Vegheaţi – pentru ca rapirea să nu vă prindă „sexandu-vă” … Tovarăşi de jug- fiţi cu ochii în patru, să nu vă surprindă bârfind, preacurvind pe plaja idolatriilor(demonizanti) din Gal.5/20, căci dincolo nu sunt cavouri pentru avorturi şi nici plăceri de o clipă! Nu uitaţi că pentru strâmtorarea de acum, din 1 Cor. cap. 7… „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos…dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.” (1 Cor.6/12) şi „… Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.” (1 Cor.10/23)… “Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine!” (Mat.26/40 b) Doar ştiţi că trupurile noastre sunt mădulare ale lui Hristos şi nu facem noi ce vrem cu ele, fiindcă nu suntem ai noştri (Rom. cap.14) căci şi ochiul şi privirea şi sexul şi urechile şi… toate sunt ale Lui;” De aceea, Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci…” Romani 12/1-2

De ce a fost omorât Muammar al-Gaddafi   ?Părinţii au decis să își retragă copiii de la şcolile publice din Ontario: În clasa I învață intruparea  relațiilor sexuale, în a-III-a află … homosexualitatea Amintiri vii din…Lumeajustitiei.ro continua dezvaluirile din afacerea “Microsoft-EADS”  NEMŢII nu ne-au putut cuceri, dar ne-au luat de fraieri; TOTUŞI…/DNA STA PE O BOMBA/ Lectie pentru alesii neamului… POVESTEA SFÂȘIETOARE a actriţei Aimée Iacobescu: “MOR de FOAME, n-am nici BANI de pâine”/ B- Colonel (r) Vasile Zarnescu (SRI), prezinta: “Inselatoria secolului XX”…NEMŢII nu ne-au putut cuceri, dar ne-au luat de fraieri; TOTUŞI, cum ar putea recupera România  miliarde de euro (cu muntele de dobinzi ) , datorate de Germania din perioada nazistă?Impunerea eutanasiei, influențată de tendința de globalizare și …
da
Deconspirarea masoneriei– Globalizarea…Globalizarea – plan al francmasoneriei mondiale… Sărăcia globală la sfîrșitul secolului al XX-lea- Michel Chossudovsky-Globalizarea sărăciei…“Draga mea tara, vei muri singura si batrana. Cei care te-au iubit şi pe care i-ai batjocorit vor obosi sau vor pleca la alta.”11Zece celebrităţi care L-au descoperit pe Dumnezeu…Cine este creștin? Poate oricine să se numească creștin? Și toți creștinii vor fi cu Isus în eternitate? Ce spun Scripturile despre iad? Recenzie: Ce nu poți face în ceruri-O carte de Mark Cahill-Stephan Isenberg; Cum mă protejez de păcatul sexual? Un răspuns de la Paul Washer de Paul Washer; Cât de departe poți merge înainte de căsătorie? Încurajare pentru tinerii creștini- Extras din două prelegeri din 1948 și 1964 de  Paul Wilson; Alegerea partenerului: relații de iubire a jugului inegale-între credincioși și necredincioși,de Stephan Isenberg32Lucruri utile- Tinerii creștini ar trebui să știe șapte sfaturi pentru   credincioși; Dragul meu băiat …Un cuvânt de la un tată la fiul său! Frank Schönbach; Principii de selecție a partenerilor- De la „O căsătorie la slava lui Dumnezeu” de Wilfried Plock;Trăiești o „viață dublă”? Un cuvânt pentru tinerii creștini,de Algernon James Pollock; Întrebări și răspunsuri pe social media-Un ghid pentru creștini- Autor necunoscut; O convorbire cu privire la alcool- Ce spune Biblia despre alcool? De Stephan Isenberg; Demas – cineva care a iubit lumea pe Philemon 24; Coloseni 4.14; 2 Timotei 4:10; Ultimul cuvânt …?! Biblia – Cuvântul omului sau Cuvântul lui Dumnezeu? David R. Reid

Impunerea eutanasiei, influențată de tendința de globalizare și mimetism, nu respectă drepturile omului și principiile de subsidiaritate și multiculturalism

de dr. Vasile Astărăstoae, Facebook

Am rămas surprins de interesul cititorilor legat și de alte aspecte decât decizia CCR, grațiere, penali, mitinguri etc. O problemă strict de morală, avortul (40 de zile pentru viață) a generat numeroase comentarii și dispute. În cadrul acestor comentarii s-a pomenit și despre eutanasie. Deși a fost pomenit, am observat că acest concept nu este bine cunoscut.

eutanasia

Dicționarul explicativ al limbii române (DEX) propune următoarea definiție: 1. moarte fără dureri; 2. metodă de provocare de către medici a unei morți precoce, nedureroase, unui bolnav incurabil, pentru a-i curma suferința grea sau prelungită. O definiție mai complexă aflată în circulație ar fi: Uciderea din milă a cuiva, pentru a-i suprima în mod radical niște suferințe extreme, sau pentru a-i cruța pe copii anormali, pe bolnavii incurabili sau pe bolnavii psihici lipsiți de angrenarea în realitate, de prelungirea unei vieți de suferință (uneori pentru mulți ani), care reprezintă pe de asupra o povară grea pentru familie și societate. Eutanasia ar putea fi definită cu tendință la exhaustiv ca fiind: un ansamblu de acțiuni sau inacțiuni medicale, având suport etico-juridic și fiind în interesul bolnavului, în sensul în care duce la scurtarea suferințelor unui bolnav care în momentul actual, din punct de vedere al științei medicale nu beneficiază de un tratament etiologic, ci dimpotrivă, prognosticul este un sfârșit apropiat și inevitabil.

Chiar din aceste definiții (mai există încă 80) observăm că eutanasia este un concept extrem de complex, care se situează la răscrucea dintre viață și moarte, dintre liberul arbitru și canoanele religioase, dintre terapeutică și intervenția voluntară pentru a induce moartea.

Când vorbim despre eutanasie trebuie să menționăm că este fundamentată pe o serie de prezumții. Există 12 prezumții:

  1. Prezumții filozofice:
  • Orice individ moare.
  • Valoarea vieții umane este măsurabilă.
  • Viața umană poate fi abordată la fel cu cea animală.
  • Durerea nu aduce nici un beneficiu.
  • Putem fi siguri că motivația este compasiunea, fără intervenția altui sentiment.
  • Cererea pentru eutanasie este întotdeauna rațională
  1. Prezumții medicale
  • Diagnosticul medical și prognosticul bolii sunt întotdeauna sigure.
  • Întotdeauna se poate aprecia realist gradul de suferință al unei persoane.
  • Metodele alternative eficiente împotriva durerii nu exista.
  • Pentru medic, eutanasia este o responsabilitate care poate fi justificată.
  1. Prezumții legislative
  • Reglementările juridice ale eutanasiei vor putea controla abuzurile petrecute îndeosebi în ziua de azi când cererea de organe este din ce în ce mai mare.
  • Putem face o distincție clară între eutanasie și omucidere.

Bazate pe aceste prezumții există argumente pro și contra. Argumentele pro eutanasie sunt: 1. Argumentul compasiunii; 2. Argumentul dreptului de a muri; 3. Argumentul progresului social; 4. Argumentul necesității economice. Dintre cele contra eutanasiei amintesc: 1. Eutanasia este prea radicală. Distruge o problemă în loc să o rezolve; 2. Eutanasia nu are justificare etică. Inversul principiului “putem distruge o parte pentru a salva întregul”, și anume ”putem distruge întregul pentru a salva o parte” nu există; 3. Eutanasia nu este legal admisibilă. Pentru a elimina posibilitatea unui abuz, marea majoritate a țărilor nu au legalizat eutanasia; 4. Eutanasia este greu de pus în practică. Nu vom găsi suficienți medici care să dorească să joace rolul de “călău” în fața pacienților întrucât aceasta ar putea altera relația lor cu pacienții. “Mâna care vindecă nu poate să fie mâna care ucide”; 5. Eutanasia este din ce în ce mai puțin necesară deoarece există alternative (de exemplu, tratamente paliative).

Atitudinea marilor religii este însă foarte clară, neacceptându-se eutanasia. Morala creștină respinge eutanasia pe motivul principiului sanctității vieții. Porunca “să nu ucizi”, sau “Nu îl vei omorî pe cel inocent și drept” (Exodul 23,7). Dreptul la viață corespunde obligației de a o menține ca o premiză pentru realizarea scopului sau moral. Poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române (Sfântul Sinod din 2001): Interzicerea eutanasiei – pentru credincioși și pentru medici. Biserica Romano-Catolică declară că dreptul la viață este enunțat astfel: “Dumnezeu este creatorul și stăpânul vieții omenești și nimeni nu o poate lua fără permisiunea Lui” și atunci “Cel ce practică eutanasia este vinovat de omucidere.” Biserica Luterană și Biserica Episcopală din România au poziții ferme împotriva suicidului asistat. Islamul susține prohibirea eutanasiei și a suicidului asistat.

Din punct de vedere al eticii medicale, de asemenea, eutanasia (în majoritatea codurilor deontologice) nu este o soluție. Eutanasia este condamnabilă prin majoritatea documentelor etice, mai ales cele elaborate după procesul de la Nurenberg: Jurământul Asociației Medicale Mondiale din 1950, Declarația de la Helsinki din 1964 și Declarația de la Tokio din 1975 etc. Legislația internațională se raportează la aceste realități. Astfel, Recomandarea nr. 1418/1999 a Consiliului Europei, privind protejarea drepturilor omului și a demnității bolnavilor incurabili și a muribunzilor se bazează pe trei argumente:

  • Dreptul la viață este garantat și legile interne trebuie să fie conforme articolului 2 din Convenția Europeană a drepturilor omului;
  • Convenția europeană a drepturilor omului stipulează în mod expres ”moartea nu poate fi cauzată nimănui în mod intenționat’’;
  • Dorința de a muri exprimată de un bolnav incurabil sau de un muribund nu poate fi o justificare legală pentru acțiunile ce pot conduce la moarte și nu constituie un fundament juridic pentru a ucide o altă persoană.

Și Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) arată că o persoană poate refuza un tratament care îi va prelungi sau menține viața, dar respinge utilizarea unei forțe letale care va conduce la moartea persoanei și considera că dispozițiile dreptului național care penalizează facilitarea morții și determinarea suicidului au fost concepute pentru a proteja viața și sunt în concordanță cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest moment la nivel internațional există trei modele legislative care vizează eutanasia:

  • Există țări care interzic eutanasia/sucidul asistat.
  • Există țări care admit ”advance directive”.
  • Există țări care au legalizat eutanasia/suicidul asistat (puține – Olanda, Belgia, și câteva state din SUA, dar acestea numai suicidul asistat medical).

Dincolo de aceste aspecte discutate și discutabile, mai trebuie subliniat faptul că indiferent de reglementare acceptarea eutanasiei poate conduce la abuzuri. Tot mai des este adusă la vedere ”eutanasia economică” când din rațiuni utilitariste (cheltuieli ”nejustificate” cu anumiți pacienți – fonduri care ar putea fi utilizate în alte politici publice) se practică eutanasia non-voluntară. Când ne gândim că 1,5 miliarde de locuitori ai globului trebuie să supraviețuiască cu mai puțin de 2$ pe zi și că drepturile individuale (drepturile omului) au devenit un lux, ne putem lesne închipui că în regimuri nedemocratice sau formal democratice oamenii săraci vor cădea în mod sigur pradă practicii eutanasiei non-voluntare. Cu alte cuvinte, darwinismul social va fi pus în practică.

În concluzie, putem considera că eutanasia nu reprezintă o soluție pentru sfârșirea vieții, mai ales pentru anumite societăți. Impunerea eutanasiei, influențată de tendința de globalizare și mimetism, nu respectă drepturile omului și principiile de subsidiaritate și multiculturalism.

P.S.: Observăm că prezumțiile indiferent că sunt filozofice, medicale sau juridice în fapt sunt sofisme și că evoluția inclusiv a științei medicale le infirmă. Un simplu exemplu: avem alternativă la eutanasie, și anume îngrijirile paliative. Avem soluții la durere, și anume terapia durerii.

New Age. Noua religie pentru o lume globalizată,

Prezentarea cărții

O forma necrutatoare de „cancer” afecteaza lumea timpurilor noastre si al carui simptom este numarul foarte mare de secte ce prolifereaza pe toate continentele: circa zece mii în Africa, circa cinci mii în Statele Unite si un numar înca si mai mare în America Latina. Înmultirea sectelor este un fenomen care trebuie sa ne îngrijoreze, în special pe noi, crestinii, deoarece foarte multe dintre ele au o atitudine ostila fata de Biserica si, în general, fata de crestinism.

Cu o îngrijorare si mai mare trebuie sa privim la un nou curent religios care se raspândeste în lume si care cuprinde toate straturile societatii. Este vorba de „New Age” (Noua Era), care, mai mult decât o secta, este ca o atmosfera spirituala pe care o respira oamenii zilelor noastre. Folosindu-se cu multa abilitate de noile mijloace de informare, New Age lucreaza la modelarea unei noi omeniri dupa un alt chip decât cel dupa care a fost creata, si anume Isus Cristos. În felul acesta se ajunge la o forma profunda de alienare a omului

Preocupat de pericolul pe care îl reprezinta New Age pentru crestini, mai ales pentru aceia care nu sunt pregatiti sa discearna corect informatiile si „ofertele” religioase prezente pe piata mondiala, pr. Claudiu Dumea pune la dispozitia cititorilor cartea New Age. Noua religie pentru o lume globalizata. În acest studiu, autorul prezinta pe larg acest curent spiritual, plecând de la originile si specificul sau si continuând cu expunerea în detaliu a doctrinei newageiste: cristologia, conceptiile despre Dumnezeu si om, mântuirea, suferinta si moartea. În aceasta doctrina se reflecta aspiratiile omului modern dupa o viata fara griji, stres, lipsuri, o lume fara conflicte, fara razboaie, în care sa domneasca reconcilierea si armonia universala. Astfel, directiile în care merge New Age-ul pentru a crea o lume mai buna sunt: ecologismul, feminismul si razboiul împotriva populatiei.

Prezentând doctrina noii religii a lumii globalizate, pr. Claudiu Dumea cauta sa puna în paralel aceasta doctrina, îmbibata de mitologie, magie, practici oculte, si adevarata doctrina crestina. În acest mod, autorul doreste sa puna în lumina erorile si pericolele pe care le prezinta New Age-ul pentru om, dar si mijloacele prin care ne putem feri de ele.

Cartea se constituie, asadar, ca un serios semnal de alarma, adresat tuturor crestinilor, asupra imensei raspândiri a New Age-ului, nu doar geografic, ci si cultural, precum si a pericolului pe care îl reprezinta pentru crestinii neînradacinati cu adevarat în propria credinta.

Recomandam aceasta carte tuturor acelora care doresc sa cunoasca originile si doctrina New Age, precum si celor care vor sa înteleaga pericolele adevarate pe care le presupune aceasta miscare si cum se pot „imuniza” în fata ei.

Laurentiu Turbuc

– Globalizarea

 

Globalizarea – plan al francmasoneriei mondiale…

taci si consuma!Publicaţiile de specialitate promovează instaurarea Noii ordini mondiale, privindu-l ca pe un lucru foarte dezirabil. „Ar putea să îmbunătăţească mult îngrijirea medicală a gravidelor, de exemplu”, scrie Paul Silverman într-una din aceste publicaţii. Aceste jurnale de specialitate care costă mulţi bani şi conţin articole tehnice, dar sunt distribuite pe gratis sunt finanţate de cineva – şi nu pentru a răspândi informaţiile tehnice, ci pentru îndoctrinare, cu atât mai subtilă cu cât îndoctrinarea este picurată printre informaţiile tehnice.
O carte lăudată în revista USA Today este „Zen and the Art of the Internet – Budismul Zen si arta comunicării pe reţeaua Internet”. Ca să comunici pe Internet trebuie să ştii ce parametri are terminalul sau modemul tău, ce protocol suportă, şi ce protocol foloseşte internetul. Ce-are asta cu religia? Nimic decât că ofensiva împotriva creştinismului şi a vieţii naţionale acoperă toate activităţile societăţii, este generală şi este finanţată cu sume gigantice. Iei în mâna un articol despre Internet şi afli că „o conştiinţă globală apare din apele lui,” şi că „în economia globală care se dezvolta rapid, întreprinderile nu pot aştepta câteva decenii”. Şi această revistă costă bani, este tiparită în condiţii excelente pe hârtie scumpă, conţine articole plătite celor care le-au scris, şi este distribuită pe gratis. Şi aceasta este o armă de îndoctrinare. „Globalismul” este lozinca care a înlocuit-o pe „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”; aceleaşi minţi le-au scornit pe amândouă, în acelaşi scop. Noul computer fabricat în 1994 de AT&T (principalul braţ al francmasoneriei internaţionale) se cheamă „globalyst”.
Câtă varsare de sânge, câtă suferinţă, câtă moarte aduce naţionalismul! Uite ce fac sârbii în Bosnia şi Herţegovina, uite ce fac irlandezii şi englezii în Irlanda, uite ce-au făcut ungurii în Transilvania… naţionalismul e un lucru rău, nu-i aşa? Şi cine sunt cei mai înfocaţi naţionalişti? Bineînţeles, tot cei din vechea nomenclatură. Ce credibilitate pot avea ideile şi sentimentele unora ca ei? Noua Ordine Mondială va pune capăt vărsărilor de sânge eliminând naţionalismul. Iată cum descrie un profesionist al informaţiei de stat, dr. John Coleman, Noua Ordine Mondială care ne va aduce pacea universală (comentariile între paranteze îi aparţin lui James Warner):
– „Un singur guvern mondial şi o singură moneda sub o oligarhie permanentă nealeasă de popoare, dar care se alege singură din cercurile ei, sub forma unui sistem feudal, ca în Evul Mediu…” (CFR este o astfel de oligarhie care practică această selecţie).
– „Nu va exista clasă de mijloc; vor fi doar stapâni şi sclavi. Toate legile vor fi uniforme, într-un sistem juridic unitar de curţi mondiale, care aplică acelaşi cod unificat, sprijinite de o forţă poliţienească a guvernului mondial şi de o forţă militară mondială, pentru impunerea legilor în toate acele foste ţări care nu vor mai avea graniţe naţionale…” (Asociaţia Avocaţilor din America militează pentru acest sistem juridic mondial).
– „Nu va fi permisa decât o singura religie, sub forma unei religii de stat mondiale, care a existat înca din 1920… Satanismul, luciferismul şi vrajitoria vor fi recunoscute ca si cursuri aprobate în scoli si nu se vor permite scoli particulare sau bisericeşti. Toate bisericile creştine au fost deja subminate şi crestinismul va dispare sub guvernul mondial.” (Satanismul si vrajitoria au primit statut de „religii”. Servicii religioase satanice sunt oficiate în cadrul armatei Statelor Unite la bazele militare).
– „Pentru introducerea unui stat în care nu exista libertăţi individuale sau vreun concept despre libertate, nu vor exista republici, suveranitate sau drepturi ale popoarelor. Mândria nationala si identitatea rasiala vor fi anihilate şi în faza de tranziţie va fi pedepsită aspru orice aluzie la originea rasiala.” (De asta se ocupa legea care pedepseste delictul de ură, dar în cele din urma toţi vom fi sclavi, aşa că nu contează).
– „Toţi vor fi îndoctrinaţi că sunt creaturi ale guvernului mondial, fiecare cu un numar de identitate clar vizibil pe persoana sa, astfel încât sa fie imediat accesibil; acest numar de identitate va intra în computerul central al NATO de la Bruxelles, în Belgia si toate agentiile guvernului mondial îl vor putea obtine imediat oricând…” (S-au preparat deja acele de seringa pentru injectarea cip-urilor de computer la viitorii sclavi ai guvernului mondial).
– „Casatoria va fi ilegala si nu va exista viata de familie pe care o cunoastem. Copiii vor fi luati de la parinti, de mici si crescuti ca apartinând statului…” (Deja au aparut agentiile care „protejeaza copilul”. Atât Hillary Clinton cât si Ross Perot propavaduiesc programe de „crestere” a copiilor departe de familiile lor).
– „Femeile care au nascut 2 copii vor fi instruite cum sa avorteze; datele vor fi mentinute în dosarul personal, al fiecarei femei, care exista in computerele regionale ale guvernului mondial.” (In China se permite un singur copil. Pilula care provoaca avortul exista deja).
– „Va fi promovata pornografia… pe fiecare scena si ecran cinematografic, inclusiv pornografia homosexuala. Va fi obligatoriu sa folosesti droguri „pentru distractii”, fiecare având o ratie de droguri care poate fi cumparata de la magazinele guvernului Noii Ordini Mondiale din toata lumea. Vor fi elaborate droguri care controleaza mintea si folosirea lor va fi obligatorie. Astfel de droguri vor fi administrate în alimente si în apa, fara stirea si consimtamântul poporului…” (In Germania si Uniunea Sovietica s-a folosit si se foloseste din plin fluorul ca sa reduca rezistenta mintala. Astazi sunt baruri în New York care vând o bautura afrodisiaca ce mentine apetitul sexual ridicat timp de 10 ore).
– „Sistemul economic va functiona de asa natura incât clasa oligarhica de stapâni va permite sa se produca exact atâtea bunuri si servicii câte sunt necesare sa mentina lagarele de sclavi în stare de functionare. Toata averea va fi concentrata în mâinile membrilor elitei…” (Masele sunt tinute în frâu prin recesiune economica, lipsa de lucru, lipsa celor necesare traiului, lipsa alimentelor, etc).
– „Eutanasia celor batrâni si foarte bolnavi va fi obligatorie…” (Eutanasia a fost propusa pe buletinele de vot din California în 1992).
– „Cel putin 4 miliarde de „paraziti inutili” vor fi eliminati pâna în anul 2050 prin razboaie locale, prin epidemii organizate de boli fatale cum ar fi SIDA, ori boli rapide si prin înfometare. Sursele de energie, apa si hrana vor fi furnizate la nivel de supravietuire, pentru cei care nu sunt membrii elitei, începând cu popoarele Europei si Americii de Nord si trecând apoi la celelalte rase. Populatia Canadei, Europei de vest si Statelor Unite va fi decimata mai repede decât a celorlalte continente, pâna ce populatia globului va ajunge la cifra de un miliard care va putea fi stapânita mult mai usor, dintre care 500 de milioane vor fi chinezi si japonezi, alesi pentru ca sunt popoare care au fost înregimentate de secole si sunt obisnuiti sa asculte ordinele fara sa discute.” (Problemele cele mai grave ale omenirii in prezent sunt: razboiul din Somalia, avorturile, secretul despre crearea în laborator a virusului SIDA, etc. Oare de ce pentru prima data în istorie nu se testeaza si nu se urmaresc cei infectati în aceasta epidemie mondiala, daca nu pentru depopularea rapida, fortata si planificata? Mai mult, de ce scolile si guvernul nostru promoveaza promiscuitatea si imoralitatea propagând folosirea prezervativelor când s-a dovedit deja ca aproape toate prezervativele sunt permeabile? Abstinenta nici nu e pomenita, caci ar promova o societate morala si dreapta si nu una decadenta si usor de manipulat… Congresul refuza sa protejeze prin avertizare sotiile legitime care nu stiu ca sotii lor sunt infectati.)
– „Statele Unite vor fi invadate de popoare si culturi straine. Pentru acesti oameni, care nu stiu ce înseamna Constitutia Statelor Unite si deci nu vor face nimic ca sa o apere si în mintea carora conceptele de adevar si dreptate sunt asa de slabe încât nu conteaza, hrana si adapostul vor fi singurele lor preocupari.” (Legile in acest sens au fost deja votate. Nota noastra: Din Haiti vin valuri de emigranti cu SIDA. In Miami trebuie sa stii limbile imigrantilor ca sa poti gasi de lucru).
– „Nici o banca centrala nu va exista în afara de Banca de Ajustari Internationale si Banca Mondiala. Bancile particulare vor fi ilegale. Plata muncii va fi conform unor bareme uniforme sub unicul guvern mondial. Nu vor fi permise disputele de salariu si nici devieri de la baremele universale stabilite de guvernul mondial. Cei care vor incalca legea vor fi executati imediat.” (Bancile centrale nationale apartin deja familiei Rothschild: în Statele Unite, Italia, Anglia, Franta, Germania si Australia).
– „Nu vor exista bani sau monede în mâna celor care nu fac parte din elita. Toate tranzactiile se vor face prin cartea de credit care va avea numarul de identificare al purtatorului. Celui care calca regulile… i se va suspenda cartea pe diverse perioade de timp, dupa cât de mare a fost greseala lui.” (Oare de ce prolifereaza cartile de credit? Pentru binele consumatorului?)
-„Un astfel de individ pedepsit va vedea cum cartea lui de credit este trecuta pe lista neagra, când se duce la cumparaturi, si nu va putea obtine nimic. Incercarile de a folosi monede vechi, adica monedele de argint ale natiunilor defuncte, vor fi considerate crime capitale si pedepsite cu moartea. Toate monedele vor trebui predate statului împreuna cu pustile, munitiile, explozivele si automobilele. Numai elita si functionarii mai înalti ai guvernului mondial vor avea dreptul la automobile particulare, arme, monede.” (Armele sunt confiscate treptat, în fiecare luna. Nu se aude nimic altceva decât ca e rau sa le ai. Exista cel putin patru legi care controleaza aurul. Ne asteptam la mai multe. In cartea sa „Earth in the Balance – Pamântul în balanta”, vice-presedintele Al Gore propavaduieste eliminarea motorului cu combustie interna, adica implicit a automobilelor, a camioanelor si a motocicletelor).
– „Daca vina e mare, cartea de credit va fi confiscata acolo unde se încearca folosirea ei. Dupa aceea acel om nu va mai putea sa obtina, sub nici o forma, hrana, apa, adapost, de lucru, îngrijire medicala si va fi declarat oficial în afara legii…” (Intr-un sistem fara moneda, daca ti se pierde numarul de computer, esti sfârsit).
– „Grupurilor rivale, precum arabii si triburile africane, li se vor accentua dusmaniile si li se vor permite sa duca razboaie de exterminare unii împotriva celorlalti sub privirea Organizatiei Natiunilor Unite si Aliantei Atlantice. Aceeasi tactica va fi folosita în America Centrala si de Sud. Aceste razboaie, care au scopul de reducere a populatiei, vor avea loc înainte de preluarea puterii de catre guvernul mondial si vor fi stârnite pe fiecare continent unde locuiesc grupuri mari de populatii diferite etnic si religios, ca sikh-ii, pakistanezii, musulmanii si hindusii. Controversele etnice si religioase vor fi in mod special exagerate si conflagratii violente vor fi stârnite si încurajate pentru «rezolvarea» conflictelor.” (Ex.: Nicaragua si Iugoslavia. Musulmanii radicali încearca sa rastoarne guvernul în Egipt. China si Coreea de Nord le furnizeaza armament modern).
– „Toate mijloacele de informare si tiparire vor fi sub controlul guvernului mondial. Metodele de spalare a creierului si controlul mintii (MIND CONTROL) vor constitui «distractiile la ordinea zilei», aceste metode fiind perfectionate tot mai mult si aduse la rangul de arta suprema în Statele Unite.” (Aproape toata mass-media este sub control fracmasonic central si, într-adevar, spala creierele în mod subtil, inconstient.)

    Cele de mai sus au fost scrise în 1992. In anii care au trecut de atunci s-au facut pasi mari spre realizarea acestor directive ale Noii Ordini Mondiale. Oile americane si oile din celelalte tari (care-si închipuie ca în Statele Unite domneste piata libera si libertatea si care n-au alta dorinta decât «intrarea în Europa») sunt incetul cu încetul mânate în tarcul abatorului global. Cine ar avea urechi de auzit si ochi de vazut, ar putea descoperi zidurile tarcului. Zbigniew Brzezinski, consilierul Presedintelui Carter, le descrie fara ascunzis. Societatea occidentala, scrie el, „se afla în plina revolutie informationala fiind orientata mai ales catre distractii (saturatie cu evenimente sportive) care sunt opiul maselor, care au devenit tot mai lipsite de tel… Concomitent va creste enorm posibilitatea de a controla individul. In curând va fi posibil controlul aproape permanent a fiecarui individ, mentinând dosare la zi, care contin cele mai intime detalii despre sanatate si despre comportarea individuala a fiecaruia, pe lânga alte date. Aceste dosare vor fi imediat accesibile autoritatilor. Puterea va fi în mâna celor ce controleaza informatiile. Institutiile existente vor fi înlocuite de institutii care previn criza si carora le revine sarcina de a identifica dinainte crize sociale si a pune în actiune programe pentru rezolvarea lor… (folosindu-se) posibilitatea de a modifica si manipula biologic si chimic ceea ce pâna acum s-a considerat a fi esenta imuabila a omului… adica creierul… Cum puterea economica devine pe zi ce trece indisolubil legata de puterea politica, devine invizibila utilitatea si creste sensul inutilitatii existentei individului.” Asta scria Brzezinski cu aproape 20 de ani în urma; si nu gresea, caci avusese acces la planurile Marilor Maestri ai francmasoneriei mondiale, ale „comitetului celor 300”. De atunci încoace s-au înfaptuit toate cele preconizate de el. Animalele sunt urmarite electronic în California prin CIP-uri implementate, de felul celor ce se vor implementa în goimi, în „vitele cu chip de om.” Din ce în ce mai multi functionari îsi ridica salariul sub forma de transfer electronic, avansând spre societatea lipsita de bani si bazata pe cartea de credit descrisa mai sus, cu ajutorul careia omul poate fi pedepsit cu moartea prin înfometare. Si iata decretul prezidential (Executive Order) No. 12148 al Presedintelui Clinton, care însumeaza si cuprinde decretele anterioare 10995-11005; acest decret prescrie ca guvernul poate prelua dintr-o data in caz de „urgenta” toate mijloacele de comunicare, sursele de energie, rezervele de alimente si mijloacele de a obtine alimente (pamântul si padurile), mijloacele de transport pe uscat, apa si aer, îngrijirea medicala si toate mijloacele de învatamânt; ca guvernul poate încadra cu forta toti cetatenii în echipe de munca sub supraveghere birocratica; poate obliga înregistrarea fiecarui om prin reteaua postala; poate reaseza comunitati omenesti în alta parte; poate stabili preturile si salariile; poate decide cât ai voie sa cheltuiesti din banii tai; poate închide toate bancile si bursele si poate institui orice masura crede de cuviinta.

Dar bancherii internationali nu vor sa realizeze Noua Ordine Mondiala fara participarea maselor, a poporului. Astfel, s-a introdus în Congres proiectul de lege 4922, care propunea ca proprietarii înregistrărilor digitale pentru voce, date sau orice alta informatie sa fie obligati sa creeze posibilitati pentru agentiile guvernamentale ca acestea sa poata intercepta, asculta si controla toate transmisiunile din locuri convenabile pentru aceste agentii. Adica spionarea cetatenilor sa se faca pe spezele cetatenilor, nu ale statului. In octombrie 1994, Congresul nu votase înca legea, la care s-au opus cu tarie toti care au priceput-o si pe care o promoveaza cu si mai multa tarie guvernul si marionetele francmasoneriei din Congres.

Faptul ca aceasta conspiratie a plutocratiei francmasonice internationale este unita împotriva vitelor cu fata umana nu înseamna neaparat ca între francmasoni e pace si armonie; scopul comun este jaful dar apoi survin disensiunile la împartirea prazii. Astfel, AT&T, gigantica companie de telefoane si telegrafie americana, promotoare de frunte a homosexualitatii ca forma de viata preferata, este în fruntea unui conglomerat numit „partenerii mondiali”, care este în alianta cu un grup de companii olandeze, suedeze si elvetiene de comunicatii, cu Telefonica din Spania, si cu SITA – o retea globala care apartine unor companii aeriene. Rivala lor este compusa din BT si MCI, carora li s-au alaturat Telekom din Germania si France Telecom, care a cumparat în iunie 20% din compania americana Sprint. Dar, daca cineva îsi închipuie ca aceste aliante plutocratice peste granitele nationale asigura pacea, se înseala; în timp ce zecile de milioane sângerau si mureau în cel de-al doilea razboi mondial, marile concerne industriale practicau aceleasi aliante internationale. Intr-o scrisoare din 12 iunie 1883, Friederich Engels îi scria lui Eduard Bernstein: „Toti puturosii astia de tot felul trebuie întâi sa se bata ca niste câini între ei, sa se distruga si sa se compromita reciproc si astfel ne vor netezi calea”. Pacea vesnica si universala e o poveste de adormit copiii; plutocratia francmasonica internationala creeaza razboaiele, caci profita si prospera din ele. Nu ei sunt cei ce mor pe câmpul de lupta.

La 3 mai 1994, Presedintele Clinton a semnat ordinul prezidential PDD 25 prin care pune armata Statelor Unite ale Americii sub Ordinele Organizatiei Natiunilor Unite. Armata americana poate fi deci trimisa în orice alta tara, fara declaratie de razboi si fara aprobarea Congresului si Senatului, de fapt, fara aprobarea nimanui, sa masacreze si sa ocupe orice populatie, pe orice teritoriu strain. De aceea, când armata americana a invadat Haiti în toamna anului 1994 nici Congresul, nici Senatul, nici Presedintele si nici poporul n-au obiectat la acest act de agresiune pe timp de pace împotriva unei tari straine. Notiuni ca „amestecul în treburile interne ale altei tari”, „agresiune”, „declaratie de razboi”, au devenit demodate. Armata Statelor Unite, de acum inainte, face parte din forta de reprimare politieneasca a supraguvernului mondial al francmasoneriei internationale.

La 3 octombrie 1994 Departamentul de Stat al SUA a recunoscut suprematia Organizatiei Natiunilor Unite asupra Statelor Unite ale Americii, care renunta astfel la suveranitatea nationala si devin formal vasale plutocratiei francmasonice internationale.

La ceremonia de înmânare a medaliei pentru Libertate care a avut loc la Philadelphia în Iulie 1994, Vaclav Havel, Presedintele Republicii Cehe, a tinut o cuvântare în care a aratat ca, dupa parerea lui, conflictele culturale sunt în crestere si din ce în ce mai periculoase astazi, ca nu exita un sens unificator si nici forte integrante în aceasta era „post-moderna”; deci cea mai importanta sarcina politica a ultimilor ani ai acestui secol consta din crearea unui nou model de coexistenta între diverse culturi, natiuni, rase si „temeri religioase” într-o singura civilizatie împletita. „Ideile de drepturi si libertati ale omului”, a zis el, „trebuie ancorate în alt loc si în alt fel decât pâna acum. Avem radacini în pamânt dar si în cosmos în acelasi timp. Dându-ne seama de acest lucru, avem capacitatea de a ne depasi conditia. La foruri internationale, politicienii pot repeta de mii de ori că baza Noii Ordini Mondiale este respectul universal pentru drepturile omului, dar acest lucru n-are nici o valoare daca cerinta aceasta nu-si are radacina în respectul pentru miracolul existentei, miracolul universului, miracolul naturii, si miracolul propriei noastre existente”. Nationalismul, dragostea de patrie sunt „tribalisme” care trebuie condamnate si eliminate. Dar în afara de denigrarea religiei, denigrarea dragostei de patrie si de popor, nu este prea clar la prima vedere cum crede Vaclav Havel ca ne vom depasi conditia si nici nu e prea clar pentru cititorul neinitiat care este miracolul propriei noastre existente lipsita de Dumnezeu. Pentru cititorul care s-a familiarizat cu literatura magiei negre, a francmasoneriei, a societatilor secrete malefice, a cultului Noii Ere, a satanismului, expresiile lui Vaclav Havel nu sunt altceva decât fragmente din litaniile si propaganda îndreptate împotriva civilizatiei crestine. Vaclav Havel e seful unui stat, chipurile, „eliberat de sub bolsevismul satanic”.

Pentru septembrie 1994 erau programate la Detroit manevre comune ale politiei si armatei americane la Hotelul Book-Cadillac, în care participantii urmau sa fie antrenati si instruiti – în ce oare? In vederea acestor manevre, doi reprezentanti ai Departamentului de Stat al Statelor Unite (unu din ei s-a recomandat cu numele de Chris Wagner de la Fort Brag) i-au cerut Susanei Lambrecht, proprietareasa cladirii foarte înalte, învecinate cu hotelul, permisiunea ca tragatori si asasini profesionisti sa fie postati pe acoperisul cladirii pe timpul manevrelor. Ea nu le-a dat permisiunea caci avea pe acoperisul cladirii un cuib de soimi rari, specie pe cale de disparitie, pe care dorea sa-i protejeze. Dar când seful adjunct al politiei, George Clarkson, a fost întrebat ce fel de manevre erau acelea, el a izbucnit: „Dar aceste manevre trebuiau sa fie secrete!” si-a refuzat sa mai raspunda pâna la noi ordine. Fort Brag însa este cartierul general al fortelor Delta si Green Beret de trupe asa-zise „anti-teroriste”. Pentru cine nu stie ce rost au aceste trupe, iata explicatia pe care o da Suvorov:
„In 1923, Mihail Tukacevski, renumit de-acum pentru monstruoasa brutalitate cu care a exterminat populatia din Rusia centrala, nordul Caucazului, Urali, Siberia si Polonia, formula bazele teoretice ale scopului razboiului. Dupa Tukacevski, scopul razboiului este „sa-ti garanteze folosirea libera a violentei si pentru aceasta este necesar în prima faza sa anihilezi fortele inamicului”. Deci dupa anihilarea puterii de rezistenta, urmeaza faza a doua: „folosirea libera a violentei împotriva populatiei”. Trupe speciale trebuie antrenate special, caci tactica si operatiile nu mai au loc pe câmp între armate, ci prin case, printre civili. Astfel de trupe antrenate special au fost în Uniunea Sovietica CEKA, OGPU, NKVD; echipate cu automobile blindate, trenuri blindate, tunuri mici si mitraliere, au dus razboiul împotriva propriei populatii – asa cum sunt antrenate sa-l duca astazi fortele Delta si Green Beret în Statele Unite. Milioane de cetateni au fost exterminati în Uniunea Sovietica, zeci de milioane au fost aruncati în lagare de concentrare. Din 1939, echipamentul fortelor de oprimare a inclus si tancuri si avioane. Dizidentii incomozi din Statele Unite sunt vizitati de elicoptere negre fara numere si semne distinctive, desi legea spune ca vehicolele armatei trebuie sa poarte însemnele. Caror trupe le apartin aceste elicoptere negre? Impotriva cui opereaza aceste trupe? Batalioanele „speciale” ale NKVD-ului aveau sarcina sa patrunda în teritoriile tarilor care urmau sa fie „eliberate” – Polonia, România, Estonia, Letonia, Lituania, Finlanda – înainte de sosirea armatei propriu-zise, sa ocupe podurile, sa distruga liniile de comunicatii si sa terorizeze populatia. Dupa câteva zile sosea si Armata rosie eliberatoare, iar batalioanele speciale se dedicau muncii lor de baza de a distruge pe cei incomozi. Documentele unui astfel de batalion arata rezulatele: „Am dus circa 600 de prizonieri de aici peste granita. Erau ofiteri, proprietari, preoti, politisti si jandarmi…”. Acesti 600 de proprietari si preoti polonezi dusi din tara lor „eliberata” peste granita, în Siberia, sunt o picatura din fluviul de eliberare sovietica.

Astazi, cea mai mare industrie din Statele Unite este construirea de lagare si închisori – largi teritorii înconjurate de garduri înalte de sârma ghimpata, înclinate înspre interior – pentru „teroristi”: proprietari, preoti…

Vizualizeaza filmul Povestea sovietelor (The soviet story)

    Însă, uriaşul american adormit a început să mişte în somn şi să se trezească. La 8 noiembrie 1994, în ciuda fraudei electorale, alegătorii americani au rupt dominaţia de o jumătate de secol a democraţilor din Congres, şi au ales în cele mai multe cazuri candidatul care nu făcea parte din partidul preşedintelui Bill Clinton. Desigur, nu e mare diferenţa dintre republicani şi democraţi. Dar nu atât rezultatul alegerilor provoacă îngrijorare elitei francmasonice, care-şi celebrează victoria asupra naţiunilor îngenunchiate, căci Bill Clinton este un „sabeş goi” cu uşurinţă de aruncat la gunoi când devine un balast, cât faptul că americanii refuză să-şi predea armele şi au început chiar să se organizeze în miliţia legală, garantată lor, de Constituţia Statelor Unite pentru apărare. În Michigan, 11 districte şi-au organizat miliţia; în Idaho, iau naştere miliţii instruite; ziarele mari ca The New York Times au început să le denigreze; dar adevărata indicaţie despre adevărata eficacitate a acestor miliţii este atacul veninos şi furibund într-o carticică recentă de 139 de pagini împotriva acestor miliţii, publicată de ADL (Liga Împotriva Defăimării a Francmasonilor).

Dincolo de toate acestea, textele sacre profetice arată că va exista o adevărată vârsta de aur a omenirii. Dar – atenţie – libertatea, dreptatea şi prosperitatea nu cad singure din cer asupra pământului; se cuceresc şi se păstrează prin luptă. Oamenii buni nu se pot retrage din viaţa poporului, preferând să nu ştie nimic şi să nu facă nimic, căci procedând astfel, ei dau mână libera celor care urmăresc să-i subjuge şi să-i exploateze. Atunci când guvernul nu păzeşte drepturile omului, omul trebuie să-şi supravegheze guvernul şi să nu-i permită să-i taie drepturile. Şi primul pas în vigilenţa şi lupta omului cinstit pentru păstrarea drepturilor sale trebuie să fie identificarea lucidă a adversarului şi a metodelor lui de luptă.

Mai mult decât atât, noi trebuie să fim siguri că pâna la urmă Francmasoneria mondială nu va reuşi să-şi finalizeze monstruoasele ei planuri, ci se va prăbuşi în curând.

Sărăcia globală la sfîrșitul secolului al XX-lea

 

Globalizarea sărăciei

Sfîrșitul secolului al XX-lea va rămîne în istoria lumii ca o perioadă de sărăcire globa­lă, marcată de falimentul sistemelor de producție în țările în curs de dezvol­tare, de dispariția instituțiilor naționale și de dezintegrarea programelor me­dicale și educaționale. Această „globalizare a sărăciei“ – care anu­­lează realizările decolonizării de după Cel de al Doilea Război Mondial – a în­ceput în Lumea a Treia o dată cu lovitura de berbece a crizei datorii­lor. Începînd cu 1990, ea a pus stăpînire pe toate marile regiuni ale lumii, in­cluzînd America de Nord, Europa Occidentală, țările fostului bloc sovie­tic și țările recent industrializate din Asia de Sud-Est și Extremul Orient.

În anii 1990, în anumite locuri din Africa Sub­sahariană, din Asia de Sud și din diverse regiuni ale Americii Latine a izbucnit foametea; spitale și școli au fost închise; sute de milioane de copii au fost lipsiți de dreptul la în­vățămîn­tul primar. În Lumea a Treia, Europa de Est și Balcani boli infec­țioase, ca tuberculoza, malaria și holera, au înre­gistrat recrudescențe.

Sărăcirea – o privire generală

Instalarea foametei în Lumea a Treia

De la savanele uscate ale Sahelului, foametea a pus stăpînire și pe zonele tro­picale bogate în apă din inima Africii. O mare parte a populației de pe con­tinentul african a fost atinsă de ea. În sudul Africii, 18 milioane de oa­meni (dintre care 2 milioane de refugiați) trăiesc în „zonele de foamete“, iar 130 de milioane din alte 10 țări sînt amenințate în mod serios de aceasta.1 În Cornul Africii, conform unei estimări a Națiunilor Unite, 23 de mili­oa­ne de oameni (dintre care mulți au decedat deja) se află în „primejdie de foamete“.2

În perioada de după cucerirea independenței și pînă în anii 1980, în Asia de Sud moartea prin inaniție s-a mărginit, în general, la regiunile periferice locuite de triburi. În schimb, în India de azi, o dată cu adoptarea Noii Politici Economice administrate de instituțiile Bretton Woods3, au început să apară, atît în rîndurile populației rurale, cît și în acelea ale populației urbane, semnele unei sărăciri generale. Peste 70% din gospodăriile rurale din India aparțin micilor fermieri de la periferie sau muncitorilor agricoli lipsiți de pămînt, re­prezentînd o populație de 400 de milioane de oameni. În regiunile irigate, lucrătorii în agricultură sînt angajați timp de 200 de zile pe an, iar în fermele bazate numai pe condițiile meteorologice aproximativ 100 de zile pe an. Eli­minarea treptată a subsidiilor pentru îngrășăminte – una din condițiile ex­plicite ale acordului cu Fondul Monetar Internațional –, precum și creșterea prețurilor mașinilor agricole și ale combustibilului au adus în pragul falimentului numeroși deținători de ferme mici și mijlocii.

Un studiu de caz din 1991, discutînd despre decesele datorate inani­ției printre țesătorii manuali dintr-o comunitate rurală relativ prosperă din An­dhra Pradesh, ne arată cum au sărăcit comunitățile rurale ca urmare a re­formei macroeconomice. Decesele prin inaniție au avut loc în lunile ce au urmat punerii în aplicare a Noii Politici Economice: o dată cu deprecierea mone­dei și dereglementarea crescîndă a exporturilor de fibră de bumbac, creș­terea prețului indigen al firelor de bumbac a dus la o scădere a pre­țului pe pacham (24 de metri) plătit țesătorului de către intermediar (prin sistemul muncii la domiciliu [putting-out4]). „Radhakrishnamurthy și soția sa puteau țese între trei și patru pacham pe lună, aducînd acasă sărăcăciosul venit de 300–400 de rupii (12–16 dolari americani) pentru o fami­lie de șase persoa­ne; apoi a venit bugetul federal din 24 iulie 1991, prețul bumbacului a crescut și povara aceasta a fost mutată pe umerii țesătorului. Veniturile familiei lui Radhakrishnamurthy au scăzut la 240–320 de rupii pe lună (9,60–13 dolari americani).“5 Radhakrishnamurthy din satul Gol­lapalli în districtul Guntur a murit de inaniție pe 4 septembrie 1991. Între 30 august și 10 noiembrie 1991, au fost raportate cel puțin 73 de decese da­torate inaniției în numai două districte din Andhra Pradesh.6 Există 3,5 milioane de țesăto­rii manuale în India, din care trăiesc aproape 17 milioane de oameni.

„Terapia de șoc“ în fosta Uniune Sovietică

Dacă evaluăm impactul asupra salariilor, nivelului de salarizare și serviciilor sociale, colapsul economic ce a urmat Războiului Rece în anumite părți ale Europei de Est ne apare ca fiind cu mult mai profund și mai distructiv decît pagubele produse de Marea Depresiune. În fosta Uniune Sovietică (începînd cu 1992), hiperinflația cauzată de deprecierea rublei a contribuit la erodarea rapidă a veniturilor reale. „Terapia de șoc“ economică, împreună cu progra­mul de privatizare, a desființat întregi ramuri industriale, ducînd la concedierea a milioane de muncitori.

În Federația Rusă, prețurile au crescut de o sută de ori de la prima serie de reforme macroeconomice adoptate de guvernarea Elțîn în ianuarie 1992. Salariile, în schimb, n-au fost mărite decît de zece ori. Asta sugerează că puterea reală de cumpărare a scăzut cu mai mult de 80% pe parcursul anului 1992.7

Reformele au dezintegrat atît complexul militar-industrial, cît și economia civilă. Declinul economic a depășit pînă și prăbușirea în gol a producției prin care a trecut Uniunea Sovietică în perioada de apogeu a Celui de al Doi­lea Război Mondial, urmînd ocupării de către Germania a Bielorusiei și a unor părți din Ucraina în 1941 și bombardării intense a infrastructurii in­dus­triale sovietice. Produsul intern brut (PIB) a scăzut în 1942 cu 22 de procente în raport cu valorile sale antebelice.8 În schimb, conform datelor oficiale, producția industrială din fosta Uniune Sovietică a plonjat cu 48,8 procen­te, iar PIB-ul cu 44% între 1989 și 1995 – și producția industrială conti­nuă să cadă.9 Evaluări independente indică totuși o cădere cu mult mai mare și există dovezi certe că datele oficiale au fost măsluite.10

În timp ce, ca rezultat al dereglementării piețelor de mărfuri de primă necesitate, costurile vieții de zi cu zi în Europa de Est și în Balcani le-au atins iute pe cele occidentale, veniturile minime lunare au rămas de ordinul a de zece dolari. „În Bulgaria, pe baza a două anchete diferite, Banca Mondială și Ministerul Muncii și al Asistenței Sociale au ajuns la concluzia că 90% dintre cetățeni trăiesc sub pragul de sărăcie de 4 dolari americani pe zi.“11 În 1997, pensiile erau de 2 dolari pe lună.12 Aflați în imposibilitatea de a plăti costurile electricității, ale apei și ale transporturilor, segmente de populație din această regiune au fost surghiunite din epoca modernă.

Sărăcie și șomaj în Occident

Încă din perioada Reagan-Thatcher, dar cu precădere de pe la începutul anilor 1990, măsuri de austeritate aspre contribuie treptat la dezintegrarea statu­lui bunăstării. Cuceririle perioadei de după Cel de al Doilea Război Mondial sînt anulate prin introducerea derogărilor de la formulele de asigurare socială în caz de șomaj, prin privatizarea fondurilor de pensii și ale servicii­lor sociale și prin regresul securității sociale.

O dată cu demolarea statului bunăstării, cotele ridicate ale șomajului în rîndul tinerilor sînt, din ce în ce mai mult, sursa tensiunilor sociale și a ne­mul­țumirilor cetățenești. În Statele Unite, diverse personaje politice deplîng creș­terea violenței în rîndul tinerilor, amenințînd cu sancțiuni mai severe, dar fără a mai încerca să înțeleagă unde se află rădăcinile acestei probleme. Restructurarea economică a modificat viața urbană, contribuind la „tiermon­dizarea“ orașelor occidentale. Climatul social al marilor zone cu aglomerații urbane e marcat de apartheidul social: peisajele urbane sînt parcelate din ce în ce mai mult în funcție de criterii sociale și etnice. În ghetourile din orașele americane (și tot mai des în cele europene), indicatorii sărăciei, cum ar fi mor­­talitatea infantilă, șomajul și lipsa de adăpost, sînt în multe privințe com­­parabili cu cei din Lumea a Treia.

Declinul „tigrilor asiatici“

Mai nou, speculații financiare îndreptate împotriva monedelor naționale au contribuit la destabilizarea unora dintre cele mai strălucite economii „recent industrializate“ din lume (Indonezia, Thailanda, Coreea), ducînd practic pes­te noapte la scăderi bruște în ce privește standardele de viață.

În China, eforturi izbutite de diminuare a sărăciei sînt amenințate de privatizarea iminentă sau de falimentul spre care sînt împinse mii de întreprinderi de stat, avînd ca rezultat lăsarea pe drumuri a milioane de muncitori. S-a estimat că numărul lucrătorilor ce urmează să fie concediați din întreprin­derile de stat se apropie de 35 de milioane.13 În regiunile rurale, există un surplus de aproximativ 130 de milioane de muncitori.14 Acest proces s-a petrecut concomitent cu reduceri masive ale bugetului pentru programe sociale, cu toate că șomajul și inegalitatea se află în creștere.

În perioada crizei asiatice de lichidități din 1997, miliarde de dolari din rezer­vele băncii centrale oficiale au fost însușite de speculatorii instituționali. Cu alte cuvinte, aceste țări nu mai sînt în stare „să finanțeze dezvoltarea econo­mică“ prin politici monetare. Această epuizare a rezervelor oficiale face parte din procesul restructurării economice ducînd la faliment și șomaj în masă. Altfel spus, capitalul privat aflat în mîinile „speculatorilor instituționali“ de­pășește cu mult rezervele limitate ale băncilor centrale din Asia. Acestea din urmă, fie că acționează individual, fie că o fac în asociere, nu mai pot lupta împotriva mareei activităților speculative.

Minciuni globale

Denaturarea realităților sociale

Creșterea cotelor sărăciei globale rezultate din restructurarea econo­mică este uneori tăgăduită de guvernele G7 și de instituțiile internaționale (inclusiv Banca Mondială și FMI), realități sociale sînt tăinuite, statistici oficiale sînt măsluite, concepte economice sînt întoarse pe dos. Drept urmare, opinia pu­blică e bombardată în mass-media cu imaginile radioase ale progresului și prosperității globale. Așa cum se spune într-unul din articolele din Finan­cial Times, „Trăim iarăși zile fericite… o minunată șansă de creștere eco­nomică globală susținută și din ce în ce mai largă așteaptă să fie folosită“.15

Ni se spune că economia mondială se află într-o expansiune năvalnică datorită avîntului dat de reformele „liberei piețe“. Fără nici o dezbatere sau discuție, așa-numite „politici macroeconomice sănătoase“ (însemnînd întreaga gamă de măsuri de austeritate bugetară, dereglementare, redimensionare și pri­vatizare) sînt salutate ca fiind cheia succesului economic. Drept urmare, atît Banca Mondială, cît și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) susțin că progresul economic de la finele secolului al XX-lea a contribuit la reducerea considerabilă a nivelului sărăciei mondiale.

Definirea sărăciei la „un dolar pe zi“

Sistemul de referință al Băncii Mondiale contrastează puternic cu noțiunile și procedeele acceptate ale măsurării sărăciei.16El stabilește în mod arbitrar „pragul sărăciei“ la un dolar pe zi, catalogînd segmentele de populație cu un venit pe cap de locuitor mai mare decît un dolar pe zi ca „nefiind sărace“ [„nonpoor“].

Această evaluare subiectivă și părtinitoare e întreprinsă fără a ține seamă de condițiile concrete de viață dintr-o țară sau alta.17 O dată cu liberalizarea piețelor de mărfuri de primă necesitate, prețurile indigene ale hranei de bază din țările în curs de dezvoltare s-au ridicat la nivelul prețurilor de pe piața mondială. Etalonul de un dolar pe zi nu are nici o bază rațională: segmente de populație din țările în curs de dezvoltare cu un venit pe cap de locuitor de doi, trei sau chiar cinci dolari continuă să rămînă lovite de sărăcie (adică nu sînt în stare să-și acopere cheltuielile de bază pentru hrană, îmbrăcăminte, locuință, îngrijiri medicale și educație).

Manipularea cifrelor

O dată ce pragul sărăciei a fost fixat la un dolar pe zi, evaluarea cotelor naționale și globale ale sărăciei a devenit o simplă aritmetică. Indicatorii sărăciei sînt calculați mecanic, pornind de la ipoteza inițială de un dolar pe zi. Datele sînt ordonate apoi în tabele arătoase ce prezic scăderea cotelor sărăciei globale în secolul al XXI-lea.

Previziunile cu privire la sărăcie se bazează pe o presupusă rată de creștere a venitului pe cap de locuitor; această creștere ar implica o scădere direct proporțională a cotelor sărăciei. De pildă, conform calculelor Băncii Mon­diale, incidența sărăciei în China ar trebui să scadă de la 20 de procente în 1989 la 2,9 procente în anul 2000.18 În mod similar, în cazul Indiei (unde conform datelor oficiale peste 80% din populație (1996) dispune de veni­turi per capita de sub un dolar pe zi), o „simulare“ a Băncii Mondiale (care contrazice pînă și metodologia ei, bazată pe etalonul de un dolar pe zi) indică o scădere a cotelor sărăciei de la 55 de procente în 1985 la 25 de procen­te în 2000.19

Întregul sistem de referință construit în jurul ipotezei „dolarului pe zi“ e tautologic; el se află cu totul în afara oricărei examinări a situațiilor reale de via­ță. Nu-i nevoie să fie analizate cheltuielile indigene pe hrană, adăpost și servi­cii sociale; nu-i nevoie să fie examinate condițiile concrete din sa­tele sau bidonvilurile sărăcite. În cadrul sistemului de referință al Băncii Mondiale, „eva­luarea“ indicatorilor de sărăcie a devenit un simplu exercițiu cu cifre.

Sistemul de referință PNUD

Cu toate că Grupul pentru Dezvoltarea Umană din cadrul PNUD furnizase anterior comunității internaționale o evaluare critică a problemelor centrale legate de dezvoltarea globală, Raportul pentru Dezvoltare Umană pe 1997, vizînd eradicarea sărăciei, exprimă o perspectivă asemănătoare cu cea propusă de instituțiile Bretton Woods. Conform PNUD, „progresul în reducerea sărăciei de-a lungul secolului al XX-lea e remarcabil și nemai­auzit… Indicatorii principali ai dezvoltării umane au crescut simțitor“.20 „In­de­xul sărăciei“ [human poverty index – HPI – IS] al PNUD se bazează pe „cele mai importante dimensiuni ale lipsei: o durată scurtă a vieții, absența educației primare și a accesului la resursele publice și private.“21

Bazîndu-se pe criteriile de mai sus, Grupul pentru Dezvoltarea Umană din cadrul PNUD propune estimări ale sărăciei care nu concordă deloc cu reali­tățile din cadrul țărilor analizate. IS pentru Columbia, Mexic și Thailanda, de pil­dă, e în jur de 10–11% (vezi tabelul 1). Măsurătorile PNUD indică pro­grese în reducerea sărăciei în Africa Subsahariană, Orientul Mijlociu și India care se află în contradicție cu evaluările naționale ale sărăciei.

 

 

Estimările sărăciei înfățișate de evaluarea PNUD propun un tipar chiar mai distorsionat și mai înșelător decît cele ale Băncii Mondiale. De pildă, abia 10,9% din populația Mexicului e caracterizată de PNUD ca fiind „săracă“. Cu toate astea, această evaluare contrazice situația ce poate fi observată în Mexic încă de pe la începutul anilor 1980: colapsul serviciilor sociale, sărăci­rea micilor fermieri și o scădere masivă a salariilor reale cauzată de depre­cierile succesive ale monedei naționale. Conform unui raport:

„Veniturile reale [în Mexic] au scăzut între 1982 și 1992 [în urma adoptării pre­scripțiilor FMI]. Mortalitatea infantilă s-a triplat datorită subnutriției. Salariul minim real a scăzut aproape cu jumătate; iar proporția populației trăind în sărăcie a crescut de la mai puțin de jumătate la aproximativ două treimi din cele 87 de milioane de locuitori ai Mexicului.“22

Un studiu recent al OCDE23 confirmă cît se poate clar mareea crescătoa­re a sărăciei în Mexic după semnarea Acordului Nord-American pentru Co­merțul Liber (ANACL / NAFTA).24

Duble etaloane în măsurarea „științifică“ a sărăciei

În măsurarea sărăciei se folosesc etaloane duble. Criteriul de un dolar pe zi al Băncii Mondiale se aplică numai „țărilor în curs de dezvoltare“. Atît Banca Mondială, cît și PNUD omit să recunoască existența sărăciei în Europa Occidentală și America de Nord. Pe deasupra, etalonul de un dolar pe zi contra­zice metodologiile stabilite de organizațiile guvernamentale și interguvernamentale occidentale pentru a defini și măsura sărăcia în „țările dezvoltate“.

În Occident, metodele de măsurare a sărăciei se bazau mai demult pe nivelul minim de cheltuieli domestice necesare pentru a acoperi costurile hranei, îmbrăcămintei, adăpostului, sănătății și educației. În Statele Unite, de pildă, Di­recția pentru Asigurări Sociale (DAS) a fixat în 1960 un „prag al sărăciei“ ce consta în „costul dietei minime corespunzătoare înmulțit cu trei, pentru alte cheltuieli“. Această măsurătoare se baza pe un acord general în cadrul guvernului Statelor Unite.25 În Statele Unite, în 1996, „pragul de sărăcie“ pen­tru o familie de patru persoane (doi adulți și doi copii) era de 16.036 dolari americani [pe an]. Această cifră se traduce într-un venit per capita de 11 dolari pe zi (comparativ cu criteriul de un dolar pe zi pe care îl aplică Ban­ca Mondială țărilor în curs de dezvoltare). În 1996, 13,1% din popula­ția Statelor Unite și 19,6% din populația orașelor mari din zonele cu aglo­merații urbane trăiau sub pragul sărăciei.26

Nici PNUD, nici Banca Mondială n-au efectuat vreo comparație între cotele de sărăcie ale țărilor „dezvoltate“ și ale celor „în curs de dezvoltare“. Com­­pa­rații de acest fel ar reprezenta, fără îndoială, o sursă de „stînjeneală ști­ințifică“, de vreme ce indicii de sărăcie prezentați de ambele organizații pentru Lumea a Treia arată, în unele cazuri, un nivel asemănător (sau chiar mai scă­zut) al sărăciei ca rapoartele oficiale din Statele Unite, Canada sau Uniunea Europeană. În Canada, care, conform Raportului pentru Dez­­voltare Uma­nă din 1997 publicat de ONU, ocupă locul întîi în lume, 17,4% din popu­lație se află sub pragul național de sărăcie, comparativ cu 10,9% în Mexic și 4,1% în Trinidad-Tobago, conform IS al PNUD.27

În schimb, dacă metodologia Oficiului American pentru Recensăminte (ba­zată pe costurile dietei minime) ar fi aplicată țărilor în curs de dezvoltare, majoritatea covîrșitoare a populațiilor din aceste țări ar trebui categorisită drept „săracă“. Deși această utilizare a „etaloanelor“ și definițiilor occidentale n-a fost aplicată în mod sistematic, trebuie făcută observația că, o dată cu dereglementarea piețelor de produse de larg consum, prețurile cu amă­nuntul ale principalelor bunuri de consum nu sînt cu mult mai scăzute [în țările în curs de dezvoltare] decît în Statele Unite sau în Europa Occi­dentală. Costul vieții în multe din orașele Lumii a Treia e mai ridicat decît în Statele Unite. Pe deasupra, examinarea amănunțită a bugetelor domestice în mai multe state latino-americane arată că 60% din populațiile din regiune sînt lipsite de minimul de calorii și proteine necesare funcționării normale a organismului. În Peru, de pildă, conform unui recensămînt al gospodăriilor, 83% din populație nu-și poate permite minimul de calorii și proteine în urma „Fuji-șocului“28 sponsorizat de FMI.29 Situația ce domină în Africa Subsahariană și în Asia de Sud e și mai gravă: acolo majoritatea popu­lației suferă de malnutriție cronică.

Atunci cînd evaluează sărăcia, ambele organizații tratează superficial statisticile oficiale dintr-o țară sau alta. Ele sînt exerciții birocratice efectuate la Washington și New York, care nu acordă suficientă atenție realităților loca­le. De pildă, Raportul din 1997 al PNUD indică o scădere a mortalității infantile de la jumătate la o treime în țările selectate din Africa Subsahariană, asta în pofida diminuărilor în ce privește cheltuielile de stat și nivelurile de venit. Ceea ce omite însă să menționeze acest raport este că închiderea spitalelor și concedierile masive în rîndurile personalului calificat din sănăta­te (înlocuit adesea cu voluntari semianalfabeți), personal responsabil și cu adunarea datelor privind mortalitatea, au avut ca rezultat un declin de fac­to în ce privește înregistrarea mortalității.

Apărînd sistemul pieței „libere“

Acestea sînt realitățile tăinuite în studiile asupra sărăciei efectuate de Banca Mondială și PNUD. Indicatorii de sărăcie distorsionează în mod brutal situațiile din diversele țări și gravitatea sărăciei globale. Ele slujesc scopului de a-i pre­zenta pe săraci ca segment minoritar, reprezentînd numai 20% din popu­lația globului (1,3 miliarde de oameni).

Scăderea cotelor sărăciei și prognozele [optimiste] pentru tendințe de vii­tor sînt obținute dintr-o perspectivă ce ia apărarea politicilor de piață liberă și sprijină „Consensul de la Washington“30 în privința reformei macroecono­mice. Sistemul „pieței libere“ e înfățișat drept cel mai eficace mijloc pentru a atinge o diminuare a sărăciei, în timp ce impactul negativ al reformei macroeconomice e tăgăduit. Ambele instituții etalează foloasele revoluției tehnologice și contribuția pozitivă a investițiilor străine și a liberalizării comerțului, fără a mai vedea cum aceste tendințe globale ar putea mai degrabă înrăutăți decît rezolva problema sărăciei.

Cauzele sărăciei globale

Șomajul global: „a da naștere la forță de muncă excedentară“31 în economia globală a muncii pe bani mărunți

Scăderea globală a standardelor de viață nu e rezultatul unei penurii în ce privește resursele de producție, cum se întîmpla în perioadele istorice anterioare. Globalizarea sărăciei s-a petrecut de fapt într-o perioadă de progres tehnologic și științific. Deși acestea din urmă au contribuit la o enormă creștere a capacității potențiale a sistemului economic de a produce bunurile și serviciile necesare, asemenea niveluri sporite ale productivității n-au avut ca rezultat o reducere corespunzătoare a cotelor sărăciei globale.

Dimpotrivă, redimensionarea [downsizing], restructurarea corporațiilor [corporate restructuring] și strămutarea [relocation] producției în paradisurile muncii ieftine din Lumea a Treia au condus la cote și mai ridicate ale șomajului și micșorează în mod semnificativ cîștigurile muncitorilor urbani sau ale fermierilor. Această nouă ordine economică internațională se hrănește din sărăcie și din munca ieftină: cotele ridicate ale șomajului la nivel național au contribuit, atît în țările dezvoltate, cît și în cele aflate în curs de dezvoltare, la coborîrea salariilor reale. Șomajul s-a internaționalizat o dată cu migrarea capitalului de la o țară la alta în necontenita căutare de rezerve de muncă mai ieftine. Conform Organizației Internaționale a Muncii (OIM), șomajul afec­tează în întreaga lume un miliard de oameni sau aproape o treime din forța de muncă globală.32

Piețele naționale ale muncii nu mai sînt segregate: muncitori din țări diferite sînt plasați într-o concurență directă unii cu ceilalți. Drepturile muncitorilor sînt ocolite o dată cu dereglementarea piețelor muncii. Șomajul mondial acționează ca o pîrghie ce „reglează“ costurile muncii la nivel global. Rezer­vele abundente de muncă ieftină din Lumea a Treia (China, de pildă, unde se estimează că există un excedent de 200 de milioane de muncitori) și din fostul bloc estic contribuie la coborîrea salariilor în țările dezvoltate. Sînt afectate astfel practic toate categoriile forței de muncă (inclusiv muncitorii cu înal­tă calificare și diverșii lucrători cu specializare științifică), iar concurența pentru locurile de muncă favorizează diviziunile sociale bazate pe clasă, etnie, sex și vîrstă.

Paradoxuri ale globalizării

Microeficiență, macrodeficiență

Multinaționalele [global corporation] minimizează prețul muncii la nivel mondial. Salariile reale în Lumea a Treia și în Europa de Est sînt de șapte­zeci de ori mai mici decît cele din Statele Unite, Europa Occidentală sau Ja­­ponia, iar posibilitățile producției sînt imense, dată fiind masa de muncitori sărăciți și ieftini din întreaga lume.33

Cu toate că știința economică dominantă [mainstream economics] pune accentul pe distribuirea eficientă a resurselor insuficiente ale societății, asprele realități sociale pun în chestiune consecințele acestor modalități de distribuire. În numele „eficienței“ marile uzine sînt închise, întreprinderile mici și mijlocii sînt împinse la faliment, muncitorii calificați și funcționarii sînt concediați, iar capitalul uman și material stă nefolosit. Impulsurile către o uti­lizare „eficientă“ a resurselor societății la nivel microeconomic duc, la nivel macroeconomic, tocmai la situația opusă. Resursele nu sînt utilizate în mod „eficient“ atunci cînd rămîn mari cantități nefolosite de capacitate de producție industrială și milioane de muncitori în șomaj. Capitalismul mo­dern pare întru totul lipsit de capacitatea de a mobiliza aceste resurse umane și materiale nepuse la bătaie [untapped].

Acumulare a bogăției, deturnare a producției

Restructurarea economică globală promovează stagnarea în ce privește furnizarea bunurilor și serviciilor de bază, în timp ce își redirecționează resursele spre investițiile lucrative din economia bunurilor de lux. Pe deasu­pra, o dată cu secarea generării de capital prin activitatea de producție, profi­tul e căutat din ce în ce mai mult în tranzacțiile speculative și frauduloase, care, în schimb, tind să destabilizeze marile piețe financiare ale lumii.

În Sud, Est și Nord, o minoritate socială privilegiată acumulează mari canti­tăți de bogăție pe spezele marii majorități a populației. Numai în Statele Unite numărul miliardarilor a crescut de la 13 în 1982 la 149 în 1996. „Clubul Miliardarilor Globali“ (numărînd vreo 450 de membri) are un total de bogăție mondială ce depășește suma PIB-urilor grupului de țări cu venituri mici în care trăiește 56% din populația globului.34

Mai mult, procesul acumulării de bogății are loc din ce în ce mai mult în afara economiei reale, separat de activitățile de producție și comerciale bona fide. Așa cum s-a scris în Forbes Magazine, „Succesele la bursa de pe Wall Street [însemnînd negoțspeculativ] au dat naștere majorității miliardarilor care au atins această condiție anul trecut [1996]“.35 Drept urmare, miliarde de dolari proveniți din tranzacții speculative au fost canalizate spre conturi parolate în cele peste 50 de paradisuri bancare din străinătate, răspîndite peste tot în lume. Banca americană de investiții „Merrill Lynch“ estimează precaut averile personale gestionate prin conturi bancare private în para­disurile din străinătate la 3,3 trilioane de dolari.36 FMI a stabilit că bunurile per­sonale sau de firmă depozitate în străinătate se ridică la 5,5 trilioane de dolari, o sumă echivalentă cu 25% din venitul mondial total.37 Prăzile ex­torcate de elitele din Lumea a Treia și plasate în conturi parolate se ridică la 600 de miliarde de dolari, dintre care o treime se află în Elveția.38

Ofertă lărgită, cerere scăzută

În acest sistem, creșterea rezultatelor [economice] are loc prin „minimi­zarea ocupării forței de muncă“ și prin comprimarea salariilor muncitorilor. Drept urmare, acest proces are repercusiuni asupra cererii de consum în privința bunurilor și serviciilor de bază: o capacitate nelimitată de a produce, o limitată capacitate de consum. În economia globală bazată pe munca ief­tină, procesul însuși al creșterii rezultatelor (prin desființarea de fabrici, con­cedieri și salarii joase) contribuie la diminuarea capacității de consum a societății. Există deci o tendință de supraproducție la o scară nemaiîntîlnită. Cu alte cuvinte, în acest sistem, expansiunea nu poate avea loc decît prin eliminarea capacităților productive nefolosite aflate la concurență, adică prin falimentarea și lichidarea „întreprinderilor în plus“. Acestea din urmă sînt închise în favoarea producției tehnologice celei mai avansate. Întregi ramuri industriale stau în paragină, economia unor regiuni întregi e afectată și nu­mai o parte a potențialului agricol al lumii e utilizată.

Această supraabundență [oversupply] globală de produse e consecința di­rectă a diminuării puterii de cumpărare și a nivelului crescînd al sărăciei. La rîndul ei, supraabundența contribuie la scăderi și mai accentuate ale cîști­gurilor producătorilor direcți prin desființarea capaci­tăților productive excedendare. Contrar legii piețelor a lui Say39, aclamată de știința economică dominantă, oferta nu-și creează cererea. De la în­ceputul anilor ’80, su­pra­producția de bunuri care a dus la căderea în picaj a pre­țurilor (reale) ale produselor a făcut ravagii, mai ales printre producătorii primari din Lumea a Treia, dar, de asemenea, (mai recent) și în zona prelucrării industriale.

Integrare globală, dezintegrare locală

În țările aflate în curs de dezvoltare, întregi ramuri industriale ce produ­ceau pentru piața internă sînt eliminate, în timp ce sectorul urban artizanal [informal] – care a jucat întotdeauna un rol important în crearea de locuri de muncă – e subminat ca urmare a deprecierilor de monedă și a liberalizării importurilor. În Africa Subsahariană, sectorul artizanal al industriei de îmbrăcăminte a fost măturat și înlocuit de piața de haine la mîna a doua, im­portate din Occident la prețul de 80 de dolari tona.40

Pe fundalul unei stagnări economice (și chiar al unor rate de creștere nega­tivă în Europa de Est, Uniunea Sovietică și Africa Subsahariană), cele mai mari corporații ale lumii au înregistrat o creștere nemaiîntîlnită și extinderea ponderii lor pe piața mondială. Procesul are însă loc mai ales prin dislocarea sistemelor de producție preexistente, i.e. pe spezele producătorilor de nivel local – regionali și naționali. Expansiunea și rentabilitatea marilor corporații mon­diale se bazează pe restrîngerea globală a puterii de cumpărare și pe sărăcirea a numeroase segmente ale populației lumii.

Supraviețuirea celui mai adaptat: numai întreprinderile ce dispun de tehno­logiile cele mai avansate ori/și acelea care dețin mîna de lucru cea mai iefti­nă reușesc să supraviețuiască într-o economie mondială ce stă sub semnul supraproducției. În timp ce spiritul liberalismului anglo-saxon se angajează „să favorizeze competiția“, în practică, politicile macroeconomice G7 (prin supraveghere fiscală și monetară strictă) au sprijinit un val de fuziuni și achi­­ziții corporatiste, precum și falimentarea întreprinderilor mici și mijllocii.

Drept urmare, marile companii multinaționale (mai ales în Statele Unite și Canada) au preluat controlul asupra piețelor de nivel local (cu precădere în economia serviciilor) prin sistemul producției/ vînzării sub licență [the system of corporate franchising]. Acest proces îi permite marelui capital corpo­ratist („deținătorul de licență“ [the franchiser]) să obțină controlul asupra capitalului uman, asupra muncii ieftine și să preia inițiativa economică [entre­preneurship]. O mare parte a cîștigurilor firmelor mici și/sau din vîn­zările cu amănuntul sînt astfel însușite [de corporații], în timp ce marea parte a cheltuielilor de investiție le revin producătorilor independenți („cel căruia i se acordă licența“ [the franchisee]).

Un proces asemănător poate fi observat și în Europa. O dată cu Tratatul de la Maastricht, procesul restructurării politice în Uniunea Europeană e din ce în ce mai atent la interesele financiare dominante în detrimentul unității societăților europene. În acest sistem, puterea de stat a autorizat în mod deliberat progresul monopolurilor private: marele capital distruge micile capi­taluri sub toate formele lor. O dată cu tendința de a forma blocuri economice atît în Europa, cît și în America de Nord, întreprinzătorului regional și local i se ia terenul de sub picioare, viața urbană e transformată, mica proprietate individuală e măturată cu totul. „Comerțul liber“ și integrarea economică asigură mobilitate inițiativei economice globale, în vreme ce, totodată, su­primă (prin obstacole instituționale și prin anularea taxelor vamale) mișcarea micilor capitaluri.41 „Integrarea economică“ (sub tutela economiei globale [global enterprise]), în timp ce pare să reflecte ceva de genul unei unități politice, promovează adesea facționalismul și conflictul social atît între so­cietățile naționale, cît și în cadrul lor.

Internaționalizarea continuă a reformei macroeconomice

Criza datoriilor

Restructurarea sistemului economic global a trecut prin diverse perioade distincte de la prăbușirea în 1971 a sistemului ratelor de schimb fixe stabi­lite odinioară la Conferința de la Bretton Woods. În a doua jumătate a anilor 1970, după încheierea Războiului din Vietnam, piețele primare de mărfuri au început să scoată la lumină modele de supraofertă. Criza datoriilor de la începutul anilor ’80 a fost marcată de prăbușirea prețului la bunurile de bază concomitent cu creșterea ratei dobînzilor reale. Balanța de plăți a țărilor în curs de dezvoltare era în criză, iar acumularea de datorii externe mari le-a furnizat creditorilor și „donatorilor“ străini o „pîrghie politică“ prin care să poată influența planificarea politicilor macroeconomice la nivel de țară.

Programul de ajustare structurală

În opoziție cu spiritul acordurilor de la Bretton Woods din 1944, care se ba­­zau pe „reconstrucția economică“ și stabilitatea ratelor de schimb ale mo­­nedelor puternice, programul de ajustare structurală (PAS/SAP) a con­tribuit în mare măsură, încă de la începutul anilor 1980, la destabiliza­rea monedelor naționale și la ruinarea economiei în țările aflate în curs de dezvoltare.

Restructurarea economiei mondiale sub îndrumarea instituțiilor financiare internaționale de la Washington și a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC/WTO) blochează din ce în ce mai mult posibilitatea ca țările în curs de dezvoltare să-și poată construi o economie națională. Internaționali­za­rea strategiilor macroeconomice transformă țările în teritorii econo­mi­ce deschise și economiile naționale în „rezerve“ (sau „rezervații“) ale muncii ieftine și ale resurselor naturale. Aparatul de stat e subminat, producția in­dustrială pentru piețele interne e ruinată, întreprinderile naționale sînt împinse în pragul falimentului. Aceste reforme au favorizat de asemenea elimina­rea legislației în privința salariilor minime, anularea programe­lor sociale și o diminuare generală a rolului statului în lupta împotriva să­răciei.

„Supravegherea globală“

Inaugurarea în 1995 a OMC marchează o nouă etapă în evoluția siste­mului economic de după Cel de al Doilea Război Mondial. S-a instituit astfel o nouă „împărțire triunghiulară a autorității“ între FMI, Banca Mondială și OMC. FMI a chemat la o „supraveghere“ mai eficace a politicilor economice ale ță­rilor în curs de dezvoltare și la o coordonare mai mare între cele trei organi­zații internaționale, asta însemnînd o și mai mare încălcare a suveranității gu­vernelor naționale.

În cadrul noii ordini comerciale (care s-a constituit o dată cu finalizarea Rundei Uruguay42 la Marrakech în 1994), raportul dintre instituțiile de la Washington și guvernele naționale trebuia și el redefinit. Aplicarea instrucțunilor strategice ale FMI și ale Băncii Mondiale nu va mai depinde de acorduri ad-hoc de împrumut la nivel de țară (care nu sînt niște documente „legal constrîn­gătoare“). De acum încolo, numeroși piloni de bază ai programului de ajus­tare structurală (de pildă, liberalizarea comerțului și a regimului investițiilor străine) vor fi consfințiți o dată pentru totdeauna [permanently entrenched] în articolele acordurilor cu OMC. Aceste articole pun bazele „supervizării“ [„policing“] țărilor (și respectării „clauzelor contractuale“ [„conditionalities“]) în conformitate cu dreptul internațional.

Dereglementarea comerțului sub auspiciile regulilor OMC, îmbinate cu clau­ze noi referitoare la drepturile de proprietate intelectuală, va permite cor­po­rațiilor multinaționale să pătrundă pe piețele locale și să-și extindă con­trolul asupra practic tuturor domeniilor industriei naționale, ale agriculturii și ale economiei serviciilor.

Drepturi garantate pentru bănci și companii multinaționale

În acest nou ambient economic, acordurile internaționale negociate de funcționari sub auspicii interguvernamentale au început să joace un rol crucial în remodelarea economiilor naționale. Atît Acordul pentru Servicii Finan­ciare43 din 1997, aflat sub păstorirea OMC, cît și Acordul Multilateral asu­pra Investițiilor44 patronat de OCDE asigură ceea ce unii observatori au numit o „cartă a drepturilor corporațiilor multinaționale“.

Aceste acorduri anulează posibilitatea ca societățile naționale să-și regleze economiile lor naționale. Acordul Multilateral asupra Investițiilor amenință de asemenea tot ce înseamnă programe sociale, creare de locuri de mun­că, luptă pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale minorităților de toate felurile [affirmative action] și inițiative comunitare într-o anumită țară. Cu alte cuvinte, el amenință să conducă în cele din urmă la debilitarea [disem­powerment] societăților naționale, în timp ce acordă puteri sporite corporațiilor globale.

Concluzie

În mod ironic, ideologia pieței „libere“ susține o nouă formă de intervenție a statului în economie bazată pe manipularea forțelor pieței. Mai mult decît atît, dezvoltarea instituțiilor globale a condus la dezvoltarea unor „drepturi consfințite“ [entrenched rights] pentru corporații și instituții financiare. Proce­sul aplicării acestor acorduri internaționale la nivel național și internațional ocolește procedurile democratice. Dedesubtul retoricii așa-numitei „admi­nistrări“ [„governance“] și a „pieței libere“, neoliberalismul furnizează o le­gi­ti­mare șubredă pentru cei aflați în scaunul puterii politice.

Manipularea cifrelor referitoare la sărăcia globală împiedică societățile naționale să înțeleagă consecințele procesului istoric început în zorii anilor 1980 o dată cu intervenția brutală a crizei datoriilor. Această falsă conștiință a invadat toate sferele dezbaterii și discutării critice a reformelor de piață „liberă“. Asta are ca rezultat că miopia intelectuală a științei economice domi­nante împiedică înțelegerea funcționării actuale a capitalismului global și a im­pactului distructiv pe care acesta îl are asupra vieților a milioane de oa­meni. Instituțiile internaționale, cum ar fi și Națiunile Unite, împărtășesc aceeași miopie, sprijinind discursul economic dominant prin faptul că acordă prea puțină atenție repercusiunilor negative pe care le are restructurarea economică asupra societăților naționale, ducînd la prăbușirea instituțiilor și la escaladarea conflictului social.

 

Note:

1. Vezi Organizația pentru Hrană și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), Food Supply Situation and Crop Prospects in Sub-saharian Africa [Situația rezervelor de hrană și previziuni pentru recolte în Africa Subsahariană], Raport special, nr. 1 (aprilie 1993). În timp ce nu există date vizînd nivelul regio­nal, s-ar putea trage concluzia din cifrele descriind situația națională că cel puțin un sfert din popu­lația Africii Subsahariene e expusă riscurilor de foamete. Zece milioane de țărani din regiunea Sertao din nord-estul Braziliei suferă de foamete și de lipsa apei, conform cifrelor oficiale. Vezi „Dix millions de paysans ont faim et soif“ [Zece milioane de țărani suferă de foame și de sete], Devoir, 16 aprilie 1993, p. B5.

2. Pentru alte detalii, vezi Claire Brisset, „Risque de famine sans précédent en Afrique“ [Risc de foa­mete fără precedent în Africa], Le Monde diplomatique (iulie 1992), pp. 24–25, precum și Claire Brisset, „Famines et guerres en Afrique subsaharienne“ [Foamete și războaie în Africa Subsaharia­nă], Le Monde diplomatique (iunie 1991), pp. 8–9.

3. Formula numește în mod eliptic instituțiile ale căror proiecte au fost propuse la Conferința Națiunilor Unite despre chestiuni monetare și financiare de la Bretton Woods, New Hampshire, SUA, care a avut loc între 1 și 22 iulie 1944. Cele două instituții sînt Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care va deveni mai apoi Banca Mondială, și Fondul Monetar Interna­țional. Prima a fost propusă pentru a pune la dispoziția statelor avînd nevoie urgentă de ajutoare externe împrumuturi pe termen lung, în timp ce a doua avea să finanțeze dezechilibrele pe termen scurt în plățile internaționale, pentru a stabiliza ratele de schimb. Vezi și supra, p. 168, n. 1. (N. red.)

4. Sistemul putting-out desemnează acea formă de muncă la domiciliu în care angajatorul pune la dispoziția muncitorului materiile prime, urmînd ca acesta din urmă să-i returneze primului produsele manufacturate pentru care e plătit cu bucata. (N. red.)

5. K. Nagaraj ș.a., „Starvation Deaths in Andhra Pradesh“ [Cazuri de moarte prin inaniție în Andhra Pradesh], Frontline, 6 decembrie 1991, p. 48.

6. Vezi Michel Chossudovsky, The Globalization of Poverty, Londra, Zed Books, 1997, cap. 11.

7. Ibid.

8. Banca Mondială, World Development Report 1997 [Raportul pe 1997 despre dezvoltarea mon­dială], Washington, DC, World Bank, 1997, fig. 2.1, p. 26.

9. Comisia Economică pentru Europa a Națiunilor Unite, Economic Survey of Europe 1995–1996 [Situația economică a Europei pe 1995–1996], Geneva, UNECE, 1996.

10. Interviuri realizate de autor cu universitari economiști și organizații internaționale din Moscova, noiembrie 1992.

11. Jonathan C. Randal, „Reform Coalition Wins Bulgarian Parliament“ [Coaliția reformistă a cîștigat alegerile pentru parlamentul bulgar], Washington Post, 20 aprilie 1997, p. A21.

12. „The Wind in the Balkans“ [Furtuna din Balcani], Economist, 8 februarie 1997, p. 12.

13. Eric Ekholm, „On the Road to Capitalism, China Hits a Nasty Curve: Joblessness“ [Pe drumul spre capitalism, China a dat intrat pe o curbă parșivă: lipsa de locuri de muncă], New York Times, 20 ianuarie 1998.

14. Ibid.

15. „Let Good Times Roll“ [Lăsați să vină vremurile bune], Financial Times, 1 ianuarie 1995 (editorial comentînd previziunile OCDE), p. 6.

16. Pentru o trecere în revistă a metodologiei de măsurare a sărăciei, vezi Jan Drewnowski, The Level of Living Index [Cotele nivelului de trai], Geneva, United Nations Institute for Social Research and Development (UNRISD), 1965. Vezi de asemenea și cercetarea amănunțită asupra diverselor praguri de sărăcie efectuată de Biroul de Recensăminte al Statelor Unite.

17. Vezi Banca Mondială, World Development Report 1990 [Raportul pe 1990 despre dezvoltarea mondială], Washington, DC, World Bank, 1990.

18. Vezi Banca Mondială (1997), tabelul 9.2, cap. 9.

19. Ibid.

20. Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Human Development Report 1997 [Raportul pe 1997 pentru dezvoltarea umană 1997], New York, United Nations, 1997, p. 2.

21. Ibid., p. 5. Introdus pentru prima oară în Raportul pe 1997 pentru dezvoltarea umană, indexul sărăciei [human poverty index] (IS) încearcă „să adune într-un index complex diferitele aspecte ale lipsurilor în ce privește calitatea vieții pentru a ajunge la un punct de vedere sintetic asupra cotelor sărăciei în cadrul comunităților“. Un IS ridicat indică un nivel ridicat al privațiunilor. Vezi: http://www.undp.org/undp/hdro/anatools.htm#3.

22. Soren Ambrose, „The IMF Has Gotten Too Big for Its Riches“ [FMI a ajuns s-o aibă prea mare pentru bogătașii săi], Washington Post, 26 aprilie 1998, p. C2.

23. Vezi supra, p. 168, n. 2. (N. red.)

24. Vezi Clément Trudel, „Le Mexic subit le choc de l’internationalisation“ [Mexicul suferă șocul internaționalizării], Devoir, 28 martie 1998, p. A4.

25. Vezi Biroul de Recensăminte al Statelor Unite, Current Population Report [Raport privind populația actuală], seriile P60–198, Poverty in the United States: 1996 [Sărăcia în Statele Unite: 1996], Washington, DC, U.S. Bureau of the Census, 1997.

26. Ibid., p. 7.

27. Conform definiției oficiale date de Statisticile Canadei (1995). Pentru tabelele pe țări, bazate pe indexul dezvoltării umane al PNUD, vezi Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (1997), tabelul 6, p. 161.

28. De la Alberto Fujimori, președinte al Peru între 1990 și 2000. Regimul Fujimori e cunoscut pentru punerea în aplicare a unor măsuri economice drastice, care i-au afectat mai ales pe cei săraci, și, de asemenea, pentru felul corupt și dictatorial în care a guvernat timp de un deceniu. „Fuji-șoc“ e numele consacrat al politicii economice a lui Fujimori. (N. red.)

29. Vezi Michel Chossudovsky, El Ajuste Economico: El Peru bajo el Dominio del FMI [Ajustarea economică: Peru sub dominația FMI], Lima, Mosca Azul Editores, 1992, p. 83.

30. Sintagma „Consensul de la Washington“ [Washington Consensus] desemnează politica instituțiilor economice mondiale avîndu-și sediul la Washigton (FMI, Banca Mondială etc.). De asemenea, el mai este utilizat și pentru a numi într-un mod economicos politicile economice neoliberale. (N. tr.)

31. Vezi Leonora Foerstel, Creating Surplus Populations [A da naștere la forță de muncă excedentară], Washigton, DC, Maisonneuve Press, 1996.

32. Organizația Internațională a Muncii, Second World Employment Report [Cel de al doilea raport asupra ocupării forței de muncă în lume], Geneva, International Labour Organization, 1996.

33. Vezi Saulma Chaudhuri și Pratima Paul Majumder, The Conditions of Garment Workers in Bangladesh: An Appraisal [Condiția lucrătorilor în industria vestimentară din Bangladesh: o eva­luare], Dhaka, Bangladesh Institute of Development Studies, 1991. Conform acestui studiu, salarii­le lunare din industria de îmbrăcăminte au fost de ordinul a 20 de dolari americani pe lună (inclusiv orele lucrate în plus) în 1992 – mai puțin de zece cenți pe oră.

34. „International Billionaires, the World’s Richest People“ [Miliardari internaționali, cei mai bogați oameni de pe glob], Forbes Magazine, 28 iulie 1997.

35. Charles Laurence, „Wall Street Warriors Force their Way into the Billionaires Club“ [Războinicii de pe Wall Street își taie drum spre clubul miliardarilor], Daily Telegraph, 30 septembrie 1997.

36. „Increased Demand Transforms Markets“ [Cererea sporită transformă piețele], Financial Times, 21 iunie 1995, p. II.

37. „Global Investment Soars“ [Investițiile globale iau avînt], Financial Times, 7 iunie 1996, p. III.

38. Vezi Peter Bosshard, „Cracking the Swiss Banks“ [Forțînd pătrunderea în băncile elvețiene], Multinational Monitor, noiembrie 1992.

39. Jean-Baptiste Say (1767–1832), economist francez, cunoscut tocmai pentru legea sa a pieței care postulează că oferta își creează cererea. Cea mai însemnată lucrare a sa este Traité d’économie politique (1803). (N. red.)

40. Conform cercetărilor și interviurilor autorului în Tunisia și Kenya, decembrie 1992.

41. De pildă, în vreme ce marile întreprinderi multinaționale se pot mișca liber în zona nord-ameri­cană de liber schimb, restricții privitoare la taxele vamale [non-tariff restrictions] împiedică micile capitaluri locale din provinciile canadiene să se extindă în alte provincii din Canada.

42. „Runda Uruguay“ (1986–1994) e numele uneia dintre cele mai importante întîlniri la vîrf între statele ce au semnat pe 30 octombrie 1947 la Geneva Acordul General pentru Tarife și Comerț(GATT). Cu ocazia „Rundei Uruguay“ au fost puse bazele Organizației Mondiale a Comerțului (WTO, vezi Idea, nr. 15-16, p. 241, n. 7). (N. red.)

43. E vorba de Acordul pentru Servicii Financiare încheiat între membrii Organizației Mondiale a Co­merțului. Acordul a fost finalizat pe 12 decembrie 1997, urmînd să intre în vigoare pe 1 martie 1999. Unul dintre rezultatele principale ale acestui acord a fost că măsurile guvernamentale ce vizau schimbul de servicii financiare trebuie să se supună definitiv Acordului General pentru Schim­bul de Servicii încheiat între membrii OMC, și nu provizoriu cum era înainte. (N. red.)

44. Vezi Idea, nr. 15–16, p. 241, n. 8. (N. red.)

Balcanii Europei

Globalizarea regională prin manele

În 2007, o editură universitară din Statele Unite (Scarecrow Press) publica volumul colectiv Balkan Popular Culture and the Ottoman Ecumene, consacrat muzicilor populare noi din sud-estul Europei: chalga din Bulgaria, arabesk din Turcia şi Macedonia, turbofolk din fosta Iugoslavie, laiko din Grecia, tallava din Albania, maneaua din România. Titlul pune un accent uşor iritant pe trecutul ultimelor cinci-şase secole, cele în care ţările din regiune au vieţuit într-o dependenţă mai mult sau mai puţin severă faţă de Înalta Poartă (dependenţă de care balcanicii ar prefera să uite). Volumul propriu-zis este însă excelent, iar articolele sale îşi extind abordările dincolo de decupajul temporal sugerat prin titlu. Astfel aflăm că fiecare muzică are o amprentă teritorială şi etnică mai mult sau mai puţin clară, dar că toate se aseamănă prin sonoritatea globală, pe care „străinii“ s-au deprins să o identifice ca „balcanică“. Pesemne că, de la o anumită distanţă geografică şi culturală, aspectul lor general se impune atenţiei în detrimentul detaliilor, semnificative doar pentru localnici. Muzicile noi coexistă sincretic cu dansul, vorbirile, gestica şi comportamentele specifice ale participanţilor la producţia muzicală. Comodificate într-un ambalaj video, ele etalează un univers iconic populat cu cadîne, văluri, bărbaţi cu caftane şi turbane, cămile, bazaruri, ghiuluri etc. – adică simbolurile prin care Occidentul şi-a reprezentat, vreme de secole, Orientul –, dar şi cu maşini şi motociclete puternice, piscine, vile somptuoase etc. –, adică cu simbolurile prin care Orientul mai jerpelit îşi reprezintă rîvnita bunăstare occidentală.

În decursul vremii, muzicile populare din Balcani au urmat traiectorii paralele, s-au împletit sau, dimpotrivă, s-au înfruntat şi au încercat să se distingă cît mai net unele de altele. În ultima vreme, ele au tendinţa să fuzioneze. Muzicienii din diferite ţări cooperează uneori direct pentru realizarea fuziunilor, prilej cu care îşi împrumută instrumente, ritmuri, timbruri vocale şi instrumentale, melodii şi modalităţi de ornamentare şi acompaniere a acestora. (Cooperarea lor este reflectată îndeosebi de canalul de televiziune Balkanika.) Fuziunile sînt spontane: nici o autoritate instituţională nu le dirijează şi nu le sprijină. Dimpotrivă, autorităţile le detestă, socotind că ele pîngăresc sacrosancta identitate naţională. (Statele nou-apărute după dezmembrarea Iugoslaviei au, de altfel, mare trebuinţă de o identitate sonoră nouă şi pe cît posibil mai particulară.)

Se afirmă deseori că muzicile noi subminează moravurile publice, insuflîndu-le oamenilor ideea că banii sînt la îndemîna oricui învaţă reţetele şmecheriei. Dar aceleaşi muzici deplîng sacrificiile, suferinţele şi dezamăgirile emigranţilor şi iubirile îndrăgostiţilor, exaltă familia, hrănesc ura faţă de duşmani – totul în cuvinte prozaice, bolovănoase. Nici una dintre preocupările oamenilor de rînd nu le este străină. Dinamice şi libere de constrîngeri fiind, ele au disponibilitatea de a o apuca în orice direcţie le împinge viaţa.

În Balcani, muzicile noi sînt iubite fanatic de unii şi detestate de alţii. Ele au o calitate pe care nici măcar detractorii nu le-o pot nega: sînt reflectarea fidelă a societăţilor de azi. Societăţi subminate de corupţie, cu ierarhii sociale strîmbe, în vîrful cărora s-au căţărat les nouveaux riches hulpavi şi neruşinaţi. În căutare de embleme sonore, aceştia din urmă şi le-au apropriat şi se servesc de ele în petrecerile în care aruncă, demonstrativ, bani cu nemiluita (conspicuous consumption).

Maneaua, arabesk, chalga, turbofolk, laiko, tallava… toate au făcut de mult pasul globalizării regionale. De o vreme, ele comit următorul pas: se deschid către lumea largă. Au absorbit, în acelaşi melting pot, samba, flamenco, reggae, rock, jazz, hip-hop, ba chiar şi muzică clasică!… Creatorii şi colportorii lor principali sînt pretutindeni lăutarii romi, care o marchează stilistic într-o proporţie deloc neglijabilă.

Speranţa Rădulescu este etnomuzicolog.

ADEVARATA ISTORIE A ROMANIEI nu mai ramine UN SECRET LA NIVEL MONDIAL

 

Mai multi savanti americani de prestigiu au descoperit un secret ascuns legat de teritoriul tarii noastre.

In zona Olteniei se inregistreaza cea mai veche locuire in bordeie din lume(18,000 ani inainte de Christos), cea mai veche activitate de minerit, cel mai vechi tarnacop de miner descoperit vre-o data, cea mai veche activitate metalurgica a aramei din lume (8,000 ani inainte de Christos), cea mai veche scriere din lume (tablitele de la Tartaria, judetul Alba 5-6.000 inainte de Christos). Tot aici s-a inventat arcul, au aparut primele furnale din Europa, si tot de aici au plecat si s-au format celelalte popoare indo-europene si nu numai cum ar fi: iranienii, carienii, italicii, frygienii, scitii, cimmerienii, triburile iberice, bascii, sarmatii, elenii(ahei si dorieni), fenicienii….etc.

Traco-dacii reprezinta cea mai veche si mai inalta cultura de pe Pamant, anterioara civilizatiei Sumeriene, si totodata cea mai numeroasa (180 – 200 de triburi). Ei puteau fi gasiti in intreaga Europa (Balcani, Ucraina, Ungaria, Austria, germania, Cehoslovacia, Polonia, Italia, Franta, Spania, Turcia europeana, Asia Mica, Africa……chiar si Burii din Africa de Sud sunt tot un neam Dac, din care facea parte insusi Burebista.

Scrisul si odata cu el istoria, au aparut mai intai in spatiul tracic si abia mai tarziu in spatiul greco-roman, dus probabil acolo tot de triburile care au migrat de aici. Traco-dacii au avut cea mai veche agricultura din Europa, (neolitic) si printre cele mai vechi din lume. La vremea lor erau singurul popor din lume care foloseau cercul la dispozitivele de masurare a timpului, potrivit ToataRomania.ForumHit.ro

Incepand cu anul 1995, dupa studii indelungate, insa intentionat tinute la subsol, o serie de savanti americani de prestigiu au ajuns la concluzia ca Potopul descris in Biblie a avut loc pe malul vestic al Marii Negre, unde locuia o populatie neasteptat de dezvoltata, (oare cine?). De altfel Olimpul, legendarul munte din mitologia greaca (ULIMP- Lumina sau Splendoare, in limba traco-daca), nu era altceva decat muntele Bucegi pe care nu intamplator dainuie al doilea Sfinx de pe Pamant. Istoricul Homer spunea ca numai tracii stiau sa lupte calare si cu arcul incepand cu mileniul cinci inainte de Christos.

Traco-dacii se remarcau printr-o corectitudine desavarsita, toate conventiile fiind incheiate verbal si apoi pastrate cu sfintenie. Lipsa de acasa era semnalata printr-un bat lasat la poarta, fiind mai mult decat suficient.

Traco-dacii erau singura civilizatie din lume care nu a folosit sclavagismul sub nici o forma a sa.

 

In jurul anului 1400 I.C, se construieste in Tracia nord-Dunareana, cea dintai scoala cu local de sine statator de pe Terra, numita Androniconul, unde preotii Zamolxieni predau toate disciplinele universitare incepand cu teologia (cultul Zeului Soare si al celor 12 constelatii).

Confom marturiilor ramase posteritatii ale lui Platon si Socrate, insusi Pitagora si-a completat studiile la scoala Zamolxiana, si tot ei afirmau ca in acea vreme in Dacia existau cei mai de seama medici ai timpului.

Istoricul Herodot, ii considera pe Cimerieni originari de pe versantul Nord-Estic al Carpatilor,(Moldova de astazi). Apoi o parte din ei s-au deplasat spre Sud, in Anatolia, unde au fost cunoscuti ca Cimiry. Migrati ulterior catre Italia, Spania, Anglia si Irlanda au fost cunoscuti sub denumirea de celti.

Zona Nord -Dunareana (Romania de astazi), a fost considerata din vechime drept un paradis terestru.Un teren bogat in aproape toate bogatiile pamantului, cu terenuri agricole(Granarul Europei de mai tarziu), pasuni intinse, toate formele de relief, un incredibil sistem hidrografic natural, o zona bine aparata contra majoritatii dezastrelor naturale…..etc. Ca un miracol unic al istoriei, locuitorii acestei zone n-au putut fi alungati din vatra stramoseasca si nici deznationalizati.

romania

Romanii pastreaza in continuare limba, portul, obiceiurile, traditiile stramosilor de acum 7.000 de ani. Analizele minutioase de sange, demonstreaza un alt miracol : in ciuda numeroaselor invazii, inclusiv mult distorsionata ocupatie romana, ne-am pastrat puritatea genetica, specifica stramosilor nostri.

Romania ramane un miracol, caruia i s-a prevazut un viitor mesianic. Profetul indian Sundhar Singh scria in 1922, ca romanii vor deveni un popor indragit si respectat de toate popoarele lumii.

 

ISTORIA SECRETĂ A OMENIRII

 

Pietrele gravate din Inca (Peru) stau mărturie că istoria omenirii a fost falsificată. Din cauza orgoliului de “cuceritori” ai planetei Pământ, omenirea refuză să admită că au mai existat pe Terra civilizații comparabile cu civilizația tehnologică actuală. În fapt este vorba de o alternare a civilizațiilor  tehnologice terestre. Legea nescrisă a vieții pe Pământ – și pe alte planete din Univers – presupune acumulări progresive de cunoștințe științifice și tehnice, după care urmează autodistrugerea civilizației tehnologice prin ea însăși. Nu trebuie să ne mire că au mai existat în vremi îndepărtate avioane, elicoptere, nave sofisticate și alte mijloace de transport și de luptă. Nu ar trebui să ne surprindă nici faptul, că  produsele tehnologice ale speciei umane din toate timpurile seamănă între ele. Programul cerebral al omenirii a rămas același; invențiile tehnologice își urmează calea, potrivit programului existent pe “hard disk-ul” cerebral al omului. Oamenii de știință se referă numai la un ciclu al civilizațiilor ce s-au succedat pe Pământ – și la modul superficial -, de la era “primitivă” până la apogeul tehnologic din zilele noastre, fără să se întrebe cum a ajuns omenirea în era “primitivă”. Restul dovezilor istorice existente le ignoră cu desăvârșire, trecându-le la capitolul ciudățeniilor. De pildă, elicoptere, avioane, nave maritime comparabile cu cele existente în zilele noastre  incizate în temple din vechime, sunt persiflate de către arheologi pentru că, după opinia lor “așa ceva nu putea să exista la vremea respectivă”. (A se consulta în cest sens și articolul din Jurnal Paranormal, intitulat Enigme ale preistoriei. Relicve aeronautice și astronautice.) Frapantă este similitudinea dintre elicopterul figurat pe pereții templelor lui Seti I din Abydos și lui Amon Ra din Karnak (Egipt), cu elicopterele din zilele noastre, utilizate la ridicarea şi transportarea unor obiecte grele  

Pe același perete din templul lui Seti I, la înălțimea de 10 m, există și alte vehicule tehnice redate deasupra unor hieroglife indescifrabile

Cât despre ipoteza lansată de arheologi, cum că ar fi vorba de reprezentările unor albine, pentru că faraonul Seti I ar fi fost poreclit la vremea sa „albină” datorită hărniciei sale, iată cum arăta o albină ce există pe același perete (foto 3) . Arheologii nu își pun nici întrebarea, cum de au lucrat vechii egipteni în interiorul piramidelor, făurind în piatră texte și imagini, fără să lase nici o urmă de fum din “făcliile” folosite pentru iluminarea încăperilor. În privința vechimii omului pe Pământ, lucrurile sunt și mai încurcate. Savanții au stabilit, în baza teoriei evoluțiilor speciilor elaborată de Charles Darwin (teorie expirată în prezent) și a unor fosile cu valoare documentară îndoielnică, că vechimea omului pe Terra este de aproximativ 200.000 de ani. Drept care, artefactele preistorice care vin în contradicție cu această ipoteză sunt, ca să folosim un eufemism, ignorate. În realitate sunt distruse sau în cel mai fericit caz sunt ascunse de ochii celorlalți semeni, în depozite secrete. Așa s-a întâmplat și cu pietrele gravate de la Inca (Peru), de importanță majoră pentru istoria omenirii.

În anii ’70 ai secolului trecut, în urma secării râului Inca din Peru, a fost descoperită o așezare umană ce prezenta un înalt nivel de cultură, cu  vechimea estimată la peste 65.000.000 de ani! Cele aproximativ 10.000 de artefacte prelevate din așezare au fost luate în păstrare de un arheolog renumit din Peru, dr. Javier Cabrera, și închise într-o încăpere ascunsă. Pentru că, după cum afirma savantul peruan, “Nu suntem pregătiți pentru astfel de secrete”. Este vorba de o civilizație necunoscută, dificil de încadrat din punct de vedere istoric, ale cărei artefacte depășesc imaginația arheologilor. Înainte de a muri în anul 2001, Javier Cabrera s-a destăinuit unor oameni de știință europeni, că a ținut într-o camera secretă aflată la subsolul muzeului, “obiecte cu totul speciale, a căror semnificație este imposibil de deslușit prin cunoștințele actuale”. Să vedem despre ce este vorba. Cele peste  10.000  de pietre de diferite dimensiuni descoperite la Inca au suprafața neagră și fină, pe care sunt gravate diferite imagini. Pietrele au greutate mai mare decât rocile actuale, având același volum. Pe suprafața pietrei din foto 5 este incizat globul pământesc, probabil așa cum era cu aproximativ 65.000.000 de ani în urmă. De reținut că între cele două Americi și continentul Africa, oceanul Atlantic a fost redat sub forma unei fășii înguste (geologic vorbind), reprezentând perioada geologică când începuse deriva continentelor. Pe rocă este înfățișat conturul continentului Africa, desprins din America de Sud. În interiorul continentelor, printre meridiane și paralele, se văd imagini ce reprezintă figuri umane, locuințe și edificii publice, dinozauri și  alte animale de epocă.  Foto 5. Globul pământesc, așa cum arăta cu aproximativ 65 milioane de ani în urmă.  Foto 6. Figuri umane: unele sunt îmbrăcate cu decență, altele sunt îmbrăcate sumar, la fel ca în zilele noastre pe diferite meridiane ale globului.  Foto 7.  Dinozaurii, animale dispărute cu aproximativ 65 milioane de ani în urmă, incizate pe suprafața pietrelor de la Inca. Foto 8. Canguri de acum 65 milioane de ani, figurați pe pietrele de la Inca, identici cu cei vii din zilele noastre. Foto 9, 10. Lupta oamenilor cu dinozauri. Foto 11. Ființă umană călare pe un  dinozaur erbivor (domesticit?). Foto 12. Intervenții medicale umane. Foto 13. Intervenții medicale umane.  Foto 14. Simbolul medicinii, cu șarpele încolăcit pe piciorul cupei cu venin, incizat pe rocile de la Inca. Veninul de șarpe se folosește și în zilele noastre în tratamente medicale.  Foto 15. Astronom studiind bolta cerului, incizat pe pietrele de la Inca. Foto 16. Viața spirituală a omului de acum circa 65 milioane de ani. Incizie pe rocile din Inca.  Figuri similare existente pe petroglifele de la Inca și geoglifele  din deșertul Nazca, din Peru. Unele dintre petroglife (desene incizate pe roci) de la Inca prezintă similitudini cu geoglife (figurile uriașe trasate pe sol, vizibile îndeobște din aer) descoperite în deșertul Nazca (Peru). Ceea ce ar permite o estimare a vechimii desenelor de la Nazca la circa 65 milioane de ani. În continuare, prezentăm câteva exemple în acest sens. Maimuțele, păsările colibri, tarantulele figurate pe solul de la Nazca, sunt similare cu petroglifele de la Inca; și sunt identice cu cele ce trăiesc în zilele noastre. Foto 17. Figuri de animale și siluete umane, incizate pe petroglifele de la Inca. Foto 18. Maimuță incizată pe pietrele descoperite la Inca. Foto 19. Aceeași figură de maimuță existentă în deșertul Nazca. Foto 20. Pasărea colibri incizată pe pietrele de la Inca. Foto 21. Aceeași pasăre colibri realizată în deșertul Nazca. Foto 22. Pietrele din Inca. În stânga imaginii și în colțurile de jos, în dreapta și stânga, se văd incizate tarantule. Foto 23. Tarantulă similară, realizată în deșertul Nazca. Foto 24. Zid preincaș din pietre, fără mortar, în rosturile căruia nu se poate strecura nici o lamă de cuțit. Este practic indestructibil. Prin ce mijloace tehnice a fost realizat? Istoria speciei umane așa cum a fost concepută după teoria darwinistă, reprezintă un fals monumental. La ora actuală, darwinismul fost redus la o simplă ipoteză; și ca toate prezumțiile, nu mai este obligatoriu a se preda în școli. Printr-un nefericit concurs de împrejurări, Darwin a stabilit filiația omului din maimuță. Cu teoria darwinistă și-au luat doctorate zeci de mii de oameni de știință, care i-au ținut isonul “părintelui” teoriei evoluționiste. De pildă, omul de știință român, prof. univ. dr. Marcian David Bleahu, declara în cartea sa căpătâi, întitulată Omul și peștera, apărută în anul 1978, că dânsul este mândru că se trage din maimuță (!) Ce fac oamenii de știință nu este întotdeauna știință. Toată viața lor se canonesc să-și apere titlurile științifice, luate nu rareori pe ipoteze care se dovedesc ulterior a fi false. La rândul lor, ei conduc doctorate cu teze care au ca obiect aceleași teorii fără acoperire științifică, școlind discipoli care să le ducă pe mai departe “învățăturile”, în pofida progresului științific. De exemplu, cu teoria evoluției speciilor elaborată de Charles Darwin, savanții au ținut în loc omenirea peste un secol; și nu au de gând să renunțe. Reputația și remunerația lor fiind în funcție de cât vor reuși să-i păcălească pe semeni. La care se adaugă curente religioase, ce mențin de secole omenirea în cel mai crunt obscurantism medieval. Gestul făcut de dr. Javier Cabrera cu cele peste 10.000 de artefacte de importanță excepțională pentru omenire, se încadrează în procedeele nefaste pe care le fac uneori oamenii de știință, pentru a își păstra intactă reputația. Probabil și titlul de doctor în științe pe care a avut Javier Cabrera, s-a bazat tot pe o teză darwinistă. Dar inciziile de pe pietrele din Inca, prin animale pe care le au figurate – căprioare, canguri, girafe, păsări colibri, etc., contrazic teoria evoluționistă a lui Darwin. La care se adaugă implacabil albine, libelule, țânțari, pești, ornitorinci, crocodili, rechini, crabi-potcoavă, etc., găsiți fosilizați de sute de milioane de ani și care mai trăiesc, bine-mersi, și în zilele noastre. La finalul acestui articol, merită reținută concluzia academicianului român, Radu Vulpe, exprimată la încheierea unei discuții cu autorul acestor rânduri: “Este greu pentru un om de știință când își dă seama, la sfârșitul carierei sale științifice, că a mers pe un drum greșit. Însă un om de știință adevărat, ar trebui să recunoască greșeala pe care a făcut. Dar câți au puterea să o facă?” – s-a întrebat, meditativ, octogenarul istoric. Prin urmare, ce este de făcut într-o atare situație? Să defilăm în continuare în sens giratoriu – via Papua Nova Guinee –, sau să apucăm taurul de coarne și să trezim pe săpătorii istoriei omenirii din letargia suficienței?Sa nu uitam : Cel mai vechi oraş din România, mai vechi decât piramidele egiptene

Părinţii au decis să își retragă copiii de la şcolile publice din Ontario: În clasa I învață intruparea  relațiilor sexuale, în a-III-a află … homosexualitatea

 

Tot mai multe asociații de părinți din Canada sunt decise să își retragă copii de la școlile publice din Ontario. Motivul: programa de educație sexuală băgată pe gât elevilor, care promovează agresiv învăţături ofensive din punct de vedere moral şi periculoase din punct de vedere fiziologic. Conform site-ului LifeSiteNews, cele mai recente estimări arată că în toamna care vine, până la 20.000 de copii vor fi retraşi din şcolile publice din provincia canadiană Ontario din cauza programei radicale de educaţie sexuală. Aceasta a fost introdusă de guvern, în ciuda protestelor publice şi a opoziţiei acerbe a părinţilor, care au denunțat […]

 

 

 

Tot mai multe asociații de părinți din Canada sunt decise să își retragă copii de la școlile publice din Ontario. Motivul: programa de educație sexuală băgată pe gât elevilor, care promovează agresiv învăţături ofensive din punct de vedere moral şi periculoase din punct de vedere fiziologic.

Conform site-ului LifeSiteNews, cele mai recente estimări arată că în toamna care vine, până la 20.000 de copii vor fi retraşi din şcolile publice din provincia canadiană Ontario din cauza programei radicale de educaţie sexuală.

Aceasta a fost introdusă de guvern, în ciuda protestelor publice şi a opoziţiei acerbe a părinţilor, care au denunțat în repetate rânduri faptul că programa violează inocenţa copiilor.

Aceștia sunt învățați, încă de la clasa întâi, ce înseamnă relaţiile sexuale consensuale, în clasa a treia află ce e homosexualitatea,  iar în a şasea li se vorbeşte despre masturbare.

Când ajung în clasa a șaptea află ce este sexul oral şi anal. Elevii de clasa a opta trebuie să aibă un „plan sexual”, iar de la două sexe biologice programa ajunge la şase „genuri”.

O mulţime de părinţi şi-au mutat deja copii la şcoli religioase sau i-au înrolat în învăţământul de la distanţă.

 

 

Opoziţia a fost puternică şi bine organizată, în Alianţa Canadiană a Familiilor, o organizaţie formată din 25 de asociaţii de părinţi, care au protestat față de programa sexuală.Părinţii nu şi-au mai trimis copiii la şcoală timp de o săptămână ca o grevă-protest şi au încercat de nenumărate ori să vorbească cu premierul Kathleen Wynne, despre problema lor.

Totul a rămas fără niciun ecou. Mai mult, șefa guvernului liberal, care nu ascunde că este lesbiană, a aprobat finanţarea de la buget a unui program de promovare a respectivei curicule de educaţie sexuală şi a pretins că toţi oponenţii acesteia sunt „homofobi”, „ignoranţi” şi „pioni” într-un complot conservator „abject”.

http://www.activenews.ro/externe/Parintii-au-decis-sa-isi-retraga-copiii-de-la-scolile-publice-din-Ontario-In-clasa-I-invata-ce-sunt-relatiile-sexuale-in-a-III-a-afla-ce-e-homosexualitatea-123966

\

Va invitam sa ne infruptam din citeva frumuseti ROMANESTI,,dar si din citeva uritenii  pentru care imperialistii globalisti l-au omorit pe  GADAFI,ca si pe Ceausescu

 

De ce a fost omorât Muammar al-Gaddafi   

 

Au trecut aproximativ cinci ani de când a început aşa numita “primăvara arabă” Libia, sub loviturile aeriene ale NATO, raidurile insurgenţilor liberali şi islamişti, s-a transformat din Jamahirie în “tânără democraţie”. Să vedem ce nu le-a convenit libienilor, de ce l-au omorât pe liderul lor Muammar al-Gaddafi.

 

  1. Libia lui Gaddafi nu avea nici o datorie faţă de nimeni în lume.
  2. Preţul unui litru de benzină era de 0.14$
  3. Preţul unei pâini era de 0.15$
  4. Învăţământul şi spitalizarea erau gratuite.
  5. Tinerii căsătoriţi primeau în dar 64000$ pentru a-şi procura apartament. 6. Fiecare familie libiană avea propria casă.
  6. Pentru fiecare membru, familia libiană primea anual 1000$ subvenţii.
  7. Pentru fiecare copil nou născut, familia primea 7000$, ajutor material.
  8. Ajutorul de şomaj 730$ lunar.
  9. Orice libian, dacă era admis la oricare facultate din lume, primea 2500 euro de la stat plus întreţinere plus un automobil.
  10. Salariul unei asistente medicale era de minim 1000$.
  11. Automobilele în ţară erau vândute numai la preţ de fabrică.
  12. La deschiderea propriei afaceri, Jamahiriya Libiană oferea un ajutor material de 20000$, într-o singură tranşă.
  13. Nu exista impozit pe imobil, la apartamente şi casele de locuit.
  14. Impozitele mari erau interzise prin lege.
  15. Cetăţenii libieni primeau creditele fără dobândă din partea statului.
  16. Energia electrică era gratuită pentru populaţie.
  17. În toată ţara era dezvoltată o reţea de magazine pentru familiile cu mulți copii, în care alimentele de bază erau vândute la un preţ simbolic.
  18. Pentru vânzarea produselor alimentare cu termenul expirat – amenzi astronomice.
  19. Pentru falsificarea preparatelor medicale – pedeapsa cu moartea.
  20. Vânzarea şi consumul de alcool – interzis prin lege.
  21. Intermedierea în vânzarea imobilelor – interzisă prin lege.
  22. După venirea la putere a lui Gaddafi, din Libia au fost alungate marile corporaţii.
  23. Doar după preluarea puterii de către Gaddafi, negrii din sudul Libiei au primit drepturi cetăţeneşti.
  24. În 40 ani de “dictatură” populaţia ţării a crescut de trei ori, iar mortalitatea infantila s-a micşorat de nouă ori.
  25. Speranţa de viaţă a crescut de la 51,5 la 74,5 ani.
  26. Gaddafi a luat decizia de a scoate Libia din sistemul bancar mondial şi alte 12 tari arabe erau gata să-i urmeze exemplul. După cum spun americanii, familia Gaddafi avea proprietăţi în valoare de zeci de miliarde, însă dacă luăm în calcul că la noi toate cele mai sus enumerate lipsesc dintotdeauna, iar politicienii noştri totuşi sunt multi miliardari, vă daţi seama ce moarte ar merita ei? Acum Libia nu mai are nimic, în afară de „democraţie”. În concluzie ce ar fi de spus? Fiecare şi-o face cu mâna lui…

 

P.S. Muammar Gaddafi este una din primele mari jertfe în lupta binelui cu răul din secolul XXI, din păcate nu cred sa fie el ultimul…

 

Mesajul Colonelului Muammar al-Gaddafi – testamentul său în faţa poporului: Necenzurat şi nemodificat – tradus din limba engleză:

În numele lui Allah, binefacatorul şi milostivul …Timp de 40 de ani, sau au fost mai mulţi, nu mai ţin minte, am făcut tot ce am putut să dau oamenilor case, spitale, şcoli, iar când le-a fost foame le-am oferit hrană. Am transformat chiar Benghazi în zonă agricolă din deşert, am înfruntat atacurile de la acel cowboy Reagan, când mi-a omorat fiica adoptată de la orfelinat, el încerca să mă ucidă, în loc de asta el a ucis-o pe sărmana fetiţă inocentă. Apoi i-am ajutat pe fraţii şi surorile mele din Africa, cu bani, pentru Uniunea Africană. Am făcut tot ce am putut să-i învăţ pe oameni ce înseamnă conceptul unei democraţii reale, unde comitetele oamenilor conduceau ţara.

 

Dar aceasta nu a fost niciodată de ajuns, aşa cum unii mi-au spus, chiar oamenii ce aveau case cu 10 camere, costume şi mobilier nou, aceştia nu erau niciodată mulţumiţi, aşa egoişti cum erau vroiau mereu mai mult. Ei au spus americanilor şi altor vizitatori că aveau nevoie de democraţie şi libertate, fără să realizeze vreodată că era vorba de un sistem de “tăiat gâtul”, unde câinele mai mare îi mănâncă pe restul, însă ei erau vrăjiţi de aceste cuvinte, fără să realizeze măcar că în America nu există medicamente gratuite, spitale gratuite, case gratuite, educaţie gratuită şi nici mâncare gratuită, cu excepţia faptului când oamenii trebuie să cerşească sau să stea la cozi interminabile pentru o farfurie de supă.

 

Nu, indiferent de ce făceam, nu era niciodată de ajuns pentru unii, însă pentru alţii, ei ştiau că eram fiul lui Gamal Abdel Nasser, singurul lider arab şi musulman veritabil care a existat de la Salah-al-Deen încoace, când el a revendicat Canalul Suez pentru oamenii săi, la fel cum am revendicat şi eu Libia, pentru oamenii mei, erau paşii lui cei pe care am încercat să-i urmez, ca să-mi ţin oamenii liberi de la dominaţia colonială – de le hoţii ce vroiau să fure de la noi. Acum sunt sub atacul celei mai mari forţe militara in istorie, fiul meu cel mic african, Obama vrea să mă ucidă, să ia libertatea acestei ţări, să ia gratuitatea caselor noastre, medicamentele noastre gratuite, educaţia noastră gratuită, hrana noastră gratuită, şi să o înlocuiască cu stilul hoţoman american, numit “capitalism”, însă noi toţi din lumea a treia ştim ce înseamnă asta, înseamnă corporaţii ce conduc ţările, conduc lumea, iar oamenii suferă.

 

Astfel, nu există alternativă pentru mine, trebuie să iau poziţie, iar dacă Allah doreşte, voi muri urmând calea Sa, cale ce a făcut din ţara noastră o ţară cu teren agricol bogat, cu hrană şi sănătate şi chiar permiţând şi ajutând fraţii şi surorile noastre africane să lucreze aici alături de noi, în Jamahiriya Libiană. Nu-mi doresc să mor, însă dacă se ajunge la asta, pentru a-mi salva pământul şi miile de oamenii care-mi sunt copii, atunci fie. Fie ca acest testament să fie vocea mea în lume, că m-am ridicat împotriva atacurilor cruciaţilor din NATO, m-am ridicat împotriva crudităţii, trădării, împotriva vestului şi ambiţiilor colonialiste şi că am stat alături de fraţii mei africani, adevăraţii fraţi arabi şi musulmani, ca şi o rază de lumină.

 

Când alţii îşi construiau castele, eu am locuit într-o casă modestă şi într-un cort. Nu mi-am uitat niciodată copilăria din Sirt, nu am cheltuit nesăbuit banii ţării şi precum Salah-al-Deen, marele nostru lider musulman, care a salvat Ierusalimul pentru Islam, am luat doar puţin pentru mine … In vest, unii m-au numit nebun, dement, însă ei ştiu adevărul, deşi continuă să mintă, ei ştiu că pământul nostru este independent şi liber, nu sub control colonial, ei ştiu că viziunea mea, calea mea este, iar asta a fost limpede pentru oricine, pentru oamenii mei şi că voi lupta până la ultima suflare ca să rămânem liberi, fie ca Allah cel atotputernic să ne ajute să rămânem încrezători şi liberi. Col. Mu’ummar Qaddafi, 2011/05/04

 

Tradus în engleză din discursul original, de către Prof. Sam hamod, Ph.D.

 

Ştefan Moişanu este inginer, absolvent al Facultăţii de Automatizări şi Calculatoare din Iaşi. A avut o afacere in care a angajat peste 120 de oameni. Cu taxe la Stat, cu tot ce trebuie.

Aceasta e scrisoarea sa. Are cativa ani, dar e valabila si azi:

”Nu mai merge. Tot am încercat, am crezut că pot, dar am obosit. Vreau să ne despărţim. Eşti o ţară minunată şi sunt convins că într-o zi vei face un alt cetăţean foarte fericit. (…)

Mai ţii minte când eram student şi mi-am făcut prima firmă? Facturasem şase milioane de lei vechi. Prima mea factură, scrisă pe genunchi la un client care se amuza uitându-se la mine cum încerc să calculez TVA. În două săptămâni mi-ai trimis Garda Financiară care m-a amendat cu 50 de milioane de lei vechi pentru că nu trecusem numărul contractului pe factură. Le-am spus celor de la Gardă că nu am, că abia am facturat şase milioane. Mi-au spus că lasă, ai părinţi, rude, eşti tânăr. (…)

Dar când am hotărât să îmi declar dragostea pentru tine şi să cumpăr cu munca mea o bucată din tine? Când am făcut primul credit să iau un teren, să fac o casă unde să muncesc pentru a prospera ca parte din tine şi unde să mor pentru a mă întoarce în pământul tău. Mai ţii minte cum m-ai batjocorit prin cei de la cadastru care mi-au spus că nu e problema lor că sunt greşite planurile şi că un sfert din teren e în şosea. Pierderea mea, ofranda ta.

Ştii tu oare câte zile am pierdut în templele tale cu ghişee? Am învăţat în ele umilinţa în toate declinările ei şi tot nu am fost demn de tine, tot arogant am rămas.

Ştii tu oare că mi-am petrecut peste 5.000 de ore conducând? Ştii tu că era să mor într-un accident? Şi toate pentru că nu poţi construi drumuri şi căi ferate, ştii doar să le desenezi ca un retardat pe şerveţele.

Am muncit cu bucuria şi energia pe care numai tinereţea ţi le dau, şi pentru că am avut cap şi mâini dibace am produs cât pentru a hrăni cei 121 de fii ai tăi ce mi-au fost angajaţi în anii ăştia. Şi din banii pe care i-am făcut vânzând roadele muncii mele ţi-am pus lunar pe masă o parte frumuşică. I-ai luat de fiecare dată fără măcar să zâmbeşti. (…)

Nu am fost demn nici de oamenii tăi. Oricât am muncit, abia am reuşit să acopăr ţepele pe care mi le-au dat. Pentru că ţi-ai învăţat oamenii ca atunci când sunt furnizori să nu livreze, ca atunci când sunt clienţi să nu plătească, ca atunci când le împrumuţi bani să nu îţi mai răspundă. Şi eu nu pot munci pe cât fură ceilalţi.

Tot ce ţi-am cerut a fost să mă laşi să muncesc şi aş fi împărţit cu tine roadele cu bucurie. (…) Cred că vei muri bătrână şi singură. Cei care te-au iubit şi pe care i-ai batjocorit vor obosi sau vor pleca, iar cei care doar te-au folosit se vor muta la alta când nu vei mai putea să le oferi nimic. Şi mai cred că îţi meriţi soarta“

 

Amintiri vii din…Lumeajustitiei.ro continua dezvaluirile din afacerea “Microsoft-EADS”

 O afacere transpartinica, in care prejudiciul este de peste 1 miliard de euro, inceputa in timpul regimului Adrian Nastase si continuata cu succes de regimul Traian Basescu. Afacerea “Microsoft-EADS” este anchetata deprocurorii DNA Marius Vartic si Mihaela Iorga Moraru, dar dosarul intarzie sa fie solutionat, in pofida asigurarilor primite chiar de la varful parchetului anticoruptie. Astazi, va vom prezenta prima etapa a afacerii, cea din timpul guvernarii PSD din 2000-2004.

La DNA exista o lista cu nume impresionante si cifre ametitoare. Cei mai importanti lideri ai PSD, in frunte cu Adrian Nastase, sunt mentionati in declaratia “martorului amenintat” Gabriel Marin, persoana cu identitate protejata, data la DNA in 23 iunie 2014. Acesta a povestit in detaliu despre sume cu titlu de mita care ar fi fost destinate membrilor din Guvernul Nastase, inclusiv lui Adrian Nastase, sume ce erau platite prin diverse off-shore-uri si interpusi, printre care si ofiteri SRI si SIE.

Pe langa numele lui Adrian Nastase, in declaratia “martorului amenintat” regasim o serie de ministri, precum Ioan Rus, Dan Nica, Marian Saniuta sau Mihai Tanasescu. De asemenea, pionul principal in intreaga afacere este, asa cum reiese din declaratia “martorului amenintat” Gabriel Marin, celebrul Claudiu Florica, director al Fujitsu Siemens Computers – Romania, implicat mai tarziu si in combinatiile cu liderii PDL. De asemenea, un alt personaj care dicta mersul lucrurilor si fara de care nimic nu se putea intampla este, conform aceleiasi declaratii, omul de afaceri Alexandru Bittner, un apropiat al premierului Adrian Nastase.

Prezentam fragmente din declaratia “martorului amenintat” Gabriel Marin, o varianta detaliata a acesteia fiind atasata la finalul articolului:

Afacerea Microsoft

In 2003-2005, Claudiu Florica a exercitat presiuni pe toate canalele oficiale si neoficiale pentru a fi reinclus in proiect, dar fara succes. Astfel, Claudiu Florica  (n.r. – director Fujitsu Siemens Computers – Romania)s-a intalnit in primavara anului 2004 cu Alexandru Bittner care controla toate proiectele de IT in perioada guvernarii PSD-iste, 2000-2004, iar acesta i-a oferit lui Claudiu Florica sustinerea pe langaAdrian Nastase in proiectele sistemului de securizare a frontierelor de stat si in proiectul licentierii Guvernului Romaniei pentru produse Microsoft cu conditia sa renunte sa mai faca presiuni pentru a reintra in proiectul Sistemului Educational Informatizat. Tot in 2004, Claudiu Florica s-a intalnit cuVictor Ponta care avea la acea vreme functia de sef al Corpului de Control al premierului Adrian Nastase si a incercat sa-l determine pe Victor Ponta sa demareze o ancheta a Corpului de Control la sediul Ministerului Educatiei si prin aceasta presiune sa oblige practic firma Siveco sa reintroduca firmele protejate de Claudiu Florica in cele doua extensii de contract, una in valoare de 20 milioane de dolari si cealalta de 96 milioane de dolari, semnate in timpul guvernarii PSD. In schimbul acestei sustineri din partea lui Victor Ponta, Fujitsu Siemens Computers a dotat sediul Tineretului Social Democrat cu calculatoare Fujitsu Siemens in baza unei donatii facuta prin partenerii Fujitsu Siemens Computers, de la acea data.

In decembrie 2004, dupa schimbarea partidului de guvernamant ca urmare a alegerilor ce au avut loc, Claudiu Florica fiind in relatii personale directe cu diversi membri ai Partidului Democrat, cum ar fi Romeo Raicu, Mihai Stanisoara, Victor (n.r. – probabil Vasile) Blaga, Rasvan Toader si-a reluat campania de atac la adresa firmei Siveco si a solicitat si noilor ministri reincluderea firmelor FSC, Net Consulting si Softwin, firme pe care le controla in mod indirect, in acest proiect, dar fara succes.

Au fost foarte multe persoane implicate deoarece acest contract presupunea atat aprobari de la nivelul cancelariei primului-ministru, Ministerului Finantelor, Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor, Ministerului Educatiei si Cercetarii. Persoanele implicate in trafic de influenta si luare de mita in acest contract sunt:

Adrian Nastase, prim-ministru in perioada 2000-2004,

Alexandru Bittner, care intermedia plata mitelor catre Adrian Nastase in acea perioada,

Remus Truica, seful Cancelariei Primului-ministru in acea perioada,

Victor Ponta, seful Corpului de Control al Premierului in acea perioada,

Ecaterina Andronescu – ministru al educatiei 2000-2004,

Cristina Ghitulica – sef de cabinet Ecaterina Andronescu in perioada 2000-2004,

Mihnea Costoiu – secretar general al ministerului in acea perioada,

Traian Ionescu – director in Ministerul Educatiei,

Valentin Cotarta – director in cadrul Ministerului Educatiei,

Gheorghe Dinu – consilier al ministrului Ecaterina Andronescu,

Mihai Tanasescu – ministrul finantelor la acea perioada,

Enache Jiru – secretar de stat in Ministerul Finantelor,

Dan Nica – ministru MCTI,

precum si ministrii PD numiti dupa Ecaterina Andronescu si anume, Alexandru Athanasiu, Mircea Miclaussi ulterior, Andrei Marga”.

Mecanismul era de a se crea un profit cat mai mare in firmele subcontractante, profit din care erau scoase prin intermediul unor offshore-uri sumele de bani necesare platii mitelor prin intermediul unor contracte de servicii fictive. Odata ajunsi banii in offshore-uri din destinatii cat mai indepartate pe teritoriul Romaniei, mitele erau platite fie prin transferuri bancare in firmele nominalizate de persoanele de langa autoritatea contractanta si care aveau rolul de a spala respectivii banii si de a-i aduce in tara pe cai legale sau o parte erau scosi in numerar din bancile din afara teritoriului Romaniei si adusi in numerar in tara, tot in mod ilicit, folosind diferiti intermediari care aveau doar sarcina de a-i transporta in tara, toate acestea facandu-se in scopul ascunderii sursei veniturilor de persoanele care incasau mita”.

In anul 2003, Claudiu Florica impreuna cu Khalil Abi Chanin – patronul Romanel, importatorul exclusiv al produselor LG si Nicolae Culacov – Omnitech au inceput actiunile de influentare a factorilor de decizie din Guvernul Romaniei pentru a se incredinta contractul privind inchirierea de licente soft pentru Guvernul Romaniei si institutiile subordonate, firmei FSC Austria.

Khalil Abi Chanin s-a ocupat de intermedierea relatiei cu MCTI si SGG. A intermediat lui Claudiu Florica intalnirile cu factorii de decizie din aceste institutii, respectiv Dan Nica, Serban Mihailescu, Ion Morar, Eugen Bejinariu. Nicolae Culacov se ocupa de influentarea factorilor de decizie din cadrul Ministerului Finantelor Publice, respectiv Mihai Tanasescu si Enache Jiru. Ca urmare a acestor intalniri, in octombrie 2003, Claudiu Florica a calatorit la Roma impreuna cu ministrul Dan Nica pentru a stabili cu acesta termenii si modalitatea in care urma sa se incheie acest contract de licentiere si pentru a dovedi in acelasi timp managementului Microsoft Romania ca avea influenta si contactele necesare cu oameni politici importanti pentru a incheia acest contract. Claudiu Florica a achitat personal cheltuielile de transport si cazare ale lui Dan Nica in aceasta calatorie. In aceasta intalnire de la Roma, Claudiu Florica a stabilit cu Dan Nica ca Guvernul Romaniei sa incheie un contract cu Microsoft in valoare de 50-60 milioane dolari, prin intermediul FSC Austria, iar in acest sens a fost semnata la Roma o scrisoare de intentie pentru parteneriatul strategic, dintre Guvernul Romaniei si Microsoft Corporation, obiectul acestuia constituindu-l colaborarea dintre cele doua parti pentru incheierea unui acord cadru de licentiere a Guvernului Romaniei pentru produse Microsoft.

Scopul acestei scrisori de intentie a fost de a convinge si determina managementul Microsoft sa nominalizeze Fujitsu Siemens Computers ca singurul imputernicit al lui Microsoft si mandatar in aces contract.

La momentul respectiv Claudiu Florica era director al Biroului de reprezentanta din Romania al firmei Fujitsu Siemens Computers”.

Claudiu Florica a reusit sa creeze un mecanism functional prin care puteau fi obtinute de la stat, fara licitatie, sume in jur de 100-150 milioane dolari. Prin eludarea licitatiilor se puteau vinde catre stat produse la preturi mult mai mari decat cele care ar fi fost obtinute in urma unei licitatii publice si astfel sa fie ascunse in pretul contractual sumele necesare platii mitelor. Pentru aceste aditionari ale contractuluiClaudiu Florica discuta direct cu reprezentantii Guvernului si fiecare aditionare presupunea plata unei sume din valoarea actului aditional catre cei care faceau posibila si aprobau respectivul act”.

Cum am mai spus cumpararea licentelor insemna dobandirea dreptului de utilizare perpetua a acestora si orice suplimentare de produse Microsoft ar fi fost necesar conform legilor in vigoare, la acea data, sa fie facuta printr-o noua procedura de licitatie publica. De asemenea, contractul de cumparare de licente nu ar fi putut fi incredintat direct firmei Microsoft intrucat existau mai multe canale oficiale de distributie, locale si internationale a respectivelor licente.

Pretul per total era mai avantajos pentru cumparare intrucat inchirierea presupunea ca la fiecare 3-5 ani sa se faca o noua plata pentru extinderea contractului de inchiriere. Contractul de inchiriere in acelasi timp facea mai greu de verficat si de comparat cu preturile de pe piata, a pretului la care Guvernul Romaniei achizitiona licente.

Aceste persoane din cadrul Microsoft si Fujitsu Siemens Computers au fost in contact direct cu Guvernul Romaniei in procedurile de negociere care s-au purtat in acea perioada, iar persoanele folosite de Claudiu Florica pentru traficul de influenta si dare de mita, in acest contract, nu erau la vedere si actionau din umbra, persoanele fiind:

Alexandru Bittner,

Khalil Abi Chanin, patronul Romanel,

Nicolae Culacov – patronul Omnitech,

Thomas Heintschel,

Dragos Stan – patronul Net Consulting,

Dinu Pescariu – patron Tenis Club,

Adrian Ujeniuc - patron Dim Soft,

Varujan Pambuccian - deputat,

Calin Tatomir, care a fost director in Compaq, ulterior patron al cabinetului de consultanta Tatomir si apoi director general al Microsoft Romania si

Marius Tuca – director Jurnalul National.

Toate aceste persoane erau implicate exclusiv in intermedierea intalnirilor cu factorii de decizie, in negocierea mitelor si ulterior platirea acestora prin intermediul lanturilor de off-shore-uri pe care le aveau pregatite pentru acest scop.

De asemenea, vreau sa precizez ca numarul de licente inchiriate prin acest contract a fost stabilit printr-o aproximare facuta de persoanele responsabile de IT din cadrul institutiilor beneficiare ale acestui contract si nu printr-un inventar riguros, acesti responsabili primind pe diferite canale indemnul de a trece cat mai multe licente pe asa zisele inventare, ceea ce permitea cresterea pretului contractului si implicit a mitelor solicitate. Nu a existat, in mod oficial, niciun fel de negocieri asupra preturilor produselor respective, pretul fiind stabilit exclusiv de catre Claudiu Florica cu acceptul tacit a factorilor de decizie din SGG, negocierile constand doar in redactarea de catre reprezentantii SGG, MCTI, Microsoft si FSC a documentatiei comerciale si tehnice necesare semnarii contractului – cadru de inchiriere licente publicat in HG 470/aprilie 2004”.

FSC nu a declarat niciun fel de subcontractanti in timpul negocierilor, firma profinet fiind folisita de catre Claudiu Florica cu aprobarea si stiinta managementului FSC Austria, exclusiv pentru incheierea scriptica a unor contracte de servicii, acestea fiind in realitate servicii fictive cu scopul de a scoate banii din FSCpentru plata mitelor oamenilor din anturajul lui Adrian Nastase care faceau posibil acest contract”.

In prima parte a anului 2004, Claudiu Florica a avut o intalnire cu Alexandru Bittner care in perioada respectiva controla in numele si pentru Adrian Nastase orice contract de tehnica de calcul si softwere cu Guvernul Romaniei si ministerele sale, acestea solicitand un procent din respectivele contracte prin firmele off-shore pe care le controla, ca plata pentru obtinerea semnaturilor la nivelul primului-ministru, Adrian Nastase.

In urma intalnirii lui Claudiu Florica cu Alexandru Bittner sumele destinate mitelor au crescut si ca urmare managementul FSC a fost conditionat sa semneze o crestere a pretului contractului de servicii fictive cu Profinet de la 14 milioane dolari la 15,5 milioane dolari, suma platita de FSC integral. Toate serviciile din contractul FSC cu Profinet erau servicii fictive, contractul fiind folosit exclusiv pentru justificarea scoaterii din FSC a sumelor de bani necesare platii mitelor catre persoanele implicate in decizia si derularea contractului”.

Odata platite mitele promise de catre Claudiu Florica prin intermediul firmei Profinet accesul acestuia la factorii de decizie din guvernarea Adrian Nastase a fost sensibil accelerat, astfel ca Claudiu Florica a creat rapid o extindere a acestui contract, de data asta pentru livrarea de licente educationale Microsoft catre unitatile sobordonate Ministerului Educatiei: scoli, licee, universitati. Pentru obtinerea acestui nou contract managementul FSC a fost conditionat de Claudiu Florica sa semneze un Act aditional la contractul de servicii fictive cu Profinet, care crestea valoarea acestui contract cu inca 7 milioane dolari, suma necesara pentru plata mitelor, necesara extinderii acestui contract. In acest act aditional au fost incluse si produse noi care nu existau in contractul initial, gen Enciclopedia Encarta, iar numarul de licente si anume cifra rotunda de 50.000 s-a facut printr-o aproximare de catre Mihnea Costoiu, secretar general in Ministerul Educatiei si nu printr-un inventar riguros cum ar fi fost cazul.

Persoanele implicate in negocierea acestui act aditional sunt cele de la incheierea contractului, in plus aparand si persoane noi, cum ar fi:

Alexandru Athanasiu – ministrul Educatiei,

Mihnea Costoiu – secretarul general al Ministerului Educatiei si

Alexandru Visan – patronul firmei Scop Computers.

Persoanele implicate efectiv in traficul de influenta si darea de mita in acest Act aditional sunt aceleasi cu cele implicate in contractul din anul 2004, si anume

Claudiu Florica – director FSC Romania,

Khalil Abi Chanin – patronul Romanel,

Alexandru Bittner,

Nicolae Culacov – patronul Omnitech,

Dragos Stan – patronul Net Consulting,

Thomas Heintschel – reprezentant Profinet,

Dinu Pescariu – patron Tenis Club,

Adrian Ujeniuc – patron Dim Soft”.

Afacerea EADS

In anul 2003, Claudiu Florica impreuna cu Alexandru Georgescu, patronul Midocar si Catalin Ghigea (avocat Midocar, patron Midocar Consulting, traducator oficial pentru EADS si ulterior director EADS Romania) au inceput actiunile de influentare a factorilor de decizie din guvernarea PSD 2000-2004 pentru a incredinta contractul pentru implementarea Sistemului Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat – SISF, firmei EADS Germania. Alexandru Georgescu prin intermediul relatiilor sale personale in SRI si SIE se ocupa de plata mitelor catre persoanele decidente din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, respectiv

Toma Zaharia – chestor MAI,

Gheorghe Carp – chestor MAI si

Petru Branzas – consilier ministru MAI, iar Claudiu Florica prin intemediul relatiei sale cu Alexandru Bittner se ocupa de plata mitelor necesare pentru obtinerea aprobabrilor de la nivelul premierului in functie, la acea data, Adrian Nastase”.

In prima parte a anului 2004, Caludiu Florica a avut o intalnire cu Alexandru Bittner pentru a-l determina pe primul ministru, Adrian Nastase, pentru a-si da acordul pentru semnarea contractului SISF cu EADS. In perioada respectiva orice contract de IT cu Guvernul Romaniei si ministerele subordonate trebuia negociat cu Alexandru Bittner care solicita un procent din aceste contracte pentru obtinerea semnaturilor necesare la nivelul primului ministru.

Nu cunoscc in mod in mod concret off-shore-urile pe care le controla, dar banuiesc ca se regasesc in circuitul sumelor de bani din Profinet.

Contractul de achizitie SISF, in valoare de 650 milioane euro, a fost semnat in 12 august 2004, la ceremonia formala participand si premierul Adrian Nastase, impreuna cu cancelarul german, Gerhard Schroeder.

Pentru ca EADS sa obtina acest contract, managementul lui EADS a fost conditionat de catre Claudiu Florica si Alexandru Georgescu sa incheie un contract de promisiune irevocabila de subcontractare cu FSC pentru comenzi de 40 pana la 60 milioane de euro.

Managementul FSC, la randul sau, pentru a primi aceste comenzi de la EADS a fost conditionat de catre Claudiu Florica sa semneze in acelasi timp, contracte de comision pentru reusita cu firma Gessa, comision 10% si cu firma Profinet, comision 5%, bani care reprezentau mita pentru persoanele din conducerea MAI si cabinetul primului-ministru.

In februarie 2005, Claudiu Florica a solicitat managementului FSC schimbarea procentelor de comision catre Gessa si Profinet, noile procente fiind de 7% pentru Gessa si 8% pentru Profinet, totalul lor ramanand 15% din valoarea comenzilor pe care FSC urma sa le primeasca de la EADS.

La un moment dat aparea si un alt off-shore, Zonko Overseas, care avea contract cu Gessa pentru plata unui comision de 30%, sume care urmau sa fie platite unor persoane din anturajul lui Adrian Nastase.

EADS a platit in anul 2004, imediat dupa semnarea comntractului un avans de 4 milioane euro ce urmau sa fie folositi pentru plata mitelor persoanelor din anturajul lui Adrian Nastase, suma din care FSC a platit la randul sau, un avans de 2.000.000 euro catre Profinet si un avans de 280.000 euro catre Gessa.

Firma Gessa era controlata de Alexnadru Georgescu si urma sa se ocupe de mita pentru functionarii publici din MAI care aprobau semnarea contractului, iar firma Profinet era controlata de Claudiu Florica prin intermediarii Dragos Stan si Thomas Heintschel si urma sa se ocupe de mita pentru Adrian Nastase”.

Persoanele folosite de Claudiu Florica in perioada 2004-2005, pentru traficul de influenta si darea de mita, prin firmele Profinet si Gessa au fost:

Adrian Nastase, prim-ministru,

Alexandru Bittner,

Remus Truica,

Ioan Rus – ministrul MAI,

Marian Saniuta – ministrul MAI,

Toma Zaharia – chestor MAI,

Gheorghe Carp – chestor MAI,

Pentru Branzas – consilier ministru MAI,

Vasile Blaga,

Alexandru Georgescu,

Catalin Ghigea,

Dragos Stan,

Thomas Heintschel,

Nicolae Chirvase – avocat Net Consulting si fost director SIE,

Dinu Pescariu – patron Tenis Club,

Tiberiu Urdareanu – patron UTI Grup,

Traian Mihu – patron Felix Telecom,

Florin Talpes – patron Softwin,

Frank Nagorschel – reprezentantul Bearing Point.

Alte persoane implicate in traficul de influenta si darea de mita pentru incheierea acestui contract, dar care nu aveau legatura directa cu Claudiu Florica sunt:

Markus Hellental – vicepresedinte EADS,

Otto Single – angajat EADS,

Siebert Burkhard – angajat EADS,

Helmut Hugle – angajat EADS,

Helmut Bar – angajat EADS,

Gerald de Woot – angajat EADS,

Volker Hagerkoeter – angajat EADS,

Stefanita Stanescu – angajat Midocar Consulting si ulterior EADS Romania,

Aurelian Nistor – angajat Midocar,

Titi Paraschiv – angajat Siemens Romania,

Walter Spenser – consilier al ministrului, sef al Politiei Federale de Frontiera Germana,

Nicolae Berechet – secretar de stat MAI,

Emilia Costin – director IT MAI,

Silviu Pistritu – director Cmicex,

Gheorghe Drula – director Felix Telecom,

Gabriel Kaufmes – director UTI,

Mihai Ianciu – director UTI,

Ioan Cordos – director UIT si ulterior in MCTI,

Gabi Marin – patron Omnilogic,

Dorin Marian – fost consilier prezidential,

Dan Lazarean – angajat STS”.

*Cititi aici declaratia “martorului amenintat” Gabriel Marin cu privire la mitele din afacerea “Microsoft-EADS” care ar fi ajuns la liderii PSD

Colonel (r) Vasile Zarnescu (SRI), prezinta: “Inselatoria secolului XX”

Începem, prin episodul acesta, un lung serial în care vom publica una dintre cele mai importante cărţi din panoplia istoricilor revizionişti: ÎNŞELĂTORIA SECOLULUI XX, de Arthur Robert Butz, care a fost tipărită într-o ediţie în limba engleză, în1976, una în limba franceză, în 2002, şi o alta în limba germană, apărută în 1977 şi interzisă în 1979, fiindcă de la Bismarck încoace, nemţii au fost dresaţi să fie foarte obedienţi (citeşte: slugarnici)!. În curînd va fi publicată şi în limba română. Pînă atunci, îl pregătim pe cititor cu apariţia sa în varianta electronică.
În mai multe articole de-ale mele, am făcut referire la această lucrare remarcabilă prin onestitatea, curajul şi efortul documentar – toate depuse de autor pe altarul aflării Adevărului, Adevăr acoperit de oculta internaţională prin perfida propagandă privind existenţa unui Holocaust unic al jidanilor (cuvîntul „jidani“ este forma fonetică, istorică, ştiinţifică provenită din germanicul din Das Jüden). Într-adevăr, a existat un holocaust unic al lor: unic prin faptul că reprezintă cea mai mare escrocherie imaginată de mintea jidanilor, manifestată îndeosebi în secolul XX. Dar, aşa cum am mai semnalat – pe urmele altor autori – escrocheria care clama cuvîntul „holocaust” şi sintagma „6 milioane de evrei ucişi“ a fost declanşată, după izvoarele publicistice descoperite cu acribie ştiinţifică de către cercetătorii oripilaţi de dimensiunea acestei propagande insidioase, nemaipomenit de perfide şi eminamente false, încă de pe la anul 1865 (cf., de exemplu, aici:http://relhit.wordpress.com/2011/05/30/)! Desigur, aceste cercetări şi informaţii sunt de dată recentă, fiind necunoscute de către Arthur R. Butz la vremea cînd îşi publicase cartea.

Cine este mai curios şi mai nerăbdător să cunoască adevărul îşi poate procura cartea de aici: Arthur R. Butz, The Hoax of the Twentieth Century: The Case Against the Presumed Extermination of European Jewry.

Impunerea studierii escrocheriei „holocaustului“ în învăţămîntul românesc de către ex-ministrul „ţărănist“ –actualmente năpîrlit în „liberal“ – Andrei Marga constituie o agresiune axiologică inadmisibilă, care trebuie înlăturată, iar autorul ei, ex-marxistul şi filosionistul Andrei Marga, să sperăm, pedepsit cît mai curînd posibil. Pentru a ne impune guvernanţilor trădători acest deziderat, este necesară cunoaşterea adevărului despre „Mistificarea secolului XX“!

 

Vasile I. Zărnescu

 Autorul

 Născut şi trăit la New York, Arthur Robert Butz a obţinut o licenţă şi un master în electrotehnică la M.I.T. (Massachusetts Institute of Technology) din Boston. În 1965 a fost declarat Doctor în Geniu electric al Universităţii din Minesota. Din 1966 este profesor la Northwestern University din Evanston (Illinois), predă electrotehnică şi informatică, publicând numeroase lucrări tehnice de specialitate.

Din 1980 face parte din comitetul consultativ şi redacţional Journal of Historical Review, publicat de Institute for Historical Review din Newport Beach, California.

Pentru scrierile sale, Arthur Robert Butz a fost defăimat şi ostracizat de cercurile sioniste din S.U.A. şi din alte ţări.

 Prezentarea autorului şi a lucrării

 Pentru autorul lucrării The Hoax of the Twentieth Century (Înşelătoria secolului XX), pretinsa exterminare fizică a jidanilor europeni pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial constituie ceea ce putem numi o minciună istorică, un mit, o impostură sau mistificare, păcăleală sau înşelătorie. „Hoax“ se traduce prin „mistificare“, „păcăleală“, „înşelătorie“, eventual prin „farsă“, „glumă“ sau „cacialma“ – dar aceste ultime două sensuri, după cum vom vedea, nu se potrivesc în cazul de faţă. În unele dintre ţările lumii, această înşelătorie a devenit un „adevăr oficial“, decretat prin lege de Ministerele Adevărului, protejat de baionetele armatelor, de gazele lacrimogene ale poliţiilor, de securitate şi aparatul judiciar, de omnipotenţa televiziunii, a presei şi a celorlalte mijloace de (dez)informare.

Înşelătoria a luat forma unei idolatrii obligatorii, a unei superstiţii religioase sau tabu, cu profunde implicaţii sociale.

Versiunea cuşer a celui de-Al Doilea Război Mondial, cum o putem numi, este singura autorizată în şcoli, universităţi, în lumea editorială şi comerţul de carte, în tribunale, presă, televiziune etc. Holocaustul sau Şoah-ul a devenit idolatrie, comerţ, industrie, afacere de miliarde, prin intermediul căreia omenirea este încătuşată în lanţurile celei mai detestabile sclavii care a existat vreodată.

Istorici şi autorii care consideră că, în realitate, nemţii nu au exterminat, nici nu au încercat să extermine pe jidani, şi-au dat ei înşişi numele de revizionişti ai istoriei oficiale. Aceşti autori consideră că germanii nu au fabricat şi nici nu au utilizat camere de gazare sau camioane de gazare, în vederea uciderii jidanilor. Pe baza cercetării lor ştiinţifice, istoricii revizionişti au tras concluzia că jidanii europeni morţi între 1939 şi 1945, au murit din aceleaşi cauze ca şi ceilalţi muritori, din motivele pentru care se moare în orice război: foame, bombardamente, epidemii, mai ales a tifosului, cvasi-endemic pe atunci în Europa de Est.

Rezultatele cercetării istorice, tehnice şi general ştiinţifice ale revizionismului istoric arată că numărul jidanilor morţi pe timpul războiului este departe de a atinge cifra extravagantă de şase milioane. Mult mai probabil este că această cifră nu atinge un milion de morţi. Conflictul gigantic al războiului mondial s-a soldat, însă, cu măcelărirea mai multor zeci de milioane de oameni, membri ai câtorva zeci, poate chiar sute de popoare: germani, ruşi, polonezi, cehi, slovaci, maghiari, sârbi, croaţi, sloveni, bosniaci, austrieci, români, bulgari, ucraineni, albanezi, bieloruşi, lituanieni, letoni, estoni, finlandezi, uzbeci, calmuci, indieni, jidani, englezi, americani, canadieni, greci, marocani, algerieni, congolezi etc. Ca în orice război modern, populaţia civilă a fost la fel de greu încercată ca şi militarii. Copiii au plătit şi ei cu un număr impresionant de vieţi. Mulţi copii de jidani au murit, dar şi mulţi copii germani sau japonezi au fost ucişi cu fosfor aprins sau cu foc nuclear. A devenit un obicei de a spune despre copiii jidani, la fel de inocenţi ca toţi ceilalţi copii, că ar fi fost deportaţi pentru simplul fapt că erau jidani.

Dacă acceptăm acest limbaj şi această formulă, putem spune cu tot atâta dreptate că, deşi perfect nevinovaţi, copiii germani sau japonezi au fost ucişi, la rândul lor, pentru simplul fapt că erau germani sau japonezi. În deceniile cinci şi şase ale secolul trecut, cel mai cunoscut revizionist a fost francezul Paul Rassinier. Opera lui de istoric şi lupta lui pentru adevăr sunt demne de toată admiraţia. Rassinier, însă, a studiat numai anumite aspecte ale Marii Minciuni şi Înşelătorii. El nu a avut timpul necesar, nici voinţa de a prezenta o sinteză. Fost deţinut în lagărele de concentrare germane, de unde s-a eliberat în stare de invaliditate sută la sută, autorul faimoasei Minciuni a lui Ulise a murit în anul 1967.

***

Sinteza aşteptată peste treizeci de ani a fost publicată în anul 1976, de către profesorul şi cercetătorul american Arthur Robert Butz. Ea este atât de completă şi de puternică încât vreme de aproape patruzeci de ani a descurajat orice alt istoric revizionist să scrie o capodoperă comparabilă cu The Hoax of the Twentieth Century. Pentru a fi drepţi, trebuie să adăugăm că primul succesor al lui A. R. Butz este A. R. Butz însuşi. O serie de texte, publicate mai târziu de către Butz, pe diverse aspecte complementare, întregesc piesă cu piesă capodopera din 1976. Una dintre cele mai bune dovezi că The Hoax era încă din 1976 o justă sinteză o constituie faptul că fiecare dintre adăugirile ulterioare şi-au găsit locul lor firesc în cadrul edificiului de ansamblu. Nici una dintre aceste adăugiri nu a obligat la o modificare a structurii generale, fie a tezei, fie a cărţii..

Pentru a înfrunta şi a învinge monstruosul tabu, era nevoie de un spirit şi de un caracter de excepţie. Arthur Robert Butz este un spirit ştiinţific, dublat de un analist de texte şi de un istoric. Formaţia lui de bază este ştiinţifică, specialitatea informatică de înalt nivel. Analiza textelor nu este specialitatea sa, deşi, ca informatician, este adesea nevoit să analizeze texte şi documente. El nu este un istoric profesionist, lucru pe care ţine să îl sublinieze. Experienţa a dovedit, însă, că pe terenul dificil şi periculos pe care l-a ales, autorul nostru poate face de râs sau provoca gelozia cohortelor de universitari sau cercetători ştiinţifici, istorici profesionişti cei mai mulţi, care şi-au pus lacăt la gură, ceară în urechi, plumb pe ochii şi pe creier, lăsând impostura, minciuna şi înşelătoria să se propage, deşi misiunea lor constă tocmai în a apăra, a feri omenirea de astfel de infecţii intelectuale.

Caracterul lui A. R. Butz este dintre cele mai rar întâlnite; suntem în faţa unui om de ştiinţă capabil de a se lansa într-o cercetare din cele mai îndrăzneţe şi revoluţionare cu toată moderaţia, prudenţa şi înţelepciunea de rigoare. Suma cunoştinţelor acumulate în aproximativ cinci ani, care i-au permis să realizeze capodopera de faţă este impresio-nantă. În această materie extrem de complexă şi de bogată, autorul a introdus criteriile ferme de ordine logică ale gândirii europene. Talentul lui de a expune este dublat de arta de a convinge. Nu întâmplător, unul dintre principalii autori exterminaţionişti, PierreVidal-Naquet, scrie că A. R. Butz este „principalul şi cel mai abil revizionist“, adăugând: „[…] dacă ar trebui să dăm un premiu minciunii, aş zice că lucrarea lui Butz […] reprezintă în anumite puncte o reuşită colosală ce-ţi îngheaţă inima, îţi face pielea de găină şi îţi scoală părul de pe cap: cititorul este condus în mod convingător, pas cu pas, la ideea că Auschwitzul este o rumoare lansată cu dibăcie, din care propagandiştii de meserie au făcut, încetul cu încetul, un adevăr. S-a ajuns, astfel, la buna-vestire al cărei evanghelist stângaci este Faurisson. În termenii lui Zola, nu Faurisson, ci Butz ar putea fi definit ca „diabolicul muncitor al erorii judiciare“. Cum să-l respingem pe Butz? Lucrul este posibil, bineînţeles, ba chiar foarte simplu, cu condiţia de a cunoaşte dosarul, lucru însă foarte greu şi de lungă durată. […] Când o poveste fictivă [ca cea a lui Butz] este scrisă în mod convenabil, nu găsim în ea însăşi mijloacele de a o distruge“1. Suntem tentaţi să-l comparăm pe Butz cu cel mai bun ghid posibil, pentru explorarea unei lumi extrem de ostile. Deşi cunoaşte terenul, el avansează cu precauţiune, pas cu pas, ca şi cum descoperă totul alături de cititor. Adesea întrerupe înaintarea şi face un scurt bilanţ. Înainte de a reporni la drum, consultă din nou busola, controlează împrejurimile, simte dificultăţile şi obstacolele posibile, preîntâmpină modestia şi ezitarea noastră, fără să ocolească întrebările pe care e limpede că le-a prevăzut. La întrebările noastre răspunde fie imediat, fie mai târziu, în care caz răspunsul va veni negreşit la locul şi momentul potrivit. La sfârşitul fiecărei etape, a fiecărei pagini sau grup de pagini îl auzim, parcă, impulsionând pe cei descurajaţi, motivând pe cei şovăielnici, ridicând moralul fataliştilor care cred că răul vine de la Cel de Sus şi trebuie suportat până la a doua venire a Mântuitorului: «Nu vi se pare că am avansat?

Amintiţi-vă obstacolul ameninţător, care părea imbatabil. Uite că l-am depăşit! Credeaţi că suntem ca măgarul în ceaţă, la miezul nopţii. Iată că ceaţa se ridică, orizontul se luminează!» La capătul lecturii care a fost o veritabilă iniţiere în subtilităţile istoriei postbelice, ghidul nostru înţelept, prudent şi diplomat se retrage cu tact, lăsându-ne altfel decât ne-a găsit, cititorul având sentimentul că a înţeles, că ştie ceva, că a ieşit din ignoranţă, că este pe drumul luminii. În câteva fraze, ghidul nostru face bilanţul, fiecare constată că promisiunea a fost ţinută. La începutul aventurii intelectuale revizioniste, într-o scurtă declaraţie, el ne anunţase ceea ce urma să descoperim împreună. La sfârşit ne aminteşte drumul făcut împreună, pe care fiecare ar vrea să-l continue. Fără îndoială, fiecare îl va continua în felul şi pe propriile lui picioare, căci multe sunt de revizuit în cadrul vieţii publice ca şi al parcursului iniţiatic al fiecăruia, revizionismul fiind, pe de altă parte, starea naturală a lui homo sapiens, fiinţă ce învaţă, deci revizuiește, cât trăieşte.

Cât trăim învăţăm, adesea renunţăm la învăţăturile greşite, adică revizuim, revizuim permanent, revizuim fără încetare. Să vedem  însă acestea mai de aproape.

Titlul şi, în ediţiile ulterioare, subtitlul2 acestei lucrări au aceeaşi francheţe americană ca o frază din capitolul III: „The thesis of that book is that story of Jewish extermination in World War II is a propaganda hoax“ (Teza acestei cărţi este că povestea exterminării jidanilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial este o înşelătorie imputabilă propagandei). Pe un ton la fel de direct, autorul scrisese o altă frază remarcabilă: „Cel mai simplu dintre motivele de a fi sceptic cu privire la alegaţiile despre exterminare este cel mai simplu motiv care poate fi conceput : la sfârşitul războiului, ei erau în continuare prezenţi“. Cine erau aceşti „ei“? Cei care pretind că ar fi fost exterminaţi! Din fericire, nu au fost exterminaţi, ceea ce este o veste foarte bună.

Încă din primele rânduri, autorul anunţă tonul general al cărţii: „Această versiune atât de populară a celui de- Al Doilea Război Mondial este mincinoasă. Ea nu este decât o variantă a extravagantelor poveşti jidoveşti din care este alcătuit Talmudul“.

Versiunea rabinică a istoriei celui de Al Doilea Război Mondial îndrăzneşte prezentarea sorţii jidanilor ca aceea a unui popor excepţional, pe care dumnezeul său, incredibil de pervers, l-a supus unor suferinţe excepţionale; în acest scop, dumnezeul lor pervers ar fi decis ca „poporul său ales“ să fie dat pe mâna forţelor satanice ale naţional-socialismului german. Aceste talmudisme sunt expresia unui delir, în cadrul căruia nu poate fi vorba de istorie, ci de poveşti incredibile, genul de poveşti pe care le descoperim răsfoind Vechiul Testament. Chiar în absenţa oricărei intenţii scandaloase sau mercantile, rar se întâmplă ca astfel de invenţii să conducă la altceva decât bani, gheşefturi şi publicitate

Pe ultima pagină a cărţii sale, Butz evocă „Tratatul de la Luxemburg“ (1952), care a fixat colosalele „despăgubiri“ financiare pe care guvernul Germanei postbelice a acceptat să le plătească jidanilor pentru „actele criminale inexprimabile“ presupuse a fi fost comise de către cel de-Al Treilea Reich, contra jidănimii; în treacăt fie spus, aceste despăgubiri sunt prevăzute să dureze până în 2030 şi nu constituie decât o parte din contribuţiile nemţilor şi ale întreprinderilor germane vărsate lui Shylock. La capătul lucrării sale, A. R. Butz conchide că aceste pretinse crime sunt „în mare parte o mistificare, una sionistă în special“. El nu este, însă, un om care să gândească „jidan“ şi să scrie „sionist“. Dacă vrea să pună în cauză pe „jidani“, el va scrie „jidani“, iar dacă vrea să spună „sionişti“, spune efectiv „sionişti“. Una dintre cele mai preţioase demonstraţii ale sale este că „Holocaustul“ a fost urzit şi lansat de către mediile specific sioniste. De asemenea, el demonstrează că mascarada judiciară a procesului de la Nürnberg este, mai curând, opera unor influente personalităţi sioniste nu numai jidoveşti, înainte de a fi opera guvernului american sau a procurorului Jackson. Pe această bază, ca american practic, Butz arată că, întrucât este vorba de o înşelătorie urmată de o escrocherie, Statul Israel datorează mulţi bani Germaniei. Par pari referturA lot of money, scrie el ca unul ce practică litota.

Se înţelege că un francez, un român sau un european ar putea găsi cam abruptă această francheţe americană. În cazul lui Butz, însă, tonul acesta nu este perceptibil decât la începutul şi la sfârşitul discursului său, care, dimpotrivă, este o demonstraţie înceată, sigură, imbatabilă. Opera cercetătorului american este o întreprindere de demolare şi de reconstrucţie. Arthur R. Butz pune capăt mitului „Holocaust“, săpându-i rădăcina până la fundaţii, arătând că suntem în faţa unui edificiu de minciuni, fiecare dintre acestea fiind mai absurdă şi mai periculoasă decât celelalte. Nu mai puţin însă, el întocmeşte lista suferinţelor efective îndurate de jidani între 1939 şi 1945, reamintind măsurile luate de nemţi contra unei minorităţi pe care adesea şi pe bună dreptate o considerau ostilă, ba chiar în război deschis contra Germaniei, graţie mijloacelor de temut de care dispunea pe plan internaţional. Butz descrie realitatea politicii care tindea către o „soluţie finală teritorială“ (territoriale Endlösung) a permanentei „chestiuni jidoveşti“ (Jüdenfrage). Soluţia finală germană a problemei jidoveşti implica găsirea unui teritoriu pentru jidanii din întreaga lume, un teritoriu care, din motivele cunoscute, nu putea fi Palestina. Acest teritoriu trebuia, însă, găsit undeva, el fiind o condiţie a „renaşterii jidoveşti“ în viziunea socialist-utopică a naţional-socialiştilor germani. La un moment dat, după victoria germană asupra Franţei, s-a crezut că acest teritoriu ar putea fi insula Madagascar. Desfăşurarea tot mai tragică a războiului mondial a făcut, însă, imposibilă această soluţie. Autorul evocă realitatea soluţiilor „provizorii“ ale problemei jidoveşti, de exemplu închiderea în ghetouri, uneori în lagăre de concentrare, centre de tranzit sau lagăre de muncă forţată, fără să uite nici un moment adevărul elementar pe care mulţi îl pierd din vedere chiar şi atunci când îşi dau aerul că vorbesc despre el: „În timpul războiului, a fost război!“. Deliberat tautologică, formula se dovedeşte plină de miez. Dacă autori precum Reitlinger, Hilberg sau Dawidowicz au dat o imagine complet falsă despre tratamentul jidanilor de către germani, între 1939 şi 1945, aceasta este din cauza faptului că au făcut abstracţie de război şi de necesităţile lui. Aceşti autori şoatici nu au vrut să vadă că, pentru autorităţile celui de-Al Treilea Reich, prima şi cea mai mare grijă a fost câştigarea războiului economic şi militar, nu persecutarea jidanilor. Principalele măsuri adoptate cu privire la aceştia se explică prin necesitatea asigurării securităţii soldatului sau civilului german în timp de „război total“ şi prin nevoia vitală de a găsi o mână de lucru cât mai abundentă posibil. Mai târziu, în lagărele în care jidanii erau amestecaţi cu reprezentanţi ai multor altor popoare, din cauza epidemiilor care loveau deopotrivă germanii ca şi prizonierii sau mâna lor de lucru, s-au construit crematorii. Este de-a dreptul incredibil că autorii exterminaţionişti refuză să admită necesitatea crematoriilor pentru combaterea epidemiilor, mai ales a tifosului exantematic.

Orice război implică „ororile specifice războiului“. În acest război pe care atâţia dintre ei l-au dorit, jidanii şi-au plătit partea lor de victime. Ei nu au fost, însă, singurii care au suferit efectele celui de-Al Doilea Război Mondial şi este absurd ca istoricii „Holocaustului“ să nu sublinieze că, între 1939 şi 1945, au căzut victime de toate naționalităţile. Ba chiar, în ce-i priveşte pe cei învinşi, foarte multe victime au căzut în timp de „pace“3, după semnarea capitulării necondiţionate. Cine vrea să judece lagărul de concentrare, de muncă şi de tranzit de la Auschwitz, nu îl poate izola pe acesta, ca şi cum el s-ar găsi pe planeta Marte. Orice judecată cu privire la lagărul Auschwitz presupune replasarea acestuia în istoria războiului şi în aceea a tuturor lagărelor de concentrare germane, engleze, franceze, americane, sovietice şi altele, înainte, în timpul şi după cei şase ani dintre 1939 şi 1945. Viziunea iudeocentrică şi fixistă a istoriei jidanilor nu permite înţelegerea acestei părți din istoria generală a omenirii

Capacitatea de analiză a lui A. R. Butz este evidentă. Spiritul lui de sinteză este, însă, şi mai evident, arborii nu îi pot ascunde niciodată pădurea. Textul sau faptul de studiat este, totdeauna, replasat în contextul său. Din păcate, sensul noţiunii de „context“ s-a degradat, răstălmăcit şi pierdut în bună măsură astfel încât el desemnează, astăzi, consideraţii foarte confuze şi depărtate de cuvântul, subiectul sau evenimentul studiat. Pentru autor, „contextul“ este, în primul rând, ceea ce este mai apropiat, ceea ce a făcut posibil, a condiţionat sau a influenţat obiectul analizei. În primul rând, este vorba de contextul imediat, de exemplu cuvintele din jurul cuvântului studiat, subiectele din jurul subiectului studiat, faptele din jurul faptului studiat. Din aproape în aproape, contextul presupune enumerarea completă a faptelor, personajelor, a situaţiei sau epocii considerate. Pentru a da un exemplu, în acest sens trebuie înţeleasă admirabila Anexă E despre „Rolul Vaticanului“. În cadrul controversei privind „tăcerea Papei Pius al XII-lea“ cu privire la „Holocaust“, s-au publicat o mulţime de lucrări.

Invităm pe autorii acestor lucrări să citească Anexa E a lucrării de faţă. Graţie acestei lecturi, ei vor lua cunoştinţă de propriile lor lipsuri, de lipsa capacităţii de analiză şi a viziunii sintetice, calităţi care i-au permis lui Butz să rezolve falsa enigmă a tăcerii Papei. Dacă Pius al XII-lea nu a vorbit niciodată, nici în timpul războiului nici după acesta, despre exterminarea jidanilor sau camerele de gazare, este pentru că acestea nu au existat sau că, în orice caz, Papa avea serioase motive de îndoială cu privire la existenţa lor. Îndoiala sau certitudinea Papei face din acesta un „revizionist“ mai aparte, totuşi revizionist în sensul deplin al cuvântului. Enigma tăcerii Papei nu-i o enigmă, ea se explică dacă înţelegem că nu avem ce spune despre ceea ce nu există, sau despre ceea ce, din diverse motive, nici măcar nu poate exista. Dacă o crimă este în mod sigur sau foarte probabil de ordinul ficţiunii, ea nu poate fi denunţată ca şi cum s-ar fi produs în realitate. A acuza pe cineva de o crimă ce nu există revine la a minţii sau a calomnia, iar a acuza de aşa ceva un învins înseamnă a te dezonora. Cu privire la acest subiect, Pius al XIIl-ea nu a vrut să mintă, nici să calomnieze, să se dezonoreze.

Felul în care autorul întreprinde munca lui de cercetare şi de găsire a adevărului, încetineala savantă sau metodică de care dă adesea dovadă i-ar putea deconcerta pe unii cititori, care s-ar putea întreba unde vrea să ajungă? Ce înseamnă acest pasaj care prezintă aparenţele unei pure digresiuni? Când vom regăsi firul roşu al discursului? Cititorii americani vor protesta, obişnuiţi cum sunt cu lecturi confortabile, rezumative şi digestive („digests“). Obişnuiţi să uite unde merg şi să nu ajungă niciunde, mulţi cititori europeni se vor opinti, împiedica şi, probabil, renunţa să ducă lectura până la capăt. Şi unii, şi ceilalţi vor fi în pagubă. Autorul ştie foarte bine că cel care merge încet ajunge sigur la țintă. Butz este foarte bine dotat cu umorul anglo-saxon care se asociază perfect cu o anumită încetineală şi care displace spiritului latin.

Iată un exemplu din acest lung, lent, dar genial raţionament care, în 1975-1976, l-a dus pe autor la o concluzie foarte îndrăzneaţă, confirmată într-o formă providenţială, cîţiva ani mai târziu, de un eveniment neprevăzut.

Către sfârşitul capitolului al II-lea, o întreagă secţiune a cărţii este consacrată rolului industrial al lagărului Auschwitz. Autorul face o serie de consideraţii tehnice despre benzina şi cauciucul sintetic, despre polimerizare sau vulcanizare, ne întreţine pe tema sodiului sau a butadienei. Cititorii grăbiţi se vor întreba neliniştiţi: sunt oare în faţa unui vorbă-lungă pedant şi ridicol? Chiar am căzut pe proverbiala prostie academico-universitară şi politehniciană, care nu ştie de unde vine nici unde vrea să ajungă? După cum vom vedea, aceştia sunt în fals, iar răbdarea şi efortul lecturii, ca orice sacrificiu, vor fi răsplătite.

În capitolul următor, autorul va vorbi despre criza cauciucului din Statele Unite, după Pearl Harbor (7 decembrie 1941), când o mare parte a flotei americane a fost distrusă de japonezi. America a fost ruptă de Malaiezia şi Indochina, de unde cumpăra 90 la sută din cauciucul necesar celor mai diverse întrebuinţări. Un eveniment neprevăzut a pus America în faţa nevoii urgente de a produce cauciuc sintetic. Care este, însă, ţara care la vremea respectivă era cea mai avansată în acest domeniu? Răspunsul este Germania

Apoi, autorul îşi pune altă întrebare. În care punct al Germaniei, sau al teritoriilor dominate de ea, s-a dezvoltat mai mult cercetarea şi producţia de cauciuc sintetic? De data asta, răspunsul este Auschwitz. La Auschwitz, oraş din Silezia de Nord, anexat după război de către Polonia, exista un important complex industrial unde se fabrica benzină sintetică şi unde se construise o foarte modernă uzină de cauciuc sintetic numit „Buna“ (cuvânt compus din butadienă şi sodiu sau natriu, al cărui simbol chimic este „Na“). Ajuns aici, autorul are forţa şi curajul de a trage concluzia că, în mod absolut sigur, americanii au acordat o foarte mare atenţie celor ce se petreceau la Auschwitz, atât în ce priveşte benzina sintetică, cât şi în ce priveşte cauciucul sintetic. Împingând şi mai departe analiza, autorul consacră un foarte serios comentariu supravegherii sau spionajului prin fotografii aeriene. Dată fiind calitatea fotografiilor aeriene de atunci, autorul formulează ipoteza că serviciile americane de spionaj industrial au recurs neapărat şi la această sursă de informaţii. El adaugă că, până în momentul redactării cărţii sale (1975), aceste fotografii nu au fost încă publicate. Concluzia pe care o trage autorul este că, dacă, în 1942, la Auschwitz, ar fi avut loc, într-adevăr, o exterminare fizică a jidanilor, serviciile de informaţii americane nu puteau să nu ştie asta. Pentru a completa gândirea autorului asupra acestui punct, precizăm că ceea ce spune el despre spionajul industrial şi fotografiile aeriene din 1942 este şi mai valabil pentru anii 1943 şi 1944. Dacă fotografiile aeriene ar fi confirmat zvonul exterminării în cadrul unor enorme „uzine ale morţii“, ele ar fi fost publicate de mult. Dacă la 30 de ani după război aceste fotografii încă nu au fost publicate, înseamnă că ele nu confirmă zvonul extermina-ţionist, nu întâmplător lansat cu sprijinul şi cooperarea serviciilor aliate de informaţii.

În februarie 1979, la aproape trei ani după apariţia Înşelătoriei secolului XX, care ocazionase nelipsitele proteste rituale şi ale jidovimii americane, A. R. Butz a avut satisfacţia să vadă că C.I.A. publică, în sfârşit, fotografiile aeriene de la Auschwitz4. Fotografiile, însă, au dovedit, în mod absolut convingător, că Auschwitzul nu a fost decât un ansamblu de lagăre de concentrare, alături de care nemţii au construit şi exploatat un enorm complex industrial. Clădirile crematoriilor erau absolut banale, înconjurate de spaţii verzi frumos concepute şi bine întreţinute, fără urmă de nesfârşitele mulţimi de „victime“ despre care propaganda mincinoasă pretinde că aşteptau ceasuri întregi afară, pentru a pătrunde în clădirile crematoriilor, unde, chipurile, urmau să fie gazate şi, apoi, incinerate. În jurul crematoriilor nu se vedea nici un fel de coadă, nici un fel de activitate deosebită şi cu atât mai puţin suspectă. Fotografiile nu prezintă nici măcar enormele movile de cărbuni sau de cocs necesare incinerării pentru miile de oameni zilnic, după cum pretinde făcătura exterminaţionistă. Lucru şi mai tulburător, două dintre clădirile crematoriilor nu numai că nu erau ascunse, dimpotrivă, se găseau lângă terenul de fotbal al deţinuţilor, pe care în fiecare duminică aveau loc mai multe meciuri în cadrul campionatului intern Auschwitz. Fotografiile arătau clar când şi cum fusese bombardată zona industrială Auschwitz şi de ce lagărele de concentrare nu fuseseră luate la ţintă şi ele. Dacă lagărele ar fi fost bombardate, foarte mulţi deţinuţi ar fi pierit tocmai pentru că erau „concentraţi“, iar supravieţuitorii nu ar mai fi putut dispune de dormitoare, toalete, spălătorie, bucătărie, infirmerie, cluburi pentru amatorii de muzică etc. În eventualitatea distrugerii crematoriilor, cadavrele celor decedaţi ar fi trebuit înhumate într-un pământ în care pânza freatică era foarte la suprafaţă. Din această cauză, cadavrele infectate de tifos ar fi contaminat apa din zonă, care ar fi devenit, astfel, nelocuibilă

Cu ocazia publicării acestor fotografii, s-a descoperit că, între 27 decembrie 1943 şi 14 ianuarie 1945, Aliaţii au executat treizeci şi două de misiuni deasupra lagărului. Nu toate, însă, de bombardament, după cum vom vedea.

Cele mai multe dintre aceste misiuni au fost pur şi simplu de informare, de spionaj industrial prin fotografiere.

Publicarea fotografiilor aeriene a confirmat pe deplin teza lui A. R. Butz, chiar dacă, în neştiinţa lor comodă şi călduţă, autorii au reuşit să fie ridicoli prin adăugarea unor săgeţi care indicau, chipurile, amplasarea vestiarelor (sic) şi a „camerelor de gazare“ (resic). Cititorul dotat cu un minim de spirit critic pufneşte în râs la vederea săgeţilor desenate cu meşteşug artistic pe nişte fotografii ce nu au nevoie de niciun fel de adăugire. Naivitatea dublată de perfidie a celor doi salariaţi şi ucenici vrăjitori C.I.A. este o altă problemă. Cei din serviciile secrete nu prea citesc istorie, cu atât mai puţin istorie revizionistă, închipuindu-şi că ei înşişi fac istoria, iar noi trebuie să o înghiţim gata făcută, fără întrebări, ca la împărtăşanie. Autorul avusese dreptate pe toată linia, iar adversarii adevărului s-au ridiculizat recurgând la simple copilării.

Arthur R. Butz arată aceeaşi clarviziune şi în legătură cu alte subiecte. În 1982, el a ţinut o conferinţă al cărei text este inclus în acest volum [Supliment B] şi care cuprinde o serie de constatări care îi confirmă teza. În introducerea acesteia, el a avut ideea foarte judicioasă de a evoca un precedent important în istoria marilor înşelătorii, textul pretinsei „donaţii a împăratului roman Constantin cel Mare“, descoperită, chipurile, în secolul al IX-lea. El o face pentru a arăta cum şi în ce fel această enormă înşelătorie, de o importanţă capitală pentru interesele papalităţii, a putut fi dezvăluită abia în secolul al XV-lea, de către Laurent Valla. De fapt, împăratul Constantin, autor al Edictului de la Milano, din anul 313, nu a donat niciodată papalităţii Imperiul Roman. Textul aşa-zisei „donaţii constantiniene“ nu era decât un fals, conceput destul de stângaci şi de groso-lan. Minciunile de acest gen nu ar fi putut lua minţile unui om cu scaun la cap.

Dacă ele se menţin, însă, uneori vreme de secole – cazul „donaţiei constantiniene“ –, este pentru că un anumit tip de putere sau de societate are nevoie de aşa ceva. De îndată de această nevoie dispare, se creează condiţiile pentru ca minciunile în cauză să dispară şi ele. De altfel, A. R. Butz arată că cei care încearcă să demaşte minciuna acumulează adesea o mulţime de argumente de valoare inegală, în vreme ce câteva argumente numai, dar precise, sunt absolut suficiente. După acest lung preambul, autorul revine la inima subiectului său, enumerând opt motive simple, pentru care pretinsa exterminare a jidanilor nu a putut avea loc.

Rezumăm.

Dacă în plină Europă, într-un interval de trei ani, germanii ar fi ucis, într-adevăr, milioane de oameni, un eveniment atât de extraordinar nu ar fi putut trece neobservat. Vaticanul, însă, nu a văzut nimic. Crucea Roşie nu a văzut nici ea, deşi asta îi era treaba principală. Rezistenţa germană anti-nazistă nu l-a menţionat nici ea. Jidanii europeni nu dispuneau de informaţii în această privinţă şi nu credeau zvonurile absurde şi discordante privind o exterminare de proporţii industriale. Jidanii din afara Europei (mai ales din Statele Unite şi din Palestina), organismele lor internaţionale, nu s-au comportat ca unii care credeau poveştile alarmante, pe care ei înşişi le îngogonau şi le propagau. În aceeaşi situaţie s-au aflat şi cele patru guverne aliate principale, fără să mai vorbim de cele mai puţin importante, aflate încă la remorca lor. În acest punct, autorul plasează parabola elefantului miraculos care merită să fie citată.

Ceea ce suntem obligaţi prin lege să credem este că „acest eveniment de dimensiuni geografice continentale, care a durat trei ani, din punctul de vedere al timpului, şi care s-ar fi soldat cu câteva milioane de victime“ s-a putut petrece fără ca nimeni să-şi fi dat seama: nici Vaticanul, nici Crucea Roşie, nici jidanii ca persoane private, nici jidanii ca organizaţii, nici guvernele aliate, nici nemţii adversari ai nazismului, nimeni! Absolut nimeni! Asta e ca şi cum mi s-ar spune că nu am observat elefantul din pivniţă, deşi cobor acolo de mai multe ori pe zi, ba după o sticlă de vin, ba după legume proaspete, ba după murături etc. Şi, totuşi, elefantul este acolo, cum ne obligă să credem legile holocaustice sau ordonanţele de urgenţă guvernamentale. Mai mult, pe când eram în salon cu prietenii şi invitaţii, elefantul s-a urcat la etaj, el ştie cum, aşezând cu trompa bibelourile din vitrină, fără să mai socotim cum a urcat pe scara îngustă şi cam şubredă pentru el, cum a închis şi deschis o serie de uşi, cum de l-a ţinut parchetul… Apoi, tovarăşul elefant sovietic, sau poate anglo-american, în orice caz aliat, a coborât în Piaţa Amzei, în plină zi, s-a servit cu o cutie de tutun marinăresc dintr-o vitrină, şi-a aprins luleaua în faţa Bibliotecii „Sadoveanu“, pufăind holocaustic către templul de vizavi, şi-a cumpărat ziarele preferate (New York TimesPravdaLe Monde) şi s-a întors la Grădina Zoologică din Băneasa, fără ca bucureştenii să fi băgat ceva de seamă, ocupaţi cum sunt să bage mai ales „la ghiozdan“, sau să tragă către măseaua de minte, care întârzie să apară

În concluzie, dacă genocidul jidovesc ar fi existat, cel puţin cele opt instanţe nu aveau cum să nu-l vadă. De vreme ce ele nu au văzut nimic, concluzia este simplă: genocidul sau holocaustul nu a existat. Cei care insistă, se încăpăţânează, continuă şi persistă să creadă în realitatea holocaustului sunt în situaţia celor ce cred în invizibilitatea şi isprăvile năstruşnicului elefant democrat şi interaliat. O fi, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, nu-i aşa? Iată că povestea unui elefant spune mai mult decât discursurile tâlharo-politicienilor, legile scelerate, crimele rituale din Nagasaki sau Târgoviște, ordonanţele de urgentă neputinţă guvernamentală, universităţile, şcolile muzeele şi bibliotecile devenite altare ale minciunii şi abatoare ale adevărului, instrumentele tăierii cerebrale împrejur ale întregii omeniri.

***

The Hoax suferă, totuşi, de unele imperfecţiuni. Prima ediţie nu a fost foarte comercială, nici luxoasă. Din lipsă de bani, s-a ales o hârtie de proastă calitate, textul a fost imprimat cu caractere tipografice mici, greu lizibile de cei cu ochelari. Masa volumului părea indigestă, titlurile intermediare erau rare, nimic nu orienta cititorul în lectură, în priceperea demonstraţiei. Stilul general era destul de plat, iar vocabularul nu foarte căutat. Autorul este perfect conştient de aceste lucruri, după cum se vede din prefaţa lui la ediţia franceză.

A. R. Butz îşi califică analiza de „orizontală“, prin opoziţie cu analiza „verticală“ a altor autori revizionişti. Ceea ce vrea el să spună prin această „orizontalitate“ este că a avut permanent în vedere ansamblul întregului subiect, în vreme ce alţi autori revizionişti nu au luat în consideraţie decât anumite aspecte ale aceluiaşi subiect. Luând exemplul pretinsei camere da gazare naziste, autorul admite că acest aspect al „Holocaustului“ nu prea l-a interesat, ba chiar spune că cei ce se interesează numai de acest lucru se pot abţine de a-i citi cartea. Nu mai puţin, însă, el nu îşi imaginează că o persoană serioasă s-ar putea aventura într-o controversă cu privire la camerele de gazare fără să ia prealabila precauţie a unei vederi de ansamblu a interpretării „Holocaustului“ pe care, deocamdată, nu o găsim nicăieri expusă mai succint decât în cartea de faţă.

Distincţia între analiza „orizontală“ şi cea „verticală“ este, însă, abstractă. Când autorul analiza tipul de cauciuc sintetic pe care germanii voiau să îl producă, sau când vorbea despre polimerizare şi vulcanizare, când arăta combinaţiile de butadienă şi sodiu din „Buna“, nu cumva era mai curând pe „verticală“, decât pe orizontală ? Nu cumva ar fi mai corect de spus că de-a lungul sintezei lui magistrale şi fără egal, autorul procedează la o serie de expuneri, comentarii şi interpretări specifice, care ţin mai curând de „verticala“ analizei decît de „orizontala“ sintezei. Invers, cercetătorul ştiinţific care decide să abordeze vastul subiect al „Holocaustului“ sub unghiul specific dar unic al camerei de gazare, lucrează oare numai pe „verticala“ analizei, ignorând „orizontala“  sintezei? Nu cumva, la rândul lui, şi acesta are, în felul său, perspectiva orizontală şi sintetică a aşa numitului „Holocaust“?

Judecând după propriul meu caz, eu nu am luat cunoştinţă de sinteza americanului nostru (1976) decât după ce îl citisem pe Rassinier, la începutul anilor ’60 şi după ce, confruntat cu masa gigantică a Marii Minciuni, luasem decizia să o atac în punctul cel mai fragil, acela al camerei de gazare năzdrăvane sau magice, despre care atâţia vorbesc, dar nimeni nu este în stare să ne furnizeze fotografia, desenul tehnic şi instrucțiunile de folosire ale acestui obiect, oricât de complicat ar fi el. Pentru mine, The Hoax nu a jucat rolul unei lecturi de iniţiere, ci, mai curând, acela al unei providenţiale confirmări. În faţa colosului Marii Minciuni, am înţeles rapid că picioarele acesteia sunt „scurte“, cum se zice, de argilă sau de mămăligă, cum se spune de asemenea. În ideea mea, picioarele de argilă mămăligoasă, adică punctul cel mai sensibil al Holocaustului era reprezentat de camera de gazare, din care cauză am concentrat atacurile mele contra acestui punct. Se înţelege, însă, că spectatorul sau cititorul care nu a văzut şi nu înţelege încă ceea ce vreau să spun prin expresia „picioare de argilă“ s-ar putea mira că loviturile mele ţintesc nu prea departe de nivelul pământului, că am tendinţa să privesc numai în jos. Totuşi, la rândul meu am văzut monstrul în întregul lui. De altfel, date fiind formidabilele ei dimensiuni, cum mi-ar fi putut scăpa Gigantica Minciună? Înţelegând că punctul cel slab al întregii înşelătorii constă în faimoasele „camere de gazare“, nu mai puţin invizibile decît „elefantul holocaustic“, am concentrat pe acest punct cele mai multe dintre loviturile mele. Cel ce înfruntă pe exterminaţionistul Achille, trebuie să urmeze exemplul revizionistului Paris, să ţintească săgeata drept în călcâiul holocaustic.

 

Destul, însă, cu imaginile şi comparaţiile. A. R. Butz a vrut să dovedească, celor de bună credinţă, că genocidul sau „crima fără precedent“, imputată învinsului de către învingător, nu a existat. Dacă această crimă este imaginară, înseamnă că aproape nu mai este nevoie să spunem că şiarma crimei este tot imaginară. Invers, dacă această armă este imaginară, crima este şi ea tot imaginară. Rezultatul este identic, deşi metodele cu care a fost atins sunt diferite.

Puterea inteligenţei lui Arthur R. Butz este poate prea abstractă. Singurul lagăr de concentrare vizitat de către autorul Înşelătoriei secolului XX este cel de la Dachau. În legătură cu pretinsa cameră de gazare omucidă din acest lagăr, Butz nu a scris aproape nimic, atâta doar că, după chiar opinia acuzatorilor, „camuflată în sală de duşuri“, aceasta nu ar fi fost terminată, deci nu ar fi fost utilizată. Notăm aceeaşi indiferenţă şi faţă de alte câteva contingenţe materiale. Printre argumentele esenţiale ce pot fi invocate pentru a susţine inexistenţa camerelor de gazare germane, existenţa „în carne şi oase“ a celor din penitenciarele americane nu este chiar lipsită de însemnătate. Este suficient să vezi o cameră de gazare americană, să îi studiezi modul de funcţionare, pentru a înţelege că presupusa cameră de gazare germană şi presupusul ei mod de funcţionare sunt pur şi simplu ficţiuni. A. R. Butz este, însă, american. Cum se face că nu a utilizat şi acest argument?

Nemulţumit de a nu fi putut studia de aproape nici o pretinsă cameră de gazare „nazistă“, cum de nu s-a informat despre nici una dintre camerele de gazare cu care sunt înzestrate multe dintre penitenciarele ţării sale? Dacă ar fi făcut-o, ar fi înţeles imediat cât este de dificil să execuţi un singur om cu acid cianhidric (cazul insecticidului Zyklon), fără să te gazezi tu însuţi. Ar fi înţeles, de exemplu, că nimic nu este mai periculos decât să pătrunzi într-o cameră de gazare americană după o execuţie, ar fi înţeles, de asemenea, măsura extraordinară în care cadavrul celui gazat nu poate fi atins fără o serie de măsuri draconice prealabile. Ar fi constatat că numai graţie unei foarte complicate ventilaţii, medicul şi cei doi ajutori îmbrăcaţi în cauciuc şi cu mască de gaze pe figură, pot pătrunde în camera de gazare şi manipula un cadavru foarte periculos, deşi mort de-a binelea! Ar fi luat cunoştinţă de povestirile groteşti ale membrilorSonderkommando-urilor care pretind că întrau în camerele de gazare „naziste“ fără mască de gaze pe figură, manipulând neglijent, cu ţigara în colţul gurii, sute şi mii de cadavre infectate cu acidul cianhidric foarte higroscopic, ce se depune la rădăcina oricărui fir de păr, la încheieturi şi pe orice cută epitelială. Înţelegând asta, „spovedania“ lui Rudolf Hess, pe care temnicerii şi călăii i-au smuls-o, se prăbuşeşte de la sine şi odată cu ea atâtea alte şi alte spovedanii şi mărturii, toate „sub jurământ“, bineînţeles. Nu numai „spovedaniile“ sau „mărturiile sub jurământ“ s-ar prăbuşi, ci atâtea alte „dovezi“, altfel spus întregul edificiu al Marii Minciuni postbelice, sovieto-americane-anglo-franceze şi, mai ales, sioniste.

Revenind la faimoasa „donaţie constantiniană“, revizioniştii istorici ai vremii lui Laurent Valla au considerat necesar să invoce o multitudine de argumente pentru a dovedi o cuvioasă şmecherie creştină, o înşelătorie catolică. Deşi modest, derizoriu şi material, un singur argument ar fi fost suficient pentru demascarea minciunii papale: o simplă monedă romană de după împăratul Constantin cel Mare ar fi putut arăta că, după Constantin, Imperiul Roman a avut în fruntea lui alţi împăraţi, nu vreun papă oarecare. Numeroase monede cu efigia succesorilor lui Constantin cel Mare dovedeau că textul faimoasei donaţii, „descoperite“ în secolul al IX-lea, nu poate fi decât un fals, o înşelătorie. Cel mai umil dintre numismaţii şi colecţionarii vremii ţinea în mână dovada irefutabilă a înşelătoriei. Nici una dintre monedele romane nu poartă efigia vreunui papă. Toate poartă efigia unui împărat.

În acelaşi fel, astăzi, ne sunt suficienţi ochii şi un minim de cunoştinţe practice pentru a vedea că pretinsa cameră de gazare de la Auschwitz, capitala „Holocaustului“, vizitată zilnic de mii de turişti şi de pelerini, nu este decât o cameră de gazare Potemkin5. Celelalte pretinse camere de gazare „naziste“, ori nu le mai vizitează nimeni, ori se spune că nu au fost terminate, deci nu au putut fi folosite. Istoricii nu îndrăznesc să arate, însă, un desen, o machetă, o reprezentare oarecare a acestei arme diabolice. Uneori, câte un candid îşi imaginează că vede o „cameră de gazare“.

Apropiindu-se, însă, aceasta dispare. Nu fusese decât o nălucă, o fata morgana.

Pretinsa cameră de gazare „nazistă“ este un fel de apa morţilor a istoriografiei jidoveşti. A. R. Butz nu s-a gândit la preţiosul argument pe care îl avea la îndemână, aşa cum nici Laurent Valla, care, fără îndoială, văzuse şi ţinuse în mână o mulţime de monede romane, nu s-a gândit că acest fapt este argumentul suficient ce i-ar putea permite să ucidă legenda mincinoasă, sau chiar să ucidă de două ori (overkill) minciuna istorică pe care o combătea.

***

Aceste rezerve nu micşorează întru nimic stima şi consideraţia mea pentru opera marelui american care este Arthur Robert Butz. Clădită pe stânca adevărului, opera va supravieţui fără îndoială autorului ei. Va fi ea ceea ce Thucydide numea un „dobândit pentru totdeauna“ (ktêma as ei)? Ar merita să fie. Vreme de decenii, nici un istoric nu a încercat să o conteste. În oceanul de texte şi publicaţii antirevizioniste, nici o carte sau articol nu a putut da o replică acestei excepţionale opere de referinţă a revizionismului istoric contemporan. The Hoax of the Twentieh Century reprezintă drumul cel mai scurt, necesar şi obligatoriu pentru cel ce vrea să înţeleagă cum a fost posibilă şi cum de subzistă în continuare isteria holocaustică ce a invadat planeta Pământ după ultimul Război Mondial. Din păcate, durata înşelătoriei atacate şi demascate de istoricii şi cercetătorii ştiinţifici revizionişti este asigurată pentru încă o bună perioadă de supre-maţie sinistro-idolatrică în secolul XXI. Nici măcar creierul şi reuşita excepţională a americanului Arthur Robert Butz nu a putut veni de hac colosalei imposturi şi înşelătorii a pretinsului „Holocaust“ jidovesc. Evenimente care nu vor depinde de calitatea lucrărilor cercetătorilor ştiinţifici, nici de voinţa lor sau a altora, vor decide singure cu privire la momentul când înşelătoria şi impostura vor lua sfârşit.

Ne putem întreba dacă o astfel de idolatrie se va sfârşi sau nu vreodată. Pentru jidani, idolatria „Holocaustului“ sau „Şoah“ este pe cale să înlocuiască Thora şi Talmudul la un loc. Idolatria a devenit sacră. Ea serveşte deopotrivă Dumnezeul lor, pe Mamona, Viţelul de aur devenit taur bătrân, veşnica mânie jidovească, colosala lor sete de răzbunare. Societatea de consum în care trăim şi pofta ei de profit se acomodează perfect cu idolatria holocaustică. Pentru moment, nici această societate, nici idolatria ei port-drapel nu dau semne de epuizare totală.

Au trebuit douăzeci şi şase de ani pentru ca The Hoax of the Twentieh Century să fie tradusă şi publicată în franceză. Versiunea germană a apărut la un an după cea engleză (1977) şi a fost interzisă în 1979. Versiunea românească este gata de tipar după treizeci și opt de ani de la versiunea iniţială, în engleză americană. Vreme de ani şi ani, încercările de publicare s-au lovit de lipsuri materiale, de represiunea poliţiei gândirii, indolenţa pseudo-intelectualităţii, relativa indiferenţă, nu însă şi impermeabili-tatea marelui public.

Revizionismul istoric este marea aventură intelectuală a epocii postbelice.

Robert Faurisson, octombrie 2002

 NOTE

 1. Pierre Vidal-Naquet, Les Assassins de la mémoire, La Découverte, Paris, 1987, pp. 13, 74.

2. The Case Against the Presumed Extermination of European Jewry (Procesul presupusei exterminări a jidănimii din Europa).

3. Afirmaţia este valabilă inclusiv pentru noi, care, la 70 de ani după război, încă nu recunoaştem justeţea şi necesitatea lui. Nu mai vorbim de prizonierii întemniţaţi de guvernele iudeo-bolşevice de la București, după întoarcerea din prizonierat, de falsificarea istoriei naţionale, îndoctrinarea sau tăierea cerebrală împrejur a tinerilor în şcoli şi universităţi etc. (N.T.).

4. Dino A. BRUGNONI şi Robert G. POIRIER, The Holocaust Revisited: Analysis of the Auschwitz-Birkenau Extermination Complex, Central Intelligence Agency, Washington, DC, 1979.

5. Potemkin, general favorit şi amant al ţarinei Ecaterina a II-a, pentru care a cucerit Crimeea şi a împins graniţele imperiului până la Nistru. Teritoriile cucerite fiind relativ pustii, inventivul general a avut ideea potemkiadelor, construind sate şi palate din mucava pentru a arăta drăguţei ţarine altceva decât teritorii pustii. Trepăduşii lui Ceauşescu au practicat şi ei potemkiadele, mergând până la vopsirea frunzelor din copaci, a copitelor și coarnelor vacilor, cu ojă de unghii. Camerele de gazare mincinoase, cu care suntem păcăliți de la război încoace, sunt potemkiadele celor ce au câștigat războiul, dar au pierdut încrederea şi stima posterităţii. (N.T.).

a. Vezi ARTHUR ROBERT BUTZ, La Mystification du XXe siècle, Ed. La Sfinge, Roma, 2002, pag. 5-21. Traducerea a fost realizată de Centrul de Cercetări al Librăriei Antitotalitare Româneşti din Paris.

(Continuare în episodul următor)

 

 

NEMŢII nu ne-au putut cuceri, dar ne-au luat de fraieri; TOTUŞI, cum ar putea recupera România  miliarde de euro (cu muntele de dobinzi ) , datorate de Germania din perioada nazistă?

33Cum ar putea recupera Romania de la Germania cele 18.8 miliarde de euro, reportate din perioada nazista. Cercetatorul Radu Golban in dialog cu analistul Corneliu Vlad 

- Domnule Radu Golban, toată presa vorbeşte despre recent descoperita datorie a Germaniei de circa 18 miliarde de euro faţă de România. Acest fapt ne-a determinat să luăm legătura cu dumneavoastră în scopul clarificării chestiunii în speţă. Cititorii noştri se întreabă cine sunteţi dumneavoastră.

- Sunt la origine român, stabilit din 2003 în Elveţia. M-am născut la Timişoara în 1973 şi am emigrat cu familia în Germania în 1988. După terminarea liceului, am absolvit cursurile Facultăţii de Filozofie din cadrul Universităţii „Albert-Ludwigs“ Freiburg, Germania, specializarea Politică ştiinţifică şi drept, promoţia 2000. Sunt absolvent al programului de Masterat în Studii Europene Avansate al Institutului European al Universităţii din Basel, Elveţia, promoţia 2002. În 2008 mi-am susţinut doctoratul în economie, domeniul integrare monetară, la Universitatea de Vest din Timişoara.

- Cum aţi ajuns la această surprinzătoare datorie a Germaniei?

- Pentru elaborarea cărţii „UEM – încotro?“ (publicată în acest an în cadrul unei prestigioase edituri din România), împreună cu doamna conf. univ. dr. Mihaela-Brînduşa Tufose, coautor al lucrării anterior menţionate, am analizat şi structurile de colaborare monetară din Europa din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Cu surprindere am sesizat existenţa unui model de colaborare monetară impus de Germania nazistă în Europa. Acest sistem bazat pe cliring şi cursuri de schimb fixe ne-a trezit interesul în mod special. Mai ales extrasul de cont al Casei de compensaţie a Germaniei, o instituţie pe lângă Reichsbank, a stat în centrul atenţiei, deoarece prezintă soldurile Germaniei faţă de ţările asociate în acest model de colaborare. Suma de 1,126 miliarde Reichsmark evidenţiată în acest extras de cont a reprezentat la început doar o constatare şi un argument în cadrul tematicii cărţii; ulterior a devenit o provocare.

- Puteţi să ne explicaţi şi să precizaţi ce înseamnă un contract de cliring?

- Lipsa acută de valută a Germaniei în urma Primului Război Mondial a determinat încheierea de contracte nonvalutare bazate pe schimburi de mărfuri între Germania şi alte state. Un asemenea acord a fost încheiat cu România deja din anul 1935. Prin acest acord s-a stabilit ca plăţile dintre România şi Germania, provenind din schimbul de mărfuri şi din alte obligaţii de stat şi particulare, să fie efectuate prin cliring bilateral între Banca Naţională a României şi Casa de compensaţie germană.

Printr-o clauză, Banca Naţională a fost însă obligată să achite exportatorii din România, chiar dacă sumele necesare pentru aceasta depăşeau vărsămintele în lei ale importatorilor. Deoarece Germania hitleristă importa din România mai mult decât exporta, această obligaţie, la început limitată ca sumă, a ajuns în anul 1942 să nu mai aibă nicio limită convenţională de sumă. Fluxul de mărfuri româneşti spre Germania, fără un flux corespunzător dinspre Germania spre România, s-a soldat cu sărăcirea de mărfuri a populaţiei româneşti, cu o creştere a inflaţiei şi cu o creanţă în mărci nevalorificabilă a BNR faţă de Casa de compensaţie germană. Această creanţă a reprezentat un credit forţat în mărfuri acordat economiei germane de economia românească. Deşi au existat preocupări şi intenţii concrete pentru frânarea creşterii soldului (ca urmare a schimbului neechivalent cu Germania), acestea au fost respinse sau doar formal acceptate de către Berlin. La data de 7 septembrie 1944, datoria Germaniei faţă de România a ajuns la suma de 1,126 miliarde Reichsmark.

- Această datorie nu s-a prescris după război?

- Consider oportună prezentarea cadrului legal în contextul căruia am invocat recuperarea datoriilor Germaniei din relaţiile comerciale cu România. În primul rând, invoc articolul 28, paragraful 4, din Tratatul de pace dintre România şi Puterile aliate şi asociate, adoptat în 10 februarie 1947, la Paris, care prevede: Fără a prejudicia dispoziţiunile de mai sus, precum şi orice alte dispoziţiuni luate în favoarea României şi a cetăţenilor români, de către Puterile ocupante ale Germaniei, România renunţă, în numele său şi în numele cetăţenilor săi, la orice pretenţiuni împotriva Germaniei şi a cetăţenilor germani, pendinte la 8 mai 1945, cu excepţiunea pretenţiunilor rezultând din contracte şi alte obligaţiuni anterioare datei de 1 septembrie 1939, precum şi din drepturi dobândite înainte de aceeaşi dată.

Această renunţare va fi considerată ca înglobând creanţele, toate pretenţiunile interguvernamentale în legătură cu aranjamentele încheiate în cursul războiului, precum şi toate pretenţiunile cu privire la pierderi sau daune ivite în timpul războiului.
Aşa cum reiese din reglementările Tratatului, soldul României nu s-a prescris; mai menţionez că Tratatul a fost ratificat prin Legea nr. 304/30.08.1947 (publicată în „Monitorul Oficial“ nr. 199/30 august 1947), care reia precizarea că România renunţă la orice pretenţii împotriva Germaniei, vizate fiind totalitatea angajamentelor ce decurg din relaţiile derulate în perioada 1 septembrie 1939-8 mai 1945.
Doresc să precizez că, în cadrul conferinţei de la Londra, din anul 1953, când Germania şi-a asumat întreaga răspundere şi responsabilitate pentru toate datoriile Reichului, a lămurit şi problema soldurilor deficitare rezultate din operaţiunile de cliring derulate cu Belgia, Franţa, Elveţia, România etc.

Motivul pentru care România nu a participat la conferinţa de la Londra se bazează pe art. 5 alineatul 4 al Tratatului acestei conferinţe, care este identic cu articolul 28 din Tratatul de pace dintre România şi Puterile aliate şi asociate. Ambele acte normative exonerează Germania de plata despăgubirilor aferente perioadei 1.09.1939 şi 8.05.1944. Conform jurisdicţiei germane, art. 5. alineatul 4 este legea de internalizare a Tratatului de Pace de la Paris în legislaţia germană.
În concluzie, acest sold este descoperit şi în ziua de astăzi. Este bine de ştiut că această sumă nu reprezintă nicio despăgubire de război.

- Cum aţi ajuns la această imensă sumă de 18,8 miliarde euro?

- Plecând de la aprecierea că 1 Reichsmark este evaluat, în prezent, la 3,3 euro, se poate calcula, estimativ, valoarea cuantumului datoriei: 3,717 miliarde euro, fără a mai adăuga şi dobânda aferentă celor 66 de ani – din 1944 până în 2010; fără a ne lansa într-un calcul matematic costisitor de actualizare, ci doar dacă am calcula o dobândă moderată de doar 2,5% pe an, se poate aprecia că valoarea totală a datoriei (suma iniţială şi dobânda capitalizată) se ridică la 18,88 miliarde euro. Walther Funk, ultimul preşedinte al Reichsbankului, a precizat înaintea încheierii războiului că problema datoriilor Germaniei o reprezintă soldurile dezechilibrate. Pentru consolidarea acestor datorii a propus oarecum internaţionalizarea acestora prin diferite bonduri la o dobândă de 4%. În concluzie, datoria Germaniei ar putea fi chiar mult mai mare.

- Ce şanse credeţi că are România de a recupera această datorie?

- România ar putea solicita punerea în funcţie a sistemului de rezolvare a disputelor prevăzut la Conferinţa de la Londra pentru cazuri similare sau ar putea iniţia un proces la Haga. Dar mai întâi de toate ar fi bine să ducă tratative directe cu Germania. Plecând de la ideea că, începând cu anii ‘70, mai multe ţări est-europene (chiar şi România) au cerut de la Germania, din păcate, doar despăgubiri, şi nu lămurirea soldurilor de cliring, şi că Germania a exercitat o presiune mare asupra lor, ar fi bine ca astăzi, tratativele să fie aduse în atenţia publicului. România nu are avea nimic de ascuns, ci doar de profitat de transparenţa maximă în aceste demersuri oficiale.

Să nu uităm că Germania este o ţară cu un codex moral recunoscut, care se manifestă şi prin demersurile partidului „Die Linke“, partid cu 12% din Bundestag, în lămurirea acestei creanţe. În urmă cu aproape două luni, am luat direct legătura cu doamna Ulla Jelpke, membru al Bundestagului, deoarece se ocupa în mod special de probleme legate de despăgubiri ale victimelor celui de al Doilea Război Mondial. În urma interpelării făcute de doamna Ulla Jelpke în Bundestag, a fost iniţiată la data de 20 august a.c. şi o anchetă parlamentară pe acest subiect, semnată în numele întregii fracţiuni chiar de şeful partidului, dr. Gregor Gysi. Răspunsul guvernului german se aşteaptă în timp de o lună.

 

Sursa:Ziarul CURENTUL

 

 

POVESTEA SFÂȘIETOARE a actriţei Aimée Iacobescu: “MOR de FOAME, n-am nici BANI de pâine”

 

Pentru toţi cei care doresc să facă donaţii, contul personal al actriţei, deschis pe numele Gabriela Aimee Iacobescu, este următorul: RO98 OTPV 1110 0098 4462 RO01 , deschis la OTP Bank, sucursala Ion Mihalache, Bucureşti La 69 de ani, după 40 de ani de activitate pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, celebra actriţă Aimée Iacobescu trăieşte o dramă. Toată pensia ei se duce pe medicamente vitale, iar în portofel mai rămâne doar cu 40 de lei pentru facturi şi mâncare. Disperată, a ajuns să-şi vândă obiectele de valoare din casă. Cu glasul gâtuit de emoţie, Aimée Iacobescu a găsit puterea să strige după ajutor, conştientă că nu mai are nimic de pierdut. Îşi pusese speranţa într-o indemnizaţie de merit de la UNITER (Uniunea Teatrală din România), însă i s-a transmis, pe un ton cinic, „să mai aibă răbdare”… Cât?! „Câţiva ani, să mai moară” din actorii care beneficiază deja de aceste pensii suplimentare. „Singura speranţă era UNITER” Susţine că e îndreptăţită să primească indemnizaţie de merit de la UNITER, a depus şi o cerere acum doi ani, însă n-a primit nimic. „Îndeplinesc toate condiţiile de acordare. Am în palmares zeci de premii naţionale şi internaţionale, am recomandări serioase de la guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi de la alte personalităţi marcante, deţin «Meritul cultural» în grad de comandor. L-am sunat pe preşedintele UNITER, Ion Caramitru, şi mi-a spus că până mi se va acorda această indemnizaţie mai durează ani şi că înaintea mea sunt alţii cu mai multe merite… Mi s-a părut jignitor. Aşa că, până atunci, n-am decât să mor de foame. Şi singura speranţă era la UNITER. Acum nu mai am nicio ieşire”, declară Aimée Iacobescu cu lacrimi în ochi. „Vai de capul nostru, al actorilor la pensie” Situaţia actriţei e atât de disperată, încât a ajuns să vândă din casă: „Tratamentul format doar din medicamente compensate, cu reţetă de la medicul de familie, înseamnă toată pensia mea. După ce cumpăr pastilele rămân cu mai nimic… 40 de lei. Şi pensia mamei mele se duce aproape toată pe medicamente, iar singurele economii le putem face la mâncare. Acum n-am nici bani de pâine. Supravieţuim datorită ajutorului financiar pe care fratele meu ni-l acordă când poate şi am tot vândut diverse obiecte valoroase din casă pentru a ne descurca de azi pe mâine. Nu sunt singurul actor din generaţia mea în această situaţie. Vai de capul nostru, aproape toţi actorii la pensie se descurcă greu, dar, din demnitate, niciunul nu spune. Mai rău decât acum n-am cum să mai ajung”. „N-am niciun conflict cu Ion Caramitru” Chiar dacă răspunsul preşedintelui UNITER a jignit-o, Aimée Iacobescu nu e supărată: „N-am avut şi n-am niciun conflict cu Ion Caramitru. E un actor bun, însă aprecierea unui artist pe scenă ţine de gusturi şi acestea nu se discută. Poate e doar o falsă impresie, însă cred că mă antipatizează, deşi am fost mereu în relaţii foarte bune”.

Acest articol este proprietatea Ring Media Group şi este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parţială a conţinutului se poate face doar cu citarea sursei, astfel: pentru publicaţiile tipărite – Ziarul “ring”, iar pentru publicaţiile online – http://www.ziarulring.ro/stiri/monden/268626/POVESTEA-SFA-IETOARE-a-actritei-Aimee-Iacobescu-MOR-de-FOAME-n-am-nici-BANI-de-paine-/?forceDesktop=1

Tudor Andrei

 

 

Citeva  plante  tainice din lume

In lume, exista in jur de 375.000 de specii de plante. Acestea au culori, marimi si mirosuri diferite. Unele sunt frecvent plantate in gradini, altele, in schimb, sunt atat de bizare, incat ingrijirea lor pare imposibila. Cu forme senzationale si aspecte inedite, aceste plante bizare si-au castigat un statut de “plante inabordabile”, deoarece este greu sa-ti dai seama daca infrumuseteaza locul in care sunt amplasate sau, dimpotriva, ii confera un aer infricosator. Descopera care sunt cele mai bizare plante din lume.

1 Plante ciudate: Dionaea Muscipula

Dionaea Muscipula este o planta carnivora, cunoscuta si sub numele de Venus Flytrap. Cu o forma destul de bizara, aceasta planta se hraneste cu insecte. Viteza cu care se inchide planta atunci cand prinde o insecta este un semn al sanatatii ei. Daca se inchide repede, inseamna ca este sanatoasa, daca are o inchidere lenta, este semn ca ceva nu ii prieste. In mod normal Venus Flytrap traieste in locuri lipsite de nitrogen, cum sunt mlastinile.
2 Plante ciudate: Wolffia Angusta

Wolffia Angusta este cea mai mica planta cu flori din lume. Traieste doar in apa si nu are radacini. In lume exista 38 de specii Wolffia, dintre care unele sunt considerate comestibile in Asia. Wolffia Angusta are la fel de multe proteine precum un bob de soia, insa ai nevoie de o cantitate mare de plante pentru a te satura.
3 Plante ciudate: Lithops Julii

Lithops Julii face parte din categoria acelor plante bizare care intriga pe oricine le vede. Cu un colorit placut, de bej si roz, Lithops Julii creste, in general, in Africa de Sud, fiind, dupa cum ii spune si denumirea, o planta care traieste printre roci. Ii place caldura excesiva si mediul uscat. Lithops Julii este o planta cunoscuta si sub denumirea de “piatra vie”.
4 Plante ciudate: Welwitschia Mirabilis

Welwitschia Mirabilis este o fosila vie, o planta bizara, extrem de veche, despre care se crede ca dateaza inca de pe vremea dinozaurilor. Welwitschia Mirabilis creste doar in zona desertica a Namibiei si este una dintre cele mai rezistente plante din lume.
5 Plante ciudate: Victoria Amazonica

In general, nuferii nu sunt plante foarte mari, insa nu acelasi lucru se poate spune si despre Victoria Amazonica. Aceaste plante bizare sunt ca niste pietre plutitoare, putand sustine o greutate de peste 100 de kilograme. Victoria Amazonica este cel mai mare nufar plutitor descoperit vreodata. Numai radacinile au 8 metri lungime.
6 Plante ciudate: Hydrora Africana

Hydrora Africana este o planta bizara, originara din Africa de Sud. Este, de fapt, o planta parazit, care miroase foarte urat. Mirosul plantei are un scop bine definit: acela de a atrage polenizatorii sai naturali, precum si gandaci sau carabusi.
7 Plante ciudate: Nepenthes

Nepenthes sunt plante carnivore cu aspect de ulcior. Aceste plante bizare cresc in Asia de Sud-Est si se raspandesc precum vita de vie. La varful fiecarei frunze se afla cate un carcel care o ajuta adesea sa se catere pe vegetatia inconjuratoare.
8 Plante ciudate: Amorphophallus Titanum

Amorphophallus Titanum sunt plante bizare, tropicale, din familia Araeae. Dimensiunile neobisnuit de mari si aspectul bizar, asemanator unul falus, fac din aceasta planta o adevarata atractie pentru turistii din intreaga lume. Floarea plantei are un miros de cadavru.

 

 

Cine este creștin? Poate oricine să se numească creștin? Și toți creștinii vor fi cu Isus în eternitate?

Cine este creștin?

Cine este creștin? Poate oricine să se numească creștin? Și toți creștinii vor fi cu Isus în eternitate?

Este important să înțelegem că un creștin nu este neapărat creștin doar pentru că a fost născut într-o națiune, cultură sau casă creștină. Nimeni în această lume nu este născut fiind creștin. Chiar dacă o persoană poate fi asociată sau poate fi de acord cu principiile creștinești, aceasta nu o face un creștin. Nici un om nu poate prin propria putere de caracter, puterea voinței, cunoștință, talente, simțul dreptății sau simțuri avansate să fie creștin.

Rasa umană, prin natura ei, este în totalitate stricată de păcat. Aceste păcate sunt cunoscute de orice om de pe pământ, creștini sau nu. Căci din inimă vin gândurile rele, crima, adulterul, imoralitatea sexuală, furtul, mărturisirea mincinoasă, calomnia, arte magice, necurăția și multe altele. Toți oamenii sunt legați de aceste păcate într-un grad mai mic sau mai mare. Din cauza acestor păcate omul NU este primit de Dumnezeu; noi suntem dușmani ai lui Dumnezeu din cauza acestora.

Un creștin, atunci, este cineva care a ajuns la înțelegerea seriozității de a fi un dușman al lui Dumnezeu. Căci cum poate un om să-I placă Celui Atotputernic când trăiește în păcat? Cu această înțelegere acest bărbat sau femeie s-a pocăit de la viața lui/ei veche și a devenit creștin. Cu alte cuvinte, un creștin este cineva care a fost pocăit.

„A te pocăi” nu este doar o expresie; înseamnă ceva real. Noi ne pocăim de la ceva la altceva. De exemplu, de la ignoranță la înțelegere sau de la „a pierde vremea” la „a face ceva folositor”, sau de la dragoste de sine la a iubi pe celălalt și a-i face bine. Așadar a fi pocăit înseamnă să te întorci de la rău, ca să faci voia lui Dumnezeu.

E nevoie de un Mântuitor

Inima știe nevoia pentru un Mântuitor, cineva care să îl/o salveze de păcatul înnăscut. Întoarcerea la Dumnezeu, sau cum am spus mai devreme, pocăință, devine un act al credinței. Credință că Dumnezeu va elibera o persoană de sub puterea păcatului ca să trăiască o viață aici pe pământ care să fie plăcută lui Dumnezeu. Persoana care a făcut o asemenea hotărâre a devenit un „creștin”.

Așadar un creștin este salvat de ceva—de ceva rău către ceva bun. Aceasta nu are loc într-un moment. Un creștin poate primi iertare pentru păcate într-un moment, dar acesta este doar un început al unei lucrări constante de mântuire după aceea. După pocăință, el este salvat puțin câte puțin de tot mai mult din tot păcatul care atârnă atât de mult de el. Apoi el crește și se dezvoltă constant în mântuire.

Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a trăit o viață aici pe pământ care a fost plăcută lui Dumnezeu. De fapt, în puterea lui Dumnezeu, El a omorât tot păcatul obișnuit omului. Astfel El a devenit Mântuitorul nostru. La fel ca El și noi putem să trăim o viață în biruință a păcatului. La sfârșitul vieții lui, El ne-a dat puterea Duhului Sfânt al Lui, care ne îndreaptă și ne întărește ca să biruim lucrurile de care încă suntem legați, chiar dacă suntem creștini și ne-am pocăit.

Creștini versus a fi religios

Cuvântul „creștin” înseamnă „ca Hristos”, sau „la fel ca Hristos”. De aceea este ceva total diferit de a fi religios. A fi religios înseamnă același lucru cu a fi interesat în religie, sau a avea înclinații religioase. Sunt multe religii diferite și multe feluri de religiozitate, chiar între aceia care citesc Biblia. Totuși, a fi creștin înseamnă să urmezi pașii lui Isus Hristos și să fii ca El când era pe pământ. Și nu doar a fi un ipocrit ci să îndeplinești aceasta cu adevărat.

Isus a spus, „Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” Aici vedem că noi NU vom intra în Împărăția lui Dumnezeu doar în baza că Isus Hristos, doar El, a murit pentru noi. Credința în El trebuie să ducă acolo că noi facem dreptate în viețile noastre proprii. Mat. 7:212Tim.2:19-22.

Citește mai mult {link=/no/Oppbyggelse/Innsikt/Characteristics-of-a-Christian despre caractereisticile unui creștin}.

 

Zece celebrităţi care L-au descoperit pe Dumnezeu

Lumea showbiz-ului este una care nu beneficiază de o reputaţie prea bună şi este asociată adeseori cu decăderea religioasă. O lume lipsită de principii, a exceselor de tot felul şi a compromisurilor, căreia câteva celebrităţi i-au supravieţuit şi, chiar mai mult, în care au reuşit să Îl descopere pe Dumnezeu.

1. Denzel Washington (actor)

Unul dintre cei mai de succes actori de la Hollywood, plătit cu aproximativ 20 de milioane de dolari pe film, este fiul unui pastor penticostal şi un cititor zilnic al Bibliei.

„Deschid şi citesc Biblia în fiecare zi. Chiar ieri am citit ceva interesant: „Nu îţi dori să îţi câştigi existenţa. Aspiră să faci o diferenţă în lumea din jurul tău”, a declarat Washington pentru Christian Post. Recent, Denzel şi soţia sa Pauletta au acceptat să nareze Cartea Cântărilor pentru „The Bible Experience”, o Biblie audio narată de cele mai cunoscute celebrităţi afro-americane.

2. Brian Welch (fost chitarist al formaţiei heavy metal Korn)

Când auzi de formaţia Korn, creştinismul nu este chiar primul lucru la care te gândeşti. Însă datorită convertirii la creştinism a lui Brian Welch, co-fondator şi fost chitarist, acesta este un subiect de interes. După ce o viaţă întreagă Welch a fost dependent de droguri şi „un om mort pe dinăutru”, acesta a fost mişcat de o revelaţie pe care a avut-o în faţa fiicei sale. Ulterior, chitaristul a părăsit formaţia în anul 2005 şi a început o carieră nouă, pe piaţa muzicală creştină.

3. Patricia Heaton (actriţă)

Cunoscută foarte bine ca mamă iubitoare şi soţie a lui Ray Romano, din serialul american de comedie „Everybody Loves Raymond” (Toată lumea îl iubeşte pe Raymond), Patricia nu este timidă atunci când trebuie să vorbească despre credinţa ei. Actriţa s-a născut într-o familie catolică, dar a ales să îmbrăţişeze protestantismul, alăturându-se unei biserici prezbiteriene. În prezent, activează în organizaţia „Feminists for Life”, care este împotriva avortului.

4. Donna Summer (cântăreaţă de muzică disco)

Cu toate că s-a născut într-o familie creştină, Donna Summer a devenit regina muzicii disco şi s-a îndepărtat de credinţă. Starul, devenit foarte celebru în anii ’70, s-a întors la rădăcinile ei creştine în urma unei puternice depresii şi a anunţat că este „născută din nou”. De atunci, Donna Summer a declarat că s-a detaşat de „lucrurile lumeşti” şi de „imaginea puternic sexuală” asociată genului muzical datorită căruia devenise celebră.

5. Martin Sheen (actor)

Câştigător a unui premiu Emmy şi al unui Glob de Aur, Martin Sheen este foarte cunoscut şi pentru activismul său liberal. Sheen (pe numele real Ramón Antonio Gerardo Estévez) este catolic şi şi-a ales numele de scenă pentru a-l onora pe teologul catolic Fulton J. Sheen. O perioadă a stat departe de biserică, dar a revenit la credinţă după ce s-a îmbolnăvit foarte rău, în timpul filmărilor pentru „Apocalypse Now” (1979).

6. Al Green (cântăreţ de muzică soul)

Green a crescut într-o famile foarte credincioasă, care însă l-a gonit de acasă în adolescenţă, din cauză că acesta devenise un fan înfocat al lui Jackie Wilson (o legendă a muzicii soul). După un succes fulgerător, cântăreţul a luat decizia de a se întoarce la Dumnezeu în urma unei drame personale. Iubita sa a încercat să îl ucidă, înainte de a se sinucide în 1974. Greene a declarat că acela a fost momentul de trezire, care l-a ajutat să îşi pună viaţa în ordine. Doi ani mai târziu, superstarul a devenit pastor hirotonit la Full Gospel Tabernacle din Memphis. Reverendul Al Green este încă activ în slujba lui Dumnezeu.

7. Jane Fonda (actriţă)

Fonda a crescut considerându-se atee, dar fiind o activistă feministă convinsă. Din 2001, Fonda se descrie ca fiind creştină şi „născută din nou”, deşi nu în sensul tradiţional al cuvântului. În schimb, Fonda recunoaşte influenţa pe care a avut-o credinţa în viaţa ei, în special în divorţul de Ted Turner, care îi critica constant credinţa.

8. Stephen Baldwin (actor)

Cel mai tânăr din fraţii Baldwin, toţi actori, a crescut într-o familie catolică, dar a cărei influenţă a lăsat-o în urmă când a ales să devină actor. „Am trăit o viaţă extraordinară, care depăşeşte imaginaţia oricui. Dar viaţa mea alături de Iisus Christos este cu mult mai frumoasă decât tot ce am trăit atunci”, declara Baldwin în 2006. Datorită influenţei unei menajere braziliene, Baldwin a îmbrăţişat creştinismul evanghelic.

9. Kirk Cameron (actor)

Actorul Kirk Cameron a crescut într-o familie seculară, în care nu se vorbea despre religie. Aşa că a devenit cu uşurinţă ateu. Convingerile sale au fost provocate la vârsta de 17 ani, când Cameron a acceptat invitaţia cuiva de a participa la o întâlnire la biserică. „Ştiam că nu o să merg în Rai pentru că nu credeam în Dumnezeu. Îmi băteam joc de Dumnezeu. Îmi băteam joc chiar şi de ideea existenţei lui Dumnezeu”, mărturiseşte Cameron. Căutarea sa după un răspuns l-a condus la creştinism, datorită căruia a devenit cunoscut şi publicului creştin, în filmele „Left behind” şi „Fireproof”.

10. Angus T. Jones (actor)

Angus, cunoscut ca băieţelul din serialul „Doi bărbaţi şi jumătate”, a stârnit un scandal mare după ce a devenit creştin. El a comentat că „nimeni nu poate fi în acelaşi timp credincios temător de Dumnezeu şi parte a echipei din acest serial”. Într-un videoclip pe YouTube, Jones spune că de curând a început să studieze Biblia, iar acum nu se mai simte confortabil cu umorul „riscant” care defineşte serialul de comedie. Ulterior, Angus şi-a cerut iertare de la colegii săi, insistând că scopul său nu a fost să jignească pe nimeni.

Ce spun Scripturile despre iad?


La lege și mărturie! Căci pentru cei ce nu vorbesc după cuvântul acesta, nu le va răsări nici o lumină.”
Isaia 8:20
***O înțelegere corectă a acestui subiect a devenit aproape o necesitate pentru stabilitatea creștinului.

De secole, învățătura “ortodoxiei” de toate nuanțele a fost că Dumnezeu, înainte de a crea pe om, a creat un mare abis de foc și teroare în care pot intra toate miliardele familiei umane pe care El a plănuit să le aducă în existență; că El a numit acest abis “iad” și că toate promisiunile și amenințările din Biblie au fost intenționate să oprească pe cât de mulți posibil (o “mică turmă”), de la greșeli care ar face din acest loc îngrozitor casa lor veșnică.

Pe măsură ce cunoștința crește și superstițiile se sting, această vedere monstruoasă despre aranjamentul și caracterul divin își pierde forța, iar oamenii cugetători nu mai pot crede legenda care era în mod obișnuit ilustrată pe pereții bisericilor, la cel mai înalt nivel artistic și realism, astfel de exemple fiind încă văzute în Europa. Unii pretind acum că locul este literal, dar focul este simbolic etc., etc., în timp ce alții resping doctrina “iadului” în orice sens și în orice măsură. În timp ce suntem bucuroși să vedem că superstițiile cad și idei mai adevărate predomină despre marele, înțeleptul, dreptul și iubitorul Creator, suntem alarmați observând că înclinația celor care abandonează această îndelung respectată doctrină este spre îndoială, scepticism, necredință.

De ce ar fi așa, când mintea lor este pur și simplu eliberată de o eroare, vă veți întreba? Deoarece creștinii au fost de atâta timp învățați că temelia acestei îngrozitoare blasfemii împotriva caracterului și guvernării lui Dumnezeu este adânc așezată și bine fixată în Cuvântul lui Dumnezeu — Biblia — și, prin urmare, măsura în care această credință în “iad” se clatină, în aceeași măsură se clatină și credința lor în Biblie ca revelația adevăratului Dumnezeu; astfel că acei care au abandonat credința într-un “iad”, în ceva fel de chin veșnic, sunt adesea necredincioși pe față și batjocoritori ai Cuvântului lui Dumnezeu.

Conduși prin providența Domnului spre o înțelegere a faptului că Biblia a fost calomniată, la fel ca și Autorul ei divin, și că, înțeleasă corect ea nu învață despre acest subiect nimic păgubitor la adresa lui Dumnezeu, nici la adresa unei minți inteligente, vom încerca să arătăm deschis învățătura scripturală cu privire la acest subiect, pentru ca prin ea credința în Dumnezeu și în Cuvântul Său să poată fi restabilită în inimile poporului Său, pe o temelie mai bună, rațională. Într-adevăr, opinia noastră este că oricine va găsi în felul acesta că vederea sa falsă s-a sprijinit pe concepții greșite și pe interpretări greșite, va învăța, în același timp, să se încreadă pe viitor mai puțin în propria sa imaginație și în imaginația altor oameni, și prin credință să se țină mai strâns de Cuvântul lui Dumnezeu, care este în stare să dea înțelepciune spre mântuire.

Că susținătorii doctrinei chinului veșnic au puțină credință în ea, sau n-au deloc, se vede din faptul că ea nu are nici o putere asupra comportamentului lor. În timp ce toate denominațiile creștinătății susțin învățătura că pedeapsa celor răi este un chin veșnic și o disperare nesfârșită, iremediabilă, ele sunt în mare parte liniștite, îngăduindu-le celor răi să-și urmeze cursul, în timp ce ele își urmează liniștite propria lor cale. Clopote melodioase, orgi răsunătoare, coruri artistice, edificii costisitoare, strane capitonate și oratorie rafinată care tot mai mult evită orice referire la această temă alarmantă, permit odihnă și amuzament congregațiilor moderne care se adună în ziua Domnului și sunt cunoscute lumii ca bisericile lui Cristos și reprezentantele învățăturilor Sale. Dar puțin pare să-i intereseze binele veșnic al mulțimii, sau chiar al lor propriu și al familiilor lor, deși în mod natural s-ar presupune că având perspectiva unei astfel de eventualități îngrozitoare, ei ar fi aproape înnebuniți în eforturile lor de a-i salva pe cei care pier.

Deducția evidentă este că ei nu o cred. Singura clasă de oameni care într-o oarecare măsură își arată credința în ea prin fapte este Armata Salvării; iar aceștia sunt subiect de râs aproape pentru toți ceilalți creștini, pentru că ei sunt oarecum consecvenți cu ceea ce cred. Totuși, metodele lor speciale, adeseori absurde, atât de izbitor în contradicție cu ale Domnului despre care este scris, că “nu va striga, nici nu va ridica vocea Sa, nici nu va face să o audă pe uliță” (Isaia 42:2), sunt foarte blânde în comparație cu ceea ce s-ar putea aștepta de la ei, dacă ar fi pe deplin convinși de această doctrină. Nu ne putem închipui cum cei care cred sincer în această doctrină groaznică umblă zi de zi după afacerile obișnuite ale vieții sau se adună liniștiți, cu eleganță, în fiecare duminică să asculte o prelegere de la amvon asupra unor subiecte deosebite cărora li s-a făcut adeseori publicitate. Pot ei face aceasta în timp ce de fapt cred tot timpul că semenii lor mor în proporție de o sută pe minut și intră în:

“Țara aceea izolată de adâncă disperare,
Unde Dumnezeu n-ascultă rugăciunea lor amară”?

Dacă ei într-adevăr ar crede aceasta, puțini sfinți ar putea sta acolo liniștiți gândindu-se la cei care în fiecare moment merg în grabă spre acea stare îngrozitoare descrisă de acel om bine intenționat, dar foarte înșelat, Isaac Watts (a cărui inimă a fost nemăsurat mai caldă și mai largă decât aceea pe care el a atribuit-o marelui Iehova) când a scris imnul:

“Furtunile de foc ale mâniei
Sufla-vor peste viermele rebel,
Și peste sufletele sterpe se vor abate
În uragan etern”.

Adeseori oamenii ajung să fie înnebuniți de supărare când prietenii lor sunt prinși în vreo catastrofă îngrozitoare, cum ar fi un foc sau un naufragiu, chiar dacă știu că ei vor fi eliberați repede prin moarte; totuși ei pretind a crede că Dumnezeu este mai puțin iubitor decât ei, și că El poate privi cu nepăsare, dacă nu chiar cu plăcere, la miliardele de creaturi ale Sale suferind o eternitate de chin încă și mai groaznic, pe care El l-a pregătit pentru ei, împiedicând orice scăpare din el pentru totdeuana. Și nu numai atât, dar ei așteaptă să ajungă în mod literal în sânul lui Avraam, de unde se vor uita peste prăpastie, vor vedea și vor auzi chinurile mulțimilor (dintre care, pe unii ei îi iubesc acum și plâng după ei); și își închipuie că vor fi atât de schimbați și vor deveni atât de mult în asemănare cu felul în care-L văd ei pe Dumnezeu, atât de împietriți față de orice milă și atât de lipsiți de iubire și compătimire, încât se vor bucura în- tr-un astfel de Dumnezeu și într-un astfel de plan.

Este uimitor că bărbați și femei de altfel sensibili, care își iubesc semenii și care fondează spitale, orfelinate, aziluri și societăți pentru împiedicarea cruzimii chiar și față de creația animală, sunt atât de neechilibrați mintal, încât să poată crede și susține o asemenea doctrină, și totuși să fie atât de indiferenți față de investigarea autorității ei!

Ne putem gândi la o singură excepție — cei care susțin doctrina ultra-calvinistă; care cred că Dumnezeu a hotărât astfel, că toate eforturile pe care ei le-ar putea face n-ar putea schimba rezultatul nici măcar pentru o singură persoană; și că toate rugăciunile pe care ei le-ar putea face n-ar schimba nici o iotă din planul îngrozitor pe care ei cred că Dumnezeu l-a făcut pentru veșnica plăcere a Lui și a lor. Aceștia, în- tr-adevăr ar putea sta liniștiți, în ceea ce privește efortul pentru semenii lor; dar de ce să cânte laude unui astfel de plan pentru condamnarea aproapelui lor, pe care Dumnezeu a poruncit să-l iubească ca pe ei înșiși?

De ce nu încep, mai degrabă, să se îndoiască de “învățăturile demonilor”, de această blasfemie contra marelui Dumnezeu, urzită în “veacurile întunecate”, când o preoțime vicleană învăța că este drept a face rău ca să rezulte bine?

Doctrina chinului veșnic a fost, fără îndoială, introdusă de papalitate pentru a-i face pe păgâni să se unească cu ea și să-i susțină sistemul. Ea a înflorit pe vremea când “luptele cu tauri” și întrecerile gladiatorilor erau distracțiile publice care plăceau cel mai mult; când cruciadele erau numite “războaie sfinte” și când bărbați și femei erau numiți “eretici” și erau adesea măcelăriți pentru că gândeau sau vorbeau contrar învățăturilor papalității; într-un timp când soarele adevărului evanghelic era întunecat; când Cuvântul lui Dumnezeu căzuse în uitare și era interzis să fie citit de altcineva decât de cler, a căror iubire față de aproapele lor era arătată adeseori prin torturarea “ereticilor” pentru a-i face să retracteze și să-și tăgăduiască credința și Biblia — ca să-i scape, dacă era posibil, ziceau ei, de viitorul și mai groaznic al “ereticilor” — chinul veșnic. Ei n-au împrumutat această doctrină de la păgâni, căci nici un popor păgân din lume nu are o doctrină atât de crudă, atât de diavolească și atât de nedreaptă. Să afle, oricine poate, și să expună faptul în toată întunecimea lui, ca dacă este posibil, să poată fi arătat că esența barbariei, a răutății, a urii și a lipsei de evlavie n-a fost însușită, nicidecum de la alții, de către cei pe care Dumnezeu i-a favorizat cel mai mult cu lumină de toate felurile și cărora Dumnezeu le-a încredințat Cuvântul Său. O, rușinea și confuzia care va acoperi fața multora, chiar oameni buni, care cu adevărat gândeau că fac serviciu lui Dumnezeu în timp ce propagau această doctrină blasfematoare, când se vor trezi la înviere, ca să afle despre iubirea și dreptatea lui Dumnezeu, și când vor ajunge să știe că Biblia nu învață această “erezie nimicitoare” a chinului veșnic, care dezonorează pe Dumnezeu, stinge iubirea, întunecă adevărul, împiedică pe sfinți și împietrește pe păcătoși. 2 Petru 2:1

Noi însă repetăm că, în lumina și dezvoltarea morală a zilei de azi, oamenii sensibili nu mai cred această doctrină. Totuși, deoarece ei cred că Biblia o învață, fiecare pas pe care-l fac în inteligență adevărată și în bunăvoință frățească, care împiedică credința în chinul veșnic, este în cele mai multe cazuri un pas de îndepărtare de la Cuvântul lui Dumnezeu, care este acuzat pe nedrept că este autoritatea pentru această învățătură. Prin urmare, a doua recoltă de roade rele, pe care o produce altoirea acestei erori de către diavol, este scepticismul. Astfel oamenii cugetători, inteligenți, cinstiți, sunt depărtați de la Biblie către filosofiile și științele deșarte, pe nedrept numite astfel, și către necredință. Nici oamenii “lumești” nu cred cu adevărat această doctrină; ea nici nu este o piedică în calea crimei, căci condamnații și clasele de jos sunt cei care cred cel mai tare în ea.

Dar, va zice cineva, n-a produs eroarea și ceva bun? N-au fost aduși mulți în biserici prin propovăduirea acestei doctrine în trecut?

Nici o eroare, răspundem noi, n-a făcut vreodată un bine adevărat, ci întotdeauna pagubă. Cei pe care eroarea îi aduce într-o biserică, și pe care adevărul nu-i va mișca, sunt o pagubă pentru Biserică. Miile de oameni terorizați, dar în inimă neconvertiți, pe care această doctrină i-a forțat să adere la papalitate, și care i-au umflat numărul și bogăția, au diluat puținul adevăr pe care-l dețineau înainte și l-au amestecat cu sentimentele lor nesfinte și cu erorile, așa încât, ca să facă față stării de lucruri schimbate, “clerul” a găsit necesar să adauge eroare la eroare și a recurs la metode, forme etc., neînvățate de Scripturi și nefolositoare celor cu adevărat convertiți, care sunt stăpâniți de adevăr. Printre acestea au fost: icoane, chipuri, mătănii, veșminte, lumânări, catedrale mărețe, altare etc., ca să-i ajute pe păgânii neconvertiți spre o formă de evlavie care să corespundă mai mult vechiului lor cult păgân, dar căreia îi lipsea toată puterea unei evlavii vii.

Păgânilor nu le-a folosit, deoarece ei erau tot păgâni în ochii lui Dumnezeu, dar au fost amăgiți ca să imite ceea ce nu înțelegeau sau nu făceau din inimă. Ei erau “neghină” adusă, ca să înăbușe “grâul”, fără ca neghinei să-i folosească. Domnul ne spune cine a semănat sămânța acestei recolte uriașe (Matei 13:39). Același lucru este adevărat și despre cei care își iau astăzi numele de “creștini”, care nu sunt în realitate convertiți de adevăr, ci sunt numai speriați de eroare sau ademeniți de avantaje pământești promise, cum sunt cele sociale sau de afaceri. Unii ca aceștia nu contribuie cu nimic la Biserica adevărată; prin ideile și purtarea lor, ei devin pietre de poticnire pentru adevărații consacrați, și prin incapacitatea lor de a digera adevărul, hrana adevărată a sfinților, ei fac și pe puținii păstori adevărați să înșele pe “oile” adevărate pentru a mulțumi cerințele acestor “capre” cu ceva plăcut gusturilor lor neconvertite. Nu, această eroare n-a făcut bine în nici un fel, decât în sensul că Dumnezeu este în stare să facă până și “furia omului” să-L laude. Tot așa, El va face ca acest lucru rău să servească în cele din urmă scopurilor Sale. În curând, când toți oamenii (în timpul Mileniului) vor ajunge să vadă această mare înșelare prin care Satan a orbit lumea în privința adevăratului caracter al lui Dumnezeu, poate va deștepta în ei o iubire mai caldă, mai puternică pentru Dumnezeu.

Văzând, deci, caracterul nerațional al vederilor oamenilor, să lăsăm la o parte opiniile și teoriile omenești, și să venim la Cuvântul lui Dumnezeu, singura autoritate în acest subiect, amintindu-ne că, “Dumnezeu Își este singur interpret și Se explică singur”.

Cuvântul “iad”

În primul rând să avem în vedere că scripturile Vechiului Testament au fost scrise în limba ebraică, iar ale Noului Testament în greacă. Cuvântul “iad” este un cuvânt ales uneori de traducătorii Bibliei pentru a exprima sensul cuvântului evreiesc șeol și al cuvintelor grecești hadestartaroo și gheena, uneori traduse prin “mormânt” și “groapă”.

Cuvântul “iad” (hell — n. e.) în engleza veche, înainte de a fi preluat de teologii papali și a-i fi dat o semnificație nouă și specială care să se potrivească cu scopurile lor, a însemnat pur și simplu a tăinui, a ascunde, acoperi; prin urmare, locul tăinuit, ascuns sau acoperit. În literatura engleză veche se pot găsi relatări despre (helling) îngroparea cartofilor — punerea cartofilor în gropi; și despre (helling) acoperirea unei case — acoperind-o sau punându-i acoperiș. Cuvântul iad (hell) a fost, deci, folosit în mod potrivit ca sinonim pentru cuvintele “mormânt” și “groapă”, pentru a traduce cuvintele șeol și hades, însemnând starea secretă sau ascunsă a morții. Totuși, același spirit care a fost dispus să deformeze cuvântul pentru a teroriza pe ignoranți este încă dispus să continue eroarea — probabil spunând — “Să facem răul ca să poată urma binele”.

Dacă traducătorii Versiunii Revizuite a Bibliei (engleze — n. e.) ar fi fost cu totul descâlciți din eroarea papală și întru-totul cinstiți, ei ar fi făcut mai mult pentru a-l ajuta pe cercetătorul englez, decât doar să folosească cuvântul ebraic șeol și cuvântul grecesc hades, așa cum au făcut ei. Ar fi trebuit să traducă cuvintele.* Dar le-a fost evident frică să spună adevărul și le-a fost rușine să spună minciuni; și astfel ne-au dat șeol și hades netraduse și au permis deducția că aceste cuvinte au aceeași semnificație ca și semnificația denaturată a cuvântului “iad”. Această procedură, deși îi protejează un timp, totuși dezonorează pe Dumnezeu și Biblia, despre care oamenii obișnuiți încă presupun că ea învață despre un “iad” de chin prin cuvintele șeol și hades. Însă oricine poate vedea că dacă cuvântul șeol a fost potrivit să fie tradus de treizeci și unu de ori “mormânt” și de trei ori “groapă”, nu putea fi nepotrivit să fi fost tradus la fel și în celelalte locuri.

O particularitate de observat în compararea acestor cazuri, așa cum vom face imediat, este că în acele texte unde ideea chinului ar fi o absurditate, traducătorii versiunii King James au folosit cuvintele “mormânt” sau “groapă”, pe când în toate celelalte cazuri au folosit cuvântul “iad”; iar cititorul, învățat de mult cu ideea papală a chinului veșnic, citește cuvântul “iad” și se gândește că înseamnă un loc de chin, în loc de mormânt, locul sau starea ascunsă sau acoperită. De exemplu, să comparăm Iov 14:13 cu Ps. 86:13. Primul spune, “O, de m-ai ascunde în mormânt” (șeol), iar în al doilea, “… și Tu ai mântuit sufletul meu din infernul (șeol) cel mai de jos”. Cuvântul ebraic fiind același în ambele cazuri, nu vedem nici un motiv de ce același cuvânt “mormânt” să nu fie folosit în amândouă. Dar cât de absurd ar fi fost pentru Iov să se roage lui Dumnezeu ca să-l ascundă într-un iad de chin veșnic! Cititorul ar fi pus întrebări și secretul ar fi ieșit la iveală repede.

În timp ce traducătorii din vremea Reformei sunt întrucâtva de scuzat pentru înclinarea lor mintală în această problemă, fiindcă de-abia se desprinseseră din vechiul sistem papal, traducătorii noștri moderni, în special cei ai recentei Versiuni Revizuite, nu sunt îndrepățiți la nici o astfel de considerație. Profesorii de teologie și păstorii congregațiilor consideră că ei sunt îndreptățiți să urmeze calea acestor traducători, de a nu explica sensul cuvântului ebraic șeol și al celui grecesc hades, și folosind aceste cuvinte, ei de asemenea dau de înțeles turmelor lor încrezătoare că este vorba de un loc de tortură, un iaz de foc. În vreme ce le atribuim celor neștiutori numai cele mai bune motive, este evident că numai fățărnicia și lașitatea îi fac pe oamenii educați, care cunosc adevărul despre acest subiect, să prefere să continue a învăța eroarea prin deducție.

Dar nu toți slujitorii bisericești știu despre erorile traducătorilor și acoperă și ascund intenționat aceste erori de popor. Într-adevăr, mulți nu știu despre ele, acceptând doar, fără o cercetare sistematică și amănunțită, teoriile profesorilor lor de la seminar. Profesorii și învățații sunt cei vrednici de blamat. Aceștia au ținut ascuns adevărul despre “iad” din câteva motive: În primul rând există evident un fel de înțelegere sau etichetă printre ei, că dacă doresc să-și mențină poziția în “profesie”, ei “nu trebuie să divulge secretele școlii”, adică nu trebuie să divulge secretele profesionale “oamenilor de rând”, “laicilor”. În al doilea rând, cu toții se tem că a lăsa să se știe că ei au predat o doctrină nescripturală ani de zile, ar distruge respectul popular și reverența față de “cler”, față de denominații și de școlile teologice, și ar tulbura încrederea în înțelepciunea lor. O, și cât de mult atârnă de încrederea și reverența față de oameni, când Cuvântul lui Dumnezeu este atât de general ignorat! În al treilea rând, ei știu că mulți dintre membrii sectelor lor nu sunt contrânși de “iubirea lui Christos” (2 Corinteni 5:14), ci numai de frica iadului, și ei văd clar, prin urmare, că a lăsa adevărul să fie cunoscut acum ar însemna a pierde numele și banii multora din turmele lor, iar aceasta, pentru “câți vor să se fălească de corp” (“cei care doresc să arate bine în fața oamenilor”, traducerea Cornilescu revizuită — n.e.) — Galateni 6:12, ar părea să fie o mare nenorocire.

Dar care va fi judecata lui Dumnezeu, al cărui caracter și plan sunt ponegrite prin doctrina blasfematoare, care este sprijinită de aceste cuvinte netraduse? Îi va lăuda El pe acești slujitori necredincioși? Le va îndreptăți El calea? Păstorul cel Mare îi va numi pe aceștia prietenii Săi iubiți și le va face cunoscute planurile Sale viitoare (Ioan 15:15) ca ei să le denatureze, de asemenea, pentru a-și păstra propria demnitate și reverență? Va continua El să trimită “lucruri noi și vechi”, “hrană la timp” pentru casa credinței prin mâna slujitorilor necredincioși? Nu, aceștia nu vor continua să fie purtătorii Lui de cuvânt sau să păstorească turma Sa (Ezechiel 34:9,10). El va alege în locul lor, ca și la prima venire, purtători de cuvânt dintre laici — “oameni de rând” — și le va da cuvinte la care nimeni dintre marii preoți nu va fi în stare să răspundă sau să se împotrivească (Luca 21:15). Și, după cum a fost prezis, “înțelepciunea înțelepților lui va pieri și cuminția cuminților săi se va acunde”. Isaia 29:9-19

“Infern” în Vechiul Testament

Cuvântul “infern”, în Biblia de la 1874, apare de patruzeci și patru de ori în Vechiul Testament și în fiecare caz în ebraică este șeol. Nu înseamnă un iaz de foc și de pucioasă, nici altceva asemănător cât de cât cu acest gând, nici în cea mai mică măsură! Chiar contrariul: în locul unui loc de foc arzător, este descris în context ca o stare de “întuneric” (Iov 10:21); în locul unui loc unde se aud țipete și gemete, este descris în context ca un loc al “tăcerii” (Psalmul 115:17); în loc să reprezinte în vreun sens durere și suferință, sau părere de rău, contextul îl descrie ca pe un loc sau o stare a uitării (Psalmul 88:12), “căci nu este nici lucru, nici minte, nici știință, nici înțelepciune în mormânt (șeol) unde te duci”. Eclesiastul 9:10

Semnificația cuvântului șeol este “stare ascunsă”, așa cum se aplică la starea omului în moarte, în care și dincolo de care totul este ascuns, cu excepția ochiului credinței; ca atare, prin asociere potrivită și strânsă, cuvântul a fost adesea folosit în sensul de mormânt — groapă, loc ascuns sau locul dincolo de care numai cei care au ochiul înțelegerii luminat pot vedea învierea, restabilirea ființei. Și să observăm, în mod special, că același cuvânt șeol este tradus de căre traducătorii Bibliei de la 1874 “infern” de patruzeci și patru de ori, “mormânt” de douăzeci și șapte de ori și “groapă” de patru ori.

Toate textele în care “șeol” este tradus “infern”

  1. Prov. 27:20. “Precum infernul și adâncul nu se satură, așa nu se satură nici ochii omului.”
  2. Amos 9:2. “De vor săpa până în infern și de acolo mâna Mea îi va lua.” (O expresie figurativă deoarece, cu siguranță, gropile din pământ sunt singurele infernuri în care oamenii pot să sape.)
  3. Psalm 6:5. “În infern cine Te va lăuda?”
  4. Psalm 16:10. “Căci Tu nu vei lăsa infernului sufletul meu, nici nu vei lăsa pe cuviosul Tău să vadă mormântul (“putrezirea” în traducerea Cornilescu revizuită — n. e.).” (Acesta se referă la cele trei zile ale Domnului nostru în mormânt — Fapte. Ap. 2:31;3:15.)

5,6. Psalm 18:5 și 2 Sam. 22:6. “Legăturile infernului mă învăluiau, peste mine căzură lanțurile morții.” (Un limbaj figurativ în care se arată cum necazurile grăbesc pe cineva spre mormânt.)

  1. Psalm 30:3. “Iehova, scos-ai din infern sufletul meu.” Nimeni nu va crede că sufletul lui David a fost scos dintr-un chin veșnic, deoarece partea din urmă a versetului arată infernul din care David a scăpat, zicând: “Păstra-tu-mi-ai viața ca să nu mă cobor în groapă.”
  2. Psalm 31:17. “Rușineze-se nelegiuiții, tacă în infern.” (Într-adevăr, “acolo răii încetează de a tulbura” — Iov 3:17.)
  3. Psalm 49:14. “Ca oile în infern vor fi puși, moartea îi va paște.” (Moartea îi duce pe toți în infern, în mormânt, în pulbere.) “Și mutra (frumusețea sau puterea) lor o va mânca infernul (nimicirea).”
  4. Psalm 49:15. “Dar Dumnezeu va răscumpăra sufletul meu din puterea infernului.” (Dumnezeu a răscumpărat viața tuturor oamenilor prin Fiul Său Isus și acum toți așteaptă “dimineața învierii”, când vor fi eliberați din pulbere — Ioan 5:28.)
  5. Psalm 55:15. “Coboare-se de vii în infern!” Textul marginal (englez), “groapă”.
  6. Psalm 86:13. “Și Tu ai mântuit sufletul meu din infernul cel mai de jos.” Textul marginal (englez), “groapă”.
  7. Psalm 88:3. “Și viața mea se apropie de infern” (nimicire).
  8. Psalm 89:48. “Care este omul … care va scăpa sufletul său de infern?” (În loc ca sufletul să fie nemuritor, întrebarea este, cine va scăpa sufletul său de la moarte? Dacă Dumnezeu nu pregătea o răscumpărare și înviere, neamul omenesc se stingea din viață.)
  9. Psalm 116:3. “Funiile morții mă înconjuraseră, strâmtorările infernului m-aflaseră.” (Bolile și necazurile sunt mâinile simbolice ale mormântului care ne prind.)
  10. Psalm 139:8. “… și de mă voi culca în infern, iacă Tu și acolo ești.” (Puterea lui Dumnezeu este nemărginită; chiar și asupra celor din mormânt El are putere și va exercita-o aducându-i afară pe toți care sunt în morminte — Ioan 5:28.)
  11. Numeri 16:30-33. “… și pământul își va deschide gura sa și-i va înghiți pe ei … și pe toți oamenii care erau a lui Core și toată averea lor. Se pogorâră … de vii în infern și pământul îi acoperi.” (Aceasta nu este, nicidecum, o dovadă că s-au coborât într-un iad de chinuri; ei au fost înghițiți de pământ.)
  12. Deut. 32:22. “Că focul s-a aprins în mânia Mea, și va arde până la cele mai adânci ale infernului.” (O reprezentare figurativă a distrugerii, o deplină ruină a lui Israel ca națiune — “mânia spre pierzare”, cum a numit-o apostolul, mânia lui Dumnezeu a “ars” acea națiune până la baza temeliilor ei — 1 Tes. 2:16.)
  13. Iov 11:8. “Înaltă ca cerurile este (înțelepciunea lui Dumnezeu)! Ce poți face? Mai adâncă decât infernul (decât orice groapă)! Ce poți cunoaște?”
  14. Iov 17:16. “S-a pogorât sub zăvoarele infernului, de este repaus măcar în pulbere.” (Cu siguranță, în pulbere este repaus — Iov 3:17,18.)
  15. Iov 26:6. “Gol este infernul (mormântul) înaintea Lui și fără acoperiș adâncul.”
  16. Prov. 7:27. “Calea spre infern (mormânt) este casa ei, ducătoare la cămările morții.”
  17. Prov. 15:11. Infernul și adâncul sunt înaintea lui Iehova.” (Aici mormântul este asociat cu nimicirea și nu cu viața în chinuri.)
  18. Prov. 15:24. “Calea vieții merge tot în sus pentru cel înțelept, ca să se depărteze de infernul de jos.” (Aceasta ilustrează speranța învierii din mormânt.)
  19. Prov. 30:15,16. “Trei lucruri sunt ce nu se mai satură, da patru, ce nu zic “destul”: infernul (distrugerea), mitra stearpă, pământul neadăpat de apă și focul ce niciodată nu zice: “destul”.” (După cum focul nimicește totul, tot astfel și moartea distruge totul.)
  20. C. Cântărilor 8:6. “… tare ca moartea este iubirea; puternică ca infernul (distrugerea) gelozia ei.”
  21. Isaia 5:14. “De aceea se lărgește infernul și deschide gura sa cea fără de margini.” (Aici groapa este un simbol al nimicirii.)

28,29. Isaia 14:9,15. “Infernul (textul marginal englez, mormântul) de dedesupt s-a cutremurat pentru tine, ca să te întâmpine la venirea ta … Dară în infern iacă-te aruncat.” (Mormântul redat la fel în versetul 11.)

  1. Isaia 28:15-18. “Pentru că ați zis: “noi am încheiat legământ cu moartea și cu infernul (mormântul) am făcut învoială; când biciul inundării va trece, el nu va ajunge la noi căci ne-am făcut minciuna locul nostru de scăpare și sub mințire ne vom ascunde”. Pentru aceasta așa zice Iehova, Domnul “… legământul vostru cu moartea se va rupe și învoiala voastră cu infernul (mormântul) nu va sta.” (Dumnezeu declară, astfel, că ideea predominantă, prezentă, prin care moartea și mormântul sunt înfățișate mai degrabă ca prieteni, decât dușmani va înceta și omul va învăța că moartea este plata păcatului și că ea este în puterea lui Satan — Romani 6:23, Evrei 2:14 — și nu în a unui înger trimis de Dumnezeu.)
  2. Isaia 38:10. “Zis-am pe la miazăziua zilelor mele: “Mă voi duce la porțile infernului, lipsi-mă-voi de rămășița anilor mei”.” (Din aceste cuvinte ale lui Ezechia, bunul rege al lui Iuda, desigur nimeni nu va crede că el, Ezechia, aștepta să meargă la porțile unui chin veșnic. Fiind bolnav, el se simțea aproape de moarte, de stingere, de uitare, unde știa că se va duce.)
  3. Isaia 38:18. “Căci nu infernul te va lăuda.” (În partea din urmă a textului se vede clar, că infernul amintit aici este “groapa”.)
  4. Isaia 57:9. “Și te-ai umilit până la infern.” (Aici, adâncimea simbolică a degradării.)
  5. Ezec. 31:15-17. “În ziua în care s-a pogorât în infern, făcut-am să plângă pentru dânsul … Făcut-am să se înspăimânte popoarele de vuietul căderii sale, când l-am pogorât în infern cu cei ce se pogoară în groapă … Și aceștia s-au pogorât cu dânsul în infern.” (Descrierea simbolică și profetică a căderii Babilonului în distrugere, tăcere, mormânt.)
  6. Ezec. 32:21. “Cei mai puternici dintre viteji de dânsul vor vorbi din mijlocul infernului și de cei ce l-au ajutat.” (O continuare a aceleiași figuri reprezentând distrugerea Egiptului ca națiune, unindu-se cu Babilonul în nimicire.)
  7. Ezec. 32:27. “Care s-au pogorât în infern cu armele lor de rezbel și care au pus săbiile lor sub capetele lor și uneltele fărădelegilor lor pe oasele lor, deși erau frica celor puternici în pământul celor vii.” (Groapa este singurul “infern” în care cei căzuți dorm cu săbiile sub capul lor.)
  8. Osea 13:14. “Din mâna infernului i-aș răscumpăra; de moarte i-aș mântui; dar haide moarte cu ciuma ta, haide infernule cu mortăciunea ta! Compătimirea fie ascunsă de ochii Mei!” (Aici este profețită învingerea răscumpărării pentru întreg neamul omenesc, îndeplinită de Domnul nostru Isus Cristos la întâia Lui venire, pe baza căreia, la a doua Lui venire, în Împărăția de o mie de ani, va pune capăt morții, va nimici mormântul, eliberând pe toți morții din el — Apoc. 20:14; Ioan 5:28.)
  9. Habacuc 2:5. “(Cel) ce-și întinde lăcomia sa ca infernul (mormântul) și este nesățios ca și moartea.”
  10. Iona 2:1,2. “Și s-a rugat Iona lui Iehova, Dumnezeul său, din pântecele peștelui și a zis: “Strigat-am în strâmtorarea mea către Iehova și El m-a auzit, din pântecele infernului am strigat, și Tu ai auzit vocea mea.” (Pântecele peștelui a fost pentru un timp mormântul său.)

Textele în care “șeol” este tradus “mormânt” și “groapă”

  1. Gen. 37:35. “Plângând mă voi coborî la fiul meu în mormânt!
  2. Gen. 42:38. “… atunci voi, căruntețele mele le veți pogorî cu întristare în mormânt.” (Vezi, de asemenea, aceeași exprimare în cap. 44:29-32. Traducătorilor nu le-a plăcut să trimită pe Iacov, slujitorul lui Dumnezeu în iad numai din cauza că fiii lui au fost răi.)
  3. 1 Sam. 2:6. “Iehova omoară și învie, coboară în mormânt și face să învie.”
  4. 1 Împ. 2:6,9. “… și cărunteța lui să nu se pogoare în pace în mormânt … să pogori cu sânge cărunteța lui în mormânt.
  5. Iov 3:22. “Se veselesc când găsesc mormântul.” (Nimeni nu se poate veseli găsind un chin veșnic.)
  6. Iov 7:9. “… așa și cel ce se pogoară în mormânt.
  7. Iov 14:13. “O, de m-ai ascunde în mormânt, de mai acoperi până ce-ți va trece mânia; de mi-ai pune un termen, după care să-|i amintești iarăși de mine” (să mă înviezi)!
  8. Iov 17:1,13,14. Mormântul mă așteaptă … Mormântul e casa mea; în întuneric îmi aștern culcușul meu.” (Iov așteaptă învierea — “dimineața”.)
  9. Iov 21:13. “Ei își petrec zilele în fericire și într-o clipeală se pogoară în mormânt.
  10. Iov 33:22-24,28. “Sufletul său se apropie de mormânt … Dară de se află la dânsul unu … și el se îndură de dânsul și zice: “Apără-l să nu se pogoare în mormânt; am găsit cu cale a-l ierta” (pe baza jertfei de ispășire dată de Isus Hristos, Rom. 3:25, 26) … El apărat-a sufletul meu, să nu se pogoare în mormânt (pentru todeauna, ci numai pentru un timp).”
  11. Psalm 9:17. “În mormânt (nu într-un iad cu chinuri) se vor reîntoarce nelegiuiții.” “Că țărână ești și în țărână te vei întoarce” — Gen. 3:19.
  12. Psalm 55:23. “… Dumnezeu îi va coborî în adâncul mormântului.
  13. Psalm 88:4,5,11. “Asemănat sunt celor ce se coboară în mormânt … ce zac în mormânt … Oare spune-vor în mormânt de îndurarea Ta?”
  14. Psalm 141:7. “… așa risipească-se oasele noastre la gura mormântului.
  15. Prov. 1:12. “Să-i înghițim de vii, ca infernul și întregi, ca pe cei ce se pogoară în mormânt” (comparați cu Num. 16:30-33).
  16. Prov. 5:5. “… pașii săi ies la mormânt (duc la mormânt).”
  17. Prov. 9:18. “Și el nu știe că acolo sunt umbrele morții și că cei chemați de ea sunt în adâncul mormântului.” (Aici invitații prostituatei sunt reprezentați ca morți, bolnavi sau muribunzi și mulți, victime ale senzualității în mormintele premature ale bolilor care, de asemenea, grăbesc posteritatea lor la mormânt.)
  18. Ecles. 9:10. “Toate câte-ți sunt la îndemână, fă-le cu toată puterea ta; căci nu este nici lucru, nici minte, nici știință, nici înțelepciune în mormânt unde te duci.”
  19. Isaia 14:19. “… ce se pogoară la pietrele mormântului.
  20. Psalm 30:3,9. “… păstratu-mi-ai viața, ca să nu mă cobor în groapă … Ce folos este de sângele meu (de viața mea), de mă voi pogorî în groapă.
  21. Psalm. 107:20. “… și să-i scape din gropile lor.”
  22. Zaharia 9:11. “… voi da drumul încătușaților tăi din groapa în care nu este apă” (dar nici foc).

Această listă cuprinde toate textele în care cuvântul evreiesc “șeol” nu s-a tradus “infern”. Din această examinare trebuie să fie evident, tuturor cititorilor, că descoperirea lui Dumnezeu de-a lungul a patru mii de ani nu conține nici o sugestie despre un “iad” așa cum este înțeles acum, să semnifice, acest cuvânt.

“Iad” și “infern” în Noul Testament

În Noul Testament, cuvântul grecesc hades corespunde exact cuvântului ebraic șeol. Ca dovadă vedeți citatele din Vechiul Testament date de apostoli, în care ei îl redau hades. De exemplu, Faptele Apostolilor 2:27, “… că nu vei lăsa sufletul meu în infern” este un citat din Psalmul 16:10, “căci Tu nu vei lăsa infernului (șeolului) sufletul meu”. Și în 1 Cor. 15:54, 55: “Moartea s-a înghițit în biruință. Moarte unde este boldul tău, iadule (hades) unde este biruința ta?”, este o aluzie la Isaia 25:8, “Va înghiți moartea pentru etern” și la Osea 13:14, “… haide moarte cu ciuma ta, haide infernule (șeol) cu mortăciunea ta”.

Cuvintele “iad” și “infern” traduse din cuvântul grecesc “hades”

  1. Matei 11:23. Și tu Capernaume! care te-ai înălțat până la cer, te vei pogorî până la iad.” Luca 10:15: “… până la iad te vei pogorî.” (Cetatea a fost favorizată din belșug cu privilegiile cunoștinței și a ocaziilor, sau figurativ, a fost “înălțată la cer”, dar datorită folosirii greșite a favorurilor lui Dumnezeu, va fi înjosită, sau figurativ coborâtă în iad, ruinată, distrusă. Acum este atât de complet îngropată în uitare, încât chiar și locul unde a fost este o chestiune de dispută. Capernaumul este în mod sigur distrus, coborât la iad.)
  2. Luca 16:23. “Și în iad ridicându-și ochii săi, fiind în chinuri.” (O figură parabolică explicată mai departe sub un titlu separat.)
  3. Apoc. 6:8. “Și am văzut, și iacă un cal galben; și numele celui ce ședea pe el era Moartea și Infernul urma după ea.” (Simbol al distrugerii sau mormântul.)
  4. Matei 16:18. “… pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui.” (Deși persecuție aspră și neînduplecată a îndurerat Biserica în timpul Vârstei Evanghelice, aceasta niciodată nu va determina exterminarea ei și în cele din urmă prin învierea sa îndeplinită de Domnul ei, Biserica va domni peste iad — mormânt.)

Cristos în “infern” (hades) și înviat din “infern” (hades) Fapte. Ap. 2:1, 14, 22-31

… sosind ziua cincizecimii … Petru sculându-se … le-a zis: “Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea: Isus Nazarineanul, bărbat adeverit de la Dumnezeu între voi … fiind dat după sfatul hotărât și după preștiința lui Dumnezeu (El a fost dat pentru păcatele noastre), luându-L și prin mâinile celor fărădelege crucificându-L, l-ați omorât. Pe care Dumnezeu L-a înviat, dezlegând durerile (sau legăturile) morții fiindcă nu era cu putință ca să fie El ținut de dânsa (pentru că Cuvântul lui Iehova declarase înainte învierea Sa); Că David zice despre dânsul (reprezentându-l sau vorbind pentru el), văzut-am (Eu, Cristos) pe Domnul (Iehova) înaintea Mea pururea, că este de-a dreapta Mea, ca să nu mă clătesc. Pentru aceasta s-a veselit inima Mea și s-a bucurat limba Mea, chiar și corpul Meu se va repausa în speranță, că nu vei lăsa sufletul Meu în infern (hades, mormânt, condiția morții), nici vei lăsa ca cel cucernic al Tău să vadă stricăciunea. Tu (Iehova) mi-ai făcut cunoscut (mie, Cristos) căile vieții”.” Aici Domnul nostru personificat prin profetul David exprimă credința Sa în promisiunea lui Iehova privind învierea și îndeplinirea completă și glorioasă a planului lui Iehova prin El și se bucură în perspectivă.

Petru continuă spunând: “Bărbați, frați, să-mi fie iertat a vorbi liber către voi despre patriarhul David, că a și murit și s-a îngropat și mormântul lui este între noi până în-tr-această zi (așa că această profeție nu s-a putut referi la el personal, pentru că sufletul lui David a fost lăsat în “infern” — hades, mormânt, starea morții — și corpul său a văzut stricăciunea). Deci, fiind profet și știind că i s-a jurat Dumnezeu cu jurământ că din trupul coapselor lui, după corp va ridica pe Christos să șadă pe tronul lui; mai-nainte văzând aceasta a vorbit de învierea lui Christos (din “infern” — hades, mormânt — în care a trebuit să meargă pentru nelegiuirile noastre), că sufletul Său nu s-a lăsat în infern (hades — starea morții), nici corpul Lui nu a văzut stricăciunea. Astfel Petru prezintă un argument puternic, logic, bazat pe cuvintele profetului David — arătând, în primul rând, că Cristos, care a fost dat de către Dumnezeu pentru nelegiuirile noastre, a mers în “infern”, în mormânt, în starea morții, distrugere (Psalmul 16:10), și în al doilea rând că, potrivit făgăduinței a fost eliberat din infern, mormânt, moarte, distrugere, prin înviere — o ridicare la viață, fiind creat din nou aceeași ființă identică, dar mai glorioasă și înălțată chiar la “strălucirea măririi și imaginea ființei Lui (a Tatălui)” (Evrei 1:3). Și acum “acest Isus” (Fapte. 2:36), în descoperirea Sa următoare Bisericii, declară:

Apoc. 1:18. … Cel ce sunt viu și am fost mort și iacă trăiesc în secolii secolilor; Amin, și am cheile infernului (hades, mormânt) și ale morții.”

Amin! Amin! răspund inimile noastre; deoarece în învierea Sa noi vedem rezultatul glorios al întregului plan al lui Iehova, care va fi îndeplinit prin puterea Celui înviat, care acum deține cheile mormântului și ale morții, și la timpul potrivit va elibera toți prizonierii care sunt, prin urmare, numiți “încătușați cu speranță” (Zaharia 9:12; Luca 4:18). Nici o viclenie sau iscusință, prin nici un șiretlic, nu poate denatura aceste scripturi complet și să le folosească greșit în spijinul acelor tradiții papale monstruoase și blasfematoare ale chinului veșnic. Dacă aceasta ar fi fost pedeapsa noastră, Cristos, pentru a fi sacrificiu înlocuitor pentru noi, trebuie încă să îndure, și pentru toatăeternitatea, un astfel de chin, ceea ce nimeni nu va pretinde. Dar pedeapsa noastră a fost moartea, și “Christos a murit pentru păcatele noastre” “și pentru ale toată lumea”. 1 Corinteni 15:3; 1 Ioan 2:2

Apoc. 20:13,14. “Și marea a dat pe morții cei din-tr-ânsa și moartea și infernul (mormântul) au dat pe morții cei dintr-ânsele și s-au judecat fiecare după faptele sale. Și moartea și infernul (mormântul) s-au aruncat în lacul cel de foc. Acesta este mortea cea de a doua”. (Lacul de foc este simbolul nimicirii finale și veșnice. Moartea și infernul (mormântul) merg amândouă în el. Și nu va mai fi moarte; “Neamicul cel mai de pe urmă ce se va desființa este moartea” — 1 Corinteni 15:26; Apocalipsa 21:4.)

Alte locuri unde este cuvântul “iad”

După ce am examinat cuvântul șeol, singurul cuvânt în Vechiul Testament redat prin “infern”, și cuvântul hades, cel mai frecvent redat în Noul Testament prin “iad”, acum remarcăm fiecare loc rămas în Scripturi unde se folosește cuvântul “iad”. În Noul Testament, alte două cuvinte sunt redate prin “iad”, și anume, gheena și tartaroo, pe care le vom analiza în ordinea numită.

“Gheena” = Valea Hinnom

Acest cuvânt apare în următoarele texte — în total de douăsprezece ori: Matei 5:22, 29, 30; 10:28; 18:9; 23:15, 33; Marcu 9:43-47; Luca 12:5; Iacov 3:6. Aceasta este forma grecească a cuvintelor ebraice care sunt traduse prin “Valea Hinnom”. Această vale este așezată chiar în afara cetății Ierusalimului și a servit de canal pentru scurgere și pentru arderea gunoaielor din acea cetate. Acolo erau aruncate cadavrele, gunoaiele etc. și focul era menținut arzând continuu pentru a mistui cu totul orice era depozitat acolo, adăugându-se pucioasă ca să ajute arderea și să asigure o distrugere completă. Dar nu era permis să fie aruncat în gheena nimic ce era viu. Evreilor nu le era permis să tortureze nici o creatură.

Când ne gândim că prin poporul Israel Dumnezeu ne-a dat învățături ilustrând procedurile și planurile Sale, prezente și viitoare, trebuie să ne așteptăm ca această Vale Hinnom sau gheena să-și joace și ea rolul ei în ilustrarea lucrurilor viitoare. Știm că preoțimea și templul lui Israel au ilustrat Preoțimea Împărătească, Biserica creștină, deoarece ea va fi adevăratul templu al lui Dumnezeu; și știm că cetatea lor principală a fost o ilustrație a Ierusalimului Nou, sediul puterii Împărăției și centrul autorității — cetatea (guvernul) marelui Împărat, Emanuel. Ne amintim, de asemenea, că guvernul lui Cristos este reprezentat în cartea Apocalipsei (cap. 21:10-27) printr-o cetate — Ierusalimul cel Nou. Acolo, după descrierea clasei căreia i s-a permis să intre în privilegiile și binecuvântările acelei Împărății — cei onorabili și glorioși, și toți cei care au dreptul la pomii vieții — aflăm că este, de asemenea, declarat că nu va intra în ea nimic întinat, sau care trăiește în urâciune sau minciună, ci numai cei pe care Mielul îi va scrie ca vrednici de viață. Această cetate, care astfel va reprezenta lumea întreagă mântuită la sfârșitul Mileniului, a fost simbolizată prin cetatea pământească Ierusalim; iar cei întinați, cei care trăiesc în urâciune etc., clasa celor nevrednici de viață veșnică, cei care nu vor intra în ea, au fost reprezentați prin cadavrele respinse și murdare, lipsite de viață, aruncate în gheena afară din cetate — a căror distrugere completă — moartea a doua — a fost astfel simbolizată. În consecință, găsim declarat că acei care n-au fost găsiți vrednici de viață sunt aruncați în “lacul cel de foc” (Apocalipsa 20:15) — focul aici, ca și peste tot, fiind folosit ca simbol al nimicirii, iar simbolul lacului “cel de foc” fiind scos din aceeași gheena sau Valea Hinnom.

De aceea, fiindcă gheena a servit unui scop util pentru cetatea Ierusalim, ca un loc pentru arderea gunoiului, această vale, ca și cetatea însăși, a fost un tip și a ilustrat procedeele viitoare ale lui Dumnezeu, respingând și dând la nimicire toate elementele necurate, împiedicându-le astfel să întineze cetatea sfântă, Noul Ierusalim, după ce încercarea din veacul Milenar va fi dovedit pe deplin și va fi separat cu o corectitudine negreșită “oile” de “capre”.

Așadar, gheena a fost un tip sau o ilustrație a morții a doua — distrugerea finală și completă, din care nu poate fi nici o revenire; pentru că după aceea, “nu mai rămâne sacrificiu pentru păcate, ci … o râvnă arzătoare care va mistui pe cei împotrivitori” (Evrei 10:26, 27).

Să ne amintim că Israel, pentru a fi folosit ca tip al viitoarelor procedee ale lui Dumnezeu cu neamul omenesc, a fost tratat tipic, ca și cum răscumpărarea ar fi fost deja dată înainte de ieșirea lor din Egipt, deși numai un miel tipic fusese înjunghiat. Când a fost construit Ierusalimul și templul — care a reprezentat templul adevărat, Biserica și Împărăția adevărată așa cum va fi ea stabilită prin Cristos în Mileniu — acel popor a simbolizat lumea în Veacul Milenar. Preoții lor au reprezentat Preoțimea Împărătească glorificată și Legea lor cu cerințele ei de ascultare perfectă a reprezentat Legea și condițiile sub Noul Legământ, care vor fi puse în aplicare pentru binecuvântarea tuturor celor ascultători și pentru condamnarea tuturor celor care, acordându-li-se cea mai deplină ocazie, nu se vor supune din inimă conducerii drepte și legilor marelui Împărat.

Văzând, deci, că organizarea politică a lui Israel, condițiile etc. le-au prefigurat pe cele din lume în veacul viitor, ce potrivit este să găsim în Valea sau abisul gheena o ilustrație a morții a doua, distrugerea completă în veacul care vine a tot ce este nevrednic să fie păstrat; și cât de potrivit este, de asemenea, simbolul “lacul de foc care arde cu pucioasă” (Apoc. 19:20), inspirat din aceeași gheena sau Valea Hinnom, care arde continuu cu pucioasă. Expresia “care arde cu pucioasă” mărește puterea simbolului “foc”, pentru a exprima distrugerea completă și irevocabilă a morții a doua, deoarece pucioasa arzândă este cel mai ucigător agent cunoscut. Ce rațional este, de asemenea, să așteptăm ca Israelul să aibă tribunale și judecători care se aseamănă sau prefigurează judecățile din veacul viitor și ca sentința acelor tribunale (figurative) ale acelui popor (figurativ) sub acele legi (figurative) la acel abis (figurativ), din afara acelei cetăți (figurative), să corespundă considerabil sentințelor (reale) ale tribunalului (real) și ale judecătorilor din veacul viitor. Dacă aceste puncte vor fi reținute, ele ne vor ajuta mult să înțelegem cuvintele Domnului nostru referitoare la gheena; pentru că, deși a fost menționată și s-a făcut referire la valea literală, totuși aceste cuvinte conțin învățături legate de veacul viitor și de gheena antitipică — moartea a doua.

Vinovat va fi de focul gheenei — Matei 5:21, 22

“Ați auzit că s-a zis celor de demult: “Să nu ucizi” și cine va ucide vinovat va fi judecății. Iar eu zic vouă, că tot cel ce se mânie asupra fratelui său fără cauză, vinovat va fi (în viitor — sub regulamentele adevăratei Împărății) judecății și cine va zice fratelui său Raca (prostule, traducerea Cornilescu revizuită — n. e.), vinovat va fi sinedriului, dară cine va zice, nebunule, vinovat va fi de focul gheennei.

Pentru a înțelege aceste cuvinte referitoare la sinedriu, judecători și gheena, toți ar trebui să știm câte ceva despre regulamentele evreiești. “Curtea cu juri” se compunea din șapte bărbați (sau douăzeci și trei — numărul este disputat), care aveau puterea să judece unele categorii de nelegiuiri. Înaltul Consiliu, sau Sinedriul, era format din șaptezeci și unu de bărbați, recunoscuți ca învățați și capabili. Acesta era cel mai înalt tribunal al evreilor și supravegherea lui era peste cazurile cele mai grave. Pedeapsa cea mai aspră era moartea; însă unii criminali foarte înrăiți erau supuși după moarte unei înjosiri, refuzându-li-se îngroparea și fiind aruncați împreună cu cadavrele câinilor și cu gunoaiele din cetate etc. în gheena, ca să fie nimiciți acolo. Scopul acestei arderi în gheena era ca să facă nelegiuirile și pe nelegiuiți detestabili în ochii poporului și însemna că acuzatul era un caz fără speranță. Trebuie să ne amintim că Israelul spera într-o înviere din mormânt, și că de aceea erau deosebit de atenți în tratarea corpurilor celor morți. Neînțelegând pe deplin puterea lui Dumnezeu, se pare că ei se gândeau că El avea nevoie de ajutorul lor (Exodul 13:19; Evrei 11:22; Fapte. Ap. 7:15, 16). Prin urmare, nimicirea corpului în gheena, după moarte, sugera (simbolic) pierderea speranței vieții viitoare printr-o înviere. Astfel pentru aceștia gheena a reprezentat moartea a doua în același mod figurativ în care ei ca popor au reprezentat sau ilustrat o nouă ordine de lucruri viitoare sub Noul Legământ.

Remarcați că Domnul nostru, în cuvintele de mai sus, le-a arătat că interpretarea Legii de către ei, oricât de severă era, a fost mult inferioară semnificației reale a acelei Legi, așa cum va fi ea interpretată sub Împărăția reală și sub Judecătorii reali, care au fost reprezentați prin împărăția și judecătorii lor. El le-a arătat că porunca din Legea lor “să nu ucizi” mergea mult mai departe decât presupuneau ei; că mânia răutăcioasă și insulta “vor fi” considerate sub Noul Legământ o încălcare a Legii lui Dumnezeu și că, acei care sub condițiile favorabile ale Veacului Nou nu se vor reforma atât de amănunțit ca să respecte deplin Legea lui Dumnezeu, vor fi socotiți vrednici de ceea ce a simbolizat gheena din apropierea lor — moartea a doua. Totuși, rigurozitatea strictă a acelei Legi va fi aplicată numai în măsura în care vor fi nesocotite disciplinările, avantajele și ajutorul din veacul acela, care-i vor face capabili pe fiecare să se conformeze legilor lui.

Aceeași idee este continuată în

Matei 5:22-30

“… iar eu vă zic vouă … că mai de folos îți este ca să piară unul din membrii tăi, decât tot corpul tău să se arunce în gheennă.

Aici iarăși, lucrarea Legii lui Dumnezeu sub Noul Legământ este comparată cu lucrarea ei sub Vechiul Legământ sau Legământul evreiesc, și ca îndemn este dată lecția stăpânirii de sine, prin declarația că este cu mult mai folositor ca oamenii să refuze a-și mulțumi dorințele degradate (chiar dacă le-ar fi dragi ca ochiul drept și li s-ar părea indispensabile ca mâna dreaptă), decât să și le mulțumească și să piardă în moartea a doua viața viitoare pregătită prin ispășire pentru toți cei care se vor întoarce la perfecțiune, la sfințenie și la Dumnezeu.

Aceste expresii ale Domnului nostru servesc nu numai pentru a arăta perfecțiunea (Romani 7:12) Legii lui Dumnezeu și cât de deplin va fi ea definită și aplicată în Mileniu, ci ele au servit și ca o lecție pentru evrei, care până atunci au văzut în poruncile lui Moise numai aspectul exterior, general al Legii lui Dumnezeu. Deoarece în starea lor decăzută ei au constatat că era greu să țină necălcată chiar și semnificația de suprafață a Legii, ei trebuie să vadă acum imposibilitatea ținerii semnificației mai fine a Legii descoperite prin Cristos. Dacă ei ar fi înțeles și ar fi primit învățătura Lui pe deplin, ar fi strigat: vai! dacă Dumnezeu ne judecă astfel, după însăși gândurile și intențiile inimii, toți suntem necurați, toți suntem imperfecți și nu ne putem aștepta decât să fim condamnați la gheena (la nimicire completă ca animalele). Ei ar fi strigat: “Arată-ne o preoțime mai înaltă decât a lui Aaron, un mare Preot și un Învățător pe deplin capabil să aprecieze Legea, și pe deplin capabil să aprecieze și să compătimească cu starea noastră decăzută și cu slăbiciunile noastre moștenite, și să ofere El pentru noi “mai bune sacrificii” și să aplice pentru noi acea mai mare iertare a păcatului necesară, și El, ca mare medic, să ne vindece și să ne restabilească, așa încât să ne putem supune Legii perfecte a lui Dumnezeu din inima noastră”. Atunci ei L-ar fi găsit pe Cristos.

Dar ei n-au învățat această lecție, pentru că urechile înțelegerii lor erau “amorțite” și de aceea n-au știut că Dumnezeu pregătise tocmai preotul, sacrificiul, învățătorul și medicul de care aveau ei nevoie, care la timpul cuvenit i-a răscumpărat pe cei sub Legea tipică, precum și pe cei care nu erau sub ea, și care, de asemenea, la timpul cuvenit, nu peste mult, Își va începe lucrarea de restabilire — redând vedere ochilor orbi ai înțelegerii lor și auz urechilor surde ale lor. Atunci va fi “înlăturat vălul” — vălul ignoranței, al mândriei și al înțelepciunii umane pe care Satan îl folosește acum pentru a orbi lumea față de legea adevărată a lui Dumnezeu și față de planul adevărat al mântuirii în Cristos.

Învățătura Domnului nostru, nu numai că a arătat aici Legea Noului Legământ și le-a dat evreilor o lecție, ci ea este de folos și Bisericii Evanghelice. În măsura în care învățăm strictețea Legii lui Dumnezeu și în ce ar consta perfecțiunea sub cerințele ei, vedem că Răscumpărătorul nostru a fost perfect și că noi, complet incapabili a ne recomanda singuri lui Dumnezeu ca împlinitori ai acelei Legi, putem afla acceptare la Tatăl numai în meritul Răscumpărătorului nostru, în timp ce nimeni nu poate fi din acel “Corp”, acoperit cu haina dreptății Lui, în afară de consacrații care se străduiesc să facă numai acele lucruri bine plăcute lui Dumnezeu, ceea ce include evitarea păcatului în măsura capacității. Totuși, acceptarea lor de către Dumnezeu nu se bazează pe perfecțiunea lor, ci pe perfecțiunea lui Cristos, atâta vreme cât ei rămân în El. Aceștia însă beneficiază de o înțelegere clară a Legii perfecte a lui Dumnezeu, chiar dacă ei nu sunt dependenți de o ținere perfectă a acestei Legi. Lor le place să facă voia lui Dumnezeu în măsura capacității lor și cu cât cunosc mai bine Legea perfectă a Lui, cu atât sunt mai capabili să se conducă pe ei înșiși și să se conformeze acestei legi. Astfel deci, cuvintele Domnului nostru au și pentru noi o lecție valoroasă.

Însă punctul care trebuie în mod special observat aici este că gheena, pe care evreii o știau și despre care Domnul nostru le vorbea, nu era un lac de foc arzând toată eternitatea, în care va fi aruncat oricine se “mânie asupra fratelui său” și îi zice “nebunule”. Nu; evreii n-au înțeles o idee atât de extremă din cuvintele Domnului. Teoria chinului veșnic le era necunoscută; nu-și avea locul în teologia lor, după cum se va arăta. Ea este o invenție relativ modernă, care a venit, după cum am arătat, de la papalitate — marea apostazie. Ideea este că gheena simbolizează moartea a doua — nimicirea totală, completă și veșnică. Acest lucru este arătat clar prin faptul că ea este pusă în contrast cu viața, ca opus al acesteia. “… îți este mai bine să intri în viață șchiop sau ciung, decât având amâdoauă mâinile sau amândouă picioarele să fii aruncat în focul cel etern … îți este mai bine să intri în viață cu un ochi, decât având amândoi ochii să fii aruncat în focul gheennei” (Matei 18:8, 9). Este mai bine să-ți negi plăcerile păcătoase decât să-ți pierzi toată viața viitoare și să fii nimicit în moartea a doua.

Poate să piardă și sufletul și corpul în gheenă
Matei 10:28; Luca 12:5

“Și nu vă temeți de cei ce ucid corpul, dar sufletul nu pot să-l ucidă, ci temeți-vă mai bine de cel ce poate să piardă și sufletul și corpul în gheennă“. Vezi, de asemenea, încă o relatare a aceleiași expuneri făcută de Luca — 12:4, 5.

Domnul nostru le arată, aici, urmașilor Săi marea cauză pentru care să aibă curaj și vitejie în împrejurările cele mai grele. Ei trebuiau să se aștepte la persecuție și împotriva lor să se vorbească tot felul de rele pe nedrept, din pricina Lui și din pricina “veștilor bune”, a căror slujitori și vestitori i-a făcut El; da, venea timpul când oricine îi va omorî să creadă că face un serviciu lui Dumnezeu. Consolarea sau răsplata lor pentru aceasta urma să fie primită, nu în viața aceasta, ci în viața viitoare. Ei au fost asigurați și au crezut că El venise să-Și dea viața o răscumpărare pentru mulți și că toți cei din morminte vor trebui, prin urmare, să audă la timpul cuvenit glasul Eliberatorului și să iasă afară, fie la răsplată (dacă au trecut cu succes încercarea în această viață), fie la o încercare sau judecată viitoare, cum va trebui să fie cazul cu marea majoritate care în viața prezentă nu vin la cunoștința și la ocazia necesară, esențiale pentru o încercare completă.

În condițiile prezente oamenii ne pot omorî trupul, dar nimic din ceea ce pot face nu ne va afecta ființa viitoare (sufletul), pe care Dumnezeu a promis că o va reînsufleți sau restabili prin puterea Sa în ziua învierii — Veacul Milenar. Sufletele noastre reînsuflețite vor avea corpuri noi (spirituale sau materiale — “… iar Dumnezeu îi dă (fiecărei semințe) corpul precum voiește”, și pe acestea nimeni nu va avea libertatea să le ucidă. Numai Dumnezeu are puterea să distrugă cu totul — sufletul și trupul. De aceea, numai de El trebuie să ne temem, iar de împotrivirea oamenilor, chiar până la moarte, nu trebuie să ne temem, dacă prin aceasta câștigăm aprobarea divină. Îndemnul Domnului nostru este deci: Nu vă temeți de cei care pot pune capăt vieții prezente (în curs de moarte) din aceste sărmane corpuri pe moarte. Nu vă îngrijiți prea mult de ea — de hrana, îmbrăcămintea, plăcerile ei, în comparație cu acea existență sau ființă viitoare pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru voi, și care, dacă este asigurată, poate fi partea voastră veșnică. Nu vă temeți de amenințările, privirile sau faptele oamenilor, a căror putere nu poate trece dincolo de existența prezentă; care pot vătăma și ucide aceste corpuri, dar nu pot face mai mult. Mai degrabă aveți respect și considerație față de Dumnezeu, de la care sunt pornirile vieții veșnice — teme-ți-vă de Acela care poate să distrugă în gheena, în moartea a doua, atât existența prezentă pe moarte, cât și orice speranță de existență viitoare.

Viermele lor nu moare și focul nu se stinge

Matei 18:8, 9; Marcu 9:43-48

Aici este arătat în concluzie că gheena ca ilustrație reprezintă moartea a doua — nimicirea completă care trebuie să urmeze în cazul tuturor celor care, după ce au primit ocaziile vieții sau existenței viitoare prin sacrificiul Domnului nostru, se dovedesc nevrednici de darul lui Dumnezeu și refuză să-l accepte, prin aceea că refuză să asculte de cerințele Lui drepte. Nu se spune că Dumnezeu va păstra sufletul sau corpul în gheena, ci se spune că El le poate “distruge” și le va “distruge” pe amândouă în ea. Astfel ne învață că toți cei condamnați la moartea a doua sunt fără speranță și sunt șterși pe veci din existență.

(Deoarece aceste două pasaje se referă la aceeași cuvântare a Domnului, cităm din Marcu — remarcând că versetele 44 și 46, și o parte din versetul 45, nu se află în manuscrisele grecești vechi, deși versetul 48, care spune acelși lucru, se află în toate manuscrisele. Cităm textul așa cum este în aceste manuscrise vechi și demne de încerdere.) “Și de-ți va fi de piedică mâna ta taie-o; mai bine-ți este ciung să intri în viață, decât două mâini având să intri în gheenna, în focul nestins unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. Și de-ți va fi de piedică piciorul tău ta-ie-l; mai bine-ți este șchiop să intri în viață, decât două picioare având să fii aruncat în gheenna, în focul nestins unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. Și de-ți va fi de piedică ochiul tău scoate-l; mai bine-ți este cu un ochi să intri în Împărăția lui Dumnezeu, decât doi ochi având să fii aruncat în focul gheennei, unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge.”

După citirea celor de mai sus, toți trebuie să fie de acord cu profetul, că Domnul nostru Și-a deschis gura și a vorbit în parabole și cuvinte tainice (Psalmul 78:2; Matei 13:35). Nimeni nu va presupune nici măcar un moment că Domnul nostru a sfătuit poporul să-și mutileze trupurile, tăindu-și membrele sau scoțându-și ochii. Nici n-a vrut ca noi să înțelegem că vătămările și desfigurările din viața prezentă vor continua dincolo de mormânt, când vom “intra în viață”. Evreii, cărora li S-a adresat, neavând nici o idee despre vreun loc de chin veșnic, și care știau că cuvântul gheena se referea la valea din afara cetății lor, care nu era un loc de tortură și nici un loc în care să fie aruncat ceva viu, ci un loc pentru nimicirea completă a ceea ce se arunca, recunoscând că expresia Domnului în privința membrelor și ochilor era figurativă, știau căgheena, de asemenea, era folosită în același sens figurativ, pentru a simboliza nimicirea completă.

Domnul a vrut să spună doar aceasta: Viața viitoare de care Dumnezeu S-a îngrijit pentru omul răscumpărat este de o valoare inestimabilă și va merita din belșug să faceți orice sacrificiu pentru a o primi și a vă bucura de acea viață. Dacă v-ar costa chiar un ochi, o mână sau un picior, așa încât toată eternitatea să fiți obligați să îndurați pierderea acestora, totuși viața ar fi ieftină chiar cu un astfel de preț. Ar fi mult mai bine, decât să vă păstrați membrele și să pierdeți totul în gheena. Fără îndoială că ascultătorii au tras și învățătura că aceasta se aplică la toate afacerile vieții, și au înțeles că Învățătorul a vrut să spună că ar merita cu prisosință să-și nege multe comodități, plăceri și gusturi dragi, ca mâna dreaptă, prețioase ca un ochi și folositoare ca un picior, mai degrabă, decât prin mulțumire să piardă viața viitoare și să fie cu totul nimiciți în gheena — moartea a doua.

Dar ce înseamnă, “viermele lor nu moare și focul nu se stinge”?

Răspundem: În gheena literală, care este baza ilustrației Domnului nostru, trupurile moarte ale animalelor etc., adeseori cădeau pe colțurile stâncilor și nu în focul care continua să ardă dedesubt. Astfel expuse, acestea făceau viermi și erau mistuite de ei, la fel de complet și de sigur ca și cele care ardeau. Nimeni nu avea voie să intervină în aranjamentul acestei văi; astfel viermii și focul împreună completau lucrarea de distrugere — focul nu se stingea și viermii nu mureau. Aceasta n-ar însemna un foc nesfârșit, nici viermi veșnici. Ideea este că viermii nu mureau lăsând cadavrele acolo, ci continuau și completau lucrarea de nimicire. La fel și focul: nu se stingea, ci ardea până când mistuia totul. Întocmai așa, dacă o casă ar fi în flăcări și focul n-ar putea fi ținut sub control sau stins, ci ar arde până când ar distruge clădirea, noi l-am putea numi în mod potrivit “foc nestins”.

Domnul nostru a vrut să ne întipărească ideea că moartea a doua, simbolizată prin gheena, are un caracter complet și final. Toți câți vor ajunge în moartea a doua vor fi nimiciți cu desăvârșire, pentru totdeauna; nici o răscumpărare nu se va mai da, vreodată, pentru cineva (Romani 6:9), deoarece nici unul care va fi vrednic de viață nu va fi aruncat în moartea a doua, sau în “lacul de foc”, ci numai aceia care iubesc nedreptatea după ce au venit la cunoștința adevărului.

Moartea a doua este clar ilustrată prin gheena nu numai în locurile de mai sus, ci este evident că același Învățător a folosit aceeași ilustrație pentru a reprezenta același lucru în simbolurile Apocalipsei chiar dacă acolo nu este numită gheena, ci “lac de foc”.

Aceeași vale a fost încă o dată folosită înainte, ca baza unei cuvântări a profetului Isaia (Isaia 66:24). Chiar dacă nu-i dă nici un nume, el o descrie; și să observe toți că vorbește, nu după cum s-ar putea aștepta unii care au idei false despre miliardele de oameni vii în flăcări și chin, ci despre trupurile moarte ale celor care au păcătuit împotriva Domnului, care sunt astfel reprezentați ca distruși complet în moartea a doua.

Cele două versete precedente arată timpul când se va împlini această profeție, și este în deplină armonie cu simbolurile Apocalipsei; ea aparține dispensației noi, Mileniului, “cerului nou și pământului nou“. Atunci toți drepții vor vedea atât dreptatea cât și înțelepciunea în faptul distrugerii complete a inamicilor incorigibili, voiți, ai dreptății, după cum este scris: ei “vor fi ură la toată carnea”.

Matei 23:15,33

Clasa căreia i se adresează aici n-au fost păgânii care n-aveau nici o cunoștință de adevăr, nici cei mai de jos sau cei mai ignoranți din poporul lui Israel, ci cărturarii și fariseii, în aparență cei mai religioși, conducătorii și învățătorii poporului. Acestora Domnul nostru le-a spus: “Cum veți scăpa de judecata gheennei?“. Acești oameni erau fățarnici; ei nu erau sinceri în privința convingerilor lor. Li se adusese mărturie îmbelșugată despre adevăr, dar ei au refuzat să-l accepte și s-au străduit să se opună infuenței lui și să descurajeze poporul în a-l accepta. Și împotrivindu-se astfel spiritului sfânt al luminii și adevărului, ei își împietreau inimile față de însuși mijlocul pe care Dumnezeu l-a intenționat pentru binecuvântarea lor. Deci, ei cu răutate s-au împotrivit harului Său, și o astfel de cale, dacă era urmată, trebuia ca în cele din urmă să sfârșească în condamnarea la moartea a doua, gheena. Fiecare pas în direcția orbirii voite și a opoziției față de adevăr face întoarcerea mai grea, și-l face pe răufăcător tot mai mult de un caracter pe care Dumnezeu îl detestă și pe care moartea a doua este menită să-l distrugă complet. Cărturarii și fariseii înaintau repede pe această cale, de aceea a fost întrebarea prevenitoare a Domnului: “Cum veți scăpa?” etc. Înțelesul este acesta: Deși voi vă lăudați cu evlavia voastră, totuși veți fi cu siguranță distruși în gheena, dacă nu vă schimbați calea!

Aprinsă de focul gheenei — Iacov 3:6

“… așa (importantă) se află limba între mădularele noastre, încât spurcă tot corpul și aprinde cursul firii și (sau când) este însăși aprinsă de focul gheennei”.

Aici, în limbaj puternic simbolic, apostolul arată influența mare și rea a unei limbi rele — o limbă aprinsă (figurativ) de gheena. A fi o limbă aprinsă de gheena înseamnă că ea este fixată în rău, printr-o dispoziție coruptă, încăpățânată, egoistă, plină de ură, rea; prin felul de dispoziție care, în ciuda cunoștinței și ocaziei, dacă nu este stăpânită și reformată, va fi socotită vrednică să fie distrusă — clasa pentru care este intenționată “moartea a doua”, adevăratul “lac de foc”, adevărata gheenă. Un individ cu o astfel de atitudine poate aprinde cu limba lui un foc mare, o tulburare distructivă, care, oriunde ajunge, produce rău în tot cursul vieții. Câteva cuvinte răutăcioase adeseori aprind toate patimile rele ale celui care le spune, are același efect asupra celorlalți și se răsfrâng asupra lui însuși. Iar continuarea pe o astfel de cale rea strică în final toată ființa și o aduce sub sentință ca în întregime nevrednică de viață.

“Tartaroo” nu este un loc de tortură

Cuvântul grecesc “tartaroo” apare numai o dată în Scripturi în 2 Petru 2:4, unde citim: “… Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit nu i-a cruțat, ci … i-a aruncat în tartar și i-a dat spre a se păzi la judecată”.

Cuvântul tartaroo, folosit de Petru, se aseamănă foarte mult cu tartarus, un cuvânt folosit în mitologia greacă drept numele unui abis întunecos sau închisoare . Dar tartaroo pare să se refere mai mult la un act decât la un loc. Căderea îngerilor care au păcătuit a fost o cădere de la onoare și demnitate, în dezonoare și condamnare, iar ideea pare să fie: “Dumnezeu n-a cruțat pe îngerii care au păcătuit, ci i-a degradat și i-a predat lanțurilor întunericului”.

Aceasta este cu certitudine în armonie cu faptele cunoscute de noi din alte scripturi; căci aceste spirite căzute au vizitat pământul în zilele Domnului nostru și ale apostolilor. Prin urmare, ei n-au fost în ceva loc în adânc, ci “în adânc” în sensul că au fost degradați de la cinstea și libertatea avute mai înainte, și au fost restrânși în întuneric, ca într-un lanț. Ori de câte ori aceste spirite căzute își manifestă puterile prin medii, în ședințe spiritiste, pretinzând că sunt anumite ființe umane moarte, ele trebuie să-și facă lucrarea în întuneric, pentru că întunericul este lanțul în care sunt legate până la marea zi Milenară de judecată. Dacă aceasta implică faptul că în viitorul apropiat ele se vor putea materializa la lumina zilei este greu de spus. Dacă este așa, atunci ar crește mult puterea lui Satan de a orbi și a înșela pentru puțină vreme — până când Soarele Dreptății va fi răsărit deplin și Satan va fi legat complet.

Cu acestea încheiem investigarea folosirii biblice a cuvântului “iad”. Mulțumim lui Dumnezeu că nu găsim un asemenea loc de tortură veșnică, așa cum învață în mod eronat crezurile, cărțile de cântări și cum se învață de la multe amvoane. Totuși am găsit un “iad” șeol, hades, la care a fost condamnat tot neamul nostru omenesc din cauza păcatului lui Adam, și din care toți sunt răscumpărați prin moartea Domnului nostru; și că “iadul” este mormântul — starea morții. Și mai găsim un “iad” (Gheena — moartea a doua — nimicirea totală), care ne este arătat ca fiind pedeapsa finală a tuturor celor care, după ce au fost răscumpărați și aduși la o deplină cunoștință a adevărului și la o deplină capacitate de a se supune, vor alege totuși moartea, alegând o cale de împotrivire lui Dumnezeu și dreptății. Și inimile noastre spun: Amin! “Drepte și adevărate (sunt) căile Tale, Rege al sfinților. Cine nu se va teme de Tine, Doamne și nu va mări Numele Tău? Căci Tu singur ești sfânt; căci toate națiunile vor veni și se vor închina înaintea Ta; căci judecățile Tale s-au arătat.” Apocalipsa 15:3, 4

Pilda cu bogatul și Lazăr – Luca 16:19-31

Marea greutate pentru mulți care citesc această scriptură este că, deși o privesc ca o pildă, totuși ei o judecă și trag concluzii din ea ca și cum ar fi o expunere literală. A o privi ca o expunere literală ar însemna a implica niște absurdități; de exemplu, că bogatul a mers în “iad” din cauză că s-a bucurat de multe binecuvântări pământești și nu i-a dat nimic lui Lazăr, decât fărâmituri. Nici un cuvânt nu se spune despre răutatea lui. Apoi, Lazăr a fost binecuvântat, nu pentru că a fost un copil sincer al lui Dumnezeu, plin de credință și încredere, nu pentru că el a fost bun, ci numai pentru că a fost sărac și bolnav. Dacă acestea ar fi interpretate literal, singura învățătură logică ce s-ar putea scoate din ea este că, dacă nu suntem niște bieți cerșetori plini de bube, nu vom intra niciodată în fericirea viitoare; și că dacă acum purtăm in subțire și purpură, și avem hrană din belșug în fiecare zi, suntem siguri de un chin viitor. De asemenea, râvnitul loc de favoare este “sânul lui Avraam”; și dacă toată declarația este literală, sânul trebuie să fie și el literal, și desigur n-ar încăpea în el foarte mulți din milioanele de bolnavi și de săraci de pe pământ.

Dar de ce să analizăm absurditățile? Ca pildă este ușor de interpretat. Lucrurile spuse într-o pildă nu sunt niciodată lucrurile la care se face referire. Știm acest lucru din explicațiile date de Domnul nostru pildelor Sale. Când a spus “grâu”, El a avut în vedere pe “fiii împărăției”, când a spus “neghină”, El a avut în vedere pe “fiii celui rău”, când a spus “secerători”, trebuia să se înțeleagă servii Săi etc. (Mat. 13). Aceleași clase au fost reprezentate prin diferite simboluri în diferite pilde. Astfel “grâul” dintr-o pildă corespunde cu “servul bun și credincios” și cu “fecioarele înțelepte” din alte pilde. Tot așa, în această pildă “bogatul” reprezintă o clasă de oameni, iar “Lazăr” o altă clasă.

În încercarea de a explica o pildă ca aceasta, la care Domnul nu ne dă o explicație, este desigur potrivită modestia în exprimarea opiniei noastre în privința ei. De aceea oferim următoarea explicație, fără nici o încercare de a ne impune vederile asupra cititorului, decât atât cât propria lui judecată i le-ar putea recomanda ca fiind în acord cu Cuvântul și planul lui Dumnezeu. După înțelegerea noastră, Avraam a reprezentat pe Dumnezeu, iar “bogatul” a reprezentat pe poporul lui Israel. Pe vremea când s-a spus această pildă, și o vreme îndelungată înainte, evreii se îmbrăcau “în purpură și în mătase veselindu-se în strălucire în toate zilele” — fiind primitorii speciali ai favorurilor lui Dumnezeu. După cum spune Pavel: “Care, deci, este prerogativa iudeului sau care este folosul circumciziunei? Este mare din toate punctele de vedere; mai întâi că lor li s-au încredințat cuvintele (Legea și Profeția) lui Dumnezeu”. Făgăduințele făcute lui Avraam și lui David și organizarea lor ca Împărăție tipică a lui Dumnezeu au investit pe acel popor cu regalitate, cum este reprezentat prin “purpura” bogatului. Jertfele tipice ale Legii au făcut din ei, în sens tipic, o națiune sfântă (dreaptă), lucru reprezentat prin “inul subțire” al bogatului — simbol al îndreptățirii (“inul este dreptatea sfinților”). Apoc. 19:8 Lazăr a reprezentat pe cei de sub lege, îndepărtați din favoarea divină, care, bolnavi de păcat, flămânzeau și însetau după dreptate. “Vameșii și păcătoșii” din Israel, căutând o viață mai bună și neamurile flămânde după adevăr, care-L “căutau pe Dumnezeu”, au constituit clasa Lazăr. Aceștia, la vremea când a fost spusă pilda, erau cu totul lipsiți de acele binecuvântări divine de care se bucura Israel. Ei zăceau la poarta bogatului. Nu aveau nici o făgăduință bogată, de regalitate; nu erau curățați nici măcar tipic, ci în boală morală, murdărie și păcat ei erau tovarăși ai “câinilor”. În zilele acelea câinii erau priviți ca niște creaturi detestabile, iar evreul curățat în mod tipic îi numea pe cei dinafară “păgâni” și “câini”, și niciodată n-ar fi mâncat și nu s-ar fi căsătorit cu ei, și nici n-ar fi avut vreun fel de legătură cu ei. Ioan 4:9

În privința întrebării cum mâncau aceștia din “fărâmiturile” favorii divine care cădeau de la masa înbelșugată a lui Israel, ne dau o cheie cuvintele Domnului către femeia sirofeniciană. El a zis către această femeie dintre neamuri: “Nu este bine (potrivit) a lua pâinea copiilor (a israeliților) și a o arunca câinilor (la păgâni)”; iar ea a răspuns: “Adevărat, Doamne; cu toate acestea câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad din masa stăpânilor lor” (Matei 15:26, 27). Isus i-a vindecat fiica, dându-i astfel fărâmitura de favoare dorită.

A venit însă o mare schimbare dispensațională în istoria Israelului, când ca națiune ei L-au respins și L-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Atunci dreptatea lor tipică a încetat — atunci promisiunea de regalitate a încetat să mai fie a lor, și împărăția a fost luată de la ei pentru a fi dată unui popor care să aducă roadă din ea — Bisericii Evanghelice, “un neam ales … națiune sfântă” (Tit 2:14; 1 Petru 2:7,9; Matei 21:43). Astfel “bogatul” a murit față de toate aceste avantaje speciale, și curând el (poporul evreu) s-a găsit în-tr-o stare de părăsire — în necaz și suferință. În astfel de stare acest popor a suferit din zilele acelea până astăzi.

A murit și Lazăr: starea bietelor neamuri și a celor “răspândiți” din Israel care-L căutau pe Dumnezeu a suferit o mare schimbare, fiind duși de îngeri (mesageri — apostoli etc.) în sânul lui Avraam. Avraam este reprezentat ca părintele credincioșilor, și-i primește pe toți copiii credinței, care sunt astfel recunoscuți ca moștenitori ai tuturor făgăduințelor făcute lui Avraam; căci copiii după trup nu sunt copiii lui Dumnezeu, ci “fiii promisiunii se socotesc în sămânță (copii ai lui Avraam)”; “seminției tale care este Christos” — și “de sunteți voi ai lui Christos (credincioși), atunci seminție (copii) a lui Avraam sunteți și moștenitori după făgăduință (avraamică)” — Galateni 3:29.

Da, terminarea stării de lucruri care a existat atunci a fost bine reprezentată printr-o ilustrație, moartea, descompunerea statului național evreu și retragerea favorurilor de care Israel se bucurase atâta timp. Atunci ei au fost respinși și nu li s-a mai arătat nici “o favoare”, în timp ce bietele neamuri, care înainte fuseseră “înstrăinați de cetățenia (străini de întocmirile statale) lui Israel și străini de așezămintele făgăduinței (date până atunci numai lui Israel), neavând speranță și fără Dumnezeu în lume”, au fost aduși “aproape prin sângele lui Christos”, împăcați cu Dumnezeu. Efeseni 2:12, 13

La simbolurile morții și îngropării folosite pentru a arăta descompunerea lui Israel și îngroparea sau ascunderea lor printre alte neamuri, Domnul nostru a mai adăugat o ilustrație: “Și în iad (hades, mormânt) ridicându-și ochii săi, fiind în chinuri vede pe Avraam de departe” etc. Cei morți nu-și pot ridica ochii, nu pot vedea aproape sau departe, nici nu pot sta de vorbă; căci este clar declarat că, “nu este nici lucru, nici minte, nici știință, nici înțelepciune în mormânt unde te duci” și despre morți se spune că sunt “pogorâți în locul tăcerii” (Eclesiastul 9:10; Psalmul 115:17). Domnul însă a voit să arate că peste ei ca popor aveau să vină mari suferințe și “chinuri” după dezmembrarea lor națională și după îngroparea lor printre alte popoare moarte în greșeli și păcate; și că în zadar vor cere eliberare și mângâiere de la clasa Lazăr care înainte fusese disprețuită.

Iar istoria a confirmat această profeție alegorică. Timp de optsprezece secole, evreii au fost nu numai în suferință mintală pentru respingerea lor din favoarea lui Dumnezeu și pentru pierderea templului lor și a altor lucruri necesare aducerii jertfelor, dar au fost și persecutați necontenit de către toate clasele, inclusiv de către creștinii declarați. De la aceștia din urmă, evreii au așteptat milă, așa cum se spune în pildă: “trimite pe Lazăr, să-și atingă vârful degetului său în apă ca să-mi răcorească limba”; dar “marele adânc” stabilit între ei a împiedicat lucrul acela. Cu toate acestea, Dumnezeu recunoaște încă legătura stabilită în legământul Său cu ei și îi numește fii ai legământului (vers. 25). Aceste “chinuri” au fost pedepsele venite din cauza călcării legământului lor, și ele aveau să vină peste ei tot atât de sigur cum aveau să vină și binecuvântările promise pentru ascultare. Vezi Leviticul 26.

“Marele adânc” reprezintă marea deosebire dintre Biserica Evanghelică și evrei — cei dintâi bucurându-se de harul liber, de bucurie, mângâiere și pace, în calitate de copii adevărați ai lui Dumnezeu, iar cei din urmă ținând la lege, care-i condamnă și-i chinuie. Prejudecata, mândria și eroarea, din partea evreiască, formează zidul de netrecut al acestei prăpăstii care-i împiedică pe evrei să vină în starea de fii adevărați ai lui Dumnezeu, acceptând pe Cristos și Evanghelia harului Său. Zidul de netrecut al acestei prăpăstii care-i împiedică pe fiii adevărați ai lui Dumnezeu să meargă la evrei — sub robia Legii — este cunoștința lor că prin faptele Legii nimeni nu poate fi îndreptățit înaintea lui Dumnezeu, și că dacă cineva ține Legea (i se supune pentru a încerca să se recomande lui Dumnezeu prin ascultare de ea) aceluia Cristos nu-i folosește la nimic (Galateni 5:2-4). Astfel deci, noi care suntem din clasa Lazăr, să nu încercăm să amestecăm Legea cu Evanghelia, știind că ele nu pot fi amestecate, și că nu-i putem ajuta cu nimic pe aceia care se agață încă de Lege și resping jertfa pentru păcate dată de Domnul nostru. Iar aceștia, nevăzând schimbarea de dispensație care a avut loc, susțin că a nega Legea ca putere care mântuiește ar înseamna a nega toată istoria trecută a poporului lor, precum și a nega toate relațiile speciale ale lui Dumnezeu cu “părinții” lor (promisiuni și relații care, din cauza mândriei și a egoismului, ei nu le-au putut înțelege și folosi); ca atare ei nu pot veni în sânul lui Avraam, în odihna și pacea adevărată — partea tuturor copiilor adevărați ai credinței. Ioan 8:39; Romani 4:16; Galateni 3:29.

Este adevărat, în decursul Veacului Evanghelic câțiva evrei au venit probabil în credința creștină, dar atât de puțini încât au fost ignorați într-o pildă care reprezintă poporul evreu ca întreg. După cum la început bogatul reprezintă pe evreii ortodocși (evreii religioși care țin legea — n. e.), și nu pe cei “răspândiți ai lui Israel”, tot așa, până la sfârșitul pildei el continuă să reprezinte o clasă similară, și ca atare nu reprezintă pe acei evrei care au renunțat la Legământul Legii și au îmbrățișat Noul Legământ, sau pe aceia care au devenit necredincioși.

Cererea “bogatului” ca “Lazăr” să fie trimis la ceilalți cinci frați ai săi o interpretăm în felul următor:

Poporul din Iudeea, pe vremea când Domnul nostru a spus această pildă, era în mod repetat numit “Israel”, “oile cele pierdute ale casei lui Israel”, “cetățile lui Israel” etc., deoarece toate semințiile erau reprezentate acolo; dar de fapt majoritatea poporului era din cele două seminții, Iuda și Beniamin, doar puțini din cele zece seminții întorcân- du-se din Babilon sub permisiunea generală a lui Cir. Dacă poporul evreu (în principal cele două seminții) a fost reprezentat prin acel singur “bogat”, ar fi o armonie numerică să înțelegem că cei “cinci frați” reprezintă pe cele zece seminții împrăștiate peste tot. Cererea referitoare la cei cinci frați a fost fără îndoială adusă în discuție pentru a arăta că toată favoarea specială a lui Dumnezeu a încetat față de tot Israelul (cele zece seminții, precum și față de cele două cărora li se adresa mai direct). Ni se pare clar că numai la Israel se referă, deoarece nici un alt popor n-avea pe “Moise și pe profeți” ca instructori (vers. 29). Majoritatea din cele zece seminții au nesocotit atât de mult pe Moise și pe profeți, încât nu s-au mai întors în țara făgăduinței, ci au preferat să locuiască printre idolatri; și ca atare era inutil a încerca să mai comunice cu ei, chiar și prin unul dintre morți — clasa Lazăr moartă figurativ, dar acum înviată figurativ. Efeseni 2:5

Deși pilda nu menționează nici o punte de trecere a acestui “mare adânc”, alte scripturi arată că adâncul trebuia să fie “stabilit” (Luca 16:26, traducerea King James — n. e.) numai în Veacul Evanghelic și că la sfârșitul lui, “bogatul” primindu-și măsura de pedeapsă pentru păcatele sale,* va trece din aceste necazuri înfocate peste puntea făgăduințelor lui Dumnezeu, încă neîmplinite față de acest popor.

*Vezi Isaia 40:1, 2; Romani 11:26-33 și Studii în Scripturi, Vol. 2, pag. 252

Cu toate că, de secole, evreii au fost amarnic persecutați de păgâni, de mahomedani și de creștinii pretinși, totuși ei se ridică acum treptat la libertate și influență politică; și deși mare parte din “strâmtorarea lui Iacov” este acum aproape, totuși ca popor ei vor fi foarte proeminenți printre popoare la începutul Mileniului. “Vălul” (2 Corinteni 3:13-16) prejudecății lor există încă, dar treptat va fi ridicat, pe măsură ce răsare lumina dimineții Milenare; nu trebuie să fim surprinși auzind despre mari treziri printre evrei și că mulți ajung să-L recunoască pe Cristos. Ei vor părăsi astfel starea de hades (moartea națională) și chinul, și vor ajunge, primii dintre popoare, să fie binecuvântați de către sămânța adevărată a lui Avraam, care este Cristos, Cap și corp. Zidul de netrecut al prejudecății și mândriei lor naționale cade în unele locuri, iar cei smeriți, cei săraci în spirit încep, deja, să se uite spre Acela pe care L-au străpuns și să întrebe: Nu este acesta Cristosul? Și pe măsură ce privesc, Domnul revarsă peste ei spiritul favorii și al rugăciunii (Zaharia 12:10). De aceea, “Vorbiți la inima Ierusalimului și strigați către dânsul că timpul oștirei lui s-a împlinit (timpul lui de suferință s-a sfârșit, traducerea Cornilescu revizuită — n. e.)” — Isaia 40:1, 2.

Pe scurt, această pildă pare să învețe exact ceea ce explică apostolul Pavel în Romani 11:19-32. Din cauza necredinței, ramurile naturale au fost rupte, iar ramurile sălbatice au fost altoite în butucul făgăduinței lui Avraam. Pilda lasă pe evrei în necazul lor și nu se referă la restabilirea lor finală în favoare — fără îndoială, fiindcă aceasta nu era legată de aspectul subiectului tratat; dar Pavel ne asigură că atunci când va intra plinătatea neamurilor — numărul deplin dintre neamuri ca să completeze Mireasa lui Cristos — “prin mila voastră (a Bisericii) să se miluiască și ei (Israelul natural)”. El ne asigură că acesta este legământul lui Dumnezeu cu Israelul trupesc (care a pierdut făgăduințele mai înalte spirituale, dar sunt totuși posesorii anumitor făgăduințe pământești), ca să devină națiunea de căpetenie a pământului. Ca dovadă la această declarație, el citează din profeți zicând: “Veni-va din Sion Mântuitorul (Biserica glorificată) și va întoarce nepietatea de la Iacob (sămânța trupească)”. “(În) adevăr sunt în privința evangheliei (chemării de sus) neamici (respinși), pentru voi; dar în privința alegerii, iubiți pentru părinți … Căci Dumnezeu a închis pe toți în necredință, ca să-i miluiască pe toți. O, adânc al bogăției și al înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu!” Romani 11:26-33

Pilda cu oile și caprele — Matei 25:31-46

“Și vor merge aceștia la chinul etern (pedeapsa veșnică, traducerea Cornilescu revizuită — n. e.), iar drepții în viață eternă.” (vers. 46)

Deși, după cum am văzut, Scripturile nu învață doctrina blasfematoare a chinului veșnic, totuși ele învață foarte accentuat pedeapsa veșnică a celor răi, clasa reprezentată în această pildă prin “capre”. Să examinăm pilda, și apoi sentința pronunțată la sfârșitul ei.

S-a spus pe drept că “ordinea este prima lege a cerului”; totuși puțini, credem noi, își dau sema cât de adevărat este acest lucru. Privind în urmă peste planul veacurilor, nimic nu vedem care să dea o dovadă atât de concludentă despre un Conducător divin, ca ordinea observată în toate aspectele acestui plan.

Dumnezeu a avut timpuri și perioade definite și declarate pentru fiecare parte a lucrării Sale; și la sfârșitul fiecăreia din aceste perioade a fost o încheiere a lucrării ei și o evacuare a molozului, ca pregătire pentru începerea lucrării noi a dispensației următoare. Astfel, la sfârșitul Veacului Iudeu se observă ordine — o secerare și o separare completă a clasei “grâu” de clasa “pleavă”; și o deplină respingere din favoarea lui Dumnezeu a clasei din urmă. Cu cei puțini care au fost judecați vrednici la sfârșitul acelui veac a început un veac nou — Veacul Evanghelic. Și acum noi ne găsim în mijlocul scenelor de încheiere, în “secerișul” acestui veac; “grâul” și “neghina”, care au crescut împreună în timpul acestui veac, sunt în proces de separare. Cu clasa dintâi, al cărei Cap este Domnul nostru Isus, un veac nou este pe punctul de a fi inaugurat, iar aceștia care sunt “grâu” vor domni ca regi și preoți în noua dispensație, în timp ce elementul “neghină” este judecat ca fiind complet nevrednic de acea favoare.

În timp ce observăm această ordine în legătură cu Veacul Iudeu și cu cel care tocmai se încheie, Domnul nostru ne informează prin pilda pe care o analizăm că aceeași ordine va fi observată și în legătură cu veacul care urmează acestui Veac Evanghelic.

Secerișul Veacului Iudeu a fost asemănat cu despărțirea grâului de pleavă; secerișul acestui veac cu despărțirea grâului de neghină, iar secerișul Veacului Milenar cu despărțirea oilor de capre.

Că pilda cu oile și caprele se referă la Veacul Milenar este indicat clar în versetele 31 și 32: “Când va veni Fiul Omului în mărirea Sa, și toți sfinții îngeri cu dânsul, atunci va ședea pe tronul măririi Sale. Și se vor aduna înaintea Lui toate popoarele și El (îi) va despărți pe dânșii unul de altul, precum desparte păstorul oile de capre”. După cum în veacul prezent, fiecare faptă a celor ce sunt în încercare (Biserica) constituie o parte din acel caracter care, la timpul cuvenit, va hotărî decizia finală a Judecătorului în cazul nostru, la fel va fi și cu lumea (“popoarele”) în veacul viitor. După cum în veacul prezent încercarea majorității membrilor individuali ai Bisercii se sfârșește și se ajunge la o decizie în cazul lor cu mult timp înainte de sfârșitul veacului (2 Timotei 4:7, 8), la fel sub domnia Milenară decizia în unele cazuri individuale se va lua cu mult înainte de sfârșitul veacului (Isaia 65:20); dar în fiecare veac este un “seceriș” sau un timp general de separare la sfârșitul veacului.

În zorii Veacului Milenar, după timpul de “strâmtorare mare”, va fi o adunare a popoarelor aflate în viață, înaintea lui Cristos, și la timpul și în ordinea stabilită, morții tuturor popoarelor vor fi chemați să se prezinte înaintea scaunului de judecată al lui Cristos — nu ca să primească o sentință imediată, ci ca să primească o încercare individuală corectă și imparțială (Ezechiel 18:2-4, 19, 20), sub cele mai favorabile împrejurări, rezultatul încercării acesteia fiind o sentință finală, ca vrednici sau nevrednici de viață veșnică.*

*Vezi Studii în Scripturi, Vol. 1, Cap. 8 — Ziua de judecată

Scena acestei pilde este, prin urmare, după timpul de strâmtorare, când popoarele vor fi fost supuse, Satan legat (Apocalipsa 20:1, 2) și autoritatea Împărăției lui Cristos stabilită. Înainte de aceasta, Mireasa lui Cristos (Biserica biruitoare) va fi fost așezată cu El pe tronul Său de putere spirituală și va fi luat parte la executarea judecăților din marea zi a mâniei. Atunci Fiul Omului și Mireasa Sa, Biserica glorificată, se vor descoperi și vor fi văzuți de oameni cu ochii înțelegerii, și “vor străluci ca soarele în Împărăția Părintelui lor”. Matei 13:43

Aici este Noul Ierusalim așa cum l-a văzut Ioan (Apocalipsa 21), “… cetatea cea sfântă (simbol al guvernului) … pogorându-se de la Dumnezeu din cer“. În decursul timpului de strâmtorare el se va coborî, și înainte de sfârșitul lui, el va atinge pământul. Aceasta este piatra desprinsă din munți fără ajutorul vreunei mâini (dar prin puterea lui Dumnezeu), și apoi ea va deveni un munte (Împărăție) mare care va umple tot pământul (Daniel 2:35), venirea ei sfărâmând în bucăți împărățiile rele ale prințului întunericului. Daniel 2:34, 35

Aici este acea glorioasă cetate (guvern) gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei (Apocalipsa 21:2), și devreme, în zorii zilei milenare, popoarele vor începe să umble în lumina ei (vers. 24). Acestea vor putea să-și aducă în cetate mărirea și onoarea lor, dar “nu va intra într-ânsa tot ce este spurcat (adică să devină parte din ea)” etc., cu nici un chip (vers. 27). Aici, din mijlocul tronului iese un izvor curat, cu apa vieții (adevărul neamestecat cu eroare), iar “Spiritul și mireasa zic: Vino! … Și cel însetat să vină; și cel ce voiește să ia apa vieții în dar” (Apocalipsa 22:17). Aici va începe probarea lumii, ziua cea mare de judecată a lumii — o mie de ani.*

*Vezi Studii în Scripturi, Vol. 1, Cap. 8 — Ziua de judecată

Dar chiar și în acest timp favorizat, de binecuvântare și vindecare a popoarelor, când Satan va fi legat, când răul va fi oprit, când omenirea va fi în proces de eliberare din strânsoarea morții, și când cunoștința de Domnul va umple întreg pământul, se vor dezvolta două clase, pe care Domnul nostru le aseamănă aici cu oile și caprele. El ne spune că pe acestea le va despărți. Clasa oilor — cei ce sunt blânzi, ascultători și dornici să se lase conduși, vor fi adunați în decursul Veacului Milenar la dreapta Judecătorului — simbol al aprobării și favorii; dar clasa caprelor îndărătnice și încăpățânate, întotdeauna cățărându-se pe stânci — căutând întâietate și aprobare printre oameni — și hrănindu-se cu resturi sărăcăcioase, în timp ce oile pasc în pășunile bogate ale adevărului date de bunul Păstor — acestea vor fi adunate de partea stângă a Judecătorului, opusul poziției de favoare — ca subiecți ai dizgrației și condamnării Lui.

Pentru a fi îndeplinită această lucrare de despărțire a oilor și caprelor se va cere întregul Veac Milenar. În decursul acelui veac, fiecare individ, ajungând treptat la o cunoștință de Dumnezeu și de voința Sa, își va lua locul la dreapta favorii sau la stânga dizgrației, după cum vor profita sau vor neglija ocaziile din acea epocă de aur. Până la sfârșitul acelui veac, toată omenirea va fi fost așezată în două clase, întocmai cum este arătat în pildă.

Sfârșitul acelui veac va fi sfârșitul încercării sau judecății lumii, și atunci se va face plasarea finală a celor două clase. Răsplata clasei “oilor” Sale le va fi acordată fiindcă pe parcursul veacului de încercare și disciplinare, ei au cultivat și au manifestat frumosul caracter de iubire, pe care Pavel îl descrie ca fiind împlinirea legii lui Dumnezeu (Romani 13:10). Ei vor fi manifestat acest spirit unii față de alții în împrejurările de cea mai mare nevoie; iar ceea ce vor fi făcut ei unul pentru altul va fi socotit de către Domnul ca fiind făcut Lui, socotindu-i pe toți ca frații Lui — copiii lui Dumnezeu, deși ei vor fi de natură umană, în timp ce El este de natură divină.

Condamnarea clasei “caprelor” este arătată că va fi pentru lipsa acestui spirit al iubirii. În aceleași împrejurări favorabile ca și “oile”, ei se vor împotrivi cu voia influenței modelatoare a disciplinării Domnului și își vor împietri inimile. Bunătatea lui Dumnezeu nu-i va conduce spre o pocăință adevărată, ci, asemenea lui faraon, ei vor profita de bunătatea Lui și vor face rău. “Caprele”, care nu vor fi dezvoltat elementul iubirii, legea vieții și a Împărăției lui Dumnezeu, vor fi socotite nevrednice de viață veșnică și vor fi distruse, în timp ce “oile”, care vor fi dezvoltat asemănarea cu Dumnezeu (iubirea), și o vor fi dovedit-o în caracterul lor, vor fi instalați ca stăpânitori subordonați ai pământului pentru veacurile viitoare. La sfârșitul Veacului Milenar, la punerea în ordine finală a afacerilor umane, Cristos Se va adresa oilor Sale astfel: “Veniți, binecuvântații Părintelui Meu! moșteniți împărăția cea gătită vouă de la întemeierea lumii”.

Este clar că “oile” cărora li se adresează aici, la încheierea Mileniului, nu sunt oile din Veacul Evanghelic, Biserica Evanghelică, ci sunt acele “alte oi” la care S-a referit Domnul în Ioan 10:16. Iar Împărăția pregătită pentru ei în planul divin, de la întemeierea lumii, nu este Împărăția pregătită pentru Biserica Evanghelică. Biserica își va primi Împărăția la începutul Mileniului, dar aceasta este Împărăția pregătită pentru “oile” din Veacul Milenar. Împărăția lor va fi stăpânirea peste pământ, care la început i-a fost dată lui Adam, dar care a fost pierdută prin păcat, și care va fi iarăși restaurată când omul va fi adus la perfecțiune și astfel făcut potrivit să o primească și să se bucure de ea. Această stăpânire nu va fi stăpânirea unora din neamul omenesc peste alții, ci o stăpânire comună, în care fiecare om va fi rege și toți vor avea drepturi și privilegii egale în însușirea și folosirea tuturor bunurilor pământului. Acesta va fi un popor suveran — o republică mare și grandioasă pe baza unei dreptăți perfecte, în care drepturile fiecărui om vor fi respectate, pentru că “regula de aur” va fi scrisă în toate inimile și fiecare om va iubi pe aproapele său ca pe sine însuși. Stăpânirea tuturor va fi peste întreg pământul și peste toate rezervele binecuvântării lui bogate și generoase (Genesa 1:28; Psalmul 8:5-8). Împărăția lumii, care va fi dată la sfârșitul Mileniului celor desăvârșiți și vrednici din neamul omenesc răscumpărat, se deosebește clar de toate celelalte prin faptul că este numită împărăția pregătită pentru ei “de la întemeierea lumii”, pământul fiind făcut ca să fie locuința și împărăția veșnică a oamenilor perfecți. Dar Împărăția dăruită lui Cristos, în care Biserica, “Mireasa” Lui, devine “împreună moștenitoare”, este o împărăție spirituală, “când va desființa toată domnia și toată autoritatea și puterea” și care, de asemenea, “nu va avea sfârșit”, Împărăția Milenară a lui Cristos, care va avea sfârșit, fiind numai începutul puterii și domniei lui Cristos (1 Corinteni 15:24-28). Această împărăție cerească, spirituală, fără sfârșit, a fost pregătită cu multă vreme înainte de întemeierea Pământului — începutul ei fiind recunoscut în Cristos, “începutul facerii lui Dumnezeu”. Ea a fost intenționată pentru Cristos Isus, Întâiul-născut; dar chiar și Biserica, Mireasa și moștenitoarea împreună cu El, a fost aleasă sau hotărâtă, de asemenea în El, înainte de întemeierea lumii. Efeseni 1:4

Împărăția sau conducerea Pământului este împărăția care a fost în pregătire pentru omenire de la întemeierea lumii. A fost folositor ca omul să sufere șase mii de ani sub stăpânirea răului, pentru a afla rezultatele lui inevitabile, de suferință și moarte, pentru ca prin contrast să se dovedească dreptatea, înțelepciunea și bunătatea legii iubirii lui Dumnezeu. Apoi se va cere a șaptea mie de ani, sub domnia lui Cristos, pentru a-l restabili din ruină și moarte la starea desăvârșită, prin aceasta pregătindu-l ca să moștenească “împărăția cea gătită” lor “de la întemeierea lumii”.

Împărăția aceea, în care toți vor fi regi, va fi o republică mare, universală, a cărei stabilitate și influență binecuvântată vor fi asigurate prin perfecțiunea tuturor cetățenilor ei, un rezultat care este mult dorit acum, dar care este o imposibilitate din cauza păcatului. Împărăția lui Cristos în decursul Mileniului va fi însă, o teocrație care va cârmui lumea (în decursul perioadei de imperfecțiune și restaurare) fără a se ține seama de consimțământul sau aprobarea ei.

Frații din Biserica Evanghelică nu sunt singurii “frați” ai lui Cristos. Toți cei care vor fi restabiliți atunci la perfecțiune vor fi recunoscuți ca fii ai lui Dumnezeu — fii în același sens în care Adam a fost fiu al lui Dumnezeu (Luca 3:38) — fii umani. Și toți fiii lui Dumnezeu, fie că sunt umani fie că nu, de pe planul îngeresc sau divin, sunt frați. Iubirea Domnului nostru pentru aceștia, pentru frații Săi umani, este exprimată aici. După cum lumea are acum ocazia să servească celor care în curând vor fi fii divini ai lui Dumnezeu și frați ai lui Cristos, tot așa în timpul veacului viitor va avea ocazie îmbelșugată să servească (unul altuia) fraților umani.

Popoarele care au mers în moarte, când vor fi aduse iarăși în existență, vor avea nevoie de hrană, îmbrăcăminte și adăpost. Oricât de mari au fost posesiunile lor în viața prezentă, moartea i-a adus pe toți la același nivel: pruncul și omul matur, milionarul și săracul, învățatul și neînvățatul, educatul și ignorantul și degradatul, toți vor avea ocazie din belșug pentru exercitarea bunăvoinței, și astfel vor fi privilegiați să fie lucrători împreună cu Dumnezeu. Aici ni se amintește de ilustrația dată în cazul lui Lazăr: Isus doar l-a trezit din moarte, iar apoi prietenilor care se bucurau li s-a permis să-i desfacă învelitoarea de pânză, să-l îmbrace și să-l hrănească.

Mai mult, se spune despre ei că sunt “bolnavi” și “în închisoare” (mai potrivit, sub pază). Mormântul este marea închisoare în care milioanele din omenire au fost ținuți în captivitate incoștientă; dar când vor fi eliberați din mormânt, restabilirea lor la perfecțiune nu va fi o lucrare instantanee. Nefiind încă perfecți, ei pot fi numiți în mod potrivit bolnavi, și sub pază; nu morți, și nici încă desăvârșiți în viață; și orice stare între acestea două poate fi în mod potrivit simbolizată prin boală. Ei vor continua să fie sub supraveghere sau pază până când se vor însănătoși — vor fi perfecți fizic, mintal și moral. În acel timp vor fi ocazii abundente pentru ajutorare reciprocă, simpatie, instruire și încurajare, și orice lipsă de ajutor va marca o lipsă a spiritului de iubire al Domnului.

Deoarece nu toată omenirea va fi ridicată deodată, ci treptat, în timpul miei de ani, fiecare grup nou va găsi o armată de ajutoare în cei care îi vor fi precedat. Iubirea și bunăvoința pe care oamenii le vor arăta atunci unii față de alții (frații lui Cristos) va fi socotită de Împărat ca fiind arătată față de El. Ca bază a onorurilor și favorurilor conferite celor drepți nu se vor cere ceva fapte mari: ei vor trebui doar să vină în armonie cu legea lui Dumnezeu de iubire și să o dovedească prin faptele lor. “Iubirea este îndeplinirea legii (Romani 13:10), și “Dumnezeu este iubirea”. Astfel, când omul va fi restabilit iarăși la chipul lui Dumnezeu — “foarte bun” — omul, de asemenea, va fi o expresie vie a iubirii.

“Moșteniți împărăția cea gătită vouă de la întemeierea lumii”, nu înseamnă că omul va stăpâni independent de legea și supremația divină; căci, cu toate că la început Dumnezeu a dat omului stăpânirea pământului și intenționează să i-o dea iarăși când El îl va fi pregătit pentru această mare încredere, totuși nu trebuie să presupunem că Dumnezeu are în intenție ca omul s-o conducă altfel decât sub sau în armonie cu legea Sa supremă. “Fie voia Ta precum în cer și pe pământ”, trebuie să fie veșnic principiul de guvernare. Omul va conduce de atunci încolo domeniul său în armonie cu legea cerului — bucurându-se continuu să-I facă voia Aceluia a cărui favoare înseamnă viață și “la dreapta” căruia (starea de favoare) “sunt desfătări fără capăt” (Psalmul 16:11). O, cine nu va zice, “Grăbiți-vă veacuri ale gloriei!” și nu va da slavă și cinste Aceluia ale cărui planuri iubitoare înfloresc în asemenea plinătate a binecuvântării?

Să examinăm acum mesajul către cei de la stânga — “Duceți-vă de la Mine, blestemaților (condamnaților)” — condamnați ca vase nepotrivite pentru slava și onoarea vieții, care n-ați cedat influențelor de modelare și formare ale iubirii divine. Când acești “frați” au fost flămânzi și însetați, sau goi, bolnavi și în închisoare, nu le-ați servit necesitățile, astfel dovedindu-vă continuu lipsiți de armonie cu cetatea (împărăția) cerească; pentru că, în nici un caz, “nu va intra într-ânsa tot ce este spurcat”. Decizia sau sentința în privința acestei clase este: “Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel etern (simbolul distrugerii) care este gătit diavolului și îngerilor lui”. În altă parte (Evrei 2:14), citim, fără să fie simbol, că Cristos “să desființeze pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavolul”. “Și vor merge aceștia (“caprele”) la chinul etern (pedeapsa veșnică, traducerea Cornilescu revizuită — n. e.) (grecește, aionios — durabil), iar drepții în viață eternă (grecește, aionios — durabilă)”. Pedeapsa va fi tot atât de durabilă ca și răsplata. Amândouă vor fi veșnice.

Pedeapsa veșnică

Caracterul veșnic al pedepsei fiind astfel stabilit, rămâne un singur punct deschis pentru discuții, și anume, natura pedeapsei. Luați concordanța biblică și căutați ce spune marele Judecător despre pedeapsa păcătoșilor cu voia, care disprețuiesc și resping toate pregătirile Sale binecuvântate făcute pentru ei prin Cristos. Ce găsiți? Spune Dumnezeu că păcătoșii vor trăi veșnic în chinuri? Nu; nu găsim nici un singur text în care acelei clase să-i fie promisă viață în vreo stare.

Declarațiile lui Dumnezeu ne asigură că în cele din urmă El va avea un univers curat, lipsit de ruina păcatului și a păcătoșilor, deoarece “Iehova … pe toți nelegiuiții îi nimicește”. Psalmul 145:20

Dar, deși nu găsim nici un verset în Biblie care să spună că această clasă poate avea viață în chinuri, sau în oricare altă stare, găsim totuși numeroase pasaje care învață contrariul. Din acestea dăm doar câteva ca exemple: “… plata păcatului este moartea” (Romani 6:23), “Omul ce păcătuiește acela va muri” (Ezechiel 18:4, 20). “… iar nelegiuiții vor pieri” (Psalmul 37:20). “Încă puțin și nelegiuitul nu va mai fi” (Psalmul 37:10). Astfel Dumnezeu ne-a spus clar natura pedepsei veșnice a celor răi — că va fi moartea, nimicirea.

Ideile false despre planul lui Dumnezeu de a proceda cu cei incorigibili, învățate tot timpul începând de la marea “apostazie” care a culminat în papalitate, și întroduse în mințile noastre încă din copilărie, sunt singurele responsabile pentru opinia susținută în general, că pedeapsa veșnică pregătită pentru păcătoșii cu voia este o viață în chinuri. Această părere este susținută, în ciuda nenumăratelor declarații clare ale Cuvântului lui Dumnezeu că pedeapsa lor va fi moartea. Aici Pavel declară foarte explicit care va fi pedeapsa. Vorbind despre aceeași Zi Milenară și despre aceeași clasă, care, în ciuda tuturor ocaziilor favorabile de atunci și a cunoștinței depline, nu vor veni în armonie cu Cristos, și ca atare nu “cunosc pe Dumnezeu” în adevăratul sens și “nici nu ascultă”, el zice că, “vor fi pedepsiți“. Da, dar ce fel de pedeapsă? El ne spune ce fel: “eternă pierzare (nimicire din care nu va mai fi revenire, răscumpărare sau înviere — Evrei 10:26-29) de la fața Domnului și de la mărirea puterii Sale” (2 Tesaloniceni 1:9). Această pierzare este reprezentată în pildă prin “focul cel etern care este gătit diavolului și îngerilor lui” și este “lacul de foc care arde cu pucioasă”, care este moartea a doua (Apocalipsa 20:14; 19:20), în care este trimisă clasa “caprelor” din această pildă. Matei 25:41

Astfel se pot vedea imediat, când sunt privite din punct de vedere corect, semnificația și caracterul rațional al acestei declarații privind pedeapsa veșnică. Focul din pildă, prin care se va realiza pedeapsa (nimicirea), nu va fi un foc literal, deoarece “focul” este un simbol la fel cum sunt și “oile” și “caprele”. Focul aici, ca și în alte locuri, simbolizează nimicirea și nicidecum păstrarea.

Am putea lăsa acest subiect aici și să considerăm că am arătat pe deplin că pedeapsa veșnică a clasei “caprelor” va fi nimicirea, dar îndreptăm atenția asupra unui alt punct care argumentează adevărul asupra acestui subiect. Ne referim la cuvântul grecesc kolasin, tradus “chin” (“pedeapsă”, în traducerea Cornilescu revizuită — n. e.) în versetul 46. Acest cuvânt nu conține nici cea mai vagă idee de chin. Semnificația lui principală este a tăia, a curăța, sau a tunde de crengi, ca în curățarea arborilor; iar al doilea sens este a reține. Cei răi vor fi reținuți sau tăiați pe vecie de la viață în a doua moarte. Ilustrații de folosire a cuvântului kolasin se pot găsi ușor în scrierile clasice grecești. Cuvântul grecesc pentru “chin” este basinos, un cuvânt care nu are nici o legătură cu cuvântul kolasin.

Cuvântul kolasin, folosit în Matei 25:46, apare numai încă într-un loc în Biblie în 1 Ioan 4:18, unde este tradus nepotrivit prin “chinuire” în Biblia de la 1874, în timp ce ar trebui tradus, “frica are reținere”. Cei care au Concordanța Analitică de Young (Young’s Analytical Concordance), vor vedea (pagina 995) că definiția cuvântului kolasin este, “tăiere, curățare, reținere”. Iar autorul lui Emphatic Diaglott, după ce a tradus kolasin în Matei 25:46 prin cuvântul “tăiere”, spune într-o notă de subsol:

“Versiunea Comună și multe alte traduceri moderne redau cuvintele kolasin aionion prin “pedeapsă veșnică”, dând ideea, așa cum se interpretează în general, de basinos, care înseamnă chinKolasin în diferitele lui forme se află numai în alte trei locuri în Noul Testament: Fapte. Ap. 4:21; 2 Petru 2:9; 1 Ioan 4:18. El se trage din cuvântul kolazoo, care înseamnă: 1. a tăia jos, cum ar fi tăierea ramurilor din arbori, a curăța; 2. a ține în frâu, a restrânge. Grecii scriu: “Căruțașul ține în frâu (kolazei) caii săi năvalnici”; 3. A corecta, a pedepsi. A tăia o persoană de la viață sau din societate, sau chiar a o reține, este socotit ca pedeapsă, și de aceea a apărut această a treia utilizare sau utilizare metaforică a cuvântului. A fost adoptată prima semnificație (în Diaglott), pentru că se potrivește mai bine cu a doua parte a frazei, păstrând astfel forța și frumusețea antitezei. Cei drepți merg în viață, cei răi la tăierea de la viață, la moarte — 2 Tesaloniceni 1:9.”

Acum să analizăm cu atenție textul și să observăm antiteza, contrastul, arătat între răsplata “oilor” și răsplata “caprelor”, pe care o dă ideea corectă a cuvântului kolasin — o clasă merge în viață veșnică, iar cealaltă este veșnic tăiată de la viață — reținută pentru totdeauna în moarte. Și aceasta se potrivește exact cu ceea ce declară peste tot Scripturile cu privire la plata sau pedeapsa pentru păcatul voit.

Să ne oprim un moment la cuvintele din versetul 41: “Duceți-vă de la Mine, blestemaților (răscumpărați o dată prin Cristos din blestemul sau condamnarea la moarte a lui Adam, dar acum condamnați sau blestemați ca vrednici de moartea a doua, de către Cel ce i-a răscumpărat de sub primul blestem), în focul cel etern (simbolul nimicirii veșnice) care este gătit diavolului și îngerilor (slujitorilor) lui”.

Să ne amintim că aceasta va fi sentința definitivă la încheierea încercării finale — la încheierea Mileniului; și că atunci nimeni nu va mai fi servul lui Satan din cauza ignoranței sau fără voia sa, așa cum mulți sunt astăzi, căci marele Eliberator, Cristos, va înlătura ispitele din afară și va da ajutor pentru corectare personală, ceea ce va permite tuturor care vor vrea, să scape de slăbiciunile înnăscute și să ajungă la perfecțiune. Aceste “capre”, care iubesc răul și servesc lui Satan, sunt mesagerii (“îngerii”) lui Satan. Pentru aceștia și pentru Satan (și nu pentru alții), Dumnezeu a pregătit moartea a doua — nimicirea veșnică. Foc va veni din cer de la Dumnezeu și-i va mistui. Oricine poate aprecia ce este focul mistuitor sau nimicitor, dacă ochii nu-i sunt împiedicați de învățătură falsă și de prejudecată. Nimeni n-a auzit vreodată despre un foc care păstrează; și deoarece focul niciodată nu păstrează, ci totdeauna mistuie, Dumnezeu îl folosește ca simbol al nimicirii totale. Apocalipsa 20:9

Lacul ce arde cu foc și cu pucioasă;

Aceasta este moartea cea de a doua – Apocalipsa 19:20; 20:10, 14, 15; 21:8

“Lacul de foc care arde cu pucioasă” este menționat de câteva ori în cartea Apocalipsei, carte care toți creștinii admit că este o carte de simboluri. Cu toate acestea, în general ei gândesc și vorbesc despre acest simbol special ca despre o declarație literală care dă sprijin puternic doctrinei chinului veșnic, în ciuda faptului că acest simbol are o definiție clară și înseamnă moartea a doua: “Și moartea și infernul s-au aruncat în lacul cel de foc. Acesta este moartea cea de a doua” (Apocalipsa 20:14). Uneori se vorbește despre el ca despre “lacul de foc, care arde cu pucioasă” (Apocalipsa19:20), elementul “pucioasă” fiind menționat ca să intensifice simbolul distrugerii, moartea a doua; pucioasa arzândă fiind unul din cele mai ucigătoare elemente cunoscute. Ea este distrugătoare pentru toate formele de viață.

Simbolul acestui lac de foc este arătat, mai departe, prin faptul că “fiara” simbolică și “profetul cel mincinos” simbolic, și moartea și infernul (hadesul), precum și diavolul și urmașii săi, sunt distruși în el. Apocalipsa 19:20; 20:10, 14, 15; 21:8

Această nimicire sau moarte este numită moartea a doua, spre deosebire de moartea dintâi sau moartea adamică, nu fiindcă are semnificația că tot ce merge în ea moare a doua oară. De exemplu, moartea (dintâi sau adamică) și hadesul, mormântul, vor fi aruncate în el — pentru a se îndeplini această lucrare se va cere întregul Mileniu — și în nici un sens n-au mai fost nimicite înainte. Tot așa, nici “diavolul”, “fiara” și “profetul cel mincinos”, n-au mai fost nimicite înainte.

Din întâia moarte sau moartea adamică s-a pregătit o înviere. De aceea toți cei din morminte vor ieși afară. Revelatorul declară profetic: “Și marea a dat pe morții cei dintr-ânsa; și moartea și infernul (hadesul, mormântul) au dat pe morții cei dintr-ânsele … Și am văzut pe morți, pe cei mici și pe cei mari stând înaintea lui Dumnezeu și cărți s-au deschis” (Apocalipsa 20:13, 12). În planul lui Dumnezeu pentru răscumpărarea neamului omenesc din condamnarea adamică, aceasta este numită “somn”, atât în Vechiul cât și în Noul Testament. În istoria lui Israel, despre cei buni și despre cei răi se spune în mod repetat că au “adormit cu părinții lor”. Apostolii au folosit același simbol, iar Domnul nostru de asemenea. Dar în legătură cu moartea a doua nu se folosește un asemenea simbol. Dimpotrivă, pentru a o simboliza sunt folosite cele mai tari ilustrații ale nimicirii totale, complete, cum ar fi, “focul și pucioasa”, deoarece aceasta va fi o nimicire din care nu va fi nici o revenire.

Fericit gând! Moartea adamică (care a cerut toată omenirea pentru păcatul părintelui ei) va fi înghițită pe vecie, și va înceta în această a doua moarte în care ea va fi aruncată de către marele Răscumpărător, care a cumpărat întreaga lume prin sacrificiul Său. Astfel Dumnezeu ne spune prin profet: “Din mâna infernului (șeol) i-aș răscumpăra; de moarte i-aș mântui … Haide infernule cu mortăciunea ta” (Osea 13:14). Întâia moarte sau moartea adamică nu va mai avea libertate sau putere asupra oamenilor, cum a avut în cei șase mii de ani trecuți; nu va mai muri nimeni din cauza păcatului adamic (Romani 5:12; Ieremia 31:29, 30; Ezechiel 18:2). De atunci înainte va fi în vigoare Noul Legământ sigilat cu sângele scump, și numai păcatele făcute cu voia vor fi socotite ca păcate și vor fi pedepsite cu plata păcatului — moartea — moartea a doua. În acest fel moartea adamică va fi aruncată în moartea a doua și va fi înghițită de ea.

Iar hadesul și șeolul — starea ascunsă, întunecată, mormântul, care astăzi ne vorbește despre o speranță a unei vieți viitoare prin puterea lui Dumnezeu de înviere în Cristos — nu vor mai fi; căci moartea a doua nu va nimici pe nimeni care va fi potrivit pentru viață — pe nimeni pentru care va rămâne o umbră de speranță, ci numai pe aceia pe care Judecătorul care nu poate greși îi va găsi deplin, imparțial și individual vrednici de nimicire. Și Satan, acel ispititor mincinos care a înșelat și ruinat neamul omenesc și care, cu energie și viclenie stăruitoare, a încercat continuu să zădărnicească planul lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră prin Cristos va fi nimicit, și împreună cu el toți care au spiritul lui, “îngerii lui “, și nu se vor mai trezi niciodată din moarte ca să tulbure iarăși lumea. Aici se spune despre el că va fi aruncat în “lacul de foc” — moartea a doua; iar Pavel în Evrei 2:14, referindu-se la același lucru, o numește nimicire: “să desființeze pe cel care are stăpânirea morții, adică pe diavolul”. Și “fiara și cu el profetul cel mincinos”, marile sisteme false, care au asuprit și rătăcit multă vreme creștinătatea nominală, nu vor scăpa nicidecum din ea. Despre aceste sisteme se spune că vor fi aruncate “vii” (adică, în timp ce sunt încă organizate și active) în lacul de foc, care arde cu pucioasă. Apocalipsa 19:20

Marele timp de strâmtorare, judecata Domnului, care va nimici complet aceste sisteme, va cauza negreșit mari greutăți și dureri sociale, financiare și religioase tuturor celor identificați cu aceste sisteme înșelate și înșelătoare, înainte de a fi cu totul distruse. Aceste sisteme vor fi aruncate în iazul de foc, distruse la începutul Mileniului, pe când nimicirea lui Satan este rezervată pentru sfârșitul Mileniului, când toate “caprele” vor fi fost separate de “oi” și când vor pieri împreună cu Satan în moartea a doua, ca fiind “îngerii lui”, mesagerii sau servitorii lui. Nici unul din caracterele acelea urâte dintre oameni, care, deși vor cunoaște adevărul, vor iubi totuși nedreptatea — nici unul dintre “fricoși și necredincioși” — cei care nu se vor încrede în Dumnezeu după toate manifestările harului Său oferite în timpul domniei Milenare a lui Cristos, nici urâcioșii, care în inima lor sunt ucigași și desfrânați și idolatri și mincinoși, nici unul dintre aceștia nu va scăpa de moartea a doua. Toți aceștia, după o deplină și generoasă ocazie de reformare, vor fi judecați ca nevrednici de viață și vor fi pentru totdeauna înlăturați în moartea a doua, simbolizată prin “lacul de foc, care arde cu pucioasă”.

Câteva descrieri profetice ale Veacului Milenar și ale lucrării lui, în capitolele 20 și 21 din Apocalipsa, arată clar obiectivul și rezultatul acelui veac de încercare, în armonie cu celelalte scripturi deja citate.

Capitolul 20, versetele 2, 4, 11 și capitolul 21, versetele 1, 2, 10, 11, arată începutul acelui Veac de Judecată și de restrângere a erorilor orbitoare și a sistemelor înșelătoare. “Fiara” și “profetul cel mincinos” sunt cele mai însemnate simboluri, și reprezintă organizațiile sau sistemele erorii, care, împreună constituie “Babilonul”. Judecata împotriva “scaunelor de domnie” din timpul prezent și împotriva sistemelor “fiarei” și “profetului cel mincinos” urmează grabnic după introducerea acestei domnii milenare de judecată. Tronurile stăpânirii prezente a pământului vor fi “răsturnate”, iar domnia va fi transferată marelui Profet, Preot, Rege și Judecător, “a căruia este dreptul” (Comparați Daniel 7:14, 22 și Ezechiel 21:27). Atunci sistemele erorii vor fi judecate în grabă ca vrednice de nimicire, de “lacul de foc”, “moartea cea de a doua”. Apocalipsa 19:20

Astfel a doua nimicire (sau moarte) începe foarte devreme în noua judecată; ea începe cu sistemele false simbolizate prin fiară, profetul mincinos etc., dar ea nu va ajunge la omenire, ca indivizi, până când fiecare vor fi avut mai întâi o încercare deplină și ocazie să aleagă viața și să trăiască veșnic. Capitolul 20:12, 13 și 21:3-7, indică încercarea binecuvântată, favorabilă, în care toți, atât cei morți cât și cei vii (în afară de Biserică, aceștia fiind atunci regi, preoți, comoștenitori și judecători împreună cu Isus Cristos) vor fi aduși la o deplină cunoștință a adevărului, eliberați de întristare și durere, și eliberați de orice eroare orbitoare și prejudecată, și încercați “după faptele lor”.

Rezultatul măreț al acestei încercări va fi un uivers curat. După cum exprimă Revelatorul: “Și toată făptura din cer și de pe pământ … le-am auzit zicând: “Binecuvântarea și onoarea și mărirea și puterea fie Celui ce șade pe tron și Mielului în secolii secolilor!”” (Apocalipsa 5:13). Dar acest rezultat va fi îndeplinit în armonie cu toate procedeele lui Dumnezeu din trecut și din prezent, care întotdeauna i-au recunoscut omului libertatea voinței, ca să aleagă binele sau răul, viața sau moartea.

Nu ne putem îndoi deci, că la sfârșitul Veacului Milenar, Dumnezeu va permite, din nou, răului să triumfe “puțin”, pentru ca prin el să-Și încerce creaturile (care până la timpul acela vor cunoaște pe deplin atât binele cât și răul, precum și urmarea acestora, și dreptatea și iubirea Lui le vor fi fost deplin demonstrate) pentru ca acei care în final vor prefera și vor alege răul, să poată fi înlăturați — nimiciți. Astfel Dumnezeu va înlătura pentru totdeauna pe toți cei care nu iubesc dreptatea și nu urăsc nelegiuirea.

Cu privire la această încercare citim că Satan se va strădui să ducă în rătăcire omenirea, al cărei număr va fi atunci mare ca nisipul mării; dar nu trebuie să presupunem că mulți dintre ei vor urma exemplul rău al lui Satan și vor alege răul și neascultarea, având în față experiența trecută și nefiind împiedicați de slăbiciunile de acum și de influențele orbitoare. Totuși, când Dumnezeu nu ne spune nici numărul, nici proporția celor care vor fi găsiți vrednici de viață și a celor care vor fi judecați vrednici de moarte (moartea a doua), nu putem fi dogmatici. De un lucru putem fi siguri: Dumnezeu nu vrea moartea celor răi, ci vrea ca toți să se întoarcă la El și să trăiască; și nu va fi nimicit în acel “lac de foc, care arde cu pucioasă” (simbol al nimicirii complete — gheena), nici unul care este vrednic de viață, a cărui viață în continuare ar fi o binecuvântare pentru el sau pentru alții care sunt în armonie cu dreptatea.

Nimicirea totală și fără speranță este intenționată numai pentru făcătorii de rele cu voia, care, asemenea lui Satan, în mândria inimii și răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, vor iubi și vor face răul în ciuda manifestărilor dezaprobării divine și în ciuda experienței lor cu pedeapsa pentru acesta. Se pare că bunătatea și iubirea lui Dumnezeu în faptul că a pregătit o răscumpărare, o restabilire și o altă ocazie de viață pentru om, în loc să-i facă pe toți să urască păcatul, pe unii îi va face să presupună că Dumnezeu este prea iubitor ca să-i înlăture în moartea a doua, sau dacă ar face astfel, El le-ar da noi și noi ocazii în viitor. Zidind astfel pe o presupusă slăbiciune a caracterului divin, aceștia ar putea fi conduși spre a încerca să profite de harul (favoarea) lui Dumnezeu, ca de un permis să facă păcat cu voia. Dar ei nu vor merge mai departe pentru că nebunia lor va fi arătată. Nimicirea lor totală va dovedi celor drepți armonia și echilibrul perfect al Dreptății, Înțelepciunii, Iubirii și Puterii în Conducătorul divin.

Apocalipsa 21:8

Aici este înfățișat adevăratul caracter al clasei caprelor. Fricoșii și necredincioșii (care nu se vor încrede în Dumnezeu), urâcioșii, ucigașii (cei care urăsc pe frați), desfrânații, vrăjitorii, idolatrii (cei care-și însușesc și folosesc greșit favorurile divine, dându-și lor sau altor creaturi sau lucruri serviciul și onoarea care aparțin lui Dumnezeu) și toți “mincinoșii” — “tot cel ce iubește și face minciună” (într-un cuvânt, toți care nu iubesc adevărul și nu-l caută, și nu-l apără și nu-l susțin cu orice preț) “partea le va fi în lacul ce arde cu foc și cu pucioasă (gheena, simbol al nimicirii complete), acesta este moartea cea de a doua”. O astfel de tovărășie ar fi dezgustătoare pentru orice ființă cinstită, integră. Aceștia sunt greu de tolerat chiar și acum, când îi putem compătimi, știind că astfel de dispoziții sunt în mare măsură rezultatul slăbiciunii moștenite a cărnii. Suntem mișcați să avem o măsură de compătimire prin aceea că ne amintim cum în propriul nostru caz, adesea, vrând să facem binele, răul ne stă înainte. Dar la sfârșitul judecății Milenare, când Domnul, Judecătorul cel drept, va fi dat toate avantajele și ocaziile de cunoștință și capacitate, această clasă va fi o urâciune și o scârbă pentru toți cei care vor fi în armonie cu Regele Slavei. Iar cei drepți vor fi bucuroși când, încercarea fiind sfârșită, darul vieții va fi luat de la cei care se vor fi dovedit nevrednici și când cei care strică pământul, cu toată lucrarea și influența lor, vor fi nimiciți.

Diavolul, fiara și profetul cel mincinos, chinuiți

Apocalipsa 20:9 vorbește despre nimicirea acelor indivizi care se vor uni cu Satan în ultima răzvrătire; iar versetul 15 vorbește depre aceeași nimicire, dar cu alte cuvinte, folosind simbolul “lacul cel de foc”. Ei sunt mistuiți sau consumați în foc. Acesta fiind cazul, chinul din versetul 10 nu se poate referi la aceste ființe umane care sunt mistuite, nimicite. Prin urmare, întrebarea se reduce la aceasta: Vor fi Satan, profetul mincinos și fiara chinuiți veșnic, și învață acest verset astfel?

Noi răspundem prin cuvintele lui Dumnezeu: “Iehova … pe toți nelegiuiții îi nimicește”. În privința lui Satan, cel mai mare vrăjmaș al lui Dumnezeu și al omului, Dumnezeu ne informează în mod deosebit că el va fi nimicit, și nu păstrat în nici un sens sau stare. Evrei 2:14

Sistemele fiară și profet mincinos, care în decursul Veacului Evanghelic au înșelat și au dus în rătăcire, vor fi aruncate într-o strâmtorare mare și mistuitoare la sfârșitul Veacului Evanghelic. Chinul acestor sisteme va fi aionion, adică durabil. El va continua atâta timp cât vor dura ele, până când vor fi nimicite cu totul. La fel va fi mistuit și sistemul erorii, care se va manifesta deodată la sfârșitul Veacului Milenar și va duce “caprele” la nimicire (Apocalipsa 20:7-10). Acel sistem înșelător (nespecificat astfel, ci doar este numit Satan, după instigatorul lui), va fi aruncat în același fel de strâmtorare și nimicire la sfârșitul Veacului Milenar, în care sunt aruncate și sistemele fiară și profet mincinos acum, la sfârșitul Veacului Evanghelic.

Apocalipsa 19:3, vorbind despre unul dintre aceste sisteme, spune: “… fumul ei se suia în secolii secolilor”. Aceasta vrea să spună că amintirea (“fumul”) nimicirii acestor sisteme de înșelare și eroare va fi durabilă, lecția nu va fi uitată niciodată — după cum fumul, care continuă să se ridice după un foc nimicitor este mărturie că focul și-a făcut lucrarea. Vezi și Isaia 34:8-10.

Asupra Apocalipsei 14:9-11 remarcăm în treacăt că toți vor fi de acord imediat că, dacă în versetul 9 se referă la o închinare literală fiarei și icoanei ei, atunci puțini oameni din țările civilizate, sau poate nici unul n-ar fi pasibil de pedeapsa arătată în versetul 11; și dacă fiara, icoana ei, închinarea, vinul și paharul sunt simboluri, atunci și chinurile, fumul, focul și pucioasa sunt simboluri.

Aruncarea morții și a locuinței morților în nimicire completă, în moartea a doua, în timpul Veacului Milenar, face parte din nimicirea completă care va cuprinde orice lucru nepotrivit, dăunător și nefolositor (Isaia 11:9; Psalmul 101:5-8). Moartea a doua, sentința acelei încercări individuale, va fi finală: ea nu va fi nimicită niciodată. Și toți cei care iubesc dreptatea să spună, amin; căci a nimici moartea a doua, a înlătura sentința acelei încercări drepte și nepărtinitoare, ar însemna a dezlega iarăși nu numai pe Satan, ci pe toți aceia care iubesc și practică răul și înșelarea, și care dezonorează cu instituțiile lor rele pe Domnul — ar însemna a se opune, a insulta și a se strădui să-i răstoarne pe aceia care-L iubesc, doresc să-I servească Lui și se bucură de favoarea Lui. Ne bucurăm că nu există nici un pericol în aceasta, dar că dreptatea divină se unește cu înțelepciunea, iubirea și puterea divină, ca să introducă dreptatea veșnică pe o bază trainică.

Cei reîntorși în “iad”

“În mormânt (iad în limba engeză — n. e.) se vor reîntoarce nelegiuiții, toate popoarele ce uită pe Dumnezeu.” — Psalmul 9:17

Găsim că această declarație a Domnului menționată de psalmist este fără nici o rezervă și trebuie să o acceptăm ca pe un fapt sigur. Dacă pretențiile “ortodoxiei” cu privire la iad ar fi adevărate, acesta ar fi într-adevăr un mesaj înfricoșător.

Dar haideți să înlocuim adevărata semnificație a cuvântului șeol, și textul nostru se va citi: “În starea morții se vor reîntoarce nelegiuiții, toate popoarele ce uită pe Dumnezeu”. Noi credem aceasta; dar apoi, cine sunt cei nelegiuiți? Într-un sens toți oamenii sunt nelegiuiți, prin aceea că toți sunt călcători ai legii lui Dumnezeu, dar în sensul cel mai deplin, cei nelegiuiți sunt cei care, cu deplină cunoștință a răutății excesive a păcatului și a remediului pregătit pentru recuperarea lor de sub efectele lui nocive, persistă intenționat în păcat.

Până acum numai puțini — credincioșii consacrați — au ajuns la o cunoștință adevărată a lui Dumnezeu. Lumea nu-L cunoaște și popoarele nu-L pot uita pe Dumnezeu până când mai întâi sunt aduse la cunoștința de El. Consacrații au fost luminați, conduși de Spirit prin credință ca să înțeleagă lucrurile adânci și ascunse ale lui Dumnezeu, care descoperă slava caracterului lui Dumnezeu, dar care, deși exprimate în Cuvâtul Său, lumii îi apar ca o nebunie.

După cum am văzut până acum, aceasta nu va fi așa în veacul viitor, căci atunci “plin va fi pământul de știința lui Iehova, precum apele acoperă fundul mării” (Isaia 11:9). Multe lucruri, pe care le acceptăm acum prin credință, atunci vor fi demonstrate lumii. Când Cel care a răscumpărat pe om din puterea mormântului (Osea 13:14) va începe să-Și ia înapoi bunurile cumpărate din închisoarea morții (Isaia 61:1), când cei care dorm vor fi deșteptați de razele minunate ale Soarelui Dreptății, ei vor înțelege repede adevărul care până atunci li se părea o poveste inutilă, că “(Isus), prin harul lui Dumnezeu să guste moartea pentru toți”.

Am mai văzut apoi, că urcarea treptată pe Calea regală a sfințeniei, în acel veac, va fi posibilă și comparativ ușoară pentru toți, deoarece toate pietrele (pietre de poticnire, erori etc.) vor fi fost înlăturate, și vor fi făcute cărări drepte pentru picioarele lor. La acel veac se aplică textul acesta. Cei care vor nesocoti împrejurările favorabile din acel veac și nu se vor supune dreptului Judecător sau Conducător — Cristos — vor fi cu adevărat răi. Și fiecare supus loial al Împărăției lui Dumnezeu va aproba judecata dreaptă care va trimite iarăși pe aceștia în șeol — starea morții. Unii ca aceștia vor fi nevrednici de viață; și dacă li s-ar permite să trăiască, viața lor ar fi un blestem pentru ei înșisi și pentru restul omenirii, și o pată pe lucrarea lui Dumnezeu.

Aceasta va fi moartea a doua, de la care nu va mai fi nici o înviere. După ce au fost răscumpărați din mormânt (șeol) prin sacrificiul lui Cristos, dacă mor iarăși din cauza păcatului lor propriu, atunci “nu mai rămâne sacrificiu pentru păcate” (Evrei 10:26). “Christos … nu mai moare; moartea nu mai are putere asupra Lui” (Romani 6:9, 10). De moartea a doua toți ar trebui să se teamă și să se ferească, pentru că ea va fi sfârșitul existenței pentru toți cei socotiți nevrednici de viață. Dar în această moarte nu poate fi nici o suferință. Ea este stingerea vieții, ca și moartea adamică.

Din cauză că prin păcat omenirea a ajuns să fie supusă morții (șeolului, hadesului), de aceea a venit Isus Cristos să ne elibereze și să ne mântuiască din moarte (1 Ioan 3:8; Evrei 2:14). Moartea este încetarea existenței, absența vieții. Nu este nici o deosebire între starea morții adamice și a celei de-a doua, dar există speranță de eliberare din prima, pe când din a doua nu va fi nici o eliberare, nici o întoarcere la viață. Prima sentință a morții a trecut asupra tuturor din cauza păcatului lui Adam, pe când a doua moarte poate veni numai prin păcatul individual, voit.

Că aplicarea acestui text este pentru veacul viitor este un lucru evident, deoarece în prezent atât sfinții cât și păcătoșii merg în șeol sau hades. Acest verset indică faptul că la timpul când se va aplica, numai cei răi vor merge acolo. Iar popoarele care L-au uitat pe Dumnezeu trebuie să fie neamuri care L-au cunoscut, altfel nu L-ar fi putut uita; și niciodată până acum popoarele n-au fost aduse la acea cunoștință, și nici nu vor fi până în viitor, când cunoștința de Domnul va umple întreg pământul și nimeni nu va trebui să zică aproapelui său, cunoaște pe Domnul, pentru că toți Îl vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare (Isaia 11:9; Ieremia 31:34).

Cuvântul ebraic goi, tradus în acest text “popoare”, este folosit în altă parte de către același scriitor și redat prin “păgâni”, “neevrei” și “popor”. Ideea pare să fie aceea că se referă la toți cei care nu devin poporul de legământ al lui Dumnezeu, chiar dacă nu sunt în mod fățiș răi. Neamurile (păgânii, toți care sub acea cunoștință deplină nu devin israeliți adevărați), care uită sau neglijează favorurile lui Dumnezeu avute, și datoriile și obligațiile lor față de El, vor avea soarta celor “răi” cu voia și vor fi aruncați în moartea a doua.

Ca o dovadă în plus la aceasta, aflăm că cuvântul ebraic shub, care în textul nostru este tradus “se reîntorc”, înseamnă se întorc înapoi, ca la un loc unde au mai fost. Cei la care se referă acest text, fie sunt în șeol, fie sunt pasibili să intre acolo, dar fiind răscumpărați prin sângele scump al lui Cristos, vor fi scoși din șeol. Dacă atunci vor fi răi, ei împreună cu toți cei care uită pe Dumnezeu, vor fi întorși înapoi în șeol.

Au crezut evreii în chinul veșnic?

Observând că noi învățăm că doctrina chinului veșnic a fost altoită în doctrinele Bisericii Creștine în timpul apostaziei, a marii căderi de la credință care a culminat în papalitate, unii au întrebat dacă nu cumva, potrivit scrierilor lui Josephus, această doctrină a fost ferm susținută de evrei; și dacă este așa, nu este evident că creștinii timpurii, fiind convertiți în mare parte de la iudaism, au adus această doctrină cu ei, chiar de la începutul creștinismului?

Răspunsul nostru este, nu; doctrina chinului veșnic a ieșit în mod firesc din doctrina nemuririi omului, care, ca problemă filosofică a fost propagată la început într-o formă complet diferită de forma prezentă,de către Școala Platonică a filosofiei grecești. Aceștia au susținut în primul rând că fiecare om are în sine o părticică de zeitate, și că aceasta l-ar împiedica să moară vreodată. Această temelie fiind pusă, a fost ușor să se descrie un loc atât pentru făcătorii de rău cât și pentru făcătorii de bine. Dar, spre lauda acestor filosofi păgâni, să se noteze că ei n-au reușit să dezvolte, sau nici chiar să arate acea adâncime a degradării de la bunăvoință, rațiune și milă, necesară pentru a zugrăvi prin cuvânt, condei sau pensulă, astfel de detalii ale ororilor și suferințelor cum au fost încorporate curând în doctrina lor, și din această doctrină să dezvolte o credință declarată ca “necesară pentru mântuire” în pretinsa biserică a lui Cristos.

Pentru a înțelege cazul, este necesar să ne amintim că atunci când a fost întemeiată Biserica Creștină, Grecia era în fruntea cunoștinței și civilizației. Alexandru cel Mare cu-cerise lumea și răspândise respectul față de Grecia pretutindeni; și cu toate că din punct de vedere militar Roma i-a luat locul, nu așa a fost cazul în literatură. Timp de secole, filosofii și filosofia greacă au condus lumea intelectuală, și au impregnat și influențat totul. Devenise obișnuit ca filosofii și învățătorii altor teorii să pretindă că sistemele și teoriile lor erau aproape la fel cu ale grecilor, și să se străduiască să îndepărteze deosebirile dintre vechile lor teorii și părerile populare grecești. Iar unii căutau să tragă foloase, pretinzând că sistemul lor cuprindea toate punctele bune ale lui Platon împreună cu altele pe care Platon nu le-a văzut.

Din această clasă făceau parte învățătorii Bisericii Creștine din secolul al doilea, al treilea și al patrulea. Recunoscând corectitudinea larg acceptată a filosofilor, ei au pretins că aceleași aspecte bune ale filosofiei se găseau și în învățăturile lui Cristos, și că El a fost unul din cei mai mari filosofi etc. Astfel a avut loc un amestec de platonism și creștinism. Aceasta a devenit cu atât mai pronunțat cu cât regii și împărații au început să examineze învățăturile religioase și să le favorizeze pe acelea care păreau cel mai mult a inspira teamă poporului și a-l face mai supus. În timp ce învățătorii păgâni se aplecau în fața acestei examinări minuțioase imperiale și învățau o pedeapsă veșnică pentru cei care încălcau legile împăraților (care conduceau prin numire divină), nu putem presupune altfel decât că persoanele cu un caracter ambițios din biserica de atunci, care căutau să înlocuiască păgânismul și să devină puterea religioasă dominantă, vor scoate în evidență acele doctrine care în ochii împăraților păreau să aibă aceeași putere asupra spaimei și prejudecăților poporului. Și ce putea servi mai mult acestui scop decât doctrina chinului fără sfârșit pentru cei îndărătnici?

Aceleași motive, evident, l-au determinat și pe Josephus când a scris referitor la credința evreilor. Lucrările lui ar trebui citite ca apologii ale iudaismului și ca eforturi de a înălța acea națiune în ochii Romei și ai lumii. Să nu uităm că evreii aveau faima de a fi un popor foarte răzvrătit, foarte ostil ideii de a fi condus chiar și de către Cezari. Ei sperau, în armonie cu făgăduințele lui Dumnezeu, să devină națiunea principală. Între ei au avut loc multe izbucniri de răzvrătire, și religia lor specială, deosebită de toate celelalte, a fost în parte învinuită că favoriza prea mult spiritul de libertate.

Josephus avea un scop în scrierea celor două opere principale ale sale: “Antichitățile iudaice” și “Războaiele evreilor”. El le-a scris în limba greacă în timp ce trăia la Roma, unde a fost prietenul și oaspetele împăraților romani, Vespasian, Titus și Domițian, și unde era în legătură continuă cu filosofii greci. Aceste cărți au fost scrise cu scopul de a scoate în evidență poporul evreu, curajul, legile, etica lor etc., spre a fi cel mai bine avantajat în fața filosofilor greci și a demnitarilor romani. Acest scop este mărturisit printre rânduri în prefața sa la “Antichități iudaice”, unde spune:

“Am întreprins această lucrare gândind că ea le va apărea tuturor grecilor ca vrednică de a fi studiată … Cei care citesc cărțile mele se miră poate că discursul meu despre legi și fapte istorice conține multă filosofie Totuși, cei care au un spirit de a cunoaște motivele tuturor lucrurilor pot găsi aici o teorie filosofică foarte curioasă”.

Într-un cuvânt, ca om ager care devenise el însuși impregnat de spiritul filosofilor greci care predomina atunci, Josephus a scos din Lege și din Profeți, din tradițiile bătrânilor și din teoriile diferitelor secte ale evreilor, tot ce a putut găsi că era înclinat chiar și în cea mai mică măsură să arate următoarele:

Mai întâi, că religia evreiască nu era mult în urma filosofiei populare grecești; dar că din Legea lui Moise fuseseră scoase teorii întrucâtva asemănătoare și susținute de unii evrei, cu mult înainte ca filosofii greci să le pună în discuție.

În al doilea rând, că nu ideile religioase i-au făcut pe evrei ca popor greu de stăpânit, sau popor “răzvrătit”, așa cum toți iubitorii de libertate erau considerați de Cezari. Prin urmare, el încearcă să dovedească, într-un timp când se considera că virtutea constă în principal în supunere, că legea lui Moise “învață mai întâi că Dumnezeu este Tatăl și Domnul tuturor lucrurilor, și că El dăruiește viață fericită celor ce-L urmează, dar care scufundă în suferință inevitabilă pe cei care nu umblă în căile virtuții”. Și este evident că în sprijinul acestei idei și pentru astfel de scopuri, Josephus, după ce spune, “printre iudei există trei secte filosofice: prima, fariseii, a doua, saducheii, a treia, esenienii”, continuă și relatează cele trei teorii ale lor, detaliind în mod special orice trăsătură care semăna cu filosofia greacă. Și fiindcă doctrinele ultimei secte, și cea mai mică, esenienii, se asemăna cel mai mult cu doctrinele stoicilor și cu teoriile grecești mai importante, Josephus dedică aproape de zece ori mai mult spațiu vederilor lor, decât celor ale saducheilor și fariseilor luate la un loc. Și totuși, esenienii erau o sectă atât de neînsemnată, încât Noul Testament nici nu-i menționează, și chiar Josephus admite că erau puțini la număr. Prin urmare, oricare ar fi fost vederile lor, asupra oricărui subiect, nu se poate pretinde că au aprobarea evreilor, când majoritatea evreilor aveau opinii contrare. Însuși faptul că Domnul și apostolii nu s-au referit la ei, este bună dovadă că filosofia esenienilor nu reprezenta în nici un caz ideile evreilor. Această sectă mică a crescut probabil mai târziu și a absorbit din filosofia greacă ideile în privința nemuririi și a chinului veșnic pentru cei nevirtuoși. Vom mai aminti că Josephus nu s-a născut decât la trei ani după răstignirea Domnului nostru, și că el și-a publicat “Războaiele” în anul 75 d. Cr., iar “Antichitățile” în 93 d. Cr. — într-un timp când el și alți evrei, ca și tot restul lumii, sorbeau cu nerăbdare filosofia greacă și știința pe nedrept numită astfel, împotriva căreia Pavel avertizează Biserica. Coloseni 2:8; 1 Timotei 6:20

Josephus a acordat atenție deosebită esenienilor pentru că faptul acesta se potrivea scopului său. El admite că saducheii, al doilea grup ca mărime din poporul evreu, nu credeau în nemurirea omului. Iar despre vederile fariseilor el face o declarație oarbă, calculată să inducă în eroare, după cum urmează: “Și ei cred că sufletele au în ele o vigoare nemuritoare (aceasta ar putea fi înțeleasă că fariseii nu credeau ca saducheii, că moartea pune capăt oricărei existențe, ci credeau într-o vigoare sau viață dincolo de mormânt — printr-o înviere a morților), și că sub pământ vor fi răsplăți și pedepse, după cum au trăit în viața prezentă, virtuos sau vicios; și că cei din urmă vor fi reținuți într-o închisoare veșnică (moarte — nu tortură), dar primii (cei virtuoși) vor avea putere să reînvie și să trăiască din nou“. Nu este oare clar că Josephus a ajustat și a întins vederile fariseilor cât i-a permis conștiința sa elastică, pentru a arăta armonia lor cu filosofiile grecești? Pavel, care fusese fariseu, îl contrazice pe Josephus. În timp ce Josephus spune că ei credeau că “numai cei virtuoși vor învia și vor trăi din nou” (nu implică aceasta o înviere, și implică de asemenea că ceilalți nu vor trăi iarăși, ci vor rămâne morți, în marea închisoare — în mormânt?), Pavel, dimpotrivă, spune: “Având această speranță în Dumnezeu, care și înșiși aceștia au, că va să fie învierea morților și a drepților și a nedrepților” Fapte. Ap. 24:15.

Nu avem nici o ezitare în privința acceptării mărturiei inspirate a apostolului Pavel, nu numai în privința a ceea ce credeau evreii, ci și în privința a ceea ce credea el și Biserica primară; și repetăm, că teoria chinuirii veșnice a celor răi, bazată pe teoria că sufletul omului nu poate muri, este contrară atât cu învățăturile Vechiului cât și ale Noului Testament, și ea a fost introdusă printre evrei și printre creștini de către filosofii greci. Mulțumim lui Dumnezeu pentru filosofia mai curată a Scripturilor, care învață că plata păcatului este moartea sufletului (a ființei) (Ezechiel 18:4, 20); că toate sufletele condamnate prin păcatul lui Adam au fost răscumpărate de sufletul lui Cristos (Isaia 53:10) și că numai pentru păcatul individual, voit, va muri cineva în moartea a doua — o pedeapsă veșnică, dar nu un chin veșnic.

Alegeți viața ca să trăiți

“Eu astăzi îți pun înaintea ta viața și binele, moartea și răul.” “Eu v-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege dară viață ca să trăiești, tu și seminția ta.” Deuteronom 30:15, 19.

Trecem acum să analizăm alte declarații scripturale în armonie cu cele arătate anterior.

Cuvintele citate aici sunt ale lui Moise către Israel. Pentru a le aprecia trebuie să ne amintim că Israel ca popor, și toate legămintele, jertfele lor etc., au avut o semnificație tipică.

Dumnezeu a știut că ei nu puteau obține viață prin ținerea legii, oricât de mult ar fi ales-o ei, pentru că ei erau slabi, decăzuți, ca toți ceilalți din neamul omenesc, din cauza “aguridei” păcatului pe care o mâncase Adam (Ieremia 31:29). Astfel, după cum declară Pavel, legea dată lui Israel nu putea să le dea viață din cauza slăbiciunilor și degradării naturii lor decăzute. Romani 8:3; Evrei 7:19; 10:1-10

Cu toate acestea, Dumnezeu a prevăzut un beneficiu pentru ei, chiar din încercarea nereușită de a trăi o viață desăvârșită; și anume, că aceasta îi va dezvolta și le va arăta necesitatea unei jertfe mai bune (răscumpărarea pe care a dat-o Domnul nostru) și a unui eliberator mai mare decât Moise. Și pe lângă aceasta, încercarea lor a furnizat un model, sau o umbră a încercării individuale, asigurată pentru toată omenirea (al cărei tip a fost Israelul) și garantată prin jertfele pentru păcat mai bune, prefigurate acolo, care să fie îndeplinite de marele Profet, pentru care Moise a fost numai un tip.

Văzând astfel că încercarea pentru viață sau moarte pusă înaintea lui Israel nu era decât un tip al încercării individuale a lumii întregi și a rezultatelor acesteia, viața sau moartea (viața veșnică sau moartea a doua), ar putea ajuta pe unii să vadă că marea Zi de încercare de o mie de ani, al cărei Judecător a fost numit Domnul nostru Isus Cristos, are cele două rezultate: viața și moartea. Atunci toți vor fi chemați să se hotărască, în acele împrejurări foarte favorabile, pentru dreptate și viață, sau pentru păcat și moarte, și va trebui să se facă o alegere. Și, cu toate că vor fi răsplăți și “lovituri” potrivit faptelor din viața actuală, precum și potrivit comportării lor în acea încercare (Ioan 3:19; Matei 10:42; 11:20-24), verdictul de la urmă va fi în armonie cu alegerea exprimată prin comportarea fiecăruia în decursul acelui veac de încercare.

A doua încercare, sentința și rezultatul ei, sunt arătate și în cuvintele lui Moise citate de Petru (Fapte. Ap. 3:22,23): “Profet va ridica vouă Domnul Dumnezeul vostru dintre frații voștri ca pe mine; pe El să-L ascultați în toate oricâte vă va zice. Și va fi că tot sufletul (orice ființă) care nu va asculta (nu se va supune) de acel profet (și astfel să aleagă viața) se va stârpi din popor”. Prin aceste cuvinte puține ni se atrage atenția asupra marii încercări a lumii, încă viitoare. Ni-L arată pe marele Profet sau Învățător ridicat de Dumnezeu pentru a face o nouă judecată sau încercare rasei condamnate, pe care El a răscumpărat-o din condamnarea venită asupra ei prin părintele ei, Adam. Ne arată, de asemenea, că condiția de viață veșnică va fi supunerea dreaptă și că la sfârșitul acelei încercări, unii vor fi judecați vrednici de această viață, iar alții vrednici de nimicire — moartea a doua.

Domnul nostru Isus, răscumpărându-i pe toți prin jertfa Sa desăvârșită și prețioasă, este Capul acestui mare Profet; iar pe membrii corpului Său, care, împreună cu Isus Cristos, vor fi agenți în judecarea lumii, Dumnezeu îi alege în decursul Veacului Evanghelic. Toți împreună vor forma pe marele Profet sau Învățător promis. “Au nu știți că sfinții vor să judece lumea?” — 1 Corinteni 6:2.

Prima încercare a fost numai a omenirii, și prin urmare pedeapsa sau blestemul ei, prima moarte, a fost numai asupra omului. Dar a doua încercare va fi mult mai cuprinzătoare. Va fi o încercare nu numai a omenirii decăzute și imperfecte, ci va include orice alt lucru și principiu și ființă care nu este în armonie cu Iehova. “Căci toată fapta o va aduce Dumnezeu înaintea judecății cu toate cele ascunse, fie bune sau rele.” Eclesiastul 12:14

“Judecata viitoare” va cuprinde judecarea spre condamnare a tuturor sistemelor false — civile, sociale și religioase. Acestea vor fi judecate, condamnate și izgonite devreme în Ziua Milenară, lumina adevărului făcându-le să ajungă în rușine, și de aceea să dispară. Această judecată vine întâi, pentru ca judecata omului să poată începe neîmpiedicată de eroare, prejudecată etc. Ea va cuprinde totodată și judecarea îngerilor “care au păcătuit” — a acelor îngeri “care nu și-au păzit starea lor cea dintâi”, de puritate și ascultare de Dumnezeu. Astfel apostolul scrie despre membrii Corpului marelui Proroc și marelui Preot, care va fi Judecătorul tuturor: “Au nu știți că (noi, sfinții) vom să judecăm pe îngeri?” 1 Corinteni 6:3.

Astfel fiind cazul, condamnarea din încercarea Milenară (distrugerea, moartea a doua), va cuprinde o mai mare sferă de păcătoși decât pedeapsa sau blestemul pentru păcatul lui Adam, care “a trecut la toți oamenii”. Într-un cuvânt, nimicirea de la sfârșitul încercării va fi o nimicire completă a tuturor ființelor și a tuturor lucrurilor care nu vor slăvi pe Dumnezeu și care nu vor fi spre folosul și binecuvântarea întregii sale creații.

Păcate care se pot ierta și păcate care nu se pot ierta

În paginile precedente am arătat pe scurt pedeapsa extremă pentru păcatul voit. Pedeapsa lui Adam, care a cuprins toată rasa lui, a fost de felul acesta; și numai drept rezultat al morții lui Cristos, ca răscumpărarea noastră, din acea pedeapsă a acelui păcat voit este posibilă vreo iertare a acestui păcat sau a oricăror păcate următoare.

Păcatele care se pot ierta sunt acelea care rezultă din slăbiciunile venite prin acel singur păcat adamic pe care Cristos l-a rezolvat o dată pentru totdeauna. Acestea nu sunt din acelea voite, ci sunt comise din ignoranță sau prin slăbiciunile cărnii. Dumnezeu garantează iertarea tuturor acestor păcate dacă ne căim, în numele și meritul sacrificiului lui Cristos.

Păcatele care nu se pot ierta, păcate de neiertat, sunt acelea făcute cu voia. După cum moartea — stingerea ființei — a fost pedeapsa primului păcat, tot așa moartea este pedeapsa fiecărui păcat făcut cu voia împotriva deplinei cunoștințe și capacități de a alege și a face bine. Aceasta este numită moartea a doua, spre a se deosebi de prima pedeapsă sau pedeapsa adamică, din care omenirea va fi eliberată prin sacrificiul de răscumpărare a lui Cristos.

“Păcatul spre moarte (a doua)”, de a cărui iertare apostolul spune că este inutil ca cineva să se roage (1 Ioan 5:16), nu este numai un păcat cu voia, ci un păcat împotriva cunoștinței clare; un păcat pentru care nu se poate găsi nici o scuză potrivită. Fiindcă este un păcat împotriva cunoștinței clare, sau a luminării în sfințenie, este numit “blestem contra Spiritului Sfânt (hulă împotriva Duhului Sfânt, traducerea Cornilescu revizuită — n. e.)” — Matei 12:31, 32, pentru care nu este nici o iertare.

Dar sunt și alte păcate, parțial voite, care sunt, de aceea, în parte de neiertat. În acestea au o parte ispitele dinăuntru și dinafară (toate acestea fiind în mod direct sau indirect urmările căderii) — voința consimțind sub presiunea ispitei sau din cauza slăbiciunii. Numai Domnul știe cum să evalueze în mod potrivit răspunderile și vina noastră în astfel de cazuri. Însă pentru adevăratul copil al lui Dumnezeu există numai o singură cale potrivită de urmat: să se căiască și să ceară îndurare în numele și prin meritul lui Cristos, marea jertfă pentru păcat. Domnul va ierta pe un astfel de pocăit, în sensul restabilirii lui în favoarea Sa; dar acesta “se va bate mult” (Luca 12:47, 48) pentru păcat, în măsura în care Dumnezeu va vedea că păcatul a fost făcut cu voia.

Adeseori o persoană conștiincioasă își dă seama că a comis păcat și că a fost o măsură de voință în el. Pe bună dreptate el se simte condamnat, vinovat înaintea lui Dumnezeu; dându-și seama de propria sa vinovăție, și uitând izvorul în caz de păcat și necurăție, deschis de Dumnezeu pentru neamul slab omenesc, decăzut, acesta cade într-o stare de tristețe, crezând că a comis păcat de moarte. Aceștia rătăcesc în pustiuri triste, până când află izvorul curățitor. Aceștia să-și amintească, totuși, că însăși întristarea lor din cauza păcatului și dorința lor de a se întoarce în favoarea divină sunt dovezi că n-au comis păcatul de moarte; deoarece apostolul declară că acei care comit astfel de păcat nu pot fi înnoiți spre pocăință (Evrei 6:4-6). Cei care se căiesc deci, pot fi încrezători că păcatele lor au fost, în parte cel puțin, rezultatele căderii și ca atare n-au fost de moarte, dar care cer iertare și lovituri.

Aceasta este pregătirea minunată a lui Dumnezeu prin Cristos, pentru acceptarea oricărui suflet care, părăsind păcatul și iubirea de el, caută dreptatea și viața prin Acela care este Calea, Adevărul și Viața. Astfel toți, fie ei mai tari sau mai slabi prin natură, au ocazie egală de a câștiga viața veșnică, precum și de a câștiga marele premiu al moștenirii împreună cu Cristos.

Răsplata viitoare

În timp ce Scripturile învață că Veacul prezent, Evanghelic este ziua de judecată sau timpul de încercare al Bisericii, și că ziua de judecată sau timpul de încercare al lumii va fi Veacul Milenar, este totuși rațional să întrebăm, în ce măsură vor fi făcuți răspunzători în Veacul Milenar cei care nu fac parte din Biserica consacrată, pentru faptele lor rele, de cruzime, necinste și imoralitate din prezent? Și în ce măsură vor fi răsplătiți cei din aceeași clasă pentru strădaniile lor de a trăi o viață morală și binevoitoare?

Acestea sunt întrebări importante, mai ales pentru lume; și bine ar fi dacă oamenii și-ar putea da seama de importanța lor și să tragă foloase din aceasta. Acestea sunt importante și pentru Biserică, datorită interesului pe care-l avem în privința lumii și datorită dorinței noastre de a înțelege și a învăța pe alții în mod corect planurile Tatălui nostru.

Am învățat că jertfa lui Cristos garantează pentru toți oamenii, oricât de josnici, o trezire din moarte și privilegiul de a ajunge apoi la perfecțiune, și dacă vor vrea, de a trăi veșnic. “Va să fie învierea morților, și a drepților și a nedrepților.” (Fapte. Ap. 24:15) Scopul aducerii lor din nou în existență va fi ca să le dea o ocazie favorabilă de a-și câștiga viața veșnică, în baza condițiilor cerute de Dumnezeu — ascultare de voința Sa dreaptă. Nu avem nici o sugestie în Scripturi că, atunci când vor fi treziți, starea morală a oamenilor va fi fost schimbată, dar avem multe, atât raționale cât și scripturale, care arată că ei vor veni din moarte așa cum au mers în ea, slabi și degradați. Deoarece “nu este nici lucru, nici minte, nici știință, nici înțelepciune în mormânt” (Eclesiastul 9:10), ei nu vor fi învățat nimic acolo; și deoarece când au murit au fost păcătoși și nevrednici de viață și de favoare divină, ei vor fi tot nevrednici; și deoarece pentru faptele din viața prezentă n-au primit nici răsplăți depline, nici pedepse depline, este evident că e necesar tocmai un astfel de timp de trezire în Mileniu cum a făgăduit Dumnezeu — pentru a răsplăti, a pedepsi și a da întregii omeniri ocazia vieții veșnice asigurate prin marea jertfă de răscumpărare a lui Cristos.

Deși, strict vorbind, lumea nu este acum în încercare, adică, timpul prezent nu este timpul încercării ei depline și complete, totuși oamenii nu sunt acum, și nici n-au fost vreodată, cu totul fără lumină și fără capacitate, pentru folosirea cărora sunt răspunzători. În cele mai întunecate zile ale istoriei lumii și în cea mai adâncă degradare a vieții sălbatice, a existat întotdeauna cel puțin o măsură de lumină a conștiinței care a indicat mai mult sau mai puțin direct spre dreptate și virtute. Că faptele din această viață au mult de-a face cu viitorul, Pavel a învățat foarte clar când, fiind înaintea lui Felix, el aducea argumente despre dreptate și înfrânare, în vederea judecății viitoare, încât Felix s-a cutremurat. Fapte. Ap. 24:25

La prima venire a Domnului nostru le-a venit oamenilor o mai mare măsură de lumină și în acea măsură le-a crescut responsabilitatea, după cum a spus El: “Și aceasta este condamnarea (judecata, traducerea Cornilescu revizuită — n. e.), că lumina a venit în lume și oamenii au iubit întunericul mai mult decât lumina că faptele lor rele erau” (Ioan 3:19). Pentru acele fapte rele comise împotriva luminii avute, fie că era lumina conștiinței sau a revelației, oamenii vor trebui să dea socoteală, și în ziua judecății lor vor primi o recompensă sau o răsplătire dreaptă. Și la fel, în măsura efortului lor de a trăi drept, ei vor primi răsplata cuvenită în ziua încercării lor. Matei 10:42

Dacă oamenii s-ar gândi la ceea ce chiar și rațiunea discerne, că vine un timp de socoteală, de judecată, că Dumnezeu nu va permite ca răul să triumfe veșnic, și că în-tr-un fel sau altul El va pedepsi pe răufăcători, aceasta fără îndoială i-ar scuti de multe întristări și pedepse în veacul viitor. Profetul a spus: “Vai de cei ce-și ascund adânc planurile lor de Iehova și faptele cărora sunt de întuneric și zic: “cine oare ne va vedea și cine oare ne va lua seamă?”” (Isaia 29:15). Iată, “în tot locul sunt ochii lui Iehova văzând pe cei răi și pe cei buni” (Proverbe 15:3); și “toată fapta o va aduce Dumnezeu înaintea judecății, cu toate cele ascunse, fie bune sau rele” (Ecles. 12:14). El “va aduce la lumină cele ascunse ale întunericului și va face cunoscute sfaturile inimilor” 1 Corinteni 4:5.

Veacul domniei lui Cristos va fi un timp de judecată dreaptă; și cu toate că va fi o epocă de aur pentru toți, va fi totuși un timp de disciplinare severă, de încercări și pedepse pentru mulți. Că judecata va fi corectă și nepărtinitoare și cu o cuvenită considerație pentru împrejurările și ocaziile fiecărui individ, este de asemenea un lucru sigur — prin caracterul Judecătorului (Cristosul — Ioan 5:22; 1 Corinteni 6:2), prin cunoștința Lui perfectă, prin dreptatea și bunătatea Lui neclintite, prin puterea Sa divină și prin marea Sa iubire, așa cum este arătată prin jertfa Sa pentru răscumpărarea omului de la moarte, pentru ca ei să se poată bucura de privilegiul acestei încercări individuale favorabile.

Diferitele împrejurări și ocazii ale oamenilor din acest veac și din veacurile trecute arată că o judecată dreaptă va recunoaște deosebiri în gradul responsabilității individuale, care va necesita, de asemenea, deosebiri în procedurile viitoare ale Domnului cu ei. Și această deducție rațională o găsim clar confirmată de Scripturi. Judecătorul a luat și ia și acum cunoștință amănunțită de faptele și cuvintele oamenilor (Proverbe 5:21), deși ei au fost complet în neștiință de acest lucru; și El declară că “pentru tot cuvântul deșert (desfrânat* — dezmățat, traducerea Cornilescu revizuită n. e. –, jignitor sau răutăcios), care vor vorbi oamenii, vor da seamă de dânsul în ziua judecății” (Matei 12:36); și “cel ce va adăpa pe unul dintre acești mici, numai cu un pahar de apă rece în nume de discipol, adevăr zic vouă, nu-și va pierde plata sa” (Matei 10:42). Contextul arată, că cuvintele “dezmățate” la care S-a referit Isus sunt cuvinte de împotrivire voită și răutăcioasă spuse împotriva luminii evidente (Matei 12:24, 31, 32). El a arătat, de asemenea, că în ziua judecății va fi mai ușor pentru Tir, Sidon și Sodoma decât pentru Capernaum, Betsaida și Horazin, care n-au valorificat mai mari avantaje de lumină și de ocazii. Matei 11:20-24

* 2 Petru 2:2

Putem vedea în însăși natura lucrurilor că pedepsele din veacul acela vor fi proporționale cu vina din trecut. Fiecare păcat îngăduit și fiecare înclinație rea cultivată împietrește inima și face mai anevoioasă întoarcerea la curățenie și virtute. Prin urmare, păcatele îngăduite cu voia acum, vor cere pedeapsă și disciplinare în veacul viitor; și cu cât sufletul este mai adânc pătruns de păcatul voit, cu atât mai aspre vor fi măsurile cerute pentru a-l corecta. După cum un părinte înțelept ar pedepsi pe un copil încăpățânat, tot așa Cristos va pedepsi pe cei răi spre binele lor.

Pedepsele Lui vor fi date întotdeauna în dreptate, temperate de milă și ușurate prin aprobarea și răsplata Sa pentru cei care vor fi bine “deprinși” prin ele. Și numai când pedepsele, instrucțiunile și încurajările vor da greș, numai când iubirea și mila vor fi făcut tot ce ar putea aproba înțelepciunea (adică tot ce s-ar putea cere), numai atunci individul va primi pedeapsa finală cerută de cazul său — moartea a doua.

Nimeni din lume nu va primi acea pedeapsă, fără să fi avut mai întâi toate ocaziile binecuvântate ale veacului viitor. Și în timp ce acest lucru este adevărat în legătură cu lumea, același principiu se aplică acum și la copiii consacrați ai lui Dumnezeu, în această zi de judecată (încercare) a noastră. Noi primim acum favorurile lui Dumnezeu (prin credință), pe când lumea le va primi în veacul viitor, adică va primi instrucțiuni, ajutor, încurajare, disciplinare și pedeapsă. “… căci care fiu este, pe care părintele nu-l ceartă (corectează, pedepsește)? Iar de sunteți fără certare, căreia toți sunt părtași, atunci sunteți bastarzi, iar nu fii”. De aceea, când primim pedeapsă aspră, trebuie s-o acceptăm ca de la un Tată iubitor pentru corectarea noastră, neuitând “mângâierea care vă vorbește ca unor fii: “fiul meu, nu disprețui certarea (disciplina) Domnului, nici nu pierde curajul mustrat fiind de El. Căci pe care-l iubește Domnul îl ceartă și bate pe tot fiul pe care-l primește””. Evrei 12:4-13

Cât de drepte și nepărtinitoare sunt căile lui Dumnezeu! Citiți cu atenție regulile veacului viitor — Ieremia 31:29-34 și Ezechiel 18:20-32. Ele ne dovedesc, fără nici un dubiu, sinceritatea și realitatea tuturor declarațiilor Sale de iubire față de oameni: “Viu sunt zice Iehova, Domnul, nu mă plac în moartea celui nelegiut, ci să se întoarcă cel nelegiuit de la calea sa și să trăiască. Întoarceți-vă, întoarceți-vă de la căile voastre cele rele! Căci de ce să muriți, casă a lui Israel?” Ezechiel 33:11.

Toți cei care în această viață se căiesc de păcat, și, așa cum sugerează cuvântul căință, încep și continuă lucrarea de reformare după cea mai bună capacitate a lor, își vor forma un caracter care le va fi de folos în veacul viitor; când vor fi treziți în veacul învierii, în acea măsură vor fi mai înaintați către perfecțiune, și progresul lor va fi mai rapid și mai ușor, pe când la ceilalți va fi mai încet, mai obositor și mai greu. Acest lucru este sugerat în cuvintele Domnului nostru: “… vine ora în care toți cei din morminte vor auzi vocea Lui (Cristos) și vor ieși, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieții (cei a căror încercare este trecută și care au fost judecați vrednici de viață vor învia desăvârșiți — credincioșii din veacurile trecute la viață umană desăvârșită, biruitorii Veacului acesta Evanghelic la viață perfectă ca ființe divine), iar cei ce au făcut cele rele spre învierea condamnării (judecății, traducerea Cornilescu revizuită — n. e.)” — Ioan 5:28, 29. Aceștia vor fi treziți pentru judecată — pentru a urma un curs de disciplinare și corecție — ca mijloc necesar pentru desăvârșirea lor sau, în caz contrar, pentru condamnarea lor la moartea a doua.

Omul care prin fraudă și nedreptate a acumulat și a adunat în această viață mare bogăție, care s-a risipit în vânt odată cu întoarcerea lui în țărână, se va trezi fără îndoială ca să-și plângă pierderea și să-și jelească sărăcia și neputința totală de a repeta procedeele ilegale pentru acumularea bogăției sub noua ordine a lucrurilor. Pentru mulți, a birui pornirile spre zgârcenie, egoism, mândrie, ambiție și trândăvie, nutrite și răsfățate ani de zile în viața de acum, va fi o pedeapsă aspră și o experiență amară. Ocazional vedem și acum câte o ilustrație a acestui fel de pedeapsă, când un om foarte bogat pierde totul deodată, și spiritul îngâmfat al său și al familiei sale trebuie să cadă.

Ni se spune (Daniel 12:2) că unii se vor scula spre ocară și rușine care va ține tot veacul. Și cine se poate îndoi că atunci, când fiecare lucru ascuns va fi adus la judecată (Eclesiastul 12:14) și când latura întunecată a multor caractere, care astăzi sunt larg aprobate printre oameni, va fi descoperită, multe fețe vor roși și se vor ascunde de rușine? Când omului care fură i se va cere să dea înapoi posesorului de drept proprietatea furată, plus o dobândă de douăzeci la sută, iar omului care înșală, acuză pe nedrept sau nedreptățește în alt mod pe apropoapele său, i se va cere să-și recunoască nelegiuirile și pe cât va fi posibil să repare pagubele, sub pericolul pierderii veșnice a vieții, nu va fi aceasta răsplătire dreaptă? Remarcați declarația clară despre aceasta în procedurile tipice ale lui Dumnezeu cu Israelul, pe care l-a făcut să reprezinte lumea. 1 Corinteni 10:11; Leviticul 6:1-7. Vedeți, de asemenea, “Umbrele Tabernacolului”, pag. 89.

Fiindu-ne astfel îngăduit să privim în planul perfect al lui Dumnezeu, cu câtă forță ni se amintește de cuvântul Său prin profetul Isaia: “… voi pune judecata în linie și dreptatea în cumpănă” (Isaia 28:17). Vedem, de asemenea, influența sănătoasă a acestei disciplinări. Părinții, când își disciplinează copiii, își dau seama de necesitatea imperativă ca pedepsele să fie proporționale cu greșelile; la fel este și în guvernarea lui Dumnezeu: pedepsele mari pentru greșelile mari nu sunt mai mari decât este necesar pentru a stabili dreptatea și a efectua reforme morale mari.

Văzând că Domnul, astfel va îndrepta echitabil toate afacerile umane la timpul Său cuvenit, noi putem să îndurăm greutatea din prezent și să ne împotrivim răului cu bine, chiar cu prețul avantajelor prezente. De aceea, “nu răsplătiți nimănui rău pentru rău”. “Să fie în voi același cuget care era și în Christos Isus.” Romani 12:17-19; Filipeni 2:5

Ordinea prezentă a lucrurilor nu va continua pentru totdeauna. Judecătorul cel drept al întregului pământ spune: “Răzbunarea este a Mea, Eu voi răsplăti, zice Domnul”; iar apostolul Petru adaugă: “Știe Domnul a scăpa de ispită pe cei pioși, iar pe cei nedrepți ai păzi la ziua judecății spre a se pedepsi (și să păstreze pe cei nedrepți ca să fie pedepsiți în ziua judecății, traducerea Cornilescu revizuită — n. e.)” — 2 Petru 2:9. Și, după cum am văzut, acele pedepse vor fi adaptate naturii păcatelor și vor avea în vedere acel scop binevoitor — stabilirea permanentă în dreptate a omului.

Alte Scripturi care confirmă această vedere a răsplăților și pedepselor viitoare sunt: 2 Samuel 3:39; Matei 16:27; 1 Petru 3:12; Psalmul 19:11; 91:8; Proverbele 11:18; Isaia 40:10; 49:4; Matei 5:12; 10:41, 42; Luca 6:35; Apocalipsa 22:12; Romani 14:11, 12.

Să predomine cinstea și Adevărul

După ce am demonstrat că nici Biblia, nici rațiunea nu oferă nici cel mai mic sprijin doctrinei că chinul veșnic este pedeapsa pentru păcat, vom observa faptul că diferitele crezuri, confesiuni, cărți de cântări și tratate teologice ale diferitelor biserici sunt singurul ei sprijin; și că sub creșterea luminii din zilele noastre și prin emanciparea rațiunii care rezultă din aceasta, credința în această doctrină oribilă, diavolească a veacurilor întunecate dispare repede. Dar vai! Aceasta nu este pentru că creștinii în general sunt zeloși după adevărul Cuvântului lui Dumnezeu și după caracterul Său, și sunt doritori să distrugă idolii dezgustători ai crezurilor. O, nu! Ei se închină încă în fața falsității lor pe care o admit; se angajează încă să le apere și cheltuie timp și bani pentru a le sprijini, deși în inimă se rușinează de ele și în particular le neagă.

Influența generală a tuturor acestora este să facă pe aceia din lume care sunt cinstiți în inimă să disprețuiască creștinismul și Biblia; și să facă ipocriți și semi-necredincioși din creștinii nominali. Fiindcă biserica nominală este lipită de această hulă veche, și pe nedrept își prezintă propria sa eroare ca fiind învățătura Bibliei, Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia deși încă respectată formal este practic respinsă. Astfel Biblia, marea ancoră a adevărului și a libertății, este îndepărtată de la, și de către aceia, care dacă n-ar fi înșelați în privința învățăturilor ei, ar fi susținuți și binecuvântați prin ea.

Efectul general, nu prea îndepărtat, va fi mai întâi o necredință pe față, iar apoi anarhia. Pentru mare, foarte mare parte din aceasta sunt responsabili creștinii căldicei, atât cei de la amvoane cât și din strane, care cunosc sau ar trebui să cunoască mai bine. Mulți din aceștia sunt dispuși să compromită adevărul, să calomnieze caracterul lui Dumnezeu și să se contrazică și să se înșele pe ei înșiși de dragul păcii, al comodității sau al avantajului pământesc actual. Și orice slujitor al bisericii, care, prin rostirea vreunui cuvânt în sprijinul unui adevăr nepopular își riscă salariul și reputația de a fi “stabilit” în mlaștina erorii, este considerat un om curajos, chiar dacă în mod nedemn el s-ar reține de la semnarea protestelor sale publicate.

Dacă creștinii declarați ar fi cinstiți cu ei înșiși și sinceri față de Dumnezeu, ar învăța repede că “temerea lui de Mine este ca un ordin învățat de la oameni” (Isaia 29:13). Dacă toți ar hotărî să-L lase pe Dumnezeu să fie adevărat, chiar dacă toți oamenii s-ar dovedi mincinoși (Romani 3:4), și ar arăta că toate crezurile umane sunt imperfecte și înșelătoare, s-ar face în scurtă vreme o mare lucrare de zdrobire a crezurilor. Atunci Biblia ar fi studiată și apreciată ca niciodată înainte; iar mărturia ei că plata păcatului este moartea (stingerea), ar fi recunoscută ca o “dreaptă răsplătire”.

Prefața ediției

Broșura “Ce spun Scripturile despre iad?” a fost scrisă în limba engleză în anul 1900 de Charles Taze Russell, primele ediții în limba română datând din perioada interbelică.

Ne bucurăm nespus de mult de ocazia ce ni se oferă de a reedita această carte, deoarece, deși au trecut câteva decenii de la apariția primei ediții, mesajul ei, susținut cu nenumărate dovezi biblice referitoare la acest subiect, are aceeași importanță, acum ca și atunci.

Deși am cercetat în amănunțime acest subiect, cu toate dovezile scripturale folosite în carte și multe altele care se mai găsesc în Biblie și deși am ajuns la convingerea că cele susținute aici sunt Adevăr, că reflectă caracterul lui Dumnezeu și aduce bucurie în inimile fiilor Lui, noi nu dorim să impunem credința noastră. Considerăm că Adevărul deține forța necesară pentru a se impune singur. Singura condiție este ca oamenii să-l dorească și să-l caute. De aceea noi ne asumăm doar sarcina de a avertiza pe toți cei ce se numesc după numele lui Cristos, că este timpul să renunțe la superstiții și prejudecăți și să cerceteze în amănunțime acest subiect.

Motivele și împrejurările în care a apărut doctrina “iadului” cu “chinul său veșnic” le cunoaștem din istorie și din revelațiile Bibliei (cele mai multe în simboluri), pe care această cărticică ne ajută să le înțelegem mult mai clar decât până acum.

Ceea ce dorim însă să subliniem este faptul că Biblia în unitatea înțelesului ei, nu susține această doctrină. Atât evreii cât și primii creștini nu învățau așa ceva. Ei știau despre Creator că este IUBIRE; știau că plata păcatului este moartea și că Dumnezeu nu a schimbat niciodată această sentință; știau că Isus a plătit pe deplin prețul de răscumpărare pentru Adam și toți fiii lui, că acest fapt va fi “mărturie pentru timpurile sale” (1 Tim. 2:6) și că va veni timpul când popoarele vor beneficia în mod real de el (Fapte. 3:18-24).

Mai atragem atenția că această doctrină a dus la împânzirea multor ediții ale Bibliei cu acest cuvânt (iad) și că a servit pe deplin scopurilor necreștinești pentru care a fost inventată. O dovadă concludentă este că, deși au trecut câteva decenii de când traducătorii Bibliei nu-și mai permit să traducă cuvintele “șeol” și “hades” din textele originale prin “iad” (din cauza emancipării popoarelor sau poate din sinceritate), el este atât de înrădăcinat în conștiința și credința oamenilor, încât aceștia nici nu observă acest fapt. Aceasta este o prejudecată la care, ca și la multe altele, trebuie să renunțăm; trebuie să ducem o adevărată luptă de eliberare pentru a cerceta Biblia în condiții de libertate deplină, deoarece Adevărul pătrunde numai acolo unde este dorit și unde are loc.

Nu putem decât să-i compătimim pe cei care înțeleg că “vestirea Evangheliei” (a veștii bune, de bucurie pentru toate popoarele) înseamnă vestirea “chinului veșnic”, neobservând că cei întorși din acest motiv au drept credință “un ordin învățat de la oameni” și neobservând că adevărații fii ai lui Dumnezeu sunt cei care vin din iubire față de El, iubindu-și totodată semenii și iertându-și dușmanii. Aceștia

fac voia lui Dumnezeu pentru că o găsesc minunată și sunt fericiți să vestească înțelepciunea, iubirea și îndurarea Lui. Dacă cineva a reușit să “guste”, cu mintea și cu inima, “cât de bun este Iehova” să nu oboseacă ci să vestească îndurările Lui, că El răsplătește “fărădelegea părinților în sânul fiilor lor după dânșii”, dar face “milă la mii” (Ier. 32:18) și “nu va mustra în etern” (Ps. 103:9), iar pe ceilalți îi avertizăm că dumnezeul și viitorul descris de ei nu este același cu Dumnezeul și viitorul descris de Biblie.

“Sau disprețuiești tu bogăția bunătății Lui și a îngăduinței și a îndelungii Lui răbdări, neluând seamă că bunătatea lui Dumnezeu te aduce la pocăință?” (Rom. 2:4)

Omenirea a trecut prin multe “focuri” până în prezent, dar nici unul nu a avut efectele “focului” descris, în mod simbolic, în Biblie. Nici unul n-a “ars” atât de complet păcatul încât popoarele să rămână cu “buze curate”, ca “toate să cheme numele lui Iehova și să-i servească într-un gând” (|ef. 3:9), să-și amintească veșnic urmările nefaste ale păcatului, rușinându-se și regretând experiența cu el.

Biblia dă tuturor morților, prin meritul lui Isus, speranța învierii “căci roua Ta este ca roua ierburilor” (Is. 26:19), când se vor “deschide fluvii pe înălțimi”, când “ochii celor ce văd nu vor fi întunecați și urechile celor ce aud vor fi ascultătoare” (Is. 41:18; 32:3-5), dar cei ce vor pieri în acest “foc” suferă o “eternă pierzare”. Suntem siguri, că El “nu va obosi, nici nu va slăbi, până ce va întemeia dreptul pe pământ, până și țările depărtate vor aștepta învățătura Lui” (Is. 42:4).

Menționăm că toate textele biblice citate sunt din Biblia de la 1874, una din traducerile românești în care cuvântul

“iad” apare în multe locuri și considerăm că ar fi de un real folos citirea textelor și din traducerile recente (în paralel), dar atragem atenția asupra faptului că, în multe locuri există diferențe (mici) între numerele versetelor din Biblia de la 1874 și cele din traducerile recente pe care le avem la dispoziție.

Nu ne rămâne decât să îndemnăm cititorul, în numele Domnului Isus, să citească cu atenție și răbdare, să mediteze cât mai mult asupra principiilor expuse aici, să cerceteze cu adevărat ce spun Scripturile despre “iad” și să-și însușească ceea ce consideră că este ADEVĂR. Convingerea noastră este că, dacă cercetarea va fi sinceră, cititorul va găsi răspuns la nenumărate întrebări pe care și le-a pus sau poate nici nu și-a dat seama că și le pune. Suntem siguri că se va bucura și va rămâne cu o imagine nouă despre Creatorul lui, despre Mântuitorul și Răscumpărătorul lui și despre Planul lui Dumnezeu de mântuire a omenirii.

 

Dragul meu băiat …
Un cuvânt de la un tată la fiul său!

Frank Schönbach

© F. Schönbach, online din: 13.10.2019, actualizat: 25.10.2019

În Cartea Proverbelor, Capitolul 7, găsim o instrucțiune urgentă de la părintele Solomon fiului său adolescent. În el vrea să-și avertizeze fiul cu privire la seducțiile erotico-sexuale la care era evident expus pe unele străzi din Ierusalim. Acest tip de ispită ne poate părea departe, astăzi, dacă nu trăim în mijlocul unui mare oraș. Sau nu?

M-am întrebat ce va trebui să spună Solomon, în împrejurimile noastre, fiului său pentru a-l avertiza asupra tentațiilor foarte reale la care sunt expuși tinerii noștri, și cu adevărat toți, în fiecare zi, și cu atât mai mult decât atât generație tânără de atunci în Israel.

Dezvoltarea pentru mine este tristă și tragică pentru acest consilier înțelept, Solomon, care s-a îndrăgostit definitiv de femei ( 1Ki 11 ) și, prin aceasta, i-a distrus regatul. Deși erau toate soțiile sale oficiale sau co-soții, acestea au avut un impact absolut negativ asupra lui și asupra stării sale spirituale.

Prov 7,1-3 :  1 Fiul meu, păzește-mi cuvintele și ascunde-ți poruncile mele; 2 păzește-mi poruncile și trăiește, și instrucțiunea mea precum globul ocular. 3 Leagă-le în jurul degetelor, scrie-le pe tableta inimii tale. Dragul meu băiat, trebuie să vă vorbesc despre ceva foarte important astăzi. Și aș dori să vă amintiți-l exact și să vă amintiți-l toată viața, deoarece este atât de important pentru dezvoltarea voastră ca om.
Prov 7.4 :  Spune înțelepciunii: „Tu ești sora mea!” Și cheamă mintea rudelor tale, Știi, o mulțime de bărbați sunt naivi sau proști în acest sens. Dar vreau să fii inteligent în privința alegerilor tale cu privire la influențele sexuale pe care le lași.
Prov 7.5 : pentru ca ea să te protejeze de femeia ciudată, de străinul care își netezește cuvintele. Vreau să vă protejez de femeile ciudate cu care nu aveți nicio relație personală, dar care vă prezintă și vă arată corpul în imagini.
Prov 7 : 7 : 7 : 6 Căci la fereastra casei mele m-am uitat prin barurile mele; 7 și am văzut printre minți simpli, am observat o tinerețe neîncrezător printre fii, M-am uitat un pic în jur și am întâlnit pretutindeni bărbați tineri (dar și fete),
Prov 7,8 : care mergea înainte și înapoi pe stradă, lângă colțul ei și a mers pe drumul spre casa ei,  care a navigat pe internet, căutând mereu lucruri noi interesante – și asta este normal pentru vârsta ta. Dar au aterizat rapid pe pagini care i-au captivat de neimaginat.
Prov 7 : 9 : la amurg, seara zilei, în miez de noapte și în întuneric.  După puțin timp, când era întuneric și erau singuri, se întorceau din nou și din nou.
Prov 7,10-12 : 10 Și iată, o femeie a venit la el cu haine curvă și cu inima ascunsă. – 11 Este pasionată și ireprosabilă, picioarele ei nu stau în casa ei; Uneori este afară, alteori pe străzi, și ea se lăuda în fiecare colț. - Acolo au văzut mii de femei tinere frumoase, abia îmbrăcate sau complet dezbrăcate și și-au făcut inima să bată mai repede. Au fost incredibil de sexy și dezinhibate. Și erau disponibile peste tot, cu doar un clic al mouse-ului, și se pare că abia așteptau acești tineri.
Prov 7,13 : Ea a pus mâna pe el și l-a sărutat și, cu o față necuviincioasă, i-a spus: Când cineva a văzut-o pentru prima dată, femeia l-a întâmpinat cu o privire seducătoare și i-a alunecat corpul zvelt.
Spr 7,14.15 : 14 ofrandepace au fost de datoria mine azi am plătit jurămintele; 15 De aceea, am ieșit în întâmpinarea ta ca să-ți caut chipul și te-am găsit. Ea i-a spus: Este bine și corect ceea ce vezi și simți aici. Și abia te așteptam și sunt acolo doar pentru tine.
Prov 7 : 16-17 : 16 Mi-am făcut patul cu covoare, cu pături colorate din fire egiptene; 17 Mi-am udat patul cu smirna, aloe și scorțișoară.
Am pregătit totul pentru tine pe care vrei să-l vezi și să-l experimentezi și asta te încântă din ce în ce mai mult. Și există atât de multe alte imagini interesante în videoclipurile următoare. Știu că ai nevoie de asta acum.
Prov 7.18 : Vino, vrem să ne intoxicăm în dragoste până dimineața, pentru a ne încânta cu mângâierile. Hai, rămâi pe această pagină toată noaptea sau privește mii de alte pagini care te încântă și mai mult. Ar trebui să explodezi cu adevărat pofta.
Prov 7,19 : Căci omul nu este acasă, a plecat într-o călătorie lungă; Și crede-mă, este complet anonim – nimeni nu va ști și nu trebuie să vorbești cu nimeni despre asta.
Prov 7:20 : și-a luat portofelul cu el, se va întoarce în ziua lunii pline. În plus, totul este gratuit.
Prov 7:21 : L-a convins prin multe discuții, pentru a-l smulge prin netezimea buzelor. Ea i-a arătat atât de multă piele, trup și pasiune, încât a fost imediat luat cu ceea ce a văzut.
Prov 7 : 22-23 : 22 Deodată, el a urmat-o în timp ce un bou se duce la abator, iar manșetele de gleznă servesc pentru alungarea prostului, 23 până când o săgeată îi împarte ficatul; de parcă o pasăre se grăbește la zgomot și nu știe că viața lui merită. Curioasă și nedorită, a privit cu plăcere o scenă irezistibilă după cealaltă și nu a observat cum aceste imagini l-au făcut din ce în ce mai mult și și-au schimbat gândirea și sentimentul în timp.
Prov 7 : 24-25 : 24 Acum, fii, ascultă-mă și ascultă cuvintele gurii mele! 25 Inima ta nu se întoarce pe căile ei și nu te rătăci pe cărările ei!  Deci, băieți, ascultați-mă și mulți bărbați care au avut deja experiența proastă a dependenței și multe alte consecințe negative, dar au reușit totuși să iasă. Nu trebuie să experimentați mai întâi această spirală descendentă!
Prov 7 : 26-27 : 26 Pentru mulți uciși au fost doborâți și toți cei uciși sunt numeroși. 27 Casa ta este calea către Șeol, care coboară spre camerele morții.

 

Mulți au ajuns deja într-o dependență de aceste poze porno, iar sentimentele lor reale aproape că au murit. Au folosit femeile pentru propria lor satisfacție, dar dorințele lor profunde nu au fost satisfăcute. Pentru că nu poți găsi niciodată viață reală, dragoste și intimitate în aceste imagini anonime.

Ultimul cuvânt …?!
Biblia – Cuvântul omului sau Cuvântul lui Dumnezeu?

David R. Reid

© SoundWords, online din: 04.08.2008, actualizat: 25.10.2019

Versetele conducătoare: 2 Timotei 3:16, 17

2 Tim 3:16, 17: Toată Scriptura este introdusă de Dumnezeu și este utilă pentru învățătură, pentru convertire, pentru mustrare, pentru instruire în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie perfect, pentru fiecare lucrare bună.

Anul acesta va fi complet diferit pentru mulți dintre voi. Acum sunteți la universitate, iar a fi la universitate poate fi o experiență traumatică pentru un student credincios. Departe de familie, prieteni și biserica de acasă, sunteți receptivi la tot felul de probleme. Una dintre cele mai vulnerabile zone va fi credința voastră creștină. Pentru mulți dintre voi care sunteți într-un campus laic, trauma va începe cu un curs în filozofie – sau, cu toate acestea, religie! Biblia va fi, fără îndoială, menționată din nou și din nou în cursurile și discuțiile voastre. Vei auzi atât de mult „nou” despre Biblie, încât se va simți ca și cum ai fi fost într-un vid protejat toată viața. Vei avea atât de multe întrebări noi despre Biblie încât vei fi frustrat și confuz și nu vei ști de unde să începi. Dar când se spune și se face totul, totul se va reduce la această întrebare de bază: Ce este Biblia? Acest lucru sună foarte inofensiv, dar gândiți-vă la implicațiile profunde ale acestei întrebări înainte de a citi mai departe.

Biblia este doar o colecție a celor mai înalte și mai nobile gânduri umane despre Dumnezeu de-a lungul istoriei? Este Biblia pur și simplu rezultatul căutării nemărginite a omului pentru divin? Biblia este doar un raport al diverselor experiențe ale oamenilor care merită transmise societății umane în beneficiul și păstrarea lor? Este Biblia doar o „carte bună” care conține ceea ce oamenii au găsit a fi adevărați atemporal și cele mai bune valori morale pentru care trebuie să trăiască? Biblia este doar un produs al gândurilor umane legate de cultura în continuă schimbare și, prin urmare, nu conține standarde absolute? Sau Biblia este ceea ce pretinde că este: Cuvântul lui Dumnezeu?

Întrebarea esențială este atunci dacă Biblia este cuvântul uman despre Dumnezeu sau cuvântul lui Dumnezeu pentru om. Dacă Biblia este doar un cuvânt uman despre Dumnezeu, atunci putem presupune că unele afirmații pot fi adevărate, dar alte afirmații pot fi „puțin defecte”. Dacă Biblia este doar un cuvânt uman despre Dumnezeu, pe cât de mare și admirabil ar putea fi aceste cuvinte, nu poate avea vreo bază reală pentru a fi autoritatea de-a lungul vieții mele. Pot aprecia ideile lor. Îi pot considera demni de a studia. Le pot recunoaște valorile. Pot urma principiile lor. Dar niciodată nu are autoritate asupra mea! Cum poate înțelepciunea acumulată a altora să- mi revendice viața și soarta? eusunt căpitanul navei mele. Am ultimul cuvânt din propria mea viață!

Dar – dacă Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu pentru oameni, avem o situație complet diferită. Dacă Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu pentru oameni, atunci omul nu poate decide în mod arbitrar ce este adevărat în Biblie și ce este „o eroare sau o greșeală umană”. Dumnezeu nu este autorul minciunii sau falsității sau confuziei. Dacă Biblia este cuvântul lui Dumnezeu pentru oameni, atunci oamenii nu pot alege care valori și cerințe din Biblie sunt relevante pentru ziua de azi și ce poate fi respins ca „apendic cultural”. Dumnezeu nu șterge și nu își schimbă cerințele pentru a se potrivi stării de spirit a societății. Și în sfârșit, dacă Biblia este într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu pentru oameni, așa cum susține, ea are fundamentul să fie autoritatea de-a lungul vieții mele.Are ultimul cuvânt.

Reclamă într-adevăr Biblia că este Cuvântul lui Dumnezeu pentru oameni? Da, fără îndoială că o face! Biblia este plină de afirmații precum „Așa vorbește Domnul” și „Acesta este cuvântul Domnului”. Întregul punct al Scripturii pe care Dumnezeu la om vorbi – nu că omul peste Dumnezeu să vorbească. Profeții Vechiului Testament și apostolii Noului Testament erau complet convinși că nu numai că au scris cuvinte despre Dumnezeu, dar că atunci când l-au scris pe Dumnezeu, au transmis cuvinte oamenilor. Afirmația constantă a Bibliei de a fi Cuvântul lui Dumnezeu pentru oameni este concentrată în 2 Timotei 3:16, 17: “Toată Scriptura este respiră de Dumnezeu” se traduce și ca: “Toată Scriptura este dată prin inspirația [inspirația] lui Dumnezeu” sau cu: “Toată Scriptura este respiră de Dumnezeu.” Expresia “respiră de Dumnezeu” ne oferă acest lucru idee corectă despre ce este inspirația. Inspirația nu înseamnă că oamenii au răsuflat cuvinte despre Dumnezeu, ci că Dumnezeu a răsuflat cuvinte despre oameni. Cu alte cuvinte, sursa Scripturii nu este mintea omului , ci gura lui Dumnezeu . Acest lucru a avut în minte Domnul nostru când a spus: „Omul nu ar trebui să trăiască numai pe pâine, ci pe fiecare cuvânt care vine din gura lui Dumnezeu” ( Mt 4,4). Domnul Isus a văzut scripturile scrise ca pe niște cuvinte care au autoritate absolută pentru că erau respirați de Dumnezeu. Notă cum Isus echivalează scrierile lui Moise cu cuvintele lui Dumnezeu din Marcu 7: 9-13 . Ar trebui să avem o viziune mai scăzută a Scripturii decât a avut Domnul nostru?

În plus, Biblia nu este inspirată pentru că oamenii au scris despre Dumnezeu în „momente de inspirație” așa cum am spune cu poeți, muzicieni sau artiști. Iar Biblia nu este inspirată pentru că stimulează sau „inspiră” oamenii, așa cum am spune despre emoțiile care apar atunci când soarele coboară sau când sunt privite de pe un vârf de munte. Nu! Biblia este inspirată pentru că este vorba de cuvinte „respirate de Dumnezeu” pentru oameni.

Dar Biblia sună atât de uman! Desigur! Dumnezeu a ales limbajul uman și imaginile pentru a comunica cu oamenii. Cum altfel ar fi putut să o facă ?! Dar asta nu a făcut oamenii care au scris cuvintele roboți mecanici care au dictat ceva? Deloc! Dumnezeu a folosit personalitățile și stilurile de scriere ale scriitorilor umani ca mijloc de comunicare. Dar, desigur, ca Dumnezeu suveran și Domn al tuturor Lorzilor, El a controlat, observat și monitorizat cuvintele care veneau pe pergament. De aceea, Biblia nu este contaminată cu erori – nici măcar în domeniile datelor și cifrelor istorice. Ce diferență între Biblie și alte scrieri din aceeași perioadă! O privire rapidă va arăta cât de mult grotesc,

„Bine”, spune cineva, „Deci Biblia susține că este Cuvântul lui Dumnezeu și pare să ofere unele mărturii destul de bune, dar cine poate spune dacă este într – adevăr sau nu? Nu mă voi supune până nu voi găsi pe cineva care este realAutorizează Biblia și apoi iau sfatul acestei persoane. ”Îmi pare rău! Cea mai înaltă autoritate are întotdeauna ultimul cuvânt. Dacă Biblia este într-adevăr ceea ce pretinde a fi, nu putem cere sfaturi autorității superioare. Pentru a fi consecvent, trebuie să lăsăm Biblia să vorbească de la sine – nu cereți omului modern (oricât ar fi el de spiritual) să ia decizia finală despre Biblie. „Dr. Biblia ”trebuie să aibă ultimul cuvânt pe„ Dr. Savant ”, altfel nu suntem logici. Și dacă nu suntem dispuși să acceptăm oamenii afirmația Bibliei de a fi Cuvântul lui Dumnezeu, atunci să nu fim inconsistenți și să lăsăm Biblia să spună ultimul lucru despre orice altceva. Dacă Biblia nu este o autoritate asupra a ceea ce spune despre ea însăși,

Deoarece cuvântul Biblie , Dumnezeu a oamenilor este , conținutul de predare și conținutul moral nu este depășit. Nu este vorba doar de cuvintele cuiva față de cuvintele altcuiva. Dumnezeu ne-a vorbit și ne-a dat gândurile cu privire la aceste chestiuni. Putem să ne apropiem și să citim Biblia ca și cum Dumnezeu ne-ar vorbi direct și ca și cum am auzi cuvintele direct din gura Lui. Acest lucru este valabil pentru întreaga Biblie ( 2 Tim. 3:16)). Este adevărat că și interpretarea corectă joacă un rol aici și acesta este un alt lucru important. Dar acceptarea Bibliei drept cuvintele lui Dumnezeu pentru oameni este primul pas. Atunci Biblia capătă autoritate în viețile noastre. Ne supunem la ea. Ne supunem ei. Venim să ne bazăm pe cuvintele lui Dumnezeu în toate problemele importante. Aflăm că Biblia are ultimul cuvânt.


Titlu original: „Ultimul cuvânt”
Sursa: www.growingchristians.org

Traducere: Melanie Lenk

Demas – cineva care a iubit lumea pe
Philemon 24; Coloseni 4.14; 2 Timotei 4:10

© SoundWords, online din: 01.02.2009, actualizat: 19.10.2018

Versete conducătoare: Philemon 24 ; Coloseni 4.14 ; 2 Timotei 4:10

introducere

Este extrem de interesant și instructiv să urmărim comentariul divin despre Demas. Fără îndoială, a fost un adevărat copil al lui Dumnezeu, iar povestea lui ne oferă avertismente utile. Se spune foarte puțin despre el, dar cele trei versete pe care le găsim despre el vorbesc volume.

Angajați într-o echipă grozavă

Haideți să apelăm mai întâi la versetul 24 din Filimon:

Phlm 24: Markus, Aristarh, Demas, Lukas, colaboratorii mei.

Aici Demas este menționat în salutul apostolului Pavel. El este în compania sa cu alți trei. El este descris ca un „asociat” care a fost asociat cu slujitorul iubit și credincios al Domnului. Ce privilegiu ar putea sluji Domnului într-o astfel de societate! A fost Luca, iubitul doctor și scriitor al Faptelor și unul dintre Evanghelii care îi poartă numele. Markus, scriitorul altei evanghelii, a fost și el în acest grup; același apostol ar putea scrie mai târziu despre el: „Îmi este de folos pentru slujire” [ 2 Tim. 4:11 ]. Apoi a existat Aristarh, care a fost numit ulterior „prizonier” de Pavel din cauza loialității sale ( Col. 4:10). A fost o zi mare în povestea lui Demas, când a început să slujească Domnului. Nu știm cât timp a mers așa, dar a fost un început minunat. Mulți tineri creștini au început bine și au încercat să-L urmeze și să-L slujească pe Domnul în zona și măsura lor.

Dragi creștini tineri, este bine să-L urmezi pe Domnul cu hotărâre și să-ți lași lumina să strălucească într-o lume întunecată. Acest lucru necesită un adevărat „scop al inimii” și multă har și putere din partea Domnului. Până la urmă, să vrei să o faci cu propria ta forță nu îți va dezvălui decât slăbiciunea ta.

Salutări semnificative

Col 4:14: Te salută Luca, iubitul doctor și Demas.

Următorul relat al lui Demas îl puteți găsi în Coloseni 4:14unde același apostol își închide scrisoarea către sfinții din Colossa cu salutările sale. Vedeți cât de emoționant vorbește despre iubitul doctor Lukas și apoi adaugă doar „și Demas”. Trebuie să fi făcut trist apostolul să nu mai poată spune despre Demas. Se pare că ceva nu mergea bine. Ceea ce nu a spus îi descria sentimentele. La exterior totul părea normal, Demas călătorea încă cu Paul. Dar acest slujitor în vârstă al Domnului (Pavel) a simțit și știa că totul nu este în regulă și, prin urmare, nu putea spune decât: „și Demas”. Aceasta nu a fost o recomandare pentru Demas și nu este o recomandare pentru niciunul dintre noi dacă un slujitor mai vechi și credincios al Domnului dă un raport al slujirii noastre Domnului și poate face acest lucru doar cu durere (cf.Evrei 13:17 ).

Dragi creștini tineri, dacă un slujitor credincios și înțelept al Domnului ar scrie astăzi o scrisoare și a menționat pe oameni diferiți pe nume – ar vorbi doar despre voi ca „și (numele vostru)”? Numele tău ar fi dat fără un comentariu? Oare cineva care și-a parcurs calea cu Domnul și-ar da seama că inima ta a răcit? Amintiți-vă, când inima voastră a răcit la Domnul și alte lucruri au luat locul Domnului în afecțiunile voastre, ceea ce vom citi din Demas în continuare va urma:

Dragostea lumii

2 Tim 4:10: Pentru că Demas m-a părăsit pentru că a iubit vremurile actuale.

Acum, ceea ce a chinuit profund apostolul a ieșit la iveală și a dat roade. Demas renunțase la calea serviciului credincios Domnului, pe care îl străbătuse în vremuri mai bune.

La început a apărut o răceală în inima lui, apoi și picioarele lui s-au întors. Ce păcat! Din păcate, aceasta este povestea multor tineri creștini care i-au permis, poate foarte puțin la început, ca ceva să fi ajuns între inimile lor și Domnul. O vreme totul pare să meargă bine, iar alți frați se gândesc și la noi; dar dacă inima este după alte lucruri, într-o zi picioarele vor urma inima.

Din aceste versete aflăm secretul pe care îl ocupase inima lui Demas: El iubea calendarul actual (lumea). Ce schimb trist! El părăsise sursa apei vieții și cioplise o cisternă crăpată care nu putea ține apa (cf. Ier. 2:13 ).

Această lume săracă a venit între sufletul său și Domnul – lumea despre care citim: „Nu iubiți lumea sau ceea ce este în lume. Dacă cineva iubește lumea, iubirea tatălui nu este în el; căci orice din lume, pofta cărnii și pofta ochilor și aroganța vieții, nu este de la tată, ci este din lume. Și lumea trece și pofta ei; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna ”( 1 Ioan 2: 15-17 ). Această lume este prea mică pentru a oferi inima noastră adevărată satisfacție, iar iubirea de astăzi pentru lume este o mare pierdere pentru eternitate.

Ar trebui să câștigăm aplauzele lumii,
sau să scăpăm de încruntarea sa inofensivă,
să refuzăm să înfrânăm cauza Ta
și să facem din lotul poporului tău al nostru?
Ce rușine ne-ar umple în ziua aceea,
când slava Ta se va afișa?

Numele „Demas” înseamnă ceva de genul „popular” sau „a fi popular”. Poate asta ne oferă o indicație asupra cazului său. Popularitatea este o capcană mortală în această lume. Lumea a râs de multe ori de tinerii creștini și le-a oferit un nivel de popularitate care i-a stricat spiritual. Ce este popularitatea în afară de „prietenia acestei lumi”?

„Nu știți că prietenia lumii este dușmănie împotriva lui Dumnezeu? Cine vrea să fie un prieten al lumii se dovedește a fi dușmanul lui Dumnezeu ”( Jak 4: 4 ).

Dorim să mergem mai mult cu Dumnezeu și să-i cerem cuvântul Lui și să-L rugăm pe El decât să culegem zâmbetul lumii? Lumea nu voia să știe nimic despre Domnul Isus când El a fost aici pe pământ; și dacă am merge mai mult ca El, am experimenta la fel.

Dacă ceva din viața ta a întunecat deja gloria lui și Hristos a fost stins în inima ta, du-te și spune-I totul despre asta. Mărturisește-ți toată vina și îndepărtează tot ce te-a împiedicat. Atunci vei experimenta bucuria că El este încă la fel.

Încă dulce este de descoperit,
Dacă norii mi-au întunecat vederea,
Când a trecut
, Amorul etern, Spre mine, așa cum e, ești luminos.
O, păzește-mi sufletul, Isus,
rămânând în continuare cu Tine;
Și dacă rătăcesc, învață-mă
curând înapoi la Tine să fug.


Titlu original: „Demas”
tradus din Adevărul creștin pentru Gospodăria Credinței, vol. 19, 1966, pp. 11-13

O convorbire cu privire la alcool
Ce spune Biblia despre alcool?

Stephan Isenberg

© SoundWords, online din: 01.09.2018, actualizat: 10.12.2018

Uitându-mă la profetul Habakkuk, am dat cuvântul în capitolul 2: „Vinul este infidel {o. trădător} “( Got 2,5 ). Națiunile se caracterizează printr-un consum excesiv de alcool; așa a fost în zilele lui Habakuk. Toată virtutea este distrusă prin consumul crescut de alcool. Alcoolul umple simțurile și amețește senzația naturală. După ce devii dependent de alcool, este dificil să scapi de el. Mulți își înecă grijile în alcool. Dacă urmăm referințele biblice, nu vom cădea de pe cal sau în stânga.

Scriptura nu interzice consumul de alcool. Ca să fie pe Psalmul 104.15 Notă: „… pentru ca vinul înveselește inima omului“ , sau judecători 9.13 : «? Ar trebui să renunț la vinul, care înveselește pe Dumnezeu și om» Apostolul Pavel recomandă colegul lui Timotei ” un pic de vin din cauza stomacului său ”( 1 Tim 5:23 ). Uneori se susține că Domnul Isus a transformat în sfârșit apa în vin la nunta din Cana și asta este o dovadă că acum putem oferi alcool la orice ocazie . Devine foarte blasfemie când ne uităm la acuzația împotriva Domnului – „Iată, un bețiv mâncător și vin” (Mt 11:19 ) – concluzionează că Domnul Isus bea regulat cu alcool. Vinul este menționat pentru prima dată în Biblie în Geneza 9 : „Noe a început să devină fermier și a plantat o vie. Și a băut din vin și s-a îmbătat, și s-a purtat în cortul său ”( Gen 9:20, 21 ).

De îndată ce vinul umple simțurile și ne dezleagă limba, începe să devină păcătos. Suntem chemați la sobrietate în multe puncte din Noul Testament ( 1 Pet 4.7 ; 2 Tim 1.7; 4.5 ; 1Thes 5.8 ). Cineva cu greu nu poate trece fără alcool numește Scriptura un „bețiv” ( 1 Corinteni 5:11; 6:10 ). Cine are nevoie să consume alcool în casă și să îl consume în mod regulat, ar trebui să-l întrebe serios pe Dumnezeu dacă nu poartă un loc orb. În unele case, chiar și cu copii, în mijlocul sufrageriei există o cantitate mare de alcool. Unii măcar o ascund într-un dulap.

Cu siguranță nu este o regulă proastă dacă oferiți doar băuturi alcoolice pentru anumite festivități și doar cu moderație. Trebuie să ne amintim că alcoolul este o problemă foarte mare pentru mulți oameni. Cât de trist ar fi dacă propria mea libertate ar fi căzut pe altcineva să cadă. În Romani 14:21 prevede: „Este bine să nu mănânce carne sau bea vin , fac altceva, ceea ce fratele tău un pas greșitsau … în care este slab. “În special, tinerii ar trebui să fie de două ori mai atenți atunci când consumă alcool. Ar fi chiar foarte înțelept și înțelept să evităm alcoolul cu totul la adunările de tineret, sărbătorile sau timpul liber. Înțeleptul Solomon își instruiește și fiul în această direcție, așa cum vom vedea mai târziu. Câți au ajuns la alcool la o vârstă fragedă, deoarece alcoolul a fost servit la o petrecere de naștere. Posibil chiar și cei care l-au servit s-ar putea descurca bine și să-l țină în jos.

Apostolul Pavel ne îndemnă: „Nu vă intoxicați cu vinul în care este deznădăjduirea” ( Efeseni 5:18 ). În ceea ce privește alcoolul, se poate observa adesea că unii nu au ajuns încă să se cunoască și să își subestimeze complet propria carne păcătoasă. Apostolul Pavel îi îndeamnă pe romani: „Să mergem cum trebuie …; nu în … petreceri de băut …; ci îl atrage pe Domnul Isus Hristos și nu prevede ca trupul să-și satisfacă dorințele ”( Rom 13,13.14). Prin urmare, ar trebui să ne permitem să fim încurajați să ne abținem de la băuturi de înaltă dovadă, mai ales când vine vorba de copiii noștri și să nu avem cantități mari de băuturi alcoolice în casă. Uneori este înfricoșător cât de nepăsător chiar altfel tineri creștini serioși se ocupă adesea de acest subiect. Poate și pentru că părinții nu au fost modele bune în acest moment.

La tinerii care au ajuns să creadă din medii necredincioase, se poate observa, de obicei, că arde incredibil pentru Domnul. În fiecare zi, ei doresc să-i facă plăcere Lui și sunt dispuși să renunțe la tot mai multe din vechile lor vieți pentru numele lui Hristos. Alții, în schimb, care au crescut într-un mediu creștin destul de strict, arată adesea nevoia de a testa sau chiar de a trece granițele. În loc să se întrebe: „Ce să mai renunț?”, Ei se gândesc adesea: „Încă îmi pot permite asta” sau: „Încă mă pot alătura.” Deși poate fi o mare binecuvântare într-una Să fi crescut o casă părintească credință, există riscul ca cineva să nu fi decis niciodată să-L urmeze pe Hristos și, în multe cazuri, înoată doar cu el. Ne-am obișnuit cu ideea de a împinge limitele până la sfârșit. În orice caz, un creștin serios nu va trata subiectul tratării alcoolului ca fiind nesemnificativ, ci îl va trata foarte atent.

Națiunile se caracterizează prin a fi intoxicați cu alcool (vezi Hab 2,5 ; Na 1,10 ). Apostolul Petru scrie:

  • 1 Petru 4 : Trecutul este suficient pentru a fi îndeplinit voința națiunilor umblând în desfrânare, poftă, intoxicație, îngăduință, băutură și idolatrie rea; prin care îți este ciudat că nu mai urmezi același agitat și se hulesc.

Creștinul ar trebui să fie „nu uniform în această lume” ( Romani 12: 2 ), ci să fie plăcut și exemplar din agitația din lume. Deci, dacă aveți ne-creștini ca invitați la o sărbătoare, este normal să fie surprinși că aveți obiceiuri complet diferite; care încă le poate înstrăina. Ce zici de sărbătorile la care participi de obicei? Ar fi străin pentru un necreștin să te urmărească? Sau mai degrabă se întreabă că nu poate vedea nicio diferență în comportamentul tău față de comportamentul necredincioșilor?

Înțeleptul Solomon spune:

  • Prov 21:17 : Cine iubește bucuria va deveni om dorit; cei care iubesc vinul și uleiul nu se vor îmbogăți.

Cuvântul ebraic pentru „bucurie” poate fi tradus și ca „plăcere” sau „festival de bucurie” [1] . Deci, cei care iubesc plăcerea și petrecerile nu au nicio promisiune în Cuvântul lui Dumnezeu și nu trebuie să fie surprinși dacă binecuvântarea lui Dumnezeu nu reușește și sărăcească literal, dar și spiritual. Pavel îi scrie tânărului Timotei că va fi un moment în care vei iubi plăcerea mai mult decât Dumnezeu (cf. 2 Tim. 3: 4)). De asemenea, nu ajută prea mult dacă spuneți că nu mergeți la petreceri necreștine, ci la petreceri „creștine” (unde se bea o cantitate similară de alcool). Mai ales la sărbătorile creștine, unde unul sau altul prieten incredibil este prezent, ar fi o ocazie bună să arătăm că creștinii pot fi oameni fericiți chiar și fără alcool. În schimb, alcoolul este adesea oferit pentru a arăta necredincioșilor că, ca creștin, puteți „bea” alcool. Deși pot înțelege foarte bine acest gând, ar trebui să citiți din nou pasajul de mai sus din 1 Petru 4: 4 .

Deci nu ar trebui să te adaptezi cât mai mult necredinciosului, dar îl poate înstrăina atunci când vede că ai obiceiuri diferite. Dacă nu doriți să faceți fără alcool în totalitate, ați impus cel puțin anumite restricții pe care toată lumea le poate spune că luați alcool cu ​​mare atenție? Poate că într-adevăr ajungi să vorbești cu un non-creștin la o petrecere și atunci amândoi ai băut o bere sau două – deci nu mai ești sobru. De fapt, vrei să-i explici că Evanghelia poate schimba oamenii; Vreți să vorbiți despre puterea care se schimbă viața Domnului Isus, dar observați de fapt că această schimbare nici nu s-a întâmplat în cazul dvs. Chiar vrei să spui că Domnul (în afară de acțiunea sa suverană) va binecuvânta așa ceva? Vă rog să nu mă înțelegeți greșit, nu vreau să vă judec dacă ați parcurs această cale până acum, poate chiar cu o anumită ignoranță. Puteți inversa încă această cale astăzi și puteți începe o modificare. Părește sincer că ai vorbit pe tine însuți despre acest subiect și nu ai văzut pericolele. Domnul va binecuvânta întotdeauna penitența sinceră și va ierta cu bucurie și nu va scăpa de obiceiurile greșite (cf. că ai vorbit până acum despre acest subiect și nu ai văzut pericolele. Domnul va binecuvânta întotdeauna penitența sinceră și va ierta cu bucurie și nu va scăpa de obiceiurile greșite (cf. că ai vorbit până acum despre acest subiect și nu ai văzut pericolele. Domnul va binecuvânta întotdeauna penitența sinceră și va ierta cu bucurie și nu va scăpa de obiceiurile greșite (cf.Ioan 8.36 ).

Solomon îi oferă fiului său sfaturi suplimentare:

  • Prov. 20.1 : Vinul este o batjocură, bea puternic un zgomot; și oricine se va poticni nu va deveni înțelept.

Ca creștini, nu ar trebui să luăm parte la batjocură, calomnie sau calomnie și totuși nimic nu eliberează limba pentru batjocură, calomnie și calomnie ca o anumită cantitate de alcool; nu trebuie să fii beat pentru asta. Unul este tentat să spună lucruri pe care altcineva nu le-ar spune și ia parte la „discutiile sau glumele prostești” ( Ef 5.4 ). Nu avem Sfintele Scripturi de partea noastră și nici nu devenim înțelepți; ne va lipsi de discernământ spiritual („nu vom fi înțelepți”). Solomon continuă:

  • Prov 23:20, 21 : Nu fiți printre băutorii de vin și nu printre cei care mănâncă carne; căci un bețiv și un gurmand devin săraci, iar somnul se îmbracă în zdrențe.

Este posibil să nu fim băutori de vin sau gourmands, însă Scriptura ne avertizează să nu fim într-o astfel de societate. Se poate spune aici doar: Atenție, risc de infecție!

  • Proverbe 23 : 29-34 : Cine are dureri , cine are dureri, cine se luptă, cine se plânge, cine este o rană fără cauză, cine întunecă ochii? Cei care stau târziu cu vinul, se opresc să guste poțiune mixtă. Nu priviți vinul când devine roșu, când clipește în ceașcă, alunecă ușor în jos. Finalul său este că mușcă ca un șarpe și înțeapă ca o vipere. Ochii tăi vor vedea lucruri ciudate și inima ta vorbește lucruri greșite. Și vei fi ca unul care se află în inima mării și ca unul care se află pe vârful unui catarg.

Avertismentul asupra consecințelor consumului de alcool este foarte potrivit aici. Ea duce la „ach și vai”. Da, câtă mizerie de alcool a adus familiilor cândva fericite. Acest lucru duce la certuri și răni constante care nu se vor mai vindeca niciodată. Alcoolul întunecă vederea, discernământul spiritual dispare, gândurile lui Dumnezeu nu mai sunt recunoscute corespunzător. Interesant că acest verset condamnă deja băuturile amestecate, Alcopops de astăzi.

  • Prov 31,4.5 : Nu este potrivit pentru regi, Lemuel, nu pentru regi să bea vin, nici pentru prinți, să întrebe: „Unde este băutura tare?”, Pentru ca el să nu bea și să nu uite prescrisul și cazul tuturor copiilor răsucire de mizerie.

O mamă dă acest sfat fiului ei. Regii și principii națiunilor, în special, au fost întotdeauna caracterizați prin consum excesiv de alcool; când au măcelat alte popoare, nu exista altă cale de a-l îndura. Dar nici un alcool nu era potrivit pentru un rege sau prinț înțelept. Ei bine, nu suntem regi. Într-adevăr nu? Nu spune apostolul Petru că am primit o preoție regală „ca să veți proclama virtuțile celui care v-a chemat din întuneric până la lumina sa minunată” ( 1 Pet 2: 9 )? Iar apostolul Ioan nu scrie: „El ne-a făcut împărăție , preoți pentru Dumnezeul și Tatăl său” ( Apoc. 1,6; 5,10)? Nu ar trebui ca aceste pasaje să facă măcar o impresie morală asupra noastră? Prea mult alcool ne va determina în cele din urmă să „uităm ceea ce este prescris” și să nu mai facem griji pentru lucrurile care sunt responsabilitatea noastră principală.

Nu numai că am fost făcuți o regie, ci și o regie a preoților . Apostolul Petru spune: „De asemenea, trebuie să fiți construiți ca pietre vii, o casă duhovnicească, într-o preoție sfântă, pentru a oferi jertfe duhovnicești lui Dumnezeu, în mod plăcut prin Isus Hristos” ( 1 Pet 2: 5 ). Nu trebuie să ne gândim ce s-a întâmplat în Leviticul 10 la scurt timp după inaugurarea fiilor lui Aaron ? Nadab și Abihu au adus foc străin în sanctuar și au murit. Este interesant faptul că în acest context se spune:

  • Leviticul 10 : 9-11 : Nu ar trebui să bei vin și băuturi tari , tu și fiii tăi alături de tine, când intri în cortul întâlnirii, pentru a nu muri – un statut etern pentru sexele tale – și astfel încât să te diferențiezi între ele Sfinții și cei necuprinși și între necurat și curat, pentru a putea învăța copiii lui Israel toate legile despre care Domnul ți-a vorbit prin Moise.

Oricine merge la o petrecere sâmbătă seara și consumă alcool cu ​​sârguință, nu va fi complet sobru duminică dimineață, dacă dorim să aducem victimele laudelor lui Dumnezeu într-un mod special. De altfel, slujirea noastră preoțească nu se limitează la o oră pe săptămână și chiar înseamnă că „ar trebui  oferim întotdeauna un sacrificiu de laudă, care este rodul buzelor care mărturisesc numele lui” ( Evrei 13, 15 ). Deci nu suntem doar în sanctuar când sărbătorim sacramentul duminică dimineață și oferim „victimelor laudelor”.

Oricine caută o poziție responsabilă în congregație, fie că este bătrân sau diacon, sau chiar se gândește să meargă cu normă întreagă în serviciul creștin, ar trebui să asculte ceea ce apostolul Pavel îi oferă tânărului Timotei pe drum:

  • 1 Tim 3,2.3 : The Supraveghetorii acum trebuie să fie ireproșabil, soțul unei femei, sobru prudent, modest, ospitalier,stare să învețe; nu este dedicat vinului , nu e o rachetă, dar blând, nu este controversat, nu-i pasiona de bani. (Vezi Tit 1.7 .)
  • 1 Timotei 3.8 : robul , de asemeneagrav, nudouă fețe, nu băutori de mult vin , nu lacom de câștig murdar. (Vezi Tit 2.2.3 .)

Desigur, puteți pune din nou întrebarea: Cât de departe pot ajunge? , Pentru că este o mare diferență între vin de băut și vin cu randamenta fi. Cu toate acestea, dacă inima noastră este centrată pe Hristos, atunci nu ne întrebăm cât de departe putem ajunge, ci mai degrabă: care este cel mai probabil să-l onorăm pe Hristos? Din acest punct de vedere, nu este necesar să spunem că aceste pasaje din Biblie vorbesc foarte clar despre aceasta: Atenție, Timotei, pentru un slujitor responsabil al lui Hristos, alcoolul nu ar trebui să conteze. El poate să bea un pahar aici și acolo sau să-l ofere în ocazii speciale, dar altfel slujitorul lui Hristos se descurcă foarte bine fără alcool. El este conștient de pericolele alcoolului și vrea să fie un model pentru ceilalți.

Exemplul de la Numeri 6 este cu siguranță instructiv pentru fiecare creștin cu suflet spiritual. Nasireanii ar trebui să se abțină de la orice consum de vin. Nu pentru că vinul este strict interzis, ci pentru că un nasirean își dovedește devotamentul față de Dumnezeu. Așadar, ne putem exprima devotamentul față de Dumnezeu prin faptul că nu acordăm o importanță deosebită deliciilor pământene. O luăm doar în trecere, așa cum a făcut Jonathan cu vârful bățului din miere ( 1 Sam 14:43 ).

Toate aceste exemple nu intenționează să concluzioneze că trebuie să existe o abstinență absolută de la alcool, dar ar trebui totuși să arate cât de atent ar trebui să abordăm acest subiect și că se aplică următoarele: mai puțin este mai mult.

Nu uităm că pe lângă binecuvântările cerești, Dumnezeu ne-a oferit și multe binecuvântări pământești pe care le putem accepta cu mulțumire. Cu toate acestea, apostolul Pavel ne încurajează să acordăm atenție esențialului: „Căutați ceea ce este mai sus, unde este Hristos, așezat la dreapta lui Dumnezeu. Gândiți-vă ceea ce este deasupra, nu ceea ce este pe pământ ”( Col. 3: 1, 2 ). Vinul este cu siguranță una dintre binecuvântările pământului , dar un creștin spiritual este preocupat în principal de „ binecuvântările spirituale din locurile cerești” ; el caută „ceea ce este mai sus unde este Hristos”. Oricine și-a găsit toată bucuria în acest sens, va adopta aproape automat atitudinea corectă față de alcool.

 

Comentarii

[1]A se vedea , de asemenea , Schlachter 2000; set; Neemia 8:12

Întrebări și răspunsuri pe social media
Un ghid pentru creștini

Autor necunoscut

© SoundWords, online din 28.08.2018, actualizat: 04.06.2019

1. Căutați să-L glorificați pe Dumnezeu prin intermediul social media?

1 Corinteni 10:31: Fie că mănânci, bei sau faci ceva, fă totul pentru slava lui Dumnezeu.

„Căutați să-L glorificați pe Dumnezeu?” Această întrebare de bază poate fi pusă în orice situație din viață, pentru că am fost creați pentru a-L glorifica pe Dumnezeu ( Isaia 43: 7 ). Dacă ne vom abate de la scopul vieții noastre pe care Dumnezeu ni l-a stabilit, ne vom îndepărta rapid de ceea ce vrea Dumnezeu să facem.

Următoarele întrebări examinează anumite modalități specifice prin care putem să-L glorificăm pe Dumnezeu prin intermediul social media. Acestea vor fi un punct de bază bun pentru întrebarea: Cum sunt promovate sau împiedicate creșterea voastră spirituală și obiectivul dvs. de a glorifica pe Dumnezeu atunci când utilizați social media?

2. Poate media socială să vă conducă la păcat?

Mt 5:29: Dar dacă ochiul tău drept îți dă jignire, sfâșie-l și aruncă-l de la tine; pentru că este mai bine pentru tine ca unul dintre membre să piară decât ca întregul tău corp să fie aruncat în iad.

Social media în sine este neutru din punct de vedere moral; practic nu sunt nici bune, nici rele. Nu este surprinzător, în mâinile oamenilor păcătoși, pot fi folosiți pentru multe comportamente păcătoase: pentru intimidare, relații păcătoase, perversiune sexuală, gândire lumească și prin a fi influențați de influențe rele.

Întrebarea dacă media socială vă poate duce la păcat este – ca întrebarea 1 – o întrebare fundamentală care se află în spatele întrebărilor 3-15. Există doar două răspunsuri cinstite la această întrebare: „Da” și „Poate” (sau „Uneori”). Rugați-vă ca Dumnezeu să vă arate păcatele care apar prin intermediul social media, precum și idolii care sunt hrăniți prin intermediul social media. Atunci roagă-te pentru har și putere pentru a te pocăi de aceste păcate. Acest lucru poate însemna: trebuie să eliminați oamenii din lista de prieteni sau trebuie să luați în considerare al cui urmați și să-i schimbați dacă este necesar. Dar puteți fi sigur că nu veți regreta niciodată un sacrificiu pe care îl faceți pentru Domnul.

3. Ce spuneți înălțător sau distructiv?

Jak 3:10: Aceeași gură dă binecuvântare și blestem. Acesta, frații mei, nu ar trebui să fie așa.

Bârfele, intimidarea, pesimismul și plânsul sunt răsunătoare pe rețelele de socializare. Nu fi ca lumea, ci mai degrabă fi o lumină în lume, folosindu-ți cuvintele pentru a-i construi pe alții. Gândește-te ce situații sau subiecte te-ar putea duce să vorbești negativ și fii atent când un prieten postează ceva care atinge unul dintre punctele tale slabe.

Înainte de a posta ceva, roagă-te ca psalmistul din Psalmul 19:15 : „Lasă cuvintele gurii mele și simțurile inimii mele să-ți placă, Doamne, stânca mea și Răscumpărătorul meu!”

4. Oamenii văd lumina lui Hristos în tine prin ceea ce postezi?

Mt 5:16: Lăsați-vă lumina să strălucească în fața oamenilor, pentru ca ei să vadă faptele voastre bune și să-L glorifice pe Tatăl vostru care este în ceruri.

Social media este un fenomen extraordinar și influent în lumea noastră modernă. Niciodată nu a fost atât de ușor să păstrezi legătura cu oameni din întreaga lume pe care i-ai cunoscut pe parcursul vieții!

Social media este o oportunitate unică pentru tine de a-ți lăsa lumina să strălucească în fața altora și să o folosești pentru un serviciu. De fiecare dată când postezi ceva nou, poți să-l folosești pentru a le arăta oamenilor speranța pe care o ai în Iisus Hristos și cum trăiește și crede cineva care a fost transformat de Evanghelie. De asemenea, puteți provoca și încuraja prietenii dvs. online să creadă și să-L urmeze pe Hristos. Amintiți-vă: aveți o ocazie grozavă de a vesti lumii bogăția insondabilă a lui Hristos [ Efeseni 3: 8 ]!

5. Ești dominat de social media?

1 Corinteni 6:12: Totul îmi este permis, dar nu totul este util. Totul îmi este permis, dar nu vreau să las pe nimeni să mă controleze.

Cât de ușor puteți deveni un sclav al sonorizării smartphone-ului sau computerului, astfel încât să vă puteți verifica în mod constant notificările. Chiar trebuie să verificați imediat orice mesaj nou sau este suficient dacă îl verificați doar de câteva ori pe zi? Nu lăsați bipul să vă controleze.

Dacă aveți câteva minute în timpul zilei – luați telefonul smartphone cu dvs. de fiecare dată pentru a verifica rețelele de socializare în loc să citiți și să vă rugați în Biblie ( 1Thes 5:17 ) sau să luați o pauză din tehnica pentru sufletul dvs. să te tratezi?

Internetul este un domn sărac, dar un servitor util. (Adrian Warnock)

6. Utilizarea dvs. de social media vă ajută să folosiți bine timpul pe care vi l-a oferit Dumnezeu?

Efeseni 5:16: Cumpărați timpul convenabil, deoarece zilele sunt rele.

Să ne confruntăm: unele platforme de socializare sunt ca o gaură neagră – ne înmoaie timpul și atenția ca un vid puternic care amorteste mintea. Cât de ușor este – sau este chiar norma? – Că mergeți pe Facebook sau Pinterest pentru a „verifica un lucru” și apoi rămâneți o oră sau mai mult.

Ce altceva ai fi putut face în această oră? Ai profitat cel mai bine de scurta viață pe care Dumnezeu ți-a oferit-o pe platformele de socializare?

7. Utilizarea dvs. de social media vă ajută să vă reînnoiți spiritul în adevărul lui Dumnezeu?

Romani 12: 2: Nu fiți uniformi în această lume, ci fiți transformați prin reînnoirea minții voastre, pentru a putea testa ceea ce este voia bună și plăcută și perfectă a lui Dumnezeu.

Dumnezeu poate folosi micile momente pe care i le dăm pe parcursul zilei pentru a crește spiritual. Aceasta poate include timpul nostru pe platformele de socializare. Îți poți folosi timpul pe Facebook și Twitter pentru a-ți consolida credința, fiind un adept al oamenilor și organizațiilor care îl onorează pe Dumnezeu. Am încercat să dezvolt disciplina, să pun o pauză și să citesc fragmente de scripturi ori de câte ori văd că există scripturi postate undeva. Acest lucru mă ajută să amintesc că orice altceva este postat are o importanță foarte limitată, însă Cuvântul lui Dumnezeu are semnificația veșnică în lume și în viața mea ( 1 Pet 1:24, 25 ).

8. Folosiți social media ca pe o etapă pentru a vă plânge și a gâdilă?

Phil 2.14.15: Fă totul fără să te muie și să te îndoiești de considerente, astfel încât să fii fără vină și mai tare, copii nevinovați ai lui Dumnezeu în mijlocul unui sex răsucit și greșit, sub care strălucești ca lumini în lume.

Apostolul Pavel a știut că există lucruri de care să vă plângeți în această lume căzută, totuși în Filipeni 2 el spune că ar trebui să facem totul fără să ne gâdilăm. Unii merg pe platformele de socializare pentru a se plânge, dar voința lui Dumnezeu pentru copiii săi este că sunt mulțumiți de tot ( 1Th 5:18 ). Ce te caracterizează: să te plângi sau să-i mulțumești?

9. Folosiți social media pentru argumente inutile?

Prov. 18: 2: Poarta nu face plăcere înțelegerii, ci doar că inima ei este revelată.

Nu lipsesc argumentele și discuțiile despre politică, sport, religie și orice altceva pe social media! În timp ce unele conversații pot fi utile, multe altele sunt o pierdere de timp și energie (vezi Pro 18.2 ).

În loc să „hrănești trolii” (adică să răspundă provocatorilor care sunt interesați doar de a-și exprima opiniile), investește-ți timpul și energia în ceva util și plină de satisfacții.

10. Preferiți comunicarea social media decât relațiile din viața reală?

Mt 22:39: Îți vei iubi aproapele ca pe tine însuți.

Dumnezeu ne-a creat pentru relații. Aceste relații pot avea loc din ce în ce mai mult prin intermediul tehnologiei digitale și îi fac pe oameni să fie mai puțin sociali în viața reală. Atât de mult pentru media „socială!

În loc să „placi” doar o poză cu pantofii noi sau să scrii un comentariu original asupra unui statut, ar trebui să-ți investești timpul în relații reale, purtând conversații semnificative. Un „like” sau un „poke” nu este același lucru cu un mesaj care arată că vă pasă cu adevărat de cineva. Mergeți „a doua milă” [ Mt 5,41 ], lăsându-i pe cei de care aveți grijă să știe că dvs. și relația dvs. sunt importante pentru voi. Sau chiar mergi „un kilometru mai departe” și întâlnește-te personal cu prietenii tăi!

11. Social media vă face o persoană mai sănătoasă și mai productivă?

Deut 6.5: Îl vei iubi pe DOMNUL Dumnezeul tău cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată puterea ta.

De parcă n-ar fi suficient ca media socială să ne piardă timpul: social media înseamnă și că unii oameni au o durată de atenție mai scurtă și dorm prea puțin și chiar pot duce la depresie. Se aplică asta?

Dumnezeu dorește să-L onorăm nu numai cu corpul nostru, ci și cu întreaga noastră ființă. Nu lăsați rețelele de socializare să vă îndepărteze capacitatea de a urma această solicitare.

12. Ai relații de social media pe care ar trebui să le desparți?

1 Cor 15,33: Nu te lăsa sedus: obiceiurile rele strică bunele maniere.

Rețelele sociale precum Facebook și Twitter facilitează păstrarea legăturii cu toți cei pe care i-ați întâlnit vreodată – în bine sau în rău. Unele dintre relațiile noastre ne pot descuraja în credințele noastre sau ne pot atrage în păcat. Rețelele sociale pot fi o poartă pentru bârfe și bullying și pot reînvia relațiile nesănătoase. Multe divorțuri sunt depuse astăzi de soții nemulțumiți care și-au reluat pasiunea pentru dragul copilăriei prin Facebook.

Nu lăsa să vi se întâmple asta. Exersați înțelepciunea divină și separați-vă de „relațiile rele” care v-ar putea strica moralele bune.

13. Te ajută media socială să fii mulțumit?

1 Tim 6,6: Dar evlavia cu frugalitatea este un atu mare.

Social media poate fi un criminal de satisfacție. Vedeți că cineva postează o pereche nouă de pantofi – și automat doriți să aveți pantofi noi și să credeți că cei vechi nu mai sunt suficient de buni. Vedeți un prieten care împărtășește imagini din vacanța lor excelentă și credeți automat că trebuie să rezervați singuri o vacanță.

Social media poate alimenta focul dorinței și incertitudinii, deoarece ne comparăm atât de des cu ceilalți. Mai degrabă ar trebui să ne preocupăm de ceea ce Dumnezeu crede despre noi, nu de oameni și să facem ceea ce Dumnezeu apreciază, nu oamenii. V-ați gândit vreodată că prietenul dvs. online care postează imagini cu pantofi noi sau știri despre vacanța lor nu poate fi deloc mulțumit?

Secretul satisfacției este să nu ai tot ce vrei, ci să fii recunoscător și fericit cu ceea ce ai. O inimă nefericită nu este niciodată satiată, ci vrea în mod constant mai mult ( Efeseni 4:19 ). Apostolul Pavel spune că a învățat să se mulțumească în orice situație: în foame, în belșug și în nevoie ( Fil. 4: 11-13 ). Ar trebui să învățăm și noi.

14. Folosești social media pentru a te confirma și a te găsi bun?

Mk 8,36: Ce bine este o persoană dacă câștigă întreaga lume și își pierde sufletul?

O minciună care ne spune în mod inteligent media socială este: Ai valoare doar dacă ai adepți și oameni ca fotografiile tale. – Dacă starea ta de spirit depinde de cât de „place” sau de „retweet-uri” pe care le primește statutul sau fotografia dvs., înseamnă că: sunteți prea preocupat să vă determinați să vă recunoască.

Aveți grijă să nu cădeți în această capcană! Există anumite avantaje și beneficii pentru a câștiga adepți și a construi relații pe platformele de socializare, dar, pe de altă parte, este posibil să descoperiți că nu este la fel de satisfăcător pe cât credeți atunci când vă schimbați starea de spirit și stima de sine din baza fluctuantă depinde de Instagram și Twitter.

În loc să acumulați lucruri lumești (cum ar fi adepții Twitter sau prietenii Facebook), ar trebui să colectați mai degrabă comori în ceruri care au valoare eternă [ Mt 6:20 ]. Acest lucru vă va ajuta, de asemenea, să scăpați de capcana care este atât de comună pe rețelele de socializare: încât doriți să faceți plăcere oamenilor.

15. Folosești social media pentru a te ascunde?

Prov 25:14: Nori și vânt și ploaie: La fel este un om care se lăuda cu un dar înșelător.

Ați cunoscut vreodată pe cineva care pare a fi cea mai tare persoană online, dar este o persoană complet diferită în ficatul real? Cineva ar putea avea imagini frumoase pe Instagram, să își posteze statutul la fiecare cinci minute, să aibă mii de prieteni pe Facebook, dar este o persoană complet diferită în viața reală.

Din păcate, social media poate fi ca o mască care ne ascunde adevărata identitate și îi face pe alții să ne vadă altfel decât suntem cu adevărat. Rădăcina problemei este: mândria. Vrem ca oamenii să creadă că suntem misto și capabili. În loc să ne bazăm pe deciziile noastre pe ceea ce cred oamenii, ar trebui să ne bazăm deciziile pe ceea ce crede Dumnezeu .

Dacă încercați să faceți lucruri grozave pe rețelele de socializare, veți fi doar dezamăgiți și contrazicându-L pe Dumnezeu ( Jak 4,6 ). Ceea ce îi place cu adevărat lui Dumnezeu este: când ne străduim să-L onorăm prin a fi umili în fața Lui. „Umilă-te în fața Domnului și El te va înălța” ( Iacov 4:10 ).

Nu uitați, dragi creștini: „Faceți totul pentru slava lui Dumnezeu” ( 1 Corinteni 10:31 ).


Titlu original: „ Social Media! Î și A. Câteva recomandări utile pentru creștini! 
Din Spre marcă , vol. 14, nr. 53, ianuarie 2015, nr. 1, pp. 9-15
cu permisiunea amabilă a editorului

Traducere: Gabriele Naujoks

Trăiești o „viață dublă”?
Un cuvânt pentru tinerii creștini

Algernon James Pollock

© SoundWords, online din: 13.10.2009, actualizat: 29.06.2018

Versul principal: Galateni 6.7

Gal 6: 7: Nu greși, Dumnezeu nu poate fi batjocorit! Pentru că ceea ce seamănă orice om, va culege.

Un creștin poate duce o viață dublă? Din păcate, nu numai că este posibil, dar prea mulți creștini trăiesc o viață dublă, în principal creștini tineri. Există mulți tineri care sunt, fără îndoială, copii ai lui Dumnezeu, dar în care lucrarea lui Dumnezeu a avut până în prezent puțină profunzime. Astfel de oameni riscă să ducă o viață dublă.

Ce înseamnă să trăiești o viață dublă? s-ar putea întreba cineva. Ei bine, credincioșii au două naturi: o singură natură este carne, rău de neconceput pe care numai răul îl poate face; cealaltă natură este noua natură și fiecare dorință a acestei naturi provine de la Dumnezeu și se bazează pe sfințenie și adevăr.

Dacă credinciosul începe acum să mulțumească carnea, este o viață dublă. Cele două naturi sunt complet opuse una de cealaltă, iar răul este că pofta de lucruri divine este distrusă atunci când ai grijă de carne. Citim cuvintele serioase: „Nimeni nu vrea să bea vin nou [adică bucuria lucrurilor divine și spirituale] când a băut vechi [vin] [adică a cedat eforturile cărnii] pentru că spune: Vinul vechi este mai bun ”( Luca 5.39 ). Citirea unuia dintre aceste romane interesante care se revarsă din pădurea cu frunze de astăzi înlătură pofta de Cuvânt a lui Dumnezeu. Vizitarea cinematografului sau a teatrului etc. distruge dorința de a merge la rugăciune și a citi Biblia.

În Scriptură găsim exemple care ne avertizează să trăim o viață dublă. Ia exemplul loturilor. El a ales pentru aspect și înclinație naturală, nu a existat nicio căutare a îndrumării lui Dumnezeu. A ales câmpia Iordaniei. Apoi, și-a amenajat cortul în Sodoma – Sodoma, o imagine a lumii malefice. A văzut așa. După aceea, el a trăit în Sodoma, unde oamenii erau „păcătoși răi și mari înaintea Domnului” ( Gen 13:13 ). Apoi se spune: „S-a așezat în poarta Sodomei” ( Gen 19.1 ). Mai întâi s-a uitat la Sodom, apoi a găsitel însuși în Sodoma și, bineînțeles, fiicele sale erau căsătorite cu tinerii lui Sodom. Faptul că stătea pe poartă însemna că devenise judecător al păcii: semn că s-a aruncat în viața urbană a acestui loc.

Cine s-ar fi gândit din raportul Vechiului Testament ce am fi citit în Noul Testament, și anume că „Lotul … a fost chinuit de schimbarea plină de ravagii [modul de a trăi, inclusiv conversațiile, dar și întreaga viață] a celor răi” – că „și-a torturat sufletul neprihănit cu lucrările sale fără drept zi de zi” ( 2 Pet 2: 7-8 )? Lot a trăit cu siguranță o viață dublă; extern era un bun prieten al lumii, ale cărui caracteristici, ca și acum, erau murdăria și păcătoșea; în interior, s-a frecat și s-a simțit mâhnit de starea de fapt.

Cât de trist a fost sfârșitul ei. Domnul l-a eliberat în cele din urmă și nu i-a permis să împărtășească căderea orașelor vinovate din Câmpia, dar ce eliberare umilitoare este! Și-a pierdut soția, care a privit înapoi și a înghețat până la stâlpul de sare; și a fost băut unul câte unul de propriile sale fiice, iar prin ele a devenit tatăl copiilor care au fost strămoșii a două sexe: moabiții și amoniții, dușmanii necruțăți ai poporului lui Dumnezeu.

Să fim avertizați să trăim o viață dublă, deoarece ispita este în fiecare dintre noi. Citiți povestea tristă a lui Simson în Judecătorii 13: 24-16: 31 și trageți o lecție din inima voastră. Este posibil ca un creștin să păcătuiască la fel ca Samson; dar este atât de trist că nu poți să-l pui în cuvinte. Este posibil să acționezi ca un sfânt în adunări și să fii ceva complet diferit din vederea celorlalți frați. Este într-adevăr trist că ochiul unui prieten creștin acționează ca un element descurajant, în timp ce ochiul lui Dumnezeu care este întotdeauna deasupra noastră este uitat și ignorat.

Așa cum am spus deja, lucrarea lui Dumnezeu la tinerii creștini, și uneori și la cei vechi, este foarte superficială și influența spiritului este slabă, dar atracția cărnii este puternică. Vitalitatea deplină a vieții fizice la tineri, dorința naturală a tinerilor de a se bucura de plăcerile pe care această lume trebuie să le ofere – prea des este ca molia ale cărei aripi sunt cântate atunci când sunt prea aproape de asta lumina ispititoare a lumânării sau a lămpii zboară.

Elifele din Vechiul Testament au pus câteva întrebări bântuitoare. Dacă ți-am pune aceste întrebări, le-ai răspunde în genunchi în timp ce Ochiul Domnului privește în ascunzătorile cele mai interioare ale inimii tale și știe totul despre viața ta? „Mângâierile lui Dumnezeu sunt prea puține pentru tine și un cuvânt blând pentru tine este prea puțin? La ce îți trage inima asupra ta și la ce ochi îți fac cu ochiul? ”( Iov 15:11, 12 ). Dacă astfel de lucruri (din păcate și rușinea ta) se aplică pentru tine, ai căuta harul în prezența lui Dumnezeu și ai judeca trecutul tău și ai încerca să te arunci din toată inima în lucrurile lui Dumnezeu? „Nu greși, Dumnezeu nu poate fi batjocorit! Pentru că ceea ce semănă cineva, va culege ”( Gal 6: 7). Cât de nechibzuit să semeni pe carne; cât de fericit să semeni cu duhul.

Viața este scurtă. Păcatul, atât în ​​„păcătosul” cât și în „sfântul”, este îngrozitor. Nu va exista carne în ceruri. Ceea ce ne va caracteriza pentru totdeauna și mereu ar trebui să ne caracterizeze chiar acum, pentru adevăratul nostru profit și satisfacția reală.

Încheiați mașinațiile cărnii. Ascultați admonestarea solemnă a Scripturii: „Acum ucideți-vă membrele voastre pe pământ: curvie, impuritate, pasiune, poftă rea și lăcomie care este idolatrie! … îl dai deoparte: furie, mânie, răutate, blasfemie, vorbire rușinoasă din gură. Nu vă mințiți unul pe celălalt, pentru că l-ați dezbrăcat pe bătrân cu acțiunile sale ( Col 3: 5-9 ).

Acestea sunt cuvinte dure. Ești inspirat. Erau necesare în ziua lui Pavel și sunt necesare astăzi. Tu și cu mine avem nevoie de ele. Ne vorbești. Vom auzi?

O viață dublă este simpla ipocrizie. Să încercăm să fim veridici față de Domnul din toate punctele de vedere și să trăim o viață care să-i mulțumească: să fim cei care „nu mai trăiesc pe ei înșiși, ci cei care au murit și au fost crescuți pentru ei” ( 2 Cor. 5.15 ).


Titlu original: „Două vieți. Un cuvânt pentru tinerii creștini ”
din Edification , Vol. 7, 1933, p. 119–124;
www.stempublishing.com/authors/pollock/magazines/Dual_Lives.html

Traducere: Simone Storek

Principii de selecție a partenerilor
De la „O căsătorie la slava lui Dumnezeu”

Wilfried Plock

© CMD, online din: 03.08.2006, actualizat: 11.11.2018

introducere

Charles Darwin s-a gândit să se căsătorească. În mod sobru, el a scris pro și contra. Pe partea de plus, el a notat următoarele puncte: o casă, eventual copii și farmecul discuțiilor de sex feminin. Pe de altă parte, se pot citi următoarele: pierderea de timp cumplită, nu se poate citi seara și, dacă sunt mulți copii, trebuie să câștige bani. Apoi a pus o linie dedesubt și a tras concluzia: „Nu vă faceți griji, bătrâne, sunt mulți sclavi fericiți.” Și s-a căsătorit.

Le doresc tinerilor o lovitură de sobrietate darwiniană astăzi. Vernacularul spune pe bună dreptate: „Dacă nu îndrăznești, nu câștigi.” Cu toate acestea, este și adevărat: „Dacă nu cântărești, nu câștigi.” Unii oameni spun: „Dar există dragoste la prima vedere.” Da, așa este . Dar dragostea la prima vedere este la fel de sigură ca diagnosticarea unui medic la prima strângere de mână. Alegerea partenerului potrivit este una dintre cele mai importante întrebări din viață. Nu ar trebui să existe experimente aici. Această perspectivă l-a condus pe Shakespeare la zicala îndrăzneață: „Mai bine spânzurat decât căsătorit prost”.

Biblia ne sfătuiește să luăm decizii bazate pe principii. Scrisul nu este o carte de paragrafe în care s-ar putea găsi o rețetă potrivită pentru fiecare situație de viață imaginabilă. Cu toate acestea, Cuvântul lui Dumnezeu ne arată principii clare. Practic, acestea formează cadrul și există o multă libertate în acest cadru.

Principiul 1: Rugați-vă pentru îndrumarea bună a lui Dumnezeu în această problemă și aveți încredere în El!

a. Un exemplu pozitiv

În primul Exodul 24 spune cum robul lui Avraam Eliezer caută o soție pentru fiul său Isaac. Ceva despre acest capitol este foarte izbitor: este pătruns de rugăciune. Elieser s-a rugat ( Geneza 24: 12-14.26.27.52 ), Isaac s-a rugat pe câmp ( Geneza 24.63 ) și probabil rugăciunea credincioasă Abraham a pledat și în fundal. Dumnezeu a dat succes: Rebeca a devenit soția lui Isaac ( Geneza 24.61-67 ).

Când am cunoscut-o pe Sylvia și am examinat serios dacă poate deveni soția mea, mă rog zilnic despre această întrebare. Și Sylvia a procedat la fel. După un timp amândoi am avut certitudine. Dacă dumneavoastră, dragă cititoare, mutați întrebarea despre partenerul din inima voastră, vă rugăm să vă rugați serios pentru buna îndrumare a lui Dumnezeu. Domnul este ascultător de rugăciune.

b. Un exemplu negativ

În judecătorul 14 citim despre căutarea partenerului lui Samson. A ales un filistean din Timna. Din nou, ceva se lovește: rugăciunea nu are loc deloc! A mers complet greșit. Mireasa lui Samson a murit ( Ri 15.6 ), iar Simson, care a ales numai după ochi ( Ri 14.3.7 ), a fost în cele din urmă înlăturată ( Ri 16.21 ). Acesta este un limbaj extrem de clar al Bibliei.

De aceea, te rogi pentru buna îndrumare a lui Dumnezeu în această problemă. Poate folosiți cuvintele psalmistului: „Exploră-mă, Doamne și recunoaște-mi inima. Verifică-mă și recunoaște-mi gândurile! Și vedeți dacă există o greutăți cu mine și ghidați-mă pe calea eternă ”! ( Ps 139,23,24 ).

Al doilea principiu: Luati o decizie cardiaca!

Când Daniel și prietenii săi au fost pregătiți pentru sarcina sa ulterioară la curtea lui Nebucadnețar, a făcut un efort mental să nu se contamineze cu mâncarea neautorizată a regelui ( Dan 1: 8 ).

Când oamenii din Antiohia au venit să creadă în Domnul Isus, Barnaba i-a îndemnat să „rămână cu Domnul cu inimă și cu suflet” ( Fapte 11:23 ).

Am dori acum să vorbim despre o astfel de decizie, având în vedere alegerea partenerului. Aș dori să vă rog să luați următoarea decizie a inimii voastre înaintea lui Dumnezeu, înainte de a face ceva în această direcție: „Doamne, aș prefera să fiu singur pentru toată viața mea decât să mă conectez cu un partener necredincios”.

De ce ar trebui să faci asta? Apostolul Pavel ne dă răspunsul: „Nu treceți sub un jug ciudat cu necredincioși. Care este legătura dintre dreptate și nelegiuire? Sau ce lumină și întuneric comunitar? Și ce acord are Hristos cu Belial? Sau ce parte are un credincios cu un necredincios? ”( 2 Corinteni 6:14, 15 ).

Aici Pavel vorbește în contextul secțiunii despre atitudinea credinciosului în societate. El îi îndeamnă pe creștini să nu meargă la jug cu necredincioșii din nicio zonă a vieții lor. Aceasta include și zona de selecție a partenerilor. Imaginea jugului inegal ilustrează foarte clar că un creștin în cele din urmă va avea de suferit dacă este legat de cineva care dorește constant să tragă într-o direcție opusă celei sale. Viața devine conștientă și inconștientă un remorcher de război. Ernst G. Maier a pus gânduri excelente pe hârtie într-una dintre cărțile sale de studiu.

Viața într-o comunitate inegală a jugului

  1. Necredinciosul nu se află într-o stare de neutralitate. El este un dușman al lui Dumnezeu ( Ef 2 ; Rom 8: 7 ).
  2. Necredinciosul poate avea scopuri complet diferite în viață decât cel credincios. Viitorul etern al necredinciosului este damnarea eternă. Necredinciosul este sub mânia lui Dumnezeu ( Ioan 3.36 ; Fapte 4.12 ; Apoc. 20.11-15 ).
  3. Necredinciosul nu poate înțelege lucrurile spirituale. Îi faci o nebunie ( 1 Corinteni 2:14 ). Partea credincioasă nu poate găsi ajutor spiritual și sprijin din partea lui dacă are nevoie de el. Nici ultima comunitate adâncă, așa cum este exprimată în rugăciunea comună, nu poate fi experimentată.
  4. Credinciosul poate deveni un „miros neplăcut al morții” pentru soțul necredincios ( 2 Corinteni 2:15, 16 ). Dumnezeu nu oferă părții credincioase o promisiune generală că partenerul va veni să creadă.
  5. Femeia credincioasă trebuie să se supună în mod voluntar soțului necredincios – un bărbat care nu ascultă de Dumnezeu și, prin urmare, nu poate răspunde nevoilor lor spirituale ( Efeseni 5: 22-24 ).
  6. Omul credincios ar trebui să-și iubească soția necredincioasă așa cum Hristos a iubit biserica. El este responsabil pentru îndrumarea spirituală a familiei. Dar cum ar trebui să arate dacă femeia nu se supune acestei îndrumări spirituale și nu o susține ( Efeseni 5: 22-33 )?
  7. Creșterea copiilor este expusă la stres suplimentar datorită opiniilor diferite asupra obiectivelor vieții și ale vieții. Un tată sau o mamă credincioasă are responsabilitatea și dorința de a-i conduce pe copii să creadă în Isus Hristos. Este posibil ca partenerul necredincios să nu susțină acest proiect și poate chiar vrea să îl prevină.
  8. Necredinciosul nu împărtășește dragostea pentru Iisus Hristos și credinciosul nu împărtășește iubirea pentru lume. Prin urmare, credinciosul este permanent tentat să se compromită în viața sa religioasă pentru a menține pacea în căsătorie. El nu poate sluji Domnului liber.

Nedreptatea unei comunități inegale de jug

a. Comunitatea inegală a jugului este o nedreptate față de necredincioși

  • Credinciosul își dă mai întâi credința Domnului (priorități). Totuși, necredinciosul se așteaptă ca el (ea) să fie cea mai importantă persoană din inima credinciosului.
  • Necredinciosul are obiective diferite decât credinciosul. Cu toate acestea, necredinciosul se așteaptă ca soțul credincios să susțină pe deplin obiectivele partenerului necredincios. Cum pot doi care au obiective opuse să meargă în aceeași direcție?

b. Comunitatea inegală a jugului este o nedreptate față de credincios

  • Căsătoria nu este o metodă de evanghelizare. Credinciosul nu are nicio promisiune că soțul necredincios va crede. De asemenea, se întâmplă foarte rar ca partenerul necredincios cu care un credincios s-a căsătorit în neascultarea de Dumnezeu să devină credincios. Chiar dacă Dumnezeu scrie uneori pe linii strâmte, nu ne permite să conducem în mod conștient pe linii strâmbe. Johannes Busch a fost de părere: „Este mai ușor să converti lumea întreagă decât propriul soț / soție.” În îngrijirea pastorală se aplică și regula: „O conversie care este legată de o logodnă sau de o căsătorie este în 99 din 100 de cazuri. fals “.
  • Într-o comunitate inegală de jug, credința credinciosului este de obicei atrofiată.

c. Comunitatea inegală a jugului este o nedreptate față de Dumnezeu

  • Dumnezeu a răscumpărat credinciosul pe tărâmul întunericului și l-a așezat pe tărâmul lui Isus Hristos. Cei care se căsătoresc conștient cu un necredincios, totuși, ajung ca diavolul să fie „socru” ( Fapte 26:18 ; Col 1:12, 13 ).
  • Dumnezeu l-a ales pe credincios pentru a-L sluji ( 2 Cor 5,15 ; Ef 2,10 ; Tit 2,14 ).

d. Comunitatea inegală a jugului este o nedreptate față de copii.

  • O comunitate inegală de jug este nedreaptă pentru copiii care se nasc într-o astfel de căsătorie, deoarece fiecare părinte are metode și obiective diferite de educare.
  • În multe dispute conjugale, copiii stau între ei ca parteneri nevinovați în suferință

Cauzele unei comunități inegale a jugului

  1. Necunoașterea principiilor spirituale și a relațiilor personale (sentimentele pot deranja și seduce)
  2. Lipsa de înțelegere a pericolelor ( Prov. 27:12 )
  3. Rebeliunea împotriva lui Dumnezeu și a părinților ( Ps. 68.7b )
  4. Indiferența la voia lui Dumnezeu
  5. Temporal în loc de sistem de valori perpetue
  6. Supraestimarea sexualității
  7. Lipsa de angajament în a-L urma pe Isus

Un exemplu descurajant

„Am 16 ani și fiica unui misionar. Chiar am avut o relație strânsă cu Domnul și am avut atât de multe lucruri bune cu El. Dar apoi am întâlnit un băiat la școala mea. El nu este creștin. Întâlnim regulat de peste trei luni. La început, am crezut că această relație este în regulă, atâta timp cât nu intenționam să ne căsătorim, ceea ce oricum nu mi-am dorit pentru că nu este creștin. Dar recent cineva mi-a spus că comportamentul meu a fost greșit. N-ar fi trebuit să ieșesc (și să încep o prietenie) cu el. El m-a vizitat în această seară când ascultam o casetă nouă. El a râs de „ochiul plin de Isus” și de „cântecele creștine stupide”. I-am spus că felul în care a trecut despre numele lui Isus m-a durut foarte mult. Și acum mă simt destul de mizerabil în privința întregului lucru. Îmi dau seama că ar trebui să încheiem relația noastră. Dar este foarte dificil pentru că ne iubim. Chiar cer Domnului înțelepciune acum. ”

Un capelan responsabil va încerca să prevină o astfel de căsătorie, chiar dacă inițial sfaturile sale provoacă durere emoțională cuplului. Știind că Dumnezeu are planuri mult mai bune pentru credincios ar trebui să-l motiveze pe credincios să se supună. Din păcate, avertismentele nu sunt adesea auzite, iar căsătoria apare. Dacă creștinul din nou-născut își regretă neascultarea după căsătorie și îl răsplătește sincer pe Dumnezeu, va fi iertat pentru vinovăția sa. Cu toate acestea, legământul de căsătorie nu mai poate fi eliberat. În unele cazuri, Dumnezeu încă dă har special pentru ca întreaga familie să devină credincioasă.

Concluzie: Separarea unei legături între credincioși și necredincioși este posibilă până în ziua nunții – după aceea nu mai este.

3. Când te-ai regăsit, așteaptă până la căsătorie!

Dumnezeu are un da complet sexualității, dar pentru că este foarte mare după cădere, Dumnezeu îl protejează prin căsătorie. Pe de altă parte, aceasta înseamnă: Dumnezeu vrea să le ofere tinerilor o tinerețe curată. Concret, aceasta înseamnă: fără petting; fără relații premaritale și fără masturbare.

Vă întrebați cum să o faceți? Ei bine, primul lucru de făcut este să faceți relația voastră cu Domnul solidă. Tratarea cu El și Cuvântul Său este cea mai bună protecție. Atunci ar trebui să-ți dai imaginației fără mâncare dacă este posibil. Fii mai atent la reviste, filme și internet. Nu vă descurajați dacă ați căzut deja. „Căci cei drepți cad de șapte ori și totuși se ridică din nou” ( Prov. 24:16 ).

Timpul de așteptare este în curs de maturare. Petreceți timp cu credincioși și slujiți Domnului. Le-aș recomanda băieților și bărbaților (tinerilor) să facă multe sporturi sănătoase.

Cât de departe este prea departe?

Un tânăr este un cuceritor. Vrea să descopere – și corpul fetei. Fata știe (sperăm) că are ceva de păstrat și de apărat. Și dacă mâinile tânărului încep să se rătăcească, atunci o fată evlavioasă va spune să se oprească într-un mod prietenos, dar ferm. Și dacă nu se poate controla, ar fi bine să-l lași pe tip. Întrebarea este dacă doriți să vă căsătoriți cu un bărbat sau cu un jack jumping. Dacă nu poate aștepta acum, probabil că nu va mai putea aștepta mai târziu. Și sunt momente de așteptare și în căsătorie.

Înainte de certitudinea apartenenței laolaltă, nu trebuie să se schimbe încă nicio tandrețe, până la nuntă sărutul și „tandrețul miresei” își au locul. Cu toate acestea, nu există îmbrățișări violente și mâini departe de organele genitale secundare și primare!

În plus, prietenii sau logodnicii nu ar trebui să petreacă noaptea singuri în aceeași casă și în niciun caz nu ar trebui să plece în vacanță împreună. Aceasta nu va fi cu siguranță o mărturie a Domnului și a bisericii Sale.

În acest context, aș dori, de asemenea, să avertizez împotriva legării timpurii. Dacă tinerii de 15 sau 16 ani își fac prieteni și amândoi știu că se pot căsători în cel mai devreme timp de trei-cinci ani, atunci există multe pericole care pândesc pe acest drum lung. De aceea, spun tinerilor la prelegeri: „Luați-vă timpul. Faceți mai întâi școala și pregătirea profesională. Faceți călătorii sensibile care vă lărgesc orizonturile. ”Deși vernacularul spune:„ Frecvent tânăr, niciodată regretat ”, experiența arată că căsătoriile care au apărut din legături premature au rate de divorț extrem de mari.

Al 4-lea principiu: bărbatul și femeia trebuie să se potrivească cât mai bine

La început, diferențele atrag ca plus și minus pol. Ulterior, soții se confruntă adesea cu diferențele puternice și își doreau mai multe lucruri în comun. Prin urmare, un cuplu ar trebui să se cunoască bine în faza dinainte de căsătorie.

Ce întrebări trebuie să vă puneți atunci când alegeți un partener? Vă rugăm să nu înțelegeți următoarele liste ca o „listă de verificare” pe care puteți să o bifați pur și simplu.

La ce ar trebui să acorde atenție amândoi?

  1. Pe tărâmul spiritual
    • Este această femeie (bărbat) cu adevărat născută din nou?
    • Este vizibilă o pauză cu păcatul și esența acestei lumi?
    • Este cu adevărat dat Domnului?
    • Care sunt cei mai apropiați prieteni?
    • Există un adevărat efort și bucurie de a sluji în Împărăția lui Dumnezeu?
  1. Întrebări generale
    • Părinții (credincioși) sunt de acord?
    • Sunt disponibile resursele materiale pentru a începe propria gospodărie?
    • Există disponibilitatea părinților de ambele părți?

La ce ar trebui să acorde o atenție deosebită femeia atunci când își alege partenerul?

  • Cum se comportă acasă? Vorbește disprețuitor despre asta? Iubește părinții și frații? Este de ajutor?
  • Cum se comportă la locul de muncă? Cum vorbește despre superiori și colegi? Este eficient? Poate să hrănească o familie?
  • Cum se comportă el în societate? Treaba lui trece repede cu el? Se poate controla cu privire la alcool? Este un show-off și un show-off?
  • Te poți baza pe el în caracter? Poate fi tatăl și educatorul copiilor? Se lasă să plece când este neobservat? Este într-adevăr „bărbat”? Masculinitatea nu este o problemă a mușchilor, a mersului sau a mărimii pantofului, ci o chestiune de autocontrol, cavalerie și loialitate.

Ce ar trebui să acorde o atenție deosebită bărbatului atunci când își alege un partener?

  • Dar familia ta? (Fetele sunt puternic influențate de mamă …)
  • Are cunoștințe și abilități ale gospodăriei? Poate găti? Se poate salva? Va putea să se ocupe de banii economici? Comanda este cu litere mari sau minuscule?
  • Este interesată de meseria unui bărbat? Este gata să facă voluntariat?
  • Ea recunoaște ordinea biblică a creației (omul este capul familiei)?

În acest context, apare o altă întrebare importantă: a oferit Dumnezeu un partener specific pentru mine sau pot alege liber în cadrul biblic?

Eu personal cred în aceasta din urmă. În Numeri 36: 6 , fiicele lui Zelophad care doresc să se căsătorească li se spune: „S-ar putea să li se acorde femei care sunt bune în ochii lor ca femei.” În Noul Testament, apostolul Pavel oferă următoarele instrucțiuni despre văduve: „O femeie este legată, atâta timp cât trăiește soțul ei; dar când bărbatul doarme, este liber să se căsătorească cu cine vrea, numai în Domnul trebuie să se întâmple ”( 1 Cor. 7:39 ). „Trebuie să se întâmple în Domnul…” își amintește cel de-al doilea principiu: nici o căsătorie între un credincios și un necredincios; „… cui îi dorește …” vorbește despre libertate în cadrul dat.

Al cincilea principiu: Nu sunt necesare semne

Un tânăr – hai să-l numim Andreas – și o fată tânără – hai să o numim Daniela – s-a îndrăgostit. După un timp, Andreas a făcut o propunere serioasă de căsătorie. Daniela a crezut că Andreas este foarte drăguț, dar nu avea siguranță dacă ar trebui să se căsătorească cu adevărat cu el. Și-a citit Biblia, s-a rugat, i-a întrebat pe frații mai mari – dar nimic din asta nu a ajutat. Apoi a avut o idee (fixă). A luat o pungă cu biscuiți cu scrisoare „pâine rusă” și și-a spus: Dacă trag un „A” ca „Andreas”, atunci știu că ar trebui să mă mărit cu el. Închise ochii, întinse mâna în geantă și trase o scrisoare. Nu-i venea să creadă: era o „A”! Dar, în mod ciudat, încă nu exista siguranță.

Apoi s-a așezat în fața mea și mi-a spus această poveste. I-am explicat că, practic, cere un semn de la Dumnezeu. Toți cei care apelează la semne se referă la Gideon ( Ri 6.36-40 ). Dar, la vremea respectivă, nu era o chestiune privată, era existența poporului Israel, în al doilea rând, nu exista o revelație completă de la Dumnezeu (Biblia) la acea vreme și, în al treilea rând, Duhul Sfânt nu se afla încă în inimile credincioșilor. În Noul Testament, aruncarea este raportată din nou ( Faptele 1 ), dar după Rusalii nu am mai citit despre o cerere de semn. Cu alte cuvinte, nu trebuie să transferăm pur și simplu acțiunile lui Gideon unul la unu în situația noastră actuală.

Daniela a înțeles explicația mea. Întâmplător, nu s-a căsătorit cu Andreas, dar acum este căsătorită cu un alt credincios și mama mai multor copii.

Gânduri finale

Vreau să vă încurajez: mergeți pe calea voastră cu Domnul Isus. Legați-vă de el. Ai încredere în el. El înseamnă foarte bine. El chiar te iubește. Căutați-vă fericirea în buna Lui ordine. Supune-ți cuvântul. Atunci vei avea o viață deplină, singur sau căsătorit.


Amabilitate a cărții
O căsătorie cu onoarea lui Dumnezeu de W. Plock,
publicată de Christlicher Mediendienst Hünfeld eK

Lucruri utile Tinerii creștini ar trebui să știe
șapte sfaturi pentru tinerii credincioși

© SoundWords, online din 25.01.2009, actualizat: 15.06.2018

1. Pentru a fi sigur de mântuire

Singura bază este Cuvântul lui Dumnezeu; de aceea este bine să avem un verset care să garanteze mântuirea, ca Ioan 1:12; 3:16; 5.24 . Asta te va elibera de îndoieli. Satana a trebuit să fugă atunci când Domnul Isus Hristos i-a răspuns cu „Este scris” ( Lc 4:12 ).

2. Mărturisește Domnul

„Dacă Îl mărturisești pe Isus ca Domn cu gura ta și crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat din morți, vei fi mântuit” ( Romani 10: 9 ). „Căci cine se rușinează de cuvintele mele și de ale mele, fiul omului îi va fi rușine când va veni în gloria sa și pe cea a tatălui și a sfinților îngeri” ( Lc 9,26 ).

3. Rugați-vă

Cultivează spiritul rugăciunii. De multe ori Domnul a fost nevoit să se retragă în mod conștient și credinciosul care dorește să fie folosit în slujba Domnului va trebui să facă la fel. Când El spune că nicio vrabie nu poate cădea fără ca Tatăl să știe și că tot părul tău este socotit ( Mt 10: 29:30 ), El arată că este la curent cu tot ce se întâmplă în viața noastră este. Este de ajutor și de putere spirituală să păstrați o broșură, să scrieți data la care au fost făcute rugămințile către Domnul și, ulterior, când au răspuns.

4. Învață

„Faceți tot posibilul să vă prezentați lui Dumnezeu ca lucrător care nu este rușinat, care împărtășește corect cuvântul adevărului” ( 2 Tim. 2:15 ). În primul rând, cunoașteți bine Biblia, de la Geneza până la Apocalipsa. Biblia este împărțită în diferite secțiuni. Studiați-le după subiect. O concordanță biblică este un ajutor foarte mare pentru un astfel de studiu. Amintiți-vă că cuvintele acestei cărți provin din gura lui Dumnezeu Însuși și ne adresăm nouă.

5. Căutați doar prieteni adevărați creștini ca prieteni

„Nu fiți într-un jug inegal cu necredincioșii” ( 2 Corinteni 6:14 ). Nu pot sublinia aceste cuvinte suficient. Fie în domeniul social sau de afaceri, fie în viața căsătorită. Scripturile afirmă clar că prietenia cu necredincioșii înseamnă dușmănie cu Dumnezeu. „Nu știți că prietenia lumii este dușmănie împotriva lui Dumnezeu? Cine dorește să fie prieten al lumii se prezintă acum ca un dușman al lui Dumnezeu ”( Jak 4: 4 ). [Notă. redactorul: Este cu siguranță o altă problemă dacă cineva cultivă în mod conștient contactele sociale cu necredincioșii pentru a-i conduce la Domnul. Totuși, prietenia se află pe același nivel, unde cineva ar dori să se bucure unul cu celălalt, este numit „dușmănie cu Dumnezeu”.]

6. Căsătoria

Dacă cineva crede după căsătorie, Domnul poate spera că și partenerul se va converti. Dar nu am văzut un singur caz (s-ar putea să fi fost) în care cineva care credea că era căsătorit cu un necredincios și partenerul necredincios ar fi fost convertit. Nu puteți neasculta Cuvântul lui Dumnezeu și apoi așteptați binecuvântarea.

7. Stai departe de tot felul de rele (1Th 5:22)

Evitați cu grijă păcatele ascunse și private, viciile și inducerea în eroare. Nici măcar nu priviți lucrurile interzise, ​​nu închideți ochii și nu dați nici spațiu, nici auziți lucrurilor pe care le detestă Dumnezeu. Nu citiți niciodată literatura de gunoi și nu participați la conversații dubioase. În caz contrar, în curând veți pierde interesul pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Evită cu orice preț cea mai mică cantitate de contaminare (vezi Gen 39.9 ).

8. Ultima

Să aveți întotdeauna speranța glorioasă a întoarcerii Domnului nostru Iisus Hristos și cuvintele de la 1 Tesaloniceni 5:23, că „toată mintea, trupul și sufletul vostru vor fi păstrate perfect când va veni Domnul nostru Iisus Hristos”.

Alegerea partenerului: relații de iubire a jugului inegale
între credincioși și necredincioși

Stephan Isenberg

© SoundWords, online din: 28/03/2011, actualizat: 02/01/2018

Versete conducătoare: 2 Corinteni 6: 14-16

2 Corinteni 6: 14-16: Nu fiți într-un jug inegal cu necredincioșii. Pentru că ce cooperativă au dreptate și nelegiuire? Sau ce lumină comunitară cu întunericul? Și ce acord are Hristos cu Belial? Sau ce parte a unui credincios cu un necredincios? Și ce legătură între templul lui Dumnezeu și idoli?

introducere

Ca creștini credincioși, suntem înconjurați de oameni care nu cred în Isus Hristos. Domnul Isus nu a vrut să fim duși direct la cer după convertirea noastră, dar El, deși nu mai suntem „din lume”, are o sarcină pentru noi în lume: ar trebui să fim lumina lumii, înseamnă că aducem lumina lui Dumnezeu în mediul nostru. Dar nu numai asta, ci ar trebui să fim și sarea pământului, adică la fel cum sarea contracarează răsfățul și adaugă aromă mâncării, astfel încât creștinii ar trebui să fim „sarea în supă” și răsfățul (de ex. contracararea declinului valorilor morale). Nu putem face acest lucru de unul singur; de aceea Dumnezeu ne-a dat Duhul Sfânt, pentru a putea fi lumină și sare în puterea Lui.

Să ne limităm acum la întrebarea dacă un creștin ar trebui să aibă o relație de dragoste cu un necreștin. Deoarece suntem încă „în lume”, de asemenea, facem cunoștință cu oameni care nu îl cunosc pe Hristos și, totuși, pot fi foarte prietenoși, amabili și drăguți. Dacă adăugați aspect bun sau alți stimuli externi, puteți să vă întrebați rapid: De ce nu ar trebui să intri într-o relație cu un necreștin? Poate chiar îl pot conduce la Domnul. Atunci sentimentele noastre sunt ridicate rapid la standard și ne întunecă o viziune clară a Cuvântului lui Dumnezeu. Prin urmare, ar trebui să ne ocupăm de acest subiect când încă se poate gândi „sobru” la această problemă pentru a putea apoi să supraviețuiască și să depășească ispita. Odată ce „focul” arde Apoi, se spune că Shakespeare spune: Love blinds! Stingerea focului este mult mai dificilă decât aprinderea acestuia. Apropo, nu că sunt înțeles greșit: nu am nimic împotriva acestui „foc al iubirii”; dar la fel de frumos ca un foc într-un șemineu, într-o pădure un foc este foarte periculos. „Focul iubirii” are nevoie de cadrul potrivit. Așadar, continuați să citiți, chiar dacă acest subiect poate să nu fie relevant pentru dvs. în acest moment.

Un verset biblic ar face

Faptul că trebuie scris un articol ca acesta arată că trăim într-o cultură creștină care este departe de Cuvântul lui Dumnezeu în multe domenii. La urma urmei, „pentru totdeauna ieri” sunt cei care încă respectă regulile „de modă veche” atunci când aleg un partener. Când citiți Biblia, nu există nicio îndoială că o relație de dragoste între un creștin și un necreștin este de neconceput. Un creștin care recunoaște cu adevărat stăpânirea lui Hristos asupra vieții sale și crede că Biblia este cuvântul viu al lui Dumnezeu pentru noi oamenii nu va dori niciodată să se conecteze cu un necredincios .

Un singur verset ar fi suficient pentru a lămuri că Biblia respinge o relație între un creștin și un necreștin. Dacă presupunem că Dumnezeu nu ne-a dat decât un verset în Biblie, ar fi clar că o relație cu un necreștin nu poate fi decât dăunătoare. A doua scrisoare către Corinteni o arată foarte clar în Capitolul 6: „Nu fiți într-un jug inegal cu necredincioșii. Pentru că ce cooperativă au dreptate și nelegiuire? Sau ce lumină comunitară cu întunericul? Și ce acord are Hristos cu Belial? Sau ce parte a unui credincios cu un necredincios? Și ce legătură are templul lui Dumnezeu cu idolii? ”( 2 Cor. 6: 14-16 ).

Un principiu fundamental cu Dumnezeu

Deși această secțiune ar trebui să clarifice deja orice îndoieli cu privire la faptul că poți avea un iubit / iubită necredincioasă, dorim să investigăm puțin problema mai sus. Desigur, este necesar ca un creștin să se supună (am fost eliberați pentru a asculta de credință; cf. Romani 1,5; 16,26 ), și dacă am avea doar acest verset biblic, tot ar trebui să ne supunem – pur și simplu pentru că Dumnezeu spune acest lucru. Dar Dumnezeu este tatăl nostru iubitor, care nu cere doar ascultare oarbă. De asemenea, vrea să ne învețe ca fii și fiice ale sale și să explice de ce astfel de conexiuni sunt dăunătoare.

Este foarte sincer că imediat după versetele pe care le-am citit mai sus din a doua scrisoare către Corinteni, Dumnezeu are o promisiune pentru cei care Îl ascultă pe această întrebare: „Prin urmare, plecați din mijlocul vostru și separați-vă din … și te voi duce înăuntru; și eu voi fi tatăl tău, iar tu vei fi fiii și fiicele mele , spune Domnul Atotputernic ”( 2 Corinteni 6:17, 18)). Poate fi ceva care să se străduiască mai mult decât să fii într-o relație între tată și fiu sau fiică cu Dumnezeu Atotputernic? Ar putea oare vreo legătură pământească să ne ofere mai mult decât dacă Dumnezeu ne primește și vrea să fie tatăl nostru? Cât de proști suntem uneori să credem că o relație lumească sau prietenie ne-ar putea aduce mai multe binecuvântări, fericire și pace decât comuniunea cu Tatăl nostru ceresc!

Pentru a obține gândurile lui Dumnezeu asupra unui lucru anume, trebuie să analizăm Vechiul și Noul Testament. Chiar dacă unele lucruri s-au schimbat de la Vechi la Noul Testament, Dumnezeu nu s-a schimbat, iar ceea ce a fost păcat la vremea aceea nu este acum acceptabil. Dumnezeu nu-și schimbă niciodată părerea despre păcat. Chiar dacă tratarea subiectului „legăturii cu necredincioșii” și unele consecințe practice sunt adesea foarte diferite în Vechiul și Noul Testament, Dumnezeu nu își schimbă niciodată părerea despre păcat. De exemplu, adulterii au fost uciși în Vechiul Testament pentru a îndepărta răul din popor. Cu toate acestea, în Noul Testament, răul este îndepărtat din comunitatea sfinților prin excludere (vezi 1 Corinteni 5:13). Dar lucrul în sine (și anume legătura cu un necredincios) este un lucru rău atât în ​​Vechiul, cât și în Noul Testament.

Există puține lucruri care traversează întregul Vechi Testament la fel de clar precum imposibilitatea unui parteneriat între cineva din poporul lui Dumnezeu și cineva din popoarele păgâne:

  • Deja în Geneza 24: 3, Avraam a spus slujitorului său, care ar trebui să meargă să caute o femeie pentru Isaac: „Și vă voi face să înjurați de Domnul Dumnezeul Cerului și de Dumnezeul Pământului că sunteți ai mei Fiul nu va lua o soție de la fiicele canaaniților, în mijlocul căreia trăiesc ”.
  • În Geneza 27:46 , Rebeca este foarte îngrijorată de alegerea partenerului cu fiul ei Jakob: „Și Rebeca a spus lui Isaac: disprețuiesc viața din cauza fiicelor lui Heth; Dacă Iacov ar lua o femeie de la fiicele lui Heth astfel, de la fiicele țării, pentru ce mi-ar face viața? ”
  • Când Dina, fiica lui Iacob, merge pe o cale întunecată, iar Sichem, un om din popoarele păgâne, se îndrăgostește nebun de Dina, frații Dinei spun: „Nu putem face acest lucru, pentru a da sora noastră unui bărbat necircumcis, pentru că asta ar fi o rușine pentru noi ”( Gen 34:14 ). Învățaseră de la tatăl lor Iacob (la fel ca Iacov de la părinții săi) că cineva din poporul lui Dumnezeu nu avea voie să se căsătorească cu un popor păgân; cu toate acestea, desigur, acest lucru nu scuză comportamentul lor total greșit în cursul următor (vezi Gen 34 ). În plus, dorința lui Sichem de a fi circumcizat este, de asemenea, o capcană majoră, pentru că Sichem a vrut să o facă pentru Dinasare-l tăiat. În mod evident nu era preocupat de Dumnezeul lui Israel, ci de un semn extern, astfel încât să poată obține ceea ce își dorea: Dina.

    Câți s-au convertit doar în aparențe, nu chiar, doar pentru a se putea căsători cu cineva care era creștin. Apoi, brusc, s-a spus: „El vine mereu la biserică acum”, sau ceva de genul acesta. Partenerul credincios a fost fericit să fie mulțumit de ceea ce era vizibil în schimbările externe, deoarece acum a putut să mențină relația „fără griji”.

  • Geneza 36: 1 povestește despre Esau, cel nevrednic, că a fost asociat cu femeile canaanite. El alesese un drum fără Dumnezeu și astfel comportamentul său nu a fost condamnat.
    Cei care se îndreaptă fără Dumnezeu vor căuta întotdeauna un partener care este, de asemenea, incredibil. Nu trebuie să se gândească fiecare creștin despre el care se confruntă cu o astfel de alegere?
  • Când copiii lui Israel au stat în fața țării făgăduite, Dumnezeu le-a dat instrucțiuni importante: „Dacă DOMNUL Dumnezeul tău te aduce în țara în care vii să iei în stăpânire și alungă multe națiuni departe de tine: … șapte Națiuni mai mari și mai puternice decât tine, și DOMNUL Dumnezeul tău, dându-le înaintea ta și lovindu-le, le vei alunga complet; să nu faci legământ cu ei și să nu faci har împotriva lor. Și nu te vei împlini cu ei: nu-i vei da fiicei tale fiului său și nu-l vei lua pe fiica lui pentru fiul tău; căci ei îți vor îndepărta fiii de la mine pentru a sluji altor zei; iar mânia Domnului ar arde împotriva ta și te-ar distruge rapid ”( Deut 7,1-4 ).
  • Atunci când regele Solomon a condus mai târziu poporul lui Dumnezeu, soțiile sale din popoarele păgâne vecine au jucat, în special, un rol important în declinul poporului lui Dumnezeu: “Și regele Solomon a iubit multe femei străine, alături de fiica lui Faraon: Moabit, Amonit, Edomit, Sidonic, hitit, dintre neamurile cărora DOMNUL le-a spus copiilor lui Israel: Nu veți veni printre ei și nu vor veni printre voi; cu siguranță că îți vor pleca inima în fața zeilor lor! Solomon îi atârna de dragoste. … Și s-a întâmplat în vremea când Solomon era bătrân, că soțiile sale își plecau inima către alți zei; iar inima lui nu a fost împărțită cu DOMNUL Dumnezeul său, precum inima tatălui său David. … Și Solomon a făcut ce era rău în ochii Domnului, și nu l-a urmat pe Domnul pe deplin ca și tatăl său David. În acea perioadă, Solomon a construit o înălțime pentru Kamos, abominația moabiților, pe muntele care se află înaintea Ierusalimului și pentru Molech, urâciunea copiilor lui Amon. Și așa a făcut și pentru toate femeile sale ciudate, care fumau și se jertfeau zeilor lor ”(1 Regi 11: 1-8 ). Ce declin în viața lui Solomon! Și începuse atât de bine! Încet, însă, simțurile lui erau atât de întunecate de femeile incredibile încât nu mai putea găsi calea cea bună.
  • Atunci când a revenit din captivitatea babiloniană în țara lui Israel sub Ezra și mulți israeliți au fost treziți ca să-L urmeze pe Dumnezeu cu credință, poporul Israel a mărturisit vinovăția lor și a trimis femeile străine care le-au adus din captivitatea babiloniană (vezi Ezra 8 ; 9 ) Găsim ceva similar în vremea lui Neemia ( Neh 13,23-27 ). De asemenea, putem afla din aceste evenimente cum gândește Dumnezeu despre conectarea unui copil al lui Dumnezeu cu un necredincios. Nu este un lucru mic să treci cu vederea cu ușurință.

Când Israelul, poporul lui Dumnezeu, a legat cu oameni din popoarele din jur, a fost întotdeauna un semn sigur al declinului și degradării în poporul lui Dumnezeu. Acest lucru este încă în ziua de azi: Dacă auzim că un creștin se conectează cu un necreștin și nu se face nimic despre asta în biserică, putem vedea și în ce măsură declinul în poporul lui Dumnezeu a progresat deja în zilele noastre.

Dacă vom lăsa să treacă aceste pasaje ale Vechiului Testament, cu siguranță vom înțelege mult mai bine dacă apostolul Pavel spune: „Și ce acord are Hristos cu Belial? Sau ce parte a unui credincios cu un necredincios? ” Apostolul cunoștea foarte bine Vechiul Testament și știa că aceste lucruri erau scrise ca modele pentru comunitate și pentru instruire pentru creștini ( 1 Cor. 10 ; Rom 15: 4 ). Când scrie: „Nu vă aflați într-un jug inegal cu necredincioșii”, el se referă la un pasaj din Deuteronom 22:10 care spune: „Nu ar trebui să pluguiți cu o vacă și un măgar”; în Levitic 19:19se spune, de asemenea, „Nu ar trebui să permiteți vitele dvs. de două tipuri să fie împerecheate”, iar în versetele 9 și 11 din Deuteronomul 22 se continuă: „Nu ar trebui să vă semeni vița cu două tipuri de semințe … Nu ar trebui să semeni îmbrăcați diferite tipuri de țesături, lână și lenjerie. ”

Există un principiu important în spatele acestui aranjament: lumina și întunericul, dreptatea și fărădelege, viața și moartea, binele și răul, templele lui Dumnezeu și templele idolilor, Hristos și Satana, credincioșii și necredincioșii nu pot fi conectate. Nu numai că omul nu ar trebui să distingă ceea ce a reunit Dumnezeu, ar trebui să adunăm și ceea ce Dumnezeu a separat. Pavel subliniază aceste principii din Vechiul Testament, deoarece avertismentul său despre jugul inegal este clar o aluzie la exemplul cu bou și măgar din Deuteronom 22:10 . Când vine vorba de principiile lui Dumnezeu, Pavel face adesea aluzii la lege (vezi Deut 25.4 cu 1 Corinteni 9.9.10 ).

În 2 Corinteni 6 nu este în primul rând despre legătura cu sexul opus sau la o posibilă căsătorie între un creștin și un necreștin. Dar ceea ce se aplică în general la legătura cu non-creștinii este desigur cu atât mai adevărat când vine vorba de cea mai intensă formă a relației dintre bărbați și femei. Intră într – o relație romantică cu un necredincios, ar fi în cele din urmă la fel ca și cum ai fi cel neprihănit și cel rău, lumină și întuneric, Hristos și Satana, templul lui Dumnezeu și templul idol la un nivel stabilit. Ai estompa fiecare diferență. Totul ar fi „valid” imediat.

O condiție pentru selecția partenerului

Singura condiție în ceea ce privește alegerea partenerului pe care o găsim în Biblie este următoarea: „O femeie este legată atât timp cât soțul ei este în viață; dar când bărbatul doarme, ea este liberă să se căsătorească cu cine vrea, numai în Domnul ” ( 1 Cor. 7:39 ). Acest lucru merge mult mai departe decât crede partenerul. „În Domnul” înseamnă că unul îl slujește pe Domnul împreună, că cineva educă posibili copii pentru Domnul, de exemplu ( Ef. 6.4 ). Înseamnă că ambii parteneri recunosc stăpânirea lui Hristos în viața lor și spun în mod deliberat da lui Hristos ca Domnau găsit. Dacă aveți îndoieli despre faptul că potențialul dvs. partener recunoaște regula lui Hristos în viața sa (cel puțin nu dorește din toată inima), chiar dacă mărturisește a fi creștin, este mai bine să rupeți această legătură. Cum ar trebui să se mențină o legătură / căsătorie pe termen lung dacă un partener este complet absorbit de plăcerile pământești (ceea ce ar fi de înțeles și pentru partea necredincioasă) și ar dori să se bucure de binecuvântările cerești ale celuilalt; când unul educă copiii să fie copii ai lumii, iar celălalt ar dori să transmită valori biblice de bază; dacă unul dorește să meargă în comunitate duminica, iar celălalt pe terenul de fotbal sau pur și simplu vrea să-și rezerve această zi pentru familie.

O piatră de atingere pentru creștin

Adesea, în special pentru tinerii credincioși care au crescut într-o casă creștină, o legătură cu un necredincios devine un test pentru un creștin, indiferent dacă el crede cu adevărat și devine o piatră de atingere pentru „transformarea” unuia cea mai mare parte cu experiență de copil, a fost cu adevărat reală. La un moment dat în viața fiecărui credincios va veni un punct în care trebuie să „dovediți” dacă sunteți Domnul Isus ca Domnacceptat pentru viața ta sau dacă nu vrei doar să mergi în iad și, prin urmare, „convertit” ca precauție. Prin urmare, oricine are o relație de dragoste strânsă cu un necredincios nu trebuie să fie surprins atunci când alte dubii ridică dacă este într-adevăr „în Domnul”, chiar dacă rămâne adevărat că Domnul îl cunoaște pe al său și noi doar trebuie să judece dacă cineva stă în afară de nedreptate ( 2 Tim. 2:22 ). Nu este vorba de a contribui ceva la propria salvare, dar dacă cineva este într-adevăr convertit, acest lucru este deosebit de evident în rod. Chiar dacă doar cinevatemându-se de o relație cu un necreștin de frica mâniei lui Dumnezeu, rămâne întrebarea dacă cineva este în credință. În orice caz, o astfel de persoană trăiește foarte periculos având în vedere mântuirea sa eternă.

O conversie adevărată se reflectă în faptul că eu spun din dragoste pentru el , care a murit pentru mine, cu Joseph: „? Cum ar trebui să fac rău atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu“ ( 1Mo 39,9). Atunci urăsc păcatul pentru că este îndreptat împotriva lui Dumnezeu și nu sunt supărat în secret că Dumnezeu nu îmi permite să fac un astfel de „lucru frumos”. Dacă am o astfel de inimă și poate la început resping doar o astfel de ispită din frică, Satana va continua să se întoarcă, deoarece vede că inima mea dorește o relație pe care Biblia nu o aprobă și își va repeta atacurile atât de mult timp. până când sunt prins în frânghiile lui. Deci, depinde întotdeauna dacă trăiesc cu o inimă adevărată pentru Domnul. Atunci voi putea respinge ispitele lui Satana cu bucurie și în niciun fel forțate.

Nu cereți un mod cunoscut

Acolo și acolo i-am auzit pe tinerii credincioși spun sincer: „Nu știu exact ce spune Dumnezeu despre asta”, chiar dacă au citit pasajul din 2 Corinteni 6destul de știa. De curând chiar am auzit de un caz în care o tânără în vis a vrut să aud că ar trebui să se căsătorească cu un bărbat incredibil. Sunt conștient că Dumnezeu a fost adesea capabil să le vorbească oamenilor prin vise, dar ce ar trebui să gândim despre el atunci când Dumnezeu vorbește altfel în cuvântul său și în vis? La fel ar fi să spunem că Dumnezeu s-ar contrazice. Când auzim astfel de lucruri, este ca și cum ai cere un mod cunoscut. Știm exact ce spune Dumnezeu despre o anumită situație, dar cu siguranță vrem să avem propriul drum. Un exemplu groaznic de a cere un mod cunoscut este Balaam, care a primit o instrucțiune clară de la Dumnezeu și a continuat totuși să-l interogheze pe Dumnezeu și, în sfârșit, și-a luat calea.[1]

Un necreștin aparține lumii

Un alt pasaj din Biblie este foarte serios: „Nu iubiți lumea sau ceea ce este în lume. Dacă cineva iubește lumea, iubirea tatălui nu este în el; căci orice din lume, pofta cărnii și pofta ochilor și aroganța vieții, nu este de la tată, ci este din lume. Și lumea trece și pofta ei; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna ”( 1 Ioan 2: 15-17 ). Prin „lume” Ioan înseamnă sistemul care este guvernat de Satan însuși, pentru că el este zeul și prințul acestei lumi (cf. Ioan 12:31; 16:11 ; Ef 2: 2; 6:12 ; 2 Cor. 4: 4)). Oricine nu este de partea lui Hristos este de partea acestui prinț malefic (adesea cu siguranță inconștient). Domnul Isus spune: „Cine nu crede este judecat pentru că nu a crezut în numele singurului Fiu al lui Dumnezeu…; dar cine nu crede că fiul nu va vedea viața, dar mânia lui Dumnezeu rămâne asupra lui ”( Ioan 3:18, 36 ).

Pavel ne descrie, de asemenea, pe oameni ca „copii ai mâniei” prin natură. Iar Iacov spune: „Oricine dorește să fie prieten al lumii se dovedește a fi dușmanul lui Dumnezeu” ( Jak 4,4 ). Dumnezeu nu este dușmanul necredinciosului, dar necredinciosul este un dușman al lui Dumnezeu. Puteți spune: „Dar prietenul meu, el / ea nu este deloc ostil credinței mele, este chiar cu mintea deschisă, nu este un dușman al lui Dumnezeu!” Dar asta nu schimbă nimic despre judecata lui Dumnezeu: cine nu a venit la Dumnezeu în pocăință și a acceptat lucrarea lui Hristos în credință este un dușman al lui Dumnezeu, oricât de aproape ar fi de credința creștină.

Nu înseamnă acest fapt singur că o legătură între un credincios și un necredincios este imposibilă – chiar dacă nu există pasaj pe subiect în Scriptură? Gândește-te la părinții tăi. Nu ar fi o insultă teribilă pentru ei dacă le-ai spune că cel care este dușmanul lor este cel pe care îl iubești cel mai mult în lume și cu care vrei să-ți împărtășești viața? Și este mult mai rău pentru Dumnezeu, Tatăl nostru, pentru că El ia dat pe Fiul Său în moarte și judecată pentru ca tu să te salveze de lumea cu care încerci să te conectezi.

Ne-creștinul poate fi convertit …

Poate vă gândiți: „Ei bine, celălalt se va converti dacă trăim împreună.” Cu toate acestea, nu aveți nicio promisiune în Biblie pentru asta. Mai degrabă, el te va trage în lume pentru că lumea are un punct de legătură în tine, pentru că cu toții avem încă în noi carnea păcătoasă (natura veche). Dar chiar dacă acest lucru nu ar trebui să se întâmple prin harul lui Dumnezeu – ce credeți că veți simți atunci când vă dați seama că persoana pe care o iubești cel mai mult în lume va fi veșnic separată de tine pentru totdeauna și chiar veșnică Va suporta chinul? Veți mai putea avea o căsătorie fericită cu acest gând?

Bineînțeles, ne pare rău pentru oamenii din această lume care sunt într-o stare de viață perpetuă și ar trebui să facem tot ce putem pentru a-i opri. Dar când vine vorba de cine vrei să împărtășești viața ta, este de neconceput pentru un creștin că vrea să o facă cu cineva care este dușman al lui Dumnezeu ( Jak 4: 4 ) și, prin urmare, cu cine Mânia lui Dumnezeu se află ( Ioan 3:36 ). Cum pot să-mi doresc să împărtășesc viața mea cu cineva care este încă la mila mâniei lui Dumnezeu ?! În loc să stabilim o relație de „dragoste” din motive idiosincratice, ar fi adevărata dragoste să spui cuiva despre Hristos exact așa. „Acum că cunoaștem groaza Domnului, îi convingem pe oameni … întrebăm în locul lui Hristos: să fim împăcați cu Dumnezeu!” ( 2 Cor. 5:11:20). Cât de egoist este conceptul nostru de iubire! Este adesea mult mai puțin despre: „Dar eu iubesc asta sau atât de mult”, dar dragostea noastră este adesea foarte egoistă. În realitate, ar trebui să spunem: „Dar eu  iubesc atât de mult”! Cum diavolul ne orbește adesea părerea, astfel încât încercăm să ne justificăm greșelile prin declarații cinstite.

Prietenia cu lumea

Este comun ca tinerii să spună „Acesta este prietenul meu.” Deci nu este „ un prieten de-al meu”, dar indică relația amoroasă a doi tineri. Când spunem „ aPrietenul meu ”, înseamnă adesea o bună cunoaștere. Desigur, în calitate de creștini, putem intra în astfel de „prietenii” cu necredincioșii și cum altfel ne-creștinii ar trebui să fie câștigați lui Hristos. (Domnul Isus a mâncat și cu vameșii și păcătoșii pentru a le spune veștile bune. Acesta este motivul pentru care l-au numit „prieten al vameșilor și păcătoșilor”). Aceste „prietenii” sau cunoștințe mai bune au o calitate complet diferită decât când construim o relație de dragoste cu un necreștin. Prietenia normală cu un necredincios va viza întotdeauna să-l conducă la Hristos.

„Exact”, veți spune: „Intenționez să fac asta.” – De multe ori suntem atât de proști în judecarea propriei noastre persoane. Vorbim cu noi înșine că „prietenul”, „iubita” este doar o „cunoștință” din sexul opus și că suntem doar împreună cu celălalt pentru a-l duce la Domnul; iar o conexiune mai strânsă este posibilă numai dacă a fost convertit. Câți au căzut deja în această capcană a autoamăgirii și au descoperit că s-au îndrăgostit brusc imperceptibil. Sau celălalt are mari probleme și nimeni cu cine poate vorbi, cine îl înțelege etc. Am o slujbă, nu? O, câți au venit cu gânduri complet diferite în „îngrijirea pastorală” și în „misiunea” pentru sexul opus,

Dar aș vrea să mă căsătoresc cu „iubitul meu” sau cu „prietena mea” (cum se spune) și să-mi împărtășesc viața cu el / ea. Și astfel putem înțelege când James spune: „Adulți, nu știți că prietenia lumii este dușmănie împotriva lui Dumnezeu? Cine vrea să fie un prieten al lumii se dovedește a fi dușmanul lui Dumnezeu ”( Jak 4,4)). Este interesant că versetul începe cu cuvintele „voi adulți”. De fapt, prietenia cu lumea este infidelitate (similară cu adulterul) lui Dumnezeu. Indiferent dacă ne place sau nu, conectându-ne la lume, ne despărțim conexiunea cu Dumnezeu. O legătură greșită cu lumea tulbură părtășia noastră cu Dumnezeu, dacă aceasta ar exista vreodată, și din ce în ce mai mult vom pierde gustul pentru lucrurile spirituale și bucuria în Dumnezeu și părtășia credincioșilor pe care Ioan ne-a promis-o în prima sa scrisoare , când a scris: „Ceea ce am văzut și auzit, vă anunțăm și pentru ca voi să aveți părtășie cu noi ; și aceasta este comuniunea noastră cu tatăl și cu fiul săuIisuse Hristoase. Și vă scriem acest lucru pentru ca bucuria voastră să fie completă ( 1Jo 1,3,4 ).

Vrei să experimentezi această comunitate și bucurie completă (din nou)? Fraternitate cu credincioșii, precum și cu Dumnezeu Tatăl și cu Fiul Său? Întreabă-te dacă o legătură idiosincratică cu lumea nu te împiedică să trăiești această bucurie. Oricine își dorește această părtășie cu tatăl și fiul, va fi cu siguranță experiența că lumea din jur l-a împiedicat să se bucure de această părtășie. Cât de emoționant este faptul că Ioan strigă câteva versete: „Dacă ne mărturisim păcatele, el este credincios și doar că ne iartă păcatele noastre și ne curăță de orice nedreptate … Copiii mei, îți scriu asta pentru a nu păcătui; și dacă cineva a păcătuit – avem un administrator cu Tatăl, Iisus Hristos,1Joi 1,9; 2.1 ). Slavă Domnului, ușa tatălui este întotdeauna larg deschisă!

Ce să faci

Ați avut deja o legătură atât de strânsă cu un necreștin și simțiți că sunteți în lumina lui Dumnezeu atunci când vă gândiți la aceste afirmații clare din Biblie? Simțiți deja că trebuie să schimbați ceva, dar nu puteți găsi puterea pentru a schimba această situație? Te întrebi cum să-i spui iubitului sau iubitei tale necredincioase? Îți place prea mult această persoană ca să o rănești? Pot înțelege toate acestea foarte bine și, dacă sunteți în acest moment, primul lucru de făcut este să mergeți la Tatăl vostru ceresc și să vă mărturisiți vinovăția, spuneți-I că ați acționat prost, că ați fost complet orbit de acest lucru, dar că voi acum nu știu cum să ieși din asta fără să faci rău altor oameni. Aș dori să le recomand tinerilor mai ales să încercați să luați legătura cu părinții, dacă este posibil. Dacă îl iubești și pe Domnul și vrei să-l urmezi, ai fi primul port de chemare. Dacă, din orice motiv, acest lucru nu este posibil, ar fi foarte bine dacă ai lăsa deoparte un pastor, un bătrân sau un lider de tineret, care s-ar putea ruga cu tine și să-ți facă o cale bună. Am constatat că nu toate cazurile sunt aceleași și că într-un caz partea necredincioasă este foarte deschisă Evangheliei și în alt caz nu este. cine se poate ruga cu tine și îți poate face o cale bună. Am descoperit că nu toate cazurile sunt aceleași și că într-un caz partea necredincioasă este foarte deschisă la Evanghelie și în alt caz nu este așa. cine se poate ruga cu tine și îți poate face o cale bună. Am constatat că nu toate cazurile sunt aceleași și că într-un caz partea necredincioasă este foarte deschisă Evangheliei și în alt caz nu este.

Sfaturi, printre altele, pentru pastori

Aș dori să recomand urgent un lucru tuturor celor care se ocupă de astfel de cazuri: Există o mare responsabilitate față de partenerul necredincios. Dacă este posibil, ar trebui să se facă o încercare de a câștiga acest lucru la Evanghelie. Ar fi foarte de dorit dacă acești responsabili ar avea grijă și de ne-creștini, atât timp cât acest lucru este posibil.

Dacă aveți un iubit / iubită necredincioasă, când citiți acest sfat păstorului, nu ar trebui să vă înșelați și să vă gândiți: „Voi lăsa pastorii să se ocupe puțin de partenerul lor, atunci ei se vor converti și apoi cineva va sta în picioare. Nu conectați nimic mai mult în cale. ”Nu, Dumnezeu nu dă binecuvântare asupra căilor rele ale unui credincios. Deci, dacă vă aflați într-un astfel de „jug inegal” ( 2 Corinteni 6 ) și doriți o cale de ieșire, atunci întoarceți-vă la Domnul Isus.

Vedeți cât de mult iubește Domnul Isus pe cei care vin la El cu preocupările, nevoile lor (cf. Mc 10,21,22 ): Un tânăr bogat a venit la Isus destul de sincer și L-a întrebat ce are de făcut. pentru a fi salvat. Și deși la început se spune că Isus l-a iubit, auzim un răspuns care poate părea foarte surprinzător la prima vedere și poate suna foarte greu pentru unii: „Dar Isus l-a privit, l-a iubit și i-a spus: Un lucru lipsește: Du-te să vinzi ce ai și dă-i săracilor și vei avea comoară în ceruri; și vino, urmează-mă! ”( Mc 10,21). S-ar putea ca pentru tine nu bogăția să te împiedice să urmărești în mod consecvent, ci poate iubitul sau iubita ta incredibilă. Care este răspunsul tău Tânărul bogat spune: „Dar el a fost întristat de cuvânt și a plecat cu tristețe pentru că avea multe posesiuni” ( Mc. 22, 22 ). Nu plecați trist! Întoarceți-vă la cel care v-a iubit atât de mult, a cărui iubire este mai bună decât vinul ( Hld 1,2 ) și mult mai mult decât iubirea umană ( Gal 2,20 ).

Ce se întâmplă dacă cineva nu vede calea greșită?

În cele din urmă, rămâne întrebarea cum ar trebui să se confrunte creștinii care doresc să-L urmeze pe Domnul Isus cu cei care au parcurs o cale atât de fatală. Am văzut mai sus că aceasta nu este o „infracțiune minoră”, dar chiar trebuie să avem îndoieli cu privire la faptul că cineva este într-adevăr convertit dacă nu vrea să rupă o astfel de legătură cu lumea (același lucru se aplică aici: „Domnul știe cine este „; 2Tim 2 ).

Desigur, nu putem trata fiecare caz în mod egal; este o diferență între cineva care tocmai a ajuns să creadă din lume și cineva care a cunoscut cerințele divine încă din copilărie. Va trebui să luați ambele cazuri foarte în serios, dar modul în care le gestionați va diferi. Dar ce se întâmplă dacă nu există nicio înțelegere în ciuda tuturor eforturilor (fie într-un caz, fie în altul)? Dacă ați încercat să păstrați problema într-un cerc mic? Când ai luat unul sau doi cu tine pentru a vorbi cu persoana în cauză (vezi Mt 18:15, 16 )? Matei ne spune: „Atunci spuneți bisericii” ( Mt. 18, 17)). Biserica trebuie să aibă grijă de acest caz în mod pastoral, dar asta nu înseamnă că următorul pas este excluderea. În primul rând, toate posibilitățile trebuie să fie epuizate pentru a duce un creștin care se împiedică din calea sa greșită.

Când toate pârghiile au fost puse în mișcare pentru a îndepărta un credincios dintr-o cale greșită, fiecare creștin este numit personal: „ Stați departe de orice fel de rău ” ( 1Th 5:22 ). Dintre cineva care „umblă neîncetat”, Scriptura spune: „Dar noi vă poruncim, fraților, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă retrageți de la fiecare frate care umblă neobișnuit și nu în conformitate cu tradiția pe care o primește de la noi pălărie ”( 2Thes 3.6). În cea de-a doua scrisoare către Timotei, ni se cere să ne despărțim de cei care sunt necinstitori pentru Domnul – acest lucru nu este în niciun caz deznădăjduit, dar dacă toți creștinii au acționat într-adevăr în mod consecvent, persoana greșită ar putea veni să se pocăiască mai repede. Dar aș dori să o repet din nou: o distanță de persoană nu este primul pas – o distanță de păcat este foarte bine.

În cele din urmă, ar putea veni încă la punctul în care trebuie să ne distanțăm de o persoană , atunci când își dă seama păcatul lor, dar cu toate acestea , nu se separe de necredincios nevoile . Atunci păcatul lor a fost dezvăluit tuturor și această persoană știe, de asemenea, că fac rău. Acest lucru face ca cineva să nu fie potrivit pentru comunitate. Dacă ne distanțăm de o astfel de persoană, nu ar trebui să o facem niciodată pentru că credem că suntem atât de mai buni. Întotdeauna vrem să ne amintim: „Prin urmare, cine se gândește să stea în picioare , asigurați-vă că nu cade ” ( 1 Corinteni 10:12 ) și: „Fraților, dacă un om a fost grăbit de un pas greșit, aduceți-i Clericii, corectează așa ceva în spiritul blândeții,în timp ce te privești că nu ești încercat . Unul suportă sarcinile celuilalt și astfel împlinește legea lui Hristos. Pentru că dacă cineva crede că este ceva pentru că nu este nimic, el se înșală ”( Gal 6: 1-3 ).

Observația des întâlnită „Dar el / ea nu ia parte la spargerea pâinii” nu este niciun motiv pentru a menține comunitatea. Comunitatea depășește ruperea pâinii; Vedem acest lucru foarte clar, de exemplu, în 1 Corinteni 5 . Chiar dacă cineva nu participă la spargerea pâinii, dar este în continuare un credincios conform crezului, se aplică aceleași principii – rețineți că în niciunul dintre cazuri (poate în afară de 1 Corinteni 10 ) unde citim ceva în scripturile comportamentului care împiedică comunitatea, Spargerea pâinii este menționată doar deloc.

Oameni responsabili, cum ar fi pastorii, bătrânii sau conducătorii de tineret, care se ocupă de cei aflați într-un jug inegal, ar trebui să se roage întotdeauna ca ambele (creștine și necreștine) să fie câștigate pentru Hristos. Niciodată nu ar trebui să ne gândim că nu avem nicio legătură cu necreștinul și trebuie doar să-l readucem pe credinciosul credincios.

Să lăsăm întotdeauna ușa deschisă persoanei care a luat cursul idiosincratic imediat ce a fost inspectată. Permiteți-ne să explicăm bine persoanei că trebuie să vă distanțați de ea, dar că, cu cel mai mic semnal de inversare, sunteți disponibil pentru a ajuta la netezirea drumului înapoi. Orice confruntare aspră este complet în afara locului. Adunarea, precum și cei responsabili pentru tratarea unor astfel de cazuri, sunt uneori de vină și pentru faptul că s-ar putea ajunge atât de departe încât cineva s-ar putea îndepărta de Dumnezeu în cale.

 

Încurajare pentru tinerii creștini
Extras din două prelegeri din 1948 și 1964

Paul Wilson

© SoundWords, online din 25.01.2019, actualizat: 31.07.2019

Nota editorului:
Paul Wilson a avut un talent pentru a-și explica mesajele într-un mod ușor de înțeles, descriptiv și simplu, astfel încât să poată ajunge și la copii și tineri. În cadrul prelegerilor speciale, el s-a adresat tinerilor creștini pentru a-i încuraja în viața lor religioasă și pentru a-i duce la o viață evlavioasă. El i-a încurajat cu tărie să citească Cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât să aibă un „ghid” care să îi ghideze pe calea cea bună. Pentru toate întrebările în credință și viața de zi cu zi, ar trebui să căutați îndrumarea și voința lui Dumnezeu. El însuși a greșit la o vârstă fragedă și uneori a mers singur, așa cum a recunoscut într-o prelegere pentru tineri.

Caută îndrumarea lui Dumnezeu pentru tine

Cred că nu există un moment în viața noastră când tindem să dorim să ne determinăm și să ne planificăm propria viață mai mult decât în ​​tinerețe. […] Vorbesc ca cineva care a avut ceva experiență; ca cineva care și-a ales adesea propria cale – chiar dacă nu vreau să spun că a fost o cale malefică. Câte lucruri în viață există acolo unde trebuie să alegem! Aflu astăzi, mai mult decât atunci când eram tânăr: tinerii tind să creadă că știu toate răspunsurile. Par să creadă că sunt mai înțelepți decât părinții și bătrânii din comunitate. Rareori se gândesc să-și pornească cu adevărat drumul către Domnul și să caute îndrumări.

Am auzit recent de la un tânăr care a luat decizia de a se muta într-un alt oraș. Nu spun că ceva nu este în regulă sau că un creștin nu ar trebui să se miște niciodată. Dar am avut impresia că a căutat foarte puțin gândurile lui Dumnezeu și îndrumarea lui în această chestiune. Întotdeauna există argumente umane pentru sau împotriva mișcării: oportunități bune de muncă, multe locuri de muncă, oportunități excelente de câștig. […] Recunoaștem cu greu consecințele care depind de deciziile noastre. […]

Dragi tineri, vă rugăm să căutați îndrumare de la Domnul dacă doriți să vă mutați. Vorbesc ca cineva care a greșit. M-am mutat de mai multe ori; Domnul m-a făcut să mă mișc de câteva ori. Îmi amintesc de o mișcare care părea că ar trebui să mă mișc. Astăzi mă îndoiesc că am cunoscut gândurile Domnului la vremea aceea. Dar odată ce v-ați mutat – amintiți-vă că nu o mai puteți schimba! [1]

  • [Notă. d. Ed .: Acest lucru este cu siguranță mult mai ușor de inversat astăzi decât era până acum. Paul Wilson vrea să facă un lucru deosebit de clar: ar trebui să discutăm cu adevărat decizia noastră cu Domnul și să punem la îndoială și Cuvântul lui Dumnezeu. Unii au spus: „Am pus totul în rugăciune” fără să deschid de fapt Biblia și așteptând răspunsul Domnului; o decizie fusese deja luată pe plan intern. Dacă dorim să ne mișcăm, de exemplu, nu trebuie să luăm în considerare doar faptul că mișcarea are legătură cu timpul și cu banii; există și întrebarea: mișcarea mă va ajuta și spiritual sau mă va încetini în viața de credință? Există frați și surori care se adună cu adevărat în numele Domnului și unde El este la mijloc? (Vezi seria noastră de articole “La ce biserică trebuie să merg? „.) – Chiar dacă o cale greșită pare a fi mai ușor de corectat în timpul prezent decât în ​​trecut, cu toate acestea se dezvoltă relații care leagă unul (de noul loc). O nouă mișcare ar însemna și întrebări despre un loc de muncă, un apartament nou. Acest lucru este uneori foarte dificil și dificil și înseamnă că există multe obstacole în calea corectării unei căi greșite. Este deosebit de important pentru tinerii credincioși să solicite sfaturi de la părinți sau de la creștini experimentați. Acest sfat este apoi adus înaintea Domnului în rugăciune și verificat împotriva Cuvântului lui Dumnezeu.]

Fie Biblia să vă ghideze!

Nu uitați: Biblia este ghidul divin de călătorie […] și trebuie să urmați cu atenție acest ghid. Dacă nu citiți Cuvântul lui Dumnezeu, dacă nu înțelegeți gândurile lui Dumnezeu pentru calea voastră, probabil că veți merge pe calea greșită și poate mergeți o zi, o lună sau întreaga viață. […] Dumnezeu ne-a oferit nu numai un ghid de călătorie […], ci și o persoană de urmat: Isus Hristos este exemplul perfect și un ghid de călătorie perfect. [2]

 

Comentarii

[1]De la o prelegere dată tinerilor în mai 1964 în Sierra Madre, California. Încă disponibil astăzi sub formă de broșură sub titlul Alegeți calea de la editori ai adevărului biblic .

[2]De la un curs pentru tineri, a avut loc în 1948 , la o conferință în Walla Walla, Washington: „Trebuie să urmeze o foaie de parcurs“

Cât de departe poți merge înainte de căsătorie?

Cuvinte de sunet

© SoundWords, online din: 11.06.2005, actualizat: 24.05.2019

întrebare

Ei bine, atunci … :-)
S-au schimbat multe pentru mine recent. Am fost clar și greu, mai ales când era vorba de sex în afara căsătoriei. Eram ferm convins că sexul era doar căsătorie și voiam să aștept. Dar situația s-a schimbat foarte repede și mi-am dat seama că nu pot avea încredere în mine … De o lună de zile am un prieten, o persoană foarte caldă, iubitoare, care este și creștin. Acum îmi dau seama cât de frumos este să fiți împreună și să mă întreb: „Ce ar trebui să-i fie greșit?” Între dorința de a fi aproape de el și conștientizarea că de fapt vreau să aștept, mă balansez înainte și înapoi și Nu sunt suficient de puternic pentru a spune „nu” în anumite situații. Întotdeauna provoc situația și apoi mă bloc cu disperare în mijlocul tandreții. Ar trebui să fiu mai puternic am mai mult control asupra mea etc. Dar poate că nu am asta … Ce pot face? Cum te poți comporta în general într-o relație? Cum te descurci cu sexul și sexualitatea, precum și cu dorințele ???
Ei bine, până acum deocamdată. Sper că ai înțeles problema mea. Vă mulțumim mereu – așteptați răspunsul dvs. până atunci, în Hristos xxx

răspuns

Înainte de a răspunde cu adevărat la întrebare, am dori să spunem un gând pentru cei care ar fi putut veni pe aceste pagini prin „accident” și care ar putea fi surprinși că există încă păreri „de modă veche”, așa cum apar aici fie. În primul rând, desigur, nici măcar acum cincizeci de ani, cei mai mulți oameni din țara noastră încă au crezut acest lucru în principiu și, totuși, este o problemă de a dori să facem ceea ce Dumnezeu vrea să facem, indiferent dacă facem place sau nu. Dar, de asemenea, rămânem la el nu numai din constrângere, ci și pentru că am fost instruiți de Creatorul nostru că este cel mai bine pentru noi creaturi să rămânem la ceea ce am fost creați să facem. Dacă utilizați un dispozitiv fără a citi manualul, atunci pot exista mari perturbări și dacă ignorăm ceea ce proiectantul nostru ceresc are în depozit pentru noi (în Biblie), pot exista mari dezastre personale. Scriitorii de pe aceste pagini nu sunt blocați, nici prudenți și nu reușesc să aprecieze valoarea plăcerii sexuale între bărbați și femei. Dar suntem conștienți de faptul că cele mai frumoase lucruri – date de Dumnezeu – au fost stricate de păcat la noi oamenii. Din cauza păcatului originar, cu toții venim pe lume ca păcătoși (despărțiți de Dumnezeu) și ne urmăm propriile dorințe și dorințe (uneori chiar și pentru că nu știm mai bine). Dar Dumnezeu nu vrea să ne lase în această despărțire de El, El ar dori să ne readucă la El însuși și pentru aceasta L-a trimis pe Fiul Său Iisus Hristos pe acest pământ. Hristos spune:Omul trebuie să se convertească? „Dacă urmați ceea ce este descris în ea, nu veți regreta niciodată.

Dragoste xxx,

multumesc mult pentru mail.

Suntem foarte fericiți de mintea voastră deschisă și de dorința de a nu merge ușor pe calea voastră. În tot ceea ce faceți, rămâneți la această atitudine de a întreba mereu ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre asta. Nu este important ce vă scriem aici, ci dacă este în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu.

În primul rând, credem că este esențial să înțelegem că Dumnezeu este cel care ne-a făcut capabili să ne îndrăgostim și să iubim – nu degeaba găsim Cântarea Cântărilor din Biblie. El este inventatorul și creatorul tuturor tandreții și iubirii. El este, de asemenea, cel care ne-a creat cu sentimentele noastre interioare. Și ar trebui să-i mulțumim pentru asta. Din păcate, trăim într-o perioadă în care trăiești după motto-ul lui Ernest Hemingway: „Bunul este ceea ce mă face să mă simt bine, iar răul este ceea ce mă face să mă simt rău.” Dar, dacă ne simțim sentimentele, sunt fundamentul acțiunilor noastre. , suntem supuși spiritului vremii: spiritul egoismului și al interesului de sine.

De regulă, ar trebui să funcționeze după cum urmează: Duhul Sfânt pune adevărul în fața minții noastre, voința (inima) ia decizia, iar sentimentele noastre (spirituale!) Urmează această decizie. Aceasta este ordinea normală și indică o creștere spirituală sănătoasă.

Din păcate, pentru mulți creștini (nu suntem liberi de el!) Și pentru oamenii din timpul nostru, acest proces se desfășoară exact în ordinea opusă – și marele noroi, Satana, a reușit să inverseze această ordine dată de Dumnezeu. Suntem menționați de mai multe ori în Scripturi pentru a ne păstra pofta și dorința noastră pentru a nu fi ghidați de ea. De exemplu, în 1 Tesaloniceni 4: 4 , 5 se spune că „fiecare dintre voi știe să aibă propriul vas în sfințenie și onoare, nu în pasiunea poftei, la fel ca națiunile care nu-L cunosc pe Dumnezeu” – vezi și Galateni 5 , 16 ; Coloseni 3,5 ; Iacov 1.14.15 și 2 Petru 1.4; 2.10 .

Asta înseamnă că pofta este întotdeauna greșită? Nu, deloc! Dar pofta necontrolată, care nu respectă cadrul stabilit de Cuvântul lui Dumnezeu, este întotdeauna greșită.

Deci Dumnezeu vrea ca această iubire să fie trăită în cadrul pe care El îl dăruiește. Baza unei prietenii ferme [între creștini] este că ambii îl recunosc pe Domnul Isus ca Domn și Mântuitor și aleg să trăiască în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă amândoi sunteți de acord asupra acestui punct, cel mai bine va fi să vorbiți despre el împreună folosind Cuvântul lui Dumnezeu, deschis.

Vă întrebați acum ce tandrețe și sentimente ar putea fi greșite. În principiu, desigur, nimic nu este greșit deloc, dar totul este „în verde”. Dar dacă există pericolul ca dorința să fie trezită în așa fel încât cineva ar dori să meargă până la capăt, chiar dacă nu sunteți încă căsătorit, atunci este cu siguranță împotriva Cuvântului lui Dumnezeu și este indicația sigură că sunteți merge departe – vă rugăm să vorbiți între ei și să stabiliți limite clare. Știm din experiență cât de dificil este să te menții curat în timpul prieteniei și logodnei. Am putut face acest lucru doar pentru că am stabilit limite clare pe care nu am vrut să le depășim.

Vă rugăm să rețineți, cu cât vă abțineți mai mult să faceți schimb de tandrețe în timpul prieteniei și logodnei, cu atât va fi mai sigură și mai ipocrită iubirea dvs. unul față de celălalt. Dacă vă puteți „îndura” reciproc fără schimbul excesiv de tandrețe – așa cum am spus, nu există încă nimic de spus despre schimbul reciproc de tandrețe – acesta ar fi un semn foarte frumos că Dumnezeu te-a reunit cu adevărat – ar trebui să ai timpul folosește pentru a te cunoaște din ce în ce mai bine. Căsătoria ar trebui să dureze toată viața și, dacă o construiți pe un teren cutremurător, va rămâne întotdeauna cutremurătoare. Vă rugăm să rețineți că există cuvinte diferite pentru cuvântul „dragoste”. Unul descrie dragostea umană, apoi iubirea divină și apoi iubirea sexuală. Acesta din urmă nu apare în Biblie. Deci ar fi foarte bine dacă îți construiești iubirea pe un teren solid. Desigur, absența iubirii sexuale în Biblie nu înseamnă că nu este ceva în neregulă cu ea.

Dacă prietenul tău este creștin, nu va avea probleme cu aceste lucruri. Desigur, tentația va mai fi acolo. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu vei putea avea răbdare. Dumnezeu vă va binecuvânta și pentru viitoarea dvs. căsătorie pentru acest lucru. Am experimentat personal acest lucru și încă îl experimentăm în fiecare zi.

Încă o gândire la petting: Există cu siguranță o diferență între petting și actul sexual. Dar petting-ul face parte și din comportamentul sexual. Dacă aflăm în Ezechiel 23: 8 că „au atins un sân virgin”, atunci el nu a mai fost fecioară. Nu numai că există un pericol de a trece foarte repede de la actul sexual la relația sexuală, pettingul capătă și o față urâtă, mai ales când, după cum este posibil, există încă o separare înainte de nuntă. Prin urmare, zona de bikini ar trebui să fie întotdeauna o zonă tabu în timpul logodnei.

„Dar o separare este complet imposibilă, ne iubim prea mult pentru asta”, spuneți voi. Este adevărat că acum sunteți îndrăgostiți și, după cum știți, dragostea vă orbește – trebuie doar să o țineți cu sânge. Dar dacă, după câteva luni, ți-ai da seama că s-ar putea să nu aparții împreună dacă totul ar fi mai mult despre sentiment decât despre rațiune? Imaginează-ți mai departe că ai fi trecut deja la extremă? Ar fi o rușine pentru viitorul tău soț, nu-i așa?

În toate acestea, ar trebui să ne amintim și de Domnul nostru. Ce va fi pentru el că a așteptat 2000 de ani pentru unirea cu mireasa sa? Pavel spune în 2 Corinteni 11 : 2 : Căci sunt gelos pentru tine cu râvna lui Dumnezeu; pentru că te-am angajat cu un bărbat care să te înfățișeze ca o fecioară castă lui Hristos. ”Nu este oare o imagine frumoasă a logodnei și a castității asociate cu ea?

Dar am dori să vă oferim încă unul pe drum. Desigur, este ceva puternic și frumos să ai un partener pe care îl iubești și cu care ești legat sexual. Dar este ceva mult mai frumos dacă acest partener are o înțelegere spirituală și dacă poți trece prin ascensiunile și coborâșurile vieții cu el și apoi să-l ai la tine ca ajutor și sprijin. Și dacă acest lucru poate fi cazul, cel mai bun mod de a experimenta este să te duci la căsătorie fără uniune sexuală și să folosești timpul pentru a te cunoaște mai bine și mai bine și a descoperi că nu vrei altceva decât să-ți petreci viața cu acest partener.

Iosif și Maria sunt un bun model de rol. Au fost și ei angajați și le-a fost foarte clar că nu poate exista decât o uniune sexuală în căsătorie. Și ce binecuvântare ar putea fi acești doi oameni. Într-un fel, Dumnezeu va răsplăti mereu o viață evlavioasă.

Vă dorim înțelepciunea de la Domnul și puterea de a trăi o viață pentru slava lui Dumnezeu. Vei fi o mărturie minunată și poți spune mai târziu [poate propriilor tăi copii] despre binecuvântarea pe care ai experimentat-o ​​pentru că, deși slab, ai fost credincios Domnului și ascultător de Cuvânt.

Cu acest articol am vrut să subliniem doar pericolele din zona sexuală înainte de căsătorie, în timpul îndrăgostirii și angajării, care depășesc excluderea sexuală, care este fundamental exclusă. Am discutat despre seriozitatea unei relații sexuale premaritale în articolul „ De ce să ne căsătorim? „Opinia, de aceea nu am intrat aici. Nu putem face compromisuri în acest sens, ar fi începutul sfârșitului. Biblia numește sex înainte de căsătorie „curvie” și înseamnă toate actele sexuale din afara și înainte de căsătorie (nu cum s-a presupus greșit, relații sexuale cu sau cu o prostituată!) – vezi și Evrei 13.4 .

Kind ceea ce privește
cele de sunet Cuvinte personalului editorial

Cum mă protejez de păcatul sexual?
Un răspuns de la Paul Washer

Paul Washer

© SoundWords, online din: 13.10.2015, actualizat: 10.09.2018

Versetele conducătoare: 1 Timotei 4:12; 5,2 ; 1 Corinteni 6:18 ; 2 Timotei 2:22

1 Tim 4:12: Nimeni nu-și disprețuiește tinerețea, ci fii un model pentru credincioși în cuvânt, în schimbare, în iubire, în credință, în castitate .

1 Tim 5.1: 2: îndemnați-l ca tată, mai tânăr ca frații; femei mai în vârstă decât mame, femei mai tinere decât surori, în toată castitatea.

Corinteni 6:18: Furnicarea fuge ! [Curvia = orice in afara sexului căsătoriei]

2 Timotei 2.22: Cele dorințele tinereții ci fug; ci străduiește-te pentru dreptate, credință, iubire, pace cu cei care îl cheamă pe Domnul cu inimă curată.

Întrebare adresată lui Paul Washer

Cum te protejezi de firea ta păcătoasă când ești mult pe drum? Până la urmă, ești doar un om cu o natură păcătoasă. Ce standarde, ce standarde setați atunci când utilizați termenul „impecabil”?

Răspuns de Paul Washer

Lasă-mă să o spun așa: există un om înțelept (este un pastor) care interzice fiului său să iasă singur cu o fată. Oamenii au spus: „Ce e cu tine? Nu aveți încredere în propriul fiu? ”
” Bineînțeles că nu! Pentru că nu am încredere în tatăl său! ”
Ideea pe care el o explică nu este că este un bărbat mai în vârstă care interzice fiului său să facă lucruri pe care și le-ar face singur. El n-ar face-o singur [pentru că se cunoaște pe sine! Notă d. Red.].

Când am fost în Olanda anul trecut, călătoream cu un tânăr din comunitatea noastră. De ce? Care era intenția din spatele ei? Aveam nevoie de cineva care să folosească internetul pentru mine sau care să deschidă ușile și să poarte bagajele? Deloc! El a avut o slujbă specifică și a primit-o de la cei de la conducerea bisericii și de la mine: „Mergi acolo și nu-l lași pe Paul Washer din vederea ta. Îl privești cât de bine poți și nu lași pe nimeni să se apropie de el, în special nu de sexul opus, în medii care ar putea fi periculoase într-un fel. ”

Iată de ce: Când vine vorba de curvie și păcat sexual, Biblia ne spune în Efeseni 6 că suntem într-o luptă spirituală. Literal om împotriva omului cu diavolul. Lupta !? Omul împotriva omului cu diavolul ?! Când Pavel îi scrie lui Timotei despre pofta tinerească și păcatul sexual, el spune un singur lucru: nu: „lupta împotriva lui” sau: „luptă cu ea”; nu, el spune: „fugiți!” Practic, el spune: nu-mi pasă cine ești sau ce crezi, cine ești sau cât de spiritual crezi că ești. Dacă sunteți cu cineva de sex opus de care sunteți atrași și sunteți cu el suficient de lung într-un mediu în care sunteți singur, atunci veți cădea în păcat sexual. Nu este vorba despre „dacă”, ci despre „când”.

Vezi ce facem cu copiii noștri. Ne miră faptul că copiii din casele religioase (copii care aparent trăiesc cu Domnul), adolescenți, cad în păcat sexual. Dar uite ce facem cu ei: îi hrănim diavolului. În primul rând, permitem ca lucrurile să intre în casele noastre – prin intermediul mass-media – lucruri care erau împotriva legii cel puțin acum câțiva ani în țara mea: conținut pornografic. Așadar, permitem ca aceste lucruri să intre în casele noastre. Și atunci permitem adolescenților de 16 sau 15 ani să iasă singuri!

Imaginați-vă că mergeam într-o călătorie în Danemarca. Locuiesc acolo într-un mic hotel care are și o bucătărie mică. Ca un apartament mic. Și mă lași să trăiesc acolo timp de o săptămână în timp ce predic pe loc. Într-o zi mă vei ridica cu mașina. Intri și mă găsești acolo în timp ce eu prăjesc prăjituri. Cu o femeie singură din Danemarca vârsta mea. Și ne vedeți împreună acolo, râzând, cât de bine avem împreună. Dacă acum ești un om al lui Dumnezeu, vei anula imediat toate predicile mele acolo. De aceea! Nu voi predica acolo. Și te-ai uita la mine și ai întreba: „Ai înnebunit? Ești singur cu această femeie, care nu este soția ta, într-un apartament ?! Într-o țară străină, departe de soția ta! ”Și eu spun:„ Da, dar am copt numai prăjiturile împreună. Care este problema ta? “Apoi spui din nou:„ Ești nebun? Ești singur cu o femeie! ”

Am 47 de ani și am mult mai mult de pierdut decât un adolescent dacă cad în acest păcat. Mi-aș putea pierde soția, copiii, cu siguranță biserica mea; și probabil toți misionarii pe care îi susțin pierd acest sprijin. Am mult de pierdut decât o tânără de 16 ani. Așadar, dacă mi-ar fi o nebunie să mă pun într-o astfel de situație, cât de nebun este să punem tinerii în astfel de situații. Indiferent dacă sunteți doi în mașină sau oriunde, mai devreme sau mai târziu veți cădea.

Cu câțiva ani în urmă, un student la seminar a venit la mine – un credincios sincer – și a plâns mult. El mi-a spus: „Frate Paul, nu mai pot să-l iau.” Și eu i-am spus: „Ce?” El mi-a spus: „Eu și prietena mea, ne rugăm și repede, citim Biblia împreună (ea era sinceră și voia trăiește cu Domnul), dar din când în când cădem. Nu avem relații sexuale, dar facem lucruri de care ne este atât de rușine și care ne distrug relația și ministerul. ”Nu a fost regulat, dar s-a întâmplat destul de des să-l aruncă de pe șine. „Ce spun ghizii tăi?”, L-am întrebat.

„Ai spus că de data asta, timpul logodnei, este un moment greu. Ar trebui să ne rugăm, să citim Biblia și așa mai departe. ”

Apoi i-am răspuns: „Du-te la consilierii tăi și spune-le că sunt nebuni și ar trebui să înceteze să te sfătuiască. Puteți să le spuneți cine v-a spus asta! ”Apoi i-am spus:„ Tinere, ascultă. Te sfătuiesc să fii cât mai spiritual încât, chiar dacă încălci principiile lui Dumnezeu , nu vei cădea !? Nu are sens, nu? Dumnezeu îți spune să nu fii singur cu ea și să eviți orice situație în care ai putea cădea. Nu ar trebui să fie în apartamentul tău și nu ar trebui să fii în ea – decât dacă te vizitează cu părinții sau cu alți oameni evlavioși. Nu ar trebui să fii singur, pentru că dacă ești suficient de lung, vei cădea. ”

Acesta este ideea: încercăm să fim suficient de evlavioși, astfel încât, chiar dacă încălcăm principiile biblice , nu vom cădea. Și exact asta nu va funcționa …!


Sursa: https://m.youtube.com/watch?v=Ez2ISYYKo5A

Traducere: Ruben Isenberg

Recenzie: Ce nu poți face în ceruri
O carte de Mark Cahill

Stephan Isenberg

© SoundWords, online din 31.07.2013, actualizat: 01 octombrie 2018

Mark Cahill:
Ce nu mai poți face în cer

224 de pagini, broșură
Preț: 7,95 €
Daniel-Verlag, Retzow
Comandați acum!

Cartea Ce nu poți face în cer de Mark Cahill a fost publicată recent de Daniel Verlag . Este împărțit în 14 capitole și se adresează tuturor celor care nu au văzut încă necesitatea martorizării și evanghelizării corect sau care nu știu să mărturisească.

Mark Cahill știe să păstreze cititorul citind. În primele capitole el arată nevoia urgentă de a predica Evanghelia oamenilor. El face clar: Nu este vorba despre faptul că noi propovăduiți Evanghelia trebuie să cuprindă , dar noi credem că aceasta poate,și nu putem câștiga și pierde niciodată, chiar dacă mesajul este respins. Mark Cahill ne face câteva scuze care îmi vin în minte, astfel încât să nu putem depune mărturie. Restul cărții tratează în principal exemple despre cum să împărtășim Evanghelia și să vorbim cu oamenii despre lucrurile veșnice. Din aceasta puteți obține idei foarte bune și valoroase. Acesta poate fi de mare ajutor, mai ales pentru credincioșii neexperimentați care au inima să împărtășească Evanghelia. Mark Cahill preia principalele argumente ale necredincioșilor și oferă sfaturi utile despre cum să reacționezi la aceste argumente; de exemplu, un ghid aproape indispensabil pentru lucrul la mesele de carte. Spațiul acestei recenzii nu este suficient,

Dacă acum scriu ceva critic, aș dori să spun că este marea mea dorință ca fiecare creștin să citească această carte o singură dată. Bunul cărții îl depășește cu mult și este foarte revigorant să citești cum fratele Mark Cahill umple slujirea evanghelistului cu devotament total. Dacă am trăi cu toții atât de devotați, ar merita mult. Este relativ ușor să te așezi confortabil în fotoliu pentru a găsi câteva critici și a citi această recenzie, dar ar trebui să reținem că Mark Cahill merge cu adevărat în față pentru a ajunge la oameni cu veștile bune. Așadar, înainte de a-l critica prea puternic pentru anumite puncte, ar trebui să trecem în revistă propria noastră devotament față de Domnul, deși poate într-o altă slujire.

După citirea cărții, rămâne impresia că nu pot exista decât evangheliști. În consecință, va trebui să rescriem Efeseni 4:11 în: „Și a dat unii ca evangheliști și alții ca învingători de suflet, iar alții ca pescari umani.” Desigur, acest lucru este oarecum exagerat. Însă, pentru Mark Cahill, nu pare să existe nimic mai mare decât să aibă grijă de salvarea persoanelor pierdute. Chiar și un pasaj din Biblie precum Coloseni 4: 3 care tratează predicarea secretului este interpretat ca și cum secretul ar fi în primul rând propovăduirea Evangheliei pentru oamenii pierduți.

Domnul glorificat nu numai că a dat darul evanghelistului, ci și darurile ca apostoli, profeți, învățători și păstori ( Efeseni 4:11 ). Viața unui creștin nu se rezumă doar la împărtășirea Evangheliei, ci în primul rând la glorificarea lui Dumnezeu. Această slăvire a lui Dumnezeu se realizează prin adăugarea de oameni la biserică ca închinători (prin slujirea evanghelistilor), dar și prin creșterea oamenilor în Hristos (prin slujirea învățătorilor) și prin creștini, descurajați și depresivi din nou cu creștinii să fie asociat cu păstorii buni (prin slujirea păstorilor).

Creștinii care au inimă pentru Evanghelie și care și-au văzut sarcina principală în acest domeniu până acum și, de asemenea, cred că toți credincioșii ar trebui să fie evangheliști vor fi bineînțeles întăriți în opinia lor unilaterală prin această carte. Cineva care vede darul său de la Domnul într-o altă zonă se poate simți puțin intimidat după ce l-a citit. Cred că asta este tragedia acestei cărți. O astfel de concentrare puternică și absolutizarea aproape absolută a lui Cahill asupra Evangheliei și utilizarea mijloacelor sugestive este marea slăbiciune a cărții – dar poate se datorează și stilului puternic american. Totuși, acest lucru nu ar trebui să împiedice pe nimeni să citească această carte.

Desigur, fiecare creștin ar trebui să aibă o perspectivă evanghelistică („Fii gata în orice moment să fii responsabil cu oricine te cheamă să-ți dai seama de speranța care este în interiorul tău”; 1 Pet 3:15 ), dar fiecare creștin ar trebui să aibă și o inimă pentru o învățătură sănătoasă și, de asemenea, încercați să încurajați creștinii descurajați. Atunci, cu siguranță, Domnul va lămuri tuturor unde a primit un cadou special și unde este principalul său domeniu de activitate. Avem tendința să credem că doar pentru că Domnul a pus o anumită sarcină pe inimile noastre, că toți ceilalți ar trebui să facă asta.

Pavel a fost cu siguranță unul dintre cei mai mari evangheliști care au existat vreodată, dar a fost foarte echilibrat în predicarea sa și departe de a fi unic în predicarea Evangheliei. Se găsește degeaba acest echilibru în cartea lui Mark Cahill. Citirea scrierilor apostolului Pavel dă impresia că nu a văzut mântuirea drept cel mai mare scop sau cea mai importantă sarcină a creștinului, ci ca ușa de a fi „pe deplin reprezentat” în Hristos ( Col. 1, 28 ). Ați putea spune că dacă cineva a fost salvat, adevărata lucrare ar putea începe.

O altă deficiență care nu ar trebui să fie menționată: accentul este pus pe responsabilitatea umană în așa fel încât latura suveranității lui Dumnezeu să fie aproape complet lăsată și partea lui Dumnezeu cu greu se întâmplă când o persoană este salvată. Deși, practic, Cahill scrie că semăna doar o singură sămânță și că Dumnezeu este cel care trebuie să-l germineze, dar, în principiu, pare să creadă cu adevărat că am putea fi de vină dacă cineva nu crede, pentru că noi nu i-a propovăduit Evanghelia (vezi poemul la paginile 49-50 și, de asemenea, pagina 168).

Desigur, există partea responsabilității umane și poate fi util ca unii să fie puși în această lumină. Însă există riscul ca creștinii sensibili să fie deranjați de carte și s-ar putea simți creștini răi, deoarece nu pot predica Evanghelia așa cum face Mark Cahill. Acest lucru poate fi sănătos aici și acolo, dar poate duce cu ușurință la descurajare. Natura unilaterală a cărții creează o intimidare sugestivă care ar fi putut fi evitată dacă s-ar fi prezentat nu doar o parte a monedei, ci și ambele părți. De exemplu, cealaltă parte a monedei este: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu pe care o credeți în cel pe care El l-a trimis” ( Ioan 6:29)) – Deci este lucrarea lui Dumnezeu când o persoană vine la credință, este „darul lui Dumnezeu” ( Ef 2: 8 ), este „tragerea Tatălui” ( Ioan 6:44 ) și nu este „datorată” către cei care doresc încă în fugă, dar spre iertarea lui Dumnezeu ”( Rom 9:15 ; cf. Ef 1 4/11 ; Rom 8:29; 9:23 ; 2 Tim 1 9 ; Jo 1:13). Aceste pasaje nu se îndepărtează de responsabilitatea oamenilor de a se converti și nu se îndepărtează de responsabilitatea creștinilor noștri de a predica Evanghelia oamenilor – ea trebuie luată în considerare doar astfel încât predicarea Evangheliei să nu fie numai filantropică acționează, adică numai pentru a avea ființa umană și nevoile sale în locul lui Dumnezeu și preocupările sale.

Dacă predicăm adevărul în mod unilateral, există riscul ca noi să obținem creștini unilateral și, în cel mai rău caz, pe cei care trec doar Evanghelia pentru a nu se încadra la standardul stabilit de Mark Cahill și a fi priviți ca nespirituali sau pur și simplu evanghelia. transmite-o cu o conștiință vinovată.

Dă impresia că mântuirea unei persoane depinde în principiu de noi. De fapt, în Romani 10:14 citim: „Dar cum vei crede în cel despre care nu ai auzit? Dar cum vor auzi ei fără un predicator? “Și totuși, nu este de la noi dacă o persoană vine să creadă, ci„ aceasta este lucrarea lui Dumnezeu pe care o credeți în cel pe care l-a trimis “( Ioan 6:29)). O persoană nu este pierdută pentru că nu i-am predicat Evanghelia și nu pentru că Dumnezeu nu a dorit ca acea persoană să vină să creadă, ci o persoană este pierdută din cauza propriului său păcat și al necredinței. Dumnezeu vrea să ne folosească pentru a salva alți oameni, dar El nu are absolut nevoie de noi. „Deci nu se datorează dorinței sau curentului, ci datorită iertării lui Dumnezeu” ( Romani 9:16 ). – Nimeni nu trebuie să se piardă pentru că nu am reușit să le predicăm Evanghelia.

Desigur, la final suntem judecați pe credința noastră în fața judecătorului lui Hristos; Desigur, trebuie să fim responsabili și dacă am avut grijă de lucrurile lumești sau pământești, mai degrabă decât de lucrurile lui Hristos. Dar Dumnezeu va aduce la fel de mulți „fii” în slava Sa ( Evrei 2:10 ), care au fost „destinați vieții veșnice” ( Fapte 13:48 ) – prin credincioșia noastră sau în ciuda necredinței noastre. Această latură a suveranității lui Dumnezeu este aproape inexistentă în cartea lui Mark Cahill. Nu este modalitatea lui Dumnezeu de a-i învăța pe oameni pe de o parte și, astfel, de a le aduce în mari nevoi spirituale, care nu ar fi venit cu o învățătură sănătoasă.

Dacă aveți clar aceste critici înainte de citire, cartea poate fi de un real ajutor pentru mulți și cu siguranță veți citi cartea cu mult profit. Am auzit de la cineva care citise cartea că a fost atât de încurajat încât a început imediat să dea mai multe mărturii celor din jurul său; un coleg convertit prompt. Am fost atât de motivat încât am putut să vorbesc cu primul client despre Evanghelie.

Dacă pot adresa o solicitare editorului, ar fi că cea de-a doua ediție a cărții este precedată de un cuvânt introductiv care nu doar apreciază cartea, ci și punctează probleme.

Concluzie: citiți absolut! Și apoi luați nota de următoarele puncte …

Cartea poate fi comandată aici …


Oricine a citit cartea și doar :-) poate studia lista detaliată a unor zone problematice. Vă rugăm să rețineți că această listă poate părea lungă, dar nu înlătură multe lucruri bune, ci doar explică ce am scris mai sus.

Titlul cărții și p. 13
Titlul cărții pare un pic ciudat, de asemenea argumentul lui Cahill în acest context din carte. Multe lucruri din cer nu vor mai fi posibile și nu vor fi, de asemenea, cadouri de la Învățătorul sau Păstorul din Ceruri.

P. 8
Cahill se prezintă pentru a petrece timp cu Petru sau Pavel și ce sfaturi ne-ar da pe drum. Cahill scrie: „Sunt convins că ne-ar spune că ar trebui să ne dăm complet pentru a ajunge la pierdut, orice ar fi nevoie.” Nu aș fi convins de asta. Motivul principal pentru care Pavel a ajuns în închisoare a fost pentru că a proclamat misterul lui Hristos ( Efeseni 3: 1 ). Pavel a avut o mare luptă, nu pentru a vesti Evanghelia numai oamenilor, ci pentru ca noi „pentru toată bogăția, deplina certitudine a înțelegerii, pentru cunoașterea tainei lui Dumnezeu” (cf. Col 2,1-3) ar veni. El și-a dat viața, „costă ce poate”, în special pentru slujba adunării și astfel a devenit un imitator al lui Hristos, care s-a dăruit pentru adunare ( Efeseni 5:25 ).

P. 23
Când vine vorba de închinare, Mark Cahill vine cu nimic altceva decât faptul că Psalmul 150 este „un bun exemplu” de „cum ar trebui să ne închinăm lui Dumnezeu”. În orice caz, aceasta nu este închinare în spirit și adevăr. În cazul închinării în spirit și adevăr, forma de închinare este legată de lucruri spirituale și nu de lucruri materiale (instrumente etc.), și putem să ne închinăm la adevăr , astfel încât conținutul închinării să corespundă și cu revelația că Dumnezeu s-a arătat. Nu ne închinăm Domnului Vechiului Legământ, ci Tatălui așa cum S-a revelat în Fiul Său Iisus Hristos.

P. 27
citat din CH Spurgeon: „Dacă există ceva în care Biserica creștină ar trebui să-și păstreze zelul incandescent, este în ceea ce privește misiunea.” Acest citat conține o anumită parte care contrazice învățătura biblică. Desigur, Spurgeon are dreptate că nu ne putem permite să fim călduți în predicarea Evangheliei, dar la fel și predicarea tainei lui Hristos și a adunării Sale sau proclamarea morții Domnului (pentru a numi doar câteva exemple).

P. 45
citate de la CH Spurgeon: „Aș prefera să aduc un păcătos lui Iisus Hristos decât să dezvăluie toate secretele din Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că mântuirea este singurul lucru pentru care ar trebui să trăim.” Nu aș face o astfel de comparație . Ar trebui să trăim pentru Hristos și nu pentru mântuire . Acestea sunt mijloace sugestive care sunt incompatibile cu o interpretare biblică sănătoasă.

P. 51
Cahill dă impresia că acceptarea Evangheliei este o sarcină „realizabilă”: trebuie doar să confruntăm oamenii cu Evanghelia suficient de multe ori, iar apoi ei vor veni de obicei la credință după a șaptea până la a opta oară. Acest lucru este un pic exagerat de mine, dar ar trebui să clarifice faptul că acceptarea Evangheliei nu este un lucru „fezabil” pentru noi oamenii, ci doar lucrarea lui Dumnezeu rămâne ( Ioan 6:29 ). Nu este fundamental greșit în sine, dar este arătat unilateral. (Pentru a fi corect, trebuie spus că la p. 200 el menționează, de asemenea, că vrea să se asigure că o lucrare a Duhului lui Dumnezeu a avut loc cu adevărat în suflet!)

P. 52
Din nou, este prezentat ca și cum ar fi cel mai important lucru din lume dacă o persoană a ajuns să creadă. Desigur, acest lucru este foarte important și tot cerul este fericit, dar Biblia cunoaște multe alte lucruri importante. Fiul a venit pe pământ pentru a căuta și a salva ceea ce a fost pierdut – aceasta este cu siguranță o prioritate maximă, dar tatăl nu îl caută ca închinători? Are prioritate mai mică? Aceasta spune în Ioan 4:23 : „Dar ceasul vine și acum [nu numai în cer!], Deoarece adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și adevăr; căci tatăl îi caută și pe cei ca închinători ai săi. ”Unii dintre voi ați citit„ căutând pescari ”aici.

P. 55
Nu este nimic de obiectat aici decât dacă este prea unilateral. Există alte metode decât „a depune mărturie” pentru a predica Evanghelia. Schimbarea unui creștin poate fi și o propovăduire a Evangheliei, vezi 1 Petru 3 : 1 : „La fel ca tine, femeile, supuneți-vă propriilor bărbați, astfel încât, chiar dacă unii nu se supun cuvântului, prin schimbarea femeilor fără un cuvânt pe care le vor supune lor poate fi câștigat. ”Acesta este și un anunț, dar se întâmplă în tăcere. Rugați-vă intens pentru o persoană pe care nu o puteți atinge este de asemenea o bună opțiune evanghelică. Există, de asemenea, multe cazuri în care oamenii nu au devenit credincioși predicând, predicând, ci citind Biblia (ceea ce este confirmat și de nenumărate rapoarte ale Gideonilor).

P. 76-77
Ar face bine ca întreaga carte să spună mai multe despre prietenia cu necredincioșii decât Mark Cahill. Prietenia cu necredincioșii este o problemă dificilă, în special pentru tineri; puteți citi rapid declarațiile biblice din 2 Corinteni 6: 14-18 sau Iacov 4 4ieși afară. Când James spune că „prietenia lumii este dușmănie cu Dumnezeu” și apostolul Pavel ne îndeamnă să nu fim într-un „jug inegal cu necredincioșii”, nu pot pur și simplu să îl ignorăm „în folosul” unui necredincios. Cahill poate însemna, de asemenea, o cunoștință care este cultivată doar în scopul de a-l conduce pe necredincios la mântuire și el numește în mod fals această prietenie. Dar trebuie să te întrebi în continuare: trebuie să mergi cu adevărat la petrecerea infidelă pentru a propovădui Evanghelia? Și dacă, într-un caz individual, domnul ar trebui să ofere unui servitor special un ordin special, nu trebuie să avertizați în acest sens? Cei mai mulți tineri nu sunt în pericol

P. 82
Chiar trebuie să ajung atât de departe, încât să merg la pub-uri și baruri unde este implicat mult alcool? Este aceasta atmosfera potrivită pentru a spune oamenilor Evanghelia? Cred că este periculos. S-ar putea ca unii să aibă acest mandat, dar aceasta este cu siguranță excepția și nu regula.

P. 86
Aici se spune o poveste despre o femeie care părea a fi credincioasă, dar care avea totuși obiceiul să stea cu prietenii la petreceri. În opinia mea, acesta este un semnal greșit pentru tineri (și nu doar pentru ei).

Pp. 112–113
Teologia juridică a lui Cahill nu este în totalitate corectă. Aici legea este prezentată ca și cum ar fi educatorul oamenilor din națiuni. Legea a fost adresată Israelului. Din Romani 2:15 Cahill concluzionează că legea a fost scrisă în inima omului. Dar asta nu este acolo, spune mai degrabă: „cei care arată lucrarea Legii scrise în inimile lor”. Legea este de fapt scrisă în noul legământ din Regatul Milenial al Păcii, pe inima omului născut din nou: „Punându-mi legile în minte, le voi scrie și pe inimile lor” ( Evrei 8:10). Cu toate acestea, folosirea legii pentru predicarea Evangheliei este un mod ușor de a-i introduce pe oameni la cerințele minime ale lui Dumnezeu. Apostolul Pavel îi scrie și lui Timotei: „Legea nu este destinată celor drepți, ci celor fărădelege și neîngrădit, pentru cei nelegiuiți și păcătoși, pentru cei nelegiuiți și nevrednici, pentru tâlharii și tatăl-mamă, pentru ucigași, curve, băieți bătăuși, tâlhari, mincinoși, Perjudecarea și, dacă există altceva contrar învățăturii sănătoase, potrivit Evangheliei gloriei Dumnezeului binecuvântat care mi-a fost încredințat ”( 1 Tim. 1: 9-11 ).

P. 170
Promisiunea Apocalipsei 2:10 („Fii credincios morții și îți voi da cununa vieții”) este folosită aici doar pentru a stabili dacă cineva a distribuit cu credință biletele către Cer. Întrebarea este dacă această poziție este în vreun fel legată de ea. Acestea sunt mijloace sugestive.

P. 171
Creștinii care nu au darul evanghelistului ar putea crede aici (în capitolul „Bilete pentru cer”) că salariile se acordă doar celor care au predicat cu sârguință Evanghelia.

P. 172
Citat de John Wesley: „Nu trebuie să faci nimic, cu excepția salvării sufletelor. Așadar, ridică-te pentru ea și lasă-te pus să lucrezi pentru această lucrare. ”Acest citat arată din nou o anumită față. Desigur, Scriptura spune și „Înțeleptul câștigă suflete”, dar aceasta este doar Evanghelia? Dacă un păstor duce pe cineva înapoi pe calea cea bună, nu este și el un „câștigător de suflet”?

P. 173
Citat de la un prieten al lui Mark Cahill: „Amintiți-vă că dacă nu mergeți la pescuit, nu veți urma.” Și aici, se sugerează că succesiunea înseamnă doar a fi pescar uman. Dar Johannes? El a reparat rețelele … Desigur, succesiunea reală are legătură și cu faptul că avem o inimă mare pentru oameni pierduți, dar asta este departe de toate.

P. 198
citat: „Lumina ta poate străluci în comunitate, dar va străluci mult mai luminos la locul de muncă, la școală, în centrul comercial, pe plajă sau în zona barului din oraș.” Oare acest lucru nu degradează biserica, sau nu sugerează cel puțin că biserica este bună și frumoasă, dar că este mai bine dacă intrăm în întuneric, deoarece lumina strălucește mai bine? Nu a dat Hristos viața pentru congregație? În opinia mea, aici se creează opoziții false.

P. 202
Aici Cahill pare să nu cunoască decât proclamarea Evangheliei ca misiune pentru biserică. Desigur, biserica este o „scrisoare a lui Hristos” ( 2Cor 3: 3 ) și suntem „o preoție regală, un neam sfânt, un popor pe care să-l posedeți, astfel încât să poți proclama virtuțile celui care te-a chemat din întuneric la minunatul său Lumina ”( 1 Pet 2.9 ). Dar aceasta este diferită de a fi o comunitate de interese în ceea ce privește proclamarea Evangheliei – mai ales că trebuie să ținem cont că în 1 Petru 2: 9nu se referă direct la biserică și „propovăduirea virtuților” este diferită de predicarea Evangheliei. Mai presus de toate, biserica este acolo pentru a-L onora pe Dumnezeu și pentru a căuta slava lui Dumnezeu; iar atunci când se reunesc, accentul este pus pe construirea trupului și închinarea lui Dumnezeu ( 1 Corinteni 10-14 ). Predicarea Evangheliei este o slujire și este oferită întotdeauna slujitorilor selectați; Asistarea credinței mele personale este o responsabilitate personală și nu poate fi împărtășită.

Am devenit fii ai lui Dumnezeu – pentru ce? Ea spune în Efeseni 1 : 5 : „… și ne-a predestinat să fim fiu prin Isus Hristos pentru el însuși.” Biserica este „o casă spirituală”, o „preoție spirituală care să ofere sacrificii spirituale lui Dumnezeu în mod confortabil prin Isus Hristos” ( 1 Pet 2.5 ).

Consecințele lui Cahill din „lista criminalului” sunt extrem de îndoielnice. Acesta ar trebui să fie cu adevărat obiectivul nostru de a fi pe „lista criminalilor” a lui Satan? Nu este o abordare greșită? Scopul nostru ar trebui să fie întotdeauna și în orice moment să-L glorifice pe Dumnezeu: „Fie că mănânci, bei sau faci ceva, fă totul pentru gloria lui Dumnezeu” ( 1 Corinteni 10:31 ). Este posibil ca acest lucru să ne pună pe „lista ucigașelor” lui Satan, dar acesta nu este obiectivul nostru. Așadar, Domnul Isus a căutat glorificarea lui Dumnezeu Tatăl, iar asta a dus ca El să fie pus pe „lista ucigașilor” lui Satan. Putem fi siguri că Dumnezeu este mai puternic decât Satana și că suntem în mâna Lui. Niciunul nu a putut lua viața Domnului Isus (înainte de timp), dar El a lăsat-o de bună voie ( Ioan 10:18 ).

P. 204
Este prea uman când Cahill scrie: „În schimb, faceți campanie pentru ca oamenii să vă mulțumească pentru că v-au ajutat să intrați pe porțile raiului pentru toată eternitatea.” Dar aceasta este într-adevăr motivația potrivită ? Am avut parte de o pregătire în motivarea vânzărilor în lume și există mijloace similare de motivare.

P. 205
Este într-adevăr cel mai mare păcat să nu reușești să predici Evangheliei cuiva? Unde este asta în Biblie?

P. 218
Mi se pare inadecvată adresa „Dragă Satana”.

P. 219
Rugăciunea de predare sună ca și cum ai putea fi mântuit doar dacă ai promis imediat să slujești în promovarea Împărăției lui Dumnezeu, să citești zilnic cuvântul său și să te supui celor citite. Vrem să ne menținem că numai credința salvează, chiar dacă este adevărat că credința reală va avea consecințe.

Citiți și articolul „ Dependență și echilibru în slujirea Domnului ”.

 

 

 

 

 

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*