Mă aşez cu tine la masă de cuvânt, poporul Meu
Te-am chemat la Mine prin cuvânt, te-am chemat şi M-am făcut auzit de tine, iar tu ai ales pentru tine viaţa cu Dumnezeu. Apoi Eu M-am dăruit ţie din destul cu mult cuvânt dătător de viaţă şi a prins viaţă în tine dragostea de Dumnezeu, dar la aceasta trebuie apoi să vegheze mult sufletul care s-a voit al lui Dumnezeu prin acest cuvânt de naştere de sus a omului, căci dragostea se aprinde numaidecât, ca lumânarea cea din noaptea învierii când vin să ia lumină mulţi, iar ca să rămână omul în zi de înviere mereu, trebuie să se întâmple minunea aceea de a nu se stinge lumânarea cea de la înviere, căci Eu după ce am înviat n-am mai murit, ci M-am făcut dragoste care nu moare, care nu cade niciodată, şi am rămas pentru fiecare om dragoste, lumânare de înviere am rămas, căci Eu sunt lumina lumii dacă sunt în lume, şi iată, sunt cuvânt de înviere peste pământ şi strig în lung şi în lat cu glas duios: Veniţi de luaţi lumină, veniţi la înviere, căci moartea vă ţine pribegi de Dumnezeu, şi numai Dumnezeu este viaţă şi este lumină pentru hrana vieţii în om! Amin.
E zi de pomenire de sfinţi mucenici, Ierusalime, poporul Meu. Ţi-am pus numele Ierusalimul cel nou, o, poporul Meu. E de lucru mult pentru păstrarea acestui nume măreţ. Eu lucrez cu sfinţii din cer, iar tu de pe pământ lucrezi pentru cer, şi e de lucru mult, fiule. Ucenicul Pantelimon este cu ceata de mucenici cu el la masă aici şi este sărbătorit cereşte, şi toţi sfinţii mucenici iau bucurie de la masa Mea cu tine în ziua lui de serbare. Acest mucenic a avut dor mare în el după Dumnezeu şi după dragostea de Dumnezeu a oamenilor, iar dorul acesta face minuni mari, şi s-a făcut veste peste tot de dragostea de Dumnezeu a acestui mucenic, iar diavolul văzând aşa, s-a ridicat cu aprigă mânie să oprească din lucru minunile lui Dumnezeu, căci sfinţii sunt minuni pe pământ şi surpă ei de peste tot puterea diavolului şi ameninţă lucrarea lui cea rea, care se face necredinţă şi nepăsare de Dumnezeu în calea oamenilor, şi iată cât norod fără Dumnezeu pe pământ! Numai că sfinţii şi lucrarea lor lasă bogăţie mare de har în urma lor, iar aceasta rodeşte tainic şi Îi ridică lui Dumnezeu popor credincios, care surpă pe diavolul şi îi slăbeşte puterea, şi poate Domnul pe pământ prin sfinţii Săi.
Am grăit în ziua aceasta cu cei ce s-au aşezat acum la cârmă peste neamul român prin duhul minciunii din ei ca să strivească mersul acestui neam, căci aceştia nu ştiu să aibă dragoste de oameni, şi numai de duhul diavolului se ţin, căci mint mereu şi mărturisesc strâmb mereu şi vor să fie ei cei mari.
Mi-am pus deoparte un popor ucenic
Am grăit cu durere, şi cu durere Mă voi atinge de ei dacă vor voi să fie încă îndărătnici, căci sunt cu sfinţii în lucrare mare peste soarta neamului român, neamul Meu cel de la sfârşit de timp, din care Eu, Domnul, Mi-am pus deoparte un popor ucenic, căci am nevoie pe pământ de popor sfânt, la care să poposesc cu sfinţii şi să-Mi rostesc cuvântul cel pentru facerea din nou a lumii, căci aşa este scris pentru vremea cea de acum, când fărădelegea a dat peste margini şi când vine Domnul ca s-o pună la locul ei, s-o dea deoparte şi să-Şi cureţe aria ca să meargă Domnul şi să facă biruinţa cea pentru sfinţi, cu sfinţii lucrând şi biruind. Amin.Cu sfinţii, o, Doamne, cu ei vii şi lucrezi pe pământ, iar mersul Tău este tainic, şi de aceea poţi.
Tainic Te-am iubit eu pe pământ, după ce inimioara mea Te-a cuprins în ea cu puterea dorului din ea, şi Te-am semănat cu răbdare în mulţi apoi. Te chemam şi Te rugam să fii milos cu cei luaţi de moarte şi de suferinţe fel de fel, şi mai ales de necredinţă în Tine, o, Doamne. Ardeam de dor să Te cunoască, să Te iubească oamenii. Cei mari ai vremii de atunci n-au putut să se aplece adevărului şi s-au temut să nu-şi piardă slava lor şi n-au putut să aştepte prea mult după ce slava Ta venise peste mine şi lucra şi uimea lumea toată cu minunile ei văzute, ale căror urme au rămas atunci în timp şi în oamenii de atunci şi în cei de după mergerea mea la Tine între sfinţi, o, Doamne, şi iată, aşa biruieşte cu Tine omul cel plin de dragoste de Dumnezeu şi care nu se mai poate încânta cu altceva pe pământ între oameni, căci Dragostea Ta când este cu adevărat în om, nu este putere mai mare ca ea pe pământ ca s-o poată întrece.
Mă doare pentru rătăcirea cea atât de mare a celor ce au furat locul cârmei peste neamul român, şi mă doare cât Tine, o, Doamne. Voiesc să Te ajut cu toţi sfinţii şi să-i ruşinăm pe aceştia şi să-i ajutăm să-şi vadă măsura cea mică a inimii lor, şi care nu poate face nimic bun pentru acest neam. Dar nici pentru ei înşişi nu pot nimic aceştia, căci cei fără dragoste nimic nu sunt şi nu sunt aceştia, şi este diavolul, care se încruntă pentru soarta neamului român, neamul Tău cel de la sfârşit, Doamne.
va urma