GHID PRACTIC despre cum putem contesta facturile umflate la energie şi gaze naturale…Col. (r) Marin Neacsu :România – „Grădină Maicii Domnului”; Bestializarea globală” (2);Distrugerea şi cucerirea României fără război; Liviu Olah – Doamne Dumnezeule, fa ceva ca pocaitii sa se pocaiasca!
GERMANIA VREA CA STATELE NAȚIONALE SĂ DISPARĂ DIN EUROPA. DOCUMENT BOMBĂ FRANCO-GERMAN DEZVĂLUIT DE TELEVIZIUNEA…Dacă vei risca și vei instala Windows 10 (ce este gratuit), calculatorul tău va deveni astfel spionul de nădejde al celor de la Microsoft...Casa Albă a recunoscut că Statele Unite au organizat false campanii de vaccinare cu scopul ascuns de a obține mostre de ADN de la oameni!Armele electromagnetice şi gargara despre drepturile omului…Pentru că am fost eliberaţi de tancuri “frăţeşti”, de ce ne lăsăm cotropiţi de “SLUJBASI” lipsiţi de scrupule? Dacă suntem “apăraţi” de umbrele americane, de ce nu ne adapostim in Scutul Singelui Protector al lui Isus!Daca ne spalam pe dinti ori pe miini,de ce nu-l lasam pe Isus ca sa spele mizeriile “milenare”, ascunse,parfumate,fardate in singele plin de virusi,microbi,boli!De ce ne lăsăm bombardaţi de E-uri, diversiuni ,idolatrii,formalisme şi de atâtea păcate,cita vreme EL ne cheama in “Corabia Cristica”?Nu vrem să înţelegem că până la urmă dacă nu ne debarasăm de atitea mizerii,false invataturi,deprinderi falite, sigur,ele ne vor lăsa pe noi la groapa focului vesnic, pentru că dincolo Dumnezeu nu ne primeşte cu ele? Am câştigat atâtea războaie, dar nu putem câştiga lupta cu formalismul religios, cu diversionisti, lăsându-ne “aghesmuiţi” de Sfântul Sinod al BOR, care a hotărât …. Nu “fraţilor”, Dumnezeu l-a dat pe singurul Său Fiu, ca noi TOTI să trăim liberi şi să fim slujiţi fără lumânări, mătănii sau pomeni,fără bani… Ce este pocainta , conform cu Noul Testament…Psalmul 51 redescopera pocainta autentica- „Noi pocaitii trebuie sa ne pocaim!”
GHID PRACTIC despre cum putem contesta facturile umflate la energie şi gaze naturale
Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (F.A.C.I.A.S) a lansat un GHID PRACTIC, despre cum putem contesta facturile umflate de energie şi gaze naturale.
„Facturile continuă să fie foarte mari, iar, dacă la diferenţe de 20% ne resemnăm, deşi nu este firesc, la diferenţe de 300%, simţim că ne fuge pământul de sub picioare. Ştim că nu aveam cum să consumăm atât de mult. Ne supărăm, ne înfuriem, cerem socoteală, dar, dacă nu facem ceva practic, noi rămânem cu paguba, pentru că, în locul nostru, nu se va lupta altcineva. În plus, cu cât se înregistrează mai multe reclamaţii, cu atât mai mult atragem atenţia şi forţăm instituţiile statului să ia măsuri, să controleze şi să îndrepte situaţia, deoarece aşa vor vedea că nu este o situaţie izolată, ci o practică generalizată şi nedreaptă. La urma urmelor, decidenţii le permit acestor producători şi furnizori, prin acţiunile sau pasivitatea lor, să ne încarce facturile nejustificat. Este tot obligaţia lor să rezolve problemele. Datoria noastră, faţă de noi înşine este să îi forţăm să îşi facă treaba, iar noi să ne rezolvăm problema!)”, explică FACIAS, care a lansat GHIDUL PRACTIC: „Drepturile cetăţenilor în raport cu instituţiile statului – Instrumente practice şi utile în a contesta facturile de energie şi gaze naturale”.
CUM SE POT CONTESTA FACTURILE NEJUSTIFICATE:
1. Citim factura cu atenţie
„Consumul nostru, de pe factură include consumul propriu zis şi costurile furnizorului pentru ca energia electrică şi gazul să ajungă la noi. Restul sunt taxe care ajung în altă parte”, explică sursa citată de adevarul.ro, care a prezentat şi un model cu ce include factura noastră.
Astfel, factura de energie electrică: conţine consumul nostru, la care se adaugă multe alte taxe. Consumul nostru este doar ”Energia activă” (cu roşu, în imaginea de mai jos) din factură, restul sunt taxe.
Foto: FACIAS
Iar factura de gaze naturale: conţine consumul nostru (cu roşu), plus taxe.
Foto: FACIAS
Alte informaţii mai detaliate despre cum citim şi înţelegem facturile la curent şi gaze, găsim şi aici:
Model factură de energie electrică – ANRE
Ce vad în facturile de energie electrică & gaze şi nu pricep (şi mai simplu explicat)
2. Paşi practici pentru a contesta factura:
„Am înţeles factura, dar consumul este mult prea mare în raport cu ce consumăm noi, în mod normal? Cauzele unei facturi nejustificate pot fi multiple: regularizări eronate, furt de energie, contor defect, rea intenţie a furnizorului!”, explică reprezentanţii FACIAS, care recomandă consumatorilor să ţină un tabel cu consumul lunar, pentru a vedea mai rapid discrepanţele.
Cum putem contesta factura:
- la furnizor: Toţi furnizorii sunt obligaţi să ne pună la dispoziţie modalitatea de contestare şi termenele de timp.
- la ANRE şi ANPC: Dacă nu suntem mulţumiţi de răspunsul furnizolului, (un răspuns standard primit este acela prin care suntem anunţaţi că s-a verificat, factura este corectă, dar ne dau posibilitatea să plătim în rate), contestăm (imediat ce am primit răspunsul de la furnizor), la ANRE şi ANPC. Încercăm să le punem la dispoziţie toate datele necesare, pentru a analiza cât mai corect). Şi aceste două instituţii vă pun la dispoziţie informaţii despre modalitatea de contestare: pe pagina lor web şi telefonic, dacă ne încurcăm.
- în instanţă: Avem răspunsurile de la ANRE şi Protecţia consumatorului (ANPC), dar tot suntem nemulţumiţi, atunci contestăm în instanţă. De cele mai multe ori, în instanţă (dacă are dreptate), consumatorul are câştig de cauză.
Cum contestăm factura în instanţă?
„Pentru a contesta facturile emise de către furnizorul de energie electrică trebuie să ne adresăm instanţei de judecată cu o cerere ”având ca obiect obligaţia de a face”.
Acest aspect este de o importanţă ridicată, luând în considerare numărul foarte mare de cetăţeni nemulţumiţi care se adresează în mod greşit instanţei de judecată cu o cerere în anulare a facturilor fiscale „factură fiscală nu poate constitui obiectul unei cereri în anulare, aceasta nereprezentând un act juridic în accepţiunea reclamată de art. 1324 din Codul Civil., şi, în raport de Legea nr. 82/1991 a contabilităţii”.
Orice consumator nemulţumit de cuantumul exagerat al facturii emise de către furnizorul de electricitate şi care constată că aceasta nu îndeplineşte cerinţele legale minime de formă sau conţinut, fiind întocmită şi pe baza unui consum stabilit empiric de către operatorul economic, se poate adresa instanţei de judecată cu o acţiune împotriva acestuia din urmă, având ca obiect obligaţia de a face.
Pe cale de acţiune, se poate solicita pronunţarea unei sentinţe prin care instanţa de judecată să oblige furnizorul la întocmirea unor facturi în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 64/2014 al A.N.R.E., cu consecinţa stornării facturilor incorecte şi nelegale, şi la calcularea unui consum în conformitate cu modalităţile reglementate de acelaşi act normativ, pentru consumul uzual sau, în situaţia defectării grupului de măsurare, uzând de procedura regăsită în Ordinul nr. 18/2005 al A.N.R.E”, explică FACIAS.
Taxa judiciară de timbru
În cazul de faţă, fiind vorba de o acţiune având ca obiect obligaţia de a face (evaluabilă în bani) se încadrează la dispoziţiile Art. 3 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. În funcţie de valoarea contestată (facturată) se calculează taxa judiciară astfel:
(1) Acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se taxează astfel:
a) până la valoarea de 500 lei – 8%, dar nu mai puţin de 20 lei;
b) între 501 lei şi 5.000 lei – 40 lei + 7% pentru ce depăşeşte 500 lei;
C) între 5.001 lei şi 25.000 lei – 355 lei + 5% pentru ce depăşeşte 5.000 lei;
d )între 25.001 lei şi 50.000 lei – 1.355 lei + 3% pentru ce depăşeşte 25.000 lei;
e) între 50.001 lei şi 250.000 lei – 2.105 lei +2% pentru ce depăşeşte 50.000 lei;
f) peste 250.000 lei – 6.105 lei + 1% pentru ce depăşeşte 250.000 lei (2) Se taxează potrivit (1)şi următoarele categorii de acţiuni:
g)în constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial; cererea privind repunerea părţilor în situaţia anterioară este scutită de taxă de timbru dacă este accesorie acestor cereri;
h)privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial;
i)prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile sau de constituire a unor drepturi reale asupra acestora.
3. Facturi foarte mari după schimbarea contorului
„În situaţia în care s-a constatat, în urma reclamaţiei noastre, că într-adevăr, contorul era defect, consumul nostru de energie va fi recalculat pe durata nefuncţionării conform prevederilor Ordinului ANRE nr. 121/2015. Recalcularea nu poate depăşi intervalul de timp de la ultima citire, şi anume 6 luni pentru clienţii casnici şi clienţii finali noncasnici mici şi 3 luni pentru clienţii finali noncasnici mari.
Modalitatea aceasta de calcul, în cazul unui contor defect, o regăsiţi în PROCEDURA din 29 iulie 2015 (*actualizată*) privind determinarea consumului de energie electrică în caz de înregistrare eronată şi în sistem pauşal: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/171929 ”, se mai arată în Ghidul ciatat.
4. Cât timp factura este în contestare, avem dreptul să nu plătim
Conform FACIAS, putem amâna plata facturii de energie/gaze până la soluţionarea contestaţiei, doar în cazul în care am depus contestaţie privind cuantumul facturii de energie/gaze.
Exemplu răspuns ANRE care confirmă faptul că putem amâna plata facturii contestate până la soluţionare:
- Dacă plângerea este întemeiată – lucru care a reieşit din analiza distribuitorului – furnizorul anulează/ stornează factura respectivă şi emite una nouă, cu decalarea corespunzătoare a termenului de plată.
- Dacă între timp clientul plătise factura contestată, şi s-a dovedit că a plătit mai mult, furnizorul dă banii înapoi clientului, ”cu penalităţi egale cu cele pe care le-ar percepe de la client dacă acesta din urmă n-ar fi plătit la timp factura”.
Potrivit sursei ciatate, poţi contesta valoarea facturii de energie/gaze la furnizorul tău (modalitatea de reclamaţie este pe factură şi pe pagina web a furnizorului). Dacă furnizorul nu răspunde ori te nemulţumeşte răspunsul, ai posibilitatea să transmiţi plângerea şi la Autoritatea Naţionale de Reglementare în domeniul energiei (ANRE), dar şi la ANPC.
5. Comasarea şi plafonarea preţului la energie electrică şi gaze naturale
Pe 25 ianuarie 2022, a fost aprobată ordonanţa de urgenţă prin care, începând cu data de 1 februarie se fac anumite modificări în ajutorul oamenilor. „Practic, pentru toţi consumatorii casnici, pentru toţi românii care deţin o locuinţă scade plafonul de la 1 leu pe kW la 80 de bani pe kW pentru energie electrică şi de la 37 de bani pe kW la 31 de bani pe kW, indiferent cât consumă.
Dacă, în plus faţă de acest lucru, consumă 500 kW lunar şi 300 de metri cubi lunar, atunci beneficiază de o compensare suplimentară şi, practic, vor plătit 68 de bani pentru energia electrică şi circa 22 de bani pentru gazele naturale. În plus, faţă de categoriile care erau înainte în lege, spitale, şcoli, grădiniţe, universităţi, ONG-uri, am introdus, am lărgit această schemă pentru, practic, aproape toţi consumatorii non casnici”, mai menţionează FACIAS.
Liviu Olah – Doamne Dumnezeule, fa ceva ca pocaitii sa se pocaiasca!
Liviu Olah – Un om al lui Dumnezeu, un om al rugaciunii
Desi am scris mesajul, trebuie neaparat ascultat videoclipul, in special incepand de la minutul 7 si sa ne intrebam: Cand e ultima data cand am/ati asistat la o predica unde audienta a plans in hohote?
In primele 2 minute se vorbeste despre fratele Olah din perioada in care era pastor la Biserica Baptista nr. 2 cu Florica Chereches, Alexandru Bodor, Vasile Sonea
Liviu Olah:
Dumnezeu nu lucreaza azi direct la mantuirea oamenilor, nu lucreaza prin ingeri nici prin decretele Sale ceresti, ci lucreaza prin noi, frati scumpi. Intelegeti? Prin voi, prin mine, prin noi si daca noi nu stam la dispozitia Lui zadarnic a murit Hristos. Oamenii vor merge in iad. Eu si tu trebuie sa devenim o unealta in mana lui Dumnezeu, trebuie sa devin un canal de legatura intre Dumnezeu si oameni, trebuie sa devin un om al rugaciunii care sa staruiesc pe genunchi pentru pocainta din jurul meu.
N-am facut treaba aceasta, noi am dezvoltat in bisericile noastre muzica, muzica si iarasi muzica. Am adus teatrele in biserica noastra! Am dezvoltat fanfarele in biserica noastra, programe peste programe, poezii peste poezii, si tare i-a placut diavolului teatrul acesta, clubul pe care l-am dus in bisericile noastre.
De aceea lucrarea nu merge. De-aceea nu merge.
Vin frati din diferite locuri aici, eu nu zic sa nu vina, bun venit, dar nu acesta este interesul sa veniti aici sa vedeti ce multe persoane sunt si n-avem locuri, interesul e sa stai acasa frate cel putin jumatate de ora pe genunchi inaintea lui Dumnezeu sa te pocaiesti tu, care esti de 20, 30, 40 de ani pocait si in jurul tau oamenii merg in iad, sunt morti in pacat.
De ce? Sa te intrebi de ce. Nu cumva tu ai rupt legatura cu Dumnezeu? Ai fost un pocait formalist! Din partea ta puteau sa mearga toti in iad. Asta-i mare pacat. Spun cu mana pe Biblie ca daca crestinismul ar fi luat in serios problema aceasta, problema consacrarii pentru Dumnezeu, problema rugaciunii staruitoare pentru vecini, cunostinte, colegi, oras, tara, lumea intreaga, de mult omenirea l-ar fi cunoscut pe Hristos de la mic la mare.
Noi suntem vinovatii: pocaitii care nu ne-am trait nici viata, model… Si tu iubitul meu suflet care ai stat in nepasare sau in indiferenta sau in amanare sa-L primesti oare sau nu pe Hristos, daca Hristos statea asa de nepasator fata de soarta ta si fata de soarta mea, noi ajungeam in iad.
Dumnezeu a coborat in lumea noastra, s-a facut om, a murit pentru noi. Dumnezeu moare pentru oameni. Oare oamenii vor intelege vreodata acest adevar? Cat se va juca umanitatea cu moartea lui Hristos? Cat timp o va calca in picioare oare? Daca si tu o calci iti calci propria ta fericire, propria ta perspectiva de-a avea viata vesnica.
Dumnezeu a avut mila fata de pamantul nostru, L-a trimis pe Hristos sa moara, L-a dat sa moara pe Hristos. Atat de mult a iubit si iubeste Dumnezeu lumea incat L-a dat pe Hristos sa moara, pentru ca oricine va crede in El si-L va primi in viata, sa nu piara ci sa aiba viata vesnica.
Auzi tu, tu vei pieri! Vei dispare din viata lui Dumnezeu, vei pieri daca nu-L primesti pe Dumnezeu in viata. Primeste-L in viata ta acum, nu amana, e poate ultima chemare, aceasta zi. N-as vrea sa te intalnesti cu imaginea aceasta in iad, sa zici ‘vai ce mare ocazie am avut’ ca mi s-a spus ca fara pocainta, fara acceptarea lui Hristos in viata sunt pierdut, pierdut. Vai ce nesocotit am fost ca am refuzat harul, ca n-am raspuns atunci chemarii divine.
Domnul sa lucreze la inima ta si mult de tot la inima voastra scumpi candidati.
Va rog nu intrati in apa botezului, daca nu vreti sa fiti oamenii lui Dumnezeu toata viata. Prea mult a vazut lumea asta pocaitii falsi, pocaiti de lume, prea multi, prea multi am incuiat usa cerului. Multi gem in iad fiindca pocaitii n-am fost adevarati pocaiti cu viata, n-am fost oameni ai rugaciunii, ne-am batut joc de haina alba pe care intr-o zi ca azi, atatia dintre noi am imbracat-o. Sa ne plangem aici, acum decat in iad.
Doamne Dumnezeule fa ceva ca pocaitii sa se pocaiasca, ca prin ei tara si lumea sa Te cunoasca ce Minunat, ce Bun, ce Sfant, ce iertator esti Tu. Domnul sa faca aceasta lucrare. Amin.
Ce este pocainta , conform cu Noul Testament…
In N. T. cuvantul care exprima ideea de pocainta este METANOEA si are a face cu o reala transformare(innoire) a mintii si o reala schimbare de comportament cu innoirea mintii cuiva.
Atat cuvantul SHUB cat si cuvantul METANOEA exprima regretul implicand sentimentul de remuscare, mahnire, suparare, pentru o forma precedenta de comportament inclusiv dorinta de a repara s-au a sterge daca ar fi posibil acel comportament.
Pocainta este un ansamblu de elemente care cuprinde:
Regret – parere de rau, prin constientizarea facuta de Duhul Sfant.
Convertirea – este intoarcerea la DomnuL restaurand partasia cu EL, fiind infiati prin Domnul Isus Hristos.
Nasterea din nou -este transformarea (innoirea minti facuta de Duhul Sfant) prin Cuvantul Lui Dumnezeu. Schimbare de comportament conform cu innoirea mintii prin fapte vrednice de pocainta care insotesc mantuirea.
“Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea. ” (Evrei 6:9)
Pocainta este o conditie absolut necesara pentru mantuire. Fapte 2:38-40
“Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.” (. Fapte 2:38-40)
“Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare ” (Fapte 3:19)
Pocainta este prezentata in Scriptura ca avand doua laturi: O latura divina si o latura umana.
Latura divina.
Pocainta este privita ca dar al lui Dumnezeu [… ] Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. (Fapte 5:31)
Care prin bunatatea Lui indeamna:
[… ]Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? (Romani 2:4)
Domnul [… ]doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2Petru 3:9) si chiar porunceste: Dumnezeu [… ]porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” (Fapte 17:30)
Dumnezeu face apel neancetat, tuturor oamenilor sa se pocaiasca. Domnul Isus insusi a chemat oamenii la pocainta
´´N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” (Luca 5:32 )
Pocainta este prima din cele patru lucrari de baza ale Duhului Sfant in viata unui om.
–convinge pe pacatosi de pacatul lor determinand pocainta.
–produce nasterea din nou schimband caracterul si mentalitatea celor care s-au cait de pacate.
–boteaza pe cei ce s-au nascut din nou adancind experienta lor spirituala.
–sfinteste pe deplin pe cei care s-au predau.
In ce priveste latura umana:
a) Pocainta se produce cu ajutorul Cuvantului Lui Dumnezeu prin Duhul Sfant.
„Totuşi printre ei au fost câţiva oameni din Cipru şi din Cirena care au venit în Antiohia, au vorbit şi grecilor şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus. Mâna Domnului era cu ei, şi un mare număr de oameni au crezut şi s-au întors la Domnul.”( Fapte11:20,21)
Insa este descrisa si ca o responsabilitate a omului, implicand vointa acestuia „[… ]Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?
Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu ” (Romani 2:4-5 )
„I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască[… ] ” (Apocalipsa 2:21)
b)Pocainta trebuie propovaduita (predicata).
Ioan Botezatorul a propovaduit pocainta. El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” (Matei 3:2)
De asemenea Domnul Isus a propovaduito, El zicea: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.” (Marcu 1:15), avertizand oamenii ca daca nu se vor pocai, vor pieri. , , Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri… ” (Luca 13:3)
Dupa inviere Domnul Isus a poruncit apostolilor sa duca lumii intregi mesajul pocaintei, , Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor” (Luca 24:47)
Acestia la randul lor s-au supus poruncii Domnului propovaduind pocainta in mesajul lor: „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2:38,39)
Fapte 3:19, , Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare”( Fapte 3:19). Aceasta devenind un mod de viata.
Concluzie.
Pocainta este intoarcerea la Domnul, facand fapte vrednice de pocainta, recunoscand ca esti un pacatos. Slujindul pe Dumnezeu prin roade vrednice de pocainta, schimbandu-ti comportamentul, crezand in Evanghelie si intelegand ca bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainta.
Alergand sa traiesti dupa principiile lui Dumnezeu.
Pocainta implica o cufundare in regrete, remuscari, mahniri pentru un comportament rau insotit de dorinta de transformare a mintii si schimbarea comportamentului.
Psalmul 51 redescopera pocainta autentica- „Noi pocaitii trebuie sa ne pocaim!”
„Noi pocaitii trebuie sa ne pocaim!” spunem adesea. Insa stim cum? Nu demult un pastor a fost acuzat ca nu stie sa se pocaiasca-dupa cum spuneau unii. In biserici insa fenomentul este evident: pocainta inaintea oamenilor, pocainta care se scuza sau pocainta de ochii lumii sunt confundate cu pocainta adevarata primita inaintea Domnului.
Mesajul de fata ne ajuta atat pe noi sa ne pocaim inaintea Domnului, sa ajutam si pe altii sa se pocaiasca dar si sa ne lasam inselati de cei care nu stiu sa se pocaiasca si totusi au pretentii de slujire in biserica compromitand marturia acesteia.
Introducere
Toti oamenii pacatuiesc, dar nu toti se pocaiesc. Multi isi recunosc pacatul, o parte isi marturisesc pacatul dar putini se pocaiesc de pacat. Multi ar vrea sa se pocaiasca de pacat insa putini stiu cum s-o faca.
In cele ce urmeaza ne vom focaliza atentia asupra modului in care trebuie sa ne pocaim privind la modelul regelui David- omul dupa inima lui Dumnezeu. Din cand in cand vom apela si la exemplul negativ al regelui Saul pentru a sublinia prin contrast coordonatele pocaintei adevarate.
Doi regi. Cine au fost Saul si David? Saul a fost primul rege al lui Israel iar David cel de-al doilea.
Doi pacatosi. Amandoi au pacatuit inaintea lui Dumnezeu. Care a pacatuit mai grav? Inaintea lui Dumnezeu nu exista pacat mic si pacat mare insa noi ca oameni, in functie de consecintele pacatelor credem ca unele sunt mici iar altele mai mari.
Saul- 1Sam.13- Saul dupa sapte zile de asteptare dupa Samuel isi pierde rabdarea si isi aroga dreptul de preot aducand jertfa pe altar de teama ca nu cumva ostirea sa se imprastie de la el. Samuel ii spune-„ai lucrat ca un nebun si n-ai pazit porunca pe care ti-o datuse Domnul…”(13-14)
Saul- 1Sam.15.10-35. Saul din teama fata de popor ingaduie ca acestia sa opreasca din turmele date spre nimicire. Samuel il acuza ca fiind neascultator de Domnul.
David- 2Sam.11 David pacatuieste cu Batseba si apoi ucide pe sotul acesteia.
Daca ar trebui sa evaluam din punct de vedere uman am putea spune ca David a pacatuit mai grav insa cu toate acestea unul dintre regi- Saul este lepadat (1Sam.13.14; 15.26) pe cand David este reabilitat iar dinastia lui David continua si astazi si chiar Insusi Domnul Isus Mesia vine din linia lui David.
Doua feluri de pocainta. Vom vedea ca si Saul a folosit cuvintele „Iarta-ma, am pacatuit…” dar cu toate astea a fost lepadat. Nu oricine zice „iarta-ma” sau recunoaste „am pacatuit” inseamna ca stie sa se pocaiasca.
Regele care stie sa se pocaiasca ramane rege. Regele care nu stie sa se pocaiasca ajunge sa moara pe campul de lupta in dispretul dusmanilor sai. De ce pocainta regeasca a unui rege? Pentru ca in timp ce amandoi au fost regi totusi doar unul a avut o pocainta demna de a fi luata in considerata de Regele Regilor.
“Pocainta regeasca”
1. Se face Inaintea lui Dumnezeu
[La cine ma duc, in fata cui ma pocaiesc?]
Actul pocaintei se consuma sub privirile lui Dumnezeu si inaintea Lui. Intelegerea acesta este foarte importanta intrucat procesul de constiinta (vorbirea cu sine insusi) nu trebuie confundat cu pocainta; nici recunoasterea in fata semenilor (vo rbirea cu altii) nu trebuie considerata pocainta, nici a cere iertare din partea victimei nu este totul ci doar o parte din pocainta. Actul pocaintei se desfasoara doar sub privirile Domnului. Exista cel putin doua motive pentru care trebuie sa facem asa:
-pentru ca orice pacat este comis impotriva Lui
v.4 Impotriva Ta, numai impotriva Ta am pacatuit si am facut ce este rau inaintea Ta…
Orice pacat pe care il facem impotriva oamenilor sau chiar impotriva noastra insine- fiecare dintre aceststea intai de toate este un pacat impotriva lui Dumnezeu.
David a curvit cu Batseba, a ucis pe Urie- in toate acestea a pacatuit impotriva lui Dumnezeu. Orice incalcare a celei de-a doua table a Legilor lui Dumnezeu este o urmare a incalcarii primei table ce are in vedere relatia cu Dumnezeu.
Luca 15 Fiul risipitor spune „… tata am pacatuit impotriva Cerului si impotriva ta…”
Gen.39.9 Iosif -„cum as putea sa fac eu un rau atat de mare si sa pacatuiesc impotriva lui Dumnezeu?”- cand sotia lui potifar l-a chemat sa se culce cu ea.
Obiectie! Atunci nu mai trebuie sa-mi cer iertare de la cel caruia i-am gresit? Ba da! Lucrul acesta trebuie facut neaparat. David n-a mai avut la cine sa mearga intrucat Urie era mort insa Domnul Isus ne invata asta atunci cand spune:
Mat.5. Lasa-ti darul acolo inaintea altarului si du-te de te impaca cu parasul tau…
Nu poti primi iertarea de la Dumnezeu pana nu repari tot ce se mai poate in relatie cu cel caruia i-ai gresit.
Luca 19.8 Zacheu a inteles corect pocainta …”a statut inaintea Domnului si I-a zis: Iata Doamne jumatate din avutia mea o dau saracilor si daca am napastuit pe cineva ii dau inapoi impatrit.”
Legea aceasta este prezenta si in Legea lui Moise cand omul este chemat sa dea inapoi victimei altfel unii ar putea spune „fur acum si apoi ma pocaiesc.” Este o gandire vicleana.
-pentru ca singur poate sa ierte, sa spele, sa stearga si sa curete de pacat
Acesta este al doilea motiv pentru care trebuie sa merg inaintea Domnului la pocainta. Pocainta adevarata trebuie sa cuprinda si iertare. Doar ca imi recunosc vina nu este totul de aceea trebuie sa ma pocaiesc inaintea Domnului pentru ca El imi poate da iertarea.
Saul- pocainta in fata oamenilor
1Sam.15.24 Atunci Saul a zis lui Samuel: Am pacatuit caci am calcat porunca Domnului si n-am ascultat cuvintele tale… acum te rog iarta-mi pacatul…
-a zis lui Samuel si nu Domnului
-crede ca a pacatuit impotriva lui Samuel si nu impotriva Domnului
-cere iertare de la Samuel si nu de la Domnul
2. Priveste Pacatul personal
[Ce trebuie sa marturisesc Domnului, despre ce trebuie sa vorbesc?]
-pacat personal si nu al altora
Cu cine a pacatuit David? Cu Batseba! De unde stiti? A spus el ceva despre o Botaseba in rugaciunea lui de pocainta? Nu! Daca nu am sti nimic despre David decat rugaciunea lui de pocainta cu siguranta n-am sti nimic despre alte persoane care si-au dat concursul la pacatul lui.
Astazi– cum se face ca din rugaciunile noastre unii afla mai mult despre pacatele altora iar cei care pretind ca se pocaiesc de fapt apar a fi doar niste victime. [Vezi -Saul care da vina pe tot poporul.]
De aceea, cand voi veni inaintea Domnului in rugaciune de pocainta nu voi aminti nimic de altii si pacatele lor ci doar de mine si pacatul meu caci doar asa voi putea capata iertarea pentru pacatul meu si nu al altuia.
-pacatul propriu-zis
…ai mila de mine… sterge faradelegile mele, nelegiuirea mea, pacatul meu, imi cunosc faradelegile, am pacatuit impotriva Ta, curateste-ma, spala-ma, pacatele mele, nelegiuirile mele…
David nu se teme sa aleaga o terminologie potrivita pentru a arata gravitatea faptelor lui. El nu spune „greseala mea, neatentia mea…” ci pacatul meu, faradelegea, nelegiuirea mea, ba chiar …nelegiuirile mele.
1Ioan 1.9 daca ne marturisim pacatele El este credincios si drept ca sa ne ierte si sa ne curateasca de orice nelegiuire.
Omologeo- a admite, a spune despre pacat ceea ce Dumnezeu spune despre el.
David ne prezinta in rugaciunea lor o constienta deplina a pacatului.
v.3 …imi cunosc bine faradelegile…
David nu vine inaintea Domnului cu indoiala- „poate este sau poate nu este pacat.” Nu lasa la aprecierea lui Dumnezeu sa spuna daca este sau nu pacat ceea ce el a facut ci el insusi a ajuns la concluzia ca faptele lui sunt nelegiuite.
Astazi– rugaciunile noastre de „pocainta” nu doar ca arata indoiala ci chiar mai mult de atat pot fi considerate o insulta la adresa lui Dumnezeu.
Ex- Doamne te rog sa ma ierti DACA Ti-am GRESIT cu ceva…[Cu alte cuvinte- noi de obicei nu gresim sau cel putin nu stim. Dar totusi daca tu consideri ca este ceva GRESIT (de ce nu pacat) te rugam sa ne ierti… oricum nu ma intereseaza prea mult]
Sarcina de a cunoaste bine pacatele noastre este a noastra. Dumnezeu oricum le stie insa este absolut necesar ca si noi sa le stim. De aceea cand voi veni in rugaciune de pocainta trebuie sa ma asigur ca stiu pentru ce vin sa-mi cer iertare fara a mai fi nevoie de a descrie pacatul, de a detalia pacatul ca nu cumva din nou sa trezesc poftele lui.
-in condamn si nu-l justific
In rugaciunea de pocainta atitudinea impotriva pacatului trebuie sa fie intoleranta. Trebuie sa urasc pacatul nu sa il iubesc si nici macar sa il justific ci sa il condamn. Dumnezeu in Hristos nu iarta nici un pacat pe care noi nu-l uram.
Atentie! Nu trebuie sa urasti consecintele ci pacatul!
Ex- doi hoti sunt prinsi de politie. Unul uraste ca a furat celalalt uraste faptul ca a fost prins. Care s-a pocait cu adevarat? Cel ce a urat faptul ca a pacatuit.
Starea provocata de pacat este neplacuta si uram lucrul acesta- nu mai poti privi in ochii oamenilor, simti apasarea vinei…etc. Totusi nu starea asta trebuie s-o uram ci actul pacatului propriu-zis.
Ex- David a urat pacatul sau iar Saul a urat consecintele lui- ca a fost mustrat de Samuel si lepadat de Dumnezeu.
Poate ca nu vei gasi resurse morale puternice sa poti ura pacatul. Te va ajuta insa meditatia cu privire la Domnul Isus, jertfa Lui. Aminteste-ti ca a murit pentru pacat, din cauza pacatului si doar asa vei putea ura pacatul, iubindu-L pe El, crescandu-ti dragostea pentru El.
Saul- pocainta care se scuza
1Sam.15.21 dar poporul a luat din prada oi si boi…ca sa le jertfeasca Domnului Dumnezeului tau. 24 … ma temeam de popor si i-am ascultat glasul
-aduce in discutie o multime de alti vinovati
-cauta justificarea pacatului
-vina personala aparent nici nu mai exista
-asteapta sa i se dea dreptate
3. Pretinde Eliberarea de povara vinei
[Ce trebuie sa primesc de la Domnul, cu ce trebuie sa ma intorc din prezenta Lui ?]
A merge la Persoana potrivita si a spune lucrurile potrivite nu este suficient. Trebuie sa te asiguri ca pleci cu ceva din prezenta Lui.
Ill- Vamesul si Fariseul [Luca 18.9-14] Vamesul „s-a coborat acasa socotit neprihanit.” Iata deci ca nu conteaza cum te urci la Templu ci cum te cobori. Este de folos sa ne aducem aminte si de rugaciunile lor: vamesul spune „ai mila de mine pacatosul” pe cand fariseul in rugaciunea lui vorbeste despre altii.
Ps.51.14 …izbaveste-ma de vina sangelui varsat…-spunea David.
Sunt mai multi termeni prin care David isi exprima de fapt cererea sa: spala-ma, curateste-ma, izbaveste-ma. Intr-un cuvant asta este „iertarea.”
In pasajul acesta descoperim si numeroase adevaruri referitoare la doctrina despre pacat:
Pacatul murdareste.
Isaia 1.16 spalativa deci si curatiti-va!…
Zaharia 3 Preotul Iosua este invatisat in haine murdare.
Pacatul de care nu te-ai pocait ramane.
Pacatele pe care le marturisim merg inainte la judecata iar cele nemarturisite vor veni dupa noi in Ziua Judecatii.
Timpul nu rezolva problema pacatului.
Ex- o familie ce traiau izolati la o ferma in SUA au descoperit abia dupa 25 de ani ca necazurile pe care le aveau in viata de familie se datorau si faptei odioase prin care si-au ingropat copilul nou-nascut in partea din spate a curtii.
Ex- David dupa un an de zile…[cel putin 9 luni intrucat copilul se nascuse]
Pacatul netratat cu pocainta aduce altul cu consecinte mai grave
David aminteste de „..sangele varsat”. Fara indoiala a fost si curvia insa cel ce-a urmat curviei a fost mai dureros, cu consecinte mai grave.
Asigura-te de fiecare data ca ceri de la Domnul ceea ce trebuie- ceri iertare de vina pacatului tau. Nu mergi doar sa-l informezi de pacat ci sa primesti iertarea.
4. Motivata de Dorinta de reabilitare in relatia cu Domnul
[Pentru ce iti trebuie iertarea, de ce nu poti fara ea?]
Dorinta credinciosului in mod evident este exprimata sub forma unei obsesii. Dorinta de reabilitarea a relatiei cu Domnul nu este privita ca o alternativa printre multe altele ci ca unica solutie, unica dorinta si chiar obsesie. Cu orice pret am nevoie de reabilitare si nu pot trai fara ea.
Ps.42.1-2 Cum doreste un cerb izvoarele de apa asa Te doreste sufletul meu pe Tine Dumnezeule! Sufletul meu inseteaza dupa Dumnezeu, dupa Dumnezeul cel viu; cand ma voi duce si ma voi arata inaintea lui Dumnezeu?
Ps.32.3-4 cata vreme am tacut mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate caci zi si noapte mana Ta apasa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usuca pamantul de seceta verii…
Cum sa nu fie reabilitarea relatiei cu Domnul o obsesie cand de fapt nu poti trai altfel?!
Atentie! Trebuie sa lamurim ca dorinta de reabilitare a relatiei cu Domnul nu este singura motivatie ce ne poate determina sa „ne pocaim.” Da, pentru pocainta adevarata aceasta este singura motivatie insa pentru ca nu ne lasa inselati de o pocainta falsa trebuie sa amintimsi motivatia gresita– evitarea consecintelor pacatului.
Ill. Un hot se poate pocai in doua feluri:
-ii pare rau ca a fost prins (uraste faptul ca prestigiul lui va fi compromis)
-ii pare rau ca a furat (ceea ce uraste este pacatul comis inaintea lui Dumnezeu)
In primul caz nu se poate vorbi despre pocainta.
Trebuie deci sa ma asigur ca motivatia mea este doar reabilitarea relatiei cu Domnul. Celelalte consecinte sunt mai putin importante. Eu ma voi multumi cu reabilitarea iar celelalte …daca va vrea Domnul.
Daca Domnul m-ar intreba- „pentru ce vrei sa fii iertat?” Doamen vreau sa fiu iertat pentru ca fara iertare uite ca nu mai pot predica, nu mai pot sluji si imi pot pierde „painea.”! sau ca sa pot canta si eu cu tinerii in formatiile bisericii. -Lucrul acesta ar fi o scarba inaitea Domnului! Singura motivatie corecta pentru a cere iertare de la Domnul este reabilitarea relatiei cu Domnul.
Atentie! Nu exista reabilitare fara iertare. De aceea mai intai am vorbit de iertare. Ciudat faptul ca multi se considera reabilitati inaintea Domnului insa daca-i intrebi daca au pacatele iertate- nu stiu. Ai tu pacatele iertate?
Pacatul poate cauza lepadarea si indepartarea Duhului Sfant de la credincios.
Cu siguranta ca David avea proaspat in mintea lui si „lepadarea lui Saul.” Insa fara indoiala lui David nu i-a pasat ca pierde imparatia ci i-a pasat de relatia cu Dumnezeu. Daca i-ar fi pasat de imparatie l-ar fi omorat pe Saul atunci cand cazuse in mainile lui sau s-ar fi vaitat atunci cand a fost izgonit de Absalom.
A nu avea Duhul Sfant sau a fi lepadat este de fapt unul si acelasi lucru.
Rom.8.9 …daca n-are cineva Duhul lui Hristos nu este al Lui.
Ai tu Duhul Sfant al lui Dumnezeu?
Saul- pocainta de ochii lumii
1Sam.15.25 Acum te rog iarta-mi pacatul, intoarce-te cu mine ca sa ma inchin pana la pamant inaintea Domnului. Samuel a zis lui Saul: „Nu ma voi intoarce cu tine: fiindca …(esti lepadat, Saul insista si rupe pulpana hainei, ca replica ii comunica ruperea imparatiei) …30 Saul a zis iarasi: Am pacatuit. Acum te rog, cinsteste-ma in fata batranilor poporului meu si in fata lui Israel, intoarce-te cu mine ca sa ma inchin inaintea Domnului Dumnezeului tau.”
-este gata sa arate umilinta in inchinare pentru Domnului
-insista pe langa Samuel
-recunoate inca o data pacatul (nu mai cere iertare insa)
-scopul insistentei lui este „cinstirea in fata oamenilor”
-inchinarea inaintea Domnului este folosita in scop „electoral”
-omul Domnului nu incurajeaza implicarea in inchinare a celor ce nu s-au pocait
Pocainta nu este pocainta daca motivatia din spatele ei nu este reabilitarea relatiei cu Domnul ci reabilitarea imaginii in ochii oamenilor. La insistentele lui Saul vedem ca Samuel cedeaza si merge sa se inchine Domnului impreuna cu Saul. Totusi, chiar daca acum Saul se inchina el insa era lepadat.
Candva- ne povesteau batranii ca in bisericile lor banca din spate era pastrata celor disciplinati. Cei disciplinati stateau acolo pana se pocaiau. Astazi- nu mai exista acea banca, astazi nici disciplinati nu mai sunt care sa sufere rusinea in mod individual insa in schimb astazi- biserica intreaga a ajuns sa nu mai fie „cinstita nici de oameni si nici de Dumnezeum”
Astazi- nu mai avem curajul sa disciplinam pentru ca stim ca oamenii sunt tot mai mandrii si nu pot suferi rusinea cu toate ca ar fi trebuit sa sufere rusinea cand au pacatuit si nu cand se pocaiesc. Asa ca astazi cei disciplinati fie se muta la alta biserica fie asemenea lui Saul insista sa se inchinine chiar rupand mantaua lui Samuel daca se poate. Cu ce scop? Pentru ca vor sa se inchine Domnului asa cum spun ei? Asa cum a spus Saul? Nu! De fapt lor le pasa mai mult de imaginea lor inaintea oamenilor. Da, este mai de dorit o imagine a unei persoane care se inchina Domnului in fata norodului si a batranilor tarii decat imaginea unei persoane care sta undeva mai in urma.
Ce are David de spus vis-a-vis de rusine?
2Sam.16.81-8 Simei vorbea astfel cand blestema:”Du-te, du-te om al sangelui, om rau! Domnul face sa cada asupra ta pedeapsa pentru tot sangele casei lui Saul al carui scaun de domnie l-ai luat …iata-te nenorocit caci esti un om al sangelui.” …(Abisai vrea sa ia rusinea de peste David) …10 dar imparatul a zis: Ce aveti voi cu mine fiii Teruiei? Daca blastema inseamna ca Domnul i-a zis”Bleastema pe David!” Cine-i va zice dar „pentru ce faci asa?” (continuare v.11-13)
-David a fost un om caruia nu i-a fost greu sa sufere rusine pe nedrept si cu atat mai mult atunci cand a meritat.
Pocainta pe care o faci doar in fata publicului si de dragul publicului nu este pocainta regeasca, nu primeste iertarea. Pocainta este autentica daca ai face-o chiar si daca ai fi doar tu cu Dumnezeu pe toata planeta Pamant.
5. Invoca Harul lui Dumnezeu
[Pe ce baza indraznesti tu sa ceri iertare sau pe ce baza astepti sa primesti iertarea?]
Este foarte important sa constientizam acest aspect. David cere iertare invocand harul lui Dumnezeu si nu meritele personale. David ar fi avut multe merite si chiar ar fi putut sa spuna „Doamne, nu-Ti mai aduci aminte cand Goliat a aruncat ocara asupra Numelui Tau in fata tuturor…cum eu am fost singurul care desi copil am fost gata sa-mi risc viata pentru Tine… acum are trebui sa ma ierti pentru asta…” Nu! Nu! Nu! David nu aminteste nimic de meritele lui inaintea Domnului caci Domnul nu este dator nimanui cu nimic. De aceea nici prin gand sa nu-ti treaca ceva prin care te astepti ca Dumnezeu iti este dator sa te ierte ci dimpotriva trebuie sa recunosti:
-dreptatea lui Dumnezeu v.4
Dumnezeu ia hotarari impotriva pacatului chiar si la David.
Dumnezeu este drept chiar si atunci cand pedepseste pacatul.
-vinovatia personala v.4
Dragul meu, cand este vorba de pocainta uita de toate realizarile tale pentru gloria lui Dumnezeu. Nu-si au locul intr-o marturisire de pocainta.
-apeleaza la harul lui Dumnezeu
v.7…curateste-ma cu isop…- referire la jertfa.
Dumnezeu este drept si trebuie sa ramana drept. Dumnezeu nu face compromis ci plateste El. Crucea lui Hristos nu este compromisul lui Dumnezeu ci intelepciunea lui Dumnezeu care prin sacrificiu de Sine satisface dreptatea si dragostea lui Dumnezeu.
Dreptatea ar fi putut fi satisfacuta doar prin pedeapsa. Insa prin pocainta credinciosul atrage si dragostea lui Dumnezeu. Acum deci trebuie satisfacuta si dragostea si nu doar dreptatea. Concluzia- Isus Hristos- Mielul de jertfa pentru pacatele credinciosilor.
Exod.12.22 luati un manunchi de isopsi muiati-l in sangele care va fi in vas si stropiti pragul de sus si cei doi usiori ai usii cu sangele care va fi in vas…
Evrei 9.18-19 de aceea nici cel dintai legamant n-a fost sfintit fara sange. Pentru ca dupa ce fiecare porunca potrivit legii a fost rostita de Moise catre tot poporul, dupa ce a luat sangele viteilor si al tapilor cu apa si lana stacojie si isop…
Ill– Un copil din biserica sparge un mare geam de termopan. El este sarac, n-are cu ce plati dar cere iertare si biserica il iarta. Va ramane geamul spart pentru ca a fost iertat? Nu- cineva trebuie sa plateasca unul nou. Baiatul se va grabi sa mai sparga si altul? Nu -pentru ca intelege ca pe cineva il costa.
Tot asa trebuie sa intelegem si noi. Orice pacat trebuie platit. Este o ofensa adusa Gloriei lui Dumnezeu care nu poate ramane patata. Cineva „scoate din buzunar” pentru restaurarea Gloriei lui Dumnezeu. De aceea, harul inteles corect nu poate fi transformat in destrabalare.
Asta arata si pretul …nu isopul spala, nu planta ci este o referire la jertfa, la sangele- cat costa in realitate o pocainta?
6. Urmata de Recunostinta inaintea Domnului
Pocainta adevarata intotdeauna este urmata de slujire care este de fapt o forma de recunostinta pe care cel iertat o arata fata de Mantuitorul sau.
Pacatul conditioneaza slujirea, inchinarea. v.13-15
Cat timp era in pacat David intelege ca nu poate sa slujeasca Domnului asa cum credea Saul. David spune „atunci voi invata caile Tale pe cei ce le calca…” Este o secventa de timp.
Saul credea ca lui Dumnezeu ii plac „jertfele mai mult decat ascultarea.” David insa crede tocmai invers- Lui Dumnezeu ii place ascultarea si abia apoi primeste si jertfele doar din partea celor ascultatori.
De aceea nu trebuie sa ma grabesc sa slujesc Domnului intr-un fel sau altul pana nu ma asigur ca sunt iertat si ascultator de poruncile Lui.
Pacatosul iertat se va inchina Domnului
Slujesc pentru ca m-am pocait. Nu ma pocaiesc ca sa slujesc (ma pocaiesc ca sa fiu reabilitat.)
Concluzia
Cand regele se pocaieste ramane rege. Cand regele nu se pocaieste devine victima pe campul de batalie si moare in dispret.
Trebuie sa mentionez ca pe langa toate aceste sase aspecte trebuie asistenta Duhul Sfant al lui Dumnezeu insa acesta nu sta in puterea mea sa realizez ci este harul lui Dumnezeu cand venim la El intr-o atitudine de smerenie si dependenta.
Iertarea este dăruită gratis prin Isus pentru TOŢI nu prin lumânări, ori taxe
Pentru că am primit gratis păcatul, tot gratis suntem vindecaţi prin El, nu prin BISERICĂ! De ce suntem minţiţi că numai cine plăteşte dări şi cumpără lumânări şi pomeni ajunge în rai, în timp ce în Biblie, în Romani 3/22 -24 ni se garantează dăruirea gratis a curăţirii, prin” neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru TOŢI şi peste TOŢI cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Nu destul că suntem îngropaţi de vii de FMI, omorâţi de gripa aviară şi de alte boliciuni fabricate în laborator, poluaţi de păcatele filmelor de senzaţie, ne mai ţineţi ostateci şi cu formalismul strămoşesc? Pocăiţii de ce nu le plătesc pastorilor nici botezul, nici naşterea, cununia sau moartea? De asta ne-aţi speriat cu pocăiţii, ca să ne exploataţi de fraieri? Contribuabilii Bisericii dispera si slujbasii prospera, fara sa ne invete a ne salva. În loc să ne învăţaţi a ne socoti morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, ne lăsaţi învinşi de poftele şi vicleniile… globaliste. Nu destul ne-au păcălit cu… maşinăriile lor ”bune”, ca sa ne falimenteze pe noi. Ne-au minţit cu fel şi fel de “delicatese” şi acum fabricile şi uzinele noastre ruginesc la fier vechi, îngroşând şomajul. Ne-am lăsat cuceriţi de patimile poftelor stricăcioase şi acum suntem la mari strâmtorări.Ne au la mână cu orice, inclusiv cu poftele firii… Iată cum ne învaţă Tata să ne eliberăm – în Romani 6:” Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.”
“El mi-a decontat plata păcatelor, ca să trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, vinovatul, ci Isus trăieşte în mine…” (Galateni 2/20)
Nu doar scăparea de sub şenilele tancurilor sau de capitalismul sălbatic; nu doar eliberarea de sărăcie, de prostie sau de alte chinuri, ci şi eliberarea de vicii, de resentimente, de răzbunare, de neiertare, ori de sclavia unor pofte, sau a atâtor rele şi urâţenii este de dorit. Eliberarea de fumat, de bârfit, de hoţii, sau de robia oricărei stricăciuni este posibilă. “Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru… Totuşi să nu uităm:” Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!… întrucât “nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru.”
Preoţii au minţit poporul cu icoane făcătoare de bani, cu mătănii, cu taxe pentru vii şi pentru morţi, schimbând “slava Dumnezeului nemuritor într-o pictură idolatră… (Romani 1/23)
Daca preoţii n-au vrut să ne înveţe lepădarea de sine, pentru a ne umple de Plinătatea Dumnezeirii (Isus), iată-ne, datorită lor suntem înrolaţi în armatele celor mai viclene rătăciri.De bună voie ne blindăm cu armele întunericului. Nesiliţi de nimeni ne înflăcărăm simţurile, privirile, gândirile, trăirile şi vorbirile de rău. Prea dăm voie să pună şeaua şi căpăstrul pe noi fel şi fel de maniere, diversiuni gusturi şi atractivităţi “incendiare”… Ne lăsăm prea uşor ademeniţi şi apoi terorizaţi de pofte care mărşăluiesc peste puterile noastre.De ce acceptăm aşa de uşor să devenim dependenţi de gusturi şi pofte care fac din oameni neoameni? Singuri ne-am abonat la programe de distrugere în masă. Dirijat Guvernul Mondial lucrează la prizonieratul nostru fardat şi impus prin viclenii demonice. Păcat că după sacrificiul miliardelor de oameni căzuţi pe fronturile păcatelor, singuri ne predăm şi capitulăm, devenind robii, prizonierii eului nostru înveninat de cel rău! În Romani 1, Pavel ne spune că suntem şi noi chemaţi să fim ai lui Isus Hristos, prin cunoaşterea Evangheliei lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede,… deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: “Cel neprihănit va trăi prin credinţă…, nu prin pomeni sau închinarea la idoli (icoane) Preoţii care ne-au minţit că Dumnezeu este de carton pictat, înrămat şi aghesmuit cu apă de ploaie şi-au bătut joc de creaţia Făcătorului. Ei au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.”
Iată unde duce formalismul religios, falsa credinţă, minciuna preoţească, interesul banului!
Inlocuirea credinţei adevărate cu o credinţă aducătoare de bani a făcut din oameni nişte bieţi neoameni. Mie îmi este milă de răutatea care a intrat în ei, pentru că sunt victime ale satanei. Preoţii în loc să le spună cum se pot naşte din nou şi cum se pot lepăda de satana, în loc să îi invete ungerea cu Duhul Sfânt, îi aghesmuiesc cu apă de ploaie. În loc să-şi aprindă inima de la Focul Mistuitor-Tatal şi de la Lumina Lumii –Isus, îşi luminează calea cu opaiţul unei lumânări de adus bani fabricilor preuteşti şi aduce iad şi întuneric pe bani, pentru contribuabil Şi iată recolta din acelaşi capitol Romani, de la v 24:” De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii.
Tot astfel şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.
“Slujbaşii” în loc să se trezeasca şi să ne îndemne la căinţă, hulesc pocăirea şi lauda pe hulitori
Toti oamenii deformaţi de învăţături nebiblice devin nişte fiare şi fac faptele icoanei sale. Ei au fost învăţaţi să se închine icoanei, dar aceşti închinători la idoli vor fi mortal de pedepsiţi, chiar dacă mai întâi vor fi minţiţi că închinarea lor e “sfântă”. Dar oamenii sunt înştiinţaţi în Apocalipsa, cap 13, v. 15” I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei. Falşii creştini,” Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.
Să luăm aminte ce–i aşteaptă pe iconari,pe necreştini şi pe hulitori!
Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urători de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.” Dar nimic nu rămâne nedecontat. Iată spre înştiinţare ce aflăm despre iconari din Ap 21/8:” Dar, cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”Şi dacă tot este greu de crezut, iată încă o “mângâiere” din Ap, cap 14, v.11”: Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei!”
Fostul Papă a început rebranduirea Vaticanului luptând cu formalismul religios ,dar noi de ce nu continuăm primenirea?
Daca Papa a început rebranduirea Vaticanului, anunţând inclusiv că sărbătoarea concepută de oameni pentru naşterea lui Isus (Crăciunul) este o mascaradă de rentabilizat comercianţii; dacă a spus că închinarea la icoane şi la statui este un păcat; dacă a spus că mântuirea nu este condiţionată, noi de ce impunem pomeni, mătănii, atâtea taxe şi impozite? Dacă Papa recunoaşte că nici un preot nu este vrednic să ierte pe bani sau pe alte dări, ba dimpotrivă, Papa Benedict al XVI-lea a evocat, prin scrisoare, “ruşinea” şi “remuşcarea” Bisericii Catolice în legătură cu scandalul de pedofilie din rândurile preoţilor, din rândul “oamenilor bisericoşi”, noi de ce îndepărtăm păcătoşii din cauza datinilor ? De ce nu ne facem curăţenie în inimi prin slujitorul Isus? Dacă Biserica şi Papa au acceptat să plătească impozite în 2013, renunţând la „dreptul istoric” de a fi scutită de taxe pe proprietate, noi de ce să împovărăm oamenii cu aşa urâţenii? Mai pot bieţii oameni să ducă în spate o aşa suprastructură de LUX, aşa stufoasă şi hapsână?
După cum Moise a ars “icoana”şi a dat cenuşa s-o bea preotul Aaron şi creştinii idolatri…, la fel vor păţi
închinătorii la icoanele de azi,pentru că nu icoana face minuni,ci Creatorul
Dacă, deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel Unul singur, care este Isus Hristos! Din Biblie aflăm că nu taxele, lumânările şi pomenile ne scapă de păcat. Nu icoanele ne mântuie. Aşa cum un copil dacă se roagă de fotografia mamei şi nu la chipul ei nu primeşte nimic,tot aşa nici creştinul nu primeşte nimic dacă se roagă icoanei şi nu Tatălui în Duh şi în adevăr, prin Iisus. După ce “Preoţii cei mai de seamă… s-au sfătuit împreună, cum să prindă pe Isus cu vicleşug şi să-L omoare (Matei 26; 3-4)”, au pus la cale metodele prin care să abată oamenii de la credinţa adevărată. Prin comprimarea, micirea Lui într-o icoană făcătoare de bani îl supărăm rău pe Tata.. Aşa s-a ajuns ca astăzi fabricile de icoane şi de lumânări sunt cele mai rentabile din lume. Să nu aşteptăm pe Moise să vină ca să ne elibereze de această falsă credinţă în icoane. Iată ce a făcut Moise când PREOTUL Aaron l-a iconat pe Dumnezeu:”. A luat viţelul, pe care-l făcuseră ei, şi l-a ars în foc; l-a prefăcut în cenuşă, a presărat cenuşa pe faţa apei şi a dat-o copiilor lui Israel s-o bea. Moise a zis lui Aaron: “Ce ţi-a făcut poporul acesta, de ai adus asupra lui un păcat atât de mare?” (Exod 32/20-21).Pentru ca primarii, fermierii sau procesatorii să nu mai păstorească oameni plini de mânii, certuri, dezbinări, închinători la idoli, certaţi cu legea şi pentru ca actuala educaţie creştină să nu formeze oameni mai cruzi decât Stalin şi Hitler la un loc, să ieşim din babilonia lumii lui Adam şi să intrăm în Corabia Isus.
Papa a întors spatele Guvernului Mondial şi s-a ales cu demisia, pentru că a propus înlocuirea icoanelor şi statuilor cu “Hristos în centru vieţii noastre”
Am aflat din numărul trecut al revistei că Papa Benedict al XVI-lea a refuzat să pecetluiască Guvernul Mondial. El a preferat mai degrabă să meargă la păscut turma de oi decât să pastoresca guvernul mondial. El a dat confortul papal pe aridităţile din pustie. Papa n-a vrut să trădeze lumea creştină, vânzând-o pentru 30 de talanţi, ci a întors spatele Satanei. Papa a abdicat, nu a demisionat pentru că nu are superior:” Eu nu abandonez crucea, ci rămân într-un mod născut din nou, aproape de Domnul Iisus crucificat”, a spus el la părăsirea scaunului pontificat. A lăsat pe Twitter o inscripţie memorabilă:” Naşteţi-vă şi voi din nou, pentru a-L primi pe Hristos în vieţile voastre.” Ca preoţii să nu bea cenuşa icoanelor, le vând oamenilor pe bani aducători de confort luxos pentru “Slujbaşi”. Dar să nu uităm că Papa pentru că a propus punerea în mijloc al lui Isus, nu a icoanelor şi statuilor, a trebuit să demisioneze.” Fie să reuşiţi să trăiţi mereu bucuria de a-l aşeza pe Hristos în centrul vieţii voastre”, a scris Papa Benedict al XVI-lea pe contul său de Twitter înainte de a părăsi Vaticanul. Şi tot Papa a “avertizat că lumea îşi pierde credinţa” prin păstrarea în centrul ei a icoanelor.
În Ap 13:11–12, 14–17 aflăm că închinătorii la picturile de azi devin închinători la icoana fiarei de mâine, icoana care îi transformă în fiare, iar crizarii îi prefac în hiene
Pentru că preoţii nu renunţă la idolatria icoanelor, vom deveni şi noi răi precum icoana fiarei. Minciuna de a crede în icoane ne va arăta adevărul când vom fi învinşi de ICOANA FIAREI. Pentru a putea identifica icoana fiarei, trebuie mai întâi să identificăm fiara cu două coarne care ajută la formarea icoanei fiarei. Oare putem crede că Papalitatea are acum două coarne (Puteri). Cornul de miel al fostului Papa şi cornul viitorului Papă sunt premergătorii unor mari ravagii? “Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur şi face ca pământul şi cei care locuiesc pe el să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată… Ea a zis celor care locuiesc pe pământ să facă o icoană fiarei care avea o rană de sabie şi trăia. I s-a dat să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să şi vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei care nu se vor închina fiarei. Şi face ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, liberi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte: Şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei “.
Liniştea dinaintea furtunii persecuţiilor îşi arată coarnele …(iezuiţilor)
Intrucat libertatea religioasă se va pierde, persecuţia minorităţilor dizidente va fi inevitabilă şi va urma o mai mare repetare a intoleranţei religioase din Evul Mediu. Unii vor primi semnul, pe frunte” pentru că au ales să, creadă o minciună” 2 Tesaloniceni 2:11. Alţii, deşi convinşi că duminica nu este adevăratul Sabat, se vor supune pentru a-şi salva agoniseala şi vor primi semnul, pe mâna dreaptă”, care este simbol al muncii. Pentru că toate acestea să fie adevărate, trebuie să existe dovada că papalitatea urmăreşte în prezent ca SUA să instituie ca zi de închinare duminica şi ca Protestanţii din SUA, (duşmani istorici ai Romei) şi-au schimbat atitudinea şi îşi exprimă disponibilitatea de a colabora la adoptarea legilor globalizării, inclusiv privind respectarea duminicii. În prezent, mulţi Protestanţi sunt favorabili papalităţii, ceea ce încurajează papalitatea să încerce cu agresivitate să impună legislaţia privind respectarea duminicii.Toţi americanii ar trebui să ceară Preşedintelui şi Congresului să adopte o lege federală – un amendament la Constituţie, dacă va fi cazul – pentru ca (falsul) Sabat să fie instituit ca Zi Naţională de Odihnă.” Publicaţia CATHOLIC TWIN CIRCLE, 25 august 1985, Articolul, Duminica zi liberă”
Până la Dumnezeu te mănâncă atâţia sfinţi, cărora te închini degeaba, în loc să te închini Creatorului tuturor sfinţilor
Biblia ne spune clar că nu este om fără păcat şi că este o urâţenie să te închini la cei pe care oamenii i-a hirotonisit drept sfinţi. Sfânt, Sfânt, Sfânt este numai Dumnezeu. (Isaia) Lui şi numai lui trebuie să te închini. Pentru că el a făcut totul, nu sfinţii. Intenţionat au fost creaţi tot felul de sfinţi, ca să fie compromisă credinţa şi sfinţenia lui Dumnezeu. Este scris în Biblie că este păcat să-L comprimăm pe Dumnezeu în picturi iconate. Este păcat să-L punem pe pereţi, în loc să îl primim în inimă. Este păcat să te laşi luminat de opaiţul unei LUMÂNĂRI de afumat şi aburit oamenii, în loc să te laşi luminat de LUMINĂ LUMII, lumina purificatoare. Iată de ce bisericile stau goale, pentru că am păcălit oamenii că sfinţii te ajută, că sfinţii fac şi desfac. Iată de ce oamenii nu mai cred în Dumnezeu cel Adevărat, ci în “Sfântul” compromis de “credinţa strămoşească”, în lumânări, nu în Isus, în pomeni, nu în Pâinea Vieţii care este Isus şi care se dă gratis pentru toţi hrana veşnică! Oamenii care nu cred în nimic sunt oameni de nimic. Oamenii care cred într-un Dumnezeu fals sunt şi ei falşi şi periculoşi, despre care aflăm în Isaia, cap 3, v.5:” Oamenii se vor asupri unii pe alţii, unul va apăsa pe celălalt, fiecare pe aproapele lui, tânărul va lovi pe cel bătrân, şi omul de nimic, pe cel pus în cinste.”
Ce spune Papa despre icoană – idol?
Sf. Grigore Dialogul (Papa al Romei la 590-604), vorbea despre icoane ca fiind Scriptura pentru analfabeţi
O icoană este o imagine (de obicei bi-dimensională) reprezentând pe Hristos, sfinţi, îngeri, evenimente biblice importante, pilde sau evenimente din istoria bisericii-toate sunt o incoana eronata de mintea omului păcătos.
“Ceea ce scrisul prezintă cititorilor, imaginea icoanei prezintă celor neînvăţaţi care o privesc, căci în ea şi cei ignoranţi văd ce ar trebui să urmeze; în ea pot citi analfabeţii” (Epistola către Episcopul Serenus din Marsilia, NPNF 2, Vol. XII, p. 53).
Pentru adepţii idolatriei în icoane redăm doar o fărâmă din pericolul acestui păcat din Romani, cap.1, v 23-25:” Și au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios(icoana) și al păsărilor și al celor cu patru picioare și al târâtoarelor.De aceea Dumnezeu i-a dat necurăției, după poftele inimilor lor, ca să-și pângărească trupurile lor între ei, Ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună și s-au închinat și au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin!”
La momentul în care obişnuita cohortă de politicieni, analişti, comentatori şi jurnalişti ocupă spaţiul public autohton (unul din ce în ce mai mai sec, mai flecar, mai infirm şi mai deformat) cu discuţii despre tipul de preşedinte pe care Klaus Iohannis ar trebui să îl încarneze, merită să arătăm care sunt caracteristicile şi resursele fundamentale de putere ale mult discutatei instituţii prezidenţiale din primul – şi, în cea mai bună lume posibilă, ultimul – regim republican postcomunist al României.
Instituţia de preşedinte al statului apare pentru prima dată în istoria României abia în anul 1974 – şi nu, aşa cum ar fi fost de aşteptat, odată cu proclamarea abuzivă şi nelegiuită a republicii (v. Eleonor Focşeneanu, Două săptămâni dramatice din istoria României, ediţia a III-a revizuită, Curtea Veche, Bucureşti, 2014), în data de 30 decembrie 1947 – când are loc o revizuire a celei de-a treia Constituţii a regimului comunist, cea adoptată în august 1965, prin Legea nr. 1/1974, publicată în Monitorul Oficial la data de 28 martie 1974. Crearea funcţiei prezidenţiale în cea de-a doua parte a epocii comuniste româneşti nu este deloc nesemnificativă, deoarece actul reprezintă o inovaţie în cadrul gândirii juridico-politice a bolşevicilor şi sovieticilor, o gândire care a fost asimilată nemijlocit de către toţi comuniştii est-europeni, odată cu înlăturarea monarhiilor sau a republicilor parlamentare din ţările regiunii.
Funcţia de reprezentare supremă a statului în regimurile comuniste iniţiale nu putea fi asigurată de către un monarh, în virtutea tradiţiei politico-legale şi legitimităţii istorice a unei naţiuni, dar nici de către un lider politic rezultat în urma unui vot parlamentar ori chiar popular liber. Cum Partidul Comunist era singura expresie politică valabilă într-un regim comunist, liderul suprem al statului comunist nu putea fi decât unul şi acelaşi cu secretarul general al partidului. Astfel, în patria comunismului, Uniunea Sovietică, funcţia de preşedinte a apărut, mimetic şi idiosincrasic, abia în anul 1990, de unde a fost preluată şi de celelalte state ex-comuniste, într-un moment în care statul federativ sovietic era pe cale de dispariţie şi – aşa cum a demonstrat-o Mihail Gorbaciov în acei ultimi doi ani – ea dispunea de o autoritate mai degrabă fictivă. Cu totul altfel au stat lucrurile în România. Instituirea funcţiei de preşedinte al statului în anul 1974 a însemnant o creştere simbolică (să nu uităm că, la ceremonie, s-a folosit o imitaţie a sceptrului regal al lui Ferdinand I !), dar şi reală a puterii lui Nicolae Ceauşescu, secretarul general al PCR de până atunci, care l-a ridicat durabil deasupra tuturor celorlalţi membri ai aparatului de partid.
Acest tip de aspiraţie la autoritate simbolică supremă, tradusă în putere efectivă formală şi informală, prin care un potentat politic s-a ridicat deasupra coreligionarilor săi în comunism a fost moştenită de fondatorul regimului postcomunist românesc, omul de aparat Ion Iliescu. Din preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, constituit la 27 decembrie 1989, şi apoi, din 13 februarie 1990, preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, acesta a devenit – prin Constituţia încă o dată abuzivă din 1991/1992 (v. Eleonor Focşeneanu, Istoria constituţională a României 1859-1991, ediţia a II-a revăzută, Humanitas, Bucureşti, 1998) – preşedinte al României, doar al României, şi nu al Republicii România!, un detaliu din fericire încă semnificativ pentru dezbaterile avortate şi manipulate de atunci.
Viaţa politică postcomunistă şi întreg modul de funcţionare a regimului politic postcomunist al României, din 1991/1992 şi până astăzi, nu pot fi apreciate sau înţelese fără o înţelegere prealabilă a rolului, caracterului şi fizionomiei pe care le are şi le-a avut această ciudată funcţie prezidenţială preluată din comunism, care în practica şi mentalul politic autohton este întotdeauna ceva mai mult ori ceva mai puţin decât ceea ce lasă să se înţeleagă expresia sa literală din documentul constituţional oficial în vigoare. Sigur, se pot face analogii şi comparaţii savante între regimul politic românesc de după comunism şi semiprezidenţialismul francez al Republicii a V-a, şi asta nu fără o anumită justificare, deoarece acest ultim regim cezaric al Europei, născut din criza politică a unei naţiuni orgolioase aflate în recul şi încarnat de personalitatea duală a lui Charles de Gaulle, pare să fi înrâurit mintea unor politicieni şi jurişti din elita politică comunistă, de altfel una cunoscătoare doar de limbă rusă şi, mai rar, de franceză, încă de la vizita Generalului la Bucureşti, în mai 1968. Cu toate acestea, în ce priveşte România, spre deosebire de alte câteva state postcomuniste cu trăsături semiprezidenţiale din regiune, cum ar fi în mod deosebit Polonia, este imposibil de ignorat originea comunistă a instituţiei prezidenţiale şi continuitatea sa în postcomunism la un nivel simbolic şi pragmatic-funcţional, în ciuda chiasmului din 1989 şi a unor sporadice tentative ideologico-intelectuale, târzii, izolate şi neconvingătoare, de a-i defini o ţinută prin comparaţii încă şi mai specioase, dar de bonton, cu instituţii aparent similare din state cu o lungă tradiţie republicană, născută dintr-o istorie şi geografie încă şi mai diferite, cum este de pildă cazul Statelor Unite ale Americii.
Atunci când Nicolae Ceauşescu s-a înscăunat preşedinte al Republicii Socialiste România, acesta s-a emancipat de nomenclatura de partid şi s-a erijat în poziţia imbatabilă de pater politicum al acesteia: fiind înăutru şi totuşi în afara acesteia, reclamându-se când de la legitimitatea pseudorevoluţionară a PCR şi a comunismului internaţional, când de la o idee deformată şi populistă de naţiune socialistă românească, el a devenit astfel arbitrul suveran şi patronul suprem, poate chiar dinastic, al grupurilor de putere dinăuntrul aparent monoliticului regim comunist. Exact acelaşi rol neopatrimonial şi l-a asumat şi Ion Iliescu, fostul său colaborator şi în cele din urmă călău, când a reinventat funcţia prezidenţială după „revoluţia furată“ din 1989/1990, cu diferenţa totuşi că, în condiţiile „democraţiei originale“ instituite, în locul grupurilor de putere adunate şi disciplinate sub umbrela aparent monoliticei nomenclaturi, acesta trebuia acum să patroneze şi să arbitreze abil o diversitate mult mai mare de interese şi grupuri organizate în noile partide politice ieşite din răsturnata lume comunistă, din care unele îi erau loiale (FDSN-PDSR, PSM, PRM, PUNR), altele concurente (FSN-PD), iar altele mai mult sau mai puţin ostile (PNȚCD şi diverse facţiuni PNL). În fond, patronajul clientelar, individual şi de grup, este modul tipic de a conduce o societate anomică şi însărăcită, dezrădăcinată în ce priveşte tradiţiile sale politice şi infantilizată după ani de ocupaţie şi subjugare totalitară. Succesorul său, Emil Constantinescu, în ciuda simpatiilor şi speranţelor filomonarhice cu care era creditat de către Corneliu Coposu, a abandonat perspectiva unei reveniri a României pe făgaşul său normal precomunist şi a prezervat acest sistem patron-client de la baza instituţiei prezidenţiale, odată ce s-a văzut în scaunul prezidenţial. De la înălţimea acestuia, imitând un prezidenţialism francez prost înţeles şi pentru care nu avea vocaţie, el a dorit în mod constant să se situeze deasupra partidelor, oamenilor şi ideologiilor, ce-i drept, eterogene şi adesea imature, care l-au adus la putere (v. Dan Pavel şi Iulia Huiu, „Nu putem reuşi decât împreună”. O istorie analitică a Convenţiei Democratice, 1989-2000, Polirom, Iaşi, 2003), într-o încercare, în esenţă, eşuată de a obţine loialitatea forţelor „neocomuniste“ din jurul lui Ion Iliescu ori de a colabora cu acestea la o reformă ceva mai accelerată, mai onestă şi mai profundă a societăţii româneşti, în direcţia economiei de piaţă, domniei legii şi democraţiei.
Din punct de vedere al rolului şi al caracteristicilor definitorii de la baza funcţiei prezidenţiale, în morfologia regimului politic postcomunist al României, dublul mandat al lui Traian Băsescu, care urmează unei reveniri mai calme a lui Ion Iliescu în funcţia supremă, a reprezentat o fază de conflict acut şi susţinut pentru controlul şi redistribuirea reţelelor de patronaj între cele două forţe politice „neocomuniste“ care au rezultat din schisma Frontului Salvării Naţionale, conservatorul PSD şi reformistul PD, în jurul cărora s-au grupat în proporţii aproximativ egale diverse fracţiuni din CDR-ul naufragiat sub mandatul lui Emil Constantinescu. Asemenea acestuia din urmă, Traian Băsescu a acceptat sistemul de patronaj şi arbitraj între grupurile de putere din societatea românească, care stă la baza instituţiei prezidenţiale reinventate de Ion Iliescu, dar, spre deosebire de Constantinescu, fiind un om al acestui sistem care i-a înţeles pe deplin natura, el a încercat – şi chiar a reuşit parţial o vreme – să îl domine, să şi-l însuşească şi să îl reorganizeze într-o formă care deranja şi dezavantaja vechea gardă de potentaţi ieşiţi din structurile „democraţiei originale“, girate în mod obişnuit de Ion Iliescu şi oamenii săi.
A fi pater politicum, sau preşedinte, în România postcomunistă nu înseamnă a întruchipa în manieră neonapoleonică naţiunea eternă, cum o cere funcţia prezidenţială franceză, nici a constitui o instanţă morală a acesteia, cum o face un preşedinte german postbelic, şi cu atât mai puţin a guverna efectiv cu puteri viceroyale, cum se întâmplă în cazul prezidenţialismului american. Şi nici nu va putea însemna vreodată nimic din toate acestea. O naţiune cu o memorie istorică scurtă şi deformată, cu o identitate de sine nesigură şi complexată şi cu o cultură politică extrem de precară şi de rudimentară nu poate conferi preşedintelui, dincolo de retorica populistă, decât rolul de patron al patronilor, il grande patrono, de la care se aşteaptă – la schimb cu loialitatea personală şi de grup a potentaţilor vremii – protecţie, beneficii, trocuri, atenţii şi vorbe calde
Marele proiect al clasei politice de imunizare a funcționarilor statului de orice responsabilitate penală pentru fapte de corupție, abuz și conflict de interese față de societate se realizează pas cu pas și lege cu lege.
La capătul lui vom avea un regim oligarhic în care o clasă de aristocrați populari va dispune de resurse și putere în totală impunitate față de lege.
Votul dat miercuri în plenul reunit al Parlamentului (trebuia să fie plenul reunit pentru ca sfidarea să fie completă) pentru dezincriminarea conflictului de interese pentru aleșii care și-au angajat rudele până în 2013, nu se jusitifică decât într-o singură „interpretare”: asigurarea imunității parlamentarilor față de consecințele penale ale faptului că din poziția lor au dispus în mod abuziv de bugetul statului în folosul lor și al rudelor lor. În general, fenomenul este cunoscut drept „nepotism”, dar la noi atins alte niveluri. Prin abonarea fără impunitate a demnitarilor și rudelor lor la privilegiile accesului la banul public, nu mai este vorba despre cazuri izolate de funcționari parveniți, ci de o transformare sistematică a domeniului statului într-o moșie privată, împărțită între familiile de demnitari care devin în acest fel o falsă aristocrație aflată dincolo de aria de acțiune a legii.
Votul de miercuri este consecința directă a eșecului înregistrat în ”marțea neagră”. Ca un virus care se adaptează la antibioticele noi, Parlamentul României dezvoltă tulpini legislative mutante noi care să reziste tentativelor de a aduce activitatea demnitarilor în cadrele predictibile ale legii. Concret, în „marțea neagră” din 2013, parlamentarii au dorit să se scoată pe ei înșiși, pe aleșii locali și pe demnitarii guvernamentali de rang înalt (numiți politic) din categoria „funcționarilor publici” cu consecința că din acel moment acestei noi clase nu i se mai aplica aproape deloc Codul Penal. De exemplu, Codul Penal pedepsește și pe stil vechi și pe stil nou, „fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin”, adică ceea ce numim conflict de interese. În plus, mai avem o lege privind combaterea corupției încă din 2003 care definește clar conflictul de interese. Aceste prevederi ar trebui să fie mai mult decât suficiente pentru a reglementa întreaga chestiune și de fapt exact acest lucru l-a susținut și Agenția Națională de Integritate în punctul de vedere publicat încă de la începutul lunii mai pe marginea proiectului de lege adoptat ieri. De remarcat că dacă le ieșea mutarea din marțea neagră, astăzi parlamentarii nu ar mai fi trebuit să își facă griji în legătură cu conflictul de interese pentru că având alt statut decât cel de funcționar public, pur și simplu legea penală nu li s-ar mai fi aplicat.
Proiectul votat ieri a fost al doilea cel mai bun lucru pentru ei și este, cu siguranță, produsul legislativ al juriștilor parlamentari care au căutat activ un mijloc legal de a scăpa de lege. Ca și în marțea neagră nu au atacat direct legea penală sau legile anticorupție ci Statutul Deputaților și Senatorilor pe care l-au „interpretat” în sensul în care o modificare adusă în 2013 privind conflictul de interese înseamnă că anterior acestei modificări „nu a existat nicio restricție cu privire la personalul angajat la birourile parlamentare, deputații și senatorii putând dispune fără nicio constraângere legale asupra angajării acestora.” Altfel spus, o modificare legislativă care prevede interdicția parlamentarilor de a-și angaja rudele la birourile parlamentare este interpretată, prin noua lege, drept un act de legitimare a tuturor situațiilor de conflict de interese anterioare, cu neglijarea Codului Penal și a legii din 2003.
Singurul consens politic e consensul penalilor
Cum poate să fie o astfel de lege dreaptă și cum poate ea contribui la creșterea transparenței și integrității în îndeplinirea demnităților publice? În nici un fel. Era suficient ca Parlamentul să țină seama de punctul de vedere exprimat de ANI pentru a pune punct întregii povești, dar atunci un Mihăiță Calimente, el însuși cu probleme de integritate, nu ar fi putut pretinde că „ne-am trezit peste noapte că suntem vinovați, pentru că s-a modificat o lege in 2013”. Domnul Calimente și alți peste 50 de parlamentari sunt vinovați pentru că au încălcat Codul Penal și legea din 2003, nu pentru că s-a modificat statutul aleșilor în 2013. Nu poate fi mai clară, credem, reaua voință a parlementarilor, care au ales în mod deliberat să dezincrimineze Conflictul de Interese în pofida legilor anticorupție și chiar în pofida propriei legislații. Faptul că au făcut-o aproape în unanimitate (nu a existat decât o singură abținere) dovedește că avem parte de un consens politic, de fapt singurul consens politic care se manifestă concret în România: marea înțelegere transpartinică de protejare a demnitarilor corupți, a celor care comit abuz în serviciu și fraude cu bani publici dar și fraude electorale de orice responsabilitate legală.
Superimunitatea avocaților nu există nicăieri în lumea civilizată
Superimunitatea avocaților nu a mai intrat în dezbatere, dar dacă va fi adoptată în felul în care este dorit de avocații din Parlament, atunci va transforma Justiția într-o mascaradă și îi va lăsa pe procurori neputincioși. Dacă procurorii nu vor mai putea ridica probe de la avocat, iar avocatul nu mai este obligat să denunțe faptele de corupție, consecința va fi nu numai că avocații vor deveni depozitarii exclusivi ai probelor, dar vor putea să manipuleze în mod legal aceste probe în instanță chiar dacă știu că clientul lor este vinovat.
Acest lucru nu este posibil nicăieri în lume pentru că anulează actul de justiție. Până și în Statele Unite, care are una din cele stricte legislații în privința confidențialității avocat-client, avocatul poate apăra un client despre care știe că este vinovat dar nu poate utiliza probele în sensul dovedirii nevinovăției clientului pentru că acest lucru ar însemna sperjur. Dacă legea avocaturii se adoptă așa cum doresc parlamentarii atunci avocații vor căpăta dreptul de a ascunde probe și de a minți cu bună știință și de a manipula probe la care numai ei au acces. Mai mult, vor putea face asta și în cazuri în care nu există în mod formal o relație avocat-client, ceea ce înseamnă că de la borfașii mărunți la marii delapidatori și până la corupții de orice fel (se exclud doar infracțiunile cu violență și terorismul, dar, de exemplu, nu sunt excluse tranzacțiile financiare ale grupurilor de crimă organizată sau chiar ale organizațiilor teroriste) cu toții vor găsi un sanctuar în casele de avocatură. Nici măcar decizia CEDO care arată limpede că se pot utiliza convorbirile telefonice de către procurori împotriva avocatului nu pare să-i fi fi impresionat pe parlamentarii noștri care, după ce au descoperit drepturile omului sub forma dreptului funcționarului corupt de a comite ce fapte dorește, descoperă acum și dreptul sacrosanct la confidențialitatea avocat-acuzat, chiar cu prețul ca avocatul să fie complice și toată lumea să scape nepedepsită.
Marele Dom de protecție a demnitarului corupt
Toate aceste proiecte de legi precum și cel trimis de președinte la Curtea Constituțională care prevede că aleșii condamnați cu suspendare își păstrează mandatele, ca și decizia de a nu permite urmărirea penală a lui Titus Corlățean pentru ceea ce se ridică la fraudă electorală, acestea și altele și altele asemeni lor care așteaptă în Parlament au singură trasătură comună: protecția suspecților de corupție și de infracțiuni comise în exercitarea funcției publice de legea penală. Parlamentul ridică încet dar sigur un scut în jurul demnitarilor penali, un mare de dom de protecție a acestora unde legea nu mai poate ajunge. Marele proiect al clasei politice de imunizare a funcționarilor statului de orice responsabilitate penală pentru fapte de corupție, abuz și conflict de interese față de societate se realizează pas cu pas și lege cu lege. La capătul lui vom avea un regim oligarhic în care o clasă de aristocrați populari va dispune de resurse și putere în totală impunitate.
Cum putem împiedica nașterea acestei Republici a Oligarhilor? Parlamentul a avut grijă să ia acestui guvern pe care nu îl controlează orice putere de a reglementa în domeniul Justiției asigurându-se astfel că nu vor exista corecturi din partea Ministerului Justiției. În acest moment, cel puțin până la toamnă la alegeri, speranțele de avea un stat de drept funcțional stau în două instituții, Președintele și Curtea Constituțională. Întrebarea este ce se va întâmpla din toamnă când există riscul să fie aleși exact aceiași demnitari corupți cu aceeași agendă oligarhică transpartinică? Cât mai putem răbda ca libertățile fundamentale să ne fie smulse câte una fără să facem absolut nimic?
Viorel Hrebenciuc este un cetatean european. Era european, vorba domnului Jourdain, de ani de zile si nu stia. Era in poala Europei inca de pe vremea cand se juca cu banii de la Bancorex si visa la eterna si fascinanta Romanie de pe coperta albumului cu acelasi nume. El le-a povestit tinerilor social democrati, veniti sa invete sa minta frumos la Scoala de Vara de la Costinesti, cum a aflat ca Uniunea Europeana aplica principiile guvernarii PSD. “Aveti in fata si un exemplu de tranzitie catre europolitician”, le-a spus Hrebenciuc, aratandu-se pe sine. Politica, activitatea parlamentara era la bufet, m-am simtit ca acasa!
Viorel Hrebenciuc se astepta, odata ajuns la Bruxelles, sa fie coplesit de civilizatie si distinctie. Se astepta sa resimta socul civilizatiilor despre care a citit in cursul scurt. Sa fie marginalizat ca in cartea aia cu ciocnirea civilizatiilor. Sa nu i se spuna unde e sala de mese, ca sa nu mai vorbim despre sala de sedinte unde, oricum, nu ar fi avut ce cauta. Nimic din toate acestea. A fost primit si s-a simtit ca la mama acasa. A fost primit la masa si a vazut ca marea politica tot din cutite si pahare se face. A vazut si s-a-nchinat de bucurie ca ordonantele, hotararile, rezolutiile si retetele de pizza se dau de la masa din cantina politicienilor, ca declaratiile sunt insotite de zgomotul polonicului in supiera, iar marile decizii se iau dupa friptura si sunt semnate cu cabernet. Nimic nu se deosebeste de Romania, isi incuraja Viorel Hrebenciuc ciracii mai tineri. Restaurantul tot doua stele are pe umerii chelnerului sef si trei pe cei ai bucatarului. Politicienii – tot mancai si fara chef! Marea politica de la Bruxelles e mare pentru ca are cateva zerouri in plus in coada produsului intern brut, nu pentru ca s-ar face in catedralele acelea tuguiate si pustii.
De aceea merg politicienii nostri in vizita la Europa ca la mama acasa. Se simt de-ai locului. Nu sunt complexati. Au demonstrat de mult ca nu sunt complexati de sofisticareala partenerilor occidentali. Stiu sa le vorbeasca firesc, ca acasa. E drept, au niste feluri de mancare fistichii si complicate de-ti raman in gat. Vorbesc cateva limbi straine si seara merg la opera si chiar inteleg ceva din vociferarile de pe scena. Deosebiri nesemnificative. I-ai pune in dificultate, de pilda, daca i-ai duce la un concert al lui Vali Vijelie sau Adrian Copilul Minune. N-au fost la festivalul Placintelor organizat pe stadionul Dumitru Sechelariu. Nici de Santa Marie n-au nimerit vreo biserica sa faca politica la strana, pe sub patrafire. Politica romaneasca e mai complexa, are mai multe necunoscute si mai multe cincinale. Singura diferenta e, pare-se, la salariu.
E de inteles cum de vorbea d-l Hrebenciuc fara foi sau fituici si pigmentandu-si povestea cu expresii colorate. N-avea nevoie de bibliografie. Stia de-acasa politica europeana. Familiaritatea cu sistemul european nu se invata la scoala, fie ea si social-democrata. Trebuie sa-l ai in sange. In sange sau in mujdei.
Premierul e deja dascal la catedra de studii europene. A scris si o carte, sa stie toti europoliticienii cum vad romanii problema. E drept, banii cu care si-a tiparit cartea de bucate europene sunt romanesti, luati pe sub tejghea din bugetul de stat. Dar premierul e negustor cinstit. Viziunea sa despre Europa trebuia sa vada lumina zilei. Se apropie publicarea raportului de tara dedicat Romaniei si Adrian Nastase vrea sa faca totul, vorba inaintasului, sa ramanem la aceeasi masa cu europenii. Mai cu seama ca a inceput sa le cheltuiasca banii pentru a aduce Europa la Cornu. El explica, deunazi, cum devine situatia. Avem acum o sansa, le spunea el camarazilor sai. Banii europeni. E drept, trebuie sa puna si statul ceva, o suma oarecare, dar cum sa nu pui daca proiectele propuse sunt adoptate la partid.
Dar si Hildegard Puwak vrea la Europa la masa. Cu familie cu tot. Fiul ei, un tanar de 25 de ani, este bogat ca un european. El ia burse si finantari grase virate din conturile Uniunii Europene sau de la bugetul de stat. Ca unde s-a dus mia, duca-se si suta. Si oarba de la justitie stie ce vrea. E europeana. E o obisnuita a salilor de mese din Parlamentul European. A facut carari pe-acolo, vorbind despre drepturile omului si altele. Stie pe de rost tot jargonul european. Insa, daca o cauti de chitante sa vezi cum i-a cumparat Petrom pe bani frumosi o ruina de casa ori pe ce da banii pentru renovarea Palatului de Justitie, s-ar putea sa te umpli de surprize. Nu e de mirare ca si acum justitia romaneasca ii face pe politicienii europeni sa-si umple caietele cu semne de exclamare.
Lista cu demnitari care traiesc pe picior european este lunga cat o zi de post. Pe ea incap si cei aproape o suta de consilieri si sefi de consilii judetene care au plecat zilele trecute in Franta la vanatoare de investitori. Au luat si cateva elemente de cultura franceza, invatand in tara sa impuste francul si sa cante precum cocosul galic. Printre teleportati in Franta pe banii publici, nume de referinta in programul Romania curata: Nicolae Mischie, Bebe Ivanovici, Marius Oprisan. Nu vorbesc o franceza curata si nu stiu sa numere decat cu milionul de euro, dar au painea si cutitul in mana si scoala lui Hrebenciuc despre cum merg treburile in Europa. Patronii francezi vor fi induiosati de eforturile lor.
Asa ca Europa ar face bine sa se grabeasca cu integrarea. Politicienii lui Adrian Nastase i-au descoperit toate secretele. Viorel Hrebenciuc abia asteapta sa puna mana pe un credit avantajos, sa tipareasca in conditii de lux albumul Eterna si fascinanta Europa. Mischie, Culita, Seche, Micky, Vaca, Oprisan, Priboi, Platica, Hildegard, noua, si toti europeni. Cu Adrian zece, care-i si intrece!
Dacă vreți să stiți cât de rău o duce o țara urmăriți creșterea MORTAȘITĂȚII și SCĂDEREA NATALITĂȚII ;Rata mortalității A CRESCUT la 11,7 persoane la 1.000 de locuitori, în 2015
Rata mortalității a crescut la 11,7 persoane la 1.000 de locuitori, în 2015, comparativ cu anul precedent, potrivit unei publicații a Institutului Național de Statistică (INS), transmisă la solicitarea AGERPRES.
‘În anul 2015 au decedat 260.997 de persoane, cu 6.206 persoane mai mult decât în anul 2014, respectiv cu 2,4% (3,0% în mediul urban și 2,0% în mediul rural). Rata mortalității generale a fost de 11,7? în anul 2015 față de 11,4? în anul precedent. Numărul persoanelor decedate în rândul copiilor (0-4 ani) și tinerilor scade în anul 2015 comparativ cu anul 2014, cea mai mare scădere înregistrându-se la grupa de vârstă 20-24 ani (-7,7%)’, menționează sursa citată.
Potrivit INS, o creștere semnificativă a numărului de decese s-a înregistrat la grupa de vârstă 15-19 ani.
‘Valorile absolute ale numărului decedaților din primii ani de viață se mențin ridicate pentru grupa de vârstă 0-4 ani, mai ales în primul an de viață, și nu sunt depășite decât începând cu grupa de vârstă 35-39 ani. În mediul rural s-au înregistrat cu 13,1% mai multe decese decât în mediul urban. În anul 2015, față de anul 2014, numărul deceselor în rândul populației feminine a fost mai mare cu 2,9%, mai ales în mediul urban, dar fără să atingă numărul deceselor din rândul populației masculine. Doar femeile în vârstă de peste 75 ani au decedat în număr mai mare decât bărbații din aceeași grupă de vârstă’, informează institutul.
În anul 2015, comparativ cu anul 2014, s-a menținut ordinea principalelor cauze de deces înregistrate în anii anteriori: primul loc a fost ocupat de bolile aparatului circulator (58,9%, din care 20,2% — boala ischemică a inimii și 17,0% — bolile cerebro-vasculare), urmate de tumori (19,7%) și, în ordine descrescătoare, de bolile aparatului respirator (5,7%), bolile aparatului digestiv (5,5%), leziuni traumatice și otrăviri (3,7%), și de alte cauze (6,5%).
ION CRISTOIU: “N-avem noi curajul prin Babuinii noștri șefi nici măcar să scâncim la deciziile aberante de la Bruxelles. Cum să credem c-am putea îndrăzni să ieșim din Uniunea Europeană!”
Nota Redacției: Românii NU AU CE SĂ CAUTE ÎNTR-O FEDERAȚIE INTERNAȚIONALIST PROGRESISTĂ care le va DIZOLVA STATUL NAȚIONAL – după ce de-abia am ajuns să avem UN STAT NAȚIONAL acum mai puțin de 100 de ani.
Nota Redacției:
Nu subscriem în totalitate la cele spuse de Ion Cristoiu.
Suntem de acord cu Ion Cristoiu când spune că la noi DNA-ul face politică
Suntem de acord cu Ion Cristoiu că în acest moment România “prin Babuinii noștri șefi n-avem curajul nici măcar să scâncim la deciziile aberante de la Bruxelles”
Suntem de acord cu Ion Cristoiu când spune că la noi propaganda sistemului a mers până acolo cu aberațiile încât a spus că englezii au ajuns să fie manipulați de …Putin…atunci când au votat BREXIT-ul, când Marea Britanie se opune de fapt mult mai ferm agresiunilor Rusiei din estul Ucrainei, Georgia și Transnistria – decât se opune Germania, care e marele dirijor din interiorul Uniunii Europene.
Suntem de acord cu Ion Cristoiu când spune că la noi politrucii trădători de țară ar fi încercat să fure rezultatul de la Referendum așa cum l-au furat pe cel din 2003 când au băgat în Constituție vânzarea pământurilor către străini.
De remarcat că la englezi voturile NU SUNT NUMĂRATE în secțiile de votare ca să le fure trepădușii locali. Imediat după vot urnele sigilate încă de la începerea votului sunt transportate în 382 de centre regionale (săli de sport, săli de concerte etc..) unde sunt numărate în prezența a sute de oameni, a partidelor, a televiziunilor și a presei.
Dar Nu suntem de acord cu Ion Cristoiu când spune că românii vor accepta ca statul lor național să le fie dizolvat într-o federație internaționalistă după ce abia au ajuns să-l aibe în urmă cu mai puțin de 100 de ani.
Problema reală este că NIMENI nu le-a arătat clar că ăsta e scopul final al elitelor globaliste : dizolvarea statelor naționale, în primul rând a celor din Europa.
Aici suntem de acord cu Ion Cristoiu. La noi NU EXISTĂ DEMOCRAȚIE pentru că nu există DEZBATERE. Există doar o propagandă progresistă-ateistă-internaționalistă isterică care îi face “dușmani ai poporului”, exact ca în anii ’50, pe toți cei care au o altă părere.
Pe măsură ce toți mai multe români își vor da seama că scopul final al acestei Uniuni Europene este dizolvarea Statului Național Român și a celorlalte state naționale din Europa într-o Federație internaționalist neomarxistă, tot mai mulți români se vor opune din toate puterile ca România să fie absorbită într-o astfel de Federație Internaționalistă.
Să nu confundăm poporul român cu o clasă politică hoață și trădătoare.
Pentru noi, babuinii, Uniunea Europeană e Clubul select în care am fost primiți și noi, cu mare greutate, după ce-am fost verificați și răsverificați dacă ne-am spălat pe picioare.
Cum să ne treacă prin cap să plecăm din club?
N-avem noi curajul prin Babuinii noștri șefi nici măcar să scîncim la deciziile aberante de la Bruxelles. Cum să credem c-am putea îndrăzni să ieșim din Uniunea Europeană!
Pentru un babuin ca mine însăși apartenența la Uniune e o cinste, e o diplomă, e o carte de vizită. Cum să renunț eu la UE?
Într-o DEMOCRAȚIE, Nimeni și Nimic nu se poate situa deasupra voinței și a votului majorității cetățenilor unei țări. Când cineva împiedecă SISTEMATIC ca această voință să se exprime avem de-a face cu o crimă politică şi cu un stat totalitar.
Dezvăluiri despre birocraţia de la Bruxelles: Se fură ca în codru
Toate astea, ne place sau nu, se intampla pe banii contribuabilului european. Si trebuie sa inceteze, spune ea.
POSTAREA INTEGRALĂ A OFELIEI KAMP:
Avem un bun prieten, care in urma cu vreo opt ani a castigat, in urma unui concurs, un post administrativ (de director) la una din Comisiile Europene de pe langa Parlamentul European. Dupa ce a ajuns la Bruxelles si s-a instalat la post, (mutare platita, casa gasita, subventionata chiria) a aflat povestea locului lui de munca. Postul respectiv fusese ocupat timp de sapte ani, de un italian care NU s-a prezentat nicio singura zi, la birou. Nici macar o singura zi. Nu a semnat niciun act, nu a fost interesat de nimic, plecat in permanenta in vacanta. Cu toate astea, timp de sapte ani, omul si-a primit cu regularitate salariul, cei zece mii de euro (net) plus sporurile (pentru chirie, deplasari, etc). Cand au vazut ca nu se intampla nimic, si pentru ca aveau nevoie de un director prezent, au scos postul la concurs, DUPA ce l-au intrebat pe italian “daca e de acord” sa i se inchida contractul (!!!). Italianul a fost de acord, mai ales ca a primit inclusiv o prima grasa, pentru anii in care “a muncit cu spor” in slujba cetatenilor Europei, la Bruxelles.
Tot prietenul asta ne-a povestit ca, in cladire, usile birourilor trebuie sa fie in permanenta, deschise larg. Regula. Asa ca nu mare i-a fost mirarea cand, dupa un weekend, birourile de pe palier, 12 la numar, nu mai aveau usi. A crezut ca au fost scoase pentru a fi reconditionate, sau schimbate, desi s-a mirat, pentru ca totul era nou, modern si deloc ieftin… Si au stat fara ele timp de vreo doua luni, pana cand au intrebat administratia cand li se vor pune inapoi, usile. Iar administratia NU stia NIMIC. Au pus rapid de-o sedinta care a avut loc la zece zile dupa ce s-au decis sa se intalneasca toti (si-au “sincronizat agendele” – desi toti aveau munca de birou, toti colegi de etaj), si impreuna au stabilit perioada cand au disparut usile, apoi au cerut benzile de la supravegherea video, sa vada cum s-a intamplat “minunea”. Si da, au vazut: doi oameni de la “intretinere” puteau fi vazuti cum le-au demontat in weekend si cum le-au dus spre lifturi, ca mai apoi sa le incarce intr-o furgoneta (de la aprovizionare – deci tot pe banii contribuabilului) si sa plece cu ele.
Asa ca, dupa ce au stabilit ce aveau de facut si dupa ce au semnat “minuta”, i-au convocat pe cei doi si i-au intrebat daca au luat usile, iar ei au raspuns cu seninatate, “da”, motivand ca aveau nevoie de ele la o casa la care lucrau in timpul liber; si pentru ca au vazut ca NU sunt folosite la birou, au fost convinsi ca nu mai era nevoie de ele. Au fost rugati sa le aduca inapoi, cei doi scuzandu-se ca trei dintre ele sunt deja montate si nu mai pot fi relocate. Urmarea: cei doi au adus inapoi noua usi, cu transport platit de comisie, nu de ei; trei au fost “casate” si inlocuite (cu o noua investitie, normal), iar cei doi lucreaza si acum… tot acolo Nu li s-a intamplat nimic, nu au fost penalizati, nici macar nu au avut de platit contravaloarea usilor “pierdute”; doar li s-a atras atentia ca nu pot lua nimic fara sa intrebe in prealabil.La Bruxelles NU exista scandaluri; nu se face valva pentru NIMIC. totul e acoperit, bagat “sub pres”, trecut cu vederea. Nu “scapa” informatie, nu exista necinste, desi, se fura ca-n codru si se cheltuiesc bani grei, cu tot felul de mofturi inutile… Nu mai contabilizam mutarea anuala, pe timp de vara, de la Bruxelles la Strasbourg, care costa zeci de milioane de euro: se transporta acte, calculatoare, mobilier. Se inlocuiesc cele deteriorate pe drum. Se reconditioneaza birourile, se lasa aerul conditionat sa mearga non-stop cel putin o saptamana inainte de mutare, pentru a verifica instalatia si pentru a reimprospata aerul din cladire, se consuma tone de apa, nu numai cu curatenia, dar mai e si lasata sa curga non-stop pret de cateva zile, pentru a curata depunerile de pe conductele nefolosite un an de zile, etc,etc,etc. Iar dupa doua luni, are loc operatiunea inversa. Cu aceleasi costuri imense, la care se adauga costurile de revizie, reparatii, etc facute la Bruxelles, in timpul in care Parlamentul a functionat la Strasbourg.
Si “povestile” curg, zi de zi, zi dupa zi…
Toate astea, ne place sau nu, se intampla pe banii contribuabilului european. Si trebuie sa inceteze.
GERMANIA VREA CA STATELE NAȚIONALE SĂ DISPARĂ DIN EUROPA. DOCUMENT BOMBĂ FRANCO-GERMAN DEZVĂLUIT DE TELEVIZIUNEA POLONEZĂ: Berlinul și Parisul vor crearea unui SUPERSTAT FEDERAL EUROPEAN în care statele membre NU mai au drepturi
Nota Redacției – Când noi am scris în repetate rânduri că scopul final al Uniunii Europene este desființarea Statelor-Naționale, mulți s-au gândit că “exagerăm”. Iată acum documentul germano-francez pus pe masă şi semnat de miniștri de externe ai Germaniei şi ai Franței:
Un stat Federal SUPRA-EUROPEAN în locul Uniunii Europene – o astfel de propunere a fost făcută la Mitingul de la Praga, țărilor de la Vișegrad, de către Ministrul de Externe German Frank-Walter Steinmeier.
Propunerea le-a fost prezentată sub formă de ULTIMATUM.
Documentul care a fost publicat pe portalul de știri polonez TVP Info are 9 pagini și este SEMNAT de către miniștrii de externe ai Germaniei și ai Franței.
Puteți vedea mai jos, fotoscanurile cu documentul original:
Principalele propuneri din document sunt următoarele:
• Statele membre NU vor mai avea dreptul să mai aibe armată proprie și servicii speciale proprii.
• Unificarea completă a sistemul juridic penal, civil și al sistemului de impozitare. Statele membre NU vor mai avea dreptul să-și impună pe plan național propriul sistem de taxare și de impozitare și nu vor mai avea dreptul să aibe propriul lor cod penal și propriul cod civil.
• Statele membre NU vor mai avea dreptul să aibe propria lor Monedă și propria lor Bancă Centrală.
• Statele membre NU vor mai avea dreptul să aibe propriul lor sistem de acordare a vizelor pentru cetățenii non-europeni. Sistemul de VIZE va fi legiferat DOAR de Bruxelles. Vizele vor fi acordate DIRECT de la Bruxelles pe baza unei legislații unice.
• Super-Statul Federal va avea o politică externă UNICĂ. Ministerele de externe și organizațiile pentru cooperarea internațională de la nivelul fiecărui stat VOR FI DESFIINȚATE.
• Limitarea rolului NATO în Europa. Crearea unei Armate Europene și a unor Servicii Speciale Centralizate Europene. Serviciile Secrete și Armatele Statelor actuale vor fi DESFIINȚATE. Ele vor deveni SECȚII sau PĂRȚI ale Armatei și ale Serviciilor Secrete Federale Europene.
• Actualele State Membre VOR PIERDE controlul asupra propriilor frontiere. Ele vor pierde de-asemenea controlul asupra procedurilor de admisie și de relocare a refugiaților pe propriile lor teritorii.
Practic dorința explicită a germanilor care i-au luat în căruță și pe francezi, este să apară un suprastat European în loc de Uniunea Europeană. Acesta a fost ultimatumul prezentat de germani la mitingul din Praga unde a fost prezentat țărilor de la Visegrad de către Frank-Walter Steinmeier.
Dacă un astfel de document va fi aplicat şi va intra în vigoare, în locul Uniunii Europene vom avea DOAR o singură SUPRA-ȚARĂ europeană, care va ființa în funcție de dorința celor mai puternici actori care controlează astăzi Uniunea Europeană.
Actualele state membre NU vor mai avea dreptul să aibe propria armată, propriile servicii secrete, propriul Cod Penal, propriul Sistem de Impozitare – inclusiv nu vor mai avea dreptul să aibe și să impună propriile lor taxe și impozite.
Ele NU vor mai avea dreptul să aibe monedă proprie, NU vor mai avea dreptul să aibe o BANCĂ CENTRALĂ deci nu vor mai fi capabile să-și apere propriile lor interesele financiare, politice și militare ca STATE-NAȚIUNE.
În plus, actualele State Membre vor pierde controlul asupra propriilor frontiere. Ele vor pierde de-asemenea controlul asupra procedurilor de admisie și de relocare a refugiaților pe propriile lor teritorii. Berlinul vrea să introducă un sistem de vize uniform, sistem fixat de la Bruxelles și propune ca politica externă să fie condusă DOAR de către Bruxelles.
Documentul mai vrea să LIMITEZE rolul NATO pe Continentul European.
În preambul, e scrisă justificarea dată de Germani și de Francezi pentru a genera o astfel de federație aberantă la nivel European
“Our countries share a common destiny and a common set of values that give rise to an even closer union between our citizens. We will therefore strive for a political union in Europe and invite the next Europeans to participate in this endeavor. ”
Cele nouă pagini ale documentului nu lasă NICI UN DUBIU asupra faptului că Germania vrea să transforme întreaga Europă Continentală într-un NOU STAT FEDERAL. Hitler se bucură cu siguranță nespus de mult, cu excepția faptului că această nouă SUPRA-GERMANIE europeană pare a fi mai degrabă una neostalinistă și neobolșevică decât una neohitleristă. Totalitară e însă cu siguranță.
sursa: TVP INFO – Notă: TVP Info este postul național de știri al Statului Polonez – un fel de TVR Info cum era mai demult la noi – dar mult mai bine organizat și mai profesionist. Sursele folosite de TVP Info sunt, prin urmare, surse de primă mână ce provin direct din mediul politic polonez.
Primul Ziar din România care a publicat acesată știre BOMBĂ a fost flux24.ro, al cărui articol îl preluăm mai jos. Din câte am văzut presa progresistă de la noi A CENZURAT în totalitate acest document care practic vrea să DESFIINȚEZE STATELE NAȚIONALE din Europa.
UN DOCUMENT BOMBĂ FRANCO-GERMAN a fost DEZVĂLUIT DE TELEVIZIUNEA POLONEZĂ: Berlinul și Parisul vor crearea unui SUPERSTAT FEDERAL EUROPEAN în care statele membre NU mai au drepturi.
DOCUMENT BOMBĂ FRANCO-GERMAN DEZVĂLUIT DE TELEVIZIUNEA POLONEZĂ:
Berlinul și Parisul vor crearea unui SUPERSTAT EUROPEAN în care statele membre NU mai au drepturi. Presa poloneză spune că ar fi vorba de un ULTIMATUM dat de Germania.
Miza imediată RELOCAREA IMEDIATĂ a migranților în Est Europei
Un document bombă a fost dezvăluit luni seară de radio televiziunea poloneză.
Este vorba de planul comun franco german pentru Summitul european care va avea oc marți și miercuri la Bruxelles după #Brexit și care ar fi fost înmânat luni de șeful diplomației germane omologilor săi din Grupul de Vișegrad.
Miniștrii de externe ai Franței și Germaniei au propus crearea unui “superstat european” care limitează competențele țărilor membre ca urmare a referendumului din Marea Britanie, transmite radio televiziunea poloneză TVP.
Conform presei poloneze, documentul susținut de ministrul german de externe Frank-Walter Steinmeier a fost prezentat luni țărilor din grupul de la Vișegrad ca un ULTIMATUM.
Cererea Germaniei susținută de Franța însemnă că membri ai unui superstat, în acest caz țările UE, în practică nu mai au dreptul la propria lor armată, la un cod penal separat, sau un sistem de impozitare propriu și nu ar avea propria lor monedă.
În plus, statele membre ar pierde şi controlul asupra propriilor frontiere și procedurilor de admisie și relocarea refugiaților.
Un lucru e clar. Globaliştii se grăbesc să preia controlul total în noua închisoare a popoarelor numită Uniunea Europeană, construcție globalizării în care cei care vor să plece sunt puși la zid amenințați şi înjurați iar cei care sunt încă membri sunt înjurați permanent de comisarii neobolşevici de la Bruxelles că nu fac bine ce fac.
Este clar că acest proiect aberant nu a apărut peste noapte ci a fost conceput de mințile bolnava din Germania şi Franța încă dinainte de BREXIT. El a fost acuma REÎNPACHETAT și livrat sub pretextul “urgenței impuse de BREXIT”.
Am spune chiar că avem mare noroc cu Brexitul care cu siguranță va genera o rezistență hotărâtă din partea Statelor din Europa de Est, care nu sunt slugile lui Merkel cum am ajuns noi să fim.
Dictatura UE. Comisia Europeană nealeasă de nimeni e de părere că popoarele nu trebuie întrebate prin Referendum. Brexit: Purtătorul de cuvânt al CE: “Cei care au convocat referendumul trebuie să tragă învățăminte, nu Comisia Europeană”
Conform Comisiei Europene “greşeala” care s-a făcut este că a fost întrebat poporul despre viitorul țării sale.
Prin urmare dictatorii nealeşi de nimeni de la Comisia Europeană sunt de părere că poporul nu trebuie lăsat niciodată să se pronunțe pe chestiunile fundamentale care îi privesc.
Cum vi se pare așa o abordare? În care câțiva puțini decid ce e mai bine şi cele mai rău pentru sute de milioane de oameni?
ÎN NICI UN CAZ NU MAI AVEM DE-A FACE CU O DEMOCRAȚIE.
“Cei care au convocat referendumul din Marea Britanie trebuie să tragă învățăminte, nu Comisia Europeană”, a declarat purtătorul de cuvânt al executivului comunitar, Margaritis Schinas, care a fost întrebat care vor fi pentru Comisia Europeană consecințele politice ale votului privind Brexitul.
Sursa foto: twitter.com/margschinas
“Vă reamintesc că nu Comisia a cerut referendumul. Așadar, cei care trebuie să tragă concluzii din aceasta sunt cei care au convocat referendumul. Nu noi am făcut-o. Noi am lucrat pentru a crea condițiile unui acord corect, care a fost acceptat unanim de toți membrii Uniunii Europene, la Consiliul European din luna februarie, iar apoi a revenit poporului britanic să decidă. El a decis, deci cei care sunt vizați de acest proces trebuie să fie cei care să-și asume lecțiile învățate”, a apreciat purtătorul de cuvânt comunitar în răspunsul dat la conferința de presă zilnică.
“În ceea ce privește Comisia, Comisia este gardianul tratatelor, Comisia este garantul interesului colectiv. Avem o agendă politică ce a fost convenită de șefii de stat și de guvern (…) Vom urma această agendă politică și în același timp gestionăm multitudinea crizelor, una după alta. Prin urmare, suntem foarte ocupați să ne facem treaba”, a mai spus Margaritis Schinas, care a reiterat că președintele executivului comunitar, Jean-Claude Juncker, nu va demisiona după referendumul în urma căruia Marea Britanie a decis să părăsească Uniunea Europeană.
Comisarii de la Bruxelles ne spun în față că Uniunea Europeană este o Dictatură în care doar Elitele decid. Martin Schulz, președintele Parlamentului European: “Nu ține de filozofia Uniunii Europene ca mulțimile să-şi decidă singure soarta”
Martin Schulz , președintele Parlamentului European : “Nu ține de filozofia Uniunii Europene ca mulțimile să-şi decidă singure soarta”
Dacă cineva mai avea nevoie de o altă confirmare a faptului că Uniunea Europeană este în mod fundamental entitatea cea mai anti-democratică existentă în prezent în Europa şi în lumea civilizată, atunci următoarea declarație a Preşedintelui Parlamentului European, Martin Schultz, ar trebui să-i înlăture odată pentru totdeauna toate confuziile pe care le mai avea.
Martin Schulz : “Britanicii au încălcat regulile. Nu ține de filozofia Uniunii Europene ca mulțimile să-şi decidă singure soarta.”
Martin Schulz, President Of The European Parliament: “It Is Not The EU Philosophy That The Crowd Can Decide Its Fate”
LISTA AGENTILOR SOVIETICI pe care CEAUSESCU, prin UM 0920, ii tinea sub observatie! “Vreau sa aiba microfoane si-n pantofi!”
LISTA AGENTILOR SOVIETICI pe care CEAUSESCU, prin UM 0920, ii tinea sub observatie! “Vreau sa aiba microfoane si-n pantofi!”
Ceausescu, a fost executat de Iliescu, la ordinul KGB şi al lui Gorbaciov.
In anul 1971, Ceausescu a ordonat sa se creeze o unitate contrainformativa speciala, absolut invizibila, a carei principala sarcina era sa il protejeze impotriva unei lovituri de stat sovietica.
“Sarcina noii unitati era prevenirea si neutralizarea orcarui atentat la viata si libertatea secretarului general al PCR, pus la care de organele de informatii externe ale Pactului de la Varsovia.”
Noua unitate trebuia sa identifice si sa-i tina sub oservatie pe cetatenii romani, in special cadre militare si activisti de partid, care si-au facut studiile sau au urmat cursuri de specializare in URSS. Unitatea a primit indicativul de UM 0920/A.
GRIGORE NAUM
Pana in 1978, UM 0920/A a identificat sapte generali care colaborau cu serviciile secrete sovietice, dintre acestia primul trecut in rezerva generalul GRIGORE NAUM , seful Directiei a V-a -Contrainformatii militare.
Unii spun că GRIGORE NAUM ar fi chiar bunicul din partea mamei a lui Ponta, în timp ce alții au spus că era doar rudă cu familia NAUM, familia mamei lui Victor Ponta. Reamintim că numele de fată a mamei lui Ponta este NAUM. Nimeni nu a putut confirma exact care e legătură de rudenie, între Grigore Naum şi Victor Ponta dacă exista una. Cert este că surorile Naum, mama şi mătușa lui Ponta, se jucau în curte când erau mici cu fata lui Lucrețiu Pătrăşcanu, cele două familii, Pătrăşcanu şi Naum, cunoscându-se foarte bine şi fiind prietene, după cum a mărturisit chiar fiica lui Pătrăşcanu. Ceea ce arată că tatăl lor, Naum, bunicul lui Ponta, trebuie să fi avut o funcție importantă în partid. Dacă Naum bunicul lui Ponta, e sau nu, una şi aceeași persoană cu Grigore Naum, rămâne de stabilit.
Grigore Naum a avut relații strânse şi cu familia Tismăneanu. Prima functie a tatălui lui Vladimir Tismăneanu a fost cea de director-adjunct al Editurii Partidului Muncitores Român: “director plin era in acel moment Grigore Naum, fost voluntar in Spania, ajuns in tara cu divizia “Tudor Vladimirescu”, ulterior general de securitate” – după cum mărturisește chiar Vladimir Tismăneanu.
Al doilea pe lista a fost:
PETRE BORILA (Iordan Dragan Rusev), membru al Biroului Politic.
În anul 1924 a devenit membru al Partidului Comunist din România.
A fost membru ilegalist al PCR și luptător în brigăzile internaționale din Spania, dar s-a retras la Moscova până la sfârșitul războiului.
După ce a revenit în România cu Divizia Tudor Vladimirescu, cu funcția de comisar politic, a devenit comandant al diviziei “Tudor Vladimirescu”
După ce a revenit în România cu Divizia Tudor Vladimirescu, cu funcția de comisar politic, a devenit comandant al diviziei “Tudor Vladimirescu” (1944-1947);
șeful organizației București a PCR (1944-1947).
A fost apoi membru al CC al PCR (1948-1965), al Biroului Politic și al Comitetului Executiv (1965-1969), șeful Direcției politice a Armatei (1948-1950), a participat la ședința de dizolvare a Comitetului Democrat Evreiesc de la data de 16 martie 1953[2], membru al Biroului
Organizatoric al PMR (1950-1953); președintele Comisiei Controlului de Stat (1951-1958); membru în Biroul Politic al CC responsabil cu economia (1952-1953); ministru al Industriei Alimentare (1953-1955), vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1954-1965).
Petre Borilă a făcut parte din guvernele: Gheorghiu Dej 1, Gheorghiu Dej 2, Chivu Stoica 1, Chivu Stoica, Ion Gheorghe Maurer 1.
Borila trebuia sa ivoce o rascoala a minoritatii bulgare in Dobrogea, determinata de politica sovina a lui Nicolae Ceausescu. Ulterior, Borila a raportat a raportat lui Ceausescu intreaga operatiune.
A conviețuit un timp cu comunista evreică Betty Birnbaum (Elisabeta Luca), secretara sa, care a devenit mai târziu soția lui Vasile Luca.
A fost căsătorit cu comunista de origine evreiască Ecaterina Abraham.
Fiica lor, Iordana, a fost soția lui Valentin Ceaușescu, cu care a avut un băiat, Daniel, născut în 1981
Valentin Ceausescu si Iordana Borila
Unul dintre cei mai loiali si infocati camarazi ai lui Gheorghiu-Dej, un personaj direct implicat in toate deciziile regimului comunist din perioada 1945-1965, Petre Borila a incetat din viata acum patru decenii, in ianuarie 1973.
Nascut la Silistra in 1906, Iordan Dragan Rusev a aderat devreme si fara sovaire la mistica internationalismului stalinist.
A iubit Uniunea Sovietica, l-a adorat pe Stalin. A crezut cu fervoare in dogmele bolsevice, le-a aplicat cu un zel si o intensitate greu de egalat. Fiica sa, Iordana, a fost prima sotie a lui Valentin Ceausescu. Au avut impreuna un baiat,
Daniel Valentin, nepotul direct al dictatorului comunist. Emigrati in anii 90 in Israel, apoi in SUA, Iordana si Daniel traiesc acum in Romania.
Intre famillile Borila si Ceausescu relatiile au fost incordate, ajungand chiar la ostilitate fatisa. Parte tinea de prejudecati, parte de chimie politica.
Devenit cadru permanent al PCdR, cel care si-a luat numele de clandestinitate Borila a studiat la Scoala Leninista din Moscova, asemeni sotiei sale, Ecaterina, nascuta Abraham.
Erau trei surori Abraham, provenite din mica burghezie de origine maghiar-evreiasca din Transilvania. In fisele de cadre aflate in Arhiva CC al PCR, surorile Abraham scriau ca au provenienta din mediul rural.
Toate trei au devenit comuniste pasionate.
Sora Ecaterinei, Paraschiva (Piri), a fost casatorita cu Bela Breiner, membru al Secretariatul CC al PCdR.
Breiner a murit in 1940 (in 1950 a aparut o brosura despre el scrisa de Iosif Ranghet, pe atunci membru supleant al Biroului Politic si seful Comisiei Controlului de Partid), Piri s-a recasatorit ulterior cu colonelul Andrei (Bandi) Roman, fost voluntar in Spania. Fiul din prima casatorie, Andrei Breiner, a fost inginer chimist cu studii in URSS si a lucrat la IPROCHIM (a nu se confunda cu ICECHIM, condus de Elena Ceausescu).
Este de presupus ca Borila avea stranse legaturi cu NKVD-ul. Cei care l-au cunoscut in Spania l-au descris drept incuiat, feroce, lipsit de orice dubiu. Avea certitudini din beton armat.
Era un comisar suta la suta.
“Tovarasa sa de viata” spre a folosi limbajul de partid, in acea perioada a fost Betty Birnbaum, care lucra la administratie in Spitalul Brigazilor Internationale. Mama mea, studenta in anul III la Medicina la Bucuresti inaintea plecarii spre Spania, era sora de caritate la acel Spital.”
sursa: Vladimir Tismăneanu
” Vreau sa aiba microfoane si in pantofi” – a spus Ceaușescu
Ion Iliescu
ION ILIESCU – A intrat în Partidul Comunist Român în 1953 și a devenit membru al Comitetului Central al PCR în 1965,
ION ILIESCU – a fost cea mai importanta “victima” a UM 0920/A, unul dintre cei noua secretari ai CC. Ceausescu l-a indepartat din centrul puterii, numindu-l prim secretar la Timis sia apoi la Iasi. In afara faptului ca studiat la Moscove, Iliescu avea doua pacate capitale in ochiilui Ceausescu: purta numele de ILICI, dat de tatal sau, un comunist fanatic care il idolatriza pe Vladimir Ilici Lenin, si avea o pregatire mai temeinica decat Ceausecu.
Ion Iliescu: “N-am apucat să-mi cunosc toate neamurile, ştiu însă că bunelul, Vasili Ivanovici, era bolşevic, fost puşcăriaş, evreu fugit din Rusia deoarece era urmărit şi persecutat de poliţia ţaristă, sinistra Ohrana.”
La finalul primului an de studiu la Moscova, Ion Iliescu a publicat în „Scînteia“ articolul intitulat „Fericirea de a studia în Uniunea Sovietică“.
Într-un limbaj specific vremurilor, Ion Iliescu spunea:
„Pentru orice student român este o cinste şi o fericire să studieze în Uniunea Sovietică. […]
Avem de învăţat nespus de mult din felul de a trăi şi a gândi al omului sovietic, al acestui om de o mare înălţime morală, cult, modest, gata oricând să-ţi spună deschis ce gândeşte şi să te ajute”.
În cartea autobiografică, „Fragmente de viaţă şi istorie trăită“, publicată în 2011, Iliescu spune că, de fapt, chiar în acei ani ai studenţiei la Moscova a început să-şi dea seama că e ceva putred în Uniunea Sovietică
“De-abia acolo, în contact cu realităţile sovietice, pierzând, inevitabil, şi o anumită doză de naivitate adolescentină, am început să am unele îndoieli, nu cu privire la sistem, în general, ci strict legate de felul în care acesta era aplicat în URSS.”, afirmă Iliescu în cartea sa.
Ion Iliescu a fost coleg, la Institutul din Moscova, cu Mihail Gorvaciov, ultimul Secretar General al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică, şi cu Li Peng, premierul Chinei timp de 10 ani, între 1988 şi 1998.
Despre tinereţea sa în preajma dictatorului Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu a povestit într-un interviu acordat Televiziunii Române.
„Ceauşescu, în tinereţea lui, l-a cunoscut pe tatăl meu.
Era în relaţii mai apropiate cu fratele mai tânăr al tatălui meu.
El m-a tratat cu simpatie, m-a încurajat, m-a sprijinit, el m-a propulsat, în 1971, ca secretar general al Comitetului central.
Am fost ministru pentru problemele tineretului”, a spus Ion Iliescu.
ceausescu-si-iliescu
Ordinul pe care l-a primit UM 0920/A de la Ceausescu a fost fara echivoc: ” Vreau sa aiba micofoane si in pantofi”, relateaza Pacepa în cartea sa.
L-a Revouție Iliescu cu Brucan și cu Petre Roman au decis să-l ucidă pe Ceaușescu.
Valter Roman (Erno Neulander)
VALTER ROMAN, tatăl lui Petre Roman, a inceput sa lucreze pentru Comintern cu mult inaintea celui de al Doilea Razboi Mondial a fost o alta tinta a UM 0920/A. In 43-44 Valter Roman a devenit ofiter acoperit al INU
Stalin l-a impins pe Valter Roman in esalonul de conducere al PCR. La propunerea UM 0920/A, Ceausescu l-a transferat din centrul puterii politice, dar, pentru a arunca cu praf in ochii Moscovei, i-a mentinut o buna parte din titlurile onorifice, precum si beneficiile materiale.
Ceausescu a spus despre Valter Roman: ” L-am auzit cu urechile mele cand i-a spus lui DEJ ca apartine NKDV-ului”
Ceausescu a ordonat sa se dubleze microfoanele din biroul si locuinta lui Valter Roman:”Doua in fiecare camera. Si nu uita WC-urile!”
“Doar spionii se intalnesc noaptea in parcuri!”
Valter Roman, ortografiat uneori Walter Roman, născut Ernő Neuländer (n. 7 octombrie 1913, Oradea – d.11 noiembrie 1983) a fost un militant și politician comunist român, de origine evreiască, veteran al brigăzilor internaționale comuniste din Războiul Civil din Spania. A fost tatăl fostului prim-ministru român Petre Roman.
Familia și studiile
Numele său la naștere era Ernő (Ernest) Neuländer. S-a născut într-o familie de evrei de proveniență hasidică stabilită la Oradea. Tatăl său era funcționar la o bancă. Valter Roman a devenit inginer, în urma studilor la Universitatea tehnică germană din Brno, în Cehoslovacia.
Cariera politică
Potrivit unor relatări, recrutarea sa în mișcarea comunistă ar fi fost făcută în 1931 de Nicolae Goldberger, care l-a ajutat să plece în URSS, tranzitând Cehoslovacia.
După 1936 s-a înrolat voluntar în Brigăzile Internaționale de partea forțelor republicane din Spania sub numele Walter Roman. Anii petrecuți în Spania au fost evocați în volumul autobiografic Sub cerul Spaniei.
Cavalerii speranței. În războiul civil din Spania a avut gradul de maior și a fost comandantul unui batalion de artilerie din brigada a 11-a “Venceremos”.
În Spania, Walter Roman s-a căsătorit cu Hortensia Vallejo, o comunistă spaniolă.
În cursul războiului a fost rănit la plămâni. După ce Republica Spaniolă a fost înfrântă în 1939, Valter Roman s-a refugiat in Franța, apoi s-a reîntors în URSS.
Acolo a condus, pentru o perioadă, departamentul emisiunilor în limba română la Radio Moscova, unde i-a avut în subordine pe Ana Pauker, Leonte Răutu și Iosif Chișinevschi.
În timp ce Ana Pauker s-a reîntors în România îmbrăcată în uniforma sovietică, Valter Roman s-a reîntors pe un tanc sovietic, ca locotenent-colonel în cadrul Divizia Horia, Cloșca și Crișan, constituită din prizonieri de război români aflați în URSS, care au ales să treacă de partea inamicului (crimă de înaltă trădare pe timp de război) sub comanda generalului Mihail Lascăr.
A fost decorat în 1945 în Uniunea Sovietică cu ordinul “Steaua roșie”. În același an, sub ocupație sovietică și sub noul regim dominat de comuniști, a fost în gradul de general-maior în armata română.
Un an mai târziu, în 1946, Valter Roman a fost numit șef al Direcției de Educație, Cultură și Propagandă a Armatei, iar între 1947-1951 ocupă postul de șef al Direcției Superioare Politice a Armatei.
În 1951 devine membru al CC al PCR și ministru al Poștelor și Telecomunicațiilor (până în ianuarie 1953, când a fost înlăturat funcții odată cu îndepărtarea “grupului Luca-Pauker-Georgescu”).
Din 1954 până la moarte a fost director al Editurii Politice, el susținând că astfel ar fi fost “marginalizat” de regim.
Istoricul sovietic T. M. Islamov, a publicat documente care arată că Valter Roman “ar fi pledat în fața membrilor Comisiei Litvinov în favoarea înființării statului independent Transilvania, girat de marile puteri Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie”.
Fiul lui Valter, Petre Roman, contestă cele spuse de istoricul sovietic spunând ca tatăl său ar fi susținut rămânerea Transilvaniei ca provincie a României.
Documente recente demonstrează că Valter Roman a fost amestecat în complotul K.G.B. și al P.M.R. care avea drept scop arestarea guvernului Imre Nagy, după Revoluția ungară din 1956 de la Budapesta.
După ce membrii guvernului Nagy au fost reținuți ilegal pe teritoriul României, într-un complex de vile de la Călimănești în județul Vîlcea, aceștia au fost aduși la București și instalați în complexul de vile ce a aparținut Misiunii Militare Germane în România între 1940-1944 de lângă lacul Snagov,vile aflate azi în posesia ambasadei ruse de la București.
Imre Nagy a fost transferat după doi ani în Ungaria și judecat în 1958, condamnat la moarte și executat la Budapesta de noua conducere prosovietică a Ungariei.
sursa – Wikipedia
Silviu Brucan (Saul Bruckner)
SILVIU BRUCAN, alt vechi cominternist a fost urmatoarea tinta marcanta a UM 0920/A.
Dupa ce a “eliberat” Romania, Moscova l-a recomandat pe Brucan pentru o functie de editor al “SCANTEII”. Tot Moscova a fost instrumentul in numirea lui ulterioara ca ambasador in SUA.
L-a cunoscut pe GEORGE SOROS cu care a fost în relații foarte bune.
Silviu-Brucan-si-George-Soros
UM 0920/A a fotografiat in secret o intalnire a lui Brucan cu un ofiter PGU, acoperit ca diplomat la Ambasada URSS din Bucuresti si Ceausescu a explodat: “Doar spionii se intalnesc noaptea in parcuri!”
Pana la urma, multi dintre cei aflati pe lista UM 0920/A, sau urmasii acestora, au fost cei care au l-au inlaturat pe Nicolae Ceausescu de la putere in 1989.
Silviu Brucan (n. Saul Bruckner, 18 ianuarie 1916, București; d. 14 septembrie 2006, București[2]) a fost un nomenclaturist, ideolog comunist și analist politic român.
Biografie
Născut într-o familie de origine evreiască, Brucan a urmat școala primară la școala evanghelică, iar liceul la Colegiul Național Sf. Sava.
Ca ziarist, a lucrat între 1935 și 1936 la „Gazeta de seară“, iar în anii 1937 si 1938 a fost secretar general de redacție la „Dacia nouă“, ambele fiind publicații comuniste.
A intrat în Partidul Comunist la vârsta de 19 ani. Între 1940 și 1944 a activat în organizația de tineret a partidului, apoi a devenit membru al PCR și a participat la acțiuni ilegale.
În 1943 a primit sarcina de partid de a se ocupa de presa ilegală în general și de “Scânteia” în principal. În 1943 a fost arestat, dar a fost eliberat după două zile.
În septembrie 1944 a fost numit secretar general de redacție la ziarul Scînteia, de la tribuna căruia a cerut condamnarea la moarte, printre alții, a lui Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Corneliu Coposu, Radu Gyr și Pamfil Șeicaru.
Soția sa, Alexandra Sidorovici, a fost acuzator public al Tribunalului Poporului (amintit și de Petre Țuțea).
Între 1948 – 1949 a fost profesor de ziaristică la Universitatea din București, deși nu avea decât 6 clase de liceu.
În timpul României comuniste a fost ambasador în Statele Unite în 1955 și la ONU între 1959 – 1962. Din 1962, la propunerea lui Gheorghiu-Dej, a început reorganizarea Radioteleviziunii, activitate din care a demisionat în 1966. Brucan era un apropiat al lui Gheorghiu-Dej, însă nu îl agrea pe Ceaușescu (cu care a fost vecin timp de zece ani, înainte de venirea la putere a acestuia din urmă), pe care îl considera incult și paranoic.[necesită citare]
După revolta muncitorilor din Brașov (14-15 noiembrie 1987), a făcut declarații critice la politica conducerii de partid și de stat, transmise de postul BBC și agenția de presă UPI.
A fost anchetat și i s-a impus domiciliu forțat. Totuși, la intervenția ambasadei americane, și cu ajutorul șefului Securității la acea vreme, Iulian Vlad, i s-a permis să plece pentru șase luni în Statele Unite, unde s-a întâlnit cu funcționari ai Departamentului de Stat, Biroul pentru Europa de Est, și cu fostul ambasador al URSS la Washington, Anatoli Dobrinin, care i-a facilitat o întâlnire cu Mihail Gorbaciov.
În noiembrie 1988 a ajuns la Moscova unde a avut o întrevedere cu Mihail Gorbaciov.
A revenit în România, unde în martie 1989 a fost unul din semnatarii „scrisorii celor șase” demnitari comuniști împotriva lui Nicolae Ceaușescu. I s-a impus din nou arest la domiciliu, în cartierul bucureștean Dămăroaia.
Imediat după revoluția din 1989 a fost membru pentru aproape 2 luni în Consiliul Frontului Salvării Naționale, după care a demisionat.
În această calitate a fost citat spunând: „Pentru a deprinde democrația, românii vor avea nevoie de 20 de ani”, „profeție” care i-a atras porecla de Oracolul din Dămăroaia. Considera că echipa lui Ion Iliescu duce România pe un drum greșit.
În 1994 fostul premier Petre Roman susținea în fața Comisiei senatoriale pentru studierea evenimentelor din decembrie 1989 că Silviu Brucan a fost cel care a insistat ca soții Ceaușescu să fie lichidați în orice fel.
A devenit analist politic și autor al mai multor cărți despre comunismul din Europa de Est.
Din 1996 a fost invitat permanent al emisiunii de analiză politică „Profeții despre trecut” de la Pro TV, acolo unde tizul său era LUCIAN MÂNDRUȚĂ care azi face pe “democratul”.
În vara anului 2006 a colaborat cu Institutul PRO, unde a participat la mai multe seminarii alături de echipa de analiști din cadrul Institutului.
sursa – Wikipedia
Citiți neapărat şi: Controlul „fratelui mai mare” de la Răsărit. Hegemonia Sovietică în România anilor ’50
Nationalizarea Resurselor Naturale – Expunere de Motive. Cum ne-au furat si ne fura Resursele Naturale, pe baza prevederilor din actuala Constitutie a Romaniei. Ce prevede Constitutia de Azi legat de Proprietatea Publica? Ce prevedea Constitutia din 1991?
Sta in puterea noastra sa ne adunam si sa modificam Constitutia. Nimeni nu va putea impiedeca milioane de romani sa hotarasca in tara lor ce e mai bine pentru ei. Trebuie sa ne adunam si sa incepem impreuna sa facem ceva. Trebuie sa credem ca sta in puterea noastra sa facem asta. E tara noastra nu a altora si suntem inca multi in ea.
Intr-un singur caz, nu vom reusi: Daca nu vom fi impreuna pana la capat !
Orice propunerea legislativă care are ca obiect modificarea Constitutiei Romaniei trebuie sa fie însoţită, conform Legii privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni si de o expunere de motive. Va prezentam in continuare, motivele care au stat la baza initiativei Fluierul.ro. Aceasta analiza va sta la baza elaborarii expunerii de motive care va insoti iniţiativa legislativa de modificare a Constitutiei Romaniei.
Vom porni de la prevederile Constitutiei actuale, in vigoare din 2003, prevederi aprobate fraudulos printr-un referendum plin de abuzuri si ilegalitati care s-a desfasurat in 18-19 octombrie 2003, si le vom compara cu prevederile existente in Constitutia anterioara, cea din 1991
Cum ne-au deposedat de Pamantul Tarii prin Constitutia de azi, aprobata in 2003
Una dintre cele mai mari crime asupra poporului roman a fost infaptuita prin introducerea in Constitutia din 2003 a unui paragraf care permite cetatenilor straini si apatrizilor sa fie proprietari de terenuri.
Prin aceasta manevra legislativa procente uriase din teritoriul Romaniei au ajuns in proprietatea strainilor.
Romania poate ajunge in situatia trista si paradoxala ca intreg teritoriul ei sa apartina starinilor, iar cetatenii romanii sa ajunga chiriasi la ei in tara. Acest lucru nu este o posibilitate ci o realitate care se-ntampla sub ochii nostri.
Cum a fost posibil sa se ajunga la asa ceva? Simplu. Urmatorul paragraf existent in Constitutia din 1991 a fost eliminat:
Articolul 41
…(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.
El a fost inlocuit cu un nou paragraf care permite in prezent vanzarea pamanturilor catre straini:
Articolul 44
…(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.
Prin urmare, este imperios necesar sa revenim la prevederea Constitutiei din 1991 la care să adăugăm ca exploatarea și concesionarea terenurilor să se poată face doar către și de către persoane juridice și fizice române:
Propunere de modificare:
Articolul 44
…(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor. Concesionarea terenurilor se poate face doar către cetățenii români, către stat sau către firme private cu capital integral românesc. Exploatarea terenurilor se poate face doar de către cetățenii români, de către stat sau de către firmele private cu capital integral românesc.
Ana Blandiana se declară împotriva unei Uniuni Europene făcute ca să dizolve statele naționale. Blandiana: “Nu poţi să bagi ţările şi naţiunile într-o maşină de carne, din care să iasă un cârnat omogen, pentru că nimeni nu are acest interes”
RFI – Ana Blandiana la RFI: UE trebuie să devină mai umană
Uniunea Europeană trebuie să se redefinească după Brexit, declară la RFI poeta Ana Blandiana. Scriitoarea critică Bruxelles-ul şi consideră că structurile europene trebuie să-şi regândească definiţia.
Ana Blandiana afirmă că “soluţia este conservarea valorilor europene în fața globalismului, dar nu sub forma unei paste amorfe în care ele au fost topite, ci sub forma valorilor fiecărei ţări în parte “.
“Eu nu sunt eurosceptică, ci dimpotrivă, sper ca europenii să devină din ce în ce mai conştienţi de propriile lor valori. Problema UE este nu să uite că este europeană, ci pentru realizarea echilibrului necesar calităţii psihologice a vieţii, că până la urmă, acest subiectivism care ţine mai mult de spiritualitate decât de materialitate este mai important decât pare, globalizării care este obiectivă, care oricum nu poate fi oprită trebuie să i se opună conservarea valorilor europene, dar nu sub forma unei paste amorfe în care ele au fost topite, ci sub forma valorilor fiecărei ţări în parte, care de bună voie stau împreună pentru bunăstarea lor şi pentru pacea lumii”, spune poeta.
Ana Blandiana crede că după Brexit – “Uniunea Europeană nu numai că va trebui, dar sigur va fi obligată să se redefinească (…).
“Este clar că acum, structurile europene trebuie să-şi regândească definiţia. Scenariul catastrofal cuprinde dezmembrarea Marii Britanii (…) ceea ce mi se pare cu adevărat foarte grav, pentru că este clar că fără Marea Britanie nu există o alternativă a Uniunii Europene la NATO.(…).
Ana Blandiana susține conservarea şi întărirea Statelor Naționale : “Nu poţi să bagi ţările şi naţiunile într-o maşină de carne, din care să iasă un cârnat omogen, pentru că nimeni nu are acest interes”
“Să sperăm că UE va înţelege că trebuie să devină mai umană, adică în primul rând mai puţin birocratică şi mai ales să înţeleagă faptul că nu poţi să bagi ţările şi naţiunile într-o maşină de carne, din care să iasă un cârnat omogen, pentru că nimeni nu are acest interes”, conchide poeta.
Mesajul unui fermier englez către cel român dupa BREXIT! “Am înțeles că ai aflat și tu că noi, fermierii englezi am votat în majoritate pentru ieșirea din UE. Știrea e deci că vom avea piața agro-alimentară protejată”
Mesajul unui fermier englez către cel român dupa BREXIT!
Bravo, fermier român, ai rupt gura târgului!”
Dragă colega,
Am înțeles că ai aflat și tu că noi, fermierii englezi am votat în majoritate pentru ieșirea din UE.
Știrea e deci că vom avea piața agro-alimentară protejată și că, da, în schimb nu vom mai avea subvenții de la UE ci de la statul britanic.
Dar tu fermier român, nu ți-ai luat subvențiile pe anul acesta, deși le ai printre cele mai mici din UE.
Adică ai dezavantajul principal de a fi în afara UE, tu fiind înauntru? Tare!
Și ai toate dezavantajele de a fi înauntru? Cum ar fi importuri ieftine care să te sufoce? Fără glifosat și neonicotinoide?
Cu tot felul de deștepți care te învață că dacă îți aperi piața internă, ești ne-european?
În timp ce la voi un occidental vă cumpără hectarul de teren agricol cu 1-2 salarii lunare iar ai voștri trebuie să muncească 2-3 ani ca să-și poate cumpăra un hectar de teren?
E asta egalitate și piață liberă?
În timp ce fermierii francezi, nemți și olandezi primesc subvenții de la UE de 4-5 ori mai mari ca ale tale?
E asta egalitate și piață liberă?
Iar supermarketurile străine vă aduc produse doar de la producătorii lor, în timp ce laptele vostru îl aruncați la porci.
Bravo, fermier român, ai rupt gura târgului!
Să înțeleg că ești într-o situație ciudată: cu un picior ești în gheață și cu altul în foc, și pe medie ar trebui să te simți bine, nu?
Adică culegi toate dezavantajele de peste tot: și de a fi în UE și de a fi în afara UE!
Și nici nu ai voie să te aperi, nu?
Că brusc devii împotriva economiei de piață! Păi noi, acum în afara UE vă vom arăta ce înseamnă economia de piață, căci noi, englezii am inventat-o!
sursa: frip.ro
În conferința pe care ați avut-o cu câteva săptămâni în urmă la TNB vorbeați despre elite distruse de corectitudinea politică. Efectele le vedem nu doar în Franța. În SUA, printre susținătorii lui Trump sunt şi oameni educați, cu convingeri predominant liberale (care, de altfel, nici nu sunt de acord cu unele dintre propunerile sale radicale), care spun că s-au săturat să li se spună permanent ce e „corect“ să spună sau să facă. Constatarea pare valabilă și în cazul Frontului Național din Franţa. Cum s-a ajuns aici?
Corectitudinea politică duce inerent la minciună. A devenit un fel de carcasă de cuvinte tandre, de formule sofisticate, alese, toate în urma unei teribile obsesii pe care și-a creat-o Occidentul de a nu jigni, de a nu ofensa minoritățile. Unui cetățean care are pielea neagră nu trebuie să-i spui „negru“, ci „cetățean de culoare“. Unei femei care spală pe jos nu poți să-i spui „femeie de serviciu“, ci „agent de întreținere a suprafețelor“. Sigur, nu aici este problema. Însă acest tip de gândire prudentă a devenit sistemică și s-a dezvoltat într-un fel de limbă de lemn. Aceasta a creat o cortină de fier în fața ochilor oamenilor politici, care nu mai văd realitatea. În Franța, unele asociații care îi ajută pe imigranți au profitat de acest sistem pentru a împinge „antirasismul“ la dimensiuni absurde și grotești. În urmă cu 15-20 de ani, fondarea de asociații antirasiste era o joacă de copil. Orice primărie, orice putere locală oferea bani pentru o asociație care să lupte împotriva rasismului, scopul fiind de altfel foarte nobil. Însă lupta împotriva rasismului poate împinge uneori la niște consecințe absurde. Deja nu se mai folosește cuvântul „rasă“, deja sfera politică începe să se teamă de statisticile în care apare cuvântul „rasă“. Nu ai voie să spui că în închisori sunt foarte mulți oameni care provin din imigrație, din zona Maghrebului și că sunt musulmani. Brusc, marele public și clasa politică nu mai au voie să vadă niște realități care, din nefericire, sunt în continuare scrutate de extrema dreaptă și exploatate politic. Consecința este că forțe care sunt în definitiv antidemocratice, antieuropene, marcate de o vocație antirasistă și antisemită preiau ele stindardul agitării adevărului. Iar adevărurile în Franța sunt destul de dureroase.
De fapt, care sunt adevărurile speculate cu atât de mult succes de forțele antisistem?
După 25 de ani, clasa politică recunoaște la unison că integrarea populațiilor de origine maghrebiană, musulmană a fost un eșec. Însă, de cele mai multe ori, oamenii politici se tem să denunțe aceste realități. Foarte puțini sunt eseiștii și filozofii din Franța care au curajul să spună acum lucrurilor pe nume. Nici ei nu le spun fără să fie taxați ca fasciști uneori. Este cazul lui Alain Finkielkraut, un filozof cu origini evreiești și poloneze. El a scris o carte intitulată L’Identité malheureuse (2013), unde vorbește exact despre aceste realități. Franța lui Finkielkraut se află într-un fel de sciziune identitară, unde o parte din populația venită din imigrație (inclusiv mulți tineri născuți pe teritoriul francez din familii de imigranți) nu se mai recunoaște în proiectul acestei vieți în comun pe care Franța continuă să îl apere. Pe acest fond, se produc fenomene halucinante, în sensul că o primă generație de imigranți din lumea arabo-musulmană venită în anii ’60 s-a integrat perfect, acei oameni au muncit, au practicat un Islam moderat, iar copiii lor se duc astăzi să lupte pentru Statul Islamic. Cum a fost posibil ca a doua și a treia generație să nu reușească să se integreze, când prima a venit, a muncit și a fost fericită aproape să trăiască pe pământ francez? Sigur, prima generație a avut de lucru. A doua este confruntată cu șomajul.
Există un alt eseist foarte mediatizat, Éric Zemmour, care a scris Le Suicide français. În general, mediile de informare corecte politic l-au certat, criticat, decretat ca extremist. Pe de altă parte, publicul îi cumpără cărțile.Sinuciderea franceză este un best seller. Cei care îl apără preiau această frază pronunțată cândva de Voltaire –„nu sunt de acord cu opiniile interlocutorului meu, dar mi-aș da și viața pentru ca el să și le poată exprima“. Într-o lume cu adevărat democratică avem nevoie de toate opiniile, dar mai ales avem nevoie ca limba de lemn a politicienilor să fie spartă, fisurată, pentru că în spatele ei se ascunde escamotarea adevărului. Nu întâmplator oamenii politici se tem să recunoască unele adevăruri. Dacă le-ar recunoaște, ar trebui să propună și soluții. Dar ei nu au soluții și preferă să se ascundă în spatele limbii de lemn. Cei care sparg limba de lemn sunt acești intelectuali care își asumă această misiune.
Un alt exemplu îl oferă Régis Debray, cu Eloge des frontières. În urmă cu 10 ani, când toată lumea striga sus și tare că trebuie să ștergem frontierele, să nu mai existe frontiere, el spunea că totul trebuie dozat. Frontiera este un lucru necesar. Să luăm ființa umană: prima noastră frontieră este pielea. Dacă ne-am jupui de piele, nu mai rămâne nimic din noi. Europa are nevoie de frontiere solide. Nu putem să dinamităm dintr-o dată toate frontierele, pentru că ne dinamităm identitatea. De fapt, ne pierdem și ne evaporăm în neant. Nici el nu este agreat întotdeauna de o anumită gândire dominantă, care în Franța a fost creată de fapt de stânga. 1968 a fost o mare victorie pentru stânga franceză la nivelul mentalităților și chiar al ideologiei. După 1968, stânga a dominat spațiul mediatic și a impus o anumită ținută intelectuală. Dar între timp s-a întâmplat ceva. În 1968, în Franța exista încă o stângă care avea de partea ei masele. Ideologia avea de partea ei și proletariatul, care, între timp, a dispărut. A rămas ideologia. E ca și cum un corp de ofițeri foarte bine format s-ar trezi fără armată. Așa s-a întâmplat cu stânga franceză, unde au rămas ideologii și s-a evaporat proletariatul. Treptat, acest corp de ofițeri fără soldați și-a înlocuit armata. El avea nevoie de o clasă oprimată și, cum cea inițială a părăsit câmpul de luptă, au fost descoperiți oprimații din imigrație.
Franța descoperă acum că la nivel local, în foarte multe comune, administrațiile socialiste s-au înțeles cu imigranții pe ideea păcii sociale: noi vă dăm banii să vă organizați cum vreți, important este să nu avem probleme de delicvență, de droguri etc. Or, în aceste comunități care au fost lăsate să se organizeze cum au vrut ele au apărut imamii radicali, dar și o anumită disciplină comunitară, în care, din interior, fetelor li s-a spus: ori vă acoperiți, ori vă vom considera niște prostituate. Practic, un mod de viață incompatibil, în contradicție flagrantă cu cel francez. Să nu uităm totuși că Franța a creat o artă de a trăi, un spațiu al insolenței și al spiritualității, că femeia poate s-a eliberat întâi și întâi pe planetă în Franța, că egalitatea între sexe a fost câștigată cu multe lupte împotriva obscurantismului și a catolicismului. Să vezi în spațiul acestei Franțe cum cartierele ei mărginașe se transformă în niște ghetouri, în care uneori poliția nu îndrăznește să intre, unde străzi întregi sunt controlate fie de dealeri, fie de guru integriști, care impun familiilor și mai ales femeilor un anumit mod de comportament, toate aceste lucruri sunt dramatice. Din aceste cartiere au plecat să lupte în Siria sute și sute de tineri total îndoctrinați fie prin Internet, fie prin intermediul imamilor radicali. Toate aceste lucruri stupefiază Franța. Vorbim în cele din urmă de copii născuți pe teritoriu francez, care au trecut printr-o școală republicană și care se duc să lupte împotriva Franței sau comit atentate împotriva francezilor. Franța se află într-un moment de extremă confruntare cu ea însăși, pentru că se întreabă unde a greșit. Franța nu merită să fie astfel maltratată chiar de unii dintre fiii ei, pentru că a fost mereu o țară deschisă străinilor, Franța este o țară a diversității.
Dincolo de această avangardă de formatori de opinie care sparg valul limbii de lemn, cum se face raportarea la cealaltă Franță – Franța marginală, a banlieue-urilor? În definitiv, statul francez se află într-o bătălie pentru „inimi şi minţi“.
Există un șoc pe care îl trăiesc astăzi francezii. Nu este atât șocul atentatelor, cât al rezultatelor pe care le obține Frontul Național la fiecare scrutin. Or, francezii își spun că, dacă Frontul Național câștigă atâtea voturi, înseamnă într-adevăr că se întâmplă ceva grav și că o bună parte din populație, indignată sau deziluzionată de analizele pe care le fac politicienii establishment-ului tradițional, fie de dreapta, fie de stânga, se îndreaptă și îmbrățișează analizele pe care le fac extremele. Șocurile acestea au fost numeroase în ultimii ani. În continuare, Frontul Național rămâne un partid care, de fapt, vrea dizolvarea Europei, propune o Franță care să se replieze în ea însăși, propune soluții economice aberante și forme de protecționism care nu pot fi viabile. Și totuși, o parte dintre analizele făcute de Marine Le Pen și ideologii ei sunt votate sau aprobate în urne de trei-patru milioane de alegători, ceea ce înseamnă foarte mult. De aici întrebarea legitimă – ce se întâmplă? Se întâmplă că, într-adevăr, atât dreapta, cât și stânga nu au luat măsurile adecvate pentru a apăra valorile Republicii Franceze și valorile europene. Nici Europa Occidentală nu a luat măsurile adecvate. Este inadmisibil ca alături de capitala Europei, lângă Bruxelles, să se dezvolte un cuib de islamiști radicali și asasini, la numai un sfert de oră de mers cu mașina de Comisia Europeană. Este absolut absurd și grotesc. Este limpede că politicienii care au condus Europa au închis ochii și nu au vrut să vadă anumite lucruri, tocmai pentru a nu-și crea probleme. La fel și în Germania, vedem șocul provocat de aceste agresiuni sexuale în Köln și alte câteva orașe. Se contureză o altă realitate, aceea că doamna Merkel s-a grăbit cu acești oameni. Sigur, ei vin în Europa pentru că fug de război, dar poate ar trebui primiți altfel. Europa nu trebuie să accepte șantajul turcesc sau să îi primească fără să controleze identitatea celor care vin. Imigrația rămâne un șantier gigantic și la orizont nu se vede o soluție imediată. Europa va trebui în continuare să primească refugiați pentru că nu este capabilă să impună pacea în Orientul Apropiat. Europa nu poate să impună pacea și din cauza altei forme de orbiri, pentru că Europa este un continent dezarmat, fără apărare, un continent care și-a desființat forțele militare. Cu excepția Marii Britanii și a Franței, care mai au forțe cărora merită să le dăm numele de armată, celelalte țări nu au tehnologie militară sau capacitatea de a acționa la distanță. Majoritatea țărilor europene s-au dezarmat în numele unei ideologii comerciale absolut debile, care este o formă de liberalism împinsă la extrem. În virtutea ei, statul trebuia practic să dispară și să rămână numai cetățenii care fac comerț. Această dispariție a rolului statului pe care orânduirea comercială o cere este un pericol enorm. De pildă, în Franța, acum politicienii regretă că a fost desființat serviciul militar obligatoriu și după 20 de ani au revelația că era important, că tinerii care făceau armata descopereau ce este națiunea și care sunt valorile republicii. S-a stricat un mecanism și acum se văd consecințele. În plus, poate acum este periculos să reîncepi cu conscripția obligatorie, pentru că, dacă pe unii îi înveți să mânuiască armele, s-ar putea să le întoarcă împotriva camarazilor lor. S-a distrus o manieră de a crea integrare care acum este prea târziu să fie restabilită. Practic, în fiecare zi, într-un fel sau altul, citind presa franceză, asist la o polemică despre ceva care nu s-a făcut și trebuia făcut în Franța la timp. Politicienii francezi descoperă cu stupoare că pușcăriile au devenit școli de radicalizare islamistă. Cum este posibil să trimiți pe cineva în închisoare cu statut de simplu delicvent și la ieșire el să fie un redutabil islamist radical? Ce se întâmplă acolo, de ce sunt astfel organizate închisorile? Puterea „morală“ o au, se pare, islamiștii radicali, care preiau deținuții încă inocenți și îi transformă în martiri potențiali, pregătiți să-și dea viața. Faptul că de ani buni vin imami radicali care nu au fost controlați este o altă problemă pe care Franța nu reușește să o rezolve, pentru că nu a reușit să-și pregătească imamii ei care să fie francezi, care să încerce să reconcilieze valorile Republicii Franceze (respectul, egalitatea, democrația, libertatea de expresie, laicitatea în spațiul public) cu Islamul. Abia acum au fost obligați câțiva imami să-și oprească predicile pentru că ideile lor erau incompatibile cu republica.
Peste toate acestea se suprapune o criză a leadership-ului european, dezorientarea Europei în marile dosare ale momentului.
Europa, după ce și-a ratat prima sinucidere în anii primului război mondial, după ce și-a ratat a doua sinucidere în anii celui de-al doilea război mondial, acum a ales o altă metodă, o formă de sinucidere lentă, prin deschiderea venelor, prin scurgerea totală a valorilor Europei – democrație, libertate, insolență, poftă de viață, plăcerea și arta de a trăi, lipsa de frică, lipsa de autocenzură. Pe acest fond vedem revenirea zidurilor, a gardurilor de sârmă ghimpată, chiar o nouă sciziune între țările din Răsărit, care au o cu totul altă cultură geopolitică decât țările din Occident. Multiculturalismul provoacă frică în Est, iar în Vest multe voci spun că a eșuat. Una este să iubești toate culturile lumii și alta să transformi multiculturalismul în segregație, în sensul că în piscine ai ore în care intră femeile și ore în care intră bărbații. În unele zone pot apărea trotuare pentru femei și trotuare pentru bărbați, dacă accepți chiar toate „culturile“, în sensul unor coduri de comportament.
Poate una dintre soluții se află în reinventarea mecanismelor proiectului comun, a spațiilor comune ale națiunii politice. Mai are Franța, dar și Europa o astfel de capacitate?
Mai mult ca niciodată, Europa pare o cetate asediată. Pe de o parte, avem amenințarea fascismului islamist care și-a creat focare în interior. Apoi, la porțile Europei bat peste un milion de refugiați pe an, care nu sunt toți pregătiți să adopte stilul de viață occidental. Diverse forme de naționalism se dezvoltă în interiorul Europei, de parcă fiecare comunitate ar vrea să se retragă ca într-un fel de cochilie națională susceptibilă să o apere. Există o tendință de repliere în sine. O cauză posibilă este și criza economică, pentru că Europa și-a ratat prosperitatea. Din 2008 încoace se întâmplă ceva uluitor în Europa. Cum este posibil ca, într-o Europă în care nu a existat un război în ultimii 60 de ani, economia, în loc să crească, să se acumuleze prosperitate și să se difuzeze în masa populației europene, să intre într-o criză bizară, cu un șomaj care închide porțile tineretului, cu perspective zero pentru generația tânără? Sunt mai multe eșecuri și în acest moment cei care vor prăbușirea proiectului european presimt că Europa este un fel de animal încolțit, fragil. Europa însă a avut de mai multe ori puterea de a renaște…
Important este ca Europa să-și păstreze identitatea în materie de democrație, de libertate, să rămână puternică la acest capitol. Este obligatoriu ca acești oameni care intră în casa Europei să se șteargă pe picioare și să nu intre cu noroiul unor preconcepții sau ideologii toxice. Europa, ca să-și poată recupera ce avea înainte de primul război mondial, și anume o anumită prestanță, o anumită autoritate morală și culturală globală, are nevoie de multă fermitate acasă. Aceasta trebuie să vină în primul rând la nivel legislativ. Trebuie să fie foarte clar pentru fiecare imam că, dacă incită la ură, i se interzice pe vecie să mai pună piciorul în Europa. Trebuie să devină clar din punct de vedere juridic că nu ai voie să atingi o femeie pe stradă fără aprobarea ei. Trebuie să fie clar pentru miile de tineri care intră acum în Europa că o femeie cu fusta scurtă care stă la un bar și bea o cafea nu este o târfă. Europa trebuie să redevină o forță credibilă.
Vedem în jurul nostru o lume în criză: a Europei, a Vestului, a partidelor tradiționale, spectrul Brexit-ului și alGrexit-ului, ascensiunea alternativelor antisistem. Contribuie spațiul media la exacerbarea acestor crize pe fondul a ceea ce numiți teatralizarea informației?
Contribuie, pentru că în spațiul mediatic avem acum, pe fondul hollywoodizării informației, și foarte mulți clovni sau bufoni. Ei ocupă spațiul mediatic prin insolența lor, prin capacitatea lor de a fi uneori amuzanți, alteori de a surprinde și chiar stupefia. Sunt de fapt niște circari pe care oamenii îi adoptă și la un moment dat se dezvoltă chiar un reflex: dacă nimeni nu mai provoacă un scandal pe micul ecran, înseamnă că este neinteresant. Această transformare a zonei mediatice, dintr-un spațiu în care ar trebui să predomine analiza, reflecția și dezbaterea, într-un spațiu al circului mediatic este extrem de nefastă. Asistăm, de fapt, la una dintre marile boli ale industriei mediatice.
Hollywoodizarea informației este nefastă și pentru că oamenii, după ce au văzut o dezbatere sau un jurnal de actualități, s-au ales cu adrenalina, cu gustul pentru spectacol și nu mai au dorința de a acționa și reflecta. Au impresia că și-au făcut datoria față de informație. Se induce astfel o deresponsabilizare complexă și sofisticată a cetățeanului prin suprainformarea sa. Cu cât mă informez mai mult, cu atât mă simt mai puțin responsabil față de durerile lumii. Și asta pentru că impresia este aceea a unui film, a unui serial nesfârșit și atunci se produce o infuzie de ficțiune în viața omului, totul devenind ficțiune. Când filmele de aventuri și jurnalul de știri sunt făcute în virtutea aceluiași limbaj care se adresează adrenalinei, emoției, omul nu mai crede în ele și le și confundă pe ambele. S-au unit în același punct informația cu ficțiunea, ceea ce produce acest sentiment că actualitatea cu dramele ei nu mai este treaba noastră și ne uităm din când în când la TV pentru a ne lua doza de adrenalină.
Cum este afectat jurnalistul de toate aceste tendințe?
Jurnalistul nu este un simplu cărăuș de informație care ia cuvintele din gura unui om politic și le duce spre public. Jurnalistul trebuie să facă mult mai mult de atât: să ofere chei de interpretare și să deschidă porțile reflecției, nu doar pe cele ale ingurgitării automate. Informația inutilă este o altă cangrenă a orânduirii mediatice. Astăzi ne aflăm într-o orânduire pe care am putea să o numim comercialo-mediatică. Sunt două mari forțe care formează identitatea acestei epoci: comerțul și mediile de informare. Sunt forțele care ne construiesc de fapt structurile, societățile, cadrele legislative și care au ca obiectiv final transformarea cetățeanului care gândește în consumator care cumpără, muncește, iar cumpără și transmite această pasiune pentru bucuriile efemere ale societății de consum.
Eu m-aș intoxica dacă aș fi numai jurnalist, obligat să observ la nesfârșit ororile din lume. Noroc că scriitorul din mine preia de la jurnalist unele subiecte și le transformă în literatură. Am scris, de exemplu, o serie de module teatrale inspirate din delirul societății de consum, din maniera în care un anumit timp de „consumism“ transformă de fapt omul într-o pubelă. Chiar așa mi-am intitulat, de altfel, unul dintre volume: Teatru descompus sau omul ladă de gunoi.
Scriitorul din mine mai este interesat de noile forme de spălare pe creier, uneori mai subtile decât cele pe care le-am cunoscut cândva în comunism. Este uluitor, dar adevărat: era mai ușor să identifici răul pe vremea totalitarismului, întrucât răul era vizibil, în timp ce răul astăzi este atât de complex și ascuns, încât îți trebuie zeci și zeci de instrumente de detectare sofisticată. Pentru mine, cele două meserii se împletesc, socialul fiind cadrul lor de foraj. Prin teatru și literatură reușesc să captez de o manieră mai nuanțată ce se întâmplă în această lume decât prin jurnalism. Omul este o ființă atât de contradictorie, iar pentru a pătrunde în adâncurile lui este nevoie de literatură. Literatura este în continuare un aparat sofisticat de radiografiere a istoriei contemporane. În aceste zile, am la Teatrul Național din București o piesă despre război în general și despre primul război mondial în special, care se numește Recviem. Este o piesă despre cum se întorc și revin acasă morții patriei. Ne aflăm în plină comemorare a primului război mondial, iar în această piesă mi-am propus să schimb unghiul de vedere în ce privește analiza ororii. Primul război mondial a fost mereu prezentat prin ochii participanților, ai martorilor oculari, ai istoricilor, ai învingătorilor și ai învinșilor. Numai literatura își poate propune o schimbare radicală a unghiului de abordare, și anume să vedem cum a fost războiul prin ochii morților, deci le dau cuvântul morților.
Revine teza „urilor ancestrale“. Ea a fost la modă în anii ’90. A și făcut parte din piesa dumneavoastră centrată pe ororile din Balcani, Despre sexul femeii ca un câmp de război în Bosnia. Acum este o temă folosită pentru a justifica neintervenția în Orientul Mijlociu. Ce produce „rinocerizarea“ comunităților împotriva „celuilalt“?
Aceste forme de energie, și anume memoria, umilințele strămoșilor, identitățile religioase, nu au fost analizate suficient. Cum poate un copil născut în Franța din părinți care au venit în anii ’60, care au trăit o viață normală să simtă că de fapt rădăcinile sale sunt dincolo de Mediterana, că în realitate colonialismul i-a umilit strămoșii și să devină un om care pune mâna pe mitralieră și omoară francezi din ură pentru stilul lor de viață, altfel spus, pentru că beau cafea și bere pe o terasă sau ascultă un concert de muzică rock? Este un mecanism mai complicat decât ne-am putea imagina și care uneori nu poate fi analizat doar de către jurnaliști, sociologi, psihologi sau istorici. Transformarea omului simplu în bestie este un fenomen pe care încerc să îl identific și în piesa mea despre Bosnia. Una dintre problemele pe care mi le-am propus a fost să înțeleg transformarea omului normal în bestie. Un tată cu familie, care își iubește copiii, care își iubește câinele, soția, pământul, dintr-o dată se transformă într-un asasin care consideră că vecinul său de altă etnie este de fapt adevăratul său dușman. Aceste mecanisme reprezintă un fel de explozii vulcanice de ură care vin uneori dintr-o intoxicare lentă pe care câteodată oamenii nici nu o conștientizează. Aceste mecanisme nu țin doar de istorie, de contexte sociale precise. Ele țin și de defectele mașinii umane. Noi nu suntem perfecți. În noi colcăie contradicții dificil de identificat pe care, dacă le-am putea cuantifica și plasa într-o mașină, aceasta ar exploda. Omul nu explodează însă, în ciuda faptului că rămâne un ghem de contradicții. Continuă să trăiască cu astfel de colcăieli în interiorul său, de unde și ideea că bestialitatea și barbaria ne pot aștepta la colțul străzii și nu suntem niciodată la adăpost de ele. În Franța are loc acum o dezbatere foarte intensă despre sursele radicalizării. Primul ministru a spus răspicat că trebuie să terminăm o dată cu sentimentul ăsta de vinovăție care ne face să explicăm totul prin evenimente istorice și colonialism. În această logică, însăși istoria Franței ar fi vinovată pentru că unii dintre fiii ei devin niște bestii și ucid oameni în cafenelele pariziene. În același timp, fără unghiul de interpretare pe care ni-l propun istoricii, sociologii, jurnaliștii, scriitorii, nu ajungem prea departe cu analiza. O concluzie ar fi că, de fapt, nu știm foarte multe lucruri despre noi, despre om. Faptul că și în societăți civilizate pot apărea niște neobarbari, hrăniți cu impulsuri și pulsiuni surprinzătoare, este o dovadă că omul rămâne în continuare o enigmă.
Cum ați ajuns la ideea de a marca, printr-o expoziție de fotografii organizată în incinta Parlamentului European, masacrul de la Fântâna Albă? E un moment tragic din istoria României despre care se cunoaște totuși destul de puțin, chiar în țară. În plus, se știe, dacă atunci când se discută despre crimele nazismului, fascismului, există o unanimitate de păreri, atunci când se face o paralelă cu crimele imputabile comunismului apar destule rețineri în Occident, din cauza influenței stângii și a temerii de a nu deranja Moscova.
În 2015 a avut loc comemorarea a 74 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă, unde au fost uciși peste 3.000 de români care voiau să ajungă pe cale pașnică din Bucovina de Nord înapoi în țara mamă, ca urmare a pierderii Basarabiei și Bucovinei de către România în fața Uniunii Sovietice, în 1940, ca urmare a pactului Ribbentrop-Molotov, din 1939. Anul trecut, când a avut loc comemorarea a 74 de ani, am realizat că în Europa acest incident nefericit din istoria noastră, în care peste 3.000 de oameni au fost uciși cu brutalitate de către trupele sovietice, nu este cunoscut.
Nici în România nu era cunoscut.
Nici în România, fiindcă Uniunea Sovietică a negat aceste crime, nu și le-a asumat și nici nu a permis nicio menționare a lui și nicio discuție cu privire la el. Și de aceea mi s-a părut important să discutăm, să aducem în atenția Europei, a colegilor din Parlamentul European, a factorilor de decizie – și sunt mulți. Anul trecut mă gândisem ce putem face și am luat decizia de a organiza anul acesta, cu ocazia comemorării a 75 de ani, o expoziție în Parlamentul European, pe care am deschis-o pe 5 aprilie. Sunt mulți colegi din Parlament care mi-au spus că au văzut această expoziție zilele acestea, au aflat ceva nou, au înțeles foarte bine ce s-a întâmplat acolo, neștiind până acum ce s-a întâmplat. Cred că trebuie să continuăm să vorbim, cred că trebuie să încercăm poate și o asociere cu evenimentele din Polonia, de pildă masacrul de la Katyń, care este mult mai cunoscut. Dar, pentru a-l aduce în atenția oamenilor din UE, cred că trebuie să facem mai mult și pe latura culturală. Pe mine m-a ajutat foarte mult pentru a înțelege fenomenul de la Katyń vizionarea filmului regizorului polonez Andrzej Wayda, în 2008. De aceea cred că trebuie să ne gândim cum putem susține din bugetul public în România inițiative artistice care promovează evenimentele tragice de atunci. Iar aici, la nivel european, mă gândesc, pentru anul viitor, poate încercăm o asociere cu colegii polonezi pentru a discuta împreună despre Katyń și Fântâna Albă. Fiindcă, chiar dacă la Katyń au murit mai mulți oameni, au fost de ambele părți oameni nevinovați. Oamenii care au murit la Fântâna Albă mergeau pe cale pașnică spre România și brutalitatea cu care sovieticii au acționat a fost aceeași în ambele cazuri. Filmul Katyń l-am văzut la premiera internațională pe care a avut-o laFestivalul de Film de la Berlin, în februarie 2008, premieră care a avut loc în prezența cancelarului Angela Merkel. Deci un regizor cunoscut polonez a făcut un film care este într-adevăr foarte bun, dar care, mult timp după aceea, cu sprijinul aparatului diplomatic polonez, a fost promovat în toată lumea și a adus evenimentele la cunoștința multor oameni.
Cred că este nevoie de desemnarea unui înalt reprezentant al UE pentru Republica Moldova
Oarecum pe aceeași linie, chiar dacă nu neapărat pe același subiect: cum se raportează grupul popular la Ucraina, la Moldova? Există, de pildă, poziții divergente în interior față de continuarea sancțiunilor față de Rusia?
În ceea ce privește sancțiunile, evident, acestea nu pot fi ridicate, pentru că Acordul de la Minsk nu este în totalitate implementat de către Federația Rusă și nu mi se pare că suntem acolo. Deci nu văd o bază pentru ridicarea sancțiunilor în acest moment. Despre problematică în ansamblu, realitatea este că Uniunea Europeanăare dificultăți în a gestiona mai mult de o criză majoră în același timp. Iar în timp ce în prima jumătate a anului trecut am fost ocupați cu păstrarea Greciei în zona euro, în condițiile iresponsabilității politice a guvernului condus de Alexis Tsipras la Atena, iată că acum criza refugiaților a căpătat amploarea pe care o cunoaștem azi și factorii de decizie nu au înțeles decât în lunile iulie-august 2015 care este dimensiunea acesteia, care sunt consecințele. Uniunea Europeană trebuie să învețe să gestioneze mai mult de o singură criză în același moment. Vedem asta și în chestiunea Republicii Moldova. În multe dintre discuțiile pe care eu le am cu Serviciul de acțiune externă al UE legate de Republica Moldova mi se spune: „vom coopera cu orice guvern va veni la Chișinău“, însă mie mi se pare că UE trebuie să-și asume un rol mult mai activ în asumarea parcursului proeuropean al Republicii Moldova. Nu ajunge să spui „vom coopera cu orice guvern“. Ce ne facem dacă va veni la putere un guvern sau un președinte pro-rus, care nu dorește apropierea de UE și implementarea Acordului de Asociere care a fost agreat între cele două părți? În acest moment, mecanismul decizional mi se pare prea îngust și fiindcă treapta cea mai înaltă a ierarhiei, înaltul reprezentant european pentru politică externă, are evident dificultăți în a gestiona în același timp numărul mare de state pentru care este responsabil, în multe dintre acestea fiind situații de criză – în Ucraina, Crimeea, vedem acum în Nagorno Karabah, în Republica Moldova cu Transnistria, iată și în Macedonia. Este nevoie de un nivel intermediar între cel mai înalt nivel de decizie și diplomații, funcționarii care își fac treaba într-adevăr foarte bine. Și de aceea pentru Republica Moldova, de exemplu, eu susțin că este nevoie de desemnarea unui înalt reprezentant al UE pentru Republica Moldova, exclusiv pentru Republica Moldova, o persoană care să aibă mandat de la Bruxelles, credibilitate la Bruxelles și să fie recunoscut ca partener de dialog de către factorii de decizie de la Chișinău. O persoană care să poată pune mai multă presiune pe guvernul de la Chișinău pentru a implementa Acordul de Asociere decât o pot face diplomații, decât o poate face o ambasadă. Cred că UE trebuie să desemneze înalți reprezentanți pentru state de interes strategic sau zone de conflict.
Există deschidere și, ca o continuare, sunt diferențe de abordare între principalele grupuri politice pe această chestiune?
Sunt diferențe de abordare. Eu, de exemplu, sunt raportor din partea grupului PPE pentru bugetul UE pe anul următor. Și acum, la începutul anului, am adoptat liniile directoare în Parlamentul European, care este primul pas în vederea elaborării bugetului. Și eu am spus: vecinătatea estică trebuie să fie o prioritate a UE, trebuie să acordăm mai mulți bani pentru a ajuta aceste state în a-și reforma instituțiile. Ca atare, am propus introducerea în liniile directoare a unui amendament care să propună sporirea fondurilor pentru aceste țări și socialiștii au fost împotrivă.
Dar care a fost motivația?
Nu a fost nicio motivație, nu ne-au oferit nouă nicio motivație, dar evident nu vor să facă nimic ce poate deranja Federația Rusă. Vestea bună este că am reușit împreună cu grupul PPE să obținem o majoritate în Parlament, cu sprijinul grupului conservatorilor europenilor și al liberalilor europeni, și am trecut această solicitare în liniile directoare. Asta înseamnă că în luna mai, când Comisia Europeană va veni cu propunerea de buget a anului următor, va trebui să țină cont de ea, să o aibă în vedere și să sporească fondurile pentru aceste țări.
Trebuie să ne asigurăm că Europa rămâne sigură
Există opinia, în legătură cu migrația, dar și cu alte probleme, că una dintre explicațiile principale ale creșterii partidelor extremiste de dreapta este că zona conservatoare, PPE, a intrat într-un blocaj al corectitudinii politice, al retoricii publice, care contrazice flagrant ceea ce văd oamenii la nivelul străzii. Pe acest teren, lăsat liber, s-au poziționat toate aceste formațiuni. Există dezbateri pe acest subiect în interiorul grupului popular?
Da, tot mai mult în ultima perioadă. Ceea ce aceste partide propun, evident, nu funcționează în realitate, o știm, o putem discuta concret ‒ pe economie, pe securitate. Pe de altă parte, nici socialiștii nu acordă acum, pe tema emigrației, nici o importanță conceptului de securitate. Pe când noi, Partidul Popular European, facem asta. Pentru noi siguranța cetățenilor este prioritatea zero. Noi spunem: indiferent ce se face în gestionarea crizei migrației, trebuie să ne asigurăm că Europa rămâne sigură. Tocmai de aceea cred că stânga și partidele social-democrate au pierdut foarte mult la ultimele alegeri cam peste tot, fiindcă nu au o abordare corectă, echilibrată, totodată hotărâtă și tranșantă. Oamenii vor să vadă că politicienii le garantează siguranța. Dacă nu, se va crea o ruptură între partidele tradiționale de centru stânga și de centru dreapta și votanți, și atunci vor câștiga populiștii. Dar cred că Europa și oamenii politici responsabili au înțeles nevoia de a acționa cu mai multă fermitate pentru combaterea terorismului. Cum spuneam, nu e posibil să nu ai dreptul să faci percheziții între ora 21 și 5 dimineața. Știm în Bruxelles care sunt moscheile în care predică imamii radicaliști, știm care sunt cartierele în care are loc trafic de arme, trafic de droguri, trafic de ființe umane, în care stau persoane suspecte. În materie de terorism trebuie acționat pur și simplu cu mai multă fermitate.
B) OSTENII DE PRETUTINDENI, inrolaţi pentru Armata Biruitoare a Mielului, noi am fost invăţaţi de “slujbaşii” lumii să fim berbeci aroganţi şi răi,dar putem – prin înnoirea Cristică, să devenim miei umpluţi cu Plinătatea Cristică , ca să BIRUIM lupii “globalişti” şi să fim (Atot) puternici , prin unirea cu El; Să luptăm ÎMPREUNĂ contra oricărui păcat – inarmaţi cu Gândirea Lui,blindaţi cu armele Luminii, Blândeţii, Bunătăţii, Iubirii –imbărbătaţi ” de victoria Cristică de la Golgota! Pentru că despărţiţi de El nu putem face nimic BUN, suntem încrezători că “Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre.” (Rom.16/20)
Să pornim Biruitori, ca să BIRUIM, pentru că şi “Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.” (Ap.12/11) Cine dă afară păcatul întrupat din lenevie, boli, viclenie, curvie, cârtire şi din celelalte mizerii descrise în Rom. cap.1/29-32, primeşte Puteri Cosmice -Invierea, Viaţa veşnică, Iertarea, Blândeţea, Bunătatea şi Totul Totului Tot. “Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos. Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate.De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată. În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.” (2 Petru1/3-11)
Prof. dr. psihiatru Aurel Romila: Psihopații au ocupat toate posturile-cheie în țară. Performanța se măsoară azi doar în putere, bani și sex. Trăiesc tragic această soartă a poporului român
Aurel Romila a inițiat Centrul de Resocializare din incinta Spitalului „Alexandru Obregia”, inaugurat în 1994, proiect întâmpinat la început cu o foarte mare rezistență. Este autorul volumului „Psihiatria”, considerat de specialiștii în domeniu „cea mai importantă sinteză de psihiatrie făcută vreodată la noi în țară”.
Numărul persoanelor afectate de tulburări psihice este în creștere peste tot în lume în ultimii ani, iar România se află pe locul trei, cu aproape 300.000 de bolnavi.
„Dacă socoți societatea ca o fracție, atunci o să observi la mijloc un strat subțire, care e al oamenilor normali. Crucea normalilor e că sunt foarte puțini, au devenit o minoritate fragilă, din care se tot desprind în sus și în jos. Cei de sub acest strat, de dedesubt, sunt depresivii. Aproape o treime din populație suferă într-o formă sau alta de depresie. Însă nu pentru ei mă îngrijorez eu, ci pentru cei de deasupra stratului fin al normalității, pentru psihopați, care au ocupat toate posturile-cheie în țară. De aia nu avem sănătate mentală în țara asta, că populația se împarte în mare măsură între opresori (psihopați) și oprimați (depresivi). Ăsta e un adevărat război social, dar cine recunoaște? Cea mai gravă consecință a istoriei noastre din ultima sută de ani a fost felul în care s-a făcut selecția umană. O societate care nu permite dezvoltarea persoanei e o societate slabă. Când personalitatea nu poate înflori, când e traumatizată, apar bolile psihice și intervine ratarea. Ratarea e punctul în jurul căruia se învârte totul. E discrepanța între ceea ce am putea deveni și ceea ce ajungem să devenim în societatea de azi. Destinele sunt neîmplinite, ratate, curmate prematur, fiindcă deasupra noastră tronează niște incapabili care ne pun piedici. Suntem condamnați la ratare de niște psihopați. Și asta nu de ieri, de azi. Iorga, Titulescu, câți oameni de valoare nu au fost eliminați din societate de niște nimicuri, de niște anonimi? Dacă vii și le vorbești oamenilor de normalitate, bun simț, armonie, transcendență, spirit, te vor acuza că ai citit prea multe broșuri. Performanța se măsoară azi doar în putere, bani și sex. Trăiesc tragic această soartă a poporului român. N-o să iau mitraliera să fac circ, precum Vadim. Dar nu pot să nu mă întristez”, a spus Aurel Romila într-un interviu pentru Formula AS.
Reputatul medic a explicat și cum vede normalitate.
„Ce mai înseamnă azi normalitatea, când totul e permis, totul e normal, anormal e să arăți tu cu degetul? Ați văzut Eurovisionul și femeia cu barbă? Ați văzut cum a fremătat lumea de aplauze? E normal? Nu. Normalitatea e o stare de echilibru și armonie între cunoaștere, afectivitate, inteligență și voință. Când una din acestea e excesiv dezvoltată sau subdezvoltată, armonia se pierde și apare boala sau suferința. 90% din oamenii cu care intru în contact sunt profund nefericiți, o societate care și-a pierdut valorile de bine, frumos, adevăr și dreptate. Și mai ales de non-nocivitate. În medicina romană, primul îndemn era non nocere, să nu faci rău!”, a mai adăugat Aurel Romila.
În tratamentul bolilor psihice, un rol extrem de important în are rugăciunea, fapt dovedit științific.
„S-a dovedit deja în urma unor experiențe și teze făcute la Voila și la Pitești, ca să vorbim numai de țara noastră, că mersul la liturghie, spunerea unor rugăciuni în momentele de criză, îi liniștește enorm de mult pe pacienți, îi face mai cooperanți, iar tratamentul medicamentos dă rezultate mai bune. Credința e de foarte mare ajutor. De fiecare dată când simt un pic de deschidere la pacienții mei necredincioși, le propun pariul lui Pascal: dacă tu crezi și Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic. Dar dacă crezi și există, câștigi totul! Dincolo de asta, însă, psihiatrii trebuie să fie foarte atenți când vine vorba de excesul de religiozitate, fiindcă poate fi simptomul unui dezechilibru psihic. O fostă pacientă și-a neglijat trei ani de zile soțul, nu s-a atins de el, fiind dedicată postului, mai abitir ca măicuțele de la mânăstire. Alteia i s-a părut că nu i-a îmbrăcat pe cei goi, a apucat-o frenezia și și-a dat toate hainele pe care le avea. Ați auzit, probabil, de cazul celebru al lui Petrache Lupu de la Maglavit. Pe mărturiile lui s-a ridicat o biserică. Însă marele profesor neurolog Gh. Marinescu l-a chemat să-l examineze. Și ce a descoperit? Că avea sifilis nervos, care dă halucinații. Acești oameni trebuie ajutați să-și regăsească echilibrul. Să nu mă înțelegeți greșit, nu exclud posibilitatea unor revelații divine. Eu însumi am avut revelația credinței, văzând un tablou de Rafael, la Muzeul de Artă din Viena. Reprezenta o madonă de o frumusețe neomenească, de o puritate a culorilor care m-a făcut să cred definitiv în Maica Domnului. Însă revelațiile adevărate, legăturile fine, superioare, nu sunt concrete”, a continuat Aurel Romila
Cine ii protejeaza pe vinovatii de crimele din 13-15 iunie? – Interviu cu Dan Voinea
“Vreau sa comunicati nu numai mie, dar si opiniei publice, ce se intampla cu aceste dosare. (…) Vorbiti cu seful statului, care va spune asa: au murit 1.600 de oameni la Revolutie, iar voi inchideti dosarul. Aveti solutie sau nu? Au murit oameni la mineriada din 13-15 iunie. Ce vreti sa spuneti, ca va impun o solutie ? Va impune realitatea sa spuneti daca s-au impuscat singuri oamenii sau au fost impuscati de cineva. (…)Consider ca este revoltator ca dupa 20 de ani nu stim adevarurile Revolutiei, nu stim adevarurile mineriadei din 13-15 iunie”, i-a reprosat presedintele Traian Basescu procurorului general de atunci, Laura Codruta Kovesi.Au trecut ani buni si pentru opinia publica nimic semnificativ nu s-a intamplat, cu exceptia deciziei CEDO din noiembrie 2012 care cere statului roman sa faca odata si-odata dreptate.
Cine sunt vinovatii care nu pot fi adusi in fata instantei de 23 de ani, cand se vor prescrie infractiunile comise de ei, cine a fost in stare sa ceara “certificat de luptator la mineriada” si cum a reactionat Ion Iliescu cand a fost pus sub urmarire penala, aflati din interviul acordat pentru Ziare.com de generalul Dan Voinea.
Cum ati defini dvs, in calitate de procuror care a avut acces la toate informatiile, evenimentele din 13-15 iunie 1990?
A fost o prelungire a represiunii din decembrie 1989 impotriva celor care vroiau democratizarea societatii romanesti si instaurarea unui stat de drept.
Ce institutii au participat la represiune in data de 13 iunie, inainte de venirea minerilor? Doar armata?
Nu numai armata, au intervenit toate institutiile care aveau ca misiune apararea puterii. E vorba si de SRI, de Politie si, bineinteles, tot activul de partid care era atunci in subordinea grupului condus de Ion Iliescu.
Revin: represiunea de la Revolutie, continuata dupa 22 decembrie 1989, a avut drept ecou ce s-a intamplat in 13-15 iunie.
Cum s-a ajuns la ideea chemarii minerilor la Bucuresti in ziua de 14 iunie?
Intrucat la Revolutie societatea romaneasca (in special la cei care au contestat regimul comunist) a strigat lozinci impotriva militienilor, securistilor, activistilor de partid, care erau compromisi deja din punct de vedere politic, acestia nu mai puteau fi folositi impotriva manifestantilor.
Si atunci cei din grupul condus de Ion Iliescu, si ma refer in special la N.S. Dumitru, care era un fel de sociolog si era si prim-vicepresedinte la FSN, au fost cu ideea sa aduca nu neaparat mineri, ci muncitori care sa ii atace pe cei care contestau noua Putere.
Pana in 13-15 iunie, Piata Universitatii a fost monitorizata si, prin intermediul presei, participantii de acolo au fost categorisiti ca fiind golani care sfideaza ordinea sociala, elemente destabilizatoare…
Se spunea ca in corturile instalate in fata Teatrului National unde se facea greva foamei de fapt se facea sex si se consumau droguri si tot felul de chestiuni aruncate impotriva manifestantilor pentru a se compromite miscarea pentru democratie, condusa de societatea civila (aia care era, fragila cum era) care a tinut vie Piata Universitatii pana in 13-15 iunie.
De aceea au adus minerii, dar nu numai. Pe 13 au fost adusi muncitorii din Bucuresti, de la IMGB, stiti ca a ramas celebra lozinca lor “IMGB face ordine” sau “Noi muncim nu gandim” si altele. Dar au fost adusi munictori de la Republica, de la Mecanica Fina, au fost adusi muncitori de la Filipestii de Padure, de la Brasov, de la Alba Iulia, de la Alexandria.
Cei de la Alexandria au venit pe urma si au facut cereri asa cum au facut luptatorii de la Revolutie, sa primeasca si ei certificat de luptator la mineriada, ca doar au venit si i-au terminat pe cei din Piata Universitatii. Sunt reale lucrurile astea, nu radeti!
Cine a organizat venirea minerilor la Bucuresti?
Minerii din Valea Jiului, minerii de la Motru, minerii de la Albeni, din Prahova, cei din Ardeal au fost mobilizati prin liderii de sindicat si ofiteri din SRI.
De exemplu, in Valea Jiului a fost Camarasescu cel care i-a mobilizat, la Targu Jiu a fost unul Ion Pinta, adjunct al sefului SRI Gorj si un maior, Titu Bondoc, si asa mai departe. In fiecare intreprindere miniera s-au implicat cei care raspundeau din punct de vedere informativ de mineri si erau cunoscuti si aveau putere asupra lor. Va dati seama ca daca va duceati dumneavoastra sa luati minerii si sa ii aduceti in Bucuresti ca sa ii bata pe cei din Piata Universitatii nu va asculta nimeni.
Ca sa vedeti cat de puternica era Securitatea post-decembrista.
Si cat de mare frica romanilor de Securitate. Trecuse foarte putin timp de la caderea regimului Ceausescu.
Da,da.
Deci, in umbra acestor activitati de coordonare, de organizare, de transport, de actiuni violente, au stat aceste institutii de represiune, ca sa le zic asa, care au facut pur si simplu de ras Romania in lume. Romania, care castigase multa simpatie pentru modul eroic in care si-a castigat libertatea, a fost stigmatizata si pusa la zid de presa internationala, de politicienii din intreaga lume.
Episodul 13-15 iunie a fost cel mai mare prejudiciu de imagine care s-a adus societatii romanestiCare a fost bilantul victimelor? Cati morti si cati raniti?
Morti au fost 6, in 13 iunie. 4 au fost prin impuscare, unul taiat prin injunghiere si un altul ucis in bataie. Dar unii au mai decedat si in perioada urmatoare.
Apoi, au fost identificate si audiate ca parti vatamate 1.056 de persoane. Toti acestia au fost retinuti in mod ilegal, adica fara mandat de arestare, au fost condusi, prin cordoanele special formate de militari, batuti si pe urma transportati la unitatile militare de la Baneasa si de la Magurele, transportati cu basculante, unele conduse chiar de mineri, si basculati asa cum basculezi nisipul in curtea unitatilor militare.
Toti au suferit leziuni grave in urma acestor tratamente inumane de care au avut parte si culmea este ca aproape 90% din cei retinuti si dusi unitatile amintite nu avusesera nicio treaba cu Piata Universitatii! Au fost pur si simplu luati de pe strada. Dupa cum stiti, in 14 iunie nu mai erau manifestanti in Piata Universitatii, dar s-au facut descinderi pe strazile din centrul Bucurestiului, prin cartierele Rahova, Ferentari, si unde era zarita o persoana care li se parea minerilor suspecta, ca are parul mai mare, bocancii nu stiu cum, era oprita, batuta si transportata la unitatile militare.
Cate dosare s-au intocmit pentru ce s-a intamplat in zilele acelea?
Initial au fost foarte multe plangeri. Ele au zacut pe la parchetele locale din Bucuresti si la sectiile de politie pana in 1998. Nu s-a lucrat la ele. Erau plangeri atat de la persoane fizice, parti vatamate, cat si de la conducatorii institutiilor atacate, ma refer la sediile partidelor, PNT, PNL, Universitatea Bucuresti, Institutul de Arhitectura, sediile ziarelor – Romania Libera, Dimineata etc. Toate aceste plangeri au stat in nelucrare pana in 1998.
Mie mi-a trebuit aproape un an de zile ca sa le identific si sa le conexez la doua mari dosare.
De fapt, cand ati inceput dvs sa va ocupati de acest caz?
In 1998, cand era la conducerea tarii domnul presedinte Emil Constantinescu. Dansul promisese in campania electorala adevarul despre ce s-a intamplat la Revolutie si la Mineriada. Am avut sprijinul din partea noii puteri ca sa facem aceste dosare.
Primul dosar pe care l-am facut a fost cel cu cei 6 morti, din 13 iunie. Am trimis in instanta atunci pe fostul ministru de Interne, Mihai Chitac, un alt general, Gheorghe Andrita, care a fost seful dispozitivului de paza din cladirea Ministerului de Interne, din care s-a tras si au fost ucise 4 persoane, si inca doi ofiteri de la armata, care au actionat si ei impotriva victimelor.
Cel de-al doilea dosar nu a stat la mine. El a fost la Parchetul Curtii Militare de Apel, la procurorul general Mihai Popov. Ca urmare a protestelor asociatiilor victimelor, care aveau loc aproape zilnic in perioada 2004-2005 in fata Ministerului Public, am fost chemat la o intalnire cu liderii asociatiilor care demonstrau acolo. Procuror general era Ilie Botos.
S-a pus rezolutie sa ma ocup eu de rezolvarea memoriilor acestor asociatii. Asta presupunea sa cer dosarele care priveau victimele. Am cerut, am conexat, am reluat cercetarile.. In 2005 mi-a fost dat acest dosar, e vorba de dosarul 95/P/98.
Dar el mi-a fost luat in 2007, ca urmare a unei decizii date de Curtea Constitutionala. Dupa ce eu l-am chemat sa ii prezint materialul de urmarire penala, domnul presedinte Iliescu s-a plans ca militarii nu au competenta sa ii cerceteze pe civili. Si exact asa a spus si Curtea Constitutionala, cum a vrut domnul Ion Iliescu. In baza acestei decizii, mi-a fost luat acest dosar si declinat la parchetul civil de pe langa ICCJ, sectia de urmarire penala.
Cand l-ati pus sub invinuire pe Ion Iliescu si cum a reactionat? Ati discutat personal cu dansul?
Da, da. L-am pus sub invinuire in dosarul asta in mai 2005, cred. Si nu numai pe dansul, am pus sub invinuire 37 de persoane, generali, colonei, oameni cu functii in guvern, inclusiv pe Petre Roman sau Virgil Magureanu.
Domnul Iliescu a venit cu trei avocati. Eu i-am prezentat un jurnal al actiunilor de lupta al Statului Major al Armatei in care domnul Iliescu a fost notat acolo cu toate ordinele pe care le-a dat dansul in data de 13 iunie. Adica spunea clar: la ora 12 domnul Iliescu a dat ordin ca 100 de militari sa actioneze in cutare zona, la ora 14 domnul Iliescu cere sa intervina 12 taburi in zona Ministerului de Interne. La ora nu stiu care domnul Iliescu ne cere sa actionam cu gaze lacrimogene.
Cel care a tinut jurnalul, un general, generalul Schiopu, a scris cam asa: “I-am recomandat domnului presedinte sa nu foloseasca armata ca nu e cazul. Dar domnul presedinte a insistat”. La un moment dat domnul presedinte intervine si le atrage atentia celor de la armata ca pe cladirea Ministerului de Interne flutura steagul legionar, deci este o miscare legionara, asa ca sa se actioneze ca atare.
Eu l-am intrebat, cu ocazia audierii, pe domnul Iliescu: ‘Domnule presedinte, dumneavoastra erati in Piata Victoriei, cladirea Ministerului de Interne este langa Dambovita, nu se vede nici cladirea, daramite un steag…”.
Nu i-a convenit. Si nu i-a convenit in primul rand faptul ca cei de la armata au consemnat ordinele lui intr-un jurnal foarte oficial, care era un document si un mijloc de proba. Nimeni nu putea sa il salveze din aceasta situatie. A plecat suparat. S-a dus direct la doamna procuror general de atunci, Laura Kovesi, si m-a reclamat. A doua zi a sesizat si Curtea Constitutionala. Mi s-a luat dosarul, iar doamna Kovesi a anulat rezolutia de incepere a urmaririi penale impotriva celor 37 de persoane.
In ce stadiu sunt acum dosarele? Vinovatii din primul dosar, al celor 6 morti, au fost condamnati?
Nu. Dosarul a fost restituit de instanta militara pe motiv ca nu s-a facut o expertiza si o cercetare la fata locului pentru una dintre victime impuscata in fata magazinului Romarta Copiilor, daca mai stiti unde era magazinul. Se sustinea ca glontul a ajuns in victima dintr-un ricoseu, deci dintr-o eroare, prin urmare victima nu a fost impuscata cu intentie. Instanta a dispus restituirea dosarului ca sa facem cercetarea la fata locului. Or, va dati seama, din 1990 si pana in 2006 se schimbase de trei ori asfaltul in zona aia, cum sa mai gasesti urme de glont?
Pe de alta parte, noi am luat in considerare actele medico-legale din care rezulta ca toate cele patru victime au fost impuscate din spate. Lucru important pentru ca in felul asta se demonstra ca niciuna dintre ele nu atacase fortele de ordine. Ce expertiza sa mai fac daca medicul legist pusese aceasta concluzie? A fost un motiv de restituire ca sa nu ii condamne…
Si cel de-al doilea dosar in ce faza este?
Dosarul era gata. Au fost audiate toate cele 1.056 de parti vatamate identificate de noi, au fost facute expertize pentru stabilirea pagubelor, au fost audiati toti martorii propusi de cei care au reclamat… Dosarul a fost trimis la parchetul civil si de acolo nu stiu ce s-a mai intamplat.
De ce credeti ca au fost tergiversate aceste doua dosare in ultimii ani? Presedintele Traian Basescu s-a declarat intotdeauna dornic sa afle adevarul despre Revolutie si Mineriada.
Cand vorbim de tergiversare trebuie sa vorbim despre perioada de dupa 2008 si pana in 2013, cand nu s-a mai facut nimic in aceste dosare. Ar trebui sa va raspunda procurorii care au dosarul, sa spuna ce au facut din aprilie 2008 si pana in prezent, daca au mai luat macar o declaratie. Pentru ca erau obligati sa faca ceva!
La CEDO a ajuns plangerea sotiei uneia dintre victime, ma refer la cazul Mocanu. CEDO a concluzionat ca nu s-a respectat dreptul la viata, pentru ca a fost ucis un om, un demonstrant, si nu s-a respectat dreptul la justitie, prin tergiversarea acestor cercetari. Tot CEDO a spus ca obligatia de a face justitie este a statului, care trebuie sa gaseasca modalitatile juridice oportune de a trage la raspundere pe cei vinovati.
Ai nostri s-au bazat pe trecerea timpului, pe uitare… Asta inseamna tergiversare. E tipic pentru statul care nu isi recunoaste crima.
Mai e o problema si anume ca victimele de la mineride, ca si victimele de la Revolutie, sunt victime cazute sub puterea adversarului politic, deci nu sunt victime de drept comun si atunci incadrarea juridica corecta este la capitolul “infractiuni contra umanitatii”. Victimele mineriadelor au avut parte de rele tratamente, de lipsire de libertate, lucruri care intra la acest capitol si aceste infractiuni sunt imprescriptibile.
Ati depus o cerere de revenire in functia de procuror, dupa ce ati iesit la pensie. Vi s-a dat un raspuns?
Trei cereri am depus, una e pe rol acum la CSM. Am considerat ca e de datoria mea cat traiesc sa duc pana la capat cercetarea.
Cererea a stat un timp la Ministerul Public. Acolo, doi dintre fostii mei colegi procurori au fost de acord sa revin, doi s-au abtinut si restul au fost impotriva. De ce au fost ei impotriva, cand era vorba de niste dosare in care ei nu au lucrat? Poate ar trebui sa isi motiveze si ei acest vot, asa ar fi moral, sa motiveze.
Daca CSM v-ar da aviz pozitiv, de cine ar depinde revenirea dvs.? Ministerul Public mai are vreun cuvant de spus?
Nu, de ei nu mai depinde pentru ca cererea mea a plecat de la Parchet cu votul de care v-am spus si acum e la CSM. Daca CSM este de acord, o trimite la domnul presedinte Basescu.
Domnul presedinte nu trebuie sa uite ca a promis societatii romanesti adevarul si mie mi-a cerut sa revin, atunci cand m-a chemat la intalnirea de la Cotroceni, din 2009, de fata cu presa.
Am zis “Da, revin!”. Si dupa aceea …
Experimentul din Franţa va deveni global: Fişier gigantic cu date biometrice, adrese, e-mailuri etc., pentru 60 de milioane de cetăţeni-Adică buletinul, paşaportul şi toate informaţiile despre fiecare vor fi de acum înainte stocate într-un singur fişier
Citiţi şi vă minunaţi ce se petrece în „minunata” ţară a „libertăţii, egalităţii şi fraternităţii” (între ghilimele, desigur…)!
Pe data de 2 noiembrie 2016, pe prima pagină a ziarului Le Monde, a apărut articolul Nelinişte în urma creării unui fişier ce regrupează 60 de milioane de francezi.
60 de milioane de francezi au „alunecat”, în timpul weekend-ului sărbătorii Toussaint (A tuturor sfinţilor), într-o singură bază de date: un decret publicat duminică, 30 octombrie (când toți francezii erau preocupați cu distracțiile grotești de Halloween, sau zburdau bezmetici după pokemoni), a oficializat crearea unui fişier general ce reunește datele personale din buletin și pașaport pentru toți francezii. Decretul a fost publicat în Journal Officiel (echivalentul Monitorului Oficial), fiind reperat de site-ul nextimpact.com.
Pe scurt, vor să regrupeze buletinul şi paşaportul biometric într-un singur fişier electronic numit „Titres électroniques sécurisés” (TES). Baza de date va include și fotografia feţei, amprentele digitale, culoarea ochilor, adresele fizice și din mediul virtual (adresa de acasă, e-mail etc.). Aproape toată populaţia franceză va figura în această bază de date, pentru că este de ajuns să ai sau să fi avut carte de identitate ori paşaport pentru a fi inclus. Vor face excepţie totuşi copiii şi minorii cu vârsta de până la 12 ani.
Crearea acestui fișier unic cu date personale a fost prevăzută într-o lege adoptată încă din anul 2012 de Adunarea Naţională. Obiectivele invocate au fost lupta împotriva falsificării actelor de identitate și a furtului acestora, dar și identificarea persoanelor pornind de la datele lor, în primul rând de la amprente, în cadrul procedurilor judiciare.
Sfârşitul inevitabil al capitalismului şi naşterea statului poliţienesc global
Supravegherea globală a populaţiei, armă redutabilă a francmasoneriei mondiale, în cârdăşie cu aşa-zişii «iluminaţi»… (I)
Franţa, ţară bolnavă, stare de urgenţă
Naşterea statului poliţienesc global „Un singur guvern mondial, o singură monedă şi o singură religie, sub o oligarhie permanentă, care se alege singură din cercurile ei, fără consultarea popoarelor, sub forma unui sistem feudal, ca în Evul Mediu.” – John Coleman, fost ofiţer MI6 în cartea „Ierarhia conspiratorilor – Comitetul celor 300”.
În ultimii ani în mass-media oficială şi alternativă o idee s-a propagat destul de repede şi a fost asimilată de către majoritatea oamenilor de pe glob – „globalizare” este un cuvântul la ordinea zilei, o tendință care promite avantaje economice datorită distrugerii graniţelor dintre ţări şi apropierea popoarelor între ele. Globalizarea are însă un scop ascuns. Cu toate că majoritatea oamenilor au fost manipulaţi să creadă că această uniune a tuturor popoarelor e benefică pentru toată lumea, sunt mulţi cei care văd poza de ansamblu, dincolo de scenariul ce se pune în practică zi de zi fără ca noi, oamenii obişnuiţi, să realizăm scopul în sine. Cei care deconspiră dedesubturile tenebroase ale globalizării sunt marginalizaţi şi ridiculizaţi doar pentru că prezintă o realitate paralelă a lumii în care trăim.
În 1948 George Orwell scria faimosul roman 1984 în care prezenta în detaliu un guvern ce va avea controlul absolut asupra oamenilor, un guvern ce nu se va mulţumi cu aprobarea din partea populaţiei ci va dori ca populaţia să creadă ceea ce puterea îi spune că e adevărat.
Însă ce urmăresc elitele? În ultimii ani, unii scriitori și jurnaliști au ales să „denunţe” un sistem ce pare că ne conduce spre un stat de tip orwellian. Phillip Marshall, William (Bill) Cooper, Jim Keith, Kenn Thomas, Gary Webb, Timothy Green Beckley, Jan van Helsing, Tim Swartz, David Icke, Alex Jones, sunt doar câteva nume care au avut curajul să dezvăluie planurile secrete ale elitelor, unii chiar pierzându-şi viaţa în urma dezvăluirilor.
În continuare prezentăm un mic rezumat a ceea ce urmează să se petreacă pe această prea frumoasă planetă, pentru cei ce sunt prea preocupaţi cu treburile cotidiene şi nu au timp să privească în jur. Planeta noastră, care milenii de-a rândul ne-a fost gazdă, ne-a hrănit şi ne-a adăpostit, se va transforma într-o imensă închisoare. Poate că generaţiile ce vor trăi în viitor nu vor considera că sunt asuprite dar privind din prisma noastră, a celor care trăim acum, faptele ne conduc către această idee. Metodele ce vor fi folosite vor fi catalogate de către unii drept crime împotriva umanităţii. Alţii vor considera că oamenii nu vor lăsa aceste lucruri să se petreacă. Însă, vedem şi în prezent, oamenii preferă să-şi trăiască viaţa în colivia lor de cristal, neinteresaţi de problemele globale, considerând că sunt prea neînsemnaţi ca să schimbe ceva.
Pe scurt, elita este pe punctul de a-şi realiza visul, un vis a fost în planurile tuturor regilor, împăraţilor şi dictatorilor din vechime, şi anume de a controla toate teritoriile Pământului prin putere absolută. Realizarea acestor planuri se va desfăşura prin mişcări strategice simultane, pe care omul de rând le va vedea ca pe evenimente normale…
Agenda elitelor prevede în mare următoarele:
1. Crearea unui guvern mondial dominat de către o mică elită;
2. Crearea unei monede unice electronice cu ideea de a diviza lumea în două clase: stăpâni şi sclavi;
3. Implantarea în fiecare persoană a unui cip cu informaţie biometrică, cu datele sale şi banii electronici pe care îi deţine, obţinându-se astfel controlul asupra fiecărei persoane de pe planetă;
4. Reducerea drastică a populaţiei pentru a controla și a administra mai uşor resursele naturale.
Cum se va ajunge acolo? Planul este de mult timp în desfăşurare. Criza economică, începută deja de câţiva ani, face jocul marilor corporatişti ce au în biroul lor maşina de făcut bani. Prin această criză foarte mulţi oameni şi-au pierdut economiile şi locul de muncă, în special în Europa şi Statele Unite. După cum s-a văzut în ultimi ani, multe corporaţii au înregistrat creşteri economice tocmai datorită crizei. În concluzie, doar omul de rând a avut de pierdut de pe urma crizei. „Criza este o modalitate de jaf. Atunci când cineva dă faliment, altcineva câştiga din asta”, afirmă economistul Dmitri Smirnov.
O altă consecinţă a crizei sunt protestele oamenilor. Odată cu creșterea protestelor, elita va crea grupuri teroriste anti-sistem false, care pe lângă crime vor aduce haos. Consecinţa finală va fi instaurarea unui guvern cu o autoritate puternică, de tip fascist, probabil tot la cererea populaţiei.
Evoluţia colapsului economic a urmat şi va urma cursuri diferite. În Europa e generată ideea că nicio ţară nu va putea supravieţui singură iar guvernul european stabilit va avea puteri din ce în ce mai mari diminuând suveranitatea naţională. Ţări ca Grecia şi Cipru au fost date deja ca exemple de ce se poate petrece în caz de nesupunere. Funcţiile publice ale statului se vor privatiza iar corporaţiile se vor contopi cu statul. Vor fi tot mai multe cazuri dezvăluite de politicieni corupţi. Liderii vor fi manipulaţi din umbră de către corporaţii. Aceşti lideri se vor declara contra sistemului şi vor oferi soluţii de ieşire din criză pentru a da o iluzie de regenerare economică şi speranţă. Guvernul european se va umple de tehnocraţi care înlocuiesc încet dar sigur pe vechii politicieni acuzaţi de ineficientă şi corupţie. Se va instaura astfel un stat european unificat aparent democratic, guvernat de o elită corporatistă.
În SUA criza va provoca mari frământări. Prezenţa armelor a fost cât de cât reglementată în urmă cu puţin timp. Totuşi, vor fi grupuri armate ce vor lupta împotriva statului federal creat şi manipulat de către elite, producând victime nevinovate. Guvernul federal va instaura starea de urgenţă şi legea marţială pentru a se redobândi controlul. Vor intra în funcţiune câmpurile de concentrare FEMA, în care vor fi închiși dizidenţii şi toţi aceia care protestează, sub pretextul terorismului. Se va introduce serviciul obligatoriu în slujba statului. Vor fi arestări, detenţii şi represalii masive în numele securităţii. SUA va deveni un stat fascist…
Masele de oameni ce trăiesc în sărăcie, şi nu numai, vor fi obligate să muncească pentru stat în schimbul hranei şi a cazării.
Pentru a reprima populaţia vor fi selecţionaţi cei mai antisociali oameni ce vor forma servicii de miliţie. Tehnica denunţului şi supravegherii între cetăţeni, începută deja, va atinge cote din ce în ce mai mari în schimbul unor beneficii şi a promovării sociale.
Criza sanitară se va instala într-un anumit moment al colapsului economic pentru a consolida controlul masiv asupra maselor. Astfel, se va provoca o epidemie mondială în care, ca de obicei, situaţia va fi exagerată de către mass-media generând astfel o stare de panică. Printre alte măsuri, se vor interzice manifestaţiile sub pretextul propagării bolilor. Un alt avantaj al epidemiei e anihilarea silenţioasă a multor dizidenţi politici.
În acest moment, autorităţile vor organiza programul de implementare a unui cip pentru fiecare cetăţean. Folosit iniţial pentru a depista noile focare de gripă acest cip va conţine toate datele cetăţeanului, profil fizic, psihologic, financiar, eventual şi un dispozitiv de emisie recepţie tip GPS. Astfel, mai devreme sau mai târziu toţi vor realiza că fără cip nu au acces la îngrijire medicală, la bani sau la interacţiunea cu sistemul. În acest fel baza controlului masiv va fi asigurată. Internetul, camerele de supraveghere, dronele civile şi militare (combinate cu internetul) vor forma BIG BROTHER imaginat de Orwell.
Al treilea război mondial
În tot acest timp, vor izbucni războaie regionale în Orientul Mijlociu, Africa, America Latină etc. Aceste războaie vor fi concepute de elite şi vor fi pornite tot de către „terorişti” manipulaţi din umbră de către sistem. În această fază marile puteri nu vor intra în conflict direct, însă după mai mulţi ani de războaie regionale şi odată obţinut controlul total al populaţiei, va începe şi marele război între puteri. Recrutată cu forţă, populaţia va fi trimisă la război. Vor fi folosite arme chimice, biologice şi poate chiar nucleare în marile centre urbane pentru a elimina o mare parte a populaţiei.
Războiul se va sfârşi când lideri controlaţi de către elite vor apărea în faţa oamenilor ca salvatori spirituali ai lumii şi vor încheia o pace fundamentală între toate naţiunile. În acest moment majoritatea oamenilor vor avea creierul „spălat”. Istoria va putea fi rescrisă de către învingători aşa cum a fost şi până acum. Controlul va fi total iar cei foarte puţini care vor mai îndrăzni să se încrunte la legile sistemului sau să critice aplicarea acestora vor fi anihilaţi în asemenea mod încât să constituie „exemple” pentru cei cu idei asemănătoare.
Toţi vor fi de acord că datorită aşa-zişilor „terorişti” lumea a trebuit să treacă prin cea mai mare criză socială, încheiată cu un război cum nu s-a mai văzut. Iar soluţia va fi simplă: te supui sau mori! Supravieţuitorii, epuizaţi şi supuşi, vor accepta sistemul definitiv de unic guvern controlat de o elită cât mai mică şi mai puternică. Astfel, stăpânii lumi vor avea la cheremul lor masele de „sclavi” controlaţi cu ajutorul tehnologiei avansate, sclavi ce nu se vor mai împotrivi niciodată.
După unele estimări, durata întregului proces ar putea dura între 10 şi 30 de ani…
După aceasta lumea va arăta cu totul diferit de ceea ce îți imaginezi. Nu va mai exista clasa de mijloc, vor fi doar stăpâni şi slugi. Va exista un sistem juridic unitar de curţi mondiale, care aplică acelaşi cod de legi unificat, sprijinit de o forţă poliţienească a guvernului mondial şi de o forţă militară mondială, pentru impunerea legilor în toate fostele ţări, care nu vor mai avea graniţe naţionale. Sistemul economic va funcţiona de aşa natură, încât clasa oligarhică va permite să se producă strictul necesar de bunuri şi să existe strictul necesar de servicii astfel încât clasa muncitoare să fie menţinută în stare de funcţionare.
Toată averea va fi concentrată în mâinile membrilor elitei. Sursele de energie, apă şi hrană vor fi furnizate la nivel de supravieţuire pentru cei care nu sunt membrii elitei, începând cu popoarele Europei şi Americii de Nord şi trecând apoi la celelalte teritorii şi rase. Populaţia Canadei, Europei de Vest şi Statelor Unite va fi decimată mai repede decât a celorlalte continente, până ce populaţia globului va ajunge la cifra de un miliard, care va putea fi stăpânită mult mai uşor, dintre care 500 de milioane vor fi chinezi şi japonezi, aleşi pentru că sunt popoare „înregimentate” de secole şi sunt obişnuiţi să asculte ordinele fără să le discute.
Bineînţeles că ceea ce am descris mai sus este un plan general. În prezent se desfăşoară în paralel şi alte planurile ale elitelor. Unul dintre acestea ar fi limitarea înmulţirii populaţiei prin vaccinuri, micşorarea duratei de viaţă prin alimente modificate genetic, arme de control în masă, supravegherea populaţiei etc.
Planul este pregătit de câteva sute de ani. Însă dacă în urmă cu 70-80 de ani dovezile erau prea puţine, în zilele noastre acestea sunt în jurul nostru, evidente. Trebuie doar să vrem să le vedem. Trebuie doar să vrem să luptăm cu ele.
Lumea noastră este la marginea sclaviei şi a distrugerii. Suntem conduşi de către o elită de psihopaţi ce nu au pic de respect pentru viaţa noastră. Au în serviciul lor o armată de oameni corupţi care sunt în stare de orice pentru a-şi menţine statutul. Vom permite oare ca aceştia să ne extermine său să ne transforme în sclavi sau vom lupta pentru libertate şi supravieţuire?
Soluţiile sunt la îndemâna noastră!
Pentru a stopa planurile lor avem câteva obiective:
– informarea cât mai multor persoane despre planurile elitelor;
– convingerea forţelor de securitate să protejeze populaţia în loc să slujească elita;
– discreditarea mediilor de difuzare a ştirilor elitiste şi boicotarea acestora prin refuzul populaţiei de a folosi televizorul, ziarele sau site-urile corporatiste;
– deconspirarea clasei politice care serveşte interesele acestor criminali în schimbul intereselor populaţiei;
– evitarea cu orice preţ a implantării oricărui dispozitiv ce va face din om o unealtă controlată;
– curăţarea minţii de valorile false ce au fost implantate de către sistem, cu precădere consumerismul;
– oamenii să înveţe să nu fie adepţii orbi ai vreunui lider oricât de morale par tehnicile sale sau oricâtă dreptate se crede că are. Fiecare să fie conducătorul propriilor sale faptelor;
– eliminarea urii rasiale sau etnice care duce doar la diviziunea populaţiei;
– vigilenţa şi selectivitatea în faţa informaţiilor pe care le primim, începând de la cele despre alimentaţie sănătoasă şi alternativă şi terminând cu tehnicile de supravieţuire!
Toate acestea pot părea o glumă acum, dar poate într-o zi veți fi recunoscători pentru aceste informații.
Manipularea lor nu are limite. Vor să ne facă să credem că suntem un fire de nisip nesemnificativ, simple furnici în furnicarul omenesc, că nu ne putem apăra, că nu avem dreptul să judecăm, să spunem ce gândim, că nu putem gândi, că nu avem nicio valoare… Ne-au făcut să credem că nu putem duce o viaţă fericită decât dacă avem produsele lor, doar dacă ne cumpărăm fericirea din mall-urile lor; fericirea constând în produsele lor… Că nu nu suntem decât o statistică, un număr simplu pe ecran, uşor de şters… Dar nu este adevărat!
Dacă suntem capabili de iubire şi luptă, sufletul nostru face mai mult decât toate minţile lor la un loc. Dacă vrem ca urmaşii noştri să trăiască cu adevărat liberi, să nu ne îndoim de asta. Trăiești cele mai importante momente din viața ta și o să faci parte din momentul cel mai important al umanității. Totul depinde de noi! Noi decidem dacă suntem simplii miei duşi la abator sau ne aflăm între oamenii care au luptat până la ultima suflare pentru eliberarea din sclavie a omenirii. A venit momentul să demonstrăm valoarea şi curajul nostru!
Citiţi şi:
Noua Ordine Mondială – Lumea încotro?
Supravegherea globală a populaţiei vizează instaurarea insidioasă a statului fascist unic, planetar, ce are drept consecinţă distrugerea vieţii intime a fiinţelor umane
Pe de altă parte, folosind Google, Facebook şi Twitter, noi, utilizatorii, oferim cu credulitate gestionarilor acestor sisteme informatice și stăpânilor lor din umbră, care le poruncesc ce să facă clipă de clipă, informaţii care le permit să deducă obiceiurile noastre de consumatori și o multitudine de date intime. Aceste tendințe de control, care cunosc o dezvoltare exponenţială în ultimii câţiva ani, merg toate în aceeaşi direcţie: aceea a unei societăţi așa-zis transparente, în care nu mai ştim exact unde şi când se trage linia (ce devine din ce în ce mai puţin perceptibilă) între viaţa noastră privată şi viaţa publică. Aceasta este o anomalie majoră şi constituie chiar o răsturnare a termenilor firești ai civilizaţiei. Asistăm şocaţi, mai mult sau mai puţin conştienţi, la punerea în scenă a unui plan dement de dominație colectivă transpus literar, încă de la începutul secolului XX, de trei celebri scriitori – Kafka, Huxley şi Orwell, doi dintre ei fiind în mod cert acoliți ai clicii de la vârful Francmasoneriei mondiale, iar celălalt un notoriu socialist/troţkist. Acest plan nebunesc al monitorizării tuturor oamenilor de către un grup de plutocrați sataniști se referă în principal la înrobirea fiecăruia dintre noi și la aducerea noastră sub controlul total al „ochiului luciferic“ al așa-zișilor „iluminați“, sub pretextul (deja naiv, în acest context al) progresului și al evoluției către mai bine al întregii lumi.
Vorbim despre o combinaţie de factori ce are o încărcătură deosebită, fiind plină de semnificaţii, mai ales în cazul statelor moştenitoare ale unei tradiţii totalitare, cum ar fi cazul Chinei şi al Rusiei. Această chestiune aberantă, ce a luat recent un avânt covârşitor, ridică multe întrebări chiar şi în aşa-zisele democraţii cu tradiţie. Până unde poate şi cât de departe trebuie să meargă puterea statului în ceea ce priveşte invadarea vieţii private? Partizanii mai mult sau mai puţin conştienţi ai acestor practici invazive argumentează: „Din moment ce nu am nimic să-mi reproşez, de să ce nu dau acces liber la datele referitoare la mine, la ceea ce sunt şi la ceea ce fac?“
Există şi sugestii mincinoase ale aceloraşi susţinători ai ideii de control, care prezintă şi reversul, aparent benefic nouă, celor supravegheaţi, al utilizării tuturor acestor tehnologii şi mijloace de supraveghere şi control: întrucât, vezi Doamne, şi cetăţenii pot folosi ei înşişi tehnicile de supraveghere pentru a demasca abuzurile de putere, noua şi îndelung aclamata transparenţă acţionează în aceste condiţii ca un factor de echilibru.
Viaţa noastră intimă nu mai are niciun viitor în contextul supravegherii globale constante a fiecărei mişcări pe care o facem
Pentru unii jurişti şi avocaţi, cât şi pentru noi toţi, omeni de bun-simţ, care ne preţuim drepturile de cetăţeni liberi, situaţia este evidentă: extinderea practicilor de supraveghere este atât de vertiginoasă şi de abil manipulată, încât apare aproape inutil să-i mai opunem orice formă de rezistenţă. Totuşi, această renunţare, atât de mult dorită (aşteptată şi chiar impusă) de promotorii lipsiţi de creier ai acestor tehnici malefice de supraveghere non-stop a întregii populaţii, are la bază o idee greşită despre valoarea vieţii private şi a aşa-zisei democraţii.
Imperativ pentru noi este să ne protejăm cât mai bine împotriva oricăror utilizări ale acestor informaţii ce privesc viaţa noastră privată, păstrându-ne mereu cât mai bine şi mai corect informaţi (din surse ce nu provin din mass-media centrală, afiliată şi supusă integral forţelor oculte francmasonice) şi fiind foarte prudenţi cu împărtăşirea informaţiilor personale, indiferent de pretextele sub care ne sunt cerute.
Pentru susţinerea acestor tehnici abjecte de invadare a vieţii private a tuturor fiinţelor umane, susţinătorii lor au mereu la îndemână cazuri specifice, care, în viziunea lor aberantă asupra realităţii, ar justifica intervenţiile lor ilegale şi lipsite de orice urmă de respect şi decenţă faţă de intimitatea oamenilor. Totul se desfăşoară sub acoperirea mantiei stranii a nebuneştii „lupte împotriva terorismului” şi a aşa-zisei protecţii şi siguranţe a persoanelor, o găselniţă pusă la cale şi regizată în mod abject de aceleaşi forţe întunecate ale Francmasoneriei mondiale.
Un exemplu în această direcţie îl constituie cazul în care anchetatorii Poliţiei Federale din Districtul Columbia, SUA, l-au suspectat pe Antoine Jones, proprietarul controversat al unui club de noapte, de trafic de droguri. În septembrie 2005, fără a avea un mandat de percheziţie valid, ei i-au instalat un sistem GPS în maşină şi l-au urmărit 24 de ore din 24, timp de patru săptămâni. Această supraveghere a dus la descoperirea unor cantităţi importante de cocaină. Jones a fost găsit vinovat şi condamnat la închisoare pe viaţă.
Curtea de Apel a Districtului a decis că acest filaj prin GPS, realizat fără un mandat, constituie o încălcare a Amendamentului al patrulea şi a anulat sentinţa pronunţată. Ca urmare, administraţia Obama a făcut apel la Curtea Supremă de Justiţie, susţinând că printr-o astfel de supraveghere nu se încalcă dreptul la confidenţialitate şi viaţă privată şi, prin urmare, nu este necesară nici existenţa unui mandat, nici invocarea unui „motiv legal plauzibil“ (conform cu Constituţia) şi nici chiar existenţa unei suspiciuni cu privire la comiterea unei infracţiuni. Pe 8 noiembrie 2011, Curtea a audiat argumentele de apel, iar pe 23 ianuarie, Curtea a decis împotriva Administraţiei, considerând că instalarea unui GPS pe un vehicul privat a constituit o „intruziune“ comparabilă cu o percheziţie, care cerea existenţa unui mandat.
Tehnologiile disponibile în prezent dau statului capacitatea orweliană de a urmări obsesiv aproape fiecare mişcare a cetăţenilor săi şi fiecare acţiune realizată, în mod particular de la tastatura unui calculator. Dacă toate acestea s-ar petrece pe scară largă aşa cum îşi doreşte, în mod aberant, administraţia Obama, atunci Guvernul SUA şi omoloagele sale din întreaga lume ar putea desfăşura oricând astfel de supravegheri ilegale fără să dea socoteală cuiva. În aceste condiţii, respectarea intimităţii poate deveni, aşa cum îşi doresc aceşti sceleraţi, o noţiune „învechită“ şi „depăşită“.
Cazul Jones se înscrie în cadrul „războiului împotriva drogurilor“, care a transformat Statele Unite în campion mondial la rata de încarcerări pe cap de locuitor, determinând o diminuare considerabilă a măsurilor de protecţie oferite de al patrulea amendament şi de Constituţie, în general. De fapt, privind în culisele tuturor acestor cazuri, descoperim că în realitate nu s-a făcut mai nimic pentru eliminarea realei infracţionalităţi, în vederea asigurării unui trai liniştit, sigur şi liber cetăţenilor, dar în schimb s-au deturnat sume imense, cheltuite din fondurile contribuabililor, sub pretextul luptei pentru limitarea, de exemplu, a cantităţii de droguri disponibilă pe piaţă. Aceleaşi întrebări precum cele ridicate de acest caz oferit drept exemplu, sunt, de asemenea, esenţiale în legătură cu celălalt „război“, care continuă să îi ţină ocupaţi pe diriguitorii malefici ai SUA, în ciuda faptului că administraţia Obama a abandonat formula atât de îndrăgită de administraţia anterioară, respectiv „războiul împotriva terorismului“.
În cazul Europei, de exemplu în Franţa, conform unei legi din 2004, operatorii de telefonie mobilă şi furnizorii de servicii de internet sunt obligaţi să ţină evidenţa apelurilor utilizatorilor de telefoane mobile şi a mesajelor e-mail timp de un an. Aceste date sunt comunicate pe baza unui rechizitoriu judiciar „în contextul prevenirii actelor de terorism“. Ca şi în cazul vecinilor de peste Ocean, aşa-zişii „iluminaţi“ îşi întind tentaculele otrăvite în acelaşi mod şi tind să acapareze întreaga planetă, sufocând-o. Legea în cauză stipulează în continuare că în timpul unui control de identitate efectuat asupra cuiva „cu un motiv plauzibil“, agenţii de poliţie pot consulta toate fişierele centralizate referitoare la acea persoană, chiar şi în absenţa unei infracţiuni.
Există, de asemenea, date centralizate ce conţin informaţii despre identitatea, permisul de conducere şi eventualele infracţiuni comise în trecut ale cetăţenilor francezi. Un raport parlamentar publicat în decembrie 2011 arată că poliţia operează cu optzeci de baze de date diferite, din care pentru 45% se aşteaptă încă legalizarea (conform unui raport realizat de deputaţii Delphine Batho şi Jacques-Alain Benisti). Dacă ne referim doar la fişierul centralizat al amprentelor genetice (ADN), acesta acoperă informaţii despre 1,5 milioane de persoane! În ceea ce priveşte fişierul cu amprentele digitale, în mod normal, acesta este consultat doar ca parte a unei anchete judiciare, dar cu toate acestea există, în mod straniu, aproximativ 400 de oficiali din Ministerul de Interne şi din cadrul Jandarmeriei care au acces la acesta. Pe 6 martie 2012, Parlamentul francez a adoptat o lege cu privire la o pretinsă „protecţie a identităţii“, care are drept urmare crearea unei noi cărţi de identitate (şi a unui paşaport nou) dotată cu un cip ce conţine amprentele digitale. Un articol din această lege permite poliţiei şi jandarmeriei să aibe acces la amprentele digitale, inclusiv pentru cazul presupuselor „nevoi de prevenire“ a infracţiunilor. Această dispoziţie a fost abrogată totuşi pe 22 martie 2012 de către Consiliul Constituţional, stabilindu-se că afectează grav „dreptul la respectarea vieţii private, fiind disproporţionată în raport cu scopul urmărit“. De asemenea, serviciile fiscale şi vamale au în mod nefiresc acces la informaţii private referitoare la conturile bancare ale cetăţenilor.
Cerinţa de bază a celui de al patrulea amendament din Constituţia SUA şi a articolelor similare din Constituţiile statelor lumii cere poliţiei să obţină un mandat bazat pe un „motiv plauzibil“ înainte de efectuarea unei percheziţii, iar acesta este tocmai ceea ce protejează intimitatea caselor noastre, a gândurilor noastre şi a relaţiilor noastre intime împotriva privirilor intruzive ale autorităţilor şi ale forţelor întunecate din spatele lor. Dar această prevedere este o provocare atât pentru politica antidroguri, cât şi pentru cea antiterorism. Noţiunea de „motiv plauzibil“ este, în general, definită ca fiind o „convingere motivată“, adică se crede că o persoană a comis un delict sau că sunt pe cale de a fi găsite dovezi ale unei infracţiuni. Pentru că drogurile sunt relativ uşor de ascuns şi atât traficanţii, cât şi teroriştii se străduiesc constant să nu lucreze la vedere, misiunea autorităţilor aflate în căutarea unui astfel de „motiv plauzibil“ se complică. Atunci când un „război“ este declarat, intimitatea devine mai curând un lux.
Haos legislativ şi legi interpretate de agenţii autorităţii după bunul lor plac
Constanta şi aproape integrala supraveghere a noastră restructurează din temelii însăşi definiţia vieţii private în contextul actual al erei digitale.
Faptul că operatorul nostru de telefonie cunoaşte şi înregistrează în permanenţă locaţia noastră înseamnă că statul poate cere comunicarea acestor informaţii fără a îndeplini cerinţele legale prevăzute în drepturile noastre protejate de Constituţie? Puterea pe care poliţia o are de mult timp de a percheziţiona o persoană în stare de arest, autorizează de asemenea şi examinarea tuturor SMS-urilor şi a mesajelor e-mail stocate în smartphone-ul respectivei persoane? Autorizaţia funcţionarilor vamali de a inspecta bagajele se extinde şi asupra laptopurilor, care conţin cu mult mai multe informaţii personale decât oricare altele dintre obiectele noastre personale şi care au devenit susceptibile de percheziţie în cazul călătoriilor atunci când această „măsură de siguranţă” a intrat în vigoare?
Înainte de apariţia GPS, pentru a fi la curent cu mişcările unei persoane timp de o lună era necesară postarea de echipe timp de 24 de ore din 24 pentru a încerca să o supravegheze din punct de vedere fizic, o sarcină aproape imposibilă şi care implica nişte costuri prohibitive. În prezent, totul se rezumă la a instala un dispozitiv pe vehiculul persoanei de urmărit, asigurându-ne că este dotat cu baterii rezistente. Pentru că este atât de ieftin şi funcţionează fără intervenţie umană, GPS-ul permite acum realizarea filajelor pe termen lung.
Curtea Supremă a SUA nu a fost suficient de rapidă pentru a se adapta la evoluţiile tehnologiei de control. A fost nevoie de circa cincizeci de ani pentru a decide că interceptarea convorbirilor telefonice constituie o „percheziţie sau sechestru”, în conformitate cu al patrulea amendament. Curtea a considerat mult timp că acest fapt nu era comparabil, deoarece nu exista nicio intruziune fizică. Totuşi Curtea s-a răzgândit în 1967: în timp ce al patrulea amendament protejează „persoanele, nu locurile”, aceasta a concluzionat că orice intervenţie a autorităţilor ce zădărniceşte „aşteptarea rezonabilă de respect pentru viaţa privată” a fost asimilată cu o „percheziţie sau sechestru”.
De atunci, cu toate acestea, instanţa a luat de multe ori o poziţie dificil de interpretat în ceea ce priveşte ce reprezintă de fapt o „aşteptare rezonabilă de respect pentru viaţa privată”, făcând cel de al patrulea amendament din ce în ce mai inaplicabil în contextul avidităţii statului de a colecta informaţii şi înjosind complet oamenii. De asemenea, formulările ambigue din corpul legilor, special concepute pentru a fi interpretate în funcţie de context şi de avantajele obţinute în urma unui mod sau al altuia de interpretare, este o practică din ce în ce mai răspândită în momentul actual peste tot în lume.
În exemplul prezentat, cel al infractorului Jones, Curtea de Apel a Districtului Columbia a ajuns la concluzia că există o diferenţă de natură între a urmări o maşină pentru o zi de la punctul A la punctul B şi faptul de a monitoriza fiecare mişcare a sa 24 de ore din 24, timp de patru săptămâni: „O persoană informată de toate mişcările unei alte persoane poate şti dacă aceasta este un practicant asiduu, un beţiv inveterat, un obişnuit al sălii de sport, un soţ infidel, un pacient ce urmează un tratament la un spital, dacă este familiar unor persoane sau grupuri politice specifice – şi această persoană nu află doar una dintre aceste detalii specifice, ci pe toate deodată“.
Cazuri precum cele prezentate anterior au deja implicaţii halucinante şi pentru dezvoltarea şi realizarea altor operaţiuni de supraveghere ce exploatează intensiv tehnologiile avansate din acest domeniu. În urmă cu ceva vreme, Curtea Supremă de Justiţie a SUA a estimat, de exemplu, că noi, oamenii, am renunţat deja la aşteptările noastre legate de drepturile ce ni se cuvin în acest domeniu cu privire la informaţiile pe care le împărtăşim cu terţe părţi. Astfel, urmând această logică nebunească, instanţa a autorizat poliţia să inspecteze resturile menajere, să examineze evidenţele bancare şi să-şi doteze informatorii cu dispozitive ascunse de înregistrare, fără a avea motive obiective de suspiciune şi fără a se exercita un control al procedurii aplicate.
În contextul actual al omenirii, acest principiu are implicaţii importante pentru viaţa intimă. Pentru că, dacă nu trăim precum un pustnic, suntem în mod constant obligaţi să facem schimb de informaţii cu o terţă parte – fie că e vorba despre o companie emitentă de carduri de credit, un furnizor de acces la internet, o companie de telefonie, o bancă sau o farmacie. Calculatoarele permit acestor entităţi să ţină evidenţe exacte şi uşor accesibile ale acestor operaţiuni şi facilitează autorităţilor colectarea şi analiza datelor.
S-ar putea crede, pornind de la decizia Curţii Supreme a SUA în cazul Jones, că nu se pot extrage informaţii dintr-un calculator fără o autorizaţie judiciară prealabilă. Cu toate acestea, statul utilizează fără scrupule mijloace tehnologice avansate pentru a aduna cantităţi mari de informaţii neprotejate în vederea obţinerii unei imagini exacte a activităţilor private ale unui individ. La fel, căutarea în laptopurile celor ce trec graniţa, precum şi utilizarea de către poliţie a dispozitivelor de urmărire a telefoanelor mobile, cât şi urmărirea desfăşurătoarelor comunicaţiilor, pot intra, în mod similar, sub incidenţa legilor ce protejează drepturile persoanelor. Dar, în prezent suntem confruntaţi cu riscul ca aceste legi să fie depăşite (deja) de progresul tehnologic, care este încurajat şi îndreptat într-o direcţie malefică, grotescă şi care contravine oricărui drept la intimitate şi la liberă exprimare a oamenilor. Iar această chestiune atrage din ce în ce mai mult, cu paşi mici dar siguri, atenţia avocaţilor, a cadrelor universitare, a reprezentanţilor legii şi a jurnaliştilor, pregătiţi să-şi apere drepturile şi să se desprindă din strânsoarea otrăvită a intrigilor satanice francmasonice, desfăşurate abil, simultan, peste tot în lume.
Bolnava nevoie de putere şi de control a aşa-zişilor „iluminaţi“
În cartea sa, One Nation Under Surveillance (Naţiune sub supraveghere), Simon Chesterman susţine că noţiunea de viaţă privată este de acum deja o literă moartă. El propune prin urmare, ca statul să caute să reglementeze utilizarea informaţiilor pe care este strict necesar să le colecteze, mai degrabă decât să se încerce în zadar un control al supravegherii propriu-zise şi dezvoltarea unor măsuri în această direcţie, ce pot conduce la crearea falsei percepţii că statele, în mod special cele aflate la vârful ierarhiei ocultei satanice, pot ignora legile oricând doresc aceasta, obligând celelalte state să li se supună fără să riposteze în vreun fel. Din această perspectivă, nu există „o intervenţie umanitară ideală”, acest concept fiind cel mai adesea folosit cu rea intenţie pentru a justifica intruziunea în chestiunile altor state, folosind eventual forţa fizică şi creând un întreg sistem de propagandă cu ajutorul mass-media care să ofere „praful în ochi”, necesar justificării de formă în faţa cetăţenilor a acestor acţiuni demente.
Pretinsa teamă de atacuri teroriste de mare amploare au creat iluzia unei nevoi halucinante, exacerbate de control; în plus, progresele tehnologice permit, de asemenea, colectarea şi analiza unor cantităţi importante de informaţii, care până acum erau private; şi, într-o cultură transformată de către reţelele de socializare, în care oamenii îşi dezvăluie gândurile şi acţiunile cele mai intime de bunăvoie, confidenţialitatea tinde să fie deja considerată la fel de anacronică precum cavalerismul.
În ceea ce priveşte Statele Unite ale Americii, aceste temeri sunt fondate. În 2010, The Washington Post a arătat că 1271 de agenţii guvernamentale şi 1931 de subcontractori privaţi lucrează pentru securitatea naţională, şi mai mult de 854.000 de persoane au autorizaţii la zone şi documente calificate drept „top secret”. Toţi aceştia acţionează, în întregime sau parţial, în mod discret, dar putem fi siguri că sunt obsesiv cu ochii pe noi. Ei lucrează, susţinuţi de minţile întunecate de la cele mai înalte niveluri ale ierarhiei francmasonice pentru a concepe şi a utiliza tehnologia cea mai sofisticată destinată supravegherii. Aceste servicii şi metode de operare sunt popularizate din ce în ce mai des, mai ales prin intermediul industriei cinematografice de la Hollywood, urmărindu-se mereu ca toţi cei implicaţi în aceste operaţiuni malefice de supraveghere a populaţiei să fie prezentaţi într-o aură de mister şi aventură, ce face să crească subit pulsul privitorilor sau să trezească în aceştia reacţii false de susţinere a acţiunilor denaturate şi intruzive în viaţa intimă a noastră. Apoi când, de exemplu, cineva precum preşedintele Bush autorizează în secret Agenţia Naţională de Securitate (NSA) să plaseze sub supraveghere, fără mandat, telefoanele şi e-mailurile tuturor cetăţenilor americani, încălcând o lege penală concepută pentru a proteja viaţa privată, populaţia este deja prea ameţită de intoxicaţia la care a fost supusă în mod repetat prin toate mijloacele de propagandă aflate la dispoziţia oribilului aparat guvernamental american, pentru a mai reacţiona şi a îşi apăra drepturile. NSA a utilizat un software foarte sofisticat pentru a verifica automat milioane de forme de comunicare, căutând cuvinte, fraze sau link-uri suspecte. Dezvăluit de către The New York Times în 2005, programul a fost suspendat. Dar a fost reactivat rapid după modificarea de către Congres a Legii de Supraveghere Externă, care a autorizat instanţele abilitate să permită astfel de practici groteşti.
Noi norme ar trebui să permită, de asemenea, în curând agenţilor FBI accesul la pubelele americanilor, să caute prin bazele de date şi să desemneze echipe speciale pentru a fila persoane, fără nicio dovadă obiectivă care să permită suspectarea persoanelor în cauză de a fi comis infracţiuni, şi toate acestea pe o perioadă nedeterminată, înjosind cetăţenii americani şi reducându-i la statutul de simple marionete în mâna păpuşarilor satanişti ce se pretind a fi „iluminaţi“.
Convins deja în mod fals de abilităţile malefice ale statului de a dori şi a urmări cu orice preţ să colecteze vaste cantităţi de date asupra vieţii noastre personale şi considerând în mod penibil, din această cauză, că ar fi inutil să se opună colectării de către stat a tuturor acestor informaţii, Chesterman ne propune ca mai degrabă să inventăm un nou „contract social”, care defineşte în mod clar condiţiile în care autorităţile pot exploata aceste informaţii. Activităţile de informare, în opinia sa, ar trebui să respecte trei principii: să fie efectuate de către instituţiile publice, mai degrabă decât de către subcontractanţi privaţi, să se bazeze pe lege, şi responsabilitatea statului pentru utilizarea informaţiilor. Aparent nu este nimic rău în asta, dar un astfel de „contract“ ar rezolva cu adevărat problemele de confidenţialitate ridicate în epoca tehnologiei de supraveghere? Practic, dacă nu reuşim să limităm la maxim colectarea de date, ce ne mai rămâne din viaţa noastră privată? Încălcarea acesteia apare atunci când serviciile statului au acces la informaţiile pe care noi considerăm că nu trebuie să le cunoască; felul în care sunt folosite ulterior este mai puţin o chestiune de a păstra confidenţialitatea, decât de a împiedica alte acţiuni de tipul discriminării, represaliilor, încălcare a drepturilor persoanei etc.
Şi alţi autori împărtăşesc îngrijorarea în ceea ce priveşte soarta vieţii noastre intime dacă nu se limitează totuşi accesul statului la informaţiile pe care cu obstinaţie doreşte să le colecteze. Metodele abile de a invoca necesitatea colectării de către stat a unei cantităţi atât de însemnate de date se desfăşoară la adăpostul concepţiei nebuneşti şi deplin denaturate că „nimeni nu are de ce să se teamă dacă nu are nimic de ascuns”. Acesta este argumentul cel mai des invocat, al cărui efect devastator a fost dispariţia aproape completă a vieţii private. Respectul faţă de sfera intimă este un aspect esenţial al existenţei umane şi a unei ideale democraţii liberale sănătoase – un drept care protejează în primul rând nevinovatul, nu doar vinovatul. Fără un sanctuar în care să ne regăsim singuri cu noi înşine, nu ne putem bucura pe deplin de intimitatea necesară pentru o viaţă împlinită, nici nu vom fi capabili să menţinem tipurile de relaţii şi de schimburi confidenţiale necesare pentru o critică politică puternică, de exemplu. Folosind termenii problemei ridicate de judecătorul Breyer, cu ocazia pledoariilor din cadrul procesului Jones, putem să ne întrebăm cu legitimă îngrijorare „ce ar fi o societate aşa-zis democratică, în cazul în care un număr mare de oameni ar crede într-adevăr că guvernul le monitorizează fiecare mişcare pe perioade lungi de timp”?
În 1956, sociologul Edward Shils scria, în The Torment of Secrecy (Supliciul secretului), că o democraţie liberală necesită respect pentru viaţa privată a cetăţenilor şi transparenţă din partea guvernului. Populaţia nu-şi poate exprima în mod liber opoziţia sa dacă statul nu încetează să o monitorizeze, iar deciziile sale nu vor fi informate în mod corespunzător în cazul în care puterea continuă să acţioneze sub vălul secretului.
Dar astăzi, viaţa cetăţenilor este voit din ce în ce mai transparentă, în timp ce acţiunile statului sunt învăluite în secrete.
Articol preluat din Programul Taberei yoghine de vacanță Costinești 2012, publicat la Editura Shambala, tipărit la Ganesha Publishing House.
Citiți și:
S-au găsit vinovaţii: Prea puțin Big Brother, prea mult Snowden
Un raport destinat preşedintelui SUA arată că «supravegherea în masă a populaţiei nu are niciun efect în detectarea teroriştilor»
Cum ajung toate datele, mesajele, apelurile şi locurile unde ai mers, din smartphone-ul tău cu Android direct la guvernul din China
Scandal de securitate: Peste 700 de milioane de dispozitive au preinstalat un software care fură datele utilizatorilor, fără ca aceştia să ştie
Pentru 50 de dolari, oricine poate cumpăra acum un smartphone cu un display HD, servicii de date rapide, dar şi un „feature” secret: un backdoor care transmite datele şi mesajele text înapoi în China la fiecare 72 de ore, scrie New York Times.
O firmă de securitate din SUA a descoperit un software preinstalat pe o serie de telefoane care funcţionează cu Android ca sistem de operare, care monitorizează totul, de la locurile unde merg utilizatorii, la persoanele cu care vorbesc şi cui scriu mesaje. Autorităţile americane spun că încă nu este clar dacă rapoartele reprezintă data mining făcut în secret pentru scopuri comerciale, de reclamă, sau un efort al guvernului de la Beijing de a colecta date despre utilizatori.
Clienţii internaţionali care folosesc telefoane cu Android sunt cei mai afectaţi de acest software. Totuşi, numărul exact de telefoane care sunt „infectate” este încă neclar. Compania chineză care a produs software-ul, Shanghai Adups Technology, susţine că acel cod ar rula pe 700 de milioane de dispozitive, de la telefoane şi maşini la alte dispozitive smart.
Un producător american de telefoane – BLU Products – a anunţat că peste 120.000 de telefoane au fost afectate şi că a trebuit să facă un update de soft pentru a repara problema.
Kryptowire, firma de securitate care a descoperit vulnerabilitatea, a anunţat că software-ul Adups a transmis întregul conţinut al mesajelor, listelor de contacte, jurnalelor de apeluri, locaţia clienţilor, precum şi alte date către un server din China. Codul vine preinstalat pe telefoane, iar clienţii nu au idee că sunt supravegheaţi. „Chiar dacă ai fi vrut să ştii, nu ai fi putut”, susţine compania americană de securitate.Experţii de securitate găsesc frecvent vulnerabilităţi în produsele electronice de consum, dar acesta este un caz excepțional. Nu este un „bug” sau o eroare, Adups a creat software-ul special ca producătorii chinezi să îşi monitorizeze utilizatorii, potrivit nui document prin care Adups explică problema executivilor de la BLU.
Reprezentanţi ai Adups au spus că „este o companie privată, care a făcut o greşeală”.
Episodul arată încă o dată cum securitatea datelor poate fi compromisă prin lanţul de distribuţie, fără cunoştinţa producătorului sau clienţilor. De asemenea, oferă şi o perspectivă asupra modului în care companiile chineze, de cele mai multe ori la îndemnul sau cu aprobarea guvernului, monitorizează comportamentul utilizatorilor şi fură datele acestora.
Potrivit site-ului Adups, compania chineză dezvoltă software pentru doi dintre cei mai mari producători de smartphone-uri din lume: ZTE şi Huawei, ambele companii chinezeşti.
Acesta este al doilea mare scandal legat de spionajul chinez prin intermediul telefoanelor, după ce experți ai companiei BlueBoxau descoperit softuri de tip malware similare pe un telefon Xiaomi Mi 4 LTE.
Citiți și:
Telefoanele smart ale firmelor Lenovo, Huavei și Xiaomi vin cu softurile de spionaj ale utilizatorului preinstalate!
Snowden susține că deja spionii britanici pot accesa de la distanță orice telefon mobil
ȘOCANT! Sarkozy, fostul președinte al Franței, mărturiseşte: Metisarea populației trebuie să devină obligatorie!!!
S-a tot vorbit în ultimul timp despre așa-numitul Plan Kalergi, elaborat la începutul secolului, plan ce are ca obiectiv de bază metisarea populației Europei, transformarea ei într-un hibrid euro-afro-asiatic. Totul pentru distrugerea statelor națiune și facilitarea controlului populației continentului, în numele Noii Ordini Mondiale și a Guvernului Global pe care păpușarii planetei vor să le instaureze.
Faptul că acest plan diabolic este real și se pune în aplicare este dovedit de multe aspecte – inclusiv de islamizarea forțată din ultimul an. O probă șocantă o constituie și materialele video de mai jos.
În următorul clip îl veți descoperi pe fostul președintele francez, evreul Nicolas Sarkozy, vorbindu-ne despre necesitatea metisării, educarea populației și chiar constrângerea ei pentru a atinge acest obiectiv:
„Obiectivul […] este de a face față (de a accepta) provocării metisării, provocarea metisării pe care ne-o adresează secolul XXI. Nu este o alegere, este o obligație, un imperativ; nu putem face altfel, decât cu riscul de a ne confrunta cu probleme considerabile. Noi trebuie să ne schimbăm, deci o să ne schimbăm! O să schimbăm peste tot în acelaşi timp: în întreprinderi, în administrație, în educație, în partidele politice. Și o să ne punem obligații de realizat. Dacă acest voluntarism republican nu funcţionează, va trebui atunci ca Republica să treacă la metode și mai constrângătoare.ˮ
În Franța, amestecarea populației (metisarea ei) a ajuns la un grad atât de avansat încât din punct de vedere etnic (cel puțin în anumite regiuni) poporul francez a fost învins, destructurat. Desigur, vă întrebați cum de francezii acceptă așa ceva. Ei bine, Franța este o țară sub ocupație. Ultimii doi președinți – Sarkozy și Hollande – sunt etnici evrei, la fel ca foarte mulți alți oficiali ai Franței. Îmi amintesc că acum un an, un român care locuiește de o viață în Franța mi-a spus: „În Franța nu poți să obții o funcție importantă în stat decât dacă ești evreu sau mason!”. „Gurile rele” spun că și în România este la fel…
Un text teribil despre criza refugiaților: lumea va fi transformată într-o imensă fermă a animalelor, condusă fără milă
E inutil de așteptat efectul imigranților asupra Europei. Se vede deja cu ochiul liber din discuțiile și polemicile stârnite pe marginea subiectului, deși acesta e doar începutul.
Zâzania și certurile au împărțit rapid lumea între poziții cvasirasiste și moraliștii cu telescopul, de regulă comuniști dornici să împartă cadouri pe spinarea altora și să provoace revoluție prin orice mijloace. Diverse grupuri extremiste se pregătesc de războiul cu musulmanii în Europa, în timp ce fete și băieți inocenți așteaptă refugiații cu mintea larg deschisă, repetând la indigo scenariul lui Jean Raspail din romanul Le camp des saints (despre care nu există nici măcar o referință, după cunoștința mea, în română).
În aceste condiții, poate că totuși nu e complet inutil de reluat discuția despre rolul imigranților, într-o cheie mai largă.
Potrivit unor gânditori precum Wittgenstein, Weaver sau Macintyre, există o legătură indisolubilă între un limbaj al raționalității practice și un mod de viață. Economiștii Școlii Austriece de Economie (Mises, Rothbard, Hoppe) au sesizat, de pildă, că distrugerea culturii prin invazia imigranților, chiar dacă ar putea aduce beneficii pe termen scurt, în final este similară cu socialismul pe scară largă și cu prăbușirea economică.
Dar este meritul lui Wittgenstein şi al celorlalți autori amintiți că au pus în evidență implicațiile mult mai devastatoare ale dispariției presupozițiilor culturale. Pentru că imigrația de tipul celei la care asistăm astăzi nu este altceva decât un pas premergător semnificativ al distrugerii complete a oricărei forme de tradiție și, pe cale de consecință, a oricărui tip de raționalitate socială sau individuală.
În opinia lui Wittgenstein, comportamentul uman comun este sistemul de referință prin care noi interpretăm un limbaj consensual. Deoarece avem forme de viață identice, putem avea un limbaj prin care să ne înțelegm. De aici, afirmația lui Wittgenstein, devenită celebră în lumea filozofică, conform căreia dacă un leu ar vorbi, noi nu l-am înțelege. Pentru că nu împărtășim aceeași tradiție și istorie, nu putem pricepe nimic din afirmațiile leului. Cu alte cuvinte, „limbajul relevant pentru raționalitatea și înțelepciunea practică este, la rândul lui, coordonat și subordonat contextului narativ tridimensional ambiant, tradiției, istoriei şi retoricii în sens larg”.
Într-un alt exemplu celebru, oarecum asemăntor, MacIntyre își imagina situația în care un necunoscut l-ar aborda în stația de autobuz și i-ar spune „histrionicus histrionicus histrionicus”. Propoziția, deși inteligibilă, ar fi complet absurdă în absența unui cadru narativ, care să-i dea sens. Doar un anumit context o poate face rațională. Aşadar, din acest punct de vedere, MacIntyre se situează pe o poziție în mod explicit radicală, întrucât el neagă posibilitatea de comunicare și inteligibilitate interumană în absența unui context narativ comun. Viețile și acțiunile noastre au sens doar când împărtășim aceeași tradiție.
Aceste exemple și teoriile implicite dau, cred, destul de convingător și rapid o idee despre legătura necesară care există între raționalitatea practică și formele de viață. Fără o cultură comună, oamenii vor fi aruncați rapid în starea de natură hobbes-iană.
Odiseea imigranților nu este decât ultimul act, poate cel mai transparent, al unui efort concertat spre anihilarea tradiției, adică a oricărei posibilități de raționalitate socială, echivalent al transformării aproape literale a indivizilor în animale. Îndobitocirea prin școala publică, publicitate și entertainment, distrugerea deliberată a familiei, asaltul asupra religiei, stimularea conflictelor, a „multiculturalismului” etc, etc, sunt celelalte piese de rezistență din arsenalul totalitarismului globalist.
Din acest punct de vedere, imigranții vor juca, în mod necesar, un rol dialectic, iar războaiele, cu toate consecințele implicite, vor prisosi. Pulverizarea Europei va continua de acum încolo în pași foarte rapizi, până când nu va mai rămâne piatră pe piatră și nici vreun loc de refugiu. Nu va avea loc nicio islamizare a continentului, ci doar o bestializare generalizată, în care lumea va fi tranformată într-o imensă fermă a animalelor, condusă fără milă.
Vinovații nu trebuie nicidecum căutați în trenurile cu refugiați sau în nisipul Orientului, ci în lumea occidentală. Mai ales că ultimele evenimente ar trebui să spulbere iluziile celui care ar putea crede că invazia este întâmplătoare. Aruncarea Orientului (Irak, Afganistan, Siria, Yemen, Libia, Egipt) într-un haos sinistru a fost o politică deliberată a elitelor anglo-saxone, la fel cum a fost și găselnița ISIS, la fel cum este și desantul de refugiați.
Nu există niciun rasism la mijloc, după cum nu există niciun conflict cultural inerent și nici vreo solidaritate națională. Există doar proiectul unei lumi ordonate piramidal, cu o masă amorfă de animale și o elită așezată confortabil la etajele superioare.
de Ninel Ganea
Sursa: karamazov.ro
Citiţi şi:
G8 – unul din cele mai puternice instrumente ale globalizării
Planul Kalergi: genocidul popoarelor europene
Planul secret, diabolic al așa-zișilor «Iluminaţi» ce a fost conceput pentru secolul XXI
Fiinţele umane sunt înrobite prin intermediul unui câmp de manipulare şi de control psihomental orchestrat în mod abil şi subversiv…
… de gruparea malefică ocultă a aşa-zişilor „iluminaţi“. Astfel oamenilor le este răpit dreptul de a-şi mai exercita liberul arbitru
Tot mai multe ființe umane lucide și inteligente aduc în atenţia opiniei publice anumite aspecte alarmante cu care lumea noastră modernă şi umanitatea se confruntă în prezent. Este important să înţelegem că tot ceea ce vedem la nivel global, şi anume războaiele aflate în desfăşurare, atrocităţile împotriva drepturilor omului, opresiunile de orice fel, subjugarea şi pierderea libertăţii oamenilor, supravegherea în masă, lăcomia corporatistă, modificările genetice, fluorizarea apei, geo-ingineria distructivă, asaltul agresiv al industriei produselor farmaceutice, vaccinarea perfidă, care a devenit obligatorie, dogmele şi sistemele pseudo-religioase, curentele politice violente, mincinoase şi manipulatoare, corupţia guvernamentală, patologiile şi perversităţile sexuale, războaiele rasiale, mass-media dominantă din umbră, mincinoasă, agresivă şi acaparatoare, precum şi (mai ales) controlul mental exercitat prin cultivarea plăcerilor inferioare și a unui așa-zis „bine“ ce este greșit înțeles, toate acestea reprezintă creaţiile monstruoase şi rodul influenţelor malefice ale unor forţe rele invizibile, care, din nefericire, conduc umanitatea de mult timp, folosindu-se în diferite moduri de marionetele lor umane care le execută cu inconştienţă criminală planurile satanice, dezastruoase.
Principalul scop şi planul ascuns al unor astfel de forţe obscure sunt (şi au fost mereu) să ne ţină pe noi, oamenii, ferecaţi într-o „închisoare“ energetică, în care predomină frecvenţele de vibraţie inferioare, malefice. Prin aceasta, forţele obscure invizibile, malefice, se hrănesc apoi în mod lacom cu toate energiile subtile joase ale emoţiilor inferioare, rele, ce sunt induse cu obstinaţie în mintea şi în psihicul fiinţelor umane prin intermediul unor stări de suferinţă, dramă, haos şi prin felurite lupte sau conflicte ce apar între oameni fie la nivel global, prin războaie, fie la nivel interpersonal, prin luptele neîncetate de idei şi de opinii între oameni, în viaţa de zi cu zi.
Principiul manipulativ al dominării divide et impera (în limba latină, „dezbină şi stăpânește“) păstrează fiinţele umane într-o stare de frică paralizantă aproape perpetuă. Aplicarea acestui principiu manipulativ duce la manifestarea în om a unei preocupări aproape obsesive pentru supravieţuirea fizică. Frica astfel generată ne menţine apoi într-o percepţie ce ajunge să fie sever limitată doar la cele cinci simţuri fizice şi ne constrânge totodată să trăim în periculoasă indulgență, complacere şi nepăsare, astfel încât ajungem gradat să pierdem bruma de bun-simţ şi înţelepciunea profundă care ne ajută să ne menţinem trupul în stare de sănătate şi armonie. Astfel, fiinţele umane se separă de Dumnezeu şi ajung să fie lipsite de ghidarea autorității spirituale interioare a Sinelui Nemuritor Divin (ATMAN), care este perfect liber.
Marele înţelept G. I. Gurdjieff afirma: „Există o multitudine de aspecte mărunte şi în fond insignifiante care împiedică fiinţa umană să se trezească din punct de vedere spiritual şi care o menţin sub puterea iluziei. Ca să acţionezi conştient cu intenţia fermă a trezirii este necesar să cunoşti natura forţelor nevăzute ce menţin fiinţa umană în stare de adormire. În primul rând, este urgent necesar să realizăm ca «somnul» conştiinţei în care se află în prezent omul nu este unul normal, ci este un somn letargic, hipnotic al conştiinţei. Omul din zilele noastre este astfel hipnotizat, şi această stranie stare hipnotică este menţinută şi chiar accentuată continuu prin felurite modalităţi de control. Putem astfel să descoperim faptul că există anumite forţe şi entităţi demoniace invizibile care urmăresc cu obstinație să menţină oamenii în această stare hipnotică şi fac eforturi neîncetate să îi împiedice să descopere Adevărul şi să-şi înţeleagă locul şi rostul dumnezeiesc fundamental pe care îl au în această viaţă.“
De ce oare istoria omenirii este atât de plină de războaie, atrocităţi şi, oare, de ce au existat şi există atât de multe sisteme şi mecanisme de control ce sunt destinate subjugării oamenilor? Cu toate progresele înregistrate de tehnologie în ultimul timp, nimic nu se transformă la modul fundamental şi cu adevărat în viaţa oamenilor. Asistăm, din păcate – mulţi dintre noi în mod pasiv și indiferent – la o „re-aranjare“ perpetuă a aceloraşi obiceiuri nefaste, obsesive, înrobitoare, ce capătă diferite înfăţişări şi deghizări, întocmai ca o celulă de închisoare în care doar tapetul se schimbă, dar pereții și gratiile de la geam rămân la locul lor. Oamenii superficiali și ignoranți spun că aceasta este „natura umană“, însă ne-am întrebat noi, oare, vreodată ce înseamnă cu adevărat „natura umană“, am pus noi, oare, cu curaj sub semnul întrebării tot ce ni s-a spus în mod repetat despre umanitate, pentru a deosebi ceea ce este adevărat de ceea ce este doar minciună şi manipulare?
Clarvăzătorii afirmă că omenirea este subjugată într-un anume fel viclean de forţe obscure satanice, invizibile, a căror existenţă este situată dincolo de realitatea tridimensională şi despre care se afirmă că sunt adevăraţii „arhitecţi“ ai acestui câmp infernal de manipulare și de control al omenirii. Aceste forţe obscure rele, ce sunt cel mai adesea inspirate de forțele demoniace sau satanice, consideră Pământul şi oamenii ca pe o proprietate a lor, ca pe un fel de „fermă“ a animalelor, în care ne cresc ca pe nişte vite, și din energia pervertită a cărora ei ajung apoi să se hrănească asemenea unor căpuşe.
Societatea şi cultura oamenilor, aşa cum le cunoaştem în prezent, sunt o creaţie ce este inspirată în principal de aceste forţe obscure rele, ba chiar satanice, şi nu de fiinţele umane benefic orientate. Tot ca urmare a influenţei acestui câmp subtil de manipulare și de control psihomental, ne-au fost infuzate în decursul timpului anumite crezuri aberante pseudo-religioase dogmatice şi ne-au fost repetate aproape obsesiv anumite învăţături bizare ce alcătuiesc un fel de pseudo-spiritualitate coruptă, cum este, spre exemplu, aşa-numita spiritualitate-pop, pe care o vedem în unele dintre manifestările curentului New Age, care prezintă tendinţe în mod evident stranii, ce pot fi comparate cu un fel de „virusuri“ comportamentale pentru oameni. Prin intermediul acestor tendinţe bizare, care proliferează, patologicul comportamental şi patologicul psihomental au devenit o bolnavă normalitate în viaţa de zi cu zi a multor oameni.
Preocuparea de a observa doar manifestările tridimensionale ale acestui câmp de manipulare și de control psihomental nu va aduce niciodată o adevărată transformare benefică eliberatoare. Transformarea veritabilă nu se poate realiza prin niciuna dintre instituţiile care aparţin acestei rețele de control, aşa cum sunt, de exemplu, guvernele, comisiile de tot felul, ori feluritele structuri organizatorice corupte, pentru că, de fapt, toate acestea nu fac altceva decât să pună în aplicare planurile viclene ale forţelor şi entităţilor malefice invizibile. Membrii sectei satanice a așa-zișilor „iluminaţi“, iezuiţii, bancherii, firmele corupte, cum este, de exemplu, firma Monsanto sau orice altă organizație guvernamentală sau corporatistă deviată, toţi sunt în realitate marionete şi unelte ale forţelor demoniace sau satanice, care au subjugat mintea oamenilor de pe Pământ.
Pentru oricine vrea să se trezească neîntârziat la realitatea autentic spirituală şi să aibă astfel parte de o viaţă spirituală împlinitoare într-o lume mai bună, cheia simplă şi practică de transformare constă în înţelegerea grabnică a naturii reale a câmpului de manipulare și de control psihomental care influențează în mod malefic și chiar acaparator mintea oamenilor. Efortul adecvat şi sincer de transformare benefică a propriei fiinţe şi de de-programare de la energia consensuală nefastă ce este pervers generată de acest câmp de manipulare reprezintă o parte importantă a procesului lăuntric de decondiţionare, de eliberare. Aceasta este o cale eficientă de a ne conecta la natura noastră spirituală profundă, autentică și de a fuziona în cele din urmă cu Dumnezeu prin revelarea Sinelui Suprem Nemuritor (ATMAN), care ne ajută apoi să transcendem pentru totdeauna acest câmp de manipulare și face cu putinţă să ne reconectăm la tiparul nostru dumnezeiesc arhetipal.
Aceasta nu este o cale uşoară şi toată munca de transformare implică în primul rând să ne înfruntăm propriile frici şi să ne reevaluăm în mod înţelept toate credințele ce sunt condiţionate de influențele socio-culturale, precum şi prejudecățile prostești ce sunt adânc înrădăcinate în conştiinţa personală. Dez-iluzionarea este o parte inevitabilă a procesului de decondiţionare şi, practic, este singura cale de ieşire din câmpul subtil malefic de manipulare și de control psihomental.
Lupta împotriva guvernelor şi a elitei psihopate ce este purtată doar la nivel tridimensional, fizic nu va duce la sfârşitul războaielor şi al suferinţelor omenirii, pentru că „elitele“ însele sunt nişte pioni şi nişte marionete ale forţelor demoniace și satanice care îi stăpânesc. Consimţind să fim conduşi astfel şi crezând în buna intenție a guvernelor corupte nu facem altceva decât să acceptăm în mod tacit încă o construcţie mentală obscură ce este destinată să ne controleze mintea, la fel cum oricare dintre dogmele insidioase ale lumii este concepută şi destinată să menţină oamenii prizonieri, complet deconectaţi de propria lor autoritate spirituală şi fără putinţa de a-și mai exercita liberul arbitru.
În astfel de situaţii, oamenii renunţă la propria lor putere spirituală şi urmează apoi orbeşte autorităţile exterioare perverse, formale, instituţionale. Indiferent cu ce bune intenţii sprijinim un alt „lider“ sau o altă marionetă politică, indiferent de partid, de programele afişate, influenţa câmpului malefic de manipulare și de control psihomental se manifestă după aceea prin intermediul fiecăruia dintre aceștia. Doar focalizarea pe probleme de mediu (lupta împotriva implementării și a utilizării organismelor modificate genetic, susţinerea progreselor pentru energia verde etc.) nu va duce neapărat la o „lume mai bună“, pentru că toate acestea reprezintă doar simptomele plăgii de care suferă omenirea.
Tot ceea ce literalmente vedem ca fiind o „problemă“ ce trebuie „rezolvată“ la nivelurile tridimensionale de manifestare ale câmpului de manipulare și de control psihomental, prin care forțele malefice conduc umanitatea, ascunse fiind după un „voal“ situat în afara percepţiei noastre senzoriale, ne distrage de la ceea ce se petrece de fapt în realitate. Scopul acestui demers viclean este de a ne ţine închiși într-o sui generis închisoare ocultă, fiind tributari unui program de supravieţuire fizică tridimensională, din care nu putem ieși decât dacă ne elevăm suficient de mult frecvența de vibrație. Aceste entități malefice se hrănesc pe spatele nostru cu fluxuri de energii psihice perverse, ce sunt extrase în mod abuziv şi pe neştiute din fiinţele noastre prin intermediul efluviilor de frică ce ne motivează adesea comportamentul automatic şi docil.
Ignoranţa nu este o binecuvântare, așa cum urmăresc elitele să ne convingă în mod perfid, şi nici nu ne protejează. Cel care nu este conştient de existenţa câmpului de manipulare și de control psihomental şi care nu înţelege cum operează acesta, nu numai la nivelul propriei sale minţi, ci și la nivelul întregii omeniri, se află sub influența acestui câmp şi nu are deloc „liber-arbitru“. Un astfel de om este în permanenţă amăgit doar de iluzia că ar avea „liber-arbitru“. Astfel, el poate fi un „agent“ inconştient al forțelor malefice care conduc omenirea din umbră şi este adesea jucat ca pion pe marea „tablă de şah“ a manipulării psihice ce este exercitată în masă asupra oamenilor.
Marele yoghin Sri Aurobindo afirmă în cartea sa The Hidden Forces of Life (Forțele ascunse ale vieții): „Aparenta libertate şi autoafirmare a propriei persoane, de care suntem atât de profund ataşaţi, ascund cea mai jalnică subordonare faţă de o multitudine de sugestii, impulsuri sau forţe nevăzute pe care le-am făcut să fie relevante micuţei noastre persoane. Egoul nostru, lăudându-se atunci cu libertatea întocmai precum un fanfaron al libertăţii, este în fiecare moment sclavul, jucăria şi marioneta nenumăratelor fiinţe, puteri, forţe şi influenţe nevăzute. Întreaga Manifestare este jocul forţelor ascunse universale. Individul conferă o formă personală acestor forţe universale, dar el poate alege dacă să răspundă sau nu acţiunii unei anumite forţe particulare. Doar că majoritatea oamenilor nu aleg cu adevărat, ci se lasă în voia jocului forţelor invizibile inferioare care îi domină. Emoţiile rele, bolile, stările de depresie, alienarea psihică, toate sunt jocul repetat al unor asemenea forţe oculte invizibile. Numai atunci când ne eliberăm cu adevărat de ele, putem deveni o fiinţă umană liberă şi putem trăi cu adevărat, dar putem deveni perfect liberi doar trăind pe deplin fuzionați cu Dumnezeu.“
Aceasta este într-adevăr lecția de viață a ființelor umane din zilele noastre, indiferent care sunt aspectele pe care acestea își focalizează atenţia la nivel tridimensional. Bineînțeles, asta nu înseamnă că de acum înainte putem să ignorăm problemele tridimensionale ale lumii noastre fizice pământeşti, ci că este urgent necesar să le privim într-un context mult mai larg şi mai cuprinzător, îmbrăţişând un punct de vedere net superior.
Pentru a transcende câmpul de manipulare și de control psihomental, nu este suficient doar să cunoaștem din punct de vedere teoretic ce este acest câmp dincolo de manifestările sale tridimensionale. Cele mai importante aspecte pe care este necesar să le luăm în considerare pentru a ieși de sub influența sa înrobitoare sunt eforturile continue practice de elevare a propriei noastre ființe, de disciplinare a conştiinţei noastre, de purificare a învelişurilor noastre subtile, toate acestea fiind necesare pentru a ne putea ancora pe frecvenţa de vibraţie mult mai înaltă a purei discerneri şi a adevăratei iubiri.
Iubirea este Lumină dumnezeiască, este Energie dumnezeiască şi este totodată calea prin care primim Cunoaşterea dumnezeiască superioară, care nu poate fi percepută doar prin cele cinci simţuri fizice şi prin mintea noastră măruntă.
Ceea ce este esenţial în acest efort de transformare lăuntrică este ca niciodată, chiar niciodată, să nu capitulăm fricilor tenebroase pe care ni le induce în mod viclean câmpul de manipulare și de control psihomental, căci tocmai pe această reacţie bazală a omului se sprijină întregul demers manipulativ al forţelor oculte malefice, care au ca scop principal subjugarea liberului arbitru al oamenilor.
În fapt, frica este principala energie psihică cu care aceste forţe oculte răuvoitoare se hrănesc şi care le întreţine jalnica lor putere de influență asupra minţii şi psihicului uman. Triumful deplin asupra fricilor tenebroase este aşadar un jalon important pe calea către atingerea şi menţinerea libertății interioare a omului, şi aceasta face ca puterea malefică de influenţă a câmpului de manipulare și de control psihomental să poată fi neutralizată şi chiar anihilată prin efortul comun al unui număr cât mai mare de oameni ce sunt treziți din punct de vedere spiritual.
Articol preluat din Programul Taberei spirirituale yoghine de vacanță Costinești 2016, volumul 2, publicat la Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House.
Controlul insidios al minții umane: tehnologii folosite pentru subjugarea maselor
În cursul dezvăluirilor despre programul HAARP am atins subiectul potenţialelor implicaţii ale tehnologiilor care pot interfera cu – sau care chiar pot prelua – controlul minţii şi conştiinţei oamenilor. Ideea manipulării minţii umane pentru scopuri personale sau pentru a-i controla pe alţii, a fost de secole o temă care a preocupat umanitatea. Dar acum, cu metodele ştiinţifice existente care se dezvoltă rapid, precum şi, odată cu convergenţa mai multor tehnologii, controlul minţii şi al emoţiilor a devenit deja posibil. După opinia noastră, în prezent, cel mai semnificativ aspect este importanţa acestei probleme. Au voie oamenii să interfereze cu gândurile şi emoţiile semenilor lor? Are cineva voie să controleze liberul arbitru al altcuiva? Acestea sunt câteva întrebări pe care le lansează cartea de față. Fiecare dintre noi trebuie să răspundă la acestea, deoarece generaţia actuală este cea care va decide dacă aceste tehnologii ne vor înrobi sau ne vor elibera, propulsându-ne către cele mai înalte culmi ale potenţialului uman.
Informaţiile dezvăluite de armată au făcut cunoscută publicului o nouă generație de arme, care interacţionează cu sistemul nostru energetic viu, ce este responsabil de susţinerea vieţii şi a proceselor mentale. Aceste arme noi nu au mai fost niciodată întâlnite în istoria omenirii.
„Unii oameni pot prevedea dezvoltarea surselor de energie electromagnetică, al căror semnal de ieşire poate fi modulat în formă de puls, format şi focalizat, astfel încât să se poată conecta la corpul uman într-o manieră care le va permite respectivilor să controleze mişcările muşchilor, emoţiilor (şi alte acţiuni de acest fel), să inducă somnul, să transmită sugestii, să interfereze cu memoria de scurtă şi de lungă durată; pot produce sau pot şterge un set de experienţe diverse.”
Una dintre cele mai revelatoare surse pe care le-am găsit în legătură cu aceste tehnologii noi, a fost furnizată de Comitetul Logistic al Forţelor Aeriene. Forţele Aeriene au iniţiat un studiu semnificativ pentru a prevedea ce ar putea fi posibil în acest secol pentru noile tipuri de arme moderne. Una dintre aceste previziuni a revelat într-un mod şocant următoarele:
„Gândiţi-vă pentru un moment la toate acestea – un sistem care poate manipula emoţiile, poate controla comportamentul, te poate adormi, îţi poate crea amintiri false şi îţi poate şterge memoria. Conştientizarea faptului că aceasta era doar o previziune, nu trebuie să ne facă să credem că ea nu a devenit deja realitate. Aceste sisteme sunt departe de a fi speculative. De fapt, s-a investit multă muncă în aceste domenii şi multe sisteme sunt deja operative.”
Declaraţia continuă:
„De asemenea, se pare că a devenit posibilă introducerea, cu un grad înalt de fidelitate, de cuvinte sau chiar texte întregi în corpul uman, crescând astfel posibilitatea inducerii unor sugestii şi a unor influenţe psihologice. Când un puls de microunde de mare putere, de domeniul gigahertzilor, loveşte corpul uman, la nivelul acestuia (al trupului) apare o abia perceptibilă perturbare termică. Aceasta este asociată cu dilatarea bruscă a ţesutului încălzit. Această expansiune este însă suficient de rapidă pentru a produce o undă acustică. Dar dacă se foloseşte un fascicul de pulsuri, devine posibilă crearea unui câmp acustic audibil intern, având între 5-15 kHz. Astfel, devine posibilă o «conversație» cu subiectul țintă selectat, într-o manieră care poate fi foarte deranjantă pentru acesta.”
Este oare posibil să vorbim cu o persoană aflată la mare distanţă, prin proiectarea unei voci în capul ei? Autorii sugerează că acest lucru ar fi cel puţin „deranjant” pentru victimă, ba chiar ar fi pur şi simplu terorizant. O armă care poate intra în creierul unui individ reprezintă o invadare cât se poate de dură a vieţii sale personale. Aceste sisteme noi vor fi perfectate în următorii câţiva ani, iar rezultatele obținute ar trebui să fie tema unor discuţii serioase în cercurile de specialitate, precum şi a dezbaterilor publice.
De zeci de ani, Statele Unite, fosta U.R.S.S., precum şi alte state importante au fost implicate în dezvoltarea unor sisteme noi, sofisticate care să influenţeze sănătatea mintală şi fizică a oamenilor. Se dorea – şi cercetările s-au focalizat pe aceasta – descoperirea unor modalități de manipulare a comportamentului uman, care să vină în întâmpinarea intereselor politice, în contextul apărării naţionale şi al războiului. Interesantă în toate acestea este complexitatea dispozitivelor exterioare create, care pot altera chiar esenţa stării de umanitate.
În articolul Mintea nu are firewall, autorul spune:
„Un articol recent al armatei ruse a oferit o opinie uşor diferită asupra problemei, declarând că «umanitatea se află pe muchia unui război psihotronic», care are ca ţintă mintea şi corpul uman. Acel articol vorbea despre încercările Rusiei şi ale altor state de a controla condiţia psiho-fizică a oamenilor şi procesele decizionale ale acestora, prin folosirea generatoarelor VHF, a unor casete «fără sunet» şi a altor tehnologii.”
Articolul continuă afirmând că scopul acestor arme noi este acela de a altera psihicul sau de a interfera cu diferite părţi ale corpului uman, în aşa manieră încât să producă confuzie sau să distrugă semnalele interne care menţin funcţiile vitale ale corpului fizic. Articolul descrie modul în care „teoria informaţională a războiului” neglijează cel mai important factor din domeniul informaţiilor militare, și anume fiinţa umană. În teoriile informaţionale despre război din trecut, discuţiile se limitau la sistemele făcute de mâna omului, şi nu la operatorii umani. În scenariile de război ale informaţiilor, discuţiile se limitau doar la faptul că oamenii puteau fi afectaţi prin propagandă, înşelăciune şi minciună – unelte bine cunoscute ca făcând parte din arsenalul utilizat pentru manipularea minţii. În zilele noastre abordarea este mult mai sinistră, iar aceasta trebuie luată în considerare în contextul drepturilor şi al valorilor umane de bază, care se sprijină fundamental pe dreptul nostru de a gândi liber. Articolul continua:
„Şi totuşi este posibil nu numai să înşelăm, să manipulăm sau să dezinformăm corpul uman, ci, de asemenea, îl putem opri sau distruge – ca pe orice alt sistem de procesare de date. Datele pe care corpul uman le primeşte de la surse exterioare lui – spre exemplu undele de energie electromagnetică, undele acustice sau vortexurile energetice – sau pe care le creează prin stimulii săi interni electrici sau chimici, pot fi manipulate sau modificate la fel cum pot fi alterate datele (informaţiile) din orice sistem hardware.”
În patentele SUA din 1976 apare faptul că încă de atunci era posibilă monitorizarea activităţii creierului şi alterarea acesteia. Deşi aparatul era rudimentar, a constituit un exemplu a ceea ce era posibil în urmă cu 30 de ani. Ideea era de a capta, interpreta şi apoi controla activitatea creierului folosind un semnal de frecvenţă radio. Mai recent, au fost dezvoltate sisteme mult mai puternice pentru a vizualiza activitatea creierului în timp real pe un monitor de calculator. Aceste dispozitive noi folosesc biofeedback-ul creierului în combinaţie cu alte generatoare de semnal pentru a altera activitatea şi tiparele mentale ale creierului unei persoane.
În final, în timp de război, ţelul este ca informaţiile să ajungă la fiinţa umană. Politica Statelor Unite este aceea de a controla toate sistemele dependente de informaţii, fie ele „umane sau automate”, ceea ce a dus la extinderea și folosirea acestor noi tehnologii și asupra oamenilor, ca şi cum aceștia ar fi doar nişte procesoare hardware de date.
Articolul din revista Parametri expune în continuare munca d-lui Victor Solntsev de la Institutul Tehnic Bauman, din Moscova. El insista asupra faptului că trupul uman trebuie văzut ca un sistem deschis, în loc să fie considerat, ca până acum, doar un simplu organism sau un sistem închis.
Dr. Solntsev consideră că mediul fizic înconjurător al unei persoane poate cauza schimbări în corpul şi mintea respectivei persoane, dacă se folosesc stimuli electromagnetici, acustici sau de altă natură.
Acelaşi cercetător rus a examinat problema „zgomotului informaţional”, care poate crea un „zid” dens între o persoană şi realitatea exterioară. „Zgomotul” poate fi creat atât prin semnale, mesaje, imagini sau alți stimuli informaționali, având ca ţintă conştiinţa unui grup sau a unor indivizi separați. Scopul este supraîncărcarea minţii unei persoane, astfel încât aceasta să nu mai reacţioneze la stimulii sau la alte informaţii din exterior. Această supraîncărcare va servi la destabilizarea capacităţii de judecată sau la modificarea comportamentului individului sau grupului care a fost influențat.
În conformitate cu spusele lui Solntsev, a fost creat cel puţin un virus de computer pentru a afecta psihicul unei persoane – „Virusul Rusesc 666”. Acest virus apare la fiecare al 25-lea cadru pe display-ul calculatorului, unde pulsează un amestec de culori care s-a dovedit că poate induce stări de transă operatorului de la acel computer. Percepţia display-ului de către subconştientul celui care utilizează computerul respectiv poate fi folosită pentru a induce un atac de cord, pentru a controla sau a altera în mod subtil percepţiile operatorului. Acelaşi sistem manipulator poate fi folosit cu ușurință în cadrul oricărei emisiuni televizate.
Psiho-terorismul
Termenul de „psiho-terorism” a fost inventat de către scriitorul rus N. Anisimov, de la Centrul Anti-Psihotronic din Moscova. El indică faptul că armele psihotronice pot fi utilizate în vederea extragerii unor informaţii ce sunt stocate în creierul unei persoane, care apoi vor fi introduse într-un calculator care le va rearanja, astfel încât ulterior să existe posibilitatea controlării acelei persoane.
Informaţia astfel modificată va fi apoi reintrodusă în creierul respectivei persoane (de la care a fost extrasă) şi va fi percepută de către aceasta ca fiindu-i proprie. Aceste sisteme criminale sunt capabile să inducă halucinaţii, boli, diverse mutaţii în celulele umane, zombificarea sau chiar moartea. Tehnologiile aferente acestor sisteme includ generatoare VHF, raze X, ultrasunete şi unde radio. Maiorul rus I. Chernishev descrie în jurnalul militar Orienteer (în februarie 1997), dezvoltarea armelor „psi” pe întregul glob. Tipurile specifice de arme menţionate de el în acel jurnal militar sunt:
– Un generator psihotronic care produce o emanaţie electromagnetică puternică, ce poate fi transmisă prin liniile telefonice, TV, radio, ţevi de alimentare şi lămpi cu incandescenţă. Semnalul astfel transmis va manipula comportamentul celor cu care ajunge în contact.
– Un generator de semnal care operează în banda 10-150 Hertz și care, atunci când operează în frecvența 10-20 Herz, creează o oscilaţie infrasonică ce este distructivă pentru toate organismele vii.
– Un generator care acţionează asupra sistemului nervos şi care este proiectat să paralizeze sistemul nervos central al insectelor. Acesta a fost optimizat, astfel încât să aibă acelaşi efect şi asupra oamenilor.
– Semnale ultrasonice cu o structură foarte specială, cu ajutorul cărora se pot realiza operaţii interne fără incizii şi fără sângerări, care nu lasă niciun fel de urme. Ele pot fi folosite însă și pentru a ucide.
– Japonezii au creat casete audio care permit suprapunerea unor tipare de voce de frecvenţe joase peste muzică. Acestea sunt inaudibile pentru urechea umană, dar sunt receptate de subconştient. Ruşii pretind că folosesc și ei „bombardamente” psihice similare pentru a trata dependenţa de alcool şi fumat.
– Efectul celui de-al 25-lea cadru, despre care am mai discutat anterior, este o tehnică în care fiecare al 25-lea cadru al unui film sau al unei înregistrări video conţine un mesaj ce este perceput doar de către subconştient şi care influenţează mintea conştientă.
– Psihotropica este o ramură a medicinei care se ocupă cu inducerea stărilor de transă, de euforie sau depresie. Acestea sunt numite şi „mine cu efect întârziat”. Simptomele unui atac psihotronic se pot manifesta prin dureri de cap, ameţeli, zgomote, voci sau comenzi percepute direct în creier, dureri în cavitatea abdominală, aritmie cardiacă sau chiar distrugerea sistemului cardiovascular.
Un articol din revista Forţelor Aeriene ale SUA, AFLR Technology Horizonts, relatează că „prin studiul şi modelarea creierului uman şi a sistemului nervos, se poate obţine influenţarea mentală a personalului sau i se pot crea acestuia stări de confuzie. Prin păcălirea simţurilor este posibil să fie create imagini sintetice sau holograme, pentru a induce în eroare simţul vizual al unui individ; într-o manieră similară, se poate induce în eroare simţul auditiv, gustativ sau cel al mirosului.” Gândiţi-vă la asta pentru o clipă – memorie sintetică, experienţe sintetice care nu pot fi diferenţiate de cele reale. Acesta este rezultatul folosirii acestor tehnici.
Într-un raport apărut în presă la sfârşitul lui 2005, cea mai mare companie de telecomunicaţii japoneză, Nippon Telegraph and Telephone Corporation, a anunţat că a inventat un dispozitiv care poate controla oamenii de la distanţă. Conform articolului, această tehnologie poate fi folosită la orice dispozitiv sonor pentru aprofundarea realităţii virtuale sau a performanţelor sunetului. De exemplu, a fost discutată printre altele şi ideea de a-l determina pe un ascultător să se mişte exact ca un dansator profesionist fără a se putea împotrivi, copiind mişcările acestuia, ca şi cum ar fi profesionistul însuși.
Lucrurile mari devin posibile graţie efortului combinat al celor mulţi. Noi toți suntem parte a unui „internet organic”, care cuprinde întreaga rasă umană și care se combină într-un mod armonios cu alte planuri ale Creației. Nu există sisteme închise. Suntem cu adevărat interconectaţi și conectați cu tot ceea ce există, ceea ce face ca fiecare dintre noi să aibă potenţialul de a influența întregul din care face parte. Prin urmare, este responsabilitatea fiecăruia să creeze cu atenţie şi să se asigure că tehnologiile pe care le dezvoltăm împreună vor susţine manifestarea potenţialului divin care există în fiecare om, ca individualitate creată după chipul şi asemănarea Creatorului.
Zece metode subversive, secrete prin care fiinţele umane de pe această planetă sunt cel mai adesea manipulate fără să-şi dea seama… (I)
…fiind supuse unor modalităţi de control mental ce sunt destinate ca, în final, să le subjuge complet
Dacă suntem atenți la evoluția evenimentelor care se derulează în prezent în întreaga lume și urmărim să facem conexiuni inteligente, vom descoperi cu stupoare că acestea se îndreaptă, în mod aparent ireversibil și într-un mod ce nu este deloc întâmplător, către robotizare și automatizare. Într-adevăr, tendințele actuale, ce sunt evidențiate atât prin așa-zisele cuceriri ale tehnologiei, cât și prin știrile mincinoase pe care mass-media oficială ni le servește fără scrupule, încercând să ne convingă că aceste tendințe sunt spre „binele“ nostru, trădează orientarea societății contemporane pe un făgaș descendent, distructiv, prin care se urmărește pe toate căile slăbirea discernământului și a capacității oamenilor de a gândi și de a alege ceea ce este bun și cu adevărat util pentru ei înșiși.
Unul dintre mecanismele prin care capii grupărilor francmasonice malefice, care conduc din umbră destinele omenirii și care se autonumesc cu emfază „iluminați“ (fără să fie câtuși de puțin astfel), au reușit să subjuge în mare măsură masele de oameni de pe această planetă este așa-numitul control mental. Începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, au fost finanțate în mod ilegal unele programe de cercetare a limitelor psiho-emoționale ale comportamentului uman și în mod special a minții și conștiinței umane, prin care se urmăreşte subjugarea, înrobirea tuturor oamenilor de pe această planetă de către aceste grupuri elitiste, satanice ale așa-zișilor „iluminați“.
În prezent, gradul de control mental al populației a atins un nivel atât de ridicat, iar modalitățile de control au devenit atât de subtile, încât dacă oamenii de pe această planetă nu se vor trezi la timp din somnul cel de moarte al ignoranţei, riscă să ajungă, fără consimţământul şi chiar fără știința lor, sclavii așa-zișilor „iluminați“, care își arogă în mod blasfemiator dreptul de înlocuitori ai lui Dumnezeu pe Pământ.
Controlul mental este orchestrat pe multiple planuri, un rol important în acest sens jucându-l tehnologia, care este un veritabil instrument de manipulare în mâinile așa-zișilor „iluminați“. Tocmai pentru că sunt deja aplicate cu succes la nivelul întregii omeniri, est4e necesar ca aceste metode viclene de manipulare să fie dezvăluite public, deoarece existența lor a devenit ceva obișnuit pentru majoritatea ființelor umane. Numai astfel efectele lor vor fi anihilate, ca de altfel și cel al programelor mass-media, care urmăresc în mod constant să „niveleze“ toate ființele umane la o mentalitate uniformă, obedientă, ce este foarte convenabilă clicii care şi-a însuşit puterea pe această planetă.
Vă prezentăm în continuare câteva dintre metodele de control mental la care sunt supuse, adesea fără să îşi dea măcar seama, masele de ființe umane naive și ignorante:
1. Educaţia insidioasă inadecvată
În acest domeniu, implementarea metodelor de control al minţii este mai mult decât evidentă şi are loc într-un mod de-a dreptul perfid. Visul tuturor dictatorilor a fost acela de a-i îndoctrina pe elevi și de a-i „educa“ după bunul lor plac, determinându-i să gândească aşa cum vor ei. Această componentă a manipulării ființei umane s-a aflat, de altfel, şi la baza funcționării comunismului şi a fascismului. Cartea The Deliberate Dumbing Down of America (Îndobitocirea deliberată a Americii), scrisă de Charlotte Iserbyt, ilustrează foarte grăitor etapele de implementare a acestui program de îndobitocire a oamenilor începând chiar de pe băncile școlii.
Taylor Gatto este un alt autor care a abordat această temă, mereu actuală, în cartea sa Dumbing Us Down: The Hidden Curriculum of Compulsory Schooling (Cum suntem îndobitociți: Agenda ascunsă a școlarizării obligatorii). El afirmă:
„Dacă vrem să transformăm ceva și să eliminăm ceea ce devine rapid un dezastru al ignoranței, este necesar să înțelegem că instituția școlii «școlarizează» foarte bine, dar nu «educă» – exact acesta este o parte din proiectul ei. Nu este decât într-o anumită măsură din cauza profesorilor proști sau a lipsei de bani. Doar că educația și școala nu au o prea mare legătură între ele.
De exemplu, sistemul de învățământ american a fost conceput de către Horace Mann și a fost dezvoltat de-a lungul timpului de Edward Lee Thorndike, Barnard Sears și Harper, ca un instrument pentru gestionarea în mod științific a unor mari mase de oameni. Școlile sunt create pentru a produce, prin aplicarea unor modalități standard, ființe umane-șablon, al căror comportament este previzibil și controlabil.
Într-un sistem din ce în ce mai dezintegrat, într-un sistem în care singurii oameni «de succes» sunt cei egoiști și avari, care profită de slăbiciunile semenilor lor, produsele umane ale sistemului școlar sunt irelevante. Oamenii bine școliți sunt irelevanți. Pot vinde filme și lame de ras, pot muta de ici-colo hârtii, pot vorbi la telefon sau pot sta încremeniți în fața unui monitor de computer, dar ca ființe umane creative și inteligente sunt inutili atât pentru ceilalți, cât și pentru ei înșiși.
În Statele Unite, aproape nimeni dintre cei care au o minimă pregătire şcolară nu este apreciat. SUA este o țară a celor care vorbesc foarte mult. Toţi aceşti vorbitori care sunt foarte admirați sunt totodată și foarte bine plătiţi. Drept urmare, copiii îşi formează anumite tipare de vorbire, urmând modelele persoanelor publice prezentate în mass-media și ale profesorilor. Este foarte dificil să predai chiar anumite cunoștințe elementare, pentru că, în societatea pe care am creat-o, ele nu mai sunt cu adevărat de bază.“
Copiilor li se oferă doar informații „la kilogram“, iar această cantitate trebuie să fie cât mai mare, pentru ca ei să fie cât mai bulversați și să nu înțeleagă nimic. Cu cât vor înțelege mai puțin, cu atât mai bine, pentru că pe zi ce trece, ei se vor simţi tot mai „mici“ și vor ajunge să creadă (pentru că li se spune zilnic aceasta) că au o problemă, nu că sistemul este gândit în așa fel încât să îi distrugă.
A devenit cunoscut cazul unui copil american din clasele primare care a fost depunctat pentru că a rezolvat exercițiile de aritmetică altfel decât prevedeau normele de învățământ, deși el a obținut rezultatele corecte. Astfel, la exercițiul 5 x 3, copilul a oferit soluția 5 + 5 + 5 = 15. Normele prevedeau însă că varianta corectă este 3 + 3 + 3 + 3 + 3 = 15!!!
Acesta, din păcate, nu este singurul exemplu de acest gen. Devine tot mai evident faptul că scopul real al celor care structurează și organizează sistemele de școlarizare este tocmai acela de a uniformiza în mod global, la un nivel foarte jos, gândirea ființelor umane. Odată ce elevul intră într-o unitate de învățământ, i se expun anumite cunoștințe care de cele mai multe ori sunt inutile ori absurde, dar pe care este nevoit să și le însușească. Dacă nu se supune modelului, atunci riscă să nu promoveze și, în cele din urmă, să nu obțină o diplomă. În acest fel, societatea îl respinge și el nu mai poate să își câștige existența. Este un întreg cerc vicios, în care oamenii intră cu percepții proprii specifice și ies cu percepții și cu o mentalitate uniformizate.
Astfel de situații ciudate nu se petrec doar în Statele Unite, ci chiar și pe meleagurile noastre. Să ne amintim doar de scandalul manualelor școlare din primii ani după așa-zisa revoluție din decembrie 1989, când, în manualele de Istorie, numărul paginilor dedicate marilor eroi ai neamului au fost micșorate în favoarea… pseudo-vedetelor ProTV de teapa Andreei Esca sau a fotbaliștilor, care au ajuns brusc subiecte de studiu reprezentative pentru poporul român!
Observăm cum în România, de la an la an, elevii au rezultate tot mai slabe la învățătură și devin tot mai preocupați de gadgeturile electronice (tablete, telefoane, laptopuri), de jocuri și de internet. Mulți ar da vina pe acestea pentru că îi distrag pe elevi de la învățătură. Dușmanul trebuie însă căutat în altă parte, mai precis în rândurile celor care structurează în acest fel sistemul de învățământ, al celor care produc în masă aceste dispozitive electronice și care fac parte dintre membrii sectei satanice a așa-zișilor „iluminați“, ce este prezentată drept o instituție de binefacere și chiar primește de multe ori fonduri de la stat.
2. Publicitatea năucitoare şi propaganda deșănțată, obsesivă
Omul modern se caracterizează printr-o nevoie acerbă de informație. Această nevoie este exploatată și manipulată de agenții și slugile clicii satanice a așa-zișilor „iluminați“, care, prin intermediul mass-media, exercită în același timp atât forme agresive, cât și forme subtile de manipulare în masă.
Nepotul lui Sigmund Freud, Edward Bernays, părintele şi inventatorul așa-zisei culturi de consum, a fost cel care s-a pus în slujba marilor patroni de concerne internaționale, concepând sistemul reclamelor și al publicității, prin intermediul cărora oamenii sunt manipulați și convinși că au nevoie de multitudinea de obiecte și mărfuri produse la scară industrială pentru a fi în rând cu lumea. La început, acest fapt s-a petrecut cu produse precum ţigările, de exemplu. Edward Bernays chiar nu s-a sfiit să noteze în cartea sa numită Propaganda (1928) că „propaganda este o armă invizibilă a guvernului“.
Același fapt poate fi foarte uşor observat și în cazul războaielor de cucerire pe care le duce guvernul american de câteva decenii, războaie care sunt prezentate în mass-media ca fiind „războaie împotriva terorismului“. Se știe acum că mass-media se află încă de la începutul secolului trecut sub controlul câtorva clanuri de bancheri internaționali. Mesajele transmise de ea, care sunt prezentate ca venind din partea guvernului, sunt foarte credibile în ochii majorității oamenilor, iar informaţia se propagă la nivel internaţional. Din acest motiv, majoritatea oamenilor cred doar ceea ce este prezentat de mass-media, și doar foarte puţini sunt cei care privesc dincolo de aparenţe.
Astfel, publicitatea a devenit o armă redutabilă a celor care conduc din umbră lumea, prin intermediul căreia este influențat și manipulat consumatorul neștiutor, prin declanşarea în ființa sa a unor reflexe condiţionate ce sunt în prealabil implementate în mod repetat prin intermediul sugestiei repetate la nesfârșit. Reclamele publicitare utilizează anumite scheme și sugestii abil alese de către angajații marilor concerne producătoare de mărfuri, prin care li se induce ființelor umane convingerea că au nevoie de respectivele produse. Sub masca unui caracter informativ, publicitatea urmăreşte mai mult să trezească dorințele și poftele, să convingă și să sugestioneze, și câtuși de puțin să explice. Astfel, este stârnită în mințile cumpărătorilor nevoia stringentă şi obsesia de a avea acel produs căruia i se face publicitate, chiar dacă cei manipulați nu sunt conştienți de aceasta şi, mai ales, chiar dacă ei nu au deloc nevoie de obiectul respectiv.
Publicitatea, ca şi propaganda politică ce se adresează maselor, speculează intens faptul că nivelul intelectual al maselor de oameni este destul de scăzut. În consecinţă, ea utilizează două metode de bază pentru astfel de practici perverse. Prima metodă se bazează pe repetarea obsedantă, la nesfârşit a aceloraşi sloganuri, imagini și sunete ritmice, prin care i se induce consumatorului-victimă o stare de oboseală mentală care este propice pentru subjugarea voinţei sale de către cei care au iniţiat acest proiect. A doua metodă se bazează pe faptul că majoritatea oamenilor sunt înclinaţi să creadă în niște obiective care în reclamă sunt prezentate ca și atinse dacă este cumpărat un produs sau altul, chiar dacă acestea nu au la bază nimic real, ci sunt doar manipulări de factură emoţională. Ne aflăm astfel în faţa unei adevărate imposturi, căci publicitatea acționează cu putere la nivel psiho-emoțional, exercitând în permanență un adevărat „viol psihic“ nu numai asupra unor indivizi izolați, ci şi asupra unor mari mase de oameni.
Probabil că fiecare dintre noi am cumpărat cel puţin o dată un produs de care nu am avut practic nevoie, şi aceasta doar datorită faptului că cei care au conceput reclama au ştiut să ne stârnească dorinţa de a cumpăra acel obiect. Pentru a avea succes, reclamele sunt concepute de specialişti în manipularea oamenilor, care cunosc secretele inducerii ideilor în sfera subconştientului. Pentru mărirea eficienței reclamei, mesajul persuasiv şi sugestiv trebuie să pătrundă în subconştient pe cât mai multe căi deodată. El trebuie să aibă un conţinut inductiv şi persuasiv („Cumpără acum!“), şi nu unul informativ. Numai în aceste condiţii, clienţii vor cumpăra dintr-un automatism, fără a se gândi la preţ, fără a se gândi dacă marfa respectivă le este necesară sau nu.
Mesajul încifrat în reclamă conţine, de regulă, două componente: una logică, destinată sferei conştientului, şi alta sugestivă, destinată subconştientului. Cele două componente trebuie să fie în acord una cu cealaltă, altfel efectul reclamei scade vertiginos. O reclamă care prinde la oameni nu este stereotipă, obositoare, enervantă sau ridicolă. Ea face apel în mod preponderent la subconştient, pentru că acesta preia mesajul ca atare, pe când raţiunea trece mesajul prin filtrul logicii: „Să cumpăr obiectul acesta? La ce-mi trebuie? Pot să trăiesc foarte bine şi fără el.“
Creşterea cantității de reclame nu ne face mai informaţi, ba chiar din contră, ea generează confuzie şi dependență. Publicitatea creează necesități imaginare, ce corespund cu exactitate ofertei de mărfuri produse de marile concerne, aceasta ducând la existența unei piețe programate. Publicitatea modelează și alterează necesitățile reale şi aspiraţiile umane, fapt ce se răsfrânge în mod nefast asupra conștiinței oamenilor și asupra societății în general. Asemenea vremurilor în care trăim, reclamele se schimbă cu o rapiditate uluitoare, sunt hedoniste, promovează false idealuri şi sunt influenţate de felurite mode. Ele glorifică individul, idealizează consumul ca fiind singurul mijloc prin care cineva se poate realiza şi susţin progresul tehnologic ca forţă motrice a destinului uman.
Reclama îi face în general pe oameni să cumpere obiecte de care ei nu au nevoie, îi face pe oamenii săraci să-şi dorească lucruri pe care nu şi le pot permite, răspândeşte o cultură vulgară şi creează aşteptări ce nu pot fi acoperite, promovând astfel o societate materialistă. Scopul principal al reclamei este obţinerea profitului și nicidecum servirea publicului.
În publicitate avem de-a face cu mai multe tipuri de manipulare. În primul rând, se poate vorbi despre o manipulare a emoţiilor, în sensul că, pentru a influenţa cumpărătorul, este necesar să i se inducă acestuia o anumită stare psiho-emoțională. În al doilea rând, putem vorbi despre o manipulare a intereselor și a necesităților imediate ale publicului larg. Pentru a le influenţa, specialiștii în reclame publicitare trebuie să le cunoască şi să inoculeze în conștiința oamenilor acele sugestii care fac trimitere la satisfacerea acestora.
În publicitate, se recurge adesea la tot felul de stereotipuri, de pildă, în scopul de a sugera obținerea anumitor calităţi umane, fără a le numi, şi de a le asocia, prin efectul de proximitate, cu produsul promovat. Un exemplu binecunoscut în acest sens este reclama la Coca-Cola Light, care are la bază ideea că, vezi Doamne, băuturile răcoritoare fără zahăr ajută la obţinerea „siluetei visate“ și a unei stări de eferverscență și de tinerețe.
În doar câteva minute de privit la televizor, telespectatorul este bombardat cu reclame care pretind că respectivele produse sunt cele mai proaspete, durează cel mai mult, sunt cele mai ieftine, cele mai bune… Este interesant faptul că omul are în general o atitudine pasivă față de spoturile publicitare, pe care le consideră inofensive, și nu face apel aproape niciodată la discernământ, care l-ar ajuta să își dea seama că toate mesajele publicitare sunt false. În schimb, el se lasă influențat de stările emoţionale ce sunt transmise prin intermediul reclamelor respective, majoritatea recurgând la exagerări evidente pentru a spori efectul de convingere.
Manipularea prin publicitate cunoaște forme la care consumatorul obișnuit nici nu visează: există în publicitate până şi profesionişti în „machiajul“ produselor, care lăcuiesc fructele pentru a părea mai lucioase, mai apetisante şi mai naturale, care adăugă praf în halbele de bere pentru a face valuri de spumă sau care albesc chimic rufele pretins spălate cu anumiţi detergenți, pentru a le evidenția „albul absolut“.
Reclama exagerează, înşeală, apelează la sex şi frivolitate, prezintă fapte iraţionale, creează aşteptări imposibil de împlinit şi, în general, promovează o societate materialistă și decadentă.
3. Programarea predictivă sistematică
Conceptul de „programare predictivă“ a fost utilizat pentru prima dată de scriitorul britanic Alan Watts, care îl definește astfel: „Programarea predictivă este o formă subtilă de condiționare psihologică prin intermediul mass-media, ce a fost născocită pentru a familiariza publicul cu schimbările sociale ce au fost planificate să fie puse în aplicare de către liderii noștri. Atunci când aceste schimbări vor fi puse în aplicare, publicul va fi deja familiarizat cu ele și le va accepta ca pe transformări naturale, diminuând astfel tulburările și o posibilă rezistență publică.“
Acest gen de programare îşi are originea în producţiile studiourilor cinematografice de la Hollywood, dar este prezentă și în literatură. Deși cei mai mulți oameni adoptă atitudinea struțului (care când se sperie își bagă capul în nisip) și preferă deocamdată să nu recunoască existența acestei metode de manipulare, susţinând că ea se află doar în imaginația adepților teoriei conspirației, un studiu atent realizat le poate revela celor lipsiți de convingeri preconcepute că majoritatea filmelor create în „Fabrica de Vise“, așa cum este numit în mod ironic Hollywoodul, prezintă o linie directoare foarte clară pe care suntem îndemnați în mod persuasiv să o urmăm. Prin acest gen de propagandă se dorește obișnuirea publicului cu anumite idei, ce sunt inoculate în mod sistematic în conștiința sa de către agenții din mass-media ai sectei satanice a așa-zișilor „iluminați“, tocmai pentru a-l face să accepte mai ușor planurile distructive pe care ei doresc să le concretizeze. În acest scop, ei ne prezintă, în avanpremieră, prin intermediul filmelor ce sunt difuzate pe micul și pe marele ecran, unele schimbări pe care ei doresc să le impună în plan social, economic, politic și tehnologic, schimbări care în mod normal ar da naștere la opoziție și la mișcări sociale din partea maselor ce ar fi greu de controlat.
Într-adevăr, majoritatea filmelor promovate în ultima vreme abundă în scenarii ce prezintă cataclisme la scară mare: erupția unui super-vulcan, ciocnirea planetei cu un meteorit sau cu o cometă, epidemii sau inundaţii la scară globală, atacuri teroriste din ce în ce mai „ingenioase“, conflictul cu o civilizaţie extraterestră etc. Soluțiile „salvatoare“ în cazul tuturor acestor tragedii sunt variate, însă toate au în comun instituirea unui control mai strict asupra populației, chipurile pentru a-i asigura securitatea și bunăstarea. Cea mai „necesară“ dintre aceste soluții este instituirea unui sistem de urmărire globală din care nu lipsesc cipurile RFID, camerele video și supravegherea tuturor comunicațiilor.
Filmele ce descriu contactul cu o rasă extraterestră sunt reprezentative pentru acest tip de manipulare predictivă. Aproape toate civilizațiile extraterestre prezentate în filmele de acest gen apar ca fiind răuvoitoare. Ele doresc fie să cucerească Pământul, fie să ne răpească și să ne supună unor experimente fatale, fie să ne observe pur și simplu ca pe niște cobai într-o cușcă.
Nici măcar clipurile muzicale nu sunt scutite de mesajele propagandistice. De o calitate îndoielnică, ce este cel mai adesea în ton cu piesele muzicale respective, clipurile abundă în semne și mesaje dubioase, destinate „cunoscătorilor“, adică adepților sectei satanice a așa-zișilor „iluminați“. Pentru a vă face o idee despre ce este vorba, vă recomandăm să urmăriți site-ul Vigilant Citizen, unde sunt publicate numeroase articole ce explică simbolurile și mesajele oculte care se regăsesc în filme, reclame, clipuri muzicale etc.
Iată o serie de filme cu mesaj programatic: The Network (1976), The Wicker Man (1974), Control Factor (2003), The Experiment (2002), Eyes Wide Shut (1999), THX 1138 (1971), Logan’s Run (1975), The Mind Snatchers (1972), Brainstorm (1983), The Final Cut (2004), The Devil’s Advocate (1997), Sin Cities (documentar, 2000-2003), Hollywoodism (documentar, 1998), 1984 (1984), Fahrenheit 451 (1966), The Others (2001), Gattaca (1997), Blue Thunder (1983), Dark City (1998), From Hell (2001), Three Days of the Condor (1975).
Alte filme care merită să fie vizionate din acest punct de vedere sunt: The Stand (1994), The Trial (2010), Revelation (2001), Brotherhood of the Bell (1970), Shenandoah (2012), The Name of the Rose (1986), The Man Who Would Be King (1975), Eric the Viking (1989), The Lawnmower Man (1992), Jacob’s Ladder (1990), Storm of the Century (1999), Life of Brian (1979), Things to Come (1936), The Ogre, Soylent Green, The Conversation, Enemy of the State, The Village, The Ninth Gate, Running Man, Wag the Dog, Code 46, Murder on the Orient Express (1974), Brazil (1985), Casino, Rollerball (1975), Demolition Man (1993), American Beauty (1999), Barbarella (1968), Gangs of New York, Queimada aka Burn, V for Vendetta (2005), Minority Report (2002), Equilibrium (2003).
4. Mult, mult sport, politică și un surogat de religie
Poate că unii se vor simţi ofensaţi la gândul că sportul şi chiar politica sunt utilizate ca mijloace de manipulare mentală. Miza este aceeaşi: cei aflaţi la putere vor să dețină cu orice preţ monopolul asupra populaţiei şi ajung să impună reguli şi legi care să le faciliteze aceste demersuri. Tehnicile adoptate sunt destul de simple. Astfel, oamenii pot fi cu uşurinţă controlaţi prin intermediul fricilor lor, care îi fac să se supună fără crâcnire atunci când este vorba de supravieţuire.
Astfel de metode de manipulare îi fac pe oameni să devină suporteri ai unor echipe de fotbal, semănând ura, vrajba și competiția aberantă între oameni. Nivelul de degradare este atât de avansat, încât oamenii au ajuns să ucidă în numele sportului, fără să le pese de aproapele lor, fiind manipulaţi prin mass-media, care promovează un fals sistem de valori.
Sociologul Bruno Ştefan, preşedintele Fundaţiei Biroul de Cercetări Sociale, afirmă într-un interviu că toate tehnicile de manipulare cunoscute în literatura de specialitate au fost deja utilizate în România, inclusiv la referendumul din 2012, care a fost cea mai mare agresiune psihologică făcută asupra populaţiei în ultimii ani. În plus, el susţine că protestele din România sunt în totalitate manipulate politic, aducând şi argumente în acest sens.
Dar ce este manipularea politică? Manipularea este acţiunea prin care un individ este convins să acţioneze şi să gândească într-un mod compatibil cu interesele iniţiatorului, şi nu cu interesele sale, prin utilizarea unor metode şi tehnici care distorsionează intenţionat adevărul, lăsând însă impresia libertăţii de gândire şi de decizie.
Spre deosebire de influenţa convingerii raţionale, prin manipulare nu se urmăreşte înţelegerea mai corectă a situaţiei, a problemei, ci inocularea unei înţelegeri profitabile pentru manipulator, făcând astfel ca indivizii să nu conştientizeze scopurile adevărate ale celor care îi influenţează şi, mai mult decât atât, să fie convinşi că ei înşişi îşi doresc să gândească şi să acţioneze în acel mod.
În general, manipularea este o formă de agresiune psihologică ce utilizează aceleaşi mijloace ca şi propaganda sau zvonul, în scopul devierii comportamentale.
Într-o măsură destul de mare, oamenii sunt fluctuanţi în ceea ce priveşte preferințele politice, iar cercetările sociologice arată că cei care aderă la vreun partid sau altul nu reprezintă decât maximum o treime din electorat. Marea majoritate a electoratului este dispusă să-şi modifice preferința politică chiar înainte de vot, iar acesta este unul dintre aspectele pe care se bazează toate campaniile electorale în pragul alegerilor. Există oameni care, la fiecare alegere, oscilează între un partid sau altul şi asupra lor se aplică cele mai variate tehnici de manipulare.
Renumitul psiholog social Philip Zimbardo clasifica manipulările după amplitudinea schimbărilor produse într-o situaţie socială. Există manipulări mici – care produc schimbări minore, tehnicile folosite cel mai frecvent fiind „piciorul în uşă“ şi „uşa în nas“ – prima urmărind să-l determine pe individ să accepte mai întâi o schimbare mică, pentru ca apoi să i se ceară să accepte o schimbare mai mare (de exemplu, în prima etapă omul este convins să stea faţă în faţă şi să dea mâna cu candidatul pe care în mod normal nu l-ar vota, dar după 3 dăţi în care îi strânge mâna, el este mai uşor de convins să-l voteze). A doua modalitate de manipulare este opusul celei dintâi. Astfel, prima cerinţă este atât de mare încât este imediat refuzată, iar a doua cerere apare cu mult mai rezonabilă în raport cu prima (de exemplu, alegătorilor li se cere de prima dată să se înscrie în partid şi să devină militanţi, pentru ca apoi, după ce ei își exprimă refuzul, să fie rugaţi să participe la un miting electoral al partidului respectiv).
Tehnicile de manipulare mici sunt numeroase și se bazează pe contactul direct, imediat, cu fiecare fiinţă în parte. Din această categorie fac parte inclusiv acţiunea de a petrece un timp cât mai îndelungat cu fiinţa respectivă, o anumită formă de şantaj sentimental, a apela la mândrie, la frică sau chiar a genera anumite curente de opinie care să-i prezinte pe cei vizaţi într-un mod abject, batjocoritor.
Manipulările medii sunt cele care se adresează unor grupuri de oameni. Aşa-numita spălare a creierelor se face prin izolarea fiinţelor umane şi controlul total al realităţii lor fizice, prin crearea unei dependențe faţă de manipulator sau faţă de sursele lui. Televiziunile joacă în aceste cazuri roluri importante: odată ce oamenii s-au obişnuit să urmărească doar un anumit post, ei încep să gândească la fel ca moderatorii sau politicienii implicaţi în propagarea mesajelor, refuzând să urmărească şi emisiunile altor televiziuni. În acest sens, un rol important îl are manipularea limbajului (utilizarea unor cuvinte care sunt încărcate sau, dimpotrivă, golite de conţinut), prin controlul emoțiilor (făcând apel la frică şi la ură), prin controlul relaţiilor interpersonale (prieteni cu aceleaşi convingeri). Se utilizează tehnici neurolingvistice, subliminale, non-verbale etc.
Manipulările mari sunt cele care se practică între state. Prin intermediul acestora, grupurile elitiste urmăresc să obțină anumite avantaje în urma modificării punctului de vedere al unei ţări. În aceste cazuri, defăimarea adversarilor și proliferarea unor știri false sunt printre cele mai des utilizate tehnici. Sunt cunoscute deja cazurile de manipulare exercitate de Statele Unite, prin intermediul CIA, cărora le-au căzut victime Vietnam, Irak, Serbia, Afganistan etc.
În cartea sa Tehnici de manipulare, Bogdan Ficeac a demascat multe cazuri în care puterea politică s-a folosit de astfel de tehnici de manipulare în anii 1990-1995. Cu cât un individ sau un partid are putere mai mare, cu atât este mai dispus să utilizeze un arsenal cât mai variat de tehnici de manipulare pentru a-şi întări controlul.
Numeroase cercetări au arătat că oamenii sunt cu atât sunt mai greu de manipulat (dar nu imposibil), cu cât nivelul lor de educaţie și nivelul lor de conștiință este mai ridicat.
Unii teoreticieni americani sunt de părere că alegerile viciază democraţia, căci oamenii nu aleg în mod liber, ci sunt determinaţi să voteze în urma unui bombardament psihologic căruia nu-i pot face faţă.
Cel mai adesea politicienii se aleg singuri, votul electoratului fiind minor şi uşor de influenţat în campanie, mai importantă fiind nominalizarea ca și candidat de către partidul politicianului. De aceea, politicienii nu răspund în fața alegătorilor, ci în fața şefilor de partide. Iar în ierarhia partidelor urcă mai uşor acei indivizi care folosesc cu mai multă dezinvoltură tehnicile de manipulare în relaţia cu colegii şi sunt mai slugarnici mai ales cu superiorii lor.
În România, chiar și protestele publice au ajuns să fie manipulate politic (atât cele organizate de sindicate, cât şi cele neasumate de nimeni, cum sunt cele faţă de DNA). Bruno Ștefan afirmă chiar că, dacă puterea nu ar fi vrut ca ele să aibă loc, lumea nu ar fi ieşit în stradă, aşa cum nu a ieşit în stradă ani îndelungaţi. „Piaţa Universităţii“, continuă el, „este un experiment pe care puterea politică îl realizează în mod constant: incită, stimulează exprimarea opiniilor populaţiei, trimite activişti care să fie prezenţi acolo şi să scandeze pentru compania care vrea să pună mâna pe Roşia Montană, pentru DNA, pentru exploatarea gazelor de şist etc.
Cei care dețin din umbră puterea stimulează înfiinţarea altor partide, creşterea numărului mişcărilor ecologiste, anti-capitaliste, îi incită pe unii oameni să iasă în stradă, pe de o parte pentru a arăta că este democratică şi că în România există mişcări civice, pe de altă parte pentru a deturna aceste mişcări spre alte interese ascunse şi, în plus, pentru a induce ideea că degeaba ies oamenii în stradă, căci jocurile se fac în altă parte, nu la guvern, minimalizând astfel orice iniţiative civice autentice care ar mai putea apărea, orice coalizări ale acestora într-o opoziţie care să-i pericliteze poziţia.
În mod normal, o mişcare de protest este asumată de o organizaţie şi primeşte un loc şi un timp pentru manifestaţii stradale. Fenomenul din 1990 a fost asumat public de către Liga Studenţilor. Acum mişcările de protest nu sunt asumate de nimeni, dar în Piaţa Universităţii camerele video și aparatele de fotografiat surprind adesea specialişti în manipulare, oameni care au fost sau sunt angajaţi ai unor servicii secrete, activişti ai partidelor de la putere sau ai altor organizaţii care urmăresc scopuri politice.
Piaţa Universităţii este acum un experiment în care se urmăreşte o reaşezare a scenei politice, aneantizarea opoziţiei politice, crearea unei alte opoziţii controlate de putere. Dacă nu ar fi aşa, poliţiştii i-ar aresta pe incitatori pentru că fac acţiuni neautorizate, deoarece îi cunosc şi știu în mod clar că fără ei nu ar mai veni nimeni la astfel de manifestări. Dar poliţia a primit ordin să nu aplice legea şi să nu-i sancţioneze pe cei care o încalcă.“
Reputatul lingvist american Noam Chomsky, profesor emerit la Universitatea Massachusetts Institute of Technology (MIT) din SUA este cunoscut în lumea întreagă pentru activitatea sa politică, îndeosebi în ceea ce priveşte critica vitriolantă la adresa politicii externe a Statelor Unite, dar şi a guvernelor altor mari puteri, motiv pentru care el este considerat o personalitate marcantă a stângii politice din Statele Unite. Noam Chomsky a identificat şi a explicat, într-o formulare pe înţelesul tuturor, regulile de bază ale manipulării pe care se bazează puterea politică şi pe care el le numeşte strategii ale diversiunii. Ele au fost sintetizate în ceea ce poate fi numit Decalogul lui Chomsky.
1. Populația trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele ei adevărate. Pentru aceasta, trebuie să-i fie distrasă permanent atenţia de la problemele sociale reale, fiind apoi îndreptată către preocupări minore, dar cu mare impact emoţional.
2. Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai naţiunii. Pentru aceasta, se inventează false ameninţări ori se creează probleme grave care îngrijorează în mod real şi antrenează opinia publică, iar apoi se oferă soluţiile prestabilite.Un exemplu în acest sens: stârnirea unei stări de nesiguranţă în conștiința populaţiei, pentru ca apoi guvernarea „providenţială“ să salveze naţiunea prin impunerea unor legi represive ce sunt cerute chiar de către populația înfricoșată, cu preţul limitării propriilor libertăţi democratice. Nu-i așa că sună cunoscut?
3. Populația trebuie permanent pregătită pentru tot ce este mai rău. Pentru aceasta, mecanismele propagandei „albe“ (ce este oficială, integral asumată de guvern), „gri“ (ce este doar parţial asumată) şi „negre“ (ce nu este niciodată asumată) trebuie să promoveze imaginea unui guvern ce este preocupat în permanenţă să amelioreze condiţiile de viață tot mai sumbre ale viitorului. Politicile antipopulare dure se aplică gradat, pentru a preveni ori atenua eventualele proteste sociale. În acest fel, tot ceea ce este rău devine suportabil dacă este administrat în „porţii“ anuale bine dozate, conform unui program dinainte stabilit.
4. Populația trebuie să creadă că ceea ce guvernul îi pregătește, chiar dacă măsurile adoptate de acesta sunt nefaste, este tot pentru binele său. Pentru aceasta, trebuie doar să fie obținut acordul de moment al populației pentru adoptarea măsurilor economice dure ce urmează să fie implementate. Omul care este obişnuit cu ideea luării unor măsuri este dispus să accepte aproape orice, dacă este prevenit şi dacă măsura este amânată.
5. Populația trebuie să aibă o mentalitate care să nu-i permită sesizarea legăturii dintre cauze şi efecte. Pentru aceasta, guvernul trebuie să se adreseze oamenilor ca şi cum ei ar avea cu toţii o gândire infantilă. În felul acesta, mulţimile sunt orientate spre un tip de gândire superficială, naivă care este propice pentru orice manipulări și intoxicări informaţionale.
6. Populația trebuie dezobișnuită să cunoască și să vadă problemele reale şi să fie încurajată să acţioneze sub impulsul emoţiilor. Pentru aceasta, este necesar să se apeleze mereu la reacţiile emoționale primare, nu la raţiune. Este necesar să fie încurajate reacţiile emoţionale tocmai pentru că acestea sunt cel mai uşor de manipulat.
7. Populația trebuie obişnuită cu satisfacții ieftine, care să-i ocupe timpul şi să o deturneze de la atingerea unor idealuri superioare. Pentru aceasta, un sistem de învăţământ corupt şi nefuncțional este instrumentul ideal, căci permite ținerea oamenilor într-o stare de ignoranţă şi manipularea opiniilor colective după bunul plac al clicii conducătoare.
8. Populația nu trebuie să aibă acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă şi obiectivă. Pentru aceasta, trebuie să fie susținute financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc publicul şi îl ţin legat de emisiuni şi seriale vulgare, ce afectează în timp nivelul de inteligenţă al omului.
9. Populației trebuie să-i fie indus spiritul de turmă. Pentru aceasta, trebuie stimulat sentimentul individual de vinovăție, de fatalitate, de neputinţă. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta devin slabe asemenea oilor dintr-o turmă şi sunt uşor de controlat.
10. Populația nu trebuie să știe că există strategii şi mijloace de manipulare care chiar sunt folosite de către autorități. Pentru aceasta, se apelează la toate cuceririle de ultimă oră ale ştiinţei și ale tehnologiei, care permit cunoaşterea punctelor slabe atât din profilul psihologic al fiinţei umane individuale, cât şi al celor din profilul psihologic al maselor. În acelaşi timp, toate aceste modalități de acțiune subversivă trebuie discreditate prin mass-media, fiind prezentate ca „teoria conspirației“, astfel ca populația să nu creadă în existența mijloacelor şi strategiilor statale de manipulare.
Jurnaliştii sunt cumpăraţi. Udo Ulfkotte, fost jurnalist german, dezvăluie amploarea manipulării opiniei publice prin mass-media…
„Vă puteţi imagina că angajaţi ai serviciilor secrete scriu texte în redacţii, care apar apoi ca articole semnate de jurnalişti cunoscuţi? Ştiţi care jurnalişti au fost unşi şi căror mass-media aparţin ei? Aveţi habar despre cum se acordă renumitele premii pentru jurnalism?”
Acestor întrebări şi multor altele despre manipularea prin presă încearcă Udo Ulfkotte să le dea răspuns, „iluminându-şi” cititorii asupra meandrelor unei bresle considerate a patra putere în stat. Că lucrurile nu stau tocmai drept şi întotdeauna „pe bune”, că mass-media a renunţat în parte la funcţia ei critică şi de control, jurnalistul german argumentează şi demonstrează cu diverse dovezi. O face pe parcursul a trei sute de pagini ale unei cărţi non-fiction care a apărut la finele anului 2014 în Germania şi care este deja un bestseller ajuns la al cincilea tiraj.
Jurnalişti cumpăraţi – cum politicienii, serviciile secrete şi marii finanţişti ai Germaniei influenţează mass-media a apărut la Editura Kopp (Knopp Verlag) din Rottenburg în septembrie 2014 în variantele tipărită, e-book şi audio-book. În două săptămâni a ajuns în top ten al vânzărilor pe Amazon şi a figurat în lista de bestseller la categoria non-fiction întocmită de Spiegel.
O carte cu scandal
Cartea a stârnit un scandal în mediul vizat, adică în mass-media, prin dezvăluirile pe care autorul le face privitor la anumite practici corupte şi la jurnalişti corupţi. Iar publicul cumpărător de ziare sau abonat la TV a putut afla mai multe despre cum, în loc să aibă parte de informări de presă corecte şi imparţiale, i se îndeasă adesea pe gât gogoşi.
Articole semnate sub mari nume de la serioase ziare germane, cum sunt Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), Bild sau Sueddeutsche Zeitung (SZ) sunt, în opinia autorului, transcrieri ale unor materiale de presă întocmite la comandă şi cu sprijinul serviciilor secrete, sau modelate în spiritul unor lobby-uri, fără ca ultimele să fie marcate publicitar.
În cadrul acestui demers, ia naştere o situaţie win-win, din care toate părţile câştigă, zice Ulfkotte: politicienii şi lobby-știi diverselor interese îşi cumpără presa pozitivă, concernele mass-media economisesc bani, căci deplasările şi „acomodările” jurnaliştilor şi ale echipelor de filmare peste hotare sunt plătite de către cei interesaţi. Jurnaliştii privilegiaţi sunt unşi cu bani şi cadouri, beneficiind de cazări şi „servicii incluse” (chiar şi femei) în hoteluri de lux.
Singurii care pierd sunt „consumatorii de presă”, care în loc să primească pentru banul plătit o relatare corectă, critică, echidistantă, sunt manipulaţi în direcţia intereselor dominante ale momentului, difuzate cu frenezie de unele agenţii de presă şi de o parte din mass-media main-stream.
Despre autor
Dr. Udo Ulfkotte (n. 1960) a studiat la Freiburg şi Londra. Timp de 17 ani, el a scris pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung, mai cu seamă ca reporter de război. A predat management în probleme de securitate la Universitatea din Lüneburg şi este expert în servicii secrete, după cum e prezentat de Editura Kopp. Membru în Marshall Memorial Fund al SUA, ca şi în comisia de experţi pe probleme de securitate a Fundaţiei Konrad Adenauer, referent al Academiei Federale pentru politica de securitate, Ulfkotte este autorul câtorva cărţi, între care Corectitudinea politică (2013), pe care o semnează împreună cu Michael Brückner.
Într-un interviu luat de către Compact TV şi difuzat pe YouTube, Ulfkotte este întrebat dacă cei cca 85.000 de jurnalişti din Germania mint şi „sunt cu toţii corupţi”. Autorul neagă, spunând că el, ca autor, „se ocupă exclusiv de cei mai cunoscuţi jurnalişti din mass-media centrală”, decidenţi în redacţii şi formatori de opinie pe care toată lumea în Germania îi cunoaşte. El s-a aplecat, conform propriilor spuse, asupra unui segment constituit din 321 de jurnalişti care creează şi conduc curente de opinie. Pentru Ulfkotte, este important să se afle dacă aceşti lideri de opinie din presă „sunt dirijaţi şi mituiţi de undeva”. Pentru că, dacă este aşa, „e îngrozitor”.
Am fost făptaş
Dezvăluirile jurnalistului Udo Ulfkotte încep cu propria persoană. „Am fost un făptaş”, spune el. „Înainte să demasc alţi jurnalişti, mă autodenunţ. Scriu cât de corupt am fost eu însumi în relatări, ce reţele m-au influenţat în relatarea mea, întotdeauna girată de angajatorul meu”. Scopul declarat al dezvăluirilor sale este ca, împreună cu cititorii cărţii sale, să schimbe ceva pentru a pune punct „dezamăgirii crescânde a multor oameni cu privire la jurnaliştii şi mass-media mincinoasă”.
„În niciun caz nu mă refer la mulţii ziarişti corecţi şi serioşi, care muncesc mult şi sunt prost plătiţi, fie ei redactori angajaţi sau freelancer-i”, spune Ulfkotte. „În carte e vorba de cei cu o treaptă deasupra acestora şi distanţaţi de noi, cetăţenii, de cei care coalizează cu elitele, se lasă corupţi şi mituiţi pentru relatările lor favorabile”. Această manipulare a unor decidenţi din mass-media germană, a unor formatori de opinie din presa notabilă, autorul cărţii „Jurnalişti cumpăraţi” o demonstrează pe parcursul a cinci ample capitole, cu exemple, liste de nume şi referinţe-beton.
Dacă nu ar fi fost aşa, probabil că autorul ar fi fost după gratii pentru calomnie dar şi pentru dezvăluirea unor „secrete de stat”. Faptul că a fost hărţuit şi percheziţionat acasă în câteva rânduri nu l-a împiedicat însă să îşi susţină punctul de vedere, ceea ce i-a adus printre comentatorii online un renume de „Snowden german”.
Fronturi propagandiste
Dar să vedem, pe scurt şi fără a devoala prea mult din substanţa cărţii, care sunt punctele în care Ulfkotte atinge la nerv presa şi pe „cumpărătorii” ei (nu cei care scot bănuţul pentru ziar din buzunar). Cititorul de presă atent ca şi telespectatorul critic din Germania se pare că demult nu mai are impresia că i se livrează pentru banii lui ştiri documentate şi echidistante, mai ales în domeniul politic sau economic. În locul acestora, este îndopat cu opinii care au depăşit demult graniţa îndoctrinării, iar jurnalismul investigativ este din ce în ce mai palid.
Aşa-zisa „presă de calitate” este intoxicată de articole cu scop manipulativ, iar „trolii lui Putin” din presa online sunt demult în război cu „trolii lui Obama” şi cu „a cincea coloană a SUA”, crede autorul. Acesta consideră că nu e corect ca un jurnalist să nu-l informeze pe cititor dacă e membru în vreo asociaţie transatlantică, al cărei scop mai mult sau mai puţin declarat este influenţarea „elitelor” în sensul intereselor americane. Şi reciproca este valabilă, cu menţiunea că în presa notabilă din Germania nu se înghesuie mulţi ca să scrie pro-ruşi.
Între jurnaliştii, redactorii-şefi şi formatorii de opinie abonaţi la „jurnalismul roz” pro-american, o serie de nume figurează în asociaţii de lobby şi think-tank-uri cu rădăcini peste ocean. Unora dintre acestea, cum este Atlantik-Brücke (Podul atlantic) – fondată în 1957 ca organizaţie de propagandă a puterii de ocupaţie în Germania, şi în care figurează multe nume notabile, printre care şi cel al Angelei Merkel –, Ulfkotte le menţionează apropierea de CIA.
O mare influenţă în Germania este identificată de autor în ce priveşte şi alte structuri transatlantice în cadrul cărora figurează oameni de presă: Comisia Trilaterală (a miliardarului Rockefeller), German Marshall Fund, American Academy, American Jewish Committee, Aspen Institute, Atlantische Initiative, Deutsche Atlantische Gesellschaft (Societatea germano-atlantică), Deutsche Gesellschaft für Auswärtige Politik (Societatea Germană pentru politică externă – DGAP) şi European Council on Foreign Relations (ECFR) a miliardarului George Soros.
De pe aceste poziţii de „membrii în cluburi” cu interese vădit pro-americane, unii jurnalişti ar funcţiona, potrivit autorului, ca „bancă de lucru extinsă a NATO”. Falsuri, omisiuni şi relatări părtinitoare le atribuie autorul în ce priveşte acoperirea în presa main-stream a diverselor aşa-zise revoluţii şi răsturnări „programate” de dictatori. În timpul războaielor „pentru putere şi pentru resurse” din ultimii treizeci de ani, oameni-cheie din mass-media germană s-ar fi înrolat, contra unor avantaje şi distincţii, în tăvălugul propagandistic menit să facă aceste acţiuni militare comestibile pentru cetăţean.
Pe scurt şi despre români
Însă nu doar în politica externă s-ar comporta unii jurnalişti de parcă ar fi „maimuţe dresate”. Ulfkotte scrie despre acoperirea în presă a crizei financiare declanşate în 2008 şi cu care încă şi azi UE se luptă, încercând să atenueze efectul asupra unor populaţii speriate de prăbuşirea euro sau a unor bănci. În acest context de relativă nesiguranţă, e clar că populaţiilor autohtone nu le surâde o avalanşă de imigranţi săraci. Pentru a netezi asperităţile, presa centrală s-ar fi conformat semnalului dat de cancelarul Angela Merkel la începutul anului trecut.
Disputa referitoare la „imigraţia sărăciei”, declanşată odată cu completa liberalizare a pieţei muncii la 1 ianuarie 2014 pentru români şi bulgari, „n-a prea fost pe gustul lui Merkel”, scrie Ulfkotte. Şi astfel, presa şi TV-ul german a fost inundat de „un val de relatări conform cărora românii şi bulgarii sunt extrem de harnici şi ne umplu bugetele sociale, în loc să le golească”. Televiziunea de stat ar fi emis chiar sintagma „vin prusacii Balcanilor”, în slugărnicia ei faţă de semnalul dat de la guvernul aflat în prag de alegeri europarlamentare şi preocupat să nu strice buna-dispoziție a alegătorului german.
Ulfkotte consideră că cifrele de asistenţă socială nu demonstrează neapărat entuziasmul faţă de competenţele tuturor noilor veniţi, e deranjat de faptul că fenomenul n-a fost supus unei dezbateri publice reale şi că „migraţia sărăciei” ca şi „turismul social” au fost scoase din dicţionarul cuvintelor corecte politic şi „premiate” ca „necuvintele anului”.
Cele șase MEGA-CORPORAŢII ale aşa-zişilor ILUMINAŢI care controlează în permanenţă mass-media în SUA
Desigur, sunt şi unele excepții – cum ar fi ziarele independente The New York Times, Washington Post, The Telegraph sau The Guardian (însă „independenţa” lor este numai de faţadă, căci informaţiile transmise de ele au acelaşi ton manipulator ca şi publicațiile controlate de cele „Şase Mari Corporaţii”) – însă par nesemnificative în faţa principalelor conglomerate ce vin cu o gamă imensă de posturi TV, ziare, reviste şi site-uri de ştiri.
După cum arată şi info-graficul creat de Jason, pe Frugal Dad, aproape toate canalele media din SUA se trag din aceleaşi șase surse.
Dar să le luăm la rând, în ordinea importanţei lor:
1. GENERAL ELECTRIC (GE) este principalul conglomerat american, a doua companie din Statele Unite ale Americii ca valoare de piață după ExxonMobil şi a treia din lume (a doua fiind Petrochina).
2. THE WALT DISNEY COMPANY este una din cele mai mari companii de producție cinematografică din lume și a doua cea mai mare companie de broadcasting, după Comcast. A fost fondată la 16 decembrie 1923 de Walt Disney şi fratele său, Roy, ca un mic studio de animație. Astăzi este una din cele mai mari companii de producție de la Hollywood (având Walt Disney Studios, Pixar şi LucasFilm – adică „universul” Star Wars, dar și The Muppets Studio).
Deţine 9 Parcuri Disneyland, compania de reviste de benzi desenate Marvel, posturile de televiziune Disney Channel, Disney Junior, Disney XD, ESPN, History Channel, rețeaua de televiziune ABC (incluse fiind aici posturile locale WABC-TV New York, KABC-TV Los Angeles, WLS-TV Chicago, WPVI-TV Philadelphia, KGO-TV San Francisco, KTRK-TV Houston, WTVD-TV Raleigh-Durham, KFSN-TV Fresno) şi, de asemenea, mai deține 32% din acțiunile serviciului video online Hulu.
3. TIME WARNER este al treilea gigant media deținând casa de producții cinema Warner Bros, New Line Cinema, Cartoon Network Studios, Hanna-Barbera şi Castle Rock Entertainment, posturile de televiziune HBO, CNN, HLN, TBS, TNT, Cartoon Network, TCM, Boomerang, Adult Swim, TruTV, Cinemax, grupul AOL și revistele Time, Sports Illustrated, People, InStyle, Life, Travel+Leisure, Food & Wine, Fortune, GOLF Magazine, Southern Living, Essence, This Old House, All You și Entertainment Weekly, revistele de benzi desenat DC Comics, dar și The CW Television Network (incluse aici fiind posturile locale WPIX, KTLA, WPSG, KMAX-TV și multe altele), pe care îl deţine alături de CBS Corporation.
4. NEWS CORPORATION (abreviată NEWS CORP.) există din anul 1979. Imperiul miliardarului Murdoch include posturile de televiziune marca FOX, posturile National Geographic Channel, publicaţii precum The Sun, Times, New York Post, News of the World şi, recent adăugat în portofoliu, Wall Street Journal. Iniţial deţinuse şi studiourile 21st Century Fox, aceasta însă a devenit o companie independentă în anul 2013. Corporația, de altfel, deține și ea 27% din acțiunile serviciului video online Hulu și… din 2004 până în 2010, a deținut 12,5% din acțiunile postului TV din România, B1 TV.
5. VIACOM este o companie mass-media americană ce deține brandurile MTV, Viva, VH1, Nickelodeon, CMT, Logo TV, Comedy Central, BET și, nu în ultimul rând, casele de producții Paramount Pictures, Paramount Animation, MTV Films, Nickelodeon Movies și Viacom International.
6. CBS CORPORATION a fost inițial deținătoarea companiei United Paramount Network, până ca aceasta să fie cumpărată de Viacom. Cu toate acestea, continuă să fie unul dintre giganții media din America, deținând posturile TV și radio marca CBS, Showtime, Movie Channel, Flix, Eleven, site-urile CNET, Last.fm şi TVGuide.com, editura Simon&Schuster, Westinghouse Licensing Corporation, The CW Television Network (50%) şi TVGN (50%).
Citiți și:
Știrile – mai ales cele rele – dăunează grav sănătății tale! Vei fi mai fericit renunțând să le urmărești în totalitate
Manipularea mediatică (I)
Tehno-dictatura, ochiul din umbră al iluminaţilor satanici care ne veghează
Alexandra Ranz, jurnalist american, a făcut un experiment semnificativ timp de şase luni. A renunţat la telefon, carte de credit, la tot ceea ce este electronic și care ne conectează la lumea exterioară.
Ca să scape de camerele de luat vederi de pe străzile din New York, Alexandra Ranz se deghiza în momentul în care ieșea din casă. În documentarul pe care l-a realizat ea susține că omenirea a intrat în etapa de igienă numerică. Fiecare american este un număr.
Americanii, cetățenii lumii libere, sunt cei mai controlați oameni din lume. Angajatorii își verifică angajații luând informații de pe rețele de socializare. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Jurnalista americană face o paralelă cu cele mai negre etape ale comunismului. Atunci informațiile se luau de la vecini sau așa-ziși prieteni care erau turnători. Acum controlul este mult mai sofisticat și total. Practic, susține Ranz, nu mai există viață personală.
Pe traseul de câțiva kilometri pe care-l parcurge cu bicicleta, Ranz a numărat 50 de camere video. Telefonul mobil ne dă de gol unde suntem. Ea vorbește despre geolocalizare ca fiind o formă modernă de spionaj.
Timp de șase luni, ea și-a efectuat plățile în numerar, a navigat pe internet și Facebook sub identitate falsă, a purtat o perucă și a renunțat la mobil.
Ranz susține că 70% din convorbirile telefonice sunt ascultate, iar Google păstrează cinci ani căutările noastre pe internet. Miliarde de persoane furnizează date cu privire la viața personală, care sunt stocate și utilizate atunci când e nevoie.
Sub lozinca în care se spune că toată această supraveghere este pentru securitatea populației, nu mai există de fapt viață personală. Se poate afla – prin poziționarea celularului – unde dormi, cu cine te culci, ce mănânci…
Se spune că trăim într-o tehno-dictatură. Le Point, ziar francez, susținea într-un articol că serviciile secrete fură miliarde de informații despre fiecare dintre noi de pe Facebook. Începând cu anul 2007, Franța a pus la punct un sistem performant de supraveghere în masă.Noua Ordine Mondială a așa-zișilor ILUMINAȚI, acest imperiu invizibil, controlează tot ceea ce se petrece în această lume. Sunt voci care susțin că, în câțiva ani, fiecare dintre noi vom avea implantat un cip electronic – obligatoriu – cu care vom fi
Estasia va fi împărțită în elită, slujitorii elitei și sclavii sau muncitorii, care sunt peste 85% din populație și sunt considerați niște animale. În ceea ce privește controlul, imperiul invizibil controlează tot, prin Big Brother. Rămâne ca fiecare dintre dumneavoastră să hotărâți dacă această carte este ficțiune sau realitate. Vremurile pe care le trăim arată că ea este o tulburătoare profeție.
Agenții și sataniștii Noii Ordini Mondiale corup copiii din întreaga lume
Libertatea sexuală a fost întotdeauna o formă de control politic. An de an, continuăm să fim martorii efectelor acestei teze asupra culturii
Anul trecut, pe internet a apărut un articol tulburător, cu multe fotografii, despre ceea ce se petrece în școlile generale din Norvegia. În această țară, smintirea copiilor nu se produce doar prin programele serviciului de asistență socială, care îi îndeamnă să își denunțe părinții care ar încerca să le ofere o minimă educație neaprobată de stat, ci și în scoli. Elevilor ajunși la pubertate li se prezintă un film așa-zis educațional prin care li se arată cum să se masturbeze și sunt apoi îndemnați să facă sex (în mod heterosexual, homosexual și bisexual, pentru că „sunteți liberi să vă placă de cine doriți, e alegerea voastră”). Mai apoi elevii sunt încurajați să facă sex pentru plăcere, iar în final fetele sunt sfătuite: „Nu uitați în cele din urmă să rămâneți gravide, pentru că altfel nu ar mai fi oameni pe lume”. Puteți viziona videoclipul aici și reţineţi că a fost arătat elevilor de gimnaziu.
Bineînţeles, cei mai mulți dintre părinți au fost supăraţi. În schimb, scriitoarea Brandy Zadrozny de la Daily Beast a apărat programul așa-zis educațional şi a notat:
„Având atât de mult de câştigat, pre-adolescenţii americani, părinţii lor şi şcolile pot învăţa anumite lucruri din abordarea fără perdea a lui Jansrud [prezentatoarea materialului video] a sexului. Chiar şi evanghelicii – cei care vociferează cel mai tare împotriva mişcării de educație sexuală – ar putea să observe mesajul ultim al lui Jansrud: şi anume că sexul este pentru procreere”.
Probabil glumeşte cu cinism. Dacă ea crede că mesajul chiar este acela că sexul este pentru procreere, de ce programul de educație sexuală din America include uciderea copiilor în pântecele mamelor? Dacă crede cu adevărat ceea ce afirmă mai sus, n-ar trebui mai degrabă ca Zadrozny să scrie articole împotriva contraceptivelor?
Este evident că ea se contrazice. De fapt, oamenii au făcut amor dintotdeauna și se simt foarte bine fără să aibă nevoie de explicațiile lui Line Jansrud şi ale producătorului Erling Norman. Deci, care este problema?
Ei bine, agenţii și sataniştii Noii Ordini Mondiale vor să corupă copiii, care sunt tineri şi impresionabili, precum și o mare parte din populația lumii prin manipulare sexuală. Aceștia vor să degradeze copiii făcându-i jucării sexuale şi astfel să îi facă sclavi pentru toată viaţa. Dacă aveți nevoie să înţelegeți imaginea de ansamblu, lucrarea lui E. Michael Jones Libido Dominandi: Sexual Liberation and Political Control explică de ce elitele vor să domine oamenii cu ajutorul sexului în Norvegia, în Marea Britanie, în Danemarca şi în SUA.
Un profesor pe nume Christian Graugaard de la Universitatea Aalborg din Danemarca a fost înregistrat afirmând că şcolile daneze ar trebui să arate materiale pornografice elevilor pentru ca ei devină „consumatori critici”. Nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr. Oare Ted Bundy, care era avocat de meserie, a devenit un „consumator critic”? Theodore Robert Bundy a fost un ucigaș în serie american, acuzat și de răpiri, violuri și necrofilie, care a agresat și omorât în chinuri groaznice peste 30 de fete și femei tinere în anii ’70.
Oare Graugaard ar fi capabil să spună că elevilor ar trebui să li se prezinte atrocităţile sexuale şi violurile asupra copiilor comise de ISIS? Ar avea demența să le arate școlarilor cum „fetele sunt dezbrăcate şi examinate la modul concret în bazarul de sclavi” de către ISIS? Ce scenă pornografică va cenzura el şi pe ce baze? Ce parametri ar folosi?
Un reporter a declarat că ISIS tratează mulți copii (fete şi băieți) „ca pe vite” şi „dezbrăcați fiind, sunt puşi pe categorii şi îmbarcaţi pentru Dohuk şi Mosul sau alte locaţii pentru a fi distribuiţi ca sclavi printre conducătorii şi luptătorii ISIL. Una dintre victime a fost măritată de 20 de ori şi după fiecare astfel de măritiş a trebuit să suporte operaţia chirurgicală de reparare a virginităţii…”.
ISIL a instituţionalizat violenţa sexuală şi brutalizarea femeilor ca un aspect central al ideologiei şi operaţiunilor sale, utilizând-o ca pe o tactică de terorism pentru a-şi atinge obiectivele cheie.
Dacă Graugaard este prea conservator pentru a se apleca asupra acestor fapte, atunci de ce nu ia o copie a tragediei Bacchae a lui Euripide? Sau de ce nu citeşte lucrările lui Wilhelm Reich Revoluţia sexuală şi Psihologia maselor în fascism? Nu a detaliat Reich că cel mai bun mod de a supune o cultură este de a distruge ordinea sexuală? Reich chiar credea aceasta când postula foarte explicit: „Prima pre-necesitate pentru relaţii umane şi sexuale mai sănătoase este eliminarea acelor concepte morale care îşi bazează cerinţele pe impuneri supranaturale, pe reglementări arbitrare umane, sau pur şi simplu pe tradiţie… Noi nu vrem să vedem atracţia sexuală naturală etichetată ca «păcat», senzualitatea combătută ca pe ceva degradant sau gregar, iar «cucerirea cărnii» ca fiind principiul-ghid al moralităţii”.
Şi totuşi din cauza oamenilor ca Graugaard, industria sexuală a atras în capcană tineri, bărbaţi şi femei, în Danemarca. Ca rezultat, virusul revoluţionar a creat un gol de moralitate în cultură. Iată ce se arată într-un alt articol din presa alternativă de pe internet:
„Danemarca este una dintre ţările cele mai prietenoase cu pornografia. A înlăturat interzicerea pornografiei în 1967. În 1969 a devenit prima ţară din lume care a legalizat complet pornografia.”
„Conform unor cercetări realizate în ţările nordice în 2006, până la 99% dintre adolescenţii băieţi şi 86% dintre fete se uitau la materiale pornografice.”
„Un studiu din 2013 realizat de universitatea din Copenhaga a arătat că urmărirea pe internet de materiale pornografice sau reviste cu conţinut explicit pornografic are o influenţă mică asupra comportamentului sexual al adolescenţilor şi tinerilor adulţi.”
„Cercetătorii au realizat un studiu prin supraveghere online a 4.600 de tineri danezi, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 25 de ani. Studiul a arătat că aproape 88% dintre tineri şi 45% dintre tinere au privit materiale pornografice în anul anterior. Rezultatele studiului au arătat că urmărirea de materiale pornografice generează doar 0,3-4% diferenţe în comportamentul sexual, şi au remarcat că această activitate creşte tendinţa de a fi aventuroşi în timpul interacţiunii sexuale.”
„Precum economia laissez-faire, primele tentative de idei despre cum să se exploateze sexul ca formă de control au apărut în timpul epocii Iluminismului.”
Libertatea sexuală a fost întotdeauna o formă de control politic, iar în prezent continuăm să fim martorii efectelor acestei teze asupra culturii. O femeie musulmană pe nume Nadyah Shah şi-a dat seama de aceasta. Mărturia sa merită să fie făcută publică: „Sunt o femeie musulmană singură care trăieşte în Occident, ai cărei părinţi au murit. Pentru că mama mea a murit, nu am avut pe nimeni care să îmi explice despre cum autoritățile folosesc sexul ca armă de control a populației. Nu cred că o femeie (fără mamă) va înţelege vreodată acest subiect, cu excepţia celor ce ar afla după ce se mărită.
Cu ani în urmă, o fată musulmană era educată acasă de tatăl ei şi îşi trecea examenul final gimnazial la matematică la vârsta de nouă ani. Era cea mai tânără persoană care dădea acest examen (GCSE, General Certificate of Secondary Education – Certificatul General de Învățământ Gimnazial, în Anglia).
Puţin după această realizare, au apărut poveşti în ziare care spuneau cât de abuzivi au fost părinţii pentru că o făceau să înveţe. Autorităţile guvernamentale au luat-o din grija părinţilor săi. După 10 ani, ea a fost fotografiată într-o revistă pentru femei, purtând nimic altceva decât un dessous. Titlul articolului era «Sunt singura prostituată pe care o cunosc, care are un GCSE».
Avea 19 ani. Părinţii ei o educaseră şi o îndemnaseră să înveţe pentru a deveni o intelectuală. Guvernul a transformat-o într-o prostituată. Probabil când va avea 50 de ani va realiza ce i s-a făcut. Sau probabil va fi una dintre acele spălate pe creier, care nu îşi dau seama niciodată, dar ştiu doar că ceva nu este în regulă. Este ştiut acum în Marea Britanie că orfelinatele, căminele de copii aflate sub conducerea guvernului şi a organizaţiilor de caritate sunt centre de aservit copiii care vor fi vânduţi prădătorilor şi perverşilor pentru industria sexului.
Recent, guvernul Cameron a luat în grija sa câţiva copii sirieni (posibil orfani). Sunt foarte îngrijorată pentru ei. Sper ca atunci când pacea va reveni în Siria, Assad să facă astfel ca aceşti copii sirieni să fie returnaţi Siriei, dar cine ar fi ştiut sau și-ar fi imaginat acest nivel de corupţie? Guvernul britanic vrea acum să se facă educaţie sexuală în şcoli copiilor de opt ani. Autoritățile nu admit cu niciun chip că îi pregătesc pentru sclavie. Părinţii luptă pentru a opri aceasta.”
Nadyah Shah spune: „M-am documentat și astfel multe dintre lucrurile care s-au petrecut în trecut şi care se petrec acum în jurul nostru în prezent – la ştiri, în filme, în şcoli etc. – pur şi simplu au început să capete sens. Mi-am dat totodată seama și de un alt lucru – pe care cred că toţi bărbaţii îl ştiu – anume că aceste chestiuni sunt diferite pentru bărbaţi. Nouă, femeilor, ni se tot spune că bărbaţii şi femeile simt la fel despre diverse lucruri. Dar nu este adevărat!”
Într-adevăr. Pur şi simplu nu este adevărat. Dar sataniştii continuă să folosească sexul şi industria filmului cu scopul de a întuneca minţile milioanelor de oameni. Cum altfel ar produce seriale TV precum Jessica Jones, sau Portocaliul este noul negru (Orange Is the New Black) etc.? Dacă aveți impresia că episoadele în care se prezintă orgii sexuale sunt un accident, atunci întrebaţi-l pe scriitorul Jenji Kohan, creatorul serialului Portocaliul…. Ca răspuns la scenele explicite de sex din film, Kohan a declarat: „Vreau mai mult sex peste tot. Acesta este unul dintre lucrurile mele preferate. El exprimă totul.”
Eli Roth considera la fel în 2013. Când sinistrul său serial de pe internet Hemlock Grove a fost făcut public, Roth a declarat că filmul va „nenoroci o întreagă generaţie”.
Complotul se îngroaşă. Pentru Kohan şi Roth este destul de evident că dacă o întreagă generaţie nu este „nenorocită” prin pervertire sexuală, atunci ei nu vor fi fericiţi.
Problema (lor) este: și dacă o întreagă generaţie nu vrea să fie „nenorocită”? Dacă o întreagă generaţie se ridică şi înfruntă oamenii ca Kohan şi Roth? Dacă oamenii de pretutindeni realizează că au fost spălaţi pe creier de serialele lui Roth – Hostel, The Green Inferno, Knock Knock etc.?
Mai important, este posibil ca Sf. Pavel să fi avut dreptate spunând că oameni asemenea lui Roth au abandonat categoric şi metafizic raţiunea practică, iar în cele din urmă Logosul, şi tocmai de aceea sunt „inamicii întregii rase umane”?
Citiţi şi:
Educația sexuală – armă insidioasă de distrugere a inocenței copiilor noștri (I)
Documentar tulburător: Educația sexuală – Războiul împotriva copilăriei
Este mult mai rău decât credeţi. Unde ajung copiii ce sunt răpiţi de sistem? Norvegia este doar un vârf de iceberg…
Armele electromagnetice şi gargara despre drepturile omului (I)
de Peter Phillips, Lew Brown şi Bridget Thornton
Un studiu al istoriei încălcării drepturilor omului de către agenţiile de informaţii ale SUA şi al cercetărilor din domeniul armelor electromagnetice
Complexul militar-industrial al Statelor Unite deţine un arsenal de arme electromagnetice pe care le poate utiliza pe câmpurile de luptă şi împotriva cetăţenilor, ca un mijloc de control social contrar drepturilor omului. Acest studiu explorează actualele posibilităţi ale armatei americane de a utiliza dispozitive electromagnetice (EM) pentru a hărţui, intimida sau ucide indivizi, precum şi cele de încălcare a drepturilor omului prin testarea şi lansarea acestor arme.
În anii ’50 şi ’60, CIA-ul a început să caute mijloace pentru a influenţa capacitatea de cunoaştere, sentimentele şi comportamentul uman. Considerând fiinţa umană un animal social şi folosindu-se de capacitatea de a manipula mediul unui subiect prin izolare, medicamente şi hipnoză, oamenii de ştiinţă americani au căutat mult timp o metodă mai bună de a controla comportamentul uman. Aceste cercetări ce s-au focalizat pe utilizarea dirijată a energiei electromagnetice, au fost încadrate în domeniul „războiului informaţional” sau al „armelor non-letale”.
Noi aptitudini tehnologice au fost dezvoltate de proiectele finanţate prin „bugete negre” de-a lungul ultimelor decenii; acestea includ capacitatea de a influenţa emoţiile umane, de a perturba procesele de gândire şi de a induce dureri groaznice prin manipularea câmpurilor magnetice.
Agenţiile secrete şi cele militare dispun de arme noi, de temut, arme care probabil au fost deja folosite şi/sau testate pe oameni, atât în SUA cât şi în străinătate şi care ar putea fi dirijate împotriva mulţimilor în situaţia unor proteste de masă sau a unor tulburări civile.
Drepturile omului aparţin întregii umanităţi. A crede că drepturile omului se aplică doar pentru unii şi nu şi pentru alţii reprezintă o negarea a umanităţii. Negarea acestor drepturi este exact lucrul pe care Congresul şi Preşedintele George W. Bush l-au realizat când au semnat Military Commissions Act în 2006. Prin noua politică a SUA, tortura şi amânarea procesului cuvenit sunt acceptabile pentru cei care sunt condamnaţi de preşedinte ca fiind terorişti sau susţinători ai terorismului. Acest document reprezintă o negare deschisă a drepturilor inalienabile ale omului, drepturi recunoscute de Declaraţia Drepturilor Omului. Mai mult, acţiunile lor au demonstrat lumii că SUA suspendă aceste drepturi pentru cei pe care îi consideră „răi”.
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost un ghid pentru dreptul internaţional aproape şase decenii şi astfel obligă Statele Unite la aplicarea principiilor sale generale.
Articolul 10 precizează: „Orice persoană are dreptul în deplină egalitate de a fi audiată în mod echitabil şi public de către un tribunal independent şi imparţial care va hotărî drepturile, obligaţiile şi temeinicia oricărei acuzaţii penale îndreptată împotriva sa”, iar articolul 5 interzice tortura, pedepsele şi tratamentele crude, inumane sau degradante. Ambele drepturi de bază au fost eliminate prin semnarea Military Commissions Act în 2006. În plus, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului susţine că orice om are dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare. Aceasta înseamnă că oamenii au dreptul inalienabil de a gândi liber şi de a descoperi propriile adevăruri.
Libertatea de gândire sau libertatea cognitivă reprezintă dreptul natural al fiecărei persoane de a putea percepe lumea după propriile capacităţi. Pentru a beneficia de o adevărată libertate cognitivă într-o lume atât de complexă cum este cea în care trăim, trebuie, în primul rând, să avem acces la adevăr şi la informaţii imparţiale despre acţiunile altora şi despre starea generală a lumii. Centrul pentru Libertăţi Cognitive defineşte acest drept ca „dreptul fiecărui individ de a gândi independent şi autonom, de a folosi întreg spectrul minţii sale şi de a se angaja în multiple moduri de gândire”. Fără reprezentări corecte nu putem face alegeri independente, în deplină cunoştinţă de cauză. Este imperativ ca organismul uman şi mintea să fie considerate sfinte. Invadarea corpului unui individ fără consimţământul acestuia reprezintă o încălcare gravă a drepturilor omului.
Trăim într-o perioadă dominată de extremism, război permanent şi manifestări unilaterale ale etnocentrismului şi a puterii unei reţele de oameni din interiorul guvernului american. Aceste elite ale puterii operează de multe decenii şi nu doresc nimic mai puţin decât dominaţia militară totală a SUA asupra lumii. Pentru a-şi atinge scopurile ei sfidează valorile fundamentale ale poporului american. Acesta nu este însă un fenomen nou.
Ascensiunea clasei conducătoare
Oprimarea drepturilor omului fost prezentată de de-a lungul istoriei Statelor Unite. Un lung şir de cercetări sociologice documentează existenţa unei clase conducătoare dominatoare în SUA care stabileşte tactica şi determină priorităţile politicii naţionale.
Clasa conducătoare americană se perpetuează singură, păstrându-şi influenţa cu ajutorul unor instituţii cum ar fi Asociaţia Naţională a Producătorilor, Camera Naţională de Comerţ şi Industrie, Consiliul de Afaceri, Business Roundtable, Conference Board, American Enterprise Institute, Consiliul Relaţiilor Externe şi alte grupuri cu o politică centrată pe mediul de afaceri.
În cartea sa din 1956, „Puterea elitei”, C. Wright Mills demonstrează pe bază de documente modul în care cel de Al Doilea Război Mondial a consolidat în SUA o trinitate a puterii care încorporează elitele corporaţionaliste, militare şi pe cele ale guvernelor într-o structură de putere centralizată, motivată de interesele claselor şi lucrând la unison prin intermediul unor „cercuri înalte” de contacte şi înţelegeri. Mills a descris cum cei din elita puterii sunt cei care „decid ceea ce este de decis”.
Odată cu apariţia complexului militar-industrial după cel de Al Doilea Război Mondial, Preşedintele Eisenhower a observat în 1961 că o facţiune a puterii militar-industriale îşi consolida planurile de dominare pe termen lung a Americii, şi în final, a lumii.
Eisenhower nu era într-o poziţie din care să se poată lupta cu aceşti oameni, iar istoria a înregistrat părerile sale despre acest subiect în discursul său de rămas bun: „… Această îmbinare a unei imense organizaţii militare şi a unei mari industrii de armament este o experienţă americană nouă. Influenţa sa totală – economică, politică şi chiar spirituală – este resimţită în fiecare oraş, în fiecare stat, în fiecare birou al guvernului federal. Recunoaştem necesitatea imperativă a acestui progres. Însă nu trebuie să neglijăm implicaţiile sale grave. Truda noastră, resursele şi traiul nostru sunt implicate aici; este vorba deci, chiar de structura societăţii noastre.”
„Trebuie să avem grijă ca complexul militar-industrial să nu dobândească o putere de influenţă neîntemeiată în cadrul consiliului de guvernământ. Posibilitatea dezastruoasă ca o putere greşit folosită să apară, există şi va exista întotdeauna.”
„Nu trebuie să lăsăm greutatea acestei combinaţii să ne pericliteze libertăţile noastre sau progresul democratic. Nu trebuie să luam nimic de bun. Numai o societate alertă şi bine informată poate impune crearea unui angrenaj adecvat între imensa maşină industrială şi militară şi metodele şi scopurile noastre paşnice, astfel încât securitatea şi libertatea să poată prospera împreună.”
„Revoluţia tehnologică din ultimele decenii a fost în mare parte vinovată pentru schimbările impetuoase din industria militară. În această revoluţie, cercetarea are un rol central; ea a devenit mai riguroasă, mai complexă şi mai costisitoare. În mod constant, o parte a cercetărilor este alocată, pentru, de, şi la cererea guvernului federal…” Acum înţelegem că Eisenhower se referea la conjunctura redirecţionării banilor proveniţi din impozite pentru a finanţa noi tehnologii secrete ce au ca scop controlul puterii, la nivel mondial, de către elita militar-industrială. O anume facţiune de oameni ambiţioşi, anterior soldaţi ai Războiului Rece şi neo-conservatori, erau adepţi filozofului Leo Strauss. Acest grup de elită, care nu include numai generali şi industriaşi, ci şi filozofi, oameni de ştiinţă, academicieni şi politicieni, a devenit în prezent cea mai puternică organizaţie publică/privată cunoscută vreodată.
Strauss a îmbrăţişat o filozofie elitistă care-i linguşea pe cei care moşteniseră averi sau pe cei care trăiau o viaţă tihnită ce le permitea urmărirea oricărui interes propriu. Ideile lui au fost transformate într-o ideologie serioasă, în care mass-media, religia şi guvernul sunt utilizate pentru a subjuga masele, în timp ce „nobilii” îşi urmează propriile interese fără a ţine cont de lege, aceasta existând doar pentru controlarea oamenilor de rând.
Strauss considera de asemenea necesară discreţia, impusă de necesitatea controlului, pentru că dacă oamenii inferiori ar fi aflat la ce erau supuşi, ar fi fost fără îndoială supăraţi. „Oamenii nu vor fi fericiţi să afle că există numai un singur drept natural: dreptul celor superiori de a-i domina pe cei inferiori, stăpânul asupra sclavului, soţul asupra soţiei şi puţinii înţelepţi asupra plebei.” În „Despre tiranie”, Strauss se referă la acest drept natural ca la o „învăţătură tiranică” preluată de la iubiţii săi antici. Leo Strauss, Albert Wohlstetter şi alţii de la Comitetul Gândirii Sociale al Universităţii din Chicago primesc onoruri pentru promovarea agendei neo-conservatorismului prin studenţii lor, Paul Wolfowitz, Allan Bloom şi studentul lui Bloom, Richard Perle.
Revista culturală canadiană Adbusters defineşte neo-conservatorismul drept: „convingerea că democraţia, oricâte defecte ar avea, a fost cel mai bine apărată de un public ignorant condus de naţionalism şi religie. Numai un stat naţionalist militant ar putea împiedica agresiunea umană… un asemenea naţionalism necesită o ameninţare exterioară şi, dacă ea nu poate fi găsită, atunci trebuie să fie confecţionată”. Filozofia neo-conservatoare a apărut ca o reacţie împotriva perioadei de revoluţii sociale a anilor 60. Numeroşi funcţionari şi asociaţi ai preşedinţilor Reagan şi George H. W. Bush au fost puternic influenţaţi de filozofia neo-conservatoare: John Ashcroft, Charles Fairbanks, Richard Cheney, Kenneth Adelman, Elliot Abrams, William Kristol şi Douglas Feith.
Înăuntrul administraţiei Ford a existat o ruptură între tradiţionaliştii Războiului Rece, care căutau să minimalizeze confruntările prin diplomaţie şi relaxarea relaţiilor dintre SUA, URSS şi China, şi neo-conservatori, care pledau în favoarea unei confruntări mai puternice cu „demonicul imperiu sovietic”.
Ultimul din cele două grupuri s-a consolidat atunci când George H. W. Bush a devenit directorul CIA-ului. Bush a permis formarea „Echipei B” condusă de Richard Pipes alături de Paul Wolfowitz, Lewis Libby, Paul Nizye şi alţii, care au format cel de-al doilea Comitet Asupra Pericolului Actual însărcinat cu creşterea atenţiei asupra ameninţării sovietice şi necesitatea continuă a SUA de a avea o politică de apărare agresivă şi puternică.
Eforturile acestora au dus la puternica atitudine antisovietică a administraţiei Reagan.
Astăzi, combinarea climatului politic cu posibilităţile tehnologice oferă condiţii prielnice nu numai pentru manipularea generală a mass-mediei cu ajutorul fluxului informaţional, dar şi pentru manipularea stărilor emoţionale şi capacităţilor cognitive ale populaţiei. Dacă elitele politice nu dau socoteală pentru acţiunile lor, şi dacă publicul a fost manipulat din punct de vedere emoţional pentru a le susţine, putem fi siguri că acestea vor abuza de poziţiile lor pentru a-şi atinge scopurile personale.
Războiul psihologic, informaţional şi controlul minţii pot părea subiecte exotice, însă impactul acestor tehnic este profund. Minţile noastre sunt influenţate de o serie de programe de lungă durată, ce au drept scop manipularea opinie publice cu ajutorul agenţiilor secrete, mass-mediei corporatiste şi armatelor de agenţii non-guvernamentale, create pentru generarea fricii, diviziunii şi incertitudinilor în interiorul publicului.
Manipularea mediatică, ce implică înscenarea artificială a realităţii noastre colective, nu are întotdeauna succes, însă operaţiunile psihologice (care au avut şi încă mai au loc şi astăzi) ce poartă numele de „război informaţional”, sunt dirijate atât împotriva inamicilor externi, cât şi asupra cetăţenilor americani.
Potrivit lui Mary C. Fizgerald de la Institutul Hudson, arme bazate pe noi principii, cum ar fi laserul, electromagnetismul, plasma, clima, genetica şi biotehnologia, duc la modernizarea apărării naţionale. Posibilitatea ca aceste arme să fie utilizate atât în scopuri bune, cât şi rele, merită să fie tratată cu o deosebită atenţie.
Mass-media este complice în omiterea de informaţii necesare pentru luarea unor decizii democratice. Un plan de dominare globală include penetrarea consiliilor corporaţiilor mediatice din Statele Unite.
O echipă de cercetători de la Universitatea din Sonoma din California a finalizat de curând o analiză a consiliilor directoare a celor mai mari 10 organizaţii din SUA şi a stabilit că numai 118 oameni alcătuiesc comitetele de conducere ale acestor firme gigant.
La rândul lor, aceşti 118 indivizi conduc 228 de corporaţii naţionale şi internaţionale. Patru din primele zece corporaţii media din SUA au în consiliile lor antreprenori ai Ministerului Apărării, incluzându-i pe William Kennard (New York Times, Carlyle Group), Douglas Warner III (G.E. [NBC], Bechtel), John Bryson (Disney [ABC], Halliburton) şi Douglas McCorkindale (Gannett, Lockheed Martin).
Având în vedere existenţa unei reţele mediatice interconectate, întreaga mass-media din SUA reprezintă de fapt interesele corporaţiilor americane. Elita mass-mediei, o componentă cheie a elitelor politice din SUA, este paznicul mesajelor ideologice acceptabile, controlorul conţinutului ştirilor şi informaţiilor şi cea care ia decizii cu privire la resursele mediatice.
Războiul psihologic şi programele finanţate prin „bugetul negru”
Operaţiunile psihologice moderne erau destul de dezvoltate în cel de-al II-lea Război Mondial şi au dus în anii ’50 la formarea unei reţele răspândite de sociologi, jurnalişti, politicieni, specialişti militari şi agenţi secreţi. Operaţiunile psihologice erau utilizate pentru a promova o varietate de programe ce cooperau cu complexul militar-industrial. Piesa de rezistenţă a războiului informaţional era ameninţarea „roşie” comunistă.
La sfârşitul anilor ’50, un grup de oameni de dreapta din interiorul CIA-ului se ocupau cu crearea unor arme secrete, cu plănuirea de asasinate şi conceperea de planuri generale pentru dominarea lumii, planuri ce sunt aplicate şi în zilele noastre.
Operaţiunea Gladio este un exemplu bine documentat şi în sfera internaţională, prin care membrii de dreapta ai comunităţii secrete a SUA au creat armate care „au rămas în urmă” în multe din statele europene. Acele armate au reuşit să se infiltreze în cele mai înalte structuri politice (în special în Italia, unde termenul de Gladio se referă la o sabie cu două tăişuri) şi au fost făcute responsabile pentru numeroase atentate teroriste din anii 1980 şi 1990. Teroarea şi propaganda merg deseori mână în mână cu elementele extremiste din interiorul comunităţilor militare şi ale agenţiilor secrete.
În anii ’50, un grup numit Primul comitet asupra pericolului actual, a provocat o serie de „crize false”. Criza bombelor, criza rachetelor, criza spaţială, criza spălării creierului şi criza psihotronică au fost utilizate pentru a justifica creşterea cheltuielilor militare. Congresul a fost făcut să creadă că sovieticii erau o ameninţare mult prea mare decât erau în realitate şi că o nouă armă înspăimântătoare a fost dezvoltată pentru a ameninţa America. Ei au fost astfel convinşi să voteze aproape toate propunerile de tipul „bugetelor negre”, ce le-au fost prezentate.
Sub conducerea primului director civil al CIA-ului, Allen Welsh Dulles, Agenţia şi-a continuat planurile de a obţine consimţământul poporului american pentru perpetuarea industrializării războiului. Dulles era un individ cu relaţii puternice, un spion de succes pentru OSS în Elveţia pe parcursul războiului, înrudit cu trei secretari de stat şi consilierul şef al lui Dewey când acesta a candidat pentru preşedinţie în 1948. Dulles avea acces la planurile politice de înalt nivel, printre prietenii săi numărându-se şi Henry Luce, editorul revistei Time.
Bazându-se în special pe contacte din interiorul elitelor media, Dulles a recrutat membri cheie ai mass-mediei pentru a lucra direct cu CIA-ul în operaţiunea Mockingbird – o campanie de dezinformare psihologică îndreptată împotriva poporului american.
Într-o campanie care a dus la acceptarea secretului din motive de „securitate naţională”, „Cicatricea Roşie” a devenit scuza perfectă pentru cheltuirea unor sume enorme de bani pentru sisteme de armament şi pentru operaţiuni secrete atât în străinătate cât şi în interiorul Statelor Unite. În anii ’50 şi ’60, filmele, articolele din ziare, cărţi, programe radio şi TV erau îmbibate cu mesaje şi imagini anticomuniste pentru a produce o acceptare a politicilor promovate de către maşinăria de propagandă a elitelor.
Toate aceste activităţi erau suficiente pentru a înspăimânta publicul şi pentru a încuraja politicieni să accepte o viziune asupra lumii ce avea în centru Războiul Rece. Aceasta a permis preşedintelui Truman să convingă Senatul să accepte o triplare a bugetului, fapt ce a permis sponsorizarea cercetărilor secrete şi trecerea cu vederea a operaţiunilor secrete autorizate sub denumirea de „încătuşarea” Războiului Rece, dirijate pentru a submina naţiuni, de altfel paşnice, şi a instiga războaie şi asasinate în ţări diverse precum Iran, Guatemala sau Indochina.
Evenimentele postbelice din Europa, în special retragerea Marii Britanii din Grecia, l-au făcut pe Truman să decidă că era necesară prezenţa americană pe vechiul continent pentru a contracara influenţele comuniste. Secretarul de stat, generalul George C. Marshall, a conceput un plan vast care a implicat asistenţă economică şi acţiuni secrete, planul urmărind stabilizarea democraţiilor şi asigurarea că alegătorii din aceste ţări vor face „alegerea corectă”.
Directiva 10/2 a Consiliului Naţional de Securitate,scrisă în mare de George Kennan, ambasadorul Statelor Unite în URSS, a făcut oficială crearea reţelei anticomuniste.
În această perioadă critică, Truman, prin aplicarea actului de securitate naţională din 1947 şi prin intermediul noului Consiliul de Securitate, a autorizat un număr vast de proiecte secrete ce implicau experimente chimice, biologice, nucleare şi electromagnetice.
Foşti nazişti au fost puşi în fruntea majorităţii programelor şi a facilităţilor. Army Ballistic Missile Agency a fost încredinţată fostului ofiţer SS, Werner von Braun.
Kurt Debus, un alt fost ofiţer SS, a dirijat Cape Canaveral. În acest timp, oamenii de ştiinţă au început să lucreze la diverse proiecte „negre”, inclusiv la încercarea de a dezvolta teoriile „pierdute” ale lui Nikola Tesla, fizicianul american de origine sârbă, şi a le utiliza în cadrul unor aplicaţii militare.
Tesla a dezvoltat o metodă de a telecomanda un avion de la distanţă încă din 1915, prevestind avioanele fără pilot la bord utilizate pe câmpurile de luptă din ziua de azi. În 1934, Tesla s-a oferit să construiască o „rază letală” care ar fi putut neutraliza puterea aeriană a adversarilor. Aceasta este prima declaraţie înregistrată ce se referă la o armă bazată pe dirijarea energiei.
Oferta lui Tesla de a construi acest dispozitiv pentru guvernul SUA, la un preţ ce urma să fie negociat, a fost refuzată de oficialităţi care au preferat să pompeze bani în noul US Army Corps, care a condus la formarea actualului complex al aviaţiei militare.
Înainte de război, industria aviatică nu avea un rol important în economia SUA. Însă, prin intermediul unor contracte imense încheiate pe parcursul războiului, puterea unor corporaţii precum Hughes, McDonneell Douglas, Lockheed sau Northrop a crescut rapid. Aceste companii au format miezul „complexului militar-industrial”. Investitorii şi managerii lor au început să-şi consolideze influenţa în cercurile politice pentru a menţine naţiunea într-o stare de război economic. O armă simplă şi foarte puternică ce ar fi putut face avioanele, bombele, rachetele şi toate celelalte irelevante, ar fi fost cu siguranţă văzută ca o ameninţare directă la adresa creşterii puterii arsenalului militar. În loc de aceasta, a fost pusă în mişcare un program finanţat de „bugetul negru”, program ce exploata munca lui Robert Oppenheimer, Albert Einstein şi a altora.
Transformarea Uniunii Europene într-un stat supranaţional, un pas crucial în instaurarea Noii Ordini Mondiale
Dacă am fi avut o Federaţie europeană democratică şi acceptabilă, cerinţa constituţională minimă pentru ea ar fi fost ca legile ei să fie iniţiate şi aprobate de către reprezentanţii direct aleşi ai poporului, fie în Parlamentul unional, fie în cele naţionale. Din nefericire, nici Tratatul de la Lisabona şi nici Constituţia unională nu prevăd aşa ceva.
• Acordarea unei personalităţi juridice Uniunii Europene,
• Noua Uniune va înlocui atribuţiile şi instituţiile actualei Comunităţi europene, din domeniile politicii externe, justitiţiei şi afacerilor interne,
• Europenii vor deveni efectiv cetăţeni UE, statut care va prevala asupra cetăţeniei naţionale.
2. Prin acordarea UE a unei personalităţi juridice, se crează un stat supranaţional, o uniune federală, cu cetăţeni unionali, în care statele membre sunt reduse la statutul de provincii sau regiuni.
3. Tratatul de la Lisabona permite noii Uniuni să acţioneze ca un stat în relaţia cu alte state şi cu proprii cetăţeni. Statele membre îsi vor păstra constituţiile naţionale, dar acestea vor fi subordonate noii Constituţii UE, exact ca în fosta URSS.
4. Tratatul de la Lisabona transformă statutul actual de cetăţean al UE, care este complementar cetăţeniei naţionale, într-un statut suplimentar cetăţeniei naţionale, ceea ce înseamnă că toţi cei 500 de milioane de europeni vor avea automat o nouă cetăţenie, separată de cea naţională, cu drepturi şi obligaţii superioare acesteia.
5. Ca semn al transformării într-o uniune federală, se creează un Parlament unional pentru cetăţenii noii Uniuni. Actualii “reprezentanţi ai popoarelor statelor membre” devin “reprezentanţi ai cetăţenilor Uniunii”.
6. Se creează un cabinet de miniştri pentru noul stat. Conform noului cadru constituţional, aceştia vor trebui „să promoveze valorile Uniunii, să sprijine obiectivele ei şi să servească intereselor ei”.
7. Se creează functia de preşedinte al Uniunii.
8. Se creează un cod de drepturi civile pentru cetăţenii noii Uniuni. Acestea vor fi stabilite la nivelul Curţii unionale de justiţie şi vor fi impuse pe tot teritoriul Uniunii, astfel încât dacă, la un moment dat Uniunea va decide, spre exemplu, legalizarea „căsătoriilor” între homosexuali (există deja o propunere în acest sens) aceasta va deveni automat obligatiorie, pe tot cuprinsul Uniunii.
9. Parlamentele naţionale devin subordonate noii Uniuni. Deja Parlamentele naţionale şi-au pierdut o mare parte din putere, legislaţiile fiind „recomandate” de Uniune, adică cetăţenii care aleg aceste Parlamente şi-au pierdut dreptul de a decide cine le stabileşte legile.
10. Noua Uniune are dreptul să-şi acorde noi puteri.
Casa Albă a recunoscut că Statele Unite au organizat false campanii de vaccinare cu scopul ascuns de a obține mostre de ADN de la oameni!
Casa Albă a recunoscut – pentru prima oară – în mod oficial că Statele Unite s-au folosit de unele programe false de vaccinare pentru a fura mostre de ADN de la oameni, în cadrul așa-numitului „război împotriva terorii”. Scopul acestei stratageme viclene, care s-a desfășurat în Orientul Mijlociu, a fost acela de a utiliza analiza mostrelor de ADN spre a identifica anumite persoane suspectate de terorism, ce urmau a fi asasinate.
Potrivit ziarului New York Times, în anul 2011, „în lunile dinaintea uciderii lui Osama bin Laden, CIA a desfășurat un fals program de vaccinare în Abbottabad, Pakistan, urmărind astfel să obțină mostre de ADN de la membrii familiei lui bin Laden, despre care se credea că ar fi locuit în zonă”.
„Agenții CIA au recrutat un doctor pakistanez în vârstă pentru a organiza campania de vaccinare în Abbottabad, pornind «proiectul» într-o zonă mai săracă a orașului, astfel încât campania să pară autentică”, raportează ziarul The Guardian.
În cazul acestei stratageme viclene și ilegale, ce a ieșit la iveală în anul 2011, se poate spune că a fost pentru prima dată în istorie când guvernul SUA a fost forțat să recunoască că s-a folosit de o „campanie de sănătate publică” pentru a colecta pe ascuns, în mod ilegal, mostre de ADN de la oameni, urmărind prin aceasta asasinarea anumitor indivizi.
Cum anume se pot colecta mostre de ADN în cadrul unui program de vaccinare? Este foarte simplu. Așa cum explică jurnalul The Guardian, „asistentele medicale au fost probabil instruite să colecteze și sânge după administrarea vaccinului”.
Casa Albă a declarat că va înceta să se folosească de programe de vaccinare false pentru a colecta ADN cu scopul de a ucide oameni.
Casa Albă afirmă acum că Statele Unite nu vor mai folosi campanii false de vaccinare ca tactică vicleană în cadrul așa-numitului „război împotriva terorii” și se așteaptă probabil ca umanitatea să aibă în mod automat încredere în această fățarnică promisiune, chiar dacă ea vine tocmai de la regimul care a organizat respectiva operațiune.
Este aproape ca și cum Casa Albă ar afirma: „Da, am organizat într-adevăr o operațiune de vaccinare falsă. Am colectat mostre de ADN de la copiii voștri. I-am mințit pe oameni cu pretextul sănătății publice și am fost prinși… dar ACUM puteți avea încredere în noi! Promitem!”
Această promisiune ridicolă a fost făcută în luna mai 2014 în cadrul unui anunț al Casei Albe în care se afirmă că Statele Unite „nu vor mai folosi programe de vaccinare ca pretext pentru operațiuni sub acoperire”.
Pe de altă parte, cei de la Casa Albă sunt acum îngrijorați că din cauza utilizării de către CIA a programelor de vaccinare false, oamenii din Orientul Mijlociu nu vor mai avea încredere în vaccinuri (ca să vezi! Ce surpriză!). Întreaga comunitate medicală oficială este acum speriată că oamenii vor alege să spună „Nu!” vaccinurilor și că din această cauză întreaga civilizație umană va fi distrusă… din cauza poliomielitei, care a devenit o nouă scuză pentru o „urgență pandemică globală”.
Potrivit Yahoo News, consilierul Casei Albe pe probleme de anti-terorism, Lisa Monaco, a transmis recent vestea acestei noi „urgențe de sănătate publică” către decanii a treisprezece colegii de sănătate publică din Statele Unite. Se spune că ea ar fi adăugat: „CIA nu va mai căuta să obțină sau să utilizeze ADN sau alte materiale genetice prin intermediul unor astfel de programe”, confirmând încă o dată că, într-adevăr, CIA s-a folosit de programe de vaccinare false pentru a obține mostre de ADN, cu scopul de a vâna anumite ținte umane (ce urmau a fi asasinate).
Toate acestea validează faptul că vaccinurile au fost și încă sunt folosite ca arme de război împotriva anumitor persoane pe care Statele Unite le consideră indezirabile.
În urmă cu câțiva ani au mai fost semnalate aceste aspecte, însă au fost considerate „teorii ale conspirațiilor”. Iată însă că faptele au ieșit încă o dată la iveală, dovedind că toți cei care au vorbit despre ele au avut dreptate și procedează corect atunci când dezvăluie înșelăciunile ce au loc în lume.
Așa cum am mai scris și cu alte ocazii, cei care consideră că nu există conspirații dau pur și simplu dovadă de lipsa unei minime inteligențe. Casa Albă a recunoscut de altfel în mod deschis că Statele Unite au organizat „o conspirație a vaccinurilor” ca tactică de război. Termenul „conspirație” se referă la două sau mai multe persoane care pun la cale să îi înșele pe ceilalți prin diverse mijloace. Această stratagemă a vaccinării false a fost așadar, prin definiție, nimic altceva decât o conspirație, ba chiar una complexă.
Pakistanul și modul în care Organizația Mondială a Sănătății (OMS) induce oamenilor teama și panica, referindu-se la poliomielită ca la o „urgență de sănătate globală”
Reacțiile firești împotriva stratagemelor viclene de așa-zisă „imunizare” prin false campanii de vaccinare i-au panicat pe oficialii americani. Aceștia și-au dat seama că au fost discreditați și că nimeni nu va mai avea încredere în vaccinurile provenite din Vest. De altfel, oamenii își pun în mod firesc întrebarea: dacă deja Casa Albă a recunoscut că s-au utilizat operațiuni false de vaccinare pentru a colecta pe ascuns mostre de ADN, atunci ce ar putea opri Statele Unite să folosească programe similare de vaccinare pentru a-și îndeplini și alte scopuri malefice, cum ar fi injectarea celor care acceptă aceste vaccinuri cu viruși de cancer?
De altfel, aceasta chiar s-a petrecut, atunci când în Statele Unite s-a descoperit că 98 de milioane de americani fuseseră injectați cu vaccinuri contra poliomielitei ce erau contaminate cu viruși ce cauzează cancer. Pentru a se asigura că nimeni nu va afla adevărul referitor la această stratagemă criminală, Centrul pentru prevenirea și controlul bolilor (CDC) a îndepărtat toate relatările despre această gravă situație de pe website-ul lui.
Cei care posedă o minimă inteligență își pot da seama că vaccinurile au fost deja folosite ca arme de război de către Statele Unite. Acest fapt a fost recunoscut în mod deschis de către Casa Albă, împreună cu promisiunea aproape ilară că „așa ceva nu se va mai repeta”.
Este vorba de aceeași Casă Albă care, printre altele, a promis cetățenilor americani că se va realiza o etichetare riguroasă a produselor modificate genetic, aceeași Casă Albă care a promis închiderea închisorilor militare secrete și echilibrarea bugetului federal. Categoria „promisiuni ținute” este nulă în cazul Casei Albe, căci nimic din toate acestea nu s-a realizat.
Ne putem acum întreba: ar putea oare programele de vaccinare să fie folosite pentru a aduna ADN de la americani? O asemenea întrebare este firească, de vreme ce așa ceva s-a petrecut deja într-o altă țară, iar Casa Albă a recunoscut în mod deschis adevărul. Așadar, s-ar putea realiza acum același lucru pe pământ american, în detrimentul cetățenilor acestei țări?
Bineînțeles că așa ceva este posibil. Ce modalitate mai bună s-ar putea găsi pentru a reuși să aliniezi milioane de oameni și a-i face să ofere de bunăvoie mostre de ADN, decât să inventezi o fictivă „pandemie” și să oferi apoi un „tratament salvator” sub forma unui vaccin? Cei mai mulți oameni au fost deja manipulați să accepte fără întrebări orice injecții pe care guvernul american dorește ca aceștia să le primească, și tocmai de aceea, atâta timp cât campania ce urmărește să colecteze ADN este încadrată în categoria „sănătății publice”, rezistența sau împotrivirea oamenilor va fi practic inexistentă.
Teribilul adevăr este că cele mai multe vaccinuri pe care americanii le folosesc deja sunt complet nefolositoare, ba chiar periculoase. De exemplu, americanii încă acceptă să fie vaccinați împotriva poliomielitei, deși în ultimii 35 de ani în Statele Unite nu s-a mai înregistrat nici măcar un singur caz de poliomielită. Cu toate acestea, pentru a fi siguri că și mai mulți oameni își vor face vaccinuri complet nenecesare împotriva acestei boli, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a fabricat recent o așa-zisă „urgență de sănătate globală” isterică, în stilul ziarelor de scandal, susținând că vom avea cu toții parte de o moarte teribilă dacă nu ne vom grăbi imediat să ne injectăm cu și mai multe vaccinuri împotriva poliomielitei.
La fel, vaccinurile împotriva gripei au o eficiență aproape egală cu zero. S-a dovedit deja în mod științific că în aproape 99 de cazuri din 100 aceste vaccinuri nu au absolut niciun efect vindecător. În același timp, CDC recunoaște în mod deschis că vaccinurile împotriva gripei conțin mercur toxic, un metal greu despre care oamenii de știință au arătat deja – cu niciun folos însă, din câte se pare – că este neurotoxic, acesta distrugând țesutul cerebral.
Cinci utilizări uluitoare ale vaccinurilor (așa cum a dovedit istoria recentă)
Totuși, să nu ne imaginăm că vaccinurile nu folosesc la nimic. Acestea sunt grozave în următoarele cinci cazuri:
1. Atunci când de fapt se dorește infestarea oamenilor cu mercur toxic;
2. Atunci când se urmărește colectarea în secret a unor mostre de ADN de la oameni;
3. Atunci când este necesar să se inventeze o poveste de acoperire pentru anumite operațiuni secrete ale CIA;
4. Atunci când se dorește ca milioane de oameni să fie infestați cu viruși ascunși ce cauzează cancer;
5. Atunci când se urmărește să fie manipulați cetățenii, făcându-i să dea dovadă din ce în ce mai des de „supunere medicală”.
În schimb, vaccinurile sunt complet inutile atunci când vine vorba de scopul așa-zis „real” pentru care ar fi fost produse: prevenirea bolilor infecțioase.
Printre modalitățile eficiente de apărare reală împotriva bolilor infecțioase putem menționa:
• O alimentație sănătoasă, pură, care să conțină suficiente nutrimente;
• O bună igienă publică și sisteme sanitare publice adecvate;
• Suplimentele de vitamina D;
• Spălarea regulată pe mâini;
• Tratarea solurilor cu anumite micro-organisme „prietenoase”;
• Evitarea expunerii la substanțe dăunătoare pentru sistemul imunitar, cum ar fi fumul de țigară sau metalele grele.
Cei care doresc să afle adevărul istoric referitor la tema „vaccinuri versus boli infecțioase” pot consulta excelenta lucrare a Dr. Suzanne Humphries, intitulată Dizolvarea iluziilor: boli, vaccinuri și istoria uitată. De asemenea, website-ul ei prezintă o colecție impresionantă de grafice semnificative ce se bazează pe cercetări științifice care contrazic complet povestea falsă a vaccinării ca necesitate absolută contra bolilor infecțioase, poveste ce este folosită în mod curent ca propagandă de către guvernul SUA.
OMS (Organizația Mondială A Sănătății) RECUNOAȘTE abia acum: vaccinul anti-pojar este cel care a dus la răspândirea virusului HIV
Anul 1987: OMS a recunoscut că vaccinul anti-pojar, fabricat la cererea acesteia, a dus la apariția virusului HIV
„Un raport din anul 1972 (Buletinul nr. 47) structurat de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS)… face referire la faptul că OMS a cerut[sublinierea ne aparține] fabricarea unui virus imunitar ce urma să distrugă în mod selectiv sistemul celulelor T din organismul uman, virus ce urma să fie distribuit în conjuncție cu un program de vaccinare național «pentru a observa ce rezultate apar». Această acțiune a coincis în mod exact cu programul extins de vaccinare contra pojarului din Africa Centrală – cu puțin timp înainte de izbucnirea epidemiei de SIDA în Africa, America și în alte părți ale lumii. Factorul determinant cel mai frecvent întâlnit printre victimele SIDA este blocarea sistemului de celule T al organismului.” (Extras dintr-o petiție împotriva vaccinării obligatorii întocmită de Mișcarea de rezistență împotriva vaccinării)
Prezentăm mai jos un articol ce prezintă încercările OMS de a răspunde celor care au observat și au pus întrebări referitor la legătura evidentă dintre campania masivă de vaccinuri anti-pojar a OMS și izbucnirea epidemiei de SIDA în toate locurile în care s-au desfășurat aceste campanii de vaccinare.
Înainte însă de a citi articolul despre OMS și vaccinul anti-pojar, trebuie să devenim conștienți de următoarele șapte aspecte:
1. Oamenii au observat că Ebola a izbucnit pe neașteptate în vestul Africii în fiecare dintre locațiile în care OMS (alături de ONU, UNICEF și organizația „Doctori fără Frontiere”) au organizat campanii de vaccinare.
2. Ebola nu este altceva decât o altă armă biologică, fabricată, deținută și patentată de către guvernul SUA și CDC.
3. După izbucnirea epidemiei de Ebola în Africa – izbucnire ce a coincis cu propria ei campanie de vaccinare – OMS plănuiește acum o nouă campanie masivă de vaccinare contra Ebola, în care se vor utiliza vaccinuri ne-testate ce conțin virusul Ebola (o armă biologică) și care pot duce la un număr imens de decese.
4. Statele Unite sunt interesate de petrolul, diamantele și mineralele din vestul Africii. Până acum populația locală a împiedicat Statele Unite să obțină toate acestea, însă acum SUA are deja mii de trupe în vestul Africii, ca urmare a unei așa-zise „stări de urgență datorată bolii Ebola”, stare decretată de către OMS după ce acolo au apărut unele cazuri de Ebola în urma propriilor ei campanii de vaccinare.
5. Înainte de campaniile de vaccinare anti-pojar ale OMS, atât Statele Unite cât și alte țări care susțin sau fac parte din OMS erau de asemenea interesate de bogățiile minerale din Africa centrală.
6. Industria farmaceutică, ce a fost principala susținătoare a lui Hitler și care este foarte avantajată de un eventual genocid, a devenit principala susținătoare a OMS, organizație în mod deloc întâmplător formată imediat după Cel De-al Doilea Război Mondial și care a fost implicată în uciderea a milioane de oameni prin intermediul unor vaccinuri anti-pojar. La fel de neîntâmplător, OMS a făcut o imensă avere de pe urma medicamentelor anti-SIDA și a fondurilor de cercetare, în tot acest timp nedezvăluind faptul că tocmai ea ceruse fabricarea unui virus asemănător SIDA, chiar înainte ca industria farmaceutică să fabrice vaccinul anti-pojar și chiar înainte de izbucnirea epidemiei de SIDA ce a urmat imediat după aceea.
7. Atât legile referitoare la pandemii promulgate de către regimul Bush cât și Reglementările Internaționale Referitoare la Sănătate ale OMS au făcut ca vaccinurile să fie obligatorii, dacă OMS declară că ar exista o „stare de urgență pandemică” (fără a fi necesar să ofere o dovadă pentru aceasta) și în ciuda faptului că oamenii consideră aceste vaccinuri capabile să ducă la și mai multe cazuri de SIDA sau Ebola, sau la și mai multe morți. Ca ultimă și disperată soluție, poate că și americanii, nu doar africanii, se vor vedea obligați să se apere împotriva vaccinurilor atacând și poate chiar ucigând echipele medicale de vaccinare, pentru că aceste vaccinuri omoară zeci de mii de copii.
Cotidianul London Times
Ediția de luni, 11 mai 1987
Vaccinul anti-pojar „a dus la apariția virusului HIV”
de Pearce Wright, editor pe probleme științifice
„Este posibil ca epidemia de SIDA să fi fost cauzată în mare măsură de o campanie masivă de vaccinare al cărei scop oficial era eradicarea pojarului. Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care a gândit și a organizat campania de vaccinare extinsă de-a lungul a 13 ani, studiază acum noi dovezi științifice care par să sugereze că imunizarea cu vaccinul anti-pojar ar fi dus la apariția virusului HIV.
Unii experți din domeniul medical iau acum în considerare ipoteza conform căreia prin anihilarea unei boli, o altă boală se poate schimba dintr-o afecțiune epidemică minoră într-o pandemie. În timp ce doctorii acceptă acum că vaccinurile pot activa alți viruși, părerile sunt împărțite când se pune întrebarea dacă așa s-a petrecut și în cazul epidemiei de SIDA.
Consilierul OMS care a dezvăluit această problemă a afirmat pentru cotidianul The Times: «La început, am crezut că a fost vorba doar de o coincidență, însă apoi am studiat ultimele descoperiri referitoare la reacțiile ce pot fi cauzate de către vaccinuri. Acum cred că teoria vaccinului anti-pojar poate explica apariția epidemiei de SIDA. Anihilând o boală, a fost cauzată o alta».
Alte dovezi provin de la Centrul Medical Militar Walter Reed din Washington. Deși vaccinul anti-pojar nu mai este folosit în scopuri de sănătate publică, noii recruți în Serviciile Armate Americane sunt imunizați preventiv împotriva unui posibil război biologic. Vaccinarea de rutină a unui recrut de 19 ani a dus la activarea virusului HIV latent, ducând la îmbolnăvirea acestuia de SIDA.
Descoperirea faptului că în urma unui vaccin [sublinierea ne aparține] pacienții ce prezintă o infecție cu HIV subclinică s-ar putea îmbolnăvi de SIDA cu evoluție galopantă a fost făcută de către o echipă de medici ce lucra cu dr. Robert Redfield la Centrul medical Walter Reed. Recrutul care s-a îmbolnăvit de SIDA în urma vaccinării fusese sănătos pe întreaga durată a liceului. După prima sa vaccinare anti-pojar, acesta primise multe alte imunizări.
Două luni și jumătate mai târziu acesta a început să prezinte simptome de febră, dureri de cap, înțepenirea gâtului și transpirație abundentă în timpul nopții. Trei săptămâni mai târziu a fost internat la Centrul Walter Reed cu diagnosticul de meningită, ulterior apărându-i rapid simptome adiționale de SIDA. Tânărul a decedat după o scurtă perioadă în care organismul său a răspuns la tratament. Nu existau dovezi că acesta ar fi fost implicat în activități homosexuale.
Prezentându-și descoperirile într-un articol publicat în revista de specialitate New England Journal of Medicine în urmă cu două săptămâni [aprilie 1987, n.n.], echipa medicală de la Walter Reed a oferit astfel un avertisment împotriva ideii de a utiliza versiuni modificate ale vaccinului anti-pojar pentru a lupta împotriva altor boli în țările aflate în dezvoltare.
Alți doctori care sunt de acord cu legătura dintre campania anti-pojar și epidemia SIDA au găsit acum răspunsuri la întrebările care îi nedumereau.Ei înțeleg acum, de exemplu, cum a fost posibil ca virusul ce provoacă SIDA, privit anterior de către oamenii de știință ca fiind „slab, lent și vulnerabil” a început deodată să se comporte ca un agent patogen capabil să creeze o pandemie.
Mulți experți medicali evită însă să susțină această teorie în mod public, pentru că se tem că acest gest ar putea fi interpretat ca o critică împotriva OMS. În plus, ei au în vedere și impactul asupra altor campanii de sănătate publică ce folosesc vaccinuri, spre exemplu cele împotriva dizenteriei cât și cele implicate în cercetările legate de SIDA.
Simultaneitatea dintre campania anti-pojar și creșterea numărului de cazuri SIDA a fost discutată în privat anul trecut [1986, n.n.], de către experți OMS. Posibilitatea unei legături directe între acestea a fost înlăturată, pe motivul dovezilor nesatisfăcătoare. În plus, consilierii organizației au fost de părere că mass-media oferă prea multă atenție situației privitoare la SIDA.
Aceștia susțin, de asemenea, că situația ar fi putut fi îmbunătățită dacă autoritățile în domeniul sănătății publice din Africa ar fi raportat cu mai multă promptitudine statisticile infecției către OMS. În schimb, afirmă experții OMS, unele țări africane au continuat să ignore dovezile existenței SIDA, chiar și după ce anumiți experți americani au alertat lumea atunci când maladia s-a răspândit în Statele Unite.
Ulterior, pe măsură ce epidemiologii au reușit să obțină mai multe informații despre situația SIDA în anumite țări din Africa centrală, au început astfel să apară anumite indicii din noile descoperiri, atunci când acestea au fost comparate cu detaliile cunoscute despre pojar, așa cum au fost înregistrate în „Raportul Final al Comisiei Globale pentru Certificarea Eradicării Pojarului”.
Teoria vaccinului anti-pojar explică poziția fiecăreia dintre cele șapte țări din Africa centrală pe lista țărilor cele mai afectate, listă pe care acestea se află în top; ea explică, de asemenea, de ce Brazilia a devenit țara latino-americană cea mai afectată de SIDA și arată cum a ajuns Haiti ruta de răspândire a epidemiei către Statele Unite. Această teorie oferă, de asemenea, un răspuns la întrebarea de ce infecția s-a răspândit mai echilibrat între bărbații și femeile din Africa decât în Occident și de ce există mai puține cazuri SIDA în rândurile celor din Africa Centrală cu vârste cuprinse între cinci și unsprezece ani.
Deși nu sunt disponibile cifre detaliate, informațiile OMS arată că lista țărilor cele mai afectate de SIDA din Africa Centrală se potrivește cu concentrarea vaccinurilor anti-pojar în zonele respective. Zonele în care SIDA s-a răspândit cel mai mult coincid cu cele mai intense programe de imunizare anti-pojar, numărul de persoane imunizate fiind după cum urmează: Zair – 36.868.000, Zambia – 19.060.000, Tanzania – 14.972.000, Uganda – 11.616.000, Malawi – 8.118.000, Rwanda – 3.382.000 și Burundi – 3.274.000.
Brazilia, singura țară sud-americană inclusă în campania de eradicare a pojarului, are cea mai mare incidență SIDA din regiune. Aproximativ 14.000 de cetățeni din Haiti, țară cuprinsă în cea de-a doua campanie ONU în Africa Centrală, au fost și ei imunizați anti-pojar. Aceasta se petrecea într-o perioadă în care Haiti devenise un „teren de joacă” popular pentru homosexualii din San Francisco.
Dr. Robert Gello, cel care a identificat pentru prima dată virusul SIDA în Statele Unite, a spus pentru cotidianul The Times: „Legătura dintre programul OMS și epidemia din Africa este o ipoteză interesantă și importantă. Nu pot afirma că într-adevăr așa s-a petrecut în realitate, dar am afirmat deja de câțiva ani că utilizarea vaccinurilor cum este cel anti-pojar poate activa un virus inactiv, cum ar fi HIV. Nu putem așadar atașa o vină OMS-ului, însă dacă ipoteza este corectă, aceasta este o situație tragică și totodată un avertisment pe care nu îl putem ignora”.
SIDA a fost raportată oficial pentru prima dată în San Francisco, în anul 1981. Aproximativ doi ani mai târziu au fost raportate cazuri de SIDA în anumite state din Africa Centrală. Se știe acum că aceste state deveniseră un rezervor de SIDA încă din anii 1970.
Deși este dificilă colectarea cifrelor detaliate referitoare la cazurile de SIDA din Africa, cele peste două milioane de îmbolnăviri și cele cincizeci de mii de decese ce au fost estimate de către Organizația Mondială a Sănătății sunt concentrate în țările unde imunizarea împotriva pojarului a fost cea mai intensă. Campania de eradicare de treisprezece ani s-a încheiat în anul 1980, cu salvarea a două milioane de vieți pe an și cu… cincisprezece milioane de infecții. Economiile globale survenite în urma eradicării pojarului au fost estimate la un milion de dolari pe an.
Organizațiile medicale și de caritate din zonă sunt convinse că milioane de noi cazuri de SIDA sunt pe cale să apară în sudul Africii. După o întâlnire ce a avut loc lângă Geneva luna aceasta [mai 1987, n.n.], 50 de experți din domeniul sănătății au concluzionat că până la 75 de milioane de oameni – o treime din populația africană – ar putea să se îmbolnăvească de SIDA în următorii cinci ani.
Unele organizații care s-au ocupat îndeaproape de situația din Africa, cum ar fi War on Want, sunt de părere că populația neagră din sudul Africii, care până acum a fost în marea ei majoritate protejată de boală – ar putea fi cel mai mult afectată, deoarece muncitorii ce fac naveta o aduc în sud din zonele cele mai afectate, care se află în nordul țării. În plus, politica de apartheid, estimează aceștia, ar putea intensifica răspândirea epidemiei, prin restrângerea grupurilor de oameni în orașe comparativ mici și foarte populate, unde va fi aproape imposibil să fie oprită răspândirea bolii.”
OMS susține că pojarul „a activat virusul inactiv HIV”. Organizația nu menționează însă faptul că a cerut chiar ea un astfel de virus de la industria farmaceutică, aceasta exact înainte de a-și începe campania de vaccinare anti-pojar în Africa.
De ce oare niciun vaccin anti-pojar de dinainte de campania de vaccinare a OMS din anul 1972 din Africa Centrală nu a activat virusul HIV în lume? Aceste vaccinuri fusese distribuite cu mai bine de un secol în urmă! Este trupul plin de boli „adormite” pe care vaccinurile le pot „trezi” (dintr-o dată, însă nu înainte de 1972!)? Dacă este așa, de ce să mai acceptăm vreodată vaccinuri?
OMS nu este văzută prea bine, acum că implicarea ei în uciderea familiei Obama a ieșit la iveală.
Industria vaccinurilor forțează populația din Africa să își facă vaccinurile sub amenințarea cu pușca
Vor fi folosite trupe americane pentru a forța administrarea vaccinurilor anti-Ebola în Africa de Vest? Au fost vaccinurile anti-pojar impuse cu forța cetățenilor din Africa Centrală? Vor fi vaccinurile Ebola la fel de periculoase?
Legile referitoare la pandemii ale regimului Bush au făcut obligatorii vaccinurile anti-Ebola pentru toți cetățenii SUA dacă OMS declară că este vorba de o stare de urgență pandemică. Este vorba de aceeași OMS care a cauzat răspândirea SIDA în întreaga lume după ce a cerut chiar ea producerea virusul ce se află la baza acestei boli; este vorba de aceeași OMS care este compusă din companii ce activează de asemenea în industria farmaceutică; este vorba de aceeași OMS care a cauzat un genocid atât în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial cât și în anul 1972 prin producerea și administrarea de vaccinuri anti-pojar în Africa. În plus, nu se cere niciun fel de dovadă pentru așa-zisa „stare de urgență pandemică”. Legile referitoare la pandemii ale regimului Bush au fost structurate în SUA după crimele cu antrax, ce au urmat evenimentelor din 11 septembrie 2001. S-a descoperit că antraxul provenea din laboratorul de arme biologice USAMRIID de la Fort Detrick, Maryland. Acest laborator de arme biologice USAMRIID DOD este cel care acum fabrică un vaccin anti-Ebola, deși chiar recent s-a făcut vinovat de eliberarea unui virus hibrid Ebola/Lassa în Vestul Africii, aceasta împreună cu Universitatea Tulane, care a contribuit la realizarea vaccinului anti-poliomielită împreună cu CIA, în anul 1960.
Este așadar cât se poate de straniu ca tocmai această celebră OMS să se afle în ipostaza de a proteja lumea de boala Ebola, sau de orice altă boală!
Citiți și:
Kenya: Sterilizarea în masă a femeilor, sub acoperirea unui vaccin!
Vaccinarea antipolio – «grija» autorităților de a infecta cu un virus cancerigen zeci de milioane de americani
Campania criminală de vaccinare cu Gardasil şi Cervarix vizează depopularea prin sterilizare
Surprinzător! Medicul ROBERT GALLO recunoaște că a creat VIRUSUL SIDA cu scopul DEPOPULĂRII planetei!
După un interval scurt de timp, in lume a izbucnit un focar de infecție in masa cu un virus non-uman.
Cercetătorul Robert Gallo creditat cu „descoperirea” virusului HIV a spus că, de fapt, ar fi creat SIDA in mod intenționat in scopul depopulării Globului.
In aprilie 1984, Robert Gallo făcea o cerere de brevetare a descoperirii sale, respectiv virusul HIV/SIDA.
Numeroasele dovezi științifice arată că virusul SIDA este un brand secundar al programului american Virusul Special. Programul Virusul Special (program virologic federal initiat in anul 1962 si incheiat in 1978). Ulterior, Virusul Special a fost administrat pe post de „supliment” injectabil pe durata campaniilor de vaccinare din Africa si din Manhattan.
După un interval scurt de timp, in lume a izbucnit un focar de infecție in masa cu un virus non-uman total diferit de cele existente in acel moment si foarte contagios. SUA a urmărit să dezechilibreze complet si in mod deliberat mecanismele defensive ale organismului.
Programul in discutie a cautat sa modifice ordinul particulei de virus astfel incat sa se incadreze si intr-o categorie de „boli casectizante” denumita „Visna”. Potrivit procedurilor SUA, SIDA reprezinta un proces biologic de dezvoltare in laborator a straniului virus Visna, detectat prima data in Islanda la un eșantion de oi. Majoritatea cercetătorilor sunt de părere că virusul SIDA a luat nastere in laborator.
Acest amanunt este confirmat si de natura „multi-matisata” a secventei biologice a virusului HIV, respectiv de teza stiintifica a dr. Gallo din 1971 cu titlul „Transcriptaza inversa a particulelor virale de tipul C de origine umana”. Ori teza de specialitate asupra Virusului Special a lui Gallo din 1971 este identica cu cea publicata la anuntarea descoperirii virusului SIDA in 1984.
La inceputul acestui an, dr. Gallo a demisionat din functia de „director de proiect” al programului federal de proiectare de virusuri cu numele Virusul Special.
Organigrama programului si cele 15 rapoarte de progresie reprezinta o dovada incontestabila a implicarii Statelor Unite in reducerea controlata a populatiei lumii prin intermediul unui virus hibrid proiectat sa „extermine” omenirea.
Toata atentia este atintita in prezent asupra echipei medicale din cadrul Biroului de Contabilitate SUA, aflata sub conducerea lui William J. Scanlon. Intre anii 1964 si 1978, programul virologic federal secret a cheltuit 550 de milioane de dolari din banii contribuabililor pentru crearea virusului SIDA.
Sursa:ganduridinierusalim.com
Dacă vei risca și vei instala Windows 10 (ce este gratuit), calculatorul tău va deveni astfel spionul de nădejde al celor de la Microsoft…
…care vor ajunge – dacă vor aceasta – să vadă chiar şi ce faci în casa ta…
Mulți dintre noi au observat în ultima vreme apariția logo-ului noului sistem de operare Windows 10 în bara de stare, în partea din dreapta-jos a ecranului. Pe mulți ne cuprinde o stare neobişnuită de uimire şi ne vine să exclamăm bucuroși: „În sfârşit, vrăjitorii de la Microsoft s-au transformat în îngeri ai compasiunii şi ai bunătăţii şi iată că ei ne oferă, plini de mărinimie, o nouă versiune de Windows, superperformantă şi atractivă, absolut gratis, în doar câteva minute! Extraordinar, nu am mai văzut așa ceva!”
Să fie, oare, chiar aşa? Să se fi transformat peste noapte infamul Bill Gates – care sponsorizează campaniile ucigașe de vaccinare și face declarații șocante despre depopularea planetei – într-o fiinţă caritabilă şi să fi devenit el capabil să renunţe, fără niciun regret, la miliardele pe care le-ar fi câștigat vânzându-și noua versiune de sistem de operare? Să fi renunţat el acum, tam-nesam și de bună voie, la beneficiile neîncetatului monopol mondial asupra industriei software, de care a ţinut cu dinţii atâţia ani de zile? Astfel, ajungem să ne întrebăm: „O fi citit Bill Gates declaraţiile lui Steve Jobs, şeful de la Apple, pe care acesta le-a dat pe patul de moarte, şi astfel s-o fi umplut mai întâi de remuşcări, iar apoi de mărinimie?” Nu prea credem că este așa, și o să vedeți în continuare de ce.
Dacă dăm click pe iconița respectivă din bara de stare a ecranului de start Windows, apare o fereastră care ne îmbie cu un mesaj extrem de atractiv: It’s for free, adică pe româneşte „Este gratis, este la liber, profită acum!” Experienţa neplăcută cu nenumăratele înșelătorii de pe internet ne trezeşte totuşi un anumit dubiu. Punem mâna pe telefonul mobil şi sunăm un prieten. Îl întrebăm: „Ai instalat?” Nu de puține ori, prietenul ne confirmă şi este chiar încântat. Aşa că trecem și noi la treabă și instalăm, neavizați, Windows 10.
Totul a început pe 29 iulie 2015, când Bill Gates, patronul multimiliardar de la Microsoft, binecunoscutul concern internațional, s-a hotărât să distribuie în mod gratuit noul lui sistem de operare Windows 10. De atunci şi până astăzi toţi utilizatorii sistemelor de operare Windows 7 şi 8 primesc aparent generoasa ofertă de instalare a sistemului Windows 10 prin actualizarea versiunii mai vechi, ca upgrade, GRATIS. În partea din dreapta-jos a ecranului, un mic simbol ce se prezintă sub forma logo-ului Windows ne invită să începem instalarea. Facem click stânga pe el cu mouse-ul şi suntem ghidați şi motivați pentru actualizarea sistemului de operare: „Primiţi Windows 10 în valoare de 135 de Euro în mod gratuit”, „Acest computer este compatibil” etc.
Acest nou sistem de operare poate să ne pară în primele momente absolut genial, căci are multe funcţii noi. Windows10 conţine o platformă unitară pentru toate accesoriile. Putem interconecta o mulţime de dispozitive: smartphone-uri, tablete, computere desktop sau simple console. În plus, Microsoft promite o siguranţă mai mare în ce privește ameninţările internetului. Suntem de-a dreptul copleşiți de mărinimia patronilor de la Microsoft, care ne oferă în mod gratuit nenumăratele lor realizări integrate în acest produs nou. O bucurie nemărturisită străluceşte în ochii multor utilizatori, fiindcă totul este free, adică fără costuri.
Plini de entuziasm, începem instalarea cu nerăbdare și trecem rapid de la un pas la altul, apăsând butonul next. La un moment dat, suntem întrebați politicos dacă agreăm diverse opțiuni. Ştim că este gratis, aşa că apăsăm fără să ne gândim prea mult pe butonul Yes!, adică „Da!”. La urma urmei, suntem foarte liniştiți – ce am putea păţi, mai ales că am observat în treacăt, în titlu, apariţia sintagmei Security Policy!, deci deducem că ceea ce scrie acolo se referă la propria noastră securitate?
Şi totuşi, un subtitlu ne sare în ochi: DATA WE COLLECT (DATE PE CARE LE COLECTĂM) Măi să fie! Aceştia colectează date! Brusc, devenim atenți şi citim cu ochii în patru! În secţiunea DATA WE COLLECT se spune: „Atunci când achiziţionezi, instalezi şi utilizezi Windows 10, Microsoft colectează informaţii despre tine, despre dispozitivele, aplicaţiile şi reţelele tale, dar şi despre modul în care utilizezi acele dispozitive, aplicaţii şi reţele.” Această formulare nu a ratat, practic, nimic din ceea ce se putea face şi orice interacţiune pe care o avem cu calculatorul şi cu tot ce mişcă prin el ar fi în acest mod înregistrată şi colectată. Poate fi astfel decriptată parola de la conexiunea fără fir (wireless), se poate afla locul de unde ne conectăm la internet şi, de asemenea, se poate afla când ne conectăm la internet. Va exista un istoric permanent al sesiunilor noastre de lucru, care va ține evidența locurilor prin care am trecut şi, dacă cumva ne-am conectat la internet, se cuantifică timpul cât am rămas conectați şi ce am făcut noi acolo pe internet.
Din punctul de vedere al celor de la Microsoft, ar trebui să fim liniştiți, conform sloganului „totul este pentru securitatea noastră!”. Dacă până acum trăiam cu frustrarea că suntem neînsemnați, că nu ne bagă nimeni în seamă, putem uita de această grijă, fiindcă Microsoft ne însoţeşte peste tot. Trebuie doar să ne conectăm la internet şi locaţia noastră va fi descoperită imediat.
În treacăt fie spus, la fel se petrece şi cu telefoanele așa-zis inteligente, care dau acceptul programelor de a accesa informațiile referitoare la localizarea noastră. Chiar dacă GPS-ul nu este pornit, telefonul nostru tot poate fi identificat şi localizat.Dar să continuăm cu instalarea lui Windows 10. Mai jos, în secţiunea DATA WE COLLECT se dau exemple de date care se colectează: „Datele pe care le culegem includ numele, adresa de e-mail, preferinţele şi interesele tale, paginile vizitate, căutarea şi istoricul fişierelor, apelurile telefonice şi SMS-urile; configurarea dispozitivelor şi datele citite de periferice şi utilizarea aplicaţiilor.“ Sistemul nou instalat poate să intercepteze SMS-urile, iar cei care îl manipulează pot vedea cu cine și ce anume am vorbit. Acestea sunt acţiuni care constituie din punct de vedere legal grave încălcări ale confidenţialităţii informațiilor, dar atât timp cât apăsăm pe butonul Yes! (Da) şi confirmăm că noi suntem de acord cu aceasta, totul este permis.
Textul celor de la Microsoft continuă în același mod șocant: „Noi vom avea acces la datele personale, vom putea să le dezvăluim sau să le păstrăm, inclusiv conţinuturile private (cum ar fi conţinutul e-mail-urilor și ale altor date confidențiale sau fişiere din directoarele personale), dacă suntem de părere că aceasta este necesar, pentru respectarea legilor în vigoare sau pentru a răspunde procedurilor juridice, inclusiv ale autorităţilor, pentru urmărirea penală sau pentru alte acţiuni în interesul statului.”
Această frază nu are nevoie de nicio interpretare. Prin ea ni se spune pe șleau că fişierele personale, cum ar fi documentele Word, e-mail-urile, imaginile ş.a.m.d., le stau la dispoziţie, după bunul plac, celor de la Microsoft pentru o aşa-zisă aplicare a legilor în vigoare, deși nimeni nu i-a autorizat în acest sens. Compania devine simultan instituție juridică și agenție de securitate și de spionaj.
În continuarea exemplelor se dau 4 subpuncte, al doilea fiind extrem de interesant: „De exemplu, atunci când utilizați programe de recunoaștere vocală de genul speech-to-text, putem colecta informaţii despre vocea dumneavoastră cu scopul de a îmbunătăţi procesarea vorbirii.” Adică ne înregistrează vocea pentru a îmbunătăţi, chipurile, serviciile şi pentru a utiliza în cine ştie ce scop nobil, pe mai departe, caracteristicile vocii noastre.
Dacă vom citi mai departe cu atenţie, sunt enumerate şi alte subpuncte, care evidențiază în mod clar faptul că Windows 10 este un instrument conceput pentru supravegherea şi pentru controlul total al populației, prin intermediul căruia patronul companiei urmărește să-i facă pe utilizatori tot mai „transparenţi“. Agenții Microsoft nu evaluează numai datele personale, ci și tot ceea ce se tipăreşte, localizarea aparatelor, adresele de web şi site-urile accesate, cuvintele cheie după care s-au efectuat căutările, contactele cu celelalte persoane şi articolele cumpărate (muzică, filme etc.), precum şi datele de accesare a conturilor bancare prin dispozitivele de tip digipass.
Mai mult chiar, Microsoft controlează implicit microfonul și camera digitală integrate în computerele fiecăruia dintre utilizatori. Nu este de mirare că unul dintre reprezentanții Centrului pentru protecţia consumatorilor din Rheinland-Pfalz afirma cât se poate de clar că noul sistem de operare Windows 10 transformă PC-ul într-o „staţie individuală de supraveghere“.
Mai jos în acest text halucinant, patronii de la Microsoft caută să manipuleze utilizatorii, pretinzând că toate informaţiile colectate sunt utilizate doar în scopul îmbunătăţirii serviciilor. Această afirmație este în mod evident praf în ochi, o simplă minciună grosolană.
Testarea Windows-ului o fi ea gratuită, dar acest produs vine cu un preţ ascuns, care în realitate este de mii de ori mai mare. Acest preț este renunțarea la intimitate şi la anonimat și accesul, tot gratuit, al celor de la Microsoft la datele noastre personale. De fapt, noi nici nu renunţăm în mod direct la ele, căci suntem cumva încredinţați că totul este pentru bunăstarea noastră, iar cei de la Microsoft caută, după cum știm cu toții, să vină mereu cu soluţii inteligente special pentru noi. Ni se sugerează să stăm cât mai liniştiți, căci tot ceea ce facem noi cu calculatorul şi cu sistemul de operare vom şti doar noi şi cei de la Microsoft, ca și cum am avea ceva de împărțit cu ei.
Există experți care au decriptat deja adevăratele intenţii ale patronilor de la Microsoft. Christian Gollner, referent de drept al Centralei pentru protecţia consumatorului din Rheinland-Pfalz, afirma la un moment dat: „Cu datele consumatorilor, Microsoft obţine câştiguri financiare gigantice. Acestea sunt fapte deja dovedite. Utilizatorii aparatelor digitale devin tot mai mult ca o marfă de vânzare. Din datele consumatorilor se poate deduce, de exemplu, ce obişnuinţe și nevoi au şi care este puterea lor de cumpărare. Cu aceste informații se poate face în așa fel încât reclamele să fie livrate drept la ţintă. În afară de aceasta, se poate ca datele personale să fie transmise mai departe, la o terță entitate, angrenând astfel o întreagă reţea subversivă de valorificare abuzivă a datelor personale.“
Citind toate aceste informații șocante, constatăm o dată în plus că în prezent am intrat într-o epocă dificilă a omenirii, perioadă în care spionajul, în cel mai direct sens al cuvântului, a ajuns la cote maxime. Ceea ce este diferit faţă de alte perioade este doar faptul că acum chiar noi suntem cei care ne dăm acceptul pentru a fi spionaţi, în schimbul anemicului drept de a utiliza contra cost unele programe. Poate unora dintre noi nu li se pare ceva atât de grav ca un program să înregistreze în beneficiul unei mari companii ceea ce facem noi pe internet, dar o să vedem că în felul acesta, în scurt timp, majoritatea acţiunilor pe care vom dori să le întreprindem vor fi anticipate de alţii de aceeași teapă şi, mai mult, vom putea fi uşor determinați să acționăm împotriva intereselor și a voinței noastre. Nu ne forțează nimeni la aceasta, dar sugestia insidioasă și persuasiunea perversă folosite de patronul și agenții firmei Microsoft sunt catalizatorii unor acţiuni pe care le întreprindem adesea fără ca noi să vrem cu adevărat, tocmai pentru că nu ne cunoaștem drepturile și nu suntem conștienți și avizați de ceea ce se petrece dincolo de ferestrele Windows-ului.
Având în vedere modul în care se desfășoară actualmente evenimentele, este mai mult decât clar că datele pe care ni le cer cei de la Microsoft ajung pe mâinile cui nu trebuie. Prin urmare, este evident că în spatele „cadoului“ de la Microsoft se ascunde altceva decât pretind reprezentanții firmei, precum în cazul unui cal troian. Nu numai că nu putem să ne încredem orbeşte în acest upgrade gratuit la Windows 10, dar el trebuie evitat pe toate căile posibile. Este necesară, chiar mai mult decât niciodată, structurarea unor sisteme de operare alternative viabile, precum cele din familia Linux, care să nu fie controlate de acest monopol aberant de escrocare și manipulare a utilizatorilor. De fapt, cei de la Microsoft speculează la maxim neştiinţa, credulitatea şi naivitatea oamenilor de pe întreaga planetă, lucrând pe ascuns în interesul așa-zișilor „iluminați“ – cei care, din umbră, urmăresc în mod programat și necruțător, pas cu pas, instaurarea statului fascist unic planetar, în care se vizează subjugarea tuturor locuitorilor de pe glob, ca și urmărirea și supravegherea lor neîncetat, prin implantarea sub pielea fiecărei ființe umane a unui microcip (faimosul „semn al fiarei“). Dacă nu ne vom trezi cu toții la timp și nu vom refuza în mod hotărât toate aceste intruziuni în viața noastră intimă, planul capilor francmasoneriei mondiale riscă să devină fără veste, pentru noi toți, o cumplită realitate de zi cu zi.
Deja prezentul şi chiar viitorul nostru, al tuturor, se va afla sub o neîncetată supraveghere (I)
„Supraveghere, cuvântul-cheie al timpurilor care vor veni“, scria în mod semnificativ în 2006 Jacques Attali, fostul consilier al președintelui francmason Mitterand, agentul așa-zișilor „iluminaţi“ şi fondatorul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Tot el dădea sentința, ca o portavoce publică a lui Big Brother: „În viitor, se va şti în permanenţă unde suntem şi ce facem. Nu va exista niciun domeniu în care să nu putem fi supravegheați. Nici măcar cel al gândirii noastre.“ Să fi trecut, oare, fostul consilier al preşedintelui francmason Mitterand din timpul scandalului iscat de faimoasele şi josnicele ascultări telefonice – care vorbeşte public ba despre „interiorizarea dictaturii“, ba despre „totalitarismul acceptat“ – de partea „paranoicilor“ şi „conspiraționiștilor“ care nu încetează să denunțe proliferarea aberantă a mijloacelor de supraveghere impuse cetăţenilor acestei lumi de către guvernanții societăţii noastre?
Există un consens în această direcţie: acest început al mileniului este marcat de planurile deja demascate ale așa-zișilor „iluminaţi“ de a subjuga întreaga omenire, care se reflectă într-un elan considerabil al dezvoltării mijloacelor de supraveghere. Într-adevăr, nu cu mulţi ani în urmă, oferta marii industrii aservite intereselor clicii abjecte a așa-zișilor „iluminaţi“, ce furniza publicului larg tehnologii în măsură să asigure, chipurile, „liniştea şi siguranța“ cea de toate zilele, era cu mult mai săracă, iar spaţiul public nu era atât de înțesat de monitoare şi camere video ce „oferă“, cu o diabolică viclenie cetățeanului de rând, o paletă largă de opţiuni comerciale sau imagini „live“ din cine ştie ce colţ al lumii.
Astăzi, prin intermediul internetului, supravegherea a devenit o îndeletnicire banală pentru aceste fiinţe bolnave ce nu prididesc să pătrundă, prin orice mijloace, în casele şi în vieţile noastre. Astfel, internetul a devenit un mijloc esenţial pentru împlinirea scopurilor demente ale acestei grupări morbide. Este semnificativ să amintim aici că directorul Agenției de securitate naţională americană, NSA, generalul Keith Alexander a declarat în data de 12 martie 2012 că cea mai mare ameninţare care planează asupra Statelor Unite o constituie, pe lângă actele de terorism – care este în realitate materializarea unui complot abject pus la cale de guvernanții vânduți ai acestei ţări împotriva propriilor lor cetățeni – şi atacurile electronice. Internetul şi bazele de date, întocmite abil cu ajutorul gadgeturilor electronice care ne sunt puse cu generozitate la dispoziţie, chipurile, pentru a ne face viaţa mai comodă, au devenit aşadar uneltele vitale ale promotorilor acestor practici satanice de manipulare a fiinţei umane, ce îşi maschează intenţiile, aşa cum ne-au obişnuit, sub mantaua siguranţei naţionale.
Problema cu supravegherea este aceea că ea funcţionează!
Aşa-zisul atac terorist de la 11 septembrie 2001, ce a fost pus la cale cu sânge rece de indivizi influenți din guvernul Statelor Unite, a însemnat pentru fiinţele umane înzestrate cu inteligenţă şi luciditate un nou început, în forţă şi pe faţă, al erei supravegherii. Cipurile RFID, punerea în funcțiune a sistemelor de supraveghere la scară mondială în telecomunicaţii, întărirea controalelor în aeroporturi sunt doar câteva dintre practicile ascunse cu abilitate sub masca unei amenințări continue şi iminente la adresa siguranţei cetăţenilor, de care membrii influenți ai acestei clici aberante profită cu o diabolică viclenie pentru a intra tot mai mult în intimitatea noastră.
Din păcate mai există unele fiinţe umane naive, care sunt convinse de așa-zisele avantaje oferite de aceste mijloace de supraveghere în masă, ce le oferă, spun ei, o mai mare siguranţă. Cu toate acestea, rapoartele poliției nu indică o creştere a ratei de prevenire a criminalității datorate acestor dispozitive, fapt ce arată în mod evident că scopul acestora este în realitate altul. Sub masca protecţiei pe care guvernanții ni le oferă, investind sume exorbitante în tehnologii extrem de costisitoare, ce sunt tot mai intruzive, suntem din ce în ce mai atent şi mai în amănunt supravegheați, astfel încât intimitatea noastră a ajuns să fie, într-o mare măsură, un deziderat.
Dezvoltarea şi proliferarea tehnicilor de supraveghere a atins deja cote greu de imaginat până acum câţiva ani
Dezvoltarea fără precedent a dispozitivelor care combină posibilitatea geolocalizării – de parcă n-am şti unde ne aflăm – cu cele de captare video (aparate foto, camere video) şi de acces la internet, dispozitive – dintre care telefonul aşa-zis inteligent rămâne exemplul cel mai elocvent – au împins perfecționarea supravegherii pe culmi inimaginabile cu câţiva ani în urmă. În plus, toate aceste „minuni“ tehnologice, care constituie un subiect de admiraţie tâmpă pentru mulţi dintre cei neavizaţi, ne sunt impuse treptat ca fiind indispensabile vieţii decente într-o societate modernă, ce este axată pe consum şi nicidecum pe mult-trâmbiţata preocupare a guvernanților noştri, atât de avizi de putere, pentru bunăstarea noastră, a oamenilor obişnuiţi.
În realitate, mania supravegherii ascunde în spatele ei obsesia compulsivă a clicii satanice a francmasoneriei mondiale pentru controlul şi subjugarea completă a fiinţei umane, scop pe care aceste fiinţe fără suflet urmăresc cu obstinație să-l atingă prin nu contează ce mijloace. Astfel, cipul RFID este un exemplu mai mult decât grăitor în acest sens, el putând influenţa comportamentul fiinţei umane în care a fost implantat, până într-o asemenea măsură încât îi poate altera chiar realitatea sa subiectivă.
Demersurile din ce în ce mai devoalate ale acestor demenți sunt descrise ca fiind „obiective“ şi „inofensive“ de către unii aşa-zişi specialişti cum ar fi Thomas Berns, profesor de filosofie politică şi etică la Universitatea Liberă din Bruxelles, Belgia, şi Antoinette Rouvroy, doctor în Drept, lector şi cercetător principal la Centrul de Tehnologia Informaţiei şi Cercetare în Drept (curioasă asociere, nu-i aşa?) de la Universitatea din Namur, Belgia, în realitate două cozi de topor ale așa-zișilor „iluminaţi“, care au fost împopoțonate cu o aureolă savantă de stăpânii lor tocmai pentru a îmbrobodi şi mai mult mintea oamenilor obişnuiţi. Astfel de demersuri lasă să se întrevadă intenţiile abjecte ale unei mâini de indivizi potentaţi, al căror unic scop este să aducă societăţile la supunere şi pe oameni la acceptarea fără luptă a unui regim de tip fascist, totalitar, în care toate informaţiile lor personale sunt atent şi în mod abil culese şi stocate pentru a fi ulterior folosite pentru elaborarea unor dispozitive de control din ce în ce mai fine şi mai sofisticate.
Masonul Jacques Attali afirma într-una din cărţile sale: „Frica de moarte este primul motor al acceptării de către noi a supravegherii“. Într-adevăr, pe acest concept se bazează toate acţiunile aşa-zis benefice şi bine intenționate ale guvernanților noştri, care se întrec în a ne vinde produse menite, chipurile, să ne sporească securitatea, confortul şi intimitatea, dar care sunt în realitate nişte sui generis cai troieni puşi în slujba, nu a noastră, aşa cum se pretinde, ci a guvernului din umbră al acestei planete.
De la deja banalele camere video instalate în metrouri, magazine, pe străzi sau în piețe la cipurile de monitorizare ce sunt implantate în trupurile pacienţilor ori pe produsele pe care le cumpărăm, de la binecunoscutele GPS-uri la rețelele de socializare gen Facebook ce fac apel la programe complexe de recunoaştere facială, toate acestea strâng din ce în ce mai mult şi din ce în ce mai disimulat, laţul în jurul libertăţii noastre.
Libertatea umană tinde să devină un vis frumos şi nostalgic, prin dezvoltarea şi răspândirea sistemelor de supraveghere în masă
Un fenomen care apare în strânsă legătură cu practicile de supraveghere şi de pătrundere în intimitatea fiinţei umane este aparența unei libertăţi mai mari de care, zice-se, vom dispune. Într-un mod cu totul absurd şi fantasmagoric, suntem supravegheați pentru a fi… liberi. Astfel, suntem mințiți în faţă să credem că stăpânim mai bine realitatea, că suntem la „cârma“ propriei noastre vieţi, că putem asigura securitatea celor pe care îi iubim. Acest fenomen este în realitate un aspect al inversării valorilor, pentru că, acceptând această tehnologie ca pe o sursă ce ne oferă putere şi siguranţă, ea este de fapt motivată de teama de moarte ce este sădită cu abilitate vicleană în conştiinţa noastră de către aşa-zişii „iluminaţi“, prin nenumăratele filme sau ştiri despre atacuri teroriste care s-au „înmulţit“, chipurile, semnificativ pe tot cuprinsul globului.
Un alt concept viclean ce este promovat prin intermediul dispozitivelor electronice moderne este cel al subvegherii sau al supravegherii inversate: telefoanele aşa-zis inteligente, microfoanele minuscule şi camerele video încorporate în pixuri obişnuite, ce făceau parte până nu demult din recuzita celebrului agent 007, James Bond, au devenit astăzi, cu încuviințarea mută a autorităților, tot atâtea mijloace de denunțare a unor posibile violențe ce pot fi comise la un moment dat de forţele de ordine. Ni se spune şi ni se repetă în mod aproape obsesiv, că este bine să avem asupra noastră astfel de dispozitive, pentru că nu se ştie niciodată când vom avea nevoie de ele. Între timp, la celălalt capăt al „firului“, cineva are grijă să înregistreze în imense baze de date informaţii despre locurile pe care le-am vizitat, persoanele cu care am fost, preferințele şi obiceiurile noastre ori ale prietenilor noştri şi nu în ultimul rând, calităţile şi defectele noastre.
Desigur, pentru ca toate aceste practici abuzive să fie legale şi să nu mai fie nevoie să fie ocultate, autoritățile au inventat şi motivele. Pentru aceasta ei au înscenat atacuri aşa-zis teroriste, amenințări cu bombe sau răpiri, în urma cărora au promulgat acte normative şi legi ce dau undă verde practicilor de supraveghere a fiinţei umane.
Zâmbiţi (dacă puteţi!), sunteţi scanaţi!
Lipsa din ce în ce mai accentuată a distincţiei dintre spaţiul public şi cel privat, care antrenează treptat societatea contemporană către instaurarea unui regim totalitar, integral supravegheat şi controlat, inspiră încă de la începutul anilor 1990 opera artistică a muzicianului englez Robin Rimbaud, supranumit Scanner.
Robin Rimbaud a început să se preocupe de muzică încă din anii 1980. El a devenit în relativ scurt timp un muzician foarte solicitat în cinematografie, televiziune, publicitate, arte plastice, dans contemporan, având proiecte de vârf în toate cele patru colţuri ale lumii.
Practicile de supraveghere, care au devenit, mai ales în ultimii ani, suficient de fine şi intruzive încât să facă parte integrantă din cotidian, constituie, încă din anii 1990, ținta favorită a lui Robin Rimbaud. În piesele muzicale pe care le interpretează, el se serveşte de unele „instrumente“ inedite, cum ar fi diverse dispozitive pentru ascultarea apelurilor telefonice şi scanerul poliției, acesta din urmă inspirându-i chiar numele de scenă. Primele sale lucrări – în particular cele două albume Scanner, apărute în 1993 şi reeditate curând după aceea, în 1996, sub numele sugestiv Sub Rosa (care în limba engleză sugerează tot ceea ce este ascuns, ţinut sub secret) – sunt un veritabil manifest împotriva amenințării proliferării mijloacelor de ascultare şi urmărire în masă.
Utilizând unele conversaţii radio ce au fost înregistrate în mod ilicit ca pe un leit motiv al muzicii sale, el pune sub semnul întrebării existenţa intimităţii în vieţile noastre şi lansează în acelaşi timp, în mod inteligent, o întrebare tulburătoare: ascultăm, de fapt, o piesă muzicală sau un moment de intimitate furată? „Aceste conversaţii au fost înregistrate când telefoanele noastre mobile şi internetul tocmai apăruseră – precizează Robin Rimbaud. Oamenii nu se mediatizau ei înşişi aşa cum pot să o facă astăzi. Aceste dialoguri ce au calitate de documentar sunt captivante sub foarte multe aspecte: ele denotă fragilitate, deschidere sufletească şi sinceritate. Ele reflectă viaţa pe care o trăim, modul nostru de a comunica cu ceilalţi, obiceiurile şi tendinţele noastre intime.“
În piesele lui Rimbaud se disting discuţii murmurate în receptoarele telefoanelor, zgomote de fond inerente convorbirilor telefonice ori zgomote surprinse în imediata apropiere a interlocutorilor. Toate acestea ridică serioase semne de întrebare privind ceea ce el numeşte „iluzia securității“, ce este întreținută de autoritățile care ne controlează viaţa şi care pretind, cu un tupeu nemăsurat, că, de fapt, fac acest lucru pentru a ne proteja.
Robin Rimbaud afirma, descriind tema muzicii sale: „Majoritatea primelor mele lucrări de «scanning» au apărut cu mult înainte de internetul pe care îl cunoaştem astăzi. Email-ul nu era decât în faza lui beta, iar chestiunea spațiilor publice şi private nu era încă luată în considerare în această reţea globală care tocmai fusese înfiinţată. Sub multe fațete, ele demască fascinaţia morbidă a unor indivizi dubioși pentru vieţile oamenilor obişnuiţi, predilecția pentru show-uri televizate şi publicații care penetrează aşa-zisul interior al acestor lumi «private». Totuşi este important de subliniat că toate aceste așa-zise cuceriri ale societăţii moderne nu sunt decât un paravan, o vastă mascaradă, ca de altfel tot ceea ce este prezentat de mass-media ca fiind autentic, şi care este în realitate sistematic scenarizat şi montat pentru a corespunde unui scenariu scris dinainte. Conversațiile captate prin intermediul mijloacelor de ascultare diferă în mod esenţial de cele mediatizate. Ele înfățișează oameni reali aflaţi în situaţii reale, care se comportă firesc şi nu au nimic de ascuns. Or, acum, aceste spaţii «private» nu mai sunt cu adevărat private din moment ce o asemenea intimitate este divulgată.“
Chiar şi conversaţiile pot fi extrase în mod ilicit din sfera privată
Au existat unii oameni în acea perioadă, care, fără să înţeleagă mesajul lui Rimbaud, au condamnat modul în care artistul a transpus viaţa privată pe discuri de vinilin sau în sălile de concerte. Astăzi, însă, modalităţile de violare ale vieţii noastre intime au devenit mult mai numeroase şi mai subtile. Imaginile surprinse cu ajutorul a nu contează ce smartphone se pot regăsi instantaneu pe internet, iar cel mai mic schimb de informaţii pe Facebook poate fi văzut în timp real de mii de utilizatori şi înregistrat într-o imensă bază de date. Fără știrea noastră, evident.
Scriitorul britanic J. G. Ballard afirma într-o emisiune televizată intitulată „A supraveghea şi a pedepsi“: „Nu societatea este aceea care şi-a modificat punctul de vedere faţă de practicile de supraveghere, ci doar mijloacele tehnice sunt acelea care s-au modificat.“
Blestemul ochiului digital: Big Brother ne urmăreşte aproape peste tot
Pornind de la cartea lui George Orwell, 1984, în care așa-numita Poliţie a Gândirii utiliza tele-ecrane pentru a supraveghea oamenii, şi alarmați de explozia mijloacelor de urmărire în masă, ce tind să penetreze, treptat, toate sferele existenţei umane, numeroşi artişti, scriitori sau cineaști au denunțat în creațiile lor, mai mult sau mai puţin liber, tentativele odioase de urmărire şi control ale autorităților (politice dar şi industriale) asupra cetățeanului şi consumatorului de rând.
Astăzi, mai mult decât oricând, suntem sufocați de rețelele de camere video ce sunt desfășurate cu nerușinare în spaţiul public, rețele ce sunt atent monitorizate de o mână de indivizi dubioși aflaţi în solda puterii ascunse ce conduce în realitate societatea de azi. Ne putem întreba, pe bună dreptate: „Cine îi supraveghează pe cei care ne supraveghează?“ Această întrebare nu este gratuită: viaţa noastră ajunge să fie îndosariată, centralizată şi disecată în cele mai mici detalii de nişte necunoscuți, care ajung să ne cunoască, extrem de bine, pe fiecare dintre noi. Cei mai mulţi dintre cei care află aceste adevăruri cutremurătoare ridică neputincioși din umeri şi îşi spun într-un mod liniștitor: „Nu am nimic de ascuns, nu comit ilegalități. Sunt o fiinţă comună, obişnuită, care nu prezintă interes pentru autorități. De ce să nu mă supravegheze?“ Modul în care astfel de oameni aleg să acţioneze este unul pasiv, pesimist, descurajator, atitudine pe care mizează, de fapt, cei care se află în spatele acestor demersuri mârșave. Aceşti indivizi fără scrupule se bazează pe lipsa de reacţie a oamenilor pentru a-şi desfăşura tentaculele lor tenebroase asupra vieţilor noastre.
Tehnologia actuală a ajuns să se infiltreze din ce în ce mai adânc în viaţa oamenilor
Tehnologia a pătruns atât de adânc în viaţa noastră, încât fiinţa umană care este conştientă şi lucidă ajunge să se confrunte cu o dilemă: Omul controlează tehnologia sau tehnologia controlează omul? În această epocă de maximă decădere spirituală, în care valorile sunt inversate, imixtiunea pe multiple niveluri, profesionale, administrative sau relaţionale a tehnologiei în viaţa oamenilor, a ajuns să fie apreciată şi lăudată. Tehnologia tinde să se insinueze treptat umanului pe toate nivelurile, începând de la jocurile pe calculator unde limitele dintre real şi virtual au ajuns să se confunde până într-atât încât jucătorul înveterat se confruntă cu dificultăţi în a deosebi realitatea de imaginar, până la implanturile de cipuri în trup sau de minicamere video ce substituie simţul vederii.
Însă, imaginaţia celor care nu precupețesc niciun efort ca să ne monitorizeze întrece chiar şi cele mai mari aşteptări. Irlandezul Marnix de Nijs a imaginat un sistem de identificare facială pe care l-a denumit Physiognomic Scrutinizer, ce poate fi instalat în aeroporturi, stadioane ori în alte spaţii publice. Spectatorul este invitat să treacă o barieră dincolo de care se află o cameră video ce scanează trăsăturile feţei şi le afişează pe un monitor. Două boxe montate pe nişte suporți, chiar imediat dincolo de barieră, ţin locul paznicilor. Echipat cu un program de analiză biometrică, sistemul compară analiza biometrică a vizitatorului cu cele ale peste 150 de infractori şi criminali notorii înregistrați în baza de date a sistemului. Pe baza rezultatelor obţinute, vizitatorul trece de barieră fiind „acuzat“, în auzul tuturor, pe baza proastei reputații a personajului cu care se aseamănă cel mai mult. În plus, rezultatele analizei biometrice sunt afişate pe un ecran LCD imens, aflat în văzul tuturor.
O altă instalație realizată de acelaşi „inventiv“ Marnix de Nijs, de data aceasta alături de artistul şi cercetătorul Edwin van der Heide, specialist în domeniul combinării „sunetului, luminii şi al interacţiunii“, pare să fie chiar mai grotescă. Instalația, denumită Spatial Sounds se prezintă sub forma unui braţ metalic care acţionează interactiv în prezenţa spectatorului, descriind cercuri rapide şi zgomotoase. Un difuzor montat pe axa giratorie îl urmăreşte sonor, prin impulsuri sonore puternice, pe nefericitul spectator prins în plasa acestei mașinării ciudate, nivelul sonor putând atinge 100 de decibeli la 100 de kilometri pe oră! Pentru Edwin van der Heide, ideea de control este punctul cheie al proiectului. El afirmă într-un mod halucinant: „Spatial Sounds este o instalație interactivă care se concentrează pe relaţia om-maşină. Ea ridică problema de a afla dacă noi controlăm maşina sau dacă maşina ne controlează pe noi. Instalația este programată să ofere spectatorului convingerea că aceasta a «ales» să interacționeze cu el, momente în care el «păstrează» într-un anumit mod controlul asupra instalaţiei şi în care ambalarea difuzorului provoacă frică.“
Un sfat: este cu putinţă să ne amuzăm piratând dispozitivele de telesupraveghere ale poliţiei
Recent apărută în cadrul festivalului „De la obsesia pixelilor la veselia lirică“, instalaţia Memopol II de la firma Timo Toots împinge efectul Big Brother la un irațional aşa-zis ştiinţific. Maşina, masivă şi de-a dreptul „retro-futuristă“, în genul filmelor cu James Bond, ne invită să ne scaneze documentele de identitate. Imediat după ce consimțim cu naivitate la aceasta, toate informaţiile noastre personale sunt, vezi Doamne, „conectate la internet“, traduse într-o cartografie greu de priceput pentru omul de rând şi vizualizate pe un ecran mare cât întregul nostru spaţiu vizual! Conturi bancare şi relaţii sociale, fotografii cu valoare personală, dosare școlare, documente etc., toate aspectele care ţin de intimitatea noastră sunt vizate de aviditatea de informaţii a celor ce gestionează acest sistem pervers. Până şi imaginea de pe radiografie a scheletului nostru care certifică starea de sănătate.
Bineînţeles, obsesia supravegherii doar porneşte de la asemenea imagini nevinovate, ce sunt procesate de sistemele avansate de recunoaştere facială existente, care sunt menite, chipurile, să ne ofere siguranţă şi securitate, dar derapează în direcţia unui control fără limite. Imaginile de acest gen servesc drept materie primă pentru un demers de smulgere a informaţiilor vizuale despre noi. Astfel, retransmițând pe ecrane imaginile vieţii noastre cotidiene captate fără consimţământul şi fără știrea noastră într-un magazin sau la un colţ de stradă, spre exemplu, subliniază caracterul ilicit, tiranic şi intruziv al camerelor video, reci şi cinice, care ne pândesc fără voia noastră.
Iritaţi de acest gen de supraveghere, cei de la Mediengruppe Bitnik au început să întreprindă unele acţiuni de frondă, prin care ridiculizează sistemul de supraveghere şi demonstrează astfel atât inutilitatea lui, cât şi vulnerabilitatea şi lipsa unui real control asupra sa din partea celor care-l administrează. Într-o staţie de metrou londoneză aflată într-una dintre cele mai securizate spaţii publice din lume, Mediengruppe Bitnik interceptează semnalul unei camere video: oameni de afaceri grăbiți să ajungă la birou, un bărbat în costum ce caută ieşirea din metrou. La un moment dat, în cadrul imaginii captate de camera video, apare o femeie atrăgătoare cu un geamantan galben. Se opreşte în dreptul camerei, deschide geamantanul şi scoate din el un dispozitiv, pe care îl acţionează. Acesta este momentul în care Bitnik preia controlul, lăsându-l neputincios pe operatorul camerei. Imaginea din stația de metrou cade subit şi pe ecrane apare o tablă de şah. O voce se face auzită prin difuzoare: „Eu controlez camera video acum. Sunt persoana care are un geamantan galben. Ce spui de o partidă de şah? Tu joci cu albele, eu cu negrele. Sună-mă sau trimite-mi un sms cu mutarea ta. Numărul meu este 07582460851.“
Nici arta modernă nu a scăpat de morbul supravegherii, care atinge în acest caz dimensiuni hilare. Pentru canadianul Pascal Dufaux, imaginile obţinute de camerele de supraveghere capătă valențe abstracte, care sunt parcă menite să înşele vigilența omului obişnuit. Spectatorul se vede pus faţă în faţă cu o mașinărie complexă, care îl filmează cu ajutorul a două camere ce se rotesc în jurul său de-a lungul a două cercuri diferite. Imaginea compusă ce rezultă de aici conţine atât elemente fizionomice care aparţin spectatorului, cât şi segmente din mașinărie, rezultatul fiind ceva confuz şi ciudat. „Artistul“ Pascal Dufaux declara într-un articol publicat pe site-ul revistei canadiene Voir din iulie 2010: „Ceea ce mă interesează în imaginile filmate de camerele de supraveghere este faptul că ele dau ocazia de a arăta o realitate diferită de intenţia autorului. O viziune fadă, fără calităţi estetice“. Din păcate, cuvintele lui Dufaux reflectă tendinţele actuale despre așa-zisa artă promovată de uriașa
şi infernala mașinărie mediatică a așa-zișilor „iluminaţi“, prin intermediul curentelor artistice contemporane, ce sunt în realitate o alterare a bunului-gust, a frumosului şi a rafinamentului artistic autentic.
De fapt, „artiștii“ precum Dufaux, îmbuibați cu teorii dintre cele mai îndoielnice şi mai abracadabrante despre artă, oferă spectatorilor care se lasă duși de „curentul artistic“ respectiv o perspectivă cețoasă, neclară, ambiguă, amăgitoare asupra realităţii pericolului exercitat de proliferarea practicilor de supraveghere, încercând practic să transforme, metaforic vorbind, o imensă caracatiță într-un nevinovat peștișor auriu.El debitează în continuare, lăsându-ne fără cuvinte: „Aceste imagini sunt auto-
generate. Este foarte crud şi am avut impresia că această cruzime oferă ocazia de a vedea realul, la fel ca imaginile ştiinţifice de la NASA captate de pe Marte sau din Cosmos. Marea mea inspiraţie este designul spaţial cu toţi aceşti ingineri anonimi care desemnează aceste obiecte cu funcţii foarte precise, dar de o eleganță incredibilă.“
„Libertatea este dreptul de a le spune oamenilor ceea ce nu vor să audă” (George Orwell)
Am ajuns acum lângă pragul astral al „punctului temporal zero” şi indiferent dacă simţim sau nu simţim, dacă vedem ori nu vedem ce se întâmplă cu omul contemporan şi cu specia lui asediată, (ca manifestare distinctă în habitatul vieţuirii proprii şi în cosmosul de pretutindeni care-l integrează), vom observa că, de la căderea „Cortinei de fier” încoace, toţi pământenii „civilizaţi prin statalizare” trăim în plină Degringoladă socială generalizată, iar aceasta pentru că, împotriva majorităţii noastre populaţionale se clădeşte cu tenacitate infernală monstrul numit „Statul Privat Global- Casa Fiarei”, proiectat în orizontul masonic al lui Novus Ordo Seclorum – Al Patrulea Reich! Pomenita zidărie drăcească este desenată şi lucrată de către arhitecţi şi meşteri oculţi, de cei care se constituie în elitele guvernante „discrete” ale lumii pe care vor să şi-o aservească, dar, care nu vor apuca, totuşi, să se bucure de lucrare, pentru că e făcută împotriva lui Dumnezeu şi a făpturilor sale înscânteiate cu Divin! Noi credem că această megastructură diabolică în social îşi are miezul şi rădăcinile într-o năzuinţă istoriceşte revanşardă, a conducătorilor dintâi ai „poporului ales”, care a fost gândită şi ordonată în forma unui plan primar, germinal, secret, cu foarte multe secole în urmă, sub privirea inductivă şi presiunea de foc a unei entităţi malefice, coordonatoare. Acest plan a fost aplicat şi îmbunătăţit apoi de fiecare generaţie de succesori fanatici, poate începând chiar cu Saul din Tars, (avem noi temei subiectiv să considerăm). Spunem asta pentru că Saul din Tars a fost cel care „a creştinat iudaismul”, (plecând de la modelul fariseismului apărut cu 200 de ani înainte de Hristos, căruia el îi era credincios practicant) şi a pornit cu dogma îmbrăcând-o „Katolicos” („universal”, adică) din chiar inima Imperiului Latin opresor (ROMA), unde mai apoi şi-a fixat centrul mondial de iradiere cultică devenit Vatican, ca să cucerească lumea subtil, cu arme mistice, creştineşti, aşa după cum se vede şi azi, la 2000 de ani după Iisus. În momentele acelea, (suntem convinşi), s-au făcut primii paşi în invadarea, dominarea şi expansiunea religios-colonialistă asupra goyimilor, sub sandaua cuceritorului aşa afirmat subtil, cu agheasmă şi tămâie, numit Apostolul Neamurilor, Pavel, cel care fusese Saul din Tars, până nu demult! În modul arătat, atât tarele cât şi calităţile de conţinut spiritual specific, matriceal, ale iudaismului ajustat, rebrenduit creştin, au fost transferate şi adoptate de către întreg Occidentul, care, pas cu pas şi bucată cu bucată se convertea, devenind şi el creştin, sub spectrul visat să devină imperial, al fostului fariseu şi al bisericii sale. Problema este că pe acest traseu accidentat şi prăpăstios sunt atâtea piedici, filtre, capcane artificiale şi nu numai, încât dincolo de „Poartă”, pe „malul celălalt” vor ajunge mult mai puţini dintre noi, şi doar aceia care au reuşit anticipat să-şi şlefuiască spiritul şi să-şi rafineze conştiinţa. Doar ei vor fi purtătorii de Lumină în „Era Nouă” a „Celei de a Patra Dimensiuni”, vor fi oamenii îmbunătăţiţi prin înluminare, ca proces autoindus conştient! După cum vedem, suntem cu toţi vieţaşi peregrini în „Marea Trecere”, (cum a spus L. Blaga), în Marea Translaţie, iar Dumnezeu le-a dăruit românilor un ghid al „traversării pustiului”, inspirându-ne să scriem „Deoumanismul al patrulea val”, căruia, dacă-i urmăm prescripţiile, (mai ales pe acelea înscrise în „Icosalog”), vom putea să trecem cu mai multă uşurinţă din „Dimensiunea a 3-a”, (prin excelenţă telurică), în „Dimensiunea a 4-a”, Înluminatoare, pentru că cei mai mulţi convivi ai noştri trag de ei, aici, ca să se târască, iar nu pentru a se înălţa spiritual. Cei care ştiu ce spun, deştepţii lumii, susţin că fenomenul general, hipercomplex al Creaţiei Universale, ca act de Voinţă a Creatorului, a fost conceput din start pentru înfiinţarea lumilor diverse, ca şi context necesar potrivit, care să susţină Experienţa Multidimensională a Vieţii, ce se află în permanentă transformare, conform „ciclurilor armonice” care-i guvernează devenirile. În acest univers de fracţii interdependente, infinit şi în eternă devenire aflat, Terra noastră se devoalează ca o colosală reţea de circuite electronice şi ca un habitat electrificat. Iar „deasupra Pământului”, la aproximativ 55 km distanţă de suprafaţa sa, între aceasta şi ultimul strat al ionosferei se găseşte „insertată” o uriaşă grotă ce formează o la fel de imensă „cavitate electromagnetică”. Proprietăţile rezonante ale acestei cavităţi magnetice terestre au fost descoperite de fizicianul german W. O. Schumann, prin anii‚ ’50 ai secolului trecut şi ele permit măsurarea frecvenţei vibratorii medii a planetei noastre. „Rezonanţa Schumann” este prezentată de către geofizicienii contemporani ca fiind „bătaia inimii” planetei Terra, care, timp de mii de ani a avut o valoare a pulsului constantă, de 7,8 Hz. Începând însă cu anul 1980, măsurătorile ştiinţifice au constatat şi consemnat o accelerare, mai întâi lentă (până prin 1977) după care, până în timpul de azi, a atins o valoare de 12 Hz. Această creştere de frecvenţă vibratorie a Pământului face ca 24 de ore de viaţă pe planeta noastră să corespundă, în fapt, cu numai 16 ore reale, în termenii timpului terestru. Nu-i aşa că acum începem să înţelegem de ce unii dintre noi se plâng că nu le mai ajunge timpul?! Iar această accelerare a curgerii temporale, domnilor şi doamnelor, se va amplifica şi mai mult, pe măsură ce ne apropiem de „Punctul Zero”, care corespunde (este sincronic) momentului inversării polilor magnetici ai Pământului, situaţie de care vorbesc, tot mai apăsat, mediile ştiinţifice şi, parţial informaţionale, ale lumii. Pentru că, dacă 24 de ore ale zilei de ieri reprezintă azi 16 ore de timp real, diferenţa dintre acestea se va mări, mâine, exponenţial, astfel încât, la trecerea prin „Punctul temporal Zero”, pe care unii îl anticipează la sfârşitul anului 2012 (inclusiv Calendarul Mayaş, care se isprăveşte tot atunci, în 21 decembrie), 24 de ore din 1980 vor corespunde cu zero ore effective, ale acelui moment! Astfel spus, timpul terestru nu va mai exista, iar de atunci încolo, cei care vor supravieţui fenomenului se vor trezi în alt timp, în altă dimensiune, în altă lume, superior organizată. Ce se va întâmpla cu Terra şi cu omenirea, până atunci? Până la acest prag anticipat al realităţii care o să vină, aflasem de la diferiţi astronomi, fizicieni şi astrologi că, exact pe 21 decembrie 2012 planeta Pământ intră în Era Vărsătorului, păşind din Era Peştilor, iar acest fenomen natural, cosmic, care ţine de Calendarul Astral, nu are cum să se consume în linişte! Aceleaşi lucruri ni le spune, prin inscripţiile sale bătute în pietrele străvechi ale Yukatanului şi Calendarul Mayaş, care se sfârşeşte şi el la aceeaşi dată, cum spuneam. Însă, despre „Sfârşitul Timpului” au mai ajuns la noi informaţii asemănătoare venind şi din Tradiţia Tibetană Kalachacra (Roata Timpului), şi din cea a indienilor Hopi, etc. În orizontul acelor vremi, (ne atenţionează spiritualitatea străbunilor), „timpul se va întoarce pe dos şi se va alege grâul de neghină”- în planul receptării umane, bineînţeles! Problema este că fenomenul este implacabil şi de neevitat, adică se va întâmpla oricum, atât pentru Pământ cât şi pentru toţi locuitorii săi! Clipa declanşării, însă şi consecinţele exacte, numai Dumnezeu le ştie. Rămâne de văzut (pentru cei ajunşi la liman) dacă această „moarte-înviată”, simultană, va respecta „calendarul prescris” şi modul de desfăşurare conform, care a ajuns la noi prin informaţiile parvenite până acum. Aşadar, după cum bine observăm şi deducem cu uimită nelinişte, cu teamă metafizică şi tulburare, până la „proiecţia” consemnată azi, „schimbarea timpurilor” are două motoare şi se poate „aflui” pe două căi: Faptul că elitele oculte vor ca la finalul Globalizării lor să nu mai existe decât aproximativ 500 de milioane de „mutanţi negativi”, transformaţi în suboameni, (din actuala populaţie a lumii de peste 7 miliarde indivizi), ne indică dimensiunile asasinatului genocidar, al crimei bestiale pe care „ei” o pun la cale, prin globalizare! Iar acum explicaţii ale Primei Căi, iată cu ce ne poate întâmpina Mişcarea Vieţii în acest prag al „Marii Treceri” de la „Dimensiunea a treia”, în care am evoluat până aici, la „Dimensiunea a patra”, care ne va primi neexceptat, numai pe cei şlefuiţi spiritual, pe cei care am reuşit prin efort personal să ne transformăm superior conştiinţele, pe cei receptivi la vibraţiile iubirii de semeni; iar această fantastică succesiune de cadre va fi ineluctabilă şi foarte apropiată, ca un trăznet total, ca un cutremur ultim; pentru unii delir, pentru alţii extaz… Să vedem, mai departe, o parte a semnelor şi a proceselor deduse, posibile, consemnate aici în conformitate cu multiplele surse informaţionale, cu documentele arheologice, cu cercetările ştiinţifice făcute publice prin teze şi pe bloguri publicate, prin cărţi, unele transmise în format p.d.f. pe internet, prin filme difuzate prin „videos youtube”, etc: – În anul 2012 planul sistemului nostru solar se va alinia peste planul Galaxiei, al Căii Lactee, aceasta însemnând închiderea cercului anului cosmic de 26.000 de ani, cunoscut ca „Procesia Echinocţiilor”. Consecinţele acestui fenomen de trecere într-o altă dimensiune sunt inimaginabile, incalculabile şi, multe de neconceput cu standardele minţii omului contemporan, terran. Creşterea frecvenţei de Rezonanţă Schumann se traduce prin scăderea progresivă a densităţii Pământului, fenomen ce a fost observat şi identificat inclusiv de clarvăzătorul brazilian Triguerinho, încă de la începutul anilor ’80. În general, ca toate creaturile Terrei, omul este supus efectelor acestei schimbări, printr-o simptomatică diversă, cum ar fi: migrenele, oboseala cronică, crampele musculare, manifestări ale gripei, vise intense, mai degrabă fanteziste decât încântătoare, etc. Şi, mai cu seamă, corpul uman devine din ce în ce mai sensibil iar cea mai spectaculoasă modificare are loc la nivelul ADN-ului uman, care pare a fi reprogramat de Geniala Inteligenţă Cosmică. Ca urmare, intuiţia se dezvoltă mai repede, ca şi toate capacităţile paranormale ce derivă din ea. Al treilea ochi (ochiul pineal) începe să se deschidă şi chiar cei doi ochi fizici se transformă, pentru a se adapta luminii şi frecvenţelor ei elevate. Iar odată cu creşterea valorii Rezonanţei Schumann, creşte nivelul vibraţional al tuturor fiinţelor de pe Pământ. (După vestirile mayaşe deducem că Pământul a cunoscut 5 rânduri de seminţii umane. Conform calendarului lor „Lumea a 5-a” s-a sfârşit în 1987, iar „Lumea a 6-a” începe la 21 decembrie 2012. Atunci nu este „sfârşitul lumii” ci momentul când vom cunoaşte (ne va fi revelat) Adevărul! Atunci vom trăi Timpul numit Revelaţia sau Apocalipsa. Intervalul dintre 1987 şi 2012 (25 de ani) este TIMPUL TRANZIŢIEI pe care alte surse îl identifică a fi Purgatoriul…) Deci, în ziua de azi parcurgem spaţiul dintre două lumi, traversăm Purgatoriul şi de noi depinde, exclusiv, cum ne vom construi pasul către Noua Lume şi Civilizaţia ce o va însoţi! De aceea vă îndemnăm să vă îmbunătăţiţi, să vă sensibilizaţi inima şi să vă şlefuiţi conştiinţele)!. Despre acest an 2012, mayaşii mai spun următoarele: În planul larg, al speciei omeneşti, deciziile noastre n-au decât două determinări fundamentale: Iubirea şi Frica! Trebuie să alegem în orice moment Iubirea şi să ne urmăm Intuiţia, Inima! Trebuie să creăm forme-gând pozitive şi să ne înconjurăm de confraţi care gândesc pozitiv. Totul face parte dintr-un Plan Divin, deoarece nimic nu este întâmplător în Univers. Marea Schimbare, Marea Trecere, Marea Translaţie ne afectează şi ciclul veghe-somn, relaţiile cu ceilalţi, reglarea imunitară a organismului, percepţia asupra Timpului şi Spaţiului. Ca repercusiuni simţite de organism, am putea avea următoarele efecte ale Marii Schimbări: „A 4-a Dimensiune”, care ne va primi curând, e plină de Viaţă şi acolo predomină compasiunea, întrajutorarea necondiţionată, înţelegerea şi iubirea! Despre alte efecte ale marilor Transformări Cosmice la care asistăm, iată ce ne spun cercetătorii avizaţi: Conform Academiei Naţionale de ştiinţe din Siberia, aceste multiple schimbări se datoresc intrării Sistemului Solar în Centura Fotonică, zonă cosmică cu o energie mult mai intensă. O consecinţă a acestui fapt este că intensitatea plasmei strălucitoare de la marginea Sistemului Solar a crescut în ultimii ani, de 10 ori. Cercetătorii ruşi au studiat partea frontală a heliosferei (câmpul magnetic al Soarelui care înglobează întregul Sistem Solar) şi au observat acolo strălucitoarea plasmă. Energia Centurii Fotonice aprinde plasma heliosferei în partea frontală, care, în felul acesta devine şi mai luminoasă, şi mai strălucitoare. Apoi, această hiperlumină pătrunde în Soare, de unde astrul o va răspândi în întregul Sistem Solar, saturând spaţiul interplanetar, astfel încât toate planetele vor primi un supliment uriaş de energie. În aceste condiţii în care tot frontul de Lumină Universală se extinde şi se înteţeşte, este firesc ca nişa vieţii omeneşti din „văzduhul lui Dumnezeu” să fie ocupată, pentru viitor, cu Omul de Lumină, înluminatul om îmbunătăţit, conform noilor cerinţe ale evoluţiei Universului! Alexandru Oblu – Notă bio-bibliografică: – Născut din părinţi români, la 25 iulie 1947; |
Capitolul al II-lea
Alexandru Oblu
„Dumnezeu nu joacă zaruri” a spus Albert Einstein, recunoscând, în felul acesta, indirect, perfecţiunea Universului creat de Divinitate – Creaţie pe care savanţii ca el, purtători constelaţi (geniali) de haruri înscânteiate de Acelaşi – au datoria să o lumineze, s-o desluşească şi explice semenilor lor, (celor mai puţin pătrunzători, mai puţin înluminaţi), pentru a le-o apropia de înţelegere şi de suflet. Adevărul este Unic şi sensul fiinţării acestui Adevăr este cel ce ne va face liberi cunoscându-l şi încrezători ireversibili în Izvorul Vieţii care-şi este Sieşi şi va fi, de-a-pururi. Aflat în faţa indicibilei sale ctitorii, ca un prim meşter Manole care şi-a zidit fiinţa proprie întru eternizarea templului indestructibil al vieţii ca Dumnezeu, Creatorul, la nivelul său de Conştiinţă Supremă se ipostaziază într-o stare de extaz permanent şi dragoste necondiţionată, cu care nutreşte din adânc neîntrerupt Opera Absolutului Propriu, în eternă şi armonică devenire vibrând! Aşa stând lucrurile la nivelul magnificenţei sale infinite, Entitatea Inefabilă Supremă nu are timp să-şi plângă micile eşecuri de detaliu, ori să se emoţioneze, cumva, pentru ele; experienţele percepute ca negative de noi, oamenii, sau dramele noastre “de palier”, nu-L pot convinge, energetic, pe El să aibă o atitudine, o vibraţie, o reacţie. Pentru că acestea, toate, sunt doar experienţe celulare, insulare, omeneşti, (e adevărat că mereu proaspete în noianul general cu asemănătoare), dar nimic mai mult; pentru că în lumea Sa din Nodul Luminii nu există Timp şi nici Spaţiu (deoarece Eternitatea şi Infinitul nu se pot măsura) iar starea aceasta face ca Totul să se întâmple simultan, în fără-de-limitele lui pretutindeni şi Viaţa să pulseze în prezentul continuu, permanent. Trebuie, însă, înţeles că, de la distanţa subtilă care e între noi, Dumnezeu nu poate fi întrebat despre eşecurile omului şi nu poate fi tras la răspundere pentru imperfecţiunile din viaţa pe care şi-a croit-o singur, omul, în funcţie de cum a putut să se slujească de harurile proprii date nediferenţiat, în specie! Fiindcă este necesar să recunoaştem şi să acceptăm că lumea noastră istorică este o invenţie patentată şi ordonată de noi, că avem doar atât cât am fost în stare singuri să ne facem, că modalităţile de convieţuire şi interrelaţionare socială pe care ni le-am ales şi acceptat au fost întotdeauna numai liberele noastre alegeri, făcute cu ajutorul „liberului nostru arbitru”, doar, cel care ni s-a oferit. În atari circumstanţe nu are cum să intervină Divinitatea, să facă Ea reguli, dreptate şi pace pe planeta Pământ; n-are cum să aducă sănătate pentru bolnavii noştri, sau să-i inunde cu bunăstare pe cei care sunt săraci… Acestea, toate, se dobândesc numai interumanitar, iar pe Dumnezeu degeaba îl rugăm să ajusteze greşelile noastre. Când omul ajunge să înţeleagă în acest mod mersul existenţei sale, când ajunge să atingă acest nivel de înluminare a propriei sale Conştiinţe, deja a făcut un salt semnificativ în cuprinderea că nimic nu e întâmplător în viaţa lui, că totul e rezultatul propriei voinţe, manifestată cumulat în mediul social şi asistată de Ghizii Luminii. Iar dacă noi ni le facem şi pe cele bune şi pe cele rele, înseamnă că tot la voinţa noastră se pot şi schimba lucrurile, în momentele când vom reuşi să adunăm la un loc, să coagulăm determinarea necesară pentru înfăptuirea schimbării. Şi, din moment ce omul vede că voinţa lui depinde de Conştiinţa proprie, de gradul de înluminare al acesteia, atunci el dobândeşte şi învăţătura că eforturile sale de „a vrea” trebuie să fie pozitive, sensibile, să fie impregnate cu înţelegere, compasiune şi iubire pentru semenii săi. În punctul acesta se poate consemna marcarea saltului calitativ al şlefuirii conştiinţei, dobândite prin acumulările însumate din experienţele anterioare. Toate aceste lucruri, dragi oameni buni, se învaţă la Şcoala Vieţii, iar Pământul este una dintre Şcolile Cosmice ale Binelui, unde Dumnezeu ne asistă şi ne îndrumă prin Ghizii săi Astrali să ne îmbogăţim, îmbunătăţindu-ne sufletele! Sufletul este elementul de identitate al omului care îşi manifestă capacitatea de a schimba totul în viaţa sa, schimbându-se pe sine, mai întâi, într-o manifestare conformă cu stadiul nivelului său de conştiinţă, ca entitate eternă, liberă şi cunoscătoare a Adevărului Unic, generator! Mai avem de precizat aici că fiecare suflet îşi are Ghizii lui de Lumină, tot aşa cum au copiii părinţi, care-i ocrotesc şi orientează prin viaţă. Aceşti „ghizi” sunt entităţi energetice eterice, creaturi superioare omului prin înluminare şi călăuze sugestive pentru el. Trebuie să mai ştiţi că Universul nostru este inteligent şi tehnologic iar Conştiinţa care-l guvernează este o calitate intrinsecă, eternă, a tot ceea ce există şi, chiar dacă poate lua diferite forme fizice, la proprie voinţă, conform caracteristicilor stării noezice reprezentate, ea îşi păstrează identitatea singulară, aceea de bază personală de date. Aceasta înseamnă că putem creşte printre stele şi că nu ne vom rătăci niciodată printre ele! Tot ceea ce v-am spus până acum este parte a Adevărului Unic pe care am fost inspirat să-l caut şi să vi-l transmit prin munca mea de cercetare, de iscodire îndrumată. Voi, fraţii mei, trebuie să-l cunoaşteţi pentru a-l accepta şi să credeţi în el cu străşnicie şi cu neclintire! Apoi, să acţionaţi în consecinţă! De aceea vă voi prezenta în cele ce urmează cea mai fantastic de frumoasă, cea mai uluitoare poveste adevărată a începuturilor prezentului din care vorbim şi al viitorului său, pe care vrem să-l împărtăşim: Aşadar, cercetând, informându-ne şi studiind, am aflat că Universul întreg a fost creat pe etape, pornind de la Sursa Centrală de oscilaţie a Galaxiei, Soarele central. Observăm în felul acesta că, fiecare subsistem creat îşi crează, la rându-i, alte sisteme şi subsisteme, pe „principiul fractalilor”,(conform căruia cea mai mică particulă subatomică este o copie identică a macrocosmosului întreg). Fiecare dintre aceste sisteme şi subsisteme derivate sunt în esenţa lor vii, inteligente, deoarece Conştiinţa-mamă care le animă este proprietatea înglobată a acestei uluitoare energii, iar segmentele de Conştiinţă imaginar divizată cuprind în ele diferite grade de autoconştienţă; însă, datorită diferitei lor frecvenţe de vibraţie, toate firele converg spre Nodul de Lumină Central, spre Conştiinţa Totală a Creatorului. Fiecărui fractal (ca segment subsumat al identităţii de conştiinţă) i s-a programat „de la centru” anumite misiuni, programe, proiecte, în funcţie de rolul pe care trebuie să-l facă în „piesa creaţiei”. Dar, nimic nu „se întâmplă” fără implicarea sufletelor din areal. Pentru aceasta, sufletele de acolo parcurg un drum lung de întoarcere la sursă, unde se reîncarcă, sau nu, prin reîncarnări, funcţie de necesităţile planului în derulare şi de Voinţa Creatorului! În prima parte a ciclurilor prestabilite, date de respiraţia divină a Soarelui Central (Nodul de Lumină) se experimentează uitarea totală şi lumea polarităţilor (bine-rău, lumină-întuneric, pace-război, iubire-ură etc). În ansamblul ei, această Perioadă este cunoscută ca Întunecată, în care separaţia dintre indivizi şi dominaţia ego-ului lor ajunge la cote maxime (cum asemănător se petrece şi astăzi, prin crizele induse pe Pământ de către oamenii care slujesc Întunericul, „substanţa” dominantă a acestei perioade). Aici şi acum îşi dispută întâietatea Forţa Pozitivă şi Forţa negativă, în scopul de a crea o gamă cât mai largă de experienţe, pe care să le proceseze Conştiinţa Centrală spre perfectarea noilor deveniri. Pe măsura maturizării lor, (de-a-lungul a mai multe generaţii de reîncarnări), entităţile de conştiinţă încep să înţeleagă (autoşlefuindu-se), că nu există decât o singură Fiinţă Supremă, că Esenţa ei motrice este Iubirea necondiţionată, iar aşa se învaţă Adevărul Unic! Odată cu deplasarea gazdei fractale prin Univers (în cazul nostru planeta Terra), la sfârşitul fiecărui ciclu, conştiinţele intră în zone de vibraţie şi energie mult mai ridicate, ce au, ca efect, modificarea ADN-ului uman (structură purtătoare de identitate specifică a vieţii), deodată cu frecvenţa sa vibraţională şi implicit cu tipul lor de experienţă, în funcţie de nivelul concret la care s-a ajuns, prin succesiuni. Toate aceste experienţe sunt create şi asistate de Ghizii Evoluţiei (Avatarii), excelenţe reâncarnate care ne depăşesc ierarhic şi în conţinut pe orizonturile subtile ale existenţei, care se află în cunoştinţă deplină a Planului Creatorului şi care au misiunea de a-l îndeplini şi prin noi. Din această perspectivă privit, Pământul este şi şcoală şi laborator, este locul în care sufletele trebuie să înveţe calea dură a uitării şi a separaţiei efectelor, plus lecţia iubirii necondiţionate, de care am mai amintit aici. Pe această scenă cosmică, unde oamenii pot fi „actori” (mai străluciţi ori mai obscuri), există în spatele lor „regizori şi scenografi” bine camuflaţi care, cunoscând regulile „jocului universal”, le crează condiţii potrivite pentru procesul de învăţare; în felul acesta ei îşi autoperfecţionează spiritele şi, astfel îmbunătăţiţi, sunt capabili de saltul calitativ, acela de a corespunde pentru a fi acceptaţi într-o altă dimensiune, superioară, de manifestare a Divinului. Dar, înainte de a dezvolta mai multe pe această temă, haideţi să vedem cum şi de unde am venit noi până aici. Cu foarte multe milioane de ani în urmă, fraţi de ai noştri, hominizi din spaţiul cosmic, sub ghidarea spirituală a Masterilor Înţelepciunii, Co-creatori ai Universului (fractali ai Conştiinţei Supreme) au venit pe Pământ stabilindu-se în centrul planetei. Misiunea lor era să pregătească suprafaţa Terrei în vederea primirii şi dezvoltării unor forme de viaţă biologică mai avansată, necesară reîncarnării sufletelor ce fuseseră eliberate de trup, în urma exploziei atomice care a distrus planeta Mellon (Lucifer), aflată între Jupiter şi Marte. Aceste coagulări superluminoase (trupuri de humanoizi compleţi), care cunoşteau misterele ierarhiei Divinei Creaţii şi ale Logosului planetei, au dat naştere la grupuri de suflete capabile să se reîncarneze în timpuri diferite, la momente propice, în funcţie de stadiul concret de dezvoltare al fiecărei perioade. Astfel, sufletele s-au încarnat, pentru a evolua mai departe şi şi-au ales (selectat) experienţe de viaţă specifice de-a-lungul a mii de reîncarnări, până când au devenit fiinţe umane complete, auto-desăvârşindu-se. La început, fraţii din Spaţiu ai pământenilor au construit oraşe subterane în interiorul planetei. Aşa au creat Agartha, (Grădina Edenului), după care mulţi colaboratori din Confederaţia Galactică au venit voluntari pe Terra. Atunci, toate culorile şi rasele au contribuit cu material genetic şi au creat noi specii de animale, pentru această Geneză biologică. În planul iniţial al Tatălui, Pământul a fost ales ca o planetă potrivită pentru a putea forma aici trunchiul de umanitate universală capabilă să depăşească toate polarităţile diverselor zone climaterice, adaptabilă deci, pretutindeni. Până atunci se dezvoltase, local, o multitudine de specii nonhumanoide în care spiritele aveau probleme mari, la reîncarnarea pentru coordonatele altor sisteme stelare. De aceea scopul cosmic s-a concentrat pe consolidarea unei noi zone de creaţie care să poată cuprinde şi sintetiza toate genurile de suflete într-o singură formă de corp universal. Confederaţia Galactică şi liderii ei – Fraţii Luminii – au venit pe Pământ pentru a introduce şi „omologa” noua formă de hominid, asigurând aici şi asistenţa genetică pentru întruparea acestui OM. Totul a mers conform planului: primele forme animalice s-au succedat prin mai multe etape de evoluţie- progresul lor fiind avansat prin inginerie genetică- astfel încât, pământenii au devenit creaţii perfecte funcţional într-un timp scurt, astfel că sufletele din Mellon, Jupiter şi Marte s-au putut încarna pe Pământ, ca să poată atinge completarea. Din acel moment s-au polarizat două feluri de oameni: Consolarea le venea din remanenţa unor calităţi şi abilităţi ale anteriorităţii, ca de exemplu: Să vedem, mai departe, ce s-a întâmplat cu cea mai spectaculoasă civilizaţie a acelor timpuri. După alte mii şi mii de ani, pe un continent în Oceanul Atlantic, denumit Atlantida, a existat o civilizaţie evoluată, în care locuitorii erau umpluţi de Spirit, ca ciutura, urcând dinspre izvor. Aceştia cunoşteau Secretele Creaţiei şi trăiau în armonie cu Legile Universului. De aceea lor le-au fost deschise porţile unei percepţii mai ridicate a Spiritului Universal, fapt prin care le insufla adevărurile Sale, de inspiraţie şi respiraţie Divină. Rezultatul a fost înluminarea totală, motiv pentru care civilizaţia lor ajunsese foarte diferită de a celorlalţi contemporani; atlanţii neavând şi nemanifestând un „ego” separat de Sinele Superior! Toate ramurile ştiinţelor erau la ei înfloritoare, explorau Cosmosul, având legături cu extratereştrii confederaţi, bolile lor erau în totalitate vindecabile şi lecuite. Acea rasă umană înţelesese că planeta este o fiinţă vie, biologică; înţelegeau că ea este trupul, iar oamenii sunt unele dintre celulele ei. De aceea o păstrau curată şi nepoluată. În vremea lor nu existau nici proprietăţi, nici egocentrisme, nu erau bogaţi şi săraci, având cu toţii acces la bogăţii şi utilităţi după nevoile fireşti, fără excese, calibrate după standardele necesităţilor medii, comunitare. Astfel, toată societatea trăia în belşug pace şi îngăduinţă, având tot ce-i trebuie pentru a atinge şi consuma fericirea. Aceşti oameni nu cunoşteau munca (în sensul capacităţilor creative vândute ca marfă, contra salariu); talentele şi aptitudinile individuale pozitive erau încurajate şi apreciate de toţi; implicarea lor activă, a tuturora, era necesitate înţeleasă întru folosul obştii, de la care nimeni nu se sustrăgea şi nu se amâna. Legile frăţiei cosmice şi respectul pentru Viaţă înlocuise la ei religiile dogmatice şi eventualele sciziuni, potenţial pornite de aici. Înţelegerea lumii interioare (spiritul) şi a celei exterioare (materia), interdependenţa şi intercondiţionarea lor se realiza prin iniţieri în Sălaşele Luminii(Casele Soarelui), făcute de Masterii înţelepciunii, cei mai buni dintre ei fiind urmaşi ai îngerilor căzuţi, ai zeilor înomeniţi. Aceştia se detaşau de ceilalţi prin har (străluminare), nu prin pretenţii ori revendicări suplimentare. Ei erau generoşi, omenoşi prin ofertă, nu prin cerere! Aceştia îşi învăţau convivii că sunt cu toţii parte a lui Dumnezeu pe Pământ şi că nu există în ei nimic separat de Creator. Singuri însă, ca parte, nu pot fi niciodată Dumnezeu întreg! Şi mai ştiau că prin “calitatea lor” de îngeri căzuţi tezaurizau ancestrale puteri adormite, iar în şcolile lor îi învăţau pe ceilalţi să-şi eleveze conştiinţele, adică sufletele încă necizelate. Şi, dacă experienţa existenţială a Masterilor era aceea a unor Spirite din Dimensiunea a 4-a, care ştiau totul despre Ciclurile Cosmice de inspiraţie şi expiraţie divină, tot la fel de bine cunoşteau şi „perspectiva” că vor fi sancţionaţi, prin aducere înapoi în Dimensiunea a 3-a, pentru inconsecvenţă, unde vor uita întreaga evoluţie de până atunci şi vor trăi în lupta pentru supravieţuire şi separaţie multiplă, trecând iarăşi prin Epoca Întunericului, (corespondentă celei pe care o traversăm şi noi, acum, în Epoca Globalizării)! Aceasta pentru că, înainte, ei participaseră voluntar, cu propriul lor „liber arbitru” la înlocuirea societăţii matriarhale a experienţelor iubirii în care trăiau curent, cu patriarhatul trufaş şi violent, care a generat şi întărit ego-urile în extensie, multiplicare şi dominare, până în actualitatea curentă. Realizarea fizică a „Dimensiunii a 3-a” s-a făcut prin inversarea polilor magnetici, prin care reţeaua magnetică a Pământului a fost dereglată şi, astfel, continente întregi au dispărut datorită catastrofelor naturale care s-au declanşat atunci. Există şi astăzi acest risc, proxim, potenţat în apropierea impactului său, inclusiv de activităţile oculte ale elitelor mondiale, “stăpâne şi proprietare de facto” peste savanţii mercenari, peste cele mai înalte tehnologii şi secrete ştiinţifice, toate confiscate abuziv, în dauna popoarelor. Aceste elite îşi flutură din ce în ce mai agresiv şi iresponsabil capacităţile multiple de a se substitui lui Dumnezeu şi Voinţei sale în planul distructiv: (vezi terifiantele arme neconvenţionale HAARP, vezi diabolicul lor potenţial ucigaş!) De aceea, ştiind ce se va întâmpla, Masterii Înţelepciunii, (în ipostaza lor de Entităţi luminoase), au păstrat cunoştinţele fundamentale ale omenirii încriptate în piatra piramidelor printr-un limbaj universal şi nu în texte scrise (pe suport vulnerabil), codate deci, matematic, în însăşi construcţia lor geometrizată, care va putea fi descifrat la sfârşitul Epocii Întunericului; (pentru timpul nostru, poate chiar în zilele ce vor urma). Masterii din Atlantida au avertizat locuitorii de catastrofele ce or să vină (cum încercăm şi noi să facem acum) şi au trimis pe cei aleşi în locuri mai sigure, pentru a-i putea călăuzi pe oameni în călătoria lor de uitare, în care foarte mulţi se vor fi risipit pe drum. (Noi vă arătăm că aţi ajuns aici fiindcă v-aţi lăsat cuprinşi de faptele întunericului şi le-aţi nesocotit pe cele luminoase. Acest lucru v-a adus prăbuşirea care v-a aruncat acum în pragul colapsului planetar. Această catastrofă provocată de rătăcirile şi nesăbuinţa voastră ameninţă Pământul cu distrugerea în proporţie de o treime! Totuşi, Dumnezeu nu ne vrea pieirea! El a decis reluarea progresivă a vieţii noastre, curăţite şi îmbunătăţite, revenirea noastră în rândul Fiilor Luminii.) Atunci, extratereştrii au părăsit planeta, întorcându-se pe Venus şi în Constelaţia Pleiadelor. Mai trebuie spus că în „Era Atlantă a Întunericului”, acestora nu li se permisese să intervină şi să apară pe Pământ, ci, doar să ghideze şi să asiste, din astral, procesul de evoluţie. Tot atunci, unii dintre ei, cu misiune precizată, s-au retras în Centrul Planetei, de unde, folosind bariere de timp şi gravitaţie au închis porţile oraşelor din adâncuri! Pe când Atlantida era în apogeul dezvoltării sale, unii cercetători „decalibraţi”, ambiţioşi, lacomi de putere, au vrut să smulgă ultimele secrete ale Naturii Divine. Ei au studiat gravitaţia pentru a controla structura materiei, au cercetat electrogravitaţia, comprimarea materiei prin efectele sunetului şi luminii, au construit transmiţătoare pentru studiul timpului, utilizând cristale foarte puternice, aşezate în punctele energetice ale planetei, au folosit structurile piramidale pentru comunicarea cu lumile exterioare, etc. Şi, tot atunci, un grup de studenţi care nu-şi terminaseră iniţierea în căutarea Sunetului Primordial (Big-Bang-ul), cel ce a stat la originea formării Universului, fără aprobare de la Consiliul Celor Şapte Înţelepţi- care asigurau guvernarea- au produs o primă catastrofă majoră: au detonat o bombă gravitaţională care a grăbit separaţia şi războiul celor două facţiuni. (Suntem aproape de certitudine când afirmăm că, în actuala Eră a Întunericului, structuri oculte militare, corporatiste, politice, ştiinţifice înalt tehnologizate au declanşat, prin armele HAARP, îngrozitoarele tragedii din Oceanul Indian (Valul Tsunami, în 2004 şi dezastrul de la Fukushyma, în 2011). (Miercuri, 17 sept. 2011, Benjamin Fulford a acordat un interviu la radio lui David Wilcock, cercetător, autor şi realizator de filme în domeniul ştiinţelor de avangardă, din America. Benjamin Fulford a lucrat 30 de ani ca jurnalist financiar pentru revista FORBES şi ca editor pentru regiunea Asia Pacifică. Referindu-se la ocult cauzatul sinistru japonez, el a spus: „Au avertizat Japonia că vor pune arma nucleară pe fundul mării dacă nu le oferă bani. Dacă nu o veţi face, va urma Muntele Fuji”. Aceasta este o informaţie publică, disponibilă. Responsabil de securitate la Fukushima era o companie israeliană. Plutoniul este ceea ce a cauzat majoritatea otrăvirii cu radiaţii din dezastru. Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu l-a sunat după atacul de la Fukushima pe prim-ministrul Japoniei Naoto Kan. Netanyahu a spus că vor cauza alte dezastre nucleare în jurul Japoniei dacă nu vor începe să predea banii. Cine e Netanyahu? Cui aparţine el?…) Gruparea cea nouă urma să folosească, atunci, ştiinţa, în scop de putere şi control, tot la fel cum fac masonii, celelalte societăţi secrete şi în ziua de azi! După catastrofa creată de acei studenţi malefici, atlanţi, naţiile locului s-au împrăştiat; cunoştinţele, limbile şi tradiţiile lor s-au divizat, totul a progresat în polaritate, separaţie şi individualism, egoism. În timpurile acelea a apărut pentru prima oară pe Pământ „Frăţia Întunericului”. Este necesar să cunoaşteţi că, imemoriala ocultă germinală primară-mamă a tuturor omoloagelor derivate în timp- este gruparea Illuminaţi, care, de mii de ani pândeşte şi ghidonează destinele omenirii. Istoria oficială aminteşte că Frăţia ezoterică a illuminatilor ar fi luat naştere la 1776. Adevărul este, însă, vechi de mii de ani. Cu mult înainte de apariţia Masoneriilor sau a oricăror organizaţii oculte, această conspiraţie (cabală), s-ar fi născut undeva prin nisipurile Orientului Apropiat (străvechea Palestină) cu intenţia de a pune la cale, încă de atunci, perspectiva, obiectivul final: dominaţia întregii lumi! De-a-lungul vremurilor însă, au mai apărut, şi alte Frăţii, cum ar fi Cavalerii templieri, Francmasonii etc. Când conducătorii lor ajungeau la maturitatea spirituală erau iniţiaţi ezoteric, în scopul de a manipula evoluţia umanităţii conform planurilor care nu erau numai ale lor, ci ale Întunecaţilor Astrali. Misiunea acestora a fost şi este aceea de a spiona asupra oamenilor, de a-i coordona(manipula) şi de a le ascunde cu grijă adevărul şi cunoştinţele, până la „venirea vremii” când aceştia vor deveni capabili singuri de a le găsi şi prelua din interiorul lor propriu, prin puterea propriei lor judecăţi. Ghizi spirituali şi lideri corupţi au căzut sub influenţa polarităţii, formând gruparea de elită a conducătorilor, care ţineau în secret cunoştinţele avansate, numai pentru ei! Ceilalţi rămaşi, fiind neştiutori, se închinau la ei şi îi serveau, ca sclavi. Mai departe, „Frăţia Atlantidei” a împărţit cunoştinţele în două: -partea exoterică- pentru cei mai mulţi şi, -partea esoterică(ezoterică), pentru „cei aleşi”- iniţiaţii în Frăţie. Celebra zicală „cunoaşterea înseamnă putere” din acea vreme datează. Deoarece cunoştinţele esenţiale au fost ţinute la distanţă mare de cei mulţi, Spiritul acestora a decăzut tot mai mult, bestializarea lor s-a adâncit şi extins. Tot mai multă lume trăia la nivelul instinctelor primare, existenţa majorităţii lor fiind involutivă. Aşa se face că, la nivelul „Frăţiei Atlantidei” au apărut două polarităţi: una pozitivă – Agartha şi una negativă – Shamballa, care au declanşat o milenară luptă pentru putere, luptă ce a continuat până în zilele noastre, de-a-lungul diverselor orânduiri şi epoci istorice, culminând cu Cel de Al Doilea Război Mondial. O parte a cunoştinţelor fundamentale ale acelei umanităţi (cele esoterice) au fost duse în Egipt, unele în Tibet şi India, iar altele împământenite prin „Gura de Rai” a Carpaţilor, de sub „sfinxul” din Bucegi. „Gura de Rai” a Carpaţilor este Marea Galerie a extratereştrilor, descoperită aici şi existentă acolo de 50-55 000 ani; este o aulă gigantică, excavată perfect în interiorul muntelui. Ea adăposteşte scutul energetic semisferic, protector, cu suprafaţă albastră, nepământeană, o incredibilă sală de proiecţie a hologramelor, unde procesul e realizat autonom, în anumite condiţii, care „povestesc” începuturile Universului, istoria omului, a plantelor, animalelor etc. Aici se derulează holografic viaţa reală a lumii, din perspectiva cronologică a ciclurilor solare de 26.000 de ani(exact, 25920), conform aşa-zişilor „ani platonicieni”, sau ani solari. Galeria se deschide, după aceea, în trei tuneluri: A fost impusă astfel „dominaţia Soarelui”, a Principiului Masculin iar Illuminaţii acestor principii au luptat şi luptă pentru conducerea lumii întregi, acum prin introducerea Noii Ordini Mondiale! Ei servesc jocului impus de Shamballa şi lucrează cu „Frăţia Dragonului Roşu (occidental). Toate regimurile politice, sistemele sociale, religiile acestei istorii şi acestei Dimensiuni au avut acelaşi obiectiv. Nimic, dar absolut nimic nu s-a întâmplat accidental! Totul a fost monitorizat şi manipulate. Noul „Om de Lumină” va fi încarnarea humanoidă multiplă a Spiritului lui Dumnezeu pe Pământ. Fiecare eră apusă a avut un rol important, iar fiecare Avatar Dumnezeiesc al acestor timpuri a stabilit alte şi noi direcţii de dezvoltare a Entităţii umane, a factorului om. (Avatar, în context = guvernator galactic). Cel mai proaspăt Avatar care ne aşteaptă la porţile de intrare în Dimensiunea a 4-a este un grup complex de suflete, care are rolul de a răspândi mesajul denumit Avatarul ascensiunii prin îmbunătăţirea în spirit. El va introduce noua Eră a Vărsătorului, când oamenii vor înţelege că sunt unul, iar Deoumaniştii sunt vestitorii acestui timp, continuatori ai Polarităţii Dragonului Estic şi parte a Mişcării de Lumină şi Iubire! Noi Peşte am fost şi am dobândit goarnă |
Distrugerea şi cucerirea României fără război (2)
Col (r) Mircea Vâlcu.Mehedinti Fiind vorba de „holocaustul” săvârşit de România asupra conducătorilor kazar-evreimii mondiale şi de nedreapta Ordonanţă a Guvernului nr. 31/2002, lege care cenzurează opinia cetăţeanului român şi pedepseşte pe cei care combat holocaustul, m-am gândit că este necesar să-l combat şi eu. Poate, dacă voi mai avea timp, am să culeg în mai multe articole, unele documente inedite ce se află la Arhive, dacă nu le va înstrăina şi pe acestea actuala administraţie a Ţării. (Mircea Vâlcu-Mehedinţi)InformaţiaSe scoate limba română şi Istoria României din licee, în schimb se introduce istoria holocaustului. Cu toate că s-a dovedit, din izvoarele vremii, inexistenţa holocaustului în România, se doreşte pe orice cale, să ne distrugă Istoria noastră, Istoria adevărată. „Liceenii se vor intâlni cu supravieţuitori ai Holocaustului. Pentru că în acest an ziua de 9 octombrie, „Ziua Holocaustului”, a căzut sâmbătă, autoritățile statului au decis că acțiunile specifice acestei zile să fie organizate astăzi, 12 octombrie. De la oră 12,00, elevii Colegiului „Spiru Haret” din București se vor întâlni cu supraviețuitori ai Holocaustului, iar între orele 10,00 – 13,00 la Palatul Național al Copiilor va fi organizat simpozionul „Istoria Holocaustului” la care sunt invitați, printre alții, reprezentanți ai Centrului de Iudaism și ai Facultății de Istorie din cadrul Universității din București. În alte nouă licee vor avea loc sesiuni de referate și simpozioane interdisciplinare.” [1] Într-adevăr, kazar-evreii sunt patrioţi, ştiu să-şi apere interesele, chiar denaturând adevărata istorie, în schimb noi, românii, cu coloana vertebrală strâmbă, fără demnitate, fără personalitate, nu zicem nimic, mai ales când suntem batjocoriţi de toţi neaveniţii, cărora le-am dat cămin, au făcut averi în România, le-am dat funcţiile cele mai înalte, începând chiar cu funcţia de Preşedinte al României, ne-au jecmănit şi înşelat distrugându-ne, pas cu pas ţara! Pentru o înţelegere mai corectă a aşa-zisului holocaust din România împotriva evreilor, a măsurilor luate de „criminalul de război Ion Antonescu” contra evreilor, (pentru care a fost „judecat” şi asasinat de un „Tribunal” asemănător şi tot atât de „legal” ca acel care i-a „judecat” şi condamnat la moarte pe Ceauşeşti), redau câteva documente:- Iată ce scria Mathias Carp[2] „La şedinţa Consiliului de Miniştri al ultimului guvern legionar, Antonescu spunea: Domnule general Petrovicescu – ministrul de interne, legionar -, au venit ieri aici procurorii din ţară. Am raportul lor. A asistat la cele raportate şi dl. Sima. Se petrec lucruri groaznice pe toată suprafaţa ţării. Ţara este bolşevizată. Au intrat bolşevicii în Mişcarea Legionară. Astfel la Brăila s-au scos în timpul sărbătorilor toţi jidanii, – intelectuali, avocaţi, medici, rabini, tineri, bătrâni – fără nici o deosebire şi fără nici o consideraţie şi au fost puşi la curăţatul zăpezii. în oraş. La Buzău un rabin bătrân a fost scos la curăţatul zăpezii. Sunt lucruri oribile care se petrec în ţară. Se duc la prăvăliile jidanilor şi iau fondul de comerţ distrugând astfel comerţul şi creditul. În această situaţie ne vom pomeni peste două luni cu o catastrofă economică. Fabricile nu mai trimit materiale fabricate, pentru că jidanii care au prăvălii nu mai cumpără marfă]. Astfel hotărârea lui Antonescu era luată. Situaţiunea de vasalitate îi impunea însă, în prealabil, o consfinţire din partea Fuhrerului sau cel puţin o întărire a poziţiei sale politice, printr-o nouă dovadă de încredere. A plecat foarte grăbit la Berchtesgaden, la 14 ianuarie 1941. O serie de măsuri erau din vreme pregătite de către oamenii săi de încredere. Două din ele erau hotărâtoare: d. În Arhivele Naţionale ale României, „În Şedinţa din 17 noiembrie 1943 s-a discutat despre: evacuarea din Transnistria – a personalului şi populaţiei, a animalelor şi materialelor -; chestiunea evreiască – evreii să fie aduşi la locurile de unde au plecat, asasinatele nu sunt tolerate -; constatările făcute de Mareşal cu ocazia inspecţiilor făcute în judeţele Ialomiţa şi Dolj.”[7] Spicuiri referitoare la evrei: „Mareşalul Ion Antonescu: Trec la chestiunea evreiască. Avem în Transnistria, după ultima statistică, cincizeci şi ceva de mii de evrei […]. Aceşti evrei sunt grupaţi la Vapniarca. e. În Arhivele Naţionale sunt o mulţime de documente care demonstrează că în România, în timpul guvernării Mareşalului Ion Antonescu, nu a avut loc niciun holocaust împotriva evreilor. Există multe rapoarte ale Prefecturii judeţului Iaşi […] privitoare la evenimentele sângeroase de la Iaşi, din 28/30 iunie 1941 şi uciderea unor evrei de către Trupele SS.[8] De asemenea Raportul Generalului Leoveanu Emanoil, Director General al Poliţiei Iaşi, către Generalul Ion Antonescu, Memoriul asupra anchetei executată conform Ordinului nr.4678 din 01.07.1941 al MAI, în legătură cu aceleaşi tulburări de la Iaşi, îmbarcarea evreilor în vagoane sistem marfă, neigienice, cărora li s-au închis uşile pe din afară şi plimbate de la o staţie la alta, până au murit peste 1200 de evrei. Îmbarcarea în vagoane, ca şi paza acestora a fost executată de trupe SS, nu ale Armatei sau Jandarmeriei Române[9] Tot la Arhivele Naţionale mai există câteva ordine, date de Mihai Antonescu, către Ministrul Marinei pentru pregătirea şi îmbarcarea a mii de evrei, cu destinaţia Palestina şi multe, multe alte documente de arhivă. Toate demonstrează inexistenţa vreunui holocaust antievreiesc, fapt recunoscut şi de către Shimon Peres, în Declaraţia oficială cu ocazia vizitei sale în România, din august 2010 etc. [2] „Cartea Neagră. Fapte şi documente, suferinţele evreilor din România, 1940-1944”: |
Distrugerea şi cucerirea României fără război Col (r) Mircea Vâlcu.Mehedinti Spre deosebire de majoritatea istoricilor, care interpretează faptele culese din izvoarele vremii, în această lucrare, articolele pe care le public, nu vor fi comentate (interpretate). Voi interveni numai pentru explicitarea celor ce succed. Aşadar, las cititorului libertatea de a le analiza, după propriu-i discernământ. Articolele din această lucrare întregesc informaţiile viitorilor istorici, al celor care vor avea posibilitatea să studieze şi documentele clasificate, adică peste o sută de ani, când, probabil, se va scrie o istorie adevărată a timpurilor pe care le trăim astăzi şi nu o istorie subiectivă, scrisă potrivit intereselor de grup, partinice sau, poate, a unui suveran mondial, cum preconizează Noua Ordine Mondială. Din miile de articole lecturate eu nu am redat – pentru economie de spaţiu – decât câte un articol-două din categoria faptelor asemănătoare. Bineînţeles că faptele incriminatorii sunt foarte multe, chiar exagerat de multe, de aceea eu nu am urmărit, decât ca, prin publicarea insignifiantă a numărului de cazuri existente, din multiplele probleme şi aspecte, să atrag atenţia cititorului asupra situaţiei disperate în care naţiunea română se află astăzi, după o conducere şi guvernare a statului român, timp de 21 de ani, eşuată. Cum vom ieşi din marasmul în care se scufundă tot mai mult o parte (cea mai numeroasă) a populaţiei României, este greu de dat un răspuns. Duşmanii şi-au atins scopoul: românul nu mai crede în nici o instituţie a statului, nu mai crede în cinstea vreunei personalităţi şi nici chiar în prietenul său. Peste tot pluteşte blazarea, şi sindromul necuvântătoarelor: indiferenţă faţă de ceea ce se petrece în jurul său şi chiar ce i se întâmplă lui, personal. Ne-a copleşit lipsa de speranţă, de demnitate, şi de mândrie elementară, aceea de a fi Om. Ambiţia, aroganţa, egoismul (ajuns la cel mai înalt grad de manifestare) şi prostia pun stăpânire pe tot mai mulţi cetăţeni români. Fiecare nu se gândeşte decât cum să se îmbogăţească foarte rapid, indiferent prin ce mijloace.Educaţia, chiar elementară, lasă mult de dorit, bădărănismul îi caracterizează pe tot mai mulţi dintre cei ce populează această ţară. Nu mai există respect faţă de bătrâni, faţă de cei în neputinţă. Nici învăţătorii sau profesorii nu mai dau educaţie tinerilor vlăstare, încredinţate lor spre modelare, pentru a-i face oameni de nădejde. Şi nici părinţii, ocupaţi cu munca sau cu afacerile, nu-i mai interesează copiii lor. Acest rău a devenit mentalitate. Dar cum am ajuns în această situaţie, care pare fără ieşire? Se zice că peştele de la cap se strică, iar capul nostru, al României, îl formează conducătorii noştri. Ei sunt cei care dau tonul şi dirijează gloatele. Ei sunt vinovaţii! Aceste capete s-au stricat, sunt urât mirositoare. Put. Maladia a devenit epidemie. Au început să-i îmbolnăvească şi pe cei cu care sunt în contact. Singurul antidot este în mâna şi în puterea celor imuni. Ei trebuie să-i vindece pe aceşti maladivi, sau, dacă se dovedesc a fi incurabili, trebuie scoşi în afara societăţii şi închişi în sanatorii speciale, pentru totdeauna, să nu-i mai contamineze şi pe alţii… Să dispară din viaţa cotidiană! Numai aşa societatea se va însănătoşi. Mai greu, dar, este posibil.Dacă nu reacţionăm acum, în ultimul minut al ceasului al doisprezecelea, vom fi, în continuare, aceeaşi mulţime ignorantă, care se ghidează după proverbul, nesănătos: „Mai bine cu răul, decât cu foarte răul”. S-ar părea că răul a cuprins tot mai multe state, dar trebuie să mai şi sperăm. Cu timpul, răul va dispărea. Au dispărut ele civilizaţii, va dispărea şi acest sanguinar al umanităţii. Peste populaţia noastră au trecut mulţi năvălitori, vor trece şi aceştia. Românul este rezistent. Dar, pentru a rezista, trebuie să cunoaştem şi cine ne este duşmanul, care ne ameninţă existenţa. România a fost de totdeauna un azil al celor ce căutau un refugiu în ţara noastră, pentru a scăpa de persecuţiile care le ameninţau libertatea şi chiar viaţa. Guvernanţii noştri i-au ajutat moral şi – cu îndestulare – material, neglijând, nu o dată, populaţia autohtonă, pauperizată. Cei ce ne-au condus ţara au fost întotdeauna – cum sunt şi astăzi – deosebit de ospitalieri pentru străini, deosebit de buni, de înţelegători cu nevoile acestora, dar tot atât de nepăsători cu populaţia autohtonă, condusă de ei. Ajutoare materiale şi facilităţi străinilor veniţi şi aciuaţi, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă în ţara noastră, ori stabiliţi definitiv, au fost acordate cu nemiluita. Au oferit „ajutoare” şi săracilor din alte state ale lumii.. De exemplu, după războiul din Irak, dus de către SUA şi Anglia, (cu concursul militar şi al României) s-au trimis 28 tone de medicamente şi îmbrăcăminte, iar la noi, în România, spitalele nu aveau, în acea perioadă, nici seringi. Nu mai vorbesc de „criza” de medicamente gratuite sau compensate (altă hoţie guvernamentală)… Aşadar, ultimii preşedinţi ai ţării, prim-miniştri, miniştri şi majoritatea parlamentarilor de ieri şi de astăzi, au fost şi sunt darnici cu străinii, iar foarte mulţi români mănâncă din resturile de alimente, stricate, din tomberoane! Am văzut intelectuali pensionari (cu pensii de mizerie), care merg în biserici – în sâmbetele morţilor şi sărbătorile religioase, când se fac pomeni – şi aşteaptă tăcuţi, modeşti (le este ruşine să ceară), un pacheţel cu un pic de pomană.Recunosc, în România s-au edificat lucruri măreţe (dar nu în zilele noastre), nu o dată întrecând alte state europene; s-au dat unele legi deosebit de bune; ţara nu a stat pe loc; în multe domenii de activitate au apărut rezultate (în trecut), chiar întrecând unele state avansate. Geniul românesc, recunoscut chiar şi de duşmanii noştri, în multe privinţe a depăşit hotarele ţării. Au fost şi sunt valori, şi uneori elite sociale, sau chiar politice, cu care, pe bună dreptate, ne mândrim. Sunt virtuţile noastre, pe care alţii nu le au. Dar astăzi, duşmanii dacoromânităţii, aceşti inamici ai stirpei noastre, care vegetează chiar în interiorul ţării, în vârful ei, ne-au îngenunchiat populaţia autohtonă (lăsată cu premeditate să mustească în ignoranţă) şi au acceptat, cu multă bunăvoinţă, tot ce ne-a poruncit şi ne porunceşte străinătatea. Dintr-un simţământ de laşitate, pentru a-şi păstra scaunul vremelnic ce-l ocupă (datorită votului populaţiei infantile în discernământul indus, precum şi a manipulării acesteia), ahtiaţi după îmbogăţiri rapide şi fără muncă, guvernanţilor le este indiferentă păstrarea identităţii patriei, a limbii. Încetul cu încetul, noi nu mai avem tradiţii (obiceiuri, sărbători autohtone – moştenite de la strămoşii strămoşilor noştri –, cântece, literatură clasică românească etc.). Toate actele de cultură, pur româneşti, se pierd pe zi ce trece. Agresiunea trădătorilor se accentuează. Chiar vinderea către străini a pământului patriei, bucată cu bucată – legiferată de actualii conducători -, gonirea intelectualilor din anumite judeţe, de către străinii de neam – mulţi din ei cocoţaţi la putere (dar tot cu ajutorul cozilor de topor, şi aceasta, pentru a le ieşi la socoteală „algoritmul” politic) -, toate acestea duc spre dispariţie a naţiunii noastre. Eminescu (despre care „românul” Patapievici spunea că este ca un cadavru într-o debara, de care ar trebui să scăpăm), Iorga, Caragiale, Delavrancea, Goga sunt tot atât de actuali cum au fost când au trăit şi au scris! Eminescu nu a scris „Doina” doar pentru a face literatură, ci pentru a reliefa un adevăr. Despre acest adevăr, existent astăzi în ţara noastră, nu se mai vorbeşte, „pentru a nu-i supăra pe străini” (stăpânii – cei care conduc, din umbră, România -), sau să nu ni se spună că suntem „extremişti”, „xenofobi” sau „denigrăm România”. De aceea trebuie să luptăm din toate puterile noastre, cu dârzenie şi neînduplecare împotriva oricărei deznaţionalizări a culturii şi civilizaţiei dacoromâneşti şi, mai cu seamă, împotriva apatiei care îi cuprinde pe tot mai mulţi români. Să luptăm împotriva indiferenţei, împotriva zicalei „Asta e!” Noi, românii, cei care mai suntem credincioşi idealurilor strămoşilor, îi chemăm la unitate pe toţi conaţionalii noştri, de orice orientare politică şi religioasă, dincolo de învrăjbirile mărunte, dar amplificate subtil din interior de neprieteni, îi chemăm la unitate bazată pe maximă luciditate etnică, în spiritul deplin european. A fi în Europa nu înseamnă a-ţi denigra naţionalitatea! Cel mai grav pericol, de maximă actualitate, care planează asupra întregii dacoromânităţi este – aşa cum am arătat mai sus – antiromânismul. Acesta se manifestă, în prezent, prin reluarea unui vechi proiect anti-dacoromânesc, acela prin care se urmăreşte deposedarea noastră de dreptul de proprietate asupra teritoriului naţional. De asemenea nimicirea noastră ca neam este şi atacul, consecvent, la sănătatea publică, la educaţia naţională, la suveranitatea naţională asupra resurselor naturale şi umane, la statul naţional român, unic, unitar, suveran şi independent al cărui teritoriu este inalienabil şi indivizibil (să combatem dorinţa partidului ungurimii de a socoti România o confederaţie, precum Elveţia). S-au lansat lozincile antiromâneşti: că România este o ţară frumoasă, însă este păcat că-i locuită de români şi nu de alţii (ca de exemplu unguri sau evrei), şi că românii sunt hoţii şi ţiganii Europei. Chiar pe această temă s-au făcut manipulări şi aranjamente privitoare la infractorii români din Italia şi din alte state (ca şi cum numai infractorii români – dar care sunt, totuşi, în majoritate, ţigani -, ar fi singurii care tâlhăresc, pe acele meleaguri), abătând astfel atenţia, din vizorul opiniei publice, asupra mulţimii de infractori indigeni ai acelor ţări. Se procedează ca şi când aborigenii statului respectiv nu ar exista, ci numai românii sunt singurii hoţi sau criminali de pe meleagurile lor! Şi aceasta este o expresie a antiromânismului la nivel european.Îndatorarea forţată, privatizarea frauduloasă (există coruptibilitate dar fără corupători şi corupţi, astfel că procuratura şi D.N.A. cercetează, dar justiţia nu pedepseşte), vinderea pe nimic a tot ce a fost şi este mai bun în economia naţională, urmată de distrugerea întreprinderilor sau de falimentarea lor, jefuirea avuţiei naţionale de către străini şi obligarea noastră la plata unei sume de zeci de miliarde euro; toate acestea fac parte dintr-un complot pus la cale de o mână de aventurieri slugarnici, lacomi, care îşi fac naţiunea de ruşine. Totuşi, românul, chiar în această situaţie anacronică, se poate redeştepta, acum, în ceasul al doisprezecelea. Este stringent necesar ca ROMÂNII, uniţi (în cuget şi simţiri), să dea la o parte mâzga ce pare că îi va înăbuşi. Nu cu agresivitate, ci paşnic. Să nu mai fim dezbinaţi, ci trebuie să creştem în noi speranţa că România va renaşte prin adevăr, dreptate, muncă şi credinţă. Şi aceasta, pentru că în România mai există şi oameni cinstiţi, capabili să curme răul, care a devenit, în momentul de faţă, o mentalitate…Să luptăm pentru demnitatea de român, demnitatea naţiunii noastre, nu să fim atât de servili, precum am mai fost şi mai suntem şi astăzi. „Quod non vetat Lex hoc vetat fieri pudor” (Ceea ce nu opreşte Legea, opreşte pudoarea, buna cuviinţă). Să punem bază, totuşi, pe înţelepciunea oamenilor obişnuiţi, dar, pe care, trebuie să-i scoatem din amorţeală. De aceea zic: „Dă Doamne mintea românului de pe urmă”. Sau cum ne învaţă şi imnul nostru naţional, cântat de multă vreme, pe care însă până astăzi nu l-am pus în practică: „DEŞTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!” Nu mai dorni! Te-au călcat hoţii! Trezeşte-te! Pentru reîmprospătarea memoriei poporului nostru, atât de obidit de către Conducerea sa, din toate timpurile, redau „Doina” – marelui şi inegalabilului nostru poet, filozof, ziarist român şi luptător pentru libertate – capodoperă pe care trebuie, nu numai s-o citim, ci să ne şi însuşim învăţămintele din ea, atât de necesare nouă, mai ales în situaţia actuală. Şi să le percepem prin această prismă, noi, poporul român, nu cei care s-au îmbogăţit spoliindu-ne! |
Blestemul trădării de neamde Col. (r) Marin NeacsuÎn ultimul timp, în ţara asta numită România se observă ceva ciudat. Românii devin din ce în ce mai nesimţitori, mai indiferenţi, mai criminali cu ei înşişi, îşi pleacă gâtul în jug cu o uşurinţă care te face să te întrebi dacă nu cumva suntem un neam de masochişti. Că dacii se aruncau în suliţe aducând ofrande cu ocazia unei nenorociri sau a unui eveniment crucial pentru societate, se ştie, dar de acolo până la a te lăsa otrăvit cu Codex Alimentarius, furat de zăcămintele de aur, Titaniu, sau Wolfram, tembelizat de sistemul HAARP, găurit şi cutremurat pentru exploatarea unor gaze, vândut F.M.I. pentru împrumuturi care te transformă în sclav, folosit ca experiment social într-o Europă condusă de fostele imperii care nu mai au cu ce-şi hrăni naţiunile, este o cale lungă pe care românii însă au parcurs-o în 23 de ani cu viteza luminii. Subjugarea şi prostirea unei naţii întregi cu o viteză mai mare chiar decât viteza luminii surprinde şi cele mai optimiste aşteptări ale celor ce cobăiesc pe spinarea noastră. Prinţul Charles uimit de frumuseţile României a încercat să tragă un semnal de alarmă, sau poate să cheme alţi investitori britanici pe acest pământ, BBC a făcut un film despre Sarmisegetuza, aduşi poate de brăţările dacice sau de alte comori la care visează alţii iar autorităţile deşi ştiau de zeci de ani, în loc să protejeze situl l-au lăsat pradă hoţilor cărora le-au mai şi pus la dispoziţie hărţile ca să facă furtul brăţărilor dacice mai uşor. Chiar şi numai pentru acest lucru[2], nu pentru termopane Năstase ar merita viaţă de ocnaş nu câteva luni să îşi scrie memoriile. Bineînţeles, a fost găsit nevinovat de o justiţie politică, aşa cum o definea chiar domnia sa la începerea procesului aşa că am dreptul să mă îndoiesc şi eu de verdictul ei aşa cum domnia sa se îndoia de justeţea deschiderii investigaţiilor.Asistăm, într-o nesimţire sinucigaşă, la propria moarteAlte companii, oameni care nu au nimic în comun cu România fac filme despre această ţară care este distrusă cu ştiinţa şi din dorinţa celor care o conduc, iar românii ridică din umeri. Cât de inconştienţi şi de indiferenţi putem fi, cum de ne pasă atât de puţin de noi înşine, de cei ce vor urma după noi încât să asistăm privind tâmp la distrugerea propriei ţări şi nu reacţionăm nici când alţii încearcă să ne deschidă ochii? Ce blestem purtăm în noi şi de când oare, dacă asistăm, într-o nesimţire sinucigaşă, la propria moarte? Am fi în stare să şi aplaudăm atât de insensibili am ajuns. Să fie blestemul uciderii lui Ceauşescu în Ziua de Crăciun, când jumătate din ţară a aplaudat şi s-a bucurat, sau să fie oare suma trădărilor naţionale adunate de milenii, începând cu Burebista, Decebal, continuând cu Mihai, Cuza, Antonescu? Să se fi săturat Dumnezeu de atâta trădare de neam, încât să fi considerat că ne-am trădat prea mult conducătorii şi a venit timpul ca ei, conducătorii să ne pedepsească, şi de aici să ne vină sfârşitul? Cine poate şti? Cert este că ne ducem oameni buni, ne ducem uşor la vale, privim indiferenţi cum se duce nu viaţa din noi ci viaţa acestui neam. Blestemaţi vom fi dincolo de moarte dacă vom lăsa ca acest neam să piară cu noi. Priviţi acest film[1], apoi beţi un pahar de vin şi lăsaţi o picătură să cadă jos pentru sufletul nostru indiferent. După noi nu va mai avea cine să facă asta.Trădarea, un mod de viaţăUnii oameni se nasc pentru a fi trădători. Trădează din fragedă pruncie, apoi fac din trădare un mod de viaţă, o meserie şi îşi construiesc averi de pe urma trădării. Ba mai mult, capătă şi stele de pe urma trădării. Apoi ajung vicepremieri după ce trădează iarăşi. După fiecare trădare a căpătat câte ceva şi dacă îl întrebi cum şi-a câştigat stelele dă din umerii înstelaţi şi te pune să îl întrebi pe cel care l-a avansat. Alţii aflaţi exact la capătul celălalt al standardelor, născuţi să se acopere de glorie, să îşi asume riscuri, să îşi rişte viaţa şi să se sacrifice în numele onoarei şi a demnităţii, au avut toată cariera parte numai de trădări ale altora la adresa lor. Dacă îi urmărim cariera şi soarta nu se poate să nu sesizăm că omul care nu a ştiut ce e aia trădare, a pierdut totul din cauza ei. Şi pentru ca nici odihna să nu îi fie liniştită, este trădat şi după moarte.MareşalulOricine a trăit şi a citit cât de cât istoria ştie că România a avut 5 mareşali onorifici şi unul singur activ, inconfundabil , care îşi merită cu prisosinţă acest nume. I se poate spune Unicul, pentru că rar se poate găsi atâta onoare, simt al datoriei, corectitudine, patriotism, putere de muncă, loialitate, dragoste faţă de ţară, devotament şi spirit de sacrificiu ca în cazul veşnic trădatului Ion Antonescu. Prima trădare Când în vara lui 1919 după campania de eliberare a Transilvaniei l-a decorat cu „Crucea Mihai Viteazu” nu orice Cruce ci chiar cea pe care o avea pe pieptul său, Regele Ferdinand spunea: „Antonescu, nimeni altul nu poate şti mai bine decât regele tău marile servicii pe care le-ai adus ţării în acest război. Ai fost nedreptăţit până acuma nerecunoscându-ţi-se aceste merite în mod public. Pentru a repara această nedreptate, uite, îţi confer ordinul Mihai Viteazu clasa a III-a dându-ţi chiar decoraţia mea!”. Când vorbea de nedreptate, Ferdinand se referea la cele 6 luni cât Antonescu fusese mazilit de la direcţia Operaţii a Marelui Cartier General, la cererea germanilor pe care îi învinsese în operaţiile din Moldova. Asta fusese prima trădare pe care o suferea Antonescu din partea celor care ar fi trebuit să îi facă statuie cât se afla încă în viaţă. Şi era abia locotenent-colonel. A doua trădare În 4 Septembrie 1940, Regele Carol al II-lea după ce şefii partidelor istorice Brătianu şi Maniu refuzaseră să conducă ţara speriaţi de situaţia gravă în care ajunsese, îl cheamă pe Antonescu din exilul unde fusese trimis la Bistriţa pentru sfidare la adresa Elenei Lupescu şi îi spune: „Antonescu, îţi dau conducerea ţării pe mână. În nimeni altul nu am încredere decât în tine. Nu poţi refuza deoarece tu eşti un patriot.” Interesante cuvinte adresate de Rege celui pe care şi el îl trădase luându-i comanda Armatei după ce fusese comandant al Şcolii Superioare de Război actuală, Universitate de apărare Naţională. A treia trădare Când a luat conducerea, Antonescu şi-a fixat nişte obiective pentru scoaterea ţării din criză. Pe măsură ce le îndeplinea îi contactă pe cei doi mari oameni politici care refuzaseră preluarea ţării, oferindu-le conducerea statului. Aşa s-a întâmplat şi după înfrângerea Rebeliunii Legionare când le-a oferit celor doi puterea. I s-a părut un moment potrivit, considerând că misiunea lui s-a terminat. De fiecare dată a fost refuzat. Apoi deja din 1941, după Bătălia Stalingradului Antonescu spunând suitei sale: „Germania a pierdut războiul, trebuie să ne îngrijim să nu îl pierdem pe al nostru” a început să caute soluţii pentru scoaterea ţării din coaliţia cu Germania . Mai târziu deja a făcut paşi în acest sens. Asta însă nu trebuie considerată o trădare din partea sa. Încă din primele discuţii cu Hitler, Mareşalul îi spusese: „Merg alături de forţele Axei deoarece interesele vitale ale neamului românesc mi-o cer şi atâta vreme cât interesele vor coincide, rezervându-mi dreptul ca atunci când nu vor mai coincide, să-mi urmez propriul interes…” Interesul lui a fost reîntregirea neamului. A dus tratative atât cu ruşii cât şi cu aliaţii pentru scoaterea României din război dând totodată liber opoziţiei să facă acelaşi lucru, acceptând în înţelepciunea şi patriotismul său ideea că poate opoziţia are mai multe şanse. Când siguranţa îi raportează că în casele lui Brătianu şi Maniu se află staţii de radio, Antonescu spune/pune rezoluţia: „Să fie lăsaţi în pace. Politica unei ţări nu trebuie pusă pe o singură mână, deoarece aceasta poate greşi. O altă mână va trebui să fie gata de a prelua şi a aduce la bun sfârşit!” Se mai îndoieşte cineva de nobleţea gândurilor sale şi clarviziunea actului politic, patriotismul şi spiritul de sacrificiu? Din aceste cuvinte au de învăţat şi actualii conducători aşezaţi la conducerea ţării, cei care vor fiecare să conducă autocrat fără a avea însă nici priceperea, nici bunul simţ, nici gândurile Mareşalului, ba sunt exact opusul lui. Când este interpelat de Hitler cu privire la activităţile diplomaţiei româneşti din 1943 de apropiere de forţele Antantei, Antonescu nici nu se ascunde, nici nu minte, nici nu dă vina pe altcineva, ci răspunde direct: „Cunosc mein Führer activitatea întreprinsă de ministerul meu de externe şi o aprob, deoarece găsesc că nu este inutil ca, în timp ce luptele se desfăşoară pe frontul militar, să fie întinse punţi de înţelegere către adversar în cazul în care situaţia generală ar cere-o.” Ei bine, onoarea şi principiile au făcut din el un abonat la trădare. Opoziţia nu a jucat fair play, l-a sabotat în permanenţă şi în toate discuţiile purtate cu aliaţii l-au prezentat drept omul lui Hitler, marioneta lui, omul de paie, satrapul, omul cu care nu te poţi înţelege, tocmai pentru a-i micşora sau anula şansele de a ajunge la înţelegere cu aliaţii, oferindu-l pe el drept trofeu. Au pus mai sus propriile interese, invidia şi orgoliul personal decât adevărul şi interesul naţional. A patra trădare În încercările sale de a scoate ţara din coaliţia cu Germania, Antonescu a încercat toate uşile. Fidel educaţiei sale dar şi convingerilor progresiste, a încercat iniţial cu Apusul fără a neglija însă realitatea puterii şi intereselor ruseşti mult mai aproape de România. A informat pe toţi şi a cerut acordul unui armistiţiu separat cu Rusia pentru a putea apoi lupta împotriva nemţilor şi a înainta spre apus cot la cot. Dintre toţi cei cu care a dus tratative, cel mai înverşunat acestui plan a fost Roosvelt care nu voia ca ruşii să ajungă înaintea lor la Berlin din motive atât de orgoliu cât şi de a pune mâna pe secretele, armele, tehnologia şi oamenii de ştiinţă germani. Aşa că au tergiversat cât au putut aceste discuţii, nu au dat undă verde încheierii unui armistiţiu cu ruşii care ar fi scurtat războiul cu mai mult de un an şi ar fi dus şi la evitarea pierderilor a sute de mii de victime că să nu mai spun de evitarea distrugerii Hiroshimei. Numai că S.U.A. avea alte interese, diferite de ale lui Antonescu, aşa că au împiedicat cât au putut înţelegerea dintre Antonescu şi ruşi, iar Antonescu fidel convingerilor sale, fair play-ului şi încrederii în valorile occidentale, nu a forţat nota. A cincea trădare De fapt până şi ruşii, adversarii cei mai mari ai lui Antonescu, îi recunoşteau valoarea. Când în 1943 s-au declanşat negocierile de la Stockholm dintre mareşal şi ruşi, opoziţia încerca si ea să se ajungă la o înţelegere. Ruşii le-au răspuns: „Moscova preferă să trateze încheierea armistiţiului cu guvernul Mareşalului Antonescu, singura forţă politică care poate garanta bună desfăşurare a tratativelor”. Şi asta o spuneau ruşii în condiţiile în care cererile lui Antonescu erau mult mai pretenţioase şi mai dezavantajoase pentru Ruşi, dar pe ei nu îi interesa ce promiteau sau cereau unii sau alţii ci cât de credibili erau. De aceea au preferat un duşman corect, unui prieten mincinos. De fapt Ruşii l-ar fi preferat pe Antonescu chiar şi înaintea prietenilor comunişti ai lui Bodnăraş. Când Pătrăşcanu s-a dus să semneze armistiţiul pe 12 Septembrie 1944, întrebând de ce condiţiile impuse lor erau mai grele decât cele convenite iniţial cu Antonescu Molotov răspunde direct: „Antonescu reprezenta România, iar voi nu reprezentaţi pe nimeni”. Acest răspuns l-au primit fraţii comunişti trimişi de Regele Mihai. Orice alt comentariu este de prisos. Numai că, din nou, Antonescu a fost trădat pentru a nu putea fi el cel care să semneze armistiţiul. Dacă în politicieni nu avea încredere prea mare dar îi acceptă ca pe o prezenţa necesară şi firească, Mareşalului avea încredere aproape oarbă în militari. Nu putea concepe că un militar să trădeze sau să îl trădeze pe el, cel care nu cunoştea trădarea decât când o simţea pe propria piele, dar nici atunci nu voia să o vadă. De fapt încrederea oarbă pe care o avea în armată şi corpul de cadre, a exprimat-o clar într-o discuţie avută cu Guderian după atentatul din vara lui 1944 împotriva lui Hitler: „La noi în armată ar fi de neconceput o asemenea acţiune infamă. Eu pot dormi liniştit cu capul pe genunchii generalilor mei”. Iluzie deşartă. O parte din generalii lui i-au pierdut capul asa cum şi al lui Mihai Viteazu căzuse tot pe genunchii unor generali. La începutul verii 1944 serviciul secret îi raportase unele activităţi suspecte şi fluctuaţii de persoane la palat, atât ziua cât şi noaptea. Mareşalul a dat ordin să se urmărească şi să fie informat. După ceva timp, este informat de şeful serviciului că la palat se pune la cale o acţiune secretă A şasea trădare Frontul din Moldova era un front bine apărat şi Ruşilor le-ar fi trebuit încă mult timp pentru a-l trece. Antonescu, care luptase şi în primul război pe frontul moldovean apărând aceleaşi obiective şi puncte strategice, era conştient de puterea liniei de apărare. Ştia că ruşii nu pot trece pe acolo atâta vreme cât armata va lupta, deci nu îşi făcea probleme că ar intra ruşii în ţară şi l-ar lua prin surprindere. Ceea ce nu ştia el era că se vor găsi trădători în cadrul armatei care vor face alte jocuri şi vor ceda frontul. Nu s-a prea vorbit pe nicăieri despre marea trădare de la Iaşi, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a, general de Corp Armată Mihai Racoviţa, săvârşită în strânsa legătură cu Casa Regală şi cu Partidul Comunist. Actualul preşedinte când a vorbit despre trădarea lui Mihai, la asta s-a referit, numai că nu a explicat în ce constă trădarea. Responsabili de acest act sunt Casa Regală, Generalul Sănătescu, Generalul Aldea, comuniştii lui Bodnăraş şi Pătrăşcanu şi cei menţionaţi mai sus. Ei au cedat frontul şi au dat posibilitatea armatelor ruseşti să intre în Moldova şi apoi în ţară. Asta în condiţiile în care pe de o parte discuţiile lui Antonescu pentru încheierea unui armistiţiu cu ruşii erau nu numai avansate ci aproape de finalizare, pentru că în numai trei zile soseşte acordul ruşilor, pe de altă parte, trupele ruseşti au intrat în ţară ca inamici, nu că aliaţi cum ar fi intrat dacă se semna armistiţiul şi astfel s-ar fi evitat prizonieratul a sute de mii de ostaşi români. A şaptea trădare După cum se ştie, la 23 August 1944 Antonescu a fost chemat la Palat de rege. Ceea ce nu se ştie este că el aştepta să meargă la palat dar nu înainte de a primi răspunsul de la Stockholm unde se negocia armistiţiul cu ruşii. Ceea ce iarăşi nu se ştie este că răspunsul venise, era favorabil, numai că nu îi mai fusese înmânat lui, ci regelui iar acesta nu i l-a arătat şi nici nu a pomenit de el în întâlnirea pe care au avut-o, deşi practic rezolva problema ieşirii din război în condiţii mult mai avantajoase pentru România. Numai că regele nu voia că meritul să îi revină lui Antonescu, voia să fie el cel care „a salvat ţara “. S-a văzut cum a salvat-o. De fapt intenţiile şi gândurile sale au fost clar exprimate de însuşi Mihai, într-o discuţie cu G. Brătianu: „Dacă îl lăsăm pe Antonescu să facă singur armistiţiul, ne va ţine sub papuc”. Şi la această trădare s-a referit Băsescu, nu îl simpatizez dar dacă are dreptate, are dreptate. A opta trădare Mareşalul nu a fost trădat numai în ţară ci şi în afară, de proprii săi miniştri. Trimis la Stockholm pentru negocierile cu ruşii, Gheorghe Duca se lăuda la bătrâneţe cu misiunea pe care i-a dat-o regele de a sabota negocierile lui Antonescu. A noua trădare Chemat la palat, Mareşalul este convins că acolo va discuta ieşirea din războiul împotriva Antantei şi era bucuros şi convins că vor ajunge la aceeaşi concluzie pentru că normal ar fi trebuit să aibă aceleaşi interese. Pe când se urca în maşina ce urma să îl ducă la palat, colonelul Davidescu vine la el şi ăi spune suficient de tare, să audă şi alţii de lângă ei: A zecea trădare Despre momentul arestării sale se mai ştie câte ceva. Fie din manualele de istorie fabricate de comuniştii care se lăudau că au scăpat ţara de dictatura lui Antonescu, fie din filmul recent decedatului Sergiu Nicolaescu. Ceea ce nu se ştie este că totuşi i se promisese că nu va fi predat ruşilor dar a fost trimis la „reciclare” un an şi jumătate. Pentru cei care îl învinuiesc că a pus ţara la cheremul lui Hitler, amintesc două lucruri: primul este declaraţia făcută de Antonescu chiar înainte de a prelua funcţia de şef al statului, când era în discuţie doar idea colaborării cu nemţii: „Generalul Antonescu nu poate semna nici o politică în alb privind bogăţiile ţării. Totul se va fixa pe baza unui schimb reciproc de valori egale”. Al doilea lucru este chiar dovada faptului că s-a ţinut de cuvânt: Germania are o datorie istorică faţă de România, datorie neonorată exact de pe acea vreme ca urmare a contractelor semnate de Antonescu cu Hitler. Ei bine, paradoxul este că Antonescu a putut semna aceste hârtii de pe picior de egalitate cu Dictatorul Lumii, dar actualul guvern sau preşedinte nu poate nici măcar să pună în discuţie recuperarea datoriei, cu un cancelar care se declară prieten şi democrat. Cine este trădătorul în acest caz, cine este dictatorul? A unsprezecea a trădare La întoarcerea în ţară este judecat condamnat la moarte şi executat. Ruşii nu au făcut-o deşi le provocase pierderi imense. Au făcut-o conaţionalii săi. A A douăsprezecea trădare S-ar putea spune că odată cu moartea sa s-a închis ciclul trădărilor, dar nu e aşa. Seria trădărilor continuă. După moartea sa, o perioadă era interzis să pronunţi chiar şi numele său. Apoi încet încet se mai fac concesii, se mai dă liber la documente, profesorii prin liceele şi şcolile militare fie întrebaţi de elevi fie din conştiinţă şi respect faţă de el şi de istorie mai aţâţă jarul încă nestins al conştiinţei de neam. Ceea ce nu au făcut însă comuniştii oricât de barbari au fost, au făcut cei care au venit după ei. Comuniştii l-au scos din cărţile de istorie, dar nu şi din conştiinţa neamului. I-au şters poza, dar nu au murdărit-o, l-au demitizat dar nu l-au satanizat. Ceea ce au făcut însă cei care au venit după ei la îndemnul „prietenilor” cu bani depăşeşte toate trădările de până acuma. Pentru că anti românii cu mască de Hallowen şi sticle de Coca Cola la îndemnul unor Ştruli au considerat că românii nu trebuie să aibă eroi şi noţiunea onoarei şi demnităţii trebuie să dispară din conştiinţa lor. Antonescu a fost declarat criminal de război şi condamnat pentru crime împotriva umanităţii, iar prin ordonanţa de urgenţă nr 31 din 2002, se interzice expunerea tablourilor sau a statuilor lui Antonescu, în numele „interzicerii promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.” Curios este că în vreme ce Antonescu este învinuit de moartea câtorva mii de evrei, în America, la mare fast şi cu mari onoruri este păstrat eroul naţional al Americii, marele general Custer, cel care a exterminat sute de mii de indieni ducând la dispariţia, decimarea, exterminarea multor triburi de indieni, unii dintre aceştia, cu o cultură şi morală mult superioară chiar Americii de azi. Cine nu cunoaşte să citească „Călătorie în Virginia” a lui Yves Berger să se convingă. Cum este posibil ca un criminal, un exterminator crud şi sadic să fie declarat erou al unui stat care ne obligă pe noi să ne acoperim de noroi eroii şi să ne slăvim trădătorii care au dezertat şi trădat în favoarea lor? Ce va scrie istoria acestui neam – dacă vom mai rămâne în istoria omenirii ca neam, despre noi? Noi nu avem dreptul să ne cinstim eroii? La Universitatea Naţională de Apărare, pe holul comandanţilor sunt tablouri cu toţi comandanţii Academiei de-a lungul vremurilor. Al lui Antonescu, a fost scos de pe perete, dar durerea este că a fost scos în urma unor intervenţii de peste ocean. Iată ce ordin a dat „criminalul Antonescu” soldaţilor săi după trecerea Prutului: „Vreau ordine! Să se înţeleagă că noi suntem o armată civilizată care aduce cu ea ordinea şi siguranţa şi nu suntem hoarde barbare ce distrug şi pradă totul în calea lor. Vreau ordine şi iar ordine. Să fie împuşcat militarul care va fi prins furând sau comiţând crime în spatele frontului.” Faţă de el, „eroul Custer” a rămas faimos prin aplicarea principiului „un Indian bun este un Indian mort!”. Astea sunt valorile care ni se bagă pe gât în numele democraţie. Ca să nu mai amintesc că nu Antonescu a aruncat bombele atomice la Hiroshima şi Nagasaki . A 13-a trădare, cea mai dureroasă! Că ai noştri cârmuitori se dau după cum bate vântul şi fac legi dictate de alţii, nu e de mirare, ei îşi apără scaunele, averile, încearcă să scape de puşcărie, vând tot, trădează pentru că marile democraţii ale lumii urăsc trădarea dar sprijină trădătorii altora. Trădarea supremă, trădarea cea mare faţă de Mareşal, faţă de ţară, o comitem noi, cei care ne facem că nu vedem, care ştim dar nu spunem nimic de frică, din comoditate, scârbă, servilism, laşitate, parvenitism. Noi cei care acceptăm toate aceste trădări şi le ascundem undeva în colţurile conştiinţei noastre numai pentru a nu ne strica „liniştea sufletească” sau a casei, a ne păstra serviciul, salariile, pensiile, sporurile, privilegiile. Marea trădare o comitem noi toţi cei care ne considerăm români, dar nu suntem în stare nu numai să apărăm ceea ce ne-au lăsat înaintaşii, dar nici măcar să respectăm şi să cinstim memoria lor, pentru că „aşa se spune”. Noi nu avem cap, nu avem judecată proprie, nu avem conştiinţă, nu avem morală, nu avem principii, le primim pe ale altora, fie de împrumut, fie impuse, e mai lejer, nu ne obosim şi avem şi pe cine arunca vina dacă lucrurile merg prost. Grafica – Ion Măldărescu
——————————————————– |
Furtul Tarii a inceput sub aripile iliesciene inca din 22 dec.89 si va continua
Adevărul despre Nemuritoarea Mătușa Tamara
Acum că Adrian Năstase este liber, iarăși au apărut discuții despre Dosarul Mătușa Tamara. În ciuda dezinformatorilor presei aservite lui Băsescu, Tamara Cernasov a existat și a fost mătușa soției fostului premier. Această mătușă a lăsat transparent o sumă de bani familiei Năstase. De unde a avut bani mătușa Tamara? Simplu! După Revoluția Socialistă din octombrie 1917 din Rusia, familia Cernasov a emigrat în România. Guvernul Putin a despăgubit-o de bunurile confiscate de bolșevici. Vreți ceva mai clar? Ce este mai grav că vinovatul, fostul șef
procuror DNA Daniel Morar a fugit de responsabilitate la Curtea Constituțională (un bun prieten a numit-o pe drept Curtea Sexuală). Privind cu atenție anatomia acestui dosar puteți constata că procurorii DNA a inventat probe și au adus martori mincinoși. Adrian Năstase trebuie privit ca un cetățean obișnuit în fața justiției. Numai că pentru el nu s-a aplicat sintagma egalității tuturor cetățenilor în fața actului de justiție. Fostul premier a fost lucrat conform dezinformărilor practicate de KGB și odioasa Securitate.
Și ce este mai grav, că cetățeni din România, care nu cunosc realitatea își dau cu părerea. Aș fi curios cum au reacționa aceștia dacă li s-ar pune în cârcă vinovății nedovedite, vinovății inventate, fapte pe care nu le-au făcut și nici măcar nu le-au gândit vreodată.
Nu vreau să fiu acuzat că manipulez, doar vă rog să citiți și după lectură să trage-ți concluziile.
Curtea Supremă de Justiţie l-a achitat pe Năstase, ca şi pe ceilalţi acuzaţi, scoţând la lumină conspiraţia şi înşelăciunea comise de DNA
15 decembrie 2011. În sentinţa la care a ajuns după 34 de şedinţe de judecată, Curtea Supremă a decis că Adrian Năstase şi ceilalţi doi inculpaţi nu sunt vinovaţi de acuzaţiile prezentate de DNA; în acelaşi timp, Curtea a scos la lumină în mod oficial tentativa de înşelare a instanţei, comisă de DNA.
O privire către Dosarul mătuşa Tamara
Prolog
Iniţial, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a scurs informaţii către presă, afirmând că mătuşa Tamara nu existase niciodată şi că ea era un personaj fictiv, inventat pentru a ascunde faptul că Adrian Năstase a obţinut în mod ilegal o mare sumă de bani.
În 2006, DNA a inundat ţara cu dezinformări şi minciuni, în încercarea disperată de a-l incrimina pe Năstase.
Apoi, însă DNA a constatat că devenise clar faptul că Tamara Cernasov, mătuşa soţiei lui Năstase, Dana Năstase, cu adevărat îi lăsase moştenire nepoatei sale acei bani, totul în cadrul unei proceduri perfect legale şi complet transparente.
Dar Preşedintele Traian Băsescu nu a abandonat niciodată acţiunea de hărţuire a oponenţilor să politici. Prin urmare, în această nouă situaţie, oamenii săi au inventat o poveste incredibilă, conform căreia Adrian Năstase ar fi furat “Dosarul mătuşa Tamara” de la Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere Spălării Banilor (ONPCSB).
Această poveste era, şi ea, lipsită de sens, din moment ce acel dosar fusese închis, iar Năstase fusese exonerat de orice acuzaţie de ilegalitate, cu şase ani înainte, în anul 2000, înainte chiar ca Năstase să fie desemnat Premier.
Ca de obicei, Băsescu şi „omul” său, şeful DNA Daniel Morar, nu au lăsat faptele şi adevărul să îi oprească în acţiunea lor obsedantă de a-l învinui pe Năstase cu orice preţ.
Aşa că, în timp ce ofereau sistematic publicului scurgeri de informaţii false şi minciuni, au lansat o campanie fără precedent de şantaj şi înşelăciune, de această dată încercând să inducă în eroare chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Iată doar una dintre uimitoarele poveşti inventate, care scoate la iveală metodele şi mijloacele folosite de Băsescu şi Morar, în încercarea lor de a obstrucţiona justiţia:
Anatomia şantajului şi inventării de dovezi, executate de DNA
Procurorii DNA au şantajat un infractor condamnat, promiţându-i eliberarea din închisoare dacă va susţine minciunile ce îi vor fi fost dictate şi va ajuta astfel la condamnarea lui Năstase, sub acele false acuzaţii
19 ianuarie 2006. Genică Boierică, un infractor condamnat, care se afla în detenţie la Craiova, executând primul an al pedepsei de opt ani la care fusese condamnat, a fost adus la sediul central al DNA de la Bucureşti, unde procurorii DNA i-au promis că va fi eliberat din închisoare dacă va ajuta la învinuirea lui Năstase sub false acuzaţii.
Povestea inventată, semnată de un infractor condamnat, dar creată şi impusă de DNA
După o scurtă perioadă de convingere, Boierică a semnat declaraţia “sa” scrisă, cu conţinut fantasmagoric, dar în fapt concepută şi impusă de procurorii DNA:
A. Boierică pretindea că, puţin înainte de alegerile naţionale din 2000, vecinul său Ioan Melinescu, funcţionar superior în ceea ce se numea pe atunci Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB), i-ar fi spus despre faptul că în agenţie exista un “Dosar Dana Năstase”, ca şi despre intenţia ca informaţiile din acest dosar să fie scurse către presă, cu scopul de a-l împiedica pe Năstase să câştige alegerile din 2000. Se pretindea că Melinescu i-ar fi cerut lui Boierică să aranjeze o întâlnire între el şi parlamentarul social-democrat Ristea Priboi, astfel ca informaţia să ajungă la Năstase.
Faptele, aşa cum au fost ele clarificate ulterior în instanţă:
- La acea dată, Melinescu şi Priboi erau vecini şi cunoştinţe de aproape 40 de ani, aşa că nu ar fi avut nevoie de ajutorul lui Boierică sau al oricărei terţ, pentru a aranja o întâlnire între ei.
B. Potrivit mărturiei lui Boierică, el ar fi aranjat ca întâlnirea dintre Priboi şi Melinescu să aibă loc în noimebrie 2000, la Palatul Parlamentului, iar la întâlnire ar fi participat şi el. Martorul procuraturii a pretins că, în aceeaşi zi, toţi trei s-au întâlnit cu Năstase, iar Melinescu i-ar fi promis lui Năstase că va “opri investigatia” în schimbul numirii sale în funcţia de şef al ONPCSB, de îndată ce Năstase câştigă alegerile.
Faptele, aşa cum au fost ele clarificate ulterior în instanţă:
- Registrele de securitate referitoare la accesul în Palatul Parlamentului dovedesc faptul că Boierică şi Melinescu nu au intrat în clădirea parlamentului, nici în noiembrie 2000, şi nici înainte, şi nici după această lună.
- Mai mult, registrele de acces în clădire arată că atât Priboi cât şi Năstase nu s-au aflat ei înşişi în clădirea parlamentului, întreaga lună noiembrie, deoarece aceasta era ultima lună a campaniei electorale, iar ei erau în deplasare pe traseele electorale din ţară.
- De asemenea, a devenit clar că Boierică nu fusese niciodată în clădirea unde se presupune că ar fi avut loc întâlnirile, deoarece a indicat greşit locaţia birourilor despre care spunea că le-a vizitat.
- Atât Melinescu cât şi Priboi au declarat că un astfel de şir al evenimentelor nu avusese loc, şi că ei nu se aflau în Palatul Parlamentului la acea dată. Nici unul dintre membrii staff-ului din birourile lui Năstase, respectiv Priboi, nu i-au recunoscut pe Melinescu sau Boierică.
- ONPCSB a desfăşurat o investigaţie de rutină în legătură cu tranzacţiile care stăteau în spatele alimentării contului bancar al familiei Năstase (al Danei si mătuşii ei, Tamara Cernasov), şi a clasat dosarul după ce au avut loc verificările şi s-a dovedit că toate tranzacţiile fuseseră în acord cu legea; aceasta se întâmpla la în anul 2000, pe când Năstase era liderului unui partid aflat încă în opoziţie.
C. Potrivit aceleiaşi poveşti fantasmagorice susţinute de Boierică, la 31 decembrie 2000, la scurt timp după ce Năstase câştigase alegerile şi devenise premier, el (Boierică) l-a întâlnit pe Priboi la magazinul Billa, din Craiova, iar Priboi i-ar fi spus că “totul s-a aranjat” şi că Melinescu “va primi numirea în post”.
Faptele, aşa cum au fost ele clarificate ulterior în instanţă:
- Magazinul Billa nu exista la acel moment în Craiova. A fost deschis un an mai târziu. Priboi a negat că s-ar fi întâlnit vreodată cu Boierică. Documentele dovedesc că în acea zi era plecat cu familia, în vacanţă.
D. Martorul cheie al DNA continuă cu afirmaţiile sale fantastice: în martie 2001, Melinescu, nou-numitul şef al ONPCSB, i-ar fi cerut lui Boierică să îl ia cu maşina proprie din spatele sediului Oficiului, aşa ca nimeni să nu îi vadă. Potrivit scenariului prezentat, cei doi ar fi mers împreună la Parlament, să se întâlnească cu Priboi, pentru ca Melinescu să îi înmâneze acestuia dosarul lui Năstase, cu rugămintea de a i-l da ulterior acestuia, iar Priboi ar fi “pus dosarul în dulapul său”.
Faptele, aşa cum au fost ele clarificate ulterior în instanţă:
- Dacă şeful ONPCSB ar fi avut să îi înmâneze ceva Premierului Năstase, la cererea acestuia, nu ar fi făcut-o direct, fără intemediari ?!?! De ce ar desfăşura cineva o tranzacţie secretă în condiţii atât de improvizate şi nesigure !?!?! Mai mult, registrele de securitate ale accesului în Palatul Parlamentului arată că Melinescu a intrat prima dată în clădirea parlamentului în vara lui 2001, pentru întâlniri oficiale, adică mult după data indicată în declaraţia lui Boierică.
E. Boierică îşi încheie declaraţia pretinzând că Melinescu ar fi promis la finalul acelei întâlniri că se va asigura de faptul că orice dovadă a existenţei dosarului va fi ştearsă din baza de date a ONPCSB.
Faptele, aşa cum au fost ele clarificate ulterior în instanţă:
- Atât directorul băncii la care Tamara Cernasov şi nepoata ei, Dana Năstase, au deschis un cont comun în 1999, cât şi angajaţii ONPCSB au declarat atât in scris, cât şi în faţa instanţei, că dosarul era înregistrat în continuare în baza de date a Oficiului. De asemenea, datele bancare iniţiale ale dosarului sunt înregistrate şi se află în siguranţă, în baza de date a băncii. Cu alte cuvinte, nici o persoană în toate minţile nu ar putea crede că se poate ascunde informaţia referitoare la dosarul ONPCB prin furtul unei copii printate a acestuia. Şi nici o persoană în toate minţile nu poate crede că ştergerea înregistrării dosarului din baza de date a Oficiului ar duce la dispariţia acestuia, de vreme ce dosarul era încă prezent în arhivele electronice ale băncii unde exista contul bancar.
Mai mult:
La cinci ani după ce se afirmase că dosarul fusese “furat şi distrus”
de către Năstase, acesta a reapărut în mod surprinzător, atunci când DNA l-a scurs către presă
- Boierică a semnat o declaraţie la sediul DNA, pe 19 ianuarie 2006, în care pretindea că dosarul Năstase fusese furat din arhivele Oficiului şi distrus, nu mai târziu de martie 2001.
- Dar dosarul “furat şi distrus” apăruse deja public, pe 15 ianuarie 2006, adică cu câteva zile înainte ca Boierică să semneze declaraţia menţionată mai sus.
- Acest fapt se întâmplase chiar în “Evenimentul Zilei“, un cotidian recunoscut drept canalul cel mai loial de propagandă în favoarea Preşedintelui Traian Băsescu şi a partidului său. Cotidianul publicase o serie de ştiri în exclusivitate, inclusiv copii ale dosarului lui Năstase, aflat în 2000 la ONPCSB, şi despre care se afirmase în instanţă că ar fi fost distrus cinci ani mai devreme.
- Cotidianul pretindea că banii menţionaţi în dosar nu ar fi provenit de la Cernasov (“Mătuşa Tamara”), ci din mita primită de Adrian Năstase.
- “Evenimentul Zilei” a ignorat complet faptul că, în dosarul la care se referea, Oficiul concluzionase că nu existase nici o încălcare a legii de către Năstase, şi că făcuse aceasta exonerare în anul 2000, adică înainte ca Năstase şi partidul său să preia puterea.
- Procurorii DNA, care sunt cunoscuţi pentru faptul că scurg către presă informaţii false şi minciuni îndreptate împotriva oponenţilor politici ai lui Băsescu, nu au explicat cum se face că un dosar despre care s-a afirmat că ar fi fost furat şi distrus de Năstase, la începutul lui 2001, a reapărut cinci ani mai târziu, în ianuarie 2006, publicat de către “Evenimentul Zilei”.
…şi alte dovezi indirecte:
Aşa după cum s-a arătat mai târziu în instanţă, era clar şi deplin cunoscut procurorilor la acel moment faptul că:
- Năstase însuşi, din proprie iniţiativă, declarase la începutul anului 2000 existenţa acelui cont comun al soţiei sale, Dana, şi al mătuşii acesteia, Cernasov, inclusiv sursa banilor din acel cont.
- Mai mult, în anul 2000, când Năstase era încă în opoziţie, ONPCSB a desfăşurat o investigaţie de rutină a tranzacţiei care stătea la baza existenţei banilor în acel cont şi închisese dosarul, după ce totul fusese clarificat şi găsit în concordanţă cu legea.
- În aceste condiţii, Năstase nu avea nici un interes să ascundă sau să îndepărteze acel dosar din evidenţele oficiale ale statului. Dimpotrivă, era în interesul lui ca acesta să devină public şi transparent pentru public.
- Doar DNA, care încerca cu disperare să îl acuze pe Năstase cu orice preţ, prin fabricarea de false dovezi, a fost angajat în ascunderea adevărului şi provocarea unui ocean de dezinformare, poveşti inventate, minciuni şi calomnii.
DNA a întocmit un dosar penal împotriva lui Adrian Năstase, bazat pe mărturii complet inventate de procurorii săi şi impuse ca atare, spre susţinere, unui infractor condamnat
Drept recompensă, un infractor dovedit a fost eliberat din închisoare
Boierică a fost eliberat din închisoare după ce a semnat declaraţia care i-a fost impusă de către procurorii DNA, declaraţie în care lansa acuze nefondate la adresa lui Năstase.
Pe baza declaraţiei false a lui Boierică, DNA a deschis un dosar penal împotriva fostului premier Adrian Năstase, a lui Ioan Melinescu şi a lui Ristea Priboi.
24 mai 2006. Năstase, Melinescu şi Priboi au fost învinuiţi oficial de DNA pentru presupusa lor implicare în povestea susţinută în declaraţia lui Boierică.
Curtea Supremă de Justiţie l-a achitat pe Năstase, ca şi pe ceilalţi acuzaţi, scoţând la lumină conspiraţia şi înşelăciunea comise de DNA
15 decembrie 2011. În sentinţa la care a ajuns după 34 de şedinţe de judecată, Curtea Supremă a decis că Adrian Năstase şi ceilalţi doi inculpaţi nu sunt vinovaţi de acuzaţiile prezentate de DNA; în acelaşi timp, Curtea a scos la lumină în mod oficial tentativa de înşelare a instanţei, comisă de DNA.
Procurorii DNA au minţit Curtea Supremă
În decizia emisă, Curtea Supremă a relevat următoarele:
- Martorul principal al acuzării, Genică Boierică – martor pe care procurorii şi-au bazat construcţia întregului dosar – era un infractor condamnat, care îşi servea sentinţa la momentul la care semnase declaraţia, şi care fusese identificat clar drept mincinos, în timpul testului poligraf realizat de procuratură în 2007.
- Curtea Supremă a atras atenţia că, în totală contradicţie cu faptele de mai sus, procurorii au minţit în actele remise instanţei, deoarece au afirmat că Boierică trecuse cu bine de testul poligraf. Dimpotrivă, Curtea a arătat că raportul oficial al testului poligraf dovedea că Boierică minţea. S-a dovedit şi că Boierică fusese informat chiar de către ofiţerul care opera poligraful ca nu trecuse testul, pentru că minţise.
- Ceilalţi doi martori aduşi de acuzare în proces, anume concubina lui Boierică şi şoferul acestuia, ştiau povestea doar din relatarea lui Boierică, şi se aflau sub presiunea procuraturii să facă aceste declaraţii.
- Este clar că presupusa întâlnire dintre Năstase, Melinescu, Priboi şi Boierică – nu a avut loc niciodată.
- Numirea lui Melinescu, în calitate de director al ONPCB, în decembrie 2000, avusese loc cu respectarea strictă a legii şi procedurilor administrative. Hotărârea pentru numirea strict profesională a fost semnată de ministrul de finanţe, de ministrul justiţiei şi de secretarul general al Guvernului, şi a fost aprobată de Guvern, în totalitatea sa. Era clar că nu existase nici un interes personal al lui Năstase pentru a se face această numire.
- Concluziile la care a ajuns acuzarea erau contrazise de fapte, aşa cum au fost ele evidenţiate în instanţă. Nu există nici o dovadă care să susţină acuzaţiile procurorilor.
- Poziţia lui Adrian Năstase a fost dovedită ca fiind justificată, anume, că el nu avea nici un interes în obţinerea sau distrugerea dosarului deschis pe numele familiei sale la ONPCB, dosar care fusese închis în anul 2000, pentru că toate operaţiunile financiare fuseseră legale; aşadar acel dosar nu era un motiv de îngrijorare pentru el şi familia lui.
- Faptele arată că Melinescu nu ar fi putut sustrage nici un dosar din ONPCSB şi nici nu ar fi putut şterge înregistrarea prezenţei unui astfel de dosar în arhivele Oficiului.
- Curtea Supremă i-a achitat, de toate acuzaţiile, pe Adrian Năstase, Ion Melinescu şi Ristea Priboi.
Sursa: codulzambaccian.ro, evenimetul zilei, adevărul, cotidianul, hotnews, jurnalul national, Dosarul din justiție, etc.
Ilie Năstase, dezlănţuit: „Iliescu e cel mai vinovat! România e acaparată de foştii securişti. E furată pe bucăţi!“
deAdrian Epure
La fel ca acum 40 de ani, când pe teren alterna lobul cu slice-ul, Ilie Năstase, căpitanul-nejucător al echipei de Fed Cup, e imprevizibil şi atunci când vorbeşte. Într-un interviu acordat “Weekend Adevărul”, fostul mare tenismen a povestit culisele campaniei electorale din vara anului 1996, când a pierdut alegerile pentru Primăria Capitalei, în favoarea lui Victor Ciorbea. De ce aţi intrat în politică, în 1996? Nu am intrat în politică. Am venit să candidez la primăria Bucureştiului în ’96. Nu am fost în niciun partid, am fost independent. Cum am ajuns la asta? Eram la Mircea Geoană, la Washington – el era pe atunci ambasadorul nostru în America, iar eu eram naşul lu’ aia mică a lui. La o recepţie m-am întâlnit cu Adrian Năstase. El mi-a propus: „Hai, domn’e, nu vrei să te întorci în România? Nu vrei să candidezi?“. Mi-am făcut o echipă de campanie cu Dan Fischer, cu Cristi Burci, cu Sorin Oprescu, Dan Ghibernea… Şi aşa am ajuns să candidez. V-a plăcut în campanie? Nu. M-au dus pe la fabrici, prin pieţe, arunca lumea cu varza după mine. Trebuia să le mai promit şi nişte lucruri, şi mie nu îmi place să promit. Ce aţi fi făcut cu Bucureştiul, dacă reuşeaţi în alegeri? Am vrut doar să fac curăţenie, atât. Nu aveam experienţă de primar. Bine, că nici Ciorbea nu avea. El a promis că în 200 de zile face Bucureştiul ca Parisul. De ce credeţi că aţi pierdut alegerile? Pentru că am declarat la un moment dat: „Pe mine nu mă îndoaie nici Iliescu”. Şi de atunci nu am mai fost susţinut. Au fost şi alegerile prezidenţiale tot în 1996 şi l-au susţinut toţi pe Iliescu. Hrebenciuc m-a abandonat. Eu mi-am plătit singur afişele. Acum nu aş mai candida. Cum vedeţi România acum? Nu îmi place pentru că e acaparată de foştii securişti. E furată pe bucăţi. În ăştia 20 de ani fiecare a luat ce a putut. O să se supere domnul Ţiriac pe dumneavoastră, că el e cel mai mare magnat al ţării. Să se supere! Păi, să ştiţi că şi el a avut relaţii cu securiştii, că altfel nu putea să facă afacerile pe care le-a făcut. Securiştii au furat ţara şi Iliescu e cel mai vinovat de chestia asta! Acum văd România foarte rău. Să ştiţi că oamenii simpli nu mai au nicio şansă, dacă n-au avut relaţii cu securiştii, nu au putut face nimic. Dumneavoastră mergeţi să votaţi? Nu. Şi îndemn şi lumea să nu se mai ducă la vot.
Citeste mai mult: adev.ro/omsa8n
Ruinarea fabricilor de răcoritoare ; Cico, Lămâița, Bem-Bem, Socata sau Quick-Cola sunt doar câteva dintre sucurile românești din care a rămas doar numele. Cum s-a ajuns aici ?
Strada Şoseaua Viilor, inima Capitalei. Un om de afaceri vizitează, după mult timp, fabrica pe care a condus-o vreme de 15 ani. Descoperă pe locul ei o ruină, un teren viran şi două blocuri noi.
Eli Davidai, managing director Quadrant Management Inc: „Complet distrusă. Tu înţelegi ce înseamnă trist? Nimic nu a mai rămas pentru istorie. Pământul are valoare. Are valoare mare şi a fost vândut pentru bani.”
Fabrica s-a numit Flora şi a produs o băutură răcoritoare sub numele de Pepsi, mai bine de 40 de ani. Producţia a fost oprită, fabrica a rămas pustie, iar terenul a devenit o afacere imobiliară profitabilă.
20 de kilometri mai departe, în localitatea ilfoveană 1 Decembrie, doi dintre angajaţii care au lucrat la fosta Întreprindere de Sere ne arată ce s-a mai ales de mica secţie care îmbutelia aici sucul Brifcor.
Costel Dinu, fost angajat al SC Comaico SA: „În perioada aia nu credeam că se va închide vreodată societatea asta”.
Adrian Popescu, fost inginer la Întreprinderea de Sere 30 Decembrie: „A fost o bătaie de joc”.
Flora şi Serele de la 1 Decembrie sunt doar două dintre cele 67 de fabrici care produceau sucuri şi răcoritoare, care au ajuns ruine ori au fost demolate pentru a face loc proiectelor imobiliare.
Producţia de sucuri şi răcoritoare a fost o adevărata industrie în România. A apărut în anii ’60, la solicitarea expresă a lui Ion Ceauşescu, fratele lui Nicolae Ceauşescu. El a decis construirea unei reţele naţionale din 70 de fabrici de conserve. Adaugă fiecăreia şi câte o secţie specială de băuturi răcoritoare. Apoi mai ridică în ţară încă zece fabrici doar de băuturi răcoritoare.
Gheorghe Glăman, fost ministru adjunct al Agriculturii: „Se făcea îmbutelierea manual. Cum se mai face şi acum pe acasă, capsula era un fel de presă deasupra sticlei.”
Ion Stamanichi, fost director SC CI-CO SA: „Un domeniu în care ar putea să dea senzaţia că poporul român trăieşte mai civilizat decât trăieşte! Uite, domne, avem consumul de băuturi răcoritoare pe cap de locuitor cât Cehia!”
Până în 1983, românii se răcoresc cu Pepsi, Cico, Sintonic, Lămâiţa, Quicq Cola, Frucola, Rocola, Zmeurată şi alte sucuri locale. Mai apar Brifcor, Citron, Bem Bem şi Socata, după o lecţie ţinută de Nicolae Ceauşescu specialiştilor din fabrici, în 1983.
Le cere să nu arunce nimic şi să refolosească tot.
Ion Stamanichi, fost director SC CI-CO SA: „Şi ne-am ales cu: să încercăm să adunăm capacele după ce le deschidem, să le îndreptam, să le refolosim. Să nu mai facem etichete, să punem buline pe capace de hârtie”.
Ion Stamanichi, fost director SC CI-CO SA: „În momentul în care camionul iese pe poartă, era un nor alb în spate, bulinele care se desprindeau şi care curgeau.”
Nicolae Ceauşescu cere şi înlocuirea zahărului din băuturi cu zaharina. Crede că sucurile ar ieşi, astfel, mai naturale şi mai sănătoase. Aşa apare celebrul Brifcor, inventat de Ion Jurubiţă, chimist la Institutul pentru Produse Horticole.
Marian Bogoescu, director Institutul HORTING: „Jurubiţă, într-o inspiraţie de moment, a zis: domne, să încercăm şi această variantă. A încercat-o şi a fost o variantă de succes”.
Ion Stamanichi, fost director al SC CI-CO SA: „Brifcorul era foarte colorat! Şi aia era din caroten, nu mai era din portocală.
În momentul când bei, zici că ai băut o băutură de portocală. Dar ea are 2% sau 1% portocale.”
De la Institut, concentratul de Brifcor pleacă la mai multe fabrici de conserve din ţară, care îl fac suc, îl îmbuteliază şi îl vând.
Marian Bogoescu, director Institutul HORTING: „Nu îl găseai chiar la orice colţ de stradă. Îl găseai numai la cofetăriile mai selecte, în baruri mai selecte, în restaurante mai selecte. Era considerat un produs de foarte bună calitate.”
Una dintre fabricile care au produs Brifcor a fost cea a Întreprinderii de Sere 30 Decembrie, de lângă Bucureşti. 3.500 de muncitori munceau pe aproape 4.000 de hectare de teren. Printre ei inginerul Adrian Popescu, astăzi om de afaceri.
Adrian Popescu, fost inginer la Întreprinderea de Sere 30 Decembrie: „Erau 22 de ferme! Răspândite pe două judeţe! Erau 1500 de capete de vaci de lapte. Care reprezintă foarte mult! Erau şase ferme de genul acesta de vaci de lapte în lume”.
Costel Dinu, fost angajat la SC Comaico SA: „O fermă în care s-au crescut curcani de la Bacău, era o frumuseţe. Tot ce voiai aveai aici! Numai fabrică de pâine nu era!”
Este construită linia Brifcor, în inima Întreprinderii, între livezi şi sere.
Costel Dinu, fost angajat SC Comaico SA: „Această linie de Brifcor era în incinta fabricii de conserve”.
În 1991, Întreprinderea de Sere 30 Decembrie devine societatea comercială Comaico SA, cu capital de stat. Tot atunci, ca toate fermele din ţară, noul Comaico este lovit de Legea Fondului Funciar semnată de Ion Iliescu. Potrivit legii, terenurile luate de comunişti se întorc la proprietarii de drept.
Adrian Popescu, fost inginer la Întreprinderea de Sere 30 Decembrie: „Terenul fiind împărţit la proprietari, a rămas ferma fără teren. În fiecare secundă se ducea în jos”.
Societatea Comaico face datorii, îşi restrânge activitatea şi începe să trăiască din cârpeli. La fel şi fabrica de conserve unde se produce Brifcor. În 1994, FPS, Fondul Proprietăţii de Stat primeşte 70% din acţiunile Comaico.
Adrian Popescu, fost inginer la Întreprinderea de Sere 30 Decembrie: „Este distrus în proporţie de 98%. Cele două ferme de sere în suprafaţă de 8 hectare sunt distruse complet. Abatorul, lactatele, oprite.
FPS pune lacătul şi pe fabrica de conserve care producea Brifcorul.
Costel Dinu, fost angajat SC Comaico SA: „Clădirea nu mai funcţiona, nu mai e nimic. A fost conservată, dar nu mai producea.”
În 1997, FPP IV Muntenia, devenită între timp acţionar majoritar la Comaico, începe să vândă bucăți din activele fostei ferme. Cea mai întinsă suprafaţă, cu tot cu secţia Brifcor, ajunge la Dumitru Bucşaru, patronul echipei de fotbal Unirea Urziceni, cunoscut și pentru afaceri cu CFR.
În 2006, SIF Muntenia îi vinde societatea Comaico, pentru care Dumitru Bucsaru ar fi plătit 17 milioane de euro.
Pe 120 de hectare de teren, Dumitru Bucșaru construiește cartierul rezidențial Green City.
Secția care producea cândva Brifcor devine, acum, depozit de materiale și machete pentru Green City.
Remus Borza, lichidator al SC Green City Construct SRL: „N-ar fi avut Dumitru Bucşaru 50 de milioane de euro din surse proprii să ridice un astfel de proiect. Care se întinde pe 120 de hectare. Vorbim de aproape 500 de vile construite.
Reporter: Şi de unde a luat aceşti bani?
Remus Borza: Grosul, de la CEC. Mai bine de 35 de milioane de euro.”
Principala societate prin care Dumitru Bucşaru ridică ansamblul rezidenţial este Green City Construct SRL. În 2011, firma nu mai poate plăti creditele la bancă şi intră in insolvenţă.
Ileana Boştineanu, locatară a Green City: „Şi-a planificat această insolvenţă. Toate astea au fost destul de bine pregătite pentru că atunci când a intrat în insolvenţă şi-a strâns tot ce putea să-şi strângă”.
Lichidatorul este Remus Borza.
Remus Borza, lichidator al SC Green City Construct SRL: „Bălăriile erau de doi, trei metri pe aici, prin curte, am făcut clacă noi, aici, oamenii de la Euro Insol şi cu doi, trei prieteni.”
În 2015, judecătorii de la Cornetu decid arestul la domiciliu şi apoi controlul judiciar pentru Dumitru Bucşaru. Este suspectat că ar fi vândut din vilele Green City şi pe perioada insolvenţei, deşi nu mai avea voie. Ar mai fi vândut ilegal şi bunuri din apartamentele utilate complet.
Roxana Vasile, purtător de cuvânt IPJ Ilfov: „Prejudiciul a fost estimat la 1,5 milioane lei. Înstrăinarea de bunuri reprezentând obiecte sanitare, uși, centrale termice pe care debitorul le-a vândut către alte persoane fără a le mai preda către lichidatorul judiciar”.
Lichidatorul Remus Borza încearcă să vândă ce a mai rămas din Green City: 276 de vile goale, cu curţi năpădite de buruieni.
Ileana Boştineanu locuieşte de cinci ani în Green City. Spune că şi ea şi vecinii ei au fost păcăliţi de Dumitru Bucşaru, care nu şi-a respectat promisiunile.
Ileana Boştineanu, locatară a complexului Green City: „Noi suntem victime. El şi-a făcut treburile şi noi am rămas. Absolut toată zona e sub sechestru. Orice bucăţică vreţi să vedeţi, trebuie să fie ori a unei bănci, ori a lichidatorilor, ori a CEC-ului. Este o foarte mare încurcătură”.
Din secţia care a produs Brifcor a rămas o ruină. Teancuri de documente împrăştiate, uşi şi geamuri smulse, tencuială căzută, piese de birou dezmembrate, resturi de materiale de construcţie şi de machete imobiliare.
Până la această oră, Dumitru Bucşaru nu a fost de găsit. Reprezentanţii SIF Muntenia au refuzat un interviu filmat.
Dar cea mai râvnită răcoritoare din România comunistă a fost, fără îndoială, Pepsi. Brandul cu parfum capitalist a fost adus în ţară tot de Ion Ceauşescu, personal.
Gheorghe Glăman, fost ministru adjunct al Agriculturii: „Într-o vizită în SUA a reuşit să îi cunoască pe cei de la Pepsi şi le-a propus un barter: vin contra Pepsi-Cola. Şi aşa au apărut primele fabrici de Pepsi”.
Prima este fabrica Munca din Ovidiu, Constanța. Îi urmează Fabrica Flora din Bucureşti şi cea de la Întreprinderea de Sere 30 Decembrie, Ilfov.
Pepsi este sucul mari marilor partidului şi a celor cu relaţii sus puse.
Ion Stamanichi, fost director al SC CI-CO SA:” Atunci se spunea: vrei să bei un Pepsi? Atunci te duci la ăla la Slobozia că se duce Nicu şi din cauza asta le duce Pepsi. Era foarte rar pe piaţă. Iar vara nu-l vedeai, practic”.
Sloganul Pepsi este “‘Avânt şi energie”. Concentratul vine din SUA şi din Irlanda şi se îmbuteliază în fabricile Pepsi din România.
Gheorghe Glaman, fost ministru adjunct al Agriculturii: „Pepsi Cola venea anual şi inspecta fabricile. Pentru că licenţa era completă. A trebuit să facem sticlele după modelul care există şi astăzi, inscripţie pe capsule şi pe sticlă.”
Decembrie, 1989, America. Televiziunile transmit ştirile despre căderea regimului comunist din România. Câţiva prieteni joacă squash. Cu toţii sunt implicaţi în diferite afaceri. Îşi întrerup partida de squash şi privesc evenimentele din România. Se gândesc să deschidă afaceri în România, abia intrată în capitalism.
În scurt timp, sosesc în Bucureşti şi decid să îmbutelieze Pepsi în fabrica Flora, devenită în 1991 SC Flora SA.
În iunie îl trimit acolo pe tânărul israelian Eli Davidai, să le reprezinte afacerile. Când intră în fabrică, israelianul are un şoc. Găseşte oameni care lucrează pe întuneric.
Eli Davidai, managing director Quadrant Management Inc: „Negru, dragă, negru. Nu am văzut lumea, aşa cum te văd eu pe tine. Când am intrat pe linie nu ne-am văzut unii pe alţii. Ceauşescu a spus că trebuie ţinută electricitatea foarte mică.”
Investitorii americani încep să producă Pepsi în Bucureşti prin intermediul SC Sitaco SA, o companie abia născută dintr-un join venture dintre SC Flora SA şi Quadrant Amroq Bootling Company Limited.
Pentru început, investitorii aduc o linie nouă de producţie în locul celei vechi. Apoi schimbă eticheta sticlei de Pepsi.
Apoi, investitorii pun pe piaţă sticla returnabilă de un litru, care devine personaj principal într-o reclamă celebră.
În 1997, deşi profitabilă, SC FLORA SA este scoasă la privatizare de FPS, care deţine 70% din acţiuni. O cumpără asociaţia salariaţilor.
Care, în 2002, o vinde către European Beverage Holdings Limited, cu sediul în Insulele Virgine. Acţionarul majoritar este tot îmbuteliatorul Pepsi în România, Quadrant Amroq Bootling Company Limited.
Patru ani mai târziu, în 2006, compania Quadrant şi afacerea Pepsi în România este cumpărată de PepsiAmericas, al doilea îmbuteliator mondial al produselor PepsiCo.
Pepsi Americas opreşte producţia de Pepsi la Flora şi în 2009 o mută la Dragomireşti, în cea mai mare fabrică de Pepsi din Europa. La Bucureşti, Flora rămâne pustie. Peste un an, fabrica goală ajunge în proprietatea PepsiCo, după ce PepsiAmericas este cumpărat, la rândul lui, de această companie.
Clădirea goală este tot ce a mai rămas în picioare din Fabrica Flora. O ruină cu geamuri sparte în inima Capitalei, căreia îi dau târcoale hoţii de fier vechi.
Eli Davidai, managing director Quadrant Management Inc: „Este trist, trist. Pentru că oamenii şi-au făcut familii aici. Iar acum este gol.”
O parte din cealaltă aripă a fabricii Flora a fost demolată în urmă cu cinci ani. În curând, aici vor fi terminate 250 de apartamente.
Pe locul fostului său birou de la Flora se înalţă astăzi două blocuri. Urmează să mai crească încă două, toate patru pe 5.000 de metri pătraţi. Si aceştia, ca şi terenul viran de alături, sunt proprietatea Imobiliare Solutions Group.
Lidia Baboi, reprezentant Imobiliare Solutions Group: „Este o zonă de interes, o zonă centrală, se poate ajunge uşor în orice punct al Bucureştiului de aici, apartamentele sunt foarte bine construite, au suprafeţe generoase. Şi de asta s-au vândut destul de bine.”
Ion Stamanichi, fost director al SC CI-CO SA: „Buzunarul era atât de gol, că îţi permiteai un leu pentru un Cico. Deci cu un leu ieşeai la suprafaţă. Te invit la un Cico!”
Marieta Alexe, fosta angajata a SC CI-CO SA: „Nu făceai nuntă fără Cico. Era sticlă din aia de 0, 25.
Am băut Cico cred, cât n-a băut toată România asta la un loc!”
În anii 70, cea mai populară băutură răcoritoare din România este Cico. Pe numele său întreg, Citrice Cola.
Marieta Alexe, fosta angajata a SC CI-CO SA: „Era unul cu gust de coajă de portocală care era din Grecia adus concentratul şi unul din Israel cu miez de portocală. Dar chiar portocală – portocală, simţeai la papile.”
În 1970, 150.000 de sticle de Cico ies zilnic de pe poarta fabricii din Militari a IPA, Intreprinderea de Produse Alimentare Bucureşti. Când liniei de producţie i se strică un braţ de robot, pentru IPA este un adevărat dezastru.
Ion Stamanichi, fost director al SC CI-CO SA: „Nu mai puteam să produc Cico! Pierdeam nu ştiu câte mii de sticle pe oră. Şi m-am dus la unul dintre bătrânii meşteri care erau şi am zis: nea Alexe, ce facem? Şi a zis: şefu, o ladă de bere, mă închideţi singur în atelier şi mâine dimineaţă braţu-i gata. Şi l-a făcut din ciocan. Şi am dat drumul la linie.”
În anii 80, 1.500 de angajati ai IPA produc zilnic aproape 600.000 de sticle de Cico. Întreprinderea mai produce şi Sintonic, Lămâiţa, Quicq Cola, Frucola, Rocola şi Socata.
Marieta Alexe, fosta angajata a SC CI-CO SA: „Quicq Cola era mai dulce, o băutură mai plăcută, puteau să o bea şi copiii faţă de Coca Cola. Copiii din licee, nu vedeai o fată de mâna cu un băiat, să nu aibă fiecare sticla lui.”
Toate aceste răcoritoare sunt produse în şase fabrici ale IPA răspândite pe teritoriul Capitalei. Mai există una, tot pentru sucuri, şi la Braşov. Tot în Capitală, IPA mai deţine 137 de sifonării şi Halele Obor, unde are şi sediul.
În 1990, patrimoniul Întreprinderii este unul dintre cele mai bogate din Bucureşti. În februarie 1990, Ion Stamanichi, devenit între timp directorul Întreprinderii, trimite o scrisoare la compania Coca-Cola din Atlanta, în care scrie: „Eu sunt cutare, CI-CO este cutare, veniţi să facem afacere împreună”.
Afacerea este un un joint venture între Coca-Cola Company Atlanta şi fosta IPA, devenită în 1991 SC CI-CO SA. Din parteneriat se naşte o nouă companie: Societatea de Îmbuteliat Coca-Cola Bucureşti. Coca-Cola Company este acţionar majoritar cu 51%, iar CI-CO deţine restul acţiunilor.
Fabricile CI-CO intrate în joint venture sunt cea din cartierul Militari şi cea de la Braşov. Ambele trebuie să fabrice Coca-Cola.
Ion Stamanichi, fost director al SC CI-CO SA: „Am luat secţiile cu totul. Cu tot activul, cu oamenii, cu căţeii din curte, a trecut dincolo. Inclusiv cu directorul general. Oamenii nu s-au mişcat un metru din locul ăla. Doar că au trecut pe utilaje noi.
Societatea CI-CO asigură muncitorii, spaţiile, sticlele şi navetele, iar Coca-Cola Company oferă echipamente moderne şi cumpără concentratul de Coca-Cola. Profitul se împarte între cele două companii. Pe 4 decembrie 1991 vând prima sticlă de Coca-Cola din România. Peste şapte luni, Coca-Cola devine lider de piaţă.
În mentalul colectiv Coca-Cola este simbolul noii ere capitaliste. Iar cei care lucrează pentru Cola-Cola sunt invidiaţi.
Ion Stamanichi, fost director al SC CI-CO SA: „Erau multe unităţi care vindeau cartofi şi Cola-Cola, atât. Bă, ăla lucreaza la Coca-Cola! Are jachetă Coca-Cola, are fular Coca-Cola!”
În 1994, pachetul majoritar de acţiuni al societăţii Cico îl deţine FPS. În următorii ani, Cico şi restul răcoritoarelor produse de fosta IPA încep să dispară. În urma lor rămân activele goale, pe care FPS le scoate la vânzare. Singurele spaţii cu care CI-CO mai rămâne sunt Halele Obor şi trei fabrici, printre care şi cea din cartierul Militari.
Ion Stamanichi, fost director al SC CI-CO SA: „Aceşti oameni şi cu mine, peste ani de zile au îmbogăţit pe CI-CO cu o sumă fabuloasă, când şi-au văzut participarea”.
În 1999, datorită banilor din conturi, CI-CO intră în vizorul lui omului de afaceri de origine israeliană Sorin Shmuel Beraru.
Fost director al SC CI-CO SA: „Aveam în conturi 11 milioane de dolari, care era participarea noastră la Coca-Cola, pe care o luasem înapoi. Pentru că ni se cuvenea. Iar el voia acești bani, dar nu semnaţi de el, semnaţi de altul.”
Sorin Shmuel Beraru vrea să cumpere pachetul majoritar de acţiuni pe care FPS îl deţine la SC CI-CO SA. În martie 1999, FPS îşi cesionează cele 76% acţiuni către SIF Muntenia, după ce, cu două săptămâni mai devreme, SAI Muntenia Invest SA, administratorul SIF Muntenia, anunţă că SIF Muntenia nu ar avea suficienţi bani pentru această tranzacţie.
Astfel, Sorin Shmuel Beraru cumpără de la SIF Muntenia pachetul de 76% de acţiuni al CI-CO. Devenit acţionar majoritar, intră în conturile CI-CO şi transferă 3,65 milioane de dolari la Banca Populară Furnica, cea care urma să acorde credite unor firme controlate tot de Sorin Beraru.
În 2002, Parchetul General descoperă că cesiunea acţiunilor către SIF Muntenia era ilegală, deoarece SC CI-CO SA fusese anterior propusă pentru privatizare.
În 2016, după 14 ani, Sorin Shmuel Beraru este condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la cinci ani de închisoare cu executare, pentru spălare de bani. Nu îşi poate exercita pedeapsa fiindcă nu se află în ţară.
Marieta Alexe, fosta angajata a SC CICO SA: „Instalaţia de CO2, turnul mare în care încărcam bioxid nu mai e, nu mai văd, era aici. Era mare, mare de tot!
Astăzi, din fosta fabrică Cico din cartierul Militari a mai rămas doar un depozit. Aparţine Coca-Cola Helenic Group, care în 2007 a mutat producţia de aici la fabrica din Ploieşti.
SC CI-CO SA a devenit exclusiv afacere imobiliară. Face profit din închirierea celor 10.500 de metri pătraţi din Halele Obor. Anul trecut a avut afaceri de peste 2 milioane de euro.
Daniela Zaharia, director economic la SC CI-CO SA: „Veniturile din exploatare pe primele 6 luni au fost de 4, 8 milioane lei. Societatea are venituri numai din chirii”.
Gheorghe Glăman, fost ministru adjunct al Agriculturii: „CI-CO avea un singur lucru. Era şi el foarte bine poziţionat. Oborul, mijlocul Bucureştiului, a fost o luptă între şacali. Deci el a dispărut între cei care aveau pământul şi cei care voiau să-l ia”.
Pentru falimentul industriei răcoritoarelor, singurii care “plătesc,” într-un fel sau altul, sunt câţiva oameni de afaceri care s-au ales cu dosare penale.
Dintre miile de fabrici,uzine,ceapeuri,iaseuri,carmangerii,mori,brutarii,potgorii,agromecuri,romcerealuri etc-furate de porumboi,placintoi,muscoi si multi alti oameni goi de caracter,pescuim doar citiva pestisori
Mâncăm, în România, peşte,aproape 90% din import,pentru ca 100.000 de hectare de ferme piscicole sunt secate şi înlocuite de floarea soarelui;cine sunt cei care fac afaceri pe ruinele fostelor amenajări piscicole şi cum i-au ajutat politicienii aflaţi astăzi
Cum a ajuns Delta aria afacerilor protejate
Unică în Europa, Delta Dunării cuprinde pe hârtie, jumătate din terenurile piscicole ale României. De la an la an, heleşteele sunt însă secate şi transformate în câmpuri agricole, în timp ce peştele vine în proporţie de peste 80% din import. Ce afaceri se ridică pe ruinele fostelor ferme piscicole din Deltă, cum s-au pierdut banii europeni, dar şi cum au jucat politicienii, aflaţi în această seară, de la ora 21:00, la “România furată”.
Peștele din Deltă s-a împuținat în ultimii ani, pescuit irațional sau electrocutat de firele braconierilor. Nici locurile în care altădată se înmulțea ușor nu mai sunt. Comuniștii le-au înlocuit cu diguri și apoi cu amenajări piscicole de mii de hectare din care peștele, crescut cu apă din Dunăre, să ia în magazine locul cărnii.
Azi, mai bine de trei sferturi din aceste crescătorii nu mai au nici apă. De 15 ani, noii lor stăpâni sunt concesionarii.
„Ei au încercat să facă jaf. Să strice tot absolut. Aici erau pepiniere. Primăvara popula şi ce era mai măruntai, aşa, îl arunca în canale, în Dunăre. El creştea şi era şi aici peşte berechet. Când dădeai drumul la setci, nu puteai să scoţi de crap”, spune Petru Horobeţ, pescar.
Fostele amenajări piscicole din Delta Dunării, întinse pe aprope 40.000 de hectare, înseamnă azi doar o sumă de terenuri concesionate avantajos de Consiliul Județean Tulcea unor oameni de afaceri. Ei sunt cei care au făcut din terenurile piscicole fie cluburi elitiste de pescuit sportiv, fie câmpuri agricole – sute de hectare pentru care au luat subvenții de zeci de mii de euro de la stat.
Reporter: Ce înseamnă, în accepţiunea dvs, activitate piscicolă? Înseamnă pescuit sportiv sau înseamnă să vinzi peşte?
Horia Teodorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea: Să vinzi peşte, mai pe româneşte şi mai direct.
Peștele declarat într-un an de toate crescătoriile din Deltă abia se apropie de cât capturau, acum 30 de ani, 100 de pescari într-o singură zi.
„Sunt multe bălţi în care nu s-a mişcat absolut nimeni. Pentru că sunt, aşa, oameni cu bani care le ţin pentru ei, pentru… Şi sunt nişte locuri care se pierd”, spune Sylvain Remetter, fost concesionar în Delta Dunării.
„Nimic! Asta-i pescăria… S-a distrus peştele. Aici eu am pescuit. Ce somn se prindea, ce… Da’ acuma l-a distrus. Şi crapul, şi somnul. A rămas măruntaiul ăsta”, spune Petru Horobeţ.
Are 83 de ani. Ca și tatăl, unchiul ori bunicul său, mai bine de 50 i-a trăit în barcă, la pescuit cu năvodul pe canalele Dunării. A văzut, în toată viața, mai mult pește decât oameni.
Aplecat peste barcă, Petru Horobeţ râde: „Ha, ha, ha! Înainte aveam 100 de vintire, 30 de taliene şi 20 de setci. <40.10> Când închideam acolo și mânam așa crapul, acolo așa fierbea apa. Așa mult pește era”.
Peștele din Deltă s-a împuținat în ultimii ani, pescuit irațional sau electrocutat de firele braconierilor. Nici locurile în care altădată se înmulțea ușor nu mai sunt. Comuniștii le-au înlocuit cu diguri și apoi cu amenajări piscicole de mii de hectare din care peștele, crescut cu apă din Dunăre, să ia în magazine locul cărnii. Azi, mai bine de trei sferturi din aceste crescătorii nu mai au nici apă. De 15 ani, noii lor stăpâni sunt concesionarii.
„Ce au încercat ei să facă? Ei au încercat să facă jaf. Să strice tot absolut. Aici erau pepiniere. Primăvara populau şi ce era mai măruntai, aşa, îl aruncau în canale, în Dunăre. El creştea şi era şi aici peşte berechet. Când dădeai drumul la setci, nu puteai să scoţi de crap”, povesteşte pescarul.
Zeci de piscicole se zbat pe uscat
Fostele amenajări piscicole din Delta Dunării, întinse pe aprope 40.000 de hectare, înseamnă azi doar o sumă de terenuri concesionate avantajos de Consiliul Județean Tulcea unor oameni de afaceri.
“Privatizarea s-a făcut ca să se obţină anumite zone, pentru alte scopuri nu neapărat piscicultură”, crede Nistor Ginov după 30 de ani pe care i-a trăit ca inginer piscicol la Chilia Veche.
Pe ruinele fostelor ferme stă acum un vraf de contracte ai căror semnatari au făcut din terenurile piscicole fie cluburi elitiste de pescuit sportiv, fie câmpuri agricole – sute de hectare pentru care au luat subvenții de zeci de mii de euro de la stat. Peștele declarat într-un an de toate crescătoriile din Deltă abia se apropie de cât capturau, acum 30 de ani, 100 de pescari într-o singură zi.
“Orice amenajare realizată până acum poate fi făcută să producă pește”, spune Grigore Baboianu. Azi e guvernator al Rezervaţiei. În anii ’70, era inginer la Instititutul „Delta Dunării” şi proiecta amenajări piscicole.
Primele apar în anii ’60, în jurul complexului Razim-Sinoe. Cele mai multe, după 1983. Un decret prezidenţial cerea, la acea dată, ca fiecare metru pătrat din Deltă să fie amenajat şi exploatat. Planul era ca până în 1990 amenajările piscicole să acopere 63.000 de hectare pentru a umple magazinele cu peşte românesc.
“Era un avânt uşor forţat, având în vedere că teoria pe care o învăţam în şcoală despre creşterea peştelui nu ne dădea voie să facem heleştee de creştere a peştelui cu dimensiuni mai mari de 30-40 de hectare în bazinele de creştere. Maximum 100 de hectare”, îşi aminteşte Baboianu.
În Deltă s-a mers mult mai departe. S-au făcut amenajări de 1000, 2000, chiar 6000 de hectare. Nici aşa nu s-a putut atinge planul. În ’90, e oprit. Delta rămâne cu cu 44.000 de hectare de amenajări piscicole: 29 de crescătorii de peşte, o bună parte refăcute în anii ’80.
Fără a le putea concura pe cele din restul țării, fermele din Deltă reușeau să trimită atunci în magazine în jur de până la 10.000 de tone de pește pe an. Azi, se fac 10.000 de tone în crescătoriile din toată ţara.
Anii ’90 – Fotogramele dezintegrării
Anul 1990 înseamnă reorganizarea Centralei Economice “Delta Dunării”. Înfiinţată în 1970 sub controlul Ministerului Industriei Alimentare, Centrala coordona toate întreprinderile din pescuit şi piscicultură, construcţiile de nave şi Institutul de cercetare-proiectare pentru Delta Dunării.
În 1991, prin decizii ale prefectului de Tulcea, din Centrală se desprind 21 de societăţi comerciale cu capital integral de stat. Nouă dintre ele sunt piscicole. Toate cele 9 ajung în 1993 la Fondul Proprietăţii de Stat. Patru sunt privatizate în 2003-2004 prin negociere directă. Două sunt transferate la Administraţia Domeniilor Statului. Celorlalte trei li se vând activele. Apoi sunt radiate.
Piscicola Chilia Veche devine adăpost pentru afaceri temporare. În timp, se degradează. Staţiile de pompare, blocurile pentru angajaţi, moara de furaje, fabrica de gheaţă sunt vândute. Firma Piscicola Chilia Veche SA este apoi radiată. Terenurile sunt preluate de Consiliul Județean.
“În amenajarea Chilia, erau în jur de 200 de angajaţi”, îşi aminteşte Nistor Ginov. “Astăzi sunt 30, dacă sunt 30”, spune inginerul.
În lipsă de soluţii, oamenii se mută cu plasele în lacurile naturale.
Grigore Baboianu spune că „peste 2000 de locuri de muncă se asigurau în activitatea de piscicultură. Din păcate, colapsul de după ’90 al activităţii din piscicultură a făcut ca să crească presiunea în zona pescuitului din bazinele naturale”.
În registrele Administraţiei Rezervaţiei figurau, în anii ’90, 400 de pescari industriali care aruncau plasele pe canalele Dunării. Azi, în toată Delta, sunt de trei ori mai mulţi, chiar dacă peşte e mai puţin.
“La o amenajare piscicolă, jumătate este agricultură – pentru că legea le permite să facă agricultură – şi jumătate este pescuit. Or, acolo e nevoie de 7-8 oameni la o fermă piscicolă. Atâta”, socoteşte Nelu Gheba.
Reporter: Şi alternativă la pescuit nu s-a creat în ultimii 20 de ani?
Nelu Gheba: Alternativă nu se va crea, că nimeni nu se gândeşte să creeze, asta-i problema. Deocamdată, încă se poate. La câţi am rămas noi, încă 5-6-10 ani…
Nelu Gheba şi Vasile Brânză împart barca de 20 de ani. Nu mai ies în fiecare zi, cherhanaua e acum deschisă doar lunea, miercurea şi vinerea.
De 10 ani, şi preţul peştelui, şi birocraţia au rămas cam la fel. Despre banii europeni, pescarii de rând au învăţat, în timp, că sunt de neatins.
„Şi eu am vrut. Şi când mi s-a spus că… cam 30% tre’ să dau din buzunar pentru acea sumă am zis “Lăsaţi-mă voi în pace!”Am vut să fac şi eu o sculă, o barcă nouă, să mă mai modernizez, să mai rezist câţiva ani. Mi-a zis “Domnule, atâţia vreţi. Atât. Atâta-i al nostru”. Pa!” Povestea fondurilor europene s-a terminat pentru ei într-un birou de funcţionari de la Tulcea, înainte să înceapă cu adevărat.
Periprava | A fost odată Popina
„Asta e delicat să vorbeşti. Pentru că ştiţi că toată lumea… “Vrei bani, dar… dacă vreţi autorizaţii trebuie să lăsaţi ceva!”” Aşa descrie un fost concesionar tentaculele sistemului.
Sylvain Remetter a venit în România în 2002. A lăsat în Franţa o afacere cu mobilă ca să se mute la Periprava. Aici, a cumpărat, prin GELMIN SRL, câteva clădiri în ruină. Aşa a intrat la negocieri cu administraţia judeţeană pentru 700 de hectare de teren piscicol. Două din cele nouă ferme ale fostei Amenajări Piscicole Popina, cea mai mare, dar şi printre cele mai slabe din Europa.
“I-am dat viață. Pentru că era abandonată, stricată. Am dat drumul la apă, am dat drumul la pește, am început să facem turism și acum balta e foarte ok și turiștii vin din toată țara”, spune Remetter.
Actuala Strategie Naţională a Sectorului Pescăresc numeşte turismul şi pescuitul sportiv „activităţi conexe pisciculturii”. Realitatea arată altceva: pescuitul sportiv, cu investiţii minime, dar câştiguri imediate, a ajuns să substituie piscicultura din amenajările statului.
Francezul de la Periprava a ieşit, între timp, din afacere. Noul administrator al GELMIN a refuzat un interviu filmat. Din fondurile pentru pescuit şi acvacultură ale Uniunii Europene, firma a luat, în 2013, 200.000 de euro pentru “investiţii productive”. Banii au ajuns în câteva utilaje de întreţinere.
În 2016, lângă ruinele fostului lagăr comunist de la Periprava, heleşteele cu peşte nu mai sunt considerate o investiţie. Noii concesionari se reprofilează treptat pe turism pentru ornitologi.
Terenurile fostelor crescătorii de peşte din Delta Dunării ajung în 2001 la Consiliul Judeţean Tulcea. Parlamentul modifică imediat Legea Rezervaţiei Biosferei ca să dea în administrare autorităţii judeţene 34.300 de hectare de teren piscicol şi 42 de ferme, cu suprafeţe între 100 şi 2000 de hectare, concesionate ulterior pe o perioadă de 10, 30 sau 49 de ani, cu drept de prelungire pentru alţi 15. Prin contract, semnatarii se angajau să facă investiţii în primii 3, 4 sau 5 ani şi să folosească terenul “în scop piscicol”, fără ca documentele să definească clar ce presupune acest angajament.
“Sunt multe bălţi în care nu s-a mişcat absolut nimeni. Pentru că sunt, aşa, oameni cu bani care le ţin pentru ei, pentru… Şi sunt nişte locuri care se pierd”, crede francezul.
Dranov | Ruinele afacerii lui Alexandru Bittner
Spre gurile de vărsare a fluviului în mare, cele 2500 de hectare din jurul lacului Dranov au fost printre cele mai vânate. Au ajuns, la PISCICOLA MURIGHIOL SA, o firmă controlată în anii 2000 de Alexandru Bittner și transferată apoi unor apropiați ai săi, până la Ana Bodea.
Omul de afaceri avea deja o relaţie veche cu premierul de atunci, Adrian Năstase, şi stăpânea mai mult de jumătate din Deltă. Cu bani nerambursabili primiţi din programele de creştere a sturionilor, a ridicat la Dranov un hotel cu circuit închis. Un loc abandonat de trei ani în care se refugiază acum turişti clandestini.
Bărbat: Eu sunt turist.
Reporter: Putem găsi pe cineva aici?
Bărbat: Nu cred că e nimeni aici. Aici este privat. A lu’ fostu’ Bittner, dacă-l ştiţi.
Din 2013, de când se judecă pentru proprietatea digurilor, concesionarii nu mai plătesc nici redevența. Peştele din lac dispare, noapte de noapte.
„Când nu este al nimănui, este al tuturor”, ridică din umeri președintele Consiliului Județean. În biroul său de la Tulcea, Horia Teodorescu își contemplă neputința: „Dacă nu este… Sunt oameni care îl cultivă. Dacă nu am acces, n-am putere…”
Reporter: Dar se face piscicultură?
Paznic: Deocamdată nu. E oprită activitatea. Sunt probleme.
Mai departe, spre mare, Amenajarea Piscicolă Perişor e ascunsă după un dig, la câţiva paşi de o fâşie de plajă sălbatică. Sunt 1300 de hectare împărţite în heleştee în care se creşteau altădată mai ales puieţi de peşte. Izolaţi de ape, mai bine de o sută de angajaţi îşi împărţeau viaţa stând o săptămână în blocurile din amenajare şi câte o zi sau două în sat. Totul s-a schimbat după venirea concesionarilor.
Amenajarea Perişor e, de ani buni, o zonă de pescuit sportiv rezervată exclusiv amicilor unor oameni de afaceri care au luat terenul în concesiune, în 2002, pentru 30 de ani. Contractul dă drept de folosinţă asupra terenului firmei MEC TRIP SRL, o companie cu doi angajaţi, a cărei cifră de afaceri şi ale cărei venituri au fost zero în ultimii doi ani.
La Registrul Comerțului, acţionariatul MEC TRIP SRL îl include pe omul de afaceri Dan Şucu, cu 48%, alături SABA DEVELOPMENTS LTD, un offshore din Cipru, cu 52%.
SABA DEVELOPMENTS LTD s-a înfiinţat în 1999, la Nicosia, şi a avut de-a lungul timpului, ca reprezentanţi legali, două colaboratoare apropiate ale lui Adrian Sârbu. Este vorba despre Diana Atanasiu, administrator al mai multor firme din portofoliul omului de afaceri, şi despre Liliana Şerban, asistenta personală a acestuia.
Offshore-ul a preluat controlul MEC TRIP SRL în 2004 de la Mihai Claudiu Tusac, lider local al PSD şi fost primar al oraşului Mangalia.
Nici Dan Şucu, nici Adrian Sârbu nu au răspuns solicitării Digi24 de a vorbi despre concesiunea din Deltă.
Reporter: Ce înseamnă, în accepţiunea dvs, activitate piscicolă? Înseamnă pescuit sportiv sau înseamnă să vinzi peşte?
Horia Teodorescu: Să vinzi peşte, mai pe româneşte şi mai direct. Trebuia să se urmeze întregul ciclu, de la populare, furajare, creştere, până la vânzare.
Realitatea arată că, în majoritatea amenajărilor piscicole din Deltă, heleşteele secate nu au mai fost umplute.
Strania poveste a heleșteelor fără apă
Potrivit Planului de Amenajare a Teritoriului Zonal ,,Delta Dunării”, făcut în iunie 2008 de Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Urbanism și Amenajarea Teritoriului București pentru Ministerul Dezvoltării, după 1990 suprafaţa folosită în mod real pentru piscicultură s-a redus cu 70-75%.
Luciul de apă este mult diminuat din cauza invadării heleşteelor cu stuf şi papură, bazinele fiind acoperite de la 40% la 100%. Canalele de alimentare şi gropile de pescuit sunt colmatate, pompele de alimentare – deteriorate, iar reţelele electrice – dezafectate.
„Noi putem, rezilia contractul la un moment dat dacă ei nu-şi desfăşoară activitatea de bază şi nu investesc în acest sens”, arată Horia Teodorescu. Şi totuşi, Consiliul Judeţean pe care îl conduce din 2012 nu o face. „De ce n-am făcut-o până acum? Acum au facilitatea fondurilor europene, da? Până acum, riscam să rămână o suprafaţă, o baltă, o amenajare fără stăpân. Am preferat noi, CJ, să luăm o redevenţă şi în acelaşi timp, totuşi, să existe un control pe acea suprafaţă”, spune preşedinteel CJ.
Fondurile europene, rămase nepescuite
Fonduri europene au existat şi până acum. Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013 a însumat iniţial 230 de milioane de euro alocate României. Uniunea Europeană finanţa 75% din costurile proiectelor selectate, iar beneficiarii – stat sau firme private – restul, de 25%.
Printr-o decizie a Comisiei Europene din 2015, au rămas 178 de milioane de euro. 111 de milioane erau destinate acvaculturii. În amenajările piscicole din Deltă s-au atras mai puţin de 11 milioane de euro, din care doar 5 milioane de euro pentru modernizarea lor. Restul au fost bani pentru utilaje sau, cel mai adesea, compensaţii pentru “conservarea patrimoniului”.
Horia Teodorescu are şi pentru această situaţie o justificare: „Nu s-au grăbit să meargă cu proiecte spre accesare pe modernizarea acestor amenajări piscicole pentru că au considerat-o o activitate care, orice ar face, oricum ar proceda, nu este rentabilă”.
Pentru următorii patru ani, Comisia Europeană a ridicat miza: 34 de milioane de euro rezervate pentru piscicultura din Deltă. Doar să existe cereri.
Stipoc | Ferma piscicolă fără solz de peşte
Angajat: Aici a fost Piscicola Stipoc… Amenajarea…
Reporter: Şi astăzi mai e vreun bazin?
Angajat: Nu mai sunt. Nu mai sunt pompe, nu mai sunt multe. Agricultură se face. Unde nu… se lasă aşa…
Reporter: De mulţi ani e aşa?
Angajat: Da. De 20 de ani, cred. Cel puţin.
Amenajarea Piscicolă Stipoc înseamnă 1300 de hectare luate de la Consiliul Judeţean de IRA INVEST SRL. Prin contract, firma se angaja în 2002 să folosească terenul „în scop piscicol”. Doar că, de mai bine de un deceniu, la Stipoc a dispărut orice urmă de heleşteu. Actul adiţional prin care firma primeşte acordul să facă, pe 950 de hectare, asolament piscicol e recent. Datează din 2014.
“Nu noi, legiuitorul le-a ceat această facilitate – ca în momentul în care activitatea piscicolă într-o amenajare nu este rentabilă şi el se prăbuşeşte le-am creat asolamentele: piscicultură cu agricultură pe bazine, prin rotaţie”, se justifică Teodorescu.
Guvernatorul are însă o altă părere. „În unele amenajări, a devenit o formă neoficială de a se practica agricultura”, spune Baboianu.
Primul semnatar al contractului de concesiune, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Trifon Belacurencu, admite că autorităţile ştiau şi la începutul anilor 2000 de această practică: “Şi care este problema dacă există o activitate pe terenul respectiv? Agricultura este și ea o activitate tradițională în Deltă”
IRA INVEST SRL a trecut, dintr-o mână în alta, până la Dumitru Inge. Reprezentanţii companiei nu ne-au permis accesul în amenajare. Iar acţionarul principal nu a putut fi contactat.
Asolamentul cu acte în regulă datează, ca şi în alte amenajări similare, din 2013-2014. E perioada în care concesionarii au început să ceară şi să primească de la stat subvenţiile agricole pentru terenuri pe care le cultivau deja de mulţi ani, schimbându-le destinaţia. Artificiul e şi în avantajul Consiliului Judeţean care majorează automat redevenţa şi încasează mai mult.
Concesionarii, la pescuit de subvenţii agricole
Actele adiţionale artată că, atunci când Consiliul Judeţean permite cultivarea agricolă a terenului piscicol, nu mai primeşte 50-100 de lei pentru fiecare hectar, ci 360 de lei pe hectar pe an. E echivalentul a 80 de euro. Exact suma recuperată de la APIA de concesionarii care au cerut până în 2015 subvenţie agricolă.
„Toată lumea are să facă aici în Deltă. Dar dacă stricaţi balta, scoateţi apa şi puneţi porumb, mie mi se pare chiar… Nu mi se pare normal”, oftează Sylvain Remetter.
Petru Horobeţ: Şi tatăl meu la 81 a predat. Unchiul, tot aşa – 83, 84 – a predat bagajul.
Reporter: V-a predat dumneavoastră. Dar dumneavoastră cui predaţi?
Petru Horobeţ: Lui Savin. Copiii au plecat.
Chilia Vechie | „Bălţi” cultivate cu acordul CJ
Corneliu Savin e unul dintre cei mai vechi concesionari din Deltă. În 2002, cumpără activele companiei de stat Piscicola Chilia Veche şi primeşte astfel dreptul de preemţiune pentru 1000 de hectare ale fostei amenajări.
Paisprezece ani mai târziu, pe 230 de hectare se întind încă heleştee pentru pescuit sportiv. 380 sunt desecate, iar pe alte 300 sunt culturi eco: in, fasole, soia şi floarea soarelui. Omul de afaceri plănuia să ajungă la 700 de hectare de culturi. Întreruperea plăţii subvenţiilor pentru agricultură pe terenuri piscicole, ca urmare a unei directive europene, l-a făcut să mai amâne.
„Toată lumea când vede o baltă… “Eh, ce dracu’ să fac în balta aia?” Dar dacă îi faci lucrări de asolament şi dacă îi dai ceea ce trebuie, balta aia îţi produce de trei ori mai mult ca la câmp”, socoteşte Corneliu Savin.
Cu apa din Dunăre aproape, terenurile ieșite de sub fostele heleştee nu au nevoie de irigaţii.
“Una e să faci agricultură şi alta e să vină să te împingă să faci piscicultură. Păi, cu ce bag eu apă aici ca să ajung la nivelul ăsta? De unde iau eu peşte? Noi nu suntem contra să facem orice. Da’ să fim subvenţionaţi”, spune Savin.
Renunţarea la piscicultură s-a făcut cu acordul tacit al Consiliului Judeţean, care a negociat din start în dezavantajul peştelui. Contractele nu îi obligă pe concesionari să arate ce şi cât scot din baltă, ci doar să trimită la început de an la Tulcea un plan de producţie.
A existat însă o lege care să descurajeze trecerea la agricultură în Delta Dunării. Schimbarea destinaţiei terenurilor din Rezervaţie, ca şi plata subvenţiei agricole aferente, devenea, în 2014, ilegală. Concesionarii erau obligaţi fie să investească în piscicultură, fie să predea până în septembrie 2017 terenurile,care urmau să ajungă din nou bălţi.
“Eu, ca liberal, nu pot să îi cer unui om să desfăţoare o activitate economică neprofitabilă doar pentru faptul că se spune că acolo ar fi un anume tip de amenajare”, arată senatorul Octavian Motoc. Fost director în Consiliul Judeţean Tulcea, Motoc a modificat legea după numai un an.
Acum, e suficient să ai un studiu tehnic de specialitate şi acordul Consiliului Judeţean pentru a schimba destinaţia terenurilor.
Guvernatorul ARBDD e sceptic. „Depinde acum cât de profesionist o faci sau care este scopul pe care îl urmăreşti. Pentru că un specialist, în orice moment, poate să demonstreze că se poate face sau că nu se poate face…”, spune el.
Rusca | Adio, peşte!
Primul care cere în 2015 schimbarea oficială a destinaţiei pentru 9 ferme, întinse pe 2700 de hectare, este Constantin Zibileanu. Cumpărătorul fostei companii de stat PISCICOLA TULCEA făcea de ani buni agricultură la Litcov şi la Rusca. În timp, s-a extins şi a preluat de la vecini alte concesiuni. Unul dintre ei e Vasile Tănase, fost asociat al lui Silviu Prigoană în PASAJ COMALIM SRL.
„A venit un amic şi zice “Vrei să cumperi, domnule, aici?” Am vorbit cu Silviu. “Băi, Silviu, eu n-am bani. Hai, că mă ocup de toată treaba asta!” S-a populat balta şi când să scoatem peştele, cu o jumate de lună înainte, au venit băieţii cu năvoadele alea mari, oceanice, le-a pus la călugăr, s-a scurs toată apa într-o juma’ de zi, au luat peştele, s-au dus pe canal cu el să îl suie pe vapor unde a trebuit şi s-a dus. Ăştia-s combinaţie de la primul secretar până la ultimul om”, e convins Vasile Tănase.
Terenurile lui Constantin Zibileanu au ajuns să fie cea mai mare suprafaţă piscicolă devenită agricolă din Deltă. Nu vor mai fi niciodată heleştee.
Constantin Zibileanu e sigur că a făcut alegerea corectă: „În ziua de astăzi cine face o afacere nerentabilă? Ca să putem să supravieţuim am fost nevoiţi să trecem pe agricultură. Şi statul câştigă, şi CJ, şi noi. Toată lumea câştigă în situaţia asta.”
Chilia Veche | De la zero
Dorian Marin e unul dintre puţinii concesionari care au luat teren piscicol pentru peşte. Creşte crap pe 300 de hectare ale fostei amenajări Chilia Veche. În primul an, a cumpărat puieţii. Acum îi obţine în bazinul lui: „Până la un anumit gramaj şi o anumită lungime îi ţinem aici, îi păzim foarte bine de păsări, îi şi hrănim şi când ajung la 7-8 g îi colectăm şi îi punem în bazinele unde tot la fel, protejaţi, îi hrănim până ajung mari”.
Acolo unde studiile tehnice înclină lesne să certifice agricultura, Dorian Marin umple bazinele de câte ori e nevoie şi scoate până la 1000 kilograme de peşte la hectar pe an. Deocamdată, doar pentru piaţa din România.
A făcut un proiect de 2,6 milioane de euro pentru a reface vechile heleştee. 60% din bani au venit din fonduri europene. Acum se gândeşte la o mică fabrică de semipreparate.
Dorian Marin e optimist: “Dacă operăm pe o piaţă corectă, eu zic că se poate face piscicultură”.
Renaturarea, un plan rămas pe hârtie
O piaţă neagră care scade preţul peştelui şi face nerentabilă acvacultura. O sumă de autorităţi care consimt trecerea la agricultură cu gândul la redevenţă: 1 milion de euro la bugetul judeţului an de an. E imaginea de azi a pisciculturii din Deltă.
Din cele 44.000 de hectare de amenajări piscicole, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării are 4300 ha, aflate în proces de renaturare.
5200 sunt în administrarea consiliilor locale, iar 34.600, considerate de interes judeţean sunt concesionate de Consiliul Judeţean.
Din acestea din urmă, 9400 de hectare – 27% – sunt declarate oficial ca fiind utilizate pentru culturi agricole.
“Legea Rezervaţiei spune că dacă un teren agricol, piscicol de orice fel, nu mai poate fi folosit în scopul pentru care a fost proiectat trebuie să treacă într-o etapă de renaturare”, spune guvernatorul Grigore Baboianu.
În ultimii 26 de ani, s-au readus în circuitul natural mai puţin de 5.000 de hectare de teren piscicol din cele amenajate în comunism. Unul dintre aceste exemple e fosta amenajare Holbina. Pentru altele s-au făcut planuri şi studii de fezabilitate. Decizia politică lipseşte însă.
Preşedintele CJ ripostează. “Aş întreba eu către domnul guvernator care sunt demersurile, care sunt studiile, care sunt suprafeţele şi care sunt resursele financiare prin care se face această renaturare”, spune Teodorescu.
Senatorul Motoc e de partea sa: „Atâta vreme cât există nişte contracte comerciale de concesiune pe o durată destul de lungă de timp, atâta timp cât în mare parte dintre aceste amenajări se obţin producţii agricole record, nu putem să fim de acord ca aceste lucruri să se întâmple de mâine. Deci, să renaturăm totul de mâine, că aşa este mai bine”
Grigore Baboianu e resemnat: “Se va ajunge la soluţiile aceastea de renaturare, dar, din păcate, destul de târziu”.
Averea sindicatelor comuniste, adică paradisul pierdut al clasei muncitoare, este şi acum disputată, la aproape trei decenii de la Revoluţie
. Zecile de hoteluri, complexuri balneare, case de vacanţă şi tratament sunt atât de valoroase încât doritorii aruncă în luptă comisioane ce ajung chiar şi la 50 de milioane de euro.
Zeci de hoteluri, case de tratament şi odihnă, vile, pe scurt patrimoniul sindicatelor de dinainte de 1989, sunt disputate şi acum, la aproape 27 de ani de la Revoluţie.
Cu o valoare de inventar de aproape 40 de milioane de euro, mult inferioară celei reale, de piaţă, fosta avere a sindicatelor comuniste atrage, şi azi, mulţi doritori: de la confederaţii sindicale post-decembriste, până la autorităţi locale şi centrale şi rechini imobiliari.
În 1989, sindicatele controlau zeci de hoteluri şi chiar staţiuni întregi: pe litoral, la Eforie Nord, hotelurile Petrolul şi Traian şi la Năvodari, Delfinul şi Tabăra Internaţională de Copii şi Tineret. Pe valea Prahovei, la Predeal, hotelul Carpaţi din Predeal. Pe valea Oltului, la Căciulata, Traian şi Vila Flora. Pe valea Cernei, la Băile Herculane, aveau două – Domogled şi Dacia.
Sindicaliştii mai administrau şi hotelul Montana din Covasna, Lebăda de la Amara, Parâng din Băile Olăneşti, Muncel şi Padiş din Băile Felix, Crăiasca de la Ocna Sugatag Marmaţiei,Venus din Slănic Moldova, Complexul Sanatorial din Sângeorz-Băi, cel hotelier Oltenia din Băile Govora, şi două case de odihnă la Vatra Dornei.
Staţiunile Voineasa, Vidra şi Soveja erau în folosinţa sindicatelor. Voineasa ridicată chiar de la zero.
Toate au fost administrate, până în Decembrie 1989, de Uniunea Generală a Sindicatelor din România – UGSR, singura confederaţie din statul comunist.
„Nu trebuie să uităm că acest patrimoniu este creat de generaţii de salariaţi, unde marea majoritate astăzi sunt pensionari. La momentul 1989 erau 7,5 milioane de membri de sinidcat, iar azi 4,7 sunt pensionari, din asigurările sociale de stat. În momentul 89 erau 17 baze de tratament, balnear şi odihnă, cu peste 20.000 de locuri pe serie, 37 de case de cultură în toate reşedinţele de judeţ şi nu numai, şi un număr foarte mare de terenuri sportive, baze sportive, mii şi mii de hectare, vorbim de 4,7 milioane de lei aflate în conturile băncilor şi 2,7 milioane de dolari”, spune Marin Iancu,
preşedinte UGSR.
Marin Iancu conduce actualul UGSR. El susţine că uniunea nu a fost niciodată desfiinţată şi consideră că întregul patrimoniu i-ar aparţine.
La fel susţine şi Dragoş Frumosu, preşedintele Confederaţiei Generale a Muncii – Uniunea Generală a Sindicatelor din România, pe scurt CGM-UGSR. Şi această organizaţie sindicală cere zecile de hoteluri, vile şi case de vacanţă. Dragoş Frumosu spune că întreaga avere a sindicatelor comuniste a fost fraudată.
„De-a lungul timpului există și sunt pe rol dosare, sunt pe rol rezoluții DNA care scot la iveală această fraudă şi cred că aceste instituţii ale statului sunt singurele în măsură să ia anumite decizii împotriva celor care au gestionat fraudulos acest patrimoniu, el trebuie refăcut în totalitate, văzut ce a fost în 1990 şi lucrurile puse pe adevărul rol. În mod normal este proprietatea UGSR, el ar trebui să se întoarcă aici pentru că deposedarea de acest patrimoniu a fost făcută în mod ilegal”, spune Dragpș Frumosu.
Mişcarea sindicală apare prima data în Romania în 1906, când este înfiinţată Uniunea Generală a Sindicatelor. În 1945, UGSR devine Confederaţia Generală a Muncii (CGM), pentru ca, în anul 1966, să revină la denumirea de UGSR, păstrată până în decembrie 1989. În 1990 apar Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România (CNSLR), Confederaţia Frăţia şi Cartel Alfa. Ele îşi împart patrimoniul UGSR.
În 1997, după divizări, fuziuni şi reorganizări, instanţele recunosc drept reprezentative la nivel naţional patru organizaţii sindicale: CNSLR Frăţia, Confederaţia Naţională a Sindicatelor (CNS) Cartel Alfa, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) şi Blocul Naţional Sindical (BNS). Patrimoniul UGSR este reîmpărţit în baza unui arbitraj internaţional. În prezent, pe lângă cele patru organizaţii au mai apărut CNS Meridian, dar şi UGSR şi CGM-UGSR. Acestea din urmă se declară continuatoarele mişcării sindicale din 1906. Ele revendică întreg patrimoniul UGSR, din 1989. În acelaşi timp, organizaţiile sindicale apărute după Revoluţie nu recunosc legitimitatea UGSR.
În 2016, Uniunea Generală a Sindicatelor din România mai deţine un singur activ, şi acela câştigat în instanţă: o clădire de patrimoniu, amplasată pe bulevardul Regina Elisabeta din Capitală. Aici, UGSR îşi are oficial sediul. Restul activelor se află în administrarea confederaţiilor sindicale post-revoluţionare şi sunt contestate în instanţe.
Se autointitulează ca şi continuatorii de drept ai UGSR. În felul accesta au reuşit să păcălească judecătorii şi au pus mâna pe acest patrimoniu înstrăinând o parte, rămând în paragină altă parte – CNSLR Frăţia şi Cartel ALFA. Ulterior cele două au fuzionat şi au apărut în 94 CSDR şi BNS. Şmecheria e foarte simplă: UGSR nu a fost desfiinţat niciodată. Această denumire nu a fost înregistrată. După 90 s-a profitat de pe urma neînregistrării şi la fiecare acţiune cele patru confederaţii sindicale interveneau spunând că nu au calitatea, că UGSR nu există”, spune Dragoș Frumosu.
„Apariţia unor persoane care după 25 de ani inventează diferite structuri ca să justifice, pare destul de speculativ. Întrebarea simplă este ce au făcut 25 de ani. Astăzi încearcă fictiv, pe structuri care arată democraţia în construcţia sindicală, că fac nişte fantome organizaţii, care nu au o structură solidă, ele nici nu sunt măcar reprezentantive conform legislaţiei în vigoare pentru că nu au calitatea şi capacitatea de a atrage membrii în structura respectivă şi care au o singură temă – recuperarea patrimoniului”, spune Bogdan Hossu, preşedintele CNS Cartel Alfa.
Reprezentanţii UGSR au sesizat şi Direcţia Naţională Anticorupţie în legătură cu preluarea patrimoniului sindical din 1990. UGSR susţine că s-a ajuns la conflictul actual după ce averea sindicatelor comuniste ar fi fost preluată în baza a două documente falsificate, intitulate „Proces-verbal de predare-primire a patrimoniului” şi „Tranzacţie Generală”. Documentele au fost semnate pe vremea când la conducerile celor mai mari confederații sindicale, CNSLR, CNS Cartel Alfa şi CSI Frăţia, erau Victor Ciorbea, Liviu Luca şi Miron Mitrea.
„Procurorii au stabilit că există probe şi indicii temeinice, constând în înscrisuri şi hotărâri judecătoreşti, care atestă comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri oficiale, cu referire la documentul intitulat Tranzacţie Generală, datat noiembrie 1991. Acest document prezintă menţiuni vădit contrare realităţii, fiind întocmit cu scopul precis de preluare fără bază legală a patrimoniului UGSR. De asemenea, documentul fiind accesoriu unui proces-verbal din 1990, este fals şi din acest punct de vedere”, spune Livia Săplăcan, purtător de cuvânt DNA.
Plângerea a fost înaintată, însă, prea târziu, astfel că anchetatorii nu au putut decât să constate că faptele s-au prescris. Miron Mitrea şi Victor Ciorbea nu au dorit să comenteze situaţia. Liviu Luca se află, în prezent, în penitenciar. El a fost condamnat definitiv la şase ani de închisoare, în iulie 2016, în dosarul Petromservice în care a fost acuzat de fraudarea bugetului sindical.
CNSLR, Confederaţia Frăţia şi Cartel Alfa fondează, în 1992, societatea comercială Sind România. Firma preia în administrare întreg patrimoniul UGSR. Fiecare dintre organizaţii deţine 33,3% din acţiuni. Acestea sunt reîmpărţite în 1997, ca urmare a reorganizării mişcărilor sindicale: CNSLR Frăţia deţine 36,87% din acţiuni, CNS Cartel Alfa – 27,9%, iar CSDR şi BNS – câte 17,44%. În acţionariat ajunge şi Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România (ANCCSR), cu 0,35%. În 2010, fiecare dintre cele patru confederaţii îşi înfiinţează propria societate comercială, iar acestea primesc în administrare, de la Sind România, un număr de hoteluri aferent procentului de acţiuni deţinute. SC BN Sind (deţinută de BNS), SC Alfa Hotels (CNS Cartel Alfa), SC Sind Tour Trading (a CNSLR Frăţia) şi SC CSDR Sind (a CSCD) administrează fiecare câte cinci mari hoteluri, cărora se adaugă vile şi case de vacanţă.
Directorul SIND România susţine, însă, că preluarea activelor nu s-ar fi făcut în baza procesului-verbal incriminat, ci printr-o hotărâre judecătorească.
„Predarea patrimoniului s-a produs în baza statutului CNSLR şi nu în baza procesului-verbal contestat. Constatarea nulităţii acestui proces-verbal nu produce niciun folos, practic, reclamantei, atâta timp cât preluarea patrimoniului de către CNSLR s-a făcut în baza statutului Confederaţiei, ce nu a fost desfiinţat sau anulat printr-o hotărâre judecătorească, ci, dimpotrivă, legalitatea sa a fost recunoscută printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă”, spune Adrian Boaje, director general Sind România.
Fără a avea un proprietar clar, ci doar administratori care sunt contestaţi în instanţe, patrimoniul sindicatelor a atras şi interesul altor actori: administraţii publice locale şi diverşi afacerişti dispuşi să se asocieze cu acestea, ba chiar şi autorităţi centrale.
Astfel de situaţii se întâlnesc la Amara, la Soveja, la Voineasa şi Vidra.
„I s-a reconstituit Obştei Berceşti-Vlădoi toată suprafaţa de teren pe care noi o deţinem în staţiunea Vidra. În aceste condiţii, evident, am fost puşi în situaţia de a contesta actele respective administrative. Litigiul pe care îl avem la staţiunea Soveja, cu reprezentanţii Consiliului Judeţean, Cazul Amara, şi acolo ne aflăm în litigiu în două cauze, în care s-au demolat nişte construcţii de pe plajă, constucţii care, evident, ne aparţin nouă”, spune Adrian Boaje, director general Sind România.
Gheorghe Sohodoleanu, viceprimarul staţiunii Amara, care ocupă şi funcţia de primar interimar, nu a dorit să comenteze situaţia.
Fostul primar al Amarei, Victor Moraru, ajuns, între timp, preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa, s-a dovedit a fi de negăsit.
La Năvodari, autorităţile au decis, în 2011, prin hotărâre de consiliu local, să preia tabăra internaţională de copii. Sind România a chemat în judecată autorităţile locale.
„Tribunalul Galaţi a anulat, în al doilea ciclu procesual, după rejudecare şi după strămutare, a anulat hotărârea 144 din 2011, prin care au fost preluate în mod samavolnic, printr-un act de naţionalizare, aceste bunuri, de către o unitate administrativ-teritorială”, spune Adrian Boaje.
Decizia nu este definitivă. Fără un administrator clar, bunurile aflate în litigiu, printre care cel mai valoros – Hotelul Delfinul, se degradează. Împotriva primarului din Năvodari, Nicolae Matei, dar şi a predecesorului său, Tudorel Calapod, au fost depuse plângeri penale la DNA. De altfel, ambii sunt trimişi în judecată în dosare ce vizează proprietăţi imobiliare de pe malul Mării Negre.
Preşedintele Blocului Naţional Sindical susţine că şi autorităţile centrale au încercat să preia patrimoniul sindicatelor.
„Au făcut un grup de lucru şi se apucaseră, deja, să găsească o soluţie pentru naţionalizarea tuturor acestor active. Adică le luăm pe toate la stat. Am arătat nişte convenţii internaţionale, ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ratificate de România, care, conform prevederilor Constituţiei României sunt superioare oricărei norme legale naţionale, care ne-ar fi dus, acest abuz de putere, la un proces internaţional care obliga statul român să le dea înapoi”, spune Dumitru Costin, preşedinte Blocului Naţional Sindical.
Au existat şi sindicalişti care au fost acuzaţi că au încercat să obţină foloase în interes propriu, de pe urma activelor în discuţie. Este cazul lui Liviu Luca, fost prim-vicepreşedinte al CNSLR Frăţia, trimis în judecată de DNA și pentru acuzația de a fi înlesnit încheierea unui contract de management între societatea sindicatului, Sind Tour Trading, şi o firmă privată. Acesta ar fi dus la prejudicierea societăţii sindicatelor cu 732.000 de euro, arată DNA. Liviu Luca a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, dar decizia nu este definitivă.
„În momentul în care vom avea o hotărâre definitivă, ca de fiecare dată, vom supune Consiliului de Administraţie al societăţii şi Adunării Generale a asociaţilor şi ceea ce va stabili instanţa se va aplica negreşit”, Adrian Boaje, director general Sind România.
Acesta este contextul în care Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a reluat, recent, în discuţie, un proiect de lege care vizează stabilirea unui regim de proprietate clar asupra patrimoniului sindicatelor. Proiectul nu este unul nou, ci a fost iniţiat de senatorul Mircea Geoană încă din 2009, în vreme ce Guvernul condus atunci de Călin Popescu Tăriceanu l-a avizat pozitiv. El a fost adoptat de Senat, în mod tacit, prin expirarea termenului până la care trebuia luat în dezbatere. Camera Deputaţilor nu a luat, însă, in cei şapte ani scurşi, nicio decizie. Nici măcar în această toamnă, mai ales că Guvernul condus de Dacian Cioloş a anunţat că nu susţine proiectul din 2009. Vicepreşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, Ciprian Nica, le-a spus sindicaliştilor că nu îşi asumă avizarea proiectului.
„S-ar putea să nu mă ocup eu, că mi-e frică de ce e acolo. Eu sunt civilist şi, totuşi, privesc problemele altfel”, spunea el.
Confederaţiile sindicale post-revoluţionare susţin proiectul.
„Legea care trebuie să rezolve problema de retrocedare la care s-a lucrat între 2005 şi 2008 cu toate instituţiile statului şi care avea o rezolvare sau cel puţin rezolva o problemă, stă la ora actuală de peste 7 ani şi jumătate în parlamentul României. Deci începând cu 2009 până astăzi în continuare este în parlament şi nu se ajunge la o rezolvare deşi suntem ultima ţară din cele 28 ale Uniunii care nu au rezolvat şi nu au rezolvat retrocedarea patrimoniului sindical din perioada comunistă”, spune Bogdan Hossu, preşedintele CNS Cartel Alfa.
„E un subiect prin care ar putea să ne momească sau să transmită un mesaj către oamenii noştri, uite, mă, o să rezolve ăştia problema patrimoniului şi o să puteţi să gestionaţi, să administraţi o infrastructură de calitate care să facă serviciile de care să beneficiaţi”, spune Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical.
Reprezentanţii Uniunii Generale a Sindicatelor se opun, însă, proiectului de lege şi sunt de părere că litigiile ar trebui tranşate în instanţe.
„E o altă modalitate de prostituţie sindicală sau politică sau amândouă, 25 de ani patrimoniul dacă a fost gestionat în mod legal nu mai aveam nevoie de această lege. De ce mai e nevoie de această lege? Pentru a acoperi fraudele uriaşe făcute de unii lideri de sindicat, pentru a acoperi implicarea unor politicieni în aceste fraude, pentru a şterge cu buretele şi a da ceea ce a mai rămas din patrimoniu unor confedratii aşa zise reprezentative”, spune Dragoş Frumosu, preşedinte CGM-UGSR.
„Niciun Guvern nu a putut să ia o decizie privind reglementarea patrimoniul sindical şi nici nu era posibil pentru că sunt reglementări clare atât statutare dar şi ale organizaţiei internaţionale a muncii, respectiv rezoluţia 87 la care România a aderat şi este parte. Această rezoluţie interzice imixtiunea guvernului, a statului în problemele sindicale în general şi cele de patrimoniu în special. Iată de ce nici guvernul Văcăroiu, Năstase şi toate celelalte n-au putut să ia o deiczie”, Marin Iancu, preşedinte UGSR.
Valoarea patrimoniului sindicatelor este demonstrată şi de sumele angrenate în operaţiunile juridice de revendicare a acestuia.
„Una dintre tabere a angajat o casă de avocaţi căreia, pentru care a semnat un angajament de plată de 50 de milioane de euro. Despre ce discutăm aici. În ţara asta cine-şi poate permite să semneze un angajament de plată de 50 de milioane de euro. Da, e un comision în caz de câştig”, spune Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical.
Pe lângă hotelurile aflate în litigiu şi în paragină, firmele sindicatelor administrează şi complexuri balneare evaluate la două, trei şi chiar patru stele. Aici, susţin sindicatele, că au fost făcute investitii în reabilitarea lor din veniturile încasate din exploatarea lor. Este cazul celor din Eforie Nord, Predeal, Valea Oltului şi Băile Herculane. În celelalte, au considerat că nu e cazul să investească.
„Acolo unde există litigiu, nu poţi să investeşti, pentru că există această incertitudine, se poate întâmpla oricând cazul Năvodari. Noi nu avem nicio certitudine că nu se va mai repeta cazul Năvodari. Există un precedent şi oricând poate să apară un alt caz de acest gen”, spune Adrian Boaje, director Sind România.
În lipsa unui regim de proprietate clar definit, administratorii nu pot accesa nici credite bancare şi nici fonduri europene pentru reabilitarea hotelurilor şi reclasificarea lor superioară. Staţiunile sindicatelor atrăgeau, înainte de 1989, milioane de turişti anual.
De la preluarea de către capitalul străin a punctelor strategice şi pârghiilor de comandă, economia românească, a încetat să NU mai existe
Acum există ceea ce s-ar putea numi ”economia din România”. Aceasta are două componente, fără prea mari legături între ele. Pe de o parte, economia aparţinând capitalului străin, care deţine sectoarele de forţă şi deci decizia. Pe de altă parte, economia aparţinând capitalului românesc, de stat şi privat, care, în mare, este cea care pune pingele la pantofi. Nici măcar pingele la pantofii celei dintâi, căci aceasta întreţine relaţii cu mult mai puternice cu bazele ei din afara ţării: se aprovizionează tehnologic din afară, livrează grosul produselor şi serviciilor afară. Cu piaţa internă nu prea are legături de producţie şi nici chiar pe lanţurile de comercializare: de pe piaţa internă se aprovizionează doar cu utilităţi şi forţă de muncă şi foloseşte piaţa internă precumpănitor ca debuşeu pentru retail.
Ne place, nu ne place, minunata creştere economică cu care se laudă şi pesediştii, şi peneliştii, şi tehnocraţii este obţinută aproape exclusiv în economia din România aparţinând capitalului străin, şi nu în economia din România aparţinând capitalului românesc, care vegetează de ani de zile şi care dă înapoi de la an la an cel puţin indirect, dacă nu cumva şi direct. Altfel spus, oricum în cifre relative, dacă nu chiar şi în cifre absolute! Că spunem adevărul sau că nu-l spunem asta tot se vede la un moment dat! Inevitabil!
Creşterea economică obţinută în partea străină a economiei nu difuzează în partea încă românească a economiei. Roadele ei pleacă afară! Profiturile sunt externalizate masiv. Munca din partea străină se alege evident cu salarii ceva mai mari. Dar aceasta reprezintă din ansamblu o minoritate (doar 25-26%). Pentru restul de trei pătrimi din forţa de muncă, creşterea economică despre care se tot bate toba nu aduce nimic! De ce nu se obţine creştere economică şi în partea românească a economiei (care ocupă supermajoritatea forţei de muncă) este o problemă de mare interes, asupra căreia este de insistat, dar pe care nu o discutăm acum şi aici. Este de ajuns însă a sublinia, cu o frază generală, că nu prea se realizează valoare adăugată şi câştiguri din punerea de pingele! Statul nici el nu se alege cu mare lucru din creşterea economică obţinută în partea străină a economiei. Contabilizează ceva în plus, dar foarte puţin. 80-90% din profiturile realizate aici sunt trimise afară înainte de fiscalizare. Aşa că să nu ne mirăm că statul nu obţine mai nimic din creşterea economică, altfel minunată cu care se laudă! Toţi responsabilii din economie ştiu acest lucru. Dar, din motive pe care eu unul nu ezit să le formulez în clar – de trădare de neam şi ţară –, partidele româneşti îl ascund. Îl ştiu, dar îl ascund!
Tragicomedia la care asistăm nu este nici măcar politică. Nu e vorba că cineva vrea şi altcineva nu vrea să dea oamenilor salarii mai mari şi nici măcar dacă există sau nu există bani pentru aşa ceva! În modul cel mai prozaic, este vorba dacă se află sau nu la dispoziţia ţării creşterea economică obţinută pe teritoriul ei (sau încă al ei)! Și răspunsul este net: nu! Pentru că nu este a ei!
Toată agentura tehnocrato-pedelistă ştie bine aceste lucruri. Și, în mod realist, nu se bazează pentru majorări de salarii pe ceea ce va obţine statul din creşterea economică realizată în partea străină a economiei. Pur şi simplu, pentru că statul nu se va alege el însuşi cu ceva din aceasta! Eu cred că şi PSD ştie bine că statul nu poate conta pe ceva concret din respectiva creştere economică! Numai că PSD, care joacă o falsă partidă de stânga, ascunde aceeaşi realitate tragică a României actuale. Înseamnă că preferă să păcălească oamenii, dintre care atâţia chiar cred în PSD, decât să evidenţieze în clar tragedia în care a ajuns România. Statisticile sunt neiertătoare! Datele Eurostat arată că, de câţiva ani, România se prezintă a avea creştere economică, dar, în ciuda acesteia, munca a luat mereu mai puţin din PIB, adică, altfel spus, nu s-a ales cu nimic din creşterea economică. Ce-ar fi de făcut: să delirăm în continuare despre prosperităţi false sau să spunem adevărul?!
Privind politic problema, lucrurile stau încă şi mai rău. Știind probabil că, indiferent de rezultatele alegerilor, va fi scos din joc, PSD forţează acordarea creşterilor salariale, aruncând astfel pisica în curtea viitorului guvern Cioloş-PNL-USR-UDMR, care, dimpotrivă, ştiind şi el exact acelaşi lucru, se fereşte ca dracu de tămâie de majorări de salarii finanţate din creşteri economice care aparţin capitalului străin şi cărora acesta le externalizează roadele în mod jefuitor, fără a mai lăsa ceva şi ţării în care o obţin.
Guvernantii anilor ‘47au furat bogatiile nobilimii,au bagat la canale si au prigonit valorile nationale si,tot cu acceptul justitiei,in 89 ,au (re)furat Avutia Obsteasca a amarastenilor,au prigonit pe tineri,sangele proaspat al natiunii,ca sa-si poata face de cap potopistii ,demolatorii,hotii si coruptii
CINE A FURAT AGRICULTURA ROMANIEI? ”DISTRUGEREA CAP-URILOR SI A IAS-URILOR EGALEAZA paguba CELOR DOUA RAZBOAIE MONDIALE!”
Desfiintarea structurilor agregate a produs în agricultura românească efecte negative pe care le resimţim şi astăzi. „Pagubele rezultate din distrugerea CAP-urilor şi IAS-urilor (cooperative agricole de producţie şi întreprinderi agricole de stat – n.r.) egalează daunele din cele două războaie mondiale”, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu . Irimescu a povestit că în 1997 a participat la o conferinţă internaţională de profil, unde a fost întrebat: „a fost un cataclism în România, cum se face că din 7 milioane de bovine, câte erau în 1989, au mai rămas […]Desfiintarea structurilor agregate a produs în agricultura românească efecte negative pe care le resimţim şi astăzi.De asemenea, Irimescu a arătat că în alte ţări interesele agricultorilor locali sunt protejate. El a spus că „în Cehia nu s-au distrus CAP-urile” şi a relatat un caz din Franţa, unde un parlamentar german a încercat să cumpere teren agricol, dar a fost refuzat de autorităţi, pentru că acolo „reglementările sunt astfel concepute încât să fie sigur că noul proprietar va face agricultură”.
Ca sa poata pescui,fura si minti,au tulburat apele ,mintile si inimile oamenilor,inclusiv cu Legea pamintului,duplicitara,votata in coada de peste,pentru a birui intotdeauna cei mari,tari si cu bani.
Desfiintarea structurilor agregate a produs în agricultura românească efecte negative pe care le resimţim şi astăzi.
Strainii nu mai au nici o restrictie la achizitia de terenuri agricole, dupa 1 ianuarie!Ministrul Agriculturii a spus ca Produsele care ajung în România OTRAVESC POPULATIA si DISTRUG producatorul roman!
Multe produse din strainatate care ajung in Romania se vand pentru ca sunt din segmentul cel mai ieftin, dar, astfel, populatia este „otravita” si producatorul roman „omorat”, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Achim Irimescu, cu prilejul vizitei la „Targul de Craciun”, scrie Agerpres.
„Am sa fac tot ce este posibil sa promovez produsele romanesti, pe de o parte, iar pe de alta parte sa asigur o protectie corespunzatoare producatorului si consumatorului roman pentru ca, din pacate, multe produse care ajung in Romania se vand pentru ca ajung din segmentul cel mai ieftin si efectiv otravim populatia si omoram producatorul roman. Repet: orice guvern are datoria sa isi apere si producatorul si consumatorul. Din cauza aceasta cred ca nu am facut suficient pana acum si eu va promit ca voi face tot ce imi sta in putinta pentru a ajuta romanul sa consume cat mai multe produse romanesti”, a spus Achim Irimescu.
Ministrul Agriculturii a afirmat ca va reintroduce controlul la frontiera pentru reziduurile de pesticide, de produse chimice, pe considerentul ca in cazul multor produse din ”gama de jos” care ajung pe piata romaneasca sunt utilizate pesticide interzise pe piata europeana, scrie Hotnews.ro.
MARELE JAF n-a ocolit nici Sistemul național de irigații,furat chiar și cu pază privată
Sistem-de-irigatiiConstruit în perioada comunistă, singurul sistem de irigații și de desecare în caz de inundații (care i-ar fi putut ajuta pe proprietari să-și ude culturile, dar să le şi protejeze de viituri) a fost devalizat ani la rând. Până în 2012, 80% din sistemul de irigații și stațiile de desecare erau păzite de angajații Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF). În perioada 2004-2011 s-a constatat că numărul furturilor începuse să crească, până au ajuns la o medie de 404 anual. Drept urmare, șefii ANIF au decis să angajeze paznici privați.
Numai că, în loc să scadă furturile, pagubele se înmulțeau și mai mult, dovadă stând rapoartele Curții de Conturi a României. Cel din iunie 2014a scos la iveală o realitate cruntă: în raportul de control, ei au stabilit că valoarea medie a furturilor din primul trimestru al anului 2014 a fost aproape dublă (1,9 ori) față de media din perioada 2004 – 2011, de la 3,5 milioane de lei la 6,6 milioane de lei. Chiar şi atunci când s-au raportat la moneda euro, rezultatul calculelor privind furturile din patrimoniul ANIF au rămas la fel de îngrijorătoare – cu pază privată paguba a fost de 1,5 milioane de euro pe trimestrul I 2014, faţă de numai un milion de euro, cât era media furturilor din perioada în care ANIF îşi asigura paza din mijloace proprii, scrie evz.ro.
Pe lângă milioanele aruncate în vânt pentru o pază privată păguboasă, Statul mai este obligat acum să dea alte milioane, după ce angajații concediați de la ANIF au dat în judecată instituția.
Străinii au cumparat aproape jumătate din terenul agricol al României! Un fond olandez, acuzat că a luat pământurile țăranilor cu japca
Străinii au ajuns să controleze până la 40% din terenul arabil al României, conform unui studiu comandat în Parlamentul European și citat de Economica.net. Printre marii proprietari sunt cetăţeni libanezi, conţi austrieci, bănci şi companii de asigurări. Efectele sunt negative atât asupra forţei de muncă, cât şi asupra mediului înconjurător, spune studiul.
Un studiu realizat anul acesta de către Transnational Institute pentru Comisia de Agricultură din cadrul Comisiei Europene atrage atenţia asupra fenomenului de „acaparare” a terenurilor agricole din Europa de Est de către cetăţeni străini din afara UE, analizând, totodată, şi cât teren a fost cumpărat de cetăţeni ai Uniunii Europene, dar din alte ţări decât acelea în care se află terenurile.
Potrivit studiului (în care se menţionează că România nu are date oficiale despre acest fenomen, autorii folosind date obţinute din diverse alte surse), în jur de 20%-30% din terenul arabil al ţării aparţine cetăţenilor străini din UE, în timp ce alte 10% aparţin unor persoane rezidente în alte state decât cele UE. Altfel spus, din estimările Transnational Institute, aproximativ 5,3 milioane de hectare (40% din aproximativ 13,3 milioane de hectare) sunt exploatate de străini. Numai în Timiş, spun analiştii Transnational Institute, se estimează că în jur de 150.000 de hectare de teren arabil, adică o treime din total, sunt exploatate de companii italiene.
Mai mult, din datele Institutului, în România se găsesc şi cele mai numeroase ferme atipice deţinute de cetăţeni străini. „Cea mai mare fermă din România (deţinută de străini n. red.) aparţine companiei libaneze Maria Group şi se întinde pe 65.000 de hectare. Având propriul port şi depozit de cereale, grupul exportă carne şi cereale în special în Orientul Mijlociu şi Africa de Est”, se arată în raport.
Analiştii dau şi exemplul Bardeau Holding, un business legat de contele austriac Andreas von Bardeau, al cincilea cel mai mare proprietar de terenuri arabile din UE, care controlează 21.000 de hectare în Arad, Timiş, Caraş Severin şi Argeş. Compania are propria infrastructură de transport, două centre de depozitare cu o capacitate totală de 32.000 de tone, capacităţi de procesare şi activităţi de marketing.
Olandezii de la Rabobank, acuzați că au luat pământurile cu japca
Unul dintre grupurile străine care au cumpărat mult pământ în România este și fondul deținut de gigantul bancar Rabobank din Olanda. Potrivit unei investigații jurnalistice, acesta ar fi ajuns să dețină 21.000 de hectare de teren, existând numeroase plângeri din partea țăranilor care acuză că pământul le-a fost luat cu forța sau prin șiretlicuri avocățești.
„Înainte de a achiziţiona o fermă sau a investi în ea, facem o verificare şi o analiză amănunţită a vânzătorilor, arendaşilor, operatorilor de ferme, fermelor şi a multor altor factori relevanţi pentru fazele de investiţie“, dă asigurări Rabo Farm într-un raport publicat în 2013. „Rabo Farm este activ în regiunile rurale unde situaţia economică şi socială este sub media ţării (…) şi crede că investiţiile sale contribuie la dezvoltarea socio-economică a comunităţilor“, adaugă fondul de pensii capitalizat cu 315 milioane de euro.
Investigație la nivel european
Dar, într-o investigaţie care a durat un an, CRJI (Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie) şi De Correspondent au descoperit un alt tablou decât cel prezentat de Rabo Farm, scrie EUobserver. Şi anume un tablou în care fondul de pensii scoate profit dintr-un sistem precar şi corupt, contribuind la izolarea micilor fermieri dintr-una din cele mai sărace state ale Uniunii Europene. Cel puţin 11 cazuri de terenuri agricole cumpărate de Rabo Farm sunt anchetate în prezent de procurori anticorupţie, vizând acuzaţii de fals şi înşelăciune, potrivit investigaţiei realizzate de jurnaliştii Sorin Semeniuc şi Luke Dale-Harris.
Intermediari dubioși
Una dintre firmele fondului Rabo Farm a lucrat în cele mai multe cazuri cu intermediari care l-au angajat pe Gheorghe Papuc, un infractor condamnat, să le găsească terenuri de vânzare. Locuitori ai unuit sat se plâng cum Papuc a venit la ei în toiul nopţii, i-a hărţuit şi i-a păcălit să îşi vândă terenurile.
„Au fost îmbarcaţi într-un autobuz şi duşi într-un oraş învecinat. Odată ajunşi acolo, au fost duşi într-un bloc, apoi împinşi într-o cameră mică puţin luminată şi puşi să semneze în faţa unui notar că renunţă la terenuri. Li s-au plătit mai puţin de 80 de euro pe hectar, dar nu au fost în stare să numere banii până acasă din cauza întunericului din încăpere şi din autobuz“, potrivit investigaţiei, în care se precizează că niciunul dintre cei nu avea habar cui i-a vândut în realitate terenul.
A aflat la Primărie că nu mai are pământ
Mircea Necrilescu, din Zărand, o comună de aproape 2.000 de locuitori din judeţul Arad, este unul dintre fermierii români prejudiciaţi în profitul gigantului bancar olandez. El a aflat că nu mai este proprietar asupra terenului său în timp ce completa nişte hârtii la primărie. Nimeni de la primărie nu a vrut să-i spună cum s-a putut întâmpla acest lucru.
„Asta au păţit mai mulţi oameni din comună. Nu ştiu exact cum s-a întâmplat, dar am auzit că s-au falsificat documente cu ajutor de la primărie. Este pămîntul nostru, moştenit de la părinţi, şi nu e corect să apară cineva care să devină, aşa, proprietar“,le-a spus Necrilescu jurnaliştilor.
Potrivit investigaţiei, o parte a terenului lui Necrilescu este deţinut acum de Rabo Farm, care a cumpărat peste 140 de hectare în Zărand începând cu 2013 încoace. De fapt, oamenii din Zărand spun aceeaşi poveste, şi anume cum pământurile le-au fost luate fără ca ei să ştie, fără să primească vreun ban şi cum au fost vândute de către alţii în numele lor, adesea unor companii străine.
Cel puţin 16,5 hectare din terenurile Rabo Farm din Zărand au fost cumpărate printr-o procedură complexă care implică un judecător ce a fost recent condamnat pentru înşelăciune şi precontracte care sunt acum verificate de procurori anticorupţie.
AGRICULTURA ROMÂNIEI a fost intentionat “restructurata”,ca sa poata fi furata
PREA MULTE FERME, PREA MICĂ PRODUCȚIE, PREA PUȚINE IRIGAȚII. Agricultura României nu arată deloc bine în studiile făcute de Institutul Național de Statistică. Producție agricolă mică, numărul de animale a scăzut drastic, suprafețele irigate sunt la un sfert sau chiar mai puțin față de 1990. Suntem campioni doar la suprafețele cultivate cu porumb și floarea soarelui.
Iată caracteristicile agriculturii românești, la acest moment, expuse chiar de președintele Institutului Național de Statistică (INS)!
Numărul mare de exploatații agricole, indiferent că vorbim de ferme sau de gospodării. La nivelul României sunt 3,6 milioane de exploatații agricole, care reprezintă 30% din exploatațiile de la nivelul Uniunii Europene. Pare o cifră foarte mare, dar și Franța a trecut prin aceeași experiență. În anii 1950, francezii aveau în jur de 4 milioane de exploatații agricole, iar prin măsurile luate de-a lungul anilor s-a ajuns la 600.000 de exploatații agricole.
Suprafața agricolă pe care o are România în context european. Țara noastră deține o pondere mare în producția de porumb. La suprafețele destinate cultivării porumbului și florii soarelui ocupăm locul 1. Deținem 25% din suprafața agricolă de la nivelul european destinată acestor culturi. Deci, asta arată un potențial foarte mare pentru această zonă.
Evoluția numărului de animale. Avem o scădere pronunțată într-o perioadă destul de scurtă. Singura creștere o avem la ovine și caprine. Suntem în primele zece locuri în Europa în ce privește ovinele, caprinele și porcinele.
Producția agricolă. Avem un randament agricol scăzut în raport cu țările dezvoltate și care au tradiție în domeniul agricol. Randamentul agricol este undeva la jumătate în raport cu țările dezvoltate. Asta arată un potențial pe care trebuie să-l valorificăm într-o perioadă relativ scurtă.
Suprafața agricolă irigată. A scăzut foarte mult în raport cu anul 1990. Practic, este și greu să mai facem o comparație între anii 1990 și 2016, a explicat Tudorel Andrei, președintele INS
Nu mai stricati si nu mai mintiti boborul ca nu e nimic gratis,asa mi-a zis Pastorul Petrica Postu de la Biserica Penticostala Eben- Ezer din Vaslui
numai Dumnezeu stie Adevarul.Tu de ce crezi ca stii totul?Daca nu e adevarat ce spui,realizezi ca vei raspunde in fata Lui Dumnezeu?preotii vor raspunde in fata Domnului,dar tu…ar trebui sa dai exemplu de smerenie si blandete,asa cum Domnul Iisus indruma.Dar ai un orgoliu nemasurat ceea ce este contrar invataturilor divine.iar daca te crezi atat de sus incat sa crezi ca esti in masura sa judeci….e extrem de grav!Nu esti tu Dumnezeu ca sa judeci pe ceilalti!