Si cind se abat “haitele calamitatilor”,pastorul nu trebuie sa-i abandoneze pe …”sinistrati”

mosAgricultorii in general,si legumicultorii din comuna  Matca,judetul Galati ,in special, sunt indignaţi de parintestile  declaraţii ale ministrului Agriculturii, Daniel Constantin.Pastorul agricultorilor nu s-a sfiit sa se spele pe miini ,declarind  că statul român nu va putea acorda despăgubiri „la infinit” fermierilor afectaţi de inundaţii. Totusi,Asociaţia Legume-Fructe Matca   solicita Ministerului Agriculturii un punct de vedere “official”.

Legumicultorii din comuna gălăţeană Matca sunt revoltaţi de recentele declaraţii ale ministrului Daniel Constantin privitoare la faptul că statul român nu va putea acorda despăgubiri „la infinit” fermierilor afectaţi de inundaţii. „Noi îi transmitem domnului ministru să facă o analiză de la Revoluţie încoace şi să ne spună public ce sumă a alocat MADR din ’90 până acum pentru despăgubirea producătorilor din Matca? În afară de acel ajutor de minimis, care a fost în sumă de 36 milioane lei vechi, şi ajutorul pentru folie, când zăpada şi viscolul au făcut dezastru în comună, nu am primit altceva nimic! Nu ştiu de unde a scos-o domnul ministru cu serele şi cu grindina! Nu am fost afectaţi de grindină şi în Matca nu avem sere!”,  a declarat Mircea Croitoru, preşedintele Asociaţiei Legume-Fructe din Matca.

Liderul mătcaşilor susţine faptul că s-au făcut presiuni asupra lui pentru ieşirile în presă în care a prezentat situaţia legumicultorilor afectaţi de pe urma recentelor inundaţii. „Da, am primit ameninţări, mi s-a spus telefonic să nu mai ies la presă, că nu a fost real ce-am declarat eu cu inundaţiile de la Matca!”, a recunoscut Mircea Croitoru.

„Dacă domnul ministru a putut să spună că nu se pot acorda la infinit despăgubiri fermierilor, noi până când suntem prostiţi că să se pună biruri pe spatele nostru? De exemplu, impozitul pe venit. Finanţele vor să ne ia bani pe venit, însă noi în lunile ianuarie – martie nu producem! În solar nu este o activitate productivă. S-au grăbit când au făcut acest impozit. Nu mă opun impozitării, să fie clar, dar să fim impozitaţi diferenţiat, pe sectoare, nu putem compara legumele cu cultura mare”, a mai precizat Mircea Croitoru.

Asociaţia Legume-Fructe din Matca va cere oficial Ministerului Agriculturii un punct de vedere faţă de declaraţiile ministrului Daniel Constantin care a afirmat, zilele trecute: „Îmi amintesc că la Matca au fost, de-a lungul timpului, numai de când sunt eu ministru, anul trecut am acordat despăgubiri pentru căderile de zăpadă care au distrus serele şi solariile de acolo. După aceea au fost probleme cu grindina, iată că acum sunt probleme cu inundaţiile. Trebuie să vedem puţin şi care sunt cauzele, astfel încât să putem să prevenim. Nu o să putem la infinit să acordăm de la stat despăgubiri”.

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*