Publicat la:
Septembrie 30, 2013
La noi se pretează sistemul clasic, care se caracterizează prin pomi de talie mare şi mijlocie, altoiţi, de regulă, pe portaltoi, generativi, cu coroane globuloase (piramide, vas), plantaţi la distanţe mari, numărul de pomi la ha fiind de 150-350. Cheltuielile pentru înfiinţarea plantaţiilor sunt relativ mici.
Producţiile economice se obţin abia după 6-8 ani de la plantare. Costurile de producţie sunt ridicate datorită gradului redus de mecanizare a lucrărilor.
Un alt sistem este cel agropomicol
Pomii sunt viguroşi, coroanele sunt globuloase, plantaţi la 12-14 m între rânduri şi 3,5-5 m pe rând. Intervalele dintre rânduri se cultivă, pe toată durata plantaţiei, cu plante furajere, cartof, sfeclă, cereale etc. Producţia de fructe este mică (6-12 t la ha). Acest sistem îngreunează considerabil aplicarea tratamentelor fitosanitare şi lucrările de mecanizare.
Un sistem mai mult folosit este cel intensiv
În cadrul acestuia se promovează în principal la drupacee şi nucifere, dar şi la pomacee. Pomii au vigoare mică, submijlocie şi mijlocie. Coroanele pot fi aplatizate (garduri fructifere) sau globuloase (vas aplatizat, fus-tufa). După numărul pomilor la ha, plantaţiile intensive pot avea densitate mică (400-633 pomi la ha), mijlocie (634-833 pomi la ha) sau mare (834-1666 pomi la ha). Pomii intră pe rod din al treilea an după plantare, dând producţii economice din al 4-lea sau al 5-lea an. Durata de viaţa oscilează de la 15-20 ani la piersic până la 30-40 ani la măr.
Sistemul superintensiv
Acesta este folosit în special pentru măr, păr şi piersic. Sunt folosiţi cu precădere portaltoi de vigoare slabă (M27, M26, M9, gutui, etc.). Pomii se plantează în rânduri simple sau în benzi de 2 sau mai multe rânduri. Numărul de pomi la hectar este mai mare, cifrându-se la 10000. Pomii sunt conduşi în fus subţire, sistem Lepage sau în gard belgian. Ei dau fructe în anul al doilea de la plantare, iar producţia devine economică în anul al treilea. Producţiile sunt de 45 t fructe la ha, uneori mai mult. Durata rentabilă a unei plantaţii este de 10-15 ani.
Sistemul pajişte
Acest ultim sistem “importat” în ultima vreme este caracterizat printr-un număr foarte ridicat de pomi la unitatea de suprafaţă şi peste 70000 pomi/ha, cu distanţe foarte mici între rânduri şi între pomi pe rând. Creşterea vegetativă a pomilor este limitată obligatoriu prin tratamente cu retardante.
Dintre avantajele şi dezavantajele unui sistem pomicol amintim
Sistemul de cultură clasic-tradiţional, practicat din cele mai vechi timpuri a dominat în plantaţiile noastre pomicole până în anul 1960. Sistemul implică distanţe mari la plantare: la măr 8/7 m, la prun 7/6 m, la cireş 8/7 m, la nuc 10/10 m sau 12/12 m. Densitatea în plantaţie este mică: 80-400 pomi/ha. Datorită vigorii mari, volumul de producţie al pomilor este diminuat din cauza unui schelet prea dezvoltat. Pomii intră târziu pe rod, la 6-7 ani de la plantare la pomacee şi drupacee şi la 10-14 ani la nucifere. Primele recolte obţinute sunt mici, iar producţiile economice se realizează după 9-15 ani. Plantaţiile au o durată mare de viaţa, de 40-90 ani. Lucrările de întreţinere se execută relativ greu. Pomii au recolte de 15-20 t/ha, din care numai 35-40% sunt fructe de calitatea I şi extra. În prezent acest sistem de cultură este indicat pentru speciile nuc şi castan, pentru fixarea terenurilor de pe pante şi pentru producţia de lemn. În sistemul clasic predomină varianta agropomicola, cu distanţe de 10-12 m între rânduri şi 2-4 m pe rând, iar pe interval se cultivă plante furajere în zonele de deal şi specii legumicole pe terenuri mai fertile. Aceste coroane au multe elemente de schelet şi mai puţin semischelet şi formaţiuni de rod, care să evidenţieze adevăratul potenţial de rodire al soiului. În plantaţiile neîngrijite, acolo unde pomii sunt netăiaţi, fenomenele de creştere a pomilor se amplifică în perioada de tinereţe, dar ele se reduc în perioada de mare producţie şi mai ales în perioada de declin. Lipsa tăierilor conduce la apariţia alternanţei de rodire ca o consecinţă în procesele de creştere şi fructificare, la manifestarea timpurie a fenomenului de degarnisire, la o îmbătrânire prematură a pomilor. Se înţelege că avantajele ne îndreaptă spre plantaţiile intensive şi
superintensive.
