Cum poate obtine profit un Fermier si pe vreme de criza

ooooo
Principalii factori care contribuie la obţinerea de profit in activitatea de crestere a vacilor de lapte  sunt: nutriţia şi reproducţia vacilor, între care există o strânsă corelaţie. Pentru a menţine şi a spori nivelul producţiei de lapte marfa într-o fermă, vacile trebuie să fete la intervale de cca 12-13 luni.

Ţinând seama de durata gestaţiei (285 de zile) şi de durata involuţiei uterine şi a anestrului după fătare (45-60 de zile), înseamnă că intervalul de timp în care femela trebuie să rămână gestanta după fătare este destul de scurt (20-40 de zile). Această perioadă se suprapune cu perioada producţiei maxime de lapte. Pentru vacile care fata primăvara, perioada de pregătire pentru o nouă gestaţie coincide cu perioada de trecere de la furajarea din stoc, cu furaje conservate, la hrănirea cu masă verde, ceea ce constituie un stres pentru organism. Nivelul producţiei de lapte şi stresul alimentar pot influenţa negativ funcţia de reproducere, concretizată prin lipsa manifestării căldurilor pe o perioadă mai lungă de timp (anestru după fătare) şi rate de fecunditate scăzute.

La rumegătoare, relaţia dintre nutriţie şi reproducţie este complexă, se găseşte sub controlul fermierului şi trebuie evaluată cu mare atenţie.

Cerinţele nutriţionale pentru susţinerea funcţiilor ovarelor, a fecundaţiei, nidaţiei şi gestaţiei timpurii sunt de 30-40 de ori mai mici, comparativ cu necesarul pentru întreţinere şi producţia de lapte. În cazul vacilor lactante, furajarea inadecvată în prima lună de la fătare, coroborata şi cu rezervele energetice proprii reduse
(depozite corporale de grăsime), are influenţe negative asupra reluării activităţii ovarelor după fătare şi a fecundităţii.
Cel mai important aspect al nutriţiei vacilor cu lapte îl constituie componenta energetică a raţiei (amidon, celuloză), care influenţează funcţia de reproducere. La vacile cu producţii mari de lapte, deficitul energetic al raţiilor în primele săptămâni de la fătare determina prelungirea intervalului de timp până la primul estru, scăderea fecundităţii, creşterea numărului de însămânţări per gestaţie şi prelungirea intervalului de timp de la fătare până la o nouă gestaţie. Bilanţul energetic negativ are consecinţe negative mai însemnate la vacile care sunt la a treia lactaţie (când producţia de lapte este maximă) şi la vacile bătrâne. După fătare, la vacile cu lapte se constată creşterea lentă a aportului energetic prin raţie datorită consumului mai redus de furaje, creşterea rapidă a producţiei de lapte şi creşterea consumului rezervelor proprii de grăsime, care poate conduce la tulburări de metabolism (acetonemie). S-a estimat că peste 80% dintre vacile cu lapte trec printr-un bilanţ energetic negativ în prima lună de lactaţie, deoarece cerinţele energetice pentru producţia de lapte nu pot fi asigurate numai prin aport alimentar. Slăbirea femelelor în prima lună de la fătare şi în timpul repausului mamar contribuie la scăderea fecundităţii şi la prelungirea intervalului de timp de la fătare până la o nouă gestaţie.
În vederea reducerii duratei şi amplitudinii bilanţului energetic negativ după fătare, se pot introduce în raţie surse suplimentare de grăsime (boabe de soia, grăsime animală protejată). Hrănirea suplimentară cu sortimente furajere bogate în grăsimi, îmbunătăţeşte şi performanţele de reproducţie. Administrarea sortimentelor furajere bogate în grăsimi reduce consumul de furaje, de aceea se recomandă numai după o lună de la fătare. Potenţialul genetic pentru producţia de lapte a vacilor a crescut foarte mult. Uneori există tendinţa furajării vacilor cu raţii bogate în proteină, în vederea susţinerii sau creşterii producţiei de lapte, dar aceasta conduită este asociată cu scăderea unor indici de reproducţie. Rumegătoarele pot compensa, într-o anumită măsură, aportul proteic mai redus al raţiilor, prin reciclarea în rumen a ureei care rezultă din metabolismul proteinelor. Vacile hrănite cu exces de proteine au nivele ridicate de uree în sânge şi în lapte, pH-ul uterin este scăzut şi, în consecinţă, fecunditatea este mai scăzută.

 Elementele minerale au un rol foarte important pentru funcţia de reproducere a femelelor

Acestea sunt clasificate în macroelemente (calciu, fosfor, potasiu, sodiu, clor, sulf magneziu) şi în microelemente (fier, iod, mangan, zinc, seleniu, cupru, cobalt). Elementele minerale care influenţează funcţia de reproducere la vaci fac parte, în special, din grupa microelementelor (mangan, seleniu, iod, zinc, fier), dar şi carentele în calciu şi, mai ales în fosfor, afectează fertilitatea femelelor. Suplimentele minerale pot influenţa funcţia de reproducere la femele prin corectarea reacţiei mediului uterin, îmbunătăţirea fecundităţii, reducerea mortalităţii embrionare şi sporirea intensităţii manifestării estrului.
Tot ceea ce întreprinde fermierul pentru a mări consumul de furaje în primele două luni de lactaţie va determina îmbunătăţirea ratelor de fecunditate şi reducerea intervalului de timp de la fătare până la o nouă gestaţie. În primul rând, fermierul trebuie să grupeze vacile pe stări fiziologice, să le furajeze diferenţiat, asigurându-se o mai mare atenţie celor în repaus mamar (ultimele două luni de gestaţie) şi celor recent fătate. Al doilea aspect îl constituie raţiile furajere care trebuie alcătuite în aşa fel încât să asigure glucide uşor fermentescibile în rumen (concentrate), furaje fibroase şi proteine nedigerabile în rumen pentru a menţine sănătatea rumenului. În amestecurile de concentrate trebuiesc introduse suplimente vitamino-minerale specifice vacilor cu lapte.
Cheia menţinerii în limite normale a fertilităţii vacilor cu producţii mari de lapte este să vă asiguraţi că vacile nu sunt prea grase înainte de fătare, sunt hrănite cu raţii echilibrate în toţi principii nutritivi, cu un aport energetic corespunzător producţiei de lapte, care să stimuleze consumul de furaje pe parcursul primelor două luni de lactaţie şi să monitorizaţi îndeaproape tulburările metabolice care pot să apară în primele zile sau săptămâni de la fătare (acetonemia, hipocalcemia). Creşterea consumului de furaje poate fi stimulată prin sporirea palpabilităţii furajelor (îmbunătăţirea gustului), prin metode specifice de preparare.
În concluzie, există probleme reale de fertilitate la vacile cu lapte, aceste probleme se înmulţesc odată cu creşterea producţiei de lapte, mai ales dacă vacile nu sunt furajate la nivelul potenţialului lor productiv. De aceea, dacă doriţi să aveţi în ferma vaci cu producţii mari de lapte şi să vă confruntaţi cu puţine probleme de reproducţie, apelaţi la serviciile unui specialist în nutriţia animalelor.

 

Daca vreti profit,optimizati,nu   maximizati aportul de substanta  uscata in hrana vacilor

Fara a crea impresia ca  aceasta preocupare reprezinta  calea cea mai sigură, rapidă şi eficientă de sporire, îmbunătăţire şi eficientizare a producţiei de lapte ,spun doar ca alimentatia, impreuna cu alte masuri,produc  performanta. Alimentaţia vacilor de lapte are o arhitectură specifică, bazându-se pe producerea unor furaje de calitate superioară şi în cantităţi suficiente, care să satisfacă cerinţele zilnice ale animalului. Un aspect deosebit de important şi puţin respectat este legat de stabilirea cantităţii de concentrate pe care fiecare animal o primeşte, în funcţie de producţia zilnică de lapte. Exista  doua modalitati de a imbunatati eficienta furajarii animalelor. Una dintre acestea vizeaza cresterea productiei de lapte cu acelasi aport de substanta uscata, iar celalalt consta in  a reduce aportul de substanta uscata si sa se  mentina acelasi randament de lapte.

Multe dintre dietele modificate care cresc productia de lapte vor duce, de asemenea,  si la cresterea eficientei  hranirii animalelor. In general, vaca va produce mai mult lapte iar  proportia substantelor nutritive utilizate pentru intretinere devine mai mica. In momentul in care aportul de substanta uscata creste va exista o scadere a digestibilitatii hranei pentru animale, iar organismul devine oarecum mai putin eficienta la extragerea de energiei din rație. Aceasta scadere a digestibilitatii creste pe masura ce creste aportul si devine o problema reala la vacile mari producatoare de lapte cu un consum ridicat.

Pentru obţinerea unui litru de lapte, se administrează aproximativ 350-400 g concentrate de bună calitate.

Imediat după fătare, vaca va primi zilnic o cantitate de concentrate mai mare (ex. dacă la o mulsoare zilnică de 10 litri lapte, pentru care în mod normal se administrează aproximativ 4 kg concentrate, aceasta va primi 7-8 kilograme concentrate). În acest fel, cantitatea zilnică de lapte va creşte până când se va obţine un maxim neinfluenţat de furajare, celelalte componente din hrană fiind, oarecum, la discreţie.

În acest moment, raţia de concentrate va fi scăzută, până când se va mulge o cantitate mai mică de lapte. Crescând din nou raţia de concentrate, până la revenirea laptelui în cantitatea maximă, se stabileşte raţia finală, la un randament ideal de valorificare al furajelor, fără pierderi.

Cu toate acestea, se acordă o atenţie mai mare furajelor de volum, pentru că bovinele sunt ierbivore prin natura lor, iar acest tip de furaje asigură primordial buna funcţionare metabolică şi digestivă. Apoi, în tubul digestiv principalii precursori ai laptelui (acizii graşi volatili) se formează mai eficient din hidraţii de carbon structuraţi (de tipul celulozei) şi mai puţin eficient din nutreţurile concentrate obişnuite. Performanţe maxime în producerea laptelui se pot obţine numai prin îmbinarea acestor două categorii de furaje, respectiv raţia să conţină procente bine stabilite de furaj volum şi nutreţuri concentrate.

Erorile de alimentaţie determină afecţiuni metabolice şi funcţionale, înregistrându-se cu precădere în perioada de repaus mamar, cât şi în perioada de început a lactaţiei. Pe ansamblu, erorile alimentare provoacă, pe lângă starea de boală, o scădere semnificativă a producţiei de lapte. Forma fizică a hranei administrate influenţează randamentul de utilizare a substanţelor nutritive, prin suprafaţa de absorbţie disponibilă pentru flora bacteriană ruminală şi prin uşurinţa extragerii acestora din furaj. De asemenea, respectarea formei optime de de administrare elimină riscul apariţiei diferitelor afecţiuni gastro-intestinale.

Pentru vacile care primesc mai multe tainuri de concentrate, acestea se administrează la intervale egale în cursul zilei. Este bine ca un tain de concentrate să nu depăşească 2-2,5 kg. Raţia şi, în special, nutreţurile de bază trebuie administrate un timp cât mai îndelungat, fără a fi schimbate, fără legătură cu administrarea concentratelor. Orice schimbare bruscă a alimentaţiei produce tulburări de digestie, lucru care se întâmplă şi la scoaterea unui element furajer din raţie. Aceasta se întâmplă curent în momentul trecerii la hrănirea de iarnă şi invers.

Concentratele se administrează sub formă de uruială, deoarece în cazul măcinişului prea fin vor adera la pereţii gastrici, provocând ulceraţii. Carenţele şi dezechilibrele nutriţionale produc o serie de tulburări, cum ar fi cetoza (acetomenia), care apare la începutul lactaţiei şi sfârşitul gestaţiei, datorându-se cantităţilor prea mari de suculente în raţie. Se manifestă prin scăderea semnificativă a producţiei de lapte şi apetit capricios, animalul degajând un miros pronunţat de acid butiric.

Elemente şi reţete

Pe linga alte produse,porumbul este cereala care intră în cea mai mare proporţie în hrana animalelor, cu un conţinut ridicat de amidon şi grăsime (4-5%) şi scăzut în celuloză, digestibilitate ridicată şi o valoare energetică apreciabilă, conţinând 8-10% proteină;Dintre vitamine remarcându-se vitamina E şi provitamina A. în hrana animalelor porumbul se administrează îndeosebi sub formă de uruială, devenind o componentă de bază a amestecurilor în producerea nutreţurilor combinate, unde participă în următoarele proporţii:-         40-60% la vacile lactante şi gestante;

–         30-40% la tineretul pentru reproducţie.

Porumbul se administrează sub formă de:-         boabe măcinate, pentru vârsta de 0-6 luni;

–         porumb ştiulete măcinat cu totul, pentru vârsta de 6-18 luni şi peste;

–         porumb siloz, recomandat spre recoltare când planta se găseşte în perioada de vegetaţie lapte-ceară. Pentru ridicarea conţinutului de proteină, porumbul poate fi însilozat în amestec cu leguminoasele (ex. 75-80% asociat cu 20-25% mazăre sau soia). De asemenea, o altă posibilitate de a ridica proteina în conţinut a porumbului însilozat este adăugarea de uree sintetică şi sulfat de amoniu (0,78 kg uree+0,28 kg sulfat de amoniu la 200 l apă, necesară pentru 100 kg masă porumb însilozat). Se toacă, se depozitează pe platforme de beton, după care se presează pentru eliminarea aerului, în vederea obţinerii unei fermentaţii de calitate;

–         cocenii de porumb, administraţi fără nicio pregătire în hrana animalelor, sunt consumaţi numai în proporţie de 50-75%. Pentru a mări procentul de utilizare, cocenii se toacă la şişcă, fiind administraţi ca atare sau în amestec cu borhoturi.

În regim gospodăresc, poate fi realizat un amestec de nutreţ murat:-         100 kg strujeni tocaţi;

–         30 litri apă, în care se dizolvă 600 g sare (2% sare);

–         dacă este posibil, 600 g melasă, care va îmbunătăţi valoarea nutritivă a furajului.

Amestecul se presează, urmărindu-se o fermentaţie de tip lactic (miros plăcut, fermentat, îmbietor), evitându-se fermentaţia de tip butilic, care apare în urma tasării insuficiente (miros înţepător, respingător). După 2-3 zile de fermentaţie, amestecul poate fi administrat animalelor, acesta înlocuind porumbul siloz, ca valoare nutritivă.

În raţia zilnică se recomandă următoarele cantităţi de nutreţ murat sau porumb siloz, pentru vacile în lactaţie: 20-30 kg (rezultate bune se obţin când 1/3 din cantitatea de nutreţ suculent este reprezentat de sfeclă furajeră şi când pentru 5 kg nutreţ murat se administrează 1 kg de fân).

Orzul şi ovăzul sunt consumate cu plăcere, îmbunătăţind raţia cu extracte azotate, proteină brută, grăsime şi aminoacizi esenţiali. Conţinutul în proteină digestivă este mare la aceste graminee, folosindu-se în hrana vacilor de lapte, în proporţie de 30-35% din amestecul concentrat, acesta din urmă având un efect pozitiv asupra cantităţii şi (în special) asupra calităţii laptelui.

Tărâţele de grâu sunt formate din învelişuri bogate în celuloză şi germeni bogaţi în amidon, proteine, săruri minerale (îndeosebi fosfor), dar sărace în calciu. La hrana animalelor, tărâţele se folosesc în procent de 10-25% din amestecul de concentrat.

Şrotul de floarea-soarelui este unul din compuşii de bază în realizarea nutreţurilor concentrate din hrana vacilor, datorită conţinutului ridicat în proteină. Este folosit în proporţie de 10-25% din totalul concentratelor.

Soia se situează printre leguminoasele cu cele mai mari cantităţi de proteină (32-34%) şi cel mai ridicat conţinut în lipide (17-20%), substanţele nutritive fiind uşor digestibile. Se foloseşte în alimentaţia animalelor numai după un tratament termic (prăjire, fierbere), sub formă de făină.

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*