Hristos şi zidirea Adunării Sale 1-8… Adunarea şi Masa Domnului… Creşterea şi întărirea Adunării… : Adunarea aflată în decădere şi dezordine- William John Hocking…Adunarea (Biserica): Casa lui Dumnezeu-Rudolf Brockhaus… Isus – Împărat al nostru? Este conform Scripturii, să slăvim pe Domnul Isus ca Împărat? Stephan Isenberg
Cum ne “ajuta” Monsanto- Va propunem o dezbatere despre profitabilitatea Monsanto, fie pentru viata, fie pentru moarte…“Populaţia lumii trebuie REDUSĂ cu 50%. Numai aşa naţiunile vor intra în Noua Ordine Mondială”. Declaraţii care te vor şoca…CANDALOS! Preoti si inspectori ai Bisericii, acuzati de defrisari masive de paduri…Trump cere companiei Apple să instaleze „backdoor”-uri pe telefoanele lor pentru ca autorităţile să-i poată spiona pe utilizatorii rău intenţionaţi…
CONTROLUL POPULAŢIEI PRIN CONTROLUL RESURSELOR DE HRANĂ: MONSANTO ŞI DISTRUGEREA MICILOR PRODUCĂTORI…Organismele Modificate Genetic sunt toxice! De ce merită iubită Diaspora Românească… Alexandru Ioan Cuza – victima reformismului (in)eficient… Sa nu uitam- Masacrul de la Fântâna Albă: Numărul victimelor acestui „Katyn românesc”, greu de stabilit exactitate… Halal Justitie-rasplatita cu pensie Fesenal de speciala si… Capetenia Komunista -Dragnea, eliberat. UPDATE: Corupția Ucide, primul mesaj / Năstase, reacție…Amicii lui Hayssam şi devalizarea României
Degeaba a luptat până la sânge, pentru biruirea fiecărui păcat, când ne-a purtat dimpreună cu orice fărădelege în Trupul lui pe culmile suferinţei! Degeaba a fost răstignit şi îngropat împreună cu noi, TOŢI şi cu toate nelegiuirile, fiindcă ne facem de cap! Noi am fost înviaţi de Acela care a luptat până la sânge pentru noi, dar ce le dezgropăm şi le pupăm moaştele nelegiuirilor iconate, spre ruşinea noastră şi a preoţilor, care ne hrănesc cu învăţături demonice (Rom.1/18-32) idolatrii, datini, tradiţii, falsuri, manipulări, prostiri şi alte otrăvuri… Fiindcă omul este primul organism modificat genetic, prin iradierea Luciferică, înnoiţi-vă în Duh şi în Adevăr-Ioan, cap.3, să redobândiţi Chipul şi Asemănarea Lui! Primiţi-l, deci umpleţi-vă cu Sămânţa Lui, care ne priveşte ţintă pe fiecare,ca şi pe Petru, care a plâns cu amar, când a fost născut din nou şi s-a pocăit…
Va propunem o dezbatere despre profitabilitatea Monsanto, fie pentru viata, fie pentru moarte…
Corporaţia americană Monsanto vrea să deţină controlul mondial asupra hranei, impunând forţat pe piaţa de consum, organismele modificate genetic
Anual, companii precum Monsanto, investesc zeci de milioane de dolari în tehnologia genetică, iar reclamele lor îi asigură pe fermierii şi afaceriştii agricultori de pe întreg mapamondul de calitatea şi avantajele produselor OMG (organism modificat genetic).
Era produselor modificate genetic în cadrul corporaţiei Monsanto, a început în anul 1996, sub deviza „Mâncare, Sănătate şi Speranţă”. Iată unul dintre sloganurile Monsanto, citat de pe site-ul lor: „Menţinerea vieţii – trebuie să păstrăm în minte faptul că resursele acestei lumi sunt finite. De aceea, pentru fiecare afacere pe care o încheiem, trebuie să avem în vedere efectul pe care aceasta îl va avea asupra noastră şi a copiilor noştrii. Produsele noastre nu vor epuiza resursele naturale şi, mai mult decât atât, ele nu vor contamina ceea ce rămâne în urma lor.”
În timp ce corporaţia americană Monsanto afirmă că scopul său este să ajute fermierii de pretutindeni să producă hrană mai sănătoasă şi, în acelaşi timp să ocrotească mediul înconjurător, există numeroase voci ale oamenilor de ştiinţă care, în urma rezultatelor pe care le-au obţinut în cercetărilor lor, lansează semnale de alarmă şi ne fac să reflectăm mai mult asupra credibilităţii corporaţiei Monsanto şi a produselor OMG.
Ce sunt organismele modificate genetic?
Conform dicţionarului medical, OMG este un organism ale cărui caracteristici genetice au fost alterate prin inserarea unei gene modificate sau a unei gene provenite dintr-un alt organism, prin utilizarea tehnologiei genetice.
Pentru a crea spre exemplu soia modificată genetic, Monsanto foloseşte o genă preluată dintr-o bacterie care rezistă la ierbicid. Gena respectivă este plasată apoi pe particule microscopice de aur care vor fi introduse în celulele soiei. Gena cea nouă penetrează astfel ADN-ul soiei şi creează o proteină, care face planta să reziste la ierbicid.
A existat un interes financiar şi politic în cazul introducerii pe piaţa de consum a produselor modificate genetic?
Jeremy Rifkin, preşedinte al Fundaţiei pentru Orientare Economică, şi-a exprimat uimirea cu privire la modul în care corporaţia Monsanto „s-a descurcat” în demersurile sale de a promova în SUA produsele de provenienţă biotehnologică: „Nu am mai întâlnit o astfel de situaţie în care o companie ca Monsanto să aibă o influenţă atât de mare la cele mai înalte nivele ale procesului de legalizare, atât în cadrul FDA, cât şi al guvernului.”
Conform spuselor vicepreşedintelui Dan Quale, administraţia Bush avea la începutul anilor 90, interesul financiar de a nu investiga amănunţit produsele modificate genetic. În anul 1992, Quale a prezentat punctul de vedere al Casei Albe în ceea ce priveşte reglementările OMG: „SUA este deja lider mondial în domeniul biotehnologiei şi vrem ca acest lucru să rămână neschimbat. În anul 1991 această industrie a înregistrat câştiguri de 4 miliarde de dolari. Preconizăm că până în anul 2000 ingineria biotehnologică ne va aduce venituri de cel puţin 50 de miliarde de dolari, dacă vom reuşi să eliminăm reglementările care nu sunt necesare.”Dan Glickman, care era Secretarul de Stat pentru Agricultură în anul 1996, afirmă în interviul acordat jurnalistei franceze că se făceau presiuni politice asupra sa pentru a nu investiga problema OMG: „în primii ani în care am participat la reglementarea biotehnologiei pentru agricultură era o atmosferă generală în industria agrară şi în interiorul guvernului SUA, conform căreia, dacă nu aprobai rapid produsele biotech, genele de provenineţă biotehnologică, recoltele OMG, atunci erai considerat antiştiinţă şi antiprogres. Cred că erau multe persoane în industria agriculturii care nu doreau analiza amănunţită a organismelor OMG – pe care probabil că ar fi fost necesar să o realizăm –, deoarece făcuseră investiţii uriaşe în aceste produse. După ce am devenit secretar de stat şi şef al departamentului de reglementare pentru agricultură, eram presat să nu insist prea mult cu investigaţiile produselor OMG. Chiar şi atunci când am vorbit despre asta în timpul administraţiei Clinton, „mi s-a dat peste gură”, cum s-ar zice. Şi asta nu numai din parte industriei, ci chiar din partea unor oameni din administraţie. Am ţinut un discurs la un moment dat, în care spuneam că trebuie să reflectăm mai mult asupra reglementărilor în problema organismelor modificate genetic. Cu acea ocazie, nişte persoane din departamentul pentru comerţ m-au criticat vehement, întrebându-mă cum de tocmai eu, care sunt agricultor, am îndoilei asupra regimului lor pentru agricultură.”
Din documentarul „Lumea văzută prin ochii corporaţiei Monsanto” aflăm că un avocat pe nume Michael Taylor a devenit în anul 1991 directorul administrativ în problema biotehnologiei al FDA, chiar în perioada în care se făceau reglementările cu privire la produsele modificate genetic. Mai mult de atât, se pare că FDA a instituit acest post special pentru Michael Taylor, deoarece era nevoie de cineva care să supervizeze reglementările OMG. Chiar înainte de a prelua această funcţie, Michael Taylor a lucrat ca avocat, iar printre clienţii săi se numărau Monsanto şi Consiliul Internaţional pentru Hrană Biotehnologică. Se pare că atunci când încă era avocat pentru Monsanto, acesta le-a făcut o propunere de reglementare a OMG, propunere care este foarte asemănătoare cu cea publicată de FDA. Întrebat despre toate aceasta, Taylor a negat că angajarea sa la FDA ar fi avut vreo legătură cu reglementarea OMG. Totuşi, conform spuselor lui James Mariansky, cam toată răspunderea reglementărilor poduselor modificate genetic îi revine lui Michael Taylor.
Ierbicid toxic Roundup şi soia modificată genetic pentru a-i rezista
Minţind în reclame şi ignorând nivelul înalt de toxicitate pe care îl are ierbicidul Roundup non selectiv (omoară toate plantele), compania Monsanto îl vinde la ora actuală aproape nestingherită. Începând cu anul 1980 Roundup a devenit cel mai bine vândut ierbicid din lume. Monsanto i-a atras pe fermieri şi pe agricultori afirmând că ierbicidul Roundup (un alt nume dat glifosatului, ierbicid principal folosit în SUA) nu este toxic pentru sol şi este şi biodegradabil. Atunci când publicitatea mincinoasă a corporaţiei Monsanto a fost condamnată, prima oară la New York în 1996 şi a adoua oară în Franţa, în anul 2007, corporaţia a înlăturat cuvântul biodegradabil de pe eticheta produsului
Studiul „Roundup provoacă disfuncţii ale divizunii celulare”, aparţinând
cercetătorului francez Robert Belle, ne furnizează informaţia deosebit de gravă că ierbicidul Roundup provoacă primele stadii ale cancerului, iar acest lucru nu a fost făcut public deoarece „deranjează” promovarea produselor modificate genetic. Profesorul Belle lucrează pentru Centrul Naţional Francez de Cercetări Ştiinţifice şi Institutul Pierre şi Marie Currie: „Marea surpriză pe care am avut-o a fost aceea că Roundup are un efect negativ asupra diviziunii celulare. Am observat foarte repede că Roundup afectează procesul cheie în diviziunea celulelor. Nu era vorba despre mecanismul de diviziune al celulelor, ci despre acela care controlează modificarea celulară. Trebuie să înţelegem cum devin canceroase celulele. La început toate celulele sunt benigne, iar apoi, la un moment dat apar modificări în cadrul celulelor, care le fac să fie instabile din punct de vedere genetic. Aceasta este disfuncţia principală pe care am observat-o la Roundup. Din cauza acestui lucru, noi considerăm că Roundup provoacă primele stadii care conduc la cancer. Am avut grijă să nu afirmăm că ierbicidul provoacă boala în sine, pentru că nu s-a putut observa dezvoltarea cancerului decât după o perioadă de aproximativ 30 – 40 de ani. Ne-a fost foarte clar cât de importante sunt aceste descoperiri pentru cei care utilizează acest produs. Mai ales că dozele pe care noi le-am testat erau cu mult sub procentul de Roundup care este folosit în mod normal. Am considerat că trebuie să facem cunoscute publicului aceste pericole cât mai repede posibil. Primul lucru logic pe care l-am făcut a fost să raportez totul administraţiei. Dar am fost foarte şocat deoarece mi s-a spus sau mai degrabă mi s-a ordonat să nu comunic mai departe rezultatele cercetărilor noastre, din cauza problemei OMG care se află în spatele acestora.”
Pentru a demonstra calitatea valorii nutriţionale a soiei modificate genetic pentru a rezista la Roundup, Monsanto a publicat în anul 1996 un studiu în Jurnalul pentru nutriţie (o binecunoscută publicaţie americană). Cercetările trebuiau să sublinieze efectele seminţelor de soia modificate genetic asupra sănătăţii şobolanilor.
Iată părerea lui Ian F. Pryme, un cercetător norvegian care a revăzut studiul publicat de Monsanto şi se arată foarte dezamăgit de modul în care acesta a fost realizat şi publicat: „Studiul lasă foarte mult de dorit şi este „subţire”, mai ales pentru faptul că el a servit drept bază pentru stabilirea aşa-zisului principiu al echivalenţei substanţiale. Cecetările Monsanto afirmă că testele asupra animalelor au oferit dovezi parţiale şi că nu s-a petrecut nicio modificare majoră la şobolanii care au mâncat seminţe de soia modificate genetic. Expunerea unei dovezi parţiale nu este satisfăcătoare în ştiinţă, ci dimpotrivă, aici este necesar un rezultat sută la sută sigur. O altă inadverteţă a studiului o constituie modul în care s-au realizat cercetările. Spre exemplu se afirmă că „exceptând culoarea maro închis, ficatul părea normal la autopsie”. Un adevărat om de ştiinţă nu poate afirma aşa ceva într-un studiu serios, fără să se uite cu ajutorul microscopului la secţiuni din conţinutul ficatului care să arate amănunţit că nu există niciun fel de modificări. Monsanto a folosit la testat şobolani bătrâni, dar orice cercetător cunoaşte faptul că dacă vrea să vadă schimbările care pot să apară, trebuie să folosească şobolani tineri pe post de cobai. Şi asta nu este tot. Eu sunt convins că multe dintre rezultatele pe care le-au obţinut nu au fost publicate.”
O colegă a cercetătorului norvegian Pryme a încercat să intre în posesia tuturor informaţiilor dar a fost refuzată de Monsanto. „Dacă nu aveau nimic de ascuns atunci ar fi trebuit să nu existe nicio problemă în a furniza materialul oricui ar fi dorit să îl studieze.”
Din cauza acestui studiu limitat, produsele Monsanto modificate genetic au invadat lumea, mai ales America de Nord şi de Sud, Asia şi Australia. În anul 2006, recoltele transgenetice acopereau peste 215 000 acri. Peste 70% sunt rezistente la ierbicidul Roundup, iar 30 % au fost modificate genetic pentru a produce un insecticid pe nume BT. În România, OMG au fost introduse în 1998. Chiar și la vremea când folosirea soiurilor modificate genetic în ariile protejate și în imediata apropiere a acestora era strict interzisă, porumbul și soia transgenice au fost cultivate în mai multe asemenea zone. Intr-o cantina pentru angajatii companiei Monsanto sunt interzise alimentele pe baza de organisme http://dantanasescu.ro/2012/09/25/alimentele-modificate-genetic-interzise-in-cantinele-monsanto.html Bill Gates detine 500.000 de actiuni la compania Monsanto si promoveaza utilizarea organismelor modificate genetic in tarile din lumea a treia http://dantanasescu.ro/2013/02/24/bill-gates-detine-actiuni-la-monsanto.html Am vorbit de multe ori despre aceasta malefica corporatie pe nume Monsanto si o sa tot vorbim, de fiecare data cand apar materiale interesante.
De aceasta data ii multumim din nou lui Matei Marian, pentru articolul deosebit de mai jos si pentru filmuletul tradus (Monsanto – extinctia – 10 min). Le multumim de asemenea si anonimilor care au tradus celalalt film de astazi (de 46 min) despre produsele modificate genetic.
Iata si articolul preluat de pe blogul DEZVALUIRI (antiiluzii.blogspot.com):
„Şi m-am uitat şi iată un cal alb: iar cel care şedea pe el, se numea Moartea…şi Monsanto îl urma !” Din păcate, subiectul Monsanto rămâne de actualitate şi nu peste mări şi oceane, ci aici, în România. Administratorul unei societăţi agricole din jud. Botoşani, s-a trezit
Va propunem o dezbatere despre profitabilitatea Monsanto, fie pentru viata, fie pentru moarte…
Un articol de Dr. Matthew Buckley, publicat în Waking Times
Una din cele mai recente postari ale mele, însumează aproximativ 10 ani de cercetări legate de consecinţele proceselor inflamatorii în periferiile trupului, precum intestinul şi cum acestea au condus la procesele inflamatorii degenerative ale creierului.
Una dintre principalele concluzii ale cercetării mele a fost modul în care produsele reziduale bacteriene cunoscute sub numele de “lipopolizaharide” patogene, ar declansa un răspuns imun, iar acest raspuns imun ar declanşa apoi în creier celulele imune, microglia, pentru a deveni prea active și care degradează celulele creierului. (lipopolizaharidele reprezintă practic mici părți ale peretelui celular ale bacteriilor rele.). Acest răspuns se numeşte ”activare microglială”. Veți auzi mult mai multe despre aceasta în următorii 10 -20 ani, pentru că oprirea acestei supraactivari este esențială pentru corectarea tuturor condițiilor neurologice degenerative, inclusiv Alzheimer, autism, anxietate, ALS, insomnie, depresie, MS, și mai multe tulburări ale sistemului endocrin, inclusiv tulburările suprarenale și tiroidiene omniprezente, cu care atât de mulți oameni se luptă chiar acum.
Pe scurt, procesul poate lucra așa (de notat există și alte modalități de a-l declanșa):
1) Bacteriile patogene se înmulţesc prea mult în intestine și crează deseuri (lipopolizaharide), care activeaza sistemul imunitar pentru a răspunde și a produce o substanta chimica numita “1b interleukină”.
2) Activitatea acestui răspuns imun se comunică la creier prin intermediul nervului vag care conecteaza creierul cu “al doilea creier” al nostru, care se mai numește și “intestin”.
3) Celulele sistemului imunitar ale creierului numite “microglii” pot deveni prea excitate de răspunsul în curs de desfășurare la toxinele produse în intestin (sau în altă parte a corpului), iar aceste microglii descompun neuronii.
Cum contribuie Monsanto la asta?
Monsanto este un producător major de produse modificate genetic. Printre cele mai periculoase produse pe care le produc este erbicidul Roundup. Roundup este o substanță chimică numită “glifosat”, care este combinată cu alte câteva substanțe chimice. Agricultura convențională de porumb, soia, bumbac, rapiţă, şi grâu se face din ce în ce mai mult cu ajutorul Roundup pe culturile lor modificate genetic iar natura se adaptează la toxicitatea Breviar până ce devine tot mai tolerantă la ea. În cele din urmă natura va castiga, dar în procesul de producere a hranei noastre, apa și solul vor deveni din ce în ce otrăvite de compusul acesta, până când cei care utilizează aceste practici agricole nebune fie vor recunoaște nebunia căilor lor, sau optează pentru ceva mai mult toxic, cum ar fi agent Orange pe culturi. (n.n – agentul Orange a fost pentru prima dată utilizat pe scara largă în timpul războilui din Vietnam, cu gave consecinţe asupra soldaţilor si a mediului ).
Susținătorii versiunii Monsanto a agriculturii OMG ( inclusiv guvernele României – n.n) ar dori să argumenteze că glifosatul este bine sa fie folosit deoarece enzimele care ucid buruienile care sunt afectate de Roundup nu există în corpul uman, de aceea nu pot face rău oamenilor. Unde argumentul lor se destramă este că enzimele există în microbii care alcătuiesc intestinele noastre, precum și în importanța unei ecologii intestinale sănătoase care este esențială pentru o sănătate bună. Cu alte cuvinte, reziduul Roundup perturbă “microbiomul” nostru și această întrerupere a microbiomului nostru poate duce la favorizarea dezvoltării bacteriilor patogene în raport cu bacterii benefice noastre.
Printre aceste bacterii toxice care sunt cunoscute pentru că devin dominante este Clostridium Botulinum, care produce una dintre cele mai puternice toxine bacteriene cunoscute de om. Dominanţa acestor bacterii patogene este amplificată de consumul de zahăr și sirop de fructoză, astfel dominant în dietă standard americană ( şi în cea din România – n.n) deoarece acestor microbi dăunători le place să mănânce dulciurile atat de multe pe care le introducem în corpurile noastre. De asemenea, îndulcitorii artificiali fie perturbă flora noastră intestinală fie alimentează procesele inflamatorii direct în creier. De asemenea demn de remarcat este cercetarea care arată modul în care microbii din intestinele noastre vor influența extrem poftele noastre . Cu alte cuvinte, o mare parte din pofta ta de junk food și dulciuri ar putea veni de la o microbiome intestinale nesănătoase.
Cercetările recente care implică parazitul asociat cu Toxoplasmoza au arătat că parazitul va afecta comportamentul dincolo doar de pofte alimentare, de asemenea.
Ce înseamnă toate astea?
În cazul în care hrana noastră conține reziduu de Roundup – şi aproape sigur va conţine dacă mananci porumb, grâu, soia sau rapiţă cultivate convenţional vă puteţi aştepta ca echilibrul microbian în intestinele dvs. să devină predispus la a fi deplasat în direcția în care va fi dominat de bacterii patogene. În cazul în care bacteriile patogene devin dominante, vă puteți aștepta ca aceste bacterii să fie producătoare de “lipopolizaharide”, care vor declanșa apoi sistemul imunitar să a producă ciclul pro-inflamator detaliat mai sus.
Având în vedere că scenariul, în cazul în care culturile Monsanto care domină peisajul alimentar chiar acum modifică ecologia nostră intestinală, determinând-o să devină dominantă în lipopolizaharidele generatoare de bacterii rele, iar acest lucru inițiază un proces degenerativ pro-inflamator in creier, atunci se poate concluziona că Monsanto și practicile agricole convenționale sunt factori cheie care implică probabil fiecare formă de boli cronice. Nu doar atât, alimentele pentru animale de companie cel mai probabil sunt contaminate cu reziduuri Roundup. Chiar dacă alimentul este promovat ca fiind organic, cercetarile dovedesc că aceasta nu este o garanție că produsele alimentare modificate genetic nu sunt utilizate.
Cum să oprim nebunia asta?
Din păcate, există o relație de tip fascist între guvern și Monsanto ( n.n. – articolul se referă la situaţia din Statele Unite ale Americii, dar este cunoscut faptul ca România a acceptat organismele modificate genetic, Monsanto fiind unul din investorii principali în ţara noastră; mai mult, toţi miniştrii agriculturii din cel puţin ultimii 10 ani au promovat interesele respectivei companii, fiind angajaţi ai acesteia sau având diverse alte tipuri de colaborare). „Țarul de siguranță a alimentelor” de la FDA este fostul VP de la Monsanto, Michael Taylor (acelaşi scenariu se aplica şi în România –n.n). Guvernul acționează acum pentru a se asigura că mașina Monsanto nu este oprită.
Oprirea acestei nebunii va necesita o campanie pornită de jos în sus, care incepe cu TINE! Acum, că aveți această informație, vă rugăm să o împărtășiţi cu alții. Dincolo de faptul că, “Origini”, este un documentar excelent care acoperă multe dintre problemele legate de sănătatea noastră, acesta se referă şi la practicile agricole convenționale descrise mai sus. Dacă sunteți interesat să învățaţi mai multe despre ceea ce am detaliat aici, urmăriți acest video cu prietenii și familia, și ajuta să devină viral! Mass-media mainstream nici gând să facă acest lucru. Îți place sau nu, oprirea mașinii Monsanto necesită o acțiune colectivă.
Despre autor
Dr. Buckley a absolvit în anul 2002 Colegiul Logan de Chiropractică. Dr. Buckley a intrat în domeniul sănătății în mare măsură ca să înțeleagă și să rezolve luptele sale personale cu oboseala cronica si fibromialgia care au început târziu în adolescență. Studiul său în curs de desfasurare de medicină functională, nutriție, nutrigenomică, kinetoterapie aplicată, medicină energetică i-au dăruit perspectivă și înțelegere în dinamica holistică a corpului și modul în care ne pierdem și menținem sănătatea noastră. El a practicat în Austin, Texas, în ultimii 13 ani și lucrează cu persoane de toate vârstele interesate în maximizarea sănătaţii lor, precum și în depășirea flagelul modern al tuturor formelor de boli cronice.
Sursa: http://www.wakingtimes.com/2015/02/25/how-monsanto-is-destroying-the-brains-and-health-of-everyone/
Organismele Modificate Genetic sunt toxice!
Cancer, leucemii si malformatii, boli aparute in urma consumului de organisme modificate genetic (OMG)
In America, cuvantul “Monsanto” (firma azi preluata de concernul Bayer [IG Farben Industrie se reconstitue la fel ca in preajma celui de-al doilea razboi mondial – sa fie o simpla coincidenta?]) provoaca fiori: este cea mai mare companie din domeniul modificarii genetice a plantelor de cultura agricola. In Romania foarte putina lume a auzit de aceasta, desi este din ce in ce mai activa in sectorul agricol. Principalele sectoare de activitate cuprind modificarea genetica a plantelor de cultura seminte hibride si dezvoltarea erbicidelor cel mai cunoscut produs fiind Roundup. Peste 400 de pesticide sunt aprobate pentru utilizare in alimentele care ajung pe mesele noastre, si in fiecare an milioane de tone sunt aruncate asupra terenurilor de cultura, padurilor, pajistilor si campurilor unde cresc alimentele cu care ne hranesc, atat in tara cat si inafara. La o singura masa, o persoana poate consuma cu usurinta o duzina de reziduuri de diferite chimicale neurotoxice sau cancerigene.
Ce sunt OMG-urile (Organisme Modificate Genetic)?
Inginerii biotehnologi din laboratoarele Monsanto o companie gigant Americana specializata in inginerie biotehnologica intrepatrund genele plantelor cu compusi chimici din familia persticidelor si ierbicidelor astfel incat plantele sunt protejate din generatie in generatie de daunatori. Majoritatea produselor de larg consum din Europa si mai ales din SUA contin o forma sau alta de plante modificate genetic, precum soia, porumb, rapita, sau bumbac. Ingerarea unui anume ierbicid folosit cu precadere in culturile de soia (Roundup) duce in timp la modifcari ale celulelor din corp si la accelerarea dezvoltarii tumorilor maligne si a altor forme de cancer.
Cu alte cuvinte, pe masura ce planta creste, aceasta contine deja gene ale compusilor toxici folositi in vederea maximizarii profitului corporatiilor si fermierilor industriali. Cateva tari au respins astfel de forme de cultura industiala a plantelor, din cauza faptului ca nu exista suficiente studii ale efectelor consumului acestor plante pe termen lung si se opun importurilor de vegetale si produse lactate din SUA. Din pacate,in Romania s-a inceput deja cultivarea industriala a plantelor initial la o ferma experimentala situata intre Calarasi si Slobozia dar si in cadrul fermelor private, o data cu venirea in tara a concernului german de produse chimice, BASF.
Gandeste-te la asta: daca peste jumatate din produsele din hipermarket contin pesticide pe care nu le poti detecta si care nu apar inscriptionate pe etichete si in zece ani, de exemplu, afli ca ai o anume forma de cancer?
Spre exemplu, in SUA, majoritatea produselor ce contin soia, porumb, rapita sau bumbac nu au niciun fel de inscriptie cu privire la provenienta ingredientelor, daca acestea au fost sau nu modificate genetic. In lume, peste 77% din culturile de soia sunt modificate genetic. Gandeste-te cate produse contin la ora actuala soia sau derivate ale acesteia de la indulcitori si creme pentru prajituri pana la margarina si produse semipreparate.
Ca si cum am pune sare pe rana, pesticidele din OMG nu doar omoara nutrientii din alimente, dar omoara si semintele plantei, astfel incat aceasta nu se poate reproduce, asa cum ar face in conditii normale. Dupa un an, noi seminte trebuie cumparate din laboratoarele Monsanto pentru o noua cultura de plantele modificate genetic. Totul face parte dintr-o schema uriasa de miscare a banilor.
Solutia: Consumul de alimente in stare naturala, de la producatori locali sau provenite din aagricultura bio. Daca consideri ca este prea scump, gandeste-te la cat te-ar costa operatia de extirpare a unei tumori sau la cate sedinte de chimioterapie ai fi expus.
Gigantul semintelor Monsanto a castigat mai mult de 23 de milioane de dolari din procesele cu sute de mici fermieri acuzati ca au replantat semintele modificate genetic ale companiei. Procesele se refera la brevetele Monsanto, care incearca sa impiedice fermierii sa replanteze culturile crescute din semintele companiei. Conceptul a fost numit “oligarhia semintelor” de catre studiul intitulat “Gigantii semintelor vs fermieri”.
Puseurile filantropice ale magnatului american Bill Gates nu se limiteaza la controversatele campanii de vaccinare întreprinse în tari africane si asiatice, menite, pe hârtie, menite sa contribuie la eradicarea unor maladii ale lumii (acum si la noi!) a treia. Aceeasi fundatie a patronului Microsoft si a sotiei sale îsi continua opera de binefacere, sponsorizând raspândirea semin?elor modificate genetic în tari din lumea a treia. Informatia a trecut neobservata, asa cum s-a întâmplat si în 2010, când familia Gates a investit 23 de milioane de dolari pentru a achizitiona 500.000 de actiuni la compania agricola americana Monsanto, cel mai mare producator de organisme modificate genetic din lume. Devine clar însa ca interesul pentru actiuni „umanitare” de acest gen se mosteneste în familia Bill Gates. Tatal fondatorului Microsoft, William H. Gates Sr., a fost bine conectat la gruparea „Planned Parenthood” (Planificare familala). Organizatia promova ideea ca rasa umana trebuie purificata prin eugenie, adica prin masuri genetice de genul sterilizarii sau al selectiei parintilor (trebuiau sa inceapa cu ei!).
Pentru a fi si mai convigator, Bill Gates a iesit la CNN pentru a face publicitate organismelor modificate genetic ale companiei Monsanto, pe care le-a numit singura „solutie” de combatere a foametei în lume, ignorând avertismentele Organizatiei Natiunilor Unite, potrivit carora acest fenomen nu poate fi eradicat cu organisme modificate genetic, ci prin agricultura traditionala. Contestatarii actelor de binefacere „marca Bill Gates” considera ca, sub paravanul banilor acordati pentru tot felul de campanii, miliardarul american, care ne-a numarat si crede ca mai avem putin si cadem de pe Planeta, încearca sa puna stapânire inclusiv pe rezervele de hrana ale lumii si, în final, sa ne împutineze.
În hora intra si Cargill, traficantul de copii.
Fondatorul Microsoft nu s-a oprit la compania Monsanto, stapâna peste tot ce înseamna produse modificate genetic. Bill si Melinda au decis sa faca echipa cu alt gigant american, Cargill, unul dintre cei mai mari jucatori din agribusiness-ul mondial, pentru a aproviziona lumea a treia cu soia modificata genetic. O corporatie de al carei nume se leaga un sir lung de scandaluri si acuzatii, începând cu 1970, când Cargill a fost acuzata ca a vândut Irak-ului peste 60.000 de tone de seminte de grâu contaminat cu metil-mercur incident care a provocat moartea a 90 de oameni –, si pâna în 2005, an în care compania a fost gasita vinovata de încalcarea directa a legii privind drepturile omului, în cazul copiilor din Mali. Cargill a fost facut responsabil de trafic de copii, fortându-i sa munceasca pe plantatiile de arbori de cacao timp de 12-14 ore pe zi, fara niciun ban, fara hrana si fara posibilitatea de a se odihni. Acuzatii simliare au fost aduse companiei americane si pentru ca a continuat sa achizitioneze bumbac din Uzbekistan, desi stia foarte bine ca aici copiii sunt folositi ca sclavi la procesul de cultivare.
Calul troian din Africa
Ca si Monsanto, Gates s-a implicat în ultimii ani într-o actiune de distrugere a agriculturii rurale, în special prin intermediul AGRA (Alianta pentru o Revolutie Verde în Africa), la care a contribuit cu 264,5 milioane de dolari, în granturi. AGRA a fost si este perceputa ca un cal troian în încercarea de a deposeda agricultorii saraci de pe Continentul Negru de semintele traditionale, pentru a le înlocui apoi cu cele ale unor companii straine, iar în final, cu seminte modificate genetic.
Hormonul bovin de crestere (BGH) este o versiune sintetica, modificata genetic al unui hormon produs la vaci. Scopul acestuia este de a spori productia de lapte a unei vaci chiar si cu 25%. Se estimeaza ca BGH este injectat in 30% din intregul septel de vaci de lapte.
Aprobarea data pentru BGH s-a datorat in mare parte studiului pe cobai facut de corporatia Monsanto (producatorul de BGH) care a hranit cobaii cu lapte plin de BGH. Initial, nu s-a raportat nici o urma de BGH in sangele cobailor, dar mai tarziu s-a dovedit ca oficialii nu au citit niciodata intregul raport si ca s-a gasit ca 20-30% dintre cobai aveau urme de BGH in fluxul sanguin si unii au dezvoltat chisturi tiroidiene.
A devenit dificil de evitat BGH deoarece nu se impune etichetarea de produse continand BGH. De fapt, Monsanto a ajutat la sponsorizarea legislatiei federale (care a fost adoptata) si care impiedica producatorii de lapte sa isi eticheteze produsele ca fiind fara BGH , chiar si atunci cand acestea sunt lipsite de respectivul hormon.
Aproximativ 2000 de aditivi alimentari coloranti si aromatizanti artificiali, agenti stabilizatori, de texturare, indulcitori si antimicrobieni sunt permisi in hrana noastra. Proliferarea organismelor modificate genetic este inca un exemplu al efectelor devastatoare ale agribusinessului asupra hranei noastre. Zeci si zeci de companii utilizeaza acum tehnologia de recombinare genetica pentru a produce combinatii genetice nemaivazute.
Întreaga omenire suferă de un “cancer”: lăcomia corporaţiilor
Până acum, aproape toate persoanele informate recunosc Monsanto ca cea mai dăunătoare corporaţie de pe planeta noastră. Dar ce anume face Monsanto să fie atât de dăunătoare? De ce Monsanto este mai periculoasă decât o companie farmaceutică, o companie de pesticide sau un fabricant de arme?, se întreabă Naturalnews.com.
Răspunsul la această întrebare se află în probarea virtuţii corporaţiei în cauză. Ca nişte persoane virtuoase, ne aşteptăm ca astfel de corporaţii să acţioneze cu un simţ al decenţei umane fundamentale. Ne aşteptăm ca aceste organizaţii să se comporte în limitele respectării vieţii umane, a unor practici oneste şi promovând o ştiinţă de încredere. Sperăm, cu naivitate, ca aceste corporaţii să acţioneze ca nişte fiinţe umane decente.
Dar nu se întâmplă acest lucru. În căutarea profitului cu orice cost, acestea încalcă principiile de bază ale calităţii. Trădează umanitatea. Distrug viaţa. Otrăvesc natura şi făcând acest lucru, ameninţă viitorul unei vieţi durabile pe planeta noastră.
Mai departe o să descoperiţi “încălcările fundamentale ale calităţii” pe care Monsanto le practică zilnic:
- Lăcomia care încalcă serviciul pentru umanitate
Acţiunile Monsanto sunt realizate cu scopul de a maximiza profiturile companiei, nu pentru a ajuta oamenii. Întregul său model “seminţe şi ierbicide” este proiectat pentru“a prinde” fermierii într-un sistem al dependenţei economice, pentru a transforma agricultorii în servitori care nu se mai pot întoarce niciodată la agricultura tradiţională după ce solul lor a fost distrus cu Roundup.
- Distrugerea vieţii
Produsele Monsanto compromit şi încalcă dreptul la viaţă. Porumbul modificat genetic al companiei conţine în fiecare ştiulete o substanţă chimică toxică. Tocmai acest tip de porumb este oferit oamenilor spre consum.
În cadrul unui studiu ştiinţific recent, un procent şocant de 70% dintre femelele de şoareci au murit prematur atunci când au fost hrănite cu produse modificate genetic. 50% dintre masculi au murit mai devreme. Aproape toţi au murit din cauza unor tumori canceroase.
- Secrete bine păzite
Monsanto cheltuie milioane de dolari în încercarea lor de a învinge Propunerea 37 din California, un proiect de lege care ar impune indicarea pe etichetele alimentelor a produselor modificate genetic.
Însă, Monsanto şi alte companii, precum cele care deţin Larabar, Silk şi Kashi, nu îşi doresc ca noi, consumatorii finali, să ştim adevărul despre ce produse modificate genetic există în alimentele pe care le cumpărăm. De asemenea, cheltuie sume uriaşe de bani pentru a încerca să învingă Propunerea 37 astfel încât companiile alimentare să poată păstra în continuare acest secret murdar despre otrava din mâncarea noastră.
Concret, aceste companii nu îşi doresc ca tu să ştii ce mănânci. De ce? Pentru că mănânci otravă.
- Dominaţia tehnologiei
Monsanto nu crează tehnologie, pentru ca apoi să împărtăşească descoperirile lor cu agricultorii. În schimb, compania îşi brevetează seminţele modificate genetic şi pretind drept de proprietate asupra lor. Acest brevet este folosit pentru a înlănţui agricultorii!
Atunci când seminţele modificate genetic Monsanto au fost purtate de vânt pe câmpurile agricultorilor care încearcă să evite cultivarea produselor genetic, companiaa folosit “drepturile” sale de brevetare pentru a-i da în judecată pe fermieri susţinând că aceştia “au furat” proprietatea Monsanto.
- Distrugerea mediului
Ierbicidul Roundup devastează solurile, le contaminează şi le face incapabile să producă culturi sănătoase folosind metode de agricultură tradiţionale sau organice. Odată ce o parcelă agricolă este distrusă cu Roundup, acel agricultor este pentru totdeauna sclavul unui protocol de agricultură bazat pe chimicale. Nu este sănătos, este un dezastru pentru mediu şi producţia reală a terenului este MAI MICĂ decât a câmpurilor pe care s-a utilizat agricultura organică, pe o perioadă de cinci ani sau mai mult.
Prin încurajarea agriculturilor de a stropi milioane de hectare de teren agricol cu Roundup, Monsanto este angajat într-o conspiraţie de a distruge moştenirea noastră agricolă şi ne transformă pe toţi în “sclavi ai mâncării” care trebuie să plătească tribut companiei Monsanto.
- Frauda ştiinţifică în locul adevărului ştiinţific
Aşa-numita “ştiinţă” care provine de la Monsanto este una dintre cele mai înşelătoare care a fost fabricată vreodată de o corporaţie. În loc să testeze pe animale produsele modificate genetic pe o perioadă lungă de timp, cercetătorii finanţaţi de Monsanto au testat produsele pentru o perioadă de aproximativ 90 de zile şi apoi au declarat într-un mod categoric că alimentele sunt “sigure” pentru un consum pe toată durata vieţii.
Nu e de mirare că nu au realizat teste pe o perioadă mai lungă: Adevărata accelerare a tumorilor canceroase a apărut la şoareci după limita de 90 de zile.
Monsanto a “cumpărat” nenumăraţi cercetători, experţi, jurnalişti şi politicieni. Însă, mituirea acestora nu modifică în nici un fel realitatea. Otrava din porumb este tot otravă în porumb, chiar dacă plăteşti un grup de oameni de ştiinţă să declare altceva.
- SCHIMBAREA de care avem nevoie cu adevărat: Corporaţii responsabile
Ceva este foarte greşit în ceea ce priveşte comportamentul corporaţiilor din întreaga lume, iar Monsanto este doar una din miile de companii care demonstrează o atitudine extrem de iresponsabilă şi distructivă.
Politica acestora duce lipsă de ceva: UMANITATE. Desigur, corporaţiile sunt foarte bune la generarea de profituri, la optimizarea logisticii, producţie, marketing etc. Dar, unde este umanitatea în toate aceste lucruri?
Nu poate fi găsită nicăieri. Corporaţiilor nu le pasă CINE suferă, CE distrug, CUM se comportă sau CÂT DE DEPARTE trebuie să meargă pentru încă un dolar.
Există companii care se angajează în cele mai josnice comportamente anti-umanepe care ţi le poţi imagina, inclusiv folosirea copiilor mici drept cobai pentru vaccinuri, testarea secretă a bolilor pe deţinuţi, falsificarea constantă a dovezilor, mituirea doctorilor, minciunile spuse autorităţilor de reglementare, eforturile depuse pentru a împiedica consumatorul să aibă acces la produse convenabile, invetarea unor boli fictive pentru a face reclamă unor medicamente toxice şi chiar angajarea unor firme de PR pentru a răspândi minciuni şi informaţii greşite online prin intermediul reţelelor de socializare şi websiteuri.
O corporaţie fără UMANITATE este ca o tumoare canceroasă. Vrea să adune tot mai multe resurse, pentru a creşte cât mai mare, până când omoară tot. Aceasta este dorinţa înnăscută a fiecărei mari companii de care am auzit: creşte, distruge competiţia şi DOMINĂ! Chiar dacă asta înseamnă să omori viitorul.
- Ce putem face la nivel individual?
Desigur, soluţia supremă este o soluţie care vizează consumatorul, aceea de a numai achiziţiona produsele fabricate de astfel de corporaţii. Cum ar fi dacă oamenii pur şi simplu nu ar mai cumpăra produse de porumb non-organic cum ar fi cereale, tortillas şi chipsuri de porumb?
Cum ar fi dacă nu ar mai cumpăra pesticide, medicamente, cosmetice şi produse de îngrijire personală pline de toxine? Sau dacă ar renunţa dintr-o dată la tot ce înseamnă băuturi carbogazoase şi aspartam?
Putem ajuta la schimbarea direcţiei lumii într-un sens pozitiv dacă ne modificăm obiceiurile personale. Iar acesta este un aspect pe care putem începe să îl controlăm chiar acum, astăzi, începând cu următorii bani pe care îi cheltuim la supermarket.
Va trebui să depunem un minim efort, să citim etichetele şi să cumpărăm produse organice, care nu sunt modificate genetic, de fiecare dată când este posibil. Este singura modalitate practică, clară, de a diminua puterea companiilor care acţionează împotriva sănătăţii oamenilor, începând din acest moment.
sursa: financiarul.ro
MONSANTO, gigantul OMG, pune in pericol biosfera pamantului prin IERBICIDUL nociv Roundup
Naturalnews: Monsanto Roundup ameninta stabilitatea aprovizionarii cu alimente la nivel global
Indiferenta nesabuita a companiei Monsanto fata de sanatatea publica si stabilitatea agricola a planetei s-ar putea sa fie chiar mai semnificativa decat se credea pana acum. Un raport socant dezvaluie cum produsul Monsanto Roundup ameninta potentialul de recolta al intregii biosfere. Raportul dezvaluie cum glifosatul, dezvoltat de Monsanto la inceputul anilor ’70 si folosit ca ingredient activ in ierbicidul propriu numit Roundup, ar putea fi responsabil pentru devastarea ireversibila a microbiodiversitatii solului – compromitand astfel sanatatea intregii planete.
Noi studii publicate de revista Microbiologie Contemporana subliniaza masura in care glifosatul altereaza, in unele cazuri pana la distrugere, microorganismele de care depind atat sanatatea solului, cat si, uimitor, beneficiile alimentelor crude sau fermentate. Ingrijorator, anumite specii de bacterii folosite in culturile de iaurt, cum ar fi Lactovacillus cremoris, au disparut deja din anumite regiuni geografice unde traditional se gaseau din abundenta. Studiul reclama ca moartea si prevenirea dezvoltarii vietii microorganismelor benefice au fost observate in zone unde concentratia de Roundup este chiar mai mica decat cea recomandata.
Aceasta inseamna ca fermierii care folosesc Roundup sau ierbicide similare in concentratii din ce in ce mai mari, pentru a contracara super-buruienile tot mai rezistente ce au luat nastere ca urmare a agriculturii modificate genetic, nu numai ca distrug sanatatea solului, ci omoara si culturile de microorganisme responsabile pentru fertilitatea acestuia.
Microorganismele sunt responsabile pentru mult mai mult decat continutul in substante hranitoare a alimentelor crude sau fermentate. Cei mai numerosi inhabitanti ai planetei, microorganismele iau parte la geneza ciclurilor de nitrogen, fosfat, oxigen si carbon, si sunt astfel indispensabile pentru sanatatea intregii biosfere. Uluitor, conform estimarilor, exista circa 6,000,000,000,000,000,000,000,000,000,000 (6 x 10 la puterea 30) celule bacteriene pe planeta, iar aceste microorganisme din sol reprezinta aproximativ 50% din numarul total de specii ale biosferei.
Cum folosirea Roundup ameninta aceste microorganisme, inclusiv ciupercile si miceliul, se poate ajunge la implicatii devastatoare. Numai compromiterea sanatatii miceliului este suficienta pentru provocarea unui dezastru ecologic. Potrivit celebrului micolog Paul Stamets, miceliul s-ar putea sa actioneze ca o “retea” in cadrul biosferei, ca un “internet natural” al Pamantului, pe care se bazeaza toate organismele. Este un fapt recunoscut de-a lungul istoriei ca viata depinde de calitatea solului. Fara un sol fertil, sanatatea intregii planete este supusa riscului.
Charles E. Kelogg a fost unul dintre sustinatorii acestei teorii. In 1939, el afirma: “Toata viata depinde de sol. Nu poate exista viata fara sol si nici sol fara viata; acestea au evoluat impreuna.”. Franklin Delano Roosevelt a subscris: “Natiunea care isi distruge solul, se autodistruge.”
Pe baza dovezilor stiintifice tot mai numeroase care arata cum biodegradarea glifosatului are loc lent, se scufunda in solul de suprafata, acumulandu-se in apele subterane (surse de apa potabila – fantani, izvoare), si regasirea acestuia in aproape toate mostrele de aer si apa de ploaie luate in Statele Unite, se poate spune fara nicio indoiala ca ierbicidul cel mai bine vandut al lui Monsanto este una dintre cele mai grozave amenintari impotriva omului si a mediului inconjurator din cate au fost create vreodata.
Cum Departamentul de Agricultura al Statelor Unite nu face nimic pentru a impiedica Monsanto sa ameninte stabilitatea globala a mediului inconjurator, devine din ce in ce mai evident ca cele doua institutii sunt dispuse sa sacrifice viitorul planetei de dragul castigului pe termen scurt. Mai mult chiar, Departamentul de Agricultura si-a dat foarte rapid acordul pentru cele mai recente culturi modificate genetic ale Monsanto, asigurand astfel profiturile companiei si ignorand numeroasele efecte daunatoare ale creatiilor mai vechi ale acesteia (cum ar fi Agentul Portocaliu, Aspartamul, DDT).
Efectele negative ale Roundup au fost clar stabilite de numeroase studii stiintifice si investigatii la scara larga, oamenii de stiinta mergand pana la corelarea intre acest ierbicid si boli precum infertilitatea sau cancerul. Chiar si diluat in procent de 99,8% (concentratie de 450 de ori mai mica decat cea folosita in agricultura), Roundup tot prezinta caracteristici genotoxice extrem de daunatoare pentru ADN-ul uman. In tot acest timp, acest ierbicid cancerigen este folosit la scara nationala de catre fermierii neavizati. In 2007, numai pe teritoriul Statelor Unite au fost folosite 80.000 de tone de Roundup.
Pe langa problemele de sanatate, haosul ecologic provocat de Roundup este poate un motiv si mai mare de ingrijorare. In ciuda faptului ca a fost creat pentru distrugerea buruienilor, se pare ca acesta a cauzat aparitia unor specii de super-buruieni pe suprafata a milioane de hectare, falimentandu-i pe fermieri si distrugand terenul agricol. Aceste plante acopera azi mai mult de 4,5 milioane de hectare de pamant numai in Statele Unite, desi expertii estimeaza ca la nivel global, numarul se ridica la 120 de milioane de hectare (in 2010). Extinderea super-buruienilor este din ce in ce mai remarcata in Australia, Argentina, Brazilia, Chile, Europa si Africa de Sud.
Industria alimentara “ne omoara cu buna stiinta”? Unde sint cadavrele, dl. Paul-Badescu?
Va scriu aceasta scrisoare datorita unui articol pe care l-ati publicat in urma cu citeva zile pe platforma de blogging a site-ului Adevarul. Intitulat “Ne omoara cu buna stiinta“, textul a fost preluat si in cadrul sectiunii Sanatate a ziarului.[1]
Este evident ca sinteti foarte ingrijorat de calitatea alimentelor la care avem acces; pina la un punct, va inteleg. Tot pina la un punct, inteleg si teama pe care o resimtiti in calitate de parinte; teama de nu putea sa-ti aperi suficient de bine copilul de o lume pe care o percepi drept periculoasa si asupra careia nu detii controlul.
Articolul dumneavoastra este motivat de spaima, dar, citînd o replica celebra, frica este ucigasa mintii.
Iar somnul ratiunii naste monstri…
Sa presupunem ca ati da peste un scurt articol intitulat “Ucigasul tacut din pereti“:
Un ucigas tacut ne pindeste din peretii caselor noastre. Un moment de neatentie si-i putem cadea prada, un gest necugetat si viata ne va fi curmata in spasme groaznice. Fie zi, fie noapte, traim in pericol;in orice clipa casa ni se poate transforma dintr-un camin primitor intr-o capcana in flacari.
Ucigasul are un nume: curentul electric. Pentru ca unii să facă profituri uriaşe, aproape toate locuintele au fost bransate la reteaua electrica. Ne omoară, deci, ca să aibă ei un iaht în plus.
Ce ati zice citind asa ceva? Sa fie o gluma? Sa fie un articol scris cu rea credinta? Sa fie vreun conspirationist sarit de pe fix? Probabil ca ati considera textul o aberatie si l-ati ignora; la fel ar face imensa majoritate a eventualilor cititori.
Este interesant totusi ca pseudo-articolul de mai sus nu spune nici o minciuna, nu face nici o afirmatie falsa. Da, putem muri curentati; da, retelele electrice pot cauza incendii; da, companiile de electricitate fac profit din consumul de curent electric. Da, toate sint perfect adevarate.
Si atunci, de unde provine aberatia? Problema apare din concluzia pe care o sugereaza autorul, nu din afirmatiile propriu-zise. Absurditatea consta in exagerarea grosolana a pericolelor potentiale in paralel cu ignorarea flagranta a beneficiilor imediate si tangibile. O tehnica clasica de dezinformare.
Sa ne intoarcem acum la articolul dumneavoastra. In mod clar nu este scris in gluma. Pe de alta parte, nici sarit de pe fix nu sinteti, iar probabilitatea de a avea o agenda secreta mi se pare neglijabila. Cu alte cuvinte, apelind la o distinctie care lipseste din romana, pare sa fie mai degraba un caz de misinformation decit unul de disinformation.
De obicei nu reactionez la astfel de texte; Internetul colcaie de conspirationisti sariti de pe fix. Dumneavoastra sinteti totusi un caz aparte: un intelectual mainstream, publicist la unul din principalele site-uri de stiri; sinteti un lider de opinie a carui voce este ascultata in societate.
Sinteti un bun scriitor, fara indoiala. In doar sase paragrafe reusiti sa concentrati si dioxina, si mercurul, si cancerul. Intr-un mod concis si la obiect reusiti sa baleiati majoritatea obsesiilor celor preocupati de “o viata sanatoasa”. Mai mult, (aproape) tot ce afirmati este perfect adevarat.
Da, “peştii mari […] reţin metalele grele“, iar “in carnea de somon de crescătorie ai parte […] inclusiv de colorant“. Da, este (aproape) adevarat ca “tocmai în frunză planta îşi face stocuri din azotaţii, nitraţii sau nitriţii cu care o alimentează agricultorii“; nu contesta nimeni acest lucru.
Nu va contest nici talentul si nici onestitatea cu care ati scris articolul. Problemele sint cu totul altele: iresponsabilitatea si amatorismul cu care va aventurati intr-un domeniu pe care nu il stapiniti. Pentru inceput va voi da un mic exemplu – vorbiti de “azotaţii, nitraţii sau nitriţii” dati de agricultori pe post de ingrasamint. In primul rind, nitritii nu sint stocati de plante[2], fiind toxici pentru ele[3] si nici un agricultor nu-i va folosi, pe de alta parte, azotat si nitrat sint sinonime, nu doi compusi diferiti.
Pentru un neinitiat poate parea o distinctie minora; o maniera de va cauta nod in papura. Ce mi-e nitrat, ce mi-e nitrit, ati putea zice. Mare lucru! E diferenta de doar o litera.
Din pacate, o diferenta de o litera te poate ucide. Nu poti sa discuti despre subiecte stiintifice in termeni vagi sau fara sa ai habar despre ce vorbesti. Ca sa fie mai clar: in chimie, un atom in plus sau in minus poate transforma o substanta inofensiva intr-o otrava puternica. De exemplu, nitritii sint de 10-20 ori mai toxici decit nitratii.[4]
Voi face o scurta paranteza pentru cei care s-ar putea intreba in acest moment ce cauta substante toxice in plante (nitratii) sau in alimentatia umana (nitrati din plante si nitriti folositi pe post de conservant pentru mezeluri). Nu cumva e vorba de o mare conspiratie, nu cumva “astia” vor sa ne omoare?
Cu riscul de a va dezamagi, lucrurile sint mult mai prozaice. Pentru claritate, voi apela la o analogie. Sarea obisnuita, sarea de bucatarie (clorura de sodiu) e un ingredient esential in alimentatie; presupunind ca am elimina-o complet din mincare am risca afectiuni grave – edem cerebral de exemplu; in cazuri extreme se poate ajunge chiar la deces.[5] Pe de alta parte, peste o anumita cantitate (foarte mare)[6], sarea devine toxica.
Sa ne intoarcem la nitratii si nitritii nostri. La fel ca si in cazul sarii obisnuite, nitratii sint o sursa importanta de azot pentru plante – daca nu mai hranesti planta cu azot, aceasta va muri. Nitritii, la rindul lor, sint un ingredient esential in mezeluri; impiedicind dezvoltarea bacteriilor patogene acestia ne protejeaza de toxiinfectii alimentare, potential fatale. Mai mult decit atit, in doze corespunzatoare, nitritii sint un factor de protectie intr-o serie intreaga de afectiuni, mai ales in cele cardiovasculare.[7]
Evident, peste o anumita cantitate (ce depinde de virsta, greutate, starea de sanatate etc.) atit nitritii cit si nitratii devin toxici. La fel ca si sarea de bucatarie.
De asemeni, la fel ca si pentru sarea de bucatarie, exista recomandari de consum pentru a se evita depasirea pragurilor de toxicitate, o urmarire permanenta a alimentelor si o evaluare medicala epidemiologica continua pentru a se ajusta, daca este cazul, dozele maxime admise.
Ingrijorator nu este ca ignorati aceste lucruri, ingrijoratoare este nonsalanta cu care faceti afirmatii discutabile fara un minim efort de a va documenta. Traim in era Internetului; din 2-3 click-uri puteti / ati fi putut gasi nenumarate articole stiintifice relevante. Lipsa unei pregatiri de specialitate nu este un impediment; cu putina preocupare chiar si un absolvent de Filologie ar trebui sa fie capabil sa inteleaga ideile principale – toate articolele sint insotite de un rezumat cu principalele concluzii prezentate intr-un limbaj accesibil.
Deplingeti mercurul din peste, provenit “de la poluare“, dar ignorati ca majoritatea lui (cca. 70%) provine din surse naturale (eruptii vulcanice, incendii de padure, eroziunea solurilor etc.) – cu alte cuvinte, chiar daca oamenii si mult hulita lor industrie ar disparea, pestii tot ar contine mercur.[8] Va oripileaza cei doi “coloranti” adaugati in hrana somonilor de crescatorie (Astaxantina si Cantaxantina)[9], dar habar nu aveti ca ambii se regasesc, in mod “natural”, in alge, crustacei, somon salbatic sau crap (si mai amuzant, pe primul dintre “coloranti” il gasiti chiar si in farmaciile “naturiste”, fiind promovat drept “cel mai puternic antioxidant natural“.[10] Cine “ne omoara cu buna stiinta“?)
Puiul “indopat cu hormoni“? In Uniunea Europeana, hormonii de crestere au fost interzisi treptat incepind cu 1981, intii pentru cresterea vacilor, ulterior interdictia extinzindu-se la toate animalele de ferma (inclusiv pui); regula este valabila chiar si pentru importuri.[11] Substantele beta-agoniste? Interzise din 1996.[12] Folosirea antibioticelor ca promotoare de crestere? Interzisa din 2006.[13]
Este adevarat ca exista o piata neagra, iar unele ferme folosesc ilegal astfel de compusi, dar aici intervin organismele de control, sistemele ce asigura trasabilitatea carnii pe intregul lant de productie si mecanismul de alerta rapida in domeniul alimentar.
Dar contaminarea cu dioxina, cu metale grele sau mai stiu ce alta grozavie? Linistiti-va! Da, apar pe piata uneori produse contaminate, dar controlul alimentar este luat foarte in serios in tarile dezvoltate, iar alimentele neconforme sint retrase.[14] Mai mult, masurile de reducere a expunerii populatiei chiar functioneaza! Ca sa va dau un exemplu din Statele Unite, in perioada 1999-2010, numarul femeilor aflate la virsta fertila ce prezentau un nivel al mercurului in singe peste limitele admise a scazut cu 65% desi consumul de peste a ramas aproximativ constant.[15] Nu cred ca are rost sa continui.
O singura intrebare vreau sa va mai pun: daca “ne omoara cu buna stiinta” si “nu sunt doar crime, ci e de-a dreptul genocid“, unde sint cadavrele, dl. Paul-Badescu?
Sa ne uitam la Statele Unite – au o politica in domeniul sigurantei alimentare mult mai laxa decit in Uniunea Europeana. Mortalitatea prin cancer? In scadere semnificativa de o buna bucata de vreme. Speranta de viata? Creste constant, cu aproximativ 1-2 ani pe deceniu.[16]
Unde sint cadavrele, dl. Paul-Badescu?
Sinteti un intelectual mainstream, publicist la unul din principalele site-uri de stiri; sinteti un lider de opinie a carui voce este ascultata in societate; aveti o mare responsabilitate. Si asa exista o psihoza legata de siguranta alimentelor; articolul dumneavoastra nu face decit sa puna, cu inconstienta, paie pe foc.
Anul trecut atacati “imbecilizarea propagată cu ajutorul televiziunii“.[17] Nu televiziunea ca atare este de blamat; vina o poarta cei ce concep si transmit continutul difuzat. Ati primit aproape 15.000 de like-uri pe Facebook, probabil ca numarul cititorilor a depasit 100.000 – cite subiecte stirnesc o astfel de vilva? Realizati ce “imbecilizare” propagati?
Si asa, din lipsa de informatie, din moda sau, pur si simplu din prostie, pericole reale si tangibile sint ignorate datorita spaimei irationale de “E-uri”, “hormoni” sau mai stiu eu ce. Alimentele “de la tarani” sint, automat “mai sanatoase”, nu? Trichineloza, vaci tuberculoase, igiena alimentara – ce sint astea? Prostii cu care ne sperie “Guvernul” sau “corporatiile”, lasa-ne dom’le in pace!
Stiati ca ouale produse in sistem “free range” sau “bio” sint mult mai contaminate cu dioxina si cu PCB decit cele provenite de la gaini crescute in mult-hulitele baterii?[18] La fel se intimpla cu somonul sau cu pastravul – pestii de captura prezinta in medie niveluri de contaminare mai mari decit cei de cultura! Lucrurile sint mult mai complexe decit realizati.
Lansarea si incurajarea psihozelor are consecinte grave; e suficient sa ne uitam la epidemiile de rujeola ce izbucnesc periodic, datorate refuzarii vaccinarii de teama unor ipotetice efecte secundare.[19] Ce conteaza ca s-a dovedit falsitatea afirmatiilor medicului britanic Andrew Wakefield? Multi parinti continua sa isi expuna copiii la boli ce pot da sechele grave bazindu-se pe informatii din tabloide si bloguri conspirationiste.
Domnule Paul-Badescu, informatiile false pot omori!
[1] http://adevarul.ro/sanatate/minte-sanatoasa/ne-omoara-bunastiinta-1_536a51e30d133766a8717f3b/index.html
[2] http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21075182
[3] http://hortipm.tamu.edu/ipmguide/nutrient/nitrogen.html
[4] Depinde de cum faci comparatia; pentru detalii puteti consulta materialul de la adresa urmatoare: http://www.atsdr.cdc.gov/toxfaqs/tf.asp?id=1186&tid=258#bookmark10
[5] http://lpi.oregonstate.edu/infocenter/minerals/sodium/
[6] http://toxnet.nlm.nih.gov/cgi-bin/sis/search/a?dbs+hsdb:@term+@DOCNO+6368
[7] http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19909823
[8] http://www.atmos-chem-phys.net/10/5951/2010/acp-10-5951-2010.pdf
[9] http://en.wikipedia.org/wiki/Aquaculture_of_salmonids
[10] http://www.suplimente.ro/blog/2011/05/astaxantina-antioxidant-natural/
[11] http://ec.europa.eu/food/food/chemicalsafety/contaminants/hormones/index_en.htm
[12] http://old.eur-lex.europa.eu/smartapi/cgi/sga_doc?smartapi!celexapi!prod!CELEXnumdoc&lg=EN&numdoc=31996L0022&model=guichett
[13] http://www.food.gov.uk/business-industry/farmingfood/vetmeds/vetmedfaq/#.U2_XaChWi4k
[14] http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs225/en/
[15] http://water.epa.gov/scitech/swguidance/fishshellfish/fishadvisories/technical.cfm#tabs-4
[16] http://www.infoplease.com/ipa/A0005140.html
[17] http://adevarul.ro/cultura/carti/video-galeriefoto-cezar-paul-badescu–m-amimbolnavit-cauza-mizeriilor-vedeam-televizor-1_51791c10053c7dd83f469493/index.html
[18] http://www.efsa.europa.eu/en/efsajournal/pub/2832.htm
[19] http://online.wsj.com/news/articles/SB10001424127887323300004578555453881252798
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro
Glifosatul cu care Occidentul ucide omenirea
Economiștii-ecologi americani, cum ar fi Herman Edward Daly, subliniază că, întrucît la calcularea produsului intern brut nu se ține cont de costurile poluării și epuizării resurselor, nu putem ști dacă creșterea PIB-ului duce la profitabilitate sau la pierderi. Și fără asta enorme, aceste costuri cresc încontinuu. De-a lungul istoriei, corporațiile de producere și manufactură, agricultura corporativă, sistemele urbane de canalizare și alți ”inculpați” treceau costurile activităților lor la cheltuielile ecologice și pe seama terților. În ultimul timp au apărut numeroase avize privind produsul corporației Monsanto numit „Roundup”, al cărui ingredient de bază este glifosatul – un erbicid sistemic neselectiv folosit pe larg în lupta contra buruienilor și care este considerat un cancerigen. Recent, una dintre organizațiile care activează în sfera ocrotirii sănătății, Environmental Working Group (Grupul Ecologic de Lucru — n.a.), a prezentat un raport din care reiese că, în urma testelor efectuate, glifosatul a fost depistat în 43 din 45 de dejunuri pentru copii, inclusiv granola, ovăzul și bastonașele dulci produse de corporațiile Quaker, Kellogg și General Mills. Testele efectuate în Brazilia au arătat că în 83% dintre cazuri laptele matern conține glifosat. Institutul de Ecologie din München (Munich Environmental Institute) a anunțat că 14 tipuri de bere dintre cele mai populare în Germania conțin glifosat. Glifosatul a fost găsit în urina fermierilor mexicani și în acviferele subterane ale Mexicului. Dovedit: produsele cu OMG îi provoacă omului daune irecuperabile Revista Scientific American a publicat o știre despre faptul că chiar și ”ingredientele inerte de Roundup pot ucide celulele umane”, în special pe cele ale embrionilor, placentei și cordonului ombilical”. Un toxicolog german a învinuit Institutul Federal German pentru Evaluarea Riscurilor și Departamentul European pentru Securitatea Produselor Alimentare (German Federal Institute for Risk Assessment and the European Food Safety Authority) de fraudă științifică pentru faptul că au recunoscut concluziile grupului de lucru condus de Monsanto Corporation precum că glifosatul nu este cancerigen. Contradicțiile respective apar din cauză că savanții a căror activitate este finanțată de corporațiile de profil oferă avize în care susțin că nu există nicio legătură între glifosat și cancer. În același timp, savanții independenți prezintă date ce confirmă existența unei asemenea legături. Nu e de mirare, deoarece savanții întreținuți de ramură nu sînt independenți, de la ei nu putem aștepta concluzii ce ar contraveni intereselor angajatorilor lor. Există, de asemenea, divergențe de opinii cu privire la nivelul de contaminare cu glifosat pe care produsele trebuie să îl atingă pentru a fi clasificate ca periculoase. De facto, concentrațiile cresc odată cu utilizarea repetată în timp a Roundup-ului. Mai devreme ori mai tîrziu, această concentrație devine suficientă pentru a produce daune. Unii cercetători își văd sarcina în a demonstra că, dacă glifosatul este cancerigen, costurile în formă de vieți pierdute și cheltuieli medicinale nu le suportă Monsanto/Bayer. Dacă aceste costuri le-ar suporta în mod obligatoriu corporația Monsanto, produsul ei ar fi nerentabil. Costurile producerii lui ar depăși toate avantajele. Adevărul este greu de găsit, deoarece politicienii și autoritățile de reglementare corupte preferă să presteze servicii prietenilor lor din sectorul de afaceri. În Brazilia legislatorii, de fapt, încearcă să deregleze utilizarea pesticidelor și să interzică comercializarea produselor alimentare organice în supermarketuri. În cazul glifosatului fluxul a mers, posibil, contra corporației Monsanto/Bayer. Curtea Supremă a statului California, spre exemplu, a susținut decizia autorităților de a introduce glifosatul în lista cancerigenelor cu numărul 65. Ce riscuri comportă OMG-urile Recent jurații din San Francisco au decis că portarul unei școli va primi 289 de milioane de dolari compensații pentru cancerul provocat de Roundup. Nu încape îndoială că Monsanto va face un recurs și dosarul va fi blocat în instanțe pînă portarul va muri. Dar este un precedent care demonstrează că jurații încep să nu mai aibă încredere în ”știința angajată”. În instanțe își așteaptă sentința finală cca 1000 de dosare similare. Este important să înțelegem că, dacă Roundup-ul este cancerigen, el este doar unul dintre produsele companiei. Ne putem imagina mărimea acestor costuri. Un impact negativ asupra animalelor domestice îl au și organismele modificate genetic (OMG). Să cugetăm asupra urmărilor negative ale utilizării remediilor chimice în gospodăria sătească pentru resursele terestre, acvatice și aeriene. Statul Florida suferă din cauza înfloririi algelor în urma deversării îngrășămintelor chimice de pe terenurile agricole. Iar industria zahărului a favorizat nimicirea lacului Okeechobee – unul dintre cele mai mari bazine acvatice din Florida. Deversarea îngrășămintelor provoacă înmulțirea algelor blue-green algae blooms, care omoară flora și fauna marină și prezintă pericol pentru oameni. În prezent rîul Saint Lucia din Florida depășește de 10 ori nivelul de toxicitate, la care apele lui ar putea fi doar atinse. „Fluxurile roșii” provocate de algele înflorite pot avea și cauze firești, însă deversarea îngrășămintelor le intensifică creșterea și le face mai rezistente. Mai mult, influența poluării asupra sporirii temperaturii mediului contribuie la ”fluxurile roșii”. La fel și asanarea mlaștinilor în scopul construirii blocurilor de locuit, în urma căreia apa se mișcă rapid și nu este supusă filtrării naturale. Iar după ce situația apei s-a înrăutățit și înflorirea algelor s-a extins, autoritățile din Florida au redus programele de monitorizare a resurselor acvatice. Dacă vom ține cont de costurile enorme ale utilizării corporative a terenurilor, vom înțelege că cheltuielile de producere a zahărului și a altor produse alimentare sînt excesive pentru PIB. Prețul plătit de consumatori e prea mic. Iar profiturile corporațiilor agricole – prea mari. Că doar nici primele, nici cele din urmă nu includ distrugerea în masă a faunei marine și a peștelui, pierderile businessului turistic și morbiditatea oamenilor, provocate de deversarea îngrășămintelor chimice în timpul fluxurilor de alge. Statul Michigan a conștientizat că apa din apeduct este periculoasă. Sistemul de aprovizionare cu apă este plin de reactivi chimici, decenii în șir utilizați de bazele militare la producerea mărfurilor de larg consum. Alegeți orice business și cugetați asupra costurilor lui. Să zicem, corporațiile americane care și-au transferat locurile de muncă în zonele off-shore ale Asiei. Profiturile corporațiilor au crescut, însă baza fiscală federală, a statului și cea locală s-a redus. Baza de impozitare “salarială” pentru asigurările sociale și asistența medicală s-a diminuat. În consecință, aceste temelii ale stabilității sociale și politice a SUA s-au pomenit în pericol. S-a redus baza fiscală pentru calcularea pensiilor profesorilor și altor funcționari publici. Dacă corporațiile care și-au transferat locurile de muncă peste hotare ar fi suportat aceste costuri, nu ar fi avut profituri. Adică au avut de cîștigat cîteva persoane care au trecut niște cheltuieli enorme pe umerii tuturor celorlalți. Sau să cugetăm asupra unui simplu magazin care vinde animale domestice. Toți proprietarii și clienții lor, toți cei care vindeau și cumpărau pitoni multicolori cu lungimea de 0,5-0,75 cm, șerpi boa sau anaconde, în clipa procurării lor nu se gîndeau la dimensiunile pe care le vor avea acestea. Nu au făcut-o nici autoritățile de reglementare, care au permis importul acestor reptile. Apoi, după ce s-a văzut că aceste creaturi pot înfuleca alte animale de companie și pe copii, și mai pot să-i asfixieze pe adulți, aceste reptile au început să fie aruncate în rezervația Everglades, unde au și distrus fauna naturală și s-au înmulțit într-atît că numărul lor nu mai poate fi controlat. Costurile externe îl depășesc mult și cu ușurință pe cel global, suportat de magazinele de animale de companie la comercializarea tuturor acestor șerpi. Potrivit economiștilor-ecologi, capitalismul activează în condițiile unei ”economii deșarte”, în care presiunea oamenilor asupra resurselor naturale nu este mare. Iar în ”economia plină”, în care resursele naturale ajung la limita dispariției, capitalismul nu funcționează. Costurile externe ale creșterii economice — așa cum apar ele în PIB — pot depăși mult costurile globale ale mărfurilor produse. Am putea susține ferm că asta este situația la zi. Distrugerea speciilor, pătrunderea toxinelor în produsele alimentare, băuturi, laptele matern, aer, apă, sol, încercările disperate de a obține resurse energetice prin fracturarea hidraulică a stratului de petrolul și gaze (fracking), ceea ce distruge apele subterane și provoacă cutremure etc. — toate prezintă semne că presiunea asupra planetei este excesivă. Dacă vom calcula totul, vom vedea că profitul generat de capitalism timp de secole a fost obținut datorită faptului că capitaliștii nu erau nevoiți să acopere toate cheltuielile de producere. Aceste costuri ei le-au trecut pe seama mediului și pe umerii terților, iar costurile neafișate le puneau în buzunar ca profituri. Herman Daly menționează că anul trecut revista medicală britanică Lancet a estimat costurile anuale ale poluării la cca 6% din economia globală, în timp ce creșterea economică era la nivel de 2%. Astfel, diferența de 4% constituie reducerea anuală a bunăstării, și nu creșterea ei cu 2%. Adică noi deja ne aflăm în situația în care creșterea economică este inoportună din punct de vedere economic. Dacă ecologii străini își exprimă neliniștea privind impactul nociv al glifosatului asupra naturii și a organismului uman, ce se crede despre aceasta la noi? Intervievată de Noi.md, Veronica Tertea, șefă adjunctă a Direcţiei protecţia plantelor şi siguranţa alimentelor de origine vegetală din cadrul Ministerului Agriculturii, a menționat: – La nivelul Comisiei Europene, problema securității utilizării unor substanțe în pesticide și erbicide a fost examinată de foarte multe ori. Diverse instituții au concluzionat impactul lor nociv asupra organismului uman. În consecință, cercetătorii au ajuns la concluzia că este dăunător nu glifosatul în sine, dar unul dintre componenții lui activi. Anume acela are un efect negativ. În prezent acest component este exclus din procesul de producere. Noi respectăm regulamentul UE, de aceea, în Republica Moldova este strict interzisă utilizarea preparatelor nelicențiate și necertificate. În 2017 UE a prelungit licența de utilizare a glifosatului în agricultură pînă în 2022 și, deoarece el figurează în lista preparatelor admise, în prezent glifosatul se vinde și este întrebuințat în țara noastră, însă în ce cantități îl cumpără agenții economici Ministerul Agriculturii nu poate spune. Atunci cînd glifosatul sau orice alt pesticid va fi exclus din lista celor admise de UE, el va fi automat exclus din lista preparatelor utilizate în Moldova. Întrebată ce alternativă le poate propune fermierilor Ministerul, Veronica Tertea a răspuns că totul va depinde de recomandările UE. Dar poate nu face să așteptăm anul 2022 și recomandările UE, ci să renunțăm chiar acum la acest preparat dubios, înainte ca efectul lui nociv să devină foarte evident, iar pagubele – irecuperabile.
Citește mai mult: https://noi.md/md/analitica/glifosatul-cu-care-occidentul-omoara-omenirea
Facebook: NOI.md | Odnoklassniki: Noi.Moldova
Monsanto și sindromul broaștei fierte
Sindromul broaștei fierte, experiment de laborator: O broască aruncată într-o oală cu apă fiartă va sări imediat din oală ca să-și salveze viața. Însă dacă broasca este pusă într-o oală cu apă rece, iar temperatura apei este crescută progresiv, organismul broaștei se va adapta, încet, încet, la temperatura tot mai ridicată. Și când apa va ajunge fierbinte de nesuportat, broasca va muri, pentru că nu va mai avea energie să sară din oală. Toată energia ei a fost consumată în procesul de adaptare la mediul tot mai agresiv.
Monsanto este un concern multinational agricol si farmaceutic [1] care s-a facut cunoscut mai ales prin bio-tehnologia pe care o promoveaza si o inglobeaza in produsele sale de o enorma extensie teritoriala si diversitate, producand in laboratoarele proprii de la hibrizi ai unor soiuri de plante, pana la organisme modificate genetic (OMG). Monsanto este, pentru Romania, corporatia la care au lucrat sau urmeaza sa lucreze toti ministri romani ai agriculturii de dupa 1989. Iar daca nu sunt chiar ei impricinatii, sigur exista rude apropriate ale lor sau prieteni care au lucrat sau lucreaza pentru Monsanto. Poate ca nu multa lume stie, dar semintele si erbicidele Monsanto sunt peste tot prezente in Romania. De fapt, masive portiuni ale acestei piete sunt ocupate de Monsanto. Mancam ce se produce din semintele Monsanto si cu „ajutorul” erbicidelor Monsanto.
Apropo de seminte si erbicide…
Monsanto isi „datoreaza”, de fapt, celebritatea negativa mai degraba semintelor pe care le vinde agricultorilor (seminte care au un singur ciclu de viata, neputandu-se reproduce, asa cum nu se poate reproduce hibridul iesit din imperecherea iepei cu magarul, astfel ca agricultorii sunt obligati, an de an, sa cumpere seminte exclusiv de la Monsanto, sub sanctiunea unor daune judiciare enorme) si, mai ales, erbicidelor care se potrivesc exclusiv acelor seminte si care distrug orice alta forma de flora din zona unde se cultiva aceste seminte, implicit fauna aferenta fiind exterminata prin infometare sau alungata. In plus, aceste erbicide sunt intens poluante si chiar cancerigene. Cu toate acestea, Monsanto este un inversunat luptator pentru pastrarea neatinsa si pentru exploatarea la maxim a drepturilor sale monopoliste, obtinute prin mijloace nu foarte legitime. Are si cu ce – bugetele alocate PR-ului, propagandei, lobby-ului, rapoartelor stiintifice care sa ofere adevaruri alternative si, desigur, nu in ultimul rand, avocatilor pledanti, sunt enorme. Nicio astfel de cheltuiala nu este prea mare pentru a putea fi platita de Monsanto in atingerea scopurilor sale. Asa se fac aceste lucruri in „clubul” capitalistilor rentieri si monopolisti.
Istoria Roundup, un erbicid al Monsanto care contine glyphosate , este o perfecta ilustrare a sindromului broastei fierte.
Teste efectuate de cercetatori americani pe soareci de laborator si analize independente au aratat potentialul inalt cancerogen al glyphosate-ului, inca din 1984. Testele aratau clar ca aparusera tumori canceroase la soarecii expusi la glyphosate.
De atunci, de timpuriu, Monsanto, negand intotdeauna legatura cu cancerul a produsului sau Roundup (care contine glyphosate), a inceput constructia unui „adevar alternativ” care a devenit, in rapoartele sale publice, adevar propriu si, treptat, prin repetarea „rapoartelor stiintifice” emise de mai multi experti stipendiati de Monsanto, prin propaganda insistenta si, mai ales, prin implicarea unor functionari de rang inalt din Agentia Americana pentru Protectia Mediului, acest adevar alternativ a devenit adevar oficial, ba chiar adevar obligatoriu, dogmatic. Atat de constrangator a ajuns in prezent acest adevar oficial, incat Comisia Europeana se teme sa emita o reglementare europeana care sa interzica glyphosate-ul, pana cand statele membre nu vor avea propriile decizii care sa concorde 100% unele cu altele, chiar daca Parlamentul European a recomandat renuntarea la aceast erbicid in toata Europa, in maxim 5 ani .
Dupa experimentele americane pe soareci de laborator finalizate si facute publice in 1984, mai multi pacienti au dat in judecata Monsanto pe motiv ca produsul Roundup (un erbicid care contine glyphosate) este cancerigen.
Dupa publicarea raportului experimentelor de mai sus, era relativ clar in mediul stiintific si medical ca produsul Monsanto este „probabil” cancerigen. Asa cum dovedesc rapoartele Greenpeace, oameni din toate colturile lumii au inceput sa reclame cazuri de cancer pe care le legau invariabil de glyphosate. Este evident, deci, ca opinia publica are convingerea ca acest produs este cancerigen.
Dar Monsanto si-a cerut dreptul de a se apara. Mai intai si-a facut apararea in mod aparent neindemanatic, pentru a starni un fel de compasiune in randul juratilor, dar si pentru a nu prelua in plin energia impactului acelor rapoarte si dezvaluri sau a furiei publicului. In continuare, Monsanto a sustinut ca erbicidul sau are si efecte ecomomice benefice pentru agricultura, pentru industria alimentara si pentru buzunarul consumatorului, riscurile produsului fiind tolerabile. Dupa aceea, Monsanto a cerut si a obtinut dreptul de a-si angaja proprii experti, care sa stabileasca un adevar „alternativ” fata de cel rezultat din experimentele facute pe soarecii de laborator. Foarte multi bani au fost ulterior aruncati in PR si in nenumarate alte metode de propaganda, directa sau insidioasa. Roundup devine, astfel, pe rand, risc tolerabil, produs bazat pe un compus „inclasabil pentru caracterul cancerigen” si, la final, unul cu evident caracter „non-cancerigen, asa cum rezulta din probele stiintifice”. Functionari-cheie ai unor agentii de supraveghere si control sunt treptat convinsi de adevarul „alternativ” al Monsanto, care devine adevar oficial si, ulterior, se impune ca adevar obligatoriu, dogmatic, atat pentru agentiile publice, cat si pentru presa main-stream, toti contestatarii sau functionarii care contraziceau sau ar fi putut contrazice aceasta dogma fiind dati in judecata pentru daune, exact la fel cum ereticii erau judecati pentru erezia lor de a da o alta interpretare textelor canonice.
Cand, in anul 2015, cercetatorii de la Centrul international de cercetare a cancerului din Lyon (identificat, ironic, prin acronimul CIRC ), emit propriul raport asupra caracterului cancerigen al Roundup, armata de avocati, consultanti si lobby-isti ai Monsanto este instantaneu reactivata, cercetatorii fiind amenintati nu numai cu procese, ci si cu excluderea din mediul stiintific, urmand ca munca lor sa fie denigrata, persoana si reputatia lor atacate si aruncate in derizoriu sau in promiscuitate. Sponsorii Centrului, multi dintre ei parteneri de afaceri ai Monsanto, sunt contactati rand pe rand si determinati sau amenintati sa opreasca sponsorizarea, totul cu scopul de a face Centrul sa renunte la erezia de a (re)pune in discutie dogmele Monsanto (intre timp, stabilite inclusiv pe cale judiciara).
O petitie a Greenpeace a strans 1,3 milioane de semnaturi pentru interzicerea compusului chimic deosebit de periculos denumit glyphosate. Parlamentul European a adoptat, in data de 24 octombrie 2017, o rezolutie neobligatorie pentru Comisia Europeana, in care se recomanda interzicerea acestui ierbicid intr-un interval de 5 ani. Comisia Europeana prefera, totusi, sa transmita responsabilitatea interzicerii acestui produs chimic in sarcina statelor membre ale UE, asteptand deciziile individuale ale tuturor statelor membre. Este cert ca, deocamdata, acestea nu se pun de acord asupra necesitatii si a datei interzicerii glyphosate. Sunt state, ca Franta, al treilea cel mai mare utilizator de erbicide din Europa, care prefera renuntarea treptata la acest erbicid, pentru a nu face agricultura sa intre in sevraj, prin renuntare brusca la acest „drog” al tratamentului chimic cu glyphosate.
Intre timp, cerealele crescute cu Roundup se consuma ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Inclusiv in Romania, fara indoiala. Consumatorii nestiutori, mai ales cei din Romania, sunt fierti in continuare in cazanul planurilor globale de profit ale Monsanto, pana la final.
Ceea ce nu ne omoara dintr-o data, nu ne face mai puternici. Dimpotriva, ne fierbe la foc mic si ne otraveste in doze homeopatice, in asa fel incat dez-intoxicarea nu numai ca nu ne mai ajuta, dar ne trimite direct in sevraj [2].
De vreme ce dozele homeopatice de chimicale nu ne-a ucis inca, putem sa generam in continuare profit pentru Monsanto. Si, oricum, renuntarea la acest drog agrar este, precum se vede mai sus, dificila si durerosa. Mediul, apa din panza freatica, agricultura de proximitate, economia naturista, toate sunt in continuare subordonate planurilor globale de afaceri ale Monsanto.
Si de-ar fi vorba doar de Monsanto…
[1] Recent, concernul farmaceutic german Bayer, cel cu aspirinele si cu echipa de fotbal din Leverkusen, a fuzionat cu Monsanto; Bayer este o parte a fostului concern colaborationist al nazistilor, IG Farben, fabricant al Zyklon-B, gazul utilizat pentru exterminare in lagarele naziste
[2] Veti vedea imediat comentarii, aici sau in presa, din care rezulta ca produsele Monsanto sunt bune, fara de prihana si chiar necesare, pentru ca fara ele agricultua noastra si industria alimentara ar fi ne-competitive, falimentare, iar noi am ramane treptat nemancati, ca pe vrema comunistilor. Se pare ca in starea de sevraj pacientul isi doreste cu disperare drogul, pentru a scapa de durerea atroce cauzata de golul biologic si, mai ales, psihologic lasat de eliminarea acestuia din organism …
Probleme pe care deja le cauzeaza culturile modificate genetic
In 2011, oamenii de stiinta au examinat 13 daunatori majori si au descoperit ca 5 erau imuni la otravurile folosite. De asemenea, fermierii au probleme cu buruienile care nu mai raspund la glifosat. In consecinta, acestia sunt fortati sa foloseasca produse chimice din ce in ce mai puternice.
Omoara albine si fluturi
Se crede ca aceste culturi modificate genetic dau recolte mai mari, sunt mai viabile. Cu toate astea, multi sustin ca acestea omoara si insectele benefice, cum ar fi albinele si fluturii. Eliminarea insectelor polenizatoare poate avea efecte dramatice pe termen lung, intrucat de polenizarea prin insecte depind o treime din culturile alimentare.
Este inca foarte greu de dovedit ca aceste culturi modificate genetic sunt responsabile 100% pentru declinul populatiei de albine si fluturi, insa, in timp ce studiile sunt contradictorii, numarul acestor grupe de insecte continua sa scada in fiecare an.
Fermierii nu mai pot recolta seminte
Agricultura reprezinta un proces simplu: semintele se planteaza, culturile cresc, fermierii le recolteaza si aduna semintele pentru sezonul urmator. Din nefericire, in Statele Unite ale Americii, Monsanto, compania care promoveaza culturile modificate genetic, interzice fermierilor sa mai apeleze la aceasta ultima etapa.
In schimb, ei sunt obligati sa cumpere seminte modificate genetic in fiecare sezon. Aceasta masura ar putea duce la monopolul companiilor mari asupra ofertei de seminte la nivel mondial, dar si asupra preturilor. Monsanto detine chiar si un brevet pentru o “gena terminator” care poate face o planta sa produca seminte sterile. Totusi, compania a promis sa nu o foloseasca in tehnologie.
Polenizarea incrucisata afecteaza culturile normale
Oricat de atent ar fi un fermier si oricate metode naturale ar folosi, nu poate opri polenul ce vine de la culturile modificate genetic. Astfel, chiar si recoltele considerate a fi bio sau naturale devin unele hibride.
Chiar daca acest aspect poate fi controlat in cazul anumitor plante, la rapita si porumb acest lucru este imposibil. Cum fermele sau regiunile in care se folosesc culturi modificate genetic se inmultesc, s-ar putea ca la un moment dat sa nu mai putem evita alimentele obtinute prin astfel de metode.
Dauneaza biodiversitatii
Biodiversitatea se refera la varietatea formelor de viata dintr-o anumita regiune. Mentinerea acestui fenomen este foarte importanta pentru ca orice fiinta joaca un rol central in mecanismul vietii. Cultivarea plantelor modificate genetic reduce biodiversitatea, ducand la eradicarea multor specii de plante locale, deoarece fermierii se concentreaza pe producerea unui singur tip de cultura.
Acest tip de monocultura a dus la reducerea cu 75% a diversitatii plantelor inca din anii 1900. Fermele de culturi modificate genetic nu doar ca produc o singura specie de planta, dar toate exemplarele provin de la aceeasi planta modificata, fiind identice din punct de vedere genetic.
Astfekl, plantele devin mult mai sensibile la schimbarile de clima, boli si daunatori.
Distragerea atentiei de la mediu si tehnologiile eco friendly
Una dintre marile promisiuni ale companiilor din acest segment este aceea ca vor preveni crizele alimentare, fiind astfel de ajutor oamenilor din Africa sau din alte regiuni. Cu toate astea, rezultatele au intarziat sa apara, poate si pentru ca locuitorii acelor tari refuza sa manance alimente fabricate in laborator.
In 1998, reprezentantii mai multor tari din Africa au declarat Organizatiei pentru Sanatate si Natiunilor Unite ca se simt lezati pentru faptul ca sunt folositi ca pretext de corporatiile mondiale pentru a continua o tehnologie care nu este nici sigura, nici ecologica si nici economica.
CONTROLUL POPULAŢIEI PRIN CONTROLUL RESURSELOR DE HRANĂ: MONSANTO ŞI DISTRUGEREA MICILOR PRODUCĂTORI…
Seminţele- Mici, dar esenţiale, ele fac parte din acele lucruri pe care nu le preţuim cu adevărat tocmai pentru că ni se par, cumva, de la sine înţelese – ca aerul, apa, pământul – şi cărora le înţelegem importanţa abia când ne confruntăm cu raritatea lor sau când le obţinem cu greu. În vechea agricultură de subzistenţă, practicată de bunicii şi strămoşii noştri, seminţele erau, în mare parte, obţinute din proprie producţie, autarhic, de la culturile de legume sau cereale proprii.
Treptat, mai ales în anii din urmă, acest bun obicei a fost dat uitării, fiind înlocuit cu un altul: achiziţionarea periodică, în vremea însămânţărilor, a seminţelor din comerţul urban, din piaţă. Iniţial, acest lucru părea că va facilita producţia proprie: ţăranul renunţa la grija de a păstra seminţele, le lua de-a gata din comerţ şi îşi „făcea treaba” cu ele. Treptat, unele dezavantaje ale pretinsei facilităţi au început să apară. Cele mai importante: dispariţia soiurilor de legume specifice, locale, şi înlocuirea lor cu soiuri generate industrial şi tratate chimic; perisabilitatea noilor seminţe, tratate astfel încât să nu poată fi păstrate de la un an la altul, adică să intre în circuitul propriu de producţie al agricultorului. Rezultatul? Ţăranul/agricultorul devine tot mai dependent de producătorii industriali de seminţe, pentru că nu mai are propriul stoc, iar produsele sale, chiar dacă sunt cultivate mai „ecologic” decât cele dinpe vremuri… Aşa se face că vestita „roşie românească”, de pildă, începe să fie tot mai rară – nu pentru că nu s-ar mai cultiva roşii pe ogoarele patriei, ci pentru că seminţele, soiurile, sunt… de import.
Această dependenţă poate însă pregăti terenul pentru o situaţie şi mai nocivă decât cea descrisă mai sus. În S.U.A. se manifestă o tendinţă prin care producţia agricolă devine „prada” marilor corporaţii ce folosesc organisme modificate genetic (OMG), fermierii fiind cu totul lipsiţi de protecţie faţă de abuzurile acestora. Lucrurile au ajuns atât de departe, încât fermierii sunt hărţuiţi şi supravegheaţi pentru a nu folosi pe cont propriu „seminţe patentate” – adică seminţele marilor corporaţii. Practic, agricultorii americani – care produc pentru piaţă şi nu în regim de subzistenţă, ca la noi – au fost atraşi într-o cursă: li s-a fluturat promisiunea unor recolte bogate, obţinute facil prin noile seminţe tratate genetic, pentru ca apoi, după ce au renunţat la vechile lor stocuri de seminţe naturale, să se vadă cu totul la mâna corporaţiilor producătoare de OMG, obligaţi prin procese să plătească sume exorbitante, care-i falimentează, pentru că ar folosi „seminţe cu patent de producător”. O adevărată oligarhie a seminţelor…
Sănătatea distrusă genetic
Înainte de a descrie îndeaproape metodele prin care corporaţiile producătoare de organisme modificate genetic şi-au extins afacerile la scară globală, se cuvine să insistăm mai mult asupra aspectelor ce ţin de natura acestor produse şi de efectele pe care le au asupra sănătăţii oamenilor, şi nu numai.
Până şi bunul-simţ ne spune că în cazul în care avem de-a face cu produse obţinute prin inginerie genetică, de laborator, care constituie din punct de vedere biologic o noutate, ar fi necesară o maximă prudenţă şi o supraveghere strictă, prin studii atente, a efectelor acestor seminţe asupra mediului, asupra animalelor şi, evident, asupra omului – principalul consumator vizat. Dar prudenţă nu există, ci, în schimb, asistăm la o adevărată operaţiune de ocultare a cercetărilor independente care dau în vileag efectele nocive ale OMG, de marginalizare sau de contestare vehementă din partea instituţiilor de stat (care, în loc să supravegheze siguranţa alimentelor, supraveghează profitul corporaţiilor!).
Studiile unor cercetători de la Institutul „Marie Curie” din Franţa au arătat că cel mai cunoscut ierbicid al companiei, Roundup, provoacă instabilitate genetică celulelor organismului uman – stare care prefigurează, practic, dezvoltarea cancerului. Un alt cercetător a descoperit că hormonul transgenic produs de Monsanto pentru creşterea producţiei de lapte la vaci provoacă grave infecţii ale ugerului şi scurgeri de puroi în lapte. Un alt studiu, de această dată realizat asupra leptinei (o substanţă introdusă în diverse legume) a relevat următoarele efecte asupra cobailor testaţi: proliferarea celulelor stomacului (lucru ce favorizează apariţia tumorilor) şi supraexcitareasistemului imunitar, care astfel se dereglează.
Sămânţa de pe întregul pământ este darul lui Dumnezeu pentru om, pentru toţi oamenii care trăiesc pe faţa pământului. Astăzi însă, deşi ni se spune că trăim în lumea tuturor libertăţilor, drepturilor şi a democraţiei, ne este confiscată până şi sămânţa pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Dar nu numai sămânţa, ci şi apa de ploaie şi ciupercile din pădure sau florile câmpului, toate ne sunt confiscate în numele unor stranii raţionamente sau înşelătorii. Cu alte cuvinte, dacă se continuă în acelaşi ritm, în următorii 20 de ani o să ajungem să trăim ca pe pământul altuia, căruia va trebui să-i plătim pentru absolut tot, în primul rând pentru că existăm. Se profilează aşadar cea mai mare tiranie din istoria lumii? Dacă Dumnezeu nu le strică socotelile, se poate crede că într-acolo ne îndreptăm…
Alimentaţia şi politica externă americană
Cineva s-ar putea însă întreba: de ce ne-ar interesa pe noi astfel de evoluţii – e adevărat, îngrijorătoare – dar dintr-o ţară străină? Răspunsul: pentru că marii producători de organisme modificate genetic, precum Monsanto, sunt şi cei mai mari jucători pe piaţa mondială. Iar cele mai mari corporaţii alimentare din lume – dintre care cele americane sunt şi cele mai importante – au început să conducă destinele alimentare ale lumii. Monsanto încearcă, spre exemplu, repetarea la nivel mondial a unui scenariu pe care l-a aplicat de-a lungul timpului în Statele Unite. Patentarea seminţelor „sinucigaşe” produse de Monsanto – seminţe ce nu se pot reproduce precum cele naturale şi trebuie cumpărate pentru fiecare nouă însămânţare – a condus la falimentul unei bune părţi a marilor ferme din Statele Unite şi Canada. Aceste seminţe vin la pachet cu ierbicide comercializate numai de Monsanto, astfel că compania instituie un monopol fără precedent asupra principalelor componente alimentare. Pe lângă faptul că distrug un întreg circuit natural, seminţele sinucigaşe, manipulate genetic, se dezvoltă în produse arătoase, dar lipsite de gust şi substanţă, distrug pământul şi, în cele din urmă, fauna unui ecosistem.
Dar peste tot unde acţionează, unde pământurile sunt roditoare,ompaniile de tip Monsanto utilizează aceeaşi strategie: coruperea elitelor politice locale, reglementarea cultivării şi comercializării produselor, iar în sfârşit – monopolizarea resurselor de seminţe. Această amplă manevră are, în fond, rolul de a face dependentă şi a distruge una dintre cele mai importante componente ale populaţiei de pe faţa pământului: ţărănimea. Asistăm acum la un control al populaţiei prin controlul resurselor alimentare şi al calităţii acestora.
Acest lucru nu e străin de strategia politicii externe americane începând (cel puţin) cu anul 1974, când, într-un document de uz intern eliberat de Consiliul Securităţii Naţionale al Statelor Unite – condus pe atunci de Henry Kissinger – se luau în considerare implicaţiile creşterii populaţiei mondiale pentru siguranţa statului american. Documentul intitulat Memorandumul 200 – Studiu pentru siguranţa naţională: implicaţiile creşterii populaţiei mondiale în siguranţa şi interesele externe ale Statelor Unite vedea în creşterea vertiginoasă a populaţiei lumii a treia unul dintre principalele pericole la adresa intereselor statului american. Soluţia oferită în document era controlarea populaţiei din lumea a treia prin controlul naşterilor şi prin ceea ce acum se numeşte „planificare familială”, dar şi prin controlul alimentelor şi al resurselor de hrană. În clarificarea strategiei americane faţă de această problemă, documentul ridica câteva întrebări: „Sunt Statele Unite pregătite să accepte raţionalizarea hranei pentru a ajuta (sic!) popoarele care nu pot sau nu vor să controleze creşterea propriilor lor populaţii? Sunt măsurile obligatorii de control al populaţiei potrivite pentru Statele Unite şi/sau pentru alte ţări?”
Istoria ulterioară a politicii externe americane în privinţa ţărilor lumii a treia a arătat că statul american şi-a asumat un răspuns pozitiv la acele întrebări: de atunci, Agenţia Americană pentru Dezvoltare Internaţională (AID) a condiţionat permanent ajutorul acordat prin hrană de controlul populaţiei, prin diferite măsuri de planificare familială, ajungându-se chiar şi la sterilizări forţate (cazul Indoneziei). F.M.I. şi Banca Mondială, cele mai importante organisme financiare internaţionale, conduse de facto tot de Statele Unite, condiţionează la rândul lor împrumuturile acordate diferitelor ţări de reducerea populaţiei.
De la Monsanto la Codex Alimentarius
Implicarea marilor corporaţii alimentare americane, precum Monsanto, în destinele alimentare ale ţărilor lumii a treia reprezintă urmarea aceleiaşi strategii de politică externă americană. Prin reglementările orchestrate de astfel de companii la nivel mondial în materie de calitate şi siguranţă a hranei, prin impunerea unor aşa-zişi parametri ştiinţifici după care producătorii trebuie să se ghideze nu se urmăreşte altceva decât distrugerea micilor producători. Iar aceasta, în favoarea marilor producători de hrană multă şi proastă! Vestitul Codex Alimentarius reprezintă chintesenţa acestui sistem, la implementarea căruia au lucrat zeci de ani reprezentanţii celor mai mari interese politice şi financiare.
Imperiul Monsanto
Aceeași strategie ca în S.U.A. este aplicată și pe plan internaţional, cu precădere în ţările din „lumea a treia”. Astfel, în America Latină și în Asia culturile de O.M.G. ale Monsanto au cotropit, pur și simplu, terenurile agricole, au distrus culturile locale, naturale – și nu doar atât, ci și modul tradiţional, familial de producţie agricolă existent în acele locuri. Sub mirajul recoltelor bogate și facile, agricultorii au cumpărat seminţele tratate genetic, amăgiţi de propaganda care promitea rezultate profitabile și, totodată, scutirea de efortul îngrijirii și protejării de dăunători. În scurt timp, seminţele modificate genetic s-au răspândit fie sistematic, fie accidental, iar fermierii s-au văzut supuși aceloraşi condiţii constrângătoare, care le interzic păstrarea „seminţelor brevetate”, iar produsele agricole modificate genetic au început să-și facă simţite efectele asupra consumatorilor. E de reţinut, o repetăm, că nu doar lanţul seminţe-produse a fost grav perturbat de achiziţionarea seminţelor modificate, ci și un mod anume de a face agricultură.
În Mexic, de pildă, introducerea culturilor de porumb modificat genetic a dus la contaminarea tuturor culturilor de porumb din ţară. Deși ţara a interzis cultivarea soiurilor de O.M.G., totuşi, în urma tratatului de comerţ liber încheiat de S.U.A. cu Mexic și Canada, porumbul Monsanto a cucerit piaţa locală prin importuri. Fiind subvenţionat masiv de administraţia S.U.A., porumbul „industrial” (cum este numit de localnici) este și mult mai ieftin decât cel produs local. Astfel s-a ajuns la șocanta situaţie în care în ţara de origine a porumbului, în care se cultivau de mii de ani numeroase soiuri locale, nu mai există în prezent porumb neafectat de genele O.M.G. Ţăranii mexicani, practicanţi ai unei agriculturi de subzistenţă, care își cultivau porumbul pentru tortilla zilnică și pentru a păstra seminţe pentru sezonul următor, se văd în situaţia de a practica, mai nou, o agricultură de rezistenţă în faţa imperialismului multinaţionalelor.
În America de Sud, după ce au fost introduse iniţial în Argentina (prima ţară care a dat „undă verde” culturilor modificate genetic), culturile de O.M.G. s-au răspândit mai apoi fulgerător în Paraguay și Brazilia. Practic, Monsanto a încurajat folosirea seminţelor modificate genetic prin contrabandă, punând guvernele ţărilor în faţa unui fapt împlinit, forţându-le mâna pentru legalizarea noilor produse agro-alimentare. Fermierii brazilieni care se împotrivesc culturilor Monsanto numesc ogoarele însămânţate cu produsele acestei companii „deșertul verde”, deoarece plantele modificate distrug ecosistemul terenurilor agricole pe care sunt cultivate. În plus, culturile Monsanto sunt monoculturi – ele sunt menite unei producţii industriale și cultivării pe suprafeţe întinse. Monoculturile sunt incompatibile cu agricultura ţărănească, în care predomină un mod de producţie diversificat (soiuri diverse de grâne, legume etc.) și neuniform.
În altă regiune a globului, în India, s-a ajuns la adevărate tragedii umane. Fermierii cultivatori de bumbac au fost amăgiţi cu perspectiva obţinerii unor recolte substanţiale în urma plantării seminţelor tratate genetic, ce ar fi protejat plantele împotriva unui parazit. Aşa că seminţele Monsanto au fost achiziţionate în masă. Curând, însă, s-a observat că bumbacul rezultat de la aceste seminţe a dezvoltat o boală ce s-a extins, în scurt timp, și la culturile de bumbac nemodificate/organice. A devenit tot mai greu să găseşti seminţe organice, Monsanto ajungând să controleze aproape în totalitate piaţa bumbacului din India – cu toate că seminţele sale se vând de patru ori mai scump! Achiziţionarea acestora nu e posibilă decât dacă ţăranii se împrumută la bancă. Dacă recolta e proastă din cauza noii boli „marca” Monsanto, ţăranii se văd în situaţia să devină datori vânduţi. Problemele întâmpinate de fermierii indieni au dus la fenomene sociale absolut tulburătoare, printre care o adevărată epidemie de sinucideri – care a făcut, între 1997-2010, nu mai puţin de 199.132 de victime!
Asediu asupra Europei. Comisia Europeană pe post de berbece, România pe post de cal troian
Monsanto nu se mulţumește doar cu S.U.A. și ţările din „lumea a treia”. O adevărată bătălie, despre care am mai scris, se duce pentru legalizarea produselor acestei companii pe pieţele din Europa. O instituţie guvernamentală americană ce se ocupă de comerţul exterior a criticat dur reglementările europene care „privează consumatorii din întreaga lume de accesul la produsele agricole americane” – proclamate, propagandistic, drept „sigure şi de bună calitate”, chiar dacă sunt modificate genetic… Aceste remarci nu sunt întâmplătoare: S.U.A. și Uniunea Europeană duc negocieri pentru instituirea unei zone de comerţ liber între cele două regiuni. Principalul diferend este chiar situaţia culturilor de O.M.G., încă nepermise în Europa.
S.U.A. a adus în sprijinul său una din instituţiile europene cheie din domeniu: Autoritatea Europeană pentru Securitatea Alimentelor (EFSA), care a dat numai avize pozitive pentru produsele americane modificate genetic. Mai mult de-atât, EFSA tocmai a invalidat rezultatele unui studiu realizat în Franţa, timp de mai mulţi ani, la Universitatea din Caen, asupra toxicităţii porumbului modificat genetic de Monsanto, prin testarea unor șobolani. Rezultatele au fost șocante: cobaii au dezvoltat tumori cancerigene de mărimea unei mingi de ping-pong. Pe lângă sprijinul EFSA, fostul șef al Comisiei Europene, J-M Barroso, este un cunoscut susţinător al organismelor modificate genetic. Problema eurocraţilor și a conducătorilor guvernelor din Europa este existenţa unui puternic curent de împotrivire al fermierilor europeni faţă de aceste culturi, iar în ţările unde aceștia au un rol social, economic și politic important (Franţa, Germania), guvernele încă sunt reţinute în a le trece cu vederea revendicările.
Perspectiva „invadării” Europei de către corporaţia americană este însă cât se poate de reală. Poate fi amânată, însă nu înlăturată. După cum am văzut, Monsanto poate cuceri pieţele naţionale nu doar prin cultivare directă, ci şi prin diverse alte mijloace: importuri, contrabandă…
Între timp, chiar dacă „metropola” europeană nu poate fi încă cucerită, Monsanto ocupă periferia: România. Compania americană a făcut un adevărat desant în ţara noastră. Deţine deja unităţi industriale de producţie a seminţelor de porumb și rapiţă, în Ialomiţa, și are ca obiectiv oficial însămânţarea cu porumb modificat genetic. Planul americanilor este bine gândit: ţara noastră are una din cele mai întinse suprafeţe cultivate de porumb, producţia agricolă în acest domeniu fiind a doua pe plan european. Așadar, strategia e clară: transformarea pământurilor româneşti în terenuri de culturi modificate genetic, pentru a deveni, din „grânarul Europei”, „grânarul de O.M.G.” al acesteia.
Pe lângă aceste planuri ambiţioase, corporaţia americană și-a cumpărat un larg sprijin lobbistic în ţară. Oameni politici, experţi, fermieri, jurnaliști, academicieni au fost pur și simplu plătiţi – iar unii chiar angajaţi! –pentru a promova interesele companiei americane, pentru a face propagandă organismelor modificate genetic și pentru a nega faptul că aceste produse ar avea efecte nocive asupra sănătăţii. Doi foști miniștri ai Agriculturii – Valeriu Tabără și Ștefan Fuia dar si Dacian Ciolos – au lucrat, în trecutul recent, chiar în cadrul Monsanto România. Pe lângă acestea, din păcate, există și asociaţii ale fermierilor care, atrași de un prezumtiv avantaj competitiv, acceptă legalizarea și folosirea pe scară largă a seminţelor tratate genetic.
Acest plan merge în paralel cu presiunile care se fac pentru eliminarea agriculturii de subzistenţă și comasarea terenurilor agricole. Închipuiţi-vă cum ar arăta ţara noastră cu milioane de hectare de porumb modificat genetic, cu supravegherea poliţienească a Monsanto pentru a păzi „seminţele brevetate” și cu mici oaze de gospodării ţărănești pierdute într-un deșert imens al marilor corporaţii/ferme! Și, apoi, gândiţi-vă încă odată la seminţe…
Monsanto este binecunoscuta corporaţie americană care produce alimente modificate genetic, cele care, dincolo de o productivitate agricolă certă, produc pe termen lung mult rău organismelor umane. Totodată, aceeaşi corporaţie Monsanto produce o serie erbicide care afectează grav, în final, sănătatea umană. De exemplu, vorbim aici de controversatul erbicid Roundup.
Dar, mai există şi o altă consecinţă: controlul industriei. Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre o iminentă criză alimentară la nivel mondial. Cine are interesul să speculeze frica bazală a oamenilor de a nu muri de foame? Cine o alimentează şi cine profită de pe urma ei?
Tot mai mulţi politicieni propagă, cu ajutorul mass-media, ideea crizei alimentare. În paralel, ei fac şi o intensă publicitate organismelor modificate genetic, pe care le prezintă drept „salvarea omenirii” sau „singura soluţie de combatere a foametei”. Cu o astfel de susţinere politică şi mediatică, nu este de mirare că firmele producătoare de organisme modificate genetic fac profituri astronomice, în ciuda faptului că aceste produse sunt extrem de nocive pentru sănătate şi dăunătoare pentru mediu.
Sunt trecute însă sub tăcere interesele unor megacorporaţii, precum Monsanto şi modul în care acestea trag toate sforile posibile pentru a-şi crea un cadru proprice de vânzare a produselor proprii. Având susţinere politică la cele mai înalte niveluri, astfel de megacorporaţii ajung să stabilească preţurile la alimente. Într-un mod insidios, ele subminează activitatea micilor fermieri, care, pentru a supravieţui, sunt nevoiţi să se reprofileze pe cultivarea produselor modificate genetic.
În timp ce omoară totul în jur, Monsanto obţine profituri astronomice. Monsato, masiva corporaţie americană producătoare de OMG, este unul dintre cei mai controversaţi producători de OMG deoarece cercetările şi dezvoltarea tuturor produselor sale sunt protejate de patent şi legile copyrightului. Corporaţia este acuzată de prezentarea numai a rezultatelor favorabile a cercetărilor realizate pe produsele lor. Există nenumărate efecte negative pe care produsele le-au avut asupra animalelor in urma testelor de laborator, dar toate acestea au fost muşamalizate cu măiestrie. Monsato a investit sume enorme în cercetare şi dezvoltare, iar pentru a-şi acoperi aceste cheltuieli are nevoie să-şi vândă în cantităţi uriaşe produsele, fără ca cei care le consuma să işi pună intrebări legate de rapoartele care au apărut în urma experimentelor de laborator pe animale hrănite cu aceste produse.
Modalitatea Monsanto de a realiza modificările genetice conduce întotdeauna la mutaţii impredictibile ce duc la aparitia unor noi proteine inexistente în planta nemodificată genetic! Unele dintre aceste proteine sunt toxice sau pot produce alergii mortale! Monsanto ştie de prezenta acestor proteine si nu-i interesează!
În 1996, marele producător american de OMG, Monsato, a introdus pe piaţă soia modificată genetic “RoundUp Ready”. RoundUp este un foarte puternic erbicid produs de aceeaşi corporaţie. Când noua soia modificată genetic a ajuns în Europa au apărut multe îngrijorări legate de efectele erbicidului asupra sănătăţii umane, unele cercetări arătând că acesta are efecte dezatruoase asupra fertilităţii şi potenţează apariţia ţesuturilor canceroase.
RoundUp omoară totul cu excepţia plantei de soia modificată genetic, în acest fel fermierii pot cultiva doar un singur tip de recoltă, disponibilă doar dintr-o singură sursa care este tot Monsato. Rezultatul este un aliment toxic cu multiple efecte negative asupra sănătăţii.
Astăzi, se cultivă spre comercializare soiuri modificate genetic de porumb, orez, bumbac, rapiţă, soia, ridiche, dovlecel, tomate, tutun, papaya, cartof, sfeclă, sfeclă de zahăr etc. De asemenea, în laboratoarele marilor companii se lucrează la modificarea genetică a verzei, conopidei, mazării şi a multor altor plante.
Unul dintre cele mai recente proiecte de acest gen s-a desfăşurat prin colaborarea dintre Universitatea Tehnologică din Queensland, Australia şi Organizaţia Naţională de Cercetare Agricolă din Uganda. La începutul anului 2010, după un an de cultivare în Queensland, cercetătorii au cules şi testat primele banane modificate genetic.
Arătam cât de agresivă a devenit compania americană agro-industrială Monsanto, în ciuda efectelor nocive atestate ale produselor sale (care sunt, în principal, organisme modificate genetic). O astfel de dominaţie a fost posibilă printr-un complex conjugat de interese între gigantul producător de O.M.G., instituţiile de supraveghere ale siguranţei alimentare din S.U.A. şi decidenţii politici. Monsanto nu urmărește, însă, doar invadarea pieţelor agro-alimentare cu produse modificate genetic.
Obiectivul său este mult mai ambiţios: monopolul seminţelor – iniţial, prin pătrunderea pe piaţa seminţelor cu O.M.G. protejate de drepturile de proprietate intelectuală sau brevet, iar apoi, într-o etapă ulterioară, după ce concurenţii sunt eliminaţi și politica drastică a brevetelor va obliga fermierii să achiziţioneze seminţe în fiecare sezon, prin dominarea completă a acesteia. Pentru a îndeplini acest obiectiv, Monsanto caută cu înfrigurare să pună stăpânire pe pieţele globale, cu efecte dezastruoase pentru fermierii care cad în capcana companiei. Cea mai greu de pătruns este, deocamdată, Europa, însă se pare că Monsanto și-a găsit un cal troian perfect: România.
Cine se ocupă de producerea de organisme modificate genetic
În prezent, producerea şi comercializarea de organisme modificate genetic este controlată de 5 corporaţii gigant: Monsanto, Syngenta – apărută prin fuziunea departamentelor agricole ale firmelor Novartis şi AstraZeneca, DuPont, Bayer şi Dow Chemicals, care luptă pentru impunerea acestor produse ale ingineriei genetice pe plan mondial.
Giganţii agro-industriali DuPont, Dow Chemicals şi Monsanto au istorii atroce în ce priveşte siguranţa publică, fiind găsiţi vinovaţi că au contaminat grav mediul înconjurător, ca şi propriii angajaţi, au muşamalizat studii şi cercetări de laborator care puneau într-o lumină nefavorabilă produsele comercializate de ei şi au ascuns faptele vreme de decenii. Monsanto – cel mai mare producător de organisme modificate genetic din lume – este o companie cu o lungă istorie de conduită iresponsabilă, care include ,,mita pe scară largă, forţarea agenţiilor de reglementare, suprimarea informaţiei negative despre produsele sale” şi ameninţarea jurnaliştilor şi oamenilor de ştiinţă care îndrăznesc să relateze despre efectele produselor lor. Ea a fost înfiinţată în 1901, iar printre ‘realizările’ sale se numără: crearea infamului agent Orange folosit în războiul din Vietnam, care produce şi astăzi malformaţii la copii, a dioxinei şi a nenumărate chimicale toxice; colaborarea la construirea primei bombe atomice, sau Proiectul Manhattan; cumpărarea în 1985 a companiei farmaceutice Searle, producătorul aspartamului, utilizat în alimentele fără zahăr (astăzi se ştie că aspartamul are o mulţime de efecte nocive, dintre care cele mai cumplite sunt cele neurotoxice, afectarea dezvoltării creierului şi cele cancerigene).
La sfârşitul secolului XX, aceste concerne agro-industriale ce domină piaţa organismelor modificate genetic au trecut dincolo de a produce şi comercializa noi soiuri către a patenta organisme vii. Cei care au studiat îndelung acest fenomen au avertizat că, în decurs de un deceniu, aceste corporaţii vor deţine controlul potenţial asupra seminţelor pentru întreg mapamondul.
F. William Engdahl, cercetător economic, istoric şi jurnalist independent vreme de 35 de ani, a studiat problema organismelor modificate genetic. În cartea sa, Seminţele distrugerii: Agenda secretă a manipulării genetice, el nota: ,În primii ani ai noului secol, a devenit limpede că nu mai mult de 5 companii multinaţionale chimice uriaşe au apărut ca jucători globali în jocul controlului patentelor asupra produselor alimentare de bază de care depinde nutriţia zilnică a majorităţii oamenilor din lume – porumb, soia, orez, grâu, chiar legume şi fructe şi bumbac – ca şi noi soiuri de păsări, sau chiar porci şi vite modificate genetic”.
Urmărind evoluţia şi activităţile lor, se remarcă faptul că aceste corporaţii multinaţionale ,,au un singur scop: controlarea sistemului mondial al hranei”. În sprijinul acestei afirmaţii dure pot fi aduse mai multe argumente: tendinţa corporaţiilor de a patenta forme de viaţă; introducerea tehnologiei terminator; modul agresiv şi prea adeseori lipsit de etică în care au luptat şi luptă pentru impunerea produselor lor pe plan mondial.
Patentarea organismelor vii şi monopolul crescând asupra alimentelor de bază
În 1980, Biroul pentru patente şi mărci al Departamentului Comerţului din Statele Unite ale Americii a emis prima patentă pentru un organism modificat genetic. Apoi, în 1988, a fost emisă prima patentă pentru un animal modificat genetic. De atunci au fost acordate sute de patente pentru bacterii, virusuri, plante şi animale modificate genetic.
Posibilitatea oferită corporaţiilor de a patenta organisme vii echivalează cu a le acorda dreptul de a deţine specii vii. Acest fapt conduce către exprimarea ideii că dacă o companie are patentă pentru o genă, deci o deţine, înseamnă că orice organism care are acea genă aparţine companiei respective. De exemplu, gigantul agro-industrial Monsanto a cumpărat foarte multe companii producătoare de seminţe şi apoi a început să patenteze seminţe; iniţial a patentat seminţe modificate genetic, ca ulterior să treacă la patentarea de seminţe care nu sunt modificate genetic. Se estimează că Monsanto deţine aproximativ 11.000 de astfel de patente.
Fireşte, şi în acest domeniu aspectul financiar este primordial. Când au început să comercializeze seminţe modificate genetic, corporaţiile care au investit sume uriaşe pentru producerea acestora au cerut fermierilor să semneze acorduri prin care să se angajeze că nu vor păstra seminţe pentru replantare sau vânzare. Tot printr-un astfel de acord, fermierii se obligau să permită accesul angajaţilor companiei pe proprietatea lor timp de 3 ani, pentru a verifica ce plante cultivă. Mai mult, compania Monsanto a înfiinţat o linie telefonică gratuită pentru ca fermierii să-şi poată denunţa vecinii care ar fi păstrat seminţe modificate genetic pentru a le utiliza în anul următor.
Modul în care aceste corporaţii gigant îi tratează pe fermieri este foarte agresiv. Ele au intentat sute, poate mii de procese, acuzându-i pe aceştia că fură seminţele şi organismele patentate. În timpul proceselor, reprezentanţii companiilor au afirmat cu nonşalanţă că nu importă cum ajung seminţele modificate genetic pe câmpul fermierilor vecini cu terenuri pe care se cultivă plante modificate genetic: prin intermediul vântului, insectelor sau prin polenizare, este furt. Sute şi mii de fermieri au fost purtaţi prin tribunale şi siliţi să plătească sume colosale corporaţiilor producătoare.
Ulterior, giganţii agro-industriali au găsit o metodă mai eficientă pentru a-şi proteja monopolul asupra seminţelor modificate genetic. Cercetătorii de la Departamentul de Agricultură al SUA şi Compania Delta and Pine Land din Mississippi au dezvoltat un ,,sistem de protecţie a tehnologiei”, numit de critici tehnologie terminator, terminologie care s-a impus. Practic, aceşti cercetători au reuşit să introducă în materialul genetic o genă terminator (sinucigaşă) care face ca plantele să nu producă seminţe fertile. Ele pot fi făcute fertile prin adăugarea unor substanţe care determină germinarea şi creşterea seminţelor. În iunie 2007, după mai multe încercări, corporaţia Monsanto a reuşit să achiziţioneze compania Delta and Pine Land şi astfel a reuşit să impună necesitatea cumpărării de seminţe an de an.
Pasul următor l-a constituit o campanie agresivă de impunere a organismelor modificate genetic pe piaţa mondială, făcându-li-se o reclamă deosebită. Această campanie a scos în evidenţă faptul că organismele modificate genetic dau recolte mai bogate şi au anumite caracteristici avantajoase, dar a uitat să menţioneze ‘amănunte’ precum acela că acest tip de organisme cresc tot cu pesticide, deci cultivarea lor necesită aceleaşi cheltuieli de întreţinere – dacă nu cumva mai mari, deoarece implică cumpărarea an de an de seminţe care sunt scumpe comparativ cu cele obişnuite, ca şi de pesticide specifice pentru aceste culturi – şi nu conduce la eliminarea substanţelor toxice care se găsesc în pesticide. De altfel, tot compania care furnizează seminţele, furnizează şi pesticidele necesare creşterii culturii respective …
Asigurarea perpetuării unor astfel de organisme modificate genetic pe piaţa mondială
În 1992, după întruniri secrete cu conducerea corporaţiei Monsanto, preşedintele George H. W. Bush a dat o decizie executivă, prin care a stabilit că nu trebuie efectuate nici un fel de teste de siguranţă speciale de către nici o agenţie guvernamentală americană, nici teste independente înainte de comercializarea organismelor modificate genetic. Această hotărâre are la bază doctrina echivalenţei substanţiale, o doctrină vag formulată şi neştiinţifică care susţine că organismele modificate genetic sunt substanţial echivalente cu cele nemodificate genetic şi, prin urmare, nu este nevoie nici de teste de siguranţă, nici de vreo etichetare aparte a produselor.
Decizia preşedintelui Bush a fost reiterată de preşedinţii care l-au succedat: William Clinton, George W. Bush şi Barack Obama. Pe 6 octombrie 2000, în periodicul său, Monsanto Inhouse Newsletter, marele gigant agro-industrial dezvăluia faptul că politica sa va fi susţinută permanent de preşedinţii americani: ,,Biotehnologia agricolă va găsi un susţinător în ocupantul Casei Albe de anul viitor, oricare ar fi candidatul care va câştiga alegerile”.
Introducerea organismelor modificate genetic pe piaţa americană a fost extrem de importantă, constituind o rampă de lansare a acestora pe plan mondial. Ca urmare, liderii corporaţiilor au luptat intens pentru a promova o legislaţie favorabilă organismelor modificate genetic în SUA şi a contracara opoziţia puternică a opiniei publice şi a diferitelor organizaţii non-guvernamentale.
În acest scop, în America funcţionează un adevărat sistem suveică între industria alimentară şi agenţiile guvernamentale care o reglementează. Persoane din conducerea corporaţiilor, mai ales a companiei Monsanto, îşi părăsesc posturile, pătrund în agenţiile guvernamentale americane, iau măsuri favorabile politicii agricole a companiei şi apoi revin în posturile anterioare. De exemplu, Mickey Kantor, secretarul pentru comerţ al preşedintelui Clinton, a făcut numeroase favoruri corporaţiei Monsanto la nivel de comerţ internaţional şi apoi a intrat direct în grupul de directori al companiei. Kantor este doar un nume dintr-o listă lungă de persoane care au făcut parte din acest sistem suveică: Clarence Thomas – Curtea Supremă de Justiţie/avocat Monsanto; Lidia Watrud – Agenţia pentru Protecţia Mediului/cercetător Monsanto; Anne Veneman – secretar pentru agricultură/conducerea unei firme cumpărate de Monsanto; Donald Rumsfeld – secretar al apărării/preşedintele Searle – filială Monsanto etc.
Numirea lui Michael R. Taylor la conducerea Administraţiei pentru Hrană şi Medicamente (Food & Drug Administration, FDA), pe 7 iulie 2009. La sfârşitul anilor ‘1970, el era avocat al Departamentului pentru Agricultură al SUA. Anii ‘1980 l-au găsit avocat la firma de avocatură King & Spalding, unde reprezenta corporaţia Monsanto. Între anii 1991-1994, a fost membru al Comisiei pentru Politici a FDA – perioadă în care agenţia a aprobat folosirea hormonului de creştere bovin modificat genetic al companiei Monsanto pentru vacile de lapte, fără etichetare, regăsit astăzi în cea mai mare parte a laptelui american de pe piaţă. Între 1998-2001, Taylor a fost vicepreşedinte pentru politică publică la Monsanto etc. În prezent, el are ca misiune deschiderea pieţelor africane pentru seminţele modificate genetic şi agro-chimicalele necesare.
Lupta pentru promovarea de noi acte legislative care să acorde puteri şi mai mari acestor corporaţii continuă.
Cultivarea organismelor modificate genetic la nivel mondial
Sub masca ,,comerţului liber” şi a ,,ajutorului umanitar”, giganţii agro-industriali şi-au extins pieţele de desfacere pe toate continentele. Cultivarea organismelor modificate genetic a cunoscut o explozie fără precedent după introducerea lor în anii ’1990. Astăzi, compania Monsanto controlează 90% din piaţa globală de seminţe modificate genetic. În Brazilia, 54% din soia este produsă din seminţe Monsanto, iar din 2008, ţara a început să folosească mai multe pesticide şi ierbicide ca SUA. În 2008, compania controla 80% din piaţa braziliană de ierbicid glifosat (extrem de toxic), ridicând preţul cu 50% în momentul legalizării sale.
Seminţele distrugerii: agenda secretă a manipulării genetice
sau despre efectele şi interesele din spatele alimentelor modificate genetic
William Engdahl este un economist şi analist de frunte al noii ordini mondiale, care a scris vreme de peste 30 ani pe teme de energie, politică şi economie. El ţine cuvântări adeseori la conferinţe internaţionale şi este un cercetător asociat distins al Centrului de Cercetare a Globalizării. Este autorul lucrărilor Un secol de război: Politica anglo-americană a petrolului şi noua ordine mondială (2004) şi Seminţele distrugerii: Agenda secretă a manipulării genetice (2007).
Alimente modificate genetic: un experiment asupra maselor
Astăzi, alimentele modificate genetic sunt pretutindeni în dieta noastră, în special în SUA. Peste 80% din toate alimentele procesate vândute în supermarketuri conţin produse modificate genetic. Cereale precum orez, porumb şi grâu, legume precum soia (şi o gamă de produse cu soia), uleiuri vegetale, băuturi răcoritoare, sosuri de salate, produse lactate inclusiv ouă, carne şi alte produse animale, şi chiar laptele praf pentru bebeluşi conţin alimente modificate genetic. De asemenea, există o mulţime uriaşă de aditivi şi ingrediente ascunse în alimentele procesate; ele nu sunt dezvăluite consumatorilor deoarece o astfel de etichetare este interzisă. Cu toate acestea, cu cât mâncăm mai multe alimente de acest gen, cu atât mai mare este ameninţarea potenţială pentru sănătatea noastră.
Astăzi, noi suntem cu toţii şobolani de laborator într-un experiment uman de masă, necontrolat, nereglementat, ale cărui rezultate sunt până în prezent necunoscute. Riscurile sale sunt incalculabile şi vor trece mulţi ani până când vor putea fi estimate.
În ciuda riscurilor uriaşe, autorităţile de la Washington şi un număr tot mai mare de guverne din întreaga lume – precum în zone din Marea Britanie, Europa (şi în România), Asia, America Latină şi Africa – permit acum ca aceste produse să fie cultivate pe terenurile lor sau să fie importate. Acestea sunt produse şi vândute consumatorilor pentru că uriaşi agro-industriali ca Monsanto, DuPont, Dow AgriSciences şi Cargill au puterea imensă de a cere acest lucru şi au un partener puternic care-i susţine – guvernul SUA şi agenţiile sale, inclusiv Departamentele Agriculturii şi Statului, Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA), Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA) şi chiar instituţia apărării. De asemenea, aspecte legate de comerţ ale regulilor de patentare a drepturilor de proprietate intelectuală ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO) le susţin, alături de alte reglementări ale aceleiaşi organizaţii favorabile industriei respective.
WTO a susţinut o acţiune a SUA împotriva politicilor europene de reglementare a organismelor modificate genetic.
America lansează Revoluţia genetică
În cartea sa, William Engdahl arată că ştiinţa ,,modificării biologice şi genetice a plantelor şi altor forme de viaţă” a apărut pentru prima oară în laboratoarele de cercetare din SUA în anii ‘1970. Administraţia Reagan vroia ca America să domine în acest domeniu incipient şi agro-industria care avea la bază aceste biotehnologii a fost favorizată în mod special. La începutul anilor ‘1980, companiile s-au întrecut în a dezvolta plante, şeptel şi medicamente de origine animală modificate genetic. Autorităţile de la Washington le-au uşurat condiţiile cu un climat nereglementat, favorabil afacerilor, care a dăinuit de atunci atât sub conducere republicană, cât şi democrată.
În fruntea eforturilor de dezvoltare a organismelor modificate genetic se află o companie cu o ,,istorie lungă de fraudă, muşamalizare, mită”, înşelare şi dispreţ faţă de interesul public: Monsanto. Primul său produs a fost zaharina, care s-a dovedit ulterior a fi un carcinogen. A trecut apoi la substanţe chimice, plastice şi a devenit celebră pentru agentul Orange care a fost folosit pentru a desfrunzi junglele vietnameze în anii ‘1960 şi ‘1970 şi a expus sute de mii de civili şi trupe la dioxina mortală, unul dintre cei mai toxici compuşi cunoscuţi.
Alături de alţi giganţi industriali, Monsanto este acuzată că este un poluator neruşinat. Are o istorie de deversări în secret în apă şi sol a câtorva dintre cele mai letale substanţe cunoscute şi de a scăpa de orice fel de posibile acuzaţii de pe urma acestora. În schimb, pe site-ul său, în timp ce ignoră această istorie morbidă a sa, compania se laudă că ,,aplică inovaţia şi tehnologia pentru a ajuta fermierii din întreaga lume să aibă succes, să producă alimente mai sănătoase, nutreţuri mai bune pentru animale şi mai multe fibre, în timp ce reduc impactul agriculturii asupra mediului”. În cercetarea sa detaliată a fenomenului ‘organisme modificate genetic’, Engdahl dovedeşte exact contrariul …
În ciuda trecutului său, Monsanto şi alţi uriaşi în domeniul organismelor modificate genetic au avut libertate totală în anii ‘1980 şi mai ales după ce George H. W. Bush a devenit preşedinte în 1989. Administraţia sa a deschis ,,cutia Pandorei” astfel ca nici un fel de ,,reglementări nenecesare să nu-i stingherească”. ,,Nici măcar o singură lege nouă de reglementare cu privire la biotehnologie sau produsele modificate genetic nu a fost votată atunci sau mai târziu, în ciuda tuturor riscurilor necunoscute şi a posibilelor pericole pentru sănătate”.
Pe o piaţă complet liberă, vulpile păzesc acum coteţul de păsări pentru că sistemul a fost lăsat să se regleze de la sine. Un ordin executiv mai vechi al lui Bush a garantat acest lucru, stabilind că plantele şi alimentele modificate genetic sunt ,,substanţial echivalente” cu cele obişnuite din aceeaşi varietate, precum porumbul, grâul sau orezul. Acest ordin a formulat principiul ,,echivalenţei substanţiale” ca ,,elementul esenţial al întregii revoluţii a organismelor modificate genetic”. Era un talmeş-balmeş pseudo-ştiinţific, dar care era acum lege. Engdahl consideră că ordinul în speţă este totuna cu scenariul unui film ştiinţifico-fantastic despre un microorganism extraterestru potenţial catastrofal, dar care nu mai ţine de domeniul ştiinţifico-fantastic.
Monsanto a ales laptele ca prim produs al său modificat genetic, pe care l-a manipulat genetic cu hormon de creştere bovin obţinut din ADN recombinant şi l-a comercializat sub numele de piaţă Posilac. În 1993, Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din era Clinton l-a declarat sigur şi a aprobat vânzarea sa înainte de a fi disponibilă orice informaţie pentru consumatori. Acum el este vândut în fiecare stat şi promovat ca o modalitate prin care vacile pot produce cu până la 30% mai mult lapte. Însă, curând au început să apară problemele. Fermierii au relatat că rezerva lor de lapte s-a epuizat cu până la 2 ani mai devreme decât în mod normal, au apărut infecţii grave şi unele animale nu puteau să meargă. Printre alte probleme s-au numărat inflamaţia ugerului, ca şi fătarea de viţei diformi.
Informaţiile de acest gen au fost suprimate, iar laptele în cauză nu este etichetat în vreun fel anume, astfel că nu există nici un mod prin care oamenii să poată afla ce consumă. De asemenea, lor nu li s-a spus că acest hormon cauzează leucemie şi tumori.
Planul Rockefeller pentru industria agricolă
În epoca Războiului Rece, mâncarea a devenit o armă strategică, pretextându-se că este ,,mâncare pentru pace”. Era o acoperire pentru interesele agricole americane. Dominaţia asupra agriculturii lumii trebuia să fie ,,unul dintre stâlpii centrali ai politicii de după război a Washington-ului, alături de controlarea pieţelor mondiale de petrol şi vânzările din domeniul apărării”. Criza mondială a hranei din 1973 a fost evenimentul decisiv.
Lipsa producţiilor principale de grâne, ca şi prima din cele două lovituri din sfera petrolului din anii ‘1970, a dus la promovarea unei ,,schimbări semnificative în politica Washington-ului”. Preţul petrolului şi al grânelor a crescut de 3-4 ori într-o perioadă în care SUA era cel mai mare producător de surplus de hrană din lume şi avea cea mai mare putere asupra preţurilor şi rezervelor. Era o perioadă ideală pentru o nouă alianţă între companiile americane care comercializau grâne şi guvern. Astfel, ,,s-a pus temelia pentru revoluţia genetică de mai târziu”.
În acest context apare ceea ce Engdahl numeşte ,,marele jaf al trenului”, avându-l drept inculpat pe Henry Kissinger. El a hotărât că politica agricolă americană era ,,prea importantă pentru a fi lăsată în mâinile Departamentului Agriculturii”, astfel că a preluat el însuşi controlul asupra acesteia. Cititorii vor şti soiul de viitor pe care Kissinger îl avea în minte când a spus în 1970: ,,Controlaţi petrolul şi veţi controla popoare; controlaţi hrana şi veţi controla oamenii”.
Lumea avea nevoie cu disperare de grâne, America avea cea mai mare rezervă şi planul era de a folosi această putere pentru a ,,schimba din temelii pieţele mondiale de mâncare şi comerţul cu hrană”. Marii câştigători erau comercianţii cu grâne precum Cargill, Archer Daniels Midland (ADM) şi Continental Grain; companiile au fost ajutate de ,,noua politică a lui Kissinger de a crea pentru prima oară o piaţă agricolă globală”. Mâncarea ,,va răsplăti prietenii şi va pedepsi duşmanii” şi la baza acestei strategii stau legăturile dintre autorităţile de la Washington şi domeniul afacerilor.
Piaţa mondială de hrană a fost reorganizată, interesele corporaţiilor au fost favorizate, avantajul politic a fost exploatat şi a fost pusă baza pentru ,,revoluţia genetică” din anii ‘1990. După cum s-au desfăşurat evenimentele în următoarele două decenii, interesele familiei Rockefeller, inclusiv Fundaţia Rockefeller, urmau să joace rolul decisiv. Această reorganizare a început în timpul preşedinţiei lui Richard Nixon (1969-1974), ca piatră de temelie a politicii sale agricole; comerţul liber era ‘incantaţia’, comercianţii de grâne erau beneficiarii, iar fermele familiale trebuiau să dispară pentru ca uriaşii agro-industriali să poată prelua controlul. Falimentarea fermelor familiale avea drept scop îndepărtarea unui ,,exces de resurse umane”. Engdahl numeşte această din urmă politică o ,,formă puţin mascată de imperialism alimentar” ca parte a unui plan ca SUA să devină ,,grânarul lumii”. Ferma familială trebuia să devină ,,ferma fabrică” şi agricultura trebuia să devină ,,industrie agricolă”, dominată de câteva corporaţii uriaşe cu legături incestuoase cu Washington-ul.
Şi devalorizarea dolarului făcea parte din schemă în Noul Plan Economic al lui Nixon, care includea încheierea perioadei aurului în 1971 pentru a lăsa moneda în voia soartei. Naţiunile în curs de dezvoltare erau asaltate cu ideea să nu se mai considere auto-suficiente alimentar la nivel de grâne şi carne de vită, să se bazeze pe America pentru mărfuri cheie şi să se concentreze în schimb pe producerea de fructe mici, zahăr şi legume pentru export. Valuta străină câştigată din acest export putea fi folosită apoi pentru a cumpăra produse de import din SUA şi pentru a restitui împrumuturile de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Mondială care creau un ciclu nesfârşit de sclavie la nivel de datorii. A fost de asemenea folosit Acordul General pentru Tarife şi Comerţ, aşa cum a fost folosită ulterior Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO) cu reguli scrise de corporaţii pentru a conveni intereselor lor privind profiturile.
Reducerea drastică a populaţiei
În toiul unei secete mondiale şi a unei prăbuşiri a bursei de valori, să analizăm memorandumul secret al lui Kissinger din aprilie 1974. Memorandumul de studiu a securităţii naţionale 200 a fost influenţat de interesele Rockefeller şi urmărea adoptarea unui ,,plan mondial de acţiune privind populaţia” pentru controlul drastic al populaţiei globului, adică reducerea ei. SUA a condus eforturile, făcând din controlul naşterilor în ţările în curs de dezvoltare o condiţie prealabilă pentru ajutorul SUA. Engdahl rezumă aceasta în termeni lipsiţi de ambiguitate: ,,Dacă aceste rase inferioare se pun în calea materiilor noastre prime ieftine, abundente, sigure, atunci trebuie să găsim metode de a scăpa de ele”.
Schema lui Kissinger de ,,metode contraceptive mai simple prin cercetare bio-medicală” sună foarte asemănător cu vechiul slogan al companiei DuPont: ,,Lucruri mai bune pentru a trăi mai bine prin chimie”. Mai târziu, DuPont a renunţat la cuvintele ,,prin chimie”, fiindcă se înmulţiseră dovezile privind efectele toxice ale substanţelor chimice; ca urmare, în 1999, compania în plină metamorfoză lansa un nou slogan: ,,Minunile ştiinţei”.
Memorandumul secret al lui Kissinger era legat de agenda agro-industriei care începuse ,,Revoluţia verde” în anii ‘1950 şi ‘1960 pentru a controla producţia de hrană din ţările vizate din America Latină, Asia şi Africa. Planul lui Kissinger avea două scopuri: asigurarea de noi pieţe pentru grânele SUA şi controlul populaţiei, plan ce viza 13 ţări ,,ghinioniste”, printre care se numărau India, Brazilia, Nigeria, Mexic şi Indonezia. Exploatarea resurselor lor depindea de instituirea de scheme drastice de reducere a populaţiei pentru a reduce cererea locală.
Planul era monstruos, ca şi cel care-l concepuse. El recomanda controlul forţat al populaţiei şi alte măsuri pentru a asigura scopurile strategice ale SUA. Kissinger vroia reducerea populaţiei globale cu 500 milioane până în anul 2000 şi susţinea apoi dublarea ratei anuale a morţii de la 10 milioane la 20 milioane. Engdahl numeşte acest plan ,,genocid”. Membrii familiei Rockefeller au susţinut planul; Kissinger era ,,mercenarul” lor şi el a fost răsplătit bine pentru eforturile sale.
Pe lângă crimele sale mai cunoscute, să vedem ce a făcut Kissinger sărmanelor brazilience printr-o politică de sterilizare în masă instituită în urma memorandumului său secret. După 14 ani de program, Ministerul Sănătăţii din Brazilia a descoperit rapoarte şocante care estimează că 44% dintre toate braziliencele cu vârste cuprinse între 14-55 de ani au fost sterilizate permanent. Au fost implicate organizaţii ca Federaţia Internaţională pentru Planificare Familială şi Sănătatea Familială Internaţională, în timp ce Agenţia de Dezvoltare Internaţională a SUA a dirijat programul. Agenţia are o istorie lungă şi tulburătoare de susţinere a imperialismului american, însă pretinde pe site-ul său că întinde ,,o mână de ajutor acelor oameni din lume care se luptă să ducă o viaţă mai bună, recuperându-se după un dezastru sau străduindu-se să trăiască într-o ţară liberă şi democratică”.
Chiar mai tulburător este faptul că 90% din braziliencele de origine africană au fost sterilizate într-o ţară care este a doua în lume, după Nigeria, ca populaţie de origine africană. Personalităţi marcante au susţinut proiectul, însă cea mai influentă a fost familia Rockefeller, John D. III având cea mai mare putere asupra politicii privind populaţia. În 1969, Nixon l-a numit şef al Comisiei pentru Creşterea Populaţiei şi Viitorul American. Activitatea timpurie a comisiei a pus bazele pentru memorandumul lui Kissinger şi politica sa de exterminare prin subterfugiu.
Frăţia morţii
Cu mult timp înainte ca Kissinger şi asistentul său, Brent Scowcroft, să facă din reducerea populaţiei politica externă oficială a SUA, familia Rockefeller făcea experienţe pe oameni. În anii ‘1950, în timp ce Nelson Rockefeller exploata mâna de lucru ieftină a portoricanilor din New York şi de pe insulă, fratele său John D. III conducea experimente de sterilizare în masă pe femeile portoricane. Pe la mijlocul anilor ‘1960, Departamentul Sănătăţii Publice din Puerto Rico estima că o treime sau mai mult din femeile sărmane neavizate, aflate la vârsta la care puteau zămisli, fuseseră sterilizate permanent.
În 1961, într-o prelegere ţinută la Organizaţia pentru Agricultură şi Hrană a ONU, John D. III şi-a exprimat opiniile: ,,După părerea mea, creşterea populaţiei (şi reducerea ei) este a doua problemă de importanţă capitală a vremurilor noastre, după cea a controlului armelor atomice”. Fireşte, el se referea la reducerea părţilor nedorite din populaţie pentru a păstra resursele valoroase pentru cei privilegiaţi. De asemenea, el era influenţat de eugeniştii, teoreticienii raselor şi malthusienii de la Fundaţia Rockefeller, care credeau că au dreptul de a decide cine trăieşte şi cine moare.
Personalităţi de vază, precum familiile americane de frunte din domeniul afacerilor, susţineau aceste eforturi de reducere a populaţiei. De aceeaşi parte a baricadei se aflau notabilităţi britanice, din acea vreme sau dinainte, ca Winston Churchill şi John Maynard Keynes. Alan Gregg, şeful Departamentului Medical al Fundaţiei Rockefeller vreme de 34 ani, afirma că ,,oamenii poluează, aşa că eliminaţi poluarea prin eliminarea oamenilor (indezirabili)”. El compara cartierele sărace ale oraşului cu tumorile canceroase şi le numea ,,jignitoare pentru decenţă şi frumuseţe”. Mai bine să fie înlăturate şi să fie astfel curăţat peisajul.
Această politică a Fundaţiei Rockefeller este ,,cheia către înţelegerea eforturilor sale de mai târziu în ce priveşte revoluţia în biotehnologie şi genetica plantelor”. Înainte de cel de-al doilea război mondial, Frederick Osborn, asociatul lui Rockefeller şi membru în conducerea fundaţiei, a susţinut cu entuziasm experimentele de eugenie .
În timpul Războiului Rece, reducerea populaţiei a atras noi susţinători precum elita Americii corporatiste. Ei sprijineau iniţiative particulare de reducere a populaţiei, de genul Federaţiei Internaţionale de Planificare Familială a lui Margaret Sanger. De asemenea, mass-media însemnată a răspândit ideea că ,,suprapopularea din ţările în curs de dezvoltare conduce la foame şi la mai multă sărăcie care devine, la rândul ei, teren fertil de înmulţire”.
Industria agricolă americană se va implica mai târziu printr-o politică de control mondial al hranei. Mâncarea este putere. Când este folosită pentru înlăturarea populaţiei, este o armă de distrugere în masă.
Să analizăm situaţia actuală în care Organizaţia pentru Agricultură şi Hrană a ONU anunţă preţuri mult mai mari la hrană, ca şi lipsuri grave, şi avertizează că această situaţie este extremă, fără precedent şi ameninţă miliarde de oameni cu foametea. În condiţiile în care preţurile cresc, statele în curs de dezvoltare sunt nevoite să plătească mai mult pentru mâncarea importată şi să nu-şi permită să cumpere suficientă.
Organizaţia oferă diferite explicaţii pentru această situaţie, inclusiv cererea crescândă, costuri mai mari pentru combustibil şi transport, utilizarea porumbului pentru producţia de etanol – luându-se o treime din recoltă, o cantitate mai mare decât cea exportată ca hrană … – şi vremea extrem de proastă, în timp ce nu ia în seamă implicaţiile de mai sus: puterea industriei agricole de a manipula rezerva pentru profituri mai mari şi ,,trierea turmei” în ţările vizate din lumea a treia. Naţiunile afectate sunt sărace şi Organizaţia enumeră 20 în Africa, 9 în Asia, 6 în America Latină şi 2 în Europa de Răsărit, care reprezintă în total 850 milioane de oameni în pericol, care suferă în prezent de foamete cronică şi sărăcia asociată cu aceasta. Ei depind de importuri, iar dieta lor se bazează în mare parte pe tipurile de produse controlate de industria agricolă: grâu, porumb, orez şi soia. Dacă preţurile rămân mari şi lipsurile persistă, milioane de oameni vor muri, poate conform planului.
Subterfugiul ,,hranei pentru pace”
La sfârşitul anilor ‘1930, elitele americane au început să plănuiască un secol american în lumea de după război – o pax americana al Imperiului Britanic. Grupul de studii de război şi pace al Consiliului pentru Relaţii Externe din New York a condus acţiunea, finanţat de Fundaţia Rockefeller. Lumea de afaceri americană a imaginat o ,,zonă mare” pentru a cuprinde cea mai mare parte a globului.
Pentru a o exploata, ea şi-a ascuns planurile imperialiste sub un ,,veşmânt liberal şi binevoitor”, auto-definindu-se ,,susţinătoare dezinteresată a libertăţii popoarelor coloniale şi inamică a imperialismului”. De asemenea, ea va ,,apăra pacea lumii prin controlul multinaţional”. Sună familiar ?
Precum astăzi, era doar un subterfugiu pentru scopurile sale reale care erau urmărite sub stindardul ONU, prin Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Acordul General pentru Tarife şi Comerţ. Acestea fuseseră înfiinţate cu un singur scop: acela de a integra lumea în curs de dezvoltare în Nordul Global dominat de SUA, pentru ca bogăţia sa să poată fi transferată către interesele de afaceri, în cea mai mare parte în SUA. Familia Rockefeller s-a aflat din nou la cârmă.
În timp ce John D. III urzea scheme de depopulare şi puritate rasială, Nelson lucra ,,de cealaltă parte a baricadei, ca un om de afaceri internaţional care priveşte spre viitor”. Pledând pentru o mai mare eficienţă şi producţie în ţările vizate, el punea la cale de fapt deschiderea pieţelor lumii pentru importurile nerestricţionate de grâne din SUA. Aceasta a devenit ,,Revoluţia verde”. Nelson s-a concentrat asupra Americii Latine. În timpul celui de-al doilea război mondial, el a coordonat spionajul şi operaţiunile acoperite ale SUA din această zonă, punând astfel bazele pentru interesele de după război ale familiei.
Ca urmare, începând din anii ‘1930, Nelson Rockefeller a avut interese semnificative în America Latină, mai ales în domeniile petrolului şi al tranzacţiilor bancare. La începutul anilor ‘1940, el a căutat noi oportunităţi şi, împreună cu fratele său Laurance, a cumpărat terenuri agricole extrem de întinse, ieftine, de calitate, pentru ca familia să poată intra în domeniul agriculturii: Rockefeller-ii vroiau monopoluri mondiale şi planul lor era să procedeze în agricultură aşa cum procedase patriarhul familiei în domeniul petrolului, pe lângă utilizarea tehnologiilor alimentare şi agricole ca arme în Războiul Rece.
Actul de Asistenţă şi Dezvoltare a Comerţului Agricol din 1954, cunoscut ca PL 480 sau ,,Hrană pentru pace”, a stabilit că surplusul de hrană este un instrument al politicii externe americane. Toţi secretarii de stat americani de după cel de-al doilea război mondial, din 1952 până în 1979, au avut legături cu familia Rockefeller prin fundaţia sa, şi anume John Foster Dulles, Dean Rusk, Henry Kissinger şi Cyrus Vance.
America Latină era începutul unei revoluţii a producţiei de hrană, care ţintea să controleze ,,necesităţile fundamentale ale majorităţii populaţiei lumii”. Cu industria agricolă din anii ‘1990, era ,,partenerul perfect pentru introducerea culturilor de plante modificate genetic”. Această alianţă pretindea că este ,,eficienţă de piaţă liberă, modernizare şi hrănire a unei lumi subnutrite”. În realitate, nu era nimic de genul acesta, ci camufla în mod ingenios ,,cea mai îndrăzneaţă lovitură dată sorţii unor naţiuni întregi, încercată vreodată”.
Agro-industria devine globală
,,Revoluţia verde a început în Mexic şi s-a răspândit în toată America Latină în anii ‘1950 şi ‘1960”. A fost introdusă apoi în Asia, mai ales în India. Era o perioadă în care americanii pretindeau că scopul lor era de a ajuta lumea prin eficienţa pieţei libere. S-a dat practic giganţilor chimici şi comercianţilor majori de grâne din SUA noi pieţe pentru produsele lor. Agro-industria devenea globală şi interesele Rockefeller-ilor erau în avangardă ajutând globalizarea industriei să capete formă.
În anii ‘1960, preşedintele american Lyndon Johnson a folosit, de asemenea, mâncarea ca armă. El a vrut ca naţiunile beneficiare să fie de acord ca cerinţele Rockefeller – controlul populaţiei şi deschiderea pieţelor lor pentru industria SUA – să facă parte din înţelegere. Acest lucru implica de asemenea instruirea oamenilor de ştiinţă şi agronomilor din lumea în curs de dezvoltare în cele mai noi concepte de producţie ca ei să le poată aplica în ţările lor. Această ,,reţea construită cu grijă s-a dovedit ulterior crucială” pentru strategia de a ,,răspândi folosirea de culturi modificate genetic în toată lumea”.
Tacticile ,,Revoluţiei verzi” au fost dureroase şi au pricinuit pierderi devastatoare ţăranilor fermieri, distrugându-le mijloacele de trai şi silindu-i să intre în mahalale. Aceşti oameni disperaţi să supravieţuiască au oferit forţă de muncă ieftină, exploatabilă.
,,Revoluţia” a vătămat şi solul. În timp, practicile monoculturale înlocuiesc diversitatea, distrug fertilitatea solului şi conduc la scăderea producţiei. De asemenea, utilizarea fără discernământ a pesticidelor poate cauza în cele din urmă probleme grave de sănătate. Unii susţin că ,,Revoluţia verde” este o ,,revoluţie chimică” pe care statele în curs de dezvoltare nu şi-ar putea-o permite. Această revoluţie a început procesul de înrobire prin împrumuturi de la Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi bănci particulare. Marii proprietari de pământuri îşi puteau permite să apeleze la ultimele, pe când micii fermieri nu; drept consecinţă, adesea au dat faliment. Bineînţeles, acesta era scopul.
,,Revoluţia verde” se baza pe ,,răspândirea de noi seminţe hibride pe pieţele de dezvoltare”, seminţe cărora în mod caracteristic le lipseşte capacitatea reproductivă. Având recolte reduse, fermierii erau nevoiţi să cumpere seminţe în fiecare an de la marii producători multinaţionali care controlau liniile de seminţe originale. O mână de companii uriaşe deţineau patente pentru ele şi le foloseau pentru a pune baza pentru revoluţia organismelor modificate genetic de mai târziu. Curând, planul lor a devenit evident: culturile tradiţionale trebuia să cedeze locul varietăţilor cu producţie mare de grâu, porumb şi orez hibrid, cu introduceri majore de substanţe chimice.
De la începutul anilor ‘1970, producătorii agro-industriali controlau rezervele de hrană ale SUA, însă curând ei vor deveni globali la o scală fără precedent. Scopul: a face ,,profituri incredibile” prin ,,restructurarea modului în care americanii cultivau mâncarea pentru a se hrăni pe ei înşişi şi lumea”. Ronald Reagan a continuat politica lui Carter şi i-a lăsat pe primii 4-5 jucători de monopol din frunte să controleze totul, ceea ce a condus la o ,,concentrare şi transformare nemaivăzută a agriculturii americane”. Familiile de fermieri independenţi au fost izgonite de pe terenurile lor prin vânzări forţate şi falimentări pentru ca giganţii agro-industriali ,,mai eficienţi” să poată lua iniţiativa cu ,,ferme fabrică”. Producătorii mici care au rămas au devenit sclavi virtuali ca ,,fermieri cu contract”.
William Engdahl explică procesul treptat de ,,fuziuni în masă şi consolidare … a producţiei de mâncare americană … în concentrări globale corporatiste gigantice” cu nume familiare: Cargill, Archer Daniels Midland, Smithfield Foods şi ConAgra. În schimb, sute de mii de fermieri mici au fost înfrânţi; numărul lor a scăzut cu 300.000 din 1979 până în 1998. A fost şi mai rău pentru fermele de porci, cu o scădere de la 600.000 la 157.000 în aceeaşi perioadă, astfel ca 3% din producători să poată controla 50% din piaţă. Costurile sociale au fost cutremurătoare (şi continuă să fie), deoarece ,,comunităţi rurale întregi s-au prăbuşit şi oraşele rurale au devenit oraşe fantomă”.
Să evaluăm consecinţele. În 2004: cele mai mari 4 firme procesatoare de carne de vită – Tyson, Cargill, Swift şi National Beef Packing – controlau 84% din sacrificările de juncani şi viţele; 4 uriaşi – Smithfield Foods, Tyson, Swift şi Hormel Foods – controlau 64% din producţia de carne de porc; 3 companii – Cargill, ADM şi Bunge – controlau 71% din prelucrarea boabelor de soia; 3 uriaşi controlau 63% din măcinarea făinei; 5 companii controlau 90% din comerţul global cu grâne; alte 4 companii – Kellogg, General Mills, Kraft Foods şi Quaker Oats – controlau 89% din piaţa de cereale pentru micul dejun; achiziţionând Continental Grain în 1998, compania Cargill controla 40% din capacitatea naţională de depozitare a grânelor; 4 producători giganţi de seminţe/produse agrochimice – Monsanto, Novartis, Dow Chemical şi DuPont – controlau peste 75% din vânzările de seminţe de porumb şi 60% din vânzările pentru soia, în timp ce aveau de asemenea cea mai mare parte din piaţa agrochimică; 6 companii controlau 75% din piaţa globală de pesticide; Monsanto şi DuPont controlau 60% din piaţa americană de seminţe de porumb şi soia – seminţe modificate genetic patentate. În plus, 10 mari vânzători de alimente cu amănuntul controlau 649 miliarde dolari în vânzările globale în 2002, şi primii 30 de vânzători de alimente cu amănuntul reprezentau o treime din vânzările mondiale de băcănie.
Fuziunea dintre monopolul farmaceutic (Big Pharma) şi cel alimentar (Big Food)
În zorii unui nou secol, fermele de familie au fost decimate de puterile agro-industriale, care formaseră cea de-a doua industrie ca profit după industria farmaceutică, cu vânzări anuale interne care depăşeau 400 miliarde dolari. Următorul scop era fuziunea dintre monopolul farmaceutic (Big Pharma) şi giganţii producători de hrană. Universitatea de Apărare Naţională a Pentagonului a luat notă într-un articol publicat în 2003: ,,Industria agricolă este acum pentru SUA ceea ce este petrolul pentru Orientul Mijlociu”. Este considerată o ,,armă strategică din arsenalul singurei super-puteri a lumii”, însă cu un preţ uriaş pentru consumatorii de pretutindeni.
Industria agricolă era într-o perioadă de înflorire, guvernul SUA o susţinea cu zeci de miliarde dolari în subvenţii anuale. Legea fermei din 1996 a suspendat puterea ministrului agriculturii de a echilibra rezerva cu cererea, permiţând de acum încolo producţia nelimitată. Giganţii producători de hrană au profitat pentru a controla forţele pieţei. Ei au zdrobit fermele de familie producând în exces şi forţând scăderea preţurilor. De asemenea, când micii fermieri au eşuat, ei au făcut presiuni asupra preţurilor terenurilor şi au creat ocazii favorabile pentru achiziţionarea de terenuri la preţuri scăzute pentru o mai mare concentrare şi dominaţie.
A urmat integrarea Revoluţiei genetice în industria agricolă, precum prevăzuse Ray Goldberg. Urmau să fie create sectoare întregi din manipularea genetică, inclusiv medicamente modificate genetic din plante modificate genetic într-un nou ,,sistem agro-farmaceutic”. Goldberg a prezis o ,,revoluţie genetică printr-o convergenţă industrială a domeniilor hranei, sănătăţii, medicinei, fibrelor şi energiei” într-o piaţă complet nereglementată. Ceea ce nu se menţiona era coşmarul ameninţător pentru consumator, ascuns privirilor.
Mâncarea este putere
Catalizatorul Revoluţiei genetice l-a constituit finanţarea Fundaţiei Rockefeller, care avea scopul de a afla dacă plantele modificate genetic erau fezabile comercial şi, dacă erau, să le răspândească pretutindeni. Aceasta era ,,noua eugenie”, afirmă Engdahl, şi apogeul cercetărilor anterioare din anii ‘1930. Se baza pe ideea că problemele umane pot fi ,,rezolvate prin manipulări genetice şi chimice … ca mijloace ultime de control social şi manipulare socială”. Oamenii de ştiinţă ai fundaţiei căutau metode de a face aceasta prin reducerea complexităţilor infinite ale vieţii la ,,modele simple, deterministe, predictive” potrivit schemei lor diabolice – cartografierea structurilor genetice pentru a ,,corecta problemele sociale şi morale, inclusiv crima, sărăcia, foametea şi instabilitatea politică”. Odată cu dezvoltarea tehnicilor esenţiale de manipulare genetică în 1973, ei au pornit pe drumul lor.
Aceste tehnici se bazează pe ceea ce se numeşte ADN recombinant şi funcţionează prin introducerea pe cale genetică de ADN străin la plante şi animale pentru a crea organisme modificate genetic (OMG), însă nu fără riscuri. Biologul de frunte de la Institutul Ştiinţei în Societate din Londra, dr. Mae-Wan Ho afirmă că există pericole deoarece procesul este imprecis: ,,Este incontrolabil şi nedemn de încredere şi sfârşeşte în mod tipic cu vătămarea şi dezorganizarea genomului gazdă cu consecinţe complet neprevăzute” care ar putea genera apariţia unui organism nemaivăzut, letal şi fără remediu. Cercetarea a continuat oricum, în mijlocul minciunilor că riscurile erau minime şi un viitor promiţător se aşternea înainte. Tot ceea ce a contat au fost profiturile potenţiale uriaşe şi câştigul geopolitic, deci să lăsăm vremurile să curgă orice s-ar întâmpla.
Unul dintre proiecte a fost cartografierea genomului orezului. A fost lansat un efort de 17 ani pentru a răspândi orezul modificat genetic în lume, finanţat de Fundaţia Rockefeller. S-au cheltuit milioane de dolari pentru funcţionarea a 46 de laboratoare ştiinţifice în întreaga lume, s-a investit în instruirea a sute de absolvenţi şi s-a dezvoltat o ,,frăţie de elită” alcătuită din cercetători ştiinţifici de frunte de la institutele de cercetare susţinute de fundaţie. Era un plan diabolic care ţintea sus: să controleze hrana principală pentru 2,4 miliarde de oameni şi, între timp, să distrugă diversitatea biologică a peste 140.000 de varietăţi dezvoltate care pot rezista la secete şi dăunători şi pot creşte în orice climat imaginabil.
Asia a fost ţinta principală şi, în acest context, Engdahl relatează istoria sinistră a Institutului Internaţional pentru Cercetarea Orezului, cu sediul în Filipine şi finanţat de fundaţie. Acest institut avea o bancă de gene cu ,,fiecare varietate importantă de orez cunoscută” care cuprindea o cincime din toate varietăţile. Institutul a lăsat giganţii din industria agricolă să utilizeze seminţele în mod ilegal pentru modificarea genetică patentată, exclusivă, astfel încât să le poată introduce pe pieţe şi să le domine cerând fermierilor să aibă licenţă şi forţându-i să plătească anual taxe de redevenţă.
În 2000 a fost ‘inventat’ ,,orezul auriu” care era îmbogăţit cu vitamina A. A fost lansat pe piaţă cu afirmaţia frauduloasă că un castron de orez auriu consumat zilnic ar putea preveni orbirea şi alte boli cauzate de deficienţe în vitamina A. Era o înşelătorie, deoarece alte produse sunt surse mult mai bune pentru acest element nutritiv, iar pentru a primi necesarul de vitamina A trebuie să mâncăm zilnic 9 kg orez !
Cu toate acestea, susţinătorii Revoluţiei genetice erau pregătiţi pentru următoarea mişcare: ,,consolidarea controlului global asupra rezervelor de hrană ale omenirii”, având un nou instrument pentru a o face: Organizaţia Mondială a Comerţului. Giganţii corporatişti au formulat regulile ei pentru a se favoriza pe ei înşişi cu preţul înlăturării naţiunilor în curs de dezvoltare.
La sfârşitul anilor ‘1980, o reţea globală de specialişti în biologie moleculară instruiţi în domeniul ingineriei genetice erau gata de a porni ,,cea de-a doua Revoluţie Verde”. Argentina a fost primul laborator de testare, prima naţiune ,,cobai” într-un experiment nesăbuit cu noi alimente netestate şi potenţial primejdioase.
În iulie 1989, când Carlos Menem a devenit preşedinte, Argentina a fost o ţintă uşoară. Menem era extrem de deschis faţă de Washington şi chiar i-a lăsat pe prietenii din New York şi Washington ai lui David Rockefeller să-i alcătuiască programul economic: privatizări, de-reglementări, pieţe locale deschise pentru importuri, şi reduceri la serviciile sociale deja reduse.
În 1991, Argentina era deja ,,un laborator experimental secret pentru dezvoltarea culturilor modificate genetic”. În realitate, agricultura ţării a fost încredinţată companiilor Monsanto, Dow, DuPont şi altor giganţi din domeniul ingineriei genetice pentru exploatarea profiturilor. Lucrurile nu vor mai sta niciodată ca înainte. La jumătatea anilor ‘1990, Menem ,,revoluţiona agricultura productivă tradiţională a Argentinei” transformând-o într-una bazată pe monocultură pentru exportul mondial.
Între 1996-2004, culturile de plante modificate genetic din lume s-au extins la 167 milioane de acri, o creştere de 40 ori folosind 25% din totalul pământului arabil din lume. Două treimi din această suprafaţă uluitoare (106 milioane de acri) se afla în SUA. În 2004, Argentina se afla pe locul 2 cu 34 milioane de acri, în timp ce producţia se extindea în Brazilia, China, Canada, Africa de Sud, Indonezia, India, Filipine, Columbia, Honduras, Spania şi Europa de Est (Polonia, România şi Bulgaria). Revoluţia era pe val; acum pare de neoprit.
În 1995, Monsanto a introdus soia Roundup Ready, cu gena sa specială inserată de la bacterie care permite plantei să supravieţuiască când este stropită cu ierbicidul glifosat, Roundup. După ce seminţele de soia Roundup Ready au primit aprobarea Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a SUA în 1996, în Argentina ,,un sistem de agricultură naţională bazată pe ferma de familie odinioară productiv a fost transformat într-un sistem de stat neo-feudal dominat de o mână de proprietari puternici, bogaţi”. Menem a permis practic ca, în mai puţin de un deceniu, monocultura de soia controlată corporatist să ia locul culturilor naţionale de porumb, grâu şi creşterii vitelor.
Ca urmare a acestei trădări de proporţii, la sfârşitul anului 2007, acţiunile Monsanto atingeau o valoare fără egal. În schimb, culturile tradiţionale ale Argentinei au dispărut şi vitele au fost înghesuite în spaţii de hrănire strâmte, după modelul din SUA. Deceniile anterioare de diversitate şi rotaţie a culturilor păstrau calitatea solului ţării, însă acest lucru s-a schimbat după ce a fost introdusă monocultura de soia cu dependenţa sa puternică de îngrăşăminte chimice. Specialiştii susţin că dacă aceste practici continuă, în jumătate de secol vor distruge solul.
Criza economică din Argentina de la sfârşitul anilor ‘1990-începutul anilor ‘2000 a făcut disponibile terenuri vaste, suplimentare, deoarece fermierii faliţi au fost nevoiţi să-şi vândă proprietăţile la preţuri de nimic. Prădătorii corporatişti au profitat din plin. Monocultura de soia modificată genetic s-a extins, în vreme ce fermele de lactate ale ţării au fost reduse la jumătate şi ,,sute de mii de oameni au fost siliţi să părăsească pământul” către sărăcie.
Monsanto era pe val şi utiliza diferite scheme de exploatare. În 1999, compania a obţinut ca Menem să-i permită să încaseze ,,redevenţe extinse”, cu toate că legea argentiniană interzicea practica. Contrabanda cu seminţe de soia Roundup Ready în Brazilia, Paraguay, Bolivia şi Uruguay continua de asemenea în mod secret. Monsanto a făcut apoi presiuni asupra guvernului argentinian pentru a-i recunoaşte ,,brevetul tehnologic”; în cele din urmă, Ministerul Agriculturii a silit fermierii să plătească o taxă de aproape 1% din vânzările de soia modificată genetic care merge către companiile care furnizează seminţe modificate genetic.
În 2004, aproape jumătate din terenul agricol al ţării era folosit pentru producţia de soia modificată genetic şi peste 90% din aceasta era soiul Roundup Ready deţinut de Monsanto. În 2005, guvernul Braziliei a cedat şi a legalizat seminţele modificate genetic. În 2006, SUA, Argentina şi Brazilia reprezentau peste 81% din producţia mondială de soia modificată genetic.
În acest răstimp, Argentina a experimentat mai multe consecinţe care ameninţă să se răspândească. Monocultura sa de soia a afectat enorm regiunile rurale şi mari întinderi de păduri au fost distruse. Fermierii tradiţionali aflaţi în vecinătatea plantaţiilor de soia au fost afectaţi serios de stropirea aeriană cu Roundup. Culturile lor au fost distruse, pentru că aşa este conceput acest ierbicid să acţioneze: el distruge toate plantele care nu au gena de rezistenţă. De asemenea, ei au afirmat că le-au murit găinile, iar caii au fost vătămaţi grav de stropirea aeriană. Şi oamenii au avut de suferit, manifestând simptome violente de greaţă, diaree şi vomă, ca şi leziuni ale pielii. Alte relatări susţin consecinţe suplimentare: animale născute cu deformări grave ale organelor, banane şi cartofi dulci deformaţi şi lacuri pline cu peşti morţi. Familiile din mediul rural spun că şi copiii lor au ,,umflături groteşti pe trup” de la stropirea aeriană.
În ce priveşte recoltele mai mari promise de soia modificată genetic, rezultatele au arătat că producţia a scăzut cu 5-15% comparativ cu soia tradiţională, plus faptul că au apărut ,,noi buruieni rele” pentru a căror stârpire este nevoie de triplarea cantităţii de ierbicid …
Şi a fost mai rău de atât. Argentina a fost primul laborator de testare ,,într-un plan global pregătit de decenii şi absolut şocant şi teribil ca scop”.
Irak primeşte seminţele americane ale democraţiei
Democraţia pentru Irak a însemnat distrugerea ,,leagănului civilizaţiei” pentru a face loc capitalismului de piaţă liberă fără restricţii. În 2003, Irakul a fost cucerit pentru petrolul său, dar şi pentru a transforma ţara într-un paradis uriaş de liber schimb. Planul era diabolic, elaborat şi hâd: război fulger ,,şoc şi teroare”, operaţiuni psihologice complexe, teama folosită ca armă, ocupaţie represivă, detenţie şi tortură în masă şi cea mai rapidă şi cuprinzătoare reconstrucţie a unei ţări din istorie.
Parte a acestui plan a fost ca giganţii agro-industriali să aibă libertate de acţiune şi să transforme radical sistemul de producţie a hranei în Irak într-un model pentru seminţe şi plante modificate genetic. Această stare de lucruri a dobândit legalitate prin câteva din cele 100 de ,,Legi Bremer” introduse rapid, iar irakienii nu au avut nici un cuvânt de spus în privinţa lor, ca şi cum ţara ar fi fost guvernată acum de Washington. Legile Bremer au impus cea mai dură ,,terapie de şoc” folosită vreodată, după modelul Şcolii din Chicago, de genul celei care a devastat diverse ţări ale lumii, de când a fost introdusă în 1973 în Chile de Augusto Pinochet.
În ce priveşte industria agricolă, ordinul Bremer 81 din 26 aprilie 2004 a dat deţinătorilor de patente de soiuri de plante drepturi absolute cu privire la folosirea de către fermieri a seminţelor lor vreme de 20 ani. Aceste seminţe sunt modificate genetic şi sunt deţinute de companii transnaţionale. Pentru utilizarea lor, fermierii irakieni plăteau o ,,taxă de tehnologie” şi o taxă de licenţă anuală; în plus, întrebuinţarea unor seminţe asemănătoare soiurilor patentate protejate, putea duce la amenzi serioase şi întemniţare.
Engdahl rezumă astfel vătămarea produsă agriculturii irakiene: ,,Trasformarea forţată a producţiei de hrană a Irakului în culturi de organisme modificate genetic patentate este unul dintre cele mai limpezi exemple despre modul în care Monsanto şi alţi giganţi ai organismelor modificate genetic impun aceste culturi unei populaţii nedoritoare sau neştiutoare”. Ei contaminează planeta cu ele, câte o ţară o dată, şi este zadarnic a încerca să repari vătămarea pe care o cauzează.
Plantând ,,Grădina deliciilor pământeşti”
Pe 1 ianuarie 1995, a fost înfiinţată oficial Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO), cu puteri de a impune statelor membre legile sale scrise de corporaţii. Agro-industria SUA era deja dominantă, dar avea acum un nou organism, neales, supranaţional pentru a-i promova agenda particulară la nivel mondial. WTO este un ,,poliţai” al comerţului liber mondial, iar regulile sale au fost scrise pentru a-i împovăra financiar cumplit pe cei care le încalcă. Pe scurt, acestea interzic: 1) toate programele guvernamentale pentru ferme şi susţinerea preţurilor în lume (însă închid ochii la subvenţiile masive ale SUA); 2) impunerea de controale ale importurilor de către ţări, pentru a-şi apăra propria producţie agricolă; 3) controalele agricole la export, chiar în vreme de foamete, pentru ca gigantul Cargill să poată domina exportul cu grâne la nivel mondial; şi 4) restricţionarea comerţului prin legi de siguranţă alimentară numite ,,bariere ale comerţului”; această cerere deschide pieţele lumii pentru importurile fără restricţii de alimente modificate genetic, fără nici o obligaţie de a dovedi siguranţa lor.
Statele din aşa-numitul Grup al celor Patru – SUA, Canada, Japonia şi Uniunea Europeană – au preluat conducerea. Întâlnindu-se în secret, ele au stabilit politica pentru toţi cei 134 membri ai WTO, politică care pentru agricultură a fost alcătuită de giganţii agro-industriali din SUA, inclusiv Cargill, Monsanto, ADM şi DuPont, împreună cu giganţii Uniunii Europene Nestle şi Unilever. Politica lor plănuia să elimine legile şi prevederile naţionale în favoarea pieţelor libere nerestricţionate care favorizau ţările din Nordul Global.
Prin patente, giganţii organismelor modificate genetic controlează principalele seminţe şi au nevoie de mecanismele WTO pentru a le impune unei lumi sceptice. Acest lucru se face prin Acordul pentru Agricultură al WTO, împreună cu Acordul pentru Aspecte ale Drepturilor de Proprietate Intelectuală legate de Comerţ (TRIPS). Până la apariţia agro-industriei, producţia şi pieţele alimentare erau locale. Această stare de lucruri s-a schimbat acum, uriaşii agro-industriali controlând fenomenul şi fiind capabili să stabilească preţurile prin manipularea rezervelor. Regulile Acordului pentru Agricultură au fost alcătuite tocmai pentru a se ajunge aici, ca şi pentru a consolida cea mai mare prioritate a agro-industriei: ,,o piaţă globală liberă şi integrată pentru produsele sale”. Sunt incluse aici produsele modificate genetic, despre care administraţia Bush senior a afirmat că sunt ,,substanţial echivalente” cu seminţele şi recoltele obişnuite şi nu necesită nici o reglementare a guvernului. Această dispoziţie este introdusă în regulile WTO din Acordul Sanitar şi Fitosanitar, în care se afirmă că legile naţionale care interzic produsele modificate genetic sunt ,,practici de comerţ incorecte”, chiar atunci când ele pun în pericol sănătatea umană.
Alte reglementări WTO, din Acordul pentru Bariere Tehnice la Comerţ, interzic etichetarea organismelor modificate genetic. Ca o consecinţă, consumatorii nu ştiu ce mănâncă şi nu pot evita aceste alimente potenţial riscante. Protocolul de Biosiguranţă din 1996 a fost conceput pentru a rezolva această problemă şi ar trebui să fie valabil pentru acest scop. Însă, lobby-ul agro-industrial a sabotat actul, insistând ca măsurile de biosiguranţă să fie subordonate regulilor de comerţ ale WTO …
Astfel, cu sprijin deplin de la Washington şi WTO, companiile importante de biotehnologie patentează toate plantele imaginabile în forma modificată genetic. Potrivit afirmaţiilor preşedintelui companiei Monsanto, uriaşii agro-industriali intenţionează să realizeze o fuziune globală a ,,trei dintre cele mai mari industrii din lume – agricolă, alimentară şi farmaceutică – care lucrează separat astăzi, dar schimbările … vor conduce la integrarea lor”. Este cunoscut faptul că cei trei giganţi americani în domeniul organismelor modificate genetic – Monsanto, DuPont şi Dow AgroSciences – au o relaţie lungă şi sordidă cu Pentagonul, furnizându-i substanţe chimice de distrugere în masă, precum agentul Orange, napalm şi altele. Acum, aceste companii vor să li se încredinţeze cele mai importante lucruri pe care le ingerăm – alimentele şi medicamentele noastre.
Ele îşi promovează agenda cu asiduitate, ceea ce se reflectă în faptul că din 1996 încoace, vreme de 9 ani consecutivi, producţia de plante modificate genetic a avut creşteri cu două cifre. Indiscutabil, SUA este liderul mondial, ,,cu promovare guvernamentală agresivă, absenţa etichetării şi dominaţia producţiei fermelor americane”. Aici, ,,recoltele modificate genetic au preluat în fond lanţul alimentar american”. În plus, de când hrana animalelor este alcătuită în principal din aceste recolte, ,,întreaga producţie de carne a naţiunii şi exporturile s-au hrănit cu nutreţ modificat genetic”.
Lucrurile stau şi mai rău. Vântul şi aerul răspândesc seminţele modificate genetic în câmpurile învecinate, inclusiv în cele organice care sunt acum contaminate într-un anumit grad. William Engdahl afirmă: ,,După doar 6 ani, un procent estimativ de 67% din întreaga suprafaţă agricolă a SUA a fost contaminat în mod iremediabil cu seminţe modificate genetic. Geniul a fost scos din sticlă”. Nimic din ceea ce este cunoscut ştiinţei nu poate contracara această situaţie …
Să analizăm în continuare modul în care giganţii organismelor modificate genetic câştigă părţi din piaţă cu sprijinul guvernului şi WTO, ajutaţi de impunerea de acorduri stricte privind tehnologia şi licenţa. Acestea silesc fermierii să plătească taxe anuale şi îi prind în capcana ,,unei noi forme de robie”. Ei trebuie să cumpere în fiecare an noi seminţe şi li se interzice să refolosească seminţe din anii anteriori, aşa cum se obişnuia înainte de introducerea plantelor modificate genetic. Nerespectarea acordurilor de către fermieri poate conduce la daune legale grave sau chiar detenţie şi posibila pierdere a pământului lor.
Agenţiile guvernamentale complice şi schemele abile de comerţ fac reclamă organismelor modificate genetic, susţinând că acestea dau recolte mai mari şi pot rezolva problemele de foamete ale lumii. Însă, realitatea din teren este alta, deoarece totul stă pe ,,fraudă ştiinţifică şi minciuni corporatiste”, iar acest lucru este ascuns publicului larg. În ce priveşte dovezile privind pericolele alimentelor modificate genetic, acestea nu încetează să apară.
Controlul populaţiei: ‘terminatori’, ‘trădători’ şi seminţe de porumb contraceptive
Giganţii organismelor modificate genetic aveau nevoie de o ,,nouă tehnologie care să le permită să vândă seminţe care să nu se înmulţească”. Ca urmare, ei au dezvoltat tehnologii de restricţionare a utilizării genetice care produc aşa-numitele seminţe ‘terminator’. Procesul este patentat şi se aplică seminţelor tuturor speciilor de plante. Replantate, ele nu vor creşte. Aceasta este soluţia industriei pentru a controla producţia mondială de hrană şi pentru a le asigura profituri uriaşe. Seminţele ‘terminator’ au fost ,,modificate genetic pentru ‘a se sinucide’ după un sezon de recoltă”, cu ajutorul unei toxine produse de o genă introdusă în materialul lor genetic.
O tehnologie strâns înrudită, de a doua generaţie, produce aşa-numitele seminţe ‘trădător’. Tehnologia se bazează pe controlarea fertilităţii şi caracteristicilor genetice ale plantei cu ,,un promotor de genă care poate fi stimulat”, numit ,,întrerupător de genă”. Cu alte cuvinte, culturile de organisme modificate genetic care sunt rezistente la dăunători şi boli se dezvoltă numai folosind un compus chimic specific pe care îl produc companii precum Monsanto. Fermierii care cumpără ilegal seminţe nu vor primi compusul pentru a ,,porni” gena de rezistenţă. Tehnologia ‘trădător’ creează astfel o nouă piaţă captivă pentru giganţii organismelor modificate genetic şi seminţele ‘trădător’ sunt mai ieftin de produs decât seminţele ‘terminator’.
Combinate, aceste două tehnologii dau uriaşilor agro-industriali puteri fără precedent: ,,Pentru prima oară în istorie, 3-4 companii multinaţionale particulare de seminţe … dictează termenii fermierilor lumii pentru seminţele lor”. Având sprijinul deplin al Departamentelor de Stat şi al Agriculturii ale SUA – care coordonează acţiuni de reducere a foametei folosind surplusul de bunuri americane modificate genetic – scopul acestor corporaţii este de a introduce pretutindeni organismele modificate genetic prin silire, mită şi alte practici ilegale, dar mai ales în ţările în curs de dezvoltare puternic îndatorate. În cazul Poloniei, solul – care era printre cele mai bogate din Europa – este acum distrus de contaminarea genetică.
Ce legătură există între impunerea organismelor modificate genetic pe toate pieţele lumii şi strategia Fundaţiei Rockefeller de control al populaţiei ? În 2001, această legătură a devenit vizibilă când compania Epicyte a anunţat că a dezvoltat cu succes ,,cultura modificată genetic finală”: sămânţa de porumb contraceptivă. Ea a fost numită o soluţie pentru ,,suprapopularea” lumii, însă informaţiile despre ea au dispărut după ce Biolex a achiziţionat compania.
Într-un fel sau altul, Fundaţia Rockefeller urmăreşte să reducă populaţia. În acest scop colaborează cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii a ONU finanţându-i în secret programul de ,,sănătate reproductivă” prin folosirea unui vaccin pentru tetanos. Combinat cu hormoni natural hCG, este un agent avortiv care împiedică sarcina, însă femeilor cărora li se administrează nu li se spune aceasta.
Nu se spune nimic nici despre scopul Pentagonului de reducere a populaţiei ca o formă sofisticată de ,,‘război biologic’ pentru a rezolva foametea lumii”.
Panica gripei aviare şi puii modificaţi genetic
În 2005, George W. Bush a făcut opinia publică să creadă în mod fals că o epidemie de gripă aşa-numită aviară ameninţa să devină pandemie dacă nu era tratată. William Engdahl se întreabă: ,,A fost oare panica de gripă aviară o altă farsă a Pentagonului” cu un scop necunoscut ? Ţinând cont de faptul că şi în trecut, guvernul american a întreprins o sumedenie de acţiuni care aveau un set de motivaţii pentru opinia publică şi un alt set de raţiuni pentru iniţiatorii lor, noua tulpină de gripă ,,presupus mortală” trebuia să aibă un scop ascuns.
În realitate, ea a slujit promovării intereselor agro-industriei globale şi fermelor fabrici aviare. Fermele fabrici sunt medii prielnice pentru răspândirea potenţială a bolilor din cauza spaţiilor supraaglomerate în care sunt ţinute păsările, însă acest lucru nu a fost nicicând menţionat ca o ameninţare. În schimb, fermele mici de pui, de familie, fără cuşti, au fost socotite vinovate, mai ales cele din Asia, când de fapt acest lucru este improbabil.
Cinci giganţi multinaţionali domină producţia şi prelucrarea de carne de pui în SUA: Tyson, Gold Kist, Pilgrim’s Pride, ConAgra Poultry şi Perdue Farms. Ele produc carne de pui în ,,condiţii de sănătate şi siguranţă mizerabile”. Potrivit Biroului pentru Răspunderea Guvernului, angajaţii din aceste fabrici de prelucrare au ,,una dintre cele mai mari rate de vătămare şi boală din toate sectoarele industriale”. Ei sunt expuşi la ,,substanţe chimice periculoase, sânge, materii fecale, situaţie agravată de ventilarea slabă şi temperaturile adesea extreme”. În plus, puii sunt foarte înghesuiţi şi ,,împiedicaţi să se mişte astfel ca ei să poată creşte … mult mai mari şi mai repede ca până acum”. De asemenea, sunt folosiţi stimulatori de creştere, care creează probleme de sănătate.
Un număr crescând de experţi în animale cred că aceste ferme, şi nu cele mici asiatice, sunt sursa reală de boli noi şi periculoase, precum gripa aviară. Această informaţie este ascunsă de mass-media principală, astfel că publicul este amăgit. Lucrurile stau aşa ca giganţii multinaţionali să poată acapara piaţa mondială, iar dacă micile ferme aviare asiatice ar fi închise, ar avea acces la piaţa asiatică uriaşă. Acesta este scopul lor, iar metoda lor este eliminarea competiţiei cu ajutorul prietenilor plasaţi în poziţii cheie.
Din plan face parte şi crearea primei populaţii animale modificate genetic. Pentru atingerea acestui scop s-ar putea utiliza panica faţă de o epidemie umană de gripă de origine aviară, sau ceva asemănător.
Armageddon-ul genetic: ‘terminatori’ şi patente pe porci
În 2007, Monsanto a achiziţionat compania Delta & Pine Land, preluând odată cu ea tehnologia ‘terminator’ dezvoltată de această firmă. Monsanto este astăzi cea mai mare companie din lume în materie de legume şi fructe, a doua în ce priveşte culturile agricole, şi a treia în industria agro-chimică mondială. Odată cu achiziţionarea firmei Delta & Pine Land, ea deţine controlul absolut asupra majorităţii seminţelor plantelor agricole. În plus, intră în domeniul modificării genetice şi patentării animalelor.
În 2005, Monsanto a depus cerere la Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO) pentru drepturi internaţionale de patentare a unei metode de identificare a genelor de porc patentat. Compania doreşte de asemenea patente şi dreptul de a strânge taxe de licenţă pentru animalele din fermele particulare. Dacă i s-ar acorda, ,,orice porc care ar fi produs utilizând această tehnică reproductivă ar intra în dispoziţiile acestor patente”. Avocaţii marilor corporaţii lucrează cât pot de repede pentru a depune cereri şi a obţine patente pentru a bloca viaţa animală ca proprietate intelectuală.
Companii ca Monsanto şi Cargill au investit sume uriaşe de bani pentru modificarea genetică a animalelor pentru profit. Prin urmare, ele vor patente şi drepturi de licenţă pentru rezultate, chiar dacă ideea în sine de a patenta viaţa este controversată. În orice caz, o decizie a Curţii Supreme a SUA din 1980 în cazul Diamond vs. Chakrabarty le-a deschis o oportunitate, hotărând că ,,orice sub soare făcut de om” poate fi patentat. Decizia a pavat calea pentru patentarea ,,şoarecelui de Harvard”, modificat genetic pentru a fi susceptibil la cancer, care a reprezentat un punct de cotitură.
Actualmente, 4 giganţi agro-industriali folosesc ,,furtul, sistemul şi o campanie bine susţinută de minciuni şi distorsionare a informaţiei” pentru a avansa către scopul final al lui Henry Kissinger: controlarea petrolului pentru a controla naţiunile, şi a mâncării pentru a controla oamenii. Amândouă sunt în curs de desfăşurare, ştiindu-se foarte puţin la nivel public despre cât de avansate sunt lucrurile şi cât de nesăbuit este planul: a modifica genetic toate plantele şi formele de viaţă şi a controla populaţia lumii prin eliminarea părţilor sale ,,nedorite”.
Bogdan L.
Petru Molodeţ
Ioan Bucur
Mihai Vasilescu
Dupa ce Iscariotenii de dupa 1989 au furat Avutia Obsteasca,acum vind si pamintul de sub picioiare!Apel: Opriţi vânzarea pământului românesc
Către Procurorul General al României
Subsemnatul Cozmuţa Gheorghe, Preşedintele Asociaţiei Proprietarilor de Păduri, Păşuni şi Terenuri Agricole din Ardeal, Persoane Fizice şi Juridice, Filiala Maramureş, prin prezenta petiţie formulez
PLANGERE PENALĂ
Împotriva Parlamentului României pentru următoarele infracţiuni:
1. Incălcarea gravă a Constituţiei României în procesul de legiferare;
2. Constituirea de grupuri infracţionale pentru susţinerea acestor infracţiuni şi pentru aplicarea abuzivă a legislaţiei în vigoare;
Folosind pretexte ca: Lichidarea moştenirii comuniste, Reformă, Privatizare, Retehnologizare, Integrare în UE, Statul este cel mai prost administrator, Industria României este un morman de fiare vechi, Parlamentele post decembriste şi-au propus în realitate, în mod deliberat şi premeditat distrugerea prin toate mijloacele a tuturor sectoarelor vieţii social – economice a României. Această politică antiromânească a fost concepută şi urmărită cu o perseverenţă diabolică, cu ţinte precise în timp, indiferent de putere de către coordonatorii ei, care au cumpărat susţinerea întregii clase politice prin avantajele materiale oferite.
Întrega legislaţie a proprietăţii, prin care s-a lichidat economia României s-a emis prin încălcarea gravă a Constituţiei, art. 44, 46, 1 alin. (4), (dreptul la proprietate, la moştenire, unitatea poporului Român), clasa politică fiind mandatată de către cetăţeni să administreze bunurile comune ale acestora, nu să le distrugă ori să le vândă la oricine (mai ales la străini) numai ca să nu rămână nimic Românilor., aşa cum au făcut. Pentru susţinerea acestor infracţiuni a fost atras şi Guvernul şi Curtea Constituţională care a avizat favorabil această legislaţie vizibil neconstituţională.
În sectorul agricol ţinta a fost falimentarea acestei ramuri importante a economiei pentru determinarea Tăranilor Români să-şi vândă pământurile la străini (Cetăţenii Români a căror putere de cumpărare redusă deliberat fiind eliminaţi din start din această competiţie), în timp ce alte tări (Ungaria, Germania, Olanda) au interzis prin lege vânzarea terenurilor agricole. Aceste infracţiuni au fost realizate prin legislaţia funciară începând cu Legea nr. 18/1991, până la proiectul de lege privind vânzarea pământurilor către străini, neintrodus în Parlament pentru dezbatere în luna august cum era planificat pentru a nu atrage atenţia cu privire la această crimă împotriva Poporului Român întrucât au găsit metode subterane prin care pământul se vinde în prezent străinilor (ca persoane juridice) punându-ne în faţa faptului împlinit, practică uzuală a clasei politice în acţiunea de distrugere a României.
În baza Legii nr.18/1991 art. 14 ”reconstituirea se face pe sole stabilite de Comisie” Tăranii Români, în loc să-şi preia terenul unde l-au avut, conform art. 44 din Constituţie (dreptul la proprietate) au fost obligaţi să-şi solicite acest drept la Comisiile de Fond Funciar (când intrarea în CAP nu a anulat acest drept) pe alt amplasament, anulându-se tacit actele de proprietate în baza carora s-au înscris în CAP, regimul de carte funciară în Transilvania, să-şi reîntabuleze terenurile, ceea ce a creat haos în sistemul de CF.
Prin aplicarea acestui articol întreaga legislaţie emisă ulterior este neconstituţională. Legea nr.18/1991 art. 33 şi 44, Legea nr. 169/1996, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 246/2005 art. 22 şi 29, Legea nr. 160/2010 s-au emis pentru deposedarea ilegală a populaţiei rurale de cca 4 milioane ha păduri, păşuni şi terenuri agricole, proprietăţi comune venite din negura timpului sau atribuite în baza Reformelor Agrare din 1890, 1908 de Regimul Austro-Ungar şi în baza Reformei Agrare din 1921 art. 17, 24, 32 pentru care Comunităţile Locale deţin acte de proprietate şi atribuirea acestor terenuri Unităţilor Administrativ-Teritoriale (UAT) sau puse la dispoziţia Comisiilor Locale (a clientelei politice) care le administrează ca pe averea nimănui.
Terenurile rămase sunt puse la dispoziţia deposedaţilor de Regimul Comunist (tot lege neconstituţională), prin aceasta anulându-se tacit (premeditat) principalele prevederi ale acestor legi de împroprietărire, creându-se condiţii ca urmaşii foştilor proprietari (care şi-au primit plata pentru aceste terenuri de la împroprietăriţi) să le revendice de la UAT (Suncuiuş, Nadiş, Valea Mare) care nu-şi pot dovedi dreptul de proprietate întrucât UAT nedeţinând niciodată terenuri în proprietate, nu erau îndreptăţite la restituiri.
Legea nr. 400/2002 finalizată cu Decizia nr. 603/2008 a Curţii Constituţionale s-au emis pentru muşamalizarea abuzurilor prin care pădurile comunale foste grănicereşti (atribuite locuitorilor satelor conform Legii nr. XVIII/1890 de regimul Austro-Ungar) au fost atribuite ilegal UAT cu sprijinul politicienilor din zonă. In realizarea acestor infracţiuni grosolane Parlamentul României a constituit un grup infracţional cu Primaria Mărişel, Comisiile Locale Mărişel şi Judeţene Bistriţa, Judecătoria Vatra Dornei, Avocatul Poporului, Curtea Constituţională, Guvernul României, instituţii (formate din jurişti) care n-au sesizat (aşa au primit ordine de la Parlament) că excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 400/2002 invocată de Primăria Mărişel este formulată intenţionat greşit, fiind în contradicţie cu prevederile Legii nr.1/2000 şi a Legii nr. 400/2002 pe care o contestă. Solicitările legitime ale comunităţilor locale (a comunelor, comunelor politice, termeni utilizaţi alternativ cu acest înţeles de Legea pentru Reforma Agrară şi preluaţi de Legea nr. 1/2000 art. 26 alin. 1) pentru aceste terenuri au fost respinse de justiţie (instituţie remunerată în dispreţ fată de cetăţenii României ca şi toate instituţiile aservite acesti politici antiromâneşti) chiar dacă şi-au dovedit (cu acte de proprietate, CF-uri, dovada plăţii acestor terenuri) fără echivoc dreptul de proprietate, în baza dispoziţiilor date de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (instituţie aflată în subordinea Primului Ministru).
Ordonanţa de urgenţă nr. 34/23.04.2013 (Legea pajisţilor) este neconstituţională întrucât proprietarii actuali ai acestor terenuri (UAT) le deţin ilegal. Fărâmiţarea tarlalelor în parcele în baza Legilor Fondului Funciar (contrar recomandărilor specialiştilor din ţară sau străinătate), trecerea de la agricultura industrială la cea de subzistenţă, s-a făcut pentru facilitatea vânzării pământului României la străini. Se estimează că în viitori ani peste 70% din suprafaţa României va fi vândută. Dacă în domeniul industrial nimic nu se mai poate redresa, toată industria fiind distrusă, în domeniul funciar, pentru intrarea în legalitate se impune anularea întregii legislaţii neconstituţionale şi emiterea unei noi legislaţii pe baze constituţionale.
Toate petiţiile Asociaţiei pentru respectarea Legii Fundamentale au fost tratate cu dispreţ. Este evidentă coordonarea în timp, indiferent de putere a acţiunilor antiromâneşti fără ca pe autorii acestor abuzuri să-i intereseze că discreditează şi compromit instituţiile de bază ale Statului Român.
3. Învrăjbirea populaţiei României şi dispersarea maselor compacte de Cetăţeni Români (a muncitorilor din marile intreprinderi, lichidarea Comunităţilor Locale prin deposedarea de proprietăţile care îi uneau) s-a realizat în baza acestei legislaţii (prin încălcarea articolului 1 alin. 4 din Constituţie) pentru a elimina orice formă organizată care se putea opune acestei politici.
4. Inglobarea fără mandat în datorii a generaţiilor viitoare (care nu beneficiază în nici un fel de aceşti bani), bani cu care îşi subvenţionează susţinarii acestei politici criminale. Ne mint că preţul plătit firmei Bechtel (de 4 ori mai mare ca în alte tări) se datorează lobby-ului făcut de această firmă pentru integrarea în NATO. Fals, această firmă cu reputaţie internaţională nu-şi permite aşa ceva, de aceea a şi plecat din România. Diferenţa de 75 la sută şi-a însuşit-o clasa politică, aceast procent însuşindu-l de altfel din toţi banii împrumutaţi.
Pentru rambursarea datoriei externe Statul Român ar trebui să plătească cu clasa politică, cu averile lor colosale cu tot, obţinute fraudulos.
5. Ignorarea voinţei Poporului Român exprimată la Referendum privind Parlamentul unicameral cu 300 membri (care conform art. 90 din Constituţie este lege) s-a făcut pentru răsplătirea susţinătorilor acestei politici antiromâneşti. Prin deposedarea de bunurile materiale, vinderea pământurilor şi bogăţiilor ţării la străini în baza legilor neconstituţionale, potenţialul economic al României şi veniturile tuturor categoriilor sociale (inclusiv ale pensionarilor) s-au diminuat cu cel puţin 50 la sută, motiv pentru care vă solicităm analizarea afirmaţiilor noastre şi sancţionarea coordonatorilor acestor infracţiuni.
Cozmuţa Gheorghe
Sursa: ziarulnatiunea.ro
ISIS aduce Urgiile Apocaliptice
ISIS nu este doar un grup jihadist, precum sunt multe factiuni care se razboiesc in Orientul Mijlociu. Analistii au vorbit mult despre violenta si brutalitatea acestei miscari, insa mai este ceva care o diferentiaza profund de celelalte, si de care se stie mai putin: ISIS afirma deschis ca misiunea sa finala este sa aduca apocalipsa.
Statul Islamic afirma in materialele sale de propaganda ca asteapta sa infranga armata „cruciatilor” la Dabiq, in Siria, dupa are va incepe numaratoare inversa pana la apocalipsa. Detalii despre aceasta viziune a ISIS vor aparea curand in cartea „The ISIS Apocalypse”, scrisa de americanul Will McCants, specialist in lumea araba la Institutul Brookings.
ISIS este extrem de obsedat de aceste profetii, de aceea isi concetreaza operatiunile militare in Siria si Irak, zone care apar des descrise in cartile sfinte. Multe dintre locurile specificate in profetii sunt scena acum a unor conflicte militare majore.
„Sunt locatii clar specificate in profetii, precum Damasc din Siria si o zona mica din jurul Aleppo, numita Dabiq. Profetia despre Dabiq a tras atentia in mod special ISIS, se spune ca acolo va fi una dintre bataliile finale cu infidelii. Ei au tinut mortis sa captureze Dabiq, chiar daca nu are importanta militara. De altfel si publicatia ISIS editata in limba engleza se numeste Dabiq”, a mai spus americanul.
„Profetiile din Coran, mai ales credinta in apocalipsa, joaca un rol fundamental in strategia ISIS. Ei cred ca batalia finala cu infidelii se apropie incet”, spune specialistul, intr-un interviu acordat VOX.
Intrebat ce inteleg cei de la ISIS prin apocalipsa, Will McCants a detaliat: „Dupa victoria musulmanilor asupra infidelilor, lumea va fi invadata de Gog si Magog, care o vor distruge. Iar apoi urmeaza partea cu foc si pucioasa. Universul va exploda, iar toate ramasitele pacatosilor vor fi aduse in fata Domnului pentru judecata cea din urma”.
Intrebat daca luptatorii straini vin sa se alature ISIS in Siria si Irak pentru ca stfel isi vor aduce si ei contributia la sfarsitul lumii, Will McCants a raspuns afirmativ. „Am vazut o multime de marturii ale unor jurnalisti care au vorbit cu luptatorii straini. Si acestia au spus ca au venit pentru ca sunt convinsi sa sfarsitul lumii se apropie. Ei vor sa fie parte a califatului anuntat in profetii, care va purta batalia finala impotriva necredinciosilor”.
Will McCants a lucrat inclusiv pentru Departamentul de Stat al SUA, ca specialist in Islam, Orientul Mijlociu si amenintari teroriste.
Sursa: http://www.aktual24.ro
“Populaţia lumii trebuie REDUSĂ cu 50%. Numai aşa naţiunile vor intra în Noua Ordine Mondială”. Declaraţii care te vor şoca…
Citate ale unor oameni celebri, respectaţi de întreaga omenire ridică multe semne de întrebare. Teoriile conspiraţiei cu privire la viruşii concepuţi în laborator pentru decimarea omeniri ar putea fi adevărate dacă ar fi să considerăm ca adevărate vorbele acestor oameni.
Roosevelt, Gorbaciov, Kissinger, Rockeffeler sau chiar Bill Gates au făcut mai multe declaraţii îngrijorătoare, care au fost cuprinse într-un material cel puţin interesant
Declaraţiile oamenilor care conduc lumea:
“Graviditatea ar trebui să fie o crima împotriva societăţii, cu excepţia cazului în care părinţii deţin un permis de la guvern. Toţi potenţialii părinţi ar trebui să fie indemnati la a folosi produse chimice contraceptive, guvernul furnizand antidoturi cetăţenilor alesi pentru fertilizare” – David Brower, directorul executiv Sierra Club
“Societatea nu face nicio afacere, dacă permite degeneraţilor să-şi perpetueze specia” – Theodore Roosevelt
“O populaţie totală mondială de 250-300 de milioane de persoane, cu 95% mai puţin decât în prezent, ar fi ideală” – Ted Turner, intr-un interviu pentru revista Audubon
“Există o singură temă în spatele eforturilor noastre: trebuie sa reducem nivelul populaţiei. Iar guvernele trebuie sa ne foloseasca metodele pentru a obtine rezultate curate si frumoase, sau vor primi mizeria pe care o avem în El Salvador, sau în Iran sau în Beirut. Populaţia este o problemă politică. Odată ce populaţia este scapata de sub control, este nevoie de guvern autoritar, chiar fascist, pentru reducerea ei…. Programul nostru în El Salvador nu a functionat. Nu am avut infrastructura care să-l susţină. Au fost al naibii de multi oameni … Pentru a reduce într-adevăr populaţia, rapid, va trebui să trimiteti toţi bărbaţii la luptă şi sa ucideti un număr semnificativ de femei fertile …Cel mai rapid mod de a reduce populatia este prin foamete, ca şi în Africa, sau prin boli cum ar fi Moartea Neagra ” – Thomas Ferguson, Departamentul de Stat pentru Populaţie.
“În căutarea unui nou duşman care să ne unească, ne-a venit ideea cu poluarea, ameninţarea încălzirii globale, lipsa apei, foametea şi potrivirea proiectelor de lege dupa ele…. Dar , uneori, în desemnarea lor ca inamic, cădem în capcana de a confunda simptomele de cauze. Toate aceste pericole sunt cauzate de intervenţia umană şi numai prin schimbarea atitudinilor şi a comportamentului oamenilor acestea pot fi depăşite. Atunci inseamna ca inamicul real este chiar umanitatea” – Alexander King, Bertrand Schneider – Fondator şi respectiv secretar, Clubul de la Roma, „Prima revoluţie globală” Pag 104-105, 1991.
“Un cancer este o multiplicare necontrolată a celulelor, iar explozia demografică este o multiplicare necontrolată de oameni … Noi trebuie să mutam eforturile noastre de la tratarea simptomelor la extirparea cancerului. Operaţiunea va cere multe decizii aparent brutale şi lipsite de inimă” – Paul Ehrlich , profesr la Stanford,în cartea : „Bomba numita Populaţie”
“Eu cred că suprapopularea umană este problema fundamentală pe Pământ astăzi. Noi, oamenii, am devenit o boala: „Virusul-Om”. Primele mele trei obiective principale ar fi : reducea populatiei umane la aproximativ 100 de milioane în întreaga lume, distrugerea infrastructurii industriale şi in al treilea rand sa vad cat mai multe zone pustii” – Dave Foreman
“Noi trebuie să vorbim mai clar despre sexualitate, contracepţie, despre avort, despre valoarea controlului populatiei, deoarece, pe scurt, criza ecologică este criza populaţiei. Reduceti populaţia cu 90%, iar apoi nu vor mai mai fi suficienti oameni pentru a face atat de multe daune ecologice” – Mihail Gorbaciov
“Depopularea ar trebui să fie cea mai mare prioritate a politicii externe faţă de lumea a treia, pentru că economia SUA va necesita cantitati tot mai mari de minerale din străinătate, în special din ţările mai puţin dezvoltate. Persoanele în vârstă sunt consumatori inutili. Populaţia lumii trebuie să fie redusa cu 50%” – Dr.Henry Kissinger
“Suntem pe punctul de a realiza o transformare la nivel mondial. Tot ce avem nevoie este o criza majora credibila şi naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială” – David Rockefeller
“Nimeni nu va intra în Noua Ordine Mondială decat in cazul în care el sau ea va face o promisiune pentru a se închina lui Lucifer. Nimeni nu va intra în New Age cu excepţia cazului în care el va lua o iniţiere luciferica” – David Spangler, director al Iniţiativei Planetare, Organizaţia Naţiunilor Unite si unul din fondatorii curentului New Age
“Astăzi lumea are 6.8 miliarde de oameni (declaraţia a fost făcută în urmă cu câţiva ani). Si ar putea creste până la aproximativ nouă miliarde. Acum, dacă am face o treabă foarte eficienta cu noile vaccinuri, cu asistenţa medicală, cu serviciile de sănătate si control a reproducerii, am putea reduce aceste cifre cu 10 sau chiar 15 la suta..!” – Bill Gates
Rascoala de la Magura
Primarul-preot, prins la furat lemne din padurea satenilor
Printre cei care l-au vazut pe primar la volanul tractorului carand lemnele se numara Costica Moisa, Neculai Cojocaru, Alexandru Ciocoiu, Gheorghe Tanase, Petrica Popa, Costica Dumitrascu, Florin Botezatu, Cornel Rotaru, Geo Munteanu, Costache Mihalache si Ion Nutu. Ei spun ca primarul a furat lemnele cu ajutorul padurarului Florin Bogdan, care ar fi fost beat si n-ar fi pus bariera.
Lumea este nemultumita ca Ionel Vasiloiu a fost iertat pana acum, desi, ar fura lemne cat cuprinde.
Audienta fara…programare!
Vreo zece locuitori ai comunei au patruns in biroul primarului si l-au luat la intrebari pe Ionel Vasiloiu. Cand acesta a incercat sa deschida gura sa se apere, monologul i-a fost intrerupt si a urmat un dialog demn de Caragiale. “Eu sunt plictisit de astfel de circuri…, incepe primarul, dar este intrerupt de rasetele celor aflati in birou…
“Sunteti plictisit si cand ne cereti dreptul?”, intreaba cineva…”Ati inselat oamenii”, “Acest individ fura saptamanal tone de lemne”, “Ziua e primar, noaptea hot iar duminica preot!”. In sfarsit, reuseste sa scoata cateva cuvine si primarul: “Am respect pentru fiecare cetatean. Sunt plictisit de astfel de regii ieftine facute de niste oameni ieftini.
Pentru afirmatiile facute de ei voi avea posibilitatea legala sa dovedesc adevarul…”, fiind insa din nou intrerupt de un cetatean: “Ce adevar, aseara erai sa ma calci cu tractorul!”. Enervat, primarul cheama politia. “Veniti ca sunt ultragiat in biroul meu”, spune acesta.
Dupa sosirea politistilor, primarul Ionel Vasiloiu mai reuseste doar sa spuna ca “Referitor la aceste acuze, voi dovedi organelor abilitate ca am documente pentru lemnele gasite, ca orice locuitor al comunei”. Este invitat la sediul Postului de politie pentru a da o declaratie.
Primarul se urca in masina, o ia spre Postul de politie dar cand ajunge in dreptul sediului, demareaza in tromba spre Bacau, lasandu-i cu ochii in soare pe politisti!
Primarul este acuzat de abuzuri
Primarul Ionel Vasiloiu a fost acuzat ca a “vandut pamantul comunei prin diferite forme de concesionare fara aprobarea Consiliului Local si Prefecturii. Pe data de 11 iunie a facut oferte pentru vanzarea unor terenuri din domeniul public si privat al comunei la diversi cetateni care nu aveau dreptul, incalcand adresa Prefecturii prin care aceasta a anulat doua hotarari ale Consiliului Local”.
Prefectura Judetului Bacau a solicitat Consiliului Local al comunei Magura, in termenul prevazut la art. 50, din Legea 215/2001, sa revoce Hotararile nr. 15 si 16 adoptate in sedinta extraordinara din data de 17 mai 2004.
“Ca urmare a nerevocarii hotararilor adoptate de Consiliul Local Magura, in termenul acordat de institutia noastra, s-a formulat cerere de chemare in judecata pentru ca, prin sentinta ce o va pronunta instanta abilitata sa se dispuna anularea ca fiind nelegale, a Hotararilor nr. 15 si nr.
16 adoptate de Consiliul Local Magura in sedinta extraordinara din data de 17 mai 2004”, se mentioneaza in adresa nr. 303881/8 iunie 2004 a Prefecturii Bacau, semnata de prefectul Catalin Mardare.
SCANDALOS! Preoti si inspectori ai Bisericii, acuzati de defrisari masive de paduri: Pagubele provocate sunt enorme
Un scandal imens a fost starnit la Ocolul Silvic Bisericesc Iasi, asta dupa ce mai multi angajati ai institutiei si persoane cu functii importante in Biserica Ortodoxa Romana au fost acuzati ca fura lemne in cantitati industriale din padurile pe care ar trebui sa le ingrijeasca. Scandalul a plecat dupa ce mai multi padurari au fost acuzati de catre sefii lor directi ca au taiat ilegal zeci de copaci sanatosi pe care i-ar fi valorificat mai apoi in scopuri personale.
Verificarile si controalele ulterioare au aratat insa faptul ca in aceste paduri au fost facute defrisari masive, iar asta chiar cu aportul persoanelor din conducerea Ocolului Silvic Bisericesc Iasi, institutie subordonata Bisericii Ortodoxe Romane.
Din cauza scandalurilor petrecute in ultima perioada, mai multi angajati ai Ocolului Silvic Bisericesc Iasi au infiintat un sindicat prin care incearca sa scoata la lumina ilegalitatile care sunt facute in aceste paduri si au solicitat verificari de la Garda Forestiera Suceava, precum si interventii din partea Înaltpreasfintitului Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.
Citeste si : Se vand fabricile unei firme fantoma din Iasi, implicata in defrisarile de paduri
“Ne confruntam cu grave probleme in cadrul Ocolului Silvic Bisericesc Iasi din cauza domnului inginer Dan Ragusca, sef al Districtului II Stavnic, care se da drept jurist al ocolului, si care a fost pus in functie de fratele sau, Pr. Staret Amfian Ragosca, care este inspector silvic pe teritoriul padurilor din Iasi, Vaslui, Bacau si Neamt. Ei au un depozit de lemne care nu functioneaza in mod oficial si unde este prelucrat si valorificat materialul lemnos in conditii periculoase. Pe data de 9 iunie a avut loc un accident grav in care un muncitor la lemne s-a ranit grav, iar parintele nu a anuntat ITM, si abia dupa cateva zile cand muncitorul s-a simtit foarte rau l-a dus in Iasi la spital pentru ca avea vanatai pe tot corpul”, spune Alexandru Bacinschi, padurar al Ocolului Silvic Bisericesc Iasi, canton 6 Voinesti.
Se folosesc scule ilegale pentru taiatul lemnelor
Metodele folosite de acestia pentru a scoate castiguri personale din valorificarea lemnelor din padure sunt numeroase, iar in majoritatea cazurilor, copacii sanatosi sunt trecuti ca putrezi si fara valoare, iar apoi valorificati. O alta metoda este aceea prin care arborii taiati sunt trecuti in registre cu dimensiuni mult mai mici fata de realitatePadurarii se plang ca cele mai mari pagube care sunt la Ocol sunt provocate de catre domnii Ragusca Dan si Amfian. Daca s-ar face control la actele semnate de domnii, s-ar constata ca cioatele putrede sunt controlate cu lupa, iar padurarii asistenti au fost obligati sa semneze de frica actele de control. Furtul este provocat de domnul Dan si de domnul Amfian, care se scuza ca banii obtinuti sunt in scopul finalizarii catedralei de la Schitu Stavnic. De cand sunt in functie, consistenta padurilor a scazut datorita folosirii ciocanului circular ilegal. La un control mai amanuntit in actele de punere in valoare se poate observa cum s-au dublat furturile (la escari, la netesuri, la inaltimi, la diametri, etc). Padurarii au fost obligati sa aduca valoarea volumului de material lemnos calculata de domnul Dan, ca el este juristul, iar Parintele Amfian este casierul”, a spus Andrei Relu, padurar Cantonul Silvic 9 Mironeasa.
Mai bine de trei sferturi din cioate provin de la arbori taiati ilegal
Cu ocazia inspectiei de fond facute in Cantonul Silvic 9 Mironeasa s-au constatat, inventariat si marcat cu ciocanul pentagonal si vopsea de culoare rosie, un numar de 51 de arbori taiati ilegal, cu un volum total de 8,909 mc, din care 1,994 mc justificati. Volumul taierilor ilegale nejustificate constatat este de 6,915 mc, cu o valoare de 1245,42 lei (fara TVA). Mentionam faptul ca un procent de 86 la suta din cioatele depistate la inspectia de fond sunt cioate vechi scoase din pamant, nemarcate, dar care prezentau o stare avansata de degradare sau putregai.
“Padurarul Andrei Relu ne-a relatat faptul ca in trecut i-au fost depistate si marcate cioate cazanite de catre ing. Alexandru Costin (responsabil cu paza si protectia fondului forestier la acea data) si ing. Lupu Codrin (sef District 1 Iasi la acea data), iar o parte din arborii martor pe care s-a amplasat amprenta ciocanului pentagonal au fost scosi la lucrarea de raritura din anul 2016. Am constatat faptul ca pe suprafata parcelei 1B exista cioate provenite de la exploatarea partidei 989424/618 SR Mironeasa, cu un volum de 121 mc si un numar de 721 de arbori marcati cu ciocanul circular PP-IS-01-01 si vopsea de culoare maro, iar cioatele scoase din pamant care prezentau o stare de degradare avansata si putregai nu au fost marcate”, se mentioneaza in raportul inspectiei de fond realizate in Cantonul Silvic 9 Mironeasa.
La cantonul 6 Voinesti, la autorizatia de exploatare 65249 s-au marcat 229 arbori, din care 141 ca NTSM (copaci putrezi fara valoare), cu un volum de 28 mc. Cei 55 de arbori gorun lastar aveau in realitate diametrul de 50-60 si o inaltime de aproximativ 25 m, iar in carnetul de inventar au fost trecuti de Dan Ragosca cu inaltimea de 10 metri si diametrul de 18.
“Copacii au fost alesi de Pr. Inspector Amfian Ragosca si transportati la Manastirea Schitu Stavnic pentru a fi debitati. Acest lucru nu s-a intamplat numai la mine in canton, ci in tot districtul domnului Dan Ragosca“, a mai spus Alexandru Bacinschi.
Reprezentantii Ocolului Silvic Bisericesc Iasi, institutie subordonata Bisericii Ortodoxe Romane care are aproximativ 30 de angajati, au refuzat sa comenteze aceste acuze aduse de padurari si chiar au refuzat sa ofere aproape orice detaliu despre activitatea lor.
Trump cere companiei Apple să instaleze „backdoor”-uri pe telefoanele lor pentru ca autorităţile să-i poată spiona pe utilizatorii rău intenţionaţi

Președintele american Donald Trump a criticat compania Apple pentru că refuză să creeze „backdoors” în produsele lor IT (telefoanele iPhone, tabletele iPad, calculatoarele iMac) care să „ajute” agențiile federale americane să deblocheze gadgeturile. Un „backdoor” (în limba engleză „uşă din spate”) reprezintă un tip de software, creat pentru a ocoli sistemele de securitate / autentificare ale unui computer.
Într-un tweet recent, Trump a scris următoarele: „Ajutăm mereu compania Apple pe partea comercială și pe atât de multe alte probleme și totuși ea refuză să deblocheze telefoanele folosite de ucigași, traficanți de droguri și alte elemente criminale violente.” El a cerut companiei Apple să ajute guvernul american în această privinţă. Gigantul american IT a refuzat să comenteze observațiile lui Trump.
Apple este singura mare companie de tehnologie care încă (în mod oficial) îşi menține verticalitatea atunci când vine vorba de confidențialitate. „Backdoors”-urile din celelalte produse IT sunt folosite de serviciile federale de securitate, ca NSA, FBI sau CIA. Alte mari companii, ca Facebook sau Microsoft permit guvernului american „să spargă” gadgeturile, dacă e nevoie să se lupte împotriva infracţionalităţii.
We are helping Apple all of the time on TRADE and so many other issues, and yet they refuse to unlock phones used by killers, drug dealers and other violent criminal elements. They will have to step up to the plate and help our great Country, NOW! MAKE AMERICA GREAT AGAIN.
Hristos şi Adunarea Sa (5)
Adunarea de la Rusalii
William John Hocking
- Introducere
- Înălţarea lui Hristos
- Coborârea Duhului Sfânt
- Aşteptarea după făgăduinţa Tatălui
- Rugăciunea dis de dimineaţă
- Sunete şi privelişti şi vorbiri
- Sângele şi Untdelemnul
- Vestirea lui Hristos înălţat
- Urmările înălţării la cer
- Dimensiunea Adunării
- Binecuvântare şi laudă
- Unanimitate
- Învăţătura apostolilor
- Părtăşia
- Frângerea pâinii
- Rugăciunile
- Exprimarea unităţii
- Respectarea adevărului despre Adunare
Versete călăuzitoare: Faptele apostolilor 2
Introducere
Capitolul acesta ne arată istoria, aşa cum noi toţi ştim, istoria divină a orei de naştere a Adunării lui Dumnezeu. Este un subiect dificil să vorbeşti despre Adunarea lui Dumnezeu. Şi deoarece învăţătura despre Adunare oferă o greutate deosebită, o parte mare a credincioşilor o ignorează cu totul şi îşi limitează atenţia şi slujba lor la viaţa fiecărui credincios în parte. Însă Adunarea lui Dumnezeu posedă un drept foarte mare asupra fiecărui credincios, oricât de greu ar fi să înţelegi poziţia ei actuală în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. În afară de aceasta greutatea în imaginaţie este mai mare decât în realitate.
Înălţarea lui Hristos
Oricât de greu ar fi să se înţeleagă adevărul bisericesc şi să te conformezi lui, totuşi tema are importanţa cea mai mare pentru fiecare credincios, deoarece Adunarea lui Dumnezeu este legată cu două realităţi mari ale istoriei biblice, cu două realităţi cu însemnătate deosebită.
Prima realitate este înălţarea Domnului Isus Hristos, gloria Lui în cer depăşeşte cu mult orice căpetenie şi orice autoritate şi orice putere şi orice domnie şi orice nume, care se poate numi. Acolo Dumnezeu Tatăl a dat lui Isus din Nazaret demnitatea cea mai înaltă şi gloria cea mai mare. El, Cel pe care cerul cerurilor nu-L poate cuprinde, este în acel loc al gloriei de nedescris. Omul Hristos Isus, Cel care a fost răstignit, Acela care a fost în mormânt, Se află acum la dreapta tronului lui Dumnezeu şi Lui I s-a dat toată autoritatea în cer şi pe pământ. Pe baza acestei realităţi a fost întemeiată Adunarea. Adunarea a luat fiinţă pe pământ, deoarece Domnul Isus Hristos era glorificat în cer. Adunarea a fost constituită aici, dar era o legătură vie între comunitatea credincioşilor care se strângeau pe pământ şi Domnul Isus Hristos în glorie. În toate revelaţiile minunate ale Sfintei Scripturi nu se găseşte nimic care să fie pus pe aceeaşi treaptă cu această realitate; şi de aceea spun că Adunarea lui Dumnezeu are un drept deosebit asupra ta şi a mea pe baza acestui caracter.
Domnul Isus Hristos este în gloria lui Dumnezeu, şi Adunarea de pe pământ este legată cu El acolo. În afară de aceasta, eu, ca cel care crede în Domnul Isus Hristos – indiferent de orice activitate a mea, indiferent de orice alegere a mea -, constitui o parte a acelei Adunări, şi ca atare eu sunt legat cu El acolo în cer. Acesta este un gând care ar trebui să facă să vibreze în noi cele mai înalte acorduri de laudă şi mulţumire aduse lui Dumnezeu, pentru faptul că este posibil aşa ceva. Tu ai putea spune că cerul este foarte departe şi că între tine şi dreapta tronului lui Dumnezeu este o depărtare mare, şi ai putea gândi că, deoarece această distanţă este aşa de mare, poţi să neglijezi acest fapt fără a avea parte de pagube personale şi că acum nu trebuie să te preocupe. Dar dacă nesocoteşti privilegiile, care rezultă din această realitate, vei pierde binecuvântările personale, pe care ele le aduc cu sine.
Coborârea Duhului Sfânt
A doua realitate istorică, pe care o găsim şi în acest capitol, este aceea că la fel de sigur precum faptul că Domnul Isus Hristos este acolo la dreapta tronului lui Dumnezeu, este şi faptul că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, a treia Persoană a preamăritei Trinităţi, este aici pe pământ, şi locuinţa ei aici pe pământ este acea casă, pe care El Însuşi a întemeiat-o la Rusalii, Adunarea lui Dumnezeu. Duhul nu locuieşte în temple făcute de mâini. El nu Se poate găsi în acele minuni arhitectonice impunătoare, pe care omul le-a ridicat în Numele Domnului Isus Hristos, dar El locuieşte cu adevărat şi realmente aici în acel templu nevăzut, care a fost făcut sfânt prin prezenţa Sa. Nu este o minune de neînţeles, faptul că Duhul lui Dumnezeu locuieşte aici? Zi şi noapte, săptămână de săptămână, an de an, El este aici în lumea aceasta, căci El a venit la Rusalii, ca să rămână aici, şi nu numai pentru o vizită trecătoare.
Cât de îngrozitor este să ignorezi această realitate! Citim în acest capitol 2 al cărţii Faptele apostolilor, că păcatul iudeilor, care au respins pe Fiul lui Dumnezeu şi L-au lepădat, era mare şi demn de urât în ochii lui Dumnezeu. Cât de grav trebuie să fie atunci păcatul creştinătăţii de astăzi, care tăgăduieşte prezenţa sfântă a Duhului lui Dumnezeu printre urmaşii Domnului Isus Hristos – chiar dacă ea nu o tăgăduieşte prin mărturisire, totuşi o tăgăduieşte în practică. Cât de puţini cred că El locuieşte nu numai în unul de aici şi în altul de acolo, ci că El locuieşte în ei uniţi, că El îi uneşte pe toţi într-o părtăşie desăvârşită, oricât de împrăştiaţi ar fi ei aici pe pământ, şi că urmare acestui fapt fiecare în parte şi toţi împreună sunt uniţi cu Domnul Isus Hristos, Capul Adunării aflat în glorie!
Ca să gândeşti corect şi sfânt despre natura Adunării lui Dumnezeu, trebuie să ţinem cu tărie la aceste două adevăruri centrale. Domnul Isus Hristos este la dreapta lui Dumnezeu; şi Dumnezeu, care I-a dat acea glorie cerească, I-a dat ca posesiune deosebită a Sa un popor ales, care este Adunarea Sa, şi ca să păstreze acea Adunare, s-o sprijine, s-o îngrijească şi să întărească acea Adunare slabă alcătuită din oameni care cred în Domnul Isus Hristos, a fost trimis aici jos Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Lumea nu-L poate vedea şi nu-L poate primi, dar tu şi eu, dacă noi credem în Domnul Isus Hristos, suntem obligaţi să recunoaştem prezenţa Sa – să-L ascultăm, să-I dăm loc, să luăm seama la El spre călăuzirea noastră şi să rămânem sub puterea Lui permanentă. Dacă facem aceasta, ne vom bucura de acea părtăşie dulce şi plină de har cu Domnul nostru Isus Hristos aflat în cer, despre care lumea nu ştie, dar despre care cel mai bine ştiu aceia care se smeresc cel mai mult şi permit Duhului lui Dumnezeu îndurător să facă cu ei ce vrea El.
Aşteptarea după făgăduinţa Tatălui
Dacă citim acest capitol, găsim că în Ierusalim era o grupă de oameni care aştepta. Ea era foarte mică la număr, probabil mult mai mică la număr decât noi, care suntem adunaţi în seara aceasta în această hală, dar ei erau adunaţi în Ierusalim şi toţi erau însufleţiţi de un interes comun şi un ţel comun. Fiecare din această grupă cunoştea personal pe Domnul Isus Hristos; şi ultima lor cunoaştere despre El era, că El i-a condus cu zece zile în urmă până la Betania, şi că El, în timp ce vorbea cu ei, S-a despărţit de ei. Când El S-a înălţat la cer şi a dispărut privirii lor, inima lor era aproape să se rupă. El, Acela care i-a iubit atât de mult, care le-a vorbit cuvinte, pe care nici un om mai înainte nu le-a rostit, care a murit pentru ei şi a înviat, i-a părăsit. El a dispărut privirii lor, şi ei stăteau acolo şi priveau, şi priveau şi sperau ca El să revină imediat. Aşa cum ştim, ei au fost mângâiaţi de cei doi îngeri, care le-a spus că ei nu trebuie să stea acolo şi să privească spre cer, căci la timpul potrivit Domnul va reveni cu siguranţă.
Însă înainte de acel eveniment fericit trebuia să aibă loc ceva de cea mai mare importanţă, şi cuvintele Domnului lor le-au răsunat cu totul noi în urechi şi au revenit în amintirea lor. Căci El le-a poruncit să meargă la Ierusalim şi acolo să aştepte făgăduinţa Tatălui, „pe care”, a spus El, „aţi auzit-o de la Mine”. Acum şi-au amintit ce li s-a spus în odaia de sus, după instaurarea Cinei. Domnul a făcut acolo remarca, care i-a pus în uimire: „Vă este de folos să Mă duc”; şi ei aveau nevoie deja de o porţie bună de credinţă şi luminare, ca să înţeleagă cum ar putea fi aşa ceva. „Este mai bine pentru voi să Mă duc, decât să rămân aici. Mă duc să vă pregătesc un loc.” Aceasta era o ştire binecuvântată, să audă despre un loc care era pentru ei în casa Tatălui, însă aceasta stătea în legătură cu utilitatea. El a spus: „Dacă nu Mă duc, Mângâietorul nu va veni la voi”, Celălalt Mângâietor. Acela care vine va veni să ia locul Meu, şi El va însemna pentru voi chiar mai mult decât am fost Eu. El va locui la voi, ca niciodată să nu vă lase singuri. El va fi la voi în orice loc unde voi veţi fi, oricât de împrăştiaţi veţi fi pe suprafaţa pământului, şi El, Duhul Adevărului, vă va conduce în tot adevărul.
Drept urmare ei s-au întors la Ierusalim, pentru ca acolo să aştepte făgăduinţa Tatălui, aşa cum le-a poruncit Domnul. Cum au aşteptat ucenicii? Care era atitudinea lor la aşteptare? Găsim că ei şi-au petrecut timpul în rugăciune. Ei erau în Templu şi lăudau pe Dumnezeu, aşa cum ne relatează Luca în evanghelia sa; însă aici în Faptele apostolilor găsim că ei stăruiau în rugăciuni şi implorări – nu că fiecare se ruga în cămăruţa lui, ci toţi erau adunaţi şi o făceau în comun. Ei se rugau, ca să se împlinească cuvintele Domnului lor, ca să fie dată făgăduinţa Tatălui. Domnul le-a spus: „Deci dacă voi, fiind răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl cel din cer va da Duhul Sfânt celor care-L cer de la El?” Drept urmare, cei care erau adunaţi acolo aveau îndreptăţirea din partea Domnului să roage pe Dumnezeu să le dea Duhul Sfânt. Ni se face cunoscut că ei s-au rugat şi Dumnezeu L-a trimis. De aceea este fără folos pentru noi să se citeze evanghelia după Luca (Luca 11.13) ca pasaj din Scriptură, care ne dă îndreptăţirea să rugăm pe Dumnezeu să ne trimită acum pe Duhul Sfânt. Cele o sută douăzeci de persoane, care erau adunate acolo, s-au bazat pe această făgăduinţă. Ele s-au rugat şi au primit răspunsul, şi noi am fi cu secole în urmă, dacă ne-am ruga acum ca Duhul Sfânt să fie trimis. El este aici. Cât de jignitor este să se treacă cu vederea prezenţa Lui!
Rugăciunea dis de dimineaţă
Faptele apostolilor 2.1: Şi, pe când se împlinea ziua Cincizecimii, erau toţi împreună la un loc.
Ucenicii aşteptau zi de zi. Când a venit ziua a cincizecea, ziua de Rusalii, ei toţi erau adunaţi la un loc, dimineaţa foarte devreme, deoarece era abia al treilea ceas din zi (ora 9), atunci când Petru a început vorbirea lui. În ziua aceea ei au avut evenimentul fericit al unei strângeri laolaltă pentru rugăciune dis de dimineaţă. Aceia care au luat parte vreodată la astfel de întruniri dis-de-dimineaţă ştiu câtă înviorare este în ele; ei cunosc caracterul preţios al ocaziei; ei cunosc puterea care este în rugăciuni. Oamenii care părăsesc patul lor în lepădare de sine serioasă, şi se strâng foarte devreme, pentru ca uniţi să aştepte binecuvântarea lui Dumnezeu, niciodată nu vor fi dezamăgiţi. Este un proverb adevărat, că Dumnezeu nu este dator nimănui. El nu datorează nimic, nici ţie şi nici mie. Ah, cât de mult ne dă El, dacă facem ceva pentru El! Dacă tu nu ai probat încă această bunătate a Lui, verific-o acum pentru tine. „Puneţi-Mă la încercare” – Dumnezeu ne solicită, să-L punem la probă.
Aici este un exemplu vizibil al credincioşiei lui Dumnezeu. Aceşti bărbaţi şi aceste femei erau laolaltă să se roage pentru revărsarea Duhului, pentru ca Duhul făgăduit să vină; şi El a venit, în timp ce ei erau laolaltă. El a venit deodată. Duhul Sfânt a venit peste această adunare pregătită, aşa cum găsim în partea de început a Noului Testament că Fiul lui Dumnezeu a venit la o adunare pregătită. Drumul Domnului era pregătit de Ioan Botezătorul. La predica lui oamenii păcătoşi s-au căit de păcatele lor şi erau botezaţi în Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Acolo stătea această grupă a celor care s-au căit, care simţeau cât de păcătoşi erau în ochii lui Dumnezeu. Şi la acea grupă pregătită a venit Isus, Cel care trebuia să salveze pe poporul Său de păcatele lor, şi El a venit la momentul potrivit pentru ca El Însuşi să fie botezat. Atunci Tatăl a mărturisit că El era Fiul Lui preaiubit, şi când El a ieşit din apă, Duhul Sfânt a coborât peste El şi S-a odihnit pe El.
Sunete şi privelişti şi vorbiri
Faptele apostolilor 2.2-4: Şi a venit deodată un sunet din cer, ca vuietul unui suflu puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau. Şi li s-au arătat limbi împărţite, ca de foc, şi s-au [textual : s-a aşezat] aşezat pe fiecare dintre ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.
Aici avem prezentat felul cum a venit Duhul Sfânt al lui Dumnezeu la această comunitate pregătită din Ierusalim, care Îl aştepta. Au fost semne audibile, că Duhul Sfânt venise. Era vuietul unui vânt puternic care trecea. Ei au auzit prezenţa Lui, dar El era nevăzut. El „sufla”, încotro voia El (Ioan 3.8), dar fără îndoială El era prezent în locul unde erau ei adunaţi.
La început era deosebit de necesar ca celor adunaţi să li se facă în chip desăvârşit clar că Duhul Sfânt venise. De aceea erau nu numai semne audibile, ci şi vizibile, căci ucenicilor li s-au arătat limbi împărţite, ca de foc. Nu erau multe Duhuri. Era numai Unul singur, căci Cuvântul spune: „Şi S-a aşezat pe fiecare dintre ei.” Limbile erau despicate, sau împărţite; motivul pentru aceasta îl vom afla în dată. Ucenicii au fost făcuţi capabili să vorbească în alte limbi, aşa cum le dădea Duhul să vorbească. Lucrările minunate ale lui Dumnezeu, faptul că Isus Hristos era glorificat la dreapta lui Dumnezeu, nu mai puteau acum să fie limitate la o naţiune; Hristosul înălţat al lui Dumnezeu trebuia vestit acum pretutindeni tuturor oamenilor. De aceea ei au primit putere de la Duhul, ca să vorbească în acest scop în limbi diferite, însă în timp ce erau forme diferite de manifestare, era numai o singură putere călăuzitoare. Duhul Sfânt S-a aşezat pe fiecare din ei şi din plinătatea autorităţii Lui a dat autoritate fiecăruia, prin aceea că El a păstrat unitatea acţionării în mărturia lor pentru Hristos. În felul acesta s-a confirmat marea realitate, că Duhul Sfânt venise, şi Petru s-a ridicat să vorbească sub influenţa şi autoritatea Duhului venit de curând.
Când Solomon a sfinţit Templul, norul de glorie a umplut Templul. Şi gloria aceea era aşa de mare, că preoţii nu puteau rămâne acolo ca să facă slujba lor, din cauza prezenţei minunate a Domnului în Templul Său pământesc şi material. Acum Duhul Sânt coborâse şi a zidit o altă casă, un Templu duhovnicesc, în care El trebuia să locuiască. Şi acum El avea cu adevărat o influenţă bogată de har. Niciunul nu a fost zdrobit prin prezenţa Duhului. Niciunul nu s-a speriat prin revelarea Lui în mijlocul lor.
Ucenicii stăteau toţi sub puterea Duhului Sfânt şi au fost umpluţi de El, însă influenţa Duhului, care era peste ei, era de o aşa natură, că se potrivea credinţei şi dragostei lor. Căci ei erau pregătiţi pentru primirea Duhului Sfânt, care acum venise; şi ce i-a pregătit? Domnul Isus Hristos a alcătuit această comunitate prin propriile Sale cuvinte. El a venit în ceea ce este al Său, dar ai Lui nu L-au primit. După aceea El a adunat în jurul Lui pe cei care credeau în El, ei au venit la El, şi El i-a învăţat. El i-a făcut să fie propria Lui Adunare. Ei Îl iubeau; ei I-ai zis bun venit, atunci când El a venit la ei în timpul slujbei Sale. Lazăr, Marta şi Maria nu L-au urmat pe Domnul în umblarea Lui, dar cât de bucuroase au fost ele, când El a venit în casa lor!
Sângele şi Untdelemnul
Şi astfel a existat această ceată, ca rezultat al slujbei Domnului în Ierusalim, care Îi aparţinea. Însă acum era o însuşire deosebită, care caracteriza această ceată. Marea realitate, care niciodată înainte nu a existat în istoria lumii, era aceea, că Domnul Isus Hristos murise pentru păcatele lor. El Şi-a vărsat sângele Lui preţios. Lucrarea de răscumpărare veşnică era făcută de El. Sângele lui Isus Hristos, al Fiului lui Dumnezeu, i-a curăţit de orice pată. Toţi aceşti bărbaţi şi toate aceste femei erau curate, mai albe decât zăpada, curăţite în conştiinţa lor prin sângele preţios al Domnului Isus. Această ceată, care aştepta în Ierusalim, era constituită din persoane pregătite.
În procedurile vechi simbolice, la sfinţirea unui preot şi la curăţirea unui lepros, sângele animalului de jertfă era pus pe urechea şi pe mâna şi pe degetul persoanei respective. Întotdeauna când o persoană era stropită, mai întâi se folosea sângele şi după aceea untdelemnul se punea peste sânge. Imaginea Duhului Sfânt urma după imaginea lucrării lui Hristos de împăcare şi curăţire, şi aşa a avut loc istoric la Rusalii.
Aceşti oameni, care erau adunaţi în Ierusalim şi se rugau, erau un popor curăţit. Ei erau curăţiţi prin lucrarea lui Hristos, şi de aceea Duhul Sfânt a coborât peste ei şi i-a mişcat, ca să-I slujească imediat. Imediat au început să vorbească în alte limbi. Ei toţi erau vase curăţite, care au fost umplute cu Duhul pentru a fi de folos.
Vestirea lui Hristos înălţat
Faptele apostolilor 2.22-24: Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea: pe Isus Nazarineanul, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin lucrări de putere şi minuni şi semne, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum voi înşivă ştiţi, pe Acesta, dat după planul hotărât şi preştiinţa lui Dumnezeu, voi, prin mâna celor nelegiuiţi, L-aţi răstignit şi L-aţi omorât, pe Care Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I durerile morţii, pentru că nu era posibil ca El să fie ţinut de ea.
Şi Petru, plin de Duhul Sfânt, a vorbit mulţimii. Care era marea temă a predicii lui Petru din ziua aceea? El a spus multe lucruri importante, aşa cum putem deduce din rezumatul scurt, pe care îl avem aici înaintea noastră. Însă gândul de bază în toate acestea era acela, că Acela, care tocmai a fost răstignit în lumea aceasta şi omorât, era acum înălţat de Dumnezeu în cer. Apostolul le-a pus înaintea ochilor vina lor: „Voi L-aţi răstignit pe cruce şi L-aţi omorât pe Isus din Nazaret prin mâna celor nelegiuiţi. Voi ştiţi ce a făcut El printre voi; voi ştiţi că El era un Om adeverit de Dumnezeu. Dumnezeu a pus pecetea Lui peste El; tot ce a făcut El a arătat că El era Fiul neprihănit al lui Dumnezeu, dar voi L-aţi luat şi L-aţi răstignit pe cruce. Acum Dumnezeu L-a înălţat la dreapta Sa.”
Şi inima lui Petru era plină de gloria Domnului său. Învăţat de Duhul Sfânt, care tocmai venise, el a vorbit despre lucrarea şi măreţia Domnului Isus Hristos. El nu a spus nimic despre sine însuşi, nimic despre Adunare, ci gloria lui Hristos era singura temă a inimii Sale – ce au făcut iudeii, prin aceea că L-au batjocorit, ce a făcut Dumnezeu, pentru că El era aşa de preţios pentru El. „Acesta este Fiul Meu preaiubit”, a spus Tatăl cu glasul care se revărsa din norul de glorie pe muntele transfigurării. Domnul Isus era acum luat în glorie. El era acum glorificat cu acea glorie, pe care El o avea la Tatăl înainte de a fi lumea.
Şi începând din ziua aceea şi până astăzi, Isus Hristos este tema centrală a mărturiei Duhului ca Cel răstignit odinioară şi acum glorificat. Dacă asculţi vorbirea cuiva şi constaţi că tema şi centrul vorbirii nu este în concordanţă cu această temă, pe care o avem aici, şi anume gloria nespus de mare a Domnului Isus Hristos, atunci poţi încadra vorbirea ca ceva de rangul trei. Valoarea reală a mărturiei Adunării lui Dumnezeu faţă de lume este măsurată după valoarea pe care ea o acordă lui Hristos. Ce temă pentru predicatori! Da, chiar dacă am avea o mie de limbi, cât de slab am putea totuşi să vestim gloria Domnului Isus Hristos! Însă gloria Domnului Isus Hristos este alfabetul manualului Adunării, şi Adunarea ar trebui să crească în cunoaşterea Domnului Isus Hristos, în timp ce ea este aici pe pământ.
Hristos este piatra de încercare şi pentru fiecare în parte. Vă sfătuiesc insistent să analizaţi, ce loc ocupă Domnul Isus Hristos în inima voastră. Tresaltă de bucurie inima voastră la Numele Isus Hristos? Sunt închinate forţele voastre Lui? Este El primul şi cel dintâi în viaţa voastră? Ce înseamnă El zilnic pentru voi? Nu vă întreb dacă aţi fost eliberaţi de păcatele voastre sau dacă Dumnezeu v-a împlinit rugăciunile şi dacă vă dă bucurie în inimă cu privire la împrejurările fericite, pe care El vi le dă zilnic, ci întreb ce lucrează Hristos în simţămintele voastre cele mai lăuntrice. Aveţi ceva în inimă, care corespunde acestui prim apel al apostolului Domnului adresat iudeilor din Ierusalim?
Petru a spus că înălţarea lui Hristos explica totul:
Faptele apostolilor 2.33: Fiind deci înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, a turnat ceea ce voi vedeţi şi auziţi.
Faptele apostolilor 2.12,13: Şi toţi erau uimiţi şi nedumeriţi, zicând unul altuia: „Ce să fie aceasta?“ Dar alţii spuneau în batjocură: „Sunt plini de must!“
Domnul Isus era în înălţime, de aceea era putere aici jos. Mulţimea oamenilor spunea: „Oamenii aceştia sunt beţi; sunt plini de must.” Desigur ei nu erau aşa; era absurd să presupui aşa ceva la o oră aşa de dimineaţă din ziua aceea. Dar nu au înţeles că minunea limbilor provenea de la Cel care nu demult a fost răstignit şi acum poseda autoritatea cea mai înaltă la dreapta lui Dumnezeu. Deoarece ei erau complet rătăciţi cu privire la adevărul despre Hristos, iudeii nu puteau înţelege ce s-a petrecut acolo. De aceea vedem această mulţime mare de oameni, care erau adunaţi la Ierusalim, uimiţi cu toţii de cele ce auzeau despre lucrările minunate ale lui Dumnezeu, şi anume fiecare în limba lui. Ei întreabă: „Ce poate fi aceasta?” Şi răspunsul este: „Isus Hristos a fost înălţat şi glorificat.” Petru le face cunoscut aceasta în predica lui plină de putere. Ce spunea el era susţinut de toţi cei care erau cu el, căci Adunarea era caracterizată la Rusalii prin această însuşire deosebită, că ei toţi erau una şi toţi erau umpluţi de importanţa înălţării Domnului Isus Hristos, aşa cum ea le-a fost descoperită prin Duhul lui Dumnezeu tocmai coborât şi care locuia în ei.
Urmările înălţării la cer
Eu cred cu adevărat că este o mare mulţime de creştini, care niciodată nu merg mai departe decât apostolii din Betania. În experienţa lor nu depăşesc cadrul din Faptele apostolilor 1 şi 2, ei stau acolo şi privesc spre cer, în timp ce norul ia pe Domnul lor dinaintea ochilor lor, şi ei zic unii altora: El a plecat aşa departe de la noi. Ei nu înţeleg ce le-a asigurat plecarea la cer a lui Hristos. Ei nu au ascultat încă de glasul Duhului Sfânt din inimile lor, care îi învaţă prin Cuvântul lui Dumnezeu că Isus Fiul lui Dumnezeu a mers mai departe de norul acela trecând prin toate cerurile şi că acum El este la dreapta tronului Maiestăţii în ceruri. Ce diferenţă înseamnă această cunoaştere pentru mine! Eu ştiu că El, Cel glorificat, este Mântuitorul meu, că El este Acela care a murit pentru mine, şi că El este Acela care m-a unit cu Sine Însuşi prin Duhul Sfânt. Ce înseamnă pentru mine lumea toată, în comparaţie cu această cunoaştere? Nu este nimic pe pământ care să fie la fel ca aceasta, şi repet, adevărul acesta are o importanţă uriaşă. Dacă vei uita toate celelalte, ce s-a spus, să nu uiţi că motivul, pentru care Adunarea lui Dumnezeu este aici în lume începând de la Rusalii şi până astăzi, este acela, că Isus Hristos a fost înălţat, şi că începutul Adunării este în concordanţă în timp cu înălţarea Domnului Isus Hristos şi coborârea Duhului Sfânt. Acesta este primul gând şi primordial, care ar trebui să umple inima fiecărui mădular al trupului lui Hristos, al Adunării lui Dumnezeu.
În afară de aceasta Duhul Sfânt locuieşte aici, ca să ţină inimile sfinţilor în atingere practică cu Domnul Isus Hristos aflat pe tron. Aceasta este o realitate, prieteni dragi. Dacă spun că este o realitate, vreau să spun că este ceva care a avut loc, s-a realizat. Prezenţa Duhului Sfânt pe pământ este la fel de adevărată ca şi faptul că Domnul Isus Hristos a murit pe cruce şi acum este glorificat în înălţime. Nu-i aşa? Însă câţi oameni vin la cruce, dar ei niciodată nu merg un pas mai departe. Ei niciodată nu intră în cer cu credinţă şi bucurie în Acela care este acolo pentru ei. Ei speră să meargă cândva în locul unde sunt multe locuinţe, însă nu fiecăruia îi este clar că Isus Hristos este deja acolo şi că El este glorificat de Tatăl şi, deoarece El a fost înălţat, Duhul Sfânt este aici ca „celălalt Mângâietor”, care este pentru fiecare din ei, în timp ce El locuieşte şi în Adunare ca Templu al lui Dumnezeu. În versetele de la sfârşitul acestui capitol avem unele caracteristici ale Acestei părtăşii noi înfiinţate în Ierusalim, şi acum vrem să ne preocupăm cu ele.
Dimensiunea Adunării
Faptele apostolilor 2.36-42: Să ştie deci sigur toată casa lui Israel că Dumnezeu L-a făcut şi Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care voi L-aţi răstignit“. Şi, auzind acestea, ei au fost străpunşi în inimă şi le-au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Ce să facem, fraţilor?“ Şi Petru le-a zis: „Pocăiţi-vă şi fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt. Căci pentru voi este promisiunea şi pentru copiii voştri şi pentru toţi cei de departe, pe câţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru“. Şi cu multe alte cuvinte mărturisea şi îi îndemna, spunând: „Salvaţi-vă din generaţia aceasta perversă“. Aceia deci care au primit cuvântul lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea s-au adăugat cam trei mii de suflete. Şi ei stăruiau în învăţătura şi în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.
Petru prezintă foarte clar ascultătorilor lui, că acest mare dar al Duhului Sfânt era nu numai pentru anumiţi privilegiaţi. El nu trebuia să se limiteze la aceia care au fost la părtăşia de rugăciune din acea dis-de-dimineaţă, ci el era şi pentru alţii, dacă ei se vor căi de păcatele lor şi se vor boteza în Numele lui Isus Hristos, şi rezultatul predicii lui Petru era, că oamenii au fost atinşi în adâncul inimii lor. Era dimineaţa unei zile a Domnului şi o binecuvântare fără asemănare pentru credincioşi; dar nu era o trăire plăcută pentru aceia care au ascultat cuvintele lui Petru. Cuvintele lui le-au atins conştiinţa ca o sabie ascuţită şi ei au fost dovediţi de vinovăţia lor. Ei spuneau: suntem păcătoşi, şi aceasta nu este un sentiment plăcut. Petru spunea: voi cădeţi sub judecata dreaptă a lui Dumnezeu, şi ei simţeau că aceasta era adevărat, pentru că ei au omorât pe Prinţul vieţii. Dacă ceea ce spui tu este adevărat, că noi L-am răstignit pe Acela pe care Dumnezeu L-a înălţat la dreapta Lui, atunci ce ar trebui noi să facem? Apoi Petru le-a zis: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele Aceluia pe care voi L-aţi răstignit. Salvaţi-vă din generaţia aceasta perversă!”
Ca rezultat al acestei mărturii trei mii de persoane au fost adăugate la Adunarea iniţială. Şi cei convertiţi s-au retras din neamul rău şi preacurvar, care a dispreţuit pe Domnul gloriei şi L-au răstignit. Astfel Domnul a adăugat într-o singură zi trei mii de suflete la acea Adunare nou întemeiată în Ierusalim, arătând ce lucruri mari a făcut Duhul Său. Desigur El poate face şi astăzi astfel de fapte măreţe, şi eu cred că astăzi El salvează mai mult de trei mii de suflete într-o zi, dacă privim lucrarea Lui în lumea întreagă. Însă El nu face aceasta într-un singur loc, deoarece oamenii din locul acela deosebit ar deveni probabil foarte mândri. Ei nu ar putea suporta o astfel de lucrare mare a Duhului în mijlocul lor, fără să nu desconsidere celelalte locuri, care nu ar fi la fel de privilegiate.
Putem însă fi siguri că Duhul lui Dumnezeu niciodată nu este inactiv. El este permanent la lucru şi atrage suflete la Hristos şi va face în continuare aceasta, până când Adunarea este completă. Cu toate acestea avem înaintea noastră în Scriptură realitatea că trei mii de suflete au fost atrase la Hristos şi au fost adăugate Adunării formate la Rusalii. Vedem această comunitate nouă în Ierusalim, cum se ţine despărţită de marii preoţi, Ana şi Caiafa, de toţi membrii sinedriului, de farisei şi de cărturari şi de oamenii mari şi de mulţimea de oameni din Ierusalim, care se suiseră să serbeze sărbătoarea Rusaliilor. Acolo era Templul şi curţile lui din faţă cu răcnetul boilor şi brăhnitul oilor de jertfă; dar privit din punct de vedere divin era un loc trist. Aici la această grupă mică dintr-o stradă lăturalnică din Ierusalim era Duhul Sfânt, nu în acea construcţie impunătoare, la care Irod a lucrat 46 de ani, ca s-o termine. Duhul Sfânt a plecat din Templul făcut de mâini şi a venit la sufletele răscumpărate cu sânge, spălate cu sânge, ca să locuiască în ele. O, ce onoare!
Stăm cuprinşi de uimire, când vedem norul gloriei Domnului în Templul de pe Muntele Moria din zilele foarte îndepărtate ale lui Solomon, însă aici este o minune mult mai mare. Duhul lui Dumnezeu vine să locuiască printre pescari, poporul obişnuit, oameni normali, de fiecare zi. Dar pentru ce vine El la aceştia? Ceea ce îi caracteriza nu era bunăstarea, nu era poziţia lor socială, nu era evlavia lor exterioară, da, nici măcar devotamentul lor deosebit faţă de Domnul şi Stăpânul lor; dar o însuşire deosebită a lor – personală şi comună – era dragostea, respectul şi onoarea pentru Domnul Isus Hristos.
Binecuvântare şi laudă
Dacă noi credem cu adevărat că Domnul Isus Hristos, Acela care ne-a iubit şi a murit pentru noi, este la dreapta lui Dumnezeu în cer, aceasta ne constrânge la preamărire şi adorare aduse Lui. Dacă recunoaştem poziţia Lui în gloria cea mai înaltă, nu ar trebui s-o arătăm, nu ar trebui să-I aducem laudă, nu ar trebui să spunem mai departe măreţia Lui? Prieteni dragi, este o zi tristă dacă sfinţii lui Dumnezeu trebuie să pompeze afară din inima lor lauda pentru El. Ea ar trebui să ţâşnească de la sine din ei (Psalmul 45.1). Voi ar trebui să-L preamăriţi, din simplul motiv că nu puteţi altceva, pentru că inima voastră nu poate tace. Voi Îl iubiţi aşa de mult, că vreţi să-I spuneţi cât de mult Îl iubiţi şi Îl onoraţi. Ah, să nu uităm să-L preamărim pe Acela pe care Dumnezeu L-a înălţat aşa de sus.
Unanimitate
Găsim că această grupă mică de credincioşi era cu totul pentru sine, despărţită total de locuitorii din Ierusalim. Ei au rămas „unanimi” laolaltă. Înainte să vină Duhul Sfânt, ei aveau planuri diferite, aşa cum de exemplu citim în ultimul capitol al evangheliei după Ioan. Citim acolo că unii din apostoli au zis: „Să mergem să pescuim”; dar nu toţi şi-au propus aceasta, numai unii dintre ei. În acest plan nu era inclus nimic care putea da grupei întregi un interes comun şi să-i facă să fie „una”. Acum ei acţionează unanim. Şi ce este, ce îi ţine în această unitate? Să cercetăm amănunţit această întrebare. Ce va ţine uniţi pe aceia care în noaptea în care Domnul a fost trădat s-au certat pentru locul de întâietate? La Rusalii găsim grupa la început fiind „unanimi”. Nu este nici o ceartă, nici o comportare necuviincioasă; ci noi vedem o adunare unită în simplitatea şi puterea ei iniţială. Ce îi determină să fie permanent împreună în stăruinţă? Acea prezenţă nevăzută, prezenţa Duhului Sfânt.
Când preamăritul Domn Isus Hristos a venit în casa din Betania, Maria putea să-L vadă şi Marta putea de asemenea să-L vadă. Nimeni nu poate vedea pe Duhul Sfânt în casa lui Dumnezeu. El este în Adunare, dar El este nevăzut. Noi putem observa numai efectele prezenţei Sale. Şi un efect neschimbabil al prezenţei Duhului Sfânt este, că ochii tuturor sunt îndreptaţi de El spre gloria Domnului Isus Hristos. În felul acesta toate inimile, toate simţămintele şi toate buzele se unesc, şi toţi acţionează „unanim”, căci gloria Domnului este motivul dominant pentru fiecare în parte şi pentru toţi.
Nici un copilaş în Hristos nu trebuie să se înşele vreodată cu privire la lucrările Duhului Sfânt. Ce nu este în concordanţă cu gloria Domnului Isus Hristos, poate fi cu siguranţă şi foarte liniştit respins. Nu este de la Duhul Sfânt, şi nu vă poate ajuta. Dar dacă o persoană face tot ce ea poate, ca să determine ca tu să gândeşti mai înalt despre Domnul Isus Hristos, tu spui: este în ordine. Eu doresc ceva mai mult din aceasta. Este învăţătura apostolilor, şi ea se potriveşte foarte bine pentru mine. Învăţătura lui Hristos este piatra de încercare, care ne este dată în Scriptură, ca să decidă care învăţătură este de la Dumnezeu şi care este de la oameni.
Învăţătura apostolilor
Faptele apostolilor 2.42: Şi ei stăruiau în învăţătura apostolilor şi în părtăşie, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.
Nu trebuie să gândim că această stăruinţă se referea numai la prima zi. Înseamnă că ei continuau să facă în felul acesta. Acestea erau obiceiurile noi ale ucenicilor lui Hristos. Duhul Sfânt le-a dat o aptitudine nouă să înţeleagă Scriptura şi noile descoperiri ale adevărului. În timpul Vechiului Testament Dumnezeu a dat profeţii şi scrierile lui Moise şi Psalmii, şi aceia, care erau adunaţi, cunoşteau scrierile vechi-testamentale. Însă noi citim că ei au rămas în învăţătura apostolilor; şi învăţătura apostolilor înseamnă apostolii Domnului nostru Isus Hristos şi învăţătura pe care ei au dat-o mai departe la început sfinţilor. Dar probabil vom putea mai târziu să spunem mai mult despre această temă.
Părtăşia
Cu învăţătura apostolilor este strâns legată părtăşia. Părtăşia este un cuvânt minunat şi un cuvânt cu o însemnătate deosebită pentru Adunarea lui Dumnezeu. Spus pe scurt, înseamnă că fiecare, care este în Adunarea lui Dumnezeu are interese comune cu ceilalţi şi un ţel comun, care se bazează pe Persoana şi lucrarea Domnului Isus Hristos. De aceia cei care sunt în Adunarea lui Dumnezeu sunt atraşi irezistibil unul la altul; şi Duhul Sfânt lucrează în ei totul spre bunăstarea spirituală a părtăşiei ca întreg. Dacă caut o persoană, pe care o doresc, care are aceleaşi simţăminte ca mine, cu care mă simt legat personal, probabil pot găsi numai foarte puţine, care sunt potrivite pentru aceasta. Părtăşia în sensul acesta va fi în mod necesar foarte limitată, însă în Adunarea lui Dumnezeu nu este nicidecum o astfel de îngrădire. Biserica, despre care este vorba aici în Faptele apostolilor 2, înseamnă că toţi, care au fost aduşi împreună în acea grupă nouă, iubeau pe Domnul Isus Hristos, toţi au fost curăţiţi, răscumpăraţi în acelaşi fel prin sângele preţios, toţi au fost aşezaţi pe o bază comună ca aceia care Îi aparţin, toţi au primit Duhul Sfânt, şi fiecare în parte şi toţi împreună constituiau o parte a acelei creaţii noi prin El. Apostolul Pavel vorbeşte mai târziu despre Adunare folosind imaginea trupului, şi noi ştim că fiecare mădular al trupului lui Hristos este în acelaşi fel un mădular pentru altul. S-ar putea ca el să îndeplinească o misiune deosebită pentru el însuşi, dar în ceea ce priveşte interesul comun şi dependenţa unul de altul, toate sunt la fel, şi această părtăşie este însuşirea deosebită a Adunării, pe care o găsim aici.
Frângerea pâinii
Frângerea pâinii este amintită de asemenea direct la început. Mă întreb, dacă ucenicii au făcut frângerea pâinii în ziua de Rusalii. Nu ni se spune nimic în privinţa aceasta, că ei ar fi făcut-o, ci, că mai târziu au stăruit în a face aceasta. În orice caz era fără îndoială un eveniment mare, în mod deosebit pentru cei unsprezece apostoli, să împlinească dorinţele Domnului în această privinţă. Abia cu câteva săptămâni în urmă Domnul i-a rugat să mănânce pâinea şi să bea vinul în amintirea de El. Acum ei făceau aceasta pentru prima dată ca Adunare. Aducerea aminte era foarte importantă pentru ei. Apostolii îşi puteau aminti chiar de privirea Lui, atunci când a zis: „Faceţi aceasta în amintirea Mea.” Chiar şi tonul glasului Său le-a devenit din nou conştient în această zi de început. Duhul Sfânt a făcut să devină realitate şi aducerea aminte de moartea Sa, pentru că ei nu trebuiau să fie total dependenţi de propria lor memorie. Una din misiunile Sale era, să le readucă aminte de lucrurile pe care Domnul li le-a spus. De aceea era pentru ei, care nu erau stricaţi prin delăsare păcătoasă sau răceală sau indiferenţă, un eveniment fericit să-şi amintească la frângerea pâinii de Domnul în puterea unui duh neîntristat. Mai mult, ei stăruiau în frângerea pâinii. Trebuie să fi fost legat de această sărbătoare o deosebită dulceaţă şi bucurie şi putere, în aceste prime zile ale părtăşiei trupului lui Hristos. Ei stăruiau în frângerea pâinii. Ei nu erau mulţumiţi cu o sărbătoare ţinută din când în când. Ah, fie ca noi să nu considerăm frângerea pâinii ca ceva banal! Să stăruim în aceasta! Este ceva măreţ, şi astăzi la fel de real ca la Rusalii. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu este încă aici, şi Domnul Îşi ţine făgăduinţa! „Acolo unde doi sau trei sunt adunaţi în Numele Meu, Eu sunt în mijlocul lor.”
Rugăciunile
Alături de frângerea pâinii ei stăruiau şi în rugăciuni. Prin aceasta nu este vorba de rugăciunile fiecăruia, care se aduc în orice timp în domeniul personal. Aceasta se referă la rugăciunile hotărâte ale grupei adunate ca atare, deoarece ei toţi puteau acum să se roage ca o singură persoană. Ce i-a făcut una? Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Ei au fost uniţi de El în inimă şi dorinţă, El, Cel care vine înaintea lui Dumnezeu (Romani 8.27). Sunt sigur că nouă nu ne este suficient de clar ce putere este inclusă în părtăşia la rugăciune a Adunării. Rugăciunea acelora ale căror rugăminţi sunt unite în Numele Domnului Isus Hristos, trebuie să coboare multă binecuvântare. Nimic nu poate ţine departe binecuvântarea de sfinţi, în umblarea şi în lucrarea lor, dacă Adunarea lui Dumnezeu se roagă în caracterul şi privilegiul părtăşiei şi sub călăuzirea Duhului Sfânt. De aceea să stăruim în părtăşia la rugăciune ca aceşti oameni din timpurile vechi. Dacă stai departe de adunarea de rugăciune, desigur nu vei primi nimic din binecuvântările părtăşiei, de care ea are parte. Tu nu doreşti aceste daruri al harului, şi astfel tu nu te uneşti cu alţii ca să te rogi pentru ele! Noi venim, pentru că noi suntem vase sărace, goale şi dorim să fim umplute. Noi avem şi privilegiul preoţesc să intervenim pentru alţii. Şi noi suntem siguri că vom fi ascultaţi, pentru că noi cunoaştem harul Dumnezeului nostru şi pentru că noi aducem înaintea Lui un Nume, pe care El în nici un caz nu vrea să-L refuze.
Exprimarea unităţii
Faptele apostolilor 2.43-45: Şi fiecare suflet a fost cuprins de teamă şi multe minuni şi semne se făceau prin apostoli. Şi toţi cei care credeau erau împreună şi aveau toate în comun; şi îşi vindeau proprietăţile şi bunurile şi le împărţeau la toţi, după cum avea cineva nevoie.
Comportarea lor comună reflecta unitatea lor, care era în această părtăşie nouă, şi înapoia ei era puterea Duhului Sfânt, care i-a făcut să renunţe la toate interesele egoiste şi să acţioneze ca un om. Ei toţi erau laolaltă şi aveau totul în comun. În afară de aceasta şi-au vândut posesiunile lumeşti şi prin aceasta au arătat că ei îşi pun credinţa şi speranţa lor într-un Hristos ceresc, a cărui Împărăţie nu era din lumea aceasta. Un iudeu, care credea în venirea imediată a Împărăţiei pe pământ, nu doreşte să se despartă de posesiunile sale. El şi-ar păstra cu plăcere moştenirea în ţară, până când Mesia va domni pe tron. Însă aceşti credincioşi au învăţat „ce este cel mai bun”, pe care Hristos îl dă. Ei aveau o moştenire „mai bună”, nepătată şi care nu se vestejeşte, păstrată în cer pentru ei.
„Împărţeau la toţi, după cum avea cineva nevoie.” Duhul lui Hristos era în ei, şi ei se gândeau la alţii şi nu la ei înşişi. Duhul Sfânt a coborât şi prima Lui misiunea era, ca să zicem aşa, să-i umple cu dragoste altruistă ca Stăpânul. Căci cine a fost Acela care a văzut o perlă de mare preţ, a vândut tot ce avea, ca s-o aibă? Era Domnul Isus, care, cu toate că era bogat, a devenit sărac din pricina noastră, pentru ca noi prin sărăcia Lui să devenim bogaţi. Duhul Sfânt îndepărtează din inimile noastre tot ce este egoist. De aceea în aceste acţiuni de smerire şi lepădare de sine în Ierusalim era o prezentare demnă de iubit în repetarea a ceea ce a făcut Omul pe care iudeii L-au răstignit şi omorât. În inimile şi în viaţa urmaşilor Lui trăia Mântuitorul blând şi smerit iarăşi în acea cetate vinovată.
Există astăzi o mărturie asemănătoare? Dacă Îi aparţinem, să mergem atunci pe căile lui Hristos, ale Domnului nostru. Să nu se spună despre noi, că mădularele trupului aduc ocară asupra Capului; însă Capul trebuie să călăuzească toate cuvintele şi toate faptele trupului, şi Duhul Sfânt să umple pe toţi cei care sunt uniţi cu El în glorie.
Respectarea adevărului despre Adunare
Închei, rugându-vă insistent să păstraţi tare înaintea ochilor, că adevărul referitor la Adunarea lui Dumnezeu este descoperirea cea mai preţioasă din Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu. Spun aceasta cu toată chibzuinţa cuvenită. Israel era şi este foarte preţios pentru Dumnezeu, chiar dacă vechiul popor ales umblă acum pe pământ fără patrie, totuşi locul lui de binecuvântare definitivă este aici pe pământ, în timp ce locul propriu-zis al Adunării este legătura cu Hristos în glorie, şi noi avem această soartă sigură înaintea noastră. Noi avem speranţa tare, că vom avea parte de gloria Sa. În timp ce noi aşteptăm împlinirea acestei speranţe, savurăm privilegiul de a avea parte de lepădarea lui Hristos în lumea aceasta. Mai târziu vom avea parte de gloria Sa, deoarece noi suntem legaţi cu El în înălţarea Sa cerească. Toate acestea şi mult mai multe sunt legate cu locul nostru în Adunarea lui Dumnezeu.
Ca să nu permitem ca greutăţile şi încurcăturile vieţii Adunării în constituţia ei actuală întunecată şi fărâmiţată să şteargă din inimile noastre natura reală a Adunării lui Dumnezeu, adevărul despre Adunare rămâne neschimbat în Scriptură, şi noi ar trebui să ne obişnuim să privim lucrurile, care se referă la Adunare, aşa cum le vede Dumnezeu în Cuvântul Său. Noi avem nevoie de gândirea Lui referitoare la Adunare în totalitate, şi de aceea în gândirea noastră să mergem întotdeauna înapoi la începutul istoriei ei. Ah, această zi de Rusalii! Să privim cu satisfacţie şi laudă înapoi la ceea ce a avut loc în ziua aceea memorabilă, când Duhul Sfânt a coborât şi Şi-a făcut locuinţă în inimile sfinţilor – în fiecare în parte şi în comun – aici pe pământ, şi El a rămas aici până în ziua de azi. Da, acel Duh Sfânt va rămâne până când Adunarea va fi completă la număr şi Domnul Isus va veni să cheme la Sine trupul Său şi mireasa Sa şi să ia cu Sine pe toţi cei care sunt ai Lui, pentru ca ei să fie la El în veşnicie.
Hristos şi Adunarea Sa (4)
Hristos şi dragostea Lui, purtarea Lui de grijă şi planul Lui pentru Adunarea Sa
Versete călăuzitoare: Efeseni 5.25-27
Introducere
Versetele din acest pasaj al epistolei către Efeseni, cu care ne vom ocupa în seara aceasta în mod deosebit, sunt versetele Efeseni 5.25-27. Avem în ele legătura deosebită a Adunării cu Hristos – aşa cum ea era iniţial şi aşa cum ea este acum şi va fi atunci când planul lui Dumnezeu cu ea va fi împlinit. Vedem imediat că în aceste versete Adunării îi este acordat un caracter foarte remarcabil şi deosebit, a cărui posedare, aşa cum va fi arătat, este prin Hristos Însuşi.
Şi dacă privim aceste versete în lumina întregii epistole, ele devin şi mai remarcabile, pentru că, aşa cum voi toţi ştiţi, epistola către Efeseni vorbeşte despre Adunare ca vas prin care Dumnezeu va revela gloria Lui în legătură cu domnia viitoare asupra întregului univers. Lumea este acum stricată, în ceea ce-l priveşte pe om, şi Dumnezeu a ştiut de la început că aşa va deveni, însă planul Lui opus acestei stări era ca lumea şi tot ce era legat cu lumea în locurile pământeşti şi cele cereşti, în sfârşit să reflecte gloria Sa şi să fie o onoare pentru Numele Lui veşnic. Planul Lui era ca lumea şi tot ce este în ea să fie în final legate cu Fiul Său. Planul Lui era, să aducă toate lucrurile sub un Cap, în Hristos, aşa cum găsim scris în Efeseni 1. Aceasta era hotărât mai dinainte de a fi lumea. Astfel totul a fost planificat de Dumnezeu. Eşecul omului, care este descris aşa de clar în Scriptură, nu era o surpriză pentru Dumnezeu. El avea taina Lui, şi aceasta consta în aceea că Hristos va domni odată cu dreptate peste toate lucrurile şi că Dumnezeu va fi totul în toate.
Adunarea chemată la gloria veşnică
Însă mai era şi altceva, care, dacă avem voie să spunem aşa, este şi mai surprinzător. Dacă ne gândim la Dumnezeu, nu suntem noi surprinşi, că El cunoaşte totul, că sfârşitul este înaintea Lui la fel de uşor şi de tare ca începutul, însă minunea creşte înaintea ochilor noştri, când învăţăm din această epistolă, că la Hristos, în acel loc al gloriei sublime, când toate lucrurile vor fi depline, va fi o mireasă, una care are parte de acea glorie. Şi aceea care va avea parte de domnia Lui, de guvernarea Lui şi de gloria Lui nu va fi Israel, poporul pământesc, nicidecum un popor, aşa cum este în lumea aceasta, ci Adunarea lui Hristos, compusă din aceia care au fost scoşi din lumea păcătoşilor; căci aceasta înseamnă cuvântul adunare. Ei sunt chemaţi afară de Dumnezeu pentru Fiul Său.
De aceea vedem, că Dumnezeu de la început a avut planul ca imediat după ce Fiul Lui a fost răstignit şi lepădat ca Împărat al lui Israel, să cheme afară pe aceia care trebuiau să fie uniţi cu Hristos în gloria Lui cerească şi să constituie Adunarea. El i-a chemat afară chiar şi dintre iudei, pe aceia care s-au unit cu iudeii la răstignirea Domnului Isus. Şi în harul Său i-a făcut mai întâi să fie aceia care aveau de suferit împreună cu Hristos şi mai târziu să fie la Hristos în glorie şi să aibă parte de gloria Lui.
Deoarece această chemare înaltă şi cerească este prezentată în Scriptură, ar trebui să ne bucurăm de cunoaşterea ei. Dacă cineva cunoaşte sensul voii Tatălui lui, care la sfârşit îl va pune în posesia bunurilor enorme şi la o poziţie de autoritate în lumea aceasta, acea cunoaştere trebuie să influenţeze comportarea lui de acum. Ea trebuie să-i fie o mângâiere, în timp ce el aşteaptă să fie introdus în acea poziţie; şi de aceea revelarea viitorului Adunării ne-a fost făcută cunoscut acum, pentru ca noi prin această cunoaştere să putem fi încurajaţi în mijlocul suferinţelor noastre. Simţim noi aşa? Căutăm noi să înţelegem care este planul lui Dumnezeu cu noi, atunci când zilele pelerinajului nostru vor fi terminate?
Această epistolă, din care am citit un pasaj foarte scurt, este foarte clară cu privire la soarta viitoare a Adunării. Însă în aceste câteva versete sunt cuprinse unele gânduri spre care doresc să vă îndrept atenţia. Nu vorbesc despre îndemnul dat soţului şi soţiei. Acesta are locul lui şi întotdeauna va avea efectul mare asupra acelora care sunt soţ şi soţie, dacă ei înţeleg clar referirea la Hristos şi Adunare.
Dragoste în veşnicia trecută
Apostolul spune în Efeseni 5.25:
Efeseni 5.25: Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea.
Dacă studiaţi cu atenţie acest pasaj, veţi vedea că el conţine un adevăr, care uneori ne scapă, dacă îl citim la întâmplare şi nu medităm cu grijă asupra lui: „Hristos a iubit Adunarea”, se spune. Desigur El a iubit Adunarea, şi noi acceptăm deplin dragostea Lui mare pentru Adunare; dar când a iubit El Adunarea? Hristos a iubit Adunarea înainte ca El să Se dea pe Sine Însuşi pentru ea, şi astfel trebuie să parcurgem un drum lung înapoi. Trebuie să mergem mult înainte de Golgota. Trebuie să mergem înapoi înainte de ieslea din Betleem. Noi trebuie să mergem înapoi înainte de trecutul iniţial al istoriei pământului. Noi trebuie să mergem la sulul acelei cărţi, în care este scris: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” Adunarea era prezentă acolo înaintea Duhului Său veşnic. Atunci El a văzut Adunarea, şi atunci El a iubit Adunarea. Înainte să fim noi, simţămintele divine, mari şi adânci ale Domnului Isus s-au concentrat asupra Adunării: „Hristos a iubit Adunarea”.
De aceea dragostea pentru Adunare, şi desigur la fel precum şi dragostea Lui pentru Tatăl, L-a coborât din cer. El a văzut comoara din ogor, şi El a vândut totul ca să-l dobândească. El a văzut o perlă, de mare valoare, şi El a dat totul ca s-o primească. Însă planul dragostei a început atunci când El a văzut-o, şi când a văzut Hristos Adunarea? O, cu mult, foarte mult timp înainte să fim noi, inima lui Hristos şi ochii lui Hristos s-au îndreptat spre noi, şi dragostea Lui s-a odihnit pe Adunarea Sa. O, de ar preţui inimile noastre mărimea a ceea ce în versetul acesta este dezvăluit gândurilor noastre!
„Hristos a iubit Adunarea”; şi dacă El a iubit-o cu aşa mult timp înainte, dacă El a iubit-o atunci când a murit pentru ea, nu o iubeşte El încă, cu toată starea ei ruinată şi necredincioasă? În ciuda imaginii triste de pe pământ, pe care Adunarea o dă în risipirea ei, în lipsa de unitate şi în starea de ceartă, unde domneşte mânia şi dezbinarea, unde de fapt ar trebui să domnească dragostea şi armonia? Sentimentele lui Hristos nu se schimbă, şi de aceea ne putem bucura de dragostea nediminuată a lui Hristos pentru Adunarea Sa, în ciuda tuturor lucrurilor, a eşecului, a păcatului, care se lipesc de Adunare în poziţia ei în lumea aceasta. Dragostea lui Hristos rămâne aceeaşi.
Această dragoste veşnică a lui Hristos ne lasă să înţelegem puţin, ce se petrecea în inima Domnului nostru, atunci când a auzit mărturisirea lui Petru: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului cel viu”. El a spus: „Pe această stâncă vreau să zidesc Adunarea Mea.” Era Adunarea Lui, El o avea înaintea ochilor Lui ca fiind a Sa. Zidirea a continuat secole, şi ea va continua până când ultima piatră vie va fi zidită. Dar El, marele Ziditor, care avea planul Său înaintea Lui, avea desenul ei în cap, vedea Adunarea întreagă, terminată, în frumuseţea ei, atunci când a spus: „Vreau să zidesc Adunarea Mea”. El ştia că Israel se va îndepărta de El, că iudeii se vor ridica împotriva Lui şi Îl vor răstigni, dar El a declarat: „Eu vreau să zidesc Adunarea Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” Adunarea Lui va fi prezentată desăvârşită şi terminată în ziua gloriei.
Deci, dragostea pentru Adunare era motivul primordial în inima lui Hristos, atunci când El S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea. Să vedem ce conţine în sine însuşi această constatare. Domnul Isus Hristos nu pune aici pe prim plan prin apostol valoarea jertfei Sale, adică valoarea împăcării, pe care El a făcut-o, a ispăşirii pentru păcatele noastre, pe care El a făcut-o la cruce. Nu acesta este primul gând din acest verset, chiar dacă este cuprins în el, ci aici este vorba de devotamentul Lui şi de tot ce El era. El S-a dat pe Sine Însuşi, ca să dobândească Adunarea. El S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea. Când Domnul Isus S-a apropiat de ceasul care stătea înaintea Lui, El, şi tot ce era în El, era prins în ceea ce voia să facă pentru răscumpărarea Adunării Sale. El nu numai a renunţat la viaţa Lui, chiar dacă aceasta este adevărat. El a depus viaţa Lui; însă noi trebuie să învăţăm, că El a jertfit întregul Său Eu. Şi nu era un om, care a făcut aceasta; nu era un Avraam sau un Isaac, nu era Iov sau Isaia, care s-au dat; ci era Fiul lui Dumnezeu. Adevărul referitor la dăruirea Lui pentru fiecare din noi îl găsim prezentat în epistola către Galateni: „Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” Marea dăruire este adevărată pentru fiecare din noi din seara aceasta.
Noi putem lua realitatea aceasta pentru fiecare din noi; dar să lăsăm privirea noastră să pătrundă mai departe şi să ne gândim la Adunarea întreagă, deoarece „Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea”. Domnul cunoaşte pe fiecare din aceia care sunt ai Lui; şi este un gând copleşitor, că Domnul Isus Hristos în acele ceasuri întunecate ale suferinţei pe cruce a avut înaintea sufletului Său pe fiecare în parte din răscumpăraţii Săi. Asupra Lui era o povară mare de vină, însă această povară îngrămădită se compunea din multe, aş putea spune, din multe poveri mici; povara vinii mele, povara vinii tale. Fiecare din noi era reprezentat acolo, şi Domnul a suferit pentru fiecare în parte. Însă aici este şi adevărul, pe care îl avem aici, numărul întreg şi toată mulţimea acelora care constituie Adunarea Lui era înaintea Lui, atunci când Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului S-a dat pe Sine Însuşi pentru Adunare. Acesta era preţul îngrozitor, de neînţeles, pe care Domnul Isus Hristos l-a plătit pentru Adunarea Lui. Deci când ne gândim la jertfa Domnului nostru Isus Hristos, care cel mai mult este exprimată în moartea Sa, să avem înaintea inimilor noastre adevărul acesta: în primul rând, El S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine, şi în al doilea rând, El S-a dat pe Sine Însuşi pentru Adunarea întreagă. Toţi cei care alcătuiesc Adunarea au fost răscumpăraţi în acelaşi fel şi prin aceeaşi jertfă de dragoste. Acesta este rezultatul din trecut, despre care se vorbeşte în legătură cu Adunarea. Noi privim în urmă şi putem prin credinţă să vedem dragostea lui Hristos, dacă ne gândim că El S-a dat pe Sine Însuşi pentru Adunare.
Sfinţirea Adunării
Efeseni 5.26: … ca s-o sfinţească, curăţind-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt,
În Efeseni 5.26 avem planul lui Hristos în această dăruire a jertfei. Ea era însoţită de un ţel. Nu se spune, că El S-a dat pe Sine Însuşi ca să elibereze pe sfinţi de urmările drepte ale păcatelor lor. Aceasta este desigur adevărat. Nu se spune, că El a murit, pentru ca ei să poată avea viaţa veşnică. Aceasta este desăvârşit de adevărat, şi noi găsim exprimat aceasta în alte părţi ale Scripturii; însă noi găsim aici care este în prezent planul mare al Domnului în legătură cu Adunarea.
Şi primul lucru, care este amintit, este sfinţirea; „ca s-o sfinţească”. Ce înseamnă sfinţirea? Aici pare să însemne, că era intenţia Domnului, atunci când S-a dat pe Sine Însuşi pentru Adunare, s-o pună deoparte din mediul ei natural şi să facă din ea ceva care aparţine exclusiv Lui. Când un vas era rânduit pentru a fi folosit în Locaşul Sfânt al lui Iehova, el devenea un lucru sfinţit. Era ceva sfânt la el. Era ceva pus în mod deosebit deoparte pentru a fi folosit în Locuinţa sfântă a lui Iehova.
Voi ştiţi, că împăratul păgân Belşaţar a dispreţuit pe Dumnezeu şi a luat vasele Locaşului Sfânt, pe care tatăl lui sau bunicul lui le-a adus de la Ierusalim la Babilon, şi că el le-a folosit la masa oferită oaspeţilor lui (Daniel 5). El şi mai marii lui au băut din aceste vase sfinte şi au preamărit pe zeii lor din aur, argint, lemn şi fier şi astfel au profanat vasele Domnului. El le-a folosit într-un fel necurat şi păcătos; ele erau sfinte; ele aparţineau Domnului! Şi buzele lui Belşaţar şi buzele miilor mai mari ai lui abia s-au desprins de paharele din care au băut, când pierirea lor imediată a fost scrisă pe pereţii palatului.
Dumnezeu a intervenit în Babilon. El a vegheat cu zel asupra vaselor sfinţite. Erau numai lucruri materiale, dar ele ilustrau marea realitate din versetul nostru, că planul lui Dumnezeu în legătură cu Adunarea era s-o sfinţească, s-o despartă de iudei şi de păgâni spre a fi folosită de El Însuşi şi ca mărturie proprie în lumea aceasta. Gândesc că şi în glorie va fi adevărat, că Adunarea va avea locul ei propriu şi exclusiv. Adunarea nu va dispărea printre răscumpăraţii din zilele Vechiului Testament, ci sfinţirea ei deosebită pentru Domnul Isus Hristos, altfel decât a celorlalţi sfinţi cereşti, va fi vizibilă în glorie. Adunarea va avea întotdeauna locul ei propriu deosebit. Vom reveni mai târziu la acest adevăr. Dar să ne gândim că aici şi acum Adunarea, inclusiv toate mădularele – şi dacă tu eşti un mădular al trupului lui Hristos, aceasta este valabil şi pentru tine – devin sfinţite, că era planul lui Hristos, atunci când S-a dat pe Sine pentru Adunare, s-o pună cu totul deoparte din lume şi din tot ce aparţine de ea.
Dacă cineva din poziţia Adunării se întorcea înapoi la iudaism, el răstignea din nou pe Fiul lui Dumnezeu şi Îi aducea ocară publică. Era o respingere conştientă a sfinţirii prin sângele legământului şi a locului de despărţire, pe care Hristos l-a obţinut pentru Adunare prin moartea Sa ispăşitoare (Evrei 10.29). Şi astfel acest plan al sfinţirii revine la noi în mod practic. Noi nu putem avea nimic cu lumea, nici cu păgânismul şi nici cu iudaismul. Noi ne dăm cu oroare înapoi de la orice formă şi dinaintea oricărei forme de vrăjmăşie faţă de Dumnezeu şi de Hristos şi faţă de Cuvântul lui Dumnezeu din cauza locului pe care ni l-a dat Hristos. Noi am fost sfinţiţi, şi noi trebuie să păstrăm această sfinţire, deoarece El este sfânt şi planul lui este să ne sfinţească. Aceasta este natura, natura sfântă atribuită Adunării prin chemarea ei. „Chemarea sfântă” este amintită şi în alte locuri (2 Timotei 1.9).
Curăţirea Adunării
Dar urmează mai mult, şi aceasta este curăţirea Adunării. Observă ordinea: sfinţirea este înaintea curăţirii. Aceasta ne învaţă că Hristos ne cheamă la Sine Însuşi şi că El ne face ai Săi înainte ca El să înceapă să lucreze în noi. Domnul ştie foarte bine ce suntem noi din natură, noi suntem opusul a ceea ce este sfânt. Prin natura şi viaţa noastră suntem pătaţi; însă Domnul Îşi pune semnul pe noi ca pe aceia care sunt ai Săi, şi noi suntem sfinţiţi. Însă după aceea El începe să acţioneze în noi, ca să ne facă demni de locul pe care El ni l-a dat.
Un om blajin, bogat poate merge într-un cartier al mizeriei şi să aleagă un tânăr sărac, jerpelit, ca să-l adopte ca fiu al său. El spune: pentru propria mea plăcere doresc să fac acest tânăr repudiat moştenitor al averii mele. – Deci, el scoate pe acest tânăr pentru sine însuşi din zdrenţele şi mizeria lui şi din toate împrejurările lui dezastruoase, în care a crescut, din deformările care au avut loc asupra aptitudinilor lui morale şi spirituale prin împrejurările în care s-a aflat. Binefăcătorul ştia toate acestea, dar a făcut totuşi această alegere: voi lua pe acest tânăr ca fiu al meu. Şi el îl ia. Îl lasă el să rămână aşa cum este? Poate el duce pe acest tânăr în casa lui şi să-l prezinte ca fiu al lui în înfăţişarea care o are? El trebuie să-l cureţe. Trebuie să-l educe. El trebuie să-l desprindă de toate obiceiurile şi legăturile lui de odinioară. El trebuie să-l aducă într-o astfel de stare care face onoare poziţiei pe care i-a dat-o.
Şi aşa este cu păcătoşii dintre păgâni şi iudei, pe care Domnul i-a chemat să fie parte a Adunării Sale. El i-a pus deoparte pentru Sine. El l-a apucat pe Saul, prigonitorul, batjocoritorul, pe acela care Îl ura din adâncul inimii, şi El l-a chemat pentru Sine; dar El l-a curăţit. Acea ură împotriva lui Hristos a fost transformată în dragoste arzătoare pentru Hristos. În loc să prigonească pe cei care aparţineau lui Hristos, el le-a slujit şi şi-a dat viaţa pentru a le sluji. A avut loc o transformare. Toate lucrurile vechi au trecut şi ceva, care era nou, le-a luat locul. Aceasta era lucrarea lui Hristos. Acesta era felul în care El lucra la un mădular al trupului Său, şi acesta este felul în care El lucrează astăzi la toate mădularele, „curăţindu-le”, cum se spune, „prin spălarea cu apă prin Cuvânt”.
Veţi vedea deci, că în versetul acesta nu este amintit sângele lui Hristos. Este „sângele lui Isus Hristos, Fiul Său [al lui Dumnezeu], care ne curăţă de toate păcatele”, aceasta este adevărat. Dar nu aceasta este învăţătura aici. Aici este vorba de curăţirea permanentă, care are loc în timpul actual. Domnul Isus, prietenii mei dragi tineri, vă are în mână. El vrea să vă educe; El doreşte să vă crească pe căile Lui, acele căi care sunt în concordanţă cu Duhul Său şi cu voia Sa. Sunt lucruri în jurul vostru, în cuvintele voastre, în gândurile voastre, pe căile voastre şi în legăturile voastre, care nu sunt plăcute pentru El; ele nu corespund voii Sale, şi El doreşte să ne cureţe de ele. Şi cum va face El aceasta? El o face prin Cuvântul Său. „Voi sunteţi deja curaţi din pricina cuvintelor pe care vi le-am spus”, a spus Domnul ucenicilor Săi. El i-a instruit multe luni. Le-a vorbit despre dragostea lui Dumnezeu şi despre lucruri care aparţin împărăţiei lui Dumnezeu; şi ei erau curaţi în această dimensiune prin spălarea cu apă prin Cuvânt.
Însă această curăţire este un proces, care are loc permanent, şi aceasta ne arată importanţa referirii permanente la Cuvântul Scripturii. Domnul Isus Hristos foloseşte Cuvântul Său scris, ca să ne arate unde suntem greşiţi, ca să ne atingă conştiinţa şi să ne trezească simţămintele. Vă amintiţi de exemplul citat deseori despre Petru, care a tăgăduit pe Domnul. Şi cu toate acestea Domnul i-a spus dinainte că Petru Îl va tăgădui cu jurământ şi blestem. Chiar dacă cuvântul Său a ajuns la urechea lui Petru, el a dispărut totuşi din conştiinţa lui, deoarece el gândea că un astfel de păcat nu ar fi posibil în cazul lui; Petru a afirmat realmente aşa. El a spus că El nu ar tăgădui pe Domnul; însă Domnul a spus ce era adevărat. El cunoştea pe Petru mai bine decât se cunoştea Petru pe sine însuşi. Şi după aceea Petru L-a tăgăduit pe Domnul sub jurământ şi blestem, aşa cum Domnul a spus dinainte. Apoi, după a treia tăgăduire, citim, că Domnul „l-a privit pe Petru”; şi rezultatul acestei priviri, pe care Domnul a aruncat-o asupra lui Petru, era, că „Petru şi-a adus aminte de cuvântul Domnului, a ieşit afară şi a plâns cu amar”. Aici cuvântul a curăţit inima lui Petru. Cuvântul i-a arătat că el era un apostol necredincios. El era o persoană nedemnă; el era nedemn să fie un ucenic al unui astfel de Om cum era Domnul Isus. El nu era demn de dragostea Lui, el nu era demn de încrederea acordată lui de Domnul. Ce folos poate aduce un om din rândul apostolilor, care poate să tăgăduiască Numele Stăpânului lui, şi aceasta nu numai o singură dată? Ah, ce gânduri îngrozitoare şi acuzatoare de sine au trecut prin capul lui Petru şi au lovit conştiinţa lui, atunci când a ieşit afară şi a plâns cu amar!
În felul acesta Domnul a curăţit inima lui; dar El nu a terminat lucrarea Lui cu Petru, deoarece noi găsim, că Domnul Isus după învierea Sa S-a referit din nou pe malul lacului Ghenezaret la eşecul lui ruşinos, aşa cum avem notat în ultimul capitol al evangheliei după Ioan. Domnul a vorbit foarte blând cu Simon Petru, însă cuvântul Lui avea încă un caracter curăţitor. El a spus: „Simone, Mă iubeşti? Mă iubeşti tu cu adevărat? Mă iubeşti tu din toată inima?” Şi Petru a trebuit să privească în inima proprie, ca să vadă dacă dragostea lui era sau nu era veritabilă; şi când a privit în inima lui, a fost lovit ca de fulger. Ce am făcut eu în acea noapte a tăgăduirii? L-am tăgăduit cu jurământ şi blestem. Este realmente adevărat, că Îl iubesc? Şi în cele din urmă Petru s-a văzut constrâns să spună: „Doamne, Tu şti toate; Tu cunoşti că Te iubesc. Nu pot spune foarte mult despre dragostea mea pentru Tine; dar Tu, Tu şti toate, cunoşti că eu te iubesc cu adevărat în adâncul inimii mele”, şi astfel a curăţit Domnul pe Petru înainte de înălţarea Sa la cer prin spălarea cu apă prin Cuvânt.
Gândiţi voi că această temă a fost tratată ca să ne amintim de faptele lui Petru, ca să ştim adevărul despre Petru? Ea este un adevăr care se referă la fiecare din noi, care suntem în seara aceasta aici. Noi suntem capabili să facem ce a făcut Petru, şi dacă nu suntem atenţi ni se poate întâmpla ceva asemănător. Noi ne putem afla în împrejurări asemănătoare, şi dacă suntem supuşi încercării, şi noi putem rata. Se poate ca atunci să spunem ceva care nu este adevărat şi să luăm în gura noastră cuvinte pline de ocară împotriva Domnului Isus. Însă Domnul este foarte îndurător, şi El va folosi Cuvântul Său ca să ne cureţe şi să ne restabilească, aşa cum a făcut în cazul lui Simon Petru. Dar voi vedeţi cât de important este să avem cuvântul Domnului în memorie. Petru l-a avut în memorie; chiar dacă nu l-a avut înaintea ochilor. A devenit însă conştient de el, atunci când Domnul l-a privit. Şi la fel şi voi trebuie să încercaţi să întipăriţi Cuvântul lui Dumnezeu adânc în memorie. Voi trebuie să-L citiţi şi să vi-L însuşiţi; şi apoi Domnul îl poate folosi în lucrarea Sa mare de curăţire, pe care el o face asupra voastră ca parte a Adunării prin spălarea cu apă prin Cuvânt.
Hristos Îşi prezintă Adunarea glorificată
Acum ajungem în versetele următoare la soarta viitoare a Adunării:
Efeseni 5.27a: … ca să-Şi prezinte Lui Însuşi Adunarea glorioasă,
Sau: o Adunare în glorie. Vrem să înţelegem foarte bine cuvântul acesta. Ce vrea să spună Domnul prin Duhul Său în versetul acesta prin cuvântul Adunare? Sunt aceia care în ziua de Rusalii au fost botezaţi într-un singur trup? Sunt numai aceştia? Sunt numai aceia care au trăit în zilele apostolice? Se referă numai la aceia care trăiesc astăzi? Nu. Totalitatea Adunării se compune din toţi credincioşii începând de la Rusalii şi până la revenirea Domnului Isus pentru sfinţii Săi. Aceia care trăiesc la un moment dat pe pământ sunt numiţi uneori trupul lui Hristos, însă aici este vorba de totalitatea Adunării ca fiind compusă din toţi aceia care vor constitui Adunarea în glorie. Domnul S-a gândit la ei toţi ca posesiune a Lui răscumpărată de El. De aceea trebuie să ţinem seama că versetul acesta va avea împlinirea lui deplină şi definitivă abia atunci când va veni Domnul şi întreaga Adunare, indiferent dacă ei au adormit sau trăiesc, va fi răpită de pe pământul acesta în casa Tatălui în înălţime. Atunci El Îşi va prezenta Lui Însuşi Adunarea glorificată. Aceasta va fi atunci când Domnul Isus Hristos va aduna la Sine şi înaintea Lui întreaga Adunare. Ea se va afla atunci într-o stare de desăvârşire absolută şi va arăta aşa cum Hristos a creat-o pentru Sine Însuşi, ea va fi lucrarea Lui personală, nepătată de lipsuri sau păcat.
În capitolul al doilea al cărţii Geneza avem în cazul lui Adam şi Eva un tablou al acestei desăvârşiri şi părtăşii. Ştim că Dumnezeu a supravegheat pământul nou creat şi toate animalele, care au fost aduse înaintea lui Adam, pentru ca el să le dea nume. Însă între toate acestea nu era nici un ajutor pentru Adam, nimeni, care să fie demn de locul care a fost dat lui Adam. Adam a fost aşezat în lume, ca s-o administreze pentru Dumnezeu. Creaturile inferioare au fost supuse domniei lui, însă potrivit gândurilor lui Dumnezeu nu era bine că omul era singur. Era necesar ca el să primească o însoţitoare. Şi între creaturile vii, pe care Dumnezeu le-a creat, nu era nici una, care potrivit părerii lui Dumnezeu era demnă să fie pusă alături de Adam. Şi de aceea Dumnezeu a hotărât ca El Însuşi să facă rost de o mireasă pentru Adam. Drept urmare El a făcut ca omul să cadă într-un somn adânc şi din Adam a făcut-o pe Eva, femeia, în toată frumuseţea şi desăvârşirea ei iniţială, căci păcatul nu pătrunsese încă în lume. Şi când Adam s-a trezit din somn, mireasa lui era înaintea lui, în farmecul ei şi în gloria ei, fără nici un fel de nedesăvârşire, complet nouă din mâinile lui Dumnezeu Însuşi, creată prin înţelepciunea atotştiutoare a lui Dumnezeu într-un aşa fel că ea era potrivită pentru soţul ei Adam şi pentru ţelurile demne ale dragostei lui.
Şi astfel aici găsim o aluzie la acest eveniment. Crearea deosebită a Evei este o imagine pentru Adunare, care a fost creată pentru Hristos şi care este rezultatul somnului de moarte adânc al Său, pe care El a îndurat-o. Şi în gloria învierii Sale El găseşte Adunarea în glorie alături de El, şi El o prezintă pentru Sine glorificată, un ajutor pentru El, cineva care va şedea împreună cu El pe tronul Lui şi va domni împreună cu El. Atunci lumi uimite vor privi la mireasa lui Hristos şi vor preamări Numele Lui din cauza frumuseţii şi gloriei lui Hristos, care vor fi vizibile în Adunare.
Aceasta este priveliştea din viitor. Acesta este idealul care stă înaintea Domnului nostru binecuvântat ca Acela care iubeşte Adunarea şi o sfinţeşte. El are aceasta în plan, şi în acest scop El îngrijeşte foarte bine Adunarea Sa şi aşteaptă de mulţi ani şi multe decenii, care trec, până va veni timpul lui Dumnezeu şi El Însuşi va prezenta Adunarea glorificată. „Fără nici o pată”, se spune, nici un cusur de vreo formă oarecare înăuntru, nici o necredincioşie în inimă, nici un sentiment îngrădit sub vreo formă; nimic nu va fi în sau la Adunare, care să fie incompatibil cu gloria lui Hristos, aşa că atunci când Hristos în desăvârşirea absolută a dragostei Sale priveşte spre mireasă, tot ce vede la ea satisface ochii Lui.
Nici o pată sau zbârcitură
Efeseni 5.27b: … neavând pată sau zbârcitură sau ceva de felul acesta, ci ca să fie sfântă, şi fără cusur.
Ce imagine minunată este aceasta, prieteni dragi, al ultimului rezultat al şlefuirii divine, care are loc în linişte în lumea aceasta! Noi putem înţelege astfel de cuvinte numai prin credinţă şi fără să le verificăm să le lăsăm să se cufunde în inimile noastre. Însă ele ne dau un cu totul alt tablou despre realitatea lucrurilor, decât acela pe care noi îl cunoaştem deseori, când ne strângem laolaltă, douăzeci sau mai multe persoane, dacă vreţi, care frâng pâinea. Noi toţi suntem slabi, toţi avem defecte, toţi suntem înclinaţi să greşim, niciunul dintre noi nu este unul care poate fi mândru cu sine; şi noi gândim: ce grămadă sărăcăcioasă suntem noi, şi este adevărat, dar dacă citim versete ca acestea, vedem că lucrarea Domnului se exercită asupra noastră. Pe baza acestor cuvinte ne devine clar că în toată lumea are loc nu numai lucrarea Evangheliei, care cheamă bărbaţi păcătoşi şi femeie păcătoase la Adunare, ci şi lucrarea Domnului Isus Hristos făcută în linişte, care sfinţeşte, curăţă şi îngrijeşte foarte bine Adunarea şi se preocupă de toţi care sunt ai Săi şi îi păzeşte să nu se îndepărteze de El.
Această lucrare a Domnului are loc permanent. Hristos face lucrarea Sa, chiar dacă noi ratăm să ne facem partea. Noi nu facem ce ar trebui să facem. Dacă ne apucăm să facem o lucrare pentru Domnul nostru, o facem foarte nedesăvârşit şi nedemn. Nu este nici o îndoială cu privire la starea noastră de nerodire. Însă în timp ce noi suntem robi nefolositori, Domnul Isus Hristos este slujitorul desăvârşit. Deci dacă suntem apăsaţi, pentru că vedem eşecul în slujirea omenească, putem merge pe genunchi şi mulţumi lui Dumnezeu că lucrarea mare, despre care este vorba, este făcută de Domnul Isus Hristos şi că El o va duce la bun sfârşit. El o va desăvârşi în glorie şi la timpul potrivit va veni ziua descoperirii ei.
Şi gândul bogat în binecuvântare pentru noi toţi este, că în ziua aceea a triumfului şi biruinţei noi vom fi prezenţi. Fiecare din noi, toţi, care cunoaştem pe Domnul nostru, toţi, care în momentul acesta suntem mădulare ale trupului lui Hristos, noi toţi vom fi prezenţi în ziua aceea a gloriei. Noi vom vedea pe Hristos în gloria Lui şi Hristos va vedea gloria Lui în noi. El va vedea lucrarea pe care a făcut-o. El va vedea pe aceia, pe care El i-a scos afară, care erau murdari şi pătaţi, luminând în gloria strălucitoare, pe care El le-a dat-o. „Le-am dat gloria, pe care Tu Mi-ai dat-o.” El va face ca acest cuvânt spus Tatălui Său să devină adevăr, şi noi vom fi fără pată acolo. Noi vom fi sfinţi şi fără cusur. Dacă veţi privi capitolul 1, veţi găsi că şi acolo se întâlnesc cuvintele „sfânt” şi „fără cusur” (Efeseni 1.4), unde este vorba de noi personal. Este planul lui Hristos să aibă înaintea Lui persoane – ca persoane individuale şi în părtăşie – care sunt sfinte şi fără cusur; şi în acea ceată mare a răscumpăraţilor cei mai dragi pentru El vor fi aceia care constituie Adunarea.
Sfinţii vechi-testamentali şi Adunarea
Sunt unii care au gândit că noi, prin faptul că vorbim despre locul deosebit care a fost dat Adunării, degradăm pe sfinţii Vechiului Testament, şi ne punem pe noi mai presus de Avraam, de David şi Isaia; însă un astfel de gând este complet greşit. Oricare are fi mândria religioasă, pe care noi am putea-o avea – şi s-ar putea s-o avem, căci cei mai mulţi dintre noi au puţin fariseism în ei înşişi, care mereu iese la iveală -, acolo nu va fi nici o mândrie. O stea poate să se deosebească de altă stea în strălucire, dar nu este nici o mândrie între stele, deoarece fiecare are locul pe care Dumnezeu i l-a dat pe firmament. Şi la fel şi noi vom avea locul pe care Dumnezeu ni-l dă conform planului Lui pe baza dragostei Lui şi pe baza lucrării Sale pentru noi. Şi inimile noastre vor fi atunci umplute complet cu laudă şi adorare pentru El, din cauza gloriei pe care El ne-a dat-o. Dacă s-ar strecura un gând de mândrie, ar fi o pată, o zbârcitură, dar nouă ni se spune că nu va fi nici o pată şi nici o zbârcitură.
Nu, locul deosebit al Adunării este acela pe care Dumnezeu i l-a rânduit în planul Său veşnic; şi motivul pentru această diferenţiere constă în caracterul deosebit al Adunării, şi anume, că ea crede în Hristos în timpul lepădării Sale. Israel va ajunge mai târziu la binecuvântare, şi în ziua gloriei lui Hristos va fi pe pământ, când El va fi descoperit în glorie înaintea acestei lumi. Sfinţii Vechiului Testament au crezut în Hristos, înainte ca El să vină; însă însuşirea mare a Adunării este că Adunarea Îl iubeşte în timp ce lumea Îl urăşte, când pentru un om lumesc nu este nimic mai repudiabil ca Numele lui Hristos. Noi punem pe Hristos pe primul loc, noi ne plecăm genunchii înaintea Lui, noi Îl adorăm, noi Îl onorăm, ne gândim la El în moartea Lui, Îi slujim în fiecare zi. Da, când mâncăm şi bem, o facem în Numele Său. Isus Hristos înseamnă totul pentru noi. Şi deoarece Adunarea crede în Hristos şi suferă cu Hristos în ziua lepădării Sale, Dumnezeu în planurile şi căile Lui drepte dă Adunării locul cel mai sublim al legăturii nupţiale cu Hristos în glorie.
Această învăţătură este cu adevărat adevărată, deoarece o găsim în Scriptură. De aceea ea ar trebui să aibă efectul ei corect asupra noastră, şi indiferent dacă tu o înţelegi sau nu complet, poţi vedea desigur că Adunarea are un viitor mare şi minunat. De aceea este un viitor minunat pentru tine şi pentru toţi care sunt legaţi cu tine. Asupra ta este o mare responsabilitate cu privire la ce fel de persoană ar trebui să fi în lumea aceasta, dacă aceasta este adevărat. Dacă aceasta va fi poziţia ta mai târziu în gloria cerească, ce fel de persoană ar trebui să fi tu acum pentru Hristos Isus? Dacă El te-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru tine, aşa cum a făcut pentru Adunarea Sa, ce I-ai dat tu în schimb? Ce Îi dai tu zi de zi pentru aceasta? Cum încerci să răsplăteşti dragostea Lui?
Domnul nu a lăsat aceste lucruri să fie complet acoperite cu un văl, ca să le dezvăluie atunci când ne va lua acasă în Casa Tatălui. El va avea să ne descopere multe taine, când vom fi acolo, însă aceasta ne-a descoperit acum, în timp ce noi suntem încă în lumea aceasta. Aceasta a făcut El, pentru ca tu şi eu să ne putem dedica Lui cu intimitate, în timp ce aşteptăm revenirea Lui. Facă El, ca acesta să fie rodul în inimile noastre ale tuturor al descoperirilor Sale minunate, din pricina Numelui Său.
Hristos şi Adunarea Sa (3)
Hristos şi mădularele diferite ale trupului Său
William John Hocking
Versete călăuzitoare: 1 Corinteni 12
Introducere
Locul acesta din Scriptură (1 Corinteni 12) este unul din mai multe locuri din Noul Testament care tratează tema apartenenţei la trupul lui Hristos.
Am văzut săptămâna trecută că unitatea trupului lui Hristos este prezentată simbolic la Masa Domnului prin o pâine. Acolo era prezentată realitatea unităţii trupeşti în legătură cu amintirea de Domnul Isus în moartea Sa; dar aici în capitolul 12 din 1 Corinteni se exprimă foarte clar diversitatea care este în trupul lui Hristos.
Trupul lui Hristos este unul şi în privinţa aceasta este total diferit de unitatea poporului Israel. Această naţiune era constituită, aşa cum ştim, din douăsprezece seminţii, şi aceste douăsprezece seminţii erau prezentate înaintea Domnului prin cele douăsprezece pâini de pe masa prezentării pâinilor, o pâine pentru fiecare seminţie. Era exprimată o unitate naţională în faptul că toate seminţiile erau acolo, şi naţiunea ca întreg era reprezentată în felul acesta, în timp ce faptul că ei aveau responsabilitatea comună de conducere era prezentat prin aceea că erau douăsprezece pâini. În prezentarea Adunării lui Hristos este însă numai o singură pâine. Şi această unitate intimă constă în ciuda faptului că trupul lui Hristos se compune din credincioşi dintre iudei şi dintre păgâni, din liberi şi din cei care nu sunt liberi, da, din toate clasele şi raporturile sociale dintre oameni. Ei toţi au fost aduşi laolaltă şi prin Duhul Sfânt sunt contopiţi într-o singură corporaţie: trupul lui Hristos.
Însă Adunarea nu este o părtăşie şi o aglomerare de oameni care sunt toţi la fel, care toţi sunt identici în caracter, predispoziţie şi constituţie înaintea Domnului şi care constituie, ca să spun aşa, o mulţime stabilă din părţi identice. Există diversitate între mădularele lui Hristos, care este necesară pentru viaţă, pentru acţionarea vie între ei şi spre mărturie în lume pentru Dumnezeu. De aceea Duhul lui Dumnezeu foloseşte această imagine a corpului omenesc ca să prezinte raportul credincioşilor unul faţă de altul în trupul lui Hristos şi în contextul lor cu El ca şi Cap al lor aflat în înălţime.
Legătura cu Capul
Când se vorbeşte despre trupul lui Hristos deseori se trece cu vederea că trupul fără Cap este lipsit de importanţă. Trupul decapitat al lui Goliat era numai dovada înfrângerii lui definitive. Trupul lui Hristos pe pământ este realmente de neimaginat fără Capul lui; şi noi ne putem uşor lăsa jefuiţi de frumuseţea şi puterea acestui adevăr, prin aceea că uităm că există o legătură reală şi vie între sfinţii lui Dumnezeu ca întreg şi Domnul Isus Hristos în înălţime. El este Capul viu acolo, şi deoarece El este Capul viu acolo, trupul lui Hristos trăieşte şi pe pământ, şi el va trăi şi trebuie să trăiască atâta timp cât Capul rămâne neatins în glorie.
Faptul acesta este un izvor de mângâiere pentru sfinţii lui Dumnezeu, care sunt cu adevărat încercaţi şi devin neliniştiţi prin constituţia actuală a lucrurilor bisericeşti, care este aşa de diferită de ceea ce noi găsim în Sfânta Scriptură. Probabil unele persoane sunt doborâte prin încurcătura care există; ele spun: ce se va petrece cu noi? Ce se va petrece cu sfinţii lui Dumnezeu? Ce se va petrece cu Adunarea lui Dumnezeu? Se vor distruge toate? Să se destrame absolut în bucăţi şi mărturia să devină total distrusă? Niciodată, şi anume din cauza acestei legături nevăzute, dar reale cu Domnul Isus Hristos în înălţime.
Şi această legătură – dacă îmi permiteţi să rămân un moment la punctul acesta – a „trupului” cu Hristos depinde la fel de puţin de noi înşine, precum părtăşia personală cu Hristos depinde de noi înşine. Ca să dăm un exemplu: ştim foarte bine că putem petrece o zi întreagă în dialog fericit cu Domnul Isus Hristos, însă aceasta este rezultatul unui efort conştient din partea noastră. Pe de altă parte putem pierde complet sentimentul părtăşiei, pe care o avem cu Tatăl şi cu Fiul, şi de care ar trebui să ne bucurăm ca şi copii ai lui Dumnezeu, deoarece pe căile noastre suferim şi lăsăm lucruri să vină asupra noastră şi lăsăm problemele temporale să cucerească locul principal în inima noastră. De aceea, privit sub forma aceasta, bucuria părtăşiei personale depinde de noi. Însă legătura minunată a Adunării lui Dumnezeu cu Domnul Isus Hristos nu depinde de noi. Noi suntem botezaţi prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu să alcătuim un trup, şi Duhul Sfânt al lui Dumnezeu este cel care constituie legătura puternică între sfinţii lui Dumnezeu ca trup al lui Hristos pe pământ şi Capul glorificat în cer. Şi atâta timp cât Adunarea este pe pământ, Duhul rămâne în această locuinţă a lui Dumnezeu.
De aceea putem scoate îndrăzneală şi mângâiere din amintirea de această realitate. Trebuie să reţinem şi faptul că această purtare de grijă activă, pe care Domnul o practică, nu ne eliberează de orice responsabilitate cu privire la Adunare. Aceasta este accentuat categoric prin Scriptură. Noi avem responsabilitatea proprie ca mădulare ale trupului lui Hristos, şi în acest capitol 12 sunt prezentate lucruri care se petrec între sfinţii lui Dumnezeu spre zidire, spre bucuria lor spirituală, spre pacea lor, spre puterea de mărturie a lor despre adevăr în lumea aceasta. Duhul lui Dumnezeu ne arată aici că toţi sfinţii lui Dumnezeu sunt dependenţi unii de alţii; că bunăstarea lor comună şi creşterea spirituală se bazează pe efortul, pe credinţa şi pe părtăşia fiecăruia în parte cu Domnul Isus Hristos.
Duhul glorifică pe Hristos
Veţi vedea că la începutul acestui capitol apostolul se referă la diferenţa categorică, care ar trebui să se vadă între puterea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, când ea lucrează în Adunare, şi acţiunea falsă a trimişilor lui satan – a demonilor, care exercită o influenţă distrugătoare asupra oamenilor prin idoli.
1 Corinteni 12.1-3: Dar despre cele spirituale, fraţilor, nu doresc să fiţi neştiutori. Ştiţi că, atunci când eraţi dintre naţiuni, eraţi duşi spre idolii cei muţi, ca şi cum aţi fi fost mânaţi. De aceea vă fac cunoscut că nimeni, vorbind prin Duhul lui Dumnezeu, nu spune: „Isus să fie anatema!“ Şi nimeni nu poate spune: „Isus este Domn!“, decât prin Duhul Sfânt.
Corintenii erau obişnuiţi prin starea lor naturală cu descoperirile spirituale şi de aceea puteau fi înşelaţi când acestea aveau loc în Adunarea lui Dumnezeu. Prin urmare apostolul le-a dat un test, prin care ei puteau verifica ce era de la Duhul Sfânt şi ce era de la un duh necurat; şi această piatră de încercare era suveranitatea lui Hristos. Duhul lui Dumnezeu glorifică constant pe Domnul Isus Hristos şi Îl numeşte „Domn”; dar un duh necurat niciodată nu face aceasta. Niciodată! El este prezent, ca dacă este posibil să dezonoreze Persoana Domnului Isus şi să-L îndepărteze din raza de privire a sfinţilor lui Dumnezeu. Apostolul scrie: „De aceea vă fac cunoscut că nimeni, vorbind prin Duhul lui Dumnezeu, nu spune: «Isus să fie anatema!» Şi nimeni nu poate spune: «Isus este Domn!», decât prin Duhul Sfânt.”
Acţiunea divină şi darurile
După aceea el continuă şi arată în versetele 4 până la 6 că lucrurile, care au loc spre zidirea şi întărirea reciprocă, rezultă din acţiunea Duhului lui Dumnezeu, din acţiunea Domnului Isus Hristos, da, a lui Dumnezeu Însuşi. El spune:
1 Corinteni 12.4-6: Dar sunt deosebiri ale darurilor, însă este acelaşi Duh; şi sunt deosebiri ale slujbelor, şi acelaşi Domn; şi sunt deosebiri ale lucrărilor, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi.
El exprimă aici marea realitate că, orice slujitor învrednicit să lucreze printre sfinţii lui Dumnezeu vine la noi prin puterea lui Dumnezeu, care lucrează în mijlocul nostru. Aceasta pare să fie un adevăr foarte simplu şi elementar, dar are o importanţă reală pentru noi, deoarece noi ne găsim probabil într-o grupă foarte mică de oameni, unde, de fiecare dată când ne strângem, elementele slăbiciunii ne sar în ochi. Şi dacă presupunem că sursele noastre de ajutor sunt cu totul în mâinile şi în inimile acelora care sunt adunaţi laolaltă, probabil devenim deprimaţi din cauza acestei stări sărăcăcioase. Ne cuprinde deznădejdea din simplul motiv că am uitat existenţa Duhului lui Dumnezeu; am uitat suveranitatea lui Hristos; am uitat că Dumnezeu Însuşi lucrează totul în toţi în Adunare. Pe scurt, avem trecut cu vederea încurajarea întreită cuprinsă în aceste versete.
Pavel spune mai întâi: în Adunare sunt prezente multe şi diferite daruri de har, însă acolo este un Duh, care le dă. Acelaşi Duh împarte darurile Sale unuia şi altuia, aşa cum Îi place Lui. El este suveranul. El numeşte. Nu este nici o organizare omenească, ci diferitele feluri de daruri de har descind de la acelaşi Duh. Precis aţi observat cum în capitolul acesta se întâlneşte mereu expresia „acelaşi Duh”. Este un Duh, Unul, care a coborât la Rusalii, Unul, care locuieşte în Adunare, Unul, pe care Domnul ni L-a promis, că El va trebui să fie întotdeauna la noi. Nu este un duh omenesc, un duh rău, ci acelaşi Duh al lui Dumnezeu, El dă darurile.
Însă în al doilea rând un om poate avea un dar al Duhului şi poate fi îngrijorat să ştie cum şi când trebuie să-l folosească. Pentru călăuzirea în acest domeniu el trebuie să privească la Domnul Isus, aşa cum se poate deduce din învăţătura cuprinsă în versetele care urmează. Ei aveau felurite slujbe, în ceea ce priveşte stabilirea timpului când darul trebuia să acţioneze. Era ordinea mişcărilor sufletului, care călăuzea pe fiecare om când trebuia să vorbească şi când trebuia să tacă; în ce loc trebuia să vorbească şi ce loc nu trebuia să-l viziteze. Toate astfel de acţiuni stau sub conducerea „aceluiaşi Domn”.
Exemple în acest sens se găsesc în cartea Faptele apostolilor. Aceia, care voiau să călătorească spre Bitinia, au fost împiedicaţi prin Duhul lui Hristos să meargă acolo (Faptele apostolilor 16.7). Domnul a vorbit cu Pavel în Corint şi i-a spus că El are un popor mare în cetatea aceea, şi apostolul a rămas 18 luni acolo şi i-a învăţat Cuvântul lui Dumnezeu (Faptele apostolilor 18.9-11), şi astfel găsim aici cum Domnul Îşi exercită dreptul Lui la suveranitate în mijlocul Adunării. Omul, care a primit un dar de la Duhul Sfânt, nu are nici un drept să-l folosească, decât numai la îndrumarea Domnului. Domnul nu va permite nimănui să folosească darurile Lui spre propria satisfacţie a celui care îl posedă, ci numai aşa cum El vrea să-l vadă folosit în mijlocul Adunării. Chiar şi atunci când este vorba numai de a cânta o cântare de laudă comună în Adunare, Domnul Isus Hristos spune: „Te voi lăuda în mijlocul Adunării” (Evrei 2.12). El conduce pe ai Săi în laudă şi mulţumire aduse lui Dumnezeu.
Aşa se face că Domnul supraveghează ce fel de lucrări au loc în trupul lui Hristos pentru menţinerea lui. Şi după aceea apostolul spune: „sunt deosebiri ale lucrărilor, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi.” El arată clar, că este Dumnezeu Însuşi, care lucrează – nu că Duhul nu ar fi Dumnezeu, El este Dumnezeu; nu că Domnul Isus nu ar fi Dumnezeu, El este Dumnezeu. Însă apostolul rezumă Trinitatea într-un cuvânt şi ne arată că Dumnezeu Însuşi este foarte interesat de toate chestiunile Adunării lui Dumnezeu. El lucrează totul în toţi în Adunare. Cuvintele sunt aşa fel aşezate că nu este nici un loc de subterfugiu de la acţiunea Lui. Nu este nici un mădular mic necunoscut, a cărui misiune să fie omisă. Nu este făcută nici o faptă minusculă, nici o misiune cum ar fi propunerea unei cântări sau împlinirea unei alte misiuni mici de către un mădular al trupului lui Hristos, fără ca Dumnezeu Însuşi să fie Acela care lucrează totul în toţi. Cât de mult atribuie o astfel de lucrare un caracter sfânt Adunării! Şi cât de eficient este aceasta pentru binele Adunării!
Descoperirea Duhului
Am vorbit deja de faptul că Duhul oferă darurile în general (1 Corinteni 12.4).
1 Corinteni 12.7-10: Dar fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folos. Pentru că unuia i se dă, prin Duhul, cuvânt de înţelepciune; şi altuia, cuvânt de cunoştinţă, potrivit aceluiaşi Duh; şi altuia, credinţă, în acelaşi Duh; şi altuia, daruri de vindecare, în acelaşi Duh; şi altuia, lucrări de putere; şi altuia, profeţie; şi altuia, deosebirea duhurilor; şi altuia, felurite limbi; şi altuia, interpretarea limbilor.
Apostolul vorbeşte şi mai clar începând cu versetul 7 despre descoperirea Duhului! „Dar fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folos.” Ce să înţelegem noi prin „descoperirea Duhului”? Descoperirea este actul prin care prezenţa Duhului este făcută clar şi deschis pentru alţii. Ce este ascuns este desigur nedescoperit: şi Duhul Sfânt Însuşi este aici în lumea aceasta sub formă invizibilă. Domnul Isus Hristos, Dumnezeu Fiul, a fost descoperit în carne. El a fost văzut de îngeri şi de oameni. El a fost văzut şi auzit de apostoli şi de alţi oameni. El a fost descoperit în lume. Însă Duhul Sfânt nu a devenit carne, şi de aceea prezenţa Lui şi lucrarea Lui sunt în cea mai mare parte ascunse. Descoperirea Duhului are loc prin mădularele trupului lui Hristos. Faptul că o persoană sau alta are un dar este cunoscut numai Duhului, cu excepţia cazului în care Duhul Însuşi se revelează, prin aceea că El lucrează prin această persoană şi darul este practicat. De aceea apostolul vorbeşte aici despre „arătarea Duhului dată fiecăruia spre folos”.
Să venim la primul exemplu. Un om oarecare are cuvântul înţelepciunii! El este prezent în sufletul lui. Este o putere, pe care o are în sine însuşi să diferenţieze adevărul spiritual. Duhul i-a dat-o, şi el însuşi se bucură de ea. Dar în ceea ce priveşte restul Adunării, ei nu ştiu nimic despre aceasta, până când Duhul Sfânt conduce acea persoană să folosească cuvântul înţelepciunii spre mângâierea şi întărirea fraţilor lui. Atunci se arată lucrarea Duhului Sfânt. Când un frate se scoală şi aduce un cuvânt de înţelepciune, atunci eu îmi spun: aceasta este de la Duhul lui Dumnezeu. Omul acesta vorbeşte ca şi cum este călăuzit de Dumnezeu. Ştiu că în cuvântul acesta este cuprins ceva pe care eu pot să-l transpun în viaţa mea. Simt că puterea Duhului de înţelepciune îl însoţeşte. – În felul acesta apostolul ne dă de fapt o regulă după care noi putem recunoaşte lucrarea Duhului Sfânt între mădularele trupului lui Hristos. Dacă aceia care posedă daruri ale harului sunt mânaţi de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, ei fac ceva sau spun ceva în Adunare care este de folos fraţilor şi surorilor. O astfel de exercitare folositoare nu ia naştere simplu prin faptul că o persoană are un gând foarte fericit, care i-a venit în timpul săptămânii şi la care omul gândeşte acum că el îl poate face cunoscut tuturor celorlalţi în dimineaţa zilei Domnului. Nicidecum nu este o consecinţă logică că cuvântul de la Dumnezeu, care i-a fost foarte de folos, este în această ocazie deosebită şi un cuvânt de înţelepciune pentru alţii. Cine poate judeca ce este potrivit pentru toţi cei adunaţi în Numele Domnului Isus? Este Duhul lui Dumnezeu, care descoperă puterea Lui de control şi influenţă, prin aceea că El alege şi conduce slujirea pentru sfinţii lui Dumnezeu într-o formă de foarte mare ajutor.
Şi astfel aveţi această prezentare a diferitelor slujbe, care ne arată descoperirea felurită a Duhului: cuvântul înţelepciunii şi cuvântul cunoştinţei – ambele, spune apostolul categoric, au loc prin acelaşi Duh. După aceea el spune: „şi altuia, credinţă, în acelaşi Duh; şi altuia, daruri de vindecare, în acelaşi Duh.” De ce în această enumerare a diferitelor lucruri găsim repetarea: „în acelaşi Duh”? Deoarece noi suntem înclinaţi să aprobăm numai anumite daruri deosebite, care ne plac, în timp ce lăsăm la o parte marea diversitate în acţiunile Duhului Sfânt. Sunt de exemplu unii care găsesc foarte mare plăcere în etalarea de înţelepciune. O persoană care poate parcurge foarte repede Scriptura de la Geneza şi până la Apocalipsa şi de pe fiecare pagină ciuguleşte una sau alta, trezeşte admiraţia lor. Ei spun: Cât de bine cunoaşte el Scriptura! Şi arătarea de cunoaştere – faptul că el posedă evident o familiarizare intimă cu adevărurile Scripturii – pare pentru ei a fi un semn al aptitudinii spirituale.
Aici se spune că cuvântul cunoaşterii este descoperire dată de Duhul; şi el are locul lui ca mijloc de învăţătură; dar atunci eu nu trebuie să spun: iubesc cuvântul de cunoaştere şi îl prefer mai mult decât celelalte. S-ar putea ca Duhul lui Dumnezeu să vadă că eu am nevoie mai întâi de un cuvânt de înţelepciune. Acesta este cu totul altceva decât un cuvânt de cunoaştere, deoarece înţelepciunea este aplicarea corectă a adevărului lui Dumnezeu la împrejurările încurcate şi grele, în care ne aflăm deseori. O persoană ne dă un cuvânt prin Duhul Sfânt, care ne arată drumul ca o strălucire de fulger. Probabil mult timp ne-am rugat şi ne-am gândit ce era corect pentru noi; şi în final unul este călăuzit să ne dea cuvântul de înţelepciune. Atunci ştim care este voia lui Dumnezeu. El a pus înaintea noastră acel adevăr al Scripturii, care ca o lumină a luminat cărarea noastră. Să fi capabil să faci aceasta înseamnă să ajungi la un ţel înalt în slujba pentru sfinţi. Presupun că numai acea persoană poate rosti cuvintele de înţelepciune care este smerită în sine însuşi şi nu se înalţă; un om care poartă în sine teama de Dumnezeu şi trăieşte în părtăşie cu Fiul; căci numai Duhul lui Dumnezeu ne poate învăţa cum poate fi aplicat adevărul la diversitatea de greutăţi, care zi de zi se ridică. Însă omul înţelept este acela care ca şi Maria stă la picioarele Domnului Isus şi ascultă cuvântul Său – acel Cuvânt care întotdeauna este în stare să ne ajute şi să ne păzească de rătăciri, cărora suntem expuşi.
Aşa învăţăm să fim înţelepţi; şi Duhul Sfânt ne dă apoi valoarea înţelepciunii, adică aptitudinea s-o folosim aşa fel ca ea să fie folositoare altora. Citim în cartea Proverbelor: „Limba înţelepţilor foloseşte [exprimă, redă] drept cunoştinţa” (Proverbele 15.2). Această slujbă nu este în mod necesar întotdeauna un cuvânt, care trebuie spus în strângerile laolaltă ale Adunării. Un cuvânt de înţelepciune poate fi spus în viaţa particulară a două mădulare ale trupului lui Hristos. Şi dacă noi înşine putem spune în lucrurile particulare un cuvânt de înţelepciune unei persoane, care în lucrurile vieţii zilnice stă nedumerit şi încurcat, aceasta are valoare mare; este ceva care promovează binele spiritual al întregului trup al lui Hristos. Să ne gândim că Duhul lui Dumnezeu dă toate aceste lucruri. Cu siguranţă noi am vrea cu plăcere să posedăm darurile de har ale vindecării; însă Duhul lui Dumnezeu pune pe primul loc cuvântul înţelepciunii; şi în afară de aceasta cuvântul de cunoaştere şi cuvântul de credinţă stau înainte. Credinţa este puterea de a apuca pe Dumnezeu, de a se agăţa de Cuvântul Său, de a te încrede în El în faţa greutăţilor de orice fel şi a oricărui vrăjmaş. Sunt din aceia care au această credinţă, cărora le-a fost dată prin Dumnezeu Duhul. Noi toţi suntem credincioşi, dar nu fiecare credincios are credinţa despre care este vorba aici – credinţa care mută munţii, credinţa care se împotriveşte lui satan şi stinge toate săgeţile arzătoare ale răului, credinţa care întotdeauna triumfă, credinţa care umblă chiar şi pe valurile mării.
Nouă daruri, un singur Duh
Aşa cum rodul Duhului este de nouă ori în Galateni 5.22,23, la fel şi aici sunt enumerate nouă daruri ale Duhului spre ajutorul şi spre binecuvântarea Adunării, însă veţi remarca că apostolul spune în versetul 11:
1 Corinteni 12.11: Dar toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia în parte cum vrea.
În felul acesta puterea şi autoritatea Duhului lui Dumnezeu sunt prezente în mijlocul Adunării. Gândesc că ar trebui să fim foarte atenţi la autoritatea Duhului lui Dumnezeu între sfinţi, pentru ca ea să nu fie desconsiderată.
Domnul Isus a trimis Duhul Sfânt în lumea aceasta şi locuinţa Lui este în Adunare. Prezenţa Lui este desigur tăgăduită de lume. Vai, ea este în mare măsură tăgăduită şi de creştinătate; şi noi, care cunoaştem gloria lui Hristos, credincioşia Lui faţă de Cuvântul Său şi că El a trimis Duhul Său Sfânt la Rusalii şi că Dumnezeu Duhul Sfânt este încă în mijlocul sfinţilor Săi – cât de des nu recunoaştem prezenţa Sa! Nu ar trebui să ne supunem întotdeauna autorităţii Sale? Nu ar trebui să aşteptăm călăuzirea Lui? Nu ar trebui să căutăm întotdeauna să luăm în inimile noastre o astfel de atitudine, ca El să ne poată folosi aşa cum vrea El?
Această necesitate de dependenţă se referă la surori şi la fraţi, la tăcere şi la vorbire. Căci Duhul Sfânt răspunde aşteptării care este în inima celor adunaţi laolaltă; şi noi toţi trebuie să aşteptăm mişcarea Lui. Spun eu: să aşteptăm? Da, în adorarea noastră audibilă trebuie să aşteptăm; noi trebuie întotdeauna să aşteptăm călăuzirea Duhului lui Dumnezeu. Dar cuvântul „a aştepta” este uneori greşit înţeles în acest context. Permiteţi-mi să încerc să fac foarte clar pentru prietenii cei mai tineri ai noştri din seara aceasta. Noi venim – să zicem la ora 11 – laolaltă pentru frângerea pâinii, şi probabil şedem împreună un sfert de oră liniştiţi; noi aşteptăm; dar sunt inimile noastre inactive în acest timp? Nu se petrece nimic în sufletele noastre potrivit cu Dumnezeu? Este Duhul un gol, ca să zicem aşa, se aşteaptă o persoană care să întrerupă tăcerea şi să vorbească cu voce tare?
Dacă este aşa, atunci aştepţi fals. Duhul lucrează în inimile acelora care recunosc prezenţa Lui, şi El doreşte să lucreze în inimile tuturor celor adunaţi laolaltă. La ora 11, la timpul stabilit, Domnul Isus este prezent. Adorarea Domnului Isus şi amintirea de moartea Sa ar trebui să înceapă la ora 11. Nu este aşa, că ceva audibil este însuşirea esenţială. Aşteptarea este atitudinea de dependenţă, pe care noi o luăm faţă de Domnul Isus şi faţă de Duhul Sfânt. Noi suntem împreună, ca să ne amintim de Domnul, şi El aduce Cuvântul Său sfânt înaintea inimilor noastre; Duhul pune înaintea inimilor noastre gloria lui Hristos, frumuseţea Persoanei Sale şi minunile jertfei Sale; şi noi izbucnim în adorare şi laudă înaintea Lui, când inimile noastre sunt conduse ca să-L contemple atunci când Şi-a dat viaţa pentru noi.
O, prieteni dragi, Duhul Sfânt este realmente prezent între sfinţi, şi El lucrează, lucrează foarte sigur în astfel de ocazii, dacă noi credem cu adevărat în prezenţa Lui şi împiedicăm apariţia nerăbdării în carnea noastră!
„Tot aşa şi Hristosul”
1 Corinteni 12.12-14: Pentru că, după cum trupul este unul singur şi are multe mădulare, iar toate mădularele trupului, fiind multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristosul. Pentru că, de asemenea, noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh într-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi; şi tuturor ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh. Pentru că şi trupul nu este un singur mădular, ci multe.
În următoarele trei versete (1 Corinteni 12.12-14) apostolul continuă să vorbească despre unitatea trupului. El spune mai întâi: „Pentru că, după cum trupul este unul singur şi are multe mădulare, iar toate mădularele trupului, fiind multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristosul.” Apostolul a vorbit despre darurile Duhului – cuvântul cunoaşterii, pentru unul, cuvântul înţelepciunii, pentru altul, credinţa, la un altul, vindecarea bolnavilor, la alţii, şi aşa mai departe -, însă toţi oamenii au daruri. Apostolul vorbeşte acum despre trupul întreg, care este compus din multe mădulare. Ele toate sunt una, chiar dacă sunt multe. Există o diversitate în trup, căci toate mădularele au însuşirile lor specifice; dar din cauza acestor diferenţe ele toate contribuie la binele şi puterea întregului trup. Această unitate nu este ceva care trebuie lucrat de noi înşine, de mădulare; ea nu este rezultatul faptului că fiecare îşi pierde individualitatea şi în felul acesta se contopeşte cu ceilalţi. Nu acesta este felul în care se constituie trupul. Găsim că ele se constituie prin legătura mădularelor cu Domnul Isus Hristos. Aici este o expresie foarte remarcabilă: „toate mădularele trupului, fiind [cu toate că sunt] multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristosul.” Apostolul vorbeşte evident despre Capul în glorie şi de trupul aici pe pământ, ceea ce reprezintă un „om” spiritual, la care Hristos este Capul şi toţi sunt mădulare ale trupului. Dacă el spune: „tot aşa şi Hristosul”, omul acela tainic este denumit cu un nume – Hristosul.
Avem un exemplu asemănător în Vechiul Testament, unde în Geneza 5.2, unde este vorba de crearea omului, citim: „Parte bărbătească şi parte femeiască i-a creat; şi i-a binecuvântat şi le-a pus numele Adam [sau: om] în ziua când au fost creaţi.” Amândoi, soţ şi soţie, au fost priviţi ca o singură carne, care poartă un nume. Amândoi erau una, şi la unitatea din grădina Eden se face aluzie în Efeseni 5.30-32 în legătură cu Hristos şi Adunare sub aspect nupţial. Avem aici unitatea intimă existentă între trupul de pe pământ şi Hristos din glorie. „Tot aşa şi Hristosul”, Hristos şi trupul Lui sunt descrişi ca fiind una.
„Pentru că”, spune el, „de asemenea, noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh într-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi; şi tuturor ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh.” După toate aparenţele aici sunt amintite ambele orânduieli creştine: mai întâi botezul şi Masa Domnului în „adăpaţi dintr-un singur Duh”. Desigur această aluzie nu include că botezul cu apă ar avea ceva a face cu formarea trupului, ci apostolul foloseşte această noţiune bine cunoscută, ca să descrie acţiunea Duhului Sfânt, când El a coborât ca să formeze acea unitate nouă. El a botezat pe toţi cei care credeau dintre iudei şi păgâni, sclavi şi liberi, în acel novum, care este numit trupul lui Hristos, în care ei toţi sunt una.
Dar apostolul foloseşte o a doua imagine: „Noi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh”. Şi aceasta explică probabil sau cel puţin ajută să explice de ce în 1 Corinteni 10, unde se vorbeşte despre Masa Domnului, paharul este amintit înaintea pâinii, deoarece în aceste versete este vorba de părtăşie, de legătură; şi „băutul paharului” include în mod deosebit părtăşia noastră cu Hristos şi a noastră unii cu alţii la Masa Domnului. În mod corespunzător apostolul spune aici, că noi „toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh”, „pentru că şi trupul nu este un singur mădular, ci multe”. Toate mădularele au parte de acţiunile unui singur Duh. Să ne amintim că Domnul nostru foloseşte expresia „a bea” în legătură cu coborârea Duhului Sfânt la Rusalii (Ioan 7.37-39).
Piciorul şi mâna
În continuare Pavel arată cum diferitele mădulare, care alcătuiesc Adunarea lui Dumnezeu, sunt dependente unul de altul. Există o interdependenţă a tuturor acelora care împreună alcătuiesc trupul lui Hristos. Nici o persoană, nici un mădular, nu se poate izola de trup şi să păstreze independenţa.
1 Corinteni 12.15: Dacă piciorul ar spune: „Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup“, nu este pentru aceasta din trup?
Seriozitatea unui astfel de duh de independenţă constă în efortul de a îndepărta de legătura practică cu trupul lui Hristos. Este nu numai aşa, că un picior, care consideră că nu are nici o legătură cu mâna, face nedreptate mâinii, ci tot trupul este afectat. Apostolul întreabă: „nu este pentru aceasta din trup?” Dacă piciorul sau mâna sau ambele ar fi despărţite de trup, relaţiile ar fi altele, însă ambele constituie o parte esenţială a trupului. Ce este trupul fără picior? El este ceva incomplet. Un trup mutilat este nedesăvârşit, şi bunăstarea lui are de suferit. De aceea este necesar ca fiecare mădular să fie în trup la locul lui şi să-şi îndeplinească funcţia. Dacă piciorul nu-şi îndeplineşte funcţia, la ce foloseşte el atunci? Chiar dacă el este o parte a trupului, el este totuşi un mădular nefolositor. El nu este de folos, şi toate mădularele sunt afectate. Toate suferă, deoarece el nu-şi îndeplineşte obligaţia.
Nu vedem noi aplicarea la noi înşine? Funcţiile piciorului şi mâinii, umblarea şi slujirea pentru Dumnezeu în lumea aceasta, nu ar trebui să fie despărţite. Ambele sunt necesare, deoarece noi ar trebui să umblăm faţă de lume ca aceia care aparţin lui Hristos, la fel cum noi ar trebui să slujim spre glorificarea lui Hristos. Aceasta este valabil în aceeaşi măsură pentru un mădular şi pentru mai multe mădulare. Persoana care slujeşte activ şi cu grijă, dar care nu umblă în teama de Domnul, jigneşte trupul lui Hristos. Ea produce un spectacol mare şi de regulă arată multe activităţi, dar acolo nu este consecinţă logică în viaţă. Trebuie să fie umblare corectă şi cu credincioşie, la fel cum este slujba devotată. Acelaşi principiu se referă la ochi şi la ureche şi la celelalte mădulare.
Purtarea de grijă unul pentru altul
1 Corinteni 12.16-25: Şi dacă urechea ar spune: „Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup“, nu este pentru aceasta din trup? Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? Dar acum Dumnezeu a pus mădularele, pe fiecare din ele, în trup, după cum a dorit. Iar dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? Dar acum sunt multe mădulare şi un singur trup. Ochiul nu poate spune mâinii: „Nu am nevoie de tine“; sau, din nou, capul, picioarelor: „Nu am nevoie de voi“. Ba mai mult, mădularele trupului care par a fi mai slabe sunt necesare. Şi pe cele ale trupului, pe care le considerăm a fi de mai puţină onoare, pe acestea le înconjurăm cu mai multă onoare; şi cele ale noastre lipsite de frumuseţe au mai multă frumuseţe; dar cele plăcute ale noastre nu au nevoie de împodobire. Dar Dumnezeu a întocmit trupul dând mai multă onoare celor lipsite de onoare, ca să nu fie dezbinare în trup, ci pentru ca mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele.
Eu nu trebuie să mă ocup cu fiecare din aceste versete. Esenţialul este, că toate mădularele diferite au obligaţiile şi relaţiile lor reciproce şi că ele toate se ajută reciproc. Toate mădularele ar trebui „să îngrijească deopotrivă unele de altele”. Noi am fost conduşi prin puterea lui Dumnezeu şi prin lucrarea Duhului lui Dumnezeu la o legătură spirituală, şi pentru că este aşa, avem răspundere nu numai faţă de Domnul, Capul nostru, ci şi unii faţă de alţii. Noi trebuie să ne slujim unii altora în dragoste. Noi trebuie să ne ajutăm unii pe alţii în lucrurile Domnului. Noi trebuie să contribuim la bucuria spirituală şi pacea spirituală reciprocă. Acolo unde se poate face ceva, ca să se adâncească cunoaşterea Scripturii şi cunoaşterea Domnului Isus Hristos la alţii, este obligaţia noastră să facem ce putem în această privinţă. Uneori uităm răspunderea noastră faţă de fraţii noştri şi de surorile noastre, care ne sunt aşa de aproape. Ne gândim la ţări şi insule, care sunt departe, şi la popoare îndepărtate, care sunt despărţite de noi prin înclinaţii naturale şi obiceiuri şi altele de aceeaşi natură; şi uităm pe aceia cu care săptămână de săptămână stăm alături unul de altul, ale căror feţe le vedem şi cu al căror glas ne putem uni în cântări de laudă aduse Domnului, cu care îngenunchem împreună înaintea tronului de har. Este foarte uşor să uităm că noi toţi, de aproape şi de departe, suntem mădulare ale trupului lui Hristos şi că răspunderea noastră faţă de ei este din acest motiv mai mare decât faţă de oricare alţi oameni de pe rotocolul îndepărtat al pământului.
Mădularele lui Hristos ar trebui să aibă aceeaşi purtare de grijă unii faţă de alţii. Această purtare de grijă necesită reflectare, necesită acţionare înţeleaptă, necesită lepădare de sine. Ea necesită o anumită porţie de pierdere şi deseori jertfire de sine, ca să ne ajutăm cu adevărat unii altora. Uneori putem rata şi deveni consternaţi, dacă încercăm să ajutăm pe alţii. Noi nu trebuie să ne lăsăm descurajaţi, căci responsabilitatea noastră rămâne încă. Noi nu putem evita eşecurile ocazionale, şi aceasta nu schimbă nimic din faptul că noi suntem obligaţi să slujim unii altora.
Curentul vitalităţii spirituale în trup curge în jos de la Capul din cer, şi el vine la fraţii mei şi la surorile mele la fel cum vine la mine. Această putere vie ne leagă practic unii cu alţii în îndeplinirea relaţiilor noastre reciproce de dragoste şi a răspunderilor noastre. Apostolul spune în versetul 26:
1 Corinteni 12.26: Şi, dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; dacă un mădular este glorificat, toate mădularele se bucură împreună.
Aici, gândesc, este rezumată acţiunea acestei lucrări nevăzute a Duhului lui Dumnezeu între sfinţi, pe care noi spre paguba noastră deseori o trecem cu vederea, deoarece este altfel decât slujba verbală în Adunare.
Foarte des ceea ce noi facem şi spunem în viaţa noastră în domeniul particular, în rugăciune şi în studiul biblic, în practicarea virtuţilor creştine, în străduinţa de a urma cu credincioşie pe Hristos are, fără să ştim, influenţă asupra celor ce sunt în jur mădulare ca şi noi. Noi exercităm o influenţă unii asupra altora, fără a încerca să facem aceasta. Ştim foarte bine, că, dacă uneori venim în prezenţa anumitor persoane, ne cuprinde un sentiment pe care înainte nu l-am avut. O anumită măsură de bucurie, o anumită măsură de pace, o atmosferă sărbătorească de nedescris ne cuprinde şi pare că ne ajută şi ne face bine. Strânsul mâinii, simpla privire a feţei, sunt deseori, fără să fie spus un cuvânt, suficiente să arate influenţa puternică spre bine, pe care fiecare mădular al lui Hristos o poate răspândi peste un confrate al lui. Aceasta poate fi valabil atât pentru un tânăr cât şi pentru unul în vârstă. Noi exercităm influenţa mare binefăcătoare de această natură asupra altora în măsura în care noi înşine primim de la Capul nostru glorificat ceea ce numai El poate da ca viaţă şi părtăşie, ca sfinţenie şi putere. Ah, de ne-am avânta după această putere, de a fi de un folos spiritual real pentru alţii! Pot fi numai doi sau trei în jurul nostru; aceasta nu are nici un rol! Nu este vorba de numere. Toată taina este ca eu însumi să fiu în ordine cu Domnul şi să permit Duhului Sfânt, care locuieşte în Adunarea lui Dumnezeu, să mă influenţeze în viaţa mea şi în faptele mele. Dacă este aşa, atunci acelaşi Duh, care locuieşte în inimile tuturor sfinţilor, care dă naştere la rodul Lui în mine, mă va folosi, probabil în linişte, să fiu de ajutor şi spre binecuvântare pentru alţii.
Adunarea locală
Apostolul a vorbit până aici despre Adunarea lui Dumnezeu ca trup al lui Hristos văzut în unitate. El priveşte la totalitatea sfinţilor lui Dumnezeu pe pământ la un moment dat. Cu greu pot presupune că Scriptura afirmă, că Adunarea lui Dumnezeu – aceasta înseamnă, Adunarea lui Dumnezeu alcătuită din toţi cei care cred în Hristos începând de la Rusalii şi până în ziua venirii Sale – este descrisă ca trup. Trupul este ceva viu la un anumit moment pe pământ, chiar dacă este în legătură cu Hristos în cer. Sfinţii, care au adormit şi sunt acum la Hristos, constituie încă o parte a Adunării, pe care Hristos o zideşte, însă trupul lui Hristos este organizaţia vie pe pământ. Domnul Isus Hristos a fost aici în trupul pregătit Lui, şi era Martorul credincios şi adevărat al lui Dumnezeu. Când El S-a înălţat la cer, El a constituit Adunarea, care este trupul Lui, pentru ca ea să fie o mărturie pentru Numele Său, care vorbeşte tuturor din lume despre Hristos, care S-a înălţat la cer.
În versetul 27 Pavel nu repetă ce am văzut în versetul 13: „Noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh” (1 Corinteni 12.13), sau ce avem în 1 Corinteni 10.17: „Pentru că noi, cei mulţi, suntem o singură pâine, un singur trup”, sau în Romani 12.5: „Noi, cei mulţi, suntem un singur trup în Hristos”. În aceste pasaje el vorbeşte despre creştini în general, despre ceea ce este adevărat cu privire la toţi credincioşii, oriunde s-ar afla ei. Însă aici el spune:
1 Corinteni 12.27: Iar voi sunteţi trup al lui Hristos, şi mădulare în parte.
„Iar voi sunteţi trup al lui Hristos”, aceasta înseamnă aceia, cărora el le-a scris, Adunarea din Corint. El vrea să spună că ei erau locţiitori. Ei erau răspunzători potrivit măsurii lor, în limitele lor, aşa cum erau sfinţii lui Dumnezeu de pretutindeni. Ei nu alcătuiau în ei înşişi trupul întreg, dar ei erau suplinirea lui locală. Adunarea din Corint era suplinitoare pentru întreaga Adunare a lui Hristos. „Iar voi sunteţi trup al lui Hristos, şi mădulare în parte.” Fiecare dintre ei era mădular al trupului lui Hristos. Din aceasta nu rezultă că cei din Corint trebuiau să aibă aceeaşi diversitate în descoperirea Duhului, care era în Adunare ca întreg. Ştim că într-o adunare unde sunt numai două sau trei persoane nu putea fi o duzină de daruri ale Duhului între aşa puţine persoane. Însă împărţirea darurilor nu este aşa de decisivă aici. Ei erau trup al lui Hristos în măsura în care au primit partea cuvenită lor din binecuvântările lui Hristos, Capul din înălţime. Doi sau trei, oricâţi ar fi ei, vor primi aceeaşi măsură de daruri ale harului Său ca şi trupul întreg. Domnul Isus Hristos nu este lipsit de simţăminte faţă de aceia care Îl reprezintă aici pe pământ în slăbiciune şi nedesăvârşire. El îi priveşte ca trup al Lui şi ca mădulare ale trupului Său. Nu că ei din cauza aceasta au un motiv de mulţumire cu ei înşişi sau că au ceva cu care ar putea să se laude. Adevărul a fost rostit adunării din Corint spre mângâiere şi spre reproş, însă noi nu putem acum să ne ocupăm mai mult cu acest adevăr interesant.
Apostoli, profeţi, învăţători
Apostolul continuă în versetul 28 să vorbească despre darurile care sunt în Adunare în general:
1 Corinteni 12.28-30: Şi Dumnezeu a pus pe unii în adunare: întâi, apostoli; al doilea, profeţi; al treilea, învăţători; apoi puteri miraculoase; apoi daruri de vindecări, ajutorări, cârmuiri, felurite limbi. Toţi sunt apostoli? Toţi, profeţi? Toţi, învăţători? Toţi au puteri miraculoase? Toţi au daruri de vindecări? Toţi vorbesc în limbi? Toţi interpretează? Să doriţi deci stăruitor darurile mai mari; şi vă şi arăt o cale nespus mai bună.
Pe aceştia i-a aşezat Dumnezeu în mod normal acolo. El nu se referă aici la sfinţi ca trup, ci ca Adunare. Şi astfel el vorbeşte despre daruri, care au fost date prin Hristos, atunci când El S-a înălţat la cer şi a dat daruri oamenilor. Primii trei, pe care el îi enumeră aici în ordinea importanţei lor, sunt apostolii, profeţii şi învăţătorii; aceştia par să fie darurile personale. Astfel apostolii au fost atât de mulţi câţi au fost daţi Adunării. Ei nu au avut urmaşi, deoarece ei au fost daţi cu scopul precis de a întemeia Adunarea. Ei au dispărut atunci când această lucrare a avut loc. Ei au pus temelia (Efeseni 2.20); lor nu li s-au adăugat alţii, deoarece slujba lor practică nu a fost continuată. Profeţii Adunării aveau darul să facă cunoscut planul lui Dumnezeu referitor la adevărurile şi binecuvântările care urmau după moartea şi învierea Domnului Isus, în timp ce apostolii au făcut cunoscut planul şi voia lui Dumnezeu în ordinea nou-testamentală a lucrurilor pentru Adunarea nou creată. Învăţătorii urmează pe aceşti doi ca aceia care explicau sfinţilor lui Dumnezeu îndrumările care au fost date Biserici de la început prin darurile cele mai înalte şi care interpretau şi scrierile vechi-testamentale în lumina Noului Testament.
Pavel pune acestei trei clase pe primul loc, pentru a corecta greşeala deosebit de mare şi de dăunătoare, care a fost făcută în Corint. În această Adunare ei preţuiau mai mult decât orice darurile vizibile în exterior al limbilor şi al vindecărilor; şi apostolul îi mustră paşnic tocmai prin această ordine. Darul limbilor era foarte bun şi folositor la locul cuvenit, însă scopul principal în exercitarea darurilor era zidirea spirituală a Adunării. Aceasta era marea probă de valoare, şi de aceea apostolii, profeţii şi învăţătorii erau pe primul loc. Dumnezeu i-a aşezat în Adunare pe primul loc, şi Pavel, el însuşi cel mai mare dintre apostoli, i-a plasat pe primul loc. Noi trebuie să-i lăsăm acolo, adică scrierile lor. Celelalte daruri, ca cele de ajutorare şi călăuzire rămân în Adunare şi vor rămâne până la sfârşit. Această enumerare arată diversitatea mare a darurilor date. Însă apostolul arată că ei nu toţi sunt apostoli şi nu toţi sunt profeţi. Ei sunt împărţiţi corespunzător după număr şi persoane. Este un număr mare de daruri diferite, ca să se satisfacă nevoile sfinţilor, şi să împlinească ţelul planului lui Dumnezeu, să ajute Adunarea şi s-o binecuvânteze.
Veţi vedea că tot tenorul capitolului este să arate cum lucrează Dumnezeu între sfinţi spre mângâierea şi zidirea lor spirituală, da, pentru ca ei să fie zidiţi pe credinţa lor preasfântă. Dumnezeu Îşi face lucrarea şi astăzi. Pericolul este acela, ca noi să pierdem ocazia să fim binecuvântaţi prin acea lucrare. Probabil noi suntem într-o astfel de stare sufletească sau în astfel de împrejurări, că lucrarea divină şi ţelul divin trec neobservate pe lângă noi, şi de aceea nu primim nici un ajutor prin ceea ce face Dumnezeu ca să zidească sufleteşte pe sfinţii Săi şi să-i încurajeze. Nu mă refer acum la ceea Domnul face pentru noi ca indivizi, ci mai mult la ceea ce este adevărat pentru adunările sfinţilor şi a relaţiilor între ele. Noi putem avea parte deplină la aceste binecuvântări, dacă vrem. Dragostea lui Dumnezeu este la lucru; noi ştim că Duhul Sfânt nu este inactiv. Domnul Isus nici nu doarme şi nici nu aţipeşte. El face lucrarea Sa. Cum se face că noi nu mai suntem binecuvântaţi, aşa cum este cazul real? Unde este obstacolul? Unde este greşeala? Ce este fals? Este ceva fals la Dumnezeu, fals la Duhul lui Dumnezeu, la Capul Adunării? Nu, prieteni dragi, greşeala este la noi înşine. Noi nu ne aducem pe noi înşine în acea atitudine, în acel cadru al sufletului pentru a primi binecuvântările lucrării Duhului lui Dumnezeu.
Râvna pentru darurile cele mai bune
Apostolul spune:
1 Corinteni 12.31: Să doriţi deci stăruitor darurile mai mari; şi vă şi arăt o cale nespus mai bună.
Nu urmăriţi limbile. Gândesc că acest sfat poate fi privit sub două aspecte. Uneori el este privit aşa ca şi cum o persoană este încurajată să aibă o râvnă sfântă să posede un dar mare în Adunare, şi fără îndoială acest punct de vedere este corect, chiar dacă foarte puţine astfel de păreri ambiţioase sunt realizate. Dar nu vrea apostolul să spună mai mult decât aceasta? Nu vrea el să spună, că toţi sfinţii ar trebui să dorească ca Dumnezeu să lucreze în mijlocul lor prin daruri mai mari, adică prin darul de zidire spirituală?
Să presupunem că, dacă ar fi posibil, o persoană vorbeşte în seara aceasta în mijlocul nostru în limbi, şi nu ar fi nici o interpretare şi de aceea nici o zidire spirituală. Care ar fi folosul pentru sfinţi, aşa cum spune apostolul în continuare? N-ar fi nici un folos. N-ar fi nici o zidire spirituală, nici o încurajare a dragostei, a sfinţeniei, a înţelepciunii sau cunoaşterii. Aşa ceva nu ar fi spre glorificarea Domnului. Nu ar fi prin Duhul lui Dumnezeu. Însă ceea ce este pentru zidirea spirituală a sfinţilor şi pentru gloria Domnului Isus Hristos, este semnul pentru un dar mai mare. Să fim plini de râvnă pentru el! Vai, această stare sărăcăcioasă, în care suntem! Sunteţi voi deseori pe genunchi şi rugaţi pe Dumnezeu să vorbească prin slujitorii Lui, ca ei să prezinte Cuvântul Său sufletelor voastre cu putere? Îl rugaţi voi să vă vorbească prin gura altuia? Poate fi printr-un frate simplu; căci Domnul poate vorbi sufletelor voastre prin oricine.
Dar să presupunem că nu este nici un dar; ce este de făcut? Apostolul spune: „vă arăt o cale nespus mai bună”. Însă el face aceasta în capitolul următor. Profeţiile eşuează, limbile pot înceta, cunoaşterea poate dispare, însă este ceva care rămâne întotdeauna, în timpul prezenţei Adunării pe pământ; şi aceasta este dragostea, dragostea lui Dumnezeu şi dragostea sfinţilor. Şi noi ar trebui să dorim să îngrijim dragostea în noi şi să lăsăm dragostea să-şi facă lucrarea în noi; căci, aşa cum spune apostolul în alt loc, dragostea este cea care zideşte spiritual. O persoană se poate ridica în adunare şi să ţină un discurs foarte atrăgător şi mişcător, dar dacă nu este dragoste, dacă Duhul lui Dumnezeu nu-mi aduce dragostea lui Hristos prin Cuvântul Său, nu va folosi nimic sufletului meu, nu mă va aduce mai aproape de Domnul Isus Hristos în umblarea mea.
Vă las această atenţionare: „Doriţi stăruitor după daruri mai mari” şi căutaţi drumul nespus mai bun al dragostei, care este în raza de acţiune a fiecăruia din noi. Să ne iubim unii pe alţii, deoarece Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi. El ne-a lăsat un exemplu. El ne-a dat un imbold. El ne-a iubit, pe când nimic vrednic de iubit nu era în noi. El a murit pentru noi, pe când eram păcătoşi. Acest altruism ar trebui să fie natura dragostei noastre. Iubim noi numai pe aceia care ne sunt plăcuţi şi simpatici? Ce este cu cei încăpăţânaţi? Ce este cu persoanele, cu care noi cu greu putem avea contact? Le iubim şi ne rugăm pentru ele? „Doriţi stăruitor după daruri mai mari” şi verificaţi acel drum mult mai bun, care ne este arătat în capitolul 13.
Hristos şi Adunarea Sa (2)
Hristos şi serviciul divin de cină al Adunării Sale
William John Hocking
Versete călăuzitoare: Faptele apostolilor 2.41-47; 20.6,7; 1 Corinteni 10.14-22; 11.20-34
Introducere
Săptămâna trecută am vorbit despre făgăduinţa, că Adunarea lui Hristos trebuia zidită pe acea temelie, ca ea niciodată să nu se clatine; şi cu ocazia aceea am văzut de asemenea, că această zidire a început în ziua de Rusalii. Însuşirea cea mai remarcabilă a Adunării este părtăşia ei prin Duhul Sfânt cu Domnul Isus, care S-a înălţat la cer. Domnul a dovedit prezenţa Sa acolo, puterea Sa şi împlinirea făgăduinţei Sale faţă de ei, prin aceea că El a trimis pe Duhul Sfânt. Faptul că Duhul a venit s-a arătat în Ierusalim în efectul asupra ascultătorilor lui Petru. Trei mii s-au convertit în ziua aceea la Domnul şi au fost adăugaţi acelei grupe noi, care a fost formată ca o locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul.
Deci noi ştim că, înainte ca Domnul nostru să se ducă la cer – când El în noaptea în care a fost trădat, dacă putem spune aşa, a avut ultima discuţie personală cu ucenicii Lui -, a căutat să le asigure aducerea lor aminte de El. El era pe cale să-i părăsească, însă ei trebuiau apoi să-şi amintească în mod deosebit de El. Moartea aceea, pe care El o va îndura în Ierusalim, nu trebuia uitată. Şi pentru aceasta El a instaurat sărbătoarea permanentă a frângerii pâinii.
Domnul era în înălţime, ei erau aici jos. El nu-i va părăsi şi nici uita. El va fi întotdeauna la ei în puterea Duhului Său, pe care El Îl va trimite; însă un ţel mare al Mesei Domnului era ca sentimentele lor faţă de El în timpul absenţei Lui, care a trecut prin moarte pentru ei, să nu se rătăcească. Ceea ce în mod necesar trebuie să mişte inima unui urmaş al Domnului Isus Hristos, mai mult decât orice altceva, este dragostea Lui, care a mers până în moarte. Ascultarea Lui faţă de Acela care L-a trimis, a mers până în moarte, da, moarte pe cruce. Cina este o sărbătoare de amintire a acelei morţi.
Deci în Faptele apostolilor 2 stă înaintea noastră realitatea remarcabilă că Adunarea nou formată în Ierusalim a îndeplinit imediat această dorinţă a Domnului nostru, ca ei în aducerea aminte de El trebuiau să frângă pâinea. Adunarea lui Dumnezeu era complet altfel decât poporul vechi al lui Dumnezeu. Marele preot şi adunarea sfatului iudaic nu aveau să spună sau să facă nici cel mai neînsemnat lucru în legătură cu pregătirile Adunării lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu era deja prezent în mijlocul ucenicilor. El nu era în Templul cu măreţia lui arhitectonică, ci în aceia şi la aceia care iubeau pe Domnul nostru Isus Hristos.
Stăruinţa împătrită
Faptele apostolilor 2.41-47: Aceia deci care au primit cuvântul lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea s-au adăugat cam trei mii de suflete. Şi ei stăruiau în învăţătura şi în comuniunea apostolilor în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Şi fiecare suflet a fost cuprins de teamă şi multe minuni şi semne se făceau prin apostoli. Şi toţi cei care credeau erau împreună şi aveau toate în comun; şi îşi vindeau proprietăţile şi bunurile şi le împărţeau la toţi, după cum avea cineva nevoie. Şi în fiecare zi, stăruind într-un gând în templu şi frângând pâinea acasă, îşi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă, lăudând pe Dumnezeu şi fiind plăcuţi întregului popor. Iar Domnul adăuga în fiecare zi pe cei care erau mântuiţi.
Duhul lui Dumnezeu aminteşte aici că ei „stăruiau în învăţătura şi în comuniunea apostolilor în frângerea pâinii şi în rugăciuni”. Acestea erau cele patru lucruri caracteristice pentru poporul acesta. Nu mai este învăţătura lui Moise; acum este învăţătura apostolilor! Nu mai este părtăşia seminţiilor naturale, care a luat naştere deoarece iudeii erau sămânţa lui Avraam după carne, ci acolo era o părtăşie cu totul nouă, o părtăşie care a rezultat din faptul că Dumnezeu Duhul Sfânt locuia în ei, care a unit pe aceşti ucenici ai Domnului şi i-a făcut una cu Hristosul lui Dumnezeu. Şi această părtăşie se exprimă prin aceea că ei erau o inimă şi un suflet, că ei aveau totul în comun şi erau împreună pentru un scop bine determinar. Acolo era o părtăşie, părtăşia sfinţilor, care este o însuşire permanentă a Adunării.
Mădularul trupului lui Hristos nu este privit ca persoană izolată, nu ca individ. Este o persoană individuală, când este vorba de primirea Evangheliei; este o persoană individuală, când este vorba de responsabilitatea ei. Ca păcătos înaintea lui Dumnezeu omul este o persoană individuală, care este expusă judecăţii – şi aşa trebuie să fie -, dar când el vine la Hristos, el este adus în această părtăşie, în această unire sfântă, pe acest loc al Adunării lui Dumnezeu, unde totul este una, deoarece Duhul Sfânt locuieşte acolo. La început această unitate a fost permanent exprimată în acea formă de activitate spirituală.
Însă acolo era şi frângerea pâinii. Domnul a rânduit-o – amintirea în comun de El în mâncatul din pâine şi băutul vinului. Că El era absent, în măsura în care ochiul exterior putea vedea, ei ştiau aceasta. Însă El era prezent la ei, ca să stea înainte în această strângere laolaltă şi să poarte grijă ca frângerea pâinii să devină cu totul altceva decât acea ceremonie iudaică goală, care încă se celebra în Ierusalim. La ei era o activitate vie în prezenţa Domnului viu, spre amintire că El, Fiul Dumnezeului cel viu, a mers din cauza noastră în moarte, spre gloria lui Dumnezeu.
Sunt amintite şi rugăciunile. Acestea erau rugăciunile regulate ale Adunării ca Adunare. Ucenicii aveau privilegiul deosebit, că ei îşi puteau uni inimile înaintea tronului harului în rugăciune înflăcărată, în timp ce Duhul Însuşi îi reprezenta. Nu era aşa că un om se ruga pentru altul, ci că ei acţionau împreună permanent în rugăciune. Fiecare din ei ducea o viaţă de rugăciune în sfera personală a cercului propriu; dar aceasta, despre care este vorba aici, era adevărat pentru ei toţi, atunci când erau împreună. În felul acesta ei stăruiau în rugăciunile Adunării noi formate.
Noi nu ar trebui să trecem cu vederea importanţa rugăciuni Adunării. Doi sau trei se pot ruga undeva, cândva, dacă au pe inimă o chestiune deosebită; însă aceasta nu este în mod natural rugăciunea Adunării. Rugăciunea Adunării are loc atunci când mădularele trupului lui Hristos se strâng laolaltă cu intenţia comună că caute faţa Domnului cu implorare aprinsă; şi când ei sunt adunaţi în felul acesta, Duhul Sfânt îi reprezintă uniţi aşa cum sunt cu suspine negrăite. Astfel de rugăciuni sunt roditoare în binecuvântare.
Găsim că atunci când Adunarea din Ierusalim s-a rugat, întreaga cetate s-a mişcat – un semn remarcabil pentru faptul că Dumnezeu ascultă şi împlineşte rugăciunile unite. Şi astăzi este la fel. În situaţia actuală a Adunării fărâmiţate şi împrăştiate rămâne adevărat că noi, dacă vrem, putem stărui în rugăciune ca Adunare. Să nu uităm să facem aceasta.
Instituirea frângerii pâinii
Găsim că frângerea pâinii era o acţiune bine stabilită a acestor mădulare ale Adunării noi. Practicarea era aşa de totală şi clar stabilită, că în versetul 46 ni se spune, că ei în fiecare zi stăruiau într-un gând în templu şi frângând pâinea acasă, îşi luau hrana cu bucurie. Aici se face o diferenţiere între consumul de hrană şi frângerea pâinii, pentru că în alt loc găsim că frângerea pâinii a fost folosită cu privire la o masă obişnuită, de exemplu în ultimul capitol din evanghelia după Luca (Luca 24.35). Aici frângerea pâinii nu era masa obişnuită; era o amintire de Domnul Isus conform cerinţei Sale proprii, atunci când S-a înălţat la cer; şi Duhul Sfânt leagă aceasta, ca să evite încurcătura cu servirea mesei obişnuite. Ei luau hrana lor cu bucurie, dar făceau frângerea pâinii acasă, nu în Templu. Şi ei făceau aceasta zilnic. Inimile lor erau în permanentă legătură cu El, care nu demult a plecat din mijlocul lor. Era şi pentru ei ceva real, deoarece nu trecuseră multe zile, numai câteva săptămâni, de când unii dintre ei L-au văzut în trup, când în camera de sus El le-a zis: „Faceţi aceasta în amintirea Mea.”
Ei puteau să-şi amintească exact de tonul cuvintelor Sale din camera de sus, când El le-a privit feţele şi le-a zis: „Faceţi aceasta în amintirea Mea.” Puteau ei să nu fie ascultători de El? Era o osteneală pentru ei să facă aceasta în fiecare zi în amintirea Lui? Era o realitate pentru ei în Ierusalim, dar noi nu ar trebui să uităm că, chiar dacă au trecut multe secole de când Domnul a rostit aceste cuvinte, Duhul Sfânt le poate face vii şi reale şi pentru noi, dacă vrem. Când suntem adunaţi laolaltă şi simţim prezenţa Domnului Isus Hristos în mijlocul nostru şi aşteptăm ca Duhul Sfânt să lucreze printre noi, aşa cum vrea El, vreţi voi să-mi spuneţi că El nu poate face glasul Domnului şi prezenţa Domnului să fie realitate pentru inimile noastre?
Dar de ce aceasta nu este întotdeauna aşa? Nu este din cauză că noi avem aşa puţină credinţă? Pentru că noi venim înaintea Domnului într-un fel în care nu ar trebui să păşim înaintea prezenţei Sale sfinte? Probabil că intrăm aşa cum intrăm în sufrageria noastră ca să ne aşezăm la masă, uitând că Domnul este prezent în Adunarea Sa. Frângerea pâinii era pentru persoanele din Ierusalim o adevărată masă de aducere aminte, şi ea poate fi la fel de reală şi pentru noi acum. Domnul este în mijlocul nostru; şi Duhul Sfânt este prezent; şi cu toată slăbiciunea noastră şi cu tot eşecul nostru prezenţa Lui devine realitate pentru inimile noastre, în măsura în care înţelegem adevărul despre aceasta.
Aşa era atunci direct la început în Ierusalim, şi la fel găsim mai târziu în Troa în Faptele apostolilor 20.
Faptele apostolilor 20.6,7: Iar noi, după zilele Azimelor, am plecat cu corabia din Filipi şi în cinci zile am venit la ei în Troa, unde am rămas şapte zile. Şi, în ziua întâi a săptămânii, noi fiind adunaţi să frângem pâinea, Pavel a stat de vorbă cu ei, urmând să plece a doua zi; şi a prelungit cuvântul până la miezul nopţii.
În cetatea aceea ucenicii au venit laolaltă în prima zi a săptămânii în concordanţă cu practica lor, în ziua învierii Domnului. Şi noi ştim că era o practică săptămânală, deoarece apostolul, care era într-o călătorie spre Ierusalim şi era foarte preocupat să ajungă cât se poate de repede acolo, a zăbovit categoric şapte zile (aşa putem deduce din Scriptură), pentru ca el să poată frânge pâinea cu ei şi să se folosească de ocazia că ei erau împreună, ca să discute cu ei despre lucrurile lui Isus Hristos.
Şi nu era aşa, după cum s-ar putea deduce din textul obişnuit, că ucenicii s-au adunat ca să frângă pâinea, şi Pavel a venit în mijlocul lor ca un străin; ci felul corect de a citi este: „pe când eram adunaţi”. Era practica comună a lor toţi, a lui Pavel şi a însoţitorilor lui şi a fraţilor locali. Ei veneau laolaltă ca Adunare şi scopul lor deosebit al strângerii lor laolaltă era să frângă pâinea în aducere aminte de Domnul Isus Hristos. Vorbirea lui Pavel către ei era pe locul al doilea; frângerea pâinii a fost pe primul loc, aşa cum ar trebui să fie întotdeauna la Adunarea lui Dumnezeu. Motivul pentru aceasta este că frângerea pâinii este dorinţa categorică a Capului Adunării. Domnul Isus în măreţia Lui, în autoritatea Lui ca şi Cap peste toate lucrurile a făcut clar Adunării care este voia Sa în privinţa aceasta, şi noi ne bucurăm să împlinim această voie a Sa.
Frângerea pâinii în practică
Trec la ceea ce apostolul spune în 1 Corinteni cu privire la frângerea pâinii din punctul de vedere al învăţăturii. În cartea Faptele apostolilor avem locurile de referinţă istorică pentru practică, care sunt cu atât mai insistente cu cât ele sunt presărate ocazional pe parcursul relatării. La scrierea cărţii Faptele apostolilor Luca nu îndreaptă atenţia în mod deosebit spre frângerea pâinii, însă el aminteşte practica în derularea relatării sale, prin care se arată, că frângerea pâinii aparţinea activităţilor regulate ale Adunării. Astfel se exprimă în formă discretă practicarea frângerii pâinii în Ierusalim şi în Troa. Deoarece Domnul a stabilit aşa puţine detalii cu privire la această ceremonie – dacă am voie să folosesc acest cuvânt destul de rece -, sfinţii lui Dumnezeu sunt în pericol s-o folosească abuziv. Permiteţi-mi s-o folosesc la persoana întâi; noi suntem în pericol să folosim abuziv acest privilegiu preţios de aducere aminte de Domnul nostru Isus Hristos în frângerea pâinii.
1 Corinteni 10.14-22: De aceea, preaiubiţii mei, fugiţi de idolatrie. Vorbesc ca unora cu judecată: judecaţi voi ce spun. Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este el comuniune cu sângele lui Hristos? Pâinea, pe care o frângem, nu este ea comuniune cu trupul lui Hristos? Pentru că noi, cei mulţi, suntem o singură pâine, un singur trup, pentru că toţi luăm parte dintr-o singură pâine. Uitaţi-vă la Israelul după carne: cei care mănâncă jertfele, nu sunt ei părtaşi cu altarul? Deci ce spun eu? Că ceea ce este jertfit unui idol este ceva? Sau că un idol este ceva? Dar ceea ce jertfesc ei, jertfesc demonilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi părtaşi cu demonii. Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa demonilor. Sau Îl provocăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât El?
În scrisoarea adresată corintenilor, în ambele capitole, pe care noi toţi le cunoaştem, capitolul 10 şi 11, apostolul se preocupă cu tema aceasta sub două aspecte diferite, şi fiecare aspect are învăţătura lui deosebită pentru ei şi pentru noi. Dacă studiem foarte superficial capitolul 10, vedem că acolo se vorbeşte despre frângerea pâinii în contrast cu sărbătorile păgâne. Aceşti sfinţi ai lui Dumnezeu erau în cea mai mare parte de curând convertiţi de la idolatrie, şi ei erau obişnuiţi cu desfrâul care însoţea adorarea dumnezeilor falşi. Noi ştim că şi astăzi este ceva uşor şi un eşec mult răspândit de a aduce în Adunare obiceiurile din zilele neconvertirii. În zilele neconvertirii noastre ne slujeam nouă înşine. În cazul nostru s-ar putea să nu fi fost adorarea idolilor fără viaţă, însă cu siguranţă am împlinit poftele inimilor noastre proprii şi am mers pe căile noastre şi am ascultat de glasul oamenilor de seama noastră. De aceea adevărul spus pentru corectarea corintenilor este valabil în fond şi pentru noi.
Paharul binecuvântării
Oamenii aceştia au introdus în Adunare unele din obiceiurile lor păgâne de odinioară în legătură cu simpla amintire de Domnul Isus Hristos; şi apostolul îi atenţionează să fugă de idolatrie (1 Corinteni 10.14), deoarece puterea rea a lui satan stătea înapoia oricărei slujbe închinate idolilor şi păta pe sfinţi. El a spus (dacă am voie să încerc să interpretez cuvintele, ca să le înţelegem mai bine): această sărbătoare nouă, această frângere a pâinii, vă aduce în legătura cea mai apropiată şi mai intimă unul cu altul şi cu Hristosul lui Dumnezeu. Ce reprezintă pâinea? Ce reprezintă paharul? Este legătura cu Hristos şi părtăşia întregii Adunări. „Paharul binecuvântării”, spune apostolul, „pe care-l binecuvântăm, nu este el comuniune cu sângele lui Hristos?” Paharul exprima părtăşia cea mai apropiată şi mai intimă cu Hristos. Şi apostolul le-a amintit în versetele anterioare cum a fost privită o astfel de legătură în lucrurile lui Dumnezeu în timpurile vechi-testamentale.
El se referă, aşa cum vă amintiţi, la situaţii din trecut din istoria poporului Israel, pe când călătoreau prin pustie. Atunci ei toţi au mâncat aceeaşi mâncare spirituală; ei au băut toţi aceeaşi băutură spirituală; şi el adaugă ceva în legătură cu băutul apei, unde apa a curs din stâncă în chip minunat; el spune: „Stânca era însă Hristos.” Toţi israeliţii aveau în exterior parte de avantajele stâncii lovite: Hristos. Ei au băut din paharul binecuvântării, pe care apa stâncii lovite o dădea în pustie. Dar cât de mulţi dintre ei au căzut în pustie din cauza legăturii lor cu idolii? Dumnezeu i-a lovit şi cei mai mulţi dintre ei n-au ajuns în ţara făgăduită. Şi lucrurile acestea, spune apostolul, „li s-au întâmplat spre atenţionarea noastră”. Sunt atenţionări serioase referitoare la legăturile care murdăresc.
Amintirea de Domnul Isus Hristos este o preocupare foarte sfântă. Venim în contact strâns cu Hristos, şi într-un mod deosebit de solemn în legătură cu sângele Său. „Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este el comuniune cu sângele lui Hristos?” Şi de aceea această slujbă este aşa de sfântă. Noi atingem ceva care este sfânt, şi de aceea, pentru că atingem ceva, care este sfânt în amintirea de Domnul Isus Hristos, ce fel de oameni ar trebui să fim! Ce evlavie ar trebui să fie în noi! Ce despărţire de tot ce murdăreşte şi stă împotriva Hristosului lui Dumnezeu!
Noi suntem înclinaţi să privim numai faptul că suntem chemaţi să luăm paharul binecuvântării. Noi ne gândim în principal la el ca pahar al binecuvântării. Noi preamărim pe Dumnezeu pentru el. Inimile noastre se înalţă spre El în mulţumire pentru privilegiul pe care îl avem, că suntem la masă şi împreună putem avea parte de acest pahar al binecuvântării. Dar să mergem un pas mai departe. Să nu uităm că sfinţenia este Casa lui Dumnezeu. Locuinţa Sa prin Duhul. Şi această întrebare referitoare la comportarea sfântă este aşa de serioasă, deoarece în această ocazie noi suntem legaţi strâns şi intim cu Domnul Isus Hristos. Aceasta este, aşa cum presupun, un motiv pentru care în pasajul acesta este amintit mai întâi paharul, o inversare a ordinii obişnuite. Putem presupune, că apostolul ar vorbi în primul rând despre pâine şi apoi despre pahar, însă în loc să respecte ordinea istorică, el vorbeşte mai întâi despre pahar şi apoi despre pâine. El vorbeşte despre sânge, înainte să vorbească despre trup. Deci sângele lui Hristos este cel care ne curăţă de toate păcatele şi le îndepărtează definitiv, el face împăcarea; el este baza părtăşiei în lumina lui Dumnezeu; şi de aceea ni se aminteşte stringent în primul rând, că dacă noi savurăm aceste privilegii deosebite şi incomparabile, împlinim o misiune foarte sfântă. Părtăşia cu sângele lui Hristos ne cere să ne păstrăm despărţiţi de tot ce nu este în concordanţă cu sfinţenia Numelui lui Isus Hristos, a Domnului nostru.
Pâinea simbolică
„Pâinea, pe care o frângem, nu este ea comuniune cu trupul lui Hristos?” Aici este amintită din nou părtăşia. De data aceasta în legătură cu trupul lui Hristos. Deci trupul lui Hristos are înţeles dublu, aşa cum putem deduce din locul acesta. În primul rând pâinea simbolizează trupul lui Hristos, care a fost dat pentru noi, acel trup sfânt, cu care El a purtat păcatele noastre la lemnul blestemat. „Acesta este trupul Meu”, a spus Domnul şi S-a referit la jertfa, care El Însuşi S-a făcut, pentru ca păcatele noastre să fie anulate. Însă aici este mai mult. Conform aspectului al doilea, trupul lui Hristos înseamnă toată grupa credincioşilor, care alcătuiesc Biserica Sa sau Adunarea. „Pentru că, după cum trupul este unul singur”, spune apostolul în capitolul 12, unde vorbeşte despre trupul natural, „după cum trupul este unul singur şi are multe mădulare, … tot aşa şi Hristos.” Ce vrea să spună el prin aceasta? El vrea să spună că Hristos este numele acelui om nou, a omului spiritual, care constă din Capul ceresc, Hristos, şi Adunarea, mădularele Lui; ele sunt privite ca fiind una.
Deci trupul lui Hristos include pe toţi aceia care sunt ai Săi, toţi, care sunt legaţi cu El ca şi Cap. Drept urmare apostolul spune în locul acesta: „Pentru că noi, cei mulţi, suntem o singură pâine, un singur trup” (chiar dacă suntem mulţi). El nu se referă aici la trupul lui Hristos ca jertfă, care a fost dat pentru noi, ci acel trup, care este constituit prin Duhul Sfânt din aceia care aparţin Domnului Isus Hristos. Aceştia sunt trupul lui Hristos. Şi de aceea avem această realitate remarcabilă, că doi sau trei, care sunt adunaţi în Numele Domnului Isus Hristos spre amintirea Domnului în moartea Sa, văd înaintea lor în pâine un simbol al acelui trup desăvârşit, care este Adunarea lui Dumnezeu, pentru care Hristos S-a dat la moarte. Probabil sunt numai două sau trei mădulare laolaltă, însă acolo înaintea Domnului ele sunt îndreptăţite să vadă într-o pâine acel un singur trup, care este unit cu El prin Duhul Sfânt; noi nu ar trebui să uităm această latură a adevărului. Extinderea uriaşă a Adunării lui Dumnezeu pe parcursul secolelor, în ceea ce priveşte timpul, este prezentată aici la Masa Domnului în unitatea ei de fiecare dată când noi ne strângem pentru frângerea pâinii.
Domnul doreşte ca noi să nu uităm că El a murit pentru întreaga Adunare, care este o singură Adunare, indiferent cât de slabi şi de puţini am fi noi, indiferent cât de fărâmiţaţi ar fi sfinţii lui Dumnezeu şi indiferent cât de pierdută este starea Bisericii în general. Gândul pe care El îl avea înaintea Lui era acela, ca ei să fie una, oricât de mulţi şi de diferiţi ar fi ei, şi El vrea ca ei să fie acum una. Ei sunt de aceea una, pentru că sunt una prin Duhul Sfânt, şi ei vor fi una în glorie din veşnicie în veşnicie.
Înainte ca pâinea să fie mâncată, ea este desigur frântă. Ea este dată tuturor, pentru ca toţi să aibă parte din ea. Însă gândul unităţii este dominant în acest capitol. Dumnezeu ne cere, prieteni dragi, să păstrăm această legătură intimă în acest timp al fărâmiţării. Noi nu ar trebui să renunţăm niciodată la această mărturie. Dacă privim în jurul nostru şi vedem pretutindeni în creştinătate partide care se ceartă, Domnul ne aminteşte că ai Lui sunt încă una, un trup. Noi aparţinem acelui trup, pentru care El Însuşi S-a dat la moarte: „Porţile locuinţei morţilor nu îi va birui.” El a spus: „Vreau să zidesc Adunarea Mea”, şi El va face aceasta. Şi pentru că El a spus-o, noi credem aceasta şi ne bucurăm. Motivul certitudinii noastre este în faptul că El a murit şi a biruit moartea prin autoritatea Sa desăvârşită şi că El este acum înălţat în cer.
Vedem astfel, că în acest capitol 10 este exprimată în mod deosebit întrebarea referitoare la părtăşie; noi toţi avem parte din acea o singură pâine. Şi pe baza acestui adevăr noi avem o mare responsabilitate, chiar dacă momentan nu putem să vă prezentăm mai multe detalii despre aceste lucruri.
Doresc acum să spun ceva pe scurt despre capitolul următor cu referire deosebită la această lucrare de aducere aminte a Adunării.
Domn şi Hristos
1 Corinteni 11.20-26: Când voi vă adunaţi deci în acelaşi loc, nu este ca să mâncaţi Cina Domnului; pentru că fiecare, mâncând, îşi ia mai înainte propria cină, şi unul este flămând, iar altul se îmbată. Nu aveţi deci case ca să mâncaţi şi să beţi? Sau dispreţuiţi Adunarea lui Dumnezeu şi faceţi de ruşine pe cei care nu au? Ce să vă spun? Să vă laud? În aceasta nu vă laud. Pentru că eu am primit de la Domnul ce v-am şi dat, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine şi, mulţumind, a frânt şi a spus: „Acesta este trupul Meu, care este frânt pentru voi: faceţi aceasta spre amintirea Mea“. Tot astfel şi paharul, după cină, spunând: „Acest pahar este noul legământ în sângele Meu: faceţi aceasta, ori de câte ori îl beţi, spre amintirea Mea“. Pentru că, ori de câte ori mâncaţi pâinea aceasta şi beţi paharul, vestiţi moartea Domnului, până vine El.
Aşa cum bine ştim, 1 Corinteni 11 prezintă un alt aspect al frângerii pâinii. Întrebarea, care stă aici înaintea apostolului, este comportarea corectă a fiecăruia care este prezent pentru a lua parte la Masa Domnului. Ei sunt prezenţi, şi fiecare are responsabilitatea personală. Nu este vorba de faptul că ei sunt una şi toţi sunt contopiţi într-o unitate spirituală, ci aici este privită comportarea fiecăruia. Este aşa, că o persoană sau alta este judecată de Domnul şi disciplinată. Aici este introdusă responsabilitatea, şi acesta este motivul pentru care Numele Domnului în capitolul 11 este altfel decât în capitolul 10. În capitolul 10 este, aşa cum am văzut, Hristosul. „Sângele lui Hristos … trupul lui Hristos”. Acesta este numele oficial al Domnului ca Acela căruia Îi aparţine Adunarea în unitatea ei: „Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea.” Însă poziţia Lui de Domn este introdusă când este vorba în mod deosebit de adevărul referitor la responsabilitatea noastră faţă de El, Cel care este Domnul nostru (vezi Luca 6.46).
Apostolul arată clar că este posibil pentru persoane să vină împreună şi să ia parte la Masa Domnului şi cu toate acestea nicidecum să nu savureze Masa Domnului. Corintenii au venit laolaltă, şi rezultatul era că ei au mâncat propria lor masă. Ei au adus mâncărurile lor şi propriul lor eu rău cu ei. „Eul propriu” avea prioritate în inimile lor, tot timpul cât erau împreună. Şi cu toate că cu gura făceau mişcările obişnuite, inimile lor erau mult departe de Domnul.
Seriozitatea strângerii laolaltă
Domnul priveşte întristat spre această adunare; şi în autoritatea şi puterea Lui judecă pe aceia care sunt adunaţi să-şi amintească de moartea Lui dar care au uitat prezenţa Sa vie. El umblă încă ca Domn în mijlocul Adunării, şi noi ar trebui să ne amintim de aceasta, atunci când venim laolaltă. Căci dacă ţinem seama de aceasta, mai poate fi o sarcină mai serioasă pentru noi pe pământul acesta? Există ceva mai serios decât să fi laolaltă, ca să-ţi aminteşti de Domnul Isus Hristos, când a murit? Probabil am văzut pe cei dragi ai noştri plecând de la noi. Vai, nu este adevărat, ce chestiune serioasă este aceasta, când aceia, pe care îi iubim cel mai mult, ne părăsesc, şi noi nu mai vedem faţa lor? Dar în cele din urmă, ce este viaţa celor dragi ai noştri în comparaţie cu moartea Domnului Isus Hristos? Că Domnul vieţii, Cel care avea toată autoritatea asupra morţii, a trebuit să Se cufunde în moarte – şi ce fel de moarte, moarte pe cruce!
Când venim laolaltă pentru frângerea pâinii şi prin credinţă privim mereu spre Golgota şi ne amintim de staţiunile de ocară şi suferinţă, ele ne devin foarte cunoscute, însă de fiecare dată, când ele stau în felul acesta înaintea inimilor noastre, sunt mai noi şi mai depline. Cu siguranţă este aşa. Ştim că aceasta este preocuparea cea mai serioasă a sfinţilor lui Dumnezeu în lumea aceasta. Şi de aceea este permanent necesară băgarea de seamă, când te apropii ca să ai parte de amintirea de Domnul nostru Isus Hristos. Apostolul presupune că sfinţii din Corint au înţeles că Domnul este prezent acolo la Masa Sa. Ca să zicem aşa, El trebuie să supravegheze ce se petrece la aducerea aminte de moartea Sa.
Apostolul le-a dat ceea ce el însuşi a primit de la Domnul. Dacă medităm la realitatea acestei descoperiri deosebite, seriozitatea întregii chestiuni devine şi mai clară. Apostolul le putea spune că Domnul în glorie a vorbit cu el direct şi special despre masa Sa. Pavel, cel mai mare dintre apostoli, nu era împreună cu cei unsprezece în încăpere înainte de răstignire; dar Domnul i-a vorbit din cer direct, pentru ca el să audă direct de pe buzele Lui aflat în glorie, că această masă trebuie sărbătorită de aceia care Îl iubeau. Pavel vorbeşte despre faptul că masa a fost instituită în noaptea în care El a fost vândut. „Am primit de la Domnul ce v-am şi dat, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine şi, mulţumind, a frânt şi a spus: «Acesta este trupul Meu, care este frânt pentru voi: faceţi aceasta spre amintirea Mea». Tot astfel şi paharul, după cină, spunând: «Acest pahar este noul legământ în sângele Meu: faceţi aceasta, ori de câte ori îl beţi, spre amintirea Mea».”
„Trupul Meu”, „sângele Meu”, „amintirea Mea”? Înapoia (nu în) pâinii şi a vinului stătea realitatea prezenţei Sale personale. Masa era o amintire de El în moartea Lui, dar era o amintire de El, Cel viu. Ea îndrepta inimile lor spre Golgota, dar El era prezent; acesta era punctul important. Ei aveau case, ca să mănânce şi să bea în ele, dacă era vorba să potolească foamea şi setea; atunci ei trebuiau să ia hrana necesară în casele lor. Însă la Cină Domnul era prezent, în timp ce moartea Lui şi felul morţii Lui mişcau inima lor.
Şi dacă aceasta le-a devenit clar prin Duhul Sfânt, că El era prezent, atunci ei ar lua oarecum automat atitudinea de adorare, dacă se gândeau că El, Cel care stătea înaintea inimilor lor, a fost răstignit cu adevărat. Când Toma a văzut mâinile şi coasta Lui, a exclamat: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Şi aşa va fi şi la noi, când suntem înaintea Lui şi privim mâinile şi coasta Lui, sub influenţa Duhului Sfânt inimile noastre vor izbucni ca de la sine în strigătul de adorare: Domnul nostru şi Dumnezeul nostru! O astfel de adorare nu este ceva care poate fi planificat dinainte. Nu este ceva pe care îl putem inventa în sfera particulară a locuinţelor noastre. Adorarea curge din inimile noastre fără influenţa noastră prin lucrarea Duhului Sfânt, când suntem adunaţi laolaltă. Noi trebuie numai să luăm seama ca inimile noastre, când venim, să fie într-o aşa stare, ca Duhul Sfânt să poată lucra liber în noi.
Şi ce fel de stare este aceasta? Starea corectă este când noi avem pe Domnul Însuşi înaintea inimilor noastre. Eu am venit să mă gândesc la El. Nu, haideţi să formulăm altfel aceasta. Eu spun înainte: eu vin la ora 11 să-mi amintesc de El. Şi desigur gândul acesta mă va mustra. Dacă în inima mea şi pe conştiinţa mea este ceva care nu se cuvine, chiar şi numai gândul, certitudinea şi încrederea că eu sunt pe punctul de a păşi în prezenţa Domnului Isus Hristos, mă va călăuzi înainte de a ajunge acolo, să mărturisesc păcatele mele. Şi cu credincioşie El va ierta păcatele mele şi mă va curăţa de orice fărădelege, aşa că eu mă pot apropia ca o persoană curată, ca vas curat, curăţit cu apă, prin Cuvânt, pregătit să fie folosit de Duhul Sfânt. Atunci Duhul Sfânt va aduce înaintea sufletului meu gânduri noi referitoare la Domnul nostru, aspecte noi despre Persoana şi lucrarea Lui, amintiri noi şi bucurii noi; şi inima va tresălta cu bucurie în laudă şi adorare. Să nu luăm totul ca de la sine, ca şi cum nu ar fi necesară o verificare serioasă a inimii, atunci când venim împreună să sărbătorim moartea Domnului.
Comportare nedemnă
1 Corinteni 11.27-34: Astfel că oricine mănâncă pâinea sau bea paharul Domnului în chip nevrednic va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. Să se cerceteze dar omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Pentru că cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi îşi bea judecata, dacă nu deosebeşte trupul. De aceea sunt mulţi între voi slabi şi bolnavi şi mulţi adorm. Pentru că, dacă ne-am judeca noi înşine, n-am fi judecaţi. Dar când suntem judecaţi, suntem disciplinaţi de Domnul, ca să nu fim condamnaţi împreună cu lumea. Astfel, fraţii mei, când vă adunaţi ca să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii. Dacă cineva este flămând, să mănânce acasă, încât să nu vă adunaţi spre judecată. Iar celelalte le voi rândui când voi veni.
Acest pasaj din 1 Corinteni 11 este citit deseori numai parţial. Citim versetele care se referă direct la masa Domnului (1 Corinteni 11.20-26), dar când ajungem la versetele 1 Corinteni 11.27-34, care vorbesc de mâncatul nedemn al pâinii şi băutul nedemn din pahar, ne dăm înapoi din cauza seriozităţii acestor cuvinte: „oricine mănâncă pâinea sau bea paharul Domnului în chip nevrednic va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului.” În privinţa aceasta unii spun imediat: eu nu pot veni; căci sunt sigur că nu sunt vrednic să vin. – Dar dacă cercetăm pasajul din Scriptură găsim că nu este vorba de vrednicia mea pentru a veni. Este vorba de nevrednicie în legătură cu comportarea mea, atunci când sunt acolo. „Deci cine mănâncă şi bea în chip nevrednic”; este clar că este vorba de felul în care are loc sărbătoarea. Ea nu trebuie să fie ţinută în chip nevrednic.
Păcatul din Corint era acela, că eul a fost permis la Masa Domnului. Unul era beat, altul mânca mâncarea lui înaintea altora; fiecare căuta locul întâi şi cel mai de sus. Şi eului i se poate ceda în multe feluri. Se poate ajunge la ceartă, cine să propună primul o cântare sau cine să citească un pasaj din Scriptură. Eul poate ieşi în evidenţă sub tot felul de forme. Când o persoană citeşte un pasaj din Scriptură, pot eu spune: nu îl voi însoţi. Când cineva rosteşte o rugăciune de cerere sau de mulţumire, pot eu spune pentru mine însumi; nu voi spune amin? Şi cine vorbeşte aşa? Eu însumi. Acel eu rău, pentru care Hristos a murit. El îşi înalţă capul lui ruşinos în acel loc foarte sfânt şi în această prezenţă sfântă. Atunci mănânc şi beau în chip nevrednic. Atunci sunt în pericol să fiu vinovat de trupul şi sângele Domnului. Uit însemnătatea mare a acestor imagini; uit prezenţa sfântă a Domnului meu; ignorez călăuzirea lui Dumnezeu, a Duhului Sfânt. Şi ce este o astfel de comportare, decât blasfemie în casa lui Dumnezeu? La ce altceva mă pot aştepta decât la disciplinare, la exercitarea disciplinării severe din partea Domnului, de care suntem atenţionaţi aici?
O, prieteni dragi, cuvintele serioase nu stau neintenţionat în strânsă legătură cu Masa Domnului. Nu ni se cuvine să presupunem că ele se referă numai la persoanele care au trăit cu mult timp în urmă, şi nu la noi înşine. Nu, ele se referă la fiecare din noi. Fiecare din noi – îmi pare rău, dacă trebuie să spun aceasta – este în pericol ca la Masa Domnului să mănânce şi să bea în chip nevrednic, deci s-o ia în chip nevrednic. Dacă gândeşti, că nu eşti în pericol, eu nu pot fi de acord cu tine. Chiar dacă pot vorbi numai despre mine însumi, totuşi toate mădularele trupului lui Hristos descind din aceeaşi rasă decăzută; ei toţi au în ei înşişi aceeaşi natură decăzută. Hristos a condamnat la cruce prin jertfa Sa pe acel eu vechi, acea natură rea, şi, dragi prieteni, dacă noi nu menţinem natura veche la locul unde El a pus-o, şi anume sub picioarele Sale, atunci ea va apare chiar şi la această ocazie absolut de sfântă a amintirii de Domnul în moartea Sa.
Să avem grijă, ca să ne condamnăm singuri, pentru că Domnul este sfânt. „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.” Fără aceasta nu putem obţine starea de sfinţenie practică, care este necesară pentru prezenţa Sa. Fără aceasta nu putem „vedea pe Domnul” (Evrei 12.14). Aici este o sfinţenie practică, la care Domnul ne îndeamnă cu insistenţă, şi noi suntem în pericol să uităm responsabilitatea noastră în această privinţă. Pericolul cel mai mare pentru aceasta constă în motivul simplu, că, atunci când noi venim din când în când laolaltă, nu există nici o organizare oficială, nici o ceremonie exterioară, nici un cadru fix sau o derulare fixă stabilite dinainte, ca să călăuzească gândurile noastre şi care să împiedice acea pătrundere iresponsabilă a acelora care nu sunt îndreptăţiţi să vorbească.
De aceea există pericolul permanent, ca să cădem într-o formă oarecare de comportare necuvenită, chiar şi numai în gândire şi nu în faptă, şi astfel pierdem dulceaţa amintirii conform Scripturii de Domnul Isus în moartea Sa. Şi, dragi prieteni, este foarte sigur că acolo învăţăm mai mult despre dragostea Domnului nostru Isus Hristos decât oriunde în altă parte, pentru că în suferinţele Lui în acel întuneric, prin care El a trebuit să treacă în tot acel timp îngrozitor la cruce, vedem cu ajutorul călăuzirii Duhului Sfânt strălucind dragostea şi gloria lui Dumnezeu, chiar şi în acele ceasuri întunecate. Ne gândim la El în moartea Lui, şi inimile noastre se înalţă în adorare şi mulţumire către Dumnezeu Tatăl, care L-a trimis, şi spre Dumnezeu Fiul, care S-a dat pe sine Însuşi, pentru ca ascultător să intre chiar în moarte, da, în moarte pe cruce.
Hristos şi Adunarea Sa (1)
Hristos şi zidirea Adunării Sale
William John Hocking
Versete călăuzitoare: Matei 16.13-20; Faptele apostolilor 2.37-41,47
Matei 16.13-20: 13. Iar când a venit Isus în părţile Cezareii lui Filip, i-a întrebat pe ucenicii Săi, spunând: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?“ 14. Şi ei au spus: „Unii, Ioan Botezătorul; iar alţii, Ilie; iar alţii, Ieremia sau unul dintre profeţi“. 15. El·le-a spus: „Dar voi, cine ziceţi că sunt Eu?“ 16. Şi Simon Petru, răspunzând, a spus: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“. 17. Şi Isus, răspunzând, i-a spus: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, pentru că nu carnea şi sângele ţi-au descoperit aceasta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. 18. Şi Eu de asemenea îţi spun că tu eşti Petru şi pe această stâncă voi zidi Adunarea Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor învinge. 19. Şi îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor; şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri“. 20. Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul.
Introducere
În capitolul acesta, Matei 16, este amintită pentru prima dată Adunarea lui Hristos; ea este introdusă foarte precis şi clar ca ceva cu totul nou în căile lui Dumnezeu. Natura ei deosebită se bazează pe faptul că Domnul Isus Hristos a fost lepădat de poporul Său pământesc, la care venise. El Însuşi S-a făcut cunoscut iudeilor ca Acela care a fost făgăduit din cele mai străvechi timpuri. Prin multe minuni şi semne El a dovedit că El era trimisul DOMNULUI, dar inima poporului pământesc al lui Dumnezeu nu s-a interesat de Mântuitorul lor; El nu era unul care să le placă lor. De asemenea ei nici nu s-au gândit, că El le va plăcea cândva, şi drept urmare L-au lepădat. De aceea părea aşa, că planurile lui Dumnezeu de binecuvântare a lumii acesteia au suferit o înfrângere din partea acelora despre care noi am putea presupune că ei ar fi ultimii care ar împiedica lucrările lui Dumnezeu spre binecuvântarea lor. Dacă a existat vreodată o naţiune care a avut parte de dovezile de favoare ale lui Dumnezeu, atunci aceasta era poporul Israel; şi cu toate acestea ei erau aceia care au fost împotriva lui Mesia şi L-au lepădat.
În punctul acesta al Evangheliei avem prima aluzie a faptului că Dumnezeu nu va lăsa ca planurile Sale să fie zădărnicite şi că Omul blând şi smerit din Nazaret avea încă ceva în inima Lui, pe care vrea să-l facă cu mâinile Sale. Dacă adunarea naţională a lui Iehova Îl va respinge, cu toate acestea El va avea totuşi Adunarea Sa; şi Adunarea, pe care El o va zidi, va fi de nebiruit şi de neînvins. Puterile vrăjmaşe din partea oamenilor şi ale lumii nevăzute nu vor putea obţine nimic împotriva Adunării.
Însă este de cea mai mare însemnătate, că explicaţia Domnului Isus cu privire la întemeierea Adunării Sale a fost dată în momentul slujirii pământeşti a Domnului nostru, când Lui, şi de asemenea Tatălui Său din cer, Îi era clar că Israel nu-L va vrea să-L aibă; şi de aceea El spune lui Petru: „Eu vreau să zidesc Adunarea Mea.”
În afară de aceasta, această vestire era legată cu mărturisirea despre gloria Domnului Isus Hristos ca Fiu al Dumnezeului celui viu. Ar fi foarte instructiv, să se parcurgă întreaga evanghelie după Matei de la început şi până la locul acesta, ca să se vadă cum vrăjmăşia inimii poporului lui Dumnezeu faţă de Domnul Isus a crescut, ca să zicem aşa, de la o zi la alta. Slujirea Lui blândă nu a produs în inimile lor nici o cedare. Nu a fost nici o înmuiere, inimile lor au devenit mai tari. Însă în capitolul acesta este prezentat destul, ca să ne arate ce avea loc realmente în inimile acestor persoane.
Cererea de semne
Capitolul începe cu faptul, că fariseii şi saducheii au venit la Domnul şi nu era pentru prima dată când au cerut de la El un semn din cer. Dacă ne gândim un moment la aceasta, se poate vedea la ce dimensiune de necredinţă se ajunsese; căci nu era Domnul Isus Hristos semnul dat de Dumnezeu Însuşi, că făgăduinţele Lui date în Vechiul Testament s-au împlinit? Când naşterea Lui a fost vestită pe meleagurile Betleemului, care a fost mesajul ceresc adresat păstorilor? Ei trebuiau să meargă la staul, şi îngerul a spus: „Şi acesta vă este semnul” – semnul lui Mesia conform profeţiei lui Isaia făcută lui Ahaz (Isaia 7.14): „Veţi găsi un Prunc înfăşat în scutece.” Dincolo de preaslăvitul Copil sfânt, conceput de Duhul Sfânt şi născut de o fecioară, era Fiul lui Dumnezeu din cer, şi timpul pentru binecuvântarea făgăduită venise.
Acesta era Salvatorul, şi omul, care avea credinţă în inima lui, vedea Copilul înfăşat în scutece şi prin credinţa lui privea pe Mântuitorul. Simion a spus: „Acum, lasă pe robul Tău să plece, Stăpâne, după Cuvântul Tău, în pace, pentru că au văzut ochii mei mântuirea Ta.” El a văzut partea lui Dumnezeu acolo. Au trecut ani. Domnul Isus a crescut şi a devenit bărbat. El S-a coborât la Nazaret, ca să facă lucrarea Sa. Tatăl a spus din cer la malurile Iordanului: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit plăcerea.”
Domnul Isus a arătat prin smerenia Lui minunată şi prin minuni puterea Sa, că El era Robul lui Dumnezeu, care trebuia să-i binecuvânteze, prin aceea că El îi elibera de păcatele lor (Faptele apostolilor 3.36). El Însuşi era „semnul” profeţit de Isaia. Acum conducătorii poporului vin la El şi spun: Dă-ne un semn din cer! Ce însemna această cerere? Că până în momentul acesta ei nu au crezut tot ce a arătat Domnul cine era El. Ei cereau încă un semn din cer; şi Domnul le-a spus că nu li se va da nici un alt semn, decât semnul profetului Iona. Aşa cum Iona a dispărut din Israel şi a mers la păgâni, la fel Domnul Isus Hristos va dispărea din raza de vedere a poporului Său pământesc natural. El va merge în cer; El va predica Evanghelia şi păgânilor, şi începând din momentul acesta iudeii nu-L vor mai vedea, până când vor spune: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului.”
În capitol se arată că Domnul Isus a fost lepădat în inimile fariseilor şi saducheilor. Acolo lucra aluatul distrugător al necredinţei. Învăţătura lor a fost stricată prin aceea că ei au respins pe Hristos, Fiul Dumnezeului cel viu. Ceea ce ei învăţau poporul era pentru otrăvirea sufletelor şi pentru distrugere. De ce? Pentru că ei n-au crezut în Mesia. Ei au refuzat să primească pe Domnul Isus Hristos, care venise la ei, pentru ca ei să poată primi viaţa.
Deci, prieteni, niciodată să nu uităm, că piatra de încercare cea mai mare a slujirii adevărului este Persoana Domnului Isus Hristos. Un om, care nu crede în gloria şi harul Domnului nostru Isus Hristos, poate rosti cuvinte gândite a face bine sufletului vostru şi să vă zidească spiritual, dar dacă ele conţin ceva care degradează Numele Lui sfânt, oricât de profundă ar fi învăţătura lui, oricât de curgătoare, de puternică şi pătimaşă ar fi vorbirea lui, oricât de iscusite şi de atrăgătoare ar fi părerile lui, ele nu vor fi nimic altceva decât aluat pentru sufletele voastre – un aluat care aduce sufletele voastre în legătură cu natura stricată a răului. „feriţi-vă de aluatul fariseilor şi saducheilor.” Ei L-au urât şi L-au dispreţuit şi au luat hotărârea că El trebuie să moară; ei nu voiau ca El să domnească peste ei.
Gândurile poporului
Dar acolo erau şi alţii care nu voiau să-L primească ca Hristos, şi Domnul a vorbit cu ucenicii Lui şi i-a întrebat, care este părerea oamenilor despre El. Ce au spus oamenii în general despre El? Ce spuneau ei despre El pe străzi şi în pieţe? Care era părerea poporului obişnuit, a acelora care „Îl ascultau cu plăcere”? Ei spuneau ceva despre El, ceea ce nu era rău şi care de fapt nu dezonora Numele Lui, şi cu toate acestea şi ei lezau în fond gloria Sa. Unii spuneau, că El ar fi Ioan Botezătorul; alţi, că El ar fi Ilie, Ieremia sau probabil unul din profeţi; însă evident gândeau că El este un om bun, care le va vesti unele cuvinte de la Dumnezeu.
Domnul nu condamnă aici această atitudine de nepăsare, însă astfel de păreri vagi nu ar fi suficiente pentru Adunarea Lui; El nu primeşte aceste noţiuni populare. Sămânţa bună a Cuvântului despre Împărăţie a fost semănată, şi ce a răsărit din acea semănătură? Nu roada dreptăţii şi sfinţeniei, a cuvintelor sănătoase şi normale, care vorbesc bine despre Hristos. Ei spuneau deci: Ioan Botezătorul, Ilie, Ieremia sau unul din profeţi. Rodul era un rod rău. Sămânţa bună, pe care El a semănat-o, nu a fost pretutindeni roditoare, şi anume din cauza însuşirii terenului. Acolo nu era o primire în inima poporului pentru Persoana Domnului Isus Hristos, a Hristosului, a Fiului Dumnezeului cel viu.
O, prieteni dragi, nu puteţi voi recunoaşte în această întrebare a Domnului pe acest Învăţător preamărit, care a venit de la Dumnezeu şi care priveşte în jur între oameni; şi ce caută El? El caută inimi care Îl iubesc, inimi care au cunoaşterea că El este Cel trimis de Dumnezeu. Şi va fi inima Lui satisfăcută, dacă un om spune despre El, că El este numai unul din profeţi? A parcurs El tot drumul din cer pe pământ pentru ca să primească numai atât de la oameni? Şi nu priveşte El şi astăzi în inimile noastre? Nu se pleacă inima Lui spre noi, ca să afle de la noi, ce gândim noi despre El? Nu este vorba despre ce dogme onorăm noi, nu este vorba despre ce mărturisire de credinţă rostim, ci despre ce dragoste, ce devotament al inimii Îi aducem. Domnul Isus Hristos stă astăzi aici, aşa cum a stat cu sute de ani în urmă la graniţele Cezareii din Filipi, Omul lepădat. El era Trimisul lui Dumnezeu, dar omul nu a avut nici o inimă pentru El. Şi aşa cum atunci El a căutat inimi, la fel face şi astăzi. Care este răspunsul vostru, şi care este răspunsul meu la căutarea întreprinsă de Domnul Isus Hristos?
Fiul Dumnezeului cel viu
Domnul S-a îndreptat apoi spre ucenicii Săi, apostolii Săi, spre aceia care L-au însoţit în zilele slujirii Sale, care – dar şi – au învăţat aşa de încet şi îndărătnici, că L-au lepădat. Domnul le-a pus acum lor întrebarea, pentru ca ei să poată mărturisii cu gura lor ce era în inima lor cu privire la El. „Dar voi, cine ziceţi că sunt Eu?” Era o solicitare personală. Cuvântul Domnului Isus a venit direct la inimile lor şi le-a pus direct înaintea Lui. Ce sunt Eu pentru voi? Şi Petru a răspuns. Petru era deseori cel mai repede la vorbire, însă aici el vorbeşte nu pentru că era un om impulsiv, nu pentru că el era ca şi cum purta pe limbă simţămintele sale şi astfel era gata să le exprime în cuvinte; ci el vorbeşte constrâns de o putere lăuntrică. El a primit o descoperire de la Tatăl din cer referitoare la Domnul Isus Hristos, Învăţătorul şi Stăpânul lui.
Domnul ne spune aceasta; dar oricum noi nu ar trebui să ne îndoim. Căci care inimă omenească putea să înţeleagă corect gloria Domnului Isus Hristos? Care ochi omenesc putea privi spre acel Om al durerii, care a cunoscut destul necazul, şi putea spune: Acesta este Fiul lui Dumnezeu – Fiul Dumnezeului cel viu? Nu era o descoperire făcută de carne şi de sânge. Oamenii înţelepţi, oamenii cu vază ai lumii, ei toţi nu pot să facă o astfel de mărturisire. Înţelepciunea lumii era dată la o parte, atunci când ei au văzut pe Isus Hristos. Ei nu puteau vedea gloria Fiului lui Dumnezeu în acel Om smerit. Şi eu vă chem astăzi la credinţa în Domnul Isus Hristos. Numele Domnului Isus Hristos a fost predicat multe secole în lumea aceasta, şi oamenii au arătat o oarecare legătură exterioară cu Numele acesta, dar unde sunt inimile, care sunt absolut credincioase lui Hristos în Persoana şi în gloria Sa? Cine sunt aceia care cred din adâncul inimii lor, că Isus Hristos Fiul Dumnezeului cel viu? Această mărturisire nu era o deducţie logică, nu era ceva care să fi rezultat din duhul sau din simţămintele lui Petru, ci era o exprimare absolut adevărată corespunzătoare situaţiei, deoarece Tatăl din cer a făcut-o cunoscut apostolului.
Nu ştim, dar nicidecum nu este probabil ca Petru să fi fost la Iordan, când glasul Tatălui a venit din cer şi a zis: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Mi-am găsit plăcerea.” Acesta era un glas rânduit special pentru Ioan, deoarece Ioan însuşi a spus: „Cel care m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a spus: «Cel pe care vei vedea Duhul coborând şi rămânând peste El, Acela este Cel care botează cu Duh Sfânt.» Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1.33,34).
Însă explicaţia lui Petru era o descoperire deosebită şi precisă a Domnului Isus Hristos în gloria Sa, nu numai ca Trimisul, Hristosul, Unsul, ci ca Fiul Dumnezeului cel viu. În ziua lepădării este necesar să fie martori pentru gloria deosebit de mare a Domnului Isus Hristos. Şi Dumnezeu îi găseşte întotdeauna. El a găsit aici pe unul; El a găsit pe Petru şi i-a descoperit adevărul referitor la Fiul Său. Ce este ascuns de cei înţelepţi şi pricepuţi, a fost descoperit pruncilor de către Tatăl (Matei 11.25).
Şi nu este şi astăzi la fel? Duhul lui antihrist este chiar şi astăzi activ; este în genere uzual pentru oameni în creştinătate să tăgăduiască că Isus este Unsul lui Dumnezeu, dar oamenii tăgăduiesc şi pe Tatăl şi pe Fiul. Duhul rătăcirii, duhul lui antihrist lucrează acum între oameni (1 Ioan 2.18-22). Mai târziu, când Adunarea va fi răpită, acel locaş al Duhului Sfânt şi acel bastion împotriva duhului rătăcirii murdare şi otrăvitoare, când sarea pământului va fi luată, atunci răul mare al învăţăturii anticreştine se vă răspândi nestingherit peste inimile oamenilor, şi cât de îngrozitoare şi de înfiorătoare va fi starea lumii! Cât de repede se va răspândi stricăciunea, când sarea nu va mai fi! Să ne păzim de ceea ce ar putea să degradeze în inimile sau în relaţiile noastre Persoana Domnului Isus.
Domnul este demn de mărturisirea dată de Petru, acel om model al bisericii: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului cel viu …” Şi permiteţi-mi să spun: această mărturisire tipică nu este ceva la care suntem chemaţi noi s-o spunem unii altora. Aş putea să vă spun aceasta – şi aş putea fi un înşelător, aş putea să vă spun: eu cred în Hristos, Fiul Dumnezeului cel viu, şi în duhul şi mintea mea înşelătoare aş putea avea păstrat un gând, o prejudecată, o reţinere faţă de gloria deplină a Domnului Isus Hristos, pe care voi nu o puteţi remarca. Noi vom fi judecaţi corect cu privire la ceea ce spunem unii altora, căci suntem sfătuiţi să ne judecăm unul pe altul în vorbe şi fapte. Dar constatarea lui Petru era adresată Domnului Isus Hristos. Şi El aşteaptă acum o confirmare asemănătoare şi din partea voastră. El aşteaptă ca tu din proprie iniţiativă, când Îl priveşti în faţă, să spui în prezenţa Lui: Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului cel viu.
Este o chestiune sărăcăcioasă să ai o credinţă în memorie şi să faci mărturisirea credinţei noastre o simplă citare din memorie de cuvinte bune şi frumoase, oricât de corecte şi potrivite ar fi formulările. Nu, când vii la Adunare, unde Hristos este totul în toţi, tu ai a face cu El; tu ai a face cu El, Cel care este adevărul, şi El cere adevărul de la tine. El doreşte adevărul în inimă. De aceea să ne verificăm singuri, dacă putem să-I spunem: O, Doamne, ştiu foarte puţin, dar cred adânc în inima mea, că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului cel viu. Acesta este drumul să fi numit fericit în ochii Domnului. „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona.” Ah, cât de bune şi de plăcute erau cuvintele apostolului pentru Domnul nostru, în timp ce oamenii spuneau: Dă-ne un semn din cer! Arată-ne ceva, pe care ne putem sprijini, ceva cu adevărat din cer.
Acea generaţie rea şi adulteră a luat hotărârea să-L înlăture şi intenţia ei ucigaşe era evidentă înaintea ochilor Domnului Isus. În timp ce aceia, care au fost manevraţi prin conducători, gândeau că El ar fi un oarecare Om bun, un Om, aşa cum cu mult timp în urmă a existat în istoria iudaică, în realitate este numai un singur Om bun, şi El este Hristosul, Fiul Dumnezeului cel viu. Şi Petru a spus: Isus din Nazaret, Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului cel viu. În felul acesta Domnul Isus a primit un nou impuls în slujba Sa. El nu a lucrat complet în zadar. El nu Şi-a irosit complet în zadar puterea. Aici era un rod plăcut Lui. Acest om a făcut această mărturisire nobilă şi adevărată înaintea urechilor celorlalţi şi înaintea urechilor Domnului Însuşi: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, pentru că nu carnea şi sângele ţi-au descoperit aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri.” Nu este minunat să vezi purtarea de grijă a Tatălui, dacă eu am voie să îndrăznesc să folosesc cuvântul spre gloria Domnului Isus Hristos. „Tatăl iubeşte pe Fiul şi a dat totul în mâinile Lui”, El cunoştea valoarea Fiului Său preamărit, şi El a văzut oameni în lumea aceasta care se îndepărtau de El; şi de aceea El a deschis ochii acestui om, inima şi buzele lui, ca să vorbească cu credinţă şi să spună adevărul referitor la Trimisul Său. Şi în felul acesta Simon în mărturisirea lui despre Hristos era un om fericit, binecuvântat de Dumnezeu Tatăl.
Construcţia nouă
Dar Domnul Însuşi are să spună ceva: „Şi Eu de asemenea îţi spun că tu eşti Petru şi pe această stâncă voi zidi Adunarea Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor învinge.”
Ce era stânca, pe care El va construi Adunarea Sa? „Tu eşti Petru”, a spus El. Deseori s-a dat explicaţia, că Petru era numai o piatră în construcţie, aşa cum spune numele lui, şi el nu putea fi fundamentul din piatră de stâncă tare, pe care ar urma să se zidească Adunarea. Stânca era adevărul mărturisirii, că Hristos este Fiul Dumnezeului cel viu. Domnul îi dă lui Simon numele nou, acel nume spiritual, pe care El i l-a dat la prima întâlnire a Lui cu el. Numele lui nou era Petru. Era numele pe care el îl purta în legătură cu Domnul Isus Hristos. Când un om învaţă adevărul despre Domnul Isus Hristos, el intră într-o lume nouă şi devine o persoană nouă, şi Domnul a dat numele nou Bar Iona, ca să caracterizeze locul nou pe care el l-a luat ca mărturisitor al Său, Petru sau Chifa era de la început numele lui nou (Ioan 1.42); acum El a vorbit conform naturii acelui nume.
Petru a exprimat ceea ce Tatăl i-a făcut cunoscut despre Fiul Său, adevărul despre Persoana Sa. Însă lumea şi naţiunea iudaică stătea alături de această descoperire, prin aceea că ei au tăgăduit această descoperire. Ei erau împotriva Domnului Isus Hristos. Ei nu voiau să-L aibă. El era Piatra pe care au lepădat-o constructorii. Însă Tatăl a descoperit lui Petru o cu totul altă bază, care era de natura unei stânci tari, ceva care nu putea fi distrus prin şuvoaie, vijelii, furtuni şi planuri omeneşti rele. Aceasta va rămâne tare şi credincioasă în veac. Pentru ce aceasta? Tot ce era legat cu vechea construcţie, cu naţiunea iudaică şi cu făgăduinţele pământeşti, s-a bazat până atunci, pe cât era vizibil în exterior, pe om – pe credinţa omenească şi pe tăria omenească şi pe fiabilitatea omenească; şi până acum totul a eşuat.
Caută ceva în Vechiul Testament care nu a fost marcat de eşec. De la cartea Geneza şi până la Maleahi întreaga mărturie a lui Israel este un eşec total. Tot ce a fost pus la probă s-a prăbuşit; şi naţiunea iudaică, care era chemată la o poziţie unică a ei, cu scopul deosebit de a împlini cel mai mare drept al Numelui sfânt al lui Dumnezeu de a fi singura Persoană venerată, a căzut în cea mai mare idolatrie şi a nesocotit poziţia privilegiată, pe care Dumnezeu i-a dat-o.
Baza nouă
Însă Domnul Isus Hristos spune aici lui Petru: este o nouă bază, o stâncă tare; şi această stâncă este descoperirea dată de Tatăl, că El a trimis pe Unul, pe care El Se poate baza; şi acel Unul este Domnul Isus Hristos Însuşi, Fiul Dumnezeului cel viu. Toţi ucenicii de la lacul Ghenezaret au mărturisit într-un capitol anterior că El este Fiul lui Dumnezeu, şi la fel a făcut Marta, sora Mariei şi a lui Lazăr. Aceştia L-au mărturisit ca Fiu al lui Dumnezeu, aşa cum va face mai târziu rămăşiţa iudaică, după ce ea a fost învăţată în Vechiul Testament să mărturisească aceasta (Psalmul 2.7); însă aici era ceva deosebit – Fiul Dumnezeului cel viu. El avea o astfel de viaţă, că nici o putere, nici o autoritate vie nu putea s-o stingă. Porţile Hadesului nu vor putea birui acest fundament, deoarece fundamentul este Fiul Dumnezeului cel viu.
Gândesc, că probabil vestesc lucruri care sunt foarte cunoscute celor mai mulţi aflaţi aici, dar chiar dacă ele ar trebui să fie cunoscute chiar tuturor, am înţeles noi toţi însemnătatea deplină a acestui adevăr, da, l-am înţeles cu adevărat? Învăţăm din versetul acesta, că Adunarea lui Dumnezeu, care oferă o imagine aşa de încurcată, când privim la mărturia ei exterioară în lume, stă pe acest fundament tare, pe Hristos Însuşi, pe Fiul Dumnezeului cel viu. Aici putem găsi satisfacere desăvârşită. Sunt mulţi oameni care se tem că această corabie a lui Dumnezeu ar putea eşua, şi ei îşi pun mâinile s-o sprijine. Însă Adunarea lui Dumnezeu este sigură şi nevătămată dintr-un motiv simplu şi suficient, deoarece ea depinde de Domnul Isus Hristos în gloria Lui personală, şi nimic nu poate triumfa peste ea. Astfel misiunea ta şi a mea, care suntem legaţi cu această Adunare, este să-L mărturisim cu inimile noastre şi cu buzele noastre şi să lăsăm adevărul să marcheze acţiunile noastre şi legăturile noastre, că noi Îl cunoaştem pe Hristos şi credem în El, în Fiul Dumnezeului cel viu.
„Pe această stâncă”, spune Domnul, „voi zidi [textual: vreau să zidesc – n.tr.] Adunarea Mea”. El voia să facă aceasta; atunci era încă o chestiune de viitor. Însă mai înainte El înştiinţează, şi El face această înştiinţare în legătură cu istoria Evangheliei, la care trebuie să luăm bine seama. Este un indiciu că evenimentele în slujirea Lui au ajuns la un punct decisiv; şi urmare acestui fapt Domnul spune „Eu vreau să zidesc Adunarea Mea” ucenicului Lui credincios, unuia care era gata să presimtă pericolul, oricând era, şi să scoată sabia, dacă ceva era împotriva Stăpânului lui. Pe mărturisirea din gura lui Petru a fost rostit clar adevărul despre înfiinţarea Adunării şi că porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.
Această însuşire a Adunării, comparată cu Împărăţia pământească a lui Dumnezeu, este ceva cu totul nou. Unde este David, omul după inima lui Dumnezeu, în gloria sa? Mormântul lui este astăzi printre noi; şi porţile Hadesului l-au biruit pe împărat. Solomon în toată gloria şi înţelepciunea sa – unde este el? Şi mormântul lui este printre noi, porţile Hadesului l-au biruit. Toţi cei mari ai Vechiului Testament au trecut. Împărăţia lui Israel, după cum părea, a dispărut cu gloria ei; porţile Locuinţei morţilor au triumfat chiar şi asupra credincioşilor din timpurile vechi-testamentale.
Dar în ceea ce priveşte Adunarea, aşa a spus Domnul, nu va fi aşa! Şi aceasta dintr-un motiv foarte simplu, care va fi lămurit mai târziu. Din cauza gloriei deosebite şi a binecuvântării care sunt asupra Adunării lui Hristos, din cauza fundamentului ei aşezat pe moartea şi învierea Sa. Acest privilegiu nu depinde de lungimea vieţii noastre în lumea aceasta. Nu depinde de viaţa noastră, nici măcar de o mie de ani sau mai mult. „Porţile Locuinţei morţilor” nu pot face nimic, ca să zădărnicească binecuvântarea deosebită a Adunării lui Hristos, deoarece speranţele Adunării sunt cereşti, şi savurarea minunată a acelor planuri legate cu Adunarea este în cer, ceea ce este cu totul în afara domeniului morţii şi a Locuinţei morţilor.
Adunarea lui Hristos
Astfel caracterul ceresc al Adunării lui Hristos este prezent în germene în această frază. Domnul era pe cale să zidească Adunarea Sa, Adunarea Sa proprie. Până aici a vorbit în vorbire alegorică (Matei 8) despre ceea ce este al Lui,despre ceea ce Îi aparţine. Perla trebuie să fie perla Lui; El vrea să vândă totul, ca să posede comoara din ogor; mireasa, o imagine de mai târziu a Adunării, trebuia să fie mireasa Lui. Aici El spune: „Vreau să zidesc Adunarea Mea”, şi în faptul că Hristos posedă personal Adunarea avem o însuşire a Adunării deosebit de frumoasă şi mişcătoare pentru inimile noastre. Adunarea lui Hristos este ţelul şi punctul, dacă am voie să mă exprim aşa, descoperirii sentimentelor lui Hristos, al exercitării dragostei Sale, al dragostei Lui arzătoare pentru Adunare. „Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea.”
În ceasul lepădării Sale Domnul Se îndreaptă, ca să zicem aşa, spre ceea ce ar trebui să fie al Lui. Numai pentru El. Comoara Lui proprie. „Vreau să zidesc Adunarea Mea.” Israel poate să Îi fie luat. Moştenirea pământească poate să nu vină, dar „Eu iubesc Adunarea Mea, şi primul lucru, pe care vreau să-l fac, primul ţel, pe care vreau să-l iau în gloria Mea, când va veni timpul, va fi o Adunare, Adunarea pe care Eu vreau s-o zidesc.” Zidirea a început curând. Zidirea continuă. Zidirea se va încheia în curând; şi atunci Adunarea va sta înaintea Domnului în frumuseţea ei, o frumuseţe pe care lumea nu o visează, o frumuseţe pe care lumea nu o poate vedea, şi o frumuseţe pe care numai Hristos o poate cunoaşte. Mirele este cel care cunoaşte frumuseţea miresei. Este Hristos, Cel care va cunoaşte şi va savura frumuseţea Adunării, şi aşa va face oricine din jurul Lui în ziua gloriei.
„Vreau să zidesc Adunarea Mea. Vreau să zidesc pe această temelie pe aceia care Mă mărturisesc; pe aceia care vor spune: Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului cel viu, când lumea este împotriva Mea, când lumea religioasă şi biserica cu numele sunt împotriva Mea; aceia, care nu se ruşinează să Mă mărturisească înaintea oamenilor – ei vor constitui Adunarea Mea, care va fi pentru Mine şi la Mine, în ziua gloriei Mele.” Domnul a mai spus, în mod deosebit lui Petru cu privire la Împărăţia cerurilor: „Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor” etc. Promisiunea însemna că lui i-a fost încredinţată administrarea în lucrurile pământeşti. Domnul revine la expresia „Împărăţia cerurilor”, şi Petru trebuia să lege şi să dezlege în lucrurile pământeşti. Găsim în cartea Faptele apostolilor că el personal a făcut aşa în Ierusalim şi Cezareea.
Zidirea la Rusalii
Faptele apostolilor 2.37-42,47: Şi, auzind acestea, ei au fost străpunşi în inimă şi le-au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Ce să facem, fraţilor?“ Şi Petru le-a zis: „Pocăiţi-vă şi fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt. Căci pentru voi este promisiunea şi pentru copiii voştri şi pentru toţi cei de departe, pe câţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru“. Şi cu multe alte cuvinte mărturisea şi îi îndemna, spunând: „Salvaţi-vă din generaţia aceasta perversă“. Aceia deci care au primit cuvântul lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea s-au adăugat cam trei mii de suflete. Şi ei stăruiau în învăţătura şi în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. … lăudând pe Dumnezeu şi fiind plăcuţi întregului popor. Iar Domnul adăuga în fiecare zi pe cei care erau mântuiţi.
Să aruncăm o privire scurtă asupra versetelor citite din cartea Faptele apostolilor. Vedem acolo că Domnul Se înălţase la cer şi că după aceea El a trimis aici jos pe Duhul Sfânt. În Ierusalim era cunoscut prin lucrurile pe care oamenii le-au văzut şi auzit, că această cercetare spirituală din partea lui Dumnezeu a avut loc. Duhul Sfânt Însuşi venise şi oamenii vorbeau prin puterea Lui, şi oamenii ştiau că era puterea Duhului Sfânt, nu din cauza vâjâitului unui vânt puternic care trecea, pe care ei l-au auzit, nu pentru că ei au văzut limbi ca de foc şezând pe unul sau altul, ci ei ştiau că Duhul Sfânt le vorbea, deoarece cuvintele lui Petru le-a atins inima şi conştiinţa şi i-a făcut să simtă că ei erau oameni vinovaţi.
Şi cine putea zdrobi voinţa omenească, care a luat cu o aşa încăpăţânare hotărârea să se împotrivească Domnului Isus Hristos şi să-L răstignească şi să-L omoare? Era numai o singură putere. Aceasta era puterea Duhului Sfânt. Ea a venit ca un foc şi a făcut să se topească, ca să zicem aşa, barierele de fier al necredinţei, care se ridicaseră împotriva Domnului nostru Isus Hristos; şi oamenii simţeau, că era realmente adevărat, că Isus Hristos, pe care ei L-au răstignit, era acum înălţat la dreapta lui Dumnezeu. El era acolo în cer, şi ce se petrecea în Ierusalim era acţiunea Sa prin Duhul Sfânt. Mai întâi a fost un număr limitat al celor care primiseră darul Duhului Sfânt, dar Petru vorbea în curţile din faţă ale Templului, şi cuvintele lui au avut efect. Mulţi au crezut şi au fost botezaţi în Numele lui Isus Hristos; şi ei au fost scoşi din „generaţia perversă”; şi rezultatul predicii sale a fost că trei mii de suflete au fost adăugate în ziua aceea la grupa mică de credincioşi. Domnul zidea Adunarea Sa, aşa cum El a spus lui Petru că va face.
Nu se găseşte nici o paralelă la aceasta în istoria de demult a Ierusalimului. Nu se găseşte nici o adăugare deodată a mii de oameni la naţiunea Israel. Acolo era ceva fără asemănare, ca din cadrul poporului pământesc să se iese şi o grupă de străini să fie adusă în mijlocul lor. Însă prima acţiune a Duhului Sfânt era, ca să lucreze în inimile oamenilor, şi trei mii – o mulţime mult mai mare decât a grupei iniţiale – a fost adăugată la numărul lor. Această adăugare nu a fost lucrată de oratoria frapantă a lui Petru sau de altceva cu autoritate deosebită sau de ceva atrăgător din grupa mărturisitorilor Domnului Isus; era lucrat exclusiv prin puterea Duhului Sfânt.
Domnul Isus Hristos, Hristosul înălţat, Fiul Dumnezeului cel viu a trimis aici jos pe Duhul Sfânt, şi Domnul Însuşi lucra prin acest Duh acolo în Ierusalim, unde El a fost răstignit, şi din mulţimea trădătorilor şi ucigaşilor Lui a chemat afară pe aceia care trebuiau să formeze Adunarea Sa. Ah, ce har din partea Lui! Ce dragoste! Vedem, dragi prieteni, ca să zicem aşa, iarăşi acele lacrimi, când El a privit spre cetatea împovărată cu vină şi a spus: „De câte ori am vrut să adun pe copiii tăi cum îşi adună o găină puii sub aripi, şi n-aţi vrut!” Aici Domnul adună trei mii prin puterea Duhului Sfânt al Său la acea Adunare nouă, pe care El a format-o. Lucrarea trebuia să înceapă acolo prin predicarea pocăinţei şi iertării păcatelor (Luca 24.47), căci aceasta era felul în care El a început să construiască o nouă locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul.
Aici în capitolul acesta nu avem cuvântul articulat „Adunarea” (church), decât numai în Authorised Version a noastră. Această denumire nu ar trebui să stea acolo [Fapte 2], ci cuvântul apare mai târziu (Faptele apostolilor 5.11). Ceea ce noi găsim aici este, că aceşti oameni, care s-au convertit şi au fost botezaţi, au fost aduşi împreună. Ei constituiau o grupă nouă şi de aceea erau total despărţiţi de ceilalţi din Ierusalim. Însuşirea, care îi caracteriza, era credincioşie şi devotament faţă de Hristos, care a fost răstignit în Ierusalim şi care acum era înălţat în glorie. Ei au devenit o parte a Adunării. Ei au fost zidiţi în acea construcţie spirituală în această lume, spre care Domnul Îşi are încă privirea îndreptată şi pe care încă o zideşte. El este Maestrul; El este Arhitectul, Proiectantul; însă El este marele Maestru care niciodată nu Se odihneşte. Ucenicii Lui au ieşit şi au predicat pretutindeni, dar Domnul lucra împreună cu ei (Marcu 16.20). Şi aici la sfârşitul capitolului citim că Domnul adăuga zilnic pe cei care erau mântuiţi.
Încă în construcţie
Dragi prieteni, această lucrare continuă. Adunarea devine constituită, dar marea taină, pe care trebuie s-o reţinem, este, că Domnul este Cel care zideşte. Este lucrarea Lui. Nici o putere omenească nu este capabilă să facă aceasta; nici un predicator dotat nu poate introduce persoane în acea Adunare. Este lucrarea proprie a Domnului. El cheamă, căci Adunarea se compune, aşa cum spune cuvântul original ecclesia, din „cei chemaţi afară”. Glasul Lui ajunge la unul şi la altul; se dă răspuns la acest glas şi ei vin nu numai la El, ci şi unii la alţii. Ei sunt aduşi într-o părtăşie nouă, o unire nouă, care are legătură vie cu Fiul Dumnezeului cel viu. Preţuieşti şi respecţi tu acest adevăr? Ah, dacă l-ai lua ca pe ceva care este aşa de nezdruncinat de adevărat, că nu se poate schimba! Nici o putere a rătăcirii sau înşelătoriei nu poate distruge ce face Domnul. Dacă astăzi este adus cineva în Adunarea Sa din lumea aceasta, acela va fi în Adunarea Lui în glorie, el va avea parte de dragostea şi gloria lui Hristos în ziua aceea în care El nu mai este Cel lepădat, ci vine în maiestatea şi puterea Sa, când El vine ca să fie privit cu uimire, admirat în aceia care cred. Atunci, când vom fi la El în ziua aceea a gloriei revelate, când vom trăi conştient partea Adunării în gloria aceea, atunci vom simţi că este gloria Sa. Vom spune: „Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă onoare.” Ce bine ar fi, dacă am putea învăţa să spunem aceasta acum! Este în fond mărturisirea Adunării. „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului cel viu.” Dă-I deci această onoare! Deoarece El este Hristosul, Fiul Dumnezeului cel viu, noi nu-I putem da o laudă mai mare decât aceasta. El este Cel mai măreţ, şi desigur spunem aceasta cu plăcere, aici în lumea aceasta, unde El este lepădat. Vecinii noştri, prietenii noştri, uneori chiar şi cei mai buni prieteni ai noştri, ne pun în uimire, pentru că ei nu vor să-L recunoască. Vai! ei dispreţuiesc pe Unul, pe care noi Îl iubim şi Îl adorăm.
Noi trebuie să rămânem credincioşi Domnului nostru absent. Să fim atenţi ca nu cumva inimile noastre înşelătoare să ridice ceva ca idol în locul lui Hristos, al Fiului Dumnezeului cel viu. Astfel noi putem cu ajutorul Domnului să-I rămânem credincioşi, Lui, Cel care este Capul trupului Său, al Adunării
Hristos şi Adunarea Sa (8)
Adunarea şi Masa Domnului
William John Hocking
Versete călăuzitoare: 1 Corinteni 10.14-22; 11.20-34
Introducere
Aceste locuri din Scriptură ne sunt cunoscute fără îndoială tuturor, şi nu ne putem aştepta ca în seara aceasta să le studiem în toate detaliile; dar probabil aţi observat, că versetele citite se pot împărţi în mare în trei părţi:
- 1 Corinteni 10.14-22 vorbeşte despre Masa Domnului, ceea ce se referă la Adunare în părtăşie ca un singur trup. Îndrept atenţia în mod deosebit spre versetele 16 şi 17: „Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este el comuniune cu sângele lui Hristos? Pâinea, pe care o frângem, nu este ea comuniunea trupului lui Hristos? Pentru că noi, cei mulţi, suntem o singură pâine, un singur trup, pentru că toţi luăm parte dintr-o singură pâine.” În acest pasaj Adunarea este privită în unitatea ei; şi sărbătoarea Mesei Domnului este privită ca act al Adunării în însuşirea ei ca părtăşie.
- În 1 Corinteni 11.20-26 apostolul se referă la felul în care Masa Domnului trebuie luată, la care se scot în evidenţă acele aspecte gingaşe şi pline de dragoste ale aducerii aminte de Domnul, care sunt foarte strâns legate cu o sărbătoare reală a Mesei Domnului. Acest pasaj este de cea mai mare însemnătate pentru noi, în primul rând pentru că el scoate în evidenţă natura şi însemnătatea spirituală a acestei rânduieli centrale a Adunării lui Dumnezeu.
- Versetele de încheiere din 1 Corinteni 11.27-34 sunt o atenţionare severă referitoare la umblarea personală a celor care iau parte la sărbătoarea de Cină.
1. O singură pâine, un singur trup
1 Corinteni 10.14-22: De aceea, preaiubiţii mei, fugiţi de idolatrie. Vorbesc ca unora cu judecată: judecaţi voi ce spun. Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este el comuniune cu sângele lui Hristos? Pâinea, pe care o frângem, nu este ea comuniune cu trupul lui Hristos? Pentru că noi, cei mulţi, suntem o singură pâine, un singur trup, pentru că toţi luăm parte dintr-o singură pâine. Uitaţi-vă la Israelul după carne: cei care mănâncă jertfele, nu sunt ei părtaşi cu altarul? Deci ce spun eu? Că ceea ce este jertfit unui idol este ceva? Sau că un idol este ceva? Dar ceea ce jertfesc ei, jertfesc demonilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi părtaşi cu demonii. Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa demonilor. Sau Îl provocăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât El?
În 1 Corinteni 10 apostolul prezintă Masa Domnului cu privire la marea realitate că la ea sunt reprezentaţi toţi sfinţii lui Dumnezeu (deoarece ei sunt mădulare ale unui singur trup al lui Hristos), atunci când ei se adună în astfel de ocazii. Ei se adună ca unităţi ale acelei mari Adunări de pe pământ, care constituie Adunarea lui Dumnezeu şi trupul lui Hristos. Acolo este o singură pâine, şi în timp ce o pâine vorbeşte foarte clar despre faptul că Hristos şi-a dat propriul trup la moarte pentru noi, ea prezintă şi acel trup mistic, trupul spiritual, pe care El Însuşi l-a constituit prin Duhul Sfânt pe baza morţii Sale. O singură pâine, un singur trup, suntem noi cei mulţi; acolo este o singură pâine, un singur trup. Toţi sfinţii sunt uniţi acolo simbolic – un punct de vedere deosebit de important, în mod deosebit în acest moment critic din istoria Adunării lui Dumnezeu, când sfinţii, privit în exterior, sunt dezbinaţi în aşa de multe grupe contradictorii, fiecare având nume diferite. Însă săptămână de săptămână, când sfinţii lui Dumnezeu se strâng laolaltă ca să-şi amintească de Domnul Isus Hristos în moartea Sa, această o pâine de pe masă face cunoscut tuturor celor prezenţi, că acolo este un singur trup. Domnul Isus Hristos a murit ca să poată aduna într-unul pe copiii lui Dumnezeu care erau împrăştiaţi în afară; şi unitatea Adunării, care a fost formată prin Duhul Sfânt şi este păstrată prin El, este prezentată simbolic prin o singură pâine.
Fără îndoială este un motiv deosebit pentru faptul că apostolul prezintă în capitolul 10 Masa Domnului în felul acesta; şi cauza era la aceia cărora li se adresa. Sfinţii lui Dumnezeu din Corint şi probabil şi alţi creştini au uitat natura deosebită şi unică în felul ei a Cinei. Ei au uitat că era ceva care îi unea cu Domnul Isus Hristos Însuşi; ea era propria Lui instituire; şi această instituire a avut loc prin El după ce El a celebrat cina pascală, despre care El Însuşi era o imagine străveche. După aceea El a dorit, prin aceea că a spus celor unsprezece apostoli, ca ei să facă aceasta în amintirea Lui. Masa Domnului a fost astfel instaurată ca masă de amintire de El – amintirea de Domnul şi Stăpânul lor absent, de Acela care era mort, se va face în lume prin respectarea permanentă a dorinţei Lui referitoare la această Masă.
De aceea Masa Domnului a devenit o instituire care era cu totul opusă sărbătorilor iudaice, care au fost instituite în timpul vechi-testamental; ea le-a înlăturat; ea se deosebea total de ele. Amintiţi-vă de momentul când a fost întemeiată: Domnul Isus Hristos stătea la masă, şi cei unsprezece erau în jurul Lui. Era o ceremonie simplă care mişca simţămintele inimii. Domnul vorbea blând şi prietenos, aşa cum vorbeşte un om cu prietenii lui; şi El a vorbit în seara premergătoare momentului solemn când El a fost predat în mâinile păcătoşilor ca să fie răstignit. El a spus, ca să zicem aşa: Eu voi pleca şi voi nu Îmi veţi mai vedea faţa. Gândiţi-vă la Mine, nu numai în inimile voastre, nu numai în simţăminte, că atunci când Eu nu voi mai fi aici voi fi totuşi întotdeauna la voi, ci faceţi aceasta spre aducerea aminte publică de Mine. Mâncaţi pâinea şi beţi vinul cu scopul deosebit că poate fi păstrată o amintire permanentă a faptului că Hristosul, Fiul Dumnezeului cel viu Şi-a jertfit viaţa pe crucea de pe Golgota.
Din cauza acestui caracter deosebit, sărbătoarea Mesei Domnului a întrecut în strălucire, cu toată simplitatea ei, toată gloria şi strălucirea ceremoniilor vechi-testamentale. Sărbătorile şi ceremoniile vechi-testamentale arătau spre ceea ce trebuia să aibă loc. Masa Domnului vorbeşte despre ceea ce s-a petrecut, şi în mod deosebit despre Unul care a făcut lucrarea, plătind un preţ nespus de mare, şi care a reprezentat pe toţi participanţii la această sărbătoare, care sunt prada biruinţei Sale asupra păcatului şi morţii. Domnul nu a susţinut cuvintele Sale cu tunete şi fulgere, ca şi cum ar fi răsunat glasul îngrozitor de pe Muntele Sinai. Oamenii, care L-au auzit, nu au tremurat când au stat înaintea Lui. Nu era nici o frică în inimile lor, atunci când El a vorbit; El a apelat la dragostea lor. El li S-a prezentat ca Acela care îi iubea şi S-a dat pe Sine Însuşi la moarte pentru ei: „Faceţi aceasta spre amintirea Mea”.
Legătura cu idolii
Deci această ceremonie simplă, în timp ce ea avea caracterul deosebit al ascultării faţă de cuvântul Domului absent şi preaiubit, era expusă pericolului să fie degradată pe treapta celorlalte acţiuni. Copiii lui Dumnezeu ar putea fi înclinaţi să lege cu această ceremonie simplă şi alte ceremonii: una din vechile ceremonii iudaice sau una din ceremoniile păgâne, cu care erau obişnuiţi în zilele când nu erau întorşi la Dumnezeu. Găsim că pericolul acesta era în Corint, şi acolo erau unii în Adunare care au fost prinşi de această cursă. Drept urmare apostolul le prezintă adevărul, ca să corecteze această rătăcire. El arată că Masa Domnului este exclusivă în sensul cel mai deplin al cuvântului. Masa Domnului este numai pentru sfinţi; şi nimic nelegiuit nu are voie să fie în legătură cu ea, nimic din ceea ce aparţinea slujirii idolilor. Legătura cu idolii avea efect distrugător asupra caracterului adevărat al acestei sărbători simple. Căci apostolul arată în capitolul acesta, că aceia care au luat parte la sărbătorile idolilor sau la sărbători de jertfire, care erau aduse idolilor ca închinare, şi care luau parte totodată la Masa Domnului, legau în mod public ceea ce era de la Hristos cu ceea ce era de la satan, căci înapoia fiecărui idol stătea un mesager al lui satan. În spatele idolilor stăteau demonii, care lucrau la patimile rele ale acelora care îi adorau.
Ţelul permanent al lui satan este să fure, să omoare, să distrugă şi să producă oamenilor tot felul de pagube şi să-i rănească. Şi el a făcut aceasta în Corint şi în toată lumea păgână din timpul acela, prin aceea că a mânat pe oameni să adore pe idoli. Aceşti creştini nechibzuiţi au legat Masa Domnului cu masa demonilor; ei luau parte la ambele; şi apostolul vorbeşte cu ei cuvinte severe. El le cere să fugă de slujba adusă idolilor (1 Corinteni 10.14). El le aminteşte de izraeliţii care au ieşit din Egipt, din casa robiei, unde idolatria înflorea, care toţi au fost sub nor şi care toţi au trecut prin Mare, toţi au fost botezaţi pentru Moise, şi toţi au primit mana, care a venit din cer, şi toţi au băut dintr-o stâncă, care i-a însoţit; şi această stâncă era Hristos. Însă Dumnezeu nu a avut plăcere de mulţi dintre ei, şi ei au fost ucişi în pustiu, deoarece ei s-au legat cu idolii (1 Corinteni 10.1-11). Ei s-au închinat marelui vrăjmaş al lui Dumnezeu şi al lui Hristos în persoana demonilor, care se ascundeau înapoia imaginilor înaintea cărora ei îngenuncheau.
Dumnezeu este un Dumnezeu gelos. El nu vrea să se vadă legat cu idolii. „Ce părtăşie are lumina cu întunericul?” Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt; şi dacă fiecare, care urmează pe Dumnezeu şi pe Hristos, trebuie să fie sfânt, cu cât mai mult atunci Adunarea lui Dumnezeu, în mod deosebit cu privire la caracterul ei unic în felul lui, deoarece ea este sudată împreună prin Duhul Sfânt, ca să constituie pe pământ un singur trup. Ea trebuie păstrată în sfinţenie, ea trebuie să fie complet despărţită de orice rău, şi să fie pentru Dumnezeu.
Paharul, care este amintit mai întâi
Aşa cum aţi observat, apostolul, când vorbeşte aici despre Masa Domnului, inversează ordinea istorică a sărbătorii. El aminteşte mai întâi paharul şi apoi pâinea, în timp ce noi ştim din evanghelii, că Domnul a frânt mai întâi pâinea şi după aceea a dat ucenicilor paharul cu vin. Însă Pavel vorbeşte aici mai întâi despre pahar; el aminteşte paharul binecuvântării, pe care ei îl binecuvântau. De ce paharul este pus aici înainte? Deoarece el a spus: „Nu este el comuniune cu sângele lui Hristos?” Sângele lui Hristos vorbeşte despre moartea lui Hristos. Moartea lui Hristos avea o importanţă care va corecta rătăcirea lor. Domnul Isus Hristos a locuit de la început în trupul cărnii Lui. În trupul, care a fost pregătit pentru El, El a umblat şi a slujit începând din ziua naşterii Lui şi până în ziua morţii Sale. Însă vinul din pahar simboliza moartea Sa, nu viaţa Sa. Dacă în trup este sânge, el este viaţa, aşa cum ni se spune în Vechiul Testament (Leviticul 17.11). Dar dacă sângele este despărţit de trup, el este un indiciu al morţii. Şi la Masa Domnului paharul binecuvântării vorbea despre moartea lui Hristos; şi ce însemna moartea lui Hristos? Ea însemna că între lume şi Hristos s-a produs această prăpastie mare. În legătură cu moartea Sa lumea s-a ridicat unită împotriva Domnului Isus Hristos, şi iudeii şi păgânii într-o unire nedreaptă au dus la moarte pe Domnul gloriei. În exterior era triumful nedreptăţii şi răutăţii, dar Domnul Isus, care a fost răstignit în slăbiciune, a fost înviat în glorie.
Paharul binecuvântării simbolizează sângele lui Hristos, care nu numai a făcut ispăşire pentru păcat, ci era şi dovada pentru vina lumii religioase şi păgâne din cauza răstignirii Domnului. Cât de total ne desparte moartea lui Hristos de lume! Şi nu se cuvine mie şi ţie, la fel cum nu se cuvenea corintenilor, să încercăm să revocăm ceea ce Hristos a făcut prin moartea Sa. Trebuie să fie curăţie şi sfinţenie în aceia care iau din acel pahar al binecuvântării, şi aceasta în mod deosebit în felul legăturilor lor comune. Să ne gândim că în 1 Corinteni 10 nu este vorba de credincioşi ca persoane individuale; ei sunt priviţi aici ca întreg, ca organism, care sunt strâns uniţi în unitate spirituală prin puterea Duhului lui Dumnezeu; şi ca atare ei trebuie să păstreze numai legături curate şi sfinte.
O pâine, care se frânge
„Pâinea, pe care o frângem, nu este ea comuniune cu trupul lui Hristos?” Acum Pavel vorbeşte despre trupul lui Hristos, pe care au fost purtate păcatele noastre pe cruce. Însă în versetul 17 el trece să vorbească despre noul înţeles conform Scripturii al expresiei „trup”, adică trupul al cărui Cap este Domnul Isus Hristos: „Pentru că noi, cei mulţi, suntem o singură pâine, un singur trup, pentru că toţi luăm parte dintr-o singură pâine.” (1 Corinteni 10.17). Fiecare credincios are dreptul personal la acel trup. Dacă trupul este neîmpărţit, el este simbol pentru trupul lui Hristos, pentru care El a murit – pentru acea părtăşie nouă formată ca urmare a morţii Sale.
Adam a căzut într-un somn adânc, şi Dumnezeu a făcut din coasta lui o femeie, pe care El i-a prezentat-o lui Adam ca ajutor pentru el. Şi în acelaşi fel a fost creat ajutorul pentru Hristos după moartea Sa; Adunarea nu a luat fiinţă din trupul viu. Acolo nu era nici o unire cu Hristosul devenit carne, ci prin moartea Sa a fost întocmit acest trup nou. Şi noi toţi luăm parte la acel un singur trup, noi toţi avem partea noastră la el. Noi toţi luaţi împreună constituim un trup, în timp ce fiecare în parte este o parte a întregului.
2. Pericoul de a discredita Cina
1 Corinteni 11.20-26: Când voi vă adunaţi deci în acelaşi loc, nu este ca să mâncaţi Cina Domnului; pentru că fiecare, mâncând, îşi ia mai înainte propria cină, şi unul este flămând, iar altul se îmbată. Nu aveţi deci case ca să mâncaţi şi să beţi? Sau dispreţuiţi Adunarea lui Dumnezeu şi faceţi de ruşine pe cei care nu au? Ce să vă spun? Să vă laud? În aceasta nu vă laud. Pentru că eu am primit de la Domnul ce v-am şi dat, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine şi, mulţumind, a frânt şi a spus: „Acesta este trupul Meu, care este frânt pentru voi: faceţi aceasta spre amintirea Mea“. Tot astfel şi paharul, după cină, spunând: „Acest pahar este noul legământ în sângele Meu: faceţi aceasta, ori de câte ori îl beţi, spre amintirea Mea“. Pentru că, ori de câte ori mâncaţi pâinea aceasta şi beţi paharul, vestiţi moartea Domnului, până vine El.
În capitolul următor apostolul pune înainte sufletelor sfinţilor lui Dumnezeu caracterul adevărat al Mesei Domnului; este o masă de amintire sfântă de Domnul nostru Însuşi. Poate fi de folos pentru noi, dacă avem în vedere care era rătăcirea în care au căzut corintenii la practicarea de moment a Mesei Domnului. Ea este corectată în aceste versete, şi ea este o rătăcire în care fiecare dintre noi poate cădea în timpul sărbătoririi. În Corint mulţi au degradat Masa Domnului la nivelul unei mese comune. Ei au privit-o în aceeaşi lumină ca o practică obişnuită, căci ei au mâncat împreună ca şi comuniune. Înţelesul solemn a ceea ce ei făceau a dispărut din gândurile lor. Ei mâncau mecanic pâinea, ei beau mecanic vinul, ca şi în cazul meselor lor obişnuite. Nu este de mirare că apostolul spune: „Aceasta nu este mâncarea Mesei Domnului.” De ce? Deoarece ei au eliminat pe Domnul din gândurile lor; ei nu aveau înaintea sufletelor lor Persoana demnă de adorare, care murise. Ei priveau elementele Mesei de amintire ca pâine obişnuită şi vin obişnuit, ca şi cum ele ar fi fost alimente obişnuite. Şi privit în adevăratul sens al cuvântului era numai pâine normală şi vin normal. Nu a avut loc nici o transformare materială a pâinii şi a vinului. Şi cu toate acestea era o prezenţă reală în părtăşia lor: prezenţa Domnului Isus Hristos. Şi prezenţa Domnului Isus Hristos a făcut elementele, pâinea şi vinul, imagini simbolice ale evenimentului cel mai măreţ din istoria lumii – moartea Domnului Isus Hristos, a propriului Fiu al lui Dumnezeu.
Primit de la Domnul din glorie
Dar sfinţii din Corint au uitat toate acestea, aşa cum şi noi stăm în pericol să le uităm. De aceea apostolul relatează simplu realitatea referitoare la instaurarea Mesei Domnului, amintindu-le de prima ei însemnătate. Şi din ceea ce apostolul spune în acest context deducem însemnătatea nespus de mare a acestei Mese şi practicarea ei de către Adunare. Aceasta se poate deduce din faptul că apostolul Pavel, care nu a fost de faţă la instaurarea ei, a primit relatarea despre aceasta nu de la ceilalţi apostoli, ci direct de la Domnul Însuşi aflat în glorie. El era, ca să zicem aşa, ultimul apostol, asemenea unei naşteri ne la timp; el nu L-a văzut pe Hristos după carne, dar el a văzut pe Domnul aflat sus (1 Corinteni 15.8).
Şi Domnul Însuşi i-a dat împuternicirea pentru funcţia sa deosebită de apostol; taina despre Adunare i-a fost făcută cunoscut prin descoperire personală. Aici avem realitatea că apostolul Pavel a primit de pe buzele Domnului aflat în glorie lucrurile pe care ceilalţi apostoli le-au primit în odaia de sus din Ierusalim şi la care ei erau martori, şi aceasta ne arată că Domnul din glorie şi Domnul din odaia de sus este unul şi acelaşi Domn. El este Cel care a murit, şi El a înviat, şi ceea ce El a spus acelora care erau la El în noaptea aceea: „Faceţi aceasta în amintirea Mea”, a spus din nou din gloria lui Dumnezeu acestui apostol. Pavel era apostolul păgânilor, și probabil de aceea Domnul i-a vorbit în mod deosebit. Căci altfel unii ar fi putut spune: Masa aceea a fost dată celor unsprezece iudei, şi ea este pentru iudei şi ea nu are nimic să ne spună nouă. – Dar apostolul păgânilor a fost învăţat de Domnul Însuşi cu privire la instaurarea acestei Mese, aşa că noi, păgânii, ca urmaşi ai Domnului Isus Hristos nu putem să ne sustragem de la responsabilitatea noastră în legătură cu Masa Domnului.
Dacă suntem ai Lui, Cuvântul Lui vine la noi, ca să-L ascultăm. Dacă avem vreun interes de moartea Sa, atunci trebuie să avem interese în felul amintit de aducerea aminte de acea moarte în lumea aceasta. Şi vă rog foarte mult, iubiţi cititori, să vă gândiţi ce este legătura voastră cu El în acest sens. Nu este vorba numai de a lua parte simplu la vreo acţiune ceremonială, dacă vă convine. Marea realitate, care ar trebui să vă spună ceva, este aceea, că Domnul este interesat personal să primească acest tribut al simţămintelor inimilor acelora care sunt ai Lui aici pe pământ. Şi este voia Lui ca ei, ca să zicem aşa, cât posibil de des să se unească din nou cu El în legătură cu pâinea şi vinul, pe care ei le savurează în aducere aminte de El şi de moartea Lui.
Masa Domnului nu este ceva legat cu delimitări complicate şi interdicţii şi la care putem lua parte numai foarte rar, ca şi cum ea ar fi un act aşa de sever şi producător de frică, că noi nu avem voie să-l facem ceva foarte obişnuit, prin aceea că devenim foarte familiarizaţi cu el. În privinţa aceasta nu se găseşte nimic în Scriptură, care să justifice o astfel de părere. Felul simplu, în care ea a fost instaurată, ne arată că Domnul Se coboară cu îndurare la noi în situaţiile noastre zilnice, şi El ne spune, aşa cum le-a spus ucenicilor în timpul acela: „Faceţi aceasta în amintirea Mea.”
Dar probabil cineva va încerca să scuze neparticiparea lui, spunând: eu pot rămâne acasă şi acolo mă pot gândi la Domnul; pot citi în Biblia mea, capitolul acesta şi altele, şi eu pot la fel de bine să fiu în particular ca şi în Adunare. – Dar Domnul a spus ucenicilor Lui ca părtăşie, nu ca individ: „Faceţi aceasta în amintirea Mea.” De aceea voia Domnului este împlinită numai atunci când credincioşii se strâng laolaltă ca mădulare ale trupului lui Hristos; nu trebuie sărbătorită în particular, ci în comun. Cu siguranţă este o părtăşie sfântă, căci Domnul este prezent şi Duhul Sfânt este prezent, când sfinţii lui Dumnezeu sunt strânşi laolaltă în Adunare. Nici o persoană particulară nu-şi poate aminti de Domnul în sensul pe care El îl doreşte şi în care El l-a instaurat, dacă ea este în cămăruţa ei sau se plimbă pe stradă, pe câmpie sau prin pădure.
Mâncatul fără înţelegere
„Am primit de la Domnul ce v-am şi dat, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine.” Momentul era foarte solemn. Era ceasul omului şi al puterii întunericului. Nu ne amintim noi că Iuda a primit de la Domnul bucăţica în acea noapte a trădării? După aceea Domnul i-a zis: „Ceea ce faci, fă repede”, şi omul s-a ridicat şi a ieşit; era însă noapte – noaptea trădării. Iuda a ieşit, ca să trădeze pe Domnul, care ştia tot ce era în inima lui, chiar dacă lui Iuda nu-i era deplin clar că Domnul ştia totul despre această chestiune. El L-a trădat pe Domnul, pentru că lui nu i-a fost clar pe cine trădează. Lui nu îi era clar că era Fiul lui Dumnezeu, Cel care i-a dat această bucăţică. După aceea satana a intrat în el, şi el a ieşit, ca să îndeplinească misiunea lui. El nu a fost prezent la Masa Domnului, însă fapta trădării lui îngrozitoare este amintită aici şi ea pune înaintea ochilor noştri situaţia zguduitoare, că un om, care L-a însoţit pe Domnul şi care a văzut aşa de multe fapte ale Lui, a fost în stare să vândă pe Stăpânul lui pentru treizeci de arginţi, preţul unui sclav.
Însă faptul este adevărat, şi evenimentul istoric al trădării este amintit de apostol în contextul mustrării corintenilor din cauza nesocotinţei lor. Se arată că în noaptea aceea era un om în odaia de sus, care în timpul sărbătorii pascale a primit de la Domnul nostru preamărit o îmbucătură pentru împlinirea Scripturii şi care nu a înţeles natura a ceea ce făcea, şi nici răutatea inimii lui, care a gândit aşa ceva. Este o atenţionare serioasă, că atunci, când suntem la Masa Domnului, este ceva în mine şi în tine, care este capabil chiar să trădeze pe Domnul nostru. Credeţi voi aceasta? Eu cred. Există aşa ceva. Domnul ştie, că este prezent aşa ceva. Dacă ştim că există aşa ceva, dacă cunoaştem aceasta, şi dacă în acelaşi timp recunoaştem că Cel care este prezent ca să primească amintirea inimii noastre ştia aceasta atunci când ne-a invitat pentru a ne aminti de El, şi mai mult chiar, că El a murit pentru noi şi a condamnat păcatul în carne, deoarece era aşa de multă răutate în ea şi nimic nu putea aduce îmbunătăţire – atunci totul este bine, căci adevărul este în noi. Dar dacă noi ne înşelăm cu privire la caracterul adevărat al „omului vechi” şi nu putem înţelege gloria şi frumuseţea Domnului Isus Hristos, care este prezent, atunci Masa Domnului devine fără valoare pentru noi. Să iei parte fără respect la această Masă de amintire solemnă, înseamnă să jefuieşti sufletul nostru de mireasma neimitabilă a prezenţei Sale şi în acelaşi timp să ne expunem nuielei dezaprobării Sale din cauza nechibzuinţei noastre.
Simplu, dar solemn
Pentru copiii lui Dumnezeu nu este o practică mai binecuvântată pe pământ decât amintirea de Domnul nostru Isus Hristos în moartea Sa; cu cât sărbătorim mai des Masa Domnului, cu atât ea devine mai dulce pentru aceia care înţeleg importanţa ei, în timp ce noi, dacă uităm, ne expunem pericolului. Nimeni nu se poate juca cu aducerea aminte de Domnul în moartea Sa, fără să nu fie pedepsit. Dacă ne gândim cu adevărat cine este El şi că El a trebuit să sufere şi să moară şi că noi trebuie să ne amintim de acest eveniment mare, ce duh de solemnitate ni se cuvine să avem! Cum se face, că noi deseori avem gânduri aşa de lipsite de importanţă în timpul acelor momente scurte, când suntem împreună, şi că noi ne gândim aşa de puţin la acţiunea solemnă, de care vrem să ne amintim?
Apostolul aduce înaintea noastră foarte pe scurt împrejurările instaurării Mesei: „Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine şi, mulţumind, a frânt-o şi a spus: „Acesta este trupul Meu, care este [frânt] pentru voi: faceţi aceasta spre amintirea Mea.“ Domnul a luat mai întâi pâinea; aceasta ar trebui să fie un simbol: El a ţinut pâinea în mâna Sa. El a spus: „Acesta este trupul Meu.” Ceea ce Domnul ţinea în mâini nu era trupul Lui cu adevărat; pâinea nu era ceva care ar trebui venerat şi adorat, atât atunci cât şi astăzi; dar ea a fost aleasă, ca să fie o imagine pentru trupul Său, un lucru pentru ochii noştri şi pentru buzele noastre. Dar dacă inimile noastre nu sunt corect orientate în timpul Mesei, nu se va împlini cuvântul Domnului când privim pâinea şi mâncăm din ea; vom pierde caracterul ei de aducere aminte.
Domnul le-a spus atunci: «„Acesta este trupul Meu, care este frânt pentru voi: faceţi aceasta spre amintirea Mea“. Tot astfel şi paharul, după cină, spunând: „Acest pahar este noul legământ în sângele Meu: faceţi aceasta, ori de câte ori îl beţi, spre amintirea Mea“.» Observă repetarea poruncii „faceţi aceasta spre amintirea Mea” în legătură cu paharul şi cu pâinea. Domnul Însuşi spune; aşadar El vrea amintirea de El. Este de cea mai mare importanţă să se ţină seama că Domnul Isus Hristos este Fiinţa centrală a acestei rânduieli. El este prezent! Prin prezenţa Sa face Masa să fie realitate; El dă valoare serviciului nostru divin de amintire.
Amintirea de El Însuşi
Domnul Isus Hristos nu este acum un ţel aflat în afara domeniului nostru. Prezenţa Lui este pentru noi o chestiune de credinţă, însă noi suntem totuşi înclinaţi să uităm aceasta din când în când. Şi când noi venim laolaltă pentru amintirea de Domnul Isus, permitem uşor lucrurilor care se văd şi se aud să se aşeze între noi şi faptul că noi ar trebui să ne gândim la Domnul Isus Însuşi şi că prezenţa Lui mărturisită ar trebuie să captiveze fiecare inimă. Noi trebuie să ne păzim de acest pericol subtil. Noi trebuie să fim atenţi ca gândurile noastre să nu se abată de la El. Ştim cât de nedemne de încredere sunt inimile noastre. Presupun că la unii este mai greu decât la alţii să ţină în şah simţurile lor; gândurile diferiţilor oameni zboară foarte uşor şi se lasă foarte uşor influenţate de impresiile exterioare – prin tot ce se petrece înăuntru, şi chiar în afară. Satan poate folosi toate aceste lucruri, ca să ne răpească unele momente puţine, dacă nu chiar toate, când noi suntem adunaţi laolaltă ca să ne amintim de Domnul Isus. Ţelul lui satan este să pună ceva între inimile noastre şi Domnul Isus Hristos, ceea ce va face ca să-L uităm. Dacă îi reuşeşte ca eu să-L uit douăzeci de procente din timp, el a obţinut biruinţa şi eu am pierdut mult.
Orice gând referitor la Domnul Isus ascunde în sine acest fel de responsabilitate. Ţelul lui satan este să îndepărteze pentru un timp cât mai mare posibil devotamentul inimii mele şi al dragostei mele pentru El. În felul acesta îşi poate împlini scopul său. S-ar putea să introducă obstacole, pe care eu în insensibilitatea mea nu le pot depăşi, aşa că eu vin zece minute, un sfert de oră sau douăzeci de minute mai târziu; în loc să fiu mai devreme sau la timp, ajung zece minute mai târziu. Domnul a pierdut zece minute din slujba inimii mele, şi eu am pierdut ceea ce niciodată nu voi mai putea recâştiga. Am veni noi mai târziu, dacă împăratul ţării acesteia ar promite să fie aici la un anumit timp? Cine ar vrea să piardă maiestatea sa venerabilă, pentru că nu a fost acolo atunci când el a sosit? Şi Domnul Isus Hristos rămâne fidel la ceea ce El a spus: „Acolo unde doi sau trei sunt adunaţi în Numele Meu, Eu sunt în mijlocul lor.” Să fim întotdeauna prezenţi, atunci când vine ora stabilită.
Prezenţa reală
Dragi prieteni, nu permiteţi ca satan să aibă vreo biruinţă asupra noastră în ceea ce priveşte punctualitatea noastră. Domnul este prezent la Masa Sa, şi ţelul acestei sărbători este aducerea aminte de El. Noi ne gândim la Domnul Isus, ca la Acela care a murit; El este prezent la noi ca Domn viu al gloriei, şi aceasta este „prezenţa reală” în legătură cu Masa Domnului, despre care noi uneori auzim câte ceva. Expresia este deseori fals înţeleasă şi fals interpretată. „Prezenţa reală” este prezenţa vie a lui Hristos în felul acesta, aşa cum El a făgăduit să fie în mijlocul Bisericii Sale. El este prezent ca Acela care este glorificat la dreapta lui Dumnezeu; şi El este prezent ca să conducă inimile noastre din nou să ne gândim la El, atunci când a fost trădat şi răstignit.
Şi am putea noi avea un conducător mai bun decât El Însuşi? Cine cunoaşte chinurile din Ghetsimani ca Acela a cărui sudoare a devenit ca picăturile mari de sânge, care au căzut pe pământ? Noi nu îndrăznim să ne gândim la astfel de scene solemne, dacă Domnul nu călăuzeşte inimile noastre, gândirea noastră şi nu controlează imaginaţia noastră. Dar El va face aceasta, dacă suntem dependenţi de El; El ne va conduce la o amintire adevărată şi demnă de El, de locul unde I s-a pus cununa de spini pe cap, unde I-au scuipat faţa sfântă, unde L-au batjocorit şi şi-au plecat genunchii înaintea Lui şi unde El a purtat păcatele noastre pe trupul Său pe lemn. Cine poate trezi în noi gânduri sfinte şi reale cu privire la El, dacă nu Domnul Însuşi? Nu este nimeni. Dar este o însuşire reală a acestei Mese, că Domnul este viu şi că El ne arată mâinile Lui şi coasta Sa, martori muţi şi totuşi grăitori despre moartea Sa, aşa că noi ne prosternăm înaintea Lui şi spunem: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” El îndeamnă inimile noastre spre adorare prin prezenţa şi puterea Sa, şi izvorul de apă din noi curge în viaţa veşnică.
Până va veni El
Pavel spune: „Pentru că, ori de câte ori mâncaţi pâinea aceasta şi beţi paharul, vestiţi moartea Domnului, până vine El”; şi în felul acesta Masa Domnului devine marea verigă de legătură între două evenimente măreţe din derularea istoriei divine. Evenimentul care stă în centru istoriei lui Dumnezeu cu lumea este moartea lui Hristos pe cruce. Vechiul Testament aştepta acest eveniment. El, Cel care trebuia să vină ca Mântuitor al ei, va muri. Următorul eveniment mare este a doua venire a Domnului. Şi sărbătoarea Mesei Domnului leagă aceste două veniri, prin aceea că stă între evenimentul din trecut şi ce va avea loc în viitor. De aceea noi trebuie să vestim moartea Domnului până va veni El. Pasajul acesta este un răspuns pentru oamenii care încearcă să degradeze importanţa practicării acestui act, şi spun: desigur Masa Domnului era bună şi corectă pentru creştinii din timpurile de început, deoarece mulţi dintre ei au văzut pe Domnul. Erau mulţi în Ierusalim şi în toată Iudeea şi Galileea care au auzit cuvintele Lui şi au fost martori ai minunilor făcute de El. Domnul şi lucrarea Lui era proaspătă în amintirea lor, şi de aceea era normal pentru ei să serbeze această sărbătoare în primul secol; însă pentru noi astăzi moartea Domnului a avut loc cu foarte mult timp în urmă; ea este un eveniment trecut demult; noi nu mai trebuie să sărbătorim astăzi Masa Domnului; noi suntem mai presus de această ceremonie de odinioară. – Însă fraza aceasta dă în puţine cuvinte răspunsul; noi trebuie „să vestim moartea Domnului până va veni El”. Domnul nu a venit încă. De aceea, aceia care dau la o parte Masa Domnului nu au nici o scuză care să poată fi recunoscută.
Neglijarea Mesei Domnului
Sper ca nici un credincios, care este aici, caută o scuză legitimă pentru faptul că el nicidecum nu îşi aminteşte de Domnul în moartea Sa, sau o face numai o singură dată pe trimestru sau o singură dată în an. Domnul nu ne împovărează cu vreo poruncă severă şi nu ne constrânge la ascultare prin ameninţare cu pedeapsă, că pierdem viaţa veşnică. El nici măcar nu ne spune că noi trebuie să sărbătorim Masa în fiecare săptămână. Şi în Cuvântul lui Dumnezeu ni se arată că ucenicii de demult din Troa frângeau pâinea în fiecare săptămână, în timp ce mult mai devreme în Ierusalim după Rusalii frângerea pâinii se făcea în fiecare zi, motiv pentru care se adunau în mod deosebit. Ce putem deduce din lipsa prescrierii unei perioade intermediare sau a unei relatări despre practica propriu-zisă? Că noi trebuie să vestim moartea Domnului cât se poate de des. Dacă nu luăm parte, când am putea să participăm, este Unul căruia ar trebui să-I arătăm satisfăcător că noi avem o scuză reală şi logică pentru lipsa noastră. Domnul ştie când cineva este inevitabil împiedicat să participe. Şi El cunoaşte pe acela care renunţă din plăcere şi comoditate să fie prezent la frângerea pâinii. De ce sunteţi aşa de conştiincioşi să veniţi la frângerea pâinii? Din cauza cuvintelor pe care Domnul le-a spus în noaptea în care a fost trădat; pentru că ascultarea este bună pentru sufletul dumneavoastră; pentru că doriţi să lăudaţi pe Domnul cu paharul binecuvântării; pentru că nu puteţi uita cuvântul Său preţios: „Faceţi aceasta spre amintirea Mea!” Dumneavoastră iubiţi pe Domnul aşa de mult, că spuneţi: Atâta timp cât ne vom putea târî, vom merge. La toate celelalte trebuie să se renunţe, pentru ca să-I fim credincioşi şi să vestim moartea Lui. Şi în acelaşi fel ar trebui Masa Domnului să lucreze asupra noastră a tuturor.
Când Domnul va veni şi ne va lua la Sine, nu vom mai avea nevoie de pâine şi de vin ca să ne amintim de El. Îl vom vedea în gloria Lui înaintea noastră. Maiestatea Lui ne va copleşi probabil, aşa cum l-a copleşit pe Ioan pe insula Patmos. Noi vom avea trupuri glorificate, pentru ca privirea să nu ne biruie complet, dar eu gândesc că noi vom fi orbiţi, atunci când vom privi pentru prima dată la Domnul nostru. El va fi foarte măreţ în ochii noştri. Noi ne vom aminti că El este Acelaşi care a murit. Când vedem gloria odihnindu-se pe Miel, noi ne vom aminti! Este Mielul care a fost sacrificat. Rezultatul nu se va baza pe credinţă, ca acum; noi îl vom vedea realmente. Atunci nu vom mai avea nevoie de ajutorul unei mese de aducere aminte.
Dar chiar şi atunci va fi un timp de părtăşie, căci în locul acela de glorie va veni Însuşi Domnul nostru demn de adorare şi ne va sluji şi ne va da să bem paharul propriei Lui bucurii. Paharul binecuvântării, de care vom avea parte în acel loc strălucitor, va fi partea noastră în gloria lui Hristos, şi El ni-l va da în ziua Împărăţiei Sale care va veni. Dar acum, în timp ce Domnul nostru este lepădat şi în timp ce lumea spune: noi nu ne interesăm de Isus, de Cel răstignit; El este fără preţ pentru noi; noi Îl urâm; noi Îl dispreţuim, sunt puţini pe pământ care spun: noi Îl iubim; noi Îl adorăm; noi mâncăm din pâine şi bem din vin în amintirea permanentă de moartea Lui. – Şi la sărbătorirea Mesei Domnului, Adunarea vesteşte lumii, că Domnul Isus a murit. Uşile nu ar trebui să fie încuiate „de frica iudeilor”, ci deschise, aşa fel ca lumea să poată intra şi să poată vedea ce se petrece înaintea ei. Dacă cineva întreabă, ce înseamnă aceasta, răspunsul este, că aceşti bărbaţi şi aceste femei sărbătoresc moartea Domnului gloriei. Lumea L-a răstignit, dar Dumnezeu L-a înălţat; şi Masa Domnului este o mărturie pentru faptul acesta în această lume rea.
3. Comportare necuviincioasă
În ultimele versete ale capitolului nostru avem felul în care apostolul mustră lipsa acelei simplităţi şi importanţe, care ar trebui să caracterizeze participarea la Masa Domnului. Se pare că în Corint erau unii care au luat parte din pâine şi din vin în chip nedemn.
1 Corinteni 11.27-34: Astfel că oricine mănâncă pâinea sau bea paharul Domnului în chip nevrednic va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. Să se cerceteze dar omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Pentru că cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi îşi bea judecata, dacă nu deosebeşte trupul. De aceea sunt mulţi între voi slabi şi bolnavi şi mulţi adorm. Pentru că, dacă ne-am judeca noi înşine, n-am fi judecaţi. Dar când suntem judecaţi, suntem disciplinaţi de Domnul, ca să nu fim condamnaţi împreună cu lumea. Astfel, fraţii mei, când vă adunaţi ca să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii. Dacă cineva este flămând, să mănânce acasă, încât să nu vă adunaţi spre judecată. Iar celelalte le voi rândui când voi veni.
Pavel a spus deja, că ei nu ar trebui să trateze Masa Domnului ca pe o masă a lor obişnuită (1 Corinteni 11.21). Când cineva stă la masa lui proprie, poate sta cum îi place. Poate sta acolo cu mânecile suflecate, dacă doreşte. Comportarea lui în sfera particulară a familiei lui ar putea fi oricum. Dar dacă el ar avea un număr de vizitatori în jurul lui sau dacă el ar fi invitat la o masă de sărbătoare împărătească, el ar fi foarte atent la înfăţişarea lui şi la manierele lui. Diferenţa ar avea loc din cauza caracterului mesei, la care ia parte, şi al persoanelor, care ar fi prezente. Dar sfinţii din Corint au tratat cu uşurătate Masa Domnului. Ei s-au comportat ca şi cum ar fi fost propria lor masă. Ei au confundat-o cu masa de dragoste din timpul acela, sau cum am spune noi în limbajul actual: cu băutul împreună al cafelei sau cu o masă la o conferinţă, atunci când sfinţii lui Dumnezeu se strâng laolaltă din interese comune pentru lucrurile lui Hristos. Ultima ocazie este bună şi corectă, dar s-o amesteci cu Masa Domnului este total greşit şi distruge scopul strângerii laolaltă.
Urmarea faptului că în Corint s-a uitat prezenţa Domnului, era că ei au mers la Masa Domnului şi inimile lor şi conştiinţa lor erau necurăţite. Prin aceasta vreau să spun, că nu a fost permis luminii lui Dumnezeu să lumineze ceea ce erau inimile lor prin natura lor. Ei au privit lucrurile din punctul lor de vedere, şi între cei care erau prezenţi domneau nestingherite diferenţe sociale şi păreri personale. Au fost tolerate poftele carnale şi ei au degradat Masa Domnului la nivelul unei mese obişnuite. Apostolul scrie: „Când voi vă adunaţi deci în acelaşi loc, nu este ca să mâncaţi Cina Domnului; pentru că fiecare, mâncând, îşi ia mai înainte propria cină.”
Vedem deci că în capitolul 10 se trage o linie de despărţire între Masa Domnului şi sărbătoarea idolilor şi în capitolul 11 între Masa Domnului şi masa proprie a omului. Desigur noi toţi suntem în pericol să cădem în această ultimă rătăcire şi s-o facem masă proprie. Dacă o facem masă proprie, vom lua în seamă mai întâi înclinaţiile proprii şi ne preocupăm de propria comoditate. Cu regret sunt prea mulţi oameni care par să gândească că ei pot veni la Masa Domnului aşa cum vor şi când le place. Ei se scoală foarte târziu duminica, şi după ce servesc micul dejun în grabă ajung cinci minute sau mai târziu la Adunare. S-ar putea ca în situaţii deosebite să fie o scuză justificabilă, dar dacă venirea prea târziu este o obişnuinţă, ce dovedeşte atunci practica? Ea arată că o astfel de persoană priveşte Masa Domnului complet din punctul de vedere omenesc şi cerinţele ei sunt date la o parte în favoarea comodităţii proprii şi toleranţă cu sine însuşi. Ea mai arată şi o conştiinţă moartă faţă de Dumnezeu, căci o astfel de libertate nu ţi-ai permite în cadrul unui loc de muncă lumesc. Omul uită că Domnul este prezent; el ignorează sfinţenia prezenţei Sale; el nu se judecă pe sine însuşi şi căile lui. Urmarea unei astfel de nepăsări este că aceia care uită prezenţa Domnului şi totuşi mănâncă din pâine şi beau din paharul Domnului, fac aceasta în chip nevrednic.
Mâncatul în chip nevrednic
Vă rog să fiţi foarte atenţi la acest cuvânt al apostolului: „Astfel că oricine mănâncă pâinea sau bea paharul Domnului în chip nevrednic va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului.” El condamnă felul în care a fost luată Masa Domnului. Unii oameni au înţeles greşit textul acesta şi în mod nejustificat s-au ţinut departe de Masa Domnului ani la rând. Ei spun: Eu nu sunt demn să merg, în Biblie stă scris că eu nu ar trebui să merg. Dar ei nu au citit atenţi pasajul, deoarece versetul nu vorbeşte despre persoane nedemne, care mănâncă pâinea, ci de felul nedemn în care persoanele au mâncat.
Unde este bărbatul sau femeia, care sunt demni de a fi la Masa Domnului? Nimeni nu are un drept de a fi acolo; noi nu avem în noi înşine nici o destoinicie corespunzătoare pentru a fi la Masă; noi mergem numai pentru că Domnul ne-a poruncit să mergem. El ştie mult mai bine decât noi cine suntem; şi cu toate acestea ne-a invitat să facem aceasta spre amintirea Lui. Domnul spune că noi putem merge, dar noi trebuie să mergem în modestie; noi trebuie să fim conştienţi de prezenţa Aceluia înaintea căruia ne aflăm; noi trebuie să fim conştienţi cum trebuie să ne comportăm în Adunarea Dumnezeului cel viu. Căci ce facem noi când „facem aceasta”? Noi ne amintim exclusiv de faptul că trupul lui Hristos a fost dat pentru noi şi că sângele lui Hristos a fost vărsat pentru noi; şi putem noi să gândim superficial la aceste lucruri sfinte ca acestea? Putem noi trata cu uşurătate aceste lucruri solemne – trupul lui Hristos, în care a fost înfiptă suliţa îngrozitoare, sângele lui Hristos, care a curs din coasta Lui? Apostolul explică, că persoana, care mănâncă în chip nevrednic, se face vinovată de trupul şi de sângele Domnului.
Versetul este foarte serios. Vei spune tu de aceea: îmi este frică să merg; nu îndrăznesc să merg, pentru ca să nu mănânc în chip nevrednic? – Deseori trece un timp lung, înainte ca cineva să vorbească sau să spună ceva, şi gândurile mele rătăcesc încoace şi încolo. Mă gândesc la multe lucruri: la ceea ce s-a petrecut săptămâna trecută, la ceea ce probabil va fi mâine, la cineva, care este de faţă, sau mă gândesc la cineva, care nu este prezent, şi la tot felul de lucruri posibile. Numai când cineva propune o cântare sau vorbeşte, gândurile mele se trezesc.
Deci, cum se face că atenţia ta este aşa de împărţită şi de împrăştiată? Este din cauză că ochii credinţei tale nu privesc la Domnul; tu nu te gândeşti la El. Dacă te-ai gândi la El, atunci nu te-ai gândi la altcineva sau la altceva. Dacă observi că eşti vinovat în această direcţie, spune aceasta acolo Domnului şi apoi: iartă-mă, Doamne, că fac aceasta; umple Tu inima mea; îndreaptă gândurile mele rătăcitoare spre Tine. Nu te preocupa, dacă altcineva vorbeşte; tu nu trebuie să fi dependent de cineva; tu eşti prezent, ca să te gândeşti la Domnul. Eşti acolo împreună cu alţii; acesta este un adevăr binecuvântat, dar individualitatea ta nu este pierdută. Lasă gândurile proprii să fie orientate spre El. Lasă ca probabil un loc din Scriptură să-ţi vină în memorie şi gândeşte-te la el. Simte că Domnul îţi vorbeşte în Cuvântul Lui viu, scris, şi această conştienţă va umple inima ta cu o dulceaţă minunată. Nu crezi că tu poţi ţine duhul tău şaizeci de minute, sau aşa ceva, preocupat cu El? Sunt din aceia care dorm la Masa Domnului, aşa cum au dormit aceia în Grădina Ghetsimani? Vai, ce ruşine, că trebuie să fie aşa ceva! Tu eşti vinovat nespus de mult de trupul şi sângele Domnului. Gândeşte-te la El! „Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită!”
Să te verifici pe tine însuţi
Apostolul arată cum poţi evita păcatul acesta al participării nedemne: „Fiecare să se cerceteze pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar.” Aceasta nu înseamnă, că atunci când eu stau la Masa Domnului, eu trebuie să privesc în inima mea, să văd dacă este vreo preocupare sărăcăcioasă şi rea. Eu pot face aceasta acasă. Omul să se verifice pe sine însuşi! Aceasta înseamnă: să te judeci singur cu privire la ceea ce ai făcut şi de ceea ce eşti capabil să faci. Noi putem fi aşa de mulţumiţi cu noi înşine, că uităm cât de uşor ne-am putea împiedica fără harul lui Dumnezeu. Atunci putem veni la Masa Domnului cu mulţumire de sine şi uităm că în timpul acela scurt este posibil să dezonorăm pe Domnul, să ne jefuim pe noi înşine şi să ne facem vinovaţi cu privire la trupul şi sângele Domnului. Dar dacă în liniştea cămăruţei noastre de acasă ne gândim că fără harul Domnului şi fără de puterea şi exercitarea slujbei Sale preoţeşti în Locul Preasfânt pentru noi nu am fi în stare să-L adorăm, aşa cum se cuvine, ne vom verifica pe noi înşine, aşa cum apostolul porunceşte. Ne amintim că în noi, în carnea noastră, nu locuieşte nimic bun.
„Fiecare să se verifice pe el însuşi” şi să nu stea departe, ci să vină şi să mănânce din această pâine şi să bea din pahar. Pentru nimeni nu este în Scriptură o scuză justificabilă, ca să stea departe de Masa Domnului. Chiar dacă el este nedemn în sine însuşi, el este totuşi invitat să vină – cu excepţia cazului când el stă sub disciplina Adunării. Dacă el vine şi mărturiseşte dependenţa lui de Domnul, şi prin aceasta poate să se gândească cum se cuvine la Hristos în moartea Sa, dacă este suficient de sincer cu sine însuşi şi se pune pe genunchi şi spune: O, Doamne, Tu şti ce persoană neînţeleaptă şi neştiutoare sunt eu. Şi dacă eu am avut parte de dragostea Ta aşa de mulţi ani şi dacă în aceşti mulţi ani am învăţat multe despre suferinţele Tale şi moartea Ta, sunt totuşi înclinat ca tocmai la mâncarea Mesei Tale să eşuez. Eu nu mă pot încrede în inima mea, de teamă ca nu cumva atunci când sunt împreună cu sfinţii Tăi să împiedic lucrarea Duhului Tău prin slăbiciunea şi nebunia mea. Doamne, concentrează inima mea asupra Ta, exclude tot ce este nedemn, fă-mă capabil să îmi amintesc de Tine, aşa cum doreşti Tu. – Gândiţi voi că Domnul nu se va îngriji de acela care ia această poziţie de smerenie înaintea Lui?
Încredere în Domnul, neîncredere în tine însuţi
Nu te grăbi să vii în prezenţa Domnului la Masa Lui aşa ca şi cum te-ai grăbi să ajungi la un tren; tu mergi la locul cel mai sfânt. Du-te prudent acolo, după ce te-ai judecat pe tine însuţi înaintea Domnului, după ce ai umplut inima ta cu simţământul pentru jertfa Sa mare, pentru dragostea Lui pentru tine până la moarte, pentru dragostea Lui care rămâne, care doreşte aducerea aminte din partea unei inimi nechibzuite, aşa cum ai putea s-o ai tu. Du-te într-un astfel de duh, şi vei vedea ce diferenţă produce aceasta pentru zidirea ta sufletească în strângerile laolaltă. Nu te preocupa cu faptul că unul sau altul nu este prezent şi că altcineva este prezent iar ţie ţi-ar place mai mult să nu fie. Toate astfel de gânduri nepotrivite sunt de la satan. Marele vrăjmaş este distrugătorul în adunările de aducere aminte de Domnul Isus. Tu nu ai voie să uiţi că satan este un vrăjmaş şi niciodată un prieten şi că tu nu ai voie să te încrezi în el. El poate să vină chiar şi ca înger al luminii să se aşeze uneori lângă tine şi să vorbească, ceea ce te va face să gândeşti că este vorbire cerească. Dar tu nu ar trebui să fii neştiutor cu privire la vicleniile lui, şi poţi fi sigur că este înşelătorul dacă el decuplează pe Domnul din duhul tău. Niciodată să nu ai ceva a face cu satan, dar întotdeauna să ai a face cu Domnul Isus Hristos.
Dumnezeu să ne dăruiască, ca noi să avem parte de părtăşii mult mai înviorătoare şi mai preţioase cu Domnul şi cu sfinţii Săi la Masa Sa. Nu este nici un loc pe pământ asemănător cu acesta, nu numai pentru că Domnul Isus Hristos este acolo, ci şi pentru că sfinţii sunt acolo în caracterul Adunării lui Dumnezeu şi al Bisericii lui Hristos. Probabil sunt puţini la număr, dar Domnul a promis prezenţa Sa acolo unde sunt doi sau trei, care sunt adunaţi în Numele Său, şi El lucrează într-un mod unic în felul lui la aceşti doi sau trei. Nu este nimic pe pământ care să se compare cu aceasta. Este deja un gust anticipat al acelei mari Adunări, a cărei imagine o avem în Apocalipsa 5, unde fiecare inimă în unire cu marea mulţime se va revărsa în laudă şi adorare pentru El aflat în mijloc, care i-a răscumpărat cu sângele Său preţios. Noi toţi vom fi acolo, fiecare din noi; atunci nu vom veni prea târziu; noi vom fi deplin pregătiţi pentru acel serviciu divin sfânt; noi nu vom lua parte în chip nevrednic la acea Adunare de închinare; dar toate vor fi spre gloria şi lauda Domnului.
Masa Domnului ne oferă acum oaze în pustie; ea ne dă, chiar dacă noi mergem prin pustie, un gust anticipat al acelui timp măreţ şi minunat. Şi depinde de noi toţi, să purtăm grijă să nu pierdem vreuna din bucuriile care pot fi partea noastră la frângerea pâinii.
Hristos şi Adunarea Sa (7)
Adunarea aflată în decădere şi dezordine
William John Hocking
- Introducere
- Răspândirea în afara graniţelor Ierusalimului
- Terminarea lucrării Domnului
- Mulţimea de pete la Adunare
- Pildele despre Împărăţie
- Neghina şi grâul
- Păsările cerului în copacul mare
- Aluatul
- Atenţionarea personală din partea lui Pavel
- Lupi, care nu vor cruţa turma
- Naşterea duhului de partidă
- Călăuzire pentru cei încurcaţi
- Fundamentul tare
- Casa dezordinii
- Să te curăţi pe tine însuţi, ca să fi de folos
Versete călăuzitoare: Matei 13.24-43; Faptele apostolilor 20.28-32; 2 Timotei 2.19-22
Introducere
Locurile din Scriptură citate mai sus stau toate în context cu tema pe care o avem în seara aceasta înaintea noastră, în care este vorba despre decăderea şi dezordinea în Adunarea lui Dumnezeu. Este decăderea, în ceea ce priveşte învăţătura, şi dezordinea, în măsura în care este vorba de lucrurile morale şi spirituale din practică.
Într-o ocazie avută mai înainte am studiat pe scurt întemeierea Adunării lui Dumnezeu la coborârea Duhului Sfânt la Rusalii, şi atunci am văzut un tablou minunat şi copleşitor al noii părtăşii din Ierusalim, care era constituită în Numele Domnului. Am mai văzut, că nucleul mic, alcătuit din ucenicii care la Rusalii au fost botezaţi prin Duhul Sfânt să alcătuiască un trup, a început să crească la număr foarte repede, chiar din prima zi. Puterea Duhului Sfânt, care coborâse, era aşa de mare, că ea lucra puternic prin ei spre binecuvântarea celorlalţi din cetate, şi oameni, care au fost trădători şi ucigaşi ai Domnului Isus, au fost născuţi din nou prin cuvântul predicat. Ei au mărturisit că cred în Numele Lui, şi ei au fost adăugaţi la aceia care erau deja în Ierusalim.
Răspândirea în afara graniţelor Ierusalimului
Şi Cuvântul lui Dumnezeu a crescut şi s-a înmulţit mai departe, nu numai în Ierusalim, ci prin toată Iudeea, Samaria şi Galileea, şi în continuare până la marginile lumii cunoscute atunci. În primii câţiva ani ai istoriei Adunării răspândirea Evangheliei era fără îndoială deosebit de mare, dar chiar dacă comunitatea credincioşilor a crescut aşa de repede, chiar dacă numărul sfinţilor a crescut aşa de repede, totuşi ei erau una, având acelaşi ţel, chiar dacă nu erau în acelaşi loc; între ei era unitate; ei erau una în chestiunea Domnului. Umblau împreună în adevăr şi acţionau împreună în credinţă şi dragoste; şi prin toate ţinuturile îndepărtate era numai o singură Biserică, chiar dacă erau multe adunări locale.
În privinţa acestei dezvoltări minunate ne-am putea întreba singuri: De ce această lucrare minunată nu a continuat să crească la fel? Dacă Biserica în primii treizeci sau patruzeci de ani ai existenţei ei s-a răspândit aşa de repede şi până acum au trecut mai mult de optsprezece secole, cum se face că nu toată lumea mărturiseşte Numele Domnului Isus Hristos? Dacă Biserica în acele zile de început era una şi creştea văzând cu ochii, de ce astăzi lucrurile sunt aşa de diferite? În loc să se vadă că cei care rostesc Numele Domnului Isus umblă toţi împreună în temere de Domnul şi în mângâierea Duhului Sfânt, vedem că ei sunt în mod trist sfărâmiţaţi şi împrăştiaţi şi că sfinţii lui Dumnezeu îşi permit lucruri şi încurajează la ele în Numele Domnului, pe care le ştim că sunt de la satan şi nu de la Dumnezeu. Multe învăţături populare şi acţiuni sunt absolut străine de caracterul Domnului şi Stăpânului nostru, şi cu toate acestea sunt după cât se pare autorizate în Numele Său.
Dacă închidem Biblia noastră, această mare taină ne va rămâne de neînţeles, căci fără Cuvântul lui Dumnezeu nu se poate explica decăderea. Nu este nici o ipoteză, ca să se explice contrastul dintre timpul de acum şi zilele de demult ale Adunării, decât numai ceea ce găsim, dacă privim în Scriptură. Găsim acolo, că Dumnezeu a ştiut dinainte despre toată istoria ruşinoasă şi prin Duhul Sfânt a făcut-o cunoscut dinainte. În afară de aceasta învăţăm că motivul pentru care s-a ajuns la acest eşec în Adunare este acelaşi ca pentru eşecul relatat despre timpurile vechi-testamentale. În timpul în care poporul Israel a fost condus din Egipt spre Canaan şi chemat să mărturisească pe singurul Dumnezeu înaintea idolatriei dominante, poporul a început curând să se închine idolilor, aşa cum făceau celelalte naţiuni. Dumnezeu i-a tras la răspundere pentru acest păcat făcut împotriva luminii, şi drept urmare au fost pedepsiţi. Adunarea a eşuat în responsabilitatea ei, exact aşa ca poporul Israel, aşa cum omul întotdeauna eşuează şi dezonorează pe Dumnezeu în lucrurile care i-au fost încredinţate. Consideri ciudată înşelarea încrederii din partea lui Israel şi a Adunării? Dacă da, atunci probabil nu ai privit corect propria ta istorie; căci sunt aşa de liber să afirm, că niciunul dintre cei care sunt aici în seara aceasta nu a fost absolut fără greşeală în viaţa particulară. Este cineva aici, care doreşte să se ridice şi cu îndrăzneală să explice în prezenţa lui Dumnezeu că el a fost absolut credincios şi de încredere în tot ce i-a fost încredinţat odată lui, şi că el, când va fi chemat să dea socoteală înaintea Domnului pentru faptele lui nu va trebui să se scuze şi să recunoască vreun eşec şi nu va avea nimic de regretat?
Chiar de la început, tot ce a fost încredinţat omului a condus la eşec public şi deseori a fost folosit abuziv. Şi drept urmare citim în comunicările Scripturii despre planul lui Dumnezeu de introducere a celui de-al doilea Om, pe Domnul din cer, propriul Său Fiu preaiubit. Ultimul Adam niciodată nu va rata în ceea ce Îi este încredinţat. Ceea ce face Domnul nostru Isus Hristos rămâne în veşnicie, niciodată nu îşi va pierde valoarea, nu se degradează, niciodată nu va deveni dezordonat şi în nici un caz nu va aduce dezonoare lui Dumnezeu Tatăl. Lucrarea Domnului Isus este absolut desăvârşită şi minunată înaintea lui Dumnezeu, şi adevărul acesta este o mângâiere enormă pentru fiecare din noi, care suntem în seara aceasta aici. Omul a ratat, a ratat în chip nenorocit şi rău; şi el este răspunzător faţă de Dumnezeu pentru necredincioşia lui; însă noi putem privi cu deplină încredere la Domnul nostru Isus Hristos şi Îl putem lăuda, care niciodată nu L-a părăsit pe Dumnezeu, fiind ca robul credincios în lucrarea care i-a fost dată s-o facă. El a făcut totul bine şi spre slava lui Dumnezeu.
Terminarea lucrării Domnului
Deci în timp ce noi ne privim pe noi înşine cu neîncredere şi nemulţumire, privim cu mulţumire şi satisfacţie pe Domnul nostru Isus Hristos. Ne bucurăm nespus de mult de lucrarea Lui la cruce şi de desăvârşirea Lui şi de plinătatea Lui. Ne bucurăm de Isus Hristos şi nu ne încredem în carne. Acum, în contextul temei despre Adunare, Scriptura arată desăvârşit de clar, că, orice ar face Domnul nostru Isus Hristos în legătură cu Adunarea Sa, este desăvârşit şi întotdeauna va fi desăvârşit. Dacă se vorbeşte despre Adunare ca lucrare a lui Hristos, nu este nici un eşec şi nici cea mai mică nedesăvârşire legată cu ea. Domnul Isus Hristos a spus la început: „Pe această stâncă vreau să zidesc Adunarea Mea”. El zideşte în continuare la această construcţie, şi fiecare piatră vie, pe care El o introduce în această clădire spirituală, este desăvârşită. Clădirea creşte, piatră peste piatră este adăugată, şi întreaga clădire creşte spre a fi o locuinţă pentru Dumnezeu, care va fi fără greşeală şi se va arăta absolut desăvârşită.
Hristos a iubit Adunarea – aici este motivul real; întreaga Adunare stă înaintea duhului şi inimii Lui. Domnul cunoaşte pe fiecare în parte, care este al Lui şi aparţine Adunării Sale. Dar El a iubit Adunarea şi în unitatea şi plinătatea ei, şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea; El trăieşte pentru Adunarea Lui; El îi slujeşte în înălţime; El o curăţă prin spălarea cu apă prin Cuvânt. Apoi, mai târziu, când ea va fi completă, El Îşi va prezenta Lui Însuşi Adunarea, fără pată, fără zbârcitură sau ceva de felul acesta. Va veni ziua când ultimul mădular va fi adăugat trupului lui Hristos şi când întreaga Adunare va fi terminată. Atunci Hristos va lua Adunarea, pentru ca ea să fie la El în veşnicie.
Apoi, mai târziu, când Domnul Isus va veni în glorie pentru lumea aceasta, Adunarea Îl va însoţi în glorie, prin harul şi credincioşia Mântuitorului ei. Lumea se va mira de aceia pe care Dumnezeu îi va aduce cu Sine. Ea va spune: aceştia sunt păcătoşii care au fost salvaţi prin har, şi acum ei sunt drepţi în gloria lui Dumnezeu, absolut desăvârşiţi şi fără nici un cusur. – Unde poţi tu găsi ceva în lumea aceasta, care să fie asemenea acestei lucrări triumfale a harului? Lumea nu poate descoperi astăzi în Adunare nici o desăvârşire şi nici o glorie. Poţi căuta în toată lumea, însă niciodată nu vei găsi o adunare pe pământ, care s-ar putea compara cu acea Adunare desăvârşită, ideală, aşa cum o descrie Scriptura, cu Adunarea care este trupul lui Hristos, plinătatea Aceluia care umple totul în toate.
Mulţimea de pete la Adunare
Nu! Am spus tocmai, că noi nu putem găsi acel ideal, dacă privim în lumea întreagă: o Adunare desăvârşită, fără cusur. Şi dacă ne îndreptăm spre Scriptură, vom găsi o plinătate de eşecuri chiar şi în acele zile de început. Cine erau scriitorii epistolelor, pe care le avem în Noul Testament? Nu erau apostolii şi profeţii, temelia Adunării? Şi ei au scris scrisori la diferite adunări. Au scris la Roma, la Efes şi la alte locuri. Ce găsim în fiecare scrisoare? Găsim că apostolii îşi dau osteneala să îmbunătăţească neajunsurile, care erau deja atunci în Adunarea lui Dumnezeu. Pavel a scris sfinţilor din Roma, o cetate în care el nu fusese încă până atunci; el le-a prezentat foarte detaliat Evanghelia, dar el a trebuit să corecteze comportarea lor. Duhul unităţii în adevăr, duhul unităţii trupului lui Hristos, duhul purtării de grijă unul pentru altul în dragoste, deoarece aparţineau lui Hristos, le lipsea. Aceia care gândeau că în mod corect s-au desprins de prescrierile Legii, dispreţuiau pe aceia care nu au fost în stare să se ridice în aceeaşi măsură la libertatea în Hristos Isus.
Dacă citim scrisorile către credincioşii din Corint, găsim un potop de rătăciri în această adunare. Cei care erau numiţi după Numele Domnului Isus tolerau tot felul de lucruri rele în mijlocul Adunării sfinte; imoralitatea a fost scuzată în mijlocul Adunării lui Dumnezeu; lucrarea Duhului Sfânt al Domnului în mijlocul lor a fost făcută o ocazie pentru om să promoveze mândria inimii lui şi propria deşertăciune; cei bogaţi s-au depărtat de cei săraci la Masa Domnului; unii tăgăduiau învierea trupului. Apostolul avea de corectat toate acestea şi chiar mai multe în adunarea din Corint; şi aceasta la numai trei sau patru ani după ce el a întemeiat această adunare; şi satan a găsit deja intrare acolo şi aceste lucruri carnale şi lumeşti au fost aduse în Adunare.
Pildele despre Împărăţie
Dacă se parcurg cu băgare de seamă toate epistolele, se va găsi că lucrarea apostolilor nu a constat numai în întemeierea adunării şi s-o pună pe o temelie tare în ce priveşte învăţătura şi practica, ci şi în a corecta ce era rău şi fals şi care a fost deja atunci primit în mijlocul lor. Răul a pătruns în Adunarea lui Dumnezeu pe când apostolii trăiau încă.
Ce a însemnat pentru Domnul nostru Isus Hristos să vadă cum această casă frumoasă a lui Dumnezeu a fost aşa de repede degradată din punct de vedere estetic? Însă Domnul Isus Hristos a ştiut aceasta dinainte, şi eu v-am citit parabola din evanghelia după Matei 13, în care El vorbeşte foarte clar despre această dezordine. Voi aţi putea spune, că voi nu vedeţi aici Adunarea, că Adunarea nu este amintită în Matei 13 şi că Domnul Isus vorbeşte despre Împărăţia cerurilor. Este adevărat că Adunarea este amintită pentru prima dată în Matei 16. Şi înainte ca Domnul să spună ceva despre Adunare, El vorbeşte despre Împărăţia cerurilor. Domnul Isus a venit de la Dumnezeu, ca să întemeieze acea Împărăţie, care trebuia să fie la fel ca împărăţia tatălui Său David, însă mai de durată şi mai bună decât cea a fiului lui Isai, dar poporul nu a vrut să-L primească. El era între iudei un Om mai mare decât Solomon, şi El voia să le dea o Împărăţie mai mare decât cea a lui Solomon şi înţelepciune mai mare decât a lui Solomon şi putere mai mare şi bogăţii mai mari decât puterea şi bogăţia lui Solomon; dar ei nu au vrut să-L primească. S-a auzit vreodată de o împărăţie sau împărat care rămâne? Unde este împărăţia unui împărat, atunci când el nu este recunoscut de supuşii lui? El trebuie să rămână fără oştire.
În domeniul domniei pământeşti împărăţia este legată de o persoană, care domneşte. Adevărul era, că poporul Israel nu voia să aibă pe Omul acela, ca El să domnească peste ei. „Noi nu avem alt împărat decât pe Cezar”, au zis ei lui Pilat, „iar în ceea ce priveşte pe acest Isus din Nazaret, răstigneşte-L. Noi nu vrem ca Acesta să domnească peste noi.” Domnul ştia dinainte că se va ajunge la această respingere, şi a spus aceasta ucenicilor Săi. El a spus realmente, că Împărăţia cerurilor va lua o formă deosebit de ciudată şi particulară ca urmare a acestei lepădări. El a spus, ca să zicem aşa: Eu merg în cer, şi în timpul absenţei Mele Împărăţia cerurilor va fi formată din aceia din toată lumea care Îmi sunt daţi. Eu nu voi fi acolo, ca să domnesc peste ei; ei nu Mă vor vedea. Aceia, care Mă vor chema, care recunosc Numele Meu, vor alcătui această Împărăţie. Însă ea nu va fi cum va fi împărăţia viitoare Israel, când voi şedea pe tronul tatălui Meu David şi voi domni peste Ierusalim. Ca Împărăţie ea va fi unică în istoria lumii. – Astfel a dat Domnul aceste parabole, pe care le găsim în evanghelia după Matei 13 şi care toate vorbesc despre Împărăţia cerurilor, prima fiind introducerea. Ele prezintă însuşirile noi şi deosebite ale ei în comparaţie cu învăţătura Vechiului Testament.
Neghina şi grâul
Matei 13.24-30: Le-a pus înainte altă parabolă, spunând: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care seamănă sămânţă bună în ogorul lui; dar, în timp ce oamenii dormeau, vrăjmaşul lui a venit şi a semănat neghină printre grâu şi a plecat. Iar când a crescut firul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina. Şi robii stăpânului casei au venit şi i-au spus: «Domnule, n-ai semănat sămânţă bună în ogorul tău? De unde are atunci neghină?» Şi el le-a spus: «Un vrăjmaş a făcut aceasta». Şi robii i-au spus: «Vrei deci să mergem şi să o adunăm?» Dar el a spus: «Nu, ca nu cumva, adunând neghina, să smulgeţi şi grâul odată cu ea. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la timpul secerişului, voi spune secerătorilor: culegeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca să fie arsă; iar grâul adunaţi-l în grânarul meu»“.
În parabola despre câmpul de grâu un om a semănat sămânţă bună în ogorul său, însă un vrăjmaş a venit şi a semănat neghină pe acelaşi ogor. Şi când sămânţa a crescut şi a adus rod, a apărut şi neghina. Robul a zis stăpânului casei: Ce să facem? Să smulgem neghina? Nu, a spus posesorul, lăsaţi-le să crească împreună până la seceriş. – Aici deci ne este prezentată Împărăţia cerurilor în această formă de constituire. Binele şi răul stau unul lângă altul; este un pai de grâu şi neghina; ambele cresc unul lângă altul. La înfăţişare ele se aseamănă; ele se aseamănă în exterior, însă de la o plantă de neghină niciodată nu se va obţine rod. Grâul bun va da la iveală ceea ce înseamnă viaţă, însă neghina nu, chiar dacă, făcând excepţie de rodire, între ele este o mare asemănare.
După aceea Domnul explică, că neghina sunt fiii răului şi că sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei. Domnul Isus Hristos a venit ca să nimicească lucrările diavolului, şi de aceea satan este marele vrăjmaş al lui Hristos; şi ca să producă pagubă acelora care poartă Numele lui Hristos, răul îşi aşează fiii în Adunarea poporului lui Dumnezeu. Chiar dacă în ceea ce priveşte natura lor ei nu se aseamănă, totuşi ei au voie să se adune împreună. În timpul în care ei cresc în mijlocul părtăşiei, Domnul Isus Hristos nu aruncă afară din Împărăţia Lui tot ce este împotriva Lui, aşa cum El va face când va veni recoltatul, sfârşitul veacului. Acum Domnul Isus Hristos nu şade pe tronul lui David. El şade pe tronul gloriei, dar nu pe tronul Lui propriu, ca să domnească cu dreptate peste pământ. De aceea El nu Se amestecă în exterior în constituţia Împărăţiei Sale. Aceia, care poartă cu adevărat Numele Domnului, se află unul lângă altul cu aceia care stau sub domnia lui satan. Şi această alcătuire amestecată va ţine până va veni timpul judecăţii de diferenţiere, când neghina va fi adunată şi arsă şi grâul va fi adunat în grânar.
În cartea Faptele apostolilor şi în epistole găsim că alcătuirea amestecată, care este prezentată în această parabolă, a devenit o realitate şi că în Adunarea lui Dumnezeu s-au strecurat persoane rele. Ele erau acolo alături de credincioşii adevăraţi. Ele şedeau împreună în adunări, au ascultat împreună învăţătura Duhului Sfânt; dar ele lucrau cu răutate la nimicirea a ceea ce era sfânt şi adevărat, căci fiii răului pot exercita numai o influenţă rea.
Mă voi strădui să prezint foarte clar această diferenţă. Această parabolă nu a fost dată ca imagine pentru constituirea Adunării şi a relaţiei Adunării. Era o parabolă despre Împărăţia cerurilor, care constă din aceia care conform numelui pe care îl poartă recunosc pe Domnul nostru Isus Hristos. Sunt unii alături, care nu gândesc din toată inima ce spun şi mărturisesc, însă aceşti falşi sunt amestecaţi cu copiii lui Dumnezeu, căci se adună împreună laolaltă. Şi această răsărire a neghinei printre grâu este relatată din istoria Bisericii de la început, aşa cum o găsim scrisă în cartea Faptele apostolilor şi în epistole. Deja atunci pătrunseseră lupii în turma de oi (Faptele apostolilor 20.29).
Păsările cerului în copacul mare
Matei 13.31,32: Le-a pus înainte altă parabolă, spunând: „Împărăţia cerurilor este asemenea unui grăunte de muştar, pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ogorul lui: el este, în adevăr, mai mic decât toate seminţele, dar, după ce a crescut, este mai mare decât verdeţurile şi se face un copac, astfel încât păsările cerului vin şi se cuibăresc în ramurile lui“.
Dar trebuie să se ţină seama şi de o altă parabolă despre Împărăţia cerurilor. Parabola a doua relatează despre grăuntele de muştar, care este mai mic decât toate seminţele, dar după ce a crescut el este mai mare decât verdeţurile, aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuiburi în ramurile lui. Am văzut grăuntele de muştar, cel mai mic dintre toate seminţele, atunci când am studiat Faptele apostolilor 2. Acolo în Ierusalim erau împreună aproximativ o sută două zeci de ucenici ai Domnului, pescari, oameni simplu; ce putea face o grupă aşa de mică în lume? Dar chiar dacă în ochii oamenilor ei erau „mai mici decât toate seminţele”, ei au început imediat să se întărească şi să crească numeric, şi ei au continuat să se înmulţească până ce treptat au devenit un copac mare.
În epistola sa adresată credincioşilor din Colose, apostolul vorbeşte despre faptul că în timpul acela Evanghelia era propovăduită în lumea întreagă; un astfel de progres rapid era o minune mare şi neaşteptată şi era ceva bun pentru aceia care au primit Evanghelia. Desigur creşterea uimitoare a creştinismului a fost privită curând ca ceva demn de luat în seamă şi să fie folosit de lume. Vă amintiţi că în prima parabolă a Domnului, sămânţa căzută lângă drum a fost mâncată de păsările cerului. Ele puteau duce uşor şi sămânţa de muştar, deoarece ea era mai mică decât toate celelalte seminţe, dar când sămânţa a devenit un copac mare, ele nu au putut duce copacul, dar puteau să se aşeze în ramurile lui. Astfel au încercat oamenii din lume, atunci când grupa credincioşilor a devenit prea mare şi prea puternică ca să fie ignorată şi desconsiderată, să folosească noua credinţă pe cât posibil de mult spre avantajul propriu şi pentru nevoile lor proprii. Ştim că aşa a fost în istoria Bisericii. La începutul secolului 4 cezarul din Roma a constat că foarte mulţi dintre soldaţii lui erau creştini şi că în toate părţile imperiului lui erau creştini. După chibzuinţe politice lumeşti şi-a zis: eu însumi vreau să devin creştin, ca astfel să pot avea sprijinul lor. Atunci s-a petrecut, că lumea şi Adunarea s-au unit. Lumea a încetat să mai prigonească Adunarea şi a ocupat un loc de prestigiu ca să dirijeze interesele exterioare ale Adunării lui Hristos. Păsările cerului au găsit un adăpost împreună cu aceia care au mărturisit Numele Domnului Isus Hristos.
Această contopire a alcătuit o epocă în istoria Bisericii, şi noi ştim că lumea şi-a păstrat până în zilele de astăzi punctul de sprijin în Biserică. Lumea ţine în mâna ei nu numai sceptrul controlului direct, ci şi influenţa ei indirectă pătrunde pretutindeni în creştinătate. Ea apucă lucrurile lui Hristos, ca să le folosească în scopuri proprii. Oameni cu felul de gândire lumesc nu vor găsi nimic rău să folosească Numele lui Hristos într-o reclamă pentru o piesă de teatru sau un film sau ceva asemănător. Ei argumentează, că unii vor fi atraşi prin aceasta, deoarece Numele lui Hristos este legat cu distracţiile lor. Acesta este numai un singur exemplu al felului în care lumea se foloseşte de Numele Domnului Isus Hristos, ca să popularizeze plăcerile ei. Domnul a atenţionat în acele zile de început, înainte chiar ca Adunarea să fie întemeiată, cu privire la aceste viclenii ale lui satan.
Aluatul
Matei 13.33: Le-a spus altă parabolă: „Împărăţia cerurilor este asemenea unui aluat pe care l-a luat o femeie şi l-a ascuns în trei măsuri de făină, până s-a dospit tot“.
Parabola următoare este foarte scurtă, dar foarte semnificativă. Mai întâi un om a semănat sămânţa pe câmpul lui, după aceea un om a semănat un grăunte de muştar, dar acum citim despre o femeie, care a luat aluat şi l-a ascuns sub făină. Cuvântul Domnul dă impresia unei acţiuni secrete din partea femeii: puţinul aluat a fost ascuns sub trei măsuri de făină, şi voi ştiţi că efectul aluatului este, că el se extinde în toată cantitatea de făină în care se află. Cele trei măsuri de făină au fost pătrunse de aluat. Nu a fost nevoie de nici un alt efort din partea femeii; procesul de dospire s-a desfăşurat de la sine. Femeia a trebuit numai să pună aluatul, şi rezultatul a fost sigur; întreaga cantitate de făină a fost dospită.
Aluatul este o imagine a răului. „Păziţi-vă de aluatul fariseilor”, a spus Domnul mai târziu ucenicilor Săi. Învăţătura lor era stricată şi producea stricăciune. Nimic nu se înmulţeşte aşa de rapid printre copiii lui Dumnezeu precum aluatul. Dacă el pătrunde într-o grupă, el se răspândeşte în toată grupa: „Puţin aluat dospeşte toată plămădeala”, a spus apostolul corintenilor (1 Corinteni 5.6) şi de asemenea şi galatenilor (Galateni 5.9). El voia să spună nu numai că aluatul va continua să dospească, dacă nu este scos, ci expresia include în sine şi faptul că efectul prezenţei aluatului este aşa fel că întreaga cantitate devine infectată şi rezultatul corespunde naturii infecţioase a aluatului însuşi. Răul nestăvilit are efect inducător în eroare şi distruge ce este bun. Nu ar trebui noi să ştim din experienţă că păcatul are acest caracter aducător de stricăciune? Nu am avut noi cunoaşterea tristă, umilitoare a afectului otrăvitor a unui gând sau plan rău? Chiar dacă la început este numai un germen, totuşi el este capabil să crească şi să se extindă în noi. S-ar putea să nu dorim prezenţa lui, dar dacă el este acolo, răul lucrează, otrăveşte puterile acţiunii noastre, se extinde în viaţa toată.
Aşa cum aceasta este adevărat în cazul unui singur om, la fel este de adevărat şi pentru o părtăşie a poporului lui Dumnezeu. Nici o adunare nu este absolut liberă de prezenţa şi de influenţa nimicitoare a răului, care se creează în cuvânt sau umblare. În cazul adunărilor din Galatia era vorba de învăţătură rea (Galateni 5.9), căci ea adăuga Legea la har, şi aceia care au fost luaţi cu forţa de această învăţătură au căzut din har. Hristos a devenit fără efect pentru ei. În Corint era aluatul umblării corupte în fapte; era permisă imoralitate mare; şi prezenţa acesteia a avut efect murdăritor asupra întregii adunări.
Nu ar trebui să permitem acestor parabole ale Domnului nostru să ne atenţioneze cu privire la puterea de infectare a răului printre duhurile sfinţilor? Ar trebui să fim veghetori în fiecare zi cu privire la pericolul murdăririi. Dacă nu o luăm în seamă, există posibilitatea să fim prinşi în mrejele ei şi să fim luaţi cu forţa. Ştiţi cât de repede se transmite o boală de la unul la alţii; infectarea se face uşor şi repede şi se răspândeşte prin părtăşii mari. Oamenii ajung pe neobservate să fie prinşi de epidemie; şi la fel este şi cu răul printre sfinţi.
Atenţionarea personală din partea lui Pavel
De la început Biserica a fost supusă influenţelor murdăritoare venite dinăuntru şi din afară, şi noi nu avem voie să ne închidem ochii înaintea faptelor. Le găsim scrise aici în Scriptură. Fără a ne ocupa mai departe cu aceste parabole, vrem să studiem vorbirea apostolului Pavel către bătrânii adunării din Efes (Faptele apostolilor 20). Pavel era o unealtă mare, pe care Hristos a folosit-o, ca să răspândească cunoştinţa despre Adunare printre sfinţi; şi această cunoaştere i-a fost descoperită în mod deosebit din cer. Domnul înviat şi glorificat i-a descoperit lui Pavel taina referitoare la El Însuşi şi Adunare. Ceilalţi apostoli cunoşteau adevărul, însă el a fost încredinţat în mod deosebit lui Pavel de către Domnul, de la care el l-a primit.
Faptele apostolilor: 20.28-32: Luaţi seama deci la voi înşivă şi la toată turma în care v-a pus Duhul Sfânt supraveghetori, ca să păstoriţi Adunarea lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu sângele Propriului Său Fiu. Eu ştiu aceasta, că, după plecarea mea, vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu cruţă turma; şi dintre voi înşivă se vor ridica oameni vorbind lucruri stricate, ca să-i tragă pe ucenici după ei. De aceea vegheaţi, amintindu-vă că trei ani, noapte şi zi, n-am încetat îndemnând cu lacrimi pe fiecare. Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi Cuvântului harului Său, care poate să vă zidească şi să vă dea o moştenire între toţi cei sfinţiţi.
Aici Pavel îşi ia rămas bun de la bătrâni; el este în momentul când să meargă la Ierusalim, şi are în mod deosebit pe inimă să vorbească cu cei care purtau responsabilitatea în adunarea din Efes. El şi-a pus tot sufletul în această lucrare, atunci când a lucrat acolo; cu lacrimi a lucrat ziua şi noaptea în mijlocul lor. El nu era un om care obişnuia să vorbească despre slujba lui, dar dacă vorbea în felul acesta, atunci aceasta avea un sens deosebit, şi noi ar trebui să fim atenţi la ceea ce spune. Pavel simţea lăuntric că el niciodată nu le va mai vedea feţele, şi îl apăsa că în lipsa lui va pătrunde dezordine îngrozitoare şi decădere în adunare. Ceea ce Domnul a profeţit în parabolele Lui, va avea loc; răul va pătrunde şi va strica frumuseţea şi curăţia Adunării lui Dumnezeu. În mod corespunzător îndeamnă pe bătrâni, pe aceia care au fost numiţi în mod deosebit ca să vegheze asupra sfinţilor din Efes şi să îngrijească de ei. Având în vedere ce plutea peste capetele lor, el vorbeşte din dragoste pentru ei şi pentru Adunare. El a spus: „Luaţi seama deci la voi înşivă şi la toată turma în care v-a pus Duhul Sfânt supraveghetori, ca să păstoriţi Adunarea lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu sângele Propriului Său Fiu.”
Lupi, care nu vor cruţa turma
Ce ar trebui să facă bătrânii, ţinând seama de această nenorocire ameninţătoare? Ei trebuiau să păstorească turma lui Dumnezeu. Care este mijlocul cel mai mare, care împiedică răspândirea răului? Păstorirea având ca bază Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă inimile şi sufletele noastre sunt întărite prin Cuvântul lui Dumnezeu, noi vom fi protejaţi împotriva răului care este în jurul nostru şi caută să pătrundă. Dacă cunoaştem adevărul, ştim şi că ceea ce nu este din adevăr este minciună. Dacă avem adevărul, nu mai avem nevoie de nimic altceva. Noi nu trebuie să analizăm specificul celor mai mult de cinci sute de grupe diferite din creştinătate, ca să constatăm ce este corect şi ce este neadevărat. Dacă avem adevărul, dacă cunoaştem glasul Păstorului cel bun, suntem în siguranţă faţă de glasurile înşelătoare ale străinilor.
Să păstoreşti Adunarea lui Dumnezeu! Acesta era motivul lui: „Eu ştiu aceasta, că, după plecarea mea, vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu cruţă turma.” Ce trebuia să mai vină în copacul cel mare, potrivit cuvintelor Domnului din parabolă? El a spus, că vor veni păsările cerului şi se vor aşeza pe ramurile copacului. Apostolul a spus că vor intra lupi răpitori, care nu vor cruţa turma. De ce vin lupii în turmă? Ei vin ca să omoare, să împrăştie şi să strice – ca să producă cât mai multă pagubă posibilă. Este profeţit aşa de clar de către apostol, că agenţi ai lui satan vor pătrunde în Adunarea lui Dumnezeu. Ei sunt acolo cu intenţii rele. Protecţia împotriva acestui pericol constă în păstorirea oilor; păstoriţi-le bine, pentru ca ele să devină tari în Domnul şi în tăria puterii Lui. Faceţi cunoscut adevărul, întreg adevărul şi nimic altceva decât adevărul, şi ele vor rămâne păzite de acei vrăjmaşi îngrozitori, care au pătruns în Biserică din domeniul de stăpânire al lui satan. Desigur lupii puteau arăta îmbrăcaţi în haine de oaie, ca să înşele, înainte de a le nimici. Prezenţa lor este un pericol permanent, şi singura protecţie este să îngrijeşti de Adunarea lui Dumnezeu ca păstor şi s-o păzeşti.
Naşterea duhului de partidă
Dar acesta nu era singurul pericol, pe care Pavel l-a prevăzut. Era nu numai necesar să se supravegheze uşile şi să se vadă că nu intrau lupi răpitori, ci el mai spune şi: „dintre voi înşivă se vor ridica oameni vorbind lucruri stricate, ca să-i tragă pe ucenici după ei.” Se va produce nelinişte provenită din surse interioare. Unii dintre sfinţii însăşi se vor ridica şi vor vesti lucruri care nu corespund adevărului lui Dumnezeu, la care scopul lor ar fi să atragă oameni după ei şi să formeze o grupare. Un om, care poate vorbi fluent, care poate spune lucruri plăcute, care cunoaşte puterea lui de a se face plăcut oamenilor, deseori speră foarte zelos ca ascultătorii lui să se strângă în jurul lui ca grupă. În Corint era o partidă a acelora care spuneau: Eu sunt al lui Pavel. Alţii spuneau: Nu, eu sunt al lui Petru. Petru este bărbatul pentru mine. O a treia grupă spunea: Eu sunt al lui Apollo. – S-au format grupe mici în Adunare, fiecare s-a numit cu numele conducătorului lui plăcut, şi aceasta nu întotdeauna este cu aprobarea conducătorului însuşi.
Sfinţii, care au fost atraşi, s-au rătăcit la fel ca şi aceia care i-au atras. Însă Pavel vorbeşte despre aceia care în loc să fie pentru Hristos ca Domn al lor, stăteau pentru ei înşişi. Ei nu spuneau: priviţi la Hristos; ei spuneau; priviţi la mine şi urmaţi învăţătura mea, în loc să urmaţi pe Hristos. – Dacă în seara aceasta auzim o persoană spunând aceasta, vom face mai bine dacă nu o vom urma, deoarece ea aparţine acelora care strică Adunarea lui Dumnezeu.
Ştiu că aceste lucruri despre stricăciunea şi eşecul Adunării nu sunt plăcute să fie auzite, dar nu v-am spus nici măcar a zecea parte din ceea ce spune Scriptura referitor la această temă. Sper să fie spus destul, ca să vă determine să cercetaţi tot mai mult Scriptura, ca ea să vă călăuzească cu privire la această problemă importantă. În timp ce Biserica ideală a lui Hristos rămâne curată şi sfântă, că ea constă din credincioşi care au fost curăţiţi şi sfinţiţi prin sângele Său preţios şi niciunul dintre ei nu se va pierde, ci toţi vor face parte din Adunarea Sa în glorie – în timp ce aceasta este adevărat, este de asemenea adevărat că în biserica mărturisitoare de pe pământ a lui Hristos există o stare de decădere generală şi abatere de la adevărul iniţial. Creştinismul include tot ce în exterior recunoaşte Numele Domnului Isus, şi găsim în el învăţături şi feluri de comportare contrare Numelui sfânt al lui Hristos şi care sunt condamnate total prin Cuvântul sfânt. Având în vedere această situaţie confuză a lucrurilor, fiecare, care iubeşte pe Domnul Isus Hristos, este înclinat să dispere şi să spună: „Ce trebuie să fac eu? Care este responsabilitatea mea? Dacă sunt învăţături rele şi fapte rele în stânga şi în dreapta, care este atunci responsabilitatea mea faţă de Stăpânul meu?
Călăuzire pentru cei încurcaţi
Deci, nu este nici un motiv pentru desperare. Putem fi siguri că Domnul nostru Isus Hristos, care înainte de ziua de Rusalii a spus acele parabole, care ilustrează această stare de decădere, a prevăzut şi o călăuzire pentru aceia care doresc să facă voia Sa şi doresc să-I slujească. Desigur eu nu vorbesc cu cineva care nu are dorinţa reală să placă Domnului nostru Isus Hristos. S-ar putea să fi făcut experienţa tristă, că am încercat să fim plăcuţi unui număr de oameni în acelaşi timp; observăm că nu putem aceasta; şi astfel unii cad înapoi într-o atitudine egoistă şi spun: vreau ca pe viitor să-mi fiu plăcut numai mie însumi. – Acesta este un cadru sărăcăcios de gândire. Noi suntem aici ca să fim plăcuţi numai Domnului nostru Isus Hristos, şi în timp ce Îi suntem plăcuţi, vom fi plăcuţi şi vecinului nostru spre binele şi zidirea lui. El este credincios faţă de noi; sunteţi şi voi gata să-I fiţi credincioşi în lucrurile Adunării? Tu spui: Ce să fac, ca să-I fiu plăcut? Să continui să fac lucrurile, aşa cum le apreciez eu? Să le iau aşa cum sunt, deoarece nu pot să le schimb? Eu nu sunt răspunzător pentru eşecul de astăzi. Vreau să fac ce este cel mai bine, pretutindeni unde mă aflu. – Nu, noi suntem răspunzători faţă de Domnul Isus Hristos, după felul cum acţionăm la Cuvântul Său pe care îl avem. Noi ştim, că El iubeşte Adunarea Sa. Ştim că prin har suntem mădulare ale trupului Său şi că noi Îi aparţinem, Lui, Capul viu. De aceea trebuie să fim foarte atenţi, ca să ştim care este voia Lui pentru noi astăzi.
Gândesc, că noi avem călăuzire bogată în a doua epistolă către Timotei. Aceasta este epistola care se ocupă în mod deosebit cu ultimele zile şi cu ultima constituţie a Adunării, în care ea se va afla în acele zile, când Domnul va veni. Nu este bine pentru noi, că decăderea şi neorânduiala în Adunare a pătruns deja în timpurile apostolice? Astfel avem lumina lui Dumnezeu cu privire la Adunare. Noi avem Cuvântul scris, care ne poate lumina în amurgul şi întunericul crescând. Şi noi avem această călăuzire aici în pasajul pe care l-am citit din capitolul 2.
Fundamentul tare
2 Timotei 2.19-22: Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu rămâne, având pecetea aceasta: „Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Săi“ şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de nedreptate!“ Dar într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut; şi unele sunt spre onoare şi altele spre dezonoare. Deci, dacă cineva se va curăţi pe sine însuşi de acestea, va fi un vas spre onoare, sfinţit, folositor Stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună. Dar fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte dreptatea, credinţa, dragostea, pacea, cu cei care-L cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.
Primul lucru, pe care îl remarcăm în versetul 19, este un cuvânt care dă o încurajare mare: „Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu rămâne”, spune apostolul. El a vorbit despre unele lucruri îngrozitoare, care vor avea loc în ultimele zile. Fapte rele şi învăţători falşi se înmulţeau rapid în timpul acela şi mai târziu se vor înmulţi tot mai mult. Însă Pavel se bucură să-şi amintească lui însuşi şi lui Timotei şi nouă, că temelia tare a lui Dumnezeu rămâne, chiar dacă ceea ce a fost încredinţat omului eşuează. Ceea ce este de la Dumnezeu rămâne tare şi nimic nu-l poate atinge. Şi în timp ce acest caracter de stabilitate cu privire la lucrurile Adunării este adevărat, gândesc că este un principiu foarte sănătos, pe care fiecare credincios ar trebui să-l aibă înaintea ochilor. Ceea ce Duhul lui Dumnezeu îţi descopere cu privire la adevăr, aceasta niciodată nu se schimbă. Asigură-te că ceea ce ai este de la Dumnezeu. Lasă să fie deplin ancorat în sufletul tău precum şi înaintea lui Dumnezeu, că ceea ce ai, ce crezi şi cu ceea ce eşti legat este de la El. Nu primi pentru tine de la alţi oameni convingeri spirituale; să nu ai nici măcar convingerile tatălui tău sau ale mamei tale; ci să le ai de la Dumnezeu şi să ai dovezi din Scriptură pentru ele, şi atunci poţi fi liniştit, având conştiinţa bună şi duhul plin de pace. Temelia tare a lui Dumnezeu stă tare; şi ceea ce a fost tare acum cincizeci de ani, este şi astăzi tare; ceea ce era tare în zilele apostolilor, şi astăzi este încă tare şi sigur.
Principiile credinţei sunt astăzi subminate şi distruse. Sunt oameni care dedică toată viaţa lor pentru nimicirea acestui Cuvânt sfânt şi folosesc toate puterile lor în acest scop; şi ei caută folosindu-se de Numele Domnului să distrugă încrederea copiilor lui Dumnezeu în Biblie. Ei învaţă, că numai părţi mici din această Carte ar fi adevărate. Dar la ce foloseşte Cartea sufletelor simple, dacă ea este valabilă numai parţial? Apostolul spune: „Temelia tare a lui Dumnezeu stă şi are pecetea aceasta: Domnul cunoaşte pe cei care sunt ai Săi.” Domnul îi cunoaşte, şi cu încredere ne putem baza pe această cunoaştere. Ochii Lui, ochii ca para focului, verifică inima şi conştiinţa. El caută după legătură reală cu El. Numai El cunoaşte pe aceia care sunt ai Săi în această Adunare. Eu nu-i cunosc, şi nici tu, dar El îi cunoaşte. Însă marea noastră certitudine în ziua aceasta, în care mărturisirea este pretutindeni aşa de superficială, este legătura noastră personală cu Domnul, care ne cunoaşte şi la sfârşit ne va prezenta public ca fiind ai Săi.
Dar acolo mai este şi o altă notiţă pe fundament: „Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de nedreptate.” Fără voia sau dorinţa noastră se poate întâmpla să ne infectăm trupeşte de vreo boală contagioasă şi nimicitoare, dacă venim în contact cu ea. Ea se lipeşte de noi şi noi suntem aruncaţi pe patul de boală. La fel suntem în pericol cu privire la răul din jurul nostru. Trebuie să ne păzim de efectul lui distrugător: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de nedreptate“.
Casa dezordinii
După aceea apostolul se foloseşte de imaginea unei case mari. Dacă am avea timp am putea să ne uităm în prima epistolă către Timotei, unde Pavel scrie aceluiaşi om şi îi spune cum trebuie să se comporte el în casa lui Dumnezeu, Adunarea Dumnezeului cel viu (1 Timotei 3.15). Acolo el vorbeşte despre Adunarea adevărată, însă aici este altceva, nu este casa lui Dumnezeu. El o numeşte „casă mare”, deoarece el nu poate lega Numele lui Dumnezeu cu ceva care este adunat la întâmplare, unde răul rămâne alături de bine.
Când Domnul Isus a intrat în Templul din Ierusalim, El a auzit mugetul vacilor, behăitul oilor, uguitul porumbeilor şi zăngănitul monezilor pe mesele schimbătorilor de bani. El i-a scos pe toţi afară şi a spus: „Aţi făcut din Casa Tatălui Meu o casă de comerţ, o peşteră de tâlhari”, căci ei se înşelau unul pe altul direct în curţile din faţă ale Casei lui Dumnezeu şi au folosit Casa lui Dumnezeu pentru scopuri proprii. Aceasta era rău în ochii Domnului; şi aici găsim că Adunarea, Casa lui Dumnezeu, a devenit o „casă mare”, pierzând caracterul ei de sfinţenie.
În casa mare sunt vase de aur şi de argint, de lemn şi de pământ. Vasele din aur şi argint sunt vasele potrivite pentru slujba Casei lui Dumnezeu. Nebucadneţar le-a luat din Templul de la Ierusalim şi le-a dus în Babilon, şi Belşaţar le-a adus la marea lui sărbătoare şi el împreună cu mai marii lui au lăudat pe idolii lor bând din vasele cele mai sfinte ale lui Dumnezeu, care au fost închinate pentru folosirea în Cortul întâlnirii şi în Templu. În noaptea aceea Dumnezeu a judecat nelegiuirea lui. Belşaţar a fost omorât şi Babilonul a fost cucerit. Aici sunt nu numai vase din aur şi argint pentru folosirea exclusivă de către stăpân, ci şi vase din lemn şi pământ, care nu ar trebui să fie acolo. Se poate lua un vas de aur şi folosi pentru dezonoare. Când Belşaţar a folosit vasele sfinte la sărbătoarea idolilor lui, ele au fost folosite spre dezonoare. Asemănător într-o casă mare, unde vasele reprezintă persoane, se poate afla cineva care a crezut cu adevărat în Domnul Isus şi care, probabil la întâmplare, chiar dacă în mod rătăcit, face ceva care dezonorează pe Domnul Isus Hristos. Însă Domnul nu poate aproba această slujbă, deoarece ea este legată cu răul. Vasul de aur conţine un dar de jertfă pentru idoli. Robul bun, care face o slujbă ne-sfântă, este un vas spre dezonoare, nu spre onoare.
Să te curăţi pe tine însuţi, ca să fi de folos
Apostolul spune că sunt vase de aur şi de argint, dar şi vase de lemn şi de pământ, şi unele sunt spre onoare şi altele spre dezonoare. Dacă cineva se curăţeşte de acestea, atunci el va fi un vas spre onoare, sfinţit, folositor stăpânului casei, pregătit pentru orice lucrare bună. Trebuie eu să zăbovesc la acest verset? Nu vorbeşte el de la sine fiecăruia din noi? Stăpânul meu este bun şi prietenos, îndurător şi iubitor, şi El a murit pentru mine; şi acum eu doresc să Îi slujesc; dar dacă doresc să Îi slujesc, atunci trebuie să fiu un vas sfânt şi folositor. Cum pot fi eu gata pentru orice lucrare bună? Dacă eu însumi mă curăţ de vasele care sunt spre dezonoare, atunci voi fi un vas spre cinste, sfinţit şi capabil să fiu folosit de Stăpânul casei. Eu nu pot veni la El în slujba Sa ca şi cum umblarea mea personală nu ar juca nici un rol. Eu nu pot merge la El, dacă sunt legat cu ceva sau cu cineva care este fals în ochii Săi, aşa cum eu bine ştiu. Noi folosim deseori textul acesta, ca şi cum el s-ar referi numai la noi personal şi la fiecare în parte; el ne atenţionează să curăţim slujirea noastră de tot ce este personal şi nu este curat. Aceasta este necesar, însă pasajul merge mai departe. El respinge nu numai ceea ce în mine este întinător, ci şi ceea ce vine din relaţia cu alţii. „Deci, dacă cineva se va curăţi pe sine însuşi de acestea, va fi un vas spre onoare, sfinţit, folositor Stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună.”
În versetul 22 avem însuşirile morale care sunt demne pentru slujirea Domnului: „Dar fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte dreptatea, credinţa, dragostea, pacea, cu cei care-L cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.” (2 Timotei 2.22). Aici este recomandată legătura cu inimile curate. Vă amintiţi de textul din capitolul 10 al epistolei către Romani: „Acelaşi Domn al tuturor este bogat faţă de toţi care-L cheamă” (Romani 10.12), şi El este aşa. Indiferent dacă noi avem sau nu inimi curate: El este bogat pentru noi. Dacă Îl chemăm în ziua necazului, El ne aude. Nu aţi observat uneori, când aţi fost eliberaţi de un necaz: chiar dacă L-aţi uitat, totuşi El va auzit repede, când L-aţi chemat? Ce bun este El! Dar când este vorba de slujire, de legătură şi să dai mărturie pentru Numele Lui în „casa mare”, atunci trebuie să fiţi de partea acelora care cheamă Numele Domnului din inimă curată, care ei înşişi s-au sfinţit, şi voi trebuie să năzuiţi după dreptate, credinţă, dragoste şi pace.
Prin aceasta vă veţi curăţi de vasele care sunt spre dezonoare; le veţi lăsa înapoia voastră şi nu veţi mai avea nimic a face cu ele. În istoria Adunării au fost timpuri când această curăţire s-a făcut în dimensiuni mari. De exemplu: când în Evul mediu oamenii au venit din biserica romano-catolică şi au lăsat în urma lor slujba divină carnală şi păcătoasă şi s-au sprijinit pe Cuvântul lui Dumnezeu şi pe îndreptăţirea pe baza credinţei, aceasta era o curăţire de vasele de dezonoare, care era foarte importantă. Însă astăzi Domnul ne cheamă să ascultăm Cuvântul Său, să păstrăm acest adevăr, să ne păstrăm pe noi înşine curaţi şi să păstrăm curate legăturile noastre. Şi chemarea Lui este cu atât mai urgentă din motivul că Domnul va veni foarte curând. Mărturia bisericii a devenit foarte rea; copiii lui Dumnezeu şi copiii lumii sunt amestecaţi aşa de mult că Domnul cu siguranţă nu va întârzia mult. Cu siguranţă El Însuşi va veni şi va lua Adunarea Sa din această mulţime a stricăciunii – o va lua la Sine. Cât de mult a aşteptat Domnul după Adunarea Sa! Hristos a iubit Adunarea Sa şi S-a dat pe Sine Însuşi la moarte pentru ea; în toate aceste secole El a adunat cu răbdare suflete, unul după altul, şi le-a adăugat Adunării Sale. El doreşte să completeze această Adunare şi să o prezinte glorificată Lui Însuşi.
Dacă Domnul ar veni în seara aceasta şi te-ar găsi în legături publice cu ceva contrar Numelui Său sfânt, chiar dacă Cuvântul lui Dumnezeu ţi-a arătat că nu este în concordanţă cu adevărul Său – ce scuze ai putea tu să-I aduci? Din pricina Lui renunţă la astfel de legături cu răul, deoarece El cere această jertfă de la tine. Fii dependent de El; Domnul va confirma credincioşia ta şi o va răsplăti. Uneori oamenii se dau înapoi de la un astfel de pas, pentru că ei spun: eu am mai multă influenţă şi putere asupra altora prin ceea ce sunt şi unde sunt. Şi eu gândesc că voi pierde pentru totdeauna această putere, dacă renunţ la legătura actuală. – Această aparentă scuză nu va scuza neascultarea ta faţă de Cuvântul Domnului. Slujba ta trebuie să ocupe locul al doilea, atunci Domnul te va folosi în felul pe care El Îl consideră a fi cel mai bun. Pentru ca aceasta să aibă loc tu trebuie să cauţi să fi un vas spre onoarea Lui, „folositor Stăpânului casei”.
Gândeşte-te că nimeni nu a renunţat vreodată la ceva pentru Domnul Isus Hristos şi după aceea i-a părut rău de jertfa făcută. Domnul nu este dator niciunui om, de multe ori s-a spus aceasta. Dacă în ascultare de Cuvântul Său s-a dăruit ceva, El va da din belşug înlocuitor pentru lucrurile la care s-a renunţat. Şi cât de plăcute Îi sunt Lui astfel de acţiuni! Vă amintiţi că Domnul era în curtea din faţă a Templului în ziua în care femeia săracă a pus cei doi bănuţi ai ei în cutia pentru jertfe. Ah, cât de mult a iubit El acel act al renunţării de sine, şi cu câtă plăcere a privit la femeie cum a dat tot ce avea! Era o înviorare pentru Domnul nostru Isus Hristos să vadă în sufletul ei această lucrare a harului. El urma să meargă în curând la cruce, unde El voia să dea tot ce avea, ca să cumpere perla preţioasă, Adunarea Sa. Şi ea a dat tot ce avea, chiar dacă erau numai doi bănuţi.
Dragi prieteni, Domnul Isus priveşte la noi şi aşteaptă ca noi să renunţăm la noi înşine din pricina Numelui Său. În mijlocul întregii decăderi şi dezordini din Adunare trebuie să avem dorinţa să dăm răspuns la dragostea Sa; şi dacă în căile noastre personale şi în legăturile noastre este ceva contrar Cuvântului Său, să renunţăm la el din pricina Numelui Său!
Hristos şi Adunarea Sa (6)
Creşterea şi întărirea Adunării
William John Hocking
- Introducere
- Ce înseamnă creşterea şi întărirea
- Creşterea Adunării din Ierusalim
- Extinderea în afară
- Lucrarea lui Dumnezeu la zidire
- Lucrarea personală a Duhului Sfânt
- Zidirea făcută de Duhul Sfânt
- Domnul dă oameni în Adunarea Sa
- Evangheliştii
- Păstori şi învăţători
- Creşterea trupului întreg
- Responsabilitatea fiecăruia în parte
- Carnea împiedică creşterea spirituală
- Lucrări care rezistă la foc
- Concluzie
Versete călăuzitoare: Faptele apostolilor 2.41,47; 9.31; Efeseni 4.7,8,11-16
Introducere
Am studiat săptămâna trecută întemeierea Adunării lui Dumnezeu la Rusalii prin lucrarea Duhului Sfânt, care a fost trimis din cer jos de către Domnul şi Hristosul înălţat. Adunarea a fost constituită atunci, însă potrivit planului lui Dumnezeu era necesar ca Adunarea să se extindă pe plan local, ca ea să crească la număr şi să se întărească, ca ea să se dezvolte potenţial şi ca ea să devină în lumea întreagă o mărturie mare pentru Domnul absent. Tema, pe care o avem acum înaintea noastră, este aceea referitoare la felul cum a avut loc această dezvoltare. Dacă tratăm această temă, am putea, privit istoric, să ne folosim de toată cartea Faptele apostolilor, care descrie drumul pe care s-a răspândit cunoaşterea Domnului nostru Isus Hristos şi credinţa în acele zile de început; şi am putea să studiem restul Noului Testament după Faptele apostolilor, căci epistolele, în mod deosebit cele ale lui Pavel, ne redau acea învăţătură sfântă, prin care este asigurată permanent creşterea Adunării. Însă în timpul care ne stă la dispoziţie putem privi chestiunea numai dintr-un punct de vedere general, la care să ne ajute Domnul.
Ce înseamnă creşterea şi întărirea
Gândesc că creşterea Adunării – la care prin cuvântul Adunare este vorba de Adunarea poporului lui Dumnezeu şi nu o clădire materială – este creşterea ei în dragoste, acea dragoste deosebită, care este de la Dumnezeu, şi în sfinţenie şi în dreptate şi în credinţă şi în mărturie credincioasă pentru Domnul Isus Însuşi şi de asemenea în cunoaşterea a ceea ce I-a plăcut lui Dumnezeu să descopere în Cuvântul Său sfânt. Toate aceste puncte individuale sunt rezumate în creşterea Adunării, care în mod necesar include creşterea fiecăruia în parte.
Este însă în legătură cu Adunarea şi o creştere în sensul de înmulţire. Adunarea a fost iniţial întemeiată într-un loc, în Ierusalim şi probabil şi în alte cetăţi şi sate, în timp ce în Galileea şi Iudeea trebuie să fi fost din aceia care au crezut în Domnul Isus Hristos în timpul slujirii Sale, şi de asemenea şi aceştia au fost botezaţi împreună cu cei din Ierusalim printr-un Duh ca să alcătuiască trupul lui Hristos. Însă în timp ce mai întâi a fost întemeiată o Biserică locală, planul lui Dumnezeu era ca ea să se extindă în toată lumea, ca grupurile ei să se înmulţească şi să crească numărul persoanelor din ele. Şi noi ştim din istorie, că acest rezultat a fost obţinut prin răspândirea Evangheliei depline despre Domnul nostru Isus Hristos.
Cu siguranţă aţi observat că aceste două cuvinte „creştere” şi „înmulţire” (întărire) le găsim folosite cu privire la copiii lui Israel. Ele se întâlnesc în vorbirea lui Ştefan înaintea sinedriului (Faptele apostolilor 7.17). Fiii lui Iacov s-au coborât în Egipt în număr de 75 de suflete şi în timp scurt au crescut şi s-au înmulţit în număr mare. Această înmulţire era aşa de evidentă, că a atras atenţia faraonului, împăratul Egiptului. El a devenit neliniştit şi a luat măsuri drastice ca să oprească înmulţirea minunată, pe care Dumnezeu a dat-o aleşilor Lui ca sămânţă a lui Avraam; căci acesta trebuia să fie, aşa cum El i-a făgăduit, numeros ca stelele pe cer şi ca nisipul mării.
Însă creşterea şi înmulţirea în Egipt era ceva natural. Aici în Faptele apostolilor avem istoria creşterii numerice, care este cu totul altfel decât creşterea numerică obişnuită a familiilor şi naţiunilor. Citim despre puţine persoane din Ierusalim, care aveau însemnătate mică după etaloanele lumii, dar care credeau în Domnul Isus Hristos şi mărturiseau Numele Lui, şi din ei ieşea o putere care într-o singură zi s-a răspândit între aceştia în cetate într-o măsură minunată şi de necrezut.
Creşterea Adunării din Ierusalim
Faptele apostolilor 2.41,47: Aceia care au primit cuvântul lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea s-au adăugat trei mii de suflete. … Iar Domnul adăuga în fiecare zi pe cei care erau mântuiţi.
Un om din Galileea se ridică şi vorbeşte despre ceea ce Dumnezeu a făcut lui Isus Cel răstignit, şi puterea cuvintelor lui pătrunde în inima şi conştiinţa acelora care îl ascultau. Urmare acestui fapt, trei mii de suflete sunt născute din nou prin puterea cuvintelor arzătoare ale lui Petru. Era ceva necunoscut până în timpul acela în istoria lumii. Un om vorbeşte, şi trei mii de persoane trec din moarte la viaţă – ce înseamnă acest rezultat uimitor? Înseamnă că puterea lui Dumnezeu a coborât. Dovedeşte că Duhul Sfânt este aici, aşa cum a fost făgăduit, că Petru era plin de Duhul Sfânt, că el rostea cuvinte, care nu veneau din propriul lui duh, ci erau cuvinte care i-au fost date cu putere vie şi divină prin acelaşi Duh.
Prin această mărturie lucrată de Duhul, o ceată mare de oameni încărcaţi cu păcat au fost conduşi să se declare pentru Hristos şi să fie botezaţi în Numele Lui, ca să părăsească societatea perversă, care L-a răstignit pe Domnul Isus, şi să se alăture grupei care purta Numele Lui. Aceste trei mii de suflete au fost adăugate la cei care erau credincioşi; şi în felul acesta Adunarea a crescut şi s-a înmulţit chiar în ziua înfiinţării ei la Rusalii. Creşterea avea loc în fiecare zi. Adunarea se mărea în fiecare zi. Aşa citim: „Domnul adăuga în fiecare zi”. Aici bărbaţi, acolo femei şi copii auzeau aceleaşi cuvinte ale harului şi puterii; şi în ei era lucrat acelaşi rezultat plin de putere. Ei au fost conduşi să recunoască Numele Aceluia care nu demult a fost răstignit în mijlocul lor. Au trecut aproximativ cincizeci de zile, aceasta era totul, de la acel eveniment îngrozitor.
Însă predicarea a continuat, şi numărul celor convertiţi a devenit într-o măsură uimitoare tot mai mare. Devotament sincer umplea inimile ucenicilor. Ei erau pregătiţi să-şi dea viaţa pentru El, Cel care a suferit pentru ei. Schimbarea uriaşă a fost lucrată prin puterea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Să privim acţiunea, aşa cum ea s-a arătat în Ierusalim în toată simplitatea şi puterea ei, căci este o învăţătură pe care noi, ca aceia care aparţin Adunării lui Dumnezeu, niciodată nu ar trebui s-o uităm. Puterea pentru creştere în har, puterea pentru creşterea numerică este acum aceeaşi ca atunci; acelaşi Duh Sfânt al lui Dumnezeu, neschimbător, este încă aici, ca să poarte de grijă, ca Adunarea să aibă creşterea ei specifică şi pentru ca ea să facă lucrarea ei, şi anume să vestească pretutindeni în toată lumea vestea bună.
Adunarea din Ierusalim a crescut repede, aşa că noi citim despre o mulţime, care erau adunaţi, despre o mulţime de popor, care credea (Faptele apostolilor 4.32; 5.14; 6.2). Ierusalimul era foarte populat în această perioadă de timp, ceata mare de vizitatori, care venise la sărbătoarea anuală, erau găzduiţi şi în vecinătatea apropiată; însă acolo era aşa, că harul lucra cu putere între iudeii din alte ţări şi între trădătorii pătaţi de sânge şi ucigaşii Domului Isus Hristos din Nazaret; sămânţa bună a răsărit şi a adus rod bogat. Dumnezeu S-a îndurat de acea cetate vinovată, care a omorât pe Cel drept, Cel sfânt. Păcatul ei era direct înaintea uşii ei, dar „acolo unde păcatul s-a înmulţit, harul s-a înmulţit şi mai mult”, şi astfel cete mari au venit la credinţa în Domnul Isus Hristos. Şi un număr mare de preoţi au venit la credinţă.
Extinderea în afară
Însă în timp ce mărturia pentru Hristos înălţat trebuia să înceapă în Ierusalim, totuşi ea nu trebuia să rămână acolo. Dumnezeu voia ca cuvântul Evangheliei să se extindă de acolo şi în altă parte. Corespunzător găsim, că a apărut prigoana, ca să împrăştie pe ucenici. Un martor curajos pentru Domnul Isus Hristos trebuia să-şi dea viaţa pentru Stăpânul lui. Ştefan a murit şi a primit cununa de martir; dar prigoana, care a început cu el, s-a răspândit prin Ierusalim cu autoritate intransigentă. Când conducătorii iudei din Ierusalim au observat că ei puteau jigni gloria Domnului Isus Hristos în persoana martorilor Lui, şi-au pus toată puterea în această lucrare. Incitaţi de satan, au pornit să şteargă Numele Domnului Isus Hristos din Ierusalim prin prigonirea urmaşilor Lui.
Însă Domnul a prevăzut că va veni prigoana peste ucenicii Lui, aşa cum El a trebuit să fie primul care a avut parte de ea. El le-a spus: „Când vă vor prigoni în cetatea aceasta, să fugiţi în alta”. În felul acesta toţi credincioşii din Ierusalim, cu excepţia apostolilor, au fost împrăştiaţi în împrejurimi. Însă în celelalte localităţi nu au încetat cu lucrarea lor de mărturie pentru Hristos. Ei au mers în alte locuri şi au vestit Cuvântul. Şi pretutindeni, unde ei vesteau Cuvântul, acelaşi Duh Sfânt stătea înapoia propovăduirii, şi propovăduirea era plină de putere, aşa că oamenii au fost călăuziţi să vestească Numele Domnului Isus Hristos. Prin toată Iudeea, Galileea şi Samaria, oamenii auzeau de moartea, învierea şi glorificarea în cer a Aceluia, de ale cărui cuvinte mulţi îşi aminteau, ale cărui minuni ei le-au văzut, a cărui prezenţă miloasă pe străzile lor au pierdut-o. Acum ei auzeau, că El Şi-a vărsat sângele preţios ca preţ de răscumpărare pentru suflete şi că Dumnezeu L-a luat în glorie în înălţime.
Duhul Sfânt era cu predicatorii, şi Cuvântul lui Dumnezeu îşi făcea lucrarea, prin aceea că multe suflete au fost mântuite. Însă noi găsim că persoanele, care au crezut Evanghelia, erau toate unite într-o părtăşie nouă, care a fost constituită la Rusalii. Aceia, care credeau, noii convertiţi, erau adăugaţi la cei care erau deja credincioşi, şi noi citim, că prin toată Iudeea şi Galileea şi Samaria Adunarea (căci probabil acesta este felul corect de citire în Faptele apostolilor 9.31) avea pace şi se zidea. Era o Biserică, o Adunare. De ce ei toţi erau o Adunare? Pentru că un Duh coborâse ca să alcătuiască un trup. Deoarece este numai un Duh Sfânt, poate fi numai o Adunare, şi pentru că este numai un Cap, poate fi numai un trup.
De aceea citim că întreaga Adunare din toate aceste ţinuturi avea pace. Ea era zidită, ea umbla în frica Domnului şi prin mângâierea Duhului Sfânt, şi astfel Adunarea creştea. Până în momentul acesta a fost creştere, şi pe tot parcursul acestei cărţi citim despre înaintarea Cuvântului lui Dumnezeu la creşterea Adunării. Nu numai în Samaria şi în ţinuturile aflate imediat în spatele graniţelor Palestinei, ci prin toată Asia Mică şi până în Europa şi Africa s-a răspândit Cuvântul, şi pretutindeni oamenii au fost conduşi să recunoască pe Domnul nostru Isus Hristos. Însă punctul remarcabil era, că, chiar dacă aşa de mulţi şi în aşa de multe locuri mărturiseau pe Hristos, nu erau mai mult decât o singură Adunare, unită cu un singur Hristos în înălţime şi în care locuia un singur Duh Sfânt, care coborâse ca să zidească Domnului acel templu sfânt.
Deci chiar dacă noi nicidecum nu luăm mai departe această carte ca dovadă, putem cu siguranţă ajunge la concluzia că înmulţirea şi creşterea mădularelor trupului lui Hristos a continuat mereu începând de la Rusalii. Şi tot timpul, despre care citim în Noul Testament, creşterea a continuat. Nu a fost nici un moment de stagnare; Biserica a fost ceva permanent crescând, căci înapoia ei stătea puterea inepuizabilă şi neobosită a Duhului Sfânt.
Lucrarea lui Dumnezeu la zidire
Adunarea este numită Adunarea lui Dumnezeu, deoarece originea ei este la Dumnezeu; şi este puterea lui Dumnezeu prin Duhul Său, care justifică prezenţa şi dăinuirea Adunării în lumea aceasta până în zilele actuale. Chiar dacă ea este slăbită aşa de puternic, ea este totuşi Adunarea lui Dumnezeu. Noi suntem înclinaţi să evaluăm un lucru numai după cum îl vedem, însă Scriptura ne arată ce stă înapoia evenimentelor din istoria Adunării. Şi acolo vedem puterea măreaţă a lui Dumnezeu, în contrast cu eşecul exterior al omului. Vă încredinţez lui Dumnezeu şi Cuvântului harului Său, a spus apostolul Pavel când a vorbit cu bătrânii din Efes despre decăderea Adunării. Eu sunt pe punctul de a vă părăsi. Însă gândiţi-vă că Dumnezeu este la voi: „voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu”, aşa a scris acelaşi apostol credincioşilor din Corint (1 Corinteni 3.9). Dumnezeu cheamă afară din lumea aceasta o comunitate deosebită, care este cunoscută ca Adunare a Sa, şi când El a terminat aceasta, ea va fi spre lauda harului Său minunat.
Este prezentă şi lucrarea actuală a Domnului Isus Hristos în legătură cu formarea Adunării Sale. Gândesc că ar fi o temă foarte înviorătoare, ca pe baza studiului cărţii Faptele apostolilor să se scoată în evidenţă referirile diferite la activitatea Domnului Isus Hristos. Noi suntem înclinaţi să gândim despre Domnul Isus numai ca la Acela care a părăsit pentru totdeauna această lume chinuită, care a făcut aici aşa de desăvârşit lucrarea plină de putere a răscumpărării veşnice, că nu mai trebuie adăugat nimic la ea. Este realmente un adevăr binecuvântat, că El a terminat lucrarea Sa, că El a glorificat aici pe pământ pe Tatăl Său şi că El şade acum la dreapta lui Dumnezeu, după ce a terminat lucrarea, şi că drept urmare El Se odihneşte acolo! Şi este realmente deosebit de necesar să se cunoască această parte a adevărului. Ea arată inimii şi conştiinţei, că trebuie să fie convinse că marea lucrare de împăcare a fost făcută şi că un Hristos care şade este dovada permanentă pentru aceasta.
Dar trebuie să ne gândim şi la un alt aspect al adevărului revelat. Noi ar trebui să ştim că Domnul Isus Hristos este încă activ. Când Petru, învăţat de Tatăl, a făcut cunoscuta lui mărturisire: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului cel viu”, Domnul Isus Hristos a spus: „Tu eşti Petru; şi pe această stâncă vreau să zidesc Adunarea Mea.” Când este făcută acea lucrarea a zidirii Adunării Sale? Când El a plecat la cer, El a început să zidească. Cine era Acela care adăuga pe cei care trebuiau să fie mântuiţi? Ni se spune, că „Domnul adăuga în fiecare zi pe cei care erau mântuiţi”. Cele trei mii de suflete de la Rusalii erau aceia pe care El i-a adus în Adunarea Sa. Erau pietre vii, pe care Ziditorul le-a introdus în acea clădire nouă, în acea casă spirituală, care trebuia să crească prin lucrarea Sa măreaţă până la terminare.
Chiar dacă El este înălţat la cer, totuşi se spune despre Domnul Isus că El este activ pe pământ, că El lucrează împreună cu ai Săi (Marcu 16.20). Dacă parcurgem cartea Faptele apostolilor, vom găsi că aceasta aşa este. Cine era Cel care a privit din cer în jos şi a vorbit lui Saul din Tars şi l-a oprit din prigonirile pe care le făcea? Era Domnul, care în legătură cu Adunarea avea un plan deosebit în privinţa aceasta: Eu vreau să-i arăt în mod deosebit că Hristos şi Adunarea sunt una şi că Adunarea are o chemare cerească şi minunată. Lui vreau să-i fac cunoscută taina despre Hristos şi Adunare, care până acum nu a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor. Domnul Isus Însuşi a vorbit direct cu omul: „Saul, Saul, pentru ce Mă prigoneşti?” Era cu adevărat un strigăt verbal; o Persoană reală a vorbit cuvinte reale conştiinţei şi inimii omului. Nu era un vis de noapte; el a fost aruncat la pământ, şi persoanele din jurul lui auzeau timbrul glasului. Era o viziune reală în lumea aceasta şi rezultatul acţionării deosebite a Domnului Isus în lucrarea Sa, şi anume formarea Adunării Sale.
Noi putem scoate mângâiere din această realitate mare. Domnul a spus: Tatăl Meu lucrează până acum, şi Eu lucrez. Tu şi eu suntem probabil din aceia care nu fac nimic pe câmpul de lucru al Domnului, însă Domnul nu este niciodată inactiv. El este permanent la lucru; El zideşte Adunarea Sa, El adaugă piatră pe piatră, zi de zi, aşa cum Îi place. Domnul are un plan înaintea Lui, cum trebuie să fie terminată Adunarea, şi până când Adunarea Sa este terminată El nu va înceta lucrul Său. El are lucru şi pentru fiecare din noi, pe care noi trebuie să-l facem, dar la aceasta vom reveni mai târziu.
Lucrarea personală a Duhului Sfânt
Trebuie să păstrăm înaintea ochilor noştri, că aceşti Lucrători divini, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt, sunt preocupaţi toţi cu zidirea şi păstrarea Adunării; însă oamenii dispreţuiesc Adunarea din cauza propriei lor ratări exterioare. Dumnezeu a revelat în Cuvântul Său adevărul referitor la natura esenţială a Adunării Sale, şi El a legat instituirea ei pe pământ cu lucrarea deosebită a Dumnezeirii: Dumnezeu Tatăl făgăduieşte Duhul, Dumnezeu Fiul toarnă Duhul la Rusalii, şi Duhul Sfânt înfiinţează şi formează Adunarea.
Un titlu corect al acestei cărţi, care conţine istoria Bisericii de la început, ar fi „Istoria Duhului Sfânt”, nu „Istoria apostolilor”. Pe tot parcursul cărţii se relatează lucrarea Duhului Sfânt. Indiferent ce au făcut diferiţii slujitori ai lui Dumnezeu prin predicile şi învăţăturile lor, ei au făcut deoarece au fost însufleţiţi prin Duhul Sfânt. Duhul Sfânt îl însoţea pe Petru, pe Ştefan, pe Filip şi pe alţii, şi El i-a condus şi i-a controlat în lucrarea lor. De exemplu, slujitorii Domnului au vrut într-o zi să meargă la Bitinia, dar Duhul nu le-a permis; nu era voia lui Dumnezeu ca ei să meargă în momentul acela acolo (Faptele apostolilor 16.7).
Este această domnie călăuzitoare pentru lucrarea creştinilor numai ceva care aparţine trecutului? S-a îndepărtat Duhul Sfânt de Biserică? Este Biserica un vrac pustiu, gol şi o ruină? Nu, Duhul Sfânt este încă aici, ca să cuprindă pe cei care vor să se lase cuprinşi de El, pentru ca ei să fie folosiţi de El şi El să-i folosească în lucrarea minunată de zidire şi evanghelizare, aşa că Adunarea poate să crească şi să se întărească. Înainte să ne gândim ce ar trebui să fie slujba noastră, să ne gândim la preamărita Persoană sfântă, care este la lucru în legătură cu înfiinţarea şi extinderea Adunării, care în final va sta cu Hristos pe tronul Lui şi în Numele Lui va domni pe pământ.
Zidirea făcută de Duhul Sfânt
Lucrarea Duhului Sfânt nu încetează din cauza eşecului omenesc, chiar dacă prin aceasta este împiedicată. În cartea Faptele apostolilor citim exemple istorice despre lucrarea Lui în afara şi în interiorul Adunării. Dacă mergem la 1 Corinteni 12, vom găsi natura lucrării Sale în Adunare. Duhul Sfânt dă darurile Sale, ca să întărească viaţa spirituală a persoanelor din Adunare. El dă unuia un cuvânt de înţelepciune, altuia un cuvânt de cunoaştere spre folosul întregii comunităţi. El poartă grijă de ceea ce este necesar pentru creşterea şi dezvoltarea fiecărei adunări, aşa ca ele să nu ducă lipsă de vreun dar spiritual.
Care este ţelul mare al acestei diversităţi de daruri, pe care „le lucrează unul şi acelaşi Duh”? Capitolul 12 şi 14 al acestei epistole arată că ele sunt exercitate pentru zidirea sfinţilor, cu scopul precis să zidească în credinţă Adunarea aleşilor lui Dumnezeu. Zidirea înseamnă un proces de construire. Hristos a spus: „Eu vreau să zidesc Adunarea Mea”, ceea ce include în sine că El va adăuga mereu pietre vii la Adunarea Sa, pe care El a întemeiat-o pe stâncă. El poate ridica pietre, ca ele să fie martori pentru El, căci El dă viaţă pietrelor moarte, aşa că ele devin pietre vii şi imediat sunt folosite pentru casa spirituală şi devin o parte a acelei case. Aceasta este lucrarea Domnului la zidirea Adunării Sale. Dar există şi zidirea sau întărirea spirituală a sfinţilor pe credinţa lor preasfântă, care măreşte cunoaşterea lor despre adevăr, aprofundează dragostea lor pentru Hristos, trezeşte activitatea lor în adorare şi în slujire. Cine face aceasta? Este Duhul Sfânt, care lucrează în mijlocul Adunării şi mijloceşte prin unul sau altul slujba necesară pentru zidirea fiecăruia în parte şi a tuturor laolaltă.
Niciunul din noi nu este desăvârşit, fiecăruia din noi îi lipseşte ceva într-o oarecare privinţă. Este prezent Unul care ştie ce ne lipseşte, şi este prezent Unul care poate da, Unul care este gata să dea. Dumnezeu Duhul Sfânt locuieşte în acest scop în mijlocul Adunării, El vede un mădular care slăbeşte în aducerea de adorare a lui Hristos, şi El lasă Cuvântul Său să lucreze la inima şi conştiinţa acestei persoane. El îl face să se ruşineze, îl face să simtă că el a primit aşa de mult şi a dat aşa de puţin, că el trăieşte pentru sine însuşi, în loc să trăiască pentru Domnul său. El îl face pe cel răzvrătit să simtă că a fost neascultător de învăţătura clară şi de poruncile sfinte, care au fost date în Sfânta Scriptură. Prin lucrarea Cuvântului Duhul trezeşte forţele leneşe la activităţi mari.
În multe feluri asemănătoare Duhul Sfânt Îşi face lucrarea printre sfinţi. Deoarece tu aparţii Adunării, Adunarea este locul unde Duhul Sfânt îţi slujeşte prin alţii, prin aceea că El îţi vorbeşte, ceea ce contribuie la înaintarea ta spirituală şi spre binecuvântare. Corectarea nu este un eveniment plăcut. Nu primeşti cu plăcere lucrurile care rănesc, însă foarte des ceea ce doare cel mai mult face cel mai bine. Un medic iscusit maschează deseori medicamentele lui amare, cu toate acestea medicamentele amare sunt cele care fac bine pacientului. În învelitoarea de zahăr nu este mijlocul de vindecare. Însă Duhul Sfânt nu camuflează Cuvântul adevărului. El nu foloseşte sabia prin aceea că o ascunde în teacă. Adevărul îl nimereşte pe unul cu vârful lui pătrunzător şi cu tăişul lui ascuţit, despărţitor, şi se ştie că este adevărul despre căile proprii nedrepte; cu toate acestea se spune: nu pot suferi pe omul care mi-a spus aceasta. Nu pot suferi vorbirea lui. Gândesc că el ar trebui să-şi corecteze umblarea proprie şi să nu vorbească despre mine. Ar trebui mai bine să se spună: Vorbeşte el adevărul lui Dumnezeu, şi are acest adevăr să-mi spună ceva şi mă condamnă el? Dacă atenţionarea este lucrată de Duhul Sfânt, va fi spre paguba noastră dacă refuzăm s-o primim şi s-o aplicăm la noi înşine.
Fiecare mădular al trupului lui Hristos are nevoie din când în când de o atenţionare, de îmbunătăţire şi de instruire, şi aceste cerinţe diferite ale Adunării sunt satisfăcute prin Cuvântul care ne este adus prin Duhul Sfânt prin gura unuia sau altuia din mădulare. Poate să fie simplu vorbirea de neauzit a Duhului Sfânt în noi. Mulţi dintre noi pot adeveri că unele din gândurile cele mai minunate despre lucrurile lui Dumnezeu în legătură cu Sfânta Scriptură s-au ridicat în noi în Adunare, fără să se fi auzit vreun ton. Deseori, foarte des, El vorbeşte foarte încet inimilor noastre în timpul acelei linişti dulce din strângerile laolaltă, care este lucrată de Duhul. Ah, de am avea urechi să auzim, inimi să primim ce vrea să ne arate Duhul Sfânt în astfel de momente! El este cu adevărat Învăţătorul mare şi capabil. El ne va conduce în tot adevărul; şi El ne va călăuzi mereu, dacă Îi permitem. El este aici la noi în Adunare spre zidirea tuturor prin darurile pe care El Însuşi le-a dat.
Domnul dă oameni în Adunarea Sa
Efeseni 4.7,8,11-16: 7 Iar fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. 8. De aceea El spune: „Suindu-Se în înălţime, a robit robia şi a dat daruri oamenilor“. … 11. Şi El a dat pe unii apostoli şi pe unii profeţi şi pe unii evanghelişti şi pe unii păstori şi învăţători, 12. Pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, 13. până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoştinţei depline a Fiului lui Dumnezeu, la starea de om matur, la măsura staturii plinătăţii lui Hristos; 14. ca să nu mai fim prunci, bătuţi de valuri şi purtaţi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură prin înşelăciunea oamenilor, prin viclenia lor în uneltirea rătăcirii; 15. ci, ţinând adevărul în dragoste, să creştem în toate până la Cel care este Capul, Hristos; 16. din care tot trupul, îmbinat împreună şi strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură de întărire, după lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, făcând creşterea trupului, spre zidirea sa în dragoste.
Însă din Efeseni 4 deducem o altă latură a acestei teme. Acolo citim iarăşi despre daruri, însă este vorba despre daruri în legătură cu Capul Adunării, cu Acela care a plecat la cer, şi nu ca în epistola către Corinteni, cu Duhul, care a coborât din cer. Capul înălţat este Acela care dă daruri oamenilor; şi ni se spune, că „El a dat pe unii apostoli şi pe unii profeţi şi pe unii evanghelişti şi pe unii păstori şi învăţători”. El dă persoanele; oamenii înşişi sunt darurile Lui date Adunării Sale. De aceea există o diferenţă mică între darurile, despre care citim aici, şi despre acelea, despre care citim în epistola către Corinteni. În epistola către Corinteni citim despre Duhul Sfânt, cum El dă printr-o persoană sau alta un cuvânt de cunoaştere, un cuvânt de înţelepciune sau ceva asemănător. El constrânge o persoană să se roage, şi o altă persoană să prorocească, şi aşa mai departe. Acolo darul este chestiunea care va fi făcută, este acţiunea, este folosirea organului de vorbire în Adunare; dar aici în epistola către Efeseni, Domnul ca şi Cap al Adunării dă anumite persoane spre binele Adunării. El a dat apostoli; Pavel şi alţii erau persoane reale, care au fost date ca să asigure construirea şi creşterea Adunării.
În epistola către Efeseni nu ni se arată cum Duhul nevăzut lucrează sub diferite forme prin unul sau altul spre binele tuturor. Aici învăţăm că o persoană deosebită primeşte de la Domnul un dar deosebit, şi acest dar include responsabilitatea să fie folosit spre binele spiritual al întregii Adunări. Dacă Domnul, care a plecat din lumea aceasta, a dăruit unuia din noi un dar, atunci suntem răspunzători Lui, Celui care a dat darul acesta, direct de felul cum folosim acest dar. Va trebui să-I dăm socoteală, şi acesta este motivul pentru care aici se vorbeşte despre Domnul ca şi Cap. Apostolii, profeţii şi alţii stăteau toţi în legătură cu Capul, de la care ei îşi primeau utilitatea lor pentru Adunare. Mai târziu va trebui ca fiecare din ei să stea înaintea Domnului şi Capului lor, ca să dea socoteală de ceea ce au făcut.
Noi nu suntem răspunzători faţă de Duhul Sfânt exact în acelaşi fel. Duhul Sfânt nu Şi-a ocupat locul în Adunarea de pe pământ ca să exercite domnia şi autoritatea supremă, în afară de faptul că El are autoritatea proprie, deoarece El a ieşit de la Tatăl şi de la Fiul. Aşa cum Isaac prezenta simbolic pe Fiul, la fel robul lui Avraam simboliza pe Duhul. Însă Domnul Isus are autoritatea şi puterea şi domnia supremă peste toate, cele referitoare la Adunare, şi El a oferit darurile Adunării, persoanele, care sunt responsabile faţă de El, ca ele [darurile] să facă desăvârşiţi pe sfinţi, ca ele să exercite slujba şi ca ele să zidească trupul lui Hristos.
Astăzi noi nu mai avem apostoli. Apostolii de odinioară au murit toţi, dar noi avem scrierile apostolice. Noi posedăm în scrieri tot ce trebuie ştiut şi este necesar, căci apostolii şi profeţii au pus o dată pentru totdeauna fundamentul Adunării. Noi avem scrierile profeţilor şi apostolilor. Luca era un profet; Marcu nu era apostol, dar era un profet. Aceşti doi profeţi au scris părerea lui Dumnezeu despre viaţa lui Hristos, fiecare într-un scop deosebit în schema instruirii divine pentru Adunare. Astfel noi avem scrierile apostolilor şi profeţilor ca bază pe care se sprijină Adunarea.
Evangheliştii
Nici evangheliştii nu lipsesc – mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu – printre darurile actuale ale lui Hristos date Adunării. Ei sunt aceia, care merg undeva şi pretutindeni, ca să vestească Cuvântul. Filip era un evanghelist, şi el a plecat din Ierusalim ca să vestească pe Hristos în cetatea Samaria, şi după aceea a coborât spre pustie ca să vestească eunucului etiopian pe Isus. El era un om care stătea sub influenţa şi călăuzirea Duhului lui Dumnezeu, ca să facă pe Hristos cunoscut acolo unde Numele Lui nu era cunoscut. El era un dar, pe care l-a dat Capul, ca să plece în lucrarea în lume, prin care Hristos putea să zidească Adunarea Sa. Filip trebuia să caute pietrele pentru Stăpânul său, aşa că ele puteau fi introduse în casa spirituală. El a căutat în cariera stricăciunii şi ocării suflete moarte pentru Stăpânul său în scopul formării Adunării. În felul acesta evanghelistul aparţine Adunării; el este un dar dat Adunării de către Capul ei; lucrarea lui este strâns legată cu creşterea Adunării. Dacă pe el îl interesează numai să primească de pe buzele unui om mărturisirea că el crede în Domnul Isus Hristos, şi dacă apoi îl părăseşte pe cel convertit şi acesta trebuie să se descurce singur, atunci el nu-şi face lucrarea pe deplin. Misiunea lui este să poarte grijă ca cel convertit să devină parte a trupului mărturisitor alcătuit din persoane pe pământ, care recunoaşte Numele Domnului Isus Hristos. Evanghelistul nu ar trebui să neglijeze să-l instruiască pe cel câştigat în ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu a revelat ca adevăr despre Adunare.
Păstori şi învăţători
Păstorii şi învăţătorii sunt necesari şi pentru creşterea Adunării, şi în enumerarea făcută aici se întâlnesc păstorii înainte de învăţători. Probabil darul de păstor şi preot era deseori un dar dublu, care era unit într-o singură persoană, dar nu întotdeauna era aşa. Păstorul este unul care păstoreşte oile lui Hristos, nu unul care se ridică şi povesteşte multe lucruri banale despre înalta critică a bibliei şi de obicei conduce pe ascultătorii lui într-un întuneric de ceaţă, unde ei nu-l pot înţelege. Sunt persoane care nu înţeleg nici ce spun şi nici ce afirmă. Un om, care este un astfel de învăţător, cu siguranţă nu este păstor.
Păstorul, pe care îl dă Hristos, este unul care hrăneşte inimile sfinţilor Săi cu pâinea şi apa vieţii. Noi, cei care iubim pe Domnul Isus Hristos, înfometăm să învăţăm ceva mai mult despre El. Nu este nimic pe care să-l preţuim mai mult decât un gând nou sau un punct de vedere nou despre harul Domnului Isus Hristos. Este dulce pentru noi, pentru că este vorba de El. Şi păstorul ştie şi ne arată cum noi putem aduce pe Hristos în lucrurile vieţii zilnice, în atelier, pe străzile aglomerate, în cămin, în diverse împrejurări, în care ne aflăm. Noi avem nevoie de indicaţii şi de sfaturi referitoare la lucrurile practice, deoarece uneori creştinii tineri nu sunt aşa de înţelepţi cum ar putea fi, chiar dacă au intenţii bune. Uneori, de exemplu, ei vorbesc despre Hristos în birou, în loc să-şi îndeplinească obligaţia faţă de superiorul lor, şi aceasta nu este nici înţelept şi nici corect. Alteori vorbim cu oameni pentru a-i ajuta, şi în loc să facem aceasta îi îndepărtăm de adevăr prin remarcile noastre nebune, şi noi niciodată nu mai avem o ocazie nouă să le spunem ce ar trebui să le spunem. Suntem aşa de neînţelepţi şi avem nevoie să fim învăţaţi cum putem reprezenta pe Hristos în chip demn şi aducător de câştig.
Păstorul este o persoană înţeleaptă, care îmi prezintă adevărul lui Dumnezeu şi îl seamănă în mine aşa fel că eu simt că acesta este tocmai cuvântul pe care mi-l doresc în împrejurările actuale. De exemplu, în seara aceasta noi suntem aici veniţi din diverse împrejurări. Eu nu pot spune care adevăr ţi se potriveşte, şi tu nu poţi spune care adevăr mi se potriveşte cel mai bine. Însă Duhul Sfânt al lui Dumnezeu cunoaşte nevoia mea şi îmi aduce cuvântul potrivit cu ajutorul discuţiilor înţelepte avute cu alţii, aşa că eu recunosc imediat adevărul de care am nevoie. El îşi aruncă lumina pe cărarea mea. Darul de păstor este ceva de dorit.
Cum putem noi deveni păstori în Adunarea lui Hristos? Mă refer desigur într-o formă foarte simplă. Noi putem fi folositori în această lucrare dacă mai întâi dovedim că putem aplica la noi înşine adevărul lui Hristos, aşa cum el este revelat în Cuvânt. Dacă am testat la noi înşine valoarea unui lucru, atunci îl putem recomanda cu toată încrederea şi altora. Dacă găsim un pasaj în Scriptură, care ne ajută la adorare şi în slujba pentru Hristos, atunci este absolut sigur că putem ajuta altora în acelaşi fel. De aceea putem recomanda cu încredere altora ceea ce am găsit bun pentru sufletul nostru propriu; şi în felul acesta putem păşuna oile lui Hristos într-un fel simplu.
Învăţătorii sunt daruri, pe care Capul Adunării îi foloseşte ca sfinţii să înainteze în cunoaşterea celor descoperite în Cuvântul lui Dumnezeu.
Creşterea trupului întreg
Fără a mai zăbovi la diferite alte daruri, doresc să îndrept atenţia noastră spre referirea directă, care se face în pasajul acesta din Scriptură, la creşterea Adunării. În versetul 16 citim: „din care [acesta este Capul] tot trupul, îmbinat împreună şi strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură de întărire, după lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, făcând creşterea trupului, spre zidirea sa în dragoste”. Aici sunt văzuţi toţi sfinţii în unitatea trupului întreg, care îşi primeşte creşterea din cauza legăturii lui cu Capul din Cer. Aceasta dă o încurajare enormă. Dacă tu eşti cu adevărat un mărturisitor al Domnului Isus Hristos şi aparţii acelui un singur trup al lui Hristos, atunci eşti inclus în acest curent al puterii vii, care este dat prin Capul ceresc spre bunăstarea tuturor.
Ni se spune că legătura între Cap şi trup este aşa de strânsă, aşa de adâncă, aşa de extinsă, că „fiecare încheietură” şi „fiecare parte” sunt incluse. Urmare acestui fapt este asigurată bunăstarea spirituală a întregului şi a fiecărei părţi. Din aceasta rezultă, că în mod normal fiecare mădular ar trebui să contribuie la binele şi activitatea întregului trup al lui Hristos. Noi avem nevoie unii de alţii şi suntem necesari pentru toţi cei care sunt mădulare împreună cu noi.
Când un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el. Cât de important sunt eu deci pentru fraţii mei şi pentru surorile mele! Faptul că sufletul meu stă în contact cu Domnul viu în glorie, va avea efect folositor pentru toţi care sunt în Adunare. Să presupunem de exemplu că eu merg la frângerea pâini cu sentimente rele în inima mea, se poate ca să mă aşez şi nu spun nici un cuvânt, ci în mine este un foc care mocneşte de gânduri rele. Eu sunt pentru fiecare frate şi pentru fiecare soră, care sunt acolo, un obstacol mut la adorare şi la rugăciune. În această stare ar fi trebuit mai bine să nu vin. Ar fi trebuit să mărturisesc acest păcat. Ar fi trebuit să-l fi adus înaintea Domnului în cămăruţa liniştită. Ar fi trebuit să nu vin necurăţit în Adunarea sfântă. Ce vreau să arăt, este, că fără ca eu să spun un cuvânt este posibil ca prin eşecul personal să deranjez adorarea lui Dumnezeu în toată strângerea laolaltă. Aceasta este din cauză că fiecare parte a trupului contribuie la acţiunea întregului. Această constatare se referă la surori şi la fraţi, la tineri şi bătrâni, la fiecare parte a acestei construcţii minunate, pe care Domnul o ridică şi o întăreşte. Noi toţi suntem legaţi unul de altul aşa fel că dacă la o persoană ceva nu este în ordine, aceasta are influenţă rea asupra altora.
Reciproca este de asemenea adevărată. Dacă eu vin şi sufletul meu este fericit în Domnul, dacă vin şi sunt gol de mine însumi şi plin de Duhul Sfânt, dacă vin şi inima mea este plină de laudă, ca să ador pe Dumnezeu şi să-mi amintesc de Domnul în moartea Sa, atunci strălucirea acestei bucurii lăuntrice se răspândeşte peste ceilalţi. Eu nu trebuie să fac cunoscut aceasta, Duhul Sfânt este prezent ca s-o împlinească şi să facă realitate „după lucrarea fiecărei părţi în măsura ei”. Starea mea corectă este necesară la desăvârşirea întregului; şi în această necesitate constă responsabilitatea fiecăruia.
Responsabilitatea fiecăruia în parte
În 1 Corinteni 3 găsim de asemenea această temă a responsabilităţii prezentată sub aspectul creşterii Adunării. Ar trebui să ne amintim ce responsabilitate stă pe fiecare mădular al trupului lui Hristos în această privinţă. Aceasta se referă la aceia care ajută sau fac o lucrare sub o formă oarecare. În capitolul acesta se găsesc multe îndrumări despre acest punct, însă eu pot să mă ocup numai pe scurt cu aceasta. Voi puteţi studia capitolul într-o oră de linişte. La începutul capitolului apostolul vorbeşte sfinţilor din Corint într-un fel cam ciudat. El spune că el nu le poate scrie aşa cum doreşte. Starea lor spirituală îl împiedica s-o facă. Trecuseră trei sau patru ani de când i-a părăsit, şi ei ajunseseră acum într-o stare tristă de dezordine. Şi în loc să-i hrănească cu carne ca pe creştini maturi, trebuie să le dea lapte, ca sugarilor. Exista un motiv pentru această stare joasă şi pipernicită. El scrie: „N-am putut să vă vorbesc ca unora spirituali, ci ca unora carnali, ca unor prunci în Hristos.”
Carnea împiedică creşterea spirituală
În ce consta motivul pentru aceasta? Ce era fals în Corint? De ce au rămas aşa de în urmă în creştere? Ei au uitat că acum, ca mădulare ale trupului lui Hristos, aparţineau unei clase cu totul noi de persoane. Relaţiile lor unii cu alţii erau noi. În Adunare ei nu mai trebuiau să fie stăpâniţi de responsabilitatea lor lumească de odinioară şi de căile lor lumeşti. Era un etalon nou, căci ei aparţineau acum lui Hristos. Şi cu toate acestea au acţionat ca oamenii din lume. Erau influenţaţi de motive carnale, şi între ei era ceartă şi sciziune. Diferenţele de păreri au luat naştere prin ceva care într-o oarecare măsură părea demn de laudă. Ei nu se puteau uni cu privire la meritele conducătorilor şi învăţătorilor lor. Ei aveau înaintea lor în Adunare diferite persoane excelente. Desigur cunoşteau bine pe apostolul Pavel, care a fost aproape 18 luni între ei, ca să-i înveţe Cuvântul lui Dumnezeu. Acolo era şi Apolo şi Chifa. Sfinţii s-au legat de aceşti conducători într-un duh de preţuire şi devotament, dar care s-a transformat în rivalitate. Unul spunea: „Eu sunt al lui Pavel”, un altul: „Eu sunt al lui Apolo”, şi un al treilea spunea: Eu nu aparţin nici unuia dintre voi, eu aparţin lui Hristos”, şi chiar prin felul acesta s-a format un partid.
Deci în timp ce nu era o sciziune publică, existau totuşi partide în Adunare. Şi acest duh de partidă era tocmai aceea cu care ei erau obişnuiţi în zilele când nu erau întorşi la Dumnezeu. Drept urmare Adunarea din Corint avea cercurile ei de învăţătură; unul stătea cu toată inima de partea învăţătorului lui şi altul de partea învăţătorului lui, şi astfel ei au introdus în Adunare aceste diferite puncte de vedere şi sentimente. Ei urmau pe bărbaţii cu influenţă; ei nu priveau la Hristos ca şi Cap al trupului întreg. Când unul spunea: „Eu sunt al lui Hristos”, aceasta înseamnă: „Eu am primit pe Hristos într-un fel cum voi ceilalţi nu L-aţi primit”, el făcea pe Hristos Cap al unei partide în loc de Cap al Adunării. Râvna lui nu era conform cunoaşterii divine. Adevărul era, că ei au permis caracterului lumesc şi egoismului să ia locul pe care Hristos ar trebui să-l aibă în inimi. Ei erau carnali, şi de aceea ei trebuiau hrăniţi cu lapte. Ei nu puteau înţelege adevărul lui Dumnezeu, pe care apostolul li l-ar fi făcut cunoscut cu plăcere. Şi dacă o persoană nu primeşte adevărul lui Dumnezeu, ea nu creşte „în toate privinţele spre Hristos, care este Capul”. Ea nu face nici un progres în lucrurile spirituale, şi astfel are loc un eşec în responsabilitatea personală.
Creşterea spirituală în particular şi în comun depinde de ascultarea ta faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Avem un exemplu în Biserica de la început, despre a cărei creştere citim următoarele:
Faptele apostolilor 9.31: Deci toate adunările din toată Iudeea şi Galileea şi Samaria aveau pace, zidindu-se şi umblând în frica Domnului; şi creştea prin mângâierea Duhului Sfânt.
Biserica se înmulţea, şi această creştere era urmarea unei umblări cu credincioşie. Este important să se ţină seama de această interdependenţă între creşterea spirituală şi umblarea cu credincioşie. Umblaţi voi ca mădulare ale trupului lui Hristos în despărţire de lume? Voi ştiţi foarte bine că lumea şi Hristos nu pot merge împreună. Voi ştiţi că dacă vă dedicaţi party-ului, cluburilor şi întrunirilor lumeşti, primiţi imediat o repulsie împotriva Cuvântului lui Hristos şi curând nu veţi mai avea nici o plăcere de Hristos Însuşi. Veţi fi întrebaţi: „Ce s-a întâmplat cu voi?” Voi spuneţi: „Nu ştiu”. Dar voi ştiţi; este rezultatul legăturii voastre; aţi lăsat să se strecoare în inima voastră dragostea pentru practicile lumeşti, şi aceasta distruge părtăşia voastră cu Domnul. Nu mai iubiţi citirea Bibliei; voi înşivă nu mai citiţi Cuvântul lui Dumnezeu şi nu-l citiţi nici împreună cu alţii. Voi nu vegheaţi în har şi adevăr. Care este cauza? Pentru că voi aţi apucat-o pe căile lumeşti şi obiceiuri carnale. Aceasta este starea pentru care apostolul mustra Adunarea din Corint. Şi pasajul cuprinde un cuvânt de atenţionare pentru toţi care au fost instruiţi în adevăr, ca ei să nu trebuiască să împiedice creşterea Adunării şi înmulţirea ei la număr ca întreg prin eşecul lor personal practic.
Lucrări care rezistă la foc
Acum, în ultima parte a capitolului, Pavel vorbeşte despre învăţătură şi slujire în Adunare. El vorbeşte despre faptul, că el a pus temelia (1 Corinteni 3.10). El însuşi a pus temelia în Corint, şi temelia era Isus Hristos. După aceea au venit alte persoane şi au adus diferite învăţături, ele au clădit pe temelia apostolică. Dar unii din lucrători, unii din conlucrătorii lui Dumnezeu din Adunarea din Corint nu au zidit cu înţelepciune. Ei nu au slujit sfinţilor cu credincioşie, ei nu aveau pe Domnul înaintea lor, ca să călăuzească lucrarea lor; şi ei nu au folosit materialul corect, şi anume adevărul lui Dumnezeu, în lucrarea lor! Şi apostolul îi atenţionează cu privire la aceşti lucrători incorecţi şi neveritabili.
Dacă contribuim în Adunare în vreun fel la zidirea sfinţilor, atunci să luăm seama ce zidim, deoarece Hristos doreşte să aibă o Adunare curată, sfântă şi fără pată, pe care vrea s-o prezinte Lui Însuşi. Şi dacă introducem ceva în construcţie, El va verifica lucrarea noastră, ca să constate dacă ea este bună. El o verifică prin foc. Apostolul tratează această temă în vorbire simbolică, unii clădesc pe această temelie aur, argint şi pietre preţioase, alţii lemn, fân şi paie. În ziua lui Hristos El va verifica lucrarea fiecăruia, ca să arate public ce natură are ea. Focul va verifica lucrarea fiecăruia, şi unele din acestea vor dispare, deoarece sunt numai lemn, fân şi paie. Aurul, argintul şi pietrele preţioase vor rezista la foc. Şi numai ceea ce este din Cuvântul lui Dumnezeu va rezista focului judecăţii Sale, a ultimei Lui verificări.
Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu netrecător, şi dacă eu adâncesc în inimile celor care sunt creştini ca şi mine adevărul lui Dumnezeu, pe care îl conţine Cuvântul Său, lucrarea va rămâne în picioare. Dar dacă aduc gândurile şi părerile proprii, lucrarea va dispare în ziua judecăţii. Fiecare să fie atent ce face în Adunarea lui Dumnezeu. Este ceva îngrozitor să pui o piatră de poticnire în calea unuia dintre cei mai mici, care aparţin lui Hristos, ca să cadă peste ea. Unii trăiesc în împrejurări grele, pe care trebuie să le învingă zi de zi, şi în orice moment ei ar putea aluneca şi cădea. Ce fac eu? Le întind eu o mână ajutătoare şi le dau o lovitură? Dacă vreau să le dau un sfat ajutător, atunci trebuie să le dau ceea ce Dumnezeu a scris. Dacă nu ţin seama de acest lucru, probabil le voi produce mai multă pagubă decât le fac bine; şi această lucrare a mea va arde.
Dar acolo sunt şi lucrători buni, despre care apostolul vorbeşte. Lucrarea lor va rezista încercării, atunci când va veni Stăpânul, şi El va spune: „Bine, rob bun şi credincios”. Ah, haideţi să dorim să fim lucrători buni în ochii Domnului Isus, lucrători credincioşi în slujirea Domnului nostru! Dacă încerci să ajuţi unei persoane aflate în nevoi sufleteşti, la ce foloseşte să-i citeşti ceva din Shakespeare sau Milton? O astfel de literatură poate fi bună în anumite lucruri, referitoare la lumea aceasta. Dar folosul Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu este acela, că te păstrează credincios faţă de Hristos, despre care vorbeşte Cuvântul. Ajută deci acestui om cu ceea ce este plin de conţinut şi bun, şi tu vei primi răsplata cuvenită. Un om, care doreşte să facă o lucrare bună, alege cel mai bun material pentru această lucrare.
Alături de cea de-a doua grupă de lucrători, ale căror lucrări vor arde, ei înşişi însă vor fi salvaţi, este şi o a treia grupă. Acestea sunt persoanele rele şi îngrozitoare, care pătează Templul sfânt al lui Dumnezeu, care aduc în Adunarea lui Dumnezeu învăţătură falsă şi otrăvită. Nu se spune nimic despre lucrările lor, dar apostolul spune un cuvânt grav despre astfel de oameni: „pe acela îl va distruge Dumnezeu”.
Concluzie
Am schiţat foarte sumar această temă a creşterii Adunării. Dar să ne gândim întotdeauna, că este o lucrare divină, care are loc în legătură cu zidirea Adunării. Această lucrare este infailibilă şi nu poate fi distrusă. Ea va continua, în ciuda eşecului nostru. Dar există şi lucrarea fiecăruia în parte, unde noi toţi avem o responsabilitate. Aşa pe cât este de sigur că noi aparţinem acestei Adunări a lui Dumnezeu, la fel de sigur purtăm responsabilitatea pentru fraţii noştri şi pentru surorile noastre, ca să le ajutăm, să le facem bine, să purtăm grijă ca ei să înainteze în ceea ce este al Domnului Isus Hristos. Domnul aşteaptă aceasta de la fiecare din noi. Din pricina Numelui Său, prin harul Său să facem ce putem.
Adunarea (Biserica): Casa lui Dumnezeu
Rudolf Brockhaus
Versete călăuzitoare: Matei 16.8; Faptele Apostolilor 17.24
Matei 16.18: Pe această stâncă voi zidi Adunarea Mea.
Faptele Apostolilor 17.24: Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului, şi nu locuieşte în temple făcute de mâini omeneşti.
Fundamentul Adunării
În capitolul 16 al Evangheliei după Matei, Domnul Isus răspunde la mărturisirea minunată a lui Petru: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”, prin cunoscutele cuvinte: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl meu care este în ceruri. Şi Eu îţi spun; tu eşti Petru, şi pe această stâncă voi zidi (textual: vreau să zidesc) Biserica (sau Adunarea) Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (versetele 17,18). Titlul, care este dat aici puterii satanei, „porţile Locuinţei morţilor” – aceasta este toată puterea uriaşă a morţii, pe care o poseda satan, arată clar şi desluşit care este fundamentul Adunării lui Hristos. Primul om în nevinovăţia lui, urmaşii lui, Israel sub Lege – toţi au fost biruiţi de porţile Locuinţei morţilor. Dar aici era Unul, pe care moartea nu putea să-L ţină. Ceea ce biserica din Roma (biserica catolică) învaţă prin acest verset, este cunoscut şi nu ne miră. Dar când bărbaţi credincioşi hotărâţi, de la care ar trebui să ne aşteptăm la altceva, scriu: „Domnul Îşi construieşte Biserica pe personalitatea lui Petru, cel plin de credinţă şi care a avut parte de harul lui Dumnezeu”, nu şti dacă să te întristezi, sau mai mult să te îngrozeşti. Involuntar te întrebi: nu recunosc aceşti fraţi ce dezonorare aduc Fiului lui Dumnezeu prin aceasta şi ce pagubă produc printre copiii lui Dumnezeu? Cum poţi să faci loc gândului, chiar şi numai pentru o clipă, că Fiul lui Dumnezeu Şi-ar clădi Adunarea Sa pe personalitatea (oricât de talentat ar fi putut să fie el) unui om sărman, păcătos, a unui om, pe care El la scurt timp după aceea a trebuit să-L mustre: „înapoia Mea, satan”, deoarece el nu a fost în stare să se apere singur de influenţele cărnii (firii pământeşti) şi ale duşmanului? Şi un astfel de om să poată să ofere construcţiei, ce urma să fie clădită, un fundament, pe care porţile Locuinţei morţilor să nu o biruiască?
Care este deci fundamentul? Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu, dovedit a fi aşa prin învierea morţilor (Romani 1,4), de curând revelat în felul acesta de către Tatăl din cer lui Simon, fiul lui Iona şi mărturisit public de către acesta; El şi puterea vieţii de înviere în El, care este dată tuturor celor care vin la El, Fundamentul de stâncă al celor care au fost zidiţi pe El – Piatra scumpă din capul unghiului – şi care, ca pietre vii ale vieţii Sale, devin părtaşi naturii Sale. Pe această stâncă voia Hristos să clădească Adunarea Sa, căci atunci ea nu exista încă. Petru (piatră, stâncă) putea să devină o piatră cu un rol deosebit în această clădire, dar el nu era nici stânca (petra), şi nici ziditorul. Hristos putea să-i dea cheile Împărăţiei cerurilor şi prin aceasta să-i încredinţeze o administraţie deosebită pentru Împărăţie, dar Împărăţia cerurilor nu este Adunarea, şi Adunarea nu este Împărăţia.
Hristos Însuşi este aici Ziditorul. El lucrează în suflete, şi ele vin la El, chiar dacă numai ca urmare a harului, care lucrează în inimile lor. „La care venind, ca la o Piatră vie, lepădată, în adevăr, de oameni, dar aleasă, preţioasă înaintea lui Dumnezeu, şi voi înşivă, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi o casă spirituală, o preoţie sfântă.” (1 Petru 2.4-5) Nu este Petru, nu sunt rânduieli şi porunci, nu este un corp constituit (asociaţie), la care se vine, ci pietre vii vin la Piatra vie, la Hristos, a cărui scumpătate este dăruită celui ce crede. Legat cu El prin credinţa vie, făcut părtaşi vieţii Sale şi scumpătăţii Sale, clădit pe El, ei constituie acea clădire minunată, împotriva căreia puterea satanei nu poate să facă nimic.
O Adunare, un Trup, un lăcaş al lui Dumnezeu
Toate acestea sunt aşa de simple, că se poate crede, că imediat este foarte clar pentru orice inimă şi conştiinţă a fiecărui credincios. Dar cât de ciudat este când auzim şi citim într-o scriere despre „o adunare creştină de iudei, care într-adevăr stau pe acelaşi fundament, dar în exterior sunt foarte diferiţi de adunarea creştinilor dintre păgâni”. După această concepţie ar fi existat în primele zile două Adunări, două Trupuri ale lui Hristos, unul din creştinii iudei şi unul din creştinii dintre păgâni, căci Adunarea (Biserica) este Trupul lui Hristos. (Efeseni 1.23) Domnul vorbeşte numai despre o Adunare, pe care El o clădeşte dintre iudei şi dintre păgâni, şi în care toţi, fără nicio diferenţiere, ocupă acelaşi loc şi au aceleaşi privilegii. Scriptura cunoaşte numai un Trup, în care nu este nici iudeu, nici grec. Că în timpurile de început ale istoriei Bisericii lui Hristos în unele locuri au fost mântuite mai multe suflete dintre iudei, sau dintre samariteni, în altele mai mult dintre păgâni, şi că unii au fost mai mult înclinaţi să stăruiască în vechile obiceiuri legaliste, sau să se reîntoarcă la ele, în timp ce ceilalţi stăteau în pericolul mare, să fie influenţaţi de vechile lor obiceiuri şi practici păgâne, cu toate că nici ei nu erau în siguranţă faţă de practicile şi duhul legalist – şi în afară de aceasta, că Dumnezeu a dat unuia din apostolii Săi în mod deosebit apostolia pentru cei „tăiaţi împrejur”, iar altuia pentru cei „netăiaţi împrejur” – că în cele din urmă cu privire la aceste stări şi pericole diferite, şi totodată şi ca urmare al evoluţiei exterioare şi progreselor spirituale diferite al fiecărei Adunări locale era necesară o slujire diferită – aceasta este cunoscut numai cititorului acela care cunoaşte şi este familiarizat într-o oarecare măsură cu Biblia. Dar ce au toate acestea a face cu gândurile veşnice ale lui Dumnezeu cu privire la Casa Sa, sau, dacă am voie să mă exprim aşa, cu planul de construcţie al lui Hristos cu privire la Adunarea Sa? Tocmai unirea iudeilor cu păgânii în Adunare prin puterea Evangheliei, prin aceea că Duhul Sfânt i-a unit pe amândoi cu Hristos, a condus la construirea unei Locuinţe a lui Dumnezeu aici jos. (compară cu Efeseni 2)
Vai! Ochiul multor copiii ai lui Dumnezeu din zilele noastre şi-a pierdut aşa de mult simplitatea, simţul lor este aşa de puţin treaz, că nu pot să înţeleagă cele mai simple adevăruri de bază ale lui Dumnezeu, ci le transformă după mintea şi voinţa lor. Nici nu mai poţi să priveşti din punctul de vedere al lui Dumnezeu fenomenele de pe teritoriul creştin influenţate, sau care au luat naştere prin lipsa de cunoaştere, prin necredincioşia şi egoismul omului, ci acestea se fac punctul de plecare al aprecierii şi evaluării şi apoi se trag concluzii cu privire la adevărul divin. În felul acesta se ajunge ca gândurile lui Dumnezeu să fie îngrădite în cadrul restrâns al punctului de vedere partaic şi să se potrivească la părerile proprii mărginite, pe care le-a moştenit. Dar ce linişte şi ce pace coboară în inimă, când în simplitatea credinţei te ridici spre Dumnezeu deasupra tuturor celor văzute şi nevăzute, deasupra tuturor rătăcirilor şi certurilor de partide, şi învăţat şi condus de sus, prin Duhul lui Dumnezeu, priveşti împrejur! Ce liniştită devine inima, cât de departe priveşte privirea, şi cât de clar şi precis se recunoaşte drumul Său, calea îngustă a adevărului, aşa cum este ea în Hristos, veşnic aceeaşi, neschimbabilă şi inviolabilă!
Hristos – Meşterul Ziditor
Adunarea, zidită de Hristos Însuşi, este deci zidită în har şi putere. Întemeiată pe stâncă, pe Hristos, pe Fiul Dumnezeului celui viu, nu poate fi zguduită, numai dacă puterea vieţii arătată în învierea lui Hristos ar putea fi biruită de satan; dar aceasta este imposibil, căci asupra lui, cel tare, a venit Unul şi mai tare şi l-a biruit. De aceea, oricare ar fi schimbările pe care le-a suferit Adunarea în înfăţişarea ei exterioară din cauza necredincioşiei proprii, a fraţilor mincinoşi care s-au infiltrat în interiorul ei, etc., da, chiar dacă înfăţişarea ei exterioară este aşa de stricată, că Hristos trebuie s-o verse din gura Lui (Apocalipsa 3.16) – cu toate acestea construcţia ei este aşa de sigură, ca şi fundamentul pe care stă. Această temelie îi oferă siguranţă şi existenţă. Hristos, Ziditorul ceresc, Îşi va termina lucrarea. El împlineşte hotărârile lui Dumnezeu, orice ar face omul.
Construcţia sub responsabilitatea omului
Aceasta ne conduce la studiul Casei lui Dumnezeu sub un alt aspect. Până acum am văzut-o numai sub aspectul mâinilor lui Hristos, ca fiind o construcţie de neînvins, pe care El o ridică, ca pe o casă spirituală, ca un Templu sfânt în Domnul, „fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos”, ca locaş al lui Dumnezeu în Duhul. (1 Timotei 3.15; 1 Petru 2; Efeseni 2; compară şi cu Evrei 3.6) Privit în felul acesta totul este desăvârşit. Nu sunt nici un fel de materiale de construcţie rele, nici un fel de spărturi, nicio nereuşită. Dacă însă ne îndreptăm acum spre execuţia efectivă a lucrării, sau a lucrării pe pământ, aşa cum ne este ea prezentată în 1 Corinteni 3, dintr-o lovitură totul primeşte o înfăţişare cu totul schimbată: responsabilitatea omului ia parte la această lucrare, activitatea lui începe cu toate urmările ei umilitoare. Apostolul Pavel (nu Hristos, ca în Matei 16), după harul care i-a fost dat, ca un meşter zidar înţelept, a pus temelia. Această temelie a fost Isus Hristos. O altă temelie nu a existat, şi de aceea nici nu putea fi pusă o altă temelie. Acum trebuia construit mai departe. Alţii vor clădi împreună cu apostolul, şi după el. Fiecare trebuia să ia seama cum clădeşte pe temelia deja pusă. Se putea clădi cu aur, argint şi pietre scumpe, dar şi cu lemn, fân şi paie. Durabilitatea lucrării depindea de materialul de construcţie. Lucrarea fiecăruia va fi încercată prin foc. Ziua o va face cunoscut.
Cu alte cuvinte: activitatea de învăţător a fiecărui lucrător a adus suflete corespunzător caracterului activităţii. Construcţia supraterană a clădirii aşezate pe temelie (Hristos) corespundea (şi corespunde şi astăzi) materialelor de construcţie folosite. Dacă lucrarea va rezista încercării, lucrătorul va primi o răsplată; dacă ea va arde, el va suferi pagubă, dar el însuşi va fi mântuit, „însă ca prin foc”; dacă el este un lucrător rău, care nimiceşte Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu (versetele 14-17).
Avem deci aici înaintea noastră clădirea lui Dumnezeu în poziţia sa în lumea aceasta, dar omul construieşte, şi responsabilitatea lui este luată în considerare. Dumnezeu a permis, ca răul să se dezvolte înainte să se închidă ochii acelora care puteau să judece cu înţelepciune divină. Fraţi falşi s-au strecurat, duşmanul a semănat neghină în grâu, taina fărădelegii a început să lucreze, şi au apărut persoane antihristice. Apostolul Pavel, meşterul zidar înţelept, căruia i-a fost încredinţată, mai mult decât altora, grija pentru Biserica lui Hristos, a privit cu ochiul deosebit de sever lucrarea duşmanului şi efectele ei şi a dat credincioşilor îndemnurile şi atenţionările necesare. Unul dintre locurile cel mai cunoscut în această privinţă este 2 Timotei 2.19-22. Omul lui Dumnezeu găseşte aici indicaţii exacte, cum să se comporte în starea de lucruri, care se arăta deja atunci şi care de atunci a evoluat mereu.
„Casa mare”
În prima sa scrisoare adresată lui Timotei, apostolul numeşte Casa lui Dumnezeu „stâlpul şi temelia adevărului”. Dar ce a devenit ea sub responsabilitatea omului? „O casă mare”[1], care are nu numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de pământ, unele pentru cinste, celelalte pentru necinste. În privinţa aceasta nu trebuie să ne mirăm. Este adevărat, Casa a fost încredinţată omului pentru administraţie, şi de aceea cu siguranţă ne putem aştepta la regres şi decădere. Dar Dumnezeu să fie lăudat! Temelia ei tare stă. Ea rezistă în toate timpurile şi în toate încercările, şi ea poartă o pecete dublă: pe de o parte Domnul cunoaşte pe toţi care sunt ai Lui (hotărârile lui Dumnezeu sunt sigure şi durabile), şi pe de altă parte, toţi cei care rostesc Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege (omul este răspunzător). Apostolul învaţă în mod corespunzător pe credincioşi, să se curăţească de vasele de necinste şi să năzuiască după neprihănire, credinţă, dragoste şi pace împreună cu aceia care cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată – punerea deoparte şi strângerea în jurul Lui, al cărui Nume este „Cel sfânt şi adevărat”. Ce va deveni marea mulţime a celor care mărturisesc că sunt creştini, ne arată 2 Timotei 3: ei au o formă de evlavie, dar îi tăgăduieşte puterea. Sfârşitul este decăderea totală, care va fi însoţită de arătarea omului păcatului, a lui antihrist (2 Tesaloniceni 2).
Vedem astfel, că această Casă a lui Dumnezeu poate fi privită sub două, sau chiar trei puncte de vedere total diferite, şi aşa este ea privită în Cuvântul lui Dumnezeu. Sub acest aspect (ca şi în altele) „Casa” se deosebeşte de „trup”. În trupul lui Hristos nu pot fi niciodată mădulare moarte; simplii mărturisitori, fără viaţă spirituală, sunt total excluşi, căci Duhul Sfânt este cel care alcătuieşte trupul. Dar vom reveni mai târziu la aceasta, dacă va voi Dumnezeu. Desconsiderarea acestui fapt a dat deja naştere la multă încurcătură, şi încă mai dă.
Rezumat
Să recapitulăm pe scurt, ce am studiat.
- Hristos, lepădat ca Mesia de poporul Său Israel, construieşte Adunarea (Biserica) Sa pe pământ. Ceea ce era până atunci ascuns în hotărârile lui Dumnezeu şi nu a fost făcut cunoscut neamului de oameni, se desfăşoară. Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu, care are viaţa, viaţa divină, în Sine Însuşi (dovedită prin înviere), este fundamentul acestei clădiri şi îi oferă tărie şi durabilitate. Satan nu poate face nimic împotriva ei. Rezultatul final al acestei lucrări a Meşterului Ziditor divin este victoria deplină. Toţi cei care aparţin acestei construcţii, sunt pietre vii şi o preoţie sfântă.
- dunarea este un locaş al lui Dumnezeu în Duhul. Dumnezeu a vrut să aibă o Casă pe pământ. În prima parte a istoriei acestui pământ, Dumnezeu nu a locuit la om, nici la Adam, când acesta era în starea de nevinovăţie, nici la Avraam, „prietenul” lui Dumnezeu. Abia numai după ce Israel a fost eliberat din Egipt, chiar dacă era numai o eliberare exterioară, şi ca popor eliberat a plecat spre Canaan, Dumnezeu a venit la el, ca să locuiască la el în norul de slavă (compară cu Exodul 15.13; 29.46). Ca urmare a eliberării adevărate prin Hristos, a venit Duhul Sfânt pe pământ, ca din Iudei şi păgâni să alcătuiască un Templu spiritual, locuinţa lui Dumnezeu pe pământ. Templul de odinioară a fost clădit din pietre naturale, era o Casă pământească. Acea Casă era temporală, făcută de mâinile oamenilor, aceasta este veşnică, clădită de Dumnezeu Însuşi. În Hristos astăzi „toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul”, şi în Apocalipsa 21,3 o regăsim într-o slavă strălucitoare, „cortul lui Dumnezeu cu oamenii”. Nu se spune cine este Meşterul Ziditor, nici în 1 Petru 2, şi nici în Efeseni 2: Casa se construieşte şi creşte spre desăvârşire; se adaugă pietre, şi anume pietre vii. Fără îndoială la început Casa a fost în înfățișarea ei exterioară, ceea ce a fost dintotdeauna în planul lui Dumnezeu şi în hotărârea Lui veşnică: o Casă sfântă, constituită din credincioşi adevăraţi. Dar nu a rămas mult timp aşa. Dacă mergem la execuţia efectivă a lucrării, aşa cum ea s-a desfăşurat înaintea ochilor oamenilor, acesteia se adaugă elementul uman, şi avem
- asa lui Dumnezeu sub responsabilitatea oamenilor (1 Corinteni 3). Şi acum ea este „clădirea lui Dumnezeu”, dar El are „colaboratori”. Oamenii sunt cei care clădesc, şi desigur în acest caz nu durează prea mult, până se arată decăderea. Fundamentul a fost bun, dar clădirea deasupra a fost cu lipsuri. Chiar din timpurile cele mai de la început au fost aduse învăţături greşite de lucrători, care nu s-au ţinut aşa de strâns de adevăr, aşa cum apostolii li l-au transmis, şi în mijlocul credincioşilor au fost introduse suflete, care nu aveau viaţă din Dumnezeu. Aceasta s-a dezvoltat aşa de rapid, că apostolul Pavel, scurt înainte de moartea sa, a trebuit să pună înaintea ochilor copilului său Timotei
- area Casă şi tot ce era în ea. Fundamentul tare al lui Dumnezeu a rămas nemişcat, ca întotdeauna, dar apartenenţa la Casă nu mai oferea nicio garanţie că este protejată împotriva legăturii cu răul şi necurăţia. Era necesară separarea în interiorul Casei, dar aceasta nu însemna izolarea, ci o unire a celor separaţi, a vaselor de cinste, „sfinţite, folositoare Stăpânului Casei, destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 2.21). În legătură cu aceasta stau timpuri grele, periculoase, în care majoritatea celor care mărturisesc că sunt creştini au numai o formă exterioară de evlavie, dar fără putere lăuntrică, şi mulţi se vor îndepărta total de creştinism, „nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor” (compară cu 2 Timotei 3.3-4). Sfârşitul este răpirea credincioşilor adevăraţi în cer şi, aşa cum am spus, decăderea totală a mulţimii rămase în urmă.
Adnotare
[1]Este greu de înţeles, că unii comentatori ai acestui loc spun, că aici incontestabil ne putem gândi la aceleaşi relaţii, ca şi în Matei 13.38. Singura asemănare constă însă în aceea, că într-un loc se vorbeşte despre grâu şi neghină, în celălalt despre vase de cinste şi de necinste. În rest cele două tablouri sunt foarte diferite. Tabloul despre Casă (compară şi expresia „temelia tare” din versetul 19 – acelaşi cuvânt ca şi în 1 Corinteni 3.11) exclude comparaţia cu „ţarina”.
Isus – Împărat al nostru?
Este conform Scripturii, să slăvim pe Domnul Isus ca Împărat?
Stephan Isenberg
Introducere
Este şi rămâne ceva deosebit când te preocupi cu Fiinţa şi Persoana Domnului nostru. Se ajunge foarte uşor ca uneori s-o facem numai din interese pur teologice şi uităm cu cine avem a face. El trebuie să fie întotdeauna Împăratul inimilor noastre. Sentimentele şi înclinaţiile noastre trebuie să-I aparţină, înaintea Lui vrem să ne prosternăm cu reverenţă. Domnul Isus Se prezintă pe Sine Însuşi în foarte multe feluri inimilor noastre, aşa că un singur fel de a-L descrie este insuficient.
Domnul Isus este Împărat
Nu este nici o îndoială: Domnul Isus este „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor” (Apocalipsa 17.14; 19.16; 1 Timotei 6.15). În Vechiul Testament a fost vestit un Împărat al gloriei (Psalmul 24.7), însă în mod deosebit era vorba de Fiul lui David, care trebuia să ia în stăpânire scaunul de domnie peste Israel (Ieremia 23.5). Când a fost născut Domnul Isus, Dumnezeu a purtat grijă ca oameni dintre naţiuni să-I aducă onoare regală, chiar dacă reacţia în Israel a fost numai consternare, atunci când aceştia au întrebat: „Unde este Împăratul iudeilor care tocmai S-a născut?” (Matei 2.2,11). Domnul Isus Însuşi confirmă „mărturia bună înaintea lui Pilat” (2 Timotei 1): „Tu zici că Eu sunt Împărat” (Ioan 18.37). Când Domnul Isus a intrat în Ierusalim şezând pe mânzul unei măgăriţe, s-a împlinit Scriptura: „Iată, Împăratul tău vine la tine blând şi călare pe măgar, mânzul unei măgăriţe” (Matei 21.5; compară cu Zaharia 9.9). Dumnezeu a purtat grijă, ca, în mod contrar voinţei conducătorilor iudei, inscripţia de pe cruce să fie: „Acesta este Împăratul iudeilor” (Luca 23.38).
Însă Împăratul a fost lepădat de poporul Său Israel şi L-au răstignit. Domnul Isus spune: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18.36). Ţinutul, în care El va fi acum recunoscut, va fi în cer. Însă şi pe pământ va trebui să fie o Împărăţie. În Matei 13, Domnul Isus vorbeşte despre faptul că pe pământ va fi o Împărăţie cu un caracter ascuns. Împărăţia păcii văzută, vestită, deocamdată nu va veni, însă în locul acesteia va fi o Împărăţie a lui Dumnezeu având caracter nevăzut (compară cu Matei 13.11). Împărăţia lui Dumnezeu din timpul de acum nu constă din lucruri materiale, aşa cum va fi în Împărăţia păcii – nu din mâncare şi băutură -, ci ea constă din „dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14.17). Momentan pe pământ nu este un Împărat vizibil în această Împărăţie. Supuşii ar trebui să aparţină acestei Împărăţii spirituale nevăzută pe pământ. Despre aceasta vorbesc foarte clar cele zece parabole despre Împărăţia cerurilor din evanghelia după Matei capitolele 13-25. Şi astăzi este deci un domeniu unde te poţi pune de partea Aceluia care aici pe pământ a fost respins ca Împărat, şi unde te supui cu plăcere poruncilor şi rânduielilor Lui.
Domnul Isus va fi în viitor Împărat
Vrem să ţinem adânc în inima noastră faptul că Împărăţia vizibilă peste Israel va fi în viitor. Aşa au întrebat ucenicii pe Domnul după învierea Sa: „Doamne, în acest timp restabileşti Împărăţia pentru Israel? Şi El le-a zis: Voi nu trebuie să cunoaşteţi timpurile sau vremurile pe care Tatăl le-a aşezat sub propria Sa autoritate” (Faptele apostolilor 1.6,7). Şi apostolul Petru spune mai târziu: „… ca să vină timpuri de înviorare de la faţa Domnului şi să-L trimită pe Acela care a fost rânduit dinainte pentru voi, pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie, într-adevăr, să-L primească, până la timpuri de restabilire a tuturor lucrurilor, despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfinţilor Său profeţi din vechime” (Faptele apostolilor 3.20,21). Deci Împărăţia trebuie încă să vină; aceasta înseamnă că Biserica nu a înlocuit pe Israel, ci ea este o intercalare în căile lui Dumnezeu cu Israel. De aceea noi trebuie astăzi – în mod deosebit pe baza epistolelor nou-testamentale – să ne punem întrebarea: în ce relaţie stăm noi faţă de Împărat şi cu Împărăţia legată cu El, „despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfinţilor Săi profeţi din vechime”?
Relaţia noastră faţă de Împăratul respins
Această întrebare pare să fie repede rezolvată pentru mulţi, şi pentru ei nu este nici o întrebare: Domnul Isus este şi Împăratul meu. Eu slujesc Împăratului. – Evangheliile vorbesc despre Împărăţia lui Dumnezeu, şi de fapt acolo am putea traduce şi cu „Regatul lui Dumnezeu“. Deci când avem a face cu un regat, atunci trebuie să fie şi un împărat, aceasta este concluzia, şi acest Împărat este Isus Hristos, continuă deducţia logică. Eu sunt în această Împărăţie, deci Isus este Împăratul meu. Şi dacă El este Împăratul meu, atunci ar trebui să mă adresez Lui în felul acesta.
Întrebarea este desigur, dacă această deducţie logică este cu adevărat de la sine reală, după cum pare. Să parcurgem succesiv deducţiile logice:
- Există o Împărăţie, deci există şi un Împărat.
Citim în Luca 19.12: Un om de neam ales a plecat într-o ţară îndepărtată, ca să primească o împărăţie şi să se întoarcă.” Evident, drept urmare era o împărăţie, care încă nu avea împărat. Deci nu este neapărat necesar că numai pentru faptul că există o împărăţie, Hristos trebuie să fie deja astăzi Împărat al acestei Împărăţii. Nu spunem, că El nu ar fi, spunem însă că nu putem deduce aceasta ca de la sine. - Dacă este un Împărat, atunci acesta este Isus Hristos.
Aici este interesant, că noi într-adevăr citim de multe ori despre Împărăţia lui Dumnezeu şi despre Împărăţia cerurilor, însă niciodată nu citim despre Împărăţia lui Isus sau despre Împărăţia lui Isus Hristos.[1] În Faptele apostolilor 8.12 acestea sunt chiar despărţite: „Dar, când l-au crezut pe Filip, care vestea Evanghelia despre Împărăţia lui Dumnezeu şi Numele lui Isus Hristos, …” Expresia „Împărăţia lui Dumnezeu” exprimă, că Dumnezeu domneşte aici, şi expresia „Împărăţia cerurilor” exprimă, că această Împărăţie este condusă din cer sau că, aşa cum se exprimă Daniel, „cerurile stăpânesc” (Daniel 4.26). - Dacă eu sunt în Împărăţia, în care Isus Hristos este Împărat, atunci El este şi Împăratul meu.
Chiar şi atunci când eu sunt într-o astfel de Împărăţie, trebuie totuşi să mă întreb, dacă eu stau în slujirea Împăratului sau dacă eu am o altă relaţie cu acest Împărat. În fiecare casă împărătească sunt diferite relaţii: este poporul în general, sunt slujitorii, familia împărătească, da, sunt chiar diplomaţi din alte ţări. Toate aceste grupe stau în relaţii diferite cu împăratul şi au privilegii diferite, dar au şi lucruri comune. Astfel copiii împăratului, slujitorii şi chiar şi poporul trebuie să asculte de rânduielile împăratului, diplomaţii însă nu trebuie să asculte. - Dacă Isus Hristos este Împăratul meu, atunci ar trebui să mă adresez Lui corespunzător.
Desigur vor fi diferenţe în felul de adresare: poporul şi slujitorii se vor adresa cu „împăratul meu”, şi copiii împăratului vor spune desigur mai degrabă „tata”. Diplomaţii vor vorbi numai despre împăratul acestei ţări sau al ţării acelea. Exemplul acesta trebuie să arate numai că sunt diferenţe şi noi nu trebuie să tragem repede concluzia: dacă Domnul Isus este Împărat, atunci El este şi Împăratul „nostru” respectiv „al meu”. Mulţi sunt de părere că se atribuie o deosebită onoare Domnului, dacă ne adresăm Lui cu „Împăratul meu”. Însă şi în acest caz trebuie să întrebi, dacă de exemplu un tată, care într-o firmă este director, doreşte cu plăcere să fie apelat de fiul său cu „domnule director”.
Vrem să cercetăm în continuare Cuvântul lui Dumnezeu, cu privire la relaţia în care stăm noi faţă de Împăratul Isus. Această cercetare este deosebit de interesantă şi va revela ceva la care noi probabil nu ne-am fi aşteptat. Cu siguranţă toţi am fi fost mulţumiţi să ocupăm un loc în picioare în curţile din faţă ale casei împărăteşti (compară cu Psalmul 84.10) şi să ne plecăm în închinare înaintea Împăratului Isus. Vrem, spus în treacăt, desigur să ne prosternăm înaintea Domnului Isus, dar la sfârşitul acestui articol probabil/sper dintr-un alt motiv.
Felul de a se adresa Domnului în Noul Testament
Este surprinzător că nici un scriitor nou-testamental nu se adresează Domnului Isus ca Împărat. Chiar şi ucenicii Lui, care aşteptau Împărăţia în adevăratul ei sens al cuvântului, niciodată nu se adresează Lui ca Împărat. Nici o rugăciune nu este adresată Împăratului, întotdeauna se vorbeşte despre Isus ca Domnul. Cartea Faptele apostolilor este mărturia cea mai de timpurie despre creştini şi acolo găsim că apostolul Pavel spune temnicerului: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta” (Faptele apostolilor 16.31). Ei au depus mărturie „despre învierea Domnului Isus” (Faptele apostolilor 4.33); ei au fost „botezaţi pentru Numele Domnului Isus” (Faptele apostolilor 8.16), şi au vestit „Evanghelia Domnului Isus” (Faptele apostolilor 11.20). Şi-au dat viaţa nu pentru Împărat, ci „pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos” (Faptele apostolilor 16.26). De asemenea nu a fost preamărit Numele Împăratului, ci „Numele Domnului Isus era preamărit” (Faptele apostolilor 19.17). De asemenea slujba a fost primită nu de la Împărat, ci „de la Domnul Isus” (Faptele apostolilor 20.24).
După ce Domnul Isus a fost lepădat de poporul Său pământesc, El a vorbit, la mărturisirea lui Petru „Tu eşti Fiul Dumnezeului celui viu”, despre faptul că El va clădi Adunarea Sa. La cruce Domnul Isus a purtat nu numai păcatele tuturor acelor oameni care vor crede cândva în El, ci El a iubit Adunarea sau Biserica aşa de mult, că S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea (Efeseni 5.25). Prin coborârea Duhului Sfânt a fost creată o societate de oameni cu totul nouă, un om cu totul nou (compară cu Efeseni 2.10-18). „Pentru că, de asemenea, noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh într-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi; şi tuturor ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh” (1 Corinteni 12.13).
Mai târziu Domnul Isus S-a arătat apostolului Pavel şi i-a revelat o taină, pe care Dumnezeu o avea în inima Lui din timpurile veşnice (compară cu Faptele apostolilor 26.16; Efeseni 3). Deci noi trăim astăzi în timpul în care Dumnezeu a revelat o taină, şi timpul acesta va dura până la revenirea lui Hristos, când El Se va ocupa iarăşi cu poporul Său pământesc Israel şi va împlini toate făgăduinţele, pe care Dumnezeu li le-a dat în Vechiul Testament (compară cu Faptele apostolilor 3.19-21; Romani 11.29). Noi suntem parte componentă a uni cu totul alt timp deosebit, care nu a fost vestit în Vechiul Testament. De aceea nicidecum nu uimeşte, că noi ca şi copii ai lui Dumnezeu stăm astăzi într-o cu totul altă relaţie cu Împăratul lepădat, decât aceea pe care israeliţii au aşteptat-o pentru ei. Desigur Isus Hristos are drepturi şi asupra noastră, însă atunci este ca Domn şi nu ca Împărat.
Am văzut mai înainte, că astăzi există o societate de oameni cu totul nouă, carte este denumită Biserică sau Adunare. Această părtăşie este trupul lui Hristos, şi ea este aşa de strâns unită cu Hristos, că noi suntem numiţi mădulare ale Sale. El ia chip în lumea aceasta prin mădularele trupului Său. Cu toate că Hristos nu este prezent, El este totuşi reprezentat pe pământ prin trupul Său. Ca să descrie mai intim apropierea noastră de Hristos, apostolul Pavel vorbeşte în Efeseni 5 despre faptul că soţii trebuie să-şi iubească soţiile aşa cum Hristos a iubit Adunarea. Noi nu numai am fost strâns legaţi cu Hristos, ci noi, aşa cum am văzut deja, am venit într-o relaţie de dragoste, în care sentimentele noastre sunt pentru Mirele nostru ceresc. Această relaţie cu Hristos ne-a adus în apropierea directă a Tatălui. Deoarece Hristos este acolo la Tatăl, şi noi avem această apropiere de Tatăl, aşa că noi putem chiar spune „Ava, Tată” (compară cu Romani 8.15; Galateni 4.6). La fel noi avem intrare liberă în Locul Preasfânt şi „am fost apropiaţi prin sângele lui Hristos” (Efeseni 2.13-18). Această apropiere nu era în Vechiul Testament şi nici în Împărăţia păcii din viitor nu va fi, aşa cum ne arată clar profetul Ezechiel.
O societate cerească
Dacă Israel avea nenumărate făgăduinţe, care erau legate cu pământul, noua societate de oameni este legată cu cerul: ei au o „speranţă, care vă este păstrată în ceruri” (Coloseni 1.5); „cetăţenia [lor] este în ceruri” (Filipeni 3.20); pe pământ nu sunt comori pentru ei (compară cu Matei 6.20); ca străini şi fără drept de cetăţenie (1 Petru 2.11) ei nu sunt din lumea aceasta (Ioan 8.23), şi conform cu voia Tatălui „au fost scoşi din veacul rău de acum” (Galateni 1.4). În privinţa aceasta nu este nici un fel de continuitate din Vechiul Testament. Diferenţa faţă de un credincios din Vechiul Testament nu ar putea fi mai mare în această privinţă, cu toate că şi aici sunt anumite indicii, că deja patriarhii au privit spre un locaş ceresc (compară cu Evrei 11), chiar dacă nu era chemarea lor specifică. La fel şi noi savurăm astăzi anumite binecuvântări pământeşti, cu toate că ele nu sunt chemarea noastră specifică (de exemplu căsnicia).
Dacă ţinem bine seama de aceste contexte, atunci vom înţelege tot mai mult de ce primii creştini nu au vorbit despre Împăratul lor, ci despre Domnul lor. Aceasta nu avea loc din lipsă de respect, ci din înţelegerea relaţiei lor deosebite cu Domnul Isus.
Gândul la un împărat conţine întotdeauna (1) o distanţă faţă de poporul său şi (2) ierarhii, în care fiecare are locul lui şi măsura specifică lui de apropiere sau depărtare; aceasta include apoi relaţii diferite între aceste grupe. Însă Duhul lui Dumnezeu S-a ostenit – în mod deosebit în Efeseni 2 şi 3 – să arate clar, că noi am fost aduşi într-o apropiere atât faţă de Domnul cât şi faţă de Dumnezeu Tatăl, cum nu poate fi alta mai mare, şi că în afară de aceasta acum nu mai sunt privilegii pentru anumite grupe. Chiar şi diferenţa cea mai mare – aceea dintre iudei şi naţiuni – a fost complet înlăturată. Toţi au aceleaşi binecuvântări, toţi au aceeaşi apropiere. Deci dacă noi Îl vedem pe Domnul ca Împărat şi ne adresăm Lui astfel, atunci acţionăm total împotriva eforturilor Duhului lui Dumnezeu, de a ne face preţioase binecuvântările noastre creştine propriu-zise.
Primii creştini au înţeles totuşi foarte bine, că cu toate acestea ei îşi aveau drumul în domeniul stăpânirii Împărăţiei lui Dumnezeu, când apostolul Pavel scrie: „Aceştia sunt singurii împreună-lucrători cu mine pentru Împărăţia lui Dumnezeu care mi-au fost mângâiere” (Coloseni 4.11), sau când apostolul Ioan scrie de pe insula Patmos: „Eu, Ioan, fratele vostru şi împreună-părtaş la necazul şi împărăţia şi răbdarea în Isus …” (Apocalipsa 1.9).
Cine şi-a însuşit bine învăţătura apostolului Pavel, acela a înţeles: în „administrarea împlinirii timpurilor” (Efeseni 1.10), prin care este vorba de Împărăţia de o mie de ani viitoare a păcii, Domnul Isus va fi Cap peste toate în cer şi pe pământ: toate Îi vor fi supuse Lui. Şi acum urmează învăţătura de necuprins a apostolului: Adunarea în timpul acesta este nu numai exclusă de la aceasta, ci ea este chiar „plinătatea Celui care umple totul în toţi” (Efeseni 1.21-23). Când Hristos va prelua domnia Sa, atunci Adunarea va fi legată cu El ca trup al Lui. Ea va fi mireasa la dreapta Lui. El Îşi va prezenta Lui Însuşi Adunarea glorificată (Efeseni 5.27), ea va reflecta gloria Sa (Apocalipsa 21.10,11). Simţămintele şi sentimentele Lui cele mai profunde aparţin miresei Sale, care îi mişcă inima. Nu ar trebui aceasta să ne mişte inima, ca să ne adresăm Domnului corespunzător acestei apropieri a noastre de El?
Şi chiar individual, El nu este „Împăratul meu”, ci este Domnul meu. Ce apropiere profundă exprimă apostolul Pavel, când scrie în Filipeni 3.8 despre „Domnul meu”, şi ce simţăminte intime exprimă cuvintele Mariei Magdalena: „Pentru că L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus …” (Ioan 20.13). În ambele cazuri exprimarea nu este o imagine a distanţei, ci a apropierii. Şi când Toma află nu numai din auzite despre Domnul Isus, ci este aşa de aproape de El, că poate să-L atingă pe Domnul, el strigă: „Domnul meu” (Ioan 10.28).
Ţinând seama de aceste adevăruri provocatoare, nu ar trebui să se spună că Domnul Isus trebuie să fie chiar întristat, când noi prin cântările noastre exprimăm ceva prin care arătăm numai că noi nu am înţeles corect adevărata noastră poziţie şi relaţie cu El şi de asemenea şi între noi? Desigur Domnul Isus vede inimile noastre, şi El este foarte răbdător cu noi, dar cu toate acestea Îşi doreşte inimi înţelepte. Cât de des a fost El foarte întristat, când ucenicii Lui nu L-au înţeles. Nu vrem noi să ne străduim să-L lăudăm cu mai multă pricepere? Nu caută Tatăl adoratori, care Îl adoră „în duh şi adevăr” (Ioan 4.23)?
De altfel în epistole nu mai citim nimic, că Împărăţia lui Dumnezeu a fost propovăduită, aşa cum de exemplu este încă în Faptele apostolilor (Faptele apostolilor 14.22; 20.25; 28.23,31). Evident noile revelaţii despre Adunare, pe care Domnul le-a făcut cunoscut apostolului Pavel, cuprindeau învăţăturile despre Împărăţia lui Dumnezeu. Deci cine a înţeles bine învăţătura apostolului, acela nu trebuie să presupună că învăţăturile despre Împărăţia lui Dumnezeu toate nu mai sunt în vigoare, ci că ele erau incluse în noua revelaţie despre casa lui Dumnezeu, Adunarea lui Dumnezeu şi trupul lui Hristos. Nu este întâmplător, că după Faptele apostolilor 21 nu mai citim că primii creştini au fost numiţi „ucenici” (această denumire avea şi o referire mult mai clară la Împărăţia lui Dumnezeu). Însă aceasta la rândul ei nu înseamnă că însuşirea de ucenicie nu ar avea nimic să ne spună, dar dacă noi ca creştini, ca sfinţi, ca preaiubiţi, ca şi copii, ca fii, ca slujitori şi aşa mai departe, ne comportăm aşa cum Dumnezeu a planificat şi rânduit, atunci automat îndeplinim toate însuşirile ucenicilor şi chiar mult mai mult decât atât.
Evanghelia Împărăţiei
În vorbirea Domnului Isus din Matei 24.14 referitoare la timpul din urmă se spune: „Şi această Evanghelie a Împărăţiei va fi predicată în toată lumea, spre mărturie pentru toate naţiunile; şi atunci va veni sfârşitul.” Întrebarea, care se pune cu privire la aceasta, este: Nu este misiunea noastră, să vestim această Evanghelie a Împărăţiei? Însă aici trebuie să se ţină seama cui vorbeşte Domnul Isus în această vorbire referitoare la timpul din urmă, şi ce timp are în vedere în mod deosebit Domnul aici: Domnul Se adresează rămăşiţei iudaice, ceea ce noi învăţăm din finalul de la Matei 23.37-39. Este timpul scurt înaintea necazului cel mare (compară cu Matei 24.15-22), căci se spune: „atunci va veni sfârşitul”. Scurt înainte de sfârşitul acestui veac se va vesti „această Evanghelie a Împărăţiei”, şi ea nu va avea un alt conţinut decât a avut la începutul slujirii Domnului, când atât Ioan Botezătorul cât şi mai târziu Domnul Isus Însuşi au vestit Evanghelia Împărăţiei. Mesajul lor era: Împăratul vine, respectiv Împărăţia stă înaintea uşii, s-a apropiat. Când acest sfârşit al veacului se va fi apropiat, Adunarea va fi deja demult răpită.[2]
Desigur noi putem vesti oamenilor şi astăzi această Împărăţie, în mod deosebit când ne gândim că noi suntem scurt înaintea acestui timp al sfârşitului. Noi putem spune oamenilor că Domnul Isus va reveni pentru judecată şi atunci ca Împărat va instaura o Împărăţie pe pământ. Aceasta este pentru ei o atenţionare serioasă, să se întoarcă la Dumnezeu. De asemenea oameni au nevoie chiar să li se spună despre conţinutul Evangheliei veşnice: şi anume că Dumnezeu este Creatorul, Cel „care a făcut cerul şi pământul şi marea şi izvoarele apelor” (Apocalipsa 14.7). Căci oamenii sunt astăzi aşa de otrăviţi de teoria evoluţionistă, că nu mai cred aceasta. Cu toate acestea Evanghelia noastră propriu-zisă este încă cu totul alta: ea este încă Evanghelia cea mai minunată, care există: „Evanghelia gloriei lui Hristos” (2 Corinteni 4.4), „Evanghelia harului lui Dumnezeu” (Faptele apostolilor 20.24), „Evanghelia gloriei fericitului Dumnezeu” (1 Timotei 1.11).[3] Însă conţinutul Evangheliei Împărăţiei nu este aşteptarea unui creştin: el nu aşteaptă judecata şi nici pe antihrist, ci pe Domnul Isus pentru răpirea Bisericii Sale şi a tuturor celor care au adormit în Hristos (compară cu 1 Tesaloniceni 4.13-18). În timp ce mesajul Evangheliei Împărăţiei va fi: „Împăratul vine”, creştinii strigă şi se roagă: „Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22.17-20).
„Împăratul” în Faptele apostolilor 17.6,7
Faptele apostolilor 17.6,7: Şi, negăsindu-i, îi târau pe Iason şi pe unii fraţi înaintea magistraţilor, strigând: „Aceştia, care au răscolit lumea, au venit şi aici; pe aceştia Ison i-a primit; şi toţi aceştia lucrează împotriva decretelor Cezarului, spunând că este un alt împărat: Isus.”
Vrem în final să ne ocupăm cu locul din Biblie din Faptele apostolilor 17.6,7, care este citat deseori de unii adepţi ai cântărilor adresate împăratului. După considerentele mele un lucru este foarte clar: pe locul acesta nu se poate construi o învăţătură veritabilă. El pare să fie aproape singurul fir de pai pentru adepţii cântărilor adresate împăratului şi este mereu citat în acest context. Dar să ne gândim bine, cine vorbeşte aici de fapt: sunt aceia care voiau să atribuie ceva rău creştinilor. Locul acesta din Biblie este pe aceeaşi linie cu cel din Ioan 19.12: „De atunci Pilat căuta să-L elibereze; dar iudeii strigau, spunând: ‚Dacă Îl eliberezi pe Acesta, nu eşti prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine împărat este împotriva cezarului’”. Dacă iudeii acuzatori voiau să aducă pe romani în vreun fel împotriva creştinilor, atunci ei trebuiau să argumenteze în felul acesta. Chiar şi Pilat a fost determinat prin acest fel de argumentare să nu elibereze pe Domnul Isus. În afară de aceasta este foarte posibil ca creştinii de la început să fi explicat cu adevărat iudeilor, că ei au lepădat pe Împăratul lor. Însă aceasta nu înseamnă, că ei înşişi au vorbit despre Domnul Isus ca Împărat al lor. Dimpotrivă, am văzut deja mai înainte, că primii creştini au vorbit întotdeauna despre Domnul Isus (Faptele apostolilor 16.31; 4.33; 8.16; 11.20; 15.26; 19.17; 20.24).
Diverse nivele de relaţii
Uneori se spune, că în adresările făcute Domnului sunt diferite nivele de relaţii. În sine însuşi gândul acesta este corect. Domnul Isus nu este numai Domnul nostru, ci El ne numeşte şi prieteni ai Lui şi chiar fraţi; El este Marele Preot al nostru, aşa precum este Creatorul nostru. Cu toate acestea şi aici este clar, că noi nu găsim nici un loc biblic în Noul Testament, unde nouă ca şi creştini ni s-ar cere să ne adresăm Domnului în rugăciune sau prin cântare ca prietenul nostru sau al meu sau ca fratele nostru sau al meu. Dacă El ne numeşte prietenii şi fraţii Lui, aceasta este una, însă nu ar trebui să tragem concluzia din aceasta că şi noi avem voie să ne adresăm Lui în felul acesta (în privinţa aceasta Scriptura nu dă nici un indiciu; ci contrariul este cazul!). Dimpotrivă citim în epistola către Evrei, că Domnul Isus este „Marele Preot al nostru” (Evrei 4.14,15; 8.1), şi cu toate acestea aproape nimeni nu I se adresează în felul acesta. Deseori găsim în cântări, că noi cântăm despre Domnul ca Mare Preot al nostru, şi Scriptura însăşi ne dă exemple despre aceasta. Aceasta este diferenţa faţă de „cântările împăratului”; Noul Testament nu ne dă nici un singur indiciu pentru acestea.
Desigur sunt şi astăzi cântări în care noi putem lăuda pe Domnul ca Împărat: când este vorba de poziţia Lui în Împărăţia păcii sau de supremaţia Lui ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor. Căci desigur noi ne bucurăm deja acum, (1) că în curând El va purta o cunună cu multe diademe aici pe pământ unde El a avut numai o cunună de spini; (2) că aici, unde L-au lovit cu toiagul pe cununa de spini aşezată pe capul Lui, El va avea în mâna Sa sceptrul divin; (3) că aici, unde pentru El au avut numai o cruce, va sta în curând scaunul Său de domnie. Însă El nu va fi „Împăratul nostru” sau „Împăratul meu”, aşa cum va fi realmente în Împărăţia păcii pentru poporul Său Israel.
Concluzie finală
Noi ca şi creştini am fost strămutaţi în Împărăţia Fiului dragostei Tatălui (Coloseni 1.13). El este nu numai Împăratul, care va fi recunoscut ca atare cândva pe pământ, ci El este şi „Fiul dragostei Sale”. El este Preaiubitul Tatălui – aşa Îl cunoaştem noi astăzi pe Domnul Isus -, şi pentru că noi suntem în Fiul şi am primit viaţa Fiului, Tatăl ne iubeşte la fel cum iubeşte pe Fiul (Ioan 17). Nici un credincios din timpul Vechiului Testament nu a savurat această „nemărginită bogăţie a harului Său în bunătate faţă de noi” (Efeseni 2.7), şi Cuvântul tace cu privire la o astfel de apropiere în Împărăţia păcii care va veni. În mod nemeritat noi am venit în savurarea unei relaţii, care mai mare nu poate fi şi pentru care noi putem numai să ne plecăm genunchii în adorarea Fiului şi a Tatălui.
Adnotare
[1]Diferite locuri din Scriptură ar părea să spună, că Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ este pusă astăzi totuşi în legătură cu Persoana Domnului: Efeseni 5.5; Evrei 1.8; 2 Timotei 4.1,18; 2 Petru 1.11; Apocalipsa 11.15. O cercetare mai îndeaproape a acestor locuri artă, că este totuşi Împărăţia viitoare, când toate cele din cer şi de pe pământ vor fi supuse lui Hristos.
[2]Citeşte în privinţa aceasta articolul: „De ce eu cred că răpirea va avea loc înaintea necazului cel mare”
[3]Citeşte în privinţa aceasta articolul: „Sunt mai multe Evanghelii, decât numai una singură?”
Tradus de la: Jesus – unser König?
Traducere: Ion Simionescu
De ce merită iubită Diaspora Românească
Undeva, inspre o margine a cimitirului Montparnasse, se afla mormantul unui alt roman, nu la fel de celebru, insa cel putin la fel de iubitor de tara: Mitropolitul Visarion Puiu, refugiat in strainatate in timp ce in tara era condamnat la moarte pentru ca pastorise pe romanii din Transnistria si pentru ca fusese virulent anticomunist.
Mitropolitul a dus o viata grea in exil, plina de privatiuni si de tristete, insa acest lucru nu l-a impiedicat sa isi pastreze credinta si mai ales sa ii pastorasca, pana la moartea sa (1964) pe romanii din Franta. Despre viata lui in suferinta, puteti citi aici un exceptional material documentat inclusiv cu scrisori si fotografii.
Pe mormantul sau scrie un lucru simplu: “La raul Vavilonului, acolo am sezut si am plans“. Insa acest citat biblic a reprezentat, pentru mine, de atunci, chintesenta tuturor framantarilor sufletesti ale oricarui roman plecat in Diaspora.
Plansul amar, dupa o tara parasita si unde, poate, nu vei mai veni nici macar pentru a fi ingropat (Mitropolitul Visarion este ingropat in Paris, spre deosebire de urmasul sau oficial, Mitropolitul Adrian Hritcu – pe care l-am cunoscut personal, si l-am vizitat de mai multe ori, ca student – care isi are mormantul in tara natala, in satul Poglet), acest plans amar este ceea ce uneste pe toti romanii din Diaspora.
Indiferent unde ar trai si cum ar trai romanii din Diaspora, indiferent cat de des sau rar se mai intorc in tara acestia, cu totii au plans macar odata cu acelasi amar despre care citim pe piatra de mormant a Mitropolitului Visarion.
E amarul celui care lasa naibii intelepciunea populara (fie painea cat de rea…) si se duce in lume, cat vede cu ochii, pentru a-si gasi painea, de care este lipsit in tara lui. E amarul celui care isi vede copiii crescand si uitand incet-incet romaneste, si nu poate sa se bucure pe deplin de integrarea lor in societate, caci incepe sa simta ca urmatoarele generatii de urmasi nu vor mai fi la fel de romani si il vor mai inntelege cand se bucura, cand plange sau cand injura. E amarul celui care pleaca in necunoscut, alegand necunoscutul cu orice risc, pentru ca “acasa” a devenit un loc blestemat. Nu de Dumnezeu, ci de oameni, de dihanii cu doua picioare si fara inima, insa cu maini hraparete si guri spurcate.
Pentru tot amarul indurat in suferinta si lacrimile scurse pe ascuns pe obrajii romanilor din Diaspora, pentru toata suferinta lor indurata “ca la raul Babilonului”, intreaga Diaspora merita iubita si respectata.
Va iubim, Romani! Bine ati revenit, fie si pentru catusi de putin, in tara natala, voi, cea mai bun a parte a neamului!
Alexandru Ioan Cuza – victima reformismului (in)eficient
In anul 1999 un sondaj de opinie il propulsa pe A.I. Cuza in primul loc din galeria domitorilor ideali ai românilor secondat de Mihai Viteazul, Stefan cel Mare si Vlad Tepes. In 2013, A.I. Cuza ramne in aceasi galerie insa pe ultimul loc. Ce s-a intamplat? Mai nimic, istoriografia comunista incepe sa paleasca impreuna cu efectele ei.
Istoriografia comunistă l-a valorizat la maximum pe Cuza, propunand un conflict imagologic cu “neamțul” Carol I, si punând accentul pe reformele sociale scoase in evidenta (împroprietărirea țăranilor din 1864) și antireligioasă (secularizarea averilor mănăstirești, 1863). În anii ceaușismului sunt si mai accentuate “atitudinile demne” din politica externă ale lui Cuza, incercand sa-l prezinte ca un inaintas al diplomației extrem ambitioase si curajoase duse de „cel mai iubit fiu al poporului”.
Adevarul este, ca A.I. Cuza face parte din categoria personalităților ale căror defecte personale au umbrit mult asupra activității lor, meritorii si extrem de necesare in procesul modernizarii si europenizarii Romaniei. Cuza a fost ales într-o atmosferă de entuziasm si speranta generalizata, în ianuarie 1859, ca domn al Moldovei și apoi al Țării Românești, intrand pe poarta centrala a istoriei ca primul unificator efectiv a două provincii românești, în jurul carora se va coagula în următoarea jumătate de veac România Mare.
Oamenii care l-au insotit pe Cuza la inceputurile lui au fost urmat vizionari, reformatori adevarati, diplomati cu o multe cunostinte in Europa – (Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri etc). Cu ajutorul lor si al altora, Cuza incepe o febrilă activitate reformatoare în toate domeniile: politic, militar, educațional, social, cultural. Din păcate, reformele lui Cuza, deși necesare, sunt cel mai adesea prost aplicate, uneori din rea-credință, alteori din incompetență.
Atât de trambițata improprietarire a țaranilor care ar fi trebuit să-i facă pe cei trei milioane de beneficiari stăpâni pe propriul pamant n-a rezolvat de loc problema agrară. Mărturie stau răscoalele din 1888 și mai ales cea din 1907. Gratuitatea invațamantului primar n-a dus la dispariția analfabetismului, dovadă ca, la sfarsitul celui de Al Doilea Razboi Mondial in 1945, jumătate din populația României incă suferea din pricina acestei minime lipse de educație fiind de facto analfabeti. A.I. Cuza a fost atacat de liberali că e prea conservator și de conservatori că e prea liberal, facand obiectul unor intense campanii de presă avand ca punct de plecare o viață personală agitata, existența unei camarile corupte în mijlocul careia trona amanta sa, Maria Obrenovici, despărțirea de principalii săi sfetnici, în frunte cu Kogălniceanu etc.
Această atmosferă creata in jurul domnitorului a contribuit mult la degradarea imaginii sale, la lipsa de popularitate din ultimele luni ale domniei și, implicit, la caderea sa. Au invatat liderii Romaniei actuale “lectia Cuza”, probabil ca nu, mai cunoastem noi reforme ineficiente sabotate cu rea-credinta sau de incompetență? Eu zic ca da! Poporul asta are sanse de a genera conducatori fara umbre? Poate ca da! Nu stiu cand, dar sper ca voi apuca si acele timpuri.
Nota @Cetatean: Theophyle nu a mai apucat vremurile, poate noi vom fi mai norocosi…Am postat acest articol intrucat maine este Ziua Unirii din 1859 si, in afara de discursuri sforaitoare sau plate care ni se servesc mereu, noi, poporul roman, am ramas tot precum mos Ion Roata: cu opinteala. Boierii cei mai si-au tras pensii speciale. Tara asta inca asteapta un reformator adevarat, unul care sa nu aiba “boala pe hoti” doar la nivel declarativ. Poate ca de fapt reformatorul (ca persoana) pe care il asteapta romanii este, pur si simplu, o Justitie functionala (ca institutie)!
Va reamintesc vorbele marelui patriot unionist Barbu Catargiu (asasinat miseleste sub clopotnita Mitropoliei) spuse in acele zile unioniste: “Totul pentru ţară, nimic pentru noi”. Azi, alesii neamului rad si cu dosul de inaintasii lor idealisti!
Bibliografie si citate:
Dan Falcan, Cât de importante sunt personalităţile importante ale României? Historia.ro
Amicii lui Hayssam şi devalizarea României

Unchiul lui Omar Hayssam, Mohamed Farzat, a locuit și el în România, în perioada comunistă. Cu ajutorul unei firme siriene, Farzat exporta tractoare românești în țara sa de origine prin ICE Dunărea, firmă ce aparținea fostei Securități. După cum presa a relatat în repetate rânduri, de aceste afaceri nu era strain nici liderul Partidului Conservator (fost Partidul Umanist), Dan Voiculescu, prin firma Crescent. Mohamed Farzat a fost deconspirat în 1988 ca ofițer al Serviciilor de Informații Siriene.
Relatiile arabo-pesediste se invirt in jurul a doua nume “grele”: Ion Iliescu si Viorel Hrebenciuc. Cei doi au avut in preajma lor mai multe personaje controversate din comunitatea araba, de la Zaher Iskandarani la Kamel Kader, Mohammad Murad, Fathi Taher si pina la Omar Hayssam. Unele contributii ale arabilor la bunastarea financiara a PSD au fost recunoscute oficial de reprezentantii partidului. La Iasi, PSD a facut publica sponsorizarea primita de la comunitatea araba in campania electorala din toamna. Din datele furnizate Monitorului Oficial, rezulta ca PSD Iasi a primit donatii de 2,28 miliarde lei (in banii din 2004) . SURSA.
Omar Hayssam a venit în România în urmă cu 24 de ani. El a reuşit să acumuleze în Romania o avere estimată la cifre intre 100-300 de milioane de dolari. Se pare însă că mare parte a acesteia a fost trecută pe numele doctorului Yassin, un apropiat al său, imediat după ce jurnaliştii români au fost răpiţi în Irak. Cunoscut din perioada ziaristilor rapiti sub numele cu care la botezat Traian Basescu “Yassin ce cinstit”.
Intre 2001-2004, Hayssam prelua active ale statului cu sprijinul pesedistului Ovidiu Muşetescu (decedat); returnările ilegale de TVA le-ar fi primit şi cu ajutorul lui Ristea Priboi (fost consilier al ex-premierului Adrian Năstase), care era membru şi în Consiliul de Administraţie al unei firme unde Omar era acţionar, după cum însuşi Hayssam a confirmat într-un interviu din noiembrie 2004.
Garda Financiară şi Direcţia Finanţelor Publice erau la picioarele lui Omar, după cum ne-a declarat un fost şef de la filiala Sectorului 1 al Capitalei, unde era sediul principal al grupului de firme patronate de sirian.
Nici serviciile secrete nu s-au lăsat mai prejos, şefii lor de atunci, respectiv Gheorghe Fulga – SIE – şi Radu Timofte (decedat) – SRI, asigurându-i lui Hayssam protecţia şi oferindu-i, prin transmitere de informaţii clasificate, oportunităţi de afaceri. La fel a procedat şi MApN, care a şi importat păcură (obţinută prin contrabandă) prin intermediarul Hayssam. Hayssam nu a dus-o prost nici cu Poliţia. Unul dintre fraţii lui Hayssam Omar era partener de afaceri cu fiul şefului Poliţiei Române de atunci, Dumitru Sorescu.
Între 1991 şi 2004, inclusiv, fraţii Omar au avut sute de firme în România, multe dintre ele fantome. Le foloseau pentru contrabandă şi evaziune şi apoi le vindeau unor arabi, care poate nici nu existau în realitate, pentru a li se pierde urma.
Ca să aibă bani pentru a-i plăti pe toţi cei care îi sprijineau afacerile ilegale, Hayssam făcea evaziune, contrabandă, nu-şi plătea taxele şi impozitele şi îşi înşela partenerii de afaceri. Între cei înşelaţi şi care ne-au oferit documente şi informaţii despre afacerile ilegale ale lui Hayssam Omar s-au aflat Elena Adobriţei, Mihai Istrate, Gh Crihana şi alţii.
În 2003, Hayssam ne declara că cei care îl acuză de înşelăciune sunt escroci pentru că, dacă ar fi fost vinovat că i-a plătit cu cecuri false, Poliţia şi Parchetul l-ar fi cercetat, or, el n-a fost cercetat de nimeni. Era şi greu, având în vedere relaţiile acestuia cu şefii instituţiilor statului, după cum s-a adeverit ulterior.
Sistemul politic și social-economic introdus de bolșevici, bazat pe propagandă și teroare, care atenta direct la libertatea individuală, proprietatea și valorile tradiționale ale românilor bucovineni și basarabeni, a avut ca urmare o acută stare de nesiguranță a vieții și sărăcirea locuitorilor din teritoriile anexate de URSS, în urma notelor ultimative din iunie 1940.
Ocuparea nordului Bucovinei a făcut din românii lipsiți de dreptul elementar de a opta asupra cetățeniei lor, prizonieri ai imensului Gulag care era Uniunea Sovietică a “tătucului” Stalin. Moscova a evitat să încheie o convenție specială de repatriere cu România (așa cum a făcut cu Reich-ul), fiind conștientă că acest gest ar fi fost urmat de o înscriere masivă pe liste a locuitorilor din teritoriile ocupate, fapt ce nu putea decât să zdruncine din temelii mitul rolului “eliberator” al Armatei Roșii. Deoarece până la 30 martie 1941, au fost pregătite doar patru transporturi cu repatriați din nordul Bucovinei, mult sub numărul doritorilor, refugierea dincolo de linia de demarcație, prin ”vămile cucului”, a devenit treptat un fenomen de masă. În consecință, paza frontierei a fost consolidată de N.K.V.D prin instalarea de cuiburi de mitralieră, minarea unor porțiuni, intensificarea patrulelor și recrutarea de delatori și false călăuze, mai ales din rândul unor minoritari.
Cu toate acestea, se apreciază că aproximativ 7.000 de locuitori din Regiunea Cernăuți au reușit să ajungă cu bine în Vechiul Regat. Mulți au fost însă capturați sau și-au pierdut chiar viața cu prilejul acestor tentative disperate. Cel dintâi masacru a avut loc în februarie 1941, la Lunca, când un grup de 370 de persoane din Mahala și alte localități apropiate, au pornit pe valea Prutului până la frontiera ruso-română, dar, fiind trădați, în dreptul comunei Roftiana, au fost înconjurați de câteva sute de soldați și secerați cu mitralierele.
În primăvara anului 1941, starea de nemulțumire a populației din nordul Bucovinei, se va acutiza din cauza măsurilor tot mai dure pentru forțarea colectivizării agriculturii. În scop de intimidare, vor fi intensificate arestările și deportările din rândurile locuitorilor de aici. Autoritățile din oblastea Cernăuți au întreținut iluziile românilor, lansând zvonul că cine intenționează să se repatrieze poate să o facă pe baza unei simple cereri. Anunțul secretarului comunal din Pătrăuții de Jos, Izidor Cobeli, că se primesc cereri de repatriere, nu putea decât să întărească convingerea locuitorilor de pe valea Siretului despre iminenta deschidere a graniței cu România, între 1 și 10 aprilie. După toate probabilitățile, regimul bolșevic a vrut să testeze pentru ultima dată loialitatea românilor și a considerat că, dacă vor fi puține persoane care să dorească să fie înscrise în noile liste, le va putea ușor aresta și deporta în Siberia. Din pricina mulțimii cererilor autoritățile au refuzat să-și onoreze promisiunile, astfel încât românii au hotărât să trimită delegați prin sate pentru a organiza o altă deplasare la raion cu cererile de emigrare. De aici înainte, se pare că desfășurarea evenimentelor a scăpat de sub controlul administrației locale.
Pentru a sublinia caracterul pașnic al marșului, o delegație, condusă de Ilie Şcrobaneț, a cerut crucile și prapurii de la biserica din Suceveni, pe care au fost puse ștergare albe. Totodată, niciun participant nu avea, de această dată, armă sau alt obiect căruia i s-ar fi potrivit un astfel de calificativ.
La 1 aprilie 1941, o imensă mulțime (după unele surse, ridicându-se la câteva zeci de mii de persoane) întinsă pe mai mulți kilometri, formată din locuitori din Suceveni, Cupca, Pătrăuți, Prisăcăreni, Mihuceni etc, se îndrepta spre Adâncata, intonând cântece patriotice, de unde și-a continuat drumul spre Fântâna Albă, pentru a trece linia de demarcație. Capul coloanei a ajuns într-un loc situat la ieșirea din pădurea Bohorodici și zona de șes numită „Toloaca Lipovenilor”. Aici, românii, care deja erau escortați pe trei părți de grăniceri, s-au trezit în fața unei tranșee unde se găseau militari în poziție de luptă, în timp ce în spate așteptau cavaleriștii.“Într-un cuvânt – remarca supraviețuitorul V. Ciobanu din Camenca – am nimerit între ciocan și nicovală”.
Asupra mulțimii lipsite de apărare, în care erau numeroși copii, femei și bătrâni, mitralierele au deschis un foc nimicitor.
“Se produce un măcel din cele mai groaznice […]. Vaetele de durere se înmulțesc. Toată toloaca e un țipăt și un plânset – se arăta în Monografia comunei Petriceni scrisă în 1941 – Pe toloaca Bahrineștilor și liziera de sud a com. Petriceni, mor în credința străbună peste o mie de buni români străpunși de gloanțele vrăjmașe”.
În scurt timp, întreg câmpul Varniței era împânzit de cadavre și oameni în agonie, alte victime căzând lângă biserica din Suceveni, pe dealul „Brădet” și în punctul „Fântânele”, deoarece trupele ruse au început o adevărată vânătoare de oameni în regiune. O parte din morți au fost aruncați în mai multe gropi comune, lungi de 50 m, fără să fie identificați. Pentru a ascunde dimensiunile masacrului, timp de două zile și două nopți, camioanele au transportat cadavre în alte localități.
După opt decenii, este dificil să stabilim cu exactitate numărul victimelor acestui Katyn românesc, cum îl numea poetul bucovinean Vasile Levițchi. Au fost vehiculate diverse cifre care merg de la câteva mii la doar zeci de persoane. Autoritățile bolșevice au avut, evident, tot interesul să minimalizeze proporțiile masacrului. Astfel, în documentele cercetate de N. Rubaneț în arhiva N.K.V.D.-ului, se vorbește de circa 20 de morți, ceea ce este departe de realitate. Într-o notă informativă a S.S.I. din aprilie 1941, apare cifra de 200 de morți și 500 de răniți. Considerăm că adevărul se află undeva pe la mijloc, numărul victimelor situându-se în jurul la 1.000, dacă îi socotim și pe cei reprimați în perioada imediat următoare. După opinia noastră, întreaga manifestare îmbracă aspectul unei modalități de împotrivire nonviolente față de regimul sovietic, ce a atras o reacție disproporționată și total nejustificată a forțelor de represiune. Totodată, prin obiectivul urmărit, a reprezentat un refuz global al sistemului comunist, având un caracter proromânesc nedisimulat, cu toate că a antrenat și persoane de altă naționalitate. În urmă cu două decenii, am avut ocazia să discut cu mai mulți participanți la acțiunea din 1 aprilie 1941, chiar cu unul dintre organizatori și am participat la realizarea a două interviuri, veritabile mărturii pentru istorie, filmate de regretatul Mihai Petru Ungureanu. În premieră, unul dintre acestea, aflat în arhiva media a Muzeului Național al Bucovinei, este oferit astăzi publicului. https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/masacrul-de-la-fantana-alba-numarul-victimelor-acestui-katyn-romanesc-greu-de-stabilit-exactitate
Autor: Dr. Mihai-Aurelian Căruntu, Muzeul Național al Bucovinei
Halal Justitie-rasplatita cu pensie Fesenal de speciala si… Capetenia Komunista -Dragnea, eliberat. UPDATE: Corupția Ucide, primul mesaj / Năstase, reacție
LIVIU DRAGNEA, ELIBERATLiviu Dragnea va fi eliberat, după cum a decis Tribunalul Giurgiu. Decizia este definitivă.
UPDATE: Liviu Dragnea a plecat acasă: Liviu Dragnea, prima declarație după liberare: M-au VÂNDUT
UPDATE 9: Liviu Dragnea este așteptat, la Rahova, de câțiva susținători.
UPDATE 8: Adrian Năstase a făcut primele declarații după ce s-a decis eliberarea lui Liviu Dragnea.
„În plan personal, mă bucur pentru Liviu Dragnea. A fost o perioadă cumplită pentru el. Cred că e un moment în care poate să respire ușurat pentru o vreme, însă e evident că va fi urmărit în continuare de DNA”, a spus Adrian Năstase, joi după-amiază, la Antena 3.
UPDATE 7: Organizația Corupția Ucide a transmis primul mesaj după eliberarea fostului lider PSD. ”Liviu Dragnea a fost eliberat condiționat de către Tribunalul Giurgiu, căci de-aia a cerut strămutarea! N-am înțeles dacă i-au dat interdicție de părăsire a teritoriului, așa că este foarte posibil să-l caute cu Interpolul ca pe Udrea, Bica, Ghiță, Mazăre. Încă o zi rușinoasă pentru Justiția Română!!!”, a transmis Corupția Ucide.
UPDATE 6: ”Iti multumesc, Doamne, ca ai facut asta pentru mine!”, a scris Irina Tănase pe Instagram.
Irina Tănase a postat pe Instagram un citat din opera „Oscar și Tanti Roz” a lui Eric Emmanuel Schmith.
„Pentru prima dată. Conteplam lumina, culorile, copacii, păsările, animalele. simțeam cum aerul îmi umple nările și mă ajută să respir. Auzeam vocile care răsunau pe coridor ca-n turla unei catedrale. Simțeam că trăiesc. Și mă înfioram de bucurie. De fericirea de a exista. Minunat. Îți mulțumesc, Doamne-Doamne, c-ai făcut asta pentru mine”.
Citatul a fost însoțit de mesajul Irinei: „Îți mulțumesc, Doamne, că ai făcut asta pentru mine”.
UPDATE 5: Irina Tănase și Codrin Ștefănescu au ajuns la Penitenciarul Rahova.
UPDATE 4: Chirieac: Ce urmează după liberarea condiționată a lui Liviu Dragnea
UPDATE 3: ”Gluma” lui Ciutacu după ce s-a decis eliberarea lui Dragnea
UPDATE 2: Irina Tănase, primul mesaj după ce a aflat că Liviu Dragnea va ieşi din închisoare
UPDATE 1: Dragnea, LIBER în câteva ore! Avocatul Flavia Teodosiu, declarația zilei. Cine-l așteaptă
Tribunalul Giurgiu a admis joi cererea de liberare condiţionată din închisoare depusă de Liviu Dragnea, după ce acesta a executat peste doi ani din pedeapsa de trei ani şi jumătate primită în 2019 în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Dragnea primise o decizie nefavorabilă la instanţa de fond – Judecătoria Sectorului 5, însă a făcut contestaţie, admisă joi de Tribunalul Giurgiu. Urmează ca în cursul zilei de joi Liviu Dragnea să fie eliberat de la Penitenciarul Rahova.
Știrea inițială:
Detalii aici https://www.dcnews.ro/liviu-dragnea-va-fi-eliberat-decizie-definitiva_829215.html