De ce nu scrieţi nimic în favoarea tinerilor?

Dumneavoastră ştiţi că eu m-am născut fără casă şi fără masă, dar şi fără cont în bancă, fără titlu de proprietate pentru pământ şi, în curând voi rămâne fără ţara scoasă la mezat, deci, am ajuns ca să fiu chiar fără speranţă?! Unde să experimentez cultura plantelor? Concurenţii mei, până au învăţat ce şi cum, au ars cu chimicale culturi după culturi.Au semănat greşit şi nu s-a cunoscut la grămadă… Au ratat organizarea muncii şi n-au ajuns faliţi! Au experimentat toate lucrările pe pământul şi pe punga altora.Au devenit profesionişti învăţând din greşeala făcută pe pământurile CAP-urilor sau IAS-urilor. Dar noi unde să învăţăm, unde să greşim dacă ne costă cariera şi chiar viaţa. Dacă alţii s-au făcut boieri furând foste iaseuri, ceapeuri, cooperative intercooperatiste, case ale agronomului, noi ce să mai furăm, ca să pornim şi noi în viaţă cu un pic de cheag? Câţi Boieri de azi n-au furat începând cu mobilierul fostelor Cuascuri, Ujcapuri şi terminând cu fostele ferme ale Partidului? Cum credeţi voi că eu, care plec de la lingură, pot să-l prind din urmă spre exemplu pe fostul plăcintă care pe la apus de soare s-a întâlnit cu alţi nomenclaturişti, au împărţit fostul iase în trei şi –au adăugat particola SRL ori SA şi… acum ne râd în nas, după cum am citit din confesiunile lor de privatizare publicate într-o revistă agricolă din Bucureşti. Ce inechităţi, ce nedreptăţi, că îţi vine să mergi numai pe sub pământ de ruşine!?
Alex Patho ,student,Suceava

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*