Oamenii creaţi de Dumnezeu, la care Tata ţine ca la lumina ochilor, sunt minţiţi de slujbaşii domneşti. Începând cu preotul Aaron, care l-a transformat pe Dumnezeu într-un viţel (de aur iconat), continuând cu preoţii cei mai de seamă care l-au răstignit pe Iisus şi terminând cu slujbaşii de azi, toţi mint pe oameni cu tele-iconatorul. Oamenii nu se pocăiesc din cauza demagogiei lor, din cauza lăcomiei lor, din cauza falsităţii lor. Unii îi pun să sărute picturi aurite, alţii îi pun să facă mătănii, iar alţii îi îmbată cu gargară. Dacă după 1990 fiecare preot, episcop, arhimandrit, diacon sau pastor ar fi “înfiat” câte un “lepros”, ar fi îndumnezeit prin Isus în fiecare an câte 2 milioane de păcătoşi. Astfel prin practicare Evangheliei ar fi ajuns acum până la marginea lumii cu faptele duhovniceşti. Vă rog, arătaţi-mi un “slujbaş “căruia îi plângi de milă. Ei ne învaţă să postim şi ei se îndoapă cu cele mai alese mâncăruri. Ei ne spun să ajutăm semenii şi ei îi ocolesc. Ei ne învaţă să ne spălăm picioarele şi ei ne murdăresc cu minciuni, datini ,formalisme, vorbe in vant. Isus este totul totului tot si noi nu dam nici cele 2 parale ale vaduvei pe El. Dacă nu învăţăm de la Iisus slujirea, jertfirea, iubirea, iertarea, naşterea din nou, pocăirea, nici Iisus nu o să ne cunoască. Să nu ne mire că în curând va veni şi va spune slujbaşilor domneşti:” Plecaţi de la mine că nu vă cunosc…”