Ajunge… Noi am fost faliţi în Eden şi falimentari în Ghetsimani ! Ce a făcut omul” bun” (Rom.7/18) şi pentru veşnicie, ca să nu-l lase pe Duhul Sfânt să conlucreze în omul înnoit? De ce-l încurcaţi şi împiedicaţi să facă Voia Lui în voi, fiindcă numai El a făptuit asta la Golgota !? De ce nu primiţi naşterea din nou (dăruită gratis) prin învierea Lui din 1 Petru 1/3, ca să-l lăsăm în noi să domnească, hotărască, să trăiască, să conducă, să lucreze şi să rodească în fiecare om înnoit; Pe El să-l lăsăm să ne slujească (Ioan, cap.13), să ne spele, să ne hrănească, păzească, să ne trezească, să ne odihnească Dumnezeieşte, pentru că numai El face totul foarte bine, la timp, frumos şi pentru veşnicie (Gen.1/31 şi Ecl, 3/11-14); Să-i dăm prioritate şi suveranitate; Să-l păstrăm integru, integral, complet şi total –ca ŞEF, nu ca preş… şi să-l lăsăm pe El –CĂPETENIE să se roage (Ps.127), să lupte pentru noi, să ne apere, să ne vindece, căci El este Totul Totului Tot, care împlineşte totul în toţi cei care cred că am fost răstigniţi, (îngropaţi şi înviaţi dimpreună cu El) şi cu toate păcătuirile, neputinţele şi mizeriile gunoierului din Gal.5/19-21), ca să nu le mai dezgropăm şi să nu mai trăim noi, ci Hristos să trăiască în noi, pentru ca să rămânem UNA cu El (pe veci) şi să trăim o viaţă Îndumnezeită, nu demonică- adamică…” Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m’a iubit şi S’a dat pe Sine însus pentru mine. Nu vreau să fac zădarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.” (Gal.2/19-21)
Publicat la:
Ianuarie 4, 2026
-
I-au smuls sanii cu clestele, au violat-o si au omorat-o pentru că a scuipat-o pe Ana Pauker…Cum ne-au ucis bolsevicii rusofoni oamenii de stiinta geniali…Metode uzuale de tortură din anchete, din închisori şi din lagărele de exterminare comuniste…O zi in temnitele comuniste, tratamentul perfect pentru nostalgicii comunismului…În comunism, sub teroarea Securităţii, acasă se vorbea în şoaptă…Situaţia celor oprimaţi de regimul comunist la 15 noiembrie 1987, Braşov (VIII)…Reeducarea prin tortura in comunism…Cum ne-au furat şi distrus ţara, după decembrie 1989-Torţionarii comunişti: astăzi, Alexandru Ionaş…
Cum sa-ti petreci ziua cu Dumnezeu?Ce schimbare produce „nașterea din nou”? Cum se ocupă Dumnezeu de cei cazuţi… Rugăciunea Creştină…Adevarata Reforma– LUMINA CARE BIRUIESTE INTUNERICUL…Comunicarea in lucrarea de misiune…Evrei…Veniți să-L lăudăm- Biserica Baptista Romana din Houston… Naşterea din nou, de prof. Mihail Dimitriu, poet şi scriitor creştin…Preotii care fură prin APIA,refuză să recunoască faptul că icoana (banului) pe care o pupă este idolatrie demonică, chiar daca activitatea infracţională a preotilor si a altor “ingeri” concesionari a fost protejată de conducerea DSVSA Suceava… 7 . Statul roman a smenuit miliardele primite din fonduri europene la cursul de schimb!
DE LA REEDUCAREA PRIN TORTURA LA REEDUCAREA SOFT: abolirea constiintei, glasul lui Dumnezeu in om; Profetismul dostoievskian “la lucru” (II): “SPRE ASTA NE INDREPTAM…”DOCUMENTAR RECORDER. Justiție capturată;Justiția și CCR au devenit cârpele de care își șterg picioarele tâlharii care jefuiesc averea publică; Mafia din Teleorman a acaparat justiția din România: Liana Arsenie, propulsată în fruntea Curții de Apel București de Liviu Dragnea. Luminița Criștiu Ninu, o altă judecătoare cheie plasată la ÎCCJ – eliberare lotul NORDIS și achitarea lui Lucian Duță; Alina Gorghiu, matroana justiției nule și inexistente a statului român; Profeția romanului lui Orwell, 1984. Controlul totalitar și cultura divertismentului care preia controlul; Provocarea supremă: Viața veșnică vs. înșelăciunea digitală. Julian Rose; Cele sapte noi minuni ale lumii; „Următoarea pandemie”: Klaus Schwab, Yuval Harari, Bill Gates și alții: „Sunt psihopați…” Top 10 societati secrete; Piramida Masonica: Control & Dominatie totala
citeste mai multe »





… …Idolii de lut… Închisori şi locuri de prigoană-Demolarea idolilor…IDOLII CREŞTINILOR DE AZI – PR. IOSIF TRIFA…Sugestii de lectură – Idolii din preajma amvonului; Adevărata pocăință și credință, scris de : 
Decembrie Roşu: Dezvăluiri în premieră din „Dosarul Revoluţiei” (@TVR1); 28 AUGUST 2024. Rusia se răstește la România, dar amenință lumea întreagă cu războiul; (Gogoseria pradatorilor din burghezia komunista face…)Ce spune “fabrica de diplome” Spiru Haret despre Alexandru Cumpănașu, candidatul fără diplomă: (Balaurul rosu sau…) Ion Iliescu. Documentar. Comunistul care a ajuns primul președinte după căderea Comunismului… Iulian Vlad îl indică pe Sergiu Nicolaescu ca fiind “regizor” al Revoluției din 1989! Vânzătorii de diplome: Fabrica clanului Maghiar; (Dupa ce au imbolnavit SANATATEA si au umplut tara cu falsi profesionisti…)Primele arestări în cazul “fabricii de diplome false” din Mureş. Oamenii plăteau mii de euro şi obţineau certificate fără nicio zi de şcoală; (In cuibul Komunismului din Romania a clocit Oul Demonic al FIAREI-666) Trupele de Securitate care asigurau paza dictatorului Nicolae Ceausescu- UM 0666 ! (Klosca SATANEI si puii lui de HAUR…) Secretele familiei lui Ion Iliescu au ieșit la iveală! Mama, spion rus. Bunicul, bolșevic periculos; Unde este, pentru cine fabrica si mai ales de ce fabrica diplome? Nicolae Militaru și uciderea generalilor Nuță și Mihalea-operațiunea “Trandafirul”! Dosarul Secret al Spionului Rus ajuns în fruntea Armatei Române; Fostul şef SIE Ioan Talpeş: László Tőkés a fost agent al Securităţii maghiare; Cum oprim crimele din spitalele de stat? Tăiați finanțarea acestor lagăre de exterminare. Desființați CNAS! Mărturii horror din spitalele morții: ”Sunt niște criminali!” Noi informații revoltătoare despre morțile suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon. Stenograme șocante, în referatul Parchetului… Petrică Leașcu, fostul preot care a filmat pentru Recorder, acuză acum publicația și pe CTP că au distorsionat adevărul și i-au distrus imaginea publică: Domnul Alex Nedea și echipa, cu cafeluța pe masă, au așteptat în birouri înregistrările pe care le-am făcut; LISTA cu gașca de preoți susținători, pupincuriști, compromiși și care l-au trădat pe Teodosie Antihristul; B.O.R. – cel mai mare evazionist din istoria țării, deține cea mai mare rețea de mall-uri din România; Lista cu homosexualii din Sf. Sinod al B.O.R. Unde este flota de pescuit oceanic a României?
































Remedii naturale cu lamaie; 2- Cum poti obtine pilule din “farmacia ” plantata in casa ta! ; 3 -Cresterea citricelor in ghiveci 4- Sfaturi pentru…Cum se face cura cu lamiie si cu alte ”ingrediente”…In timp ce Fermierilor le plingi de mila,“Casa Isarescu”, de ochii lumii ,prin ANI este verificata ,dar averea lui Mugur Isarescu – conturi, terenuri si case nu sunt la …vedere



…
A sosit timpul – Studiul VIII…





Spovedania lui Tolstoi despre desertaciunea si sensul vietii; Deşertăciune Lumească; Toate alergările noastre, fără Iisus sunt deşertăciune şi goană după vânt! Cartea Ecleziastului (Qohelet); O, DEŞERTĂCIUNE A DEŞERTĂCIUNILOR! TOTUL ESTE DEŞERTĂCIUNE; Cartea Eclesiastul; Balaurul (komunist-fesenist-glomalist-deci satamist) cât incă este viu, câinii latră în pustiu; 40 de ani, nu prin deșert, ci prin deșertăciune; 



















Ieșiți afară, stați afară, părăsiți India! Fermierii lansează o campanie împotriva afacerilor agricole străine și a extrăgătorilor de bogăție; Fantezia colonială a lui Bayer: Când Imperiul poartă un halat de laborator; Harari & Schwab: umanitatea e proastă, obsedată și foarte ușor de manipulat; Marea resetare a lui Schwab implică restricții permanente asupra libertăților fundamentale și supraveghere în masă! Hegemonie digitală: Monitorizare sofisticată și propagandă: Iubește-ți slugărimea! Colin Todhunter; AVERTISMENT GLOBAL! Geoingineria distruge planeta și umanitatea; „Creștinismul a fost un jucător politic foarte bun”. Interviu cu Catherine Nixey, autoarea cărții „Epoca întunecării”












Unde duce drumul pe care mergi ? Sau Joaca cu păcatul ! [Balaam, Numeri 22.32] …Pilda celor doi fii (II) sau Trei gânduri despre luarea deciziilor ! (Matei 21.28–32)… … W





Hristos şi zidirea Adunării Sale 1-8… Adunarea şi Masa Domnului… Creşterea şi întărirea Adunării… : Adunarea aflată în decădere şi dezordine- William John Hocking…Adunarea (Biserica): Casa lui Dumnezeu-Rudolf Brockhaus… Isus – Împărat al nostru? Este conform Scripturii, să slăvim pe Domnul Isus ca Împărat? Stephan Isenberg







































Masoneria, de la Cuza la Iliescu – „Sunt prea mulţi securişti la cârma ţării”. Motivul pentru care Regele Carol al II-lea nu a fost mason, iar „Mihai I, nici atât”… SAMAEL AUN WEOR – TEMA DIZOLVARII EULUI-Eul este oribilul Satan, ingrozitorul Demon care ne-a făcut viaţa atat de amară şi atat de dureroasă… 











