Românie, Românie, atât de minţită, manipulată, trădată, furată, batjocorită de popie, idolatrie- fesenie (moaşterie), de câte ori s-a rugat El de tine să te pocăieşti, ca să te spele de lepra tuturor păcatelor virusate şi l-ai ascultat mai mult pe liberul cugetator- Ilici Fesenescu, adică pe satan:” De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi şi n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie;” (Mat.23/37b-38)… Dacă asta este roada învăţăturii komunisto-popeşti, cât se mai poate, nu pierdem nimic, dacă ne căim, postim (nu doar cu trupul) şi, prin Iisuss, ne înnoim (Ioan, cap 3) /TREZIM-precum Ezra pentru a câştiga iertarea, mântuirea, veşnicirea POPORULUI SI FIECARUI OM ! “Dumnezeule, sunt uluit şi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri.” (Ezra 9/6)

 Prof. dr. psihiatru Aurel Romila: Psihopații au ocupat toate posturile-cheie în țară. Performanța se măsoară azi doar în putere, bani și sex. Trăiesc tra­gic această soartă a poporului român; Întrebare: Este religia cauza majorității războaielor? Bătălia pentru Justiție și mizele ei, o radiografie marca „România furată” ;ROMÂNIA FURATĂ. Tunul de 67 de milioane de dolari din afacerea Microsoft. Unde s-au dus banii dați de trei guverne; Romfilatelia, căpuşa politică a Poştei Române; Afișe electorale pentru PSD în loc de timbre. Rolul lui Dan Șova; Cine a câștigat din dosarul „Țigareta 2”, anchetă cu implicații la vârful statului; Jaful de un miliard de euro. Salariu de jurist part-time: 400 euro pe ziRomania: Mintita, indusa in coma si jefuita - Emilian Merce, Cristian C. Merce
ORGANIZATIA LUI SATAN- SPIRITELE RELE, Lucifer –printul demonilor; POCAINŢA; Explicatia Cartii: Ezra; Lecţii din viaţa lui Ezra- Alfred E. Bouter; Lucrarea lui Ezra și Neemia- scris de :   Zac Poonen; Iubirea pentru Dumnezeu şi iubirea pentru aproapele; Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți,de De CliffMarea poruncă – Iubeşte-L pe Domnul- Din viaţa lui Ezra Taft Benson;Nu poți să spui că-l iubești pe Dumnezeu când urăști pe fratele tău! Dragostea pentru Dumnezeu- Scris de Fethullah Gülen ; Ma iubesti (C. H. Spurgeon)
   Dumnezeu te poate elibera de rușine…Israel îndeplinind profeţiile…WILLIAM M BRANHAM-DE EL SĂ ASCULTAȚI…Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu;Dragostea fără seamăn a lui Dumnezeu, de Steven L. Pogue;Cea mai mare dintre acestea este dragostea-“Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Partea întâi) -(Matei 22:34-40)Chiar Îl iubesc pe Dumnezeu sau doar iubesc să-L iubesc?Autor: John Piper ;Cum poti sa-l iubesti pe Dumnezeu daca nu-l cunosti?Autor: Emilian Helj ;

 

fff77

 

Ma iubesti (C. H. Spurgeon)

„Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?“ (Ioan 21, 16)

  Acesta este un text foarte scurt şi foarte simplu, aşa că unii ar putea crede că este foarte uşor să spui ceva despre această temă. Intenţionez să mă limitez la un punct şi vă rog să luaţi seama la acest punct. Fie ca Duhul lui Dumnezeu să pregătească inimile noastre pentru acest studiu.

  Isus îl întreabă pe Petru dacă Îl iubeşte. Întrebarea Lui nu se referă la dragostea lui Petru faţă de Împărăţia lui Dumnezeu sau faţă de poporul Lui, ci subiectul ei este însăşi Persoana Lui, a Fiului lui Dumnezeu. „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?“ Isus nu spune: „Recunoşti acum cât de corectă a fost atenţionarea Mea, atunci când ţi-am spus să veghezi şi să te rogi? Simone, vrei ca începând de acum să renunţi la încrederea în tine şi să iei seama la atenţionările Mele?“ El nu spune nici măcar: „Crezi acum învăţătura Mea? Te vei încrede de acum încolo în Mine, Cel de care nu demult te-ai dezis? “ Şi nici nu spune: „Îţi plac rânduielile Mele? Crezi în autoritatea Mea? Vrei să Mă mărturiseşti ca Fiul Celui Preaînalt?“ Nu, Isus nu întreabă de aceste lucruri, ci numai de un lucru: „Mă iubeşti?“

  Isus se adresează lui Petru cu numele lui cel vechi, pe care l-a avut înainte de convertirea sa: Simon, fiul lui Iona. Vrea să-i aducă aminte ce a făcut harul pentru el, şi apoi întreabă numai de dragostea lui. Întrebarea are a face cu dragostea personală a lui Petru faţă de Persoana lui Isus Hristos. Aceasta este singura temă a vorbirii mele.

  Să observăm că iubitul şi înţeleptul nostru Mântuitor îl întreabă pe Petru de dragostea sa cu cuvinte simple şi clare. Nu era „o sondare a terenului“, ci o întrebare direct la subiect, căci această temă nu acceptă dubiu sau îndoială. Aşa cum medicul verifică pulsul pacientului pentru a recunoaşte inima, tot aşa Isus a verificat pulsul sufletului lui Petru. El nu a zis: „Simone, fiul lui Iona, te căieşti de nebunia ta?“

  Căinţa este un dar plăcut al harului, dar Isus a considerat că este înţelept să cerceteze dragostea, căci în mod sigur un ucenic care Îl iubeşte pe Domnul său este adânc întristat dacă s-a dezis cândva de El. Domnul nu-l întreabă pe ucenicul Său dacă are credinţă, care ar fi putut fi pusă la îndoială, căci el spusese: „Nu-L cunosc pe Omul acesta!“ Era o întrebare deosebit de importantă, dar răspunsul a fost dat atunci când Petru şi-a mărturisit iubirea sa; căci cine iubeşte, acela crede, şi nimeni nu crede în Mântuitorul, dacă nu-L iubeşte.

  Domnul nu a mai luat în considerare celelalte puncte – sau mai bine spus, El a cuprins toate celelalte puncte într-o singură întrebare: „Mă iubeşti?“

  Învăţaţi din această realitate, căci un lucru trebuie: iubirea faţă de Domnul Isus este punctul principal, nervul vieţii, la care trebuie să luaţi bine seama!

  Această întrebare a pus-o Isus de trei ori, ca să arate că ea are prioritate. Acest cui trebuia bătut aşa de bine, căci lovitură după lovitură a căzut de trei ori pe capul lui. Cu vocea şi privirea neschimbate, Domnul a întrebat: „Simon, fiul lui Iona, Mă iubeşti?“

  Dacă vă verificaţi, uitaţi-vă adânc în inima voastră şi faceţi o cercetare profundă cu privire la iubirea voastră. Îl iubiţi voi cu adevărat pe Isus? Dacă în general doriţi să glumiţi, luaţi de data aceasta chestiunea în serios.

  Gândiţi-vă că Domnul Isus i-a pus această întrebare lui Petru până când l-a întristat. Atâta timp cât Petru a fost recunoscut ca ucenic, el trebuia să fie gata să accepte cea mai grea mustrare; de aceea n-a fost uşor să-l faci să se întristeze. Domnul nostru insistă mult timp, până produce o durere sinceră a inimii; însă cu această ocazie, El a repetat întrebarea într-un mod înţelept, până când a atins dureros rana nevindecată a lui Petru. O dezicere de trei ori necesita o întreită mărturisire. Durerea pe care Petru I-a pricinuit-o Domnului i-a fost acum adusă aminte prin durerea pe care a simţit-o.

  Dacă acum voi pune această întrebare în mod repetat, până când voi întrista pe unii din voi, până când pe mine însumi mă voi întrista, atunci nimeni să nu mă acuze din cauza aceasta. Dacă vă mângâi, este o lucrare bună, dar uneori este mult mai bine dacă vă întristez. Nu totdeauna mâncarea dulce este cea mai bună hrană, pe care v-aş putea-o aduce; medicamentele amare sunt uneori cele mai folositoare. De dragostea adevărată este aproape totdeauna legată durerea. Numai cine are o dragoste prefăcută merge prin viaţă fără teamă şi fără exerciţii ale inimii. Este mult mai bine să vă întristez şi voi să vă cercetaţi inimile decât să vă simţiţi siguri, iar la urmă să fiţi înşelaţi.

  Am văzut că întrebarea a fost pusă atunci de Domnul Însuşi. Ce am gândi noi, dacă Domnul Isus ar veni şi ne-ar întreba pe fiecare: „Mă iubeşti?“ După ce am cântat împreună cântări spre lauda lui Isus, iar apoi uniţi în rugăciune şi din inimă am luat parte la glorificarea Lui, ni s-ar părea ciudat dacă ne-ar întreba de dragostea noastră pentru El. Cu toate acestea, El ne-ar pune justificat o astfel de întrebare.

  Să presupunem că Domnul tău te-ar întâlni astăzi, când eşti singur, şi te-ar întreba: „Mă iubeşti?“ Ce-ai simţi tu în acele momente? Te-ai simţi lezat şi ai începe probabil să tremuri şi să te gândeşti la o mulţime de motive de ce tocmai astăzi ţi se pune această întrebare? Şi dacă Domnul ar repeta de trei ori întrebarea, nu ai simţi că inima ta este profund cercetată?

  Doresc ca să consideri această întrebare ca fiind adresată ţie, ca şi cum ar veni de la Domnul tău. Uită că ea este adresată de un vestitor al Cuvântului. Ascult-o ca fiind rostită de Isus, care prin sângele Său te-a salvat de la moarte şi de la iad.

  Isus îţi adresează această întrebare – sau nu are nici un motiv s-o facă? Te scoate din mulţime, te priveşte direct în ochi şi spune: „Simon, fiul lui Iona, Mă iubeşti?“

  Tu ştii dacă este un motiv să-ţi pună această întrebare. Răspunde-ţi numai ţie, căci El pe tine te întreabă. Nu te ocupa cu Natanael, cu Toma sau cu cei doi fii ai lui Zebedeu.

  „Mă iubeşti?“ Bate inima ta cu adevărat pentru Isus? „Vino, Petru, spune, da sau nu?“

  Tu spui „da“, dar este aşa? Domnul să ne dea harul să ne cercetăm serios cu privire la această întrebare, să dăm o mărturie adevărată şi să spunem adevărul, tot adevărul şi numai adevărul!

Lipseşte dragostea pentru Isus

  O costatare tristă, dar adevărată! Poate chiar în inimile noastre lipseşte dragostea pentru Isus. Nu cunosc nici un mijloc care ar putea să ne protejeze de aceasta. Darurile noastre poate ar face pe semenii noştri să nu ne pună o astfel de întrebare, dar pe noi înşine n-ar trebui să ne reţină nimic ca să ne punem această întrebare, căci în mod sigur pe Domnul nu-L va reţine nimic să nu ne întrebe: „Mă iubeşti?“

  Nici chiar religiozitatea nu face ca această întrebare să fie de prisos. Suntem noi mărturisitori ai credinţei? Participăm cu toată inima la orele de adunare? Da, dar sunt mii, care fac aceasta, sute de mii, care fac aceasta în fiecare duminică, şi totuşi nu-L iubesc pe Isus.

  Fraţii mei, nu sunt mulţi oameni impresionaţi de forme şi ceremonii? Dacă slujbele religioase plac ochilor şi urechilor, nu sunt ei atunci foarte mulţumiţi? Dragostea pentru Isus este necunoscută multora care se numesc creştini. Cunoaştem pe unii care luptă pentru prezentarea corectă a învăţăturii; atâta timp cât predica corespunde mărturisirii de credinţă şi fiecare cuvânt este exact şi corect, ei sunt mulţumiţi; dar nu sunt mişcaţi de dragostea lui Isus. Pentru ei credinţa nu este o chestiune de inimă, ci de minte. Aceşti oameni nu ştiu nimic despre un suflet viu care iese în întâmpinarea unei Persoane vii, de o inimă sângerândă legată de o altă inimă sângerândă, de o viaţă care se hrăneşte dintr-o altă viaţă şi care dă naştere la iubire.

  Cunoaştem fraţi care sunt foarte extremişti. Dacă vestitorul Cuvântului se abate numai puţin de la concepţia pe care o au ei despre credinţă, atunci ei sunt cuprinşi de o repulsie evlavioasă cu privire la o învăţătură nesănătoasă şi nu pot să-l mai audă. Chiar dacă în restul mesajului Isus este prezentat viu, nu are nici o valoare, pentru că el nu poate să rostească „Şibolet“.

  Ce este altceva credinţa adevărată fără dragoste, decât numai o catacombă în care este îngropată credinţa! Este o colivie fără pasăre, coasta aspră a unui om din care s-a scurs viaţa.

  Mi-e teamă ca nu cumva curentul general al vieţii bisericeşti să curgă mult mai mult în direcţia aspectului exterior şi mai puţin în direcţia unei dragoste profunde, arzătoare pentru persoana lui Isus. Dacă veţi vesti mai mult credinţa din inimă şi credincioşia faţă de Dumnezeu, atunci creştinii cu numele vă vor numi cu sânge rece mistici şi vor începe să vorbească despre pericolul şcolii pietiste a religiei.

  Credinţa este pentru cei mai mulţi o binecuvântare, care are a face numai cu Persoana lui Isus Hristos. Căinţa cea mai adevărată este aceea care arde la privirea suferinţelor Lui; şi cea mai adâncă dragoste este dragostea faţă de Persoana demnă de adorare a singurului Fiu născut al lui Dumnezeu.

  Eu privesc învăţătura despre har ca şi îmbrăcămintea Domnului meu, care miroase a mir, aloe şi casia. Prescripţiile sale le văd ca pe un sceptru; este un baston cu vârful de argint şi este o bucurie pentru mine să le ating şi să găsesc mângâiere în puterea lor. Privesc învăţătura Evangheliei ca pe un tron, pe care stă El, şi mă bucur de acest tron de fildeş poleit cu aur. Dar Persoana Sa este mai plăcută decât îmbrăcămintea Sa, mai scumpă decât sceptrul, mai măreaţă decât tronul, şi a-L iubi pe El este nucleul credinţei adevărate.

  Dar probabil voi nu-L iubiţi deloc? Aveţi o formă exterioară de religie, dar taina Domnului nu este în voi. Nu este de nici un folos să cinsteşti ziua de sabat şi să uiţi pe Domnul sabatului, să iubeşti Locul sfânt, dar nu pe Marele Preot, să iubeşti nunta, dar nu pe Mire. Îl iubeşti? Aceasta este întrebarea. „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?“

  Nici chiar cea mai înaltă slujbă creştină nu exclude această întrebare. Petru era un apostol, şi totuşi a fost necesar să fie întrebat: „Mă iubeşti?“, căci a fost cândva un apostol care nu L-a iubit pe Domnul, care L-a vândut pentru treizeci de arginţi. Numele lui Iuda ar trebui să facă să răsune clopotele de moarte pentru toată încrederea îndrăzneaţă cu privire la poziţia noastră „funcţională“. Numele noastre ar putea sta scrise pe lista conducătorilor evanghelici, şi totuşi nu în cartea vieţii Mielului. Fratele meu, vestitor, bătrân, este necesar să ne punem singuri această întrebare: „Îl iubeşti pe Domnul?“

  Savurarea marilor privilegii creştine nu face de prisos această întrebare. Petru, Iacov şi Ioan au fost apostolii privilegiaţi. Ei au fost martorii unor minuni făcute de Domnul, care au avut loc în ascuns şi care n-au fost văzute de nici un ochi omenesc. Ei au văzut pe Isus pe muntele schimbării la faţă în toată slava Sa; ei L-au văzut în grădina Getsimani cuprins de fiorii morţii. Şi chiar dacă au fost aşa de privilegiaţi, Domnul a considerat că este bine să întrebe căpetenia lor:  „Mă iubeşti?“

  O, fratele meu, tu ai avut o bucurie mare, ai fost pe muntele Tabor, ai fost luminat de lumina Sa strălucitoare! Cunoşti atât teama lăuntrică, cât şi bucuria spirituală. Tu ai fost persoana de încredere a Domnului şi ai mâncat pâine cu El. Cu toate acestea gândeşte-te, a fost unul care a făcut toate acestea, şi care totuşi nu a ţinut cont de Domnul. De aceea este necesar, fratele meu, să ţi se pună această întrebare: „Mă iubeşti?“ Este foarte uşor să-ţi imaginezi o experienţă, dar ceea ce este mai greu, este să ai o inimă iubitoare. Poartă de grijă ca s-o ai.

  Fraţii mei, nici cea mai mare căldură a râvnei pentru Domnul nu înlătură necesitatea unei astfel de întrebări. Petru a fost un ucenic plin de înflăcărare. El a strigat pe marea Galileii: „Doamne, dacă Tu eşti, porunceşte-mi să vin pe apă la Tine!“ Ce îndrăzneală! Ce credinţă! Ce râvnă! Nici aici, în istorisirea noastră de pe malul mării Tiberiada, Petru în râvna lui precipitată nu poate să aştepte până când barca ajunge la ţărm. Îşi înnoadă mantaua şi se aruncă în mare, ca să meargă la Domnul, pe care Îl iubea. Domnul îl întreabă pe acest Petru, stăpânit de o râvnă precipitată: „Mă iubeşti?“

  Tinere, tu o iei în serios cu şcoala duminicală, ai căutat mântuirea celor mici, încurajezi pe alţii şi la orice întrunire, la care iei parte, aduci viaţă! Şi totuşi este necesar să te întrebi, dacă Îl iubeşti sau nu cu adevărat pe Domnul. Poate stai la colţuri de stradă; te bucuri să vorbeşti celor batjocoritori despre Isus, chiar dacă oamenii sunt sau nu consternaţi din cauza aceasta. Ştii însă exact, dacă Îl iubeşti pe Isus?

  Sora mea, tu îi vizitezi pe cei săraci şi îngrijeşti de cei ce sunt în nevoi, depui efort să faci bine celor tineri şi eşti plină de căldură pentru lucrarea Mântuitorului! Noi toţi te admirăm şi sperăm ca râvna ta să nu se răcească. Dar cu toate acestea, şi ţie trebuie să ţi se pună întrebarea: „Îl iubeşti pe Domnul Isus?“

  Există o râvnă, care se hrăneşte din respectul faţă de părerea celorlalţi oameni şi care este susţinută de dorinţa de a fi văzut folositor şi de a fi considerat serios. Există o râvnă, care este mai mult căldura firii, decât focul sfânt al harului. Această râvnă a făcut pe mulţi să fie apţi să facă lucruri mari. Şi totuşi, când au făcut totul, au fost o aramă sunătoare şi un chimval zăngănitor, pentru că nu L-au iubit pe Domnul Isus. Nici chiar faptele, care au fost făcute cu cea mai mare râvnă, nu sunt o dovadă definitivă, că ele au fost făcute din dragoste pentru Isus. De aceea trebuie să ne punem permanent întrebarea: „Îl iubesc eu pe Domnul?“

  Vreau să merg puţin mai departe: nici chiar cea mai mare lepădare de sine nu dovedeşte neapărat dragostea pentru Isus. Petru a putut spune: „Doamne, noi am părăsit totul şi Te-am urmat“. Cu toate că nu era mult ceea ce Petru a părăsit, era totuşi tot ceea ce avea, şi el a părăsit totul, fără ca pentru aceasta să recâştige bunuri pământeşti. Deseori a fost batjocorit din pricina lui Isus şi îl aşteptau alte batjocuri. Cu toate acestea, Domnul, care ştia că Petru a jertfit totul din pricina Lui, îl întreabă: „Mă iubeşti?“

  Este un adevăr trist că oamenii au făcut jertfe mari, ca să se dovedească a fi creştini, dar n-au avut în ei adevăratul fundament al credinţei. Unii au fost chiar aruncaţi în închisori din pricina adevărului, dar n-au fost creştini adevăraţi. Nu îndrăznesc să afirm, dar mă tem, căci chiar în timpul martirilor au fost unii care şi-au dat trupul să fie ars, dar pentru că n-au avut dragoste, nu le-a folosit la nimic.

  Dragostea este totul. Lipsa ei nu poate fi înlocuită de nimic. Este posibil ca această comoară preţioasă să nu fie în inima noastră?

  „Simon, fiul lui Iona, Mă iubeşti?“ Este necesar să se pună această întrebare, deoarece inima omului nu este sinceră. El are şi minte, şi această minte trebuie sa fie închinată, sfinţită. Petru a fost trei ani în şcoala superioară, L-a avut acolo ca Învăţător pe Isus şi a învăţat multe. După ce Petru a absolvit cursurile, Domnul său a considerat că este bine, ca înainte de a-l trimite la lucru, să-l întrebe: „Mă iubeşti?“

  Frate, s-ar putea ca să răsfoieşti paginile cărţii acesteia, s-ar putea să asimilezi învăţătură după învăţătura, să te preocupi cu probleme teologice, să depui efort să rezolvi greutăţi, să explici locuri din Scriptură sau să răspunzi la diferite întrebări, dar într-un fel sau altul inima ta este tot aşa de uscată ca şi foile cărţilor pe care le studiezi. De aceea este de mare folos, dacă Domnul intră în camera de studiu, îţi închide cartea şi-ţi pune întrebarea cercetătoare: „Stai un timp liniştit şi dă-Mi voie să te întreb: Mă iubeşti? Eu sunt mai bun decât toate cărţile şi studiile. Ai o dragoste fierbinte şi vie pentru Mine?“

  Sper ca mulţi dintre voi să fie cercetători plini de râvnă. Dacă învăţaţi la şcoala duminicală, atunci e bine. Dacă vestiţi Cuvântul pe stradă sau în case, faceţi-o mai departe. Cum aţi putea să-i umpleţi pe alţii, dacă voi nu sunteţi plini? E bine să ştii mult, dar dragostea este mai bună. Dacă studiezi, poţi rezolva unele probleme. Dar dacă nu iubeşti, atunci nu poţi pricepe taina tainelor. N-ai recunoscut ce este mai important din toată ştiinţa: cunoştinţa îngâmfă, dar dragostea zideşte. De aceea ia seama la întrebarea „Mă iubeşti?“.

  O mare parte din viaţa creştină trebuie să fie transpusă în practică. Noi trebuie să ne sculăm şi să lucrăm. Dacă era ceva de făcut, atunci Petru era omul faptelor. El a ieşit să vestească Evanghelia; chiar şi demonii îi erau supuşi. Petru a făcut minuni în Numele lui Isus. Cu toate acestea, dragostea lui a trebuit să fie verificată: „Mă iubeşti?“ El scosese tocmai mreaja aceea uriaşă cu mulţi peşti la ţărm. Cu multă iscusinţă şi putere a dus-o la mal. Şi totuşi aceasta nu a dovedit dragostea sa.

  Sunt între noi vestitori ai Evangheliei care au adus la ţărm o mreajă plină. Lucrarea lor este mare şi cu succes, dar asta nu exclude faptul că Domnul Isus verifică starea inimii lor. El le-a poruncit să lase pentru un timp mrejile la o parte şi să fie numai cu El. Încetaţi să mai număraţi peştii! Isus vrea să vă întrebe: „Voi aţi scos demoni în Numele Meu, dar Mă iubiţi?“

  Fraţilor, aceasta este o chestiune serioasă: „Ca nu cumva eu să vestesc Evanghelia altora, iar eu însumi să fiu lepădat“! După ce i-aţi adus pe alţii la Isus şi I-aţi slujit lui Dumnezeu, să nu urmeze o prăbuşire mortală, pentru că nu L-aţi iubit pe Domnul Isus Însuşi.

  Trebuie să vă pun repetat această întrebare. Îl rog pe Domnul ca pe fiecare dintre noi să ne facă să simţim importanţa acestei întrebări.

  Poate avem misiunea să luptăm pentru credinţă, şi poate am luptat ici şi colo şi am apărat adevărul ca pe propria viaţă. Este bine să fii un luptător viteaz al lui Isus Hristos, căci în timpul nostru este nevoie de oameni care nu se tem să poarte ocara lui Isus, căci ei rostesc adevărul cu autoritate. Dar şi ei trebuie mereu întrebaţi: „Mă iubeşti?“

  Un om poate fi un protestant decis, şi cu toate acestea să nu-L iubească pe Hristos. Poate fi un apărător înflăcărat al adevărului divin, dar să nu-L iubească pe Acela care este Adevărul. Poate avea claritate cu privire la botez, aşa cum este el prezentat în Scriptură, şi totuşi este posibil ca el niciodată să nu fi fost botezat în Hristos. El poate fi unul care s-a pus deoparte pentru Dumnezeu şi recunoaşte tot răul împotriva căruia protestează cei ce s-au pus deoparte, şi cu toate acestea este posibil să meargă în pierzare.

  Este o chestiune importantă pentru orice războinic creştin, să ia seama la scutul pe care îl are şi să fie gata să răspundă imediat la întrebarea: „Simon, fiul lui Iona, Mă iubeşti?“

  Oricât aţi fi voi de deosebiţi în lucrarea voastră sau în suferinţele voastre pentru Hristos, vă rog să nu evitaţi această întrebare. Lăsaţi-L pe Domnul să privească în inima voastră şi răspundeţi-I la întrebarea pe care v-o pune mereu, până când ajungeţi să vă întristaţi: „Simon, fiul lui Iona, Mă iubeşti?“

Dacă nu-L iubim pe Isus, atunci tot ceea ce noi am mărturisit în trecut este minciună

  Este imposibil să fii creştin şi să nu-L iubeşti pe Hristos. Luaţi inima de la locul ei, şi nu va mai fi posibil să trăiţi. Aţi auzit Evanghelia, dar Evanghelia fără Hristos nu poate fi niciodată o „veste bună“ pentru voi. Aţi citit Biblia, dar Biblia fără Isus Hristos nu este nimic altceva, decât o literă moartă.

  Prima rază de mângâiere, care a venit în inima mea, a strălucit din rănile Mântuitorului. Abia atunci am avut speranţa să devin fericit, când L-am văzut atârnând pe cruce. Şi pentru că speranţa noastră nu este legată de o învăţătură sau de un predicator, ci de Isus, trebuie să-L iubim pe Acela prin care a venit această speranţă. Orice binecuvântare, pe care am primit-o, este legată de Persoana Sa, şi fără El n-am fi putut-o primi.

  Voi aţi primit iertarea, dar această iertare are loc prin sângele Lui. Aţi fost îmbrăcaţi cu dreptate, dar Domnul este dreptatea voastră. El Însuşi este lauda şi frumuseţea voastră. Nici o binecuvântare nu poate fi savurată departe de Isus – tot aşa cum lumina şi căldura nu pot fi despărţite de soare. Toate binecuvântările vin la noi din mâna Sa străpunsă. De aceea trebuie să-L iubim. Este imposibil să savurăm darurile de preţ ale dragostei Sale nemărginite, şi să nu-L iubim. Nu vă puteţi aşeza la soare, fără să nu vă încălziţi – şi nici să primiţi din plinătatea lui Hristos, fără să nu fiţi umpluţi de recunoştinţă.

  Orice acţiune creştină exterioară am făcut-o din dragoste pentru Isus sau a fost o înşelătorie. Ce este de exemplu botezul, dacă prin el nu am fost îngropaţi împreună cu Hristos în moartea Sa, iar acum umblăm în viaţa nouă? Ce este Masa Domnului altceva, decât o masă obişnuită, să mănânci pâine şi să bei vin, dacă Hristos nu este prezent? Dar dacă noi am venit la Masa Domnului cu inimi sincere, şi nu ca făţarnicii, atunci putem să mâncăm din pâine şi să bem din vin, dar să nu-L iubim? Aşa ceva nu poate să se întâmple.

  Fratele meu, te rogi? Ai vorbit cu adevărat cu Dumnezeu prin rugăciune? Ai putut face aceasta numai prin Domnul Isus, Mijlocitorul; şi dacă ai vorbit cu Dumnezeu prin intermediul Mijlocitorului, atunci nu poţi rămâne fără dragoste faţă de Acela care este uşa spre Tatăl. Dacă ai depus o mărturie a credinţei tale, cum poate fi aceasta adevărată, dacă inima ta nu arde în sentimente pentru Marele Duce al fericirii noastre?

  Tu ai speranţe mari, dar ce speri? Nu este speranţa ta în totul în El? Nu aştepţi să fii ca El, atunci când El va veni? Tu speri să înviezi, dar aceasta este posibil numai prin învierea Sa, căci El este cel dintâi rod al celor înviaţi. Tu aştepţi să domneşti pe pământ, dar cu El. Tu nu aştepti o împărăţie de o mie de ani fără împărat. Tu aştepţi un cer nou, care nu va avea sfârşit. Dar acest cer constă în a fi cu Isus acolo unde este El, ca să vezi slava Lui. Dacă pe tot ceea ce ai primit este impregnat Numele lui Isus şi vine direct din mâna Sa străpunsă, atunci nu se poate ca tu să-ţi fi însuşit toate acestea şi să nu-L iubeşti.

  Dacă îţi pun această întrebare, gândeşte că prin răspunsul pe care îl dai tu poţi fi un făţarnic sau un om sincer, un mărturisitor fals sau unul adevărat, un copil al lui Dumnezeu sau un copil al mâniei. De aceea răspunde la întrebare. Dar răspunde în aşa fel, ca şi cum ai sta înaintea scaunului de judecată al Aceluia care astăzi te întreabă în mod blând, dar care mai târziu te va întreba cu un alt ton şi te va privi cu o altă privire – cu ochi care sunt ca para focului – „Simon, fiul lui Iona, Mă iubeşti?“

Dacă nu-L iubim pe Hristos, atunci viitorul va fi întunecat

  Noi nu ne-am sfârşit viaţa, o mare parte a călătoriei este probabil înaintea noastră. Totul va merge bine, dacă Îl iubim pe Hristos. Dar nimic nu poate progresa, dacă lipseşte dragostea pentru Domnul Isus.

  Petru este chemat să pască mieii şi oile; dar prima trăsătură de caracter a unui adevărat păstor este dragostea faţă de Hristos. Isus Hristos face o cercetare, ca să vadă dacă Petru are trăsăturile de caracter necesare, atunci când îi încredinţează păşunarea mieilor şi a oilor Sale.

  Isus nu Se interesează în primul rând de cunoştinţele lui Petru sau de darul său de a vorbi, ci de dragostea sa; căci prima, a doua şi a treia aptitudine a unui păstor este o inimă iubitoare.

  Reţineţi: ce este valabil pentru un păstor, este valabil pentru oricare alt lucrător în împărăţia lui Dumnezeu. Dragostea este prioritară, prietenul meu drag; nu poţi lucra pentru Hristos, dacă nu-L iubeşti.

  „Dar eu îi pot învăţa pe alţii la şcoala duminicală“, va spune probabil cineva. – Nu, nu, fără dragoste pentru Isus.

  „Eu sunt membru al unei asociaţii, care face multe lucruri bune.“ – Dar nu vei face nimic spre slava lui Dumnezeu, dacă nu eşti membru al acestei asociaţii din dragoste pentru Domnul Isus.

  Pune uneltele de o parte, căci nu poţi fi util în via Domnului tău, dacă inima ta nu-L iubeşte. Mlădiţele viei Sale rămân mai bine netăiate, decât să fie curăţite de mâini mânioase. Nu te apropia de miei, omule, căci nu-i vei creşte, dacă inima şi mâinile tale nu sunt blânde! Dacă nu-L iubeşti pe Domnul, atunci nu vei iubi nici lucrarea Lui, nici pe slujitorii Lui şi nici regulile Casei Sale; iar noi putem să facem lucrul mai bine fără tine, decât cu tine. A avea un lucrător care fără dragoste murmură mereu în casa şi via Domnului, este un chin pentru toată familia. În inimă trebuie să fie dragoste, altfel nu poate avea loc nici o lucrare adevărată.

  Poate vă stau înainte suferinţe. Dar dacă inima voastră nu-I aparţine cu adevărat lui Hristos, nu veţi fi în stare să le suportaţi din pricina lui Hristos.

  N-a mai durat mult, şi a venit timpul pentru Petru ca să-L glorifice pe Dumnezeu prin moartea sa. Petru urma să fie legat şi dus acolo unde nu voia el. Petru nu ar fi fost vrednic să devină un martir, dacă nu L-ar fi iubit pe Isus. Tradiţia spune că el a fost crucificat cu capul în jos, căci considera că este prea multă onoare pentru el să sufere moartea în acelaşi fel ca Domnul său. Se poate că el a murit prin crucificare, dar a fost dragostea sa puternică, adâncă, care l-a făcut să biruie moartea.

  Dragostea face din tine un erou. Dacă Duhul lui Dumnezeu aprinde dragostea, atunci El inspiră şi curaj. Vedeţi cât de importantă este dragostea pentru viitor? Tinere creştin, tu va trebui să fii biciuit, înainte de a intra în cer! În funcţie de cercul în care îţi duci viaţa, eşti deosebit de privilegiat dacă nu eşti batjocorit şi prigonit. Între aici şi cer vei avea de suferit; probabil printre duşmanii tăi sunt chiar cei din casa ta. Mulţi vor aştepta ca tu să şchiopătezi sau îţi vor pune chiar piedici pe cale. Pentru a merge sigur trebuie să ai focul iubirii în inimă.

  Dacă nu-L iubeşti cu ardoare pe Domnul Isus, atunci păcatul va fi stăpân pe tine. Lepădarea de sine şi smerenia, care vor fi uşor de suportat dacă ai dragoste, vor fi imposibil de suportat dacă nu ai dragoste. Pentru a lucra corect, a suporta sau a muri, trebuie să-L iubim din toată inima pe Domnul Isus.

  Vedeţi, fraţilor, dacă nu avem dragoste pentru Isus, atunci ne lipseşte ceea ce avem nevoie pentru a rămâne pe drumul îngust şi pentru a persevera până la sfârşit! Oamenii părăsesc deseori ceea ce doresc, dar niciodată ceea ce iubesc. Oamenii se pot dezice de ceea ce este pentru ei o convingere a minţii, dar nu se vor dezice niciodată de convingerile care vin din inimă. Dacă vreţi să perseveraţi până la sfârşit, atunci o puteţi face numai în puterea dragostei.

  Dragostea este o forţă mare, încurajatoare. În lucrarea pentru Domnul vă veţi lovi de greutăţi, care vor fi mai mari decât puterea voastră de decizie şi mai însemnate decât înţelepciunea voastră. Necredinţa se va folosi de minte şi va face calcule, dar dragostea, dragostea puternică va râde de imposibil şi cu ajutorul lui Isus Hristos va realiza imposibilul. Dragostea „sare peste un zid“ şi mână în mână cu credinţa este aproape atotputernică; da, prin puterea lui Dumnezeu va putea totul pentru Isus Hristos, Domnul ei. Dacă vă lipseşte dragostea, atunci energia voastră este mică, lipseşte puterea care să-l călească pe om şi să-i supună pe vrăjmaşii lui.

  Fără dragoste nu aveţi nici forţa transformatoare. Dragostea pentru Hristos este aceea care ne face asemenea Lui. Dacă-L iubeşti pe Hristos, treptat te vei asemăna tot mai mult cu El, dar fără dragoste nu vei purta niciodată chipul Celui ceresc.

  Fraţii mei, mai este ceva, la care ar trebui să ne gândim. Curând vom fi la Domnul. Vom fi acolo unde timpul cu vârtejurile lui mici şi scurgerea permanentă spre veşnicie va fi uitat. Dar dacă n-avem dragoste pentru Isus, nu vom ajunge acolo unde este El. Nimeni nu va ajunge în cer, dacă mai întâi nu a învăţat aici pe pământ să-L iubească. De aceea trebuie să avem dragoste pentru Isus. Viitorul solicită aceasta ca pe o necesitate absolută; de aceea pun întrebarea cu toată seriozitatea şi accentuat: „Simon, fiul lui Iona, mă iubeşti?“

Dacă Îl iubim, ce urmează după aceea?

Dacă deci Îl iubim, să facem atunci ceva pentru El, căci Domnul Isus i-a zis lui Petru, atunci când acesta a zis „Doamne, Tu ştii toate lucrurile, Tu ştii că Te iubesc“:  „Paşte oile Mele!“ Aceasta a fost foarte frumos din partea Mântuitorului, căci El a ştiut că acolo unde este dragoste, este şi dorinţa de activitate. Deoarece Isus iubea foarte mult, mâncarea şi băutura Lui a fost să facă voia Tatălui Său ceresc. Se pare că Domnul Isus a gândit: Petru Mă iubeşte şi va fi o durere pentru inima lui, dacă nu-i dau să facă ceva. „Du-te şi paşte oile Mele!“

  Fraţi şi surori, dacă-L iubiţi pe Isus Hristos, atunci nu vă petreceţi duminica aceasta nefăcând nimic. Dacă-L iubiţi pe Hristos, începeţi să lucraţi. Ce faceţi voi? Mergeţi la adunare şi primiţi o hrană bună. Este aceasta totul? Sunt mulţi oameni care se ocupă cu hrana şi aparţin acelora care sunt harnici în mânuirea cuţitului şi a furculiţei, dar nu cred că este o dovadă de dragoste faţă de un om, căruia îi mănânci pâinea. Foarte mulţi, care se numesc creştini, nu dau nici o dovadă a dragostei faţă de Hristos – în afară de faptul că ei ascultă cu plăcere vestirea Cuvântului.

  Deci, dacă-L iubiţi pe Isus Hristos, după cum afirmaţi, dovediţi-o, făcând binele: „Paşte oile Mele!“ Văd un grup de fraţi care s-au strâns să ţină o conferinţă şi să crească în har. Un lucru foarte bun: creşteţi, fraţii mei, cât se poate de repede; doresc să vă văd cât mai curând o grădină de flori, toţi crescând şi înflorind. Dar când aţi făcut toate acestea, nu vă doriţi fericire, ca şi cum aţi făcut ceva bun, căci nu foloseşte la nimic, dacă nu sunteţi conduşi a face ceva pentru Domnul.

  Publicarea unor rapoarte cu privire la aceste conferinţe am putea-o asemăna cu o relatare făcută oamenilor săraci şi flămânzi din Londra despre o masă festivă pe care au avut-o consilierii oraşului. Nimeni nu se va sătura din aceste rapoarte.

  Dacă Îl iubiţi pe Isus, atunci păşunaţi oile şi mieii Lui. Dacă la voi nu se găseşte nimic altceva, decât numai vorbe goale, numai gălăgie, atunci dedicaţi-vă lucrării de a câştiga suflete. Mergeţi la cei săraci şi neştiutori şi vestiţi-L pe Hristos ca Mântuitor al celor păcătoşi.

  Aceasta este piatra de încercare, pentru a vedea cât de mult aţi crescut în har. Aceasta este piatra de încercare a vieţii voastre, pentru a vedea cât de mult aţi ajuns să vă asemănaţi cu Isus. Dacă nu vă duceţi acum să păşunaţi oile Sale, atunci este totuna ce spuneţi sau ce credeţi că savuraţi; nu daţi dovada dragostei, pe care o cere Domnul Isus.

  Doresc să sintetizez încă o dată: data viitoare, când veţi învăţa în şcoala duminicală sau în familia voastră, faceţi-o din dragoste pentru Domnul. Spuneţi-vă vouă înşivă: „Îl iubesc pe Hristos şi din dragoste pentru El vreau acum să-i învăţ pe alţii.“ O, azi după-masă va fi o oră minunată, vei reuşi, dacă vei învăţa din dragoste pentru El. Orice cuvânt, pe care-l vei rosti, va fi plin de putere, pentru că dragostea pentru El îţi va da această putere. Vei fi plin de răbdare cu fetiţa aceea care până acum făcea gălăgie şi mult deranj, din dragoste pentru El. Vei povesti multe istorioare tânărului acela gălăgios, şi când ai terminat de povestit, el va dori să mai asculte o istorioară. Cu răbdare îi vei mai spune una – din dragoste pentru Hristos. Când te vei ruga cu cei mici, roagă-te pentru că-i iubeşti din pricina lui Hristos. Mergi să vesteşti Cuvântul pe stradă. Vesteşte-L din dragoste pentru Hristos. Câteodată vestim Cuvântul, pentru că suntem la rând să facem aceasta: dar nu trebuie să fie aşa.

  Atât timp cât trăiţi, faceţi totul din dragoste pentru Hristos. Aceasta va răspândi flori peste lucrarea voastră şi o va face frumoasă pentru El. Lăsaţi să lucreze degetele iubirii, mintea iubirii, ochii dragostei, mâinile dragostei; luptaţi-vă în dragoste, rugaţi-vă cu dragoste, vorbiţi cu dragoste, trăiţi în dragoste. În felul acesta veţi fi plini de putere, iar Dumnezeu vă va binecuvânta din pricina lui Isus.

Dumnezeu este Dragoste: Cum ar trebui sa definim dragostea?

 


Cand Scriptura vorbeste ca “Dumnezeu este dragoste”, ea nu vrea sa zica ca Dumnezeu este vreun sentiment de dragoste nebuloasa, calda si nesigura. Oamenii care au scris Scripturile, calauziti de Duhul Sfant, nu au vrut sa spuna ca Il vom gasi pe Dumnezeu in forma noastra limitata de dragoste omeneasca. Nici pe departe, ci de fapt, atunci cand citim in Biblie ca Dumnezeu este dragoste, intelegem ca acesta este felul in care Dumnezeu defineste dragostea. Iar atunci cand spunem ca Dumnezeu defineste dragostea, nu avem in vedere faptul ca El defineste asa cum o face Webster, ci intelegem ca Dumnezeu este insasi definitia dragostei. Nu exista dragoste fara Dumnezeu. Oricat de mult am incerca, nu putem defini dragostea fara a-L cunoaste pe Dumnezeu. Aceasta inseamna in mod fundamental, ca definitia noastra omeneasca a dragostei este falsa.

Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor si prin natura Sa, El este dragoste. Dumnezeu spune ca dragostea este neconditionata si jertfitoare, si nu este bazata pe sentimente; prin urmare, dragostea nu este o “afectiune intensa… bazata pe legaturi personale sau de familie”. Pentru a intelege ce este dragostea adevarata si a putea iubi pe ceilalti cu adevarat, noi trebuie sa-L cunoastem pe Dumnezeu, iar lucrul acesta il putem face printr-o relatie personala stransa cu El. Putem avea aceasta relatie stransa cu Dumnezeu daca ne punem credinta in Isus Cristos, Cel care a fost jertfa lui Dumnezeu de dragoste pentru noi.

Dumnezeu este Dragoste: Dragostea autentica vine doar dintr-o relatie cu El
Dumnezeu este Dragoste! Ca atare, dragostea autentica – dragostea lui Dumnezeu – poate fi rezumata in pasajul Scripturii: “Prea iubitilor, sa ne iubim unii pe altii; caci dragostea este de la Dumnezeu. Si oricine iubeste, este nascut din Dumnezeu, si cunoaste pe Dumnezeu. Cine nu iubeste, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru ca Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu fata de noi s-a aratat prin faptul ca Dumnezeu a trimis in lume pe singurul Sau Fiu, ca noi sa traim prin El. Si dragostea sta nu in faptul ca noi am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi, si a trimis pe Fiul Sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele noastre.” (1 Ioan 4:7-11)

Daca vrei sa cunosti aceasta dragoste – dragoste autentica – trebuie sa-L cunosti pe Dumnezeu. El este gata sa-Si verse dragostea peste tine si vrea sa te invete sa-i iubesti pe altii asa cum te iubeste El.

Dragostea pentru Dumnezeu

Cea mai mare dorinţă a lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi este aceea de a avea o relaţie personală cu El, prin Hristos.

„Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:3)

Dragostea lui Hristos este motivaţia care ne îndeamnă să avem o relaţie cu Dumnezeu.

„Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:19)

„Căci dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei” (2 Corinteni 5:14-15)

Să trăim în această relaţie cu Hristos este o chestiune ce ţine atât de motivaţia noastră, cât şi de dorinţa noastră de a-L „imita”.

„Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui.” (1 Petru 2:21)

„Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El. Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus” (1 Ioan 2:5-6)

Să-L imităm pe Hristos înseamnă să ne luăm zilnic angajamentul de a duce o viaţă sfântă, atât prin fapte, cât şi prin atitudini.

„Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu” (2 Corinteni 7:1)

„Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (Romani 12:1-2)

Dragostea noastră pentru Dumnezeu înseamnă că ne dedicăm studierii şi aprofundării cunoaşterii Cuvântului Său, cu un adânc respect şi cu o adâncă veneraţie.

„Ascultaţi cuvântul Domnului, voi care vă temeţi de Cuvântul Lui” (Isaia 66:5)

„Astfel, dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:12-13)

Dragostea pentru Dumnezeu se reflectă în ascultarea de Cuvântul Său cu toată inima.

„Drept răspuns, Isus i-a zis: “Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.” (Ioan 14:23)

„Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui. V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15:9-11)

Scopul nostru cel mai înalt în viaţă este acela de a-L glorifica pe Dumnezeu în tot ceea ce facem.

„Încolo, fraţilor, fiindcă aţi învăţat de la noi cum să vă purtaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, şi aşa şi faceţi, vă rugăm şi vă îndemnăm, în Numele Domnului Isus, să sporiţi tot mai mult în privinţa aceasta” (1 Tesaloniceni 4:1)

Când vieţile noastre sunt concentrate pe a deveni ca Dumnezeu, atunci Îi aducem Lui glorie şi suntem încrezători în dragostea Sa.

„Astfel se face că dragostea este desăvârşită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecăţii. În dragoste nu este frică” (1 Ioan 4:17-18)

Dragostea pentru Dumnezeu

Scris de Fethullah Gülen 

În aceste vremuri sumbre şi lipsite de speranţă, când inimile noastre se văd cotropite de duşmănie, când sufletele ne sunt bolnave, când ura şi confruntarea scapă de sub control, este limpede că avem nevoie de dragoste şi de compasiune aşa cum avem nevoie de aer şi de apă. Pare că am uitat ce este dragostea. Iar compasiunea este un cuvânt rar folosit. Nu avem compasiune unul pentru celălalt şi nici dragoste față de ceilalți oameni. Mila ni s-a împuţinat, inimile ne sunt de cremene şi orizontul este negru de duşmănie. Iată de ce vedem totul şi pe toţi în culori sumbre. Sunt pretutindeni în lume tirani care urăsc toleranţa. Sunt oameni nenumăraţi oameni care resping dialogul. Cei mai mulţi dintre noi nu facem decât să se războim şi să ne calomniem unul pe altul cu tot soiul de minciuni. Ne exprimăm cu colţii, cu ghiarele şi prin cuvinte cu iz de sânge1.

Între oameni şi între popoare există o ruptură înfricoşătoare. Începem orice propoziţie cu „noi”, „voi” sau „ceilalţi”. Ura nu ni se potoleşte şi nu se risipeşte niciodată. Ne încheiem odioasele certuri arătând clar că le vom lua curând de la capăt, păstrând în noi resentimente care vor duce la noi tensiuni. Ne ţinem la distanţă unul pe celălalt, iar această distanţă sau dezbinare se vede în tot ceea ce facem. Ca un şir de mătănii rupt, stăm bob aici şi bob acolo. Ne producem mai multă suferinţă unul altuia decât necredincioşii.

De fapt, l-am părăsit pe Dumnezeu, iar El ne-a alungat. Pentru că nu am ştiut să credem în El şi să-L iubim aşa cum ne-a cerut, ne-a scos din inimi dragostea. Acum, în abisul piepturilor noastre în care suntem condamnaţi să tânjim după El, nu facem decât să rostim bălmăjelile egoiste, „eu”şi „tu”, să ne numim unul pe altul reacţionar sau fanatic, să ne gândim cum să ne biruim mai uşor unul pe altul. E ca şi cum am fi fost blestemaţi, ca şi cum ni s-ar fi luat putinţa de a iubi şi de a fi iubiţi şi tânjim mereu după milă, compasiune şi fericire. Nu L-am iubit şi El ne-a luat dragostea înapoi. Oricât am aştepta, Allah ne va face să ne iubim unul pe altul numai dacă ne întoarcem la El şi la dragostea Lui. Suntem totuşi departe de izvorul dragostei. Căile pe care păşim nu duc nicidecum către El. Din contră, ne îndepărtează de El şi mai mult. Sufletele noastre, care primeau noiane de dragoste, nu mai primesc acum nimic. Inimile ne sunt acum deşerturi de uscăciune, peşteri ale lumilor noastre interioare, vizuini de fiare. Dragostea pentru Dumnezeu este singura noastră vindecare.

Dragostea pentru Dumnezeu este esenţa tuturor, este cel mai limpede şi cel mai curat izvor al dragostei în deplinătatea sa. Compasiunea şi dragostea curg în inimile noastre de la El. Orice relaţie umană se dezvoltă din relaţia noastră cu El. Dragostea pentru Dumnezeu este religia noastră, este credinţa noastră, este sufletul din trupul nostru material. Trăiam în vremea când purtam această dragoste. Dacă vrem să trăim acest lucru şi azi, nu o putem face decât prin El. Dragostea Lui este esenţa existenţei, iar sfârşitul o transformare prin care această dragoste divină ia chipul Paradisului. Tot ce a creat Dumnezeu se bazează pe dragoste, iar întreaga relaţie dintre Creator şi creaţia Sa izvorăşte din plăcerea sacră de a fi iubit.

Sufletul este sfera de manifestare a dragostei. În orice parte ni l-am îndrepta, el se aşează mereu cu faţa către Dumnezeu. Simţim din plin suferinţa dezorientării şi pierderii în multiplicitate, în locul regăsirii în Unicitatea lui Dumnezeu2. Dacă vom şti să legăm orice altă dragoste am avea de dragostea pentru Dumnezeu, înţelegând astfel adevăratul sens al dragostei, vom ştii să nu o risipim şi să nu-I facem lui Dumnzeu părtaşi. Vom păşi atunci pe drumul adevărat, cu dragostea noastră şi simţământul legăturii cu întreaga fiinţă.

Idolatrii îşi adorau idolii pentru că străbunii lor îi adoraseră mai înainte. Dar Dumnezeu este mult iubit şi adorat pentru că este Dumnezeu. Puterea şi Măreţia Lui ne cere să-I fim robi. Îl adorăm pe Dumnezeu pentru a-I arăta dragostea noastră pentru El, a-I mulţumi pentru izbânzile noastre şi a da glas iubirii, legăturii şi apropierii noastre de El.

Dragostea lumească vede motive de a iubi în frumuseţe, perfecţiune, formă, armonie exterioară, măreţie, putere, poziţie, statut, prosperitate, familie, străbuni etc. Oamenii cad uneori în greşeala de a-I face lui Dumnezeu parteneri. Aceasta din cauza dragostei excesive pe care o au pentru astfel de obiecte ale iubirii, ceea ce explică şi existenţa idolatriei. Astfel de oameni sunt atraşi de frumuseţea unei feţe sau a unui trup sau de un anumit fel de a se purta, aplaudă perfecţiunea, cad în extaz în faţa splendorii şi măreţiei, sacrificându-şi umanitatea şi libertatea de dragul bogăţiei şi puterii şi linguşind din setea de a dobândi o anumită poziţie socială sau statut. Împărţindu-şi astfel dragostea şi afecţiunea unor nevolnice obiecte, nu numai că irosesc emoţii menite a fi simţite pentru Cel cu adevărat Îmbelşugat şi Atotputernic, dar trăiesc mai multe morţi atunci când dragostea nu le este împărtăşită şi când obiectul dragostei lor nu le este credincios.

Credincioşii, pe de altă parte, Îl iubesc pe Dumnezeu de la început şi îi iubesc pe ceilalţi prin dragostea pe care o au pentru El. Din recunoştinţă pentru manifestarea şi binecuvântările Celui Drept, ei se aproprie de orice om şi de orice lucru arătându-şi dragostea şi preţuind totul în Numele Lui.

Cu adevărat, dragostea pentru orice în afara de Dumnezeu este inutilă, lipsită de speranţă, şovăielnică şi nerodnică. Mai presus de orice, credinciosul trebuie să-L iubească pe El şi să simtă afecţiune pentru orice altceva considerând totul ca fiind o diversitate de manifestări şi reflexii ale Numelor şi Atributelor Lui Divine. Oamenii trebuie să primească orice lucru cu admiraţie şi însufleţire şi de fiecare dată să-şi spună „este tot de la El” şi să simtă comuniunea cu Cel Iubit. Dar pentru aceasta avem nevoie de oameni puri şi virtuoşi care pot citi versetele lui Dumnezeu în faţa semenilor lor. Într-adevăr, pentru cine ştie să descifreze, întreaga creaţie este o oglindă strălucitoare şi o elegie scrisă în versuri minunate. Şi, mai presus de orice, este faţa umană care reflectă taina îndurării.

„Cel Preadrept te-a făcut ca o oglidă a Lui,
Ca o oglindă a Unicităţii Sale.”
Hakani3

Cât de pline de înţeles sunt versurile acestea! Ne arată nu numai ce suntem, dar şi scot în evidenţă realitatea. Dacă omul este oglinda misterioasă a frumuseţii ascunse, cum de altfel şi este, atunci omul trebuie să-şi îndrepte ochii inimii către El în aşteptarea manifestărilor Sale, în aşteptarea adierilor care îl vor purta către lăcaşurile dragostei celei mai adânci. Pentru a-I fi Lui mulţumitor şi pentru a-I deveni astfel plăcut, omul trebuie să întrebuinţeze tot ceea ce-i stă la îndemână pe drumul care duce spre apropierea de Dumnezeu. Inima trebuie să îi fie ca o cheie care se suceşte şi se răsuceşte neîncetat în lacătul Comorii Ascunse. Asfel, dacă Solomon este dragostea şi inima este tronul lui, sultanul va urca pe tron negreşit, mai devreme sau mai târziu.

Odată ce Solomon a urcat pe tron, cu alte cuvinte odată ce dragostea se întâlneşte cu inima, oamenii se gândesc mereu la El, vorbesc cu El în lumea lor interioară şi gustă din binecuvântările Lui în mod deschis şi explicit, prin apa pe care o sorb, hrana cu care se hrănesc şi aerul pe care îl respiră. Mai mult, simt căldura pe care o dă apropierea de El  în tot ceea ce fac. Sentimentul de apropiere şi de dragoste se adânceşte, iar inimile li se aprind ca nişte vâlvătăi. Uneori îşi simt inimile mistuite de focul dragostei, dar nu se plâng şi nici nu-i stingheresc pe ceilalţi cu suspinele lor. Văd în aceasta un dar de la El. Ard ca nişte vetre, dar fără fum şi fără flacără. În puritatea lor, îşi ţin toată bucuria şi toată dragostea pentru Dumnezeu înlăuntrul fiinţei lor şi nu-şi dezvăluie secretul unor oameni poate nechibzuiţi.

Această cale este deschisă pentru oricine. Dar cel care purcede pe ea trebuie să fie hotărât şi sincer. Credincioşii înţeleg că toată frumuseţea, perfecţiunea, măreţia, valoarea, splendoarea sunt ale lui Dumnezeu, îşi întorc faţa către Dumnezeu cu toată ardoarea, dragostea şi afecţiunea pe care acestea le trezesc în ei şi Îl iubesc pe Dumnezeu cu o dragoste pe măsura Fiinţei Sale Sublime. Acest fel de dragoste, dacă nu chiar pasiune, este pentru El şi, într-un mod unitar, este izvorul dragostei omeneşti şi al dorinţei. O inimă statornică în unitate şi susţinută de principiile islamice nu va cunoaşte niciodată rătăcirea şi, cu atât mai puţin, meandrele dragostei. Credincioşii Îl iubesc pe Dumnezeu pentru că El este Dumnezeu şi dragostea lor pentru Dumnezeu nu porneşte din niciun fel de considerente lumeşti sau nelumeşti. Ei filtrează apele izvorului de dragoste pentru Dumnezeu şi apele cascadei de dorinţă de Dumnezeu prin Coranul cel Sfânt şi principiile spiritului celui mai înalt4. Le folosesc şi ca bariere în drumul pe care păşesc cu imperfecţiune umană. Chiar şi când sunt cu totul mistuiţi de focul dragostei, acţioneaza corect şi fără greşeală. Dragostea lor pentru Dumnezeu nu este niciodată umbrită de prezumţie. Îl privesc pe Dumnezeu ca pe Adevăratul Stăpân şi Protector a tot şi a toate, cunoscut nouă prin Numele şi Atributele Sale Divine şi Îl iubesc pe Dumnezeu din toată inima, cu o dragoste curată, sacră şi deferentă.

Credincioşii musulmani îl iubesc pe Dumnezeu mai presus decât orice, mai înainte şi după orice, ca pe Cel cu Adevărat Iubit, cu Adevărat Dorit, cu Adevărat Adorat. Îl doresc pe Dumnezeu şi prin tot ceea ce fac se proclamă robi lui Dumnezeu. Din devoţiunea lor izvorăşte în primul rând dragostea pentru Profetul Muhammad, mândria umanităţii, slujitorul credincios şi interpretul adevărat al esenţei, al Numelor şi al Atributelor lui Dumnezeu, ultimul dintre profeţi şi încununarea misiunii de Trimis. Urmând învăţăturile lui, îi iubesc apoi pe toţi îndrumătorii adevăraţi, oglinzi adevărate şi slujitori credincioşi ai lui Dumnezeu Atotputernicul, care au avut misiunea de a dezvălui scopurile divine şi de a veghea asupra mecanismelor, legilor şi ordinii acestei lumi. Iubesc apoi tinereţea, pentru că este dată oamenilor ca răgaz pentru a înţelege şi a preţui mai bine această lume. Iubesc apoi această lume, pentru că este pământ roditor pentru alte tărâmuri şi manifesare a Numelor Lui sublime. Îi iubesc apoi pe părinţi, care, eroi ai dragostei şi îndurării, îşi asumă răspunderea de a creşte şi ocroti copiii. Şi, îi iubesc pe copii, pentru că şi ei la rândul lor îşi ocrotesc părinţii şi le sunt cu sufletele aproape. Toate acestea sunt semne ale dragostei pentru Dumnezeu şi ale dragostei în numele lui Dumnezeu.

Nedredincioşii îi iubesc pe oameni ca şi cum L-ar iubi pe Dumnezeu. Credincioşii îi iubesc în numele lui Dumnezeu. Sunt două lucruri complet diferite. Această dragoste îndreptată spre Dumnezeu şi trăită de credincioşi prin credinţă şi rugăciune este unică. În timp ce dragostea trupească, bazată pe dorinţă trecătoare şi pornire spre păcat, este o manifestare a nesupunerii adânc înrădăcinate în natura omului, dragostea pentru Dumnezeu şi rostirile ei sunt un elixir sacru, din care şi îngerii vor să soarbă. Când dragostea aceasta creşte atât de mult încât cel care iubeşte uită de tot – de orice alt lucru de natură materială sau spirituală — din dragoste pentru Cel Iubit, nemaipăstrându-şi nimic pentru sine, în inimă nu-i mai rămâne decât veneraţia pentru Cel Iubit. Inima se învăluie în această veneraţie şi bate în ritmul ei, în timp ce ochii o rostesc prin lacrimi. Inima dojeneşte ochii care dezvăluie taina şi pieptul care tresaltă. Plânge şi sângerează înlăuntrul său, încearcă să-şi ascundă chinul şi spune:

Spui că iubeşti; nu suspina atunci de greul dragostei
Şi nu-i face părtaşi pe alţii la chinul tău. (anonim)

Dragostea este un sultan, inima este tronul, iar gemetele şi suspinele de dor şi de speranţă care răzbat din colţurile cele mai ascunse, de pe covorul de rugăciune, sunt glasul prin care acest sultan se face auzit.

Nimeni nu trebuie să audă gemetele venite din străfundurile inimii, adevărate trepte pe care urcăm spre Dumnezeu, pentru ca nimeni să nu râdă de ele. Dacă această dragoste spectaculară este pentru Cel Atoateştiutor, atunci să o păstrăm în locul cel mai tainic, să nu o lăsăm să-şi ia zborul din cuib.

Cei care iubesc cu o dragoste lumească rătăcesc de colo colo, ca nişte oameni cu minţile pierdute, strigându-şi-o şi arătându-şi-o tuturora. Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu sunt tăcuţi şi cu sufletul sincer. Îşi pleacă frunţile pe pragul lui Dumnezeu şi Îi vorbesc numai Lui. Uneori îşi pierd cunoştinţa, dar niciodată nu-şi dezvăluie taina. Îl slujesc pe El, cu mâinile şi cu picioare, cu ochii şi urechile, cu limba şi cu buzele, şi colindă pe tărâmul Atributelor Lui sublime. Învăluiţii în Lumina Existenţei Lui, se topesc ca fiinţe, adâncindu-se în Dragostea pentru El. Simţindu-L pe Dumnezeu, ard şi strigă: „Mai mult!” Cu tot ceea ce simt în inimile lor înflăcărate, strigă mereu: „Mai mult!” Nu le este niciodată suficient, deşi iubesc şi sunt iubiţi. „Mai mult!” repetă ei neîncetat. Şi pentru că cer mai mult, Cel Glorios şi Iubit ridică văl după văl, înfăţişând minţii lor lucruri până atunci nemaivăzute şi şoptind sufletului taine nenumărate. Cu timpul, tot ceea ce simt, tot ceea ce iubesc şi tot ceea gândesc este numai El. În tot şi în toate văd manifestări ale Frumuseţii Lui. Abandonându-se, îşi leagă voinţa de voinţa Lui, se contopesc în poruncile Lui şi îşi măsoară treapta la care au ajuns prin cât de mult iubesc şi cât de mult sunt iubiţi, prin cât cunosc şi cât de bine sunt cunoscuţi. Dragostea şi-o exprimă prin ascultare şi credinţă faţă de El. Îşi zăvorăsc inimile trainic, cu noi şi noi lacăte, pentru ca nimeni să nu pătrundă în acest lăcaş curat. Cu întreaga lor fiinţă sunt martori ai lui Dumnezeu, iar veneraţia şi lauda pe care I-o aduc lui Dumnezeu merg dincolo de puterile minţii.

Credinţa lor că Dumnezeu va răsplăti un astfel de devotament este de neclintit. Locul lor în faţa lui Dumnezeu este pe măsura locului pe care Dumnezeu îl are în inimile lor şi de aceea au atâta străduinţă în a se înfăţişa în fața Lui cu frunţile drepte.

În dragostea ce i-o poartă Lui, nu sunt creditori, ci datornici umili. Aşa cum a spus Rabi‘a al-‘Adawiya5: „Jur pe Fiinţa Ta Sfântă că nu Te-am adorat cerându-Ţi Paradisul. Te-am iubit şi mi-am legat robia de dragostea mea.” Aşa se îndreaptă ei spre Tărâmul Lui, cu dragostea izvorându-le din inimi, cu binecuvântările şi bunătatea Lui în minte. Cu inimile, se străduiesc mereu să fie în preajma Lui, iar cu raţiunea şi cu intelectul, observă fenomenele în oglinzile Numelor Divine. Aud vocile dragostei în tot şi în toate, sunt fermecaţi de parfumul oricărei flori şi orice lucru frumos le apare ca o reflexie a Frumuseţii Lui. Din dragoste pentru El, tot ce aud, tot ce simt, tot ce gândesc este numai dragoste, şi de aceea, întreaga existenţă le apare ca o manifestare a dragostei şi o ascultă ca pe o melodie a dragostei.

Odată ce dragostea şi-a înălţat corturile în văile inimii, contrariile par unul şi acelaşi lucru: liniştea şi neliniştea, binecuvântarea şi blestemul, caldul şi recele, plăcerea şi neplăcerea, bucuria şi tristeţea, toate sună şi arată la fel. Pentru inimile care iubesc, suferinţa nu este altfel decât fericirea. Suferinţa pentru ele este leacul şi de aceea sorb durere şi chin din râurile Cerurilor. Oricât de nemilos ar fi timpul, oricât de vitrege întâmplările, aceste inimi rămânâd de neclintit în credinţa lor. Cu ochii pironiţi la uşa care se va deschide, aşteaptă să primească binefacerea în diverse manifestări. Respectul şi ascultarea încununează dragostea pentru El. Inimile lor bat cu supunere. Tremură la gândul că ar putea cădea în neascultare faţă de Cel Iubit. Şi pentru a nu cădea, îşi caută adăpost în Sursa Unică de sprijin şi ajutor. Această strădanie de a căuta mereu încuviinţarea lui Dumnezeu îi face foarte preţuiţi pe acest Pămând şi în Ceruri. Nu ţin seamă de altceva decât de Dumnezeu. A aştepta să primească ceva în schimb este pentru ei înşelătorie. Dar li se pare şi o lipsă de respect să nu accepte binecuvântări pe care, de fapt, nu le-au cerut. Le privesc cu reverenţă, dar murmură: „Fug de tentaţia lor şi mă pun la adăpostul Tău.”

Dorul profund este trăirea cea mai înaltă pentru cel care iubeşte şi a te pierde în această dorință este ţelul cel mai greu de atins. Dragostea se fondează pe principii elementare, cum ar fi căinţa, conştiinţa trează, răbdarea. Când cucereşte firea, stăpânirea de sine, sentimentul de apropiere, duioşia, dorul şi alte principii îi devin necesare pentru a-şi păstra poziţia cucerită. Prima lecţie pe calea dragostei este purificarea. Să-ţi pierzi toate dorinţele personale, să-ţi îndrepţi gândurile către El şi să comunici cu El, să te preocupi de acele lucruri care amintesc de El, să aştepţi plin de speranţă manifestările Lui şi să stai dârz acolo unde eşti, o viaţă întreagă, în speranţa că îşi va întoarce faţa către tine într-o zi. De-a lungul acestui drum, a iubi înseamnă a face acest lucru cu pasiune. Ardoarea este o revărsare de patimă, entuziasm şi dorinţă. Ardoarea care devine adevărata natură a oamenilor este dor; consimţământul este întâmpinarea cu bucurie a oricărei manifestări a Celui Iubit; iar stăpânirea de sine este grija de a nu-ţi pierde cumpătul atunci când ai binecuvântarea de a-L auzi sau de a-I simţi prezenţa sau de a te ştii sub nemijlocita Lui călăuzire.

Cu cât oamenii îşi cultivă mai mult aceste trăsături, cu atât felul lor de a se purta se schimbă. Uneori caută limane liniştite în care să-şi poată deschide inimile către El. Alteori, vorbesc cu El şi îi împărtăşesc durerea provocată de despărţire. Speranţa reunirii îi umple de bucurie şi plâng cu lacrimile liniştitoare ale fericirii. Uneori nu mai văd nimic în jurul lor, căci trăiesc unitatea în diversitate, iar alte ori, se pierd în sentimentul de pace cutremurătoare, nemaiauzindu-şi nici măcar propriile voci.

Dragostea creşte şi se dezvoltă în sânul înţelepciunii. Înţelepciunea este hrănită de cunoaşterea divinităţii. Oamenii lipsiţi de înţelepciune nu pot iubi. Iar cei a căror percepţie este deficitară nu pot atinge înţelepciunea. Uneori Dumnezeu însuşi sădeşte dragostea în inimi şi declanşează mecanismul interior, o binecuvântare în plus, pe care toţi oamenii şi-o doresc. Dar a te baza pe miracole şi a le aştepta cu un sentiment de neputinţă este un lucru, pe când aşteptarea activă şi trează este cu totul altceva. Robii credincioşi de la poarta Celui Preadrept cred în acţiune, iau o atitudine dinamică şi generează astfel, dintr-o poziţie aparent de nemişcare, energie destulă pentru întregul univers, care se materializează în manifestări uimitoare.

Oameni ca aceştia, care iubesc cu credinţă, au trăsături anume. Întâmpină orice manifestare a Celui Iubit cu bucurie şi dau dovada credinţei lor neîncetat, aşa cum ne spun versurile lui Nesimi6:

Iubesc cu deznădeje dar, Multiubite, nu te părăsesc,
Nu o voi face nici dacă pumnalul Tău în inimă mi se înfige.

Deşi ard mereu de dorul de a fi în preajma Lui, nu se plâng niciodată. Îşi golesc mintea de tot ceea ce nu ţine de El şi nu se gândesc decât la prezenţa Lui. Cuvintele pe care le spun sunt cuvinte despre Cel Iubit şi vocile lor capătă astfel profunditate angelică.

Dragostea este totul pentru ei. Pot supravieţui fără trup, dar nu şi fără suflet. Simt că în inimile lor nu încape altceva decât dragostea pentru Cel Iubit. Astfel, oricât ar fi de săraci şi de neputincioşi, sunt invidiaţi până şi de regi. Sunt mari în mărunţimea lor, puternici în neputinţă, bogaţi prin lipsa oricărei ambiţii de a comanda Universul. Par a fi o slabă flacără de lumânare, dar sunt de fapt sunt o sursă de energie care poate aprinde mai mulţi sori. Dacă toţi ar fi să alerge spre cei care iubesc cu credinţă, este cât se poate de limpede unde şi către cine aleargă cei care iubesc. Cu bogăţia lor de însuşiri fundamentale, transcend întregul univers. Dar când se întorc către El, devin o scânteie, chiar mai puţin de atât, devin nimic, când uită de tot ceea ce ţine de propria lor existenţă.

O viaţă fără de El pentru ei nu contează. O viaţă fără de El nu este viaţă. O viaţă fără dragoste este o viaţă irosită, iar plăcerile şi desfătările care nu sunt legate de El, o simplă minciună. Cei care iubesc vorbesc mereu despre dragostea şi dorul lor, şi pe semenii lor, care nu cunosc astfel de simţăminte, îi percep ca fiind într-un fel anume diferiţi.


  1. Articol publicat în Örnekleri Kendinden Bir Hareket (O mişcare care produce propriile sale modele), Nil, Istanbul, 2004, p. 184-196.
  2. Autorul se referă aici la „dezorientarea şi pierderea de sine în multiplicitate” ca rezultat al nesupunerii în faţa Voinţei Divinităţii Unice, dar a supunerii în schimb în faţa zeilor lumeşti multipli, cum ar fi bogăţia nemăsurată, abuzul de putere, plăcerile nelegitime etc. Idolatria este o altă manifestare a adorării zeilor multipli.
  3. Hakani Mehmed Bey (m. 1606), poet de divan a cărui creaţie, Hilya (gen literar care descrie trăsăturile fizice ale Profetului), a fost inovatoare.
  4. Profetul Muhammad.
  5. Rabi‘a al-‘Adawiya (c. 703-805), sfântă musulmană şi mare exemplu de pietate.
  6. Nesimi (d. 1404), reputat poet sufist din Bagdad, considerat unul din primii maeştri ai literaturii de divan, autor al două volume de poezii în limbile turcă şi persană.

Când iubeşti cu adevărat, Dumnezeu se exprimă prin tine! Nu tu iubeşti, ci Dumnezeu iubeşte prin tine!

iubire fara conditiiIubirea este o tornadă care mătură totul în cale. De aceea, este mai inteligent nu să te opui, ci să cooperezi cu ea, atunci când apare în viaţa ta. Nu mă refer la iubirea siropoasă, ameţită sau bleagă, ci la iubirea adevărată, sălbatică, crudă, primejdioasă, riscantă, spontană, curgătoare, vie. Această iubire este dincolo de lege, de reguli, de norme, de convenţii sociale rezonabile sau absurde. Este dincolo de aşteptări raţionale şi modele prescrise de comportament, dincolo de normalitatea îndrăgită de statisticieni, doctori şi psihologi. Iubirea este libertate. La această iubire mă voi referi în continuare. Fiind singura energie care există cu adevărat, iubirea este foarte dorită. Arată-mi o singură persoană care nu doreşte să fie iubită! Nu există aşa ceva!! Toţi oamenii aspiră, visează, tânjesc după iubire şi când, în sfârşit, par a o avea, depun eforturi ca să o controleze.

Doar că aici este o mică problemă. Următoarea: iubirea nu suportă să fie controlată; începe să se retragă, se teleportează, se evaporă, dispare, pleacă. Şi chiar dacă încerci să o controlezi nu vei reuşi. E ca şi cum ai încerca să controlezi o tornadă de gradul IV. Înţeleg prin control manipulările conştiente şi inconştiente la care oamenii recurg pentru a se asigura că primesc sau vor continua sa primeascǎ iubirea de care au nevoie. Totul începe, evident, în copilărie, când iubirea parentalǎ nu existǎ din abundenţă. Copilul dezvoltă spontan strategii de marketing şi PR pentru a se asigura cǎ primeşte bunul cel mai de preţ. Unul dintre aspectele cele mai interesante ale iubirii este acesta: nu este inclusǎ în dovezile, gesturile sau acţiunile materiale. Le poate însoţi, e devărat, însă nu e întotdeauna acolo. Un copil poate primi jucăriile cele mai scumpe şi niciun fel de iubire Cheltuind sume exorbitante pe jucarii, părinţii nu fac decât să-şi reducă propria culpabilitate. Un alt copil se poate simţi, extrem de iubit, deși primește jucǎrii modeste. Ceva mai târziu o femeie primește bijuterii, vacanțe, maşini, rochii costisitoare. Cu toate acestea nu se simte iubită. Ea suferă în tăcere, dincolo de privirile presei (deci este o vedetă sau partenera unei figuri publice). Cea mai bună prietenǎ, uneori un terapeut îi cunoaște drama.

Un alt aspect interesant al iubirii, pe care îl voi analiza mai departe, este gradul de permisivitate socialǎ. Am fost fascinat să descopăr cum iubirea  nu e permisă decât în anumite forme, contexte şi modalitǎți. Examinând aceste interdicţii, am aflat cǎ iubirea este periculoasă, în sensul că pune în pericol societatea, o tulbură, o zgâlţâie din temelii. Societatea a inventat reguli pentru a menţine iubirea sub control. Dacă nu respecţi interdictia, ştii ce face societatea? Bineînţeles că ştii! Te condamnă indirect. Cine sunt aceşti oameni? Mintea de psiholog îmi spune aşa: “Aceste persoane sunt oameni nefericiţi”. Iar eu întreb: “De ce sunt nefericiţi?” Iar ea răspunde: “Pentru că nu se simt iubiţi. Din acest motiv nu pot suporta fericirea aproapelui lor”. Altfel spus, capra vecinului trebuie sǎ moarǎ, nicidecum să trăiască şi să dea mai mult lapte. Dacǎ ai deja o parteneră nu ai voie să îmbrăţişezi o altă femeie, să o mângâi sau să o săruţi. Se pare eă iubirea trebuie oprită, limitată, închisă în perimetre speciale. E criminal periculos, care trebuie păzit 24 de ore din 24. Pentru aceasta, societatea şi-a dezvoltat numeroşi “ochi”, camere video ingenios amplasate pentru a te surprinde când faci un pas greşit. Este clar cǎ Iubirea este ceva primejdios pentru societate, altfel nu ar fi elaborat acest păienjeniş de instituţii, proceduri, coduri de comportament.

Și dacă ar fi invers? Dacă, de fapt, aceste reguli şi noime ar fi criminale, în sensul de nesănatoase dezechilibranle, toxice? Dacă cel mai înţelept lucru cu putinţă ar fi să-ţi exprimi afecțiunea pe care o simţi pentru soţul tău, pentru copilul tau şi pentru … colegul tău de serviciu, un bărbat inteligent şi amuzant, cu care te simţi foarte relaxată! Dacǎ ar sănătos să fii tandru şl cald cu prietena… prietenei tale fǎră ca asta să însemne că înşeli pe cineva?

Corpurile noastre sunt vii şi pentru că totul circulǎ prin ele pentru cǎ se produc schimburi, deplasări, transformǎri. Când ceva stagnează, nu se mişcă, apare imediat boala. Trebuie chemat doctorul. Cum ar fi dacă sângele ar spune: “Voi circula prin ficat, însă sub nicio formǎ nu voi iriga pancreasul”. E absurd? Şi interdicţiile sociale în materie de iubiți nu sunt la fel de absurde? De ce nu ar valabil pentru suflet ceea ce e valabil pentru corp? Când energia iubirii nu mai radiazǎ, cand e oprita circulaţia, ce se întâmplă cu sufletul? O să-ţi spun: sufletul se îmbolnăveşte, se ofileşte, devine anemic, subnutrit, slab, vulnerabil. Societatea, însă, a inventat un mecanism uluitor pentru aceste cazuri. Ea numeşte un fenomen experimentat de majoritate ca normal.

Prin acest truc, nevroza socială este echivalentă cu normalitatea, pe când oamenii cu adevărat sănătoşi par dezadaptaţi, rebeli, pericole pentru ordinea socială. Iubirea este obstrucţionată, faultată, i se pun mereu piedici. Ce faci dacă o placi pe femeia de lângă tine şi ea te place, de asemenea (dar are un partener)? Te prefaci că nu te interesează. Începi să minţi. La fel face şi ea. Şi asta în ce scop? Pentru a proteja vulnerabilitatea unui om nesigur (partenerul), căruia îi lipseşte încrederea că ar putea găsi oricând o altă parteneră. Pentru a-ţi proteja propria vulnerabilitate la critici şi respingere socială. Evaluează atent şi spune-mi dacă merită preţul. Spune-mi dacă ceea ce câştigi (aprobare socială liniştea de suprafaţă a unei relaţii) contrabalansează ceea ce pierzi (autenticitate, viaţă în adevăr, radiaţia în exterior a unor sentimente frumoase). Oare de ce trebuie să ascunzi sau să maschezi ceva aşa de frumos, aprecierea, admiraţia, bucuria pe care ţi-o trezeşte o altă fiinţǎ? Comuniunea, împărtăşirea, rezonanţa profundă sunt aspecte magice ale vieţii de ce trebuie limitate la o singură persoană? Cui foloseşte aceasta închistare şi lipsă de orizont? De ce să nu te bucuri de aceste momente minunate, când ele se întâmplă, după care să le laşi să se dizolve pentru a te deschide pentru altele ?

Din alt punct de vedere, cum crezi că au ajuns alții (partenerii, familia, prietenii, grupul social) să aibă control pe sentimentele tale şi libera exprimare? Ți se pare că eşti un om liber dacă trăieşti astfel? Mie îmi pari doar o marionetă manevrată de pulsiuni şi de fricile inconştiente ale semenilor tăi. Cineva mi-a spus, referindu-se la o altă carte (Despre iubirea neposesivă şi exuberantă) cǎ ideile de acolo sunt foarte frumoase, dar nu pot aplica în lumea reală (adică sunt utopice!). Totuşi, ce numim lume reală? O lume mustind de frică, invidie, posesivitate, gelozie, dominație, narcisism, dependentă? Tu ai numi aşa ceva viaţǎ? Dacă ai fi pe undeva în Cer, ai face cerere pentru a te naşte pe Pământ şi a trăi aşa ceva? Eu cred că am făcut o astfel de cerere şi mă întreb acum ce-o fi fost în capul meu. Oare sunt masochist? N-aş fi putut alege altă planetă din altă galaxie? E ca şi cum, în concediu fiind, aş solicita unei agenţii de turism locuri în sudul Libanului, la o pensiune Hezbollah.

Cine are de pierdut într-o lume mai iubitoare mai liberă, mai lipsită de prejudecăţi, mai spontană, mai conectată la senzaţii şi emoţii tandre? Toţi cei care sunt focalizați, pe profit, care muncesc nu pentru bucuria de a face un anumit lucru, ci pentru beneficiile materiale pe care acel lucru le generează. Marele adversar al profitului este iubirea, deoarece iubirea nu pare a fi profitabilă. Când iubirea creşte, vânzările scad! Oamenii cumpără mai puţin deoarece nevoia de înlocuitori scade. E firesc când încep să iubească şi să se simtă iubiţi nu mai există goluri pe care să le umple cu haine de firmă, maşini, telefoane mobile, case, dulciuri, excursii exotice.

Iubirea are adversari puternici, bine echipaţi. Ei folosesc instrumente de ultimă generaţie pentru a ispiti şi cuvinte simandicoase pentru a convinge. Astfel, companiile pun accent pe valori, misiune nivel de performanţă, leadership, randament, rezultate, atingerea obiectivelor. Ce se găseşte dincolo de aceste cuvinte mari, respectabile? Dincolo sau în spatele lor sunt oameni. Oamenii au temeri, nelinişti, îngrijorări, complexe, frustrări, vise reprimate. Oameni prinşi într-o competiţie și o goană bizară, numind agitaţia lor “dinamsm” şi incapacitatea de a simţi pacea interioară “dorinţǎ de dezvoltare”.
Am senzaţia acută cǎ oamenii au uitat (unu, poate, n-au ştiut niciodată) că a iubi este o mare, o uriaşă plăcere. Iubeşti nu pentru a obţine ceva în schimb, ci pentru a experimenta bucuria. Când iubeşti, tu eşti primul care câştigi, iubirea e binefăcătoare în primul rând pentru tine. Este o energie care circulă prin tine, te curăţă, te purifică, te înalţă, te armonizează, te limpezeşte.

Iubirea este cea mai profitabilă afacere. Când iubeşti, câştigi întotdeauna. Mă refer la iubirea autentică, adică atunci când iubeşti din toată inima. Când iubeşti cu inima îndoită, când iubirea este amestecată cu gelozie, dominaţie, teamă de singurătate sau anxietate de abandon, nu câştigi nici tu, nici celălalt. Când iubeşti cu adevărat nu ai cum să fii divizat, este o contradicţie în termeni. E ca şi cum ai spune că cercul are coifuri. Nu are! Doar mintea ta are, pentru că nu s-a armonizat suficient.

Iubirea autentică te face frumos, atrăgător, apt pentru a fi iubit. N-ai observat? Oamenii care iubesc sunt foarte frumoşi. Ceva radiază din fiinţa lor, iubirea pe care o emană îi face atrăgători. Cum ai putea să fii atras de un om neiubitor, din care nu emană nimic? Nu ai cum! EI este gol, o fântână fără apă, la care nu vine nimeni să bea, pentru că nu are ce. Iubirea înseamnă abundenţă, dăruire, împărtăşire, generozitate. Iubirea nu este meschină! Iubirea nu face calcule contabile, adunări şi scăderi. În iubire nu există datorii, reeşalonări, compensări de plăţi.

Iubirea oferă şi uită că a oferit! Iubirea nu are memorie. Dacă o întrebi, te întreabă la rândul ei: “Am făcut eu asta? Când oare?” Iubirii îi lipseşte această conştiinţă de sine. Un om care iubeşte nu stǎ să evalueze: “Acum sunt iubitor”. Iubirea este acţiune spontană, cu o minte nedivizată. Este curgerea minunată a unui fluviu pe marginea căruia nu stă nimeni care să facă ordine.

Cred că aceasta este caracteristică distinctivă a iubirii pure. În Iubirea adevărată nu mai există EU! De aceea nici nu cred că un om poate iubi un alt om (sau altă fiinţă). Un om, cel mult, poate ridica barierele din calea iubirii, dându-i voie să se manifeste prin el. Când tragi jaluzelele şi în camera ta intră lumină, nu tu creezi lumina. Lumină vine de la Soare şi tu doar îi dai voie să intre în casa ta.
Tot aşa cum lumina vine de la Soare, cred că Iubirea vine de la Dumnezeu. Asta înseamnă că atunci când iubeşti cu adevărat, Dumnezeu se exprimă prin tine! Nu tu iubeşti, ci Dumnezeu iubeşte prin tine.

Cine câştigă aici? Câştigi tu pentru că ai imensul privilegiu de a fi străbătut de iubirea de Dumnezeu. Câştigă celălalt, la care ajunge iubirea lui Dumnezeu. Şi, de ce nu, câştigă şi Dumnezeu, care are şansa să se exprime în lumea materiei pentru a o înnobila.
De aceea cred că doi oameni care se iubesc sau un om care iubeşte un alt om sau altă vietate sunt temporar în contact cu Conştiinţa lui Dumnezeu, pe care nu mi-o închipui altfel decât infinit de iubitoare. De aceea i-aş încuraja la nesfârşit pe oameni să-şi permită să iubească şi să-şi exprime iubirea, să identifice toate obstacolele şi prostiile sociale (prejudecăţi, norme, false valori morale sau religioase) care stau în calea iubirii şi să le înlăture pentru a se bucura de singurul medicament care îi face cu adevărat sănătoşi, elaborat după o reţetă secretă din farmacia divină.

Când sunt pătrunse de iubire, relaţiile de cuplu devin relaţii terapeutice. Cei doi parteneri se vindecă de o parte din rănile copilăriei, învaţa generozitatea, descoperă şi învaţă să accepte diferențele.
Ce te faci, însă, într-o relaţie, atunci când nu iubeşti din tot sufletul? Negociezi, te târguieşti, transformi relaţia în business. Oferi cu inima strânsǎ, pui condiţii, stabileşti termene limitǎ. În aceşti parametrii economici este imposibil ca relaţia să prospere.
Când are ceva de oferit, iubirea oferă din toată inima și nu se mai uită înapoi pentru a face măsurători. Ce a fost a fost. Iubirea nu întoarce capul pentru a face socoteli. Nu are studii de contabilitate, nici de istorie, nici de arheologie. Ea există şi se manifestă acum. Mâine s-ar putea să nu mai fie aici. Bucuria de acum este unicǎ și irepetabilă. Mâine va dispărea sau va fi mai mare sau va fi altfel. Acest lucru nu este important. Important este să fii conectat la bucuria de acum, să o exprimi fără teamă, fără condiţii, complet. Experimentată astfel, iubirea este o forţă colosală.

Adrian Nuţă – Infinitul mic iubindu-l pe cel Mare

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Care este scopul meu în această viaţă?
Ce misiuni am de îndeplinit şi ce lecţii am de învăţat?
Cum îmi pot regăsi echilibrul interior şi cum pot avea relaţii (mai) armonioase cu cei din jur?
Care este cauza blocajelor şi fricilor care mă împiedică să am viaţa pe care o doresc?

Te invit alături de mine să păşim împreună cu curaj în aflarea acestor răspunsuri. Dacă te-ai decis să faci acest pas, scrie-mi pe adresa: solarris.coaching@gmail.com şi îţi voi oferi amănuntele referitoare la acest subiect.

Biserica Baptistă Bethlehem
Pastor John Piper

Cea mai mare dintre acestea este dragostea

“Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Partea întâi)
(Matei 22:34-40)


Când au auzit Fariseii că Isus a astupat gura Saducheilor, s-au strâns la un loc. Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare: “Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”
Isus i-a răspuns: “‘Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.’ Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: ‘Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’ În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.”

Incredibilul context al acestei porunci

Preocuparea mea principală în acest text este porunca: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Dar aceasta e înconjurată de afirmaţii atât de uimitoare încât ne-am pripi dacă am plonja în ea fără să ne gândim la ce o înconjoară. De aceea, ne vom ocupa cel puţin două săptămâni de acest text.

Cele două lucruri uimitoare la care mă gândesc sunt: mai întâi, cea mai mare poruncă din Cuvântul lui Dumnezeu. În versetul 36 un Fariseu Îl întreabă pe Isus: “Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” Isus i-a răspuns citând din Deuteronom 6:5,

Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.

Apoi El adaugă propriile Sale cuvinte ca să ridice porunca mai sus chiar decât o cerea întrebarea. Întrebarea era: “Care este cea mai mare poruncă?” iar Isus spune: “Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă.”
Deci primul lucru uimitor pe care îl găsim lângă porunca să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi este porunca să Îl iubim pe Dumnezeu, prezentată ca fiind cel dintâi şi cel mai mare lucru din tot Cuvântul lui Dumnezeu. Cel dintâi şi cel mai mare lucru pe care îl poţi face este să Îl iubeşti pe Dumnezeu – să Îl iubeşti pe Dumnezeu – din toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.
Celălalt lucru uimitor pe care îl găsim lângă porunca să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi îl vedem în continuare, în versetul 40,

În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.
[în trad. engleză: “De aceste două porunci depind toată Legea şi Proorocii.” – nota trad.]

Toate celelalte lucruri din Vechiul Testament depind într-un anume sens de aceste două porunci: porunca să Îl iubim pe Dumnezeu şi porunca să ne iubim aproapele. Este o poruncă uimitoare. Vedem aici cum autoritatea Fiului lui Dumnezeu ne spune ceva absolut uimitor despre originea şi menirea întregului plan şi Cuvânt al lui Dumnezeu.

Acestea sunt cele două lucruri uimitoare la care trebuie să ne gândim înainte să ne concentrăm asupra poruncii copleşitoare care ne spune să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. Spun că e copleşitoare pentru că pare să îmi ceară să îmi rup pielea de pe trupul meu şi să o înfăşor în jurul altei persoane, ca să pot simţi că sunt acea persoană; iar toate aspiraţiile pe care le am pentru propria siguranţă, sănătate, succes şi fericire le simt acum pentru cealaltă persoană, ca şi cum el aş fi eu.
Este o poruncă absolut uluitoare. Dacă asta înseamnă, atunci cu sufletele noastre va trebui să se întâmple ceva incredibil de puternic, de cutremurător, care să le reconstruiască, să le răstoarne şi să le întoarcă pe dos. Ceva supranatural. Ceva mult mai mult decât pot face prin propria lor putere fiinţe umane ca John Piper, care îşi urmăresc propria protecţie, perfecţionare, înălţare, stimă şi progres.

Înainte să luăm o astfel de poruncă şi să o aplicăm la vieţile noastre, trebuie să ne gândim la aceste două lucruri uimitoare care alcătuiesc contextul poruncii. Acela că porunca să-L iubim pe Dumnezeu este cea dintâi şi cea mai mare poruncă din Cuvântul lui Dumnezeu, şi că toată Legea şi Proorocii depind de aceste două porunci.

Haideţi să începem cu versetul 40. “De aceste două porunci depind toată Legea şi Proorocii.” Mai întâi, gândiţi-vă la simplul fapt că Isus a spus aceste cuvinte. El nu era obligat să o facă. Fariseul nu I-a cerut să o facă. Isus a mers mai departe de întrebarea lui şi a spus ceva în plus. Pare că vrea să sublinieze importanţa şi poziţia centrală a acestor porunci, atât cât e posibil. A spus că porunca să-L iubeşti pe Dumnezeu este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. A spus că porunca să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi este “asemenea ei”. Versetul 39: “Iar a doua, asemenea ei, este…” Aceste cuvinte sunt suficiente ca să sublinieze extrema importanţă a celor spuse. Avem aici cea mai mare poruncă din toată revelaţia lui Dumnezeu pentru omenire (Să-L iubeşti pe Dumnezeu), şi avem a doua mare poruncă, care este asemenea ei (Să iubeşti pe aproapele tău).

Însă Isus nu S-a oprit aici. El vrea să fim şocaţi de importanţa acestor două porunci. Vrea să ne oprim şi să ne minunăm. Vrea să petrecem în cercetarea acestor lucruri mai mult de o clipă trecătoare. Mai mult de o săptămână sau de două predici. De aceea, El adaugă: “De aceste două porunci depind toată Legea şi Proorocii.” Ele sunt 1) prima şi cea mai mare, şi 2) a doua, care este asemenea primei şi celei mai mari. Dar ele sunt în acelaşi timp cele două porunci de care depinde întreaga Biblie. “De aceste două porunci depind toată Legea şi Proorocii.”
Ce înseamnă aceasta? Haideţi să vedem dacă voi putea deschide o fereastră în cer punând în contrast ce spune Isus aici (în versetul 40) cu ceea ce spune în Matei 7:12 şi cu ce spune Pavel în Romani 13. Deschideţi împreună cu mine la Predica de pe Munte din Matei 7:12. Versetul mai este cunoscut ca Regula de Aur. Eu cred că este un bun comentariu la porunca “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

Matei 7:12: În aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii

Isus tocmai a spus că Dumnezeu ne va da lucruri bune dacă I le cerem, dacă batem la uşă şi dacă le căutăm, pentru că El este un Tată iubitor. Apoi, în Matei 7:12 El spune:

Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii.

Observaţi că din nou Isus se referă la Lege şi la Prooroci aşa cum a făcut-o în Matei 22:40. El spune, dacă faceţi celorlalţi ce voiţi să vă facă şi ei, atunci “în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii. În Matei 22:40 El a spus: “De aceste două porunci depind toată Legea şi Proorocii.”

Observaţi că prima poruncă nu este menţionată în Matei 7:12. Aici nu ni se spune să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima noastră. Dacă ne purtăm cu ceilalţi aşa cum ne-ar place să se poarte şi ei cu noi, atunci, spune Isus, “în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii.”
Trebuie să avem grijă aici. Unii oameni au încercat de-a lungul secolelor să ia afirmaţii cum ar fi Regula de Aur şi să spună că Isus a fost doar un învăţător profund de etică umană; şi că ceea ce i-a învăţat El pe oameni nu depinde de Dumnezeu sau de vreo relaţie cu Dumnezeu. Ei spun: “Vedeţi, El a rezumat întregul Vechi Testament, Legea şi Proorocii, în relaţii umane practice: Regula de Aur.”
Spun că trebuie să fim atenţi aici, pentru că cei care gândesc astfel nu numai că ignoră lucrurile minunate pe care le-a spus Isus despre Dumnezeu cu alte ocazii şi afirmaţiile uimitoare pe care le-a făcut spunând că El a venit de la Dumnezeu să Îşi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi (Marcu 10:45), dar ei ignoră şi contextul imediat. Versetul 12 începe [în original şi în traducerea engleză – nota trad.] cu cuvintele “de aceea”:

De aceea, tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.”

Aceste cuvinte ne arată că Regula de Aur se bazează pe cele spuse mai devreme – pe relaţia noastră cu Dumnezeu ca Tată care ne iubeşte, ne răspunde la rugăciuni şi ne dă lucruri bune atunci când I le cerem (Matei 7:9-11). De fapt, aceasta este o cheie foarte profundă care ne face capabili să ne iubim aproapele aşa cum ne iubim pe noi înşine. Aşa că Dumnezeu susţine aici Regula de Aur prin grija Sa părintească. Dragostea Sa pentru noi şi răspunsul nostru în dragoste, cu încredere şi în rugăciune, constituie sursa puterii pentru trăirea Regulii de Aur. De aceea, nu-L puteţi transforma pe Isus într-un simplu învăţător de etică.

Cu toate acestea, Isus spune totuşi că, dacă faceţi celorlalţi ce voiţi să vă facă şi ei, în aceasta “este cuprinsă Legea şi Proorocii.” El nu spune că în dragostea pentru Dumnezeu “este cuprinsă Legea şi Proorocii.” De ce o spune în felul acesta? Cred că El se referă la faptul că, atunci când vezi oamenii trăind în felul acesta (împlinind Regula de Aur), ce vezi tu de fapt este expresia vizibilă a Legii şi Proorocilor. Un astfel de comportament între oameni manifestă în mod public şi deschis tot ce reprezintă Vechiul Testament. Împlineşte Legea şi Proorocii. Nimeni nu vede cum Îl iubeşti pe Dumnezeu. Este o pasiune internă a sufletului. Dar ea se exprimă atunci când îi iubeşti pe alţii. De aceea, iubirea celorlalţi este manifestarea exterioară, expresia vizibilă, demonstrarea practică şi, prin urmare, împlinirea a tot ce reprezintă Vechiul Testament. Prin urmare, există un sens în care a doua poruncă (să iubeşti pe aproapele tău) este scopul vizibil al întregului Cuvânt al lui Dumnezeu. Nu e ca şi cum dragostea pentru Dumnezeu nu s-ar regăsi aici, sau că a-L iubi pe Dumnezeu e mai puţin important; dimpotrivă, dragostea pentru Dumnezeu este făcută vizibilă şi se manifestă în toată plinătatea ei în dragostea noastră vizibilă, practică şi jertfitoare pentru alţii. Cred că de aceea a doua poruncă e prezentată singură atunci când Noul Testament spune că dragostea împlineşte Legea.

Romani 13:8-10: Cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea

Haideţi să privim la un alt text care indică în această direcţie.

Priviţi la Romani 13:8-10.

Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea. 9 De fapt: “Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti”, şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” 10 Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.

De două ori (în versetele 8 şi 10) Pavel spune că porunca să ne iubim aproapele este “împlinirea Legii.” La aceasta se referea Isus când a spus (în Matei 7:12) că, dacă faceţi celorlalţi ce voiţi să vă facă şi ei, “în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii.” Şi, la fel ca în Matei 7:12, Pavel nu spune că Legea este împlinită atunci când Îl iubeşti pe Dumnezeu şi îţi iubeşti aproapele. El spune doar că iubindu-ţi aproapele tu împlineşti Legea. Cred că acest lucru are aceeaşi semnificaţie ca şi în Matei 7:12; dacă ne iubim aproapele aşa cum ne iubim pe noi înşine, aceasta este expresia vizibilă, manifestarea, îndeplinirea practică şi împlinirea a tot ce reprezintă Vechiul Testament, inclusiv dragostea pentru Dumnezeu. Dragostea pentru Dumnezeu se manifestă vizibil atunci când îi iubim pe alţii. Sau, aţi putea spune, dragostea noastră pentru Dumnezeu este “împlinită” atunci când îi iubim pe alţii.

Ştim că Pavel a văzut această dragoste practică în totală dependenţă de relaţia noastră cu Dumnezeu. În Romani 8:3-4 el spune:

Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe Însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti (= bazaţi pe noi înşine), ci după îndemnurile Duhului (= bazaţi pe Dumnezeu).

În alte cuvinte, împlinirea Legii – să ne iubim aproapele aşa cum ne iubim pe noi înşine – nu e ceva ce putem face prin propriile forţe. O facem prin Duhul Sfânt. Şi am văzut săptămâna trecută cum Pavel ne învaţă că Dumnezeu ne dă Duhul Sfânt prin credinţă.

Deci, avem aceeaşi situaţie ca în Matei 7:12. Când Isus şi Pavel spun că, atunci când ne iubim aproapele aşa cum ne iubim pe noi înşine, noi împlinim Vechiul Testament, ei nu exclud dragostea noastră pentru Dumnezu şi dragostea Lui pentru noi; ei o presupun, o subînţeleg.

Matei 22:37-40: De aceste două porunci depind

Dar haideţi să ne întoarcem la textul nostru din Matei 22:37-40. Aici Isus menţionează atât dragostea noastră pentru Dumnezeu cât şi dragostea pentru aproapele nostru; şi spune în mod explicit (în versetul 40): “De aceste două porunci depind toată Legea şi Proorocii.” De ce? Vreau să sugerez că aici El spune ceva diferit de ce a spus în celelalte texte (Matei 7:12; Romani 13:8,10). Aici El nu spune că aceste două porunci “împlinesc” Legea şi Proorocii, sau că ele “sunt” Legea şi Proorocii. El spune că Legea şi Proorocii depind de aceste două porunci. Versetul 40:

“În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.”
[în original şi traducerea engleză: “De aceste două porunci depind toată Legea şi Proorocii.” – nota trad.]

Aceasta este o fereastră deschisă înspre cer, dacă ochii voştri sunt deschişi să o vadă. Atunci când El spune că toată Legea şi Proorocii depind (literal: “atârnă” ca o piatră în jurul gâtului, un şarpe de mână, sau un om de cruce) de dragoste, această afirmaţie este opusul celor spuse în celelalte texte. Ele spuneau că Legea şi Proorocii conduc spre dragoste şi îşi găsesc expresia şi împlinirea în dragoste. Dar aici, în Matei 22:40, Isus afirmă contrariul: dragostea conduce spre Lege şi Prooroci şi îşi găseşte expresia în acestea. Legea şi Proorocii sunt agăţate – depind – de ceva dinaintea lor, şi anume de pasiunea lui Dumnezeu pentru această lume, astfel încât ea, această istorie a omenirii, să fie o lume a dragostei pentru Dumnezeu şi a dragostei radicale, îndreptate către celălalt, între oameni.

Ilustraţie

Haideţi să vedem dacă pot să exprim această idee printr-o imagine, ca să o puteţi vedea mai clar. E atât de importantă, dacă dorim să pricepem mărimea semnificaţiei dragostei în mijlocul nostru, în timp ce înaintăm în exprimarea ei practică în predicile noastre şi în convieţuirea noastră împreună aici în Bethlehem.

Haideţi să ne imaginăm istoria inspirată a răscumpărării de la începuturile ei până la desăvârşirea ei, asemenea unui sul, ca cel văzut de Ioan în Apocalipsa 5. Acesta reprezintă Legea şi Proorocii (şi Noul Testament). În acest sul sunt relatate faptele lui Dumnezeu şi scopurile Sale în istorie, împreună cu poruncile şi promisiunile Lui. Matei 7:12 şi Romani 13:8-10 ne spun că, atunci când în poporul lui Dumnezeu fiecare îşi iubeşte aproapele ca pe el însuşi, scopul acestui sul se împlineşte. Obiectivul lui este exprimat vizibil, manifestat practic, astfel încât oamenii pot “să vadă faptele noastre bune şi să slăvească pe Tatăl nostru, care este în ceruri” (Matei 5:16). Aşa că sulul conduce spre dragoste. Dragostea curge din sul.

Dar apoi Isus ne oferă o perspectivă incredibilă. El ne ridică pentru o clipă deasupra istoriei şi deasupra lumii, şi ne arată sulul de la distanţă. Acum îl putem vedea întreg – Legea şi Proorocii, Vechiul Testament, istoria răscumpărării, scopurile şi acţiunile lui Dumnezeu în istorie. Şi mai vedem cum sulul stă agăţat de două lanţuri de aur, fiecare fixat de câte un mâner al sulului. Isus ne îndreaptă ochii spre cer, şi vedem cum lanţurile se continuă tot mai sus şi dispar în cer.
Apoi El ne duce în cer. Acolo ne arată capetele lanţurilor. Ele sunt legate de tronul lui Dumnezeu. Unul este legat de braţul drept al tronului, unde sunt inscripţionate cuvintele: “Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.” Celălalt este legat de braţul stâng al tronului, unde sunt inscripţionate cuvintele: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
Atunci Isus se întoarce spre noi şi ne spune: “Întregul sul, toată Legea şi Proorocii, întreaga istorie a răscumpărării şi toate planurile şi acţiunile Tatălui Meu atârnă de aceste două scopuri suverane ale lui Dumnezeu – El să fie iubit de poporul Său, iar oamenii ce alcătuiesc poporul Său să se iubească unul pe altul.

Cred că nu exagerăm dacă spunem că toată creaţia, toată răscumpărarea, toată istoria atârnă de aceste două mari obiective – oamenii să Îl iubească pe Dumnezeu din toată inima lor, iar din revărsarea acelei iubiri noi să ne iubim unii pe alţii.
Ceea ce înseamnă că dragostea este originea (Matei 22:40) şi scopul (Romani 13:8,10) Legii şi Proorocilor. Este începutul şi sfârşitul motivului pentru care Dumnezeu a inspirat Biblia. Este sursa şi izvorul la un capăt, şi oceanul nesfârşit la celălalt capăt al râului istoriei răscumpărării – amintit şi promis în Cuvântul lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi în această dimineaţă ne spune să privim cu extremă seriozitate această perioadă în care ne ocupăm de dragoste aici în Bethlehem. Să lăsăm ca această imagine să ne copleşească şi să ne refacem priorităţile. Să rămânem singuri împreună cu El şi să vorbim cu El despre aceste lucruri. Să nu presupunem că ştim pe deplin ce este dragostea, sau că ea are locul central în vieţile noastre. El ne spune: Toată Scriptura, toate planurile Lui pentru istorie – ATÂRNĂ – de aceste două mari obiective: să Îl iubim pe Dumnezeu din toată inima noastră, şi să ne iubim unul pe altul aşa cum ne iubim pe noi înşine.

Copyright 1995 John Piper
Tradus şi tipărit cu permisiune de Desiring God Ministries.
Pentru mai multe informaţii despre Desiring God Ministries, contactaţi-ne pe adresa:
Desiring God Ministries
720 13th Avenue South
Minneapolis, MN 55415
612.338-8611 X230
612.338-4372 FAX
mail@desiringgod.org
www.desiringgod.org

Tradus de Florin Vidu

Nu poți să spui că-l iubești pe Dumnezeu când urăști pe fratele tău!

Dacă iubești pe Dumnezeu, cu siguranță iubești și pe semeni, și dacă ajungi să înțelegi că altă cale nu există și te nevoiești să rânduiești viața ta după aceste principii, cu siguranță vei fi un biruitor. Cu siguranță pe această cale, cu această dorință de a iubi pe toți, vor exista multe lupte și multe piedici, mai ales din inseși interiorul nostru și apoi și de la vrajmașul armoniei – diavolul. Părintele Vasilios Bacoianis ne dă câteva repere și ne învață cum să procedăm în această luptă duhovnicească:

Înlăuntrul nostru nu există viață duhovnicească Domnul a grăit: „Iar a doua poruncă (după prima, care spune să-L iubim pe Dumnezeu – Matei 22, 37), la fel ca aceasta: să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți! (Matei 22, 39).
Vedeți că Domnul ne cere în același chip să ținem a doua poruncă (iubirea aproapelui) ca și pe prima (iubirea lui Dumnezeu)?

Adică nu dă întâietate poruncii față de El! Pe cât de important este să-l iubești pe Dumnezeu, pe atât de important este să-l iubești pe aproapele tău!

Adică omul nu poate să spună: eu îmi întorc întreaga atenție spre iubirea de Dumnezeu, dar mă arăt nepăsător față de aproapele!

Cu atât mai mult nu poți să spui că-l iubești pe Dumnezeu când urăști pe fratele tău! Dacă spui aceasta, conform Sfintei Scripturi, ești mincinos: Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe aproapele său îl urăște, mincinos este! (I Ioan 4, 20). Așa cum nu se împacă focul cu zăpada, la fel nu se împacă ținerea de minte a răului cu iubirea lui Dumnezeu! Iubirea de Dumnezeu trece neapărat prin iubirea față de aproapele. „De la aproapele vin și viața, și moartea”.

Ava Ioan Colov ne învață: „Prin înțelepciune se ridică o casă (Pilde 24, 3). Nu este cu putință să zidească cineva casa de sus în jos, ci de la temelia în sus. Temelia este aproapele, ca să-l câștig și să-l folosesc întâi. Că de el sunt atârnate toate poruncile lui Hristos”:

Dacă-l disprețuiești, „toată osteneala nevoinței tale se arată lipsită de folos, nu este primită de Dumnezeu” și ești un „străin”, un necunoscut” pentru Domnul.

Pentru tine nu există viață duhovniocească, nici mântuire, ești un om mort!

Deci, dacă vrei să te înalți pe culmile duhovnicești, smerește-te, cinstește-l pe aproapele tău!

„Nimic nu poate să ne ridice din mizeria patimilor ca blândețea, smerenia și iubirea față de aproapele”.

,,Când te porți bine față de aproapele tău, dobândești tu însuți multă smerenie și mari virtuți fără osteneală.”

 

Nu te mai suport – Arhimandrit Vasilios Bacoianis

– Editura Tabor – 2011

Cateheze biblice

 

Matei 22,34-40

Ps. 103 *(102)

Psalmul este un imn închinat iubirii lui Dumnezeu. În această cateheză vom trata porunca iubirii. Deja am abordat discursul despre înviere, însă acum vom înțelege ce este învierea. Știm că am trecut de la moarte la viață dacă ne iubim frații. Cu alte cuvinte învierea înseamnă a trăi de pe acum porunca iubirii, căci Dumnezeu e Iubire și cine iubește e unit cu Dumnezeu și deja are plinătatea vieții.

Porunca iubirii este tocmai trecerea de la moarte la viață, fiind norma care-i deosebește pe creștini. La ultima cină Isus spune: „Din aceasta toți vor ști că sunteți ucenicii Mei, dacă vă veți iubi unul pe celălalt cu aceeași iubire cu care Eu v-am iubit”.

Faptul cel mai surprinzător este că Dumnezeu ne dă o singură poruncă. Și ne mai dă una care e egală cu cea dintâi: porunca de a iubi. „Comando, derivă din co-mandare„, adică a trimite împreună. Dumnezeu ne trimite pe toți împreună, înspre Iubirea care-i El. Acesta este destinul omului și înseamnă ca omul să mănânce din „pomul vieții”.

Avem o singură opreliște (interzicere). O singură poruncă și o singură interzicere… Porunca este aceea de a iubi, de a fi fii și frați; interzicerea constă în a nu mânca din pomul care dă moartea. Este vorba de pomul egoismului, al dorinței de a avea totul și a controla totul.

Această poruncă „nouă” definește esența profundă a omului: omul este creat pentru a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima, viața și cu întreaga sa inteligență. Omul este egal cu Dumnezeu prin iubire.

Iubirea din doi face unul și din persoane – care nu sunt la fel – creează persoane care sunt la fel. Cu adevărat iubirea ne face una cu Dumnezeu, egali cu El.

Dorința omului de a deveni ca Dumnezeu este dreaptă, deoarece Dumnezeu ne-a creat ca pe Sine, după chipul Său. Problema constă că El este Iubire, iar noi am crezut că vom deveni ca Dumnezeu nu prin iubire, ci prin furt.

Porunca iubirii ne restituie realitatea noastră de fii și realitatea lui Dumnezeu.

Această poruncă e veche, dar și nouă, însă nu în modul în care e formulată, ci este nouă în rădăcina acestei porunci: nu e o lege, ci e un dar. Prin urmare, iubirea noastră față de Dumnezeu și față de aproapele e un răspuns dat Iubirii care ne anticipă.

Se citește Mt. 22,34-40

34 Auzind fariseii că le-a închis gura saduceilor, s-au adunat la un loc, 35 iar unul dintre ei, învăţat al Legii, ca să-l pună la încercare, l-a întrebat: 36„Învăţătorule, care poruncă este cea mai mare în Lege?” 37 El i-a zis: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău. 38 Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă. 39 Iar a doua este asemenea acesteia: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.40 În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea şi Profeţii”.

Textul e clar. Avem o întrebare: „Care e marea poruncă a Legii?”. Legea cuprinde întreaga Tora, cu multe prescripții (obiceiuri). Au fost extrase 613 norme, cu 248 porunci și cu 365 interziceri. Ni se par multe porunci, dar dacă ne gândim că avem 150.000 de legi administrative… Aceste 613 porunci erau puține… Fariseii erau amatori față de noi (deci să nu râdem de ei, ci mai bine să ne plângem noi de milă).

Fariseii Îl întreabă care este principiul/începutul care inspiră toate aceste legi.

Isus, răspunzând, nu le spune numai care este începutul care inspiră aceste legi, ci și altceva, că poruncile sunt de fapt… numai una și apoi mai este una egală cu prima, după care nu mai sunt altele, tot restul derivând de aici. Dacă poruncile care derivă sunt conforme cu iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui, sunt bune, dacă nu, înseamnă că sunt rele, indiferent că sunt legi poruncite de „autoritățile infinite”.

Această poruncă este începutul legii și al libertății față de lege – pentru că este legea iubirii care-i lege pentru ea însăși. Deci avem un lucru foarte important pe care trebuie să-l descoperim.

Răspunsul pe care Isus îl dă, deja era prezent și în VT (Deut. 6 ne spune să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima, Lev. 19 spune să-l iubim pe aproapele ca pe noi înșine). Noutatea este în a le alătura și a spune că una este prima și că a doua este egală cu prima. Deci Iubirea nu este una dintre multele porunci, ci prima și a doua care sunt egale.

Misterul celor două porunci egale se află în realitatea că deja Dumnezeu și omul sunt o singură, o unică persoană în Isus. Și deci, în fiecare om, noi, iubind omul, îl iubim pe Dumnezeu, pe care nu-L vedem. Aceasta e noutatea: că Dumnezeu s-a făcut om, un singur trup cu omenirea.

Această poruncă ne ajută să înțelegem demnitatea cea mai mare pe care omul poate să o conceapă despre sine. Omul e chemat să-L iubească pe Dumnezeu, să devină cealaltă parte a lui Dumnezeu, interlocutorul, partenerul lui Dumnezeu.

Ioan al Crucii spune: „În seara vieții, vom fi judecați în baza iubirii”.

Să citim, să ascultăm, să primim acest text nu ca pe o lege – nu o lege lângă toate celelalte și nici o sinteză a tuturor celorlalte – ci să-l simțim așa cum este, adică Evanghelie, deci vestea cea bună.

vv. 34-35 ^

34 Auzind fariseii că le-a închis gura saduceilor, s-au adunat la un loc, 35 iar unul dintre ei, învăţat al Legii, ca să-l pună la încercare, l-a întrebat:

Am subliniat că Saduceii nu credeau în înviere. Acum, Fariseii sunt protagoniștii următorului capitol. În timp ce Saduceii erau bogați și puternici, Fariseii erau pioși și respectau întru totul legea. În timp ce Saduceii erau admirați și chiar invidiați pentru bogăția lor, Fariseii erau lăudați pentru bunătatea și devotamentul lor: erau persoane zeloase întru respectarea legii și, dincolo de Decalog, ei cunoșteau întregul Levitic, cu toate prescrierile și interzicerile după care-și organizau întreaga viață.

La ce servesc normele și interzicerile? Norma folosește pentru a urma calea vieții, în timp ce interzicerea-ți arată pe unde să ieși. Omul are nevoie să știe ce e bine și ce e rău. Însă există pericolul să se piardă sau să confunde ceea ce e bine cu ceea ce e rău (bazându-se pe niște norme scrise), fără să le înțeleagă conținutul. Căci binele și răul derivă din inima omului. Dacă omul înțelege și iubește, atunci ceea ce face e bine, dacă nu înțelege și nu iubește, ceea ce face e rău, adică nu e ceva uman.

Iar Fariseii și Saduceii se unesc pentru a-L ispiti. Este interesant acest „a întreba” pentru „a ispiti”. Putem să întrebăm pe cineva pentru a discuta, pentru a afla răspunsurile sale, urmărind astfel să învățăm și noi câte ceva. Sau, putem întreba pe cineva pentru a interoga, caz în care nu ne interesează adevărul, ci să lichidăm adevărul care e contrar ipotezelor noastre și să eliminăm persoana care nu ne place.

În mod obișnuit toate discuțiile lor cu Isus sunt de genul interogatoriului, pentru a-L pune la încercare.

Fariseii nu sunt ființe perfide, ci persoane actuale, cu un anumit comportament închis. Cea mai bună apărare a lor este atacul. Îl atacă pe Isus pentru a se apăra pe ei înșiși, deci rămân pe poziția lor, la fel ca noi atunci când îl supunem pe Dumnezeu interogatoriului cuprinzând obiecțiunile noastre.

Dacă stăm împreună e necesar să avem unele reguli, căci altfel nu putem realiza o comunitate. Însă legea poate substitui cu adevărat relațiile, deci poate ucide! Mă refer la faptul că domnește legalismul, adică „Eu sunt cu inima împăcată pentru că am respectat legile”; dar „L-ai iubit pe aproapele? L-ai iubit pe Dumnezeu?”. Prin legalism tu faci ca viața ta să existe strict pentru împlinirea unor formalități.

v. 36 ^

36„Învăţătorule, care poruncă este cea mai mare în Lege?”

Poruncile sunt multe. A ști care e cea mai mare, înseamnă a avea în mână principiul pentru a interpreta legea.

„Care e cea mai mare”, probabil că era o temă, o întrebare comună în acea vreme, pentru că fiecare putea să aleagă o poruncă și, prin prisma acesteia, să interpreteze toate celelalte porunci. Deci era o dispută între intelectuali.

Însă Isus niciodată nu acceptă aceste discuții, ci le îndreaptă către adevăratul lor nucleu.

v. 37 ^

37 El i-a zis: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău.

Aceasta e porunca: „Vei iubi”. Și e luată din Deut. 6,5. Porunca de a iubi… Noi spunem că totul se poate porunci, mai puțin: a iubi. Atunci cum de ne poruncește Dumnezeu să iubim? Apoi, ce înseamnă „a iubi”?

În legătură cu faptul că ne poruncește să iubim… A porunci – în limba italiană „co-mandare” – înseamnă a trimite împreună. Dumnezeu ne trimite pe toți împreună spre iubire, care e El. Dumnezeu ne co-mandă (împreună-trimite), deci e o poruncă bună. Omul este constituit din această poruncă (din iubire) și se împlinește în baza unei propuneri care stă mereu înaintea sa (iubirea i se propune)… apoi e trimis să realizeze această propunere.

Isus ne propune ca poruncă supremă a iubi: să-L iubim tocmai pe Dumnezeu.

Și pentru că un om devine ceea ce iubește, a-L iubi pe Dumnezeu înseamnă a deveni Dumnezeu. Pentru că iubirea face din doi, unu. Înseamnă a iubi cu tot ceea ce implică acest fapt. E uimitor să ne gândim că Dumnezeu ne poruncește să-L iubim. Noi ne gândim mereu că ne spune numai lucruri pe care trebuie să le facem. Nu! El nu ne cere să facem nimic! El vrea să-L iubim! De ce?

Ne înduioșează acest Dumnezeu care-l caută pe om pentru a-i spune: vreau să-ți dau o poruncă și este o poruncă teribilă, de ea depinde viața ta, ba mai mult, de această poruncă depinde viața Mea: „Te rog să Mă iubești”. Aceasta e porunca lui Dumnezeu!

Este mai mult decât un ordin (noi îl înțelegem așa): devine un fel de rugăminte. Este Dumnezeu Acela care ne roagă pe noi. Ne roagă El, mult mai mult decât îl rugăm noi. Dumnezeu roagă fiecare persoană și-i spune: „Te rog, iubește-Mă”, aproape cerșindu-i iubirea.

În ce constă iubirea? A iubi o persoană, mai întâi de toate înseamnă a-ți aduce aminte de ea. „A-ți aminti”, în limba italiană se spune „ri-cordo”, adică a o avea în inimă, a o avea în interiorul tău. Și „amintirea” devine principiul constant al tuturor acțiunilor. A-L iubi pe Dumnezeu înseamnă a-L avea în interiorul tău pe Dumnezeu ca fiind Iubire. El devine viața ta, căci unul pe care-l iubești, devine motivul vieții tale. Tu gândești, simți și acționezi în funcție de iubirea celuilalt.

Deci, a-L iubi pe Dumnezeu înseamnă a simți, a gândi și a acționa ca Dumnezeu; înseamnă a avea aceleași sentimente și acțiuni ca ale lui Dumnezeu, adică Spiritul Său. De fapt, iubirea – Spiritul Sfânt – este viața lui Dumnezeu. Căci iubirea devine viața comună între cei doi. În acest fel noi, prin porunca iubirii, avem aceeași viață a lui Dumnezeu – care e Spiritul Sfânt – și devenim una cu Dumnezeu, una, așa cum sunt Tatăl și Fiul: El e Tatăl și noi suntem fii în Fiul.

A iubi înseamnă a ne aminti… dar de obicei, noi ne amintim dificultățile, preocupările și problemele noastre trecătoare. A ne aminti (ri-cordare), adică a-L conduce înăuntrul inimii pe Dumnezeu ca „obiectul” primar al iubirii noastre, astfel încât auzul nostru să fie a-L asculta pe El; gândirea noastră să fie a gândi la fel ca El; comportamentul nostru – căci iubirea devine apoi acțiune – să fie ca al Său.

Iubirea este începutul transformării, al îndumnezeirii omului. Omul se poate înțelege pornind de la această poruncă, deoarece omul nu este cu nimic mai prejos decât Dumnezeu; omul este Fiul. Și ceea ce Dumnezeu este prin natură, noi devenim prin har, prin dar, prin darul Spiritului care e Iubire. Aceasta e marea poruncă!

Deut. 6 spune „Ascultă Israele!”. Porunca este exprimată în chip de rugă. Dacă totuși ne poruncește să iubim, ne poruncește pentru a birui rezistența și frica noastră de a-L iubi pe Dumnezeu. Prin urmare, „Te rog, ascultă. Biruie împotrivirile și perplexitățile tale omenești, învinge-ți frica și neîncrederea și iubește!”.

Cum de, chiar și-n experiențele comune, iubirea are o exigență de absolut? Deoarece iubirea e ceva absolut, are o însușire divină: Dumnezeu e Iubire. Adevăratul „obiect” al iubirii e Dumnezeu! Pe El trebuie să-L iubim! Numai Dumnezeu sprijină și satisface absolutul iubirii, pentru că e singurul Absolut.

Și a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima, înseamnă că suntem deplin liberi înaintea tuturor celorlalte creaturi, căci inima noastră trăiește din plinătatea Sa, din iubirea pe care o primim. Inima noastră deja este satisfăcută în Dumnezeu, fapt pentru care putem da și primi iubire de la toți. Altfel, fără Dumnezeu, nu putem da prea multă iubire, căci mereu avem nevoie să primim iubire și niciodată nu vom trăi în libertatea iubirii.

Și această iubire este „cu toată” inima. Inima este în întregime îndreptată spre Domnul. Sf. Toma se întreabă cum putem iubi cu toată inima?. Și răspunde: cu toată inima pe care o ai astăzi, iar mâine vei iubi puțin mai mult… Cu tot ceea ce e posibil acum. Este o totalitate care crește constant… Însă ne dăm seama – chiar dacă inima noastră e ocupată de multe lucruri – care este direcția fundamentală pe care inima o are: dacă într-adevăr vrea să-L iubească pe Dumnezeu cu toată inima.

„Cu tot sufletul”, înseamnă cu toată viața, cu toate bunurile care sunt la dispoziția ta. Căci iubirea nu este numai inima care se bucură de fiecare lucru, ca fiind darul lui Dumnezeu și de iubirea Sa care e prezentă în fiecare dar, ci iubirea se exprimă în toate lucrurile. Toate bunurile pe care le ai… la ce-ți folosesc? Îți folosesc să iubești! Dacă nu, îți folosesc să-ți faci rău atât ție, cât și altora.

Deci, iubirea absolută pentru Dumnezeu face în așa fel încât toate bunurile pământului, bunurile personale și calitățile noastre naturale, să le folosim bine în măsura în care le utilizăm pentru a iubi, adică pentru a ne împlini.

Deci iubirea este principiul și începutul libertății noastre prin folosirea cu iubire a lucrurilor și a bunurilor.

„Cu toată mintea ta…”. Se spune că iubirea e oarbă. Poate fi adevărat… Nu e oarbă, pentru că, ochii iubirii sunt inteligența! Nu e o iubire stupidă! La ce folosește inteligența? Tu nu poți iubi ceea ce nu cunoști! Deci a cunoaște mai bine, folosește omului pentru a iubi mai bine! Apoi, dacă tu iubești, vei cunoaște. Iar cunoscând, vei iubi mai mult. Și tot așa la infinit… inteligența alimentează iubirea, iubirea te ajută să înțelegi mai mult; înțelegând mai mult, tu iubești mai mult, iar aceasta e viața divină. Este creșterea în inteligență și iubire ca între Tatăl și Fiul. Iar noi suntem destinați acestei creșteri în iubire.

Cine e omul? Noi suntem obișnuiți să ne definim nu cu ajutorul esenței, ci prin ceea ce facem. Dar omul e făcut pentru a-L iubi pe Domnul cu toată inima, cu tot sufletul (viața) și mintea sa. În acest scop a fost creat! Pentru ceva inferior acestui nivel al iubirii, omul nu se realizează, ci mereu e nefericit.

Teama și nefericirea care sunt în om se datorează faptului că-i lipsește Absolutul. Absolutul e Dumnezeu și nu celelalte lucruri din lume. Este un Absolut care ne dezleagă, ne face liberi. Până când nu întâlnim Absolutul, înseamnă că suntem legați, încătușați.

Pe ce bază pot să-L iubesc pe Dumnezeu în mod total? „Nu noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci este El Cel care ne-a iubit mai întâi”. El a pus în noi acest centru/ax al iubirii, fapt pentru care noi putem să-L iubim și apoi să-i iubim pe alții.

vv. 38-39 ^

38 Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă. 39 Iar a doua este asemenea acesteia: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

Isus răspunde „Aceasta e porunca cea mai mare”… este porunca iubirii. Ne-am aștepta să fie enumerate și celelalte porunci. Pentru a trăi iubirea ce trebuie să fac? Există multe prescripții (norme). Ce trebuie să facă o mamă pentru a-și iubi fiul? Oare studiază toate legile, pentru a înțelege ce trebuie să facă? Nu!

Cine iubește, nu are lege! Dacă iubește o face și cu mintea – cu inteligența – pentru că multă iubire negânditoare produce foarte mult rău fie celui care iubește, fie celui care e iubit așa. Deci iubirea trebuie să fie și cu mintea. Apoi iubirea trebuie să fie și cu viața; dacă nu… e o minciună.

Aceasta e marea poruncă! Este norma care arată destinația omului. Co-mando, este destinația: suntem destinați să împlinim această poruncă! Sensul vieții noastre este să-L iubim pe Dumnezeu.

Câți dintre noi cred că suntem născuți pentru a îndeplini această poruncă? Și cât timp pierdem cu toate celelalte lucruri, fără să ne îngrijim că am fost creați pentru a iubi? E tragic! Și ne facem rău nouă și altora… Da, la Biserică învățăm că trebuie să-L iubim pe Dumnezeu… dar apoi? După…? Nu?!

Trebuie să-L iubești pe Dumnezeu cu toată inima ta (Domnul este amintirea prezentă în inima ta; scrie această poruncă pe mâna ta, pe fruntea ta, amintește-ți-o, povestește-o în casă… fiilor tăi). Porunca e „amintirea constantă înăuntru și în afara casei” și o ai „pe mână” – adică modul în care acționezi, lucrezi – „pe frunte” adică felul în care gândești și „în inimă”, deci cum simți.

Acesta e omul liber, creat după chipul lui Dumnezeu, care este cu adevărat Domnul (stăpânul) creației și știe s-o conducă spre libertate, către adevărata sa destinație: fericirea lui și a celorlalți. Tot restul face doar rău tuturor.

Aceasta e marea poruncă. Și nu e numai mare, ci este „prima”! Prima înseamnă că toate celelalte sunt subordonate (supuse, ulterioare) acesteia. Apoi adaugă: a doua poruncă este egală cu prima. Adică dincolo de această primă poruncă nu mai există o alta decât numai o a doua poruncă egală cu prima. Deci porunca este una! Este porunca iubirii. Și e singura poruncă, fie față de Dumnezeu, fie față de aproapele. Este singura datorie pe care o avem: iubirea.

Cum putem acționa? Ceea ce într-adevăr construiești în iubire și libertate înseamnă că înfăptuiești după voia Domnului și te împlinești ca om primind fericire. Ceea ce nu construiește libertatea și iubirea e împotriva voii lui Dumnezeu, împotriva omului, e împotriva vieții și a fericirii.

Noutatea este: prima poruncă este de a-L iubi pe Dumnezeu iar a doua este numai o singură poruncă și e egală cu prima. De ce? Pentru că Dumnezeu s-a făcut om! Și iubind omul, tu-L iubești pe Dumnezeu. Și iubirea face din doi, unul singur. Iubirea privește mereu doi și din doi face unul, rămânând mereu doi. La fel, poruncile iubirii sunt două – Dumnezeu și omul – dar sunt una (iubirea) și iubirea face în așa fel, încât omul și Dumnezeu să fie una și că omul cu celălalt om – prin iubire – (respectând alteritatea, identitatea diferită a celuilalt) să devină una, până când toți vom fi una în Cristos. Aceasta e marea noutate!…

A doua poruncă „Îl vei iubi pe aproapele ca pe tine însuți”.

„Ca pe tine însuți”… Dacă un om nu se iubește pe sine, atunci nu-l iubește nici pe aproapele și nici pe Dumnezeu, pentru că noi îl iubim pe celălalt și pe Dumnezeu așa cum ne iubim pe noi înșine.

Sf. Antonie cel Mare spunea: „Cine se iubește pe sine în mod corect, îi iubește pe toți”. Luca se întreabă „cum să mă iubesc pe mine?”… Când în pericopa samariteanului, doctorul legii întreabă: „Pe mine cine mă iubește?”. Un om poate să se iubească pe sine, numai dacă e iubit!

Eu mă iubesc pe mine, dar de ce? Pentru că Domnul este Cel care mai înainte m-a iubit, cu toată inima, puterea, mintea, dându-Se pe Sine pentru mine. „M-a iubit și s-a dat pe Sine pentru mine”, spune Pavel. Atunci pot să mă iubesc cu iubirea Sa divină. Și mă bucur că exist. Și viața mea înseamnă să mă bucur de El și să fiu unit cu El și să am aceeași iubire pe care o are El.

Iubirea cu care El mă iubește ar trebui să o am și eu față de mine. Atunci sunt eu însumi, sunt realizat!

A-L iubi pe Domnul cu toată inima, viața și mintea nu este nimic altceva decât oglindirea în noi a iubirii Sale pentru noi.

Iubirea există între două persoane numai în măsura în care este primită iubirea și celălalt răspunde iubirii mele sincere cu iubirea sa. Nu este suficient ca unul să iubească… și atât. Pentru că sunt iubit, eu mă iubesc și a mă iubi pe mine înseamnă a-l iubi pe celălalt, astfel încât iubirea o primesc și o dau. Căci dacă nu o dau, nu mai este iubire, este egoism.

Ceea ce se spune în dogma Treimii – că Spirtul Sfânt, care e iubirea între Tatăl și Fiul vine de la Tatăl, dar vine și de la Fiul – este o iubire reciprocă.

Viața este reciprocitatea iubirii! Deci eu pot să mă iubesc deoarece sunt iubit de Dumnezeu. A mă iubi pe mine, înseamnă a-L iubi pe El cu toată inima. Atunci mă iubesc într-adevăr deplin. Altfel, dacă nu-L iubesc pe Dumnezeu, înseamnă că nu mă iubesc pe mine. Adică iubirea în mine se stinge, devine moarte; nu răspunde iubirii, se blochează.

Pe aproapele trebuie să-l iubesc ca pe mine însumi. Aproapele este vecinul. E dificil să-l iubesc pe cel care-mi este vecin. E ușor să-l iubesc pe cel care e departe. Vecinul este o oglindă pentru mine. Îmi arată toate limitele mele și ale sale. Și pornind de la aceste limite se produc ciocnirile, fricile, tocmai contrarul iubirii. Cei căsătoriți cunosc mai bine acest aspect iar dacă experiența de cuplu n-a mers, înțeleg și mai bine.

Înțelegeți că iubirea e ceva important, căci ține cont de limite și face din limită locul relației, de dar reciproc și de comuniune. Divinul nu este atât ceea ce suntem, ci constă în faptul că limitele noastre devin loc de comuniune și Dumnezeu e comuniune, e iubire… limitele nu devin loc de apărare și de agresiune.

Celălalt care e aproape, nu e cel de care te aperi sau pe care-l agresezi, ci este cel care în limitele sale și ale tale devine obiectul și subiectul schimbului de iubire, de relație, de comuniune. Și acesta e divinul: iubirea reciprocă. Și aceasta e realizarea libertății. Libertatea nu înseamnă să faci ceea ce-ți place și ce vrei, și nici să distrugi totul (căci celălalt nu a înțeles nimic)… Libertatea este capacitatea de a vă iubi reciproc. Celălalt mod se numește sclavie.

Pe aproapele îl iubesc ca pe mine însumi: pentru că eu sunt iubit infinit de Dumnezeu, îl iubesc pe aproapele cu aceeași iubire. A-l iubi pe aproapele înseamnă a-l ajuta să fie el însuși.

A-l iubi pe celălalt nu înseamnă a-l suprima. Îl iubesc ca pe mine. Pe mine cum mă iubesc? Iubindu-L pe Dumnezeu și împlinindu-mă. La fel, îl iubesc pe aproapele, ajutându-l să se realizeze: să rămână diferit de mine, să fie ceea ce este și să-L iubească pe Dumnezeu așa cum este cu limitele sale umane.

Aceste două porunci sunt una, pentru că iubirea e una, adică este Spiritul Sfânt. Este acea iubire pe care am primit-o de la Fiul, care ne pune în comuniune cu Tatăl și cu frații. Și face în așa fel încât Dumnezeu să fie totul în toți.

v. 40 ^

40 În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea şi Profeţii”.

Legea înseamnă acest fapt. Mai mult, începutul/principiul legii, noua lege este iubirea. Despre fiecare lucru pe care-l facem – noi trăind după legi și norme – trebuie să ne întrebăm dacă într-adevăr respectăm libertatea și iubirea… iar dacă nu le respectăm… greșim, libertatea și iubirea noastră numindu-se egoism. Iubirea înseamnă iubirea celuilalt, adică libertatea celuilalt și iubirea aproapelui… așa cum mă iubesc pe mine.

Adaugă și „profeții”. Profeții exprimă această convertire, această inimă nouă pe care Domnul ne-o dă, ca să putem deveni ca El, capabili de a iubi.

Texte utile

Ps. 103; Deut. 6, 1-9; Lev. 19,18; Io. 13,14-15; 1Cor. 13; 1Io. 4,7-5,4; 1Io. 3,14.

Iubirea aproapelui e expresia vieții divine care deja este în noi.

Autor: pr. Silvano Fausti
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Ioan Moldovan și Gabriela Neag

 

Marea poruncă – Iubeşte-L pe Domnul-

Din viaţa lui Ezra Taft Benson

„Când Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc, toate celelalte lucruri îşi ocupă locul corespunzător sau nu mai fac parte din viaţa noastră.”

Viaţa preşedintelui Ezra Taft Benson a reflectat dragostea lui pentru Domnul şi hotărârea sa fermă de a trăi conform Evangheliei. Un membru al familiei sale extinse a spus odată: „Pentru Ezra şi familia lui, religia este un mod de viaţă complet – ceva ce se trăieşte şapte zile pe săptămână. Ocupă primul loc în gândurile sale când vine clipa să ia hotărâri”1.

Oamenii din afara familiei Benson au remarcat, de asemenea, dragostea preşedintelui Benson faţă de Domnul. În anul 1939, pe când slujea în calitate de preşedinte de ţăruş, preşedintele Benson a fost invitat la Washington, D.C., pentru a se întâlni cu directorii Consiliului Naţional al Cooperativelor de Fermieri. „După ce a examinat informaţiile referitoare la competenţe şi i-a adresat întrebări, Consiliul de administraţie i-a oferit funcţia de secretar executiv al acelei organizaţii… Deşi a fost încântat de această nesolicitată ofertă de muncă, el nu a dorit să accepte. Din câte înţelesese, funcţia implica încercarea de a influenţa conducători politici prin folosirea petrecerilor în care se consuma alcool, ceea ce nu era compatibil cu religia sa.

«Domnule Benson», a răspuns judecătorul John D. Miller, conducătorul grupului, «tocmai acesta este motivul pentru care te-am ales pe dumneata. Ştim care îţi sunt standardele». Fiind pe deplin asigurat de către consiliu că nu urma să-i determine pe viitorii parteneri să înţeleagă problemele agriculturii la un pahar de băutură, el a fost încântat să accepte funcţia, dar numai după ce s-a consultat cu Prima Preşedinţie şi cu soţia sa.”2

Preşedintele Benson ne-a învăţat că ne arătăm dragostea faţă Domnul prin dorinţa noastră de a face voia Domnului. El a spus: „Aş dori ca fiecare sfânt din zilele din urmă să poată spune din toată inima: «Unde vei vrea Tu, voi merge. Voi rosti numai ce vrei Tu. Aşa cum doreşti, eu voi fi» [vezi Imnuri, nr. 174]. Dacă am putea face toţi acest lucru, am avea asigurată fericirea maximă aici şi exaltarea în împărăţia celestială a lui Dumnezeu după această viaţă”3.

Într-o cuvântare rostită în cadrul Conferinţei Generale din luna aprilie a anului 1988 – cuvântare pe care se bazează acest capitol – preşedintele Benson a vorbit despre prima şi cea mai mare poruncă: de a-L iubi pe Dumnezeu. Referitor la această cuvântare, vârstnicul Francis M. Gibbons, din Cei Şaptezeci, a spus: „Tot ce a făcut, tot ce a apărat şi tot ce a sperat preşedintele Ezra Taft Benson – pentru el, pentru familia sa şi pentru Biserică – este inclus în această cuvântare”4.

 

Aşa cum l-a învăţat Salvatorul pe tânărul bogat, noi ne arătăm dragostea faţă de Domnul atunci când îi ajutăm pe alţi oameni (vezi Matei 19:16–21).

 

Învăţături ale lui Ezra Taft Benson

1

Prima şi marea poruncă este să-L iubim pe Domnul.

Marele test al vieţii este supunerea faţă de Dumnezeu. „Îi vom pune la probă prin aceasta”, a spus Domnul, „pentru a vedea dacă ei vor face toate lucrurile pe care Domnul, Dumnezeul lor, le va porunci lor” (Avraam 3:25).

Marele test al vieţii este să aflăm voia Domnului şi, apoi, s-o facem.

Marea poruncă a vieţii este să-L iubim pe Domnul.

„Veniţi la Hristos”, îndeamnă Moroni în mărturia sa de la final, „şi-L veţi iubi pe Dumnezeu cu toată puterea, mintea şi tăria voastră” (Moroni 10:32).

Aceasta este, deci, prima şi marea poruncă: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta” (Marcu 12:30; vezi, de asemenea, Matei 22:37Deuteronomul 6:5Luca 10:27Moroni 10:32D&L 59:5).

Este dragostea pură a lui Hristos, numită caritate, despre care Cartea lui Mormon depune mărturie că este cea mai mare dintre toate – niciodată nu piere, rabdă în vecii vecilor, toţi oamenii trebuie s-o aibă şi fără ea ei sunt nimic (vezi Moroni 7:44–472 Nefi 26:30).

„De aceea, fraţii mei preaiubiţi”, ne imploră Moroni, „rugaţi-vă la Tatăl cu toată puterea inimii, pentru ca voi să fiţi plini de dragostea Lui pe care El a dăruit-o tuturor acelora care Îl urmează cu adevărat pe Fiul Său, Isus Hristos; pentru ca voi să deveniţi fiii lui Dumnezeu; pentru ca atunci când El va veni, noi să fim la fel ca El” (Moroni 7:48).

Atât la sfârşitul relatării despre iarediţi, cât şi la sfârşitul celei despre nefiţi, Moroni consemnează că, dacă oamenii nu vor avea această dragoste pură a lui Hristos, numită caritate, ei nu vor putea moşteni locul acela pe care Hristos l-a pregătit în locaşurile Tatălui Său, nici nu vor putea fi salvaţi în împărăţia lui Dumnezeu (vezi Eter 12:34Moroni 10:21).

Fructul din care Lehi a luat în viziunea sa şi care i-a umplut sufletul cu o bucurie nespus de mare şi care era vrednic de dorit mai presus decât orice alt lucru era dragostea lui Dumnezeu.5

Când mă gândesc la caritate, mă… gândesc la tatăl meu şi la acea zi în care a fost chemat în misiune [vezi paginile 4–6 din această carte]. Presupun că unii oameni din lume ar fi putut spune că faptul că a acceptat acea chemare dovedea că el nu-şi iubea, cu adevărat, familia. Să lase singuri acasă, timp de doi ani, şapte copii şi o soţie însărcinată, cum putea fi aceasta dragoste adevărată? Dar tatăl meu avea o viziune mai largă despre dragoste. El ştia că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). El a ştiut că cel mai bun lucru pe care îl putea face pentru familia sa era să se supună lui Dumnezeu.6

A-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta este ceva atotcuprinzător căruia îţi dedici întreaga energie. Nu este un lucru pe care să-l putem face dacă nu-i suntem complet dedicaţi. Este o angajare totală a înseşi fiinţei noastre – sub aspect fizic, mental, emoţional şi spiritual – în a-L iubi pe Domnul.

Lărgimea, adâncimea şi înălţimea acestei iubiri faţă de Dumnezeu se fac simţite în fiecare aspect al vieţii unei persoane. Dorinţele noastre, fie ele spirituale ori temporale, trebuie să-şi aibă rădăcinile în dragostea faţă de Domnul. Gândurile şi afecţiunea noastră trebuie să fie îndreptate către Domnul. „Fă ca toate gândurile tale să fie îndreptate către Domnul”, a spus Alma, „da, ca toate simţirile inimii tale să fie puse în Domnul, în vecii vecilor” (Alma 37:36).7

2

Ne arătăm dragostea faţă de Dumnezeu când Îl punem pe primul loc în viaţa noastră.

De ce a pus Dumnezeu prima poruncă pe primul loc? Pentru că El ştia că, dacă Îl vom iubi cu adevărat, vom dori să ţinem toate celelalte porunci ale Sale. „Căci dragostea de Dumnezeu”, spune Ioan, „stă în păzirea poruncilor Lui” (1 Ioan 5:3; vezi, de asemenea, 2 Ioan 1:6).

Trebuie să-L punem pe Dumnezeu înaintea tuturor celorlalte lucruri din viaţa noastră. El trebuie să fie pe primul loc, aşa cum El declară în prima dintre cele zece porunci ale Sale: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine” (Exodul 20:3).

Când Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc, toate celelalte lucruri îşi ocupă locul corespunzător sau nu mai fac parte din viaţa noastră. Dragostea noastră pentru Domnul va guverna modul în care ne oferim afecţiunea, timpul, interesele pe care le urmăm şi ordinea priorităţilor pe care le avem.

Trebuie să-L punem pe Dumnezeu înaintea tuturor celorlalţi din viaţa noastră.

Când Iosif era în Egipt, ce anume a fost pe primul loc în viaţa sa – Dumnezeu, munca sa sau soţia lui Potifar? Când ea a încercat să-l seducă, el a răspuns spunând: „Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (Genesa 39:9).

Iosif a fost aruncat în închisoare pentru că el L-a pus pe Dumnezeu pe primul loc. Dacă am fi avut de făcut aceeaşi alegere, cui am fi fost noi loiali în primul rând? Îl putem pune pe Dumnezeu înaintea siguranţei vieţii, liniştii, dorinţelor, bunăstării şi onorurilor oamenilor?

Când Iosif a fost obligat să aleagă, el a fost mai nerăbdător să-I fie pe plac lui Dumnezeu decât să-i fie pe plac soţiei angajatorului său. Când ni se cere să alegem, suntem noi mai nerăbdători să facem pe plac lui Dumnezeu sau şefului nostru, învăţătorului nostru ori vecinului nostru ori iubitei sau iubitului nostru?

 

Iosif din Egipt a preferat să meargă la închisoare decât să nu fie loial lui Dumnezeu.

 

Domnul a spus: „Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine” (Matei 10:37). Unul dintre cele mai grele teste dintre toate este acela în care trebuie să alegi între a-I face pe plac lui Dumnezeu sau a face pe plac unei persoane pe care o iubeşti sau o respecţi – în special unui membru al familiei.

Nefi s-a confruntat cu acest test şi l-a trecut cu bine atunci când bunul lui tată a cârtit, o scurtă vreme, împotriva Domnului (vezi 1 Nefi 16:18–25). Iov şi-a păstrat integritatea în faţa Domnului chiar dacă soţia sa i-a spus să-L blesteme pe Dumnezeu şi să moară (vezi Iov 2:9–10).

Scriptura spune: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” (Exodul 20:12; vezi, de asemenea, Mosia 13:20). Uneori, o persoană trebuie să aleagă să-L cinstească pe Tatăl Ceresc şi nu pe tatăl muritor.

Noi trebuie să-I acordăm lui Dumnezeu, Tatăl spiritelor noastre, întâietate absolută în vieţile noastre. El are un drept parental prioritar asupra bunăstării noastre eterne, care depăşeşte toate celelalte legături care ne-ar putea ţine legaţi aici sau în viaţa de după moarte.

Dumnezeu, Tatăl nostru, Isus, Fratele nostru mai mare şi Mântuitorul nostru, şi Duhul Sfânt, Cel care ne depune mărturie, sunt desăvârşiţi. Ei ne cunosc cel mai bine şi ne iubesc cel mai mult şi nu vor lăsa niciun lucru nefăcut pentru bunăstarea noastră eternă. Nu ar trebui să-I iubim pentru aceasta şi să-I cinstim pe Ei întâi?

Există membri credincioşi, care s-au alăturat Bisericii în pofida tuturor obiecţiilor rudelor lor muritoare. Pentru că L-au pus pe Dumnezeu pe primul loc, mulţi au devenit ulterior instrumente în aducerea celor dragi lor în împărăţia lui Dumnezeu.

Isus a spus: „Totdeauna fac ce-I este plăcut [lui Dumnezeu]” (Ioan 8:29).

Care este situaţia în căminele noastre? Ne străduim noi să-L punem pe Domnul pe primul loc şi să facem ce-I este plăcut Lui?

Taţilor, I-ar plăcea Domnului dacă în casele voastre s-ar rosti zilnic rugăciunea în familie şi s-ar citi zilnic scripturile? Dar să ţineţi serile în familie săptămânale şi să petreceţi timp, individual, cu soţia şi fiecare copil? Şi, dacă un copil al dumneavoastră s-a rătăcit temporar, credeţi că I-ar plăcea Domnului şi v-ar cinsti eforturile dacă aţi continua să aveţi o viaţă exemplară, să vă rugaţi mereu şi să postiţi des pentru acel copil şi să includeţi numele acelui fiu sau acelei fiice în lista pentru rugăciunile din templu?

Dumneavoastră, mame, care aveţi responsabilitatea specială de a creşte în neprihănire tineretul Sionului, nu-L puneţi dumneavoastră pe Dumnezeu pe primul loc atunci când vă cinstiţi chemarea divină? … Mamele noastre Îl pun pe Dumnezeu pe primul loc atunci când îşi îndeplinesc cea mai înaltă misiune între pereţii propriilor cămine.

Copiilor vă rugaţi pentru părinţii voştri? Încercaţi să-i sprijiniţi în acţiunile lor nobile? Ei vor face greşeli, ca şi voi, dar ei au o misiune divină de îndeplinit în viaţa voastră. Doriţi să-i ajutaţi s-o împlinească? Doriţi să le cinstiţi numele şi să le aduceţi alinare şi sprijin în anii bătrâneţii?

Dacă cineva doreşte să vă căsătoriţi în afara templului, cui vă veţi strădui să faceţi pe plac – lui Dumnezeu sau unui muritor? Dacă veţi insista să vă căsătoriţi în templu, veţi face pe plac Domnului şi vă veţi binecuvânta partenerul sau partenera. De ce? Pentru că acea persoană fie va deveni demnă să meargă la templu – ceea ce ar fi o binecuvântare – fie va pleca – ceea ce ar putea fi, de asemenea, o binecuvântare – pentru că niciunul dintre voi nu trebuie să dorească să poarte un jug nepotrivit (vezi 2 Corinteni 6:14).

Trebuie să fiţi demni pentru a merge la templu. Atunci veţi afla că nu există nimeni destul de bun pentru voi pentru a vă dori să vă căsătoriţi în afara templului. Dacă acele persoane sunt atât de bune, ele se vor schima ajungând într-o stare în care şi ele vor putea să se căsătorească în templu.8

3

Când alegem să-L punem pe Dumnezeu pe primul loc în vieţile noastre, binecuvântările Sale se revarsă din abundenţă.

Bărbaţii şi femeile care îşi pun vieţile în slujba lui Dumnezeu vor descoperi că El poate face mult mai mult cu vieţile lor decât pot face ei. El va face ca bucuriile lor să fie mai profunde, le va lărgi viziunea, va face ca mintea lor să fie mai ascuţită, le va întări muşchii, le va aduce sentimente mai bune, înmulţi binecuvântările, oferi mai multe ocazii, alina sufletele, aduce prieteni şi va revărsa pace. Oricine îşi va pierde viaţa în slujirea lui Dumnezeu va găsi viaţa veşnică.9

Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să-l jertfească pe Isaac. Dacă Avraam l-ar fi iubit pe Isaac mai mult decât pe Dumnezeu, ar fi consimţit? Aşa cum indică Domnul în Doctrină şi legăminte, atât Avraam, cât şi Isaac sunt, acum, dumnezei (vezi D&L 132:37). Ei au dorit să jertfească sau să fie jertfiţi aşa cum cerea Dumnezeu. Ei au o dragoste şi un respect mai profunde unul faţă de celălalt, pentru că amândoi au dorit să-L pună pe Dumnezeu pe primul loc.

Cartea lui Mormon ne învaţă că „trebuie să fie o opoziţie în toate lucrurile” (2 Nefi 2:11) – şi aşa este. Opoziţia asigură posibilitatea de a face alegeri, iar alegerile au ca rezultat consecinţe – bune sau rele.

Cartea lui Mormon explică faptul că oamenii „sunt liberi să aleagă libertatea şi viaţa veşnică, prin intermediul marelui Mijlocitor al tuturor oamenilor sau să aleagă robia şi moartea, potrivit robiei şi puterii diavolului” (2 Nefi 2:27).

Dumnezeu ne iubeşte; diavolul ne urăşte. Dumnezeu doreşte să avem plenitudinea bucuriei aşa cum o are El. Diavolul doreşte să fim nefericiţi aşa cum este el. Dumnezeu ne dă porunci pentru a ne binecuvânta. Diavolul doreşte ca noi să încălcăm aceste porunci pentru a ne blestema.

În fiecare zi, permanent, noi facem alegeri prin dorinţele noastre, gândurile noastre şi faptele noastre, fie că vrem să fim binecuvântaţi, fie blestemaţi, fericiţi sau nefericiţi. Una dintre încercările vieţii este aceea că, de regulă, nu primim imediat binecuvântarea deplină pentru neprihănire sau blestemul deplin pentru ticăloşie. Că ele vor veni este sigur, dar, deseori, intervine o perioadă de aşteptare, cum s-a întâmplat în cazul lui Iov şi al lui Iosif.

Între timp, cei ticăloşi cred că scapă fără să suporte consecinţele. Cartea lui Mormon ne învaţă că cei ticăloşi „vor avea bucurie în lucrările lor numai pentru un timp; [dar] încetul cu încetul sfârşitul va veni, iar ei vor fi doborâţi şi aruncaţi într-un foc de unde nu este nicio întoarcere” (3 Nefi 27:11).

În această perioadă de testare, cei neprihăniţi trebuie să continue să-L iubească pe Dumnezeu, să se încreadă în promisiunile Sale, să fie răbdători şi să fie siguri că, aşa cum a spus poetul, „cine face lucrarea lui Dumnezeu va primi plata lui Dumnezeu”…

Eu depun mărturie că plata lui Dumnezeu este cea mai bună plată cunoscută de această lume sau oricare altă lume. Şi ea este primită din abundenţă numai de aceia care Îl iubesc pe Domnul şi Îl pun pe primul loc.

Marele test al vieţii este supunerea faţă de Dumnezeu.

Marea misiune a vieţii este să aflăm voia Domnului şi, apoi, s-o facem.

Marea poruncă a vieţii este: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta” (Marcu 12:30).

Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze să punem prima poruncă pe primul loc şi, ca urmare, să culegem pacea în această viaţă şi viaţa eternă cu o plenitudine de bucurie în viaţa ce va veni.10

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

  • În secţiunea 1, preşedintele Benson ne învaţă despre „cea dintâi şi cea mai mare poruncă” (Matei 22:38). De ce credeţi că trebuie să punem această poruncă pe primul loc? Ce înţelegeţi din modul în care preşedintele Benson a corelat caritatea cu această poruncă?

  • Ce înseamnă pentru dumneavoastră să-L „punem pe Dumnezeu pe primul loc”? (Pentru câteva exemple, vezi secţiunea 2.) Când aţi văzut că „toate celelalte lucruri îşi ocupă locul corespunzător sau nu mai fac parte din viaţa noastră” când Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc?

  • Meditaţi asupra promisiunilor pe care le face preşedintele Benson acelora care „îşi pun vieţile în slujba lui Dumnezeu” (secţiunea 3). Ce exemple în care oamenii şi-au pus vieţile în slujba lui Dumnezeu aţi văzut? În ce moduri i-a făcut Dumnezeu pe acei oameni mai buni decât puteau ajunge singuri?

Scripturi suplimentare

Iosua 24:14–15Matei 6:337:21Ioan14:15, 21–2417:31 Corinteni 2:91 Nefi 3:7Moroni 10:32

Ajutor pentru predare

„Fiţi siguri că nu credeţi că dumneavoastră sunteţi «adevăratul învăţător». Aceasta este o greşeală gravă… Aveţi grijă să nu interferaţi cu aceasta. Rolul major al unui învăţător este de a pregăti calea prin care oamenii vor avea o experienţă spirituală cu Domnul” (Gene R. Cook, citat în Predarea, nu este chemare mai mare (1999), p. 41).

 Cum poti sa-l iubesti pe Dumnezeu daca nu-l cunosti?Autor: Emilian Helj 

Text

Deut.6:5 Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.

                          Chipul lui D-zeu – Isus

Filipeni 2:6 El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,

Ioan 1:1 La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.2 El era la început cu Dumnezeu.3 Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.

     Cateva din caracteristicile lui D-zeu:

  • Iubitor

Ioan 13,Isus stapanul universului,a spalat picioarele ucenicilor(serviciul care era facut de robi),a tratat prieteneste pe Iuda cu toate ca stia ce urma sa faca,totul ca sa demonstreze practic ucenicilor iubirea lui. Apoi le spune:      Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.

Cand l-au rastignit,a cerut Tatalui sa-i ierte,a demonstrat tuturor ce inseamna Dragostea .

  • Bun

ps. 86 :15 Dar Tu, Doamne, Tu eşti un Dumnezeu îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi în credincioşie.

  • Bunatatea -acea trasatura de caracter care nu te lasa sa suporti ca cel de langa tine sa sufere

Isaia 53:4     Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.5 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.

  • A suferit in locul nostru din cauza bunatatii Sale

Fapte 10:38 cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.

  • Rautatea e opusul.-cand vezi pe cineva ca sufera te bucuri,ba chiar daca poti adaugi la suferintele lui.(sotul\sotia,ti-a gresit, ii pare rau, iti cere iertare, sufera din cauza greselii,iar tu nu-l ierti  -lasa-l sa mai sufere cateva zile).

-cind te bucuri de accidentul cuiva,de nenorocirea cuiva,de necazul cuiva”lasa ca asa-i trebuie”

  • Rabdator

Naum 1:3 Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie; şi nu lasă nepedepsit pe cel rău. Domnul umblă în furtună şi în vârtej, şi norii sunt praful picioarelor Lui.

Rabdarea lui face sa nu se termine istoria omenirii :

2 petru 3:9 Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.

  • Credincios

deut.32:4 El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârşite, căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat.

  • Credinciosia e trasatura de caracter a unuia pe care te poti baza

prov.11:13 Cine umblă cu bârfe dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat.

Evrei.3:2 care a fost credincios Celui ce L-a rânduit, cum şi Moise a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu.” si  6: Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.

 

  • Bland si Smerit

matei 11:28 Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.

29 Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre

bland-cuvantul vine de la imblanzire sau domesticirea animalelor salbatice,imblanzit    inseamna ca a acceptat sa aiba stapan-exemplul boilor in jug(puternici dar supusi)

  • smerit-supus lui D-zeu

Iacov 4:6 Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.”7 Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.

Isus totdeauna a facut voia Tatalui,i-a fost supus.

  • bland=smerit

Toate aceste caracteristici trebuie sa se regaseasca in copii lui D-zeu

Gal.5:22 Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdarebunătatea, facerea de bine, credincioşia,23 blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.

Sa ramanem cu cuvintele apostolului Petru din prima epistola   cp.2:  3 dacă aţi gustat în adevăr că bun este Domnul.4 Apropiaţi-vă de El,

 

Chiar Îl iubesc pe Dumnezeu sau doar iubesc să-L iubesc?

Autor: John Piper 

Referințe

    Ei bine, primul meu răspuns este acesta: faptul că îţi pasă de acest lucru, că poţi să formulezi clar acest lucru este un semn bun şi sunt încurajat că Dumnezeu a făcut destul de multe în viaţa ta încât să nu visezi cu ochii deschişi când vine vorba de iubire, să-L iubeşti pe Dumnezeu fără să-L iubeşti cu adevărat pe El, pentru că ştii care este diferenţa dintre cele două. Dar cu cât mă gândesc mai mult la acest lucru, îmi vin în minte cel puţin 4 teste pentru a afla dacă suntem doar fascinaţi de teologia despre Dumnezeu sau dacă chiar Îl iubim pe Dumnezeu.

Testul numărul unu. Dragostea ta pentru Dumnezeu şi viziunea ta despre El îţi schimbă viaţa prin intermediul teologiei la nivelul practic fundamental? Ceea ce faci, ceea ce îţi place să faci, ce te amuză, care îţi sunt preferinţele, modul în care îi tratezi pe oameni. Eşti tu răbdător? Omori păcatul cu ajutorul Duhului Sfânt? Porţi tu roadele Duhului Sfânt? În alte cuvinte, sfinţenia vieţii este semnul unei credinţe autentice în interiorul şi prin intermediul unei teologii bune. Poţi avea o teologie bună şi totuşi să fii o persoană stricată – aşa au fost oamenii care au fost schimbaţi de credinţa autentică dobândită prin intermediul unei teologii corecte. Iacov a spus: „Credinţa fără fapte este moartă.” Deci, dacă nu suntem transformaţi de la interior spre exterior, probabil că noi doar ne jucăm.

Testul numărul doi. Îţi place să mărturiseşti adevărul Evangheliei ca fiind veşti bune pentru oamenii care au nevoie? Sau îţi place să vorbeşti aceste lucruri doar cu oamenii care le ştiu deja? În alte cuvinte, esenţa adevărului biblic sunt veştile noi. Cuvântul „evanghelie” înseamnă „veste bună”. O mulţime de oameni nu par să ajungă vreodată la valoarea adevărată a acestor veşti. Ei mereu le analizează. Şi tu vrei să-i zgudui puţin şi să le spui: „Hei! Acestea sunt veşti bune! Şi aceasta la fel! Regele a venit! Păcătele ne sunt iertate! Iadul, moartea şi păcatul au fost biruite! Raiul s-a deschis! Dumnezeu este dispus să fie Prietenul nostru! Aceasta este vestea bună pentru întreaga lume!” Vezi tu, dacă nu ai nicio înclinaţie spre a spune aceste lucruri ca fiind veşti bune, se pare că ai o problemă. Adică ceva este foarte greşit. Este ca şi cum ai asculta ştirile de seară şi ai analiza doar gramatica folosită. Gramatica, gramatica, gramatica şi iar gramatica. E ca şi cum nici măcar nu ai auzi nimic venind din partea acelor ştiri care să-ţi atragă atenţia în mod pozitiv sau negativ. Şi Isus a spus: „Căci de cel ce îi va fi ruşine de Mine şi de cuvintele Mele, de acela Îi va fi ruşine şi Fiului Omului” (Luca 9:26). Deci noi nu vrem să fim în preajma oamenilor şi să nu avem nicio înclinaţie în a le aduce vestea bună şi în vieţile lor. Acesta este testul numărul doi.

Testul numărul trei. Îţi rişti viaţa de dragul Evangheliei? Banii tăi, cariera ta, relaţiile tale. Ştim cât valorăm în funcţie de riscurile pe care ni le asumăm. „Aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuie” (Evrei 10:34). Deci testul acesta este pentru a afla dacă îţi iubeşti avuţiile sau dacă accepţi răpirea acestora şi dacă îţi asumi riscul de a vizita oamenii din închisori.

Iată ultimul test, testul numărul patru. În ce mod te ajută teologia ta atunci când treci prin suferinţe sau prin moarte? Ideile despre Dumnezeu nu sunt menite să îndepărteze durerea în asemenea momente. Temerile tale vor apărea într-un minut prin aceste idei şi vei fi îngrozit pentru că acele idei nu te vor salva. Noi arătăm ce este la rădăcina angajamentelor noastre prin modul în care acele angajamente ne ajută când suntem în suferinţă. Pavel a spus: „Am fost atât de împovărați peste puterile noastre, că nu mai trăgeam nădejde de viață.” Apoi el a mai adăugat: „Acestea au fost pentru a nu ne baza pe noi, ci pe Dumnezeul care învie morţii.” Şi întrebarea mea sună astfel, testul numărul patru. O paranteză – e interesant. Am primit astăzi un apel de la un doctor care mă sunase deoarece am fost internat cu puţin timp în urmă. Au făcut încă o tomografie computerizată stomacului meu. Şi când am văzut numărul de telefon mă gândeam că e bine, nu ştiam sigur dacă va suna sau nu. Dar a sunat şi mi-a spus: „Nu e nicio problemă! CT-ul a ieşit bine!” Deci, în acel moment, aflu că Dumnezeul care învie morţii este o stâncă scumpă şi suficientă? Sau mă panichez şi realizez că mi-am petrecut viaţa jucându-mă cu tema asta?

Deci am să vă dau un cuvânt pentru fiecare test în parte: sfinţenie, veşti bune, riscuri şi suferinţe. În aceste 4 moduri te poţi testa singur.

22222

Dragostea fără seamăn a lui Dumnezeu

Relaţia cu Dumnezeu nu se aseamănă cu nici una dintre celelalte relaţii pe care le-ai avut până acum. Modul în care Dumnezeu te iubeşte este unic. Dragostea Sa este necondiţionată (nu se întemeiază pe îndeplinirea unor condiţii). Dumnezeu te iubeşte pentru simplul fapt că El te iubeşte.

„Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi…“ (1 Ioan 4:9, 10)

El nu te iubeşte datorită performanţelor tale. Nimic din ceea ce ai putea face tu nu Îl poate determina pe Dumnezeu să te iubească mai mult decât El deja te iubeşte – şi nu este nimic care să-L determine să te iubească mai puţin. El te iubeşte chiar mai mult decât te iubeşti tu însuţi.

Probabil că până acum ai avut parte doar de dragoste condiţionată. Sentimentele unei asemenea iubiri se reflectă în atitudini de genul: „Te voi iubi atâta timp cât şi tu mă iubeşti” sau „Vei fi întotdeauna prima mea iubire, dar aceasta doar dacă nu întâlnesc pe cineva mai bun pentru mine”. Dragostea condiţionată se întemeiază pe ceea ce faci tu. Îndeplineşte-ţi responsabilităţile la serviciu, în echipa din care faci parte sau în relaţii, şi vei fi „iubit”.

Prin faptul că ţi-ai dăruit viaţa lui Hristos, acum ai parte de iubire şi acceptare necondiţionată şi desăvârşită. Aceasta ar putea fi greu de înţeles dacă până acum nu te-ai simţit niciodată iubit şi acceptat pe deplin de către cineva. Dar este adevărat. Din nefericire nu vei simţi întotdeauna că Dumnezeu te iubeşte. Vor fi momente când te vei îndoi nu doar de dragostea Lui, ci şi de existenţa Lui. Poate, la un moment dat, vei dori să renunţi; nu te lăsa biruit de acel impuls.

Când Dumnezeu ţi-a dat o viaţă nouă, aceasta nu a venit împodobită cu panglici şi parfumată îmbietor. Isus şi-a început viaţa pe pământ într-un staul îmbâcsit şi care mirosea urât. El a gustat viaţa adevărată; aceasta va fi şi savoarea călătoriei tale cu Hristos – fără vreun element magic, având doar promisiunea prezenţei Sale alături de tine.

Dumnezeu spune: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!” (Ieremia 31:3).

Un proverb danez afirmă: „Următoarea milă este de fapt singura pe care trebuie să o parcurgă un om.” Înţelegerea faptului că Dumnezeu te iubeşte te va ajuta să mergi înainte chiar şi atunci când această următoare milă (sau etapă a drumului) pare că se întinde la nesfârşit: „Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Iisus Hristos, Domnul nostru” (Romani 8:38-39).

Credinţa noastră se bazează pe ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit cu privire la Sine. El doreşte în mod specific ca noi să credem şi să nădăjduim în dragostea Sa faţă de noi:

„…Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui” (Psalmul 147:11).

„Iată, ochiul Domnului priveşte peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui” (Psalmul 33:18).

Regele David, pe care Dumnezeu l-a numit drept „un om după inima Mea” (vezi Fapte 13:22), s-a încrezut în dragostea lui Dumnezeu: „…Dar eu voi cânta puterea Ta; dis-de-dimineaţă, voi lăuda bunătatea Ta. Căci Tu eşti un turn de scăpare pentru mine, un loc de adăpost în ziua necazului meu. O, Tăria mea! Pe Tine Te voi lăuda, căci Dumnezeu, Dumnezeul meu Cel prea bun, este turnul meu de scăpare” (Psalmul 59:16-17).

Isus descrie profunzimea dragostei Sale faţă de noi: „Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămânea în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu, şi rămân în dragostea Lui. V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 19:9-11). El ne iubeşte indiferent de circumstanţe – chiar şi atunci când nu ne supunem voii Sale. Dar dacă Îl ascultăm, vom trăi în dragostea Lui şi ne vom bucura de ea.

Pentru a creşte în înţelegerea felului în care El te iubeşte, pune deoparte un timp în următoarele săptămâni şi citeşte Psalmul 103, Ioan 15, şi 1 Ioan 4. Pe parcursul citirii acestor texte, notează toate modalităţile în care este descrisă dragostea lui Dumnezeu.

[Anumite paragrafe din acest articol sunt din cartea lui Steve Pogue, The First Year of your Christian Life.]

Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu

Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.

Scris de Dan Schapf
Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu

De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” Romani 8:28

Scriptura spune că „toate lucrurile.” Este foarte clar că aceasta înseamnă că absolut fiecare lucru care ți se întâmplă este spre binele tău, atunci când Îl iubești pe Dumnezeu. Nu scrie nicăieri că există excepții la această lege a vieții; că poate nu se aplică în anumite cazuri extreme sau speciale. Nu, nu există excepție, atât timp cât Îl iubim pe Dumnezeu. Eu, personal, am găsit consolare profundă în acest Cuvânt al lui Dumnezeu în multe încercări și ispite. Mă înarmez deseori cu acest verset pentru a mă întări în circumstanțele mele, ca stresul și îngrijorarea să fie biruite.

Ispitit

Recent a trebuit să lipsesc mai mult timp de la școală, iar notele mele reflectau asta. Am fost ispitit puternic să fiu stresat. Aveam nevoie de o anumită medie ca să am șanse bune la aplicarea mea pentru universitate, iar examenele erau la doar o lună depărtare. Știam că nu eram deloc pregătit. Îmi amintesc că stăteam în camera mea, pe întuneric și mă întrebam ce să fac. Mă sufocam în autocompătimire pentru că nu vedeam calea de ieșire. Bucuria, pacea și odihna erau departe de mine. Încercam să învăț, dar eram distras; nu puteam să mă concentrez. Iar asta mă făcea să mă îngrijorez și mai tare de școală. Eram blocat în mijlocul unui cerc ce se repeta zi de zi, asta timp de mai multe zile.

Apoi, într-o zi, eram acasă la prietenul meu și am văzut atârnând de perete un verset din Luca 12:31: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, și toate acestea vi se vor da pe deasupra.” S-a întâmplat de parcă s-a aprins lumina. Mi-a devenit atât de clar că eu nu căutam lucrurile de sus înaintea celor de pe pământ. Permisesem să fiu tras în jos de îngrijorare cu privire la școală, iar aceasta mi-a furat bucuria și pacea.

Acțiune

După ce am primit această relevație, am știut că era timpul să caut mai întâi Împărăția lui Dumnezeu. Și am experimentat din plin că toate aceste lucruri mi-au fost adăugate! Nu am știut deodată toată materia de la școală, nici n-am luat note foarte mari deodată, fără să fi învățat. Dar aveam pace în suflet și am putut să mă concentrez pe studiile mele. Am lucrat și am învățat ca să iau cea mai bună notă posibilă, și mi-am atins scopul pământesc dintr-un singur motiv: am căutat lucrurile de sus mai întâi. Este drept să îți pese de lucruri importante precum școala sau jobul, dar trebuie să fii atent ca nu cumva aceste lucruri să-ți fure pacea și bucuria.

Stres și îngrijorare

Literalmente orice lucru te poate face stresat sau îngrijorat, care, la rândul lor, te fac să-ți pierzi bucuria și pacea. Dar noi nu suntem chemați la această viață. Satan vrea, în mod direct, să ne tragă în jos cu gânduri grele, dar noi trebuie să le alungăm departe de inimile noastre dacă vrem să-L urmăm pe Isus.

Fiecare gând care intră în capul tău trebuie să fie examinat, pentru a putea determina de unde vine. Un gând de invidie, de exemplu, cauzează mereu neliniște. Așa știi că Satan este cel care vrea să-ți răpească pacea! Momentul în care acel gând vine este exact momentul potrivit să strigi la Dumnezeu, momentul să vii curajos la tronul de har și să distrugi acest gând înainte de a se dezvolta în ceva mult mai mare. (Evrei 4:16). Este de o importanță critică să distrugi gândul când este doar un simplu gând, altfel, el va prelua logica, simțurile și toată viața ta de gânduri. Cu alte cuvinte, alege să faci voia lui Dumnezeu și nu a ta proprie. Aceasta înseamnă să-L iubești activ pe Dumnezeu, așa cum scrie în Romani 8:28. Atunci, indiferent de rezultatul situației, mereu el va fi spre cel mai mare bine al tău – pentru mântuirea ta.

Dragoste pentru Dumnezeu

Acest verset este putere și ajutor pntru cei care au o dragoste arzătoare pentru Dumnezeu și doresc să fie biruitori asupra păcatului. Lucrul fantastic este că cele două lucruri sunt, de fapt, același lucru – dacă ai o dragoste arzătoare pentru Dumnezeu, atunci vei tânji să-l birui pe Satan și să faci doar voia lui Dumnezeu. Scopul lui Dumnezeu pentru noi, aici pe pământ, este să fim transformați în imaginea Fiului Său. (Romani 8:29). Să fim transformați înseamnă să primim parte de odihnă, pace și bucurie în abundență. Aceste lucruri se vor întâmpla când omorâm gândurile de îngrijorare și stres.

Multe lucruri pot ușor deveni dificile și deodată ți se pare că ai multe motive legitime de a fi stresat și îngrijorat. Dar Dumnezeu nu ne-a chemat să fim oameni leneși, care așteptăm ca El să aibă grijă de noi, în timp ce noi stăm pe șezlong, nefăcând nimic. Absolut deloc! Ci noi trebuie să căutăm Împărăția Lui mai întâi și să-L iubim pe El și dreptatea Lui! Atunci toate aceste lucruri ni se vor da pe deasupra, și toate lucrurile vor conlucra către cel mai mare bine al nostru.

Îl laud pe Dumnezeu pentru această făgăduință și acest adevăr și vreau să încurajez pe toți cei care citiți acest articol să încercați asta în viața voastră. Dumnezeu este credincios față de Cuvântul Său!

Viața creștină: patru sfaturi pentru a vă învăța cum să interacționați cu ceilalți în conformitate cu intențiile Domnului

de Wang Zihan, provincia Shanxi

Cuprins
1. Trebuie să îi abordați pe ceilalți în mod corect și echitabil. Nu trebuie să acționați pe baza emoțiilor și preferințelor voastre.
2. Să acordăm atenție, în mod corespunzător, neajunsurilor și stricăciunii dezvăluite a altor persoane. Să nu-i clasificăm și să nu-i judecăm la întâmplare pe alții.
3. Nu trebuie să supraestimați, nici să subestimați alți oameni. Învățați din punctele forte ale celorlalți și compensați propriile voastre lipsuri.
4. Când descoperiți că alți oameni fac lucruri care nu sunt conforme cu propriile voastre idei, nu vă concentrați privirea asupra celeilalte persoane. În schimb, trebuie mai întâi să vă recunoașteți pe voi înșivă și să puneți adevărul în practică.

Relația interpersonală este un subiect care provoacă dureri de cap multor oameni. Acesta este, de asemenea, un subiect care se întâlnește adesea pe tot parcursul vieții de creștin a cuiva. Domnul Isus ne cere să ne înțelegem bine unul cu celălalt, în mod armonios, și să-i iubim pe ceilalți așa cum ne iubim pe noi înșine. Mulți creștini devotați sunt, de asemenea, dornici să pună în practică învățăturile Domnului. Cu toate acestea, în realitate, atunci când interacționăm cu alții, întâlnim frecvent conflicte și neînțelegeri, atât de mult încât relațiile noastre devin rigide și-și pierd controlul. Acest lucru duce la durere pentru toată lumea. Așadar, care este motivul pentru care suntem incapabili să trăim armonios împreună? Cum ar trebui noi, creștinii, să interacționăm cu ceilalți în viețile noastre în conformitate cu intențiile Domnului? Aceasta a fost, de asemenea, o problemă cu care am avut dificultăți în trecut. Slavă Domnului pentru călăuzirea Lui! După aceea, am reușit să găsesc răspunsul într-o carte care mi-a rezolvat problemele. Aici, voi împărtăși puțin despre experiența și înțelegerea mea!

1. Trebuie să îi abordați pe ceilalți în mod corect și echitabil. Nu trebuie să acționați pe baza emoțiilor și preferințelor voastre.

Isus a spus: „Dacă-i iubiţi doar pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Oare colectorii de taxe nu fac la fel? Şi dacă vă întâmpinaţi cu dragoste doar fraţii, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare neamurile nu fac la fel? Fiţi deci desăvârşiţi, aşa cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit!” (Matei 5:46-48).

Din cuvintele Domnului, am înțeles că Dumnezeu cere de la creștini să-i trateze pe ceilalți din viața lor potrivit cuvintelor Lui. Ei nu trebuie să facă astfel în conformitate cu propriile emoții și preferințe. Când mă gândesc la modul în care interacționăm cu ceilalți, îmi dau seama că, atunci când dobândim foloase sau ajutor de la ceilalți, devenim fericiți și recunoscători față de cealaltă parte. Cu toate acestea, atunci când alții spun sau fac lucruri care ne rănesc, suntem dezgustați de celelalte persoane și nu le mai acordăm atenție. Când întâlnim pe cineva care ne place, ne apropiem mai mult de acea persoană și o atragem; când întâlnim pe cineva care nu ne place, respingem acea persoană și ne îndepărtăm de ea. Ne dăm pe lângă oricine are statut înalt sau putere mare și încercăm să ne punem bine cu acea persoană. Pe oricine nu are statut sau putere, îl respingem și-l vorbim de rău. Când cineva, pentru care avem o preferință, atrage atenția asupra imperfecțiunilor noastre, suntem capabili să acceptăm acest lucru. Dacă cineva, pentru care nu avem o preferință, face ceva asemănător, nu acceptăm și justificăm acest lucru și, uneori, chiar suntem dezgustați de acea persoană, suntem în conflict cu ea și chiar o atacăm. Acestea toate sunt exemple ale urmării propriilor emoții și preferințe și ale faptului de a nu se comporta cu ceilalți în mod echitabil. Aceasta este și metoda prin care necredincioșii se comportă cu alții. Dacă un creștin se comportă cu ceilalți în acest fel, atunci aceștia merg pe același drum pe care umblă un necredincios, nu sunt vrednici să fie numiți credincioși ai Domnului, iar ceea ce fac ei nu este în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu. Ca și credincioși în Domnul, trebuie să punem în practică învățăturile Lui. Trebuie să-i iubim pe ceilalți așa cum ne iubim pe noi înșine. Atâta timp cât umanitatea oamenilor este bună, ei cred în mod sincer în Dumnezeu și iubesc adevărul, indiferent dacă sunt compatibili cu preferințele, temperamentul, caracterul nostru, indiferent dacă sunt persoane care ne plac și dacă sunt frați și surori de rând sau lideri ai bisericii, ar trebui să ne comportăm cu ei în mod sincer și nepărtinitor. Trebuie să le arătăm îngăduință, răbdare și dragoste. Nu trebuie să înșelăm și să discriminăm. Doar făcând astfel, am fi în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu.

2. Să acordăm atenție, în mod corespunzător, neajunsurilor și stricăciunii dezvăluite a altor persoane. Să nu-i clasificăm și să nu-i judecăm la întâmplare pe alții.

Isus a spus: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura” (Matei 7:1-2).

Învățăturile Domnului m-au ajutat să înțeleg că noi toți suntem oameni care au fost corupți de Satana. Firea noastră coruptă este în totalitate aceeași. Dacă alții descoperă o fire satanică arogantă, plină de sine, egoistă și josnică, noi, de asemenea, putem dezvălui aceeași fire. Avem aceleași defecte ca ceilalți. Nu suntem mai buni decât alții. Dacă-i judecăm și-i definim pe alții din cauza defectelor și a stricăciunii lor, atunci suntem cu adevărat aroganți și avem prea puțină cunoaștere despre noi înșine! Așadar, indiferent de stricăciunea și abaterile pe care le dezvăluie alții, trebuie să-i abordăm în mod corespunzător și nu trebuie să-i judecăm și să-i definim la întâmplare. Amintiți-vă de atitudinea pe care a avut-o Isus atunci când s-a adresat păcătoșilor, așa cum a fost consemnat în Biblie: fariseii au luat o femeie care săvârșise adulter și a adus-o înaintea lui Isus. L-au întrebat pe Isus cum ar trebui să se comporte cu această femeie. Conform legilor din acea vreme, femeia ar fi trebuit să fie ucisă cu pietre. Totuși, Isus nu a condamnat-o pentru păcatele ei. Tot ce a făcut El a fost să-i spună să nu mai păcătuiască în viitor. (Vezi Ioan 8:3-11.) Din acest pasaj, putem vedea că Isus a înțeles durerea și neputința pe care le simt oamenii care au fost corupți de Satana și trăiesc în păcat. El a simțit compasiune pentru slăbiciunea omului. Când am descoperit corupția sau am săvârșit abateri, atâta timp cât ne pocăim cu adevărat, Dumnezeu ne va da suficient timp să ne pocăim și să ne schimbăm. De asemenea, ar trebui să urmăm exemplul lui Isus și să abordăm corect defectele și stricăciunea dezvăluită a altor oameni. Ar trebui să-i examinăm pe alții printr-o perspectivă de dezvoltare. Acesta este, de asemenea, un principiu de a trata alți oameni pe care creștinii ar trebui să-i aibă în viața lor. Dacă avem cerințe dure de la alte persoane, despicăm firul în patru cu ei și chiar îi judecăm pe oameni la întâmplare, dacă-i definim și tragem concluzia că sunt fără speranță odată ce le descoperim defectele, acesta este un exemplu de folosire a unei firi corupte arogante și pline de sine ca să-i tratăm pe alții. Dacă faceți acest lucru, nu este în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu și nu veți avea pe deplin relații normale cu ceilalți.

Permiteți-mi să împărtășesc cu toată lumea o parte din experiența mea. În biserica noastră, există o soră care nu poate ajunge la timp la adunări din cauza soțului ei necredincios. Vorbisem de mai multe ori cu această soră, dar ea trăia încă în negativitate și slăbiciune. Am fost foarte furioasă în această privință și, astfel, am definit-o ca pe cineva care nu credea cu adevărat în Dumnezeu. N-am mai vrut s-o ajut sau s-o sprijin. După aceea, am citit următoarele în Biblie: „Cel ce mănâncă orice să nu-l dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă orice, iar cel ce nu mănâncă orice să nu-l condamne pe cel ce mănâncă, pentru că Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu să-l condamni pe slujitorul altuia?! Dacă stă sau cade, îl priveşte pe stăpânul său! Însă el va sta, pentru că Domnul îl poate face să stea” (Romani 14:3-4). M-am simțit foarte rușinată. M-am gândit la vremurile când m-am simțit înfrântă, negativă și slabă. Dumnezeu i-a atins emoțional pe frații mei și pe surorile mele, astfel încât ei veneau și-mi citeau de multe ori cuvintele lui Dumnezeu. Ei își comunicau și-și împărtășeau experiențele pentru a mă ajuta și a mă sprijini. Doar sub călăuzirea cuvintelor lui Dumnezeu puteam să rămân neclintită. Eu însămi nu aveam nimic cu care să mă pot lăuda. Acum, această soră nu a putut ajunge la timp la adunări din cauza piedicilor soțului ei. Ar fi trebuit să o ajut cu o inimă iubitoare, însă nu eram preocupată de viața acestei surori. Chiar am evitat-o și am definit-o ca pe cineva care nu credea cu adevărat în Dumnezeu. Când m-am examinat pe mine, am simțit că eram foarte arogantă. Nu m-am comportat deloc cu această soră cu o inimă iubitoare sau cu răbdare. Nu făcusem nimic care să fi fost în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu. Odată ce am înțeles aceasta, mi-am mărturisit păcatele înaintea lui Dumnezeu și m-am pocăit: am fost dornică să continuu s-o ajut și s-o sprijin pe această soră. După aceea, i-am comunicat cuvintele lui Dumnezeu acestei surori cu o inimă iubitoare și am împărtășit cu ea o parte din experiența și înțelegerea mea. După ce am comunicat cu ea de câteva ori, nu a mai fost supusă controlului soțului ei, iar existența ei s-a îmbunătățit treptat. Ceea ce am învățat din această experiență este că, indiferent de defectele și slăbiciunile pe care le are un frate sau o soră sau orice stricăciune pe care ei o dezvăluie, atâta timp cât ei cred cu adevărat în Dumnezeu și se pot pocăi înaintea Lui atunci când fac o greșeală, El le va da o ocazie să se schimbe. De aceea trebuie să-i ajutăm și pe alții cu o inimă iubitoare, să-i iertăm pe ceilalții și să ne comportăm cu fiecare persoană în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu. Nu trebuie să-i definim și să-i judecăm la întâmplare pe ceilalți oameni. Acesta este modul în care cineva se comportă cu oamenii în mod echitabil și în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu.

3. Nu trebuie să supraestimați, nici să subestimați alți oameni. Învățați din punctele forte ale celorlalți și compensați propriile voastre lipsuri.

Biblia spune: „Nu faceţi nimic din ambiţie egoistă, nici din îngâmfare, ci, în smerenie, consideraţi-i pe alţii mai presus decât voi înşivă” (Filipeni 2:3). Dumnezeu ne-a dat fiecăruia dintre noi un calibru, un talent și puncte forte diferite. Din acest motiv, ar trebui să avem o inimă umilă atunci când interacționăm cu frații noștri și cu surorile noastre și ar trebui să acordăm atenție în mod adecvat punctelor slabe și punctelor forte ale celorlalți. Nu trebuie să-i supraestimăm, nici să-i subestimăm pe ceilalți. Ar trebui să absorbim punctele forte ale celorlalți, astfel încât să putem compensa neajunsurile noastre. Dacă din cauza propriilor noastre puncte forte, a calibrului și a talentului, ajungem să-i privim de sus pe alții și să ne mărim fără limită propriile noastre puncte forte, prin care ne dăm mari și ne lăudăm cu noi înșine, dar îi și judecăm, îi vorbim de rău și le aducem prejudicii altora, acesta este modul în care suntem controlați de propria noastră natură coruptă arogantă și vanitoasă. Acesta nu este modul în care ar trebui să trăiască un creștin. De exemplu, înainte, întotdeauna am crezut că era mai bun calibrul meu decât cel al unei surori cu care am lucrat, așa că am tratat-o cu superioritate. În timpul colaborării noastre, m-am dat mare în mod intenționat și neintenționat, iar inima mea era plină de mândrie. Firea mea coruptă L-a făcut pe Dumnezeu să mă deteste și să-Și acopere fața de mine. Duhul meu a devenit întunecat și deprimat. În lucrarea mea, au fost multe probleme clare pe care eram incapabilă să le descopăr, în timp ce lucrarea surorii a devenit treptat mai bună. M-am gândit la ceea ce a spus Isus: „Oricine se înalţă pe sine va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat” (Matei 23:12). Acesta a fost momentul când am văzut cât de arogantă eram. Nu eram conștientă de mine însămi. De fapt, datorită lucrării Duhului Sfânt, lucrarea mea a produs unele rezultate sau am reușit să descopăr unele probleme. Cu toate acestea, eu încă am furat onoarea lui Dumnezeu și am fost nemaipomenit de auto-mulțumită și mi-am admirat propriul ego. M-am uitat de sus la frații mei și la surorile mele de părtășie. În realitate, eram doar foarte irațională! În același timp, eram conștientă că trebuia să învăț cum să mă resemnez. A trebuit să absorb, în mod tolerant, puctele forte ale surorii pentru a-mi compensa propriile lipsuri. Doar dacă aș face aceasta, Dumnezeu ar fi fericit, iar propria-mi viață ar crește în mod continuu. Ca rezultat, am început să fac astfel. Când erau probleme pe care nu le înțelegeam, ceream sfaturile surorii. Dacă întâmpinam probleme, le discutam cu ea. În acest moment, am descoperit că, de fapt, ea avea multe puncte forte care-mi lipseau mie. Inima mea s-a simțit foarte umilită. De asemenea, am înțeles că Dumnezeu a aranjat ca eu să lucrez cu această soră pentru că El a vrut să mă revanșez pentru neajunsurile mele. El a vrut ca noi să cooperăm armonios împreună pentru a face lucrarea pe care El ne-a încredințat-o. Treptat, relația mea cu sora a devenit normală, iar eu am primit din nou lucrarea Duhului Sfânt.

4. Când descoperiți că alți oameni fac lucruri care nu sunt conforme cu propriile voastre idei, nu vă concentrați privirea asupra celeilalte persoane. În schimb, trebuie mai întâi să vă recunoașteți pe voi înșivă și să puneți adevărul în practică.

Isus a spus: „De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu observi bârna din ochiul tău?! Sau cum poţi să-i spui fratelui tău: «Lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi!», când iată că tu ai o bârnă în ochiul tău?! Ipocritule! Scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea clar să scoţi paiul din ochiul fratelui tău!” (Matei 7:3-5). Când interacționăm cu ceilalți, este inevitabil să nu existe unele fricțiuni și prejudecăți. În aceste momente, nu trebuie să ne concentrăm orbește asupra a ceea ce face greșit cealaltă parte și să credem întotdeauna că este vina celeilalte părți. În schimb, ar trebui să învățăm să venim înaintea lui Dumnezeu și să căutăm adevărul în cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât să putem afla unde se află propriile noastre probleme. Odată ce înțelegem intențiile lui Dumnezeu și avem o înțelegere a propriei noastre firi corupte, vom putea să ne punem în locul altor oameni și să vedem lucrurile din perspectiva lor. Vom putea să-i înțelegem pe alții, să empatizăm cu ei și să fim toleranți. În acest moment, prejudecățile pe care le avem față de alții vor scădea drastic în mod natural.

Am avut câteva experiențe profunde cu privire la acest aspect. Îmi amintesc una dintre surorile cu care lucrasem care a arătat de multe ori că nu-mi purtasem povara în ceea ce privește lucrarea bisericii. Cu toate acestea, nu numai că nu am reușit să o primesc de la Dumnezeu, de fapt, chiar am bănuit că această soră îmi căuta în mod intenționat nod în papură și-mi făcea viața grea. Inima mea a început să genereze prejudecăți față de această soră și nu am mai vrut să slujesc alături de ea. După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu și am căutat intențiile Lui, am înțeles că propria mea fire satanică arogantă și vanitoasă mă controla și nu-mi permitea să accept sugestiile acestei surori. Chiar m-a făcut să fiu bănuitoare în legătură cu ea. Acest lucru a dus la incapacitatea mea de a avea interacțiuni normale cu această soră. În același timp, știam că oamenii, evenimentele și lucrurile pe care le-am întâlnit în fiecare zi au fost toate dictate și aranjate de Dumnezeu. Dumnezeu era Cel care aranja cu meticulozitate aceste lucruri ca să mă schimbe și să mă mântuiască și nu sora era cea care voia în mod deliberat să facă lucrurile dificile pentru mine. Ar trebui să mă supun lui Dumnezeu, să învăț să mă eliberez și să accept sugestiile ei corecte. După aceea, m-am dus înaintea lui Dumnezeu și am reflectat cu privire la mine însămi. Din sugestiile surorii, am putut vedea că, într-adevăr, nu-mi purtam responsabilitățile cu privire la lucrarea bisericii. Am făcut ce mi-a ordonat liderul să fac, însă nu m-am gândit niciodată cum puteam să lucrez mai bine în biserică. Odată ce am înțeles intențiile lui Dumnezeu, am făcut lucruri conform cererilor lui Dumnezeu. În mod proactiv și nerestricționat, mi-am dezvăluit acestei surori corupția și chiar L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea și mai multe responsabilități. Când am întâlnit situații, m-am gândit mai mult la cum aș putea folosi bisericii. Când am pus lucrurile în practică în acest fel, au dispărut neînțelegerile pe care le-am avut cândva cu această soră. Ne-am conectat spiritual și am restabilit armonia pe care am avut-o odată.

Cele patru principii de practică erau lucruri pe care le învățasem din experiențele mele. Am experimentat cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu care este lumina călăuzitoare în viața unui creștin. Este busola pentru calea noastră. Fără călăuzirea cuvântului lui Dumnezeu, nu am avea nicio cale pe care să mergem. Tot ce trebuie să facem este să punem învățăturile lui Dumnezeu în practică și să ne comportăm cu toți în mod echitabil. Numai atunci vom putea trăi asemănarea unei ființe umane reale, vom putea coexista armonios cu ceilalți, le vom putea permite celor din jurul nostru să folosească și să-L facem pe Dumnezeu să fie mulțumit și să ne laude.

Slavă lui Dumnezeu pentru călăuzirea Lui. Fie ca toată cinstea să fie la Dumnezeu!

Nota redactorului: Datorită luminării și călăuzirii lui Dumnezeu, atâta timp cât cineva practică cele patru principii menționate în acest eseu, problemele cu care se confruntă acela în legătură cu relațiile umane vor dispărea în mod magic. Imaginați-vă cu cât ar fi mai bune viețile noastre dacă noi, cacreștini, am fi capabili să punem în practică cuvintele lui Dumnezeu și să trăim armonios cu ceilalți! Unde poate cineva găsi o astfel de viață? Redactorul continuă să recomande un imn creștin: „Iubirea lui Dumnezeu ne aduce împreună.” După ce ați terminat de ascultat acest imn, veți găsi răspunsul.

WILLIAM M BRANHAM-DE EL SĂ ASCULTAȚI

…Îţi mulţumim din adâncul inimilor noastre pentru că ne-ai dat privilegiul să ne adunăm din nou împreună ca să predicăm în Numele Fiului Tău preaiubit pe care L-ai trimis pe pământ să ne răscumpere din viaţa de păcat şi să ne aducă la o viaţă de slujire a Lui.

Dumnezeule scump, Te rugăm să ne ierţi pentru toate scăpările şi pentru toate lucrurile pe care le-am spus, le-am făcut sau doar le-am gândit şi care au fost contrare voii Tale. Iartă-ne pentru toate, Te rugăm

De asemenea, Te rugăm să aduci inimile noastre în starea în care să-L primim pe Hristos în vieţile noastre, prin predicarea Cuvântului, şi dă-ne în seara aceasta credinţă pentru un puternic serviciu de vindecare, astfel încât toţi cei ce au nevoie să fie vindecaţi. Ascultă rugăciunea poporului Tău şi ajută-ne să avem părtăşie în jurul Cuvântului, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus, Fiul Tău. Amin.

În seara aceasta suntem în întârziere pentru că am avut un program mai lung, dar mâine seară vom încerca să ne încadrăm la timp, dacă va fi posibil. Mâine seară va avea loc serviciul de încheiere al seriei de întâlniri ţinute în această clădire. Am văzut afişat la intrare că aceasta ar fi ultima seară, dar vom încheia doar mâine.

Dacă va fi cu voia Domnului, mâine seară aş vrea să vorbesc despre tema „Uşi în inimă”. Probabil că mesajul va începe la ora opt seara, acordând o jumătate de oră introducerii şi lucrurilor care trebuie spuse înainte. Vreau să mai anunţ că mâine seară va fi ultima seară în care veţi putea cumpăra cărţile, fotografiile sau benzile de la întâlniri, iar prietenii şi colaboratorii mei, Leo Mercier şi Gene Goad, vor fi la standul de vânzare a cărţilor, fotografiilor şi benzilor. Aşadar, să nu uitaţi că mâine va fi ultima seară. Eu am hotărât să nu se vândă duminica, dar dacă voi o faceţi totuşi, este între voi şi Domnul. În ce mă priveşte, eu nu vând duminica.

De asemenea, vreau să anunţ că se vor împărţi numere de rugăciune şi pentru serviciul de mâine seară. Mâine după-amiază, auditorul va fi închiriat unei alte grupări, aşa că împărţirea numerelor se va face într-un teatru din partea de jos a oraşului, lucru care cred că a fost deja anunţat. Nu ştiu numele acelui loc, dar acolo se vor împărţi numerele de rugăciune, începând de la ora două şi jumătate, până la ora trei şi jumătate după-amiaza. Astfel, ne vom întoarce exact la timp aici, după ce va fi eliberată sala şi va fi făcută curăţenia, ca să putem ţine serviciul de mâine seară. Să ţineţi minte toate acestea.

Bănuiesc că mulţi dintre voi veţi participa la serviciile de la propriile voastre biserici, fiindcă ştim că acela este locul vostru de slujire. Noi nu încercăm niciodată să-i chemăm pe creştini afară din biserica lor atunci când aceasta este deschisă şi are loc un serviciu, dar dacă sunteţi bolnavi şi aveţi nevoie de vindecare, sunt sigur că dacă veţi vorbi cu păstorul vostru, vă va da voie să veniţi mâine seară aici. Sunt sigur că va fi atât de îngăduitor încât vă va lăsa să veniţi.

În seara aceasta avem un mesaj scurt şi voi citi câteva versete din Evanghelia după Matei 17.1-5:

După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui, şi i-a dus la o parte pe un munte înalt.

El S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele şi hainele I s-au făcut albe ca lumina.

Şi iată că li s-a arătat Moise şi Ilie stând de vorbă cu El.

Petru a luat cuvântul şi a zis lui Isus: „Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie.”

Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!”

Aş vrea să iau ultimele cuvinte din textul acesta: „De El să ascultaţi!” Aveam pe inimă un alt mesaj pentru seara aceasta, dar pentru că în după-amiaza aceasta am început mai târziu, îl voi lăsa pentru altă dată, iar acum voi vorbi despre tema: „De El să ascultaţi!”

Cred că partea aceasta din Scriptură a fost citită de zeci de mii de oameni de când a fost scrisă, dar de fiecare dată când o citeşti afli ceva nou pentru că este Cuvântul Dumnezeului celui veşnic.

Dacă v-aş scrie o scrisoare, voi aţi aprecia-o şi la fel aş face eu dacă mi-aţi scrie voi o scrisoare. Dar de îndată ce veţi citi mesajul meu şi eu îl voi citi pe al vostru, se va stabili valoarea reală a acelei scrisori, iar dacă aţi păstra-o ca să fie citită şi de copiii voştri sau de către altcineva, pentru ei n-ar însemna prea mult, iar după ce veţi muri nu va mai avea nici o valoare.

Nu la fel este cu Cuvântul lui Dumnezeu care nu a fost dat pentru o persoană anume, ci pentru fiecare persoană în parte. Cuvintele mele nu sunt inspirate, dar Cuvântul lui Dumnezeu este inspirat. Acesta este motivul pentru care fiecare persoană care a citit Cuvântul lui Dumnezeu, de-a lungul veacurilor, a fost binecuvântată prin faptul că a făcut aceasta şi a fost adusă într-o părtăşie mai apropiată cu Dumnezeu. Isus a spus: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4).

Sufletul omului trăieşte prin Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că Cuvântul îl întăreşte pe omul dinăuntru. El ne face să ne simţim bine ştiind că sufletele noastre se pot hrăni cu lucrurile bune pe care ni le-a scris Dumnezeu. Este scrisoarea Lui către Biserica Sa şi ne inspiră atât de mult pe măsură ce o citim, încât are asupra noastră un efect mai puternic decât orice altceva.

În împrejurarea despre care am citit în seara aceasta, Dumnezeu era gata să facă ceva. De obicei, înainte ca Dumnezeu să fie pregătit să facă ceva, sau mai bine zis, înainte ca El să facă ceva, ne explică întotdeauna lucrul acela, ne trimite un avertisment sau aduce un martor. Cu alte cuvinte, Dumnezeu stă la sfat cu omul: uneori cu cinci sute de oameni, alteori cu şaptezeci, cu trei sau chiar cu o singură persoană. Aceasta ne dă încrederea că indiferent unde ne aflăm sau în ce stare suntem, un singur Cuvânt al lui Dumnezeu ne va aduce în prezenţa Sa.

Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20). Aceasta este promisiunea făcută de Fiul Dumnezeului celui Veşnic: că El vine să Se întâlnească cu noi.

La evenimentul despre care vorbim acum, El Şi-a adus martori oficiali: i-a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan. Mie îmi place să mă gândesc întotdeauna la cei trei deoarece, aşa cum se întâmpla de obicei, ei erau cu Isus. Astfel, vedem că şi atunci când S-a dus s-o învie pe fiica lui Iair, i-a luat cu Sine tot pe Petru, Iacov şi Ioan. Poate nu este adevărat, dar mă simt bine când mă gândesc că Petru reprezintă credinţa, Iacov reprezintă nădejdea, iar Ioan reprezintă dragostea. Deci, credinţa, nădejdea şi dragostea.

El i-a luat pe cei trei şi i-a dus în locul pe care noi îl numim „Muntele schimbării la faţă”, dar Petru l-a numit mai târziu: „Muntele sfânt”. Desigur, eu nu cred că el a vrut să spună că muntele acela era sfânt, ci spunea că Dumnezeul cel Sfânt a coborât pe munte şi prezenţa Sa l-a făcut sfânt. Eu nu cred că există o biserică sfântă, ci cred că Duhul Sfânt din biserică este sfânt şi El o sfinţeşte. Nu omul este sfânt, ci Duhul Sfânt din om este sfânt.

Muntele acela era doar o ridicătură de pământ creată de Dumnezeul de Sfânt, iar El i-a luat pe cei trei bărbaţi şi a urcat cu ei pe munte. Cuvântul lui Dumnezeu spune că „Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.” (2Corinteni 13.1). Astfel, vedem că tot trei martori au venit din glorie: Moise, Ilie şi Isus. Acest eveniment avea să fie atât de măreţ încât au trebuit să fie martori atât cerurile cât şi pământul. Oh, trebuie să fi fost ceva ieşit din comun, ceva remarcabil!

Voi nu-L veţi vedea niciodată pe Dumnezeu bătând câmpii cum facem noi, deoarece fiecare Cuvânt al Său are însemnătate. Fiecare pas pe care L-a făcut Fiul lui Dumnezeu a însemnat ceva; El a spus că a făcut în totul numai voia lui Dumnezeu.

Nu ar fi minunat dacă şi Biserica Sa ar putea spune acelaşi lucru: „Eu fac numai ceea ce-I este plăcut Tatălui.”? Cred că dacă în seara aceasta aş întreba biserica din locul acesta sau pe câţiva din cei prezenţi în locul acesta: „Câţi dintre voi aţi putea ridica mâna şi să spuneţi: „Eu fac întotdeauna numai ceea ce Îi este plăcut Domnului?”, dacă aţi fi sinceri cu voi înşivă, în toată clădirea nu ar ridica nimeni mâna. De ce? Pentru că noi nu facem lucrul acesta. Dar Isus l-a făcut, şi eu cred că Dumnezeu vrea să ne arate ceva aici.

Cred că predicatorii care stau în spatele meu se miră de ceea ce spun deoarece, simbolic, acest eveniment arată spre a doua venire a lui Hristos. Acesta este felul corect în care trebuie abordată problema.

În primul rând este vorba despre Isus proslăvit, iar în al doilea rând este vorba despre mesajul pentru evrei, despre cei doi proroci din Apocalipsa 11, adică despre Moise şi Ilie. În continuare, scrie că atunci când s-au uitat din nou, cei trei L-au văzut doar pe Isus singur.

Cuvântul lui Dumnezeu este atât de desăvârşit încât întreaga Biblie se leagă laolaltă pe fiecare Cuvânt. Astfel, tu poţi predica de oriunde din Biblie despre a doua venire a Domnului, despre vindecarea divină sau despre înviere. Arătaţi-mi o altă carte care poate face aşa ceva. Adevărul este că nu a fost scrisă nici o astfel de carte.

Să mergem mai departe la o altă fază a Scripturii.

Dumnezeu nu i-a cerut niciodată unui om să facă ceea ce nu a făcut El însuşi. Acesta este motivul pentru care atunci când Dumnezeu a pronunţat moartea rasei umane din cauza căderii în păcat, El a trebuit să-Şi ia un trup de carne, să locuiască printre noi în acel trup şi să moară pentru a plăti vina păcatului săvârşit de om. El nu putea să moară ca şi Dumnezeul cel veşnic, deoarece El nu poate muri. Astfel, El a trebuit să vină în trup ca să poată gusta moartea. Înţelegeţi? El a trebuit să moară ca să ne mântuiască de păcatele noastre şi ca să ia asupra Sa bolile noastre.

Noi vedem că aici El a pus un Fiu, aşa cum a arătat prin tipurile sau simbolurile folosite în Vechiul Testament.

În versiunea King James a Bibliei există câteva versete care vă pot deruta, Ioan 14 fiind cel mai bun exemplu pentru aceasta. Astfel, acolo scrie:

În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe.” (În traducerea noastră scrie: „multe locaşuri”). Nu sună ciudat? În casa Tatălui Meu, o casă mică, există mai multe case sau locuinţe? Dacă nu mă înşel, Moffatt a făcut o traducere şi mai ridicolă spunând: „În casa cu apartamente a Tatălui Meu există mai multe apartamente”, ca şi cum noi am merge acolo şi am închiria unul din apartamentele lui Dumnezeu pentru a locui în el. Deci, nici traducerea aceasta nu este bună.

Dar în traducerea originală scrie: „În Împărăţia Tatălui Meu există mai multe palate.” Traducerea King James este o traducere pe care traducătorii au făcut-o pentru rege şi au tradus-o în aşa fel încât să poată fi înţeleasă de poporul englez. Astfel, Tatăl era un Rege, iar „domeniul” Său era casa Sa. El era Tatăl întregii case, ceea ce este conform Scripturii.

În Vechiul Testament, tatăl deţinea o mare suprafaţă de pământ şi îşi angaja servitori care să-i păzească turmele (peste tot pe domeniul lui erau locuinţe micuţe, case sau corturi). Dacă în casa aceea se năştea un copil, tatăl nu avea timp să se ocupe de el aşa cum ar fi trebuit, de aceea angaja un tutore care să-i educe copilul.

Cred că acesta este punctul în care a greşit biserica penticostală. Când acest fiu s-a născut în casa tatălui, el era un fiu prin naştere, dar moştenirea nu era încă stabilită, ci depindea de caracterul lui. Astfel, deşi era fiu, dacă era neascultător, nu moştenea nimic. Dar dacă era un fiu ascultător, era moştenitorul tuturor lucrurilor.

Noi am fost învăţaţi (nu numai în gruparea penticostală, ci şi în celelalte grupări), că atunci când ne naştem din nou devenim fiii lui Dumnezeu, ceea ce este corect, dar acesta este doar începutul. De ce? Pentru că ceea ce face diferenţa în continuare este caracterul vostru.

Pentru a fi sigur că fiul său beneficiază de cele mai bune condiţii, tatăl caută un om care să fie în stare să se ocupe de modelarea lui. El nu lua pe cineva care să fie doar de decor, ci lua un bărbat onest care să-i facă dări de seamă corecte cu privire la disciplina fiului său.

Dacă un tată pământesc s-a gândit să procedeze aşa cu fiul său pământesc, cum va proceda Dumnezeu  cu Fiul Său, Biserica? Tatăl a căutat cel mai bun Tutore pe care-L putea găsi pentru Biserica Sa, iar acesta nu a fost un arhiepiscop, un papă sau un supraveghetor general, ci a fost Duhul Sfânt care a fost dat ca Tutore pentru a creşte Biserica.

Bărbaţii de pe pământ se vor învârti, se vor suci, vor înşela şi vor face orice numai să obţină o poziţie mai înaltă în conducerea bisericii, dar pentru că Dumnezeu a ştiut aceasta, nu Şi-a pus lucrarea în mâinile unui om, indiferent cât de sfânt s-ar pretinde el. Dumnezeu Şi-a încredinţat Biserica binecuvântatului Duh Sfânt; El este Învăţătorul şi Tutorele Bisericii şi El va face întotdeauna o dare de seamă corectă în faţa Tatălui.

Dacă acest bărbat în a cărui custodie se află copilul, este sincer, îl va educa în aşa fel încât îl va face să-şi respecte tatăl, să-i pese de munca lui, pentru ca mai târziu tatăl să se poată baza pe el şi să-i încredinţeze afacerea familiei.

Dar cum este dacă băiatul devine o canalie căreia nu-i pasă de nimic, ceva de genul băieţilor pe care îi vedem seara pe stradă şi care fumează, beau, merg la piscină, la petrecerile rock şi aşa mai departe, şi care îşi au totuşi numele scris în registrul bisericii? Oh, este foarte greu să înţelegi cum un astfel de bărbat se numeşte pe sine un slujitor al Domnului, după ce se complace în asemenea lucruri!

Ce credeţi că gândeşte tutorele când vine roşu la faţă înaintea tatălui care aşteaptă veşti despre fiul său, şi îl întreabă:

„Cum se descurcă copilul meu? Progresează?”, dar tutorele este obligat să răspundă ruşinat: „Oh, nu este prea bine!” Atunci tatăl se schimbă la faţă şi spune: „Dar ce nu este în ordine cu fiul meu?”

„Păi, nu mă ascultă deloc, tot timpul este afară cu gaşca de băieţi şi umblă de colo-colo.”

Dacă acest tutore pământesc se înfăţişează îngrijorat în faţa tatălui, cum este Duhul Sfânt în seara aceasta când stă în faţa lui Dumnezeu, Tatăl, ca să-I prezinte starea şi poziţia bisericii? El trebuie să vină şi să spun: „Aceşti fii ai Tăi care au primit Duhul Sfânt şi au fost născuţi din nou, se supără şi se ceartă unii cu alţii. Nu există nici o legătură între ei şi nu vor să colaboreze nici măcar pentru a avea o trezire în oraş.” Cum credeţi că Se simte binecuvântatul Duh Sfânt cânt trebuie să aducă o asemenea mărturie în faţa Tatălui?

Oh, ei au înnodat atât de tare legăturile denominaţionale încât spun: „Dacă penticostalii au vreo legătură cu lucrul acesta, noi nu vom participa!” Dacă metodiştii au vreo legătură, baptiştii nu vor participa. Ce ruşine! Cine sunt baptiştii? Cine sunt metodiştii? Cine sunt penticostalii? Oare nu suntem toţi doar o mână de ţărână? Suntem nişte muritori care ne-am născut aici, făcuţi din ţărâna pământului, iar după câteva cicluri ale soarelui, ne întoarcem de unde am venit. Şi totuşi, credem că suntem cineva!

Oh, ce zi trăim, când fiecare încearcă să-l imite pe celălalt, chiar şi voi. Voi, protestanţii, aţi avut pe vremuri o legătură strânsă cu biserica, dar apoi aţi văzut cum merg catolicii la spectacole, la dans şi cum fac toate lucrurile, aşa că aţi vrut să fiţi la fel ca ei. Voi, femeile penticostale, vă îmbrăcaţi şi vă purtaţi decent, dar aţi văzut că baptistele se îmbracă la fel ca lumea şi aţi procedat ca ele. Ştiţi cu toţii că acesta este adevărul! Oh, aveţi o gândire atât de denominaţională, atât de lumească! S-a ajuns până acolo încât biserica nu este mai mult decât o clădire.

Ce s-ar întâmpla dacă preşedintele Statelor Unite ar veni în Chattanooga? Politicienii ar avea mai mult respect pentru preşedinte, decât au creştinii pentru Isus Hristos. Dacă preşedintele Statelor Unite ar veni în acest oraş, politicienii ar pune steaguri la fiecare colţ de stradă, de-a lungul străzilor ar fi numai steguleţe, iar când ar sosi, l-ar întâmpina cu fanfara, şi-ar aranja hainele şi ar face tot ce pot ca să-l primească aşa cum se cuvine. Ce ar putea face preşedintele? Să le ceară să-l sprijine în următoarea campanie electorală.

Oh, binecuvântat să fie Numele Domnului Hristos! El poate veni în oraş ca să aducă mântuire şi vindecare divină, fiindcă voi Îl veţi împinge undeva într-un colţ. Ce credeţi că gândeşte Duhul Sfânt când trebuie să spună aceasta în faţa Tatălui? Isus S-a rugat să fiţi toţi una, dar voi sunteţi şase sute împărţiţi în şaizeci şi nouă de denominaţiuni diferite. De ce roşeşte Duhul Sfânt în prezenţa Tatălui? Pentru că nu poate să adune suficienţi oameni ca să aibă o trezire în oraş, iar noi ne aşteptăm să mergem într-o zi în cer, ne aşteptăm ca Hristos să toarne în mijlocul nostru toate cele nouă daruri duhovniceşti. Cum ar putea face aceasta dacă nu se poate baza nici măcar pe apartenenţa ta la biserică? Este suficient să apară cea mai mică problemă în biserică şi imediat vă luaţi de acolo hârtia de membru şi mergeţi în altă parte.

Da, fii şi fiice de Dumnezeu, ce gândeşte Tutorele în prezenţa Tatălui? Tatăl poate să-Şi trimită Martorul, pe Duhul Sfânt, să Se arate pe Sine însuşi real în faţa poporului prin Cuvânt, prin semne şi minuni, şi totuşi oamenii să fie atât de fireşti în gândire încât să nu le pese. Oh, în ce stare a ajuns biserica! Atât de firească! Dumnezeu ne trimite dumnezeirea Sa, dar noi o refuzăm în mod constant.

În cele din urmă, Tutorele vine şi spune: „Nu ştiu ce altceva aş mai putea face cu copilul acesta. L-am pus la încercare timp de patruzeci de ani, dar este la fel de arogant!” Ei nu doresc decât să urmeze vreo grupare omenească, o anumită dogmă, să fie botezaţi într-un anumit fel sau să îmbrăţişeze vreun ism, dar nu ştiu nimic despre dragostea lui Dumnezeu care este turnată în inimă prin Duhul Sfânt. Vieţile lor dovedesc aceasta.

Oare ce gândeşte Duhul Sfânt în prezenţa Tatălui? Dacă sunteţi copiii lui Dumnezeu, aveţi natura lui Dumnezeu. El L-a trimis pe Fiul Său pentru tot Trupul, pentru toată Biserica. Atunci de ce ne tragem pe la colţuri? Dumnezeu este Sfânt, dar voi vă purtaţi într-un mod lumesc şi firesc, vă îmbrăcaţi ca lumea, vorbiţi ca lumea, spuneţi glume murdare, fumaţi, beţi şi apoi vă numiţi creştini. Să vă fie ruşine! Cum vom putea scăpa de mânia lui Dumnezeu dacă ne comportăm în aşa fel încât atunci când vine în faţa Tatălui, Duhul Sfânt trebuie să-I aducă asemenea veşti?

Am putea vorbi mai mult despre aceasta, dar timpul nu ne permite.

Dar cum este atunci când copilul este ascultător?  Iată cum procedează Dumnezeu: El nu a avut niciodată şi nici nu va avea vreodată legătură cu vreo organizaţie, deoarece El Se ocupă numai de persoane individuale. Acesta este adevărul. Nu a existat niciodată vreun om trimis de Dumnezeu care să fie primit de organizaţie. Căutaţi în toată Scriptura şi veţi vedea că nu a existat nici un om trimis de Dumnezeu care să nu fi fost respins de organizaţie. Omul stă singur în prezenţa lui Dumnezeu pentru a da socoteală de propria Sa viaţă. Eu nu am nimic împotriva organizaţiilor; ele sunt în ordine cât timp nu ridică garduri între ele, ci spun: „Noi suntem aici, iar voi faceţi parte de aici!” Organizaţiile sunt în ordine, dar trebuie să vreţi să aveţi părtăşie şi cu ceilalţi. Noi nu suntem aici ca să înfiinţăm o organizaţie, ci suntem aici ca să stabilim un Principiu, iar acest Principiu este Hristos. Haideţi să privim în continuare la situaţia aceasta.

Vedem că dacă tatăl află că fiul său este neascultător, nu se mai poate face nimic, dar ce se întâmplă dacă fiul este ascultător? Ce se întâmplă dacă tutorele vine la tată şi îi spune: „Oh, domnule, vreau să-ţi spun ceva! Inima mea este plină de bucurie!”

„Da? Cum se comportă fiul meu?” întreabă tatăl.

„Oh, este întocmai cum spune zicala (Vă rog să-mi scuzaţi expresia, dar îmi place să spun aşa): „Aşchia nu sare departe de trunchi!” El este exact ca tatăl lui şi îi plac şi face lucrurile care îi plac tatălui său.”

Oh, nu este acesta un mesaj demn de adus tatălui? Nu s-ar bucura Duhul Sfânt să poată aduce în seara aceasta, acest Mesaj înaintea Tatălui despre toţi cei prezenţi în audienţă? I-ar face o mare plăcere să poată face aceasta!

Desigur, atunci tatăl ar spune cu mândrie: „Acesta este fiul meu iubit, iar într-o zi va moşteni toate bogăţiile pe care le deţin! Toate vor fi ale lui pentru că este un om de încredere.”

Dacă era un fiu de nădejde, atunci sosea o anumită zi, o zi deosebită.

Acum aş vrea să mă ascultaţi cu atenţie! În viaţa acestui tânăr sosea o zi deosebită. După ce s-a constatat că întruneşte toate calităţile pentru a fi ales să primească ceea ce era al tatălui său, după ce a fost educat şi învăţat bine, şi a ajuns la o anumită vârstă, venea ziua când tatăl său care îi dăduse viaţă îl adopta în familia sa. Pentru voi, predicatorii, aceasta este de fapt „înfierea”. Deşi se născuse în acea familie, iată că fiul trebuia înfiat de propria sa familie, aşa cum spune Pavel în Efeseni 1.5:

„…ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale.”

Dumnezeu l-a cunoscut încă înainte de întemeierea lumii pe fiecare fiu pe care îl va avea. El nu L-a trimis pe Isus să vină aici jos şi să moară gândindu-Se că poate cuiva îi va fi milă de El. Eu nu mi-aş face niciodată aşa planul de conducere a afacerii mele. Nici voi nu aţi proceda aşa, iar Dumnezeu o va face cu atât mai puţin. El a venit să-i salveze pe cei pe care i-a văzut mai dinainte, prin cunoştinţa Sa, şi despre care ştia că vor fi salvaţi. El le-a văzut starea şi a cunoscut foamea şi setea din inima lor încă înainte de facerea lumii, şi a venit să-i salveze. Astfel, L-a trimis pe Isus ca răscumpărare pentru păcatele noastre, fiindcă El doreşte într-adevăr „ca nimeni să nu piară”, dar a ştiut de la început cine va pieri. Dacă nu ar fi ştiut, nu ar fi Dumnezeu.

Observaţi! În momentul când acest fiu era prezentat publicului şi avea loc ceremonia de adopţie, era luat şi dus în stradă, într-un loc public şi îmbrăcat cu o haină frumoasă. În felul acesta, fiul era adoptat de familie, iar din clipa aceea devenea moştenitorul tuturor bunurilor tatălui său şi intra în posesia lor.

Oh, biserică, poţi vedea unde ai greşit? Ai fost născută din nou, dar ai hoinărit prin lume fără un scop precis, te-au acaparat lucrurile lumii şi Dumnezeu nu S-a mai putut baza pe tine! Motivul pentru care nu există daruri mari în biserica baptistă, metodistă, prezbiteriană, penticostală sau în orice altă biserică, este că Tatălui nu i-a plăcut caracterul acelei biserici.

Ştiu că ceea ce spun este dur, însă acesta este adevărul. Lăsaţi ca Biserica lui Dumnezeu să fie eliberată de toate legăturile, ca să se poată îndrepta şi să o ia de la început, adică să creadă în Dumnezeu aşa cum ar fi trebuit să creadă şi să trăiască aşa cum ar fi trebuit să trăiască, şi veţi vedea că Dumnezeu va intra în scenă şi va aduce cu El ceea ce a promis. Aşa este. Dărâmaţi barierele şi veniţi înăuntru ca să aveţi părtăşie, să gândiţi corect, să iubiţi, să predicaţi şi să-L slujiţi pe Dumnezeu şi atunci veţi vedea ce se întâmplă.

De-a lungul timpului, creştinii au trebuit şi trebuie să fie încercaţi. Fiecare fiu care vine la Dumnezeu este mai întâi învăţat, iar după aceea trebuie să fie încercat. Când construieşti o casă, mai întâi testezi materialul pe care vrei să-l foloseşti. Când s-a construit digul împotriva inundaţilor din jurul oraşului Jeffersonville, ei au testat fiecare bucăţică de pământ care a fost folosită la acel dig, ca să vadă dacă va rezista în faţa forţei apelor.

Aşa face şi Dumnezeu: El îşi testează copiii prin încercări, probleme şi necazuri, ca să afle dacă sunt cu adevărat copiii Săi. Biblia spune: „…dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă (încercare), de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii.” (Evrei 12.8).

Mie îmi place mult această cântare veche care se cânta mai demult:

Prin multe necazuri, trudă şi lanţuri

Eu deja am trecut.

Harul m-a adus până aici în siguranţă

Şi harul mă va duce şi de aici înainte.

După ce fiul era adoptat, adică pus în drepturi, înfiat, semnătura lui pe un CEC era la fel de valabilă ca şi semnătura tatălui său. El avea tot ce şi-a dorit.

Isus a fost un Fiu testat, adeverit şi dovedit ca fiind Fiul Dumnezeului celui Viu. El a trebuit să treacă prin aceasta, aşa că a fost dus sus pe Muntele schimbării la faţă. El a fost mai întâi ispitit, atunci când se afla pe acoperişul Templului, iar cel rău a venit la El şi I-a cerut să facă o minune. A fost ispitit în toate felurile, dar a dovedit că este adevăratul Fiu al lui Dumnezeu, iar Dumnezeu avea să-L aşeze în poziţia care era conform cu Cine era El cu adevărat.

În ziua aceea, pe Muntele Schimbării la faţă, în timp ce stăteau şi vorbeau, iată că dintr-o dată a coborât din cer un nor şi El a fost proslăvit înaintea lor, iar veşmintele I-au strălucit precum Lumina. Puteţi vedea haina recunoaşterii pe care I-o dăduse Tatăl? El a avut trei martori pământeşti şi trei martori cereşti, iar când a făcut aceasta, Dumnezeu L-a îmbrăcat cu haina proslăvirii.

Apoi, aşa cum fac oamenii atunci când se întâmplă ceva supranatural, Petru a devenit foarte entuziasmat. Ştiţi, Dumnezeu poate să trimită o mică trezire ca cea din zilele metodiştilor, ca cea din zilele luteranilor sau ca cea din zilele penticostalilor. El poate trimite o mică trezire şi astfel, toţi pot deveni entuziasmaţi. În loc să stea liniştiţi, toţi vor să facă una sau alta. Cei care au ieşit cu Moise au fost o mulţime amestecată. Vedeţi? A avut loc ceva supranatural şi imediat a fost urmat de o mulţime amestecată.

Eu am citit ceva despre Martin Luther şi acolo scria:

„Nu a fost un secret sau ceva ciudat faptul că Luther a putut protesta împotriva bisericii catolice şi să câştige, ci ceea ce i-a uimit pe toţi a fost faptul că a reuşit să-şi ţină capul sus, deasupra valului de fanatism care a urmat trezirii pe care o adusese.” Aşa s-a întâmplat de fiecare dată.

Astfel, Petru s-a entuziasmat foarte tare şi a spus: „Doamne, este foarte bine că suntem aici, aşa că hai să facem nişte denominaţiuni! Haide să construim aici trei tabernacole! Unul va fi pentru Moise, pentru cei care ţin Sabatul şi Legea; altul va fi pentru Ilie, pentru cei care ţin cont şi respectă ceea ce au spus prorocii, iar al treilea va fi făcut pentru Tine, pentru cei care doresc să vină şi să se închine împreună cu Tine.”

Nu acelaşi fel de oameni suntem şi noi astăzi? Toţi suntem entuziasmaţi. După ce s-a revărsat binecuvântarea Rusalistică din timpul celei de-a treia trepte a restituirii, primul lucru pe care l-au făcut a fost să se organizeze şi să formeze „Adunarea lui Dumnezeu”. A urmat „Biserica Unită”, „Biserica lui Dumnezeu”, „Biserica profeţiei” (O, Doamne, ai milă!) şi alte sute de biserici de felul acesta, pentru că fiecare vrea să formeze o denominaţiune.

Petru a spus: „Vă spun eu cum o să facem: „Pe cei care vor să împlinească Legea, îi vom lăsa s-o împlinească!”

Mă bucur pentru că în timp ce spunea aceste cuvinte s-a întâmplat ceva! Biblia spune că Dumnezeu a făcut ca această părere să moară încă din faşă, înainte ca Petru să termine de vorbit. Priviţi în Scriptură şi citiţi versetul 5:

Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!”

Toţi cei care faceţi parte din biserica baptistă, metodistă, prezbiteriană, din „Adunarea lui Dumnezeu”, ascultaţi ce vă spune El: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, care S-a rugat ca voi să puteţi fi una: de El să ascultaţi!”

Dumnezeu a condamnat lucrul cu care au vrut să înceapă. Ştiu că este dur, dar acesta este adevărul. Dumnezeu nu a trimis niciodată vreun om ca să formeze o organizaţie şi nu a trimis niciodată pe cineva ca să construiască o biserică, ci a trimis bărbaţi care să predice Evanghelia, iar predicarea Evangheliei înseamnă să-L prezinţi pe Duhul Sfânt întregii lumi, pentru că El a spus:

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi,

vor lua în mână şerpi, dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma, îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi, şi vor face tot felul de semne şi minuni.

Predicarea acestor lucruri a fost valabilă numai pentru generaţia de atunci? El a spus: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură… iar aceste semne îi vor însoţi pe toţi cei ce vor crede”.(Marcu 16.15-18).

Deci, cât timp va exista Evanghelia, propovăduirea Ei va fi însoţită de aceste semne.

Acolo lucrarea Sa a fost legitimată, dar acum provoc pe oricine să-mi arate unde scrie în Scriptură că El a luat lucrul acesta de la Biserica Sa. Necazul este că noi facem exact pe dos. Vedeţi unde ne-am împotmolit? Scuzaţi-mi expresia, dar acesta este adevărul.

Roţile puterii lui Dumnezeu şi ale Împărăţiei nu se pot învârti din cauză că am devenit indiferenţi şi reci, ne-am împotmolit, iar pe osie este o unsoare murdară care n-ar trebui să fie acolo. Lucrul de care avem nevoie în seara aceasta este o spălare cu apa Cuvântului pentru ca puterea Duhului Sfânt să vină înapoi în biserică şi roţile puterii lui Dumnezeu să se învârtă fără pene, şurubelniţe şi bolţuri care să le blocheze.  Avem nevoie de o spălare cu apa de curăţire, prin Cuvânt. Apa aceasta de curăţire nu este nici pe departe o apă naturală, ci este făcută din cenuşa unei vaci roşii care a fost jertfită şi arsă, iar sângele ei s-a stropit de şapte ori înaintea porţilor.

Unde am fi ajuns dacă s-ar fi făcut cum a spus Petru: „Haideţi să facem o biserică pentru cei ce ţin Sabatul şi nu mănâncă deloc carne, o biserică pentru Moise şi Legea Lui.”

Mă bucur că El ne-a întors privirea de la Moise. Ce ar putea face Legea pentru noi? Biblia spune că nici un om nu este mântuit prin ţinerea Legii. Nu contează cât eşti de bun sau cât de corect trăieşti, tu nu poţi fi mântuit prin Lege.

Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.” (Efeseni 2.8). Legea a fost asemenea unui poliţist care vă bagă la închisoare, dar ea nu a putut face răscumpărarea, nu a putut să vă scoată afară din păcat. Hristos este singurul care vă poate răscumpăra. Legea spune: „Eşti un păcătos!”, dar Hristos spune: „Eu am venit să te mântuiesc.” Mă bucur pentru că El Şi-a întors faţa de la Lege.

Cum este cu profeţii? Cum este cu Ilie? Ce a reprezentat el? Ilie a reprezentat sau a simbolizat dreptatea lui Dumnezeu, aşa că nici un om nu poate fi drept înafara lui Hristos.

Ilie primise o poruncă de la Dumnezeu, aşa că a urcat pe munte, iar în timp ce era acolo, împăratul a spus: „Să mergem acolo sus ca să-l prindem pe fanaticul acela bătrân, pe acel holly-roller. Mergeţi şi aduceţi-l la mine!” Şi a trimis cincizeci de bărbaţi.

Bătrânul profet a stat înaintea lor, cu trupul său mic şi slab şi cu mustăţile atârnându-i ca nişte omizi şi le-a zis: „Dacă sunt un bărbat al lui Dumnezeu, atunci să cadă foc din cer şi să vă mistuie!” (2Împăraţi 1.10). Aceasta înseamnă dreptate. Aceasta este ceea ce meritaţi! Dar eu vreau să primesc ceea ce merit.

Când a auzit ce s-a întâmplat cu cei cincizeci, împăratul a zis: „Oh, poate a fost o furtună cu tunete şi fulgere şi bărbaţii aceia au fost loviţi de vreun fulger! Vom trimite alţi cincizeci, pentru că nu este posibil să se întâmple aşa ceva în zilele noastre.” Şi a trimis încă cincizeci de bărbaţi.

Dar Ilie a ridicat din nou (dreptatea) şi a spus: „Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să se coboare foc din cer şi să te mistuie, pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi!” Şi s-a coborât foc din cer şi l-a mistuit, pe el şi pe cei cincizeci de oameni ai lui.” (v. 12). Deci, nu a fost ceva accidental, ci a fost dreptatea lui Dumnezeu.

Eu nu vreau dreptate, nu vreau judecată, ci vreau milă. Dumnezeu să-mi dea îndurare şi milă, nu Legea Lui. Eu doresc mila şi dragostea Lui. După aceasta însetează şi flămânzeşte lumea de astăzi: după dragostea şi mila Lui. Dumnezeu să-Şi reverse mila asupra noastră! Eu n-aş putea să ţin Legea Lui şi El ştie că nu doresc dreptatea Lui, pentru că atunci m-ar condamna. Deci, eu nu vreau dreptatea, ci îndurarea şi mila Lui.

Aşadar, ce poate face Isus pentru voi? El poate să vă salveze, poate să vă vindece, poate să vă dea mântuirea, poate să vă ducă în slavă, poate să vă acopere păcatele, poate să vă facă să vă iubiţi unii pe alţii, poate să-i facă pe metodişti să dea mâna cu baptiştii şi pe baptişti şi prezbiterieni să-i îmbrăţişeze pe penticostali şi să fie fraţi.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru religia de modă veche. Aceasta va face ca cel îmbrăcat cu salopetă şi cel îmbrăcat în costum să se îmbrăţişeze şi să se numească unul pe celălalt „frate”, o va face pe cea îmbrăcată cu o rochie de stambă să o îmbrăţişeze pe cea cu rochie de mătase şi să se numească una pe cealaltă „soră”.

Dar dacă sunteţi blocaţi la: „Biserica mea este mai bună decât a ta şi păstorul nostru are mai multă şcoală decât păstorul vostru!”, înseamnă că sunteţi fraţi fireşti. Cu siguranţă.

Dumnezeule, dă-ne mila şi nu judecata Ta.

Care este problema cu lumea de astăzi? Care este cauza pentru care nu a înaintat biserica? Care este motivul pentru care Evanghelia nu a ajuns să fie răspândită în toată lumea? Motivul este că noi trăim încă după legile şi tradiţiile înaintaşilor noştri. Încercăm să facem denominaţiuni şi să construim pe ele fundaţii, şcoli, oh, şi deasupra, societăţi. Biserica Dumnezeului celui viu nu este zidită pe niciunul din aceste lucruri, ci este zidită pe temelia solidă a lui Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu, prin dragoste divină, ca fiecare om să-l recunoască pe celălalt ca fiind fratele lui. Oh, cât de multă nevoie avem de cuvântul acesta: „­d-r-a-g-o-s-t-e”. Fără el, lumea va pieri.

În încheiere aş vrea să fac câteva remarci.

Lumea şi păcătoşii de afară nu vă dau voie să vă întemeiaţi propriile organizaţii până când nu aveţi cele mai bune şcoli, şi aceasta nu pentru că aţi putea construi turle care să ajungă până la cer. Fariseii aveau totul mult mai bun decât aveţi voi şi totuşi au fost numiţi fiii celui rău. Păcătoşii nu încearcă să vadă cum vă îmbrăcaţi, cât de multă educaţie aveţi şi nici cât de bine poate spune păstorul vostru: „Aaa-minn!” cu o voce cât se poate de antrenată. Dacă urăsc ceva, atunci urăsc vocea antrenată mult, atât de antrenată încât stă acolo şi ţine nota de sus până se albăstreşte la faţă. Vedeţi? Ei nu Îi cântă lui Dumnezeu, ci cântă ca să fie auziţi de alţii.

Nimic nu este mai ceresc decât felul în care cântau penticostalii de modă veche. Poate cineva nu putea ţine tonul corect, dar ţinea mâinile ridicate, cânta şi Îi dădea slavă lui Dumnezeu, iar înăuntru avea o inimă de aur care îl făcea să dea mâna cu vecinul său şi să-l ajute la nevoie, chiar dacă nu era întru totul de acord cu el.

Aceasta vrea să vadă lumea: nu cât de frumos vorbiţi, nici cât de educaţi sunteţi şi nici cât de bine puteţi spune citate din Webster sau Shakespeare. Voi ar trebui să spuneţi numai ce a spus Biblia şi Hristos şi să trăiţi ceea ce predicaţi. Aceasta aşteaptă lumea de la voi: „Nu am nevoie să-mi predici o predică, ci vreau să-mi trăieşti una!”

„…după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.”  (Ioan 12.32).

Mă rog ca toţi să fie una…” (Ioan 17.21).

Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13.35).

Tu ai spus aceasta, Doamne, dar noi, marea biserică a lui Dumnezeu, avem atâtea bariere între noi… Oare ce gândeşte Duhul Sfânt în prezenţa Tatălui, care este dragoste? Biserică, arătaţi mai multă dragoste unii pentru alţii, fiţi mai iubitori în inimile voastre! Nu încercaţi să vă prefaceţi, pentru că nu veţi reuşi! Voi trebuie să aveţi această dragoste. De ce aţi lua un înlocuitor când cerul este plin de originalul de la Rusalii? Oh, Dumnezeule, ai milă! Iubiţi cu adevărat!

Abraham Lincoln, care cred că a fost cel mai mare preşedinte pe care l-au avut vreodată Statele Unite, a spus: „Poţi păcăli o parte din oameni pentru o perioadă de timp, dar nu-i poţi păcăli tot timpul pe toţi!”

Cum poţi să te numeşti creştină, dacă mergi la biserică cu faţa aceea lungă, de „sfântă”, şi dai mâna cu sora ta, iar a doua zi continui să faci ceea ce faci de obicei, adică joci cărţi, miercuri seara stai acasă ca să îi urmăreşti la televizor pe Elvis Presley sau pe vreo altă canalie nelegiuită, iar dimineaţa stai şi urmăreşti programele lui Arthur Godfrey, şi alte lucruri de felul acesta? Un păcătos ştie să facă mai mult decât atât! Furaţi, înşelaţi, minţiţi şi sunteţi indiferenţi, dar în felul acesta vă tăiaţi singuri afară.

Voi spuneţi: „Doar eu şi cei dragi ai mei! Pe restul lasă-i să plece, dacă vor!” Cum vă aşteptaţi să obţineţi vreodată ceva în felul acesta? Lumea vrea să vadă manifestată dragostea pură şi adevărată.

O, Dumnezeule, dă-ne aceasta! Dă-ne dragoste!

Eu sunt vânător şi îmi place să merg în munţi, iar într-o zi am văzut ceva care a câştigat inima unui păcătos.

Acum aş vrea să fiţi foarte atenţi la mine! Aveam o tabără mică de vânătoare pe care o foloseam împreună cu un alt bărbat. Tabăra era a lui, iar eu eram partenerul lui. Dumnezeu m-a binecuvântat întotdeauna când am mers în munţi, acolo unde am putut să-mi adun gândurile.

Această tabără era aşezată în partea de nord a oraşului New Hampshire, iar acolo era un bărbat pe nume Bert Call, unul dintre cei mai buni vânători pe care i-am întâlnit vreodată, dar şi unul dintre cei mai răi oameni pe care i-am cunoscut vreodată. Oh, avea o inimă foarte crudă! Îmi plăcea să merg la vânătoare cu el deoarece avea o orientare foarte bună şi era alături de mine şi la bine şi la greu. Era un foarte bun ţintaş, dar avea o inimă crudă pentru că îi plăcea să împuşte puii de căprioară numai ca să mă necăjească.

Ştiţi cum sunt oamenii: fac ceva rău numai ca să te facă să te simţi prost, aşa cum o fetişcană îşi aprinde ţigara numai ca să-ţi demonstreze că poate să fumeze. Aceasta îţi arată însă numai ce ai crescut în tot acest timp, soră. Aşa este. Vrea doar să facă pe deşteapta.

Dacă vrei să împuşti un pui de căprioară, este în ordine, pentru că legea din New Hampshire îţi permite aceasta, dar ai voie să împuşti numai unul pe an. Deci este în ordine să împuşti un pui de căprioară. Şi Avraam a ucis un viţel, iar Dumnezeu a mâncat din el, aşa că nu era nici o problemă. Dar dacă încalci legea…

Unii dintre voi, copiii creştini, mergeţi prin oraş cu cauciucurile scârţâind, loviţi oameni şi alte lucruri, şi spuneţi că sunteţi membri în biserică? Ce fel de exemplu daţi? Totuşi, spuneţi că aparţineţi tineretului lui Hristos. Nu uitaţi însă că trebuie să dovediţi prin fapte ceea ce spuneţi, pentru că oamenii aşteaptă ca biserica să facă aceasta.

Cum spuneam, într-o toamnă am mers la vânătoare, iar Bert a inventat un fluier mic pe care l-a luat cu el; când sufla în el, fluierul acela scotea sunetul pe care îl scoate un pui de căprioară care plânge. Puiul de căprioară este ca şi un bebeluş.

Când am văzut fluierul, am zis:

„Bert, sper că nu ai de gând să-l foloseşti.”

„O, Billy”, mi-a replicat el, „adună-te puţin şi nu mai fi aşa de fricos! Aşa sunteţi voi, predicatorii: nişte fricoşi!”

„Nu-i adevărat, Bert, nu sunt fricos, dar nu vreau să fiu crud. Ceea ce faci tu este greşit!”

În ziua aceea am mers la vânătoare, iar pe pământ se aşternuse un strat de zăpadă gros de şase inch. Era deja amiaza şi nu găsisem încă nimic. Curând am ajuns la un luminiş, dar pe zăpada proaspătă nu se vedea nici o urmă. Ne-am aşezat şi am crezut că Bert avea de gând să-şi ia sandviciul şi să-l mănânce, dar el şi-a băgat mâna în buzunar şi a scos fluierul.

Când l-am văzut ce face, m-am gândit: „Cu siguranţă nu va face aceasta!”, dar el a suflat în fluierul acela micuţ care imita plânsul unui pui de căprioară şi dintr-o dată, la o distanţă de vreo 18-27 de metri, a apărut o căprioară mamă mare şi frumoasă care şi-a ridicat capul şi a privit atentă în jur, cu ochii ei mari şi căprui, fiind atât de aproape încât puteam să-i văd venele de pe faţă. Un asemenea comportament este total neobişnuit. Ea a privit atentă în jur pentru că simţea că ceva nu era în ordine. L-am văzut pe Bert cum s-a strecurat puţin mai aproape de ea şi a suflat din nou în fluier. Atunci căprioara aceea mamă a păşit chiar în luminiş. Acest lucru nu era ceva obişnuit deoarece căprioarele nu se ridică în timpul zilei decât dacă sunt speriate de ceva. În ce priveşte faptul că a ieşit în luminiş, nici nu se pune problema, pentru că ele nu fac niciodată aceasta.

Dar ce s-a întâmplat cu căprioara aceasta? Ea era o mamă adevărată, iar puiul ei avea nevoie de ajutor. Astfel, instinctul de mamă din ea a făcut-o să se ridice. Era un lucru neobişnuit, dar ea a păşit hotărâtă în acel loc deschis.

L-am privit pe vânător cum a dat la o parte capacul încărcătorului puştii sale de 30-06 şi a pus un glonţ în butoiaş, după care a ţintit, iar acea mamă l-a văzut. În mod normal, într-o asemenea situaţie, căprioara ar fugi cât ar putea de tare, dar deşi a văzut vânătorul, ea nu s-a oprit şi a continuat să se apropie. De ce făcea aceasta? Pentru că acolo era un pui aflat în primejdie, iar ea era o mamă. Deşi era posibil s-o coste viaţa, ea era gata să moară ca să-l salveze pe micuţ. Vedeţi, aceasta este dragostea de mamă. Ea nu era o făţarnică, ci era o mamă adevărată care a păşit în faţă gata să înfrunte moartea.

Inima îmi bătea tare şi mă gândeam: „Oh, Bert, nu cred că vei putea face aceasta!”

L-am văzut cum şi-a fixat puşca şi a ţintit exact inima căprioarei, şi ştiam că dacă va apăsa pe trăgaci, plumbul acela îi va sfâşia inima de mamă.

Mă gândeam: „Cum poţi face aceasta, Bert?  Cum poţi să-i faci aşa ceva acestei mamei adevărate şi loiale? Cum poţi face aşa ceva, Bert? Oh, Doamne, nu-l lăsa s-o facă!” Mi-am întors capul pentru că nu puteam privi la aşa ceva.

Mama aceea avea în inima ei ceva adevărat şi original. Ea stătea acolo şi înfrunta moartea pentru că avea înăuntrul ei ceva care o făcea să stea în faţa morţii ca să-l apere pe acel pui aflat în pericol.

Mi-am întors capul în partea cealaltă şi aşteptam să aud cum apasă pe trăgaci şi apoi să văd acea inimă sfâşiată atunci când ciuperca formată de glonţ ar fi străpuns-o. Nu am auzit nimic, aşa că am mai aşteptat puţin.

„Oare ce se întâmplă?” m-am întrebat când am văzut că nu se aude împuşcătura, iar când m-am întors, am văzut că Bert îşi lăsase arma în jos. Apoi, a aruncat-o jos, s-a întors spre mine, s-a agăţat de picioarele mele şi a zis:

„Billy, m-am săturat! Condu-mă la acel Hristos care este Dragoste! Dacă dragostea unei mame a putut să înfrunte în acest fel moartea, atunci lasă-mă şi pe mine să am această dragoste când voi sta în faţa morţii!”

Vedeţi? Aceasta a fost o demonstraţie a dragostei adevărate.

Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip.

Iată că te-am săpat pe mâinile Mele…” (Isaia 49.15-16).

Lumea doreşte să vadă o astfel de dragoste în biserică şi în fiecare individ în parte. Atunci El te va chema deoparte şi va trimite un înger la tine, te va înfia în Familia Sa şi îţi va da un dar divin. Când Dumnezeu va vedea în biserica Sa dragostea adevărată care L-a trimis pe Hristos la Calvar, lumea va pune armele jos şi se va preda lui Hristos. Voi puteţi să vă păstraţi denominaţiunile, dar iubiţi pe toată lumea, dărâmaţi zidurile care vă despart şi fiţi una în Fiul Său.

„Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!” (Matei 17.5).

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3.16).

Aţi vrea să aveţi în voi dragostea lui Dumnezeu, dragoste pe care s-o arătaţi lumii, o dragoste creştină adevărată? Să nu fiţi făţarnici! Să nu faceţi aceasta pentru că aţi fost botezaţi într-un anumit fel sau aţi fost stropiţi,  nici pentru că aţi simţit o oarecare emoţie în inima voastră, ci pentru că aceasta este în voi.

Nu spuneţi: „Păstorul mi-a spus că nu ar trebui să mă îmbrac ca lumea şi că nu ar mai trebui să port pantaloni scurţi după-amiaza…” şi aşa mai departe, ci să fie ceva din lăuntrul vostru care să vă conducă la Hristos şi să-L iubiţi atât de mult încât să nu mai faceţi acele lucruri. Aţi vrea să aveţi această dragoste?

Să ne plecăm capetele pentru un moment. Există o fântână plină cu sânge. Fiecare să stea cu capul plecat, în rugăciune. Toţi ştiţi că noi suntem fiinţe muritoare, iar ţărâna pământului spre care vă plecaţi capetele este ţărâna din care v-a luat Dumnezeu afară, iar acum, încet-încet sunteţi pe drumul de întoarcere înapoi în ea.

În timp ce se cântă încet, în surdină, iar Duhul Sfânt Se mişcă pe deasupra, în timp ce toată lumea ţine ochii închişi, astfel încât numai Domnul şi eu vă văd, mă întreb câţi dintre voi, membri ai bisericii, păcătoşi sau ce sunteţi, doriţi să aveţi în inimă o astfel de dragoste adevărată, ca dragostea pe care a avut-o căprioara mamă pentru puiul ei, încât să-L puteţi prezenta pe Hristos lumii?  V-ar plăcea să fiţi nişte creştini la fel de adevăraţi pe cât a fost ea mamă? Ea s-a născut să fie mamă. Câţi dintre voi doresc să-şi ridice mâinile spre Dumnezeu?

Nu avem suficient spaţiu ca să-i chemăm pe oameni aici sus, dar Dumnezeu să vă binecuvânteze. O, priviţi peste tot în clădire, la balcoanele de pe partea stângă!

Ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Dumnezeule, pune în mine acel fel de inimă, care să mă conducă să fac ceea ce este corect şi să-L recunosc pe Hristos, iar când şeful sau vecinul meu îmi fac rău, să pot să le vorbesc cu bunătate, ca să vadă la mine aura de creştin adevărat.”

Cei de la balcoanele din spate, vreţi să ridicaţi mâinile şi să spuneţi: „Dumnezeule, fii îndurător faţă de mine! Frate Branham, chiar acum vreau să primesc dragostea lui Hristos care mă poate face să fiu ceea ce doreşte El să fiu.”

Câţi dintre cei care sunteţi la balcoanele din partea dreaptă, doriţi lucrul acesta? Nu mă interesează de cât timp eşti membrul unei biserici, dacă nu ai acea dragoste adevărată, ridică pur şi simplu mâna spre El şi spune: „Dumnezeule, dă-mi şi mie acea dragoste!”

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi, peste tot unde vă aflaţi. Toţi cei care sunteţi în încăperile de la subsol şi pe culoare, vreţi să ridicaţi mâinile şi să spuneţi: „Hristoase, ai milă!”? Ridicaţi mâinile astfel încât să vă vadă Dumnezeu!

În ordine. Sunt sute de mâini ridicate.

„O, Doamne, dă-mi şi mie acea dragoste! Dă-mi-L pe Hristos, fiindcă vreau să-i iubesc pe toţi oamenii, vreau să iubesc fiecare persoană, vreau să fiu plin de dragoste. Doamne, vreau dragostea adevărată, nu o imitaţie. Vreau să o pot arăta, pentru că Tu ai spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit; de El să ascultaţi!”

Rămâneţi în denominaţiunile voastre, nu este nici o problemă, rămâneţi chiar acolo unde sunteţi, dar să posedaţi într-adevăr Ceva ce puteţi arăta în faţa acelei denominaţiuni.

În ordine, puteţi să vă lăsaţi mâinile jos.

Acum să fiţi sinceri cu adevărat, pentru că ne vom ruga.

Dumnezeul şi Tatăl nostru, care ai adus dragostea propriei Tale Fiinţe, în trecut am crezut că Tu eşti supărat pe mine, dar Isus mă iubeşte, însă am trăit suficient de mult timp ca să înţeleg că Isus a fost chiar Inima lui Dumnezeu şi că acea Inimă mare m-a iubit atât de mult încât Şi-a dat viaţa pentru mine, ca plată pentru păcatele mele şi pentru mine, un păcătos murdar. El m-a iubit atât de mult, încât m-a răscumpărat prin binecuvântata Lui dragoste şi mi-a dat şi mie dragoste pentru toată lumea.

Dumnezeule, mă rog pentru toţi cei care şi-au ridicat mâinile. Sunt atât de mulţi! Eu nu i-aş putea număra, dar Tu îi cunoşti pe fiecare dintre ei. Te rog să-L trimiţi chiar acum pe Duhul Sfânt în inimile lor, ca să le dea dragostea care-i va face să rămână la fel de credincioşi faţă de Tine, precum a fost căprioara aceea faţă de puiul ei. Dă-le aceasta, Doamne.

Îngăduie ca de acum încolo, ei să trăiască o asemenea viaţă, încât cei care locuiesc în oraş şi în împrejurimile lui, să poată spune: „Dacă au existat vreodată creştini, aceştia sunt aceia deoarece, deşi nu fac parte din nici o denominaţiune, sunt atât de buni şi de blânzi, sunt creştini adevăraţi.”

Tu ai spus în Cuvântul Tău: „Voi sunteţi sarea pământului. Dar, dacă sarea îşi pierde gustul…” (Matei 5.13).

Dumnezeule, mă tem că aceasta s-a întâmplat cu biserica: şi-a pierdut dulceaţa, şi-a pierdut dragostea, şi-a pierdut influenţa de a-i aduce pe păcătoşi la Tine, pentru că tot ce a făcut, a fost să adune o grămadă de membri pe care i-a botezat şi apoi i-a lăsat să trăiască la fel ca lumea, iar influenţa lor a corupt biserica.

Dumnezeule, fă o curăţire adevărată. Mătură de la amvon şi până la subsol şi pune în noi o inimă nouă, dă-ne o inimă plină de dragoste şi părtăşie creştină şi astfel să existe o frăţietate adevărată a bărbaţilor creştini şi a femeilor creştine. Fă aceasta, Doamne! Începi chiar de aici, pentru că ai spus în Cuvântul Tău: „…orice veţi cere în Numele Meu, voi face…” (Ioan 14.13).

Aşadar, ca slujitor al Tău, Te rog să iei trofeele acestui Mesaj şi să le aşezi în Împărăţia lui Dumnezeu, astfel încât să poată purta roadele Duhului: mai întâi, dragostea, apoi bucuria, credinţa, bunătatea, blândeţea, răbdarea, îndelunga răbdare. Dă-le aceasta, Tată, pentru că îi aduc înaintea Ta. Ei şi-au ridicat mâinile ca dovadă că duhul din ei i-a determinat să ia decizia să Te urmeze pe Tine, de aceea Te rog să îi dai Fiului Tău, ca un dar de dragoste.

Îngăduie ca la sfârşitul vremurilor, pentru că s-ar putea ca aici să nu mai am ocazia, să le pot strânge mâinile în Împărăţia de dincolo, acolo unde nu vom mai predica la păcătoşi, nu ne vom mai ruga pentru bolnavi şi nu vom mai vedea oameni în vârstă şi cu umerii lăsaţi, pentru că toţi vom fi transformaţi într-o clipă şi vom fi tineri pentru totdeauna.

O, Dumnezeule, dă-le aceasta, pentru că Ţi-i predau Ţie, în Numele lui Isus. Amin.

Nu-i aşa că vă simţiţi bine? Haideţi să ne ridicăm încet şi să stăm pentru un moment în picioare. Încerc să mă hotărăsc, pentru că i-am promis doctorului Vayle că în seara aceasta voi avea un rând de rugăciune rapid, dar pentru că suntem în întârziere, nu ştiu dacă o voi putea face sau nu.

Un moment!

Să murmurăm încet. Să o faceţi cu toţii, indiferent dacă aveţi voce sau nu. Nu cântaţi ca să fiţi auziţi de cel de lângă voi, ci cântaţi pentru Dumnezeu.

Există o Fântână plină cu Sânge

Care a curs din venele lui Emanuel

Şi păcătoşii intră sub acel şuvoi

Unde orice pată de vină dispare,

(Ridicaţi-vă mâinile)

Unde orice pată de vină dispare,

Unde orice pată de vină dispare,

Iar păcătoşii intră sub acel şuvoi

Unde orice pată de vină dispare.

Rămâneţi pentru un moment cu mâinile ridicate.

Dumnezeule, Tată, priveşte în jos şi ia de la noi orice pată şi vină şi dă-ne o inimă nouă. Fă să cunoaştem o asemenea părtăşie cu Hristos cum nu am mai cunoscut niciodată până acum. Dă-le aceasta, Doamne, acestor oameni din Sud care au nişte inimi de aur. Mişcă Tu aceste inimi în seara aceasta şi fă să se întâmple ceva care să doboare toate prejudecăţile, astfel încât să aibă loc o trezire care să cuprindă fiecare biserică din oraş. Dă-ne aceasta, Tată, pentru că o cerem în Numele lui Hristos. Amin.

Unde este Billy? Ai împărţit numere de rugăciune? Ce literă a fost? „M”? De la unu la o sută?

În ultimele două sau trei seri i-am chemat în faţă pe cei care nu aveau numere de rugăciune şi i-am lăsat deoparte pe cei cu numere.. În seara aceasta, aş vrea să fiţi foarte atenţi la mine, deoarece pentru cincisprezece sau douăzeci de minute, îi vom chema în faţă pe cei care au numere de rugăciune. Numerele care au fost împărţite au litera „M”.

Data trecută am chemat de la cincizeci la şaptezeci şi cinci? Atunci vom începe cu numărul şaptezeci şi cinci, adică M75. Cine are numărul acesta? Doamna de acolo? Vino, doamnă, aici pe trepte! 76, 77, 78, 79, 80. Dacă cineva dintre cei care au aceste numere nu poate să se ridice, să spună cuiva de lângă el şi va fi ajutat. 1, 2, 3, 4… Un număr lipseşte. Priviţi în jur dacă lipseşte cineva. Uitaţi-vă la numărul de rugăciune al celui de lângă voi, pentru că este posibil ca persoana aceea să fie surdă sau mută şi să nu poată vorbi sau auzi. Oamenii primesc numerele de rugăciune, apoi pot merge să se aşeze unde doresc. Câţi am chemat? Zece? De la 75 la 85, aşa-i? Verificaţi câţi sunt acolo.

În timp ce aşteptăm, priviţi la cel de lângă voi, Uite, aici este o doamnă care are probleme cu un picior şi ştiu că nu poate umbla. Văd şi acolo un tânăr care are un picior bolnav. El este în scaunul cu rotile şi nu poate merge. Să le verifice cineva numerele de rugăciune ca să vadă dacă nu cumva au fost strigate. În ordine.

75, 76…, 90. Vedeţi, noi dăm fiecărei persoane care doreşte, câte un număr de rugăciune, adică un cartonaş cu un număr pe el, şi în fiecare seară începem să-i chemăm pe oameni începând de la un număr sau de la altul, deoarece nu vă putem chema pe toţi în acelaşi timp. Înţelegeţi? Trebuie să fie un număr de la care să începem strigarea.

Câţi dintre voi ştiu că atunci când a fost pe pământ, Isus Hristos nu a pretins niciodată că ar fi un Vindecător? Câţi ştiu aceasta? Vreţi să spuneţi că numai o treime din cei prezenţi în clădire ştiu aceasta? El a spus: „Nu Eu fac lucrările acestea, ci Tatăl Meu care locuieşte în Mine; El face aceste lucrări .” (Ioan 5.19). Câţi dintre voi ştiu că nu El făcea acele lucruri? Câţi dintre voi ştiu că El a spus aceasta? A spus-o în Ioan 5.19, după ce a trecut pe la scăldătoarea din Betesda unde erau o mulţime de şchiopi, orbi, neputincioşi, oameni cu membrele uscate, care nu se putea mişca, nu puteau auzi sau nu puteau face nimic. El a trecut pe lângă toţi aceştia, S-a oprit în dreptul unuia care zăcea pe un pat şi l-a vindecat. Apoi a plecat de acolo şi a lăsat în urmă toată mulţimea aceea de oameni bolnavi. Ce a răspuns când a fost întrebat de ce a făcut aceasta? El a zis:

„Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” Câţi dintre voi ştiu aceasta? Cu siguranţă este aşa. Să nu vă bazaţi niciodată pe un trup muritor, ci încredeţi-vă în Dumnezeu.

Câţi ştiu că înainte de a face vreo lucrare, Isus a văzut întotdeauna o vedenie? Eu am spus numai ceea ce a spus El: „Eu nu pot face nimic până nu Îmi arată Tatăl ce trebuie să fac.” El nu a putut să mintă pentru că era Dumnezeu şi Dumnezeu nu poate minţi.

Aş vrea să ştiu câţi dintre cei care sunteţi aici nu aveţi un număr de rugăciune, dar doriţi să fiţi vindecaţi de Dumnezeu? Ridicaţi mâinile. Minunat. Priviţi în direcţia aceasta sau, mai degrabă, priviţi la Calvar şi credeţi din toată inima. Cum a procedat Isus când a fost pe pământ?

Câţi dintre voi nu aţi mai fost niciodată la adunările mele? Să vă văd mâinile. Priviţi aici!

Câţi dintre voi cred că noi ne aflăm în ultimele zile, în zilele de sfârşit ale răscumpărării neamurilor? Câţi ştiu că atunci când Isus a lucrat în faţa iudeilor, a făcut de fapt o minune, un lucru supranatural?

Mai întâi a venit Andrei, iar el l-a găsit pe fratele său, pe Simon Petru, şi l-a adus la Isus. Când l-a văzut, Isus i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona.” (Ioan 1.42). Câţi dintre voi ştiu aceasta? Ce credeţi că a spus apostolul când El a spus aceasta? El a ştiut cum se numea şi cine a fost tatăl său.

Apoi, Filip s-a dus şi l-a găsit pe Natanael, la vreo treizeci de mile, după munte, care stătea sub un pom şi se ruga. Câţi dintre voi ştiu că acest lucru este scris în Ioan 1.48?

Filip i-a zis lui Natanael: „Noi am găsit pe Acela despre care au scris Moise, în lege, şi prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.” (v. 45).

Acum fiţi atenţi, pentru că avem de-a face cu un evreu hotărât. Astfel, când Filip a spus acele cuvinte, Natanael i-a replicat: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?”    

„Vino şi vezi!” i-a răspuns Filip.” Nu credeţi că acesta este un răspuns bun? Apoi, pe drumul de întoarcere,  Filip a început să-i povestească ce îi spusese Isus lui Petru şi discuţia lor a continuat în felul acesta.

Ştiţi ce i-a spus Isus când a ajuns în prezenţa Sa? El a zis: Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.”

Uimit, Natanael L-a întrebat: „De unde mă cunoşti?” Şi Isus i-a răspuns: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.”

Ce a însemnat aceasta pentru Natanael? El I-a zis lui Isus: Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!” Este corect?

Şi Isus i-a spus: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.” Aşa gândea un evreu adevărat despre Isus.

Dar ce au crezut despre El fariseii, învăţătorii şi marile organizaţii şi denominaţiuni? Ei au zis: „Este un ghicitor, un Beelzebul, domnul dracilor!” Câţi dintre voi ştiu aceasta?

Isus le-a spus: „Eu vă iert pentru că aţi spus aceasta despre Mine, dar când va veni Duhul Sfânt şi va face aceleaşi lucruri, nici măcar un singur cuvânt vorbit împotrivă nu vă va fi iertat niciodată, nici în lumea aceasta, nici în lumea viitoare.” Câţi aţi ştiut aceasta? Acesta este felul în care S-a manifestat El în faţa evreilor.

Apoi, când a mers în Samaria, Şi-a trimis ucenicii în cetate după mâncare, iar în timp ce stătea şi îi aştepta lângă o fântână, iată că a venit o femeie să ia apă. Aceasta se întâmpla în Samaria.

Există numai trei rase de oameni: evrei, neamuri şi samariteni, samariteanul fiind pe jumătate evreu şi pe jumătate dintre neamuri. Cu alte cuvinte, toate popoarele lumii au ieşit din cei trei fii ai lui Noe: Sem, Ham şi Iafet.

Observaţi! Când a mers la femeia aceea samariteană, Isus i-a spus: „Dă-Mi să beau!”

„Noi avem aici o lege a separării, a segregaţiei,” a răspuns ea, „şi nu se poate ca un iudeu să vorbească cu cineva din Samaria!”

Atunci El i-a arătat că Dumnezeu i-a făcut pe toţi oamenii una şi i-a zis:

„Dacă ai şti Cine este Cel care vorbeşte cu tine, tu singură I-ai fi cerut să bei.” Ce făcea El? Intra în legătură cu duhul ei.

Priviţi! Tatăl I-a spus să meargă în Samaria. El Se îndrepta spre Ierihon, iar cetatea aceasta era la multe mile depărtare de drumul Lui, dar S-a dus pur şi simplu acolo, S-a aşezat lângă fântână şi a aşteptat, după ce i-a trimis pe toţi ucenicii Săi în cetate. Acelaşi lucru se întâmplă şi aici.

Ce s-a întâmplat atunci?

Femeia I-a zis: „Fântâna este adâncă şi nu ai cu ce să scoţi apă din ea.” Şi au continuat să vorbească. Ce făcea El prin aceasta? Intra în legătură cu duhul ei, iar când a aflat care era problema ei, i-a zis:

„Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău aici!”

„Nu am bărbat”, a răspuns ea.

Aici ai spus adevărul, pentru că ai avut cinci bărbaţi, iar cel cu care eşti acum nu este bărbatul tău.”

Ce au spus evreii când El S-a manifestat în faţa lor?

Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.”

Dar femeia samariteană ce a spus: „Doamne, văd că eşti proroc. Noi ştim că atunci când va veni Mesia, El ne va spune toate lucrurile. Dar Tu cine eşti?”

Şi Isus i-a răspuns: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt El.” Este adevărat?

Ce a făcut femeia când a auzit aceasta? A alergat  în cetate şi le-a spus tuturor: „Veniţi să vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva este Acesta Hristosul?” (Ioan 4.29).

Dacă Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, înseamnă că este încă acelaşi Mesia. De ce nu a făcut El atunci aceasta în faţa unuia dintre neamuri? Ba chiar le-a interzis ucenicilor să meargă la neamuri. Câţi dintre voi ştiu aceasta? Cu siguranţă că a făcut aceasta. El le-a zis: „Să nu mergeţi la neamuri!”, pentru că ziua neamurilor este acum. Vedeţi? Acest lucru a fost făcut la sfârşitul zilelor evreilor, iar acum am ajuns la sfârşitul zilelor neamurilor. Şi dacă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, trebuie să procedeze la fel: să aibă aceeaşi putere şi să Se manifeste în acelaşi fel; în caz contrar, El nu este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Înţelegeţi?

Dacă El este Acelaşi, va proceda în acelaşi fel, fiindcă este obligat să Se manifeste şi înaintea neamurilor aşa cum a făcut-o înaintea evreilor şi a samaritenilor. Altfel spus, El a arătat respect faţă de om.

Când se întâmplă ceva, când are loc o criză sau ceva şi Dumnezeu face ceva, El trebuie să procedeze în acelaşi fel ori de câte ori se va întâmpla un lucru asemănător cu acela, altfel înseamnă că a procedat greşit prima dată. Dumnezeu nu devine mai înţelept, ci El este Infinit şi Infailibil, iar hotărârile Lui au fost desăvârşite de la început.

Acum depinde de voi. Vă rog să nu mai intraţi sau să mai ieşiţi. Dacă vreţi să plecaţi undeva în următoarele minute, faceţi-o acum. Fiţi cu adevărat respectuoşi pentru că avem de-a face cu tot felul de duhuri. Creştinilor, priviţi aici, fiindcă aici este Cuvântul lui Dumnezeu. Este corect sau greşit? Este corect.

Câţi dintre voi cred că v-am spus exact ce scrie în Biblie, dacă este corect şi am citit din El? Sigur că da. Este făgăduinţa lui Hristos.

Dacă Hristos Îşi va ţine promisiunea şi Se va manifesta, se va întâmpla întocmai cum este scris: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea…” Cine sunt aceştia? Necredincioşii. „…lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea… Pentru că Eu („Eu” este pronume personal) voi fi cu voi şi în voi, până la sfârşitul lumii.

Şi: „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba încă altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”

Atunci, El Se va întoarce în forma Duhului Sfânt pentru a putea locui în Biserica Sa de pe tot pământul. Când S-a manifestat în Hristos, El a putut să fie într-un singur loc, dar astăzi este manifestat în Biserica Sa:

Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci”, şi un singur Cuvânt spus de El valorează mai mult decât cuvintele unui predicator spuse în cincizeci de vieţi.

Acum să stăm respectuoşi.

Aici stă o femeie mai în vârstă decât mine, pe care nu am mai văzut-o niciodată. Este o străină faţă de mine, dar Dumnezeu o cunoaşte. Dacă acesta nu este un tablou frumos spre Ioan 4, atunci nu ştiu care altul ar putea fi, pentru că un bărbat şi o femeie se întâlnesc pentru prima dată.

Mesajul pe care tocmai L-am predicat este de la Hristos. Dacă este adevărat, Dumnezeu este obligat să mă ungă ca să dovedească faptul că acest Cuvânt este Adevărul. Omul poate spune orice, dar nu este important ce spune, ci ce face. Dumnezeu ar putea să spună orice pentru că, dacă nu ar fi Dumnezeu, nu ar fi nevoit să împlinească ce a spus, dar pentru că este Dumnezeu, El trebuie să-Şi ţină Cuvântul.

Suntem străini unul faţă de altul, soră? Te rog să ridici mâna pentru ca audienţa să vadă că ne întâlnim pentru prima dată.. Eu nu am nici o idee de ce se află femeia aceasta aici, dacă stă pentru ea sau pentru altcineva. Biblia este în faţa noastră, noi stăm aici şi de asemenea, este prezent şi Dumnezeu.

Ce ar trebui să facă El pentru voi, creştinilor? Femeia aceasta ar putea fi doar un critic al meu, iar dacă este aşa, priviţi ce se va întâmpla în continuare.

Câţi dintre voi, aţi citit despre bărbatul acela care a venit la una din adunări ca să mă hipnotizeze? Voi ştiţi că oamenii aceştia merg prin taberele militare şi-i fac pe soldaţi să latre ca şi câinii. Bărbatul acela are deja aproape nouă ani de când este paralizat. A paralizat în momentul în care Duhul Sfânt S-a întors către el şi i-a spus: „Făţarnicule, fiul celui rău, de ce ţi-a pus diavolul pe inimă să vii aici? Acum eşti paralizat!” Şi de atunci este tot aşa.

Dar ce spuneţi despre oamenii aceia, un grup întreg, care a doua zi după adunare au ajuns într-un spital de nebuni pentru că s-au aşezat jos şi au început să batjocorească lucrurile care se întâmplau în adunare? S-a scris şi în ziare.

Dar predicatorul acela care şi-a luat număr de rugăciune? El se gândea că aici este vorba de telepatie mintală. Astfel, a venit pe platformă pentru că fusese strigat numărul lui, iar eu i-am spus cine era şi ce făcuse, după care am zis: „Boala pe care ai scris-o pe numărul de rugăciune este acum peste tine!” Apoi am mai spus: „Bărbatul care stă acolo la balcon este cel cu care ai stat aseară la masă, cel cu haina verde, iar lângă el stă soţia lui.  În discuţia avută cu el, tu ai spus că este vorba de telepatie mintală şi că vei dovedi aceasta. Acum eşti bolnav de boala pe care ai scris-o pe bilet.” Trei luni mai târziu, a murit de cancer, boala pe care o scrisese pe bilet. Oh, Oh! Aici nu ne jucăm de-a biserica, ci este vorba de Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi Biserica Sa. Fiţi deci respectuoşi.

Soră, dacă ar fi vreo posibilitate să te pot ajuta… Şi eu am acasă o mamă bătrână care în seara aceasta se roagă pentru fiul ei predicator, am două fete care se roagă şi ele şi am o soţie care stă acolo şi se roagă pentru mine. Tot pe aici pe undeva, am şi un fiu care se roagă tot pentru mine. Eu cred în Dumnezeu şi mai bine aş coborî de pe platformă, aş face o rugăciune şi aş merge acasă decât să stau aici şi să încerc să te înşel, fiindcă ştiu că într-una din aceste zile, ne vom întâlni din nou în prezenţa marelui Eu sunt.

Acum, dacă Domnul Dumnezeu îmi va descoperi motivul pentru care eşti aici… Dacă ţi-aş spune: „Doamnă, eşti bolnavă”, aceasta ar putea fi numai o presupunere. Dacă aş spune: „Îmi voi pune mâinile peste tine şi te vei face bine”, este tot o presupunere. Dar dacă Duhul Sfânt vine şi procedează exact cum a făcut prin Fiul lui Dumnezeu, dacă va merge în trecutul tău şi îţi va spune ceva ce s-a întâmplat, atunci vei şti dacă acel lucru este adevărat sau nu. Şi dacă El ştie ce a fost în trecut, cu siguranţă ştie şi ce va fi în viitor. Înţelegeţi? Nu există nici o posibilitate de a ascunde ceva de El.

Tu ştii că lucrul acesta se va face printr-o putere supranaturală. Dacă crezi că aceasta este de la cel rău, cum au crezut şi fariseii, vei primi răsplata celui rău, dar dacă crezi că este Dumnezeu, atunci vei primi răsplata lui Dumnezeu. Femeia care s-a atins de poala hainei Lui, a plecat de acolo şi s-a ascuns în mulţime, dar Isus a întrebat: „Cine M-a atins?”, după care a privit în mulţime, a găsit-o pe femeie şi i-a spus: „Credinţa ta te-a mântuit!” Desigur, i-a spus şi care a fost problema ei. Dar soldaţii romani care I-au pus cununa de spini pe cap şi L-au lovit cu băţul întrebând: „Spune cine Te-a lovit şi Te vom crede!”, nu au primit niciodată vreo răsplată pentru că s-au atins de El, ci probabil acum se află în chinurile iadului. Dar femeia aceea este binecuvântată.

Soră, şi noi trebuie să suferim încercarea. Eu nu ştiu cine eşti, de unde eşti sau de ce eşti aici. Nu ştiu nimic despre tine, ci eşti doar o femeie care stă în faţa mea.

Rog audienţa să stea respectuoasă. Eu aştept pe Cineva, iar vor ştiţi că Cel pe care Îl aştept este Îngerul din fotografie. Eu sunt doar un om, la fel ca voi, domnilor, dar dacă Duhul Sfânt va proceda şi în seara aceasta aşa cum a făcut-o în zilele acelea, în Samaria, câţi dintre voi Îl veţi crede pe Dumnezeu din toată inima? Voi ne vedeţi pe amândoi stând aici, nu sub jurământ pentru că noi nu jurăm, dar având Biblia deschisă în faţă şi cu Dumnezeu ca Judecător al nostru şi putem spune că nu ne-am mai întâlnit niciodată până acum.

Acum fiţi respectuoşi şi rugaţi-vă!

Soră, vrei să schimbi cântarea şi să cânţi: „Crede numai!”?

Dacă audienţa mă aude, femeia aceasta are probleme cu stomacul. Aşa este. Dacă este adevărat, ridică mâna. Credeţi? Voi ziceţi: „Frate Branham, ai putut să ghiceşti aceasta!” Nu, aceasta nu este ghicitorie. Acum aş putea să mă rog pentru ea şi s-o las să plece, dar ca să vedeţi… Rugaţi-vă şi veţi vedea dacă Duhul Sfânt va proceda aşa cum a mai procedat. Aşadar, voi vorbi mai mult cu femeia aceasta. Ea are credinţă, este creştină. De unde ştiu aceasta? Pentru că îi simt credinţa, aşa cum a simţit-o şi El şi a putut spune despre Natanael: „Iată un israelit adevărat în care nu este vicleşug.”

Fie ca Domnul să-i dea ceea ce cere. Eu nu ştiu ce ţi-am spus cu câteva clipe în urmă, pentru că eu sunt cel care îţi vorbesc, dar indiferent ce am spus, este adevărat. Rugăciunea mea este sinceră pentru tine.

Da, văd o femeie care se ridică de la masă şi se îndepărtează de mâncare. Ea are ulcer la stomac şi suferă şi de artrită. O văd umblând prin casă dimineaţa devreme, încă înainte de a se schimba de cămaşa de noapte, şi sprijinindu-se de ceva. Se mişcă foarte încet. Da, aşa este. O văd că îşi ţine mâna la piept pentru că are şi o boală de inimă, cauzată de probleme nervoase.

Crezi, soră? Este adevărat ce ţi-am spus? Ridică mâna dacă este adevărat. Dumnezeu ştie că eu nu ştiam nimic.

Tu nu eşti din oraşul acesta, ci vii dintr-un oraş din Georgia, din Calhoun, Georgia. Prenumele tău este Ethel, iar numele de familie este Porch. Ai în mână o batistă care este pentru un băieţel; este un băieţel pentru care te rogi pentru că are probleme cu nervii. Vrei să mă rog pentru el deoarece nu poate să înveţe.

Ridică mâna dacă este adevărat tot ce ţi-am spus. Ai primit ceea ce ai cerut. Pune peste copil batista cu care ţi-ai şters lacrimile, pentru că: „Aşa vorbeşte Domnul: el se va face bine!” Vino aici. Dumnezeu să te binecuvânteze. Du-te şi Domnul să fie cu tine.

Credeţi în Domnul Isus din toată inima?

Doamne, mă rog pentru aceste batiste. În timp ce Duhul Tău este prezent, trimite puterea Ta peste fiecare suflet prezent aici: peste mama aceea bătrână şi oarbă, peste băieţelul care zace acolo bolnav şi peste toţi ceilalţi, pentru că Te rog să-i vindeci pe fiecare dintre ei, în Numele lui Isus. Amin.

Cred că nu ne cunoaştem, domnule. Ne întâlnim pentru prima dată? Da, aşa este, dar Dumnezeu ne cunoaşte pe amândoi. Dacă Domnul Dumnezeu, care L-a înviat pe Fiul Său, Isus, şi a spus: „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele”, iar mlădiţa are în ea aceeaşi Viaţă care este în Viţă, şi Isus a făcut aceste lucruri când era Viţa, noi, adică mlădiţele, vom produce acelaşi fel de roade ca şi Viţa. Aşadar, dacă El îmi va spune motivul pentru care eşti aici, vei crede din toată inima că vei primi ceea ce ceri? Tu eşti pe cale să orbeşti şi doreşti rugăciune pentru ochii Tăi. Şi mai ai şi artrită. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul”. Tu eşti din oraşul acesta.

Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună cine eşti? Oamenii îţi spun „Woody”, dar numele tău de familie este Kenneth, şi locuieşti pe strada „Şapte”, la numărul 2321.

Du-te acasă, pentru că Isus Hristos te-a făcut bine. Dacă poţi să crezi, totul este posibil pentru cel ce crede.

Vă rugaţi acolo? Vă cer în Numele lui Isus, să faceţi linişte. Priviţi la Hristos şi rugaţi-vă, pentru că Biblia spune: „El este Marele Preot care poate fi atins prin simţirea suferinţei noastre.” Ştiţi că aşa scrie în Biblie?

Cum a procedat femeia aceea? S-a atins de poala hainei Lui, iar El S-a întors spre ea şi i-a spus care era problema ei şi că a fost vindecată. Credeţi că puteţi face acelaşi lucru? Cum aţi şti că v-aţi atins de El dacă nu v-ar răspunde? El nu are altă gură decât gura mea şi a voastră, nu are alte urechi decât pe ale mele şi pe ale voastre, nu are alţi ochi decât pe ai mei şi ai voştri. Noi suntem mlădiţele Lui.

Rugaţi-vă.

Privesc aici într-o parte spre o fetiţă care are ochii ridicaţi spre cer. Scumpa mea, Isus îţi aude rugăciunea. Crezi că El poate să te vindece chiar în timp ce stai aici? Dacă crezi, El va lua nodulul acela de sub braţul tău. Crede în Dumnezeu şi totul se va sfârşi.

Primeşti aceasta şi tu? Dacă da, ridică mâna. În ordine.

Crezi din toată inima? Eu sunt un străin faţă de tine şi nu te cunosc, dar Dumnezeu te cunoaşte şi ştie ce este în neregulă cu tine. Dacă Dumnezeu îmi va descoperi despre ce este vorba, vei fi mulţumitor şi vei crede? Tu vei fi judecătorul dacă este adevărat sau nu. Ne întâlnim pentru prima dată, dar eu nu stau singur aici, ci lângă mine este Îngerul Domnului care a promis ceva în Biblia Sa, şi dacă El Îşi ţine o promisiune, atunci le ţine pe toate. El nu poate da greş pentru că este Dumnezeu.

Tu ai probleme la intestine. Nu ai mers la medic, dar îţi voi spune eu care este problema ta: ai o tumoare la intestine. Aveai unele bănuieli cu privire la aceasta, dar este adevărat. Tu ţi-ai pus nădejdea în Dumnezeu că te va vindeca. Şi mai ai o dorinţă în inima ta: doreşti botezul cu Duhul Sfânt. Nu eşti din acest oraş, ci din altul, tot din statul Tennessee, şi anume din Pikseville.

Întoarce-te acasă, primeşte Duhul Sfânt şi fii vindecat în Numele lui Isus Hristos.

Ce mai faci, domnule? Este ceva ciudat în legătură cu tine. Ne întâlnim pentru prima dată? Deasupra ta este umbra morţii pentru că suferi de cancer la stomac. Nu eşti din acest oraş, ci din Crab Orchard, Tennessee.  Iată ce înseamnă această umbră întunecoasă. Tu nu eşti creştin, ci eşti păcătos, dar vrei să-L primeşti chiar acum pe Hristos ca şi Mântuitor personal? Ridică-ţi mâna spre El şi spune-I că Îl accepţi, apoi voi condamna la moarte acest cancer. Du-te crede şi fii botezat, chemând Numele Domnului. Aşa este. Aveţi credinţă.

Să nu veniţi în rândul de rugăciune dacă nu vreţi să vă fie somate păcatele. Veniţi numai dacă le mărturisiţi! Câţiva predicatori să meargă la acest bărbat, pentru că a fost părăsit de umbra care era peste el.

Presupun că nu ne cunoaştem, domnule. Eşti aici pentru altcineva, deoarece văd un bărbat beat, iar acela nu eşti tu, ci este cumnatul tău. Of, of! Du-te şi crede că el se va întoarce la Hristos. Amin.

Ce este cu tine, care stai aici şi te rogi? Este vorba de bărbatul care stă la capătul băncii. Domnule, crezi că lucrurile pe care le vezi vin de la Hristos? Dacă Dumnezeu îmi va spune de ce stai aici, la cincisprezece yarzi depărtare de mine… Tu te-ai atins de Ceva pentru că deasupra ta este o Lumină. Lumina este Stâlpul de Foc care i-a condus pe copiii lui Israel prin pustie. Poza Lui este acolo în spate, iar originalul este expus la Washington D.C. Cei de la FBI au examinat-o şi au spus: „Este singura Fiinţă supranaturală care a fost fotografiată vreodată.” Credinţa ta a adus Lumina la tine. Tu ai probleme cu stomacul. Când te întinzi pe pat devii nervos şi agitat, fiindcă eşti îngrijorat de ceva: îţi doreşti să fii un predicator, dar te temi din cauza educaţiei tale. Uită de aceasta şi predică Cuvântul. Amin.

Crezi din toată inima, soră? Din câte ştiu, nu te cunosc, nu te-am văzut niciodată, dar Dumnezeu te cunoaşte. Priveşte şi trăieşte! Nu te uita la mine, ci priveşte la Calvar, acolo unde ai fost vindecată. Fiecare binecuvântare răscumpărătoare este dată deja. Tu ai fost vindecată acum o mie nouă sute de ani, dar nu îţi va folosi la nimic până când nu accepţi mântuirea.

Micuţă doamnă, care stai aici şi ai ridicat mâna, vrei să mă rog pentru tine? Dacă da, ridică mâna. Dacă Dumnezeu îmi va spune care este problema ta, care este motivul pentru care te afli aici, Îl vei crede? Tu vrei să mă rog pentru ochii tăi. Fă un semn cu mâna, dacă este adevărat. Ei bine, tu ai fost vindecat acum. Poţi merge acasă şi să fii sănătoasă, dar numai dacă crezi.

Tu, cel din spatele ei, ai vrut ca Dumnezeu să facă ceva pentru tine? Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Crezi? În ordine. Dacă crezi, poţi depăşi problema de la inima ta şi să fii bine. Crezi aceasta?

Doamnă, care stai alături şi te rogi, crede din toată inima! Tu te rogi pentru fiul tău care este un beţiv, un alcoolic. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul: nu mai plânge, mamă!” Cred că el se va întoarce la Domnul şi va fi mântuit.

Tu, cel care stai cu mâna pe piept, chiar lângă ea, ce crezi despre aceasta? Crezi că Dumnezeu te va vindeca? Ai probleme cu stomacul, este adevărat? În ordine. Dacă crezi, poţi fi vindecat. Accepţi vindecarea?

Dar tu, cel care stai lângă ea şi dai din cap? Tu ai probleme cu spatele, este adevărat? Dacă este adevărat, ridică mâna, iar dacă crezi, poţi fi vindecat.

Vă provoc să credeţi! Priviţi şi trăiţi! Credeţi! Şi voi, cei de afară, care nu aveţi numere de rugăciune, dar staţi acolo şi credeţi. El este Marele Preot.

O clipă! Ne cunoaştem? Ne întâlnim pentru prima dată? Dacă Dumnezeu îmi va descoperi motivul pentru care eşti aici, Îl vei accepta? Tu ai probleme cu inima. Aşa este. Nu este vorba de nervi, ci de probleme la inimă. De aceea atârnă umbra peste tine. Crezi că sunt slujitorul Lui? Ce spune Biblia? Crezi că sunt un credincios? Biblia spune: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce vor crede: dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, aceştia se vor însănătoşi.” Aşa este. Dacă Dumnezeu îmi va descoperi şi altceva, pentru ce te rogi… Este vorba de doi fii care au o boală de piele. Aşa este. Tu nu eşti din oraşul acesta, ci vii din Knoxville, Tennessee.  Du-te acasă şi bucură-te! Mulţumeşte-I bunului Dumnezeu pentru bunătatea pe care ţi-a arătat-o şi fii milostiv.

Nu este nevoie să fii nervos. Toată viaţa ai fost aşa, dar vrei să-L primeşti pe Hristos acum? El, Cel care a potolit marea înfuriată, poate linişti şi nervii tăi. Crezi aceasta? Atunci du-te înapoi, acasă, bucură-te şi spune: „Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că m-ai vindecat.” Crede din toată inima! Du-te acasă, mănâncă-ţi cina, uită de problemele de la stomac şi fii bine, fiindcă Isus Hristos te vindecă şi de alte boli. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Haideţi să spunem: „Slavă Domnului!” (Adunarea spune: „Slavă Domnului”).

Problema de la spate te-a părăsit în timp ce stăteai în rândul de rugăciune. Coboară de pe platformă şi spune: „Îţi mulţumesc, Doamne!” Atunci te vor părăsi şi celelalte afecţiuni pe care le ai şi care te mai supără, doar trebuie să crezi din toată inima. (Sora spune: „Mulţumesc!”). Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze. Cu cea mai mare plăcere, soră.

Câţi dintre cei din audienţă, vor să creadă? Credeţi că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a înviat din morţi şi că acum este aici? Oh, binecuvântat să fie Numele Lui! De ce nu puteţi înţelege că El este prezent aici pentru fiecare?

Doamnă, care stai acolo şi ai probleme femeieşti, crezi din toată inima? Atunci s-a terminat. Poţi merge acasă şi să fii sănătoasă.

Vă provoc să priviţi la Hristos şi să credeţi. Faceţi aceasta cu toată inima! Puneţi-vă mâinile unii peste alţii, pentru că Biblia spune: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred.” Ridicaţi mâinile spre Dumnezeu, arătând că sunteţi nişte credincioşi.

Voi, cei din rândul de rugăciune, puneţi-vă mâinile unul peste celălalt. Eşti un credincios, aşa că acum poţi să-ţi pui mâinile peste cel de lângă tine şi să te rogi pentru el.

Oh, Dumnezeule, în Numele Preaiubitului Tău Fiu, Isus, Te rog să vindeci fiecare persoană din locul acesta, care stă în prezenţa Ta divină. Dă-ne aceasta, Doamne.

Poruncim demonilor şi puterilor celui rău să-i părăsească pe oamenii aceştia, în Numele lui Isus Hristos.

Ridicaţi-vă în picioare, toţi cei care credeţi că sunteţi vindecaţi şi vă acceptaţi vindecarea! Pe mine nu mă interesează ce nu este în ordine cu voi, ridicaţi-vă în picioare şi credeţi! Vă declar sănătoşi, vindecaţi, prin puterea Atotputernicului Dumnezeu, în Numele lui Isus. Amin.

– Amin 

Israel îndeplinind profeţiile

“Vorbiţi bine Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit, că nelegiuirea lui este ispăşită”.

Isaia 40:2

Vreme de 18 secole poporul evreu a trăit în afara spaţiului său geografic, împrăştiat printre alte popoare.

Eforturile sale de revenire pe pământul natal, începute la sfârşitul secolului trecut, au fost încununate de succes prin formarea statului Israel în anul 1948 şi continuă prin repatrierea evreilor din diaspora.

Reconstituirea statului Israel, după un lung şir de suferinţe, este un adevărat miracol al istoriei, consfinţind un destin unic, fiind unul din marile semne ale timpului, una din marile dovezi că lumea noastră se apropie cu paşi repezi de vremurile bune, vremuri de pace şi dreptate, prezise prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Înainte cu câteva zile de răstignire, Isus a profeţit împrăştierea evreilor printre neamuri, zicând: “De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie” (Mat. 23:37, 38).

Ei înşişi şi-au atras asupra lor această pedeapsă atunci când, la propunerea lui Pilat de a-L elibera pe Isus, mulţimea a spus: “Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri” (Mat. 27:25).

În Osea 9:10, Israelul este asemănat cu un smochin. De asemenea, în Luca 21:29-31, Domnul nostru Isus spune: “Vedeţi smochinul şi toţi copacii. Când înfrunzesc, şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi   că de acum vara este aproape. Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape”.

“Înfrunzirea smochinului” — revenirea la viaţă a naţiunii evreieşti, este deci o mărturie sigură că trăim la sfârşitul “veacului acestuia”, când Domnul este gata să-Şi stabilească Împărăţia de pace şi dreptate pe pământ.

În contextul revenirii la viaţă a acestei naţiuni se încadrează şi viziunea lui Ezechiel despre valea oaselor uscate (Ezec. 37). Profetul a văzut o vale plină de oase uscate pe care a crescut carne, au fost acoperite cu piele şi, intrând duh în ele, au înviat. În versetele 11 şi 12 ni se spune clar: “… oasele acestea sunt toată casa lui Israel. … Iată, vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu, şi vă voi aduce iarăşi în ţara lui Israel”.

În această profeţie “mormintele” sunt ţările în care trăiseră ca străini. Şi iată, acum “mormintele” au fost deschise. Cine s-ar fi gândit vreodată că marele “mormânt”, Uniunea Sovietică, va fi deschis! Profetului Ieremia i s-a descoperit cu siguranţă, fiindcă spune: ““Iată vin zile”, zice Domnul, când nu se va mai zice: “Viu este Domnul care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!” Ci se va zice: “Viu este Domnul, care a scos pe copiii lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările unde-i izgonise!” Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor, pe care o dădusem părinţilor lor” (Ieremia 16:14, 15).

Vedem, deci, că pedeapsa pe care şi-au atras-o asupra lor nu înseamnă îndepărtarea lor pentru totdeauna din favoarea lui Dumnezeu. Iată cum prezintă apostolul Pavel întoarcerea favorii la Israel: “O parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: “Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov”” (Rom. 11:25, 26).

Majoritatea creştinilor pun în legătură revenirea evreilor în Ţara Sfântă cu sfârşitul veacului acestuia, dar scopul revenirii lor acolo este încă neclar pentru mulţi.

Dacă am presupune că Dumnezeu vrea ca ei, odată adunaţi acolo, să se încadreze într-una dintre nenumăratele grupări religioase pentru a fi mântuiţi, ar fi în contradicţie cu ceea ce ne spune apostolul Pavel, că “… împietrirea lor va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor” (Rom. 11:25), adică până când Dumnezeu Îşi va fi ales un popor dintre neamuri, care să-I “poarte Numele” (Fapte. Ap. 15:14). Acest popor are multe denumiri în Scripturi, ca: “turma mică” în Luca 12:32, “trupul lui Hristos” în Efeseni 4:11, 12, “soţia Mielului” în Apocalipsa 19:7.

Deşi — ca indivizi — şi evreii au beneficiat în aceeaşi măsură de chemarea cerească tot veacul evanghelic, din cuvintele apostolului Pavel reiese că mântuirea lor — ca naţiune — va avea loc după terminarea alegerii Bisericii, căci el spune: “Izbăvitorul va veni din Sion (Hristos şi Biserica), şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov” (Rom. 11:26).

Prin urmare, convertirea la creştinism a lui Israel — ca naţiune — nu este pentru timpul prezent; şi chiar dacă Dumnezeu are un scop special cu ei pentru viitor, ei sunt supuşi păcatului, ca şi întreaga omenire (Ezec. 36:31). Ei rămân tot sub legea lui Moise, până când Hristos şi Biserica îi vor învia pe părinţii lor, Avraam, Isaac, Iacov şi pe toţi profeţii, prin care Dumnezeu va face cu Israelul un nou legământ, despre care vorbeşte profetul Ieremia în capitolul 31, versetele 31-33: ““Iată, vin zile”, zice Domnul, “când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor …, ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea” (după veacul evanghelic) zice Domnul: “Voi pune Legea Mea în lăuntrul lor … şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu””.

Sub acest legământ, al cărui mijlocitor va fi Hristos, israeliţii vor învăţa căile dreptăţii, le vor practica şi vor deveni un exemplu şi un îndrumător pentru alţii, cum spune Dumnezeu prin profetul Isaia: “… ei vor vesti slava Mea printre neamuri” (Isa. 66:19) şi profetul Osea: “Voi fi ca roua pentru Israel; el va înflori ca crinul şi va da rădăcini ca Libanul” (Osea 14:5).

În acel timp se va îndeplini profeţia lui Mica 4:1,2: “În vremurile de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor, şi popoarele vor veni grămadă la el. Neamurile se vor duce cu grămada la el şi vor zice: “Veniţi, haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion (Hristos şi Biserica) va ieşi Legea, şi din Ierusalim (Israelul trupesc restaurat) Cuvântul Domnului.””

Respingere

Copiii lui Dumnezeu pot experimenta repingere din partea prietenilor şi a familiei.

Este scris în Biblie: Marcu 6:4. “Dar Isus le-a zis: “Un prooroc nu este dispreţuit decât în patria Lui, între rudele Lui şi în casa Lui.”

Psalmul 27:10. “Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primeşte.”

Însuşi Isus Şi-a exprimat durerea când a fost respins.

Este scris în Biblie: Luca 13:34. “Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine; de câte ori am vrut, să strâng pe fiii tăi, cum îşi strânge găina puii sub aripi şi n-aţi vrut.”

Isus a fost dispreţuit şi respins de oameni. El înţelege aceste simţăminte.

Este scris în Biblie: Isaia 53:3. “Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi intorceai faţa de la El şi noi nu L-am băgat în seamă.”

Respingem pe Dumnezeu când refuzăm darul mântuirii Sale.

Este scris în Biblie: Matei 21:42. “Isus le-a zis: “N-aţi citit niciodată în Scripturi că: “Piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri?”

Oricine respinge pe Dumnezeu este nebun.

Este scris în Biblie: Psalmul 14:1. “Nebunul zice în inima lui: “Nu este Dumnezeu!” S-au stricat oamenii, fac fapte urâte; nu este nici unul care să facă binele.”

Versete relevante pentru subiectul: Ruşinea păcatului

Geneza 3:10 [+0/-0]
El a răspuns: „Ți-am auzit glasul în grădină și mi-a fost frică, pentru că eram gol, și m-am ascuns.”
Exodul 32:25 [+0/-0]
Moise a văzut că poporul era fără frâu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frâu, spre batjocura vrăjmașilor săi;
Ezra 9:6 [+0/-0]
„Dumnezeule, sunt uluit și mi-e rușine, Dumnezeule, să-mi ridic fața spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulțit deasupra capetelor noastre și greșelile noastre au ajuns până la ceruri.
Iov 8:22 [+0/-0]
Vrăjmașii tăi vor fi acoperiți de rușine, iar cortul celor răi va pieri.”
Psalmi 44:15 [+0/-0]
Ocara mea este totdeauna înaintea mea și rușinea îmi acoperă fața
Ieremia 23:40 [+0/-0]
și voi pune peste voi o veșnică ocară și o veșnică necinste, care nu se va uita.»”
Ezechiel 32:30 [+0/-0]
Tot acolo sunt voievozii de la miazănoapte și toți sidonienii care s-au coborât la cei morți acoperiți de rușine, cu toată groaza pe care o aruncă vitejia lor; acești netăiați împrejur stau culcați cu cei uciși de sabie și-și poartă ocara lângă cei coborâți în groapă.
Daniel 12:2 [+0/-0]
Mulți din cei ce dorm în țărâna pământului se vor scula: unii pentru viața veșnică și alții pentru ocară și rușine veșnică.

Dumnezeu te poate elibera de rușine

Dumnezeu te poate elibera de rușineÎn locul ocării voastre, veţi avea îndoită cinste; în locul ruşinii, se vor veseli de partea lor,
căci vor stăpâni îndoit în ţara lor şi vor avea o bucurie veşnică. – Isaia 61:7Te-ai întrebat vreodată cum a fost viața lui Adam și Eva înainte de a păcătui?

Geneza 2:25 ne spune că, deși Adam și Eva erau goi în Grădina Edenului, lor nu le era rușine. Pe
lângă faptul că erau fără haine, acest verset indică faptul că ei erau deschiși și cinstiți unul față de
celălalt – nu se ascundeu în spatele unor măști, nu jucau niciun rol. Erau liberi să fie ei înșiși,
pentru că nu aveau niciun sentiment de rușine. Odată ce au păcătuit, s-au ascuns (vezi Geneza
3:6-8).

Dacă nu ar fi fost lucrarea lui Isus pe cruce, toți ar trebui să trăim cu rușinea copleșitoare a
păcatului. Dar datorită sacrificiului Său, omenirea are ocazia să se bucure de o libertate perfectă
unul cu celălalt și cu Dumnezeu.

Din păcate, cei mai mulți trăiesc încă cu povara rușinii, chiar dacă Cuvântul lui Dumnezeu ne
promite și ne asigură că putem fi eliberați de ea (vezi Isaia 61:7).

Dumnezeu te poate elibera de rușine. Roagă-te și cere-I să te elibereze de rușinea care încearcă
să se dezvolte în tine.

Rugăciune

Doamne, accept eliberarea de rușine pe care Tu ai plătit-o la cruce pentru mine la cruce.
Nu mă mai ascund, nu mă mai simt nevaloros. Tu ai șters păcatul meu și vreu să trăiesc
liber și deschis înaintea Ta.

 

DOMNUL TE INVATA SA IUBESTI

“”Si dragostea sta nu in faptul ca noi am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi, si a trimis pe Fiul Sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele noastre.

Prea iubitilor, daca astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie sa ne iubim si noi unii pe altii.”(1 Ioan 4:10-11)

“Fiindca ii iubea pe ai Sai care erau in lume, i-a iubit pana la capat.”(Ioan 13:1) cum i-a iubit El? El i-a iubit mai mult decat pe Sine; aceasta este cu adevarat   ” dragostea Domnului Hristos”.  Dragostea naturala iubeste potrivit cu inclinatiile propii; dragostea pe care o porunceste legea iubeste pentru ca Dumnezeu vrea asa.

Iubeste  din datorie si iubeste pe aproapele  ei ca pe sine insasi “El a raspuns: “Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu toata puterea ta si cu tot cugetul tau; si pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Luca 10:27)”

Dar dragostea Domnului Cristos iubeste pe altii mai mult decat pe sine. Cat de mult ne lipseste aceasta! Asa de multe ori am inceput sa iubim, dar curand am obosit si ne-am dovedit necredinciosi fata de indeplinirea sarcinei sfinte.

Numai in scoala Domnului Cristos patrundem noi adevaratul inteles al dragostei. Acolo invatam sa iubim in modul lui Dumnezeu, sa iubim cu acea dragoste care este in inima lui Dumnezeu.

In nici un alt loc ca in domeniul afectiunii nu se strecoara mai usor pacatul. Se provoaca mai putina durere prin ura decat prin dragoste falsa. Adeseori dusmanii nostri nu ne ranesc asa de mult ca       “prietenii nosti buni”.

Daca dorim ca omul nostru interior sa creasca si sa propaseasca, atunci sa ne cercetam bine si sa ingaduim ca inimile noastre sa fie curatite de orice impuritate. In maretul capitol despre dragoste ni se spune ca “dragostea se bucura de adevar”.

Dragostea este adevar! Dragostea cauta intotdeauna binele vesnic al aproapelui si face aceasta cu blandete si seriozitate si, daca este necesar; chiar cu insistenta ferma. Dragostea carnala iubeste pentru a fi iubita.

Adevarata dragoste iubeste fara a astepta recunostinta in schimb. Nu se gandeste la ceea ce ar putea realiza pentru sine, Adevarata dragoste Il cauta numai pe Domnul Isus, iar in ce priveste pe oameni, nu cauta recunostinta lor, ci sufletul lor nemuritor.{Georg Steinberger}

Iubirea pentru Dumnezeu şi iubirea pentru aproapele

„Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire” ne spune Apostolul Ioan, invitându-ne prin aceasta la cunoaştere prin iubire. Şi parcă această invitaţie pare a fi acoperită de ţipătul disperat al crizei economice, spirituale şi de ce nu, şi a celei intelectuale. Acoperim ceea ce este mai frumos; acoperim motivul pentru care lumea a fost adusă la existenţă, acoperim… iubirea. Mai poate astăzi Biserica să propovăduiască mesajul cel mare al iubirii?

 

 

Invitaţia la iubire

Scopul creării lumii a fost invitaţia oferită acesteia de a se descoperi şi de a se împărtăşi de iubire, a se uni cu Cel ce este iubirea desăvârşită. De asemenea, la temelia întrupării Fiului lui Dumnezeu stă tot iubirea, căci aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său la trimis în lume. Fiul lui Dumnezeu ne arată iubirea prin iubirea Sa, ne cheamă la iubire prin modelul Său suprem de iubire, se pogoară la cele mai de jos ale pământului, din pricina iubirii Sale. Ocean de iubire fiind Dumnezeu, El ne aşteaptă să ne adăpăm din izvorul iubirii nesecate, să ne potolim setea sorbind din paharul iubirii lui Hristos.

 

Teama de iubire, nedumerirea şi ispitirea

Evident, iubirea este învăluită de teamă şi de nedumerire în clipa când ea nu este sinceră. Dar Evangheliile ne prezintă şi aspecte când iubirea este legată de ispitire, precum momentul învăţătorului de lege (a se înţelege aici legea vetero-testamentară), care s-a apropiat de Iisus ispitindu-L şi întrebându-L care poruncă este mai mare în lege? Răspunsul Mântuitorului este bicefal: iubirea cu toată inima, cu tot sufletul şi cu tot cugetul tău pentru Dumnezeu, iar pe aproapele nostru să-l iubim ca pe noi înşine (Mt 22:35-46). Cel mai probabil, învăţătorul de lege s-ar fi aşteptat ca răspunsul să fie numai „iubirea pentru Dumnezeu”, excluzând aici şi extensia iubirii pentru Dumnezeu, care se concretizează în oameni. Ispitirea în interogaţie şi ispitirea în iubire sunt două aspecte ce ţin în primul rând de lipsa sincerităţii faţă de Dumnezeu şi de aproape. „Dacă a iubi pe Dumnezeu înseamnă a iubi pe aproapele…, iar dacă a iubi pe aproapele înseamnă a împlini poruncile, atunci pe bună dreptate a spus Hristos: În aceste două porunci se cuprins toată legea şi profeţii”(Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, trad. Pr. D. Fecioru, PSB, 22, 71:1, p. 812).

 

Iubirea de aproape

Atenţie aşadar la cuvintele Mântuitorului Hristos: nu a spus să iubim lumea, să iubim cele ale lumii de vreme ce locuim în această lume, ci ne-a invitat la iubire arătată pentru aproape. Cuvântul „aproape” are valenţa de cel ce este în apropierea noastră, dar şi de cel ce are aceeaşi structură ca şi noi. „Aproapele” în creştinism este omul în deplinătatea sa, şi cea mai mare minune a creştinismului, după Învierea lui Hristos, este putinţa iubirii celui de lângă noi. Iubirea de aproape ne arată că toţi suntem chemaţi de Creator la acelaşi ţel: desăvârşirea, având va model pe Dumnezeu Cel desăvârşit. Iubirea desăvârşită este mai importantă decât desăvârşirea materială sau decât cea intelectuală, căci la ea am fost chemaţi în mod liber, prin orice faptă a lui Hristos.

 

Iubirea este viaţă

Iubirea pentru oameni depăşeşte neputinţa, limita, invidia, răutatea. Depăşeşte de fapt neputinţa de a fi om şi de a interpreta rolul unui om. Mărimea seminţei de muştar din pildele neo-testamentare se poate aplica şi în privinţa iubirii. Dacă vom avea iubire cât un grăunte de muştar, faţa lumii va fi cu totul alta, ea ar sta pe o temelie fundamentală care nu ar putea fi clintită de nimic. Vorbim despre iubire, şi trăim fără iubire. Vrem să fim iubiţi, fără ca noi să iubim. Iubirea naşte viaţa şi viaţa apare din iubire, din dăruirea pentru alţii. „Iubirea este viaţă, iar dacă iubirea îţi lipseşte, îţi lipseşte viaţa”. Tot ce înţelegem este pentru că iubim. „Iubirea înseamnă a descoperi pe alţii, şi a fi încântaţi de această descoperire”.

 

Putinţa iubirii

În încheiere, transmitem ceea ce pr. Stăniloae ne spunea, prin intermediul Filocaliei,despre putinţa iubirii: „A iubi pe altul ca pe tine însuţi, înseamnă a te plasa într-o poziţie de deplină obiectivitate faţă de tine, socotindu-l pe celălalt egal cu tine. Numai Dumnezeu este în această poziţie de obiectivitate faţă de toţi şi numai înaintând spre această poziţie a Lui, înaintăm spre treapta supremă a aspiraţiei noastre spre obiectivitate. Dar această obiectivitate a lui Dumnezeu nu e una de indiferenţă şi nici a noastră nu trebuie să fie aşa. Poziţia lui Dumnezeu e una de profundă iubire egală faţă de toţi. Deci şi a noastră să ajungă la fel: una de deplină iubire faţă de toţi, dar şi faţă de propria persoană. Să ne iubim unii pe alţii şi pe noi înşine aşa cum ne iubeşte Dumnezeu, vrând să ajungem aşa cum ne vrea El. În iubirea aceasta a tuturor faţă de toţi, în această universală obiectivitate iubitoare, ne unim cu Dumnezeu. Se cade să mă iubesc pe mine cum iubesc pe alţii şi cum ne iubeşte pe toţi Dumnezeu ca taine minunate. Pentru precizare se cuvine să răspundem şi la întrebarea următoare: Iubirea deplină nu-l face pe cineva să se uite pe sine şi să-şi dea viaţa pentru cel iubit? Mama, a cărei iubire este de model, nu-şi dă viaţa pentru copil? Cum se împacă aceasta cu porunca: să iubeşti pe celălalt ca pe tine însuţi (deci numai ca pe tine)? Răspunsul care împacă aceste două cerinţe pare a fi acesta: Cine e în stare să-şi dea viaţa pentru altul, a ajuns la treapta realizării sale depline, la treapta care-i asigură cetăţenia în veşnica împărăţie a iubirii desăvârşite. El trebuie să aibă acum grijă de altul, ca să ajungă şi acela la această treaptă. Deci îşi poate da viaţa sa pentru acela, pentru că de fapt nu o pierde prin aceasta, ci o va avea la un plan superior şi-l ajută şi pe celălalt să o aibă. Sau chiar trebuie să o dea, ca să arate că a ajuns la deplina realizare a sa şi ca să-l facă şi pe celălalt să se ridice la această treaptă prin pilda pe dragoste supremă care i-o arată. Capacitatea cuiva de a se dărui pentru altul arată că există undeva acest plan de existenţă în care pot fi realizaţi oamenii în acest grad suprem, un plan de existenţă spre care aspiră cea mai autentică esenţă a noastră” (Filocalia,vol. 11, nota 492). (Drd. Alexandru PRELIPCEAN)

Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți

De Cliff Leitch

”Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Nu este altă poruncă mai mare decât acestea”- Marcu 12:30-311

În învățăturile lui Isus, relația cu bărbații, femeile și copiii din jurul nostru este inseparabilă de relația cu Dumnezeu. Dragostea față de Dumnezeu și dragostea față de semenii noștri sunt două aspecte ale aceeași chemări:

”Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții. ”- Ioan 13:34-352

În mod normal, îi considerăm apropiați pe cei ce ne sunt aproape, dar Isus s-a gândit la întreaga omenire – chiar și la dușmanii noștri! Isus a spus faimoasa pildă a Bunului Samaritean pentru a clarifica că a-ți ”iubi aproapele” înseamnă a iubi toate persoanele, peste tot – nu doar prietenii, aliații, conaționalii, etc (vezi Luca 10:25-37).

Iudeii și samaritenii erau inamici de sute de ani. Iudeii de pe vremea lui Isus îi considerau pe samariteni necurați, niște scursuri ale societății și eretici din punct de vedere religios. Cu toate acestea, Samariteanului i s-a făcut milă de omul jefuit și bătut. El și-a sacrificat timpul și banii pentru a-l ajuta pe acest iudeu, care pe lângă faptul că era un necunoscut, era și un vrăjmaș dintr-o țară străină. În pilda sa a bunului Samaritean, Isus ne sfătuiește și pe noi să mergem și să facem la fel.

 

Pentru a întări faptul că ”a-ți iubi aproapele” se aplică fiecăruia, Isus a extins această regulă a iubirii și dușmanilor noștri!

”Ați auzit că s-a zis: Să iubești pe aproapele tău, și să urăști pe vrăjmașul tău. Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blastămă, faceți bine celor ce vă urăsc, și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri. ”- Matei 5:43-453

La fel ca Samariteanul din pilda lui Isus, și noi suntem chemați să-i iubim pe toți ca și apropiați ai noștri. N-ar trebui să excludem pe nimeni, nici-un grup pe motive de statut social sau din cauza unei așa zise greșeli de caracter, sau pe motive religioase, rasiale, etnice sau naționale.

 

Isus a făcut acest lucru foarte clar în pilda Sa cu oile și caprele (vezi Matei 25:31-46). Noi nu suntem meniți să ne trăim viețile cu inimile împietrite sau într-un mod egocentrist. Noi suntem chemați să ne punem credința în acțiune și să ne iubim cu adevărat apropiații, mai ales pe cei mai puțin norocoși.

Dumnezeu ne-a dat fiecăruia talente și daruri unice pentru a le folosi în slujba Sa. Chemarea Sa către noi este de a folosi aceste talente și daruri în slujba altora! Fiecare dintre noi are ceva de oferit cuiva care trăiește în lipsuri. Putem să donăm bani sau timp pentru cauze caritabile, să fim un prieten cuiva care este bolnav sau singur, să facem muncă voluntară sau să fim un împăciuitor. Am putea să dăruim într-un mod altruist din timpul nostru soției/soțului, copiilor sau părinților. Am putea să ne alegem o ocupație orientată spre ajutorarea celorlalți, sau pur și simplu să ne facem munca de zi cu zi într-un mod integru și cu respect față de ceilalți.

Ar putea părea că cu cât dăm mai mult celorlalți, cu atât devenim mai săraci, dar adevărul este exact contrariul! Ajutându-i pe alții aduce împlinire și însemnătate în viețile noastre într-un mod în care bogăția, puterea, proprietățile și preocupările egocentriste nu vor putea vreodată să aducă. Așa cum a spus Isus,

 

”Dați, și vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura. ” – Luca 6:384

Asta înseamnă că nu putem îndeplini porunca lui Isus decât dacă suntem extrem de bogați pentru a putea da, sau doar dacă avem niște talente extraordinare pentru a-i ajuta pe alții? Nu! Cu Dumnezeu, nu contează cât dăruim ci modul în care o facem. Fiecare dintre noi este chemat să dea cu generozitate din bogăția sau talentele care i-au fost date – de-o fi puțin sau mult. Isus a comparat o văduvă săracă, care a dăruit puțin, cu oamenii bogați care dăruiau mult mai mult. Bogații au dăruit doar puțin din bogățiile lor mari. În ochii lui Dumnezeu, văduva a dăruit mult mai mult pentru că a dăruit din inimă:

 

”Isus ședea jos în fața vistieriei Templului, și Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulți, care erau bogați, aruncau mult. A venit și o văduvă săracă, și a aruncat doi bănuți, care fac un gologan. Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi, și le-a zis: Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toți cei ce au aruncat în vistierie; căci toți ceilalți au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i ma rămăsese ca să trăiască. ”-Marcu 12:41-445

Fiecare dintre noi avem ceva de dăruit. Unii au bogăție, alții au talent, iar unii au timp. Ce daruri ni s-au dat –mari sau mici- ar trebui să le împărțim cu generozitate. Când facem asta, facem lumea un loc mai bun pentru cineva și găsim adevărata împlinire și satisfacție în propriile noastre vieți.

 

În predicile și pildele Sale, Isus încearcă să ne șocheze din egoismul și lumescul nostru și să creeze în noi o adevărată pasiune pentru bunăstarea bărbaților, femeilor și copiilor din jurul lumii. Dragostea universală este la baza fiecărei învățături a lui Isus; este munca pe care ne-a dat-o Dumnezeu să o facem pe pământ.

Ceea ce contează pentru Dumnezeu este dragostea noastră pentru El și dragostea noastră pentru fiecare din jurul nostru. Bogăția, puterea și statutul n-au nici o importanță în împărăția lui Dumnezeu. Când ne iubim cu adevărat semenii, facem ce ne stă în putere pentru a transforma lumea într-un loc mai bun, și ne găsim împlinirea în viață.

 

Extras din http://www.christianbiblereference.org/jneighbr.htm  de Cliff Leitch, The Christian Bible Reference Site, www.ChristianBibleReference.org. Folosit cu permisiune.

Să înţelegem istoria: Zorobabel şi Ezra

Textul de memorat: „Aşa vorbeşte Cirus, împăratul perşilor: Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pământului şi mi-a poruncit să-I zidesc o Casă la Ierusalim în Iuda” (Ezra 1:2)

În scrierile lui Ieremia, Dumnezeu a făgăduit că poporul Său se va întoarce acasă după şaptezeci de ani de exil babilonian. Împăratul Cirus a fost instrumentul lui Dumnezeu, el a fost cel care a permis întoarcerea. Uns de Dumnezeu (Isaia 45:1), Cirus a emis o poruncă în jurul anului 538 î.Hr., prin care poporul lui Dumnezeu era liber să se întoarcă în ţara lui şi să reconstruiască templul.

Dumnezeu (nu Cirus) a spus despre Ierusalim: „«Să fie zidit iarăşi!» Şi despre Templu: «Să i se pună temeliile!»” (Isaia 44:28). Dumnezeu a fost Garantul că Ierusalimul avea să fie reconstruit şi El a pus în mintea lui Cirus gândul de a permite reconstruirea templului.

Întotdeauna este o încurajare să vezi cum poporul lui Dumnezeu răspunde la acţiunile Domnului: „Capii de familie din Iuda şi Beniamin, preoţii şi leviţii, şi anume toţi aceia al căror duh l-a trezit Dumnezeu, s-au sculat să meargă să zidească la Ierusalim Casa Domnului” (Ezra 1:5).

Aici vedem un exemplu de oameni care au răspuns faptelor măreţe şi pline de har ale lui Dumnezeu. Avem cea mai bună atitudine când înţelegem cine este Dumnezeu, ce a făcut El şi cu câtă iubire intervine pentru poporul Său.

Duminică, 29 septembrie – Întoarcerea primului grup de exilaţi

1. Când s-a întors primul grup de exilaţi? Ce profeţie s-a împlinit prin această întoarcere? Ieremia 25:11,12; Ieremia 29:10; Daniel 9:1,2

Domnul a lucrat la inima lui Cirus, făcându-l să permită întoarcerea iudeilor, ca împlinire a profeţiei lui Ieremia. Acest profet scrisese că ţara va rămâne pustie timp de şaptezeci de ani sub domnia babiloniană (acest lucru s-a întâmplat din 606/605 î.Hr. până în 537/536 î.Hr.), dar atunci Domnul a deschis uşa pentru întoarcerea captivilor. Studiind scrierile lui Ieremia, Daniel şi-a dat seama că sosise timpul ca acea făgăduinţă să se împlinească.

În Daniel 9, citim că profetul era neliniştit – cei şaptezeci de ani aproape trecuseră şi nu se vedea nicio schimbare, iar Imperiul Persan se ridicase la putere. El s-a tânguit şi s-a întors către Dumnezeu, cerând har şi împlinirea făgăduinţelor Sale. În acelaşi capitol (vers. 24-27), vedem că Dumnezeu l-a asigurat pe Daniel că El veghea asupra tuturor lucrurilor şi că avea un plan pentru viitor, cu un Eliberator care avea să moară pentru popor pentru a aduce ispăşire de păcate, neprihănire şi pentru a împlini sistemul de jertfe. De fapt, Dumnezeu spunea: „Daniele, nu te îngrijora căci adevăratul Eliberator (Isus) va veni cu siguranţă şi vă voi scăpa.” La scurtă vreme, Domnul a lucrat la inima lui Cirus, împăratul Persiei, care a poruncit să fie eliberaţi captivii. Dumnezeu întotdeauna Îşi împlineşte făgăduinţele (vezi Daniel 10 despre intervenţia Sa pentru a asigura prosperitatea celor din poporul Său în ţara lor).

Ezra 1 ne prezintă proclamaţia lui Cirus – poporul Israel era liber să se întoarcă la Ierusalim şi să construiască templul. Porunca a fost dată cândva între anii 539 şi 537 î.Hr. Cirus nu doar i-a lăsat să plece, ci s-a asigurat că poporul se întorcea cu daruri, cu vasele originale din templu, care fuseseră luate de Nebucadneţar. Acest episod ne aminteşte de ieşirea israeliţilor din Egipt în urmă cu mulţi ani, când Dumnezeu a mişcat inimile egiptenilor care le-au dat daruri înainte de plecare. Primul grup care urma să se întoarcă în Iuda era în jur de cincizeci de mii de oameni, probabil şi femei şi copii din alte teritorii.

Ce alte profeţii istorice s-au împlinit exact aşa cum a fost scris în Cuvânt? Ştiind că Dumnezeu cunoaşte viitorul şi conduce istoria, ne putem încrede pe deplin în făgăduinţele Sale.

Luni, 30 septembrie – Recapitulare: împăraţi şi evenimente

Primul grup al celor care s-au întors a avut misiunea de a reconstrui Templul lui Dumnezeu. Acum vom vedea succesiunea împăraţilor persani în lungul timp de construire a templului şi de reconstruire a Ierusalimului. Este important să cunoaştem istoria din spatele relatărilor lui Ezra şi Neemia, deoarece ea ne oferă o înţelegere mai profundă a soliilor lor.

2. Care sunt împăraţii despre care se spune că în timpul domniei lor a fost împotrivire faţă de construirea templului? Ezra 4:1-7

Mai jos este lista împăraţilor persani, în ordine cronologică, care au avut legătură cu cărţile Ezra şi Neemia. Lista începe cu Cirus, care a pus bazele Imperiului Persan şi a cucerit Babilonul în 539 î.Hr.:

Cirus al II-lea cel Mare (559 -530 î.Hr.);

Cambyses al II-lea (530-522 î.Hr.);

Darius I (522-486 î.Hr.);

Xerxes (485-465 î.Hr.; în cartea Estera, apare ca Ahaşveroş);

Artaxerxes I (465-424 î.Hr.).

Când studiem aceste cărţi, este foarte important să ştim că, în cartea Ezra, aceşti împăraţi nu sunt menţionaţi în ordine cronologică. De exemplu, episodul din Ezra 4:6-24 este inserat înainte de capitolul 5, unde se continuă relatarea despre împotrivirea faţă de reconstruirea templului. În consecinţă, scrisorile către Xerxes I şi Artaxerxes I, redate în Ezra 4, au apărut după evenimentele înregistrate în capitolele 5 şi 6, unde se vorbeşte despre Darius I. Această secvenţă îi poate încurca pe cititori şi poate fi motivul pentru care oamenii au fost confuzi secole la rând când au citit aceste cărţi. Cunoaşterea ordinii evenimentelor ne va ajuta să înţelegem mai bine soliile lui Ezra şi Neemia.

Ce alte lucruri din Biblie îţi încurca înţelegerea? Ce te ajuta sa te încrezi în Dumnezeu şi în Cuvântul Sau, chiar şi atunci când descoperi lucruri care par lipsite de sens? (Vezi Isaia 55:8,9)

Marţi, 1 octombrie – A doua ocazie de întoarcere

În Ezra 7:1-10 şi 8:1-14 vedem că împăratul Artaxerxes I îi permite lui Ezra să se întoarcă la Ierusalim (în anul 457 î.Hr.) şi să îi ia cu el pe toţi cei care doreau să se întoarcă. Nu se cunosc foarte multe detalii despre relaţia dintre împărat şi Ezra sau dacă Ezra a lucrat la curte. În capitolul 8 sunt enumeraţi toţi capii de familie ai celor care s-au întors, începând cu preoţii, cei din linia regală şi încheind cu restul populaţiei. Douăsprezece familii sunt amintite în mod specific, lăsând impresia că aceasta este o reamintire intenţionată a celor douăsprezece seminţii din Israel.

Pasajul numeşte aproximativ 1 500 de bărbaţi, ajungându-se cam la 5 000-6 000 cu tot cu femei şi copii. Grupul acesta a fost cu mult mai mic decât primul, care s-a întors cu Zorobabel şi Iosua.

3. Ce aflăm din Ezra 7:1-10 despre Ezra?

Ezra era un cărturar dintr-o familie de preoţi. El era un urmaş al lui Aaron, fratele lui Moise, primul preot al poporului Israel. Datorită relatărilor din Ezra, dar şi tradiţiei iudaice, numele lui Ezra are mare importanţă chiar şi astăzi. Nu se ştie dacă Ezra a avut slujba de cărturar la curtea împăratului Artaxerxes, de aceea, descrierea aceasta fie se referă la responsabilităţile sale anterioare, fie la aptitudinile sale, pe care a început să le folosească după sosirea în Iuda. Totuşi cu siguranţă că Ezra a lucrat îndeaproape pentru Artaxerxes, deoarece împăratul l-a desemnat să fie conducător în această călătorie.

În Ezra 7:6 şi 10 se spune despre Ezra că era un cărturar, sau învăţător, „iscusit” şi devotat. Cuvântul „iscusit” înseamnă „rapid”, făcând referire la o persoană care este rapidă în înţelegerea şi prelucrarea mintală a informaţiei. Ezra era iute la minte – el era renumit pentru cunoştinţele sale şi pentru priceperea sa referitoare la Legea lui Dumnezeu. Mai mult, faptul că împăratul l-a ales pe Ezra să ducă un grup de israeliţi în Iuda demonstrează curajul şi capacităţile de lider ale lui Ezra.

Să observăm că Ezra „îşi pusese inima să adâncească Legea Domnului” (Ezra 7:10). Cum putem aplica acest principiu în viaţa noastră?

Miercuri, 2 octombrie – Porunca lui Artaxerxes

4. Care au fost componentele poruncii lui Artaxerxes? De ce erau atât de importante aceste instrucţiuni pentru poporul Israel? Ezra 7:11-28

Porunca dată de Artaxerxes se aseamănă foarte mult cu prima poruncă a lui Cirus. Împăratul îi sfătuieşte pe toţi cei care doresc, în special pe cei din linia preoţească, să meargă la Ierusalim. Deşi, conform documentelor istorice ale lui Murashu, mulţi evrei au rămas în Persia (fapt demonstrat în relatarea despre Estera), au fost unii care aşteptaseră ocazia de a începe o viaţă nouă în ţara strămoşilor lor. Mare parte a lămuririlor împăratului erau îndreptate spre vistiernicii din teritoriul de dincolo de Eufrat. Vistiernicii trebuiau să îi dea lui Ezra tot ce avea nevoie pentru restaurarea cetăţii şi pentru a „slăvi Casa Domnului la Ierusalim” (Ezra 7:27). În cele din urmă, împăratul l-a trimis pe Ezra să înfiinţeze un sistem juridic, ca să se asigure că Legea lui Dumnezeu şi legea împăratului erau împlinite întocmai. Ordinea şi organizarea aduse de această poruncă sunt aspecte importante în orice societate. Mai mult, împăratul a uşurat misiunea asumată de Ezra şi de israeliţi de a-şi reconstrui ţara.

Oare preocuparea împăratului pentru reconstruirea cetăţii şi a templului ar putea fi un indiciu că el credea în Dumnezeul lui Ezra? Artaxerxes Îl numeşte pe Dumnezeu: „Dumnezeul lui Israel, a cărui locuinţă este la Ierusalim” (vers. 15). Terminologia folosită de împărat când face referire la Dumnezeul lui Israel ne spune că el Îl considera pe Dumnezeu doar o altă zeitate locală, care avea nevoie să fie împăcată prin darurile aduse. El nu dorea ca zeul local să fie supărat pe el şi pe fiii lui (vers. 23). Întrucât în anul 457 î.Hr. a avut loc o revoltă egipteană împotriva guvernării persane, este posibil ca acţiunile împăciuitoare ale împăratului să fi avut ca scop câştigarea loialităţii celor din provincia Iuda.

Din nefericire, în ciuda interacţiunii pe care a avut-o cu Ezra şi Neemia, împăratul nu a început să creadă în Dumnezeu. Cel puţin nimic din textul biblic nu sugerează că el ar fi devenit credincios, ceea ce înseamnă că Domnul poate folosi chiar şi oameni neconvertiţi pentru a-Şi împlini voia Sa pe pământ.

Cum putem să ne încredem în Domnul chiar când trecem prin situaţii grele? Ce ne învaţă pasajul studiat despre suveranitatea lui Dumnezeu asupra lumii?

Joi, 3 octombrie – Importanţa educaţiei

5. Ce ne spun următoarele versete despre importanţa unei educaţii corespunzătoare? Ezra 7:6,10

Devotamentul faţă de Dumnezeu şi hotărârea lui de a studia, de a pune în practică şi de a-i învăţa pe alţii Cuvântul lui Dumnezeu (Ezra 7:6,10) l-au pregătit pe Ezra pentru o lucrare mai mare în Israel. Versetul ne spune că el s-a devotat studiului, împlinirii şi învăţării Legii lui Dumnezeu.

Ellen G. White ne oferă informaţii importante: „Născut din fiii lui Aaron, lui Ezra i se dăduse o educaţie preoţească şi, adăugat la aceasta, făcuse cunoştinţă cu scrierile vrăjitorilor, astrologilor şi înţelepţilor Imperiului Medo-Persan. Dar el nu era mulţumit cu starea sa spirituală. Dorea să fie în armonie deplină cu Dumnezeu; tânjea după înţelepciune ca să împlinească voinţa divină. Şi, ca urmare, şi-a pus inima «să adâncească şi să împlinească Legea Domnului» (Ezra 7:10). Aceasta l-a determinat să se ocupe stăruitor cu studiul istoriei poporului lui Dumnezeu, aşa cum era raportată în scrierile prorocilor şi ale împăraţilor. El a cercetat cărţile poetice şi istorice ale Bibliei, pentru a înţelege de ce îngăduise Dumnezeu ca Ierusalimul să fie distrus şi poporul, dus în robie într-o ţară păgână.” – Profeţi şi regi, p. 608

„Eforturile lui Ezra de a reînviora interesul pentru studiul Scripturilor au căpătat permanenţă prin lucrarea lui minuţioasă de o viaţă, consacrată păstrării şi multiplicării Scrierilor Sfinte. El a adunat toate copiile Legii pe care le-a putut găsi, le-a transcris şi le-a împărţit. Cuvântul curat înmulţit astfel şi aşezat în mâinile multora dădea cunoaşterea care era de o valoare inestimabilă.” – Ibidem, p. 609

Observaţi că Ezra învăţase despre obiceiurile păgânilor, dar văzuse că ei erau greşiţi şi el a căutat să cunoască adevărul de la sursă, adică din Cuvântul lui Dumnezeu şi Legea Domnului. El a trebuit să se dezveţe de multe dintre lucrurile pe care le învăţase în universităţile lumeşti, deoarece, fără îndoială, multe dintre cele învăţate erau greşite. La urma urmei, cât bine îi puteau face „scrierile vrăjitorilor şi astrologilor”?

Care sunt lucrurile învăţate de la lume de care ar trebui să ne dezvăţăm?

Vineri, 4 octombrie – Un gând de încheiere

Să ne gândim la munca sârguincioasă a lui Ezra. … Pe măsură ce le transmitea altora adevărurile pe care le învăţase, puterea sa de muncă creştea. El a devenit un bărbat plin de evlavie şi de zel. Era martorul lui Dumnezeu pentru lume cu privire la puterea adevărului biblic de a înnobila viaţa zilnică.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 609

„În lucrarea de reformă care urmează să fie făcută astăzi este nevoie de bărbaţi care, asemenea lui Ezra şi Neemia, nu vor acoperi şi nu vor scuza păcatul, nici nu se vor da înapoi de la a apăra onoarea lui Dumnezeu. Aceia asupra cărora zace povara acestei lucrări nu-şi vor găsi pacea când se săvârşeşte răul şi nici nu vor acoperi păcatul cu un veşmânt de milă falsă. Ei îşi vor aduce aminte că Dumnezeu nu caută la faţa oamenilor şi că asprimea pentru câţiva se poate dovedi a fi milă pentru mulţi. De asemenea, îşi vor aminti că, în acela care mustră păcatul, întotdeauna se va da pe faţă spiritul lui Hristos.” – Ibidem, p. 675

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Profeţi şi regi, cap. „Ezra, preot şi cărturar”.

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: 1 Cronici 6-12
1. Ce istorie tristă se află în spatele numelui lui Beria?
2. Ai cui părinţi păziseră intrarea în tabăra Domnului?
3. Cine erau scutiţi de alte slujbe, pentru că lucrau zi şi noapte?
4. Cine erau iuţi ca nişte căprioare de pe munţi?

Evanghelizare, Secţiunea 4 — subcapitolul „Evanghelistul şi echipa lui
5. Ce anume suntem îndemnaţi să ne aducem aminte când stăm înaintea mulţimilor din oraşe?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
Descarcă cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia secţiunea „Ştirile de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Menţionare! Materialele: prezentare PowerPoint, rezumat şi imaginea textului de memorat sunt preluate de la http://www.fustero.es/index_ro.php. (Mulţumiri!)
Coperta ciclului de Studii biblice şi Veştile misionare scrise ale fiecărui trimestru le veţi găsi doar la pagina primei lecţii!

 

Elogiu la adresa lui Ezra

Orice trezire spirituală începe cu o trezire față de Scriptură. Mulți astăzi își doresc trezire, însă semnele trezirii se văd cel mai clar în pasiunea cuiva după Biblie. Vremea lui Ezra, cărturarul levit vpreach the wordenit din Babilon, a fost o vreme a trezirii. Este uimitor cum tot poporul care era în Israel a recunoscut în masă că a păcătuit împotriva lui Dumnezeu luându-și de soții femei străine și au plâns cu amar înaintea Casei Domnului (Ezra 10:1). Lucruri de acest gen de obicei nu se întâmplă, deoarece atunci când o mulțime de oameni trăiește într-un anumit păcat, tendința generală este de a împinge acel păcat înspre normalitate. Dumnezeu lucra în mod miraculos în inimile evreilor de curând repatriați.
Această trezire însă, a avut la temelie bocetul și strigătul unui om zdrobit datorită condiției poporului său, Ezra. Când Ezra a auzit că poporul a păcătuit împotriva lui Dumnezeu amestecându-se cu neamurile din jur, „și-a sfâșiat hainele și mantaua; și-a smuls părul din cap și din barbă și s-a lăsat jos înmărmurit” (Ezra 9:3 adaptat). Din acea dimineață și până la jertfa de seară a rămas „îngrozit” înaintea Domnului și s-a rugat cu o zdrobire nemaiîntâlnită Celui Preaînalt. Trezirea poporului a început când aceștia l-au văzut pe Ezra în această condiție. Dar ce anume l-a făcut pe Ezra atât de sensibil față de păcatul poporului, încât să se comporte atât de neomenesc. Scriptura!  Căci Ezra îşi pusese inima să adâncească şi să împlinească Legea Domnului, şi să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel legile şi poruncile” (Ezra 7:10). În timpul exilului, Ezra studiase cu multă ardoare Scriptura, analizase cu multă atenție cele cinci cărți ale lui Moise și constatase că ceea ce poporul suferise (exilul asirian și babilonian) se datora mâniei lui Dumnezeu asupra păcatului lor. Ezra era familiarizat cu faptul că Dumnezeu este un Dumnezeu gelos și că pretinde închinare totală, lucru pe care evreii l-au neglijat cu desăvârșire. Acum, ajuns din nou în țară, el constată începutul aceluiași tipar care i-a condus în primă instanță pe evrei în captivitate: căsătorirea cu femei străine, adoptarea idolilor și a stilului de viață păgân, mânierea lui Dumnezeu și judecata lui Dumnezeu. Pentru Ezra era clar: dacă poporul va continua așa, în mod invariabil, mânia lui Dumnezeu se va revărsa din nou peste popor. Ezra credea că Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu și că se împlinește negreșit. Din această cauză era el îngrozit și din această cauză mijlocește el pentru popor și din această cauză poporul se întoarce la Dumnezeu.
Totul se rezumă la credința cuiva în Scriptură: crezi tu Biblia în mod real? Noi spunem că da, însă pe drept vorbind, nu există un corespondent proporțional în practica noastră care să ne dea dreptate. Ceva nu e în regulă.  De aceea hai să privim la Ezra și să-l rugăm pe Domnul cu zdrobire în inimă să producă în noi prima verigă a lanțului trezirii: credința în Biblie. Și primul lucru pe care îl vom sesiza este foamea după studierea Cuvântului: „Căci Ezra îşi pusese inima să adâncească şi să împlinească Legea Domnului…”
 Ştefan Cornu

scris de :   Zac Poonen

Cartea lui Neemia ne arată trezirea extraordinară pe care Dumnezeu a adus-o printre Evrei, prin influența a doi bărbați evlavioși – Ezra și Neemia.

În capitolul 8 din Neemia, citim ce a făcut Dumnezeu prin Ezra. El a luat Cuvântul lui Dumnezeu și i-a strâns pe toți bărbații și femeile și copiii care erau în stare să-L înțeleagă. Apoi a condus un studiu Biblic de 6 ore pentru ei! Și spune acolo că “tot poporul a fost cu luare aminte la citirea cărții Legii” (Neem. 8:3). Și-au început întâlnirea cu un timp de laudă lui Dumnezeu (Neem. 8:4). Și apoi Ezra și-a dat toată silința pentru a explica poporului înțelesul la tot ceea ce citea din Cuvânt (Neem. 8:8). În mod evident Ezra a petrecut multe luni și ani studiind Cuvântul el însuși pentru a fi putut explica totul atât de clar la toți. Dumnezeu îl pregătise în secret pentru acest moment.

Trezirea a izbucnit și oamenii au început să se tânguie pentru păcatele lor (Neem. 8:9). Apoi au fost îndemnați să împărtășească cu alții lucrurile bune pe care Dumnezeu li le dăduse. Făcând astfel, “bucuria Domnului avea să fie tăria lor” (Neem. 8:10). Oamenii au ieșit și au ascultat acel îndemn. În următoarea zi Ezra a avut un studiu Biblic pentru lideri (Neem. 8:13). Când au văzut că, Cuvântul lui Dumnezeu le-a poruncit israeliților să celebreze “sărbătoarea corturilor” în fiecare an în luna a șaptea, au dat ascultare imediat. Era prima dată după aproximativ 900 ani când această sărbătoare era celebrată – căci această poruncă nu fusese împlinită din zilele lui Iosua (Neem. 8:14-17). Chiar și David, omul după inima lui Dumnezeu, nu îi făcuse pe israeliți să împlinească această poruncă. Ezra a continuat să țină studii Biblice pentru popor pentru următoarele șapte zile (Neem. 8:18).

În capitolul 9 din Neemia, citim ce a făcut Dumnezeu prin Neemia. Capitolul începe cu israeliții postind, mărturisindu-și păcatele și despărțindu-se de păgâni (Neem. 9:1,2). Apoi au avut un timp de studiu Biblic de trei ore și trei ore de laudă Domnului și mărturisire a păcatelor lor. A fost trezire încă o dată (Neem. 9:3). Apoi Leviții s-au ridicat și au strigat cu glas tare către Domnul (Neem. 9:4). De la Neem. 9:5 la Neem. 9:38, avem cea mai lungă rugăciune înregistrată, din toată Biblia. Leviții apoi au enumerat istoria lui Israel de la vremea lui Avraam și eșecul lor din timpul celor patruzeci de ani de pribegire în pustie și din vremea judecătorilor și împăraților și au recunoscut că fiecare judecată pe care o trimisese Dumnezeu a fost corectă și dreaptă. S-au pocăit și au semnat un document înaintea lui Dumnezeu, Neemia semnând cel dintâi (Neem. 10:1).

Toate acestea s-au întâmplat prin influența acestor doi bărbați temători de Dumnezeu, Ezra și Neemia. Slujirea lor unită a fost aproape exact ca funcționarea unei biserici nou-testamentare condusă de doi prezbiteri. Ce exemplu de imitat pentru noi toți astăzi.

Lecţii din viaţa lui Ezra

 Alfred E. Bouter

Noul Testament ne arată calea lui Dumnezeu pentru o rămăşiţă credincioasă în mijlocul poporului de nume al lui Dumnezeu. Aşa cum 2. Timotei 2 explică din punct de vedere al învăţăturii această cale pentru zilele noastre, este bine să ne amintim de exemplele Vechiului Testament pentru învăţătura, încurajarea şi îndemnarea noastră (Romani 15:4 1. Corinteni 10:1-13 2. Timotei 3:16 ). În următoarele pagini, voi puncta pe scurt despre Ezra şi Neemia. Mai multe aplicaţii pentru mersul nostru astăzi se găsesc în cărţile lor.Introducere

Dumnezeu i-a spus lui Avraam că urmaşii săi vor moşteni ţara alegerii Sale. Mai târziu, în urma ieşirii din Egipt şi din robie sub conducerea lui Moise a fost nevoie ca poporul răscumpărat să fie adus în Ţara promisă de Dumnezeu (Exod 4:8 ). Cu toate acestea, poporul Israel a dispreţuit ţara plăcerii lui Dumnezeu (Psalmul 106:24 ), dar Dumnezeu nu a renunţat niciodată la dorinţa Sa ca poporul Său să se bucure de partea specială pe care El o pregătise pentru ei. Din cauza acestei desfăşurări a evenimentelor, gândurile călăuzitoare în multe locuri din Scriptură au de a face cu vindecarea şi restabilirea, dar cu toate acestea, în câteva situaţii doar o mică rămăşiţă a fost adusă înapoi din captivitate, în urma experimentării disciplinei lui Dumnezeu. Astfel Ezra, Neemia şi cărţile Cronicilor au fost scrise din perspectiva harului suveran al lui Dumnezeu, astfel încât poporul lui Dumnezeu să aprecieze lucrurile pe care El li le-a dat în trecut, ca fiind legate de Omul după inima Sa. Provocarea pentru noi astăzi este dacă vrem să fim ca Ezra sau alţi învingători, care au experimentat o reabilitare în legătură cu ţara lui Dumnezeu. Cu mult înainte de Ezra, bucuria a ceea ce văzuse în Ţara Promisa l-a susţinut pe Caleb în mersul prin pustie pentru aproape patruzeci de ani; credinţa şi entuziasmul său au influenţat întreaga seminţie a lui Iuda şi poate chiar pe toţi cei din generaţia sa. Prin Duhul Sfânt şi noi am văzut deja ţara şi pe Hristos încoronat cu glorie şi onoare! Dar nu învăţăm numai de la Caleb; zilele de reabilitare din cărţile Ezra şi Neemia au fost scrise pentru îndemnul şi încurajarea noastră. Să privim acum mai aproape exemplul lui Ezra.

Genealogia lui Ezra

Ezra ne este prezentat ca locuind în Babilon la aproximativ optzeci de ani după prima întoarcere sub Cirus. Numele lui înseamnă “ajutat de Yah (Domnul)” sau, în traducere liberă, “Domnul este ajutorul meu“. Să nu spunem: “ce poate conţine un nume?“, ci mai degrabă să ne îndreptăm spre Domnul din ceruri pentru a primi ajutor, deoarece fără ajutorul Lui nu putem face nimic pentru gloria lui Dumnezeu (Ioan 15:5 2. Corinteni 12:9-10 ). Ezra era descendent pe linie directă din marele preot Aaron. El nu a luat de bun acest privilegiu sau ca pe ceva în care, conform firii, să se mândrească (Filipeni 3:4-8 ). Nu, el a devenit un scrib vigilent, familiarizat cu Cuvântul lui Dumnezeu. Mai mult, mâna bună a lui Dumnezeu (în providenţa Sa) a fost cu el în lucrurile pe care Ezra le făcea. Şi noi astăzi trebuie să fim familiarizaţi cu “genealogia” pe care o avem (2. Timotei 2:1-2 2. Petru 1:9-11 ) şi, de asemenea, să depindem de Domnul.

Consacrarea lui Ezra

Trei lucruri menţionate în Ezra 7:10 merg şi este nevoie să fie împreună:

– Ezra şi-a îndreptat sau şi-a pus inima să caute legea lui Iehova. Din inimă ies izvoarele vieţii (Proverbe 4:23 ) şi noi suntem responsabili să o îndreptăm în direcţia cea dreaptă. Cu toate că noi, ca şi creştini astăzi, nu suntem aşezaţi din punct de vedere formal sub Legea Mozaică, noi suntem sub “legea lui Hristos” (Galateni 6:2 ). Suntem noi dedicaţi cercetării Scripturilor?

– Ezra era gata să acţioneze conform Cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta este a doua etapă a consacrării sale – să pună în practică ceea ce Dumnezeu îi arată din Scripturi. Suntem noi devotaţi să trăim Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 13:17 Filipeni 2:12-13 )?

– Numai aşa putea Ezra să fie în stare să îi înveţe pe alţii. Ce diferenţă faţă de fariseii din zilele Domnului nostru, care îi învăţau pe alţii ceea ce trebuiau să facă, dar care nu erau în stare să facă ceea ce spuneau! Cu Ezra, era total altfel: pentru că el trăise Cuvântul lui Dumnezeu, el era capabil şi dedicat să îi înveţe şi pe alţii. Ezra avea autoritate oficială pentru a învăţa (Levitic 10:11 ), dar împeună cu aceasta el avea şi autoritate morală, datorită umblării sale (aceasta este ceea ce le lipsea fariseilor). Şi astăzi este nevoie de autoritate morală şi, în special, în legatură cu pretenţiile legate de succesiunea apostolică.

Practica lui Ezra pentru calea dreaptă

Rugaciunea lui David pentru “un lucru” din Psalmul 27:4 a fost însoţită de o decizie clara: “pe acesta îl voi căuta“. Ambele presupun sârguinţă şi consacrare, aşa cum vedem atât de frumos demonstrat pentru credinciosul de astăzi în Pavel (Filipeni 3 ), care avea obiectivul corect (“un lucru“) şi acesta era în legatură cu cea mai sfântă şi cea mai minunată Persoană: Hristos în glorie. Astfel, devotamentul este legat cu practica spirituală. Verbul folosit în Psalmul 27:4 este întâlnit pentru prima oara în Scriptură, în Geneza 37:15-16 , atunci când Iosif îşi caută fraţii. Datorită importanţei acestui punct aş vrea să mai fac referinţă şi la alte versete: în Exod 33:7 oricine căuta pe Domnul ieşea la cortul întâlnirii” (compară cu Psalmul 27:8 , a căuta faţa Domnului şi Psalmul 34:14 , a căuta pacea). În Proverbe, omul caută “binele“, “cunoştinţa“, “dragostea“. Daniel îl căuta pe Domnul în rugăciune (Daniel 9:3 ). Nu corespund oare aceste practici cu dorinţa lui Dumnezeu, care caută “o sămânţa a lui Dumnezeu” (Maleahi 2:15 )? Într-o zi a reabilitării (Ezra 8:21-23 ), Ezra caută calea dreaptă, depinzând de Domnul Însuşi. Neemia (Neemia 2:10 ) caută binele copiilor lui Israel, cu toate că ei se reduceau doar la o rămăşiţă. În Psalmul 122:9 , practica este de a căuta pacea Ierusalimului. În Noul Testament, slujba unui ucenic este rezumată prin cuvintele: “Căutaţi dar întâi Împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 6:33 ), arătând că aceasta este o problemă de prioritate.

Slujba lui Ezra

Rămăşiţa întoarsă din captivitate construise templul din Ierusalim, dar avea nevoie de o măsură mai mare de înviorare la aproximativ şaizeci de ani după ce templul fusese construit. Să urmărim pe scurt ce a condus la acest punct. Rămăşiţa care se întorsese din captivitatea babiloniană a aşezat mai întâi altarul pe temeliile sale, imediat dupa întoarcerea în Ierusalim (Ezra 1 ). Ei învăţaseră multe lecţii prin mustrarea şi disciplina lui Dumnezeu (vezi Ieremia şi Habacuc). Eliberaţi dintr-un mediu idolatru (Psalmul 137 ), ei se interesau acum cu adevărat de lucrurile lui Dumnezeu (Ezra 3 ).

Punem şi noi cerinţele şi dorinţele lui Dumnezeu pe primul plan? Raţionamentul omenesc ar fi condus într-o direcţie cu totul diferită. Totuşi, ei au reconstruit templul, în ciuda opoziţiei şi a eşecului. Încurajaţi de slujba profetică a lui Hagai şi Zaharia, ei au continuat să împlinească această sarcină. Apoi slujba lui Dumnezeu a fost reinstituită (Ezra 6 ), o înviorare cu siguranţă. Vasele de aur şi argint şi lucrurile preţioase au fost aduse înapoi la centrul de închinare al lui Dumnezeu (Ezra 1:3,11 ), dar acum era nevoie de învăţături suplimentare pentru a păstra aceste lucruri ale lui Dumnezeu.

Lucruri de preţ

În Ezra 1 se face o menţionare cu privire la vasele ce au fost aduse înapoi din Babilon în Ierusalim, sub denumirea de “lucruri de preţ“. Întrebarea pentru noi astăzi ar fi (aplicând cartea Ezra zilelor noastre): Cum putem ştii că cineva aparţine Domnului, ca un vas preţios pentru El, bucurându-se de prezenţa Sa? Răspunsul este: dacă el se depărtează de fărădelege şi îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. De aceea Scriptura vorbeşte despre:

1. Vase de aur şi argint. Toţi creştinii sunt rezultatul lucrării gloriei şi harului lui Dumnezeu, făcuţi din aur curat, dar şi rezultatul răscumpărării, făcuţi din argint. Acest fapt este încă valavil, chiar şi în aceste zile de ruină, când multe vase nu mai pot fi recunoscute din cauza stării lor de întinare şi numai Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui.

2. De-a lungul istoriei Bisericii, în contrast cu Cuvântul lui Dumnezeu, au fost introduse elemente omeneşti, rezultatul lucrării omului, reprezentate prin vasele de lemn şi lut (vezi 1. Corinteni 3:12 ).

3. Vasele în Scriptură mai sunt văzute şi ca din prisma responsabilităţii omului. În acest context, toţi cei care pronunţă numele Domnului trebuie să se depărteze de fărădelege. Aceasta implică despărţire de aceia care se asociază cu o învăţătură sau practică rea şi sunt astfel întinaţi, chiar dacă ei nu trăiesc în imoralitate, nici nu ţin ei înşişi o învăţătură falsă. Aceasta este responsabilitatea oricui mărturiseşte credinţa – prin botez, la Masa Domnului sau prin orice altceva ar fi – de a se separa de nelegiuire, de a fi un vas curat şi spălat.

4. Vasele de preţ cu care Ezra se putea identifica aveau următoarele caracteristici (compară cu 2. Timotei 2:19-22 ):

– vase de onoare, ca vasele care au fost aduse, prin harul lui Dumnezeu, înapoi în Ierusalim şi pentru gloria lui Dumnezeu;

– sfinţite: puse deoparte pentru Domnul, recunoscând autoritatea Lui;

– folositoare Stăpânului, care are toată puterea şi autoritatea, care poate să folosească acest vas aşa cum El doreşte; acesta nu era cazul Israelului idolatru şi nici în Babilon;

– pregătit pentru orice lucrare bună; responasiblitatea omului şi harul suveran al lui Dumnezeu lucrează împreună pentru a avea şi a păstra astfel de vase. Ce bucurie pentru inima Domnului nostru când El găseşte astfel de vase astăzi!

Ezra – o imagine a Marelui nostru Conducător şi Restaurator

În multe locuri din Scriptură se găsesc referiri cu privire la adevăratul Restaurator, Domnul nostru Isus. El este Constructorul Casei lui Dumnezeu (Adunarea) şi adevăratul Conducător al slujbei şi al laudei lui Dumnezu şi El reabilitează acolo unde este o abatere. Domnul nostru glorificat are aceste funcţii în relaţie cu Adunarea astăzi (vezi Evrei 2:12-13, 3 :1-6, 8:1-2, 10:19-21, 13:15, 1. Petru 2:5 ). În legătură cu zilele lui Ezra, să analizăm mai întâi legătura cu trecutul: cu toate că lui David nu i-a fost permis să construiască el însuşi templul, el a făcut planurile şi a stabilit totul pentru slujba şi lauda lui Dumnezeu (1. Cronici 22:29 ); cu toate acestea, mai târziu, în 2 Cronici şi în cărţile Ezra şi Neemia, se găsesc multe menţionări despre hotărârile lui David. Astfel vedem că această linie a fost păstrată prin harul lui Dumnezeu, în ciuda eşecului poporului şi a atacurilor duşmanului. În cărţile Cronicilor, lucrurile sunt descrise din punctul de vedere al lui Dumnezeu, descriind şi analizând istoria poporului Său în relaţie cu David; acesta este modul în care lui Dumnezeu îi place să se gândească la poporul Său. Mai mult aceste cărţi au fost scrise după întoarcerea din captivitatea Babiloniană: harul suveran al lui Dumnezeu a fost manifestat în rămăşiţa restabilită, care, după ce a fost încercată, a învăţat să se preocupe de lucrurile lui Dumnezeu, aşa cum făcuse şi David. Aceasta ne aduce înapoi la Ezra, a cărui practica era de a păstra lucrurile Casei lui Dumnezeu (Ezra 9:9 ) pentru Dumnezeu şi poporul Său şi conform gândurilor lui Dumnezeu. Aplicând aceasta creştinismului, găsim o practică similară şi în exemplul şi învăţăturile lui Pavel şi în îndrumările sale către Timotei. Fie ca aceste caracteristici, de a păstra slujba şi lauda lui Dumnezeu, să fie şi pentru noi o realitate astăzi!

Credincioşia lui Ezra

Supus regelui persan şi însărcinat de către acesta (Ezra 7:11-26 ), Ezra s-a încrezut în Domnul pentru a veghea asupra micii lui cete (8:22). În ascultarea sa faţă de Domnul, sub mâna Lui cea bună (vezi şi 7:27-28), el a postit şi s-a rugat pentru a găsi calea cea dreaptă pentru el şi pentru aceia care erau cu el (8:21). Putem vedea un exemplu al credincioşiei lui Ezra în versetele 8:25-27 şi 8:33-34; să observăm cum sunt cântărite vasele în acord cu standardele Casei lui Dumnezeu. Credincioşia lui Ezra este demonstrată şi în versetele 9:9; 10:1,16-17. Cred că Ezra, prin devotamentul său, este un urmaş de seamă al lui Fineas, a cărui credincioşie este însoţită de menţiunea că Domnul era cu el (1. Cronici 9:20 )! Nu este acesta primul test al unui creştin, să fie găsit credincios? Aceasta este ceea ce Domnul poate recomanda şi răsplăti (Luca 19:17 2. Corinteni 10:18 ); credincioşia este testul supravegherii (1. Corinteni 4:2 ).

Perseverenţa lui Ezra

Mai multe dovezi legate de perseverenţa lui Ezra se găsesc în cap 7-10. Sarcina lui Ezra trebuie să fi fost foarte grea şi deseori descurajantă. Cu toate acestea, el a continuat să se încreadă în Domnul. Este clar că el a fost de acord cu practica lui Neemia şi de aceea el se află împreună cu acesta la inaugurarea zidurilor reconstruite (Neemia 12:36 ). Amândoi erau marcaţi de perseverenţă şi răbdare, deplin identificaţi cu gândurile lui Dumnezeu într-o zi de ruină.

Umilinţa lui Ezra

În dezordinea cauzată de căsătoriile mixte şi influenţele păgâne (9:1-2), Ezra se smereşte. Să observăm că el şi-a sfâşiat mantaua şi haina (un semn public al umilirii) şi şi-a rupt perii capului său. La jertfa de seară, a adus rugăciunea sa înaintea Domnului (Ezra 9:5-15 ), mărturisind păcatele rămăşiţei şi încredinţându-se pe sine însuşi credincioşiei lui Dumnezeu. Fie ca şi noi să învăţăm din preocuparea lui Ezra pentru locul sfânt şi pentru sămânţa sfântă. În introducerea acestei a doua părţi a cărţii, am menţionat necesitatea smereniei şi a umilinţei.

Izbânda lui Ezra

Ezra nu era satisfăcut datorită îndeplinirii misiunii sale în urma întoarcerii la Ierusalim împreună cu poporul şi bogăţiile lor. El se putea gândi că aceasta este de ajuns. Nu! el era preocupat de starea morală şi spirituală a rămăşiţei şi acesta este motivul pentru care el vroia să îi înveţe (7:10). Eliberaţi din mediul babilonian, cei ce formau rămăşiţa aveau, de asemenea, nevoie să se cureţe de asocierile rele, aşa cum se găseau ele în multele femei păgâne şi alte lucruri de felul acesta (Hagai 2 Zaharia 3 ). Cu alte cuvinte, ascultarea de voia lui Dumnezeu era exprimată prin separarea lui Israel de asocierile idolatre (Deuteronom 7:3 ). Ar trebui să fie diferit pentru noi azi? Înviorarea ulterioară adusă de Ezra a reabilitat câteva familii ce fuseseră afectate de neglijenţă şi necredincioşie (căsătorii mixte). Exemplul lui Ezra şi devotamentul său pentru Cuvântul lui Dumnezeu sunt încă relevante şi pentru noi azi! Când Neemia a început să se pregătească, aceasta era pentru următorul pas în acest întreg proces al restaurării şi reabilitării. Zidurile şi porţile Ierusalimului erau încă distruse. Dar Dumnezeu îl pregătea pe Neemia, conducându-l prin exerciţii adânci, pentru a se întoarce la Ierusalim cu împuternicire din partea împăratului persan de a reconstrui zidurile. Zidurile ce aveau nevoie să fie reconstruite erau esenţiale pentru a proteja poporul lui Dumnezeu şi slujba casei lui Dumnezeu. Printre altele, Ezra este din nou implicat şi Cuvântul lui Dumnezeu este prezentat cu o deosebită eficacitate (Neemia 8 ): aceasta arată succesul său nu conform cu gândurile omului, ci în acord cu standardele lui Dumnezeu. Care este sarcina ta astăzi?

Ce putem învăţa noi de la Ezra?

Este o bucurie deosebită pentru Dumnezeu să găsească o “rămăşiţa” în care să recunoască trăsăturile lui Hristos. Găsim caracteristicile acestei rămăşiţe în cartea Maleahi, precum şi în Hagai, Zaharia, Ezra, Neemia şi Estera:

– Teama de Dumnezeu, în timp ce umblă în lumina lui Dumnezeu, în realizarea prezenţei Sale;

– Adevărata înţelepciune (Iov 28:28 Iacov 3:17 );

– Părtăşia unii cu alţii într-o reală despărţire;

– Gândind la numele Său;

– Apărarea drepturilor lui Dumnezeu;

– Slujind lui Dumnezeu ca robi adevăraţi şi în acelaşi timp ca fii înaintea Lui (Maleahi 3:16-18 ).

În Apocalipsa 2 şi 3, găsim o astfel de rămăşiţă în aceia care au o ureche de auzit; ei sunt astăzi biruitorii. Tot astfel, rămăşiţa din timpul lui Zorobabel şi Iosua (Ezra 1 3 ) se identificau prin credinţă cu gândurile lui Dumnezeu legate de casa Sa în Ierusalim. Legătura intimă dintre casa lui Dumnezeu şi Ierusalim, locuinţa lui Dumnezeu, este evidentă de-a lungul Scripturii. Astfel, adusă înapoi în bucuria Cuvântului lui Dumnezeu (Psalmul 119 ), rămăşiţa ultimelor zile restabilită va aprecia din nou valoarea Casei lui Dumnezeu.

Aşadar, este o atenţionare specială cu privire la intervenţia lui Dumnezeu (Psalmul 120:2 121:2 ), atlfel nu ar fi nicio altă restabilire. Să nu uităm niciodată acest aspect în trăirea noastră spirituală a acestor adevăruri: în afara trăirii noastre, trebuie să fie o slujbă pentru Dumnezeu (Filipeni 2:12-13 ). Ce bucurie când adevărul cu privire la Casa lui Dumnezeu începe să se ivească în sufletul credinciosului! Fie ca şi noi să urmăm exemplul lui Ezra!

 

Articol preluat şi tradus de pe site-ul www.theholyscriptures.org

 

Căci Ezra îşi pusese inima să adâncească şi să împlinească Legea Domnului şi să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel legile şi poruncile. (Ezra 7:10)

În 18 iunie 2012, norvegianul Gunnar Garfors a intrat în Cartea Recordurilor cu titlul de „Primul om din istorie care a reuşit să călătorească pe cinci continente într-o singură zi”. Astăzi, oamenii au posibilitatea să călătorească mai mult şi mai repede decât altădată. Atunci când cineva doreşte să viziteze un oraş îndepărtat, se interesează de climă, de alimentaţie, de mijloacele de comunicare şi de obiceiurile zonei.

În ultimii ani, pe lângă elementele amintite anterior, a apărut şi opțiunea securităţii sporite – asigurarea de diferite tipuri: călătorie, viaţă, educaţie etc. Astfel, s-a ajuns ca, în anul 2014, cea mai scumpă poliţă de asigurare de viaţă din lume să aibă o valoare asigurată de 201 milioane de dolari.

Pe timpul domniei lui Artaxerxe, conducătorul Medo-Persiei, trăia învăţătorul Ezra, un om al cărţii, cercetător al Legii divine şi credincios fidel al lui Dumnezeu. În perioada respectivă are loc întoarcerea din robie a poporului pentru a reconstrui Templul şi a restabili orânduielile Legii Domnului.

Atunci când împăratul şi-a dat acordul ca Ezra să meargă la Ierusalim, descoperim că acest bărbat al credinţei şi-a făcut asigurarea specială numită „mâna Domnului”. Expresia apare de mai multe ori în cartea Ezra (7:6,9,28; 8:18,22,31) şi indică, de fapt, călăuzirea divină. Pentru călătorie, Ezra avea posibilitatea să ceară de la împărat „oaste de însoţire şi călăreţi”, dar a preferat să fie păzit de Dumnezeu. Care a fost preţul plătit pentru această asigurare specială? „Ajutorul avea să fie obţinut nu prin bogăţie, nici prin puterea şi influenţa bărbaţilor idolatri, ci prin ocrotirea lui Dumnezeu. Numai prin păstrarea Legii lui Dumnezeu înaintea lor şi prin străduinţa de a asculta de ea urmau să fie ocrotiţi.” (Patriarhi şi profeţi, ed. 2016, p. 424)

Astăzi, în călătoria vieţii, printre străzile acestui pământ, este potrivit să ne bazăm pe ajutorul divin, căci mâna Domnului reprezintă asigurarea care rămâne valabilă pentru cei care respectă principiile divine.

Florin Răduț, pastor, Conferinţa Oltenia

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Explicatia Cartii: Ezra


Cele trei carti mai mici care ne stau acum în fata – Ezra, Neemia si Estera – încheie seria celor 17 carti istorice care alcatuiesc prima sectiune a Vechiului Testament. Aceste trei carti trebuiesc studiate împreuna deoarece ele înregistreaza lucrarea lui Dumnezeu cu poporul Israel dupa întoarcerea evreilor din robia Babiloniana. Ezra si Neemia se ocupa de „ramasita” care s-a întors în Ierusalim si în Iudea, iar Estera explica ce s-a întîmplat cu poporul care a preferat sa ramîna prin tarile în care fusesera dusi. Pentru o mai buna întelegere a acestor carti care marcheaza sfîrsitul cronicilor istorice este bine sa citim si ultimele trei carti din sectiunea cartilor profetice: Hagai, Zaharia si Maleahi, caci ei au fost profetii ridicati de Dumnezeu în Israel în perioada de dupa robie. Daca aceasta carte ar fi fost numita nu dupa numele autorului ei, ci dupa continutul pe care îl are, ea ar fi putut fi intitulata: „Cartea restaurarii”, „Cartea repatrierii” sau „Cronica ramasitei lui Iuda”. Daca ar fi fost numita dupa numele eroilor ei principali, ar fi trebuit sa i se spuna: „Cartea lui Zorobabel si a lui Ezra”. Titlul ei este însa „Ezra” si aceasta subliniaza si mai mult rolul jucat de aceasta extrordinara personalitate în lucrarea pe care Dumnezeu a facut-o pentru reasezarea Israelului în tiparul divin. Ezra face parte din marele triumvirat al carturarilor responsabili pentru scrierea Vechiului Testament: Moise, Samuel si Ezra. Traditia evreiasca, prin Talmud, îl considera pe Ezra unul dintre cei mai proeminenti lideri din istoria lui Israel. Lui îi sînt atribuite cinci lucrari capitale pentru identitatea evreilor ca neam: (1) înfiintarea în Babilon a unei institutii cu numele de: „Sinagoga cea mare”. Aceasta scoala rabinica era alcatuita dintr-un numar de 120 de membrii, toti urmasi ai profetilor si întemeietori ai gruparii „carturarilor” care au pastrat si transmis apoi scrierile sfinte evreiesti; (2) alcatuirea „canonului” Vechi Testamental. Sub acest nume este descrisa „culegerea de Scripturi sfinte evreiesti recunoscute de toti evreii ca avînd autoritate dumnezeiasca”. Ezra le-a asezat pe toate în trei categorii distincte numindu-le: Legea, Profetii si Scrierile; (3) trecerea de la scrierea antica ebraica la scrierea evreiasca cu caractere grafice asiriene; (4) alcatuirea Cronicilor ca un rezumat al istoriei evreiesti si scrierea cartilor Ezra si Neemia; (5) înfintarea sinagogilor locale ca locuri în care poporul sa citeasca si sa învete perceptele religiei evreiesti.Faptul ca Ezra este socotit autorul originalului ebraic al cartilor 1 si 2 Cronici, Ezra si Neemia nu înseamna ca el nu a folosit fragmente din scrierile altor autori sau ca portiunea autobiografica din cartea Neemia nu ar fi putut fi scrisa chiar de Neemia însusi.
Cartea se ocupa cu unul dintre cele mai importante evenimente din istoria Israelului: întoarcerea din robie. Aceasta întoarcere nu s-a facut într-o singura etapa, ci în mai multe. Tot asa si pentru consemnarea evenimentelor putem presupune ca exista mai multe date ale scrierii. Refacerea vietii religioase a Israelului a durat o perioada de aproximativ o suta de ani. În acest interval de timp au existat doua perioade mai mici de o exceptionala importanta:

1. Cei 20 de ani (537-517 î.Cr.) scursi între darea decretului lui Cir-persanul si pîna într-al saselea an al domniei lui Dariu-medul, în care, sub conducerea lui Zorobabel ca guvernator si Iosua ca preot, poporul a rezidit Templul. Pentru cunoastera evenimentelor din aceasta perioada cititi Ezra 1-6, Zaharia si Hagai, ultimele doua capitole din cartea 1 Cronici, primul capitol din cartea 2 Cronici, Psalmii 126 si 137, precum si referintele despre împaratul persan Cir din cartea profetului Isaia (Isaia 44:23 pîna la 45:8).

2. Cei 25 de ani (458-433 î.Cr.) în care Neemia, ca guvernator, Ezra, ca preot au condus lucrarea de refacere a zidurilor Ierusalimului, în vremea aceea a activat profetul Maleahi.

În cartea Ezra ne întîlnim cu amîndoua aceste perioade, în Neemia gasim numai cea de a doua perioada.
Evreii au fost dusi în robie mai întîi de asirieni (1 Împ. 17) si apoi de babilonieni (2 Împ. 25). Dupa 70 de ani de robie, împaratul persan Cir le-a dat dreptul de a se întoarce în tara lor. Babilonul cazuse între timp sub cucerirea medo-persanilor (Octombrie 539 î.Cr.). Cele zece semintii luate în robie de asirieni nu s-au mai întors în Israel, în anul 537 î.Cr. s-au întors în Israel primii evrei veniti din robie. În anul 516 î.Cr. a fost încheiata recladirea Templului, în anul 479 î.Cr. Estera a devenit împarateasa Persiei (ca sotie a lui Xerxes). În anul 458 î.Cr. Ezra a condus cel de al doilea convoi de evrei care s-au întors din robie, în anul 445 î.Cr. Neemia a reconstruit zidurile Ierusalimului.
Ezra ne aduce înaintea ochilor cel de al doilea „Exod” din istoria evreilor. Primul avusese loc în Egipt sub conducerea lui Moise. Cel de al doilea are loc acum din Babilon sub conducerea lui Ezra. Ca si Moise, Ezra este un om al cartii, cu o educatie aleasa si destinat sa alcatuiasca culegerea de cartii sfinte ale neamului.

Avem toate motivele sa credem ca la început, 1 si 2 Cronici, Ezra si Neemia au format o singura scriere istorica. Evreii si crestinii din primele veacuri l-au considerat pe Ezra drept autor al acestor compilatii.

Numarul celor întorsi din Babilon cu ocazia plecarii primului convoi a fost de aproximativ 50.000 de oameni. Este un numar relativ mic fata de totalul evreilor care plecasera în robie si cu mult mai mic decît numarul total al evreilor aflati în exil la aceea ora. Cei ce s-au întors au alcatuit într-adevar numai o „ramasita”. Ceilalti au preferat sa uite necazurile stramosilor lor si s-au hotarît sa ramîna între neamurile printre care fusesera stramutati. Se poate ca multi dintre ei sa fi reusit între timp sa-si faca un rost si o situatie materiala prospera. Perspectiva întoarcerii în saracia Israelului pentru a-i rezidi darîmaturile nu a parut prea atragatoare multora dintre ei. Întoarcerea celor 50.000 si faptele lor sînt descrise în primele 6 capitole ale cartii Ezra. Celelalte capitole, (7-10), descriu întoarcerea lui Ezra la Ierusalim si lucrarea lui de refacere si reforma spirituala a poporului.

Cuvinte cheie si teme caracteristice: întreaga carte graviteaza în jurul declaratiei urmatoare: „Caci Ezra îsi pusese inima sa adînceasca si sa împlineasca Legea Domnului, si sa învete pe oameni în mijlocul lui Israel legile si poruncile” (Ezra 7:10).
Cartea lui Ezra este un tipar pentru miscarile de trezire spirituala. Continutul ei ne arata 6 pasi spre o stare dupa voia lui Dumnezeu:

1. Întoarcerea în tara (cap.1 si 2) – revenirea la stravechea vatra a credintei.
2. Recladirea altarului (cap. 3:1-6 – reluarea unei vieti de rugaciune.
3. Recladirea Templului (3:8-13) – reconsiderarea atitudinii fata de Dumnezeu.
4. Înfruntarea dusmanilor (cap.4) – respingerea ispitelor si tentatiilor care ne-ar putea opri din drum.
5. Îndemn profetic (5:1-6:14) – supunerea fata de autoritatea Cuvîntului lui Dumnezeu.
6. Terminarea Templului (6:15-22) – perseverenta în ascultarea si cinstirea Domnului.

O astfel de refacere spirituala trebuie sa se produca din cînd în cînd în fiecare dintre noi. Ea este necesara mai ales atunci cînd crestinismul nostru s-a poticnit undeva în trecut si ajungem sa ne dam seama ca traim “robia” sub apasarea dusmanilor sufletului nostru. Din cînd în cînd este bine sa se ridice cîte un Pavel care sa preia mesajul lui Ezra si sa ne întrebe: „Oh, Galateni nechibzuiti! Cine v-a, fermecat pe voi, înaintea ochilor carora a fost zugravit Isus Cristos ca rastignit?” „Voi alergati bine; cine v-a taiat calea ca sa n-ascultati de adevar?” (Galat. 3:1; 5:7)

Mesajul despre Dumnezeu pe care îl gasim în aceasta carte poate fi parafrazat cu un text din Ieremia: „Caci Domnul nu leapada pentru totdeauna. Ci, cînd mîhneste pe cineva, Se îndura iarasi de el, dupa îndurarea Lui cea mare” (Plîngerile lui Ieremia 3:31-32).
SCHITA CARTII

I. ÎNTOARCEREA LUI ZOROBABEL 1-6
Decretul lui Cir, 1:1-11

NUMaRaTOAREA POPORULUI
Conducatorii, 2:1-2
Familiile, 2:3-20
Cetatile, 2:21-35
Preotii, 2:36-39
Levitii, 2:40-42
Slujitorii, 2:43-54
Robii lui Solomon, 2:55-58
Descendenti neconfirmati, 2:59-63
Cifra totala, 2:64-70

RECONSTRUIREA TEMPLULUI
Rezidirea altarului, 3:1-3
Sarbatoarea Corturilor, 3:4-6
Refacerea temeliilor Templului, 3:7-13

AMÎNAREA ZIDIRII TEMPLULUI
Samaritenii vor sa participe, 4:1 -3
Compromisul refuzat, 4:4-5
Consecinta, 4:6-24
Zidirea Templului începe iarasi, 5:1-17
Decretul lui Dariu, 6:1-12
Terminarea zidirii, 6:13-15
Sfintirea Templului, 6:16-22

II. ÎNTOARCEREA LUI EZRA 7-10
Întoarcerea la Ierusalim, 7:1-8:36

TREZIREA SPIRITUALa DE LA IERUSALIM
Starea poporului, 9:1-4
Marturisirea lui Ezra, 9:5-15
Legamîntul cu poporul, 10:1-8
Curatirea poporului, 10:9-44

Ezra 9

1 După ce s-a sfârşit lucrul acesta, căpeteniile s-au apropiat de mine şi au zis: „Poporul lui Israel, preoţii şi leviţii nu s-au despărţit de popoarele acestor ţări şi au făcut urâciunile lor, ale canaaniţilor, hetiţilor, fereziţilor, iebusiţilor, amoniţilor, moabiţilor, egiptenilor şi amoriţilor.

După ce s-a sfârşit lucrul acesta. Trebuie să fi trecut ceva timp de la sosirea lui Ezra la Ierusalim. El a ajuns în cetate în ziua întâi a lunii a 5-a (cap. 7,9), s-a odihnit 3 zile (cap. 8,32) şi în patra zi a aceleiaşi luni a transferat tezaurul autorităţilor Templului. Numai în ziua a 17-a a lunii a 9a a fost luat în discuţie subiectul căsătoriilor mixte (cap. 10,8.9). Nu putem presupune că acţiunea a fost mult timp amânată, după ce chestiunea a ajuns la cunoştinţa lui Ezra.

Căpeteniile. E remarcabil faptul că sesizarea privind o chestiune de abatere religioasă a venit de la autorităţile civile şi nu de la cele eclesiastice ale cetăţii. Motivul pentru această situaţie neobişnuită este faptul că demnitarii religioşi ai naţiunii nu numai că au iertat practica, dar erau şi vinovaţi (v. 2). Întrucât rude apropiate de-ale lui Iosua, fostul mare preot, se căsătoriseră cu femei străine, nu e de mirare de observat că mişcarea de reformă nu a pornit de la preoţi. Când conducătorii religioşi înşişi erau implicaţi, era de înţeles că paturile inferioare trebuiau să tacă. Totuşi, prin providenţa plină de bunătate a lui Dumnezeu, se întâmplă adesea că atunci când lucrurile ajung într-un astfel de impas, iar pastorii sunt corupţi, sunt ridicaţi membri laici pentru a lua iniţiativa realizării unei reforme religioase.

Urâciunile lor. [După urâciunile lor, KJV] Protestul nu susţine că iudeii adoptaseră deja practicile idolatre ale păgânilor din jur, ci că se uneau cu aceşti vecini. Soţiile străine ale acestor iudei apostaţi introduseseră, fără îndoială, ritualuri idolatre în familiile lor.

Canaaniţilor. Menţionarea celor opt naţiuni din vechime, cu care avusese loc amestecarea, nu înseamnă neapărat că, faptic, fuseseră luate soţii din fiecare dintre cele opt grupuri amintite. E posibil ca hetiţii, fereziţii, iebusiţii şi amoriţii nici să nu mai fi existat ca grupuri etnice distincte. Căpeteniile au avut în minte restricţia din Pentateuc, cum ar fi cea din Deuteronom 7,1-4, unde sunt enumerate aceste naţiuni, şi au atras atenţia lui Ezra asupra faptului că aceste restricţii fuseseră încălcate.

2 Căci şi-au luat neveste din fetele lor pentru ei şi pentru fiii lor, şi au amestecat neamul sfânt cu popoarele ţărilor acestora. Şi căpeteniile şi dregătorii au fost cei dintâi care au săvârşit păcatul acesta.”

Neamul sfânt. Compară Isaia 6,13. Oricât de mult se întinase poporul Israel prin încălcarea legii, era încă poporul Lui, prin vestire profetică şi prin harul Lui, întrucât timpul lepădării lui nu sosise. Iudeii fuseseră rânduiţi ca “o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt” (Exod 33,16), ca o “seminţie aleasă”, adică a lui Dumnezeu (vezi la 1 Petru 2,9).

Cei dintâi care au săvârşit păcatul acesta. Conducătorii erau vinovaţii principali (cap. 10,18). O neglijarea asemănătoare sau chiar şi mai serioasă a datoriei din partea clasei conducătoare a avut loc pe vremea lui Neemia (Neemia 6,17.18; 13,4.28).

3 Când am auzit lucrul acesta, mi-am sfâşiat hainele şi mantaua, mi-am smuls părul din cap şi perii din barbă şi am stat jos mâhnit.

Mi-am sfâşiat hainele. Sfâşierea hainelor era modul oriental obişnuit de exprimare a durerii (vezi Genesa 37,29.34; 1 Samuel 4,12; 2 Samuel 1,2; 2 Împăraţi 18,37; Iov 1,20; 2,11.12; Matei 26,65). În Babilon, de unde venea Ezra, căsătoria cu păgânii probabil că nu devenise încă ceva obişnuit. De aceea, Ezra a fost şocat când a aflat cât de mult pătrunsese acest păcat printre exilaţii reîntorşi. El şi-a exprimat sentimentele în felul tipic oriental, întâi sfâşiindu-şi veşmintele exterioare şi pe cele de dedesubt, apoi smulgându-şi perii din cap şi din barbă şi, în cele din urmă, aşezându-se jos, înmărmurit, nemişcat şi fără grai, până în momentul jertfei de seară. O astfel de manifestare de groază şi uimire era bine calculată ca să impresioneze pe cei al căror conducător spiritual devenise.

Mi-am smuls părul. Această practică nu e menţionată altundeva în Scriptură, deşi se găseşte în Apocrife (Estera apocrifă 14,2; etc.).

Mâhnit. [Înmărmurit, KJV] Compară cu Daniel 4,19; 8,27, unde este folosit acelaşi cuvânt având acelaşi sens.

4 Atunci s-au strâns la mine toţi cei ce se temeau de cuvintele Dumnezeului lui Israel, din pricina păcatului fiilor robiei. Şi eu am stat jos, mâhnit, până la jertfa de seară.

Se temeau. [Tremurau, KJV] Nu atât de mult o referire la persoane temătoare de Dumnezeu ca acestea (vezi Isaia 66,2), ci la toţi cei care erau îngrijoraţi de călcarea poruncilor lui Dumnezeu (Ezra 10,3) şi de ameninţările legii împotriva celor vinovaţilor (Deuteronom 7,4).

Jertfa de seară. Întrucât în Orient, dimineaţa este timpul pentru afaceri, putem admite că mai marii îl vizitaseră pe Ezra dimineaţa devreme, cu siguranţă înainte de miezul zilei. Jertfa de seară era adusă în jurul orei trei după-amiaza (vezi Iosif, Antiquities, xiv, 4.3; vezi şi la Exod 12,6).

5 Apoi, în clipa jertfei de seară, m-am sculat din smerirea mea, cu hainele şi mantaua sfâşiate, am căzut în genunchi, am întins mâinile spre Domnul Dumnezeul meu şi am zis:

M-am sculat. Timpul jertfei era şi timpul rânduit pentru rugăciune, îndeosebi pentru o rugăciune în care mărturisirea păcatului ocupa primul loc sau o rugăciune în care se manifesta preocupare pentru naţiune ca întreg. Ezra a considerat probabil că cererile de iertare ar fi cele mai potrivite la vremea când se aducea jertfa, care reprezenta mărturisire şi iertare.

Cu hainele sfâşiate. [Mi-am sfâşiat hainele, KJV] Această a doua sfâşiere a hainelor [KJV] nu era numai un indiciu reînnoit al profunzimii întristării pe care o simţea, dar, fără îndoială, avea şi scopul să impresioneze poporul care “s-a strâns” la el (v. 4) de gravitatea situaţiei şi să-l îndemne la pocăinţă.

6 „Dumnezeule, sunt uluit şi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre, şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri.

Mi-e ruşine. Ieremia se plânsese că, în zilele sale, cei care “săvârşesc urâciuni … totuşi nu roşesc şi nu ştiu de ruşine” (Ieremia 6,15; 8,12). Poate că Ezra, având cuvintele acestea în minte, Îl asigură pe Dumnezeu că este profund cuprins de ruşine pentru păcatele poporului.

7 Din zilele părinţilor noştri am fost foarte vinovaţi până în ziua de azi, şi din pricina fărădelegilor noastre am fost daţi, noi, împăraţii noştri şi preoţii noştri, în mâinile împăraţilor străini, pradă sabiei, robiei, jafului şi ruşinii care ne acoperă astăzi faţa.

Verset ce nu a fost comentat.

8 Şi totuşi Domnul Dumnezeul nostru S-a îndurat de noi, lăsându-ne câţiva oameni scăpaţi şi dându-ne un adăpost în locul Lui cel sfânt, ca să ne lumineze ochii şi să ne dea puţină răsuflare în mijlocul robiei noastre.

Un adăpost. [Cuiul, KJV] Cuiul sau cârligul menţionat aici a fost luat de unii comentatori Luther, Keil şi alţii – ca fiind un cui în perete (vezi Isaia 22,23.25) de care se pot agăţa uneltele. Înţelesul ar putea fi că poporul lui Dumnezeu era susţinut de cuiul acesta. Alţii au văzut în el un ţăruş pentru cort şi, deci, simbolizând un adăpost sigur.

9 Căci suntem robi, dar Dumnezeu nu ne-a părăsit în robia noastră. A îndreptat spre noi bunăvoinţa împăraţilor perşilor, şi ei ne-au dat o nouă putere de viaţă, ca să putem zidi Casa Dumnezeului nostru şi să-i dregem dărâmăturile, făcându-ne astfel rost de un loc de adăpost în Iuda şi la Ierusalim.

Împăraţilor perşilor. Deşi deplângea starea spirituală a poporului, Ezra este recunoscător pentru privilegiile acordate de împăraţii perşilor. Practic, fiecare monarh de până acum dovedise bunăvoinţă faţă de iudei. Cir acordase prima permisiune de reîntoarcere şi construire a Templului (Ezra 1). Cambise îi favorizase pe iudeii din Egipt, după cum aflăm din papirusurile elefantine. Dariu I reînnoise decretul lui Cir (Ezra 6), Xerxe acordase iudeilor din tot imperiul privilegii nemaiîntâlnite (Estera 8-10) şi Artaxerxe I făcuse acum donaţii noi şi mult cuprinzătoare (Ezra 7). Singura excepţie fusese falsul Smerdis, care în mod activ le-a pus piedici iudeilor în cursul celor câteva luni ale domniei lui.

Să putem zidi Casa. Vezi la cap. 6,14; 7,27.

Un loc de adăpost. [Să ne dea un zid, KJV] S-a arătat deja în nota suplimentară de la cap. 7 că această afirmaţie nu înseamnă în mod necesar că, la sosirea la Ierusalim, Ezra a găsit un zid terminat. El se referă la diferitele subvenţii făcute de împăraţii perşilor, îndeosebi la permisiune de a reclădi zidul. Ezra, care fusese învestit cu autoritatea de a lucra la zid, putea de aceea să spună pe bună dreptate că Dumnezeu “a îndreptat spre noi bunăvoinţa împăraţilor perşilor … făcându-ne astfel rost de un loc de adăpost, în Iuda şi la Ierusalim” [“ca să ne dea un zid în Iuda şi la Ierusalim”, KJV]. Poate, aşa cum gândesc unii, “zidul” simbolizează şi înseamnă ocrotire (vezi Zaharia 2,5).

10 Acum, ce să mai zicem noi după aceste lucruri, Dumnezeule? Căci am părăsit poruncile Tale,

Verset ce nu a fost comentat.

11 pe care ni le porunciseşi prin robii Tăi prorocii, zicând: „Ţara în care intraţi s-o stăpâniţi este o ţară întinată de necurăţiile popoarelor din aceste ţinuturi, de urâciunile cu care au umplut-o de la un capăt la altul cu necurăţiile lor.

Ţara. Citatul din “profeţi” nu apare în altă parte în VT, deci trebuie să fie dintr-un scriitor necanonic, dar inspirat, sau un citat liber, dând girul învăţăturii profetice asupra acestui subiect. Prima parte a citatului se referă la epoca mozaică (vezi Deuteronom 7,1-3). Autorul cărţii Regi face referiri asemănătoare la “profeţi” (2 Regi 17,23; 21,10; 24,2). Scopul unor astfel de aluzii este de a prezenta adevărul în discuţie, ca unul des menţionat (vezi la Matei 2,23).

Este adevărat că în altă parte în Scriptură (excepţie făcând Deuteronom 7,1-3) nu apare o interdicţie explicită în privinţa căsătoriilor cu canaaniţii ca atare, cu toate că în observaţiile făcute în Judecători 3,6 (în Biblia ebraică, Judecători este socotită printre “Profeţii vechi”, vezi vol. I, p. 37), astfel de căsătorii sunt condamnate ca fiind prilejuri de atragere a israeliţilor în idolatrie. De asemenea, în descrierile profetice ale desfrânărilor lui Israel cu diverşi Baali locali şi în osândirile generale ale apostaziei, încălcarea acestei oprelişti este implicit inclusă. Aceasta justifică cu siguranţă afirmaţia generală că Dumnezeu interzisese israeliţilor încheierea unor asemenea căsătorii. Este evident deci că aceste cuvinte ale lui Ezra nu sprijină argumentul autorilor critici că Deuteronomul a avut câţiva autori “profeţi”.

Necurăţiile. Nu necurăţii literale, ale trupului, ci simbolice, morale şi religioase ale naţiunilor Canaanului. Despre religia canaanită, vezi vol. II, p. 38-41.

12 Să nu daţi deci pe fetele voastre după fiii lor, nici să nu luaţi pe fetele lor de neveste pentru fiii voştri, şi să nu vă pese niciodată nici de propăşirea lor, nici de bunăstarea lor. În chipul acesta veţi ajunge tari, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării şi o veţi lăsa pe veci moştenire fiilor voştri.”

Să nu daţi deci pe fetele voastre. Această interdicţie este redactată după Deuteronom 7,3. Adăugarea “să nu vă pese” este luată aproape textual din Deuteronom 23,6, cu referire la amoniţi şi moabiţi. “Veţi ajunge tari” reaminteşte de Deuteronom 11,8, iar făgăduinţa “veţi mânca cele mai bune roade ale ţării” face aluzie la Isaia 1,19. Cuvintele “o veţi lăsa pe veci moştenire” întruchipează idee din diferite alte pasaje biblice (Deuteronom 11,9; Proverbe 10,27; Ezechiel 37,25).

13 După tot ce mi s-a întâmplat din pricina faptelor rele şi marilor greşeli pe care le-am făcut, măcar că Tu, Dumnezeule, nu ne-ai pedepsit după fărădelegile noastre, se cuvine ca acum, când ne-ai păstrat pe aceşti oameni scăpaţi,

Verset ce nu a fost comentat.

14 să începem iarăşi să încălcăm poruncile Tale şi să ne încuscrim cu aceste popoare urâcioase? N-ar izbucni atunci iarăşi mânia Ta împotriva noastră, până acolo încât ne-ar nimici, fără să lase nici rămăşiţă, nici robi izbăviţi?

Să călcăm poruncile Tale. Ezra vede păcatul în care a căzut poporul ca fiind crescut “până la ceruri” (v. 6). Păcatul lor era echivalent cu părăsire totală a poruncilor lui Dumnezeu, situaţie în care nu puteau sta înaintea lui Dumnezeu (v. 15). Mărturisirea publică a lui Ezra în favoarea poporului său (vezi Daniel 9,5-16) este întemeiată pe de o parte pe natura păcatului însuşi şi pe de alta pe faptul că ei manifestaseră o nerecunoştinţă neruşinată, întorcându-I spatele lui, de îndată ce El le iertase păcatele care-i duseseră în captivitate şi revărsase îndurare asupra lor, după ce reveniseră în Palestina. Recăderea în acelaşi păcat era, după aprecierea lui Ezra, de neiertat, iar pedeapsa urma cu certitudine să fie nimic altceva decât nimicirea ireversibilă a naţiunii.

15 Doamne Dumnezeul lui Israel, Tu eşti drept; căci astăzi noi suntem o rămăşiţă de robi izbăviţi. Iată-ne înaintea Ta ca nişte vinovaţi, şi din această pricină nu putem sta înaintea Ta.”

Tu eşti drept. În numele poporului său, Ezra recunoaşte sfinţenia lui Dumnezeu, când le cere să se supună cerinţelor Legii Lui. În contrast cu dreptatea Lui, păcătoşenia lor iese în evidenţă, în toată ticăloşia ei. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

POCAINŢA 

“Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.” Luca 15:10 (RMNN)

“Likewise, I say unto you, there is joy in the presence of the angels of God over one sinner that repenteth.” Luke 15:10 (King James Version)

“Căci niciun cuvînt dela Dumnezeu nu este lipsit de putere.” Luca 1:37 (RMNN)

“For no word from God shall be void of power.” Luke 1:37 (ASV)

Oamenii de astazi, de pe pamant au nevoie pocainta, credinta, mantuire, viata vesnica, intelegerea adevarurilor biblice, nu este greu sa studiem biblia dar este greu sa o intelegem.

Isus Christos a venit la cei bolnavi, la cei cu inima intristata, la oamenii cu grave probleme spirituale,  chiar daca a fost fiul lui Dumnezeu preaiubit a coborat la stadiul de om si a propovaduit evanghelia si a indemnat lumea sa se pocaiasca, nu este greu sa observam si astazi nevoia de a te pocaii si de a castiga increderea si aprobarea lui Dumnezeu prin studii, prin rugaciune si de a ajunge intrun legamant cu Dumnezeu.

“Dumnezeu, în adevăr, n’a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.” Ioan 3:17 (RMNN)

“For God sent not the Son into the world to judge the world; but that the world should be saved through him.” John 3:17 (ASV)

Alege viaţa şi vei trǎi, ascultǎ şi vei auzii ce zice Domnul, bate si ti se va deschide . Orce om are dreptul deplin de a se pune de partea Lui Dumnezeu, drep garanta de biblie, un om bun va intelege acesta si va decide favorabil dupa intelepciunea care i-a fost datǎ, daca cautii Împaratia, vei avea parte de ea, daca cautii pe Domnul el te va ajuta.

  • ….„Pocaiti-va, caci Imparatia cerurilor este aproape.” Matei 3:2.
  •  …..“Repent, for the kingdom of heaven has come near.” Matthew 3:2 (New International Version).
  • Il disait: “Repentez-vous, car le royaume des cieux est proche.” Matthieu 3:2 (Nouvelle Edition de Genève)
  • “Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: ,Milă voiesc, iar nu jertfă!` Căci n’am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” Matei 9:13 (Cornilescu)
  • “But go and learn what this means: ‘I desire mercy, not sacrifice.’[a] For I have not come to call the righteous, but sinners.”Matthew 9:13 (New International Version)
  • “Vão aprender o que significa isto: ‘Desejo misericórdia, não sacrifícios’[a]. Pois eu não vim chamar justos, mas pecadores”. Mateus 9:13 (Nova Versão Internacional)

Inainte de toate cautatii de va impacatii cu Dumnezeu, prin inoirea mintii si inimii voastre, cautatii de va pocaitii de pacatele voastre, consacrativa cu totul intereselor Imparatiei, fiti cu totul dedicatii lui Iehova care ca pune in mintea si inimile voastre ce trebuie sa facetii ca sa fiti placutii lui.

…si ca niste prunci nascuti de curand, sa doriti laptele duhovnicesc, pentru ca prin el sa cresteti spre mantuire.” 1 Petru 2:2:

Prin poruncile Tale ma fac mai priceput, de aceea urasc orice cale a minciunii. Cuvantul tau este o candela pentru picioarele mele si o lumina pe cararea mea.” Psalmi 119:104-105:

Dumnezeiasca Lui putere ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia, prin cunoasterea Celui Ce ne-a chemat prin slava si puterea Lui, prin care El ne-a dat fagaduintele Lui nespus de mari si scumpe, ca prin ele sa va faceti partasi firii dumnezeiesti, dupa ce ati fugit de stricaciunea care este in lume prin pofte.” 2 Petru 1:3-4:

“Imi vei arata cararea vietii; inaintea Fetsei Tale sunt bucurii nespuse, si desfatari vesnice in dreapta Ta.” Psalm 16:11:

“Va indemn dar, fratilor , pentru indurarea lui Dumnezeu, sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfanta si placuta lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca.” Romani 12:1-2:

Harul este o perfecţiune a caracterului divin care este exercitată doar asupra celor aleşi. Prin aceasta se distinge de îndurare , pentru că îndurările lui Dumnezeu sunt “peste toate lucrările Lui” (Psalmul 145:9). Harul este singura sursă din care izvorăsc bunăvoinţa, dragostea şi mântuirea Lui Dumnezeu fată de cei aleşi. Harul divin este favoarea suverană şi salvatoare a lui Dumnezeu exercitată prin revărsarea binecuvântărilor asupra acelor care  il cauta şi pentru care nu se plateste nimic în schimb.

Există trei caracteristici ale harului divin. În primul rând este etern . Harul a fost plănuit înainte de a fi exercitat, hotărât înainte de a fi împărtăşit:”El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii” (2Timotei 1:9).În al doilea rând, este fără plată, pentru că nimeni nu l-a cumpărat vreodată: “Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său” (Romani 3:24). În al treilea rând este suveran , pentru că Dumnezeu îl exercită faţă de şi asupra cui îi face Lui plăcere: “Tot aşa şi harul să stăpânească ” (Romani 5:21). Dacă harul “stăpâneşte”, înseamnă că este pe tron, şi ocupantul tronului este suveran.

Tocmai pentru că harul este o favoare nemeritată , trebuie exercitat în mod suveran . Din acest motiv Domnul declară: “Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur” (Exodul 33:19).

Noi acum traim” sub har si nu sub lege” dar acest fapt nu ne scuteste de a ne respecta aproapele sau a ne ajuta semeni sau de ale intelege limitele.

Toate lucrurile sunt ingaduite dar nu toate sunt de folos” 1 Corinteni 6:12; 1 Corinteni 10:23.

“Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum.” Romani 6:14.

“Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.” Galateni 5:18

Isus a trimen apostolii si respectiv acestia au si facutt ceaa ce li sa porunciit adica “mergetii si propovaduitii evanghelia pana la marginile pamantului.” (1 Petru 3:15, Matei 24:14) sau “ ce auzitii ca se spune in ascuns( in privat in studiu personal sau cea ce se spune printre poporul lui Dumnezeu) sa strigati depe acoperisul casei( adica in public prin propovaduire sau punerea marturiei) Vestirea evanghelie lui Christos, a promisiunilor divine de recastigare a vietii vesnice prin intoarcere la Dumnezeu si la o impacare cu Dumnezeu(2 Timotei 2:15)

Pentru a beneficia de ceva din ceea ce urmează trebuie sa nu fii prea arogant si s-a ai un oarecare interes pentru Imparatia lui Dumnezeu, mai bine spus o chemare care să te indemne la actiune, la vestirea mai departe a adevarului lui Dumnezeu. Este deasemenea recomandat a se citii Sfanta Scriptura si a vestii evanghelia dintro incredintare deplina in Imparatia lui Dumezeu

Nu este simplu a trai toata viata dupa anumite principii(standarde  de comportament si conduita bazate pe credinta, nu pe dezvoltatre de abilitatii trecatoare)dar este neaparat necesar pentru a castiga un loc in Imparatia Lui Dumnezeu, ma refer aici la dreptul si obligatia fiecaruia de a respecta legia sfanta a lui Dumnezeu scrisa in Biblie.”Caci dragostea de Dumnezeu sta în pazirea poruncilor Lui. Si poruncile Lui nu sunt grele” (1Ioan5:3, Matei 6:33) sau a intelege si respecta legea lui Dumnezeu cea buna, placuta si desavarsita.

Vestea buna este dusa de cei care apartin poporului ales si acest veste este un avertisment pentru totii oameni de pe pamant iar pentru cei cu inima sincera este o veste si de mangaiere si de speranta .Este important pentru fiecare a detine o informatie pertinenta cu privire la Cauza ivita in Univers referitoare la suveranitatea divina si anume ” Cine este cel Pre Inalt” iar aici ma voi referi la faptul ca multi oamenii inca nu stiu ca Iehova Dumnezeu este Atotputernic si ca pe Satan la lasat pentru un timp limitat pentru a-si dovedii suprematia. Satan, fostul Lucifer(Isaia14:12-14, Ezechel28:15) care era si intelepciunea lui Dumezeu s-a razvratit in Eden prin faptul ca a indemnta la calcare singurei legii de atuncii adica consumul marului oprit iar pana acum nu s-a gandit sa renunte la razvrateli, facand multe atacurii impotriva lui Dumnezeu si atragand dupa sine si o parte din creatiune.

Lucifer a fost dat jos din functia s-a de luceafar stralucitor si chiar din cer a fost alungat(Apoc 12:7-9) iar acum mai are de dat batalia finala in Armaghedon pentru a se justifica si in fata celorlalte creaturii din univers si in fata oamenilor ca Iehova este Atotputernic si ca nimiceste pe totii nelegiuiitii fie ei nevazutii sau vazutii. Satan orcum nu mai are prea mult timp dar incearca sa atraga dupa sine si pe oamenii mai putin pregatitii si sa ii faca dusmanii lui Dumnezeu provocandule dusmanie cu Dumnezeu si moarte vesnica sigura

Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi dela voi” Iacob 4:7

Pentru ca zici: “Sunt bogat, m-am imbogatit, si nu duc lipsa de nimic”, si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac, orb si gol, (Apoc.3:17)

Isus i-a zis: “Iti mai lipseste un lucru: vinde tot ce ai, imparte la saraci, si vei avea o comoara in ceruri. Apoi, vino si urmeaza-Ma.” (Luc.18:22)

„Caci unde este comoara voastra, acolo este si inima voastra.” (Luc.12:34)

„Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Mat.6:33)

“Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfîrşitul.” Matei 24:14 (Cornilescu)

“And this gospel of the kingdom will be preached in the whole world as a testimony to all nations, and then the end will come.”
Matthew 24:14 (New International Version)

“Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, cari împliniţi poruncile Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mîniei Domnului.” Tefania 2:3 (Cornilescu)

“Seek the Lord, all you humble of the land,
you who do what he commands.
Seek righteousness, seek humility;
perhaps you will be sheltered
on the day of the Lord’s anger.” Zephaniah 2:3
(New International Version)

” Negreşit, evlavia însoţită de mulţămire este un mare cîştig.” 1 Timotei 6:6 (Cornilescu)

“But godliness with contentment is great gain.”1 Timothy 6:6
(New International Version)

ORGANIZATIA LUI SATAN- SPIRITELE RELE, Lucifer –printul demonilor

 

Astazi exista in univers doua mari organizatii Organizatia lui Iehova si organizatia lui Satan. Organizatia lui Satan este formata la fel ca si organizatia Lui Iehova dintro parte vazuta si una nevazuta care conduce partea vazuta.

Satan a imitate pe Iehova in organizarea si stratificarea organizatiei sale.

Satan a fost un “heruvim ocrotitor”(Ezechel 28;13-17) si un Luceafar( Isaia 14:12-150 care apartinea la inceput organizatiei lui Iehova insa datorita aparitie eforii in mintea sau a cazut din acesta functie si a devenit un rasculator si un razvratitor care cauta pe orcine sa aduca in opozitie cu marele creator Iehova Dumnezeu.

“Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua, când ai fost făcut, până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine, Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta” Ezechel 28;15

Satana, numit Lucifer înainte de păcătuirea lui, voia să fie egal cu Dumnezeu.

“Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: ‘Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.’” Isaia 14:12-14.

La inceput acest Lucifer a fost perfect, a fost intro stare de glorie, a avut o responsabilitate si a neglijat asi exercita atributiile asa cum se cuvine facand pe primul om Adam sa pacatuiasca si la fel sip e femeia sa Eva.

Seen ad many times
Not relevant
Offensive
Covers content
Broken

REPORT THIS AD

Lucifer dupa cadere a primit alte patru nume diavol, satana, balaur si sarpe (Apocalips 12:7-12), nume care fiecare reprezinta un atribut al acestei fiinte paguboase care cauta sa faca orce tim de nelegiuire posibila sis a nimiceasca orce forma de inchinare curate la a orcarei creature si chiar pe Fiul lui Dumnezeu Isus Christos a incercat s ail amageasca.

Dupa ce a cazut din functia sa Lucifer a iscat o chestiune de discutie in univers” cine este cel prea inalt”, dorind pentru sine locul unu in univers facand astfel un pacat.

Astazi Diavolul este stapanul nevazut al acestei lumii rele, este cea mai stricata fiinta din univers, este dumnezeul veacului acestuia cu care este bine a nu ajunge in contact deoarece cauta sa piarda “ chiar si pe cei alesi”.

Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine; Ioan 14:30

Acesta fiinta este sub judecata(Ezechel 28:19, Matei 25:41, 2 Petru 2:3)

Lui Lucifer I se va mai acorda o sansa la sfarsitul mileniului ( Apocalip 20:7-10)

Satana este un mincinos si un tata al minciunilor” chiar de la inceput a mintit deoarece Adam si eva au murit cateva sute de ani mai tarziu.

Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii. Ioan 8:44

“precis nu vei murii”( Genesa 3:4)

 “Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat să nimicească lucrările diavolului.” 1 Ioan 3:8

Satana este numit si Belzebut sau stapanitorul lumii acestea demonice de astazi.

Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui, şi robului să fie ca domnul lui. Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi aşa pe cei din casa Lui? Matei 10:25

Când au auzit fariseii lucrul acesta, au zis: „Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor!” Matei 12:24

Şi cărturarii care se coborâseră din Ierusalim ziceau: „Este stăpânit de Beelzebul; scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor.”Marcu 3:22

 

Gog maresalul lui Satan

 

Al doilea dupa Satan in rebeliunea sa este Gog, cel mai mare functionar al Satanei, comandantul organizatiei sale nevazute, maresalul sau care conduce ostile de demine cazutii.

„Fiul omului, întoarce-te cu fața spre Gog, din țara lui Magog, spre domnul Roșului, Meșecului și Tubalului, și prorocește împotriva lui! Și spune: ,Așa vorbește Domnul Dumnezeu: ,Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roșului, Meșecului și Tubalului!” Ezechiel 38:2–3

 In ceea ce priveste venirea nepilimilor pe pamant , fara indoiala se afla si Gog printer acea societate de spirite rele sau nepilimi si acesta sprijineste concluzia ca poate ca Gog se va mai materializa inca o data in forma de om si astfel va conduce fortele militare vizibile ale diavolului in asaltul asupra organizatiuni lui Dumnezeu ( 11/1934/p19)

 

Fiii lui Dumnezeu

 

De partea lui Lucifer sa s-au asociat o multime de finite spiritual, ingeri rai si chiar o mare parte din hamilia umana incercand daca se poate sa corupa orce creatura din univers.

“Fiii lui Dumnezeu” au fost pe pamant acum 4400 de ani ( Ocara oamenilor pg 15/an 1946). Aceste creature s-au alaturat rebeliuni separate de creaturile din Eden fiind o situatie aparte. Acestia nu au fost uriasi deoarece este irrational, ei s-au intrupat in niste barbabti atragatori, pacatul nu a constat in intrupare. Pacatul a fost cresterea rautatii intre oamenii la presiunea lui Satan si badjocura adusa numelui lui Iehova.

Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales. Genesa 6:1,2.

Printer primii care au cazut au fost “fiii lui Dumnezeu” o parte a creatiuni sale nevazute care au cedat ispitei diavolului, s-au coborat pe pamantin lasand trupul spiritual si au luat forma de nepilimii, au luat chip de om si s-au impreunat cu fetele oamenilor, au stricat rasa umana, au adus in existent copii numiti gibborimii (erau puternici din vechime, oamenii cu renume) si au atras prin salnicia lor mania lui Dumnezeu manifestat prin potop.

Nephilim inseamna cazator, bataus, laudaros, sau tiran dar exista speranta unor restabiliri pentru unii din ei.

în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt. (1 Petru 3:19, 20 )

Astazi aceste fiite spiritual neascultatoare se afla departe de favoarea lui Iehova, intro tara a spiritelor rele numita “ Tara lui Magog”, o inchisoare din care vor fi eliberati in Armaghedon pentru a fi judecatii.

Nepilimii au primit o marturie prin Noe “ un predicator al dreptatii” si vor avea ocazia in Armaghedon de a lua o pozitie clara de partea cui raman si cui ii slujesc,

Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată; 2 Petru 2:4,5

El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa. Iuda 6

A nu se confunda nepilimii dinainte de potop cu nepilimii din tara canaan care sunt diferiti de primii, au un tata Anak si erau finite umane uriase si tirane.

Nepilimii dinainte de potop erau finite spiritual materializate care la potop sau reinters in corp spiritual.

Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră, şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.”Numeri 13:33

Lui Caleb, fiul lui Iefune, i-au dat o parte în mijlocul fiilor lui Iuda, cum poruncise lui Iosua, Domnul; lui i-au dat Chriat-Arba, adică Hebronul: Arba era tatăl lui Anac.Caleb a izgonit de acolo pe cei trei fii ai lui Anac: Şeşai, Ahiman şi Talmai, copiii lui Anac. Iosua 15:13,14.

Aceste creature spiritual sunt considerate in termini mai popolari: demoni, spirite necromante, spirite necurate care stau sub stapanirea satanei.Si despre Nimrod sau alti posedati de spirite rele se poate spune ca sunt nepilimici sau au la origine o gena nepilimica.

Demonii zilelor nostre

 

La caderea s-a din cer in 1918 a atras cu sine in spatiun dintre cer si pamant o organizatie nevazuta de ingeri rai care nu mai au acces in cer dar care se reorganizeaza impreuna cu rasa umna cazuta pentru razboiul Armaghedonului.

„Apoi a fost război în cer; Mihail împreună cu îngerii aflaţi sub comanda Lui s-au luptat cu balaurul şi cu oştirea lui de îngeri căzuţi. Şi Balaurul a pierdut bătălia, fiind obligat să părăsească cerul. Balaurul acesta mare, care nu e altul decât Şarpele din vechime numit şi Diavolul ori Satan, cel care înşeală întreaga lume, a fost azvârlit pe pământ cu toată armata sa” Apocalips 12:7-9

Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic. Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon. Apocalips 16:14,16.

In sens propriu este interzis a comunica prin mediiloe demonice sau a le folosii pentru orce alceva deoarece satana nu are numic comun cu servii lui Iehova.

Prin cuvântul vrăjitorie întelegem invocarea puterii demonice ce catren oamenii, în locul lui Dumnezeu, cu scopul împlinirii anumitor dorinti omenesti. Pentru a cunoste manifestarile demonice cele mai usor de observat amintm cateva dintre ele:

  • Vrăjitoria propriu-zisă
  • Ghicirea,
  • Descântarea,
  • Fermecătoria,
  • Astrologia

Despre acestea spune si Biblia cand zice:

„Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morţi şi la ghicitori, ca să curvească după ei, ‘mi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia, şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui. ” (Levitic 20:6)

Dar dacă un om sau o femeie cheamă duhul unui mort, sau se îndeletniceşte cu ghicirea, să fie pedepsiţi cu moartea; să-i ucideţi cu pietre: sîngele lor să cadă asupra lor.”  (Levitic 20:27)

„În norod s’au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, cari vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpînul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică.  Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor.  Le scapără ochii de preacurvie, şi nu se satură de păcătuit.” (2 Petru 2:1-2,14).

„Mulţi din cei ce crezuseră, veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră.Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii, şi-au adus cărţile, şi le-au ars, înaintea tuturor: preţul lor s’a socotit la cincizeci de mii de arginţi.” (Faptele Apostolilor 19:18-19)

 

 

Lupta cu demonii

 

Faptul ca satan si ingerii sai rai exercita in present o influenta asupra stapanitorilor pamantului si in felul acesta duc poporul in mare mizerie, despre acesta nu poate fi nici cea mai mica indoiala, pentru acesta avem o multime de dovezi.

Multi omanei care consulta aceste spirite rele, sunt cu totul in nestiinta despre originea, scopurile si sfarsitul acestor spirite.

Femeile si barbabtii care le consulta prin mediu sunt indemnate de aceste spirite rele sa faca multe lucruri rele care necistesc  numele lui Iehova ( nr11/1934/p2)

Astazi poporul de legamant trebuie sa lupte impotriva duhurilor necurate si sa castige viata vesnica asa cum se cuvine.

Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, pentru ca să puteţi rămâne teferi în faţa strategiilor şi uneltirilor Satanei” Efeseni 6:11 

Împotriviti-vã diavolului, si el va fugi de la voi.”! (Iacov 4:7)

“Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti”. Efeseni 6:12

Satana incearca sa amageasca pe orcine inclusive pe isus Christos a incercat si nu a reusit.

Este scris în Biblie la Matei 4:1.”Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul” Satana este un duşman învins. Este scris în Biblie la Iacov 4:7. „Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi.”

 

Si dracii cred si asculta

 

Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! Iacom 2;19

1 SAMUEL 28:7-27 Saul la vrajitoare din en-door un exemplu de comunicat cu mortii prin intermediul demonilor, recunoscut ca fiind un mare pacat si de insusii demonii.

Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” – Matei 7:22

Dar acest soi de draci nu iese afară decât cu rugăciune şi cu post.” – Matei 17:21

El a vindecat pe mulţi care pătimeau de felurite boli; de asemenea, a scos mulţi draci şi nu lăsa pe draci să vorbească, pentru că-L cunoşteau. – Marcu 1:34

Au venit la Isus, şi iată pe cel ce fusese îndrăcit şi avusese legiunea de draci, şezând jos îmbrăcat şi întreg la minte; şi s-au înspăimântat. – Marcu 5:15

Scoteau mulţi draci şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau. – Marcu 6:13

„Acest soi de draci”, le-a zis El, „nu poate ieşi decât prin rugăciune şi post.” – Marcu 9:29

Ioan I-a zis: „Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţând draci în Numele Tău; şi l-am oprit, pentru că nu venea după noi.” – Marcu 9:38

(Isus, după ce a înviat, în dimineaţa zilei dintâi a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte draci. – Marcu 16:9

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; – Marcu 16:17

Din mulţi ieşeau şi draci care strigau şi ziceau: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” Dar El îi mustra şi nu-i lăsa să vorbească, pentru că ştiau că El este Hristosul. – Luca 4:41

şi mai erau şi nişte femei care fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boli; Maria, zisă Magdalena, din care ieşiseră şapte draci, – Luca 8:2

Când a ieşit Isus la ţărm, L-a întâmpinat un om din cetate, stăpânit de mai mulţi draci. De multă vreme nu se îmbrăca în haină şi nu-şi avea locuinţa într-o casă, ci în morminte. – Luca 8:27

Isus l-a întrebat: „Cum îţi este numele?” „Legiune”, a răspuns el; pentru că intraseră mulţi draci în el. – Luca 8:30

Cei ce văzuseră cele petrecute le-au povestit cum fusese vindecat cel stăpânit de draci. – Luca 8:36

Ioan a luat cuvântul şi a zis: „Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţând draci în Numele Tău; şi l-am oprit, pentru că nu merge după noi.” – Luca 9:49

Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic. – – Apocalipsa 16:14

Dracii rugau pe Isus şi ziceau: „Dacă ne scoţi afară din ei, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea

de porci.” – Matei 8:31

 

Vârsta – nu este un obstacol pentru viață! Medicul cardiolog în vârstă de 109 ani a împărtășit secretul longevității sale și sănătății excelente

Cunoscutul medic cardiolog român Marinescu Andrei s-a pensionat la vârsta de 70 de ani, deși a rămas tânăr cu inima și trupul. Este pensionar deja de 39 de ani, iar Casa Națională de Pensii Publice îl urăște! La acest moment, academicianul are 109 ani, dar se simte ca la 60 de ani.

 

Dl. Marinescu spune că secretul longevității sunt vasele sanguine.”Dacă acestea sunt curate și sănătoase, poți extinde durata de viata și să te simți mai sănătos. ” A afirmat medicul cardiolog Marinescu Andrei.

Reporterul nostru a reușit să ia un interviu de la Dl. Marinescu, care a explicat metoda sa de curățare a vaselor sanguine ce prelungește viața

La cei 109 ani, Dl. Marinescu a primit felicitări de la președinte. O fotografie la locul de muncă al Dlui. Marinescu.

— Dle. Marinescu, ați afirmat în repetate rânduri că vasele sanguine curate sunt baza sănătății. De ce?

– Simplu. Funcționarea organelor și sistemelor din organism depinde de calitatea circulației sanguine. Circulația sanguină înseamnă livrarea oxigenului și substanțelor nutritive către organele interne, precum și colectarea dioxidului de carbon și a produselor metabolice. În copilărie, adolescență, tinerețe, ne mișcăm mult, vasele sunt noi, elastice, curate -nutriția organelor se petrece la maximum. Cu vârsta, facem mai puțină mișcare, iar vasele noastre încep să se murdărească. Aceasta se petrece din cauza mai multor factori, nu doar dăunători (de exemplu, fumatul, alimentația nesănătoasă, ecologia, modul de viață sedentar), ci și naturali (depunerea de lipide, proces ce se produce în toate organismele).

Ce înseamnă vase sanguine ”murdare”? Imaginați-vă niște țevi pline de rugină. Ce se întâmplă? Presiunea apei crește, iar apa are gust neplăcut. Același lucru se petrece și cu vasele sanguine. Atunci când se depune pe ele colesterolul sau alte substanțe, presiunea crește ( vasele murdare sunt cauza principală a hipertensiunii!), sângele conține impurități, circulația sanguină este dereglată. În consecință, se produc schimbări în toate organele și sistemele din organism. Chiar și pielea este un anumit sistem.

Corpul uman începe să îmbătrânească. Dacă aveți grijă să curățați vasele sanguine, aveți șansa să trăiți cel puțin 20 de ani, fără dureri ale organelor sau articulare, iar creierul va funcționa excelent. Cu alte cuvinte, curățarea vaselor sanguine vă poate prelungi viața și sănătatea. Și nu este doar o teorie. Am recomandat această metodă pacienților mei și o practic personal. Toți cei care mi-au ascultat sfatul, i-au depășit pe cei de o vârstă cu ei.

În acest mod are loc murdărirea treptată a vaselor. Dacă nu ați curățat niciodată vasele sanguine și aveți peste 40 de ani, ele conțin multe impurități. Aceasta vă poate afecta sănătatea sau poate că acest proces deja a început.

— Ce patologii pot provoca vasele sanguine ”murdare”?

– Așa cum am menționat deja, întregul organism suferă. Dar în primul rând, sunt afectate organele și sistemele legate direct de circulația sanguină- sistemul cardiovascular.

Impuritățile din vasele sanguine pot provoca apariția următoarelor boli:

  • Ateroscleroza. Vasele încetează să-și exercite funcțiile: vasele mici sunt complet înfundate, iar cele principale conțin depozite mari de colesterol.
  • Boala cardiacă ischemică. Este cauzată de deficiență regulată de sânge în vasele coronare, care, la rândul său, se dezvoltă din cauza impurităților din vase.
  • Accident vascular cerebral. Dereglările de alimentare cu sânge a țesutului cerebral provoacă moartea terminațiilor nervoase ceea ce duce la pierderea anumitor funcții.
  • Hipertensiunea. Impuritățile vaselor sanguine provoacă îngustarea lumenului și creșterea tensiunii arteriale.
  • Varice. Apare în interiorul organismului, nu doar pe picioare (fapt alarmant pentru sexul feminin). Hemoroizii sunt o consecință a dilatației venoase.
  • Tromboza venoasă și arterială. Depunerile de impurități din vasele sanguine formează trombi și produc moartea vasului, ceea ce poate conduce la moartea unui grup de celule dintr-un organ. Dacă trombul se desprinde și ajunge în sânge se poate produce blocarea vaselor sanguine ale inimii, atacul de cord, care în 70% din cazuri se soldează cu decesul.

Aceste fotografii demonstrează pericolul pentru sănătate pe care îl poartă depunerile din vasele sanguine și cu cât vă reduc viața.

 

Inima unei femei, decedată în urma unui infarct miocardic

Bărbat cu vârsta de 53 ani care a suferit un accident vascular cerebral. Accidentul vascular cerebral conduce ÎN TOATE CAZURILE la invaliditate, acești pacienți necesită îngrijiri speciale. Cauza este blocarea vaselor de sânge.

 

Varicele de care suferă multe femei este o altă consecință directă a depunerilor din vase.

Această situație ia amploare. Bolile cardiovasculare provoacă de 4 ori mai multe decese decât celelalte cauze. Medicii sunt conștienți de acest lucru, știu că este necesară curățarea vaselor, dar din anumite motive, medicina română o neglijează. Majoritatea medicilor prescriu remedii pentru scăderea tensiunii arteriale în cazul hipertensiunii. Acestea însă nu sunt menite să vindece, ci au un efect temporar. E necesar ca vasele sanguine să fie curățate. Apropo, această metodă e practicată de toți oamenii din Occident cu vârsta peste 35-40 de ani de mai bine de jumătate de secol. Toți pacienții de acolo cunosc despre necesitatea curățării vaselor. M-am tot întrebat mereu de ce nu se întâmplă la fel și la noi.

— Există simptome care ne fac să ne dăm seama de prezența depunerilor din vasele de sânge?

– Sigur că da. Principalele simptome sunt:

  • Migrenele
  • Dereglările de memorie
  • Oboseala cronică
  • Insomnia
  • Probleme intime
  • Tulburări ale vederii și auzului
  • Hipertensiunea arterială
  • Tulburări de respirație și stenocardie
  • Culoarea pală a pielii pe picioare
  • Dureri musculare și articulare

Indiferent dacă aveți sau nu unul din aceste simptome, după vârsta de 30 de ani e necesar să curățați vasele sanguine cel puțin o dată la 5 ani. În aces caz, veți imbunatatii sănătate si starea de bine.

Vasele sanguine au capacitatea de a aduna impurități, mai ales la persoanele vârstnice. Pentru aceasta, nu e necesar să mâncați burgeri sau cartofi prăjiți în toată ziua. Chiar și în urma consumului unui cârnaț sau ou prăjit. în vasele sanguine se va depozita o cantitate de colesterol, care în timp se va acumula.

Vă rog să ne povestiți secretul Dvs. de curățare a vaselor sanguine.

– Până nu demult, procesul purificării vaselor sanguine îmi lua câteva luni. Colectam plante medicinale, le căutam la piață sau le comandam de pe Internet și preparam infuzie din ele. Acum nu mai e nevoie să mă ocup cu aceasta, deoarece colegii mei de la Institutul de Boli Cardiovasculare au creat un remediu bun și ieftin pentru curățarea vaselor- ”CARDIO Q10 formula+”. De fapt, acest produs normalizează tensiunea arterială și tratează hipertensiunea, datorită purificării vaselor. Prin urmare, este excelent pentru scopul nostru.



Menționez că acest remediu nu conține chimicale, ci doar extracte concentrate din plante medicinale cu proprietăți de curățare a vaselor sanguine. Iată de ce este atât de benefic pentru organism.

Mulți pacienți continuă să îmi ceară sfatul în legătură cu purificarea vaselor sanguine. În ultima perioadă le recomand doar acest produs. Este extrem de eficient dar rezultatele pot sa difere de la persoana la persoana.

Pe site-ul Institutului de Boli Cardiovasculare au fost expuse statisticile oficiale rezultate din studiile clinice. La ele au participat aproximativ 2 mii de pacienți care au urmat un tratament cu ”CARDIO Q10 formula+”.

Rezultatele studiilor:

    • Normalizarea tensiunii arteriale în decurs de 1-2 zile de la administrarea medicamentului – 99% din cazuri
    • Normalizarea ritmului cardiac la finisarea tratamentului – 97% din cazuri
    • Curățarea completă a vaselor sanguine de colesterol după tratament – 99% dintre pacienți
    • Creșterea eficacității tratamentului bolilor cronice – 99% dintre pacienți
    • Ameliorarea stării generale de sănătate – 100% dintre pacienți
    • Absența efectelor secundare în timpul tratamentului – 100% dintre pacienți

Rezultatele nu sunt garantate

— Cât costă ”CARDIO Q10 formula+” și de unde îl cumpărăm?

— Cunoașteți faptul că pensia nu-ți permite să cumperi medicamente scumpe. N-aș putea recomanda un remediu de acest gen. ”CARDIO Q10 formula+” are preț accesibil.

Este principalul medicament din cadrul campaniei pentru combaterea hipertensiunii arteriale. În cadrul ei, orice doritor poate achiziționa ”CARDIO Q10 formula+” cu 50% reducere.

Mai multe detalii despre cum să obțineți “CARDIO Q10 formula+” cu livrare oriunde în țară

Pentru a comanda ”CARDIO Q10 formula+” este necesar:

  • Să completați cererea pe site-ul oficial.
  • Managerul va lua legătura cu Dvs. pentru a indica adresa de livrare
  • După 4-7 zile (termenul de livrare) veți primi ”CARDIO Q10 formula+”.

Pentru a menține puritatea vaselor sanguine recomand ca tratamentul să fie repetat la fiecare 1-2 ani. Îndeosebi, persoanelor vârstnice. Vă ajută să fortificați sănătatea și să amânați apariția semnelor de îmbătrânire. Vasele sanguine curate sunt un pas catre o sănătate mai buna.

— Dle. Marinescu, vă mulțumesc pentru că ne-ați dezvăluit aceste detalii importante în interviul acordat.

În afara interviului, Dl. Marinescu mi-a mărturisit că îi place să muncească în grădină și își ajută copiii, care sunt și ei deja la vârsta de pensionare. Soția sa este și ea o persoană longevivă, are 99 de ani. Ambii fac în fiecare an tratamente pentru curățarea vaselor sanguine. Profesorul este de părerea că aceasta aduce un plus major sanatatii fiecaruia.

 

Prof. dr. psihiatru Aurel Romila: Psihopații au ocupat toate posturile-cheie în țară. Performanța se măsoară azi doar în putere, bani și sex. Trăiesc tra­gic această soartă a poporului român

Medicul psihiatru Aurel Romila a lansat o teorie radicală: suntem un popor de depresivi conduși de o pătură de psihopați.Aurel Romila a inițiat Centrul de Resocializare din incinta Spitalului “Alexandru Obregia”, inaugurat în 1994, proiect întâmpinat la început cu o foarte mare rezistență. Este autorul volumului “Psihiatria”, considerat de specialiștii în domeniu “cea mai importantă sinteză de psihiatrie făcută vreodată la noi în țară”.

Numărul persoanelor afectate de tulburări psihice este în creștere peste tot în lume în ultimii ani, iar România se află pe locul trei, cu aproape 300.000 de bolnavi.

“Dacă socoți societatea ca o fracție, atunci o să observi la mijloc un strat subțire, care e al oamenilor normali. Crucea normalilor e că sunt foarte puțini, au devenit o minoritate fragilă, din care se tot desprind în sus și în jos. Cei de sub acest strat, de dedesubt, sunt depresivii. Aproape o treime din populație suferă într-o formă sau alta de depresie. Însă nu pentru ei mă îngrijorez eu, ci pentru cei de deasupra stratului fin al normalității, pentru psihopați, care au ocupat toate posturile-cheie în țară. De aia nu avem sănătate mentală în țara asta, că populația se împarte în mare mă­sură între opresori (psihopați) și oprimați (depre­sivi). Ăsta e un adevărat război social, dar cine recu­noaște? Cea mai gravă consecință a istoriei noastre din ultima sută de ani a fost felul în care s-a făcut se­lecția umană. O societate care nu permite dezvoltarea persoanei e o societate slabă. Când personalitatea nu poate înflori, când e traumatizată, apar bolile psihice și intervine ratarea. Ratarea e punctul în jurul căruia se învârte totul. E discrepanța între ceea ce am putea deveni și ceea ce ajungem să devenim în societatea de azi. Destinele sunt neîmplinite, ratate, curmate prematur, fiindcă deasupra noastră tronează niște incapabili care ne pun piedici. Suntem condamnați la ratare de niște psihopați. Și asta nu de ieri, de azi. Iorga, Titulescu, câți oameni de valoare nu au fost eli­­mi­nați din societate de niște nimicuri, de niște ano­nimi? Dacă vii și le vorbești oamenilor de norma­li­tate, bun simț, armonie, transcendență, spirit, te vor acuza că ai citit prea multe broșuri. Performanța se măsoară azi doar în putere, bani și sex. Trăiesc tra­gic această soartă a poporului român. N-o să iau mi­traliera să fac circ, precum Vadim. Dar nu pot să nu mă întristez”, a spus Aurel Romila într-un interviu pentru Formula AS.

Reputatul medic a explicat și cum vede normalitate.

“Ce mai înseamnă azi normalitatea, când totul e permis, totul e normal, anormal e să arăți tu cu dege­tul? Ați văzut Eurovisionul și femeia cu barbă? Ați văzut cum a fremătat lumea de aplauze? E nor­mal? Nu. Normalitatea e o stare de echilibru și armo­nie în­tre cunoaștere, afectivitate, inteligență și voință. Când una din acestea e excesiv dezvoltată sau sub­dez­­voltată, armonia se pierde și apare boala sau su­ferința. 90% din oamenii cu care intru în contact sunt profund nefericiți, o societate care și-a pierdut valo­rile de bine, frumos, adevăr și dreptate. Și mai ales de non-nocivitate. În medicina romană, primul în­demn era non nocere, să nu faci rău!”, a mai adăugat Aurel Romila.

În tratamentul bolilor psihice, un rol extrem de important în are rugăciunea, fapt dovedit științific.

“S-a dovedit deja în urma unor experiențe și teze fă­cute la Voila și la Pitești, ca să vorbim numai de țara noastră, că mersul la liturghie, spunerea unor rugăciuni în momentele de criză, îi liniștește enorm de mult pe pacienți, îi face mai cooperanți, iar trata­men­tul medicamentos dă rezultate mai bune. Cre­dința e de foarte mare ajutor. De fiecare dată când simt un pic de deschidere la pacienții mei necre­dincioși, le propun pariul lui Pascal: dacă tu crezi și Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic. Dar dacă crezi și există, câștigi totul! Dincolo de asta, însă, psihiatrii trebuie să fie foarte atenți când vine vorba de excesul de religiozitate, fiindcă poate fi simptomul unui dezechilibru psihic. O fostă pacientă și-a neglijat trei ani de zile soțul, nu s-a atins de el, fiind dedicată pos­tului, mai abitir ca măicuțele de la mânăstire. Alteia i s-a părut că nu i-a îmbrăcat pe cei goi, a apucat-o frenezia și și-a dat toate hainele pe care le avea. Ați auzit, probabil, de cazul celebru al lui Petrache Lupu de la Maglavit. Pe mărturiile lui s-a ridicat o biserică. Însă marele profesor neurolog Gh. Marinescu l-a che­mat să-l examineze. Și ce a descoperit? Că avea si­filis nervos, care dă halucinații. Acești oameni tre­buie ajutați să-și regăsească echilibrul. Să nu mă înțe­legeți greșit, nu exclud posibilitatea unor revelații divine. Eu însumi am avut revelația credinței, văzând un tablou de Rafael, la Muzeul de Artă din Viena. Re­prezenta o madonă de o frumusețe neomenească, de o puritate a culorilor ca­re m-a făcut să cred de­finitiv în Maica Domnului. Însă revelațiile adevărate, legă­turile fine, superioare, nu sunt concrete”, a continuat Aurel Romila.

 

România – mințită, indusă în comă și jefuită

Descriere

Din cele mai vechi timpuri, până astăzi oamenii au forat în adâncurile trecutului. Argumentul acestui efort pentru şi spre cunoaşterea istoriei nu este nou, sau mai precis este acelaşi din antichitate până astăzi: înţelegerea prezentului şi a viitorului prin prisma trecutului. Reconstituirea trecutului este strict legată de experienţa personală a autorului şi astfel: „orice istorie este istorie contemporană” (Benedetto Croce).
Am purces la elaborarea textului de faţă deoarece am simţit nevoia de-a găsi cheia intrării într-un univers tematic complex şi controversat, pentru care „a curs multă cerneală”: economia României în ultimii 27 de ani sau cum se spune adesea economia postdecembristă, în comparaţie cu secvenţele istorice ale ţării din trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat.
În esenţă, pentru perioadele antebelică, interbelică şi postbelică s-au conturat următoarele opinii, construite în antiteză: dezvoltare şi non-dezvoltare, progres şi regres, bunăstare şi sărăcie.
Lucrarea, România – minţită, indusă în comă şi jefuită, se caracterizează prin masivitatea şi densitatea discursului. Pentru aceasta autorii au consultat o bogată bibliografie. Raportarea la aceasta s-a făcut cumpătat, uneori critic, dar niciodată cu accente fundamentaliste care să închidă posibilităţile unor dialoguri şi schimburi de idei şi opinii viitoare. Cele mai multe din cele afirmate au fost susţinute cu date şi informaţii statistice, integrate în text sau în tabele şi grafice.
Iniţiativa, efortul şi realizarea autorilor sunt lăudabile şi merită toată atenţia cititorilor. Sperăm ca principiul lui Tacitus: Sine ira et studio să însoţească lectura cărţii.

Prof.univ.dr. Ioan LUMPERDEAN
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
Universitate Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

ROMÂNIA FURATĂ. Tunul de 67 de milioane de dolari din afacerea Microsoft. Unde s-au dus banii dați de trei guverne

combo_lotul microsoft_dorin cocos, gabriel sandu, dumitru nicolae zis niro, gheorghe stefan zis pinalti_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: Inqaum Photos/Octav Ganea

Trei guverne au avizat timp de zece ani unul dintre cele mai mari contracte din istoria României. Sute de milioane de euro au fost plătite pentru închirierea unor licențe care au ajuns la zeci de instituții ale statului. Este cel mai mare din istoria anchetelor anticorupție din România. O pleiadă de politicieni și oameni de afaceri, cu mita pe sprânceană. Cea mai mică sumă încasată de oamenii importanți ar fi fost, spun anchetatorii, de 4,5 milioane de euro.

Nota Redacției: Acest material a fost difuzat și publicat de Digi24 în octombrie 2014. Joi, 1 februarie 2018, șapte foşti miniştri acuzaţi de tunul din afacerea Microsoft au scăpat pentru totdeauna de anchetă. Noul procuror care a preluat dosarul a descoperit că suspecţii au fost puşi sub acuzare după ce infracţiunile s-au prescris. 

CITEȘTE ȘI: Eroarea din dosarul Microsoft. Cum au ajuns şapte foşti miniştri să scape de acuzaţii


În septembrie 2003, Guvernul României încheie un acord cadru cu Microsoft pentru cumpărarea, cu preţ avantajos, redus cu 50 la sută, a 50.000 de licenţe pentru computerele din întreaga administraţie publică centrală. De acestea ar fi beneficiat 29 instituţii, printre care ministerele de Interne, al Justiţiei, al Sănătăţii sau Finanţelor, Institutul Naţional de Statistică sau Parchetul General.

“Parteneriatul Strategic între Guvernul României şi Microsoft” este semnat de prim-ministrul Adrian Năstase, ministrul Tehnologiei şi Informaţiei, Dan Nica, ministrul de Externe, Mircea Geoană, cel al Integrării, Hildegard Puwak, şi şeful secretariatului general al Guvernului, Şerban Mihăilescu.

O lună mai târziu, Fujitsu Siemens Computers, în calitate de pretins unic distribuitor al licenţelor Microsoft în România, şi firma Microsoft România însăşi fac o ofertă concretă Guvernului. Cele două companii avansează o propunere comună: vor să vândă statului român, contra a 41.909.325 milioane de dolari, cele 50.000 de licenţe. Oferta, valabilă până la 15 martie 2004, este semnată de Claudiu Florică – director al Fujitsu Siemens Computers România, şi de Silviu Hotăran – Director General al Microsoft România.

Deşi alte trei firme româneşti – SC Dim Soft SRL, SC Net Consulting SRL şi SC Radix SRL – erau autorizate să vândă licenţe Microsoft, autorităţile decid să nu organizeze licitaţie publică, pe motiv că ar exista un singur posibil ofertant.

În noiembrie 2003, ministrul Finanţelor, Mihai Tănăsescu, decide că bugetul poate suporta plata integrală a celor 42 de milioane de dolari. Prin hotărârea 1473, Guvernul Năstase deleagă Secretariatului General al Guvernului abilitatea de a semna contractul comercial. Cu precizarea că banii pot fi plătiţi prin suplimentarea fondului de rezervă al Guvernului.

Cu trei zile înainte de expirarea ofertei de cumpărare primită de Guvern, Fujitsu Siemens Computers şi Microsoft România propun Ministerul Comunicaţiilor închirierea de licenţe pentru 5 ani. Noua ofertă apare după ce acelaşi minister al Finanţelor, în urma unei alte analize, susţine că nu are fondurile necesare pentru cumpărarea licenţelor şi caută o sursă de bani.

Prin noua propunere, Fujitsu Siemens Computers cere 43.665.855 de dolari pentru închirierea licenţelor Microsoft pe 5 ani. Deci mai mult cu un milion şi jumătate de dolari decât pentru prima variantă. Însă, Fujitsu Siemens Computers îşi arată şi disponibilitatea să finanţeze cu 11 milioane de dolari Guvernul României pentru încheierea contractului.

Vechea hotărâre de Guvern (H.G.470/2004) este anulată şi, prin noul act normativ, Executivul decide închirierea licențelor Microsoft pentru 5 ani și încheierea contractului de finanţare cu Fujitsu Siemens Computers.

Secretarul general al Guvernului, Eugen Bejinariu, şi Microsoft Ireland Operation Limited, prin Fujitsu Siemens Computers Austria, reprezentată de Marcus Dekan şi Heins Mazinger, semnează înțelegerea. Conform contractului, închirierea licenţelor se face pentru 54.567.465 de dolari, cu termen de livrare a serviciilor în 30 zile. Iar Guvernul îşi asumă plata creditului către Fujitsu Siemens în 9 rate semestriale, cuprinse între 6 şi 9 milioane de dolari.

„Personal nu am fost implicat în nici un fel în procesul de negociere sau pregătire a documentaţiei referitoare la procedura de achiziţie. În mod concret pot să declar că în săptămâna următoare numirii mele în funcţie s-a prezentat la mine la birou domnul Nica şi m-a informat că anterior numirii mele fuseseră demarate procedurile de achiziţionare a unor licenţe Microsoft şi se luase hotărârea că respectivul contract să fie semnat la SGG. Probabil pentru a fi mai convingător la două trei zile a revenit la mine la birou împreună cu predecesorul meu în funcţie, domnul Şerban Mihăilescu, care a confirmat cele anterior spuse de Nica. Precizez că niciodată nu mi s-a comunicat de către funcţionarii SGG şi nici de către colegii miniştri că ar exista impedimente de natură tehnică sau legală în ceea ce priveşte procedura de negociere şi încheiere a contractului. Mai mult decât atât, întreg contractul cu toate detaliile lui tehnice a fost aprobat ca atare în şedinţa de Guvern”, se arată în declarația lui Eugen Bejinariu dată procurorilor DNA.

Acte adiționale peste acte adiționale

Contractul prevede că orice suplimentare de licenţe se va face tot fără licitație, prin acte adiționale. Aşa că până în 2009, momentul expirării contractului, se încheie patru astfel de documente.

Primul act adiţional este aprobat prin hotărârea de guvern 1778 din 21 octombrie 2004, iniţiată de ministrul Educaţiei, Alexandru Athanasiu, cel al Comunicaţiilor, Adriana Ţicău, al Finanţelor, Mihai Tănăsescu, şi de şeful Secretariatului General al Guvernului – Eugen Bejinariu. În nota de fundamentare se arată că Fujitsu Siemens Computers poate livra licenţe educaţionale care să fie folosite în şcolile din România. Informaţia era eronată, pentru că Fujitsu Siemens Computers nu avea aprobarea Microsoft să vândă produse educaţionale. Valoarea noii comenzi se ridică la 19.370.500 de dolari.

În 2008, Ministerul Comunicaţiilor ia locul Secretariatului General al Guvernului în relaţia cu Fujistsu Siemens Computers. Primul act adiţional încheiat de minister prevede închirierea suplimentară a 39.385 de licenţe. Valoarea înţelegerii se ridică la 26.172.156 milioane de dolari.

Un al treilea act adiţional este încheiat în septembrie 2008 şi prevede doar o plată suplimentară de aproape 5 milioane de dolari către Fujitsu Siemens Computers. Ce nu se specifică în acte este motivul pentru care e făcută plata.

Al patrulea document este încheiat cu şase luni înainte de expirarea contractului cadru. Prin acesta, Ministerul Tehnologiei, condus de Karoly Borbely, închiria 63.799 licenţe noi cu aproape 27 de milioane de dolari, pentru perioada rămasă din contract, adică o jumătate de an. O parte din banii pentru acest ultim act adiţional nu sunt plătiţi, deoarece chiar Fujitsu Siemens Computers constată că serviciile nu au fost prestate. Pentru închirierea licenţelor Microsoft, statul plăteşte în total 105 milioane de dolari în perioada 2004 şi 2009.

Cine cumpăra oamenii politici?

În 2014, procurorii anticorupţie încep verificarea contractului din 2004. Anchetatorii susţin că întreaga afacere stă sub semnul corupţiei și a fost pusă la cale de Claudiu Florică, directorul Fujitsu Siemens Computers România. Procurorii spun că el a pus bazele unei rețele care urmărea cumpărarea oamenilor politici în vederea încheierii contractului pentru licenţe Microsoft, fără a beneficia în mod real de reducerea de 50 la sută promisă în înţelegerea inţială. Fiecare dintre membrii reţelei avea atribuții clare – unii corupeau oamenii politici, altii înfiinţau off-shore-uri prin care se spălau banii.

Procurorii spun că personajele responsabile de cumpărarea oamenilor politici ar fi:

– Khalil Abi Chahine – patronul fostei firme Romanel. El asigura relaţia cu Ministerul Comunicaţiilor şi cu Secretariatul General al Guvernului. I-ar fi facilitat lui Claudiu Florică întâlniri cu Dan Nica, Şerban Mihăilescu, Ion Morar, Eugen Bejinariu.

– Nicolae Culacov – administratorul OMNITECH TRADING SA, se ocupa de influenţarea ministrului de Finanţe Mihai Tănăsescu şi a secretarului de stat Enache Jiru.

– Nicolae Dumitru – patronul grupului de firme NIRO, şi fostul tenismen Dinu Pescariu erau şi ei folosiţi ca oameni de influenţă pe lângă miniştri.

– Dinu Pescariu împreună cu Dragoş Stan – administrator al firmei SCOP COMPUTERS SA, cu Alexandru Ujeniuc – administrator al SC Dim Soft SRL, Dragoş Nicolaescu şi Florin Pletea – trebuiau să deschidă conturi în străinătate din care să fie făcute plăţi către miniştrii sau funcţionarii implicaţi.

Procurorii spun că Fujitsu Siemens Computers a încheiat un contract fictiv de consultanţă cu off shore-ul Profinet, înregistrat în Liechtenstein, deţinut de Stan Dragoş Şerban, Thomas Heinstchel şi Dinu Pescariu. Scopul firmei era facilitarea transferului banilor de la intermediari la oamenii politici.

„Mai întâi am înfiinţat societatea Profinet, domiciliu fiscal în Liechtenstein, în care eram asociaţi eu, Dinu Pescariu şi Thomas Heinschel. Societatea urma să primească, în baza unui contract de Asistenţă Tehnică şi Consultanţă, sumele de bani de la Fujitsu Siemens Austria, care, la rândul ei primea sumele de bani de la Guvernul României. (…) După încheierea Contractului cu Guvernul României, FSC Austria a plătit în contul Profinet suma de 15.553.938 USD, din care au fost direcţionaţi către Nicolare Culacov suma de 2.250.000 USD (…), către Nicolae Dumitru şi Khalil, suma de 4.950.000 USD. Aceste sume au fost plătite cu titlu de trafic de influenţă”, se arată în declarația lui Dragoș Stan, dată în fața procurorilor DNA.

Procurorii spun că în conturile offshore-ului ar fi ajuns aproape 20 de milioane de dolari. Banii ar fi fost împărţiţi între Running Total Group Ltd. (circa 7.500.000 USD ) şi Nero Invest (450.000 USD) – firme controlate de Nicolae Dumitru, zis Niro, Menedil Associated SA (circa 1.250.000 USD) – firmă controlată de Khalil Abi Chahine, Zonko Overseas Ltd. (circa 5.000.000 USD) – firmă controlată de Dragoş Stan, Atlantis AG (900.000 USD) – firmă controlată de Nicolae Culacov, Adrian Ujeniuc (440.000 USD) şi Dinu Pescariu (3.200.000 USD).

Ridicarea imunității pentru cinci foști miniștri

În 2014, DNA cere ridicarea imunităţii pentru cinci dintre miniştrii care au semnat contractul iniţial cu Microsoft sau actele adiţionale:

- Adriana Ţicău, ministrul Comunicaţiilor, între iulie şi decembrie 2004, acuzată de de abuz în serviciu, luare de mită şi trafic de influenţă.

- Alexandru Athanasiu, ministrul Educaţiei şi Cercetării în perioada 2003 – 2005, acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi trafic de influenţă.

Alexandru Athanasiu: E complicat, dar să ştiţi că mare lucru n-am ce să vă spun. Există o Hotărâre de Guvern din octombrie 2004, în care se prevedea că ministerul primeşte gratuit un număr de licenţe, licenţele educaţionale respective fiind achiziţionate de Secretariatul General al Guvernului, prin bugetul pus la dispoziţie de Ministerul Finanţelor. Deci Ministerul Educaţiei a primit gratuit un numar de licenţe, în jur de 107.000.

Reporter: Şi atunci ce va reproşează dumneavoastră procurorii?

Alexandru Athanasiu: Asta vreau să ştiu şi eu.

Reporter: Păi nu v-au spus?

Alexandru Athanasiu: Mi-au spus că am aprobat bugetul, adică aş fi semnat o hotărâre de Guvern. După mine, e fără precedent.

– Mihai Tănăsescu, ministrul Finanţelor Publice în perioada 2000 -2004, este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi trafic de influenţă. Concret, anchetatorii spun că Mihai Tănăsescu ar fi primit 82.000 de dolari, în contul fiului său Şerban Mihai Tănăsescu-Ienciu.

Reporter: Ştiţi să se fi dat şpăgi pentru aceste contracte?

Mihai Tănăsescu: Este greu, nu ştiu ce să vă spun. Eu unul nu pot să vă spun acest lucru.

– Șerban Mihăilescu, ministru coordonator al SGG în perioada decembrie 2000 – octombrie 2003, este acuzat de instigare la abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Anchetatorii spun că Şerban Mihăilescu ar fi primit, în perioada aprilie-noiembrie 2004, o parte din suma de circa 20 milioane de dolari virată de Fujitsu Siemens Computers în contul offshore-ului din Liechtenstein. El l-ar fi instigat pe Eugen Bejinariu să semneze contractul cu Fujitsu Siemens.

„Nu am semnat contracte, nu am semnat consultanță, e așa o chestiune că aș fi influențat pe cineva, dar nu știu pe cine, nu știu cum și nu stiu care e situația”, se apără Șerban Mihailescu.

Dan Nica – ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, în perioada 2000 – iulie 2004, în prezent europarlamentar, este şi el în dosarul Microsoft, cercetat pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Un alt personaj important al cărui nume apare în dosar, Eugen Bejinariu, cel care a semnat contractul iniţial, nu a fost acuzat, pentru că ar fi colaborat cu anchetatorii şi ar beneficia de protecţie.

Eugen Bejinariu: Ce mi-am adus aminte i-am spus doamnei procuror. Altceva nu am de comentat.

Reporter: Acel contract de consultanță prin care Guvernul a plătit 14 milioane de dolari cu cele două firme, Fujitsu și Profinet?

Eugen Bejinariu: Nu știu, nu cunosc, nu cunosc, nu am semnat.

Reporter: S-au plătit șpăgi miniștrilor?

Eugen Bejinariu: Nu stiu?

Reporter: Dumneavoastră ați primit?

Eugen Bejinariu: Nu. V-am spus că nu am nimic de declarat.

Guvern nou, miniștri noi, aceleași obiceiuri

În 2009, contractul cu Microsoft intră într-o nouă etapă. România avea un nou Guvern. Pe 8 aprilie, Fujitsu Siemens notifică Ministerul Comunicaţiilor: în 26 aprilie, contractul încetează, iar licenţele expiră şi nu mai pot fi folosite. Cu o săptămână înainte de termen, Guvernul emite Hotărârea 460, prin care se aprobă achiziţionarea de noi licenţe Microsoft. Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei este desemnat să se ocupe de organizarea unei licitaţii pentru încheierea noului contract. Hotărârea este semnată de premierul Emil Boc, ministrul Comunicaţiilor Gabriel Sandu, ministrul de interne Dan Nica, secretarul de stat în Ministerul de Finanţe, Gheorghe Gherghina, şi de şeful Autorităţii Naţionale pentru reglementarea achiziţiilor publice, Cristina Trăilă.

„Eu ce ştiu şi îmi amintesc de discuția din Guvern era legat de faptul că școlile rămăseseră fără licență pe computerele pe care le aveau și miniștrii de resort au trebuit să ia măsuri și decizii pentru ca școlile să poata lucra în continuare cu acele calculatoare. De acest lucru îmi amintesc în Guvern și nu cred să fi fost ceva ilegal”, spune Emil Boc, fost premier.

„La momentul respectiv, știu că a venit dinspre Ministerul Comunicațiilor, cred, acest semn de exclamare, de alarmă într-un fel sau altul că expiraseră aceste licențe pe baza cărora funcționau în instituții tot ceea ce însemna calculatoare. Totul era, din punctul meu de vedere, foarte bine reglementat prin această Hotărâre de Guvern. Ce s-a întâmplat mai apoi și cum s-au întors într-un fel sau altul lucrurile, probabil că acest fapt se vede și în rechizitoriul procurorilor”, spune Cristina Trăilă, fosta șefă de la Achiziții Publice.

Claudiu Florică vrea noul contract

Procurorii DNA susţin că şi de această dată Claudiu Florică a făcut demersuri ca să câştige contractul. Dar, avea o problemă – nu mai era director Fujitsu Siemens Computers, iar oficialii firmei austriece puneau deja întrebări despre banii plătiţi fără justificare unor off-shorururi. Omul de afaceri cumpără una dintre firmele româneşti care aveau licenţă de comercializare a produselor Microsoft, societatea DIM SOFT SRL. Off-shore-ul elveţian D-CON.NET. AG devine unic acţionar la Dim Soft, iar Claudiu Florică, administrator.

Anchetatorii spun că, pentru a câştiga contractul, trebuia să îşi facă intrare la noii miniştrii, în special la cel al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu. Claudiu Florică apelează la vechile cunoştinţe – Dinu Pescariu şi Dumitru Nicolae Niro, şi aduce în grupare şi oameni noi, spun procurorii: Dorin Cocoş şi primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, zis Pinalty.

Declarația lui Claudiu Florică: „Am luat legătura din nou cu Dinu Pescariu, pe care l-am rugat să caute relaţii în mediul guvernamental, cunoscând posibilităţile sale în acest sens. După un timp, în cursul lunii ianuarie 2009, Dinu Pescariu mi-a făcut cunoştinţă cu Dorin Cocoş, care m-a primit în biroul său din Euro Hotel, situat lângă Arcul de Triumf. Aici mai erau de faţă Gabriel Sandu, Ministrul Comunicaţiilor, şi Gheorghe Ştefan, vicepreşedintele PDL. În cursul discuţiilor, i-am informat despre intenţia mea de a participa la procedura de achiziţie a licenţelor Microsoft destinate administraţiei publice, iar cei trei s-au arătat dispuşi să se implice în această procedură în schimbul unor sume de bani. Chiar au fost interesaţi de marja de profit şi de procentul pe care urma să îl ofer. Am convenit – de fapt Dorin Cocoş a făcut repartizarea sumelor (ca suma de 2.300.000 euro să ajungă la Gabriel Sandu prin intermediul ESSIM Partners din Cipru, controlată de prietenul acestuia, un anume Dan), suma de 4.000.000 la Gheorghe Ştefan (prin intermediul societăţii DD Land Oil din Cipru) iar diferenţa de circa 9.000.000 euro să fie transferată către Dinu Pescariu. Din această sumă urma ca Dinu Pescariu să-i dea lui Dorin Cocoş suma convenită între ei”.

Claudiu Florică obţine un discount de 65% de la Microsoft, iar Gabriel Sandu începe demersurile pentru organizarea licitaţiei. Anchetatorii susţin că Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei întocmeşte un caiet de sarcini atât de complicat, încât singurul consorţiu care se înscrie la licitaţie este cel controlat de Claudiu Florică. Deşi puteau să reia licitaţia, autorităţile preferă să perfecteze înţelegerea în condiţiile D-con.net. Statul urma să plătească 96 de milioane de euro pentru licenţele Microsoft şi nu beneficia de discountul de 65 la sută. Anchetatorii spun că acesta pleacă tot în conturile unor off-shore-uri, pentru plata oficialilor.

Sisteme de plată similare prin off-shore-uri

În 2011, pe acelaşi model ca în 2004, D-Con.net primeşte un nou contract cu ministerul Educaţiei. Deşi nu ar fi avut voie să extindă prevederile ordonanţei din 2009 şi la alte instituţii publice în afară de ministere, noul ministru al Comunicaţiilor, Valerian Vreme, încheie un nou contract, fără licitaţie, pentru achiziţionarea de softuri educaţionale pentru şcolile din România: 179.259 licenţe pentru pachete de tip Desktop Educaţional şi 6.828 licenţe pentru sisteme de operare Windows Server. Pentru acestea, ministerul plăteşte pentru perioada august 2011 – decembrie 2012, aproape 14 milioane de euro. Un an mai târziu, Corpul de Control al premierului ajunge la concluzia că ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, îi ceruse lui Valerian Vreme mai multe licenţe decât numărul de computere din şcolile româneşti.

„Din recalcularea valorii contractului cu numărul de pachete egal cu numărul de calculatoare (…) a reieşit faptul că a fost angajată o sumă cu 5,4 milioane euro mai mare decât era necesar”, se arată în referatul Corpului de Control.

Raportul Corpului de Control ajunge şi la DNA. Împreună cu o sesizare mai veche, procurorii fac cercetări şi pentru al doilea contract încheiat de autorităţi pentru programele Microsoft. Pentru trei dintre foştii miniştri ai cabinetului Emil Boc, cer ridicarea îmunităţii în vederea începerii urmăririi penale.

Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor, este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi trafic de influenţă. Procurorii spun că el ar fi primit 4,8 milioane de euro de la Claudiu Florică – 3 milioane prin intermediul firmelor lui Dinu Pescariu şi 1,8 milioane, prin firma de avocatură condusă de Doru Boştină.

Valerian Vreme, fost ministru al Comunicaţiilor, actual deputat, este acuzat de abuz în serviciu.

De aceeaşi infracţiune este acuzat şi fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu.

Poziția oficială a companiei Microsoft despre dosarul DNA

Foto: Guliver/GettyImages

Contactată de Digi24, compania Microsoft declară că susține demersurile procurorilor.

„Nimic din comunicatele Direcției Naționale Anticorupție (DNA) nu indică vreo activitate ilegală din partea Microsoft. Compania Microsoft este determinată să respecte cele mai înalte standarde etice și legale și a analizat cu toată responsabilitatea aspectele aflate în curs de cercetare, asigurând deplină cooperare în investigația DNA. Dat fiind că este o cercetare legală în curs,compania își limitează în mod intenționat comentariile publice”, se arată în răspunsul primit de reporterii Digi24 de la Microsoft România.

Trei guverne, cel puţin zece miniştri şi trei prim-miniştri au avizat, timp de zece ani, unul dintre cele mai mari contracte din istoria Romaniei moderne. 105 milioane de dolari şi 110 de milioane de euro au fost plătite pentru închirierea unor programe de computer, cu preţuri duble faţă de cele ale pieţei de profil. După ce un deceniu a preferat să primească cu chirie programele de funcţionare a computerelor din întreaga administraţie locală, în 2013, România a uzat de opţiunea de cumpărare a programelor Microsoft. Pentru asta, a mai plătit 33 de milioane de euro. Surse judiciare spun că varianta de program cumpărată în 2013 este cea pe care ar fi putut să o ia cu preţ de patru ori mai mic în 2004.

Citiți și:
AFACEREA MICROSOFT. Gheorghe Ştefan, Dorin Cocoş, Dumitru Nicolae şi Gabriel Sandu, duşi la instanţa supremă cu propunere de arestare
Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu mai primesc un răgaz. Dosarul Microsoft, amânat din nou în comisia juridică a Senatului
Traian Băsescu: Nu am primit nicio informare de la SIE privind dosarul Microsoft
Divizia din Austria a Fujitsu Siemens și-a denunțat angajații la DNA
Off-shore-urile, „puşculiţă” pentru banii negri. DNA: Mita din dosarul Microsoft, plătită prin firme din paradisuri fiscale

Bătălia pentru Justiție și mizele ei, o radiografie marca „România furată”

protest foto coruptia ucide

În ultimele luni, încercările repetate ale majorității parlamentare de a modifica legile justiției, fără o consultare prealabilă și fără un studiu de impact, au fost momentele cheie ale scenei politice. Un fost judecător al Curții Constituționale și un membru al comisiei Iordache reclamă graba nejustificată și stilul de lucru din Parlament. Care sunt mizele acestei adevărate bătălii pentru a controla justiţia, aflaţi dintr-un material marca România furată.

Klaus Iohannis, pe 18 ianuarie 2017: Cunoașteți povestea că e un elefant în incapere, dar nu se vede. Sunt doi elefanți – ordonanța de grațiere și ordonanța de modificare a codurilor penale. De asemenea, subliniez și, sper să fiu în asentimentul domnului prim-ministru, s-a angajat că aceste chestiuni nu vor fi băgate peste noapte în nicio ședință de guvern, ci imediat ce aceste chestiuni vor fi clarificate, … să fie pus sub transparență, adica mai clar să fie pus sub consultare tuturor entitatilor prevăzute de lege.

Așa începea prima ședință de guvern condusă vreodată de președintele Klaus Iohannis. Preşedintele venise la guvern ca să atragă atenția asupra pericolului adoptării unei ordonanțe de urgență care ar fi golit închisorile și ar fi făcut imposibilă urmărire penală a celor acuzați de abuz în serviciu.

Două săptâmâni mai târziu, într-o ședință fulger, Guvernul adoptă modificările criticate printr-o ordonanţă de urgenţă.

Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituţionale: Au fost direcții prin care s-a încercat să se legifereze. O dată cu abrogarea abuzului in serviciu și a doua cu grațierea. Poate că era util să se facă, dar trebuia gandită bine, trebuia explicată bine, pentru că lumea a înțeles că vor să facă aceste legi de grațiere și de amnistie ca să se salveze pe ei.

Decizia adoptării ordonanţei fusese luată cu doar câteva ore înainte de începerea şedinţei de guvern.

Florin Iordache: Domnule prim-ministru, vă rog să suplimentați ordinea de zi cu trei proiecte.

Sorin-Mihai Grindeanu: Am înțeles. Domnule ministru, aveți toate avizele?

Florin Iordache: Bineînțeles.

Sorin Grindeanu: Toate procedurile care sunt cerute?

Florin Iordache: Da domnule prim-ministru.

Sorin Grindeanu: Sunt îndeplinite?

Florin Iordache: Da.

Sorin Grindeanu: Domnule secretar general, toate lucrurile sunt îndeplinite, toate avizele?

Mihai Busuioc: Domnule prim-ministru din punct de vedere tehnic toate avizele sunt luate.

Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției: Trăgând linie, nu era prima urgență modificarea legilor justiției și nu s-a făcut pe baza unui studiu de impact prealabil ceea ce, s-ar putea să provoace dereglări în activitatea ulterioră a sistemului judiciar.

Augustin Zegrean: Legile nu se fac așa că vrea cineva să facă o lege. Legile se fac pentru că trebuie să răspundă la o nevoie socială. Societatea este într-o evoluție permanentă, legile nu pot să stea pe loc. Dreptul este viu, el trebuie să răspundă la nevoile societății. Pentru asta trebuie făcute studii, trebuie făcute studii de impact, cineva trebuie să se ocupe de asta. Nu așa, vine un deputat și depune un proiect de lege, gata, de mâine să nu mai fie abuz în serviciu. Lucrurile astea trebuie gândite.

Florin Iordache: În expunerile de motive pentru fiecare proiect sunt expuse motivele pentru care trebuiesc făcute aceste schimbări. Fie că discutăm de punerea în acord cu deciziile Curții, fie că discutăm de deciziile CEDO și așa mai departe.

Proteste în marile orașe și o demisie

Ordonanţa declanşează proteste în toate oraşele mari ale ţării. Oamenii cer abrogarea modificărilor legislative care urmau să intre în vigoare în zece zile de la publicarea în monitorul oficial.

Cinci februarie două mii șaptesprezece, Guvernul României adoptă ordonața de urgentă numărul paisprezece, care a anulat norma anterioară.

Cătălin Predoiu: Toți știm că pe Calea Victoriei se circulă într-un singur sens, de la piața Victoriei către Cheiul Dâmboviței. Bun, dacă mâine dimineață ne trezim că sensul este montat invers, piața Victoriei va fi blocată. Pentru că nu poți să anunți peste noapte că se circulă invers pe o stradă pe care de 10 ani se circulă pe sens unic, într-un anumit sens. Trebuie să anunți cetățenii, trebuie să le spui de ce schimbi sensul de circulație, trebuie să-i previi, să se pregătească, să-și refacă oamenii traseele de deplasare la serviciu. Cam același lucru e și cu legiferarea.

Patru zile mai tarziu, ministrul Justitiei, Florin Iordache demisioneaza. E singurul găsit responsabil.

Augustin Zegrean: Nu te joci cu chestia asta, pentru că e vorba de viața oamenilor. S-a speriat și ei s-au speriat după ce au văzut că a ieșit lumea în stradă și ce vânzoleală s-a produs ca urmare a adoptării acelei ordonanțe. Au făcut bine că s-au oprit, așa trebuiau să procedeze pentru că v-am mai spus deja, legiferezi pentru popor, nu pentru altcineva. Și dacă poporul nu-i de acord cu asta, asta înseamnă că încă nu este pregătit pentru așa ceva.

In fața unui eşec în Guvern, bătălia pentru justiţie se mută în parlament. La o zi după demisia ministrului Florin Iordache, liderul PSD, Liviu Dragnea, cere tuturor partidelor parlamentare adoptarea unei legi care să elimine dezincriminarea abuzului în serviciu și grațierea pedepselor.

Pe 22 februarie 2017, portofoliul Justitiei este ocupat de Tudorel Toader.

Cătălin Predoiu: Era important să se facă un studiu prealabil a sistemului judiciar, un studiu de impact al preconizatelor reglementări și abia după aceea să se treacă la elaborarea proiectelor. De altfel, chiar în prima lună de la preluarea mandatului de ministru al Justiției, domnul Toader a anunțat un astfel de studiu, a spus o evaluare a procurorilor, apoi a spus un audit extern, un audit specializat cu o firmă externă. Din păcate acest lucru nu s-a făcut. S-a trecut direct la reglementare.

Florin Iordache se întoarce

Pe 3 octombrie 2017, fostul ministru Florin Iordache devine preşedinte al unei Comisiei parlamentare pentru sistematizarea în domeniul Justiţiei. Organismul este înfiinţat special pentru tranşarea problemelor justiţiei.

Augustin Zegrean: Modificarea legilor justiției, ministrul justiției a trimis-o în Parlament, și practic s-a spălat pe mâini de legile astea și le-a lăsat pe mâna prietenului meu dealtfel …cum îi zice…Iordache, cu care am fost coleg în Comisia juridică. Și am impresia că pentru el pălăria asta este foarte mare. Adică nu-i ușor să modifi legile justiției, e vorba de trei legi importante. Problema este în primul rând dacă era sau nu nevoie să modifice aceste legi ale justiției. Eu cred că prea repede se modifică legile la noi.

Cătălin Predoiu: În opinia mea, se impunea acel studiu de evaluare a sistemului judiciar enunțat dealtfel de ministrul Toader. Nu avem acest studiu și nu avem această prezență catalizatoare a ministerului în toată dezbaterea legată de legile justiției și dacă vreți, mai degrabă, o detașare o derobare de acest cartof fierbinte, un subiect foarte delicat, care a suscitat multe dezbateri, plasat în curtea comisiei Iordache, care e așa, un fel de paratrăsnet al tuturor nemulțumirilor legate de conținutul proiectelor.

Un maraton legislativ

Opoziția atacă la Curtea Constituțională înființarea comisiei, dar sesizarea este respinsă

Cu girul Curţii Constituţionale în buzunar, comisia specială a lui Florin Iordache începe un adevărat maraton legislativ.

Cătălin Predoiu: Nu spui peste tot că trebuie să punem de acord codurile penale cu deciziile CCR și când te uiți în proiectele respective vezi cu totul altceva. Asta este duplicitate în guvernare.

Modul de lucru al lui Florin Iordache în cadrul Comisiei a atras numeroase critici din partea reprezentanților Opoziției.

Cătălin Predoiu: De ce ordonanța 13 de la care am plecat, dar și alte acte, pași normativi pe care i-au făcut cei din PSD-ALDE nu se încadrează într-o logică firească a guvernării. Dânșii închid discuția spunându-ne tot timpul “Știți ceva, am câștigat alegeri, avem dreptul, pentru că putem”. Nu, nu așa se face.

Augustin Zegrean: Mie mi se pare cel puțin suspect faptul că s-au grăbit atât de tare și pun atâta ambiție să modifice legile de organizare a justiției. Nu asta era prioritatea, ele funcționau, erau în regulă, nu știu ce trebuia schimbat acolo. O să vedeți că nici nu au schimbat mare lucru.

Cătălin Predoiu: Presat, presat tot timpul de termene scurte, de o presiune care se simte la ușa Comisiei. Cărarea asta care este între ușa comisiei și ușa biroului domnului Dragnea, acest dute-vino, termenele rapide, dezbaterea pe repede înainte, arată clar că a fost un obiectiv asumat.

Cu două zile înainte de Crăciun, Parlamentul votează modificările legilor justiției.

Magistratii iau foc. Mai bine de jumătate dintre ei semnează un memoriu prin care cer ca legile să nu fie aplicate, Opoziţia şi Instanţa Supremă atacă legile la Curtea Constituţională.

Două luni e linişte. Apoi vine decizia CCR – o parte dintre modificări sunt neconstituţionale. Toate cele trei legi sunt retrimise parlamentului. Prevederea de eliminarea a preşedintelui din mecanismul de numire a procurorilor şefi ai DNA şi ai Parchetului general e considerată constituţională.

Cătălin Predoiu: Dânșii spun că am eliminat politizarea din acest mecanism. De fapt este invers. În reglementarea în vigoare și care va fi schimbată probabil, președintele ar avea ultimul cuvânt. În reglementarea viitore, de fapt ministrul justiției devine cel care generează în final numirea. În final va fi un om pe care el l-a vrut acolo. Și ni se spune că am eliminat politizarea din mecanism. Practic, acestă numire capătă o încărcătură politică mai largă.

Augustin Zegrean: De ce crede cineva că un președinte al Curții supreme numit de CSM ar fi mai în regulă decât un judecător numit de președintele României, nu pot să înțeleg.

Revocarea șefei DNA, cerută de ministrul Justiției

În paralel, începe lupta pentru decapitarea parchetelor.

Pe 22 februarie 2018, ministrul Tudorel Toader cere președintelui Klaus Iohannis revocarea din funcție a șefei DNA, Laura Kovesi, în baza unui raport ce privea managementul instituției.

În paralel, patru televiziuni transmit un interviu acuzator cu inculpatul Sebastian Ghiță, stabilit la Belgrad, după ce a fugit din țară.

Tudorel Toader: Pentru aceste acte și fapte, de netolerat, într-un stat de drept, în temeiul preverilor legale, declanșez procedura de revocare din funcție a procurorului șef DNA. Prezentul raport, însoțit de propunerea de revocare a procurorului șef va fi transmis către secţia de procurori a CSM, precum și către președintele României.

Fără întâlniri pe tema MCV

Pe 7 martie 2018, Curtea Constituțională transmitea reprezentanților Comisiei Europene că pe viitor refuză să se mai întâlnească cu raportorii privind Mecanismul de Cooperare și Verificare.

Cătălin Predoiu: Este clar o schimbare de opțiune aici. Este un mesaj politico-instituțional pe care-l transmite curtea, este un brânci destul de puternic dat MCV-ului. Eu personal sunt pentru un alt mod de abordare. Dacă vrei cu adevărat să ridici MCV-ul, atunci trebuie să demonstrezi niște progrese constante pe mecanism și să lansezi un efort diplomatic intens. Dar diplomatic, nu busculare.

Augustin Zegrean: Eu am fost acolo de multe ori, începând din 2012 când au început să vină și la Curte, pot să vă spun că s-au purtat foarte elegant cu noi totdeuana, niciodată nu am avut senzația că au venit să ne verifice sau să ne pedepsească, sau să ne tragă de urechi, să ne spună ce avem de făcut. De regulă, nu pun întrebări. Ei doar ascultă. Spui cât vrei, dai cât vrei. Unii dau mai mult, alții dau mai puțin din casă. Dar oricum, ei sunt foarte bine informați.

Pe 26 martie, Parlamentul, în regim de urgenţă, adoptă din nou modificările la Legile Justiţiei, în protestele Opoziţiei.

După mai bine de un an şi trei luni de la începerea scandalului, bătălia pe justiţie e departe de a fi încheiată. Următoarea mutare s-ar putea da de la Cotroceni.

Reporter: După părerea dumneavpastră reformele din domeniul justiţiei sunt ireversibile?

Cătălin Predoiu: Când am terminat mandatul în 2012, eram total convins că da, sunt ireversibile. Din păcate, ceea ce s-a întâmplat după 2012 până astăzi ne-a demonstrat că m-am înșelat. Și adevărul este că în politică nimic nu e ireversibil.

Augustin Zegrean: Asta se poate face prin lege. Li se poate lua independența prin lege. Eu am lucrat în justiție și pe vremea celalată a comuniștilor. Ca să-l trimiți pe unul în judecată dacă era membru de partid trebuia să obții avizul partidului. Nu puteai să-l trimiți altfel în judecată. Partidul la unii dădea și la alții nu dădea. Sunt și în Bistrița oameni care ar fi trebuit trimiși ân judecată dar nu au fost deoarece partidul nu a dat aviz. Asta vrem, să ne întoarcem acolo? Eu cred că nu asta se dorește.

 

Întrebare: Este religia cauza majorității războaielor?

 

 

Răspuns: În mod sigur multe conflicte de-a lungul istoriei au fost în mod deschis din motive religioase, multe religii fiind implicate. De exemplu, în creștinism, au avut loc (ca să numim doar câteva):

• Cruciadele – O serie de campanii desfășurate din secolul XI până în secolul XIII, cu scopul afirmat de a recuceri Țara Sfântă de la invadatorii musulmani și de a veni în ajutorul Imperiului Bizantin.

• Războaiele religioase din Franța – O succesiune de războaie în Franța, în secolul XVI, între catolici și protestanții hughenoți.

• Războiul de treizeci de ani – Un alt război între catolici și protestanți în timpul secolului XVII pe teritoriul Germaniei actuale.

Această listă nu e deloc exhaustivă. Pe lângă acestea mai pot fi adăugate Rebeliunea Taiping și Problema Irlandeză din Irlanda de Nord. Creștinismul a fost cu siguranță un factor în multe conflicte de-a lungul celor 2.000 de ani de existență în istorie.

În islam, vedem conceptul de jihad sau „război sfânt”. Cuvântul jihad înseamnă literalmente „luptă”, însă conceptul a fost folosit pentru a descrie războiul în expansiune și apărarea teritoriului islamic. Beligeranța aproape continuă din Orientul Mijlociu din ultima jumătate de secol a contribuit cu siguranță la ideea că religia e cauza multor războaie. Atacurile din 11 septembrie din Statele Unite a fost văzut ca un jihad împotriva „Marelui Satan” America, care în ochii musulmanilor e aproape sinonim cu creștinismul. În iudaism, războaiele de cucerire consemnate în Vechiul Testament (în special în cartea Iosua), la porunca lui Dumnezeu, au dus la cucerirea Țării Promise.

Concluzia ar trebui să fie evidentă că religia și-a avut partea ei în mare parte dintre războaiele din istoria umanității. Totuși, dovedește acest lucru ideea ideea înaintată de criticii religiei că religia în sine este cauza războiului? Răspunsul este „da” și „nu”. „Da” în sensul în care, ca o cauză secundară, religia, cel puțin la suprafață, a fost motorul din spatele unei mari părți din conflict. Totuși, răspunsul este „nu” în sensul în care religia nu e niciodată cauza primară a unui război.

Pentru a demonstra această idee, să privim secolul XX. După cum se spune, secolul XX a fost unul dintre cele mai sângeroase secole din istoria omenirii. Două războaie mondiale majore, care nu au avut nimic de-a face cu religia, Holocaustul evreiesc și revoluția comunistă din Rusia, China, Asia de Sud și Cuba au însumat undeva între 50-70 de milioane de morți (unii estimează până la 100 de milioane). Lucrul pe care aceste conflicte și genocidurile îl au în comun e faptul că au fost de natură ideologică, nu religioasă. Am putea ușor formula concluzia că mai mulți oameni au murit de-a lungul istoriei umane datorită ideologiei decât religiei. Ideologia comunistă implică să exerciți putere asupra altora. Ideologia nazistă implică eliminarea raselor „inferioare”. Numai aceste două ideologii sunt responsabile de moartea a milioane de oameni și religia nu a avut nimic de-a face cu acest lucru. De fapt, comunismul e prin definiție o ideologie ateistă.

Religia și ideologia sunt ambele cauze secundare pentru un război. Însă cauza primară pentru toate războaiele e păcatul. Gândește-te la următoarele verset:

„De unde vin luptele și certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre? Voi poftiți și nu aveți; ucideți, pizmuiți și nu izbutiți să căpătați; vă certați și vă luptați și nu aveți, pentru că nu cereți. Sau cereți și nu căpătați, pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre.” (Iacov 4.1-3)

„Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele.” (Matei 15.19)

„Inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască?” (Ieremia 17.9)

„Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.” Genesa (6.5)

Care este, din mărturia Scripturii, cauza primară a războiului? Inima noastră stricată. Religia și ideologia sunt pur și simplu mijloace prin care ne exercităm răutatea din inimă. Să credem, la fel ca mulți atei care-și fac auzită vocea, că dacă am putea într-un fel înlătura „nevoia noastră absurdă de religie”, am putea cumva crea o societate mai pașnică înseamnă să avem o părere greșită despre natura umană. Mărturia istoriei omenirii e că dacă înlăturăm religia, altceva va lua locul ei, și acel ceva nu e niciodată ceva pozitiv. Realitatea este că religia adevărată ține omenirea căzută în frâu; în lipsa ei, răutatea și păcatul vor prelua controlul.

Chiar cu influența religiei adevărate, creștinismul, nu vom vedea niciodată pacea în vremea prezentă. Nu e nicio zi fără un conflict undeva în lume. Singurul remediu pentru război e Prințul Păcii, Isus Cristos! Când Cristos Se va întoarce așa cum a promis, va încheia vremea de acum și va întemeia pacea veșnică:

„El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; așa încât din săbiile lor își vor făuri fiare de plug și din sulițele lor, cosoare: niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia și nu vor mai învăța războiul.” (Isaia 2.4)

 

Romfilatelia, căpuşa politică a Poştei Române

timbre

De 13 ani, Poşta Română este devalizată de propria filială creată în baza unei hotărâri de guvern din 2004. Înfiinţarea Romfilatelia a fost perfectată de firma de avocatură a lui Dan Şova, care ulterior a încheiat mai multe contracte de asistenţă juridică şi consultanţă cu filiala Poştei. Martori oculari susţin că în campaniile electorale filialele Poştei se ocupă de distribuţia şi tipărirea afişelor electorale. Banii din consultanţă juridică ar fi finanţat partidele aflate la guvernare

Grigore Agapie, colectionar de timbre: La ora actuală filatelia, îmi pare rău că trebuie să înregistreze băiatul, e moartă. Mai suntem câţiva zeci care ne mai ocupăm de filatelie.

- Care este relaţia dumneavoastră cu Romfilatelia?

- Nu-i în regulă. Ei se aliniază la ţări care au filatelie, care au poştă. Aruncă toate emisiunile astea româneşti…de aia nu le cumpără nimeni. 14 lei 80. 16 lei…unde dracu trimiţi o scrisoare cu 16 lei? Şi în Noua Zeelandă te costă mai puţin.

Un alt colecţionar îşi aduce aminte de problemele pe care le avea în comunism când dorea să facă schimb de timbre.

Adrian Iane, colectionar de timbre: “Pe vremea comunismului nu aveai voie nici să faci schimb de timbre. Prin 71, imi aduc aminte, chiar mă chema la poştă, mă punea să desfac scrisoarea, îmi lua timbrele dinăuntru şi îmi dădea numai scrisoarea. M-a pus şi în nişte situaţii penibile cu străinii. Ce să le spun? Domnule, nu-i voie? Cred că era un cetăţean de la Securitate că tot ăsta apărea şi avea o faţă mai dubioasă”.

Victor Nicolau adună ilustrate vechi şi timbre. Regretă că au dispărut colecţionarii de altădată şi este convins că Poşta Română poartă o parte din vină.

Victor Nicolau, colectionar de timbre: “Poşta Română de bună seamă că are. Înainte existau mai multe posibilităţi de a procura timbre prin Poşta Română, prin magazinele Romfilatelia care au dispărut practic, iar poşta cam face mărcile la comandă, din păcate. Deci mai puţin interesează tematicile, cât totul este să se vândă. Făcând reclamă. Pentru cine? Nu ştim. N-are nicio importanţă”.

Timbrele comandate de Romfilatelia sunt scumpe şi nimeni nu ştie cine decide ce timbre urmează să se tipărească şi la comanda cui. De exemplu, în octombrie 2017, a fost lansată o serie de 4 timbre despre rase de oi din România, după ce ministrul Agriculturii Petre Daea declarase câteva luni mai devreme că oaia este o statuie vie şi a militat pentru desemnarea acesteia ca brand de ţară.

Cele mai scumpe timbre autohtone sunt cele din colecţia “Cap de bour”, primele timbre româneşti. Extrem de rare, două dintre ele au fost descoperite întâmplător, în 2001, la Arhivele Naţionale de la Iaşi.

Arcadie Bodale, cercetător arhivele Vaticanului: “Făceam pregătire pentru microfilmare la Fondul Visteria Moldovei (….) , si la o anumita pagina, in partea a doua a dosarului, cand am dat pagina, …. am văzut timbrele. Erau două timbre de 40 de parale, pe o scrisoare trimisă de un cetăţean. Paradoxul este că cetăţeanul se plângea că Poşta din Bacău îi ocupase pământul. …cerea despăgubire, să fie lăsat în pace cu pământul şi să nu-i mai fie încălcat dreptul la proprietate”.

De 13 ani, Poşta Română este devalizată de propria filială creată în baza unei hotărâri de guvern din 2004. Înfiinţarea Romfilateliei ar fi fost perfectată de firma de avocatură a lui Dan Şova, care ulterior a încheiat mai multe contracte de asistenţă juridică şi consultanţă cu filiala Poştei. Doi martori susţin că în campaniile electorale filiala Poştei se ocupa de distribuţia şi tipărirea afişelor electorale.

Alin Brâncuş, fost apropiat al lui Dan Şova: “Începând cu 2008 m-am ocupat tangenţial cu campaniile electorale ale domnului Dan Şova şi ale PSD-ului”.

Toate timbrele din Romania sunt tipărite la societatea comercială Fabrica de Timbre. Fabrica funcţionează în subordinea Poştei Române. Toată producţia de timbre se vinde către societatea Romfilatelia, o altă filială a Poştei Romane. Timbrele poştale sunt vândute publicului la ghişeele Poştei Române, în baza unui protocol. Pentru acest serviciu, Poşta Română plăteşte un comision de 2,23 la sută din valoarea nominală a timbrelor poştale. companiei intermediare, Romfilatelia. Până acum, Poşta a plătit către Romfilatelia 34 milioane de lei.

Simona Ciurcu a fost administratorul cabinetului de avocatură al fostului ministru Dan Şova, avocat la acea vreme, apropiat partidului de guvernământ. Femeia este martor într-un dosar de corupţie deschis pe numele fostului demnitar.

Simona Ciurcu: “Este foarte greu să vă explic ce am trăit. În momentul de faţă de a ajunge la tăria sufletească de a trece ca buldozerul prin orice mi se întâmplă. Nu s-a reuşit nici să mi se închidă gura, nu-mi este nici frică, nu-mi este nimic. Voi continua toate demersurile pentru că din punctul meu de vedere, cineva a încercat să-mi fure viaţa. Iar viaţa mea nu mi-o fură nimeni”.

Povesteşte cum s-a moşit societatea căpuşă.

Simona Ciurcu, fostă angajată a lui Dan Şova: “Prima dată am auzit de Romfilatelia cred că în 2004, 2005. Şi am auzit în contextul în care se discuta despre înfiinţarea Romfilateliei. Discuţiile erau între Dan Şova şi doi avocaţi din firmă care urmau să se ocupe de întocmirea cadrului legal pentru existenţa Romfilateliei. Se discuta în firmă, se ştia înainte de a apărea în Monitorul Oficial actul de înfiinţare al Romfilateliei, se cunoştea deja în firmă inclusiv faptul că doamna Cristina Popescu va fi directoarea acestei companii”.

Printre primele decizii luate a fost semnearea unui un contract de asistenţă juridică şi consultanţă cu firma de avocatură a lui Dan Şova.

Alin Brâncuş, fost apropiat al lui Dan Şova: “Din câte cunosc, domnul Dan Şova este într-o relaţie de prietenie, amiciţie, cu doamna Cristina Popescu. În anul 2004 când eu am venit în firmă dânşii se cunoşteau. Cunosc că existau contracte de consultanţă juridică între Romfilatelia şi Casa de avocatură Şova şi Asociaţii (…) , prîn prisma faptului ca una dintre îndatoririle mele era sa scanez aceste contracte şi acte adiţionale şi să le întroduc într-o bază de date”.

Simona Ciurcu, fostă angajată a lui Dan Şova: “Onorariul, prin contractul de asistenţă juridică, din ce îmi amintesc era un onorariu de tarif orar, pentru indiferent ce ar fi fost, că era consultanţă sau că era reprezentare juridică în instanţă, cred că era undeva în jur de 50 de euro sau 60 de euro pe oră”.

OficialRomfilatelia, nu a dorit sa facă publică nicio informaţie legată de contractele de asistenţă juridică: “Informaţiile pe care le solicitaţi sunt protejate conform Statutului profesiei de avocat, fiind confidenţiale. În plus, Legea nr. 544/2001, pe care vă întemeiaţi solicitarea, nu se aplică in cazul Romfilatelia, aceasta neincadrându-se între autorităţile mentionate în lege ca având obligaţia să aplice prevederile acesteia”.

Şefa companiei care deţine Romfilatelia este de altă părere. Elena Petraşcu este director general al Poştei Române de câteva luni.

Elena Petraşcu, director la Poşta Română: “Nu există un motiv cel puţin de când am venit eu în companie, să nu ne supunem noi ca şi companie şi sucursalele noastre respectărilor prevederilor legale”.

După ce Romfilatelia a intrat în vizorul politicienilor, au început să curgă acuzaţiile de implicare a societăţii de stat în activitatea politică.

Alin Brâncuş, fost apropiat al lui Dan Şova: “În anul 2008, m-am ocupat de transportul materialelor promoţionale constând în afişe electorale pe care le-am încărcat în nişte dube, de la sediul Romfilatelia, şi le-am transportat în judeţul Olt. În principal erau afişe cu candidatul la vremea aceea Dan Şova, candidat pentru postul de senator. Afişele erau cu PSD şi PC şi cu alţi candidaţi din judeţul Olt”.

Simona Ciurcu, fost angajat al lui Dan Şova: “Referitor la materialele pentru campania electorală de la sfarşitul anului 2008, când domnul Şova a fost ales pentru prima dată senator, s-au făcut pentru plata acelor materiale, s-a făcut compensare între facturile emise de noi către Romfilatelia pentru serviciile juridice prestate, s-au compensat cu facturile pe care Romfilatelia trebuia să le emită pentru aceste…adică s-au tarifat pe firma de avocatură materialele pentru campanie”.

Informaţia că la Fabrica de Timbre se tipăresc afişe electorale şi pliante pentru partidele aflate la guvernare nu este nouă. În 2012, fostul ministru al Comunicaţiilor Dan Nica susţinea acelaşi lucru: „Sucursala a fost transformată în tiparniţa materialelor de promovare ale PDL. Hârtia şi preţul de execuţie al acestor materiale era, evident, sub preţul pieţei, situaţie care a adus pierderi sucursalei”.

Elena Petraşcu, director la Poşta Română: “Am rugat pe cei de la fabrica de Timbre să ne comunice dacă au existat, într-adevăr, astfel de tipărituri comandate fie de centralul companiei, fie de către alte persoane. Mi s-a comunicat că nu au existat, sau cel puţin nu au găsit până în acest moment dovezi clare, dar dacă cineva cunoaşte că într-adevăr s-au produs acele tipărituri la Fabrica de timbre, dacă cineva poate veni cu documente justificative sunt deschisă să introducem acolo chiar un control pentru a verifica care este adevărul”.

Au existat şi alţi martori la operaţiunea de încărcare a afişelor electorale de la sediul Romfilatelia.

Alin Brâncuş, fost apropiat al lui Dan Şova: “Domnul Florin Constantinescu care a supervizat toată operaţiunea asta de transport, de realizarea a afişelor, de tipar care a avut loc la nivelul Romfilateliei, plus şoferii din firma Şova şi asociaţii care au transportat propriu zis o parte din afişe. Ele au fost transportate cu o firmă de transport”.

Florin Constantinescu este omul de bază al lui Dan Şova.

Alin Brâncuş, fost apropiat al lui Dan Şova: “Domnul Constantinescu înainte a fost în conducerea Romfilateliei. A fost la firma Şova si asociaţii director administrativ, după care a fost la ministerul Marilor Proiecte şef de cabinet, a fost la ministerul Transporturilor şef de cabinet, a fost şeful campaniilor electorale din 2008, mai puţin, dar în 2012 s-a implicat în totalitate în campania electorală”.

Înainte de 1989, din povestirile dânsului, am înţeles că era un şef de Direcţie la fosta Securitate.

Casa de avocatură Şova şi asociaţii a semnat mai multe contracte cu instituţii publice pentru consultanţă şi asistenţă juridică. Cele mai multe dintre ele au fost încheiate în timpul mandatului de primar al lui Sorin Oprescu, trimis în judecată pentru fapte de corupţie.

Simona Ciurcu, fostă angajată la firma lui Dan Şova: “Au fost contracte cu Administraţia Cimitirelor si Crematoriilor Umane, Primăria Bucureşti, ALPAB- Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement, Administraţia Străzilor, au fost foarte multe. Şi toate acestea au venit la un moment dat, toate, prin bunăvoinţa domnului primar general Sorin Oprescu, prin prietenia pe care o avea cu acesta….Adică mai întâi se stabilea cam ce buget avem noi nevoie în firmă pentru cheltuieli şi apoi se discutau pe cât se vor semna contractele cu aceste firme”.

- Vreau să vă întreb despre o serie de acuzaţii emise de Alin Brâncuş, fostul dumneavoastră angajat.

- Nu, nu discut aşa ceva. Altceva dacă aveţi să mă întrebaţi?

- Despre relaţia dumneavoastră cu Romfilatelia, cu doamna Cristina Popescu..

- Nu, vă mulţumesc, o zi bună.

Nu numai Şova a avut de câştigat în urma prieteniei cu Sorin Oprescu. Potrivit datelor de pe SEAP, în 2013, compania de pază a lui Constantinescu, Livco Security, a câştigat un contract de pază cu Spitalul Universitar de Urgentă Bucureşti, spital condus mulţi ani de fostul primar Sorin Oprescu. Valoarea acestuia a fost de 4,7 milioane de lei fără TVA.

- “Vă întreb despre o serie de afirmaţii făcute de Alin Brâncuş, potrivit căruia, în 2008, la Romfilatelia s-ar fi tipărit afişe electorale pentru domnul Dan Şova”.

“Nu cunosc treaba asta, nu, nu m-am ocupat de aşa ceva. Bună ziua”.

- ” Spuneţi că nu aţi văzut, nu aţi transportat…

- “V-am spus că nu m-am ocupat, nu am făcut aşa ceva. Ce declară el, problema lui”.

Alin Brâncuş: “Tot ce a fost venit la Şova şi asociaţii pe contracte cu statul, a venit pe linie politică. Banii s-au întors înapoi la partid”.

Simona Ciurcu, fostă angajată a lui Dan Şova: “Eram trimisă la bancă să scot o anumită sumă, fie în lei, fie în euro sau ambele. A împărţit suma în două, una apus-o într-un plic foarte mare, între nişte coli de hârtie şi mi-a zis să o las la recepţie că o să treacă doamna Popescu să o ia şi să las vorbă fetei de la recepţie că o să treacă doamna Popescu să ia acel plic. Erau în jur de 2000 de euro în fiecare plic. Ulterior s-a mai întâmplat acest lucru şi la un moment dat Dan Şova era deranjat de acest lucru, că trebuie să dea aceşti bani înapoi, însă era clar că intrase într-un circuit în care aşa erau regulile. Orice contract luai, trebuia să returnezi un anumit procent”.

În cercul colecţionarilor se ştie că cele mai valoroase timbre sunt cele care au fost tipărite cu erori, adică foarte rare.

“Un exemplu. În loc să scrie valoarea de 3 lei, 3 L, este omis L-ul. O greşeală, aceea este o eroare şi valoarea e foarte mare. Bun…s-au făcut erori la comană de sute de mii de euro. Şi persoana respectivă care a făcut comanda e liberă. Asta cu falsurile la comandă este ucigătoare. Este cumplită. Aşa ceva nu s-a pomenit, să ştiţi. Aceste erori sunt întâmplătoare, de aceea au şi valoare mare. Dar ca să faci tu eroare la comandă e…  Nu, în acest moment nu am cunoştinţă sau nu mi s-a adus la cunoştinţă de existenţa unor posibile greşeli. Dar noi vom face verificări în continuare”, spune un martor filmat cu camera ascunsă.

Romfilatelia este, oficial, firma de stat. Conform Agenţiei de Integritate, conducerea ei ar trebui sa depună declaraţii de avere.

Membrii consiliului de administraţie şi persoanele care deţin funcţii de conducere (inclusiv președintele) din cadrul societăţii au obligația să depună declarații de avere și de interese”, răspunde ANI.

Cu toate acestea, directoarea Cristina Popescu a depus o singură declaraţie de avere în cei 13 ani de când conduce compania. În lipsa declaraţiilor, despre ea, se ştiu puţine lucruri. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, aceasta are domiciliu declarat într-o vilă din sectorul 1. Anul trecut şi-a cumpărat un apartament de 160 de metri pătraţi pe care a plătit 215.000 de euro, într-un complex rezidenţial din centrul Capitalei. În ciuda insisteţelor, Cristina Popescu a refuzat să ne transmită un punct de vedere.

În timp ce Cristina Popescu acumulează proprietăţi, Romfilatelia înregistrează pierderi, în ciuda comisionului lunar încasat de la compania mamă.

Elena Petraşcu, directoarea Poştei Române: Romfilatelia înregistrează pierderi mai precis din 2013, inclusiv anul trecut.  Sinceră să fiu este inexplicabil pentru mine la acest moment, de ce o filială a companiei care deţine un drept exclusiv de tipărire şi comercializare al timbrelor, merge în pierdere, când ar fi putut să prospere.

- Cat plăteşte comision lunar Poşta Română filialei sale şi ce reprezintă acest comision ?

Elena Petraşcu, directoarea Poştei Române: Comisionul plătit de Poşta Română filialei Romfilatelia este de 2,23 la sută din valoarea nominală a timbrelor şi aici este vorba de timbrele uzuale, poştale. Pe timbrele comandate de Romfilatelia s-au plătit aproximativ 34 de milioane de lei, dar numai pe comenzile pe care Romfilatelia le-a făcut către Fabrica de Timbre.

Şerban Drăguşanu, vicepreşedinte al federaţiei Filatelice Române: “Statul, după cum se ştie, şi nu de acuma, e cel mai prost administrator. Iar statul este cea mai bună vacă de muls”.

Romfilatelia mai are in Bucureşti trei sedii şi alte cinci în principalele oraşe din ţară. Din mii de pasionaţi de mărci poştale în urmă cu câţiva ani, astăzi au mai rămas câteva zeci de colecţionarii.

Am aşteptat o oră să vedem câţi clienţi intră în generosul spaţiu situat în centrul Capitalei. Nu a intrat nimeni.

În 2011, fostul ministru al Comunicaţiilor Valerian Vreme a iniţiat o hotărâre de guvern prin care propunea fuziunea Romfilatelia cu Poşta Română şi invoca reducerea costurilor.

Elena Petraşcu, director la Poşta Română: Am aflat de această iniţiativă. Vom analiza şi dacă în urma analizei se va dovedi că soluţia cea mai optimă ar fi fie ca Romfilatelia să treacă spre minister, fie ca Romfilatelia să fie absorbită practic de compania mamă, atunci cu siguranţă se vor lua deciziile necesare.

Reporter: Este în acest moment Romfilatelia o căpuşă a Poştei Române?

Elena Petraşcu, director la Poşta Română: Nu ştiu dacă este o căpuşă a Poştei Române, ştiu că e o filială a Companiei Poşta Română, dar care trebuie să înţeleagă că totuşi are un acţionar unic.

Implicarea politicului în instituţiile statului are ca scop obţinerea de bani pentru partidele aflate la guvernare. Soţii Brâncuş şi Ciurcu susţin că niciun contract public nu scapă controlului politic. Dan Şova a fost condamnat de curtea supremă, în primă instanţă, la 3 ani închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, după ce ar fi intermediat încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu CET Govora pentru o casă de avocatură prietenă, contra unui “comision” de 5.000 de euro pe lună.

Alin Brâncuş: “Toţi banii făcuţi de firma Şova şi Asociaţii nu au avut ca destinatar pe domnul Dan Şova, toţi banii au avut ca destinatar Partidul Social Democrat, campaniile electorale şi alte cheltuieli adiacente care se impuneau postului de senator. Este preţul plătit pentru avântul politic pe care l-a avut în trecut.”

Simona Ciurcu: “Dan Şova nu era de acord, dar o făcea pentru că ăsta era trendul, altfel nu luai contracte, cel puţin aşa spunea dumnealui. Dumnealui spunea: Dacă nu faci asta, mori de foame.  În momentul în care a intrat în politică a devenit totalmente captiv”.

După ce a dat o declaraţie de martor în procesul lui Victor Ponta de la instanţa supremă, şeful PSD Liviu Dragnea a ameninţat că-l dă în judecată pe Alin Brâncuş deoarece a susţinut în faţa judecătorilor că banii lui Şova din contractele cu firmele statului au finanţat PSD.

Alin Brâncuş: “Am fost încătuşat, am fost târât pe stradă, umilit, am fost mai rău decât un arestat la domiciliu, pentru a nu face dezvăluiri. Nu au reuşit să mă sperie. Domnul Dragnea a ieşit în presă şi m-a ameninţat că mă dă în judecată pentru afirmaţiile făcute. Condamnatul Dragnea a uitat să facă acest lucru şi de abia aştept să mă dea în judecată pentru a ajunge în faţa unei instanţe să-mi susţin afirmaţiile cu dovezi. Am fost prezent la multe ilegalităţi, la multe infracţiuni, la trafic de influenţă şi sunt dispus să spun tot. Nu mi-e frică nici de Ponta, nici de Dragnea, nici de Şova. O să fiu transformat în cel mai mare sifon din ţara asta. O să spun tot”.

Afișe electorale pentru PSD în loc de timbre. Rolul lui Dan Șova

romfilatelia

Timbre şi afişe electorale pentru PSD – este subiectul unei noi anchete jurnalistice la „România Furată”. Cum a ajuns să fie folosită în interes de partid o societate de stat care era cândva o mândrie naţională? Aflaţi duminică seara, la ora 22:00.

Doi martori protejaţi în dosarele de corupţie ale fostului ministru Dan Şova susţin că Societatea Romfilatelia a comandat şi distribuit în 2008 și 2012 afişe electorale ale PSD.

„În anul 2008, m-am ocupat de transportul materialelor promoţionale constând în afişe electorale pe care le-am încărcat în nişte dube, de la sediul Romfilatelia, şi le-am transportat în judeţul Olt. În principal erau afişe cu candidatul la vremea aceea, Dan Şova, candidat pentru postul de senator. Afişele erau cu PSD şi PC şi cu alţi candidaţi din judeţul Olt”, spune Alin Brâncuș, fost angajat al lui Dan Șova.

În condiţiile în care casa de avocatură a lui Şova avea contracte de asistenţă juridică cu Romfilatelia, martorii susţin că banii din consultanţă se întorceau la partid. Acesta ar fi fost preţul funcţiilor politice pe care le-a ocupat.

„Toţi banii făcuţi de firma Şova şi Asociaţii nu au avut ca destinatar pe domnul Dan Şova, toţi banii au avut ca destinatar Partidul Social Democrat (….) Este preţul plătit pentru avântul politic pe care l-a avut în trecut”, spune Alin Brâncuș.

„Dan Şova nu era de acord, dar o făcea pentru că ăsta era trendul, altfel nu luai contracte, cel puţin aşa spunea dumnealui. Dumnealui spunea: Dacă nu faci asta, mori de foame”, spune Simona Ciurcu, martor protejat.

Care sunt motivele pentru care, de 13 ani, un intermediar căpuşează Poşta Română în baza unei hotărâri de guvern date cu dedicaţie, care sunt soluţiile pentru a remedia această anomalie şi cum arată reţeaua prin care se cheltuie ilegal banul public aflaţi într-o nouă investigaţie marca „România furată, duminică, de la ora 22:00.

 

Cine a câștigat din dosarul „Țigareta 2”, anchetă cu implicații la vârful statului

tigareta

Corupţie la cel mai înalt nivel, contrabadă cu arme, caracatiţa mafiei arabe şi mulţi bani negri. Totul, în România de la sfârşitul anilor ’90. Statul pierdea mulţi bani la buget, peste 2 procente din Produsul Intern Brut, numai din cauza contrabandei cu ţigări. Ţara noastră avea însă un obiectiv extern ambiţios – aderarea la NATO. În acest context a fost deschis primul mare dosar penal de contrabadă: „Ţigareta 2”. O anchetă cu implicaţii în serviciile secrete şi Armată. O parte din vinovaţi au ajuns după gratii, dar multe personaje-cheie au scăpat. Iar azi trăiesc în anonimat. Acum, povestea afacerii “Ţigareta 2″, într-un nou episod România furată.

„Era o perioadă în care traficul de ţigări era la cote extraordinar de mari. Se ştia acest lucru şi se căutau toate metodele ca să-l stârpească fiindcă aducea prejudicii foarte mari bugetului naţional”, spune Costin Georgescu, fost director SRI (1997-2000).

Se câştiga enorm. Însă, era o luptă inegală. Şi acum este o luptă inegală. Dacă sunt grupuri, oameni de afaceri puternici cu conexiuni în afară sunt greu de combătut”, spune Daniel Dăianu, fost ministru de Finanţe (1997-1998).

„Fiecare acţiune de contrabandă este minuţios pregătită şi se are în vedere inclusiv descoperirea ei. În această situaţie se prevede de către cei implicaţi să intre în funcţiune acest braţ de acoperire. Asta presupune o vastă acţiune de dezinformare, pe de o parte. Pe de altă parte, influneţarea în a nu cerceta a organelor implicate în acţiunile de certare a acestei infracţiuni”, spune Marius Oprea, fost consilier prezidenţial.

Rolul NATO

Cea mai mare captură de ţigarete din România porneşte din traficul de arme şi din dorinţa României de a deveni membru NATO.

Unii dintre dumneavoastră aţi susţinut cu energie ideea ca lărgirea NATO să includă România. Pentru aceasta vă suntem recunoscători. Alţii au o viziune mai puţin pozitivă, mai ales în ce priveste asa-numitul al doilea val al extinderii. Respect dreptul acestora de a avea o părere diferită. Totusi, câta vreme sunt primul sef de stat din Europa Centrala care vi se adreseaza dupa dezbaterile din Congres despre largirea NATO, vreau sa va spun cât de profund admir rolul Congresului Statelor Unite ale Americii în aceasta decizie istorica. Largirea Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord este o întreprindere vizionara, o piatra de hotar în istoria Europei si a lumii”, spunea Emil Constantinescu, în Congresul SUA, în iulie 1998.

România venea după o înfrângera din 1997, de la summitul NATO de la Madrid, când ratase intrarea pe lista ţărilor invitate să adere la Alianţa Nord-Atlantică. Trebuia să scoată la suprafaţă economia subterană. Era promisiunea preşedintelui Emil Constantinescu în faţa Senatul american. Contrabanda cu ţigări nu era prima pe agendă. Tinţa principală erau reţelele de trafic de arme.

Contrabandă la nivel înalt

„Erau arme venite din fosta Uniune Sovietică şi mergeau spre ţări unde nu era permisă trimiterea de arme”, mai spune Costin Georgescu, fost director SRI.

În spatele ei e Shimon Naor, un om de afaceri israelian, comandant în forţele navale ale Israelului. Afacerile lui Shimon Naor se ridicau la 800 de milioane de dolari, iar banii ar fi fost făcuţi cu ajutorul unor oficiali ai Ministerului Apărării Naţionale.

Shimon Naor a fost prins. A fost condamnat, închis şi eliberat la schimbarea puterii. Toate aceste reţele de contrabandă în care erau implicaţi personal oameni din cele mai înalte structuri ale statului înainte de 1996 au fost total de demantelate”, spune Marius Oprea, istoric.

„Cu acea ocazie am descoperit că o persoană de acolo se ocupa în timpul liber şi de traficul de ţigări. Am zis: hai să aflăm reţeaua şi am preluat noi cazul. Am depistat întreaga reţea. Era era condusă de un sirian”, adaugă Costin Georgescu.

„Contrabandă cu ţigări pe aeroportul Otopeni”, „Scandalul ţigărilor zburătoare ia amploare”, „Constrabandă cu ţigări – dirijată de pe Aeroportul Militar Otopeni”, titrează ziarele centrale şi locale. Pentru prima dată, existau date despre implicarea serviciilor secrete în operațiuni de contrabandă.

Un avion ucrainian cu 1300 de baxuri cu tigari de contrabanda aterizează pe aeroportul militar din Otopeni. Aeronava, operată de o firmă bulgărească este zbor special. Detaliile despre rută şi conţinutul transportului sunt secrete. La sol, mai-marii aeroportului așteaptă marfa.

Acolo fiecare avea sarcini. Unul trebuia să primeasă ţigările – colonelul Suciu care era comandantul aeroportului militar Otopeni. Altul era un om de afaceri care aducea maşinile şi muncitorii care descărcau ţigările din avion şi le duceau până la un depozit la marginea Bucureştilor până când începeau să plece spre desinaţie. Altul asigura avioanele cu care veneau ţigările. Era şi cel cu traficul de arme. Era colonelul Truţulescu de la SPP care asigura transportul de la aeroport cu o maşina a SPP: Fiecare avea sarcinile respective şi primea suma respectivă cu care o negociase”, explică Costin Georgescu, fost director SRI.

O lună mai târziu, miza creşte la 3.000 de baxuri de ţigarete. În aceeaşi formulă de primire a mărfii de contrabandă, traficanţii sunt supravegheați de spionii români. Schimbă locul de primire a mărfii, în speranţa că păcălesc eventualii urmăritori.

„Aeronava a aterizat pe aeroportul civil Otopeni. Noi acolo pregătisem dispozitivul. De acolo s-a deplasat şi intrat pe breteaua de legătură pentru că aeroportul militar e alături, între cele două e o bretea de legătură şi a intrat acolo”, mai spune fostul director SRI.

În noaptea de 16 spre 17 aprilie, ora 22 şi 43 de minute, timp de două ore şi jumătate, ţigările sunt încărcate în trei camioane.

Ni s-a spus că de ce n-am intervenit atunci. În primul rând, nu puteai să intri într-o unitate militară decât dacă nu luai legătura cu comandamentul respectiv, ceea ce se depista imediat. Era deja pregătită de către vamă, aveau toată relaţia pregătită, ca în clipa în care intră cineva atunci se completau formalităţile de vamă. Pe şosea când au plecat maşinile cu ţigări spre depozitul de la marginea oraşului, n-am oprit special maşinile pentru că erau ţigările intacte. Puteau spune că: Da, domne. Mergem spre vama din Băneasa. Puteau cel mult să ia o amendă. Nu aveai ce să spui. Actele erau pregătite. Oamenii jucau bine, dar şi ai noştri au jucat bine”, mai spune Costin Georgescu.

Transportul pleacă spre localitatea Mogoşoaia şi este escortat chiar de o maşină a Serviciului de Protecţie şi Pază. În ea era colonelul SPP Gheorghe Truţulescu.

„Gheorghe Truţulescu era un personaj cu totul şi cu totul de poveste. El a funcţionat extrem de hotărât pe parcursul operaţiunii de contrabandă. Erau îmbătaţi de reuşita primei operaţiuni derulate pe aeroportul militar Otopeni după acelaşi tip, în martie, dar nu fusese descoperită. A fost reconstituită ulterior pe baza declaraţilor. Gheorghe Truţulescu era un ofiţer care a avut o carieră foarte bună în cadrul batalionului de paraşutişti de la Buzău, dar era ahtiat după bani. Cum putea să bani mai uşor decât intrând în aceste reţele de contrabandă printr-un prieten al său, Ion Negoescu, patronul unei firme care se ocupa de distribuţia ţigărilor mafiei arabe şi care se afla în strânsă legătură Jamal Atm. Astfel, Truţulescu a fost atras în această filieră de contrabandă în care a implicat şi subalterni”, spune Marius Oprea, fost consilier prezidenţial.

Marile interese – îngreunarea dosarului

În spatele acestor nume se ascundeau interese mari. Ofiţerii SRI au urmărit marfa de la de la Aeroportul Otopeni şi până la depozitul din Mogoşoaia. Acolo au fost prinşi o parte dintre contrabandişti, plevușca. Reusiseră să scape capii reţelei.

Dosarul este trimis la Parchetul Curţii Militare de Apel unde şef era colonelul Mihai Popov. Procurorii trebuiau să transforme acţiunea spionilor în dosar penal care să reziste unei judecăţi independente.

„Eu am aflat, spre pildă, de la televizor. Eram acasă în concediu medical. A fost arestat colonelul Truţulescu pentru o afacere de contrabandă care fusese săvârşită pe aeroportul internaţional Otopeni, la baza 90 Transport Aerian. După o zi sau două, a trecut timpul de atunci, mi-am adunat puterile şi am venit la serviciu. Eram în concediu medical, eram bolnav”, povestește Mihai Popov, procuror.

Ancheta a mers greu. Procurorii nu aveau foarte multe informaţii la dispoziţie.

„Am ajuns din aproape în aproape, ca anchetator, să mă documentez de unul singur. Nu am beneficiar de ajutorul celor pe care i-am convocat în primul stadiul al dosarul, dimpotrivă. Am beneficiat de o tentativă de rupere a dosarului. În etapa a doua, nu numai că n-am avut niciun ajutor. Am avut ajutorul preluării şi înmormântării dosarului”, mai spune procurorul.

Informaţii sifonau însă în presă. Informaţia e răspândită printr-un fax anonim primit noaptea la redacţia principalelor ziare. Zilnic, jurnaliştii primesc informaţii “pe surse”. “Adevărul”, “România Liberă” şi “Ziua” au săptămâni întrebi pe prima pagină acest subiect. Este cel mai are subiect de presă de până atunci, dar şi un test profesional pentru jurnalişti.

Informaţiile primite nu puteau fi verificate, dar multe dintre ele au fost publicate ca atare. Istoricul Marius Oprea era pe atunci corespondent al postului de radio Europa Liberă, iar ulterior a devenit consilier prezidenţial în administraţia Constantinescu.

„Pontul” lui Gelu Voican Voiculescu

Am asistat şi eu la acestă campanie de dezinformare, citeam presa şi eram la curent cu tot ce se întâmpla. Fiind corespondent al postului de radio Europa Liberă la Bucureşti trebuia să fac aşa ceva. Mă aflam la 1 mai, la două săptămâni după derularea operaţiunii de cotrabandă, la palatul Kiseleff unde PDSR-ul organiza celebra sărbătoare de 1 mai, celebri mici care se ofereau atunci la partid, micii partidului. În acele împrejurări, Gelu Voican Voiculescu, prezent acolo, a făcut nişte dezvăluiri. El susţinea şi spunea că îşi asumă răspunderea pentru aceste afirmaţii că în spatele operaţiunii se află persoane extrem de apropiate preşedintelui Emil Constantinescu, adică fiul său, Dragoş Constantinescu şi consilierul prezidenţial Dorin Marian”, afirmă el.

„În virtutea acestui principiu al diversiunii: Fă-te că loveşti într-o direcţie ca să loveşti într-alta, Truţulescu s-a făcut că a pierdut o hârtie pe care scria Dragoş… preşedinte, dă-mi bani, hârtie pe care a pierdut-o prin pelegrinările lui, cunoscute de altfel, prin Arad. Tot acolo a pierdut şi un pistol. El spune că nu era al lui, dar eu cred că i-a aparţinut. În cadrul acestor pereglinări, hârtia asta a cam ajuns la presă, cineva a lansat diversiunea că se înmormântează dosarul Ţigareta când aştia erau alertaţi”, explică Mihai Popov, procuror.

Procurorii spun că scopul ascuns al operaţiunii era compromiterea strangerii de probe şi câştigarea de timp ca traficanţii din vârful reţelei să fugă.

„S-au gândit să creeze o primă diversiune. Să spunem noi… pe Truţi îl punem pe goană şi să canalizăm lucrurile în altă direcţie că poate scăpăm. Lucru care în mare măsură s-a întâmplat pentru că mare parte dintre ei n-au ajuns în judecată”, mai spune procurorul Mihai Popov.

Colonelul Gheorghe Truţulescu, fugit inițial, a fost găsit la Arad. În paralel, avocaţii suspecţilor principali acuzau autorităţile de abuzuri.

„Se merge până acolo încât se manipulează instituţii ale statului. S-a mers până acolo încât justiţia închide ochii. A ieşit pe postul naţional, nu mai ştiu pe care post, şi a spus că în acestă noapte vom opera arestări. În această noapte, nu un simplu procuror, ci vârful acestei ierarhii… vom proceda la arestări”, afirmă Ioan Mustaţă, avocat în dosarul Ţigareta 2.

„Persoane, demnitari cu funcţii foarte mari în statul român, îşi permit să facă afirmaţii de genul: avocaţii caută chiciţe şi tertipuri pentru a scăpa inculpaţii de arest sau de răspundere penală”, își amintește Carsiuc Dominica, avocat în dosarul Ţigareta 2.

Cine era șeful rețelei?

În spatele întregii afaceri era un personaj extrem de controversat. Omul de afaceri sirian Jamal al Atm. El construise una dintre cele mai puternice reţele de contrabandă cu ţigări care a existat vreodată în România.

„Jamal al Atm a fost, ca şi Omar Haissam, ca şi Zaher Iscandarani, unul dintre capii lumii interlope a arabilor din România, implicaţi în acţiuni de contrabandă. Jamal Atm, un om deosebit de inteligent, conducea retaurantul Golden Fish care era un soi de paravan. Acolo până şi barmanul şi bucătarul făceau parte din reţeaua de contrabandă pe care o pusese la punct. Jamal Atm ca şi Omar Hayssam fuseseră informatori ai vechii securităţi, aveau legături cu structurile vechii securităţi. Erau bine relaţionaţi în lumea subterană a serviciilor secrete din România pentru că reţele fostei securităţi s-au conservat”, spune Marius Oprea, fost consilier prezidenţial.

„Interceptările pe care le-a dat SIE, privind urmărirea lui Jamal al Atm care era posibil ofiţer al serviciilor siriene au apărut în presă. Acolo apăreau convorbirile între el şi diverse persoane din reţea. Numele lor coincidea cu cele ale unor personaliţăţi, numele mic. Unul semăna cu cel al consilierului prezidenţial pentru ordine publică, altul cu numele fiului preşedintelui tării. Au apărut o serie de persoane care au început să arunce aceste acuzaţii la adresa fiului preşedintelui ţării, consilierului prezidenţial”, spune Costin Georgescu, fost director SRI (1997-2000).

Avea protecţie din partea unor persoane influente din instituţii ale statului, chiar din serviciile secrete. De aici şi campania de dezinformare, spune fostul consilier prezidenţial Marius Oprea.

A început acţiunea de dezinformare în mod direct de la unii dintre cei implicaţi. Aici este vorba despre comandorul Ioan Suciu, care şi-a minţit superiorii. În esenţă era o operaţiune de contrabandă, dar a fost raportată de comandorul Suciu care era comandantul aeroportului Otopeni drept o operaţiune specială. De aici a explodat bomba şi întregile suspiciuni motivate ale presei în legătură cu natura acestei acţiuni”, afirmă el.

Trafic ascuns cu „operaţiuni speciale”

Tigaretele au ajuns în România prin intermediul a trei societăti comerciale. “General Distribution” era deţinută de Gabriel Negoescu. Procurorii spun că Negoescu era reprezentantul lui Jamal al Atm. Prin intermediul societăţii sale erau livrate ţigările în toată ţara. “Zeno Construct” a fost firma la care erau angajaţii muncitorii folosiţi pentru descărcarea ţigărilor de contrabandă. Coproprietari erau Zenobie și Bogdan Aldulescu. A treia firmă din schemă este “Quick Aero Service”, societatea prin care a fost închiriată aeronava ucraineană de tip IL 76, folosită pentru aducerea celor 3000 de baxuri de ţigări pe aeroportul militar Otopeni.

Afacerile necurate nu doar că erau tolerate de oficialităţi ale statului, dar erau chiar şi coordonate de la cel mai înalt nivel, camuflate sub ascunzişul unor operaţiuni speciale. Au fost situaţii în care statul român a încălcat prin decizii asumate la cel mai înalt nivel convenții internaționale, implicându-se în controbandă cu carburanţi şi arme. Aceste lucuri trebuiau stopate”, spune Marius Oprea, istoric, fost consilier prezidenţial.

„Era o luptă pe viaţă şi pe moarte la treaba asta. Cum luptă şi acum când cei corupţi fac orice ca să scape. Noi aveam informaţii că acest trafic de ţigări se ridica la un nivel extraordinar de mare. Din păcate, trebuie să ai şi probe. N-am avut probe la vremea respectivă. După căderea acestei reţele s-a văzut la buget, încasările au crescut cu 2%. Ministrul de finanţe de atunci mi-a spus”, spune Costin Georgescu, fost director SRI.

Economistul Daniel Dăianu conducea în acea perioadă Finanţele.

Eu am fost paraşutat în ministerul de finanţe, ca să folosesc această expresie, am avut nevoie de ceva timp să mă familiarizez. Cu o corupţie mare. Era trist pentru noi, fiindcă aveam informaţii. Era foarte trist pentru că înţelegeam cât de endemic este fenomenul. Cât de uşor se pătrundea. Nu numai graniţele erau penetrate. S-au făcut averi foarte mari care nu pot fi justificate de lucrătorii ministerului de Finanţe. O explicaţie fiind că au acceptat să fie parteneri”, declară Daniel Dăianu.

Pedepse de peste 100 de ani de închisoare

Dosarul Tigareta 2 s-a judecat până în 26 februarie 2011, când înculpaţii au primit pedepse care însumat depăşesc 100 de ani de închisoare. Cea mai mare pedeapsă, de 14 ani închisoare, a primit-o comandorul Ioan Suciu, şeful aeroportului militar Otopeni.

La 12 ani de închisoare a fost condamnat Gabriel Negoescu, omul de bază al sirianului Jamal al Atm. Colonelul SPP Gheorghe Truţulescu a primit o pedeapsă definitivă de şapte ani de închisoare. Vedetele din acest dosar şi-au ispăşit o parte din pedepse şi au fost eliberaţi condiţionat.

Colonelul Truţulescu a decis să ducă o viaţă discretă într-o localitate din judeţul Buzău, departe de ochii presei. Statul nu a recuperat prejudiciul. Singurele bunuri confiscate au fost cele 3.000 de baxuri cu ţigări.

Şi cel de la care a pornit scandalul, traficantul de arme Shimon Naor, a fost judecat şi condamnat la 11 ani de închisoare pentru că a vândut arme unor grupări rebele din Nigeria şi Eritreea. Decizia de condamnare a fost dată în 2006, dar Shimon Naor a fost atunci negăsit. Autorităţile de la Bucureşti l-au dat în urmărire generală prin Interpol. După patru ani a fost prins în Paris şi arestat. A stat în închisorile româneşti până în decembrie 2015 când a fost eliberat condiţiionat.

Câştigurile sunt foarte mari. Nu numai că se lucrează cu marfă de contrabandă, ci şi pentru că diferenţiale de preţ sunt foarte atrăgătoare. Atunci când faci un arbitraj, poţi să cumperi foarte ieftin şi poţi să vinzi mult mai scump, te angajezi într-o astfel de opraţiune. De ce este legat fenomenul de contrabandă cu cel de corupţie? Ca să scazi probabilitatea aplicării unei pedepse, încerci să faci în aşa fel încât probabilitatea de a intra sub incidenţa legii să fie diminuată. Se plăteau sume foarte mari, se plătesc şi în momentul de faţă”, mai spune Daniel Dăianu.

Chiar dacă au trecut 19 ani de la cel mai răsunător scandal de contrabandă din România, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Azi, poliţia prinde zilnic traficanţi mici. Capturile mari rămân excepţia.

La momentul respectiv, în 1998 -2000, se trecuse la demantelarea marilor structuri de contrabandă, s-au făcut marile dosare dacă este să ne gândim la Bancorex. Practic, moştenism un stat mafiot”, mai spune Marius Oprea, fost consilier prezidenţial.

„România are şi acum instituţii slabe. Chiar dacă este sat membru al UE. Am celebrat în acest an 10 ani, suntem membru al NATO. Persistă economia subterană. Eu sunt de acord cu analizaze care o plasează la 20, 25% din Produsul Intern Brut. Cred că în perioada în care eu am fost ministru de finanţe era reprezenta peste o treime din produsul intern brut”, adaugă Dăianu.

Daniel Dăianu susţine că o soluţie pentru a distruge reţele mari de contrabandă ar fi o legislaţie bancară mai transparentă în ţările cunoscute ca fiind paradisuri fiscale.

„N-am reuşit încă să facem paşi suficient de mari în ceea ce priveşte paradisurile fiscale. De ce le menţionez? Operaţiunile crimei organizate, pornind de la cotrabandă de ţigări, trafic de arme, de armament, finaţarea operațiunilor teroriste, aceste grupuri îşi fac plasamente acolo unde se păstrează secretul bancar. Nu este simplu pentru că există încă rezistenţă la a termina paradisurile fiscale. Avem încă state membre ale UE care ţin de acest status care priveşte o legislaţie blândă din punct de vedere fiscal”, spune fostul ministru de Finanţe.

Chiar şi aşa, lupta cu reţele de crimă organizată este departe de a fi câştigată.

„Nu mai este suficient un guvern să lupte cu eficacitate. Este extrem de potentă, trece şi oceanele. Online-ul a ajutat foarte mult legăturile. Sunt finanţări masive care ajung în sfera politică, toate acestea indică că ai nevoie de colaborare internaţională. Traficul de frontieră nu spun că este penauts, cum spun americanii, trebuie combătut, dar avem contrabandă mult mai periculoasă”, adaugă Daniel Dăianu.

Jaful de un miliard de euro. Salariu de jurist part-time: 400 euro pe zi

bani - getty

România a cheltuit fără folos 3 miliarde și jumătate de euro, bani nerambursabili de la Uniunea Europeană, primiți pentru crearea unei piețe de muncă moderne și bine calificate. O treime din această sumă a ajuns în conturile unor politicieni și ale prietenilor acestora. Sute de mii de euro au încasat managerii și trainerii, deşi proiectele lor au avut rezultate slabe. Șefii Comisiei Europene au realizat că Guvernul României acoperă fraude uriaşe, motiv pentru care au refuzat, în două rânduri, să mai ramburseze facturi de jumătate de miliard de euro. Rezultatul: o gaură imensă bugetul României, care va fi acoperită de contribuabili. Urmăriți un reportaj “România furată”.

El a început să tragă de mine, să mă împingă, în faţa poliţiştilor, în faţa a două echipaje de jandarmi, au cerut ajutoare. Julită, plină de sânge. (…) La toată scena a asistat poliţia (…), jandarmerie… S-au uitat. Nimeni nu a putut să facă nimic, pentru că au spus că nu au dreptul să intre în curte şi să se bage-n familie,” povestește Maria, o victimă a violenţei domestice.

„Umilinţile şi bătăile au început după primul an de căsnicie. Dar, fiind la ţară, începând o casă, copil, mai soacră-mea „Lasă, maică, că şi pe mine mă bătea tac-tu”… El era genul de bărbat care seara venea, se îmbăta, dărâma casa, făcea urât; a doua zi, mă pupa, îmi spunea iartă-mă că am greşit, venea cu flori. Trecea de la o extremă la alta,” adaugă Maria.

„Aceste tratamente…. Mi-e şi ruşine s-o spun… 12 ani,” mai spune Maria.

Să-i spunem Maria. Locuieşte lângă Bucureşti şi este victimă a violenței domestice. Soțul ei a început s-o bată la puțină vreme după ce s-au căsătorit. În ultimii ani, a ajuns de mai multe ori la medic şi a încercat să-și găsească apărarea la autoritățile statului.

Deci: trei plângeri la Poliţie, în decurs de patru luni. Întocmite dosare, fără niciun rezultat în favoarea mea. (…) Plângerile au fost soluţionate în favoarea lui, pe temeiul că nu există probe,” spune Maria.

Nici hârtiile de la medic, care atestau că a fost bătută, nu au valorat nimic în faţa procurorilor.

Eu m-am dus la IML, mi-am scos certificat medico-legal. Eram bătută, fără păr în cap. Poliţia a ajuns la concluzia, împreună cu judecătoria şi organele adecvate, că eu am fost umflată la măsea şi că nu m-a bătut nimeni,” spune Maria.

Nepăsarea autorităților a făcut-o pe Maria să se resemneze.

Maria: „Am zis: Dacă nici poliţia nu face nimic… (…) Mai mult de-atât n-am ce să fac. Să-mi permit un avocat nu pot… Începusem să trăiesc aşa, să concep faptul ăla să fiu bătută, umilită, jignită, ca pe ceva normal.”

După 12 ani de calvar, Maria a ajuns la o fundaţie care începuse un proiect de ajutorare a victimelor violenței domestice.

Maria: „Mi-a întocmit întâmpinarea de divorţ, absolut tot ce a fost necesar, actele. Şi am câştigat. Prima dată am câştigat un ordin de protecţie. Când am simţit că am câştigat, vă daţi seama că eram în culmea fericirii. Nu a mai avut voie să se apropie de mine la 100 de metri, absolut niciun contact telefonic.”

După ajutorul juridic, a urmat consilierea psihologică. Maria a câștigat procesul de divorț și custodia copilului. Tot cu ajutorul fundaţiei, a învățat meseria de patiser și și-a găsit un loc de muncă în București. A început o viață nouă. Proiectul Centrului Estuar a demarat în aprilie 2014, în Bucureşti, Cluj şi Giurgiu. În doi ani au fost consiliate peste 600 de femei victime ale violenţei domestice şi peste 200 de persoane cu dizabilităţi. Maria vine acum voluntar la centru, ca să le vorbească celorlalte femei bătute de soţi despre experiența sa.

Banii pentru consilierea psihologică şi juridică a Mariei au fost plătiţi din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. POSDRU a fost un program european desfăşurat în perioada 2007 – 20013 care trebuia, printre altele, să asigure accesul grupurilor vulnerabile la servicii pe care statul nu le oferă.

Ximena Simion, asistent social Centrul Estuar: „Toate serviciile au fost gratuite. Persoanele au fost incluse într-un program continuu de consiliere.”

Prin POSDRU, Uniunea Europeană a pus la dispoziția României 3 miliarde și jumătate de euro pentru programe generice de dezvoltare a capitalului uman.

Erau vizate 1.650.000 de persoane din comunitățile defavorizate. Oamenii trebuiau să învețe o nouă meserie, căutată pe piața muncii, sau să fie ajutate să-și deschidă o mică afacere.

Din cele 3 miliarde și jumătate de euro, statul român a finanțat proiectele unor organizații guvernamentale, a unor firme private sau chiar a unor instituții de stat. Pentru aceasta, guvernul a creat Autoritatea de Management a POSDRU, unde doritorii au aplicat cu proiecte. O comisie a POSDRU decidea finanțarea celor mai bune proiecte, cu sume cuprinse între 1 și 5 milioane de euro.

Un proiect considerat de succes îl reprezintă bistroul unor femei de 50 de ani, deschis la parterul unei clădiri de birouri din București. Patru șomere de lungă durată au fost ajutate de către Blocul Național Sindical să-și deschidă o mică afacere.

Gilda Dumitrescu, proprietarul cantinei: „Mâncare cu specific românesc. În general, ciorbe, supe… Astăzi avem un escalop de porc, avem grătare, ficăței, ardei copt cu sos de roșii.”

Cele patru femei au deschis afacerea în vara anului 2010. BNS le-a calificat în noua meserie și apoi le-a ajutat și cu bani, 15.000 de euro, pentru dotarea cantinei.

Gilda Dumitrescu, proprietarul cantinei: „Ne-au luat utilajele, ne-au fost plătite salariile un timp, până am reușit să ne punem pe picioare, iar acum suntem pe picioarele noastre.”

Finanțarea a fost doar pentru primii trei ani. Din 2013, firma a fost predată Gildei Dumitrescu. Femeile sunt pe picioarele lor, cu propria afacere, din care câștigă bine.

Gilda Dumitrescu, proprietarul cantinei: „E o afacere care merge. (…) Ne străduim să facem un lucru așa cum trebuie. Salariile sunt de bun simț, zic eu, ținând cont că fetele beneficiează și de masă, și de transport din partea mea și de un salariu în jur de 2.000 de lei.”

În sectorul 3, tot cu bani europeni, un tânăr a deschis o spălătorie unde angajează persoane defavorizate.

Cristi Felehert, patronul unei spălătorii auto: „În jur de 150.000 de euro, nerambursabili. (…) O parte au fost utilaje, tot ce ne trebuie, renovare, publicitate a intrat, dotări gen calculatoare, imprimante, amenajarea spaţiului pentru clienţi.”

Investiţia din fonduri europene funcționează și după întreruperea finanțării, iar acum aduce taxe la bugetul de stat.

Reporter: „Cam cât plătiţi acum lunar taxe şi impozite la stat?”

Cristi Felehert: „În jur de 7.000 de lei.”

Mihai este unul dintre angajatii spalatoriei. După experienţele neplăcute avute la alte spălătorii, la cea finanţată din fonduri UE îi merge cel mai bine. E bucuros că are contract şi siguranţa locului de muncă.

Mihai Biliboc, angajat la spălătorie: „Nu te întârzie cu banii. Asta e cel mai important. Chiar dacă nu e de treaba, salariul merge, nu ni se taie nimic.”

Un loc de muncă nou creat = 63.000 de euro

Proiectele bune sunt excepția și nu regula în POSDRU.

Corina Creţu, comisar european Politică Regională: „Eu am aceste date în mod clar. Aproape 55.000 de locuri de muncă create prin fondurile structurale.”

Dacă împărțim suma alocată pentru POSDRU la numărul total de locuri de muncă noi rezultă că pentru fiecare loc de munca nou s-au cheltuit 63.000 de euro.

Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene: „Dezastru. Nu a fost gândit în niciun fel.”

În fapt, POSDRU a fost o fabrică de produs diplome de calificare fără niciun impact real pe piața muncii.

Specialiştii spun că totul ar fi pornit de la modul greșit de concepere a ghidurile de aprobare a proiectelor. Criteriile de aprobare nu ar fi avut în vedere nevoile reale ale pieții muncii din România.

În foarte multe regiuni ale țării au fost calificaţi oameni în meserii pentru care nu exista cerere.

Valeriu Nicolae, fost secretar de stat la Ministerul Muncii: „E un exemplu cu o agenţie naţională, nu o să-i menţinez numele, care a raportat 125.000 de oameni din comunităţi dezavantajate treinăraţi, dintre care 28.000 erau bucătari. În întreg Bucureştiul sunt în total 2.000 de bucătari. Maximum, în cea mai bună zi, hai să zic că ai nevoie de vreo 50. Ai antrenat peste 28.000…”

Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene: „Nu s-a mai uitat nimeni să vadă cât de multe proiecte se bat cap în cap. Pentru că evaluatorul nu a primit un fel de listă, domle, dă 3 proiecte de bucătari și oprește-te. Nu. El a zis – E bun proiectul în sine? Păi, nu contează că fac și alții bucătari. Din nou, s-a creat o piață artificială de proiecte. Asta a fost problema.”

Managerii din proiecte au făcut averi de invidiat

Cristian Ghinea a condus Ministerul Fondurilor Europene. El spune că, din proiectele sortite eşecului, au avut de câștigat doar managerii și trainerii din proiect. Concurenţa între proiectele fără fundamentare ajunsese atât de mare că, pentru a-şi atinge numarul de oameni pe care trebuia să îi aibă în proiect, managerii dădeau bani cursanţilor pentru a veni la cursuri.

Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene: „De asta am ajuns să aibă un oraș mic 300 de coafeze. De ce? Pentru ca cineva să-și ia banii de a pregăti coafeze. E nevoie de coafeze? Nu știa nimeni, dar s-au făcut coafeze. Și sunt foarte multe de genul ăsta. De asta am ajuns la proiecte care nu fac nimic decât să arate că sunt unii care au semnat că sunt pregătiți. Ăla este singurul impact real al acestor proiecte.”

Participarea la cursuri POSDRU devenise o meserie bănoasă. Cursanţii mergeau concomitent pe la mai multe sesiuni de pregătire ca să încaseze subvențiile. Primeau între 1.000 și 1.500 de lei.

Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene: „Nu e niciun fel de evidență electronică a proiectelor.”

Reporter: „Deși, înscrierea se făcea cu CNP.”

Cristian Ghinea: „Da, exact, dar CNP-urile alea nu le verifica nimeni.”

Au fost cursanți care încasau chiar și 1.000 de euro lună.

Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene: „Da. Este același sistem. Și n-ai cum să-i prinzi decât la audit, dacă au nenorocul să intre pe niște eșantioane. Așa a fost făcut sistemul.”

Ciprian Necula, fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene: „Am avut cursanți care au trecut prin zece cursuri de formare.”

Valeriu Nicolae, fost secretar la Ministerul Muncii, consideră că POSDRU a fost gândit de guvernanți ca un business, nu ca un proiect social, în care principalul beneficiar să fie cetățeanul.

Valeriu Nicolae, fost secretar de stat la Ministerul Muncii: „Am creat o industrie de consultanţi, de scriitori de hârtii şi de producători de traininguri.”

Ciprian Necula, fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene: „O altă cauză a eșecului POSDRU a fost slaba pregătire a trainerilor. Multi absolvenți cu diplomă nu reuşeau să treacă de testele pietei libere. Am văzut niște oameni care au făcut cursuri de măcelărie, de exemplu, și care nu sunt în stare să tranșeze un animal. Sau mecanici care la cursuri învățau cum arată o piuliță și că cheia de 13 nu se potrivește pe șurubul de 10. Adică la nivelul ăsta au fost foarte multe cursuri.”

Au fost proiecte pentru meserii exotice.

Ciprian Necula, fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene: „Cum adică să califici femei rrome în scafandri, în Alba Iulia. Dacă era în Constanța, mai înțelegeam. Dacă era în Tulcea, înțelegeam. Dar ce să caute în Alba Iulia că ăia n-ai nici baltă ca lumea.”

Fostul secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, Ciprian Necula susține că multe proiecte au primit finanțare doar pentru a raporta un grad mare de absorbție a fondurilor europene.

Ciprian Necula, fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene: „Dă-i cu absorbția. Nu contează ce faci. Dă-i să avem absorbție, dă-i să cheltuim bani. Cam ăsta a fost ritmul. Și nu impus de funcționarii din minister, ci de politicienii care au condus ministerul respectiv. Asta contează cel mai mult în spațiu public. Am ajuns la o obsesie. Absorbția, unde e absorbția.”

Tot de dragul absorbției, oficialii au aprobat la plată foarte multe cheltuieli care n-au avut nicio legătură concretă cu proiectului.

Ciprian Necula, fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene: „Am cheltuit enorm pe ceea ce se cheamă organizare de conferințe, masă, suc și pe discuții sterile și inutile.”

Valeriu Nicolae, fost secretar de stat la Ministerul Muncii: „Aveai o cercetare și plătiserăm canapele, canapele care costau 2.000 de euro. Plătisem aer condiționat care costa (…) de cinci ori mai mult decât costa pe piață aerul condiționat. Făcut aceleași studii. Făcute o dată, de două ori, de trei ori și plătite la fel. Hărți de nu știu de care. Plătite la fel, o dată, de două ori. Aceleași lucruri.”

În timp ce proiectele POSDRU mergeau prost, managerii câștigau bine. Unii dintre şefii de proiecte erau cunoscuți la Ministerului Fondurilor Europene pentru că manageriau mai multe programe concomitent. Ajungeau să câştige între 15.000 și 18.000 de euro. Pentru astfel de oameni, ziua nu avea 24 de ore.

Ciprian Necula, fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene: „Au fost oameni care aveau cumul de funcții în diverse proiete și ajungeau să lucreze și 40 de ore pe zi.”

Teoretic, astfel de salarii nu aveau cum să fie aprobate la decontare de către autoritati decât dacă aveai relații în cadrul instituției sau sprijin politic în guvernul respectiv.

Reporter: „Printre cei care erau manageri pe 18.000 de euro pe lună, există politicieni, rude ale acestora?”

Valeriu Nicolae: „Știu un singur caz de manager care era foarte aproape de un politician. (…) Ăla că l-am vazut foarte aproape de politicianul în cauză. Am văzut salariu de jurist, care avea 400 de euro pe zi. Era angajat part-time, pe o perioadă de doi ani. Nu ştiu ce naiba făcea juristul ăla pentru o perioadă de doi ani, că tu ai avut nevoie de el maxim două săptămâni.”

Fostul ministru al fondurilor europene, Cristian Ghinea, are cunoștință de un caz flagrant.

Reporter: „Cam câte salarii au cumulat anumite persoane?”

Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene: „Eu știu un caz cu 7 salarii.”

Reporter: „Concomitent?”

Ghinea: „Da.”

Reporter: „Cum te împarți tu ca om să muncești în șapte locuri deodată?”

Ghinea: „Da’ ce, se muncea ceva? Se făceau niște hârtii.”

În timp ce organizații cu experiență mare în managerierea proiectelor de amploare au făcut față cu mare greutate unui singur proiect POSDRU, alte ONG-uri mici au implementat zeci de proiecte şi au rulat zeci de milioane de euro.

Sorin Cace este directorul Asociației Catalactica şi cercetător la Institutul de Cercetare a Calității Vieții. Susţine că în 7 ani a derulat 25 de proiecte POSDRU, în care a rulat peste 40 de milioane de euro. În câteva dintre acestea, a lucrat și soția sa, Corina Cace, profesor universitar la ASE. În doar 7 ani, averea soților Cace a cunoscut o creștere considerabilă.

Înaintea de demararea proiectelor POSDRU, soții Cace au menționat în declarațiile lor de avere două terenuri, două locuințe, o vilă în Voluntari și un apartament în Sectorul 2, 3 mașini modeste – două Forduri și o Dacia din 1993, un credit de 15.839 de euro la BCR și un credit ipotecar la Raiffeisen bank de 171.976 euro. Din salarii, PFA și drepturi de autor, soții Cace câștigau 33.079 euro pe an, adică 2.756 de euro lunar.

După încheierea proiectelor POSDRU, în doar 7 ani, averea soților Cace s-a mărit cu 8 terenuri, 3 locuințe cumpărate toate cash în 2013 – o casă în Buzău, un apartament în Olt și un apartament în Brașov, 3 mașini noi – un BMW, un Ford Focus și un Ford Fiesta. Soții Cace au achitat creditul de 15.839 de euro și încă 75.000 de euro la creditul ipotecar. În total, aproape 91.000 cash au fost plătite pentru credite.

Reporter: „Dacă ne uităm pe o declarație de avere din 2015, se vede că după demararea proiectelor POSDRU, ați cumpărat vreo 8 terenuri, două case, două apartamente, 3 mașini, plus un credit ipotecar la care ați achitat aproape 100.000 de euro la el. Mare parte din sursa de bani a provenit din fonduri POSDRU?”

Sorin Cace, președintele Asociației Caralactica: „Păi, e trecut în declarație. Nu cred, nu cred. Era foarte mult la PFA și aici aveam activități de consultanță care nu aveau legătură cu POSDRU. Dar, dacă vedeți salariile de bază, cred că salariile de bază reprezintă cam 50% – 60% din suma totală a veniturilor.”

Tot din declarațiile de avere rezultă că în perioada desfășurării proiectelor POSDRU veniturile conexe salariului de la stat ale soților Cace erau considerabile. În 2010, de exemplu, Sorin Cace a încasat pe PFA și convenții civile 116.000 de euro, adică 9.676 de euro lunar. Soția sa menționează venituri nete pe PFA și convenții civile aferente anului 2010 de 42.044 euro, adică 3.503 euro lunar. După terminarea proiectelor POSDRU, venitul lui Sorin Cace pe PFA si convenții civile a fost de doar 2.000 de lei, de 244 de ori mai mic, iar al soției, de doar 1.000 de lei.

În 2013, asociația soților Cace ajunsese la un nivel în care câștiga zeci de proiecte la o singură strigare.

Sorin Cace, președintele Asociației Caralactica: „Noi am scris în 2013 64 de proiecte. Din 64 de proiecte, au fost aprobate 32, deci rata de succes de 50%. Am renunțat la multe dintre ele. Din 32 de posibile contracte de finanțare, am semnat doar 12 plus 4, deci în total 16, la jumătate.”

Majoritatea proiectelor implementate de Asociația Catalactica au fost în Teleorman. Banii rulați de Sorin Cace au transformat asociația sa în unul dintre cei mai mari contributori la bugetul județului. La un moment dat, Cace plătea cu asociația sa non-profit mai mulți bani la buget decât sute de firme din județ.

Sorin Cace, președintele Asociației Caralactica: „Pentru Catalactica Teleorman, la un moment dat, plăteam contribuții și impozite un milion cinci sute de lei. Un milion cinci sute de lei noi. Eram al treilea contributor la bugetul județului Teleorman.”

Multe din proiectele sale au fost în parteneriat cu consiliul Județean Teleorman, Prefectura Teleorman și Direcția de Asistență Socială din Teleorman, instituții controlate de membri PSD.,

Sorin Cace, președintele Asociației Caralactica: „Am ajuns la Prefectură, am discutat cu prefectul, cu subprefectul, la directorul general din Consiliul Județean. Am avut proiecte în parteneriat cu Prefectura Teleorman și cu Consiliul Județean, și cu Direcția de Asistență Socială din Teleorman.”

Reporter: „Instituții controlate de PSD.”

Sorin Cace: „Păi, PSD-ul controlează zona respectivă din 90 încoace.”

Dumitru Costin conduce Blocul Naţional Sindical, organizaţie care a câștigat 12 proiecte europene, în valoare totală de 60 de milioane de euro. În doar 7 ani, sindicalistul a încasat pentru activitatea în proiecte peste 220.000 de euro.

Dumitru Costin, președintele BNS: „Am făcut management de proiect, undeva la aproape 2.000 de euro pe lună, în condițiile în care, management de proiect alții făceau în România pe același program, la aceeași dimensiune de buget de proiect, la aceleași răspunderi, făceau pe 10.000 de euro.”

Reporter: „M-am uitat în declarația dumneavoastră de avere și în 7 ani, 2009-2015, ați încasat 220.000 de euro din POSDRU.”

Dumitru Costin: „Împărțiți, vă rog frumos, la anii pe care i-ați spus, împărțiți, faceți aritmetică, împărțiți-i la tot acest interval de ani, împărțiți-i la numărul de luni și o să vedeți ce venit lunar era. Și vă rog frumos, de asemenea, să…”

Reporter: „Am calculat și asta, și în 2011 ați fost manager într-un proiect, plus responsabil monitorizare în alt proiect și ați încasat aproape 50.000 de euro, adică 4.119 euro pe lună.”

Dumitru Costin: „Da. Iar pentru asta am muncit de dimineață până seara.”

În perioada în care era manager într-un proiect POSDRU și monitor în alt proiect european, liderul sindical era totodată președinte al BNS, președintele Asociației de Fotbal Amator și NonAmator și membru în comitetul executiv la Federației Române de Fotbal. Dumitru Costin a fost remunerat pentru toate aceste funcții.

Dumitru Costin, președintele BNS: „(…) De regulă, zona executivă își face treaba. Funcția de președinte este o funcție preponderent de reprezentare, așa că nu aveam niciun fel de problemă în actul de reprezentare. Ședințele de comitet executiv erau cel mult una pe lună, dacă nu se întâmpla una la două sau trei luni luni, și era o reuniune de câteva ore.”

POSDRU a ademenit mulți funcționari publici să primească bani pentru aprobarea de proiecte. Însuși președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Silviu Bian, a fost prins în flagrant de procurorii DNA în timp ce primea mită.

Livia Săplăcan, purtător de cuvânt al DNA: „Silviu Bian a încasat 82.000 de lei într-o pungă, de la șeful Centrului de formare profesională Râșnov, trimis și acesta în judecată, în același dosar. Banii erau într-o pungă, care a fost depozitată pe bancheta din spate a autoturismului care aparținea lui Bian Silviu.”

Silviu Bian, președinte al ANOFM, a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare, pentru luare de mită în formă continuată. Președintele Agenției Județene Cluj pentru Ocuparea Forței de Muncă, Don Daniel, a fost acuzat de procurorii DNA pe 14 noiembrie 2015 de luare de mită în formă continuată și fals în declarații în formă continuată. E bănuit de procurori că cerea bani angajaților săi care lucrau în proiecte POSDRU.

Livia Săplăcan, purtător de cuvânt al DNA: „Banii erau colectați prin intermediul șoferului său. Începând din anul 2012, și șoferul acestuia a fost numit ca expert în cadrul unuia dintre proiecte. Funcția lui principală era de a colecta banii de la angajații care erau nevoiți să cotizeze, pentru a fi păstrați în aceste proiecte.”

După toate neregulile financiare grave înregistrate în cadrul proiectelor POSDRU, Comisia Delegației Europene a decis la 1 martie 2012 întreruperea rambursărilor către statul român. Deși era obligat prin contracte să continue decontările către ong-uri, statul român nu a mai făcut nicio plată timp de șapte luni.

3,5 miliarde de euro, cheltuite fără rost

Comisia Europeană a pus la dispoziția statului aproape 3,5 miliarde de euro. Guvernul a înființat AM POSDRU, care a încheiat contracte cu implementatorii de proiecte. După semnarea contractelor, AM POSDRU a virat în contul beneficiarilor initila 30%, apoi 10%. Pe măsură ce făcea cheltuieli din avans, trimitea facturile la AM POSDRU care le verifica și apoi i le deconta, cu bani de la bufgetul de stat. Facturile erau trimise la Comisia Europeană pentru decontare. Comisia Europeană verifica aleatoriu o parte din facturi, apoi se făcea plata. La începutul anului 2012, Comisia a suspectat de fraudă mai multe facturi și nu a mai rambursat României banii pe ele, lucru care a creat o gaură în bugetul de stat.

Principala cauză pentru care Comisia Europeană a oprit rambursările a reprezentat-o remunerațiile celor care lucrau 40 de ore pe zi.

Ciprian Necula, fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene: „Greșeala nu e a ăluia care a cerut salariu de 15.000 de euro, ci a celui care a aprobat asta. (…) Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Muncii, OIR-urile, vorbim de autoritățile centrale ale statului român.”

Stoparea plăților de către Comisia Europeană în 2012 a durat 7 luni. Deși statul român era obligat prin contract să deconteze implementatorilor facturile în maxim 45 de zile, organizațiile nu au mai primit niciun ban, lucru care pe foarte multe ong-uri serioase le-a băgat în faliment.

Oana Preda, Coaliția ONG pentru fonduri structurale: „Au existat întârzieri extrem de mari la efectuarea plăților de la statul român către organizațiile care făceau proiecte. Multe organizații au intrat în blocaj, pentru că nu au avut să pună de la ele atât de mulți bani cât să ducă proiectul la final.

Adică, după ce că puneai de la tine bani ca să acoperi cheltuielile pe care trebuia să le faci, îi și primeai cu o îngrozitoare întârziere. Când spun îngrozitoare întâziere, nu mă refer la două săptămâni, ci mă refer chiar și la un an și jumătate.”

Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene: „Se crea o criză de cash-flow, pentru că tu plătiseși deja pe beneficiar, nu mai luai banii de la Bruxelles, deci aveai o gaură, pe care o puteai rezolva abia în bugetul de anul viitor. Și atunci aveai o problemă de cash-flow și această problemă se transfera pe implementator.”

Oana Preda, Coaliția ONG pentru fonduri structurale: „Se ridica foarte mult din umeri. Da, înțelegem, dar nu sunt fonduri la bugetul de stat ca să acopere situația asta de blocaj, că sunt bani blocați la beneficiari, în fine, veneau cu tot felul de proteste, de pretexte. N-am zis din greșeală proteste, pentru că la un moment dat, când situația a devenit foarte, foarte gravă, am ajuns inclusiv să protestăm. Cred că am organizat două proteste mai mari în perioada aia.”

Nu doar ca nu au primit banii de la stat la timp, dar organizaţiile guvernamentale au mai fost şi penalizate de fisc pentru că nu pentru că nu şi-ar fi plătit taxele și impozite pentru banii pe care statul nu-i achitase respectivelor ONG-uri.

Valeriu Nicolae, fost secretar de stat la Ministerul Muncii: „Sistemul e foarte bine pus la punct. Ce făceau? Tu ai ONG-uri care sunt afiliate unei agenţii naţionale, ONG-uri care sunt legături foarte puternice cu partidele. ONG-ul ăla dădea un prejudiciu. Ziceau că o să facă traininguri de aşa şi bineînţeles că nu făceau. Venea Curtea de Conturi, verifica, vedea că banii ăia au fost cheltuiţi aiurea. Zicea că ai o problemă aici, trebuie returnaţi banii. Oamenii aşteptau până se prescriau termenele. Şi în felul ăsta banii ăia erau plătiţi. Practic, statul român plăteau înapoi banii europeni, pe care îi furaseră unii sau alţii. Eu ştiu cazul unei agenţii guvernamentale care a făcut asta cu peste 8,4 milioane din 25. Deci, ăştia sunt identificaţi ca fiind furaţi. Deci, nu sunt presupuşi a fi furaţi.”

După multe luni de negocieri între statul român și Comisia Europeană, rambursările au fost reluate pe 2 septembrie 2012. Într-un răspuns trimis în exclusivitate postului de televiziune Digi24, Comisia Europeană declară că a sancționat statul român cu jumătate de miliard de euro, sancțiune pe care guvernul României a acceptat-o.

Comisia Europeană ne-a alocat inițial aproape 3.5 miliarde de euro. În 2012, au europenii au dezangajat 276 de milioane de euro. România mai avea de primit primit puțin peste 3.2 miliarde. Din ei, Comisia Europeană ne-a rambursat doar 2.4 miliarde. Asta înseamnă că România a ratat accesarea gratuită a aproape 1,2 miliarde de euro. Din acestia, 276 de milioane de euro au fost dezangajate, iar restul de aproape 853 de milioane de euro au fost acoperiţi ca gaură de la bugetul de stat.

Într-un răspuns trimis în exclusivitate Digi24, conducerea Comisiei Europene consideră că statul român este principalul vinovat de situația creată.

Comisia Europeană spune că Guvernul e vinovat.

„Conform legislației europene, elementele ce țin de gestionarea și controlul Programelor operaționale sunt în responsabilitatea statelor membre. Mai precis, în acest caz, statul român are datoria să prevină, detecteze, să corecteze neregularitățile identificate și să recupereze sumele plătite în mod necorespunzător în cadrul programelor pe care le gestionează“. Sursa – Comisia Europeană

Teoretic, POSDRU trebuia să se încheie în 2013. Din cauza, amânărilor succesive cu rambursările și decontările, anul trecut încă mai existau proiecte POSDRU care nu erau închise. Din 2014, a fost lansat Programul Operațional Capital Uman – POCU, urmașul lui POSDRU, care va dura până în 2020.

În mai 2016, managerul noului proiect POCU era Vladimir Rovințescu. După doar o lună, ministrul Cristian Ghinea l-a demis.

Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene: „L-am lăsat pe domnul Rovințescu, deși știam că am un mandat scurt, l-am lăsat o lună de zile să văd ce poate. Și i-am spus concentreaza-te pe lansarea POCU. Este inacceptabil să fi trecut un an jumate și noi să nu avem niciun apel lansat. Este absolut inacceptabil. Și nu a vrut să facă asta. (…) Și după o lună de zile, i-am zis Vladimir du-te înapoi la Mediu de unde ai venit și am pus pe altcineva, care a desțelenit cât de cât acolo.”

După instalarea noului guvern PSD, Rovințescu a fost pus din nou șef la POCU, unde va manageria 4,3 miliarde de euro.

 

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*