu alţii care l-au făcut să miroase miresme plăcute etc. Ca o constatare ulterioară, el a devenit mediu vorbitor, şi “sub control” vorbea şi acţiona fără voinţa sau intenţia sa; dar cu deplină putere de a refuza să fie mediu pentru “spiritele” pe care dorea să le refuze, din cauza grosolăniei sau neruşinării lor anterioare. Apoi i-a fost acordată “urechea interioară”, “clarauzirea”, sau capacitatea de a auzi sunete pe care alţii nu le auzeau, şi astfel să converseze cu “spiritele” fără vreun mijloc exterior, cum ar fi scrierea, baterea etc.

Despre “prietenii săi spirite” el spune: “Ei mi-au spus că cercul lor de control era constituit din “douăsprezece daruri sau virtuţi spirituale” care alcătuiau o “ceată” cu o putere foarte mare; şi sub îndrumarea lor, ziceau ei, voi deveni unul dintre cele mai mari medii cunoscute vreodată. M-am revoltat — n-aveam nici cea mai mică ambiţie după faimă de acest fel. Ei au fost cu atât mai hotărâţi”.

Aşa a fost atras d-nul Hartman, împotriva voinţei lui, tot mai mult sub “controlul” spiritelor rele care în final l-au obsedat. Următoarea experienţă a fost cu o “voce” clarauzitoare deosebită care se prezenta a fi Domnul şi care a pus stăpânire completă pe el, conducându-i fiecare acţiune. Aceasta i-a înfăţişat toate greşelile şi slăbiciunile în cele mai întunecate nuanţe şi s-a străduit să-i distrugă orice speranţă. I s-a spus să se roage, şi când a încercat să se roage i s-au dat sugestii atât de contradictorii în privinţa cuvintelor încât i-a fost imposibil. El a ajuns repede în cursa “spiritelor rele”, “posedat” şi stăpânit prin “mesmerism spiritual”, după cum îl numeşte el.

Dar în final a scăpat de robia lor; voinţa odată puternică s-a reafirmat şi a scris relatarea pentru a împiedica pe alţii să fie prinşi în mod asemănător în capcană. Dar el nu înţelege chestiunea, în ciuda remarcabilelor sale experienţe. Experienţele lui au dovedit că toate “spiritele” cu care venise în contact erau “rele”, mincinoase, profanatoare şi majoritatea vulgare şi dezgustător de obscene. Totuşi, crezând că acestea sunt spirite ale bărbaţilor şi femeilor morţi, el a presupus că întâlnise o ceată numai din cei răi, şi că existau şi alte cete de spirite bune, adevărate şi pure, ale oamenilor buni. Dacă ar fi cunoscut mărturia Domnului asupra acestui subiect, ar fi privit întreaga chestiune în altă lumină.

După ce şi-a câştigat autocontrolul voinţei, a fost încă vizitat de aceste spirite rele al căror caracter îl cunoştea acum pe deplin; şi ele au încercat în mod repetat să aducă puterea voinţei lui iarăşi sub “control”, dar el nu le-a dat nici o putere. Le-a dat însă libertatea să-i folosească mâna ca să scrie comunicări, şi ca răspuns la întrebările lui cum sau de ce au abuzat de încrederea lui, l-au minţit, au fost obscene şi au căutat să-l lege şi să-l rănească, au răspuns că prin constituţie erau completamente rele şi că erau “diavoli” — apoi contrazicând aceasta şi declarând că erau spirite ale fiinţelor umane moarte. Dar pentru a-l întări în swedonborgianism i-au spus că nu existau swedenborgieni printre ei. Şi evident că Hartman a crezut în aceste “spirite mincinoase” mărturisite, pentru că el îşi încheie cartea citând dovezi cum că Swedenborg a trecut prin experienţe de obsesie cumva asemănătoare cu ale sale. El citează din Jurnalul lui Swedenborg, 2957-2996, după cum urmează:

“Adesea când cineva vorbea cu mine, spiritele vorbeau prin mine. … Aceasta s-a întâmplat de multe ori; de exemplu azi de două ori. Nu pot să număr de câte ori, pentru că sunt aşa de multe. … Mai mult, ele au râs prin mine şi au făcut multe lucruri. … Ele introduc aceste lucruri în gândurile mele şi în timp ce sunt inconştient îmi conduc mâna să scriu astfel”.

Hartman mai spune despre Swedenborg:

“Este o chestiune de istorie că duşmanii lui Swedenborg, neînţelegând ispitele interioare sau controlul spiritelor, au spus că este nebun şi că a făcut câteva lucruri absurde şi nesăbuite în timp ce locuia în Londra. … El era sub controlul spiritelor care acţionau prin corpul său, vorbind prin el şi mişcându-i corpul ca şi cum ar fi fost al lor. … O parte din această perioadă de tranziţie a fost fără îndoială controlat de spirite rele. El spune că “tremura şi că era scuturat din cap până în picioare, şi a fost aruncat din pat cu faţa în jos”. … “Eram în ispită”, spune el, “m-au invadat gânduri pe care nu le-am putut controla … şi li s-a dat libertate deplină. … În timp ce aveam cele mai condamnabile gânduri, cele mai rele care puteau fi, Isus Cristos a fost prezentat în faţa vederii mele interioare””.

Domnul Hartman comentează: “Noi credem că acesta a fost un spirit rău care pretindea că era Cristos, după cum în cazul nostru spiritul a pretins a fi Dumnezeu”.

Ni se pare clar că Swedenborg a fost un mediu spiritist şi un mijloc avansat pentru promulgarea şi instalarea “doctrinei diavolilor” în privinţa “celor şapte ceruri şi şapte iaduri” etc., etc., până la dezgust. Totuşi d-nul Hartman îşi încheie cartea cu un elogiu adus lui Swedenborg, care, deşi recunoscut a fi uneori posedat de diavoli, credea că uneori era posedat şi controlat de spirite bune; în timp ce experienţa lui Hartman a confirmat Scripturile, că toate aceste spirite sunt “rele”, “înşelătoare”, “mincinoase”.

Mulţi sunt posedaţi de demoni acum

Într-o broşură intitulată “Natura alienării mintale; cauzele şi tratamentul ei”, de J. D. Rhymus, autorul arată că în multe cazuri alienarea mintală este numai o posesie demonică sau “obsesie”. El spune:

“În propriul meu caz ştiu că creierul nu era bolnav deloc; întreaga mea dispoziţie părea să fie intensificată de emoţii contradictorii care vuiau în pieptul meu. Eram complet învăluit şi invadat de gânduri, sau cu alte cuvinte gândul îmi venea ca ceva ce mă izbea, căutând să se exprime prin mine, fără a fi format sau generat prin acţiunea creierului meu, deşi complet conştient la timpul acela, cum sunt acum, că aveam în mine o putere care nu era voinţa mea sau puterea creierului meu, cum s-ar zice — totuşi era aşa de combinată şi manifestată prin puterile mele de acţiune, încât simţeam o mare epuizare a forţei nervoase şi o extenuare mintală când aceste stări scădeau”.

După ce îşi relatează cazul şi eliberarea lui din robia spiritelor rele, pe care el le presupunea a fi spiritele oamenilor răi morţi (se pare că şi el a fost un urmaş al lui Swedenborg), citează o scrisoare de la un medic din Filadelfia, datată 12 noiembrie 1884, după cum urmează:

“Domnişoara la care te referi în scrisoarea ta este o anumită domnişoară S ____ care a fost odată pacienta mea şi foarte intimă cu familia mea. Tatăl ei a fost căpitan de vas şi s-a pierdut pe mare, nimeni nu ştie când şi unde. Dorinţa ei de a afla ceva despre soarta lui a făcut-o să apeleze la un mediu spiritist. Ea a fost descoperită a fi un mediu foarte “sensibil” şi remarcabil. Ea n-a făcut nimic pentru a încuraja apropierea spiritelor, dar ele au venit cu toate acestea. I-au chinuit viaţa mult timp — cât de mult nu-mi amintesc. O făceau adesea să se dea jos din pat noaptea şi să facă tot felul de caraghioslâcuri groteşti. În final le-a îndepărtat repetând Rugăciunea Domnului la fiecare tentativă a lor. Al tău prieten sincer, ________”.

Acelaşi scriitor spune:

“Judecătorul Edmonds din New York îun spiritist renumit şi un mediu clarvăzător şi clarauzitor — acum decedatş, şi-a exprimat recent părerea că mulţi aşa-numiţi lunatici din ospicii sunt numai sub influenţa spiritelor. Judecătorul a spus: “Am fost folosit la tratarea a cincisprezece cazuri de alienare mintală sau mai degrabă de obsesie. Aceasta am spus-o la Academia de Ştiinţe din New York”.

Judecătorului i-au fost trimişi de către nişte preoţi catolici, după o încercare minuţioasă cu “rugăciuni şi apă sfinţită”, membri de-ai lor care erau medii, când erau rău tulburaţi, pentru a fi demagnetizaţi şi eliberaţi din strânsoarea spiritelor obsesive”.

 

Revigorarea spiritismului

Puţini sunt conştienţi în ce măsură este activ spiritismul acum; cum se revigorează treptat. Iată o relatare a vizitei Dr. Peebles din Melbourne, Australia, din acest an, 1897. El scrie pentru The Philadelphia Journal după cum urmează:

“Deşi venisem pentru odihnă, am fost imediat solicitat în serviciu activ şi am ţinut prelegeri în fiecare duminică seara, fie în sala Masonică (care are 1.300 de locuri), fie la Lyceum (700 de locuri), ambele fiind pline câteodată până la refuz. Am vorbit de asemenea în bisericile Unitariană şi Swedenborgiană, şi în biserica Australiană (presbiteriană), despre vegetarianism şi alte subiecte reformatoare.

Câteva medii spun că vor veni în Australia. Înainte de a pleca, permiteţi-mi să vă spun că presa din Melbourne spune că sunt deja 500 de medii în oraş şi în suburbii, în timp ce alţii spun că sunt 200, dar nu văd pe nici unul care să se compare cu doamna Freitag şi cu alţii. Nu pot, în mod conştient, să încurajez mediile să vină în Australia, decât dacă sunt în mod absolut medii cu probe de primă clasă. Pentru aceasta vociferează poporul — probe, probe, probe. Vechii spiritişti pleşuvi, care au avut probe în anii trecuţi, vreau să le reînnoiască, şi astfel caută probe în loc să treacă pe un plan mai înalt de armonie, frumuseţe şi adevăr spiritual, devenind propriile lor medii”.

Da; probele, bătăile, scrisul, mişcarea mesei şi chiar probele de materializare sunt numai începuturile spiritismului, şi nu scopurile dorite, căutate de spirite. Scopul căutat este posedarea, “obsesia”; şi cei care prin autocontrol puternic rezistă în mod constant controlului absolut al spiritelor sunt folosiţi ca “medii cu probe”, pentru a-i prinde pe alţii şi a-i îndemna pe alţii, ca şi în cazurile de mai sus, să treacă “pe un plan mai înalt de armonie” cu spiritele înşelătoare, amăgitoare, înrobitoare şi demonizante.

Un ziar englezesc numit Black and White dă o relatare detaliată şi ilustrată a apariţiilor recente din oraşul Tilly-sur-Seulles, Normandia, Franţa. El spune că apariţiile sunt ale Fecioarei Maria şi au continuat timp de câteva luni şi sunt pe deplin confirmate. El continuă:

“Apariţiile, care arareori sau niciodată nu seamănă una cu alta chiar şi pentru aceiaşi văzători, întotdeauna fie se ridică de la pământ, ca şi în cazul celor ale vrăjitoarei din Endor, sau apar treptat, puţin câte puţin, întâi un picior, apoi o mână, şi aşa mai departe, la mică înălţime. Totul este o prezentare foarte bizară.

Câmpul de ovăz călcat în picioare, ulmii jupuiţi de ramuri de către vânătorii de relicve, gardul viu rupt, protejat de sârmă ghimpată şi decorat cu statui, chipuri, rozarii, ghivece de flori şi lumânări votive, rămân ca să atesteze o credinţă în supranatural nu mai puţin puternică decât a fost în timpurile medievale”.

Black and White, după ce citează din Croix du Calvados (organul de presă oficial al episcopului Romano-Catolic al diocezei), că, “Deşi nu se poate îndoi de faptul apariţiilor, este înclinat tot mai mult să le atribuie intervenţiei diavoleşti”, adaugă:

“Dacă este ceva calculat, acesta este calculat ca să le facă de un interes şi mai mare în ochii lumii care, la sfârşitul secolului al 19-lea, se arată în mod special gata să se bălăcească în satanism, în ghicirea în cristal, în astrologie, teosofie, spiritism şi magie, atât neagră cât şi albă. Punctele principale în favoarea acestei decizii clericale par să fie că unul pe nume Vintras, care locuia într-o moară veche, care mai există pe malurile Seulles-ului, mai jos de vechiul sat Tilly, a profeţit aceste apariţii în jurul anului 1830. Vintras a fost condamnat ca vrăjitor şi încarcerat la Caen la cererea Papei Grigore al XVI-lea. El a pretins că a fost “inspirat” de Arhanghelul Mihail. Destul de curios, un alt “profet”, pretinzând a fi inspirat de un alt Arhanghel, adică de Gabriel — şi anume d-ra Cuedon, care a făcut senzaţie în ultimul timp la Paris şi pe care un anumit abate o declară a fi “posedată” mai degrabă decât “inspirată”, a profeţit aceleaşi apariţii la Tilly cu două săptămâni înainte ca ele să înceapă”.

Deviza lui Satan pare a fi: orice pentru a înşela şi a dezorienta omenirea şi a împiedica să le parvină adevărul acum potrivit pentru ei. Dintr-un ziar spiritist englezesc, The Light, cităm o declaraţie recentă de la o şedinţă, după cum urmează:

“La o şedinţă care a fost ţinută într-o seară la invitaţia unei mame care tocmai îşi pierduse un fiu iubit, printre alte fenomene a fost văzută o lumină deosebită. Era în forma unui frumos glob strălucitor, al cărui centru era o strălucire albastră de mare intensitate. Părea a fi la o distanţă nemăsurată, peretele camerei neoferind nici o piedică pentru cei care-l priveau, şi a rămas acolo cam o jumătate de oră, apoi s-a pierdut treptat din vedere.

Toţi cei prezenţi au fost cuprinşi de un sentiment de adâncă reverenţă şi veneraţie. Controlul îadică, spiritul care stăpânea mediulş a explicat că aceasta a fost într-adevăr Lumina lui Cristos, care, spre dovedirea credinţei care este acum foarte general susţinută de creştinii din fiecare denominaţie, se apropie treptat de Pământ; şi în împlinirea cuvintelor Sale, spuse cu două mii de ani în urmă, El vine să-Şi stabilească Împărăţia, domnia iubirii şi fraternităţii universale printre noi.

Controlul a mai spus: “Scrie astfel editorului publicaţiei The Light, spune-i că lumina vine la toţi oamenii. Ea devine mai strălucitoare zi după zi. Aceasta este Lumina care trebuie să lumineze pe toţi oamenii care vin în lume. Iubirea este întrupată în ea. Adevărul o aduce. Înţelepciunea o învaţă. Credinţa o dezvăluie. Speranţa o nutreşte. Justiţia o râvneşte. Gloria o însoţeşte. Pacea o cere. Puterea o aşteaptă. Această lumină remarcabilă este însoţită de oştiri de îngeri; de locuitori din sferele Celui Binecuvântat; de cuceritori puternici; de cei ale căror păcate, fiind ca stacojiul, acum strălucesc tare în această Lumină. Bine desăvârşit, om desăvârşit, lumină desăvârşită.”

Îngeri minunaţi au înconjurat mediul. Lumina a apărut în spatele ei; dar plăcerea ei a fost să ştie că cea mai mare slavă a strălucit atunci când a vorbit de puterea lui Cristos. Deşi n-a văzut cea mai mare slavă a Luminii, ea a văzut-o departe, departe, având o strălucire de stea”.

Întocmai cum la prima venire a lui Isus spiritele rele L-au recunoscut, spunând: “Te ştiu cine eşti”. “Ce avem noi cu Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu?”, şi după cum au mărturisit despre apostoli: “Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc calea mântuirii”, la fel astăzi, după cum am văzut, unii din ei vor mărturisi ocazional pentru adevăr, vor recomanda Studiile în Scripturi etc.; dar toţi oamenii vor fi în siguranţă dacă vor presupune că toate acestea sunt cu un scop: ca o “momeală” pentru cei care sunt interesaţi sau caută lumina în aceste moduri, pentru a-i conduce în cele din urmă într-un întuneric dens. Să ne amintim tot timpul că aceste înşelări vor deveni atât de îndrăzneţe şi se pare că vor fi susţinute de adevărul avansat, încât să “înşele, dacă ar fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi”. Matei 24:24-26.

În aceste împrejurări există doar o singură cale sigură. Nu trebuie să staţi nemişcaţi cu ochii închişi, copleşiţi de panică: aceasta va fi imposibil, foarte curând. Trebuie să-L acceptaţi pe deplin pe Isus Cristos răscumpărătorul rasei ca Mântuitorul şi Învăţătorul vostru, şi să fiţi stăpâniţi numai de spiritul Său al adevărului exprimat omului prin Cuvântul Său — Biblia. Dacă veţi face astfel veţi fi păziţi prin puterea lui Dumnezeu de toate capcanele celui rău; căci Evanghelia “este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (şi se supune).

Putem judeca la ce mare pericol se expun oamenii din creştinătate când ne amintim că aproape toţi se ostenesc sub înşelarea lui Satan, prima dată enunţată către mama Eva în Eden — spre înşelarea şi căderea ei. El a spus atunci: “Hotărât că nu veţi muri”. De atunci încoace el şi-a menţinut poziţia şi majoritatea din poporul lui Dumnezeu crede afirmaţia lui Satan şi nu crede Cuvântul Domnului — susţinând că de fapt nimeni nu moare, ci atunci când aparent are loc moartea, persoana este astfel făcută “mai vie ca oricând”. Crezând că nimeni nu este de fapt mort, nu ne putem mira că creştinătatea respinge total doctrina Bibliei, că singura speranţă pentru o viaţă viitoare stă în promisiunea lui Dumnezeu a unei “învieri a MOR|ILOR”, şi o face absurdă pretinzând că este numai o înviere a corpului care a murit — despre care apostolul declară că nu va fi înviat niciodată — ci că este înlocuit cu un corp nou atunci când sufletul, fiinţa este înviată. 1 Corinteni 15:12-18 şi 36-38.

Ca dovadă a pericolelor din această direcţie observăm faptul că într-un număr foarte recent al publicaţiei “Ram’s Horn”, un ziar ortodox radical din Chicago, a fost publicată pe copertă, la exterior, o gravură colorată reprezentând o mamă creştină cu mâinile împreunate, rugându-se lângă un mic mormânt decorat cu flori, în timp ce chiar înaintea ei era arătat conturul ca o umbră al copilului ei apropiindu-se de ea. Editorul lui Ram’s Horn şi cititorii lui, la fel ca toţi ceilalţi creştini nominali care neglijează învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu asupra acestui subiect, sunt chiar pregătiţi pentru ca înşelările lui Satan să-i prindă în cursă.

Observaţi de asemenea următoarele, extrase din numărul din 2 ianuarie 1897 al publicaţiei The Philosofical Journal (spiritist). Sub titlul “Gândire Progresistă”, redactorul citează din discursul Rev. T. DeWitt Talmage din 6 decembrie 1896, după cum urmează:

“Chiar şi Talmage a progresat de la vechea credinţă şi acum crede în întoarcerea spiritului în această lume a noastră după moarte. În 6 decembrie el a ţinut o predică la Washington despre “Lumea Cerească”, arătând slujirea “celor plecaţi” în acea stare de existenţă. Ca răspuns la întrebarea: “Ce fac cei plecaţi acum?” el a spus: “La întrebarea aceasta este mai uşor de răspuns decât aţi putea presupune”, şi adaugă:

“Mâna lor şi-a uitat îndemânarea, dar spiritul are aptitudini tot atât de superioare celor cinci degete, după cum supranaturalul este superior umanului. Motivul pentru care Dumnezeu le-a luat ochiul şi mâna şi creierul a fost pentru a le da ceva mai flexibil, mai uşor de mânuit, mai îndemânatic, mai spornic”.

Dr. Talmage spune că spiritele, eliberate din corpul material, sunt “mai flexibile, mai îndemânatice”, şi “sunt tot la vechile lor ocupaţii”, dar cu aptitudini foarte mult îmbunătăţite. El argumentează acestea astfel:

“Vă puteţi imagina că acea afluenţă de aptitudini a dispărut şi s-a sfârşit la moarte? Cum să fie aşa, când ei se pot aştepta la mai mult şi când au o apreciere mai profundă a frumosului, şi stau chiar în mijlocul războaielor unde se ţes apusurile, curcubeele şi dimineţile de primăvară.

Sunteţi atât de mărginiţi încât să presupuneţi că deorece pictorul îşi lasă şevaletul, iar sculptorul dalta şi gravorul cuţitul, de aceea acel gust pe care şi l-au extins sau l-au intensificat timp de patruzeci sau cincizeci de ani este şters complet?

Aceşti artişti, sau prieteni ai artei, au lucrat pe Pământ cu material brut, cu un creier imperfect şi cu o mână slabă. Acum ei şi-au dus arta în libertăţi mai mari şi în perimetre mai largi.

Ei sunt încă la vechile lor ocupaţii, dar fără oboseală, fără limitări, fără piedicile atelierului terestru”.

Ca răspuns la întrebarea cu ce se ocupă medicii de când au trecut “dincolo”, el spune că “sunt ocupaţi în vechea lor profesie”, şi adaugă:

“Nu există nici o boală în cer, dar multă boală pe Pământ, multe răni în diferitele părţi ale domeniului lui Dumnezeu care să fie vindecate şi îngrijite. Acele suflete glorioase coboară, nu în cabrioleta înceată a doctorului, ci cu viteza fulgerului.

Nu puteţi înţelege de ce acel pacient s-a făcut bine după ce toţi doctorii pricepuţi au spus că trebuie să moară. Poate că l-a atins Abercrombie. Nu m-aş mira dacă s-ar fi întors să-i vadă pe unii din vechii săi pacienţi. Cei care s-au bucurat să vindece bolile şi vaiurile de pe Pământ, plecaţi la cer au revenit ca remedii bune”.

Apoi el propune altă întrebare: Ce fac acum toţi cei plecaţi — care în viaţa pământească au fost “ocupaţi şi şi-au găsit bucuria principală în a face bine”. El răspunde: Ei “îşi continuă munca”.

“John Howard vizitează închisori; femeile moarte din nordul şi sudul câmpurilor de luptă caută încă peste tot răniţi; George Peabody încă îi veghează pe cei săraci; Thomas Clarkson încă are grijă de cei înrobiţi — toţi cei care au făcut bine pe Pământ sunt mai ocupaţi de când au murit decât înainte. Piatra funerară nu este sfârşitul, ci punctul de plecare”.

După aceea el conchide cu acest limbaj foarte categoric:

“Am ţinut această predică pentru a vă arăta că prietenii voştri morţi sunt mai vii ca oricând; pentru a vă face să tânjiţi după cer; pentru a vă da o vedere lărgită a gloriilor care vor fi descoperite”.

Fără nici cea mai mică îndoială deci, Dr. DeWitt Talmage este spiritist. El nu pretinde acest nume, dar învaţă marile doctrine ale filosofiei noastre şi admite fenomenele logice ale întoarcerii spiritului ca să-i viziteze pe muritori — medicii spirite să-i atingă şi să-i vindece pe cei care au fost abandonaţi morţii de către medicii muritori — să-i viziteze pe cei din închisori pentru a le alina suferinţa — să-i vegheze pe cei săraci — să aibă grijă de cei înrobiţi — şi în această lucrare să fie “mai activi de la moarte încoace decât înainte!”

Dacă “cei plecaţi sunt mai vii decât au fost vreodată” — după cum afirmă Dr. Talmage în remarcile sale de încheiere — atunci este evident că el n-a greşit când a spus că “piatra funerară nu este finalul, ci punctul de plecare” — “uşa” spre viaţa pe un plan mai înalt, intrarea în starea activităţii fără sfârşit, a marilor posibilităţi şi a înaintării veşnice.

Dacă Dr. Talmage s-a gândit mai mult la aceste mari adevăruri decât la poziţia sa clericală, atunci ar trebui să se declare în mod deschis ca spiritist.

În toate bisericile se infiltrează repede filosofia spiritistă, şi curând ele trebuie, fie să adauge la crezul lor fundamental aceste mari şi însufleţitoare adevăruri, fie să se afunde în uitare în secolul al 20-lea, când ciclul evoluţiei va fi complet încheiat”.

Cine poate contesta logica redactorului spiritist când susţine că Dr. Talmage este un spiritist care se abţine de la recunoaşterea completă a identităţii sale? Cine se poate îndoi că sutele de mii de oameni care au citit acel discurs în numeroasele ziare care publică în mod regulat discursurile Dr. Talmage, au acceptat fiecare punct al sugestiei lui otrăvitoare, nescripturale, ca evanghelie; fiindcă este în deplin acord cu ceea ce au fost învăţaţi de la alte amvoane şi în special la serviciile funerare? Vai! Milioanele de creştini sunt gata, copţi pentru lucrarea rea a acestor spirite înşelătoare.

Observaţi următorul anunţ despre prestaţiile şi probele spiritiste date recent în Muskegon, Michigan: este prezentat cu litere de tipar şi ilustrat cu gravuri reprezentând forme neclare etc. — şi ne-a fost trimis prin providenţa Domnului chiar la timp pentru a-l menţiona aici. Sună astfel:

“Sala Operei, sub auspiciile Societăţii Filosofico-Religioase din Boston, Massachusetts, duminică seara, 11 aprilie 1897.

Materializări ale spiritelor, minunate viziuni supranaturale, bătăi spiritiste, scriere pe tăbliţe, mese şi scaune plutitoare, remarcabile dovezi ale minţii umane, o fiinţă umană izolată de obiectele înconjurătoare plutind în aer. Iată minunile de astăzi! Reflectaţi asupra marii întrebări a acestui ceas: Există o lume a spiritelor? Şi care este destinul omului? Vreţi să vă convingeţi că există o viaţă de apoi? Credeţi în nemurire? Credeţi într-o lume a sufletului? Sau credeţi că moartea sfârşeşte totul?

Dr. Loyd Cooke, asociat neîntrecut al mediilor spiritiste, asistat de mai multe medii renumite, va realiza la scenă deschisă unele dintre cele mai uimitoare materializări văzute vreodată în această ţară.

Unele dintre probele care au loc de obicei în prezenţa acestor medii sunt următoarele: O masă se ridică la 4-5 picioare de la podea şi pluteşte în aer. Mâini şi feţe de spirite sunt văzute clar şi sunt recunoscute de prietenii lor. O putere nevăzută cântă la chitară şi o trece împrejurul camerei. Mâini care se văd aduc flori şi le dau spectatorilor. Sună clopoţei, se cântă la harpe, şi alte probe de natură uimitoare au loc în prezenţa acestor medii minunate, dacă sunt respectate cu stricteţe condiţiile.

O noapte de manifestări uimitoare! Se trage vălul aşa încât toţi să poată privi în lumea spiritelor şi să vadă multe lucruri stranii şi senzaţionale.

Clerul, presa, eruditele sinoade şi concilii, filosofi şi oameni de ştiinţă înţelepţi, de fapt întreaga lume a calificat aceste idealisme filosofice a fi un lucru uluitor. Sunteţi puşi faţă în faţă cu spiritele. Un pian mare cântă fără să fie atins de vreun suflet viu. Şi multe forme spirituale pe scenă — uneori opt sau zece deodată — sunt o dovadă clară a autenticităţii acestor medii. Ele s-au perfecţionat timp de trei ani pentru scopul special de a demonstra faptele puterii spiritelor în plină lumină de gaz!

Puterile invizibile produc în mod constant manifestări noi şi uimitoare pentru a converti pe cei sceptici şi pentru a întări pe cei care cred. Vino şi convinge-te. Nu te lua după vorbele nimănui. Cercetează şi convinge-te cu ochii tăi. Lasă-te condus de propria ta raţiune. Nu crede nimic din ce auzi! Fiecare bărbat şi fiecare femeie are dreptul să vadă şi să gândească.

Mulţi întreabă: “Există vreun adevăr în spiritism?” Dacă veţi participa la această şedinţă cu aceste medii noi, nu vă veţi mai îndoi niciodată că spiritele revizitează Pământul şi pot fi văzute şi recunoscute de prietenii lor. Ele vor sta lângă voi şi vor da mâna cu oricine le va cere. Nu uitaţi, această şedinţă nu este ca celelalte la care aţi fost. Formele văzute aici nu se tem de voi, ci vor veni atât de aproape de voi încât nu vă veţi putea îndoi de identitatea lor şi vă vor convinge că nu sunt carne de pe acest Pământ. Nimeni care a participat vreodată la aceste şedinţe nu se poate îndoi de autenticitatea acestor medii. Nu uitaţi, acestea sunt medii dezvoltate de curând, tocmai sosite în acest loc, şi sunt recunoscute de către toţi cei care le-au văzut, că au cel mai puternic cerc care a fost adus vreodată în această ţară. Nu la întuneric, ci în plină lumină. Veţi simţi atingerea lor. Veţi vedea formele lor imateriale. În lumină clară, deplină! Vor fi folosite toate mijloacele posibile pentru a lămuri pe spectatori dacă aceste aşa-zise minuni sunt puse în scenă cu ajutorul spiritelor sau sunt rezultatul mijloacelor naturale.

Vor fi alese de către spectatori comitete pentru a ajuta şi pentru a raporta opiniile lor în ceea ce priveşte scopul şi provenienţa multor lucruri foarte ciudate care vor fi arătate în timpul serii. Aceasta se va face pentru ca fiecare persoană care va participa să poată afla adevărul cu privire la aceste probe, dacă ele sunt autentice sau sunt rezultatul unor trucaje experte. Uşile se deschid la ora 7:15. Programul începe la ora 8. Se va percepe o taxă mică de intrare”.

 

Spiritele organizează acum biserici

Constatând că bisericismul este popular şi că oamenii pe care ei încearcă să-i prindă în cursă cer o anumită doză de formalism, spiritiştii organizează “biserici” pentru “închinarea” şi “lauda Atotbunului” — numele pe care ei îl folosesc în loc de Dumnezeu. Dar deoarece spiritiştii avansaţi nu cred într-un Dumnezeu personal, acest nume reprezintă pentru ei doar toate spiritele bune, printre care îi numără pe Thomas Paine, Shakespeare, Iuda şi Nero, precum şi pe Cristos, Confucius şi Buda. În aceste “biserici” — “Spiritiste ”, “Teosofice ” şi “Creştin Ştiinţifice”, toate de acelaşi cult şi toate îndrumate (mulţi dintre adepţii lor fără să ştie) de acelaşi spirit conducător — Satan — predicatorii şi evangheliştii sunt în general femei, în contrast marcant (oricare ar fi explicaţia) cu acea cale urmată de Capul singurei şi adevăratei Biserici, Domnul nostru Isus — care a numit doisprezece apostoli şi şaptezeci de evanghelişti, toţi fiind bărbaţi.

Ziarele au dat o relatare a serviciului de botez spiritist de la “Prima Biserică a Spiritiştilor”, Pittsburg, duminică 13 decembrie 1896, de d-na Ida Whitlock din Boston, după cum urmează:

“Când părinţii şi naşii copiilor erau adunaţi, diaconii bisericii au adus o frânghie lungă împodobită cu flori, cu care i-au legat pe participanţii la ceremonie. D-na Whitlock i-a dat fiecărui copilaş un mic bucheţel de garoafe, luându-l dintr-un vas de argint. După ce a terminat această ceremonie, d-na Whitlock a luat alt vas de argint, şi, înaintând spre fiecare copil, a înmuiat în vas un trandafir şi a stropit feţele celor care urmau să fie botezaţi, spunând în acelaşi timp: “Eu, Ida Whitlock, printr-o putere încredinţată mie, te botez pe tine, Anna Marie Klotz, în numele Atotbunului”. Alderman Klotz, din Allegheny, este tatăl acestui copil”.

Puterea încredinţată doamnei Whitlock cu siguranţă nu era de la Tatăl, nici de la Fiul, nici de la Spiritul sfânt; şi suntem încredinţaţi că era de la cel care susţine toate probele, scamatoriile, minciunile şi obsesiile: “Potrivnicul vostru, Diavolul”. 1 Petru 5:8.

“În cămăruţe interioare”

Fratele Thori din St. Paul, Minn., ne-a trimis cartea de vizită a unui anume Dr. Snyder din acel oraş, care se prezintă a fi un spiritist creştin şi care pretinde că el şi alţii ţin şedinţe regulate în care Domnul ca fiinţă spirituală se arată ochilor lor muritori. El spune că aceste manifestări au fost văzute de aproximativ patruzeci de persoane. Trei dintre ei au primit “comuniunea” direct din mâna Domnului. Cartea de vizită primită conţine şaisprezece texte din Biblie, printre care sunt următoarele:

“Dumnezeu este duh”.

“Eu sunt Lumina lumii”.

“Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.” Ioan 14:21.

În partea de sus a cărţii de vizită sunt scrise cu litere mari de tipar aceste cuvinte:

“L-A|I VĂZUT PE DOMNUL? DACĂ NU, DE CE?”

Fratele Thori remarcă faptul că doctorul pare a fi foarte pios şi declară credinţă în răscumpărare şi în restabilire. Această întâmplare i-a amintit imediat fratelui Thori de afirmaţia din Studii în Scripturi, Volumul 2, pagina 158, care sună după cum urmează:

“Printre alte asemenea lucruri unii dintre ei învaţă că Cristos este prezent, şi nu ne îndoim că nu va trece mult şi vor ţine şedinţe la care vor pretinde că-L arată “în cămăruţe interioare”” (Mat. 24:26). Fratele T. a atras atenţia doctorului asupra acestei Scripturi şi asupra acestei aplicări a ei; dar el era atât de vrăjit de spiritele înşelătoare încât n-a putut face nici o aplicare a ei la propriile sale experienţe. A declarat că aceasta se referea la unii escroci ridicoli cum ar fi Schweinfurth.

Aici vedem mai mult din tactica lui Satan: el pune pe un escroc împotriva altuia. Câţiva oameni slabi la minte sunt amăgiţi ca să gândească şi să pretindă că ei sunt “unii dintre cei mari” ­— Cristoşi etc. — şi prin puteri hipnotice amăgindu-i pe unii la “cerurile” lor, dezgustă astfel pe oamenii mai raţionali, care, crezând că aceste înşelări împlinesc sfera avertizării Domnului nostru, nu sunt în gardă împotriva înşelărilor mult mai subtile ale spiritismului, care atrag tot mai mult pe zi ce trece.

Apoi iarăşi, credincios caracterului lui de înşelător ce este, Satan începe toate aceste prestaţii cu cei pe dinafară evlavioşi. El pune momeală în cârligul său când pescuieşte oameni. Se va constata că acei creştini care se conduc după propria lor voinţă, indiferent de moralitatea sau de credinţa lor, vor fi expuşi curselor marelui vrăjmaş. Supunerea totală a voinţei lor voinţei lui Dumnezeu, aşa cum este exprimată în Cuvântul Său, este absolut necesară pentru a învinge lumea, trupul şi diavolul.

 

“Nu suntem în neştiinţă de planurile lui”

Fără îndoială că unii vor fi surprinşi când vom afirma că după înţelegerea noastră “Ştiinţa Creştină”, “Teosofia”, “Mesmerismul”, “Clarviziunea” şi “Hipnotismul”, precum şi “Swedenborgianismul” sunt toate înrudite cu spiritismul şi sunt intenţionate de “spiritele înşelătoare” să subjuge şi să “aibă trecere” la diferite clase din omenire care se trezesc acum din amorţeala minţii, şi să le orbească ochii faţă de adevărul cu privire la Domnul şi la Cuvântul Său. 2 Corinteni 4:4.

Ştiinţa Creştină” prin numele ei atractiv dar înşelător, nu mai puţin prin afirmaţiile ei mincinoase că nu există durere, nici boală, nici moarte, nici păcat, nici diavol, nici Mântuitor — şi nici nu este nevoie de unul — prin însăşi absurditatea pretenţiilor ei atrage pe cei curioşi; şi prin nevinovăţia ei aparentă şi prin “fapte bune” îi prinde în cursă pe cei care nu sunt în gardă şi care nu sunt instruiţi, care nu cunosc “adâncimile Satanei” (Apoc. 2:24). Procedurile lor pentru tratarea bolilor “imaginare” par inofensive, dar sunt oare tratamentele lor mai puţin de la demoni şi mai mult de la Dumnezeu decât cele ale spiritiştilor? În timp ce o credinţă curată în primele principii ale doctrinei lui Cristos nu trebuie înlocuită cu bunele moravuri, acestea din urmă trebuie totuşi considerate ca însoţitori ai fiecărei manifestări a favorii şi puterii divine. De aceea, toţi cei care tăgăduiesc pe Domnul nostru Isus ca Răscumpărătorul omenirii, “care Şi-a dat viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi”, nu sunt ai lui Dumnezeu, iar “lucrările lor uimitoare”, fie că sunt bune sau rele, nu trebuie puse pe seama puterii divine.

Unii ar putea întreba dacă Satan şi asociaţii lui pot fi acuzaţi pe de o parte de cauzarea bolii şi a morţii (Evrei 2:14), iar pe de altă parte de vindecarea bolnavilor şi scoaterea demonilor. N-ar părea aceasta să fie împotriva propriei sale împărăţii, ceea ce nici o fiinţă inteligentă nu poate presupune. “Dacă Satan scoate afară pe Satan, este dezbinat împotriva lui însuşi; deci, cum va dăinui împărăţia lui?” Matei 12:25, 26; Marcu 3:24-26.

Foarte adevărat; şi aceasta arată la ce strâmtoare este adus “stăpânitorul lumii acesteia” prin marea creştere a inteligenţei care a strălucit peste lume în ultimul secol. Demonii trebuie să se prefacă a fi “îngeri de lumină”, învăţători ai adevărurilor avansate şi medici buni, atât ai sufletului cât şi ai trupului, pentru a prinde din nou în capcană pe cei care caută pe Dumnezeu bâjbâind, poate Îl vor găsi (Fapte 17:27). Cuvintele inspiraţiei ne dau de înţeles că lupta lui Satan pentru a păstra controlul asupra omenirii va fi în mod deosebit disperată la sfârşit — înainte de a fi “legat” pentru o mie de ani ca să nu mai poată înşela neamurile. Apoc. 20:1, 2.

Aici va fi una din “puterile mincinoase” menţionate de apostolul Pavel, cărora poporul Domnului pentru a le face faţă va avea nevoie de “toată armătura a lui Dumnezeu, ca să se poată împotrivi în ziua cea rea” (2 Tes. 2:9-12; Efes. 6:11-13). Noi suntem acum în perioada în care apostolul ne previne să fim în mod special în gardă împotriva “duhurilor înşelătoare şi a unor învăţături ale demonilor” (1 Tim. 4:1). Aici apostolul Petru ne spune, să “aveţi grijă să nu vă lăsaţi târâţi îînşelaţiş de rătăcirea acestor nelegiuiţi şi să nu vă pierdeţi tăria” (2 Pet. 3:17). Prin urmare, Domnul ne spune să veghem şi să ne rugăm ca să scăpăm de amăgirile care vor fi atât de puternice încât “să înşele, dacă ar fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi” (Mat. 24:24). În vederea acestor preveniri, nu ne aşteptăm noi oare la “puteri mincinoase”, la minciuni din partea spiritelor rele? Ba mai mult; ne aşteptăm la mult mai multe în următorii câţiva ani decât au visat chiar şi spiritiştii până acum.

Puterile satanice, malefice

Dar dacă Satan şi credincioşii lui au cunoştinţă de mijloacele tămăduitoare şi de pricepere în aplicarea lor, să nu uităm că el are şi o mare putere malefică. Acest lucru a fost deja demonstrat. Să luăm cazul lui Iane şi al lui Iambre, al celebrelor medii şi magicieni din Egipt, care în prezenţa lui faraon au reprodus multe din minunile făcute de puterea divină prin Moise şi Aaron. Ei au putut să-şi transforme toiegele în şerpi; de asemenea au transformat apa în sânge; au făcut şi broaşte, deşi n-au putut reproduce plăgile păduchilor etc. Exodul 7:11, 22; 8:7.

Avem toate motivele să credem că spiritele decăzute au învăţat considerabil în cei patru mii de ani trecuţi, şi ele au astăzi o sferă a puterii mult mai mare. Suntem înclinaţi să credem că plăgile lăcustelor şi mulţimea dăunătorilor agriculturii, şi sporii şi microbii care îmbolnăvesc şi afectează viaţa omului şi a animalelor în timpurile recente, pot fi manifestări ale aceleiaşi puteri a răului. În mod asemănător, Satan este “domnul puterii văzduhului” şi este destul de răuvoitor aşa încât să-şi exercite puterile în măsura permisiunii divine. Aceasta poate justifica în parte marile inundaţii, cicloane şi tornade din anii recenţi.

Dar desigur, ar întreba unii, astfel de forţe ale naturii nu sunt lăsate în seama demonilor, nu?

Nu în întregime — desigur că nu; altfel ne-am putea îndoi că lumea ar mai putea fi locuită. Să luăm cazul lui Iov: de îndată ce restricţiile divine asupra lui Satan au fost retrase, el i-a mişcat pe sabeeni să fure vitele lui Iov şi să-i ucidă servitorii; a făcut să vină foc din cer, care a ucis şi a ars turmele de oi ale lui Iov; i-a trimis pe caldeeni să fure cămilele lui Iov şi în final a produs un ciclon care a lovit casa în care copiii lui Iov petreceau împreună, a distrus casa şi i-a ucis pe cei care o locuiau, şi de îndată ce i s-a permis, a atacat persoana lui Iov cu boală. Iov 1:9-2:7.

Nu există nici o îndoială că Satan şi legiunile lui sunt la fel de capabile şi dispuse ca în trecut să facă tot răul pe care înţelepciunea divină ar vedea potrivit să-l permită. De aceea rămâne numai să observăm că Dumnezeu a prezis că le va permite să aibă putere mare la sfârşitul acestui veac, şi a arătat motivul pentru care face aceasta. El ne spune că este pe punctul de “a-Şi vărsa mânia, va sufla focul furiei Sale” peste omenire, ca pedeapsă pentru păcat şi ca o corecţie în dreptate; pentru a umili omenirea şi a o pregăti pentru binecuvântările Împărăţiei Milenare. Toţi suntem familiari cu pedepsele prezise în cartea Apocalipsei care sunt pe punctul de a fi vărsate peste lume la sfârşitul şi în timpul judecăţii acestui veac. Plăgile care au venit peste Egipt au fost ilustraţii ale acestora — chiar dacă plăgile care vin sunt descrise în simboluri. Dar să ne amintim întotdeauna de grija lui Dumnezeu pentru poporul Său, de a-l păzi de orice calamitate care n-ar produce sub supravegherea divină unele lecţii sau experienţe valoroase; şi să ne amintim că El poate şi vrea să ţină sub control mânia oamenilor şi a demonilor şi să restrângă restul care ar împiedica marile Sale scopuri.

Următoarele cuvinte ale Rev. A. B. Simpson sunt chiar la subiect:

“Se spune de asemenea că practicile spiritismului şi ale magnetismului animal, ale clarviziunii etc. sunt urmate de vindecarea bolilor. Nu vom nega că în timp ce unele din manifestările spiritismului sunt escrocherii, există unele care fără îndoială sunt supranaturale şi sunt produse de forţe pentru care ştiinţa fizicii nu are nici o explicaţie. N-are nici un rost a se încerca înfruntarea acestui monstru înspăimântător al spiritismului, în care, după cum spune Joseph Cook, se află, poate, marele DACĂ al viitorului imediat al Angliei şi al Americii, cu o negare grăbită şi superficială a faptelor, sau cu o explicare a lor ca trucuri ale prestidigitaţiei. Ele sunt adesea fără îndoială reale şi supranaturale. Ele sunt “duhuri de demoni care fac semne”, adunând pe oameni pentru Armaghedon. Ele sunt forţele reînsufleţite ale magicienilor egipteni, ale oracolelor greceşti, ale haruspiciilor romani, ale vracilor indieni. Ele nu sunt divine, nu sunt atotputernice, dar sunt mai mult decât omeneşti. Domnul nostru ne-a avertizat în mod expres în privinţa lor, şi ne-a spus să le încercăm, nu după puterea lor, ci după roadele lor, după sfinţenia lor, după umilinţă şi după omagierea numelui lui Isus şi a Cuvântul lui Dumnezeu; şi însăşi existenţa lor face, cu atât mai imperativ, ca noi să fim în stare să prezentăm împotriva lor forţele vii ale unui creştinism sfânt — asemenea toiagului lui Moise care le-a înghiţit pe ale vrăjitorilor şi la sfârşit a redus la tăcere puterea lor limitată”.

În concluzie, să asculte Israelul spiritual Cuvântul DOMNULUI către Israelului trupesc:

“După ce vei intra în ţara pe care DOMNUL Dumnezeul tău ţi-o dă, să nu te înveţi să faci după UR<CIUNILE NEAMURILOR ACELORA. Să nu se găsească printre voi nimeni care … FOLOSEŞTE GHICIREA, nici un prezicător al viitorului, sau care face farmece, sau cititor în stele, sau descântător, nimeni care să întrebe pe cei care cheamă duhurile sau spiritist, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea DOMNULUI; şi din cauza acestor urâciuni, DOMNUL Dumnezeul tău îi va izgoni dinaintea ta”. Deuteronomul 18:9-12.

“Dacă vi se zice însă: “Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc şi care mormăie”, răspundeţi: “Nu va ÎNTREBA OARE un popor PE DUMNEZEUL SĂU? Va întreba el pe cei MOR|I pentru cei VII? La lege şi la mărturie!” Căci, dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.” Isaia 8:19-20.

 

Rapoarte recente asupra spiritismului

Cele ce urmează au fost publicate în Turn pe părţi, în câteva numere din iunie şi iulie 1897. De atunci, mulţi care le-au citit au trimis rapoarte de confirmare. Printre cele suficient de interesante pentru publicare sunt cele pe care le dăm în continuare.

În Allegheny Record din 9 septembrie 1897 este raportată o adunare religioasă în aer liber a spiritiştilor şi teosofilor, de către o doamnă din Allegheny care spune:

“Mărturisesc sincer că n-am petrecut două săptămâni mai fericite decât cele petrecute în aşa­-zisa “pepinieră a spiritismului, de la Cassadaga Camp, Lily Dale, N. Y.”

Dacă noi ca creştini ne-am putea deschide inimile faţă de adevărul prezentat acolo în această sesiune a unor astfel de intelecte uriaşe cum sunt Lyman C. Howe din Fredonia, judecătorul Richmond din Meadville, Dr. Hicks din New York, d-na Carrie E. Twing din Westfield, N. Y.; d-na Sheets din Michigan, Annie Besant şi alţii — dacă, repet, învăţăturile tuturor acestor reprezentanţi ai credinţei ar putea fi primite în inimi sincere, fără prejudecăţi, atunci ar fi aşa o expansiune sufletească, încât ar trece de limitele înguste ale inteligenţei ortodoxe medii, iar spiritismul, în loc să fie evitat ca ceva anormal sau sinistru, nevrednic de gândirea şi atenţia unei minţi inteligente, ar primi cel puţin avantajul unei încercări corecte.

Mă întreb câţi din cei care sunt legaţi de prejudecăţile ortodoxe ştiu că această credinţă este fondată pe principii fixe asemenea timpului însuşi, şi că cercetătorii sinceri vor găsi că aceşti ucenici ai spiritismului depăşesc sfera de cunoştinţe a criticilor lor creştini (?) în chestiuni care aparţin de dezvăluirea vieţii pe un plan mai înalt?”

Despre învăţătorii teosofi actuali ea spune:

“Printre instructorii cei mai renumiţi erau domnul şi doamna de’Ovies, Julian Segunda de’Ovies, delegat pentru America al Ordinului Bhagavat-Gita, cunoscut mai bine ca “Ordinul celor Optzeci”, cel mai vechi ordin al adepţilor ocultelor din lume, care este maestrul suprem al ordinului Cairo, Egipt. El învaţă psihologia practică, puritatea, cumpătarea în toate lucrurile, iubirea pentru omenire şi sinceritatea; să ne cunoaştem pe noi înşine, ca să putem atinge starea perfectă de bărbaţi şi femei, şi să ne apropiem tot mai mult de lumina cosmică, din care noi suntem doar scântei; să dezvoltăm divinitatea în noi, pentru a putea vindeca pe bolnavi şi a mângâia pe suferinzi, exact cum a făcut marele mediu, Isus din Nazaret.

Prin meditaţie şi concentrare pentru a avea viziuni şi a primi impresii, omul poate fi inspirat divin şi îndrumat de înţelepciune în toate lucrurile. Spaniolul Mahatma de’Ovies învaţă meditaţia, concentrarea, psihometria, magnetismul şi arta vindecării, citirea caracterului, hipnotismul, clarviziunea, ştiinţa respiraţiei, ştiinţa mâncatului şi orice altă ramură a psihologiei oculte. După fiecare curs de lecţii se formează cercuri pentru dezvoltarea acestor puteri. Această ştiinţă împrăştie eroarea orbirii, aşa încât omul să poată vedea fără ochi — domnul de’Ovies poate dovedi aceasta oricând şi în orice condiţii. Mahatma pretinde că puterile sale sunt universale, că fiecare bărbat şi fiecare femeie, în afară de debilii mintal sau degeneraţi, posedă aceste daruri oculte. Bhagavat Gita are în prezent peste 2.000 de membri în Statele Unite. Domnul de’Ovies a fondat câteva societăţi de cercetare în America, ultima la Buffalo, N. Y.”

Aşa sunt “pruncii în Hristos” ademeniţi la rău de către cei care “cunosc “adâncimile Satanei”” şi uneltirile lui ca să-i prindă în capcană.

 

Creşterea spiritismului

O corespondenţă de presă în privinţa altei reuniuni religioase spiritiste, publicată în Toledo Blade, spune după cum urmează:

“Anderson, Ind., 2 august. Statistici primite recent la tabăra de stat a spiritiştilor din Chesterfield arată creşterea spiritismului în Statele Unite în ultimii patru ani. Această creştere a fost foarte rapidă, şi acum spiritismul este reprezentat de 52 de asociaţii de stat cu un număr de membri activi de 235.000 şi 400 de medii recunoscute. Statele în care există asociaţii sunt: Ohio, Indiana, Michigan, Massachusetts, Connecticut, Wisconsin, Minnesota, Colorado, Maine, Oregon, California, Florida, Louisiana, Vermont, New York şi New Hampshire. Spiritiştii pretind a fi 2.000.000 de credincioşi”.

 

Înşelarea unui tată

Un cititor al Turnului, după ce a citit articolele despre spiritism, scrie după cum urmează:

“După moartea mamei mele, tatăl meu s-a căsătorit cu o femeie care era mediu spiritist, şi de atunci a încercat să mă convingă în legătură cu spiritismul. Mi-a dat în mod repetat relatări de la şedinţele de materializare la care a participat el, atât în casa lui cât şi în alte locuri. El a spus că a văzut până la cincisprezece spirite prezentându-se deodată, atât adulţi cât şi copii, în timp ce mediul stătea în cabinetul ei în prezenţa audienţei. A spus că uneori vedea un nor ceţos care apărea lângă tavan şi care cobora treptat spre podea, prinzând formă în timp ce cobora, până când stătea pe podea o fiinţă umană solidă, palpabilă, şi îţi strângea mâna. Mâna era la fel de palpabilă la strângere ca şi a mea. El spune că fiicele sale moarte (surorile mele) şi alţi prieteni care sunt morţi i s-au arătat lui astfel, îmbrăcaţi în alb curat. Uneori ele materializau o eşarfă de dantelă sclipitoare şi o ţineau sus şi o scuturau în faţa lui; acestea stăteau alături de el sau pe genunchii lui şi îşi puneau braţele în jurul gâtului lui şi discutau cu el despre casa lor cerească, despre frumuseţile ei, despre florile ei frumoase etc., şi despre viitorul lui şi despre grija lor pentru el. În final ele spuneau: “Ei bine, trebuie să plecăm” — şi mâna pe care el o ţinea strâns într-a sa începea să se piardă, corpul se rarefia până când obiectele din cameră puteau fi discernute prin corpul aproape transparent; apoi dispăreau, uneori coborând prin podea. Tatăl lui (bunicul meu) care a fost medic la viaţa sa, spune el, a scris prin medii reţete de medicamente pentru el etc.

Tatăl meu ne-a spus lucruri pe care i le-a spus soţia sa mediu — chestiuni despre familia noastră — care într-adevăr ne-au surprins, deoarece ştiam că n-avea de unde să le ştie decât prin mijloace supranaturale, dar am văzut de-a lungul anilor de observare a spiritismului destul din urâciunile lui pentru a ne convinge de originea lui satanică, şi ca atare eu n-am avut niciodată mare credinţă în el şi în final am învăţat să-l detest. Şi de când am văzut lumina adevărului actual, aşa cum o vedem acum, ne dăm seama mai bine decât oricând de răutatea şi de natura lui demonică. Am văzut de mai multe ori medii “sub control” şi am observat ce deplin sunt făcute acestea victime ale demonilor care le posedă în astfel de momente — nefiind conştiente de starea lor sau cel puţin în stare să-şi controleze cuvintele şi acţiunile. Expresia lor facială în acele momente este foarte stranie”.

Un cleric episcopal scrie:

Turnul vorbeşte în câteva numere trecute despre spiritism şi menţionează mediile clarauzitoare. Trăiesc singur ca misionar în Burma de câţiva ani; şi de când soţia şi băieţelul meu au adormit, în 1889 şi 1890, am fost singur şi m-am ocupat într-un fel de cercetarea magnetismului animal în legătură cu transmiterea gândului la distanţă şi, îmi pare rău să adaug, de “transferarea senzaţiilor”. După ce am practicat aceasta (detestând spiritismul, deşi nu ştiu de ce şi fără să fac legătura între acestea două) am auzit deodată într-o după-amiază voci în jurul meu, care au continuat de atunci mai mult sau mai puţin; şi acum vă scriu să-L imploraţi pe Iehova să aibă milă de trupul meu şi să-l facă “sanctuarul lui Dumnezeu prin spirit”, înlăturând orice spirit necurat care ar putea locui în el şi dându-mi har şi putere să rezist, să fug sau să mă eliberez de orice influenţă sau putere sau control pe care Satan le-ar putea avea asupra mea”.

 

Opiniile unui fost spiritist binecunoscut

Rev. W. H. Clagett, preşedintele Consiliului de Împuterniciţi ai Universităţii Presbiteriene din Texas, care odată a fost spiritist, a ţinut recent o conferinţă în Sala Asociaţiei de la Brooklyn, N. Y., în faţa unui public larg. Brooklyn Eagle dă următorul raport asupra conferinţei:

“Dr. Clagett a spus că el nu venise doar să amuze pe spectatori, nici să le spună poveşti. El voia să meargă mai adânc de atât. “În mod deschis”, a continuat el, “n-am nici o speranţă să convertesc pe spiritiştii convinşi. Din fericire sau din nefericire, soarta a făcut să văd multe în legătură cu spiritismul. Am crezut ferm în el timp de ani de zile, adesea fiind mediu în şedinţele mai private. În această chestiune există un interes mai adânc decât cred mulţi creştini. Spiritismul este una din cele mai mari puteri pentru rău în lume. Cei mai mulţi dintre voi veţi fi surprinşi când vă voi spune că în Statele Unite sunt între 900.000 şi 1.000.000 de adepţi. Nu ne putem scăpa de acest rău incipient numai denunţându-l; trebuie să-i informăm pe oameni. Eu cred că există astfel de lucru cum este comunicarea între oameni şi spirite. Cred că există spirite reale în legătură cu spiritismul modern. Mulţi s-au mirat de puterea spiritismului de a induce în eroare oameni inteligenţi. Unii dintre voi vă veţi aminti că acum câţiva ani Dr. Kettles, supraveghetorul tuturor şcolilor publice din New York, şi-a recunoscut credinţa în spiritism. Acesta apelează la unul din cele mai puternice simţăminte ale inimii omului — iubirea noastră pentru cei morţi. Unde sunt aceşti iubiţi? Mai există ei încă? Care este natura acelei existenţe? Pentru cel care respinge Biblia aceste întrebări nu au răspuns. Totul este întuneric, şi când sufletul încearcă să pătrundă întunericul, strigă cu cea mai intensă dorinţă: “Unde eşti?” Satan, sub forma spiritismului, se oferă să-l aducă pe cel iubit înapoi ca să-i putem auzi vocea şi să-i vedem faţa în realitate”.

Apoi iarăşi, spiritismul vine la noi ca o religie nouă. El îşi propune să fie un sistem de filosofie religioasă. Îşi ia sarcina să rezolve întrebarea: “Dacă un om moare, va trăi el iarăşi?” Atacând sufletul în acest fel subtil şi plauzibil, nu este surprinzător că Satan sub forma spiritismului îi duce pe mulţi în rătăcire. …

Dr. Clagett a caracterizat spiritismul ca absurd şi degradant. “A gândi”, a spus el, “că o soţie sau o mamă, chiar dacă ar putea comunica cu noi cei de pe pământ, s-ar duce la o femeie pe care n-a cunoscut-o, şi cu care nu s-ar fi asociat chiar dacă ar fi cunoscut-o, şi i-ar spune lucrurile cele mai sacre — ideea este degradantă şi dezonorantă! Spiritismul este o escrocherie, două treimi din el fiind diavolul la a doua mână, iar restul diavolul la prima mână””.

 

Experienţele unui autor, fost spirit­ist

Într-o carte publicată recent, intitulată “Puterile Văzduhului”, autorul, un fost mediu, relatează câteva experienţe ciudate cu spiritele. Dăm această relatare a experienţelor lui cu un spirit care pretindea a fi Domnul şi care i-a dat de înţeles că el, mediul, urma să fie foarte folosit pentru convertirea lumii, şi că va ocupa o poziţie foarte asemănătoare cu aceea a Domnului la prima Sa venire, cu excepţia faptului că el va fi binecuvântat cu succese minunate şi miraculoase. Cităm:

“M-am simţit fericit, foarte fericit cu Isus lângă mine, cum am crezut eu cu adevărat. Pe măsură ce înaintam cu scrisul, mă simţeam cu atât mai sigur că era adevărat, deoarece stilul şi dicţia indicau o minte şi o inimă curate”. Mai târziu spiritul a spus: “Eu sunt Tatăl şi Dumnezeul tău. … Sunt Atotputernicul, Creatorul tuturor lucrurilor. În acest fel am vorbit patriarhilor din vechime — lui Adam, lui Noe, lui Avraam, lui Moise şi altora”. Aceste cuvinte l-au făcut pe mediu să tremure de frică. Spiritul a spus apoi: “Nu-ţi fie frică … eu sunt Creatorul şi Tatăl tău, şi tu eşti fiul meu — dragul meu fiu; fiu prin creaţie dar şi prin răscumpărare; de aceea nu trebuie să te temi”. Apoi spiritul a continuat zicând: “Te-am ales ca să-mi fii cel de-al doilea Cristos; L-am ales pe Isus, Fiul meu, să te înveţe şi să-ţi dea înţelepciune în toate lucrurile — ca să-mi faci voia în marea lucrare de mântuire a omului”.

Apoi spiritul l-a instruit pe mediu să se asocieze cu un anumit prieten cleric în calitate de ajutor al său în marea lucrare de mântuire a sufletelor şi a spus: “Deoarece rasele anglo-saxonă şi germană au devenit atât de sensibile încât spiritele pot să le influenţeze minţile şi în multe cazuri să le controleze trupurile, am hotărât să introduc o nouă dispensaţie şi în acest scop te-am chemat pe tine şi pe prietenul tău ca să deschideţi şi să pregătiţi calea pentru introducerea ei. Fii smerit, roagă-te şi fii credincios şi totul va fi bine. Să-ţi mai spun încă o dată: fii smerit, smerit ca un copil înaintea lui Dumnezeu”. Spiritul cel rău s-a străduit să-l facă să creadă în “convertirea lumii la Dumnezeu” prin mijloacele sale, acest om fiind dintr-o dată reprezentantul lui Cristos ca să facă lucrarea de mântuire a lumii la a doua venire a Lui. Ca să-l facă să nu vegheze, l-a prevenit spunând:

“Spiritele rele sunt pretutindeni în jurul tău. Locul în care stau ele până la judecată este aerul sau atmosfera pământului; şi ele lucrează în fiii neascultării imprimând sau introducând în mintea lor gânduri şi dorinţe rele şi egoiste; şi de asemenea aprinzându-le pasiunile, făcându-i adesea să comită cele mai atroce fapte. … În lume există un conflict continuu, după cum ştii, între aşa-zisele puteri ale întunericului şi puterile luminii. … Din cele spuse se poate deduce progresul lent făcut în lume de evanghelia mea de la înălţarea mea. … Preaiubitul meu servitor, Judson, a petrecut mulţi ani în ţinuturi păgâne până să fi salvat şi să fi adus la Dumnezeu un singur păgân”.

Mediul a gândit că numai o fiinţă bună ar vorbi în acest fel, de aceea spiritul trebuia să fie ceea ce pretindea a fi, ori altfel era un mare înşelător şi o fiinţă foarte rea. Totuşi el continua să fie tulburat de îndoieli în privinţa comunicărilor remarcabile pe care le primea. Atunci spiritul a continuat spunându-i:

“Se pare că te îndoieşti în privinţa chemării tale; nu trebuie, nici o clipă. Lansează-ţi bărcuţa pe oceanul mare al iubirii infinite a lui Dumnezeu şi vei găsi ajutor şi mângâiere. Adevăratul secret al succesului în orice afacere este să arzi de zel. Nu trebuie să-ţi fie frică să începi. Acum înţelegi legea care controlează forţele morale, care poate fi exercitată asupra copiilor oamenilor.

În concluzie, voi spune că plănuiesc să-i chem mai întâi pe evrei şi apoi neamurile. Aşa că mai întâi vei începe la New York. Acolo vei fi ajutat de domnul Beecher şi de alţii, şi apoi vei continua în Palestina unde ne vom întâlni şi îţi voi da succes”.

“În timp ce meditam la aceste lucruri, acea “voce blândă” a venit iarăşi la mine spunându-mi: “Eu sunt Domnul Dumnezeul tău şi am o lucrare să-ţi încredinţez. Trebuie să-mi chem poporul, pe evrei, pentru a pregăti marele eveniment care va avea loc în curând, şi am aranjat ca tu să mergi la New York şi să te întâlneşti acolo cu domnul Beecher, care te va ajuta mult în munca ta de adunare a vechiului meu popor la Ierusalim, ca să-i pregătesc pentru convertire şi să-i fac potriviţi pentru Împărăţia cerului. Vei pleca de acasă fără să ştie familia ta şi vei porni spre un loc spre care te voi îndruma eu.

Eu sunt judecătorul întregului pământ; eu, Domnul, te-am chemat ca să avertizezi pe toţi oamenii să fugă de mânia care va veni. Ziua judecăţii se apropie, când toţi oamenii, mici şi mari, vor sta în faţa tronului meu. De aceea fii harnic, fii credincios şi fă cum îţi poruncesc, şi mare-ţi va fi răsplata. I-ai părăsit pe cei pe care i-ai iubit, dintre care mulţi se află în lanţurile nelegiuirii. Acum fixează-ţi atenţia asupra acelora a căror convertire o doreşti atât, şi în timp ce te rogi eu voi pecetlui inima lor cu convingere şi vor fi convertiţi de dragul tău chiar în timp ce vorbeşti”.

Mi-am concentrat mintea cu adâncă şi copleşitoare emoţie asupra unei persoane faţă de care aveam un interes deosebit. M-am rugat până când lacrimile şi suspinele mi-au înăbuşit glasul, când aceeaşi şoaptă solemnă, blândă, a venit la mine iarăşi distinctă zicând: “Rugăciunea ţi-a fost ascultată: prietenul tău este convertit şi acum se bucură cu o bucurie de negrăit şi plină de slavă”.

“Fiul meu”, a spus vocea solemnă iarăşi, “concentrează-te asupra unei alte persoane şi o voi binecuvânta din nou de dragul tău”. Am început iarăşi cu aceeaşi simplitate copilărească a rugăciunii ca înainte, concentrându-mă în mod distinct asupra persoanei care doream să fie convertită, şi după câteva momente de implorare adâncă am auzit iarăşi vocea spunând: “Fiule, rugăciunea ţi-a fost ascultată şi prietenul tău este fericit în iubirea mea”.

Astfel am continuat timp de multe ore, inima mea devenind din ce în ce mai interesată de lucrare şi umflându-se de iubirea lui Dumnezeu pe măsură ce continuam să mă concentrez asupra celor a căror mântuire a sufletelor îmi era scumpă. La urmă vocea solemnă mi-a spus: “Nu mai ai alte rude şi prieteni asupra cărora să-ţi fixezi mintea în rugăciune?” I-am răspuns: “Nu mă măi pot gândi la nimeni altcineva”. “Atunci”, mi-a spus vocea, “concentrează-te asupra oricărui om neevalvios pe care ţi-l alegi şi eu te voi asculta şi îl voi binecuvânta de dragul tău”.

Mi-am reînnoit atunci rugăciunea cu lacrimi în ochi, concentrându-mă asupra unuia, apoi a altuia din cei pe care-i ştiam că sunt cei mai răi în nelegiuire. La sfârşitul fiecărei cereri a venit răspunsul: “Cererea ta a fost ascultată şi cel pentru care te-ai rugat este printre răscumpăraţi”. Aceasta a continuat poate încă o oră, când, nemaiputând din cauza extenuării, m-am retras şi am dormit ca un prunc la sânul mamei.

Pe când lumina slabă a dimineţii se furişa pe fereastră, am auzit iarăşi vocea blândă spunându-mi: “Scoală-te, fiule, şi ascultă veştile cele bune. Cei pentru care te-ai rugat sunt fericiţi în dragostea mea, se bucură în speranţă şi au auzit despre misiunea ta şi vin să se bucure cu tine şi să-ţi ureze drum bun”.

După ce mi-am făcut toaleta şi am aprins focul, am cerut să mi se servească micul dejun în cameră. Când m-am aşezat la masă şi fiind pe punctul de a-mi începe masa, vocea a spus în cel mai amabil şi mai dulce mod: “Nu trebuie să te simţi jenat de prezenţa mea; n-am fost eu mereu cu tine? Nu-ţi cunosc fiecare gând, fiecare cuvânt şi faptă? Cere binecuvântarea asupra mesei ca de obicei, exact ca şi cum n-aş fi prezent personal, fiindcă, deşi nu sunt prezent pretutindeni în persoană, totuşi sunt prezent pretutindeni prin puterea şi înţelepciunea mea omnipotente”.

Terminându-mi masa, vocea Atotputernicului, cum credeam eu, a spus: “Această zi va fi pentru acest loc o zi cum n-au mai fost altele înainte. Dumnezeu este în acest loc şi ei nu ştiu. Acum am să şoptesc în mintea fiecărui om, aşa cum ţi-am şoptit ţie prin vocea blândă, şi le voi spune: “Pregătiţi-vă să vă întâlniţi cu Dumnezeul vostru la judecată”, şi auzind aceasta ei se vor aduna în două biserici diferite ca să se roage; în acelaşi timp cei convertiţi pentru care te-ai rugat noaptea trecută vor sosi acolo şi se vor alătura bucuriei generale şi vor striga după milă, şi astfel valul mântuirii, început atât de uimitor în locul acesta, se va extinde asupra întregului pământ, fiindcă ziua aceea se apropie, ziua cea mare şi înfricoşătoare, când toţi oamenii vor primi potrivit cu faptele făcute în trup. Între timp tu poţi să mergi şi să-l chemi pe domnul A——, care este slujitorul meu şi un om evlavios. Îl vei găsi la biserica sa pregătindu-se pentru adunarea cea mare a oamenilor”.

Am fost atât de mişcat de aceste veşti bune şi de promisiunea mântuirii atâtor suflete aflate pe calea pierzării, încât lacrimile îmi curgeau din ochi în voie. În această stare a minţii am coborât la intrarea principală a hotelului, cea dinspre stradă. Uitându-mă împrejur, n-am văzut nici o agitaţie deosebită; dar gândindu-mă că Dumnezeu lucrează în linişte cu fiecare inimă, am mers mai departe cu aşteptarea certă că voi găsi pe slujitorul bisericesc la biserica numită şi mulţi adunaţi pentru închinare.

Ajungând la biserică, spre uimirea mea, am găsit uşile închise şi nici măcar o persoană înăuntru sau în apropierea clădirii. L-am găsit curând pe slujitor acasă la el, şi spre uimirea mea şi mai mare, m-a informat că nu trebuia să fie nici o adunare în acea zi. M-am întors la hotel, aşteptându-mă ca până atunci cei pentru care m-am rugat şi care, credeam eu, se bucurau în speranţa conştientă a păcatelor iertate, să fie sosiţi, dar din nou am fost amarnic dezamăgit.

Urcând la mine în cameră, l-am întrebat pe Domnul de ce acest eşec ciudat. La care vocea mi-a răspuns cu aceeaşi şoaptă distinctă şi clară: “Eşecul este pricinuit de conduita răutăcioasă a spiritelor rele, care în ultima vreme şopteau în urechile oamenilor, ceea ce i-a încurcat şi nu recunosc în şoapta mea susurul blând al Atotputernicului”.

“Dar”, am zis eu, “ce va fi cu numele tău cel mare?”

Vocea a răspuns zicând: “Voi înlătura din minţile lor toată amintirea acestui eşec şi vor şti că eu sunt Domnul; că la mine nu există schimbare sau umbră de mutare. Dar tu, fiule, îţi vei continua misiunea chemându-i pe evrei, ca şi cum acest aparent eşec n-ar fi avut loc”.

“Dar”, am răspuns eu, “nu am cele necesare ca să ajung la New York”.

“Da, fiule, dar eu am luat toate măsurile necesare împotriva tuturor împrejurărilor de acest fel, influenţându-l pe un om bogat din oraşul New York să telegrafieze la banca din acest loc ca să-ţi furnizeze toate fondurile necesare. Nu fi necredincios, ci crede”.

Aceasta mi-a liniştit mintea, mi-a redat încrederea şi am plecat imediat la bancă. Păşind spre ghişeu, am întrebat dacă o anumită persoană, şi i-am spus numele, care locuieşte acum în New York, a telegrafiat băncii lui pentru a pune bani în contul meu. Omul m-a asigurat că nu s-a primit nici o telegramă.

Din nou am întrebat de cauza eşecului. Aceeaşi voce misterioasă mi-a răspuns zicând: “Cauza eşecului este aceeaşi care le-a produs şi pe celelalte; dar”, a urmat vocea, “eu sunt Atotputernicul. Am putere să omor şi să dau viaţă, şi am să-i judec pe aceia care s-au opus scopurilor mele; de aceea păstrează-ţi speranţa şi toate vor fi îndreptate”.

Totuşi aveam încredere în simţurile mele. Eram sigur că auzisem vocea şi nu mă puteam forţa să cred că se putea găsi vreo făptură de sus sau de jos care să îndrăznească să personifice sau să pretindă a fi Atotputernicul Însuşi. M-am gândit de asemenea la comunicările pe care le primisem. Mi-am amintit de mila adâncă ce le însoţea şi de asigurările blânde care mi s-au dat; şi însumându-le pe toate, am avut impresia profundă că nu puteam fi înşelat.

În timp ce meditam astfel, vocea a rostit aceste cuvinte: “Întoarce-te acasă şi totul va fi bine”. Ascultând de poruncă, pusesem imediat în vânzare locuinţa unde stătusem.

Brusca mea dispariţie de acasă produsese nu puţină mirare printre prieteni şi rude, dar prezenţa mea i-a liniştit repede. Cât de puţin înţelegeau ei adevărata cauză a absenţei mele, m-am gândit eu”.

Mediul a ajuns în cele din urmă la concluzia că fusese înşelat de spiritele rele. El continuă:

“Cititorul ar putea presupune că aşa-zisa inteligenţă divină care m-a urmărit atâta vreme şi care m-a înşelat într-un mod atât de grosolan, fiind descoperită că nu erau decât draci îmbrăcaţi ca îngeri de lumină, m-a lăsat şi n-a mai apărut niciodată. Dar nu aşa s-a întâmplat. În ceea ce priveşte abilitatea lor de a-mi influenţa mintea, am aflat că ei aveau chiar mai multă putere şi că aceasta creştea cu fiecare zi.

îAceasta reprezintă o parte din pericol: voinţa care la început este puternică şi pe deplin în stare să reziste la astfel de avansuri îşi pierde treptat puterea şi devine din ce în ce mai slabă cu fiecare cedare.ş

Imediat ce mi-am dat seama că am fost înşelat, m-am scufundat în însăşi groapa deznădejdii. Speranţele mele, care se ridicaseră până la al şaptelea cer, au fost spulberate în cea mai adâncă groapă. Înşelătorul meu invizibil a continuat să mă flateze încă câteva zile — că Dumnezeu se găsea atât în întunericul acestei dezamăgiri, cât şi a celor mai luminoase speranţe din zilele dinainte”.

În cele din urmă fiind pe deplin convins de înşelăciunea acestor spirite, el a refuzat să se mai lase sub controlul lor. Atunci ele, ca răspuns la întrebările alăturate, au făcut confesiunea următoare:

“Mai întâi prin primele comunicări te-au făcut să crezi că spiritismul nu este decât solul gloriei milenare. Acestea au fost într-adevăr mari şi au fost făcute cu scopul precis de a te face să crezi că erau din partea lui Isus Cristos şi a lui Dumnezeu Însuşi. Ar fi trebuit să bănuieşti aceasta. În toate cârligele se află o momeală foarte poleită.

Întrebare: Învăţăturile pe care le învaţă spiritiştii nu sunt în general numite în Scripturi doctrinele demonilor şi ale dracilor?

Răspuns: Da, într-adevăr, sunt învăţături ale dracilor şi ale demonilor, deoarece în general resping învăţăturile lui Isus Cristos şi ale apostolilor şi ale urmaşilor lor. A. J. D. a fost inspirat după cunoştinţa mea certă de către prinţul demonilor, sau, cu alte cuvinte, de către cel mai inteligent demon care aparţine puterilor văzduhului. “Filosofia lui armonioasă” a fost scrisă în întregime sub influenţă demonică. În lucrările lui nu există Isus Cristos sau vreo altă doctrină învăţată de Isus — ele sunt fără Cristos, sau anti-Cristos. … spiritismul a fost conceput în păcat şi a fost născut în nelegiuire. Este un stârv — un stârv care va fi o duhoare, pentru binele întregului pământ.

Întrebare: Dar nu vă aşteptaţi să fiţi mai buni?

Răspuns: Niciodată. Suntem cioburile creaţiei morale a lui Dumnezeu, lepădaţi ca să fim nimiciţi, după câte ştim noi.

Întrebare: Dar morţii pioşi nu îi înconjoară pe cei aflaţi încă în trup păzindu-i de influenţele răului?

Răspuns: Dacă o fac, noi nu-i vedem niciodată. Nu vedem nimic în jurul celor pioşi, după cum nu vedem nici lângă cei răi. Dar noi suntem adesea în jurul lor, insuflându-le în minte unele gânduri necredincioase sau atee, ca să vedem cum le vor primi. Ne desfătăm când îi tulburăm şi îi enervăm, aşa cum facem cu tine.

Întrebare: Cum îşi petrec cea mai mare parte a timpului locuitorii lumii tale?

Răspuns: Cea mai mare parte a timpului o petrecem, de la descoperirea comunicării prin medii, pentru dezvoltarea mediilor, făcând experimente pishologice cu ele şi comunicând prin ele.

Întrebare: Nu credeţi că şi spiritele bune dezvoltă medii şi comunică prin ele ca şi voi?

Răspuns: Cred că nu: credem că suntem justificaţi la concluzia că nici oamenii pioşi morţi, nici spiritele oamenilor drepţi făcute desăvârşite, nici îngerii n-au nimic de-a face cu controlul mediilor în prezent.

Aceste manifestări ale spiritelor sunt profeţite explicit de către apostolul Pavel în 2 Tesaloniceni: “Şi atunci se va descoperi acel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va desfiinţa cu arătarea venirii Sale. Venirea lui este prin lucrarea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi de puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nedreptăţii pentru cei care pier, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi”. Acest pasaj indică semnele acestor timpuri atât de limpede încât orice om drept sau pios poate să le înţeleagă clar.

Am fost provocaţi să vă descoperim faptul că toate revelaţiile prin medii, referitor la faptul că toţi oamenii înaintează spre o stare de sfinţenie şi fericire sunt false, total şi absolut false. Noi avem tot atât de bună ocazie să cunoaştem faptele legate de revelaţiile moderne, cum au oricare spirite din această lume, şi ştim cu certitudine că acestea nu sunt de la Dumnezeu ci de la spirite, dintre care unele sunt vinovate de abuzuri şi mai mari, dacă este posibil să fie comise mai mari decât cele comise asupra ta.

Ne pui întrebarea, cum ştim că demonstraţiile spiritiste moderne nu sunt de la Dumnezeu? Îţi răspundem că ştim din următoarele motive: Aceste demonstraţii spiritiste sunt făcute de spirite care-L urăsc pe Dumnezeu şi n-au deloc părtăşie cu ceea ce este bun … ele resping în mod general Biblia ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, acuzând-o că este un basm nevrednic de încredere. Toate descoperirile făcute deja prin manifestările spiritiste nu au atâta adevăr evanghelic în ele cât a rezultat până acum din regenerarea unui singur suflet, în sensul în care Isus Cristos a predicat regenerarea. Revelaţiile acestor spirite sunt exact ceea ce ai putea aştepta de la fiinţe care n-au în ele dragostea lui Dumnezeu.

îAvem aici o exemplificare a cuvintelor Domnului nostru: “Dacă Satan scoate afară pe Satan, este dezbinat împotriva lui însuşi; deci, cum va dăinui împărăţia lui?” (Matei 12:26; Marcu 3:23-27). Tot aşa, vindecările făcute de spiritişti, teozofi şi creştinii ştiinţifici credem că sunt dovezi că împărăţia lui Satan este presată puternic şi va cădea în curând înaintea Regelui nostru Emanuel.ş

Întrebare: Biblia vorbeşte despre domnul puterii văzduhului sau din văzduh; ce putem înţelege prin aceasta?

Spiritul: Poţi înţelege că domnul este numele spiritului conducător al răului. Există în văzduh multe spirite conducătoare, aşa cum şefii indieni conduc triburile cărora le aparţin.

Întrebare: În ce măsură au puterile văzduhului stăpânire şi conducere peste fiii oamenilor?

Răspuns: Ele au puterea de a produce în mintea mediilor sensibile imagini veridice. Adesea mediile înţeleg că aceasta este o vedere reală a unui obiect real. Aceasta duce la o mare varietate de înşelări.

Cei care sunt numiţi lideri ai spiritismului şi care cunosc falsitatea acestor impresii, permit înşelărilor să continue şi de aceea sunt participanţi la escrocherie. Aceasta pune pe ei pecetea infamiei. Spiritele au puterea de a se folosi de corpul omenesc, cu toate organele şi funcţiile sale. Aceasta are loc în cazul vorbitorilor în transă şi a mediilor care personifică pe altcineva. Probabil că ele intră în corp prin intermediul influenţelor electrice şi galvanice, şi odată intraţi, folosesc organele vocale.

Ele au de asemenea puterea să mute obiecte grele, cum ar fi mese, scaune etc. Acestea se fac în general prin intermediul zecilor şi sutelor de lucrători nevăzuţi”.

Acest scriitor explică în continuare:

“Ele au putut imita felul de a vorbi specific al rudelor şi cunoştinţelor mele, şi atât de exact au redat intonaţia specifică şi inflexiunile vocii, încât aş fi fost obligat să cred că imitaţia era vocea reală dacă n-ar fi imitat şi vocile unora despre care ştiam că trăiesc. Într-o împrejurare care-mi vine în mod special în minte, vocea, modul de a se adresa şi intonaţia au fost atât de exact imitate, încât pentru moment am fost sigur că domnul şi doamna reprezentaţi decedaseră şi că spiritele lor imateriale se aflau înaintea mea. Dar când am ştiut prin dovezile simţurilor mele fizice că nu este aşa, atunci am fost convins că spiritele prezentau persoane pretinse.

Pentru ca cititorul să poată fi convins asupra fiecărui punct şi niciodată să nu fie atras să creadă că vreo comunicare din lumea spirituală poate fi în vreun sens de la Dumnezeu (deşi poate părea de-a dreptul cerească şi să fie caracterizată de sentimente înalte şi de cea mai elegantă frazeologie şi puritate clasică a stilului), să nu uite că dacă aceste comunicări sunt date prin el însuşi ca mediu, sau prin orice alt mediu, acesta nu va fi decât preludiul sau introducerea în ceva monstruos şi absurd. Toate experienţele mele cu aceste fiinţe care ne înconjoară în aer însumează această concluzie distinctă: că ele se desfătează în rău ca obiectiv major al lor, şi mai ales în acea ramură a răului numită înşelare. Dacă este un lucru care le place mai mult decât orice, acela este să-i facă pe pământeni să credă cele mai monstruoase şi mai absurde teorii. L-aş îndemna pe cititor, aşa cum a făcut-o apostolul Pavel, cu aceste cuvinte: “Dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă vestească o altă evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am vestit-o noi, să fie anatema”.

Cea mai subtilă metodă pe care aceste puteri ale văzduhului o folosesc ca să insufle credinţă în absurdităţile lor monstruoase constă în a face aluzii prieteneşti la Isus Cristos şi la Evanghelia Sa, şi în a vorbi cu mult respect despre doctrinele acesteia; ar putea chiar să ţină un mare discurs despre una din ele şi între timp să ţeasă în pânza acestui discurs o filosofie subtilă care să submineze consecvenţa întregului şi să-l facă înşelător”.

 

Ce evident este din cele anterioare că poporul lui Dumnezeu trebuie să se sprijine tot mai mult pe Cuvântul Tatălui lor, şi nu pe simţăminte, pe impresii şi pe “voci” care în general, dacă nu întotdeauna, înşeală. Deşi trebuie căutat spiritul Adevărului şi nu doar litera lui, totuşi este necesară şi cercetarea atentă a literei Cuvântului lui Dumnezeu, împreună cu o sinceritate a inimii care se desfătează în a cunoaşte şi a face voia Domnului — cu orice preţ, cu sacrificarea oricărei preferinţe şi prejudecăţi omeneşti etc.

Cuvântul lui Dumnezeu este destul ca omul lui Dumnezeu să fie cu totul pregătit. 2 Tim. 3:16, 17.

 

“Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.” Ioan 17:17.

 

DUHURILE DIN ÎNCHISOARE

Şi de ce sunt ele acolo

 

 

“ÎNGERII CARE NU ŞI-AU PĂSTRAT

STAREA DE LA ÎNCEPUT”

 

“Fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de soţii pe acelea pe care şi le-au ales … şi ele le-au născut copii; aceştia erau eroii care au fost în vechime, oameni cu renume.” Geneza 6:2, 4.

Scripturile vorbesc despre veacul viitor şi numesc guvernământul spiritual al lui Cristos care va exista atunci “ceruri noi”, iar societatea şi instituţiile umane care vor fi stabilite atunci “un pământ nou”, precum şi despre conducerea spirituală actuală (subordonată lui Satan, “stăpânitorul lumii acesteia”), cu instituţiile pământeşti subordonate acestei conduceri, numindu-le “acest veac rău”, dispensaţia sau epoca de acum.*

Mai mult, suntem informaţi că stăpânirea actuală a răului n-a existat dintotdeauna, ci a fost precedată de o dispensaţie sau o epocă diferită, despre care se spune că este “lumea de atunci”, dinainte de potop, care a avut de asemenea ceruri sau puteri spirituale conducătoare şi un pământ sau o condiţie a oamenilor supusă acelei stăpâniri spirituale.

Cele “trei lumi” menţionate de Petru (2 Petru 3:6, 7, 13) arată aceste trei epoci mari. În fiecare din acestea, planul lui Dumnezeu cu privire la om are un contur distinct şi separat, totuşi fiecare nu este decât o parte a acelui singur plan mare care, atunci când va fi complet, va arăta înţelepciunea, dreptatea, iubirea şi puterea Sa, spre uimirea şi admiraţia tuturor creaturilor Sale.

Deoarece prima “lume” (sau ordine de lucruri) a trecut la potop, rezultă că trebuie să fi fost o ordine diferită de cea actuală, şi prin urmare stăpânitorul lumii rele de acum n-a fost stăpânitorul epocii precedente, oricât de larg şi-a exercitat Satan influenţa atunci.

Câteva Scripturi aruncă lumină asupra procedurilor lui Dumnezeu în timpul acelei prime dispensaţii şi dau o înţelegere mai clară a planului Său în ansamblu. Ideea sugerată de acestea este că “lumea” dintâi (dispensaţia dinainte de potop) a fost sub supravegherea şi administrarea specială a anumitor îngeri sfinţi cărora li s-a permis să facă ce puteau şi ce doreau ca să conducă şi să recupereze specia decăzută care, din cauza păcatului, avea nevoie de o conducere, alta decât a sa proprie.

Faptul că îngerii au fost conducătorii acelei epoci este indicat de toate referirile la acea perioadă; şi în mod raţional se poate trage concluzia din remarca apostolului când pune în contrast dispensaţia actuală cu cea trecută şi cu cea viitoare. El se străduieşte să arate dreptatea şi caracterul durabil al viitoarei conduceri a lumii, spunând: “În adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea viitoare”. Nu, ci a pus-o sub controlul Domnului nostru Isus şi a moşternitorilor împreună cu El, şi ca atare nu numai că va fi mai dreaptă decât stăpânirea actuală a lui Satan, ci va avea şi mai mult succes decât stăpânirea anterioară, cea a îngerilor. Evrei 2:2, 5.

În starea lor originară se pare că toţi îngerii au avut capacitatea de a se arăta în forme pământeşti. Astfel Satan i s-a arătat Evei ca şarpe, sau a acţionat printr-un şarpe. Alţi îngeri s-au arătat frecvent ca oameni, îndeplinindu-şi misiunea în acest fel, apărând şi dispărând, după cum cerea lucrarea.

Se pare că atunci au căzut unii dintre îngeri. Există o presupunere generală, deşi noi credem că este nefondată, că asociaţii lui Satan, îngerii decăzuţi, au căzut înainte de crearea omului. Ni se spune că Satan a fost un ucigaş (ucigaş de oameni) de la început (Ioan 8:44). Cu siguranţă nu de la începutul existenţei sale, deoarece fiecare creaţie care iese din mâna lui Dumnezeu este perfectă; nici nu ne putem gândi că se referă la un alt început decât la începutul omului în Eden. Dar, după câte suntem informaţi, atunci el era singur şi nu avea urmaşi sau îngeri.

Ambiţia lui Satan, unul dintre îngerii puternici, de a deveni un stăpânitor, se pare că s-a dezvoltat când a văzut prima pereche umană cu puterile ei de procreare şi marile posibilităţi ale unei stăpâniri întinse prin urmaşii lor. Probabil el s-a gândit că obţinând control asupra acelui om, ar avea stăpânire peste toţi urmaşii lui şi ar avea putere şi influenţă asupra altora — un rival al lui Iehova însuşi; şi în ambiţia lui tot mai mare a spus: “Voi fi ca Cel Prea Înalt”. Isaia 14:14.

Izbutind să contamineze curentul la izvorul lui, Satan a câştigat o mare influenţă asupra speciei; dar puterea sa asupra lor a fost limitată din cauza competiţiei marii mulţimi a îngerilor care, în calitatea lor de păzitori, au învăţat şi au condus omenirea o vreme în armonie cu voinţa lui Dumnezeu. Dar corupţia omului a fost contagioasă şi în cele din urmă unii dintre aceşti conducători îngereşti au căzut victime flagelului păcatului şi şi-au părăsit propria lor locuinţă, sau stare ca fiinţe spirituale, nu şi-au păstrat starea de la început sau originară. Au folosit greşit puterile pe care le-au avut, acelea de a-şi lua formă umană, şi au dobândit o minte dezaprobată şi imorală copiind pe omul degenerat, începând o rasă nouă de oameni în lume, după cum afirmă textul nostru. Geneza 6:2-4.

îAceastă scriptură este aplicată de către unii la două clase de oameni. Ei presupun că o clasă, mai dreaptă decât cealaltă, sunt numiţi aici “fiii lui Dumnezeu”. Dar astfel de interpretare nu ţine, deoarece nu este păcat ca un om să ia în căsătorie pe fiica altui om. În Scripturi căsătoria printre oameni nu este niciodată condamnată ca fiind păcătoasă. Dimpotrivă, a fost rânduită de Dumnezeu şi a avut întotdeauna aprobarea Lui (Geneza 2:24; Evrei 13:4). Domnul nostru Şi-a dovedit aprobarea prin prezenţa Sa la nunta din Cana (Ioan 2:1-11). Nici înmulţirea speciei umane, în condiţii potrivite, nu este condamnată ca fiind păcătoasă. Dumnezeu a poruncit ca Pământul să fie umplut cu o specie de fiinţe provenite dintr-o pereche şi pentru ca ulterior răscumpărarea speciei să poată fi asigurată prin ascultarea şi jertfa unuia — Cristos (Geneza 1:28; Romani 5:19). Totuşi, sunt unii dintre cei cărora Domnul le-a acordat o cunoştinţă din adevărul Său care hotărăsc dinainte să nu se căsătorească, după cum ei îşi neagă multe alte drepturi şi privilegii pe care le au “pentru Împărăţia cerurilor” (Matei 19:12), dacă ei consideră că prin aceasta pot aduce Domnului o slujire mai eficientă.

Mai mult, dacă aceasta ar fi doar o unire a două clase din aceeaşi specie, de ce urmaşii lor ar fi numiţi în mod special “oameni cu renume”? Dacă astăzi se căsătoresc cei drepţi cu cei răi, sunt prin aceasta copiii lor uriaşi sau mai puternici sau mai renumiţi? Desigur că nu!ş

După o degenerare de câteva sute de ani, omenirea a pierdut mult din vigoarea şi perfecţiunea originară a minţii şi a trupului; dar cu îngerii lucrurile au stat altfel: puterile lor au rămas perfecte şi neştirbite. Prin urmare, este clar că copiii lor au avut parte de vitalitatea taţilor şi s-au asemănat mai mult cu primul om decât cei din jurul lor, printre care ei erau uriaşi, atât în puterea mentală cât şi în cea fizică.

Pe acei îngeri care nu şi-au păstrat starea iniţială ci au căutat nivelul oamenilor păcătoşi, părăsindu-şi propria lor locuinţă sau stare spirituală, Dumnezeu i­-a pus în lanţuri veşnice. Aceasta înseamnă că Dumnezeu le-a restrâns sau le-a limitat puterile, luându-le puterea sau privilegiul de a se arăta în formă pământească, umană sau altfel. Aşadar, deşi ştim că s-au arătat astfel înainte de potop, nu este menţionat nici un caz în care ei au putut să se elibereze de atunci încoace din această restricţie sau lanţ. Dimpotrivă, îngerii care nu şi-au părăsit starea de la început nu sunt astfel legaţi şi s-au arătat frecvent ca oameni, ca o flacără de foc, ca un stâlp de nor etc., aşa cum este consemnat atât în Scripturile Vechiului cât şi ale Noului Testament.

Devenind depravaţi în gusturile lor şi fiind lăsaţi în voia minţii lor dezaprobate, şi fiind opriţi de la orice tovărăşie cu Dumnezeu şi cu lucrările şi planul Său, aceşti îngeri decăzuţi nu mai au nici o plăcere în lucrurile de pe planul spiritual, ci râvnesc la asociere cu omenirea depravată şi la participare cu oamenii în păcat. Cât de înţeleaptă şi bună a fost atotputernica mână care le-a restrâns puterea şi influenţa asupra oamenilor, prin aceea că i-a oprit de la legături personale! Acum ei pot de fapt intra şi pot acţiona prin oricine le doreşte tovărăşia ca medii spiritiste, dar nu pot face mai mult. Până acolo poţi merge, le spune Atotputernicul, dar nu mai departe. Aceasta este explicaţia în legătură cu spiritismul.

Domnul nostru şi ucenicii Săi au întâlnit în misiunea lor pe unii din această clasă posedată de diavoli. Din unul dintre aceştia El a scos o legiune de diavoli (Marcu 5:1-15). Doritori să fie asociaţi în vreun fel cu omul, dar neputându-şi lua formă umană din cauza restricţiei, când au găsit un om dispus să aibă astfel de tovărăşie, o legiune s-a înghesuit în el, făcându-l astfel maniac. Chiar şi atunci când şi-au dat seama că Domnul avea să-l elibereze pe om din posesia lor, în disperare ei au cerut ca favoare să li se permită să locuiască şi să folosească corpurile unei turme de porci aflate în apropiere. Dar porcii au înnebunit şi s-au aruncat turbaţi în mare.

Iuda (6, 7) dă dovezi concludente asupra acestui subiect şi arată în mod clar natura păcatului pentru care îngerii căzuţi au fost condamnaţi şi restrânşi, când, după ce menţionează despre îngerii care au păcătuit, spune: “Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi celelalte cetăţi din jurul lor, care se dăduseră ca şi ele cu totul desfrânării şi umblau după trup străin”. Că Dumnezeu interzice orice amestec sau combinare a naturilor şi vrea ca fiecare să-şi păstreze starea originară sau primară este arătat clar de acest pasaj şi de Leviticul 18:23; 20:15, 16. Iar faptul că rasa noastră aşa cum este astăzi, venind prin Noe, este tulpină pur adamică şi nu conţine nici un amestec, este arătat de expresia: “Iată care sunt urmaşii lui Noe. Noe era un om drept şi integru printre cei din timpul lui” — adică, nu era contaminat în felul descris mai sus. Geneza 6:9.

Privind înapoi deci, vedem prima epocă sub controlul îngerilor, incapacitatea lor de a ridica omul din starea sa decăzută şi influenţa corupătoare pe care degradarea umană continuă o avea asupra unora dintre îngeri. Aceştia au fost cu totul incapabili să îndeplinească marea lucrare de ridicare a omului. Fără îndoială ei erau doritori s-o facă, fiindcă au cântat şi au strigat de bucurie la crearea lui. Dumnezeu i-a lăsat să încerce, şi aceasta a fost parte din educarea, încercarea şi disciplinarea lor, dar au eşuat. Unii au intrat în rândurile răului, în timp ce restul n-au avut putere să pună capăt cursului groaznic al păcatului. Mai târziu îi găsim pe îngerii cei buni încă tot interesaţi, doritori să privească în planul pe care de atunci Dumnezeu îl duce la împlinire prin Cristos, şi fiind gata întotdeauna să facă ce le cere El în servciul nostru (1 Petru 1:12). Astfel li s-a dovedit atât îngerilor cât şi oamenilor incapacitatea puterii îngereşti de a mântui pe oameni.

La începutul “acestui veac rău”, în pofida străduinţei lui Noe de a sluji lui Dumnezeu şi de a-şi învăţa urmaşii să-i urmeze exemplul, precum şi a manifestării judecăţii lui Dumnezeu la potop, tendinţa a fost mereu în jos şi curând răutatea Sodomei i-a adus acesteia nimicirea. Omenirea era aplecată spre o cale rea şi Dumnezeu i-a permis s-o urmeze. Apoi slujirea îngerilor pentru copiii lui Dumnezeu a fost retrasă, cu excepţia a puţini dintre ei; şi acum, în loc să ne trimită mesageri cereşti ca să ne spună voia Sa, ne-a dat Cuvântul Său “pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul pregătit pentru orice lucrare bună”. 2 Timotei 3:16, 17.

De la căderea omului, planul lui Dumnezeu s-a desfăşurat treptat şi în linişte, şi la timpul potrivit va aduce roadă îmbelşugată spre viaţă veşnică; şi în cele din urmă va dovedi tuturor creaturilor Sale că planul lui Dumnezeu este singurul care poate să îndeplinească marea lucrare. El alege şi probează mai întâi “turma mică”, Preoţimea Împărătească, şi apoi se extinde ca să ridice şi să restabilească pe toţi ceilalţi doritori să accepte viaţa veşnică în baza condiţiilor lui Dumnezeu.

“Adevărul vă va face liberi.”

A predicat “duhurilor din Închisoare”

 

“Hristos, de asemenea, a suferit o singură dată pentru păcate, Cel Drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă la Dumnezeu; fiind omorât în trup, dar făcut viu în duh, în care S-a dus şi a predicat duhurilor care sunt în închisoare îpe lângă lucrarea care a făcut-o pentru noiş, care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe.” 1 Petru 3:18-20. 

De mult s-a căutat o interpretare satisfăcătoare a acestei scripturi şi doar puţini au găsit o soluţie perfect consecventă şi satisfăcătoare chiar şi pentru ei înşişi. Dar având în vedere adevărul care reiese din capitolul precedent, declaraţiile de mai sus ale apostolului Petru devin clare.

Vom expune mai întâi cele două opinii susţinute în general cu privire la acest pasaj, apoi vom da propria noastră opinie.

Cea mai obişnuită opinie este că, în timp ce Isus era în mormânt, El a plecat într-un turneu misionar pentru a predica păcătoşilor de dinainte de potop, care sufereau chinuri într-un presupus loc numit iad.

Dacă susţinătorii acestei interpretări ar analiza-o, ar găsi că aceasta favorizează ideea unei încercări viitoare a celor de dinainte de potop, idee la care ei se opun cu vehemenţă. Căci dacă Cristos le-a predicat trebuie s-o fi făcut cu un scop. Cu siguranţă n-a făcut-o doar ca să-Şi bată joc de ei. Prin urmare trebuie să fi predicat un mesaj de speranţă — o parte din binecuvântatele Sale “veşti bune care vor fi o mare bucurie”. Şi dacă există un viitor pentru cei de dinainte de potop, de ce n-ar accepta poziţia noastră ca fiind cea corectă — că în Cristos “toate familiile pământului vor fi binecuvântate”?

Aceasta este obiecţia pe care consecvenţa ar prezenta-o împotriva acestei opinii, din punctul de vedere al celor care o susţin. Dar dacă o privim din punct de vedere scriptural şi cu ideea corectă despre moarte şi despre “iad”, trebuie să ne gândim că dacă Isus a fost într-adevăr mort în timpul celor trei zile, aşa cum declară apostolii, atunci El n-a putut să predice; fiindcă “cei morţi nu ştiu nimic” (Eclesiastul 9:5) şi “în Locuinţa Morţilor în care mergi, ne este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune” (Eclesiastul 9:10). Apoi, dacă Isus a fost o excepţie de la regulă şi a putut predica, cei de dinainte de potop n-ar fi putut auzi, fiindcă, evident, în mormânt ei n-au nici înţelepciune, nici cunoştinţă. Aşadar, această opinie se dovedeşte a fi în general atât nesatisfăcătoare cât şi nescripturală.*

A doua opinie — şi cea care ni s-a părut cea mai raţională până când analizarea materialului precedent a aruncat lumină şi asupra acestei scripturi — trimite la ideea unei predicări aşa cum a făcut-o Noe sub îndrumarea spiritului lui Dumnezeu celor de dinainte de potop, care atunci se găseau în marea închisoare, mormântul. Obiecţia la această opinie ţine de faptul că predicarea nu s-a făcut oamenilor, nici duhurilor oamenilor, ci “duhurilor”, fiinţelor spirituale; iar predicarea n-a fost făcută de Noe, nici de spiritul lui Dumnezeu, nici înainte de potop, ci după ce aceştia au fost înlănţuiţi. Iar predicarea, susţinem noi, s-a făcut prin fapte — prin moartea şi învierea Domnului nostru.

De aceea pare foarte clar că duhurile sunt acele fiinţe spirituale care au fost neascultătoare în zilele lui Noe, şi pe care, prin urmare, Dumnezeu le-a închis sau le-a limitat de la o parte din libertăţile şi privilegiile iniţiale; “El păstrează pentru judecata zilei celei mari, în lanţuri veşnice îrestricţiiş, în întuneric, pe acei îngeri care nu şi-au păstrat starea de la început, ci şi-au părăsit locuinţa îsau starea normalăş”. Iuda 6.

Până aici această interpretare pare să satisfacă toate condiţiile acestui caz. Acum se pune întrebarea: În ce mod a putut Domnul să predice spiritelor cât timp a fost mort? Răspundem că declaraţia nu este aşa. El a predicat prin fapte, aşa cum spunem uneori că “faptele vorbesc mai bine dacât cuvintele”. Predicarea Lui s-a făcut prin suferinţele, prin moartea şi învierea Sa. Astfel, pe măsură ce Isus înainta pas cu pas în lucrarea Sa, calea Sa ţinea o predică bună acelor îngeri care odinioară fuseseră puşi să conducă pe om şi care ei înşişi au căzut în loc să ridice omenirea. Au văzut exemplificată în Isus ascultarea chiar până la moarte şi răsplata ei — învierea la existenţă spirituală de natură divină. Acesta a fost marele text al predicii; şi învăţătura din ea este declarată de către apostol (1 Petru 3:22), şi anume, că Isus este acum mult înălţat şi I s-a dat un nume (titlu) mai presus de orice nume; că “stă la dreapta lui Dumnezeu îpoziţia celei mai înalte favoriş, după ce S-a înălţat la cer şi Şi-a supus îngerii, stăpânirile şi puterile”. Ei L-au cunoscut pe Isus încă înainte de a lăsa gloria stării cereşti ca să devină om. Ei au ştiut obiectivul sacrificiului Său ca om. L-au văzut ascultător până la moarte şi apoi marea înălţare care I s-a dat ca răsplată (Filipeni 2:9). Ei trebuie să-şi fi simţit adânc pierderea suferită prin neascultare, fiind îndepărtaţi de la comuniune cu Dumnezeu, îngrădiţi ca nevrednici de libertatea şi comuniunea iniţială cu cei mai curaţi la minte din omenire, şi propriul lor viitor fiind o taină.

Ne putem doar imagina că durerea şi necazul le-au umplut inimile când au comparat cursul neascultării şi rezultatele lui nefericite, cu viaţa de ascultare a Domnului şi cu marile ei rezultate. Ne putem imagina cel puţin pe unii dintre ei spunând: Dacă doar ne-am fi dat seama înainte, aşa cum ne dăm seama acum, de marea deosebire dintre rezultatele ascultării şi ale neascultării. Dacă doar ar fi posibil să avem o altă încercare: cu cunoştinţa noastră mai mare, cursul nostru ar fi foarte diferit.

Ar trebui să facem o distincţie clară între Satan şi aceşti îngeri. Satan evident a păcătuit împotriva unei lumini mari, aşa încât înţelepciunea infinită nu găseşte că mai poate face ceva pentru el şi nimicirea lui finală este în mod clar prezisă. Evrei 2:14.

Dar oare nu spune Domnul în Matei 25:41 că pedeapsa care le aşteaptă pe aceste fiinţe spirituale decăzute este pedeapsa veşnică? Nu: acest verset nu poate fi folosit ca argument împotriva speranţei unei judecăţi a spiritelor legate sau întemniţate; fiindcă, deşi prin forţa împrejurărilor şi a limitării lor de la orice alt serviciu ei sunt acum îngerii — mesagerii sau servitorii — lui Satan, totuşi este posibil ca ei să nu continue tot aşa, dacă li se va da posibilitatea să se întoarcă la serviciul lui Dumnezeu şi să fie îngerii lui Dumnezeu. Acest pasaj se referă la “iazul de foc” sau la nimicirea (Apocalipsa 20:10)* în care, la sfârşitul Veacului Milenar, vor fi aruncaţi toţi cei care nu vor fi în armonie cu Dumnezeu. Satan va fi unul dintre cei aruncaţi în nimicire veşnică, şi împreună cu el toţi cei care vor comite nedreptate sau vor găsi plăcere în ea — toţi care vor fi socotiţi a fi îngerii sau mesagerii lui, îngeri spirituali sau oameni. Toţi răufăcătorii vor fi îndepărtaţi de la viaţă. De la început planul lui Dumnezeu a fost să-i îndepărteze pe aceştia şi numai pe aceştia. Când se spune că “DOMNUL nimiceşte pe toţi cei răi”, se referă la cei răi cu voia, şi nu la cei doar neştiutori, doar greşit îndrumaţi, orbiţi sau înşelaţi.

 

Încercarea îngerilor

Acele “duhuri care sunt în închisoare”, “acei îngeri care nu şi-au păstrat starea de la început” şi care au primit o mărturie atât de plină de forţă dar tăcută despre misiunea morţii şi învierii Domnului nostru Isus, vor avea oare vreodată ocazia să profite de acele lecţii? Vor avea oare vreodată ocazia să se căiască de păcatul lor, să părăsească serviciul lui Satan şi să se întoarcă la loialitate faţă de Dumnezeu?

Dacă mai înainte am crezut că Scripturile nu spun nimic referitor la acest subiect, ne-am dat seama că ne-am înşelat; şi când Dumnezeu vorbeşte, putem conchide în mod raţional că are de spus ceva folositor pentru noi. De aceea, să plecăm urechea ca să aflăm orice ar considera Tatăl potrivit să ne comunice.

Iuda (versetul 6) ne informează că pe acei îngeri care au comis desfrânare şi au umblat după trup străin, “tot aşa”, “în acelaşi fel” ca sodomiţii (versetele 7 şi 8), Dumnezeu îi ţine sub restricţie (ca pedeapsă sau sancţiune) “pentru îsau până laş judecata zilei celei mari”. “Ziua cea Mare” este Ziua Milenară, şi omenirea de asemenea aşteaptă această judecată (krisis — proces de judecată). Mărturia apostolului Petru este în armonie (2 Pet. 2:4); şi Sf. Pavel confirmă că aceşti îngeri decăzuţi şi în prezent fiinţe spirituale întemniţate, la fel ca omenirea, vor avea o judecată sub domnia lui Cristos şi a Bisericii, “Împărăţia lui Dumnezeu” înălţată în putere. Vorbind despre faptul că este nepotrivit ca sfinţii să apeleze la tribunale pământeşti pentru reglementarea dificultăţilor dintre ei, el spune: “Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? … Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri?” 1 Corinteni 6:1-4.

Cuvântul grecesc redat aici “judeca” este krino, având aceeaşi rădăcină cu krisis, redat prin “pedeapsă” în Iuda 7, şi înseamnă a guvernaa proba — a împărţi fiecărui individ binecuvântări sau lovituri, potrivit cu ceea ce merită când este adus la deplina lumină a adevărului şi sub toate binecuvântările domniei lui Cristos. Astfel se vede că parte din lucrarea lui Cristos va fi să stăpânească şi să îndrume atât pe oamenii păcătoşi cât şi pe îngerii păcătoşi —”să judece lumea”, pe oamenii decăzuţi, acum sub restricţia morţii, din care au fost răscumpăraţi, şi de asemenea să judece pe îngerii decăzuţi, spiritele, vii dar sub restricţie până la judecata sau încercarea Marii Zile Milenare, când Biserica sub conducerea Domnului ei va judeca şi cazul lor, dându-le viaţă veşnică şi favoare celor care atunci se vor dovedi vrednici de ea, şi nimicire veşnică celor care sub lumină şi ocazie deplină se vor fi dovedit nevrednici.

În afara acestor referiri la subiect, găsim referiri frecvente la o lucrare pe care o va face Cristos pentru a supune atât puterile cereşti sau spirituale cât şi cele umane, după ce va fi aleasă Biserica şi va începe lucrarea de judecare şi binecuvântare. De exemplu, citim (Efeseni 1:10): “ … pentru administrarea plinătăţii timpurilor, spre a uni îsub stăpânirea şi legea lui Dumnezeuş în Hristos toate lucrurile care sunt în ceruri îspiritualeş şi lucrurile care sunt pe pământ îumaneş”. Apoi: “Căci toată plinătatea şi-a găsit plăcerea să locuiască în El, şi prin El să împace toate lucrurile cu Sine, atât lucrurile de pe pământ cât şi lucrurile din ceruri îîncălcătorii pământeşti şi spiritualiş, făcând pace prin sângele crucii Lui”. Coloseni 1:19, 20.

În Efeseni 3:8-10, ni se arată că Dumnezeu a ascuns lungimea şi lăţimea planului Său de mântuire până în Veacul Evanghelic, când apostolii au fost însărcinaţi să spună oamenilor condiţiile în baza cărora puteau deveni părtaşi cu Cristos în executarea planului iubitor al lui Dumnezeu; şi intenţia este ca, în cele din urmă, toate fiinţele pământene şi cereşti sau spirituale să cunoască, prin intermediul Bisericii, bogăţia nemărginită care se află în marele dar al lui Dumnezeu — Fiul Său — şi diferitele metode şi paşi pe care înţelepciunea Sa i-a marcat pentru toate creaturile Sale. Cităm pasajul din traducerea Diaglott:

“Da, mie, cel mai mic dintre toţi sfinţii, mi-a fost dată această favoare — să vestesc printre neamuri veştile bune — bogăţia nemărginită a Celui Uns: să luminez pe toţi în legătură cu îmetoda deş administrarea îsau funcţionareaş acestei taine îplanş care a fost ascunsă de veacuri de către Dumnezeu care a creat toate; pentru ca acum îde acum înainteş să fie făcută cunoscută domniilor şi autorităţilor din locurile cereşti, prin adunare îprin intermediul Bisericiiş, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după un plan al veacurilor, pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru”.

Ar părea, aşadar, că planul generos al lui Dumnezeu şi înţelepciunea Lui felurită cuprind ceva de interes pentru îngeri, şi de un interes special pentru cei limitaţi sau restrânşi şi care aşteaptă o încercare în judecata marii Zile Milenare. Aceştia văd pe sfinţi şi caută să privească în lucrurile descoperite lor de Spirit şi de Cuvânt; dar în nici un alt fel nu pot afla despre viitorul lor sau ce pregătiri au fost făcute pentru ei în bogăţia nemărginită şi în înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, fiindcă, aşa cum s-a afirmat aici, aceasta trebuie să fie “făcută cunoscută” “prin Biserică”.

Aceşti îngeri condamnaţi au învăţat mult începând de la primele cuvinte şi prima predică; nu numai lecţia ascultării şi înălţării Domnului nostru (1 Petru 3:18-20; 1 Timotei 3:16), dar şi a urmaşilor Lui; fiindcă citim că “am ajuns o privelişte pentru lume, pentru îngeri şi pentru oameni” (1 Cor. 4:9). Priveliştea şi învăţătura sunt atât pentru oameni cât şi pentru îngeri, deoarece atât îngerii cât şi oamenii vor fi curând judecaţi de Biserică şi binecuvântaţi de ea, dacă vor fi găsiţi ascultători şi vrednici de viaţă. Când se va da mărturia, la timpul potrivit, toate lucrurile din cer (starea spirituală) şi de pe pământ (cea umană), se vor închina în faţa Unsului lui Iehova şi-L vor mărturisi ca Domnul şi Stăpânitorul lor; şi cei care vor refuza să se supună autorităţii Sale drepte vor fi îndepărtaţi de la viaţă — nimiciţi ca fiind nevrednici de viaţă. Isaia 45:23; Romani 14:11; Fapte 3:23.

Îngerii care au păcătuit în zilele lui Noe au avut de atunci încoace o experienţă amară: fără îndoială moartea ar fi fost de preferat în multe privinţe. Îndepărtaţi de la legătura cu îngerii buni şi având tovărăşie numai unul cu altul şi cu Satan, fără Dumnezeu şi fără speranţă, trebuie să fi avut o experienţă cumplită cu efectele triste ale păcatului, în vreme ce observarea faptului că omenirea moare din cauza păcatului, îi putea face să presupună că moartea va fi în cele din urmă şi plata lor. Că aceasta era temerea spiritelor necurate este dovedit de protestul unuia dintre ei pe care Domnul l-a scos afară: “Ai venit să ne pierzi?” (Marcu 1:24; Luca 4:34; Matei 8:29). Dar aceasta nu dovedeşte că presupunerile lor erau corecte, după cum nu dovedeşte nici că este corectă credinţa milioanelor de creştini pretinşi, că nouă zecimi din omenire vor fi chinuiţi veşnic. Faptul este că Satan, care a învăţat pe oameni să hulească astfel caracterul lui Dumnezeu prin denaturarea planului divin, a fost învăţătorul şi mai-marele acestor spirite respinse; şi în mod evident el a prezentat acestor spirite întemniţate în lumină falsă planul lui Iehova, aşa cum l-a prezentat şi omului. El este tatăl minciunilor.

Nu putem uita nici purtarea plină de respect a îngerilor decăzuţi faţă de Domnul şi faţă de apostolii Săi şi de mesajul pe care l-au dat; într-adevăr cu mult mai respectuoasă decât a celei mai stricte secte evreieşti. În timp ce aceştia din urmă îşi băteau joc de El spunând: “Nu este Acesta Isus, fiul lui Iosif?” (Ioan 6:42), spiritele decăzute au exclamat: “Tu eşti Fiul lui Dumnezeu” (Marcu 3:11). În timp ce primii ziceau: “Are demon şi este nebun”, cei din urmă ziceau: “Te ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu”. Marcu 1:24.

“Legiunea” care înnebunise pe gadareni s-a închinat în faţa lui Cristos, recunoscându-L ca “Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt”. Marcu 5:6, 7.

În timp ce au respectat pe cei adevăraţi, s-au opus celor falşi, spunând unora care pretindeau că-i scot afară: “Pe Isus Îl cunosc şi pe Pavel îl ştiu; dar voi, cine sunteţi?” Fapte 19:15.

Atât evreii cât şi neamurile, când trimişii lui Dumnezeu au venit la ei cu veştile bune ale mântuirii, i-au bătut şi i-au ucis cu pietre, dar unii dintre aceşti îngeri decăzuţi au părut doritori să răspândească veştile de bucurie. Unul l-a urmat pe apostolul Pavel şi pe Sila, spunând: “Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc îvouă, oamenilor, şi îngerilorş calea mântuirii”. Fapte 16:17.

 

Baza speranţei pentru îngerii decăzuţi

Dar acum se ridică o întrebare importantă. Scripturile ne arată că speranţa oamenilor se centrează în faptul că s-a dat un preţ de răscumpărare pentru păcatul lui Adam; dar care este baza speranţei pentru aceşti îngeri decăzuţi? Pe ce bază li se poate acorda o încercare cu speranţa vieţii veşnice? A murit Domnul Isus pentru ei?

Nu aşa ni se spune. Jertfa de răscumpărare a fost umană, o jertfă pentru om. “Căci negreşit”, spune Pavel, “nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam” etc. (Evrei 2:16). Mai mult, îngerii nu s-au aflat sub condamnarea morţii şi ca atare nu şi-au pierdut viaţa în nici o măsură şi n-au nevoie de răscumpărare din moarte. Din cauză că sentinţa morţii a trecut asupra oamenilor a fost necesară răscumpărarea pentru ca să ne putem recâştiga viaţa. Acei îngeri care nu şi-au păstrat starea de la început n-au fost condamnaţi la moarte, ci să fie restrânşi şi limitaţi până la ziua judecăţii, când Dumnezeu va judeca cu dreptate pe oameni şi pe îngeri prin Omul pe care L-a rânduit (Fapte 17:31). De aceea ei îşi suportă pedeapsa lor, la fel cum omul îşi suportă pedeapsa lui, deşi pedepsele sunt de natură foarte diferită — potrivit “înţelepciunii nespus de felurite a lui Dumnezeu”.

Şi totuşi îngerii decăzuţi au avut un mare interes faţă de jertfa Domnului nostru; fiindcă, deşi ei n-au fost răscumpăraţi, cumpăraţi cu sângele preţios, aşa cum a fost omul, şi nici n-au avut nevoie să fie, nefiind sub condamnarea morţii, totuşi speranţa lor se centra în puterea cu care El a fost răsplătit prin înălţarea la natura divină, drept urmare a ascultării Sale chiar până la moarte. El este acum Domn şi judecător atât al celor vii cât şi al celor morţi — cei morţi şi cei aflaţi pe calea morţii, şi îngerii vii, necondamnaţi niciodată la moarte. Romani 14:9.

Repetăm, dacă privim corect problema, că aceşti îngeri au fost ispitiţi şi seduşi în mare măsură de răul din oameni, care devenise foarte mare (Geneza 6:5), putem vedea cum împăcarea realizată pentru om prin sângele crucii se putea aplica şi putea anula atât vina directă, cât şi cea indirectă, dacă rezulta din neascultarea unui singur om. Aşa că acum suntem asiguraţi prin cuvintele apostolului: I-a plăcut Tatălui ca “prin El să împace toate lucrurile îcare nu sunt în armonieş cu Sine, atât lucrurile de pe pământ îumaneş cât şi lucrurile din ceruri îîngereştiş, făcând pace îispăşire — satisfacţieş prin sângele crucii Lui”. Coloseni 1:20.

Acestea sunt scrise “ca să puteţi înţelege pe deplin împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă”, şi crezând să vă puteţi bucura cu o bucurie de negrăit. “O, adâncul bogăţiei şi înţelepciunii lui Dumnezeu!” Efeseni 3:18; Romani 11:33.

* * * * *

Ce înseamnă hula care nu se iartă nici în veacul acesta nici în cel viitor?

Textele care se referă la subiectul în cauză se află în Matei 12:31, 32; Marcu 3:28, 29 și Luca 12:10. Să luăm în considerație la început partea din întrebare ce se referă la: ”veacul acesta și veacul viitor”. ”Veac” în Scriptură se referă la o perioadă de timp, care are o durată anumită, având un început și un sfârșit. ”Veacul acesta” se referă la aceeași perioadă de timp din prezent în care trăim acum la care se referă și apostolul Pavel în Gal. 1:4, numind-o: ”acest veac rău”.  ”Veacul viitor” se referă la o perioadă de timp care urmează perioadei de timp prezente în care trăim, care se va începe după ce se va termina „veacul acesta„ sau „veacul de acum„, perioadă de timp în care, precum ne spune însuși Domnul nostru Isus, va avea loc: „învierea dintre cei morți„ – Luc. 20:35, când Dumnezeu va arăta față de întreaga omenire „nemărginita bogăție a harului Său„ – Ef. 2:7.

În ceea ce privește: „hula care nu se iartă„ – „nici în veacul acesta„ și „nici în cel viitor„ aflăm din Ioan 5:16 că în comparație cu celelalte păcate pe care le savârșim de zi cu zi, care se iartă, dacă ne căim, aici se referă la un astfel de păcat care „duce la moarte„ care nu se iartă. În altă parte în Evr. 10:26, 29 suntem informați că de acest fel de păcat putem fi vinovați „dacă păcătuim cu voia„ doar „după ce am primit cunoștința adevărului„. Și în continuare versetul 29 direct ne explică în ce constă acest păcat și de ce el este socotit ca o atât de gravă încălcare ca fiind făcut din partea unuia care: „calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu” , care „pângărește sângele legãmântului, cu care a fost sfințit„ și care „batjocorește pe Duhul harului?„. Apostolul în Ev. 6:4 îi numește pe aceștia ca unii „care au căzut„ după ce „au fost luminați odatã, și au gustat darul ceresc, și s-au fãcut pãrtași Duhului Sfînt„ „și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor„.

În comparație cu păcatele care pot fi iertate când ne căim, Ev. 6:4 continuă că aceștia „este cu neputințã sã fie înoiți iarãș, și aduși la pocãințã, fiindcã ei rãstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, și-l dau sã fie batjocorit„. Tot la aceleași persoane se referă și Iuda în versetul 12 numindu-i: „de două ori morți„ – adică odată morți datorită păcatului lui Adam și fiind izbăviți din el prin pocăință și spălați prin single lui Christos, dar a doua oară morți pentrucă „sunt biruiți„ și „se întorc de la porunca sfântă„ – 2 Pet. 2:20, 21.

(Pentru ca globalizarea hotiei, preacurviei (feseniei) il introneaza pe Anticrist ), Donald Trump sustine la ONU: “Viitorul nu aparţine globaliştilor, ci patrioţilor”

Istoria care coteşte
Angela Merkel şi Donald Trump
Angela Merkel şi Donald Trump (Brendan Smialowski/AFP/Getty Images)

„Lumea liberă trebuie să-şi îmbrace fundamentele naţionale”, a afirmat Trump la summit-ul liderilor care a avut loc marţi în cadrul Adunării Generale a ONU la New York. „Nu trebuie să încerce să le şteargă sau să le înlocuiască”.

Trump, cunoscut pentru pragmatismul şi izolaţionismul său, a uimit printr-o declaraţie făţişă de sprijin a naţionalismului.

“Liderii înţelepţi pun întotdeauna mai presus binele propriului popor şi al ţării lor”, a continuat Trump „Viitorul nu aparţine globaliştilor. Viitorul aparţine patrioţilor”.

El a adăugat că globalismul „a exercitat o atracţie religioasă asupra liderilor din trecut determinându-i să ignore propriile interese naţionale.” „Dar în ceea ce priveşte America”, a spus el, „acele zile s-au terminat”.

„Politicile voastre nu sunt juste. Sunt crude şi malefice”, a afirmat Trump. „Vă plasaţi propriul sentiment fals de virtute deasupra vieţilor, bunăstării şi a nenumăraţilor oameni nevinovaţi. Atunci când subminaţi securitatea la frontiere, subminaţi drepturile omului şi demnitatea umană”.

Trump a abordat şi probleme interne, spunând că Statele Unite sunt „numărul unu la producţia de petrol şi gaze naturale în lume” şi a criticat vehement un număr mic de platforme de socializare care au dobândit „o putere imensă pentru ce putem vedea şi ce ni se permite”.

Abordând războiul comercial început împotriva Beijing-ului, Trump a arătat că „tarifele masive” pe care le-a impus pe mărfurile fabricate în China – o „acţiune decisivă” – vor „pune capăt” „nedreptăţii economice grave” şi marelui deficit comercial pe care SUA îl are cu regimul comunist.

Trump a adăugat că „monitorizează cu atenţie situaţia din Hong Kong”. „Modul în care China alege să facă faţă acestei situaţii va spune foarte mult despre rolul ei în lume în viitor”, a afirmat preşedintele american.

În discurs, Trump a făcut referire la alte naţiuni, vizând Venezuela şi Iran, numindu-le „cele mai mari ameninţări cu care se confruntă naţiunile iubitoare de pace în ziua de azi”.

Trump a acuzat Iranul că „alimentează războaie atât în Siria, cât şi în Yemen“.

“Statele Unite nu caută conflict cu nicio ţară … Dar nu voi ezita niciodată să apăr interesele Americii”, a declarat Trump.

Preşedintele american a mai precizat că sancţiunile pe care administraţia le-a aplicat Teheranului „nu vor fi ridicate” atâta timp cât „comportamentul ameninţător continuă”.

Totodată, Trump l-a numit pe dictatorul venezuelean Nicolas Maduro o „marionetă cubaneză”.

În ceea ce priveşte Coreea de Nord, Trump a menţionat că SUA „nu a crezut niciodată în duşmani permanenţi”, şi că regimul „trebuie să se denuclearizeze”.

Donald Trump şi-a încheiat discursul subliniind din nou naţionalismul, cerând colegilor săi să îşi „ridice naţiunile”.

„Faceţi ţările puternice, prospere şi drepte, onoraţi demnitatea poporului vostru”, a afirmat el.

Editorial FT – Din 2009, China a tipărit 21 de trilioane de dolari, dublu faţă de SUA

Cei 11 îngeri care anunţă, cu goarne, Judecata de Apoi. Vatican
Cei 11 îngeri care anunţă, cu goarne, Judecata de Apoi. Vatican (Pleasant Exchanges)Pe vremuri, în perioada când FED-ul american rula programul eufemistic intitulat “uşurare cantitativă” – care injecta, de fapt, bani fără acoperire în economia americană pentru a face indicatorii economici să arate bine, o mare parte a analiştilor se concentra pe un aspect important – masivitatea intervenţiei directe a Fed pe pieţele de capital – considerată şocantă pentru o economie nu foarte dependentă de practicile etatiste.

Deşi acest aspect era cu siguranţă real, o analiză Zerohedge arăta, în noiembrie 2013, că, în timp ce Fed-ul lui Ben Bernanke injecta 2,5 miliarde USD în sistemul bancar american, China făcea acelaşi lucru – dar scara era cu totul alta – Partidul introducea nu mai puţin de 15 trilioane de USD în active bancare chineze – fie că erau noi împrumuturi în yuani, datorii subterane, obligaţiuni corporative sau orice altă formă de datorie.

Acum, aproape şase ani mai târziu, alţii analişti încep să analizeze fenomenul, iar într-un articol editorial din FT, Arthur Budaghyan, strategul EM de la BCA Research, scrie despre acest subiect important al banilor „din elicopter” ai Chinei – fenomen cu mult mai amplu decât cel la care s-au pretat FED, BCE şi BOJ. Programele de QE, deşi au împiedicat sistemele financiare să alunece într-o depresie sau să cadă complet, au avut efectul pervers de a genera bule enorme de active peste tot în lume.

Budaghyan observă că, în ultimul deceniu, băncile chineze au participat la un proces de expansiune a creditelor şi de generare de bani în valoare 21 de trilioane USD, de două ori masa monetară generată din nimic în SUA, zona euro şi Japonia, în aceeaşi perioadă.

Acest lucru este cu atât mai primejdios cu cât PIB-ul Chinei, chiar şi acela oficial, cu date controversate publicate de regimul comunist, este de doar două treimi cel al SUA.

* * *
„Bani din elicopter” ai Chinei generează o bulă, articolul lui Arthur Budaghyan strategul şef al pieţei emergente la BCA Research, publicat în FT poate fi găsit aici

Pornografia infantilă prin sisteme informatice

autor: Virgil Spiridon

Considerente generale – Odată cu apariţia sa, internetul s-a constituit într-o adevărată „cutie a Pandorei” pentru societate, aducând, pe lângă nenumărate beneficii, şi o mulţime de posibilităţi de încălcare a normelor. Pornografia infantilă reprezintă un domeniu care a „explodat” prin globalizarea utilizării internetului.

O provocare extrem de importantă în cazul pornografiei infantile pe internet este reprezentată de factorul anonimitate. Abuzatorul beneficiază, atâta timp cât doreşte, de caracterul anonim al abordării sale. Acest aspect îi conferă încredere, având în vedere riscul mic de a fi identificat încă de la început ca potenţial abuzator. În acelaşi timp, acest factor poate să fi contribuit şi la creşterea foarte mare a numărului de consumatori de pornografie infantilă, care, în condiţiile anterioare apariţiei internetului, nu ar fi căutat astfel de materiale.

În acelaşi context, inducerea în eroare iniţială cu privire la sexul ori vârsta abuzatorului este un element important al abordării pe internet. Multitudinea de reţele de socializare, coroborată cu posibilităţile aproape nelimitate de creare de false identităţi virtuale, inclusiv folosirea de fotografii nereale fac foarte uşoară abordarea pe internet a potenţialelor victime. Capacitatea site-urilor de socializare de a produce corelaţii automate oferă pedofililor o mulţime de informaţii iniţiale şi, prin acestea, posibilităţi crescute de creştere a ratei succesului racolării minorilor.

Un alt factor important este creşterea progresivă a ratei de utilizare a internetului de către copii, odată cu scăderea vârstei de la care aceştia încep să o facă.

Pe lângă aceşti factori apăruţi odată cu internetul, foarte importanţi sunt aceia oferiţi de caracteristicile victimelor – cunoştinţe reduse sau chiar lipsa acestora în ceea ce priveşte utilizarea în siguranţă a internetului, experienţa de viaţă redusă, naivitatea, inocenţa, capacitatea scăzută de a diferenţia ce e bine de ce este rău etc.

Modalităţi de abordare – din cazuistica instrumentată de Poliţia Română în domeniul pornografiei infantile prin sisteme informatice rezultă două forme generale de abordare a victimelor de către agresori:

  • Abordarea directă – în majoritatea acestor cazuri autorii urmăresc victimele şi le acostează pe stradă, sub diferite pretexte, promiţându-le diferite categorii de avantaje tentante (sume de bani, bunuri, servicii) pentru a le induce în eroare şi a le convinge să îi însoţească în locuri special amenajate. Aici, fie în urma promisiunii anterioare, fie sub ameninţări, victimele devin obiectul fotografierii/filmării în poziţii sexuale, mimând sau chiar executând diferite categorii de acte sexuale sau, mai grav, fiind abuzate sexual de către aceştia. Caracteristic acestui mod de abordare este faptul că victimele provin din medii sociale defavorizate – fie sunt copii instituţionalizaţi sau provin din familii dezorganizate, fie provin din zone sărace (de obicei rurale);
  • Abordarea pe internet – în aceste cazuri, de obicei folosind identităţi false pe reţelele de socializare, pe site-uri de jocuri etc., autorii abordează victimele şi, profitând de naivitatea lor şi de uşurinţa cu care transmit informaţii personale către persoane necunoscute, le câştigă încrederea; ulterior, pentru reducerea inhibiţiilor minorilor, le transmit acestora imagini cu alţi copii în ipostaze similare, prezentându-le ca forme inedite de distracţie, determinându-i să se lase fotografiaţi/filmaţi în posturi similare cu camerele telefonului sau ale laptop-ului. În ultimă instanţă, abuzatorii recurg la şantajarea minorilor şi, sub ameninţarea cu distribuirea acestor fotografii/filme în spaţiul public, îi determină să se întâlnească, continuând şi chiar accentuând formele abuzului.

Prevenire şi conştientizare
Aşa cum rezultă din cele prezentate, pornografia infantilă prin sisteme informatice reprezintă o provocare specială, nu doar pentru reprezentanţii autorităţilor care luptă împotriva fenomenului, ci pentru întreaga societate. Pentru a contribui eficient la diminuarea acestuia, reprezentanţii poliţiei trebuie să colaboreze cu membrii societăţii, atât pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a autorilor, dar şi în iniţierea de activităţi de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la riscuri şi măsuri eficiente de prevenire.

Pentru a maximiza efectul activităţilor de prevenire, poliţiştii trebuie:

  • Să deţină şi să îşi îmbunătăţească în permanenţă cunoştinţele tehnice şi practice referitoare la pornografia infantilă pe internet;
  • Să colaboreze cu celelalte autorităţi şi organizaţii cu interes în domeniu;
  • Să-şi concentreze eficient eforturile în cadrul activităţilor derulate prin corelarea informaţiilor transmise cu publicul ţintă destinatar.

În realizarea demersului informativ preventiv împotriva victimizării, poliţiştii vizează două categorii sociale ca public ţintă: copiii şi părinţii.

RECOMANDĂRI PENTRU PĂRINŢI ŞI PERSOANELE CARE AU ATRIBUŢII DE EDUCARE A MINORILOR (cadre didactice din unităţi de stat şi particulare, personalul din instituţiile de îngrijire a minorilor – plasament sau alte similare)

Recomandările adresate acestora trebuie să vizeze:

Elemente generale privind fenomenul:

  • Să conştientizeze existenţa riscului;
  • Să nu posteze pe internet fotografii nud cu proprii copii;
  • Să comunice deschis cu copiii lor despre Internet, despre beneficiile şi pericolele existente în lumea virtuală. Copilul trebuie să ştie că poate discuta cu părinţii despre orice aspect întâlnit în lumea virtuală;
  • Să stabilească împreună cu copiii reguli de utilizare a internetului şi să urmărească respectarea lor de către aceştia;
  • Să nu restricţioneze excesiv şi nejustificat accesul copiilor la internet;
  • Să le prezinte copiilor riscurile la care se pot expune în mediul online;
  • Să se asigure că ştiu parola/parolele de acces ale copiilor la contul de email, reţele de socializare etc. şi să fie atenţi la „prieteniile” online pe care ei le întreţin.

Soluţii tehnice de control parental al posibilităţilor de navigare a copilului pe internet:

  • Programe de filtrare care pot bloca automat accesul copiilor către anumite categorii de site-uri;
  • Motoare de căutare pentru copii (ex. Google Search Engine for Kids) – acestea filtrează automat rezultatele căutărilor de pe internet, excluzând paginile inadecvate minorilor.

Semne de recunoaştere a posibilei expuneri la risc în mediul online a copilului – acest subiect este unul extrem de sensibil, mulţi părinţi având tendinţa de a-şi „apăra” copiii, refuzând nejustificat (necunoaştere a fenomenului, pudoare excesivă etc.) discuţiile sau acceptarea existenţei unora din aceste semne:

  • Copilul petrece perioade foarte mari de timp singur pe internet, în special noaptea;
  • Părinţii găsesc materiale pornografice în calculatorul/laptop-ul/tableta/telefonul copilului;
  • Copilul primeşte telefoane de la persoane necunoscute ori sună astfel de persoane şi se fereşte de părinţi când vorbeşte;
  • Are tendinţe de izolare faţă de familie şi prietenii apropiaţi;
  • Foloseşte conturi de internet (mail, reţele de socializare) care nu îi aparţin sau altele decât cele pe care le cunosc părinţii.

Posibilităţi de raportare a posibilelor abuzuri –

  • Sesizarea directă a organelor de poliţie competente;
  • Solicitarea de sprijin ONG-urilor care gestionează website-uri în domeniu. Ex. www.safernet.ro sau www.sigur.info.

RECOMANDĂRI PENTRU COPII – o problemă în abordarea copiilor cu privire la fenomenul pornografiei infantile este aceea a lipsei de experienţă, coroborată cu gradul foarte redus de conştientizare a pericolelor ce-i pot ameninţa în mediul online. Sintagma „mie nu mi se poate întâmpla” este foarte prezentă în modul lor de a gândi şi acţiona.

Printre recomandările ce pot fi adresate copiilor pe această temă putem menţiona:

  • Nu oferi persoanelor cunoscute pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta, cum ar fi: numele, vârsta, numărul de telefon, fotografii personale, adresa, şcoala la care înveţi; dacă anumite persoane insistă să afle aceste detalii, anunţă-ţi imediat părinţii, căci este foarte probabil că au intenţii necurate;
  • Nu spune parola de la e-mail-ul tău altor persoane în afara părinţilor; dacă le comunici această parolă prietenilor sau altor persoane, acestea pot trimite mesaje jignitoare în numele tău sau pot intra pe site-uri interzise;
  • Nu accepta niciodată să te întâlneşti în mod real cu o persoană pe care ai cunoscut-o pe Internet; oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt pe Internet şi astfel poţi deveni victima traficului de persoane şi a altor întâmplări tragice. Nu folosi telefonul personal pentru a suna pe cineva întâlnit pe Internet;
  • Evită să postezi pe Internet fotografii cu tine sau cu familia ta; acestea sunt personale şi nu trebuie să ajungă la cunoştinţa oricui navighează pe Internet; ele pot fi folosite pentru a vă face rău, ţie sau celor apropiaţi;
  • În cazul în care primeşti prin intermediul internetului o fotografie/un film cu conţinut sexual cu un minor, chiar şi de la o persoană cunoscută care se prezintă pe sine, nu o transmite mai departe altor persoane! Poţi intra sub incidenţa legilor referitoare la prevenirea şi combaterea pornografiei infantile;
  • Nu uita că nu tot ceea ce citeşti sau vezi pe Internet este adevărat! Informaţiile aflate pe o pagină web pot fi postate de oricine, adult sau copil, multe din ele fiind neverificate sau eronate; de asemenea, fotografiile sau filmele pot fi modificate pe calculator şi pot înfăţişa situaţii care nu s-au petrecut niciodată;
  • Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe Internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană. Nu eşti obligat să stai pe Internet mai mult decât consideri tu şi nici să suporţi ceea ce îţi provoacă neplăcere sau teamă; poţi oricând să îi scoţi de pe lista de contacte pe cei cu care nu vrei să mai comunici!
  • În cazul în care o persoană cu care comunici pe internet te jigneşte, te ameninţă, îţi transmite mesaje cu tentă sexuală, îţi cere să îi trimiţi poze nud cu tine sau îţi trimite poze cu conţinut pornografic, te îndeamnă să consumi alcool ori droguri, anunţă-ţi părinţii sau fă o sesizare pe unul din site-urile specializate;
  • Cere ajutorul, în orice situaţie, persoanelor în care ai încredere, părinţi, profesori sau prieteni apropiaţi.

O problemă aparte în cazurile de investigare a pornografiei infantile pe internet o reprezintă aşa numita „autoproducere”, care presupune producerea de materiale pornografice chiar de către minorii care apar în materialele respective şi stocarea/transmiterea acestora prin sisteme informatice, faptele fiind de regulă săvârşite de către persoane cu vârsta mai mare de 13 ani. Minorii respectivi realizează fotografii sau înregistrări video-audio în care fie apar singuri, în ipostaze pornografice, fie întreţinând relaţii sexuale cu alte persoane, după care stochează materialele respective în sisteme informatice iar în unele cazuri procedează la transmiterea acestora pe Internet, către persoane din anturaj.

Aceste situaţii apar de cele mai multe ori pe fondul teribilismului specific vârstei adolescenţei, coroborat cu lipsa conştientizării consecinţelor pe care astfel de acte le pot avea asupra dezvoltării psihosociale ale minorului.

În astfel de cazuri, este prioritară acordarea de sprijin de specialitate minorilor respectivi, din partea entităţilor abilitate prin lege în acest sens, pentru a preveni repetarea unor acte similare.

Ce ii invatati pe oameni, aceea fac= ȘOCANT! Adevărata cauză a morții lui Gaddafi – SODOMIZAREA 

Peter Scholl-Latour, un expert german în lumea arabă, susține că Muammar Gaddafi nu ar fi decedat din cauza plăgilor împușcate.Rebelii care l-au găst pe Gaddafi, l-au supus pe acesta la o ultimă umilinţă, brutală, înainte de a-l arunca în camionetă şi a-l transporta la un spital din Sirte, oraşul natal al dictatorului. Insurgenţii l-au torturat cu un cuţit, pe care i l-au băgat în fund, după ce l-au descoperit ascunzându-se într-o gură de canalizre. Un film care a fost dat publicităţii luni arată un libian cum îl înjunghie în fund cu un cuţit „Bicketti”, în timp ce  Gaddafi nu mai are nici putere să riposteze, doar să urle de durere.După ce a fost capturat de rebeli și împucat, cel care a condus Libia timp de mai bine de patru decenii, fără apărare, a fost batjocorit în fel și chip: bătut, tăiat, tras de păr, călcat în picioare. I s-a a furat o parte din haine, i-au luat chiar și pantofii și … cu puțin înainte de a fi predat, acesta a fost sodomizat cu un cuțit. Expertul susține că rănile plăgile rezultate în urma sodomizării i-ar fi provocat moartea lui Gaddafi. „Gaddafi a fost ucis cu un cuțit în numele democraţiei”, a declarat Scholl-Latour pentru cotidianul german „Welt”. Momentele în care un libian îl înjunghie în fund cu un cuţit „Bicketti”, în timp ce Gaddafi nu mai are nici putere să riposteze, doar să urle de durere, au fost filmate și date publicității.  Materialul video care a fost dat publicităţii arată Gaddafi, care cândva folosea violulul pentru a-şi terifia oponenţii politici, apare plin de sânge şi speriat de moarte. În material, se pot auzi ţipetele de durere ale fostului dictator, în timp ce rebelii îşi strigau libertatea.

De ce ne era frica,nu scapam…Pagini LGBT în literatura română

DE MIHAI IOVĂNEL

Tematica LGBT are o tradiție relativ întinsă în cultura română. Desigur, până recent, majoritatea trimiterilor erau negative, dar au existat și excepții. În continuare puteți citi o trecere în revistă pe fast forward.

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu (În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea, 2004) și Andrei Oișteanu (Sexualitate și societate. Istorie, religie și literatură, 2016) au inventariat o serie de episoade timpurii, de la cronica lui Laonic Chalcocondil despre violul homosexual la care Mahomed al II-lea l-a supus pe Radu cel Frumos (fratele lui Vlad Țepeș) până la cererea de divorţ depusă la 3 octombrie 1836 de Ruxandra Balş, care îl reclama mitropolitului Moldovei pe soțul ei, hatmanul Anastasachi Başotă, că o privează de „plăcerile însoţârei”: „O dişănţată îndărăptnicie a sa l-au rătăcit întru pidosnică hotărâre”.

Sodomia era condamnată de biserică și pedepsită prin lege, fiind supusă în același timp unui fenomen de exotizare prin asocierea cu moravurile importate din Imperiul Otoman. Astfel, în Duduca Mamuca, B.P. Hasdeu face trimitere la „obicee turcești” care nu sunt altceva decât practici homosexuale.

Dar probabil prima scenă explicită din literatura română modernă îi aparține lui Ion Creangă. Povestea poveștilor (Povestea pulei), capodoperă ireverențioasă și explicită în care răspopitul Creangă calcă în picioare cele sfinte, se termină cu o scenă în care un preot e sodomizat de unul dintre penisurile care crescuseră miraculos în loc de știuleți pe țarina unui țăran (nota bene, minunea se petrecuse la comanda lui Hristos însuși):

„Era pe la amează, în mijlocul verii, și da inima din popă de căldură. Când, pe la mijlocul drumului, trecând prin marginea unei păduri, stă la umbra unui copac pletos să se răcorească oleacă. Și cum sta de se răcorea, îi dă dracul în gând să umble în cutie și să vadă ce-i acolo? Sucește el cutia, o învârtește și nu știu cum face de-o deschide. Și când se uită înlăuntru, ce să vadă? Vede coșgogemite mascara, învelită în bumbac stropit cu aromate… Atunci popa, cuprins de mierare, începe a șuera. Și cum se miera el șuerând, pula face zmâc în curul popei!… Popa atunci începe a răcni și a zice: Doamne, izbăvește-mă de vrăjmaș! Nu lăsa pre robul tău de batjocora diavolului! Că ție unuia am slujit și afară de tine pre altul nu știu! Dar toate erau în zadar. În sfârșit, dacă vede popa și vede că nu mai este scăpare, scoate bârnețul de la izmene și cu un capăt îl leagă de copac, iar cu celălalt capăt de bârneț leagă pula cum poate, și unde nu începe popa a se zmunci și a cotigi în toate părțile, cum se zmuncesc boii la tânjală, când trag ceva din greu, dar nu era chip… Se roagă el popa, răcnește el popa, cârnește el popa, dar nu-i nădejde de scăpare, c-o dat peste pulă mare…”

Textul lui Creangă, scris în 1877-1878, va fi publicat târziu, abia în anii 30 ai secolului XX. Dar între timp apăruse deja iconica povestire Remember a lui Mateiu Caragiale (1921), având în centru enigmaticul personaj al unui travestit. Textul lui Mateiu este unul dintre puținele în care sexualitatea LGBT nu apare conotată negativ – însă într-o scriere ulterioară a autorului, romanul Craii de Curtea-Veche (1929), apare un Poponel descris astfel:

„Se făcuse cunoscut sub această poreclă unul din edecurile ministerului trebilor din afară, băiat de mare viitor, arătând, ca mulți alții din breasla lui, o aplecare deosebită pentru anumite metode dosnice ale unei școli foarte discutate. Lamsdorf, Eulenburg, Mestschersky îi erau părinți sufletești și de asemenea nășii Poponel se arătase vrednic. Cum, pe vremea aceea, orașul nu era năpădit de numeroși icioglani [paj în turcă, dar specializat și în sensul de homosexual] de meserie, Poponel trecea drept ceva foarte rar. În făptura sa, care de altmintreli în ce privește drăgălășia nu lăsa decât de dorit, sălășluia, mistuit de toate flăcările Sodomei, un suflet de femeie, sufletul uneia din acele slujnici împuțite ce dau târcoale seara cazărmilor. Mai mult nu voi stărui asupra-i; ca să-l descriu, ar trebui să-mi înting pana în puroi și în mocirlă și, la această îndeletnicire, nu mi-aș pângări numai pana, dar aș spurca mocirla, chiar și puroiul. Și totuși, nu a lui era vina: așa era de la Dumnezeu”.

Alt personaj gay, privit de această dată dacă nu cu înțelegere, măcar cu o relativă compasiune, figurează în Stavru, primul capitol din romanul Chira Chiralina al lui Panait Istrati (1924).

În schimb Tudor Arghezi își dă măsura veninurilor care l-au făcut celebru în poezia Fătălăul (în volumul Flori de mucegai, 1931); deși un portret în aqua forte, aceasta păstrează totuși o anumită ambiguitate admirativă cu privire la sex-appeal-ul „fătălăului”:

„Cu vreo câteva tuleie,

Mă, tu semeni a femeie.

La sprinceană

Fetișcană,

Subsuoară

De fecioară.

Ai picioare

Domnișoare,

Coapsa lată

Adâncată,

Ca-n zuvelci;

Urechile, ca doi melci;

Doi zulufi cu doi cârcei;

Două boabe de cercei

Dezlipite, de muiere.

Și – al dracului ! – a miere

Și a tiparoase

Hoitul tău miroase.

Ți-este mâna

Ca zmântâna,

Degetele ți-s -

Parcă ți le-a scris -

Gemene

Să semene;

Degetele: ca viermușii,

Pielea: pielea corcodușii.

Solz de sticlă-n unghie.

Ochiul tău înjunghie,

Gura ta subt firișoare-i

Pafta cu mărgăritare”.

Totuși, ambiguitatea din prima parte se pierde în strofa a doua, în care hermafroditului i se atribuie origini infernale:

„O fi fost mă-ta vioară,

Trestie sau căprioară

Și-o fi prins în pântec plod

De strigoi de voievod ?

Că din oamenii de rând

Nu te-ai zămislit nicicând.

Doar anapoda și spârc,

Cine știe din ce zmârc,

Morfolit de o copită

De făptură negrăită

Cu coarne de gheață,

Cu coama de ceață,

Cu uger de omăt -

Iese așa fel de făt”.

În interbelic face senzație și în România romanul lui Marcel Proust În căutarea timpului pierdut, în care homosexualitatea și lesbianismul joacă un rol important. La fel de important este André Gide, homosexual asumat, extrem de influent pentru generația lui Mircea Eliade. Înainte de aceștia trebuie amintit Charles Baudelaire, cu ale lui poeme (interzise sau nu) pe teme lesbiene din Florile răului. Influența lui Baudelaire asupra poeziei românești (inclusiv asupra lui Arghezi) a fost uriașă; ca detaliu anecdotic, francezul era unul dintre poeții preferați ai lui N. Iorga, care umbla cu Les Fleurs du mal în buzunar (dar asta nu-l împiedica să lupte împotriva surselor de „putrejune” din cultura română – străini, evrei, „pornografi” ca Arghezi etc.).

Unul dintre scandalurile de vârf din interbelic legate de LGBT se leagă de campania ziarului „Credința”. Pe 16 decembrie 1934, Sandu Tudor, directorul ortodoxist al publicației, semnează atacul Generația „Criterion” („sunteți farsori, sterpi și vicioși până în măduva oaselor, mediocri și nevropați”), fiind întărit de un articol de Victor Mendrea (Ofensiva invertiților) și de Zaharia Stancu cu pamfletul Onoarea dintre fese. Afacerea fusese pornită de Zaharia Stancu, care scrisese în ziarul „Naționalul nou” articolul demascator Tovărășii literare, năravuri și moravuri, privitor la homosexualitatea unor membri ai grupului „Criterion” (dansatorul Gabriel Negry, Petru Comarnescu). Zaharia Stancu avea să fie provocat la duel de Comarnescu și de Alexandru Christian Tell, iar Mircea Vulcănescu și Alexandru Christian Tell încearcă să le aplice corecții fizice, în redacția „Credința” și la Corso, lui Sandu Tudor și Zaharia Stancu. Pe 9 ianuarie 1935, prima pagină din „Credința” titrează cu litere de o șchioapă Traficul de carne bărbătească din elita bucureșteană, completând cu subtitluri de felul: Obiceiurile turcești de la „Criterion”; Doctorul în științele posterioare de la Los Angeles; Haremul bărbătesc al „Comărneascăi”; De-a capra sau de-a dragostea; Apărați, voi cetățeni, moralitatea neamului românesc și sănătatea copiilor voștri!. Este lansată sintagma „cavaleri de Curlanda”, prin care se lovește în Gabriel Negry și în Petru Comarnescu, a cărui demitere din demnitățile de inspector al teatrelor și de funcționar la Fundațiile Regale se cere imperios: „Petru Comarnescu voia să propage homosexualitatea în societatea românească, încercând să înalțe această murdară inversiune la rangul de valoare spirituală”. De asemenea, sunt demascați ca homosexuali Tell și Vulcănescu. Pentru Sandu Tudor în foiletonul Despre sodomie, „Criterion” devine „o farsă, pusă la cale din inițiativa bine cugetată a «Cavalerilor de Curlanda», pentru a înșela buna credință a celor mulți onești. Pentru a recruta cât mai mulți prozeliți”; apar și accente xenofobe, considerându-se homosexualitatea un import străin de adevăratele valori românești, Comarnescu fiind considerat un „leah” (polonez). Cei vizați acționează ziarul în judecată (prin Sandu Tudor și Victor Medrea), dar campania continuă furibund într-un stil suburban. Zaharia Stancu vorbește despre acei „triști și orizontali cavaleri” (Pentr-un petic de… onoare), iar în articolul Cavalerii, justiția și puterile nevăzute atacă relațiile sus-puse ale „cavalerilor”. O pagină intitulată Pentru lămurirea „nelămuriților” în cazul Petru Comarnițki se citează din Proust (amintit ca… expert și ca geniu, nu și ca homosexual) câteva pasaje la temă. Etc.

Alt titlu care merită amintit în treacăt este romanul lui Ben Corlaciu Moartea lângă cer (1946), o fantezie poetică pe tema călătoriei de-a lungul globului care exploatează sugestii din zona eroticii homosexuale (Oscar Wilde e o referință explicită).

Amorul lesbian nu lipsește nici el, notabile fiind romanele Orașul cu salcâmi (1935) de Mihail Sebastian (el însuși bănuit de homosexualitate de unii contemporani – pentru mai multe detalii poate fi descărcată de aici cartea mea, Evreul improbabil. Mihail Sebastian: o monografie ideologică) și Între zi şi noapte de Henriette Yvonne Stahl (1941).

În perioada comunistă, tema LGBT nu este foarte frecventă, dar nici nu lipsește cu desăvârșire. Exemplul poate cel mai spectaculos este al romanului Princepele de Eugen Barbu (1969), plasat în vremea domniilor fanariote, în care apare, în postura de sfătuitor al „princepelui”, un Messer Ottaviano, italian demonic inițiat în chiromanție, în Cabala (că puțin antisemitism nu strica), dar și homosexual travestit care-l atrage în mrejele lui pe Vodă însuși.

Amintesc și Zahei orbul, romanul postum al lui V. Voiculescu, publicat în 1970 dar finalizat în anii 50, care radiografiază mediul homosexual din închisoare.

După 1989

În anii ’90, perspectiva asupra LGBT este una predilect homofobă și machistă. Poate că nici un alt text nu vorbește mai pătrunzător despre sentimentul de ostilitate cultivat în România față de LGBT decât micul roman Travesti (1994) al lui Mircea Cărtărescu, în care imaginea unui adolescent travestit îi provoacă naratorului o traumă rezistentă. Și restul operei lui Cărtărescu, de la Nostalgia la trilogia Orbitor, este construită pe sâmburele unui viol homosexual ratat inițiat de Dan Nebunul (Mendebilul). Desigur, Cărtărescu este un model de toleranță și nu i s-ar putea atribui poziții homofobe, însă nu-i mai puțin adevărat că literatura lui surprinde exemplar psihoza homofobă a unei epoci.

Până și într-un dicționar de sociologie autohton publicat în 1998 se spune că „extinderea homosexualității are consecințe societale negative: conduce la scăderea natalității și la diminuarea capacității de reproducere a unei societăți; provoacă dezorientare normativă și valorică, confuzii de roluri și conflicte dintre instituțiile sociale” (Ioan Mihăilescu, „Homosexualitate”, în Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu (coord.), „Dicționar de sociologie, 1998). În același sens poate fi consultat manualul de medicină legală coordonat de Vladimir Beliș în anii 90. În mod coerent cu legislația vremii, homosexualitatea este prezentată ca devianță și incriminată inclusiv prin iconografia provocator repulsivă.

Nu sunt rare nici pozițiile fundamentaliste: „Nu mă deranjează nici granițele, nici vameșii. Mă deranjează însă drepturile homosexualilor (pentru că ni se pretinde să recunoaștem anormalitatea ca normalitate și păcatul ca virtute, deci Răul ca Bine, și pe Satana ca Dumnezeu)” (Răzvan Voncu, Jurnalul unui an satanic (24 martie 1999–24 martie 2000), f.a.).

Astfel de reacții nu sunt, desigur, specifice doar spațiului românesc. Virgil Nemoianu, comparatist emigrat în SUA în anii ’70, notează într-un jurnal de călătorie pe 9 iulie 2004: „După masă la Provincetown, în capul peninsulei, pitoresc așezat, dar dezamăgitor, copleșit de prezență homosexuală, senzație de Sodoma și Gomora” (Virgil Nemoianu, Străin prin Europa. Buimac pe cinci continente, 2015). Fapt cu atât mai bizar cu cât Nemoianu a semnat, în volumul memorialistic Arhipelag interior (1994), câteva pagini comprehensive despre mediile homosexuale ale anilor ’50-’60 (Mihai Rădulescu, Ion Negoițescu ș.a.), pe care le-a cunoscut bine, cultivând numeroase prietenii cărora le-a datorat în bună măsura propria formare.

Probabil cel mai important gazetar de după 1989, Cristian Tudor Popescu, a exprimat în câteva rânduri poziții homofobe (dar finalmente poziția sa a evoluat către toleranță). Alt formator de opinie, Andrei Pleșu, a găsit militantismului gay un termen de comparația în zona antipatiei sale cele mai profunde: „Psihologia homo, cu combativitatea ei «revoluționară», are ceva din spiritul utopic şi sectant al propagandei comuniste” (e drept că nici „psihologia hetero”, care „are, în versiunea ei agresivă, ceva din suficiența nemiloasă a nazismului”, nu a scăpat prea ieftin – v. Andrei Pleşu, Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuri, Editura Humanitas, București, 2006). Un răspuns mai mult sau mai puțin indirect i-a dat lui Pleșu – dar nu numai lui – remarcabilul articol al lui Cristian Moraru Homoerotica și homopolitică: antimulticulturalism, anticomunism și retorica vitrinei („Observator cultural”, 2004), care stabilea o paralelă între retorica homofobă și cea a anticomunismului, care-și dau mâna în postcomunism: „Împăunarea cu propria heterosexualitate și, nu mai puțin, chiar dacă la alt nivel, parada de anticomunism până la sațietate reflectă, ambele, panica de a fi identificat drept celălalt, drept homosexual, comunist etc. – și e interesant de observat că, drept răspuns la această panică, unii foști naziști și foști comuniști își reprimau homosexualitatea latentă prin parade macho «de vitrină» (window dressing) sau prin persecutarea altor homosexuali”.

Mai amintesc și ieșirea homofobă a lui Dan C. Mihăilescu într-un număr din 2005 al revistei „Cuvântul” și replica fermă pe care i-a dat-o Mircea Martin, directorul publicației. Un citat la întâmplare dintr-un interviu ulterior dat în 2011 de Mihăilescu (urmăriți contextul în care distribuie homosexualitatea): „În lumea angloamericană, au rămas pasiunea pentru organizarea socială, arborescenţa psihologică şi cazuistica pitoresc-savuroasă, dar totul este tarat de corectitudinea politică şi reţetele multiculturalismului. Cum dai foaia, cum vezi homosexuali, incesturi, copii abuzaţi, brasaje de populaţie şi pledoarii pentru alteritate(etnică, religioasă, socială), integrare”. Între timp, totuși, a evoluat până și el: „Mult timp eram homofob rabiat. Nu făceam nimic rău, dar nu voiam să aud chestiile astea. Mai nou, dialogăm, am început să văd realitatea, adică am acceptat că jumătate din harta mare a lumii trece prin homosexualitate. Încet, încet am ajuns să fac și să accept niște chestii pe care nu le-aș fi acceptat acum 10 ani. Îi mâncam pe pâine, dușmănie literară, eram mereu cu arma în mână. Mai nou, sunt concesiv, permisiv și cred că această relaxare face foarte bine” (interviu din 2017).

Nu pot lipsi, pentru antiteza unor astfel de poziții, cărțile publicate de muzicologul George Bălan (nota bene, nu în România, ci la Chișinău): Celălalt Eros și Iubirea interzisă (ambele în 2001) – istorii culturale comprehensive ale fenomenului.

Nici în literatura propriu-zisă menționările negative ale LGBT nu au lipsit. În Nesimțitul lui Cornel George Popa (1997), relatare a tribulațiilor unui tânăr cu succes social şi erotic care, în urma unui accident de maşină, rămâne impotent, una dintre scenele cel mai bine dramatizate este aceea în care un solist de muzică populară, homosexual trecut de prima tinerețe, încearcă patetic să îl agațe pe protagonistul impotent. Perspectiva este șarjat-satirică, intrând în zona umorului negru.

Un caz doar în aparență mai comprehensiv apare în romanul unui alt reprezentant al nouăzecismului, Obsesia lui Emil Mladin (2007); aici profesorul de chimie Sorin Clejan, înșelat de soția adorată, ajunge în închisoare după o tentativă de omor îndreptată împotriva unui oarecare într-un moment de furie provocată in absentia de partenera infidelă. În pușcărie devine „Sorina”, reorientându-și obsesia pentru soție către Făt-Frumos, „un țigan mare cât casa, zdravăn, urât ca noaptea, cu dinții cariați și puțind ca dracu’”, pe care sfârșește totuși prin a-l ucide. Mediile sordide și scenele tari precum aceea a unui viol colectiv la care este supus Sorin/ „Sorina” au parte de o indeterminare care proiectează totul în absurd, impresie accentuată de viteza cu care progresează conflictul.

Și romanul Jurnalul lui Dracula, scris și publicat de Marin Mincu în italiană în 1992 (în română a fost rescris și tipărit abia în 2004), conține o serie de pasaje hard – de la homosexualitate (nici Țepeș n-a scăpat de avansurile lui Mahomed Cuceritorul…) până la zoofilie (partenera lui Țepeș fiind o pisică).

Perspective din interior asupra homosexualității apar abia după ce Articolul 200 al Codului Penal a fost abrogat în 2001. Totuși, ca excepție notabilă trebuie amintit volumul memorialistic al lui Ion Negoițescu Straja dragonilor (1994), din păcate neterminat – însă jurnalul exploziv al scriitorului, în care și-ar fi notat tot felul de detalii cu privire la relațiile lui și mediile homosexuale din România, va fi publicat în 2023, la 30 de ani după moartea scriitorului). Oricum, deja în Straja dragonilor Negoițescu (membru al Cercului Literar de la Sibiu, în care cel puțin încă un component fusese gay – Radu Stanca) își pune pe tapet viața sexuală cu un exhibiționism unic în literatura română de până la el: de la sexele soldaţilor sau servitorilor pe care le amuşina cu aviditate în copilărie/adolescență până la necunoscuţii pipăiţi în obscuritatea cinematografului, de la hârjonelile homoerotice cu copii sau adolescenţi de vârste apropiate până la indiferenţa provocată de un băiat mai mare care îi suge penisul într-un closet.

Dincolo de lecția de deschidere predată de Negoițescu, o literatură română asumat LGBT apare abia prin romanul pe bune/ pe invers al lui Adrian Schiop (2004), o autoficțiune centrată pe muzici şi pe identitatea asumată de homosexual. Schiop va reveni asupra temei în Zero grade Kelvin (2009), roman à la manière de Michel Houellebecq în care figurează o scenă de pedofilie, și prin romanul Soldații. Poveste din Ferentari (2013). Tot în 2013, Adrian Teleșpan publică romanul Cimitirul, plasat în Londra contemporană, abundând în scene explicite over the top:

 „— Scoate-mi-o din cur și fute-mă în gură, că vreau să îmi dau drumul când mă fuți în gură!, mi-a zis după vreo cinci minute.

    — Păi, atât? Gata?, am întrebat eu gâfâind.

    — Mă excit rău când sunt futut în cur. Sunt gata să îmi dau drumul și acum. De obicei stau mai mult pe preludiu. Când îmi intră ceva în cur, nu rezist mai mult de câteva minute.

    I-am băgat-o în gură, mă țineam în mâini ca la flotări și a început să geamă rău de tot, așa, ca pe patul de moarte, și după câteva zeci de secunde i-am simțit jetul pe la spate, pe coaie și picioare.

    — Întoarce-te, să îmi ling sperma.

    A curățat tot cred și apoi ne-am lins timp de câteva minute, până ajunsesem să facem spume la gură de la sperma lui”.

Mai poate fi citat și volumul lui Marcel Manea Bărbați pe tocuri (2015).

Pentru lesbianism, o primă încercare de impact îi aparține Ceciliei Ștefănescu, în Legături bolnăvicioase (2002). Un pic de trivia: în 2005 lucram la „Averea” (un ziar lansat ca quality și transformat în mai puțin de un an în îndrăgitul tabloid „Click”), și am făcut cu Matei Martin o ancheta privind arta gay din România (au răspuns, din câte țin minte, Radu Afrim, Adrian Schiop și Ștefan Iancu). Pentru partea de literatură am vorbit și cu Cecilia Ștefănescu: nu-i citisem romanul Legături bolnăvicioase, dar din cronici înțelesesem că ar avea oarece pagini privind lesbianismul. Cecilia Ștefănescu a fost destul de iritată de conversație, explicându-mi că romanul ei nu are nici o legătură cu ideea de roman gay, întrucât naratorul ei e necreditabil și tot discursul său e o fantasmă fără referent. Au trecut doi-trei ani și în timp ce filmul făcut după Legături bolnăvicioase se pregătea de lansare, am avut ocazia să văd un interviu în care Cecilia Ștefănescu vorbea cu mult aplomb despre problema homosexualității pe care o ridicau filmul ȘI cartea, întrebându-se dacă intolerantul public românesc este educat/ pregătit pentru frecventarea unei teme atât de sensibile și de curajoase. End of story.

Abia în 2014 apare un roman programatic „despre lesbiene”, Păpușile de Cristina Nemerovschi. Altă încercare e semnată de Alexandra Toader – Gândurile unei lesbiene  (2014).

Concluzii foarte parțiale

În literatura din România problematica LGBT a fost tratată cel mai adesea prin vocea reacțiunii. Literatura LGBT scrisă de autori ca Schiop, Teleșpan ș.a. (spre deosebire de țări ca Statele Unite sau Franța, în care militantismul LGBT are o veche istorie multistratificată) se află abia la început. Va trebui ca autorii care cunosc fenomenul din interior să continue să scrie despre el și să-l documenteze. Pe de altă parte, va trebui ca și autori straight să manifeste o curiozitate sporită față de această lume și să introducă personaje și situații în literatura lor. Abia când tematica LGBT va deveni o prezență familiară și nu exotică în literatura română vom putea vorbi, în sfârșit, de toleranță și înțelegere.


 

Controlare prin SODOMIZARE si umilire sexuala

Posted in HOMOSEXUALITATESODOMIE by saccsiv on iunie 18, 2010

Se vorbeste din ce in ce mai des dar inca doar putini o fac si o fac mai mult in soapta, despre un teribil mod prin care greii ecumenismului din vest isi racoleaza marionete din randul aspirantilor la functii inalte din lumea ortodoxa din est.

Metoda ar fi urmatoarea: tinerii ortodocsi ce pleaca pe la studii in anumite centre ecumeniste din vest sunt atent analizati, in cel mai profesionist stil. Apoi sunt alesi “candidatii” ce vor fi supusi unui tratament special. S-ar parea ca sunt atat de bine alesi, incat tratamentul are cu fiecare efectul scontat. Dar iata care ar fi modalitatea de lucru:

Tanarul este semidrogat fara stirea lui si filmat in timp ce este sodomizat si supus unor foarte umilitoare practici sexuale. Drogul este unul special si cel drogat va avea voita zdrobita, dar starea aceasta nu se observa atunci cand cineva vizioneaza respectiva filmare. Pare ca vrea si ii place tot ceea ce face. Cand se trezeste i se pune filmul si e pus sa faca alegerea: distrugerea imaginii sale sau un traseu glorios punctat din cand in cand de indeplinirea unor sarcini pe care noii lui stapani i le vor porunci. Si toti aleg ultima varianta.

Procedura (cu sau fara drog) este folosita si in domenii in care SISTEMUL are nevoie de marionete ce nu misca in front.

Intr-o forma ritualica, ce implica libera vointa, candidatul acceptand constient tratamentul, procedura este folosita de anumite societati secrete. In acest caz insa, apare obligatoriu si o componenta supranatural – malefica.

Consider ca este util in acest context sa va prezint ce-am observat la homosexualii pasivi si la baietii activi din puscarie sau din partea intunecata a lumii din afara ei.   Voi vorbi in continuare precum unor oameni maturi. Iertare caci nu doresc sa smintesc pe nimeni, insa viata are si aspecte extrem de urate.

Spre deosebire de partenerii gay de care auziti prin presa ca au inceput sa se casatoreasca legal, in lumea de care fac referire, nu e vorba doar de placerea sexuala. De fapt, aceasta ar fi un element secundar. In principal vorbim despre o relatie stapan – sclav. Despre dorinta de a supune prin maxima umilire. Despre convingerea ca esti superior si necesitatea de a inferioriza pana la distrugere pe cei pe care nu-i consideri apartinand castei tale. La toate acestea, dracul ii impinge.

Si invata de mici sa faca treaba asta: la minori (sub 18 ani) si bididii (18-21). La aceste grupe de varsta, o regula aproape generala e ca atunci cand este aleasa o victima, toti cei care se considera baieti, adica superiori, trebuie s-o violeze. O data violat, tanarul devine automat lache, o fiinta ce trebuie umilita la maxim. Ca atare, nu se vor opri doar la sexul anal si oral ci si la practici uro-scato, lingerea toaletei, sunt pusi sa manance paine peste care s-a ejaculat etc.

La majori, violul asta in masa este mai rar.

De observat ca “lache” sau “gaozar” sau “bulangiu” este un termen ce fusese folosit pana relativ nu demult aproape doar in zona penitenciarelor si a ghetourilor. Incet-incet a ajuns in limbajul relativ comun, prin procesul de stricare al limbii la care si-au adus un aport decisiv “cultura” manelista promovata intens in mass-media. Dar si prin aparitia in “lumea buna” a elementelor din acea zona.

Pe scara sociala a celor din penitenciare si ghetouri, bulangiul ocupa ultima treapta. Nu are voie sa bea sau sa manance din vasele celorlalti. Nu are drept la opinie. E mai rau decat un “nimeni”, caci cel putin un “nimeni” este de obicei lasat in pace, fiind ignorat.

Termenul “gaozar” e deseori folosit de catre baieti si atunci cand se adreseaza unuia pe care-l considera inferior. In acest context l-a folosit si Basescu cand s-a adresat acelui ziarist.

Lachele va avea in urma acestui tratament un comportament aparte. Este o vorba in lumea aceea: “Sa te fereasca Dumnezeu de tupeul bulangiului si de teroarea sclavului”.

Intr-adevar, daca in mediul baietilor-stapani se poarta aidoma unui terorizat, odata iesit din acea zona, afiseaza un tupeu pe care nu l-am intalnit la nici un alt tip de oameni. Iar daca ajunge intr-un loc in care nu se stie de trecutul sau, dezvolta o capacitate incredibila de a se descurca sa intre pe sub pielea cui trebuie pentru a urca pe scara ierarhica si o data ajuns cat mai sus, declaseaza teroarea asupra celorlalti.

Consider ca in principiu la fel stau lucrurile si in cazurile mentionate la inceputul articolului. Nu este vorba doar de frica de a nu se afla, ci si de faptul ca se instaureaza relatia stapan-sclav. Care sclav, odata ajuns in alt mediu …

Asadar, tineri teologi in devenire, cascati bine ochii si mai bine stati pe acasa. De fapt, daca nu aveti aplecare spre cele bisericesti, si mai bine ar fi sa renuntati, caci altfel apare ispita de a pleca aiurea cu gand de marire. Si nu stiti peste ce nimeriti si nu-i de joaca.

 

Fotografie principală via Pixabay

Manifest HOMOSEXUAL din 1987: “Vă vom sodomiza fiii. Fiii voștri vor deveni slujitorii noștri. Vor fi replămădiți după imaginea noastră.” Află despre ce este vorba:

Ceea ce vă prezentăm mai jos este primul episod din serialul Homosexualii se prezintă pe ei înșiși, realizat de ActiveNews.ro:

Iată un fragment din manifestul revoluționar al lui  Michael Swift, publicat în Gay Community News, 15 februarie 1987, retipărit în Congressional Records, 15-21 februarie 1987…

Important: ulterior, activiștii LGBT au susținut că textul este satiric și că nu trebuie luat în serios, justificând afirmația prin prezenta primei propoziții. Pe pagina în românește a wikipedia care tratează „agenda homosexuală”, se afirmă, însă:  „Pamflet anti-heterosexual sau program de acțiune, textul-manifest, extrem de violent, este imposibil să nu fie luat în serios, cu atât mai mult cu cât militanții anti-homosexuali arată că, dacă eliminăm aspectul metaforic și violența din text, multe din obiectivele menționate sunt pe cale să fie atinse”.

Michael Swift – REVOLUȚIA GAY

„PREZENTUL MANIFEST este extravaganță, nebunie, fantezie tragică și crudă, e erupție a mâniei interioare a asupriților care se visează cu disperare în locul asupritorilor.

Vă vom sodomiza fiii, embleme ale masculinității vostre slabe, ale viselor voastre efemere și ale minciunilor vulgare. Îi vom seduce chiar în școlile și internatele voastre, în sălile de gimnastică și în vestiare, pe terenurile de sport și la seminarii, la cercurile voastre de tineret și în toaletele teatrelor voastre, în cazarmele voastre și în popasurile camioanelor, la cluburile bărbaților și pe culoarele Parlamentului – oriunde bărbații se adună alături de alți bărbați. Fiii voștri vor deveni slujitorii noștri și vor face ce le spunem noi. Vor fi replămădiți după imaginea noastră. Vor ajunge să ne dorească la nebunie și să ne adore”.

Michael Swift: “Gay Revolutionary”

From Gay Community News, Feb. 15-21, 1987
(reprinted from The Congressional Record, with preface restored)


In 1987, Michael Swift was asked to contribute an editorial piece to GCN, an important gay community magazine, although well to the left of most American gay and lesbian opinion. A decade later this text, printed in the Congressional Record is repeatedly cited, apparently verbatim, by the religious right as evidence of the “Gay Agenda”. The video Gay Rights, Special Rights, put out by Lou Sheldon’s Traditional Values Coalition cites it with ominous music and picture of children. But when the religious rights cites this text, they always omit, as does the Congressional record, the vital first line, which sets the context for the piece. In other words, every other version of this found on the net is part of the radical right’s great lie about gay people. For a discussion of the whole “Gay vs. Religious Right” phenomenon see Chris Bull and John Gallagher: Perfect Enemies: The Religious Right, the Gay Movement, and the Politics of the 1990s, (New York: Crown, 1996)

This essay is an outré, madness, a tragic, cruel fantasy, an eruption of inner rage, on how the oppressed desperately dream of being the oppressor.

We shall sodomize your sons, emblems of your feeble masculinity, of your shallow dreams and vulgar lies. We shall seduce them in your schools, in your dormitories, in your gymnasiums, in your locker rooms, in your sports arenas, in your seminaries, in your youth groups, in your movie theater bathrooms, in your army bunkhouses, in your truck stops, in your all male clubs, in your houses of Congress, wherever men are with men together. Your sons shall become our minions and do our bidding. They will be recast in our image. They will come to crave and adore us.

Women, you cry for freedom. You say you are no longer satisfied with men; they make you unhappy. We, connoisseurs of the masculine face, the masculine physique, shall take your men from you then. We will amuse them; we will instruct them; we will embrace them when they weep. Women, you say you wish to live with each other instead of with men. Then go and be with each other. We shall give your men pleasures they have never known because we are foremost men too, and only one man knows how to truly please another man; only one man can understand the depth and feeling, the mind and body of another man.

All laws banning homosexual activity will be revoked. Instead, legislation shall be passed which engenders love between men.

All homosexuals must stand together as brothers; we must be united artistically, philosophically, socially, politically and financially. We will triumph only when we present a common face to the vicious heterosexual enemy.

If you dare to cry faggot, fairy, queer, at us, we will stab you in your cowardly hearts and defile your dead, puny bodies.

We shall write poems of the love between men; we shall stage plays in which man openly caresses man; we shall make films about the love between heroic men which will replace the cheap, superficial, sentimental, insipid, juvenile, heterosexual infatuations presently dominating your cinema screens. We shall sculpt statues of beautiful young men, of bold athletes which will be placed in your parks, your squares, your plazas. The museums of the world will be filled only with paintings of graceful, naked lads.

Our writers and artists will make love between men fashionable and de rigueur, and we will succeed because we are adept at setting styles. We will eliminate heterosexual liaisons through usage of the devices of wit and ridicule, devices which we are skilled in employing.

We will unmask the powerful homosexuals who masquerade as heterosexuals. You will be shocked and frightened when you find that your presidents and their sons, your industrialists, your senators,your mayors, your generals, your athletes, your film stars, your television personalities, your civic leaders, your priests are not the safe, familiar, bourgeois, heterosexual figures you assumed them to be. We are everywhere; we have infiltrated your ranks. Be careful when you speak of homosexuals because we are always among you; we may be sitting across the desk from you; we may be sleeping in the same bed with you.

There will be no compromises. We are not middle-class weaklings. Highly intelligent, we are the natural aristocrats of the human race, and steely-minded aristocrats never settle for less. Those who oppose us will be exiled.

We shall raise vast private armies, as Mishima did, to defeat you. We shall conquer the world because warriors inspired by and banded together by homosexual love and honor are invincible as were the ancient Greek soldiers.

The family unit-spawning ground of lies, betrayals, mediocrity, hypocrisy and violence–will be abolished. The family unit, which only dampens imagination and curbs free will, must be eliminated. Perfect boys will be conceived and grown in the genetic laboratory. They will be bonded together in communal setting, under the control and instruction of homosexual savants.

All churches who condemn us will be closed. Our only gods are handsome young men. We adhere to a cult of beauty, moral and esthetic. All that is ugly and vulgar and banal will be annihilated. Since we are alienated from middle-class heterosexual conventions, we are free to live our lives according to the dictates of the pure imagination. For us too much is not enough.

The exquisite society to emerge will be governed by an elite comprised of gay poets. One of the major requirements for a position of power in the new society of homoeroticism will be indulgence in the Greek passion. Any man contaminated with heterosexual lust will be automatically barred from a position of influence. All males who insist on remaining stupidly heterosexual will be tried in homosexual courts of justice and will become invisible men.

“We shall rewrite history, history filled and debased with your heterosexual lies and distortions. We shall portray the homosexuality of the great leaders and thinkers who have shaped the world. We will demonstrate that homosexuality and intelligence and imagination are inextricably linked, and that homosexuality is a requirement for true nobility, true beauty in a man.

“We shall be victorious because we are fueled with the ferocious bitterness of the oppressed who have been forced to play seemingly bit parts in your dumb, heterosexual shows throughout the ages. We too are capable of firing guns and manning the barricades of the ultimate revolution.

Tremble, hetero swine, when we appear before you without our masks.

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*